Morfemele, unităţi minime de expresie asociate unei unităţi de conţinut, se clasifică după următoarele criterii (Coteanu (cood.) LRC , p.91-93): sau după după rela relaţiţiililee de depe depend nden enţă ţă,, 1. După posibilităţ posibilităţile ile combinatori combinatoriii sau
morfemele sunt inde indepe pend nden ente te şi depe depende ndent nte. e. Morf Morfem emel ele e inde indepe pend nden ente te pot pot apăr apărea ea sin sinur uree sau sau com!inate com!inate cu un morfem "ero. #le nu sunt comuta!ile comuta!ile cu "ero, ci numai cu alt morfem independent din aceeaşi clasă: vulp-oi, răţ-oi, brosc-oi etc., sunt selectate sau cerute de morfemele dependente: -iza cere neapărat un radical: (fertil, grec ), -uţ cere cere neapărat un radical (hrdău, slab)$ sunt deci rădăcini sau cu%inte radicale, care nu au adăuat nici un morfem ramatical. Morfemele dependente sau afi!ele pot apărea numai com!inate cu un morfem independent: -uţ, uţ, -iza, -iza, -ui etc. sunt sufixe lexicale care nu pot exista dec&t l&nă un radical, adică l&nă un morfem independent$ -a, -i sunt sunt sufixe de infiniti% care cer un morfem independent combin-, combin-, vorb- etc.$ sunt comuta!ile cu alte morfeme dependente sau c'iar cu "ero: n brăduţ sufixul sufixul uţ este este comuta!il cu et n brădet şi şi cu "ero n brad $ n vezi , desinenţa "i este este comuta!ilă comuta!ilă cu zero n văd $ morfemele dependente sunt sufixe, prefixe, desinenţe etc. *. După sens sau conţinut, morfemele sunt le!icale şi gramaticale. Morfemele le!icale au un sens mai concret şi includ at&t morfemele independente sau rădăcini, c&t şi dependente sau deri%ate, adăuate la cele independente (este %or!a de prefixe şi de sufixe lexicale: lexicale: #n-, des-, ne-, re-$ -uţ, -it, -esc etc., care permit ataşarea altor morfeme căr-uţ-uri, romn-easc-ă romn-easc-ă etc.). Morfemele gramaticale au sens dependente dependente ramatical ramatical:: căr-uţ-uri, a!stract, eneral şi pot fi raportate la o cateorie morfoloică$ acestea pot fi sufi!e (care lucr- -nd nd,, citcit-i, i, cit-esc, %or!-i-se etc. expr exprim imăă modu modull şi timpu timpull %er! %er!el elor or:: lucr etc.), ), desinenţe (exprimă, la %er!, persoana şi numărul: cit-ea- m, cit-esc-%, %or!-i-se-ră-m$ iar, la nume, exprimă exprimă număru numărull şi ca"ul: ca"ul: cascas-ă, (unei)cas-e, (nişte)cas-e)$ acest acestee morf morfem emee sunt sunt totdeauna dependente. 3. După După poziţia faţă de morfemul independent , morfemele sunt antepuse şi postpuse. +orfemele antepuse sunt prefixele (totdeauna lexicale, deşi pot a%ea şi o %aloare ramaticală, c&nd exprimă aspectul: &a' adormi , &a' amuţi $ sau semnifică radul intensităţi intensităţiii maxime depăşite: depăşite: răspica picat, t, răscopt ori superlati%ul superlati%ul a!solut: a!solut: preafrumoasă, proresist), ), unele afixe mo!ile mo!ile (%er!e (%er!e auxiliare, auxiliare, pronume reflexi%e, reflexi%e, conuncţia conuncţia să ultraproresist etc.). Morfemele postpuse sunt sufixele, desinenţele, precum şi articolul 'otăr&t enclitic ca morfem de determinare minimală. minimală. +orfemele sunt clasificate ('. ristea, (inteze de limba romnă$ 19/0, p.*2) şi după aspectul lor formal n segmentale (care cuprind maoritatea morfemelor exprimate
prin unul sau mai multe foneme) şi suprasegmentale: accentul şi intonaţia, care contri!uie la exprimarea %alorilor ramaticale, la distinerea formelor ramaticale omonime (distincţia -4$ distincţia imperati%-indicati% pre"ent$ indicati% pre"ent 3 s.perfect simplu). 5ntre morfeme este inclusă şi topica, adică locul sau po"iţia unităţilor n structura unui text, po"iţia fiind edificatoare pentru unele structuri. 6rice cu%&nt flexi!il se compune iniţial din două unităţi: radical şi flectiv (7 8 ). Radicalul are o ocurenţă o!liatorie n orice formă flexionară, nu admite o reali"are "ero. 7adicalul nu tre!uie confundat cu morfemul independent, adică cu o sinură unitate, pentru că radicalul poate fi divizibil (din mai multe morfeme indi%i"i!ile: radicalul #ndurer- se compune din trei morfeme indi%i"i!ile: prefixul #n-, rădăcina dur- şi sufixul lexical "ere, a cărui terminaţie a fost nlocuită, la infiniti%, cu sufixul modal "a'$ radicalul este nsă şi indivizibil , identic cu rădăcina, cu un morfem independent: ar-, d(din da), pădur- etc.7adicalul repre"ină elementul purtător al unei anumite unităţi de conţinut. #l se manifestă constant n tot cursul paradimei. Constatăm nsă că radicalul %aria"ă ca expresie n cursul flexiunii multor cu%inte flexi!ile, %ariaţia put&nd fi totală sau parţială. 4ariaţia parţială este descrisă prin alternanţele fonetice , iar %ariaţia totală este numită supletivism. De exemplu tind -e şi tinz -&nd cu alternanţa consonantică n radical. #ste ca"ul %ariaţiei parţiale. C&nd alomorfele diferă n toată extensiunea sec%enţei fonetice care le repre"intă, formele sunt supleti%e. De exemplu, sunt -e-m şi er -a-m. ceasta este %ariaţia totală a morfemului independent. 7adicalul nu admite reali"area "ero. )lectivul , spre deose!ire de radical, nu are niciodată un morfem independent (rădăcină). lecti%ul se confundă cu un morfem ramatical dependent, c&nd este indivizibil (ndurer)-a, (mpădur)-i , (eu ar)-;, (mas)- ă$ (mes)-e, (ele%)-;, deci flecti%ul este reali"at şi ca "ero etc. lecti%ul divizibil este compus din mai multe morfeme dependente (care pot fi constante: sufixele ramaticale (mpădur)-i-se, (ndurer)-a-t, sau variabile, c&nd sunt desinenţe: -ră-m). Flectivul nu tre!uie confundat cu terminaţia, căci aceasta nu este morfem, adică element de flexiune sau marcă a cateoriilor ramaticale, ci este partea finală a oricărui cuvnt alcătuit din cel puţin două litere (cu%&nt flexi!il, dar şi neflexi!il): %erd e, iepureşte, perete, casele, t e, şase, despr e, deoarece, uite etc. lecti%ul este şi antepus radicalului n formele analitice ( voi mere, a* citi, am plecat etc.), compuse din cel puţin două afixe.
) c&nta- ţi (desinenţă solidară pentru plural, persoana a >>-a). ?im!ile cu flexiune complexă, aşa cum este şi rom&na, concep morfemul ca o clasă de alomorfe, adică de unităţi semnificati%e purt&nd aceleaşi %alori, aceleaşi informaţii semantice. +ai multe unităţi mai mult sau mai puţin diferite din punct de %edere fonematic, c&nd au aceeaşi %aloare, aceeaşi semnificaţie, sunt alomorfe ale aceluiaşi morfem: spre exemplu "e şi "ă sunt alomorfele fonemului "e de neutru plural (mer-e, cui-e etc., dar ou-ă)$ -et şi -ăt sunt alomorfele morfemului "et (%ui-et, !ă!-et, mu-et, "&m!-et, ţip-ăt, eam-ăt, crăp-ăt etc.). Alomorfele se clasifică n: a. morfologice, c&nd distri!uţia lor nu poate fi circumscrisă fonetic şi caracteri"ea"ă o clasă mai lară de cu%inte.
₂
!ai-e + !ăi-; se o!ser%ă că pluralul, n ca"ul al doilea, este "ero, or opoziţiile privative sunt #n favoarea pluralului , ca n cu%intele s. an-; @ pl. an-i , mal-; @ mal -uri @.
