sinagogi

SINAGOGI DIN ROMÂNIA România are o situaţie deosebită întrucât pe un teritoriu limitat ss-a dezvoltat, în timp şi spaţiu, o mare varietate de manifestări manifestări ale iudaismului şi, dacă vrei, poţi să realizezi o fragmentare cvasiatomică sau să anexezi ori să excluzi, datorită mobilităţii prezente în orice atlas istoric, teritorii mai mult sau mai puţin învecinate. ÎntrÎntr -o asemenea situaţie, o tentaţie intelectuală este să organizezi faptele prin suprapunerea peste pest e acestea a unei grile organizatoare. Ţinuta intelectuală intelectuală a autorilor de la noi şi pe care am avut o plăcere plăcere deosebită să îi citez, citez, faptul că au în urmă mai multe realizări de echipă, autoritatea lor morală şi ştiinţifică, apartenenţele lor legitimizante au permis această realizare, cu specificităţi decurgând din domeniul de provenienţă a fiecăruia dintre ei şi care nu pot acoperi domeniul arhitecturii propriuzise ci mai degrabă oferă material pentru analiza şi prelucrarea acesteia. Pe de altă parte, timpurile tim purile noastre au o puternică conotaţie culturalcultural -antropologică. Iudaismul, ca primă religie monoteistă, are o iradiere globală. Lumile programat anti-iconice anti-iconice pun în mod pronunţat probleme similare similare şi în cazul de faţă acestea acestea sună astfel: ce trebuie trebuie inclus în arta evreiască – arta realizată de evrei pentru evrei, arta realizată de evrei pentru ne-evrei, ne-evrei, arta evreilor emancipaţi şi în care urmează să se vadă cum cum se manifestă manifestă acest fundament, fundament, arta realizată pentru evrei de către neevrei, orice artă ar tă care are la bază teme evreieşti? Răspunsurile vor mai varia încă multă vreme dar sperăm să ajungă să aibă pentru România un suport faptic şi obiectual de referinţă. Un text precum Evreii din România. România. Schiţă istorică, datorat lui L. Benjamin şi H. Kuller, punctează principalele momente ale istoriografiei specifice: asocierea cu vectorul roman în antichitate şi cu urbanizarea medievală din Ţările Româneşti în în contrast cu discriminarea sistematică şi organizată din Transilvania, mutaţiile din prima jumătate prima  jumătate a emancipare a evreilor până la începutul începutul secolului secolului XX şi secolului al XIX-lea, XIX-lea, procesul de emancipare contribuţia lor la modernizarea societăţii româneşti, participarea la viaţa socială interbelică,

tragedia din cel de al doilea război mondial, masiva emigrare postbelică şi intelectualizarea, revirimentul de după anul 1989.  În ultimii ani a fost editat în România România un triptic consacrat consacrat sinagogilor, artei sinagogale şi artiştilor plastici evrei şi, în mod evident, cele cele două motive esenţiale declarate care i-au determinat pe distinşii distinşii mei colegi să se consacre elaborării elaborării acestor lucrări au fost: vulnerabilitatea unui patrimoniu patrimoniu (datând în mare majoritate din ultimele două secole secole şi aparţinând unei comunităţi mult diminuate) în faţa agresiunii timpului şi lipsa în România a unei preocupări preocupări pentru pentru strângerea, valorificarea documentelor şi elaborarea elaborarea unui unui studiu organizat privind arta evreiască, sinagogile sinagogile şi valoarea lor . Aceste volume reprezintă un eveniment deosebit de important şi cu multiple semnificaţii şi credem că vor întruni în timp o apreciere unanimă, cel puţin din următoarele considerente: este vorba de prima abordare a temei din ultima jumătate de de secol şi prima abordare generală (precedentele (precedentele pe care le-am le-am putut consulta erau monografii ale câte câte unui lăcaş de cult cult sau articole); au o ţinută grafică deosebită care le apropie de albumul de artă şi umplu un gol de reprezentativitate precum şi o anumită rămânere în urmă în domeniu faţă faţă de alte ţări; datorită sprijinului sprijinului primit din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România au un gir suplimentar de autoritate (inclusiv canonică); mărturisesc elocvent elocvent despre strădania evreilor din România şi nivelul creaţiei lor arhitecturale şi artistice; autorii autorii au avut curajul curajul să propună criterii proprii de clasificare clasificare şi structurare a imensităţii materialului în cca. 600 pagini însumate. Prin realizările acestea ss-a dat un nou impuls conştientizării problematicii problematicii patrimoniului arhitectural evreiesc pentru că în acest domeniu operează mai multe prejudecăţi culturale tenace, care arată cum în mod paradoxal victima îşi însuşeşte discursul detractorilor. Prima prejudecată este aceea aceea că evreii ar fi doar “poporul cărţii” şi ar fi străini oricărei alte 1arte; aici operează o dublă confuzie între arhitectură care este oricum o artă abstractă/nonfigurativă/nonantropomorfă abstractă/nonfigurativă/n onantropomorfă şi antiiconismul Torei care se referă la interdicţia

reprezentărilor utilizate în cadrul cultului. cultu lui. Ori, evreii au celebrat celebrat arhitectura de dinainte de de tabernacolul din din deşert şi până la templele succesive, reale şi imaginare, din Ierusalim, au revoluţionat arhitectura prin făurirea expresiei arhitecturale a monoteismului şi invenţia epocală a sinagogii, care a adus pentru prima dată şi pentru totdeauna comunitatea în spaţiul interior. Se uită de asemenea că arhitectura a fost primul suport al memoriei omenirii, că majoritatea artelor s-au s-au dezvoltat în în cadrul arhitectural arhitectural şi s-au s-au desprins târziu târziu ca existenţă proprie, că monumentele au au fost dintotdeauna modul de a marca un teritoriu iar distrugerea sau interdicţia construcţiei din materiale durabile durabile un mod de a şterge drepturile asupra unui teritoriu, că mult timp evreii au fost supuşi unei alienări a condiţiei umane, în lipsa unui stat care să le apere interesele, care ss-a manifestat nu numai prin interdicţia profesiilor prestigioase şi impunerea impunerea celor infamante infamante ci şi prin interdicţia interdicţia locuirii în anumite zone şi interdicţia construirii cu expresie proprie sau cu un caracter prestigios şi pentru a le atribui un caracter nomad, speculativ, străin creării de valori perene, at aşate locului. Cu toate acestea şi cu toată insecuritatea şi dislocările, evreii au construit întotdeauna, când au avut un răgaz, ca pentru eternitate. Nu noi ci un evreu- Bruno Zevi clama cum, în mod curent, necunoaşterea arhitecturii nu este considerată o marcă de incultură, ca şi cea a altor creaţii ale spiritului, şi că a nu putea citi o planşă arhitecturală este, în fond, tot un soi de analfabetism. Dar aa -i face pe alţii vinovaţi de dificultăţile tale este o altă formă de alienare; dificultăţile “acceptării” arhitecturii decurg în primul rând din faptul că metodica istoriei artei şi arhitecturii este oneroasă, oneroasă, clădirea trebuieşte ilustrată cu planuri, secţiuni, faţade, detalii, perspective, fotografii a căror realizare cere timp, deplasări, măsurători şi transpuneri laborioase laborioase şi în final cheltuieli iar iar publicarea presupune eforturi deosebite (pe o dischetă actuală încape o carte sau chiar două ca text şi nu poate intra un desen mai complex).

Reversul este acela că o imagine sau vizitarea unui sit evreiesc au întotdeauna un r epet încă odată aceste impact foarte mare, pot fi revelatoare sau copleşitoare. Am riscat să repet lucruri comune doar pentru a sublinia importanţa acestui gen de lucrări pentru evidenţierea importanţei creaţiei evreieşti şi în România.  În majoritatea lucrărilor, sinagoga sinagoga este prezentată ca act de cultură materială, materială,  înglobând idei, concepte concepte şi virtuozitatea unei comunităţi comunităţi care avea o jumătate de milion de suflete, la Aristide Streja şi Lucian Schwarz (Arh. Aristide STREJA, arh. Lucian SCHWARZ, Sinagogi din România, Editura Hasefer Hasefer a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Bucureşti, 1996, 196 pagini, numeroase ilustraţii albalb-negru şi color, hărţi, planuri de situaţie şi tabele) operând precizarea subiectului lucrării prin limitarea la sinagogi şi temple (fără casele de rugăciuni) şi gruparea judeţelor României României în trei trei mari regiuniregiuni- 16 în Muntenia, 8 în Moldova şi 16 în Transilvania; tripla semnificaţie (rugăciune (rugăciune -adunare- învăţătură),  învăţătură), succesiunea succesiunea Tabernacolul din deşertdeşert- Templul din Ierusalim- sinagogă şi organizarea evreilor reflectată în sinagogă. Se evidenţiază ca şi caracteristici generale ale ale sinagogii: complexitatea complexitatea văzută ca destinaţie multiplă şi focalizare a ansamblurilor sinagogale; diversitatea rezultată din păstrarea tradiţiei în cadrul diasporei; specificul istoricoistorico-regional decurgând din diacronism istoric şi  împletirea cu istoria României. Streja şi Schwarz tratează şi corelarea clădirilor sinagogale: ansamblurile rezultate în  jurul sinagogii- suka, organizarea curţii, şcoala, clădiri administrative administrative etc.; componentele componentele principale specifice- chivotul cu parohetul, almenorul, sala mare de adunare, sala mică, accesul, curtea, anexele şi diversele încăperi pentru păstrare; influenţele influenţele stilistice regionale, decurgând din amplasament amplasament şi modificările în timp; materialele materialele şi sistemele de construcţie; construcţie; decorarea ca finisaje apropriate şi motive frecvente; instalaţiile uzuale. 2Din varii motive, printre care probabil şi mobilitatea spirituală a unor comunităţi comunităţi evreieşti şi un anume pragmatism în realizarea realizarea efectivă, nu ss-au evidenţiat până acum

aprofundat diferenţele liturgice dintre ortodocşi şi neologi, sefarzi şi askenazi, aportul hasidic şi o multitudine de elemente care impun o tratare monografică pentru a se depăşi actualul nivel de cunoaştere, intrat oarecum în convenţionalitate. Ei au propus ca şi criteriu de clasificare mărimea sinagogilor şi decurgând din aceasta: caracteristici comune tuturor tipurilor de mărime şi altele proprii fiecărui tip de mărime; tipul mic, care este ilustrat de sinagogile din Hârlău, Gura Humorului, Leordina, Moisei şi Ruscova; tipul mediu, care este ilustrat de sinagoga din Câmpina; tipul mare, care ar fi reprezentativ pentru BucureştiTemplul Coral şi pentru unele reşedinţe de judeţ şi oraşe mari. Aristide Streja şi Lucian Schwarz dezvoltă aspectele regionale ale sinagogilor parcurgând: caracteristici comune, respectiv regăsirea tuturor componentelor tradiţionale principale, concordanţa rezolvării compoziţionale şi constructive cu caracterul tipului de mărime, sublinierea elementelor funcţionale prin structură, orientarea predilectă a golurilor pe verticală, raportul invers proporţional între dimensiuni şi influenţele locale; Bucureştiului i se consacră un subcapitol aparte ilustrat de Sinagoga Mare din Str. Adamache, Templul “Unirea Sfântă”, Templul “Credinţa”, Sinagoga Podul Mogoşoaiei şi Templul Mare Spaniol; Muntenia (inclusiv Oltenia şi Dobrogea) este considerată ca fiind aproape exclusiv orăşenească şi centrată pe Bucureşti, selecţia grupând Templul Coral din C raiova, Sinagoga Mare din Ploieşti, Templul din Buzău, Sinagoga din Piteşti, Sinagoga din Râmnicu Sărat, Sinagogile din Drobeta Turnu-Severin (Sinagoga Aşkenază şi Sinagoga Spaniolă), Templul din Tulcea şi Sinagoga Mare din Constanţa; Moldova, cu procentul cel mai mare de evrei din totalul populaţiei şi unde stetlul este curent, este ilustrată prin Curtea Rabinică din Buhuşi, Sinagoga Gah din Suceava, Templul Cerealiştilor şi Sinagoga Rabin “Avram Arie Rosen” din Bacău, Templul Meseriaşilor din Galaţi, Sinagoga Croitorilor şi Sinagoga Rinzler din Roman, Templul Mare din Rădăuţi, Templul Mare din Vatra Dornei, Sinagoga Mare din Câmpulung Moldovenesc, Sinagoga Mare din Fălticeni, Sinagoga Mare din Botoşani, Sinagoga

Meseriaşilor, Sinagoga Catedrală şi Templul Mare din Târgu-Neamţ, Templul Mare din Siret şi Sinagoga Mare din Iaşi; Transilvania (inclusiv Banatul, Crişana şi Maramureşul) are anumite particularităţi din care decurg probabil şi diversitatea vizibilă la Sinagoga din Cetate, Sinagoga din cartierul Fabric, Templul din Iosefin şi Templul de rit spaniol din Timişoara, Templul Mare din Târgu-Mureş, Templul Vijniţer-Klaus din Sighetul Marmaţiei, Sinagoga Nouă din Topliţa, Sinagoga din Vama, Templul din Braşov, Sinagoga Mare din Sibiu, Sinagoga din Arad, Sinagoga din Reşiţa, Sinagoga Sion şi Templul Mare din Oradea, Templul Deportaţilor şi Templul Şas Hevra din Cluj-Napoca, Sinagoga din Caransebeş, Sinagoga din Carei, Sinagoga din Orăştie, Sinagoga din Beiuş, Sinagoga din Lugoj, Sinagoga din Gheorgheni, Templul din Făgăraş, Templul Mare şi Sinagoga Saare Tora din Satu Mare, Templul “Înfrăţirea” din Dej, Sinagoga din Teiuş, Sinagoga din Sighişoara, Sinagoga din Marghita, Sinagoga din Valea lui Mihai, Templul Mare din Deva, Sinagoga Mare din Vişeul de Sus, Sinagoga din Huedin, Sinagoga din Năsăud, Sinagoga din Baia Mare şi Sinagoga Veche din Alba-Iulia. Lucrarea are şi marele merit de a ilustra starea de fapt de la jumătatea deceniului nouă a secolului XX. Ca şi concluzii, se emit următoarele: sinagoga înţeleasă larg şi global- accepţiunile multiple ale termenului (mistică, religioasă, culturală, socială, morală); specificul iudaic (ce este un evreu, unicitatea, suprapunerea cu conceptele de rasă sau credinţă, varietatea sinagogii decurgând din varietatea ideilor emise de iudaism); valoarea sinagogilor din România definitorie pentru comunităţile evreieşti (istorie, artă, ornamentică, design, măiestrie constructivă), pentru arta şi cultura şi interrelaţiile de pe teritoriul României dar şi importanţa general-umană; perspectivele sunt afectate de reducerea populaţiei evreieşti din România vulnerabilitatea unui patrimoniu cu vechime de cca. 1 -2 secole rămas fără comunitate, de 3unde propuneri ca acele clădiri care sunt degradate să devină subiectul memoriei colective (studii, fotografii, mărturii), cele care înglobează valori istorice, sociale, spirituale, artistice să

fie revalorificate pentru o nouă viaţă (muzee, expoziţii, săli de concert sau spectacol, biblioteci etc.) iar cele rămase în slujba comunităţilor, pentru exercitarea cultului, să fie remodelate, completate, modernizate, îngrijite şi adaptate necesităţilor timpului.  În opinia noastră, pasul următor ar trebui să fie o tratare comparatistă, care să evidenţieze filiaţiile şi influenţele şi să îmbine tratarea diacronică şi cea sincronă în spiritul metodicii istoriei artei şi arhitecturii.

Arhitectura sinagogilor din Transilvania realizează o specificitate în concertul românesc si datorita decoraţiunii care amendează recurgerea la stiluri arhitecturale aparţinând altor culturi. Profesorul Moshe Carmilly are o anumită viziune personală focalizată pe artă şi se exprimă astfel despre mărturiile din zonă : « Câteva dintre aceste monede Bar Kochba au fost găsite în zona Dunării. Împăratul Augustus a mărit imperiul său şi a ocupat un teritoriu nou, numit Pannonia. Printre descoperirile arheologice de la Brigetio (azi Szőny) din P annonia au fost două monede Bar Kochba. Una (găsită în 1897) poartă inscripţiile "Shimon" şi "Al doilea an al libertăţii Izraelului". Al doilea a fost găsit într-un mormânt care conţinea rămăşiţele mai multor soldaţi carbonificaţi (? - semn pus de autor). Este posibil ca soldaţii Legiunii I Adiutrix, care au luptat în războiul Bar Kochba în Palestina înainte să fie transferaţi în Pannonia, să fi adus aceste monede cu ei. In 1971, prof. Nicolae Gudea (Universitatea BabeşBolyai, Cluj-Napoca), a găsit o monedă de bronz emisă de asemenea de Simon Bar Kochba, cu ocazia săpăturilor arheologice de la Pojejena (jud. Caraş-Severin). Este decorată cu un palmier cu şapte ramuri şi două date. Pe cealaltă faţă este o frunză de vie cu inscripţia în ebraică: "Shenat bet le-herut Yisrael" (al doilea an al libertăţii Izraelului). Din păcate, moneda expusă în muzeul din Reşiţa, a fost distrusă de un incendiu în 1980. In muzeul din Timişoara sunt două monede: una emisă în timpul revoltei evreieşti împotriva romanilor (66-70) iar

cealalta poartă cunoscuta inscripţie inscripţie "Iudaea Capta". Cea din urmă a fost emisă de Titus, cel cel care a distrus Ierusalimul şi Templul Sfânt. Este vizibilă figura unei femei, care ar putea să plângă, sub un palmier. Pe partea stângă a monedei este o figură masculină care reprezintă  împăratul Titus. Pe marginea exterioară exterioară a acestei monezi sunt sunt gravate cuvintele: "Iudaea "Iudaea Capta" ». Monedele Monedele Bar Kochba "au ajuns" în Transilvania Transilvania prin soldaţii lui Traian şi au o semnificaţie istorică pentru evreii din Transilvania. Monedele evreieşti au fost examinate din punctul de vedere al "istoriei artelor" într-o într- o lucrare recentă care analizează valoarea istorică şi clarifică datele de emitere ale acestora. « La Nazna (Náznánfalu, Transilvania) a fost construită o sinagogă de lemn în 1747. Pe zidurile acestuia a fost scrisă o rugăciune în ebraică şi două pe latină pentru sănătatea regelui Iosif II. şi pentru sănătatea soţiei subprefectului de Hunedoara. Sunt bine-cunoscute bine-cunoscute bisericile bisericile din sec. XVIII. cu ziduri decorate şi fresce ». Prima sinagogă din Transilvania despre care există mărturii istorice (secolul XVII) este cea din Alba Iulia dar “Evreii din Transilvania Transilvania şi Banat multă vreme au fost nevoiţi săsă-şi ţină slujba religioasă în amenajări provizorii, în case particulare”, subiect subiect de asemenea de interdicţie şi suprataxare pentru autorităţi. Înainte de separarea riturilor, a operat separarea dintre sefarzi şi aşchenazi, proliferarea comunităţilor, o anumită atomizare în jurul unor personalităţi comunitare. teritoriul românesc are tente particularizate pentru diferitele diferitele Prezenţa Prezenţa evreiască pe teritoriul zone ale acestuia dar focalizarea activităţilor Institutului Dr. Moshe Carmilly pe Transilvania trebuie văzută în primul rând ca decurgând din probleme probleme de accesibilitate accesibilitate şi logistică. Pe de altă parte, nu este mai puţin adevărat că, în principal din concurenţa factorilor istorici, geografici şi politici, au rezultat aici configuraţii diversificate diversificate care dau în ansamblu tocmai imaginea generală de bogăţie, faţă de un teritoriu, totuşi, destul de redus la scară planetară. 4Probabil că în momentul de faţă nu poţi să abordezi istoria evreilor din Transilvania făcând abstracţie de profesorul Ladislau Gyemant de la Universitatea „Babeş„Babeş -Bolyai” din

Cluj-Napoca, directorul Institutului I nstitutului de iudaistică şi istorie evreiască „Dr. Moshe Carmilly” şi editorul revistei anuale „Studia Judaica”. Prin acestea, el debordează specialitatea sa strictă: istoria Transilvaniei în cadru central-european în secolele XVIII-XIX, istoria evreilor din România, geneaologia evreiască. Articolele sale şi mai ales volumul „Evreii din Transilvania  în epoca emancipării 17901790-1867” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000) constituie oarecum  jaloane obligate pentru un parcurs parcurs în această zonă şi acest moment moment deosebit de articulare articulare a destinului evreiesc. Este tot atât de adevărat că nu toate perioadele sunt atât de bine evidenţiate şi că există şi aspecte decurgând dintr-un dintr-un context mai larg, european european (argument (argument suplimentar suplimentar şi pentru oportunitatea Facultăţii de studii europene la Cluj-Napoca) Cluj -Napoca) sau zonal (central-estic european), mai ales în ceea ce priveşte “discontinuitatea” “discontinuitatea” de după secolele II -III şi până în secolele XIVXV. Astfel, celebrul manuscris m anuscris “De Iudaeis” de la Biblioteca Academiei Române din ClujNapoca cuprinde o înşiruire a documentelor istorice în ordine cronologică cronologică de la 1053 la 1615, care însă nu se referă la evreii din din Transilvania ci la cei cei care trăiau în alte ţări ale Europei Europei şi nu poate avea deci decât valoare “interpolatoare” pentru întreaga zonă. Prin natura sa de ştiinţă, istoria este oarecum nemiloasă: nu poate admite argumente sentimentale ori de bun simţ sau speculaţii logice (“In Transilvania unde istoria nu ne pomeneşte deloc, suntem priviţi în permanenţă ca străini, deşi în anul 90 după Cristos, conform erei creştine, am săvârşit fapte epocale, fiind chemaţi de regele Decebal al geţilor pentru înfrângerea romanilor. Strămoşii noştri au venit în ajutor, zice-se zice-se în  în număr mare, circa 50.000 de suflete suflete traversând Dardanelele, Marea Neagră, Moldova şi Ţara Românească, luptând şi sângerând împotriva lui Traian în Transilvania la Turda, de unde şi toponimicul Enyed/Aiud”) şi din această cauză se admite, pentru moment, moment, că: “Aşezarea evreilor în Transilvania a putut începe în secolele XIVXV. Documentele care pomenesc evreii pentru prima oară datează din aceste veacuri”.  În ceea ce priveşte patrimoniul patrimoniul arhitectural evreiesc evreiesc situaţia acestuia în Transilvania medievală medievală este mai dificilă, decât decât în restul Ţărilor Româneşti, tocmai pentru pentru că tendinţa “europeană” din epocă, faţă de care se reclamă aceasta prin apartenenţa statală, codifica strict

discriminările la care erau supuşi evreii. Practic, ei erau supuşi unui proces de “alienare”, le erau interzise legătura cu pământul şi profesiunile prestigioase, le erau impuse medierea între “blocurile” creştin şi islamic şi profesiunile profesiunile infamante, nu aveau un stat de la care să aştepte protecţie si teoriile despre aşezarea lor în zonă amintesc de “miracolul” demontat de Gheorghe I. Brătianu, le era interzisă stabilirea sau limitată la anumite aşezări sau domenii şi periodic aveau loc expulzări. expulzări. Astăzi este mai greu să recunoaştem recunoaştem că arhitectura şi monumentele au constituit constituit o scriere primordială până în Renaştere şi descoperirea tiparului şi o modalitate permanentă sigură şi eficientă de “marcare” a teritoriului şi în această viziune ar trebui văzute erijarea sistematică de monumente, demolarea, transformarea, deplasarea sau reatribuirea celor aparţinând predecesorilor, interdicţia pentru anumite etnii sau confesiuni de a construi în oraşe sau din materiale “nobile”, piatră şi cărămidă arsă - “confecţionarea de falsuri pioase” iar în secolul nostru o sensibilitate deosebită deosebită şi clamare zgomotoasă pentru păstrarea neatinsă şi legitimarea acestei situaţii, cultivată de secole prin ocultarea celorlalte elemente istorice. De aici decurge şi prima particularizare a Transilvaniei faţă de celelalte Ţări Române: evreii nu sunt chemaţi ci se “infiltrează” continuu, primele documente documente referitoare la ei sunt tocmai cele de natură ostilă (decretele lui Ladislau I -ul şi Coloman în secolele XI-XII, XI -XII, Bula de Aur şi Decretul II ale lui Andrei al IIII-lea, jurământul lui Bela al IV-lea IV-lea etc.). Progresiunea turcilor spre Viena s-a s-a făcut pe “calea de dreapta”dreapta”- culoarul Dunării şi Transilvania a devenit  în secolele XVI-XII teren teren de confruntare (o gravură gravură de epocă arată bisericile din Budapesta 5transformate în moschei şi întrîntr -un colţ “portul evreilor”evreilor” - să nu uităm că atât musulmanii cât şi evreii fuseseră expulzaţi de curând din Spania) ceea ce a afectat ulterior şi situaţia evreilor. Domnia lui Gabriel Gabriel Bethlen se află la originea îmbunătăţirii condiţiei evreilor (protestantismul se reclama din text şi limba ebraică faţă de catolicismul cantonat în latină) şi după el se produce bascularea bascularea raportului dintre sefarzi şi aşchenazi aşchenazi în favoarea acestora din

urmă. La cumpăna dintre secolele XVIII şi XIX mai are loc o tentativă de limitare a prezenţei evreieşti, alternată cu măsuri tolerante dar abia la mijlocul secolului al XIX-lea XIX -lea se produce emanciparea lor reală; teritoriile în care se manifestă m anifestă Haskala Haskala vor rezolva problema drepturilor individuale iar cele în care structurile naţionale nu s -au putut consolida în secolul al XIX-lea XIX-lea se vor găsi puse în secolul secolul XX în faţa problemei drepturilor drepturilor colective. In 1940 soarta evreilor readuşi sub autoritate ungară este pecetluită prin Holocaust. Deci, evreii au avut în Transilvania doar “un secol de aur” în care au putut crea în libertate, inclusiv arhitectură, şi de aceea pentru vizitatori vizitatori este greu de împăcat bogăţia de mărturii, diversitatea etnică, religioasă, profesională şi culturală evreiască de la noi cu relativa lipsă de vechime a mărturiilor. Studenţilor mei le spun că una din căile sigure de a intra în istoria arhitecturii este să descopere descopere o sinagogă gotică în Transilvania Transilvania (sunt atât de puţine şi în Ungaria sau Cehia!) Cehia!) şi este întrîntr-adevăr un miracol să poţi găsi pietre din primele cimitire evreieşti (strămutate eventual în cimitirele din oraşele actuale) sau clădiri medievale realizate  în semiclandestinitate semiclandestinitate în actualele centre centre istorice şi multe speranţe în acest sens sunt legate de interpretarea documentelor publicate sau nu. Aceste consideraţii sunt necesare pentru a accepta particularităţile patrimoniului arhitectural evreiesc din Transilvania, care se manifestă ca cealaltă latură a dualităţii cu unitatea românească. Să lăsăm în continuare nişte fapte, date şi cifre să vorbească de la sine. Sinagogile din Transilvania şi din România au fost edificate edificate conform prescripţiilor prescripţiilor liturgice litu rgice din epocă, cu câteva particularităţi locale. De aceea, nu întotdeauna ele au putut fi ridicate pe malul unei ape, în loc deschis, pe cea mai înaltă cotă de nivel a locului şi frecvent geamurile au avut dimensiuni reduse sau au fost amplasate la înălţimi inaccesibile trecătorilor. Orientarea a constituit constituit întotdeauna o preocupare. preocupare. Sinagoga şi şi--a păstrat şi în această arie trivalenţa: BET HAKNESETHAKNESET- casa adunărilor, BET TEFILATEFILA- casa rugăciunilor (Bet hahues) si BET HAMIDRAS- locul de învăţătura. Deşi rugăciunea poate fi efectuată şi la domiciliu

respectând orele zilnice, adevărata viaţă comunitară este legată de clădire sau complexul arhitectural şi de întrunirea Minianului. Organizarea planimetrică relevă separarea pe sexe (tribunele de la etaj şi grilajele de lemn sau perdele1e. Funcţional, două spaţii sunt determinante: vestibulul-pronaosul-intrarea şi spaţiul de rugăciune- sinagoga propriu-zisă. Spaţiul prim de acces realizează o purificare simbolică prin ritualul spălării pe mâini (vezi rolul ritual al apei în monoteisme, spă1ătorul de mâini-Kior), prilejuieşte exercitarea carităţii iudaice în jurul puşculiţelor sau dulapului pentru bani-mattan şi are adeseori alături Geniza în care se depozitează obiecte de cult uzate care fac obiectul unor ritùri ulterioare. Datorită rolului acordat femeilor, scara de acces a acestora la balcon are accesul direct din exterior. Polifuncţionalitatea spaţiului interior al sinagogii face ca acesta să devină sacru numai din momentul aşezării scrierilor Torei. De aici decurge şi o bipolaritate a spaţiului religios interior evreiesc, o anume pendulare intre dulapul de depozitare a Torei (cabina) şi podiumul cu masasulhan pentru citirea Torei/bimah/almemor, aici intervenind şi specificităţile riturilor existente în Transilvania. E1ementul major de orientare interioara este nişa estică-mizrah  înălţată cu câteva trepte adăpostind aron hakodes/aron habrit, citare a elementelor antice (Jahin, Boaz, Regi I.7:2l, Solomon). Aici se amplasează adeseori (de obicei în dreapta) omedsuportul de citire pentru prima rugăciune. Chivotul legii- aron habrit este separat de spaţiu1 sinagogii printr-o perdea care diferea ca şi culoare după semnificaţia zilei respective. Modul  în care este păstrată Tora poate face obiectul unui capitol aparte. 6Arhitectura sinagogilor din Transilvania exprima efectul reformelor religioase vieneze din secolul al XIX-lea, schimbările rituale şi de limbă, departajările interne de după congresul evreilor din 1868: orientarea ortodoxă/conservativă bazată pe tr adiţiile vechi evreieşti organizată de sine stătător la 1871; orientarea neologă/liberală care accepta integral transformările propuse la 1868 şi produce modificări arhitecturale prin amplasarea mesei rituale-bima pe podiumul-mizrahra, folosirea corului şi orgii amplasate într-un balcon propriu, separarea mirelui şi miresei la cununie în două spaţii etc. dar ea a avut rolul de a iradia diverse

elemente şi arhitectura sinagogilor din restul României. Ca şi studiu de caz, putem analiza Oradea, modul în care evenimentele petrecute în Ţările Române în secolul XIX şi prima jumătate a secolului XX l-au incitat pe Carol Iancu să le consacre o manifestare ştiinţifică prestigioasă sub semnul binomului “permanenţă şi ruptură” (continuitatea care asigură perenitatea poporului ales şi schimbările care frizează ruptura/finalizarea luptei îndelungate pentru emancipare şi tragedia finalizată în Shoah). Cea mai bună sursă pentru Oradea rămân cercetările doamnei Tereza Mozes (MOZES, Tereza, Evreii din Oradea, Editura Hasefer, Bucureşti, 1997) şi campaniile de relevee şi fotografiere efectuate de studenţii noştri pe parcursul mai multor ani. La Oradea emanciparea va ilustra această accepţiune, arhitectura ca şi carte a popoarelor şi modalitate de apropriere a unui teritoriu care se întâlneşte cu poporul evreu, privat de un stat şi metaforic obligat să se bată “într-un picior”- religia ca unic sprijin, să construiască în stilul popoarelor înconjurătoare, să suporte alienarea (începând cu cea faţă de pământ) prin tot soiul de interdicţii. Emanciparea a metamorfozat comunităţile evreieşti din entităţi politice în colectivităţi religioase, sloganul era deja de la Napoleon “totul pentru individ- nimic pentru grup”, a suprimat mijlocirea prin reprezentanţii comunităţii, a exacerbat individualismul. Evreii nu au mai fost obligaţi să trăiască la marginea oraşului şi şi-au putut da frâu liber dorinţelor şi fanteziei, au explorat şi alte domenii (în acest caz estetice) decât studiul cărţilor sfinte şi poate fi vorba de un adevărat “apetit” pentru arhitectură. Oradea a ajuns în centrul acestor procese şi efervescenţa creatoare şi calitatea realizărilor de aici m-a îndreptăţesc să o numesc “o Florenţă evreiască de la sfârşitul secolului al XIX-lea” (să ne reamintim că o comparaţie Florenţa-Veneţia evidenţiază tocmai efervescenţa şi varietatea, nu numai ideatică ci şi artistică şi o anume cultivare a disputei), să evidenţiez mai ales afinităţile manifeste cu Art Nouveau, europeneitatea atinsă atât de

mecenaţi cât şi de artiştii evrei din epocă. Pentru a ajunge aici, Tereza Mozes enumeră şi ea fondul documentar consacrat pentru zonă: permisiunea acordată de Iosif al II-lea şi articolul de lege XXIX din anul 1840 care au deschis evreilor porţile marilor oraşe, cu excepţia oraşelor miniere unde le -a fost oprit accesul  încă prin dispoziţia lui Leopold I din 19 ianuarie 1700; adoptarea de către parlament a proiectului emancipării evreilor în anul 1849 cu specificarea egalităţii în drepturi cu celelalte confesiuni şi recunoaşterea căsătoriilor civile mixte urmând ca dispoziţii speciale să reglementeze condiţiile de stabilire; aprobarea de către parlament la 1867 a proiectului conform căruia locuitorii israeliţi ai ţării sunt egal îndreptăţiţi cu locuitorii creştini în vederea exercitării drepturilor civile şi politice şi orice lege, obicei sau dispoziţie contrară se consideră abrogată; acceptarea şi „receptarea” religiei iudaice în 2 noiembrie 1895, aceasta devenind egală în drepturi cu celelalte confesiuni, participarea evreilor la viaţa ţării. Se înregistrează cum, la Oradea în anii 1722-1736 locuiau circa 90 evrei, în anul 1794 a început construirea sinagogii, templul s-a construit în jurul anului 1805 pe Calea Clujului, cu sporirea populaţiei evreieşti s-a ridicat şi impozantul templu al comunităţii ortodoxe de pe strada Claustrului, în vecinătatea sa luând fiinţă şcoala elementară şi şcoala secundară ortodoxe, 1870 a fost înfiinţată şi la Oradea comunitatea Congresului (neologă) iar în 1878 7aceasta şi-a clădit Templul Sion pe malul Crişului, după modelul templului din Nurnberg iar o altă sinagogă era pe strada Teleki. Şcoala secundară de băieţi cu 4 clase s-a înfiinţat la Oradea în 1883 iar după unirea Transilvaniei cu România, în 1918 şi respectiv în 1920, politica şcolară românească a permis înfiinţarea de şcoli evreieşti, ca gimnaziul evreiesc din anul 1920. În baza Dictatului de la Viena din 30 august 1940 partea de nord a Transilvaniei a revenit Ungariei şi a căzut imediat sub incidenţa legilor antievreieşti: reducerea numărului evreilor admişi în diferite domenii de activitate la 20%, interdicţia căsătoriilor mixte, limitarea prezenţei evreieşti în viaţa publică şi economică.

Dar Tereza Mozes considera că: “Mişcarea de înnoire religioasă, pornită din Hamburg  în anul 1806, nu a găsit mare răsunet în Transilvania, Banat şi Ungara, cu excepţia Aradului unde a oficiat ca rabin-şef Aron Chorin(er). În urma rupturii intervenite la congresul de la Budapesta din 1868, comunităţile de orientare „neologă” care a u luat naştere nu au urmat  înnoirile radicale pornite de la Hamburg şi susţinute de Chorin. Ele s-au ţinut de prescripţiile cuprinse în Sulchan Aruch, chiar dacă ici-acolo, în unele comunităţi, sâmbăta şi de sărbători, a răsunat muzica de orgă sub mâinile unor organişti neevrei. Majoritatea comunităţilor din Transilvania şi Banat a urmat după Congresul din 1868 aşa-numita orientare „ortodoxă”. La organizaţia comunităţilor izraelite de rit apusean „neologe”, aparţineau în 1932 un număr de 35 comunităţi, în fruntea cărora se aflau rabini care au absolvit Institutul Naţional de pregătire a rabinilor deschis din 1877 la Budapesta şi care, în paralel, obţinuseră şi doctoratul  în filosofie. În 1865, Hillel Lichtenstein rabinul din Marghita, Cluj, Szikszo şi Colomeea a convocat la Nagymihaly (Michalowce) 80 de rabini ortodocşi care au pronunţat interdicţia asupra oricărei înnoiri echivalate cu idolatria: folosirea limbii şi portului „străine”, utilizarea corului în timpul rugăciunii în templu, construirea de sinagogi cu turle, plasarea bimahului în alt loc decât în mijlocul sinagogii, intrarea într-un templu cu „cor”, amplasarea baldachinului pentru nuntă în templu şi nu sub cerul liber, rugăciunea împreună cu deviaţioniştii (publicaţie 1908 Satu Mare „T’suvoth Beth Hilel”). O a treia parte, status-quo ante, vroia să fie „neutră” dar ortodocşii i-a asimilat cu neologii”. În anul 1913, rabinul şef al comunităţii neologe din Oradea, Dr. Leopold Kecskemeti, publică lucrarea „Există o singură religie iudaică sau mai multe?” în care în spiritul istoriei ideilor pledează pentru o unitate evreiască cu manifestări diversificate. După 1918 sionismul va reapropia aceste tendinţe. După Moshe Carmilly (CARMILLY-WEINBERGER, Moshe, Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), Editura Enciclopedică, Biblioteca Iudaica, Bucureşti, 1994), la  început evreii de pe teritoriul Ungariei ar fi avut libertăţi egale cu ceilalţi locuitori până în

1093 când Conciliul de la Szabolcs reduce drastic drepturile evreilor veniţi de pe teritoriul german, ceh şi morav. În Dieta din 1102-1103 ar fi fost acceptată dispoziţia regelui Coloman potrivit căreia evreii nu aveau voie să trăiască decât în oraşele episcopale. Primele persecuţii ar fi legate de numele regelui Ludovic cel Mare (1342-1382) care a introdus măsura anulării scrisorilor de datorie pentru sumele împrumutate de la evrei. Tot el, mai târziu, învinovăţindui pe evrei de răspândirea epidemiei de ciumă, i-a alungat, apoi, dându-şi seama de utilitatea activităţii lor, i-ar fi rechemat numind dintre ei un jude peste toată ţara (Judex Iudeorum totius regni). Scrisoarea privilegiată a lui Gabriel Bethlen din 1 623 prin care principele intenţiona să refacă Transilvania distrusă de război cu ajutor străin „…astfel încât să fie asemănătoare cu vechea şi întinsa Dacie” ar fi fost cea care a dat posibilitate evreilor să se aşeze şi în Oradea. Dispoziţia nr. 72 din 1658 „Cu privire la evrei” repetă aproape textual hotărârea Dietei din 1627 dar limitează dreptul de stabilire a evreilor numai în oraşul Alba Iulia. Într-una din hotărârile Dietei din 1657 de la Gherla se face referire la prezenţa evreilor în Oradea. La începutul secolului nostru, Lakos Lajos, arhivarul de atunci al oraşului Oradea ar fi notat că, potrivit tradiţiei orale, în parcul Libertăţii de azi, pe malul drept al Crişului Repede se află o casă evreiască care secole de-a rândul a fost folosită drept casă de rugăciune. În 1578 8clădirea a trecut în proprietatea bisericii reformate. Anul 1722 este menţionat ca cel al constituirii oficiale a comunităţii evreieşti din Oradea. După Tereza Mozes, evreii se simţeau mult mai în largul lor dacă trăiau în strânsă vecinătate, pe cât posibil chiar pe aceeaşi stradă, pe acelaşi „şir” şi din diferite documente,  însemnări, acte juridice ar rezulta că atunci când evreii au început să fie toleraţi în Oradea ei locuiau pe strada de mijloc iar în Olosig pe strada Fântânii. În 1731 (5491) s-ar fi creat Confreria Sacră izraelită din Oradea (Hevra Kedoşa), “reuniunea cea mai nobilă şi mai umană a obştei evreilor: înhumarea morţilor cu asigurarea ritualului, vizitarea şi îngrijirea bolnavilor, ajutorarea săracilor”. La 1815 în Velenţa deja 33 capi de familie stăteau în casă proprie. În 1850 în Olosig nouă familii evreieşti locuiau în case proprii. Sinagoga ar fi atestată din anul

1749 şi un desen din 1769 o reprezintă în Velenţa, lângă un braţ al Crişului şi ruinele bisericii ordinului călugăriţelor Clarisse. La 1803 s-ar fi construit, în stil baroc, prima sinagogă în adevăratul sens al cuvântului, numită „sinagoga mică”. Lângă ea s-a construit o sinagogă de 1000 locuri. Ambele au fost demolate în anul 1950. După I. Kara: “Curentul reformist, pornit din Germania de Moses Mendelsohn, a luat forme conflictuale în regatul maghiar. Evreii ortodocşi urmau calea străveche tradiţională, cu unele adaptări la cerinţele veacului. Aşa zişii “liberali” duceau reforma până la maghiarizare, inclusiv botezul. Conservatorii ţineau calea de mijloc. Ei se intitulau “Status Quo”. După 1871, reforma a depăşit mult cercul confesional luând aspecte politico-sociale extrem asimilatorii. După 1871, despărţirea a fost instituţionalizată, guvernul recunoscând cele trei nuanţe şi preferând pe liberalii maghiarizatori. Cele trei curente mai există şi acum în Ungaria, unde şi ortodocşii s-au maghiarizat lingvistic. Ei studiază Talmudul cu tălmăcit în limba maghiară”. După Tereza Mozes, Oradea ar fi fost în centrul frământărilor generate de reînnoire şi  în anul 1870 existenţa a două comunităţi, ortodoxă şi neologă, ar fi un fapt împlinit. Între 1881-1883 s-ar fi constituit şi gruparea status-quo-ante. În acea perioadă s-ar fi realizat numeroase construcţii noi, sinagoga mare, birourile comunităţii, şcolile, locuinţele funcţionarilor, abatorul ritual, atelierul de prelucrat pasca, baia rituală ş.a. Evreii, în continuarea extensiei lor, s-ar fi tras pe actualele străzi M. Kogălniceanu, Cuza Vodă şi  împrejurimi şi odată cu dezvoltarea vieţii economice, tot mai mulţi erau cei care îşi deschideau prăvălii, ateliere industriale, depozite în jurul Pieţei Mari şi pe străzile învecinate. Evreii cu vederi progresiste ar fi solicitat dacă nu o sinagogă cel puţin o casă de rugăciuni,  încă înainte de ruptura din interiorul comunităţii, unde să poată asculta slujba religioasă în limba vie şi până la constituirea comunităţii neologe n-ar fi fost invitaţi rabini decât sporadic dar în 1861, cu ocazia sfinţirii noii case de rugăciuni, l-au chemat pe vestitul luptător pentru

emancipare, Low Lipot, rabinul din Szeged dar de la constituirii Comunităţii, la 4 mai 1870, ar fi avut un rabin cu caracter permanent. Cea de a treia, comunitatea Status-quo-ante, n-ar fi supravieţuit decât trei ani. La începutul primului război mondial, ca urmare a invadării Bucovinei de către ruşi, ar fi ajuns la Oradea, cu suita sa, rabinul Reb Jisrael Hager din Vijniţ iar Reb Haim Slomo Goldstein, rabinul casei de rugăciuni Klauz, a fost însărcinat să primească grupul de refugiaţi care fiind hasizi aveau probleme de compatibilitate cu comunitatea ortodoxă. Comunitatea neologă, constituită pe temeiul hotărârilor congresului din 1868, ar fi  închiriată încă din 1847, pe vremea primelor încercări de reformă, o casă de rugăciuni separată iar în 1861, când s-a constituit la Oradea comunitatea evreilor maghiari, s-a inaugurat o casă de rugăciuni. Ulterior, s-ar fi constituit asociaţia pentru Sinagoga Sion, templu separat, care a cumpărat casa de pe actuala stradă a Independenţei nr. 11, în vederea construirii viitorului locaş de cult şi monumentala construcţie cu cupolă oglindită în apele Crişului Repede, amintind de sinagoga din Nurnberg, proiectată de Busch David, inginerul şef al oraşului şi în mai puţin de un an şi ridicată (în 1878) de către Rimanoczy Kalman sen., pictura 9interioară fiind opera pictorului Horovitz Mor din Kosice, Templul Sion devenind ulterior, alături de clădirea primăriei, simbolul urbei. Crescând numărul evreilor, cele două sinagogi ale ortodocşilor din Subcetate s -ar fi dovedit neîncăpătoare, astfel că a fost necesară construirea uneia şi în Oraşul Nou, pe actuala stradă Mihai Viteazul, proiectată de arhitectul Bach Nandor activ între anii 1873-1900 în Oradea şi executată de Knapp Ferenc, inaugurată în 1890 şi servind ca model templului construit în 1907 la Dej. Interesante sunt diferenţele evidenţiate faţă de sinagoga neologă: pereţii prevăzuţi cu ferestre în arc semicircular şi în locul cupolei aici se află numeroase turle mici, amplasamentul Almenorului care diferă conform prescripţiilor rituale (în cazul sinagogilor ortodoxe se află în centrul clădirii pentru ca întreaga atenţie a credincioşilor să fie

 îndreptată în direcţia respectivă, la neologi în faţa chivotului Legii). Când nici sinagoga aceasta nu ar mai fi corespuns necesităţilor, pe baza planurilor lui Incze Lajos, în 1908 , s-ar mai fi ridicat una în curtea primei, cu numele Şas Chevra iar în 1910 s-ar fi hotărât construirea unei sinagogi în actuala Piaţa Rahovei, pe locul imobilului Schwartz (plan datorat arhitectului Lobl Ferenc şi care trebuia să se materializeze la începutul secolului dar din pricina izbucnirii războiului lucrările au început mai târziu). Evreii hasizi ar fi căutat şi ei să-şi construiască o sinagogă proprie dar nu li s-ar fi permis să-şi ţină slujbele religioase decât în cadrul restrâns al casei de rugăciuni şi doar după mai multe încercări şi odată cu schimbarea preşedintelui comunităţii ortodoxe ar fi reuşit să clădească pe actuala stradă Brezoianu „Casa de rugăciuni a asociaţiei sefarde şi a învăţăceilor mişnaioţi” care ar fi rămas în conştiinţa generală a orădenilor sub numele prescurtat K lauz. Mai târziu Reb I. Hager şi-ar fi construit pe actuala Str. M. Kogălniceanu şi în împrejurimi o numeroasă curte. “Klauz a funcţionat nestânjenită patruzeci de ani, respectiv până la deportare, când pârjolul mondial a nimicit-o şi pe aceasta la fel ca şi pe altele”.  În decurs de o jumătate de secol, “am putea spune în intervalul unei generaţii”, Oradea ar fi străbătut un drum lung din punct de vedere economic, social, cultural, “de la un oraş provincial mediu” la unul dintre “cele mai înfloritoare din imperiu”, "remarcabile fiind palatele în stil secession construite la începutul secolului al XX-lea cu expresii de la stilul arhitectonic conceput pe plan local până la orientarea lehneriană, Jugendstil -ul berlinez, cel munchenez, Lilienstil şi alte tendinţe europene, cu tuşe de la simplitatea masivă, de la formele geometrice regulate la stilul popular al motivelor florale, întâlnim toate variantele posibile”. Din anul 1850 în Ungaria s-au efectuat recensăminte din zece în zece ani şi creşterea numărului evreilor din Oradea s-a ridicat până la 1910 la 26,23% în timp ce sporul general pe ţară nu atingea 10%. Potrivit unei situaţii întocmite în 1899 de către Busch David, inginerul şef al oraşului, în Oradea ar fi crescut şi numărul evreilor de la 10 115 la 15 040. “Constrânsă

până acum să locuiască la periferia oraşului, în case înghesuite, pe uliţe strâmte, evreimea a cărei singură dorinţă era de a se pierde neobservată în mulţime şi-a putut da frâu liber dorinţei şi fanteziei. Secole de-a rândul nu şi-a putut dovedi puterea spirituală decât în studiul scrierilor sfinte. Acum i s-a oferit posibilitatea ca exigenţele estetice să şi le afirme şi într-un nou domeniu. Apetitul de a construi era uriaş. Oamenii călătoriseră mult în străinătate şi îşi formaseră anumite gusturi în acest sens. La aceasta se adăugau condiţiile materiale foarte bune şi, nu în ultimul rând, arhitecţi excelenţi, formaţi aici sau atraşi de bunul renume al oraşului şi care au excelat mai ales în neobaroc şi secession”. Trebuie menţionaţi arhitecţii şi constructorii proveniţi din rândul evreilor orădeni sau bihoreni ori veniţi din străinătate: fraţii Vago născuţi la Oradea, care au lucrat multă vreme  împreună (palatul Moskovits – P-ţa Unirii nr. 35, casa Vago – str. Moşoiu nr. 14, casa Roche şi Darvas – str. Iosif Vulcan nr. 11, fosta şcoală de jandarmi – sediul Universităţii Oradea); constructorii Komor Marcell şi Jakab Dezso (palatul „Vulturul negru”, sediul Camerei de industrie şi comerţ – Str. D. Zamfirescu nr. 3, casa Fuchsl – Str. Independenţei nr. 11, vila Okanzi-Schwarz – Str. Eminescu nr. 25, palatul Stern – Str. Republicii nr. 10, casa Adorjan I 10 – Str. Patrioţilor nr. 6); arhitecţii Bach Nandor (sinagoga evreilor ortodocşi – Str. Mihai Viteazul), Reisinger (casa dr. Konrad – fosta stradă General Berthelot nr. 6, casa de raport Sonnenfeld – Str. Moscovei), Jozsef, Markus Geza, Rendes Vilmos, Guttman Jozsef, Spiegel Frigyes, Lobl Ferenc (palatul Ullmann – Piaţa 1 Decembrie); constructorii Incze Lipot, Incze Lajos, firma Gold et co., Schiffer Miksa, Rosenberg Izso, Rosental şi Kraus, Weiszlovich. Pe lângă arhitecţii de excepţie trebuie subliniat rolul deosebit al celor care au finanţat construcţiile, marii mecenaţi ai urbanisticii orădene: Adorjan, Ullmann, Weiszlovits, Deutsch, Moskovits, Stern, Fuchsl, Konrad, Okanyi, Schwartz, Brull, Freinfeld, Erkler, Roth, Goldstein, Blezer, Guttmann, Grunfeld. Clădiri deosebite sunt cunoscute până azi sub numele celor care le-au comandat: palatele Moskovits, Adorjan sau Ullmann, casele Sonnenfeld şi

Konrad etc. Acest exemplu confirmă convingerea noastră că dacă sfârşitul secolului XX a fost marcat de istoricismul postmodern, secolul XXI va fi determinat de antropologia culturală cu cei doi voleţi ai săi: ceea ce este comun tuturor oamenilor şi ceea ce îi particularizează, cu corolar în forţa de seducţie tot mai puternică a marilor culturi în condiţiile fluidificării comunicaţiei şi globalizării. După I. Kara, care are numeroase publicaţii şi a elaborat o remarcabilă listă cu Sinagogi şi case de rugăciune în România interbelică, prezenţa unei sinagogi ar fi denotat în aria românească existenţa unei populaţii de negustori, meseriaşi, prestatori de servicii şi  înfiriparea unei aşezări cu caracter urban sau semi-urban, suburban, cu diferenţe notabile, datorate şi ocupaţiei străine, între Moldova, Ţara Românească, Transilvania, Bucovina sau Basarabia. În viziunea sa “Sinagogile oglindesc structuri economice, sociale, profesionale, uneori şi politice, ale evreilor”. Remarcabilă este şi fundamentarea acestei liste pe izvoare care îi conferă autoritate şi pe care le-a notat astfel: Arbure: Arbure, Zamfir - “Basarabia în secolul al 19-lea”, Bucureşti; Arh. St.: Arhivele Statului (filiala Iaşi, Botoşani, Bacău, Bucureşti, etc.); Enc. Rom.: Enciclopedia României, vol…, Bucureşti, 1930; Ievr. Ent. : Ievreiskaia Enţiklopedia, apărută la St. Petersburg, înainte de revoluţia din 1917; I. Kaufman: “Cronica Comunităţilor Israelite din judeţul Neamţu”, Piatra Neamţ, 1928-1929; M.D.G.R.: Marele Dicţionar Geografic al României, Bucureşti; Oraşe şi târ guri: “Documente privitoare la istoria economică a României. Oraşe şi târguri. Moldova”, seria A, volumul l., Bucureşti, 1960; Pavlescu, Eugen: “Economia breslelor în Moldova”, “Bucureşti, 1939; R.C.M.: Revista Cultului Mozaic, Bucureşti; P. 1. sau 11.: Pinhas, Hakehilot - Romania, Ierusalim, 2 vol. (1. şi ll.), Iad Vaşem 1970-1980; Tufescu, Victor: “Târguşoarele din Moldova şi importanţa lor economică”, Bucureşti, 1942. Lista are 305 poziţii, dintre care am reţinut, pe localităţi:

„ACÂŞ, jud. Sălaj - sinagogă în secolul al XII-lea. ADJUD, jud. Vrancea- prima sinagogă 1820 - a doua 1842 (?), 1920 două sinagogi. AIUD, jud. Alba - prima sinagogă activează într-o casă particulară, 1889 devine sinagogă, 1912 - sinagogă nouă, neologă. ALBA IULIA, jud. Alba - înainte de 1820 sinagogă de lemn, 1822 aprobare episcopală de construire a unei sinagogi din zidărie de cărămidă, frecvent renovată, 1798 - o sinagogă sefardă şi o sinagogă aşkenază. “Sinagoga “Marbe Iehezkiel” (1840) distrusă de fascişti în 1938, refăcută după război. În 1802 două sinagogi. Din alte izvoare aflăm de o sinagogă în secolul al XVIII-lea, 1622 - sinagogă sefardă, 1840 - sinagogă ortodoxă purtând numele rabinului Paneth, 1874 - altă sinagogă sefardă. Ulterior o sinagogă aparţinând comunităţii evreilor. 1940 - trei sinagogi închise”. APA, jud. Satu Mare - sinagogă. ARAD, jud. Arad. Sinagogă în secolul al XVIII-lea, 1868 - trei sinagogi, Sinagoga neologă “Rabin Horin”, Sinagoga hasidimilor “admor”-ului din Vijniţa, 1937 - două sinagogi. 10 sinagogi în judeţ. ARDUD, jud. Satu Mare, 1820-1830 o sinagogă. ARINIŞ, jud. Maramureş, 1850 o sinagogă mică. 11BACĂU, jud. Bacău. prima sinagogă (1820), Sinagoga Habad (1841) aparţinea curentului hasidic, din secolul al XIX-lea sinagoga Volf Burăh, sinagoga Cojocarilor şi sinagoga Tăbăcarilor; sinagoga Alter Ionas, numele ctitorului. “În 1864 activau la Bacău 14 sinagogi şi case de rugăciune. În 1880 numărul lor era de 21. Lista sinagogilor active în 1916: sinagoga Froim Aizic, sinagoga Alter Leib, sinagoga Iţic Leib Brill, sinagoga Lipscanilor, sinagoga Croitori tineri. Sinagoga Birjarilor, sinagoga Cizmarilor, sinagoga Zidarilor, sinagoga Rabi Israel. Sinagoga “Înfrăţirea Sion” aparţinând respectivei societăţi, sinagoga Şnapic, sinagoga Maria şi Şaim Cofler zisă şi “Der Mariesches şil”. Templul Cerealiştilor în idiş “Popşoinikes şil” a suferit repetate incendii, fiind mereu refăcut. Funcţionează în 1996. După primul război mondial unele sinagogi au fot dezafectate şi altele noi au fost înfiinţate, unele purtând nume de rabini în viaţă sau decedaţi: sinagoga Weisman, sinagoga gaonului

Beţalel Şafran, sinagoga Rabin Blanc, sinagoga David Herşcovici, sinagoga palestiniană (sionistă?), sinagoga Filderman, sinagoga rabin Wahrman, sinagoga rabin Landman, sinagoga Avram Simon, sinagoga Rebeca dr. Ozias Herşcovici. sinagoga A. Rosen”. BĂCEŞTI, jud. Vaslui, “sinagogă incendiată de hitlerişti în retragere, în 1944”. BAIA MARE, jud. Maramureş, înainte de 1861 minian, 1886 Sinagoga Mare, după 1900 - două sinagogi “Ahavat Beit Avraham” şi Casa de rugăciune a meseriaşilor “Hevra Iad Harutim”; Sinagoga Talmud Tora. BAIA SPRIE, jud. Maramureş, după 1880 Sinagoga Mare. BĂLĂCEANA, jud. Suceava, minian, 1910 - sinagogă din lemn. BÂRA, jud. Neamţ, hrisov de întemeiere care scuteşte de bezmăn (chiria terenului) pe care e clădită sinagoga. BÂRL AD, jud. Vaslui, document din 1763 pomeneşte de “…dughenile cu şcoala jidovească…” (şcoala este sinagoga), 1859 sinagoga Mare,1866 o nouă sinagogă, numită “Poalei Ţedec”, 1937 opt sinagogi şi două case de rugăciune. “În 1960 comunitatea poseda un catastif (pincas) al sinagogii cizmarilor datat 1852”. BÂRSANA, jud. Maramureş, Sinagogă dinainte de 1900. BOCICOIUL MARE, jud. Maramureş, după 1850 o sinagogă din lemn. BECLEAN, jud. Bistriţa Năsăud. “Comunitate importantă şi în secolul al XIX-lea. Nu cunoaştem numărul şi denumirea sinagogilor”. BEIUŞ, jud. Bihor, Sinagoga Mare 1858. BELIU, jud. Arad, sinagogă mică. BERBEŞTI, jud. Maramureş. “Prin 1850 o sinagogă şi o casă de rugăciune din lemn, ulterior sinagoga a fost reconstruită în cărămidă”. BEREŞTI TÂRG, jud. Galaţi, 1898 - sinagogă. BEZIDUL NOU, jud Mureş. “Maghiarii sabatieni au aici o sinagogă”. BIXAD, jud. Satu Mare,1800 o sinagogă. BISTRA, Maramureş, 1850 o mică sinagogă de lemn. BISTRIŢA, jud. Bistriţa Năsăud, 1880 - prima sinagogă, 1893 - templu, 1938 o sinagogă. BIVOLARI, jud. Iaşi, prima sinagogă - 1852, 1915 patru sinagogi. BLAJ, jud. Alba, 1850 - sinagogă în cartierul Husielin; 1894 - sinagogă ortodoxă cu etaj. BORSEC, jud. Harghita, sinagogă din lemn distrusă în 1914, refăcută în 1922. BORŞA, jud. Maramureş, 1760 - minian, 1800 - prima sinagogă, 1840 -a doua, 1850 două case de rugăciune şi miniam,

după 1918 - 12 sinagogi în refacere. BOTIZ, jud. Satu Mare, 1890 - minian, apoi sinagogă. BOTOŞANI, jud. Botoşani, 1939: două sinagogi mari, 60 mai modeste, în 1832 funcţionau la Botoşani zece sinagogi. BOZIENI, jud. Neamţ, sinagogă în 1828, refăcută în 1878, o casă de rugăciune. BRĂILA, judeţul Brăila, 1839 doi călugări scoţieni descriu Sinagoga Mare, 1936 centenarul, 1863 Templul Nou, în 1937 existau patru sinagogi. BRAŞOV, între 1899 şi 1905 se construieşte Sinagoga Mare neologă, 1918 o sinagogă aşkenază, o sinagogă sefardă, 1925 se repară sinagoga ortodoxă. BREAZA, jud Suceava, minian. BREB, jud. Maramureş, după 1850 sinagogă din lemn. BRODINA, jud. Suceava, sinagogă după 1900. BUCECEA, jud. Botoşani, 1890 - două sinagogi, 1880 - un admor cu sinagogă proprie, 1937 - cinci sinagogi. BUCIUMI, jud. Sălaj, 1850 - o sinagogă. BUDEŞTI, jud. Maramureş, 1870 - “Di eiberste şil, di interste şil” (Sinagoga de Sus, sinagoga de Jos) din lemn,1930 - sinagogă din zidărie de cărămidă. BUHUŞI, jud. Bacău, “Centru hasidic, admor, sinagoga ridicată la întemeiere, arde  în 1863. Este refăcută cu 200 de locuri, având alături o casă de rugăciune dezafectată - 1840 “Dus kleine besmedres”, apoi “Dus şnaiderişe besmedres”; 1927 - Sinagoga frumoasă a 12admor-ului Fridman”. BURDUJENI “fost în plasa Dragomirna jud. Suceava, nu mai figurează cu această denumire în actuala Nomenclatură poştală codificată. Frumoasă, originală sinagogă din lemn, suferind un incendiu, datat din 1800. În 1834 o sinagogă în stilul celor din lemn. În 1907 - şase sinagogi, devastate”. BUZĂU, 1812 sinagoga în vestitul “Han al polcovnicului Nuţă”. 1855 - sinagogă, citată şi în 1865, 1910 - Sinagoga Mare cu 400 de locuri. “La Buzău ar fi existat o sinagogă în 1765 în cartierul Sârbărie. În 1830 - o altă sinagogă. Din alte izvoare - sinagoga “Agudat Israel”, care a funcţionat între 1880 şi 1920 într-o casă particulară. În 1890 - Sinagoga Croitorilor”. BUZIAŞ, jud. Timiş, 1848 - o sinagogă. CALAFAT, jud. Dolj, 1884 - o sinagogă. CĂIUŢI TÂRG, jud. Bacău, 1869 sinagogă. CĂLĂRAŞI, jud. Călăraşi, 1871 - sinagogă comună pentru sefarzi şi aşkenazi, 1920 - două sinagogi. CĂLĂŢELE, jud. Cluj, după 1900 - o sinagogă. CĂLINEŞTI, jud.

Maramureş, un minian în casă particulară, 1850 o mică sinagogă din lemn. CĂMĂRZANA,jud. Satu Mare, sinagogă în secolul al XIX-lea. CÂMPINA, jud. Prahova, 1902 - o sinagogă. CÂMPULUNG MOLDOVENESC, jud. Suceava, 1888 - trei sinagogi, 1940 - câteva sinagogi. CÂMPULUNG LA TISA, Maramureş, 1850 - o sinagogă. CARACAL, jud. Olt, 1894 - colectă pentru construirea unei sinagogi, 1937 - sinagogă. CARANSEBEŞ, jud. Caraş Severin, 1897 – sinagogă. CĂRĂŞEU, jud. Satu Mare, 1852 minian în casă particulară, ulterior sinagogă. CAREI, jud. Satu Mare,1740 - prima sinagogă, 1830 - a doua sinagogă, 1901 Sinagoga Mare a comunităţii ortodoxe, alte sinagogi: “Iţhac Karb”, “Et Haim”, “Mahzikei Tora”, câteva case de rugăciune. CÂRLIBABA, jud. Suceava, 1901 sinagogă din lemn. CEHUL SILVANIEI, jud. Sălaj, după 1820 - minian , 1901. CEICA,  jud. Bihor, 1890 - sinagogă mică, 1901 - o altă sinagogă. CERNAVODA, jud. Constanţa, 1937 - o sinagogă. CERMEI, jud. Arad. “Avea un rabin, deci şi sinagogă”. CERTEZE, jud. Satu Mare, sinagogă în secolul al XIX-lea. CHIŞINEU CRIŞ, jud. Arad, 1889 - o sinagogă. CHIUIEŞTI, jud. Cluj, sinagogă mică. CIACOVA, jud. Timiş, sinagogă în secolul al XIX-lea. CLUJ-NAPOCA, jud. Cluj. “Înainte de 1881 câteva case de rugăciune. Din 1886 - templu, reparat în 1918-1929 şi 1944, devastat de hitlerişti. Refăcut în 1947. În 1938 erau patru sinagogi şi o casă de rugăciune. Din alte izvoare: în 1818 prima sinagogă zidită; în 1852 o sinagogă ortodoxă; în 1872 o altă sinagogă; în 1898 Sinagoga Talmudiştilor, în 1910 Sinagoga “Ohel Moşe”, Sinagoga “Poalei Ţedek”, Sinagoga “Brit Aharon”, Sinagoga “Ohel Iehuda”; în 1918 Sinagoga “Ezrat Israel”, Sinagoga “Poel Mizrahi” creată în perioada interbelică”. CODĂEŞTI, jud. Vaslui, sinagogă. COLONEŞTI, jud. Bacău, 1912 sinagogă. COMĂNEŞTI, jud. Suceava. “Sinagoga devastată de huligani în 1936”. COMLĂUŞA, jud. Satu Mare, după 1880 o sinagogă. CONSTANŢA, 1938 - două sinagogi. “Sinagoga sefardă, construită în 1903 pe terenul cumpărat în 1884, exista în 1996 . Sinagoga aşkeziană zidită după 1862”. COPALNIC MĂNĂŞTUR, jud. Maramureş, 1820 minian, după 1860 o

sinagogă. CORABIA, jud. Olt, casă de rugăciune. COZMENI, jud. Harghita, 1937 două sinagogi. CRĂCIUNEŞTI, jud. Maramureş, 1830 sinagogă. CR AIDOROLŢ, jud. Satu Mare, după 1900 o sinagogă. CRAIOVA, jud. Dolj, “Sinagoga Mare zisă şi Templul Coral. Sinagoga sefardă “Beit Eil”. În 1937 trei sinagogi”. CRASNA, jud Sălaj, după 1820 o sinagogă. CRISTUR, jud. Harghita 1850 minian, apoi o sinagogă. CUHEA, Maramureş, după 1900 sinagogă din lemn. CURTICI, jud. Arad, 1853 sinagogă. DARABANI, jud. Botoşani, 1837 opt sinagogi. DEDA, jud. Mureş, după 1800 probabil o sinagogă. DEJ, jud. Cluj, 1862 prima sinagogă din zidărie de cărămidă, 1902 templu, după 1918 o casă de rugăciune hasidică pe locul sinagogii vechi, Sinagoga “Poalei Ţedek (meseriaşi)”. DETA, jud. Timiş, 1858 o sinagogă. DEVA, jud. Hunedoara, 1853 minian, 1900 două sinagogi. Comunitatea “Status Quo”. DAMACHE, jud. Iaşi, 1899 haham, probabil şi sinagogă. DIOCHEŢI-REDIU, jud. Vrancea, fost în jud. Covurlui. După 1900 o sinagogă şi o casă de rugăciune hasidică. DITRĂU, jud. Harghita, 1918 o sinagogă. DORNEŞTI, jud. Suceava, 1950 o sinagogă, 1931 sinagogă Klaus. DOROHOI, jud. Botoşani, 131937 - 29 de sinagogi şi case de rugăciune. “Sinagoga Mare există din 1825; “Beit Şlomo” din 1869. În 1877 se încearcă distrugerea vechii sinagogi din lemn. În 1890 primăria decide dărâmarea ei. Alte sinagogi: a căruţaşilor, a birjarilor, a şepcarilor, a cizmarilor, a croitorilor şi ale altor bresle”. DRAGOMIREŞTI, jud. Maramureş, 1900 o sinagogă şi o casă de rugăciune hasidică. DUMBRĂVENI, jud. Sibiu, 1890 o sinagogă. FĂGĂRAŞ, jud. Braşov, 1859 Templu ortodox. FĂGET, jud. Timiş, 1850 o sinagogă, 1897 templu. FĂLCIU-TÂRG, jud. Vaslui, 1900 – sinagogă. FOLTEŞTI, jud. Galaţi, 1906 o sinagogă. FĂLTICENI, jud. Suceava 17 sinagogi: “Sinagoga Burăh Meir Str. Butnari, Sinagoga Cizmarilor Str. Meseriaşi. 1872 - Klouz Str. Mare, 1870 - Sinagoga Croitori Str. Meseriaşi, 1862 - Sinagoga Habad Str. Butnari, 1852 - Sinagoga Hevra Kedoşa (sacra) Str. Mare, 1852 - Sinagoga Juhr Str. Sf. Ilie, 1896 - Sinagoga Hevra Bait Şeini Str. Butnari,

Sinagoga Lapsker (Lipscani), zisă Leipziger, Str. Butnari, 1812 (?) - Sinagoga Mahala Str. 2 Grăniceri, 1862 - Sinagoga Iosif Meir Last Str. Butnari (activă în 1995), Sinagoga Mare Str. Butnari, 1848 - Sinagoga Isruel Hacutn Str. Butnari, 1888 - Şilhen (Sinagoga Mică) Str. Butnari, Terkişe Şil (turcească) Str. Butnari, Sinagoga Rabin Tverski Str. 2 Grăniceri”. FILEA, jud. Mureş, 1800 - o sinagogă. FRASIN, jud. Suceava, 1939 - două sinagogi. FRUMUŞICA, târg în jud. Botoşani, 1918 o sinagogă a meseriaşilor, alta a negustorilor. GĂEŞTI, jud. Dâmboviţa, 1906 - fonduri pentru o sinagogă, 1926 se oficiază într-o casă particulară, avea haham. GALAŢI, Galaţi, 1780 - o sinagogă. “1826 - breasla croitorilor  îşi construieşte o sinagogă cu 150 de locuri. 1846 - Sinagoga Habad, 1847 - Sinagoga Pioşilor, 1848 - Sinagoga Ohel, 1848 - Sinagoga Edelstein, 1860 - Sinagoga birjarilor, Templul modern cu orgă şi cor, 1883 (1885) - Templul meseriaşilor al casei de Ajutor Reciproc din 1875 cu 180 locuri. În perioada interbelică - 11 sinagogi. Sinagoga fierarilor 1856, Sinagoga Hamali - 1884, Sinagoga Hesed şel Emes - 1872, Sinagoga Ioil Bleher (Tinichigiu) - 1847, Sinagoga Morarilor - 1858, Sinagoga Meseriaşilor - 1892, Templul Coral - 1855, case de rugăciune hasidice”. GÂLGĂU, jud. Sălaj, 1850, 1900 - o sinagogă deservind şi enoriaşii din satele vecine. GHERLA, jud. Cluj, 1860 - o sinagogă, 1903 - încă o sinagogă. GHIMEŞ-FĂGET, jud. Bacău, 1918 - o sinagogă. GIURGIU, jud. Giurgiu, 1937 - două sinagogi. GLOD, jud. Maramureş, 1850 – sinagogă. GEOAGIU, jud. Hunedoara, 1900 – sinagogă. GURAHONŢ, jud. Arad, 1900 - o sinagogă. “În 1924 dinamitare parţială, fără victime”. GURA HUMORULUI, jud. Suceava, “1848 - minian în casă închiriată, 1859 “Sadagurer şil”, 1869 - Sinagoga Veche, 1889 - un incendiu distruge sinagogile. Una din ele se reface în 1901, 1875 - Sinagoga meseriaşilor în casă particulară, 1894 - 1895 - Sinagoga hasidimilor admorului din Vijniţa Vijniţer Klouz, 1897 - Sinagoga “Hevra Tehilim”. În 1888 două sinagogi ale comunităţii şi trei particulare”. GURA PUTILEI, jud. Rădăuţi, 1930 – sinagogă.

HÂRLĂU, jud. Iaşi, 1900 - cinci sinagogi. “Sinagoga Mare, în stilul sinagogilor din lemn, datează din 1816. Avea 50 de suluri”. HÂRŞOVA, jud. Constanţa, 1937 - sinagogă. HAŢEG, jud. Hunedoara, 1870 - prima sinagogă, 1878 - Sinagoga Mare, “mai exista  în 1970. Deservea şi enoriaşii din satele vecine”. HIDA, jud. Sălaj, la 1800 - prima sinagogă, “refăcută şi în 1900-1910 - sinagogă nouă, ctitorită de oamenii înstăriţi ai comunităţii”. HODOD, jud. Satu Mare, 1800 - minian în casă particulară, 1830 - sinagogă HUEDIN, jud. Cluj, “1820 - prima sinagogă, 1909 - Sinagoga Mare, case de rugăciune hasidice, minian în locuinţele urmaşilor a doi admori locali - rabinul Halberstam, rabinul Şmelke Leifer”. HUNEDOARA, jud. Hunedoara, sinagogă ortodoxă – 1860. HUŞI, jud. Vaslui, “ La 22 martie 1794 Solomon, starostele evreilor huşeni, cere voie Episcopiei de Huşi să refacă vechea sinagogă. Vecinii creştini se opun, căci îi deranjează rugăciunile cu glas tare ale sinagogii. Episcopul aprobă refacerea sinagogii, deoarece aceasta 14este mai veche decât casele vecinilor, 1825 - Episcopia scuteşte de “bezmăn” Sinagoga Mare, 1843 - enoriaşa Sura, fiica lui Marcu, donează sinagogii 50 de galbeni (aur). În 1800 se  încercase dărâmarea unei sinagogi sub pretextul că este prea aproape de o biserică, 1885 şapte sinagogi, 1937 - cinci sinagogi. Centru hasidic; se făcea minian într-o casă particulară”. IAŞI, jud. Iaşi. 1. . În 1882, azilul de bătrâni Str. C rucii 20 avea şi o “Hevra Mişnaiot” asociaţie pentru studiul elementar talmudic. Sinagoga se mai numea şi “Beit Israel”. 2. Babad, zisă şi Berman Rosenstein, Str. Ghica Vodă 65. 3. Babad, zisă şi Moise Idel Vecsler, Str. Mârzescu. ( “Babad “ era o tendinţă în hasidism cu numeroşi adepţi în Moldova). 4. Balşem, Str. Broscăriei 24. (Israel Balşemtov a fost creatorul hasidismului). din 1849 casă în mahalaua Broşteni pentru sinagoga cu acelaşi nume. 5. Balter, Str. Apelor 12. 6. Hana Berăriţa, zisă şi Meir Simha, Str. Cucu 52, existentă şi în anii 1862 şi 1939, sinagogă nouă cu acelaşi nume

 înainte de, sub oblăduirea rabinului I. Aşkenazi. 7. Bercovici Moise, zis David Şoil, Str. Socola 79. 8. Beit Hamidraş (casa de rugăciuni), Str. Socola 19 (25). 9. Boccegii (Muzicanţi), Str. Cacaina 6, din 1831-1865. 10. Broder, Str. Smârdan 72, anii 1860, 1887, 1892. 11. Buhuşer Clouz, Str. Socola 70. 12. Butnari zis si Torat Haim (Învăţătura vieţii), Str. Cuza Vodă 35. 13. Călăraşer rebe, Str. Apeduct. 14. Sinagoga “Dinspre Cacaina”, din anul 1798. 15. Căldărari, Str. Semnului 2, donaţie făcută de Idel Braunstein în 1920. 16. Cantarski, Str. I.C. Brătianu 87, donaţie făcută de Meir Canter, după 1825. 17. Cărămidari, zis şi Haim Taitler, Str. Morilor 9, anii 1833, 1841, 1844. 18. Catemberg Alter, Str. C. Negri 82-84, donată în 1897. 19. Caufman Naftule, Str. Rosetti 39. 20. Ceaprazari (Şmuclers) Str. Procopie 50B, act din 1869. 21. Cherestegii, Str. Trantomir 6. 22. Cizmarake (Finkelstein), Str. Cizmăriei 16, ctitorită de Avram Cizmar, zis Finkelstein în 1871, exista şi în 1929. 23. Cojocari, str. Sinagogilor, cumpărat în 1847. 24. Cotiugari, Str. Ipsilanti 34-36. 25. Cotiugari, Str. Semnului 2 “(?). O altă indicaţie: Str. Broscari 60”. 26. Covrigari, Str . Socola 56 “(sau Melcului 160 ?)”. 27. Crâşmari, Str. Ţicăului de Jos 71. 28. Croitori, Str. Sinagogilor 1, incendiu în 1822, refăcută în 1824, înfiinţată în anul 1847, dezafectată în 1978. 29. Croitori, Str. Sf. Teodor 30, reparată în anul 1907. 30. Croitori, Str. Broscăriei 12. 31. Croitori tineri, Str. Başotă 8, dezafectată după 1970. 32. Cuşmari, mahalaua Pantelimon, exista în anul 1849 şi aparţinea breslei. 33. Daniel (Moştenitorii), Str. Rosetti 8. 34. Ilie David, Str. Lăutari 84, cumpărat în 1902. 35. Dulbergher, Str. Apeduct 26, atestată documentar înainte de 1883. 36. Zalmina Feighelis, Str. Sinagogilor 3. Ghitl Fichner, zis Tikers, Str. Sf. Lazăr 71 (sau 79). 38. Reb Haimke Focşaner, construită înainte de 1824, refăcută în 1924. 39. Ţipre Goldstein, str. Crucii 11. 40. Goldstein, zis Mordhe red Ioşkes, str. Nemţească 12. 41. Gutman (Lazăr Rapaport), str. Hagi Lupu 8, cumpărat 1912. 42. Heller (Lupu Pascal), str. Nicolina 115. 43. Herşcovici, str. Armeană 8. 44. Haim Hoffman, str. Sinagogilor 7, cumpărat în 1880. 45. Reb Iancole (Katz), str. Aron Vodă 40. 46. Reb Ihil, str. Armenească 39. 47. Reb Ioinole, str.

Arapului 20. 48. Jurist (Beit Şlomo), str. Gh. Lascăr 3. 49. Jurători, str. Jutători. 50. Kahana, str. Ştefan cel Mare 30, 1864, dezafectată după anii 1960 (?). 51. Litiner, str. Pomir 8, documentar din anul 1847, 100 enoriaşi în 1938. 52. Lumânărari, str. Sărăr irei 33, cumpărat în 1907. 53. Măcelari (Trunchieri), str. Aron Vodă 3. 54. Reb Meirl, str. Pomir 8. 55. Meirkes, Str. Stâncă 3. 56. Şloime Mendels, Str. Mlaştinei 4, exista în 1903. 57. Menike, Str. Sinagogilor 7. 58. Merari, Str. Labirint 17. “Dezafectată. Depozit de obiecte de cult al comunităţii în anul 1995”. 59. Moisă sân Haim, Str. Broscăriei 7. 60. Muzicanţi (Lăutari), Str. Pantelimon 37, dinainte de 1844. 61. Nahman Botoşaner, Str. Bucşinescu 39, menţionată la 1830, mai exista în 1960. 62. Templul Iacob Neuschot, “Beit Hadaş”, construit în 1865, “clădire modernă în centrul oraşului. În anul 1944 clădirea a fost bombardată şi a trebuit să fie demolată odată cu sistematizarea cartierului”. 63. Packer, zis reb Şaikes, Str. C. Negri 60. 64. Sinagoga “Pe Uliţa Pescăriei Jidoveşti”, exista în 1852. 65. Pietrari, zisă David Rabinovici, Str. Tăietoarei 2. 66. Pietrari, Str. Rufeni 33, înfiinţată în 1853. 6 7. Pietrari, Str. Ipsilante 24, exista în 1886. 68. Podu Albineţ, Str. Marfa 26. 69. Poporenilor (Ţesătura), Str. Ţuţora 3. 70. 15Rabin Rabinovici, zis şi Şcoala Unită, Str. Brătianu 160. 71. Iacob Raişes, Str. C. Negri 28 (sau 86), menţionată înainte de anul 1928. Lazăr Rapaport, vezi nr. 41. 72. Ratşi Iacob (Beit Iacob) Goldenberg, Str. C. Negri 86. 73. Eli Meir Reichemberg, Str. Panaite Stoica, donat Comunităţii în 1860. 74. Rabin Raines, Str. C. Negri nr. 66. 7 5. Retiv Ahava, Str. Nicolina 118. 76. Roite Şil (Sinagoga Roşie) sau Descălecătoare, Str. Nicolina 43, funcţiona şi după cel de-al doilea război mondial. 77. Michel Roşieşiva, Str. Sinagogilor 12. 78. Sadagura (Tverski) (Rişişer rebe), Str. C.A. Rosetti 11. 79. Salhana, Str. Salhana 35. 80. Sărărie, Str. Sărăriei nr…. , construită în 1864. 81. Sărata, construită în 1816, “alături de baia evreiască”. 82. Lupu Schwarz, Str. Socola 90. 83. Solomonică, Str. Ştefan cel Mare 31. 84. Spitalul Israelit, Str. Elena Doamna 43. 85. Stoleri, Str. Arapului 62. 86. Stoleri, Str. Cuza Vodă 44. 87. Strul Aron, Str. Păcurari 24, dezafectată în 1975. 88. Piaţa Sturza, Str. Sărăriei 13. “Sub denumirea

de Şcoală se înţelegea în secolul al XIX-lea sinagoga mai însemnată. E vorba de câteva lăcaşuri de cult denumite Sinagoga Mare. Vezi Sinagoga Strul Aron nr. 87”. Cumpărare din 1852; din anul 1855. 89. Sinagoga Mare pe Podu Lung, dinainte de 1865. 90. S inagoga Mare din Podu Roş, menţionată de I. Kara într-un articol din R.C.M. din 15 iulie 1974, renovată în 1864, demolată. 91. Sinagoga “Şcoala” Mare, Str. Smârdan 43. 92. Sinagoga Mare din Târgu Cucului, Str. Sinagogilor 1. “În prezent este cea mai veche din România. Pe terenul cumpărat  în anul 1657 s-a construit în stilul baroc târziu, polonez, marea sinagogă care se păstrează până în zilele noastre. Construcţia este din piatră şi cărămidă. Rabinul Natan Nata Hanover (care a păstorit şi la Iaşi), se pare că a insistat ca sinagoga să fie terminată cam prin anul 1670. Forma actuală datează din anul 1762”. 93. Şmuses, Str. Nicoriţă 61. 94. Ştefaneşter Clouz,  înfiinţată în 1907 din donaţiile hasidimilor. 95. Lupu Tailer, Fundacul Niţescu 3, teren donat de soţii Avram şi Maria Finkelstein, în anul 1875. 96. Tăietorii de lemne, Str. Brudea 6. 97. Talmud (!), Str. Micşunele 3. 98. Talmud Tora, Str, Şipote 8. 99. Tapiţeri, Râpa Galbenă. 100. Lazăr Tapiţer, b-dul. Elisabeta 127. 101. Rabi Taubes, Str. Cucu 5. 102. Telali, Str. Apeduct 37. 103. Toiras Moişe, Şoseaua Păcurari 12. 104. Sinagoga din Str. Toma Cozma 70. Tikers, vezi nr. 37. 105. Sinagoga din Uliţa Teatrului Vechi, citată în 1830 şi 1851. 106. Faibiş Wahrman, Str. Sf. Lazăr 51. 107. Sinagoga “La zid”, 1857 confirmată donaţia făcută Comunităţii. 108. Ziberari, Str. Blondelor 13. 109. Zidarilor (Şraibman), Str. Arapului 28. 110. Zisu Herman, Str. Labirint 10, a funcţionat până în 1979, “când a fost demolată din cauza sistematizării zonei”. 111. Zugravi, în Mahalaua Muntenimea de Mijloc, teren cumpărat în 1856. 112. Zvolever vechi, Str. Horia 16. 113. Zvolever, Str. Cucu, “cunoscută ca important centru de studii talmudice”. Autorul (I. Kara) specifică, referitor la Iaşi: “Nu am reuşit încă să găsesc date precise despre restul de 26 de sinagogi din numărul de 140 indicat în 1944 de preşedintele Comunităţii. În orice caz, în septembrie 1995 nu existau decât patru clădiri de sinagogi; în două se oficiază şi acum. Bombardamentele, emigrările, sistematizarea oraşului

sub regimul Ceauşescu au determinat dispariţia sinagogilor. Odată cu clădirile au dispărut şi o parte din inventar, cu toate măsurile luate de către Comunitate”. ICLOD, jud. Cluj, “secolul VIII. sinagogă (???!). În anul 1834 o sinagogă nouă, activă şi în 1970”. IERNUT, jud. Mureş, casă de rugăciune. ILEANDA, jud. Sălaj, 1883 o sinagogă. ILIŞEŞTI, jud. Suceava. “Sinagogile hasidimilor admorului din Vijniţa şi ai celui din Sadagura”. ILVA MARE, jud. Bistriţa Năsăud, 1850 o sinagogă. ILVA MICĂ, jud. Bistriţa Năsăud, sinagogă în sec. XIX. IORDĂNEŞTI, jud. Storojineţ, minian în casă particulară. IVEŞTI, jud. G alaţi, 1897 două sinagogi. JIBOU, jud. Sălaj, 1840 minian, “1890 sinagogă activă până la prigoană”. JIDOVIŢA, fostul judeţ Năsăud, 1806 prima sinagogă. LECHINŢA, jud. Bistriţa-Năsăud, 1880 o sinagogă. LEORDINA, jud. Maramureş, 1850 o sinagogă de lemn. LESPEZI, jud. Iaşi, 1882 “un incendiu a distrus patru sinagogi, refăcute ulterior; în anul 1898 s-a organizat o colectă pentru construirea unei sinagogi moderne”. LIPOVA, jud. Arad, 1873 o sinagogă, deservind şi enoriaşii din satele vecine, 16desacralizată în anul 1941. LITENI, jud. Suceava, S inagogă. LIVADA, jud. Cluj, după 1880 minian stabil, ulterior sinagogă proprie. LUDUŞ, jud. Mureş, “după anul 1880 a existat un templu modern, ruinat în septembrie 1944”. LUGOJ, jud. Timiş, 1842 o sinagogă, o casă de rugăciune. LUNCA (BÂRGĂULUI), jud. Mureş, după anul 1900 o sinagogă. LUNCA DE JOS, jud. Harghita, după 1900 o sinagogă. LUPENI, jud. Hunedoara, după anul 1900 o sinagogă, distrusă în 1941. MĂCIN, jud. Tulcea, în 1880 sinagoga veche ruinată şi începerea construirii unei noi sinagogi. MACĂU, jud. Cluj, 1880 o sinagogă. MAMORNIŢA, fost în jud. Dorohoi, prin 1900 două sinagogi. MĂRĂŞEŞTI, jud. Vrancea, se oficia într-o casă particulară. MARGHITA, jud. Bihor,1862 o sinagogă. MEDIAŞ jud. Sibiu, 1895 o sinagogă. MEDIAŞUL AURIT, jud. Satu Mare, 1790 minian în casă particulară, 1850 o sinagogă.

MICULA, jud. Satu Mare, după 1830 o sinagogă. MIERCUREA NIRAJULUI, jud. Mureş, după 1870 o sinagogă. MIERCUREA CIUC, jud. Harghita, după 1898 “exista rabin, deci şi sinagogă”. MIHĂILENI, jud. Botoşani,. “Vechea sinagogă din lemn a ars în anul 1930. În anul 1884 existau cinci sinagogi. “Di erste şil” (Prima sinagogă veche de un secol (!)), “Di mitlste şil” (Sinagoga mijlocie) veche de 60 de ani, sinagoga hasidimilor admorului din Bucecea, veche de 50 de ani. “Di naie şil” (Sinagoga nouă) din anul 1878, e cea mai frumoasă din localitate. În anul 1890 activau zece sinagogi”. MOINEŞTI, jud. Bacău, 1895 cinci sinagogi. MOISEI (în idiş Mesiev), jud. Maramureş,după 1800 sinagogă din lemn, 1890 sinagogă din zidărie, casa de rugăciune “Hevra Talihim”, casa de rugăciune Iţic Gruber. MOLDOVIŢA, jud. Suceava, fost în jud. Câmpulung. După anul 1920 exista o sinagogă. MORENI jud. Dâmboviţa, se oficia într-o casă particulară. MĂRĂŢEI, fost în jud. Suceava, “câteva case de rugăciune hasidice, folosite şi de enoriaşii din Dărmăneşti”. NĂMOLOASA, jud. Galaţi, 1882 o sinagogă. NĂSĂUD, jud. Bistriţa, 1900 Sinagoga Mare şi câteva case de rugaciune hasidice. NEGREŞTI, jud. Alba, 1810 prima sinagogă. NEGREŞTI, jud. Vaslui, 1900 o sinagogă. NĂDLAC, jud. Arad, 1843 o sinagogă, închisă în 1940. NIMIGEA DE JOS, jud. Bistriţa Năsăud, 1940 minian stabil în casă închiriată, ulterior sinagogă. OCNA ŞUGATAG, jud. Maramureş, înainte de 1914 exista sinagogă. ODOBEŞTI, Jud. Vrancea , 1929 două sinagogi. OLTENIŢA, jud. Călăraşi, 1927 o sinagogă. ODORHEI,  jud. Harghita, 1870 minian stabil în casă închiriată, ulterior sinagogă. ODOREU, jud. Satu Mare, 1900 sinagogă. ONEŞTI, jud. Bacău, 1918 Sinagoga Mare. ORADEA, jud. Bihor. “În secolul al XVIII-lea exista câte o sinagoga în două cartiere; în anul 1847 sinagoga “liberală”;  în anul 1866 Templul Mare cu mai multe sute de locuri; în anul 1878 sanagogă modernă în stil Nurenberg; în anul 1881 sinagogă neologă. În anul 1944 hortiştii îi închid pe evrei în sinagogi înaintea trimeterii la Auschwitz”. ORĂŞTIE, jud. Hunedoara, 1891 sinagogă

neologă. ORAŞU NOU, jud. Satu Mare, 1875 o sinagogă. ORAVIŢA, jud. Caraş-Severin, 1860 prima sinagogă, 1928-1929 o casă de rugăciune. ORŞOVA, jud. Mehedinţi, 1920 “s-a cumpărat clădirea judecătoriei şi s-a amenajat o sinagogă”. PANCIU, jud. Vrancea, 1895 Sinagoga Pioşilor, 1902 Sinagoga Mare, 1910 o casă de rugăciune a meseriaşilor. PETRILA, jud. Hunedoara, după 1900 o sinagogă. PETROŞANI,  jud. Hunedoara, după 1897 o sinagogă neologă, înainte de 1909 una ortodoxă. PETROVA,  jud. Maramureş, 1750 o sinagogă din lemn, ulterior una din zidărie. PIATRA NEAMŢ, jud. Neamţ. “În anul 1920 activau următoarele sinagogi: Sinagoga (principală) str. Cuza Vodă 19, existentă din vechime în piatră, degradată; pe fundaţiile ei s-a ridicat în anul 1765 o sinagogă din lemn, construită de meşterul creştin Vasile, poreclit “Cel Mare”, păstrată şi în prezent. Sinagoga Malamed, str. Cuza Vodă 271, a fost construită din lemn în anul 1875 şi refăcută în anul 1933. Sinagoga Blănari str. Presei 3 era menţionată în anul 1900 şi a fost refăcută în anul 1933. Sinagoga Cizmari, str. Elena Cuza 15, construită în anul 1875 cu 100 de locuri, a fost refăcută în anul 1926. Sinagoga Croitori, str. Elena Cuza 24, funcţiona în anul 1855, a fost 17refăcută în anul 1926. Sinagoga din str. Dărmăneşti 14 a fost construită din lemn în anul 1898. Sinagoga de la Gara Veche str. Gării, activa începând din anul 1890 într-o casă închiriată. Sinagoga Garibaldi, str. M. Kogălninceanu 29, amenajată în casa cumpărată în anul 1863 de către Idel Harloier, a fost demolată în anul 1892; o nouă clădire cu 200 de locuri pe locul respectiv s-a inaugurat în anul 1894. Sinagoga Habad, str. M. Kogălninceanu 2, înaugurată în anul 1844, a fost refăcută în anul 1924 cu 100 de locuri. Sinagoga Klazl, str. Elena Cuza 51, datând din anul 1812, aparţinea hasidimilor admorului din Buhuşi. Sinagoga Lepsker a lipscanilor data din anul 1839 şi a fost refăcută şi modernizată după incendiul din 1924. Sinagoga Mărăţei, str. Carol 53, exista din anul 1859 şi a fost refăcută în anul 1897. Dus Groise Besmedres (Sinagoga Mare), amenajată într-o casă din lemn, cumpărată în anul 1834; a fost refăcută în anul 1852 după incendiile din anii 1848-1849 şi demolată în anul 1895.

Sinagoga “Seves anim”, a meseriaşilor, a fost ctitorită de Iosef Kaufman. Sinagoga (dizidenţă ? I.K.) “Vahre Schevet anim” (!) a fost ctitorită de acelaşi în anul 1903. Sinagoga “Chertari”, str. Kogălninceanu 52, a fost construită în anul 1867 şi refăcută în anul 1894. Sinagoga din Mahalaua Precista, calea Roznovanu 71, exista în anul 1867. Sinagoga Rabinului Haim L. Loebel, Sinagoga Rabinului Avraham Brandwein, str. Elena Cuza, sunt de asemenea menţionate”. PÂNCOTA, jud. Arad, 1860 “o sinagogă care deservea şi pe enoriaşii din 12 sate vecine”. PIR, jud. Satu Mare, după 1810 minian stabil în casă particulară, “ulterior a apărut o sinagogă mică, frumoasă”. PIŞCOLT, jud. Satu Mare, 1890 o sinagogă mică. PITEŞTI, jud. Argeş, 1896 o sinagogă menţionată şi în 1937. PLOIEŞTI, jud. Prahova, minian în casă particulară. “După anul 1600 ar fi existat o sinagogă pe Dr umul Buzăului. Sinagoga de după anul 1700 s-a ruinat. În anul 1780 - o sinagogă, numită “a rabinului”; a fost demolată în anul 1891. În anul 1820 este semnalată Sinagoga Mare din lemn, refăcută în anul 1840 din zidărie de cărămidă. În anul 1807 funcţiona o sinagogă sefardă. Se mai consemnează Sinagoga “Iţls” din anul 1893, alături de Sinagoga Mare. În anul 1882 figurează “Hehal Israel”, templu modern. Templul sefard a fost înaugurat în anul 1896. Mai apare în anul 1897 Sinagoga meseriaşilor. În anul 1937 existau patru sinagogi”. PLOPANA TÂRG, jud. Bacău, sinagoga devastată în anul 1907. PODU ILIOAEI, jud. Iaşi. “Cea mai veche sinagogă, care se afla în drumul spre cimitir, a fost demolată după anul 1892. Sinagoga Aziels a fost distrusă după anul 1940. “Scobălţener Şil”, numită şi “Iavner”, funcţiona după 1918, fiind încăpătoare şi frumoasă. Sinagoga “Ahnusas Ohrim”, datând din anul 1870, era situată alături de Sinagoga Mare, datând din anul 1865 şi posedând o frumoasă pictură murală. Sinagoga Croitori se afla pe aceeaşi uliţă, spre intersecţia cu str. Traian. Toate sinagogile au fost grav avariate în anul 1944, când târgul se afla pe linia frontului”. POIENILE DE SUB MUNTE, jud. Maramureş, o sinagogă prin 1900. PRAID, jud. Harghita, 1880 minian stabil, ulterior o sinagogă. PRUNDUL BÂRGĂULUI, jud. Bistriţa-Năsăud. “Avea rabin, deci şi sinagogă”. PUEŞTI

TÂRG, jud. Vaslui, 1892 “avea rabin, deci şi sinagogă”. PUNGEŞTI, jud. Vaslui, 1902 câteva sinagogi. PUTILA, fost în jud. Rădăuţi, nu mai figurează sub această denumire în Nomenclatura Poştală Codificată actuală, 1895 Sinagoga Mare, 1925 o a doua sinagogă, 1400 evrei din localităţile şi din satele vecine: Serghie, Fosca, Zahana, Toraki, Chiseliţa, Dichtineşti, Gura Putilei, Iabloniţa. RĂCĂCIUNI, jud. Bacău, 1930 “o sinagogă condusă de doi efori, un haham şi un cimitir nou”. RĂDĂUŢI-PRUT, jud. Botoşani, 1891 şase sinagogi, 1939 cinci sinagogi. RĂDĂUŢI, jud. Suceava. “În 1807 funcţiona un minian într-o casă închiriată, în anul 1830 prima sinagogă în centrul oraşului, în 1879 templu, în 1888 opt sinagogi. Sinagoga Mare data din anul 1883. În perioada inrebelică funcţionau 23 de sinagogi, în anul 1937 zece sinagogi şi 39 (!) case de rugăciune”. RÂMNICU SĂRAT, jud. Buzău, sinagogă în 1830, “în 1869 Sinagoga Leibovici, în anul 1878 alte sinagogi, în 1882 era un rabin, doi hahami, patru sinagogi, în 1937 două sinagogi”. RÂMNICU VÂLCEA, jud. Vâlcea, 1937 o sinagogă. REGHIN, jud. Mureş, 1850 se semnala prima sinagogă, 1900 Sinagoga Mare, 1924 două case 18de rugăciune hasidice, “care deserveau şi enoriaşii din satele vecine”. REMEŢI, jud. Maramureş, 1890 o sinagogă. REŞIŢA, jud. Caraş Severin, 1871 o sinagogă. RETEAG, jud. Bistriţa Năsăud, 1845 o sinagogă mică de lemn, 1875 sinagogă din zidărie. RIPICENI, fost în  jud. Botoşani, “nu mai figurează sub această denumire în Nomenclatura Poştală Codificată actuală. HANGU jud. Neamţ. În anul 1869 dispunea de o sinagogă”. RADNA, jud. Arad. “Probabil avea sinagogă”. RODNA, jud. Bistriţa Năsăud, din 1840 exista o sinagogă care deservea şi satele vecine. ROGOJENI, jud. Galaţi , “ar fi existat o sinagogă din lemn care a ars. În secolul al XlX-lea existau 16 sinagogi, Sinagoga Mare, zisă “a croitorilor”. În anii 1837 şi 1852 s-au întâmpinat greutăţi din partea autorităţilor locale. În anul 1825 funcţiona sinagoga hasidimilor admorului din Kossow”. ROMAN, jud. Neamţ. “După tr adiţie ar fi existat o sinagogă de lemn în sec. XlX., care a ars, î n total fiind la un moment dat 16 sinagogi.

Sinagoga Mare (zisă şi a croitorilor) ar data din sec. XV. (!). În anii 1837 şi 1852 autorităţile locale au făcut greutăţi, în 1852 exista sinagoga hasidimilor admorului din Kossow (Galiţia);  în anul 1835 sinagoga comercianţilor, reconstruită în anul 1837; în anul 1859 funcţiona sinagoga Zalman, în anul 1865 sinagoga Moşke Vaisman, construită pe locul unui besmedres zis “al Maghidului” (=predicator, I.K.); în anul 1890 exista sinagoga cizmarilor; în anul 1876 sinagoga străveche. Rabinul David Isacsohn a păstorit timp de 68 de ani (1839-1907). L-a urmat un nepot. Erau urmaşii admorului Meir Premişleaner, foarte popular în Moldova”. ROMULI, jud. Bistriţa Năsăud, 1820 o sinagogă. RONA DE JOS, jud. Maramureş, prin 1820 o sinagogă. RONA DE SUS, jud. Maramureş, prin 1850 o sinagogă. ROŞIORII DE VEDE,  jud. Teleorman, 1850 sinagogă sefardă într-o casă particulară. “Cinci familii de aşkenazi se rugau de sărbători într-o casă particulară. În anul 1937 era semnalată o sinagogă sefardă”. ROVINE şi PECICA, jud. Arad, sinagogă refăcută în 1930. RUSCOVA, jud. Maramureş,1850 o sinagogă din lemn, 1868 una din zidărie de cărămidă, reconstruită în 1939. SĂCEL, jud. Maramureş, după 1900 trei sinagogi din lemn, în 1920 “funcţiona casa de rugăciune a hasidimilor admorului din Săpânţa. Urmaşii acestuia au un rol important în mişcarea hasidică actuală din S.U.A.”. SĂLIŞTEA DE SUS, jud. Maramureş, 1800 prima sinagogă, 1880 Sinagoga Mare cu 400 de locuri, ambele din lemn. SALONTA, jud. Bihor, 1854 prima sinagogă. SELETIN, fost în jud. Rădăuţi, nu mai figurează sub această denumire  în Nomenclatura Poştală Codificată actuală. Prin 1850 prima sinagogă din lemn “Schaerf”, 1900 sinagoga din lemn “Grinberg”, 1907 sinagoga din lemn “Birkenfeld”, după numele ctitorilor. SIBIU, jud. Sibiu, 1864 primul minian de sâmbătă, 1867 o sinagogă în altă parte, 1881 “calomnia de omor ritual, iar saşii au devastat sinagoga, în anul 1898 templu nou, aspectuos, în anul 1918 sinagogă ortodoxă, în anul 1923 sinagogă sefardă”. SIC, jud. Cluj, după 1860 – “casă de rugăciune mică, în locuinţa hahamului”. SFÂNTU GHEORGHE jud. Covasna, după anul 1787 minian stabil în casă particulară, ulterior sinagogă mică, în anul

1913 sinagogă cu 300 de locuri, în anul 1937 mică sinagogă liberală. SIGHETU MARMAŢIEI, jud. Maramureş, 1770 prima sinagogă, 1836 Sinagoga Mare, “distrusă în timpul prigoanei, în anul 1883, Sinagoga Meşteşugărească “Pealei Ţedek”, Sinagoga sefardă “a rabinului Şmuel Beniamin Danzig”, Casa de rugăciune a familiei Kahane, Sinagoga Rabinului. În perioada interbelică au activat cinci sinagogi: pomenită Sinagoga Mare, Sinagoga “Mahzikei Tora”, Sinagoga Talmud Tora, Sinagoga Meseriaşilor “Poalei Ţedek”, Sinagoga Mică sefardă. Mai existau 12 case de rugăciune hasidice şi ale partizanilor admorilor din Vijniţa şi Kossow, care s-au stabilit în oraş după primul război mondial. În curtea admorului d3in Borşa activa o sinagogă mare cu sute de locuri. Era importantă curtea admorului din Crăciuneşti, Eliezer Zeev Rosenbaum. Mulţi hasidimi a avut admorul Kossow, Moşe Hager. Admorul din Nadverna, Iaacov Isahar Dov Rosenbaum a avut şi el o casă de rugăciune”. SIGHIŞOARA, jud. Mureş, fost în jud. Târnava Mare, 1860 o sinagogă, “iar în anul 1913 rabinul Şlomo Zalman Lichtenstei a impulsionat construirea unei sinagogi moderne”. SÂNGEORZ BĂI, jud. Bistriţa Năsăud, 1880 o sinagogă spaţioasă. 19SÂNGEORGIUL DE PĂDURE, jud. Mureş, din 1820 “şi până la deportare a avut rabin, deci şi sinagogă”. SIRET, jud. Suceava, “cinci sinagogi, dintre care una “Mare” şi patru case de rugăciune încă din anul 1889, şapte sinagogi în anul 1937 şi 10 sinagogi în anul 1940”. SLATINA, jud. Olt, 1882 minian în casă închiriată, 1910 sinagogă “activând şi în anul 1939”. SOVATA, jud. Mureş, 1890 sinagogă. SPERMEZEU, jud. Bistriţa-Năsăud, fost în jud. Someş, 1890 o sinagogă mică. STĂNIŞEŞTI, jud. Bacău, 1900 “avea trei hahami, desigur şi sinagogă”. STRÂMTURA, jud. Maramureş, 1800 minian, 1820 sinagogă din lemn, “după anul 1900 funcţiona şi un rabin”. STULPICANI, jud. Suceava, “două sinagogi deservind şi enoriaşii din satele vecine: Negriloaia, Gemăna, Slătioara”. SUCEAVA, jud. Suceava. “Comunitate străveche. În anul 1771 sinagoga a suferit un incendiu, a fost refăcută în anii 1781, 1789, 1892. În jurul ei se aflau case de rugăciune. În anul 1940 activau 12 sinagogi,

unele ale hasedimilor admorilor din Vijniţa, Sadagura, Premişlean. Existau şi sinagogi ale breslelor, de exemplu a Croitorilor. Frumoasa sinagogă a asociaţiei GAH (Ghemilat Hasidim). Prin anul 1858 - Marele Besmedres; anul 1870 GAH, refăcută în 1910”. SULINA, jud. Tulcea, 1936 o sinagogă. SULIŢA, jud. Botoşani, 1832 o sinagogă. “În anul 1843 exista ştampila “Şcoala” târguşorului Suliţa, ţinutul Botoşani (“şcoala înseamnă sinagogă, care era şi centru comunitar). În anul 1900 funcţionau cinci sinagogi”. SUPURUL DE JOS, jud. Satu Mare, sinagogă. SURDUC, jud. Sălaj, prin 1850 minian stabil în casă particulară, ulterior sinagogă şi pentru enoriaşii din satele vecine. ŞIEU-MĂGHERUŞ jud. Bistriţa-Năsăud, comunitate puţin numeroasă, cândva avusese rabin şi sinagogă deservind satele învecinate. ŞIEU, jud. Maramureş, prin 1850 sinagogă. ŞIMLEUL SILVANIEI, jud. Sălaj, 1830 minian în casă particulară; 1850 funcţiona prima sinagogă, 1883 templu, la 1880 patru case de rugăciune ale hasidimilor, şi pentru enoriaşii din 17 sate vecine. ŞOMCUŢA MARE, jud. Maramureş, 1862 prima sinagogă şi pentru enoriaşii din 34 de sate învecinate. “După anul 1900 funcţiona o sinagogă obştească şi una hasidică. În anul 1936 a fost demolată vechea sinagogă , aflată în ruină”. ŞTEFĂNEŞTI,  jud. Botoşani. “Remarcabil centru hasidic. Conform tradiţiei, sinagoga din sec. XVlll. a fost refăcută în anul 1854. În anul 1858 Emil Moise a ctitorit Sinagoga Mare, în anul 1863 Sinagoga Elie Wolf, în anul 1867 Sinagoga Croitorilor, în anul 1867 Sinagoga frăţiei Ghemilat Hasidim; Curtea Admorului; sinagogă aspectuoasă”. TÂRGOVIŞTE, jud. Dâmboviţa, 1861 minian în casă închiriată, 1939 sinagogă. TÂRGUL BUJOR zis şi GOLĂŞEI, jud Galaţi. “Prima sinagogă la întemeierea târgului în anul 1828, a doua în anul 1859”. TÂRGU JIU, jud. Gorj, 1920 o sinagogă. TÂRGUL LĂPUŞULUI, jud. Maramureş, 1820 - prima sinagogă, 1865 - templu modern. TÂRGU MUREŞ, jud. Mureş. “Veche sinagogă din lemn. Sinagogi hasidice : “Hasidimii admorului din Satu Mare” şi ai admorului din Nadverna (?); în anul 1899 sinagoga Conservatorilor

(Status Quo)”. TÂRGU NEAMŢ, jud. Neamţ. “Cea mai veche sinagogă, sec. VIII, se afla pe terenul pe care s-a construit ulterior spitalul orăşenesc. Era construită din dulapi groşi, netencuiţi, aşezaţi pe o temelie din piatră , rămasă de la o veche sinagogă din zidărie de cărămidă, care a ars în anul 1774 şi a fost refăcută în anul 1776; după un nou incendiu din anul 1821 a fost refăcută în anul 1823. Casa de rugăciuni a lui Alter Noda construită în anul 1852 de tatăl său, avea 60 de locuri. Casa de rugăciune a hasidimilor admorului (Nahman) Braslaver (1836) avea 100 de locuri în anul 1928; Sinagoga Croitori (!861) cu 100 de locuri. Sinagoga Habad, curent popular în România. Casa de rugăciune Ioil Şoile (1852) cu 100 de locuri; Klouz din cărămidă şi lemn (1874) cu 60 de locuri; Meites Besmedreş, ctitorită de Urn Keines, construită în anul 1876 din lemn tenciut şi văruit (100 de locuri). De marile sărbători se organizau rugăciuni şi în unele case particulare, precum şi în localul Comunităţii”. TÂRGU OCNA, jud. Bacău, sinagoga amintită din 1832. “În cartea “Oraşul de pe Bistriţa” a lui Valdi Voledi, Tel-Aviv, 1988, sunt descrise cinci sinagogi: Sinagoga Mare de pe Bul. Ferdinand, lucrată înainte de anul 1888 de meşteri italieni şi dărâmată de cutremurul din anul 1977, 20Sinagoga din str. Căpitan Păun, Sinagoga Mică de pe str. Farmaciei (Di Kleine Şil) construită  în anul 1911 de Leib Perlmuter, Casa de rugăciune a meseriaşilor (croitori şi cizmari) din str. Cămării, care a funcţionat până în anul 1947 şi Sinagoga din str. C. Negri”. TÂRGU SECUIESC, jud. Covasna, 1880 minian în casă închiriată. TÂRGU TROTUŞ, jud. Bacău, pietre funerare din sec. XVII. “Desigur şi sinagogă”. TÂRNA MARE, fost în jud Satu Mare, nu mai figurează sub această denumire în Nomenclatura Poştală Codificată actuală. Prin 1820 sinagogă în satul Adămuş, 1867-1912 s-a construit o sinagogă (1902); altă sinagogă era hasidică. TÂRŞOLŢ, jud. Satu Mare, sinagogă. TEACA, jud. Bistriţa-Năsăud, 1870 sinagogă din lemn, ulterior sinagogă din zidărie. TECUCI, jud. Galaţi. “Trei sinagogi: A Croitorilor, A Tinichigiilor, A Comercianţilor. De sărbători se oficia şi într -o casă închiriată. În anul 1882 două sinagogi”. TEIUŞ, jud. Alba, 1890 – sinagogă. TELCIU, jud. Bistriţa-Năsăud, 1810 -

minian stabil în casă particulară, 1840 – sinagogă. TIMIŞOARA, jud. Timiş. “Între anii 17521784 s-au construit o sinagogă sefardă şi una aşkenază în cartierul evreiesc, creat de conducerea oraşului. În anul 1848 funcţionau patru sinagogi în cartiere. În anul 1862 Templu modern. În anul 1938 activau şase sinagogi. Printre ele una aşkenază data din 1920, alta, sefardă, din 1936”. TINCA, jud. Bihor, 1869 prima sinagogă ortodoxă. TOPLIŢA, jud. Harghita, după 1830 minian stabil în casă particulară, după 1850 sinagogă mică, “înainte de 1914 Sinagoga Mare, care mai exista şi în anul 1970”. TORĂCENI, fost în jud. Rădăuţi, nu mai figurează sub această denumire în Nomenclatura Poştală Codificată actuală, după 1900 sinagogă. TRIP, jud. Satu Mare, sinagogă. TULCEA, jud. Tulcea. “Din vechime o sinagogă mică. În 1855 a doua sinagogă, în 1860 Sinagoga Mare, în 1938 o sinagogă”. TULGHEŞ, jud. Harghita, după 1820 - minian stabil în casă închiriată, 1840 - sinagogă, ruinată în 1914 şi refăcută mai târziu. TURDA, jud. Cluj, prin 1800 o sinagogă, 1931 - sinagogă nouă. TURULUNG, jud. Satu Mare, prin 1800 - minian stabil în casă particulară, ulterior o sinagogă. TURNU MĂGURELE, jud. Teleorman, 1884 - sinagogă comună pentru sefarzi şi aşkenazi, activă şi în 1939. DROBETA TURNU SEVERIN, jud. Mehedinţi, prin 1900 o sinagogă, 1931 - o sinagogă nouă cu rabin sefard. TURŢ, jud. Satu Mare, după 1800 - casă de rugăciune provizorie, prin 1880 - sinagogă activă până în 1940. TĂŞNAD, jud. Satu Mare, 1867 - Sinagoga Mare, activă până în 1940. ŢIGĂNAŞI, jud. Iaşi, minian în casă închiriată. UIOARA, jud. Alba, Pprima sinagogă din lemn, 1930 - sinagogă nouă. ULMENI jud. Maramureş, după 1850 - sinagogă. URIŞOR, jud. Cluj, 1887 – sinagogă. URZICENI, jud. Ialomiţa, 1915 - o sinagogă. VAD, jud. Maramureş, prin 1860 - prima sinagogă, ulterior şi o casă de rugăciune. VALEA DE JOS, jud. Bihor, în Indicatorul Statistic din 1930 nu figura sub această denumire, prin 1850 - minian stabil, ulterior sinagogă. VALEA LUI MIHAI, jud. Bihor, 1800 sau 1820 prima sinagogă, după 1890 sinagogă, câteva case de rugăciune hasidice. VALEA REA, jud.

Bacău, figurează sub denumirea Orăşa în Nomenclatura Poştală Codificată actuală, 1850 sinagogă. VAMA, jud. Suceava, după 1850 - două sinagogi. VAMA, jud. Satu Mare, după 1860 - minian în casă particulară, ulterior - sinagogă,. VASLUI, jud. Vaslui, 1843 – “rabin, deci şi sinagogă”, 1882 cinci sinagogi, “ca şi în 1937”. VATRA DORNEI, jud. Suceava, după 1900 – Templu; casă de rugăciune hasidică (Admor Vijniţa) şi alte case de rugăciune modeste. VATRA MOLDOVIŢEI, jud. Suceava, prima sinagogă 1824-1825. VICOVUL DE SUS, jud. Suceava, cinci sinagogi. VINŢUL DE JOS, jud. Alba, sinagogă veche “deservind şi pe enoriaşii din satele vecine”. VIRIŞMORT, jud. Arad, , după 1870 – sinagogă. VIŞEUL DE MIJLOC, jud. Maramureş, după 1900 mici sinagogi hasidice. VIŞEUL DE SUS, jud. Maramureş, prin 1790 - o sinagogă din lemn, 1859 o sinagogă din zid, prin 19 00 trei sinagogi mari, cinci case de rugăciune şi un Klouz hasidic. VULCAN, jud. Hunedoara, 1905 - o sinagogă din lemn arsă în 1914 şi reconstruită din zidărie de cărămidă. 21ZALĂU, jud. Săla j, 1870 - minian stabil în casă particulară, 1880 – sinagogă. ZERIND, jud Arad, 1842 – “sinagogă deservind şi pe enoriaşii din satele vecine. După 1900 doi rabini, doi hahami.” La sfârşitul anului 1987 existau în România 124 lăcaşuri de cult evreieşti (temple, sinagogi şi case de rugăciuni) răspândite în 40 de judeţe şi în municipiul Bucureşti. Se oferă posibilitatea de a face o comparaţie cu situaţia prezentată mai sus. Dintre cele 10 judeţe în care nu exista lăcaş de cult mozaic în funcţiune două se aflau în Transilvania (Covasna şi Sălaj). În ceea ce priveşte densitatea lăcaşurilor de cult aflate în funcţiune, judeţele Cluj (5), Bihor (5), şi Timiş (4) erau cele mai reprezentative. Dintre cele 88 de lăcaşurì în funcţiune (31  în care se oficia serviciu religios zilnic, 47 în care se oficia numai vinerea şi 10 în care se oficia numai cu ocazia mari1or sărbători) şi cele 36 dezafectate, ponderea Transilvaniei era următoarea:  – Judeţul Hunedoara: Deva Str. Libertăţii 9- sinagogă şi comunitate; Hunedoara Str. 1

Mai 3- sinagogă şi comunitate, Haţeg Str. 1 Mai 3- sinagogă şi comunitate, Orăştie Str. Ştrandului 1- sinagogă şi comunitate; Petroşani Str. Gelu 3- sinagogă funcţionând vinerea şi Str. B. Deleanu 2- comunitate. - Judeţul Sibiu: Sibiu Str. Constituţiei 17- sinagogă funcţionând vinerea şi Str. Blănarilor 15- comunitate; Mediaş Str. Kogălniceanu 45- sinagogă funcţionând vinerea şi comunitate. - Judeţul Bistriţa-Năsăud: Bistriţa Str. Armata Roşie 68 şi 71- sinagogă funcţionând la sărbători şi comunitate. - Judeţul Cluj: Cluj-Napoca Str. Horea 21- templu, Str. Mikes Kelemen 13, Str. Bariţiu 16, Str. David Francisc 16 (trei sinagogi, 2 lăcaşuri funcţionând zilnic, iar 1 vinerea) şi comunitate, Dej Str. Înfrăţirii 1 şi 8- sinagogă funcţionând zilnic şi comunitate, Turda Str. Mihai Eminescu 24- sinagogă funcţionând vinerea şi comunitate, Gherla Str. Crişan 46sinagogă.  – Judeţul Bihor: Oradea Str. Mihai Viteazul- sinagogă şi comunitate 4, Str. Independenţei 22, Str. Leontin Sălăjan 25 (sinagogi, 1 funcţionând zilnic, 2 funcţionând vinerea); Beiuş Str. 7 Noiembrie 12- sinagogă nefuncţionând; Salonta- sinagogă nefuncţionând; Valea lui Mihaisinagogă nefuncţionând. - Judeţul Sălaj: Zalau- sinagogă nefuncţionând; Şimleul Silvaniei- sinagogă nefuncţionând.  – Judeţul Timiş: Timişoara- Str. Mărăşeşti 1, Splaiul Coloniei 2, Reşiţei 15, Str. Ion Creangă 21, Str. Ecaterina Teodoroiu 6- cinci sinagogi (2 funcţionând zilnic, 1 funcţionând vinerea) şi Str. Gh. Lazăr 5- comunitate; Lugoj Str. Cuza Vodă 10- sinagogă funcţionând vinerea şi comunitate. - Judeţul Caraş-Severin: Reşita Str. Mihai Viteazul 8- sinagogă funcţionând vinerea şi comunitate; Caransebeş Str. Dr. Petru Groza 2B- sinagogă. - Judeţul Braşov: Braşov Str. Poarta Schei 29- comunitate şi sinagogă, Str. Castelului 64-

sinagogă închisă; Făgăraş Str. Aron Pumnu 1- comunitate şi sinagogă. - Judeţul Covasna: Sf. Gheorghe- comunitate. - Judeţul Satu Mare: Satu Mare Str. Decebal 4- comunitate, sinagoga mare închisă şi sinagoga mică în funcţiune, Str. Ţibleşului 8 sinagogă-depozit; Carei Str. N. Bălcescu 2comunitate, Str. Progresului 8- sinagogă nefolosită, Str. N. Bălcescu 2- casă de rugăciune. - Judeţul Arad: Arad Str. Tribunu Dobra 10- templu neolog şi comunitate, Str. Cozia 12templu ortodox, Str. Vişinilor 25- sinagogă închisă. - Judeţul Alba: Alba Iulia Str. Tudor Vladimirescu 2- sinagogă; Aiud Str. Simion Bărnuţiu 10- sinagogă închisă. 22- Judeţul Mureş: Tg-Mureş Str. Şcolii 21- sinagogă, Str. Brăilei 10- sinagogă închisă; Reghin Str. Şcolii 12- sinagogă; Târnăveni Str. Republicii 65- sinagogă; Sighişoara Str. T. Ionescu 13- sinagogă. Restul sinagogilor din România erau distribuite astfel: - Municipiul Bucureşti: Str. Sf. Vineri 9 (templu), Str. Nicos Beloianis 9 (sinagogă), Str. V. Adamache 11 (Sinagoga Mare), Str. Andrei 9 (Sinagoga “Ajutorul”), Str. V. Toneanu 48 (Sinagoga “Credinţa”), Calea Moşilor 76 (sinagogă), Str. Vânători 13 (sinagogă), Str. Mămulari 3 (muzeu), Str. Taras Sevcenco 66, Str. Gen. Florescu 16, Str. V. C ârlova 3, Str. Cantemir 10 (sinagogi închise). - Judeţul Argeş: Piteşti B-dul 19 Noiembrie 1 (sinagogă şi comunitate). - Judeţul Galaţi: Galaţi Str. Dornei 7 (sinagogă şi comunitate), Str. N. Bălcescu (sinagogă-depozit de obiecte de cult); Tecuci Str. Bran 13 (sinagogă şi comunitate), Str. Gr. Asachi (sinagogă închiriată). - Judeţul Vaslui: Vaslui Str. Gh. Lazăr 14 (sinagogă şi comunitate); Bârlad Str. Kirov 5 (sinagogă), Str. Republicii 166 (comunitate); Huşi Str. Str. Crizantemelor 20 (sinagogă), Str. A.I. Cuza 14 (comunitate).

- Judeţul Olt: Caracal Str. Serg. Grigore Ion 4 (sinagogă). - Judeţul Dolj: Craiova Str. Mureş 15 (sinagogă şi comunitate). - Judeţul Botoşani: Botoşani Str. Teatrului 7, Str. Independenţei 92, Str. Dragoş Vodă 7 (sinagogi), Calea Naţională 220 (comunitate); Săveni (sinagogă); Dorohoi Piaţa Unirii 3, Piaţa Unirii 5, Str. Republicii 14, Str. Republicii 26 (sinagogi), Str. 6 Martie 48 (comunitate). - Judeţul Iaşi: Iaşi Str. Sinagogilor 7, Str. Sf. Constantin 1, Str. P antelimon 21 (sinagogi), Str Elena Doamna 15 (comunitate); Hârlău Str. 30 Decembrie 5 (sinagogă şi comunitate. - Judeţul Prahova: Ploieşti Str. Basarabilor 12 (templu şi comunitate), Str. Ştefan Greceanu 1 (sinagogă nefolosită); Câmpina Str. Dreptăţii 3 (sinagogă). - Judeţul Dâmboviţa: Târgovişte Str. Poet Alexandrescu 49 (sinagogă închisă grav avariată). - Judeţul Mehedinţi: Drobeta-Turnu Severin Str. Progresul 3 (sinagogă), Str. Cezar 6 (sinagogă). - Judeţul Constanţa: Constanţa Str. C.A. Rosetti 2 (sinagogă), Str. Mircea 18 (sinagogă), Str. Sarmisegetusa 3 (comunitate). - Judeţul Tulcea: Tulcea Str. Babadag 73 (sinagogă), Str. Gării 18 (comunitate). - Judeţul Buzău: Buzău Str. Deltei 2 (templu), Str. C. D. Gherea 29 (comunitate); Râmnicu Sărat Str. Zorilor 4 (sinagogă). - Judeţul Brăila: Brăila Str. Petru Maior 13 (templu), Str. Mihai Sebastian 25 (sinagogă depozit), Str. Tâmplari 10 (sinagogă depozit),, B-dul Karl Marx 180 (sinagogă depozit). - Judeţul Bacău: Bacău Str. V. Alecsandri 31 (sinagogă), Str. Ştefan cel Mare (sinagogă), Str. Alexandru cel Bun (comunitate); Buhuşi Str. Al. Ioan Cuza (sinagogă); Tg. Ocna Str. Căpitan Buşină (sinagogă). - Judeţul Neamţ: Piatra Neamţ Str. Meteorului 2 (sinagogă, sinagogă-muzeu); Roman Str. Sucedava 131 (comunitate), Str. Bradului 16 (sinagogă), Str. Vlad Ţepeş 4 şi Str. 1 Mai 8

(sinagogi care nu funcţionează); Tg. Neamţ Str. Cuza Vodă 160 (comunitate), Str. Mărăşeşti 2 (sinagogă). - Judeţul Suceava: Suceava Str. Armenească 8 (comunitate), Str. I.C. F rimu 7 (sinagogă); Fălticeni Str. Republicii 80 (comunitate), Str. Ana Ipătescu 149 (sinagogă), Str. Dr. Bobulescu 3 (sinagogă); Rădăuţi Str. Republicii 16 (comunitate), Str. Solidarităţii 1 (sinagogă), Str. Putnei 1 (sinagogă), Siret (sinagogă); Câmpulung Moldovenesc Str D. Cantemir 8 (comunitate), Str. Filimon Sârbu 1 (sinagogă), Str. D. Cantemir 8 (sinagogă); Vatra Dornei Str. 7 Noiembrie 54 (comunitate şi sinagogă), Str. 6 Martie 16 (sinagogă); Gura Humorului Str. V.I. Lenin (comunitate şi sinagogă). 23 Arhitectura sinagogilor din Transilvania exprimă efectul reformelor religioase din secolul al XIX-lea, schimbările rituale şi de limbă, departajările interne de după congresul evreilor din 1868: orientarea ortodoxă/conservativă bazată pe tradiţiile vechi evreieşti, organizată de sine stătător la 1871; orientarea neologă/liberală care acceptă integral transformările propuse la 1868 şi produce modificări prin amplasarea bimahului pe mizrahra, folosirea corului şi orgii amplasate într-un balcon propriu, separarea mirelui şi miresei la cununie în două spaţii, modificarea nesemnificativă a interiorului privind grilajul balconului femeilor; orientarea status quo ante cu expresie arhitecturală tradiţională dar programatic echidistantă faţă de celelalte două. Peste acestea se suprapune influenţa apartenenţei la Askenazimi sau Sefardimi, exprimată în patrimoniu artistic şi cultural propriu şi vizibilă mai ales în motivele decorative utilizate. Orientarea ortodoxă a emis în anul 1865 (animator R. Hillel) câteva prescripţii care vizează arhitectura sinagogală: interdicţia rugăciunii în lăcaşuri în care lipseşte în centru almenorul; interdicţia construirii de turnuri pe clădirea de cult; interdicţia înlocuirii grilajului de la balconul femeilor cu balustrade simple; interdicţia ascultării corului şi încheierii

rugăciunii prin Amen; interdicţia cununiei în sinagogă/templu; interdicţia faţă de orice schimbare faţă de tradiţie. Dificultăţile pe care le-au întâmpinat evreii la stabilirea în Transilvania se reflectă şi în expresia arhitecturală a sinagogilor. Cele mai vechi exemple derivă din arhitectura domestică (utilizarea locuinţelor, clădiri cu altă destinaţie iniţială puse la dispoziţie pe domeniul seniorial, instituţia caselor de rugăciune) şi cea a lemnului şi pământului nears (programatismul împiedecării lăsării amprentei constructive prin obligativitatea utilizării materialelor perisabile care opera în zonă pentru cei care nu aparţineau “celor trei naţiuni”). Caracteristica deschidere culturală evreiască a făcut ca foarte curând sinagogile să se raporteze la stilurile europene “la modă”. Odată cu emanciparea evreilor din secolul al XIX-lea se înregistrează şi o adevărată epocă de aur a construcţiilor religioase, o diversitate de stiluri dintre care se remarcă eclectismul, neo-clasicismul, neo-romanicul, neo-goticul, neo-barocul şi neo-maurescul, cu posibile aderenţe şi la sionism ca şi căutare a rădăcinilor. Paralel, continuă o construcţie vernaculară sau programatic utilitar-funcţională favorizată de independenţa comunităţilor şi efervescenţa vieţii religioase transilvane, exprimând şi un oarecare tradiţionalism în refuzul expresiei formale ostentative.  În prezent, o mare parte din lăcaşurile de cult şi comunităţile enumerate şi-au încetat activitatea. Deşi numeroase temple, sinagogi, cimitire sau alte clădiri ridicate de evreii din România şi Transilvania au o valoare deosebită istorică, artistică sau arhitecturală, patrimoniul arhitectural evreiesc nu are o reprezentare corespunzătoare în materialele şi listele întocmite  în ultimele decenii. Astfel, Lista cu construcţiile cultului mozaic declarate monumente de arhitectură (întocmită în anul 1987) conţinea doar următoarele obiective: Bucureşti- Templul Coral şi Sinagoga Mare; Arad- Sinagoga din Str. tribunul Dobra 10; Botoşani- Sinagoga din

Târgu Vechi; Piatra Neamţ- Sinagoga din Lemn; Constanţa- Sinagoga de rit spaniol; SibiuSinagoga din Str. Constituţiei 19; Timişoara- Sinagoga din Str. Mărăşeşti 6 (în total doar 8 poziţii). Faptul este cu atât mai regretabil cu cât unele mărturii materiale ale strădaniei evreieşti din ţară fac obiectul vizitelor turiştilor şi ale unor personalităţi ale vieţii politice, economice sau religioase, altele prilejuiesc pelerinaje şi unele constituie teme de studiu şi interes pentru specialiştii autohtoni sau din străinătate. Prin Decretul nr. 91 din 5 februarie 1990 s-a reînfiinţat Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, cu organul său operativ- Direcţia, dar pe parcursul acestor avataruri patrimoniul arhitectural şi artistic evreiesc nu pare să fi avută reprezentativitate deosebită dacă raportăm ponderea din 24propunerile de la acea dată de cca. 20.000 poziţii şi chiar la cea din anii 1955-1956, de patru ori mai redusă- cca. 5.000 poziţii Abia în anul 1996 din iniţiativa F.C.E.R. a fost constituită Comisia pentru ocrotirea monumentelor evreieşti din România, avându-l drept preşedinte pe academicianul Nicolae Cajal. Aceasta a întocmit deja o Listă de lucru care cuprinde din Transilvania următoarele sinagogi- monumente de arhitectură, dintr-un total de 68 poziţii: - Alba Iulia: Str. T. Vladimirescu 2/1840, stare f. bună, nefolosit; - Arad: Str. Cozia 12/ortodox/1920, stare f. bună, folosit; Str. Tribunu Dobra 10/neolog/1812, stare f. bună, închis, M.I.; - Baia Mare: Str. Someşului 3/1885, stare bună, folosit, M.I.; - Bistriţa: Str. Gen. Bălan 68/1856, stare f. bună, folosit; - Braşov: Str. Castelului 64/1870, stare proastă; - Caransebeş: Str. Orşovei 2B/1893-4, stare bună, M.I.; - Cluj: Str. Horea 21 Templul Memorial al Deportaţilor, reconstruit 1948; - Dej: Str. Înfrăţirii 1/1907, stare de funcţionare; - Deva: Str. Libertăţii 9/posibil 1896-7, stare proastă, închis, M.I.; - Făgăraş: Str. Aron Pumnu 3/posibil 1900, stare devastată, dezafectat;

- Gherla: Str. Crişan 46/1900, stare bună, folosibil; - Gheorgheni: Str. N. Bălcescu 7, M.I.; - Haţeg: Str. 1 Mai 3/1884, stare proastă; - Lugoj: Str. Cuza Vodă 8A/1858; - Mediaş: Str. Kogălniceanu 45/1896, stare proastă; - Orăştie: Str. Ştrandului /sec.XVIII ?, M.I.; - Oradea: Str. Independenţei 22/1877, reparabilă, M.I.; Str. Mihai Viteazu 4/ Sinagoga Mare Ortodoxă şi Templul Hevra Sas 1891; Str. T. Vladimirescu 18/1934, stare bună, funcţionează; Str. Antonescu 25/1926, stare bună, funcţionează; - Reşiţa: Str. Mihai Viteazu 8/1907, reparabilă, M.I.; - Satu Mare: Str. Ţibleşului 7/1885, stare proastă, M.I.; Str. Decebal 4-6/1889, stare bună, M.I.; - Sibiu: Str. Constituţiei 19/1899, stare bună, M.I.; - Sighetu Marmaţiei: Str. Vişeului 10 (Sinagoga Sefardă)/1896, stare bună, funcţionează, M.I.; - Sighişoara: Str. Take Ionescu 13/1903, stare proastă, scoasă din funcţiune; - Tg. Mureş: Str. Şcolii 21/1890-8, stare bună, funcţionează, M.I.; - Timişoara: Str. I. Creangă 16/1750, M.I.; Str. Mărăşeşti 6 Cetate/1863-1865, stare bună, folosibilă, M.I.; - Turda: Str. Eminescu 24-26, conservat. Formele rectangulare ale sinagogilor se reclamau din planimetria tabernacolului din deşert şi a templelor succesive din Ierusalim şi abia emanciparea evreilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a dat startul căutărilor formale şi, în acelaşi timp, a unei specificităţi arhitecturale exprimând identitatea proprie, o bogăţie a faţadelor şi chiar o anumită extrovertire. Curtea a jucat la început un rol important în tranziţia spre spaţiul interior al sinagogii iar apoi la desfăşurarea unor ritualuri în exterior (căsătorii, sărbători etc.).

Bineînţeles că aici se ridica, de Sukot, Suka prin al cărei acoperiş din frunziş să se vadă stelele. Foarte frecvent, sinagoga alcătuia un complex urban împreună cu casa rabinului, locuinţele învăţătorului şi eventual cantorului, şcoala evreiască. Relaţia sinagogii cu zona de locuinţe evreieşti începe să fie afectată abia în ultimul secol. Astfel, aşezămintele ortodoxe perpetuează configuraţii tradiţionaliste dezvoltate în jurul unei curţi interioare (sinagoga, locuinţele personalului, asistaţilor sau de raport, spaţii comerciale sau ateliere din ale căror venituri se finanţau operele caritabile ale comunităţii respective) în timp ce la cele reformate/neologe urbanismul este mai “modern”- pavilionar. 25Localităţile cu o tradiţie constructivă evreiască sunt: Alba Iulia, Orişor, Arad, Huedin, Berbeşti, Beiuş, Braşov, Borşa, Dej, Valea lui Mihai, Vişeul de Sus, Făgăraş, Haţeg, Hida, Cluj, Lipova, Lugoj, Tg. Lăpuş, Sighet, Tg. Mureş, Mediaş, Baia Mare, Barodul Mare, Carei, Salonta, Sânicolaul Mare, Oradea, Sălard, Satu-Mare, Tăşnad, Teaca, Timişoara, Tinca (cca. 110 localităţi din Ardeal şi Banat). Pentru început era frecventă preluarea unor clădiri de pe domeniul seniorial, unde primeau dreptul de stabilire. Fiind admişi în oraşe după emancipare, evreii din Transilvania nu locuiau în ghetou dar se grupau în anumite zone din localităţi. Foarte curând, se manifestă mecenatul evreiesc în arhitectură prin recurgerea la celebrităţi arhitecturale (frecvent străine) şi realizarea de clădiri de calitate remarcabilă în zonele centrale sau de vile în cartierele selecte. Varietatea evreiască transilvană nu se dezminte pentru că în Nord se înregistrează curţile hasidice şi ecouri ale ştetlurilor. La sfârşitul aceluiaşi an citat- 1987, în proprietatea cultului mozaic din România se aflau 675 cimitire, dintre care cca. 459 în judeţele din Transilvania. O mare parte dintre acestea erau închise, în localităţile respective ne mai aflându -se credincioşi mozaici. Faptul că  judeţele în care numărul cimitirelor închise este mare sunt cele nordice (Bihor -59, BistriţaNăsăud -52, Cluj -40, Maramureş -peste 80, Satu-Mare -peste 100, Sălaj -28) se coroborează cu originea acestui proces în timpul celui de al doilea război mondial (Holocaustul din zo na ocupată) şi nu din perioada ulterioară, când Alia a luat proporţii (“Martirajul milioanelor de

oameni a atras după sine, în acelaşi timp, şi distrugerea cimitirelor. Este un paradox, un caz singular, căci până atunci în istorie, când moartea secera în masă, cimitirele creşteau” -Erdelyi Lajos). Cercetările proprii au confirmat un fenomen semnalat după 1990: numărul real al cimitirelor evreieşti este şi mai mare, în fiecare an fiind înregistrate noi “redescoperiri”. După 1989 are loc o reevaluare a patrimoniului evreiesc şi au apărut noi localizări de cimitire în Transilvania. Fără a fi atât de celebre ca alte cimitire evreieşti din Europa, cimitirele din Transilvania au o deosebită valoare istorică, artistică şi umană. Interdicţiile de care s-au lovit evreii aici dau particularităţile cimitirelor: foarte numeroase, situate în mediul rural în mare număr, relativ recente pentru că abia după emancipare s-au putut stabili în oraşe iar cele vechi erau relativ mici şi s-au pierdut în bună parte pe fostele domenii feudale, implicând strămutări de pietre şi posibilitatea unor noi descoperiri în viitor dar şi distanţe mari şi un consum de timp important necesar pentru a le vizita şi studia, un procentaj important de pietre răsturnate. Distrugerea arhivelor din Ardealul de Nord ar putea fi, de asemenea, oarecum compensată parţial printr-o cercetare, care să includă şi metodica istoriei artei, în aceste “case ale celor vii”- Beth Hachaim. Până în prezent studiul a fost concentrat asupra pietrelor tombale dar de o relevanţă deosebită s-ar putea dovedi cercetarea capelelor cimeteriale. Pentru a aprecia mai bine problematica studiului cimitirelor evreieşti din Transilvania este bine să exemplificăm cu cazul celor aflate în grija comunităţii din ClujNapoca: 35 de cimitire, toate împrejmuite şi întreţinute (4 în municipiu şi 31 exterioare, dintre care 7 în judeţe limitrofe şi fără comunităţi) din cele 459 aflate în Transilvania, 6 zile şi 1.173 km. de parcurs pentru a le vizita pe cele 31, 7.925 pietre tombale din care 1730 căzute, 1 cimitir redescoperit după 1989. In anul 1987 mai funcţionau încă în România opt băi rituale pentru cimitire dintre care două în Transilvania: în Cluj-Napoca Str. David Francisc nr.16 şi în Dej Str. Înfrăţirii nr.6 Iubirea aproapelui şi buna cuviinţă sunt virtuţi iudaice fundamentale. Pentru Federaţia Comunităţilor Evreieşti (Mozaice) din România îmbătrânirea populaţiei, ca urmare a

proporţiilor luate de Alia după ultimul război mondial, devine o preocupare majoră şi subiect de colaborare cu organizaţia Joint (între clădiri şi oameni era preferabil, până acum, să fie aleşi oamenii). In anul 1987 în România existau 7 cămine de bătrâni dintre care 2 în Transilvania (câte unul la Arad şi Timişoara). Globalitatea religiei mozaice include şi alimentaţia; nu numai carnea ci şi celelalte alimente trebuie să fie caşer. Realităţile româneşti actuale fac ca r estaurantele rituale să 26aparţină comunităţilor evreieşti mozaice. In Transilvania şi Banat existau în anul 1987 restaurante rituale în următoarele localităţi: Arad, Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov (5 din cele 10 din ţară). Relevanţa patrimoniului arhitectural şi artistic evreiesc este incontestabilă nu numai în specificitatea sa ci şi ca ilustrare a convieţuirii şi aporturilor reciproce/comparatism şi se amplifică şi mai mult în contextul postmodern în care câmpul cercetării istorice se deplasează până în modernitate, istoria devine mod de existenţă şi mijloc de modelare, cercetarea istoriei recente devine deosebit de importantă datorită supravieţuirii încă a martorilor şi a unei efective aplicabilităţi a noilor tehnici. Nu este necesar să mai evidenţiez că postmodernismul s-a închis tot pe modernismul interbelic şi că deconstructivismul arhitectural operează, în fond, tot cu elemente decurgând din această perioadă. Exemplaritatea aportului evreiesc decurge şi din faptul că în multe oraşe transilvănene, caz mai la îndemână Clujul, puncte de maximum interes le constituie realizări evreieşti sau în care s-a manifestat mecenatul evreiesc, rezultatul unui amestec de creativitate proprie, intuiţie şi simţul valorilor viitoare. C u atât mai tragică este soarta acestui patrimoniu, rămas în multe zone fără comunitate, negarea memoriei atât de indisolubil legată de iudaism prin eroziunea insidioasă sau manifestă a timpului: “Dispariţia culturii şi civilizaţiei evreieşti din România este nu mai puţin o tragedie a  întregului spaţiu european. Ea este evidentă atunci când constatăm neputinţa conservării importantelor creaţii arhitecturale/.../ a marilor sinagogi, unele adevărate capodopere

simbolizând interferenţa mai multor civilizaţii ale umanităţii. De unde provine acest neajuns? De ce abia astăzi ne întrebăm în legătură cu jalnicul spectacol al sinagogilor total părăsite şi total neîngrijite ori destinate altor servicii decât acelea divine şi culturale?” (NEUMAN, Victor: ISTORIA EVREILOR DIN ROMÂNIA, Editura Amarcord, Timişoara, 1996). Pentru Transilvania, se poate vorbi de o adevărată vocaţie constructivă evreiască pentru că, deşi admişi în oraşe abia după 1700 (odată cu românii), amprenta lor este certă şi inconfundabilă, impresionând, încă, atât amploarea construcţiilor cât şi calitatea artistică, deschiderea gustului. Subiectul “memorie şi uitare” este crucial pentru momentul pe care îl traversăm pentru că el marchează trecerea de la istoricismul postmodern la o globalitate culturală a secolului XXI, care va depăşi chiar şi antropologia culturală iar dimensiunea spaţială a conceptului de “sat planetar”, accesibilă astăzi datorita mediei electronice şi vectorilor sateliţi, va căpăta şi dimensiune temporară în sensul simultaneităţii. Pentru toţi cei ce au copii sau sunt ataşaţi destinului viitor al omenirii tragedia majoră existenţială rezidă în imposibilitatea de a-i cruţa pe tineri de greşelile generaţiilor trecute, de a realiza un transfer real de memorie şi, în ultimă instanţă, de experienţă. Nici căutarea şi stimularea manifestărilor subconştientului colectiv şi nici experienţele cu şoareci care învăţau să parcurgă un labirint şi ale căror extracte erau inoculate unor alţi indivizi nu au dat rezultate fiabile. Deci, în locul unui transfer organic, noi recurgem la protezare: scrierea, obiectele sau monumentele, inclusiv arhitectura sunt “implantate” prin educaţie, moralizare şi religie. Probabil că nimeni nu a scris mai convingător despre rolul arhitecturii, în acest context, decât F.L.Wright în “Sfârşitul cornişei ”: “La şaisprezece ani îl citeam pe Victor Hugo care a fost marele “modern” al timpului său. Ajungând la capitolul “Aceasta o va ucide pe aceea” în “Notre Dame de Paris”, această poveste a declinului arhitecturii făcu asupra mea o impresie durabilă.” De aceea, am reprodus şi noi anterior un fragment din acest text care îşi păstrează

 încă relevanţa şi beneficiază de avantajul impactului comunicării artistice şi dacă facem abstracţie de tenta romantică, trebuie să recunoaştem desprinderea din trunchiurile primordiale ale religiei şi arhitecturii a unor configuraţii contemporane. Mai de curând şi într-un context strict ştiinţific (ARCHITECTURAL ANTHROPOLOGY, Volume 1 The Present Relevance of the Primitive in Architecture) Nold Egenter demonstrează cum elementele arhitecturale vegetale condiţionează, la limita dintre 27preistorie şi istorie, nu numai capiteluri ci şi planimetriile organice, domul, primele scrieri (semnul zeiţei Iştar, simbolurile japoneze, “arta textilă” etc.) şi ceramica neolitică de pe aproape întreg mapamondul. Descoperirea epocală că arhitectura a precedat scrierea iar clădirile de cult au fost adevărate cărţi chiar şi pentru “popoarele cărţilor”, care au cultivat relevaţia monoteistă, este grevata de o adevărată cursă contracronometru pentru a salva mesajul (pentru că tehnicile semiotice au venit cam târziu la întâlnirea cu istoria), de anexările geo-politice partizane şi de  însuşi caracterul abstract şi specificitatea arhitecturii care face ca unii decidori, simţindu-se excluşi ca şi capacitate de abordare, să promoveze confuzia dintre interdicţia reprezentăriiantiiconismul/aniconismul din unele monoteisme şi plasticitatea arhitecturii şi să nu recunoască relevanţa vehiculării unor configuraţii între cele trei mari monoteisme şi arhitecturile lor (mergând până la a contesta existenţa arhitecturii evreieşti sau identitatea proprie arhitecturii islamice) aşa cum şi unele capitole, cărţi sau concepte sunt comune acestora. Competiţia dură din lumea arhitecturală, dar şi din cea ştiinţifică a granturilor şi evaluărilor, acordă un loc central comparaţiei, ca procedeu de ratificare a performanţei, astfel că este perfect normal ca ea să intervină, conştient sau inconştient, încă din stadiul de concepţie. Dacă ne întrebăm de ce arhitectura comparată marchează o întârziere faţă de literatura comparată răspunsul riscă să fie puţin flatant întrucât, dacă la noi s-a tradus Tratatul de semiotică generală al lui Umberto Eco, cărţile clasice de semiotică arhitecturală încă mai aşteaptă deşi, nu degeaba, celebra carte a lui sir Banister Fletcher, editată în primă ediţie în

1898 şi devenită astăzi o adevărată instituţie, era intitulată Istoria arhitecturii după metoda comparată. Noul comparatism arhitectural vedea modelarea ca o metodă şi act de cunoaştere  în arhitectură; s-ar efectua o modelare a proceselor de geneză şi filiaţie, a mecanismelor influenţelor, a paralelismelor şi s-ar depăşi cele două tipuri de istorii: de fapte sau de sinteză. Caracterul “secund” al istoriei arhitecturii ar opera prin trinitatea constituită de comparatism: teorie- metodă- disciplină. O exemplificare despre modul în care constructivul se impune chiar şi în construcţia religioasă apare în evoluţiile lăcaşurilor de cult: în prima etapă stabilitatea şi continuitatea bizantină fac ca aici să se păstreze construcţia cu arce şi bolţi şi curând sistemul bazilical este  înlocuit de configuraţiile centrale, cruce greacă înscrisă şi trilob; Occidentul, care a suportat şocul involuţiei pe timpul migraţiilor, rămâne cantonat în configuraţiile bazilicale, hală şi sală (excepţiile sunt legate de zone de influenţă bizantine ca Veneţia şi Ravena, de dorinţa reluării tradiţiei imperiale romane carolingiene sau de excepţia şcolii bazilicilor romanice cu cupolă) şi va redescoperi şi generaliza cupola în Renaştere (nu neapărat legat de migraţia provocată de căderea Constantinopolului dar să ne reamintim tribulaţiile generate de ridicarea cupolelor Domului din Florenţa sau a Sfântului Petru); expansiunea musulmană a realizat o sinteză continuă a unor elemente cucerite iar marele arhitect Sinan recunoştea că programatic a urmărit tot timpul depăşirea deschiderilor cupolelor bizantine; iudaismul din diasporă avea un statut de tolerat în teritorii diverse şi era lipsit de protecţia unui stat propriu astfel că deschiderea faţă de gusturile şi stilurile dominante în mediul ambiant în epocă este soluţia care va genera o bogăţie care în anumite zone frizează exoticul. Din această perioadă datează unele aspecte sensibile şi care se repercutează până în zilele noastre; oricât de prozaică ar părea, arhitectura şi construcţia determină condiţia umană sub mai multe aspecte: nu este vorba numai de existenţa în sine dar un ambient anume îţi determină şi viaţa religioasă şi supravieţuirea ca entitate (nu poţi să trăieşti ca un adevărat

musulman, evreu sau chiar şi creştin dacă nu beneficiezi de un anume cadru fie că e numai locuinţă pentru familie, cimitir, baie rituală, lăcaş de cult etc.). Apoi, strămoşii noştri erau mult mai conştienţi decât noi tocmai de rolul de macro-scriitură al edificiilor şi de aici nu au mai fost decât puţini paşi până la instituirea drepturilor prin construcţie şi excluderea pretenţiilor asupra unui teritoriu prin demolarea sau transformarea unor clădiri, prin interdicţia 28construcţiei cu materiale durabile (refacerea şi întreţinerea unor clădiri din lemn sau pământ se face cu înlocuirea la câteva decenii a cvasitotalităţii elementelor acestora astfel că vor fi veşnic nişte întreprinderi recente care nu pot fi utilizate pentru anume legitimări), accesului sau stabilirii în anume localităţi iar până destul de curând chiar şi prin confecţionarea unor falsuri patriotice sau completarea unor monumente şi impunerea acestora în faţa “întârziaţilor”. Construcţiile religioase coexistau în aceste condiţii dar influenţele reciproce erau inevitabile. Nu ne referim numai la competiţie sau transformări de lăcaşuri creştine în moschei sau de biserici catolice în reformate (cu modificările inevitabile) ci mai degrabă la corespondenţele arhitecturilor selgiucide şi otomane cu curentele bizantine din epocă, la rolul expansiunii islamice în declanşarea luptelor dintre iconoclaşti şi iconoduli şi apoi repercutarea acestora în Occident până la curtea lui Carol cel Mare, la apariţia cupolei bulbate în zona persană, migrarea ei prin Asia Centrală până la Kremlinurile diferitelor cnezate şi reapariţia paradoxală în Tirolul catolic, la coloanele torsadate din lăcaşurile catolice, la speculaţiile privind suprapunerea în timp a goticului cu ecourile confruntărilor majore cu islamul, la diversitatea şi proteismul artei sinagogale şi la atâtea alte elemente frizând evidenţa. Se constată că monoteismele nu pot rămâne izolate, că influenţele sunt reciproce şi una din ultimele exprimări în acest sens a constituit-o prestigioasa Bienală de la Veneţia cu expoziţia din 1992-1993 ARCHITETTURA E SPAZIO SACRO NELLA MODERNITA. Prin situarea dar şi istoria sa România şi îndeosebi Transilvania este un pământ

binecuvântat în care religiozitatea este pe cât de profundă pe atât de avântată spre cer şi pe care se intersectează religii dar şi curente arhitecturale ale căror suprapuneri sunt extrem de variate. După anul 1989 a avut loc o intensificare a schimburilor de idei asupra valorilor multiculturale ale spaţiului ecleziastic tradiţional şi modern din Transilvania (prin inventarierea diversităţii stilistice, arhitectonice şi culturale) şi de a căuta un răspuns la dilema “tradiţie sau inovaţie”, fără a ocoli dezbaterea asupra eclectismului sau kitsch-ului. Sunt iniţiative meritorii dar şi de o mare responsabilitate care ar justifica eforturi de o viaţă datorită repercusiunilor şi care ar trebui probabil canalizate mai degrabă spre ceea ce ne uneşte decât spre ceea ce ne desparte. Oricum, suntem obligaţi să introducem neapărat în estimări dimensiunea istorică pentru că vremurile noastre recurg cu predilecţie la istorie ca instrument de lucru şi cauţiune în faţa frecvenţei crescute a schimbărilor, care nu mai reprezintă maximum o singură cezură în viaţa activă a unui creator, ca până în secolul nostru. Transilvania poate fi văzută şi ca tărâm de frontieră atât a ortodoxismului, cât şi a ortodoxismului catolicismului, islamismului, iudaismului, protestantismului, uniatismului şi neoprotestantismului, datorită imbricărilor realizate în decursul timpului. Stilistic dar fără a se confunda cu arhitectura ecleziastică a confesiunilor, harta Europei poate evidenţia aici zone de contact ale bizantinismului, romanicului, goticului, barocului, neoclasicismului, Jugendstilului, elementelor selgiucide şi otomane, eclectismul, modernismul central european, neomaurescul neolog şi al altor “neo”-expresii arhitecturale (revivaluri din a doua  jumătate a secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX). Chiar şi un caz aparent clar ca cel al suprapunerii ortodoxismului peste arhitectura bizantină este substanţial afectat de anumiţi factori precum creştinarea timpurie, slavizarea ulterioară, decalajul dintre Marea Schismă din 1054 şi înfiinţarea Mitropoliilor la 1359, 1401, sinoadele unioniste (cel mai reprezentativ Ferrara-Florenţa 1438-1439). Întrucât foarte multe monumente au dispărut şi creativitatea s-a refugiat în vernacular, este interesant cum anumite

permanenţe transpar în momentul reluării construcţiilor reprezentative şi al unor formalizări teoretice promovate până la Academia Română după cutremurul din 1940. Dintre acestea, două sunt revelatoare: prima de factură oarecum ecumenistă , reclamându-se din perioada anterioară lui 1054 şi care propunea pentru catedrale o planimetrie derivată din planul central al lui San Vitale de la Ravena (Petre Antonescu, BISERICI NOUĂ) şi o a doua, ce s-ar dori 29reluată în zilele noastre, de recuperare a bisericii transilvănene din lemn prin repetarea miracolului pe care l-a reprezentat în epoca respectivă (a transpunerii elementelor unui material în altul). În ambele cazuri, este vorba de o aspiraţie universală creştină care dorea să facă să prevaleze ceea ce este comun între religii surori. Nu putem să apreciem care ar fi fost soarta acestor demersuri în cazul în care nu ar fi survenită războiul dar trebuie să recunoaştem că aşa cum astăzi Estul este văzut ca un rezervor de religiozitate tot aşa la sfârşitul secolului XIX ortodoxia şi elementele arhitecturii bizantine exercitau o atracţie concretizată în realizarea ultimei catedrale pariziene Sacre Coeur (câştigătorul concursului din epocă lucrase anterior ca restaurator la Saint Front, bazilică romanică tipică cu cupole şi influenţe bizantine şi, caz paradoxal de ricoşeu arhitectural, la realizarea catedralei din Cluj modelul s-a dorit a fi tocmai aceeaşi Sacre Coeur şi “ţinuta” franceză). Dacă în zilele noastre nu se mai clădesc aici sinagogi, nu trebuie să ocultăm unele puseuri de întoarcere la originile credinţei, care debordează aria neoprotestantă şi stabilesc o platformă originară comună: casa de rugăciune. Istoria nu are simţul complezenţei şi o examinare a lăcaşurilor de cult din Transilvania evidenţiază unele fapte certe: trecerea unor biserici de la un cult la altul cu modificările impuse de liturgica (catolică sau ortodoxă) sau dogma (protestantă) respectivă, revenirea unora dintre aceste clădiri la cultul iniţial fără a se mai putea recupera pictura sau alte elemente iniţiale, modificarea unor biserici (numai la interior, unele porţiuni exterioare, la interior şi exterior) în cadrul aceluiaşi cult numai datorită captării preferinţei în epocă pentru un alt stil (probabil că cele mai spectaculoase sunt modificările goticului cu elemente baroce,

inclusiv mascarea arcelor şi bolţilor cu un plafon fals casetat), preluarea unor biserici de către etnii aparţinând unui cult diferit cu sau fără afectarea arhitecturii, preluarea unor biserici de către o etnie aparţinând aceluiaşi cult şi exacerbarea apoi a aşa-zisului geniu constructiv al acesteia din urmă, completarea unor biserici la distanţe de secole cu turnuri sau alte elemente de “prestigiu” dorite în acelaşi stil (mai ales în perioada consolidării naţionalismelor care presimţeau timpurile de azi şi sub umbrela patrimoniului vizau f aptul împlinit), mimarea întrun alt material a elementelor specifice unui stil internaţional etc. Nu dăm o listă din motive binecunoscute, ca şi cea mai mare parte a exemplelor de altfel şi deoarece riscul unor omisiuni este inevitabil, ca să nu menţionăm cel al pierderii unor “prieteni sinceri”. Incontestabil este că abia din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu emanciparea etniilor, este vorba de o emulaţie constructivă între comunităţile religioase transilvănene şi de căutarea unor tipare proprii dar universalitatea bisericilor şi persistenţa noţiunii de “drept divin” făceau încă să se justifice discriminările mai mult pe considerente confesionale decât naţionale şi de aici şi unele puseuri de convertire. De aceea am semnalat aportul timpurilor noastre în care operează seducţia culturală. Această emulaţie este deosebit de vizibilă şi în construcţia de temple şi sinagogi, în evantaiul deschis de cele trei rituri: ortodox, neolog şi status quo ante. Paradoxal este că tocmai neologii care erau cei mai deschişi către alte confesiuni şi inovaţia arhitecturală (urbanism deschis-pavilionar faţă de incintele tradiţionale în L sau U, introducerea muzicii în templu- inclusiv orga, apropierea bimahului prin avansare de nişa Torei, înlocuirea grilajului de la balcon cu parapet obişnuit, prevederea de turnuri, ornamentica debordând egalitarismul şi se înscriindu-se în acelaşi eclectism stilistic- notabilă fiind o preferinţă tipic transilvană pentru neobaroc vizibilă până la pinionul sinagogii construite în deceniul trei al secolului XX pe strada Croitorilor din Cluj, etc.) promovează stilul “neomauresc”, probabil ca o revendicare a aportului inclus în arhitectura islamică din zona sefardă şi o anticipare a sionismului. Componenta islamică din Vest, datând din perioada expansiunii turceşti spre Viena şi a

Principatului Transilvaniei, a dispărut până la începutul secolului XX, ilustrând vulnerabilitatea unui patrimoniu rămas fără comunitate. Cât de puternic este monoteismul, dincolo de diferenţele incontestabile, rezultă şi din relevanţa pe care o au religiile mai noi cu fundamentalismul lor incipient (islamismul, 30protestantismul, greco-catolicismul, neoprotestantismele) pentru studiul celorlalte religii şi chiar a arhitecturii lor. Este suficient să reamintim configuraţia casă de rugăciune, un anume democratism prin orientarea pe lat şi scăderea adâncimii sălii- care sugerează de obicei ierarhia, compartimentările interioare cu grilaje din catolicism, islamism şi iudaism, repudierea fastului şi reducerea opulenţei formale sau renunţarea la elemente văzute ca stereotipuri instaurate ulterior (cupole, verticale, iconografie etc.). Trebuie să recunoaştem că  în Transilvania geniul locului pare a da o tentă proprie marilor curente arhitecturale, romanicul şi goticul nu numai prin interpretările pitoreşti în lemn, de care am mai vorbit, ci şi prin abandonarea secţiunii bazilicale în favoarea celei hală sau sală iar bizantin prin exacerbarea destul de tardivă a crucii greceşti înscrise şi a planului treflat. Că segregarea arhitecturală este inoperantă în spaţiul transilvan apare evident şi în exemplul Bisericii Unite Române. Istoria Eparhiei de Cluj-Gherla este grăitoare în acest sens: prima catedrală episcopală, Cândia, avea un aspect destul de neparticularizat şi deosebit de modest astfel încât nunţiul apostolic s-a exprimat textual: “Vos adhuc estis in catacumbis” iar ministrul de culte şi instrucţie publică a supralicitat: “hiszen ez szegenyebb az utolso falusi templompal”. Ca urmare, noua catedrală realizată cu începere din 1905 se reclama din biserica episcopală din Atena şi inginerii ministeriali budapestani care au realizat -o au insistat asupra elementelor bizantine (şi câştigătorii vienezi ai concursului pentru catedrala ortodoxă de la Sibiu, 1902-1906, aveau drept motto “Sfânta Sofia” şi au realizat multe similitudini mai degrabă cu sinagoga din Florenţa, de exemplu). Bisericile realizate la limita dintre secolele XIX şi XX au un aer de familie uniat în toată această parte a Europei. Intre cele două războaie

mondiale liturgica bizantină este respectată dar experimente moderniste şi tente romane sunt frecvente (încă de la biserica nouă a Mănăstirii Nicula iconostasul este traforat pentru a realiza o oarecare transparenţă spre altar). La reluarea practicării libere a cultului după 1989 constatăm frecvent la proiectele de lăcaşuri noi de cult: deschiderea altarului, înlocuirea proscomidiei şi diaconiconului cu sacristie unică, prevederea de prie-dieu în naos, preferinţa pentru campanila alăturată bisericii, sacrificarea suprafeţelor pentru pictura rituală din erminia picturii bizantine în favoarea sculpturalului şi etalării Calvarului, o planimetrie derivată din modernismul internaţional via Tokio-Polonia-Cipariu Cluj. Fără a sacrifica funcţionalismului ci mai degrabă culturalului, ritul ajunge să evolueze arhitectural destul de independent de programatismul uniatismului roman. Ce articulaţii există între aceste tribulaţii arhitecturale şi sinagogile de expresie bizantină, dintre care cea din Milano este cea mai cunoscută, arhivele  încep abia acum să dezvăluie. Pe de altă parte, o parte din neoprotestanţi sunt foarte aplecaţi spre elemente iudaice. Să nu uităm o oarecare seducţie exercitată de monoteismul originar asupra descendenţilor şi a cărui caz extrem sunt kazarii, sabateenii sau mujicii ruşi convertiţi la iudaism după ce consătenii lor evrei au fost victimele unui pogrom. Nu putem decât să regretăm că evreii nu mai sunt suficient de numeroşi în zonă ca să construiască şi azi sinagogi. Oricât de nostalgici am fi, trebuie să recunoaştem că tihna şi aura transilvană au fost în mod esenţial afectate de tendinţe opuse stării de comunicare generalizată contemporană. Liturgica ortodoxă atât de bine structurată şi o anumită grabă în proiectare fac ca această zonă să aştepte încă “marea sinteză creatoare” a timpurilor noastre. Se uită că, de exemplu, planul trilobat era iniţial tipic mănăstiresc extraurban şi este promovat ca tipic parohial şi nimeni nu pare a se întreba dacă bisericile arhaice din Haţeg, biserica din lemn maramureşană sau bisericile mănăstirilor moldovene ar mai fi apărută vr eodată dacă s-ar fi preluată tot timpul numai configuraţia constantinopolitană a crucii greceşti înscrise sau cea treflată atonită. Despre configuraţiile bisericilor noi catolice sau protestante este greu să emiţi o judecată

pripită dincolo de dorinţa evocatoare şi simplitatea perfectă a epidermei care nu vr ea să dea loc greşelii, ele beneficiind şi de o tradiţie internaţională a deschiderii spre experimentele contemporane, mult temperată în această zonă de programatismul continuităţii prin imagini istoriciste. Poate că edificarea neoprotestantă va genera o emulaţie atât prin diversificarea 3132 programelor şi expresiei cât şi prin înviorarea emulaţiei, implicarea în asistenţa socială şi contestarea cloazonărilor autosuficiente. Cu toate tendinţele centrifuge credem că totuşi pentru Transilvania va suna cândva şi ceasul sincronismului. Deşi abordarea stilistică este virulent atacată în zilele noastre, putem să ne întrebăm de ce aici expresia contemporană este ocultată de preocuparea pentru identitate; o răsturnare a situaţiei în care discriminarea evreilor impunea intercesia unor reprezentanţi ai comunităţii în care de atîtea ori erai om câte limbi cunoşteai cu comunităţi păstrate ca ostatece şi izolate începând de la mijloacele de comunicare. Nu putem decât să regretăm că la acest concert arhitectural nu mai participă şi arhitectura sinagogală contemporană, deşi în câteva oraşe comunităţile se regrupează, se mai  înregistrează şi naşteri, tineretul evreiesc se manifestă tot mai autoritar. Prezenţa evreilor întro locaţie este totuşi oarecum simptomatică/caracteristică unei anume stări de bine… Ca şi studiu de caz, în zilele noastre, putem analiza propunerea de conversie a Sinagogii din Cetate/str. Mărăşeşti Timişoara în sală de concerte. Reînfiinţată din anul 1998, Societatea Filarmonica din Timişoara doreşte să ofere, prin reamenajarea clădirii Sinagogii din Cetate, o sală de concert orchestrei Filarmonicii de Stat "Banatul" care să facă Timişoara să redevină unul din polii vieţii muzicale din România. Despre aceasta, arhitecţii Streja şi Schwarz scriau că “de rit neolog, a fost proiectată în anii 1863-1864 de către arhitectul vienez Carll Schuman, după modelul vestitei sinagogi din strada Dohany, din Budapesta …Construcţia a fost realizată de inginerul arhitect Leopold Baumkorn, care a construit şi alte 22 de temple monumentale la Braşov, Fiume, Budapesta etc., precum şi unele clădiri importante din Timişoara. Clădirea a fost inaugurată în 1865 şi

reinaugurată în 1867, în prezenţa împăratului Franz Josef. Aici au activat timp îndelungat prim-rabinii dr. Mauriciu Lowy şi apoi, timp de 60 de ani, până în 1970, dr. Maximilian Dreschsler” iar profesorul dr. Victor Neumann, Universitatea de Vest Timişoara: ,Mijloacele financiare enorme pe care le-au mobilizat comunitatea arătau interesul liderilor ei de a demonstra importanţa culturii evreieşti în cel de al doilea oraş ca mărime de la graniţele estice ale imperiului. Emanciparea evreilor din Banat, 'in 1868, a însemnat o treaptă spre afirmarea credinţei iudaice…Spiritul tolerant şi liberal al populaţiei din Timişoara ar fi contribuit, de asemenea, la împlinirea acestui proiect. La solicitarea Societăţii Filarmonice Timişoara, prestigiosul birou de proiectare S.C. ANDREESCU & GAIVORONSCHI S.R.L. a demarat un studiu pentru amenajarea Auditoriumului. Premizele care au stat la baza acestuia au fost izolarea clădirii în mijlocul parcelei, existenţa unui spaţiu central acoperit cu o cupolă şi a turnurilor jumelate care flanchează intrarea, acustica perfecta (proprie tuturor edificiilor neologe, în care Reforma a reintrodus muzica- orga datează din 1915), decoraţia neo-maurescă (specifică emancipării evreilor şi revendicării sublimate a aportului avut de ei la expresia arhitecturală din lumea sefardă). Soluţia propune imbricarea/ îmbrăcarea clădirii existente într -o construcţie nouă care să asigure anexele, spaţiile de acces şi detentă corespunzătoare (foaier, garderobă, cafeteria etc.) şi dezvoltarea unei componente expoziţionale axată pe dubla semnificaţie memorie iudaică-arte ale sunetului. Rezolvarea cu un corp nou învăluitor subordonat ca  înălţime monumentului existent, retras pe aliniamentul din spatele turnurilor într-o articulare deferentă şi îmbrăcat într-o anvelopă de sticlă, care nu numai că nu concurează cu existentul ci evidenţiază cronologia, evocă prin transparent curtea iniţială a sinagogii şi oferă o montură-oglindă multiplicatoare acesteia, este corectă şi comparabilă calitativ cu exemple din străinătate, depăşindu-le pe majoritatea datorită vigorii egoului autorilor. Se are in vedere comasarea parcelei eu cea din spate (pe care se afla vechea mănăstire franciscană)

pentru realizarea unui complex cultural între cele două străzi paralele. Proiectul are in vedere o amenajare elastica şi unele intervenţii de importanţe diferite asupra tribunelorbalcoanelor sinagogii. O asemenea întreprindere nu poate decât să bucure pe oricine este bine-intenţionat şi doreşte ca şi România să regăsească un anumit concert dar păstrează tristeţea abandonării destinaţiei iniţiale. Particularităţile româneşti au fost, pană acum, următoarele: un patrimoniu arhitectural impresionant, o populaţie supravieţuitoare celui de al doilea război mondial mult mai importantă decât in ţările învecinate dar care a diminuat şi a îmbătrânit rapid prin emigrare, o stare de sărăcie şi visicitudine cronică şi care a făcut clară opţiunea între oameni şi monumente, cu rezultatul că astăzi situaţia predominantă este ceea a unui patrimoniu devenit extrem de vulnerabil prin faptul că a rămas fără comunitatea respectivă (în provincie,  în majoritatea localităţilor sunt adevărate evenimente, deocamdată, naşterea unor copii sau ceremoniile de majorat). Cea mai evidentă rezultantă este acea că exemplele de restaurareconservare ale patrimoniului evreiesc sunt puţin numeroase iar cele de conversie reuşite rarisime şi nu se pot compara cu cele internaţionale. Loialitatea şi ataşamentul pe care le-au manifestat evreii faţă de România, pe parcursul istoriei, sunt mult mai evidente decât anumite reproşuri care revin, in general, în perioade de restrişte printr-un mecanism subliminal deja demontat, individualitatea lor este evidentă, naturală şi nearogantă, prozelitismul şi enclavizarea sunt contrare spiritului etniei (care a trebuit să lupte ca să iasă din gheto şi consideră că eşti de atâtea ori om câte limbi stăpâneşti) ca şi anexionismul unor elemente culturale ale altora. Acestea fac ca atitudinea faţă de prezervarea moştenirii culturale evreieşti să fie generalizat extrem de favorabilă şi conformă cu spiritul timpului iar soluţia pe care au găsit-o organismele internaţionale specializate, care cer ca patrimoniul cultural şi artistic dintr-un teritoriu să fie asumat de întreaga populaţie actuală ca un dat şi o bogăţie comună a omenirii, este acceptată şi pe plan intern. Faţă de toate acestea, nu putem decât să dorim să ajungem să vedem progresând această întreprindere, care are toate premizele pentru a deveni o reuşită. Bineînţeles că

entuziasmul şi perfecţionismul iniţiatorilor, fireşti in cazul unei premiere care se vrea şi exemplară, se va acorda în timp cu exigenţele de restaurare a unui monument, cu preceptele specifice proprietarului şi cu unele realităţi tehnice şi de optimizare managerială, pentru că o sinagogă recuperată ca sală de concert are o semnificaţie atât de supraîncărcată încât nu are de ce să mai ambiţioneze să concureze cu un teatru flexibil-ideal. Chiar şi în acest caz, rămâne nostalgia de fundal datorată contextului care generează această situaţie. Scrierea unui tratat/monografie consacrat sinagogilor din România rămâne încă, oricum, o întreprindere de viitor. Deja, Hary Kuller propunea în Opt studii despre istoria evreilor din România un plan pentru descrierea istorică a unei comunităţi care viza şi sinagogile: “vechimea fiecăreia,; de e din lemn sau din zid; împrejurările în care s-a clădit: de e în posesia vreunui hrisov, act de învoială sau Pinkes; mărimea ei; cheltuielile ce a pricinuit clădirea ei; de a fost reparată sau reclădită; aranjamentul interior şi costul ei. Tradiţiile ce s-au păstrat despre Sinagogă; locul unde se află, numele ce îl poartă şi motivul acelui nume”. Noi am adăuga: adaptarea metodicii istoriei artei şi arhitecturii la specificul domeniului, morfologie, migraţia tipologiilor, comparatism şi semiotică arhitecturală. Arhitectura şi ar ta a tânjit în ultimele decenii după statutul unor “ştiinţe dure” precum lingvistica (ridicată şi la rang de filosofie de către structuralism sau de panaceu universal prin semiotică) sau istoria (făuritoare a lumii postmoderne); poate că un prim pas în acest domeniu ar fi o unificare a transcrierii în limba română a termenilor specifici evreieşti- concordanţa termenilor. Când vom mai avea răgazul să tratăm aprofundat dimensiunile, proporţiile, schemele compoziţionale, migraţia modelelor, influenţele, rafinamentele de ornamentaţie, detaliu şi decoraţie şi atâtea altele? La finele anului 2009 și începutul anului 2010, situațiile, aflate la Federația Comunităților Mozaice din România și pe care au avut gentilețea să ni le pună la dispoziție 33domnul director Rudi Marcovici și fostul meu decan profesorul dr. arhitect Tiberiu Benedek,

arată astfel: 30. 10. 2007 F.C.E.R. CENTRUL de ADMINISTRARE IMOBILIARA Sector Valorificare - Administrare Sinagogi Nr Localitate Judet Denumire Den_veche Adresa anul 1 Alba Iulia ALBA Sinagoga Veche str. T.Vladimirescu 2 1840 2 Arad ARAD Sinagoga Neologa str. Tribunul Dobra 10 1827-34 3 Arad ARAD Sinagoga Ortodoxa str. Cozia 12 1920 4 Bacau BACAU Sinagoga Cerealistilor str. Stefan cel Mare 35 1887 5 Bacau BACAU Sinagoga A.A.Rosen str. Erou Rusu 31 1850 6 Baia Mare MARAMURES Sinagoga str. Somesului 3 1885 7 Barlad VASLUI Templu Mare str. Sf.Ilie 5 1789 8 Bistrita BISTRITA Sinagoga str. Gral.Balan Grigore 10 1856 9 Borsec HARGHITA Sinagoga str. Vanatori 15 sec.XX 10 Botosani BOTOSANI Sinagoga Mare str. Marchian 1 1834 11 Botosani BOTOSANI Sinagoga str. Vornic Boldur 18 sec.18-19 12 Braila BRAILA Templu Coral str. Petru Maior 13 1862 13 Brasov BRASOV Sinagoga Neologa str. Poarta Scheii 29 1901 14 Brasov BRASOV Sinagoga str. Castelului 64 1924 15 Bucuresti BUCURESTI Templu Coral str. Sf. Vineri 9-11 1866 16 Bucuresti BUCURESTI Sinagoga Bet Hamidras str. Mosilor 76 sec XX 17 Bucuresti BUCURESTI Templu Unirea Sfanta str. Mamulari 3 1836 18 Bucuresti BUCURESTI Sinagoga Mare str. Adamache 11 1846

19 Bucuresti BUCURESTI Templu Credinta str. V. Toneanu 48 1926 20 Bucuresti BUCURESTI Sinagoga Esua Tova str. Tache Ionescu 9 1840 21 Buhusi BACAU Sinagoga str. A.I.Cuza 85 1869 22 Buzau BUZAU Sinagoga str. Marghiloman Alexandru 29 1855 23 C.Lung Mold SUCEAVA Sinagoga Mare str. Cantemir 8 1873 24 C.Lung Mold SUCEAVA Templu Havre Gah str. Doja 7 (Arboroasa 1) 1894 25 Campina PRAHOVA Sinagoga str. Dreptatii 5 1904 26 Caracal OLT Sinagoga str. Grigore Ion 2 1902 27 Caransebes CARAS Sinagoga str. Orsovei 2B 1893 28 Carei SATU MARE Sinagoga str. Progresului 6 1870 29 Cluj CLUJ Sinagoga str. Baritiu 16 sec. 19-20 30 Cluj CLUJ Templu Deportatilor str. Horea 21 1888 31 Constanta CONSTANTA Sinagoga Mare str. Rosetti 2 1914 32 Craiova DOLJ Templu Coral str. Horezului 15 1829 33 Dej CLUJ Sinagoga Mare Piata Stefan cel Mare 1 1907 34 Deva HUNEDOARA Templu Mare bd. Iuliu Maniu 4 1896 35 Dorohoi BOTOSANI Sinagoga str. Wasserman ( Unirii ) 5 1790 36 Dorohoi BOTOSANI Sinagoga Beth Solomon str. Wasserman ( Unirii ) 3 1790 37 Fagaras BRASOV Templu str. Aron Pumnul 3 1900 38 Falticeni SUCEAVA Sinagoga Mare str. A. Ipatescu 149 1852 39 Focsani VRANCEA Sinagoga str. Oituz 4 1889 40 Galati GALATI Templu Meseriasilor str. Dornei 7-11 1875 34

Sinagogi

Nr Localitate Judet Denumire Den_veche Adresa anul 41 Gheorgheni HARGHITA Sinagoga str. Balcescu 7 1927

42 Gherla CLUJ Sinagoga str. Crisan 46 1911 43 Gura Humorului SUCEAVA Sinagoga Mare str. Sf. Gavril 25 sec. 19-20 44 Harlau IASI Sinagoga str. Musatinilor 5 1814 45 Hateg HUNEDOARA Sinagoga str. Bisericilor 1864 46 Husi VASLUI Sinagoga Croitorilor str. Crizantemelor 20 1860 47 Iasi IASI Sinagoga Mare str. Sinagogilor 1 1657 48 Iasi IASI Sinagoga Schor str. Sf. Constantin 5 1895 49 Iasi IASI Sinagoga Merarilor str. Elena Doamna(Labirint) 13 1865 50 Lugoj TIMIS Sinagoga str. Cuza Voda 8A 1843 51 Medias SIBIU Sinagoga str. Kogalniceanu 45 1896 52 Odobesti VRANCEA Sinagoga str. Libertatii 21 sec. 19-20 53 Oradea BIHOR Sinagoga Sion str. Independenntei 22 1877 54 Oradea BIHOR Sinagoga Hevra Sas str. Mihai Viteazu 6 1882 55 Oradea BIHOR Sinagoga str. Crinului 2 56 Oradea BIHOR Sinagoga str. Primariei 26 1926 57 Oradea BIHOR Sinagoga Ortodoxa str. Mihai Viteazu 4 1882 58 Oradea BIHOR Sinagoga str. T. Vladimirescu 18 1924 59 Orastie HUNEDOARA Sinagoga str. Cetatii 1 1878 60 Piatra Neamt NEAMT Sinagoga Leipziger str. Ernici Dimitrie 7 1898 61 Piatra Neamt NEAMT Sinagoga Baal Shem Tov str. Ernici Dimitrie 7 1766 62 Pitesti ARGES Sinagoga str. 19 Noiembrie 1 1925 63 Ploiesti PRAHOVA Sinagoga Beth Israel str. Basarab 12 1910 64 Radauti SUCEAVA Sinagoga str. Toplitei 10 65 Radauti SUCEAVA Sinagoga str. 1 Mai nr.31 66 Radauti SUCEAVA Templu Mare str. 1 Mai nr.2 1879

67 Ramnicu Sarat BUZAU Sinagoga str. Zorilor 3 1855 68 Resita CARAS Sinagoga str. Mihai Viteazu 8 1907 69 Roman NEAMT Sinagoga Leipziger str. Bradului 16 1850 70 Satu Mare SATU MARE Sinagoga Share Tova str. Decebal 6 1889 71 Satu Mare SATU MARE Templu Mare str. Decebal 4 1889 72 Saveni BOTOSANI Sinagoga str. I.C.Frimu 48 sec. 20 73 Sibiu SIBIU Sinagoga Mare str. Constitutiei 17 1899 74 Sighetu Marmatiei MARAMURES Templu Vijniter Klaus str. Basarabia 10 1896 75 Sighisoara MURES Sinagoga str. Tache Ionescu 10 1903 76 Simleul Silvaniei SALAJ Sinagoga str. 1 Mai 6 sec. 19-20 77 Siret SUCEAVA Templu Mare str. Teiului 4 1840 78 Suceava SUCEAVA Sinagoga Gah str. Dimitrie Onciu 7 1870 79 Targoviste DAMBOVITA Sinagoga str. Grig.Alexandrescu 37 1880 80 Targu Mures MURES Sinagoga str. M.Eminescu (Aurel Filimon) 21 1927 81 Targu Mures MURES Templu Mare str. Brailei 10 1899 82 Targu Neamt NEAMT Sinagoga Meseriasilor str. Marasesti 1 1870 83 Tarnaveni MURES Sinagoga str. Republicii 65B sec. XIX 84 Tecuci GALATI Sinagoga str. Bran 5 1840 85 Tecuci GALATI Sinagoga str. Gh.Asachi 8 sec. XX 86 Timisoara TIMIS Casa rugaciuni str. I. L. Caragiale 2 87 Timisoara TIMIS Sinagoga str. Marasesti 6 1865 88 Timisoara TIMIS Sinagoga str. I. L. Caragiale 2 colt cu Coloniei 1904 89 Timisoara TIMIS Sinagoga str. Iuliu Maniu 55 sec. XIX 90 Tulcea TULCEA Sinagoga str. Babadag 71-73 1893 91 Turda CLUJ Sinagoga str. Eminescu 24-28 1926

92 Vaslui VASLUI Sinagoga str. Gh.Lazar 14 sec. XIX 93 Vatra Dornei SUCEAVA Sinagoga str. Luceafarului 16 sec. XX 94 Vatra Dornei SUCEAVA Templu Mare str. M.Eminescu 54 1902 35LEGENDA

Sinagogi scrise cu caractere îngroşate sunt în funcţiune

Monumente de cult mozaic din Romania · ALBA IULIA (in functiune) Adresa: str. Tudor Vladimirescu, 2 · ARAD (in functiune) Adresa: str. Tribunul Dobra, 10 - Monument istoric · ARAD Adresa: str. Cozia, 12 - Necesita reparatii importante · BACAU (in functiune) Adresa: str. Stefan cel Mare, 29 - Monument istoric · BACAU (in functiune) Adresa: str. Erou Rusu, 31 · BAIA MARE (in functiune) Adresa: str. Somesului, 3 - Monument istoric · BISTRITA (in functiune) Adresa: str. Gen. Balan, 68 - Monument istoric · BARLAD (in functiune) Adresa: str. Sf. Ilie, 5 · BORSEC (in functiune) Adresa: str. Vanatori, 15 · BOTOSANI (in functiune) Adresa: str. Martian, 1 · BOTOSANI Adresa: str. Dimitrov, 18 - Necesita reparatii importante · BRAILA (in functiune) Adresa: str. Petru Maior, 13 · BRAILA Adresa: Independentei, 180 - Necesita reparatii importante · BRASOV (in functiune) Adresa: str. P. Schei, 29 · BRASOV Adresa: Castelului, 64 - Necesita reparatii importante · Templul Coral din BUCURESTI (in functiune) Adresa: str. Sf. Vineri, 9-11 - Monument istoric · BUCURESTI (in functiune) Adresa: str. Adamache, 11 - Monument istoric · Muzeul de Istorie a evreilor din Romania, Bucuresti (in functiune)

Adresa: str. Mamulari, 3 - Monument istoric · BUCURESTI (in functiune) Adresa: str. Take Ionescu, 9 · BUCURESTI (in functiune) Adresa: str. V. Tomeanu, 48 · BUCURESTI Adresa: str. Mosilor, 76 · BUHUSI Adresa: str. A. I. Cuza, 85 - Necesita reparatii importante · Buzau Adresa: str. Deltei, 2 - Necesita reparatii urgente · CARACAL (in functiune) Adresa: str. Gr. Ion, 2 - Monument istoric · CARANSEBES (in functiune) Adresa: str. Orsovei, 2B - Monument istoric · CAREI Adresa: str. Progresului, 6 - Necesita reparatii importante · CAMPINA (in functiune) Adresa: str. Dreptatii, 5 - Necesita reparatii importante · CAMPULUNG MOLDOVENESC (in functiune) Adresa: str. Doja, 7 · CAMPULUNG MOLDOVENESC Adresa: str.Cantemir, 8 - Necesita reparatii importante · CLUJ Adresa: str. Croitorilor, 13 - Necesita reparatii importante · CLUJ (in functiune) Adresa: str. Horea, 21 - Monument istoric · CLUJ (in functiune) Adresa: str. D. Francisc, 16 · CLUJ Adresa: str. Gh. Baritiu, 16 · CONSTANTA (in functiune) Adresa: str. Rosetti, 2 - Necesita reparatii importante · CONSTANTA (in functiune) Adresa: str. Sarmisegetuza, 3 · CRAIOVA (in functiune) Adresa: str. Horez, 15 - Necesita reparatii importante · DEJ (in functiune) Adresa: str. Infratirii, 1 - Monument istoric · DEVA (in functiune) Adresa: str. Libertatii, 9 - Monument istoric · DOROHOI (in functiune) Adresa: str. Unirii, 3 36· DOROHOI Adresa: str. Unirii, 5 · FAGARAS Adresa: str. Aron Pumnul, 3 - Necesita reparatii importante · FALTICENI (in functiune) Adresa: str. A. Ipatescu, 149

· FALTICENI Adresa: str. Bobulescu, 3-5 - Necesita reparatii importante · FOCSANI (in functiune) Adresa: str. Oituz, 4 · GALATI (in functiune) Adresa: str. Dornei, 7-11 - Necesita reparatii importante · GHEORGHIENI Adresa: str. Balcescu, 7 · GHERLA Adresa: str. Crisan, 46 · GURA HUMORULUI (in functiune) Adresa: str. Sf. Gavril, 23-25 · HATEG Adresa: str.1 Mai, 3 - Monument istoric · HARLAU (in functiune) Adresa: str. Musatinilor, 5 · HUSI (in functiune) Adresa: str. Florilor, 20 - Necesita reparatii importante · IASI (in functiune) Adresa: str. Sinagogilor, 7 - Monument istoric · IASI (in functiune) Adresa: str. Sf. Constantin, 5 · IASI Adresa: str. Elena Doamna, 13 - Monument istoric - Necesita reparatii importante · IASI Adresa: str. Ipsilanti, 26 - Necesita reparatii importante · LUGOJ (in functiune) Adresa: str. Cuza Voda, 8A · MEDIAS (in functiune) Adresa: str.Kogalniceanu, 45 · ODOBESTI (in functiune) Adresa: str. Libertatii, 21 · ORADEA Adresa: str. Independentei, 22 - Monument istoric · ORADEA (in functiune) Adresa: str. Mihai Viteazul, 4 · ORADEA Adresa: str. Antonescu, 25 - Necesita reparatii importante · ORADEA Adresa: str. Tudor Vladimirescu, 18 · ORADEA Adresa: str. Crisului, 2 · ORASTIE (in functiune) Adresa: str. Strandului, 1 - Monument istoric · ODORHEIUL SECUIESC Adresa: str. Justitiei, 22 - Necesita reparatii importante · PIATRA NEAMT (in functiune) Adresa: str. Slt. D. Iernici, 21 - Monument istoric (din lemn)

· PIATRA NEAMT (in functiune) Adresa: str. Slt. D. Iernici, 21 · PITESTI (in functiune) Adresa: str. 19 Noiembrie, 1 - Monument istoric · PLOIESTI (in functiune) Adresa: str. Basarab, 12 - Necesita reparatii importante · RADAUTI (in functiune) Adresa: str. 1 Mai, 2 - Monument istoric · REGHIN Adresa: str. Scolii, 18 · RESITA Adresa: str. Mihai Viteazul, 8 - Monument istoric - Necesita reparatii importante · RAMNICU-SARAT Adresa: str. Zorilor, 3 - Necesita reparatii importante · ROMAN (in functiune) Adresa: str. Bradului, 16 - Necesita reparatii importante · SATU MARE Adresa: str. Tiblesului, 7 - Monument istoric - Necesita reparatii importante · SATU MARE (in functiune) Adresa: str. Decebal, 4-6 - Monument istoric · SATU MARE Adresa: str. Decebal, 4-6 - Monument istoric · SAVENI (in functiune) Adresa: str. I. C. Frimu, 48 - Necesita reparatii importante · SEIN Adresa: str. Cuza Voda, 25 - Monument istoric - Necesita reparatii importante · SIBIU (in functiune) Adresa: str. Constitutiei, 19 - Monument istoric · SIGHETUL MARMATIEI (in functiune) Adresa: str. Basarabia, 10 - Monument istoric · SIRET Adresa: str. Teiului, 4 · SIGHISOARA (in functiune) Adresa: str. Take Ionescu, 10 · SUCEAVA (in functiune) Adresa: str. Dimitrie Onciul, 7 · SIMLEUL SILVANIEI Adresa: str. 1 Mai, 12 - Necesita reparatii importante · TECUCI (in functiune) Adresa: str. Bran, 5 - Necesita reparatii importante · TECUCI Adresa: str. Gheorghe Asachi, 8 · TIMISOARA Adresa: str. Marasesti, 6 - Monument istoric - Necesita reparatii importante 3738 · TIMISOARA Adresa: str. Coloniei, 2 - Necesita reparatii importante · TIMISOARA (in functiune) Adresa: str. Iuliu Maniu, 55

· TIMISOARA Adresa: str. Ion Creanga, 16 - Monument istoric · TARGOVISTE Adresa: str. Grigore Alexandrescu, 49 - Monument istoric - Necesita reparatii importante · TARGU MURES (in functiune) Adresa: str. A. Filimon, 21 - Monument istoric · TARGU MURES Adresa: str. Braila, 10 - Monument istoric · TARGU NEAMT (in functiune) Adresa: str. Marasesti, 1 - Necesita reparatii importante · TARNAVENI (in functiune) Adresa: str. Republicii, 65 B · TULCEA (in functiune) Adresa: str. Babadag, 71-73 · TURDA Adresa: str. Mihai Eminescu, 24-28 · TURNU SEVERIN Adresa: str. Averescu, 3 - Monument istoric - Necesita reparatii importante · TURNU SEVERIN Adresa: str. Iuliu Cezar, 6 - Monument istoric - Necesita reparatii importante · VALEA LUI MIHAI Adresa: str. Mures, 19 - Necesita reparatii importante · VASLUI (in functiune) Adresa: str. Gheorghe Lazar, 14 · VATRA DORNEI Adresa: str. Mihai Eminescu, 54 · VATRA DORNEI (in functiune) Adresa: str. Luceafarul, 16 C msm-utcn&seed

Templul din Cernăuți De la Wikipedia, enciclopedia liberă

O carte poştală de la începutul secolului al XX-lea pe care se află imaginea Templului din Cernăuţi. Templul evreiesc din Cernăuți a fost un monumental lăcaș de cult evreiesc din orașul Cernăuți (pe atunci

 în Imperiul Austro-Ungar, astăzi în Ucraina) care a existat în perioada 1878 - 1941. El a fost construit în stil neo-maur.

Sinagoga a fost confiscată de guvernul sovietic în 1940 și incendiată de soldații germani și români în 1941. Cuprins [ascunde]

1 Istoric 2 Arhitectura sinagogii o

2.1 Descriere

o

2.2 Exteriorul

o

2.3 Interiorul

3 Fotogalerie 4 Note 5 Bibliografie 6 Legături externe

[modificare]Istoric

Fotografie veche a Templului din Cernăuţi.

Baronul von Schmück, guvernatorul Bucovinei, a propus în 1857, comunității evreilor din Cernăuți construcția unei sinagogi. S-a început acțiunea de strângere a fondurilor, dar ideea a fost repede abandonată [1] [2]. În 1872, comunitatea evreiască din Cernăuți s -a divizat în două grupuri, reformații (neologii) cu rabinul Eliezer

Elijah Igel și ortodocșiiconduși de rabinul Benjamin Arie Weiss. Cele două comunități se vor reuni  în 1875 pentru a forma din nou o comunitate unică, dar cu facțiuni interne.

Grupul reformat mai bogat a decis să construiască o sinagogă și a ap elat la arhitectul polonez Julian Zachariewicz [3] (1837-1898), profesor la Universitatea națională politehnică din Liov . Piatra de temelie a

templului a fost pusă la 8 mai 1873. Sinagoga a fost construită între anii 1873 -1878 în stil neo-maur în capitala Ducatului Bucovinei din Imperiul Austro-Ungar. Ceremonia de inaugurare a sinagogii a avut loc la 4 septembrie 1877. S-a realizat un compromis între diferitele grupuri. Slujba nu a fost modernizată în întregime. Exista un cantor  (Hazzan ) și un cor, dar sinagoga nu dispunea de orgă. Rabinul își ținea predica în limba germană și Tora era

citită în fața credincioșilor și nu în direcția Chivotului(Aron HaKodesh). În 1867, evreii din Bucovina au obținut emanciparea deplină, mulți evrei hotărând să participe la elaborare a

politicilor naționale și locale. Doi primari din Cernăuți au fost evrei, precum și cinci rectori ai universității. Evreii

au ocupat o poziție importantă în viața economică, socială și c ulturală a orașului. În 1880, împăratul Franz Joseph I a făcut o vizită la Cernăuți și s -a dus la sinagogă în ziua de Yom Kippur.

 În 1880, în Cernăuți locuiau 14.449 evrei dintr -un total de 45.600 persoane, adică 31.7% din populație. Numărul evreilor cernăuțeni a crescut la 17.359 în 1890, 21.587 în 1900, 28.613 în 1910 (32.8% din populație) și 43.701 în 1919 (41.7% din populație). În oraș și mai ales satele și orașele din apropiere, majoritatea populației evreiești vorbea limba idiș și menținea o tradiție ortodoxă. Numai elita orașului vorbea limba germană și practica cultul mozaic de rit reformat. Tenorul Josef Schmidt (1904-1942) a cântat în cor pe când era copil și apoi a fost cantor când a devenit adult.

După anexarea Bucovinei de Nord (din care Cernăuți era cel mai mare oraș) de către guvernul sovietic în 1940, templul a fost închis și confiscat de statul sovietic. La 5 iulie 1941, orașul a fost eliberat de către armatele române și germane, însoțite de Einsatzkommando 10b. La data de 9 iulie 1941, clădirea templului a fost incendiată de către soldații germani și români. Numai pereții exteriori au rămas în picioare. În aceeași zi, 2.000 de evrei au fost masac rați, în frunte cu rabinul -șef, Abraham Jakob Mark și liderii comunității locale. Restul

populației evreiești a fost deportat în Transnistria, unde două treimi dintre ei vor muri. La sfârșitul războiului, cei mai mulți urmași nu se vor mai întoarce la Cernăuți, stabilindu -se în România sau emigrând în Israel. Deși după terminarea războiului s -a intenționat demolarea sinagogii, zidurile au fost atât de puternice încât s -a renunțat la aceasta. În anul 1959, ruinele templului au fost parțial refolosite pentru a construi o clădire care a servit ca cinematograf sub denumirea de "Octombrie" (în ucraineană Żowteń) [3]. Clădirea nu mai are cupolă,

foarte puține elemente amintind de clădirea inițială.

[modificare]Arhitectura sinagogii Comunitatea evreilor i-a dat instrucțiuni precise lui Zachariewicz: sinagoga trebuia să fie orientată spre est și

toți credincioșii trebuiau să aibă posibilitatea de a vedea Chivotul și altarul (bima) de la locul lor. În timpul construcției, comunitatea și -a schimbat opinia în ceea ce privește plafonul sălii de rugăciuni. Sala de rugăciuni trebuia să fie acoperită de o cupolă imensă în locul unui tavan din lemn, având în centrul său o cupolă mică de sticlă așa cum era prevăzut în planul inițial. Aceste modificări solicitate după începerea lucrărilor au determinat construirea mai multor coloane masive de de fontă și creșterea grosimii pereților  [4]. ills. 28-32.

[modificare]Descriere Sinagoga în stil maur a fost o clădire izolată situată la intersecția a două străzi. Clădirea cu două etaje era alcătuită din două părți: partea de vest cuprinzând holurile, scările și birourile comunității și partea de est era formată din sala de rugăciuni cu o absidă, având deasupra sa o cupolă de mari dimensiuni. Partea de vest este mai restrânsă decât partea de est. Pereții erau din cărămida tencuită. Fațada principală, unde se afla intrarea, era pe latura de vest, clădirea fiind orientată de la vest la est, cu absida, unde era amplasat chivotul, la est.

Oamenii stăteau așezați în bănci la parter, în centrul sălii de rugăciuni, ș i erau cu fața spre Chi vot, în timp ce femeile se aflau la balcoanele de la cele două etaje situate în colțurile de vest, nord și sud ale sălii. Clădirea avea 39 metri lungime și 24 metri lățime. Cupola sa se ridica la înălțimea de 39 de metri. După refolosirea pereților în 1959 pentru a transforma clădirea într -un cinematograf, cupola nu a mai fost reconstruită, fiind înlocuită cu un acoperiș în pantă cu fronton.

[modificare]Exteriorul

Planul faţadei de vest

Cladirea avea trei nivele, parterul și două etaje. Parterul era străpuns de oculi și de ferestre duble. Nișe terminate în arce rotunde încadrau cele două etaje pe toată înălțimea lor, ferestrele erau duble și triple, precum și rozetele de la primul și al doilea etaj. Fațadele erau evidențiate prin muluri orizontale deasupra soclului, precum și între parter și primul etaj. Clădirea avea deasupra sa muluri crenelate. Fațadele erau împărțite pe verticală de pilaștri care reflectau organizarea interioară a spațiului. Fiecare pilastru era terminat printr-un turn decorat cu arcade oarbe în plin cintru și cu un bulb mic încheiat printr -o săgeată. Fațada principală spre vest era compusă dintr -o parte centrală, încadrată de două părți avansate în formă de

turn. În partea centrală, ușa largă de intrare era încadrată de un arc susținut de două coloane aflate pe un piedestal. Deasupra ferestrei triple terminate în arc în formă de potcoavă se afla o rozetă în opt colțuri. Timpanul era acoperit cu plăci ceramice decorate. Pe fiecare parte a arcului se afla o pereche de ferestre

terminate în arc de cerc la parter și o fereastră rotundă cu stele celtice în cinci puncte, înconjurată de un panou decorativ la primul etaj. Panourile de deasupra timpanului erau și ele acoperite cu plăci ceramice decorate.

Cele două părți laterale aveau fiecare câte o ușă decorată care avea deasupra sa un panou decorat la parter și o nișă terminată în arc de cerc care uneau ferestrele duble de la primul și cel de-al doilea etaj. Un panou decorat este situat sub fiecare fereastră. Tablele Legii tronau în centrul fațadei, deasupra cornișei.

Planul faţadei de sud Fațadele de sud și de nord erau identice. Părți din partea de vest, corespunzând avansului sinagogii, erau

 împărțite în două de pilaștri. Partea de est, corespunzând sălii mare de rugăciuni, era împărțită în trei secțiuni de pilaștri. Numeroasele ferestre duble și triple, precum și oculii, iluminau interiorul sinagogii. Fațadă de est a sinagogii era împărțită în trei părți de pilaștri. Partea centrală corespundea absidei, în timp ce

cele două părți laterale erau compuse di ntr-o fereastră circulară la parter, dintr -o fereastră cu arc dublu la primul etaj și dintr -o fereastră cu arc dublu de fier la al doilea etaj. Absida avea cinci fațete, fiecare având la primul etaj o fereastră dublă cu arc rotund, deasupra unei mici feres tre circulare. În interior, ferestrele erau situate într-o nișă terminată în arc circular.

Domul în formă de bulb stătea pe un tambur cilindric, care se sprijinea el - însuși pe o bază cu 16 fețe, dispusă la rândul ei pe o bază octogonală. Tamburul cilindric era străpuns de 16 ferestre încheiate în arc de cerc. Cupola era formată dintr -un înveliș dublu. Învelișul exterior era din metal și trebuia s ă fie acoperit cu o decorație metalică, care nu a fost realizată. Deasupra cupolei, săgeata s e termina cu Steaua lui David în șase colțuri.

[modificare]Interiorul Partea de vest a clădirii cuprindea la parter două holuri, apoi două camere auxiliare și la primul etaj o cameră vastă. Două scări duceau la galeriile femeilor, la primul și la al doilea etaj.

Cea mai importantă cameră era sala de rugăciune cu o absidă, fiind înconjurată la primul și al doilea etaj, pe laturile de nord, sud și vest de galerii pentru femei. Două camere mici sse găseau de fiecare parte a absidei la toate nivelurile.

Bărbați intrau în sinagogă printr -una din cele trei uși centrale de pe fațada de vest. După ce străbăteau holul, aceștia intrau în sala de rugăciune, o sală de 20.5 metri pe 16,5 metri. Femeile intrau prin ușile din turnurile laterale și urcau una dintre cele două scări până la galeriile rezervate pentru femei. Cele două etaje de galerii sunt susținute de coloane metalice duble și sprijinite în colțuri de două grupuri de câte patru coloane metalice. Coloanele ce sprijineau galeria superioară aveau arcuri semicirculare în plin cintru, aflate câte trei pe fiecare parte. Aceste arcuri formau un pătrat pe care se sprijinea octogonul cu patru arce oarbe în ogivă alternând cu patru coarne proeminente care susțineau un tambur cilindric cu 16 ferestre pe care se află cupola ușor curbată.

Secţiune cu vedere spre Chivot

Chivotul este amplasat în absida construită în perete. Acest spațiu ușor înălțat este separat de s ală printr-un arc semicircular mare sprijinit pe fiecare parte de o coloana. Din sală în absidă sunt patru pași și la înălțimea sa ar trebui să se afle un pupitru orientat către credincioși pentru a servi ca

bima  (altar).

Citirea Torei se făcea

către credincioși așa cum se proceda în sinagogile neologe. Chivotul era format dintr-o structură de piatră în trei părți, în care secțiunea centrală, mai înaltă decât celelalte,

de suprafață pătrată la sol, cuprindea chivotul pentru sulurile de Tora, la care se ajungea prin urcarea a trei trepte. Fațada avea un portal cu două coloane, cu un arc orb deasupra sa cu trei lobi mai sus. Suprafața interioară a chivotului și timpanul său erau acoperite cu decorațiuni florale; în friza de mai sus se afla o inscripție în limba ebraică. Secțiunile laterale erau portaluri cu coloane duble sprijinind arcuri oarbe în formă de potcoavă, cu panouri decorative. Cele trei secțiuni aveau deasupra lor v ârfuri cu motive florale.

Locurile pe scaune în partea centrală a sălii, precum și în galeria de vest și în părțile de vest ale galeriilor de nord și de sud, erau orientate către est pentru a fi în fața chivotului și a altarului. Locurile în galerii erau a flate pe o estradă din lemn ridicată treptat. Așa cum menționa arhitectul

[5]

, acest aranjament era conform cu caietul

de sarcini, care cerea ca toți credincioșii să poată vedea altarul și chivotul. Pereții, arcadele, balustradele și capitelurile coloanelor erau bogat decorate cu motive neo -maure. Suprafețele cupolei principale și ale cupolei absidei erau decorate cu modele geometrice formate din poligoane înlănțuite și numeroase stele ale lui David, de dimensiuni mici, iar tuburile erau decorate cu câte o scoică.

[modificare]Fotogalerie 

Fotografie a faţadei de nord a sinagogii în jurul anului 1920



Planul de amplasare a sinagogii. Casa paznicului nu a mai fost construită niciodată.



Secţiune a sinagogii văzută de pe latura de nord