PLANUL LUCRĂRII CAPITOLUL I – NOŢIUNI INTODUCTIVE............. INTODUCTIVE.......................... ......................... .................3 .....3 Secţiunea 1 DREPTUL LA VIAŢĂ DREPT FUNDAMENTAL AL INDIVIDULUI ......................... ...................................... .......................... ......................... ......................... .......................... ...................3 ......3 1.1 Consacrarea constituţională a dreptului la viaţă................................3 1.2. Necesitatea ocrotirii dreptului la viaţă prin norme de drept penal ....3 ....3 1.3. Precedente legislative ......................... ...................................... ......................... ......................... ......................5 .........5 1.3.1. Protecţia dreptului la viaţă în Antichitate .......................... ....................................... .............66 1.3.2. Protecţia dreptului la viaţă în Evul Mediu .......................... ......................................8 ............8 1.3.3. Protecţia dreptului la viaţă la romani .......................... ....................................... ...................8 ......8 1.4. Drept comparat ........................ ..................................... .......................... .......................... ......................... .................11 .....11 Secţ Secţiu iune neaa 2. CONS CONSID IDER ERAŢ AŢII II GENE GENERA RALE LE CU PRIV PRIVIR IRE E LA INFRACŢIUNILE CONTRA VIEŢII......................... VIEŢII...................................... .......................... ....................13 .......13 CAPITOLUL - II :ELEMENTE DE DREPT PENAL, PROCESUAL – PENALE ŞI DE MEDICINĂ LEGALĂ CU PRIVIRE LA INFRACŢIUNEA DE PRUNCUCIDERE......................... ...................................... ......................21 .........21 Secţiunea 1.ELEMENTE DE DREPT PENAL................................ PENAL........................................ ........ 21 1.1. Noţiune şi caracterizare generală a infracţiunii de pruncucidere ...21 1.2. Obiectul juridic special al infracţiunii de pruncucidere ..................23 1.3. Obiectul material al infracţiunii .......................... ....................................... ......................... ...............23 ...23 1.4. Subiecţii infracţiunii de pruncucidere ......................... ...................................... ....................24 .......24 1.4.1. Subiectul activ – mama copilului nou-născut ...............................24 1.4.2. Subiectul pasiv ......................... ...................................... ......................... ......................... .......................... ................27 ...27 1.5. Latura obiectivă ........................ ..................................... .......................... .......................... ......................... .................30 .....30
2
1.6. Latura subiectivă ........................ ..................................... .......................... ......................... ......................... .................31 ....31 Secţiunea 2.ELEMENTE PROCESUAL – PENALE.................... PENALE................................. .............33 33 Secţiunea 3.ELEMENTE DE MEDICINĂ LEGALĂ.............................. LEGALĂ................................34 ..34
CAPITOLUL – III METODOLOGIA CERCETĂRII INFRACŢIUNII DE PRUNCUCIDERE PRUNCUCIDERE ........................ ..................................... .......................... ......................... ......................... .................40 ....40 Secţiunea 1. CONSIDERAŢII GENERALE..................... GENERALE.................................. ........................40 ...........40 Secţiunea 2. ASPECTE PE CARE TREBUIE SĂ LE LĂMUREASCĂ CERCETAREA..................... CERCETAREA................................. ......................... .......................... .......................... ......................... .....................42 .........42 2.1 Natura şi cauza morţii ........................ ..................................... .......................... ......................... .......................42 ...........42 2.2 Starea de nou-născut .......................... ...................................... ......................... .......................... .......................44 ..........44 2.3 Gradul de rudenie dintre făptuitor şi victimă ......................... ....................................48 ...........48 2.4 Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii ......................... ..................................... ........................49 ............49 2.5 Existenţa stării de tulburare psihică a mamei, pricinuită de naştere .52 2.6 Făptuitorii şi contribuţia lor la săvârşirea faptei ...............................54 2.7 Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau ..................................... .......................... ......................... ...................56 .......56 înlesnit săvârşirea infracţiunii ........................ Secţiunea 3. ACTIVITĂŢILE CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR..................... PROBELOR.................................. ......................... ......................... ..................58 .....58 3.1 Cercetarea la faţa locului ......................... ..................................... ......................... .......................... ................58 ...58 3.2 Ascultarea persoanelor ce au descoperit cadavrul ...........................65 3.3 Dispunerea constatării medico-legale sau a expertizelor medico....................................... ......................... ......................... .......................... .......................... .....................66 ........66 legale..................................... 3.4 Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor ..................................... .......................... ......................... ......................... .......................... .....................69 ........69 criminalistice ........................ 3.5 Identificarea şi ascultarea altor categorii de martori .......................70 3.6 Efectuarea percheziţiei şi ridicarea de înscrisuri .............................72 3.7 Ascultarea învinuitei sau inculpatei, precum şi a celorlalţi ....................................... ......................... ......................... .......................... .......................... ......................... ..............73 ..73 făptuitori.......................... 3.8 Alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor .........74 CAPITOLUL- IV CAZUISTICĂ......................... ..................................... ......................... ........................77 ...........77
2
1.6. Latura subiectivă ........................ ..................................... .......................... ......................... ......................... .................31 ....31 Secţiunea 2.ELEMENTE PROCESUAL – PENALE.................... PENALE................................. .............33 33 Secţiunea 3.ELEMENTE DE MEDICINĂ LEGALĂ.............................. LEGALĂ................................34 ..34
CAPITOLUL – III METODOLOGIA CERCETĂRII INFRACŢIUNII DE PRUNCUCIDERE PRUNCUCIDERE ........................ ..................................... .......................... ......................... ......................... .................40 ....40 Secţiunea 1. CONSIDERAŢII GENERALE..................... GENERALE.................................. ........................40 ...........40 Secţiunea 2. ASPECTE PE CARE TREBUIE SĂ LE LĂMUREASCĂ CERCETAREA..................... CERCETAREA................................. ......................... .......................... .......................... ......................... .....................42 .........42 2.1 Natura şi cauza morţii ........................ ..................................... .......................... ......................... .......................42 ...........42 2.2 Starea de nou-născut .......................... ...................................... ......................... .......................... .......................44 ..........44 2.3 Gradul de rudenie dintre făptuitor şi victimă ......................... ....................................48 ...........48 2.4 Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii ......................... ..................................... ........................49 ............49 2.5 Existenţa stării de tulburare psihică a mamei, pricinuită de naştere .52 2.6 Făptuitorii şi contribuţia lor la săvârşirea faptei ...............................54 2.7 Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau ..................................... .......................... ......................... ...................56 .......56 înlesnit săvârşirea infracţiunii ........................ Secţiunea 3. ACTIVITĂŢILE CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR..................... PROBELOR.................................. ......................... ......................... ..................58 .....58 3.1 Cercetarea la faţa locului ......................... ..................................... ......................... .......................... ................58 ...58 3.2 Ascultarea persoanelor ce au descoperit cadavrul ...........................65 3.3 Dispunerea constatării medico-legale sau a expertizelor medico....................................... ......................... ......................... .......................... .......................... .....................66 ........66 legale..................................... 3.4 Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor ..................................... .......................... ......................... ......................... .......................... .....................69 ........69 criminalistice ........................ 3.5 Identificarea şi ascultarea altor categorii de martori .......................70 3.6 Efectuarea percheziţiei şi ridicarea de înscrisuri .............................72 3.7 Ascultarea învinuitei sau inculpatei, precum şi a celorlalţi ....................................... ......................... ......................... .......................... .......................... ......................... ..............73 ..73 făptuitori.......................... 3.8 Alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor .........74 CAPITOLUL- IV CAZUISTICĂ......................... ..................................... ......................... ........................77 ...........77
3
CAPITOLUL –V DISCUTII SI CONCLUZII CONCLUZII .......................... ....................................... .............84 84 BIBLIOGRAFIE......................... ...................................... ......................... ......................... .......................... .......................... .............88 88
CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE
SECŢIUNEA I : DREPTUL LA VIAŢĂ – DREPT FUNDAMENTAL AL INDIVIDULUI
1 Consacrarea constituţională a dreptului la viaţă Dreptul Dreptul la viaţă reprezintă reprezintă dreptul dreptul fundamental fundamental a fiinţei fiinţei umane şi, în consecinţă, el s-a impus destul de repede în sistemul juridic, fiind consacrat încă din primele declaraţii de drepturi ale omului şi, desigur, prin constituţiile diferitelor state. Drep Dreptu tull la viaţ viaţăă este este cons consac acrat rat de Decl Declara araţi ţiaa Univ Univer ersa sală lă a Drepturilor Omului în articolul 3, care se enunţă astfel: “Orice om are dreptul la viaţă, libertate şi la inviolabilitatea persoanei.” 1. Referire la dreptul de viaţă al fiinţei umane face şi Pactul privitor la drepturile civile şi politice care în articolul 6 punctul 1 stabileşte “Dreptul la viaţă este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar.” 2. Dreptul la viaţă poate avea mai multe sensuri. În sens restrâns, dreptul la viaţă se referă doar la viaţa persoanei privită sub aspect fizic, iar 1
Ioan Muraru – “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I ediţia a IX a rev. si compl.,Lumina compl.,Lumina Lex, Bucuresti,2001 pag. 244 2 Ioan Muraru –op. cit.,vol. I, pag. 245
4
în sens larg, dreptul la viaţă se referă la viaţa persoanei privită ca un complex de “fenomene, fapte, cerinţe ce se adaugă, permit şi îmbogăţesc existenţa fizică”3. Ţinând cont de cele două sensuri ale dreptului la viaţă, aces acesta ta este este cons consac acra rat, t, nuan nuanţa ţatt în cons consti titu tuţi ţiil ilee stat statel elor or lumi lumii, i, unel unelee reglementând dreptul la viaţă, privit în sens larg, iar altele reglementând dreptul la viaţă privit în sens restrâns. Constituţia României din octombrie 2003 acordă în Titlul II – „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale” o nouă însemnătate ocroti ocrotirii rii dreptur drepturilo ilorr şi lib libert ertăţi ăţilor lor fundam fundament entale ale ale omului omului cuprinz cuprinzând ând principii cum ar fi: garantarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică a persoanei(art.22 alin 1-„dreptul la viaţă, precum şi dreptul la inte integri grita tate te fizi fizică că şi psih psihic icăă ale ale perso persoan anei ei sunt sunt garan garanta tate te””4), lib libert ertate ateaa indivi individua duală lă (art.2 (art.23), 3), inviol inviolabi abilit litate ateaa domici domiciliu liului lui şi reşedi reşedinţe nţeii (art.27 (art.27), ), libert lib ertate ateaa de exprim exprimare are (art.30 (art.30),d ),drept reptul ul la ocroti ocrotirea rea sănătă sănătăţii ţii (art.34 (art.34), ), interzicerea muncii forţate (art.42), protecţia copiilor şi a tinerilor (art.49), ş.a. În principiu, dreptul la viaţă este un drept absolut al persoanei. Însă există dispoziţii constituţionale care prevăd posibilitatea restrângerii exerciţiulu exerciţiuluii acestui acestui drept ca şi al celorlalte drepturi sau libertăţi. libertăţi. Articolul Articolul 49 punctul 1 stabileşte că este restrâns exerciţiul unor drepturi pentru: “apărarea siguranţei naţionale, a ordinii sau a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti...” 5. Limitările exerciţiului dreptului la viaţă sunt prevăzute expres de lege şi decurg din legitima necesitate a societăţii de a riposta împotriva unor atitudini periculoase manifestate de unele persoane. Se poate spune că această limitare este determinată exclusiv de conduita negativă a celui căruia i se restrânge dreptul6. 3
Ioan Muraru- op. cit., vol. I, pag 245 Constituţa României revizuită prin Legea nr.429/2003,aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 22.10.2003 5 * * * * * Constituţia României – Bucureşti, 1991 6 Gheorghe Diaconescu – “Infracţiunile în Codul Penal Român”, Editura “Oscar Print”, Bucureşti 1997, pag. 148 4
5
Reglementările româneşti în această materie sunt în concordanţă cu prevederile internaţionale cuprinse în diferite tratate şi convenţii internaţionale, cum este de exemplu Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Corespunzător normelor legale prin care s-a restrâns exerciţiul dreptului la viaţă, Codul penal român prevede printre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei: legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi constrângerea morală, cazul fortuit, situaţii care, dacă există probe doveditoare, exclud răspunderea aceluia care a suprimat, în condiţiile uneia din situaţiile de mai sus enumerate, viata unei persoane7.
2. Necesitatea ocrotirii dreptului la viaţă prin norme de drept penal Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale şi spirituale care, transmise din generaţie în generaţie, asigură progresul societăţii. Omul este totodată şi singura fiinţă care reuşeşte să domine pornirile instinctuale şi să acţioneze conştient în virtutea unor principii fundamentale de viaţă care ţin cont de ceea ce este adevărat, bun şi drept. De aceea, dată fiind importanţa pe care omul o prezintă pentru evoluţia societăţii, este normal ca viaţa acestuia să fie ocrotită prin norme imperative de drept. Viaţa fiinţei umane a fost, este şi va fi în continuare ocrotită de diferite norme de drept şi, în special, de norme punitive ale dreptului penal instituite şi aplicate în toate statele lumii. Principala garanţie a dreptului la viaţă ca drept fundamental al individului o constituie dispoziţiile constituţionale. În afară de dispoziţiile constituţionale există o serie de norme ale sistemului legislativ, norme ce 7
Al. Boroi- “Drept penal. Partea generala” ed a II a, Editura “ALL BECK” Bucuresti, 2002
6
concură, direct sau indirect, la asigurarea protecţiei dreptului la viaţă al individului. Dintre aceste norme se detaşează normele penale. Acestea au o dublă eficacitate – preventivă şi represivă – şi instituie un regim de protecţie pentru viaţa cetăţenilor, asigurat prin forţa de constrângere exercitată de autorităţile judiciare.
3. Precedente legislative 3. 1. Protecţia dreptului la viaţă în Antichitate Protecţia dreptului la viaţă al fiinţei umane s-a impus ca o necesitate obiectivă încă din cele mai vechi timpuri. În societăţile tribale cei care ucideau un membru al grupului social erau alungaţi din comunitate, pedeapsă ce echivala practic cu condamnarea la moarte. În cazul unor crime mai puţin importante pentru trib, făptuitorul nu era alungat, lăsându-se la îndemâna părţilor interesate posibilitatea răzbunării. Răzbunarea căpătă treptat un rol din ce în ce mai mare. La început ea era nelimitată, iar mai târziu ea a devenit limitată, instituindu-se legea talionului conform căreia răul suferit de vinovat nu trebuia să depăşească răul pricinuit victimei (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte). Cea mai veche lege ce are la bază legea talionului este Codul lui Hammurabi, regele Babilonului (1792 – 1749 i. Hr.), care prevedea printre altele: dacă cineva ucidea femeia altuia, i se omoară fiica8. În Grecia antica era pedepsit atât omorul voluntar, cât şi cel involuntar, diferind însă, procedura de judecată. La început, pedepsirea faptelor de omucidere era lăsată la discreţia rudelor victimei, dar aceste fapte nu au încetat niciodată să fie şi o încălcare a intereselor grupului social. În vechile obiceiuri latine, pedeapsa 8
Alexandru Boroi – “Infracţiuni contra vieţii”, editura “Naţional”, Bucureşti, 1996, pag. 33
7
pentru omucidere era răzbunarea sângelui care era lăsată în seama părinţilor victimei, dar cu autorizarea prealabilă a comunităţii. Potrivit celei mai vechi legi romane (cea a lui Nuna Pompilius), uciderea unei persoane libere era privită ca o crimă contra colectivităţii. În domeniul faptelor contra vieţii, la romani importante au fost Legea lui Sylla şi Legea lui Pompei. Legea lui Sylla asupra ucigaşilor plătiţi şi otrăvitorilor a rămas fundamentată în această materie, iar Legea lui Pompei asupra uciderii unei rude nu a făcut decât să modifice infracţiunile. La început, uciderea unui sclav nu era considerată omucidere, ci doar faptă producătoare de daune dacă nu era comisă de o altă persoană decât proprietarul. Sub împăratul Claudiu s-a recunoscut că un asemenea fapt putea fi urmărit şi ca omucidere. Era considerată omucidere orice faptă de omucidere intenţionată, inclusiv cele săvârşite în scop de furt, otrăvirea sau uciderea prin vrăjitorie sau magie, incendiul intenţionat. În ceea ce priveşte pedepsirea omuciderii, la început, aceasta era pedepsită cu moartea. După aceea, pedeapsa cu moartea a fost înlocuită cu interdicţia apei şi focului, iar sub Imperiul Roman se practica deportarea pentru persoanele de condiţie socială superioară şi moartea pentru cei cu condiţie inferioară. În Roma antică nu constituia faptă de omucidere exercitarea dreptului la viaţă şi la moarte de către un ascendent asupra descendenţilor supuşi autorităţii sale. Nu se aplica pedeapsa pentru omucidere aceluia care ucidea o persoană aflându-se în legitimă apărare, sau ucidea adversarul în timp de război, sau uciderea rudei adultere sau dacă suprimarea vieţii unui individ se comitea din ordinul legii. Omuciderea voluntară care nu beneficia de aceste justificări era pedepsită ca o crimă publică, în timp ce omuciderea din culpă atrăgea doar obligaţia la despăgubire. Era pedepsită, ca faptă consumată, tentativa şi
8
chiar simpla manifestare a voinţei de a ucide. Doar mai târziu s-a prevăzut o pedeapsă mai redusă pentru tentativă. Autorii direcţi, indirecţi, instigatorii şi complicii erau trataţi cu severitate9. 3. 2. Protecţia dreptului la viaţă în Evul Mediu În dreptul barbar exista răzbunarea sângelui, pedeapsa pentru omucidere fiind “preţul sângelui” ce consta într-o sumă plătită de ucigaş familiei victimei, sumă ce s-a majorat treptat. Nu se făcea deosebire între omuciderea intenţionată şi cea din culpă. Această deosebire s-a făcut mai târziu sub influenţa dreptului canonic. Omorul intenţionat se pedepsea cu moartea, iar cel din culpă se pedepsea cu pedepse băneşti. Spre finele Evului Mediu, pe lângă omorul simplu se pedepseau şi omorul agravat, omorul prin mandat, omorul patronului, asasinatul, omorul unei rude. 3. 3. Protecţia dreptului la viaţă la romani După cucerirea Daciei de către romani, regulile dreptului roman au fost aplicate şi pe teritoriul noii provincii. Locuitorii erau judecaţi de guvernator sau de locţiitorul acestuia, ei având dreptul de a pedepsi cu moartea. Atunci când cel judecat era un fruntaş din poporul supus, pedeapsa capitală era pronunţată doar de împărat. După retragerea aureliană, o parte din regulile dreptului roman au continuat să fie aplicate în Dacia, dar s-au impus din ce în ce mai mult obiceiurile sau normele autohtone. O contribuţie la formarea unor norme juridice autohtone au avut-o Bazilicalele, o colecţie de legi civile şi penale elaborată în capitala Imperiului Roman de Răsărit. Pedepsele pentru omucidere erau moartea şi
9
Alexandru Boroi –op. cit.,pag. 35
9
mutilarea făptuitorului, existând posibilitatea transformării pedepselor în bani dacă făptuitorii aparţineau nobilimii 10. În cadrul obştilor săteşti conflictele şi faptele contra vieţii se rezolvau pe baza solidarităţii, a talionului şi a compoziţiei11 În perioada de formare a poporului român cât şi în cea de cristalizare şi formare a statelor feudale româneşti, a continuat să se aplice dreptul cutumiar consemnat în documentele vremii sub denumirea de “ius Valachio”. Cele dintâi legiuiri româneşti au fost “Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti”, tipărită în 1646 la Mânăstirea Trei Ierarhi din Iaşi şi “Îndreptarea legii”, tipărită în 1652 la Târgovişte. În aceste legi, omorul era pedepsit sever şi cu discriminare. Omorârea unei persoane era pedepsită cu moartea prin spânzurare sau decapitare, dar, în funcţie de categoria socială din care făcea parte vinovatul, se puteau da pedepse mai uşoare. Pedeapsa pentru tentativă era mai blândă faţă de pedeapsa pentru omucidere consumată. Aceste două legi prevedeau drept cauze care apărau de pedeapsă: nebunia, vârsta, obiceiul locului, legitima apărare, ordinul superiorului, iar drept cauze de micşorare a pedepsei: mânia, dragostea, vârsta, somnul, somnambulismul, beţia, ignoranţa, obiceiul locului. Cea mai grava infracţiune era omorul, acesta fiind judecat, la început, de conducătorii obştie, iar mai târziu de către Domn. Se deosebeau omorul intenţionat de cel neintenţionat şi actul spontan de ucidere de actul premeditat. Paricidul reprezenta uciderea părinţilor, fraţilor, copiilor, soţului sau soţiei şi era întotdeauna pedepsit cu moartea, judecătorul hotărând numai modul în care se va executa sentinţa12. O importantă legiuire feudală a fost Legiuirea Caragea, intrată în vigoare în 1818 şi ieşită din vigoare în 1865. Legiuirea Caragea era 10
Alexandru Boroi –op. cit.,pag. 35 Emil Cernea, Emil Molcuţ – “Istoria statului şi dreptului românesc”, Casa de editură şi presă “Şansa”, Bucureşti, 1993, pag. 43 12 Gh . Nistoreanu,Al.Boroi-“Drept Penal. Partea speciala”Ed a-II-a.Editura ALL BECK Bucuresti 2002 11
10
formată din 6 părţi, dintre care partea a cincea reprezenta un adevărat cod penal13. Legiuirea Caragea deosebeşte omorul intenţionat de cel neintenţionat, actul premeditat de cel spontan. După legiuirea Caragea, omorul neintenţionat, după împrejurări, măreşte sau micşorează vina. Astfel, erau cazuri de exonerare de răspundere: legitima apărare, minoritatea, iresponsabilitatea. Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1865 a fost publicat primul cod penal român. Codul penal din 1865 incriminează următoarele forme de omor: omorul săvârşit cu voinţă (art. 225) care era pedepsit cu muncă silnică pe timp limitat; omorul calificat (art. 234) care exista atunci când era săvârşit înaintea, în acelaşi timp sau după comiterea altei crime şi atunci când omorul era săvârşit cu scopul de a pregăti, înlesni, executa un delict, sau de a se ajuta la ascunderea unui delict, sau la ascunderea autorilor sau a complicilor unui delict. Acest tip de omor era pedepsit cu muncă silnică pe viaţă; omorul cu premeditare (art. 232) pedepsit cu muncă silnică pe viaţă; omorul unei rude în linie ascendentă, soţului sau soţiei (art. 280), pedepsit cu închisoare grea pe viaţă; pruncuciderea, adică uciderea copilului nelegitim (art. 230), pedepsită cu recluziune; omorul involuntar (art. 248), pedepsit cu închisoare de la 3 luni la un an şi jumătate şi amendă. În perioada de aplicare a acestui cod penal, după 1918, au rămas în vigoare şi unele dispoziţii din codurile bucovinean şi transilvănean. Unificarea legislaţiei penale româneşti a fost realizată în 1937 prin noul cod penal adoptat în acel an. Codul din 1937 reglementa următoarele forme de omor: omorul simplu (art. 463), omorul calificat (art. 464), pruncuciderea (art. 465), oferta de omor (art. 466), omuciderea prin imprudenţă (art. 467), omorul la stăruinţă (art. 468), omorul prin consens (art. 469).
13
Emil Cernea, Emil Mocuţ –op. cit.,pag. 153
11
Codurile penale de la 1865 şi 1937 au reprezentat instrumente juridice deosebit de valoroase pentru epoca respectivă deoarece, pe de o parte, au înlocuit vechile legiuiri cu prevederile lor învechite şi confuze, adăugând dispoziţii bine sistematizate, iar pe de altă parte ele au introdus un spirit novator, ştiinţific în abordarea problemelor de drept penal. În perioada de aplicare a celor două coduri au fost elaborate în doctrina penală, lucrări ştiinţifice valoroase care au promovat o maniera ştiinţifică şi modernă de tratare a acţiunilor contra vieţii14. În 1 ianuarie 1969 a intrat în vigoare actualul Cod Penal, care reglementează infracţiunile contra vieţii sub titulatura de “Omucidere” în cadrul titlului II “Infracţiuni contra persoanei”.
4. Drept comparat În majoritatea statelor lumii, legislaţia penală acordă o importanţă deosebită infracţiunilor contra vieţii. Astfel, noul cod penal francez incriminează faptele contra vieţii persoanei în Titlul II intitulat “Fapte care prejudiciază persoana umană”. Ele sunt împărţite în: “Fapte voluntare contra vieţii” care sunt: omorul, omorul agravat, omorul cu premeditare (asasinatul), omorul comis în circumstanţe agravante şi atentatul la viaţa persoanei prin otrăvire şi “Fapte involuntare contra vieţii” în cadrul cărora este incriminat omorul involuntar şi este reglementată răspunderea din culpă a persoanelor morale. Codul penal italian reglementează delictele contra vieţii, integrităţii sau sănătăţii omului în capitolul I din Titlul XII, cartea a II – a.
14
Alexandru Boroi – “Infracţiuni contra vieţii”, pag. 37
12
Codul penal spaniol cuprinde infracţiunile contra vieţii în Titlul VIII, cartea a II – a, incriminând în capitolul I: paricidul, asasinatul şi omorul simplu, în capitolul II: pruncuciderea şi în capitolul III avortul. Codul penal german reglementează infracţiunile contra vieţii în capitolul 16, incriminând: uciderea unei persoane în condiţii agravante, uciderea unei persoane în condiţii neagravante, uciderea unei persoane în condiţii atenuante, omorul la cererea victimei, pruncuciderea şi întreruperea sarcinii. Codul penal model american incriminează în art. 210.1 omuciderea (homicide), sistematizând materia astfel: în art. 210.2 este incriminat Omorul, adică crima de gradul I (“murder”), când fapta este comisă cu intenţie, cu bună ştiinţă, din nepăsare sau indiferenţă extremă manifestată faţă de fiinţa umană; în art. 210.3 este incriminat omorul prin imprudenţă (crima de gradul II – “manslaughter”), când fapta este comisă cu temeritate; în art. 210.4 este incriminată omuciderea prin neglijenţă (crima de gradul III – “neglijent homicide”), când fapta este comisă din neglijenţă; în art. 210.5 este incriminată infracţiunea de determinare sau ajutor dat victimei să se sinucidă15.
15
Alexandru Boroi – op. cit., pag. 38
13
SECŢIUNEA a II- a : CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA INFRACŢIUNILE CONTRA VIEŢII
Viaţa umană este ocrotită de legea penală într-un cadru mai larg, de ocrotire a persoanei şi a principalelor atribute ale acesteia: viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea, ş.a. Aceste însuşiri ale persoanei sunt constituite în valori pe care statul are menirea şi obligaţia să le ocrotească, să le asigure existenţa şi dezvoltarea, valori ce nu reprezintă realităţi izolate, exclusiv individuale, ci au o importanţă socială, în jurul lor formându-se şi dezvoltându-se relaţii interumane, conferindu-le, de asemenea, caracterul de valori sociale. Săvârşirea oricăror infracţiuni contra persoanei, aducând atingerea uneia din valorile sociale care reprezintă atribute, însuşiri ale persoanei, pune în pericol sau vatămă relaţiile sociale care s-au format şi se desfăşoară pe baza acestor valori sociale. Legea penală ocrotind valorile sociale legate de existenţa persoanei, apără totodată, relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul acestor valori.16 În analiza obiectului infracţiunilor contra vieţii ar trebui să se distingă între obiectul juridic generic al infracţiunilor contra persoanei, între obiectul juridic specific fiecăreia dintre infracţiunile componente ale acestei categorii şi obiectul material al infracţiunii. Infracţiunile contra persoanei au ca obiect juridic generic ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea persoanei, privită sub totalitatea atributelor sale (viaţă, integritate, inviolabilitate sexuală, libertate şi demnitate). Este cunoscut că aceste infracţiuni prezintă un ridicat grad generic de pericol social, determinat pe de o parte de importanţa valorilor 16
V. Dongoroz şi I. Oancea, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. III, partea specială, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971, p.7
14
sociale şi penale şi de gravele urmări pe care le pot avea pentru comunitate săvârşirea acestor infracţiuni, iar pe de altă parte, de faptul că infracţiunile contra persoanei se realizează, de regulă, prin utilizarea unor mijloace violente şi au o prezenţă deseori mai ridicată în raport cu alte categorii de infracţiuni sau procedee. Incriminarea faptelor care aduc atingere vieţii persoanei, constituind o secţiune distinctă (intitulată omucidere), ţine seama de existenţa unui obiect juridic comun al infracţiunilor subgrupului infracţiunilor contra vieţii , şi anume, acel mănunchi de relaţii sociale care formează şi se dezvoltă în jurul acestei valori sociale, viaţa omului, relaţii sociale ocrotite de lege. Ca expresie a voinţei societăţii, legea penală apără voinţa omului nu ca bun individual ci ca un bun social, ca o valoare supremă pentru existenţa colectivităţii însăşi. Aceasta îndreptăţeşte pe legiuitor să pretindă tuturor cetăţenilor să-şi respecte reciproc viaţa şi să se abţină de la orice fapte care ar aduce atingere acestei valori sociale, şi implicit, intereselor vitale ale comunităţii.17 Fiecare din aceste infracţiuni au şi un obiect juridic special constituit din relaţiile sociale referitoare la fiecare din atributele esenţiale ale persoanelor luate în parte şi privite ca drepturi absolute ale acestora, opozabile erga omnes.18 Aceste drepturi, denumite şi drepturi personale nepatrimoniale sunt inseparabil şi indisolubil legate de persoana omului, prin ele este garantat şi se ocroteşte personalitatea omului, atât sub aspect fizic şi material, împotriva faptelor care aduc atingere existenţei fiinţei umane ori integrităţii sale corporale, cât şi sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta liber în societate cu respectarea atributelor personalităţii sale.
17
Al. Boroi, op.cit., p.5 O.Loghin, T.Tudorel, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură şi Presă “Şansa”, Bucureşti, 2000, p.34 18
15
Viaţa omului dobândeşte adevărata semnificaţie şi valoare numai în cadrul relaţiilor sociale; dreptul nu reglementează decât relaţii sociale şi nu o ipotetică relaţie a individului cu el însuşi, explicându-se astfel, de ce nu este posibilă incriminarea şi sancţionarea încercării de sinucidere. Aceasta nu este de conceput, nu pentru că o persoană nu ar avea dreptul să-şi ridice viaţa sau că fapta nu ar fi de natură să alarmeze societatea, ci pentru că, în această situaţie, nu se poate vorbi de o relaţie socială cu privire la viaţă. O persoană nu poate stabili relaţii sociale cu sine însăşi, drept urmare, lipseşte obiectul juridic special al ocrotirii penale, adică relaţia socială care se creează în jurul acesteia şi conferă semnificaţie acestei valori devenită o valoare socială19. Activitatea infracţională îndreptată împotriva persoanei umane are ca obiect material corpul victimei, privit ca o entitate materială, ca o totalitate de funcţii şi procese organice care menţin o persoană în viaţă, ca o unitate anatomică şi fiziologică, fizică şi psihică, atunci când prin acţiune sau inacţiune ilicită sunt vizate valori precum viaţa sau integritatea corporală. Nu are relevanţă dacă acel corp aparţine unei persoane tinere sau în vârstă, dacă persoana este sau nu în deplinătatea facultăţilor psihice sau fizice. Este necesar însă ca persoana respectivă să fie în viaţă, indiferent dacă a fost şi viabilă în momentul naşterii, ori dacă este normală din punct de vedere anatomo-fiziologic, adică dacă are sau nu o constituţie care să prezume că va trăi mai departe.20 Nu are importanţă nici dacă victima ar fi un muribund sau o persoană pe care o aştepta o moarte apropiată şi nici dacă era pe punctul de a-şi ridica singură viaţa; legea noastră penală nu acordă nici o relevanţă consimţământului victimei; de asemenea, stabilirea timpului cât persoana
19 20
Al. Boroi, op. cit., p.5; V.Manzini, op. cit., p.8. V. Dongoroz şi I. Oancea, op. cit., p.181.
16
ar mai fi trăit dacă nu era ucisă este lipsită de orice relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii.21 Se cere însă ca făptuitorul să acţioneze asupra corpului acesteia şi nu asupra propriului corp (aceste situaţii, de regulă, nu au relevanţă penală decât dacă se aduce, concomitent atingere şi altor valori). Referitor la situaţiile concrete în care se desfăşoară procesul morţii unei persoane este dificil de adoptat reguli absolute. Medicii iau în considerare însă, două situaţii distincte şi anume: moartea clinică, determinată de încetarea funcţiilor aparatului respirator şi ale aparatului circulator şi moartea cerebrală sau biologică (se instalează ceva mai târziu, după o stare de comă cu o durată mai scurtă sau mai lungă, în funcţie de cauza morţii). Între aceste două momente, deşi funcţiile sistemului nervos central, respirator şi circulator sunt oprite, viaţa mai poate fi salvată 22, în unele cazuri, dacă se intervine prin metodele de reanimare, lucru care nu mai este posibil după ce a intervenit moartea cerebrală sau biologică. În ceea ce priveşte subiectul activ nemijlocit (autorul) al infracţiunilor contra persoanei, poate să fie orice persoană deoarece, de regulă, legea nu prevede cerinţa ca subiectul să aibă vreo calitate. Numai la unele infracţiuni, legea cere ca subiectul activ să aibă o anume calitate (de exemplu: la pruncucidere, subiectul activ trebuie să aibă calitatea de mamă a nou-născutului; la infracţiunea de incest subiectul trebuie să fie un ascendent sau descendent, ori frate sau soră). La alte infracţiuni, calitatea subiectului activ atrage încadrarea faptei într-o variantă agravată a infracţiunii, ca de exemplu, la omorul din culpă, când subiectul este conducătorul de autovehicul. Infracţiunile contra vieţii săvârşite cu intenţie se pot comite şi în participaţie (coautorat, instigare, complicitate), fie că este vorba de 21
Al. Boroi, op. cit., p.6. I. Dobrinescu – Infracţiuni contra vieţii persoanei, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1987, p.23 22
17
participaţie proprie sau improprie, în afară de cazul când subiectul activ trebuie să aibă calitate determinată (calitatea de mamă a nou-născutului). În acest caz, coautorul este exclus.23 Subiectul pasiv (victima) al infracţiunilor contra vieţii este persoana fizică lezată prin săvârşirea faptelor incriminate. De regulă, subiect pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană, numai rareori legea cere o anumită calitate subiectului pasiv (exemplu: calitatea de copil nou-născut în cazul art. 180 Cod penal); alteori calitatea subiectului pasiv constituie o agravantă a infracţiunii (exemplu: calitatea de soţ sau rudă apropiată la infracţiunea de omor calificat). Subiectul pasiv devine victima infracţiunii după săvârşirea faptei, iar, uneori, poate avea un rol semnificativ în producerea rezultatului infracţional, studierea rolului victimei în provocarea faptei ilicite nu constituie, însă, o preocupare a dreptului penal, ci a criminologiei.24 Sub aspectul elementului material, aceste infracţiuni se comit de regulă, prin acţiune (ucidere, lovire). La unele infracţiuni elementul material nu se poate realiza decât prin acţiune, alte infracţiuni permiţând şi inacţiunea (exemplu: pruncuciderea). Infracţiunile de omucidere sunt infracţiuni de comisiune, adică cele prin care se încalcă preceptul legii de a nu face ceea ce legea opreşte. Acest precept poate fi încălcat însă, atât printr-o faptă comisivă, cât şi printr-o omisiune (omisiune improprie). Acţiunea este directă când făptuitorul, prin propria sa energie, provoacă, nemijlocit, moartea victimei (prin împuşcare, înjunghiere, otrăvire, înecare, sufocare, ştrangulare, etc). Acţiunea este indirectă când făptuitorul se foloseşte de anumite mijloace sau procedee, de anumite forţe străine, stări psihice ori fizice ale 23
Al.Boroi,op. cit., p.9 T.Bogdan, I.Sântea, Analiza psihosocială a victimei. Rolul ei în procesul judiciar, în Al.Boroi, op. cit., p.9 24
18
victimei sau de anumite situaţii preexistente, concomitente sau survenite şi prin acestea provoacă moartea victimei (folosirea unui animal sălbatic, a unei reptile veninoase, comunicarea unei ştiri false de natură să-i provoace victimei, în urma unei puternice emoţii, un infarct, etc). Omucidere prin inacţiune există când făptuitorul omite să îndeplinească un act la care era obligat, spre a împiedica efectul unor factori care ar putea provoca moartea victimei; o astfel de obligaţie de intervenţie ar putea rezulta din îndatoririle profesionale sau de serviciu ale subiectului activ (medic, pompier), din raporturile personale pe care le avea cu victima (părinţi, copii, soţ, tutore) sau din activitatea sa anterioară (cel care a pus pe cineva în pericol, o persoană, este obligat să întreprindă acţiuni de salvare). În toate cazurile, infracţiunile contra vieţii persoanei (care sunt infracţiuni de rezultat), se produce şi o urmare imediată - suprimarea vieţii victimei – prevăzută expres sau implicit în textul de incriminare. În raport de existenţa urmării imediate, se deosebesc infracţiunile de rezultat de cele de simplă acţiune.25 De obicei, mijloacele de săvârşire a faptei sunt relevante, totuşi, în multe cazuri, folosirea unor anumite mijloace condiţionează fie existenţa infracţiunii în formă simplă, fie existenţa unor forme mai grave. Uneori locul sau timpul săvârşirii faptei condiţionează existenţa infracţiunii ca atare sau a unei forme calificate, însă infracţiunile contra vieţii nu prezintă cerinţe speciale în acest sens, ele putând fi săvârşite în orice moment şi în orice loc. Numai excepţional, în cazul infracţiunii de pruncucidere, legea cere ca fapta să fie comisă imediat după naştere.26 Totodată,
infracţiunile
contra
vieţii,
fiind
infracţiuni
condiţionate de producerea unui rezultat, implică întotdeauna stabilirea raportului de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultat (moartea victimei).
25 26
Al.Boroi, op.cit., p.10 Al. Boroi, Pruncuciderea şi Uciderea din culpă, Editura M. I., Bucureşti, 1992, p.12
19
Legătura de cauzalitate este o categorie obiectivă care dobândeşte anumite trăsături specifice, datorită împrejurării că se referă la fapte social-umane, la relaţiile dintre oameni. Latura subiectivă. Sub aspectul formei de vinovăţie infracţiunile contra vieţii persoanei pot fi săvârşite cu intenţie (omorul), praeterintenţie (lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte) sau din culpă (uciderea din culpă).27 Intenţia este directă când făptuitorul prevede că prin fapta sa (fie acţiune, fie inacţiune) va produce moartea unei persoane şi urmăreşte anume producerea acestui rezultat. Intenţia este indirectă când autorul, deşi nu urmăreşte producerea rezultatului aflat în reprezentarea sa, îl acceptă. Culpa, întâlnită la infracţiunea de ucidere din culpă în ambele forme, există când făptuitorul prevede că, prin activitatea sa, va produce moartea, nu doreşte şi nu acceptă acest lucru, dar speră, fără temei, ca acest rezultat să nu se producă (culpa cu prevedere) sau când făptuitorul nu a prevăzut producerea rezultatului, dar în condiţiile date, trebuia şi putea să prevadă aceasta (culpa simplă - neglijenţa). Stabilirea formei de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul şi a modalităţilor acesteia, corespunzătoare fiecărei forme, prezintă importanţă pentru încadrarea juridică a faptei şi, uneori, pentru individualizarea pedepsei (sancţiunii). Mobilul cu care a acţionat făptuitorul sau scopul urmărit de acesta nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii ci doar pentru dozarea pedepsei, dar ca excepţie, uneori, legiuitorul cuprinde mobilul sau scopul, fie ca o cerinţă a textului incriminator, fie ca o circumstanţă agravantă.28 Infracţiunile contra vieţii persoanei sunt susceptibile de regulă de o desfăşurare în timp, ca urmare, pot avea forme imperfecte cum ar fi: 27 28
Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura AllBeck, Bucureşti, 2002, p.57 Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, op.cit., p.58
20
actele pregătitoare sau tentativa, care, deşi posibilă la majoritatea infracţiunilor contra vieţii, totuşi nu este incriminată ca atare. Tentativa este posibilă sub forma celor trei situaţii: imperfectă, perfectă şi improprie, însă legea nu sancţionează tentativa decât în cazul omorului. Consumarea infracţiunilor contra persoanei are loc în momentul când se produce urmarea imediată, descrisă în norma de incriminare. Faptele contra vieţii persoanei pot fi incriminate sub numeroase modalităţi normative: simple, calificate (atenuante, agravante). Fiecare modalitate normativă poate cunoaşte, la rândul ei, numeroase modalităţi faptice, de realizare concretă, determinate de împrejurările în care fapta a fost comisă, în raport cu mijloacele folosite, cu locul şi timpul, cu relaţiile dintre infractor şi victimă, cu mobilul. 29 În ceea ce priveşte sancţionarea acestor infracţiuni, legea prevede unele dintre cele mai aspre sancţiuni.
CAPITOLUL - II :ELEMENTE DE DREPT PENAL, CRIMINOLOGICE ŞI DE MEDICINĂ LEGALĂ CU
29
Al.Boroi,op.cit., p.15
21
PRIVIRE LA INFRACŢIUNEA DE PRUNCUCIDERE
SECŢIUNEA I : ELEMENTE DE DREPT PENAL
1. Noţiune şi caracterizare generală a infracţiunii de pruncucidere În accepţiunea Dicţionarului General al Limbii Române, apărut sub egida Editurii Enciclopedice şi sub semnătura lui Vasile Breban pruncuciderea este definită drept „omuciderea de către mamă a propriului copil, de curând născut”, iar „pruncucigaşă este mama care îşi ucide copilul nou-născut”.
Infracţiunea a fost incriminată deosebit de la o epocă
la alta şi de la stat la stat. În vechea legislaţie românească precum şi în cea a multor state, pruncuciderea este încadrată la omucidere şi considerată ca o formă specială a acesteia, în care se acordă circumstanţe atenuante sau agravante în funcţie de situaţia socială a mamei pruncucigaşe. Termenul românesc de pruncucidere are o semnificaţie proprie mai restrânsă decât termenul de „infanticid”. Infanticidul se referă, în general, la uciderea unui copil şi este considerat în legislaţiile penale moderne ca o formă calificată de omor. Pruncuciderea se referă, nu la suprimarea vieţii oricărui copil, ci numai la uciderea de către mamă a copilului său nou născut.
22
Este de remarcat că acolo unde termenul de „pruncucidere” nu îşi găseşte un corespondent direct se foloseşte pentru determinarea acestei fapte, adeseori, tot termenul de infanticid. 30 Infracţiunea de pruncucidere reglementată ca atare constituie un tip aparte de omucidere, o variantă de specie, cu denumire proprie şi cu existenţă independentă. Într-un anume sens, se poate vorbi de un omor atenuat sau de „o faptă de omor sancţionată mai blând, în considerarea condiţiilor speciale în care acţionează subiectul activ al infracţiunii”.31 Definiţia penală a pruncuciderii este dată de art. 180 şi constă în „Uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare, pricinuită de naştere”.
În legislaţia noastră, infracţiunea de pruncucidere capătă un conţinut nou, prin recunoaşterea unor stări psiho-fiziologice anormale, provocate de naştere, care fără a produce tulburări de conştiinţă, pot duce la abolirea discernământului, stare de natură să explice conduita deviată a femeii, imediat după naştere. Din textul art. 180 Cod penal, este de reţinut că infracţiunea trebuie să cuprindă următoarele elemente juridice: ● să existe o omucidere – prin comisiune sau omisiune; ● omuciderea să se execute asupra unui copil nou-născut; ● omuciderea să se execute imediat după naştere; ● omuciderea să fie săvârşită de către mama copilului; ● mama să prezinte o tulburare legată de actul naşterii; Aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ. Lipsa îndeplinirii uneia dintre ele face ca activitatea mamei de suprimare a vieţii copilului nou născut să fie încadrată în dispoziţiile articolului 179 lit. „b”, „c” şi „d” din Codul penal. Dacă din probe rezultă că mama copilului a acţionat cu
30 31
Al.Boroi, op. cit., p.151 G.Antoniu ş.a., op. cit., p.101.
23
premeditare, se va reţine, ca element circumstanţial al omorului calificat, şi cel prevăzut la lit. „a” din articolul 179 C. penal. 32
2. Obiectul juridic special al infracţiunii de pruncucidere Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care ocrotesc dreptul la viaţă al copilului nou-născut şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin atingerea adusă valorilor sociale apărate de legea penală prin incriminarea acestei fapte. Dreptul la viaţă al nou-născutului există din momentul în care, procesul naşterii luând sfârşit, copilul este expulzat. Legiuitorul nu a fixat un termen însă a prevăzut ca uciderea copilului să fie săvârşită „imediat după naştere”. Prin această expresie se fixează un interval limitat, foarte apropiat de momentul naşterii, în care trebuie să se comită fapta; dacă fapta se comite într-un moment mai îndepărtat şi nu imediat după naştere, fapta va constitui omor calificat33.
3.Obiectul material al infracţiunii Infracţiunea are ca obiect material corpul copilului nou născut deoarece asupra acestuia se exercită nemijlocit activitatea de ucidere.34 Momentul de început al vieţii persoanei este cel al naşterii. Deşi s-ar părea că determinarea acestui moment este simplă, în realitate nu este aşa. Naşterea persoanei, implicit a vieţii, fiind un proces format din mai multe etape, în literatura de specialitate s-au exprimat mai multe păreri asupra momentului în care se poate considera că un om este în viaţă. După o opinie mai veche, omul era considerat în viaţă din momentul în care fătul a dobândit, prin naştere, existenţa extrauterină, independentă, moment pe care îl marchează respiraţia copilului. 32
Decizia nr.2 din 3 aprilie 1976 cu privire la infracţiunea de pruncucidere în R.R.D. nr.5\1976, p.46. Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, op. cit., p.91 34 Al.Boroi, op. cit., p.156 33
24
4. Subiecţii infracţiunii de pruncucidere 4.1. Subiectul activ – mama copilului nou-născut Subiectul activ al infracţiunii este mama copilului nou-născut aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere (subiect calificat). Nu interesează dacă mama a conceput copilul în timpul sau în afar afaraa căsă căsăto tori riei ei ori ori dacă dacă,, fiin fiindd conc concep eput ut în timp timpul ul căsă căsăto tori riei ei a fost fost rezultatul relaţiilor intime cu soţul său sau a fost conceput în cadrul unor relaţii extraconjugale. Nu are însemnătate nici dacă copilul s-a născut în urma unor relaţii liber consimţite ori impuse prin violenţă, sau profitând de starea de neputinţă a mamei de a se apăra, nici dacă s-a născut în urma unor relaţii incestuoase ori alte condiţii neobişnuite.35 Mama copilului nou-născut poate fi instigată sau ajutată la uciderea copilului său de o altă persoană, străină faţă de copilul ucis, sau dimpotrivă rudă apropiată a acestuia (de exemplu de tatăl sau bunica copilului). De asemenea, este posibil ca, la rândul său mama copilului nounăscut să instige sau să ajute o altă persoană la uciderea acestui copil, persoană care poate avea sau nu calitatea de rudă apropiată a copilului ucis. Problema sancţionării celui care instigă sau ajută pe mamă la uciderea copilului ei nou-născut, cât şi a sancţionării mamei, în cazul când ea este cea care instigă sau ajută o altă persoană la uciderea acestui copil, a ridi ridica catt şi ridi ridică că încă încă difi dificu cult ltăţ ăţii în prac practi tica ca judi judici ciară ară şi li lite terat ratur uraa de specialitate, prilejuind exprimarea unor puncte de vedere contradictorii.36 Astfel, unele instanţe au considerat că cel care ajută pe mamă la uciderea copilului nou-născut trebuie sancţionat pentru complicitate la
35 36
Gh. Antoniu, ş.a., op. cit., p.102 Al. Boroi, op. cit., p.156
25
infracţiunea de pruncucidere37, pe când, altele au considerat, dimpotrivă, că trebuie sancţionat pentru complicitate la infracţiunea de omor calificat (art.179 lit. „c” şi „d”). 38 În li lite tera ratu tura ra de spec specia iali lita tate te,, păre păreri rile le în ceea ceea ce priv priveş eşte te sancţionarea participanţilor la infracţiunea de pruncucidere, se diferenţiază, după cum pruncuciderea este considerată o infracţiune distinctă de omor, infracţiune cu subiect calificat sau o formă atenuată a omorului. Potrivit unei prime opinii, pruncuciderea constituie un tip aparte de omucidere, întrucât calităţile pe care trebuie să le întrunească atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv sunt elemente constitutive ale acestei infracţiuni şi nu circumstanţe atenuante ale omorului. 39 Pornindu-se de la această premisă, se susţine că încadrarea juridică a faptei participanţilor în mod distinct de fapta autorului se află în dezacord cu principiul unităţii de infracţiune, precum şi cu caracterul dependent al acţiunii participanţilor de cea a autorului principal. De asemenea, se susţine că nu se poate admite coex coexis iste tenţ nţaa în cupri cuprins nsul ul acel acelei eiaş aşii unit unităţ ăţii infr infrac acţi ţiona onale le a mai mai mult multor or conţinuturi de infracţiune cu răspunderi diferite şi deci, nu se poate admite sancţionarea separată a participanţilor pentru infracţiunile cu subiect activ calificat, în sensul ca aceştia să răspundă pentru o altă infracţiune decât autorul. În literatura de specialitate s-a mai susţinut că, în materia circumstanţelor penale trebuie făcute anumite diferenţieri. Astfel, trebuie să se facă distincţie între circumstanţele „personale” şi circumstanţele „pur personale”, după cum influenţează sau nu gravitatea faptei şi calificarea ei legală.40 Potrivit Potrivit acestui acestui punct de vedere, circumstanţel circumstanţelee personale, personale, deci care influenţează gravitatea faptei şi calificarea ei legală, trebuie asimilate, în ceea ce priveşte efectele, în caz de participaţie, cu circumstanţele reale. 37
T.S., s.pen., dec.130\1987, în C.D., 1987, p.260 Trib.Mun.Buc., secţ.a-II-a pen., dec.325\1983 în R.R.D. nr.5, p.60 39 V. Dongoroz, Comentare, în Codul penal adnotat de C. Rătescu ş.a., vol.III , p.76 40 V. Dongoroz şi colab., op. cit., p.203, O. Loghin, Sancţionarea participanţilor în cazul pruncuciderii, în R.R.D. nr.1\1973, p.96 ,vezi şi „Dreptul” nr.5\2003, p.128 38
26
De aici aici conc conclu luzi ziaa că, că, într întruc ucât ât cali calita tate teaa de mamă mamă infl influe uenţ nţea ează ză asupr asupraa gravităţii faptei, cât şi asupra calificării legale, aceasta înseamnă că, în cazul în care mama este ajutată de o altă persoană la uciderea copilului ei nou-născut, acea persoană să răspundă pentru complicitate la pruncucidere. În sprijinul aceleiaşi idei s-a adus şi argumentul că există fapte prevăzute de legea penală a căror autor nu poate fi decât o persoană având o anumită cali calita tate te (de (de exem exempl pluu cetă cetăţe ţean an român român sau sau perso persoan anăă fără fără cetă cetăţe ţeni niee care care domiciliază pe teritoriul statului nostru, în cazul trădării, funcţionar, în cazu cazull dela delapi pidă dări riii etc. etc.). ). În cazu cazull aces acesto torr infr infrac acţi ţiun uni,i, cali calita tate teaa cerut cerutăă auto autorul rului ui nu este este relev relevan antă tă ca circu circums msta tanţ nţăă perso persona nală lă,, ci ca elem elemen entt consti constitut tutiv iv al conţin conţinutu utului lui infrac infracţiu ţiunii nii,, astfel astfel încât, încât, îndepl îndeplini inirea rea aceste acesteii condiţii condiţii în ce-l priveşte pe autor, operează faţă de toţi ceilalţi ceilalţi participanţ participanţi.i. În cazu cazull dela delapi pidă dări rii, i, de pild pildă, ă, acel acelaa care care îl ajut ajutăă pe gest gestio iona narr să-ş să-şii însuş nsuşea easc scăă din din bunu bunuri rile le pe care care le gest gestio ione neaz ază, ă, răsp răspun unde de pent pentru ru complicitate la delapidare şi nu pentru furt, deoarece calitatea subiectului este este rele releva vant ntăă în aceas această tă situ situaţ aţie ie nu ca circu circums msta tanţ nţăă perso persona nală lă,, ci ca element al conţinutului infracţiunii. Soluţia este aceeaşi în cazul tuturor infracţiunilor cu subiect calificat.41 În asemenea cazuri, nu poate exista coautorat decât dacă toţi coautorii au calitatea cerută de lege. Pot exista însă complici, instigatori la infracţiunea comisă de autorul calificat. Potrivit unei alte opinii, pruncuciderea este, în esenţă, o faptă de omor supusă însă unei sancţiuni atenuante sau, cu alte cuvinte, o formă atenuantă a omorului. În consecinţă, potrivit acestei opinii, participanţii la infr infrac acţi ţiun unea ea de prun pruncu cuci cide dere re treb trebui uiee să răsp răspun undă dă,, inde indepe pend nden entt de încadrarea încadrarea juridică a faptei faptei penale săvârşite săvârşite de autorul principal şi anume, ei vor răspunde răspunde pentru omor.42 În cazul pruncuciderii, prin urmare există o faptă de omor care poate fi săvârşită de orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale cerute de lege pentru a deveni subiectul unei infracţiuni. 41
O. Loghin, Sancţionarea participanţilor în cazul pruncuciderii, în R.R.D. nr.1\1973, p.95,Al. Boroi, op. cit., p.158 42 Al. Boroi,op. cit., p.157-158
27
Această faptă este pedepsită însă mai uşor ca infracţiune de pruncucidere, atunci când în persoana făptuitorului sunt întrunite două condiţii care în concepţia legiuitorului, fac ca omorul să fie privilegiat în mare parte şi anume: a)
subiectul activ al infracţiunii are calitatea de mamă a copilului;
b) b) mama mama copil copilul ului ui,, în mome moment ntul ul săvâr săvârşi şiri riii faptei faptei,, se afla afla într-o într-o stare stare de tulburare pricinuită de naştere. Aceste Aceste circumstanţ circumstanţee sunt personale, personale, ele nu se răsfrâng răsfrâng asupra altor persoane deoarece presupun o anumită stare psihică în care se află mama ucigaşă, stare pe care participanţii nu o pot avea în legătură cu copilul născut de autoarea principală. Ca atare, dacă mai multe persoane comit un omor asupra copilului nou-născut, atunci mama, dacă s-a aflat în situaţia arătată, beneficiază de regimul juridic atenuant, ceilalţi răspund pentru omor calificat. 43
4.2 Subiectul pasiv Subiectul pasiv al infracţiunii trebuie să aibă calitatea de copil nounou-năs născu cut,t, indi indife fere rent nt dacă dacă a fost fost născ născut ut din din căsă căsăto tori riee sau sau din din afara afara căsătoriei; căsătoriei; calitatea calitatea de subiect subiect pasiv şi imediat al pruncuciderii pruncuciderii nu o poate avea decât victima nemijlocită a acţiunii făptuitorului. Calitatea de nou-născut se obţine din luarea în considerare a procesului naşterii. Un asemenea proces debutează prin contracţii interne specifice, însoţite de dureri şi apoi desprinderea treptată a copilului de organismul matern, iar în final, expulzarea acestuia. Naşterea nu cuprinde exclusiv evenimentul final, ci ansamblul travaliului, adică şi perioada de debut a procesului naşterii, urmată de fazele parcurse de fiinţa umană în efortul ei de trecere de la mediul 43
Decizia de îndrumare nr. 2/1976, R.R. D. nr. 5/1976, p.46
28
intrauterin la ambianţa externă. În fazele respective se pot ivi complicaţii, afecţiuni congenitale grave, accidente, etc., de care trebuie să ţină seama în stabilirea condiţiei de nou-născut viu.44 Un copil se naşte viu când se manifestă prin ţipăt, mişcare, respiraţie, semne distinctive, unanim acceptate. Există situaţia ca nou-născutul să fie viu, dar aparent, să prezinte semnele morţii, aceasta ca urmare a stării de asfixie, instalată prin întreruperea prematură a circulaţiei placentare sau a obturării căilor respiratorii prin mucus. Este posibilă şi o respiraţie intrauterină fără viaţă extrauterină ulterioară, în cazurile în care circulaţia placentară s-a întrerupt în cursul travaliului, membranele s-au rupt şi aerul din cavitatea uterină este inspirat de făt. Instalarea respiraţiei este cel mai sigur mijloc prin care se indică viaţa extrauterină, iar aceasta se constată prin metoda „decimaziei pulmonare” bazată, la rândul său, pe ideea că greutatea plămânului respirat este redusă la aproximativ jumătate faţă de cel nerespirat. Sunt însă şi excepţii de la această regulă, la prematuri, stări de îngheţ, putrefacţie, sau altele de natură să modifice greutatea plămânului.45 S-a stabilit că viaţa copilului născut după a 28-a săptămână de sarcină este în general, asigurată. Înainte de acest termen, copilul s-ar putea dezvolta numai prin mijloace speciale, iar cel născut înainte de luna a 6-a nu are nici o şansă de supravieţuire. Orice acţiune violentă a mamei asupra copilului (având drept scop uciderea acestuia), în cazurile în care procesul naşterii se declanşează în mod natural şi este vorba de un făt viu, constituie pruncucidere sau omor. Violenţele pot însă să aibă un caracter accidental cum ar fi: intervenţii chirurgicale necesare, asfixierea involuntară a copilului, violenţe pentru degajarea corpului copilului, expulzii precipitate urmate de 44 45
Al. Boroi, op. cit., p.160 V. Beliş, Medicină Legală, Editura Teora, 1992, p.147
29
izbirea copilului de un plan dur, dar acestea sunt totuşi cazuri particulare, care urmează a fi identificate şi puse în legătură cu elementul intenţional. După naştere, semnificative pentru stările accidentale sunt arsuri, intoxicaţii, electrocutări, căderea copilului din braţele mamei, numai medicul legist fiind cel care, în urma unui examen foarte atent, poate stabili dacă ele provin din lovire cu un corp dur sau din căderea copilului de la înălţime. De obicei, momentul când se consideră că o fiinţă umană a primit calitatea de nou-născut este momentul declanşării procesului naşterii, în condiţii de normalitate, asupra unui făt viu. Timpul cât ar mai fi trăit dacă nu ar fi fost ucis, adică viabilitatea, nu este determinată în materie de pruncucidere.46 Durata maximă a stării de nou-născut este, pentru cazurile naşterilor normale, de 10-14 zile. Incriminarea – deşi nu prevede condiţii de loc ale săvârşirii faptei, prevede condiţii de timp şi anume, „fapta trebuie să se comită imediat după naştere”. Se află în această stare, copilul care mai poartă semnele naşterii recente. Săvârşirea faptei după această dată va constitui infracţiunea de omor calificat.
5. Latura obiectivă. Condiţii: a. Actele de violenţă ce s-au săvârşit asupra copilului nou-născut de către mama sa Elementul material constă într-o acţiune (inacţiune) de ucidere exercitată asupra victimei, prin orice mijloace apte a suprima viaţa acesteia, rezultat care se constată, de regulă, prin acte medico-legale. Infracţiunea se poate manifesta prin acţiune (sufocare, lovire, îngropare de 46
Al. Boroi, op. cit., p.161, vezi şi dec. nr.704, în C.D., 1962, p.428
30
viu) sau omisiunea îndeplinirii unor acte de importanţă vitală pentru copil, cum ar fi nehrănirea copilului, lăsarea în frig, abandonarea copilului întrun loc sau mod care-l expune la moarte şi pe care mama avea obligaţia legală să le execute. O altă cerinţă esenţială este aceea ca acţiunea sau inacţiunea îndreptată spre uciderea victimei să aibă loc „imediat după naştere”: se fixează astfel timpul de comitere, adică limitele de timp sau perioada de timp în care uciderea copilului nou-născut atrage calificarea de pruncucidere.47 Momentul iniţial al acestei perioade este momentul în care s-a terminat expulzarea fătului şi acesta dobândeşte viaţă extrauterină (chiar dacă nu a fost încă separat de mamă prin tăierea cordonului ombilical şi chiar dacă nu s-a eliminat placenta), adică momentul terminării naşterii fiziologice, iar perioada curge doar scurt timp după aceasta, până când se menţin semnele naşterii recente pe corpul copilului şi starea de tulburare a mamei pricinuită de naştere, care-i conferă responsabilitate diminuată, atenuată.48
b. Rezultatul sau urmarea imediată Specific infracţiunii de pruncucidere este ca urmarea socialmente periculoasă să aibă drept rezultat moartea copilului nounăscut. Dacă se produce un alt rezultat, cum ar fi vătămarea gravă a sănătăţii ori infirmitatea copilului, nu prezintă interes pentru pruncucidere, deoarece tentativa nu este incriminată. În cazul în care activitatea de ucidere a fost în întregime efectuată, dar rezultatul (constând în moartea copilului) nu s-a produs, din 47 48
Al. Boroi, op. cit., p.162 I. Dobrinescu, Infracţiuni…, p.115-116, O.Loghin, T.Tudorel, op. cit., p.95
31
motive independente de voinţa făptuitoarei (când intervenţia medicului îl salvează), aceasta răspunde pentru infracţiunea de vătămare corporală în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.49 c. Raportul de cauzalitate între actele de violenţă şi rezultat Este necesar ca, între actul de agresiune comis de mamă asupra propriului copil şi rezultatul constând în moartea copilului, să se stabilească legătura de la cauză la efect.
6. Latura subiectivă. Latura subiectivă ca element al conţinutului constitutiv al infracţiunii cuprinde totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea conştiinţei şi voinţei infractorului faţă de faptă şi urmările acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infracţiune. Şi sub aspectul laturii subiective, este necesar ca intenţia de a ucide, care prezidează săvârşirea faptei, să se fi născut sau să se fi format ca urmare şi sub impulsul stării de tulburare psihică consecutiv naşterii, în condiţiile unei iresponsabilităţi sau responsabilităţi afectate de această stare. De aceea, intenţia de a ucide se manifestă, în acest caz, ca intenţie spontană, repentină sau impetuoasă caracterizată prin aceea că se naşte şi se execută, sub influenţa impetuoasă a acestei tulburări psihice, simultan sau în intervalul de timp cât aceasta persistă, fiind incompatibile cu premeditarea. Putem afirma că este o formă de boală aflată la graniţa dintre manifestarea omului normal şi responsabil şi a celui lipsit de răspundere penală.50
49 50
Al.Boroi, op.cit., p.169 Al.Boroi, op. cit., p.170
32
SECŢIUNEA a- II-a ELEMENTE PROCESUAL – PENALE Fiind o infracţiune contra vieţii, la infracţiunea de pruncucidere acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, ancheta fiind efectuată în mod obligatoriu de către procuror (art. 209, alin. 3 si 4 c. pr. pen.). Moartea nou – născutului fiind o moarte violentă, în conformitate cu prevederile articolului 114 alineatul 1 c. pr. pen., este
33
obligatoriu să se dispună efectuarea unei constatări medico – legale privind cauzele morţii victimei, întocmindu-se un raport medico – legal. În absenţa raportului medico – legal devine obligatorie expertiza medico – legală (art. 117, alin 3, c. pr. pen.). Acestor obligaţii procesuale comune tuturor infracţiunilor contra vieţii, li se alătură recomandarea, inspirată dintr-o practică îndelungată şi existenţa în metodologia multor magistraţi – de a se dispune efectuarea unei expertize medico – legale complexe, care să stabilească prin examinarea atât a cadavrului nou – născutului, cât şi a mamei acestuia – dacă, pe de o parte, acţiunea sau inacţiunea ucigătoare s-a purtat asupra unui “copil nou – născut” şi “imediat după naşterea” lui, precum şi dacă, pe de altă parte, autoarea omorului a acţionat în acel moment sub imperiul “stării de tulburare pricinuită de naştere”51.
SECŢIUNEA a III-a ELEMENTE DE MEDICINĂ LEGALĂ
Legislaţia include timpul de supravieţuire a nou-născutului ca element juridic al „infracţiunii de pruncucidere” („imediat după naştere”). Se ştie că durata vieţii extrauterine se apreciază cu atât mai uşor şi precis cu cât ea a fost mai lungă.
Aspectul tegumentelor: Imediat după naştere, pielea este de culoare roşie aprinsă, catifelată, netedă, acoperită cu pliuri şi în regiunea dorsală de vernix caseosca. Pe suprafaţa pielii se mai găsesc urme de sânge şi de meconiu. Începând cu 51
Gheorghe Diaconescu – “Infracţiunile din Codul Penal Român”, pag. 185
34
cea de a doua zi de la naştere grăsimea se usucă şi se detaşează. De asemenea, începând cu primele zile de viaţă extrauterină începe şi descaunarea stratului comos al pielii în lambouri mari (lamelară) sau mici (furfuracee). Procesul poate dura 1-2 săptămâni.
Modificările cordonului ombilical: Cordonul ombilical este format dintr-un ţesut conjunctiv mucos (gelatina Wharon), acoperit de un ectodem stratificat şi de amnios. După întreruperea circulaţiei feto-materne, cordonul ombilical trece prin trei faze: -mumificarea, determinată de lipsa de irigaţie sanguină proprie şi de mediul nutritiv şi protector al lichidului amniotic, se face în primele trei zile; -formarea şanţului de demarcaţie sau de eliminare la nivelul liniei amniocutanate, în primele 24 de ore după naştere, care macroscopic, se prezintă ca un inel roşu, iar microscopic se observă un bogat infiltrat leucocitar; -căderea cordonului se face între 5-10 zile de la naştere. Cicatrizarea plăgii ombilicale se termină în 3-4 săptămâni (atenţie! se poate face şi la un cadavru - în schimb şanţul de demarcaţie şi cicatricea ombilicală sunt fenomene vitale). La nivelul capului, după naştere se petrec, de asemenea, unele modificări. În prezentaţiile craniene, prin încălecarea oaselor, apare capul succedaneu, a cărei durată poate fi de câteva ore. Bosa sero-sanquină, un infiltrat serohematic al ţesutului celular subcutanat cu localizare variabilă, se prezintă ca o tumefacţie păstoasă ce nu respectă suturile. Dovedirea vieţii extrauterine are o importanţă primordială în expertiza medico-legală. Dintre semnele care au fost propuse (chiar de către O.M.S.) drept „dovezi” ale vieţii extrauterine, medicina legală nu le poate accepta decât pe acelea care exprimă în mod indiscutabil fenomene caracteristice vieţii
35
desfăşurate în mediul extern, astfel ţipătul fătului, mişcările membrelor, bătăile cordului, rămân simple litigii. În schimb, fenomene ca: instalarea respiraţiei pulmonare, întreruperea circulaţiei fetale, prezenţa de alimente în tubul digestiv sau de corpi străini în căile respiratorii se pot demonstra obiectiv. Examenul plămânului oferă cele mai valoroase date privind viaţa extrauterină (plămânul nerespirat este mic în volum, neted, roşu-brun cu densitate mai mare decât a apei, în timp ce, cel respirat este expansionat, densitatea mai mică decât a apei, de culoare roşie-cenuşiu. Pe aceste diferenţe se bazează docimazia hidrostatică pulmonară, tehnică utilizată încă din secolul XVII. Problematica medico-legală a pruncuciderii obligă la rezolvarea următoarelor aspecte:
1. Identificarea naşterii la termen în scopul diferenţierii avortului de pruncucidere; 2. Problema viabilităţii nou-născutului nu are relevanţă judiciară, dar tranşează discuţii privind înregistrarea corectă a unui nou-născut. Regulamentele internaţionale (O.M.S.) obligă la înregistrarea ca născut viu a oricărui nou-născut, indiferent de durata sarcinii, dacă a dat un semn de viaţă oarecare (respiraţie, ţipăt, etc). Astfel, chiar şi în situaţia nounăscuţilor cu malformaţii incompatibile cu viaţa, sau a celor subponderali, dacă au prezentat un semn de viaţă, se vor înregistra ca născuţi vii deşi, teoretic, după OMS, viabilitatea devine posibilă abia după 1.000 g, iar după Federaţia Internaţională de Obstretică, după 750 g. Pentru a evita acest fals intelectual trebuie respecate aceste prevederi, deoarece o expertiză retrospectivă este în măsură să stabilească diagnosticul de viaţă extrauterină; 3. Stabilirea vieţii extrauterine constituie o problemă de „carrefour” în expertiza pruncuciderii, deoarece naşterea unui făt mort etichetează orice manoperă de violenţă ca imaginară, ca un act putativ;
36
4.
Durata vieţii extrauterine constituie o problemă medico-legală de
rezolvarea căreia depinde distingerea infracţiunii de pruncucidere (omorâre a nou-născutului imediat după naştere) de omorul calificat (de exercitarea de violenţe asupra descendenţilor, deci după ce nou-născutul a depăşit perioada de „imediat după naştere”). Aceasta decurge din examinarea aspectului exterior al cadavrului, din determinarea taliei şi greutăţii, din evoluţia morfologică a cordonului ombilical, a bosei sero-sangvinolente ce se resoarbe în 2-5 zile, din constatarea închiderii în 7-10 zile a găurii Botallo şi din constatarea eliminării meconiului din intestinul subţire în cel gros în primele 24 ore şi apoi din intestinul gros la exterior în următoarele 2-3 zile;
5. Stabilirea cauzei decesului în pruncucidere relevă că, la riscurile de indiferenţă sau abandon al nou-născutului, ca într-o sarcină nedorită, se adaugă lipsa îngrijirilor sau ale agresiunilor, care au făcut din omorârea nou-născutului una din cele mai monstruoase infracţiuni. Dacă pruncuciderea în timpul travaliului s-ar putea produce prin sufocare involuntară, consecutiv comprimării accidentale între coapse la o naştere neasistată, secţionarea gâtului imediat după degajarea capului exclude moartea nou-născutului prin cauze legate de naştere (cu excepţia iresponsabilităţii psihice) şi atestă omorul. Totuşi, în situaţia altor violenţe de tipul asfixiilor mecanice, traumatismele cranio-cerebrale vor fi multiple, cu fracturi craniene şi leziuni cerebrale în focar şi nu difuze. Existenţa plăgilor tăiate va invedera, de asemenea omorul. Pruncuciderea, în spiritul legii, se realizează mai veridic prin acte omisive decât prin acte comisive, aşa cum ar fi naşterea în lichide de facere cu asfixia nou-născutului, abandonarea în frig, neacordarea îngrijirilor necesare de către mamă datorită unei hemoragii mai mari decât fiziologice sau unui şoc obstetrical, etc. Unele cauze omisive pot ţine de sarcină şi, funcţie de starea clinică a mamei, pot merge până la înlăturarea
37
responsabilităţii (aşa cum ar fi şocul obstetrical, anemia din lehuzia imediată), faţă de mijloacele comisive ce atestă intenţionalitatea (starea mintală) a mamei şi pune problema discernământului psihic faţă de faptă. Deci, dacă mijloacele omisive pledează pentru pruncucidere sau chiar pentru lipsa ei, mijloacele comisive pledează pentru omor calificat, mai ales în situaţiile de violenţă extremă, aşa cum a fost îngroparea unui nou-născut la o adâncime de 15 cm cu spraveţuire de 15 ore şi deces ulterior; 6.
Aptitudinea mamei de a acorda un prim ajutor nou-născutului depinde
de posibilitatea reconstituirii retroactive a decursului travaliului, precum şi de probe ce vor putea evidenţia o naştere dificilă, printre care naşterile cu hemoragii în postpartum, cu şoc obstetrical, etc, relevante prin anemii acute, rupturi de perineu, etc; În cazul naşterilor neasistate, femeia se poate găsi în imposibilitatea de a acorda aceste îngrijiri, fiind vorba de o omisiune involuntară. Atunci când ea nu acordă în mod voit îngrijirile nou – născutului, este vorba de o omisiune voluntară. Pentru a aprecia dacă nou – născutului i s-au acordat sau nu îngrijiri după naştere, la necropsie sunt examinate atent tegumentele pentru a se constata dacă nou – născutul a fost spălat, se observă dacă cordonul ombilical a fost secţionat şi ligaturat sau rupt şi dacă au fost dezobsturate căile respiratorii. De asemenea, este examinat cu atenţie stomacul. La 12 ore după naştere nou – născutul este hrănit cu ceai, iar după 24 de ore cu lapte. Dacă alimentele lipsesc din stomac, iar densitatea urinei este peste 1012 înseamnă că mama a omis săşi hrănească copilul.
7. În situaţia omorului patologic al nou-născutului, o examinare psihiatrico-legală cât mai aproape de momentul naşterii va putea evidenţia o stare excepţională de tipul echivalenţelor epileptice cu confuzie mintală şi amnezie, de tipul beţiei patologice, etc, sau un episod psihotic de psihoză maniaco-depresivă puerperală, schizofrenie, etc, care prin
38
motivaţia delirantă sau halucinatorie a actului, vor duce la disculpare. În caz de omor prin omisiune, aprecierea conduitei mamei este mai dificilă, necesitând observarea spitalicească mai îndelungată şi analiza detaliată a dosarului cauzei. Bazele teoretice ale expertizei psihiatrice sunt complexe şi legate de: cercetarea clinică, examinările paraclinice, investigaţiile bioenergetice, interpretarea neurofiziologică, cercetarea sociologică. -cercetarea clinică vizează surprinderea simptomatologiei iniţiale printr-o observaţie dinamică complexă de urgenţă, reconstituind antecedentele patologice ale subiectului, elementele motivaţionale şi analiza atitudinii ulterioare. Un alt scop este excluderea simulării prin aprofundarea psihologică şi medico-biologică; -examinările paraclinice au rolul de probare a diagnosticului clinic, de reconstituire a circumstanţelor bio-psiho-sociologice cât mai aproape de momentul comiterii faptei; -pentru stabilirea autoarei în cazul unei pruncucideri un rol important îl are examenul dermatoglifelor, a structurii transmisibile ereditar; -cercetarea sociologică contribuie la rezolvarea dublului rol al expertizei – de precizare a cauzalităţii şi de orientare a măsurilor de prevenire şi tratare a infractoarei.
8. Când mama nu este cunoscută, se va recurge la depistarea sa medicală prin examene extinse privind constatarea semnelor recente de naştere (lohii, involuţia uterului) sau a semnelor tardive de naştere (col în fantă transversală, rupturi de perineu, etc). Prin examene de laborator se va putea confirma locul naşterii prin urmele de sânge uman, de meconiu sau lichid amniotic la locul a fi suspectat de naştere, mai ales în naşterile neasistate sau empiric asistate.52
52
Gh.Scripcaru, op.cit., p.268-269
39
CAPITOLUL – III METODOLOGIA CERCETĂRII INFRACŢIUNII DE PRUNCUCIDERE SECŢIUNEA I : CONSIDERAŢII GENERALE
Pruncuciderea53 este fapta mamei care, aflată intr-o stare de tulburare pricinuită de naştere, îşi ucide imediat copilul nou-născut. Infracţiunea de pruncucidere fiind în esenţă o faptă de omor – supusă unei sancţiuni atenuate – face parte din grupul de infracţiuni împotriva persoanei54. Incriminând această faptă, legiuitorul a ţinut cont de datele oferite de ştiinţa medicală potrivit cărora există situaţii când – din cauza 53
Codul penal al României, art. 180 V. Dongoroz ş .a ., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. III,- partea specială -, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971, 54
40
naşterii şi imediat după aceasta – femeia poate avea anumite stări ce-i pot provoca o tulburare fizică şi psihică de natură a o împinge la uciderea propriului copil. Fiind o varietate a infracţiunii de omor, conţinutul său constitutiv – atât în latura sa obiectivă, cât şi în latura subiectivă – în linii mari, nu se deosebeşte de conţinutul constitutiv al omorului. Trebuie avut în vedere faptul că pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere se cer îndeplinite – cumulativ – două cerinţe esenţiale: a)
Prima cerinţă esenţială constă în condiţia ca acţiunea de ucidere a
copilului nou-născut să aibă loc imediat după naştere. b)
A doua cerinţă esenţială priveşte elementul material al infracţiunii,
respectiv ca acţiunea de ucidere să fie determinată de starea de tulburare pricinuită de naştere. Pentru concretizarea acestei cerinţe este necesar ca între starea de tulburare pricinuită de naştere şi starea de tulburare – generată de factori psihici sau fizici – care a condus la săvârşirea acţiunii de ucidere să existe un raport de cauzalitate. Din cele expuse mai sus rezultă că în structura infracţiunii de pruncucidere – şi deci in conţinutul său juridic – intră, pe lângă componenta conţinutului constitutiv şi o situaţie premisă. O primă condiţie pentru realizarea acestei situaţii preexistente e ca femeia gravidă să fi născut un copil viu, in caz contrar neputându-se vorbi de omor şi prin urmare nici de pruncucidere. O a doua condiţie privind existenţa situaţiei premise ca pruncul să fie un nou-născut55. Aşa cum s-a arătat, între infracţiunea de pruncucidere şi infracţiunea de omor există o strânsă legătură. Lipsa uneia din cele două cerinţe esenţiale ale laturii obiective, ori a uneia din condiţiile situaţiei preexistente duce la încadrarea faptei în infracţiunea de omor.
55
V. Dongoroz ş. a. op..cit.
41
Acţiunea penală pentru infracţiunea de pruncucidere se pune în mişcare din oficiu, urmărirea penală se efectuează de către procuror, iar judecarea în primă instanţă este de competenţa tribunalului judeţean56. Şi în cest caz, organele de poliţie au datoria de a acţiona pentru dovedirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, de a desfăşura acţiuni specifice pentru identificarea persoanei vinovate şi probarea activităţii infracţionale.
SECŢIUNEA a II – a ASPECTE PE CARE TREBUIE SĂ LE LĂMUREASCĂ CERCETAREA
Infracţiunea de pruncucidere este, în esenţă, o faptă de omor al cărei obiect îl constituie ocrotirea vieţii copiilor nou-născuţi, ocrotire ce statuează dreptul la viată al oricărui copil, precum şi obligaţia pentru toţi membrii societăţii de a respecta acest drept57 Cercetare infracţiunii de pruncucidere trebuie să lămurească următoarele probleme: 1 – natura şi cauza morţii; 2 – starea de nou-născut; 3 – gradul de rudenie dintre făptuitor şi victimă; 4 – locul şi timpul 56 57
Codul de procedură penală al României , art.209, alin. 4 şi art 27, pct. 1,lit. a V. Dongoroz ş. a. op..cit.
42
comiterii infracţiunii; 5 – existenţa stării de tulburare psihică a mamei pricinuită de naştere; 6 – făptuitorii şi contribuţia lor la săvârşirea faptei; 7 – cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat sau favorizat săvârşirea infracţiunii.
1 Natura şi cauza morţii Lămurirea acestei probleme are o importanţă deosebită dacă ţinem seama da faptul că natura şi cauza morţii reprezintă una din condiţiile indispensabile pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere. Un copil poate fi născut la termen ori înainte, mort sau viu, moartea survenind imediat după naştere, la câteva ore sau câteva zile. De asemenea, la naştere, femeia poate beneficia sau nu de asistenţă medicală de specialitate58 . Deci, moartea nou-născutului poate avea loc înainte de naştere, în timpul naşterii sau după naştere, formele acesteia – patologică, accidentală sau violentă – putând fi întâlnite atât înainte cât şi post natal. Trebuie precizat că nu orice moarte violentă poate face obiectul infracţiunii de pruncucidere, ci în cauză ar putea fi vorba şi de un accident59. Moartea accidentală se poate datora accidentelor sarcinii sau naşterii – asfixia intrauterină, dezlipirea prematură a placentei, torsiunea puternică a cordonului ombilical ş. a., respectiv întreruperii premature a circulaţiei placentare ori a traumelor obstetricale. Literatura de specialitate evidenţiază cazuri de moarte violentă accidentală cum ar fi: naşterea sau epulzarea precipitată a fătului, căderea copilului din mâinile celor ce asistă naşterea, lăsarea involuntară a membranelor peste faţa copilului, expunerea neintenţionată a acestuia la acţiunea nefavorabilă a factorilor de mediu ş.a.60 58
M. Kernbach „Medicină legală” Ion Eugen Sandu, „Metodica cercetării infracţiunii de pruncucidere” 60 M. Kernbach „Medicină legală 59
43
Sub aspectul infracţiunii de pruncucidere, organele de urmărire penală trebuie să lămurească dacă moartea noului-născut a fost violentă şi dacă aceasta s-a datorat acţiunilor sau inacţiunilor mamei. Practica judiciară şi literatura medico-legală scot în evidenţă diverse metode de săvârşire a infracţiunii prin acte comisive: asfixia mecanică sub multiplele ei forme – sufocarea prin astuparea orificiilor respiratorii externe, compresia troaco-abdominală, obstruarea faringelui, introducerea nouluinăscut în saci de plastic, frigider ori alte locuri lipsite de aer etc; strangularea cu mâna sau cu lanţul şi înecarea; lovirea capului nouluinăscut cu obiecte contondente sau de obiecte de acest fel; producerea de plăgi cu instrumente ascuţite, tăietoare sau despicătoare.61 Totodată, cercetarea trebuie să lămurească dacă este vorba de o moarte accidentală sau de pruncucidere prin omisiune voluntară – de exemplu, expunerea voită a noului-născut dezbrăcat la temperaturi de 8 o – 10oC – şi dacă leziunile existente pe corpul victimei se datorează unor factori de ordin accidental sau au fost cauzate de acţiuni specifice pruncuciderei. Diferenţierile dintre moarte patologică şi cea violentă comisivă este de natură să conducă la stabilirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii.
2.Starea de nou-născut O altă problemă pe care trebuie să o lămurească cercetarea este aceea a stării de nou-născut, respectiv dacă este realizată şi cea de-a doua condiţie pentru existenţa situaţiei premise. Lămurirea sării de nou-născut – coroborată cu cea a viabilităţii fătului şi cea a duratei vieţii intrauterine – este absolut indispensabilă sub aspectul delimitării infracţiunii de
61
N. Drugescu, Pruncuciderea, în „Medicină legală”, Editura Teora, Bucureşti
44
pruncucidere de infracţiunea de omor. În acelaşi sens, naşterea unui copil mort exclue posibilitatea existenţei infracţiunii de pruncucidere şi, cu atât mai mult a celei de omor. Prin urmare, lămurirea stării de nou-născut prezintă importanţă majoră, atât sub aspectul încadrării juridice a faptei, cât şi din punct de vedere al activităţilor ce vor fi executate pentru administrarea probelor şi alegerii celei mai adecvate tactici de cercetare. Calitatea de nou-născut se obţine din luarea în considerare a procesului naşterii. Un asemenea proces debutează prin contracţii interne specifice, însoţite de dureri şi apoi desprinderea treptată a copilului de organismul matern, iar în final, expulzarea acestuia. Naşterea nu cuprinde exclusiv evenimentul final, ci ansamblul travaliului, adică şi perioada de debut a procesului naşterii, urmată de fazele parcurse de fiinţa umană în efortul ei de trecere de la mediul intrauterin la ambianţa externă. În fazele respective se pot ivi complicaţii, afecţiuni congenitale grave, accidente, etc., de care trebuie să ţină seama în stabilirea condiţiei de nou-născut viu.62 Un copil se naşte viu când se manifestă prin ţipăt, mişcare, respiraţie, semne distinctive, unanim acceptate. Există situaţia ca nou-născutul să fie viu, dar aparent, să prezinte semnele morţii, aceasta ca urmare a stării de asfixie, instalată prin întreruperea prematură a circulaţiei placentare sau a obturării căilor respiratorii prin mucus. Este posibilă şi o respiraţie intrauterină fără viaţă extrauterină ulterioară, în cazurile în care circulaţia placentară s-a întrerupt în cursul travaliului, membranele s-au rupt şi aerul din cavitatea uterină este inspirat de făt. Instalarea respiraţiei este cel mai sigur mijloc prin care se indică viaţa extrauterină, iar aceasta se constată prin metoda „decimaziei pulmonare” bazată, la rândul său, pe ideea că greutatea plămânului respirat este redusă 62
Al. Boroi, op. cit., p.160
45
la aproximativ jumătate faţă de cel nerespirat. Metoda a fost folosită încă din sec. XVII. Pentru efectuarea corectă a docimaziei se procedează astfel; într-un vas cu apa se scufundă piesa bucocervică-toracică. Daca piesa pluteşte, densitatea plămânului este mai mică decât a apei şi aceasta face ca piesa să rămână la suprafaţă. Căderea piesei la fundul vasului dovedeşte că densitatea este mai mare decât a apei, lipseşte aerul din alveole ceea ce presupune lipsa respiraţiei. În etapa următoare a docimaziei, se separa cei doi plămâni şi se introduce pe rând în vasul cu apa. Apoi, se recoltează fragmente de pulmon de dimensiuni variabile, de la cm la mm, din diferite zone şi se introduc în apă. Fragmentele pulmonare vor pluti la suprafaţa apei, vor rămâne „între două ape”, sau vor cădea la fundul vasului. În raport cu aceste aspecte se poate vorbi de plămân respirat, parţial respirat sau nerespirat. Plămânul nerespirat apare colabat, nu umple cavităţile pleurale, fiind situate în sinusul costo-vertebral. Pe suprafaţă are o culoare roşie-vişinie sau roşie-ciocolăţie, consistenţa crescută, crepitaţii absente, aspecte de organ parenchimatos. Pe secţiune, acelaşi aspect uniform, se scurge sânge negricios fără bule de aer iar amestecul plămânului este cămos. Docimazia pulmo-hidrostatică are valoare când este efectuata corect şi ţesutul pulmonar nu este alterat de procesul de putrefacţie. Exista situaţii când plămânul respirat cade la fundul vasului cu apa sau plămânul nerespirat pluteşte datorită putrefacţiei. Pentru înlăturarea acestor incertitudini, docimazia histologica pulmonara este obligatorie. Se recoltează mai multe fragmente mici de plămân care se fixează în soluţie de formol 10 la suta, urmărind a fi prelucrate pentru examenul microscopic. Examenul ne arată aspecte caracteristice pentru pulmonul respirat şi cel nerespirat. Docimazia hidrostatică negativă a plămânului respirat poate apare în următoarele condiţii;
46
- Existenta unei stări patologice - pneumonie parenchimatoasă sau interstiţială, bronhopneumonie, sifilis, TBC, infarcte pulmonare, atelectazie. - Prematurii cu respiraţie incompletă; - Expunere la fierbere, arsură etc. Docimazia hidrostatică pozitivă a plămânului nerespirat poate să se manifeste în cazurile; - Cadavre îngheţate prin scăderea greutăţii specifice datorită acelor de gheată; - Aspirat masiv de vemix caseosă datorită conţinutului în grăsimi a aspiratului; - Putrefacţia în faza gazoasă; - Respiraţia artificială prin distesia parţială a plămânului Pentru a constata existenta unui plămân respirat se fac şi alte probe, ca examenul radiologic al toracelui. În cazul plămânului nerespirat, parenchimul pulmonar este uniform opac; în respiraţia superficială, desenul este pus în evidentă; în putrefacţie, poate reproduce în oarecare măsură aspectul plămânului respirat. S-a stabilit că viaţa copilului născut după a 28-a săptămână de sarcină este în general, asigurată. Înainte de acest termen, copilul s-ar putea dezvolta numai prin mijloace speciale, iar cel născut înainte de luna a 6-a nu are nici o şansă de supravieţuire. Orice acţiune violentă a mamei asupra copilului (având drept scop uciderea acestuia), în cazurile în care procesul naşterii se declanşează în mod natural şi este vorba de un făt viu, constituie pruncucidere sau omor. Violenţele pot însă să aibă un caracter accidental cum ar fi: intervenţii chirurgicale necesare, asfixierea involuntară a copilului, violenţe pentru degajarea corpului copilului, expulzii precipitate urmate de
47
izbirea copilului de un plan dur, dar acestea sunt totuşi cazuri particulare, care urmează a fi identificate şi puse în legătură cu elementul intenţional. După naştere, semnificative pentru stările accidentale sunt arsuri, intoxicaţii, electrocutări, căderea copilului din braţele mamei, numai medicul legist fiind cel care, în urma unui examen foarte atent, poate stabili dacă ele provin din lovire cu un corp dur sau din căderea copilului de la înălţime. De obicei, momentul când se consideră că o fiinţă umană a primit calitatea de nou-născut este momentul declanşării procesului naşterii, în condiţii de normalitate, asupra unui făt viu. Timpul cât ar mai fi trăit dacă nu ar fi fost ucis, adică viabilitatea, nu este determinată în materie de pruncucidere.63 Durata maximă a stării de nou-născut este, pentru cazurile naşterilor normale, de 10-14 zile. Starea de nou-născut este evidenţiată de particularităţile morfologice ale fătului, adică prin dimensiuni, pornindu-se de la criteriul cantitativ al greutăţii şi proporţiilor. Astfel, obstetrica socoteşte noulnăscut normal în greutate de 3000 – 4000 g 64, cu diferenţieri pe sexe – de regulă, 3000 – 3500 g pentru băieţi şi 2900 – 3200 g pentru fetiţe 65 - , între 2500 – 3000 g acesta fiind considerat subponderal iar, între 1000 – 2500 g imatur. De asemenea, nou-născutul prezintă diferenţe profunde de ordin calitativ privind compoziţia, structura şi funcţia diferitelor ţesuturi şi sisteme morfo-funcţionale. De exemplu, lungimea unui nou-născut la termen se situează intre 50 – 54 cm, la băieţi şi 49 – 51 la fetiţe, craniul este relativ mare, având perimetrul de 34 – 35 cm, toracele se prezintă sub formă de con cu baza în jos – având perimetrul de 31 cm - , iar abdomenul este mare şi măsoară în jur de 32 – 34 cm. 63
Al. Boroi, op. cit., p.161, vezi şi dec. nr.704, în C.D., 1962, p.428 M.Kernbach.op. cit. , pag. 409 65 N.Drugescu, op. cit. , pag.149 64
48
Descoperirea cadavrului cu dimensiunile menţionate, asociată cu alte urme ce atestă starea de nou-născut66 şi existenţa leziunilor specifice uciderii prin acte comisive indică pruncuciderea şi impune luarea unor măsuri operative de identificare a autoarei şi pentru ridicarea altor urme şi mijloace materiale de probă.
3. Gradul de rudenie dintre făptuitor şi victimă Potrivit legii, subiect activ al infracţiunii de pruncucidere nu poate fi decât mama noului-născut. De aceea, cercetarea trebuie să lămurească dacă moartea s-a produs datorită acţiunilor comisive sau omisive voluntare ale celei care i-a dat naştere ori ale altor persoane. Dacă la săvârşirea infracţiunii de pruncucidere au participat alte persoane este absolut obligatorie – pe lângă stabilirea gradului de participaţie – lămurirea legăturilor şi a gradului de rudenie dintre victimă şi făptuitor, cunoscând că în raport cu acestea şi cu împrejurările în care a fost săvârşită, fapta poate constitui infracţiunea de omor calificat.67
4. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii Noţiunea de „loc al faptei” în cazul infracţiunii de pruncucidere cuprinde o arie destul de mare şi diversificată, generată, în principal, de acţiunilor făptuitoarei din momentul naşterii şi până în momentul ascunderii ori abandonării cadavrului. Prin urmare, „loc al faptei” ar putea fi: - locul unde s-a produs naşterea; - locul unde s-a săvârşit infracţiunea;
66
Dintre acestea, cel mai important este cordonul ombilical – 50 – 60 -, turgescent, lucios şi fără linie de demarcaţie la locul de inserţie cu abdomenul în primele 24 ore 67 Codul penal al României, art. 179
49
- locul unde s-a descoperit cadavrul noului-născut, părţi din acesta ori alte urme din care să rezulte că a fost incinerat, macerat, devorat de animale etc; - itinerarul parcurs de autoarea infracţiunii ori alte persoane de la locul naşterii şi până la locul în care a fost abandonat cadavrul; - locul unde a fost descoperit instrumente, obiecte, recipiente etc. ce au servit la naştere, transportarea cadavrului sau suprimarea vieţii nouluinăscut.68 Stabilirea locului unde s-a săvârşit infracţiunea prezintă importanţă din mai multe considerente. În primul rând, în locurile menţionate pot fi găsite urme şi mijloace materiale de probă care – valorificate ştiinţific – pot conduce la identificarea autoarei faptei şi dovedirea vinovăţiei acesteia. De asemenea, urmele descoperite la faţa locului demonstrează – prin evidenţierea leziunilor şi modalităţilor de comitere a faptei s.a. – dacă în cauză este vorba de pruncucidere sau de infracţiunea de omor şi deci, contribuie la încadrarea juridică corespunzătoare. În al doilea rând, cunoaşterea locului unde s-a săvârşit infracţiunea constituie punctul de plecare în formarea cercului de suspecţi şi în identificarea martorilor, atât a celor care au perceput direct împrejurările ori anumite episoade ale activităţii infracţionale, cât şi a celor care au aflat despre săvârşirea faptei din surse intermediare. Referitor la timpul când s-a săvârşit infracţiunea, stabilirea acestuia constituie încă una din cerinţele esenţiale pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere şi, implicit, a vinovăţiei. Legea statuează expres că pentru a exista infracţiunea de pruncucidere, moartea nouluinăscut – datorită acţiunilor mamei ori inacţiunilor intenţionate ale acesteia – să se fi produs imediat după naştere. Atât în literatura şi practica judiciară, cât şi cea medico-legală s-au purtat discuţii în legătură cu
68
Ion Eugen Sandu, op. cit, pag. 29
50
stabilirea unor criterii specifice şi a unui limbaj unitar în ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de „imediat după naştere”. Opiniile diferite pornesc de la faptul că in literatura si practica medico-legală, unii autori consideră nou-născut copilul în primele 15- 20 de zile de viata, perioadă în care acesta se adaptează mediului extern, se elimină cordonul ombilical, apar tulburările digestive şi de nutriţie şi sunt necesare îngrijiri deosebite. Alţi autori plasează perioada neonatală într-un interval de 30 zile, în timp ce alţii consideră ca regresiunea modificărilor produse de actul naşterii — involuţia cordonului ombilical, depăşirea crizei fiziologice etc. — cuprinde 14—15 zile. Toate acestea ţin însa de aspectele de ordin strict medical, legate de împărţirea copilăriei în anumite perioade şi de nivelul de dezvoltare fizica şi psihică corespunzătoare fiecărei etape69. Din punct de vedere al existenţei sau inexistenţei infracţiunii de pruncucidere, moartea noului-născut trebuie să fi survenit la un moment cât mai apropiat de cel al naşterii şi copilul a căpătat o existenţă biologică independentă curmarea vieţii fiind strâns legată de starea mamei, survenită imediat după naştere. Stabilirea elementului timp şi includerea lui în noţiunea de ,,imediat după naştere" implică lămurirea faptului dacă pe cadavrul noului-născut exista sau nu semne ale naşterii recente. În afara particularităţilor morfologice ale fătului, semnele unei naşteri recente sunt date şi de alte urme descoperite pe cadavru. Dintre acestea amintim: — urme de sânge si vernix caseosa — substanţă grasă, de culoare albgălbuie, conţinând glicogen şi colesterol, produsă fie de glandele sebacee ale fătului, fie de epiteliul amniotic — pe segumente;70 — prezenţa bosei sero-sanguine, care dispare în 2—3 zile de la naştere; — pielea de culoare roşie — eritemul fiziologic sau eritemul nouluinăscut;71 69
De regulă, copilăria este împărţită în următoarele etape: nou-născut, sugar, copil mic, preşcolar, şcolar şi adolescent 70 N.Drugescu, op.cit., pag.146 71 Dispare în câteva zile de la naştere
51
—căderea cordonului ombilical, ceea ce demonstrează o viata extrauterină de cel puţin 3 zile; pergamentarea — mumifierea — acestuia se produce în primele 2—6 zile de la naştere şi uneori, chiar mai repede; — părul din zona capului lung de 1—3 cm; — descuamarea — furfuracee sau în lambouri — în regiunea abdominală — care începe după 24 ore —, baza toracelui, axile, regiunile inghinale; descuamarea maximă se observa între a 3-a şi a 5-a zi; — unghiile de la mâini depasesc pulpa degetului, testiculele sunt coborâte in scrot, iar labiile mari acoperă pe cele mici s.a. La toate cele expuse — constatate cu ocazia cercetării la fafa locului şi a examenului extern al cadavrului — se vor adaugă, ulterior, examinările medico-legale care vor stabili cu certitudine starea de nounăscut, vârsta intrauterină, viabilitatea fătului şi dovezile de instalare a vieţii extrauterine. Datele furnizate de medicul legist în prima fază a cercetărilor sunt un ajutor nepreţuit pentru organul de urmărire penală, în funcţie de acestea putând fi elaborate versiunile privitoare la natura faptei, făptuitori, mobilul infracţiunii, împrejurările în care a fost comisă s.a. şi dispunerea operativă a măsurilor de verificare a lor. Trebuie reţinut, în contextul celor arătate, că pentru existenta infracţiunii de pruncucidere, cercetarea trebuie să lămurească faptul că noulnăscut se afla în viată în momentul comiterii faptei, fiind irelevantă din punct de vedere al încadrării juridice constituţia fizică a acestuia, care să-i prezume viabilitatea. Cu toate acestea, evidenţierea caracteristicilor morfofiziologice sunt absolut necesare, atât pentru a demonstra starea de nounăscut, cât şi pentru reţinerea eventualelor circumstanţe atenuante, în cazul în care, copilul, deşi născut viu, era neviabil.
5. Existenţa stării de tulburare psihică a mamei, pricinuită de naştere
52
Pentru diferenţierea infracţiunii de pruncucidere de infracţiunea de omor, cercetarea trebuie să lămurească daca mama ce şi-a ucis imediat copilul nou-născut se afla sau nu într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. Starea de tulburare — de ordin psihic —, cauzată de naştere şi raportul de cauzalitate ce există între această stare şi uciderea nouluinăscut se constituie într-o altă condiţie indispensabilă pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere. Tulburarea pricinuită de naştere poate fi de natură psihică, dar ea poate fi provocată şi de anumiţi factori fizici, concretizată în tulburări psihoemoţionale, hemoragii în timpul naşterii, şoc obstetrical. De exemplu, aşa-numita febra puerperala poate da o stare de tulburare psihică datorita pătrunderii în uter a unui agent patogen.72 Unii autori susţin că, de regulă, starea psihică a mamei, imediat după naştere, nu se datorează în mod direct unor psihoze provocate de sarcină sau de naştere, ci agravării unor psihoze preexistente sarcinii.73 Din acest considerent, în lămurirea acestei probleme trebuie să se ţină seama, printre altele, şi de antecedentele patologice ale mamei, constituţia psihosomatică, evoluţia sarcinii, condiţiile în care a avut loc naşterea74 s.a. Alţi autori admit existenţa unor stări psihofiziologice anormale determinate de naştere.75 Din punct de vedere al cercetării trebuie reţinut că aceste stări, deşi pot explica conduita deviată a femeii, nu sunt de natură să ducă la diminuarea sau abolirea discernământului pentru fapta comisă. Altfel spus, stările psihofiziologice anormale — pricinuite de naştere — nu produc modificarea comportamentului mamei, nu-i alterează voinţa şi, în nici un caz, nu duc la iresponsabilitatea celei în cauză. În acest sens s-a pronunţat şi practica judiciară. Astfel, ceea ce determină încadrarea faptei ca infracţiune de pruncucidere nu este o tulburare determinată de împrejurări lăturalnice procesului fiziologic al 72
lon-Eugen Sandu, op. cit-, pag. 27. M. Kernbach, op. cit., pag, 440. 74 N. Drugescu, op. cit., pag. 150 75 N. Drugescu, op. cit., pag. 146 73
53
naşterii — împrejurarea că inculpata era necăsătorită, că a născut pe ascuns, că după săvârşirea faptei a avut o reacţie psihogenă depresivă —, ci tulburarea cauzată de o stare psihofiziologică anormală ce, uneori, se poate produce în timpul naşterii. Complexul de situaţii conflictuale premergătoare şi exterioare naşterii, ca şi consecinţele acestora asupra psihicului femeii — de pildă, teama de reacţia părinţilor sau de oprobriul celor din jur — nu sunt decât mobiluri ale săvârşirii faptei, neputându-li-se da efect juridic, în înţelesul de ,,tulburare pricinuită de naştere".76 Uciderea noului-născut, săvârşită de mamă imediat după naştere, constituie infracţiunea de pruncucidere numai în cazul când din actele dosarului rezultă cu certitudine că anterior naşterii mama nu a avut intenţia de a-şi omorî copilul şi că uciderea a fost determinată de o stare reactivă nevrotică psihopatologică pricinuită de naştere.77 Pentru dovedirea împrejurării că suprimarea vieţii copilului a avut loc imediat după naştere, precum şi a faptului că mama şi-a ucis copilul în timp ce se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, pe lângă alte mijloace de probă, este necesară şi efectuarea unei expertize medico-legale, prin care să se ateste că, în împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, mama a acţionat în condiţiile menţionate.78 Starea de tulburare pricinuită de naştere poate fi stabilită, exactitatea concluziei specialistului fiind influenţată decisiv de apropierea momentului examinării de cel al naşterii şi săvârşirii infracţiunii. .
6. Făptuitorii şi contribuţia lor la săvârşirea faptei Infracţiunea de pruncucidere este susceptibilă de a fi săvârşită şi în participaţie. Din acest considerent, organele de urmărire penală trebuie să lămurească activitatea ilicită desfăşurată de fiecare participant, 76
77
Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 3865/1971 Idem, sect. pen., dec. nr. 5793/1970.
78
Plen Trib. Supr., dec. de Snclrumare nr. 2/1976 (extras).
54
contribuţia fiecăruia la consumarea activităţii ilicite şi, pe această bază, să administreze probatoriile necesare în vederea dovedirii vinovăţiei. Nu se pune problema încadrării juridice a faptei atunci când mama şi-a ucis copilul, imediat după naştere şi s-a dovedit că în acel moment se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. După cum, nu ridică probleme încadrarea juridică atunci când faptei îi lipseşte una din condiţiile ce determină existenţa infracţiunii de pruncucidere — starea de nou-născut, moartea să fi survenit imediat după naştere şi să fi fost provocată de mama aflată într-o stare de tulburare psihică pricinuită de naştere. În raport cu acţiunile comisive sau omisive voluntare, fapta îmbracă aspectul infracţiunii de omor calificat79. Problemele privind gradul de participaţie şi încadrarea juridică a faptei se pun atunci când la uciderea copilului nou-născut au contribuit şi alte persoane — fie singure, fie alături de mamă. Practica judiciară a statuat că fapta mamei de a consimţi, imediat după naştere, că viaţa copilului să fie suprimată de o alta persoană constituie complicitate la infracţiunea de omor calificat 80. De asemenea, dacă uciderea noului-născut a fost comisă de o alta persoană, activitatea infracţională a mamei urmează să fie încadrată, după caz, ca instigare, complicitate sau coautorat la omor calificat — omor săvârşit cu premeditare, asupra unei rude apropiate ori profitând de starea de neputinţa a victimei de a se apăra. Pe de altă parte, în lipsa unor elemente circumstanţiale care să justifice încadrarea faptei ca infracţiune de pruncucidere, activitatea mamei de a fi suprimat viaţa copilului nou-născut constituie infracţiunea de omor calificat.81 Într-o atare situaţie, în sarcina celorlalţi participanţi urmează a se reţine săvârşirea infracţiunii de omor calificat — profitând de starea de 79
În cazul unor acţiuni comisive involuntare se pune problema încadrării faptei de ucidere din culpa (N.A.). Codul penal al României, art. 40 rap. la art. 179 lit. c; În acelaşi sens, Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 1830/1975. 80
81
Plen Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1976 (extras),
55
neputinţă a victimei de a se apăra — şi, în raport cu alte elemente— premeditare, rude apropiate .— şi omor cu premeditare ori asupra unei rude apropiate. În sfârşit, activităţile complicelui sau instigatorului la suprimarea vieţii copilului nou-născut, imediat după naştere, de către mama care s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se consideră complicitate ori instigare la omor calificat,82 iar nu la infracţiunea de pruncucidere.83 Din cele expuse rezultă necesitatea lămuririi în detaliu a contribuţiei fiecăruia dintre participanţi, actele concrete prin care s-a materializat activitatea infracţională si aportul adus la ascunderea urmelor faptei comise. Numai lămurind aceste probleme se poate concluziona că activitatea organelor de urmărire penală s-a desfăşurat la un înalt nivel calitativ şi a dus, în final, la aflarea adevărului în cauză.
7. Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau înlesnit săvârşirea infracţiunii Evidenţierea, pe parcursul cercetărilor, a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor ce au generat şi favorizat săvârşirea infracţiunii de pruncucidere este de natură să ducă la luarea unor masuri corespunzătoare de prevenire. Aceste infracţiuni, cu un pericol social ridicat, prin urmările lor — de ordin demografic, social, economic etc. — îşi au originea în multiple cauze: familii dezorganizate, întreţinerea de relaţii adulterine, neînţelegerea rolului pe care trebuie sa-1 joace familia — la nivel micro si macrosocial — şi de aici, raporturi sexuale întâmplătoare ori relaţii de concubinaj, lipsa 82
Codul penal al României, art. 179 lit. d. sau dupa caz, şi lit. a ori e din acelaşi art.
83
Plen Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1976 (extras).
56
de comunicare şi înţelegere între părinţi şi tinerele ajunse la vârsta adolescenţei, frecventarea unor locuri de moralitate îndoielnică, consum de alcool, droguri s.a. Cauzele şi condiţiile sunt multiple, în raport cu mediul de viată, sistemul educaţional, posibilitatea de a înţelege responsabilitatea ce şi-o asuma femeia de a păstra sarcina, reacţia celor din jur etc. Depistându-le, organele de urmărire penală au posibilitatea să întreprindă acţiuni specifice cu caracter preventiv, cum ar fi: prezentarea faptelor prin mijloacele mass-mediei, — tv., presa, radio —, propunerea organizării unor procese cu publicitate lărgita, acţiuni pe linia eradicării vagabondajului şi prostituţiei s.a.
57
SECŢIUNEA a III – a ACTIVITĂŢILE CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR Descoperirea cadavrului unui copil nou-născut ori a unor părţi din acesta impune desfăşurarea următoarelor activităţi: 1. cercetarea la faţa locului; 2. ascultarea persoanelor ce au descoperit cadavrul; 3. dispunerea constatării medico-legale; 4. dispunerea constatărilor sau expertizelor criminalistice; 5. identificarea şi ascultarea altor categorii de martori; 6. efectuarea percheziţiei şi ridicarea de înscrisuri; 7. ascultarea învinuitei sau inculpatei, precum şi a celorlalţi făptuitori; 8. alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor.
1. Cercetarea la faţa locului „Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile de bază ce contribuie în mod substanţial la aflarea adevărului în cauză, de ea depinzând în mod substanţial lămurirea problemelor referitoare la faptele şi împrejurările acesteia, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului”84. „Nu de puţine ori, această activitate se constituie în unica modalitate de
84
V. Bercheşan, C. Pletea şi Eugen I. Sandu, Cercetarea la faţa locului în "Tratat de tactică criminalistică", Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 26.
58
obţinere a probelor şi mijloacelor materiale de proba, cel puţin în prima fază a cercetărilor”85. În accepţiunea specialiştilor, cercetarea la faţa locului poate fi definită ca fiind acea activitate iniţială de urmărire penală şi de tactică criminalistică care constă în cunoaşterea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea sau a locului în care au fost descoperite urmele acesteia, în vederea descoperirii, fixării şi ridicării urmelor şi în stabilirea împrejurărilor în care infracţiunea a avut loc. Organul de urmărire penală efectuează cercetarea locului săvârşirii faptei în prezenţa obligatorie a martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Instanţa de judecată efectuează în unele cazuri cercetarea locului săvârşirii faptei cu citarea părţilor, iar în cazurile în care participarea procurorului la judecată este obligatorie, atunci cercetarea la fata locului se va face obligatoriu în prezenţa acestuia. Prin "loc al faptei" se înţelege nu numai locul propriu-zis unde infracţiunea a avut loc, ci şi locurile unde s-au descoperit urmele acesteia, ori în care s-au extins efectele ei. Aşadar, putem spune că locul săvârşirii infracţiunii diferă de la caz la caz, în raport cu natura faptei săvârşite, cu multitudinea de metode şi mijloace folosite în acest scop, cu urmările activităţii ilicite desfăşurate de către făptuitor ş.a. În noţiunea de loc al săvârşirii faptei vor intra: - locul unde a survenit moartea victimei; - porţiunea de teren sau încăperea în care s-a săvârşit în mod concret infracţiunea; - porţiunile de teren învecinate, în care au avut loc diferite acţiuni infracţionale pregătitoare; - porţiunea de teren sau încăperea în care s-au descoperit rezultatele infracţiunii cercetate; 85
C. Ioniţoaie, Tactica cercetării la faţa locului în „Curs de criminalistică”, Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, Bucureşti, p. 2
59
- căile de acces şi de plecare de la locul săvârşirii faptei 86 Literatura de specialitate, atât cea românească, cât şi cea străină, este unanimă în a considera că fixarea locului de cercetat constituie "cheia" întregii activităţi. Procedând în acest mod se creează premisa descoperirii tuturor urmelor şi mijloacelor materiale ce au legătură cu cauza. "Oricare ar fi situaţia de la faţa locului, se recomandă ca limitele stabilite sa fie mai largi, existând astfel certitudinea că nu au fost omise suprafeţe pe care ar putea exista urme."87 O cât mai bună -cercetare a locului unde s-a găsit trupul neînsufleţit al nou-născutului poate oferi indicii multiple care să vină în ajutorul organelor de cercetare penală. Modul în care el se află poziţionat, locul unde s-a găsit, urmele şi probele prelevate de la faţa locului pot ajuta la o mai buna formulare a concluziilor. Trebuie recunoscut faptul că nu poate fi concepută realizarea unui act de justiţie modem şi eficient fără apelare la cele mai noi mijloace şi metode de investigare puse la dispoziţie de cuceririle ştiinţei şi tehnicii. Creşterea numărului infracţiunilor şi a modalităţilor folosite, a necesitat o modernizare şi a metodelor folosite pentru cercetarea cât mai bună a locului comiterii infracţiunii şi a celui în care s-a descoperit cadavrul, pentru că de cele mai multe ori acestea nu coincid. Însuşi trupul nounăscutului este o probă.
86 87
C. Suciu, „Criminalistică”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p.503. Maurice J. Fitzgerald, op. cit., p. 36
60
Astfel, dacă infracţiunea de pruncucidere s-a comis într-un imobil situat în mediul urban, cercetarea trebuie să cuprindă toate încăperile, inclusiv dependinţele (bucătărie, holuri, grup sanitar, scară, balcon, boxă, garaj), precum şi spaţiile folosite în comun. Dacă infracţiunea s-a comis într-un imobil situat în mediul rural pe lângă examinarea tuturor încăperilor, se impune şi cercetarea anexelor aferente gospodăriei (grajd , şură, saivan, pătul, hambar, pivniţă, locul de depozitare a combustibililor sau al materialelor de construcţie, gradină, livadă, vie, wc-uri, gropi de var, ş.a.). Trebuie avute în vedere şi imobilele ce împrejmuiesc locuinţa unde a fost descoperit cadavrul, precum şi terenurile cu destinaţie agricolă, forestieră sau piscicolă înconjurătoare, aparţinând fie victimei, fie altor persoane cu care aceasta se află în stări conflictuale. Dacă locul de cercetat este situat în câmp, pădure sau apă, trebuie să se extindă suprafaţa de examinat pe o distanţă cât mai mare, cuprinzând drumurile, potecile, locurile obligatorii de trecere (poduri, podeţe, etc.) până la localităţile limitrofe sau drumurile naţionale ori judeţene intens circulate. Dacă infracţiunea s-a produs prin înec, nu trebuie omise malurile apei, căile de acces spre aceasta şi de la ea spre periferie, imobilele sau amenajările existente în imediata vecinătate (case, moteluri, campinguri, cherhanale, etc.) La examinarea cadavrului noului-născut trebuie să se insiste pe evidenţierea leziunilor — atât cele cranio-cerebrale, cât şi cele dispuse pe corpul victimei —, acestea oferind indicii privind metodele şi mijloacele folosite pentru uciderea copilului şi ascunderea infracţiunii. Astfel, în cazul lovirii capului cu obiecte contondente neregulate sau colţuroase, traumatismul cranio-cerebral îmbracă forme lezionale grave, alăturate unor leziuni contuzive pe alte segmente ale capului — fracturi, rupturi de organe, plăgi profunde, etc.88 Tegumentele nou-născuţilor au o 88
N. Drugescu, op. cit., pag. 150.
61
structură fragilă, subţire, lipsită de păr, ceea ce face ca leziunile externe să se prezinte, în special, sub forma de echimoze, hematoame, excoriaţii. Plăgile apar mai rar datorită elasticităţii planului osos subiacent.89 Datorită transparenţei tegumentului şi a aderenţei mai mici a pielii la epicraniu, în lovirile cu obiecte contondente echimozele se observă frecvent, iar hematoamele se formează mai uşor. Excoriaţiile şi plăgile superficiale apar frecvent în lovirile tangenţiale ori cu obiecte ce prezintă asperităţi. Plăgile profunde contuze se întâlnesc în cazul traumatismelor puternice, fiind însoţite, de regulă, de leziuni osoase. Aceleaşi leziuni cranio-cerebrale se întâlnesc şi în cazul în care copilul a fost lovit de corpuri dure — duşumea, perete etc. — ori când a fost strâns de picioare şi lovit.90 În afară de fracturile de diferite forme şi localizări se vor găsi hemoragii întinse ale policraniului, precum si hemoragii în musculatura membrelor inferioare. Aspectele deosebite ale fracturilor— fracturile progresive ori deformarea osoasă ,,în minge de ping-pong" —, deosebite de ale adulţilor, sunt determinate de particularităţile craniului noului-născut — elasticitatea mare a osului, existenţa fontanelelor şi a spaţiilor suturale fibroase. În cazul lovirii cu obiecte cu suprafaţă mică, pe craniu pot apare deformări localizate, fisuri sau fracturi radiare pornite de la punctul de impact, în timp ce fracturile liniare localizate pot proveni fie din căderi, fie din loviri cu suprafeţe plane. La rândul lor, fracturile orificiale indică obiectele cu care au fost create — înţepătoare - tăietoare, înţepătoare, despicătoare. În sfârşit, fracturile de bază întinse —traversând baza craniului şi având o întindere mai mică la boltă — demonstrează că moartea nouluinăscut s-a produs prin compresiune craniană. Prezenţa şanţului şi a hemoragiei în musculatura gâtului sunt semnele caracteristice ale 89
V. Beliş, C. Naneş, Traumatologia mecanică în practica medico-legală şi judiciară, Editura Academiei României, Bucureşti, 1935, pag. 99. 90 M. Kernbach, op. cit., pag. 437.
62
strangulării, după cum, existenţa corpilor străini în cavitatea bucală — produse toxice, hârtie etc. —, cu rupturi ale mucoasei şi hemoragie sunt dovezi certe ale producerii morţii prin sufocare. Aceste date, furnizate de medicul legist, permit organului de urmărire penală să elaboreze versiunile privind natura şi cauza morţii şi, pe parcursul verificării acestora, să identifice obiectele şi instrumentele cu care au fost produse leziunile probând în felul acesta atât existenţa infracţiunii de pruncucidere,91 cât şi vinovăţia. Pe corpul cadavrului trebuie să se caute urmele ce atestă starea de nou-născut — sânge şi vernix caseosa, lanugo, prezenţa bosei serosanguine sub forma de edem gelatinos şi infiltrat sanguin, prezenţa eritemului ş.a, —, particularităţile morfologice,92 existenta procesului de descuamare şi stadiul acestuia, modificările cordonului ombilical şi apariţia fenomenului de mumificare ş.a. Totodată, trebuie evidenţiate semnele din care rezultă că noul-născut a primit sau nu îngrijiri după naştere. În acest sens, cordonul ombilical secţionat — cu margini netede — şi ligaturat, nu rupt — cu margini în formă de franjuri —, corpul curat şi spălat, fac dovada asistenţei noului-născut. Din contra, corpul murdar, plin de sânge şi sebum, cordonul ombilical rupt demonstrează lipsa. de, îngrijire.93 Toate acestea sunt indicii deosebit de preţioase, putând contura, încă din faza iniţială a cercetărilor, fie existenţa infracţiunii de pruncucidere, fie a celei de omor calificat. Cu ocazia cercetării la faţa locului, în raport cu natura locului ce urmează a fi examinat trebuie să fie căutate urme şi mijloace materiale de probă specifice, care să ducă la lămurirea împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea. În rândul acestora, se înscriu; articole de îmbrăcăminte abandonate, lenjerie de corp ori parţi din acestea, cârpe, tifon, vată medicinală, ziare etc. Atenţie deosebită trebuie acordată 91
Sau, după caz, a infracţiunii de omor calificat Supra, sect. a.ll-a, pct 2 şi pct. 4. 93 M. .Kernbach, op, cit; pag- 431 92
63
ambalajelor în care a fost găsit cadavrul — pungi, saci, sacoşe, valize ş.a. —, pe acestea putând fi descoperite, relevate, fixate şi ridicate urme papilare create de făptuitori, iar uneori, explicând chiar mecanismul producerii morţii — asfixia prin sufocare. De asemenea, în jurul cadavrului şi în împrejurimile locului faptei trebuie căutate obiectele ori instrumentele ce au servit la suprimarea vieţii noului-născut — obiecte contondente instrumente tăioase, înţepătoare etc. —, precum şi instrumentele ce au fost folosite la naştere, de natura medico-chirurgicală. Daca locul unde s-a produs naşterea coincide cu cel în care a fost descoperit cadavrul, pe lângă urmele şi mijloacele de probă menţionate — se vor căuta urme specifice naşterii — placenta, sânge, lichid amniotic ş.a. —, rufe, cârpe etc., recipiente folosite pentru colectarea lichidelor provenite de la naştere — sânge, amnios, colostru, secreţie vulvo-vaginală, fire de păr etc..—, fie provenite de la victimă — sânge, venix caseosa, lanugo, fragmente tisulare, resturi de ţesuturi sau organe exteriorizate pe corp în regiunea organelor genitale, anexele fetale.94 Totodată, pe suporturile existente la faţa locului pot fi descoperite urme de natură patologică, cum ar fi: secrete purulenta vulvo-vaginală, fragmente degenerate — malign sau benign — din epiteliul coreal ş.a. Când naşterea si moartea noului-născut s-a produs într-o locuinţă, căutarea unor astfel de urme trebuie extinsă şi la anexele acesteia — magazii, şopron, hambar, şura, latrină etc. precum şi la terenurile din jur — gradina, livada, terenuri agricole. Atunci când moartea noului-născut s-a produs prin ardere şi carbonizare trebuie căutate resturi calcinate sau cenuşă, precum şi vasele folo-site pentru incinerare; în mod similar, în cazul distrugerii cadavrului prin acţiuni chimice, fizice sau mecanice. La cadavrele dezmembrate ori aflate într-un stadiu avansat de putrefacţie, sistemul osos prezintă o serie de caracteristici de mare valoare. 94
lon-Eugen Sandu, op. cit; pag. 32
64
Astfel, mandibula prezintă pe fiecare jumătate patru alveole dentare, câte un mugure dentar şi pereţi interalveolari vizibili. Acest lucru, precum şi 4 —5 nuclee de osificare ale sternului sunt o dovada concludentă a faptului că victima a fost un copil matur, născut la termen si viabil. 95 Când părţile moi au dispărut în urma putrefacţiei, lungimea oaselor indică maturitatea şi naşterea la termen: humerusul 7,5 cm, femurul 6,7 cm, clavicula 3,5 cm şi tibia 7,7 cm. În sfârşit, în raport cu configuraţia terenului unde a fost descoperit cadavrul se vor căuta şi alte categorii de urme: plantare, de încălţăminte, ale mijloacelor de transport, urme de natura vegetala, particule de sol ş.a. Ca şi în cazul omorului, descoperirea nodurilor şi legăturilor au o importanţă deosebită în procesul de identificare a făptuitorului.
2. Ascultarea persoanelor ce au descoperit cadavrul Această activitate se execută fie cu ocazia cercetării la faţa locului, fie imediat după examinarea acestuia. Din declaraţiile acestor martori trebuie să rezulte, printre altele: — împrejurările în care au descoperit cadavrul noului-născut ori s-au sesizat despre existenta unor colete cu un conţinut suspect; — persoana ori persoanele ce au abandonat coletul, semnalmentele şi caracteristicile îmbrăcămintei şi încălţămintei acestora; — direcţia din care au venit, activităţile desfăşurate în locul unde au abandonat cadavrul, itinerarul folosit pentru a părăsi acel loc; — modul în care au transportat victima şi posibilităţile de a recunoaşte genţile, valizele, geamantanele etc.; 95
^ La acestea se adaugă nucleul de osificare — 4—5 mm — la epifiza inferioară a femurului (nucleul lui Beclard), orificiul Batallo — la inimă — deschis şi existenta meconiului în intestine (N.A.): vezi, M. Kernbach, op. cit; pag. 423—-424.
65
— mijlocul de transport folosit — marca, tip, culoare, eventual, număr de înmatriculare; — dacă au mai văzut persoanele respective în locul abandonării cadavrului noului-născut — când, activităţile desfăşurate, modul în care şiau motivat prezenţa în zonă; — cine sunt proprietarii terenurilor din jurul locului abandonării; — modificările locului faţă de aspectul iniţial — cine le-a făcut, când, în ce scop — ş.a.
3. Dispunerea constatării medico-legale sau a expertizelor medicolegale Constatarea medico-legală se dispune atât asupra cadavrului noului-născut, cât şi asupra mamei sau presupusei mame pruncucigaşe. Constatarea medico-legală asupra cadavrului noului-născut trebuie să lămurească următoarele probleme: — starea de nou-născut şi particularităţile morfologice caracteristice care o atestă; — durata vieţii intrauterine; 96 - viabilitatea fătului, cu evidenţierea datelor care o confirmă sau o infirmă — gradul de dezvoltare, malformaţiile congenitale incompatibile cu viaţa, afecţiuni pulmonare acute contractate intrauterin ori respirate amniotic în timpul naşterii97 etc.; — dovezile instalării vieţi. extrauterine prin apariţia respiraţiei pulmonare — demonstrată de rezultatele docimaziei hidrostatice pulmonare, a docimaziei histologice pulmonare ori gastro-intestinale sau, în cazul de putrefacţie avansată, de starea fibrei elastice;
96 97
Inclusiv prin identificarea punctelor de osificare ale unor oase şi a mugurilor dentari primitivi N. Drugescu, op. cit., pag, 147
66
— durata vieţii extrauterine şi probele care o confirmă — modificările tegumentelor, ale cordonului ombilical, existenţa sau lipsa bosei serosanguine, modificările tubului digestiv; — daca fătul a primit sau nu îngrijiri după naştere; — cauza morţii noului-născut, făcându-se diferenţierea între leziunile traumatice şi eventualele traumatisme obstetricale, între moartea patologică şi cea violentă — fie accidentală, fie comisivă. Constatarea medico-legală asupra mamei sau presupusei mame pruncucigaşe se dispune în scopul stabilirii semnelor de naştere, precum şi pentru aprecierea tulburărilor pricinuite de naştere. În acest sens, se va solicita să se precizeze daca femeia supusă examinării medico-legale prezintă semnele naşterii — recente sau vechi —, datele care dovedesc naşterea. recentă — modificările la nivelul organelor genitale şi ale uterului, ruptura de perineu, ori soluţiile de continuitate la nivelul comisurilor colului uterin, aspectul lohiilor, prezenţa şi caracteristicile secreţiei lactate etc. —, precum şi existenţa urmelor de violenţă în regiunea abdominală sau pe organele genitale. În cazul în care se invocă pierderea cunoştinţei ori producerea unei hemoragii puternice după naştere se va solicita stabilirea cauzelor acestor stări. Totodată tulburările psihice ale mamei se stabilesc prin examen psihic şi psihologic.98Expertiza medicolegală psihiatrică a mamei se realizează: - imediat după naştere, în vederea stabilirii tulburărilor psihice care ar fi putut determina comiterea infracţiunii de pruncucidere; - la un interval nedeterminat după naştere, în vederea reconstituirii, pe baza actelor de la dosar şi a împrejurărilor în care s-a produs naşterea, a eventualelor tulburări psihice care să fi determinat comiterea faptei. Examinarea psihiatrică urmăreşte etiologia tulburărilor psihice ale femeii din timpul naşterii. Ele se pot sistematiza astfel: - stări patologice legate de sarcină; 98
Este vorba de expertiza medico-legală psihiatrică
67
- tulburări psihice prin toxicoza gravidică; - stări confuzionale prin anemie cerebrală datorită hemoragiei - afecţiuni psihice ce însoţesc şocul obstetrical - afecţiuni psihice preexistente - afecţiuni psihice preexistente latent şi declanşate de sarcină sau naştere - psihoze de lăuzie Bazele teoretice ale expertizei psihiatrice sunt complexe şi legate de: cercetarea clinică, examinările paraclinice, investigaţii biogenetice, interpretarea neurofiziologică, cercetarea sociologică.99 În esenţă trei sunt întrebările la care experţii trebuie să răspundă: dacă femeia suferă de vreo boală psihică, dacă a prezentat tulburări pricinuite de naştere şi dacă în momentul comiterii faptei a acţionat cu discernământ. În funcţie de rezultatul expertizei, avem trei posibilităţi de încadrare juridică: 1.Mama a avut discernământul abolit în momentul comiterii faptei. Această situaţie conduce la aplicarea dispoziţiilor art. 48 din C.pen. (iresponsabilitatea). Fără a intra în amănunte, menţionăm că în această categorie se încadrează, în general, personele cu afecţiuni psihice de intensitate psihotică, fie preexistente şi decompensate de evenimentul naşterii (schizofrenie,psihoză maniaco-depresivă), fie declanşate de naştere (psihoza puerperală). 2.Mama nu a avut discernământul abolit şi nici nu a prezentat tulburări pricinuite de naştere, situaţie în care fapta va fi încadrată ca omor calificat. 3.Mama s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuită de naştere şi nu a avut discernământul abolit, caz în care infracţiunea este cea de pruncucidere (art.177 din C.pen.), dacă sunt îndeplinite şi celelalte criterii (fapta comisă de mamă asupra propriului copil nou-născut, imediat după naştere.100 99
Al.Boroi, Pruncuciderea şi …, op.cit. ,p.36 Herald Jung, Mihai Ardeleanu, op.cit., p.168-169
100
68
Pentru a da răspunsuri pertinente la întrebările formulate privind starea psihică şi discernământul mamei care şi-a omorât copilul, experţii trebuie să cerceteze următoarele aspecte: structura personalităţii învinuitei, diagnosticul de boală psihică, dacă există, condiţiile şi circumstanţele în care a decurs graviditatea şi naşterea, reconstituirea momentului bio-psiho patologic al naşterii. 101
4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor criminalistice În raport cu natura urmelor descoperite cu ocazia cercetării la faţa locului în cazul infracţiunii de pruncucidere pot fi dispuse diverse genuri de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize: dactiloscopice, traseologice, grafoscopice, chimice, biocriminalistice ş.a. Marea majoritate a acestora sunt dispuse în vederea identificării autoarei infracţiunii şi a eventualilor participanţi. Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele biocriminalistice se dispun în mod frecvent, în special, pentru examinarea urmelor de sânge, solicitându-se determinarea grupei şi subgrupei sanguine şi atunci când este posibil, al factorului Rh. Atunci când se poate duce identificarea unei urme de sânge dincolo de sistemul ABO —. 0 I, A II. B III, AB IV — fiecare grup suplimentar determinat limitează în mod considerabil sursele posibile ale sângelui, deci ale persoanelor bănuite de comiterea infracţiunii. La constatarea tehnico-ştiinţifică dactiloscopică este specific faptul că prin studiul dermatoglifelor se poate stabili dacă amprentele cadavrului noului-născut şi ale presupusei mame conţin dermatoglife caracteristice care să confirme rudenia. Acest lucru este posibil datorită faptului că dermatoglifele sunt structuri transmisibile ereditar — bazate pe aspectul specific al relaţiilor dintre mama şi copil — şi, prin urmare, în 101
Herald Jung, Mihai Ardeleanu, op.cit., p.172
69
structura dermatoglifelor noului-născut se regăsesc si elemente provenite de la mama.102 Examinarea odontologică judiciară oferă răspuns cu privire la maturitatea noului-născut, durata vieţii intrauterine şi viabilitatea sa. De asemenea, osteologia judiciară, examinând sistemul osos al cadavrelor aflate în stadiu avansat de putrefacţie şi determinând nucleele de osificare şi lungimea, poate oferi date certe referitoare la maturitatea fătului şi naşterea la termen.
5. Identificarea şi ascultarea altor categorii de martori Persoane care pot furniza relaţii cu privire la fapta şi împrejurările comiterii ei pot fi identificate şi din rândul altor categorii de persoane, cum ar fi: — membrii de familie, vecini, colegi de serviciu; — personalul unităţilor medico-sanitare unde cea în cauză a efectuat tratament medical ori a fost luată în evidenţă; — persoane din cercul de prieteni, cunoştinţe etc.; — persoane ce locuiesc pe traseul parcurs de făptuitoare din locul naşterii până la locul abandonării cadavrului; — salariaţi ai staţiilor C.F.R. şi personalul de întreţinere al trenurilor de călători, în situaţia în care fapta s-a comis în tren ori în apropierea gărilor, haltelor, viaductelor etc.; - cadre didactice şi colegii de scoală, dacă autoarea infracţiunii a frecventat cursurile vreunei unităţi de învăţământ; Problematica de lămurit cu aceste categorii de martori diferă de la cauză la cauză, în funcţie de specificul acesteia, împrejurările concrete în care s-a săvârşit infracţiunea, mobil, participanţi ş.a. Oricum, din depoziţiile acestora trebuie să rezulte, în principal, următoarele: 102
lon-Eugen Sandu, op. cit. pag. 42.
70
— domiciliul făptuitoarei în momentul săvârşirii infracţiunii, precum şi domiciliile sau reşedinţele anterioare; — comportamentul manifestat în familie, la locul de muncă şi în societate; — natura relaţiilor cu cei din jur; — motivul schimbării domiciliului sau reşedinţei; — dacă a lipsit de la domiciliu ori de la locul de muncă, perioada şi motivele invocate; — particularităţi în comportamentul autoarei, anterior comiterii faptei şi după aceea; — daca au sesizat la aceasta manifestările specifice stării de graviditate; — daca făptuitoarea a manifestat anumite stări depresive ori şi-a exprimat dorinţa de a părăsi domiciliul ori de a se sinucide şi cum şi-a motivat atitudinea; — pregătirile făcute înainte de naştere şi cum a motivat faţa de cunoscuţi lipsa copilului — a născut în altă localitate, copilul este la părinţi, a murit în timpul naşterii sau s-a născut mort etc.; — starea fizică şi psihică a femeii văzute în tren, staţia C.F.R. ori în apropierea acesteia; — îngrijirile medicale solicitate şi acordate la unităţile medicosanitare, diagnosticul şi tratamentul prescris; — situaţia şcolară a celei în cauză, motivul invocat pentru absenţe sau întreruperea cursurilor s.a. Datele oferite de martori, coroborate cu rezultatul celorlalte activităţi de urmărire penală sunt de natură să clarifice existenţa ori inexistenţa infracţiunii de pruncucidere. Astfel, dacă femeia a ascuns sarcina, a părăsit precipitat locuinţa şi s-a deplasat să nască într-un loc ferit, fără asistenţă, nu a dat îngrijiri fătului după naştere, coroborate cu rezultatul constatării medico-legale din care rezulta ca moartea noului-
71
născut — la termen şi viabil — a fost violentă, conduc spre concluzia că în cauză nu este vorba de pruncucidere, ci de omor calificat.
6. Efectuarea percheziţiei şi ridicarea de înscrisuri Scopul principal al percheziţiei efectuate la autoarea sau persoana bănuită de săvârşirea pruncuciderii îl constituie descoperirea obiectelor sau instrumentelor ce au servit la suprimarea vieţii nouluinăscut, a obiectelor care poarta urmele naşterii sau au fost folosite la naştere a obiectelor cu care a fost transportat cadavrul, a vaselor ori recipientelor folosite pentru incinerare, precum şi a obiectelor de îmbrăcăminte, lenjerie — de corp şi de pat —, substanţe etc. purtătoare a urmelor infracţiunii. Totodată, cu această ocazie trebuie căutate înscrisuri — scrisori. reţete, fise medicale s.a. — din care să rezulte starea de graviditate, unităţile spitaliceşti care i-au acordat asistentă medicală, diagnosticul la internare şi externare tratamentul medicamentos prescris etc. Nu trebuie omisă nici căutarea unor acte care atestă starea psihică a celei în cauză înainte de săvârşirea infracţiunii — maladia de care a suferit, perioada, tratamentul urmat, diagnosticul la externare — elemente de natură să contribuie la lămurirea şi să explice starea psihică a mamei, pricinuită de naştere. De un real folos în elucidarea tuturor împrejurărilor cauzei este descoperirea şi ridicarea altor înscrisuri — fişe, analize de laborator ori certificate — pentru concediul medical sau reducerea timpului de lucru. În acelaşi scop, de la unităţile sanitare se vor ridica — în original sau în copie — registrele de luare în evidenţă a femeilor gravide, foile de observaţie clinică, biletele de ieşire din spital, certificatele pentru concediu medical s.a.103
103
Asemenea înscrisuri pot fi ridicate şi de la locul de muncă al învinuitei sau inculpatei
72
7. Ascultarea învinuitei sau inculpatei, precum şi a celorlalţi făptuitori În raport cu particularităţile fiecărei cauze, cu materialul probator administrat până la acea dată şi forţa probantă a acestuia, ascultarea învinuitei sau inculpatei trebuie să vizeze lămurirea următoarelor probleme principale: — existenţa stării de graviditate şi motivele care au determinat-o să ducă sarcina până la termen; — cine este tatăl copilului şi relaţiile în care se afla cu acesta; — cine a avut iniţiativa uciderii noului-născut şi împrejurările în care a luat hotărârea suprimării vieţii acestuia; — acţiunile întreprinse pentru a ascunde sarcina faţă de membrii de familie, rude, cunoscuţi, colegi de serviciu etc.; — locul unde a născut şi motivele alegerii acestuia;
— persoanele care au asistat-o la naştere şi în ce a constat ajutorul acestora; — îngrijirile acordate noului-născut; — modul în care a suprimat viaţa noului-născut, obiectele sau instrumentele de care s-a folosit, provenienţa acestora, locul unde le-a ascuns ori abandonat, după comiterea faptei; — activităţile desfăşurate în vederea ascunderii infracţiunii săvârşite — modul de transportare a cadavrului, obiectele în care a fost transportat, cine a făcut coletele, nodurile şi legăturile, când şi cine a incinerat fătul, vasele sau recipientele folosite, produsele de combustie utilizate, traseul parcurs de la locul comiterii pruncuciderii până la locul ascunderii, considerentele pentru care a ales locul respectiv pentru ascunderea sau îngroparea victimei ş.a. — persoanele ce au ajutat-o în activitatea infracţională şi contribuţia fiecăreia la pregătirea, punerea în executare şi ascunderea urmărilor faptei; — cum a motivat absenţa de la domiciliu, locul de muncă etc. faţă de familie, colegi, prieteni ori, după caz, lipsa copilului;
73
— dacă după naştere au survenit complicaţii, natura acestora şi dacă sa adresat vreunei unităţi medicale s.a. Din declaraţiile celorlalţi coînvinuiţi sau coinculpaţi trebuie să rezulte: gradul de rudenie fată de mamă şi noul-născut, data când au luat la cunoştinţă despre starea de graviditate a femeii şi iminenţa naşterii, modul în care au organizat suprimarea vieţii fătului şi acţiunile desfăşurate pentru atingerea scopului propus, condiţiile în care a avut loc naşterea, metodele şi mijloacele folosite pentru comiterea faptei şi pentru ascunderea ei, obiectele, instrumentele ori substanţele de care s-au folosit, locul ascunderii cadavrului etc. De fapt, aceste persoane fiind participanţi la infracţiunea de omor calificat, ascultarea lor se face după regulile cunoscute.
8. Alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor Din rândul acestora, menţionăm: planificarea cercetărilor; prezentarea pentru recunoaştere; efectuarea confruntării; reconstituirea. În planificarea cercetărilor un rol deosebit îl deţine elaborarea versiunilor şi, din rândul acestora, cele privitoare la natura faptei şi autoarea pruncuciderii. Pornind de la rezultatul activităţilor de urmărire penală desfăşurate — cercetarea la faţa locului104, ascultarea martorilor etc. — organele de urmărire penală trebuie să elaboreze versiunile cu privire la natura faptei, încercând să explice mecanismul de producere al leziunilor, cauzele care le-au generat, neexcluzând posibilitatea morţii patologice ori a morţii accidentale, neimputabile mamei sau altor persoane.
Marea
diversitate a cazurilor întâlnite în practica judiciară impune interpretarea corecta a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite la faţa locului. Caracteristicile morfologice ale noului-născut, urmele descoperite pe cadavru conduc spre elaborarea versiunii că fătul a fost născut sau nu la termen şi că era viabil ori neviabil. Acest lucru alăturat 104
În special, a datelor rezultate din examenul extern al cadavrului
74
faptului că femeia a născut într-un loc inadecvat, ascuns şi că după naştere a aruncat fătul sau 1-a supus unor agresiuni de natură mecanică sau fizică pledează pentru versiunea omorului calificat şi nu a pruncuciderii105. Din aceeaşi perspectivă trebuie privită şi starea psihică a femeii pricinuită de naştere. Transportarea cadavrului în alt loc decât în cel în care a avut loc naşterea, ascunderea în colete, geamantane, saci etc., îngroparea. incinerarea ori lăsarea în locuri pustii —în speranţa că va fi devorat de animate sălbatice — fac posibilă elaborarea, alături de versiunea pruncuciderii, şi aceea a omorului calificat, Rezultă că între cele două infracţiuni — deşi distincte prin obiectul material şi modul de sancţionare — diferenţierile sunt de nuanţă şi numai verificarea tuturor versiunilor poate conduce la formularea unor concluzii certe, fundamentate din punct de vedere ştiinţific. La rândul lor, versiunile cu privire. la autoarea infracţiunii trebuie să-şi aibă punctul de plecare tot în rezultatele cercetării la faţa locului şi datele medico-legale oferite de examinarea cadavrului. Instrumentele folosite pentru suprimarea vieţii noului-născut ori anumite substanţe descoperite pe obiectele de îmbrăcăminte sau lenjerie cu care a fost înfăşurat cadavrul pot oferi indicii cu privire la profesia sau locul de muncă al mamei pruncucigaşe. Împrejurarea ca la faţa locului se descoperă o mare cantitate de sânge, iar cadavrul prezintă — pe lângă alte leziuni — cordonul ombilical rupt în zona de inserţie cu abdomenul fac posibilă presupunerea că, la naştere, femeia a suferit o puternică hemoragie care necesită pentru oprire intervenţie de specialitate. Cu alte cuvinte, pentru aşi salva viaţa autoarea infracţiunii este obligată sa se adreseze unui medic specialist, altfel riscând să intre într-un soc hemoragie. Verificarea unei asemenea versiuni la unităţile medicale din zonă poate conduce la identificarea autoarei106. La fel se pune problema şi în situaţia în care la 105
Oricum, o asemenea versiune nu trebuie, apriori, exclusă M. Capotă, Cercetarea împrejurărilor în care a decedat un nou-născut al cărui cadavru a fost găsit pe calea ferată ,în -,,Probleme de criminalistică şi de criminologie" nr. 2—3/1983, pag. 118—125. 106
75
faţa locului nu se găseşte placenta şi există date că a rămas în uterul femeii, extragerea ei neputând fi făcută decât tot în urma unei intervenţii de specialitate. De un mare ajutor în elaborarea versiunilor privind autoarea infracţiunii sunt declaraţiile celor ce au descoperit cadavrul şi investigaţiile făcute în jurul femeilor semnalate că duc o viaţă dezordonată, întreţin raporturi sexuale întâmplătoare, au fost însărcinate şi au afirmat că au născut în alte localităţi şi au copiii la diferite rude. 107 Pentru identificarea autoarei, de multe ori este necesară efectuarea prezentării pentru recunoaştere a persoanei bănuite — ale cărei semnalmente au fost reţinute de către martori — ori a lucrurilor, îndeosebi a celor folosite pentru transportarea şi abandonarea cadavrului. Atât efectuarea prezentării pentru recunoaştere cât şi confruntarea se face potrivit regulilor obişnuite. Reconstituirea se efectuează, de regulă, în cazurile când se impune stabilirea traseului parcurs de mama pruncucigaşă de la locul unde a suprimat viaţa fătului, până la locul unde a abandonat cadavrul şi aceasta prezintă anumite particularităţi de ordin topografic şi de planimetrie. Alteori, prin reconstituire se verifică posibilităţile ce le-au avut martorii de a vedea şi auzi cele relatate. Există şi situaţii când se recurge la reconstituire pentru a verifica aptitudinile făptuitoarei de a desfăşura o anumita activitate — de exemplu, de a face anumite noduri sau legături ori de a confecţiona un colet într-un anume fel —, precum şi de a verifica afirmaţiile făptuitoarei în legătură cu naşterea precipitată şi posibilitatea alunecării fătului printr-un anumit orificiu108 ori producerii accidentale involuntare a leziunilor — la naşterile din poziţie ortostatica.109
107
lon-Eugen Sandu, op. cit., pag. 37 . M. Capota, op. cit., pag. 125. 109 M. Kernbach, op. cit. pag, 420 108
76
CAPITOLUL IV CAZUISTICĂ
Cazuistică internă În anul 2002 apărea un articol, într-unul din multitudinea de ziare, care deşi părea dur la prima citire, totuşi evidenţia realitatea: "Un vânt ascuţit te tăia la inimă, burniţa mărunt de două zile, era o vreme să nu scoţi un câine din casă. Aşa că pe Bebe 1-au ars în soba. Înainte, tăticul i-a zdrobit oasele, l-a pisat mărunt, de tocul uşii, până ce pruncul a tăcut de tot. Mămica Alinei a înecat-o în fântână. S-a uitat în stânga, în dreapta, i-a făcut vânt, după ce a ridicat găleata pe ghizd, să nu cumva să scape copilul cu viaţă, nimerind-o. Nela n-a avut noroc: ai ei au aruncat-o în latrină. Până să se sufoce, în sufletul ei mic a pâlpâit senzaţia că se joacă sau ca-i face cineva baie. Dar câţi n-au fost cei fără nume: duşi la groapa de gunoi, aruncaţi în zăpadă, gâtuiţi cu un şiret să nu ţipe, sufocaţi cu câte un ciorap îndesat în gură, tăiaţi în bucăţi şi înveliţi în ziare, să nu se zărească picioruşele sau căpşorul prin punga de plastic, dumicaţi mărunt, ca maidanezii să nu lase în urmă oase goale." Duritate, ironie, dramă, sarcasm, toate aceste sentimente se revarsă către noi în clipa în care citim astfel de articole. Poate suntem tentaţi să ne întrebăm de ce trebuie să citim atunci când deschidem ziarul, astfel de articole. Din păcate acesta este crudul adevăr, care ştim foarte bine că doare, dar totuşi trebuie spus. Nu putem să trecem nepăsători prin viată, să nu ne pese de ce se întâmplă cu aceşti copilaşi, care au dreptul să trăiască, care nu au cerut ei să se nască dar nici să moară. F.F. din Teleorman, a ascuns familiei sale faptul că este însărcinată, iar în noaptea de 24/25 august 2001, a născut neasistată, un copil viu, într-un lan de porumb din apropierea casei. Din procesul-verbal
77
de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, actele medico-legale, declaraţiile martorilor şi ale inculpatei, a rezultat faptul că inculpata a săvârşit infracţiunea de omor calificat şi nu de pruncucidere. Ascunderea sarcinii, pregătirea locului unde urma să nască, procurarea sapei, uciderea şi îngroparea nou-născutului demonstrează existenţa unei hotărâri infracţionale, a cărei realizare a fost urmărită întocmai şi cu sânge rece. Pe data de 16 iunie, Iasaciuc Mariana-Ionela, de doar 17 ani din Dorohoi -Botoşani a născut o fetiţă, neasistată, lângă o staţie Peco din apropierea căii ferate din Timişoara. Copilul a trăit doar o jumătate de oră, căci mama criminală l-a asfixiat cu o pernă, abandonându-l într-un vagon de marfă. Fără ocupaţie Iasciuc se afla în evidenţa Poliţiei, fiind încadrată la copiii străzii, dar fiind cunoscută şi pentru activitatea de prostituţie pe care o desfăşura în Timişoara şi Arad. Provenind dintr-o familie în care bătăile şi alcoolul erau nelipsite, se pare că a fugit de acasă la doar şapte ani. Viata parazitară pe care a dus-o de atunci a avut o influenţă nefastă. Explicaţia ei a fost una pe cât de dură, pe atât de elocventă: mai avea doi copii acasă şi nu ştia ce să mai facă cu încă unul. Ţinând cont de faptul că mai trecuse prin două naşteri, nu mai era valabilă acea stare de pierdere a discernământului, din cauza durerilor naşterii. Ziarul Crişana, ediţia din 15.06.2004, prezenta cazul unui nounăscut, abandonat într-o găleată. "o femeie cu afecţiuni psihice, din Ulieacu de Munte, este suspectată că şi-a omorât bebeluşul imediat după naştere. Ieri dimineaţa, datorită faptului că E.G., pierduse mult sânge părinţii au solicitat o ambulanţă. Medicii au constat că femeia născuse recent, făcându-se în acelaşi timp o descoperire macabră: cadavrul copilului zăcea, mort, într-o găleată. Din cercetările preliminarii a rezultat că femeia a născut prematur luni seara, în toaleta locuinţei. Era însărcinată în luna a şaptea, iar vecinii spun că este bolnavă psihic şi că nimeni nu a ştiut că este însărcinată. Tatăl femeii, a declarat că B.G. a băgat copilul într-o găleată şi nu a spus o vorbă la nimeni, iar când a venit salvarea l-a
78
scos afară aşa cum a fost în găleată. Femeia a fost dusă în stare gravă la Maternitatea Oradea, medicii apreciind totuşi că este în afara oricărui pericol. Poliţiştii şi medicii legişti au început cercetările pentru a stabili dacă a fost vorba de pruncucidere sau nu. Ea le-a spus anchetatorilor că a fost vorba de un avort, că pierduse sarcina şi din acest motiv a pus copilul într-o găleată. S-a decis efectuarea autopsiei cadavrului, pentru a se vedea dacă aceasta variantă stă sau nu în picioare, dacă micuţul s-a născut viu sau a fost într-adevăr vorba, despre un avort." Un alt caz care şochează, este cel al unui nou-născut, învelit în nişte cârpe şi învineţit de frig, care a fost descoperit într-un container de gunoi de pe strada Carpaţilor, din Braşov. A fost transportat de urgenţă la spital, dar nu a supravieţuit decât două ore, el murind de frig. El nu era bolnav şi ar fi murit, dacă o mamă fără suflet nu l-ar fi aruncat la gunoi. O femeie şi-a ucis copilul la câteva clipe după ce l-a adus pe lume. La sfârşitul lunii august, într-o curte din localitatea Aştilau, se consuma o faptă abominabilă, în urma căreia o fiinţă nevinovată a fost suprimată cu cruzime la câteva secunde după naştere. Căpşorul micuţ al unui băieţel de 3,8 kg. născut sănătos şi viabil a fost lovit cu sălbăticie fracturându-i-se calota craniană. Apoi pentru că micuţul încă scâncea a fost strâns de gât. Pruncucidere sau crimă? În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că micuţul se născuse viu sănătos şi că moartea lui s-a datorat leziunilor de violenţă evidenţiate pe corpul copilului, asfixiei mecanice provocate prin comprimarea căilor respiratorii superioare. Leziuni corporale au fost evidenţiate la nivelul capului nou-născutului şi s-au datorat lovirii repetate cu un corp dur, contondent, care a dus la fracturarea calotei craniene cu infiltraţii sanguine craniene şi hemoragie leptomeningeală. Medicii au considerat că femeia avea discernământ în momentul săvârşirii faptei. Astfel că ea a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv, sub acuzaţia de omor calificat.
79
Un alt caz deosebit de grav s-a înregistrat în Galaţi, unde pe malul Dunării s-a găsit un colet dubios, mai exact un geamantan, iar conţinutul acestuia a dat fiori „găsitorului". În geamantan s-a descoperit trupul unui nou-născut de sex feminin şi două cărămizi, pentru a se scufunda mai bine. Din cauza stării avansate de putrefacţie, nu s-a putut stabili dacă fetiţa s-a născut vie. Au fost recoltate probe şi au fost trimise la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, unde urma să se efectueze un examen histopatologic. Exemplificarea ar putea continua, pentru că din păcate am avea ce să scriem. Au avut grija „mamele înnăscute" să ne ofere subiecte de discuţie. Am putea, dacă am vrea să le găsim scuze, să ţinem cont de toate lacunele protecţiei sociale, de toate lipsurile pe care ar trebui să le îndure, dar stăm şi ne întrebăm dacă ele nu le acordă aceeaşi înţelegere propriilor lor copii, care-şi cer dreptul la viată, prin ţipătul specific naşterii, noi de ce să le înţelegem?
Cazuistică internaţională Ce să facem oare, să ne bucurăm că li se întâmplă şi altora, ceea ce ni se întâmplă nouă, sau ar trebui să ne unim eforturile pentru a nu se mai întâmpla aşa ceva? Mulţi spun că ar da orice să plece din tară, să meargă în „Ţările unde viaţa este mai frumoasă şi mai uşoară”. Dar oare aşa este? Oare faptul că se câştigă mai bine, că în alte ţări protecţia socială, chiar există şi cu alocaţia dată pentru copil trăieşte toată familia, că se discută deschis despre orice problemă sexuală, că sunt alocate fonduri substanţiale pentru protecţia mamei şi a copilului, oare toate aceste facilitaţi au dus la eradicarea fenomenului ce îngrozeşte pe toata lumea, indiferent unde s-ar afla, şi poartă numele de PRUNCUCIDERE?
80
Din păcate nu-i aşa, indiferent de ce li se oferă, există femei care preferă calea crimei, ca să scape de copil. Astfel, Marianne Biancuzzo, de 19 ani şi-a omorât nou-născutul imediat ce l-a născut. Din păcate judecătorul nu a ţinut cont de faptul că M.B. a ascuns sarcina, că a ascuns trupul copilului, pentru a putea să-l îngroape a doua zi, şi a preferat să-i dea o pedeapsă de doar 3 ani si jumătate, pentru „neglijenţă casnică”, întrucât în timp ce se afla la toaletă a scăpat copilul în WC, iar acesta s-a înecat. Eroare judiciară sau nepăsare din partea celor care ar trebui să dea o lecţie şi altora!?! În data de 12.09.1998 se judeca cazul unei adolescente de 16 ani, acuzată de omor. Ea şi-a ucis copilul imediat după naştere, punându-l într-un sac de plastic şi sufocându-l. Adolescenta a fost judecată ca o persoană majoră, deoarece s-a ţinut cont de gravitatea faptei şi de modul în care a acţionat tânăra. S-a încercat trimiterea ei la curtea juvenilă, motivându-se că era imatură emoţional, şi că a suferit un traumatism emoţional în clipa în care a născut. Cu toate acestea ea fost judecată ca un adult, la momentul săvârşirii faptei ea avea 15 ani. Dyneka Hall L. a declarat poliţiei că a săvârşit fapta respectivă de teamă fata de mama sa. În Texas, o fată de 14 ani şi-a ucis copilul imediat cum l-a născut şi 1-a băgat într-un sac de gunoi şi l-a aruncat în tomberon. A ajuns la spital, acuzând dureri de stomac, doctorii dându-şi seama imediat că fata tocmai născuse, deşi ea continua să nege. Tânăra urma să fie judecată ca adult, ţinându-se cont de gravitatea faptei. Fratele ei, care a ajutat-o să bage copilul în sac şi să-l arunce la gunoi nu era judecat pentru ca nu fusese de faţă în momentul comiterii faptei. Tânăra ar fi suportat o detenţie pe viaţă, dacă ar fi fost condamnată ca adult şi găsită vinovată. În Oklahoma, o tânără de 18 ani eleva la colegiu, a ales ca în clipa în care a născut să-şi omoare copilul, din cauza oprobriului public şi pentru că nu vroia să-şi distrugă viaţa, să-şi întrerupă studiile, pentru a creşte acest copil. În timpul anchetei şi procesului, în ciuda testelor ADN
81
pozitive, a continuat să susţină că ea nu-şi aminteşte să fi fost gravidă şi să fi născut, în urma expertizelor medico-legale s-a stabilit că nou-născutul a fost viabil, iar dacă nu ar fi suferit vătămări la nivelul coloanei şi capului, el ar fi trăit. Un alt caz de pruncucidere a fost semnalat în Sacramento, unde o tânără de 19 ani a ţinut sarcina secretă, iar după ce a născut l-a băgat întro pungă de plastic, „crezând” că aerul din pungă îi va fi suficient dar s-a înşelat. După ce a băgat copilul în pungă, s-a dus la spital să-şi trateze sângerarea. Doctorii şi-au dat seama imediat că acele sângerări sunt din cauza unei naşteri, iar când a fost luată la întrebări tânăra bineînţeles că a negat. A fost chemată poliţia, care la descinderea efectuată la domiciliul fetei a găsit cadavrul nou-născutului, în punga de plastic. Acesta este crudul adevăr cu privire la cazurile „altora”! Se aseamănă din păcate foarte mult cu ce avem şi pe la noi. Metodele în mare sunt aceleaşi, iar victima este întotdeauna aceeaşi – nou-născutul. „Sunt speriate, ori sunt disperate - ori sunt doar egoiste,” spunea Debi Fans, fondatorul Grădinii Îngerilor, un cimitir privat, cu 44 de morminte în Southern California pentru copii abandonaţi. Ea acum conduce un grup de voluntari care iau nou-născuţi morţi, îi botează şi le dă nume înainte de a-i îngropa. În doi ani şi jumătate de când şi-a început activitatea, au îngropat 33 de nou-născuţi, doar în Southern California. „Marea majoritate dintre ele sunt doar speriate,” spunea Fans:- „Ele ţin sarcina secretă pentru orice eventualitate -pentru ca le este frică de reacţia părinţilor lor sau de ce vor spune oamenii, de cum le vor privi - până când este prea târziu. Şi apoi ele nu ştiu ce să facă. Aşa că pune copilul la gunoi şi apoi se gândesc. Nimeni nu ştie.” Şi bineînţeles nu puteam încheia acest subcapitol, dedicate pruncuciderilor altora, fără să prezentăm şi un exemplu de pruncucidere comisă de o româncă pe meleaguri străine.
82
„Poliţia interoga un bărbat cu cetăţenie ungară rezident în Kecskemet şi pe concubina lui româncă, în legătură cu o infracţiune de deţinere de arme de foc, când femeia a mărturisit ca şi-a ucis copilul pe care l-a născut luna trecută”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Poliţiei din districtul Bacs-Kiscun, Tibor Kozak. Femeia a vorbit apoi anchetatorilor despre o crimă pe care o comisese acum câţiva ani, când şi-a ucis un alt copil abia născut. Criminalul a indicat apoi investigatorilor unde a ascuns corpurile copiilor, dezgropate apoi de poliţişti. Ea le-a spus poliţiştilor care o anchetau ca nu mai suportă sărăcia şi din cauza asta a pus capăt zilelor bebeluşilor ei. Pe primul dintre ei l-a ucis acum trei ani şi i-a aruncat trupul într-o fântână, iar pe cel de-al doilea l-a născut la data de 22 iunie şi imediat, l-a îngropat de viu în temelia casei pe care iubitul ei ajutat de câţiva muncitori o construiau la periferia oraşului Kecskemet. Ambii copii ucişi erau băieţi. Din păcate trebuia să ne facem reclamă negativă, şi în acest domeniu, peste hotare!
CAPITOLUL –V DISCUTII SI CONCLUZII
Atât în practica judiciară, cât şi în teorie, graniţa dintre omor şi pruncucidere este o problemă discutabilă, ambele infracţiuni având ca victime nou-născutul. Dacă în cazul pruncuciderii se spune că impulsul mamei de a-şi ucide fătul nou-născut este un rezultat al stării psihice de după naştere (aşa zisa febra a laptelui), în cazul infracţiunii de omor calificat mama nu se află sub această influenţă şi, din acest motiv, delimitarea între cele două infracţiuni se face cu dificultate, aceasta având o mare importanţă, în condiţiile în care pedeapsa pentru pruncucidere este cuprinsă între 2-7 ani, iar pentru omor calificat, de la 15-25 ani, sau închisoarea pe viaţă. Dacă ar fi să ne gândim că foarte multe dintre femeile care comit infracţiunea de pruncucidere invocă drept motiv al comiterii faptei,
83
teama de părinţi, teama de soţ, ruşinea, sărăcia, labilitatea psihică datorată eforturilor la care este supus corpul uman în timpul naşterii sau chiar instinctive, ţinând cont de faptul că pe toată durata sarcinii nu se gândesc la altceva decât la câte probleme le va aduce acel copil, la ce vor spune oamenii şi ca atare acţionează din instinct -îndepărtând motivul problemelor lor. McDougll în „Introducere în psihologia socială” spunea că instinctul ar putea fi definit în felul următor - o dispoziţie psihico-fizică înnăscută, care determină, pe cel ce-l are, să perceapă şi să dea atenţie la o anumită clasă de obiecte, să trăiască o exercitare emoţională de o calitate particulară şi specifică percepţiei acestei clase de obiecte şi să reacţioneze faţă de ele într-un anumit mod sau cel puţin să simtă impulsul spre o atare acţiune. Caracterele instinctului sunt: - conştient - automat - ereditar - specificitate - universalitate Dacă raţiunea ne diferenţiază de animale, instinctul este punctul nostru comun. Trebuie remarcat faptul că o circumstanţă atenuantă o constituie lipsa inteligenţei. Modalităţile prin care se depistează lipsa acesteia sunt apanajul psihiatrilor, psihologilor, a căror părere este importantă pentru instanţă. Vom trece în revistă câteva aprecieri la "adresa" inteligenţei, moduri în care se constata existenta sau lipsa ei. Pentru Claparde şi Stem, inteligenţa este o adaptare mentală la împrejurări noi. Claparde, opune astfel, inteligenţa - instinctului şi deprinderii, care sunt adaptări ereditare, sau dobândite, la împrejurări ce se repetă; dar pentru el, inteligenţa începe odată cu cea mai elementară tatonare empirică. A explica psihologia inteligenţei înseamnă a schiţa din nou dezvoltarea ei, arătând în ce fel aceasta duce în mod necesar la echilibrul
84
descris. Printre factorii care influenţează dezvoltarea inteligenţei, se numără şi societatea, factorii sociali. Fiinţa umană este înconjurată de la naştere de un mediu social care acţionează asupra ei, asemănător mediului fizic. Într-un anumit sens, societatea chiar mai mult decât mediul fizic, îi transformă individului propria structură pentru că ea nu-1 constrânge numai să recunoască faptele, ci îi oferă şi un sistem gala construit de semne care-i modifică gândirea, îi propune noi valori şi îi impune o serie nesfârşită de obligaţii. Este, deci, absolut evident că viaţa socială transformă inteligenţa prin intermediul a trei mijloace: - limbajul (semnele) - conţinutul schimbărilor (valori intelectuale) - regulile impuse gândirii (norme colective logice, sau prelogice). În funcţie de nivelul dezvoltării individului, schimburile pe care el le întreţine cu mediul social, sunt de natură foarte diversă şi modifică, la rândul lor, structura mentală individuală de asemenea într-un mod diferit Experţii în psihologie infantilă au spus că tinerele care nu-şi cunosc corpul, pot fi capabile să trăiască cu convingerea că ele nu sunt gravide, chiar şi după ce mişcă copilul. Exista multe modalităţi de a găsi scuze, dar totuşi nu trebuie să ne abatem de la motivele care conduc la asemenea fapte. Au existat chiar şi cazuri în care fetele au păstrat copilul pentru a-l îndupleca pe „mascul” să le ia de soţie, iar când au văzut că acest lucru nu se întâmplă, au născut si l-au omorât. Răzbunarea, teama de părinţi, de societate, sărăcia, traumele suferite în copilărie, toate astea constituie motive invocate, motive luate în considerare de instanţă, dar care nu ajută şi la eradicarea acestui fenomen infracţional. De ce o persoană, care a fost maltratată în copilărie, abuzată, a suportat rele tratamente, dominaţie, în loc să-şi dorească să ofere căldură, iubire, protecţie, unui copil, ea preferă să-l omoare?
85
De ce în loc sa-l abandoneze într-un orfelinat, preferă să-1 omoare? Cum poate să afirme cineva, mai ales părinţii că nu au ştiut, că fiica lor este însărcinată!?! Ce fel de părinte este cel care stă cu copilul lui în aceeaşi casă, dar nu ştie ce se întâmplă cu el? Din păcate pentru o astfel de infracţiune, care ţine în proporţie foarte mare de cultura şi sentimente, sau mai bine zis, lipsa lor, o altă cale de rezolvare nu există decât introducerea unei pedepse, care prin însăşi noţiunea ei sa le facă să se gândească de mai multe ori înainte de a comite fapta. Am putea da vina pe mentalităţi, pe faptul că încă nu ne-am obişnuit cu lipsa importantei virginităţi în noaptea nunţii, a importantei „gura lumii” dar ar însemna să ne amăgim singuri. Dacă la noi am putea spune că procentajul este cât de cât echilibrat, în ceea ce priveşte vârsta mamelor criminale, în statele cu „pretenţii” de simboluri, cam ca ele am vrea sa ajungem, vârsta celor care comit astfel de fapte este între 14-20 de ani. Cum să combaţi ceea ce nu poţi controla!?! Cum să combatem pruncuciderea ,când noi nici măcar o evidenţă a populaţiei aşa cum trebuie nu avem!?! Cum am putea combate sentimente, instincte, care pot sau nu să apară în momentele delicate ale vieţii!?! Am observat pe parcursul acestei lucrări cât de uşor le vine anumitor persoane să se debaraseze de ceea ce le încurcă viaţa. Nu contează din păcate că ceea ce stă în calea fericirii lor este de fapt un copil nevinovat, o fiinţă umană, care-şi cere dreptul la viată, un drept pe care nu şi l-a luat singur, el necerând să fie făcut. Pentru un moment de plăcere, pentru o clipă de iresponsabilitate, pentru că societăţii încă îi mai place să se creadă morală,
86
fără să-şi vadă sau să-şi recunoască uscăturile, plătesc nişte suflete nevinovate. Probabil, că doar atunci când reformele se vor face de jos în sus şi nu invers, atunci când ideile secolului XXI vor penetra şi ultima pătură socială, atunci pedepsele vor fi cu adevărat pedepse şi nu „concedii” sau „specializări” pe banii statului, doar în clipa aceea vom putea arunca gunoiul liniştiţi, că nu vom mai vedea copii în tomberoane, vom putea să ne plimbăm prin lanuri de porumb ce nu au avut pe post de îngrăşământ natura, trupul vreunui nou-născut.
BIBLIOGRAFIE 1. Legislaţie •
•
•
Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referendumul naţional din 18-19.10.2003, confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3/22.10.2003; Legea nr.301/ 2004 privind adoptarea noului Cod penal , publicată în M.Of. nr 575/ 2004 Codul de procedură penală.
2. Tratate. Cursuri. Monografii V. Bercheşan, I. Eugen Sandu, Tratat de metodică criminalistică , Editura Carpaţi, 1994; Gh. Nistoreanu, A.Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura ♦ AllBeck, Bucureşti, 2002; Al. Boroi, Infracţiuni contra vieţii, Editura AllBeck, Bucureşti, ♦ 1999; ♦
87
Al. Boroi, Pruncuciderea şi Uciderea din culpă, Editura MI., Bucureşti, 1992; V. Dongoroz, Siegfried Kahone, Ion Oancea, Rodica Stănoiu, ♦ Iosif Hodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Victor Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială, Editura All Beck, Bucureşti, 2003; I. Dobrinescu – Infracţiuni contra vieţii persoanei, Editura ♦ Academiei Române, Bucureşti, 1987; O. Loghin, T. Tudorel, Drept penal român. Partea specială, ♦ Casa de Editură şi Presă “Şansa”, Bucureşti, 1994; Ioan Muraru – Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I ♦ ediţia a IX a rev. şi compl.,Lumina Lex, Bucuresti,2001 Gheorghe Diaconescu – Infracţiunile în Codul Penal Român, ♦ Editura “Oscar Print”, Bucureşti, 1997 V.Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială , Ed. Lumina Lex, ♦ Bucureşti, 2004 I. Neagu, Tratat de drept procesual penal , Ed. Lumina Lex ♦ Bucureşti, 2002 V. Dongoroz, Comentare, în Codul penal adnotat de C. Rătescu ♦ ş.a.,vol.III; G. Antoniu, Vinovăţia penală, Editura Academiei, Bucureşti, ♦ 1995; Gh. Scripcaru, V. Astarastoaie, C. Scripcaru, Medicina Legală, ♦ Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993; M. Kernbach, Medicina judiciară, Editura medicală, ♦ Bucureşti,1958; V. Beliş, Curs de medicină legală , Editura Teora, Bucureşti, ♦ 1992; V. Beliş, C. Naneş, Traumatologia mecanică în practica ♦ medico-legală şi judiciară, Editura Academiei, Bucureşti, 1985 Emil Cernea, Emil Molcuţ, Istoria statului şi dreptului ♦ românesc, Casa de editură şi presă “Şansa”, Bucureşti, 1993 ♦
3. Studii. Articole din reviste de specialitate
88
Mădălina Cora, Aspecte teoretice în materia infracţiunii de pruncucidere în „Dreptul” nr.5\2003; G. Antoniu, Ocrotirea penală a vieţii persoanei în R.D.P. nr.1\2002; Andreea Todan, Pruncucidere. Controverse, în R.D.P. nr.3/1999; Al. Boroi, Participaţia penală în cazul infracţiunii de pruncucidere, în R.D.P nr.3\1996; Maria Cristina Merloiu, Infracţiunea de pruncucidere, în R.D.P. nr.4\1999 Mihai Claudiu Munteanu, Discuţii privind sintagma “Imediat după naştere” în cazul infracţiunii de pruncucidere, în „Dreptul” nr. 4/1999; M. Capotă, Cercetarea împrejurărilor în care a decedat un nou-născut al cărui cadavru a fost găsit pe calea ferată , în -,,Probleme de criminalistică şi de criminologie" nr. 2—3/1983 R. Stănoiu, Infracţiunea de pruncucidere, Concepţie, propuneri de perfecţionare a reglementării, în S.D.R. nr. 2/1990 ; O. Loghin, Sancţionarea participanţilor în cazul pruncuciderii, în R.R.D. nr.1\1973; Decizia de îndrumare nr. 2/1976 în R.R.D. nr. 5/1976; G. Antoniu, Notă la decizia penală nr. 11/1969 a Tribunalului Suprem în R.R.D. nr. 2/1969; Harald Jung, Mihai Ardeleanu, Expertiza medico-legală psihiatrică în pruncucidere , în R.R.D. nr.10/2002; Ghe. Mateuţ, O caracterizare a pruncuciderii în lumina teoriei şi practicii penale, în „Dreptul” nr. 8/2000; Horia Diaconescu, Infracţiunea de pruncucidere şi participaţia penală în cazul acesteia, în „Dreptul” nr. 11/2000;
