PROIECT S.C.SEDCOM S.C.SEDCOM LIBRIS LIBRIS S.A.
Coordonator :
Angelica – Nicoleta Nicoleta Neculăesei (Onea) Realizatori:
Airinei Ioana
Dragomirică Mădălina Leonte Daniela Volînschii Ludmila
IAȘI, 2017
1. Elemente de cultură organizațională S.C. SEDCOM LIBRIS S.A. reprezintă o rețea de librării,editură, birou de traduce ri,
departament de creație publicitare, tipografie, galerii de artă și agenție de turism, cu o tradiție de peste 50 de ani în domeniu. Compania este membră a Organizației Patronale AGORA a
Societăților pentru Difuzarea Tipăriturilor și IVVC Replica a altor Bunuri Culturale din România. Cu aproape 50 de ani în urmă, societatea ieșeană Sedcom Libris și-a fixat ca principal obiect de activitate difuzarea de carte ș i comercializarea produselor de papetarie și birotică prin intermediul unei rețele de 24 de librării. Astfel, acumulează, î n timp, peste 20.000 de titluri
aparținând a 500 de edituri ce ajung în posesia cititorilor prin intemediul muncii a aproximativ 200 de angajați. S.C. Sedcom Libris, a participat și a însoțit întotdeauna evoluția necesităților pieții, astfel
în ultimii ani, și-a diversificat mult activitatea. Librăriile construite pe un profil generalist, posedă o ofertă bogată de titluri, selectate de la peste o mie de edituri românești și străine. Motto-ul companiei este: “Cartea este o pasiune, iar pasiunea se împarte… Pentru că ne pasă cine ești, ce faci, cum faci și unde vrei să ajungi…”.
Societatea dorește să promoveze cultura organizațională sub diferitele ei forme, fiind pregătită să cucerească noi segmente de piață, mărindu -și în acest mod aria de desfășurare a activității, creând noi locuri de muncă. Sedcom Libris oferă un pachet complet de servicii, fundamentat pe o logistică modernă și competentă: consiliere de specialitate din partea librarilor profesioniști, tratament atent al comenzilor tuturor clienților, servicii personalizate de informare, realizarea de bibliografii tematice la cerere. Focalizarea pe cerințele pieței, și implicarea afectivă
și profesională a peste 200 de angajați sunt factorii care au determinat impunerea societății în peisajul economic și cultural românesc, prin competitivitate , dinamism și flexibilitate. Structura organizației, este cea a unui grup de societăți specializate, fiind capabilă să răspundă unor solicitări din domenii diverse precum: arta, traduceri, tipografie, creație publicitară,papetărie. Analizând din punct de vedere al modelului Quinn, Sedcom Libris dispune de o cultură organizațională inovantă,
întrucât de-a lungul timpului, prin diversele proiecte desfășurate, au
urmărit extinderea activității și crearea unor noi locuri de muncă. Având în vedere că au rezistat ca și companie pe piața ieșeană timp de 50 de ani, reinventându -se de fiecare dată și acoperind diverse arii, putem susține că viziunea strategică este una de creștere permanentă, de inovație.
Compania se caracterizează prin dinamism, flexibilitate, mai ales adaptabilitate la cerințele pieții . În vederea realizării proiectelor sale, Compania Sedcom Libris este mereu interesată de resursele umane cu o bună calificare profesională, caracterizate de entuziasm, seriozitate, originalitate și determinare. De asemenea, sunt interesaţi de părerea pe care personalul, dar și clienții o au despre serviciile lor, de ideile sau modul în care v ăd dezvoltarea lor pe mai departe. Își doresc să crească odată cu fiecare pas pe care îl fac, iar de aceea orice posibilitate de colaborare sau îmbunătățire este luată în considerare si tratată cu interes din partea companiei. Compania Sedcom Libris, pune un accent deosebit pe resursa umană și rolul ei în cultura
organizațională, considerând că plierea personalului pe postul ocupat duce în mod direct la succesul organizației. Astfel, se caută oameni ale căror valori personale sunt compatibile cu valorile organizației, persoane care împărtășesc aceleași așteptări și care duc în mod direct la
rezultatele mult așteptate, atât de companie cât și de individ în parte. Sedcom Libris, se focusează pe resursa umană competitivă, cooperarea eficientă dintre angajați ceea ce duce la rezultatele așteptate, adaptând inovația și dezvoltarea continuă în concordanță cu necesitățile
pieții și capacitățile personalului de care dispune. Cu ajutorul personalului avut, compania își extinde aria de activitatea, se păstrează la un nivel înalt pe piața de desfacere și își mărește profitul. Rezultatele obținute sunt în mod direct datorate activității eficiente a personalului,
resursa umană fiind componenta principală și determinantă a succesului avut de organizație.
Analizând un chestionar realizat pe un eșantion de 10 persoane, toate fiind angajate în cadrul companiei, se poate observa cu multă ușurință care sunt normele promovate în organizație. Serviciile pe care aceștia le oferă vin întâmpinarea clienților nu doar pentru
satisfacerea anumitor nevoi, cât și pentru a promova un nivel înalt de cultură. Accentul este pus mai cu seamă pe îndeplinirea sarcinilor de muncă prin prisma unui comportament familiar. Mulți dintre angajați declară faptul că pentru aceștia, clienții, nu reprezintă altceva decât un nou membru al echipei. Totodată, sunt de părere că fără a fi transpus în pielea cumpărătorului este imposibil să stabilești o relație cu acesta, iar eficiența serviciului pe care ei îl oferi ar lipsi.
Pentru a contura mai bine ideea valorilor întâlnite în cadrul organizației am considerat răspunsurile angajaților cu privire la distribuirea sarcinilor de lucru, la interesele comune pe care aceștia le au și la implicarea directă în problemele pe care firma le are sau le -ar putea avea. Potrivit acestor date, putem afirma faptul că Sedcom Libris urmărește o foarte bună colaborare cu proprii angajați luând în considerare premisa că fiecare lucru bine făcut pornește de la o cooperare eficientă între toți membrii echipei.
2. Responsabilitatea socială a companiei față de angajați Având în vedere faptul că, pentru orice companie resursele umane sunt cele mai important e deoarece ele sunt cele care contribuie la bunăstarea și succesul firmei, si compania Sedcom Libris pune accent pe resursele umane și este mereu interesată de resursele umane cu o bună calificare profesională, caracterizate de entuziasm, seriozitate, originalitate și determinare. Activitatea la Sedcom Libris, indiferent că departamentul se numește redacție, tehnoredactare, grafică, marketing, promovare, comercial sau contabilitate, înseamnă lucrul într -un mediu dinamic și profesionist. Angajații companiei sunt persoane cărora le place să lucreze în echipă, care se susțin reciproc și care împărtășesc un set de valori comune importante pentru companie. Compania își manifestă grija pentru bunăstarea angajaţilor, oferindu -le condiţii de muncă sigure, sprijin în situaţii de criză datorate unor probleme medicale, astfel încât le oferă
posibilitatea de a avea un program flexibil sau redus de muncă pe perioada recomandată de medic.
De asemenea, se încurajează respectarea principiului nediscriminării, astfel încât există angajați de sex masculin dar și de sex feminin în proporție aproximativ egală. În ceea ce privește opinia angajaților, mai ales a unui lucrător comercial din cadrul unei librării, acesta susține că are parte de un mediu plăcut de lucru, librăriile fiind decorate și
amenajate plăcut, de colegi de serviciu care iubesc ceea ce fac și care sunt dedicați scopului ce îl au de îndeplinit, anume acela de a mulțumi și ajuta clienții nehotărâți în a face cele mai bune alegeri pentru ei sau pentru cunoscuții lor.
Din perspectiva de client al librăriilor Sedcom Libris putem afirma că angajații sunt persoane cărora le place ceea ce fac, sunt adevărați cunoscători ai domeniului de care aparțin, deoarece pot să ofere consultanță și știu foarte bine să relaționeze și să facă persoana interesată să fie mulțumită de alegerea facută chiar dacă intră de multe ori în librărie fără a ști exact de ce are nevoie și pentru cine. Sedcom Libris este o companie care oferă beneficii salariale și un mediu de lucru plăcut pentru angajații săi, însă nu organizează evenimente strict pentru angajați, care să îi aducă pe ei în prim plan, care să le arate că bunăstarea lor este importantă pentru existența firmei. Astfel Sedcom Libris organizează anual un e veniment cultural recunoscut drept Târgul de Carte LIBREX care oferă un cadru adecvat plăcerii de a descoperi cărți frumoase și valoroase. De asemenea, organizează Târgul pentru Școală EXCELSIOR, platforma ideală de unde se pot face, confortabil, relaxat şi informat, toate cumpărăturile pentru noul an şcolar: ghiozdane, rechizite, manuale și bibliografie școlară, seturi creative și mii de alte articole folositoare. În cadrul acestui eveniment orice cumpărător participă automat la una sau ambele tombole alte Târgului: Tombola BUY-BACK GHIOZDANE și Tombola EXCELSIOR cu premii atractive: 1.000 euro, respectiv
un laptop, cinci perechi de role patinaj și skateboard, cinci rucsacuri pentru timp liber și cinci pachete de cărți. În paralel, EXCELSIOR dezvoltă săptămânal o AGENDĂ cu activități deosebite, dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani: piese de teatru, ateliere de creaţie, jocuri, lecturi de poveşti, concursuri de cultură generală, activităţi culturale, educative şi distractive, lansări de cărţi pentru copii, prezentări de produse de papetărie, cursuri şi meditaţii, spectacole susţinute de trupe şi artişti consacraţi, dar şi multe alte surprize. În concluzie, Sedcom Libris, din punct de vedere al tipologiei comportamentelor CSR (responsabilitate socială corporatistă), se identifică cu un mix între ”fotomodel” și ”struț” și tipul
întreprinderii ”Imagine”, respectiv ”Refugiu”, întrucât urmărește tendințele, se gândește tot timpul la ceea ce e nou și ce se cere pe piață, au capacitatea de a se reinventa, acordă prioritate imaginii, însă nu au interes și convingeri puternice pentru CSR, adoptând o politică de evitare și de centrare pe costuri.
3. Evaluarea satisfacției angajaților companiei și analiza cauzelor care duc la insatisfacție
Studiile de specialitate definesc in nenumărate feluri satisfacția la locul de muncă. O definiție
în sens larg cuprinde mai mulți factori care pot determina satisfacția sau insatisfacția și mai mult decât atât, satisfacția în muncă este un factor esenț ial pentru a explica felul în care angajații se comporta la locul de muncă. În vederea evaluării satisfacției angajaților companiei Sedcom Libris, am apelat la un chestionar ce cuprinde un număr de 14 întrebări. Chestionarul a fost aplicat pe un număr de 10 participanti care au acceptat să ne răspundă la întrebări. ( Anexele 1.10.)
Chestionarul înglobează prin întrebările lui nu mai puțin de 4 factori care determină satisfacția la locul de muncă: 1. Condițiile de muncă . ( Întrebările:3,4); 2. Salariul și beneficiile (
Întrebările:9,5);
3. Colaborarea în companie (
Întrebările:7,8,11, 13,14,10);
4. Structura și cultura organizației (
Întrebările:12, 6).
Vom încerca să identificăm nivelul de satisfacție al angajaților Sedcom Libris prin a identifica la nivelul fiecărui factor cauzele și gradul de satisfacție/insatisfacție. Încă de la prima întrebare din chestionar am putut identifica vârsta penctru care chestionarul nostru este valid. Vârsta
angajaților este extrem de importantă în identificare satisfacției pentru că fiecare etapă aduce cu sine așteptări total diferite. În figura 3.1 . se poate observa ponderea persoanelor chestionate. Concluzi năm că persoanele
cu vârsta cuprinsă între 35 -45 de ani ocupă procentul cel mai mare, urmate fiind de cele cu vârsta între 25-35 de ani.
Figura 3.1.
1. Primul factor are în vedere câ t sunt de mulțumiți angajații de condițiile de muncă în care
aceștia își desfășoară activitatea și reflectă răs punsurile primite la întrebarea 3: Cum considerati slujba dumneavostra din punctul de vedere al sigurantei la locul de munca? și
întrebarea 4: Stresul va afecteaza la locul de munca? Figura 3.2.
reflectă faptul că angajații Sedcom Libris consideră slujba lor cu o ponder e
covârșitoare ca fiind sigură. Din punctul de vederea al stresului cu care aceștia se confruntă zi de zi, s-a observat faptul că 3 din 10 angajați sunt stresați la serviciu, acest lucru putând
să dăuneze atitudinii și comportamentului pe care ei îl adoptă nu doar cu clienții, cât și cu membrii echipei. Stresul ( Figura 3.2.) e principalul factor perturbator la locul de mun că iar
în vederea soluționării acestei cauze, putem recomanda ca firma să inițieze zone de relaxare pentru angajați în care să pună la dispoziție o dată pe săptămână fructe sau gustări reci sau pauze mai lungi.
Siguranța pe care o simt angajații la ser viciu este un liant foarte bun pe care Sedcom Libris îl deține în lupta pentru angajați. Odată ce aceștia se simt siguri de locul de muncă pe are îl dețin și nu se simt în vreun fel amenințați, gradul de părăsire al locului de muncă scade semnificativ.
Figura 3.2.
2. Cel de-al doilea factor care redă satisfacția cuprinde salariul și beneficiile către angajați din
partea angajatorului. Acest factor este evaluat prin întrebarea 9:
Credeti ca remuneratie pe
care o primiti este in raport cu activitatea prestata ?
La nivelul remunerației pe care angajații o primesc, s -a putut observa că aceștia sunt mulțumiți de nivelul salarial pe care îl obțin. (Figura 3.3.)
Figura 3.3.
3.
Colaborarea în companie ocupă cea mai mare parte a întrebărilor din chestionar. Acestea constituie unul din punctele din modelul ornagizațional al lui Quinn, pe lângă cel al inovației, cel bazat pe suport. Ca angajații să dea dovadă de inovație și pentru a putea ține pasul cu nevoile pieței, ei trebuie să fie în permanență informați și să comunice eficient și bine unii cu alții.
Întrebările din chestionar se bazează pe această cooperare la nivelul companiei, și sunt formulate astfel: Întrebarea 7: Sunteti multumit de comunicarea cu superiorul dumnevoastra ?,
întrebarea 8: Sunteti multumit de comunicarea cu colegii dumneavoastra ?. Acestea au în comun comunicarea la același nivel și comunicarea pe verticală. Pe baza întrebării 7, am putut observa că 50% dintre chestionați sunt mulțumiți de comunicarea cu superiorul, acest lucru poate fi îmbunătățit prin sedinșțe scurte one -a-one cu fiecare dintre angajați, o dată pe lună, pentru a putea avea vizibilitatea în ceea ce îi primește, dar și de a-le întări grija către nevoile și dorințele lor. ( Figura 3.4.). La nivelul comunicării pe orizontală, observăm că 8 din 10 angajați sunt mulțumiți de legătura cu colegii de echipă, lucru pe care se bazează capitolele lucrării de față.
Figura 3.4.
Întrebarea 10 : Va simtiti apreciat la locul de munca ? este esențială în determinarea satisfacției per total a angajaților. În ea se află cheia tuturor răspunsurilor, rezultatul tuturor factorilor care interactionează. S -a observat faptul că 4 din 10 se simt apreciați și 4 din 10 se simt doar uneori. Acest lucru denotă faptul că la acest nivel compania poate lucru. Soluții pentru aces deficit pot fi găsite în aprecieri verbale, premii lunare sau trimestriale. ( Figura 3.5.) Figura 3.5.
Întrebările 13 și 14 pun în lumină aceeași colaborare la nivelul echipei care este un factor indispensabil al inovației și menținerii cu succes pe piață a companiei. Ele sunt formulate astfel: Cum apreciati distribuirea sarcinilor in echipa dumneavostra ?
și Cat
de eficienta este echipa
in rezolvarea problemelor ?. Se observă faptul
că angajații sunt mulțumiți de felul în care sarcinile sunt distribuite între membrii echipei lucru care de asemenea determină și eficiența cu care problemele sunt rezolvate. Figura 3.6. arată procentual.
Figura 3.6.
4.
Structura și cultura organizației sunt prinse în chestionar în întrebările cu numărul 6 și 12 cele referitoare la : Va cunoasteti posibilitatile de promovare ? și Ce considerati ca ofera Sedcom Libris prin serviciile si produsele sale ?.
Răspunsurile la cele două întrebări pun în lumină inovația, cât și înclinația Sedcom Libris de a fi compania înclinată spre livrarea unui nivel înalt de cultură. Angajații săi, 8 din 10 își cunosc posibilitățile de promovare, acest lucru încurajând o concurență benefică ce va scoate la liman cele mai eficiente persoane care pot promova. Într-o alta ordine de idei, faptul că angajații consideră 8 din 10 faptul că Sedcom Libris livrează un nivel înalt de cultură prin serviciile sale arată faptul că ei sunt conștienți de valoarea transmisă clienților, de unde reiese grija și responsabilitatea cu care lucrează. Concluziile și soluțiile relatate de-a lungul capitolului al treilea susțin faptul că angajații sunt satisfăcuți într o pondere mare de cei trei factori definitorii, stresul însă poate fi o cauza a insatisfacției, precum și comunicarea cu superiorul. ( Figura 3.7.) Figura 3.7.
În legătură cu ultima întrebare, cea deschisă, am putut observa că majoritatea salariaților au punctat faptul că sunt motivați la locul pe care îl ocupă din diferite motive: renumerația, comunicarea și atmosfera cu colegii, ba chiar unii au subliniat aportul pe care îl au în societate prin vânzarea și informarea oamenilor cu privire la cele mai recente publicații. Este important de menținut acest aspect, mai ales pentru că în cercetarea noastră, prin intermediul metodei observației am luat contact cu aceștia la cel mai recent eveniment marca Sedcom Libris: Libris care a avut loc în incinta Palas Mall. Interacționând cu aceștia, am putut observa dorința lor de a împărți informații și de a ajuta clienții. Implicarea acestora a scos în evidența dăruirea unora dintre ei. Lucrul acesta întărind răspunsuri le primite în chestionare.
4. Analiza coerenței strategice la nivelul activităților cu impact asupra resurselor umane din companie Compania Sedcom Libris, își propune prin practicile de resurse umane să creeze un mediu de lucru bazat pe încredere și respect. În cadrul firmei cooperează echipele formate din oameni talentați și profesioniști. Datorită unei culturi organizaționale care stimulează inovația și care pun pe primul loc necesitățile și preferințele clienților, compania dă dovadă de o continuă performanță și menținere pe piața de desfacere la cel mai înalt nivel. Sunt îmbrățișate originalitatea și creativitatea, iar în munca de echipă este încurajată transparența și permanenta implicare care dă roadă succeselor obținute de ani de zile. Obiectivul de bază este satisfacerea clienților prin oferirea la cel mai înalt nivel a serviciilor prestate de companie și anume Facilitarea accesului la Carte...
Fiind structurată în formă de societăți specializate, compania Sedcom Libris este capabilă să răspundă unor solicitări mai diversificate și sofisticate, participând, în așa mod, la evoluția lumii culturale și economice. Chiar dacă compania nu dispune de o strategie bine definită în legătura cu resursa umană de care dispune, Sedcom Libris își propune să mențină și să investească în cele mai notabile resurse umane care se pliază și dau dovadă de empatie și identificare cu valorile organizației. În cadrul companiei Sedcom Libris activează aproximativ
200 de angajați, astfel, firma își propune prin procesele de recrutare să obțină cele mai bune resurse umane, se caută oameni deschiși, dornici de a cunoaște lucruri noi , cei c are corespund standartelor fixate de organizație, cu o capacitate și dorință de a putea fi loiali și de a aduce o plus valoare la dezvoltarea companiei. Se preferă colaborările pe termen lung, și cu adevărat
compania dispune de angajați loiali și devotați întru totul muncii și obiectivelor firmei, dar, în
același timp mereu apar noi angajați care cu ușurință se pot acomoda și răspund cerințelor , beneficiind de toate oportunitățile oferite de companie. Datorită implicării afective a celor 200 de angajați s-a determinat impunerea societății în peisajul economic și cultural românesc, prin competitivitate, dinamism și flexibilitate. Selecția are loc după unele criterii bine definite, deoarece compania are nevoie de adevărați specialiști în domeniul traducerii, artei, tipografiei, creației publicitare și papetăriei. Se focusează spre resursa umană competitivă, calificată și cu spirit de echipă, în așa mod colaborarea duce la un succes comun și la dezvoltarea continuă a companiei. În vederea reducerii costurilor care le implică procesul de recrutare și selecție, acesta este bine planificat,
astfel indivizii aleși sunt exact cei doriți și căutați de companie. Potențialii angajați urmează o perioadă de inițiere, în acest timp ambele părți oferă ceea ce se cere și se dorește defapt. Recrutarea are loc prin diverse canale, atât de pe site- urile specializate, unii angajați sunt
recomandați sau își pot trimite singuri candidatura pe e -mailul companiei, dacă consideră că interesele coincid, în așa mod are loc un proces transparent în care toți au posibilități egale de angajare.
Sedcom Libris este domeniul în care adevărații profesioniști și iubitori de carte își pot construi o carieră. Aptitudinile și cunoștințele potențialilor angajați trebuie să fie la nivelul așteptării companiei, adică pregătirea trebuie să fie pe domeniu iar adevăratul talent este apreciat la justa lui valoare. Se pune un accent deosebit pe profesionalism, dedicație și pasiune. Motto-ul companiei descrie în totalitate strategia care o abordează și performanța de care dă
dovadă Cartea este o pasiune, iar pasiunea se împarte... Pentru că- ți pasă cine ești, ce faci, cum faci și unde vrei să ajungi....
După cum am menționat în compania Sedcom Libris se accentuează conform modelului CSR propus de Astrid de Poix, un mix de comportament între Struț și Fotomodel , mai bine zis,
firma pune un accent deosebit pe propria imagine și satisfacerea necesităților clienților prin efortul și munca depusă de angajați. Se delimitează o cultură organizațională inovantă și rațională în care predomină creația, dinamismul și realizarea obiectivelor propuse, toate împreună ducând la superioritatea pe piața de desfacere, acesta din urmă fiind și scopul companiei. Nu putem spune că angajații sunt neglijați, însă nu avem o politică aparte privind resursa umană din cadrul organizației în cauză. Putem afirma că datorită profesionalismului de care dau dovadă angajații și dorința comună de a atinge obiectivele de bază ale companiei care
defapt coincid cu cele personale, Sedcom Libris obține succesul de care se bucură, acest lucru fiind o motivare și impuls pentru obținerea de noi performanțe pe viitor. Compania oferă angajaților posibilitatea de a învăța în fiecare zi lucruri noi și de a -și defini postul. Specialiștii Sedcom Libris beneficiză de proiecte înteresante și complexe, condiții de muncă excelente, recompense financiare în directă relație cu rezultatele obținute și bineînț eles accesul la cele mai prețioase cărți, opere de artă și posibilitatea de făuri frumosul. Prin toate proiectele sale, Sedcom Libris are în vedere promovarea culturii sunt diferitele sale forme, fiind pregătită să cucerească noi segmente de piață, să -și extindă aria de desfășurare a activității și să creeze noi locuri de muncă. Compania organizează Târgul Internațional de Carte Librex în care încearcă să aducă cât mai aprope tuturor dragostea față de artă, carte și frumos. Sedcom Libris este o adevarată mașină de promovarea a valorilor, tradițiilor și culturii în materie de carte și artă. Datorită implicării eficiente a angajaților acest lucru se realizează la cel mai înalt nivel. Fiind membră a Asociației Editurilor cu Profil Pedagogic și Cultural din România ( A.E.P.C) și acreditată de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior ( C.N.C.S.I.S), Sedcom Libris are ca și cea mai mare responsabilitate și preocupare promovarea culturii și îmbunătățirii climatului spiritual al țării. Unul din scopurile de bază ale companiei fiind cultivarea interesului cumpărătorilor pentru produsele culturale și valorificarea culturii românești. Datorită afectivității angajaților și dorințelor și obiectivelor comune, acest lucru prinde formă, în așa mod compania se menține pe poziție de peste 50 de ani. Întrucât Sedcom Libris se adresează tuturor categoriilor de vârstă, cu ocupații diferite dar cu aceleași preferințe putem afirma că grija principală este de a aduce mai aproape industria creativă și dezvoltarea pasiunii pentru scris și citit la orice vârstă, bazat pe iubirea de carte, prietenie și respect față de credințele și valorile românești. Sedcom Libris este îndreptat către Omul de Carte, iar în cadrul companiei activează anume acele per soane care împărtășesc acest cult al creației. Întreaga muncă se focusează către publicul “cultivat, cunoscător și iubitor de carte”, iar persoanele implicate în acest proces dau
dovadă de o adevărată iscusință, ceea ce demonstrează profesionalismul și dra gostea care o poartă față de ceea ce fac, motivația lor fiind puterea de a împărtăși tuturor pasiunea față de cultură, iar pasiunea se împarte...
Concluzionând putem afirma că întreaga muncă depusă de către angajații Sedcom Libris, are un singur scop: satisfacerea necesităților publicului țintă la cel mai înalt nivel.
Responsabilitatea întregii organizații fiind promovarea culturii și pasiunii față de frumos, totul din dragoste față de carte pentru Iași.
Resursa umană reprezentând acel factor care a a dus
compania la nivelul actual. Doar dedicația și afectivitatea de care au dat dovadă angajații a stimulat creșterea și menținerea pe loc de frunte și cinste pe piața de desfacere. Reieșind din strategia și obiectivele de bază ale companiei și activitățile pe care le organizează, într -adevăr Sedcom Libris se focusează pe clienți, iar cu ajutorul colectivului motivat și bine pregătit succesul le este garantat. Chiar dacă nu se accentuează o politică de resurse umane, datorită faptului că vorbim de o organizație de profesionaliști și oameni pasionați de ceea ce fac compania dă roade, fiind renumită în sfera de activitate promovând autenticitatea și cultul românesc. Datorită deschiderii internaționale vizibile, Sedcom Libris deja de jumătate de veac înalță cultura românească spre noi orizonturi la nivel mondial.
5. Recomandări de ameliorare a managementului şi dezvoltării resurselor umane pentru rezolvarea problemelor identificate Privind într-o manieră obiectivă toate elementele culturii organizaționale ale Sedcom
Libris putem susține faptul că în cei aproape 50 de ani de activitate au mizat în mare parte pe resursa umană. Tehnologia și toate îmbunătățirile susținute de mass -media la nivelul promovării și dezvoltării afacerilor reprezintă un izvor nesecat de inspirație pe care aceștia l -ar putea folosi în implementarea unor noi strategii. Există o tendință de facilitare a tuturor proceselor de vânzare-cumpărare în toate domeniile de activitate. Totodată, interesul
citititorilor de a găsi rapid cartea potrivită conform cerințelor lor este unul ridicat. Astfel, considerăm noi, că multitudinea platformelor online ar putea ajuta la promovarea eficientă a companiei.
Firma deține in acest moment un cont activ pe Facebook, insă cu toate acestea postarile lor sunt rare. Traim intr-o societate conectata la tot ce inseamna informatie venita din spatiul
virtual. Dacă firma s-ar plia mai bine pe acest spatiu ar imbunatati atat managementul companiei cat si rata de promovare a activitatii lor. Sarcinile celor responsabili cu promovarea in social media ar fi concise, iar activitatea in sine este interactiva si angajatii sunt atrasi de aceasta latura creativa prin care pot contribui la imaginea firmei. Un plus consta in faptul ca pot
organiza tot felul de evenimente culturale pe care le pot promova pe pagina de Facebook sau in alte retele sociale fara a dispune de un buget foarte mare. Un alt punct care ar putea fi luat in considerare pentru a dezvolta mai bine resursa umana ar fi organizarea repetata de evenimente atat in cadrul librariilor, cat si in institutii cheie precum scoli, gradinite, facultati. Se poate organiza saptamanal un cenaclu dedicat tinerilor, scolarilor, parintilor, toate acestea fiind axate pe diverse teme actuale in care sa se prezinte si noutatile literare din librarii. Aici participarea activa a angajatilor este un necesar, iar astfel implicarea acestora in toate activitatile firmei devine si un factor de motivare. Tendinta actuala de a citi carti in format fizic, nu online sau folosind alte dispozitive ii indeamna pe multi sa recurga la diverse idei inovatoare care faciliteaza vanzarea cartilor. De exemplu, pentru cei care calatoresc in mijloacele de transport in comun se pot instala in statii tonomate cu carti ce apartin librariilor Sedcom Libris. Este o idee noua, adoptata recent si de tara noastra si care se pare a fi un adevarat succes. Astfel, firma isi pastreaza misiunea servind cititorul in spatiile in care pana acum nu eram obisnuiti sa gasim carti. In interiorul firmei se pot organiza intalniri frecvente cu managerii si angajatii librariilor in care sa se discute problemele cu care se confrunta acestia din urma si modul in care se pot gasi solutii eficiente. Managerii pot apela la chestionare care sa masoare concret nivelul satisfactiei angajatilor, iar in urma rezultatelor primite sa stabileasca strategii de motivare si pastrare a colectivului plus eficientizarea muncii tuturor membrilor. Se poate observa cu usurinta ca membrii grupului Sedcom Libris sunt oameni pasionati de carte in primul rand. Orice angajat al firmei activeaza in primul rand ca iubitor de carte, iar mai apoi ca angajat al unei librarii. Aceasta dragoste pentru meseria pe care o practica trebuie sa fie mentinuta si remunerata corespunzator. Pe langa pachetele salariale de care angajatii dispun, la nivel organizational se poate lua deiciza unei premieri pentru efortul depus la crearea imaginii firmei prin bonusuri ori discount-uri la diverse produse ale librariilor. Fiind mari iubitori de arta, angajatilor li se poate oferi sansa de a participa la diverse evenimente cu iz cultural cum ar fi o piesa de teatru, proiectia unui film etc. Aceste activitati se pot organiza la intervale de timp constante si astfel resursa umana a firmei isi va simti aportul adus in companie, va simti aprecierea si astfel, va continua sa ofere tot ce e mai bun pentru a pastra mediul de lucru placut si pentru a satisface nevoile cititorilor si nu numai.