IV. PLANIFICAREA MATERIALULUI
În sfârşit a venit şi ziua cea mare când cu ajutorul lui Dumnezeu să putem avea o planificare a materialului pentru studiu, a versetelor şi psalmilor de memorat pentru 10 ani deacum înainte. A fost necesară o asemenea planificare fiindcă până acum am hotărât cum am putut cările de studiu fără a avea o linie clară. !a faza re"ională şi mai apoi la cea naională cine era mai puternic în ar"umentare impunea cările de studiu pentru viitorul an. Dumnezeu ne#a luminat şi odată cu scrierea acestei cări şi totodată cu e$tinderea concursului am creeat şi această planificare pentru 10 ani. %um a apărut această planificare & Doresc să menionez faptul că nu este produsul muncii mele, ci este rezultatul unei echipe de lucru şi a muncii în echipă de peste 11ani. Din această echipă facei parte toi învăătorii şi slujitorii care ne#ai trimis su"estii, ver'ale sau în scris, iar la aranjarea materialului efectiv am lucrat împreună cu Daciana (ilan şi mai apoi cu Daniela (ar'ura. În conceperea acestei planificări am inut cont de următoarele lucruri) # propunerile venite de la cole"ii de slujire din ară şi străinătate # cările pe care le#am folosit la concurs în anii trecui # e$periena anilor trecui cu 'une şi rele # necesitatea de a cuprinde toată 'i'lia *cu e$cepia cărilor profetice+ în acest ciclu de 10 # # # # # # # #
ani stadiile de viaă ale omului) copilăria#adolescena, tinereea, maturitatea, împletite cu ideea de a trece fiecare cel puin de trei ori în viaă prin studierea (i'liei ideea de a împleti în studiu cări din oul -estament cu cări din echiul -estament capacitate de lucru a copilului, tânărului şi adultului în comparaie cu ceea ce cere Dumnezeu de la noi/un an şcolar *ne#am asi"urat că nu am cerut prea mult, apro$imativ 0#0 de pa"ini/an şcolar+ cerinele care sunt la celelalte concursuri sau olimpiade şcolare cerinele pe care le au fraii 'aptişti la olimpiada 'i'lică or"anizată de ei *noi cerem cam jumătate faă de ei, 20 versete şi 3 cări în loc de 40 versete şi 5 cări+ ideea ca după de 10 ani de concurs, fiecare participant a studiat aproape toată (i'lia, a memorat apro$imativ 100 de versete şi 10 psalmi având planificarea pe 10 ani, participanii vor putea folosi o parte din vacana de vară pentru studiu am inut cont de vârsta participanilor şi puterea lor de înele"ere
În ceea ce priveşte vârsta copilului Daciana (ilan spune) ,, atunci când ajun"e la vârsta se ani, copilul poate discerne foarte clar între 'ine şi rău,, 1. Deci în jurul vârstei de opt ani, chiar cum este mai 'ine, copilul intră în concursul 'i'lic -alantul în ne"o şi acest fapt îl va ajuta să alea"ă 'inele. !a vârsta preadolescenei o caracteristică de 'ază este transformarea. ,, Acum este perioada când va decide să aplice în viaa sa valorile şi principiile acumulate anterior şi tre'uie să fie ajutat să servească pe Dumnezeu într#un mod real,, 2 . Desi"ur sunt mai muli factori care#l vor influena în decizia pe care o va lua, dar faptul că va participa la acest pro"ram de studiere a (il'iei, aceasta îi va transforma viaa.
În perioada adolescenei prelun"ite sau a tinereii timpurii ,, interesul spiritual al tânărului credincios poate fluctua la această vârsă dacă nu este înrădăcinat în cuvânt,, 3 . -ocmai de aceea, atât proiectul ,, concursul 'i'lic -alantul în ne"o,, , cât şi proiectul ,, 6icurul de miere zilnic,, îşi propun să#i motiveze pe copii de mici în citirea şi studierea (i'liei, pentru ca la această vârstă să poată lua decizia consacrării în lucrarea lui Dumnezeu. În cele ce urmează vă vom prezenta planificarea cărilor 'i'lice care sunt de studiat, precum şi a versetelor 'i'lice şi psalmilor care sunt de memorat. u avem pretenia că este cea mai 'ună planificare, dar este tot ce am putut "ândi mai 'ine la timpul respectiv. e#am ru"at Domului 7sus şi am încercat multe variante şi în final a ieşit ceea ce vei vedea.ă ru"ăm frumos să vă aliniai acestei planificări fiincă la fel ca apostolii spunem ) s#a părut nimerit Duhului şi nouă, ca planificarea să fie aşa)
4.1. Anul şcolar 2009-2010 %ările 'i'lice pentru studiu copii şi adolescenţi
#cls 77 8 777 # 9atei, 7ona #cls 7 8 # 9atei, 7ona #cls 7 8 77 # 9atei, 6rover'e capitolele 1#: #cls 777 8 7; # 9atei, 7ona, 9aleahi #cls ; 8 ;7 # 9atei, 9aleahi, 6salmi capitolele 1#41 tineri şi adulţi
#cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # 9atei, 9aleahi, 6salmi *cartea 7+ capitolele 1#41 #25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat # 9atei, 9aleahi, 6salmi *cartea 7+ capitolele 1#41
ersetele 'i'lice şi psalmul de memorat copii şi adolescenţi
cls 77 8 777 # cls 7 8 # cls 7 8 77 # cls 777 8 7; # cls ; 8 ;7 #
tineri şi adulţi
cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat #
4.2. Anul şcolar 2010-2011
%ările 'i'lice pentru studiu
copii şi adolescenţi
#cls 77 8 777 # 9arcu, udecători, 6salmi *cartea 77+ capitolele 42#2 tineri şi adulţi
#cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # 9arcu, >udecători, 6salmi *cartea 77+ capitolele 42#2 #25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat # 9arcu, >udecători, 6salmi *cartea 77+ capitolele 42#2
ersetele 'i'lice şi psalmul de memorat copii şi adolescenţi
cls 77 8 777 # cls 7 8 # cls 7 8 77 # cls 777 8 7; # cls ; 8 ;7 # tineri şi adulţi
cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat #
4.3. Anul şcolar 2011-2012 %ările 'i'lice pentru studiu copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # !uca, Daniel capitolele 1#: # cls 7 8 # !uca, Daniel capitolele 1#:, 7uda # cls 7 8 77 # !uca, 7saia capitolele 1, 53, 55, 5, -it # cls 777 8 7; # !uca, 6rover'e capitolele 13#1, 77 7oan # cls ; 8 ;7 # !uca, 7acov, 6salmi *cartea 777+ capitolele 3#? tineri şi adulţi
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # !uca, 7acov, 6salmi *cartea 777+ capitolele 3# ? # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat # !uca, 7acov, 6salmi *cartea 777+ capitolele 3#?
ersetele 'i'lice şi psalmul de memorat copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # # cls 7 8 #
# cls 7 8 77 # # cls 777 8 7; # # cls ; 8 ;7 # tineri şi adulţi
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat #
4.4. Anul şcolar 2012-2013 %ările 'i'lice pentru studiu copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # 7oan, @ut # cls 7 8 # 7oan, umeri capitolele 12 # 14, 1: # 1, 22 # 25 # cls 7 8 77 # 7oan, !evitic capitolele 23 # 2, @ut # cls 777 8 7; # 7oan, 6rover'e capitolele 1? 8 24, 777 7oan # cls ; 8 ;7 # 7oan, !evitic capitolele 23 8 2, 6salmi *cartea 7+ capitolele ?0 # 10:
tineri
şi
adulţi
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # 7oan, !evitic capitolele 23 8 2, 6salmi *cartea 7+ capitolele ?0 # 10: # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat # 7oan, !evitic capitolele 23 8 2, 6salmi *cartea 7+ capitolele ?0 # 10:
ersetele 'i'lice şi psalmul de memorat copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # # cls 7 8 # # cls 7 8 77 # # cls 777 8 7; # # cls ; 8 ;7 # tineri şi adulţi
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat #
4.5. Anul şcolar 2013-2014 %ările 'i'lice pentru studiu copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # =aptele Apostolilor,
# cls 7 8 # =aptele Apostolilor,
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # =aptele Apostolilor,
ersetele 'i'lice şi psalmul de memorat copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # # cls 7 8 # # cls 7 8 77 # # cls 777 8 7; # # cls ; 8 ;7 # tineri şi adulţi
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat #
4.6. Anul şcolar 2014-2015 %ările 'i'lice pentru studiu copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # enesa, 2 7oan # cls 7 8 # enesa, 2 -esaloniceni # cls 7 8 77 # enesa, 1 -esaloniceni # cls 777 8 7; # enesa, 1 -esaloniceni, 2 -esaloniceni # cls ; 8 ;7 # enesa, 1 -esaloniceni,
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # enesa, 1 -esaloniceni,
ersetele 'i'lice şi psalmul de memorat copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # # cls 7 8 # # cls 7 8 77 # # cls 777 8 7; # # cls ; 8 ;7 #
tineri şi adulţi
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat # 4.7. Anul şcolar 2015-2016 %ările 'i'lice pentru studiu # cls 77copii 8 777şi# adolescenţi <$od, 777 7oan # cls 7 8 # <$od, 7 -imotei # cls 7 8 77 # <$od, 77 -imotei # cls 777 8 7; # <$od, 7 -imotei, 77 -imotei # cls ; 8 ;7 # <$od, 7 -imotei, 7ov capitolele 1#22 tineri şi adulţi
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # <$od, 7 -imotei, 7ov capitolele 1#22 # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat # <$od, 7 -imotei, 7ov capitolele 1#22
ersetele 'i'lice şi psalmul de memorat copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # # cls 7 8 # # cls 7 8 77 # # cls 777 8 7; # # cls ; 8 ;7 # tineri şi adulţi
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat #
4.8. Anul şcolar 2016-2017 %ările 'i'lice pentru studiu copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # Deuteronom, 7 7oan # cls 7 8 # Deuteronom,
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # Deuteronom, 7 %orinteni, 7ov capitolele 23 # 42
# 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat # Deuteronom, 7 %orinteni, 7ov capitolele 23 # 42
ersetele 'i'lice şi psalmul de memorat copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # # cls 7 8 # # cls 7 8 77 # # cls 777 8 7; # # cls ; 8 ;7 #
tineri şi adulţi
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat #
4.9. Anul şcolar 2017-2018 %ările 'i'lice pentru studiu copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # 7 Bamuel, 77 Bamuel, 7uda # cls 7 8 # 7 Bamuel, 77 Bamuel, 7 6etru # cls 7 8 77 # 7 Bamuel, 77 Bamuel, =ilipeni # cls 777 8 7; # 7 Bamuel, 77 Bamuel, alateni # cls ; 8 ;7 # 7 Bamuel, 77 Bamuel,
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # 7 Bamuel, 77 Bamuel,
ersetele 'i'lice şi psalmul de memorat copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # # cls 7 8 # # cls 7 8 77 # # cls 777 8 7; # # cls ; 8 ;7 # tineri şi adulţi
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat # 4.10. Anul şcolar 2018-2019
%ările 'i'lice pentru studiu copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # 7 Împărai, 77 Împărai, =ilimon # cls 7 8 # 7 Împărai, 77 Împărai, 77 6etru # cls 7 8 77 # 7 Împărai, 77 Împărai, %oloseni # cls 777 8 7; # 7 Împărai, 77 Împărai, 77 %orinteni # cls ; 8 ;7 # 7 Împărai, 77 Împărai, 77 %orinteni tineri şi adulţi
# cls ;77 8 25 ani neâmplinii până la 1 septem'rie # 7 Împărai, 77 Împărai, 77 %orinteni # 25 ani împlinii după 1 septem'rie 8 nelimitat # 7 Împărai, 77 Împărai, 77 %orinteni
ersetele 'i'lice şi psalmul de memorat copii şi adolescenţi
# cls 77 8 777 # # cls 7 8 # # cls 7 8 77 # # cls 777 8 7; # # cls ; 8 ;7 # tineri şi adulţi
cls ani ;77împlinii 8 25 ani după neâmplinii până la81nelimitat septem'rie # 25 1 septem'rie # # Note 1. (ilan Daciana, !ucrarea cu copilul instituionalizat,