Moga.pdf

Cuprins Prefaţă .................................................................................................................... 9 Cuvânt înainte ....................................................................................................... 13 Abrevieri ................................................................................................................ 17 I. Dicţionare. Enciclopedii .................................................................................. 17 II. Izvoare ........................................................................................................... 20 III. Periodice ....................................................................................................... 28 IV. Volume ......................................................................................................... 32 V. Colecţii ........................................................................................................... 33 Introducere .............................................................................................................. 35 1. Cadru, tipologie, teme şi direcţii de cercetare ........................................ 35 a. Obiectivele propuse ........................................................................... 37 b. Structura ........................................................................................... 40 c. Caracterul inedit ............................................................................... 41 d. Metodele de investigare .................................................................... 42 2. Condiţii geopolitice şi etnodemografice ................................................ 44 a. Limitele spaţiului etnocultural microasiatic ..................................... 44 b. Modelizarea etnoculturală a Asiei Mici în viziunea lui Strabon: greci, romani şi indigeni ............................................. 53 PARTEA I LUMEA ZEILOR CAPITOLUL I ZEII UNIVERSALI ................................................................................................ 67 I.1. Hypsistos ...................................................................................................... 67 I.2. Mithra ........................................................................................................... 80 I.3. Mên .............................................................................................................. 116 CAPITOLUL II ZEII SOLARI ŞI LUNARI CĂLARE .................................................................... 131 II.1. Hosios kai Dikaios ...................................................................................... 131 II.2. Lairbenos .................................................................................................... 135 II.3. Dioscurii şi zeiţa pisidiană .......................................................................... 140

II.4. Sandan ......................................................................................................... 149 II.5. Sozon .......................................................................................................... 151 CAPITOLUL III ZEIŢE LUNARE ŞI/SAU SOLARE ...................................................................... 157 III.1. Anaitis ....................................................................................................... 157 III.2. Mâ .............................................................................................................. 167 III.3. Artemis Pergaia ......................................................................................... 184 PARTEA A II-A LUMEA DEDICANŢILOR. ORGANIZAREA SPAŢIULUI SACRU CAPITOLUL IV SANCTUARE ŞI TEMPLE .................................................................................... 195 IV.1. Tipuri de sanctuare .................................................................................... 195 IV.2. Venituri, proprietăţi, tranzacţii .................................................................. 198 CAPITOLUL V PREOŢI ŞI DEDICANŢI ....................................................................................... 207 V.1. Categoriile sacerdotale ................................................................................ 207 V.1.1. Clerul superior ..................................................................................... 207 V.1.2. Personalul consacrat şi cel auxiliar .................................................... 212 V.2. Dedicanţii .................................................................................................... 223 V.2.1. Indivizi şi comunităţi umane. Origine, nume, vârstă ............................ 223 V.2.2. Relaţii de rudenie. Copii naturali şi adoptivi ....................................... 229 V.2.3. Asociaţii religioase şi profesionale ...................................................... 230 PARTEA A III-A LUMEA DIVINĂ ÎN SCHIMBARE CAPITOLUL VI CATEGORII DE INSCRIPŢII PRIVITOARE LA CULTELE SOLARE ŞI LUNARE ........................................................................................... 235 VI.1. Dedicaţii şi ex-voto-uri .............................................................................. 235 VI.2. Inscripţii funerare ...................................................................................... 237 VI.3. Inscripţii confesionale ............................................................................... 240 VI.4. Consacrări (katagraphai) ............................................................................ 250 VI.5. Inscripţii onorifice ..................................................................................... 252 CAPITOLUL VII MODALITĂŢI DE COMUNICARE. CARACTERISTICI ALE LUMII DIVINE ............................................................ 255 VII.1. Zeii stăpâni ............................................................................................... 255

VII.2. Rudele zeilor. Fii, mame şi consoarte ...................................................... 258 VII.3. Receptivitatea zeului. Mântuirea şi împlinirea rugăciunii ........................ 259 VII.4. Porunci, viziuni, epifanii, oracole ............................................................ 261 VII.5. Îngeri, zei, demoni. Ierarhii divine ........................................................... 271 Concluzii ................................................................................................................ 277 Catalog de inscripţii şi reprezentări .................................................................... 283 1. Hypsistos şi zeităţile asimilate ............................................................... 284 2. Mithra .................................................................................................... 342 3. Hosios kai Dikaios ................................................................................. 351 4. Mên ....................................................................................................... 418 5. Anaitis ................................................................................................... 449 6. Mâ ......................................................................................................... 480 7. Artemis Pergaia ..................................................................................... 483 8. Lairbenos ............................................................................................... 508 9. Sandan ................................................................................................... 567 10. Dioscurii şi zeiţa pisidiană ..................................................................... 569 11. Sozon ..................................................................................................... 582 Bibliografie ............................................................................................................ 587 I. Dicţionare. Atlase. Enciclopedii ...................................................................... 587 II. Izvoare ........................................................................................................... 590 a. Corpora ...................................................................................................... 590 b. Ediţii ........................................................................................................... 600 c. Monede ....................................................................................................... 610 III. Lucrări generale ........................................................................................... 610 IV. Lucrări speciale ............................................................................................ 616 Mărturii literare .................................................................................................... 649 Index epigrafic ....................................................................................................... 657 Concordanţe .......................................................................................................... 719

Prefaţă Tema investigată de autor este pe cât de generoasă prin direcţii şi posibilităţi de abordare, pe atât de complexă şi dificilă. Prin spaţiul microasiatic au pătruns de milenii spre teritoriile europene, oameni, mărfuri, idei, religii din ţinuturile mesopotamiene sau iraniene. Pentru relaţiile cu lumea egipteană sunt mărturii scrise care depăşesc cu mai mult de un mileniu epoca cercetată. Dar Asia Mică n-a fost doar un coridor, o platformă rotativă intercontinentală, ci şi un tărâm al naşterii şi al amalgamării unor credinţe durabile. Locul divinităţilor de sorginte microasiatică în cadrul cultelor orientale este deosebit. Admiterea zeiţei Magna Mater–Cybele între divinităţile din pomoerium cu trei secole înaintea Principatului, apoi a zeiţei Mâ în secolul I a.Chr. sunt edificatoare în această privinţă. Între exploratorii din multe direcţii ai Asiei Mici pot fi întâlnite numele unor mari arheologi, lingvişti, istorici ai religiilor etc. precum Franz Cumont, Maarten J. Vermaseren, Louis Robert, Ladislav Zgusta, Robert Turcan, Eugene Lane şi mulţi alţii dintre cei care au mai scris şi în a doua jumătate a secolului XX. Prin elenizarea Asiei Mici, începând cu jumătatea mileniului I a.Chr., marea diversitate etnică şi lingvistică s-a erodat treptat, chiar dacă elenizarea a rămas neuniformă, fiind mai pronunţată în zonele de coastă şi mai restrânsă în suprafeţele interioare. Elenizarea a fost succedată de o colonizare romană restrânsă, însă organizarea administrativă romană, neţinând seama de limitele etnico-teritoriale, a contribuit mult la unificare. Viaţa religioasă efervescentă, multitudinea divinităţilor locale şi a celor ajunse în spaţiul microasiatic, precum şi posibilitatea efectuării unor analize a evoluţiei lor în timp sporesc interesul cercetării cultelor din această zonă. Cunoaşterea unor divinităţi microasiatice este indispensabilă exploratorilor multor divinităţi orientale, dar şi a unor zei şi zeiţe din spaţii vecine sau mai depărtate cu alte apartenenţe, ca şi pentru înţelegerea semnificaţiei unor aspecte de cult. O bogată zestre literară a Antichităţii, colecţii de inscripţii, lucrări monografice despre unele divinităţi sau despre religia provinciei în ansamblu, studii de antroponimie şi toponimie, monumente arheologice şi sculpturale ş.a.,

10

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

stau la dispoziţia noilor investigatori, a celor care doresc să exploreze în adâncime un segment pentru a îmbogăţi înţelegerea întregului. În ampla Introducere autorul prezintă cu multe amănunte cadrul geografic aşa cum este cunoscut din sursele antice – prilej de a-l omagia pe Strabon – la cercetările recente. Sunt înfăţişate cu claritate obiectivele investigaţiei: cunoaşterea cultelor solare şi lunare de pe teritoriul Asiei Mici, raporturile între aceste culte şi concepţiile religioase ale lumii romane. Sunt trecute în revistă multiplele domenii ale ştiinţelor umane străbătute în scopul stabilirii esenţei şi particularităţilor unor divinităţi microasiatice şi propagarea lor pe teritoriul de geneză. Prezentând obiectivele lucrării, autorul afirmă că problematica abordată constituie o noutate absolută în cercetarea istorică românească. Se impune o precizare, o uşoară nuanţare. Divinităţile microasiatice propagate în coloniile greceşti vest-pontice, în Moesia Inferior şi în Dacia au beneficiat de interesante analize. Contribuţii datorate Mariei Alexandrescu-Vianu, lui Dionisie M. Pippidi şi Alexandru Popa. Observaţii sugestive asupra multora dintre ele le întâlnim în paginile monografiei Corpus Monumentorum Religionis Equitum Danuvinorum (CMRED), alcătuit de Dumitru Tudor. Dl. Iulian Moga a făcut un pas mai departe pe un drum aflat într-o zonă prevalent grecofonă, unde însemnările şi imaginile au deja în secolele I–III p.Chr. o îndelungată tradiţie. Hypsistos în mod deosebit beneficiază de o prezentare amplă, documentată, cu înfăţişarea complexelor sale aspecte şi valenţe. Sunt menţionate atât informaţiile despre primele asocieri ale epitetului hypsistos cu Zeus, cât şi cele referitoare la Theos Hypsistos, unde apelativul în greceşte se referă la numele Dumnezeului iudaic şi creştin. Hypsistos este traducerea pentru unul dintre numeroşii termeni prin care este invocat Dumnezeu. Este semnalată singura excepţie, Thea Hypsiste, formă care aparţine unei divinităţi feminine. Hypsistos a cunoscut o impresionantă răspândire în epoca imperială romană în spaţiul mediteranian în provinciile răsăritene ale Imperiului şi mai restrânse în cele occidentale. În prezentarea lui Mithra, a originii şi evoluţiei cultului mithraic, sunt expuse pe larg multe dintre ipotezele acumulate în timp, de la cea exprimată de Franz Cumont, care a dominat istoria religiilor antice mai mult de jumătate de secol, la cele emise în ultimele decenii de Maarten J. Vermaseren, Richard L. Gordon, Reinhold Merkelbach, Stig Wikander, Roger Beck ş.a. Alături de cărţi şi reviste, au existat colocvii şi congrese consacrate în exclusivitate mithraismului. Autorul a surprins elementele esenţiale, dovedindu-se un bun sintetizator. Am putea considera că au fost amintite cea mai mare parte a elementelor care, în plan major – geneză, evoluţie – constituie mărturii despre impactul întâlnirii dintre religii şi filosofii ajunse din varii direcţii în spaţiul cercetat. Înfăţişarea

Prefaţă

11

amănunţită a lăcaşurilor de cult, a iconografiei mithraice, analiza tuturor aspectelor care le furnizează epigrafele cu trimiteri la catalog, fără o separare prea rigidă între părţi, contribuie la elaborarea unor răspunsuri fundamentate asupra întregii problematici a mithraismului în Asia Mică. Lui Mên, cel de-al treilea zeu dintre cei alăturaţi în grupa zeilor universali, îi sunt înfăţişate originile indo-iraniene, evoluţia, provinciile în care propagarea sa a fost mai însemnată. Este relevată influenţa mazdeismului persan ilustrată prin credinţa în viaţa viitoare şi în resurecţia sufletelor. Divinitate cu multe epitete oglindind atribute ale zeului (katachtonios, epekoos, soter, plutodotes, aniketos ş.a.), Mên a cunoscut atestări numeroase şi interesante, asocieri cu alte divinităţi şi a fost înfăţişat în ipostaze diferite. A beneficiat de o mare bogăţie de simboluri: cornul lunii, conul de pin, taurul, şarpele, cocoşul corelate atributelor sale. Autorul a reuşit, utilizând şi studii ulterioare alcătuirii principalei monografii, realizarea unui tablou complet al unei extrem de interesante divinităţi. În cel de al doilea capitol, intitulat Zei solari şi lunari călare, iconografia a constituit unul dintre principalele criterii de alăturare. Răspândirea, cu excepţia Dioscurilor, este în mare parte limitată la spaţiul Asiei Mici. Din nou, avem unele divinităţi cunoscute doar prin apelative. Hosios kai Dikaios este un zeu atestat doar de două ori în afara graniţelor Asiei Mici. Vestitor al dreptăţii, el are ca atribute Balanţa, simbol al justiţiei, şi Sceptrul, reprezentând puterea divină. Lairbenos, zeu cu răspândire limitată, prezintă apelative şi asocieri interesante, o iconografie bogată, în care se cuvine a remarca securea cu două tăişuri. Multe elemente ale reprezentării pot fi reîntâlnite şi la alţi Zei Cavaleri, inclusiv la Cavalerii Danubieni. Dioscurii flancând Zeiţa lunară pisidiană, care au cunoscut o largă răspândire în sud-vestul Anatoliei, au o iconografie asemănătoare celei din lumea greco-romană. Zeul cilician Sandan este prin atribute şi iconografie specifice, propriu spaţiului microasiatic. Ilustrarea lui pe spatele unui leu îl apropie şi de iconografia unor zeiţe ale fertilităţii. În aceeaşi grupă e inclus şi Sozon, zeitate solară cu răspândire limitată. În capitolul al treilea sunt grupate zeiţele solare şi lunare, Anaitis, Mâ şi Artemis Pergaia fiecare dintre ele cu bogată istorie ilustrând principalele componente care s-au amalgamat în spaţiul microasiatic, interesante prin origini, evoluţie, atribute, iconografie, asocieri, dedicanţi: Anaitis, cu izvoare cunoscute în lumea iraniană, Mâ, cu rădăcini mai adânci în spaţiul de origine şi cu pătrundere timpurie în panteonul roman şi Artemis Pergaia interesantă prin atribute şi unele elemente ale iconografiei. Pentru toate există întinse studii pe care autorul le-a parcurs adăugând numeroase documente despre o viaţă religioasă greu egalată în alte zone ale lumii antice.

12

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

La fel de interesantă ca „lumea zeilor” este şi cea a credincioşilor (capitolele V şi VI) a modului de organizare sacerdotală, de la clerul superior, la personalul auxiliar. Alături de inscripţiile votive sunt amintite şi alte categorii de epigrafe (funerare, onorifice) care fac referire la zeii analizaţi cu menţionarea mobilului dedicaţiilor. O ultimă categorie, cea a „inscripţiilor confesionale”, cred că are o traducere mai apropiată destinaţiei, în funcţia lor propitiatorie cum apar în denumirea din literatura engleză, „propitiatory inscriptions”. Sunt bine surprinse fenomenele din viaţa religioasă a Asiei Mici, felul în care se înfăţişează, conform izvoarelor relaţiile om-divinitate, modalitatea de comunicare şi caracteristicile lumii divine descrise în capitolul al VII-lea, precum şi concluziile asupra lumii zeilor din analiza apelativelor, atributelor şi a simbolurilor. În ansamblu, ne aflăm în faţa unei lucrări ample, complexe, care a necesitat un însemnat travaliu, parcurgerea unor domenii variate ale ştiinţelor umaniste, acribia solicitată de ştiinţele auxiliare, capacitatea de înţelegere a aspectelor particulare şi a celor generale, a specificităţii cultelor din zona microasiatică şi nu în cele din urmă a cultelor orientale în general şi a religiei romane în ansamblu în secolele I–III p. Chr. Lucrarea are calităţi însemnate, unele dintre ele fiind relevate în paginile anterioare. Pentru o investigaţie care a fost obligată să coboare mai mult de un mileniu în lumea hittită sau în cea indo-iraniană, meritul exploratorului de a fi urmărit evoluţia până în epoca romană este deosebit. Capitolele luate separat sunt bine gândite şi realizate. Autorul a dovedit o bună documentare atât pentru politeism, cât şi pentru monoteism, o estimare corectă în aspectele influenţei datorate prezenţei unor comunităţi evreieşti în spaţiul cercetat. Este înclinat cu precădere către sinteză, însă are şi segmente analitice foarte reuşite. A operat o reconstituire a unei „forma mentis” pentru o lungă perioadă, epigrafele dovedindu-se a fi veritabile comori. De asemenea, a relevat că divinităţile, în concepţiile adoratorilor, nu erau plasate departe de problemele lor cotidiene. Lor li se solicită sănătate, prosperitate, paza mormintelor, dobândirea unor datorii, ferirea de tâlhării, dreptate, ocrotire, pedepsirea celor ticăloşi. Prof. Univ. Dr. Silviu SANIE

Cuvânt înainte AÙtofuˇj, ¢d∂daktoj, ¢mˇtwr, ¢stufeliktÒj, oÜnoma m¾ cwrîn, poluènumoj, œn purπ na∂wn, toàto QeÒj: meikr¦ dὲ Qeoà merπj ¥ngeloi ¹me√j. Toàto peuqom◊noisi Qeoà p◊ri Óstij Øp£rcei, A≥q◊ra panderkÁ QeÕn finnepen, e≥j Ön Ðrîntaj eÜcesq' ºèouj prÕj ¢natol∂hn œsorîntaj.

Nu este un lucru deloc uşor să lucrezi alături de specialişti consacraţi în domeniul istoriei, şi aceasta nu din cauza vreunei potenţiale dificultăţi de relaţionare, ci dimpotrivă, pentru că pe lângă sentimentul constant de admiraţie reverenţioasă şi de preţuire faţă de realizările lor te încearcă şi o dorinţă permanentă de a te ridica la nivelul aşteptărilor, al exigenţelor şi, pe cât posibil, al performanţelor lor. De la bun început aş dori să adresez cele mai sincere mulţumiri îndrumătorilor mei de doctorat, prof. dr. Silviu Sanie şi prof. dr. Michel Molin, profesorilor mei de la catedră, prof. dr. Lucreţiu Bîrliba, prof. dr. Octavian Bounegru, prof. dr. Victor Spinei şi conf. dr. Mihail Vasilescu, şi decanului facultăţii, prof. dr. Alexandru-Florin Platon, pentru susţinerea constantă, îndrumările şi purtarea de grijă fără de care apariţia acestei lucrări şi buna pregătire profesională nu ar fi fost posibile. Sub îndrumarea şi coordonarea prof. dr. Lucreţiu Bîrliba, un excelent coordonator de programe, care de altfel este şi cancelarul facultăţii, lucrez de ani buni în cadrul activităţilor didactice curente legate de istoria antică, precum şi în privinţa unor proiecte de cercetare, respectiv Migraţie şi aculturaţie în spaţiul romanităţii orientale (sec. I-VII p.Chr.)1 şi proiectul post-doctoral Contribuţii la studiul unor medii de interferenţă. Religii monoteiste şi prozelitism în Asia Mică şi în spaţiul circumpontic (sec. I-III d.Hr.). De altfel, însăşi această carte reprezintă produsul activităţilor întreprinse în aceste direcţii de cercetare2. Alături de domnul decan Alexandru-Florin Platon, 1 2

http://migrations.uaic.ro/site/index.php/despre. Acest volum reprezintă o contribuţie pentru proiectele CNCS România Migraţie şi aculturaţie în spaţiul romanităţii orientale (sec. I-VII p.Chr.) (cod 103/2009-2011) şi POSDRU/89/1.5/S/49944, Contributions to the Study of Some Interference

14

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

care este şi director al Centrului de Istorie a Evreilor şi Ebraistică „Dr. Alexandru Şafran“, am avut onoarea şi deosebita plăcere să lucrez ani de zile în calitate de secretar ştiinţific al centrului. Sper ca şi în anii care urmează să putem colabora cel puţin cu aceeaşi intensitate şi eficienţă şi să putem pune în practică toate proiectele comune. Mă simt de asemenea profund recunoscător şi îndatorat şi unor reputaţi profesori şi specialişti din ţară şi din străinătate cu care am colaborat şi cărora ocazional sau în mod constant le-am cerut părerea în privinţa anumitor aspecte ale activităţii profesionale depuse: Gocha Tsetskhladze, Denis Feissel, MarieFrançoise Baslez, Hugh Elton, John Baines, Angus Bowie, Jack Sasson, Hakan Oniz, David Owen, Ioan Piso, Tolga Tek, Hüseyin Sabri Alanyalı, İnci Delemen, Alexandru Avram, Corinne Bonnet, Eka Avaliani, Jean-Yves Carrez-Marratray, Ligia Ruscu, Carol Iancu, Alexandru Barnea, Radu Ardevan, Lutgarde Vandeput, Yana Morozova, Sergey Fazlulin, Marija Buzov, Georgia Petridou, Seth Ward, Zaraza Freidman, Ehud Galili, Moshe Fischer, Gary Beckman, Mihriban Özbaşaran, Vedat Keleş, Metin Alparslan, Arsen Hakobyan şi Alain Blomart. Pe o parte dintre ei i-am cunoscut la conferinţele internaţionale, congresele şi simpozioanele la care am participat de-a lungul anilor sau în timpul stagiilor de cercetare din străinătate. Cu o parte dintre ei am colaborat şi în cadrul unui proiect internaţional aflat în derulare denumit Conception of “Eternal Capitals” – From Ancient Cosmopolitan Cities to Modern Megalopolises. Regional Seminar for Excellence in Teaching (ReSET), susţinut de Open Society Institute 3 şi coordonat de prof. dr. Eka Avaliani (Universitatea de Stat Iv. Javakhishvili din Tblisi), prof. dr. John Baines (Universitatea din Oxford) şi Leila Kiknadze (Universitatea Georgiei). Primii paşi în cariera didactică i-am făcut sub atenta supraveghere a prof. dr. Nelu Zugravu, căruia îi port un respect deosebit, în ciuda unor divergenţe care ţin de domeniul trecutului. Pe parcursul formării mele profesionale m-am bucurat de sprijinul şi de înţelegerea colegilor din catedră şi din facultate, cărora doresc să le mulţumesc şi pe această cale. M-am simţit încurajat în acest mediu competitiv foarte puternic. Tot aici doresc să le mulţumesc cu toată căldura şi prof. dr. Ioan Ciupercă, prof. dr. Petronel Zahariuc, conf. dr. Mihai Cojocariu şi conf. dr. Lucian Leuştean pentru sfaturile, sprijinul şi mai ales pentru ajutorul acordat în momente dificile. Le transmit salutările mele călduroase şi îmbrăţişările cuvenite tuturor colegilor de la Institutul de Arheologie din Iaşi, celor de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, celor de la Universitatea de Stat din Chişinău şi celor Environments. Monotheist Religions and Proselytism in Asia Minor and the Circumpontic Area; Ist-IIIrd centuries AD). 3 http://hespreset.tsu.ge/.

Cuvânt înainte

15

de la Universitatea Anadolu din Eskişehir faţă de care m-am simţit întotdeauna foarte apropiat şi cărora le-am cerut de nenumărate ori sfatul şi opiniile. Utilă şi eficientă a fost colaborarea pe care am avut-o de-a lungul timpului cu lect. dr. Marius-Tiberiu Alexianu şi lect. dr. Neculai Bolohan, chiar dacă vorbim de domenii destul de diferite de specializare. Îndeosebi discuţiile pe care le-am purtat cu dl Alexianu mi-au fost foarte folositoare în privinţa anumitor aspecte legate de metodă şi de perspectivă în domeniul cercetării teoretice şi aplicate. Sub îndrumarea sa am lucrat timp de trei ani în cadrul unui foarte interesant proiect privitor la etnoarheologia sării, alături de colegii Roxana Curcă, Vasile Cotiugă şi Olivier Weller, unde m-am ocupat cu precădere de sursele orientale privitoare la extragerea şi la prelucrarea acestei importante resurse naturale4. Gândurile mele se îndreaptă către conducerea şi membrii Şcolii Franceze de la Atena şi ai Institutului Britanic de Arheologie de la Ankara, unde am fost găzduit în repetate rânduri atât în calitate de bursier, cât şi ca cercetător invitat sau ca membru al institutului, în cazul instituţiei britanice. Le aduc un omagiu cordial şi binemeritat. Am putut avea astfel acces la baze de date imense şi mam bucurat de privilegiul de a fi la curent în permanenţă cu cele mai recente luări de poziţii în toate domeniile de specializare spre care mi-am îndreptat atenţia. De asemenea, am beneficiat de condiţii excelente de studii la Universitatea din Angers, unde mi-am finalizat şi susţinut studiile doctorale. De aceea, am toată aprecierea pentru membrii conducerii universităţii, ai Şcolii Doctorale, ai Facultăţii de Litere, Limbi şi Stiinţe Umaniste şi ai Maison des Sciences Humaines, precum şi pentru profesorii cu care am colaborat acolo. Cercul colaboratorilor şi al prietenilor care m-au susţinut s-a lărgit o dată cu trecerea timpului, incluzându-i pe Florina Platon, Crizantema Mironescu, Petronela Podovei, Camelia Manole, Mioara Mocanu, Adrian Muraru, Liviu Petcu, Cezar Hârlăoanu, Constantin Răchită, Sorin Ailincăi, Andrei Nicic şi Iulian Bertea, cărora le sunt recunoscător pentru sprijinul acordat. De asemenea, îi sunt recunoscător şi bunului meu prieten Vlad Enache pentru încurajările şi sfaturile de care am beneficiat din partea sa. Un rol decisiv l-a avut, fireşte, susţinerea membrilor familiei şi a prietenilor, pe care îi îmbrăţişez cu toată dragostea şi preţuirea. Soţia mea, Loredana, şi copiii mei, Andrei şi Alexandru, mi-au fost alături în momente extrem de dificile şi m-au ajutat să iau măsurile necesare atunci când totul părea imposibil. Nu în ultimul rând doresc să le mulţumesc celor din conducerea Editurii Universităţii „Al. I. Cuza“, respectiv domnului director, prof. dr. Andrei CorbeaHoişie, şi redactorului-şef, doamna Dana Lungu, pentru sprijinul acordat, îndeosebi 4

http://ethnosal.uaic.ro/index.html.

16

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

pentru răbdarea şi amabilitatea de care au dat dovadă şi pentru excelenta colaborare. Sunt conştient pe de altă parte că nu i-am putut menţiona aici pe toţi cei cărora le datorez toată aprecierea şi mulţumirile. Însă le voi fi întotdeauna recunoscător. Autorul Şcoala Franceză de la Atena, 8 august 2011

Abrevieri I. Dicţionare. Enciclopedii ChBD – Chambers Biographical Dictionary, edited by M. Magnusson, Cambridge University Press, Cambridge, 1990. DA – Leclant, J. (coord.), Dictionnaire de l’Antiquité, Quadrige/PUF, Paris, 2005. DAGR – Daremberg, Ch., Saglio, Ed. (ed.), Dictionnaire des antiquités grecques et romaines, Akademische Druck – u. Verlag Sanstalt, Graz – Austria, 1898 (reprint 1963-1968). DARG – Rich, A., Dictionnaire des antiquités romaines et grecques, Paris, 1859. DCM – Dictionnaire de la civilisation mésopotamienne, sous la direction de Fr. Joannès, assisté de C. Michel, avant-propos, principes d’édition, chronologie, sigles et abréviations bibliographiques, sommaire thématique, biographie des auteurs, index, Éditions Robert Laffont, Paris, 2001. DELG – Chantraine, P., Dictionnaire étymologique de la langue grecque Histoire des mots, I-III, Editions Klincksieck, Paris, 1983. DEPB – Dicţionar enciclopedic de personaje biblice, de M. Bocian în colaborare cu U. Kraut şi I. Lenz, traducere în limba română de G. Danţiş şi H. Spuhn, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996. DGF – Bailly, A., Dictionnaire grec-français, Ed. Hachette, Paris, 1996 [1950]. DGR – Grimal, P., Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2001. DIVR – Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic – secolul X), elaborat de un colectiv de autori sub conducerea lui D.M. Pippidi, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976. DJ – Dictionnaire du judaïsme, Encyclopædia Universalis / Albin Michel, Paris, 1998. DKP – Der Kleine Pauly. Lexikon der Antike auf der Grundlage von Pauly’s Realencyklopädie der classischen Altertumwissenschaft, unter Mitwirkung zahlreicher Fachgelehrter bearbeitet und herausgegeben

18

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

von K. Ziegler und W. Sontheimer, Alfred Druckenmüller Verlag, Stuttgart, 1967-1979. DLF – Gaffiot, F., Dictionnaire latin-français, Ed. Hachette, Paris, 1996 [1934]. DMG – Kernbach, V., Dicţionar de mitologie generală, Ed. Albatros, Bucureşti, 1995. DMGR – Ferrari, A., Dicţionar de mitologie greacă şi romană, traducere de D. Cojocaru, E. Stoleriu, D. Zămosteanu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003. DNP – Der Neue Pauly. Enzyklopädie der Antike, herausgegeben von H. Cancik und H. Schneider, Verlag J.B. Metzler, Stuttgart–Weimar, 1985. DR – Eliade, M., Culianu, I.P., Dicţionar al religiilor, cu colaborarea lui H.S. Wiesner, traducere de C. Baltag, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993. DRe – Bertholet, A., Dicţionarul religiilor, Ed. Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi, 1995. DS – Chevalier, J., Gheerbrant, A., Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Ed. Artemis, Bucureşti, I, A-D, 1994; II, E-O, 1995; III, P-Z, 1995. DTO – Bria, I., Dicţionar de teologie ortodoxă, A-Z, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994. EAIVR – Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, coordonator ştiinţific C. Preda, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, I, A-C, 1994; II, D-L, 1996; III, M-Q, 2000. EB – Encyclopaedia Britannica, Chicago-London-Toronto, 1959. EBM – The New Encyclopaedia Britannica. Macropaedia, Chicago-AucklandLondon-Madrid-Manila-Paris-Rome-Seoul-Sidney-Tokyo-Toronto, 1993. EChr – Ferguson, E., McHugh, M.P., Norris, F.W. (ed.), Encyclopedia of Early Christianity, second edition, Garland Publishing Inc., New YorkLondon, 1999. ECG – P. Devambez (coord.), Enciclopedia civilizaţiei greceşti, traducere de I. şi S. Stati, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970. ECR – Enciclopedia civilizaţiei romane, coordonator ştiinţific D. Tudor, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982. EncJud – Encyclopedia Judaica, Keter Publishing House Jerusalem Ltd., Jerusalem, 1978. Encyclopedia of Religions – Encyclopedia of Religions, second edition, edited by Linsday Jones, 1-13, MacMillan Reference USA/Thomson Gale, Detroit-New York-San Francisco-San Diego-New Haven, Conn.Waterville, Maine-London-Munich, 2005.

Abrevieri

19

EU – Encyclopaedia Universalis, Ed. Encyclopaedia Universalis France, Paris, 1985. GLNT – A Greek-English Lexicon of the New Testament and other Early Christian Literature, translation by W.F. Arndt and F.W. Gingrich, The University of Chicago Press/Cambridge University Press, Chicago, Illinois/London, England, 1963. GLRB – Sophocles, E.A., Greek Lexicon of the Roman and Byzantine Periods, Georg Olms Verlag, Hildesheim-Zürich-New York, 19832. LAEG – Stam£tikou, I. Dr., LexikÒn arca∂aj ellinikˇ glÒsson, Bibliopromhqeukˇ, I. Sidirofagˇ Sia O.E., Aqˇna, 1994. Liddell-Scott – A Greek-English Lexicon, compiled by H.G. Liddell and R. Scott, revised and augmented by Sir H.S. Jones with the assistance of R. McKenzie and with the cooperation of many scholars, with a revised supplement, Claredon Press, Oxford, 1996. MLW – McLeish, K., Myths and Legends of the World. The Complete Companion to All Traditions, Blitz Editions, Leicester, 1998 OCD – Hammond, N.G., Scullard, H.H., The Oxford Classical Dictionary, ediţia a II-a, Oxford University Press, Oxford, 1988. ODS – Farmer, D.H., Oxford. Dicţionar al sfinţilor, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999. PGL – Lampe, G.W.H., A Patristic Greek Lexicon, Oxford University Press, London, 1968. RAC – Reallexikon für Antike und Christentum. Sachwörtebuch zur Auseinandersetzung des Christentums mit der antiken Welt, Anton Hiersemann, Stuttgart, begründet von F.J. Dölger, Th. Klauser, H. Kruse, H. Lietzmann, J.H. Waszink, herausgegeben von Th. Klauser, III, 1957, IV, 1959; herausgegeben von E. Dassmann, H. Btakmann, C. Colpe, A. Dihle, J. Engemann, K. Hoheisel, W. Speyer, K. Thraede, XVI, 1994, XVII, 1996, XVIII, 1998. RE – Wissowa, G. (ed.), Paulys Real–Encyclopädie der Classischen Attertumsweissenschaft, J.B. Metzlerscher Verlag, Stuttgart, 1894-1980. WDM – F. Comte, The Wordsworth Dictionary of Mythology, Wordsworth Editions Ltd., Ware, Hertfordshire, UK, 1991.

20

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

II. Izvoare ANET – Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament, edited by B. Pritchard, second edition corrected and enlarged, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1955. BMC Phrygia – Catalogue of the Greek Coins of Phrygia, by B.V. Head, Editore Arnaldo Forni, Bologna, 1964. CCCA – Corpus Cultus Cybelae Attidisque, I-VI, E.J. Brill, Leiden-New YorkKøbenhavn-Köln, 1987-1989. CCIS – Corpus Cultus Iouis Sabazii, 1, The Hands, by M.J. Vermaseren, with the assistance of Ed. Westra and M.B. de Boer, E.J. Brill, Leiden, 1983; 2, The Other Monuments and Literary Evidence, by E.N. Lane, with a frontispiece, one figure, 40 plates and a map, E.J. Brill, Leiden, 1985; 3, Conclusions, with 2 plates, E.J. Brill, Leiden-New York-KøbenhavnKöln, 1989. CIJ – Corpus Inscriptionum Iudaicarum, I, Corpus of Jewish Inscriptions. Jewish Inscriptions from the IIIrd Century B.C. to the VIIth Century A.D. – Europe, published by P. J-B. Frey, Prolegomenon by B. Lifshitz, Ktav Publishing House Inc., New York, 19752; II, Corpus Inscriptionum Iudaicarum. Recueil des Inscriptions juives qui vont du IIIe siècle avant J.-C. au VIIe siècle de notre ère – AsieAfrique, Pontificio Instituto di Archeologia Cristiana, Città del Vaticano-Roma, 1952. CIL – Corpus Inscriptionum Latinarum, 1863 sqq. CIMRM – M.J. Vermaseren, Corpus Inscriptionum et Monumentorum Religionis Mithriacae, I-II, Martinus Nijhoff, Hagae comitis, 19561960. CIRB – Corpus Inscriptionum Regni Bosporani (CIRB), V.V. Strube (ed.), Academia Scientiarum URSS, Izdatelstvo «Nauka», MoskvaLeningrad, 1965. CMRDM – E. Lane, Corpus monumentorum religionis dei Menis, E.J. Brill, Leiden, I, The Monuments and Inscriptions, with 105 plates, 36 figures and 2 folding maps, 1971; II, The Coins and Gems, with 72 plates and one map, 1975; III, Interpretations and Testimonia, with 2 plates, 1976; IV, Supplementary Men-Inscriptions from Pisidia, with 57 plates, 1978.

Abrevieri

21

CTH – Laroche, E., Catalogue des textes hittites, coll. «Études et commentaires», no. 75, Éditions Klincksieck, Paris, 1971. DFSJ – Lifshitz, B., Donateurs et fondateurs dans les synagogues juives. Répertoire des dédicaces grecques relatives à la réfection des synagogues, J. Gabalda et Cie, Paris, 1967. ETAM 23 – Ergänzungsbände zu den Tituli Asiae Minoris, 23, Researches in Lydia, Mysia and Aiolis, edited by H. Malay, with 246 figures and a map, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien, 1999. ETAM 24 – Ergänzungsbände zu den Tituli Asiae Minoris, 24, New Documents from Lydia, with 10 figures and a map, edited by P. Herrmann and H. Malay, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien, 2007. GGM – Geographi Graeci Minores, I-II, e codicibus recognovit, prolegomenis annotatione indicibus instruxit, tabulis aeri incises illustravit Carolus Müllerus, Editore Ambrosio Firmin Didot, Parisiis, 1861. GLISC – A Survey of Greek and Latin Inscriptions on Stone in Swedish Collections, edited by B.E. Thomasson, Paul Åströms Forlag, Stockholm, 1997. IC – G. Dagron, Inscriptions de Cilicie, Éditions de Boccard, Paris, 1987. IDidyma – Th. Wiegand, Didyma, II, Die Inschriften von Albert Rehm, herausgegeben von R. Harder, Verlag Gebr. Mann, Berlin, 1958. IGR – Inscriptiones Graecae ad res Romanas pertinenetes, auctoritate et impensis Academiae Inscriptionum Litterarum Humaniorum, edendum curavit R. Cagnat, auxiliaribus J. Toutain et P. Jouguet, Ernest Leroux, Paris, I, 1911; IV, 1927. IGSK – Inschriften Griechischer Städte aus Kleinasien, Rudolf Halbert Verlag Gmbh, Bonn, 3, Die Inschriften von Ilion, herausgegeben von P. Frisch, 1975; 4, Die Inschriften von Assos, herausgegeben von R. Merkelbach, 1976; 5, Die Inschriften von Kyme, herausgegeben von H. Engelmann, 1976; 6, Die Inschriften von Lampsakos, herausgegeben von P. Frisch, 1978; 7, Die Inschriften von Magnesia am Sipylos, mit einem Kommentar zum Sympolitievertrag mit Smyrna, herausgegeben von Th. Ihnken, 1978; 9, Katalog der Antiken Inschriften des Museums von Iznik (Nikaia)/Iznik Müzesi Antik yazıtlar Kataloğu (Deutsch-Türkisch), I (nr. 1-633), von S. Şahin, 1979;

22

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului 12, Die Inschriften von Ephesos, II (nr. 101-599), Repertorium, herausgegeben von Chr. Börker und R. Merkelbach, mit Hilfe von H. Engelmann und D. Knibbe, 1979; 17.2, Die Inschriften von Ephesos, VII.2 (nr. 3501-5115), Repertorium, herausgegeben von R. Meriç, R. Merkelbach, J. Nollé und S. Şahin, 1981; 17.3, Die Inschriften von Ephesos, VIII.1, Wortindex von H. Engelmann, Konkordanzen von J. Nollé, 1984; 17.4, Die Inschriften von Ephesos, VIII.2, Verzeichnis der Eigennamen, Zusammengestellt von J. Nollé, 1984; 18, Die Inschriften von Kyzikos und Umgebung, I, Grabtexte, herausgegeben von E. Schwertheim, 1980; 19, Die Inschriften von Sestos und der Thrakischen Chersones, herausgegeben von J. Krauss, 1980; 20, Die Inschriften von Kalchedon, herausgegeben von R. Merkelbach, mit Hilfe von F.K. Dörner und S. Şahin, 1980; 22, Inschriften von Stratonikeia, II.1, Lagina, Stratonikeia und Umgebung, herausgegeben von M.Ç. Şahin, 1982; 22, Inschriften von Stratonikeia, II.2, Neue Inschriften und Indices, herausgegeben von M.Ç. Şahin, mit Hilfe von A. Lozano-Velilla, 1990; 23, Die Inschriften von Smyrna, I, Grabschriften, postume Ehrungen, Grabepigramme, herausgegeben von G. Petzl, 1982; 24.1, Die Inschriften von Smyrna, II.1, herausgegeben von G. Petzl, 1987; 24.2, Die Inschriften von Smyrna, II, 2, Addenda, Corrigenda und Indices, herausgegeben von G. Petzl, 1990; 25, Die Inschriften von Parion, herausgegeben von P. Frisch, 1983; 26, Die Inschriften von Kyzikos und Umgebung, II, Miletupolis. Inschriften und Denkmäler, herausgegeben von E. Schwertheim, 1983; 27, Die Inschriften von Prusias ad Hypium, herausgegeben von W. Ameling, 1985; 29, Die Inschriften von Kios, herausgegeben von Th. Corsten, 1985; 30, Die Inschriften von Keramos, herausgegeben von E. Varinlioğlu, 1986; 31, Die Inschriften von Klaudiu Polis, herausgegeben von F. BeckerBertau, mit einem Anhang von W. Weiser “Zur Münzprägung von Bithynion”, 1986; 32, Die Inschriften von Apameia (Bithynien) und Pylai, herausgegeben von Th. Corsten, 1987;

Abrevieri

23

33, Die Inschriften von Hadrianoi und Hadrianeia, herausgegeben von E. Schwertheim, 1987; 34, Die Inschriften von Mylasa, I, Inschriften der Stadt, herausgegeben von W. Blümel, 1987; 35, Die Inschriften von Mylasa, II, Inschriften aus der Umgebung der Stadt, herausgegeben von W. Blümel, 1988; 36.1, Die Inschriften von Tralleis und Nysa, I, Die Inscriften von Tralleis, herausgegeben von F.B. Poljakov, 1989; 37, Die Inschriften von Selge, herausgegeben von J. Nollé und F. Schindler, 1991; 38, Die Inschriften der rhodischen Peraia, herausgegeben von W. Blümel, 1991; 39, Die Inschriften von Prusa ad Olympum, I, herausgegeben von Th. Corsten, 1991; 40, Die Inschriften von Prusa ad Olympum, II, Die Geschichte der Stadt in der Antike Inschriften unbekannter Herkunft im Archäologischen Museum Bursa, herausgegeben von Th. Corsten, 1993; 41, Die Inschriften von Knidos, I, herausgegeben von W. Blümel, 1992; 43, Side im Altertum. Geschichte und Zeugnisse, I, GeographieGeschichte-Testimonia. Griechische und lateinische Inschriften (1-4), herausgegeben von J. Nollé, 1993; 44, Side im Altertum. Geschichte und Zeugnisse, II, Griechische und lateinische Inschriften (5-16)-Papyri-Inschriften in sidetischer Schrift und Sprache-Ergänzungen und Berichtigungen-KonkordanzenEpigraphische Indices, herausgegeben von J. Nollé, 2001; 47, The Inscriptions of Heraclea Pontica, edited by L. Jonnes, with a Prosopographia Heracleotica by W. Ameling, 1994; 48, Die Inschriften von Arykanda, herausgegeben von S. Şahin, 1994; 49, Die Inschriften von Laodikeia am Lykos, I, Die Inschriften, herausgegeben von Th. Corsten, 1997; 50, Die Bucht von Adramytteion, I, Topographie (Lokalisierung antiker Orte / Fundstellen von Altertümern), herausgegeben von J. Strauber, 1996; 51, Die Bucht von Adramytteion, II, Inschriften-literarische TestimoniaMünzen, herausgegeben von J. Stauber, 1996; 52, ARAI EPITUMBIOI. Imprecations against Desecrators of the Grave in the Greek Epitaphs of Asia Minor. A Catalogue, edited by J. Strubbe, 1997;

24

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

53, The Inscriptions of Alexandreia Troas, edited by M. Ricl, 1997; 54, Die Inschriften von Perge, I, Vorrömische Zeit, frühe und hohe Kaiserzeit, herausgegeben von S. Şahin, 1999; 55.1, Tyana, I, Archäologisch-historische Untersuchungen zum südwestlichen Kappadokien, von D. Berges und J. Nollé, mit Beiträgen von R. Barcsay-Regner, G. Garbrecht und H. Schwarz, 2000; 55.2, Tyana, II, Archäologisch-historische Untersuchungen zum südwestlichen Kappadokien, von D. Berges und J. Nollé, mit Beiträgen von R. Barcsay-Regner, G. Garbrecht und H. Schwarz, 2000; 56, Die Inschriften von Anazarbos und Umgebung, I, Inschriften aus dem Stadtgebiet und der nächsten Umgebung der Stadt, herausgegeben von M.H. Sayar, 2000; 57, The Inscriptions of Central Pisidia, including texts from Kremna, Ariassos, Keraia, Hyia, Panemoteichos, the Sanctuary of Apollo of the Perminoundeis, Sia, Kocaaliler, and the Döşeme Boğazi, edited by G.H.R. Horsley and S. Mitchell, 2000; 58, Die Inschriften von Byzantion, I, Inschriften, herausgegeben von A. Łajtar, 2000; 59, Greeks and Romans in Imperial Asia. Mixed Language Inscriptions and Linguistic Evidence for Cultural Interaction until the End of AD III, edited by T.V. Evans, 2001; 60, Die Inschriften von Kibyra, I, Die Inschriften der Stadt und ihrer näheren Umgebung, herausgegeben von Th. Corsten, 2002; 62, The Inscriptions of the Sultan Daği I (Philomelion, Thymbrion/Hadrianopolis, Tyraion), edited by L. Jonnes, 2002; 63, Die Inschriften von Metropolis, I, Die Dekrete für Apollonios. Städtische Politik unter den Attaliden und im Konflikt zwischen Aristonikos und Rom, herausgegeben von B. Dreyer und H. Engelmann, 2003; 64, The Inscriptions of Sinope, I, The Inscriptions, edited by D.H. French, 2004; 65, Iscrizioni dello Estremo Oriente Greco. Un repertorio, a cura di F.C. De Rossi, 2004; 66, The Inscriptions of Pessinous, edited by J. Strubbe, with the assistance of F. Schuddeboom, 2005; 67, Nouvelles Inscriptions d’Antioche de Pisidie d’après les Notesbooks de W.M. Ramsay, éditées par M.A. Byrne et G. Labarre, 2006. ILS – Dessau, H., Inscriptiones Latinae Selectae, Berolini apud Weidmannos, I, 1892; II.1, 1902; II.2, 1906; III, 1916.

Abrevieri

25

IMagnesia – Die Inschriften von Magnesia am Maeander, herausgegeben von O. Kern, W. Spemann, Berlin, 1900. IMilet – Inschriften von Milet, Walter de Gruyter, Berlin-New York, I, A. Inschriften n. 187-406 (Nachdruck aus den Bänden I 5- II 3), von A. Rehm, mit einem Beitrag von H. Dessau; B. Nachträge und übersetzungen zu den Inschriften, von P. Herrmann, 1997; II, Inschriften n. 407-1019, von P. Herrmann, 1998; III, Inschriften n. 1020-1580, von P. Herrmann, W. Günther, 2006. IP – Die Inschriften von Pergamon, unter Mitwirkung von E. Fabricius und C. Schuchhardt, herausgegeben von M. Fränkel, verlag von W. Spemann, Berlin, I, Bis zum Ende der Königszeit, 1890; II, Römische Zeit. Inschriften auf Thon, 1895. IPA – Les inscriptions de la Perse achéménide, traduit du vieux perse, de l’élamite, du babylonien et de l’araméen, présenté et annoté par P. Lecocq, Gallimard, Paris, 1997. IPerée – A. Bresson, Recueil des inscriptions de la Pérée Rhodienne (Pérée intégrée), Annales Littéraires de lʼUniversité de Besançon, Besançon, 1991. IstForsch – Istanbuler Forschungen, Deutsches Archäologisches Institut Abteilung Istanbul, 14, Inschriften und Denkmäler aus Bithynien, von F.K. Dörner, 1941; 39, Stadt, Ära und Territorium in Pontus-Bithynia und Nord-Galatia, von Chr. Marek, Ernst Wasmuth Verlag, Tübingen, 1993. JIGRE – Jewish Inscriptions of the Graeco-Roman Egypt, with an index of the Jewish inscriptions of Egypt and Cyrenaica, edited by W. Horbury and D. Noy, Cambridge University Press, Cambridge, 1992. JIWE – Jewish Inscriptions of Western Europe, edited by D. Noy, Cambridge University Press, Cambridge, I, Italy (including the City of Rome), Spain, and Gaul, 1993; II, The City of Rome, 1995. MAMA – Monumenta Asiae Minoris Antiqua, Manchester University Press, London, I, edited by W.M. Calder, 1928; II, Meriamlik und Korykos. Zwei Christiche Ruinenstäten des Rauhen Kilikiens, 1930; III, Denkmäler aus dem Rauhen Kilikien, mit unterstützung der Keinasiatischen Kommission der Wiener Akademie der Wissenschaften und des Österreichischen Archäologischen Institutes und mit Beiträgen

26

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

von E. Herzfeld und R. Heberdey, herausgegeben von J. Keil und A. Wilhelm, 1931; IV, Monuments and Documents from Eastern Asia and Western Galatia, edited by W.H. Buckler, W.M. Calder, W.K.C. Guthrie, 1933; V, Monuments from Dorylaeum and Nacolea, edited by C.W.M. Cox, A. Cameron, 1937; VI, Monuments and Documents from Phrygia and Caria, edited by W.H. Buckler, W.M. Calder, 1939; VII, Monuments from Eastern Phrygia, edited by Sir W.M. Calder, 1956; VIII, Monuments from Lycaonia, the Pisido-Phrygian Borderland, Aphrodisias, edited by Sir W.M. Calder and J.M.R. Cormack, with contributions from M.H. Balance and M.R.E. Gough, 1962; IX, Monuments from Aezanitis, recorded by C.W.M. Cox, A. Cameron and J. Cullen, edited by B. Levick, S. Mitchell, J. Potter and M. Waelkens, the coins by D. Nash, The Society for the Promotion of Roman Studies, Monographs no. 4, London, 1988; X, Monuments from the Upper Tembris Valley, Cotiaeum, Cadi, Synaus, Ancyra and Tiberiopolis, recorded by C.W.M. Cox, A. Cameron and J. Cullen, edited by B. Levick, S. Mitchell, J. Potter and M. Waelkens, The Society for the Promotion of Roman Studies, Monographs no. 7, London, 1993. NIPh – Drew-Bear, Th., Nouvelles Inscriptions de Phrygie, moderantibus J.A. Ankum, H.W. Pleket et P.J. Sijpestejn, Terra Publishing Co., Zutphen, 1978. NIS – Robert, L., Nouvelles Inscriptions de Sardes, I, Décret héllénistique de Sardes. Dédicaces aux dieux indigènes. Inscriptions de la synagogue, Librairie d’Amerique et d’Orient Adrien Maisonneuve, Paris, 1964. OGIS – Orientis Graeci Inscriptioni Selectae. Supplementum Inscriptionum Graecarum, edidit W. Dittenberger, I-II, Georg Olms Verlag, Hildesheim-Zürich-New York, 1986. RPC – Spoerri Butcher, M., Roman Provincial Coinage, VII, De Gordien Ier à Gordien III (238-244 après J.-C.), 1. Province d’Asie, The British Museum Press / Bibliothèque nationale de France, London-Paris, 2006. RECAM, II – Mitchell, S., Regional Epigraphic Catalogues of Asia Minor, II, The Ankara District. The Inscriptions of North Galatia, with the assistance of D. French and J. Greenhalgh, British Institute of Archaeology at Ankara, Monograph No. 4, BAR 135, 1982.

Abrevieri

27

RECAM, III – Milner, N.P., An Epigraphical Survey in the Kibyra-Olbasa Region Conducted by A.S. Hall, BIAA Monograph No. 24, British Institute of Archaeology at Ankara, 1998. RECAM, IV – McLean, Greek and Latin Inscriptions in the Konya Archaeological Museum, BIAA Monograph No. 29, British Institute of Archaeology at Ankara, 2002. RECAM, V – Horsley, G.H.R., The Greek and Latin Inscriptions in the Burdur Archaeological Museum, with contributions by R.A. Kearsley, Turkish translations by N. Alp, BIAA Monograph 34, The British Institute at Ankara, 2007. Sardis, VII.1 – Sardis, VII.1, Greek and Latin Inscriptions, edited by W.H. Buckler and D.M. Robinson, E.J. Brill, Leyden, 1932. SNG Danish Museum – Sylloge Nummorum Graecorum, The Royal Collection of Coins and Medals. Danish National Museum, V, Ionia, Caria and Lydia, Sunrise Publications, Inc., West Milford, New Jersey, 1982. TAM, I – Tituli Asiae Minoris, I, Tituli Lyciae. Lingua Lycia conscripti, conlecti et editi auspiciis Caesareae Academiae Litterarum Vindobonensis, enarrauit E. Kalinka, tabula ad H. Kiepert exemplum redactam adiecit R. Haberdey, in aedibus A. Hedelderi, Vindobonae, 1901. TAM, II – Tituli Asiae Minoris, II, Tituli Lyciae. Linguis Graeca et Latina conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum, 1, Pars Lyciae Occidentalis cum Xantho oppido, enarrauit E. Kalinka, in aedibus A. Hedelderi, Vindobonae, 1920; 2, Regio quae ad Xanthum flumen pertinet praeter Xanthum oppidum, enarrauit E. Kalinka, in aedibus Hoedelderi / Pichleri / Tempskii, Vindobonae, 1930; 3, Regiones montanae a ualle Xanthi fluminis ad oram Orientalem, enarrauit E. Kalinka, in aedibus R.M. Rohrer Brunae monachii Vindobonae, 1944. TAM, III – Tituli Asiae Minoris, III, Tituli Pisidiae. Linguis Graeca et Latina conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum Vindobonensis, 1, Tituli Termessi et agri Termessensis, enarrauit R. Ederbey, in aedibus Hoedelderi / Pichleri / Tempskii, Vindobonae, 1941. TAM, IV – Tituli Asiae Minoris, IV, Tituli Bithyniae. Linguis Graeca et Latina conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum Austriacae, 1, Peninsula Bithynicae praeter Calcedonem, Nicomedia et ager Nicomedensis cum septentrionali meridianoque litore sinus Austaceni

28

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

et cum lacu Sumonensi, enarrauit F.C. Dörner, adivvante M.-B. von Stritzky, apud Academiam Scientiarum Austriacam, Vindobonae, 1973. TAM, V – Tituli Asiae Minoris, V, Tituli Lydiae. Linguis Graeca et Latina conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum Austriacae, 1, Regio septentrionalis ad Orientem vergens, schedis ab I. Keil elaboratis usus, enarrauit P. Herrmann, apud Academiam Scientiarum Austriacam, Vindobonae, 1981; 2, Regio septentrionalis ad Occidentem vergens, schedis ab I. Keil elaboratis usus, enarrauit P. Herrmann, apud Academiam Scientiarum Austriacam, Vindobonae, 1989; 3, Philadelphia et Ager Philadelphenus, 2007. TMMM – Textes et monuments figurés relatifs aux mystères de Mithra, publiés avec une introduction critique par F. Cumont, I-II, Librairie H. Lamertin, Bruxelles, 1899. Waddington – Recueil général des monnaies grecques d’Asie Mineure, I.1-I.4, commencé par W. H. Waddington, continué et completé par E. Babelon et Th. Reinach, Georg Olms Verlag, Hildesheim-New York, 1976.

III. Periodice ActaArch – Acta Archaeologica, Akademiai Kiadó, Budapest. AÉ – L’Année Épigraphique, CNRS, Paris. AJA – American Journal of Archaeology, The Archaeological Institute of America, Boston. AJPh – American Journal of Philology, The Johns Hopkins University Press, Baltimore, Maryland. AMN – Acta Musei Napocensis, Muzeul de Istorie a Transilvaniei, ClujNapoca. AMP – Acta Musei Porolissensis, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău. AncCiv – Ancient Civilizations from Scythia to Siberia. An International Journal of Comparative Studies in History and Archaeology, E.J. Brill, Leiden–Boston–Köln. AncSoc – Ancient Society, Katholieke Universiteit, Leuven. Archaeus – Archaeus. Études d’Histoire des Religions/Studies in the History of Religions, Universitatea Bucureşti. ArchClass – Archeologia Classica. Rivista del Dipartimento di Scienze storiche archeologiche e antropologiche dell’antichità, «L’Erma» di Bretschneider, Roma. ArchRelig – Archiv für Religionsgeschichte, K.G. Saur München, Leipzig.

Abrevieri

29

Arkeoloji Dergisi – Arkeoloji Dergisi, Ege Üniversitesi, Edebiyat Fakültesi Yayınları, İzmir. AS – Anatolian Studies, The British Institute of Archaeology at Ankara, London. Athenaeum – Athenaeum. Studi di letteratura e storia dell’Antichità, Università di Pavia. AWE – Ancient West & East, Peeters/Brill, Leuven. BABesch – Bulletin van de Vereeniging tot Befordering der Kennis van de antieke Beschaving te ‘s Gravenhage. BASOR – Bulletin of the American Schools of Oriental Research in Jerusalem and Baghdad, Cambridge, Massachusetts. BCH – Bulletin de correspondance hellénique, École Française d’Athènes. BMQ – British Museum Quarterly, British Museum, London. Byzantion – Byzantion. Revue internationale des études byzantines, Société belge d’Études byzantines. Chiron – Chiron. Mitteilungen der Kommission für alte Geschichte und Epigraphik des Deutschen Archäologischen Instituts, C.H. Beck’sche Verlagsbuchhandlung, München. ClassQuart – The Classical Quarterly, Oxford University Press, Oxford. CRAI – Comptes-rendus des séances de l’Académie des Inscriptions et BellesLettres, Éd. Klincksieck, Paris. EA – Epigraphica Anatolica. Zeitschrift für Epigraphik und historische Geographie Anatoliens, Dr. Rudolf Habelt, Bonn. EByz – Études byzantines et post-byzantines, Ed. Academiei, Bucureşti. Gephyra – Gephyra. Zeitschrift für Geschichte und Kultur der Antike auf dem Gebiet der Heutigen Türkei, Ege Yayınları, İstanbul. Gerión – Gerión, Universidad Complutense de Madrid, Faculdad de Geografia y Historia, Departamento de Historia Antiqua, Madrid. GRBS – Greek, Roman, and Byzantine Studies, Duke University, Durham, N.C. Hephaistos – Hephaistos. New Approaches in Classical Archaeology and Related Fields/Kritische Zeitschift zu Theorie und Praxis der Archäologie und angrenzender Gebiete, Camelion Verlag, Lüneburg. Hesperia – Hesperia, American School of Classical Studies at Athens. HR – History of Religions, University of Chicago Press, Chicago. IranAnt – Iranica Antiqua, E.J. Brill, Leiden. IstMitt – Istanbuler Mitteilungen, Deutsches Archäologisches Institut Abteilung Istanbul, Verlag Ernst Wasmuth, Tübingen. JA – Journal Asiatique, Société Asiatique, Paris.

30 JAC

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

– Jahrbuch für Antike und Christentum, Aschendorffsche Verlagsbuchhandlung, Münster. JAncCiv – Journal of Ancient Civilizations, Northeast Normal University, Changchun, Jilin Province, China. JAOS – Journal of the American Oriental Society, American Oriental Society. JCS – Journal of Cuneiform Studies, American Schools of Oriental Research. JEChS – Journal of Early Christian Studies, The Johns Hopkins University Press. JHS – Journal of Hellenic Studies, Society for the Promotion of Hellenic Studies, London. JIES – The Journal of Indo-European Studies, The Institute for the Study of Man, Washington. JNES – Journal of Near Eastern Studies, University of Chicago, Illinois. JRA – Journal of Roman Archaeology. JRS – Journal of Roman Studies, The Society for the Promotion of Roman Studies, London. JSav – Journal des savants, L’Institut de France, Académie des Inscriptions et Belles-Lettres, Paris. JTS – The Journal of Theological Studies. Kernos – Kernos. Revue internationale et pluridisciplinaire de religion grecque antique, Centre international d’étude de la religion grecque antique, Liège. Latomus – Latomus. Revue des études latines, Societe des Études Latines, Bruxelles. Lustrum – Lustrum. Internationale Forschungesberichte aus dem Bereich des klassischen Altertums, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen. MedAnt – Mediterraneo Antico. Economie, società, culture. Rivista internazionale di storia antica, Istituti Editoriali e Poligrafici Internazionali, Pisa-Roma. MEFRA – Mélanges de l’École française de Rome. Antiquité, École française de Rome. Méditerranées – Méditerranées. Revue de l’association Méditerranées, L’Harmattan. Mnemosyne – Mnemosyne. Bibliotheca Classica Batava, E. J. Brill, Leiden. Le Muséon – Le Muséon. Revue d’études orientales, Louvain-la-Neuve. NT – Novum Testamentum, Koniklijke Brill NV, Leiden. NTS – New Testament Studies, an international journal published quarterly under the Auspices of ‘Studiorum Novi Testamenti Societas’, Cambridge University Press.

Abrevieri

31

Numen – International Review for the History of Religions, International Association for the Study of History of Religions, Leyden. Olba – Olba, Mersin University Publications of the Research Center of Cilician Archaeology, Mersin. Parthica – Parthica. Incontri di culture nel mondo antico, Instituti Editoriali e Poligrafici Internazionali, Pisa–Roma. Phronesis – Phronesis, E.J. Brill, Assen–Leiden–New York–Köln. RB – Revue biblique, École Biblique et Archéologique Française, Jerusalem. REA – Revue des études anciennes, Université Michel de Montaigne, Bordeaux 3, Bordeaux. REG – Revue des études grecques, L’Association pour l’encouragement des études grecques, Paris. REJ – Revue des études juives, Société des Études Juives, Louvain. REL – Revue des études latines, Société des Études Latines, Paris. RF – Rivista di filologia d’istruzione classica, Casa Editrice Giovanni Chiantore. RHR – Revue de l’histoire des religions, Presses Universitaires de France, Paris. RossArch – Rossijskaja Arheologia, Rossijskaja Akademija Nauk, Moskva. SAHIR – Studia et acta historiae iudaeorum Romaniae, Ed. Hasefer, Bucureşti. SCIV/SCIVA – Studii şi cercetări de istorie veche si arheologie, Institutul de Arheologie „V. Pârvan”, Bucureşti. SEG – Supplementum Epigraphicum Graecum, H.W. Pleket, R.S. Stroud, A. Chaniotis, J.H.M. Strubbe, J.C. Geben (eds.), Amsterdam. StIran – Studia Iranica, Association pour l’Avancement des Études Iraniennes. Syria – Syria. Revue de l’art oriental et d’archéologie, Institut français d’archéologie du Proche-Orient, Beyrouth. Talanta – TALANTA. Proceedings of the Dutch Archaeological and Historical Society, Amsterdam. Thetis – Thetis. Mannheimer Beiträge zur klassischen Archäologie und Geschichte Griechenlands und Zyperns, herausgegeben von R. Stupperich und H.A. Richter, Mannheim. Tyche – Tyche. Beiträge zur Alten Geschichte, Papyrologie und Epigraphik, Institut für Alte Geschichte, Universität Wien. VDI – Vestnik Drevnej Istorii / Journal of the Ancient History, Rossijskaja Akademija Nauk, Moskva. VChr – Vetera Christianorum, Istituto di Letterattura Cristiana Antica, Università degli Studi, Bari.

32

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

VigChrist – Vigiliae Christianae, North-Holland Pub. Co., Amsterdam. ŽA – Živa Antika / Antiquité Vivante, Saveza društava za antičke studije SFRJ, Skopije. ZPE – Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik, Rudolf Habelt, Bonn.

IV. Volume Actes I Antioche de Pisidie – Actes du Ier Congrès International sur Antioche de Pisidie, Lyon, 2002. AMS – Asia Minor Studien, 1-56, Rudolf Habelt, Bonn, 1990-2011. ASBuckler – Anatolian Studies Presented to Eilliam Hepburn Buckler, edited by W.M. Calder, J. Keil, Manchester University Press, Manchester, 1939. ASRamsay – Anatolian Studies Presented to Sir William Mitchell Ramsay, edited by W.H. Buckler and W.M. Calder, Longmans Green & Co., Manchester-London-New York, 1923. ANRW – Aufstieg und Niedergang der Römischen Welt, herausgegeben von W. Haase, Walter de Gruyter, Berlin-New York. CAHIran – The Cambridge History of Iran, Cambridge University Press, London–New York–New Rochelle–Melbourne–Sydney, II, The Median and Achaemenian Periods, edited by I. Gershevitch, 1985; III.2, The Seleucid, Parthian, and Sasanian Periods, edited by E. Yarshater, 1983. Robert, Hellenica – Hellenica. Recueil d’épigraphie, de numismatique et d’antiquités grecques, I-XIII, publié par L. Robert, Librairie d’Amérique et d’Orient Adrien-Maisonneuve, Paris, 1940-1965. Mélanges Paul Naster – Archéologie et religions de l’Anatolie ancienne. Mélanges en l’honneur du professeur Paul Naster, édités par R. Donceel et R. Lebrun, Centre d’Histoire des Religions, Louvain-LaNeuve, 1983. Mélanges Piganiol – Chevalier, R. (ed.), Mélanges d’archéologie et d’histoire offerts à André Piganiol, SEVPEN, Paris, 1966. The Messiah – Charlesworth, J. H. (ed.), The Messiah. Developments in Earliest Judaism and Christianity (The First Princeton Symposium on Judaism and Christian Origins, Princeton Theological Seminary, 1987), Fortress Press, Minneapolis, 1992. MM – Bianchi, U. (ed.), Mysteria Mithrae. Atti del Seminario Internazionale su ‘La specificità storico-religiosa dei Misteri di Mithra, con particolare riferimento alle fonti documentarie di Roma e Ostia’, Roma

Abrevieri

33

e Ostia, 28-31 Marzo, 1978 / Proceedings of the International Seminar on the ‘Religio-Historical Character of Roman Mithraism, with Particular Reference to Roman and Ostian Sources’, Rome and Ostia, 28-31 March 1978, EPRO 80, E.J. Brill, 1979. MS – Hinnells, J.R. (ed.), Mithraic Studies. Proceedings of the First International Congress of Mithraic Studies, I-II, Manchester University Press, Rowman and Littlefield, 1975. Robert, OMS – Robert, L., Opera Minora Selecta. Épigraphie et antiquités grecques, I-VII, Adolf M. Hakkert – Éditeur, Amsterdam, 1969-1990. SCOIR – La Soteriologia dei culti orientali nell’Impero Romano. Atti del Colloquio Internazionale su la soteriologia dei culti orientali nell’Impero Romano. Roma 24-28 Settembre 1979, pubblicati a cura di U. Bianchi e M.J. Vermaseren, EPRO 92, E.J. Brill, Leiden, 1982. StHellRel – Studies in Hellenistic Religions, edited by M.J. Vermaseren, EPRO 78, E.J. Brill, Leiden, 1979. Zamolxis – Zamolxis. Revistă de studii religioase, volumele I-III (1938-1942), publicată sub direcţia lui M. Eliade, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi addenda de E. Ciurtin, traducere de E. Ciurtin, M. Timuş şi A. Timotin, Ed. Polirom, Iaşi, 2000.

V. Colecţii CLU – Clasicii literaturii universale Ell. – Éllypses EPRO – Études préliminaires des religions orientales GBL – Guide Belles Lettres des Civilisations GBWW – Great Books of the Western World HR – Historia Religionum LCL – Loeb Classical Library PSB – Părinţi şi scriitori bisericeşti RGRW – Religions in the Graeco-Roman World QSJ – Que sais-je? SC – Sources Chrétiennes SGL – Scriitori greci şi latini

Introducere 1. Cadru, tipologie, teme şi direcţii de cercetare Pătrunderea cultelor şi practicilor orientale în lumea greco-romană s-a realizat într-o manieră graduală şi persistentă. Acestea nu ofereau câtuşi de puţin o perspectivă unitară din punct de vedere conceptual, ci dispuneau doar de o origine geografică comună. Aşadar, denumirea cea mai corectă în privinţa lor o reprezintă cea formulată de Robert Turcan, care le consideră culte „greco-orientale”, întrucât limba de cult (în mod curent greaca), aparenţele iconografice etc. diferă de cele din zonele de origine, ca urmare a unui proces de elenizare. Este vorba despre un fenomen specific aparţinând aşa-numitelor „culte diasporice” (în opinia lui Jonathan Z. Smith şi J.W.G. Liebenschuetz 1 ) care îşi fac apariţia începând cu perioada elenistică şi pierd din ce în ce mai mult legătura cu elementele etnice şi practicile din teritoriile de origine, suferind transformări însemnate din punct de vedere iconografic şi conceptual. În Asia Mică este vorba îndeosebi de cazul lui Mithra, Mên şi Artemis Anaitis (sau Anahita) care, încă de la începutul perioadei elenistice, au pierdut contactul cu elementele etnice iraniene din mediile de origine. Discuţiile sunt departe de a se fi finalizat în privinţa gradului de influenţă a cultelor orientale asupra noii mentalităţi religioase care prinde viaţă începând cu perioada Principatului. Numeroşi istorici contemporani precum Paul Veyne, Ramsay MacMullen, Robin Lane Fox, Jean Bayet, Marcel Le Glay, Robert Turcan, Jacques Flamant ş.a. au subliniat diversele elemente caracteristice ale noului tip de gândire religioasă care se răspândeşte la scara întregului Imperiu Roman şi care a fost definit ca „cel de-al doilea păgânism” sau „un păgânism metamorfozat”. Pe de altă parte, ar trebui luate în consideraţie şi concepţiile proprii filosofiei religioase din această perioadă (stoicismul târziu, 1

Smith, 1971, 237-238; Liebenschuetz, 2000, 984-1008 (îndeosebi 992-997).

36

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

neoplatonismul şi neopitagorismul), ale oracolelor teosofice de la Claros, Didyma şi Delphi sau cele promovate în mediile rurale conservatoare ale peninsulei anatoliene în legătură cu care s-au pronunţat Louis Robert, Maurice Sartre, Polymnia Athanassiadi, A.R.R. Sheppard, Stephen Mitchell şi mulţi alţii. Anatolia a constituit dintotdeauna un spaţiu de schimburi şi interferenţe culturale, în care diferitele grupuri etnice au interacţionat, fapt atestat încă de la primele mărturii scrise datând din perioada hittită, adică cea a Bronzului târziu. Manifestările de natură sincretică sunt clar vizibile chiar din perioada regatelor neohittite, începând cu domnia lui Hattušili al III-lea şi sunt dezvăluite prin intermediul unor texte de o mare importanţă, precum cel al tratatului încheiat între Suppiluliuma I şi Šattiwaza/Mattiwaza în care se poate observa o fază de debut a tipologiei mithriace. Aceste schimbări din punct de vedere cultural şi religios au fost cel mai bine subliniate de Maciej Popko în cartea sa Religions in Asia Minor (1995), iar în ceea ce priveşte perioadele elenistică şi romană de către Maurice Sartre, Stephen Michell, Joseph Keil sau Beate Dignas. Atunci când ne referim la schimburile etnice şi culturale şi la problemele privitoare la geografia sacră a Anatoliei, considerăm că punctul obligatoriu de plecare trebuie să-l constituie Geografia lui Strabon, care realizează o „inventariere” a situaţiei existente în perioada augustană, constituind astfel o adevărată Domesday Book pentru acea perioadă de debut. Astfel, se pot cu uşurinţă discerne modificările care se produc în cadrul mentalităţilor şi imaginarului religios în timpul Principatului. Strabon nu a fost primul dintre autorii antici care au făcut referire la zona Asiei Mici. Dimpotrivă, mulţi au fost cei care l-au precedat, începând cu logografii şi cu Herodot din Halicarnas. Însă Strabon face această descriere într-o manieră foarte exactă şi veridică şi din această cauză nu este întâmplător faptul că a fost denumit cel mai mare geograf al Antichităţii. Mărturiile sale relative la divinităţile solare şi lunare din Asia Mică şi-au găsit confirmarea din punct de vedere epigrafic, literar şi numismatic. Datele sunt cu atât mai importante cu cât el era originar din regiunea Pontului microasiatic (din Amaseia) şi cunoştea prin

Introducere

37

urmare foarte bine contextul cultural şi religios legat de grupurile etnice pe care le ia în discuţie atunci când vorbeşte de regiunea anatoliană. În plus, el descrie aceste entităţi etnice şi culturale la începutul unui proces major determinat de impactul ocupaţiei romane asupra stabilităţii politice, prosperităţii provinciilor, mobilităţii şi permeabilităţii comunităţilor umane, toleranţei autorităţilor în privinţa credinţelor locale. Însă, în egală măsură, el prezintă şi formele de organizare, drepturile legale şi teritoriile sanctuarelor anatoliene (făcând referire inclusiv la prezenţa magilor, a sclaviei sacre, a procesiunilor şi a sărbătorilor consacrate divinităţilor anatoliene), precum şi intervenţia permanentă a autorităţilor romane în problemele sanctuarelor. Vom încerca să realizăm pe parcursul lucrării, luând în calcul acest „inventar” al operei straboniene, o analiză proprie, subliniind modificările care s-au produs la nivelul Asiei Mici din punct de vedere structural în privinţa vieţii religioase anatoliene în general şi a cultelor solare şi lunare în special, precum şi sincronismul existent între fenomenele sincretice anatoliene şi cele din Imperiului Roman, specifice „celui de-al doilea păgânism”. a. Obiectivele propuse Ne-am propus încă din momentul redactării proiectului de studii în faza iniţială realizarea unei analize asupra tipologiei, caracteristicilor, elementelor de natură conceptuală şi iconografică a divinităţilor solare şi lunare din Asia Mică. Trebuie precizat de la bun început că am urmărit îndeosebi tratarea cultelor autohtone sau indigenizate, având ca punct de plecare elementele de substrat, care în opinia noastră sunt şi ele foarte importante pentru definirea caracterului divinităţilor în cauză. Elementul cel mai semnificativ privitor la mediul etnocultural este acela că aceste divinităţi locale sau regionale evoluează într-un mediu elenizat sau care se elenizează treptat în aria răsăriteană a Imperiului Roman. De aici şi multitudinea de influenţe şi interacţiuni la care au fost supuse. Atunci când am studiat divinităţile anatoliene nu ne-am mărginit doar la perioada romană luată în discuţie, cea a primelor trei secole, ci am considerat oportun un studiu mai amănunţit care să includă referinţe privitoare la etapele mai îndepărtate ale cultelor respective. Aceasta tocmai pentru a stabili cât mai exact cu putinţă originea şi tipologia

38

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

divinităţilor studiate, evoluţia iconografiei şi a elementelor care ţin de imaginar şi de reprezentările de natură simbolică, originea anumitor practici şi modele de organizare preum prostituţia sacră, sclavii şi domeniile sacre ale statelor-temple anatoliene. Astfel, printr-un studiu comparativ se poate preciza o linie evolutivă directă şi relaţii de „rudenie” între divinităţile din panteonul hittito-hurit (Hebat sau Hepat; Šanta) şi cele locale care le corespund de-a lungul perioadei romane (Mâ şi Meter Hipta; Sandan). Nu am inclus în studiul nostru divinităţi precum Artemis Ephesia, Afrodita din Afrodisias, Artemis Leukophryene din Magnezia pe Meandru, Kybele sau Hekate întrucât acestea sunt reprezentate doar accidental şi nu de regulă cu simbolul semilunii. Cu toate acestea, ele prezintă numeroase similitudini funcţionale şi iconografice cu divinităţile feminine lunare sau luni-solare studiate, având atribute de zeiţe ale fertilităţii, ale creşterii şi ale principiului lichid. Un alt aspect important de discuţie pe care ni l-am propus să îl studiem îl reprezintă problema polimorfismului, polionimiei şi a adaptărilor culturale specifice ale divinităţilor anatoliene în diferite medii de interferenţă. O divinitate polimorfă este cea care dispune de tipologii diferite în funcţie de mediul cultural în care evoluează. Este binecunoscut de către istoricii religiilor faptul că trasferul dintr-un anumit mediu cultural în altul implică în mod necesar şi modificarea trăsăturilor specifice în funcţie de percepţiile religioase şi culturale locale sau regionale (de la aspectul exterior reflectat în iconografie până la cel care ţine de sfera cultuală). În ultimă instanţă, aceste modificări au determinat o schimbare treptată a identităţii prin apariţia din punct de vedere conceptual a unui nou tip care ajunge să se diferenţieze foarte mult de celelalte tipuri prezente în alte medii culturale. În anumite cazuri, aceste abordări interculturale pot genera apariţia unor fenomene sincretice extreme, după cum întâlnim numeroase exemple atestate în perioada romană. Pe parcursul secolelor al II-lea şi al III-lea ele puteau determina o schimbare aproape integrală a identităţii ca urmare a sincretizării uneia sau mai multor divinităţi, pentru a rezulta o zeitate cu aspect polionimic complex al cărui nume reprezenta suma tuturor elementelor componente ale denumirii fiecărui zeu, împreună cu epitetele

Introducere

39

aferente (de exemplu, în Anatolia şi în lumea orientală întâlnim astfel de sincretisme pentru Hypsistos, Helios, Apollo şi Mithra, respectiv Helios Mithra agios Hypsistos Thourmasgades la Dura, în Syria, Helios Theos Hypsistos la Pergam, Apollo Lairbenos Theos Hypsistos la Hierapolis (Frigia), Zeus Hypsistos Brontaios la Miletupolis în Mysia sau Theos Hypsistos epekoos Helios la Amastris în Paflagonia). În alte cazuri, precum cel al Artemidei Anaitis sau al lui Mên, divinităţile nu au fost supuse unei sincretizări totale; dispunem doar de informaţii relative la adaptarea progresivă din mediul iranian de origine la particularităţile culturale regionale din Lydia şi din Pont. Alte divinităţi, precum Mâ din Comana Capadociei (în limba hittită: Kummani), sunt atestate aproape neîntrerupt în aceeaşi regiune timp de aproximativ două milenii fără a suferi schimbări majore în privinţa percepţiei sau a formelor cultuale. Această din urmă divinitate este de altfel singura de origine orientală intrată în panteonul roman pe cale neoficială, încă de pe vremea lui Sulla, prin identificarea cu zeiţa romană a războiului, devenită ulterior Bellona pedisequa (cu alte cuvinte „cea care urmează”, întrucât ceremoniile care se ţineau la Roma în cinstea sa erau situate imediat după jocurile megalense dedicate Kybelei, singura divinitate orientală adoptată în mod oficial prin senatus consultum). O mare parte dintre inscripţii provine din zona de vest şi de sud a Anatoliei, cumva situându-se pe acea linie de demarcaţie între ceea ce numim regiunea de coastă profund elenizată şi cea de interior, preponderent rurală şi mai conservatoare. Singura excepţie notabilă o constituie marile sanctuare din estul Anatoliei, aşa-numitele state-temple, care cunosc şi ele anumite schimbări structurale, însă nu sunt desfiinţate întru totul. Este această linie de demarcaţie suficient de clară, de bine trasată şi, mai ales, de stabilă? Avem motive să credem că zona elenizată era atât de restrictivă încât nu permitea deloc accesul dinspre interiorul continentului? Este vorba în termeni stricţi despre acele «lumi aparte» («worlds apart») despre care vorbea Stephen Mitchell în lucrarea sa fundamentală despre Anatolia sau respingem total această idee după cum o face Beate Dignas? Cât de departe putem merge cu o asemenea clasificare? Era vorba înspre interior, cel puţin în cazul estului Lydiei, doar de nişte ţărani iliteraţi din regiuni izolate şi uitate de lume

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

40

sau, după cum afirma recent Georg Petzl în Neue Inschriften aus Lydien, IV că «în perioada elenistică şi romană, educaţia şi cultura aveau o mare valoare pentru locuitorii acestei regiuni»2? b. Structura Lucrarea este structurată în trei părţi, fiecare dintre ele având un număr de două sau trei capitole. Părţile se referă la aspectele care ţin de lumea zeilor, de cea a oamenilor şi, în fine, la raporturile dintre dedicanţi şi divinităţi. Am ales însă ca punct de plecare analiza cărţilor Geografiei lui Strabon privitoare la Asia Mică întrucât ele reprezintă în realitate cel mai complet «inventar» al situaţiei etnocultuale şi religioase a zonei la începutul Principatului. Mărturia lui Strabon ni s-a părut cu atât mai interesantă cu cât era originar din acele locuri pe care le descrie, cunoscând astfel foarte bine contextul local. Însă a fost şi un pretext pentru a defini limitele Asiei Mici, problemele cu care se confruntă în perioada stăpânirii romane, limitele mobile ale elenismului, metisajul etnic şi cultural în vest concomitent cu iranizarea zonei estice, clivajul dintre zonele de coastă şi cele dinspre interior, modalitatea de percepţie a grecilor şi barbarilor, specificul etnic al populaţiilor autohtone: practic elemente indispensabile atunci când ne referim la cadrul etnocultural în care evoluează aceste culte pe parcursul stăpânirii romane şi la fenomenele religioase care se produc în limitele acestui spaţiu. Zeităţile prezentate în prima parte sunt grupate în raport cu anumite trăsături pe care le-am considerat definitorii. Am insistat mai mult asupra zeilor universali din primul capitol, dată fiind importanţa lor pentru zona Asiei Mici sau cea a Orientului greco-roman în general. De aici şi numărul mai mare de pagini pe care le-am consacrat acestui subiect comparativ cu restul lucrării. Capitolele din prima parte prezintă o structură identică prin care am urmărit tratarea elementelor legate de originea numelui şi a divinităţii, stabilirea ariei de răspândire, epitete, atribuţiile, echivalările cu alţi zei, miturile şi divinităţile asociate, precum şi elementele de simbolism şi iconografie.

2

Petzl, 2002, 93.

Introducere

41

Cea de-a doua parte se referă la viaţa economică a templelor, modalităţile de organizare a spaţiului sacru, natura sacerdoţiilor şi categoriile de dedicanţi, modalităţile de asociere, vârsta şi gradele de rudenie. În fine, ultima parte analizează modificările care se produc în perioada în cauză în privinţa percepţiei lumii divine atât în mediul anatolian, cât şi în întreg Imperiul Roman. Receptivitatea faţă de solicitările dedicanţilor, modalităţile de comunicare dintre zei şi oameni prin viziuni onirice, porunci divine, epifanii şi oracole, precum şi ierarhizarea lumii divine sunt câteva dintre temele cele mai importante abordate în cadrul celei de-a treia părţi. c. Caracterul inedit Problematica abordată în cuprinsul lucrării de faţă, cea a cultelor solare şi lunare răspândite în Asia Mică şi a raporturilor cu concepţiile religioase din lumea romană constituie o noutate absolută în cercetarea istorică românească. Studii privitoare la evoluţia cultelor orientale în spaţiul Daciei sau al Moesiei Superior au mai fost publicate de către specialişti consacraţi precum prof. dr. Silviu Sanie, prof. dr. Mihai Bărbulescu sau mai nou de colegul Sorin Nemeti; ele nu studiază însă cultele orientale la ele acasă. Este un subiect complex şi foarte variat, implicând prelucrarea laborioasă a unui volum imens de informaţii publicate îndeosebi în lucrările de specialitate ale autorilor străini, în limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, turcă, greacă modernă şi rusă), puţin accesibile cercetătorilor români. Din această cauză, proporţia studiilor şi articolelor editate în limba română care se regăsesc în indicaţiile bibliografice ale lucrării este foarte restrânsă comparativ cu ansamblul materialului bibliografic parcurs. Munca de documentare a necesitat apelul la cunoştinţe diverse provenite din alte domenii de specialitate decât cel al istoriei propriu-zise (religie comparată, filosofie, antropologie culturală, demografie), dintre ştiinţele auxiliare ale istoriei (epigrafie, numismatică, papirologie) sau legate de limbile clasice (greaca şi latina). Efortul a fost cu atât mai dificil cu cât o mare parte dintre aceste informaţii absolut vitale a trebuit suplinită doar prin eforturi proprii de documentare şi de studiu.

42

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

d. Metodele de investigare Pe baza unor lecturi preliminare am făcut o selecţie iniţială a divinităţilor care au fost în cele din urmă incluse pe lista celor abordate. A urmat apoi o lungă perioadă de documentare, timp în care am selectat informaţia şi am realizat fişele de studiu tematice în funcţie de criteriile de analiză stabilite pentru capitolele din prima parte a lucrării (cele menţionate anterior, şi anume: 1. originea numelui şi a divinităţii; 2. aria de răspândire; 3. epitete; 4. atribuţii; 5. echivalările cu alţi zei; 6. mituri şi divinităţi asociate, precum şi 7. elementele de simbolism şi iconografie). La acestea s-au adăugat o serie de lucrări generale şi speciale legate de aspectele politice, economice, sociale, culturale şi religioase ale Anatoliei, spaţiului pontic, egeo-medieranean şi al Orientului Apropiat de la perioada Bronzului târziu – adică cea hittită – şi până în Antichitatea târzie, insistând, cum era de aşteptat, asupra perioadei Principatului pe care o avem în discuţie. Am consultat de asemenea şi lucrări axate îndeosebi pe fenomenologia religioasă din lumea orientală, cu referire specială la perioadele elenistică şi romană imperială. Aceasta tocmai pentru a avea o percepţie de ansamblu cât mai clară şi cât mai corectă asupra evoluţiei şi tipologiei acestor divinităţi, efectuând un studiu comparativ, în egală măsură sincronic, cât şi diacronic, care să ia în discuţie şi alte zone sau perioade unde avem înregistrate manifestări similare. Activitatea de documentare a inclus stagii de cercetare la instituţii de prestigiu din străinătate, îndeosebi ca bursier al Şcolii Franceze de Arheologie din Atena şi al Institutului Britanic de Arheologie de la Ankara (al cărui membru am devenit începând cu 2006). În timpul perioadelor de documentare am avut acces şi la bibliotecile altor instituţii precum Institutul Francez de Studii Anatoliene din Istanbul (IFEA), Centrul de Cercetări asupra Civilizaţiilor Anatoliene al Universităţii Koç din Istanbul, Şcoala Olandeză din Istanbul, filialele Institutului German de Arheologie din Istanbul şi din Atena, precum şi Şcoala Suedeză de la Roma. Toate aceste activităţi de documentare mi-au permis alcătuirea unei baze de date extinse cuprinzând (1) ediţii din autori antici, cu traducere în engleză, franceză, germană sau română; (2) majoritatea corpora de inscripţii, precum şi cele regionale (IGSK,

Introducere

43

TAM, MAMA, RECAM etc.); (3) colecţii de specialitate sau generale (Asia Minor Studien, ANRW, CAH, CAHIran, CAHJud); (4) principalele cataloage numismatice (RIC, RPC etc.); (5) un număr semnificativ de articole din revistele de specialitate. De asemenea, am apelat şi la o serie de studii şi lucrări privitoare la critica izvoarelor literare din Antichitate, cum ar fi de exemplu cele legate de interpretarea textelor avestice sau cele ale lui Posidonius, Porphyrios ori Herodot privitoare la mithraism realizate de Alain Blomart, Robert Turcan, Ilya Gershevitch şi Thomas Corsten. Pentru analizele efectuate, am pornit în primul rând de la un eşantion reprezentativ de mărturii incluzând majoritatea atestărilor epigrafice şi iconografice. Am ataşat la sfârşitul lucrării şi un mic catalog de mărturii literare, precum şi câteva planşe. Am pornit aşadar de la informaţiile epigrafice sistematizate, adăgând şi datele furnizate în urma investigaţiilor arheologice, cele literare sau cele numismatice. Din păcate, din cauza numărului foarte mare al inscripţiilor incluse în catalog am fost nevoiţi în ultimul moment, înainte de publicare, să operăm o selecţie în cazul catalogului lui Mên pentru a evita anumite dificultăţi tehnice survenite, însă informaţia prezentă în catalogul iniţial a fost comentată şi se regăseşte în cuprinsul textului propriu-zis al cărţii, îndeosebi la paragrafele privitoare la această divinitate şi la inscripţiile confesionale. Caracterul solar şi lunar al zeilor este indicat în primul rând de elementele simbolice care însoţesc sau substituie pe alocuri reprezentările zeilor, îndeosebi cununa radiată şi semiluna. În cea mai mare parte, ele se regăsesc în descrierile iconografice prezentate în cea de-a doua parte a lucrării, cu excepţia lui Sandan şi a Artemidei Pergaia. Dacă în cazul ultimei zeităţi am inserat prezentarea idolului cu atribute lunare în interiorul textului capitolului aferent, pentru Sandan există studii care-l definesc ca o divinitate solară nu doar pentru perioada hittită, ci şi pentru cea romană. Există dovezi numismatice prezentate în lucrările lui P. Chuvin, N. Thierry sau Chr. Augé ori în SNG Danish Museum, VI unde zeul este înfăţişat cu o cunună radiată în mână. De asemenea, o mărturie tardivă a lui Ieronim, care preia informaţia dintr-o

44

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

lucrare pierdută a lui Eusebiu din Cezareea arată că acest zeu solar asimilat unui munte era încă adorat în secolul al IV-lea. După cum am indicat şi în situaţia legată de zeiţele fertilităţii pe care le-am exceptat din abordarea noastră, nu am putut include aici nici multitudinea de divinităţi indigene asimilate sub forma unor Apolloni microasiatici (precum Apollo Bozenos, Apollo Karios, Apollo Perminoundeis etc.), întrucât ele prezintă unele similitudini iconografice, nu însă şi simbolistica solară. Cu alte cuvinte, am abordat doar acele divinităţi care se subsumează în mod clar unei asemenea iconografii. 2. Condiţii geopolitice şi etnodemografice a. Limitele spaţiului etnocultural microasiatic Procesul de integrare a teritoriilor microasiatice în lumea romană s-a produs pe parcursul a aproximativ două secole, începând din 133 î.Hr., data la care romanii au moştenit prin testament regatul Pergamului de la Attalos al III-lea şi până în 72 d.Hr., atunci când Armenia Mică a fost inclusă în Capadocia, iar micile teritorii ciliciene au fost şi ele anexate3. Din acest punct de vedere, mărturia lui Strabon este cea mai importantă pentru că defineşte întreaga perioadă de debut, aşa cum arată Stephen Mitchell. Istoria romană a Asiei Mici poate fi împărţită aşadar în trei perioade4: 1) Perioada care succede momentului anexiunii regatului attalid şi până în timpul lui Augustus, adică cea care prezintă impactul iniţial al stăpânirii romane. Ea este înfăţişată cel mai plenar de Geografia lui Strabon. În anumite situaţii legate de organizarea administrativă în unele teritorii microasiatice înainte de impunerea stăpânirii romane, informaţia pe care el o oferă reprezintă singura mărturie literară disponibilă5; 2) Perioada imperială timpurie, cea a Principatului, adică primele trei secole ale erei noastre; 3

Pentru condiţiile integrării vezi Picard et al., 2003, 149-166; Mitchell, 2000, 119; Sartre, 1998, 333-339. 4 Mitchell, 2000, 117. 5 Panichi, 2005, 213.

Introducere

45

3)

Perioada imperială târzie, corespunzătoare triumfului creştinismului, cuprinsă în linii mari între domnia lui Constantin şi cea a lui Iustinian. Ceea ce trebuie precizat în mod deosebit atunci când vorbim de cadrul etnocultural microasiatic este faptul că în ciuda unei mari diversităţi de populaţii avem de-a face cu o mare stabilitate din punct de vedere etnic şi demografic de la începutul epocii elenistice şi până la sfârşitul Antichităţii târzii. Zona nu a fost profund afectată de marile invazii de grupuri migratoare începând cu mijlocul secolului al III-lea, aşa cum s-a întâmplat cu alte zone ale imperiului, de aşezarea unor grupuri de migratori6 etc. Stabilitatea politică, administraţia eficientă şi cadrul de securitate au făcut ca această zonă să devină una dintre cele mai prospere din lumea romană. Stăpânirea romană nu s-a soldat, ca în alte regiuni ale imperiului cu romanizarea populaţiei autohtone, ci, dimpotrivă, cu elenizarea ei, dat fiind prestigiul cultural şi utilitatea limbii greceşti în jumătatea orientală a lumii romane. Populaţiile din interiorul peninsulei anatoliene se elenizează treptat, ajungându-se până în secolele IV-V la dispariţia completă a idiomurilor locale7. Colonizarea romană a fost restrânsă, cele mai importante colonii, instituite în perioada augustană în zona pisidiană şi isaurică, ca urmare a războiului cu homonadensii, nu au avut decât o importanţă strategică şi militară. Herodot definea teritoriul Asiei Mici ca o peninsulă, un istm8 sau o prelungire a continentului. Ea era despărţită la nord de Pontul Euxin şi de Helespont, iar la sud pornea din golful Myriandros, situat în apropierea Feniciei şi ajungea până la capul Triopion, în Caria9. El considera 6

Lebreton, 2009, 41. Salmeri, 2004, 203-206; Doni, 2009, 216. 8 Concepţie preluată mai târziu de Strabon, Geografia, XII, 1, 3. Pentru terminologia utilizată aici, Debord, 1999, 83. 9 Herodote, Enquête, IV, 37 (ed. Gallimard, p. 300): „Vers le couchant deux peninsules que je vais décrire se détachent de ce pays de ce pays et avancent dans la mer. La première commence, du côté du vent du nord, au Phase, et s’étend, bordée par le Pont-Euxin et l’Hellespont, jusqu’au cap Sigéion en Troade; du côté du vent du sud, elle commence au golfe de Myriandros près de la Phenicie, et s’enfonce dans la mer jusqu’au cap Triopion. Trente peuples l’habitent“. Era vorba despre una dintre cele 7

46

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

de asemenea că fluviul Halys este cel care desparte Asia Mică propriuzisă de restul Asiei, urmând aproximativ o axă imaginară care pornea de la Sinope şi ajungea până la Tarsul Ciliciei10. Această traiectorie reprezenta în realitate, în opinia lui Pierre Debord, un itinerariu nord-sud a cărui concepţie era nu una grecească11, ci persană sau anatoliană12. După împărţirea continentelor realizată de Strabon rezultă că acest teritoriu al peninsulei anatoliene făcea parte din continentul Asiei, care era delimitat în zona de nord-est de Europa prin Tanais (Donul de astăzi)13. Strabon defineşte şi el în mod clar limitele spaţiului microasiatic, căruia îi consacră de altfel şi trei dintre cărţile Geografiei sale, indicându-i şi populaţiile aferente. Chiar la începutul celei de-a XII-a cărţi a Geografiei, el arată că numele aplicat peninsulei în totalitatea sa, similar celui al continentului, era Asia după care enumeră apoi cele mai importante populaţii care locuiesc acolo (Textul nr. 1) 14 . Într-un alt pasaj, criticându-l pe Apollodoros pentru denaturarea spuselor lui Ephoros în privinţa tribului chalybilor, Strabon precizează limitele orientale ale peninsulei (Textul nr. 2). Un al treilea paragraf este cel în două peninsule descrise de Herodot care încadrau teritoriul Asiei. Ignorând Golful Persic, el comprimă în cea de-a doua peninsulă Fenicia, Arabia, Asiria şi Persia (ibidem, IV, 37). Vezi şi Debord, 1999, 83-85. 10 Herodote, Enquête, I, 6; I, 28 şi îndeosebi I, 72 (ed. Gallimard, p. 80): „Ainsi, l’Halys sépare de la Haute Asie presque toute l’Asie Mineure depuis la mer de Chypre jusqu’au Pont Euxin. C’est le point le plus étroite de la contrée, un bon marcheur le traverse en cinq jours“. Vezi şi Lebreton, 2009, 28 şi urm.; Prontera, 2000, 95. 11 Maniera tradiţională grecească de a descrie zonele Asiei Mici era aceea a unui itinerariu fictiv care pornea cu prezentarea zonelor de coastă şi apoi se înainta către interiorul continentului. Este modalitatea utilizată de Herodot (Enquête, IV, 37-39), apoi de Pseudo-Scymnos (Circuit de la Terre, F 21-F 34), Pomponius Mela (Chronographie, I, 2, 9-I, 2, 14), Dionysios Periegetul (Periegesis, 765-875 = GGM, II, 152-158) şi în cele din urmă de Strabon (Strabon, Geografia, XII, 1, 3 şi urm.). 12 Debord, 1999, 83-86 (şi harta 2 de la pagina 84, unde drumul este indicat ca „route de l’isthme“: de la Tars, trecând prin Porţile ciliciene, apoi prin Tyana, prin Mazaka, intersectând drumul regal mai la nord la jumătatea distanţei dintre Zela şi Ankyra şi ajungând în final la Sinope). Lebreton, 2009, 25-31. 13 Strabon, Geografia, XVII, 3, 1 (824) şi urm. Aceeaşi delimitare la Pseudo-Scymnos, Circuit de la Terre, F 16 şi Pomponius Mela, Chronographie, I, 1, 8; I, 3, 15. Dueck, 2000, 44-45. 14 Strabon, Geografia, XII, 1, 3.

Introducere

47

care Strabon înfăţişează importanţa pe care a căpătat-o Efesul în perioada stăpânirii romane: „Oraşul (...), prin poziţia sa prielnică faţă de celelalte locuri, se dezvoltă în fiecare zi, fiind cel mai mare târg (emporium) din câte sunt în Asia de dincoace de Taurus“15. Numele de Asia este atestat sub forma Aswia16 sau Assuwa, încă din perioada hittită17, definind un teritoriu din zona vestică a peninsulei, cel mai probabil situat iniţial în Lydia şi în Ionia de mai târziu18. În Analele lui Thudaliya I/II din secolul al XIV-lea î.Hr. există menţiuni relative la campaniile întreprinse de suveranul hittit pentru distrugerea Ţinutului Assuwa, de fapt a unei întregi confederaţii de 22 de state care se coalizaseră împotriva hittiţilor 19 . Denumirea ţinutului mai este confirmată şi de o altă sursă care se referă la acelaşi conflict. Este vorba despre o inscripţie redactată în akkadiană pe lama unei săbii, care indică faptul că obiectul în cauză a fost dedicat Zeului Furtunii în urma victoriei repurtate de Duthaliya [Thudaliya] asupra Ţării Assuwa 20 . Această largă coaliţie de mici regate se întindea din nord-vestul peninsulei, de la Wilusa, identificat cu Ilionul, şi până în zona central-sudică a Anatoliei, cuprinzând şi teritoriul Lukka (Lycia de mai târziu)21. În urma acestui conflict, la începutul secolului al XIII-lea î.Hr., suveranul hittit Muwattalli a parafat un tratat cu regele Wilusei, Alaksandu, prin care acesta din urmă se recunoştea vasal al Ţării Hatti22. În mod similar, 15

Strabo, Geografia, XIV, 1, 24. În tăbliţele miceniene de la Pylos sunt atestate printre femeile care făceau parte din personalul palatului şi cele din regiunea lydiană. Lucrătoarele sunt grupate în seria A a listelor de personal în funcţie de locul de origine, în acest caz a-*64-ja/Aswiai/ indicându-le pe femeile din Aswia, adică din Lydia. Nikoloudis, 2008, 46-48 şi Watkins, 2008, 136. 17 KUB xxiii, 11+12 (= CTH 142); KUB xxiii, 14 (= CTH 211.5); KUB xxvi, 91 (= CTH 183); KUB xxxiv, 43 (= CTH 824); KUB xl, 62 + KUB xiii, 9 (= CTH 258). 18 Bryce, 2005, 125; Mitchell, 2000, 141, n. 36. 19 KUB xxiii 27; Bryce, 2006, 107-112. 20 Cline, 2008, 14, care redă şi traducerea inscripţiei: ‘As Duthaliya [Thudaliya] the Great King shattered the Assuwa-Country, he dedicated these swords to the Storm-God, his Lord’. 21 Killbrew, 2005, 31; Bryce, 2006, 107; 148; pentru conflictul cu Ahhiyawa şi cu Lukka din timpul lui Hattušilli al III-lea vezi Nikoloudis, 2008, 49. 22 Bryce, 2006, 107-109. 16

48

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

hittiţii au procedat la încheierea unor acorduri cu alte trei state din Arzawa, adică din zona de vest a Asiei Mici, prin care acestea recunoşteau dominaţia hittită: Ţinutul Râului Seha, situat în partea central-vestică a peninsulei23, în dreptul insulei Lazpa (Lesbos), regatul Hapalla (zona centrală a Frigiei) şi Mira-Kuwaliya, a cărui capitală se situa la Apaša (ulterior, Ephesos) 24 . Însă, pe de altă parte, hittiţii sunt la rândul lor identificaţi ca asiatici pe o serie de monumente ridicate de Seti I la Beisan (Beth-Shan) şi Karnak, care comemorează victoriile obţinute împotriva lui Muwattalli al II-lea în Asia Mică, în nordul Siriei şi în Palestina25. Asia a fost denumită însă şi prima provincie pe care romanii au organizat-o din punct de vedere administrativ pe acest continent. În mod similar, prima provincie nord-africană a purtat numele de Africa, o denumire echivalentă cu cea de Lybia pe care o utilizează Strabon26. Este însă cât se poate de evident că noua provincie din vestul Anatoliei îngloba doar o mică parte a teritoriilor microasiatice, în linii mari doar cele care aparţinuseră regatului attalid, şi nu toată Asia Mică. Varro remarcă faptul că Asia este un termen care face trimitere nu doar la o entitate continentală, ci şi la o provincie romană27. Referiri la Asia ca provincie întâlnim ulterior la Cicero şi la Tacitus28. În mod similar, tot ideea de provincie indică şi o inscripţie în care doi 23

Gurney, 1954, 40-50; Singer, 2008, 21. Christopher Roosevelt consideră că denumirea în cauză face trimitere la zona Lydiei. Roosevelt, 2009, 16-17. 24 Bryce, 2006, 107; Mason, 2008, 57-58. 25 Bryce, 2005, 229; Killbrew, 2005, 83; ANET, 253-255. 26 Keil, 1950, 740-741; OCD, 1977, 22-23; Mitchell, 2000, 121; Prévot et al., 2006, 4546. GLNT, 1963, 115. Pentru echivalenţa denumirilor de Asia Mică şi Anatolia, vezi contribuţiile lui Salmeri (1996, 194-195 şi 2000, 162, n. 12: „Con la denominazzione di Asia Minore ci si referisce alla parte più occidentale del continente asiatico, equivalente alla Turchia moderna tra l’Egeo e l’Eufrate”). 27 Varro, De lingua latina, V, 16: “Caelum ‘sky’ is used in two ways, just as is Asia. For Asia means the Asia, which is not Europe, wherein is even Syria; and Asia means also that part of the aforementioned Asia, which is Ionia and our province” (LCL, I, p. 17). De asemenea, trimiteri la Asia ca provincie găsim în De agri cultura, I, 17, 2-3 (LCL, p. 225), I, 8, 5-6 (LCL, p. 201) şi I, 2, 4 (LCL, p. 169), iar în calitate de continent în De lingua latina, VII, 21 (LCL, I, p. 289), VIII, 56 (LCL, II, p. 415) şi IX, 27 (LCL, II, p. 459). 28 Cicero, Epistolae ad Atticum, I, 15, 1; Tacitus, Annales, IV, 13.

Introducere

49

archiereis ai Asiei, Ti. Claudius Celsus Orestianos şi Flavia Lykia, socotită „fiică a cetăţii“, sunt onoraţi de către grecii din Asia şi poporul (demos) din Kibyra29. După reorganizarea adminsitrativă întreprinsă de către Diocleţian şi Constantin cel Mare, denumirea este aplicată provinciei nou formate în zona de vest a Anatoliei. Un exemplu epigrafic interesant din această perioadă privind descrierea călătoriilor pe care defunctul le-a întreprins în timpul vieţii îl reprezintă inscripţia lui Aurelius Gaius, veteran stabilit în Frigia la Kotiaion (azi Kütahya)30. Regiunea Asiei Mici reprezintă în acest caz punctul nodal al itinerariului fictiv descris de Gaius31. Aşadar, în cazul denumirii de Asia avem trei tipuri de semnificaţii: (1) una legată de Asia ca exprimând teritoriul unui întreg continent, pornind de la Bospor şi Propontida până în Sogdiana şi în India; (2) una cu sensul de Asia Mică, cu referire la întreaga peninsulă anatoliană32; (3) una care face trimitere strictă la teritoriul provincial. S-a considerat până nu demult că numele de Asia Mică nu ar fi apărut menţionat în scris decât în perioada Antichităţii târzii, o dată cu Orosius33, sau ulterior, abia prin secolul al X-lea, atunci când s-ar fi cristalizat şi această noţiune, în scrierile lui Constantin Porfirogenetul34. Sintagma ca atare apare însă mai întâi la geograful Ptolemeu şi la Socrate Scolasticul în Istoria bisericească, pentru ca apoi să fie întâlnită, ca şi termenul de Asia, ca echivalent al întregului spaţiu delimitat de peninsula anatoliană, în secolul al V-lea într-o lucrare aparţinând lui

29

RECAM, III, 15.12 = IGRR, 4, 908; contra: Georgacas, 1971, 29, care consideră că face referire la întreaga zonă a Asiei Mici. Vezi şi IGSK, 67, 7, databilă între 123/124 şi 212-214, care menţionează „...preastrălucita cetate a Smyrnei, prima dintre cetăţile Asiei, de două ori beneficiară a neocoriei Auguştilor...“. 30 AE, 1981, 777. 31 Lebreton, 2009, 17. 32 Găsim şi la Xenofon trimiteri la Asia cu referire la oraşele greceşti de pe coasta vestică a Asiei Mici (Xénophone, Helléniques, IV, 2, 5-6; IV, 3, 1; IV, 3, 15; IV, 8, 5; IV, 8, 14; IV, 8, 21; IV, 8, 27; V, 1, 31; V, 3, 8) sau la populaţiile din interiorul peninsulei microasiatice (Xénophone, Cyropédie, I, 1, 4). 33 Georgacas, 1971, 30. 34 EB, II, 1956, 535.

50

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Orosius. Sub aceeaşi formă expresia este menţionată de Ioannes Lydus, de Teofan şi în cele din urmă de Constantin Porfirogenetul35. Primul şi cel mai interesant exemplu din seria amintită anterior este cel al lui Claudios Ptolemaios sau, mai simplu, Ptolemeu. Perspectiva sa asupra lumii locuite din vremea sau pare mai degrabă afectată de un anumit determinism astrologic, întrucât el consideră că înclinaţiile şi caracterul populaţiilor dintr-o zonă sau din alta este influenţat de poziţia geografică a spaţiului respectiv şi de semnul zodiacal aferent. Ptolemeu împarte lumea în patru părţi sau patrulatere, având astfel un număr egal cu triunghiurile formate de constelaţiile care le influenţează36. El defineşte limitele diferitelor zone ale Asiei prin contrast37. Astfel, patrulaterul sudic al Asiei Mari este format din India38, Ariana, Gedrosia, Parthia, Media, Persia, Babylonia, Mesopotamia şi Assyria şi îi corespunde triunghiul format din constelaţiile Taurului, a Fecioarei şi a Capricornului39. Patrulaterul nordic al Asiei Mari înglobează Hyrcania, Armenia, Matiana, Bactriana, Casperia, Serica, Sauromatica, Oxiana şi Sogdiana, fiind sub guvernarea triunghiului de nord-est, cel format din constelaţiile Gemenilor, Balanţei şi Vărsătorului 40 . Colţul de sud-vest al acestui patrulater se diferenţiază de celelalte părţi, regiunile sale fiind şi cele mai apropiate de zona centrală a lumii locuite: Bitinia, Frigia, Colchica, Syria, Commagene, 35

Georgacas, 1971, 31; Jean le Lydien, Les Magistratures de l’état romain, II, 10, 2 (LBL, p. 13) şi III, 31, 5, (LBL, p. 82), ambele pasaje referindu-se la relocarea trupelor din Scythia şi Moesia în Asia Mică de către Constantin cel Mare; Orose, Histoires (Contre les Païens), I, 2, 26: „La région d’Asie, ou, pour parler avec précision, l’Asie Mineure, sauf la partie orientale qui s’avance vers la Cappadoce et la Syrie, est de toute part entourée par la mer: au septentrion, par le Pont-Euxin, au couchant, par la Propontide et l’Hellespont, au midi, par notre mer; le mont Olympe s’y trouve“(LBL, p. 18-19). 36 Ptolemy, Tetrabyblos, II, 3 (59-60). 37 Este posibil ca tot prin contrast, la fel ca în cazul lui Ptolemeu, epitaful funerar găsit la Niceea al medicului Hedys să indice faptul că acesta a vizitat în timpul vieţii o arie diferită de cea în care a fost înmormântat, Asia Mică. El menţionează explicit că în călătoriile sale a văzut „cursul Oceanului, marginile Europei, ale Lybiei şi Asia Mare“. Vezi Lebreton, 2009, 18; Robert, Hellenica, II, 1946, 103-108. 38 Numit în altă parte Ethiopia. Vezi Ptolemy, Tetrabyblos, II, 3 (60). 39 Ptolemy, Tetrabyblos, II, 3 (64). 40 Ptolemy, Tetrabyblos, II, 3 (66-67).

Introducere

51

Capadocia, Lydia, Lycia, Cilicia şi Pamfilia41. Lor le corespund zodiile Cancerului, a Scorpionului şi a Peştilor. Or, în această înşiruire avem regiunile corespunzătoare ale Asiei Mici, la care se adaugă Siria şi Colchica. De altfel, Ptolemeu chiar utilizează în trei rânduri denumirea de „Asia Mică“, indicând în mod clar limita sa sudică, cea care porneşte din Cilicia şi se termină în dreptul Cicladelor42. Grecii din teritoriul restrâns de pe coasta de vest obişnuiau să numească Asia Mică şi Anatolia, de la cuvântul grecesc anatolē, cu sensul de Răsărit, Orient, Levant43. Însă în acest caz nu era vorba doar despre o direcţie44, aşa cum susţine Sartre în lucrările sale, ci şi despre un areal care începând cu secolul al III-lea devine echivalent cu cel de Asia Mică, deşi datorită înţelesului său, ar fi putut fi, în teorie cel puţin, identificat şi cu alte zone orientale precum Siria, Mesopotamia sau Egiptul45. Istoricii moderni au reţinut însă echivalenţa dintre noţiunile de Asia Mică şi Anatolia, cu o singură excepţie notabilă, cea a lui Maurice Sartre care, pornind de la o interpretare greşită a unor pasaje din Introducerea cărţii lui Stephen Mitchell, Anatolia. Land, Men, and Gods in Asia Minor, ajunge la concluzia că putem vorbi de două entităţi: Asia Mică şi Anatolia, idee neacceptată în prezent nici măcar de istoricii francezi care au scris despre acest teritoriu: Pierre Briant, Pierre Debord46, Jacques des Courtils, Alain Bresson47, Jean-Louis Ferrary48,

41

Ptolemy, Tetrabyblos, II, 3 (68). Ptolemy, Tetrabyblos, II, 3 (62); II, 3 (63) şi II, 3 (73). 43 Ramsay, 19622, 495: “The terms ‘Asia Minor’ and ‘Anatolia’ are used rather loosely (…) as equivalent, denoting the whole peninsula west of Armenia and Mount Amanus”; Georgacas, 1971, 27-30. 44 Cuvântul avea diferite valenţe semantice, de la răsăritul unei stele sau a oricărui corp ceresc, până la direcţia de unde răsare soarele, ascendent zodiacal, fază a lunii noi, sursă de apă curgătoare, momentul apariţiei dinţilor sau, în mediul creştin, se putea referi la Hristos ca Răsărit. DGF, 1950, 143; GLNT, 1963, 61-62; LiddellScott, 1996, 123. 45 Lampe, 1961, 126; GLRB, 19832, 154; Georgacas, 1971, 40. 46 Debord, 2001, 145; Debord, 1999, 83-87. 47 Bresson, 2001, 11-16. 48 Ferrary, 2001, 93-106. 42

52

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Hadrien Bru, François Kirbihler, Stéphane Lebreton49. În realitate, Mitchell se referă întotdeauna la vestul Asiei Mici şi la platoul anatolian. Explicaţia asupra acestei teorii Maurice Sartre o prezintă chiar de la prima notă a cărţii sale L’Asie Mineure et l’Anatolie d’Alexandre à Dioclétien (IVe s.av. J.-C. – IIIe s.apr. J.C.)50. În lucrarea sa L’Orient romain51, el menţionase deja provinciile pe care le considera ca aparţinând Asiei Mici (Asia, Bithynia-Pontus, Galatia, Cappadocia, Cilicia şi Cyprus), fără însă a oferi vreo trimitere bibliografică. Cu toate acestea, în cuprinsul capitolului al 7-lea al acestei cărţi, intitulat „Les provinces d’Asie Mineure”, el se referă la întreg spaţiul peninsulei anatoliene52. Integralitatea acestui spaţiu o tratează şi mai târziu, când vorbeşte despre „Les provinces anatoliennes” în capitolul 8 al volumului coordonat de Claude Lepelley, Rome et l’intégration de l’Empire (44 av. J.C.– 260 apr. J.C.), II, Approches régionales du Haut-Empire romain 53 . Ceva mai recent, adaugă la acest spaţiu şi Lycia, pe care o „omisese” într-o primă instanţă, eliminând însă Cilicia, Cappadocia, Galatia şi Ciprul 54 . Iar în altă parte, în acelaşi volum, el afirmă: „L’Anatolie désigne chez les Grecs davantage une direction qu’un pays. Il n’existe donc pas de définition territoriale du terme. Si les géographes nomment aujourd’hui ainsi l’ensemble de la péninsule qu’occupe la Turquie, les historiens en limitent plus volontiers l’étendue aux parties non égéennes, la 49

Hadrien Bru, François Kirbihler şi Stéphane Lebreton sunt editorii volumului L’Asie Mineure dans l’Antiquité: échanges, populations et territoires. Regards actuels sur une péninsule, prefaţat chiar de Maurice Sartre. Pentru definirea limitelor Asiei Mici şi echivalarea acestei noţiuni cu cea de Anatolia vezi Bru, Kirbihler, Lebreton, 2009, 7-8. 50 Sartre, 1995, 5. 51 Sartre, 1991, 257. 52 Sartre, 1991, 257-308. 53 Lepelley, 1998, 333-383. 54 Sartre, 2005, 252: „On désigne sous ce nom l’extrémité occidentale de la péninsule anatolienne, la façade égéenne située entre le Bosphore et la Lycie. Avant la conquête d’Alexandre, on y distinguait Eolide, Ionie et Doréide, en fonction de l’origine des colons grecs qui s’y étaient installés, mais, aux époques hellénistique et impériale, on compte du nord au sud la Bithynie, la Mysie, la Lydie, la Carie et la Lycie. S’y ajoutent les îles, proches du continent, de Ténédos et Imbros au nord, à Rhodes au sud, en passant par Lemnos, Lesbos, Chios et Samos pour se limiter aux plus importantes”.

Introducere

53

distinguant ainsi de l’Asie Mineure. C’est le sens qui est retenu ici”55. Este vorba aşadar de o teorie care surprinde prin lipsa de metodă şi inconstanţă, dar care are ca scop demonstrarea clivajului existent între zonele de coastă, mai elenizate, şi cele din interiorul peninsulei, rămase „barbare”, o realitate subliniată de altfel şi comentată pe larg de Stephen Mitchell, Beate Dignas, Marijana Ricl, Pierre Debord, Arminda Lozano şi alţii. În ciuda afirmaţiilor anterioare ale lui Maurice Sartre, considerăm că Strabon defineşte foarte clar limitele spaţiului microasiatic, vorbind în cărţile XII-XIV despre întreaga peninsulă, iar în cartea XIV, 5, 22-24 indicând explicit şi seminţiile care o compun, precum şi limita sa estică56. Pe de altă parte, aceeaşi delimitare culturală între zonele de vest ale Asiei Mici şi restul peninsulei anatoliene este firească atât în istoriografia germană, cât şi în cea anglo-americană57. b. Modelizarea etnoculturală a Asiei Mici în viziunea lui Strabon: greci, romani şi indigeni Strabon nu a fost primul autor antic care a descris regiunea Asiei Mici. Însă a realizat această descriere într-un mod foarte amănunţit, indicând exact complexitatea etnică şi religioasă a întregii peninsule, pornind în primul rând de la informaţiile pe care le-a obţinut personal, dar şi pe baza unei documentaţii enorme. Nu întâmplător a fost considerat cel mai mare geograf al timpului său, perioada de sfârşit a Republicii şi începutul Principatului, cu toate că nu a obţinut de la

55

Lebrun, Sartre, 2005, 108. Reţinem în acest sens şi aprecierile lui Francesco Prontera: „Nella descrizione Strabone ha tuttavia salvaguardato l’unità geografica della penisola anatolica, collocandone alla fine (XIV, 3-5) le regioni œktÕj toà TaÚrou (Lycia, Panfilia e Cilicia con Cipro), che preparano così il passaggio alla restante trans-taurica, dove però si ricomincia dall’India (…), non dalla Siria. Dal XII al XIV libro il geografo non perderà mai di vista la fascia dele Tauro, che segna il limite meridionale delle singole corografie dalla Cappadocia alla Caria (Cappadocia, Ponto, Bitinia, Paflagonia, Galazia, Lycaonia, Pisidia, Frigia e Mysia, Troade, Lidia, Ionia, Caria)”. Vezi Prontera, 2000, 103. 57 Petzl, 2002, 381. George Hanfmann definea de altfel şi funcţionalitatea teritoriului apusean al peninsulei indicându-l ca „the zone of the peninsula of Asia Minor which represents most immediately the interplay and interpenetration of the Mediterranean and Anatolian and also that of Near Eastern cultures”. Hanfmann, 1975, 1. 56

54

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

contemporani aprecierile cuvenite58. Mărturia lui Strabon privitoare la Asia Mică prezintă un interes deosebit întrucât era un nativ din zona pontică şi cunoştea foarte bine contextul local. În plus, el surprinde impactul iniţial al stăpânirii romane asupra teritoriilor microasiatice, procesul de integrare a populaţiilor autohtone, structura etnică a teritoriilor peninsulei, relaţiile romanilor cu regatele clientelare din zonă. În privinţa vieţii religioase, el descrie modalităţile de organizare, drepturile legale şi structura teritorială a sanctuarelor anatoliene, prezenţa magilor, a sclavilor sacri, practicarea prostituţiei sacre etc. Mărturiile sale au fost confirmate de numeroase surse literare, epigrafice sau numismatice. Regiunea din care provenea Strabon este cea menţionată în paragraful anterior, numită Pont sau Capadocia Pontică. Cu toate că a fost considerat de istoriografie un autor grec, cetatea din care provenea, Amaseia, un oraş important şi fostă capital a regatului pontic, nu era propriu-zis o cetate grecească, precum Sinope, Amissos sau Trapezuntul. Nu întâmplător, Josephus Flavius îl consideră pe Strabon „un capadocian”59. El însuşi poate reprezenta un exemplu concret privitor la asumarea voită a unei identităţi într-un cadru cultural plurietnic şi plurilingvistic cum era cel al Asiei Mici. De altfel, afirmarea apartenenţei etnice reprezintă în sine un proces de conştientizare a adoptării unei identităţi individuale sau colective60. Acest proces a fost mult mai pronunţat în cazul lui Strabon, dată fiind şi istoria familiei sale. Studiile recente ale lui Edward Ch. L. van der Vliet şi Sarah Pothecary au demonstrat chiar că atât Strabon, cât şi unii membri ai familiei sale au putut dobândi cetăţenia romană 61 , ceea ce ar pune aşadar problema identităţii multiple, cu atât mai mult cu cât a cunoscut de timpuriu valorile unei lumi plurietnice, dominată însă de două culturi importante: cea greacă şi cea romană. Educat de timpuriu în spiritul valorilor culturii greceşti de către profesori iluştri precum Aristodemos din Nysa 58

Opera sa va rămâne practic necunoscută până în secolul al II-lea sau al III-lea d.Hr. Lebreton, 2009, 37-38; Dueck, 2000, 145, 151-152. 59 Richards, 1941, 79-80; Dueck, 2000, 3-4. Richards îl considera în mod clar pe Strabon un exponent al aristocraţiei indigene pontice, care ajunge să-şi însuşească identitatea şi cultura greacă. 60 van der Vliet, 2003, 258. 61 van der Vliet, 2003, 269-271; Pothecary, 1999, 699-703.

Introducere

55

sau Tyrannion din Amissos, rămâne o vreme la Nysa, în zona cariană a provinciei Asia. Faptul că îşi asumă o identitate grecească într-un oraş indigen al Pontului nu exclude să fi avut printre strămoşi şi barbari. De altfel, există cel puţin două exemple care dovedesc că între membrii familiei sale se aflau şi alogeni. Un prim exemplu este cel al lui Moaphernes, al cărui nume trădează originea sa iraniană, care ajunge guvernator şi apropiat al lui Mithridates al VI-lea Eupator. Fratele lui Moaphernes a fost soţul fiicei lui Lagetas, adică al bunicii dinspre mamă al lui Strabon. Spre deosebire de acesta, care i-a rămas credincios lui Mithridates până la capăt, toţi ceilalţi membri ai familiei sale au trecut de partea romanilor. Printre ei se număra şi bunicul patern, Ainiates (?), supărat că domnitorul i-ar fi ucis vărul (sau nepotul?) Tibios – şi el probabil tot un autohton62 – care îi predă lui Lucullus 15 fortăreţe în timpul celui de-al doilea război mithridatic. Pe de altă parte, un alt membru al familiei sale, Dorylaios, devine mare preot al zeiţei Mâ în timpul lui Mithridates Eupator în Comana Pontică, o funcţie importantă rezervată membrilor aristocraţiei locale, care îl definea pe titular ca al doilea om în stat după rege63. Tratatul de geografie generală al lui Strabon reprezintă una dintre cele mai valoroase sinteze a vremii sale privind lumea cunoscută, oikumene, în care utilizează cele mai exacte informaţii disponibile în lumea ştiinţifică la vremea respectivă 64 . Printre elementele de originalitate ale lucrării sale se numără descrierea unor regiuni de curând descoperite, precum şi ineditul comentariilor. Ceea ce trebuie remarcat este faptul că, atunci când preia informaţii din lucrările antecesorilor, nu compilează pur şi simplu informaţia, ci o prelucrează şi o adaptează în funcţie de propriile convingeri 65 . În legătură cu Poseidonios – în ciuda afinităţilor personale faţă de filosofia stoică – îşi limitează interesul privitor la opera acestuia îndeosebi la aspectul strict geografic, criticându-l pe alocuri datorită comentariilor sale asupra lui Homer, lui 62

Strabon, Geografia, XII, 3, 33. Strabon, Geografia, XII, 3, 32-33. 64 Aduce contribuţii însemnate privitoare la calculul suprafeţei terestre de exemplu, pe care o aproximează mai bine faţă de Eratosthenes sau Poseidonios, la 30.000 de stadii lăţime raportat la 70.000 de stadii lungime. Vezi în acest sens Dueck, 2000, 44. 65 van der Vliet, 2003, 198-199. 63

56

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Eudoxos din Cyzikos66 sau asupra împărţirii continentelor67. Chiar dacă a fost una dintre principalele sale surse documentare, alături de Homer, Eratosthenes sau Polybios, el nu îl utilizează decât în primele două cărţi, în descrierea Iberiei şi a Galliei, a regiunilor din jurul Mării Negre, cu excepţia Anatoliei68. Un singur episod din istoria Asiei Mici Strabon îl preia în mod cert de la Poseidonios, la fel ca şi Plutarh sau Appian de altfel, cel al eliminării piraţilor cilicieni de către Pompei, fără a menţiona însă nici un detaliu legat de cultul lui Mithra69. Chiar şi concepţia deterministă privitoare la influenţa climatului asupra gradului de civilizaţie şi a obiceiurilor unor populaţii reprezintă, după unii analişti ai operei sale, mai degrabă un împrumut din filosofia platonică, chiar dacă regăsim această concepţie şi la Poseidonios70. Strabon nu caută însă, precum filosofii materialişti ionieni sau logografii, să umple lacunele privitoare la lumea locuită cu mituri sau alte fapte plăsmuite 71 . Dimpotrivă, oferă o nouă viziune asupra unei geografii universale, pornind de la planul schiţat de Eratosthenes 72 . Opera sa se deosebeşte însă şi de cele ale geografilor din vremea sa. Unele dintre aceste lucrări le utilizează pentru a-şi argumenta propriile sale teorii privitoare la întinderea lumii locuite sau pentru consideraţiile de natură astronomică ori matematică73. Este în acelaşi timp o lucrare de geografie ştiinţifică, dar şi una de geografie descriptivă sau umană 66

Dueck, 2000, 60-61. Dueck, 2000, 44-45. 68 Braund, 2005, 216-234. 69 Desideri, 1991, 301-302; Strasburger, 1965, 42-44, 50-51; Dueck, 2000, 61; Arslan, 2003, 206-207; a se vedea de asemenea şi capitolul „Pompey and the Pirates” din lucrarea lui Ph. De Souza, 1999, 149-178 îndeosebi paginile 200-204. 70 Roseman, 2005, 33 mai degrabă un împrumut aristotelic; Dueck, 2000, 78-79, consideră această concepţie ca fiind deterministă, de influenţă platonică. 71 Dihle, 1994, 57-61; Said, Trédé, Le Boulluec, 2004, 103-104; 178-181. 72 Dueck, 2000, 48; Prontera, 2000, 98-99. 73 Este vorba despre geografia lui Eratostene, în care sunt abordate ipoteze geologice şi matematice. Apoi, comentariul lui Hipparchos asupra acestei lucrări, în care prezintă aspectele astronomice şi matematice ale faptelor geografice. Nu în ultimul rând, este vorba despre lucrarea lui Claudios Ptolemaios, intitulată tot Geografia, care prezintă doar numele unor locuri şi popoare. Acesta din urmă însă a trăit cu aproape un secol mai târziu. Roseman, 2005, 30. 67

Introducere

57

întrucât este interesat în mod deosebit de grupurile umane şi de specificul lor etnic74. Este şi o geografie politică şi una economică foarte importantă îndeosebi în privinţa Asiei Mici pentru că unele dintre datele privitoare la economia şi organizarea administrativă a Anatoliei sunt unice ca dovadă literară, fiind confirmate şi suplinite doar de informaţiile de natură epigrafică şi numismatică75. El nu împărtăşeşte însă aceleaşi concepţii pro-romane ca Dionysios din Halicarnas sau Polybios, cu toate că pentru acesta din urmă avea o admiraţie deosebită şi i-a continuat cronologic opera sa printr-o lucrare cu conţinut istoric, astăzi pierdută 76 . Însă admiraţia sa se opreşte numai aici. Chiar dacă recunoaşte întinderea deosebită pe care a căpătat-o lumea romană, el nu merge mai departe pentru a o identifica, din punct de vedere conceptual, aşa cum face Polybios şi o vor face şi scriitori romani contemporani sau cei de mai târziu, cu întreaga lume locuită, ci vorbeşte despre nenumărate neamuri existente în afara acesteia77. Unele, precum inzii, erau suficient de evoluate pentru a fi incluse în categoria barbarilor rafinaţi, ca şi romanii de altfel78. De asemenea, nici nu caută ca Polybios o justificare a expansiunii imperiale romane în lumea greacă sau elenizată într-o manieră elogiativă, şi nici nu consideră că barbarii sunt doar cei aflaţi în afara Imperiului Roman, după cum apreciau romanii din perioada în care a trăit79. Nu credem aşadar că se poate vorbi despre o bivalenţă noţională la Strabon îndeosebi în privinţa termenilor de barbaros şi oikumene, întrucât, deşi era conştient de percepţia romană asupra acestor noţiuni, el şi-a însuşit integral perspectiva grecească şi interpretarea în manieră grecească a acestor noţiuni. De aceea, putem

74

Dueck, 2000, 53; van der Vliet, 257-259. Lindsay, 2005, 184-185; 192 şi următoarele. 76 Dueck, 2000, p. 46-49. 77 Richardson, 1979, 1-4. 78 Pornind de la aprecierile lui Eratosthenes. Vezi Smith, 1981, 36; Champion, 2000, 431. Interesant este faptul că Polybios nu foloseşte niciodată noţiunea de barbar asociată romanilor. 79 Tanner, 2000, 41 şi 43-44; Richardson, 1979, 4; Smith, 1981, 35-36; Bowersock, 1995, 3-7; Champion, 2000, 425-428 (analiza percepţiei din discursurile polybiene în legătură cu romanii ca „honorary Greeks”). 75

58

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

vorbi despre Geografie ca „operă imperială” doar în sens strict cronologic, nu şi din punctul de vedere conceptual80. În lumea greacă, termenul barbar avea conotaţii negative, fiind opus din punct de vedere linvistic, etnic şi cultural celui de grec 81 (Textul nr. 4). La nivel individual, barbarii erau nişte sălbatici, oameni aspri (agrioi) care nu dispuneau de valorile morale şi etice ale grecilor: nu cunoşteau echilibrul interior, cumpătarea, moderaţia, raţiunea specifice acestora82. Neamurilor barbare le lipseau caracteristicile care defineau o societate civilizată: capacitatea de organizare sau suveranitatea legii care asigura ordinea şi stabilitatea83. Strabon foloseşte exemplul capadocienilor care la moartea ultimului rege au cerut să intre în Imperiul Roman tocmai pentru că erau incapabili de autoguvernare84, chiar dacă intraseră în sfera de influenţă romană ca regat clientelar. La moartea lui Archelaos, Cappadocia a devenit într-adevăr provincie în anul 17 d.Hr.85. Întrebarea care rămâne este însă dacă şi în ce măsură Strabon se opreşte la un al treilea model cultural. Eran Almagor consideră că Strabon avea o viziune tripartită a lumii, reţinând, dincolo de împărţirea antagonică, stereotipală, cea dintre greci şi barbari, şi o altă categorie, cea denumită de Homer barbarophonoi86. Aici ar trebui incluse acele populaţii care nu au atins încă un nivel cultural comparabil cu cel al grecilor, dar care ar face parte din categoria neamurilor mixte87. Este însă exact ideea respinsă de Strabon, cea a existenţei unui neam amestecat, format din greci şi indigeni (Textul nr. 3)88. Strabon era însă conştient, pornind de la experienţa sa personală, că aceasta nu reprezenta decât o

80

Braund, 2005, 216- 221 Van der Vliet, 2003, 260 şi urm. 82 Champion, 2000, 431 83 Dueck, 2000, 78-79; van der Vliet, 2003, 264. Diferenţierea se făcea în funcţie de modul de viaţă, obiceiuri, limbă, înfăţişare, organizarea comunitară şi politică. 84 Strabon, Geografia, XII, 2, 11. 85 Panichi, 2005, 205. 86 Vezi şi Erskine, 2001, 51-52. 87 Almagor, 2000, 44-46. 88 Strabon, Geografia, XIV, 5, 23. Vezi de asemenea şi Van der Vliet, 2003, 262. 81

Introducere

59

etapă tranzitorie89 şi că populaţiile care trăiau împreună fie urmau să se barbarizeze (cum era cazul celor din sudul Italiei)90 , fie să se elenizeze, iar aici elementul volitiv juca un rol foarte important. Era vorba cu alte cuvinte, nu doar despre obârşie, ci şi de o identitate asumată, altfel riscul barbarizării ar fi fost iminent. Cu toate acestea, se poate surprinde la Strabon existenţa unei a treia categorii, atipică, cea a „barbarului rafinat”, care trece dincolo de imaginea stereotipală grec vs. barbar, adică civilizat şi educat vs. necivilizat şi sălbatic. După categorisirea lui Eratosthenes, taxonomie pe care o preia şi Strabon, romanii, la fel ca şi inzii, arienii şi cartaginezii, erau consideraţi „barbari rafinaţi” (asteioi barbaroi), pentru că, deşi nu erau asemenea grecilor, aveau parte de lege, ordine şi o conducere civilizată91. Romanii dădeau dovadă de abilităţi practice, pe când grecii aveau aptitudini şi înclinaţii estetice92. Poporul quiriţilor ar fi avut o obârşie grecească şi însăşi Roma ar fi fost întemeiată de greci93. Ei dispuneau de puterea politică, însă grecii se bucurau de un statut aparte în lumea romană datorită superiorităţii lor culturale. Strabon nu uită, atunci când menţionează cele mai importante centre de cultură elenică, să amintească de ignoranţa romanilor în privinţa producţiilor artistice, pe care nu au ştiut decât să le imite sau să le fure şi să le ducă la Roma 94. Strabon îşi închipuia lumea terestră sub forma unei insule enorme, care era ca o hlamidă prinsă în colţul de nord al globului terestru, imaginat la rândul său, din perspectivă stoică, asemenea unei sfere95. Percepţia era una hellenocentrică: grecii se situau în poziţie centrală şi cu cât ne depărtăm mai mult de acest nucleu al lumii civilizate, neamurile 89

Exemplul acelor indigeni din Gargara care ar devenit hemibarbaroi o dată cu aducerea coloniştilor milesieni. Strabon, Geografia, 13, 1, 58; de comparat cu 14, 5, 25. Vezi şi comentariul Danielei Dueck, 2000, 77. 90 Smith, 1981, 36; Almagor, 2005, 43-44. 91 Strabon, Geografia, I, 4, 9; Smith, 1981, 35-36; Dueck, 2000, 82-83; Almagor, 2005, 48-49; vezi şi comentariile de la paginile 52-54 despre diferitele grade de barbarizare. 92 Strabon, Geografia, V, 3, 8. 93 Strabon, Geografia, V, 3, 3. 94 Dueck, 2000, 80-81. 95 Pentru detaliile legate de orientarea filosofică a lui Strabon vezi Roseman, 2005, 2740. În legătură cu limitele lumii locuite vezi şi Dueck, 2000, 43.

60

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

devin tot mai sălbatice, needucate şi necivilizate96. Întinderea alocată fiecărui spaţiu etnocultural defineşte importanţa acordată acestuia 97 : Grecia este prezentată în trei cărţi ale Geografiei sale (8-10), Asia Mică în trei (12-14), pe când peninsula italică, Sicilia şi insulele adiacente în doar două (5-6), peninsula iberică una (3), Gallia, Britannia, insulele Ierne şi Thule şi regiunea alpilor una (4), Germania, Dacia, Scythia, Epirul, Tracia şi Macedonia una (7), Parthia, Media şi Armenia una (11), India şi Persia una (15) etc. În legătură cu populaţiile anatoliene, el defineşte trăsăturile fiecărui neam (ethnos/⁄qnoj) mai important (Textul nr. 1), în număr de 17 în total, printre care şi cele trei seminţii greceşti, ionienii, eolienii şi dorienii (Textul nr. 3). Capadocia Mare, incluzând aici şi Pontul, numit de altfel şi Capadocia Pontică, cuprindea un număr de populaţii care vorbeau toate aceeaşi limbă şi aveau obiceiuri foarte asemănătoare cu cele ale armenilor şi ale perşilor şi populaţiilor din sudul Caucazului (Textul nr. 7)98. Aici se găseau sanctuarele anatoliene indigene cele mai importante din zona central-estică a peninsulei, la Comana Pontică99 (Textul nr. 8), Zela (Textul nr. 9), Comana Capadociei100 (Textul nr. 6), Venasa101 (Textul nr. 10) şi Cabeira102. Mai la sud se află Cilicia, divizată din punct de vedere cultural, nu însă şi lingvistic, în două părţi. Tracheoţii, situaţi în partea vestică, numită şi „Cilicia Aspră” (Tracheia)103, mai muntoasă, săracă şi ruralizată era formată din cuiburi de piraţi, la fel ca şi alte regiuni similare, cele ale Isauriei, sudului Lycaoniei şi nordului Pisidiei104. Pe aceastea romanii le-au îndepărtat treptat şi au pacificat regiunea. Strabon este de altfel singurul autor antic care face referire la războiul romanilor cu 96

Almagor, 2005, 47. Dueck, 2000, 77. 98 Strabon, Geografia, XII, 1-4; 99 Strabon, Geografia, XII, 3, 36. 100 Strabon, Geografia, XII, 2, 3. 101 Strabon, Geografia, XII, 2, 5. 102 Strabon, Geografia, XII, 3, 31. 103 Cilicia Aspră, denumită iniţial Hilakku în textele asiriene, ar fi dat cel mai probabil mai apoi numele întregii entităţi (Cilicia). Vezi Salmeri, 2004, 188. 104 Strabon, Geografia, XII, 6, 2-5; XII, 7, 3. 97

Introducere

61

homonadeii din zonă în 3-2 î.Hr., care a determinat colonizarea romană în regiune105. Locuitorii din Cilicia Pedias erau însă puternic elenizaţi şi dispuneau de centre urbane mai importante106. Cilicienii pretindeau adesea supremaţia asupra teritoriilor lycaonilor107. Lycaoniana este atestată ca limbă vorbită de unul dintre pasajele din Faptele apostolilor108; dialectele pamfiliene însă nu au supravieţuit perioadei elenistice. Pamfilienii, vecinii vestici ai cilicienilor, erau consideraţi a avea multe trăsături în comun cu aceştia109, iar pisidienii erau similari cilicienilor ca mod de viaţă şi ca organizare politică110. Aici ar trebui să adăugăm faptul că populaţiile din sudul şi sud-vestul Anatoliei erau continuatorii din punct de vedere lingvistic şi cultural al luviţilor, unul dintre cele trei neamuri mai importante din Imperiul Hittit111. Lycienii în schimb erau consideraţi total diferiţi de pamfilieni şi cilicieni112, în ciuda izbitoarelor asemănări dintre formele lor de habitat. Carienii, la fel ca şi lycienii sau cei din vestul Lydiei, Mysia şi Bitinia s-au elenizat de timpuriu113. Cariana încă mai era vorbită la Kaunos în vremea lui Strabon114. Un exemplu concret în privinţa amestecului de populaţii din zona vestică a Anatoliei este cel al oraşului Kibyratis, situat la graniţa dintre provincia Asia şi Lycia, unde se vorbeau un număr de patru limbi: pisidiana, solymiana, greaca şi lydiana, deşi ultima dispăruse demult ca limbă vorbită în Lydia propriu-zisă115. 105

În aceste teritorii locuia şi neamul homonadeilor cu care atât Amyntas, cât şi P. Sulpicius Quirinus au purtat războaie foarte dificile. Vezi şi Syme, 1995, 225-241 (colonii); 256-269 (homonadei); Levick, 1967, 203-214. 106 Salmeri, 2004, 203: procesul de elenizare, cel puţin din punct de vedere lingvistic, a regiunilor de coastă ciliciene, inclusiv a Ciliciei Aspre, se consideră pe deplin încheiat în momentul intervenţiei lui Pompei în zonă. 107 Desideri, 1991, 299-300. 108 Fapte, 14, 11. 109 Strabon, Geografia, XII, 7, 2; XIV, 5, 5. 110 Strabon, Geografia, XII, 7, 3; Desideri, 1991, 300. 111 Alături de hittiţii nesiţi şi palaiţi. Vezi Melchert, 2008, 31, Gilan, 2008, 107-108 şi Yakubovich, 2008, 123-124, 129-131. 112 Strabon, Geografia, XII, 7, 3. 113 Mitchell, I, 1993, 172-173; Mitchell, 2000, 121. 114 Strabon, Geografia, XIV, 2, 3; XIV, 2, 28. 115 Strabon, Geografia, XIII, 1, 65.

62

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Amestecarea populaţiilor din aria vestică a Anatoliei a fost cauzată de doi factori importanţi. Pe de o parte de schimbările frecvente ale liniilor de demarcaţie ale provinciilor romane din Asia Mică, determinată de dorinţa autorităţilor centrale romane de a fragmenta cât mai mult teritoriile populaţiilor locale în cât mai variate diviziuni administrative care nu ţineau cont de limitele etnice ale acestora, tocmai pentru a putea fi controlate mult mai uşor. Pe de altă parte, migraţia intra-regională voluntară a anumitor tipuri de populaţii a avut şi ea un aport semnificativ la perpetuarea acestui fenomen. Cazul pisidienilor este poate unul dintre cele mai elocvente în acest sens. Populaţie munoasă, foarte dinamică din punct de vedere militar, cu un bun nivel de civilizaţie şi de organizare, fapt dovedit şi de cercetările arheologice recente, ei reuşesc începând cu perioada elenistică să se extindă către vest, în teritoriile învecinate de la nordul Lyciei, Milyada şi Kibyratida, ajungând astfel vecini direcţi ai carienilor şi lydienilor. Deşi de mai mică amploare şi incisivitate, migraţia lor către est a avut totuşi aceleaşi efecte, datorită mobilităţii lor deosebite: în jurul lacurilor Beyşehir şi Suğla se formează începând cu perioada elenistică un conglomerat etnic compus din pisidieni, pamfilieni, frigieni, lycaonieni, isauri şi cilicieni116. Teritoriul de nord-vest al Asiei Mici era locuit în cea mai mare parte de populaţii de origine tracică ce au migrat din nordul Traciei propriu-zise (mysienii) sau de la graniţa cu Macedonia (frigienii)117 . Cu toate că în mare parte erau elenizaţi (cu excepţia celor din centru şi estul Frigiei), continuau să folosească onomastica tracică118. Partea de est a teritoriului Frigiei Mari a fost invadată în secolul al IV-lea î.Hr. de triburile galate, care au format o puternică tetrarhie. Galaţii încă mai vorbeau propriul idiom în Antichitatea târzie 119 , iar neofrigiana este atestată în scris până în secolul al V-lea120. Criteriul lingvistic nu este cu toate acestea suficient pentru identificarea populaţiilor. Exemplul cataonilor şi al capadocienilor este grăitor: 116

Doni, 2009, 219-221; Mitchell, 1991, 138-145. Brixhe, 2008, 69. 118 Mitchell, I, 1993, 175. 119 Mitchell, I, 1993, 173 120 Brixhe, 2008, 72. 117

Introducere

63

chiar dacă vorbesc aceeaşi limbă, ele sunt neamuri aparte şi se consideră ele însele ca atare întrucât cataonii au o origine diferită, fiind supuşi unui proces de aculturaţie lingvistică121. Strabon face apel şi la experinţa sa personală atunci când descrie atât Capadocia, cât şi Pontul, fiind vorba de regiuni pe care în mod sigur le-a vizitat. Subliniază aici legăturile economice şi culturale cu Armenia, ca regiuni puternic iranizate şi este singurul autor antic de la care avem informaţia că zona Capadociei ar fi fost împărţită în două satrapii, cele care ulterior au devenit regatelele elenistice ale Pontului şi Capadociei122. Este de remarcat relativa uniformitate din punct de vedere lingvistic şi cultural din spaţiul central-estic anatolian, fapt confirmat şi din alte surse. Prin contrast, în regiunile din vestul Asiei Mici, migraţiile frecvente, hegemoniile vremelnice şi relaţiile de schimb cu grecii au avut ca rezultat pierderea treptată a idiomurilor locale şi amestecul de populaţii123. După cum am arătat mai sus, romanii au contribuit şi ei la aceste schimbări (metabolai/metabola∂), neţinând cont de specificul populaţiilor anatoliene în privinţa organizării administrative. Acest fapt a determinat tot mai mult amestecul acestora124 şi a făcut imposibilă recunoaşterea limitelor etnice125, în privinţa cărora de altfel nici autorii antici nu se puseseră pe deplin de acord126. Pe de altă parte, este un fapt dovedit că stabilitatea politică şi administrativă, securitatea şi prosperitatea, capacitatea de mobilitate a grupurilor umane şi de schimb economic şi cultural au făcut ca procesul de elenizare şi amestecare a populaţiilor autohtone să se intensifice în perioada romană imperială. Studiile efectuate de numeroşi istorici şi lingvişti au reliefat două aspecte principale: 1. existenţa unui clivaj din punct de vedere lingvistic şi cultural între zonele de coastă, mai elenizate, şi cele din interiorul peninsulei127; 2. în zonele din interior, precum Frigia, Galatia sau Capadocia o elenizare rapidă se produce doar la nivelul elitelor, supravieţuiri 121

Strabon, Geografia, XII, 1, 2. Vezi şi comentariul lui Mitchell, 2000, 120. Panichi, 2005, 200-204 şi nota nr. 3. 123 Strabon, Geografia, 12, 4, 6. 124 Almagor, 2000, 53; Ferrary, 2001, 100-106. 125 Strabon, Geografia, XII, 4, 4. 126 Strabon, Geografia, XII, 8, 7. 127 Dignas, 2003, 77-79; Lane Fox, 1997, 44 şi urm. 122

64

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

lingvistice ale idiomurilor locale fiind înregistrate sau presupuse în enclave izolate până în secolele IV-V d.Hr.128. Însă reafirmarea identităţii culturale a autohtonilor, chiar şi a celor din interior – mai ales în privinţa cultelor locale indigene – este atestată epigrafic în secolele II-III d.Hr. o dată cu elenizarea, cel puţin parţială, din punct de vedere lingvistic129. Exemplele cele mai concrete sunt cele ale regiunii nord-estice a Lydiei (Meonia şi Katakekaumene), a Frigiei Paroreea, a nordului Pisidiei şi a Lyciei. Se cuvine să amintim şi menţiunile lui Strabon în privinţa sanctuarelor microasiatice, cu atât mai mult cu cât sunt printre puţinele informaţii scrise care ne-au mai rămas în această privinţă, ele putând fi suplinite de unele mici pasaje din lucrările lui Pausanias sau Tacitus ori de informaţii epigrafice sau numismatice. Tipologia sanctuarelor menţionate, modul de organizare, raporturile de proprietate, drepturile de care se bucurau, categoriile de personal, practicile de cult şi modul în care funcţionau din punct de vedere economic, au putut fi stabilite ulterior, cel puţin în parte, prin corelarea tuturor acestor categorii de izvoare.

128 129

Brixhe, 2008, 72; Mitchell, 1993, 170-176. Petzl, 2002, 384.

PARTEA I

LUMEA ZEILOR

CAPITOLUL I

ZEII UNIVERSALI I.1. Hypsistos Epitetul Ûyistoj, asociat lui Zeus, apare destul de timpuriu în literatura greacă. Pindar îl menţionează în Nemeenele1 sale, iar Pythia din Eumenidele lui Eschil se adresează nu doar lui Phoibos Apollo2, ci celui prin a cărui voinţă acesta profetizează: Zeus cel Preaînalt 3 . În mediul păgân însă această calitate de zeu preaînalt este atribuită şi altor zei, îndeosebi celor de origine orientală, precum Attis, Sabazios, Sarapis sau Mithra4. Epitetul a fost utilizat şi în sens spaţial, cu referire la cele mai înalte locuri sau la înălţimile cerurilor5. Diogenes Laertios aminteşte de concepţia lui Pitagora privitoare la rolul jucat de Hermes în călăuzirea sufletelor pure către locul cel preaînalt (Ð Ûyistoj tÒpoj): „Hermes este paznicul sufletelor şi de aceea e numit «însoţitorul» (pompa√oj), «portarul» (pul√oj) şi «subpământeanul» (cqÒnioj), căci el călăuzeşte sufletele ieşite din corpuri, atât pe uscat, cât şi pe mare; pe cele pure le duce în regiunea cea mai de sus, iar celor impure nu li se

1

Pindar, Nemeene, I, 90. Clement Alexandrinul, Protrepticul, 37, 1; Eschyle, Les Euménides, 16-19; Homer, Iliada, 9, 404; Ceylan, Ritti, 1997, 59; Otto, 1995, 77. 3 Eschyle, Les Euménides, 28. 4 Y. Ustinova, 1999, 179; vezi şi primul capitol dedicat istoricului acestui cult, realizat de Eugene Lane în CCIS, III, 1-10; Bayet, 1957, 206. 5 Colpe, Löw, 1994, 1036; GLNT, 857-858. 2

68

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

îngăduie să se apropie nici de cele pure, nici să se apropie între ele, ci sunt legate de către Erinii cu lanţuri indestructibile”6. Dumnezeul lui Israel este numit cel Preaînalt – Theos Hypsistos – într-o serie de pasaje ale Septuagintei, în Pentateuh7, în cartea proorocului Isaia8 , în cea a proorocului Daniel9 şi în Psalmi 10 . Sub această denumire îl găsim şi în lucrările lui Philon din Alexandria sau Origen, însă nu este prezent niciodată ca Zeus Hypsistos – şi nici nu avea cum – în context iudaic sau creştin11. De asemenea, cele două utilizări menţionate anterior ale termenului – cel de atribut al divinităţii şi cel spaţial – le regăsim într-un frumos pasaj din prima scrisoare către corinteni a Sf. Clement Romanul. Aici Dumnezeu este numit „singurul preaînalt întru cele preaînalte” (Ð Ûyistoj œn Øy∂stoij)12. În realitate, termenul hypsistos reprezintă traducerea în limba greacă a unuia dintre numele divine, Elyon, şi a fost utilizat în paralel cu alte apelative prin care a fost desemnat în tradiţia iudaică Dumnezeu13: YHWH 14 , Adonai („Domnul”, „Stăpânul”) 15 , Sabaoth („Dumnezeul oştirilor”)16, El („cel Puternic”)17 sau compuşii săi, El Olam („Domnul

6

Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, VIII, 31. O concepţie similară privind călătoria sufletelor la Theos Hypsistos e menţionată de Cumont, 1910, 29-30, ca idee promovată de misticismul astral începând cu Poseidonios din Apameia. 7 Facerea 14, 18-22; Numerii 24, 16; Deuteronomul 32, 8. 8 Isaia, 14, 14. 9 Daniel, 7. 10 Ps. 9, 2; 90, 1-9; 91, 1. 11 Philo, De legatione ad Gaium, XXIII, 157; XXXVI, 278; XL, 317; idem, In Flaccum, VII,46; Origen, Contra lui Celsus, I, 24; V, 41. 12 I Clement, LIX, 3; GLNT, 857. Aceeaşi idee şi la Isaia, 57, 15: „…Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfânt…”. Vezi şi Mên 3 în privinţa Stăpânitorului cu tronul preaînalt. 13 Hartman, în EncJud, VII, 1978, 674-682, DJ, 203-206; DCI, 249-250. 14 Ps. 117, 26: „Binecuvântat cel ce vine întru numele Domnului (YHWH)”; după o etimologie populară, Eheyeh-Asher-Eheyeh = „Eu sunt cel ce sunt” cf. Ieşirea, 3, 14; 6, 2-3. Hartman, în EncJud, VII, 1978, 680. 15 Ca formule de adresare, Adoni =„Domnul meu” în Facerea, 23, 6; 23, 15; 24, 18 sau adonai YHWH = „Stăpâne Doamne” în Facerea, 15, 2; 15, 8 şi Deuteronom 3, 24; 9, 26. 16 Hartman, în EncJud, VII, 1978, 680. 17 Etmologia cuvântului rămâne obscură, însă se consideră în general că termenul derivă de la un radical cu înţelesul „a fi puternic”.

Zeii universali

69

Dumnezeu”)18, El Shaddai („Atotputernicul”, iniţial „Dumnezeul de pe munte”)19, El Roi („Dumnezeul Atotvăzător”) 20, El Berit („Dumnezeul legământului”)21, Eloha/Elohim („Domnul”)22. Aceste nume divine sunt menţionate în cea mai mare parte şi de scriitorii creştini care au comentat anumite pasaje din tradiţia veterotestamentară. Unul dintre aceştia este de exemplu Fer. Ieronim care, în scrisoarea a XXV-a, aminteşte de cel Preaînalt ca cel de-al cincilea dintre cele zece nume prin care evreii îl desemnează pe Dumnezeu. El porneşte de la comentariul asupra primului verset din Psalmul 90, în care Acesta este identificat şi cu Dumnezeul cerului: „Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui” 23. P. M. Frazer, în lucrarea sa Ptolemaic Alexandria, arată că există o diferenţă majoră între cultul sincretic al lui Zeus Hypsistos atestat în Egiptul Lagid abia către sfârşitul perioadei elenistice24 şi echivalentul grecesc al lui Iahweh, Theos Hypsistos 25 . Menţiuni similare ale lui 18

Facerea, 21,33. În Septuaginta, Shaddai este tradus prin Pantokrator, „cel Atotputernic”, cuvânt utilizat şi de hypsistari pentru a denumi zeitatea lor supremă; termenul ebraic se pare că e înrudit cu akkadianul šadū, cu înţelesul de „munte”; cf. Hartman, în EncJud, VII, 1978, 677. În Vechiul Testament, numele întreg, El Shaddai, apare doar în legătură cu Avraam, Isaac şi Iacov (Facerea, 17, 1; 28, 3; 35, 11; 43, 14; 48, 3). 20 Facerea, 16, 13. 21 Judecătorii, 9, 46. 22 Ieşirea, 32, 4-8; Deuteronom, 32, 15; Ps. 49, 23; 138, 19. 23 St. Jérôme, Lettres, XXV. À Marcella, 1-2. 24 Fraser, 1998, II, 440-441: o inscripţie de la Philadelphia menţionează regulamentul unei asociaţii religioase privind alegerea conducerii şi probleme administrative interne; instituţia emitentă este denumită aici o≤ œk tÁj toà DiÕj `Uy∂stou sunÒdou. Întrucât toţi membrii acestui synodos erau egipteni, Fraser consideră că era vorba despre o asociaţie cu caracter păgân. El se pronunţă în favoarea ideii promovate de Nock (cf. C. Roberts, T.C. Skeat, A.D. Nock, The Guild of Theos Hypsistos, în HTR, 29, 1936, p. 39-87) privind existenţa unor astfel de asociaţii păgâne ale lui Zeus Hypsistos sau respectiv Theos Hypsistos fără nici o legătură directă cu mediul iudaic. Cu toate acestea, remarcă faptul că evreii înşişi – individual sau colectiv – au adoptat obiceiul întâlnit în mediul păgân de a face dedicaţii în sinagogi în numele suveranului Lagid conducător şi a soţiei sale (Fraser, 1998, II, 282-283, 298). Vezi în acest sens şi inscripţia de la Gabbary, Alexandria dedicată „în numele reginei şi a regelui, Dumnezeului Preamărit care ascultă rugăciunea” (JIGRE, 13 = CIJ, II, 1432). 25 Fraser, 1998, II, 283. 19

70

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Theos Hypsistos în context iudaic apar în Egipt încă din ultimele două secole înaintea erei creştine la Hadra, în Alexandria, Benha (Athribis), Tell el-Iehoudineh (Leontopolis) sau sub forma unei dedicaţii adresate Zeului Preamărit şi Preaînalt – qeJ meg£lJ meg£lJ Øy∂stJ – la Fayum (29 î.H.)26. O inscripţie foarte asemănătoare acesteia din urmă, datând de la sfârşitul secolului al II-lea sau din secolul al III-lea, care menţionează şi existenţa unei proseuchē (proseucˇ), a fost descoperită la Kalecik, în nordul Galatiei şi aminteşte faptul că lucrările de aici au fost făcute pentru Marele Zeu, cel Preaînalt, stăpânul cerurilor (Tù meg£lJ | Qeù `Uy∂stJ kaπ | œpouran∂J) şi pentru sfinţii săi îngeri şi pentru locul său adorat de rugăciune (Hypsistos 39)27. Epitetul în cauză a fost aplicat şi unei divinităţi feminine, cum este cazul a două inscripţii din secolele II-III d.Hr., descoperite la İncesu (fosta aşezare Gölde) în Lydia, care se păstrează însă într-o formă fragmentară. Ambele se află în prezent depozitate în muzeul din Manisa. În prima situaţie, nu a supravieţuit decât partea din mijloc a stelei de marmură, neputându-se citi decât numele zeităţii, Thea Hypsiste (Qe´ `Uy∂stV) şi numele dedicantului, Glykon (Hypsistos 31)28. Pe de-a doua se poate distinge, pe lângă numele divinităţii, Q[e]´ `Uy∂stV, şi epitetul său, prokaqhm◊nh, adică cea care se află la loc de frunte (Hypsistos 31a). În mediul creştin, epitetul Ûyistoj este întâlnit îndeosebi în lucrările părinţilor apostolici, apologeţilor sau scriitorilor patristici29 sau chiar şi în inscripţii din Asia Mică 30 sau Bosporul Cimmerian 31 . Un exemplu de acest gen îl constituie epigrafa descoperită la Hadrianoi, în Mysia, şi în prezent păstrată în Muzeul din Bursa, dedicată lui 26

JIGRE, 9 = CIJ, II, 1433 (în greacă; sec. II î.Hr.; Hadra, Alexandria) = DFSJ, 87; JIGRE, 27 = CIJ, II, 1443 (în greacă; sec. II sau I î.Hr.; Athribis) = DFSJ, 95; JIGRE, 105 (în greacă; mijl. sec. II î.Hr. – înc. sec. II d.Hr.; Leontopolis); JIGRE, 116 (în greacă; 29 î.Hr.; Fayum). 27 RECAM, II, 209B = Sheppard, 1980-1981, 94; SEG, XXXI, 1080. 28 Mitchell, 1999, 138, nr. 167; TAM, V.1, 359 (cu facsimil); Cook, II.2, 1925, 881, nr. 20; Keil 1923, 255, no. 24l; DGF, 1640. 29 Colpe, Löw, 1994, 1051-1053. 30 IGSK, 33, 120 (creştină). 31 SEG, 48, 1998, nr. 991; Diatroptov, 1999, 215-244.

Zeii universali

71

Neikatoris, fiul lui Xenophon, care a încântat „turma” Celui Preaînalt prin cântările şi învăţăturile sale şi care sălăşluieşte în locul cel sfânt al lui Hristos (Hypsistos 32)32. Cultul sincretic al Zeului Preaînalt s-a dezvoltat în lumea mediteraneană începând cu perioada Ptolemeilor, fiind propagat, după părerea unor cercetători, îndeosebi de evreii din Diaspora sau de prozeliţi şi semiprozeliţi 33 . El a cunoscut o răspândire însemnată în Samaria, Fenicia, Siria34, Palmyra35, Egipt, Bosporul Cimmerian36. În provinciile europene ale Imperiului Roman, mărturii care atestă prezenţa Celui Preaînalt păgân, evreiesc sau creştin au fost descoperite la Olympia 37 , Atena 38 şi în insulele Delos 39 , Cipru, Creta, Argos, Imbros40, Lemnos, Corcyra în Grecia, la Amphipolis41, Edessa, Kozani, Beroea 42 , Thessalonike 43 şi Cerdylium în Macedonia, la Anchialos lângă Burgos), Selymbria, Philippopolis (Plovdiv), Serdica (Sofia), Zelenigrad şi Asenovgrad în Thracia, la Tomis (Constanţa) în Moesia şi 32

Mitchell, 1999, 139, nr. 184; IGSK, 33, 120; SEG, 33, 1983, nr. 1049. Barclay, 2001, 61-64 ; Barclay, 1996, 259-281; Fraser, 1998, 282; Cumont, 1916, 445; Sanie, 1981, 157. 34 De exemplu la Dmeir. Hajjar, ANRW, II, 18.4, 1990, 2266-2267; SEG, 47, 1997, nr. 1938-1939; SEG, 47, 1997, nr. 2152; Cumont, 1916, 445-448; IC, 14; Sanie, 1981, 157. 35 SEG, 47, 1997, nr. 1938 (nedatată, adresată lui Zeus Hypsistos); 1939 (dedicaţie către Zeus Hypsistos de la înc.sec. III d.Hr.). 36 Cumont, 1916, 445-448; IC 14 (în greacă; sec. IV-V d.Hr.; Diocaesarea/ Uzuncaburç); Sanie, 1981, 157. 37 Pausanias, Călătorie în Grecia, V, 14, 6 (ed.rom., vol. I, p. 389) şi V, 15, 4 (ed.rom., vol. I, p. 389). 38 Colpe, Löw, în RAC, XVI, 1994, 1040. 39 DFSJ, 3= CIJ, I, 726; DFSJ, 4= CIJ, I, 727; DFSJ, 5= CIJ, I, 728; DFSJ, 6= CIJ, I, 729; DFSJ, 7= CIJ, I, 730; DFSJ, 8= CIJ, I, 731. 40 SEG, 47, 1997, nr. 1334; este atestat cultul lui Zeus Hypsistos şi a cavalerului trac şi datorită strânselor legături pe care insula le avea cu zona Traciei. 41 SEG, 47, 1997, nr. 878 = AÉ 1997, 465 nr. 1361, dedicaţie de mulţumire către Zeus Hypsistos, datând din sec I-II d.Hr.. 42 Colpe, Löw, în RAC, XVI, 1994, 1040; Cormack, 1941, 19-23 (cu reprezentarea unei acvile). 43 SEG, 47, 1997, nr. 963 (adresată lui Theos Hypsistos, datează din timpul stăpânirii romane). 33

72

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Ulpia Traiana Sarmizegetusa în Dacia44. În Occident, Theos Hypsistos este întâlnit doar la Roma 45 . De asemenea, se pare că în zonele de origine cultul acestei divinităţi a influenţat gnosticismul46. În regiunile microasiatice cultul păgân al lui Theos Hypsistos şi cel al lui Zeus Hypsistos au cunoscut o răspândire remarcabilă, fiind practic întâlnite în mai toate zonele: în Pereea rodiană47 ori în Bithynia (la Prusa 48 , Nicomedia 49 ), Paphlagonia (Amastris 50 , Kaisareia/ Hadrianopolis 51 , Ticium şi Sinope52 ), Pontus (Laodiceea pe Lykos53 , Sebastopolis 54 , Amaseia 55 ), Cappadocia (Anisa/Kültepe 56 ), Cilicia (Diocaesaea 57 , Seleucia 58 ), Pamphylia (Perge 59 ), Pisidia (Sala 60 , Belen 61 , Sibidunda/Zivint62 , Termessos 63 ), Lycia (Oinoanda64 ), Caria 44

Popescu, 1991, 12; Pippidi, 1998, 205; ISM II, 157 (42); Sanie, 1981, 274; IGB III, 957 (Plovdiv); 1431 (Asenovgrad), IV, 1941-1944 (Serdica), 2111 (Zelenigrad), Cumont, 1916, 447. 45 Colpe, Löw, în RAC, XVI, 1994, 1043-1044; Sanie, 1996, 5. 46 Sanie, 1981, 162. 47 IGSK, 38, 756 (Zeus Hypsistos). 48 Ameling, 1999-2000, 105-108; IGSK, 40, 1013 (lui Zeus Hypsistos). 49 TAM, IV.1, 62 (Zeus Hypsistos cu o acvilă); TAM, IV.1, 80 (Theos Hypsistos cu o acvilă); TAM, IV.1, 80; Mitchell, 1993, II, 50; IstForsch, 14, 37 (Zeus Hypsistos). 50 În localităţile Kuşkayası şi Amasra (dedicaţii către Theos Hypsistos epekoos Helios): IstForsch, Am 1b; Am 32. 51 În locul numit Ortadji-Kariessi; IstForsch, H 24 (Theos Hypsistos numit şi Theos Athanatos). 52 Mitchell, 1993, II, 49. 53 IGSK, 49, 61 (Theos Hypsistos). 54 Astăzi Sulusaray; Olshausen, ANRW, II, 18.3, 1990, 1901; Cumont, 1916, 448. 55 French, 1997, 86-98. 56 Huxley, 30-31; Robert, 1963, 483, 486-487. 57 IC, 14 (inscripţie descoperită în actuala localitate Uzuncaburç). 58 MAMA, III, 1-4. 59 IGSK, 54, 230 (Theos Hypsistos) şi 231 (Theos Hypsistos). 60 Bean, 1959, 74, nr. 15 (descoperită la Sala, în apropiere de Burdur şi adresată lui Theos Hypsistos). 61 Bean, 1960, 65, nr. 115; Mitchell, 1993, II, 49 (descoperită la Belen, lângă Yavuz [Andya, în antichitate, Andeda] şi adresată lui Theos Hypsistos de un preot al lui Mên Ouranios). 62 Bean, 1960, 70-71, nr. 122; Mitchell, 1993, II, 49. 63 Mitchell, 1993, II, 49.

Zeii universali

73

(Stratoniceea 65 , Mylasa 66 , Tralleis 67 , Milet 68 , Aphrodisias 69 ), Phrygia (Kibyra70, Seyitgazi71, Akmonia72), Galatia (Büyük Nefes73, Kalecik74), Ionia (Smyrna 75 ), Lydia (Borlu 76 , Philadelphia 77 , Magnesia ad Siplylum 78 , Thyateira 79 ), Eolida (Pergam 80 ), Mysia (Miletupolis 81 ), 64

Colpe, Löw, în RAC, XVI, 1994, 1051 (adresată lui Theos Hypsistos); Mitchell, 1993, II, 44. 65 Sheppard, 1980-1981, 78-79, nr. 1, 2, 5. 66 IGSK, 34, 212 şi 310 (Zeus Hypsistos). 67 IGSK, 36.1, 14 (către Theos Hypsistos, cu reprezentarea unei acvile). Pentru simbolismul acvilei în mediul iudaic şi rolul psihopomp, Goodenough, 1965, 149-150. 68 Sheppard, 1980-1981, 94; Kraabel, 1969, 89; Robert, 1968, 568-599; Mitchell, 1993, II, 49; Lane Fox, 1997, 231 şi urm.; în această ultimă lucrare, numele preotului lui Theos Hypsistos Soter este redat sub forma Ulpius Karpas, şi nu Karpos/Carpus ca în celelalte amintite anterior. Un alt Karpos este întâlnit pe inscripţia de la Büyük Nefes: RECAM, II, 418.. 69 Reynolds, Tannenbaum, 1987, 138-139, nr. 11 şi 12. Ambele inscripţii sunt considerate evreieşti. 70 IGSK, 60, 92 (Theos Hypsistos). 71 NIPh, 8 (Theos Hypsistos şi Hosios kai Dikaios). 72 Drew-Bear, 1976, 247-249, nr. 1 şi 2 (Theos Hypsistos); şi o imprecaţie evreiască preluată din Septuaginta adresată jefuitorilor mormântului descoperită la Yenice köy, vezi şi Mitchell, 1993, II, 49. 73 RECAM, II, 418 (Theos Hypsistos) Dedicaţie a negustorului Karpos din Ancyra, către Hypsistos, identificat cel mai probabil cu Zeus Tavianus (care avea ca attribute fulgerul, sceptrul şi acvila). 74 RECAM, II, 209 B (Theos Hypsistos) = Sheppard, 1980-1981, 94, nr. 11. 75 IGSK, 24, 764 (Theos Hypsistos). 76 Sheppard, 1980-1981, 99, nr. 12 (în care Theos Hypsistos apare alături de Megalo Theios Epiphanes şi Thea Larmene). 77 Sheppard, 1980-1981, 100, nr. 12 a. 78 TAM, V.2, 1400, dedicaţie de la Sarıçam, sat situat la nord de Magnesia ad Sipylum. Lui Theos Hypsistos îi sunt dedicate lămpi, lucnay∂ai, ca şi la Oenoanada; Mitchell, 1993, II, 44, n. 256; vezi şi comentariul lui Kraabel despre lămpi şi importanţa lor în cultul iudaic: Kraabel, 1969, 90. 79 TAM, 23, 26 şi 27, descoperite la Medar, la nord de Thyateira. Prima dintre ele este adresată de Ioulianos, un vopsitor, drept mulţumire pentru că zeul l-a eliberat. 80 IP, II, 330 (Helios Theos Hypsistos). Un nume asemănător dedicantei din această inscripţie (Tation) mai este întâlnit sub forma Tatis pe o inscripţie situată la nord de Yenice, în teritoriul Akmoniei frigiene. 81 IGSK, 26, 5 (către Zeus Hypsistos Brontaios, sec. II-III d.Hr.). O inscripţie asemănătoare a fost descoperită la Cytaeum, în nordul Mării Negre.

74

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Troada (Alexandreia Troas82) etc. Cea mai mare răspândire a cunoscuto în Lydia şi Frigia. Din Caria şi Lydia provin cele mai multe dedicaţii adresate lui Theos Hypsistos sau Zeus Hypsistos însoţit de îngeri. În cazul Frigiei se cunosc doar epigrafe închinate lui Theos Hypsistos, nu însă şi lui Zeus cu acest epitet83. Zeul Preaînalt era considerat o divinitate uranică, omnipotentă, ce rezidă în cele mai înalte sfere, în calitatea sa de conducător al lumii84. Atributele sale celeste sunt reliefate şi de epitetul oÙr£nioj ataşat numelui zeului, ca în inscripţiile din Fenicia sau de œpour£nioj („stăpân al cerului”) în Galatia (Hypsistos 39)85. O altă reprezentare a urechilor legată de Theos Hypsistos, dar în context iudaic, este cea de la Diokaisareia (azi Uzuncaburç) din Cilicia (Hypsistos 25). În acest caz s-a considerat că ele simbolizează supunerea faţă de ordinele primite de la divinitate sau atenţia acordată de Dumnezeu rugăciunilor oamenilor. Ţinând cont şi de pasajele din Psalmi şi din alte părţi ale Bibliei privitoare la această receptivitate a lui Dumnezeu 86 , Gilbert Dagron şi Denis Feissel consideră că se poate vorbi chiar despre un „Iahve œpˇkooj”87. Practicile cultuale ale hypsistarilor se asemănau în multe privinţe celor iudaice, dar se pare că prezintă şi influenţe iraniene. Ceea ce ştim cu siguranţă este faptul că adoratorii lui Theos Hypsistos se delimitaseră doar parţial de adorarea zeilor şi îndeplinire a jertfelor păgâne, venerând în schimb focul şi lumina. Ei respingeau circumcizia, dar respectau legea ebraică privitoare la mâncărurile oprite, îndeosebi cea referitoare la consumul cărnii de porc88. 82

IGSK, 53, 76 (Theos Hypsistos). Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 1990, 2035. 84 Cumont, 1916, 445; Sanie, 1981, 156. 85 Mitchell, 1999, 141, nr. 202; SEG, 31, 1981, 1080; Sheppard, 1980-1981, 94, nr. 11; Cumont, 1916, 445. Epitetul ouranios mai era atribuit de evrei şi lui Iahweh. Origen, Contra lui Celsus, I, 24. 86 Psalmul 114, 1-2; Psalmul 129, 2; Deuteronomul I, 45. 87 IC, 14. 88 Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântări teologice, Ed. Herald, Bucureşti, 1997, p. 9; Fraser, 1998, II, 282; Gain, 1985, 245. Această interdicţie este exprimată în două locuri în Vechiul Testament: Leviticul, 11, 7 („Porcul are copita despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi”) şi Deuteronom, 14, 8. 83

Zeii universali

75

Mărturiile literare privind cultul păgân al lui Theos Hypsistos, activitatea sectei şi concepţiile religioase sunt extrem de reduse şi datează abia din secolul al IV-lea. Practic ele se mărginesc la două pasaje mai importante din operele părinţilor capadocieni Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa, la care se adaugă un alt treilea cuprins într-o lucrare aparţinând lui Epifanie din Salamina care se referă însă la o grupare identificată de unii cercetători cu hypsistarii. Paradoxal, fratele lui Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, nu a lăsat nici o menţiune despre hypsistari, cu toate că avea cu siguranţă cunoştinţă despre activitatea acestora în zona anatoliană 89 . Mai întâi pentru că în apropiere de una dintre proprietăţile capadociene ale familiei sale, la Anisa sau Hanisa (Kültepe), a fost descoperită o inscripţie dedicată lui Zeus Hypsistos90. Apoi, pentru că Vasile a asistat la discursul pe care Grigorie de Nazianz l-a rostit în 374 d.Hr. în cinstea tatălui său dispărut 91 . Pe de altă parte, preotul Grigorie (care a trăit se pare în secolul al VIII-lea d.Hr.) arăta în Viaţa Sf. Grigorie Teologul că tatăl marelui ierarh, Grigorie cel Bătrân, „s-a lepădat de învăţătura superstiţioasă şi rătăcită a hypsistarilor”, după care a trecut la creştinism, devenind păstor al bisericii din Nazianz92. A fost convertit de un grup de episcopi care treceau prin Capadocia în 325 pentru a participa la lucrările Sinodului ecumenic de la Niceea 93 . Afirmaţie întărită şi de Benoît Gain care consideră de asemenea că hypsistarii nu au fost supuşi persecuţiilor şi menţionaţi în decretele imperiale de pedepsire a sectelor fie pentru că erau prea puţin numeroşi, fie pentru că dădeau dovadă de prudenţă în relaţie cu autorităţile94.

89

Gain, 1985, 263-264. Huxley, 30-31; Robert, 1963, 483, 486-487. Nu au fost înregistrate atestări ale prezenţei evreilor la Hanisa. 91 Nicene and Post-Nicene Fathers, VII, Cyril of Jerusalem, Gregory of Nazianzen, second series, edited by Philip Schaff and Henry Wace, Hendrickson Publishers, Peabody, Massachusetts, 1994, p. 255. 92 Grigorie, Viaţa Sf. Grigorie Teologul, în Sf. Grigorie de Nazianz, 1997, 9; Leclercq, DACL, VI/2, 1925, 2946. 93 Mitchell, 1993, II, 51. 94 Gain, 1985, 264. 90

76

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Grigorie de Nyssa, în discursul său împotriva lui Eunomie (In Eunomium, 2), îi denumeşte hypsistiani (`Uyistiano∂). El subliniază faptul că, spre deosebire de creştini – care venerau întotdeauna şi în mod exclusiv un singur Dumnezeu, Tatăl tuturor lucrurilor, unic şi neschimbat – era vorba în acest caz despre comunităţi ale păgânilor care recunoşteau existenţa mai multor divinităţi, însă venerau doar un singur zeu numit Hypsistos („cel Preaînalt”) şi Pantokrator („Atotputernic”), nu însă şi Tatăl, lăsând să se înţeleagă că acceptau şi alţi zei „născociţi”. În opinia unor cercetători (Emil Schürer, Stephen Mitchell, Yulia Ustinova), atributul Pantokrator constituie un indiciu cert al influenţelor iudaice asupra concepţiilor hypsistarilor95. Cel de-al doilea autor care face referire la hypsistari (`Uyist£rioi) este Grigorie de Nazianz. Vorbind mai întâi în cuvântarea adresată surorii sale Gorgonia despre credinţa tatălui lor, acesta îl prezintă ca un om virtuos care s-a lepădat de legătura zeilor tatălui său, aluzie la forma de idolatrie acceptată de această sectă96. În discursul din 374, prezintă învăţătura hypsistarilor ca un amalgam de două concepţii total diferite: cea grecească şi cea iudaică, pe de o parte respingând idolii şi sacrificiile acceptate de cei dintâi, dar venerând focul şi lumina, iar pe de alta, respectând sabbatul şi prescripţiile iudaice privitoare la mâncărurile oprite, însă dispreţuind circumcizia97. Aceşti „oameni umili”, mai spune Grigorie, se denumeau ei înşişi hypsistari şi îl adorau doar pe cel Atotputernic (Pantokrator)98. Prevederile privind respectarea sabbatului ca zi de odihnă, precum şi cele dietare îi recomandau pe hypsistari mai degrabă ca o sectă păgână iudaizantă, întrucât noţiunea referitoare la respectarea sabbatului, sabbat∂zein, devenise deja în primele secole ale erei creştine sinonimă cu acţiunea de iudaizare, ≥ouda∂zein. Alfredo Mordechai Rabello ajunge chiar la concluzia că respectarea sabbatului şi a duminicii ca sărbători a 95

Mitchell, 1993, II, 50; Ustinova, 1999, 225. Gregory Nazianzen, Oration VIII, 4-5. 97 Poate şi pentru a nu intra sub incidenţa legilor privitoare la prozelitism şi circumcizie, îndeosebi începând cu domnia lui Hadrian; vezi Rabello, 2000, 37-68 = 1999, 37-68 (îndeosebi p. 49-53). 98 Gregory Nazianzen, Oration XVIII, 5. 96

Zeii universali

77

continuat să coexiste chiar şi în mediul creştin până la interzicerea sărbătorii evreieşti prin canoanele 16 şi 29 ale Sinodului de la Laodiceea99. În legătură cu adorarea focului şi a luminii, influenţele puteau veni îndeosebi din două direcţii: lumea iraniană şi cea iudaică. În afara romanilor, cele două tipuri de comunităţi constituiau elementele etnice alogene cel mai bine atestate din întreaga zonă microasiatică. Implantările persane au debutat o dată cu instaurarea dominaţiei ahemenide (sec. VI-IV î.Hr.) şi s-au dovedit mai persistente în Ionia, Lycia, Caria, Galatia, Frigia, Capadocia şi Pont, îndeosebi în mediul rural. Aceste grupuri de persoane reprezentau descendenţi ai colonilor militari din perioada ahemenidă. Deşi cooptaţi destul de timpuriu în cadrul vieţii civice, integându-se în mediul anatolian şi fiind asimilaţi din punct de vedere lingvistic – procesul desfăşurându-se mult mai rapid în cazul elitelor –, iranienii şi-au putut păstra totuşi identitatea culturală şi mai ales tradiţiile religioase şi datorită influenţei exerciate de dinaştii greco-persani din Pont, Capadocia şi Commagene pe parcursul întregii perioade elenistice şi la începutul Principatului100. Cultul focului era adânc înrădăcinat în tradiţia religioasă iraniană şi atestat prin numeroase descoperiri arheologice şi literare până în secolele V-VI d.Hr. şi chiar mai târziu101. Astfel, Theodoret din Cyr, amintind de momentul declanşării persecuţiei împotriva creştinilor din regatul Sasanizilor în timpul lui Yazgard I/ Isdigerdes (399-420 d.Hr.) aminteşte de numeroasele altare ale focului (pure√a) răspândite pretutindeni, căci, spune el, „cinsteau focul ca pe un zeu”102. În Asia Mică, mărturii privind existenţa unor asemenea altare ale focului sunt atestate şi în secolul al II-lea d.Hr., după cum ne încredinţează şi Pausanias103, însă cu precădere în zona Lydiei şi a Pisidiei. Astfel de altare ale focului sunt întâlnite şi la Palmyra în cultul lui ZeÝj Ûyistoj kaπ œpˇkooj, al cărui corespondent în inscripţiile aramaice este „Acest 99

Rabello, 2000, 1303; Hefele, 1907, 1015. Lepelley, 1998, II, 382; Sartre, 1995, 318-319; Sheppard, 1980-1981, 81. 101 CAHIran, III/2, 1983, 866-908; Ustinova, 1999, 135. 102 CAHIran, III/2, 1983, 889-890; Theodoret din Cyr, Istoria bisericească, V, 39, 1-5 (p. 245-246, PSB, 44); Neumann, 1967, 71-76; Vanden Berghe, 1965, 128-147. 103 Pausanias, Călătorie în Grecia, V, 27, 3 (vol. I, p. 420, ed.rom.). 100

78

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

nume să fie binecuvântat în veci” sau „Bunul şi îndurătorul” şi care a fost identificat în unele cazuri cu Baalshamin104. Totuşi, prezenţa elementelor siro-palmiriene în zona microasiatică este destul de modestă şi nu se poate măcar lua în calcul o eventuală implicare a acestor elemente semitice în răspândirea cultului105. Firmicus Maternus considera că „perşii şi toţi magii care locuiau în Persia dădeau o atenţie deosebită focului. Ei credeau că focul era mai important decât toate celelalte elemente”106, iar Clement Alexandrinul ne încredinţează că nu doar magii persani, ci şi „mulţi dintre locuitorii Asiei venerau focul” 107 . Adorarea focului avea un rol important nu numai în cadrul cultului lui Mithra persan sau al Anahitei, ci mai ales în cazul lui Ahura Mazda. Un interesant pasaj din Yasna 62, 7 prezintă „focul lui Ahura Mazda” ca o conştiinţă personificată în aflată în dialog cu adoratorii, pe care îi îndeamnă să facă fapte bune şi să poarte de grijă să întreţină în permanenţă acestă flacără de origine divină: „Tuturor le aduce focul lui Ahura Mazda buna învăţătură, tuturor celor cărora le găteşte masa de seară şi cea de dimineaţă. De la toţi cere o bună purtare de grijă, îngrijirea dorită, grija plină de dragoste...”. Remarcăm aşadar accentul pus pe aspectul moral – reprezentat de fapta bună – decât pe necesitatea de îndeplinire strictă a unui anumit tip de sacrificiu, cu atât mai puţin unul sângeros: „Aceasta este binecuvântarea focului pentru cel care îi aduce lemne uscate aşezate la lumina soarelui, curăţite de dorinţa de a face fapte bune”108. Elementul evreiesc era foarte răspândit, ca şi cel iranian. Spre deosebire de acesta însă, este atestat cu precădere în mediul urban. Comunităţi evreieşti au fost identificate la Akmonia, Apameia, Synnada în Frigia, Myndus şi Hyllarima în Caria, Hypaipa, Philadelphia şi Sardis în Lydia, precum şi Smirna, Milet, Teos, Foceea şi Efes în zona 104

Downey, 2004, 117-128; Collart, LIMC, III.1, 1986, 75-78 ; Ustinova, 1999, 222; Sanie, 1981, 156. 105 Lepelley, 1998, II, 382-383; Sartre, 1995, 322; Sheppard, 1980-1981, 80. 106 Firmicus Maternus, L’Erreur des religions païennes, V, 1 (ed. Turcain, p. 85-86); vezi şi V, 2-3 pentru simbolismul contrariilor şi al diferenţierilor sexuale în cazul cultului lui Mithra şi al Anahitei şi comentariile pertinente ale lui R. Turcan de la p. 204-205. 107 Clement Alexandrinul, Protrepticul, V, 65, 1 (p. 123, PSB 4). 108 Geldner, 1926, 28.

Zeii universali

79

coastei de vest109. Josephus Flavius remarcă influenţa pe care au avut-o obiceiurile evreieşti în rândul păgânilor – nu fără o anumită exagerare însă – arătând faptul că mulţimile păgânilor şi-au manifestat dintotdeauna interesul faţă de practicile religioase iudaice, „şi nu este vreun oraş grecesc sau barbar, nici măcar un singur neam, în care obiceiul de a nu lucra în cea de-a şaptea zi să nu se fi răspândit şi unde posturile, aprinderea luminilor şi multe dintre restricţiile noastre în ceea ce priveşte mâncarea să nu fie respectate”110. Epifanie din Salamina (Panarion, 80, 1-3) aminteşte de o altă sectă numită masalieni (Massaliano∂) sau eufemiţi (EÙfhm√tai), identificată cu hypsistarii. Învăţatul creştin mai indică şi o altă denumire care le era atribuită, aceea de marturiano∂, datorită veneraţiei pe care o acordau membrilor sectei, care fuseseră ucişi de Lupicianus, foarte probabil – după părerea lui G.W. H. Lampe – Lucillianus, guvernator al Mesopotamiei111. El îi descrie ca fiind eleni sau în orice caz păgâni care admiteau posibilitatea existenţei mai multor divinităţi, venerând însă un singur zeu, numit de ei Pantokrator. Se întruneau în asociaţii religioase în cadrul cărora creştinii considerau că îl venerează pe Satan şi de accea le denumeau sataniano∂. Nu aduceau sacrificii, iar elementul cel mai important al cultului îl constituia rugăciunea de dimineaţă şi de seară în lăcaşuri de cult numite euketeria sau proseuchai, în mijlocul lămpilor şi torţelor112. Este vorba despre o imagine similară, după cum vom vedea, celor prezente pe inscripţiile din Oinoanda. Aceşti masalieni păgâni au fost însă confundaţi cu membrii unei secte eretice creştine, mesalienii (Messaliano∂) sau mesaliţii (Messal√tai) – apărută după toate aparenţele în a doua jumătate a secolului al IV-lea –, probabil şi datorită unor concepţii asemănătoare. Ei au fost condamnaţi la sinoadele de la Antiohia (cca 385), Side (383), Constantinopol (426) şi Efes (431) 113 . Teodoret din Cyr arăta că membrii ereziei mesalienilor erau denumiţi „evhiţi” (EÙca√tai) sau 109

Sheppard, 1980-1981, 83-83; Mitchell, 1993, II, 32-36; Sartre, 1995, 319-320. Josephus, Against Apion, II, 282-283; exemple similare în McKay, 1994. 111 PGL, p. 833. 112 Mitchell, 1993, II, 50-51. 113 Maraval, 2005, 1401; Ferguson, 1999, 747. 110

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

80

„rugători”, însă mai erau cunoscuţi şi ca „entuziaşti” sau „inspiraţi” întrucât considerau că primeau puterea de a lucra direct de la Duhul Sfânt (manifestare pe care o percepeau ca o prezenţă a Acestuia). Nu agreau ideea lucrului, a muncii fizice, socotindu-le ca pe ceva rău în sine şi puneau accentul pe profeţiile pe care le primeau în vis. Conducătorii acestei erezii – Dadoes şi Sava, Adelfios şi Herma, Simeon şi alţii –, cu toate că nu vedeau nici un folos din Sf. Împărtăşanie, nu s-au despărţit de comuniunea bisericească. Ei au fost combătuţi de Letoios, conducătorul bisericii din Melitene, de Amfilohie, mitropolitul licaonienilor, de Flavian, arhiereul antiohienilor. Acesta din urmă, după ce i-a demascat pe Adelfios şi pe alţi călugări mesalieni din Edessa, i-a alungat din Siria, de unde aceştia au ajuns în Pamfilia. Din convorbirea lui Flavian cu Adelfios putem afla că mesalienii nu considerau Sf. Botez de nici un folos pentru credincioşi. De asemenea, doar rugăciunea stăruitoare îl putea alunga pe demonul care sălăşluia în aceştia: „Demonii însă, fiind alungaţi prin rugăciunea cea cu multă râvnă, vine apoi Sf. Duh, care vesteşte prezenţa Sa în mod sensibil şi văzut, liberând trupul de impulsiunile patimilor şi scăpând complet sufletul de înclinarea spre mai rău. Astfel, nu mai este nevoie nici de postul care să domolească trupul, nici de învăţătura care să înfrâneze şi să îndrume ca să umble după cele în bună rânduială. Cel care a ajuns în această stare nu numai că scapă de săltările trupului, ci prevede lămurit cele viitoare şi contemplă cu ochii săi Treimea cea dumnezeiască”114. I.2. Mithra Teoria expusă de reputatul savant belgian F. Cumont în Textes et monuments figurés relatifs aux mystères de Mithra 115 privitoare la originea iraniană a cultului mithriac, care a rezistat vreme de mai bine de şapte decenii, a fost treptat repusă în discuţie de specialişti precum S. Wikander116, J. Duchesne-Guillemin117, E. Will118, M.J. Vermaseren119, 114

Teodoret din Cyr, Istoria bisericească, IV, 11 (ed.rom., p. 166-167). Cumont, 1896. 116 Wikander, 1946, îndeosebi 211-221, o ipoteză caracterizată mai târziu de Ulansey ca singulară şi fără impact. 117 Duchesne-Guillemin, 1955, 190-195. 115

Zeii universali

81

L.A. Campbell 120 , R. Merkelbach 121 , R.L. Gordon122 , R. Beck123 , M. Clauss124, D. Ulansey125 ş.a. Apreciind că mithraismul era „forma romană a mazdeismului” 126 , însă pervertită de anumite influenţe babiloniene, elenistice, ale doctrinelor semitice şi, nu în ultimul rând, de cele caracteristice credinţelor locale microasiatice, Cumont considera că răspândirea cultului în imperiu s-a produs o dată cu anexiunile teritoriale din Asia Mică şi Siria în vremea lui Pompei şi îndeosebi în timpul Flavienilor. Calea unor discuţii şi analize minuţioase a fost deschisă de o serie de congrese internaţionale referitoare la aspectele doctrinare ale mithraismului, desfăşurate la Manchester (1971)127, Teheran (1975)128 şi Roma-Ostia (1978)129. În lucrările lor, M. J. Vermaseren şi M. Clauss au susţinut ideea unui cult mithriac creat la Roma şi răspândit apoi în întreaga lume romană 130 . Reacţionând uneori virulent la părerile exprimate de Cumont, S. Wikander a afirmat că Mithra greco-roman era cu totul străin de zeul iranian şi că formele sale doctrinare s-ar fi definitivat în provinciile danubiene131. Mergând pe aceeaşi linie, R.L. Gordon a realizat cea mai cuprinzătoare analiză critică a principalelor componente ale teoriei lui F. Cumont privind persistenţa elementelor iraniene, cu precădere ale celor mazdeiste în mithraismul roman în studiul său intitulat Franz Cumont and the Doctrines of Mithraism132.

118

Will, 1955. Vermaseren, 1963, 13-29. 120 Campbell, 1968. 121 Mekelbach, 1984. 122 Gordon, 1979, 214-248; Gordon, 1994, 459-474. 123 Beck, 1984, 2002-2115. 124 Beck, 1998, 115-117; Vollkommer 1991, 265-266. 125 Ulansey, 1989, 8-14. 126 Cumont, 1949, 272. 127 Hinnells (ed.), 1975; Lincoln, 1977, 200-208. 128 Lavagne, 1975, 1131-1142. 129 Bianchi (ed.), 1979; Mellor, 1992, 391-396. 130 Gordon 1994, 467-468. 131 Gordon, 1979, 217-218, 242; Will, 1955, 145-146, 153, 162; Beck, 1984, 2063-2071. 132 Gordon, 1979, 215-248. 119

82

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Situându-se pe o poziţie oarecum tradiţionalistă, R. Turcan considera că „Mithra este iranian, dar mithraismul este greco-roman”133. O atitudine oarecum similară în această direcţie o adoptă şi R. Merkelbach, care, admiţând prezenţa anumitor elemente iraniene, sublinia faptul că mithraismul este o creaţie a lumii greco-romane, ale cărui aspecte cosmologice au fost determinate de influenţele filosofice – îndeosebi ale platonismului – şi de perspectivele astrologice şi astronomice specifice acestei perioade134. Criticile, uneori întemeiate, aduse teoriilor lui Cumont şi intenţiile unor cercetători, precum S. Wikander sau R.L. Gordon, de a minimaliza influenţele iraniene asupra mithraismului greco-roman deschid calea unor noi dezbateri pe această temă, îndeosebi în ceea ce priveşte rolul jucat de Asia Mică în acest proces, cu atât mai mult cu cât singurul studiu publicat pe această temă, doar cu referire la zona în cauză, a fost elaborat de către savantul belgian. Considerăm că trebuie urmărite în principal două aspecte: (1) ce dovezi există pentru a putea justifica aserţiunile referitoare la originea microasiatică a mithraismului; (2) în ce măsură se poate vorbi despre prezenţa elementelor iraniene în mithraismul greco-roman. În opinia noastră, se pot distinge, din punct de vedere conceptual şi cronologic, patru etape evolutive asupra percepţiei relative la zeul Mit(h)ra şi a cultului său. Ele corespund unor integrări în medii culturale şi spirituale aparte, dar şi, în anumite cazuri, unor areale geografice diferite. Mai întâi, putem vorbi despre o etapă arhaică, în care Mitra este prezent ca zeu al populaţiilor indo-europene din Anatolia. O a doua ar putea-o reprezenta răspândirea în timpul dominaţiei ahemenide asupra teritoriilor microasiatice. Cea de-a treia etapă se suprapune perioadei elenistice şi începutului Principatului, când se constituie formele misterice şi, în sfârşit, cea de-a patra, situată după perioada de început a secolului al II-lea d.Hr., când se produce răspândirea mithraismului la scara întregului imperiu. Cea mai veche mărturie legată de prezenţa zeului Mitra în Anatolia o reprezintă menţionarea sa într-un tratat încheiat probabil în 1380 î.Hr. 133 134

Turcan, 2000. Merkelbach, 1956, 154-156; Beck, 1985, 307.

Zeii universali

83

între regele hittit Suppiluliuma I (1380-cca 1340 î.Hr.) şi Mattiwaza după unele lecţiuni, iar după altele, Kurtiwaza135. În textul inscripţiei descoperite în 1907 la Bogazköy, pe locul vechii capitale hittite, Hattuša, sunt invocaţi ca garanţi şi martori divinităţi de origine indo-europeană: (1) Mitra şi Varuna, amintiţi în text ca „zeii gemeni Mitra şi Uruwana” sau „dubletul Mitra şi Uruwana”, reprezintă funcţia suveranităţii; (2) Indra, denumit în tratat Indar, era o divinitate războinică prin excelenţă; (3) gemenii Nāsatya, sunt amintiţi aici ca Nassatyana136 şi erau consideraţi zei ai fertilităţii, taumaturgi, dătători de sănătate şi tinereţe, dar şi de prosperitate economică137. Inscripţia de la Bogazköy a fost analizată iniţial de cercetători precum W. Schulz, S. Konow sau A. Christensen, care însă nu au furnizat o explicaţie plauzibilă privind prezenţa divinităţilor respective în textul tratatului. G. Dumézil a demonstrat că, în realitate, această înşiruire corespunde listei canonice ale zeilor celor trei funcţiuni, pe care îi întâlnim în literatura vedică prezentaţi sub forma unor cupluri divine: Mitra–Varuna, Indra–Agni şi zeii Aśvin. În tradiţia vedică, atât Mitra, cât şi Varuna, făceau parte din grupul zeilor Āditya138, a cărui structură este „fundamental binară”, după cum denumeşte G. Dumézil, adică formată din cupluri de divinităţi139. Din acest grup mai făceau parte şi zeităţi precum Aryaman şi Bhaga, cu un rol important ulterior. Conform tradiţiei, Marea Mamă Āditya/Aditi a dat naştere lui Mithra şi Varuna sub forma unor şerpi care, lepădându-şi pielea, deveneau nemuritori140. 135

R. Turcan şi J. Ries îl numesc Mattiwaza; G. Dumézil nu este însă de acord cu această reconstituire, propunând formele Kur-ti-ú-a(z)-za sau chiar Šat-ti-ú-a(z)-za. Vezi Ries, 1990, 27-34; Ries, 2000, 92-93; Duchesne-Guillemin, 1993, 1083. Pentru forma Šattiwaza şi mai ales pentru importanţa acestor divinităţi, vezi Haas, 1994, 5-6 şi 542-543. 136 Beckman, 1999, nr. 6A § 14 şi nr. 6B § 11; Turcan, 2000, 12-13. 137 Ries, 2000, 92. 138 Rig Veda, X, 125 (poemul Cuvântul); Brahadāranyaka Upanişad, VI, 4, 28: „Apoi îi spune mamei lui descântecul acesta: / «Eşti Idā din Neamul lui Mitra şi Varuna, / Unui viteaz i-ai născut un viteaz / Fii rodnică-n viteji, tu / Care ne-ai dăruit un viteaz”. 139 Dumézil 1993, 102. 140 WDM, 22.

84

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

În Rig Veda (cca. 1500-1000 î.Hr.), zeiţa Āditya, considerată o Magna deum mater prin excelenţă, este reprezentată sub forma unei taurine141. Ea era „susţinătoarea tuturor făpturilor”, mama zeului Mitra şi a stăpânului adevărului şi ordinii universale, Varuña. De asemenea, era şi mama lui Indra – regele zeilor şi arhetipul monarhului universal – şi el reprezentat deseori în ipostaza de taur142. Suveranitatea prezintă două feţe, două jumătăţi, întruchipate de Mitra şi Varuna, deosebite (dacă nu chiar antagonice) în privinţa domeniilor de care sunt răspunzătoare, a modurilor de acţiune, a caracterelor şi, nu în ultimul rând, a afinităţilor pe care le prezintă faţă de atribuţii specifice altor funcţiuni din schema trifuncţională a lui Dumézil. Rig Veda pune alături, „cu o clară intenţie de diferenţiere”, pe Varuna cu cerul, iar pe Mitra cu pământul. Mitra patronează Ziua, iar Varuna, Noaptea. J. Campbell recunoaşte chiar în unele pasaje din Rig Veda pe Mitra ca zeu solar143. Bazându-se pe una dintre interpretările actuale referitoare la sensul iniţial al cuvântului mitra, cea de „contract”, G. Dumézil aprecia că divinitatea în cauză uşura şi garanta alianţele şi tratatele144. Având ca punct de plecare o abordare proprie a etimologiei aceluiaşi cuvânt – termen care în opinia sa are la bază rădăcina *mei / *moi prezentă în toate limbile indo-europene –, R. Turcan ajunge la concluzia că acesta implica o bivalenţă semantică. Aşadar, termenul avea atât înţelesul de „contract”, cât şi cel de „prieten”, ceea ce nu ar constitui doar o omonimie accidentală, după cum arăta I. Gershevitch, ci ar întări ideea de reciprocitate145. Dimpotrivă, Varuna este un mare vrăjitor care, prin intermediul „magiei creatoare a formelor temporare sau durabile” – māyā –, îi prinde pe vinovaţi. Caracterele celor două divinităţi sunt, de asemenea, diferite. Opus lui Mitra, un zeu „prietenos”, binevoitor şi liniştitor, Varuna are o personalitate violentă, ameninţătoare şi imprevizibilă. El patronează începutul, iar Mitra sfârşitul.

141

Rig Veda, I, 153, 3; VIII, 90, 15; X, 11, 1. Campbell, 1962, 63. 143 Rig Veda, VIII, 25, 3; X, 36, 3; X, 132, 6; cf. Campbell, 1962, 63. 144 Dumézil, 1993, 103. 145 Turcan, 2000, 11-12. 142

Zeii universali

85

În privinţa afinităţilor celor două divinităţi, lucrurile sunt iarăşi clar diferenţiate. Mitra are o mai mare înclinaţie către acţiunile corespunzătoare celei de-a treia funcţiuni, respectiv către prosperitatea pastorală şi funcţia pacificatoare. Varuna are o mai mare afinitate către funcţia a doua, caracterizată prin violenţa cuceritoare, proprie lui Indra146. Prin reforma introdusă de către Zarathustra asistăm la un fenomen interesant şi complex, fundamentarea unui monoteism moral, care a eliminat celelalte divinităţi ale grupurilor de războinici şi clanurilor de crescători de animale în favoarea unui singur zeu, Ahura Mazda. Acesta patrona lupta dintre două spirite: Spenta Mainyu, considerat Spiritul Sfânt, şi Ahra (sau Angra) Mainyu147. În opinia lui J. Ries, Zarathustra a menţinut totuşi structura divină trifuncţională, înlocuind zeii arieni cu unele entităţi care gravitează asemenea arhanghelilor în jurul zeului suprem148. Aceste entităţi, numite generic Amesha Spenta sau Spiritele Binefăcătoare, sunt: Vohu Manah, Ashta, Khshatra, Armaiti, Haurvatāt şi Ameratāt. Ele formează împreună cu Mazda o unitate de gândire şi acţiune, căci, după cum arată un imn avestic timpuriu (Yasht 19,16), „toate şapte sunt aceeaşi gândire, acelaşi cuvânt şi aceeaşi acţiune”149. Putem identifica cu uşurinţă corespondenţa dintre Amesha Spenta şi vechile divinităţi vedice. Astfel, Vohu Manah sau Gândul cel Bun, apropiat de oameni şi protector al turmelor de vite şi al întregii faune, corespunde zeului indo-iranian Mithra. Se considera că Vohu Manah era cel care conducea sufletele muritorilor în paradis, către tronul lui Ahura Mazda150. El preceda toate celelalte entităţi nemuritoare, fiind considerat prima manifestare a Zeului suprem. Urmează Asha, care simboliza ordinea cosmică, rituală, socială şi morală, fiind corespondentul lui Varuna. Vohu Manah şi Asha erau spiritele binefăcătoare des invocate în imnurile care formează partea cea mai veche a Avestei, Gāthā. Prima dintre ele a fost înzestrată însă şi cu atribute războinice, ceea ce o apropia mai degrabă de funcţia a doua. Ea reprezenta o 146

Dumézil, 1993, 103-104. de Breuil, 1982, 31. 148 Ries, 2000, 92-93. 149 de Breuil, 1982, 35. 150 Duchesne-Guillemin, 1993, 1086. 147

86

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

divinitate salvatoare şi o putere a luminii, prefigurându-l pe deus invictus al mithraismului greco-roman. Astfel, imnul dedicat Soarelui (Yasht 6) îl prezenta pe acest Mithra ca fiind cel mai luminos dintre Yazata151. Cea de-a treia entitate, Khshatra sau Regatul divin, se substituia funcţiei războinice a lui Indra şi corespundea metalelor, considerate simboluri ale puterii. Armaiti sau Sfânta Devoţiune, născută de Sarasvati, nemuritoarea feminină prezentată ca o divinitate androgină, era simbolul moderaţiei şi pietăţii, al fertilităţii pământului. În sfârşit, Haurvatāt, care semnifica Sănătatea şi era urmaşul unuia dintre gemenii Nāsatya, reprezenta stăpânul apelor, iar Ameratāt, Nemurirea, fratele său geamăn, stăpânea flora152. Dumézil remarcă un aspect interesant, acela că gândirea originară a lui Zoroastru, adică zoroastrismul pur, este doar cel exprimat în Gāthā, „în care monoteismul domneşte în chip absolut, în care, sub Ahura Mazda, nici una dintre persoanele divine ale căror nume sunt şi vedice n-a fost reţinută nici ca zeu, nici ca demon”. Este acea etapă în care apar Entităţile divine din jurul Stăpânului Înţelept, privite în aceeaşi manieră ca şi arhanghelii153. Într-o perioadă imediat următoare, anumite divinităţi pre-zoroastriste au fost „recuperate”, închipuind „fiinţele vrednice de jertfă” – yazata – adică îngerii. Printre aceştia se număra, bineînţeles, şi Mithra, „cel dintâi dintre spirite” (Yasht 10, 13), a cărui imagine nu se mai raporta însă, ca înainte, la cea a unui cuplu divin. Însă nu trebuie să pierdem din vedere că anumite imnuri în care Mithra este descris în această manieră – Yasht 10 şi 13 de exemplu – au fost compuse în aceeaşi limbă arhaică în care sunt prezentate şi textele gāthice154, ceea ce demonstrează totuşi o anumită unitate de concepţie. Este vorba în acest caz de urme ale zoroastrismului post-gāthic, „o a doua formă a religiei iraniene reformate”, după cum a fost definit155. Îl regăsim pe 151

Turcan, 2000, 17. Ries, 2000, 93; Turcan, 2000, 15-16; de Breuil, 1982, 35-36. 153 Dumézil, 1997, 41-49; Dumézil 1992, 211-218. 154 de Breuil, 1982, 26-27. Imnul lui Mithra reprezenta doar unul dintre cele 30 la origine (din care au supravieţuit doar 21) dedicate câte unei divinităţi pentru fiecare zi a lunii. Ries, 1990, 2737. 155 Dumézil, 1997, 118. 152

Zeii universali

87

Mithra în aceeaşi ipostază, cea de garant al fidelităţii, dar şi al coeziunii sociale, fapt dovedit şi de utilizarea, în cadrul aceluiaşi text din imnul dedicat zeului (Mihr Yasht) a cuvântului mithra atât ca substantiv comun, cât şi propriu, cu sensul de „contract”: „Să nu rupi contractul (mithra) – îi spune Stăpânul înţelept profetului – nici pe acela pe care-l vei încheia cu un fals-credincios, nici pe cel cu un drept-credincios din propria religie, o, Spitama. Pentru că, pentru ambii contractul este valabil, şi pentru falsul-credincios, şi pentru drept-credincios” (Yasht 10, 2)156. Reţinem faptul că acest contract era exercitat în numele lui Ahura Mazda. Acesta din urmă îl creează pe Mithra „cel cu păşuni întinse”157 pentru a fi asemenea lui, „la fel de mare şi demn de închinare şi rugi” precum era el însuşi (Yasht 10, 1). Mithra devine astfel un zeu universal, calificat ca fiind „puternic, atotcunoscător şi perfect”, bizuindu-se pe cele zece mii de iscoade ale sale (Yasht 10, 69), un zeu creator (Yasht 10, 25)158, o divinitate a cerului înstelat, cu alte cuvinte, în relaţie directă cu lumina celestă a soarelui şi a stelelor, a zilei şi a nopţii, perspectivă pe care o vom întâlni şi în reprezentările principale ale tauroctoniei din mithraea de mai târziu, cea mai sugestivă în opinia noastră fiind cea de la Marino din Italia159. De altfel, această relaţie cosmică e subliniată şi în finalul imnului lui Mithra (Yasht 10, 145): „prin planta barsom noi îl adorăm pe Mithra şi Ahura, glorioşii (Stăpâni) ai adevărului, incoruptibili în veac: (noi adorăm) stelele, luna şi soarele. Noi îl adorăm pe Mithra, Domnul tuturor ţărilor” 160 . Dar el întruchipează încă de pe acum prerogativele tuturor celor trei funcţiuni, cea de zeu suveran, protector al „păşunilor întinse”, al familiei şi comunităţilor umane (Yasht 10, 79), al fertilităţii (Yasht 10, 61) 161 , garant al ordinii, stăpân al adevărului, al respectării jurămintelor (căci exista obiceiul în Iran de a 156

Pasajele citate în continuare din Yasht 10 sunt în cea mai mare parte preluate după ediţia lui Geldner 1926, Gershevich, 1959 şi Malandra, 1983. 157 Epitet întâlnit în numeroase pasaje din Yasht 10: 1, 46, 86-87. 158 Ries, 1990, 2738. 159 Ries, 1990, 2733, 2738, 2768. 160 În interpretarea lui Eliade, 1991, 321. 161 Eliade, 1991, 321.

88

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

se jura pe Mithra în prezenţa focului sacru 162 ), cu alte cuvinte, un adevărat judecător suprem al acţiunilor umane. Locuinţa sa era situată în lumea spirituală, pe înălţimile aurii ale strălucitorului munte Hara (azi Elburz), unde ziua nu se diferenţia de noapte, un loc lipsit de boli şi de ispita Nelegiuitului, unde „sfinţii nemuritori uniţi cu Soarele”163 îşi recunoşteau public păcatele înaintea sa (Yasht 10, 50-51). Pe acelaşi munte se găsea şi puntea Cinvat (sau Činwad puhl) unde Mithra prezida un tribunal, în care era asistat de Sraosha (Srōš) şi Rashnu (Rašn), acesta din urmă fiind cel care cântărea faptele bune şi cele rele ale sufletului într-o balanţă spirituală, o imagine necunoscută în scrierile gāthice, dar care de altfel se va transmite mai târziu în mazdeism164. Trecerea punţii a fost asemănată uneori cu o încercare iniţiatică, întrucât pentru cel drept podul se lărgeşte, însă pentru necredincios el devine ascuţit ca vârful unei lame165. Aceiaşi zei, în care unii cercetători îi văd pe precursorii dadoforilor de mai târziu, îl însoţesc în călătoriile sale nocturne166, atunci când, „furiosul stăpân” (Yasht 10, 69) se năpusteşte cu carul său iute tras de patru cai albi, strălucitori, nemuritori – care „primesc numai hrană spirituală” – (Yasht 10, 13; 68; 125-127) asupra locuinţelor înşelătorilor lui Mithra, aducând „strâmtorare şi spaimă” (Yasht 10, 38), asupra demonilor (daeva) Nelegiuitului Ahriman (Yasht 10, 52), care încearcă să-i abată pe credincioşi de pe drumul drept în „Casa Falsităţii” (Yasht 10, 87). Astfel, Mithra le garanta acestora din urmă protecţia şi victoria asupra răului, după cum subliniază un pasaj din imnul avestic dedicat zeului: „Tu eşti apărătorul (pāta) casei, protectorul (nipāta) celor care nu 162

Ries 1990, 2768. O posibilă identificare a lui Mithra cu Soarele este prezentă şi în Yasht 10, 142, precum şi în textele mai târzii, de exemplu în Vendīdād 19, 28-29 unde se vorbeşte despre judecata sufletelor: „După ce omul a murit, după ce timpul omului s-a scurs, apoi daeva cei falşi şi răi îi taie firul vieţii. Când în a treia noapte răsare dimineaţa şi se ridică răsăritul strălucitor şi Mithra cu frumoasele arme vine sus pe munţi, unde locuieşte adevărata fericire şi se ridice măreţul Soare (28), atunci daeva numit Vīzaresha, o, Spitama Zarathustra, duce sufletul falsului-credincios, care-l cinsteşte pe daeva, al omului cu viaţa scurtă, legat acolo”. 164 Tafażżolī 1985, 594-595. 165 Eliade 1991, 324-327. 166 Malandra 1985, 95-96. 163

Zeii universali

89

mint. Tu eşti apărătorul (pāta) ţinutului, protectorul (nipāta) celor care nu mint. Pentru că prin tine îmi câştig cea mai bună alianţă şi victoria dată de divinitate” (Yasht 10, 79-80). Interesant este că o asemenea scenă a pedepsei demonilor o vom regăsi mai târziu în mazdeism şi apoi în perioada romană, pe pereţii unui mithraeum descoperit la Hawarte, situat lângă Apameia Siriei167. Aici demonii, aflaţi înăuntrul sau în apropierea „Oraşului Tenebrelor”, sunt loviţi fiecare în parte de câte o rază de soare, iar într-o altă scenă Nelegiuitul – care în opinia lui Gawlikowski poate fi identificat cu deus Arimanius, menţionat pe unele inscripţii apusene – este reprezentat cu trăsături umane, însă bicefal, este înlănţuit de Mithra. Este prima atestare de acest gen într-un mithraeum ceea ce ar putea să demonstreze faptul că moştenirea lăsată de formele conceptuale iraniene în mithraismul greco-roman este mult mai bogată decât s-a considerat iniţial de către unii critici ai teoriilor lui Cumont. R. Turcan afirmase deja, cu aproape două decenii înainte, posibilitatea unei astfel de interpretări, arătând că salvarea/mântuirea credincioşilor, aşa cum era percepută în mithraismul greco-roman, nu avea nimic în comun nici cu soteriologia platonică sau neoplatonică, şi nici cu concepţiile despre acest subiect din cultul metroac, isiac sau creştin: „S’il s’explique en fonction d’un dualisme, ce n’est pas celui de l’esprit et du corps, de l’âme et du monde, mais de la lumière et des ténèbres, de la mort et de la vie”168. Începând cu domnia primilor Ahemenizi au apărut noi sinteze religioase, care au înglobat şi transformat o serie de elemente ale zoroastrismului „ortodox”, dar şi aspecte ale fondului religios prezoroastrist169. Este vorba despre mazdeismul reformat şi zurvanismul, două curente în care concepţia monoteismului zoroastrist – fie el şi aparent – dispare lăsând loc unei ideologii dualiste, ce va supravieţui mai târziu sub diverse aspecte în maniheism, mazdakism şi în practicile

167

Gawlikowski, 2000, 161-171. Turcan, 1982, 183-184. 169 de Breuil, 1982, 28, 32-33; Ries, 1990, 2747-2748. 168

90

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

sectei medievale al-Bābakīyah170. Este vorba despre un Mithra taurocton, solar, demiurg, adorat inclusiv în mediul militar în cadrul unor grupuri secrete masculine de tip Männerbund începând cu perioada domniei lui Cyrus cel Mare (cca. 550-530 î.Hr.) şi propagat prin intermediul magilor mezi (la origine), după cum au demonstrat o serie de cercetători precum R.A. Bowman171, J. Duchesne-Guillemin172, M. Papatheophanes173, M. Schwartz174, D.P. Orsi175, M. York176, J. Ries177 şi alţii. Acest tip de percepţie, şi nu cea avestică, va constitui unul dintre punctele de plecare către formarea mithraismului greco-roman. Însă pentru a ajunge la misterele mithriace mai este încă un drum lung. Începând din secolul al V-lea î.Hr., îşi face apariţia zurvanismul, conform căruia Ahura Mazda nu mai ocupa poziţia centrală de zeu etern, suprem, ci a devenit fratele geamăn al lui Ahriman şi fiu al lui Zurvan Akarana, Timpul nesfârşit, după cum ne încredinţează două lucrări, una aparţinând lui Pseudo-Clement (sec. II-III), iar cealaltă scriitorului armean Eznik din Kolb (sec. V)178. Fiecare dintre gemeni devine autorul unei creaţii proprii: Ahura Mazda/Ormazd creează cerul, pământul şi toate lucrurile bune şi frumoase, iar Ahriman creează demonii şi lumea întunericului179. Unele dintre aceste aspecte cosmologice au fost adoptate în religia mazdeistă180, fapt reflectat şi de Plutarh care, în lucrarea sa De Iside et Osiride (46) arată că Zoroastru i-ar fi învăţat pe perşi să-i sacrifice lui Areimanios. El prezintă ceea ce consideră a fi 170

Lieu, 1994, 1-21 şi 105-113; Brown, 1969, 92-103; Hutter, 1993, 2-15; Scibona, 2001, 444-467; Widengren, 1979, 675-695. 171 Smith, 1971, 239-240. 172 Duchesne-Guillemin, 1985, 34-48. 173 Papatheophanes, 1985, 132-137. 174 Schwartz, 1983, 664-697. 175 Orsi, 1988, 155-158. 176 York, 1993, 193-206. 177 Ries, 1990, 2753-2754, cu un interesant comentariu: „Au moment de la reprise du polythéisme mazdéen qui est obligé de récupérer Mithra, un dieu très populaire, ce sont probablement les théologiens réformateurs, eux mêmes de la première fonction, qui ont annexé la force guerrière au domaine propre de la souveraineté religieuse”. 178 Boyce, 1985, 686; Duchesne-Guillemin, 1985, 671; Chaumont, 1985, 706. 179 Duchesne-Guillemin, 1985, 671. 180 Chaumont, 1985, 706.

Zeii universali

91

„doctrina magului Zoroastru care se zice că ar fi trăit cu cinci mii de ani înainte de războiul troian”181. Ahura Mazda (Ormuzd), zeul luminii şi creatorul lumii, reprezenta principiul binelui, iar lui Angra Mainyu (Ahriman), zeul întunericului şi al neştiinţei, îi era caracteristic principiul răului. Mithra se afla între aceste două principii, fiind numit de către perşi mesitēs (mes∂thj), cu sensul de „mijlocitor” sau „mediator”182. Or, acest aspect relatat de Plutarh reprezintă o concepţie târzie a teologilor reformatori mazdeişti. Acelaşi lucru se poate spune şi despre aserţiunea autorului menţionat, pe care o regăsim în lucrarea sa De antro Nympharum, unde arată că Zoroastru ar fi fost primul care ar fi săvârşit o ceremonie de iniţiere într-o grotă183, întrucât acest obicei datează cu siguranţă dintr-o perioadă ulterioară. S-a afirmat uneori că tauroctonia nu şi-ar găsi locul în tradiţiile mazdeene, deoarece în scrierile persane Ahriman este cel care ucide taurul, şi nu Mithra184. Trebuie însă precizat faptul că şi această tradiţie este relativ târzie, dată fiind perioada când a fost redactată Bundahishn, lucrarea care face referire la acest mit, în orice caz după secolul al IIIlea185. Or, cel mai probabil, în opinia noastră, apariţia acestui motiv ar trebui legată de activitatea „arhimagului” (mobad) Kartīr/Kardēr, cel care, în timpul lui Shapur I (243-272 d.Hr.), în intenţia de a reimpune valorile zoroastrismului tradiţional, de care făceau mare caz Sasanizii, a dorit să arunce o lumină negativă asupra tauroctoniei practicată în mediile nezoroastriste. De altfel, Profetul îşi declarase deschis ostilitatea faţă de sacrificiul taurului şi consumul de haoma, practici prezente în lumea iraniană înainte şi în timpul activităţii sale misionare şi preluate ulterior în mazdeism.

181

În legătură cu activitatea lui Zarathustra, vezi şi Shapur Shahbazi, 2002, 7-45; Darrow, 1987, 109-132. 182 Plutarque, Isis et Osiris, 46 (369 E-F). 183 Porphyry, The Cave of the Nymphs, 6 (ed. Arethusa, p. 9). 184 Duchesne-Guillemin, 1985, 672. 185 de Breuil, 1982, 27; vezi capitolul Zoroastrian Religion, în CAHIran, III/2, p. 866906 (îndeosebi p. 877-880 şi 898-202 şi pentru raporturile cu zurvanismul). Reforma sa a fost mai degrabă în realitate una neo-mazdeistă.

92

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Actul creator al uciderii taurului şi simbolismul acestuia legat de sacrificarea Taurului Primordial 186 erau realităţi acceptate încă din perioada ahemenidă chiar şi de către suveranii iranieni, fapt dovedit şi de două întâmplări relatate de istoricii antici în privinţa sacrificării de către Cambyses (529-522) şi Artaxerxes III Ochos (358-338) a taurilor sacri Apis de la Memphis, acţiuni care i-au oripilat pe egipteni 187 . Reinhold Merkelbach comentează într-o manieră sugestivă aceste aspecte arătând că „(...) uciderea taurului Apis trebuie să fi avut mai degrabă o motivaţie mistică. Regele perşilor era o încarnare a lui Mithra. Când apărea acum un taur sfânt, Mithra trebuia să repete marea sa faptă şi să ucidă taurul. Conform concepţiei persane, era un act salvator/mântuitor”188. Semnificaţiile actului creator al tauroctoniei se vor păstra ulterior, iar reprezentări de acest tip au început să apară abia în regatele elenistice începând cu secolul I î.Hr., la Isbarta (Baris) în Asia Mică189, dar şi în Bosporul Cimmerian190 şi sunt legate cel mai probabil de introducerea unui cult dinastic dedicat acestui zeu. Aspectele particulare ale zeităţii reprezentate la Isbarta, îndeosebi prezenţa aripilor, i-a determinat pe unii cercetători să afirme că ar fi vorba în realitate de Nike, zeiţa victoriei191. Însă Nike nu e reprezentată niciodată cu fustanelă. Mai mult, el este flancat de două zeiţe ale victoriei, una dintre acestea având în mână o ramură de palmier, semn al puterii divinităţii, după cum arată M.J. Vermaseren, care menţionează de asemenea scene similare precum cea de la Ptuj 192 . Taurul reprezenta o întruchipare al fertilităţii, asociat simbolismului lunar prin excelenţă, ale cărui fluide, sângele şi sperma asigurau fecunditatea actului creator193. Sacrificiul în sine marca ideea unei mântuiri universale, a întregii umanităţi. Dar, spre deosebire de alte 186

Bivar, 2005, 346-348; pentru clasificarea concepţiilor privind rolul tauroctoniei ca act salvator, Beck, 1974, 2079-2084; Beck, 1998, 123-125. 187 Ries, 1990, 2760. 188 Merkelbach, 1956, 154-156. 189 Cumont, 1939, 70. 190 Kobylina, 1976, 26-27, nr. 27-30; Turcan, 2001, 51-59. 191 Will, 1955, 155, 161-162, 169-176; Beck, 1984, 2019. 192 Vermaseren, 1951, 2294-295. 193 York, 1993, 204-205.

Zeii universali

93

zeităţi orientale, Mithra – identificat cu „Regele salvator” în opinia lui Geo Widengren – realizează acest lucru prin jertfa principiului fertilizator, şi nu prin sacrificiul propriu, pentru că el nu este un zeu care moare şi reînvie194. Soarele, Luna şi cerul înstelat însoţesc aproape întotdeauna imaginea sacrificiului lui Mithra reprezentat în apropierea unei grote naturale – scenă cultuală centrală plasată în spatele altarelor din mithraea şi spelaea – la fel cum gravitau în jurul muntelui Hara, locuinţa lui Mithra în zoroastrismul avestic195. Triumful lui Mithra însemna triumful luminii asupra întunericului, fapt sugerat şi de unele reprezentări mithriace, precum cele de la Marino, Capua şi Barberini196, unde Soarele binecuvântează actul creator trimiţând o rază de lumină spre capul divinităţii. De asemenea, atunci când privirea sa nu e îndreptată spre interlocutor, zeul întoarce capul spre Sol/Helios, plasat de obicei în stânga scenei. Or, aceleaşi raze care lovesc capetele demonilor sunt înfăţişate şi pe fresca de la Hawarte. Unii cercetători, precum J. Duchesne-Guillemin şi M. York au subliniat de altfel importanţa principiului opoziţiei şi al polarităţii sau al dualităţii luni-solare în scenele tauroctonice197, fapt indicat nu doar de prezenţa Lunii şi a Soarelui, ci şi a corbului şi a cocoşului sau a dadoforilor. Cautes şi Cautopates ţineau torţele îndreptate în direcţii opuse, marcând momentele începutului şi sfârşitului de ciclu astral, fiind în multe dintre cazuri identificaţi cu Mithra, atât pe unele inscripţii apusene, cât şi de către Pseudo-Dionisie Areopagitul, care în Epistola a VII-a vorbeşte despre sărbătorile dedicate de magi în amintirea întreitului Mithra198. Împreună, cei trei formează o imagine a eternităţii marcată de succesiunea ciclurilor astrale. Spre această concluzie ne-ar putea conduce şi simbolurile care apar uneori în legătură cu purtătorii de torţe. Este vorba despre măciucă – proprie zeului avestic199 –, dar atribuită dadoforilor pe vasul descoperit la Mainz, precum şi de arc, pus în legătură cu principalele momente mitologice, „scena vânătorii” reprezentată la Dura Europos şi „miracolul ploii” pe stela de la Neunheim. Arcul apare şi în 194

Turcan,1982, 173-191. Widengren, 1960, 1-25. 196 Beck, 1984, 2032, 2034. 197 Beck, 1985, 309; York, 1993, 309. 198 Sf. Dionisie, Epistola VII, 2 (p. 260, ed. rom.). 199 Eliade, 1991, 321. 195

94

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

mâna unui pater, care desăvârşeşte actul iniţierii neofitului însoţit de heliodromus, în singura scenă de acest gen prezentă pe vasul de la Mainz200. Acest din urmă element simbolic apare la Cautopates, pe fresca deteriorată a mithraeum-ului de la Perge, din sudul Asiei Mici, datând din a doua jumătate a secolului al II-lea d.Hr.201. Tauroctonia marca iniţial începutul ciclului de primăvară şi era cel mai probabil pusă în legătură cu sărbătoarea mithrakana, care se defăşura iniţial la echinocţiul de primăvară, iar apoi la echinocţiul de toamnă după reformarea calendarului în 150 î.Hr. de către suveranii Arsacizi” 202 . Astfel, Mithra ajunge să fie identificat cu un stăpân al echinocţiilor, aşa cum ne încredinţează şi Porphyrios203. Ca urmare a reformei parthice, mithrakana ajunge să fie identificată cu sărbătoarea iraniană a Anului Nou persan, Nawroz, atunci când se considera că lumea era reînnoită prin repetarea simbolică a cosmogoniei de către suveran 204 . Însă această reformă va avea implicaţii mult mai profunde pentru ideologia religioasă a suveranilor greco-persani din perioada elenistică şi a celor sasanizi de mai târziu, subliniind calitatea acestora de reprezentanţi ai divinităţii ca purtători ai aurei divine, hvareno „lumina divină” sau „focul regalităţii”205. Mithra ajunge un protector al dinastiei, suveranul însuşi fiind socotit o reîncarnare a sa. Acesta din urmă primeşte puterea divină din mâna zeului, aspect subliniat de reliefurile commageniene de la Nimrud Dagh şi Arsameia Nymphaios, din timpul suveranului elenistic greco-persan Antiochos I. Această scenă numită dexiosis sublinia fidelitatea faţă de cotractul206 încheiat între cele două părţi. Interesant este că ea apare şi în mithraismul greco-roman pe altarul lui Flavius Aper de la Poetovio (Ptuj), unde părţile contractante sunt Helios/Sol şi Mithra207. Dar şi în lumea romană zeul îşi va păstra probabil aceleaşi calităţi de protector al casei imperiale, în ciuda faptului că, după cum remarcă pe bună dreptate 200

Beck, 2000, 145-180. IGSK, 54.I, 248. 202 Malandra, 1985, 96; Boyce, 1975, 107-108. 203 Porphyry, The Cave of the Nymphs, 24; Beck, 2000, 157. 204 Eliade, 1991, 316. 205 Ries, 1990, 2760-2761; Chaumont, 1985, 706. 206 Ries, 1990, 2761-2762. 207 Clauss, 2000, 59. 201

Zeii universali

95

şi Marcel Simon, Mithra nu a fost niciodată acceptat în mod oficial în cadrul panteonului roman208. Astfel se explică expresia fautor imperii sui, „protector al imperiului lor” de pe o dedicaţie din 308, descoperită la Carnuntum (în Pannonia Superior), unde Diocletian şi ceilalţi Tetrarhi sunt numiţi Iovii et Herculii religiossimi Augusti et Caesares209, dar şi emiterea unor monede locale, la Tars (Cilicia), în timpul lui Gordian III înaintea plecării acestuia în campanie împotriva perşilor. Cu siguranţă, aceste dovezi subliniază importanţa politică, dar şi sprijinul ideologic faţă de autoritatea imperială. O teorie seducătoare privitoare la originea misterelor mithriace îi aparţine cercetătorului canadian Roger Beck. În articolul său din 1998, intitulat The Mysteries of Mithras: A New Account of their Genesis, el susţine – insistând asupra rolului elementelor militare commageniene şi a recentei descoperiri din 1997 a mithraeum-ului din Doliche – ipoteza unei origini commageniene a acestor mistere, situată la începutul primului secol d.Hr., dacă nu chiar mai devreme210. J. Campbell recunoştea în unele pasaje din Rig Veda pe Mitra ca zeu solar 211 . Ideea este interesantă, întrucât până nu demult s-a considerat că identificarea lui Mithra cu o divinitate solară este de dată mai recentă. Aserţiunea cercetătorului este confirmată de descoperirile monetare relativ recente de pe teritoriul Imperiului Kuşan, datând din primele două secole ale erei creştine. Pe o monedă de bronz emisă în timpul regelui Huvishka (secolul al II-lea), Mithra are capul înconjurat de raze212. Zeul era menţionat pe monedele kuşane îndeosebi cu numele Miro sau Miiro213. De altfel, din panteonul extins al Imperiului Kuşan făceau parte nu doar Ahura Mazda şi Buddha, ci şi Herakles, Serapis sau divinitatea lunară Mao (echivalentul lui Mên microasiatic) 214 . Mithra era identificat uneori cu Apollo sau Helios215. Fireşte, se ştie 208

Simon, 1979, 411-425. Clauss, 2000, 7, 28. 210 Beck, 1998, 115-128. 211 Rig Veda, VIII, 25, 3; X, 36, 3; X, 132, 6; cf. Campbell 1969, p. 63. 212 Stawinski, 1979, 64-65. 213 Turcan, 2000, 37. 214 Stawinski, 1979, 90-91. 215 Stoyanov, 1999, 56. 209

96

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

îndeobşte că au existat anumite tendinţe sincretice din timpul dominaţiei primilor regi kuşani, Vima Kadphises (sec. I d.Hr.), Kanishka şi Huvishka (sec. II d.Hr.) datorită climatului de toleranţă religioasă existent în timpul domniei acestora. Însă este foarte probabil, având în vedere pasajele amintite anterior din Rig Veda, ca zeitatea să fi avut atribute solare mult mai devreme decât se considerase iniţial. Primele dovezi legate de iniţiere în cultul microasiatic al lui Mithra apar destul de timpuriu, în perioada elenistică, atunci când se produce o schimbare fundamentală în privinţa concepţiei legate de cultul lui Mithra în lumea microasiatică, dar şi cea siro-palmiriană. Aceasta întrucât dispare dominaţia politică a suveranilor iranieni asupra acestor teritorii, fapt care a avut importante consecinţe216, întrucât se pierde legătura directă cu zonele de origine, cultul lui Mithra devenind doar un cult al diasporei iraniene. J.Z. Smith subliniază modificările care se produc în privinţa religiilor greco-orientale atestate în diaspora în perioada elenistică: (1) o preocupare mai scăzută elementelor etnice din diaspora faţă de zonele de origine, paralel cu adoptarea unor elemente noi legate de viziuni, epifanii, călătorii celeste (de menţionat faptul că în cultul mithriac apare pentru prima dată menţionată ideea unei călătorii celeste a sufletului)217; (2) transformarea acestor sisteme religioase din religii „naţionale/etnice” în religii preocupate de salvarea individului şi devoţiunea personală şi aspecte legate de transcendent: „It was a shift (…) from «birthright» to «convinced» religion” ; (3) grupurile de aderenţi nu mai includ doar anumite elemente etnice (ce continuau să vorbească limba nativă sau aflate la a doua sau a treia generaţie şi fuseseră asimilaţi din punct de vedere lingvistic), ci şi numeroşi convertiţi din rândul altor populaţii, fapt care a dus bineînţeles la asimilarea de noi concepţii religioase, sincretisme şi o reinterpretare practic a vechii credinţe218. Astfel s-ar explica şi prezenţa ceremoniilor iniţiatice atestate la piraţii cilicieni amintit de Plutarh (Viaţa lui Pompei, 24), precum şi momentul relatat de autorii antici privind iniţierea lui

216

Merkelbach, 1956, 154-156. Segal, 1981, 353-357. 218 Smith, 1971, 237-238. 217

Zeii universali

97

Nero şi participarea la ospeţele sacre în cinstea lui Mithra. Iniţierile sunt menţionate şi în inscripţii începând cu secolul al III-lea î.Hr. Noile realităţi religioase sunt dovedite de inscripţia de la Ariaramneia (Rhodandos, în prezent Faraşa) din Capadocia (Mithra 3)219. Ea a fost descoperită în 1907 de către H. Grégoire pe o stâncă din munţii Taurus 220 şi aminteşte iniţierea unui mag al lui Mithra. F. Cumont, în studiul său Mithra en Asie Mineure, reproduce inscripţia sub forma: Sag£rioj ‚ Mag?[af◊]rnou ‚ strathgÕj ‚ 'Ariaramne?∂?(aj) ‚ œm£geuse M∂qrV şi apoi hrt[ml] ?ygp ‚ Agj br /rpgtm rb rgz221. Numele muntelui Ariaramna, precum şi al apei din apropiere şi prezenţa magilor mezi mai sunt menţionate pe aşa-numitele „tăbliţe ale fortificaţiilor” de la Persepolis cu cel două secole înainte 222 . Semnificaţia textului bilingv, greco-aramaic, a fost interpretată în maniere diferite, atât în privinţa datării, cât şi a sensului. Cumont aprecia că ar proveni din sec. I d.Hr., însă lucrări mai recente o încadrează în perioada elenistică, undeva între sec. III-I î.Hr. În opinia savantului belgian, expresia œm£geuse M∂qrV are înţelesul de „a deveni mag al lui Mithra”, indicând astfel faptul că epigrafa ar fi fost gravată cu ocazia unei ceremonii de iniţiere 223 . R. Beck şi S. Mitchell nu amintesc nimic despre o eventuală iniţiere, ci doar de celebrarea de către strategul Sagarios Magaphernos a unei ceremonii dedicate zeului Mithra224. O altă dedicaţie la fel de interesantă este şi cea de la Sarıhüyük (Mithra 10)225, din teritoriul Ancyrei. Inscripţia a putut fi doar parţial 219

Mitchell, 1993, II, 29; Beck, 1984, 2018-2019; Will, 1955, 15; Nock, 1942, 349; Cumont, 1939, 68; CMRDM, I, 19; Grégoire, 1908, 445. 220 Mitchell, 1993, 29; Beck, 1984, 2018-2019. 221 Cumont, 1939, 68. 222 Schwarz, 1983, 687-688; Papatheophanes, 1985, 108-134. 223 Papatheophanes, 1985, 108-134: „Nous avons exprimé naguère l’opinion que em£geuse M∂qrV devait peut-être se traduire, suivant une signification fréquente de l’aoriste, par «devint mage de Mithra»” ; vezi şi Vermaseren, 1963, 22. 224 Beck, 1984, 2018-2019: „…? celebrated a Magian rite for Mihres”; Mitchell, 1993, 29: „… a Graeco-Aramaic bilingual text shows a regional official called a stratêgos conducting a Mazdean ceremony for the god”. 225 RECAM, II, 404; Gordon, 1994, 470.

98

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

descifrată, însă după toate probabilităţile erau prevăzute pedepse pentru cei care au încercat să-şi însuşească în mod abuziv fondurile templului, după cum arată editorul epigrafei, care o datează în secolul I. d.Hr.226. Datorită împrumuturilor pe care aceştia le contractaseră şi nu le-au returnat, rudele lor, adică „binefăcătorii şi rugătorii” s-au văzut puşi în imposibilitatea de a-şi putea achita îndatoririle faţă de templu. Tot în această epigrafă se face aluzie şi la existenţa unei tradiţii transmise „de magi în privinţa lui Mithra”. Tipologia eroului născut din stâncă este des întâlnită în cadrul ciclurilor mitologice răspândite îndeosebi în Caucaz, care prezintă similitudini cu tradiţiile mitologice anatoliene sau evreieşti. Astfel, legenda frigiană a lui Agdistis, poemele osetine, miturile evreieşti privitoare la Armillus şi cele georgiene despre Amirani au probabil ca origine comună Cântul lui Ullikummi, cunoscut din tradiţiile hittito-hurrite227. Formularea cea mai apropiată de versiunea hittită este dată însă de legenda naşterii lui Diorphus, menţionată de Pseudo-Plutarh (De Fluviis, 23, 1-4). Mărturia sa a fost deseori invocată în sprijinul ipotezei privitoare la originea iraniană a misterelor mithriace, precum şi pentru a întări aserţiunea referitoare la excluderea femeilor din cadrul cultului mithriac 228 . Această din urmă teorie a fost însă pusă sub semnul întrebării în ultimii ani, îndeosebi de către cercetătorul american J. David229. Pseudo-Plutarh arată că Mithra, care în realitate ura femeile, 226

Mitchell, II, 1993, 29: „The overall sense of this inscription seems to have been to prescribe penalties for those who misappropriated temple funds”. 227 Russel, 1990, 2679-2692; Jong, 1997, 291. Pe tăbliţele hittite este relatată legenda naşterii lui Ullikummi, ca urmare a împreunării zeului Kumarbi cu o stâncă de lângă cetatea Urkish: „La Iazul rece se află stânca mare./ Măsoară în lungime vreo trei leghe,/ Lăţimea ei – o jumătate de leghe./ Ci mintea-i ştie tot ce-o să se-ntâmple./ Sempreunează dar cu Stânca mare/ şi-aceasta îi cunoaşte bărbăţia,/ De cinci ori o cuprinse-n braţe, / De zece ori în braţe-o strânse…”. Copilul născut din stâncă fu încredinţat Mamei Zeilor, devenind apoi un uriaş de stâncă, pe care doar Teshub, Ea şi alţi 70 de zei au reuşit să-l înfrângă în luptă. (Cf. Tăbliţele de argilă…, 1981, 237-245). 228 David, 2000, 137; Vermaseren, 1951, 290-291; Yarshater, 1983, 853-856. 229 David, 2000, 121-141; în încheierea studiului său, David apreciază că „…the status of women within the mysteries of Mithras, like so many aspects of this enigmatic religion, is perhaps indeterminable. Women were involved with the cult in some areas, but whether they were actually initiated is uncertain. Regardless, to state that

Zeii universali

99

dar voia totuşi să aibă parte de un fiu, a fecundat o stâncă, situată undeva lângă cel mai important râu al Armeniei, Araxes. Stânca a dat naştere, atunci când a venit vremea, unui băiat numit Diorphus, care l-a provocat însă pe Ares la luptă, iar după ce a fost ucis de către acesta, a fost transformat de către zei într-un munte ce-i poartă numele230. Russel identifică această ultimă zeitate cu Vahagn, divinitate a furtunii, fulgerelor şi ploii231. În ciuda similitudinilor cu legenda anatoliană a lui Agdistis, bisexualitatea lui Mithra este practic imposibil de dovedit, fapt indicat şi de Vermaseren232. Nici mărturia lui Firmicus Maternus nu este pe deplin edificatoare în acest sens233. Celsus aminteşte unele elemente ale doctrinei mithriace în varianta sa persană: „în cultul lui Mithra găsim un simbol al celor două circuite ale cerului, unul nemişcat, iar celălalt atribuit planetelor. Iar simbolul este următorul: o scară cu şapte porţi, iar deasupra scării este a opta poartă”234 . Porţile respective sunt interpretate ca fiind reprezentarea celor şapte ceruri planetare pe care sufletul trebuia să le parcurgă235, invocându-se un pasaj anterior din opera lui Origen în care este menţionată credinţa vechilor elini în existenţa sferelor planetare236. Celsus asociază aceste porţi cu unele metale şi planete cunoscute: prima poartă, din plumb, este a lui Saturn; a doua, din cositor, corespunde lui Venus; a treia, din bronz, lui Jupiter; a patra, din fier, lui Mercur; a cincea, women were excluded from the rites is to dismiss a substantial amount of evidence, and to repeat a time-honoured scholarly misinterpretation” (141). 230 de Jong, 1997, 291-294. 231 Russel, 1990, 2683-2684; Grigorian, 1993, 166. 232 Vermaseren, 1951, 288: „It is not possible to prove the bisexual character of Mithras, though it is remarkable that apparently his sex is sometimes not indicated and is still hidden in the rock”. 233 Firmicus Maternus, De errore profanarum religionum, V, 1-2. Amintind despre cultul focului în lumea persană, el arată că magii considerau că acesta era compus din două puteri, corespunzătoare celor două sexe (ad utriusque sexus). Însă, în paragraful următor, Maternus, deşi arată că magii puneau în legătură cultul său cu puterea focului, îl indică totuşi pe Mithra ca o zeitate masculină. 234 Origen, Contra lui Celsus, VI, 22. 235 Eliade, 1995, 126-127. 236 După Platon, sufletele în drumul lor de la pământ spre cer, pentru a ajunge la locul unde se află „câmpia adevărului”, sunt conduse de vizitii prin bolţile cereşti. Vezi în acest sens pasajul din Platon, Phaidros, 248 a-d.

100

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

„din amestec de mai multe metale”, lui Marte; a şasea, din argint, astrului selenar şi, în sfârşit, a şaptea poartă este din aur şi corespunde Soarelui, „ale cărui culori le imită”. Dincolo de explicaţiile, evident puerile, ale lui Celsus – combătute de Origen, care spune că „el adaptează nişte date muzicale la cele citate din teologia persană” – se pare ca exista o corespondenţă clară între cele şapte porţi şi simbolurile planetare, chiar dacă nu în ordinea prezentată237. Faptul că relatarea lui Celsus conţine un sâmbure de adevăr este întărit de simbolistica elementelor prezente pe pavimentul mithraeum-ului numit al „celor şapte sfere” – Mitreo delle sette sfere – descoperit la Ostia. Pe mozaicul din interiorul mithraeum-ului sunt prezentate simbolurile zodiacale, care încadrează şapte semicercuri corespunzătoare cerurilor planetare sau mai degrabă celor şapte trepte de iniţiere pe care le întâlnim reprezentate pe un alt mithraeum de la Ostia, cel al lui Felicissimus. Prima menţiune a taurobolium-ului în context mithriac se consideră că este cea aparţinând lui P. Papinius Statius, care, către anul 80 d.Hr. vorbea despre „Mithra care sub stâncile grotei persane răsuceşte coarnele îndărătnicului taur” 238. Savantul belgian F. Cumont considera că practica înjunghierii taurului – taurobolium – a fost adoptată de comunităţile mithriace de la adepţii Marii Mame anatoliene. Romanii ar fi împrumutat acest rit din templele capadociene, caracterul său fiind schimbat sub acţiunea credinţelor mazdeene239. După cum subliniază şi R. Turcan, se pare că şi orientarea sanctuarului avea o importanţă foarte mare întrucât, în momentul în care 237

Origen, Contra lui Celsus, VI, 22. P. Papinius Statius, Thebais, I, 716-719: „Adsis, o memor hospitii, Iunoniaque arua / dexter ames, seu te roseum Titana uocari / gentis Achaemenidae ritu, seu praestat Osirin / frugiferum, seu Persei sub rupibus antri / indignata sequi torquentem cornua Mithram”. În traducerea franceză (ed. Lesueur, p. 27): „Ô, reste à nos côtés, souviens-toi que tu fus notre hôte, aime et protège le pays cher à Junon, que je t’invoque, selon ta préférence, sous le nom de rouge Titan suivant le rite des Achéménides, ou sous celui d’Osiris dieu de la fertilité, ou le Mithra qui, sous les rochers de l’antre perséenne, tord les cornes du taureau qui refuse de le suivre”. 239 Cumont 1904, 1949; S. Sanie arată că nu doar ritul tauroboliei a fost împrumutat din cultul lui Kybele şi al lui Attis, ci şi simbolul pinului, cf. Sanie, 1982, 505-506. 238

Zeii universali

101

mithraeum-ul se deschidea adoratorilor zeului, lumina solară trebuia să cadă pe imaginea centrală a lui Mithra Tauroctonus! În acest sens, multe dintre aceste mithraea sau spelaea aveau intrarea orientată către sud-est sau sud240, după cum majoritatea altarelor săpate în stâncă, din Frigia, aveau la rândul lor aceeaşi orientare. Conform tradiţiei, cel care a consacrat în munţi o asemenea grotă (spelaeum) lui Mithra a fost Zoroastru. Acest fapt este confirmat de o relatare a lui Porphyrios: „(…) Perşii numesc peşteră locul în care îl aduc pe cel iniţiat în mistere, arătându-i calea pe care sufletele coboară (în adâncuri) şi apoi se întorc din nou. Eubulos afirmă că Zoroastru a fost cel dintâi care i-a închinat lui Mithra, creatorul şi părintele tuturor, o grotă naturală; se găsea în munţii din apropierea Persiei şi era udată de izvoare şi acoperită de flori şi frunzişuri. Această grotă închipuia imaginea lumii zămislite de către Mithra şi a lucrurilor pe care grota le conţinea, într-o dispunere ordonată, asigurându-i (zeului) simbolurile elementelor şi mediilor universului... Inspirându-se din aceste credinţe cred, pitagoricienii – şi mai târziu Platon – denumeau lumea grotă şi peşteră. Într-adevăr, la Empedocle, forţele ce călăuzesc sufletele spun: «Ajuns-am pe acoperişul acestei grote»” 241 . Interesant este că deşi Porphyrios îl consideră pe Zoroastru primul dedicant al unei asemenea construcţii cultuale, subliniază faptul că aceasta se găsea nu în teritoriul persan propriu-zis, ci în munţii din apropierea Persiei, o zonă pe care Ehsan Yarshater o numeşte „Iranul exterior”, care poate indica teritoriile din estul Anatoliei sau din Armenia242. În mod firesc, ca şi în cazul altor ceremonii de tip iniţiatic, introducerea neofitului în peşteră/grotă, spelaeum, însemna un act purificator în sine, denumit regressus ad uterum, a cărui semnificaţie simbolică a fost descifrată de M. Eliade243. Gestul avea sensul revenirii iniţiatului la stadiul embrionar, pentru a renaşte, regenerat şi metamorfozat, într-o nouă viaţă244. Intrarea neofitului în peşteră reprezenta aşadar o întoar240

Turcan, 2000, 76-77. Porphyrios, De antro Nympharum, 6-8; DS, III, 75. 242 Yarshater, 1983, 854-855. 243 Eliade, 1995, 69-71. 244 Eliade, 1995, 68. 241

102

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

cere la origini, pentru ca de aici să se producă înălţarea către cer. Prin însuşi caracterul ei central, peştera desemnează locul naşterii şi al regenerării245. R. Beck considera că locul de constituire al misterelor mithriace îl reprezenta teritoriul regatului commagenian. Până la includerea sa în statul roman, Commagene era un stat clientelar condus de C. Iulius Antiochus IV Epiphanes (37-72 d.Hr.), descendent al unei dinastii greco-iraniene246. Deposedat de regat de către Gaius Caligula, dar stăpânind probabil în continuare un teritoriu în sudul Lycaoniei, Antiochus a reprimit regatul în timpul lui Claudius, precum şi o parte din Cilicia247. Beck face distincţia între grupul fondator şi grupul de tranzit. În opinia sa, grupul fondator trebuia să facă dovada: a) unei puternice tradiţii de factură iraniană, centrată pe cultul lui Mithra; b) unei tradiţii occidentale „în care astrologia a oferit principalele metafore ale cosmologiei şi soteriologiei”248. Cultul regal commagenian, ca şi cele similare din alte state învecinate, Armenia, Capadocia, Pontul sau Cilicia, a jucat un rol important în perioada elenistică în transmiterea mithraismului249, după cum o demonstrează dedicaţia datând de la mijlocul secolului I î.Hr. a lui Antiochus, prezentată anterior. O dată cu anexarea Commagenei şi includerea sa printre provinciile imperiului, elementele militare autohtone şi familiile acestor soldaţi au jucat un rol important, în propagarea mithraismului250. Trupele regale au intrat în contact cu militari romani din legiunile XV Apollinaris, V Macedonica şi II Adiutrix şi înainte de 72 d.Hr., în timpul asedierii Ierusalimului, când regele commagenian a oferit sprijin trupelor romane implicate în primul război iudaic251, în războaiele

245

DS, III, 78. Despre originea şi istoricul acestei dinastii la Sullivan 1977, 732-798. 247 Josephus Flavius, Jewish Antiquities, XIX, 276-277; Cassius Dio, Istoria romană, LX, 8, 1. 248 Beck, 1998, 117-119. 249 Turcan, 2000, 25. 250 Beck, 1998, 122: „What I propose, then, is that the Mysteries of Mithras were developed within a subset of these Commagenian soldiers and family retainers and were transmitted by them at various points of contact to their counterparts in the Roman world”. 251 Tacitus, Istorii, V, 1; Flavius Josephus, Istoria războiului iudeilor…, V, 1, 6. 246

Zeii universali

103

civile din 68-69 d.Hr. prin ajutorul dat lui Otho împotriva lui Vitellius252 şi în campania lui Domitius Corbulo împotriva armenilor253. Teoria lui Beck, cu toate aspectele sale pozitive, este totuşi prea restrictivă atât în privinţa ariei de formare a mithraismului ca religie de mistere – limitându-se la teritoriul regatului commagenian –, cât şi în legătură cu aşa-numitul grup fondator, identificat în opinia sa cu supuşii statului respectiv. În opinia noastră aria în care s-au produs aceste mutaţii trebuie să fi fost cu mult mai mare, incluzând cel puţin o parte, dacă nu întreg teritoriul viitoarelor provincii romane din sud-estul Asiei Mici (Cilicia, Commagene, Capadocia, Pont şi Armenia). Existenţa unor teofore precum Mithridates la unii dinaşti microasiatici nu doar în epoca elenistică, ci şi în cea romană poate constitui un indiciu asupra prestigiului de care se bucura această divinitate254. De asemenea, o parte dintre satrapii din Anatolia erau denumiţi Mithridates, Mithrobarzanes sau Mithraphernes255. La Comana Capadociei sunt înregistrate numeroase nume derivate din radicalul miqr-/mitr-, chiar şi după cucerirea romană: Mithrateidios, Mithratochmes, Iulius Mitra, Mithres sau Mithrei256. Existenţa unor dedicanţi purtând numele M∂qrhj mai este atestată şi pe alte inscripţii de la Tyana, în sud-vestul Capadociei257, şi de la Ilğin, în regiunea Sultan Dağı în centrul Anatoliei258. În statele elenistice care au luat naştere după dispariţia imperiului lui Alexandru cel Mare s-au impus tot mai mult tendinţele cosmopolite şi universaliste, interferenţele existente între cele două lumi, cea grecomacedoneană şi cea orientală, având implicaţii multiple, atât în domeniul religios, cât şi în cel al filosofiei, artei literaturii, ştiinţelor şi arhitecturii259. Sincretismul a devenit caracteristica dominantă a întregii perioade care succede momentului marcat de instituirea statelor elenistice 252

Tacitus, Istorii, II, 25. Tacitus, Anale, 13, 7-8; în timpul domniei lui Nero. 254 Josephus Flavius, Jewish Antiquities, XIV, 112-114; XVI, 18 (pentru Mithridate VI Eupator, regele Pontului); XIV, 128-136, 138-139, 193 (pentru Mithridates din Pergam). 255 Turchi, 1923, 176. 256 Harper, 1968, 145. 257 IGSK, 55.I, 83. 258 IGSK, 62, 331. 259 Eliade, 1995, 137. 253

104

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

şi se sfârşeşte imediat după oficializarea religiei creştine prin edictul de la Milano (Mediolanum) din 313 d.Hr. În consecinţă, se produce şi o modificare a percepţiei asupra vechilor divinităţi persane, care se elenizează, purtând nume şi împrumutând unele atribute ale divinităţilor greceşti. Astfel, întâlnim de exemplu în Commagene, la mijlocul primului secol î.Hr., zei care poartă nume mixte, greceşti şi iraniene: Zeus Oromazdes, Apollo Mithra Helios Hermes sau Artagnes Ares260. Pe inscripţia de la Nemrud Dagh pe care apar aceste divinităţi, Antiochus din Commagene (69-34 î.Hr.) se revendică a fi unul dintre urmaşii suveranului ahemenid Darius (522-486 î.Hr.), fiul lui Hystaspes, dar şi al lui Seleukos I Nikator (cca 358-280 î.Hr.). Instituirea cultului şi sărbătorilor zeităţilor menţionate se făcea „urmând vechea tradiţie a perşilor şi grecilor, originea binecuvântată a neamului meu”261. Fenomenul amintit este prezent în toate regiunile care până la cucerirea romană au fost guvernate de dinaşti ce pretindeau că sunt urmaşi ai ultimilor suverani ahemenizi: Capadocia, Pont, Commagene, Armenia. Frecvenţa numelui Mithradate la unii membri ai acestor case regale, precum şi în cazul altor categorii de dedicanţi sugerează şi o anumită devoţiune faţă de vechea credinţă mithriacă de origine persană. Cultul lui Mithra este foarte puţin atestat în mediile greceşti sau elenizate din vestul şi nord-vestul Asiei Mici262. Prezenţe ale cultului mithriac au fost identificate la Trapezunt 263 , Heracleea Pontică 264 şi Amisos în Pont, Amastris în Paflagonia, Kios în Bitinia, Daskyleion, Amorion265, Aezanitis266 în Frigia, Ariaramneia (Faraşa)267, Kaisareia268,

260

Duchesne-Guillemin, 1993, 1084. Cumont, 1904, 1944. 262 Turcan, 2000, 49-50. 263 Cumont, 1939, 71-74. 264 SEG, 47, 1997, nr. 1503. 265 TMMM, II, 91, nr. 4; Cumont, 1939, 70; Wüst, 1932, col. 2151. 266 Beck, 1998, 119. 267 Cumont, 1939, 68; Mitchell, II, 1993, 29, n. 162; Beck, 1984, 2018-2019. 268 CIL, III/1 suppl., 6772 = TMMM, II, 91, nr. 2; Clauss, 1992, 238. 261

Zeii universali

105

Tyana (Kilisse-Hissar)269 şi Arabissos în Capadocia, Nemrud Dagh în Commagene, Anazarbos 270 şi Tars în Cilicia, Derbe şi Artanada în Lycaonia, Baris (Isbarta) în Pisidia 271 , Hierokaisareia şi Hypaipa în Lydia, Colofon în Mysia272, Kawagh-Dagh273 şi Oinoanda274 în Lycia. În vestul Asiei Mici a fost descoperită doar o singură inscripţie, în latină, la Colofon în Mysia, dedicată lui Deus sanctus invictus Mit(h)ra275, ceea ce întăreşte aserţiunea privitoare la impactul redus al cultului în mediile greceşti sau puternic elenizate276. O mare incertitudine a fost exprimată de asemenea în privinţa sanctuarelor de la Pergam şi Kapikaya, dacă ele ar trebui sau nu să fie incluse în categoria lăcaşurilor de cult mithriace277. Un spelaeum a existat însă cu siguranţă la Trapezunt, în Pont, pe înălţimea unei coline situate la răsărit de oraş şi care până în Evul Mediu a purtat denumirea de Miqr∂oj bounÒj („dealul lui Mithra”)278. Legenda sfântului Eugen, patronul oraşului, menţionează distrugerea idolului de către martir, pe locul unde ulterior a fost ridicată biserica Sf. Ioan Botezătorul279. Pe monedele microasiatice, Mithra este adesea reprezentat având capul înconjurat de raze. În timpul lui Traian, la Trapezunt este reprodus bustul zeităţii, iar pe cap aceasta poartă o bonetă frigiană radiată. 269

IGSK, 55.1, 34 = TMMM, II, 91, nr. 3; vezi şi IGSK, 55.1, 83, unde apar teoforele Mithres şi Mâ. 270 IGSK, 56, 9; Clauss, 1992, 238. 271 Cumont, 1939, 70-71, cu prezentarea reliefului de la Isbarta şi comentarii asupra particularităţilor iconografice ale monumentului care înfăţişează scena tauroctoniei. 272 CIMRM, 24B (supl.); Clauss, 1992, 238; Beck, 1984, 2018-2019. 273 Wüst, 1932, col. 2151. 274 Milner, Smith, 1994, 71. 275 Clauss, 1992, 238; Beck, 1984, 2018-2019 (Deo sancto invicto Mit(h)rae). 276 Clauss, 1992, 238. 277 Dahlinger, 1979, 793-801; Dahlinger, 1977, 51; Turcan, 2000, 35; Clauss, 1992, 293, în legătură cu atestarea cultului mithriac la Amasia, Antiohia şi Pergam. 278 Cumont, 1932, 71: „Dans le Pont, où régnèrent des Mithridate, Mithra fut certainement adoré comme dieu tutélaire depuis l’époque hellénistique, et l’on savait depuis longtemps que la ville de Trapézus l’honorait spécialement. La légende locale raconte comment le martyr détruisit une idole sur la colline qui encore au Moyen Age s’appelait Miqr∂oj bounÒj”. 279 Cumont, 1932, 71; BHG2, 609; Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, 20 ian., p. 406; cf. Delehaye, 19332, 172.

106

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Începând cu perioada domniei comune a împăraţilor Marcus Aurelius şi Lucius Verus, tipologia se modifică. Mithra este înfăţişat călare, în maniera cavalerului anatolian280, cum mai sunt reprezentaţi de altfel şi Mên sau Sozon 281 . Pe o monedă de la Tarsus este gravată legenda TARSOU MHTROPOLE şi a fost emisă în timpul campaniei lui Gordian al III-lea (238-244 d.Hr.) împotriva perşilor282. Epigrafa care apare pe un altar descoperit la Anazarbos (Anazarva) în Cilicia a supravieţuit într-o formă fragmentară, iar partea de început este destul de dificil de reconstituit: [[---]] ‚6 [[`up£tou tÕ]] b/, p(atrÕj) p(atr∂doj) [M. AÙrˇ?]‚lioj S◊leukoj ≤e[reÝj kaπ] ‚8 pat¾r di¦ b∂ou (Mithra 2)283. Ea datează în opinia lui R. Turcan din secolul al II-lea şi a fost dedicată lui Zeus-Helios-Mithra de către un personaj care îndeplinea simultan funcţiile de preot şi pater (≤e[reÝj kaπ] pat¾r)284. Funcţiile erau compatibile şi nu se condiţionau reciproc. Cu alte cuvinte, nu era obligatoriu ca o persoană să îndeplinească în acelaşi timp şi funcţia sacerdotală şi pe cea de şef al comunităţii. Manfred Clauss consideră că, având în vedere descoperirea inscripţiei într-o colonie romană, terminaţia [---]lioj întregeşte numele unui dedicant purtând tria nomina: [M. AÙrˇ?]‚lioj S◊leukoj285. Aceeaşi opinie a fost împărtăşită şi de editorul volumului de inscripţii referitor la epigrafele de la Anazarbus şi din împrejurimi, Mustafa Hamdi Sayar, care reconstituie textul astfel, începând cu rândul al şaselea286: „[---] Konsul zum zweiten Mal, Vater des Vaterlandes, M(arcus) Aurelius Seleukos lebenslänglich Priester und «Vater» auf Lebenszeit des Zeus Helios, des unbesiegbaren Mithras, hat den Altar (geweiht) entsprechend seinem Versprechen an die Vaterstadt”. 280

În ipostaza de cavaler, Mithra apare deseori pe monumentele de pe coasta de est şi sud a Mării Negre, dar şi în Regatul Bosporan; cf. Ustinova, 1999, 270-275. 281 Cumont, 1939, 72; Sartre, 1996, 325; Olhausen, 1990, 1887-1890 (pentru Mên Pharnakou şi Mithra). 282 Cumont, 1908, 1945; Turcan, 2000, 25. 283 IGSK, 56, 9; AMS, 53, 18; Clauss, 1992, 238; CIMRM, II, 27bis (supl.); AE, 1954, 7; SEG, 12, 1955, 515. 284 Turcan, 2000, 25. 285 Clauss, 1992, 238. 286 IGSK, 56, 9 = CIMRM, II, 27bis (suppl.) = SEG, XII, 1955, 515. Sayar datează inscripţia în secolul al III-lea.

Zeii universali

107

La Tyana (Kilise Hisar), în Capadocia, a fost descoperită în interiorul unei moschei o inscripţie, a cărei provenienţă şi datare rămân până în prezent necunoscute, după cum apreciază şi ultimii editori, D. Berges şi J. Nollé: Qeù dika∂J M∂qrv, în traducere – „Zeului cel Drept Mithra” (Mithra 13)287. La prima vedere, textul în cauză ar putea face referire la o posibilă identificare a lui Mithra cu divinitatea de origine frigiană Hosios kai Dikaios 288 , „Cel Sfânt şi Drept”, având atribute solare 289 şi îndeplinind, după cum o dovedesc şi epigrafele microasiatice290 funcţia de mesager (angelos) al lui Helios. Ca şi Mithra, acesta a fost uneori reprezentat pe monumente în ipostaza de cavaler anatolian, având pe cap o cunună de raze, dar şi securea dublă. O eventuală trimitere indirectă la una dintre treptele iniţiatice mithriace, cea de heliodromus, este însă prea puţin probabilă291. Este mai degrabă vorba în cazul inscripţiei de la Tyana despre un atribut care subliniază calitatea lui Mithra de garant al dreptăţii, al ordinii cosmice, judecător, protector al jurămintelor, funcţii care se regăsec la această divinitate în toate ipostazele sale anterioare292. În Asia Mică, Mithra este sincretizat în totalitate în majoritatea cazurilor cu Helios sau Sol Invictus, aceasta constituind de altfel şi una dintre particularităţile mithraismului anatolian. Una dintre rarele epigrafe microasiatice în limba latină dedicate lui Mithra provine de la Cezareea Capadociei. Ea poate fi reconstituită sub forma: „Solem / 287

IGSK, 55.1, 34 = TMMM, II, 91, nr. 3 = CIMRM, I, 18; „Gefunden in Kemerhisar bei der türkischen Moschee; keine Angaben zum Monument” (IGSK, 55.1, p. 211); Clauss, 1992, 238; Mitchell, II, 1993, 29, n. 162; Beck, 1984, 2018-2019. 288 Drew-Bear, 1976, 263-264. 289 Robert, 1971, 617; pentru reprezentările acestei zeităţi în Tracia şi Moesia, vezi Tacheva-Hitova, 1983, 266-268. 290 IGSK, 52, 19. Dedicaţia adresată către Hosios kai Dikaios datează din sec. I d.Hr. şi provine de la Hadrianoutherai, din Mysia centrală. Asemenea cazuri, în care divinitatea frigiană apare alături de zeităţi solare similare precum Helios sau Apollo se regăsesc şi pe alte inscripţii ca cele din nordul Galatiei, la Karahoca, în districtul Hayamana (RECAM, II, 242), şi Yukari Dudaş (RECAM, II, 44). Vezi şi comentariile lui Mitchell, II, 1993, 25-26. 291 În legătură cu treptele iniţatice mithriace şi îndeosebi în privinţa lui heliodromus, Beck, 2000, 155-167; Yarshater, 1983, 854-855. 292 de Jong, 1997, 284-288; Turcan, 1982, 181.

108

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Sol(i) Invicto / M(u)trae / Pro Salute et / incolumitate / C(h)re(s)imi Augg(ustorum) / n(ostri) dispensatoris / Callimor(p)hus eiusdem / votum so(lvit) li(b)ens animo” 293 . În traducere: „Soarelui, Soarele nebiruit Mytra. Pentru sănătatea şi ocrotirea lui Chresimus, intendent al auguştilor noştri, Callimorphus, casierul aceluiaşi, făgăduinţa făcută a îndeplinit-o cu bucurie din inimă” (Mithra 5). La Aezanitis (Savçılar), în nord-vestul Frigiei, situat în teritoriul anticei Ancyra Sidera, pe un monument descoperit în 1926 de Christopher M. Cox, Mithra este reprezentat, ca şi la Oinoanda, până la bust, purtând însă obişnuita bonetă frigiană (Mithra 11)294. Inscripţia votivă este adresată lui Helios-Mithra, în 77-78 d.Hr., de către Midon, fiul lui Solon295: `Hl∂J M∂qrv M∂dwn ‚ Sèlonoj ‚ ¢n◊qhken ‚ eÙcˇn. ‚ [”E]touj rxb/ m(hnÕj) P(anˇmou), adică „Lui Helios Mithra, Midon, (fiul) lui Solon, a ridicat aceasta în urma făgăduinţei. În anul 162, luna Panemos”. Tot în ipostaza de zeu solar îl întâlnim pe Helios-Mithra reprezentat şi pe peretele Boukonisterion-ului dedicat lui Septimius Severus, amplasat în agora din Oinoanda (în Lycia). Helios-Mithra este înfăţişat alături de alte reliefuri, deasupra unei nişe care se presupune că adăpostea o fântână (Mithra 8)296. La stânga sa sunt reprezentaţi doi Dioscuri călare, cu mantiile răsfirate, care încadrează o zeiţă des întâlnită pe reprezentările din sudul şi sud-vestul podişului anatolian, numită generic „zeiţa pisidiană”. Dedesubtul acestui grup se află inscripţia ce poate fi tradusă sub forma: „Către Dioscuri, zeii salvatori”. La dreapta lui Helios se află o reprezentare a lui Hermes în calitate de arcaş, alături de dedicaţia „către Hermes, conducătorul”. Hermes era probabil zeitatea cea mai venerată la pisidieni. Mai departe, întâlnim o imagine a unui personaj cu barbă, având părul ondulat; probabil înfăţişându-l pe dedicantul însuşi. Epigrafa poate fi tradusă: „Către Zeus Salvatorul, Lic(innius) Hyaki(n)thos, putătorul de torţă (dadouchos), (a dedicat-o) 293

CIL, III/1, Suppl., 6772. Beck, 1998, 119; Gordon, 1994, 470; MAMA, X, 449 (pl. XLVIII); CIMRM, 23; Will, 1955, 154; Cumont, 1939, 69. 295 MAMA, X, 449; Beck, 1998, 118-119. 296 Milner, Smith, 1994, 71 (cu planşa XVI a, b). 294

Zeii universali

109

zeilor care însoţesc altarul”. Termenii dadouchos şi dadophoroi sunt echivalenţi şi sunt întâlniţi şi la alte culte precum cel mithriac sau în cadrul misterelor lui Demeter de la Eleusis, unde aceştia făceau parte din cortegiul anual297. Zeitatea solară este reprezentată la Oinoanda având capul înconjurat de nouă raze, cu părul ondulat şi figura imberbă. Bustul său este încadrat de o arcadă în partea superioară. Inscripţia, aşezată pe două rânduri, este dedicată „Lui Helios-Mithra”. Editorii inscripţiei, N.P. Milner şi M.F. Smith, consideră că sincretizarea lui Helios şi Mithra este destul de rară în Anatolia, iar accentul este pus în acest caz pe vechea formă, locală, a cultului mithriac, diferită de cultul de mistere care s-a răspândit foarte rapid în întreg Imperiul Roman începând cu secolul al II-lea 298 . Ar fi vorba deci despre o formă cultuală mai apropiată de cea greco-persană. De altfel, după cum am mai arătat deja, prezenţa numelor de origine persană în Anatolia este destul de bine atestată. Dorim să subliniem însă că, îndeosebi, în urma analizei materialului epigrafic, identificarea lui Mithra cu Helios reprezintă, dimpotrivă, un fapt comun în Asia Mică. În fine, Mithra apare sincretizat nu doar cu Helios, ci şi cu Serapis, fapt dovedit de o dedicaţie de la Heracleea Pontica, amintită şi de Cyriacus din Ancona într-unul dintre manuscrisele sale, într-o versiune uşor diferită de original (Mithra 7) 299 : Diπ `Hl∂J M∂qrv S◊rapi 'IoÚlioj PÚrroj eÙx£menoj ¢n(◊qhken). L. Robert consideră că se poate face o apropiere între numele Pyrros şi un alt nume, Pyrsos, întâlnit ca şi cognomen grecesc al unui cetăţean roman, G. Ioulios Kornelia Pyrsos Aelianos. El respinge însă aserţiunea formulată de J.

297

Herodot, Istorii, VIII, 65; DGF, 424. Milner, Smith, 1994, 70-74. 299 SEG, 47, 1997, 1503: „Dedication to Zeus Helios Serapis, undated. Inscription engraved on a large foot (ca. 120 cm long) and copied by Cyriacus of Ancona. Ed. pr. F. Di Benedetto. It is no. 43 in Cyriacus’s manuscript. In Cyriacus’s minuscule transcription the text runs: Diπ îHl∂J M∂qraj 'Erappoulioj Purroj eux£menoj am. Di Benedetto suggests that Cyriacus saw the following capitals: DIIHLIW MIQRAS ERAPPIIOULIOS PURROSEUXA MENOSAN. This yields the following text: Diπ îHl∂J M∂qrv S◊rapi 'IoÚlioj PÚrroj eÙx£menoj ¢n(◊qhken)”. 298

110

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Sundwall privitoare la presupusa origine cariană a acestui nume 300 . Identificarea lui Mithra cu Serapis ca divinitate solară se realizează cel mai probabil către perioada de sfârşit a Principatului, îndeosebi în timpul lui Caracalla301. După mărturia lui Plinius cel Bătrân302 , Tiridates, ajuns la Roma pentru a primi de la împărat confirmarea ca rege al Armeniei, l-ar fi iniţiat pe Nero în „ospăţul” lui Mithra 303 , ceea ce ne-ar duce cu gândul la banchetele ritualice pe care iniţiaţii le săvârşeau în mithraea. În timpul ceremoniei de încoronare, spune Cassius Dio, atunci când s-a recunoscut supus al lui Nero, Tiridates îl compară pe acesta cu Mithra: „Eu, stăpâne, descendent din Arsaces, fratele regilor Vologeses şi Pacorus, sunt robul tău. Am venit la tine, tu, care eşti zeul meu, am venit să te ador ca pe Mithra. Firul ursitei mele de aici înainte de tine va fi tors. Pentru mine tu eşti Ursita şi Norocul”304. Episodul amintit de Plinius cel Bătrân, Tacitus, Suetonius, Cassius Dio, precum şi de alţi scriitori antici305 ar putea reprezenta o confirmare a iniţierii împăratului în misterele mithriace, însă trebuie asociată şi cu alte aspecte. În primul rând, nu trebuie să uităm rolul de divinitate suverană pe care Mithra îl îndeplinea în panteonul sincretic greco-persan şi sprijinul pe care dinaştii orientali l-au găsit în cultul său pentru justificarea poziţiei pe care o deţineau în cadrul statului. Or, tocmai de această 300

Robert, 1963, 65-67. Mithra apare deja în această perioadă identificat cu o zeitate universală, atotputernică, unică, neînvinsă, salvatoare/mântuitoare, binefăcătoare, aducătoare de bogăţie şi prosperitate, după cum este înfăţişat pe epigrafele din timpul lui Caracalla: heis Zeus (Serapis) Mithra Helios kosmokrator aneiketos şi Zeus Helios Megas Sarapis soter ploutodotes epekoos evergetes aneiketos Mithras. Cf. García, 2001, 566. 302 Plinius, Naturalis Historia, 30, 17. 303 Vermaseren, 1963, 24. 304 Cassius Dio, Istoria romană, LXIII, 5. 305 Tacitus, Anale, XII, 50; Suetonius, Nero, VI, 13; Suetonius, VI, 30; Cassius Dio, Istoria romană, LXIII, 1-7; Plinius, Naturalis Historia, XXX, 1,6; Josephus Flavius, Jewish Antiquities, XX, 74. Despre aderarea lui Nero la cultul lui Mithra: Cumont, 1933, 145-154. M. Simon opinează în studiul său Mithra et les empereurs (MM, 1979, 412-413) că nu se poate vorbi despre convertirea lui Nero sau a lui Commodus la mithraism, ci de o adeziune, întrucât aceasta ar fi implicat trecerea de la o religie la alta şi o ruptură faţă de credinţa anterioară, ceea ce nu se poate pune în discuţie în cadrul păgânismului antic. 301

Zeii universali

111

justificare avea nevoie Nero pentru a impune treptat un anumit tip de guvernare similar despotismului oriental306. Ar putea fi invocat şi un filoorientalism al lui Nero, dată fiind de asemenea şi afinitatea lui faţă de dea Syria307 . Suetonius arată însă că această pasiune era mai degrabă una efemeră: „Dispreţuia orice religie, cu excepţia celei a Zeiţei Siriene; dar şi pe aceasta a respins-o şi a urinat pe ea atunci când a fost cuprins de altă superstiţie...”308. De asemenea, persecuţia creştinilor datorită incendiului care a devastat Roma la 19 iulie 64 nu are nimic în comun cu această adeziune a lui Nero la mithraism, după cum au susţinut unii cercetători, fapt dovedit de numeroase studii recente 309 . În fine, o altă legătură indirectă între teologia solară promovată în timpul lui Nero şi mithraism ar putea-o constitui pretenţia împăratului de a fi asemuit lui Apollo, Helios/Sol310 sau chiar Phaeton311. De altfel, inocentul cithared înălţase în vestibulul Casei de Aur – Domus Aurea – o statuie asemănătoare celei din Rhodos, înfăţişându-l sub aspectul unei divinităţi solare312. Luc Duret afirmă chiar că pe pereţii Casei de Aur şi ai vilei Farnese ar fi reprezentată scena unui ritual de învestitură, în cadrul căruia Helios transmitea puterea suverană asupra lumii fiului şi succesorului său, Phaeton. În acest caz, mitul lui Phaeton ar cunoaşte o reinterpretare faţă de tradiţia literară existentă313, cu scopul evident al afirmării legitimităţii puterii principe306

Zosso, Zingg, 1995, 25; Bravo, 1997, 189. Dea Syria, identificată în multe cazuri cu Kybele. 308 Suetonius, Nero, 56. 309 Pentru o analiză minuţioasă a cauzelor incidentului, vezi Gray-Fow 1998, 595-616; Jephargon 1999, 54-55. 310 Suetonius, Nero, VI, 53; Seneca, Apocolocynthosis, IV; în legătură cu principalele trasături ale teologiei solare a lui Nero, vezi Cerfaux, Tondriau, 1956, 250-253; Gagé, 1981, 580-582; Cizek, 1986, 82-84; Mourgues, 1988, 165-166; Grimal, 1992, 107-111. 311 Duret, 1988, 139-155. 312 Duret, 1988, 31; Turcan, 2000, 27; Maryon, 1956, 68-86. Chiar Cassius Dio arăta că „în momentul în care se năştea, în faptul zilei, a fost scăldat în lumina unor raze strălucitoare înainte ca astrul zilei să fi apărut” (Cassius Dio, Istoria romană, LXI, 2), iar Suetonius considera că s-a născut „în răsăritul soarelui, ale cărui raze îl luminară înainte de a atinge pământul” (Suetonius, Nero, 6). 313 Hesiod, Teogonia, 986 şi urm.; Apollonios din Rhodos, Argonauticele, 4598 şi urm.; Hyginus, Astronomica, 2, 42; Lucretius, Poemul naturii, V, 394-406; Lucian, Dialogurile zeilor, 25. Varianta cea mai detaliată a acestei tradiţii mitologice este oferită de Ovidiu în Metamorfoze, II, 1-405. 307

112

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

lui 314 . De altfel, şi identificarea lui Mithra cu Phaeton şi Apollo este atestată în textele literare şi pe epigrafe315. Sol/Helios era o veche divinitate simbolizând astrul zilei, prezentă atât în panteonul roman, cât şi în cel grecesc. În lumea elenă, el era adesea reprezentat înconjurat de un disc solar, avându-i alături pe satyri. Dar poate scena cea mai comună care apare atât pe monedele romane încă din perioada republicană, cât şi pe reliefurile greceşti o reprezintă cea în care Sol/Helios este înfăţişat într-o cvadrigă trasă de patru cai, alături de care sunt aşezate uneori semnele zodiacale. Caii simbolizează cel mai probabil cele patru anotimpuri316. Începând din secolul al II-lea, divinitatea capătă mai degrabă trăsăturile specifice unei divinităţi siriene. În multe cazuri, Sol adoptă epitetul Invictus, care denotă influenţa orientală asupra modalităţii de percepţie a divinităţii, nu însă şi apartenenţa siriană sau iraniană 317 . Epitetul reprezintă traducerea termenului grecesc ¢n∂khtoj318 care era atribuit puterilor cereşti ce renăşteau după moarte, învingând forţele întunericului. Baalim-ii sirieni identificaţi cu Helios primeau deseori această epicleză (Sol invictus Elagabal, Sol invictus Malachbel etc.)319. Prima atestare epigrafică a lui Sol invictus datează de la jumătatea secolului al II-lea (158 î.Hr.)320. Dedicaţii de tipul celei adresate lui Deo invicto Mithrae datează însă mai de timpuriu, din vremea domniei Flavienilor 321 . Echivalentul persan al epitetului atribuit lui Mithra, Nabarze este întâlnit şi în Dacia322. Apropierea dintre Sol Invictus şi Mithra se va produce datorită numeroaselor elemente comune în privinţa formelor cultuale şi dogmelor, motivelor iconografice, purificării prin botez etc.323 De ase314

Duret, 1988, 150-155. Nonnos, Dionysiaca, 21, 250-251; 40, 399-401; de Jong, 1997, 284-288. 316 Sanie, 1981, 123-124; Cohen, 1908, 1377-1381. 317 Sanie, 1981, 124. 318 DGF, 166. 319 Cumont, 1908, 1383; Sanie, 1981, 125 şi urm. 320 CIL, VI, 715. 321 CIL, VI, 615. 322 IDR, III.2, 307; inscripţie dedicată de Ampliatus, sclav imperial şi casier general. 323 Sanie, 1981, 124. 315

Zeii universali

113

menea, sărbătoarea renaşterii Soarelui, la 25 decembrie, numită Natalis Invicti sau Natalis Solis era celebrată în ambele culte324. În Orient exista credinţa că suveranul legitim domnea prin bunăvoinţa lui Ahura Mazda, a cărui ocrotire era dovedită prin trimiterea hvareno, o aureolă divină de foc. Această concepţie a dus la doctrina că Soarele era cel care transmitea această aureolă325. Începând de la sfârşitul secolului al II-lea, împăraţii au încurajat mithraismul datorită sprijinului pe care îl acorda dreptului divin al monarhilor, o caracteristică dominantă şi la cultul dinastic din sud-estul şi estul Asiei Mici, după cum am mai arătat deja. Anexarea regatelor clientelare şi reorganizarea administrativă a unor provincii din Asia Mică în timpul Flavienilor a determinat o pătrundere mai accentuată a unor culte orientale în celelalte provincii ale Imperiului Roman, inclusiv a cultului mithriac deja cristalizat. Regatul Pontului, al cărui suveran era Polemon al II-lea (38-63 d.Hr.) fusese deja inclus în imperiu în 64 d.Hr. în timpul domniei lui Nero326. Încă din primii ani de domnie, Vespasian (69-79 d.Hr.) a anexat Commagene, Sophene şi Armenia Minor327. Provincia Capadocia a inclus Pontul şi Armenia Minor, iar în 73-74 d.Hr. a fost reorganizată ca provincie proconsulară, primind numele de Galatia-Capadocia. Abia în 113 d.Hr. în timpul lui Traian teritoriul a fost din nou împărţit în provinciile distincte Galatia şi Capadocia. Posesiunile care aparţinuseră lui Antiochus al IV-lea din Commagene au primit numele de Cilicia Campestris. Lycia-Pamfilia s-a desprins de Galatia în 73-74 d.Hr.328 Politicii permisive, cu unele excepţii, a Flavienilor i-a urmat cea a Antoninilor, în timpul cărora culte precum cele ale lui Serapis, Isis sau Mithra vor cunoaşte o perioadă de ascensiune. Commodus (161192 d.Hr.), primul dintre împăraţi care a adoptat titlul de invictus, a acordat o atenţie deosebită cultelor lui Hercule, Serapis şi Mithra şi, în 324

Cumont, 1908, 1384. EB, 15, 622-624. 326 Luttwak, 1987, 88. 327 Flavius Josephus, Istoria războiului iudeilor..., VII, 7, 1-2; Suetonius, Vespasianus, 8, 4. 328 Sartre, 1996, 173-176; Luttwak, 1987, 88-90. 325

114

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

general, celor orientale329. Acest fapt este probat şi de unele dedicaţii adresate împăratului de către adepţi ai cultului Mithra. Un exemplu în acest sens îl constituie dedicaţia adresată împăratului de membrii unei comunităţi mithriace din Virunum (azi Zollfeld) din Noricum, la 26 iunie 184330. R. Turcan apreciază că M. Aur. Antoninus Commodus ar fi fost primul dintre împăraţi care s-a iniţiat în misterele lui Mithra. Dar, contrar opiniei exprimate anterior de F. Cumont, care considera această acţiune ca o „convertire imperială” („conversion impériale”), Turcan crede că ar fi vorba în realitate despre o iniţiere „cu titlu privat”, întrucât nici o monedă sau monument public nu consacră acest eveniment331. Autorul biografiei lui Commodus din Historia Augusta, insistă îndeosebi asupra extravaganţelor principelui: „Practicând cultul zeiţei Isis, s-a ras în cap şi purta cu sine statueta lui Anubis. Din dorinţa de cruzime, a cerut slujitorilor Bellonei să-şi taie cu adevărat braţul. Pe slujitorii zeiţei Isis îi silea să se bată cu crengi de pin peste piept până la primejduirea vieţii. Când purta staueta lui Anubis lovea în cap cu ea pe slujitorii zeiţei Isis. Îmbrăcat în haine femeieşti sau în piele de leu, a răpus cu măciuca nu numai lei, ci şi mulţi oameni. (…) Sacrificiul lui Mithras l-a pângărit prin uciderea unui om, deşi la acest cult slujitorii se mărgineau doar să spună sau să închipuie ceva care să inspire groaza”332. Treptat, Helios/Sol invictus este ridicat la rangul suprem în ierarhia oficială a zeităţilor, subminând poziţia lui Iupiter Capitolinul. Ceea ce este poate cel mai important, acest nume este atribuit „tuturor divinităţilor orientale considerate a fi solare de către teologii imperiului. Această expresie foarte generoasă, care făcea abstracţie de toate apelativele locale, se putea potrivi diferitelor puteri celeste sau tendinţelor monoteiste ale epocii…” (trad.n.) 333 . Mithra, identificat astfel cu Sol invictus devine dătătorul autorităţii şi biruinţei casei imperiale, protectorul împăratului şi al statului334. 329

Cumont, 1908, 1385; Garnsey, Saller, 1987, 171-172; Zosso, Zingg, 1995, 60. AE, 1994, 1334; un comentariu interesant al inscripţiei în Remy, 1999, 147, nr. 102. 331 Turcan, 2000, 41; Simon, 1979, 412. 332 SHA, Commodus Antoninus, 9 (ed.rom.). 333 Cumont, 1908, 1383-1384. 334 EB, 15, 622-624; Cumont, 1908, 1384. 330

Zeii universali

115

Din analiza informaţiilor arheologice, epigrafice, literare, numismatice din zona microasiatică puse în legătură cu Mithra, se pot evidenţia mai multe aspecte. În primul rând, cultul lui Mit(h)ra cunoaşte o răspândire relativ uniformă evidenţiind tipologia tuturor celor patru etape evolutive. Pe de altă parte, se remarcă în zona anatoliană şi siropalmiriană anumite particularităţi, pe care le-am evidenţiat în analiza noastră, care îl individualizează în raport cu formele specifice mithraismului occidental. Influenţa persană este mai evidentă, fapt dovedit atât de prezenţa dedicanţilor de origine iraniană, de sincretizarea totală cu Helios/Sol Invictus335, cât şi de menţionarea în inscripţiile microasiatice şi în textele literare păgâne, creştine sau maniheene a magilor (care sunt legaţi de cultul zeului, în zona la care facem referire, până în secolul al III-lea) 336 şi a sărbătorilor mithrakana celebrate în maniera persană, care sunt puse în legătură directă cu formele de cult mithraic. Există suficiente elemente care duc la concluzia că mithraismul de tip greco-roman şi-a avut originea în zonă: (1) primele menţiuni legate de iniţiere şi de ospeţele sacre; (2) prezenţa magilor mezi în Anatolia şi rolul lor în privinţa formelor cultuale; (3) translarea semnificaţiei iniţiale a sărbătorii mithrakana şi implicaţiile sale ideologice; (4) prezenţa primelor menţiuni în estul Anatoliei, Armenia şi sudul Caucazului a primelor menţiuni mitologice legate de naşterea lui Mithra şi a furtului taurului; (5) apariţia primelor motive iconografice începând cu secolul I î.Hr. cu privire la ritualul tauroctoniei. Mai mult, cu excepţia inscripţiei latine de la Cezareea Capadociei, nici o altă epigrafă anatoliană nu menţionează rolul jucat de membrii structurilor administrative şi militare în răspândirea cultului mithraic în Anatolia337. În plus, ca şi Maseis şi Kakasbos, Mên, Apollo Alsenos, Sozon sau Hosios kai Dikaios, Mithra apare în ipostaza de cavaler anatolian. De asemenea, prezenţa unor spelaea şi în acelaşi timp numărul redus al mithraea (atestate doar la Perge, în Pisidia şi la Trapezunt,

335

Mitchell, II, 1993, 30; Beck, 1984, 2019; Ustinova, 1999, 274-275. de Jong, 1997, 371-377; Lieu, 1994, 2-11; Brown, 1969, 92-103; Gershevitch, 1985, 696-697; Boyce, 1975, 106-118; Gain, 1985, 260-262. 337 Mitchell, II, 1993, 30; White, 1996, 47-59. 336

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

116

în Pont) nu trebuie înţeleasă decât ca una dintre multiplele particularităţi ale mithraismului în această zonă338. I.3. Mên Divinitate de origine indo-iraniană, Mên era foarte popular îndeosebi în regiunile Pisidiei, Frigiei şi Lydiei orientale339. Cu toate că era cunoscut în sursele antice ca o divinitate frigiană prin excelenţă, îndeosebi în operele lui Lucian din Samosata 340 , Athenaios din Naukratis341 şi Strabon342, acest punct de vedere a fost din ce în ce mai mult pus în discuţie de către cercetări mai mult sau mai puţin recente343 (Textele nr. 11-14). În întreaga lume anatoliană sub acest nume era venerat un zeu care exercita o acţiune celestă binefăcătoare, ajutând plantele să crească, asigurând prosperitatea gospodăriilor şi facilitând fertilitatea şi reproducerea animalelor. Era popular îndeosebi în mediul rural, unde ţăranii îl invocau ca protector al fermelor şi ţinuturilor lor344. Agnès van Haeperen-Pourbaix consideră că veneraţia deosebită de care se bucura Mên cu precădere în mediul frigian s-ar datora mai ales influenţelor mazdeismului persan încă din perioada ahemenidă şi persistenţei în rândul populaţiei locale a credinţelor legate de viaţa de apoi, reînviere şi nemurirea sufletului345 . Atât cercetătoarea amintită, cât şi Eugene N. Lane insistă asupra componentelor iraniene care au influenţat fundamental formarea percepţiei anatoliene relative la Mên. 338

White, 1996, 56-57. Labarre, Taşlialan, 2002, 257-281; van Haeperen-Pourbaix, 1983, 243-248; Keil, 1923, 255-257; DMGR, 543; Sartre, 1995, 323; Egkuklopaideia PapÚroj LaroÚj Mpritannik£, 42, 1995, 106. 340 Lucien, Zeus tragédien, 8; 42. 341 Athénée de Naucratis, Les Deipnosophistes, II, 17 (43b) menţionează un sat în Frigia, pe Menadru, numit „târgul lui Mên” deoarece exista în teritoriul său un templu al lui Mên Carou. Strabon, Geografia, XII, 8, 20 semnalează că acest templu, situat între Laodiceea şi Caroura, dispunea şi de o şcoală de medicină. Vezi şi Özsait, Labarre, Özsait, 2004, 71-72. 342 Strabon, Geografia, XII, 3, 31; Clément d’Alexandrie, Le Protreptique, II, 26, 1 aminteşte de adoraţia la frigieni a lunii (selˇnh). 343 Hübner, 2003, 181 sq.; Lane, ANRW, II, 18.3, 1990, 2170-2171. 344 Cumont, 1909, 93, Legrand, 19632, 1392-1393. 345 van Haeperen-Pourbaix, 1983, 244-247. 339

Zeii universali

117

Această realitate este reflectată îndeosebi de (1) similitudinile iconografice dintre Mên şi corespondentul său indo-scitic Mao, (2) asocierea în majoritatea cazurilor, cel puţin în zona lydiană, cu zeiţa de origine persană Artemis Anaitis346 şi, mai mult, (3) de prezenţa aureolei divine iraniene, hvarenō, în legătură cu ponticul Mên Pharnakou347. Mên era considerat stăpânul lumii animale şi vegetale, o zeitate a fertilităţii şi procreării, un stăpân atât al celor vii, cât şi al celor morţi348. Avea atribute taumaturgice şi oraculare, cu semnificaţii deopotrivă htonice şi uraniene. Suveranitatea lui se exercita asupra universului terestru, dar şi asupra celui subpământean349. În reprezentări este figurat cu un corn lunar în spate – mhn∂skoj350–, probabil şi datorită confuziei dintre numele său şi cuvântul grecesc corespunzător astrului selenar sau lunii calendaristice (Textul nr. 11)351. Sub o formă sau alta cuvântul este prezent în mai toate limbile indoeuropene. Astfel, avem mā- şi māsah în sanscrită, māh în avestică şi paleo-persană, mī(s) în celtică, amis în armeană, mezne în umbriană, mēnsis în latină, mōnađ în anglosaxonă sau mĕseči în slava veche352. După o altă etimologie, numele zeităţii Mên ar putea proveni din cuvântul lydian având înţelesul de „strălucitor” sau „puternic” 353 – destul de apropiat ca sens de epicleza naramsit (cu sensul „zeul strălucitor” sau „lumina ce se înalţă”) aplicată zeului lunar chaldean Sin354. Franz Cumont a sugat chiar existenţa unei filiaţii directe între Sîn din Harran (situat în Osroene) şi Mên 355 . Această denumire a facilitat 346

Diakonoff, 1979, 139-175; Lane, 1981, 193-209; Speidel, ANRW, II, 17.4, 1984, 2232-2238. 347 van Haeperen-Pourbaix, 1983, 236-239; Lane, ANRW, II, 18.3, 1990, 2170-2173. 348 Turcan, 1998, 83. 349 Cumont, 1909, 93. 350 DGF, 1278; Lechat, DAGR III/2, 19632, 1718-1720. 351 Sub forma Mˇn este amintit de Lucian din Samosata, Din pătimirile lui Zeus, 8; important este, în opinia noastră, faptul că mˇn avea şi înţelesul de lună calendaristică (corespunzător latinescului mensis); cf. DGF, 1277. 352 DELG, 695-696; Ioavnnou Dr. Stamavtikou, LexikÒn arca∂aj ellinikˇ glÒsson, Bibliopromhqeutikˇ, I. Sidirophage & Sia O.E., Athena, 1994, p. 623-624. 353 DMG, 357. 354 DMG, 576. 355 Cumont, 1913, 449.

118

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

probabil modalităţile sincretice ulterioare de interpretare a atributelor sale. În multe cazuri, Mên a fost considerat perechea lui Attis şi chiar identificat uneori cu acesta. Cultul zeului lunar este atestat în perioada primelor patru secole în zonele iraniene şi armene 356 , precum şi în regiuni îndepărtate din Munţii Hindukush, pe teritoriul Imperiului Kuşan. Divinitatea apare pe monedele de bronz datând din timpul regilor kuşani Kanishka şi Huvishka, în secolele I-II d.Hr. 357 Pe aversul uneia dintre aceste monede aparţinând lui Kanishka regele este reprezentat stând în faţa altarului, iar pe revers zeul lunar poartă pe umeri o semilună. Este iconografie întru totul similară celei anatoliene358. În panteonul kuşan, divinitatea lunară purta numele de Mao sau Mah359 şi era echivalentul lui Mên microasiatic. De altfel, din punct de vedere etimologic, cuvintele mah şi mˇn proveneau din aceeaşi rădăcină comună *mēns-, având sensuri similare: luna calendaristică şi astrul selenar. Atât la Bāmiyān, cât şi la Chorasax, Rabatak sau în alte centre din Imperiul Kuşan îi întâlnim reprezentaţi sau menţionaţi pe Mithra 360 (deseori identificat cu Apollo sau Helios), Serapis, Herakles, Ahura Mazda sau Buddha361. În ceea ce priveşte apelativele lui Mên pe care le putem întâlni în textele literare, reţinem pe cea de Mên Pharnakou, menţionată de Strabon, răspândită în regiunile Albaniei din Caucaz, Frigia şi Pisidia 362 , Mên Phrygios menţionat de către Lucian din Samosata

356

Widengren, 1968, 257, 322 (perioadele partă şi sasanidă), 379-372; Molé, 1962, 218-229. 357 Lane, ANRW, II, 18.3, 1990, 2170. 358 Stawinski, 1979, 44 (fig. 40-41). 359 Rowland, 2000, 114-118. 360 IGSK, 65, 318. Pe stela de la Rabatak care conţine aşa-numita Res Gestae a regelui kuşan Kanishka (sec. I-II d.Hr.) apar menţionaţi Mithra (Miioro), Nana, Ahura Mazda, Umma, Sroshardo şi Narasa. 361 Stawinski, 1979, 64-65. 362 Strabon, Géographie, III, 31.

Zeii universali

119

pentru zona frigiană363 şi Sabazios Mên într-o scholie a lui Proclus cu referire similară la Frigia364. Inscripţiile dedicate zeului sunt de o varietate remarcabilă, dând impresia existenţei în realitate a mai multor divinităţi locale venerate sub acelaşi nume (de exemplu, Mên Labanas, Mên Axiottenou, Mên Tiamou, Mên Tyrannos, ş.a.). Epitetele sale specifice pot fi împărţite în mai multe categorii indicând numele fondatorului sanctuarului (Artemidorou, Apolloniou, Epikratou, Diodotou, sau chiar Pharnakou), originea geografică sau etnică (Axiottenos, Kavalenos, Dolenos, Motelleites, Ploneates etc.) sau atributele şi funcţiile zeului (ouranios, katachthonios, phosphoros, epekoos, patrios, soter, ploutodotes, aniketos, tyrannos)365. Epicleza de origine lydiană tÚrannoj (tyrannos), „stăpân”, iar mai târziu cea de menotyrannus366 – utilizată poate datorită identificării cu Attis, după sugestia lui Lane – subliniază calitatea lui Mên de zeu universal, atotputernic, stăpân al lumii celeste (ouranios) şi terestre sau subterane (katachthonios), dătător al bunăstării (ploutodotei) comunităţilor umane367. În acest din urmă caz, ca stăpân al lumii de dincolo, Mên Tymoleites şi Mên Katachthonios erau invocaţi în calitate de protectori ai monumentelor funerare. Des utilizate sunt şi formulele care atestă calitatea sa de zeu neînvins: invictus, ¢ne∂khtoj (aneikētos), saxigenus sau petraeitˇj (petraeitēs) 368 , la fel ca şi Mithra de exemplu. Mên mai era însă perceput ca unul dintre zeii străbuni, fapt demonstrat şi de utilizarea expresiei Ð p£trioj qeÒj în unele epigrafe din colonia romană din Antiohia Pisidiei sau prop£twr într-o scrisoare gravată pe o lespede provenind de la Sardis369. 363

Lucien, Zeus tragédien, 8; 42. Proclus, Scholia in Platonis Timaeum, IV, 251C; cf. Santoro, 1974, 184-185; Debord, Men, în DA, 2005, 1385. 365 Labarre, Taşlialan, 2002, 273. 366 Turcan, 1998, 83. 367 Lane, ANRW, II, 18.3, 1990, 2162-2163. 368 CMRDM, I, 21; van Haeperen-Pourbaix, 1983, 242. 369 Levick, 1970, 39-47, no. 5, 26. Fragmentul nr. 4 prezentat în articolul menţionat conţine o dedicaţie adresată zeului Mên de către T. Claudius Pasinianus Summarudes. 364

120

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Mai problematic este cazul epiclezei ¥skhnoj (askēnos) sau askaios – întâlnită pretutindeni pe monedele din Sardis sau pe inscripţiile frigiene, pisidiene şi pamfiliene, precum şi printre mărturiile literare (Textul nr. 15) – care poate indica fie legăturile cu lumea iraniană 370 , fie o anumită intenţie propagandistică din partea autorităţilor romane, ipoteză susţinută iniţial de Lane şi, mai recent, de Salzmann371. Considerăm că ultima variantă este cea mai plauzibilă din două considerente. În primul rând pentru că cel puţin alte două inscripţii dovedesc aceeaşi intenţionalitate. Cea descoperită la Eskişehir, pe locul anticului oraş frigian Dorylaion, a fost dedicată lui Mên Italikos, o aluzie cât se poate de clară la legătura dintre lumea anatoliană şi cea romană 372 . Cea de-a doua, dovedeşte îndeosebi legătura cu cultul imperial, precum şi implicarea autorităţilor romane în problemele privitoare la organizarea şi finanţarea cultului lui Mên Askenos. Ea provine din Sardis şi prezintă conţinutul unei scrisori adresate – probabil în timpul domniei lui Commodus – de preotul care administra bunurile templului „zeului străbun” Mên Askenos (numit aici M¾n ”Askhnoj prop£twr), Hermogenes, fiul lui Demetrios din Sardis, proconsulului provinciei Asia, Arrius Antoninus. Textul inscripţiei prezintă o importanţă considerabilă întrcât este prima dată când îl întâlnim pe Mên ca zeu care beneficia de mistere. Aici se arată că, în concordanţă cu privilegiile acordate anterior de regi – cel mai probabil suveranii Ahemenizi sau cei Attalizi – 373 , iar mai apoi de guvernatorii romani şi sfatul oraşului lydian, „zeul are dreptul de a primi din partea magistraţilor cetăţii o sumă hotărâtă după obicei şi fixată la valoarea de 600 de denari, care să fie cheltuită pentru sacrificii şi libaţii oferite zeului, pentru izbânda şi veşnicia împăratului şi pentru recolte bogate” (subl.n.). Răspunsuri foarte interesante sunt cele adăugate la sfârşitul scrisorii lui Hermogenes drept mărturie. Este vorba în primul rând despre răspunsul procuratorului din timpul lui 370

van Haeperen-Pourbaix, 1983, 239-245. Lane, ANRW, II, 18.3, 1990, 2171-2173; Salzmann, 1980, 261-290. Contra: Labarre, Taşlialan, 2002, 273, n. 22. 372 Lane, 1975, 235-239; Lane, ANRW, II, 18.3, 1990, 2171. 373 Privilegii pe care în realitate romanii le-au restrâns treptat; vezi Syme, 1995, 344347 şi Dignas, 2002, 225. 371

Zeii universali

121

Vespasian, Venuleius Valens, la o interpelare asemănătoare, în care le solicită magistraţilor să contribuie conform tradiţiei pentru celebrarea „misterelor lui Mên” (toà MhnÕj mustˇria)374, iar în al doilea, cel al proconsului Asprenas, care confirmă dispoziţiile anterioare. În al doilea rând, revenind la epicleza în cauză ¢skhnÒj (askēnos), nu cred că epitetul în cauză derivă din ashkenaz, în ciuda paralelismelor cu lumea indo-iraniană375, ci mai degrabă face trimiteri la utilizarea de către romani în scop propagandistic a mitului originii troiene începând chiar cu perioada domniei lui Augustus. Nu ar fi singurul caz de acest gen. Aceeaşi motivaţie ideologică o regăsim şi o dată cu adoptarea de către romani a cultului Marii Mame frigiene a zeilor, Kybele sau Magna deum Mater Idaea. Se insista astfel pe înrudirile dintre romani şi populaţiile anatoliene pe baza ipoteticei descendenţe a italicilor din fiul lui Aeneas, Ascanius 376 . Această realitate avea o dublă finalitate: în primul rând, facilita integrarea şi cooptarea populaţiilor locale pentru a asigura loialitatea acestora, iar mai apoi, constituia o justificare ideologică suficient de solidă în privinţa dreptului legitim al romanilor de a domina, de a guverna lumea, aşa cum o găsim explicit formulată în Eneida lui Vergilius377. Mên este prezent pretutindeni în inscripţiile cu caracter votiv ori pe altare, coloane, baze de statui, reliefuri rupestre, plăci de bronz, monede etc. descoperite în Frigia, Pisidia şi Lydia orientală, la Atena, Rhodos, Thassos şi în Dacia378, dar uneori şi sub aparenţa unor variante locale, de exemplu Mên Pharnakou din Cabeira Pontului 379 . După mărturia lui Strabon, unele temple dedicate zeului lunar erau ridicate şi 374

ETAM, 23, 119-122, nr. 131; existenţa misterelor lui Mên e dovedită şi de o inscripţie de la Darmara, unde este asociat zeiţei Demeter: CMRDM, I, 75 = IGSK, 17.1 (VII.1), 3252; pentru comentariu, CMRDM, III, p. 83. 375 van Haeperen-Pourbaix, 1983, 239-242. 376 Schachermeyr, 1929, 281-303; Briquel, 1991, 407-448, 479-488 (îndeosebi 487488); Wainwright, 1959, 197-213; DMGR, 107, 468. 377 Galinski, 1967, 619-633; Niels, 2001, 223-240; Jones, 2001, 179-186; de Chaisemartin, 2001, 187-206. 378 DMGR, p. 543. 379 Sartre, 1995, 325.

122

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

în regiunea Albaniei din Caucaz (Textul nr. 7)380. De asemenea, mai ştim că Antoninus Caracalla, stabilindu-şi tabăra de iarnă la Edessa înainte de a porni campania împotriva parţilor a mers în Mesopotamia, la Carrhae (Karrhai) sau Harranul din ziua de azi381 pentru a se închina şi a-i aduce ofrande unui zeu local identificat cu Lunus 382 . Aelius Spartianus, presupusul autor al biografiei lui Caracalla, mai adaugă că exista la populaţiile orientale credinţa că cei care denumeau Luna cu un nume de genul feminin erau stăpâniţi de femei, însă dimpotrivă, cei care îi atribuiau un nume masculin ştiau să domine femeile şi nu se lăsau seduşi de farmecele amăgitoare ale acestora 383 . Templul mesopotamian al acestui zeu lunar local mai exista încă şi în timpul împăratului Iulian Apostatul, conform mărturiei lui Ammianus Marcellinus (Textul nr. 15)384. Uneori, zeul prezenta puternice particularităţi locale. Este cazul lui Mên Pharnakou al cărui important loc de cult era la Cabeira, stat sacerdotal influent din zona nordică a Anatoliei care va ajunge, alături de Zela şi Megalopolitis, în stăpânirea Pythodorei, o regină clientelară Romei385. Oraşul a fost transformat în reşedinţă regală de către Pompei, care i-a modificat denumirea în Diospolis, apoi regina Pythodoris i-a schimbat iarăşi numele în Augusta sau Sebaste. Strabon menţionează aici o mică aşezare urbană, Ameria, situată în imediata vecinătate a Cabeirei, locuită de persoane aflate în serviciul templului. Acesta dispunea şi de un anumit domeniu sacru, după cum am remarcat şi în cazul altor state sacerdotale sau temple anatoliene, ale cărui beneficii erau destinate preoţilor. Datorită respectului deosebit şi atenţiei acordate de dinastia locală zeului, atunci când locuitorii regiunii pecetluiau un legământ ei jurau „pe norocul regelui” sau „pe Mên al lui Pharnakes”, ceea ce avea o însemnătate foarte mare întrucât în acele 380

Strabon, Geografia, XII, 3, 31. Lloyd, Brice, 1951, 77-111; Green, 1992, 22-28. 382 SHA, Antoninus Caracalla, 6. 383 SHA, Antoninus Caracalla, 7. 384 Ammianus Marcellinus, XXIII, 3. 385 Dignas, 2002, 226-227; Sartre, 1995, 325; Olshausen, ANRW, II, 18.3, 1990, 18871889. 381

Zeii universali

123

locuri jurământul era considerat un element sacru şi inviolabil 386 . Pornind de la acest pasaj din opera lui Strabon s-au avansat mai multe ipoteze privind originea epiclezei asociate zeităţii şi implicit a naturii percepţiei sale în mentalul colectiv. Eckart Olshausen considera că provenea de la numele dinastului local Pharnakes. Agnès van Haeperen-Pourbaix şi apoi Yulia Ustinova, l-au pus în legătură mai degrabă cu unul dintre conceptele fundamentale ale ideologiei religioase iraniene: cel de hvarenō, focul divin sau aureola care-i proteja pe monarhii legitimi şi care indica protecţia, favoarea, şansa, strălucirea, fericirea acordate acestora de divinitate. Pentru că pharnakes nu era altceva decât forma grecizată a lui pharnah, echivalentul în persană al conceptului avestic hvarenō. De aici şi apropierea din punct de vedere conceptual în zona Pontului dintre Mên şi Mithra, cel care poseda prin excelenţă hvarenō387. Mên este atestat foarte adesea în mediul militar, dar şi în mediile civile ale coloniilor romane. Un număr de inscripţii descoperite în hieron-ul de pe dealul de la Karakuyu, chiar în apropierea fostei colonii romane a Antiohiei Pisidiei, sunt închinate lui Mên Askaenos, perceput ca o divinitate locală. Am vorbit deja despre prestigiul de care se bucura zeul în rândul aristocraţiei romane din zonă interesate în promovarea cultului şi despre accentele propagandistice bazate pe presupusa afinitate etnică dintre romani şi autohtoni. Primele epigrafe au fost descoperite în cursul săpăturilor coordonate între 1911 şi 1913 de către William M. Ramsay388. Semnificativ este faptul că, dintre cele aproape treizeci de inscripţii puse în legătură cu Mên Askaenos în această colonie romană, doar două, incomplete, sunt redactate în latină. 386

Strabon, Geografia, XII, 3, 31. Astfel de jurăminte sunt cunoscute şi la romani: meherkle – „pe Hercule” etc. Aullus Gellius, Nopţile attice, XI, 6, 1-6; Plinius, Naturalis historia, VII, 1,2. 387 Ustinova, 1999, 149-151, 276-277 care indică şi faptul că radicalul pharn era utilizat ca parte componentă a numelor unor divinităţi solare scitice, întâlnite şi în spaţiul bosporan: Pharnouchos şi Pharsiris; van Haeperen-Pourbaix, 1983, 236-242: asimilarea celor două divinităţi, Mithra şi Mên se observă mai ales în cazul monedelor din Trapezunt; vezi şi Ehling, 2001, 128-136; Cerfaux, Tondriau, 1957, 89-90. 388 Mitchell, 2002, 313-322; Levick, 1970, 37-50.

124

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Primul dintre aceste fragmente, având contururi neregulate, reprezintă cel mai probabil divinitatea aşezată pe spinarea unui taur, în apropierea unui altar circular. Numele dedicantului, care ar putea fi reconstituit L. Flavonius Paulinus, indică apartenenţa sa la o familie influentă din a doua jumătate a secolului al II-lea 389 . Cel de-al doilea monument conţine numele lui Publ(ius) Kapetolin(us) Stephan(us). De remarcat este forma grecizată a cognomenului Capitolinus. Este probabil ca numele să fi fost precedat de formula L.V.S., care mai apare şi pe alte inscripţii latine dedicate lui Mên. Eugene N. Lane apreciază că această formulă ar putea însemna Lunae votum solvit, accentul fiind pus în acest caz pe zeitatea căreia îi este adresată dedicaţia. Dimpotrivă, M. Hardie consideră că ar fi vorba despre o cu totul altă prescurtare, şi anume Li(bens) m(erito) sau M(eni)390, echivalentul grecescului Mhnπ eÙcˇn care apare pe majoritatea inscripţiilor din Antiohia Pisidiei 391 . Formula în latină s-ar putea traduce sub forma: „lui Mên, cu bucurie după merit”. Două alte epigrafe în latină au fost recent republicate de către M.-Th. Le Dinahet 392 , una care îl menţionează pe un anume Flavius(?) Musa (Mên 12), iar o alta dedicată de către doi fraţi, Patrokles şi probabil Kallicles sau Perikles, care prezintă aceeaşi abreviere, L.V.S. (Mên 10). Uneori pedeapsa divină îi urmărea pe cei care nu acordau importanţă solicitărilor zeului. O inscripţie ce datează din 118-119 d.Hr. menţionează crunta pedeapsă primită de o adeptă neglijentă: „În anul 203, în ziua a 6-a a lunii Artemisios. Trophime, fiica lui Artemidoros, fiul lui Kikinnas, fiind chemată de zeu spre slujire şi nevând să vină acest lucru de îndată, el a pedepsit-o şi a făcut-o să-şi iasă din minţi. Ea a întrebat acum pe Meter Tarsene şi pe Apollo Tarsios şi pe Mên Artemidoros Axiottenos, stăpânul din Koresa, şi el a

389

Levick, 1970, 37; le Dinahet, 2002, 201-208. Levick, 1970, 38; 49-50. 391 Levick, 1970, 38-49, sub forma arătată mai sus la nr. 4, 5, 10, 11; este întâlnită şi formula Mhnπ 'Askahnî eÙchn nr. 3, 7, 8, 13, 19, 25, 26, 28. 392 le Dinahet, 2002, 206, nr. 7 şi 208, nr. 9. 390

Zeii universali

125

poruncit să se relateze despre această pedeapsă pe o stelă, şi să mă înscriu pe mine însămi spre a sluji zeilor”393 (Mên 14). Mên apare pe dedicaţii foarte adesea însoţit de alte divinităţi, uneori având atribute asemănătoare sau aceeaşi origine, cum este cazul zeiţei iraniene Anahita, prezentă şi în Anatolia sub forma elenizată Artemis Anaitis. Însă e important de semnalat faptul că, întotdeauna, atunci când Mên este meţionat pe o inscripţie în prezenţa unei alte zeităţi, el ocupă o poziţie secundă394. Pe un monument datat în 171-172 d.Hr., ridicat – prin grija lui Dionysios, Diodoros şi Hermogenes – de o asociaţie sacră, Mên din Tiamos şi Mên Tyrannos sunt însoţiţi de Zeus Masphalatenos, o divinitate locală adorată sub numele zeităţii greceşti, practică destul de des întâlnită în zona microasiatică (Mên 49). Componenţa acestei „sfinte şi noi comunităţi” apare şi pe o altă stelă cu aceeaşi provenienţă şi datare (Mên 50)395. În două dintre dedicaţiile de la Azita, Mên din Tiamos şi zeiţa iraniană sunt invocaţi ca garanţi ai dreptăţii, pentru rezolvarea diferendelor dintre membrii comunităţii. Pe lângă invocarea numelor divinităţilor, existau obiceiurile ridicării sceptrului sau al depunerii acestuia pe altar, ritualuri care însoţeau cererea adresată396. Astfel, pe o epigrafă care datează din 114-115 d.Hr., Anaitis şi Mên din Tiamos sunt chemaţi să rezolve un diferend între săteni legat de proprietatea asupra unor animale: „Mare este Mama Anaeitis, care stăpâneşte peste Azita, şi Meis Tiamou şi puterea lor! Hermogenes şi Apollonios, fiii lui Apollonios Midas: când trei purcei ai lui Demainetos şi Papias din Azita s-au rătăcit şi s-au îndepărtat de turma lui Syros şi s-au alăturat cirezii lui Hermogenes şi Apollonios – pe care sclavul lor de cinci ani le păştea – atunci aceştia i-au dus cu ei (mai departe). Acum, când Demainetos şi Papias făcut cercetări, atunci ei, dând dovadă de reavoinţă, nu au recunoscut. Sceptrul zeiţei şi al stăpânului Tiamos a fost deci depus (pe altar) şi zeiţa şi-a arătat puterea sa pentru că ei nu şi-au 393

Petzl, 1994, 68-69, nr. 57 = CMRDM, I, 47 = Sartre, 1995, 326. Legrand, 19632, 1397. 395 Sartre, 1995, 326. 396 Sartre, 1995, 325, nr. 1, 2; Gordon, 2004, 185-187; Petzl, 1994, 3-5, nr. 3; 42-44, nr. 35; 86-88, nr. 68. 394

126

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

mărturisit vina: Hemogenes şi-a găsit moartea, iar soţia sa, copilul şi Apollonios, fratele lui Hermogene, au împăcat-o pe zeiţă. Iar acum noi depunem mărturie pentru ea şi o preamărim împreună cu copiii noştri. În anul 199.” (Anaitis 11 = Mên 15)397. Exista aşadar un ritual al ridicării sceptrului, gest care reprezenta legarea prin jurământ a persoanei vinovate până la ispăşirea pedepsei398. Cei care doreau să scape de povara acestui blestem trebuiau să se roage să fie „eliberaţi de sceptru [= de sub jurământ]”, aşa cum au făcut-o urmaşii unei femei pe nume Tatias – Sokrateia, Moschas, Iucundus şi Menekrates – care îşi otrăvise fiul vitreg, după care a ridicat sceptrul şi a proferat injurii şi blesteme în sactuarul închinat Marii Zeiţe Artemis Anaitis şi lui Mên Tiamou. După ce fusese otrăvit, Iucundus a căzut într-o stare de nebunie şi apoi a murit. Însă pedeapsa a venit asupra Tatiei, determinându-i pe urmaşii săi să se minuneze de puterea divinităţilor de la Azita: „Zeii au adus asupra ei o pedeapsă de care n-a scăpat. La fel şi Socrates, fiul ei, pe când urma acelaşi drum care ducea către dumbrava sacră şi ţinea un cosor; acesta i-a căzut din mână peste picior şi astfel a pierit de pe urma pedepsei în aceeaşi zi. Mari sunt acum zeii din Azita!” (Anaitis 12 = Mên 16)399. Dar poate aspectul cel mai semnificativ îl reprezintă includerea lui Mên între aşa-numiţii theoi epekooi, adică „zeii care ascultă rugăciunea”, întrucât aceasta reprezintă o modalitate de a exprima contactul direct dintre zeu şi dedicant într-o manieră personală400. Pe una dintre inscripţiile descoperite în Antiohia Pisidiei care conţin dedicaţii către Mên epekoos zeul este reprezentat pe spinarea unui animal, probabil cal sau taur401. Din această categorie mai făceau parte Asklepios, Hygeia 402 , Telesphoros, Artemis, Afrodita, Apollo şi Hercule/Herakles, divinităţi „vindecătoare” sau „salvatoare”403. Epitetul epekoos a fost ataşat şi lui Iahweh. O inscripţie de la Gabbary, 397

Petzl, 1994, 86-88, nr. 68; Sartre, 1995, 325. Robert, 1983, 519-522. 399 Petzl, 1994, 88-90, nr. 69; Sartre, 1995, 325-326. Epigrafa datează din 156-157 d.Hr. 400 Levick, 1970, 44-46. 401 Levick, 1970, 45, nr. 21. 402 CIL III, 7740 a. 403 Sanie, 1981, 159. 398

Zeii universali

127

Alexandria, datând probabil din 37 î.H. este adresată lui Dumnezeu sub forma theo megalo epekoo404. De obicei, epicleza aplicată divinităţilor este însoţită de reprezentarea pe monumente a urechilor ce semnifică supunerea faţă de ordinele primite de divinitate sau atenţia acordată de zeitatea în cauză rugăminţilor adresate de adepţii săi. Un asemenea simbol este pus şi în legătură cu Theos Hypsistos (dar se pare că în context iudaic), reprezentat pe o inscripţie descoperită la Uzuncaburç, pe teritoriul fostei Diokaisareia din Cilicia405. Alte organe reprezentate pe stele (picioare, ochi etc.) indicau părţile corpului care fuseseră vindecate în mod miraculos de către divinitate. Mên era prin urmare şi unul dintre zeii taumaturgi şi oraculari care ajutau credincioşii la vindecarea unor afecţiuni. Ştim că în sanctuarul închinat lui Mên Carou, care era situat între Laodiceea şi Carura, se înfiinţase – sub îndumarea lui Zeuxis şi apoi a lui Alexandros Philalethes – o şcoală de medicină. Philalethes era un medic grec care a trăit în timpul domniei lui Ptolemaios Lagos 406 . Anumite legături cu practicile divinatorii nu sunt nici ele excluse de vreme ce Macrobius afirma că „medicina şi divinaţia sunt arte înrudite. Căci doctorul cunoaşte dinainte cum va evolua starea fizică a organismului – fie că va fi bună, fie că va fi rea. Astfel, Hippocrates spune că datoria medicului este să arate pacientului «ce a fost, ce este, ce va fi» – adică «prezentul, viitorul, trecutul». Aceasta se potriveşte şi cu arta divinaţiei – care cunoaşte «prezentul, trecutul, viitorul»”407. O inscripţie descoperită la Ayazviran/Ayasören, lângă Kula, conţine elementele de identificare specifice ambelor divinităţi, reliefând unele tendinţe sincretice. Monumentul, datat în 235-236 d.Hr., este similar în multe privinţe unui grup de inscripţii votive de la Kula. Inscripţia poate fi tradusă sub forma: „Către Mên Axiottenos. Tatiane, fiica lui Erpos (sau Herpos), a făgăduit un taur din partea fraţilor (sau a surorilor) şi fiind auzită, dar neputând plăti taurul a consultat zeul şi

404

JIGRE 13 = CIJ II, 1432. Fraser, 1998, 34. Vezi şi JIGRE 116 = CIJ II, 1532. IC, 14. 406 Strabon, Geografia, XII, 8, 20. 407 Macrobius, Saturnalia, I, 20, 5. 405

128

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

acesta a fost de acord să accepte stela. În anul 320, ziua a zecea a lunii Panemos”408. Monumentul are un fronton semicircular pe care este reprezentată în relief o semilună. Cu toate că la bază stela are o formă neregulată, inscripţia este completă. Relieful îl înfăţişează pe Mên aşezat în partea din stânga a privitorului, purtând mantaua sa obişnuită, cu mâneci lungi şi cizme. Pe cap are o bonetă frigiană, cu vârful întors spre stânga şi ajungând până la partea inferioară a frontonului. În mâna dreaptă Mên ţine un obiect rotund, greu de identificat, probabil un con de pin, după cum apreciază Eugene N. Lane, sau un glob. În stânga are o suliţă cu un vârf mare şi lăţit care în mod obisşnuit era perceput ca sceptrul puterii zeului. Mên este încadrat de doi lei, reprezentaţi frontal, în aceeaşi manieră ca şi în reprezentările similare având-o pe Kybele încadrată de cele două animale. În stânga zeităţii se găseşte un taur, animalul de sacrificiu din cultul acestui zeu – în acest caz fiind vorba despre taurul promis de Tatiane – înfăţişat cu coada ridicată şi cu faţa întoarsă către privitor, cu o nuanţă uşor hilară. În multe cazuri, Mên era identificat cu Attis şi reprezentat în ipostaza de păstor 409 , ţinând în mână un con de pin, semn al imortalităţii. Simbolul este de asemenea prezent în legătură cu Sabazios şi în cadrul cultului metroac. Alteori, Attis figurează pe monumente purtând pe umeri simbolul semilunii410. Reprezentările lui Mên de pe monedele din regiunea Pontului sau cele din Frigia indică o iconografie similară celei a lui Mithra, zeul dobândind şi atribute solare şi fiind înfăţişat în ipostaza de cavaler anatolian411. În calitate de zeu cavaler Mên este amintit printre zeii din Motella în Lydia, care acţionau ca divinităţi patronatoare ale întregii vieţi sociale ale micilor comunităţi rurale, ale destinelor individuale şi colective ale comunităţilor sub forma unul adevărat sfat al zeilor. Imaginea care îl înfăţişează în această ipostază este în realitate tipică în 408

Lane, 1970, 51-52. CCCA, VI, 454; 582. 410 Turcan, 1998, 83. 411 Legrand, 19632, 1395. 409

Zeii universali

129

cultul Dioscurilor anatolieni, care apar alături de aşa-numita „zeiţă pisidiană”, o Artemidă locală. În registrul superior, Mên de o parte şi unul dintre Apollonii locali, probabil Lairbenos, de altă parte sunt figuraţi afrontaţi călare, Zeiţă-Mamă anatoliană în poziţie centrală, cel mai probabil Artemis Anaitis sau la Mama lui Mên, pe care o întâlnim pe o inscripţie. Attis, Mên, Mithra şi Dadoforii (Cautes şi Cautopates) apar în ipostaza de păstori, purtând costumele orientale tradiţionale, cu tunica scurtă şi nelipsita bonetă frigiană. Mên şi Mithra sunt reprezentaţi pe spinarea unor tauri. Unele similitudini iconografice între Mên, Attis şi Dadofori pot fi cu uşurinţă remarcate, deşi o identificare explicită a primilor doi cu ultimii nu este întâlnită în izvoare412. Cu toate acestea, o posibilă influenţă nu este exclusă îndeosebi în ultima parte a Principatului în privinţa rolurilor specifice şi a atributelor acestor personaje. Nu ştim cu exactitate cum s-au reflectat aceste influenţe reciproce în privinţa formelor cultuale şi a ceremoniilor dedicate acestor zeităţi de-a lungul secolelor. Totuşi, din punct de vedere iconografic există anumite trăsături comune care demonstrează faptul că aceste motive şi simboluri aveau o largă răspândire în lumea anatoliană. Printre simbolurile des utilizate cu referire la zeii din Asia Mică putem aminti conul de pin (în legătură cu Adonis, Attis, Mên, Sabazios şi Artemis Pergaia), taurul (în cultul lui Mên, Iupiter Dolichenus 413 , Mithra, Kybele şi chiar al zeului furtunii hurrit Teshub 414 ), şarpele (Apollo, Æsculapius, Glykon, Mên, Artemis din Efes ş.a.), cocoşul (Mên) şi migdala (la Attis, al cărui miez era considerat a fi centrul lumii).

412

TMMM, II, nr. 27, 54, 286, 291, 313, 314, 322. Principalele diferenţe iconografice dintre Attis şi Dadofori sunt amintite de reputatul savant belgian: a) Dadoforii au intotdeauna torţe în mâini; b) Cautes şi Cautopates sunt prezentaţi într-o postură imobilă, având picioarele încrucişate; c) boneta frigiană a lui Attis este uneori decorată cu stele (p. 437). 413 Sanie, 1981, 62, 69, 76-77. 414 Daniel, 1986, 109, 114-115.

130

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Însă, la fel ca şi Attis, Osiris sau alte zeităţi greco-orientale, Mên era un zeu care triumfă asupra morţii, care coboară în lumea de dincolo, învingând forţele ostile ale întunericului, pentru ca apoi să renască, după trei zile, într-o nouă viaţă: „Când pătrarul de lună îşi face apariţia, zeul îşi inaugurează cariera, luptă împotriva demonului beznelor care e devorat de fosta lună, tatăl său, domneşte cu mărire în timpul lunii pline, e devorat şi învins de animalul demoniac, coboară trei zile în infern şi, în sfârşit, înviază triumfător” 415 . Elementele iconografice pe care le constatăm întotdeauna cu referire la imaginarul lui Mên fac trimitere întotdeauna la acest simbolism al ciclului lunar al regenerării, al vieţii fecunde şi al renaşterii, marcat de fiecare dată de momentul său de debut, reprezentat de semilună.

415

Durand, 2000, 304 ; vezi şi van Haeperen-Pourbaix, 1983, 245-248.

CAPITOLUL II

ZEII SOLARI ŞI LUNARI CĂLARE II.1. Hosios kai Dikaios Numele, aspectul şi tipologia lui Hosios kai Dikaios au variat în funcţie de zona de răspândire. În principal, această arie se limitează la centrul şi sudul Frigiei şi estul Lydiei, însă există şi alte atestări sporadice în zonele limitrofe din Mysia sau Galatia. În afara Asiei Mici, există cel puţin două atestări mai importante în Moesia la Anchialus şi la Nicopolis ad Istrum, datând probabil din secolul al II-lea d.Hr., însă numărul descoperirilor arheologice rămâne foarte redus1. Forma numelui variază de asemenea. Îl întâlnim ortografiat ca Hosios kai Dikaios (Hosios 9, 16, 18, 19, 21, 24, 42, 44, 46, 48, 49, 53, 55, 56, 58, 59, 66-68, 70, 72, 73, 77, 84, 86, 88, 149), Hosios kai Dikeos (Hosios 8, 31, 65, 90, 94, 97, 128, 138, 147), Hoseios kai Deikaios (Hosios 45), Hosios ke Dikaios (Hosios 41, 79, 82) şi Hosios ke Dikeos (Hosios 4 = Mên 2a, 27, 28, 36, 60, 61, 62, 74, 78, 94, 100103, 107, 117, 119, 120, 125, 131, 132, 136, 137) sau Hosios Dikaios (Hosios 3a, 7, 10, 13-15, 20, 30, 47, 63, 69, 130) şi Hosios Dikeos (Hosios 29, 52, 75, 91, 98, 99, 108-115, 188, 121, 123, 127, 133, 134, 139, 140, 142-145). Câteodată este prezentă doar forma Hosios (Hosios 2, 3, 6, 25, 32, 38, 40, 51, Hypsistos 58 = Hosios 76, 80, 81, 90, 92, 96, 122 şi 148), respectiv Hoseios (Hosios 95) sau Dikaios (Hosios 64). Variaţia ortografică a numelui în funcţie de pronunţia curentă nu este 1

Tacheva, 1983, 266, nr. 1 = IGB, V, 372 bis; nr. 2 = IGB, II, 680 (pl. LXXXVII). Pe ambele apare forma de plural a numelui zeilor, ele fiind dedicate Zeilor cel Sfânt şi cel Drept (theoi Hosios kai Dikaios). Prima inscripţie este adresată de o dedicantă, Atala(n)te în semn de multumire zeilor. Cea de-a doua a fost dedicată aceloraşi zei de către sfatul oraşului (boulē) şi locuitori (dēmos), în urma unei viziuni onirice, concretizate sub forma unei porunci din partea divinităţii (kat’ epitagēn oneirou).

132

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

deloc neobişnuită, fiind atestată şi la celelalte divinităţi anatoliene luate în calcul. Din câte putem deduce din conţinutul inscripţiilor, exista şi un echivalent feminin denumit fie Hosia (Hosios 60), fie Hosia Dikaia (Hosios 56). Nu surprinde nici caracterul anonim şi nici gradul înalt de abstractizare2, întrucât dispunem de numeroase exemple similare mai ales pentru vestul Anatoliei de astfel de divinităţi abstracte, uneori cu atribute angelice şi menţionate ca parte a unor ierarhii divine3: Theos Hypsistos, Sozon, Dikaiosyne, Sophrosyne 4 , Theios Basileus (Hypsistos 90), Theios Basilikos (Hypsistos 46, 99, 100), Theios Pantodynastes (Hypsistos 146), Theios Angelos (Hypsistos 89, 101), Theios Angelos Ouranios (Hypsistos 88), Agathos Angelos (Hypsistos 102), Theios Agathos (Hypsistos 98), Theios (Hypsistos 87, 91-94, 96, 97), Megas Theios (Hypsistos 22, 71, 95) etc. Hosios kai Dikaios este menţionat în dedicaţii în trei tipuri de situaţii legate de natura sa divină: (1) ca fiinţă divină, în calitate de „Divin cel Sfânt şi Drept”, Theios Hosios kai Dikaios (Hosios 42, 73, 89), (2) ca fiinţă angelică „Mesagerul cel Sfânt şi Drept”, Angelos Hosios kai Dikaios (Hosios 73, 95) ori Angelos Hosios Dikaios (Hosios 93) şi (3) ca zeu, „Zeul cel Sfânt”, Theos Hosios (Hosios 26), „Zeul cel Sfânt şi Drept”, Theos Hosios kai Dikaios (Hosios 43, 44, 56, 57, 58, 59, 70-72, 76) ori „Marele Zeu cel Sfânt şi Drept”, Megas Theos Hosios kai Dikaios (Hosios 59). Ceea ce surprinde însă este o relativă ambiguitate în modalitatea de percepţie, care face referire la o identitate unică sau la una multiplă. Aceasta pentru că putem vorbi despre un singur Hosios kai Dikaios în zona meoniană a Lydiei, cu o iconografie tipică unui cavaler anatolian, care cutreieră lumea în slujba zeului soarelui, el însuşi înfăţişat ca atotvăzător şi zeu al dreptăţii5. În zona Frigiei Epiktetos însă, Hosios şi Dikaios apar ca entităţi distincte, cu atribute diferite: balanţa ca simbol 2

Ricl, II, 1992, 75. Hosios 55 şi Hypsistos 62. 4 Mitchell, II, 1993, 16 şi 25-26. 5 Chaniotis, 2004, 10 (pentru Helios pantepoptēs); Robert, 1987, 379 (un „Hélios Justicier”) Ricl, 1990, 160-161; Merkelbach, 1993, 295; Delemen, 1999, 65-66. 3

Zeii solari şi lunari călare

133

al dreptăţii, iar sceptrul ca întruchipare a puterii divine care manifestă asupra răufăcătorului 6 . Sceptrul poate fi înlocuit uneori de cotul de măsurat lungimile7. Pornind de la exemplele oferite de monumentele dedicate Zeilor Nemuritori (Theoi Athanatoi), în mod similar reprezentaţi pe monumente ca un singur cavaler, spre dreapta, este posibil şi aici să avem de-a face pentru zona meoniană cu o formă abreviată a unor entităţi multiple8. Forma de plural a numelui divinităţii este întâlnită destul de puţin, în orice caz mult mai rar decât cea de singular. Există câteva tipuri de situaţii relative la această problemă. Un prim exemplu este cel al unei stele votive din marmură albă descoperită la Dorylaion (Eskişehir), în centrul Frigiei (Hosios 33)9, şi ridicată în secolul al II-lea d.Hr. de către Philopator, Chrestos şi Andreas. Ea este dedicată pur şi simplu „Dreptăţilor”, utilizându-se aici forma de dativ Dikesi. În cel de-al doilea caz, pentru Teimotheos, cel care dedică o mică stelă din calcar, cu fronton triunghiular şi acrotere, găsită tot la Dorylaion zeii apar, dimpotrivă, ca „Zeii cei Sfinţi”, Theoi Hosioi (Hosios 37)10. În altă parte la Inönü, în proximitatea aceleiaşi localităţi (Hosios 34) 11 , aceşti Theoi Hosioi mântuitori sunt imaginaţi sub aparenţa unui Hosios Phoibos şi a unui Mên Dikaios, pe o stelă din marmură, cu fronton triunghiular, de secol III d.Hr., alături de Mama Zeilor. Un Zeus Bronton este aşezat în vârful ierarhiei, pe fronton, iar în registrele inferioare apare mai întâi Helios cel atoatevăzător în cvadrigă 12 , cu caii rampanţi, iar dedesubt, alături de Dionysos cu thyrsul, un zeu cavaler cu securea dublă. Acesta din urmă poate fi chiar o variantă locală a lui Apollo, închipuit ca ipostază a lui Hosios, sau Mên ca ipostază a lui Dikaios, deasupra căruia veghează Helios. 6

Tanriver, 2003, 29-31; Tacheva, 1983, 266. Merkelbach, 1993, 295. 8 Delemen, 1999, 66 şi 70-71. 9 Ricl, I, 1991, 13, nr. 24 (pl. 3, fig. 24). 10 Ricl, 1991, 15-16, nr. 28 (pl. 6, fig. 28). Datează din sec. II-III. dHr. Un exemplu similar ar fi şi inscripţia Hosios 39, provenind de la Emre, dedicată ephkÒoij qeo√j `Os∂J kaπ Dika∂J de către Agathonike, pentru tămăduirea ochilor și a vederii ei. 11 Ricl, I, 1991, 13-14, nr. 25 (pl. 3, fig. 25). 12 Pentru Helios pantepoptēs, Herodot, Iliada, 3, 277; Odiseea, 12, 323. 7

134

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Acestui zeu al Soarelui am văzut că Hosios kai Dikaios îi era mesager, deci într-o poziţie subordonată ierarhic13. Acest lucru este întărit şi de imaginea asociată în inscripţie, cea a „ochiului al dreptăţii” (Dikes Ophtalmos)14. În alt loc, Hosios (kai) Dikaios este asociat „stăpânului” (kyrios) Helios (Hosios 52). Pe de altă parte, tot în acest caz amintit anterior se poate vorbi mai degrabă de o identificare a lui Mên cu una dintre ipostazele divinităţii, Dikaios, decât de un simplu epitet ataşat acestei divinităţi lunare15. O situaţie total diferită de cea în care este prezentat Mithra la Tyana, unde acesta îl reţine într-adevăr pe dikaios doar ca epitet (Mithra 13)16. În fine, cel de-al treilea este cel în care este întâlnită în mod explicit menţiunea zeilor Hosios şi Dikaios, dublată de reprezentări precum cele amintite anterior în care cele două divinităţi sunt întotdeauna înfăţişate ţinându-se de mână şi având fiecare atributele specifice, balanţa ca simbol al dreptăţii divine şi sceptrul sau instrumentul de măsură ca semn al dreptăţii şi legii în plan terestru (Hosios 35, 39, 87). Astfel, Herophilos, fiul lui Papas, dedică un exvoto Qeo√j Ðs∂oij kaπ dika∂oij pe un altar din marmură albă găsit pe drumul care leagă Inönü de Kütahya, între satele Esnemez şi Kümbet (Hosios 35), iar la Hadrianopolis comunitatea închină un altar zeilor Sfinţi şi Drepţi, cinstindu-l pe preotul Synmachos, fiul lui Manos (Hosios 50). În acelaşi mod, la Philomelion, Menestratos fiul lui Epatorix (Hosios 87) dedică o stelă zeilor cel Sfânt şi cel Drept, după ce o făgăduise lui Apollo Mântuitorul, fiul lui Leto, şi lui Helios conducătorul. Un exemplu similar ar fi şi inscripţia care provine de la Emre (Hosios 39), dedicată ephkÒoij qeo√j `Os∂J kaπ Dika∂J de către Agathonike, pentru tămăduirea ochilor și a vederii ei.

13

Vezi Merkelbach, 1993, 295 pentru ideea lui Hosios şi Dikaios ca mesager(i) ai unui Helios atoatevăzător. 14 Chaniotis, 2004, 10. 15 Ricl consideră că, dimpotrivă, este vorba doar despre un simplu epitet ataşat lui Mên. Ricl, II, 1992, 82 (pentru comentariile asupra monumentului) şi 75 (epitet). 16 IGSK, 55.I, 34; Beck, 1984, 2018-2019; CIMRM, I, 18; TMMM, II, 3.

Zeii solari şi lunari călare

135

II.2. Lairbenos Complexitatea practicilor religioase şi a mediului etnocultural microasiatic poate fi subliniată în mai multe moduri. Unul dintre acestea îl reprezintă abordarea la nivel macroregional a diverselor tipuri de influenţe exercitate în plan cultural în manieră diacronică, o perspectivă înfăţişată mai întâi de Joseph Keil17 la începutul secolului XX pentru aria Lydiei şi apoi de Georg Petzl18 şi Stephen Mitchell19 în urmă cu doar câţiva ani pentru întreaga zonă de vest a peninsulei anatoliene. În opinia acestora, zona de vest a Anatoliei prezintă un model stratificat în care fiecare componentă şi-a adus aportul la definirea unei fenomenologii religioase comune acestui spaţiu, dincolo de particularismele specifice la nivel local. Astfel, regiunea în cauză se prezintă ca un veritabil creuzet cultural în care avem atestate influenţe venite din partea unor medii foarte diverse: hitit, luvit, iranian, tracic, celtic, semitic, egiptean, ş.a.m.d. Această realitate este confirmată nu doar prin studiul textelor literare, ci şi la nivel epigrafic, numismatic şi arheologic. Alte modalităţi de abordare includ de exemplu studierea metalimbajului conceptual individualizat mai ales prin intermediul epigrafelor, reprezentat prin acele expresii comune întâlnite deopotrivă în mediile păgân, iudaic şi creştin care pot exprima nu neapărat doar forme sincretice, ci mai degrabă ilustrează o competiţie acerbă în plan religios pentru atragerea adepţilor celorlalte curente, după cum afirma pe bună dreptate Angelos Chaniotis 20 , într-unul dintre studiile sale recente. O manieră diferită de abordare o reprezintă studiul individual contextual şi comparativ a anumitor practici şi comportamente socioreligioase, unele cu efecte juridice importante, cum este cazul mărturisirii publice a păcatelor în inscripţiile confesionale sau a consacrărilor de sclavi sacri către divinităţi, în anumite culte din zona Lydiei şi a Frigiei mai ales. 17

Keil 1923, 242-245. Petzl, 2003, 93-94. 19 Mitchell, 1993, I, 5-10. 20 Chaniotis, 2010, 115-121. 18

136

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Apollo Lairbenos intră în categoria divinităţilor locale care dispun de o arie restrânsă de răspândire, limitată la zona sanctuarului principal şi la oraşele şi satele învecinate din sudul Frigiei şi estul Lydiei. Această arie este perceptibilă atât în funcţie de localităţile unde au fost descoperite monumentele (stele, baze de statui şi altare) – Bahadınlar, Sazak, Develiler, Selcukler, Akkent sau Cal21 –, cât şi din indicaţiile din inscripţii privitoare la originea dedicanţilor: din Atychorion (Lairbenos 66), Blaundos (Lairbenos 67, 76), Motella (Lairbenos 68, 70, 74, 75, 76, 77, 80, 82, 113, 114), Hierapolis (Lairbenos 71, 79, 81, 116), Dionysopolis (Lairbenos 73). Numele divinităţii este ortografiat foarte diferit, cel mai probabil datorită dificultăţilor de transpunere din pronunţia locală în limba greacă22. Astfel, se pot identifica următoarele forme ale numelui său: Larbenos (Lairbenos 23), Lerbenos (Lairbenos 110), Lairmenos (Lairbenos 71), Apollo Leimenos (Lairbenos 69), Apollo Lairmenos (Lairbenos 13, 20, 73), Apollo Lermenos (Lairbenos 4, 37, 79), Helios Larmenos (Lairbenos 14), Helios Lermenos (Lairbenos 21), Helios Lerbenos (Lairbenos 117), Helios Apollo Lairmenos (Lairbenos 3, 5, 6, 9, 15, 16, 22, 28, 29, 41, 43, 47, 53, 55-58, 72, 7476, 82-84, 86-90, 93, 95, 98-104), Helios Apollo Lairbenos (Lairbenos 12, 24, 25, 81), Helios Apollo Larbenos (Lairbenos 116), Helios Apollo Lerbenos (Lairbenos 8), Helios Apollo Lamenos (Lairbenos 105), Helios Apollo Leimenos (Lairbenos 10), Helios Apollo Larmenos (Lairbenos 59, 64), Helios Apollo Lermenos (Lairbenos 1, 11, 39, 63?, 77, 78, 80, 97, 114), Helios Apollo Lyermenos (Lairbenos 66, 85), Helios Apollo Laemenos (Lairbenos 94), Theos Apollo Lermenos (Lairbenos 50), Theos Apollo Larmenos (Lairbenos 52), Theos Helios Apollo Lermenos (Lairbenos 61) sau Theos Helios Apollo Labenos (Lairbenos 109). Doar la Sazak, pe două dintre inscripţiile de pe un altar din marmură numele său nu apare deloc menţionat. În prima, databilă în anul 241 d.Hr., Aurelia Ammia Dioga îşi încredinţează copilul adoptat, Ammias, zeului (Lairbenos 112)23 cu 21

Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 6; Delemen, 1999, 46. Ramsay, I.1, 1895, 133. 23 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 23, nr. K9; Miller, 1985, 58; MAMA, IV, 278 I (pl. 58). 22

Zeii solari şi lunari călare

137

o precizare interesantă „cu condiţia ca să nu întreprindă vreo acţiune împotriva mea pe motiv că a fost abandonată”, iar în cea de-a doua asistăm tot la o consacrare în 226 d.Hr. de către Aurelius Marcus Apollonius din Motella a unui personaj necunoscut, dar care fusese probabil menţionat pe stelă (Lairbenos 113)24. Chiar dacă în inscripţiile din sanctuarul principal al zeului fac referire cu precădere la denumirea Lairmenos/Lermenos în majoritatea studiilor moderne dedicate acestei divinităţi se utilizează varianta ortografică Lairbenos, cea care apare în mod uniform pe monedele oraşului învecinat Hierapolis, începând cu perioada lui Caracalla25. La fel ca şi în cazul altor divinităţi microasiatice indigene sau naturalizate, numele zeului trebuie să fi făcut trimitere la locul său de origine până în prezent rămas neidentificat. Cu toate acestea, surprinde apropierea faţă de epitetele geografice aplicate altor divinităţi precum Thea Larmene de lângă Borlu, în zona Saittai din estul Lydiei (Hypsistos 22)26, Thea Lagbene în nordul Lyciei, Pisidia şi Cabalida27 sau Meis (Mên) Labanas la Silandos în nord-estul Lydiei (Mên 60)28. Această din urmă formă este foarte apropiată chiar de Helios Apollo Labenos (Lairbenos 109). Date fiind aceste similitudini considerăm că este foarte probabil ca să fi fost vorba despre una şi aceeaşi localitate de origine, şi anume Lagbe din Cabalida, care de altfel era destul de apropiată. Se observă pe inscripţii identificarea constantă cu Helios şi cu Apollo, menită a accentua atât atributele solare ale divinităţii prin identificarea cu Helios cel atotvăzător care cutreieră lumea şi căruia

24

Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 24, nr. K10; Miller, 1985, 58; MAMA, IV, 278 II (pl. 58). BMC Phrygia¸ 236-238, nr. 54-66 şi emisiunile de tip homonia cu Efesul, Smyrna, Sardis şi Cyzikos (BMC Phrygia¸ 261-262, nr. 171-185). 26 Mitchell, 1999, 139, nr. 172; ETAM, 19, 1830; TAM, V.1, 186; Sheppard, 1980-1981, 99-100, nr.12; Robert, Anatolia, 3, 1958, 112. 27 Robert, 1987, 438-441. Thea Lagmene, uneori denumită Artemis Lagbene era o zeiţă locală din Lagbe, localitate din Cabalida, reprezentată pe spinarea unui mistreţ, animalul său sacru, ţinând într-o mână o torţă, iar în cealaltă o coroană. 28 Ricl, 2003, 102-106, nr. 1; Petzl, 1997, 70-75, nr. 2 (pl. 1-2). 25

138

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

nimic din cele văzute nu i se poate ascunde29, cât şi calitatea sa de zeu oracular şi interpret al voinţei divine30 , de zeu al ordinii, echităţii şi justiţiei31. Pentru că Apollo era înainte de toate o divinitate care apare atât în inscripţii (Hypsistos 62), cât şi în textele literare ca interpret al voinţei lui Zeus şi care profetizează în numele acestuia32. Acest fapt este vizibil şi din multitudinea de Apolloni microasiatici cu funcţii oraculare33 şi e subliniat şi de identificarea ca Helios Pythios Apollo Lairbenos care i s-a atribuit la Hierapolis acestui zeu34. Pe de altă parte, atât epitetele zeului, cât şi conţinutul dedicaţiilor întăresc ideea că era un zeu oracular, care îşi manifesta puterea în mod vizibil 35 . El comunica prin intermediul poruncilor divine pe care le adresa credincioşilor, un exemplu concret fiind cel al lui Charixenos, fiul lui Menekleos din Dionysopolis, care a ridicat un soclu de calcar în urma poruncii primite din partea lui Apollo Lairmenos, zeul manifest (theos epiphanēs) (Lairbenos 73)36. Tot în urma unei porunci divine, Markos, fiul lui Dionysodoros din Motella ajunge să-şi încredinţeze copilul adoptiv, pe Ammias, lui Helios Apollo Lairmenos la începutul secolului al III-lea d.Hr. (Lairbenos 82) 37 . Pe de altă parte zeul îşi putea exprima intenţiile şi prin intermediul viziunilor onirice, fie în privinţa dorinţei de a i se consacra funcţionari sacri, fie pentru a-şi

29

Lucian din Samosata, Îndoita învinuire sau tribunalele, 1. Chiar dacă în principiu Helios şi Apollo erau echivalaţi, Plutarh este cel care arată cel mai clar această diferenţă funcţională (Despre părăsirea oracolelor, 42 (433 D-E)). 30 Athanassiadi, 1992, 53; Robert, 1971, 614; MacMullen, 1987, 31-32 şi 142. 31 Antoninus Liberalis, Les Métamorphoses, IV, 4. Vezi Lane Fox, 1997, 42. 32 Iliada, IX, 404; Eschil, Eumenidele, 28; Clement din Alexandria, Protrepticul, 37, 1; Lactantius, Instituţiile divine, I, 7, 1; Plutarh, Despre părăsirea oracolelor, 7 (413 B); Plutarh, Despre oracolele Pythiei, 28 (408 B-C). 33 Athanassiadi, 1992, 45; Burkert, 1985, 114-118; Mitchell, II, 1993, 44; McKay, ANRW, II, 18.3, 1984, 2110-2115. 34 Delemen, 1999, 47; vezi şi Miller, 1985, 48; Lane Fox, 1997, 248. 35 Miller, 1985, 48; Ceylan, Ritti, 1997, 57-67; Lane Fox, 1997, 44-45 şi 246-250. 36 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 8, nr. D4; Miller, 1985, 51; MAMA, IV, 277 A I (pl. 57); Ramsay, 1895, 147, nr. 37; Hogarth, 1887, 376, nr. 1. 37 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 23, nr. K7; Miller, 1985, 57; MAMA, IV, 277 A II (pl. 57).

Zeii solari şi lunari călare

139

exprima nemulţumirea faţă de păcatele comise anterior de dedicanţi (Lairbenos 79, 80, 108, 114). După o altă epigrafă descoperită la Ortaköy, zeul era considerat stăpânul trupului dedicantului (kÚrioj), pe care l-a salvat şi i l-a redat, în urma penitenţei acestuia38. Aceasta referinţă face trimitere în realitate şi la o altă latură a zeului, aceea de vindecător. Căci în altă parte, pe o dedicaţie a lui Papias din Motella, el este numit Helios Apollo Laimernos alexikakos (Lairbenos 74)39, pe un soclu al unei statui care probabil îl înfăţişa pe Apollo cu arcul, gonind epidemia de ciumă. Este probabil ca această molimă să se fi extins şi în Hierapolis după jaful din Seleucia din 165 d.Hr. Sanctuarul zeului a putut fi identificat la Atychorion (Bahadınlar), lângă Dionysopolis (Ortaköy) în Frigia, pe o colină situată în apropiere de râul Meandru40. Aici era venerat alături de mama sa numită fie Meter Leto, fie Meter, fie mai simplu Zeiţa (Thea)41, cea „care face ca imposibilul să devină posibil”42. Ei beneficiau de un cult comun (Lairbenos 71)43 . Sanctuarul dispunea nu doar de un templu principal, ci şi de o sală de întruniri şi un portic (stoa)44. Principalele reprezentări ale zeului sunt cele de pe monedele oraşului Hierapolis, începând cu domnia lui Caracalla şi cele de pe stelele votive. În primul caz, el apare înfăţişat întotdeauna din profil spre dreapta, având capul înconjurat de raze 45 . Uneori, pe reversul monedelor sunt asociate alte tipuri de divinităţi precum Apollo Archegetes, înfăţişat cu plectrul şi cu lira46, Selene sau Hekate într-o bigă trasă de doi cai, cu semiluna după umeri şi două torţe47, Hygeia 38

Petzl, 1994, 141-142, nr. 123. Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 8, nr. D3; Miller, 1985, 51; MAMA, IV, 275 A (pl. 56). 40 Robert, 1962, 129; Lane Fox, 1997, 45; Delemen, 1997, 46; Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 2-7. 41 De exemplu Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 10-12, nr. D12, D18 şi D19. 42 Petzl, 1994, 140-141, nr. 122. Într-o inscripţie confesională dedicată de Aphia, fiica lui Theodoros. 43 Ramsay, I.1, 1895, 133. 44 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 3. 45 BMC Phrygia¸ 236-238, nr. 54-66; 261-262, nr. 171-185. 46 BMC Phrygia¸ 236, nr. 54; 237, nr. 60. 47 BMC Phrygia¸ 236, nr. 55. 39

140

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

stând pe tron şi având un kalathos deasupra capului 48 şi o Nemesis înaripată49. În reprezentările de pe stelele votive de la Akkent de lângă Denizli şi de la Sebaste (Sivaslı) din Frigia. Cel puţin în prima dintre acestea zeul este reprezentat călare cu securea dublă pe umăr, chiton scurt şi hlamida fluturând 50 . De altfel, securea dublă era unul dintre atributele frecvente ale zeului51. Stelele dedicate zeului pot prezenta şi imaginea organelor afectate de pedeapsa divină, după cum vedem pe monumentul lui Aurelius Soterchos, cel care a fost pedepsit pentru că a intrat impur în sanctuar şi tot aici a întreţinut şi relaţii sexuale (Lairbenos 68). II.3. Dioscurii şi zeiţa pisidiană Cultul Dioscurilor care flanchează zeiţa lunară a cunoscut o răspândire însemnată în zona de sud-vest a Anatoliei, îndeosebi în Pisidia, în nordul Lyciei şi al Pamfiliei şi în Cabalida52. Ei prezintă o iconografie foarte apropiată de cea întâlnită în lumea greco-romană, persană sau bactriană53 şi din această cauză au existat în istoriografie discuţii legate de originea posibilă a acestui cult în zona anatoliană, cu argumente de natură epigrafică, numismatică, literară sau mitologică. Trebuie arătate de la început câteva dintre particularităţile acestui cult în zona anatoliană. În primul rând, este atestată prezenţa în număr mare a reliefurilor rupestre în regiunile rurale mai mult sau mai puţin izolate din Lycia sau Pisidia, precum Balboura şi împrejurimile sale54, 48

BMC Phrygia¸ 236-237, nr. 57-59. BMC Phrygia¸ 237, nr. 62. 50 Delemen, 1999, 46. 51 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 3-5. 52 Pentru o situaţie foarte amănunţită asupra descoperirilor de natură arheologică vezi: Kearsley, 2001, 400-416; Robert, 1987, 397-422; Frei, ANRW, II, 18.3, 1784-1786; Smith, 1997, 3-32; Milner, 1997, 33-49; Milner, Smith, 1994, 65-75. 53 Hermary, LIMC, III.1, 1986, p. 567-593; Augé, de Bellefonds, LIMC, III.1, 1986, 583-587; Gury, LIMC, III.1, 1986, 608-635; DKP, II, 1967, 92-94; Will, 1955, 113114; Bernard, 2003, 71-75; Zayadine, 1991, 300-305; Azarpay, 1988, 349-360; Lo Muzio, 1999, 41-61. Pentru moştenirea indo-europeană: Grottanelli, 1986, 125-152, iar pentru zona Greciei, monografia lui Köhne, 1998 şi cea mai veche a lui Chapouthier, 1935. 54 Smith, 1997, 26-31; Bean, 1956, 150. 49

Zeii solari şi lunari călare

141

Oinoanda 55 şi zona care o leagă de Elimalı, apoi Kızılbel, Yuvalak, Tefenni, Dont, Idebessos, Kuyu Gügü, Korkuteli56, iar în estul Pisidiei în Köstek şi Yanıktaş57. În cazuri precum Kızılbel ori Yanıktaş aceste complexe se prezintă mai degrabă sub forma unor sanctuare indigene din piatră în aer liber58. Mărturiile de pe aceste reliefuri sunt completate de dedicaţii pe altare, tablete votive sau stele, însă într-o mult mai mică măsură59. În al doilea rând, modul în care se prezintă aceste dedicaţii este iarăşi important. Cu o singură excepţie notabilă, toţi dedicanţii menţionaţi din punct de vedere epigrafic sunt bărbaţi. De obieci, este indicat un singur nume al dedicantului, foarte frecvent urmat de un patronimic60. Surprinde numărul mare de dedicaţii anepigrafe prezente doar sub forma unor reprezentări vizuale, la fel ca şi în cazul sanctuarului lui Mên Askaenos de la Antiohia Pisidiei61, unde întâlnim o sumedenie de naiskoi fără nici un fel de indicaţie a celor care le-au executat şi dedicat. În opinia lui Louis Robert, ele reflectă probabil credinţa populară că, indiferent dacă numele dedicantului sau cererea sa erau menţionate sau nu, zeii ştiau exact despre cine era vorba şi îi îndeplineau solicitarea62. Sau mai mult, ele pot constitui deja o atestare a faptului că zeii le îndepliniseră rugăciunea dedicanţilor, iar respectivele reprezentări erau doar un indiciu al recunoştinţei acestora. În al treilea rând, modul în care sunt înfăţişaţi Dioscurii şi „zeiţa pisidiană”, precum şi simbolurile reprezentate reflectă în mare parte habitudinile locale. Astfel, tunica scurtă şi hlamida fluturând, precum şi securea dublă63, suliţa (Dioscuri 3, 18, 22, 23, 25), sabia sau pumnalul (Dioscuri 7, 15, 18) şi bastonul sau măciuca sunt similare tuturor celorlalte reprezentări ale cavalerilor anatolieni din sudul Frigiei, 55

Smith, Milner, 1994, 65-70. Robert, 1987, 57 Özsait, 2004, 103-107. 58 Robert, 1987, 413-417; Kearsley, 2002, 404 şi comentariul de la RECAM, V, p. 31. 59 Smith, 1997, 22-23. 60 Kearlsey, 2002, 402. 61 Mitchell, 2002, 313-315. 62 Robert, 1987, 416-417. 63 Chapouthier, 1935, 74-75, nr. 67. 56

142

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Pisidia, Lydia, Cabalida. Semiluna (Dioscuri 22) şi acvila (Dioscuri 1, 5, 6, 9, 12, 14, 16, 21) sunt prezente frecvent pe frontonul stelelor. Dioscurii sunt înfăţişaţi fie nuzi (Dioscuri 2, 3, 20), fie în costumaţie militară cuirasată (Dioscuri 18), însă întotdeauna au ca atribut hlamida. Poziţia cailor, în mod firesc cu capetele înspre interior, este câteodată atipică (Dioscuri 18). Caii lipsesc rareori (Dioscuri 2, 3). La dreapta întregului ansamblu iconografic pot fi reprezentate şi alte personaje precum Hermes, cu un corn al abundenţei sau ţinând mâna întinsă înspre ceilalţi zei (Dioscuri 22?, 23), Helios radiat64, Herakles nud cu măciuca într-o mână şi pielea leului din Nemeea în cealaltă (Dioscuri 24) sau Mên cu semiluna la nivelul umărului (Dioscuri 26). La fel de comună pentru iconografia locală este şi figura feminină încadrată de cei doi cavaleri afrontaţi. Ea lasă mai puţin impresia unei „Elene” grecizate, ci dimpotrivă, ea este închipuită mai întotdeauna sub înfăţişarea unei zeiţe autohtone cu o tipologie lunară65. Apare astfel cu o tunică lungă până la nivelul gleznelor (Dioscuri 9, 16, 28) sau care lasă să i se vadă numai vârfurile picioarelor (Dioscuri 1, 2, 3, 4, 8, 10, 13, 14, 15, 17, 22, 23), drapată, având deasupa un himation cu falduri bogate, iar capul acoperit cu un voal (Dioscuri 12, 13, 15, 16, 17, 22, 26, 27). Este reprezentată fie la acelaşi nivel cu Dioscurii, fie ridicată pe un soclu (Dioscuri 6, 17, 25, 26). Are de obicei polos-ul (Dioscuri 19, 20) sau semiluna reprezentată deasupra capului (Dioscuri 6, 8, 9, 12, 13, 14, 21, 28) ori împrejurul gâtului ca un colier (Dioscuri 4). Semiluna este atribut care ţine chiar locul divinităţii (Dioscuri 7)66. „Zeiţa pisidiană” poate ţine în mână un sceptru ca simbol al puterii (Dioscuri 6, 8, 10, 28). Uneori duce mâna la piept sub himation (Dioscuri 3, 5, 13, 15, 17, 22, 27) sau o lasă deasupra, în faţă, peste veşminte (Dioscuri 8, 28), ori ţine ambele mâini pe lângă corp (Dioscuri 4, 9, 16). O singură dată chitonul este mai lung şi formează la bază un fel de „clopot” (Anaitis 5). Datorită atributelor lunare, această

64

Alături de Helios şi Hermes pe „fântâna” de la Oinoanda. Milner, Smith, 1994, 65-68 (cu planşa XVI). 65 Chapouthier, 1935, 115-120; Milner, Smith, 1994, 66-67. 66 Vezi şi Kearsley, 2002, 403; Robert, 1987, 560 n. 2.

Zeii solari şi lunari călare

143

„zeiţă pisidiană” a putut fi identificată cu Selene, cu Hekate sau cu Artemis67. Conform tradiţiilor mitologice existente în lumea greacă, Dioscurii, Castor („castorul”) şi Polydeukes („mai dulce decât vinul”) sau Pollux, erau cunoscuţi ca fiind „cei doi zei” în Laconia sau „cei doi stăpâni” în Attica. Numele lor îi desemna ca fii ai lui Zeus68. Potrivit uneia dintre tradiţiile mitologice, doar Elena şi Polydeukes erau copiii lui Zeus, în timp ce Castor era urmaşul lui Tyndar, regele Lacedemoniei. Prin urmare, doar Polydeukes era nemuritor, dar Castor a dobândit şi el imortalitatea prin devotamentul fratelui, care i-ar fi dat o jumătate din sufletul său 69 . Astfel, ei au devenit „cei care trăiesc o zi din două” (Œterˇmeroi), iar numele lor a fost dat constelaţiei Gemenilor, după ce au fost transformaţi de Zeus în astre70. Cuplul reprezenta simbolul dragostei fraterne71, dar întruchipa şi idealul atletic72. În imnul închinat lor, Homer îi numeşte „gemenii lui Zeus de neam tyndaric” sau, mai simplu, tyndarizi, după Tyndar, regele lacedemonienilor şi soţul mamei lor, Leda73. După o altă tradiţie, Castor şi Polydeukes erau fiii Ledei „cea cu frumoase glezne” şi aveau două surori, Elena şi Clitemnestra. Conform legendei, fiecare dintre ei s-a născut dintr-un ou, în care a stat alături de una dintre surori. Întâmplarea ar fi avut loc, după toate probabilităţile, pe muntele Taiget din Sparta, Dioscurii fiind consideraţi aşadar eroi tipic laconieni74. Castor era cunoscut pentru abilitatea sa de a îmblânzi caii, iar Polydeukes „cel fără de cusur” pentru talentul său pugilistic75.

67

Robert, 1987, 413. Într-un singur caz identificată cu Artemis Lagbene (Smith, 1997, 14-15), alteori cu Artemis Ephesia (Bonnet, 1977, 43 şi urm.). 68 Bethe, Dioskuren, în RE, v, 1905, col. 1087-1089. 69 Pindar, Nemeene, 10, 55. 70 Ovidiu, Fastele, V, 694; Euripide, Elena, 140. 71 Plutarh, De fraterno amore, 1 (478 A). 72 DGF, 2222. 73 Homer, Către Dioscuri, I, 2; I, 18. 74 Ibidem, II, 3: „I-a zămislit slăvita Ledă în poala muntelui Taiget”. 75 Homer în Odiseea, XI, 300, arată că Polydeukes era „dibaci în lupta cu pumnul”, cf. Către Dioscuri, I, 3.

144

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Adoraţi iniţial în Sparta ca zei ai luminii, Dioscurii erau divinităţi salvatoare/mântuitoare prin excelenţă, dar şi protector ai călătorilor şi navigatorilor, care îşi făceau apariţia zburând în văzduh călare pe armăsari albi: „Ea, Leda, zămisli feciorii ce mântuie pe pământeni/ Şi sprintenele lor corăbii, când se dezlănţuie furtuna/ De iarnă, măturând noianul cel necruţător... Deodată gemenii apar/ Văzduhurile săgeteză cu aripi revărsând scântei/ Şi potolesc pe loc furtuna cu vânturile-i fioroase”76. Filosoful Seneca, în lucrarea sa dedicată ştiinţelor naturii, scrisă în primul secol al erei creştine, interpretând semnele prevestitoare de furtună arată că uneori pot apărea în timpul călătoriei pe mare şi meteoriţi (numiţi de el „stele”; de fapt, stele căzătoare) care se aşază pe pânza corăbiilor. Atunci, marinarii aflaţi în primejdie cred că sunt ajutaţi de puterea divină a lui Castor şi Pollux (Polydeukes)77. Afirmaţia scriitorului roman este întărită şi de un alt contemporan de-al său, Plinius cel Bătrân, care, în cuprinsul celei mai renumite enciclopedii a Antichităţii, Naturalis historia, vorbeşte despre meteoriţii strălucitori ce „sunt funeşti când vin doar câte unul. Scufundă corăbiile şi, dacă au căzut în fundul calei, o fac scrum. Dacă vin câte doi, sunt benefici şi vestesc o călătorie reuşită. Se spune că, la sosirea lor, acel meteorit sinistru şi ameninţător numit Elena este pus pe fugă. În consecinţă, această manifestare divină le este atribuită lui Castor şi Pollux, care sunt invocaţi pe mare. Aceste focuri strălucesc seara şi în jurul capetelor oamenilor, făcând preziceri însemnate. Explicaţia tuturor acestor fenomene este incertă şi ascunsă în măreţia naturii”78. Existenţa lor terestră este legată de trei evenimente principale. În primul rând, ei au participat la expediţia împotriva Atenei, în urma căreia au eliberat-o pe sora lor Elena, răpită încă de tânără de către Teseu şi închisă în fortăreaţa din Aphidna. În lipsa lui Teseu – căci acesta era plecat împreună cu Piritoos în Infern pentru a obţine întoarcerea Persefonei – Dioscurii şi-au eliberat sora, dar au luat-o şi pe Etra, mama răpitorului, ca prizonieră la Sparta. Mai mult decât atât, i-au alungat de pe tronul 76

Homer, Către Dioscuri, I, 6-16. Seneca, Naturales quaestiones, I, 1, 12-13. 78 Plinius, Naturalis historia, II, 37, 101. 77

Zeii solari şi lunari călare

145

Atenei pe urmaşii lui Teseu şi l-au instalat în locul lor pe pretendentul Menestreu79. A doua întâmplare legată de Dioscuri este povestită de Apollonios din Rhodos în Argonauticele sale80. Dioscurii s-au îmbarcat împreună cu Argonauţii pentru a porni în călătorie în căutarea „Lânii de Aur”. În timpul acestei călătorii, cei doi fraţi au întemeiat cetatea Dioscuria din Colchida. Polydeukes a fost cel care l-a învins pe Amycos, regele bebrycilor (o populaţie din Bitinia). Acesta din urmă – considerat fiul nimfei bitiniene Melia şi al zeului mării, Poseidon – obişnuia să impună străinilor legi nedrepte, neîngăduindu-le apoi să părăsească ţara înainte de a se măsura cu dânsul în lupta cu pumnii. După o luptă crâncenă, Polydeukes reuşi într-un sfârşit să-l învingă pe Amycos, lovindu-l atât de tare în ureche încât îi zdrobi ţeasta. Când bebrycii au văzut că regele lor a fost omorât, se năpustiră asupra lui Polydeukes, însă Argonauţii îi săriră în ajutor şi îi săriră în ajutor şi îi puseră pe aceştia pe fugă. Cel de-al treilea eveniment legat de existenţa terestră a Dioscurilor este amintit în perioada târzie a Republicii, la sfârşitul secolului I î.Hr. de Ovidiu în Faste. Dioscurii aveau doi veri, Idas şi Lynkeus (Linceu), fiii lui Afareu, care erau logodiţi cu cele două fiice ale regelui Leucip, numite „Leucipide”, Phoebe şi Hilera. Acestea erau la rândul lor verişoare, întrucât Tyndar, Afareu şi Leucip erau fraţi. Conform uneia dintre tradiţiile mitologice, invitaţi la nunta verilor şi verişoarelor lor, Castor şi Polydeukes le-ar fi răpit pe tinerele fete. A urmat o luptă cu verii lor Idas şi Lynkeus, la locul numit Aphidna81. Castor a pierit ucis de Lynkeus, care va fi ucis la rândul său de Polydeukes 82 . La cererea acestuia din urmă, Zeus le-a acordat nemurirea, de care beneficiau alternativ câte o zi din două. După o altă tradiţie mitologică, Dioscurii le-au răpit într-adevăr pe Leucipide, dar acestea au devenit soţiile lor, cu care au şi avut urmaşi. Însă nu numai că nu şi le-au disputat cu Idas şi Lynkeus, ci 79

Grimal, 2001, 147-148. Apollonios din Rhodos, Argonauticele, II, p. 51-54. 81 A. Ferrari, Dizionario di mitologia greca e latina, UTET, Torino, 2000, p. 240. 82 Ovidiu, Fastele, V, 700-720. 80

146

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

dimpotrivă, au organizat împreună cu aceştia o expediţie în Arcadia pentru a fura vite. Dar la întoarcere nu s-au înţeles în legătură cu împărţirea prăzii şi a început lupta în cursul căreia Castor şi Lynkeus au pierit. Zeus l-a ucis la rândul său pe Idas cu o lovitură de trăsnet şi l-a ridicat pe Polydeukes la cer83. La Roma, unde erau cunoscuţi sub denumirea de Castores, le-a fost dedicat un templu 84 . Dokana, emblema lor, reprezenta imaginea schematică a unei case – două linii orizontale ce întretaie alte două verticale. Probabil datorită acestui simbol au fost deseori asimilaţi Penaţilor, divinităţile protectoare ale căminului. Plutarh arăta în Moralia că dokana era simbolul fraternităţii şi întruchipa unitatea indisolubilă a Dioscurilor85. Ca paznici ai porţii reprezentate de acest simbol, ei asigurau legătura între cele două lumi, fiind protectori ai celor în viaţă şi însoţitori ai celor trecuţi în nefiinţă86. Castor şi Polydeukes au fost deseori identificaţi şi cu Cabirii – probabil datorită faptului că şi aceştia erau zei protectori ai navigaţiei87 -, al căror loc principal de cult era în Samothrace 88 . În legătură cu această identificare avem mărturia lui Diodor din Sicilia. În momentul în care corabia era zguduită de furtună, Orfeu, singurul dintre Argonauţi care era iniţiat în misterele din Samothrace, înălţă acestora o rugă pentru salvarea corăbierilor; de îndată ce vântul se potoli: „Împrejurarea în care Argonauţii au fost salvaţi de la pieire ne este cunoscută prin tradiţie şi navigatorii au luat obiceiul sa cheme în ajutorul lor – când i-au prins furtunile – pe zeii din Samothrace, iar faptul că răsar astrele îl pun pe socoteala ivirii Dioscurilor” 89 . Identificarea Dioscurilor cu Cabirii s-a realizat în ciuda faptului că aceştia din urmă erau în număr de patru: Axieros, Axiersa, Axiersos şi Kasmilos90. 83

Grimal, 2001, 126. Ovidiu, Fastele, I, 705-708 (la 27 ianuarie). 85 Plutarh, De fraterno amore, 1 (478A). 86 Waites, 1919, 17-18. 87 A. Ferrari, op.cit., p. 126. 88 De aici şi numele de samothrakia atribuit sanctuarelor cabire. 89 Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, IV, 43, 1-2. 90 Ferrari, 2000, 126. 84

Zeii solari şi lunari călare

147

După afirmaţiile lui Strabon, numele Cabirilor ar fi provenit de la muntele Kabeiros, din Berecynthia91. Cultul lor se celebra nu doar la Samothrace, ci şi la Lemnos, Imbros, Pergam sau alte centre din Asia Mică. Herodot era de părere că locuitorii din Samothrace au învăţat misterele acestor divinităţi de la pelasgi92. Diodor din Sicilia pune în legătură cultul Kybelei şi al slujitorilor, corybanţii 93 , cu misterele săvârşite în Samothrace în cinstea „Nemuritorilor” Cabiri, adăugând că „se mai pretinde că oamenii devin mult mai cucernici, mai drepţi şi – în toate privinţele – mai buni după ce au fost iniţiaţi decât fuseseră înainte”. Printre eroii şi semizeii care au căutat să primească iniţierea el îi enumeră pe Dioscuri, Heracles şi Orfeu94. Pe o inscripţie descoperită la Kaybaşi pe teritoriul anticei Oinoanda, din nord-vestul Lyciei, Dioscurii şi Herakles sunt numiţi „zeii neînvinşi/nebiruiţi”, în timp ce o altă epigrafă de la Beyşehir este dedicată, „zeilor Dioscuri din Samothrace care se dezvăluie/arată”95. Pe monumentul de la Kaybaşi, Dioscurii sunt reprezentaţi călări, de o parte şi de alta zeiţei, în dreapta cărora se află efigia lui Herakles. Această iconografie este foarte asemănătoare cu cea a Cavalerilor danubieni. Zeiţa a fost uneori identificată cu Selene sau Kybele, datorită faptului că apare însoţită de simboluri ale semilunii96. În cele mai multe cazuri, ea a fost denumită „zeiţa pisidiană” sau „zeiţa anatoliană a Lunii”. O singură dată, pe o reprezentare în relief de la Komba, în Pisidia, ea este însoţită de Dodeka Theoi, inscripţia fiind dedicată „Artemidei şi celor Doisprezece Zei şi tatălui lor”. După Milner şi Smith, cel mai adesea, sub aparenţa numelui grecesc al Dioscurilor sunt venerate divinităţi locale anatoliene, cunoscute ca Maseis şi Kakasbos97, al căror cult este, după toate probabilităţile, de origine lyciană 98 . Cu toate acestea, 91

Strabon, Geografia, X, 3, 20. Herodot, Istorii, II, 51, 5-17. 93 De altfel, în multe din legende Cabirii se confundă cu dactylii, cureţii şi corybanţii. Bethe, RE, V, 1905, col. 1090; Ferrari, 2000, 126-127. 94 Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, V, 49. 95 Milner, 1997, 44. 96 Milner, 1997, 15. 97 Milner, 1997, 66-68. 98 Smith, 1997, 8. 92

148

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dioscurilor nu le este specifică măciuca, simbol caracteristic al celor doi zei99. Sunt cazuri în care numele traco-anatolian al divinităţii este specificat pe inscripţii. Kakasbos are uneori aceleaşi caracteristici iconografice ca şi Heracles, eroul grec reprezentat la Kibyratis ţinând în mână o măciucă. Însă el este total diferit de alţi cavaleri anatolieni precum Mên sau Sozon, care sunt asociaţi Lunii şi, respective, Soarelui100. Unele dintre inscripţii îi înfăţişează pe Dioscuri în calitate de zei salvatori/mântuitori, cum este cea de pe peretele unei fântâni de la Oinoanda închinată „Dioscurilor, zeii mântuitori”. În această calitate sunt menţionaţi şi de Artemidor din Daldis, scriitor grec din Asia Mică ce a trăit în secolul al II-lea d.Hr., care arată că „Dioscurii sunt semne de furtună pentru cei aflaţi pe mare şi semne de dispute, proces, război sau boală grea pentru cei de pe uscat. Dar până la urmă îl scapă pe oameni de orice primejdii, fără ca aceştia să sufere vreo pagubă: căci sunt zei salvatori”101. Ei erau însă şi cei care vesteau victoria, după cum indică epitetul de „binevestitori” (euangelloi) care le mai era adresat (Dioscuri 8). Tot Dioscurilor mântuitori le-a dedicat o stelă din calcar şi Vettius Gaius, undeva în secolele II-III d.Hr., după ce a primit o poruncă directă ( œpitag¾n) din partea acestora (Dioscuri 9). Acesta era cel mai probabil un cetăţean roman şi membru al familiei Vetiilor, una dintre familiile romane din Antiohia Pisidiei, ai căror membri se numără printre adoratorii lui Mên Askaenos din această importantă colonie romană102. Legătura directă dintre zei şi dedicanţi putea fi însă subliniată şi de un alt epitet care apare des la divinităţile orientale în general, şi la cele studiate în această lucrare, cel de „grabnic-ascultători” (epēkooi)103.

99

Delemen, 1999, 10-11. Smith, 1997, 16. 101 Artemidoros, Carte de tălmăcire a viselor, II, 17, 37. 102 Kearsley, 2002, 408. 103 Dioscuri 9 şi 22. 100

Zeii solari şi lunari călare

149

II.4. Sandan Sandan era unul dintre cei mai importanţi zei cilicieni care a fost adoptat de timpuriu în panteonul hittit şi în cel luvit din Anatolia. Era un zeu care dispunea deopotrivă de atribute solare, cât şi htonice. Denumirea sa iniţială de Šanta/Šanda va evolua treptat către Sanda, Sandes, Sandatis, Sardan, Sandan sau Sandon 104 . Divinitatea apare pentru prima dată în textele hittite începând cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Aparţinea la origine panteonului din Emar (azi Tell Meskene)105, o cetate amorită de pe Eufratul mijlociu din nordestul Siriei, aflată acum pe malul lacului de acumulare Assad. Este dintre cele mai importante situri siriene, alături de Ugarit, Mari şi Ebla, situat la întretăierea unor drumuri comerciale importante. Iniţial, zona de răspândire a divinităţii trebuie să fi fost destul de mare, cel puţin pentru perioada hittită, cuprinzând zona de sud a Anatoliei şi cea siromesopotamiană. Numele său îl recomanda ca zeu al mâniei divine, un zeu devastator, războinic, stăpân al lumii sălbatice şi a animalelor 106 . În traducere, acesta însemna „cel provocat”, „cel aţâţat”, „cel înfuriat”. Cel mai adesea, era invocat în ritualurile magice hittite de tipul Zarpija, alături de alţi „zei puternici” şi bine înarmaţi, Innarauant107, pentru a alunga epidemia de ciumă. Pentru că el însuşi era definit ca un zeu al puterii, al forţei divine108. Iniţial a fost asimilat în literatură cu Nergal, datorită unor caracteristici comune, funcţia războinică, cea de izgonitor al ciumei şi cea de stăpânitor al lumii de dincolo109. Ulterior, asimilarea s-a produs şi datorită similitudinilor iconografice, întrucât ambii erau reprezentaţi frecvent pe spinarea leului, având în mână securea dublă110. 104

Goetze, 1954, 78. Pohl, 2004, 76; Lebrun, 1988, 151-152; ECM, 2000, 279-281. 106 Lebrun, 1988, 152; Lebrun, 2001, 93. 107 Kammenhuber, 1990, 192; Pohl, 2004, 86. 108 Pohl, 2004, 76; Salvatori, 1975, 403-406 (cu traducere în italiană) = KUB IX, 31; Kammenhuber, 1990, 188-189. 109 Casabone, 2003, 30-31; Jenkins, 1972, 99-100. 110 Chuvin, 1981, 324-325. 105

150

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Mai apoi cu identificarea s-a realizat cu Marduk, pentru că numele luvitului Santa se scria cu ajutorul akkadogramei corespunzătoare acestui zeu 111 . Ambii erau pe de altă parte zei ai incantaţiilor, ai pământului112. Însă pentru perioada elenistică şi romană, cea mai frecventă identificare care apare în textele literare este cea cu Herakles, care însă nu s-a impus, fiind doar vorba despre o identificare artificială 113 . Această identificare poate să aibă însă şi un anumit substrat real, întrucât de exemplu pe staterii ahemenizi ai lui Mazaios datând din 351-350, aparţinând unui tezaur descoperit în 1992 la Tars, Herakles apare şi el alături de o acvilă şi un leu114. Imaginea lui Sandan este una compozită, constituită prin asimilări selective şi succesive, rod al unui îndelungat proces de aculturaţie. Stăpân al naturii sălbatice, el era aşezat pe spinarea unui animal, care ia forma unui leu cornut, uneori înaripat (Sandan 1 şi 2). Ca zeu al războiului, el dispune de atribute specifice, precum arcul, securea dublă, sabia şi tolba (goryt), încă din cele mai vechi timpuri. Uneori mai dispunea şi de coroană, inel, floare sau polos. Pe monede nu apare niciodată reprezentarea unei statui de cult 115 . El este înfăţişat întotdeauna cu un picior înainte, în picioare, cu braţele întinse. Există două tipuri monetare principale identificate: (1) zeul stând pe spinarea leului (Sandan 1, 2); (2) zeul în interiorul monumentului său (Sandan 3, 4) 116 . Ceea ce trebuie menţionat însă este faptul că din punct de vedere iconografic, „monumentul” respectiv nu fusese iniţial decât un 111

Goetze, 1954, 78 şi 80; Kammenhuber, 1990, 188 şi 191-193. Poate chiar ai vegetaţiei, cum arată Salvatori, 1975, 406; Pohl, 2004, 85-88. 113 Pentru critica acestor tradiţii literare Pohl, 2004, 888-91; Ehling, 2004, 144-145; Chuvin, 1981, 312-325. 114 Öçmen, Davesne, 1996, 186-188. 115 Pohl, 2004, 74-82. 116 Vezi şi exemplele prezentate de Augé şi subtipurile: LIMC, VII.1, 1994, 662-665, nr. 2-3 (Sandan în interiorul monumentului său, cu estradă), nr. 4a-4b (Sandan în interiorul monumentului său, cu baza înălţată, având deasupra un arc în formă de semicerc susţinut de două personaje cu mâinile ridicate şi cu bonetă pe cap), nr. 4a şi 4b; Sandan 3 şi 4; LIMC, VII.1, 1994, 662-665, nr. 5, 6, 7a (Sandan pe leul cornut, spre dreapta); nr. 7b (Sandan pe leul cornut, spre stânga); Sandan 1 şi 2. LIMC, VII.2, 501-502. 112

Zeii solari şi lunari călare

151

rug117, pe care cel mai probabil zeul „se consuma”, murind şi renăscând ulterior118. II.5. Sozon Sozon este o divinitate solară locală cu o arie de răspândire foarte redusă, limitată doar la zona de sud a Anatoliei, în principal în regiunile în care întâlnim cele mai numeroase exemple legate de prezenţa zeilor cavaleri microasiatici, respectiv Lycia, Pisidia, sudul Frigiei, Lydia, Lykaonia şi Kibiratis. De aceea este cunoscută uneori ca zeitate tipic „frigiană”119. Denumirea este una grecească, făcând trimitere la o divinitate salvatoare prin excelenţă120. Însă, ca şi în cazul lui Hosios kai Dikaios de exemplu, nu cunoaştem numele real al divinităţii, ci doar atributul definitoriu. De aceea şi originea propriu-zisă este dificil de identificat, întrucât poate fi vorba de o situaţie similară celei a Anaitidei în care o zeitate străină spaţiului anatolian este indigenizată şi preia cel puţin din punct de vedere iconografic simbolistica şi aparenţa exterioară a unor divinităţi cu atribute similare din zona de adopţie. Cea mai recentă opinie privind originea lui Sozon îi aparţine lui J.S. Sheldon, care afirma că în acest caz este vorba despre un zeu identificabil cu Saošyant, salvatorul lumii, cel care va veni la sfârşitul vremurilor să răscumpere umanitatea şi va triumfa în numele lui Ahura Mazda împotriva spiritului malefic 121 . Conform tradiţiilor iraniene, Zoroastru însuşi era un astfel de salvator, însă şi cel care trebuia să-i urmeze, un profet şi mai mare care trebuia să-i desăvârşească opera, este numit asemenea122. Însă în sens mai larg, termenul era aplicabil 117

Cele mai clare exemple în acest sens SNG Copenhagen, VI, Cilicia, nr. 332, 337, 341. 118 Wiens, ANRW, II, 23.2, 1980, 1274; Chuvin, 1981, 319-321. 119 Vermeule, 1971, 41-42. 120 Propriu-zis este un termen echivalent cu cel de Soter, adică „Salvatorul/Izbăvitorul”. Delemen, 1999, 40. 121 RECAM, V, 2007, p. 102; Malandra, 1983, 22-23; Gnoli, Encyclopedia of Religions, 14, 2005, 8110-8111; Tafażżolī, 1981, 594-595. 122 Boyce, I, 1996, 234-235; termen tradus de Boyce prin „he who will bring benefit” sau „future benefactor”.

152

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

tuturor celor drepţi care luptă împotriva răului şi a minciunii atât în viaţa aceasta, cât şi în cea de dincolo123. Trei dintre ipotezele mai vechi legate de identitatea lui Sozon sunt iarăşi interesante. Toate datează de la sfârşitul secolului al XIXlea. Conform celei dintâi, aparţinând lui H. Usener, ar fi vorba la origine despre un zeu local al focului, Mandros. Însă teoria sa a rămas doar la stadiul de ipoteză, neexistând nici un indiciu suplimentar, din punct de vedere iconografic care să facă trimitere la o astfel de divinitate124. Pe de altă parte, pornind de la asemănarea lingvistică cu Sabazios, uneori ortografiat ca Saoazos, de la faptul că uneori termenul Sozon este prezent ca epitet al lui Zeus şi de la ideea că ambele sunt cunoscute ca divinităţi salvatoare, W. M. Ramsay considera că Sozon nu reprezintă altceva decât o variantă elenizată a zeului frigian125. În fine, după o altă opinie formulată tot la sfârşitul secolului al XIX-lea de K. G. Lanckoronski, nu putem vorbi despre Sozon decât ca variantă locală a unei divinităţi identificate cu Zeus, şi anume Zeus Osogoa, adorat mai ales la Mylasa în Caria, ale cărei atribute principale sunt tridentul şi securea dublă126. Stabilirea atribuţiilor exacte ale lui Sozon este îngreunată de faptul că nu avem tradiţii mitologice locale care să le evidenţieze, nu există referinţe literare, ci doar câteva dedicaţii şi reliefuri, precum şi monedele Iuliei Domna (Sozon 4)127, ale lui Septimius Severus (Sozon 8) 128 , Gordian al III-lea 129 sau Gallienus 130 . Din aceste puţine documente pe care le avem la dispoziţie, observăm mai întâi faptul că 123

Boyce, I, 1996, 235; Malandra, 1983, 22-23. Delemen, 1999, 40. 125 Vermeule merge chiar mai departe cu identificările: ‘This is the Phrygian deity MenSozon-Sabazios, who appears on coins of Eumeneia (Isheki) in Phrygia, also on horseback and with his double-axe’. Vermeule, 1971, 42. 126 Delemen, 1999, 41. 127 LIMC, VIII.1, 1997, 1149, nr. 13; LIMC, VIII.2 (cu foto nr. 13); von Aulock, Pisid., I, 114, nr. 1124-1127; Robert, Hellenica, III, 1946, 67. Din Panemoteichos, Pisidia. 128 LIMC, VIII.1, 1997, 1149, nr. 14; LIMC, VIII.2, 1997, nr. 14 (cu foto); BMC Phrygia, 419, nr. 5 (cu pl. XLIX, 2). Provine de la Themisonion, din Frigia. 129 Turcan, ANRW, II, 16.2, 1978, 1029. Pe o monedă de la Arykanda unde Gordian al III-lea este reprezentat alături de Sozon radiat în carul solar. 130 LIMC, VIII.1, 1997, 1149, nr. 12. De la Mostene, din Lydia. 124

Zeii solari şi lunari călare

153

cel puţin într-o situaţie el apare cu denumirea locală de Zozon, într-o inscripţie databilă în secolele II-III d.Hr. adresată de Pan(n)ychis în urma unei făgăduinţe făcute. Dedicaţia este prezentă pe un altar din calcar cu fronton şi acrotere, alături de o alta care o menţionează pe Mâ (Sozon 1)131. În acest caz există două opţiuni. Prima, că Mâ este un nume teoforic aparţinând unei singure dedicante, Mâ Pannychis. Cea de-a doua este aceea că avem de fapt două dedicaţii: una adresată zeiţei Mâ şi cealaltă lui Sozon. Aceasta din urmă pare mai probabilă întrucât cele două texte apar pe feţe diferite, numele zeiţei este la dativ şi, de altfel, mai există situaţii în care dedicaţii către divinităţi diferite apar pe acelaşi monument (de exemplu Hosios 33, Hosios 83 sau Mâ 2). Celelalte inscripţii sunt fie simple dedicaţii anonime, cum este cea de la Perminunda (Sozon 6)132, fie ex-voto care se alătură uneori unor reprezentări figurate. Cu această ocazie, observăm şi epitetele care îi erau adresate zeului: cel de „stăpân”, kyrios, la Sura în Lycia133 şi cel de „grabnic-ascultător”, epēkoos, două apelative suficient de comune pentru zona anatoliană. Ultimul apare pe o stelă de piatră de la Karamanlı (Sozon 3), în care zeul este înfăţişat în ipostaza de cavaler, cu securea dublă pe umărul drept. Inscripţia votivă a fost adresată de către un localnic, întrucât acesta poartă un nume epichoric, Osaeis, care era fiul lui Attalos şi fost preot (≤eras£menoj) al zeului134. Un alt exvoto adresat de o persoană publică lui Sozon identificat cu Apollo este cel de la Sizma, de la nord de Konya (Sozon 7) 135 , aparţinând lui Iatrokles, fiul lui Menemarchos şi nepot al lui Orestes, un membru al sfatului local (bouleutˇj). Aceeaşi idee legată de receptivitatea zeului la doleanţele dedicantului este exprimată şi într-o altă epigrafă descoperită în 1968 la Banaz în Frigia (în teritoriul Akmoniei), în locul numit Eksik sau Çam Su Deresi, unde vedem că Auxanios Quintus îşi 131

RECAM, V, 180 (cu pl. 138-139). RECAM, V, 182; IGSK, 57, 104 g; Frei, ANRW, II, 18.3, 1990, 1826, nr. 33.5.1. 133 Robert, Hellenica, XI-XII, 1960, 247-248; Drew-Bear, 1976, 250, n. 14; Delemen, 1999, 40. 134 Delemen, 1999, 166 nr. 290; LIMC, VIII. 1, 1997, 1148, nr. 4; Robert, Hellenica, III, 1946, 70; Ramsay, 1895, 304, nr. 98. 135 Delemen, 1999, 167, nr. 292; LIMC, II. 1, 1984, 245, nr. 486. 132

154

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

ţine făgăduinţa pentru că a fost izbăvit de Sozon136. Interesantă este şi inscripţia de la Karaçaviran, din aria Pisidiei, pentru că Alexandros, numit aici „cel de trei ori dăruit de către Dionysos” ('Al◊xandroj trπj Dionusodèrou) dedică un ex-voto lui Sozon137. Ea poate constitui un indiciu că dedicantul era un adept al orfismului138. Singura divinitate cu care este asociat Sozon este una dintre Zeiţele-Mame indigene, numită Meter Sozontes sau „Mama lui Sozon”, pe un altar unde aceasta ţine în mână un sceptru şi o fială, iar deasupra capului are un voal care cade până la pământ139. Atunci când Sozon este identificat cu o altă divinitate aceasta este întotdeauna Apollo, atât din punct de vedere epigrafic, cât şi iconografic. Am prezentat anterior exemplul lui Iatrokles, cel care ridică un monument lui Apollo Sozon la Sizma (Sozon 7)140. Un alt exemplu epigrafic este cel de la Philomelion (Akşehir) din Lykaonia, aflat pe un altar din marmură albăstruie databil în secolul al II-lea (Hosios 87) 141 . Aici dativul [Lht]oïdV Sèzonti face trimitere cât se poate de clară la identificarea cu Apollo. Din punct de vedere iconografic, identificarea lui Apollo cu Sozon apare prezentă pe cele două mici stele aflate în prezent la Muzeul de Artă din Boston, datând din secolul al III-lea d.Hr.142. Alte cazuri asemănătoare sunt cele de la Iconium (Konya), unde Sozon ia înfăţişarea lui Apollo Citharedul143, eventual şi pe cea aflată la Muzeul din Burdur, în cazul în care obiectul din mâna stângă a personajului este bineînţeles o liră144. 136

Drew-Bear, 1976, 249-250. Drew-Bear, I, 1959, 106, nr. 70. Este posibil însă ca inscripţia să provină de la Hadriani (Gavur Ören). 138 Urmând poate aceeaşi idee a identificării cu Dionysos, cel născut a treia oară din coapsa lui Zeus. 139 RECAM, V, 116 (cu imagine la p. 86). 140 Delemen, 1999, 167, nr. 292; LIMC, II. 1, 1984, 245, nr. 486. Inscripţia votivă are următorul conţinut: „Hermaios, fiul lui Menelaos, pentru Parsames, fiul meu, Mamei lui Sozon în urma legământului”. 141 Ricl, 1991, 43, nr. 95 ; Delemen, 1999, 41-42. 142 Vermeule, 1971, 41-42 (cu fig. 51-52). 143 RECAM, III, 16. 144 Sozon 1 = RECAM, V, 180. 137

Zeii solari şi lunari călare

155

Dată fiind zona de răspândire, iconografia lui Sozon se aseamănă foarte mult cu cea a altor zei cavaleri, precum Apollo Alsenos, Maseis, Kakasbos, Herakles, Apollo Lairbenos, Apollo Perminoundeis, Hosios kai Dikaios, uneori şi Mên, prezentând aceleaşi ipostaze tipice şi elemente simbolice comune (securea dublă 145 , acvila 146 , coroana radiată147 specifice unui zeu reprezentat în majoritatea cazurilor călare, cu mantia fluturând, având atribute uranice). Însă uneori apare cu alte tipuri de atribute de genul suliţei148, pumnalului, lirei149 sau toiagului ori biciului 150 . Destul de rar, pieptul zeului apare la vedere 151 . El este înfăţişat însă şi nud152.

145

Securea dublă apare atât pe reprezentările zeului de pe stele, altare, reliefuri rupestre, cât şi pe monede: Cremer, LIMC, VIII.1, 1997, 1148, nr. 4; Robert, Hellenica, III, 1949, 69-72; Vermeule, 1971, 41-42 (cu fig. 51-52); Özsait, Labarre, Özsait, 2004, 62-65, nr. 4 (fig. 5); 67, nr. 13 (fig. 13), de la Keçili Yanıktaş, din Pisidia. 146 Sozon 1 = RECAM, V, 180. 147 O reprezentare interesantă apare pe un altar din secolele II-III d.Hr., provenind de la Beşkavak şi aflat în prezent în Muzeul din Burdur (RECAM, V, 18). Monumentul conţine, pe lângă reprezentarea lui Dionysos şi o reprezentare a unui bust aparţinând lui Apollo-Sozon, având mantaua pe după umeri, cu falduri, prinsă pe umărul drept cu o fibulă circulară. Cununa radiată este semicirculară, asemnănându-se foarte mult cu cea aflată în prezent în Muzeul din Afyonhisar. Cremer, LIMC, VIII.1, 1997, 1149, nr. 7. 148 Drew-Bear, 1976, 250; Cremer, LIMC, VIII.1, 1997, 1148, nr. 2 (la Saraycik, în Lycia, astăzi în muzeul din Gölcük; sec. III d.Hr.) şi nr. 5 (la Tefenni, în Frigia, pe un altar din 312 d.Hr). În acest din urmă caz poate fi vorba fie despre o suliţă, fie chiar despre o sabie. 149 Pumnalul apare reprezentat o singura dată pe un altar rectangular din calcar, decorat cu fronton şi acrotere, datând din secolele II-III şi care are o provenienţă necunoscută: Sozon 1 = RECAM, V, 180. Tot aici, personajul pare să ţină în mână mai degrabă o liră 150 Pe o gemă din cornalină, datând din secolul al III-lea d.Hr., de provenienţă necunoscută şi cu identificare nesigură: zeul respectiv putea fi Sozon sau chiar Helios. Cremer, LIMC, VIII.1, 1997, 1149, nr. 15. 151 Delemen, 1999, 39; Cremer, LIMC, VIII.1, 1997, 1149, nr. 7 şi 8. 152 LIMC, VIII.1, 1997, 1149; Sozon 1 = RECAM, V, 180.

CAPITOLUL III

ZEIŢE LUNARE ŞI/SAU SOLARE III.1. Anaitis Zeiţă de origine pre-zoroastristă, Anaitis ajunge în Anatolia în timpul stăpânirii ahemenide. În forma sa indo-iraniană purta denumirea de Sarasvatī, stăpâna apelor, având ca echivalent iranian numele de *Harahvatī. Acest din urmă termen făcea trimitere la fluviul ceresc ce izvora din muntele mitic Harā şi se vărsa în marea Vourukaša printr-o mie de canale şi afluenţi, fiind aşadar sursa tuturor apelor terestre1. În perioada ahemenidă, ea este identificată cu o altă divinitate vest-iraniană, *Anahitī, iar popularitatea sa este în creştere 2 . Tocmai datorită acestei identificări, în literatura avestică devine cunoscută sub denumirea de Arədvī Sūrā Anāhitā, prin alăturarea a trei epitete având înţelesul de „cea umedă, cea puternică, cea curată”, care subliniază în realitate tripla sa funcţionalitate: deţinea puterea suverană („cea puternică”), cea sacerdotală („cea curată”) şi avea rolul de factor fertilizator prin identificarea cu principiul lichid („cea umedă”). Zeiţa devine personificarea energiei creative, posedând hvarenō, „puterea”, „lumina”, „energia divină”, „maiestatea” cu care îi învestea apoi pe suveranii iranieni3. Din această cauză în reprezentările de mai târziu din lumea iraniană este reprezentată cu o aureolă deasupra capului4. Ea stătea alături de Ahura Mazda şi Mithra, formând un fel de „triadă” protectoare a suveranilor Ahemenizi 5 şi mai târziu a celor 1

Yasht 5, 21 şi 102; Yasht 5, 1. Vezi şi DNP, I, col. 644-645; Teixidor, LIMC, I.1, 754. Malandra, 1983, 117-118; Boyce, 1985, 1003; Cumont, 1905, 24. 3 Orsi, 1988, 136-139 şi 146-149; CAHIran, II, 670-671. 4 Yasht 13, 4; Dexter, 1990, 70-73; Turcan, 1975, 95-97. 5 Azarpay, 1982, 181-187; Eliade, I, 1991, 317; de Breuil, 1982, 71. Cu toate acestea, în timpul lui Artaxerxes al III-lea, pe inscripţia de la Persepolis (A3Pa, § 4) sunt 2

158

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Arsacizi 6 şi Sasanizi 7 , în care cel mai probabil Anahita era deja asimilată cu Luna, iar Mithra cu Soarele8. „Triada” respectivă a fost chiar echivalată la Persepolis cu Zeus, Apollo şi Artemis în perioada lui Ardashir9. Astfel de formule divine, alcătuite din Zeul suprem, Soarele şi Luna erau omniprezente în tradiţiile populare din regiunea Caucazului şi cea limitrofă statului persan, îndeosebi la albani, armeni şi mezi (Textul nr. 7) 10 , aceasta fiind aici probabil asimilată într-o manieră sincretică11. Primele menţiuni epigrafice oficiale legate de cultul Anahitei în perioada ahemenidă sunt cele care au fost inscripţionate pe bazele unor coloane ale palatelor construite în timpul lui Artaxerxes al II-lea. În cele două texte, cel de la Hamadān12 şi cel de la Susa13, „marele rege al regilor” Artaxerxes al II-lea menţionează protecţia divină de care se bucura împotriva tuturor relelor. Acesta a fost primul suveran care, potrivit informaţiilor furnizate de Berossos ce au supravieţuit în opera lui Clement din Alexandria, a introdus venerarea într-o manieră antropomorfă a Anahitei (numită aici „Afrodita Anaitis”) în Babilon, la Susa şi în Ecbatana, determinându-i şi pe locuitorii din Bactriana, din menţionaţi doar Ahura Mazda şi Mithra: „Le roi Artaxerxès déclare: «Qu’Ahuramazdā et le dieu Miθra me protègent, ainsi ce peuple et ce qui a été fait par moi ş...ţ»” (= IPA, 275-276). 6 Turcan, 1975, 97. 7 Chaumont, 1958, 160-161 şi 170; CAHIran, III.2, 845-846. 8 Turcan, 1998, 228. 9 Chaumont, 1958, 160. 10 Strabon, Geografia, XI, 4, 7 (albani) şi Strabon, Geografia, XV, 3, 13-16 (mezi). Russell, ANRW, II, 18.4, 1990, 2684; CAHIran, II, 693-694; CAHIran, III.2, 843845; van Esbroeck, ANRW, II, 18.4, 1990, 2707-2708 şi 2711-2714; Dumézil, 1997, 121. 11 Eliade, I, 1991, 317. 12 A2Ha (= IPA, 269 § 2): „Grâce à Ahuramazdā, Anāhita et Miθra, j’ai fait cet apadana; qu’Ahuramazdā, Anāhita et Miθra me protègent de tout mal şet cet apadana; et qu’ils ne détruisent ni n’endommagent ce que j’ai faitţ”. 13 2 A Sa (= IPA, 272-273 § 2-3): „Darius mon ancêtre a fait cet apadana; ensuite, du temps de mon grand-pèreArtaxerxès, il a brûlé; alors, grâce à Ahuramazdā, Anāhita et Miθra, j’ai fait reconstruire cet apadana. Qu’Ahuramazdā, Anāhita et Miθra me protègent de tout mal, ainsi que ce qu’il a fait, qu’ils ne şdétruisent pas cet apadana, qu’ils n’endommagent ce que j’ai faitţ”.

Zeiţe lunare şi/sau solare

159

Damasc sau din Sardis să o venereze 14 . Câteva aspecte trebuie menţionate aici în legătură cu acest pasaj. Faptul că Artaxerxes a introdus venerarea statuilor în centrele menţionate din imperiu nu înseamnă neapărat că idolatrizarea Anahitei sub formă antropomorfă ar fi debutat cu acest suveran. De altfel, se pare că ea ar fi fost adorată într-o formă populară înainte de acest moment15. De altfel, nimic din afirmaţiile lui Berossos nu poate induce ideea că atunci ar fi fost introdusă pentru prima dată şi doar ca un cult dinastic, a cărui practică „se restrângea la aristocraţia persană” aşa cum încerca să demonstreze Maria Brosius16. Date fiind asimilările anterioare ale Anahitei cu alte zeiţe ale fertilităţii precum Ishtar şi mai ales Nanaia, nu putem exclude ipoteza ca ea să fi avut deja o iconografie similară celei a Marilor Mame orientale, ceea ce ar fi facilitat identificarea într-o primă etapă în mediul anatolian cu o Zeiţă-Mamă, iar apoi cu o Artemidă17. De unde şi aspectul său de mai târziu, din perioada romană, atunci când este înfăţişată asemenea Kybelei (Anaitis 15; Anaitis 47), a Artemidei din Efes (Anaitis 2) sau a unei Artemide locale anatoliene (Anaitis 14; Anaitis 15a) 18 , şi identificarea sa în inscripţii ca Meter Anaitis sau Artemis Anaitis. În Ābān Yasht, imnul care îi fusese dedicat în literatura avestică (Yasht 5), Anahita prezintă o imagine compozită, multifuncţională, fiind recuperată, al fel ca şi Mithra19, sub forma unei yazata, adică a unei fiinţe angelice. Aici îi sunt evidenţiate toate atributele pe care leam amintit anterior. Simbolurile utilizate pentru a o descrie în calitate de zeiţă a apelor alternează cu cele antropomorfe, de dată mai recentă: 14

Clement din Alexandria, Protrepticul, V, 65, 4. Boyce, III, 1991, 200-208; Jacobs, 2006, 1-3; Corsten, 1991, 170 şi 177-178. 16 Brosius, 1998, 228. 17 În timpul stăpânirii ahemenide a fost identificată mai întâi cu Kybele, iar apoi cu o Artemidă datorită sporirii atributelor sale de divinitate războinică în lumea iraniană. Corsten, 1991, 165 şi urm.; Reins, 1993, 121 şi urm; Hanaway, 1982, 291-292. 18 Şi pe monedele de la Hypaipa, Apameia Frigiei sau Philadelphia, în paralel cu iconografia specific grecească a Artemidei. Vezi şi Fleischer, LIMC, II.1, 753-754; Fleischer, 1973, 185-187 (îndeosebi la p. 187 unde admite că asimilarea iconografică a Anaitidei cu cea a unei Artemide locale trebuie să se fi produs încă din perioada stăpânirii persane); Horsley, 1992, 139. 19 Mithra, „cel dintâi dintre spirite” (Yasht 10, 13). 15

160

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

ea conduce un car tras de patru cai, personificări ale vântului, ploii, norilor şi lapoviţei20. În altă parte, ea este închipuită sub forma unei fecioare frumoase, de viţă nobilă, având o haină din blană de castor (animalul său favorit21), încorsetată la mijloc pentru a-i scoate pieptul frumos înainte, având în mână o legătură numită barsom şi o diademă cu o sută de stele 22 . Reprezentarea aceasta datează probabil după introducerea de către Artaxerxes al II-lea a imaginilor cultuale ale zeiţei 23 sau este realizată după un idol local din Iranul exterior. Aceasta întrucât în acest caz este vorba în mod clar despre o imagine hieratică24. Acest fapt poate face însă trimitere şi la identificările sincretice cu alte divinităţi ale fertilităţii precum Ishtar, Nanaia sau Allat, fiind mai degrabă vorba aici despre o încercare mai târzie în mediile zoroastriste de a armoniza imaginile diferite ale zeiţei râurilor şi cea de divinitate a fertilităţii25. Prin identificarea cu Ishtar, devine divinitate a planetei Venus, a dragostei şi a războiului26. Cu zeiţa de origine elamită

20

Yasht 5, 120. Malandra, 1983, 119. O varietate de castor (Castor fiber) numit şi „câinele pontic” (canis ponticus) întâlnit îndeosebi în zona din sudul Caucazului. Tot aici trebuie amintit că la Balkh, probabil şi la Dilberjin, Anahita era adorată alături de Dioscurii iranieni. Lo Muzio, 1999, 58. 22 Yasht 5, 126-129. Compară cu Strabon, Geografia, XV, 3, 14. Vezi şi cazul lui Mithra (Yasht 10, 145): „prin planta barsom noi îl adorăm pe Mithra şi Ahura, glorioşii (Stăpâni) ai adevărului, incoruptibili în veac: (noi adorăm) stelele, luna şi soarele. Noi îl adorăm pe Mithra, Domnul tuturor ţărilor”. 23 Clement Alexandrinul, Protrepticul, V, 65, 3. 24 De Jong, 1997, 272. 25 Shepherd, 1980, 59; Malandra, 1983, 118-119; Potts, 2001, 25-27; Teixidor, LIMC, I.1, 754. Malandra pune acest lucru pe seama încercărilor zoroastriştilor de a împreuna aici două elemente divergente: ideea vechii zeiţe a apelor şi imaginea unei zeiţe a fertilităţii, de origine necunoscută, dar care ajunge să sincretizeze cu InannaIshtar. Tot aici trebuie subliniat şi paralelismul cu reprezentarea Anaitidei pe monedele pontice, în calitate de zeiţă a fertilităţii: ea ţine în mână un mănunchi de cereale, iar deasupra capului are reprezentată o semilună. Waddington, I.2, 159, Nr. 2 şi Olshausen, ANRW, II, 18.3, 1990, 1871. 26 Boyce, 1985, 1005-1006. 21

Zeiţe lunare şi/sau solare

161

Nanā/Nanaia, şi ea tot o Mare Mamă 27 , avea în comun iconografia Zeiţei-Mamă tronând, străjuită de doi lei sau aşezată pe spinarea unui leu, având uneori pe cap o semilună, pe care o întâlnim la Ashtarte, Allat/Alilat sau Kybele28 . Cele mai evidente asemănări structurale şi funcţionale sunt cele cu Nanaia, care de altfel a fost şi ea identificată cu Artemis în repetate rânduri, şi al cărui cult s-a răspândit şi el nu doar în Mesopotamia, ci şi în Siria, Armenia, Sogdiana şi Bactriana29. Avem de-a face cu o arie de răspândire similară celei corespunzătoare Anahitei iraniene. Pe de altă parte, şi ei, ca şi Anaitidei exista obiceiul să i se consacre sclavi sacri30. În inscripţiile anatoliene, Anaitis este menţionată în mai multe ipostaze. În primul rând cu numele său elenizat, Anaitis (Anaitis 5, 16) sau Anaeitis (Anaitis 4, 20, 22, 24, 29, 40, 45). În al doilea rând, ca divinitate, cu denumirea de Thea Anaeitis (Anaitis 6, 8, 13) sau simplu Thea (Anaitis 47). În al treilea rând, ea este identificată cu o ZeiţăMamă, ca „Mama Anaitis”, Meter Anaitis (Anaitis 44), Meter Anaeitis (Anaitis 8, 9, 11, 37, 38, 41, 42, 43), Meter Anatis (Anaitis 15, 17) sau chiar ca „Anaitis din metroon”, Anaitis eg Metroo (Anaitis 36). În fine, identificată cu Artemis ca Thea Artemis (Anaitis 30, 34), Artemis Anaeitis (Anaitis 1, 2, 7, 12, 14, 15a, 18, 19, 25, 26, 27, 28, 32, 33, 39, 49, 50), Artemis Anaitis (Anaitis 10) sau simplu, Artemis (Anaitis 16, 31, 35?, 48). Însă niciodată, cum remarcă Diakonoff, nu este întâlnită ca Meter Artemis Anaitis, ceea ce ar fi contrazis în opinia sa „caracterul virginal specific al zeiţei Artemis” (‘specific character as a virgin goddess’), cel puţin din punctul de vedere al tradiţiilor mitologice

27

După cum indică Przyluski şi mai apoi Durand, e posibil ca numele său să fi fost la origine o onomatopee care desemna pur şi simplu „mama” (nana), o divinitate-mamă a naturii şi a fecundităţii. Przyluski, 1950, 36-41; Durand, 2000, 223-224. Vezi şi de Yong, 1997, 273. 28 Gawlikowski, ANRW, II, 18.4, 1990a, 2639-2641; 2645-2646; Gawlikowski, ANRW, II, 18.4, 1990b, 2666-2668; Boyce, 1985, 1006; de Jong, 1997, 269-275 şi 277-281; CAHIran, II, 670. 29 Lo Muzio, 1999, 58-59, Potts, 2001, 25-27; Abdullaev, 2003, 25; Malandra, 1983, 119. 30 Darmezin, 1999, 164-167, nr. 199-203 (la Susa, sec. II î.Hr.).

162

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

greceşti 31 . O singură dată este menţionată ca „Mama Anaitis din Axiotta”, Meter Anaitis Axiottenos, pentru a sublinia probabil că varianta respecitvă provenea din Axiotta/Azitta (Anaitis 3). După cum se observă din exemplele citate în catalog, tot o singură dată apare menţionată pe o stelă din marmură din prima treime a secolului al IIIlea d.Hr. atât ca Thea Anaeitis, cât şi ca Meter Anaeitis (Anaitis 8). În majoritatea cazurilor, ea apare asociată cu Mên Tiamou, în inscripţiile din estul Lydiei, cu care de altfel avea şi un sanctuar comun probabil la Kula. Ambele divinităţi erau invocate ca garante ale dreptăţii şi aveau un ritual comun de legare prin jurământ utilizând sceptrul ca simbol al puterii (Anaitis 15a). Stela din marmură descoperită la Emreköy este interesantă din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că prezintă iconografia tipică locală: Mên/Meis Tiamou cu atributele specifice – semiluna, sceptrul şi conul de pin –, poartă o bonetă „frigiană” şi chiton scurt, manta şi cizmuliţe. Anaitis este reprezentată exact ca pe monedele cu iconografie grecoindigenă, cu deosebirea că aici zeiţa ţine mâna stângă pe un sceptru, iar în dreapta un obiect care poate fi o fială. Părul strâns la spate este acoperit de un voal care îi cade pe după umeri până la nivelul genunchiului, iar ca îmbrăcăminte poartă un himation peste o tunică lungă până la pământ care lasă să i se vadă vârfurile picioarelor. Ceea ce este important este că alături de aceste două zeităţi de origine iraniană apare un altar al focului – ca cel descris de Strabon sau de Pausanias pentru centrele de cult lidiene – 32 , cu o flacără conică deasupra. Tot un idol de cult pare să prezinte şi imaginea centrală, deteriorată, aflată pe o stelă descoperită la Ayazviran (Anaitis 14), dar de provenienţă probabilă din sanctuarul de la Kula, alături de alte câteva monumente (Anaitis 7, 8, 14, 19, 26, 27). De două ori Anaitis este înfăţişată pe inscripţii alături de Mên din Axiotta (Anaitis 20 şi 22). Prima dintre acestea datează din 159-160 d.Hr. şi a fost descoperită la Kalburcu, însă provine probabil din 31 32

Diakonoff, 1979, 165. Strabon, Geografia, XV, 3, 14-16, care de asemenea menţionează prezenţa magilor cu mănunchiul de nuiele de mirt (barsom); Pausanias, Călătorie în Grecia, V, 27.

Zeiţe lunare şi/sau solare

163

sanctuarul comun al Anaitidei şi a lui Mên Tiamou de la Kula, împreună cu alte patru stele (Anaitis 20 = Mên 32)33. Ea prezintă o interesantă descriere a condiţiilor în care se putea ajunge ca anumite terenuri să intre în proprietatea templelor. Deşi Mên din Axiotta îi ceruse să ridice două statui ale celor două zeităţi adorate în acel sanctuar din propriile sale venituri, Apollonios, fiul lui Apollonios, nu doar că s-a împotrivit poruncii divine întârziind să o ducă la îndeplinire, ci a şi împiedicat-o pe Apphia să-şi doneze propriile parcele zeului. După primirea pedepsei despre care stela nu ne informează, el a fost nevoit să-şi doneze până şi propriile parcele de vie către sanctuarul respectiv. Cel de-al doilea exemplu din această categorie (Anaitis 22 = Mên 34)34 îl reprezintă o stelă funerară destul de timpurie din 93-94 d.Hr. unde vedem că Ammias şi întreaga sa familie cinstesc două personaje feminine, una care era probabil o sclavă, Patera, şi o alta care fusese adoptată ca un copil de suflet (threpte), Tryphaina. Ei invocă protecţia divină asupra celor decedate, „pentru ca nimeni să nu spună ceva împotrivă pe o stelă sau pe un monument”, printr-un ritual de depunere a sceptrului comun al lui (Mên) Axiottenos şi al Anaeitidei. În zona capadociană, Anaitis este menţionată alături de alte două divinităţi identificate cu Zeus, una locală, Zeus din Thymnasa, iar o alta identificabilă cu Ahura Mazda, Zeus Pharnavos (Mâ 2)35. Aceasta însă într-un context în care cel mai probabil aceste divinităţi împărţeau un sanctuar comun cu zeiţa din Comana Capadociei, Mâ. O singură dată Anaitis identificată cu Artemis apare alături de Zeus Sabazios (Anaitis 21 = Mên 35)36, pe o stelă din 236-237 d.Hr. de lângă Sandal, descoperită pe panta muntelui Kara Devlit. Este vorba despre o inscripţie confesională în care Aurelios Stratonikos îşi mărturiseşte vina de a fi tăiat din neştiinţă copaci din pădurea sacră a lui Zeus Sabazios şi a Artemidei Anaitis. O întâlnim şi alături de Apollo pe una dintre inscripţiile în care poartă epitetul de kyria, care poate face trimitere fie la ideea de zeu33

Petzl, 1994, nr. 71; Malay, Petzl, 1985, 69-63, Nr. 4 (cu foto Pl. 3); SEG, 35, 1164. Diakonoff, 1979, 148, nr. 21 (fig. 28). 35 Debord, 1995, 15-30. 36 Petzl, 22, 1994, 99-100, nr. 76; Diakonoff, 1979, 148, nr. 20; CCIS, II, 33. 34

164

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

stăpân local ca în multe alte cazuri, sau de o supravieţuire a unuia dintre epitetele anterioare ale zeiţei Anahita, cel de „Stăpână” sau „Doamnă” (Anaitis 24). Acesta era un epitet comun al zeiţei atât în lumea persană, cât şi în Armenia37. Un al doilea epitet care face referire la originea sa iraniană este cel de barzochara. Inscripţia a fost descoperită în 1964 la Ortaköy, în vilayet-ul Niğde, pe teritoriul fostei provincii romane Cappadocia, la nord de Archelais 38 . Epitetul Barzoc£ra este foarte rar întâlnit în mărturiile epigrafice. Radicalul barz apare la unele nume de origine persană, cum este cazul regelui capadocian Ariobarzanes I (sec. I î.Hr.), cel care a fost detronat în repetate rânduri în timpul conflictelor cu regele Pontului Mithridates al VI-lea Eupator şi repus definitiv în drepturi de Pompei39. Michael Gough, pornind de la înţelesul epitetului Nabarze (= Invictus), aplicat lui Mithra, sugerează că -barz ar avea sensul de „izbândă, victorie”; car£ reprezintă în greacă „bucurie”. Astfel, Anaitis Barzochara o desemnează pe Anahit „cea care se bucură de izbândă”, o imagine foarte apropiată de cea a zeităţii capadociene Mâ, ¹ Nikˇforoj Q◊a40, „aducătoare de izbândă”: „Noroc bun! / Preamărită zeiţă Anaitis / Barzohara, fie ca Photis, / Theon şi Prima, numit şi Garsus, hierodulii, / Să rămână nevătămaţi în tot ceea ce fac, / Împreună cu copiii lor, întreaga viaţă. / Flavia Prima...” 41 . O altă explicaţie a epitetului este dată de Stig Wikander, care echivalează barzo- cu vedicul várcas, adică „splendeur, éclat” şi -hara, cu farnah/xvarr, „lumière, éclat”42. În fine, cea de-a treia explicaţie pentru acest epitet, care a întrunit cea mai largă adeziune este aceea că el poate 37

Boyce, III, 1991, 203 şi 245-246; de Jong, 1997, 272-273; Russell, ANRW, II, 18.4, 1990, 2682; CAHIran, III.2, 884; Boyce, 1985, 1004-1005. Durand vorbeşte chiar despre înţelesul dublu pe care apelativul Ardvī l-ar fi avut în tradiţia avestică: atât acela de „Fluviu”, cât şi pe cel de „Doamnă”. Durand, 2000, 223. 38 Identificat cu anticul Nitalis din Morimene, în nord-vestul Capadociei. 39 Mitchell, I, 1993, 32. 40 Harper, 1968, 101-102, nr. 2.04. 41 Harper, 1967, 103: 'AgaqÇ.TÚcV ‚ Qe´ Meg∂stV 'Anaeit∂di ‚2 Barzoc£ra Fwt∂da ‚ kaπ Q◊wna kaπ Pre√man ‚4 t¾n kaπ Garshn ≤erodoÚlouj ‚ ¢nephre£stouj œk p£ntwn ‚6 met' œpigonÁj di¦ b∂ou. ‚ Flaou∂a Pre√ma.... 42 Wikander, 1972, 13-15.

Zeiţe lunare şi/sau solare

165

fi „de pe înaltul Hara”, cu referire la muntele mitic de unde izvorăsc toate apele lumii, conform legendei iraniene43. Alte elemente care amintesc de originea sa iraniană sunt denumirile de „Artemis/Diana Persana”44, Artemis Persike sau Persica Diana, ori cea de „Afrodita Persana” (Persiq◊a ¹ 'Afrod∂th) atestate de altfel atât în izvoarele literare, la Diodor din Sicilia45, Tacitus46 sau Hesychius 47 , cât şi în cele epigrafice, într-o inscripţie de la Hierokaisareia48. Mai puţin probabilă este denumirea de Artemis Medeia, deşi nu poate fi exclusă în totalitate49. Însă cel mai mult pare să indice această origine asocierea cu apele curgătoare. Pe o stelă din marmură din secolul al II-lea de la Kara Selendi, din oraşul lydian Silandos, situat în apropierea râului Hermos, ea este invocată ca „Anaeitis de la apa sfântă” pentru a apăra mormântul lui Onesiphoros împotriva profanării (Anaitis 24)50. Poate una dintre cele mai interesante exemple în acest sens este cel privitor la o monedă din Celene/Apameia, unde statuia hieratică a zeiţei, cu polos şi voal, la fel ca cea de la Hypaipa, este înconjurată de denumirile a patru râuri: MAI (Meandru), MAR (Marsyas), OR (Orgas) şi THER (Therma)51. Atunci când scriitorii greci vorbesc despre Anahita, ei o asimilează divinităţilor greceşti cunoscute, prin raportare la atributele sale. Fiind însă o divinitate multifuncţională, identificarea sa a fost una aproximativă, menită să scoată de fiecare dată în evidenţă o anumită trăsătură fundamentală.

43

Boyce, III, 1991, 271; de Jong, 1997, 272-273. Lane Fox, 1997, 555-556 şi 559; Speidel, ANRW, II, 17.4, 1984, 2232-2236. 45 Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, V, 77, 6-8. 46 Tacitus, Anale, III, 62. 47 Hesychius, P, 2004; cf. Speidel, ANRW, II, 17.4, 1984, 2234-2235. 48 TAM, V.2, 1245. 49 Oikonomides, 1982, 115-118; Sherwin-White, 1982, 30; de Jong, 1997, 276, care o consideră ‘a dubious case’. 50 Boyce, III, 1991, 245; Diakonoff, 1979, 149, nr. 23. 51 Boyce, III, 245; Ramsay, I.2, 1897, 398-399 (Pl. I.1), care remarcă asemănarea izbitoare cu Artemis Efesia. 44

166

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Primul scriitor grec care a făcut referire la cultul său este Herodot. Într-un pasaj din prima carte a Istoriilor sale, el aminteşte de o Afrodită Cerească (Aphrodita Ourania) al cărui cult ar fi fost preluat mai recent de către perşi de la popoarele învecinate, confundând-o cu Mitra52. Această confuzie a determinat apariţia a două teorii. Prima aparţine lui Thomas Corsten, care vedea în aceasta o greşeală mai târzie a unui copist care ar fi scris în text M∂tran în loc de Mˇtran, şi astfel din identificarea cu o Zeiţă-Mamă, în speţă Kybele, s-a redus la venerarea unui zeu solar. Cea de-a doua îi aparţine lui Robert Turcan53, care explică această confuzie pornind de la un pasaj din lucrarea lui Firmicus Maternus despre religiile păgâne54 privitor la dubla natură a focului adorat în lumea persană. Mithra ar fi reprezentat aspectul masculin, iar Anaitis aspectul feminin55. Însă de cele mai multe ori zeiţa a fost identificată datorită atributelor cu Artemis (subliniind puritatea şi stăpânirea asupra naturii sălbatice) 56 , cu Afrodita (ca divinitate a dragostei) 57 , Athena (când se referă la atributele războinice sau cele legate de ritualul de investitură)58 sau Hera (ca protectoare a dragostei şi a căsătoriei)59. Cultul său era răspândit în Lydia, Frigia, Caria în zona vestică a Anatoliei şi în Capadocia, Pont, Armenia în regiunea estică. Principalele sale centre de cult din vestul Asiei Mici erau la Hypaipa, Hierakome/Hierokaisareia, Philadelphia, Sardis, Kula, Hierolophos (Sariçam), Gölmermere, însă există dovezi îndeosebi de natură 52

Herodot, Istorii, I, 131; FGrHist, 680 F 11. Turcan, 1975, 90-97. 54 Firmicus Maternus, L’Erreur des religions païennes, 2-5. 55 Ceea ce este confirmat chiar de pasajul lui Strabon, Geografia, XV, 3, 16 în care, după ce vorbeşte despre sacralitatea apelor la perşi spune că „Oricărui zeu îi aduc jertfe, ei se roagă mai întâi focului”. 56 Plutarh, Viaţa lui Artaxerxes, 27, 3. Vezi şi Turcan, 1975, 99-103 şi de Jong, 1997, 277-281, fiecare vorbind despre structura trifuncţională a Anaitidei, însă fiecare luând ca punct de plecare autori diferiţi: Firmicus Maternus în cazul lui Turcan şi Plutarh în cel al lui de Jong. 57 Turcan, 1975, 100-103. 58 Plutarh, Viaţa lui Artaxerxes, 3, 1. 59 Plutarh, Viaţa lui Artaxerxes, 23, 4-5. 53

Zeiţe lunare şi/sau solare

167

numismatică privitoare la venerarea sa şi la Celenae/Apameia (Frigia), Clannuda (la est de Karakekaumene), Attuda (la limita dintre Frigia şi Caria), Alabanda (în Caria) etc. Anaitis adoptă două tipuri iconografice în lumea anatoliană, în funcţie de modul în care a fost echivalată sau identificată cu divinităţile cunoscute. Mai întâi, ea preia iconografia unei Zeiţe-Mame anatoliene, luând fie înfăţişarea Artemidei din Efes atât pe monede, cât şi pe monumente, ca una dintre formele cele mai cunoscute ale acesteia, fie pe aceea a unei zeiţe locale de acest tip, cu voal şi cu polos, în aceeaşi ipostază de orantă, cu braţele depărtate, fără însă a dispune de caracteristicile polimastiei. În al doilea rând, ea adoptă şi iconografia grecească a Artemidei la vânătoare, cu arcul şi cu cerbul alături, pentru a reliefa puritatea, castitatea sa şi stăpânirea asupra elementelor naturii sălbatice. Iconografia dublă este prezentă la Hierokaisareia, Philadelphia, Clannuda, Attuda sau Albanda. Singura excepţie notabilă este cea de la Hypaipa, unde avem atestată doar iconografia grecească, dovadă a unei puternice elenizări a cultului. III.2. Mâ Mâ este un apelativ întâlnit uneori şi în textele hittite, care nu reprezintă altceva decât o transpunere în limbajul familiar a denumirii generice pentru Zeiţa-Mamă anatoliană. Cavaignac, pornind de la interpretarea lui Laroche, indică faptul că numele divintităţii ar fi prezent în textele hittite sub forma ideogramei MAH 60 . În privinţa titulaturii originare, Lebrun consideră că denumirea Mâ ar proveni de la o formă ipotetică Mamma sau Amamma61. Este foarte probabil ca numele divinităţii cu care Zeiţa Soarelui din Arinna a fost identificată în perioada de mijloc a Imperiului Hittit, cel de Hebat/Hepat, să fi supravieţuit până în perioada romană sub forma Meter Hipta. Această din urmă divinitate o întâlnim alături de Dionysos62 sau de Zeus Sabazios în inscripţiile confesionale anatoliene 60

Cavaignac, 1951, 48. Lebrun, 2001, 88; Popko, 1995, 114. 62 Cavaignac, 1951, 49. 61

168

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

din regiunea de nord-est a Lydiei (Katakekaumene) 63 . Primul dintre textele confesionale în cauză, descoperit la Ayazviran, vorbeşte despre existenţa unei pedepse aplicate unui personaj necunoscut, care făcea parte cel mai probabil din personalul sacerdotal, pentru faptul că a fost de acord ca sclavul sacru Trophimos să fie ridicat de către autorităţile civile64. Cel de-al doilea, descoperit în împrejurimile localităţii Kula, se referă la un anume Diokles, fiul lui Trophimos, care a fost pedepsit de cele două divinităţi la ochi pentru că ar fi prins doi porumbei sacri65. De-a lungul timpului au existat numeroase încercări de a stabili dacă şi în ce măsură se poate stabili vreo legătură între divinitatea adorată în centrul de cult hittit de la Kummanni şi zeiţa care a reuşit să devină către sfârşitul perioadei elenistice şi de-a lungul celei romane imperiale una dintre cele mai importante divinităţi adorate în spaţiul capadociano-pontic, dacă nu chiar divinitatea naţională a capadocienilor prin excelenţă, Mâ66. Principala zeiţă adorată la Kummanni era una solară a Pământului, cunoscută sub denumirea de Zeiţa Soarelui de la Arinna. Aceasta era percepută în acelaşi timp şi ca zeiţă a lumii de dincolo67. În panteonul hittit mai exista însă şi o altă zeitate masculină a soarelui, diferită de această zeiţă. Însuşi locul presupus de origine, Arinna, nu a putut fi identificat cu precizie. Kummanni nu era de altfel singurul centru de cult al său. Chiar dacă pentru perioada hittită timpurie dovezile legate de existenţa cultului său sunt relativ restrânse, pentru perioada imperială propriu-zisă avem atestată prezenţa sa în numeroase locaţii din centrul şi sud-estul Anatoliei68. Acesta nu este de altfel deloc 63

Inscripţiile datează din perioada secolelor II-III d.Hr. Pezl, 1994, 58, nr. 49 = CCIS, II, 36 = TAM, V.1, 459: „ş---ţPentru că hotărât ca sclavul sacru Trophimos al Mamei Hipta şi a lui Zeus Sabazios să fie dus de acolo de autorităţi, am fost pedepsit la ochii mei şi am ridicat această stelă”. 65 Pezl, 1994, 58-59, nr. 50 = CCIS, II, 40 = TAM, V.1, 264: „Dedicaţie către Zeus Sabazios şi Meter Hipta: Diokles fiul lui Trophimos: pentru că am prins porumbeii zeilor am fost pedepsit la ochi şi am scris pe această stelă dovada puterii zeilor”. 66 Thierry, 2002, 53. 67 Popko, 1995, 89. 68 Popko, 1995, 88-89. Lebrun vorbeşte însă despre existenţa cultului la Kummanni încă din perioada prehittită. Lebrun, 2001, 88. 64

Zeiţe lunare şi/sau solare

169

un fapt întâmplător întrucât Zeiţa Soarelui de la Arinna era una dintre cele mai semnificative divinităţi din panteonul hittit. Ea era considerată protectoare a monarhiei hittite 69 şi purta epitetul de „Stăpână a Ţinutului”, iar uneori era chiar asimilată unui „Păstor al Umanităţii”, fiind direct responsabilă de buna cârmuire a ţinuturilor70. Este important de subliniat că avem de-a face cu o divinitate a fecundităţii, asociată principiului lichid71. Încă din perioada de mijloc a Imperiului Hittit, Zeiţa de Soarelui de la Arinna a fost identificată cu o divinitate cu o origine probabil hurrită, Allani, care era la rândul său denumită „Stăpână a Lumii de Dincolo”72. În Mesopotamia era cunoscută sub numele Allatum73. Ne putem pune firesc întrebarea dacă nu cumva există o legătură între această zeiţă şi cea semitică de mai târziu Allat, reprezentată la Palmyra şi în mediul nabateean tronând între doi lei, la fel ca şi anatoliana Kybele sau zeiţa siriană74. De altfel, există indicaţii că un echivalent al lui Hebat printre hurriţii din Ugarit purta denumirea de Alalath, identificată de asemenea cu Aštarte75. Zeiţa Soarelui din Arinna ajunge însă să se identifice total, în mod progresiv, cu o divinitate de origine hurrită numită Hebat. Acest lucru este cel mai clar exprimat într-un pasaj din Ruga reginei Puduhepa către Zeiţa Soarelui de la Arinna şi cercul ei pentru bunăstarea lui Hattušili76 : „O, zeiţă a Soarelui din Arinna, Doamna mea, regina tuturor ţinuturilor! În Hatti, tu porţi numele Zeiţei Soarelui din Arinna, dar în ţara pe care tu ai facut-o, cea a cedrului77, tu porţi 69

James, 1966, 115. Laroche, 1947, 47 şi urm. 71 James, 1966, 115: „the producer of fecundity, rising from the sea”. 72 Zeiţa în cauză dispunea parţial de atributele lui Ereškigal, putând decide cine putea intra în lumea de dincolo. Lebrun, 1988, 152. 73 Popko, 1995, 99 şi 101; Haas, 1994, 405 şi urm. 74 Lebrun, 2001, 88; Gawlikowski, ANRW, II, 18.4, 1990, 2639: asemănarea cu imaginea Kybelei tronând este evidentă (Pl. XIX, fig. 42). Vezi şi Proeva, 1983, 167. 75 Popko, 1995, 98. 76 După cum se poate constata cu uşurinţă, însuşi numele acestei regine conţine un radical provenit de la numele divinităţii hurrite. 77 Adică nordul Siriei şi Libanul. 70

170

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

numele de Hebat”78. Trebuie amintit tot aici şi faptul că prima menţiune legată de prezenţa sclavilor sacri în Anatolia este conţinută într-o altă invocaţie adresată Zeiţei Soarelui din Arinna, respectiv Suplica lui Arnuwanda şi Ašmunikal (Textul nr. 5)79. Hebat era considerată soţia marelui zeu al furtunii şi al tunetelor, Tešub, împreună cu care avea un fiu, zeul muntelui, Sarrumma, numit şi „Regele muntelui”80 . Câteva aspecte merită a fi subliniate aici. În primul rând asocierea cu simbolul muntelui, al dâmbului, al betyl-ului, iar în al doilea rând existenţa acestei triade divine la Kummanni, formată din personificarea forţelor reproductive ale naturii, respectiv Zeiţa-Mamă a fertilităţii, zeul furtunii, al vremii şi al fenomenelor atmosferice în general şi zeul muntelui. Zeiţa este adesea reprezentată în Anatolia stând pe un leu, îmbrăcată cu o manta lungă şi având un polos pe cap. În opinia lui Popko, leul reliefează atributele sale htonice, cu toate că funcţiile sale uranice sunt subliniate de expresii precum: „Regină a Cerului” sau „Doamnă a Cerului”81. Pe de altă parte, lui Tešub îi era caracteristică securea dublă (labrys)82, fiind însoţit de doi tauri sacri numiţi Šeri şi Hurri, care trăgeau trăsura atunci când zeul se angaja în bătălie 83 . Sarrumma (sau Šarruma), zeul muntelui, era venerat ca un taur, fiind inclus în panteonul hurriţilor din Anatolia ca „Taurul lui Tešub”. Atributele războinice ale Zeiţei Soarelui din Arinna rămân, după părerea noastră, nedovedite încă, la fel ca şi presupusa sa personalitate androgină84. Pe de altă parte, Kummanni era un centru de cult foarte important şi al Zeiţei Nopţii, pe care regele hittit Tudhaliya al IV-lea l-a transferat la Samuha85. Este posibil deci ca divinitatea noatră să fi împrumutat

78

CTH, 384 = Singer, 2002, 101, nr. 22. CTH, 375 = Singer, 2002, 40-42, nr. 5. 80 Lebrun, 2001, 88-89; James, 1966, 115-117. 81 Popko, 1995, 97. 82 James, 1966, 117. 83 Popko, 1995, 97. 84 Cavaignac, 1951, 49-50; Laroche, 1973, 107. 85 Strauss, 2002, 323-338. 79

Zeiţe lunare şi/sau solare

171

unele atribute lunare încă din această perioadă, de la respectiva divinitate a nopţii care rezidase acolo. Divinitatea romană a războiului Bellona, cu care Mâ a fost asimilată începând cu Sulla, a fost iniţial identificată în lumea romană, datorită atributelor sale, cu divinitatea sabină Nerio86. Numele acestei din urmă zeităţi – uneori luând forma Neria sau Nerienes – avea, potrivit informaţiilor furnizate de Aulus Gellius (125-180 d.Hr.), semnificaţia de „bărbăţie” sau „vitejie”87. Comentând unele pasaje din operele predecesorilor săi privitoare la zeiţa sabină – printre care satira menippee Lupta cu umbrele a lui M. Varro Terentius, Truculentus a lui Plautus şi Analele lui Cn. Gellius – eruditul scriitor latin considera justificată tradiţia potrivit căreia Nerio ar fi fost soţia zeului Marte88. Astfel, A. Gellius ia apărarea lui Plautus, acuzat că a atribuit „prea comic” unui soldat incult şi simplu această „opinie nouă şi falsă”89. Imaginea Bellonei, identificată cu Nerio, apare şi pe monedele romane din perioada Republicii. Jean-Paul Morel menţionează existenţa unui denar datând din 109 î.Hr., din timpul lui Cn. Gellius, pe care este reprezentată scena răpirii zeităţii sabine de către Marte, înaintea căsătoriei90. Ca şi Zeus şi Hera, Cronos şi Rhea, Isis şi Osiris, cuplul format din Marte şi Nerio (Bellona) se baza pe căsătoria incestuoasă dintre frate şi soră. Asemenea lui Annaeus Seneca, Fericitul Augustin ridiculizează această concepţie despre căsătoria dintre divinităţi: „Ce pot să mai spun, când mai adăugăm la şirul de anomalii şi acte nepermise şi căsătoriile între divinităţi, prin încălcarea legilor morale 86

Saglio, DAGR, I.1, 19632, 685 (s.v. Bellona); Marbach, Nerio, în RE, XVII, 1, col. 35. 87 Din această cauză, unii împăraţi ai dinastiei Iulio-Claudice au purtat numele de Nero. Suetonius în Tiberius, I, 5 aminteşte cazul lui Tiberius: „Dintre cognomina l-a adoptat pe cel de Nero, ceea ce în limba sabină înseamnă curajos şi energic”. Nopţile attice, XIII, 23, 7. 88 Aulus Gellius, Nopţile attice, XIII, 23, 1-19. 89 Aulus Gellius, Nopţile attice, XIII, 23, 12. 90 Morel, 1962, 10-16. Pe aversul monedei este reprezentat chipul Bellonei (Nerio), iar pe revers Marte în cvadrigă luând-o cu mâna dreaptă pe Nerio, iar în stânga purtând un scut.

172

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

şi a pioşeniei, ca de pildă cele între fraţi şi surori! Pe zeiţa Bellona i-o acordăm şi o aşezăm lângă Marte, deşi sunt fraţi, pe Venus i-o dăm fratelui său Vulcan, pe Salacia lui Neptun”91. Tot datorită atributelor sale de zeitate războinică92, Bellona a fost identificată şi cu Enyo, una dintre divinităţile sângeroase care-l însoţeau pe Ares. Eschil aminteşte în tragedia sa Şapte contra Thebei de triada divină formată din Enyo, Ares şi Phobos (daimonul fricii), precum şi de ritualul sacrificării taurului93. Zeiţei Bellona i-a fost consacrat un templu în afara pomoeriumului Romei, la extremitatea Câmpului lui Marte (in extremo Campo Martio), după spusele lui Varro în 296 î.Hr. de către consulul Appius Claudius Caecus, ca urmare a înfrângerii coaliţiei formate din samniţi, etrusci şi gali în sudul Etruriei 94 . Templul a fost ridicat conform făgăduinţei date Bellonei în timpul războiului95. F. Coarelli a indicat amplasarea acestuia la poalele Capitoliului, alături de templul lui Apollo, la extremitatea circului Flaminius96. Acesta era locul unde se decidea începutul unui război97. Piaţeta (breuis aria) menţionată de Ovidiu reprezenta spaţiul de desfăşurare a ritualurilor privitoare la declaraţiile de război. Conform obiceiului, pater patratus era însărcinat de către colegiul feţialilor (fetiales) să arunce lancea războiului în teritoriul considerat ostil98. În cadrul ceremoniei desfăşurate în faţa templului Bellonei, li se vindea în 91

Aureliu Augustin, Despre cetatea lui Dumnezeu, VI, 10; în privinţa acestui cuplu, vezi şi IV, 11; IV, 21; IV, 34. 92 Vergilius, Eneida, VIII, 702. 93 Eschil, Şapte contra Thebei, 44-49: „Şapte năpraznici capi de cete au jertfit un taur pe un scut întunecat, i-au cufundat în sângele făpturii mâinile i s-au jurat, pe Ares, Enyo şi Phobos iubitorul de onoruri, să năruie şi să despoaie oraşul Kadmos, iar, dacă nu, să piară, vărsându-i în pământul nostru sângele”. 94 Palmer, 1975, 653-664; Marchetti Longhi, 1970, 139; Saglio, DAGR, I.1, 1963, 685 (s.v. Bellona). 95 Titus Livius, Istoria romană, X, 19. 96 Palmer, 1975, 653. 97 Ovidiu, Fastele, VI, 205-208: „Dinspre templu spre al circului capăt priveşte o piaţă; / Mica coloană de-aici nu-i şi-n renume aşa: / Mâna aruncă de-aici solia războiului, lancea, / Când hotărâm a lupta cu vreun rege sau neam”. 98 Beard, North, Price, 1997, 26-27, 111-112; North, 2000, 23.

Zeiţe lunare şi/sau solare

173

mod simbolic unor soldaţi captivi o porţiune din teren mărginită de columna bellica, ce juca rolul de piatră de hotar99. Acest templu capitolin nu era însă singurul construit la Roma. Gestul lui Apius Claudius Caecus a fost urmat de cel al lui P. Cornelius Rufus, care a consacrat un templu în 290 î.Hr. Bellonei Rufilia, în vecinătatea celui dedicat zeiţei Isis. Un alt sanctuar asemănător închinat Bellonei Insulensis era situat pe insula de pe Tibru şi era legat de cultul sincretic al Bellonei capadociene (Mâ). Bellona Pulviensis avea la Roma un loc de cult care nu a fost încă identificat100. Interesant este faptul că pulvinus, pe lângă alte valenţe semantice, avea înţelesul de „colină artificială” 101 , fiind echivalat cu numeroşii Montes Vaticani asociaţi cultului Bellonei. În opinia lui Duncan Fishwick, restaurarea unui mons Vaticanus la 30 august 236 d.Hr. de către hastiferii din civitas Mattiacorum 102 demonstrează legătura indubitabilă între cultul Bellonei, purtând aici epitetul Virtus (dea Virtus Bellona), şi cel al Marii Mame a Zeilor, Magna Mater103. Simbolismul muntelui sacru, al dâmbului (pulvinus) şi cel al betylului au, după Gilbert Durand, aceeaşi semnificaţie, fiind legată de motivul ascensiunii astrale104. Mons Vaticanus şi Capitolinul, pe care se aflau templele consacrate divinităţii, reprezentau şi o imagine simbolică a lanţului muntos din zona de origine a Bellonei Mâ, Munţii Antitaurus 105 . Aceasta sugerează probabil şi faptul că Mâ avea la origine şi atributul de zeitate protectoare a înălţimilor. Mircea Eliade arată că muntele sacru – pe care se afla templul închinat divinităţii – reprezenta o Axis Mundi, locul unde se întâlnesc Cerul şi Pământul106. 99

Aust, RE, III, 1899, col. 255 (Bellona); Marchetti Longhi, 1970, 136. Palmer, 1975, 653-654. 101 DLF, 1996, p. 1277. Pulvinus mai avea şi înţelesul de pernă, ridicătură între două şanţuri sau banc de nisip. 102 CIL, XIII, 7281. 103 Fishwick, 1967, 144. 104 Durand, 1998, 129. 105 Palmer, 1975, 657. 106 M. Eliade, Mitul eternei reîntoarceri, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999, pp. 19-23. 100

174

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Simbolul muntelui sacru va avea şi în imaginarul creştin aceleaşi valenţe ca şi în mediul păgân: el reprezintă această axă a lumii, dar şi scara ce „înlesneşte ascensiunea spre înălţimile cerului”. În altă ordine de idei, el reprezintă nu numai un factor care defineşte un spaţiu geografic, ci organizează şi fenomenele şi procesele la nivel macro- şi microcosmic107. În zona de origine, Bellona-Mâ era cunoscută îndeosebi ca ca o divinitate solară, însă în momentul în care a fost preluată de către romani, ea apare întotdeauna reprezentată cu semiluna alături, ca o zeiţă lunară, a nopţii. Aceasta pentru că, după relatarea lui Plutarh, îi apăru în vis generalului Lucius Cornelius Sulla (138-178 î.Hr.), „o anumită zeiţă al cărei cult romanii l-au învăţat de la capadocieni” 108 . Această întâmplare se petrecu la Nola, în 85 î.Hr., câţiva ani înainte ca Sulla să se îndrepte spre Roma şi să o cucerească. În 83 î.Hr. un fanaticus Bellonae i-a profeţit acestuia puterea militară şi victoriile care aveau să urmeze109. Astfel, profeţia fiind împlinită, cultul zeiţei microasiatice a fost introdus la Roma după încheierea războaielor mithridatice în 63 î.Hr.110. În jumătatea orientală a Imperiului Roman cultul Bellonei-Mâ s-a răspândit îndeosebi în Asia Mică în Comana Capadociei (Hierapolis) (Textul nr. 6) 111 şi în Comana Pontică (Hierokaisareia) (Textul nr. 8)112, în Eolia la Pergam113, în Lydia la Sardis114 şi la Hyrkanis115, în 107

N. Corneanu, 2001, 273, DR, 1993, 297-298; DS, II, 1995, 321-326. Plutarh, Sulla, IX, 7-8. 109 Plutarh, Sulla, XVII, 12-13; Alföldi, 1976, 152. 110 Dio Cassius, Istoria romană, Frag. B 1091-21=M 105, 3-6. 111 Strabon, Geografia, XII, 2,3. 112 Strabon, Geografia, XII, 3,36 şi monedele menţionate la paragraful legat de iconografie. 113 Ivantchik, 2004, 10; Proeva, 1983, 169. 114 Pe o inscripţie datând din perioada ahemenidă, din cel de-al nouălea an al domniei lui Artaxerxes I sau al II-lea, adică 427 sau 365 î.Hr., Mâ este amintită alături de Zeus Baradates (o denumire echivalentă pentru Ahura Mazda, cu înţelesul de „legislatorul”), Sabazios şi de Agdistis. Este practic vorba despre o interdicţie adresată de autorităţile ahemenide prin hyparhul Droaphernes, fiul lui Barakos, preoţilor acestui Zeus iranian de a participa la misteriile celebrate în cinstea divinităţilor indigene. Este singura menţiune cunoscută care asociază forme misterice 108

Zeiţe lunare şi/sau solare

175

partea de nord a Mării Negre, la Olbia116, în Macedonia, la Pretor117 şi Tracia118. Cel mai vechi templu al său era situat în munţii Antitaurus, în oraşul Comana din Cataonia, un important centru comercial pentru negustorii care veneau din Armenia119. Din această cauză, în localitatea respectivă un mare număr dintre adepţi erau alogeni, de origine armeană sau persană120. Strabon derivă numele acestei localităţi pornind de la un substrat legendar, făcând astfel şi o identificare a riturilor zeităţii cu cele ale Artemidei Tauropolis: „Ritualul jertfelor se pare că le-a fost adus aici de Orestes şi de sora sa Iphigenia tocmai din Sciţia Taurică, şi anume jertfele Artemidei Tauropolis; tot aici şi-a lăsat Iphigenia cosiţa («coma»), de jale, şi de la ea i s-a tras oraşului numele (Comana)” (Textul nr. 6) 121 . În acest caz însă Strabon aplică o etimologie fantezistă întrucât numele real al statului-templu capadocian derivă de la radicalul de origine hurită kumma-/kummi-, la care se adaugă determinativul singular -ni, cu înţelesul de „(loc, oraş) sacru”122. Ceea ce înseamnă practic faptul că denumirea pe care oraşul a purtat-o începând cu domnia lui Caracalla nu reprezenta decât o traducere a acestui nume al cărui înţeles se păstrase încă de pe vremea suveranilor hittiţi. acestei divinităţi. Robert, 1975, 306-322, cu traducerea la p. 325 a interdicţiei: „(Droaphernès) ordonne à ses (de Zeus) néocores thérapeutiques qui ont le droit de pénétrer dans l’adyton et qui couronnent le dieu de ne pas participer aux mystères de Sabazios de ceux qui apportent les victimes pour être brulées et d’Agdistis et de Mâ”. 115 Într-un ex-voto datând din perioada elenistică, descoperit în ruinele acestui oraş lidian, cu următorul înţeles: „Moschion, fiul lui Diodoros, lui Mâ cea nebiruită (aneiketos), în urma făgăduinţei”. TAM, V.1, 1305; Robert, 1975, 322-323. 116 La Olbia, menţionată pe o inscripţie de secol II î.Hr. în cinstea lui Stephanos, fiul lui Alexandros, din Smyrna, tradusă de Askold Ivantchik sub forma: „[St]ephanos, son of Ale[xander from Smyrna, after] sailing here, this [name of the object being dedicated to the goddess] (he has dedicated) to Ma the hearing one and [to all gods (?)]”. Ivantchik, 2004, 11. 117 Proeva, 1983, 164-165. 118 R. Turcan, 1998, 58; Saglio, 1963, p. 685. 119 Strabon, Geografia, XII, 3, 36. Ruinele oraşului Comana (în prezent, oraşul Şar din Turcia) au fost cercetate începând din 1967. Harper, Bayburtluoğlu, 1968, 149-158. 120 Sartre, 1995, 319. 121 Strabon, Geografia, XII, 2, 3. 122 Lebrun, 2001, 87.

176

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

După Diodor din Sicilia, această Artemis Tauropolis nu reprezintă altceva decât o variantă elenizată a zeiţei Bendis adorate pretutindeni în lumea tracică123, identificată uneori şi cu zeiţa romană a vânătorii, Diana124. Pe una dintre inscripţiile descoperite în timpul săpăturilor efectuate la Şar, care datează din perioada elenistică, zeiţa Mâ este considerată he Nikephoros thea, adică „zeiţa victorioasă” sau, mai degrabă, „aducătoare de izbândă”125. Ea completează seria de epitete cunoscute începând cu perioada elenistică precum aneiketos, „nebiruita”, epekoos, „cea grabnic-ascultătoare”, virtus, „cea vrednică”, pedisequa, „cea care urmează” (Kybelei)126. Răspândirea numelor teoforice pot fi şi ele luate în calcul pentru a sublinia importanta zeiţei şi a cultului său în zona capadocianopontică. Pe anumite inscripţii descoperite la Kırık Kilise, lângă Comana Capadociei (Şar), unele persoane care prezintă acest nume sunt de origine modestă, poate chiar sclave, nefiind precizată filiaţia127. Există şi cazuri de liberţi care au adoptat cognomenul Mâ, de exemplu Apidia Mâ, libertă a lui Aulus Clodius. Acest nume a fost însuşit însă şi de persoane aparţinând celor mai elevate pături aristocratice din Capadocia, amintite în inscripţiile descoperite la Comana (Şar): Flavia Aeliana Ma, soţia lui T. Flavius Aelianus Apollonios, mare preot al

123

Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, I, 46, 2; XVIII, 4. Minucius Felix, Octavius, VI, 1. 125 Harper, 1968, 101-102, nr. 2.04 şi 2.05. Mithratochmes apare în ipostaza de strateg al Cataoniei, gerusiarh şi „preot al zeiţei aducătoare de izbândă”. În opinia lui R. Harper, cel de-al doilea nume al lui Mithratochmes, Ariobarzanes, ar sugera o legătură apropiată de rudenie cu familia domnitoare din Capadocia. O astfel de relaţie ar fi fost de altfel necesară dacă ţinem cont şi de afirmaţiile pe care le-am citat anterior aparţinând lui Strabon. Williams, 1977, 109. 126 Ivantchik, 2004, 8; Fishwick, 1967, 145-147; Alföldi, 1976, 150-156; Proeva, LIMC, VI.1, 1992, 331. 127 Harper, 1969, 27-40. Pe prima inscripţie 5.50, Mâ apare ca mamă a lui Koula, un isaurian, în cea de-a doua, 5.58, descoperită pe o stelă de calcar de la Kırık Kilise, Mâ este mama lui Kratinos. 124

Zeiţe lunare şi/sau solare

177

cultului zeiţei 128 , şi probabil fiica Aemiliei Ma şi a lui T. Flavius Aelianus Socrates129. În Comana Capadociei zeiţa capadociană dispunea de numeroşi hieroduli sau sclavi sacri (hierodouloi), precum şi de un număr însemnat de persoane inspirate de divinitate, theophoretoi130. Aceştia se aflau în subordinea unui mare pontif (archiereus), a cărui funcţie era ereditară şi era a doua ca importanţă în Capadocia după cea de rege131: „Locuitorii lui sunt cataoni, astfel supuşi ai regelui, aflaţi însă mai cu seamă sub ascultarea marelui pontif. Acesta este stăpânul templului şi al hierodulilor, care, pe vremea când am vizitat acele locuri, erau peste 6.000, bărbaţi şi femei la un loc. Templul are şi un teren întins, al cărui venit revine pontifului. În Capadocia, acesta este al doilea în cinste după rege; de altfel, cel mai des, preoţii erau de acelaşi neam cu regii” (Textul nr. 6). Ajunsă în mediul roman, hierodouloi au devenit fanatici, iar la procesiunile săvârşite cu concursul celor inspiraţi de divinitate – theophoretoi – aceştia vor purta denumirea de entheati. Cultul Bellonei Mâ a fost asociat de timpuriu cu jertfele şi ritualurile sângeroase. Astfel, în anul 48 î.Hr., atunci când haruspicii au decis dărâmarea templelor lui Isis şi Serapis, a fost demolat şi templul Bellonei situat, nu întâmplător, în apropierea acestora. Aici s-au descoperit, după mărturia lui Cassius Dio, „vase pline cu carne de om”132. Creştinii vor dezaproba ritualurile iniţiatice păgâne. Tertulian va pretinde chiar că „celor destinaţi Bellonei li se dă să bea pentru iniţiere sânge, pe care-l primesc în palmă din coapsa străpunsă” 133 . Minucius Felix considera în dialogul Octavius că Iupiter Latiaris, care în opinia sa era adorat de păgâni prin omucidere, ar fi învăţat-o pe

128

Harper, 1968, 103-104, nr. 2.07. T. Flavius Aelianus Apollonius şi familia sa dispuneau de proprietăţi în nordul Comanei Pontice, în zona satului Kayapınar de la nord de Şar. 129 Harper, 1968, 104, nr. 2.08. 130 Strabon, Geografia, XII, 2, 3. 131 Palmer, 1975, 656. 132 Cassius Dio, Istoria romană, XLII, 25. 133 Minucius Felix, Apologeticum, IX, 10.

178

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bellona „să-şi păteze serviciul divin cu băutură de sânge omenesc şi să vindece epilepsia cu sânge de om, adică printr-un rău şi mai mare”134. Există numeroase inscripţii ce amintesc de fanatici în lumea romană. Un exemplu ar fi o inscripţie dedicată zeităţii, descoperită la Roma, în care Lucius Cornelius Ianuarius apare în ipostaza de fanaticus ab aedem Bellonae Rufiliae135 . Ei erau îmbrăcaţi, ca şi preoţii zeiţei Kybele, în veşminte de culoare neagră şi purtau pe cap coroane cu geme şi fâşii lungi de lână. O dată ajunşi în culmea delirului, în ritmurile frigiene ale trompetelor şi tamburinelor începeau să-şi cresteze braţele, stropind idolul şi pe cei care asistau la procesiune, pentru ca apoi să prezinte viitorul, inspiraţi de divinitate136. Bellona era adesea numită pedisequa, „cea care urmează”, întrucât cultul său a rămas asociat cu cel al Marii Mame 137 . Dies sanguinis („ziua sângelui”) reprezenta şi sărbătoarea Bellonei, fiind celebrată la 24 martie de lăncierii (hastiferi) zeiţei, o confrerie pe care Iuvenal în Satirele sale o identifică cu cea a Mamei Zeilor. De altfel, Marea Mamă a Zeilor îi adăpostea adeseori în templele sale pe „sectanţii ambulanţi” ai Bellonei şi pe cei ai Zeiţei Siriene. În alte cazuri, edificiile de cult ale celor două zeităţi se situau în imediata apropiere, precum cele de la Ostia. Asemănările însă nu se opresc doar aici. Restricţiile alimentare reprezentau şi ele un alt capitol în care cultele respective prezentau similitudini. Sursele literare indică faptul că şi consumul cărnii de porc era interzis atât pentru adoratorii Kybelei138, cât şi pentru cei ai Bellonei-Mâ139. Frenezia, furia sacră ce îi cuprindea atât pe fanaticii Bellonei140, cât şi pe galii Kybelei141. Prin emasculare ei urmau practic un ritual de 134

Minucius Felix, Apologeticum, XXX, 5. „D(is) m(anibus) / L(ucio) Cornelio Ianuario / fanatico ab Isis Serapis / ab aedem Bellonae Rufiliae / u(ixit) a(nnos) XXII, m(enses) XI, dies XXI fec(it) / C(aius) Calidius Custos amico / b(ene) m(erenti)”. 136 Tibul, Elegii, I, 6, 45-50. 137 Turcan, 1998, 59. 138 Pausanias, Descrierea Greciei, VII, 17, 5. 139 Strabon, Geografia, XII, 8, 9. 140 Strabon, Geografia, XII, 3, 32. 141 Strabon, Geografia, XIII, 4, 14. 135

Zeiţe lunare şi/sau solare

179

androginizare. Spre deosebire de fiinţele bisexuate sau de zeii dubli, androginii îşi dobândesc însuşirile nu prin naştere, ci prin metamorfoză 142 . Prin această transformare se realiza unificarea extremelor, reintegrarea, „totalizarea”, care avea ca scop ultim dobândirea unităţii primordiale dinainte de Creaţie143. Este vorba despre un act sacru ce trebuie pus în legătură cu misterul identităţii contrariilor: „Pentru istoricul religiilor, coincidentia oppositorum sau misterul totalităţii poate fi descoperit atât în simbolurile, teoriile şi credinţele referitoare la realitatea ultimă (…), cât şi în cosmogoniile care explică Creaţia prin fragmentarea unei unităţi primordiale, în ritualurile orgiastice urmărind inversarea comportamentelor umane şi confuzia valorilor, în tehnicile mistice de unire a contrariilor, în miturile androginului şi riturile de androginizare” 144 . Din această perspectivă, gestul gallilor – preoţii zeiţei Kybele – şi al celor care asigurau cultul Bellonei de a se emascula asemenea lui Adgistis sau Attis145, precum şi travestirile intersexuale specifice acestora corespund în esenţă unui ritual de androginizare ilustrat îndeosebi prin sacrificiul care trebuie să se afle la originea oricărui act creator. Automutilarea avea ca scop aşadar nu doar voinţa de a se elibera de robia patimilor şi a instinctelor sexuale necontrolate 146 , ci mai ales dobândirea unităţii primordiale prin contopirea extremelor, iniţiatul devenind astfel aidoma divinităţii. Iconografia italică privitoare la Bellona şi echivalentele sale este puţin diferită de cea anatoliană, subliniind însă două dintre aspectele mai importante ale acestei zeităţi: caracterul războinic şi cel astral. Pe monedele greceşti sud-italice ale lucanilor şi bruttiilor, Bellona, identificată în acest caz cu Enyo, este reprezentată la sfârşitul secolului al III-lea î.Hr. având pe cap o cască cu pene, ţinând în mână un scut şi o 142

Delcourt, 1996, 88. Eliade, 1942, 62 şi urm. 144 Eliade, 1995, 75. 145 În legătură cu gallii, originea numelui, emasculare şi rolul jucat în cultul Kybelei, Bellonei şi zeiţei Atargatis din Hierapolis, Burkert, 1979, 110-111; idem, 1987, 25, 81; Hajjar, 1990, 2258-2262; Rubio, 1999, 140-141. 146 Turcan, 1998, 49. 143

180

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

sabie sau o lance şi fiind îmbrăcată cu o tunică (chiton) şi un diploidion147. Mondele romane, o înfăţişează pe Bellona în mod similar, cu o cască împodobită cu pene148. Pe aversul unui denar al lui P. Licinius Nerva, databil în 113-112 î.Hr., apare bustul unei zeiţe care ţine în mâna dreaptă o suliţă pe umăr, iar în partea stângă un scut pe care este reprezentat cel mai probabil un călăreţ. Pe cap, zeiţa poartă o cască cu două pene drepte, prinse în lateral, deasupra urechilor, într-o ipostază pe care Alföldi o considera străină iconografiei romane a Bellonei. Prin urmare, acesta arata că cel puţin în cazul respectiv nu poate fi vorba decât de Bellona microasiatică, Mâ149. Deasupra căştii este reprezentată o semilună, iar în faţa divinităţii o stea, acest din urmă simbol putând fi interpretat şi ca simbol monetar. Celălalt exemplu semnificativ pe care îl oferă Alföldi, cel al denarului lui M. Volteius, din 78 î.Hr., o reprezintă pe Virtus Bellona cu o cască şi încoronată cu lauri150. În perioada imperială, pe denarii, sesterţii şi dupondii din timpul lui Commodus (în 181-184 d.Hr.), Mâ-Bellona este reprezentată în mod similar în picioare, îmbrăcată cu o tunică, cu un scut într-o mână îndreptat înainte şi o suliţă în cealaltă, într-o postură dinamică. Deasupra capului are o cască şi din această cauză a fost uneori confundată cu Minerva, chiar dacă zeiţa apare şi anterior în ipostaza respectivă. Această iconografie poate fi comparată cu reliefuri similare din imperiu sau din zona microasiatică. Un exemplu îl reprezintă stela de la Köln, datând din secolul al II-lea d.Hr., în care divinitatea apare îmbrăcată cu o tunică scurtă şi o manta deasupra, având în mâna stângă o măciucă, iar mâna dreaptă sprijinindu-se pe o lance. Deasupra capului se află binecunoscuta cască151. Pe plăcuţele din bronz iconografia este foarte apropiată, reprezentând-o pe zeiţă într-o îmbrăcăminte cuirasată, cu cununa 147

LIMC, III.1, 1986, 92, nr. 4a-4b şi 5, cu figura în LIMC, III.2, 1986, 71, 4a-4b şi 5. De exemplu, LIMC, III.1, 1986, 92, nr. 6a-6b, cu figura în LIMC, III.2, 1986, 72, nr. 6a-6b, databile la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al II-lea î.Hr. 149 LIMC, III.1, 1986, 93, nr. 8 = LIMC, VI.1, 1992, 330, nr. 7, cu figura în LIMC, III.2, 1986, 72, nr. 8; Alföldi, 1976, 149-151. 150 Alföldi, 1976, 155 = LIMC, VI.1, 1992, 330, nr. 8 = LIMC, III.1, 1986, 93, nr. 9. 151 LIMC, VI.1, 1992, 330, nr. 6, cu figura în LIMC, VI.2, 1992, 169, nr. 6. 148

Zeiţe lunare şi/sau solare

181

radiată deasupra capului, având un scut, o lance şi o măciucă sau securea dublă (labrys). Animalul care o însoţeşte este cel mai probabil un câine. Acest ultim element din iconografia Bellonei microasiatice pare să fi fost unul important întrucât el nu apare doare pe plăcuţele din bronz descoperite la Abritus (Razgrad) în Moesia Inferior, ci şi pe cea de la Pretor din Macedonia, sau este reprezentat ca figurină la Şar, în Comana Capadociei152. Nade Proeva, deşi recunoaşte faptul că nu se poate determina cu precizie rolul acestui simbol în cultul zeiţei Mâ, admite totuşi că este legat de simbolismul htonic. Una dintre cele mai interesante reprezentări de pe plăcuţele de bronz, care provine în mod sigur din Anatolia, este cea comentată iniţial de Henri Seyrig, care a şi editat-o, şi ulterior de Pierre Debord153. Zeiţa este reprezentată într-o îmbrăcăminte cuirasată, cu apărător pentru umeri şi lambrechini peste o tunică lungă până la pământ care lasă să se vadă doar vârfurile picioarelor. Deasupra cuirasei, prinsă cu un buton pe umărul drept, se află o hlamidă lăsată pe spate. Zeiţa ţine mâna dreaptă înfăşurată în jurul unui sceptru de înălţimea unei lănci (care poate fi de altfel interpretat şi ca o lance), iar în stânga ţine o sabie pe lângă corp. Pe fiecare dintre umeri zeiţa poartă câte o acvilă cu aripile deschise şi privirea îndreptată către chipul divinităţii. Deasupra capului se află o cunună radiată formată din nouă raze. Părul său, lung, cade peste umeri şi apoi pe spate. Partea superioară a Bellonei este încadrată de un motiv iconografic sub forma unei ghirlande cu trei pliuri. Îmbrăcămintea militară, precum şi atributele divinităţii, sublniază atât caracterul războinic al acesteia, cât şi caracteristicile solare şi uranice în general. Atotputernicia zeiţei este subliniată de sceptrul pe care îl ţine în mână, care ne aminteşte de apelativul întâlnit pe inscripţia care o aminteşte ca he Nikephoros Thea sau „Zeiţa purtătoare de izbândă”154. De altfel, pe mondele dinaştilor capadocieni zeiţa este reprezentată ca o Athena

152

Proeva, 1983, 174-175; LIMC, VI.1, 1992, 330, nr. 2 şi 3, cu figura în LIMC, VI.2, 1992, 169, nr. 2 şi 3. 153 Seyrig, 1970, 76-78 = 1985, 705-707; Debord, 2005, 20-22. 154 Vezi şi Thierry, 2002, 53 şi exemplele anterioare.

182

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Nikephoros, ţinând în mâna dreaptă o Victorie (Nike) şi având la rândul său în mână o coroană155. Seyrig remarca, încă din momentul publicării plăcuţei anatoliene, reprezentând-o pe Mâ din Comana Capadociei, diferenţele iconografice existente faţă de reprezentarea de pe monedele din Comana Pontică, singurul sanctuar al zeiţei Mâ care avea dreptul de a bate monedă. În acest din urmă caz, Mâ, pe lângă cununa radiată, nu are ca atribute războinice decât măciuca şi scutul, lipsind în absolut toate cazurile cuirasa. Ea poartă în schimb doar o tunică lungă până la pământ, cu mâneci, prinsă la mijloc cu o centură. Pornind de la această constatare, cercetătorul respectiv vorbeşte chiar despre un alt tip de cult în cazul Comanei Capadociei faţă de Comana pontică156. Tipurile monetare din Comana Pontică-Hierokaisareia din perioada imperială au putut fi stabilite cu exactitate de către Michel Amandry şi Bernard Rémy în lucrarea cu caracter monografic intitulată Comana du Pont sous l’Empire romain. Étude historique et corpus monétaire. Comana Pontului a emis monede în trei etape distincte: în timpul dinastiei Iulio-Claudice de la Tiberius şi până la Nero, între anii 35/36 şi 56/57; în a doua etapă, în perioada Antoninilor, în timpul lui Nerva şi al lui Traian şi cea de-a treia etapă în timpul lui Septimius Severus, Caracalla şi Iulia Domna în anul 205/206. Singura monedă care nu a putut fi încadrată în cele 13 tipuri monetare cunoscute este cea care are pe avers capul lui Dionysos spre dreapta, având în faţă un thyrs iar pe revers imaginea frontală a zeiţei, ţinând în mână o măciucă157. Majoritatea monedelor o prezintă pe zeiţă având deasupra capului cununa radiată şi nelipsita măciucă (parazonium) 158 . Primele misiuni monetare din anul al 2-lea al erei din Comana, care ar corespunde anului 35/36 d. Hr, sunt anepigrafe şi prezintă pe avers capul radiat al zeiţei iar pe revers, măciuca încadrată într-o coroană159. 155

Thierry, 2002, 53-54. Seyrig, 1970, 76 = 1985, 705. 157 Amandry, Rémy, 1999, 47. 158 Proeva, 1983, 167. 159 Amandry, Rémy, 1999, 26, nr. 1-2 (Pl. I, fig. 1a; 2a). O emisiune similară în timpul lui Caligula, Claudius şi Nero (p. 27-30). 156

Zeiţe lunare şi/sau solare

183

Alte emisiuni o prezintă pe zeiţă în faţa unui templu tetrastil având mâna dreaptă pe un scut, în cea stângă ţinând o măciucă iar pe frontonul acestuia figurând o acvilă care devorează un şarpe. Monedele respective datează din perioada lui Septimius Severus 160 . În unele cazuri pe monede este reprezentat doar vulturul care are în gheare şarpele161. Betylul zeiţei, laureat şi cuirasat cu paludamentum, apare pe monede fie singur162 având deasupra o victorie spre dreapta care ţine într-o mână o cunună iar în cealaltă o ramură de palmier, fie în interiorul unui templu tetrastil cu frontonul despicat163. În alte cazuri zeiţa nu mai apare cu măciuca şi scutul164, ci stând pe o estradă şi ţinând în mână probabil o măciucă iar scutul fiind înlocuit de un arc165. Semnificativă rămâne însă modalitatea prin care această zeitate orientală, cunoscută sub denumirea de Mâ – ale cărei practici obscene şi brutale, ce erau cu totul străine spiritului şi temperamentului roman, ar fi recomandat-o mai degrabă ca o externa superstitio – reuşeşte să pătrundă în panteonul oficial sub aparenţa unei alte divinităţi cu care a fost asimilată încă din epoca lui Sulla, eludând practic maniera firească prin care putea fi realizată această adopţie. Desigur, ca orice cult de origine orientală, cel al Bellonei microasiatice impresiona prin exotismul ceremoniilor, delirul profetic sau frenezia sângeroasă a fanaticilor săi preoţi care creau o atmosferă incitantă, atractivă, plină de spectacol şi culoare, cu totul diferită de formalismul, ritualismul, „răceala” specifice religiei tradiţionale romane. Aproape aceeaşi atmosferă o regăsim în cultul Marii Mame Kybele, iar asocierea ceremoniilor dedicate celor două zeiţe nu a fost tocmai un fapt întâmplător. În cadrul religiei oficiale romane, adoptarea unor divinităţi străine putea fi realizată prin două modalităţi specifice: fie prin euocatio – cererea adresată zeilor cetăţii duşmane de a se alătura 160

Amandry, Rémy, 1999, 33, tipul 5 (Pl. II, fig. 15a); Olshausen, 1990, 1886. Tipul 10 din catalogul lui Amandry şi Remy, 35 (Pl. 3, fig. 23a; 23 b). 162 Amandry, Rémy, 1999, 34-35, tipul 9, (Pl. 3, 21a;b). 163 Amandry, Rémy, 1999, 14, tipurile 7 şi 8, (Pl. 3, fig. 20a). Pe monedele din timpul lui Septimius Severus. 164 Amandry, Rémy, 1999, 33-34, tipul 6, nr. 18 (Pl. 3, fig. 18a). 165 Amandry, Rémy, 1999, 43-44, tipul 14, nr. 60 (Pl. 7, fig. 60a;b). 161

184

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

propriilor divinităţi – fie în urma unei hotărâri adoptate de către Senat (senatus consultum), după consultarea în prealabil a Cărţilor Sibiline, atunci când era resimţită lipsa unei zeităţi care să îndeplinească o anumită funcţie în cadrul panteonului roman. Aceasta deoarece statul era considerat mediatorul firesc al relaţiilor dintre cetăţeni şi zei, iar introducerea unei externa superstitio, contrar obiceiului transmis de către strămoşi (mos maiorum), era considerată un sacrilegiu şi trebuia pedepsit ca atare166, întrucât ar fi putut determina ruperea echilibrului existent în cadrul acestor relaţii (pax Deorum). În cazul zeiţei Kybele, pătrunderea în panteonul oficial s-a realizat prin cea de-a doua metodă, trecându-se astfel peste barierele impuse de conservatorismul roman. Ca în multe alte cazuri însă, instaurarea elementului de noutate s-a înfăptuit prin apelul la tradiţie, invocându-se mitul originii troiene a romanilor şi a descendenţei acestora din legendarul Aeneas167. În mod surprinzător şi paradoxal în acelaşi timp, Bellona capadociană, Mâ, a reuşit să se eschiveze acestui rigorism al romanilor, ajungând – în ciuda caracterului său de externa superstitio – una dintre divinităţile panteonului roman, într-o manieră neoficială, prin identificarea sa cu vechea zeiţă italică a războiului. III.3. Artemis Pergaia Artemis Pergaia era una dintre cele mai importante divinităţi ale oraşului Perge din Pamfilia, considerată în unele epigrafe conducătoarea, stăpâna sau patroana oraşului. Numele său provine de la cel al oraşului pe care-l patrona, acesta din urmă atestat de altfel pentru prima dată în vestitul tratat de pe Tabla din Bronz, dintre suveranul ţării Hatti, Tudhaliya al IV-lea şi regele din Tarhuntašša, Kurunta 168 . Atestarea acestui oraş sub numele de Parha este foarte importantă nu doar datorită faptului că este indicat ca unul dintre cele mai însemnate centre din regiune, ci şi pentru că se afla la

166

Cicero, De legibus, II, 19; II, 25-26. North, 2000, 56; Bayet, 1957, 165; Leopold, 1988, 77-81. 168 Beckman, 1999, 115, nr. 18c, §6 (i 53-67). 167

Zeiţe lunare şi/sau solare

185

limita dintre teritoriile hittite şi populaţiile din Lukka, strămoşii lycienilor de mai târziu169. Nu avem însă nici o atestare a cultului divinităţii în cauză până în perioada elenistică, atunci când zeiţa este înregistrată cu apelativul de „stăpână”. Cu alte cuvinte, ascendenţa şi continuitatea acestui cult începând din perioada hittită nu poate fi dovedită cu certitudine, ci rămâne doar la stadiul ipotetic170. În opinia lui Onurkan, primele atestări ale acestei zeităţi ar data, conform analizelor filologice efectuate, încă din secolul III î.Hr.171. Alte încercări mai îndrăzneţe plasau cea mai veche inscripţie în dialect local descoperit la Perge în secolele V-IV î.Hr.172. Este vorba despre un text aflat pe un bloc din piatră, profilat în partea inferioară, care a putut fi tradus de Claude Brixhe şi René Hodot sub forma: „A la Suzeraine de Pergé Klémutas, fils de Lvaramus, vasirvotas, a dedié l'épistatis (de ce monument)”173. Aceşti cercetători au indicat pe de o parte similitudinile cu inscripţiile din perioada elenistică, iar pe de altă parte faptul că epistatis face referire la obiectul dedicaţiei, în acest caz piatra inscripţionată, şi nu la vreo poruncă primită în urma unei viziuni onirice, aşa cum interpretase Kaygusuz174. Sencer Şahin crede că ar fi vorba aici mai degrabă despre un legământ175. 169

Abbasoğlu, 2007, 22; Dinçol, 2000, 2; Melchert, 2007, 508 (cu traducere engleză): ‘From the border territory of Saranduwa the sea is boundary. From the border territory of Parha the Kastaraya River is boundary’. Bryce, 2005, 304. 170 Popko, 1995, 170, care indică de altfel şi o slabă atestare a numelor de origine luvită în zona Pamphyliei. Contra: Pekman, 1989, 57-58. Vezi totuşi exemplele ulterioare legate de întemeietori (ktistai) şi Plancia Magna, precum şi MacKay, 2074-2075 pentru o datare a începuturilor cultului în perioada războiului troian. 171 Onurkan, 1969-1970, 290; Pace, 1989, 303-304. 172 MacKay, 1990, 2048-2049 care aminteşte de opinia celui care a publicat inscripţia din 1976, Ismail Kaygusuz. Monumentul a fost însă descoperit de o echipă de cercetători turci condusă de Jale Inan. 173 AMNS, 225 = IGSK, 54. I, 1. 174 AMNS la paginile 232-234. Kaygusuz interpreta epistasi ca o formă de dativ, traducându-l ca „by dream-order”, bazându-se pe o interpretare a lui Louis Robert din Hellenica, XI-XII, 1960, 543-546 a unui oracol de la Didyma unde e tradus ca „apariţii (divine)”. 175 IGSK, 54. I, 1. Cu următoarea traducere: „Der Herrin von Perge weihte (diesen Gegenstad) Klemutas, Sohn des Lvaramus, vasirvotas, als Epistatis (Gelübde?)”.

186

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Epitetul utilizat în această unică inscripţie dialectală cunoscută în privinţa Artemidei Pergaia este echivalent celui grecesc de anassa, „stăpâna”, atestat ca nume de femeie la Patara, în Lycia,176 dar şi ca epicleză a Artemidei în scrierile lui Callimachus 177 . El apare foarte frecvent pe monedele elenistice începând cu secolele III-II î. Hr., fie sub denumirea locală dialectală ca ИANAYAS PREIIAS (cu variaţiile ИANAY PREII şi ANAYAS PREIIAS), fie mai târziu sub forma grecească sau latinească echivalentă, aceea de ARTEMIDOS PERGAIAS sau DIANA PER(GAEA)178. 176

Adak, 1996, 136. Pe de altă parte, anassa este echivalentul feminin al lui anax, utilizat pentru Apollo aproape exclusiv. 177 Pentru comentariul Imnului Artemidei compus de Callimachus, mai ales versurile 112-137, vezi P. Bing, V. Uhrmeister, 1994, 19-34. 178 În legătura cu vânzarea sacerdoţiului Artemidei Pergaia la Halicarnas în secolul al III-lea î. Hr. vezi Sokolowski, LSAM, 170-172, nr. 73; Robin Osborne oferă şi o traducere a documentului din LSAM, nr. 73 (Osborne, 2000, 304, n. 33): ‘The man who purchases the office of priestess of Artemis Pergaia will provide a priestess who is a citizen woman, descended from citizens on both sides, on the mother’s side and the father’s side, over three generations. This woman who buys the post, will be priestess for her lifetime and will sacrifice the public sacrifices and private sacrifices, and will take the thigh and the joint around the thigh from each victim and a fourth part of the innards and the skins from each of the victims sacrificed publicly, and will take the thigh, the joint around the thigh and a fourth part of the innards of privately sacrificed victims. The Treasurers are to give the Prytaneis a full thirty drachmas for the sacrifice to Artemis. The wives of the Prytaneis in office during the month Herakleion are to take what is given by the city and provide the victim. The priestess is to complete the sacrifice on the twelfth of the month Herakleion. The priestess is to have a equal share with the wives of the Prytaneis who are in charge of the public sacrifice. The priestess is to make, at the begining of every month, a prayer for aid on behalf of the city, receiving a drachma from the city’. Pentru cazul rezidenţilor din Naukratis, Bresson, 1980, 291-323. Head, Historia Numorum, 1981, 702; Pekman, 1989, 57-59; Jones, 1976, 236. Pentru cele cu inscripţia ИANAYAS PREIIAS din secolul al II-lea î.Hr. şi până în perioada imperială, vezi BMC Pamphylia, 122, nr. 15-20. Cele cu inscripţia grecească sunt emise în paralel sub formă de tetradrahme, drahme şi hemidrahme din argint începând cu sec. II î.Hr. (BMC Pamphylia, 119121, nr. 1-14), apoi în timpul Flavienilor (BMC Pamphylia, 123, nr. 22-24 pentru Vespasian şi Domitian), Antoninilor (BMC Pamphylia, 123, nr. 25 şi 26 pentru Traian şi Hadrian), iar începând cu perioada Severilor sub forma PERGAIAC ARTEMIDOC ACULOU (BMC Pamphylia, 129-131, nr. 51-57 pentru Tranquilina,

Zeiţe lunare şi/sau solare

187

Pe inscripţii, numele zeiţei apare de obicei sub forma Artemis (Pergaia 1, 2, 3, 6, 7, 9, 14, 15, 16, 19, 20, 22, 23, 25, 29, 31, 33, 36, 37), Artemis Pergaia (Pergaia 2, 3, 8, 10, 12, 13, 21, 24, 26, 27, 28, 30, 32, 34, 35), Diana (Pergaia 33), Diana Pergaia (Pergaia 18) sau Diana Pergensis (Pergaia 13). Rar sunt întâlnite variaţii ale numelui, precum în aclamaţia pe care o vom discuta ulterior, adresată, în greacă, Dianei Ephesia şi Dianei Perēsia. Aici în mod clar este vorba de o modificare fonetică tocmai în ideea ca numele zeiţei să se asemene celui al Ephesiei, care se bucura de un prestigiu la fel de mare ca şi al Artemidei din Perge (Pergaia 39). În opinia lui Charlotte Roueché, Peresia, în acest caz, ar putea fi mai bine reconstituit sub forma Pergesia 179 . În orice caz, identificări ale acestei zeiţe locale cu alte divinităţi din panteonul grecesc nu există. Singura paralelă vizibilă care poate fi percepută este legată de Artemis Ephesia, care, ca variantă a vechiei zeiţe-mamă anatoliene, purta şi ea epitetul de anassa sau „stăpâna” şi avea o iconografie foarte apropiată180. Aria de răspândire a cultului Artemidei Pergaia a variat în funcţie de perioadă. Mărturii de natură epigrafică şi numismatică atestă prezenţa cultului nu doar în Pamfilia ci şi la Rhodos, Lindos, Thera (în partea insulară), Oinoanda (în Lycia), Ambracia (în nord-vestul Greciei), Loryma (în Chersonesul carian), Halicarnas (în Caria) sau Naukratis şi Arsinates (în Egipt)181. Cultul său căpătase deja în perioada elenistică o importanţă transregională. Aproape toţi autorii antici care amintesc de Perge şi de faptul că era cel mai important oraş pamfilian fac asocierea între oraş şi sanctuarul său, de altfel unul dintre cele mai vestite din lume la vremea respectivă182.

Filip Arabul şi Otacilia Severa; 136-137, nr. 84-87 pentru Salonina). Vezi şi Pace, 1923, 296-311; Magie, II, 1950, 58, n. 19. 179 Roueché, 1989, 207; contra: Horsley, 1992, 136. 180 Pekman, 1989, 93-94. 181 IGSK, 38, 21, (pentru Pereea rhodiană); IGSK, 36, 12 (pentru sanctuarul Artemidei Pergaia de la Loryma); Robert, Hellenica, V, 1948, 64; Pekman, 1989, 93; MacKay, 1990, 2059-2060. 182 Rigsby, 1996, 449.

188

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

În aproape toate localităţile, contribuţia cea mai însemnată în acest sens au avut-o fie nativii pamfilieni – după cum avem atestată o asociaţie de pergaistai la Lindos a cărei misiune principală era venerarea zeiţei183 – fie de pelerinii care veneau la sanctuarul din Perge după ajutor ori după vreo viziune oraculară184, fie de preoţii itineranţi, agyrtai, care asemenea preoţilor-cerşetori ai Kybelei (metragyrtai) sau ai zeiţei siriene, strângeau fonduri pentru templu 185 . De altfel, unul dintre scopurile principale ale sărbătorilor, procesiunilor, jocurilor şi festivităţilor organizate de către Perge cu diverse ocazii, în cinstea zeiţei sau a împăratului (Asylia, Artemiseia-Vespasianeia, jocurile pentaeterice, jocurile pythice) era tocmai acela de a creşte prestigiul cetăţii şi a sanctuarului său principal al Artemidei. Era şi o modalitate de atragere a pelerinilor şi de creştere implicită a veniturilor sanctuarului186. Pentru perioada imperială asistăm la două fenomene simultane. În primul rând, este evidentă o restrângere efectivă a ariei de difuziune a cultului la nivel supraregional, chiar dacă există unele atestări izolate

183

MacKay, 1990, 2059. Pentru atributele oraculare ale zeiţei vezi IGSK, 54.I, 245 (= Pergaia 34); IGSK, 54.I, 205 (= Pergaia 30) şi IGSK, 54.I, 134 (= Pergaia 19), precum şi Rigsby, 1996, 449: zeiţa i-a prezis lui Artemidoros din Perge, un funcţionar lagid din Perge, prin intermediul unei viziuni oraculare, că va trăi 90 de ani. 185 Pace, 1989, 304-305; Rigsby, 1996, 449. 186 Pentru sărbătoarea principală a sanctuarului (panēgyres), Strabon, Geografia, 14, 4, 2. Cuvântul utilizat de Strabon subliniază atât caracterul de mare sărbătoare naţională a pamfilienilor, cât şi acela de reuniune solemnă, elogiativă (DGF, 1451). Pentru Asylia, Pythia, Olympia, şi Augusteia vezi MacKay, 1990, 2052-2057. Pentru Artemiseia-Vespasianeia şi jocurile pentaeterice în cinstea împăraţilor, IGSK, 54.I, 60 (= Pergaia 5); IGSK, 54.I, 61 (= Pergaia 6); IGSK, 54.I, 63 (= Pergaia 7); IGSK, 54.I, 193 (= Pergaia 25). Sărbători introduse din iniţiativă privată în cinstea zeiţei: IGSK, 54.I, 66 (= Pergaia 9), împreună cu o donaţie de teren şi vie templului în localitatea învecinată Aronda. O altă iniţiativă similară aparţine lui Stasias, fiul lui Mollas şi nepot al lui Trokondas (deci un localnic pamfilian) la IGSK, 54.I, 77 (= Pergaia 12), în favoarea cultului lui Apollo Lyrbotos. Aici zeiţa joacă doar rolul de garant al cauzei introduse, contravenienţii trebuind să plătească eventuala amendă la tezaurul templului Artemidei Pergaia. Inan, 2000, 333. 184

Zeiţe lunare şi/sau solare

189

în Cezareea Capadociei de exemplu187. În al doilea rând asistăm la o sporire a dovezilor de natură numismatică în mod deosebit, dar şi epigrafică188, în oraşele pisidiene şi din imediata apropiere, la Attaleia, Pogla, Selge, Andeda, Ariassos, Olbassa, Isinda, Pednelissos, Adada189. Au existat de-a lungul timpului cel puţin două încercări de a explica acest fenomen. Una îi aparţine lui Kraft care afirmă că majoritatea acestor monede reprezentau de fapt emisiuni ale aceluiaşi atelier monetar şi prin urmare era vorba despre o contaminare iconografică în cazul Artemidei din cetăţile respective. Este o explicaţie care poate fi admisă, întrucât astfel de împrumuturi iconografice pe monedele microasiatice sunt destul de frecvente190. Pe de altă parte, Stephen Mitchell a interpretat difuziunea cultului în zonele pisidiene din apropierea Pamfiliei din perspectiva efortului influentei familii a Planciilor de a susţine şi promova cultul la

187

MacKay, 1990, 2061-2062, pentru tetradrahmele emise în timpul lui Traian, între 112 şi 117 la Cezareea Capadociei. 188 Vezi de exemplu inscripţia de la Selge din IGSK, 37, 1, dedicată împăraţilor divinizaţi, Artemidei şi oraşului. 189 Inan, 2000, 332; Onurkan, 1969-1970, 294, MacKay, 1990, 2060-2066; Fleischer, 1977, 241. 190 Vezi de exemplu cazul Hypaipei şi al Hierocezareei, care împărtăşeau acelaşi cult al Anaitidei, dar care prezintă diferenţe iconografice datorită contaminării legate de influenţa iconografiei tipic greceşti, a Artemidei la vânătoare. Robert, 1976, 25-56; contra: Brosius, 1998, 227-238. În opinia noastră, teoria Mariei Brosius este inacceptabilă, vezi în acest sens articolul meu, Strabo of Amasia on the Persian Artemis and Mên in Pontus and Lydia, BAR Series, Archaeopress, Oxford (în curs de apariţie). Faptul că aceeaşi divinitate poate avea o iconografie dublă, grecească şi indigenă, fără ca să putem vorbi de culte separate sau măcar de variante diferite ale aceluiaşi cult, este demonstrat chiar de emisiunile monetare ale Artemidei Pergaia. Indiferent că vorbim despre monedele bătute la Perga sau în alte oraşe învecinate, ori de reprezentări pe monumente din piatră, întâlnim atât imagini ale Pergaiei ca Artemidă tipic grecească, la vânătoare având arcul în mână şi cerbul alături, cât şi chipuri ale zeiţei luni-solare sau idolul de cult în varianta autohtonă. Aceste reprezentări sunt întâlnite în paralel, pe tot parcursul perioadei elenistice şi în epoca Principatului. Vezi şi MacKay, 1990, 2059-2066; Onurkan, 1969-1970, 291-297; Fleischer, 1977, 236-242 şi 243-254; Inan, 2000, 333-335.

190

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

nivel extraprovincial, într-o zonă în care familia în cauză dispunea de proprietăţi însemnate191. În perioada romană, două dintre cele mai comune epitete erau cele de asylos şi de „conducătoarea oraşului”, legate fireşte de viaţa cetăţii, întrucât Artemis Pergaia era o divinitate eminamente poliadică. Un al treilea epitet, cu o ocurenţă ceva mai redusă, privea raporturile dintre comunitate şi divinitate, care în acest caz era numită epekoos, „cea grabnic ascultătoare”, „cea care ascultă rugăciunea” sau „milostivascultătoare”, un epitet care de altfel apare destul de frecvent si în cazul altor culte orientale192. Titlul de asylos, pus în legătură cu divinitatea, apare pentru prima dată în timpul lui Domitianus, pe arcul de triumf dedicat împăratului (Pergaia 2) de căre Tiberius Claudius Apollonius Elaibares, indigen ai cărui înaintaşi au obţinut probabil cetăţenia în timpul lui Claudius sau al altui membru al dinastiei Iulia-Claudia, Tiberius. Apollonius, fiul lui Apollonius, cel care a dedicat arcul împreună cu fratele său Demetrios, este probabil unul şi acelaşi cu Tiberius Claudius Apollonius Elaibares, dată fiind filiaţia comună, perioada similară în care au trăit ambele personaje. În mod paradoxal primele emisiuni monetare din secolul al IIIlea î.Hr de la Perge o înfăţişează pe Artemida locală ca o zeiţă tipic grecească la vânătoare uneori ţinând în mână o torţă193. Piatra conică sau betylul, caracteristic divinităţilor anatoliene ale fertilităţii înfăţişate sub forma unor Zeiţe-Mamă, precum Kybele şi Mâ, apare şi pe monedele Artemidei din Perga, partea superioară fiind decorată probabil cu benzi din metal194. Un alt simbol care este înfăţişat destul de des pe monedele din Perge este acvila, care apare cu aripile deschise în interiorul unui templu distil de obicei195. 191

Mitchell, 1974, 27-39; MacKay, 1990, 2057-2058 şi 2060-2061. Pentru originea şi influenţa familiei în zonă vezi şi Jameson, 1965, 55-57; Jones, 1976, 231-235; Bean, 1960, 66. 192 Santoro, Epitheta deorum; Smith, 1997, 39; Weinrich, 1912, 55-68; Versnel, 1981, 34-37. 193 MacKay, 1990, 2049. 194 Onurkan, 1969-1970, 294. 195 MacKay, 1990, 2067; LIMC, II.1, 765, nr. 3, 5; LIMC, II.2, 574, nr. 3, 5.

Zeiţe lunare şi/sau solare

191

Idolul apare înfăţişat ceva mai târziu atât pe monede cât şi pe reliefurile descoperite în teatrul din Perge şi în zona Pisidiei la Burdur. Cele mai detaliate imagini ale statuii de cult se regăsesc pe aceste reliefuri196. Este vorba despre o iconografie standard în care divinitatea este înfăţişată în interiorul unei structuri, cu partea superioară triunghiulară. Capul zeiţei este întotdeauna plasat în partea superioară, în poziţie centrală, deasupra unei semiluni, reprezentat întotdeauna frontal. Semiluna este întotdeauna reprezentată în sus spre deosebire de primele tipuri monetare în care era întoarsă invers197. Sub simbolul semilunii se află două structuri circulare pe care Onurkan le interpretase iniţial ca fiind două kymbale 198 , dar pe care Fleischer le consideră două busturi de genul Imago Clipeata 199 . Deasupra capului, zeiţa are un polos foarte înalt, de o parte şi de alta a zeiţei se află două şiruri de busturi suprapuse. Alături de kymbale deasupra unei muluri, în poziţie simetrică sunt nişte socluri pe care Onurkan le interpretase iniţial ca făclii fără flacără, dar pe care Fleischer nu le acceptă 200 . Sub această margine decorată cu ove se află două sau trei registre de figuri feminine, îmbrăcate în haine lungi, care dansează şi cântă, fie cu chithara, fie cu tympanul 201 . Există însă reprezentă în care zeiţa este înconjurată de astfel de simboluri precum făcliile, semiluna cu stea sau arcul şi tolba cu săgeţi. Deci nu trebuie să ne surprindă prezenţa făcliilor202.

196

Inan, 2000, 286. Fleischer, 1973, 237-238. 198 Onurkan, 1969-1970, 292-293. 199 Fleischer, 1973, 234. 200 Fleischer, 1973, 246. 201 Fleischer, 1973, 245. 202 Vezi explicaţia de la IGSK, 54.I, 59. 197

PARTEA A II-A

LUMEA DEDICANŢILOR. ORGANIZAREA SPAŢIULUI SACRU

CAPITOLUL IV

SANCTUARE ŞI TEMPLE IV.1. Tipuri de sanctuare Existau cel puţin trei categorii mai importante de sanctuare indigene în lumea anatoliană, menţionate şi de Strabon: (1) templestate, (2) sanctuare urbane sau care aparţineau marilor oraşe şi (3) sanctuare rurale sau cele care aparţineau micilor târguri provinciale, precum cele frigiene sau lidiene. Chiar dacă formal le-au menţinut unele privilegii anterioare conferite de suveranii ahemenizi sau elenistici, în general se constată nu doar în vestul Asiei Mici1, ci şi în zona central-estică o diminuare a autorităţii efective, prin trecerea lor fie în subordinea centrelor urbane în primul caz, fie a unor regi clientelari în cel de-al doilea (exemplu Textul nr. 9)2. Unora li s-au sporit anumite privilegii, adăugându-li-se dreptul de azil (sanctuarul Anaitidei de la Hierokaisareia, cel al Artemidei de la Perga sau cel al zeiţei Mâ din Comana Pontică 3 ) sau dreptul de a dispune de monedă proprie (sanctuarul zeiţei Mâ din Comana Pontică4), destinată numeroşilor pelerini care le vizitau. Alteori oraşul în subordinea căruia se afla sanctuarul bătea monedă cu imaginea templului sau a divinităţii5. Dacă sanctuarul trecea 1

Dignas, 2003, 79. Götter, 2001, 305-306. 3 Rigsby, 1996, 438-441 (Hierakome-Hierokaisareia); 449-452 (Perge); 459 (Comana Pontică). 4 Amandry, Rémy, 1999, 20. 5 Hierapolis: monede cu Apollo Lairbenos; Hierokaisareia şi Hypaipa cu imaginea Anaitidei, Perge pentru Artemis Pergaia etc. 2

196

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

în subordinea altui oraş, atunci acesta din urmă emitea monede cu efigia zeităţii sau a locului sacru, cum este cazul sanctuarului lui Mên de lângă Cabeira, care ajunge în secolul al III-lea d.Hr. în subordinea Neocezareii6. În alte situaţii, întâlnim în vreun sanctuar rural mai mulţi dedicanţi provenind din oraşul învecinat, decât din cel de care aparţinea de drept din punct de vedere administrativ: spre exemplu în sanctuarul lui Apollo Lairbenos din sudul Frigiei, mai apropiat de micuţul târg Motella decât de Hierapolis7. Întâlnim în toate aceste tipuri de sanctuare, în proporţii mai mult sau mai puţin extinse, proprietăţi asemenea altor centre de cult similare din lumea orientală sau cea greacă8. Ele dispuneau de teren arabil, de păduri şi crânguri sacre (Anaitis 21 = Mên 35; Anaitis 44 = Mên 40)9, arbori sacri10, terenuri necultivate, pajişti şi grădini11 sau vii (Textul nr. 8) de unde scoteau un câştig considerabil12. Dacă sanctuarul era mai înstărit, putea avea în proprietate chiar şi sate întregi, considerate şi ele sacre, cu o mână de lucru foarte importantă13. Alteori beneficii la fel de semnificative erau aduse sanctuarelor de către hierodulele sau hierodulii aflaţi şi consacraţi divinităţii, care practicau cu sârg cu prostituţia sacră în folosul templului. Un asftel de 6

Lane Fox, 1997, 556. Ritti, Dediche, 2003, 89. 8 Bruit Zaidman, Schmitt Pantel, 2002, 41-51; Pedley, 2005, 39-56. 9 Pentru cazuri similare de cânguri, lacuri şi dumbrăvi sacre: dumbrava şi satul din Astyra, de lângă Adramytteion, închinate Artemidei Astyrene (Strabon, Geografia, XIII, 1, 51; în acea dumbravă se afla şi templul Artemidei: XIII, 1, 65); dumbrava templului lui Apollo de la Didyma, care se întindea atât înăuntrul, cât şi în afara incintei sacre a sanctuarului; dumbrava cu chiparoşi de la Ortygia (Strabon, Geografia, XIV, 1, 20); probabil o dumbravă exista şi la gura Caystrului, unde se aflau o serie de lacuri consacrate Artemidei (Strabon, Geografia, XIV, 1, 26); dumbrava sacră a lui Apollo Clarios de la Colophon (Strabon, Geografia, XIV, 1, 27); dumbrava de lângă sanctuarul dedicat lui Pluton în apropiere de Nysa în Caria (Strabon, Geografia, XIV, 1, 44); dumbrăvile sacre ale Latonei de la Glaukos şi Physkos din Caria, de lângă Pereea Rhodienilor (Strabon, Geografia, XIV, 2, 2-3); dumbrava lui Zeus din oraşul Arsinoe din Cipru (Strabon, Geografia, XIV, 6, 3). 10 Lane Fox, 1997, 47-48; Mac Mullen, 1987, 66-69; Rostad, 2007, 119. 11 Ricl, 2003b, 105. 12 Strabon, Géographie, XII, 3, 36. 13 Lane Fox, 1997, 556. 7

Sanctuare şi temple

197

exemplu era cel al sclavelor sacre consacrate Anaitidei la Zela, care se prostituau în timpul sărbătorilor anuale numite Sakaia, sau cele de la Comana Pontică, consacrate lui Mâ, care practicau aceleaşi îndeletniciri în timpul unor sărbători sezoniere. Astfel, beneficiile deveneau substanţiale din atragerea unor numeroşi pelerini, după cum arată şi Robin Lane Fox, referindu-se la Comana Pontului: „Peu de villes peuvaient offrir un tel mélange de commerce et de vénération religieuse, de processions, de sexe et de femmes...” 14 . Poate nu întâmplător este şi faptul că singura menţiune pe care am putut-o identifica în textele hittite legată de existenţa unor sclavi sacri este cea conţinută în suplicaţia lui Arnuwanda şi a soţiei sale Ašmunikal adresată Zeiţei Soarelui din Arinna15 (Textul nr. 5), cea care va deveni ulterior zeiţa Mâ din Comana Cappadociei. În privinţa marilor sanctuare microasiatice, romanii au urmat în general aceleaşi principii ca şi în cazul organizării administrative provinciale în regiune: au modificat limitele teritoriale şi gradul de influenţă în funcţie de propriile interese, neţinând cont, decât uneori parţial, de situaţia anterioară sau de limitele etnice. Scopul principal al acestor transformări era acela de a preveni orice revoltă a populaţiilor locale şi de a elimina orice centru de rezistenţă, urmărindu-se doar eficacitatea integrării acestor teritorii în mod treptat şi asigurarea loialităţii faţă de statul roman. O primă modalitate era aceea de disociere a structurilor administrative, politice şi religioase precedente sau de transformare a lor în conformitate cu interesele romane: marilor sanctuare li s-au mărit în general teritoriile, punându-li-se noi populaţii în subordine, în vreme ce din punct de vedere decizional au fost aduse din ce în ce mai mult sub ascultarea unor structuri obediente statului roman. Cu alte cuvinte, li s-a restrâns din ce în ce mai mult autonomia. Exemplul templelor pontice este semnificativ în acest sens. Din structuri cu o autonomie

14 15

Lane Fox, 1997, 555-557. Singer, 2002, 40-42, no. 5; Laroche, CTH, 65-66, no. 375; KUB, XVII, 21 şi duplicatele KUB, XXXI, 124 (+) XXXI, 72 şi KUB, XXIII, 115 + XXIII, 17 + XXXI 117.

198

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

lărgită, ele devin efectiv instrumente ale dominaţiei şi integrării, precum şi de asigurare a loialităţii faţă de statul roman. O a doua modalitate era aceea de schimbare a factorului de decizie din conducerea acestor structuri şi înlocuirea lor cu persoane supuse romanilor. Cu alte cuvinte, era vorba despre schimbarea formei de legitimare a puterii. Cazul rudei lui Strabon, Dorylaios, este şi el suficient de grăitor: chiar dacă şi-a trădat regele, care era în acelaşi timp şi bunul său prieten, pentru a obţine favorurile romanilor, într-un moment în care nu era totul pierdut pentru dinastul pontic, el a fost înlocuit mai întâi cu Archelaos, camarad de luptă al lui Pompei, şi apoi de Lykomedes, iar în vremea lui Strabon de Dyeutos 16 . Astfel se asigura pe de o parte lioalitatea faţă de statul roman prin impunerea unor conducători supuşi Romei, care aveau nevoie de confirmarea factorilor de decizie ai imperiului pentru a-şi legitima puterea, iar pe de altă parte se perpetua o situaţie de provizorat prin numirea unor cârmuitori care propriu-zis nu aveau legături de rudenie sau de altă natură cu mediul autohton şi care, prin urmare, puteau fi uşor schimbaţi, iar structura administrativă şi/sau religioasă respectivă reorganizată ulterior fără nici o împotrivire. Cu alte cuvinte, statele-temple intră şi ele în angrenajul relaţiilor de natură clientelară cu statul roman, direct sau indirect. În mod direct prin recunoaşterea formală şi temporară a unei forme de autonomie faţă de alte structuri politico-administrative sau religioase. Indirect, prin înglobarea lor în structuri clientelare obediente statului roman. IV.2. Venituri, proprietăţi, tranzacţii De-a lungul timpului au fost formulate opinii foarte divergente în legătură cu modul în care trebuie definite caracteristicile economiei sacre a templelor şi poate fi stabilit gradul de autonomie a acestora prin raportare la oraşele greceşti, îndeosebi în cazul sanctuarelor care depindeau de oraşele greceşti 17 . Observăm în acea scrisoare adresată oficialităţilor provinciale la sfârşitul secolului al II-lea d-Hr., de către 16 17

Strabon, Geografia, XII, 3, 33-35. Dignas, 2002, 13-15.

Sanctuare şi temple

199

custodele templului lui Mên Askaenos din Sardis, că guvernatorul provinciei era solicitat să medieze un conflict între magistraţii cetăţii şi sacerdoţii sanctuarului care depindea de cetate (Mên 54) 18 . Este o situaţie care apare frecvent în perioada elenistică şi se perpetuează şi în cea romană, aceea de a face apel la cârmuitorii romani pentru a media conflictele apărute între cetate şi sactuare în privinţa respectării obligaţiilor financiare 19 . Custodele templului, Hermogenes, fiul lui Demetrios atrăgea atenţia că instituţiile cetăţii erau obligate să asigure suma anuală de 600 de denari, necesară pentru întreţinerea sanctuarului, pentru ceremoniile zilnice şi pentru celebrarea misterelor zeului. Această obligativitate avea suficientă vechime pentru că, după cum se precizează în textul inscripţiei, privilegiile fuseseră acordate de către „regi” – suveranii elenistici sau mai degrabă cei Ahemenizi –, şi doar confirmate de către cârmuitorii romani. În privinţa localizării, sanctuarul de la Sardis menţionat aici putea fi chiar acelaşi cu cel situat lângă fântâna Arsinoei, despre care se vorbeşte într-o altă inscripţie referitoare la dispunerea surselor de apă în interiorul cetăţii. Alte instituţii religioase amintite tot în acest din urmă izvor epigrafic sunt sanctuarul lui Zeus, sinagoga evreiască şi asociaţia misterică a lui Attis (Mên 58)20. În alte situaţii, ca cele de la Antiohia Pisidiei sau de la Perge, sanctuare precum cele dedicate lui Mên Askaenos 21 şi respectiv Artemidei Pergaia 22 erau considerate urbane, cu toate că se aflau în teritoriul cetăţii, în imediata vecinătate. 18

Ricl, 2003, 99-100; Dignas, 2002, 139-141; ETAM, 23, 131 Vezi de asemenea şi edictul din 44 al proconsului Paullus Fabius Persicus către oraşul Efes privitoare la obligaţiile financiare ale cetăţii faţă de sanctuarul Artemidei. IGSK, 11.1, Ia, 17-19. Dignas, 2002, 141-156. 20 Sardis, VII.1, 17; Perdrizet, 1896, 70-71. Pentru alte mărturii de la Sardis, Robert, NIS, I, 32-33. 21 Pe colina de la Karakuyu de lângă Yalvaç. El nu era un stat-templu, după cum îl considera Ulrich Götter în articolul său, Tempel und Grossmacht: Olba/Diokaisareia un das Imperium Romanum (1999, 305), ci doar un sanctuar urban, chiar şi în perioada elenistică. Mitchell, Waelkens, 1998, 37-90; Robert, 1987, 355-359; Debord, 1982, 151; Levick, 1967, 73. 22 Strabon, Geografia, XIV, 4, 2: „Vine la rând râul Kestros, pe care, dacă navighezi contra curentului 60 de stadii (= 11,10 km), întâlneşti oraşul Perge şi, în apropierea 19

200

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Sanctuarele puteau dispune de proprietăţi sub forma unor terenuri sacre, a unor terenuri arabile sau viticole, acestea din urmă aducând profituri însemnate. Strabon aminteşte de veniturile însemnate obţinute în marile sanctuare anatoliene, mai ales la Comana Pontică, Venasa şi la Zela, unde preoţii duceau o existenţă opulentă23 . Ei dispuneau nu doar de aceste proprietăţi aproape în mod discreţionar, ci şi de o importantă forţă de muncă formată în mare parte din aşa-numiţii „funcţionari sacri” (hieroi) – teoretic liberi din punct de vedere juridic după normele romane, însă aflaţi în serviciul templului24 – şi „sclavi sacri” (hierodouloi). Nu-i puteau însă vinde. Numărul lor era impresionant: 3.000 la Venasa şi 6.000 în Comana Capadociei. O parte a personalului inferior sacru era utilizat nu doar pentru muncile agricole, ci aduceau venituri şi din alte surse: (1) fie din practicarea prostituţiei sacre în cultul Anaitidei sau a zeiţei Mâ, (2) fie din reprezentaţiile publice ale „celor inspiraţi de divinitate” (theophoretoi), care profeţeau viitorul după ce intrau în transă, (3) fie colindând din loc în loc în oraşele anatoliene sau cele din imperiu, cerând sume de bani pentru zeitate (preoţii ambulanţi din cultul Marilor Zeiţe-Mame anatoliene sau nord-siriene Kybele, Artemis Ephesia, Artemis Pergaia, ai Zeiţei siriene etc.). Alte sume de bani se obţineau prin lui, pe un loc înalt, templul Artemidei Pergaia, în care se ţin adunări solemne an de an”. Cu toate acestea, cei mai mulţi cercetători indică acest sanctuar pe dealul de la Eyilik Belen, la 1km sud oraş, într-o zonă viticolă importantă, cu toate că nu a fost descoperit până în prezent locul exact. Vezi comentariul la IGSK, 54.I, 66 şi MacKay, 1990, 2066; Robert, Hellenica, V, 1948, 64-69; Onurkan, 1969-1970, 296297. Aşadar, e posibil ca el să nu fi fost situat la câteva mile depărtare, după cum consideră Dignas (2002, 11) pornind de la spusele lui Strabon, şi nici un sanctuar rural aşa cum arată Rigsby (1996, 450), ci unul care aparţinea de oraş, iar cultul său era întreţinut de către Perge. Este posibil pe de altă parte, ca să fi existat pe lângă acest sanctuar din teritoriu şi un templu urban al Artemidei Pergaia, deoarece cercetările de teren par să indice acest lucru, iar ambele temple să fi fost reprezentate pe monedele oraşului. Astfel s-ar explica în opinia noastră diferenţa dintre cele două tipuri de reprezentări, una înfăţişând un templu tetrastil cu capiteluri ionice, iar alta un templu având capiteluri corintice. Vezi şi Onurkan, 1969-1970, 296-297 şi MacKay, 1990, 2066-2068, care a observat această diferenţă. 23 Strabon, Geografia, XII, 3, 36; XII, 2, 5; XII, 3, 37. 24 Ricl, 2003, 88, 89; Dignas, 2003, 83-84.

Sanctuare şi temple

201

tranzacţionarea în târguri a bunurilor produse în atelierele templelor (de pielărie, ţesătorie etc.)25. Sunt cunoscute situaţii în care anumite terenuri erau donate de către credincioşi cu destinaţie strictă, pentru organizarea unor festivităţi anuale pe care au dorit să le iniţieze sau, dimpotrivă, doar pentru a fi exploatate în folosul templului. Din prima categorie există câteva exemple interesante. În timpul Flavienilor, membrii Sfatului Bătrânilor din Perge, înregistrează formal donaţiile făcute de un anumit membru al aristocraţiei locale, Marcus Feridius, constând din terenuri arabile în localitatea Aronda şi lângă sanctuarul Artemidei Pergaia, pentru iniţierea după moartea sa a unor sărbători care trebuiau să coincidă probabil cu ziua sa de naştere. Roadele obţinute de pe aceste parcele erau deci utilizate atât pentru finanţarea festivităţilor, cât şi pentru a-i îndestula pe cetăţeni (Pergaia 9)26. Un exemplu similar este cel al festivităţilor iniţiate de Stasias, fiul lui Mouas, la începutul perioadei Antoninilor, care-i lăsa mamei sale, „în deplinătatea facultăţilor mintale”, dreptul de uzufruct pentru proprietăţile din localitatea Baris, împreună cu plantaţiile şi răsadniţele de măslini, o altă resursă economică importantă din zonă. Veniturile obţinute de aici trebuiau, după cum indică inscripţia, să fie folosite după moartea sa, „ca ofrandă lui Apollo şi pentru cumpărarea vinului şi a pâinii pentru desfăşurarea festivalurilor în (numele) meu în fiecare an în luna a noua şi în ziua a treia, astfel încât locuitorii satului, ospătaţi din plin să-şi amintească în aceasta zi, de mine şi de fratele meu, de Kotes, fiul lui Stasias, cât şi de mama mea, Kille, fiica lui Mouas” (Pergaia 12)27. Urmează apoi o clauză în care se specifică faptul că proprietăţile nu trebuiau nici înstrăinate şi nici utilizate în alte scopuri şi, fireşte, dispoziţia ca să fie efectuată plata unei amenzi în cazul nerespectării doleanţelor donatorului. Se cuvin aici câteva precizări. În primul rând surprinde apropierea dintre numelui acestui zeu local amintit, Apollo 25

Ricl, 2003. 96. Pentru vânzarea pieilor animalelor oferite pentru sacrificii, Petzl, 1994, nr. 64 şi comentariul din Ricl, 2003, 99, n. 142. Vezi Lairbenos 3 şi 8. 26 IGSK, 45. I, 66. 27 IGSK, 54. I, 77.

202

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Lyrbotos, şi cea a lui Apollo Lairbenos. Radicalul pare a fi acelaşi, ceea ce ne duce cu gândul la o potenţială înrudire. În al doilea rând, faptul că plata sancţiunii pecuniare se făcea către tezaurul templului din Perge al Artemidei ne determină să ne gândim că raţiunea primară era una de siguranţă, fiind vorba despre unul dintre cele mai sigure tezaure din zonă, ţinând cont şi de protecţia specială acordată sanctuarului şi dreptul său de azil. În plus, zeul respectiv fiind unul local, sanctuarul său trebuie să fi fost unul neînsemnat şi expus la astfel de furturi din proprietatea sacră, care erau de altfel destul de frecvente. Iarăşi nu este exclus ca cele două divinităţi să fi beneficiat de un cult comun la nivel local, ceea ce ar coincide mai întâi cu aria de extindere mai limitată a cultului Artemidei Pergaia pentru perioada romană28 şi în al doilea rând cu practicile de acest tip înregistrate în zonă29. Un al treilea exemplu din această serie o constituie inscripţia de la Amorion care aminteşte de „festivităţile viilor” în cinstea fiicei defuncte, Kyrilla, a lui Gaius Antipatros, care aveau loc de obicei, alături de procesiuni, „în zilele obişnuite ale mithrakanelor”, fiind organizate de către o comunitate de „iniţiaţi ai corporaţiei lui Zeus” (Mithra 1). Nu este clar dacă viile respective au fost donate sau nu vreunui sanctuar închinat lui Mithra. Ştim însă că iniţiaţii se adunau pentru a culege viile şi pentru a beneficia de dreptul de folosinţă a acestora, dar şi pentru a celebra sărbătorile la monumentul dedicat Kyrillei. Pe de altă parte, însăşi identitatea zeului e dificil de stabilit: sunt elemente care indică formele misterice (caracteristice variantei greco-romane), însă iniţiaţii se adună împreună cu familiile, pentru a avea mai multă grijă de lucrurile iniţiatice şi de averile lor, în timpul unor ceremonii cu origine şi denumire tipic iraniene (mithrakana). Deci un Mithra cu aparenţă greco-iraniană, care se bucura de o adorare din partea unei confrerii de iniţiaţi ai unui Zeus care în ultimă instanţă nu era altul decât Ahura Mazda30. Ceea ce nu trebuie uitat însă aici este faptul că ceremoniile de iniţiere reprezentau şi ele surse de venituri, la

28

MacKay, 1990, 2066-2069. Vezi Lairbenos 71; Herrmann, Varinlioğlu, 1984, 1-18. 30 Boyce, III, 1991, 259-261. 29

Sanctuare şi temple

203

fel ca şi purificările ritualice prin îmbăiere, întrucât pentru acestea se percepea o taxă care sporea beneficiile preoţilor şi ale templelor31. Alte taxe erau percepute iarăşi în sanctuarele zeilor vindecători unde dedicanţii veneau să aştepte porunca zeului, fiind adeseori găzduiţi în porticul templelor 32 sau ca taxă pentru consultarea oracolelor33. De asemenea, existau şi taxe percepute pentru dezlegarea de jurământul rostit în templu de către preot utilizând sceptrul Anaitidei sau a vreunui Mên local, cum este cazul unor astfel de practici amintite în textele confesionale34. O serie de terenuri sau bunuri intrau în proprietatea sanctuarelor prin donaţii mai mult sau mai puţin benevole ale membrilor comunităţilor rurale. Aceasta pentru că zeul poruncea, iar indivizii trebuiau să se supună necondiţionat voinţei divine. Într-una dintre inscripţiile confesionale, Apollonios, fiul lui Apollonios a trebuit să-şi doneze propria sa parcelă de butaşi de vie de la Pagasi pentru că nu o lăsase pe Aphphia să facă un lucru similar către sanctuarul lui Mên Axiottenos şi pentru că i se solicitase de către divinitate să dedice pe propria cheltuială statuile lui Mên Tiamou şi ale Anaitidei şi el a amânat acest lucru (Anaitis 20 = Mên 32)35. Construirea şi restaurarea edificiilor sanctuarelor, organizarea ritualurilor zilnice şi a festivalurilor în cinstea divinităţii necesitau cheltuieli însemnate care trebuiau asigurate în permanenţă fie din venituri proprii, fie din donaţii venite din partea dedicanţilor 36 . Spre deosebire de alte zone ale lumii greceşti precum Atena sau Delos unde există inventare ale bunurilor tezaurizate, în Asia Mică acestea sunt sporadice şi nu privesc îndeosebi perioada noastră, ci anterior (Didyma, Troia, Mylasa, Halicarnas, Samos, Rhodos, Pereea Rhodiană, Perge)37. Astfel, cea mai bună metodă rămâne analiza inscripţiilor cu caracter 31

Dignas, 2002, 257-258. CMRDM, I, 28 şi CMRDM, I, 34. 33 Ricl, 2003, 99. 34 Petzl, 1994, nr. 58. 35 Petzl, 1994, nr. 71; Malay, Petzl, 1985, 69-63, Nr. 4; SEG, 35, 1164. 36 Hypsistos 7, 54, 79; Hosios 52; Lairbenos 5; Pergaia 2, 3, 5, 7, 8, 10, 11, 26, 29. 37 Dignas, 2002, 18; IPérée, 48; IGSK, 54.I, 2. 32

204

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

votiv. Astfel, avem menţionate în dedicaţii, dar şi pe decrete sau alte tipuri de inscripţii cu caracter public: (1) construcţii religioase şi civile: porticuri38; altare votive39, altare pentru tămâiere 40 , coloane votive 41 , coloane împreună cu propilee42; edificii de cult (spelaeum43; mithraeum44; proseuche45; metroon 46 ; sanctuare 47 ); edificii publice (nymphaion-ul dedicat lui Septimius Severus şi Artemidei Pergaia48); uşi49; (2) obiecte de cult: lămpi votive50; sfeşnic împreună cu o făclie51. (3) statuete, busturi, imagini ale divinităţilor: statuile Victoriilor din sanctuarul lui Apollo Lairbenos52; statuile lui Mithra53; statuia lui Mên54; statuile lui Mên Tiamou şi Anaitis55; statuia sau imaginea Anaitidei56;

38

Lairbenos 66; Pergaia 6?, 25 (un portic dublu); CMRDM, I, 28: un portic pentru hieroduli, o locuinţă şi o clădire anexă. 39 Hypsistos 48, 60, 109, 115; Mithra 1, 2; Hosios 50, 52, 87; Mên 54. 40 Hypsistos 79: qumiatistˇrion. 41 Hypsistos 79: k◊on; Pergaia 33. 42 Hypsistos 40: AÙr(ˇlioj) 'Al◊xa|ndroj Timo|q◊ou kaπ ¹ | sÚnbioj aÙ|toà AÙr(hl∂a) ”Ammi|a eÙx£menoi | Qeù `Uy∂stJ | eÙc¾n sÝn | to√j t◊knoij | aÙtîn 'Atti|kÕj kὲ 'Art◊mwn | kὲ TimÒqeoj kὲ 'Al◊|xandroj kὲ Pl£twn | ¢n◊sthsan toÝj k∂onaj sÝn tJ pro|pÚlJ. 43 Mithra 12. 44 Mithra 12. 45 Hypsistos 39. 46 Anaitis 36. 47 Mên 54, 58; Lairbenos 68, 81. 48 Pergaia 27. 49 Hosios 52. 50 Dioscuri 22, 28; Hypsistos 48, 63, 115, 119, 121, 122, 123, 124, 125, 126. 51 Hypsistos 68. 52 Lairbenos 75. 53 Mithra 1, 12. 54 CMRDM, I, 28. 55 Anaitis 20 = Mên 32. 56 Anaitis 2, 14, 30, 40?.

Sanctuare şi temple

205

stele din piatră57 şi lespezi58; reprezentări ale părţilor corpului vindecate de divinitate sau altele care indică receptivitatea divinităţii la cerinteţe individului: urechi 59 , ochi 60 , sâni 61 , torsuri de bronz 62 , picioare 63 , organe sexuale. În fine, în trezoreria templelor intrau sumele de bani care erau percepute ca taxe sau ca amenzi. Cele mai numeroase exemple în acest sens provin de la sanctuarul lui Apollo Lairbenos şi din imprecaţiile funerare, însă există numeroase cazuri similare şi în privinţa altor categorii de inscripţii. Cuantumul amenzilor era stabilit la sume care variau între 1.500 şi 2.500 de denari (de exemplu, Lairbenos 1, 3, 4, 6, 7-15, 76; Anaitis 23a; Pergaia 12). Tezaurul templului era unul dintre cele mai sigure locuri în care puteau fi depuşi banii, care uneori luau calea unor împrumuturi către persoane fizice, oraşe sau state64. (4) (5)

57

Hypsistos 38; Hosios 39; Mên 49, 50; Lairbenos 69. Hypsistos 44: telamèn. 59 Hypsistos 25, receptivitate. 60 Anaitis 8. 61 Anaitis 8. 62 Hypsistos 120. 63 Anaitis 8; Hypsistos 108: receptivitate. 64 Debord, 1982, 225-226. 58

CAPITOLUL V

PREOŢI ŞI DEDICANŢI V.1. Categoriile sacerdotale V.1.1. Clerul superior Sacerdoţiul putea fi exercitat atât de către bărbaţi, cât şi de către femei, neexistând nici un fel de restricţie în acest sens. Numărul bărbaţilor atestaţi ca preoţi este însă net superior faţă de cel al femeilor, atât în mediul urban, cât şi în cel rural1. Preoţia se putea dovedi uneori epuizantă, după cum putem observa într-o inscripţie din a doua jumătate a secolului al III-lea dedicată de o femeie liberă, Charite, fiica lui Apollonios (Anaitis 2). Stela din marmură albă pe care se află inscripţia a fost descoperită la Aivatlar şi prezintă o anumită particularitate iconografică: avem reprezentat aici un personaj imberb, cârlionţat, cuirasat, având o cunună pe cap cu 12 raze, un con în mână şi un sceptru în cealaltă, care a putut fi identificat cu Helios, iar în registrul inferior o imagine a statuii de cult a Anaitidei, într-o ipostază arhaizantă, în postura de orantă polimastă, cu braţele deschise şi ependytes cadrilat în partea din faţă. Practic, are o expresie iconografică aproape identică celei a Artemidei Ephesia, şi foarte strâns înrudită cu cea a altor Zeiţe-Mamă anatoliene precum Artemis Leukophryene, Afrodita şi Aphrodisias, Artemis din Sardis sau chiar anumite ipostaze ale Artemidei Pergaia2. După cum 1 2

Pentru o situaţie a sacerdoţiilor în mediul rural vest-anatolian, Ricl, 2003, 81 şi urm. De o parte şi de alta a zeiţei, cu faţa înspre exterior, două animale sacre ale zeiţei. Un caz similar de reprezentare a Anaitidei în aceeaşi manieră ca şi Artemida Efesiană la Ayazviran/Kula (?), datând din din 223-224 d.Hr.: Anaitis 14 = Diakonoff, 1979,

208

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

precizează inscripţia, Charite „era epuizată din pricina preoţiei”, însă nu ştim dacă era vorba despre o neputinţă fizică sau dacă era o formă de surmenaj datorată multitudinii atribuţiilor pe care le avea de îndeplinit. Constatăm că în mediul rural şi în cel al micilor oraşe anatoliene, cu precădere în zona lydiano-frigiană, atribuţiile preoţilor şi ale preoteselor erau suficient de încărcate (1) atât în privinţa obligaţiilor cultuale, cât şi (2) pe linie administrativă sau (3) din punct de vedere socio-uman. Din punct de vedere cultual, sacerdoţii se îngrijeau de buna funcţionare a ritualurilor zilnice, de asigurarea sacrificiilor şi a incantaţiilor, medierea raporturilor dintre zei şi oameni prin supervizarea ceremoniilor de depunere a sceptrelor, asistarea la jurămintele efectuate în mod oficial în templu, la ceremoniile de expiere şi sprijinul acordat în redactarea stelelor de confesiune 3 . Ei trebuiau să ridice statui, altare ale zeilor şi să le aducă în permanenţă ofrande4. De asemenea, puteau da ordine sau dispoziţii sacre, cu putere de lege pentru zona respectivă, valabile nu numai în incinta sanctuarului, ci şi în afara acestuia, reglementând natura relaţiilor socioumane din cadrul comunităţilor rurale5. Dintre funcţiile de natură administrativă cele mai importante erau legate de asigurarea securităţii bunurilor sanctuarului, fiind uneori semnalate cazuri de furt de obiecte aflate în proprietatea templului 6 , 146-147, nr. 14. În mod similar ea mai este reprezentată ca şi Kybele sau alte zeiţe similare ale fertilităţii făcând parte din acelaşi grup tematic (Allat, Ashtarte, Nanaia etc.) tronând, având de o parte şi de alta doi lei: Anaitis 15. 3 Gordon, 2004, 184-190; Petzl, 1994, XII-XVIII; Ricl, 2003a, 85. 4 Gordon, 2004, 190-194; Mên 52 = Salzmann, 1984, 360, nr. 8: întregul sat şi preotul Tyllios ridică un altar din marmură albă lui Mên Ouranios. 5 Petzl, 1994, 135-136, nr. 115: „Eu, [nume], am fost pedepsit pentru că nu am cunoscut ordinele/dispoziţiile preoţilor şi am intrat necurat în locaşul (sfânt). Am scris aceasta relatare pe stelă pentru că…”. 6 Petzl, 1994, 82-83, nr. 64: ,,Pentru Mên din Axiotta. Artemon şi Atimetos au fost pedepsite de zeu pentru că tatăl lor le-a furat cu forţa piei din templu, începând de acum îl preamăresc pe zeu. În anul 262, în ziua a 12-a lunii Audnaios” (= 177/178 d.Hr.). Într-o altă inscripţie confesională privitoare la Apollo Azyros din Petzl, 1994, 31-32, nr. 22: „În anul 300, în ziua a 12-a a lunii Xandikos. (Copiii?) Melite şi Makedon au fost pedepsiţi pentru fapta pe care au făcut-o înaintea zeului (= în locul

Preoţi şi dedicanţi

209

delictul fiind asimilabil celui numit hierosylia, adică profanarea unui monument sacru7. Însă aici este vorba despre totalitatea bunurilor aflate în proprietatea zeului/zeilor care patronau sanctuarul incluzând aici crângurile sacre, apele sacre, terenurile arabile, monumente, clădiri, statui şi alte tipuri de ofrande votive, bunurile din tezaurul templului, animalele sacre (de exemplu, peşti sacri, porumbei sacri etc.)8. Organizarea şi supervizarea sărbătorilor rurale sau ale celor din sanctuar intra tot în sfera obligaţiilor sacerdotale 9 , situaţie în care preoţii erau asistaţi de un intendent (epimeletes) special desemnat în acest sens10. Sărbătorile puteau fi introduse din iniţiativă publică sau privată, în acest din urmă caz sacerdoţii împărţind uneori atribuţiile administratie cu oficialităţile oraşului sau ale târgului respectiv, atunci când discutăm de sanctuare aflate în teritoriul acestora11. În marile oraşe precum Perge sunt cunoscute şi cazuri în care membri ai aristocraţiei provinciale ocupau simultan mai multe tipuri de funcţii publice, dintre care una sau mai multe de preoţi şi altele legate de administrarea instituţiilor de învăţământ pentru exerciţiile atletice, organizarea ceremoniilor şi festivităţilor religioase (gimnaziarh), de prezidarea întrecerilor atletice (agonotet) sau altele cu conţinut mai mult sau mai puţin cunoscut legate de administrarea cetăţii sau aprovizionare (demiurg, agoranom etc.)12: Tiberius Claudius Elaibares, care a trăit în timpul Flavienilor sau cel mai probabil vremea domniei lui Traian, era în acelaşi timp preot al Artemidei, demiurg pentru a cincea oară, mare preot al cultului imperial, preot al Concordiei, praefectus fabrum, şi agonotet al jocurilor triple în cinstea împăratului sacru al zeului?). Şi au mai furat şi alte obiecte care se aflau acolo. Părinţii lor l-au întrebat pentru ei pe Apollo Azyros; ei au întrebat şi au ridicat dedicaţia din recunoştinţă”. 7 Frezouls, Morant, 1985, 237, menţionat apoi şi de Schweyer, 2002, 69 pentru acelaşi termen, hierosylos, „profanateur de monument sacré”. 8 Rostad, 2007, 117-123; Debord, 2005, 17 şi 26-30. 9 Ricl, 2003, 84. 10 Anaitis 30 = Diakonoff, 1979, 149, nr. 25 (Kula, 209-210 d.Hr.). Vedem aici că cel care se ocupa de procesiunile zeiţei nu era una şi aceeaşi persoană cu intendentul templului. 11 Pergaia 9 şi 12. 12 Pekman, 1989, 88-90.

210

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

(Pergaia 3). Gnaeus Postumius Cornutus, amintit alături de fratele său Quintus Postumius Fronto, şi el preot al Artemidei Pergaia în timpul Flavienilor (Pergaia 5 şi 6), era mare preot al cultului imperial, agonotet al jocurilor pentaeterice în cinstea împăratului, agonotet al jocurilor Artemiseia-Vespasianeia, demiurg şi gimnaziarh a trei gimnazii. Un al treilea personaj important de la sfârşitul perioadei Antoninilor şi din timpul Severilor era Tiberius Claudius Vibianus Tertullus, mare preot al cultului împăratului, agonotet al jocurilor pentaeterice imperiale, preot al Artemidei şi demiurg, fiind de profesie judecător şi consultant (Pergaia 25)13 . În fine, un aristocrat al cărui nume nu ne este cunoscut, ocupa în acelaşi timp funcţiile de preot al Artemidei Pergaia asylos, de demiurg, de gimnaziarh şi de agoranom (Pergaia 38). Nu trebuie să uităm că organizarea de sărbători, jocuri, procesiuni reprezenta un moment important pentru viaţa fiecărei localităţi sau sanctuar în parte, îndeosebi din punctul de vedere al atragerii de fonduri şi pentru creşterea prestigiului. Preoţii trebuiau să se îngrijească şi de asigurarea securităţii celor care veneau în pelerinaje în sanctuare, cu ocazia acestor sărbători, supraveghind personalul care se ocupa cu găzduirea sau făcându-se ei înşişi responsabili de acest lucru14. Din punct de vedere socio-uman, preoţii se implicau activ în viaţa comunităţilor mediind conflicte, ocupându-se de aprovizionarea cu apă, ajutând la vindecarea trupească şi sufletească a semenilor lor etc.15. Nu întâmplător, o serie de dedicaţii venite din partea membrilor comunităţilor îi onorează în timpul vieţii sau după moarte16 şi îi arată alături de membrii comunităţii, numiţi la rândul lor uneori „fraţi”17. Sau

13

Pentru jocurile pentaeterice similare la Efes vezi IGSK, 11.I, Ia, 18d, cu comentariu în Dignas, 2002, 155-156. 14 Vezi CMRDM, I, 34. 15 Ricl, 2003, 84. 16 Vezi în acest sens exemplele de la Hosios 50 şi Hypsistos 29 şi 38. 17 Preotul Zotikos şi „fraţii din jurul lui” (Hosios 82). Exemple similare există în comunităţile creştine şi cele ala hypsistarilor din Asia Mică sau Bosporul cimmerian.

Preoţi şi dedicanţi

211

chiar preoţii apar menţionaţi alături de întreaga comunitate ca dedicanţi18. Există situaţii în care preoţii sunt menţionaţi împreună cu membri aparţinând familiilor acestora: (1) Atunci când ambii îndeplineau simultan sau alternativ funcţia de preot şi, respectiv, preoteasă şi apar pe inscripţii ca un cuplu de dedicanţi sacerdoţi19. (2) Când numai unul dintre soţi îndeplineşte un sacerdoţiu, însă depun dedicaţia împreună. (3) În fine, în momentul în care este vorba despre generaţii succesive din aceeaşi familie care îndeplineau sacerdoţiul20. Rare sunt situaţiile când se poate stabili o ierarhie sacerdotală, însă nici aici exemplele nu lipsesc, întrucât avem amintiţi funcţii ca cea de „prim-preot” sau „întâi-stătător” (protohiereus)21 şi de „cel dintâi din strămoşi preoţi”22 sau cazuri de cumul între funcţii ierarhice şi gradele iniţiatice 23 . În cea mai mare parte, în oraşele greceşti preoţia era anuală 24 şi sunt atestate cazuri de vânzare de funcţii sacerdotale (precum la Halicarnas pentru Artemis Pergaia, însă pentru perioada elenistică25). Ea putea fi deţinută şi în mod onorific pe viaţă26 ori putea fi ereditară 27 . Se putea întâmpla şi ca funcţia sacerdotală să fie transferată către un alt membru al familiei 28 . Trei inscripţii de la 18

Cum este cazul preotului Tyllios, care închină un altar lui Mên Ouranios împreună cu tot satul (Mên 52). 19 Mâ 2, 3; Pergaia 29; Hosios 71. 20 Ricl, 2003, 82. 21 Hosios 29. 22 Anaitis 14. 23 Marcus Aurelius Seleukos, preot şi pater. Mithra 2. Interesant că în Asia Mică avem şi cazuri de atestare epigrafică a magilor lui Mithra, într-o manieră greco-iraniană (Mithra 3, 10). 24 Pergaia 3, 24, 25, 29, 31 (fost preot al Artemidei Pergaia), 36, 38. 25 Pekman, 1989, 93. 26 Pergaia 5, 6, 14, 15, 17, 20, 23, 26. 27 Theophron, preot al Artemidei Anaitis la Hypaipa în Lydia provenea dintr-o astfel de familie ereditară. Ricl, 2003, 82; Horsley, 1992, 124 şi IGSK, VII.2, 3825. Alt exemplu Anaitis 31. 28 Dignas, 2002, 254.

212

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea d.Hr. descoperite la Şar amintesc de caracterul ereditar al funcţiei de mare preot în Comana Capadociei. T. Fl. Aelianus Apollonius, marele preot pe viaţă (dia biou) aparţinea cel mai probabil uneia dintre cele mai importante familii aristocratice provinciale care dispunea de proprietăţi în zona actualui sat Kayapınar, de la nord de Şar (Comana Capadociei)29. Soţia sa, Fl. Aeliana Mâ30, alături de care este menţionat, era se pare fiica lui T. Fl. Aelianus Socrates şi a Aemiliei Mâ31. Ceea ce este interesant aici este faptul că Fl. Aeliana Mâ figurează ca mamă a cinci preoţi (arhiereis). Acest lucru indică faptul că preoţia pe viaţă a lui T.Fl. Aelianus Apollonius avea un caracter pur onorific, funcţia în sine fiind exercitată succesiv de către cei cinci fii ai săi. V.1.2. Personalul consacrat şi cel auxiliar Preoţii erau asistaţi de numeroase alte categorii de personal, în funcţie bineînţeles şi de mărimea şi importanţa templelor. Cu toate acestea, informaţiile pe care le avem în privinţa acestora sunt disparate şi fragmentare. Din rândul membrilor personalului auxiliar care îi asistau pe preoţi fac parte două categorii cu atribuţii relativ apropiate: custozii (neokoroi) 32 şi intendenţii sau îngrijitorii templelor (epimeletai) 33 . Ei aveau grijă de curăţenie, de activităţile de construcţie, de tezaurul templelor, de pază, de securitatea arhivelor şi de menţinerea ordinii în interiorul sanctuarului34. În materie de finanţe, cei care se ocupau de buna administrare a bunurilor templului erau casierii, tamiai sau trapezitai 35 . Exista însă şi funcţia de îngrijitor al procesiunilor unui anumit zeu, cel care avea grijă din punct de vedere practic ca aceste 29

Harper, 1968, 103-104, nr. 2.06. Harper 1968, 104, nr. 2.07. 31 Harper, 1968, 104, nr. 2.08. 32 Mên 54. 33 De exemplu Metrophanes care era denumit epimeletes naou, „îngrijitor al templului”; Anaitis 30. 34 Ricl, 2003, 86-87. 35 Pentru explicaţii în privinţa termenului DGF, 1952; Liddell-Scott, 1810. Vezi şi Ricl, 2003a, 87 n. 61. 30

Preoţi şi dedicanţi

213

ceremonii să fie organizate şi să se desfăşoare în deplină ordine36. De asemenea, preoţii mai erau asistaţi şi de profeţi, precum Alexandros din Saittai37 . Două dintre inscripţiile adresate celui Preînalt arată că cele două funcţii puteau fi deţinute simultan de aceeaşi persoană cum este cazul lui Ulpius Carpus, onorat în două rânduri de către două asociaţii profesionale milesiene, una de grădinari şi o alta de pescari38. Categoriile servile de populaţie anatoliană nu se suprapuneau întocmai încadrărilor juridice romane şi de aceea erau dificil de echivalat 39 . Cazul cel mai concret era cel al hieroi sau „funcţionarii sacri”, după cum îi denumeşte Petzl, care, după cum observăm din inscripţiile de la sanctuarul lui Apollo Lairbenos de lângă Motella, erau strict din punctul de vedere al normelor romane liberi din punct de vedere juridic, însă corespundeau în ierarhia sacerdotală unei persoane consacrate, care era obligată să slujească divinităţii o perioadă determinată sau nedeterminată, deci într-un fel aservită acesteia. Faptul că în Anatolia, spre deosebire de cazurile similare din inscripţiile macedoniene, hieroi erau persoane libere din punct de vedere juridic se vede din faptul că ei puteau dispune de moştenitori şi de avere. Ei puteau la rândul lor să-i consacre zeului, în calitate de hieroi, pe propriii săi urmaşi, după cum a făcut Diomas din Daphne, cel care consacră lui Apollo Lairbenos pe Diomas, „fiul meu şi moştenitorul meu” (Lairbenos 83)40. Nu acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre sclavii sacri, care se aflau într-o situaţie de dependenţă totală şi erau privaţi de liberatea de decizie o dată cu consacrarea, fie pe o perioadă limitată sau limitată. Cu alte cuvinte, relaţia dintre ei şi divinitate se prezenta ca un fel de contract de durată scurtă sau medie ori nelimitată.

36

Cazul lui Q. Lucius Claudianus, aflat în slujba Anaitidei ca „îngrijitor al procesiunilor zeiţei”: Anaitis 30. Vezi şi Hypsistos 72 şi Anaitis 42. Claudia Anthestia Magna, era trapezo, adică îngrijitoare a ospeţelor Artemidei Pergaia: Perge 37. 37 Hosios 95. 38 Hypsistos 52 şi 53. 39 EDRL. 1952, 704-705 (s.v. servus). 40 Lairbenos 83 şi Petzl, 1994, nr. 6.

214

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Numeroase documente îndeosebi epigrafice, literare si numismatice atestă prezenţa unor categorii de persoane care au fost consacrate zeilor, fie rămânând în condiţia de oameni liberi (hieroi), fie adoptând statutul de sclavi sacri propriu-zişi. Emascularea rituală reprezenta un gest legat de schimbarea identităţii sexuale şi era probabil originar din Orientul Apropiat, din zona Mesopotamiei. Acest tip de practică îi apropia practic pe gallii Marii Mame atât de gala, kugarrû şi assinnu din lumea mesopotamiană41, cât şi de hijra indieni din ziua de astăzi42. Chiar dacă această emasculare nu implica în nici un caz o transformare a statutului juridic al celor care se consacrau în mod voluntar zeiţei – percepută de altfel ca domina sau despoina, adică o „stăpână” prin excelenţă 43 – eunucii frigieni au rămas în perioada de care ne ocupăm în întregime la periferia societăţii romane, având un statut similar cu cel al curtezanelor şi prostituatelor 44 . Această asociere nu este însă una deloc întâmplătoare. În timpul zilei denumită dies sanguinis (pe 24 martie) gallii, imitând drama lui Attis pentru a ajunge până la identificarea cu acesta şi, după marturia lui Timotheus, pentru a se debarasa de instinctele sexuale primare, îşi retezau mădularul viril 45 . După emasculare era de obicei imediat aplicat un tatuaj în partea inferioară a abdomenului sub forma unui semn specific destinat sclavilor sacri care constituia practic indiciul cel mai clar legat de consacrarea lor unei anumite divinităţi46. În ciuda faptului că prima atestare a acestui tip de emasculare datează de la sfârşitul secolului al V-lea, iar mitul lui Attis pe de altă parte, datează abia din perioada elenistică, Walter Burkert 41

Thomas, ANRW, II, 17.3, 1984, 1526-1527; Roscoe, 1996, 197, 213-217; DCM, p. 694-697. 42 Roller, 1999, 1999, 320-325; Roscoe, 1996, 206-213. 43 Roller, 1999, 306; Lidov, 1996, 130, 140-144; Tacheva-Hitova, 1983, 95-96, no. 50. 46 Thomas, ANRW, II, 17.3, 1984, 1526-1527. 45 Fishwick, 1967, 144: «(…) 24th March was the dies sanguinis, the climatic point in the festival of Magna Mater. Apparently under Claudius the old ‘Roman’ Megalensia (4th to 10th April) was replaced by a new festival of ‘Phrygian’ character which by the third and fourth centuries at least celebrated the death and resurrection of Attis»; Burkert, 1987, 81. 46 Turcan, 1998, 49, 62; Carcopino, 1942, 78.

Preoţi şi dedicanţi

215

consideră că în realitate ar fi vorba despre o mai veche tradiţie hittitofrigiană perpetuată în cadrul statului sacerdotal pessinuntin, care ar fi preluat şi dezvoltat această practică47. Prin prisma acestor informaţii, am putea crede însă că viaţa lor sexuală a luat sfârşit şi că ar fi trebuit ca aceştia să trăiască precum călugării de azi în comunităţi monahale, practicând abstinenţa şi dedicându-se trup şi suflet doar zeităţilor pe care le slujeau. Nici pe departe! De-abia acesta constituia momentul de început al unor noi experienţe palpitante datorită reorientării lor sexuale. Apuleius arată în Metamorfozele sale (8, 26-30) că orgiile şi scenele de autoflagelare le erau specifice, prezentând indicii clare legate de practicile lor homosexuale deviante. Voinicului ţăran asaltat de grupul de galli nu-i mai rămăsese practic nici o şansă de a rezista dezgustătoarelor turpitudini: „Abia gustară din câteva legume, şi, cuprinşi de-o fierbinţeală violentă, aceşti nemernici destrăbălaţi se dedau chiar înaintea mesei la cel mai josnic şi mai ruşinos act al unei patimi neîngăduite. Se îngrămădiră în jurul ţăranului, îl dezbrăcară, îl răsturnară pe spate şi cu spurcata lor gură râvneau la pudoarea lui”. Despre un atare libido frenetic ne vorbeşte şi Lucian din Samosata48 în privinţa eunucilor efeminaţi ai zeiţei Atargatis. Will Roscoe şi Amy Richlin consideră că termenul cinaedus (echivalentul grecescului k∂naidoj) din textul lui Apuleius, precum şi expresia utilizată de acesta cu referire la grupul de galli, chorus cinaedorum, reprezintă indicii clare în privinţa practicării de către aceştia a prostituţiei masculine, nu doar a pederastiei49. Iustin Martirul foloseşte un termen asemănător (e≥j kinaid∂an ¢pokÒptontai) atunci când descrie infamia pretinsei lor pietăţi în momentul emasculării acestor fiinţe „cu sexul nedeterminat”: „Şi, printre aceştia de care se foloseşte cineva spre împreunare neîngăduită, lipsită de pietate şi necurată, nu este exclus să se găsească vreun copil, vreo rudenie sau vreun frate al său. Alţii îşi prostituează pe înşişi copiii şi soţiile lor şi se mutilează în chip public în vederea prostituţiei şi iau în felul acesta parte la misterele Mamei Zeilor. 47

Burkert, 1985, 179. Lucian, De Syria Dea, 22 (=Luciani Samosatensis opera, III, 469, p. 738-739). 49 Roscoe, 1996, 205; Richlin, 1993, 523-573; vezi şi DKP, 4, 1979, col. 1192-1194 (s.v. Prostitution). 48

216

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Fiecăruia dintre cei socotiţi de zei de către voi i se dă drept atribut marele şi misteriosul simbol al şarpelui” 50 . La aceeaşi ambiguitate sexuală se referă un alt scriitor creştin, Lactantius51, în opinia căruia „ei nu vor mai fi nici bărbaţi, nici femei”; ceremoniile publice sângeroase în cinstea Kybelei şi a Bellonei microasiatice (Mâ) nu erau decât o adevărată nebunie şi astfel ar fi fost mai bine pentru cineva mai degrabă să aleagă traiul turmelor decât să venereze nişte zei atât de nelegiuiţi. Pentru Firmicus Maternus, iar mai apoi pentru Fericitul Augustin 52 , aceşti preoţi nu erau decât nişte destrăbălaţi castraţi, impuri şi neruşinaţi (impuri et impudici), o întruchipare a turpitudinii demenţiale (insana perstrepit turpitudo), care, culmea, îi determina nu doar să se castreze, ci să se mai şi fălească cu aceasta. Dincolo de înverşunarea cu care autorii creştini i-au condamnat pe aceşti preoţi păgâni, ceea ce trebuie să avem în mod clar în vedere este faptul că, din perspectiva lor, actele pe care le săvârşeau, practicile acestea contrare firii, aveau o încărcătură religioasă. Iar în lumea orientală asemenea acţiuni dedicate zeului, hierogamii sau nu, erau privite de obicei ca un fapt cotidian, şi nu era nimic scandalos în asta. Dimpotrivă, ei se îndeletniceau cu cele specifice meseriei lor, după cum şi ţăranul îşi cultiva pământul, olarul făcea ulcele, iar menirea negustorului era aceea de a face negoţ. 50

Pentru ediţia în română, Iustin Martirul, Apologia I, 27 (PSB, 2, p. 43). Interesantă în acest caz este şi aluzia la simbolismul utilizat în cadrul cultelor orientale, îndeosebi legat de iconografia şarpelui, un motiv asupra căruia vom mai zăbovi şi în capitolele următoare. 51 Lactantius, Instituţiile divine, I, 21, 16-19 (ed.rom., p. 63-64): „Nu de o mai mică nebunie în raport cu acestea trebuie considerate acele sacrificii publice în cinstea lui Cibele, în timpul cărora bărbaţii înşişi se lipsesc de organele genitale – sexul fiind amputat, nu vor mai fi nici bărbaţi, nici femei – altele sunt în cinstea Virtuţii, pe care o numesc Bellona, în timpul cărora preoţii aduc sacrificii nu sânge străin, ci propriul sânge. Căci, cu umerii sfâşiaţi, învârtind în mâini câte o sabie scoasă din teacă, aleargă, sunt transportaţi, dau semne de nebunie. Foarte bine zice Quintilian vorbind despre Fanatic: «Dacă un zeu îndeamnă la asta, el este nebunul furios» Oare acestea sunt sacrificii? Nu este mai convenabil să trăieşti în felul turmelor decât să cultivi nişte zei atât de nelegiuiţi, de păgâni de sângeroşi?”. 52 Firmicus Maternus, De errore profanarum religionum, IV, 2; Aur. Augustin, Despre cetatea lui Dumnezeu, II, 7; VII, 28 (ed.rom., p. 130-131; 461).

Preoţi şi dedicanţi

217

Credem că însăşi originea cuvântului gallos poate constitui un indiciu în privinţa identificării surselor acestor practici. El nu provenea de la fluviul Gallos, aşa cum credeau Callimah sau Herodian53, nici nu era derivat de la denumirea etnosului celtic microasiatic – aşa cum am fi înclinaţi să credem datorită poziţionării geografice a principalelor sanctuare anatoliene dedicate Kybelei sau omonimiei accidentale54 –, ci de la un termen de origine sumero-akkadiană, gallu sau gala (în akkadiană de obicei reprodus sub forma kalû). Numele lor era adesea asociat cu utilizarea timpanului şi cu sacrificiul taurului55. Aceşti gala foloseau de obicei dialectul sumerian eme-sal, destinat cu precădere femeilor. Mai mult, numele lor de origine sumeriană era scris pe tăbliţe sub forma UŠ.KU. Însă, culmea ironiei, semnele în cauză, aceleaşi semne, puteau fi citite şi altfel: GIS.DUR, cu sensul clar de „penis” şi „anus”. Pe de altă parte, termenul gala era omofon cu un alt cuvânt care avea înţelesul de „vulvă”56. Mai departe nu e decât rodul imaginaţiei. Sau propus însă şi alte ipoteze. Gonzalo Rubio, de exemplu, crede că termenul frigian gallos poate fi derivat din rădăcina indo-europeană * w g hl, însemnând „a rade” sau chiar „a tăia”57. Gala/kalû, kugarrû sau assinnu erau preoţi misionari consacraţi zeiţei Inanna/Ishtar şi de obicei erau prezentaţi ca travestiţi efeminaţi, 53

Callimachus, fr. 411; Herodian, Istoria Imperiului Roman după moartea lui Marcu Aureliu, I, 11 (ed.rom., p. 42); Burkert, 1987, 146-147. 54 Ballester, 2002, 307-317; Ballester consideră că *gala avea înţelesul de „sfârşit, limită, frontieră”. Alţi autori derivă numele celţilor, inclusiv al celor microasiatici, de la rădăcina gal- care în vechea irlandeză avea o multitudine de sensuri incluzând noţiunile de vitejie, nor, abur, fum sau capacitatea de a realiza un lucru: Darbyshire, Mitchell, Vardar, 2000, 77. Voir aussi Firmicus Maternus, De errore profanarum religionum, III, 1. 55 Burkert, 1987, 35-36; 146-147; Burkert, 1979, 108-111; 198-199. Burkert face trimitere la un pasaj interesant din opera lui Pausanias, Descrierea Greciei, VII, 19, 9 (ed.rom., vol II, p. 45), unde se aminteşte despre o „taină” la Dyme legată zeitatea Attis (pe care îl denumeşte Attes, o variantă uzitată în zona microasiatică) şi de numele tatălui său, pe care îl identifică cu frigianul Kalaos. Timpanul şi chimvalul erau instrumente muzicale utilizate şi în cultul Kybelei de către preoţii cerşetori ai zeiţei; una dintre mărturiile literare în acest sens este cea a lui Clement Alexandrinul, Protrepticul, II, 24, 1 (PSB 4, p. 84). 56 Roscoe, 1996, 213-217; Rubio, 1999, p. 129-148. 57 Rubio, 1999, 141.

218

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

homosexuali şi eunuci. Începând cu mijlocul mileniului al III-lea î.Hr., aceşti gala erau specializaţi îndeosebi în chestiuni legate de lamentaţii şi imnuri sacre, participând de obicei la sacrificiile cotidiene din temple. Ceremoniile pe care gala şi kugarrû le oficiau aveau menirea fie de a potoli mânia unei divinităţi, fie de a provoca furia alteia, excutând un dans războinic sălbatic (precum coribanţii şi gallii de mai târziu sau fanaticii adoratori ai Bellonei-Mâ microasiatice) care presupunea autoflagelări sau chiar emasculări cu cuţite şi pumnale, transe mistice etc. Pe de altă parte, gala mai aveau şi rolul de a supraveghea personalul feminin din temple, în cea mai mare parte prostituate sacre58. Jérôme Carcopino, urmat apoi de Garth Thomas, a arătat faptul că gallii nu ar fi fost subordonaţi arhigallilor şi că era vorba în realitate despre instituţii diferite. Spre deosebire de primii, arhigallii puteau primi cetăţenia romană (întrucât nu erau supuşi emasculării rituale) şi puteau să se căsătorească sau să-şi menţină legăturile conjugale anterioare 59 . Ei nu interveneau în desfăşurarea dramei sacre ce se consuma în timpul zilei sângelui, dies sanguinis. Gallii nu beneficiau de o organizare strictă şi nu depindeau de un sanctuar anume, fiind itineranţi, precum metragyrtai sau „cei care adună pentru zeiţă”, denumiţi de altfel şi kybeboi, adică cei posedaţi de către zeiţă60. Ei nu ar fi avut aceleaşi atribuţii cu preoţii, rămânând doar la statutul de membri „toleraţi”, însă în realitate discreditaţi, ai societăţii romane (în cel mai bun caz, un fel de „cler inferior”) şi nu s-ar fi putut regrupa în asociaţii religioase recunoscute precum cele ale cannoforilor, dendroforilor, hastiferi, cultores sau religiosi. Deci puteau fi doar printre numeroasele categorii de grade şi funcţii ale personalului cultic metroac61. O concepţie diferită a fost formulată mai recent îndeosebi de către Walter Burkert, Lynn E. Roller, S. Mitchell sau Will Roscoe şi 58

DCM, p. 686; 694-697. Carcopino, 1942, 78-79, 100-102; Thomas, ANRW, II, 17.3, 1984, 1525-1528. 60 Roller, 1999, 165. Roller propune restituirea acestui cuvânt sub forma „cei care adună pentru zeiţă”, întrucât este compus din doi termeni: primul, derivat din Mˇthr (Meter), iar cel de-al doilea, ¢gÚrthj (agyrtes), provenit din verbul ¢ge∂rein (ageirein), cu sensul de „a strânge, a aduna”. Roscoe, 1996, 200; Burkert, 1987, 178. 61 Carcopino, 1942, 98-99; Thomas, ANRW, II, 17.3, 1984, 1525-1533. 59

Preoţi şi dedicanţi

219

prezintă o aderenţă mult mai mare decât cea a lui Carcopino. Astfel, gallii nu sunt altceva decât preoţii comuni ai cultului metroac, o denumire care a fost adesea generalizată pentru toţi cei care făceau parte din clasa sacerdotală permanentă62. Ei îşi puteau păstra legăturile familiale sau de prietenie anterioare şi puteau face parte din asociaţiile religioase. Una dintre cele trei inscipţii descoperite până în prezent şi care fac referire la galli63 a fost găsită la Cyzicos şi datează din 46 î.Hr. Ea ne precizează faptul că Soterides Gallos (sau poate galul Soterides, Swter∂dhj g£lloj, după lecţiunea lui Vermaseren) a dedicat un monument unei Mari Mame asimilabilă Kybelei, Meter Kotiane, pentru că i-a ascultat rugăciunea în privinţa lui Marcus Stlaccius, un tovarăş de viaţă (Øpὲr toà ≥d∂ou sumb∂ou) de-al său care fusese luat prizonier în război. Termenul în cauză se putea aplica însă foarte bine de exemplu şi pentru cei care erau căsătoriţi, subliniind deci faptul că exista între cei doi o legătură foarte apropiată, intimă 64 . Attis hiereus 65 precum şi Battakes supervizau un colegiu sacerdotal încă din epoca elenistică, însă funcţiile lor datează cu siguranţă dintr-o perioadă anterioară. La începutul secolului al II-lea în timpul campaniilor romane din Asia Mică, fanatici galli şi galli matris magnae îşi păstrau încă funcţiile tradiţionale în cadrul statului teocratic pessinuntin ce avea rolul de centru cultural şi economic foarte important. Temple similare celui pessinuntin, care dispuneau de propriile lor teritorii sacre, sclavi şi o ierahie proprie a funcţiilor sacerdotale şi civice sunt cunoscute pretutindeni în Anatolia încă din perioada dominaţiei hittite66 . Unele state sacerdotale microasiatice aveau chiar şi dreptul de protecţie a celor care se refugiau în incinta sanctuarelor (asylia), precum cel al Artemidei din Efes sau al zeiţei Mâ din Comana. O situaţie diferită, dar la fel de interesantă, care se referă la prezenţa hierodulilor în textele dedicaţiilor microasiatice este cel al stelelor confesionale din Lydia, Frigia şi Mysia. Inscripţiile de acest tip 62

Burkert, 1987, 35-36. CCCA, I, 287. 64 Carcopino, 1942, 102-103; Roscoe, 1996, 203; DGF, p. 1821. 65 CCCA, I, 58; 60. Ambele inscripţii descoperite pe locul anticului Pessinunt, în cimitirul armean din Sivrihissar. 66 Roscoe, 1996, 199. Gotter, 2001, 304-315. 63

220

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

indică faptul că divinităţile invocate erau percepute ca autorităţi morale supreme ce puteau interveni nu doar pentru a-i proteja pe cei trecuţi în nefiinţă şi mormintele lor împotriva unor eventuale profanări, ci şi pentru a reglementa conduita şi relaţiile sociale între membrii unei anumite comunităţi67 . Pe de altă parte, se considera că zeii în cauză puteau influenţa în mod hotărâtor destinele individuale tocmai datorită omnipotenţei lor. O dedicaţie aparţinând lui Aphias, fiica lui Theodoros, adresată lui Meter Leto, descoperită în sanctuarul lui Apollo Lairbenos din Motella arată clar faptul că zeiţa era percepută ca cea care „face ca imposibilul să devină posibil”68. Putem astfel descifra şi interpreta o serie de informaţii utile pentru o mai bună cunoaştere a psihologiei, instituţiilor şi mentalităţii religioase a dedicanţilor, nevoile şi perspectivele lor spirituale, precum şi a modului în care îşi constituiau imaginarul lumii divine într-o manieră destul de diferită, cel puţin în parte la începutul Principatului, de concepţiile promovate în mediile urbanizate de pe litoralul vestic şi sudic al Asiei Mici. Această deosebire a concepţiilor şi a modului de viaţă specific din zonele rurale conservatoare ale Anatoliei centrale a fost deja reliefată de numeroase studii69. În aceste regiuni din interiorul peninsulei anatoliene percepţia asupra divinităţilor se centra în principal pe ideea de moralitate şi astfel ei apăreau de obicei reuniţi sub forma unui sfat, a unui consiliu al zeilor70. Toate celelate autorităţi, fie ele civile sau militare nu trebuiau cu nici un chip să intervină pentru a submina în vreun fel autoritatea, omnipotenţa lor asupra lumii muritorilor71. În caz contrar, consecinţele ar fi fost devastatoare pentru cei care nu respectau aceste reguli 67

Mitchell, I, 1993, 189; Gordon, 2004, 177-196. Petzl, 1994, no. 122. 69 Dignas, 2003, 77-91; Marquardt, 1892, 235-326; Sartre, 1998, 334-383; Petit, I, 1974, 264-273; Zabłocka, 1971, 17-28; Lozano, 2002, 205-230; Mitchell, I, 1993, 195: «The villages of rural Asia Minor lived a life that differed radically from that of the cities. Language and nomenclature, diet and lifestyle, cults and patterns of authority marked them as worlds apart. Villagers will have been regarded with a mixture of contempt, suspicion, and incompression by most city dwellers». 70 NIS, p. 23-24; Mitchell, I, 1993, 189-190; Lane Fox, 1997, 136. 71 NIS, p. 26. După aprecierea lui Louis Robert, «dans ces sociétés paysannes et religieuses (...) les délits de toute sorte sont jugés et punis par les dieux». 68

Preoţi şi dedicanţi

221

elementare. Două exemple sunt edificatoare în acest sens. Primul este cel al sclavului sacru Trophimos, cel care a dedicat o stelă de marmură zeiţei Meter Hipta şi lui Zeus Sabazios, descoperită la Ayazviran, lângă Kula, în nord-estul Lydiei 72 . Nu putem fi încă siguri ce drept avea dedicantul asupra sclavului sacru, însă faptul că a dispus arestarea sau capturarea (?) acestuia de către o autoritate civilă sau militară, probabil un magistrat73, a stârnit mânia zeilor care l-au pedepsit pe acesta cu o boală a ochilor. Cel de-al doilea exemplu se referă la o femeie din Motella al cărei nume nu a putut fi descifrat de pe textul frgmentar al inscripţiei. După toate aparenţele ea a adus soldaţi în sanctuar, fie pentru a se apăra de duşmani74, fie pentru a se răzbuna pe cineva75, primindu-şi pentru acesta pedeapsa binemeritată. Robin Lane Fox a insistat asupra faptului că o mare parte dintre dedicanţii acestor inscripţii au avut cu certitudine o situaţie socială şi financiară suficient de bună în cadrul comunităţilor eminamente rurale pentru a putea fi capabili să asigure toate cheltuielile necesare ridicării şi inscripţionării acestor stele 76 . Există însă şi numeroşi sclavi sacri (hierodouloi) sau hieroi destul de bogaţi pentru a-şi permite un asemenea lux. Un exemplu interesant îl reprezintă cel al lui Theodoros, cel care a fost întemniţat din porunca zeilor şi pedepsit la ochi datorită exceselor sale în privinţa relaţiilor sexuale, pe care funcţia lui sacră nu le admitea, îndeosebi cu tinere femei nemăritate (Ariagne, Arethusa). Însă, după ce a adus jertfe pentru ispăşirea păcatelor şi mai ales pentru a-i îmbuna pe zei sau pentru a-i face favorabili, el a fost eliberat de către Zeus şi Marele Mên Artemidorou77 . O altă stelă descoperită la Sandal în Meonia a fost ridicată de sclavul sacru Trophimos, la cererea lui Zeus Sabazios78. Existenţa acestor categorii, de hieroi şi de sclavi sacri, constituia deja un lucru obişnuit în Asia Mică în epoca elenistică şi la începutul 72

Petzl, 1994, nr. 49 = CCIS, II, 36. NIS, I, p. 26; CCIS, III, p. 17-18 pentru comentarii; vezi şi DGF, p. 712. 74 Petzl, 1994, nr. 114; NIS, I, p. 26. 75 Mitchell, I, 1993, 194. 76 Lane Fox, 1997, 136. 77 Petzl, 1994, nr. 5. 78 Petzl, 1994, nr. 77 = CCIS, II, 34; . 73

222

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Principatului, în ciuda faptului că reprezentau o minoritate prin raportare la ansamblul populaţiei. Ei se puteau naşte sau cu acest statut social sau puteau fi încredinţaţi în serviciul zeilor de către stăpânii lor laici sau chiar de către propriii lor părinţi. Cele mai numeroase şi compacte grupuri de inscripţii provin din sanctuarul lui Apollo Lairbenos de lângă Motella79, sanctuarul zeiţei Meter Phileis de lângă Philadelphia80 şi din templele-state ale celor două Comane (pontică şi capadociană)81. Credem că este util pentru demersul nostru să comparăm cele două situaţii privitoare la categoriile cultuale inferioare consacrate zeilor, în aparenţă similare, înrudite, însă atât de diferite. Primul caz este cel al este cel a preoţilor-eunuci al Marilor Zeiţe Mame asociate în general funcţiei fertilităţii: gala/kalû, kugarru şi assinnu ai Inannei/Ishtar, eunucii zeiţei Atargatis82, gallii Kybelei, megabyzoi ai Artemidei din Efes sau hijra indieni din zilele noastre consacraţi divinităţii Bahucharā Mātā. Cel de-al doilea caz este cel al „funcţionarilor sacri”, hierodulii, ale aceloraşi divinităţi lunare menţionate (incluzându-l aici şi pe Mên), precum şi ale altora care nu au nimic de-a face cu tipologia lunară: Zeus Sabazios, Zeus Orkamanites, Zeus Osgoa, Zeus Panamaros, (Helios) Apollo Lairbenos etc. Cele două categorii aveau atribuţii administrative importante – sporirea veniturilor templelor prin activitatea lor publică (cerşetorie şi, respectiv, prostituţie) – în ciuda faptului că ocupau poziţii modeste în eşaloanele inferioare ale personalului cultic din templele lor. Viaţa lor sexuală era condimentată, pe lângă alte ingrediente, de orgii, prostituţie sacră, obscenităţi, homosexualitate sau, în unele cazuri, era vorba chiar despre schimbarea identităţii sexuale. Dreptul lor de asociere rămâne încă o chestiune în discuţie: era puţin probabil pentru galli, dar normal pentru hieroduli. Condiţia juridică îi plasează pe planuri diferite. Pentru 79

Ceylan, Ritti, 1997, 57-67; Miller, 1985, 46-70; Petzl, 1994, no. 106-124. Malay, 1985, 111-126; Petzl, 1994, no. 83-95. 81 Mitchell, I, 1993, 193. 82 Lucian, De Syria Dea, 6; 22 (= Luciani Samosatensis opera, III, 454-455, p. 733734; 469, p. 738-739). 80

Preoţi şi dedicanţi

223

galli de exemplu, actul consacrării era sălbatic şi ireversibil. El nu implica o schimbare a statutului lor juridic. Dimpotrivă, pentru hieroduli această schimabre era vizibilă şi marca adoptarea unui alt statut în cadrul societăţii conservatoare şi ierarhizate a statelor-temple precum cele de la Venasa, Olba, cele două Comane, Zela, Acilisena, Ameria, Pessinunt, Antiohia sau sanctuarele locale din Anatolia (Tralles, Mylasa, Labraunda, Aizanoi, Efes, Milet, Pergam). Această poziţie era însă reversibilă pentru că serviciile pe care le făceau divinităţilor puteau să se limiteze la o perioadă determinată după care erau consideraţi liberi de orice obligaţii; însă puteau să rămână nelimitate, pentru tot restul vieţii. V.2. Dedicanţii V.2.1. Indivizi şi comunităţi umane. Origine, nume, vârstă Nume şi origine. Cea mai mare parte a celor care frecventau sanctuarele aflate în mediul rural sau cele care aparţineau de micile târguri frigiene sau lidiene proveneau din împrejurimi, fapt dovedit pe de o parte de tipologia numelor pe care le purtau, iar pe de altă parte de numele etnic specific (ethnikon). Majoritatea erau oameni liberi şi cetăţeni ai localităţilor indicate prin denumirea etnică. Onomastica din zona de sud-vest a Asiei Mici, de unde am extras practic cea mai mare parte a exemplelor (Lydia, Frigia, Pisidia, Pamfilia) reflectă pe de o parte puternicul amestec de populaţii din zonă, iar pe de altă parte echilibrul existent între utilizarea numelor indigene şi a celor greceşti. Pe de altă parte se remarcă prezenţa unor multiple variante ortografice pentru acelaşi nume de persoană, fie că este vorba de nume teofore, fie epichorice 83 . Pe de altă parte, se remarcă o ocurenţă mai crescută a numelor teofore în aria de răspândire preponderentă a unui anumit tip de divinitate, derivate de la divinitatea în cauză sau echivalentele sale 83

Ebiktetos pentru Epiktetos (Hypsistos 8); Phybos pentru Phoibos (Anaitis 4 şi 5); Neikon/Neike pentru Nikon/Nike (Hosios 16; Lairbenos 78); Kyrilla (Mithra 1)/Kyrila (Hosios 116); Melitine (Anaitis 14, 16)/Meltine (Anaitis 2, 6, 7; Hosios 72; Lairbenos 78)/Merteine (Ritti, Şimşek, Yıldız, 40-41, nr. 50). Pentru numele din zonă şi situaţia etnică vezi Mitchell, I, 1993, 174-175.

224

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

(de exemplu cele derivate din Atena sau Mâ în zona capadociană, cele derivate din Artemis sau Mên pentru zona sud-estului anatolian). În cazul lui Mithra, numele de persoane derivate sunt relativ frecvente, cu toate că dovezile propriu-zise legate de prezenţa cultului mithraic în Anatolia sunt relativ reduse. Pe de altă parte, considerăm că în mod deosebit prezenţa în aceaşi arie a variantelor Mai-/Mei-/Mēn- atât pentru numele divinităţii Mên, cât şi pentru numele de persoane derivate din acesta, consituie o dovadă în plus a originii iraniene a cultului84. Vârsta dedicanţilor. În anumite situaţii ne putem da seama după modul în care este formulată o anumită inscripţie că este vorba despre o persoană în vârstă. De exemplu, la Ayazviran în nord-estul Lydiei, Aurelius Glykon a fost cinstit de către o asociaţie sacră (hieros doumos), împreună cu ruda sa Dionysios, fiul lui Chamason, probabil nepotul său, pentru „multele binefaceri faţă de asociaţie” şi „pentru cinstirea zeilor”. Aici, primul personaj onorat trebuie să fi avut o frumoasă vârstă fiind numit şi „cel dintâi din strămoşi preoţi” (Anaitis 14). Foarte rare sunt cazurile în care vârsta exactă este indicată. Cu atât mai semnificativ este acest lucru în cazul inscripţiilor funerare. Observăm că Onesiphoros, cel menţionat pe stelă de la Kara Selendi datând din 193-194 d.Hr. a trăit doar 25 de ani, fiind cinstit de mama sa Atalante. Documentul este important nu doar din acest punct de vedere, ci şi pentru faptul că atestă calitatea Anaitidei de zeiţă a apelor, deci a principiului umed fertilizator, la fel ca şi corespondenta sa Anahita din lumea persană. Anaitis e numită aici „Anaitis cea de la apa sfântă” (Anaitis 24). Vârsta adolescenţei este indicată explicit sau o uneori putem deduce. Aurelius Eugenetor, fiul lui Elpidianos, cel pe care principalele instituţii din Philadelphia lydiană, Sfatul şi Poporul, îl onorează cu un monument (foarte probabil era vorba de o statuie) era unul dintre câştigătorii întrecerilor organizate în cadrul marilor sărbători imperiale ale Anaitidei (ta megala Sebasta Anaiteia). Decretul onorific îl 84

Vezi şi Boyce, III, 1999, 272-276 şi exemplul cel mai interesant al lui Menophilos („prietenul Lunii”), tatăl lui Maidates („cel dăruit de către Lună”) de la pagina 276.

Preoţi şi dedicanţi

225

aminteşte ca efeb, deci trebuie să fi avut vârsta de 17-18 ani. O altă adolescentă este amintită în zona de nord-est a Lydiei, la Kula, într-o inscripţie confesională dedicată de mama sa, Syntyche, fiica lui Apollonios şi a Meltinei, deci de condiţie liberă. Povestea în sine e captivantă în sensul că reprezintă încă un exemplu privitor la perpetuarea păcatelor părinţilor asupra copiilor şi implicit a legăturii dintre generaţii, după cum vom vedea şi în alte exemple ulterioare. Herakleides avea 13 ani în momentul în care o piatră de hiacint, piatră semipreţioasă de culoare galben-roşietică, a fost furată din casa părinţilor săi. După ce zeul, adică Mên Artemidoros Axiot(t)enos, a fost implorat, iar făptaşa – în persoana unei fete probabil de aceeaşi vârstă, numită Apphia – a fost descoperită şi pedepsită cu moartea după numai o lună, divinitatea şi-a manifestat din nou puterea, pedepsind-o de data aceasta pe fata păgubitei pentru păcatul de a fi tăinuit fapta şi de a refuza în acest fel publicitatea care trebuia să fie făcută zeului pentru a-l face cunoscut şi venerat85. Probabil tot adolescent era şi Diomas, fiul86 şi moştenitorul unui personaj omonim, menţionat pe un soclu din calcar în 205 d.Hr. la Atychorion (azi Bahadınlar: Lairbenos 83). El a fost consacrat lui Helios Apollo Lairmenos, devenind cel mai probabil un hieros, de către această rudă a sa, care avea ea însăşi acest statut. O indicaţie foarte importantă în privinţa dreptului acestei categorii de persoane consacrate 85

Petzl, 1994, 73-76, nr. 59: „Syntyche, soţia lui Theogenes, (a închinat stela) lui Mên Artemidoros Axiot(t)enos. – Soţul ei, Theogenes, găsise o piatră de hiacint; apoi piatra a stat în casa lor şi a fost furată. Şi când ea l-a căutat (pe el) şi a fost ascultată de el, ea s-a rugat lui Mên Axiottenos să-i dea mulţumire/satisfacţie în această privinţă. Şi piatra a fost găsită arsă şi distrusă şi a fost pusă de hoţi înfăşurată într-o cămaşă de in pe locul pe care stătuse nevătămată. Şi astfel zeul s-a manifestat în a 31-a zi şi a sfâşiat-o pe Apphia, fiica lui Glykon, care era o fată şi furase şi făcuse acest lucru; iar ea (adică Syntyche) a ascuns complet puterea zeului pentru că a fost rugată de mama fetei să tacă; iar zeul s-a răzbunat şi pentru aceasta, pentru că Syntyche nu a lăsat să-l facă cunoscut pe zeu (aşa cum se cuvenea) şi nu l-a preaslăvit. De aceea, el a făcut-o să ridice din cauza (?) copilului ei (?) Herakleides, de 13 ani, relatarea pedepsei în locaşul lui (al zeului), pentru că ea a acţionat mai degrabă în interesul oamenilor decât a zeului. – Syntyche, fiica lui Apollonios şi a Meltines este cea care a notat public relatarea pedepsirii”. 86 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 62.

226

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

de a dispune de proprietăţi şi de avere, de a avea familie proprie, situaţie incompatibilă cu statutul servil87. Dintr-o inscripţie confesională databilă în 210-211 d.Hr. aflăm că doi fraţi, Metrophanes şi Flavianes, fiii lui Philippikos, lăsaţi orfani de părinţii lor, sunt urmăriţi de cămătari care le-au sustras pe ascuns documente scrise şi copii ale unor acte din casa părintească88 (Mên 44). Atunci când respectivii i-au sechestrat pe orfani, sătenii din Tazenoi au ridicat sceptrul în templu legându-i prin jurământ pe făptaşi. Relieful de pe stelă înfăţişează două personaje: unul de înălţimea unui adult, aducând o ofrandă pe un altar, iar celălalt în mod sigur un copil, judecând după dimensiuni, cu mâna dreaptă ridicată în semn de rugăciune. Faptul că sunt numiţi orfani în text înseamnă că ambii sau cel puţin unul dintre ei era minor în momentul în care au fost părăsiţi, iar tutela a putut fi asigurată de celălalt frate sau de rudele cele mai apropiate de sex masculin. Nu puteau să aibă amândoi o vârstă fragedă întrucât nu s-ar fi putut întreţine, pentru că vedem că locuiau singuri. Inscripţia nu menţionează că incidentul s-ar fi produs imediat după ce au fost lăsaţi orfani de părinţi. Cel mai sigur este că imaginea de pe stelă este o reprezentare fidelă a celor doi dedicanţi, dintre care cel mare trebuie să fi trecut deja de vârsta adolescenţei, preluând conducerea familiei. Există două situaţii în care se face referire la vârsta copilăriei dedicanţilor, fără a se putea şti cu exactitate vârsta reală în momentul ridicării monumentelor. Ambele inscripţii fac parte din categoria celor confesionale. Din prima, descoperită la Sandal şi datând din 118-119

87

Pentru condiţia juridică şi socială a acestor hieroi vezi Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 56, 50-51, 61-62; Ricl, 2003, 89; Dignas, 2002, 238-243; Debord, 1982, 78-83. 88 Petzl, 1994, 42-44, nr. 35 (cu facsimil) = CMRDM, I, 62: „În anul 295, în luna Peritios, ziua a opta. Lui Mên Petraeites şi lui Mên Labanes. Metrophanes şi Flavines, fiii lui Philippikos, fiind lăsaţi orfani de părinţii lor şi unii (oameni) din sat sustrăgându-le pe ascuns înscrisuri şi alte lucruri din casa lor şi fiind hărţuiţi de cămătari, comunitatea din Tazenoi indignându-se a ridicat sceptrul împotriva celor ce cutezaseră (a face) răul; iar zeul i-a căutat şi i-a pedepsit şi i-a nimicit pe cei ce uneltiseră împotriva lor. Zeul deci a cerut ca cei ce-i preamăresc puterile să înscrie (aceasta) pe o stelă [---]” (Mên 44).

Preoţi şi dedicanţi

227

d.Hr.89, aflăm că Metrodoros a fost solicitat să ridice o altă stelă a unei zeiţe care să o înlocuiască pe cea deteriorată de el în copilărie. Imaginea de pe monument imortalizează incidentul: porţiunea din relief rămasă înfăţişează braţul stâng al unui copil, adică al celui vinovat. Cea de-a doua epigrafă din 160-161 d.Hr. indică jertfa de răscumpărare plătită sub forma unui acord triplu (triphonos) de către Phosphoros, datorită comiterii unui păcat pe vremea când avea şase ani90. Foarte multe dedicaţii, ex-voto, inscripţii confesionale, inscripţii de consacrare (katagraphai) prezintă referiri la copii ca membri ai unei anumite familii sau ca persoane care au fost încredinţate de către rude, apropiaţi, părinţi adoptivi etc. în grija unei divinităţi în calitate de hierodouloi sau de hieroi ori hieroi kai eleutheroi91. Indicarea vârstei exacte a copiilor, foarte rară de altfel, poate fi însoţită şi de o specificare a statutului social şi juridic al acestora. Astfel, Onesimos, fiul lui Onesimos din Motella, îşi consacră fiul adoptiv (threptos), Synphoros, de 11 ani lui Helios Apollo Lairbenos epiphanes, divinitate care aici este numită stăpân al oraşului Motella, indicând clar tutela târgului asupra sanctuarului pricipal al divinităţii din sudul Frigiei 92 . Ţinând cont de statutul juridic anterior al tatălui, băiatul urma să devină un hieros. Spre deosebire de acesta, Merteine (formă populară pentru Meltine sau Melitine), o fată de numai cinci ani, a fost consacrată probabil ca sclavă sacră, dat fiind faptul că termenul care o 89

Petzl, 1994, 101-102, nr. 78 (cu fig.) = Diakonoff, 1979, 154-155, nr. D1: „În anul 230, luna Panemos. Metrodoros, fiul lui Glykon, din copilărie, a spart fără să vrea o mică stelă a zeiţei. Ea i-a cerut să ridice alta în locul ei” (Anaitis D1). 90 Petzl, 1994, 66-67, nr. 55: „Mare este Mama care l-a născut pe Meis, mare este Meis cel Ceresc, Meis al lui Artemidoros, care stăpâneşte Axiotta şi puterea sa! Pentru că fiul lui Artemas, P(h)osphoros, când era copil de şase ani a îmbrăcat haina care avea pe ea impurităţi. Zeul a făcut o cercetare; şi un acord de trei sunete (a înlăturat păcatul/greşeala). Iar el (= răufăcătorul) a relatat în scris pe stelă despre manifestările puterii zeului. În anul 245, în ziua a 12-a a lunii Panemos”. Nu ştim în ce consta aceast acord muzical triplu, însă el mai apare menţionat şi pe o altă inscripţie confesională, cu locul de descoperire necunoscut, la fel ca şi aceasta, dar presupus în zona Kollydei: Petzl, 1994, 11-14, nr. 6. O situaţie similară, prin care păcatul comis era ispăşit printr-un acord de nouă sunete, o regăsim la Mên 33. 91 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 62. 92 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 36-38, nr. K 46 (237 d.Hr.).

228

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

caracterizează, korasion, era utilizat pentru a denumi tinerele sclave93. Ca şi în cazul inscripţiei precedente, Heleios (!) Apollo Lairbenos este considerat stăpân al oraşului Motella. Astfel de sclavi copii erau uneori folosiţi la muncile de jos, precum paza cirezilor sau a turmelor de porci, în ciuda vârstei foarte fragede. Astfel, un sclav al cărui nume nu-l cunoaştem, apare pe o inscripţie confesională din 114-115 d.Hr. de la Ayazviran (nord-estul Lydiei) dedicată Mamei Anaeitis, „cea care stăpâneşte în Azita” şi lui Meis Tiamou. El avea numai cinci ani şi se afla în proprietatea lui Hermogenes şi Apollonios, fiii lui Apollonios Midas (Anaitis 11 = Mên 15)94. Copiii sau urmaşii în general mai sunt menţionaţi pe inscripţii tocmai pentru a indica legătura dintre generaţii. Acest fapt putea îmbrăca fie un aspect pozitiv, fie unul negativ. Uneori copiii sunt cei care răscumpără păcatele părinţilor95. Un anume Pollio mărturisea pe una dintre inscripţiile confesionale dedicată posibil la Kollyda în 238-239 d.Hr. lui Zeus Oreites megas şi lui Mên Axiottenos, că a reuşit să-şi răscumpere păcatele, şi să-i îmbuneze astfel pe zei: „i-am făcut pe zei favorabili, până la copii copiilor şi urmaşii urmaşilor”96. Un alt tip de situaţie se referă la trasmiterea cunoştinţelor de la o generaţie la alta. Pe o inscripţie foarte fragmentară de la Sarıhüyük datând din perioada imperială întâlnim menţiunea unor astfel de

93

Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 40-41, nr. K 50. Inscripţia datează din secolul al III-lea d.Hr. 94 Petzl, 1994, 86-88, nr. 68 (cu fig.) = TAM, V.1, 317 = Diakonoff, 1979, 145-146, nr. 11. 95 Petzl, 1994, 16-17, nr. 9; Petzl, 1994, 33-34, nr. 24. 96 Petzl, 1994, 11-14, nr. 9 „Pol(l)io (închină aceasta) Marelui Zeus Oreites şi lui Mên din Axiotta care stăpâneşte ca rege în Perkos (sau: în Perkon). Pentru că problema mi-a fost ascunsă şi am depăşit graniţa fără să fi aparţinut locului respectiv m-au pedepsit zeii, în anul 323, în ziua a 20-a a lunii Distros. El a înlăturat păcatul prin acordul triplu, prin cârtiţă şi vrabie şi carne de ton; şi el a adus mijlocul de împăcare a mâniei divine pe care îl primeau zeii de obicei, timp în care stela a fost ridicată: un modius de grâu, un prochos de vin. Pentru masa funcţionarilor sfinţi (hiereis): un cypros şi jumătate de grâu, un prochos de vin, mazăre şi salată; şi eu iam făcut pe zei favorabili, până la copii copiilor şi urmaşii urmaşilor”.

Preoţi şi dedicanţi

229

generaţii succesive („copiii copiilor”) alături de o alta privitoare la transmiterea cunoştinţelor de către magii lui Mithra (Mithra 10)97. În fine, în anumite situaţii conflictuale sau în imprecaţiile funerare specifice, blestemul putea fi aruncat fie asupra contravenientului, fie asupra familiei sale, fie asupra acestuia şi a tuturor urmaşilor săi „să aibă parte de mânia lui Apollo şi a stăpânei Anaeitis asupra copiilor copiilor şi a urmaşilor urmaşilor lor” (Anaitis 23)98. V.2.2. Relaţii de rudenie. Copii naturali şi adoptivi O frecvenţă mai mare se constată în privinţa copiilor adoptaţi în rândul dedicaţiilor aparţinând sanctuarului lui Apollo Lairbenos de la Motella, deşi practic exemple similare sunt cunoscute în întreaga lume anatoliană. Ei sunt numiţi cel mai adesea în inscripţii sunt forma threptoi (Lairbenos 10, 77, 78, 81, 82, 112, 116; Anaitis 22 = Mên 34,), însă mai apar şi ca tethrammenoi (Lairbenos 3, 6, 8), thremmenoi (Hosios 51; Mên 59), threpsai (Hosios 30), trophimoi, trophei sau syntrophoi (Mên 29)99. Nume ca Threptos sau Threptius pot figura şi ca substantiv propriu (Hypsistos 91 sau 82). În cele mai numeroase cazuri, se atestă bunele relaţii dintre aceşti copii de suflet şi familiile lor adoptive, copiii figurând alături de părinţi în dedicaţii100. Pe una dintre stelele funerare cu imprecaţii, copiii adoptivi sunt consideraţi a fi bunurile cele mai de preţ101. Cu toate acestea, nu întotdeauna relaţiile cu copiii adoptaţi erau dintre cele mai fericite. Se putea ajunge chiar la conflicte foarte grave. În urma unui astfel de conflict Iulia ajunge să-şi blesteme copilul aflat în grijă, Onesime, crezând că era îndreptăţită să facă acest lucru, însă neprimind nici un răspuns din partea zeilor, i-a

97

RECAM, II, 404; Gordon, 1994, 470. IGSK, 52, 66. 99 Vezi şi introducerea la MAMA, IX, p. lxiv; Diakonoff, 1979, 162; Robert, 1955, 3536, Guinea, 1998, 41-51; IGSK, 52, 37. 100 Anaitis 8 şi 22. 101 Mên 59. 98

230

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

întrebat în această privinţă şi aceştia „s-au năpustit asupra ei”, după care ea îndreptându-se i-a preamărit102. V.2.3. Asociaţii religioase şi profesionale Întâlnim în Anatolia exemple de asociaţii religioase şi profesionale, suficient de numeroase. Totuşi în cea mai mare parte găsim rar explicaţii în privinţa funcţiilor lor specifice 103 . Dintre asociaţiile profesionale se remarcă în mod deosebit cele ale pescarilor şi grădinarilor milesieni (Ð stat∂wn tîn kat¦ pÒlin khpourîn şi Ð stÒloj tîn swlhnokentîn)104 şi corporaţia prelucrătorilor de lână105, iar dintre cele religioase asociaţiile sacre de tipul hieroi doumoi106 sau hiera symbiosis kai neotera („sfânta şi noua comunitate”)107, asociaţia purificatorilor 108 , cea a purtătorilor de simboluri sacre (o≤ sunbolafÒroi)109, cea a mastigoforilor (o≤ masteigofÒroi)110, asociaţia iubitorilor de îngeri (Filang◊lwn sunb∂wsij) 111 ori kataloustikoi, ultima pusă în legătură cu spălările cultice112. Avem menţionat pe de altă parte şi o serie de profesiuni şi funcţii ale unor indivizi, precum cea de fierar (calkeÚj)113, doctor (≥atrÒj)114, vopsitor (bafeÚj)115, negustor beneficiar al unui drept de monopol (monopèlhj)116, cioplitor în piatră 102

Petzl, 1994, 20 şi Herrmann, Varinlioğlu, 1984, 13, nr. 9. Petzl interpretează verbul în cauză ca „a se năpusti”, în timp ce Herrmann şi Varinlioğlu cred că este vorba despre „a trece cu vederea” (cererea Iuliei, dedicanta). 103 Pentru funcţii şi statute Ricl, 2003, 92. 104 Hypsistos 52 şi 53. 105 Anaitis 48. 106 Mên 25 = Anaitis 16b. 107 Mên 49 şi 50. 108 Rostad, 2007, 171-172. 109 Anaitis 19; ETAM, 24, 97; Diakonoff, 1979, 166, nr. 19. 110 Pergaia 25. 111 Hosios 99, 104, 106. 112 Vezi Anaitis 1. Diakonoff, 1979, 166, nr. 1. 113 Hypsistos 7. 114 Hypsistos 13. 115 Hypsistos 49. 116 Hypsistos 107.

Preoţi şi dedicanţi

231

(latÚpoj)117, oier (nakot∂lthj)118, arendaş-şef al domeniilor imperiale (misqwtˇj) 119 , judecător (kritˇj) 120 , poliţist (diogmites), irenarh 121 , agoranom (¢goranÒmoj)122, soldat de cavalerie (stratièthj e≤ppeÚj)123, centurion (ŒkatÒntarcoj)124, prefect al unei aripi a cavalerilor (⁄parcoj ≤pp◊wn)125, tribun militar al legiunii a II-a Traiana (ceil∂arcoj leg. b/ t¾n m£mmhn) 126 , praefectus fabrum şi procurator 127 , judecător şi consultant128. Interesant este cazul asociaţiilor cultuale de tip doumos, despre care avem mărturii în Asia Mică, dar şi în zona Dunării de Jos, şi care grupau adoratori ai diferitelor divinităţi precum Kybele, Artemis Anaitis 129 sau Hosios kai Dikaios 130 , aşa cum apar ele în inscripţii. Doumos era un termen de origine frigiană care definea fie „o asociaţie religioasă a femeilor, pusă în Asia Mică în legătură cu cultul Marii Mame”131 – şi era echivalentul celor denumite mindis şi speira – fie în un membru al unei atare asociaţii. Aceasta este explicaţia pe care o regăsim în dicţionare. În practică vedem că acest lucru este total neadevărat, neexistând nici o astfel de relaţie. Întâlnim la Mihail Kogălniceanu, în Dobrogea, o inscripţie ce datează de la sfârşiul secolului al II-lea sau începutul celui de-al treilea şi care menţionează donaţia făcută de către Aurelius Valerianus, care purta numele de pater

117

Hosios 34 şi 35. Anaitis 42: „cel care tunde lâna/oile”. 119 Dioscuri 22, 23. 120 Hosios 24. 121 Petzl, 1994, nr. 13. 122 Pergaia 38. 123 Hosios 43. 124 Hypsistos 60. 125 Pergaia 23. 126 Pergaia 23. 127 Pergaia 3 şi Hypsistos 11. 128 Pergaia 25. 129 Pippidi, 1969, 228-233. 130 MAMA, V, 183. 131 DELG, 1983, 295. 118

232

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

dumi, şi de către Flavia, mater dumi132. În acest caz, sacrati dumi putea fi similar unor dumopireti după cum pare să o indice inscripţia lui Lucius Oppius Maximus, care era un sacerdot al Marii Mame a zeilor şi a făcut o donaţie pentru asociaţiile de dendrofori şi dumopiretes din Novae 133 . Ultimul termen ne duce cu gândul la preoţii persani ai Anahitei (pyraithoi) pe care îi menţionează Strabon în Geografia sa134. În privinţa inscripţiei de la Serdica, textul care a supravieţuit este fragmentar şi permite interpretări diferite135. Nu putem şti cu certitudine dacă expresia ≤erÕj doàmoj (hieros doumos) indica un echivalent al acelor sacrati dumi menţionaţi mai sus136 sau un hierodul al Anahitei, după cum îl întâlnim pe Aurelius Glykon pe o epigrafă lydiană137. Poate că cel de-al doilea caz este cel mai probabil. Pe de altă parte, mărturiile care se referă la prezenţa hierodulilor aparţinând divinităţilor lunare în zona Dunării de Jos şi a Peninsulei Balcanice nu sunt decât ocazionale. De exemplu, se cunoaşte existenţa unui altar macedonian ridicat de o anumit hierodulă a Mamei Zeilor, Ariagne (Ari£gnh), împreună cu fiul său, lui Theos Hypsistos, în urma poruncii primite de la acesta din urmă (kat' œpitag¾n Qeoà “Uy∂stou)138. Un altul, descoperit la Leukopetra, lângă Beroia, datând din 311 d.Hr. o menţionează pe QeodÒthj e≤erÒdouloj MhtrÕj Qeîn139.

132

CCCA, VI, 454 = Tacheva-Hitova, 1983, 78-80, no. 14 (care indică locul descoperirii la Tropaeum Traiani). 133 CCCA, VI, 385= Tacheva-Hitova, 1983, 73-74, no. 4. 134 Strabon, Geografia, XV, 3, 15 (ed.rom., p. 378). 135 M. Tacheva-Hitova, op.cit., nr. 101, p. 116-118; CMRDM, I, D 3 = CCCA, VI, 342 = IGB, V, 1925. 136 Tacheva-Hitova, 1983, 80, 118. 137 Pippidi, 1969, 232-233. Conform restituirii lui Pippidi, textul inscripţiei prezintă următorul conţinut: „Anul 308 (al erei sullane=223/24 e.n.), luna Panemos, ziua a 18a. Prea sfinţitul doumos au cinstit (sic) pe Aurelius Glykon, fiul lui Dionysios, coborâtor din strămoşi preoţi, el însuşi preot al zeiţei înrudite Artemis-Anaitis: la fel pe Dionysios, fiul, şi pe Chamason, nepotul acestuia, pentru evlavia dovedită faţă de zei şi multele bienefaceri faţă de doumos, de acum şi dintotdeauna”. 138 Ustinova, 1999, 221; Tataki, 1988, 481; SEG, 38, 1988, 583; CCCA, VI, 179; Papazoglou, 1981, 171-179. 139 SEG, 27, 1977, 292; CCCA, VI, 187.

PARTEA A III-A

LUMEA DIVINĂ ÎN SCHIMBARE

CAPITOLUL VI

CATEGORII DE INSCRIPŢII PRIVITOARE LA CULTELE SOLARE ŞI LUNARE VI.1. Dedicaţii şi ex-voto-uri Există unele mici diferenţe între dedicaţiile obişnuite şi ex-voto în privinţa conţinutului şi a aspectului formal. În cazul primelor, atunci când este specificat explicit faptul că erau menite pentru ceva sau cineva anume (utilizând prepoziţia hyper)1, înseamnă este vorba despre o aşteptare a dedicantului şi despre o rugăminte neîndeplinită. Dimpotrivă, când tipul acesta de expresie apare în ex-voto, rugămintea a fost deja ascultată şi îndeplinită de către divinitate, iar dedicantul atestă numai acest lucru, de multe ori cu mulţumiri. Inscripţiile votive subliniază reciprocitatea relaţiei dintre om şi divinitate şi în acelaşi timp caracterul personal al acestei relaţii. Omul nu numai că îşi pune nădejdea în zeu, ci îl simte ca pe un zeu personal. Însă se vede dator să-şi îndeplinească promisiunea făcută de a ridica un monument, o stelă, un altar, de a aducă orice altfel de ofrandă făgăduită doar în momentul în care zeul îi ascultă şi îi îndeplineşte ruga. În caz contrar, el devine liber de orice obligaţie, de orice angajament făcut în faţa zeilor în acea privinţă. Walter Burkert merge până într-acolo încât vorbeşte chiar despre o „religie votivă” care caracterizează această relaţie personalizată, subliniind intensitatea trăirilor religioase şi caracterul pe de altă parte public al acestor făgăduinţe2.

1 2

Rostad, 2007, 160-161. Burkert, 1987, 12-29; Rostad, 2007, 158-168.

236

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Din punct de vedere strict formal, erau utilizate în ambele cazuri termeni de genul „am dat” (¢p◊dwka) 3 ori „am ridicat / dedicat / închinat” (¢n◊qhka) 4 urmate de tipul obiectului consacrat. Sunt şi situaţii curioase în care în aceeaşi inscripţie se menţionează faptul că jertfele trebuiau „aduse” unor divinităţi cu titlu expiatoriu (¢pote∂nein), dar „consacrate” (¢naf◊rein) altora5. Majoritatea inscripţiilor votive se încheie cu indicarea legământului făcut (œucˇ). Alteori este folosit eÙx£menoj pentru a exprima aceeaşi acţiune, poate chiar întărind ideea de anterioritate 6 sau se arată faptul că dedicanţii sunt cei legaţi prin jurământ, fiind numiţi euxamenoi, „cei juruiţi”7. Sunt şi situaţii în care eÙx£menoj şi œucˇ apar în acelaşi text8. Se mai putea utiliza expresia „datorită făgăduinţei” (eÙcÁj c£rin) 9 sau alţi termeni care exprimă mulţumirea adresată divinităţii. Dedicaţiile şi inscripţiile votive conţin mai multe tipuri de informaţii utile: (1) Cele privitoare la persoana sau grupul care realizează actul în sine, adică aduce o ofrandă, înalţă un altar, o stelă, ridică un turn de apărare sau un arc de triumf, restaurează un templu ruinat sau o casă de rugăciune (proseuchē); (2) Relaţii despre persoana sau persoanele pentru care dedicantul se roagă (un membru al familiei de obicei, prieteni, vecini sau persoane cărora le ştim numele, însă nu cunoaştem tipul de legătură existentă între el şi dedicant 10 ) sau formule generice („pentru toată lumea”, „pentru toate vieţuitoarele” etc.); 3

De exemplu la Hypsistos 44. Hypsistos 45. 5 Mâ 2. Debord, 2005, 24-25; Aydaş, 2002, 24. Jertfele trebuiau aduse zeiţei Mâ, dar consacrate Anaitidei, lui Zeus din Thymnasa şi lui Zeus Pharnavos, acesta din urmă o formă a lui Ahura Mazda. 6 De exemplu la Hypsistos 11, Mithra 7, Hosios 3a, Hosios 7, Hosios 90. Vezi şi McLean, 2005, 254. 7 Hypsistos 82: Aelius Threptius Pontianus şi fiii săi, Severus şi Macer sunt hoi adelphoi euxamenoi, „fraţii juruiţi” sau „fraţii care au făgăduit”. 8 Hypsistos 40, Hosios 16, Hosios 49. 9 Hypsistos 74, Hypsistos 83. 10 Hosios 95. 4

Categorii de inscripţii privitoare la cultele solare şi lunare

(3) (4)

237

Tipul de întâmplare sau factorul extern care a determinat persoana respectivă sau grupul în cauză să se adreseze zeului; Dorinţa dedicantului: dacă este vorba despre mulţumiri adresate zeului pentru îndeplinirea unei solicitări anterioare sau de o cerere pentru care există speranţa că va putea fi materializat în viitor11. VI.2. Inscripţii funerare

Două categorii de inscripţii funerare sunt întâlnite în spaţiul anatolian în privinţa divinităţilor pe care le avem în vedere. În primul rând este vorba despre documentele întâlnite pe stelele funerare care conţin elogii adresate de către membrii familiei sau ai unei comunităţi pentru virtuţile acestora şi bunele relaţii pe care le-au avut anterior cu cei rămaşi în viaţă. În al doilea rând, trebuie menţionate monumentele funerare care conţin formule de blestem. Structura unei inscripţii care conţine imprecaţii împotriva profanatorilor de morminte este în cea mai mare parte a cazurilor următoarea: (1) Mai întâi se menţiona de obicei numele persoanei decedate, cine a ridicat monumentul, eventual care este dorinţa acestuia şi invitaţia de a-i fi respectate doleanţele; (2) Urma apoi exprimarea condiţiei, introdusă prin formulele „dacă cineva” sau „dacă vreunul”, la fel ca şi în inscripţiile de consacrare (katagraphai) şi ce anume putea sa determine declanşarea acţiunii ostile; (3) Blestemul propriu-zis care putea îmbrăca diverse forme şi făcea referire nu doar la viaţa pământească, ci şi la cea de dincolo; (4) Uneori este menţionată şi amenda care trebuia plătită de profanator, care varia între 1000 şi 2500 de denari. Principala grijă a celor care ridicau astfel de monumente funerare era aceea de a se asigura că nu va exista cineva care să le tulbure odihna veşnică, care să le răvăşească osemintele în căutarea unor valori sau, mai grav, să le arunce afară din propriul lor mormânt şi să pună în locul 11

Hosios 88: „Glykia, pentru ochi, celui Sfânt şi Drept făgăduind a dedicat (aceasta)”.

238

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

acestora alte rămăşiţe pământeşti. Este exact ceea ce doreşte autorul necunoscut al unei inscripţii reperate cândva la Sardis, însă dispărută astăzi (Mên 59)12. El ameninţă că în cazul în care osemintele sale vor fi scoase afară, contravenientul va cunoaşte mânia lui Mên Tymoleites şi a tuturor celorlalţi zei şi expune apoi tipul de pedeapsă pe care i-o doreşte profanatorului: să nu aibă parte de nici un lucru plăcut, să piardă tot ceea ce avea deja, să nu se bucure de lumina ochilor şi nici de copiii de suflet crescuţi de el (thremma), iar blestemul să-l atingă şi după moarte: „[---] dacă cineva ar arunca afară (osemintele), să aibă parte de mânia lui [---] Mên Tymoleites şi a tuturor celorlalţi zei, să păţească, împreună cu toţi descendenţii săi, ca să nu se bucure nici de copiii săi de suflet, nici de lumina ochilor, ci să aibă parte de nimicire, el şi urmaşii săi”. Inscripţia descoperită la Kalın Harman, din apropiere de Tabala în nord-estul Lydiei, care datează din 261-262 d.Hr., conţine toate elementele tipologice ale unei astfel de imprecaţii funerare, cu excepţia vreunei menţiuni pecuniare. Aceasta deoarece autorii inscripţiei au dorit doar ca pedeapsa divină să se abată asupra răufăcătorului, iar fapta comisă să nu poată fi îndeptată prin nici un fel de sacrificiu expiatoriu. La începutul documentului, conform uzanţelor locului, data este precizată cu exactitate: anul, luna şi ziua când a fost ridicată stela (Anaitis 23). Mai puţin clară este indicaţia care apare imediat după dată, adică menţiunea „cea ridicată” (hestamenē). Ea poate constitui însă un indiciu în legătură cu poziţia zilei respective într-un calendar liturgic: fie trendul ascendent dacă se ţinea cont de fazele lunii, fie faptul că ziua respectivă ar fi fost favorabilă, propice (în caz contrar ea ar fi fost „descendentă”), fie, de ce nu, că reprezenta o zi în care sceptrele zeilor din acel loc, un Apollo local şi Anaitis, ar fi fost ridicat în cadrul unei ceremonii menite să invoce protecţia zeilor şi să-i facă favorabili. Apoi, aflăm că cei care au ridicat monumentul funerar sunt membri ai aceleiaşi familii, care cinstesc memoria defunctului Stratonikianos: fiii săi Glykon şi Stratonikianos şi soţia sa, Menophila. După care urmează blestemul la adrea celor care ar necinsti în vreun fel 12

IGSK, 52, 37.

Categorii de inscripţii privitoare la cultele solare şi lunare

239

memoria decedatului: aceştia şi urmaşii lor vor cunoaşte mânia lui Apollo şi a stăpânei (kyria) Anaitis. Similară din punctul de vedere al stabilirii unei amenzi aproape imposibile de plătit este o altă stelă funerară descoperită la Büyütaşli Häyük, în zona central-estică a Anatoliei, databilă în secolul al II-lea d.Hr. Ea prezintă dispoziţiile testamentare ale unui personaj anonim, dar foarte înstărit, aparţinând aristocraţiei locale. De aceea editorul iniţial al documentului, Murat Aydaş, a presupus că ar fi fost vorba despre un mare preot al sanctuarului zeiţei Mâ din Comana Capadociei13. Există şi situaţii în care o omagiere postumă a membrilor de familie să se încheie cu o imprecaţie adresată celor care vor comite o faptă abominabilă faţă de stela funerară sau mormânt, caz în care mânia lui (Mên/Meis) Axi(o)ttenos s-ar fi abătut asupra făptaşului: „Dacă cineva va păcătui faţă de aceste lucruri – adică faţă de stelă şi faţă de mormânt – mânia lui (Mên) Axiottenos se va abate asupra sa.” (Mên 65)14. Inscripţia, redactată la 28 februarie 226 d.Hr. undeva într-un loc necunoscut din nord-estul Lydiei pe o stelă din marmură cu fronton semicircular, reprezintă un omagiu funebru adresat soţilor Aurelius Diogenes şi Aurelia Secunda. Judecând după anul dedicaţiei şi după nume, ei trebuie să fi devenit cetăţeni o dată cu edictul lui Caracalla din 212 d.Hr. Toţi membrii familiei, atât părinţii, cât şi copiii sunt Aurelii. Credem că tocmai asupra statutului lor de peregrini, de oameni liberi de dinainte de primirea cetăţeniei se insistă atunci când se arată în inscripţie că a fost vorba în cazul părinţilor de o uniune legitimă, „după hotărârea lui Zeus Kronion”. Celelalte două elemente asupra cărora se concentrează discursul laudativ în privinţa celor doi soţi sunt înţelepciunea de care au dat dovadă de-a lungul vieţii – ei fiind numiţi aici „descoperitorii înţelepciunii” – şi valorile familiei, pe care le-au preţuit, fiind „binecuvântaţi cu copii vrednici”, de educaţia cărora bineînţeles că s-au ocupat. Doi dintre aceştia din urmă fuseseră iarăşi vrednici de toată lauda: Aurelius Kalandion era „cel iubit de toţi, şi nepoţi, şi rude”, iar celălalt, Aurelius Diogenianus, care şi-a păstrat o 13 14

Aydaş, 2002, 25. Petzl, 2002, 99-102, nr. 3.

240

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

„afecţiune veşnică” faţă de părinţi este admirat de corpul civic al cetăţii – „patria” – ca „demn fiu al părinţilor săi”. Însă, alături de un alt frate de-al lor, Aurelius Diogenes, „cel mort de curând”, şi aceştia trecuseră în nefiinţă, căci „au coborât deja în întunericul tenebros”. Doar două fiice şi nora celor doi soţi mai rămăseseră în viaţă la data dedicării inscripţiei. Avem aşadar de-a face cu o omagiere postumă a unor membri ai acestei familii, într-un context privat, exaltându-se valorile vieţii de familie şi spiritul civic, echilibrul şi cumpătarea specifice celor doi soţi, drept pentru care au şi fost „binecuvântaţi cu copii vrednici”. VI.3. Inscripţii confesionale Un număr destul de important de epigrafe au fost descoperite în nord-estul Lydiei şi regiunile învecinate din Frigia şi Mysia, între valea Hermosului şi Meandru. Cazul lor este unic în întreaga lume grecoromană. În Antichitate nu a existat o denumire specifică pentru aceste categorii de texte. Iată de ce cercetătorii moderni au încercat să găsească termeni corespunzători pentru a le defini: „confession” sau „propitiatory inscriptions”, „Beichtinschriften”, „Sühne-Inschriften”, „stèles de confession” expresii care ar putea fi transpuse sub forma „inscripţii confesionale” sau „stele de mărturisire”. Perioada de timp în care au fost dedicate poate fi în majoritatea cazurilor clar identificată, îndeosebi datorită menţiunilor de pe monumente, şi este cuprinsă între a doua jumătate a primului secol d.Hr. şi al treilea sfert al celui de-al treilea secol d.Hr. Cea mai veche mărturisire de acest gen, şi de altfel una dintre cele mai scurte datează din 57/58 d.Hr. (142 al erei sullanice), cu referire la Mên Artemodorou Axiottenos15, iar cea mai recentă este dedicată Marelui Zeus-de-la-Stejarii-Gemeni (M◊gaj ZeÝj œ DedÚmwn drÚon) în 263/264 d.Hr. (348 al erei sullanice) de către un anume Athenaios după ce zeul i s-a adresat printr-o viziune onirică16. Ceea ce trebuie să reţinem în mod deosebit este data foarte timpurie a apariţiei acestui fenomen al penitenţei publice, raportat la 15 16

Petzl, 1994, 67, nr. 56. Petzl, 1994, 19-20, nr. 11.

Categorii de inscripţii privitoare la cultele solare şi lunare

241

alte categorii de inscripţii microasiatice, ceea ce indică în mod clar faptul că zona vest-anatoliană a constituit un punct focal de emergenţă a unui nou tip de mentalitate religioasă şi a unei noi perspective asupra lumii zeilor, care avea să se contureze la scara întregului Imperiu Roman abia o dată cu secolul al II-lea şi îndeosebi în secolul al III-lea, atunci când se produce penetraţia masivă a cultelor greco-orientale. De asemenea, un alt aspect trebuie menţionat în mod deosebit încă de la începutul acestui paragraf. Rugăciuni penitenţiale au existat şi în lumea mesopotamiană17, care începeau de obicei printr-un imn adresat zeului sau zeiţei vizate, după care urma confesiunea propriu-zisă, legată îndeosebi de anumite încălcarea anumitor aspecte morale, cultuale sau de violarea unor interdicţii. Primele texte mesopotamiene de acest gen datează cel puţin din perioada paleo-babiloniană. Majoritatea lor, redactate în akkadiană, aveau menirea de a îmbuna divinitatea şi de a potoli mânia zeului, chiar dacă ar fi fost necesară până şi invocarea altor zeităţi capabile să ia apărarea penitentului. Interesant este faptul că preoţii care de obicei erau însărcinaţi cu recitarea lamentaţiilor în cadrul unor ceremonii specifice cu caracter apotropaic purtau denumirea de gala sau kalû, adică antecesorii preoţilor-eunuci anatolieni la care tocmai am făcut referire în paragraful precedent. O inscripţie confesională „standard” prezintă cel mai adesea o anumită tipologie: a) recunoaşterea marilor puteri ale zeului şi a păcatului comis faţă de divinitate; b) pedeapsa dată de însăşi zeitatea şi modalitatea prin care aceasta şi-a manifestat puterile; c) izbăvirea păcătosului; d) formulările finale care includeau avertizarea că nimeni nu trebuie să ia în deşert puterile şi numele zeului. Mântuirea sau izbăvirea păcătosului era astfel în mod direct condiţionată de supunerea dedicantului în faţa poruncilor date de însuşi zeul în mod direct, fără intermediari, prin intermediul visurilor şi 17

DCM, 686.

242

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

viziunilor18. De exemplu, pe o stelă din secolul al II-lea descoperită la Buldan găsim faptul că dedicantul a fost înştiinţat de zeul însuşi că, în urma unei anumite promisiuni a devenit impur19. Dar atunci când intermediarii apar într-adevăr, ei nu reprezintă altceva decât un fel de „personal calificat” în serviciul zeităţii: (1) mesageri/îngeri sau zei subordonaţi unui alt zeu, mai înalt, mai măreţ şi mai puternic, (2) preoţi şi profeţi sau chiar asociaţii de prieteni ai îngerilor. Aceste tipuri de concepţii religioase erau larg răspândite îndeosebi în Lydia, Mysia şi Frigia, dar şi în Galatia şi ceea ce credem că este cel mai important, nu se limitează doar la categoria inscripţiilor confesionale. În cazul zeităţii numite Hosios kai Dikaios („Cel Sfânt şi Drept”), o stelă de afurisenie descoperită la Hadrianoutherai, în Mysia centrală, îl prezintă ca mesager, angelos, al zeului Helios20. Tot acestor doi zei solari ai dreptăţii şi ai răzbunării soţul Stateiliei le-a adresat, după moartea acesteia, un epitaf descoperit în aşezarea galată de la Karahoca în speranţa de a-i putea recupera zestrea, deoarece „Stateilia, pe când era în viaţă şi în deplinătatea facultăţilor mintale, i-a încredinţat cuiva ca gaj un veşmânt verde de lână şi două brăţări de argint, iar dacă acesta nu le restituie să o răzbunaţi, voi, Sfinte Drepte (Hosion Dikeon) şi Stăpâne Helios (Hēlie Kyrie), pe ea moartă şi pe copiii aflaţi în viaţă” 21 (Hosios 52). Pe de altă parte, vedem că o întreagă asociaţie a prietenilor îngerilor (!) i-a dedicat câteva stele lui Hosios kai Dikaios la Yaylababa Köyü22, în timp ce la Temrek de lângă Borlu (în Lydia), „Comunitatea celor din [--], în semn de mulţumire Îngerului Sfânt (şi) Drept au ridicat (altarul) prin profetul Alexandros

18

MacMullen, 1987, 59-60, 102-106; Mitchell, I, 1993, 192-194; Miller, 1985, 67; Petzl, 1994, nr. 1, 9, 11, 33, 34, 65, 106; Burkert, 1987, 12-29. 19 Petzl, 1994, 115-116, nr. 98. 20 IGSK, 52, 19; Ricl, II, 1991, p. 46, nr. 103. Pentru un comentariu detaliat în privinţa lui Hosios kai Dikaios în cadrul ierarhiei divine, Ricl., I, 1992, 97-101 (îndeosebi p. 99). 21 RECAM, II, 242. 22

Aceste cazuri cunoscute sunt cele de la Hosios 99, 104 şi 106.

Categorii de inscripţii privitoare la cultele solare şi lunare

243

din Saittai” (Hosios 93)23. Putem presupune în acest caz că divinitatea căreia îi era adresată dedicaţia, împreună cu Sfântul şi Dreptul Înger, putea fi fie Helios, fie mai degrabă Zeul cel Preaînalt (Theos Hypsistos) sau un alt zeu universal considerat de către persoana în cauză ca un divinitate supremă. Tot lui Hosios kai Dikaios Telesphoros şi Hermogenes din Stalla i-au adresat o inscripţie confesională pentru că au comis un sperjur, în ciuda faptului că numele zeităţii nu este clar indicat în textul propriu-zis24. Nu trebuie să ne mire nici faptul că un mesager (angelos) trimis de către Mên Petraieitis Axiottenos, le-a comunicat lui Chryseros şi lui Stratonikos porunca de a-i venera pe toţi zeii pentru a fi iertaţi „de păcatele pe care le cunosc şi de cele despre care nu au ştiinţă” 25 . Astfel de mărturii erau deja un fapt comun în spaţiul vest-anatolian şi nu numai. Un exemplu interesant privitor la tipologia pe care am amintit-o anterior îl reprezintă dedicaţia adresată lui Mên Axiottenos în 164-165 d.Hr. descoperită la Köleköy, un loc situat cel mai probabil în teritoriul oraşului lydian Saittai: „Mare este Mên Axiottenos, regele din Tarsi! Când sceptrul a fost aşezat pentru toţi cei care ar îndrăzni să fure ceva din baia publică; întrucât o manta a fost furată, zeul s-a răzbunat pe hoţ şi l-a făcut să-i aducă mantaua după o anumită vreme, iar el a mărturisit. Aşa că zeul a dat poruncă printr-un înger ca mantaua să fie vândută şi să se scrie pe o stelă despre puterile sale. În anul 249 (= 164-165 d.Hr.)”26. Aceste mărturisiri au fost deci aşezate de obicei în locuri publice tocmai în ideea ca numele şi influenţa zeilor să nu fie neglijate ori discreditate, precum şi ca avertisment pentru ceilalţi membri ai comunităţii sau pentru trecători27. Cel mai probabil, ele erau plasate pe 23

Sheppard, 1980-1981, 87-92, nr. 8, 9. Dacă ar fi să-i dăm crezare versiunii lui Sheppard, ar fi vorba despre un personaj necunoscut „... şi Lucia, prin mijlocirea profetului Alexandru din Saittai, au ridicat acest (monument) drept mulţumire lui (...) şi Sfântului şi Dreptului Înger”. 24 Drew-Bear, 1976, 262-266, nr. 17 = Petzl, 1994, 121-122, nr. 105; Mitchell, II, 1993, 25-26. 25 Petzl, 1994, 47-48, nr. 38. 26 Sheppard, 1980-1981, 92, 94, nr. 10 = CMRDM, I, 69 = Petzl, 1994, 3-5, nr. 3. 27 Robert, 1987, 360.

244

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

pereţii sanctuarelor aparţinând unora dintre divinităţile indigene: Zeus Didymeites, Zeus Oreites, Zeus Trosou, Zeus Orkamanites, Zeus Ogmenos, Mên Axiottenos, Mên eg Diodotou, Mên Petraeitis, Mên Labanas, Mên Tiamou, Zeus Sabazios, Meter Atimis, Meter Hipta, Meter Tarsene/Tazene, Meter Karpime, Meter Leto, Meter Phileis, Meter Talimmene, Meter Theon, Artemis Anaitis (=Anahita), Apollo Axyros/Azyros, Apollo Bozenos, Apollo Propylaios, Apollo Tarsene, Apollo Lairbenos/Lairmenos/Lermenos, Hosios kai Dikaios sau Theos Tarsios. Cu toate acestea, cele mai multe dintre locurile de descoperire sunt adesea foarte variate. Cele mai compacte grupuri de inscripţii provin de la (1) sanctuarul lui Apollo Lairbenos, situat lângă Motella28, însă pe celălalt mal al Meandrului, (2) sanctuarul zeiţei Meter Phileis, localizat la câţiva kilometri depărtare de oraşul lydian Philadelphia29, de pe valea superioară a râului Cogamus, (3) precum şi din siturile arondate micilor aşezări meoniene de la Saittai, Collyda şi Kula, dedicate îndeosebi divinităţilor locale Mên şi Artemis Anaitis. Conţinutul textelor confesionale fac referire la prejudiciile pe care le-au suferit cei ce au neglijat puterile zeilor, primind astfel o pedeapsă considerată binemeritată. Una dintre caracteristicile specifice care le diferenţiază de restul epigrafelor descoperite în zonă este aceea că cel care a greşit trebuia să-şi recunoască public păcatele pentru a putea fi iertat (dacă nu cumva va fi fost deja prea târziu pentru cel în cauză ca să-şi mai poată exprima regretul pentru ceea ce a făcut) şi ulterior să ridice o astfel de stelă de mărturisire30. „Publicitatea” pe care acesta o făcea zeilor respectivi constituia deci, la rându-i, un lucru deloc de neglijat. Pe de altă parte, era absolut necesar ca dedicantul să facă apel la mila zeului, să implore divinitatea pentru ca nu cumva răzbunarea zeului să se extindă şi asupra rudelor celor mai apropiate, căci mâniosul Apollo şi stăpâna Anaitis erau uneori invocaţi să-i nimicească pe cei care îndrăzneau să profaneze un monument împreună cu „copiii copiilor lor şi urmaşii urmaşilor lor”31. 28

Petzl, Malay, 1987, 459; Miller, 1985, 46-70; Ceylan, Ritti, 1997, 57-67. Malay, 1985, 111-126; Petzl, 1994, 106-112, nr. 83-95. 30 Lane Fox, 1997, 135. 31 Mitchell, I, 1993, 188. 29

Categorii de inscripţii privitoare la cultele solare şi lunare

245

Astfel se explică de ce, un anume Pollio era atât de grijuliu să ofere în 238-239 d.Hr. numeroase daruri, printre care vin, hrană şi animale zeilor Mên Axiottenos, „regele din Perkos/Perkon”, şi Marelui Zeus Oreites pentru a întoarce mânia zeilor şi pentru ca protecţia acestora să se înstăpânească şi asupra copiilor copiilor săi, împreună cu toată stirpea. Mai sunt cel puţin trei alte exemple similare pentru a susţine acest punct de vedere. Spre exemplu, o inscripţie din Kula dedicată lui Mên Artemidorou Axiot(t)enos ne încredinţează că o fată de doar 13 ani, Herakleides, a avut de suferit din cauza intenţiei mamei sale de a ascunde consecinţele unei anumite întâmplări ce dovedea clar manifestările marilor puteri ale zeului, refuzând astfel să facă publică acţiunea acestuia, dar şi să-l cinstească pe zeu aşa cum se cuvenea, acţionând „mai degrabă în folosul oamenilor decât în cel al divinităţii” 32 . Văzând că o piatră de hiacint, care aparţinea familiei, fusese furată, Syntyche, soţia lui Theogenes şi mama Herakleidei, şi-a îndreptat rugăciunile către Mên Artemidorou Axiot(t)enos pentru ca făptaşul să fie descoperit. Chiar cea de-a treizeci şi una zi după producerea incidentului zeul îşi dovedi pe deplin puterile de care dispunea şi o pedepsi cumplit pe făptaşă, o fată pe nume Apphia. Însă la cererea mamei acesteia din urmă, Syntyche nu a spus nimănui despre acest lucru, faptă care a cauzat mânia zeului33. O întâmplare similară este narată în textul unei epigrafe găsite la Ibrahim Ağa köy. Zeus Peizenos a pedepsit-o probabil cu o boală a ochilor pe fiica lui Diogene, Tatiane, pentru că acesta nu şi-a îndeplinit promisiunea făcută zeului. Dar de îndată ce a fost pusă în aplicare, zeul şi-a arătat bunăvoinţa şi cei doi au înălţat o stelă drept mulţumire34. Cel de-al treilea caz se referă la pedeapsa mortală abătută asupra lui Socrates chiar în ziua în care propria sa mamă, Tatias, a proferat injurii şi blesteme în templu, neadmiţându-şi de altfel nici păcatele pe care le comisese35. 32

Petzl, Malay, 1987, 459-472. Petzl, 1994, 73-76, nr. 59. 34 Petzl, 1994, 52-55, nr. 45. 35 Petzl, 1994, 88-90, nr. 69. 33

246

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Cu toate acestea există şi situaţii în care cauza reală care a determinat pedeapsa rămâne un mister, fie datorită faptului că textul epigrafelor a fost grav deteriorat (în cazul majorităţii inscripţiilor descoperite în sanctuarul zeiţei Meter Phileis situat la nord-est de Philadelphia 36 ), fie pentru simplul motiv că însuşi dedicantul nu a intenţionat să o precizeze37. Iată de ce Epitynchanos a ridicat o stelă în cinstea lui Apollo Propylaios la Eumeneia datorită unei motivaţii pe care a omis-o 38 ; la fel şi Isias, care fusese pedepsit de către Meter Talimmene (?)39, sau Gaius, a cărui dedicaţie incompletă nu permite nici un fel de speculaţie în privinţa „motivului binecuvântat” care l-a îndemnat să o adreseze40. Însă întotdeauna a existat un motiv clar, o cauză specifică pentru care răzbunarea zeilor s-a materializat, indiferent dacă păcatele sau greşelile au fost comise din imprudenţă 41 ori cu bună ştiinţă: (a) otrăviri, farmece sau alte acţiuni legate de practici magice oculte42; (b) delicte sau dorinţe sexuale – chiar şi cele ale altora – şi violuri43; (c) impurităţi rituale sau orice alt tip de impuritate44; (d) consumul de carne nejertifă zeului 45 ; purtarea hainelor atinse de impuritate 46 ; (e) sperjururi 47 ; (f) blesteme în templu 48 sau rostirea unor cuvinte nepotrivite 49 ; (g) furturi 50 ; (h) neîndeplinirea promisiunilor 51 ; (i) 36

Petzl, 1994, 106-111, nr. 83, 86-88, 91-93. Petzl, 1994, 50-51, nr. 40, 41; 120-121, nr. 104; 126-130, nr. 109; 137-138, nr. 118. 38 Th. Drew-Bear, 1976, 260-261, nr. 15 = Petzl, 1994, 120-121, nr. 104. 39 Petzl, 1994, 51-52, nr. 42; NIS, I, p. 25. 40 Petzl, 1994, 142-143, nr. 124. 41 Petzl, 1994, 18-20, nr. 10, 11; 99-100, nr. 76. 42 Petzl, 1994, 88-90, nr. 69. 43 Petzl, 1994, 7-11, nr. 5; 128-131, nr. 110, 111; 136-137, nr. 117; Mitchell, I, 1993, 194 – masturbarea în hieron. 44 MacMullen, 1987, 96-97; Petzl, 1994, 44-45, nr. 36; 128-130, nr. 110; 132-133, nr.112; 135-136, nr. 115, 116; 139-140, nr. 120. 45 Petzl, 1994, 1-3, nr. 1; 141-142, nr. 123. 46 Petzl, 1994, 52-53, nr. 43; 66-67, nr. 55; 128-130, nr. 110. 47 MacMullen, 1987, 100; Petzl, 1994, 61, nr. 52; 63-65, nr. 54; 86-88, nr. 68; 119-120, nr. 102, 103; 121-126, nr. 105, 106, 107; 128-130, nr. 110, 139-140, nr. 120. 48 Petzl, 1994, 88-90, nr. 69. 49 Petzl, 1994, 112-113, nr. 95. 50 Petzl, 1994, 22-23, nr. 13; 73-76, nr. 59; 86-88, nr. 68; 122-125, nr. 106, 107. 37

Categorii de inscripţii privitoare la cultele solare şi lunare

247

violarea incintei sacre (horion) şi distrugerea unora dintre lucrurile care se aflau în proprietatea zeului: porumbeii sacri 52 sau chiar copacii sacri53; (j) întârzierea sau refuzul îndeplinirii unei sarcini, a unui act ritual cerut de zeu54 ori de a participa la celebrarea misterelor sale55; (k) refuzul de a face cunoscute acţiunile şi puterile divinităţii 56 ; (l) ignorarea avertismentelor divine 57 ; (m) imixtiunea oricărei autorităţi civile sau militare 58 ; (n) refuzul de a returna sumele de bani împrumutate59; (o) îndoiala sau lipsa de încredere în zeitate60. Atunci când pedeapsa fusese prea aspră şi a cauzat moartea persoanei sau a impiedicat-o să-şi mărturisească public vina, cele mai apropiate rude sau chiar copiii adoptivi (threptoi) 61 erau datori să apeleze la mila zeului pentru a desface blestemul sau a înlătura pedeapsa cu toate urmările astfel încât cel trecut în nefiinţă să-şi poată găsi liniştea. Aşa s-a întâmplat şi cu Asklas care, împreună cu nepoţii săi Asklas and Apollonides, a dedicat la Küpüler, în 173/174 d.Hr. o stelă pentru un păcat săvârşit anterior de tatăl său62 . În acelaşi fel a procedat Thalamos, înălţând o stelă lui Zeus Orkamanites ca urmare a sperjurului soţiei sale63. Mult mai dramatic a fost cazul lui Apollonios, care a refuzat să returneze o sumă de 40 de denari lui Skollos, jurând în numele zeilor Meter Atimis şi Meis Tiamou că i-ar fi dat înapoi. După ce Skollos a implorat-o pe zeiţă să-i facă dreptate, Apollonios a fost 51

Petzl, 1994, 54-55, nr. 45. Petzl, 1994, 58-59, nr. 50; 122-125, nr. 106. 53 Petzl, 1994, nr. 7; nr. 10, 11; nr. 76. În legătură cu importanţa pădurilor sacre, îndeosebi în centrele oraculare din Asia Mică, vezi şi studiul lui Fritz Graf, 1993, 2329 despre pădurile sacre şi oracolele micorasiatice. 54 Petzl, 1994, 92-94, nr. 71; 133-134, nr. 113. 55 Petzl, 1994, 126, nr. 108. 56 Petzl, 1994, 73-76, nr. 59. 57 Petzl, 1994, 14-15, nr. 7. 58 Petzl, 1994, 58-59, nr. 49 = CCIS, II, 36; NIS, I, p. 26. 59 Petzl, 1994, 63-65, nr. 54; Robert, 1963, 267-270. 60 Petzl, 1994, 18-19, nr. 10; 20-21, nr. 12. 61 Petzl, 1994, 5-6, nr. 4; S. Mitchell, I, 1993, 192. 62 Petzl, 1994, 33-34, nr. 24. 63 Petzl, 1994, 119, nr. 102; vezi şi Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 1990, 19391944. 52

248

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

pedepsit cu moartea de către aceasta, şi doar fiica lui Apollonius, Tatias, a fost aceea care a putut desface jurământul şi să înlăture consecinţele nefaste64. Tipologic, pedepsele pot fi împărţite în câteva categorii precum: (a) maladii (boli de ochi şi ale pieptului, afecţiuni ale torsului sau picioarelor, posedări ale trupului de către divinitate)65, (b) nebunie66, (c) muţenie67, (d) accidente mortale sau cele care ar fi putut cauza decesul dacă zeul nu ar fi intervenit68, şi (e) altele69 care nu sunt prezentate în textele inscripţiilor. Un monument de la Ayazviran datând din 118/119 d.Hr. stă mărturie în privinţa cumplitei pedepse care s-a abătut asupra fiicei lui Artemidoros, Trophime, datorită neascultării şi nesupunerii faţă de însărcinarea pe care i-a dat-o zeul însuşi (posibil prin intermediul unei viziuni onirice sau de altă natură). Ea a devenit nebună, dar, după consultarea voinţei zeilor Meter Tarsene, Apollo Tarsios şi Mên Artemidoros Axiottenos, s-a decis să ridice o lespede pentru a mărturisi această răzbunare divină (n◊mesij) şi a se pune în slujba zeilor (cu alte cuvinte, cel mai probabil a devenit o hierodulă, sclavă sacră a zeilor)70. În jurul sanctuarelor se aflau zone sacre asupra cărora jurisdicţia divină se extindea în mod direct. Era un delict grav să încerci să le treci hotarul atunci când erai considerat atins de impuritate. În interiorul acestora credincioşii puteau simţi protecţia zeului şi erau mai aproape de prezenţa sa. Tot aici, mulţi dintre pelerini şi sau simpli trecători beneficiau de protecţia împotriva privării de libertate şi de avere (asylia) sau erau găzduiţi vreme de săptămâni întregi în aşteptatea manifestării puterii zeilor prin numeroase apariţii divine sau epifanii

64

Petzl, 1994, 63-65, nr. 54. Petzl, 1994, 7-11, nr. 5; 54-55, nr. 45; 58-59, nr. 49, 50; 98, nr. 75; 107-108, nr. 84, 85; 109-110, nr. 89; 111, nr. 93; 112-113, nr. 95; 141-142, nr. 123; MacMullen, 1981, 88. 66 NIS, p. 25; Robert, 1963, 268-270. 67 Petzl, 1994, 1-3, nr. 1. 68 Petzl, 1994, 14-15, nr. 7; 18-20, nr. 10, 11; 73-76, nr. 59. 69 Petzl, 1994, 20-21, nr. 12; 44-45, nr. 36; 113-114, nr. 96; 117, nr. 100. 70 Petzl, 1994, 68-69, nr. 57 = CMRDM, I, 47 = Sartre, 1995, 326. 65

Categorii de inscripţii privitoare la cultele solare şi lunare

249

(epiphaneiai) 71 . Alţii căutau vindecarea sau doreau să primească o poruncă divină, o viziune onirică sau un oracol. Asemenea răspunsuri oraculare erau oferite nu doar în sanctuarele recunoscute în lumea grecească precum Claros sau Didyma, ci şi în altele de mai mică importanţă aparţinând zeilor indigeni, precum Apollo Lairbenos72. Un alt detaliu semnificativ în privinţa percepţiei zeilor în mentalul colectiv şi individual era acela că aceste divinităţi erau considerate de regulă omnipotente, exercitând o influenţă decisivă asupra destinelor umane. Dedicaţia Aphiei, fiica lui Theodoros, adresată zeiţei Meter Leto în sanctuarul lui Apollo Lairbenos de lângă Motella arată că zeiţa era cea „care face ca imposibilul să devină posibil”73. O altă epigrafă, descoperită la Ortaköy şi închinată aceluiaşi Apollo indigen atestă faptul că zeul era considerat stăpânul trupului dedicantului (kÚrioj), pe care l-a salvat şi i l-a redat, în urma penitenţei acestuia74. Se considera chiar că unele divinităţi „domneau ca regi” (basileÚw), dar erau şi stăpâni ai comunităţilor umane respective: (1) Mên Axiottenos în Perkos/Perkon75, în Tarsi (?) din teritoriul aşezării Saittai 76 sau în Koresa 77 ; (2) Meter (?Tarse)ne, Mis Labanas şi Mis Artemidorou în satul (kome) Dorou 78 ; şi (3) Meis Petraeitis într-o aşezare rămasă necunoscută79. Deci nu era vorba doar despre faptul că zeii erau consideraţi omnipotenţi, ci, mai mult, se insista asupra unor idei fundamentale – pe care le vom mai întâlni şi în cazul lui Theos Hypsistos – (1) ierarhizarea lumii divine (considerată un adevărat regat celest) guvernată de o putere supremă şi (2) extinderea sferei de

71

Pentru o analiză mai detaliată în privinţa spaţiilor sacre ale sanctuarelor, a numărului celor care aveau acest drept de inviolabilitate: Rigsby, 1996. 72 Miller, 1985, 48; Ceylan, Ritti, 1997, 57-67; Lane Fox, 1997, 44-45 şi 246-250. 73 Petzl, 1994, 140-141, nr. 122. 74 Petzl, 1994, 141-142, nr. 123. 75 Petzl, 1994, 11-14, nr. 6. 76 Petzl, 1994, 3-5, nr. 3. 77 Petzl, 1994, 68-69, nr. 57. 78 Petzl, 1994, 50-51, nr. 40. 79 Petzl, 1994, 49-50, nr. 39.

250

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

competenţă a zeilor dincolo de aceasta, în lumea muritorilor80. Ei erau astfel percepuţi ca autoritatea morală supremă, ce putea reglementa, conduita socială şi relaţiile interumane, formând un adevărat sfat al zeilor ce domina modul de viaţă şi aspectele morale ale micilor comunităţi rurale conservatoare anatoliene81. Înainte de a încheia acest subcapitol ar mai fi de adăugat faptul că trebuie să dăm dovadă de precauţie atunci când încercăm să trasăm o linie prea fermă de demarcaţie între particularismul local şi tendinţa generală evolutivă a cultelor greco-orientale 82 . Este foarte adevărat faptul că, din perspectiva caracteristicilor tipologice şi a modalităţii de exprimare publică a păcatelor şi a penitenţei indivizilor, situaţia e nemaiîntâlnită în lumea greco-romană. În plus, majoritatea erau zei locali, în ciuda omnipotenţei şi caracterului lor universal. Dar trebuie să luăm în considerare şi faptul că ele urmează, din punct de vedere fenomenologic aceleaşi tendinţe şi prezintă trăsături similare cu celelalte culte greco-orientale. VI.4. Consacrări (katagraphai) Întotdeauna trebuia să existe o anumită persoană care să-l încredinţeze divinităţii pe viitorul hieros sau hierodoulos. Acesta juca cel mai probabil rolul de garant în faţa divinităţii pentru persoana dedicată. Nu există cazuri în care o anumită persoană să se încredinţeze pe sine, singură, divinităţii, chiar dacă zeul uneori îi cerea acesteia în mod explicit acest lucru (să vină în serviciul său), prin intermediul unei porunci divine şi să relateze evenimentul respectiv pe o stelă. Cu alte cuvinte, să facă publică puterea pe care si-au manifestat-o zeii. Exemplul Trophimei este unul dintre cele mai cunoscute în acest sens şi figurează pe una dintre inscripţiile confesionale (Mên 14)83. Ea 80

Ricl., I, 1992, 97-101; Mitchell, II, 1993, 43-51; Mitchell, 1999, 81-148; Sheppard, 1980-1981, 77-101; Athanassiadi, 1992, 45-62; MacMullen, 1987, 24-25, 49, 124152. 81 S. Mitchell, I, 1993, 189. 82 Ustionva, 1999, 217-221. 83 Petzl, 1994, 68-69, nr. 57 = TAM, V.1, 460 = CMRDM, I, 47 (pl. XXI) = Herrmann, 1962, 24 (pl. VI, nr. 1) = Robert, 1963, 166-167.

Categorii de inscripţii privitoare la cultele solare şi lunare

251

era o persoană liberă, dată fiind menţiunea descendenţei şi forma numelui tatălui său 84 . Fiind „chemată spre slujire de către zei” şi întârziind să facă acest lucru de îndată, zeul Mên Artemidoros Axiottenos a pedepsit-o cu stare de nebunie temporară. Iar după ce a chestionat zeii pe cale oraculară, adică Mên Artemidoros Axiottenos, stăpânul din Koresa, Meter Tarsene şi Apollo Tarsios, a primit porunca să graveze o stelă şi să se pună în slujba zeilor. Nu ştim exact cum s-a produs acest eveniment, întrucât nu avem cunoştinţă şi despre existenţa unei katagraphe în acest sens, însă dat fiind statutul său de persoană liberă, cel mai probabil că, ea ar fi devenit o hiera, în cazul în care evenimentul s-a produs într-adevăr. Avem însă suficiente exemple dintre inscripţiile de consacrare care vorbesc despre încredinţarea unui copil natural sau adoptiv, ori sclav divinităţii în urma unei porunci, sau a unui vis, expresiile utilizate în mod curent fiind „din porunca zeului” (kata epitagēn tou theou), sau în urma unui vis (kat’onar). Însă astfel de porunci apar şi în cazul dedicaţiilor obişnuite, nu numai al consacrărilor85, cum este cazul lui Charixenos Dionysopolitanul care primeşte porunca de a ridica probabil o statuie (întrucât inscripţia se află pe un soclu) de la Apollo Lairmenos numit explicit „zeul manifest” (theos epiphanes) (Lairbenos 73)86. Revenind la cazurile de încredinţare în urma unei porunci, sau a unui vis, avem cel puţin patru inscripţii în acest sens. Prima datează de la începutul secolului al treilea şi se referă la încredinţarea de către un anume Markos, fiul lui Dionysidoros din Motella a copilului adoptat (threptos), în urma poruncii primite de la Helios Apollo Lairbenos (Lairbenos 82) 87 . Alte trei katagraphai fac referire la instrucţiunile onirice. Atât Aphphia din Hierapolis, cât şi Dion din Motella îşi încredinţează propriii lor copii, Roupos, Roupeinas şi respectiv Papirianos, lui Helios Apollo Lairbenos în secolul al II-lea d.Hr. 84

Format din numele persoanei şi cel al bunicului (papponimic). Vezi McLean, 2005, 93-94. 85 Dignas, 2003, 84; Ritti et alii, 2000, 22-26, 28-31, 39-40, nr. K5, K7, K11, K16, K23, K 30, K37, K49. 86 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 8, nr. D4. Aici expresia utilizată pentru prima poruncă primită este kata epitagēn. 87 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 23, nr. K7.

252

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

(Lairbenos 79 şi Lairbenos 80)88. În ultimul caz nu ştim ce statut avea Didymos, însă aflăm că el fusese trimis special unui hieros, Dionysios, la începutul secolului al treilea, de către Neikephoros din Motella, pentru a fi consacrat lui Helios Apollo Lermenos (Lairbenos 114). El putea fi o rudă cuplului format din Dionysios şi soţia sa sau chiar copilul acestora crescut de Neikephoros din Motella89. VI.5. Inscripţii onorifice Inscripţiile de care dispunem din această categorie sunt în majoritatea cazurilor dedicate de către o comunitate care onorează un personaj pentru serviciile aduse membrilor săi. Pot conţine referiri directe la o anumită divinitate adorată preferenţial în acel loc, sau care îndeplineşte rolul de stăpân omnipotent al acelui spaţiu, ori referinţe indirecte, în care numele zeului să fie doar menţionat, nu însă ca personaj principal. Un exemplu în acest sens îl constituie un decret onorific ridicat în anul 20 d.Hr. (Pergaia 1) 90 în cinstea lui Apollonios, fiul lui Lysimachos de către cetăţenii din Perge datorită serviciilor aduse de acesta în folosul comunităţii. Astfel de inscripţii care-i omagiau pe binefăcătorii locali constituie o sursă de informaţie foarte bogată pentru perioada elenistică, însă după cum arată Christopher P. Jones, în perioada romană numărul acestor atestări pentru persoanele în viaţă a scăzut considerabil, concomitent cu mărirea proporţiei celor dedicate persoanelor trecute în nefiinţă91. Inscripţia reprezintă de fapt o copie a decretului, plasată pe peretele exterior al arhivei publice dintr-o piaţă a oraşului92 , originalul aflându-se în interiorul sanctuarului principal al zeiţei, din vecinătate, „în locul cel mai la vedere”. Acest lucru demonstrează încă o dată importanţa deosebită pe care o avea 88

Lairbenos 79 = Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K4; Lairbenos 80 = Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K5. Formulele utilizate sunt „în urma unui vis divin” (kata ton theion oniron) şi „în urma unui vis” (kat’oniron). 89 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 49. 90 IGSK, 54.I, 23. 91 Jones, 1995, 29. 92 Şahin, 1995, 21-23, 4

Categorii de inscripţii privitoare la cultele solare şi lunare

253

sanctuarul pentru viaţa citadină, alături de alte instituţii publice precum teatrul, nymphaeum-ul, termele sau gimnaziul. În acest din urmă loc de altfel inscripţia noastră arată că trebuia să se ridice o stelă aurită cu următorul înscris: „Poporul l-a cinstit pe Apollonios, fiul lui Lysimachos, bărbat bun şi viteaz, iubitor de patrie, împodobit cu toate virtuţile şi demn de laudă între înaintaşii săi”. Constatăm aici, ca şi în restul documentului, grija autorităţilor de a scoate în evidenţă disponibilitatea sa şi vrednicia sa de a sluji cetatea: „cu bucurie” şi cu „cea mai mare disponibilitate” s-a arătat dispus să medieze în favoarea cetăţii, mergând în misiune la Roma pe propriile sale subsidii, unde şi-a „demonstrat zelul său pentru Germanicus Caesar, şi ca un slujitor supus al casei imperiale, cât şi ca un iubitor de glorie” a convocat apoi un conventus iuridicus (= agora dikōn) în piaţa Auguştilor, forum Augustum (în text: sebaste agora). După cum indica şi Tacitus (Anale, 2, 54), Germanicus intenţiona să ajute provinciile orientale care erau fie măcinate de disensiuni interne, fie afectate de abuzurile funcţionarilor imperiali, şi de aceea în unele oraşe microasiatice era privit ca „salvatorul” sau „binefăcătorul” lor93. Acesta trebuie să fi fost şi scopul organizării conventus-ului şi al vizitei la Germancius, dată fiind şi autoritatea dobândită de la Senat, mai mare decât cea a guvernatorilor provinciali. Trebuie subliniată aici prezenţa uneia dintre formulele specifice limbajului elogiativ din epocă al cărui scop era tocmai stimularea devotamentului şi al spiritului civic al cetăţenilor prin sublinierea nu doar a prestigiului pe care-l dobândeau astfel de „bărbaţi aleşi”, ci şi a reciprocităţii serviciilor oferite: „După cuviinţă, poporul a hotărât ca cei care se pun cu un asemenea zel în slujba patriei să fie răsplătiţi în schimb cu cele mai demne cinstiri pentru ca şi alţii să cunoască binefacerile de reciprocitate ale cetăţii, străduindu-se să urmeze pe viitor asemenea bărbaţi”.

93

Vezi comentariul din IGSK, 54. I, 23 (p. 37-39 şi 41).

CAPITOLUL VII

MODALITĂŢI DE COMUNICARE. CARACTERISTICI ALE LUMII DIVINE VII.1. Zeii stăpâni Autoritatea zeilor se extindea atât asupra lumii divine1, cât şi a celei terestre, indiferent că era vorba despre un mediu rural mai conservator sau de unul urban elenizat şi cosmopolit. Chiar dacă se elenizează foarte mult, cum este cazul Artemidei Pergaia, zeii îşi păstrează atributele care reliefează această relaţie de putere existente anterior şi în mediul indigen. Atitudinea şi epiclezele zeilor întăresc această idee de dominare a spaţiului celest şi mundan2, fiind în primul rând vorba de zei ancestrali, protectori ai familiilor sau ai comunităţilor3. Datoria individului şi a comunităţii era aceea de a dovedi pietatea faţă de divinitate, aducându-i în permanenţă ofrande, făcând donaţii către sanctuar 4 , făcându-i publicitate 5 , preamărindu-o în mod public prin elogii adresate la vedere pe inscripţiile de pe stele, altare sau pereţii templelor; şi nu în ultimul rând, cerându-i acordul sau consultându-i voinţa prin intermediul oracolelor ori prin incubatio şi îndeplinind poruncile sale directe 6 . Adepţii erau chemaţi să mărturisească public 1

De exemplu la Hypsistos 39: Mitchell, 1999, 141, nr. 202; SEG, 31, 1981, 1080; Sheppard, 1980-1981, 94, nr. 11; Cumont, 1916, 445. 2 Belayche, 2006, 257-258; Diakonoff, 1979, 163-164; Lane, 1971, nr. 42, 47, 51, 67, 69, A1. Epitete iarăşi frecvente de epouranios şi ouranios (Mên 52). 3 De aceea le erau atribuite epitete precum patrioi, patrikoi, papooi sau syngenikoi. Ricl, 2003, 79. Mên 54 (propator). 4 Rostad, 2007, 117. 5 Versnel, 1991, 80-81; Chaniotis, 2004, 12-13. 6 Arnold, 2005, 434.

256

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

pentru divinitate7, rugându-se8, până când zeul s-ar fi milostivit de ei ascultându-le rugăciunea9. Una dintre cele mai interesante dedicaţii în acest sens este poate aceea a lui Tychos, care dedică o statuie de bronz reprezentând un picior, „împreună cu pasul celui ce se îndreaptă către divinitate”10. De aceea şi aceste divinităţi purtau frecvent epitetul epekoos, care indica receptivitatea grabnică faţă de cerinţele adresantului11 şi cel de soter, arătând izbăvirea/mântuirea din primejdii, boli, blesteme, necazuri, slăbiciuni sau oprobriul public 12 . Ei se manifestau prin epifanii divine (de unde epitetul epiphanes sau euangelos)13 şi păzeau de rele, acordând protecţie sacră (asylos) 14 sau fizică împotriva maladiilor, inclusiv cele de ciumă15. Epitetele toponimice ataşate zeităţilor pot constitui şi ele indicii clare legate de zona pe care aceştia o aveau în stăpânire16. Ele puteau fi epitete individuale (de exemplu Mên/Meis Axiottenos, adică Mên din Axiotta/Azita 17 sau în alte situaţii, Apollo Nisyreites, Apollo Tarsenos/Tazenos ori grupul Zeiţelor-Mame locale: Tarsene, Sipylene, Phileis, Aliane, Atimis18 etc.) sau colective. Aceste denumiri colective îi desemnează ca un sfat al zeilor care veghea asupra comunităţilor respective, un fel de autoritate morală supremă care reglementa 7

Hypsistos 56: Aurelius Asklapon a mărturisit la Roma în favoarea zeului; Anaitis 25: Mousais şi Kalligenia au mărturisit puterea zeilor Artemis Anaitis şi Mên Tiamou. 8 Hypsistos 27, 28; Hosios 58. 9 Anaitis 32. 10 Hypsistos 108. 11 Hypsistos 10, 11, 25, 60, 106, 108, 115, 116; Hosios 39; Anaitis 10, 32; Dioscuri 11, 28 etc. 12 Hypsistos 2, 85; Anaitis 45; Pergaia 2 (soteira asylos); Dioscuri 12, 14. Drew-Bear; 1976, 249-250: Auxanos Quintus care dedică un ex-voto lângă Banaz în Frigia, pentru că a fost izbăvit de Sozon. 13 Lairbenos 8; Pergaia 19 (epiphanes); Dioscuri 12 (evangeloi). 14 Pergaia 20, 21, 23, 24, 26, 27, 28, 34, 35, 38. 15 De unde şi epitetul de alexikakos, „păzitorul de rele” pe care Helios Apollo Lairmenos îl avea (Lairbenos 9). 16 Dignas, 2002, 8-9. 17 În privinţa „stăpânului din Axiotta”, Herrmann, 1978, 415-423. 18 Diakonoff, 1979, 164.

Modalităţi de comunicare. Caracteristici ale lumii divine

257

conduita şi relaţiile interumane19. Astfel avem atestate denumiri precum theoi Mokadenoi – „zeii din Mokadene”, theoi Tabalenoi – „zeii din Tabala” 20 , theoi Pereudenoi – „zeii din Pereudos (-on)” 21 , theoi Motellenoi – „zeii din Motella”, theoi hoi Perkēnōn „zeii din Perkos (on) 22 etc. Existau însă şi alte denumiri colective care îi regrupau pe aceşti zei unii dintre ei solari sau lunari, fără vreo referire la o anumită zonă terestră, ci mai degrabă la lumea de dincolo. Bunăoară, Mên făcea parte din grupul zeilor subpământeni, theoi katachthonioi, îndeosebi în calitatea sa de protector al mormintelor23. Cea mai concretă modalitate de a indica stăpânirea unui zeu asupra unui teritoriu rămânea însă aceea de a-i ataşa un epitet specific, preamărindu-l uneori prin formule de genul „Mare este (numele divinităţii), cel care stăpâneşte peste (numele locului)”, după care i se indica tipul de miracol pe care îl săvârşise zeul pentru comunitatea în cauză 24 . Se specifica uneori în mod deosebit faptul că zeul îşi manifestase puterea divină (dynamis), care nu trebuia cu nici un chip neglijată, nesocotită sau luată în derâdere25. Şi de asemenea, putea fi indicat sceptrul ca instrument al puterii zeului, prin care acesta de fapt era recunoscut ca un garant al dreptăţii atât în lumea terestră cât şi în cea de dincolo. Aceştia erau în primul rând zei ai dreptăţii nemuritori şi nebiruiţi, de unde şi epitetele frecvente de dikaios / dikaia („cel drept” / „cea dreaptă”)26, athanatos („cel nemuritor”)27 sau aneiketos / invictus / aleiptos („cel neînvins/nebiruit”)28. Epitetele specifice care îi desemnau ca stăpâni erau kyrios29, tyrannos30, katechōn / katechousa31, basileus32, 19

Mitchell, I, 1993, 189. IGSK, 52, 67. 21 Herrmann, Varinlioğlu, 1984, 1-18; Petzl, 1994, 24-25, nr. 16; 25-26, nr. 17; 29-30, nr. 20. 22 Petzl, 1994, 14-16, nr. 7. 23 În Lycaonia şi Cilicia. Lane, 1976, 51-52; Diakonoff, 1979, 166. 24 Îndeosebi în aclamaţiile din zona de est a Lydiei din inscripţiile confesionale sau în alte tipuri de aclamaţii (vezi subcapitolul). Herrmann, 1978, 419-420. 25 Hosios 12; Hypsistos 30; Mên 46, 49; Lairbenos 69; Anaitis 11, 12. 26 Mithra 13 (Mithra dikaios); Hosios 34, 52; Anaitis 11, 12, 22; Mên 44. 27 Hypsistos 33; Hosios 87. 28 Mithra 2 (aneiketos), 5, 6 (invictus); Dioscuri 30 (aleiptois). 29 Hosios 52; Mên 50. Ricl, 2003, 17. Pentru Sozon kyrios, Delemen, 1999, 40. 20

258

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

archegetes33, proestōtēs tes poleōs34, şi aceasta indiferent de gradul de elenizare al cultului. Se putea trece dincolo de limitele fizice, terestre, ale stăpânirii, ajungânu-se în sferele cele mai înalte, la concepţii aproape monoteiste, prin formulări elevate precum „Zeul stăpân care este în veşnicie” 35 , „Cel care este” 36 , „Unicul şi singurul zeu” 37 sau divinitatea „Cea născută din ea însăşi, neînvăţată de nimeni, fără de mamă, neîmpărţită, necuprinsă nici de nume, nici de minte, numită cu multe nume (polionimică)”38. VII.2. Rudele zeilor. Fii, mame şi consoarte Zeii anatolieni nu erau uniţi precum cei ai romanilor, doar prin legături strict „administrative”, legate de funcţionalitatea lor. Tradiţiile mitologice privitoare la interacţiunile existente între aceşti zei indigeni în cea mai mare parte nu au supravieţuit în izvoarele scrise, iar ceea ce putem regăsi pe inscripţii sau reconstitui din punct de vedere iconografic rămâne încă foarte puţin şi de multe ori la stadiul de ipoteză de lucru. Exemplul Kybelei (şi al acolitului său, Attis) a fost unul mai fericit: fiind vorba despre zeitatea cea mai cunoscută din grupul Zeiţelor-Mame anatoliene şi întrucât a fost în mod oficial adoptată, nu numai de către greci, ci şi de romani, astfel de tradiţii mitologice au captat mai mult interesul şi au putut fi astfel consemnate. Sunt situaţii când nu cunoaştem exact tipul relaţiei de rudenie existente între două divinităţi şi nici măcar despre care divinitate anume 30

Mên 49 (Mên Tyrannos); Mên 50. Mên 14: „Mên Artemidoros Axiottenos, stăpânul din Koresa”; Mên 47: „Mis Artemidorou, stăpânul din Axiotta”; Anaitis 11: „Mare este Mama Anaeitis, care stăpâneşte peste Azita, şi Meis Tiamou şi puterea lor!”. 32 Herrmann, 1978, 419: Mên ca stăpân în Dorou kome, Koresa şi Tarsi. 33 Hosios 92. 34 Pentru Artemis Pergaia ca protectoare şi patroană a oraşului Perge (Pergaia 23, 24) sau lui Helios Apollo Lairbenos ca patron al oraşului Motella (Dignas, 2003, 87; Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 36-38, nr. K46 şi 40-41, nr. K50). 35 Hypsistos 68. 36 Hypsistos 90. 37 Hosios 55. 38 Hypsistos 62. 31

Modalităţi de comunicare. Caracteristici ale lumii divine

259

poate fi vorba. Însă ştim că un astfel de raport exista. Astfel, vedem pe o inscripţie descoperită la Ayazviran în Lydia orientală că Artemis Anaitis era înrudită cu un alt zeu, dar putem doar presupune a fi vorba fie despre Mên, fie despre vreun Apollo local, întrucât ea apare în zonă înfăţişată alături de ambii39. Probabil Anaitis era chiar Mēnos tekousa, „cea care l-a născut pe Mên”40. În cele mai multe cazuri aceşti doi zei apar împreună, aveau o origine iraniană comună, beneficiau de un cult comun în sanctuare locale din estul Lydiei: la Kula şi Asarcık pentru Mên Tiamou şi Artemis Anaitis41, iar la Pereudos pentru Mên Ploneates şi Anaitis. În mod similar, nu cunoaştem identitatea reală a Mamei lui Sozon. Ea trebuie să fi fost şi ea una dintre Marile Zeiţe-Mamă anatoliene, asemenea Anaitidei42. Trei dintre divinităţile solare anatoliene, Theos Hypsistos, Hosios kai Dikaios şi Apollon Lairbenos, dispuneau chiar de consoarte. Ele erau divinităţi anonime, la fel ca şi zeii paredri: două dintre acestea sunt definite în funcţie de zeităţile paredre – Thea Hypsiste43 şi Hosia kai Dikaia44 sau, mai simplu, Hosia45 –, iar cea de-a treia este denumită cu un epitet toponimic: Thea Larmene46. VII.3. rugăciunii

Receptivitatea

zeului.

Mântuirea

şi

împlinirea

Caracterul personal al relaţiilor dintre om şi divinitate este confirmat de formularul votiv şi de modul în care se prezintă cererile adresate zeilor. Pentru simplul dedicant, zeii sunt cei care fac ca orice lucru imposibil să devină posibil 47 , sunt cei care cunosc numele şi dorinţa dedicantului chiar dacă acesta nu-şi declină identitatea şi 39

Anaitis 14. Petzl, 1994, nr. 55; CMRDM, I, 2AB; RECAM, III, 110; Diakonoff, 167-169; Veyne, 1986, 259-283. 41 Petzl, III, 1998, 23. 42 RECAM, V, 116. 43 Hypsistos 31. 44 Hosios 56. 45 Hosios 60. 46 Hypsistos 22. 47 Petzl, 1994, 140-141, nr. 122. 40

260

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

plasează doar un simplu naiskos pe pereţii templului – precum la Antiohia Pisidiei în sanctuarul lui Mên Askaenos – sau imagini rupestre anepigrafe ale zeilor cavaleri ori ale Dioscurilor cu „zeiţa pisidiană” în sudul Anatoliei48. Cele mai complexe formule reflectă şi cele mai generoase sau altruiste dorinţe privitoare la semeni. Astfel, la Stratoniceea în Caria, Hekatas mulţumea Zeului Preaînalt şi Divinului „pentru el însuşi, toți ai săi şi pentru vecini” (Hypsistos 97). Doi bărbaţi desăvârşiti (aristoi andres) dedicau în secolul al II-lea, în teritoriul anticului Dorylaion, imagini zeului Celui Sfânt şi Drept şi lui Helios „cel cu degete trandafirii”, cerând „bunăstare trainică pentru izbăvirea tuturor celor din jurul lor” (Hosios 14). Tot aici şi în aceeaşi perioadă Philopator şi Chrestos şi Andreas ridică Dreptăţilor o stelă din marmură „pentru oameni şi pentru bunuri, în urma făgăduinţei” (Hosios 33). În fine, de la Stratoniceea provine şi dedicaţia lui Aelius Hekatomnus, adresată Divinului Stăpânitor şi celui Preaînalt „pentru el şi pentru copii, soție, prieteni, părinți, pentru rudele lor şi pentru cetate” (Hypsistos 90). Inventarul votiv este caracterizat printr-o multitudine de tipuri de solicitări. Dintre nenumăratele tipuri de exemple, le putem selecta pe cele care fac referire la: (a) comunitatea restrânsă, familia, neamurile: „pentru el însuşi şi pentru ai săi” (Hypsistos 12; Hosios 15: Øpὲr aØtoà kὲ tîn ≥d∂wn); „pentru semeni” (Hosios 107: Øpὲr tîn ¢nqr<è>pwn); „pentru sine şi pentru toţi ai lor” (Hypsistos 58 = Hosios 76: Øpὲr Œautîn kaπ tîn e≥d∂wn p£ntwn) „pentru sine şi pentru toţi ai săi” (Hosios 44: Øpὲr Œautoà kaπ tîn ≥d∂wn p£ntwn); „pentru ea însăşi şi pentru copii” (Hypsistos 81: Øpὲr aÙtÁj kaπ tîn t◊knJn); „pentru el însuşi” (Hypsistos 91); „pentru ei înşişi şi pentru cei ai lor” (Hypsistos 94: Øpὲr Œautîn kaπ tîn ≥d∂wn); „pentru ei şi ai lor” (Hosios 29: Øpὲr Œautîn kaπ tîn ≥d∂wn); „pentru copii” (Hosios 16: Øpὲr tîn paid∂wn); Hermes şi Meltine, fiica Meltinei, soţia sa, „pentru fiul (lor) Philippikos”

48

Robert, 1987, 412-416.

Modalităţi de comunicare. Caracteristici ale lumii divine

(b)

(c)

(d)

(e) (f) (g)

261

(Hosios 42: Øpὲr Filippikoà toà u≤oà); „pentru copiii lor şi cei adoptaţi” (Anaitis 8: Øpὲr t◊knwn kaπ qremm£twn); bunăstarea familiei sau a comunităţii sau a unor grupuri sociale şi profesionale: „pentru cele nădăjduite” (Hosios 6: Øpὲr tîn œlp∂dwn); „pentru cei ai lor” (Hypsistos 92, 93; Hosios 36, 37: Øpὲr tîn ≥d∂wn); „pentru el însuşi şi pentru toţi ai săi” (Hypsistos 46; Hosios 31: Øpὲr Œautoà kaπ tîn ≥d∂wn p£ntwn); proprietăţile aflate în posesie: „pentru oameni şi pentru bunuri” (Hosios 33: Øpὲr tîn ¢nqrèpwn kὲ Øpὲr tîn ØparcÒntwn); „pentru izbăvirea tuturor celor ai lor şi pentru fecunditatea roadelor” (Hosios 75: perπ tîn ≥d∂wn p£ntîn swthr∂aj ke karpîn qelespor∂aj); sănătatea semenilor şi izbăvirea de boală sau de primejdii: „pentru izbăvire” (Hosios 3: Øpὲr swthr∂aj); „pentru tămăduirea ochilor și a vederii ei” (Hosios 39: Øpὲr tÁj tele∂hj Ñfqalmîn); „pentru a lor izbăvire şi pentru toți ai lor” (Hosios 10: Øpὲr Œautîn swthr∂aj kaπ tîn ≥d∂wn p£ntwn); „pentru sănătatea şi izbăvirea lui şi a tuturor alor săi” (Hosios 28: Øpὲr Œautoà kὲ tîn ≥d∂wn p£ntwn Øpὲr Øg∂aj kὲ swthr∂aj); „pentru izbăvirea copilului adoptiv şi pentru sine şi toți ai săi” (Hosios 30: Øpὲr toà qr◊yantoj swthr∂aj kaπ Œautoà kaπ tîn ≥d∂wn p£ntwn); „pentru izbăvirea tuturor celor ai lui” (Hosios 74: Øpὲr tîn ≥d∂wn p£ntwn swthr∂aj); sănătatea animalelor şi scăparea lor din primejdii: „pentru izbăvirea vacilor” (Hypsistos 57); comiterea unui păcat sau a unei greşeli impardonabile: „pentru că făcuseră un jurământ fals” (Hosios 1); dreapta judecată a divinităţii: „pentru izbăvirea tuturor celor ai lui” (Hosios 74: Øpὲr tîn ≥d∂wn p£ntwn swthr∂aj). VII.4. Porunci, viziuni, epifanii, oracole

Majoritatea inscripţiilor dedicate zeilor solari şi lunari microasiatici pe care i-am avut în vedere datează din perioada târzie a Principatului, adică cea a secolelor al II-lea şi al III-lea. Ele fac dovada unei noi mentalităţi religioase proprii unui păgânism revitalizat, numit

262

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

uneori şi „cel de-al doilea păgânism”. Transformările care s-au produs în această perioadă din punct de vedere conceptual şi psihologic au fost reliefate de Michel Meslin49, Ramsay MacMullen50, Robin Lane Fox51, Jacques Flamant52, Paul Veyne53 sau Jean Bayet54. Cea mai interesantă mărturie privind utilizarea unui nou limbaj religios comun, plurivalent, specific filosofiei religioase a epocii55, un veritabil „limbaj al zeilor” – după cum l-a denumit Robin Lane Fox în lucrarea sa monumentală dedicată relaţiilor dintre păgâni şi creştini începând cu sfârşitul dinastiei Antoninilor56 – o reprezintă inscripţia desoperită la sfârşitul secolului al XIX-lea pe locul unui mic oraş din nordul Lyciei, Oinoanda. Conţinutul acestei inscripţii îl regăsim parţial reprodus în Instituţiile divine ale lui Lactanţiu57, precum şi în textul al 13-lea dintr-o colecţie de oracole alcătuită în secolul al V-lea cunoscută sub denumirea curentă de Teosofia de la Tübingen58. Epigrafa a fost cu grijă plasată pe altar încastrat în partea superioară a zonei de nord-est a zidului ce datează din perioada elenistică, de-a lungul scărilor perimetrului de incintă, în dreapta intrării către unul dintre turnurile de apărare, astfel încât primele raze de la răsăritul soarelui să cadă exact deasupra altarului. Ea reprezintă răspunsul hexametric dat de oracolul lui Apollo

49

Meslin, 1974, 289-314. MacMullen, 1987, 87 sqq. 51 Lane Fox, 1997, 179 sqq. 52 Pietri, Flamant, 1995, 22-38. 53 Veyne, 2001, 281 sqq.; 1986, 259-283. 54 Jean Bayet, 1957, 169 sqq. 55 Mitchell, II, 1993, 44. 56 Lane Fox, 1997. 57 Lactantius, Instituţiile divine, I, 7, 1 (ed.rom., p. 35): „Chiar Apollo, pe care – în afara celorlalţi – ei îl consideră divin şi prevestitor în cel mai înalt grad, aflându-se la Colofon, unde – gândesc – plecase din Delfi atras de plăcuta Asie, unuia care întreba cine sau ce reprezintă de fapt Dumnezeu, i-a răspuns prin douăzeci şi unu de versuri, a căror idee este aceasta: «Născut din el însuşi, neînvăţat de cineva, fără mamă, de neclintit, necuprins nici în nume, nici în cuvânt, locuind în foc, acesta este Dumnezeu, în timp ce noi nu suntem decât o mică parte a lui Dumnezeu, îngerii lui».” 58 des Places, ANRW, II, 17.4, 1984, 2301-2302; Mitchell, II, 1993, 43-44; Robert, 1971, 597-603 şi urm.; Lane Fox, 1997, 179-181; Milner, Smith, 1994, 73-74. 50

Modalităţi de comunicare. Caracteristici ale lumii divine

263

din Claros în privinţa naturii Zeului Suprem59. Louis Robert îi redă o excelentă traducere în franceză: „Né de lui même, à la sagesse infuse, sans mère, inébranlable, ne comportait pas de nom, aux noms multiples, habitant du feu, voilà ce qu’est Dieu. Mais nous sommes une parcelle de Dieu, nous anges-messagers. À ceux qui interrogent au sujet de Dieu, pour savoir quel est son être il a déclaré l’Éther, dieu qui voit tout; c’est vers lui qu’il faut porter ses regards, et prier, le matin, en regardant vers l’Orient”60. La prima vedere, s-ar putea crede că este vorba doar de o simplă coincidenţă, însă similitudinea dintre această concepţie şi cea referitoare la Zeul Preaînalt este evidentă. Percepţia divinului în maniera la care se referă oracolul de la Oinoanda, puternic influenţată de perspectivele teologice şi cele ale filosofiei religioase a epocii – îndeosebi stoicismul târziu, neopitagorism şi neoplatonism – era însă perfect compatibilă cu cea a lui Theos Hypsistos. Această realitate este probată de o altă descoperire surprinzătoare: existenţa unei epigrafe pe un alt altar situat chiar dedesubtul celui amintit anterior, care prezenta un fel de nişă pentru plasarea unor candele/lămpi/opaiţe de cult 61 . Inscripţia a putut fi reconstituită după cum urmează: Crwmatπj Qeù `Uy∂stJ tÕn lÚcnon eÙcˇn¹, cu alte cuvinte, Chromatis şi-a îndeplinit făgăduinţa dată zeului aprizând o lumină. Interesant este că o epigrafă de la Sariçam, descoperită la nord de anticul oraş lydian Magnesia ad Siplylum aminteşte şi ea de lucnay∂ai, candelele dedicate zeului în cadrul unei sărbători locale. În privinţa numelui purtat de această persoană, Robin Lane Fox consideră că este vorba despre „un nume de femeie în privinţa căruia exista tendinţa de a fi atribuit fostelor sclave sau copiilor acestora”; aşadar, un nume atribuit unei persoane de origine modestă62. Însă acest fapt nu ar însemna în mod necesar faptul 59

Lane Fox, 1997, 180-181; Athanassiadi, 1992, 54. Robert, 1971, 602; vezi şi traducerea în franceză din lucrarea lui Lane Fox, 1997, 180. 61 Hall, 1978, 263-267; Lane Fox, 1997, 181. 62 Mitchell, II, 1993, 44. 60

264

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

că Chromatis ar fi fost creştină. Datele de care dispunem nu indică acest lucru. Ceea ce este iarăşi surprinzător la Oinoanda este faptul că orientarea şi modul de amplasare ale altarelor, precum şi conţinutul oracolului, indică direcţia unde trebuiau să se îndrepte rugăciunile adoratorilor: locul în care primele raze ale soarelui atingeau zidul elenistic63. Acest tip de rugăciune îndreptată spre Răsărit era curentă la popoarele orientale, la perşi de exemplu – după cum ne informează Tertulian64 –, dar şi la unii filosofi precum Socrate65 sau Apollonios din Tyana, despre care Filostrat ne încredinţează că, în calitatea sa de preot al unei divinităţi solare îndeplinea în fiecare dimineaţă anumite practici oculte, deprinse probabil sub influenţa brahmanilor sau a magilor66. Oracolul din Oinoanda a fost compus într-o perioadă prolifică pentru oracolele microasiatice, care este cuprinsă aproximativ între 150 şi 250 d.Hr. Mai puţin rodnică s-a dovedit pentru oracolul de la Delfi. În mod constant, unele funcţii de preoţi sau profeţi ai cultului lui Apollo erau deţinute şi de unii filosofi platonici, stoici sau pitagoreici67. Unul dintre aceşti învăţaţi era şi Plutarh, multă vreme preot al lui Apollo la Delfi. Referindu-se la natura divinităţii, considerată unică, neatinsă şi pură el afirma următoarele: „Dar divinitatea există – nu mai este necesar să o spunem – şi existenţa divinităţii nu este raportată la un anume reper temporal. Ea este eternă, imuabilă, în afara timpului neatinsă de vicisitudini, nu presupune noţiunea de «anterior», nici pe aceea de «posterior», nici «viitorul», nici «trecutul», nici «bătrâneţea», nici «tinereţea». Fiinţa divinităţii, unică fiind, cuprinde într-un prezent unic toată durata timpului etern. Şi numai ceea ce există în acest fel există şi în realitate (ontos). Fără naştere, fără viitor, fără început şi fără sfârşit. Iată prin urmare de ce oamenii care o cinstesc se cuvine să i se adreseze prin cuvintele «tu eşti» sau chiar aşa cum procedau unii odinioară «tu eşti unul»”68. 63

Lane Fox, 1997, 181; Mitchell, I, 1993, 181. Tertulian, Apologeticul, XVI, 9. 65 Hamman, ANRW, II, 23.2, 1980, 1200. 66 Filostrat, Viaţa lui Apollonius din Tyana, I, 16; I, 18; I, 25-26. 67 Lane Fox, 1997, 209. 68 Plutarh, Despre E de la Delfi, 20 (393 A-B) (ed.rom., p. 90-91). 64

Modalităţi de comunicare. Caracteristici ale lumii divine

265

Concepţii legate de existenţa şi natura unei asfel de zeităţi supreme unice încep să se manifeste cu timiditate mai întâi în filosofie, cu precădere în operele gânditorilor presocratici. Prima referinţă de acest gen o reprezintă afirmaţia lui Xenofan din Colofon, care la sfârşitul secolului al VI-lea î.Hr. spunea că: „Unul este Dumnezeu cel mare între Dumnezeu şi oameni; / Nu seamănă cu muritorii nici la trup, nici la gândire” 69. Formula postulată de Xenofan şi utilizată şi de alţi autori păgâni privitoare la unicitatea dumnezeirii însemna doar recunoaşterea superiorităţii unei anumite divinităţi în raport cu celelalte şi caracteristicile sale excepţionale care îl definesc70. Nu reprezenta nici pe departe o afirmare a unui monoteism strict de tipul celui iudaic, însă se creau premisele unei ierarhizări a lumii sacrului, după reguli destul de stricte, pe care o vom întâlni în filosofia păgână a primelor secole creştine. O concepţie similară asupra naturii dumnezeirii a fost ulterior dezvoltată de Platon şi discipolii săi, Xenocrate din Calcedon şi Aristotel71. În legătură cu natura divinităţii, rolul acesteia şi scopul existenţei umane, Cicero şi apoi Diogenes Laertios amintesc concepţiile lui Platon, cel care susţinea imaterialitatea, incognoscibilitatea, caracterul neschimbător şi nepieritor al divinităţii şi sufletului omenesc 72 ; divinitatea e unică, sursă şi cauză a întregii creaţii, având o formă sferică, identificată cu principiul binelui 73 . De aceea scopul fiecărui 69

Clement din Alexandria, Stromatele, V, 109, 1 (ed.rom., PSB p. 373); Burkert, 1985, 305-337; Ustinova, 1999, 218. 70 Edwards, 1991, 223-226. 71 Aristotel, Metafizica, 12, 7, 20-25 (1072 b); 12, 5, 15 (1074 b); 12, 10, 35 (1076 a); Cicero, De la nature du dieux, I, 13 (p. 13, ed. Appuhn); Xenocrates arăta că acest zeu preaînalt ce poate fi denumit Zeus reprezintă a unitate, monas, iar zeii olimpieni pot fi asimilaţi cerului şi stelelor; cf. Burkert, 1985, 330-331. 72 Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, III, 77 (ed.rom. p. 143): „Platon susţine că divinitatea, ca şi sufletul, nu-i corporală; numai astfel ea este nepieritoare şi nu este supusă schimbărilor. Cum am mai arătat, el afirmă că ideile sunt cauzele şi principiile prin care lumea obiectelor naturale este ceea ce este”, iar timpul „a fost creat ca o imagine a eternităţii” (ibidem, 73); vezi şi Platon, Theaitetos, 176 b; Cicero, De la nature du dieux, I, 12 (p. 37, ed. Appuhn). 73 Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, III, 72 (ed.rom., p. 142): „Divinitatea este cauza întregii creaţii, întrucât binele, prin natura lui, este făcător de

266

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

individ trebuie să fie acela de a deveni aidoma divinităţii, de a se identifica cu aceasta74. Acesta va constitui peste secole şi un deziderat al neoplatonicilor şi neopitagoreicilor, devenind în cele din urmă o concepţie filosofică obişnuită, adoptată şi de creştini 75 . Astfel, nu întâmplător Plotin considera că „«punctul final» şi scopul [vieţii] erau să se unească şi să stea mereu aproape de Zeul cel mai presus de toate”, după cum arăta biograful său, Porphyrios76. Stoicii considerau divinitatea ca un foc creator, datorită căruia universal se purifică periodic în urma unei conflagraţii universale77. Era vorba despre o divinitate eminamente solară, căci pentru Cleantes din Assos (cca 331–cca 232 d.Hr.) şi discipolii săi, Soarele era nu doar centrul lumii, conducătorul universului, Raţiunea diriguitoare, ci mai ales domnul şi stăpânul lucrurilor, Regele prin excelenţă 78 . Aceeaşi titulatură regală i-o conferă Seneca lui Iupiter, pe care-l prezintă ca justiţiar, „conducător şi paznic al universului”, „sufletul şi spiritual lumii”, stăpânul acesteia, autor al Creaţiei, din care motiv i se potriveşte orice apelativ, mai cu seamă cel de Providenţă, întrucât „poartă de grijă acestei lumi”79. Contemporanul său Plinius cel Bătrân, cu toate că nu aderase la filosofia Porticului, prezintă Soarele ca principala divinitate care guvernează pământul, stelele şi cerul, inteligenţa lumii întregi, dar şi principalul diriguitor al naturii înseşi80. Împăratul-filosof Marcus Aurelius, promotor al stoicismului târziu, în cugetările sale îşi exprima convingerea că: „Toate creaturile sunt coordonate laolaltă şi tind la armonia aceleiaşi lumi. Compusă din bine, iar ceea ce este cel mai bun este cauza naşterii cerului; căci cauza celui mai frumos dintre lucrurile create este cel mai bun dintre lucrurile inteligibile. Şi cum divinitatea este de acest soi, şi universal, care e cel mai frumos dintre lucruri, este asemănător cu ceea ce este cel mai frumos, el nu va semăna cu nimic creat, ci numai cu divinitatea”. 74 Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, III, 78. 75 Stander, EChr, 1999, 804-805. 76 Porphyrios, Viaţa lui Plotin, 23 (ed.rom., p. 149). 77 Stander, Echr, 1999, 1089-1091. 78 Grimal, 1992, 110; 121. 79 Sénèque, De la providence, I, 1 (p. 10, ed. Waltz); idem, Naturales quaestiones, II, 42, 3; II, 43, 1; II, 45 (p. 48, ed.rom.). 80 Plinius, Naturalis historia, II, 12-13 (ed.rom., p. 31).

Modalităţi de comunicare. Caracteristici ale lumii divine

267

toate aceste corpuri există o lume, o substanţă materială, o lege, o raţiune comună tuturor fiinţelor conştiente şi un ideal de perfecţiune pentru toate fiinţele acestea înrudite şi împărtăşite din aceeaşi conştiinţă universală”81. Un pas mai departe a fost făcut de către filosofii neopitagoreici şi neoplatonici o dată cu începutul Principatului. Neopitagoreicii susţineau ideea că divinitatea era una îndepărtată, aflată deasupra a tot ceea ce este limitat într-o asemenea măsură încât nu putea intra niciodată în legătură lucrurile materiale. De aceea considerau că aceasta trebuia adorată din punct de vedere spiritual, insistând asupra necesităţii păstrării unei vieţi pure, idee care de altfel era destul de răspândită în epocă, în paralel cu altele care insistau asupra aspectelor morale ale vieţii religioase. În plus, ei admiteau şi existenţa demonilor82. Se poate pune însă problema impactului pe care l-au avut aceste interpretări filosofico-religioase în rândul diverselor categorii ale societăţii şi în ce măsură ele reflectă perspectivele acestora asupra lumii celeste. Oracolele precum cele de la Claros şi Didyma nu erau destinate unei minorităţi savante şi restrânse numeric, ci, dimpotrivă, unui public destul de numeros, întrucât în fiecare an veneau la aceste temple delegaţii ale oraşelor importante din Orient şi din întreg imperiul, până la frontiera scoţiană sau cea danubiană, precum şi familii întregi de pelerini sau indivizi izolaţi. Unele dintre răspunsuri erau gravate pe pereţii templelor83. Toate indiciile duc la concluzia că la Oinoanda cele două altare nu erau plasate în acelaşi loc în mod întâmplător, ci Chromatis a adăugat altarul având cunoştinţă în mod categoric de conţinutul oracolului teologic şi l-a identificat pe acel zeu atotcunoscător cu al său Theos Hypsistos păgân84, întrucât „There is every reason to believe that the oracle and the dedication together identify one of the outdoor 81

Marcu Aureliu, Către sine însuşi, traducere de Şt. Bezdechi, Tipografiile Române Unite, Bucureşti, 1922, p. 89. 82 Stander, EChr, 1999, 804-805. 83 Mitchell, II, 1993, 44-45; Lane Fox, 1997, 188-190; MacMullen, 1987, 48-49, 118119, 122-123, 147. 84 Lane Fox, 1997, 187.

268

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

shrines of a ‘Hypsistarian sect’, whose beliefs and practices overlapped substantially with contemporary Jewish and Christian practices”85. Era vorba despre aceeaşi divinitate transcendentă, abstractă şi anonimă (pentru că nu era „cuprins nici în nume, nici în cuvânt”), stăpân al tuturor lucrurilor, a celor divine şi celor umane, precum îl denumeşte pe Iupiter cel Preaînalt sau Iupiter Summus Exsuperantissimus o celebră inscripţie de la Apulum, un adevărat stăpân suprem al tuturor lucrurilor divine şi umane şi arbitru al destinelor86. Întrucât deţinea poziţia supremă şi era numit pantokrator sau Atotputernic în inscripţiile bosporane şi în izvoarele literare (Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa şi Epifanie din Salamina), acest zeu Preaînalt a fost identificat cu zei similari ca funcţie, poziţie şi putere – Iupiter sau Zeus –; însă toată această denumire era doar aparentă, după cum a subliniat-o şi Celsus: „N-are nici o importanţă faptul că Dumnezeu e numit Cel preaînalt sau Zeus, cum îi zic elinii, sau simplu «Zeul», cum îi spun indienii, sau «Oarecarele», cum îi spun egiptenii” 87 . Poate că şi din această cauză multe dintre inscripţiile microasiatice îl denumesc fie Theos Hypsistos, fie Zeus Hypsistos. Faptul că zeul putea fi denumit în nenumărate moduri, după cum ne arată oracolul, atestă una dintre cele mai răspândite practici, dar în acelaşi timp şi dificil de înţeles, pe care Ramsay MacMullen, precum şi alţi istorici o denumesc polionimie, care presupunea printre altele şi utilizarea unor formule ternare în vederea echivalării divinităţilor datorită atributelor lor specifice 88 . Noţiunea de polionimie este însă strâns legată de cea a zeului anonim, întrucât se considera că zeul era prea măreţ pentru a putea fi cuprins într-un nume89. Astfel, avem un 85

Mitchell, II, 44. IDR, III/5.1, 231=CIL, III, 1090=ILS, 2998; Sanie, 1978, 1113-1114. 87 Origen, Contra lui Celsus, I, 24 (PSB 9, p. 48). Vezi şi M. Simon, Jupiter-Jahvé, în Numen, 23, 1976, 1, p. 40-66. 88 MacMullen, 1987, 146. 89 Interesante sunt în acest sens şi comentariile editorului versiunii franceze a textului origenian, publicate în colecţia „Sources Chrétiennes”, privitoare la acest pasaj şi la polionimie, cu paralelisme în concepţiile platonice şi stoice, isiace, orfice sau hermetice. Origène, Contre Celse, introduction, texte critique, traduction et notes par Marcel Borret, I, SC, 132, Les Éditions du Cerf, Paris, 1967, p. 135. 86

Modalităţi de comunicare. Caracteristici ale lumii divine

269

Helios Theos Hypsistos la Pergam 90 , Apollo Lairbenos Theos Hypsistos la Hierapolis (azi Bandilar) în Frigia 91 , Zeus Hypsistos Brontaios la Miletupolis în Mysia92, Theos Hypsistos epekoos Helios la Amastris în Paflagonia93 , Theos Hypsistos ouranios94 la Sahin în Fenicia sau chiar Zeus Helios Mithra agios Hypsistos epekoos Tourmasgades la Dura în Siria95. De multe ori divinităţii sunt adăugate epitete precum epekoos („cel care ascultă rugăciunea” sau „cel milostiv-ascultător”), epouranios („stăpân al cerurilor”), megalos („cel mare” sau „măreţul”), pantokrator („atotputernic”), soter („salvatorul”) pentru a-i spori puterile zeului. Astfel de caracterizări nu sunt însă întâlnite doar la cel Preaînalt, ci şi la alte divinităţi din lumea grecoromană, însă cu precădere la cele de origine orientală. Un exemplu interesant în privinţa acestor atribute ne este dat de o inscripţie – într-o oarecare măsură asemănătoare celei de la Apulum – descoperită la Kalecik, în nordul Galatiei, în care se arată că anumite construcţii au fost efectuate „pentru măreţul zeu, cel Preaînalt şi stăpân al cerurilor, pentru sfinţii săi îngeri şi pentru casa sa adorată de rugăciune”96. Uneori zeul este sincretizat cu numeroase divinităţi locale, de unde şi numeroasele sale particularisme. La Büyük Nefes un neguţător din Ancyra şi Tavium, Karpos, probabil de origine evreiască, îi dedică zeului un monument, în urma făgăduinţei făcute97, ceea ce ridică semne de întrebare în privinţa unei eventuale identificări a divinităţii în cauză cu Zeus Tavianus, amintit atât de Strabon în privinţa localităţii omonime98, cât şi de inscripţiile din Galatia99 sau din Dacia100. 90

IP, 330. Colpe, Löw, în RAC, XVI, 1994, 1051. 92 IGSK, 26/I, 5. 93 IstForsch, 39, Am 1b. 94 Într-o inscripţie dedicată Qeù Øy∂stJ oÙran∂J Øp£tJ kaπ ¢nikˇtJ M∂qrv. TMMM, II, 5. 95 Robert, CRAI, 1968, 594. 96 RECAM, II, 209B; inscripţia datează probabil, după părerea lui S. Mitchell, din secolul al III-lea d.Hr. (?). 97 RECAM, II, 418. 98 Strabon, Geografia, XII, 5, 2 (ed.rom., p. 135): „Trocmii deţin părţile din vecinătatea Pontului şi Cappadociei. Acestea sunt cele mai puternice ţinuturi din câte le guvernează galaţii. Trocmii şi-au zidit aici trei fortăreţe; una este Tavion, piaţa de 91

270

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

În Mysia, Zeul Preaînalt a fost identificat cu o divinitate frigiană a vremii şi fenomenelor atmosferice, Zeus Bronton, invocat ca zeitate a fertilităţii de către ţăranii mysieni, bitinieni şi frigieni101. Însă pe lângă caracterul agricol atribuit acestei divinităţi, în Frigia, cel Preaînalt este şi un zeu abstract, moral şi anonim, precum erau multe dintre divinităţile locale; şi aceasta întrucât nu există nici măcar o inscripţie frigiană care să-l menţioneze prin identificarea cu Zeus, ci numai sub denumirea de Theos Hypsistos102. Pe stela de la Miletupolis, acest zeu suveran are ca simboluri ale puterii sceptrul şi fulgerul. De asemenea, alături de el se află acvila (vulturul), ca „încarnare, substitut sau mesager al celei mai înalte divinităţi uraniene şi al focului ceresc, soarele” 103 ; or, tocmai am remarcat identificarea lui Theos Hypsistos cu o divinitate solară şi a înălţimilor prin excelenţă, o zeitate a luminii, numită de asemenea în oracolul de la Oinoanda „Focul Eterat”. Un Zeus Aitherios este atestat în inscripţiile de la Mytilene şi Milet, în timp ce un alt oracol de la Didyma, menţionat în textul al 14-lea al Teosofiei de la Tübingen ca răspuns dat unui anume Teophilus, vorbeşte de asemenea despre această divinitate supremă, care rezidă dincolo de sferele cereşti, un foc nesfârşit, veşnic în mişcare, o nemărginire necunoscută nici măcar zeilor şi numită Focul Eterat, în mod similar oracolului de la Oinoanda104. Artemidor din Daldis îl va include în a sa Oneirokritika, probabil sub influenţa platonismului mediu, Focul Eterat printre negoţ a locuitorilor din partea locului, unde se află statuia colosală din aramă a lui Zeus şi sanctuarul lui cu drept de azil”. 99 La Ancyra, ca Zeus megistos Taenos şi Zeus Taouianos. 100 Două dintre acestea provin de la Apulum şi una de la Napoca, dedicate lui Iupiter Optimus Maximus Tavianus de celtici de origine microasiatică; ele au fost analizate de Adrian Husar, 1999, 261-262. 101 IGSK, 26/I, 5. 102 Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 1990, 2035. 103 DS, III, 475. 104 Robert, CRAI, 1971, 605: «Il existe, résidant bien au-dessus de l’enveloppe supracéleste, un feu illimité, toujours en mouvement. Éternité sans bornes: les bienheureux (c’est-à-dire les dieux) ne peuvent le connaître, à moins que lui, Souverain Père, quandil en a ainsi jugé dnas son conseil, en se donne lui-même à voir». Voir des Places, ANRW, II, 17.4, 1984, 2300-2304; Mitchell, II, 1993, 43-44.

Modalităţi de comunicare. Caracteristici ale lumii divine

271

divinităţile olimpiene, alături de Zeus, Hera, Afrodita Ourania, Artemis, Apollo, Athena105. Era un semn oniric favorabil, opus morţii, o aluzie la doctrina eterului ca izvor al sufletului şi al vieţii înseşi106. VII.5. Îngeri, zei, demoni. Ierarhii divine Ideea existenţei unor entităţi protectoare, necorporale care să reprezinte mesagerul divinităţii este întâlnită atât în mediile păgâne, cât şi în cele evreieşti şi creştine107. O adeptă a lui Sabazius este înfăţişată pe mormântul Vibiei din catacomba lui Praetextatus alături de îngerul său bun – angelus bonus108. Însuşi Mithra era identificat la început în zoroastrism cu un yazata, un fel de înger, o putere a luminii ce luptă de partea lui Ahura-Mazda, cel care întruchipa principiul binelui şi divinitatea supremă prin excelenţă. Îngerii (ebr. malahim = „mesageri”) aveau facultatea de a progresa în bine sau de a se îndrepta spre rău – devenind astfel malefici (ebr. shedim sau mazikim = „fiinţe dăunătoare”) 109 . Angelolatria a devenit deseori motiv de dispută între farisei şi saducei, ultimii respingând existenţa îngerilor110. După unele opinii, chiar şi mozaismul arhaic nu conţinea referiri la îngeri, iar „o teorie a îngerilor se elaborează abia în perioada exilului babilonian, probabil sub înrâurirea magilor chaldei şi poate nu cu totul independent de tradiţia avestică din Iran, unde o noţiune aproximativ similară (fravashi) exista demult”111. În mediul păgân al primelor secole creştine, sub influenţa unor tendinţe de natură teologică şi filosofico-religioasă din epocă, încep săşi facă din ce în ce mai mult simţită prezenţa anumitor idei legate de percepţia lumii divine ca o societate ierarhizată, populată de fiinţe intermediare, angelice sau demonice, însărcinate cu supravegherea 105

Artemidoros, Carte de tălmăcire a viselor, II, 17, 34 (ed.rom., p. 153). Artemidoros, Carte de tălmăcire a viselor, II, 17, 35. 107 Pippidi, 1969, 267-281; DJE, 35-37; Sanie, 1981, 149 pentru inscripţiile de la Viminacium şi Ostia. 108 Turcan, 1998, 370. 109 Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 3; DCI, 180-181; DMG, 321-323. 110 Faptele Apostolilor, 23, 7-8. 111 Kernbach, 1984, 84; o opinie similară în Macrea, 1969, 374. 106

272

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

diferitelor regiuni ale universului, dar care puteau interveni şi în viaţa individului în calitate de mesageri ai voinţei divine, de mediatori, transmiţând poruncile care emanau de la o putere divină supremă, prin intermediul viziunilor onirice sau a epifaniilor sau pedepsindu-i uneori pentru delicte morale112. Astfel de fiinţe supranaturale aveau şi calitatea de justiţiari în relaţia cu oamenii, devenind „îngeri de foc” invocaţi pentru a abate mânia divină şi a răzbuna nedreptăţile113. Rolul de îngeri ai dreptăţii era preluat în anumite cazuri, îndeosebi în zona anatoliană chiar de către unele divinităţi solare, precum Apollo sau Hosios kai Dikaios 114 . De asemenea, Mithra, cunoscut pentru calitatea sa de mediator, dar şi de zeu salvator cu atribute solare115, este invocat aici ca divinitate a dreptăţii într-o inscripţie descoperită la Tyana (Mithra 13) 116 . Însă o dată cu prezenţa tot mai pregnantă a doctrinelor care promovau nemurirea în plan astral, a exegezelor stoice şi neoplatonice, precum şi a unor puternice tendinţe henoteiste, rolul de divinitate a dreptăţii care media în relaţia dintre lumea divină şi cea terestră şi conducea sufletele către sferele celeste i-a revenit unei divinităţi solare supreme atotputernice şi universale (kosmokrator), identificată în ultimă instanţă cu Helios 117 . Însă acesta nu mai era doar Helios pantepoptes din epopeile homerice şi nici nu mai putea fi echivalat cu Sol indiges specific religiei romane tradiţionale, ci căpătase înfăţişarea unei divinităţi de tip oriental, fiind denumită prin urmare Sol invictus118. 112

MacMullen, 1987, 96-105; 132-139; Brenk, ANRW, II, 16.3, 1986, 2068-2145; Cumont, 1915, 159-182; Smith, ANRW, II, 16.1, 1978, 425-439. 113 Sheppard, 1980-1981, 86, nr. 7, la Kidrama, în Caria. Un alt exemplu este cel oferit de Plutarh, care vorbeşte despre existenţa unor daimoni justiţiari, „neiertători, răzbunători ai sângelui vărsat, deoarece aceştia întreţin amintirea unor anumite crime din vechime care nu pot fi date uitării” (Plutarh, Despre părăsirea oracolelor, 15 (418 B-C)). 114 Sheppard, 1980-1981, 78-86, nr. 1-6; IGSK 52, 19; RECAM II, 44 şi 242. 115 Pentru o comparaţie doctrinară cu creştinismul, vezi Lease, ANRW, II, 23.2, 1980, 1306-1332. 116 IGSK, 55/1, 34 = TMMM, II, nr. 3, p. 91 = CIMRM, I, 18. 117 Cumont, 1949, 171-188 şi 289-293; Cumont, DAGR, IV.2, 1375-1377; Cumont, 1913, 447-479; Tantillo, 2003, 46; Segal, ANRW, II, 23.2, 1980, 1349; Halsberghe, 1972, 82. 118 Iliada, 3, 277; Odiseea, 12, 323.

Modalităţi de comunicare. Caracteristici ale lumii divine

273

În viziunea teologilor şi a filosofilor păgâni ai vremii, îndeosebi cei neoplatonici şi stoici, el era nu numai astrul ca atare, ci ajunsese un demiurg universal, un cârmuitor al lumii, un foc eteric, o putere raţională, o „lumină inteligentă”, ale cărui raze reprezentau vehiculele prin care sufletul se înălţa în înălţimile celeste119. În viziunea creştină, în cadrul împărăţiei cereşti, orânduită ca o societate strict ierarhizată 120 şi dominată de chipul radios al Judecătorului divin, în multe cazuri chiar îngerii – numiţi uneori duhuri sau puteri121 – sunt cei însărcinaţi să îndeplinească o serie de atribuţii, de funcţii cosmice universale, slujind astfel voinţei divine, preamărindu-l pe Dumnezeu, având grijă de bunăstarea oamenilor, veghind asupra pocăinţei lor, amintindu-le de finalitatea vieţii pământeşti şi scopul mântuirii, rugându-se împreună cu cei împovăraţi şi ducând rugăciunile credincioşilor în ceruri şi nu în ultimul rând, servindu-le acestora ca exemplu demn de urmat122. Spre deosebire de îngerii căzuţi sau nelegiuiţi, care încearcă să ducă la pierzare sufletele oamenilor 123 , cei îngerii buni devin în creştinism mesagerii care duc sufletele credincioşilor pentru a înfăţişa înaintea Judecătorului. De îndată ce sufletele sunt aduse de către îngeri în Rai, ele sunt întâmpinate de către sfinţi124. Într-unul dintre apocrife, Apocalipsa lui Pavel, cei însărcinaţi de către Dumnezeu să aducă în ceasul de pe urmă sufletele drepţilor înaintea Judecătorului suprem sunt denumiţi îngerii dreptăţii sau îngerii sfinţi şi au chipul strălucitor ca soarele 125 . Tot aici, arhanghelul Mihail sau „îngerul testamentului” 119

Cumont, 1949, 179-180; Cumont, 1913, 461-463; Mitchell, II, 1993, 44 şi 51; Athanassiadi, 1992, 50 şi 53; CAH, XI, 2000, 927 şi 936; compară şi cu Clement din Alexandria, Protrepticul, II, 25, 3-4 (PSB, 4, p. 86) şi Lactanţiu, Instituţiile divine, I, 7, 1; VII, 13, 5-8. 120 Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele divine, 6-9: serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, puteri, stăpânii, începătorii, arhangheli şi îngeri; vezi şi exemplele din literatura paulină: W.S. Babcock, 1999, 53-54. 121 Didim din Alexandria, Despre Duhul Sfânt, 56: prin duhuri înţelegându-se puterile cereşti şi raţionale numite curent în Scriptură îngeri şi puteri. 122 Babcock, 1999, 54. 123 Apocalipsa lui Pavel, 14, 1-6. 124 Leclercq, DACL, IV.1, col. 1268; WDM, p. 37-38. 125 Apocalipsa lui Pavel, 12, 1.

274

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

asistă la dreapta judecată a lui Dumnezeu alături de miile de îngeri, ceilalţi arhangheli, heruvimii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni amintiţi şi în Apocalipsa lui Ioan126. În privinţa lui Theos Hypsistos, Hosios kai Dikaios, Apollo Lairbenos et Mên remarcăm anumite aspecte interesante, care se suprapun unor tendinţe de natură teologică şi filosofico-religioasă din epocă127. Întrucât era vorba despre un zeu îndepărtat, situat dincolo de sferele celeste şi la limita cognoscibilului, el comunica/lua contact cu adoratorii prin modalităţi specifice: (1) Prin intermediul unor viziuni onirice nocturne; unele epigrafe de pe monumente menţionează formula kat¦ Ônar la Pergam (Hypsistos 67) 128 , Tralleis în Caria (Hypsistos 117) 129 , Miletupolis în Mysia 130 , Arvalia de lângă Efes (Hosios 12), Laodikeia Katakekaumene (Hosios 70) sau Nikomedeia în Bitinia131; (2) Cu ajutorul unui profet: profˇthj toà ¡giwt£tou Qeoà `Uy∂stou (Hypsistos 12a, 53; Hosios 93) 132; rolul acestor profeţi a fost subliniat îndeosebi pentru întreaga zonă de vest a Asiei Mici, fie că era vorba despre culte solare autohtone (Hosios kai Dikaios) 133 , fie de concepţii religioase alogene care au preluat anumite cutume locale (cazul montaniştilor)134; 126

Ibidem, 14, 7; Apocalipsa lui Ioan, 4, 10. Vezi Brenk, ANRW, II, 16.3, 1986, 2068-2145; Cumont, 1915, 159-182. 128 IP, 331. 129 IGSK, 36/I, 14. 130 IGSK, 26/I, 5. 131 IstForsch, 14, 37. 132 Cumont, RE, IX, 1916, col. 447. 133 La Temrek, lângă Borlu (Lidia), o inscripţie dedicată Îngerului cel Drept şi Sfânt aminteşte de mijlocirea profetului Alexandros din Saittai; cf. Sheppard, 1980-1981, 90-91, nr. 9. Pentru Hosios kai Dikaios în ipostaza de înger al lui Helios, vezi şi IGSK 52, 19. Dedicaţia adresată către Hosios kai Dikaios datează din sec. I d.Hr. şi provine de la Hadrianoutherai, din Mysia centrală. Asemenea cazuri, în care divinitatea frigiană apare alături de zeităţi solare similare precum Helios sau Apollo se regăsesc şi pe alte inscripţii ca cele din nordul Galatiei, la Karahoca, în districtul Hayamana (RECAM II, 242), şi Yukari Dudaş (RECAM II, 44). Interesante sunt în acest sens şi comentariile lui Stephen Mitchell în op.cit., p. 25-26. 134 Mitchell, II, 1993, 46-47. 127

Modalităţi de comunicare. Caracteristici ale lumii divine

275

(3)

Prin mijlocirea puterilor celeste, a mesagerilor divini sau îngerilor, care formează o ierarhie destul de strictă compusă mai întâi din zeii propriu-zişi cu rol de mesageri (qeÕj ¥ggeloj = „zeu mesager”, îndeosebi Apollo şi Hermes), divinităţi angelice (qe∂on ¢ggelikÒn = „mesager divin” sau ¥ggeloj tîn qeîn = „mesager al zeilor” la Stratoniceea, Kidrama sau Lagina în Caria) 135 , care se manifestă / se arată / se fac cunoscute pământenilor prin intermediul unor epifanii, precum o demonstrează existenţa unui megas theios epiphanes ce apare alături de Theos Hypsistos şi Thea Larmene într-o dedicaţie datând din secolul al II-lea de la Borlu (Lydia) 136 . În fruntea acestei ierarhii divine subordonate Zeului Preaînalt pare a se situa o Divinitate Regală, cu posibile influenţe semitice137. În ciuda distanţei care o separă de lumea terestră, divinitatea supremă putea interveni în mod direct în viaţa oamenilor. Aceasta ar fi explicaţia cea mai plauzibilă utilizării unor simboluri precum cele ale urechilor sau palmelor înălţate reprezentate pe stelele microasiatice sau de altă origine din imperiu, precum şi a epitetului epekoos atribuit celui Preaînalt 138 . Zeul putea vindeca în mod miraculos individul de o anumită boală 139 sau îl putea izbăvi/mântui de o anumită influenţă malefică 140 sau putea răzbuna o nedreptate aducând pedeapsa divină asupra nelegiuitului141. La Kidrama, în Caria, dedicantul îl blestemă pe cel nelegiuit să suporte pedeapsa „îngerilor focului”142, iar la Delos pe o 135

Sheppard, 1980-1981, 78-79, nr. 1-5 (Stratoniceea), 86, nr. 6 (Lagina), nr. 7 (Kidrama). 136 Sheppard, 1980-1981, 99-100, nr. 12. 137 Sheppard, 1980-1981, 86, nr. 6 (Lagina, în Caria). 138 SEG, XLVII, 1997, nr. 1938-1939. 139 De exemplu la Aezanoi în Frigia, în cazul lui Aurelios Asklepiades; cf. Drew-Bear, Naour, în ANRW, II, 18.3, 1990, 2039-2040. 140 Cazul vopsitorului Ioulianos din inscripţia descoperită la Medar (la nord de Tyateira): ETAM, 23, 26; SEG, XLVII, 1997, nr. 2152 (papirus din Egipt de provenienţă necunoscută, datând din sec. III-IV d.Hr., menţionând o acţiune de exorcizare). 141 CIJ, I, 725 (Delos, sfârşitul sec. II–începutul sec. I î.Hr.; cu reprezentarea palmelor înălţate în semn de rugăciune); CIJ, II, 769 (Akmonia, în Frigia). 142 Sheppard, 1980-1981, 86, nr. 7.

276

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

epigrafă sunt invocaţi îngerii zeului şi Theos Hypsistos în calitatea sa de „stăpân al sufletelor şi a tot trupul”143. Cei care voiau să scape de pedeapsa divină trebuiau să se căiască implorând mila zeului, după cum exista deja o tradiţie bine definită în acest sens îndeosebi în Lydia şi Frigia şi eventual să se înscrie într-o „asociaţie a prietenilor îngerilor” (filang◊lwn sunbièsij)144.

143

CIJ, I, 725. Sheppard, 1980-1981, 87-88, nr. 8 (pe o dedicaţie adresată lui Hosios kai Dikaios de la Yayla Baba Köy din valea Tembris).

144

Concluzii Lumea divină anatoliană se caracterizează printr-o dinamică aparte. Pe de o parte există fenomene similare celor prezente în Imperiul Roman în perioada studiată, cea a primelor trei secole, iar pe de alta o multitudine de particularisme care o individualizează în raport cu alte zone orientale. Există câteva trăsături generale care pot fi puse în legătură cu divinităţile studiate. În primul rând, este vorba despre divinităţi considerate omnipotente, a căror sferă de influenţă se extinde nu doar asupra lumii divine, ci şi asupra comunităţilor umane pe care le guvernează în calitate de „stăpâni”, „conducători” sau chiar „tirani” absoluţi. Sunt divinităţi protectoare, salvatoare, care dau dovadă de receptivitate faţă de doleanţele indivizilor sau ale grupurilor umane (fapt subliniat de epitete precum soteres sau epekooi). Între aceste divinităţi şi dedicanţi se stabileşte o legătură personală, dominată de raporturi de forţă. Fiind în mare măsură zei epifanici, îşi manifestau puterea direct sau prin intermendiari (în plan terestru prin preoţi sau profeţi, alteori prin personaje divine, angelice) în cadrul unor viziuni onirice sau oraculare. Datoria membrilor comunităţii şi a indivizilor era aceea de a da dovadă de ascultare faţă de poruncile zeului, de a-i aduce ofrande, de ai solicita sfatul chestionând voinţa divină şi mai ales de a-i aduce elogii publice. Publicitatea făcută zeului era unul dintre elementele definitorii îndeosebi în cadrul comunităţilor rurale din zona de est a Lydiei şi centrul şi sudul Frigiei. De altfel, toate aceste trăsături erau mult mai puternice decât în regiunile mai elenizate, unde acesta era mai întâi de toate o divinitate poliadică şi mai puţin una personală (cazul Artemidei Pergaia sau al lui Sandan). Cu toate acestea, realitatea demonstrează că este foarte dificil de făcut o demarcaţie clară între zona profund elenizată situată în general

278

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

înspre coastă şi zona rurală mai conservatoare din interiorul ţinutului. Aceasta în primul rând pentru că linia respectivă se deplasează continuu către interior ducând treptat la dispariţia idiomurilor locale şi la asimilarea substratului cultural şi religios local în limitele interioare ale elenismului. Pe de altă parte, pentru că legătura dintre mediul urban elenizat şi mediul rural nu a fost întreruptă niciodată. A existat întotdeauna o anumită mobilitate umană şi un schimb permanent între cele două zone, prin intermediul pelerinilor de la ţară care aduceau ofrande în marile sanctuare sau a celor din micile târguri frigiene sau lidiene care solicitau zeului să-şi manifeste puterea şi să elucideze un caz, să îndepte o nedreptate, căutau să-l îmbuneze etc. Aceasta pentru că în bună măsură vorbim despre zei ai dreptăţii, zei răzbunători, în mare parte cu atribute războinice (reprezentate fie cu securea dublă specifică divinităţilor uranice din sudul anatolian, fie cu arcul, tolba cu săgeţi, scutul sau cu îmbrăcăminte cuirasată etc.). Mên şi Anaitis erau îndeosebi invocate fie ca divinităţi protectoare în imprecaţiile funerare, fie ca zei ai dreptăţii în cadrul unor ceremonii specifice în templele rurale lidiene unde ridicarea sceptrului şi invocaţia adresată de preot în prezenţa membrilor comunităţii însemna legarea prin jurământ a persoanei sau persoanelor culpabile. Pedeapsa divinităţii se putea răsfrânge asupra generaţiilor succesive dacă nu ar fi existat nimeni dintre urmaşii celor în cauză care să dezlege jurământul sau mai degrabă blestemul aplicat. De aici şi „teorarea divină” pe care o puteau instaura astfel de divinităţi care trebuiau în permanenţă îmbunate şi elogiate. Fireşte că pentru toate aceste operaţiuni se percepeau taxe care sporeau veniturile sanctuarelor. De altfel, existau numeroase mijloace prin care templele autohtone prosperau. Dincolo de proprietăţile sacre (crânguri, lacuri), ele dispuneau în general de terenuri arabile sau cultivate cu viţă-de-vie precum în marile sanctuare capadociene sau în vecinătatea celui al Artemidei Pergaia. Astfel de proprietăţi erau de multe ori obţinute graţie unor porunci divine adresate explicit sau a donaţiilor benevole pe care le efectuau dedicanţii.

Concluzii

279

Unele sanctuare aveau chiar şi ateliere ale căror produse erau destinate nu doar nevoilor sanctuarului, ci şi comercializării. Preoţii ambulanţi precum cei ai Artemidei Pergaia (similari celor ai Kybelei sau ai Artemidei Ephesia) aduceau şi ei venituri substanţiale, după cum la fel de însemnate erau şi cele obţinute de sclavii consacraţi divinităţii care se prostituau în folosul zeului. Aceasta din urmă era de altfel o activitate onorabilă întrucât Herodot arată că unor astfel de femei nu le era deloc greu să se căsătorească ulterior cu membrii aristocraţiei locale. Vorbim tot aici şi despre divinităţi cu un înalt grad de abstractizare şi anonime, întrucât lui Hypsistos, lui Sozon sau Hosios kai Dikaios nu le cunoaştem numele real, ele fiind denumite în funcţie de atributele lor dominante devenite epicleze divine. De aceea este şi foarte dificil de stabilit dacă numele acestora este prezent doar ca epitet al unei alte divinităţi sau este cazul unui proces mai complex de sincretism din care să rezulte o nouă divinitate cu atribute sporite (Helios Theos Hypsistos, Apollo Sozon / Sozon Letoidul 1 , Hosios Apollo şi Men Dikaios2 etc.). În această din urmă situaţie, fenomenul polionimiei a jucat un rol foarte important. Aceasta pentru că se considera în general că prin adăugarea unor nume divine multiple se sporeau proporţional şi puterile zeului. Pe de altă parte, modalităţile de adaptare şi de echivalare a numelor divinităţilor nu au fost întotdeauna aceleaşi. Se constată emergenţa fenomenului de polarizare fonetică 3 , ce constă din echivalarea sub multiple forme a unui nume existent într-o altă limbă. Cu alte cuvinte, în momentul în care numele autohtone au început să fie echivalate cu fonemele existente în limba greacă, a apărut o mare varietate de denumiri, redarea în scris fiind întotdeauna doar una aproximativă, dând astfel impresia că se poate vorbi despre o multitudine de divinităţi locale diferite, dar cu nume asemănătoare (Lairbenos/Lermenos/ Lyermenos/Leimenos; Mên/Meis/Mis etc.). În mod deosebit în cazul lui Mên acest lucru, cumulat cu menţionarea diferiţilor întemeietori de cult în titulatura zeului, lasă impresia 1

Hosios 87. Hosios 34. 3 MacLean, 2004, 91. 2

280

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

unui puternic particularism local, ce contrastează evident cu pretenţiile universaliste exprimate în inscripţii prin epitete precum ouranios sau epouranios ori constatarea unicităţii zeului prin formula heis theos. Variantele ortografice se pot datora însă şi tendinţei evidente de a scrie numele divinităţilor în funcţie de pronunţia curentă din acea perioadă (Hosios kai Dikaios/Hosios ke Dikeos; Anaitis/Anaeitis/Anatis). Aceste fenomene sunt dublate uneori de un altul la fel de important în cazul Asiei Mici. Identificarea multiplă a divinităţilor locale este o consecinţă a faptului că divinităţile au fost echivalate diferit, în funcţie de atributele şi atribuţiile specifice, în etape succesive, punânduse în evidenţă similitudinile pe care le aveau cu divinităţile greceşti sau chiar romane. Astfel ajunge Mâ să fie identificată cu Atena, Enyo sau Bellona, Anaitis cu Artemis, Afrodita sau Atena (fiecare dintre ele subliniind o anumită funcţie predominantă), Sandan cu Herakles, Lairbenos cu Helios şi cu Apollo (evidenţiind aici şi calitatea de zeu al astrului solar, şi pe aceea de zeu al luminii şi al înţelepciunii). Însă de multe ori suprapunerea era doar una parţială şi nu conducea neapărat la o identificare totală cu zeitatea grecească. Aici sunt de amintit cel puţin două cazuri: cel al lui Sozon, echivalat cu Apollo în câteva situaţii, nu atât încât să-şi piardă identitatea total, şi cel al lui Sandan, pentru care asimilarea cu Herakles în secolele III î.Hr.-III d.Hr. nu era decât una artificială şi de aceea nu s-a impus4. În privinţa iconografiei, asistăm la fenomene foarte interesante. În primul rând, nu puţine sunt cazurile în care diferite zeităţi (şi ansamblul iconografic în care sunt reprezentate) au trăsături similare, ceea ce subliniază două tendinţe: (1) fie divinităţile în cauză au o origine comună (grupul Marilor Zeiţe-Mame anatoliene, ale căror idoli locali sunt reprezentaţi în aproximantiv aceeaşi manieră: cazul Artemidei Pergaia, strâns înrudită tipologic cu Artemis Ephesia, Artemis Leukophryene din Magnezia pe Meandru, Atremis Sardiane din capitala lydiană sau Afrodita din Afrodisias); (2) fie este vorba despre împrumuturi iconografice, date fiind contextul local şi zonal (exemplul lui Mên şi Mithra cavaleri pe mone4

Vezi aici de exemplu Pohl, 2004, 90-94; Ehling, 2004, 144-145.

Concluzii

281

dele pontice) sau atribute similare cu alte divinităţi autohtone (cazul Anaitidei indigenizate care împrumută trăsăturile Zeiţelor-Mame locale, ajungând uneori la o iconografie similară cu a Artemidei Ephesia sau a Kybelei). Evoluţia iconografiei divinităţilor pe diferite epoci a constituit iarăşi un punct abordat în cadrul lucrării. În mod frecvent, iconografia este una bivalentă, grecească şi autohtonă, ceea ce a determinat uneori confuzii în privinţa identităţii reale a zeităţilor. Exemplul Anaitidei de la Hypaipa, Hierokaisareia şi Philadelphia din Lydia este grăitor în acest sens. Însă astfel de situaţii apar şi în alte zone ale Anatoliei. În mod paradoxal, primele reprezentări ale Artemidei Pergaia din perioada elenistică sunt tipic greceşti, unde divinitatea avea ca atribute arcul şi cerbul. Cu toate acestea, emisiunile monetare ulterioare prezintă atât varianta grecească, cât şi pe cea autohtonă. Mai întâi idolul reprezentat lasă impresia unei zeiţe tronând, flancată de animale sălbatice („modelul Kybele”), pentru ca apoi să fie înfăţişat sub forma arhaizantă a zeiţei cu polos înalt şi voal lung, având în registrele inferioare reprezentări de dactyli, cureţi şi coribanţi, asemenea zeiţelor înrudite tipologic pe care le-am menţionat anterior. Pe de altă parte cultele microasitatice devin ele însele – chiar dacă într-o proporţie mai restrânsă decât alte culte orientale în afara peninsulei –, promotoarele unui nou tip de mentalitate religioasă. Cea mai explicită formulare a acestei noi mentalităţi păgâne care se conturează mai pregnant în secolele II-III d.Hr. o reprezintă răspunsurile oferite de oracolele lui Apollo din Claros şi de la Didyma privind modul în care trebuie venerată divinitatea, natura acesteia, raporturile dintre om şi divinitate, rolul mesagerilor divini, nemurirea sufletului etc. Îndeosebi oracolul de la Didyma pare să dovedească faptul că în cadrul păgânismului se manifesta o tendinţă de a integra panteonul păgân în cadrul unui sistem religios guvernat de un principiu unic reprezentat de o divinitate universală supremă5. Puternic influenţat de iudaism şi concepţiile religioase iraniene îndeosebi încă din perioada iniţială, cultul lui Theos Hypsistos s-a adap5

Mitchell, II, 1993, 43.

282

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

tat inovaţiilor religioase şi filosofice ale secolelor II-III d.Hr., prezentând idei similare celor specifice stoicismului târziu, neopitagorismului şi neoplatonismului, dar şi celor vehiculate de oracolele apollinice microasiatice. Concepţiile hypsistarilor privitoare la natura divinităţii şi a rolului acesteia au putut astfel oferi un sprijin ideologic important în definirea teologiei solare a împăraţilor romani şi în privinţa accentuării tendinţelor henoteiste ale perioadei în discuţie. Era subliniat astfel paralelismul între ierarhia celestă şi cea terestră, în deplină concordanţă cu ideea de armonie universală asigurată de divinitatea supremă în Împărăţia celestă, o zeitate atotputernică, necunoscută, solară, eternă, situată dincolo de cele mai înalte sfere celeste, al cărei reprezentant în Împărăţia terestră devine însuşi suveranul statului, împăratul.

Catalog de inscripţii şi reprezentări Inscripţiile sunt dispuse în ordinea alfabetică a localităţilor, după denumirea lor antică. Când aceasta lipseşte, este înlocuită de numele turcesc actual. Ceea ce ne interesează este în primul rând locul de provenienţă şi de aceea, dacă monumentul în cauză a fost descoperit într-o anumită locaţie, dar provine cu siguranţă dintr-o alta, vom indica acest lucru în paranteză, alături de localitatea în care a fost găsit. În lipsa locului de descoperire vom trece locul de depozitare pe teritoriul anatolian (marcat cu asterisc) sau le vom menţiona în partea finală a catalogului cu loc de descoperire necunoscut. Indicăm şi dovezile considerate în prezent ca făcând referire la altă divinitate decât cea indicată în catalog, dar care iniţial a fost atribuită divinităţii în cauză. Tot aici (separat, la sfârşitul catalogului) vom trece şi dovezile considerate în prezent ca neautentice. Toate acestea vor purta specificaţia D înaintea numărului de catalog, pentru a fi uşor reperabile. Indicaţiile bibliografice aferente fiecărei mărturii din catalog sunt redate după sistemul: nume, autor, an de apariţie, pagini, pentru a economisi spaţiul şi a face catalogul cât mai puţin încărcat. Ele sunt precizate în ordinea descrescătoare a apariţiei. Numai atunci când există riscul producerii de confuzii, opţional se pot adăuga iniţialele prenumelor (de exemplu F. & E. Cumont, 1906, 203). Dacă apar mai multe titluri ale aceluiaşi autor într-un an, ele vor fi departajate adăugându-se câte o literă la anul apariţiei, în funcţie de ordinea alfabetică a lucrărilor publicate. Dimensiunile monumentelor sunt redate în centimetri (înălţime, lăţime, grosime). Trimiterile la catalog în textul lucrării sunt indicate între paranteze rotunde, cu indicaţia numelui catalogului şi a numărului inscripţiei cu caractere îngroşate.

284

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

1. Hypsistos şi zeităţile asimilate 1. Aizanoi: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Ağarı, în teritoriul anticului Aizanoi. Tipul documentului: Placă din marmură alb-gri, deteriorată pe toate părţile. Dimensiuni: 125 x 172 x 35 cm. Litere: 4-4,5 cm. Locul de păstrare: În zidul vestic al moscheii. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 208; MAMA, IX, 59. Datare: Sec. II-III d.Hr (?). Descrierea reprezentării: Puncte incizate în partea dreaptă a monumentului, după toate aparenţele formând un model. Text: \ N [..] 'Alex£ndrou IЄIONIOC | Øpὲr Œ[a]utoà [Q]eù `Uy∂stJ eÙcˇn. Traducere: – A lui Alexandros –, lui Zeului Preaînalt, pentru sine, în urma făgăduinţei. 2. Aizanoi: Ex-voto dedicat de Aurelius Asklepiades lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Haci Kebir, lângă Aizanoi. Identificată iniţial la Haci Köy, la 5 km nord-est de Aizanoi. Tipul documentului: Necunoscut. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 209; Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 1990, 2039, nr. 33; SEG, 40, 1990, nr. 1188; Kraabel, 1969, 88; Cook, II.2, 1925, 882, nr. 23. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: AÙr(ˇlioj) 'Asklhpi£d[hj] |2 œlehqeπj ¢p' Ó|llwn tîn paqhm£t[wn] |4 eÙx£menoj Qeù `U[y]|∂stJ met¦ |6 tîn e≥d∂wn. Traducere: Aurelius Asklepiades, mântuit (fiind) de toate suferinţele, (a făcut aceasta) împreună cu ai săi Zeului Preaînalt, după cum a făgăduit. R 2-4: Kraabel: ‘because of merciful delivery from many sufferings’.

3. Aizanoi: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Kırgıl, lângă Aizanoi. Tipul documentului: Necunoscut. Dimensiuni: Necunoscute.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

285

Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 210; MAMA, IX, P68. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: [---] Øpὲr | tîn t◊knwn | Qeù `Uy∂stJ | eÙcˇn. Traducere: [---] Zeului Preaînalt, pentru copii, în urma făgăduinţei. 4. Aizanoi: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Kırgıl, lângă Aizanoi. Găsită lângă scara exterioară a unei case. Tipul documentului: Altar rectangular din piatră gălbuie, locală, profilat în partea superioară. Dimensiuni: 72 x 34 cm. Litere: 2,2 cm. Locul de păstrare: Încastrat în zidul casei. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 211; Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 1990, 2041, nr. 34 (pl. XIII. 34); SEG, 40, 1990, 1196. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: O cunună este reprezentată pe faţa anterioară a monumentului. Text: [-- nume --]|2nou Qeù `Uy∂stJ | eÙcˇn. Traducere: [---]nos, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 5. Aizanoi: Ex-voto dedicat lui Hypsistos Locul descoperirii: Kırgıl, lângă Aizanoi. Tipul documentului: Necunoscut. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 212 (cu bibliografie); MAMA, IX, P69. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: 'Alex£ndrou... u≤Òj... `Uy∂stJ eucˇn. Traducere: Al lui Alexandru… fiul lui… celui Preaînalt, în urma făgăduinţei. 6. Aizanoi (?): Ex-voto dedicat de Diokles lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Tavşanlı, lângă Aizanoi (în bazinul mijlociu al râului Rhyndakos). Găsită în curtea unei case din localitate. Locul indicat de provenienţă ar fi o colină numită Avara.

286

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Altar rectangular din marmură albă, profilat în partea inferioară, cu patru acrotere deasupra. Dimensiuni: 97 x 46 (sus)-41 (mijloc)-48 (jos) x 41 (sus)-36 (mijloc)-44 (jos) cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Tavşanlı. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 213; Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 2036, nr. 31 (cu traducere; Pl. XIII, 31); SEG, 40, 1990, 1227. Datare: 257-258 d.Hr. (342 era sullanică). Descrierea reprezentării: Decorat cu o ghirlandă care înconjoară o legătură triplă de grâu. Pe spate, viţă-de-vie. Text: ”Etouj tmb/. DioklÁj | Zˇnwnoj | met¦ tîn ≥d∂wn Qeù `Uy∂s|tJ eÙcˇn. Traducere: În anul 342. Diokles, fiul lui Zenon, împreună cu ai săi, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 7. Akmonia: Dedicaţia Aureliei Tatis şi a lui Onesimos adresată lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Çorum, la nord de situl Akmoniei (de la Ahat Köy). Tipul documentului: Bloc rectangular încastrat în fundaţia unei clădiri-anexă. Dimensiuni: 58 x 28 x 17 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 205; Horsley, 1981, 25-26, nr. 2 (cu traducere); Drew-Bear, 1976, 248-249, nr. 2 (Pl. 7, fig. 2); SEG 26-27, 19761977, 1356. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'AgaqÍ TÚc[V] | AÙr(ˇlia) Tatij 'O|nhs∂mou cal?|k◊oj sÚnbioj | sÝn tù sumb∂|J 'Onhs∂mJ Qe|ù `Uy∂stJ œk t|în ≥d∂wn ¢n◊|[st]hsan. Traducere: Noroc bun! Aurelia Tatis, soţia lui Onesimos fierarul, a ridicat (acest monument) împreună cu soţul ei, Onesimos, Zeului Preaînalt, pe cheltuiala lor. 8. Akmonia: Ex-voto dedicat de Ebiktetos (!) lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Yenice Köy, lângă Akmonia. Tipul documentului: Mic altar profilat în partea superioară şi inferioară, cu două acrotere. Dimensiuni: 37,5 x 16,5 x 16 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Afyonkarahisar (inv. 4105).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

287

Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 206; Horsley, 1981, 25-26, nr. 1 (cu traducere); Drew-Bear, 1976, 247-248, nr. 1 (Pl. 7, fig. 1); SEG, 26-27, 19761977, nr. 1355. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Acroterele încadrează porţiunea superioară circulară decorată cu un lujer pe care se află trei frunze deasupra a trei spirale. Text: 'Eb∂kthtoj | œpÚhse|n Qeù | `Uy∂stJ | eÙcˇn. Traducere: Ebiktetos a făcut (aceasta) pentru Zeul Preaînalt, în urma făgăduinţei. 9. Akmonia: Blestem împotriva profanatorilor mormântului Locul descoperirii: Yenice Köy, lângă Akmonia. Tipul documentului: Piatră tombală a cărei porţiune finală prezintă un blestem Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 207; CIJ, 764; Robert, Hellenica, 11-12, 1960, 407. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: ['E¦n d◊ tij Ÿteron sîma e≥sen◊gkh ⁄s]tai aÙtù prÕj tÕn qeÕn tÕn Ûyiston kaπ tÕ ¢r©j dr◊panon e≥j tÕn oἶkon aÙtoà [e≥s◊lqoito kaπ mhd◊nan œnkatale∂yaito]. Traducere: Dacă cineva ar introduce un alt trup (în mormânt), să aibă vină înaintea Zeului Preaînalt şi secera blestemului să se abată asupra casei lui şi pe nimeni să nu lase în urmă. 10. Alexandreia Troas: Dedicaţie către Theos Hypsistos epekoos Locul descoperirii: Alexandreia Troas. Tipul documentului: Altar din marmură cu fronton din care se păstrează partea superioară. Dimensiuni: 32 x 61 x 62 cm. Litere: 4-4,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul Çanakkale (fără număr de inventar). Bibliografie: IGSK, 53, 76 (cu bibliografie; foto); Mitchell, 1999, 139, nr. 179. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ['Ephk]ÒJ Qeù `Uy∂stJ | [c]aristˇrion | [-]tu[--].

288

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: Celui grabnic-ascultător, Zeului Preaînalt, cu mulţumire, [--]. 10a. Amaseia (Yassıçal): Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperit în satul Yassıçal (fostul Ebimi), în peretele sudic al moscheii, zidit în poziţie răsturnată. Tipul documentului: Fragment de bloc din calcar gălbui provenit dintr-un edificiu, probabil aparţinând arhitravei. Deteriorat pe toate laturile. Dimensiuni: 22 x 122 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia este dispusă în lungime, în poziţie mediană. Locul de păstrare: În moschee. Bibliografie: Mitchell, 2010, 204, nr. A49; SEG, 46, 1996, nr. 1617; French, 1996b, 94, nr. 19. Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù `Uy∂stJ eÙc¾n StratÒnikoj (vacat) ‚ Mhtrodèrou swqeπj œk meg£lwn ‚ (vacat) kindÚnwn. Traducere: Zeului Preaînalt în urma făgăduinţei, Stratonikos, fiul lui Metrodoros, fiind izbăvit din mari primejdii. 11. Amastris: Ex-voto dedicat de Helios lui Theos Hypsistos epekoos Locul descoperirii: Amastris, în Paflagonia. Tipul documentului: Monument rupestru. Dimensiuni: 150 x 55 x 55 cm. Litere: 5 cm. Inscripţia este gravată pe soclul coloanei. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: Mitchell, 1999, 140, nr. 195; IstForsch, 39, Am. 1b, c; Marek, 2003, 47-48 (cu foto). Datare: 45 d.Hr. Descrierea reprezentării: Complex rupestru format dintr-o coloană pe al cărui soclu se află inscripţia, având o acvilă în partea superioară cu aripile deschise, căreia îi lipseşte capul. În dreapta coloanei adosate, jos, o inscripţie dedicată împăratului Claudius de către procuratorul C. Iulius Aquila, care era şi praefectus fabrum. Deasupra, într-o nişă cu arcadă semicirculară în partea superioară şi încadrat de pilaştri, un personaj îmbrăcat în togă, probabil dedicantul acestei ultime inscripţii. Text: Qewi | `Uy∂stwi | œphkÒ[w]i “Hl[ioi?] | eÙ[x£menoj?] | [--]. Traducere: Zeului Preaînalt cel grabnic-ascultător Helios, după cum a făgăduit [--].

Catalog de inscripţii şi reprezentări

289

12. Amastris: Ex-voto dedicat de Aurelius Basileus lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Amastris, în Paflagonia. Tipul documentului: Placă din calcar fragmentară. Dimensiuni: 35 x 17 x 6 cm. Litere: 3 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Amasra. Fără număr de înregistrare. Bibliografie: Mitchell, 1999, 140, nr. 196; SEG, 35, 1985, 1322; IstForsch, 39, Am. 32. Datare: Sec. III d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù `U[y]|∂stJ AÙr(ˇlioj) | BasileÝj | Øpὲr te Œ|autoà kaπ | tîn ≥d∂wn | eÙcÁj | c£rin. Traducere: Aurelius Basileus, Zeului Preaînalt, pentru el însuşi şi pentru ai săi, din pricina făgăduinţei (făcute). 12a. Amastris: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Amastris. Tipul documentului: Altar profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 2010, 204, nr. A51; SEG, 50, 2000, nr. 1225; Marek, 2000, 135-137. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù `Uy∂stJ. ‚ 'OmfÍ ¢ker‚sekÒmou bî‚mon Qeou `Uy∂s‚toio, Öj kat¦ p£ntwn ⁄sti kaπ oÙ bl◊pe‚tai, e≥sor£v dὲ ‚ de∂maq' Ópwj ‚ ¢pal£lkhtai ‚ brotoig◊‚a qnhtîn. Traducere: Zeului cel Preaînalt. Prin vocea profetică (s-a ridicat) altarul Zeului Preaînalt, cel în puterea tinereţii, care este în toate şi nu se vede, priveşte cu înfricoşare încât răstoarnă ţărâna muritorilor. 12b. Amorion/Dokimeion (Kurudere): Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Amorion. Tipul documentului: Stelă cu fronton triunghiular, profilată în partea superioară şi în cea inferioară, având colţul inferior din dreapta uşor deteriorat. În partea centrală a frontonului se află un motiv circular în relief. Dimensiuni: 45,5 x 23 x 7 cm. Litere: 1,6 cm.

290

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul de păstrare: Muzeul Civilizaţiilor Anatoliene din Ankara. Nr. Inv. 26.156.64. Bibliografie: Mitchell, 2010, 204, A53; Drew-Bear, Thomas, Yıldızturan, 1999, 236, nr. 364. Datare: Cca 170 d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Zhnπ panuy∂stJ ‚ Car∂twn Dokime[Ýj] ‚ ¢n◊qhken eÙx£‚menoj stˇlhn ‚ ¢gla∂saj pal£‚maij. Traducere: Lui Zeus cel Preaînalt în toate, Chariton din Diokimeion a dedicat stela după cum a făgăduit împodobind-o cu mâinile sale. 13. Apameia: Ex-voto dedicat de medicul Aurelius Paulus, zis şi Epithymetus („zelosul”), lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Apameia. Tipul documentului: -. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 214; SEG, 6, 266. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù | `Uy∂stJ | eÙc¾n | AÙr(ˇlioj) Pa<à>loj | Ð kaπ 'Ep[i]|qÚmht[oj] | ≥atr[Òj]. Traducere: Medicul Aurelius Paulus, zis şi Epithymetos, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 14. Aphrodisias: Ex-voto al lui Marcianus către Theos Hypsistos Locul descoperirii: Aphrodisias, în Caria. Descoperire izolată. Tipul documentului: Mic altar reconstituit din două părţi, cu mulură prelucrată rudimentar la partea superioară şi la bază pe trei laturi. Dimensiuni: 10 x 26 x 10 cm. Litere: 1,5-2,5 cm. Inscripţia se află pe două faţete adiacente. Litere foarte neregulate şi gravate superficial, nedatabile. Sigma lunată, alpha cursivă. Locul de păstrare: Aflat la Muzeul din Afrodisias. Nr. Inv. de săpătură 65.337 + 67.199. Bibliografie: Mitchell, 1999, 136, nr. 127; Reynolds, Tannenbaum, 1987, 138, nr. 11; SEG, 37, 1987, 853. Datare: Neprecizată. Descrierea reprezentării: Monument aniconic.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

291

Text: (Faţa A) Ma‚rkia‚[n]Õj ‚ Qeộ?. (Faţa B) `Uy∂s‚toi e[Ù]‚cˇ. Traducere: Marcianus, Zeului Preaînalt am dedicat (acesta), în urma făgăduinţei. 15. Aphrodisias: Inscripţia votivă a lui Tatas către Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperit în odeonul din Aphrodisias, în Caria. Tipul documentului: Altar din marmură, reutilizat, din care s-a păstrat colţul din dreapta, cu mulura superioară dăltuită iar faţeta deteriorată, probabil datorită incendierii. Dimensiuni: 12 x 13,5 x 9 cm. Litere: În medie, 1,5 cm. Litere elenistice târzii, îngrijit executate, însă inegale. Epsilon, sigma şi omega lunate. Locul de păstrare: Aflat la muzeul din Afrodisias. Nr. Inv. de săpătură 65.433. Bibliografie: Mitchell, 1999, 136, nr. 128; Reynolds, Tannenbaum, 1987, 138139, nr. 12; SEG, 37, 1987, 854. Datare: Sec. I î.Hr.-sec. I d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [---] Tataj ÿ [Q]e?ù `Uy∂s?t?J ‚ [---]. Traducere: [---] Tatas, Zeului Preaînalt (am dedicat acesta) [---]. 16. Apollonia pe Rhyndakos: Dedicaţia lui Marcus Ulpius Pauseros dedicată lui Zeus Hypsistos Locul descoperirii: Apollonia pe Rhyndakos. Tipul documentului: -. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 180. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: ['AgaqÍ] TÚcV | [M£rk]oj OÜlpioj | [Paus]◊rwj | [Diπ] `Uy∂stJ. Traducere: Noroc bun! Marcus Ulpius Pauseros lui [Zeus] cel Preaînalt. 17. Arslanapa: Ex-voto dedicat de Aurelius Iason lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Arslanapa, în bazinul superior al Văii Tembris. Tipul documentului: Altar votiv.

292

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 227; Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 2038, nr. 32; SEG, 40, 1990, 1235; MAMA, X, 261. Datare: 253-254 d.Hr. Descrierea reprezentării: Este reprezentată o legătură de grâu în interiorul unei ghirlande. Text: ['Epπ] Nikom?[£]cou, | [⁄tou]j tlh/, AÙr(ˇlioj) 'I£swn Qeù | `Uy∂stJ eÙcˇn. Traducere: În anul 338, în timpul lui Nikomachos, Aurelius Iason (a dedicat aceasta) Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 18. Ayazviran (Iaza): Ex-voto al lui Artemas dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperită în satul Ayazviran, în Lydia. Mitchell precizează doar că provine din Maionia. Tipul documentului: Stelă fragmentară din marmură, cu fronton triunghiular şi acrotere. Cornişa este profilată. Dimensiuni: 57 x 28 x 6 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 165; TAM, V.1, 461a; Petzl, 1978, 268, nr. 15 (cu foto la Pl. XIII). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe timpan, în colţurile inferioare se află câte o frunză dublă de iederă, iar în interiorul acestuia, în poziţie centrală, un disc. Acroterele sunt decorate cu palmete. În partea superioară este prezent un motiv ornamental sub forma unui con de pin, prevăzut cu o decoraţie în formă de palmetă. Text: 'Artem©j Qe|ù `Uy∂stJ eÙ|c¾n ¢p◊dwka. Traducere: Artemas am dat (aceasta) Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 19. Bagis: Ex-voto al lui Agathopus şi a Teleseirei dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Bagis, pe panta muntelui Çatal Tepe, în regiunea Tabalei. Tipul documentului: Altar din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 163; TAM, V.1, 220.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

293

Datare: 165-166 d.Hr. (= 250 era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù `Uy∂stJ 'A|gaqÒpouj kaπ Tel◊seira eÙ‚cˇn. ”Etouj sn/, | mh(nÕj) Dais∂ou, k/. Traducere: Agathopous şi Teleseira, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. În anul 250, luna Daisios, ziua a 20-a. 20. Bagis: Ex-voto al lui Tyranis dedicat lui Hypsistos Locul descoperirii: Aktaş, lângă Bagis, într-o casă particulară. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, cu fronton triunghiular şi acrotere. În interiorul timpanului în mijloc, urmele unui relief. Dimensiuni: 34 x 23 x 5 cm. Litere: 1,2-1,7 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 164; TAM, V.1, 7 (cu facsimil). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Cu relief în formă de coroană. Text: Turanπj 'Aff[i]£doj `Uy[∂stJ] | eÙcˇn. Traducere: Tyranis a lui Aphphias, celui Preaînalt, în urma făgăduinţei. 21. Belen: Dedicaţia lui Quintus Numerius, preot al lui Mên Ouranios, lui Theos Hypsistos = Mên 20a Locul descoperirii: Belen, lângă Andeda, la mică distanţă de situl antic de la Andya (Yavuz). Tipul documentului: Mic altar circular utilizat ca soclu pentru un stâlp al moscheii. Cea mai mare parte îngropat. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 228; Mitchell, II, 1993, 49, n. 288; Bean, 1960, 65, nr. 115. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: KÒintoj Noum◊ri|oj ≤ereÝj | MhnÕj O[Ù]|ran∂ou ka|t¦ crhma|tis?mÕn ¢n◊|q?hke Q?eù | `Uy∂stJ. Traducere: Quintus Numerius, preot al lui Mên cel Ceresc, a ridicat Zeului Preaînalt (aceasta), în urma (răspunsului) unui oracol.

294

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

22. Borlu/Temrekköy: Ex-voto al lui Demo dedicat lui Theos Hypsistos şi lui Megas Theios epiphanes Locul descoperirii: Temrekköy, la vest de Borlu, în zona Saittai. Tipul documentului: Partea inferioară a unei stele din marmură, ruptă în două. Dimensiuni: 57 x 38 x 6 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Inv. nr. 488 şi 515=1166. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 172; ETAM, 19, 183 (cu bibliografie); TAM, V.1, 186; Sheppard, 1980-1981, 99-100, nr. 12; Robert, Hellenica, 3, 1958, p. 112 (cu traducere în franceză); OMS, I, 411; SEG, 20, 1964, 10. Datare: 171-172 d.Hr. (= 256 era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù `Uy∂stJ kaπ Meg[£]lJ Qe∂J œpifane√ Dhmë qug£thr Tur£nnou Qe¦n Larmhn¾n ¢n◊sthsen. ”Etouj snz/. Traducere: Demo, fiica lui Tyrannos, a dedicat (stela cu relieful) Zeiţei Larmene, Zeului Preaînalt şi Marii Divinităţi manifeste. În anul 256. 23. Didyma: Dedicaţie către Zeus Hypsistos Locul descoperirii: Descoperit în 1909 pe latura de sud a templului de la Didyma. Tipul documentului: Mic altar de marmură, deteriorat deasupra şi cu o spărtură în partea inferioară. Dimensiuni: 16 x 75 x 8,5 cm. Litere: 1,8 cm. Epsilon şi sigma lunate. Locul de păstrare: Milet. Inv. 152. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 132; IDidyma, 128. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Die|π `Uy|∂st|J. Traducere: Lui Zeus cel Preaînalt (am dedicat altarul). 24. Didyma: Inscripţia votivă a lui Hermias către Zeus Hypsistos Locul descoperirii: Descoperit în 1909 în partea de vest a templului de la Didyma, lângă zidul de incintă. Tipul documentului: Bază în formă de pilastru din marmură albastru-cenuşie, cu profil nefinisat în partea superioară şi în cea inferioară. În partea superioară puternic teşit la ambele colţuri. Dimensiuni: 76 x 25,5 cm; diametru, 29 cm.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

295

Litere: 3 cm. Sigma lunat. Locul de păstrare: Milet. Nr. Inv. 171. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 133; IDidyma, 129. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: `Erm∂aj D[iπ] | `Uy∂stJ | kat¦ crh|smÕn |5 eÙcari|stˇrion. Traducere: Hermias lui Zeus cel Preaînalt, după consultarea unui oracol, cu mulţumire. 25. Diokaisareia: Ex-voto (către Theos Hypsistos) pe un altar cu candelabru/ menora Locul descoperirii: Achiziţionat în 1964. Provine din Diokaisareia (Uzuncaburç). Tipul documentului: Mic altar din calcar, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Mulura superioară distrusă parţial. Dimensiuni: 29 x 18 x 18 cm. Litere: Inscripţia se află pe mulura superioară si pe cea inferioară. Locul de păstrare: Muzeul din Silifke. Nr. Inv. 138 Bibliografie: IC, 14 (cu Pl. VII, nr. 14). Datare: Sec. IV-V d. Hr. (?). Probabil mai timpuriu. Descrierea reprezentării: Pe faţa anterioară, inscripţionată, este reprezentat un candelabru (menora), cu patru braţe (în relief), având în vârf un glob cu o stea. Pe feţele laterale, tot în relief reprezentarea unor urechi (aluzie la faptul că zeul a ascultat rugăciunea şi implicit la epitetul epekoos). Text: (Text A): [--]a[--]ij. (Text B): eÙcˇn. Traducere: (Text B): [---] În urma făgăduinţei. 26. Dorylaion: Ex-voto dedicat de Aurelius Antipatros lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Kuyucak, lângă Dorylaion. Tipul documentului: Stelă din marmură gri. Dimensiuni: 87 x 45 x 27 (partea vizibilă) cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: În peretele şcolii din Kuyucak. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 216; MAMA, V, 186 (Pl. 45). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Decorat cu trei spice de grâu. Text: AÙr(ˇlioj) 'Ant∂patr|oj b/ met¦ tekoÚ|saj 'Antwn∂aj | Qeù `Uy∂stJ | eÙcˇn.

296

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: Aurelius Antipatros, fiul lui Antipatros, împreună cu Antonia cea bogată în copii, Zeului cel Preaînalt, în urma făgăduinţei. 26a. Dorylaion (Aşağı Çavlan Köyü): Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperit în zona Aşağı Çavlan Köyü. Tipul documentului: Mic altar rectangular din calcar profilat, cu acrotere sub formă de palmete. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 2010, 204, nr. A54; SEG, 44, 1994, nr. 1058; Ricl, 44, 1994, 169, nr. 25. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe profilul superior este reprezentat un spic de grâu. Text: Ne√loj ‚ Dhmos‚q◊nou ‚[Q]eù `Uy∂stJ eÙc|ˇn. Traducere: Neilos, fiul lui Demosthenes, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 27. Efes: Inscripţia votivă a Aureliei Artemisia dedicată lui Theos Hypsistos epekoos, pe o placă din bronz Locul descoperirii: Efes. Tipul documentului: Placă votivă din bronz din care lipseşte colţul din dreapta jos. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Textul inscripţiei se află sub ochi. Locul de păstrare: Hamburger Museum für Kunst und Gewerbe. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 159; Merkelbach, 1992, 55 (Pl. I d); SEG, 42, 1992, 1680. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Partea superioară a plăcii este formată din reprezentarea foarte fidelă a unei porţiuni dintr-o figură feminină, între pomeţi şi sprâncene. Între sprâncene, în partea superioară, este plasat un inel de prindere. Personajul era probabil saşiu: axa ochiului stâng este deplasată înspre interior. Structura plăcii era una simetrică, fiind prevăzută cu anse de prindere (cea din dreapta distrusă). Text: Qeù œphkÒJ `Uy∂s|tJ AÙrhl∂a 'Art[e]|mis∂a 'Efes∂a eÙ[xa]|m◊nh kaπ œl[eh]|q√sa ¢n◊qh[ken]. Traducere: Aurelia Artemisia, efesiana, după cum a făgăduit şi a fost milostivită, a dedicat (ofranda) Zeului Preaînalt cel grabnic-ascultător.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

297

28. Efes: Inscripţia votivă a lui Alexander dedicată lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Efes, provine din agora. Tipul documentului: Altar din marmură albă. Dimensiuni: 35 x 35 x 16 cm. Litere: 2-2,4 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Efes. Nr. Inv. 1447. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 160; IGSK, 14.4, 1234. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Qeù `Uy∂stJ | 'Al◊xandroj | 'Att£lou | eÙx[£menoj | ¢n◊qhken]. Traducere: Alexandros, fiul lui Attalos, după cum [a făgăduit a dedicat (ofranda)] Zeului Preaînalt. 29. Efes: Inscripţia votivă a lui Tiberius Claudius Eutychianos dedicată lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Efes. Tipul documentului: Altar reutilizat ca soclu pentru o coloană. Dimensiuni: 95 x 62 cm. Litere: 3-3,2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 161; IGSK, 14.4, 1235. Datare: Perioada romană imperială (?). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Qeù `Uy∂s[tJ] | eÙcarist[ˇs]aj | eÙcˇn: Tib(◊rioj) KlaÚdio[j] | EÙtucian[Õj] | œpπ ≤er◊wj Neik[∂aj] | kaπ tÁj glukut£thj | [---]. Traducere: Tiberius Claudius Eutychianos, în urma făgăduinţei, mulţumind Zeului Preaînalt, în vremea când preot era Neikias, şi al mult-îndrăgitei [---]. 30. Germa: Menţionarea puterii lui Hypsistos Locul descoperirii: Kazakent, în împrejurimile Germei. Tipul documentului: Două fragmente din calcar. Posibil monument evreiesc. Dimensiuni: 18 x 34 cm (Fragm. A); 28 x 66 cm (Fragm. B). Litere: 5,2 cm. Locul de păstrare: Într-unul dintre zidurile de pe strada principală. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 203; RECAM, II, 141; Mitchell, II, 1993, 36. Datare: Sec. IV d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: Schelet de peşte reprezentat. Text: DÚnami‚j `Uy∂stou. Traducere: Puterea celui Preaînalt.

298

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

31. Gölde: Ex-voto al lui Glykon dedicat lui Thea Hypsiste Locul descoperirii: Gölde/İncesu. În paraclisul Sf. Teodor. Tipul documentului: Stelă din marmură din care se mai păstrează partea centrală. Dimensiuni: 39 x 29,5 x 4,5 cm. Litere: 1,5-1,8 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 167; TAM, V.1, 359 (cu facsimil); Cook, II. 2, 1925, 881, nr. 20; Keil, 1923, 255. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Deasupra inscripţiei, în chenar, relieful unui bărbat cu mâna dreaptă ridicată în semn de rugăciune. Text: Qe´ `Uy∂stV GlÚkwn | eÙcˇn. Traducere: Glykon, Zeiţei Preaînalte, în urma făgăduinţei. 31a. Gölde: Ex-voto dedicat lui Thea Hypsiste Locul descoperirii: Gölde/İncesu (Kollyda). Tipul documentului: Partea mediană şi inferioară a unei stele din marmură. De dimensiuni şi tipologie similare cu inscripţia precedentă dedicată aceleiaşi divinităţi feminine anomine, Thea Hypsiste. Marginea în relief chenarului este foarte lată, în partea inferioară având o mulură profilată înspre exterior, sub picioarele personajului. Dimensiuni: 30 x 30 x 5 cm. Litere: 1,5-1,8 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Bibliografie: Mitchell, 2010, 203, nr. A 43; ETAM, 23, 150 (cu fig. 155 la Pl. 112); SEG, 49, 1999, nr. 1588. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul chenarului în relief este înfăţişat un personaj cu mâna dreaptă ridicată în semn de rugăciune. Palma este disproporţionată comparativ cu restul corpului. În mâna dreaptă, ţinută pe lângă corp, pare a ţine un obiect rotund, probabil o patera. Mantia îi acoperă umărul stâng şi cea mai mare parte a corpului, cu falduri oblice până la nivelul gleznelor, lăsând vizibilă o parte a chiton-ului. Faţa personajului este distrusă, trăsăturile neputând fi distinse. Text: Q[e]´ `Uy∂stV KLA | ..... tîn prokaqhm◊nV [---]. Traducere: Zeiţei Preaînalte, [--] celei care se află la loc de frunte [---]. 32. Hadrianoi: Epitaf funerar al lui Neikatoris dedicată lui Theos Hypsistos

Catalog de inscripţii şi reprezentări

299

Locul descoperirii: Hadrianoi, în Mysia. Găsit în Orhaneli, Merkez Medresi. Tipul documentului: Soclu din marmură din care se păstrează colţul din dreapta. Dimensiuni: 60 x 36 x 17 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul din Bursa. Nr. Inv. 2169. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 184; IGSK, 33, 120 (cu bibliografie); SEG, 33, 1983, 1049. Datare: Sec. IV d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: TÕn p©sin f∂lon kaπ ¥x[ion œn] ‚ poluÒlboij ‚ ¢ndr£sin [⁄n q' ¡]‚g∂oij dÒxan œfeil£m[e]‚noj ‚ NeikatÒrij pinutÕ[j] ‚ Xenofîntoj gonetoà [pa√j], ‚ [×]j? teim¾n ple∂sthn œktˇ‚[s]ato p©si broto√sin ‚5 [e≥n ‚ ¡g∂]J te laù Qeoà `U[y∂‚s]t?ou po∂mneia t◊rp[en kaπ] ‚ yalmo√j te ¡ge∂oij k[¢na]‚gnèsmasi{n} p£ntaj ⁄qe?[lgen], ‚ œn ¡ge∂J te tÒpJ eÜ[dei nàn] Cre∂stou ¥cranto[j] ‚ [p£n]tote ¥nakta zÒhj bi[-]‚thsai kaπ qaler [---] ‚ [œn d' aÙ]to√j mel£qroij aga?[---] ‚ saj te ¢mèmwj ‚10 Ñktè[konta kaπ fix lu]‚k£bantaj œm[---] ‚ dÒxan ¥rcan[ton ⁄cwn ---] Traducere: El, care era de toţi iubit şi dobândise valoare şi renume printre bărbaţii fericiţi şi chiar printre sfinţii bărbaţi, înţeleptul Neikatoris, fiul tatălui său Xenophon, care a dobândit dintre toţi muritorii multă cinstire în poporul cel sfânt al Dumnezeului celui Preaînalt, a bucurat comunitatea şi i-a fermecat pe toţi cu (cântările din) Psalmi şi sfintele învăţături, iar acum se odihneşte fără pată în locul cel sfânt al lui Hristos, cel de-a pururi Domn al vieţii [--]. A trăit o viaţă sfântă şi ireproşabilă 8(6)? de ani [---], având bunul nume nepătat [---]. 33. Hadrianopolis: Dedicaţia familiei lui Aurelius Epithymetos către Theos Hypsistos athanatos Locul descoperirii: Kaisareia/Hadrianopolis. Găsit la Ortadji-Kariessia. Tipul documentului: Mic altar. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 140, nr. 197; Ist Forsch, 39, H.24. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: ['Aga]qÍ TÚcV |2 [Qeù] `Uy∂stJ | AÙr(ˇlioj) 'EpiqÚmh|4toj kὲ Basil|[ik]¾ sÝn to√j pa|6[id∂]oij ¹mîn eÙ|caristoàmen |8 qeù ¢qan£tJ.

300

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: Noroc bun! [Zeului] Preaînalt, Aurelius Epithymetos şi Basilike, împreună cu copiii noştri, mulţumim Zeului Nemuritor. R4: Marek: 'EpiqÚmhtoj; Mitchell: 'EpiqumhtÕj. R4: Marek: k(aπ).

34. Hanisa: Ex-voto dedicat de (...)ias lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Hanisa. Tipul documentului: Stelă din marmură, ruptă în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 17,5 x 15 x 8,2 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul de Etnografie din Ankara. Bibliografie: Mitchell, 1999, 143, nr. 242; Robert, 1963, 486-487. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: [Qeù] | [`U]ye∂st[J-] |.iaj kat' e[Ù]c¾n ¢n◊qh|ken kaπ taÚtaj | [--- încă trei rânduri neinteligibile ---]. Traducere: (…)ias a ridicat (aceasta) [Zeului] Preaînalt, în urma făgăduinţei, şi acestea [---]. R1: Robert, 1963, 486: [Diπ].

35. Hierokaisareia: Ex-voto al lui Lucius dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Găsită în satul Sazoba din zona Hierocezareii, în Lydia, într-o locuinţă privată. Tipul documentului: Fragment din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 168; TAM, V.2, 1258. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: LoÚkioj Qe|ù `Uy∂stJ e|Ùcˇn. Traducere: Lucius, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 36. Hierokaisareia: Ex-voto al lui Aurelius Basilikos dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Teyenli, în teritoriul Hierocezareii. Tipul documentului: Altar circular, profilat în partea superioară. Mulura aproape în totalitate distrusă. Spart în partea de jos.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

301

Dimensiuni: 54 cm înălţime; diametru: 39 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 528. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 170; SEG, 41, 1991, 1014; Paz de Hoz, 1991, 75-77 (cu Pl. I a). Datare: Sec. III d.Hr. (după 212 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [A]Ùr(ˇlioj) BasilikÕj | ['A]sk?lhpiakoà Ø?pὲr AÙr(ˇlioj) Kthsi© |4 […]UDIOU Qeù `Uy∂stJ eÙc¾n | [¢]n◊sthsa. Traducere: Aurelius Basilikos, fiul lui Asklepiakos, pentru Aurelius Ktesias, [fiul lui ?Kla]udios, am ridicat (aceasta) Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 37. Iconion: Ex-voto dedicat de [.]erates şi familia sa lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Iconion. Tipul documentului: Altar din marmură, distrus în partea superioară. Urme ale unor profile în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 23 x 19 x 19 cm. Litere: 1,5-2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 143, nr. 236; MAMA, VIII, 298 (cu Pl. 13, nr. 298). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [.]erathj K. Filo?|lÒgou met¦ guna[i]kÕj kaπ t◊knwn | Qeù `Uy∂stJ eÙ|cˇn. Traducere: [.]erates K. al lui Philologos, împreună cu soţia şi copiii (săi), (a dedicat aceasta) Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 38. Iconion: Dedicaţia lui Trokondas preotului lui Theos Hypsistos, Gourdos Locul descoperirii: Iconion Tipul documentului: -. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 143, nr. 237; Cronin, 1902, 124, nr. 58. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Goàrdoj ¢n¾r ¢gaqÕj | ⁄nq' eÛdei éste p◊leia: | ½en œn ¢nqrèpoij ≤ereÝj | Qeoà `Uy∂stou: | tù stˇlhn TrokÒndaj | Ð di£docoj kaπ Ñp£wn | teàx' Ÿneka mnˇmhj | kaπ kosmˇsaj œpπ tÚmbJ.

302

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: Gourdos, bărbat virtuos, se odihneşte aici ca un porumbel. Acesta era între oameni preot al Zeului Preaînalt. Trokondas, diadohul şi prietenul său, i-a făcut o stelă spre amintire punându-i-o pe mormânt. 39. Kalecik/Ankyra: Dedicaţie adresată lui megas Theos Hypsistos kai epouranios Locul descoperirii: Kalecik, lângă Ankyra. Tipul documentului: Coloană din marmură roşie cu firişoare albe. Dimensiuni: 46 x 28 (bază)/26 (vârf) cm. Spartă dedesubt şi deasupra Litere: 3,5 cm. Locul de păstrare: În grădina din faţa Belediye. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 202; SEG, 31, 1981, 1080; Sheppard, 1980-1981, 94, nr. 11 (Pl. 2, nr. 11). Datare: Sec. III d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Tù meg£lJ | Qeù `Uy∂stJ kaπ | œpouran∂J kaπ | to√j ¡g∂oij aÙtoà | ¢ng◊loij kaπ tÍ | proskunhtÍ aÙ|toà proseucÍ t¦ | ïde ⁄rga ge∂netai. Traducere: Lucrările au fost făcute pentru Marele Zeu, cel Preaînalt din ceruri şi sfinţilor săi îngeri şi pentru locul său adorat de rugăciune. 39a. Konya*: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Provenienţă necunoscută. Tipul documentului: Mic altar din calcar roşiatic, profilat în partea superioară şi în cea inferioară; cu acrotere pe profilul superior. Dimensiuni: 25 x 12/15 x 15 cm. Litere: 1,5-2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Konya. Bibliografie: Mitchell, 2010, 205, nr. A60; SEG, 52, 2002, nr. 1458; RECAM, IV, 39 (cu fig. 57). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù `Uy|∂stJ | eÙcˇn. Traducere: Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 40. Kotiaion⁄Aizanoi: Ex-voto dedicat de Aurelius Alexandros şi familia sa lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Kotiaion⁄Aizanoi. Indicat de Drew-Bear şi Naour cu provenienţă necunoscută. Tipul documentului: Tambur de coloană din marmură gri-alburie.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

303

Dimensiuni: 123 x 25, 5 (diam. super.)/ 27 (diam. infer.) cm. Litere: 3,8. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 215; Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 2041-2043, nr. 35 (Pl. XIV, 35 a şi 35 b); SEG, 40, 1990, 1251. Datare: 308-309 d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj t%g/ | AÙr(ˇlioj) 'Al◊xa|ndroj Timo|q◊ou kaπ ¹ | sÚnbioj aÙ|toà AÙr(hl∂a) ”Ammi|a eÙx£menoi | Qeù `Uy∂stJ | eÙc¾n sÝn | to√j t◊knoij | aÙtîn 'Atti|kÕj kὲ 'Art◊mwn | kὲ TimÒqeoj kὲ 'Al◊|xandroj kὲ Pl£twn | ¢n◊sthsan toÝj k∂onaj sÝn tJ pro|pÚlJ. Traducere: În anul 393, Aurelius Alexandros, fiul lui Timotheos, şi soţia sa Aur(elia) Ammia, Zeului Preaînalt, după cum au promis, împreună cu copiii lor, Attikos, Artemon, Timotheos, Alexandros şi Platon, au ridicat coloanele împreună cu propileele, în urma făgăduinţei (făcute). 41. Kula: Ex-voto al lui Apolloniskos dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Kula, lângă Maionia, în Lydia. În zidul bisericii Hagion Taxiarchon. Tipul documentului: Stelă fragmentară din marmură albă. Dimensiuni: 36,5 x 27 x 6 cm. Litere: 1,7 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 166; TAM, V.1, 266. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Deasupra câmpului inscripţionat este reprezentată o cruce. Text: 'Apollwn∂skoj | Ùpὲr toà u≤oà `Er|mog◊nou Qeù ‚ `Uy∂stJ eÙcˇn. Traducere: Apolloniskos (a dedicat aceasta) Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei, pentru fiul său, Hermogenes. 42. Kibyra: Dedicaţie către Theos Hypsistos Locul descoperirii: Găsit la Sorkun, în casa lui Mehmet Ateş, dar adus probabil de la Gölhisar Gölü, zona Kibyrei, în Frigia. Tipul documentului: Altar circular spart în partea inferioară; profilat la nivel superior. Dimensiuni: 86 x 40 cm. Litere: 2,5-4 cm. Locul de păstrare: La locul descoperirii.

304

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: Mitchell, 2010, 205, nr. A58; IGSK, 60, 92; SEG, 52, 2002, nr. 1431; SEG, 48, 1998, nr. 1595; RECAM, III, 58 (cu foto p. 111). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Qeù `Uy∂stJ. Traducere: Zeului Preaînalt. 43. Kyzikos: Ex-voto al lui (...)og(...) dedicat lui Zeus Hypsistos Locul descoperirii: Kyzikos. Tipul documentului: -. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 181; Cronin, 1902, 267, nr. 14. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: [--]WG?[--] | Neik£ndr[ou] | Diπ `Uy∂stJ | eÙcˇn. Traducere: [---], fiul lui Neikandros, lui Zeus Hypsistos, în urma făgăduinţei. 44. Kyzikos: Dedicaţia lui Thallos Eponymos adresată lui Zeus Hypsistos Locul descoperirii: Kyzikos Tipul documentului: Altar votiv. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 182; Cook, Zeus, II.2, 881 (cu Pl. Xxxix). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Zeitate masculină care ţine un sceptru şi o fială, identificat cu Zeus, alături de care se află Artemis (?) şi Apollo. Text: Diπ `Uy∂stJ kaπ tù cw[r∂J] Q£lloj 'Epènumoj tÕn telamîna ¢p◊dwka. Traducere: Thallos Eponymos, am dat lespedea lui Zeus cel Preaînalt şi ţinutului. 45. Kyzikos: Dedicaţia lui Gaius Pescennius Onesimos adresată lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Kyzikos. Tipul documentului: -. Dimensiuni: Necunoscute.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

305

Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 183. Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: 'AgaqÁi TÚchi | G(£ïoj) Pesk◊nnioj 'On◊simoj | Qeù `Uy∂stJ swqeπj ¢n|◊qhka œk meg£lou kindÚ|5nou met¦ tîn ≥d∂wn | ne∂khj eÙcaristˇrion | ¢naqe√nai. Traducere: Noroc bun! Gaius Pescennius Onesimos am dedicat (aceasta) Zeului Preaînalt care m-a izbăvit dintr-o mare primejdie împreună cu ai mei, ca să fie adusă ca mulţumire pentru izbândă. 46. Lagina: Inscripţia votivă a lui Stephanios dedicată lui Zeus Hypsistos şi lui Th(e)ios Basilikos Locul descoperirii: Lagina. Tipul documentului: -. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 136, nr. 127; IGSK, 22.1, 519. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Diπ `Uy∂s[tJ] kaπ Qe∂J t[ù Ba]silikù S[t]efan∂wn Øpὲr Œautoà kaπ tîn ≥d∂wn p£ntwn eÙcaristˇrion. Traducere: Stephanios, în semn de mulţumire, lui Zeus cel Preaînalt şi Divinului Regal, pentru el însuşi şi pentru toţi ai săi. 47. Laodiceea pe Lykos: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Laodiceea pe Lykos, în sudul Frigiei. Tipul documentului: Necunoscut. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 217; IGSK, 49, 61; Ramsay, I, 1895, 78, nr. 14; Ramsay, 1887, 354, nr. 12. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Nu avem indicaţii legate de eventuale reprezentări. Text: [---]j Qeù `Uy◊stJ eÙcˇn. Traducere: [---]s Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei.

306

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

47a. Magnezia pe Meandru: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: În templul lui Zeus din Magnezia pe Meandru. Tipul documentului: Serie de blocuri de piatră care se îmbină, provenind din cella templului. Textul se întinde pe o lungime de 7 m şi reprezintă un registru de taxe unde este trecută averea aflată în proprietatea unor persoane. Reproducem doar rândul 13 de pe faţa d. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Aproximativ 1,5 cm. Locul de păstrare: Berlin. Bibliografie: Mitchell, 2010, 203, nr. A 41; IMagnesia, 122 (cu facsimil şi Pl. X, fig. 122). Datare: Aprox. 310 (Mitchell). Descrierea reprezentării: -. Text: cw. Boun∂on (vacat) œx. 'Artem© ≤er(◊wj) `Uy∂stou. Traducere: cw. pe Bounios œx. al lui Artemas, preotul, celui Preaînalt. 48. Magnezia pe Sipylos: Inscripţia votivă a lui Timoteus Diagoras şi a lui Moschios pe un altar dedicat lui Hypsistos Locul descoperirii: Sarıçam, în teritoriul Magneziei pe Sipylos. Mitchell o indică la Hierokaisareia. Tipul documentului: Altar circular din marmură, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 91 cm înălţime; 57 cm diametru. Litere: 2,5-2,8 cm. Locul de păstrare: În moscheea din Sarıçam. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 169; Mitchell, 1993, II, 44; TAM, V.2, 1400. Datare: Sec. I-II d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: -. Text: TeimÒqeoj DiagÒrou | Labrant∂dhj kaπ MÒscion | Teimoq◊ou ¹ gun¾ aÙtoà | Qeîi `Uy∂stwi eÙc¾n tÕn | bwmÒn. | DiagÒraj, TeimÒqeoj, PÚqeoj, | o≤ Timot◊ou toà DiagÒrou u≤oπ | Labrant∂dai t¦j lucnay∂aj | `Uy∂stwi ¢n◊qhkan. Traducere: Teimotheos, fiul lui Diagoras, din Labraunda, şi Moschios fiica lui Teimotheos, soţia lui, (au ridicat) un altar Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. Diagoras, Teimotheos, Pytheos, fiii lui Teimotheos al lui Diagoras, labrauntizii, au dedicat lămpile celui Preaînalt. 49. Medar: Inscripţia votivă a lui Iulianus dedicată lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Medar (Ovaköy), la nord de aşezarea antică Thyateira (azi Akhisar, în Lydia). Altar descoperit în 1994, în urma unor periegheze.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

307

Tipul documentului: Altar rectangular de marmură. Dimensiuni: 45 x 23 x 23 cm. Litere: 1,7 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa (Nr. Inv. 8015). Bibliografie: Mitchell, 2010, 203, nr. A 45; ETAM, 23, 26 (cu fig. 26); SEG, 49, 1999, 1708. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Reprezentări ale unor frunze de iederă în câmpul inscripţionat. Text: 'IoulianÕj (frunză) ‚ bafeÝj Qeîi ‚ [`U]y∂swi eÙca‚ristˇrion Ø‚5pὲr tÁj aÙtoà swthr∂aj (frunză). Traducere: Ioulianos, vopsitorul, (a ridicat) aceasta în semn de mulţumire Zeului Preaînalt, pentru izbăvirea sa. 50. Medar: Ex-voto al Mousei dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Medar (Ovaköy), la nord de aşezarea antică Thyateira (azi Akhisar, în Lydia). Altar descoperit în 1994, în urma unor periegheze. Tipul documentului: Altar rectangular de marmură, cu acrotere, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 88 x 55 x 52 cm. Litere: 3 cm. Inscripţia este dispusă în partea superioară a monumentului. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa (Nr. Inv. 8194). Bibliografie: Mitchell, 2010, 203, nr. A 46; ETAM, 23, 27 (cu fig. 27 la Pl. 21); SEG, 49, 1999, nr. 1709. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Reprezentarea unei flori în câmpul inscripţionat. Text: Moàsa Mhnof∂‚lou Qeù `Uy∂stJ ‚ eÙc¾n ¢n◊qh‚4ken (floare). Traducere: Mousa, fiica lui Menophilos, a ridicat aceasta Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 51. Milet: Inscripţie de pe un altar consacrat lui Zeus Hypsistos Locul descoperirii: Descoperit între 1891 şi 1900 în zidul unei moschei. Tipul documentului: Altar circular din marmură albăstruie. Dimensiuni: 92 (înălţime) x 52 (diametru) cm. Litere: 5,5-6 cm. Locul de păstrare: Muzeul Miletului. Nr. Inv. 56. Bibliografie: Mitchell, 2010, 203; IMilet, III, 1253; Mitchell, 1999, 137, nr. 134. Datare: Sec. II-III d.Hr. Iniţial Mitchell o considerase ca fiind elenistică. Descrierea reprezentării: -.

308

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: DiÕj | `Uy∂stou. Traducere: (Altar) al lui Zeus cel Preaînalt. 52. Milet: Inscripţia onorifică dedicată lui Ulpius Carpus, preot al lui hagiotatos Theos Hypsistos sōtēros, de către o asociaţie de grădinari milesieni Locul descoperirii: Milet. Dittenberger: „Lapis in ea parte oppidi Mileti, quae spectat inter meridiem et occidentem solem, inaedificatus in ecclesia initio aetatis Byzantinae exstructa“. Tipul documentului: Bloc din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 135; OGIS, 755; Mitchell, 1993, II, 49; Lane Fox, 231 (îl denumeşte Ulpius Karpas). Datare: Perioada domniei lui Hadrian (117-135 d.Hr.) (Mitchell); sau începutul sec. III d.Hr. (Lane Fox). Descrierea reprezentării: -. Text: TÕn ≤er◊a toà ¡giwt£|tou [Qeoà `Uy∂]stou swtÁroj | OÜlpion K£rpon | bouleut¾n Ð stat∂wn | tîn kat¦ pÒlin khpou|rîn tÕn ∏dion eÙerg◊th[n] | Øpὲr tÁj Œautîn swthr∂[aj]. Traducere: Asociaţia grădinarilor oraşului (îl cinsteşte) pe preotul Preasfântului şi Mântuitorului Zeu Preaînalt, Ulpius Carpus, binefăcătorul său, pentru salvarea lor. 53. Milet: Inscripţia onorifică dedicată lui Ulpius Carpus, profet al lui Theos Hypsistos, de către o asociaţie de pescari milesieni Locul descoperirii: Milet. Dittenberger: „Lapis inaedificatus Mileti in ecclesia aetatis Byzantinae initio exstructa, sita in extrema oppidi parte meridiem et occidentem versus“. Tipul documentului: Bloc din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 136; OGIS, 756; Mitchell, 1993, II, 49. Datare: Perioada domniei lui Hadrian (117-135 d.Hr.). Descrierea reprezentării: -. Text: OÜlpion K£rpon | tÕn profˇthn toà | ¡giwt£tou Qeoà | `Uy∂stou | Ð stÒloj tîn swlhno|kentîn tÕn ∏dion eÙ|erg◊thn di¦ p£ntwn.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

309

Traducere: Flota ostierilor (îl cinsteşte) pe Ulpius Carpus, profetul Zeului Preaînalt, binefăcătorul său, din partea tuturor. 53a. Milet: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperită în 1900 sau 1901, pe câmpul de la est de strada ce duce către Akköi, în apropierea râului Meandru. Tipul documentului: Altar din marmură albă distrus în partea superioară, uşor profilat la bază. Dimensiuni: 83 x 32 x 28 cm. Litere: 4-4,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul Miletului. Nr. Inv. 96. Bibliografie: Mitchell, 2010, 202, nr. A 39; IMilet, III, 1252. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: DiÕj | `Ups∂stou | kat¦ | crhsmÒn (frunză). Traducere: (Altar) al lui Zeus celui Preaînalt, (ridicat) în urma unui oracol. 53b. Milet: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperit în necropola situată dincolo de Delphinion. Tipul documentului: Altar din marmură albă, păstrat integral. Profilat în partea inferioară. Dimensiuni: 31 x 29 cm. Litere: 3,5-4 cm. Locul de păstrare: Muzeul Miletului. Nr. Inv. 1252. Bibliografie: Mitchell, 2010, 203, nr. A 40; IMilet, III, 1254. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [? DiÕj] | [`U]y∂s|tou. Traducere: [?Altar al lui Zeus], celui Preaînalt. 53c. Milet: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Milet. Tipul documentului: Altar din marmură gri cu partea superioară rotunjită. Dimensiuni: 125 x 88 x 73 cm. Litere: 1,9 cm. Locul de păstrare: Muzeul Miletului. Nr. Inv. 1888. Bibliografie: Mitchell, 2010, 203, nr. A 41; IMilet, III, 1255. Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: -.

310

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: Zˇlw|toj | Qeù |4 `Uy∂|[stJ]. Traducere: Zelotos (a ridicat altarul) Zeului cel Preaînalt. 54. Miletupolis: Dedicaţia lui Tiberius Claudius Syntrophos către Zeus Hypsistos Brontaios Locul descoperirii: Karacabey, lângă Miletupolis. Încastrat în zidul bisericii Haghia Paraskevi. Tipul documentului: Stelă din marmură, cu acroteră. Dimensiuni: 100 x 47/50 x 105 cm. Litere: 2cm. Inscripţia este plasată sub relief, într-o tabula ansata. Locul de păstrare: Muzeul din Istanbul. Nr. Inv. 3. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139-140, nr. 185; IGSK, 26.II, 5 (fig. 7; cu bibliografie). Datare: Sec. I d.Hr. (Mitchell); sec. II-III (Schwertheim). Descrierea reprezentării: Stelă cu fronton dreptunghiular, acrotere, cu rozetă reprezentată în timpan. Zeul Hypsistos Brontaios este reprezentat între cele două coloane care susţin frontonul. În stânga ţine sceptrul şi în mâna dreaptă întinsă, fulgerele. Alături stă o acvilă pe acelaşi postament, în partea sa dreaptă. În stânga imaginii este figurată o hermă. Caduceul este figurat pe umărul drept al zeului. În centrul imaginii, un altar împodobit cu o ghirlandă, pe care se află o flacără conică arzând. În partea de jos, sub acestea, un personaj întins la pământ, îmbrăcat într-o haină lungă (figură feminină, după Mitchell). Text: Tib◊rioj KlaÚdioj | SÚntrofoj Diπ | `Uy∂stJ kat' œpita|g¾n œk tî ≥d∂|wn ¢n◊qhken | Bronta∂J. Traducere: Tiberius Claudius Syntrophos a ridicat (aceasta) lui Zeus cel Preaînalt Brontaios, în urma poruncii (zeului), din (fonduri) proprii. 55. Mylasa: Inscripţia votivă către Zeus Hypsistos Locul descoperirii: Găsit într-o locuinţă particulară, la Mylasa, în Caria. Tipul documentului: Soclu mic din marmură albă. Dimensiuni: 21 x 26 x 2 cm. Litere: 2-3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 138; IGSK, 34.2, 310. Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [---]E?D?[--- | --] Diπ | `Uy∂stJ. Traducere: [---] lui Zeus cel Preaînalt.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

311

56. Nakoleia: Ex-voto dedicat de Aurelius Asklapon lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: La Seyit Gazi. Tipul documentului: Altar dublu din marmură gri, puţin deteriorat în partea superioară. Dimensiuni: 48 x 35 x 13 cm. Litere: 3-5 cm. Inscripţia se află dispusă pe ambele altare. Locul de păstrare: La Seyit Gazi, pe zidul estic al moscheii. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 218; MAMA, V, 211 (Pl. 49). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Câte un spic de grâu pe fiecare dintre corpurile altarelor. Text: Qeù `Uy∂s|tJ eÙ|c¾n AÙ|rˇlioj | 'Askl£pw|n ¿n Ðmo|lohse?n œn? `RwmV. Traducere: Aurelius Asklapon, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei pe care făcut-o la Roma. 57. Nakoleia: Ex-voto dedicat de Gaius lui Hypsistos Locul descoperirii: La Seyit Gazi. Tipul documentului: Mic altar din calcar. Dimensiuni: 35 x 16 (sus)/13 (jos) x 15 (partea vizibilă) cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: La Seyit Gazi, încastrat în zidul de la marginea râului. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 219; MAMA, V, 212 (Pl. 49). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: G£ϊoj | M£n|ou Øp|ὲr boî|n? swthr?|∂aj kὲ [t]|în ≥d∂[wn p]|£ntwn [`Uy]|∂stJ eÙc[ˇn]. Traducere: Gaius, fiul lui Manos, pentru izbăvirea vacilor şi a tuturor alor săi, celui Preaînalt, în urma făgăduinţei. 58. Nakoleia: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos, lui Hosios şi lui Zeus = Hosios kai Dikaios 76 58a. Nakoleia (Yapıldak): Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperită la sud de Yapıldak, pe câmp. În 1946 a fost distrusă pentru construirea noului edificiu al şcolii. Tipul documentului: Lespede din tuf vulcanic. Dimensiuni: Cca 160 cm înălţime. Litere: 2-3 cm. Inscripţia se afla pe o tabula ansata.

312

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul de păstrare: -. Bibliografie: Mitchell, 2010, 204-205, nr. A55; SEG, 43, 1993, 945; Mitchell, I, 1993, 49-50; Haspels, I, 1971, 313-314, nr. 40 (cu foto la fig. 615). Datare: Sec. III-IV d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Zèsimoj Patrik∂ou kaπ DÒmnhj g◊|noj œsqlÒn, p£trhj ⁄nteimoj ŒÁj kaπ œk ‚ laoà `Uy∂stoio, pneumatika√j kaπ ‚ `Omhr∂oij [œ]p◊essin [[---]] ‚5 gr£yaj œn p∂naki Ósa crÇzousi broto√si ‚ œn p∂naki ptuktù sofo√si tÕ m◊llo[n] Øpei[pè]n: ‚ sÝn semnÍ ¢lÒcJ [...]MIRI tÍ filo◊rgJ ‚ œp' ¥koj mewsa (?) p◊plou[j ca]r∂entaj Ûfhn[e]n ‚ kaπ qr◊yan fil¦ t◊kna [t]£ o≤ tutq¦ proq£nonto ‚10 kour∂dion dὲ g£mon ÐmÕn l◊coj ¢nfag£pazon, | o≤ k¦ ⁄t[i] zîsin teàxan tÒde sÁma kleenÒn. Traducere: Zosimos, fiul lui Patricius, şi neamul nobil al lui Domne, de rang înalt prin însăşi descendenţa şi din popor al celui Preaînalt, gravând pe tăbliţă cu cuvinte spirituale şi homerice, câte folosesc muritorilor, vestind viitorul celor înţelepţi pe o tăbliţă dipartită, împreună cu venerabila consoartă, a ţesut veşminte graţioase cu hărnicie pentru remediu şi crescând micuţii copii drăgălaşi, i-au înfăţişat şi (au păzit) patul conjugal, deopotrivă şi căsătoria, cei vii acum în sfârşit au construit acest monument măreţ. R2 şi 11: k¦ în loc de kaπ.

58b. Neisa: Dedicaţie adresată lui Theos Hypsistos tuturor zeilor şi zeiţelor Locul descoperirii: Descoperită la Neisa. Tipul documentului: Bloc rectangular din piatră având colţul superior stânga distrus. Dimensiuni: 67 x 52 cm. Litere: 3,5 cm. Locul de păstrare: -. Bibliografie: Şahin, 2006, 38-39, nr. 6; Engelmann, 2006, 185-186; TAM, II.3, 737; CCCA, I, 731. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [M(£rkoj) AÙr(ˇlioj) Di]onÚsioj Dio|2[nus∂ou] Diog◊nouj lu|[ki£rc]hj Qeù `Uy∂s|4[tJ ka]π 'Ore∂v kaπ Kele|[--] kaπ qeoπj p©si |6 [kaπ] p¦saij caris|[t]ˇrion. Traducere: [M(arcus) Aur(elius) Di]onysios, fiul lui Dio[nysios], nepotul lui Diogenes, lykiarhul, Zeului Preaînalt, şi Oreiei şi lui Kele[--]şi tuturor zeilor [şi] zeiţelor, cu mulţumire.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

313

59. Nikomedeia: Dedicaţia lui Straton către Zeus Hypsistos Locul descoperirii: Îngropat în pământ împreună cu o bază profilată, la intrarea în moscheea Akpınar Camii. Tipul documentului: Mic altar din marmură. Dimensiuni: 34 x 37 x 28 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: Mitchell, 1999, 140, nr. 190; TAM, IV.1, 62, Ist Forsch, 14, 37 (cu Pl. 22). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Imaginea unei acvile. Text: 'AgaqÍ TÚ[cV] | Diπ `Uy∂stJ Str£|twn Mouk£zou | kat¦ Ônar ¢n◊s|thsa. Traducere: Noroc bun! Straton, fiul lui Moukazos, am ridicat (aceasta) lui Zeus Hypsistos în urma visului. 60. Nikomedeia: Dedicaţia lui Statius Rufinus către Theos Hypsistos epekoos Locul descoperirii: Nikomedeia. Tipul documentului: Bloc din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 140, nr. 192; TAM, IV.1, 81. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù `Uy∂stJ | œphkÒJ | St£tioj | `RoufÁnoj | ŒkatÒntar|coj tÕn | bwmÒn. Traducere: Statius Rufinus, centurionul, (am consacrat) altarul Zeului Preaînalt cel grabnic-ascultător. 61. Nysa: Dedicaţie către Theos Hypsistos şi Meter Oreia Locul descoperirii: Găsit la Nysa, pe peretele unei grote naturale. Tipul documentului: Monument rupestru. Dimensiuni: 67 x 52 cm. Litere: 3,5 cm. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: Mitchell, 1999, 143, nr. 232; TAM, II.3, 737 (cu facsimil). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic.

314

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: [--- Di]on?Úsioj Dio|[---] Diog◊nouj LÚ|[keioj? -]j Qeù `Uy∂s|[tJ kaπ Mhtr]π 'Ore∂v ka(t¦) k◊le|[usin] k?aπ qeo√j p´si | [kaπ qea√j] p£?saij caris|[t]Çr?i?on. Traducere: [---] Dionysos fiul lui Dio[---], nepotul lui Diogenes, din Lycia, Zeului Preaînalt şi Mamei Oreia, în urma poruncii, şi tuturor zeilor şi tuturor zeiţelor, în semn de mulţumire. 62. Oinoanda: Dedicaţia adresată lui Theos aitheros polyonymos Locul descoperirii: Altar descoperit în situl de la Oinoanda. Tipul documentului: Altar din piatră încastrat în zidul de incintă elenistic. Profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: Neprecizate. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: În zidul de incintă, în interior. Bibliografie: Mitchell, 1999, 143, nr. 233 (Pl. 1, 2, p. 88-89); Robert, 1971, 597-619 = OMS, 5, 1989, 617-619; SEG, 27, 1977, 933; Hall, 1978, 263-267 (pentru contextul arheologic; Pl. XI-XIII); Milner, Smith, 1994, 73-74; ETAM, 4, 37; Potter, 1990, 351-355. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [A]Ùtofuˇj, ¢d∂|daktoj, ¢mˇtwr, | ¢stufeliktÒj, | oÜnoma m¾ cw|rîn, poluènumoj, | œn purπ na∂wn, | toàto QeÒj: meikr¦ | dὲ Qeoà merπj ¥nge?|loi ¹me√j. Toàto peu|qom◊noisi Qeoà p◊|ri Óstij Øp?£?rce?i, | A?≥[q]◊?[r]a pander?k? [Á | Qe]Õn finnepen, e≥j | Ön Ðrîntaj eÜcesq' ºè|ouj prÕj ¢natol∂hn œsorî[n]|ta?[j]. Traducere: Cea născută din ea însăşi, neînvăţată de nimeni, fără de mamă, statornică, necuprinsă de nume, denumită cu multe nume, sălăşluind în foc, aceasta este Divinitatea. Iar noi, îngerii, suntem doar o mică parte din Divinitate. Vouă, celor care întrebaţi aceasta despre divinitate, despre natura sa, ea a răspuns că Eterul este Divinitatea care vede totul, spre care privind rugaţi-vă dimineaţa, îndreptându-vă spre Răsărit. 63. Oinoanda: Dedicaţia adresată de Chromatis lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Altar descoperit în situl de la Oinoanda. Tipul documentului: Altar din piatră încadrat în zidul de incintă elenistic. Profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: Neprecizate. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: În zidul de incintă, în interior.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

315

Bibliografie: Ameling, 1999-2000, 107; Mitchell, 1999, 143, nr. 234 (Pl. 3, p. 90); Calpe, Low, 1994, col. 1051; Hall, 1978, 265. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Crwmatπj Qeù `Uy∂stJ tÕn lÚcnon eÙcˇn. Traducere: Chromatis (a dedicat) lampa Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 64. Patara: Ex-voto dedicat de Demosthenes lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Altar descoperit în 1895 în situl de la Patara. Tipul documentului: Altar rectangular din calcar, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 58 x 21 x 19 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 143, nr. 235; TAM, II.2, 402 (cu facsimil). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù | `Uy∂stJ | Dhmosq◊[n‚hj eÙcˇ]n. Traducere: Demosthenes (a dedicat aceasta) Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 65. Pereea Rhodiană: Inscripţia votivă a lui Ariston dedicată lui Zeus Hypsistos Locul descoperirii: Inscripţie remarcată la Pisye (Yeşilyurt-Pisiköy) de către Paton şi Myres, apoi de Hula şi Szanto. Tipul documentului: Soclu din marmură. Dimensiuni: 35 x 20 x 16 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Debord, Varinlioğlu, 2001, 131-132, nr. 29; Mitchell, 1999, 137, nr. 139; IPerée, 1999, 179; IGSK, 38, 756 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Între 151 şi 300 d.Hr. după Bresson, Brun şi Varinlioğlu. Descrierea reprezentării: În partea de sus a inscripţiei, o semilună. Text: (semilună) 'Ar∂stwn ka|t¦ crhsmÕn ¢|nat∂qi Dπ `Uy∂|stJ [e]Ù?ca|ristˇrion. Traducere: Ariston, în urma unui oracol, a adus mulţumire lui Zeus Preaînaltul.

316

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

65a. Pereea Rhodiană: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Semnalat iniţial de Louis Robert la Pisiköy, în Caria, printr-o copie înmânată lui Alain Bresson. Tipul documentului: Altar din marmură albă. Dimensiuni: 40 x 25 x 18 cm. Litere: 2,5 cm. După indicaţiile date de Louis Robert, inscripţia s-ar fi poziţionat la mijlocul altarului. Locul de păstrare: Inscripţia nu a putut fi reperată pe teren. Bibliografie: Mitchell, 2010, 203, nr. A 43; SEG, 51, 2001, nr. 1549; Debord, Varinlioğlu, 2001, 131, nr. 28. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: `Uy∂stou. Traducere: (Altar) al celui Preaînalt. 66. Pergam: Ex-voto al lui Tation dedicat lui Helios Theos Hypsistos Locul descoperirii: Găsit în sanctuarul Athenei din Pergam, în 1881. Tipul documentului: Altar din marmură de dimensiuni reduse, spart în două; cele două jumătăţi au fost recuperate fragmentar. Dimensiuni: 16,2 x 19,5 x 13 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Pergam. Nr. Inv. II 135, 140. Bibliografie: Mitchell, 1999, 140, nr. 186; IPergam, 330 (cu facsimil). Datare: Sec. I d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [`Hl]∂wi | Q[e]îi | `Uy[∂]stwi | T£tion | eÙcˇn. Traducere: Tation (a dedicat aceasta) lui Helios, Zeului cel Preaînalt, în urma făgăduinţei. 67. Pergam: Ex-voto al Glykinei dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Găsit în biserica Sf. Theodor din Pergam. Tipul documentului: Mic altar din marmură albă. Dimensiuni: 52 x 23 x 19 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Pergam. Nr. Inv. P 12. Bibliografie: Mitchell, 1999, 140, nr. 187; IPergam, 331 (cu facsimil). Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: GlÚkina | Qeù `Uy∂stJ | eÙc¾n ¢n◊qhka | œrwm◊nh met¦ tÕn | [---].

Catalog de inscripţii şi reprezentări

317

Traducere: Glykina a ridicat (aceasta) lui Theos Hypsistos, în urma făgăduinţei, întrebând zeul împreună cu [---]. 68. Pergam: Dedicaţia Zopyros către Theos Kyrios ho ōn eis aei Locul descoperirii: Pergam. Tipul documentului: Bloc din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 140, nr. 188. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: QeÕj kÚrioj Ð ên e≥j ¢e∂. | Zèpuroj tù kur∂wi tÕn bwmÕn kaπ t¾n fw[i]tofÒron met¦ toà flogoÚcou. Traducere: Zeului Stăpân, cel care este în veşnicie. Zopyros (am ridicat) un altar stăpânului şi un sfeşnic, împreună cu o făclie. R2: fwitofÒroj: „purtător de lumină“, candelabru, sfeşnic.

69. Perge: Ex-voto către Theos Hypsistos Locul descoperirii: La Perge, în Pamfilia, pe strada principală nord-sud. Tipul documentului: Colţul din dreapta al unui bloc din piatră (altar ?). Dimensiuni: 10 x 12 x 5,5 cm. Litere: 2,3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 54, 230; Mitchell, 2010, 205, nr. A56. Datare: Sec. III d.Hr., după forma literelor. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [---] |2 [---] Qeù | [`U]y∂stJ |4 [e]Ùcˇn. Traducere: [---] Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 70. Perge: Ex-voto către (Theos) Hypsistos Locul descoperirii: Descoperit în 1978 la Perge, în Pamfilia. Tipul documentului: Mic altar din calcar din care se mai păstrează partea din stânga jos. Dimensiuni: 25 x 11 x 17 cm. Litere: 1,7 cm. Locul de păstrare: Conservat în depozitul săpăturilor. Nr. Inv. P. 78,316. Bibliografie: IGSK, 54.I, 231 (cu figură la Pl. L); Mitchell, 2010, 205, nr. A57. Datare: Sec. I-II d.Hr.

318

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Descrierea reprezentării: Partea inferioară profilată. Sub mulură se află un cadru în relief. Aniconic. Text: [--Nume --]IOIII[--] |2 Suntu[cianoà? Qeù] | `Uy∂st[J --] |4 eÙcˇ[n --]. Traducere: [---], fiul lui Syntychianos?, [Zeului] Preaînalt, în urma făgăduinţei. R2: Mitchell: SuntÚ[chj Qeù].

70a. Pessinus: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperit într-o grădină din partea de sud a satului Ballıhisar. Tipul documentului: Mic altar din marmură gri alburie, profilat în partea superioară. Deteriorat pe toate laturile. Dimensiuni: 32 x 17 x 15,5 cm. Litere: 1,9 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Ballıhisar. Bibliografie: Mitchell, 2010, 204, nr. A52; Devreker, 1995, 73, nr. 1 (cu foto la Pl. 5); SEG, 45, 1995, nr. 1703; AE, 1995, nr. 1532; IGSK, 66, 23. Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Pre√ma Pr[e∂]‚mou meg£‚lJ Qeù `Uy[∂]‚stù eÙc[ˇn]. Traducere: Preima, a lui Preimos, marelui Zeu Preaînalt, în urma făgăduinţei. 71. Philadelphia: Ex-voto al preotului Diophantos dedicat lui Theos Hypsistos şi lui Megas Theios Locul descoperirii: Philadelphia. Tipul documentului: Stelă din marmură. Dimensiuni: 56 x 48 x 5 cm. Litere: 2,1-2,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: TAM, V.3, 1635; Paz de Hoz, 1999, 211, nr. 30.17; Mitchell, 1999, 139, nr. 171 (incompletă); Sheppard, 1980-1981, 100, nr. 12a; Buckler, 1917, 93, nr. 6; Buckler, 1917, 93 şi urm., nr. 6. Datare: Între 229-230 d.Hr. şi 238-239 d.Hr. (= 260-269 era actică). Descrierea reprezentării: Deasupra câmpului inscripţionat sunt prezente urme ale unui relief care a fost îndepărtat. Text: [Q]eù `Uy∂stJ kaπ Meg£lJ Qe[∂J] |2 [D]iÒfantoj 'Aki£mou ≤ereÝ[j] | [e]Ùcˇn. ”Etouj sx[cifră?, mh(nÕj)] | Gorpia∂ou bi/. Traducere: Preotul Diophantos, fiul lui Akiamos, (am dedicat) Zeului Preaînalt şi Marii Divinităţi, în urma făgăduinţei. În anul 26[0-9], luna Gorpiaios, ziua a 12-a.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

319

71a. Philadelphia: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: În teritoriul oraşului Philadelphia din estul Lydiei. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton triunghiular şi acrotere, prevăzută cu un picior de sprijin. Dimensiuni: 65 x 29-38 x 5 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare:-. Bibliografie: Mitchell, 2010, 203, nr. A 47; TAM, V.3, 1634; Paz de Hoz, 1999, 211, nr. 30.16. Datare: 238-239 d.Hr. (= 269 era actică) sau 184-185 d.Hr. (= 269 era sullanică). Descrierea reprezentării: Pe timpan, în colţurile inferioare, câte o frunză de iederă, iar în centru un disc. Text: ”Etouj sxq/, mh(nÕj) |2 AÙda∂ou i/. Fla|b∂a Qeù `Uy∂stJ |4 eÙcˇn. Traducere: În anul 269, luna Audnaios, ziua a zecea. Zeului Preaînalt, Flavia (a dedicat aceasta) în urma făgăduinţei 72. Prusa (?): Ex-voto dedicat lui Zeus Hypsistos Locul descoperirii: Prusa (?). Locul exact al descoperirii necunoscut. Tipul documentului: Stelă din marmură, fragmentară, din care se păstrează partea superioară. Dimensiuni: 69 x 73 x 8 cm. Litere: (Frg. A) 3,5 cm; (Frg. B) 2,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 140, nr. 189; IGSK, 40.II, 1013 (cu bibliografie; foto). Datare: I î.Hr.-I d.Hr. Descrierea reprezentării: Relief foarte deteriorat, în partea de jos; tipul obiectului reprezentat este imposibil de recunoscut. Text: [`H k]èmh ¢n◊qhken Diπ `Uy∂stJ |2 [t¾n] eÙc¾n, œpimelhtoà | Diof£nou. |4 Pater∂wn œcar∂sato cèran | tÍ kèmV med∂mnwn d◊ka. Traducere: Satul a consacrat aceasta lui Zeus Hypsistos, în urma jurământului făcut, Diophanes s-a ocupat de conducrea lucrărilor. Paterion a dat satului cu generozitate teren (care produce) zece medimne. 73. Sagalassos: Ex-voto către Theos Hypsistos Locul descoperirii: În faţa moscheii din Sala (zona Burdur din Pisidia), parţial îngropat la baza unui stâlp. Tipul documentului: Altar de mici dimensiuni. Dimensiuni: 60 x 22 x 22 cm. Litere: 3-3,5 cm.

320

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 136, nr. 127; Bean, 1959, 74, nr. 15. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic Text: Alla A[---] |2 kaπ M◊sa | Qeù `Uy∂[s]|4tJ eÙ[c]ˇn. Traducere: Alla A[---] şi Mesa, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 74. Sebastopolis: Ex-voto dedicat de Pontia Valeria lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Sebastopolis Tipul documentului: Bloc din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 136, nr. 127; F. & E. Cumont, 1906, 203. Datare: Sfârşitul sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù `U|y∂stJ | eÙcÁj | c£rin Pon|t?∂a OÙale?|r∂a. Traducere: Pontia Valeria lui Theos Hypsistos, din pricina făgăduinţei (făcute). 75. Seleukeia pe Kalykadnos: Ex-voto dedicat de Athenaios lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Seleukeia pe Kalykadnos. G. Dagron şi D. Feissel consideră că aceste patru dedicaţii de la Seleukeia ar fi pututu avea aceeaşi provienenţă cu altarul de al Kaisareia (Uzuncaburç). Vezi comentariul la IC, 14. Keil indica locul descoperirii ca fiind necunocut. Tipul documentului: Mic altar din calcar profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 29 x 165 x 14 cm. Litere: 1,8-3 cm. Locul de păstrare: Toate cele patru dedicaţii de la Seleukeia au fost remarcate de J. Keil în 1914, însă au dispărut în 1925. Bibliografie: Mitchell, 1999, 143, nr. 238; MAMA, III, 1 (Pl. 11, fig. 29). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Qeù | `Uy∂stJ | eÙcˇ|n. 'Aqˇ|naioj. Traducere: Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. Athenaios. 76. Seleukeia pe Kalykadnos: Ex-voto dedicat de Ammia lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Seleukeia pe Kalykadnos, în Cilicia. Vezi comentariul anterior.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

321

Tipul documentului: Altar din calcar, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 42,5 x 21,5 x 16 cm. Litere: 1,6-2 cm. Locul de păstrare: Monument dispărut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 143, nr. 239; MAMA, III, 2 (Pl. 11, fig. 29). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: În partea de jos a altarului, deasupra profilului inferior, imaginea unei frunze incizate. Deasupra inscripţiei se află, încadrată într-un chenar rectangular, imaginea zeiţei. Text: Qeù `Uy∂s|tJ 'Amm∂|a eÙcˇn. Traducere: Ammia (a dedicat aceasta) Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 77. Seleukeia pe Kalykadnos: Ex-voto dedicat de Diogenes lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Seleukeia pe Kalykadnos, în Cilicia. Vezi comentariul anterior. Tipul documentului: Altar din calcar, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 38,5 x 20 x 12 cm. Litere: 1,6-2 cm. Locul de păstrare: Monument dispărut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 143, nr. 240; MAMA, III, 3 (Pl. 11, fig. 29). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Qeù `U|2y∂stJ | Diog◊nhj |4 [--]gou|r∂ou eÙc|ˇn. Traducere: Diogenes, fiul lui [--]gourios, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 78. Seleukeia pe Kalykadnos: Ex-voto dedicat de Nas lui Zeus Hypsistos Locul descoperirii: Seleukeia pe Kalykadnos, în Cilicia. Vezi comentariul anterior. Tipul documentului: Mic altar din calcar, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Faţa principală este distrusă în partea de jos. Dimensiuni: 26 x 11 x 12 cm. Litere: 1,5 cm (r. 1); 2,3 cm (r. 2 şi urm.). Locul de păstrare: Monument dispărut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 143, nr. 241; MAMA, III, 4 (Pl. 11, fig. 29). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Diπ `U[y∂stJ] | N©j M£|rkou | [e]Ùcˇn.

322

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: Nas, fiul lui Markos, lui Zeus Preaînaltul, în urma făgăduinţei. 79. Sibidunda: Dedicaţia adresată de Artimas şi de Markias lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Sibidunda (Zivint), în Pisidia. Tipul documentului: Soclu rectangular. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: În curtea oficiului poştal din Zivint. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 230; Mitchell, II, 1993, 49; Bean, 1959, 70, nr. 122. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Qeù `Uy∂stJ kaπ | ¡ge∂v katafugÍ | 'Artim©j u≤Õj 'Ar|t∂mou Momm∂ou | kaπ [M]ark∂aj Ð aÙ|tÕj k?t∂sthj ¢|n◊sthsen kaπ | tÕn qumiatis|tˇr(i)on kaπ k◊on(a) | œk tîn ≥d∂wn. Traducere: Artimas, fiul lui Artimas Mommios, şi Markias, cel ce este el însuşi ctitorul, a ridicat Zeului Preaînalt şi sfintei scăpări [= locul de refugiu?] un altar pentru tămâiere şi o coloană, pe cheltuiala lor. 80. Silandos: Ex-voto al Helenei dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Găsit în satul Selendi. Încastrat în zidul unei locuinţe. Tipul documentului: Altar din marmură. Dimensiuni: 85 x 28 x 23 cm. Litere: 2,2 cm. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 173; TAM, V.1, 52. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Urmele unui relief. Text: Qeù `Uy∂stJ eÙc¾n ¢n◊qhke `El◊nh Øpὲr QrasuboÚlou toà u≤oà QrasuboÚlou. Traducere: Helene a dedicat (aceasta) Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei, pentru Trasyboulos, fiul lui Trasyboulos. 81. Silandos: Ex-voto al lui Apphion dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Găsită pe locul fostei localităţi antice Silandos de la Kara Selendi. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, spartă în spartă pe toate laturile cu excepţia părţii superioare. Este prevăzută cu un fronton triunghiular cu acrotere.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

323

Dimensiuni: 43 x 26 x 6 cm. Litere: 1,7 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 174; SEG, 33, 1983, 1027; Naour, 1983, 116, nr. 6 (cu Pl. 16). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe timpan, în centru, se află un disc în relief decorat cu o rozetă, iar în colţul din dreapta se găseşte o frunză. În partea superioară a corpului stelei este reprezentată o cunună de măslin. Text: [Qe]ù `Uy∂stJ eÙ‚[c]Ên Apfion N◊wnoj | [Ø]pὲr aÙtÁj kaπ | [t]în t◊?k?[n]J[n]. Traducere: Apphia, a lui Neon, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei, pentru ea însăşi şi pentru copii. 82. Sinope: Ex-voto dedicat de Aelius Threption, Pontianos, Severus şi Macer lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Sinop. Indentificată iniţial în faţa intrării din moscheea Aslan. Tipul documentului: Altar reclangular din calcar, cu acrotere în partea superioară, la colţurile din stânga şi din dreapta. Dimensiuni: 104 x 46 x 46 cm. Litere: 2 cm (rândul 1), 4 cm (rândul 2), 3 cm (rândurile 3-4); litera O de 1-1,5 cm. Literele puţin şterse. Locul de păstrare: Muzeul din Sinop. Nr. Inv. 13.35.70. Bibliografie: IGSK, 64.I, 117; Mitchell, 1999, 140, nr. 198 (incomplet); French, 1994, 106, nr. 12; Robinson, 1905, 306, nr. 29; Robert, 1937, 288; Cook, 1925, II.2, 883. Datare: Sec. II-III d.Hr. (Mitchell); I-II d.Hr. (D.H. French). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'AgaqÁi TÚchi (vacat) |2 Qeù `Uy∂stJ: | A∏lioj Qrept∂wn |4 PontianÒj, Seou|Ároj M£ker, o≤ |6 ¢delfoπ eÙx£menoi. Traducere: Zeului Preaînalt, Aelius Threption, Pontianos, Severus, Macer, fraţii, (au dedicat aceasta) după cum au făgăduit. 82a. Sinope (Gerna Dere): Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperit la Gerna Dere, o zonă de coastă aparţinând teritoriului oraşului antic Sinope. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea inferioară şi în cea superioară. Colţul superior stânga lipsă. Dimensiuni: 24 x 16 x 48 cm.

324

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Litere: 2,2 cm. Litera Y, în mod excepţional, măsoară 4 cm. Locul de păstrare: -. Bibliografie: Mitchell, 2010, 204, nr. A50; SEG, 52, 2002, nr. 1240; Ruscu, 38, 2005, 125-126; Doonan, Smart, 2000-2001, 22-23 (fig. 6; cu transcriere incorectă). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Qeù `Uy∂stJ ‚ OÙaler∂a ‚ Markianˇ. Traducere: Zeului Preaînalt, Valeria Markiane. 83. Sinope: Ex-voto dedicat de (....)los şi soţia sa Rufina lui Theos Hypsistos megas Locul descoperirii: Provine probabil de la Emreli. Tipul documentului: Altar din marmură, utilizat ulterior ca support pentru un stâlp din lemn al unei construcţii moderne; deteriorată în partea inferioară. În partea din mijloc prezintă un orificiu destul de important. Dimensiuni: 45 x 35 cm. Litere: 3 cm. Sigma lunat. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 64.I, 119; Mitchell, 1999, 140-141, nr. 199; French, 1994, 104, nr. 12; Sheppard, 1980-1981, 96, n. 71; Robert, 1937, 288; Mendel, BCH, 27, 1903, 333, nr. 49; Robinson, 1905, 304, nr. 26. Datare: Sec. I-II d.Hr. (D.H. French). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Qeù meg£lJ |2 `Uy∂stJ eÙcÁ[j] | c£[rin ¢n◊]qh|4ke [--]loj | met¦ [tÁj gu]nai|6[k]Õj `Rou[f]e∂[naj]. Traducere: [--]los, împreună cu soţia (sa), Rufina, marelui Zeu Preaînalt a ridicat (aceasta) din pricina făgăduinţei (făcute). 84. Sinope: Ex-voto dedicat de Onesiteimos şi Agathemeros lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Sinope. Tipul documentului: Altar circular (cippus) din calcar. Marginile superioare profilate. Dimensiuni: 52,5 (înălţimea) x 30,5 (diametru) cm. Litere: Uşor uzate. 2 cm, cu excepţia lui O care este de 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Sinop. Nr. Inv. 5.59.84. Bibliografie: IGSK, 64.I, 118; Mitchell, 1999, 141, nr. 200; French, 1994, 104-5, nr. 2. Datare: Sec. I-II d.Hr.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

325

Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'AgaqÍ TÚcV |2 Qeù `Uy∂stJ (vacat) | 'Onhs∂teimoj |4 kaπ Ð u≤Õj aÙto{j}à ‚ 'Agaqˇmeroj ‚6 (vacat) eÙcˇn. Traducere: Noroc bun! Zeului Preaînalt, Onesiteimos şi fiul său Agathemeros, în urma făgăduinţei. 85. Smyrna: Inscripţia votivă a lui Sergis dedicată lui Theos Hypsistos soter (?) Locul descoperirii: La Smyrna, în agora. Tipul documentului: Fragment din marmură. Dimensiuni: 11 x 26 x 1-7 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 162; IGSK, 24.I, 764 (cu facsimil). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Text: S?◊rgij Qeù | `Uy∂stJ SW | --- LOUNOU ¢n◊|[qhken]. Traducere: Sergis [---] a dedicat (ofranda) Zeului Preaînalt, izbăvitorul(?). 86. Stratoniceea: Dedicaţie către Zeus Hypsistos, Hekate Soteira, Zeus Capitolinus şi Tyche Locul descoperirii: Stratoniceea. Tipul documentului: Bloc din piatră. Dimensiuni: 17 x 16 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 140; IGSK, 21.1, 330. Datare: 138-161 d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [Diπ] `Uy∂stJ ‚ kaπ `EkatV Sw[t∂rV | k]ai Diπ Kape[twl∂J |4 k]aπ TÚcV toà m[eg∂stou | AÙt]okr£toroj Ka[∂saroj] | T∂tou A≥l∂ou `Adrianoà ['Antwü8n∂nou] Sebastoà [EÙseboàj]. Traducere: Lui Zeus cel Preaînalt, Hekatei cea Mântuitoare, lui Zeus Capitolinul şi lui Tyche a preamăritului împărat Caesar Titus Aelius Hadrianus Antoninus Augustus Pius. 87. Stratoniceea: Inscripţia votivă dedicată lui Zeus Hypsistos şi lui Th(e)ios Locul descoperirii: Stratoniceea (gymnasium). Tipul documentului: Două fragmente provenind din acelaşi altar de mici dimensiuni.

326

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: 18 x 13 x 8 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 141; IGSK, 22.2, 1306. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Două urechi reprezentate. Text: Diπ `Uy∂|stJ kaπ tù Q∂J | eÙari|stˇri[on]. Traducere: În semn de mulţumire, lui Zeus Preaînaltul şi Divinului. 88. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Boethos şi a lui Menippos către Zeus Hypsistos şi Theios Angelos ouranios Locul descoperirii: Stratoniceea (gymnasium). Tipul documentului: Altar din marmură. Dimensiuni: 27,5 x 18 x 15 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 142; IGSK, 22.2, 1307. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: Diπ `Uy∂stJ | kaπ Qe∂J 'Ang◊|lJ OÙran∂J BÒ|hqoj k?aπ? M◊nip|poj Øpὲr tÁj | Øg∂aj panoi|k∂ou? caristˇ|rion. Traducere: Boethos şi Menippos, în semn de mulţumire, pentru sănătatea familiei, lui Zeus Preaînaltul şi Divinului Înger Ceresc. 89. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Flavius Diokles şi Mamalon către Theos Hypsistos şi Theios Angelos Locul descoperirii: Stratoniceea (gymnasium). Tipul documentului: Altar din marmură. Dimensiuni: 37 x 30 x 12 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 153; IGSK, 22.2, 1308. Datare: Sec. II d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: -. Text: [Qe]ù `Uy[∂st]J kaπ? t?[ù | q]e∂J ¢ng◊lJ | F?l(£bioj) DioklÁj | kaπ M£malon | Øpὲr aÙtîn [k]aπ tîn paid∂|wn kaπ tîn ≥d∂wn | p£ntwn caris|[tˇrion].

Catalog de inscripţii şi reprezentări

327

Traducere: Zeului Preaînalt şi Divinului Înger, Flavius Diokles şi Mamalon, în semn de mulţumire, pentru ei, pentru copii şi pentru toţi ai lor. 90. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Aelius Hekatomnon către Theos Basileus şi Hypsistos Locul descoperirii: Găsit în curtea lui Raşit Gürhan de la vest de Eskihisar (Stratoniceea). Tipul documentului: Altar din marmură albă cu acrotere în relief. Dimensiuni: 93 x 21,5 cm. Litere: 1,2-1,8 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 154; IGSK, 22.2, 1309. Datare: Sec. II d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: -. Text: Qe∂J Basil√ kaπ `U|y∂stJ A∏(lioj) | `EkatÒ|mnon Øpὲr | aÙtoà kaπ | t◊knwn, gu|naikÒj, f∂lwn, | ¢nanka∂wn, | ≥d∂wn ¢n|qrèpwn kaπ | tÁj pÒlewj. Traducere: Aelius Hekatomnon, Divinului Stăpânitor şi celui Preaînalt, pentru el şi pentru copii, soţie, prieteni, părinţi, pentru rudele lor şi pentru cetate. 91. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Threptos dedicată lui Zeus Hypsistos şi lui Theios Locul descoperirii: Stratoniceea (gymnasium). Tipul documentului: Partea superioară a unui altar din marmură albă, având acrotere cu palmete. Dimensiuni: 16,5 x 19 x 17,5 cm. Litere: 1,5-2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 155; IGSK, 22.2, 1310. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: Dieπ `Uy∂stJ | kaπ Qe|∂J Qre|[pt]Õj Øpὲr | aÙto?[u] | [---]. Traducere: Lui Zeus Preaînaltul şi Divinului (în semn de mulţumire), Threptos pentru el [şi pentru ---]. 92. Stratoniceea: Inscripţia votivă a Tryphosei către Zeus Hypsistos şi lui Th(e)ios Locul descoperirii: Provine din gimnaziul din Stratoniceea. Altarul a fost descoperit în casa lui Halil Savaş din Turgut (Lagina).

328

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Altar din marmură albă, care provine probabil din acelaşi loc cu cele două inscripţii anterioare (Hypsistos 90 şi 91). Dimensiuni: 21,5 x 10, 5 cm. Litere: 1,2-1,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 22.2, 552; Mitchell, 1999, 138, nr. 156; SEG, 38, 1988, 1901. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: [Di]e?π? `U?[y∂‚s]tJ kaπ Q∂|J Trufî|sa Øpὲr tîn ≥d∂w|n eÙcari|stˇrion. Traducere: Tryphosa, în semn de mulţumire lui Zeus Preaînaltul şi Divinului, pentru cei ai lor. 93. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Phronimos şi a lui Peitho dedicată lui Zeus Hypsistos şi lui Th(e)ios Locul descoperirii: Stratoniceea. Tipul documentului: Mică stelă cu muluri în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 25 x 17 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 22.1, 1110; Mitchell, 1999, 137, nr. 143; Robert, 1958, 115. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Diπ `Uy∂stJ kaπ Qe∂J FrÒnimoj kaπ Peiqë Øpὲr tîn ≥d∂wn caristˇrion. Traducere: Phronimos şi Peitho, în semn de mulţumire, lui Zeus Preaînaltul şi Divinului, pentru cei ai lor. 94. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Euthyches, Synphilousa, Andreas şi Antiochus dedicată lui Zeus Hypsistos şi lui Theios Locul descoperirii: Stratoniceea. Tipul documentului: Mică stelă cu muluri în partea inferioară şi superioară. Dimensiuni: 25 x 17 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 144; IGSK, 22.1, 814. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

329

Text: [D]iπ `Uy∂st[J] kaπ Qe∂J EÙtuc¾j kaπ S[un]filoàsa, 'Andr◊aj, 'Ant∂ocoj Øpὲr Œautîn kaπ tîn ≥d∂wn caristˇrion. Traducere: Euthyches şi Synphilousa, Andreas (şi) Antiochos, în semn de mulţumire lui Zeus Preaînaltul şi Divinului, pentru ei înşişi şi pentru cei ai lor. 95. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Carpus Artemeous dedicată lui Zeus Hypsistos şi lui Theios megas Locul descoperirii: Stratoniceea. Tipul documentului: Mic altar din marmură. Dimensiuni: 27 cm x 21 x 15 cm. Litere: 1,2-1,9 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Bodrum. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 145; IGSK, 22.1, 1111. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [Di]π [`Uy∂stJ kaπ | Q]e∂J meg£l[J] | K£rpoj 'Ar‚temˇouj m[e|t]¦ tîn t◊kn[w]|n? kaπ tîn ≥d∂|wn p£ntwn | [car]i[stˇrion]. Traducere: Carpus Artemeous, împreună cu copiii şi toţi ai lui, în semn de mulţumire, lui Zeus Preaînaltul şi Marelui Divin. 96. Stratoniceea: Dedicaţie către Zeus Hypsistos şi către Theios Locul descoperirii: Stratoniceea. Tipul documentului: Mic altar din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul din Bodrum. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 146; IGSK, 22.1, 1112. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: Diπ `Uy∂stJ | kaπ Qe∂J eÙ|caristˇrion. Traducere: Lui Zeus Preaînaltul şi Divinului, în semn de mulţumire. 97. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Hekatas dedicată lui Theos Hypsistos şi lui Th(e)ios Locul descoperirii: Stratoniceea. Tipul documentului: Mic altar din marmură. Dimensiuni: 17,5 x 13 x 10 cm. Litere: 1-1,3 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Bodrum.

330

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 147; IGSK, 22.1, 1113 (foto Pl. XV). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: Q?eù `Uy∂stJ | [k]aπ tù Q∂J | `Ekat©j euü4carist√ Øpὲ[r] | Œ?autoà kaπ tî ≥d∂wn? p?|£?n?twn kaπ |8 tîn gitÒn[wn]. Traducere: Hekatas, în semn de mulţumire, Zeului Preaînalt şi Divinului, pentru el însuşi, toţi ai săi şi pentru vecini. 98. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Isocrates dedicată lui Zeus Hypsistos şi lui Theios Agathos Locul descoperirii: Stratoniceea. Tipul documentului: Mic soclu. Dimensiuni: 23 x 14 cm (la bază). Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 148; IGSK, 22.1, 1114. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: [D]ieπ `Uy∂ü2[s]tJ kaπ Q[e∂]þJ 'Agaqù |4 ['I]sokr£th[j]. Traducere: Isokrates, lui Zeus Preaînaltul şi Bunului Divin. 99. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Flavius Phaidros dedicată lui Zeus Hypsistos şi lui Th(e)ios Basilikos Locul descoperirii: Stratoniceea. Tipul documentului: Mic altar din marmură. Dimensiuni: 30 x 22,5 x 16,5 cm. Litere: 1,7-2,3 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Bodrum. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 149; IGSK, 22.1, 1115 (foto Pl. XV). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: Diπ `Uy∂stJ | kaπ Q∂J Ba|silikù Fl(£bioj) |4 Fa√droj | Øpὲr aÙtoà ü kaπ tîn ≥d∂wn | caristˇ|8rion. Traducere: Flavius Phaidros, în semn de mulţumire, lui Zeus Hypsistos şi Divinului Regal, pentru sine şi pentru toţi ai săi. 100. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Leontikos, Iatrokles şi Antiochos dedicată lui Zeus Hypsistos şi lui Th(e)ios Basilikos Locul descoperirii: Stratoniceea.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

331

Tipul documentului: Mic altar din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul din Bodrum. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137-138, nr. 152; IGSK, 22.1, 1116. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: Diπ `Uy∂|stJ kaπ Q|∂J Basi|4lik?ù e[Ù]|c[a]ristˇ|rion Leon|t?∂skoj, 'I[a]t|8r?oklÁj, 'A|nt∂ocoj. Traducere: Leontikos, Iatrokles şi Antiochos, în semn de mulţumire, lui Zeus Preaînaltul şi Divinului Regal. 101. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Neos şi Euphrosyne dedicată lui Zeus Hypsistos şi lui Theios Angelos Locul descoperirii: Stratoniceea. Tipul documentului: Mic altar din marmură albă. Dimensiuni: 34 x 20,5 x 13 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul din Bodrum. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 150; IGSK, 22.1, 1117. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Diπ `Uy∂stJ ü2 kaπ Qe∂J 'Agüg◊lJ N◊(w)n ü4 kaπ EÙfrosÚünh Øpὲr ü6 tîn ≥d∂wn. Traducere: Neos şi Euphrosyne, lui Zeus Preaînaltul şi Divinului Înger, pentru toţi ai săi. 102. Stratoniceea: Inscripţia votivă a lui Claudius Achilleus şi Galatia dedicată lui Zeus Hypsistos şi lui Agathos Angelos Locul descoperirii: Stratoniceea. Tipul documentului: Bloc din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 137, nr. 151; IGSK, 22.1, 1118. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Diπ `Uy∂stJ kaπ | 'Agaqù 'Ang◊lJ | KlaÚdioj 'Acil|leÝj kaπ Galat[∂]|a Øpὲr swthr∂[aj] | met¦ tîn ≥d∂wn | p£ntwn carist[ˇ]|rion.

332

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: Claudius Achilleus şi Galatia, în semn de mulţumire, lui Zeus Preaînaltul şi Bunului Înger, pentru izbăvire, cu toţi ai lor. 103. Synaos: Ex-voto dedicat de Aphias lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Ulaşlar, lângă Synaos. Transportat probabil din vechiul cimitir. Tipul documentului: Altar din marmură alburie. Dimensiuni: 125 x 40/35/34 x 36/44 cm. Litere: 2,5-3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 221; MAMA, X, 427 (Pl. XLVI). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Reprezentarea unei cununi în relief. Text: 'Af∂aj met¦ toà | u≤oà E?≥?rhn◊ou | Qeù `Uy∂stJ eÙ|cˇn. Traducere: Aphias, împreună cu fiul (său), Eirenaios, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 104. Synaos: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Aşağı Yoncaağaç, lângă Synaos. Tipul documentului: Mic altar din marmură albă, foarte afectat de intemperii. Capitel şi bază cu mulură. Dimensiuni: 92 x 34/27,5/36 x 32/27,5/34,5 cm. Litere: 2-2,25 cm. Locul de păstrare: În cimitirul din Aşağı Yoncaağaç. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 222; MAMA, X, 435 (Pl. XLVII). Datare: 221-222 d.Hr. (= anul 306 era sullanică). Descrierea reprezentării: Cunună în relief. Text: [”E]touj tj/. AÙ[-- | --]S Qeù `Uy∂s|[tJ] eÙcˇn. Traducere: În anul 306. Au[--], Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 105. Synaos: Ex-voto dedicat de Ammia Locul descoperirii: Aşağı Yoncaağaç, lângă Synaos. Tipul documentului: Altar din calcar, cu aspect de marmură. Partea inferioară îngropată, iar corpul propriu-zis începe de la coroana în relief. Dimensiuni: 50 x 33/27 x 26/22 cm. Litere: 2-3 cm. Locul de păstrare: În vechiul cimitir al satului. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 223; MAMA, X, 440 (Pl. XLVIII). Datare: Sec. II-III d.Hr.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

333

Descrierea reprezentării: Coroană în relief cu un mic cerc în mijloc. Text: 'Amm∂a Q£len|toj Qeîi | eÙcˇn. Traducere: Ammia a lui Thales, Zeului, în urma făgăduinţei. 106. Synaos: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos epekoos Locul descoperirii: Yukarı Yoncaağaç, lângă Synaos. Tipul documentului: Altar din calcar gri, semiîngropat, cu capitel mulurat. Dimensiuni: 115 x 54,5/47/53 x 47/42 cm. Litere: 2,25-2,5 cm. Locul de păstrare: În vechiul cimitir al satului. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 224; MAMA, X, 443. Datare: 211-212 d.Hr. (= 296 era sullanică). Descrierea reprezentării: Reprezentarea unei cununi. Text: [”Et]ouj spj/. Qeù `Uy[∂]st[J œp|2hk]ÒJ Qermhnoπ eÙcˇn. Traducere: În anul 296. Thermenii (au dăruit aceasta) Zeului Preaînalt cel grabnic-ascultător, în urma făgăduinţei. 107. Tavium: Ex-voto dedicat de negustorul Carpus lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: În casa lui Selahattin Ahmed din Büyük Nefes. Tipul documentului: Soclu profilat în partea superioară. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Necunoscute. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: Mitchell, 1999, 136, nr. 127; RECAM, II, 418. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: 'AgaqÍ TÚcÍ | Qeù `Uy∂stJ Kar|pÕj 'AgkuranÕj | Ð kaπ TaouianÕj | monopèlhj ¢n◊|qhka eÙcÁj Ÿnek[en]. Traducere: Noroc bun! Eu, Carpus, cetăţean al oraşelor Ankyra şi Tavium, (negustor) deţinător al monopolului, am ridicat (aceasta) lui Theos Hypsistos, după făgăduinţa făcută. 108. Termessos: Dedicaţie adresată de Tychos lui Theos Hypsistos epekoos Locul descoperirii: Termessos. Tipul documentului: Suport circular profilat. Mitchell: „This inscribed base originally supported a bronze statue of a left foot“. Dimensiuni: 65 x 24,5 (sus)/26,5 (jos) cm. Litere: 3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut.

334

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: Mitchell, 1999, 143, nr. 231; TAM, III.1, 32 (cu facsimil); Weinreich, 1912, no. 99, p. 20. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù œphkÒJ `U|2∂stw TÚc|oj Ð kaπ 'Atta|4lianÒj `Er(ma∂ou) b/ | SÚrou, p£(roikoj), ka|6t¦ k◊leusin | aÙtoà ⁄sth|8shn | sÝn tù Ÿpon[ti] |10 ∏cnei qeoà. Traducere: Tychos, cel care se mai numeşte şi Attalianos, fiul lui Hermaios, nepotul lui Hermaios, syrul, a ridicat (aceasta) Zeului Preaînalt, cel grabnicascultător, în urma poruncii sale, împreună cu pasul celui ce se îndreaptă către divinitate. R1: Mitchell: `U|f∂stw. R2-3: Heberdey: TÚc[i(?)|oj. R3-6: Mitchell: 'Atta|lianÒj . . . | SÚrou . . ka|t¦ k◊leusin.

109. Thyaira: Dedicaţia preotului Neikephoros adresată lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Thyaira, valea Caystrului Inferior, în apropiere de Efes. Tipul documentului: Altar (?). Dimensiuni: 70 x 35 cm. Litere: Necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 175; IGSK, 17, VII.1, 3303. Datare: 172 d.Hr. (= 220 era lui Caesar). Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù `Uy∂stJ | NeikhfÒroj `Er|mokr£tou ≤ere|[Ý]j sÝn kaπ `Ermo|[kr]£tei tù ¢d[el|fù] tÕn bwmÕ[n | ¢n◊s]thsan | [⁄t]ouj sk/. Traducere: Zeului Preaînalt, preotul Neikephoros, fiul lui Hermokrates, împreună cu fratele, Hermokrates, au ridicat altarul în anul 220. 110. Thyateira: Ex-voto al lui Moschianos dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperită într-o casă din Akhisar, în Lydia. Tipul documentului: Stelă (?). Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 176; TAM, V.2, 898. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Deasupra scrierii, reprezentarea unei acvile. Text: MoscianÕj Bassian[oà] | Qeù `Uy∂stJ eÙcˇn.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

335

Traducere: Moschianos, fiul lui Bassianos, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 111. Thyateira: Ex-voto al Tryphosei dedicat lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperită într-o casă din Akhisar, în Lydia. Tipul documentului: Mic altar (?) din marmură, profilat. Dimensiuni: 30,5 x 19 x 11 cm. Litere: 1,2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 177; TAM, V.2, 898. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Nu există indicii în acest sens. Text: Trufîsa | [Q]eù `Uy∂stJ | eÙcˇn. Traducere: Tryphosa, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 112. Thyateira: Ex-voto al lui Asklepiakos dedicat lui Theos Hypsistos epekoos Locul descoperirii: În cimitirul turcesc din Seydiköy, numit Seyitahmet Mezarliği, în Lydia. Tipul documentului: Altar din marmură albă a cărui parte stângă este distrusă parţial. Dimensiuni: 75 x 34 x 34 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 139, nr. 178; TAM, V.2, 900 (cu Pl. IX). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [Qeù] `Uy∂stJ |2 [k]aπ œphkÒJ | ['As]klhpiakÕj |4 [eÙ]c¾n ¢n◊qh|ken. Traducere: Asklepiakos a ridicat (aceasta) [Zeului] Preaînalt cel grabnicascultător, în urma făgăduinţei. 113. Thyateira: Ex-voto al lui Euelpiste către Theos Hypsistos Locul descoperirii: Descoperită într-o casă din Akhisar. Tipul documentului: Mic altar profilat din marmură. Dimensiuni: 19,5 x 11,5 x 11,5 cm. Litere: 0,9 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: TAM, V.2, 897; Mitchell nu o indică şi numerotează toate celelalte trei inscripţii de la Thyateira greşit. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Nu există indicii în acest sens.

336

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: EÙelst[h] ‚2 Q?eù `Uy∂[s]|[t]J eÙc¾n ‚4 [¢]n?◊qhk[e] ‚ [eÙ]tucîj. Traducere: Euelpiste a dedicat aceasta cu bucurie Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 114. Tiaion: Dedicaţia lui Oclatianus Domitianus adresată lui Theos Hypsistos Locul descoperirii: Tiaion. Tipul documentului: Altar de mari dimensiuni din calcar. Dimensiuni: 170 x 57 x 44 cm. Litere: 5 cm. Locul de păstrare: Satul Öteyüz, lângă vechea moschee. Bibliografie: Mitchell, 1999, 141, nr. 201; Robert, 1937, 287, nr. 12. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: 'AgaqÍ TÚcV. Qeù `Uy∂stJ 'OklatianÕj DomitianÒj. Traducere: Noroc bun! Oclatianus Domitianus, Zeului Preaînalt. 115. Tiberiopolis: Dedicaţia Iuliei(?) adresată lui Theos epekoos Locul descoperirii: Hasanlar, în teritoriul anticului Tiberiopolis. Tipul documentului: Altar din marmură roz şi albă, îngropat în partea inferioară. Dimensiuni: 85 x 48 (capitel)/43 (corp) x 40 (capitel)/35,5 (corp) cm. Litere: 3-3,25 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 225; MAMA, X, 488 (cu facsimil). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Altar aniconic. Text: Q[e]ù œphkÒJ | 'Ioul∂[a? bîmon] | sÝn t[ù lÚcn]J? | kaπ tÍ pur£mV | ¢n◊[q]hken. Traducere: Iulia(?), Zeului grabnic-ascultător, a ridicat altarul împreună cu lampa(?) şi jertfelnicul. 116. Tiberiopolis: Dedicaţie către Theos Hypsistos epekoos Locul descoperirii: Hisarcık, lângă Tiberiopolis. Tipul documentului: Pilastru din calcar, reutilizat. Semiîngropat. Foarte afectat de intemperii şi cu soclul spart. Folosit probabil iniţial ca altar. Dimensiuni: 137 x 51 (capitel) / 44 (corp) / 53 (bază) x 50 (capitel) / 45 (corp) cm. Litere: 2,75-3,5 cm. Locul de păstrare: Lângă moscheea din Hisarcık. Bibliografie: Mitchell, 1999, 142, nr. 226; MAMA, X, 504 (cu facsimil).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

337

Datare: 245-246 d.Hr. (= 330 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [”Et]ouj tl?/ T?I?R.?W | D?io?d?èrou kὲ [¹ gu|n¾] 'Aff∂a Ø[pὲr ?≥d∂|wn Qe]ù œphkÒ[J `Uy|∂st]J eÙcˇ[n]. Traducere: În anul 330. .... al lui Diodoros, împreună cu soţia sa, Aphphia, pentru ai lor, Zeului Preaînalt cel grabnic-ascultător, în urma făgăduinţei. 117. Tralleis: Dedicaţie către Theos Hypsistos în urma unui vis Locul descoperirii: Descoperit la Tralleis, în Caria. Tipul documentului: Soclu mic din marmură albă, posibil al unei coloane. Dimensiuni: 42 x 185 x 16 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Iniţial în Muzeul Şcolii Evanghelice din Smyrna. Bibliografie: Mitchell, 1999, 138, nr. 158; IGSK, 36.I, 14 (cu fig.). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Este figurată o acvilă în relief, frontal, cu aripile desfăcute şi capul spre stânga. Text: Qeù `Uy∂stJ | kat' Ônar. Traducere: Zeului Preaînalt, în urma visului. 118. Provenienţă necunoscută: Teodoros mulţumeşte lui Theos Hypsistos, pe o lampă din bronz Locul descoperirii: Necunoscut. De provenienţă microasiatică. Donaţie anonimă. Tipul documentului: Partea superioară a unui suport din bronz pentru lămpile de cult. Se păstrează tabula ansata cu inscripţia, inelul de prindere şi cozile unor peşti, cu motivele decorative pentru susţinerea lor. Patină verde. Suprafaţă uşor rugoasă. Dimensiuni: 14 x 7,7 x 0,2 cm. Litere: Inscripţia gravată cu grijă, dispusă pe cinci rânduri, în interiorul tabulei ansata. Locul de păstrare: J. Paul Getty Museum, Malibu, California. Nr. Inv. 77.AC.38. Bibliografie: Franken, 2002, 371, nr. 3 (fig. 3); Peppers, 1980, 173-174, nr. 2 (cu fig. 2). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: La capătul inscripţiei, în partea inferioară dreaptă, o mică ramură de palmier incizată. Sub tabula, două cozi de peşte în relief. Text: QeÒdw|2roj Qeù `U|y∂stJ eÙ|4caris|tˇrin. Traducere: Theodoros, Zeului Preînalt, ca mulţumire.

338

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

119. Provenienţă necunoscută: Moscheni mulţumeşte lui Theos Hypsistos pe un tors din bronz Locul descoperirii: Necunoscut. De provenienţă microasiatică. Donaţie anonimă. Tipul documentului: Din aceeaşi serie ca şi precedenta. Tors feminin din bronz, probabil al dedicantei, cu picior de susţinere. Suprafaţa rugoasă de la marginea gâtului sugerează că putea avea şi cap, însă este doar o ipoteză. Sunt reprezentate doar părţile de început ale braţelor, de sub umeri. Patină verdenegricioasă. Suprafaţa interioară rugoasă. Dimensiuni: 9,4 x 8 x 0,2 (grosimea materialului) cm. Litere: Literele sunt gravate pe piept, deasupra sânilor, şi pe umeri. Mai sus de primul rând, înainte de eÙcˇn, se observă un N gravat deasupra. Locul de păstrare: J. Paul Getty Museum, Malibu, California. Nr. Inv. 77.AC.37. Bibliografie: Peppers, 1980, 173, nr. 1 (cu fig. 1). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Nu prezintă motive iconografice incizate. Text: Mosc◊ni eÙc¾n |2 Qeù `Uy∂[s]tJ. Traducere: Moscheni, în urma făgăduinţei (făcute), Zeului Preaînalt. R1: Jeanne Peppers consideră că numele este Mosc∂ei, însă o notă de la sfârşitul articolului său precizează faptul că George Daux, la vremea respectivă Visiting Scholar al muzeului, îl citea ca Mosce∂n, cu precizarea că Mosce∂n = Mosc∂n = Mosc∂on.

120. Provenienţă necunoscută: Trophimos mulţumeşte lui Theos Hypsistos pe o tabula ansata din bronz Locul descoperirii: Necunoscut. De provenienţă microasiatică. Donaţie anonimă. Din aceeaşi serie ca şi cele două piese de mai înainte (lampa şi torsul). Tipul documentului: Tabula ansata din bronz, din care lipseşte ansa stângă cu o mică parte din inscripţie şi puţin din partea superioară. Dimensiuni: 5,3 x 11,7 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: J. Paul Getty Museum, Malibu, California. Nr. Inv. 77. AC. 36. Bibliografie: Peppers, 1980, 174, nr. 3 (fig. 3). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Tăbliţă aniconică. Text: [TrÒ]fimoj Qeù `Uy∂|2[stJ] eÙcar∂stJ|[n ¢]n◊qhka. Traducere: Trophimos am dedicat aceasta ca mulţumire Zeului Preaînalt.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

339

R1: Peppers reconstituie numele ca [`EfmÒ]fioj, indicând şi varianta Trophimos ca fiind posibilă.

121. Provenienţă necunoscută: Ex-voto al lui Aetis către Theos Hypsistos pe o tăbliţă din bronz a unui suport pentru lămpi Locul descoperirii: Necunoscut. Tipul documentului: Partea superioară a unui suport pentru lămpi. Dimensiuni: 11,6 cm înălţime. Litere: Literele sunt poansonate pe tăbliţa de sub inelul de prindere. Locul de păstrare: Antikensammlung Staatliche Museen Preußischer Kulturbesitz (Colecţia de Antichităţi a Muzeelor Naţionale privind moştenirea culturală prusacă), Berlin. Nr. Inv. 1969.14. Bibliografie: Franken, 2002, 370, nr. 1 (fig. 1). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Suportul este format dintr-o tăbliţă având desupra un inel de prindere, iar dedesubt doi peşti dispuşi simetric, cu cozile arcuite fixate de tăbliţă. Soclurile pe care se sprijină boturile peştilor nu sunt găurite. În opinia noastră, nu poate fi vorba despre doi „delfini”, după cum arată Franken, ci de doi peşti, dat fiind faptul că solzii peştilor sunt reprezentaţi vizibil. Cozile peştilor sunt fixate de tăbliţă şi prin două motive spiralice duble (în formă de S), cu bucla superioară înspre exterior. Text: 'A◊tij |2 Qeù | `Uy∂stJ | œucˇn. Traducere: Aetis, Zeului Preaînalt, în urma făgăduinţei. 122. Provenienţă necunoscută: Suport de lampă. Locul descoperirii: Necunoscut. Tipul documentului: Partea superioară a unui suport pentru lămpi. Dimensiuni: 22,5 cm înălţime. Litere: Nu există pe suport nici o urmă de inscripţie. Cu toate acestea există posibilitatea ca textul să fi fost aplicat deasupra tăbliţei, deoarece aceasta prezintă patru găuri de prindere. Locul de păstrare: Muzeul de Arheologie din Istanbul. Bibliografie: Franken, 2002, 370, nr. 2 (fig. 2). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Ca şi precedenta, cu deosebirea că spiralele au bucla superioară înspre interior, cozile peştilor sunt unite, dorsalele şi înotătoarele laterale sunt proeminente, iar soclurile din vârful peştilor au gaură de prindere. Text: Tăbliţă anepigrafă.

340

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: -. 123. Provenienţă necunoscută: Suport de lampă. Locul descoperirii: Necunoscut. Achiziţionată ca donaţie în 1963 de la Lawrence J. Majewski. Tipul documentului: Partea superioară a unui suport pentru lămpi. Dimensiuni: 21,7 x 10,8 cm. Litere: -. Locul de păstrare: Metropolitan Museum of Art, New York. Nr. Inv. 63.185.1. Bibliografie: Franken, 2002, 371, nr. 4 (fig. 8). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Prezintă aceeaşi structură ca şi precedentele. Lamela dintre inelul de prindere şi tăbliţă este mai pronunţată. Pe aceasta şi pe inel au fost poansonate puncte, ca motive decorative. Profilele din partea superioară şi inferioară a tăbliţei sunt decorate cu linii dispuse în V. Motivele spiralice se prezintă sub forma unor torsade, cu bucla superioară înspre interior. Peştii au dorsala mai pronunţată, precum o cocoaşă. Solzii peştilor sunt şi ei reprezentaţi. Puncte poansonate şi pe soclurile profilate de sub boturile peştilor. Din puncul de vedere al aspectului formal, această piesă se aseamănă foarte mult cu cea de la Novae, înregistrată de Franken la Nr. 5, care provine din castrul legiunii I Italica. Text: Piesă anepigrafă. Traducere: -. 124. Provenienţă necunoscută: Dedicaţia Laudiceei din Hypaipa către Theos Hypsistos pe un suport de lampă Locul descoperirii: Necunoscut. Tipul documentului: Partea superioară a unui suport pentru lămpi. Dimensiuni: 20,7 x 10 cm. Litere: Inscripţia este dispusă în interiorul tabulei ansata pe cinci rânduri, inclusiv pe anse. Locul de păstrare: University of Toronto, University Art Centre. Malcove Collection. Nr. Inv. M 82.402. Bibliografie: Franken, 2002, 371, nr. 6 (fig. 5). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Suport de lamă având aceeaşi structură ca şi cele precedente. După aspect şi mai ales după forma structurilor spiralice care susţin cozile peştilor, se aseamănă cu piesa de la J. Paul Getty Museum din

Catalog de inscripţii şi reprezentări

341

Malibu, cu deosebirea că aici capetele sunt mai pronunţate. Considerăm că este foarte probabil să provină din acelaşi loc. Peştii au dorsalele şi înotătoarele laterale mai pronunţate. Lamela dintre inelul de prindere şi tabula este alungită. Marginile superioară şi inferioară ale tabelei sunt decorate cu linii dispuse în V. Pe inel sunt poansonate, de jur-împrejur, puncte cu motive decorative. Soclurile pe care se sprijină întreaga structură au găuri de prindere. Urme de solzi. Text: Laudi|2kˇ `Upaipˇ|nh Qeù `Uy∂s|4tJ ¢n◊qh|khn. Traducere: Laudike din Hypaipa a dedicat (aceasta) Zeului Preaînalt. 125. Provenienţă necunoscută: Inscripţia lui Stephanos pe un suport pentru lămpi Locul descoperirii: Necunoscut. Tipul documentului: Partea superioară a unui suport pentru lămpi. Dimensiuni: 17 x 8,2 cm. Litere: Inscripţia este dispusă pe cinci rânduri în interiorul tabulei ansata, incluiv pe anse. Locul de păstrare: Iniţial s-a aflat în posesia negustorului de ceai Franz Trau din Viena, după care în 1931 a fost mutată în Colecţia de Antichităţi din Viena. Bibliografie: Franken, 2002, 371, nr. 7 (fig. 6). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Suport de lampă având aceeaşi structură ca şi cele precedente. Inelul de prindere prezintă puncte poansonate. Marginile tabulei ansata sunt decorate cu linii dispuse în V. Buclele superioare ale suporturilor sinusoidale acre susţin peştii, sunt îndreptate spre exterior. Cozile peştilor sunt alăturate în partea superioară. Corpul peştelui din stânga, de la mijloc în jos, lipseşte. Peştii sunt decoraţi cu puncte poansonate şi au solzii gravaţi. Text: [---] sinbiwsewj |2 xustopla|teitwn ta|mieuontoj | Stefanau.

342

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

2. Mithra 1. Amorion: Inscripţie privitoare la celebrarea sărbătorii mithrakana Locul descoperirii: Găsită la Gheumeh (Amorion), la nord de Asizie. Tipul documentului: Stelă de mari dimensiuni din calcar, inscripţionată pe trei dintre feţe. Marginea inferioară foarte deteriorată. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: CIMRM, I, 22 (cu bibliografie); TMMM, II, 4, p. 91; Cumont, 1939, 70; Wüst, RE, 30, 1932, col. 2151 ; Robert, 1937, 305. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: I. [F]ulÁj Dπoj mÚstai œt∂mhsan ‚2 [K]Úrillan 'Antip£trou toà ka[π ‚ G]a∂ou qugat◊ra prÒmoiron, tÕn ‚4 bwmÕn kaqosièsantej kaπ e≥j ‚ t¾n qrhske∂an toà mnhme∂ou aÙ‚6tÁj ¢gor£ntej par¦ OÙale[r]∂ou K[a]l‚l∂stw (sic) ¢mp◊lwn œn Lal[£n]dJ, tÒ‚8pJ Kra[o]n∂stra, pl◊qron Œn k[ὲ ¼]mis[u], ‚ œcar∂santo Ópwj t¾n œx aÙtîn prÒs‚10[o]don katacrîntai ta√j kat¦ ⁄toj ‚ [œ]q∂moij ¹m◊raij to[√j] M∂qrak£‚12[n]oij prosta[f]i£z[ontej, d]iamen[o‚us]în tîn ¢mp◊lwn t[o√]j sunestî‚14[sin] ¢pÕ ¢rtπ [m]Ústaij kaπ t¾n lo[i]|p¾n œpim◊le[ian p]oi[o]umὲnoij kaπ Œ[aut]‚16o√j kaπ œg[gÒn]o[ij k]aπ kl[hron‚Òmoi]j aÙtîn e≥j dihneke∂an [to√j ‚18 œqel]ˇsasi [m]hd◊n œpib[iazesqai? ‚ œ¦n d'Œp]t£kij o≤ mÚstai mhket[i‚20 qrhkeÚ]wsi eƒn[a]i t . . i(?) .loij ‚ [--]io[--] erili(?) o(?) .i.usmh ‚ [---] aÙtoÝj Ð G£ioj ‚ . wsij [---] en [e≥]j Œauto[n] ‚ . . te [---] ‚ oj s [---] ‚gii [---] ‚ dw [---] ‚ ene [---]. II. ['An]t∂patroj b/ G£ϊo[j ‚2 ⁄dw]ken œcar∂sato fu‚lÁj DiÕj mÚstaij ¢m[p◊]‚4lwn tîn oÙsîn œn La‚l£ndJ, tÒpJ Kraon∂‚6strv, pl◊qra t◊ssara ¼mi‚su ge∂tosi Filètv 'Asklh‚8p∂adou kaπ Sakk£lo[u `Rw]‚ma∂ou klhrÒnomoi[j] ‚10 Ópwj t¾n œx aÙtîn [kar]‚pe∂an katacr©sqai(n) œ[q◊]‚12lousin o≤ sunercÒme‚noi kaπ qrhskeÚontej [¹]‚14rùon Kur∂llhj tÁj qu[g]a‚trÕj aÙtoà kat¦ ⁄toj ‚16 ta√j œq∂moij ¹m◊raij ‚ to√j Miqrak£noij: [œ¦n] d◊ tij aÙtîn m¾ |18 sun◊lqV ½ m¾ sun[q]rVskeÚV aÙtÕj ‚ ½ klhronÒm[oi aÙtoà o≤ ‚20 sun[m]et[◊contej [---]. III. [amp]◊lwn tÕ kaqÒlou di¦ to t[e]‚2timÁsqai t¾n qugat◊ra aÙt[oà ‚ Ø]pÕ tîn mustîn kaπ ¢g£lmat[i] ‚4 marmar◊J. Traducere: I. Iniţiaţii din corporaţia lui Zeus au cinstit-o pe Kyrilla, fiica lui Antipatros, (numit) şi Gaius, prematur (dispărută), consacrându-i un altar şi adunându-se cu reverenţă spre cinstirea mormântului ei, lângă viile lui Valerius Callistus, în Lalandos, în locul Kraonistra, la distanţă de un pletru şi

Catalog de inscripţii şi reprezentări

343

jumătate; li s-a dăruit pentru ca venitul acestora să-l folosească pentru a aduce(?) jertfa în zilele obişnuite din fiecare an ale mithrakanelor, şi să rămână viile iniţiaţilor care se strâng în prezent şi care se ocupă cu restul pregătirilor, şi lor şi urmaşilor şi moştenitorilor lor pentru totdeauna, celor doritori fără constrângere; dacă de şapte ori iniţiaţii nu vor celebra, să fie [---]. II. Antipatros Gaius, fiul lui Antipatros, a dat iniţiaţilor din corporaţia lui Zeus viile care se află în Lalandos, în locul Kraonistra, la patru pletre şi jumătate, vecini cu Philotas, fiul lui Asklepias şi cu urmaşii lui Sakallos Rhomaios şi le-a dăruit pentru ca ei să dorească a se folosi de rodul lor, cei care se adună şi cinstesc mormântul Kirillei, fiica lui, în fiecare an, în zilele obişnuite ale mitrakanelor. Dacă cineva dintre aceştia nu ar veni şi nu ar face cinstirea, el sau urmaşii lui, care iau parte [---]. III. Toată podgoria, pentru cinstirea fiicei lui de către iniţiaţi şi pentru o statuie de marmură. I R8: Vermaseren: Œn k[ὲ½] mis[u].

2. Anazarbos: Inscripţie dedicată unui împărat, al cărui nume a fost martelat, de către un preot şi pater al lui Zeus Helios aneiketos Mithra Locul descoperirii: Găsit în colţul de sud-vest al stadionului din Anazarva. Tipul documentului: Altar profilat, conservat fragmentar, cu partea superioară distrusă. Primele cinci rânduri sunt şterse complet, al şaselea abia lizibil. Dimensiuni: 137 x 47 x 45 cm. Litere: 2,5-4 cm. Inscripţia s-a păstrat într-o stare foarte avansată de degradare. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 56, 9; AMS, 53, 18 (cu bibliografie); Clauss, 1992, 238; CIMRM, II, 27bis (supl.); AE, 1954, 7; SEG, 12, 1955, 515. Datare: Cca sec. III dHr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [[---]] ‚6 [[`up£tou tÕ]] b/, p(atrÕj) p(atr∂doj) [M(£rkoj) ?AÙrˇ]‚lioj S◊leukoj ≤e[reÝj kaπ] ‚8 pat¾r di¦ b∂ou DiÕj [`Hl∂]ou ‚ ¢neikˇtou M∂qra tÕn [bwmÕn] ‚10 (vacat) kaq' § Øp◊sceto tÍ pat[r∂di]. Traducere: [---] consul pentru a doua oară, părinte al patriei, Marcus Aurelius Seleukos, preot şi pater pe viaţă al lui Zeus Helios, neînvinsul Mithra, (a dedicat) [altarul] conform celor făgăduite oraşului natal. 3. Ariaramneia: Îndeplinirea unui rit al magilor de către strategul Sagarios, fiul lui Magaphernos

344

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul descoperirii: Situat la 2 km distanţă de Ariaramneia (Rhodandos), în prezent Faraşa. Inscripţie gravată pe o stâncă din defileul Taurus, descoperită de Henri Grégoire în 1907. Tipul documentului: Inscripţie rupestră. Dimensiuni: Lungimea rândului scris în greacă ce conţine cuvântul emageuse este de 114 cm. Pentru Textul aramaic, lungimea primului rând este 175 cm, iar a celui de-al doilea, 108 cm. Litere: Gravare superficială, litere foarte neregulate. Pentru textul grec, între 16 şi 22 cm. Pentru cel aramaic cca 9,5 cm. Locul de păstrare: In situ. Bibliografie: Mitchell, 1993, II, 29; Beck, 1984, 2018-2019; Will, 1955, 15; Nock, 1942, 349; Cumont, 1939, 68; CMRDM, I, 19; Grégoire, 1908, 445 (cu schiţă). Datare: Sec. III-I î.Hr. (?), după Beck; sec. I d.Hr, după Cumont. Descrierea reprezentării: Relief aniconic. Text: (textul grecesc) Sag£rioj ‚ Mag?[af◊]rnou ‚ strathgÕj ‚ 'Ariaramne?∂?(aj) ‚ œm£geuse M∂qrV. (textul aramaic) hrt[ml] ?ygp ‚ Agj br /rpgtm rb rgz Traducere: (textul grecesc) Sagarios, (fiul) lui Magaphernos, strategul Ariaramnei, a îndeplinit un rit al magilor pentru Mithra. (textul aramaic) Zagarn, fiul lui Megapharn, a oficiat ca mag o ceremonie în cinstea lui Mithra. R1: „? Celebrated a magian rite for Mithres” (Beck); „a officié en qualité de mage (…), dans une cérémonie religieuse en l’honneur de Mithra” (Grégoire); „devint mage de Mithra”/„(…) il a accompli les cérémonies des mages en l’honneur de Mithra” (Cumont); „celebrated a Magian ceremony” (Nock).

4. Baris: Relief cu reprezentarea unei tauroctonii Locul descoperirii: Isparta/Isbarta. Tipul documentului: Bloc de piatră, aflată în casa unui grec, descoperit de Gertrude Bell în cursul unei călătorii întreprinse în Asia Mică. Dimensiuni: Lungime de aproximativ 100 cm. Litere: -. Locul de păstrare: În prezent nu avem informaţii despre existenţa ei. Bibliografie: Cumont, 1939, 70-71 (cu fotografia reliefului de la Isbarta; Pl. II.1) ; Vermaseren, 1951, 295; Beck, 1984, 2019; Will, 1955, 154, 161-162 (cu fig. 29, la p. 175). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Fotografia prezentată de Cumont este parţial voalată în partea superioară. În centrul reliefului anepigraf, personajul taurocton, identi-

Catalog de inscripţii şi reprezentări

345

ficat de Cumont cu Mithra, este înfăţişat în costum persan, cu mantia pe umeri. Bustul său este parţial vizibil. Capul şi grumazul taurului nu sunt perceptibile. Personajul are piciorul drept întins, iar cel stâng, flexat, se sprijină pe spinarea animalului. În dreapta imaginii se află un altar împodobit cu ghirlandă şi rozetă, pe care sunt reprezentate obiecte care pot fi interpretate fie ca fructe, semn al belşugului, fie ca pâini euharistice marcate cu cruciuliţe pentru a fi mai uşor frânte. La dreapta şi la stânga, în poziţie simetrică se găsesc două Victorii înaripate afrontate, ţinând fiecare câte o ramură de palmier. Beck şi Will consideră relieful doar ca o simplă reprezentare a unei Victorii tauroctone, cu toate că Nike nu este reprezentată niciodată cu tunica prinsă la mijloc, astfel încât partea inferioară a chiton-ului să formeze un fel de fustanelă. Text: -. Traducere: -. 5. Cezareea Capadociei: Ex-voto dedicat de Callimorphus lui Sol Invictus Mythra Locul descoperirii: Cezareea Capadociei. Tipul documentului: Coloană de marmură inscripţionată. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Cumont o semnala la un anticar din Atena. În prezent nu avem informaţii despre locul său de depozitare. Bibliografie: Clauss, 1992, 238; CIMRM, I, 17; Will, 1955, 156; TMMM, II, 2; CIL, III/1 suppl., 6772 = 12135. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Cumont concluzionează în TMMM, II, 2: „Callimorphus avait donc dédié une image du Soleil à Mithra”. Vermaseren scrie şi el acelaşi lucru în CIMRM, I, 17: „So Callimorphus dedicated an image of Sol to Mithras”. Cum arăta imaginea respectivă nu ştim. Text: Solem / Soli invicto / Mythrae / pro salute et incolu/mitate / Chresimi Aug(ustorum) / n(ostrorum) dispensatoris / Callimorphus arkar/ius eiusdem / votum solvi / libens animo. Traducere: Soarelui, Soarele nebiruit Mythra. Pentru sănătatea şi ocrotirea lui Chresimus, intendent al auguştilor noştri, Callimorphus, casierul aceluiaşi, făgăduinţa făcută a îndeplinit-o cu bucurie, din inimă. 6. Colophon: Inscripţie dedicată lui sanctus invictus Mit(h)ra Locul descoperirii: Identificată la nord de Colophon. Tipul documentului: Necunoscut.

346

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: CIMRM, II, 24B (suppl.); Clauss, 1992, 238; Beck, 1984, 20182019. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Nu ştim dacă există reprezentări. Text: Deo sancto invicto Mit(h)rae. Traducere: Zeului cel sfânt neînvins Mit(h)ra. 7. Heracleea Pontică: Dedicaţie adresată lui Zeus Helios Mithras Serapis Locul descoperirii: Necunoscut; inscripţie copiată de Cyriacus din Ancona de pe un picior de mari dimensiuni (120 cm). Tipul documentului: Obiect inscripţionat, cu destinaţie necunoscută. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: SEG, 47, 1997, 1503. Datare: Epigrafă nedatată; poate fi vorba despre perioada Severilor sau ulterior. Descrierea reprezentării: Nu există indicaţii legate de reprezentări iconografice. Text: Diπ `Hl∂J M∂qrv S◊rapi 'IoÚlioj PÚrroj eÙx£menoj ¢n(◊qhken). Traducere: Lui Zeus Helios Mithra Serapis, Ioulios Pyrros, a dedicat (aceasta) după cum a făgăduit. 8. Oinoanda: Inscripţie şi relief mural dedicate lui Helios Mithra Locul descoperirii: Peretele Boukonisterion-ului dedicat lui Septimius Severus în agora din Oinoanda. Tipul documentului: Inscripţia şi reprezentarea iconografică se află, alături de alte reliefuri şi inscripţii precum cele dedicate lui Hermes cârmuitorul, lui Zeus izbăvitorul sau Dioscurilor mântuitori cu „zeiţa pisidiană”, pe peretele de deasupra unei nişe care probabil adăpostea o fântână. Dimensiuni: 20,4 cm înălţime. Litere: 1,5-2 cm. Inscripţia este dispusă pe două registre. Locul de păstrare: Agora din Oinoanda. Bibliografie: Milner, Smith, 1994, 71 (cu Pl. XVI a, b). Datare: Perioada Severilor. Descrierea reprezentării: Bust al lui Helios Mithra adolescentin, imberb, cu părul cârlionţat, având capul înconjurat de nouă raze. Reprezentarea este împrejmuită de o arcadă sculptată, sub care se află textul inscripţiei.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

347

Text: `Hl∂J M∂qrv. Traducere: Lui Helios Mithra. 9. Perge: Dedicaţie către Helios Mithra în mithraeum-ul din Perge a lui Marcus Lucceius Crispus Locul descoperirii: Într-o grotă săpată în stâncă, situată la 1,5 km nord de Perge, care are la intrare o boltă arcuită de 3,5 m în înălţime şi în lăţime. Pe peretele posterior al grotei se află o nişă unde se presupune că ar fi fost pictată imaginea cultică a zeului. Mithraeum-ul era compus din această grotă amenajată artificial şi dintr-o anticameră. S-au păstrat urme de blocuri din piatră cubică şi de zidărie. Tipul documentului: Stelă votivă din marmură albă cu reprezentarea în relief a tauroctoniei, desprinsă în cursul unor săpături ilegale din peretele grotei. Colţul din dreapta al reliefului lipseşte (incluzând probabil imaginea Selenei în dreapta sus, partea anterioară a taurului şi figura lui Cautopates). Dimensiuni: 70 x 65 x 25 cm. Litere: 1,5 cm. Litere uniforme şi bine gravate. Inscripţia este dispusă pe patru rânduri, primele două situate în interiorul timpanului, iar următoarele pe arhitrava frontonului. Locul de păstrare: Nu se cunosc detalii despre actualul amplasament al reliefului. Bibliografie: IGSK, 54, 248 (cu Pl. LVI). Datare: A doua jumătate a sec. al II-lea. Descrierea reprezentării: Relieful figurează intrarea într-o grotă cu fronton şi arhitravă sprijinite pe pilaştri cu capiteluri corintice după toate aparenţele. În colţul din stânga sus, deasupra boltei care imaginează grota se află bustul lui Helios, cu coroană radiată. Imaginile dadoforilor sunt inversate. Cautopates ţine în mână un arc reflex, care atinge mantia lui Mithra. Text: `Hl∂J M∂q?r?[v] ‚ M©rkoj LoÚkk(e)ioj Kr∂spoj ‚ Øpὲr tÁj ≤er©j boulÁj kaπ dˇmou Perga[∂wn] ‚ eÙx£meno?[j] kaqi◊rwsen met¦ tîn t◊[knwn]. Traducere: Lui Helios Mithra, Marcus Lucc(e)ius Crispus, împreună cu copiii săi, a consacrat (aceasta) pentru sfatul sacru şi pentru poporul (oraşului) Perge, în urma făgăduinţei. 10. Sarıhüyük: Inscripţie menţionând existenţa unei tradiţii transmise de magi Locul descoperirii: La Sarıhüyük, lângă Kirşehir, în nordul Galatiei, nu departe de graniţa cu Capadocia. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, grav deteriorată pe toate părţile; îngrijit gravată.

348

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: 25 x 18 x 5 cm. Litere: 0,6-0,9 cm. Locul de păstrare: Aflată în proprietate privată. Bibliografie: RECAM, II, 404; Gordon, 1994, 470. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Stelă aniconică. Text: [--- ‚ --] UR?HNADIA : [-- ‚ --] tîn paisπ pa∂dwn [-- ‚ --k]at¦ m£gouj M∂q?rhn [-- ‚5 -- su]nteloàntej kaπ eÙw[coàntej -- ‚ --] : te kaπ to√j œggÒnoij [-- ‚ --] : mhn ⁄rana th : sou : [-- ‚ --] gegramm◊?n?a? Ÿxousin [-- ‚ -k]ὲ mhq◊ni œ?x◊stw pr£[ssein -- ‚10 --] h?j? aÙtîn trÒpwi mh[d◊ni -- ‚ --] ide m¾ ¢g£gwsin œn tù [-- ‚ --] uresei ¹ntinoàn Œautoi? [-- ‚ --] te∂sousin ≤er¦ e[:]parar? [-- ‚ -- dracm¦j] Œxakiscil∂aj kaπ ¹ pr©[xij -- ‚15 -- ¥]llJ RI : : NT : : w : : : : œpif◊[rein -- ‚ --] thn œk te tîn dedaneis[m◊nwn -- ‚ --] wn œggÒnwn aÙtîn k[-- ‚ --] oij kaπ œx ŒnÕj kak[:]pa[-- ‚ -- t]rÒpwi w : A?N? : [- ‚20 --] ASHS œxou[s∂an -- ‚ --] ST [----]. Traducere: [---] YRENADIA [--] pentru copiii copiilor [--], cei care conform magilor îl celebrează şi se roagă lui Mithra [--] şi pentru rude [--] am strâns pentru tine [--] exces [--] nu i-am permis nimănui să facă [--] dintre aceştia (acest lucru) în acest fel [--] să nu duci (înspre) [--] aceştia luptau împotriva ta [--] nu vor plăti pentru cele sfinte [--] câte 6000 (de drahme) [--] şi lucrarea (ce trebuia săvârşită pentru zei) o datorează altcuiva [--] nu aduc jertfa cuvenită din cauza rudeniilor lor [--] care au fost împrumutate (de aceştia) [--] din cauza aceasta (s-au săvârşit) multe rele (lucrându-se) în acest fel [--] stăpânire [---]. 11. Savçılar: Inscripţie dedicată de frigianul Midon lui Helios Mithra Locul descoperirii: Monument descoperit în 1926 de Christopher M. Cox la nord de satul Savçılar, în nord-vestul Frigiei, lângă lacul Simav (Synaus), pe teritoriul Ancyrei Sidera, nu departe de limita vestică a anticului Aizanitis. Zona se află la limita dintre Frigia şi Mysia. Tipul documentului: Bomos de marmură albă, cu granulaţie mare. Dimensiuni: 84 x 50/47/52 x 37 cm. Litere: 3 cm. Caractere bine gravate şi elegante. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Beck, 1998, 119; Gordon, 1994, 470; MAMA, X, 449 (cu Pl. XLVIII); CIMRM, 23; Will, 1955, 154; Cumont, 1939, 69. Datare: 77-78 d.Hr. ( = 162 era sullanică).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

349

Descrierea reprezentării: Cumont, urmând descrierea lui Cox, indica o reprezentare a unui bust purtând o boneta frigiană: „Reste d’un buste coiffé du bonnet phrygien”. Mitchell consideră în MAMA, X ca eronată interpretarea lui Vermaseren că ar fi existat o reprezentare a unui bust aparţinând lui Mithra, pentru că acesta nu ar mai figura în prezent. Gordon crede însă că o asemenea reprezentare a existat cu siguranţă. Text: `Hl∂J M∂qrv M∂dwn ‚ Sèlonoj ‚ ¢n◊qhken ‚ eÙcˇn. ‚ [”E]touj rxb/, m(hnÕj) P(anˇmou). Traducere: Lui Helios Mithra, Midon, fiul lui Solon, a dedicat (aceasta) în urma făgăduinţei. În anul 162, luna Panemos. 12. Trapezunt: Spelaeum şi statuie dedicate lui Mithra Locul descoperirii: „Dealul lui Mithra” (Miqr∂oj bounÒj), după cum se numea în perioada medievală, conform unei legende locale a Sf. Eugen, colina de la răsărit de oraş închinată zeului, ca protector al cetăţii. Tipul documentului: Spelaeum. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Fostul spelaeum era cel mai probabil situat pe vârful colinei, înlocuit ulterior, de biserica Sf. Ioan Botezătorul; pe această colină Sf. Eugen ar fi distrus statuia divinităţii în timpul lui Diocleţian. Bibliografie: TMMM, I, 362 şi II, 55c; Will, 1955, 155; Cumont, 1939, 71-72 (şi n. 5); Cumont, II, 1906, 367-369. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Nu există informaţii legate de aspectul spelaeumului sau al statuii. Text: -. Traducere: -. 13. Tyana: Ex-voto adresat lui dikaios Mithra Locul descoperirii: Găsită în Kemerhisar într-o moschee turcă. Provenienţă necunoscută. Tipul documentului: Nu există date privitoare la tipul de monument. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 55.I, 34; Beck, 1984, 2018-2019; CIMRM, I, 18; TMMM, II, 3. Datare: Perioada romană imperială.

350

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Descrierea reprezentării: Nu avem indicaţii despre existenţa vreunei reprezentări. Text: Qeù dika∂J M∂qrv. Traducere: Zeului cel drept Mithra.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

351

3. Hosios kai Dikaios 1. Afyon*: Inscripţie confesională a lui Telesphoros şi Hermogenes din Stalla menţionând un sperjur Locul descoperirii: Necunoscut. Localitatea Stalla, locul de provenienţă iniţial cel mai probabil, nefiind reperat. Inventarul muzeului indică vechiul cimitir ca loc de origine, distrus în prezent, însă monumentele de acolo fuseseră aduse din altă parte (Prymnessos ?). Tipul documentului: Altar profilat, spart în partea inferioară şi deteriorat în partea de sus, pe mulură, unde literele sunt în lateral, înspre colţuri, ilizibile. Drew-Bear indică existenţa unor acrotere în relief care decorează mulura. Inscripţia începe pe această bordură în relief şi continuă pe corpul propriu-zis al altarului. Dimensiuni: 69 x 32,5 cm (sus)-28 cm (în rest) x 24 cm. Litere: 2,8 cm. Locul de păstrare: Muzeul Arheologic din Afyon (Afyonkarahisar). Nr. Inv. 825. Bibliografie: Petzl, 1994, 122, nr. 105 (cu fig.); Ricl, 1991, 42, nr. 91 (cu bibliografie; Pl. 15, fig. 91); Robert, OMS, II, 1358 şi urm.; Drew-Bear, 17, 1976, 262-266, nr. 17 (cu foto Pl. 10, fig. 1). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Altarul conţine reprezentarea schematică a două personaje, identificate ca Hosios şi Dikaios datorită asemănării cu stela de la Dorylaion. Cele două personaje purtând părul lung şi cu tunica dincolo de genunchi, sunt înfăţişate în picioare, aşezate pe un piedestal îngust. Fiecare dintre ele ţine în mână câte un instrument de măsură: figura din stânga o balanţă, iar cea din dreapta un etalon pentru lungime. Text: [Tel]◊sforoj kaπ `E[rm]|og◊nhj Stalla|hnoπ parorkˇ|santej ¢n◊qh|5kan. Traducere: Telesphoros şi Hermogenes din Stalla au dedicat (ofranda) pentru că făcuseră un jurământ fals. 2. Afyon: Ex-voto dedicat lui Hosios Locul descoperirii: Descoperită în timpul lucrărilor de curăţare a canalului oraşului. Tipul documentului: Statuetă cu imaginea unui personaj călare. Dimensiuni: 24 x 16 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia este dispusă pe două rânduri la baza statuii. Locul de păstrare: Muzeul din Afyon.

352

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: Ricl, 2008, 572, nr. 31; SEG, 52, 2002, nr. 1248. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Statuia înfăţişează un personaj masculin călare, cu părul lung şi cîrlionţat, care este îmbrăcat cu un chiton cu mâneci şi ţine în mâna dreaptă o ramură de palmier. Text: EÜ[andr]oj Øpὲr KGIC|TOU `Os∂J eÙc¾n. Traducere: Evandros (a dedicat aceasta) pentru ... celui Sfânt, în urma făgăduinţei. 3. Aizanoi: Inscripţie menţionând făgăduinţa făcută de Hosios Locul descoperirii: Aizanoi (azi Çavdarhisar). Descoperită în cimitirul de vest din Çavdarhisar. Tipul documentului: Fragment de arhitravă din marmură albă, deteriorat în partea stângă şi în cea superioară. Dimensiuni: 21 x 83 x 33 cm. Litere: 2,5-3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 36, nr. 79 (cu bibliografie şi fig.); MAMA, IX, 64 (cu facsimil). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [-- eÙx£me]noj Øpὲr swthr∂aj `Os∂ou [---]. Traducere: [--] după cum a făgăduit, pentru izbăvire, Celui Sfânt [---]. 3a. Aizanoi: Ex-voto al „poporului” Tribantizilor către Hosios (kai) Dikaios Locul descoperirii: Probabil Zemma (?), la vest de Çavdarhisar. Tipul documentului: Placă spartă în partea stângă, de dimensiuni necunoscute. Dimensiuni: Lăţimea cunoscută: 35,5 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Fragmentul fusese cândva păstrat la Zemma. Bibliografie: Ricl, 1991, 37, nr. 80 (cu bibliografie); Ramsay, 1887, 513, nr. 94. Datare: Sec. III d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [`O dÁmoj Ð Triba]nt[∂]wn `Os∂J | [Dika∂J œph]kÒJ eÙx£me|[noj kaqi◊rw]sen. Traducere: Poporul Tribantizilor, celui Sfânt (şi) Drept, grabnic-ascultătorul, a consacrat (aceasta) după cum a făgăduit.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

353

4. Aizanoi: Ex-voto adresat lui Mên şi lui Hosios kai Dikaios = Mên 2a Locul descoperirii: Văzut la Kırgıl, la nord-vest de Çavdarhisar, în teritoriul anticului Aizanoi. Tipul documentului: Stelă pe a cărei mulură superioară a fost gravat primul rând al inscripţiei. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 37-38, nr. 81 (cu bibliografie); MAMA, IX, p. 65 (p. 180), Sheppard, 1980-1981, 91, n. 64; CMRDM, III, p. 78; Perdrizet, BCH, 20, 1896, 62-62. Datare: 190-191 d.Hr. (= 285 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [”Et]ouj soe/. A[--] | Neikˇtaj Pard|al© Mhnπ qeù | eÙcˇn. |5 `Os∂J kὲ Dik◊J | ¹ 'Alianîn ka|toik∂a. Sîze | t¾n katoik∂an. Traducere: În anul 285. A[--] Neiketas, fiul lui Pardallas, zeului Mên în urma făgăduinţei. Celui Sfânt şi Drept, comunitatea Alianizilor. Izbăveşte comunitatea! R1: Drew-Bear: [⁄t]ouj soe/ a/, prima lună a anului.

5. Aizanoi: Altar votiv anepigraf Locul descoperirii: Descoperit la Tavşanlı, în curtea unei case, la 50 km de km de Kütahya, pe teritoriul anticului Aizanoi. Tipul documentului: Altar (bomos) masiv din marmură gri purtând urme de inscripţii şi de reliefuri foarte uzate. Dimensiuni: 131 (capitel, 29; corp, 81, soclu, 21) x 46-51 (capitel, 51; corp, 46-49,5) x cca 41 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Tavşanlı. Bibliografie: Ricl, 1991, 38, nr. 82 (cu bibliografie); MAMA, IX, 171. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe anterioară (care poate fi şi posterioară), în partea stânga jos e reprezentată o balanţă. Pe faţa din dreapta, pe un piedestal subţire, bustul unui bărbat înveştmântat, având pe cap o coroană solară. Pe faţa din stânga, un cavaler în mişcare spre dreapta. Mulura superioară a feţei din dreapta prezintă o cruce în formă de floare, tipică pentru regiunea Simav, iar cea din stânga un disc bombat în centru. Text: Altar anepigraf. Traducere: -.

354

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

6. Aizanoi: Ex-voto al lui Demetrios către Hosios Locul descoperirii: Găsit în satul Kuruçay, la sud de Tavşanlı. Tipul documentului: Altar uzat din marmură albă cu muluri. Dimensiuni: 82 x 45-52 x 37-42 cm. Litere: 1,8-2 cm. Inscripţia se află pe faţa anterioară, sub imaginea zeului nud. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 38, nr. 83 (cu bibliografie); MAMA, IX, P 72, (p. 180). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Reliefuri încadrate de nişe cu muluri. Pe faţa anterioară, reprezentarea unei persoane masculine, nude, purtând o coroană solară (Hosios) care ţine în mâna sa dreaptă un obiect greu de identificat. Pe faţa din dreapta există un bust al unei divinităţi feminine purtând îmbrăcăminte şi o semilună deasupra capului. Pe faţa din stânga, bust al unui bărbat, nud, cu braţele reprezentate doar deasupra coatelor. Pe faţa posterioară, un cavaler cu coroana solară şi mantaua fluturând. Text: [Dhmˇ]trioj Dhmhtr∂ou neète|[roj `O]s∂J eÙc¾n Øpὲr tîn œlp∂dwn. Traducere: Tânărul Demetrios, fiul lui Demetrios, celui Sfânt, pentru cele nădăjduite, în urma făgăduinţei. 7. Aizanoi: Ex-voto lui Hosios (kai) Dikaios Locul descoperirii: Încadrată în zidul sudic al cimitirului din satul Gökağaç, situat la est de Çavdarhisar pe teritoriul anticei Aizanoi. Tipul documentului: Placă din marmură albăstruie, reutilizată, care cândva avea un soclu sau un suport cu ajutorul căruia era înfiptă în pământ. Nu se poate spune cu exactitate care dintre margini a fost secţionată în Antichitate sau în cursul celei de-a doua reutilizări. Dimensiuni: 157 x 48 x 28 cm. Litere: 3 cm. Locul de păstrare: Gökağaç. Bibliografie: Ricl, 1991, 38-39, nr. 84 (cu bibliografie); MAMA, IX, 63 (p. 2425; cu facsimil). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: .SNTIS[.. eÙ]|[x]£me?no[j? Øpὲr? ≥d∂]|w?n `Os∂J [Dika∂J] | vacat eÙcˇ[n]. Traducere: [---] făgăduind pentru ai săi lui Hosios şi Dikaios, în urma făgăduinţei. 8. Akça Köy: Dedicaţie către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Găsit la Akça Köy, funcţionând ca pilon al unei spălătorii.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

355

Tipul documentului: Altar rectangular din marmură albă, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Inscripţia se găseşte pe mulura feţei principale şi a celei laterale din dreapta. Dimensiuni: 80 x 39/47 x 28,5/33 cm. Litere: 1-1,75 cm. Locul de păstrare: -. Bibliografie: Ricl, 2008, 571, nr. 25; MAMA, X, 158. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa din stânga a monumentului sunt vizibile urme ale unui bust radiat. Text: 'AgaqÍ t?Úc?V | Ø?pὲ?r? s?wthr∂aj t?î?n? [kat]|oikoÚntwn TOU...HN.. | `Os∂J kaπ Dik◊J œ?n?dˇ?m?J eÙ[c¾n] |kaπ mhtrπ maka|r∂v `Os∂v Dika∂v. Traducere: Noroc bun! Pentru izbăvirea celor ce locuiesc ... Celui Sfânt şi Drept, localnicul, în urma făgăduinţei, şi mamei fericite, Hosia Dikaia. 9. Alexandria Troadei: Dedicaţie adresată lui Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Găsită pe locul anticei Alexandria din Troada. Tipul documentului: Stelă din marmură cu relief. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 46, nr. 104 (cu bibliografie). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Două linii ridicate în semn de rugăciune, deasupra cărora se află partea inferioară, fragmentară, a unei figuri umane. Text: `Os∂J kaπ Dika∂J. Traducere: Celui Sfânt şi Drept. 10. Amorion: Ex-voto al lui Demetrios şi familiei sale pentru Hosios (kai) Dikaios Locul descoperirii: Probabil Aslanlı (Amorion). Tipul documentului: Altar. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: În trecut s-a păstrat la Amorion. În prezent dispărut. Bibliografie: Ricl, 1991, 36, nr. 89 (cu bibliografie); MAMA, VII, 281a. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -.

356

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: Dhmˇtrioj m?[e]|t¦ t◊knwn Øpὲ|r Œautîn swth|r∂aj kaπ tîn ≥d∂|5wn p£ntwn | `Os∂|J Dika∂J eÙcˇn. Traducere: Demetrios cu copiii, pentru a lor izbăvire şi pentru toţi ai lor, celui Sfânt (şi) Drept. 11. Appia: Dedicaţie către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Descoperită pe valea superioară a râului Tembris din nordul Frigiei, în teritoriul aşezării antice de la Appia, într-un sanctuar rural. Tipul documentului: Stelă circulară care a putut fi reconstituită din două fragmente. Partea din stânga jos lipseşte. Dimensiuni: 23,7 x 23,4 x 4,1 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul Civilizaţiilor Anatoliene din Ankara. Nr. Inv. 27.3.66. Bibliografie: Ricl, 2008, 571, nr. 23; Drew-Bear-Thomas-Yıldızturan, 1999, 258, nr. 396. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: În poziţie centrală, în interiorul marginii în relief, sunt reprezentate două personaje imberbe, după iconografia tipică pentru Hosios şi Dikaios din regiune, având chiton şi un himation care acoperă un umăr. Unul dintre personaje ţine cu mâna, alături de corp, un obiect lung, cel mai probabil un sceptru. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 12. Arvalia: Aclamaţie de lângă Efes Locul descoperirii: Identificată la Arvalia, în apropiere de Efes, în Ionia. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, de o calitate slabă, deteriorată în părţile superioară şi inferioară. Dimensiuni: 98 x 47 x 28 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 47, nr. 105 (cu bibliografie şi facsimil); IGSK, 17, 3100 (facsimil); Robert, Hellenica, X, 1955, 88-89; Peterson, 1926, 205-206. Datare: Sec. III d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: Urmă de rozetă pe timpan. Într-una dintre cele două nişe cu muluri pe stelă, cea superioară, este reprezentat în picioare un tânăr, nud, având părul cârlionţat şi capul radiat. Text: M◊ga tÕ Ônoma toà qeoà, | m◊ga tÕ Ósion, m◊ga tÕ ¢gaqÒn. ‚ Kat' Ônar.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

357

Traducere: Mare este numele zeului, mare este cel Sfânt, mare cel bun! În urma visului. 13. Asar Kale: Dedicaţie adresată lui Hosios (kai) Dikaios Locul descoperirii: Descoperit în locul numit Asar Kale, alături de cătunul Gaziler, situat la 1 km de Gökçebey/Zonguldak la graniţa dintre Bitinia şi Paflagonia. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Prezintă acrotere şi un disc în zona central-superioară. Dimensiuni: 130 x 39 x 36 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul din Ereğli. Bibliografie: Akyürek Şahin, 2010, 269-270, nr. 1. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: `Os∂J Dika∂J |2 'Alex£ndrJ | par¦ mhtrπ |4 qeîn Lukw|cwreitikÇ |6 I[---] | [.]FAN[--]|8 qhj. Traducere: Lui Hosios (şi) Dikaios, Alexandros alături de Mama Zeilor din Lykos (a dedicat aceasta din?) [---]. 14. Avdan: Dedicaţie în hexametri adresată măreţului Hosios (kai) Dikaios şi lui Helios Locul descoperirii: În satul actual Avdan, din teritoriul anticului Dorylaion. Tipul documentului: Stelă din marmură gri reutilizată. Lipsesc părţile inferioară şi superioară. Dimensiuni: 70 x 61 x 15-20 cm. Litere: 3,8-4,2 (r. 1-8); 2,5-3,2 (r. 9-13). Locul de păstrare: Păstrată în satul Avdan. Bibliografie: Ricl, 1991, 16, nr. 29 (cu bibliografie; Pl. 6, fig. 29); LIMC, V.1, 1990, 543. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument anepigraf. Text: [---]D[--k]è|mhj Marl£kkou | ¥ndrej ¥ristoi Ôl|bion eÙx£menoi |5 diamon¾n ≥d∂wn pe|rπ p£ntwn e∑neke | swthr∂aj, `Os∂J Di|ka∂J te meg∂stJ, | lamprù q' `Hel∂J ˛odo|10daktÚlJ ¥xia dîra, | e≥kÒnaj ¢rgur◊ouj kaπ | marmar∂nouj, ¢n◊qhkan, | aÙtÕj Ÿwj œk◊leusen | L..K....G?AP?O?P?O? | [---]. Traducere: [---] din satul lui Marlakkes, bărbaţi desăvârşiţi rugându-se pentru bunăstarea trainică pentru izbăvirea tuturor celor din jurul lor, au dedicat daruri vrednice, chipuri de argint şi marmură celui Sfânt (şi) Drept,

358

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

cel măreţ, (şi) strălucitului Helios cel cu degete trandafirii, (după cum) el însuşi a poruncit [---]. 15. Avdan: Ex-voto al lui Zotikos pentru Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Avdan. Tipul documentului: Altar din marmură albăstruie, profilat în părţile superioară şi inferioară. Deteriorat deasupra. Dimensiuni: 44,5 x 23 x 26 cm. Litere: 2-3 cm. Ultimele două rânduri sunt scrise pe mulura inferioară. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 17, nr. 30 (cu bibliografie; Pl. 7, fig. 30); Haspels, 1971, 335, nr. 145 (cu fig. 638). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ZwtikÕj | Str£tw|noj Øpὲ|r aØtoà |5 kὲ tîn ≥d∂|wn `Os∂J | Dik◊J | eÙcˇn. Traducere: Zotikos, fiul lui Straton, pentru sine şi pentru ai săi, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 16. Ayazviran (Iaza): Ex-voto al lui Neikon şi Neike adresat lui Hosios şi Dikaios Locul descoperirii: Ayazviran/Ayasören, în antichitate Iaza. Tipul documentului: Stelă din marmură albă lipsită de fronton, cu partea inferioară şi muchia din stânga sparte. Dimensiuni: 29 x 29 x 4 cm. Litere: 1,8 cm. Locul de păstrare: Într-o casă din localitate. Bibliografie: Ricl, 1991, 8, nr. 13 (cu bibliografie; Pl. 3, fig. 13); Naour, 1983, 111, nr. 3 (cu Pl. 14). Datare: 209-210 d.Hr. (= 294 era sullanică). Descrierea reprezentării: Suprafaţa inscripţionată a fost curăţată sumar. Marginile stelei sunt încadrate în muluri subţiri. Text: Ne∂kwn Dionus∂ou | [k]aπ Ne∂kh eÙx£me|[no]i Øpὲr tîn pai|[d∂]wn `Os∂J kaπ Di|5[k]a∂J eÙcˇn. | ”Etou?[j] s?%d/, mh(nÕj) `Uper[be|reta∂ou ../]. Traducere: Neikon, fiul lui Dionysios, şi Neike, după cum au promis, celui Sfânt şi Drept, pentru copii, în urma făgăduinţei, în anul 294, luna Hyperberetaios, ziua ... 17. Bayramlar: Hosios şi Dikaios ca fiu născut din nou din Herakles Locul descoperirii: Satul Bayramlar, la graniţa între Frigia şi Pisidia. Tipul documentului: Altar.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

359

Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 43, nr. 94 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Reprezentarea lui Herakles, a lui Hosios şi a Chryseei Parthenos. Text: -. Traducere: -. 18. Bozen: Ex-voto al lui Aurelius Myron către Hosios şi Dikaios Locul descoperirii: În vecinătatea satului Ayazviran (Ayasören, anticul Iaza). Tipul documentului: Stelă fragmentară din marmură, cu fronton triunghiular şi acrotere. Cornişa este profilată. Partea inferioară a monumentului este dispărută. Acroterele sunt decorate cu palmete. În vârf stela era probabil decorată cu motiv ornamental sub forma unui con de pin, prevăzut în mod similar cu o decoraţie în formă de palmetă. Dimensiuni: 43 x 27 x 5 cm. Litere: 1,8 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 8, nr. 14 (cu bibliografie; Pl. 3, fig. 14); TAM, V. 1,450 a; SEG, 28, 1978, nr. 889; Petzl, 1978, 268, nr. 14 (cu foto la Pl. XIII). Datare: După 212 d.Hr. Descrierea reprezentării: În colţurile timpanului, două frunze profilate, concave în interior, în mijloc, un motiv circular (disc). Text: `Os∂J kaπ Dika∂J | AÙr(ˇlioj) MÚrwn | eÙcˇn. Traducere: Aurelius Myron, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 19. Burdur*: Ex-voto dedicat lui Apollo şi lui Hosios şi Dikaios Locul descoperirii: Originară din districtul Burdur. Locul exact de provenienţă necunoscut. Tipul documentului: Stelă de mici dimensiuni cu partea superioară lipsă şi o mică porţiune din cea inferioară. Dimensiuni: 33 x 30 x 8 cm. Litere: 1,5 cm. Inscripţia este dispusă în cele două registre superioare, la marginea câmpului iconografic, în stânga şi în dreapta reprezentărilor. Sigma lunat. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 5392. Bibliografie: RECAM, V, 19; Ricl, 2008, 573, nr. 32.

360

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Relieful este dispus pe trei registre. În partea superioară este vizibilă o parte a unui cavaler cu tunică scurte şi cizme, care ţine în mână un obiect. În registrul central se află două personaje radiate, reprezentate frontal, care ţin mâna dreaptă la piept, sub himation, doar dosul palmelor fiind vizibile. În partea de jos sunt reprezentaţi doi câini afrontaţi. Text: [--] | H | 'A|[p]Ò|4ll|wni| (vacat) [kaπ] |8 `Os[∂]|J | ka|π Di|12ka|∂J | eÙ|cˇ|16n. Traducere: [-- nume] lui Apollo şi celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 20. Burdur*: Ex-voto dedicat lui Hosios Dikaios Locul descoperirii: Originară din districtul Burdur. Locul exact de provenienţă necunoscut. Tipul documentului: Mic altar rectangular cu urme de acrotere şi a unei fiale omfaloide în partea superioară. Deteriorat în partea stângă şi în cea superioară. Partea inferioară este secţionată. Marginea inferioară şi superioară profilate. Dimensiuni: 41 x 13/19 x 19 cm. Litere: 1,5 cm. Inscripţia este prezentă pe toată suprafaţa bomos-ului. Sigma lunat. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 3075. Bibliografie: RECAM, V, 90 (cu Pl. 85). Datare: Sec. II-începutul sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Ne∂kar| (v.) {r}ko[j] | doà(loj) kaπ | ”Artem|eij Ne|ik£rkou | [`O]s∂J Dika∂J | [e]Ùc(vacat)ˇn. Traducere: Neikarkos, sclav, şi Artemeis, a lui Neikarkos, (au dedicat altarul) celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 21. Burdur*(?): Ex-voto dedicat lui Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Provenienţă necunoscută. Probabil zona de la graniţa dintre sudul Frigiei şi Pisidia. Tipul documentului: Mic altar rectangular cu urme de acrotere şi a unei fiale omfaloide în partea superioară. Colţul din stânga jos distrus. Dimensiuni: 49 x 20 x 18 cm. Litere: 2,5 cm. Sigma lunat. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 301. Bibliografie: RECAM, V, 91 (Pl. 86). Datare: Sfârşitul sec. II- începutul sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'Al◊xand[r]|oj Kalli|kl◊ouj `O|[s]∂J kaπ Di|[ka]∂J eÙ|[cˇ]n (vacat).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

361

Traducere: Alexandros, fiul lui Kallikles, (a ridicat aceasta) celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 22. Burdur*(?): Ex-voto dedicat lui Hosios şi lui Dikaios Locul descoperirii: Provenienţă necunoscută. Probabil zona de la graniţa dintre sudul Frigiei şi Pisidia. Tipul documentului: Mic altar rectangular cu urme de acrotere şi a unei fiale în partea superioară. Dimensiuni: 57 x 22/26 x 22 cm. Litere: 1,5 cm. Inscripţia se află în stânga şi în dreapta reprezentării iconografice. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 120.53.83. Bibliografie: RECAM, V, 93 (Pl. 88). Datare: Sfârşitul sec. II- începutul sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Bust al unui personaj masculin având capul radiat. În dreapta este reprezentat un cerc, iar în stânga este înfăţişată o femeie cu capul acoperit. Text: [..]wj OsE.. [kaπ] | [..] wNANNEII[....] | kat¦ k◊leusin tîn qeîn eÙc(vacat)¾n ¢(vacat)|n◊qh(vacat)kan. Traducere: [Nume]şi [Nume] au dedicat (aceasta) din porunca zeilor, în urma făgăduinţei. 23. Bursa*: Consacrarea unei incinte sacre lui Dikaios Locul descoperirii: Loc de descoperire necunoscut (Mysia, Bitinia sau Frigia). Tipul documentului: Fragment dintr-un bloc de piatră, distrus în partea inferioară. Dimensiuni: 41 x 53 x 58 cm. Litere: 3 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Bursa. Bibliografie: Ricl, 2008, 574, nr. 39; IGSK, 40.II, 1012; SEG, 41, 1991, nr. 1700. Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: EPILEI[-]N[---] | ou kaπ Kalle∂d[h]j, QeÒ|dotoj, TimÒqeoj EÙtuc©, | KarpianÒj, EÜtucoj t◊|menoj œcar∂sato Dika∂|(vacat)J. Traducere: [---] şi Kalleides, Theodotos, Timotheos, al lui Eutychas, Kaspianos, Eutychos au dăruit o incintă sacră celui Drept. 24. Çağış: Dedicaţie către Hosios kai Dikaios

362

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul descoperirii: Çağış, pe teritoriul anticei Germa, în Mysia. Tipul documentului: Stelă cu relief. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 46, nr. 102 (cu bibliografie), vezi explicaţia lui Robert, 19622, p. 387, n. 2. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monumentul este împărţit în două registre. În cel superior, reprezentarea familiei dedicantului; în cel inferior, o junincă însoţită de viţelul său. Text: [`Os∂]J kaπ Dika∂J kritˇj. Traducere: Celui Sfânt şi Drept, judecătorul (a închinat). 25. Çavdarhisar: Dedicaţie către Hosios şi către Dikeos Locul descoperirii: Descoperit la Çavdarhisar. Tipul documentului: Altar din marmură rectangular, profilat în partea superioară şi în cea inferioară, precum şi acrotere. Prezintă o scobitură în suprafaţa superioară. Dimensiuni: 120 x 48 x 54 cm. Litere: 3 cm. Locul de păstrare: In situ. Bibliografie: Ricl, 2008, 571, nr. 26; Lehmer, Wörrle, 2006, 73-75, nr. 133; Ricl, 1992b, 100, n. 16. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ‘Ij qeÕj | œn oÙranù | m◊ga tÕ “Osion, | m◊ga tÕ D∂keon. Traducere: Unul este zeul din cer, mare este cel Sfânt, mare este cel Drept. 26. Dedeler: Dedicaţie a lui Publius către Hosios Locul descoperirii: Dedeler, pe teritoriul Laodiceii Katakekaumene. Tipul documentului: Mică placă din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 44-45, nr. 98 (cu bibliografie). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: PoÚblioj | Poubl∂ou | `Os∂J qe|ù eÙcˇn.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

363

Traducere: Publius, fiul lui Publius, zeului Hosios, în urma făgăduinţei. 27. Doğanlar: Dedicaţie către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: În interiorul unei fântâni părăsite din Doğanlar. Tipul documentului: Altar din marmură gri, cu marginile retezate. Dimensiuni: 31 (vizibil) x 38 x 39 cm. Litere: 1,1-1,4 cm. Locul de păstrare: -. Bibliografie: Ricl, 2008, 571, nr. 24; MAMA, X, 214. Datare: Sec. II-începutul sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [-- `Os∂ou] | kὲ Dik◊ou Øpὲr s?wthr∂?aj Œautîn | kὲ t◊knwn kὲ tÁj patr∂doj Z∂n|gotoj kὲ tîn ≥d∂wn tÕn bw|mÕn ¢n◊sthn (!). Traducere: [-- celui Sfânt] şi Drept, pentru izbăvirea lor şi a copiilor şi a patriei, lui Zingos pe cheltuiala lor a ridicat altarul. 28. Dorylaion (Eskişehir): Ex-voto al lui Marcus Aurelius Titianus Nestor către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Găsită la Eskişehir, într-o casă situată lângă râul Tembris (Porsuk Çay), în Frigia Epiktetos. Tipul documentului: Altar din calcar. Dimensiuni: 77 cm înălţime. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 10, nr. 19 (cu bibliografie). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Un bucraniu este reprezentat pe faţa principală, deasupra inscripţiei. Text: 'AgaqÍ tÚcV. | M(©rkoj) AÙr(ˇlioj) Titia|nÕj N◊stwr | Øpὲr Œautoà |5 kὲ tîn ≥d∂wn p£|ntwn Øpὲr Øg[∂]|aj kὲ swthr∂aj | `Os∂J kὲ Dik◊J | eÙcˇn. Traducere: Noroc bun! Marcus Aurelius Titianus Nestor, pentru sănătatea şi izbăvirea lui şi a tuturor alor săi, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 29. Dorylaion (Eskişehir): Ex-voto al lui Hermedion, prim-preot, şi al soţiei sale lui Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Găsită la Eskişehir, în Frigia Epiktetos. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton în două ape, şi timpan şi acrotere. Dimensiuni: 208 x 51 x 13 cm.

364

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Litere: 2-3 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Istanbul. Nr. Inv. 748. Bibliografie: Ricl, 1991, 10-11, nr. 20 (cu bibliografie; Pl. 3, fig. 20). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: În partea superioară, frontonul este decorat cu acrotere, ale căror motive spiralice continuă şi pe timpan. În interiorul acestuia, într-o nişă semicirculară, este reprezentat un personaj călare figurat către dreapta, într-o poziţie dinamică. În mâna dreaptă ţine un obiect care poate fi deopotrivă o măciucă, o secure sau o lance scurtă. Sub picioarele calului este imaginat un animal (?). Pe corpul propriu-zis al stelei, sub reprezentarea cavalerului, încadrate de doi pilaştri dorici, se află alte trei personaje care ţin dreapta ridicată, în semn de rugăciune. În mijloc se află o femeie, încadrată de doi bărbaţi cu plete, care ţin braţul stâng înainte, îndoit la mijloc. În partea inferioară, deasupra câmpului inscripţionat, Helios radiat cu cununa radiată, ţinând o torţă (?) în mâna dreaptă. Text: `Ermhd∂wn `ErmÁ|doj sÝn gunai|kπ N£nv, prwto|iere√j, Øpὲr Œau|5tîn kaπ tîn ≥d|∂wn `Os∂J Dik◊J | eÙcˇn. Traducere: Hermedion, fiul lui Hermes, împreună cu soţia sa, Nana, cei dintâi dintre preoţi, pentru ei şi ai lor, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 30. Dorylaion (Eskişehir): Ex-voto către Hosios (kai) Dikaios Locul descoperirii: Eskişehir. Tipul documentului: Altar din marmuă gri, profilat în partea de sus şi cea de jos şi având colţul superior stânga distrus. Reprezentări figurate pe trei dintre feţele altarului. Dimensiuni: 92 x 31-38 x 31-37 cm. Litere: 2,2 cm. Locul de păstrare: Cândva fusese adăpostită în cazarma pompierilor. Bibliografie: Ricl, 1991, 11, nr. 21 (cu bibliografie; Pl. 4, fig. 21). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa anterioară este înfăţişat un personaj cu părul lung şi cârlionţat, al cărui bust acoperit cu mantie stă pe spinarea unui lup întors spre stânga. Pe faţa din stânga, un personaj reprezentat frontal purtând o tunică lungă şi căciulă ascuţită. În stânga ţine un obiect rotund, iar în dreapta o balanţă. Pe faţa posterioară, o figură feminină (?), purtând şi ea o căciulă ascuţită de genul celei purtate de personajul masculin. Text: [---] | [Øpὲr to]à qr◊yanto|[j swthr∂]aj kaπ Œaut|[oà kaπ tî]n ≥d∂wn p£n|5[twn `O]s∂J Dika∂J eÙ|cˇn.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

365

Traducere: [---] pentru izbăvirea copilului şi pentru sine şi toţi ai săi, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 31. Dorylaion (Eskişehir): Ex-voto al lui Limnes către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Găsit în satul Başören din zona Eskişehir. Tipul documentului: Altar de calcar. Dimensiuni: 100 x 37 x 27 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 12, nr. 22 (cu bibliografie). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Sub inscripţia de pe faţa anterioară, un personaj tânăr, purtând o coroană solară şi un chiton scurt. Ţine în mâna stângă o lance, iar mâna dreaptă o întinde unui personaj feminin, probabil o zeiţă, care ţine o torţă aprinsă (?) în mâna dreaptă. Pe părţile laterale ale monumentului se află două bucranii. Text: 'AgaqÍ tÚcV. | L∂mnhj Øpὲr Œa[u]|toà kaπ tîn e≥d∂|wn p£ntwn | `Os∂J kaπ Dik◊J | eÙcˇn. Traducere: Noroc bun! Limnes, pentru sine şi pentru toţi cei ai săi, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 32. Dorylaion (Eskişehir): Ex-voto al lui Manes şi Asklas lui Hosios şi lui Apollo Locul descoperirii: Descoperit în satul Başören din zona Eskişehir. Tipul documentului: Altar de calcar cu decoraţie în relief. Dimensiuni: 110 x 37 x 27 cm. Litere: 2,5 cm. Textul A se află sub bustul personajului masculin, iar textul B sub cel al cavalerului. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 12-13, nr. 23 (cu bibliografie). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa anterioară, se află reprezentat într-o nişă un personaj cu barbă. Dedesubt, un cavaler cu o coroană solară, care ţine în mână o secure dublă. Pe faţa stângă este înfăţişat un crater, iar pe cea dreaptă în partea de sus o acvilă şi jos, un bucraniu. Text: (Fragm. A) 'AgaqÍ tÚcV. (Fragm. B) M£nhj kaπ 'Askl©[j] | o≤ DÒmnou `Os∂J (sau Qe∂J?) kaπ | 'ApÒllwni eÙc¾n Ø|pὲr tÁj Œautîn sw|5thr∂aj. Traducere:

366

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

(Fragm. A) Noroc bun! (Fragm. B) Manes şi Asklas, fiii lui Domnus, lui Hosios (sau zeului) şi lui Apollo, pentru izbăvirea lor, în urma făgăduinţei. 33. Dorylaion (Eskişehir): Ex-voto al lui Philopator, Chrestos şi Andreas către Dikesi Locul descoperirii: În împrejurimile oraşului Eskişehir. Tipul documentului: Stelă din marmură albă care se îngustează uşor în partea inferioară. Colţul din dreapta lipseşte. Frontonul în două ape, cu acrotere. Pe timpan, în poziţie centrală este reprezentată o divinitate cu plete (Zeus Bronton ?), având de o parte şi de alta figurate busturile lui Helios (stânga) şi Selene (dreapta). Helios are capul înconjurat de raze dispuse în triunghi şi încadrate într-o aureolă, iar Selene este încadrată în partea de jos într-o semilună semicirculară rotunjită. Suprafaţa dintre cele două zone inscripţionate, sub fronton, este împărţită în două registre. În cel superior, în stânga, un cavaler pe un cal rampant întors spre dreapta, ţine în mână o secure dublă. În centru, două personaje ţinându-se de mână, îmbrăcate în tunici lungi cu pliuri drepte peste care se află câte un himation, cu falduri arcuite, prinse pe umărul stâng. Mâna întinsă a personajului din stânga intersectează uşor piciorele din faţă ale calului. Deasupra capului, o porţiune din aureolă. (?). În acelaşi registru superior, în dreapta, un bust feminin. Registrul inferior prezintă în stânga imaginea unui Herakles local cu măciuca pe umărul drept, reprezentat frontal, în picioare. În dreapta sa, Hermes ţinând în mâini caduceul şi săculeţul (cu bani), iar alături, doi boi trag la plug. Dimensiuni: 59 x 42 x 65 cm. Litere: 1,5 cm. Gravate pe timpan şi pe mulura inferioară. Locul de păstrare: Muzeul Luvru din Paris. Nr. Inv. MA 4288. Bibliografie: Ricl, 1991, 13, nr. 24 (cu bibliografie; Pl. 3, fig. 24); LIMC, V.2, 375, nr. 9 (foto). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: (Text A) Filop£|twr | kὲ CrÁstoj kὲ 'Andr◊aj D∂khsi | Øpὲr tîn ¢nq[rèpwn] | kὲ Øpὲr tîn Øpa[rcÒn]|5twn eÙcˇn. (Text B) `Hl∂J Traducere: (Text A) Philopator şi Chrestos şi Andreas, Dreptăţilor [=Dikesi], pentru oameni şi pentru bunuri, în urma făgăduinţei. (Text B) Lui Helios.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

367

34. Dorylaion (Eskişehir): Dedicaţie către Meter Theon, Hosios Phoibos şi Mên Dikaios Locul descoperirii: Inönü. Tipul documentului: Stelă din marmură gri, arcuită în partea superioară, unde se încadrează un fronton triunghiular. Dimensiuni: 164 x 63 x 18 cm. Litere: 1,7-2,7 cm (textul A); 1,9-2,4 cm (textul B) . Locul de păstrare: Muzeul de Arheologie din Istanbul. Nr. Inv. 4481. Bibliografie: Ricl, 1991, 13-14, nr. 25 (cu bibliografie; Pl. 5, fig. 25). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul frontonului, bustul lui Zeus Bronton, cu braţul drept ţinut la piept sub himation. Mâna, vizibilă, este disproporţionat de mare. În dreapta zeului, un altar împodobit cu coroane. În registrul central, între mulura inscripţionată de sub fronton (cu textul A) şi restul inscripţiei din josul stelei se află două scene suprapuse încadrate în lateral de coloane carintice. Deasupra, Helios în cvadrigă, cu un şarpe sub picioarele cailor rampanţi. Dedesubt, un cavaler cu securea dublă, alături de care se află Dionysos îmbrăcat cu piei, cu cizme în picioare şi ţinând un tirs (thyrsos) în mâna stângă. Text: (Text A) 'AgaqÍ tÚcV. | Diom©j kaπ EÙtÚchj | latÚpoi. (Text B) [M]htrπ Qeîn, Fo∂bJ t' Ðs∂J kaπ Mhnπ | dika∂J, Ñfqalmù te D∂khj dike|ofrosÚnhj c£rin ¥ndrej | Sakleanoπ swtÁrsi qeo√j |5 Ðs∂oij ¢n◊qhkan. Traducere: (Text A) Noroc bun! Diomas şi Eutyches, cioplitorii în piatră. (Text B) Mamei Zeilor, lui Phoibos cel Sfânt şi lui Mên cel Drept, ochiul dreptăţii, bărbaţii Sakleanizi au dedicat aceasta zeilor izbăvitori şi sfinţi, pentru judecata dreaptă. 35. Dorylaion (Eskişehir): Ex-voto al lui Herophilos către zeii Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Găsit pe drumul care leagă Inönü de Kütahya, între satele Esnemez şi Kümbet. Tipul documentului: Altar din marmură albă, profilat în partea superioară şi cea inferioară, cu acrotere la colţuri. Dimensiuni: 82 x 36,5-45 x 31,5 cm. Litere: 1,3-1,8 cm (textul A); 1,6-2 cm (textul B). Locul de păstrare: Muzeul de Arheologie din Istanbul. Nr. Inv. 846. Bibliografie: Ricl, 1991, 14-15, nr. 26 (cu bibliografie; Pl. 5, fig. 26). Datare: Sec. III d.Hr.

368

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Descrierea reprezentării: Pe faţa principală a altarului, sub textul A, este înfăţişat un cavaler cu securea dublă în mâna dreaptă. Pe faţa din stânga, un crater şi un butuc de vie în stânga cărora se află un personaj cu barbă şi cu plete, ţinând în mână un sceptru pe care se înfăşoară un şarpe. Deasupra reliefului este textul B. Pe faţa posterioară, o femeie care ţine în stânga un corn al abundenţei şi în dreapta un strugure. Pe faţa din dreapta, un personaj masculin stând pe un soclu, având mantia ridicată spre stânga şi ţinând în mâna dreaptă o balanţă, iar în stânga un instrument de măsură. Este înconjurat de două ghirlande cu frunze de iederă. Text: (Text A) 'AgaqÍ tÚcV. Qeo√j Ðs∂oij kaπ di|ka∂oij `HrÒfil[oj] | Pap© eÙcˇ[n]. (Text B) 'Askl©j kaπ 'Asklhp©[j] | o≤ 'Asklhp©, latÚpoi | Kournaithno∂. Traducere: (Text A) Noroc bun! Herophilos, fiul lui Papas, zeilor Sfinţi şi Drepţi, în urma făgăduinţei. (Text B) Asklas şi Asklepas, fiii lui Asklepas, Kournetinii, cioplitorii în piatră. 36. Dorylaion (Eskişehir): Ex-voto al fiilor lui Gaius către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Găsit pe teritoriul anticului Dorylaion. Tipul documentului: Stelă din marmură gri cu fronton triunghiular şi acrotere în lateral şi deasupra frontonului. Cornişa este profilată. Dimensiuni: 253 x 90 x 23. Litere: 4-4,2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Eskişehir. Bibliografie: Ricl, 1991, 15, nr. 27 (cu bibliografie; Pl. 6, fig. 27). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul timpanului, o zeiţă cu înfăţişarea Kybelei, stând aşezată şi fiind flancată de doi lei. Pe corpul stelei, încadrate de două coloane se află reprezentările lui Helios în cvadrigă şi ale unui bust al unui personaj cu plete (nu neapărat feminin, vezi M. Ricl) care ţine mâna dreaptă la piept sub himation. Sub această ipostază îl regăsim pe Zeus Bronton pe alte stele. Text: Prwt©j kὲ 'Apol|lènioj kὲ 'Asklh|p©j o≤ Gaḯou Øpὲ|r tîn ≥d∂wn `Os∂|5J kὲ Dik◊J eÙcˇn. Traducere: Protas şi Apollonios şi Asklepas, fiii lui Gaius, pentru cei ai lor, celui Sfânt şi celui Drept, în urma făgăduinţei. 37. Dorylaion (Eskişehir): Ex-voto al lui Teimotheos către Theois Hosiois Locul descoperirii: Necunoscut.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

369

Tipul documentului: Mică stelă din calcar cu fronton triunghiular şi acrotere. Spartă în colţul din stânga jos. Profilată în partea inferioară. Marginile frontonului sunt pronunţate. Dimensiuni: 44 x 16-18 x 5 cm. Litere: 1,3-1,9 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Eskişehir. Nr. Inv. A-202-67. Bibliografie: Ricl, 1991, 15-16, nr. 28 (cu bibliografie; Pl. 6, fig. 28). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: TeimÒqe|oj Øpὲr t|în ≥d∂wn | qeo√j Ðs∂|5oij eÙc|ˇn. Traducere: Teimotheos, pentru cei ai săi, zeilor celor Sfinţi, în urma făgăduinţei. 38. Dorylaion (Eskişehir)*: Dedicaţie a lui …N către Zeus şi Hosios Locul descoperirii: Locul exact al descoperirii este necunoscut. Tipul documentului: Altar profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 102 x 36/45 x 35/39 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Eskişehir. Bibliografie: Ricl, 2008, 569, nr. 6; SEG, 44, 1994, nr. 1068; Ricl, 1994, 174, nr. 35. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa anterioară este reprezentat un crater în relief. Text: Diπ kὲ `Os∂J.. |2 ...N [Øpὲr] a|[Ù]tîn kὲ tîn ≥d∂[wn]. Traducere: Lui Zeus şi lui Hosios.. …N, [pentru] ei şi pentru cei ai lor. 39. Emre: Dedicaţie a lui Agathonike către Theois epekoois Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Păstrată cândva într-o casă din satul Emre. Tipul documentului: Stela din marmură albă era ruptă în două pe verticală. Dimensiuni: 15,5 x 19 x 6 cm (fragm. A); 14 x 15,5 x 5 cm (fragm. B). Litere: 1,8 cm. Locul de păstrare: Pierdută. Bibliografie: Ricl, 1991, 8-9, nr. 15 (cu bibliografie). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument anepigraf. Text: [---] O [---] |2 ['A]g?aqone∂kh [---] ap?[---] | [--- Sar]dian¾ e?Ùc¾?n [poiˇsasa, t]oà qeoà D[---] |4 [-- e]Ùcaristoà[sa Øpὲr tÁj --] t?ele∂hj Ñ?[fqalmîn --] | [aÙtÁ]j Ðr£sewj [t¾n stˇlhn ¢]n◊sths[en ephkÒ‚oij qe]o√j `Os∂J ka[π Dika∂J --] ..^. [---].

370

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: [---] Agathonike [--] din Sardis, care a făcut o făgăduinţă, a ridicat o stelă zeilor grabnic-ascultători, cel Sfânt şi cel Drept, pentru tămăduirea ochilor şi a vederii ei [---]. 39. Erenler Pinar (Eskişehir): Dedicaţie a lui Sokrates, Mama şi Menophilos către Hosios Locul descoperirii: Fântâna Erenler Pinar, lângă satul Avdan. Tipul documentului: Stelă din marmură, deteriorată în partea superioară. Dimensiuni: 151 x 48-55 x 1,7-2cm. Litere: 3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 17, nr. 31 (cu bibliografie); MAMA, V.1, 148 (cu Pl. 40). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Swkr<£>thj Mhn|of∂lou kaπ Ma|ma kaπ MhnÒf[i]|loj `Os∂J. Traducere: Sokrates, fiul lui Menophilos, şi Mama şi Menophilos, celui Sfânt. 40. Gediz (Kadoi)*: Dedicaţie lui Hosios ke Dikaios Locul descoperirii: Loc de descoperire necunoscut din regiunea Gediz (Kadoi). Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară, cu reliefuri pe trei feţe şi acrotere sub formă de palmete. Dimensiuni: 130 x 50/60 x 43/45 cm. Litere: 2-3 cm. Sigma lunat. Inscripţia este dispusă pe trei registre: cel superior, între acrotere, cel median pe mulura superioară şi cel inferior, imediat sub profil, pe corpul propriu-zis al stelei. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Nr. Inv. 9522. Bibliografie: Ricl, 2008, 573, nr. 36; Akyürek Şahin, 2004, 142-143, nr. 5. Datare: 137-138 (= 222 era sullanică) sau 192 d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa principală se disting două figuri: o figură feminină purtând polos şi un personaj masculin având un nimb semicircular deasupra capului, decorat cu raze de soare. Pe faţa din dreapta a altarului se află reprezentat un ciorchine de strugure cu o frunză de viţă de vie deasupra. Pe faţa din stânga este figurat un bucraniu. Text: ”Etouj skb/, mh(nÕj) ai/ | `Os∂J kὲ Dik?a?∂?J?. Traducere: În anul 222, luna …, ziua a 11-a (s-a ridicat aceasta) celui Sfânt şi Drept. 41. Gölde: Ex-voto al lui Hermes şi a familiei sale către Theios Hosios kai Dikaios

Catalog de inscripţii şi reprezentări

371

Locul descoperirii: Iniţial păstrată în curtea bisericii ton Taxiarchon din Gölde. Tipul documentului: Stelă din marmură gri cu acrotere laterale şi deasupra. Dimensiuni: 68 x 39 x 4,7 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Mutată din Gölde la Muzeul Şcolii Evanghelice din Smyrna. Dispărută. Bibliografie: Ricl, 1991, 2, nr. 8 (cu bibliografie; Pl. 2, fig. 8). Datare: 172-173 d.Hr. (= 256 era sullanică). Descrierea reprezentării: Pe timpan, în colţurile inferioare se află câte o frunză de iederă, iar în interiorul acestuia, în poziţie centrală, un disc. În nişa încadrată într-un chenar sub fronton este reprezentat un picior stâng. Text: Qe∂J `Os∂J kaπ Dika∂J | `ErmÁj `Hfaist∂wnoj | kaπ Melt∂nh b/, ¹ gun¾ aÙ|toà, Øpὲr Filippikoà |5 toà u≤oà eÙcˇn. ”Etouj s|nz/, mh(nÕj) 'Apella∂ou, h/. Traducere: Divinului cel Sfânt şi cel Drept, Hermes, fiul lui Hephaistion, şi Meltine, fiica Meltinei, soţia sa, pentru fiul (lor) Philippikos, în urma făgăduinţei. În anul 256, luna Apellaios, ziua a 9-a. 42. Gölde: Dedicaţie a lui Aurelius Papias către Theos Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Iniţial descoperită şi păstrată în satul Gölde. Tipul documentului: Stelă (?) din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Dispărută. Bibliografie: Ricl, 1991, 6, nr. 9 (cu bibliografie). Datare: 242-243 d.Hr. (= 327 era sullanică). Descrierea reprezentării: Imaginea unui cavaler. Text: Qeù `Os∂J kaπ Di[k]a∂[J] | AÙr(ˇlioj) Pap∂aj strat[iè|t]hj e≤ppeÝj kata[..] | [p]arastaq◊ntoj t[..] |5 [P]r∂mou 'Attikù ¢pe[..] | [q]eπj stˇlhn eÙca[ris|t]în ¢n◊qhka. ”Eto[uj] | [t]kz/, mh(nÕj) D∂ou, hi/. Traducere: Zeului cel Sfânt şi Drept, Aurelius Papias, soldat de cavalerie, în urma… ajutat fiind de Primus Atticus a dedicat o stelă, drept mulţumire. În anul 327, luna Dios, ziua a 19-a. 43. Gölde: Ex-voto al lui Kapiton către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Descoperită şi păstrată în afara satului Gölde, lângă cimitirul turcesc.

372

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Stelă fragmentară din marmură albă, spartă pe toate părţile cu excepţia celei din dreapta. Dimensiuni: 26 x 25,5 x 7 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 7, nr. 10 (cu bibliografie); TAM, V.1, 339. Datare: Sec. II d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: Urmele unei decoraţii în relief sub inscripţie. Text: [-- q]eù `Os∂J kaπ | [Dika∂J Kap∂]twn Kap∂tw|[noj Øpὲr Œau]toà kaπ tîn | [≥d∂wn p£ntw]n eÙcˇn. Traducere: [--] Kapiton, fiul lui Kapiton, zeului cel Sfânt şi Drept, pentru sine şi pentru toţi ai săi, în urma făgăduinţei. 44. Gölde: Dedicaţie către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Gölde, de unde a fost mutată la Sardis. Tipul documentului: Stelă din marmură deteriorată pe toate părţile şi care mai conservă puţin din marginea din stânga. Dimensiuni: Aproximativ 32,5 x 36 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Colecţia epigrafică din Sardis. Nr. 62.27. Bibliografie: Ricl, 1991, 7, nr. 11 (cu bibliografie; Pl. 2, fig. 11); NIS, 1963, 35. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul nişei profilate, două personaje cu mâna dreaptă ridicată în semn de rugăciune. Peste tunica lungă până la genunchi cu falduri drepte se observă colţurile mantalelor. În picioare poartă cizmuliţe. Personajele sunt reprezentate frontal, stând în picioare. Din păcate partea superioară a corpurilor lor nu a mai supravieţuit. Text: Kat¦ œpeitag[ˇn --] |2 [`O]se∂J kaπ Deik[a∂J -] | [---]. Traducere: În urma poruncii [--] celui Sfânt şi Drept [---]. 45. Gölde: Dedicaţie a lui Se[---] către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Iniţial păstrată într-o capelă de la marginea satului. Tipul documentului: Fragment de stelă cu fronton circular, spart la dreapta şi jos. Dimensiuni: 11 x 13,5 x 26 cm. Litere: 2,1 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 7, nr. 12 (cu bibliografie). Datare: Sec II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

373

Text: `Os∂J [kaπ Dika∂]|2J Se[-----] | [---]. Traducere: Celui Sfânt şi Drept, Se[---]. 46. Hadrianeia: Ex-voto dedicat lui Hosios (kai) Dikaios Locul descoperirii: Găsit într-un loc numit Ören Mevkii, de lângă moscheea Cuma din Sarıspahiler (Hadrianeia). Tipul documentului: Mic altar din marmură. Dimensiuni: 60 x 40 x 36 cm. Litere: 3-5 cm. Locul de păstrare: -. Bibliografie: Ricl, 2008, 573, nr. 37; IGSK, 33, 136. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Kommh|no[π] `Os∂J Dika∂J. Traducere: Komenii (au ridicat aceasta) celui Sfânt (şi) Drept. 47. Hadrianoi (Kozluca): Ex-voto dedicat lui Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Hadrianoi (Kozluca). Tipul documentului: Mic altar rectangular cu urme de acrotere şi a unui disc pe latura superioară. Marginile superioară şi inferioară profilate şi deteriorate. Dimensiuni: 105 x 45 x 42 cm. Litere: 3,5 cm. Inscripţia este plasată în partea superioară a bomos-ului. Sigma lunat. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 8003. Bibliografie: RECAM, V, 92 (Pl. 87). Datare: Sfârşitul sec. II-începutul sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: `Os∂J kaπ Dik|a∂{d}J Noude|ij ¢n◊qeno e|(vacat)Ùcˇn (frunză). Traducere: Celui Sfânt şi Drept, Noudeis a dedicat (altarul). 48. Hadrianoi: Ex-voto dedicat lui Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Găsită în satul Derecik/Büyükorhan, în teritoriul aşezării antice Hadrianoi. Tipul documentului: Altar din marmură de mici dimensiuni. Dimensiuni: 37 x 24/25 x 12/15 cm. Litere: 0,7-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Bursa. Nr. Inv. 12.1.2001. Bibliografie: Akyürek Şahin, 2010, 271-273, nr. 2; Ricl, 2008, 574, nr. 38. Datare: Sec. III d.Hr.

374

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Descrierea reprezentării: -. Text: 'Askl©j 'AntÒ|cou [e]Ùc¾n ¢n◊|qeto De(vacat)π 'A|4nabat|hnù `Os<∂>ou kaπ [D]ik|a∂ou. Traducere: Asklas, fiul lui Antiochos, a dedicat (aceasta) lui Zeus Anabatenos (la indicaţia) celui Sfânt şi a celui Drept. 49. Hadrianopolis: Dedicaţie a comunităţii din Hadrianopolis adresată Hosioi kai Dikaioi Locul descoperirii: Karaağıl (Hadrianopolis). Tipul documentului: Altar din calcar profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 114 x 34-43 x 36-42 cm. Litere: 2,5-4 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 23, nr. 96 (cu bibliografie; Pl. 15, fig. 96); LIMC, V.1, 543, nr. 12; MAMA, VII, 132 (cu Pl. 8). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Relieful este foarte deteriorat. Pe faţa anterioară, sub câmpul inscripţionat se află două personaje îmbrăcate în tunici scurte. Cel din dreapta ţine în mână un sceptru. Între ei se află o acvilă (?). Pe faţa stângă este reprezentată o rozetă. Text: [`O] dÁm[oj] | Ðs∂[ij kaπ] | dika∂[oij] | tÕn [bwmÒ]n, |5 œpimelhq◊nto[j] | [S]unm£cou | M£nou ≤er◊w[j]. Traducere: Poporul a închinat un altar celor Sfinţi şi Drepţi, cinstindu-l pe preotul Synmachos, fiul lui Manos. 50. Hadrianoutherai: Imprecaţie funerară. Invocaţie adresată lui Helios, lui Hosios şi lui Dikaios Locul descoperirii: Identificată în satul Bozen, situat la sud de anticul Hadrianoutherai. Tipul documentului: Placă din marmură deterioarată pe toate laturile, cu două cavităţi în partea inferioară stânga. Dimensiuni: 46 x 52 x 22 cm. Litere: 1-1,5 cm. Primele două rânduri ale inscripţiei sunt separate de restul textului. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 2008, 573, nr. 35; IGSK, 52, 19; SEG, 41, 1991, nr. 1060; Petzl, 1992, 143; Ricl, 1991, 46, nr. 103. Datare: Sec. I î.Hr.-sec. I d.Hr.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

375

Descrierea reprezentării: -. Text: [`Hel∂J], `Os∂J te Dika∂J ce√raj ¢e∂[rw] |2 [--]I 'Apollwn∂dhj mnÁma poihs£[menoj -] | [Óstij?] tolmˇsei l∂qon «rai À t£fon aÙtÒ[n?] |4 [ºd' a≥]Jre√sqai lÚsaj OUDIWSNEMES[--] | [- st]ˇllhn ¥raj œpiqe√nai tÚmbon Œ[autoà] |6 [----]N klàte da∂monej o≤ cqÒnioi [-] | [----]II qr◊mma Ônhsin ⁄coi [.]OE[.]EIN[.] |8 [----] f◊ngoj ºel∂ou kat∂doi[-] | [-]W[.]HLE[.]HTE panèlh [-] | [----]. Traducere: Îmi ridic mâinile către Helios, către Hosios şi către Dikaios... Apollonides făcând aducere-aminte. Cel care va îndrăzni să ridice piatra sau chiar mormântul... el fiind dezlegat să atârne... să fie invocat blestemul asupra mormântului lui... să mă asculte daimonii pământului... de-ar avea copilul meu adoptiv bucurie... să strălucească lumina soarelui... distrugere. 51. Kara Hoca: Imprecaţie funerară. Invocarea lui Hosios (kai) Dikaios Locul descoperirii: Satul Kara Hoca în apropierea surselor termale de la Myrikion. Tipul documentului: Altar din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 40-41, nr. 88 (cu bibliografie). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Eto[u]j [.../] m[h]nÕj X|an?dikoà [...... -]|oj Ge[ll]∂ou Stateil∂[v] | ≥d∂v gunaikπ ¢n◊sth[se] |5 [tÕ]n bwmÕn kaπ t¾n qÚra[n]. | 'Ek tîn ≥d∂wn ¢n◊sthsen mnˇmhj c£rin. | Stateil∂a zîsa f?ro|noàsa paraqˇkhn |10 ⁄dwk◊? tini œr◊an p[r£]|sinon kaπ y◊llia dÚ|o ¢rgur©, k¨?n? m¾ ¢po|d∂dV, “Osion D∂keon, | “Hlie KÚrie, Øme√j œkd?i|15kˇsate aÙt¾n nekr¦n | kaπ t¦ t◊kna zînta. Traducere: În anul [...], luna Xandikos, ziua a [..., -]os a ridicat pentru soţia sa, Stateilia, fiica lui Gellios, un altar şi o uşă. Le-a ridicat pe cheltuiala proprie, spre amintire. Stateilia, pe când era în viaţă şi în deplinătatea facultăţilor mintale, i-a încredinţat cuiva ca gaj un veşmânt verde de lână şi două brăţări de argint, iar dacă acesta nu le restituie să o răzbunaţi, voi, Sfinte Drepte şi Stăpâne Helios, pe ea moartă şi pe copiii aflaţi în viaţă . 52. Kotiaeion (Kütahya): Inscripţia votivă a lui Gorgias Bebrykos către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Kotiaeion (Kütahya), în fostul cimitir armean. Tipul documentului: Altar profilat, cu acrotere.

376

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia începe pe mulura superioară şi se termină sub bust. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 23, nr. 46 (cu bibliografie; Pl. 9, fig. 46). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa principală, bustul unei zeităţi solare, cu o cunună de 7 raze. Text: `Os∂J kaπ Dika∂J | Gorg∂aj B◊brukoj | œpan◊[sthsen....] | EP..... Traducere: Gorgias, bebrycul, a ridicat (aceasta) celui Sfânt şi celui Drept [--]. 53. Kozağacı: Ex-voto dedicat zeilor drepţi Locul descoperirii: Descoperit într-un loc numit Gürleyik, situat la vest de satul Kozağacı. Tipul documentului: Relief săpat în stâncă, sub forma unei stele. Dimensiuni: 40 x 40 cm. Litere: 3-4 cm. Locul de păstrare: In situ. Bibliografie: Ricl, 2008, 574, nr. 41; IGSK, 60.I, 96; SEG, 52, 2002, nr. 1433. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Relieful prezintă patru figuri încadrate într-o nişă: una dintre figuri este aceea a unei zeiţe cu văl, iar celelalte chipuri sunt ale unor personaje masculine îmbrăcate cu tunici scurte. Personajul situat în partea stângă ţine în mână un obiect scurt, cel din mijloc are braţul stâng ţinut la piept, iar cel din dreapta are un caduceu în mâna stângă. Text: Al ------ | qeo√j dika∂[oij eÙ]cˇn. Traducere: Al ------ zeilor drepţi, în urma făgăduinţei. 54. Kula: Inscripţia votivă a preotului lui Stratoneikos şi a Asklepiei către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Transferată de la Kula la Manisa. Tipul documentului: Stelă din marmură albă cu fronton în formă de potcoavă. Dimensiuni: 121 x 53 x 6,5 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 1948. Bibliografie: Ricl, 1991, 3, nr. 2 (cu bibliografie; Pl. 1, fig. 2); LIMC, V.1, 1990, 542, nr. 4. Datare: 256-257 d.Hr. (= 341 era sullanică).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

377

Descrierea reprezentării: În registrul superior, în interiorul frontonului sub formă de potcoavă este reprezentat un cavaler. În registrul inferior, deasupra inscripţiei, încadrată de două muluri, se află o a doua reprezentare a doi dedicanţi, un bărbat şi o femeie, care depun o ofrandă pe un altar. Text: S?tratÒneikoj Kakoleij toà `EnÕj | kaπ MÒnou Qeoà [≤]ereÝj kaπ toà `O|s∂ou kaπ Dika∂ou met¦ tÁj sumb∂ou | 'Asklhpia∂aj eÙx£menoi perπ tî[n] |5 t◊knwn eÙcaristoàntej ¢nˇs|thsan. ”Etouj tma/. Traducere: Stratoneikos din Kakola, preot al unicului şi singurului zeu şi al celui Sfânt şi Drept, alături de soţia sa Asklepiaia, în urma făgăduinţei au ridicat în semn de mulţumire pentru copii. În anul 341. 55. Kula: Ex-voto al preotului Trophimos şi al soţiei sale Alexandra către Hosios kai Dikaios şi Hosia kai Dikaia Locul descoperirii: Transferată de la Kula la Manisa. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, cu fronton în două ape, în interiorul căruia se află un timpan profilat, semicircular, deschis în partea inferioară. Acroterele din dreapta şi de sus nu au mai supravieţuit. Doar acrotera din stânga a rămas întreagă. Dimensiuni: 116 x 53 x 65 cm. Litere: 2-2,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 1945. Bibliografie: Ricl, 1991, 3, nr. 3 (cu bibliografie; Pl. I, fig. 3); LIMC, V.1, 1990, 542, nr. 3; LIMC, V.2, 1990, 374, nr. 3 (foto). Datare: 257-258 d.Hr. (= anul 342 era sullanică). Descrierea reprezentării: În partea centrală şi superioară a stelei, o reprezentare pe două registre. Deasupra un zeu cavaler cu coroana solară şi hlamida fluturând în vânt. E înfăţişat spre dreapta, călare, ţinând în mâini frâiele calului. Dedesubt trei personaje: două deoparte şi de alta a unui altar, aducând ofrande. Aceşti bărbaţi sunt îmbrăcaţi cu o tunică până la glezne peste care poartă un himation. În stânga lor, o femeie cu mâna ridicată în semn de rugăciune, îmbrăcată cu o tunică având falduri drepte, până la pământ, iar deasupra un himation. Text: Qeù `Os∂J kaπ Dika∂J kaπ | `Os∂v kaπ Dika∂v eÜxeto 'Ale|x£ndra met¦ Trof∂mou toà | sunb∂ou ≤er◊oj Øpὲr tîn |5 t◊knwn di¦ t¾n per∂pnuan: | eÙcaristˇrion ¢n◊qhkan | ⁄touj tmb/, mh(nÕj) `Uperbert◊ou, h/. Traducere: Zeului cel Sfânt şi Drept şi celei Sfinte şi celei Drepte, a făgăduit Alexandra, împreună cu soţul ei, Trophimos, preotul, pentru copii din cauza pneumoniei. Au dedicat ca mulţumire în anul 342, luna Hyperberteos, ziua a 9-a.

378

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

56. Kula: Ex-voto al lui Erastros şi al familiei sale către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Transferată de la Kula la Manisa. Tipul documentului: Stelă din marmură albă cu fronton semicircular, în formă de potcoavă. Cu picior de sprijin. Dimensiuni: 112 x 51 x 8 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 4, nr. 4 (cu bibliografie; Pl. 1, fig. 4); LIMC, V.1, 1990, 542, nr. 2; LIMC, V.2, 1990, 374, nr. 2 (foto). Datare: Circa 250 d.Hr. Descrierea reprezentării: Stela este compartimentată pe patru registre. În cel superior, în interiorul frontonului, un cavaler întors spre dreapta, cu mantia fluturând, încadrat între doi chiparoşi. În cele două registre din mijloc se află nouă personaje reprezentate în picioare, frontal, cu mâna dreaptă ridicată în semn de rugăciune (trei femei, trei bărbaţi şi trei copii). În registrul inferior în partea stângă, într-o nişă în relief, un al patrulea copil cu mâna dreaptă ridicată. În dreapta ediculei acesteia se găseşte câmpul inscripţionat. Text: Qeù `Os∂J kaπ Dika∂J |2 ”Erastroj met¦ tÁj | sumb∂ou kaπ tîn ped∂|4wn eÙc¾n ¢n◊qhka. Traducere: Zeului cel Sfânt şi Drept, Erastros împreună cu soţia şi copiii, am ridicat (aceasta), în urma făgăduinţei. 57. Kula: Dedicaţie a lui Eutychis către Theos Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Moscheea din Kula. Tipul documentului: Placă/stelă (?) din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 4, nr. 5 (cu bibliografie). Datare: Sec. II d.Hr. (?) Descrierea reprezentării: Nu avem date legate de eventuale reprezentări. Text: [Q]eù `Os∂J kaπ Dika∂J | [EÙt]ucπj 'Ammianoà (?) [--] | [eÙxa]m◊nh ka[π ¢]kouqe[√sa] | [eÙ]caristo?[à]sa ¢n◊[qh|ke] t¾n eÙcˇn. Traducere: Zeului cel Sfânt şi Drept, Eutychis, fiica lui Ammianos?, care s-a rugat şi a fost ascultată, drept mulţumire a dedicat această ofrandă. 58. Kula: Ex-voto a lui Apollonius şi al familiei către megas theos Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Regiunea Kula.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

379

Tipul documentului: Stelă din marmură albă, cu fronton triunghiular şi acrotere cu palmete, păstrate integral. Corpul stelei se îngustează către vârf şi prezintă picior de susţinere. Dimensiuni: 103 x 32-41 x 7 cm. Litere: 1,7-2,3 cm. Locul de păstrare: Muzeul de Arheologie din Istanbul. Bibliografie: Ricl, 1991, 5, nr. 7 (cu bibliografie; Pl. 2, fig. 7); LIMC, V.1, 1990, 542, nr. 1. Datare: 182-183 d.Hr. (= anul 276 era sullanică). Descrierea reprezentării: Pe timpan, în colţurile inferioare, câte o frunză de iederă, iar în centru un disc. În interiorul stelei, încadrat într-o nişă profilată, un cavaler spre dreapta, cu mantia fluturând. El ţine pe umărul stâng o ramură de palmier, iar cu mâna dreaptă frâiele calului. Botul calului depăşeşte uşor cadrul profilat. În partea inferioară a nişei, o mulură reprezentând un soclu (?). Text: Meg£lJ qeù `Os∂J kaπ Di|ka∂J TatianÕj 'Apollwn∂ou | Øpὲr Gluke∂aj tÁj gunai|kÕj kaπ 'Aff∂ou tÁj penqe|5r©j eÙcˇn. ”Etouj sxz/, mh(nÕj) | Lèou, i/. Traducere: Marelui zeu cel Sfânt şi Drept, Tatianos, fiul lui Apollonios, pentru soţia (sa) Glykeia şi pentru soacra (sa) Aphphia, în urma făgăduinţei. În anul 276, luna Loos, ziua a 11-a. 59. Kuyucak: Ex-voto adresat lui Hosios ke Dikeos, Hosiei şi lui Apollo Locul descoperirii: Încastrată în zidul unei şcoli din Kuyucak. Tipul documentului: Stelă din marmură gri. Dimensiuni: 105 x 42 x 7 cm. Litere: 2,5-3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 17-18, nr. 32 (cu bibliografie; Pl. 7, fig. 32). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [`Upὲr .... ¢delfi]|doà mou kὲ t?Á?j? Ø?|p£rxeèj mou `Os|∂J kὲ Dik◊J kὲ `Os∂a |5 kὲ 'ApÒllwn eÙcˇn. Traducere: Pentru .... nepotul meu şi pentru bunăstarea mea, celui Sfânt şi Drept şi celei Sfinte şi lui Apollo, în urma făgăduinţei. 60. Kuyucak: Ex-voto al lui Calpurnius Alexandros lui Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: În scara unei clădiri din Kuyucak. Tipul documentului: Stelă din marmură gri, cu fronton triunghiular împodobit cu acrotere. Cea de deasupra, distrusă.

380

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: 116 x 38-48 x 15 cm. Litere: 2,75-3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 18, nr. 33 (cu bibliografie; Pl. 7, fig. 33). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: În centrul timpanului, un disc. Deasupra inscripţiei este reprezentat un crater. Text: KalpoÚrnioj 'Al◊x|androj 'Iouliano|à sÝn gunaikπ 'Amm[∂v] | perπ t◊knwn sw|5thr∂aj kὲ tÁj kat|ok∂aj `Os∂J kὲ Di|k◊J eÙcˇn. Traducere: Calpurnius Alexandros, fiul lui Ioulianos, alături de soţia sa, Ammia, pentru mântuirea copiilor şi a comunităţii, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 61. Kuyucak: Ex-voto al lui Atticus lui Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Încastrată într-o fântână. În împrejurimile localităţii. Tipul documentului: Altar din marmură albă profilat, cu acrotere. Dimensiuni: 94 x 29 x 35 cm. Litere: 3,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 18-19, nr. 34 (cu bibliografie). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'AttikÕj Kor|nhl∂aj GaianÁj ‚ pragmateut¾‚j Øpὲr Œautoà kὲ ‚5 tîn despotîn ‚ `Os∂J kὲ Dik◊J eÙcˇn. Traducere: Atticus, reprezentantul Corneliei Gaiane, pentru sine însuşi şi pentru stăpâni, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 62. Kuyucak: Ex-voto al lui Teimotheos şi soţiei sale către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Kuyucak. Tipul monumentului: Stelă cu fronton triunghiular. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 19, nr. 35 (cu bibliografie). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe timpan, în mijloc, e reprezentat un disc. Text: 'Apollènioj T|eimoq◊ou k|aπ gun¾ aÙt|toà `Os∂J Dik|5a∂J eÙcˇn.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

381

Traducere: Apollonios, fiul lui Teimotheos şi soţia lui, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 63. Ikonion: Ex-voto către Dikaios Locul descoperirii: Konya (Ikonion). Tipul documentului: Mic altar cu muluri sus şi jos; spart în colţul din stânga sus. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Nu există informaţii. Bibliografie: Ricl, 1991, 45, nr. 99 (cu bibliografie). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: GÁj p£rqe‚ka[[g]] Dika∂J ‚ [eÙ]cˇn. Traducere: Lui Ge, fecioarei(?), lui Dikaios, în urma făgăduinţei. 64. Ilgın: Ex-voto dedicat lui Hosios kai Dikeos Locul descoperirii: Locul de descoperire necunoscut, situat probabil la Lagina-Ilgın. Tipul documentului: Altar din calcar, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 92 x 36/45 x 39/45 cm. Litere: 2,5-3,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Konya, Nr. Inv. 1996.8.7. Bibliografie: Ricl, 2008, 572, nr. 30; RECAM, IV, 24. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa principală este înfăţişat frontal un personaj radiat, iar dedesubt imaginile lui Hosios şi Dikaios ţinându-se de mână, având un alt altar alături. Pe feţele din stânga şi din dreapta se află un alt personaj călare, care ţine în mâna dreaptă un animal, iar stânga o ţine deasupra unui altar. Text: Koniskoumenh|nîn dÁmoj | `Os∂J kaπ Dik◊J eÙc|[ˇn]. Traducere: Poporul Koniskoumenilor (a ridicat aceasta) celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 65. İnegöl (Pl. 7): Ex-voto al comunităţii din Sarkotyle către Hosios şi Dikaios Locul descoperirii: Descoperit la İnegöl, pe teritoriul Bitiniei. Tipul documentului: Altar din calcar profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 82 x 36-47 x 32 cm. Litere: 2-3 cm.

382

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul de păstrare: Muzeul din Bursa (fără Nr. Inv.). Bibliografie: Ricl, 1991, 45-46, nr. 101 (cu bibliografie); IGSK, 39.I, 49 (foto). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa anterioară două busturi masculine. Personajele ţin mâna la piept. Dedesubt, o balanţă reprezentată în relief. Text: `Os∂J kaπ Dika[∂]J | ¹? kèmh S?a?r?kotÚ|lh eÙc¾n ¢n◊|qhkan. Traducere: Celui Sfânt şi Drept, satul Sarkotyle i-a ridicat (aceasta) în urma făgăduinţei. 66. Izmir*: Ex-voto al lui Onesion către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Locul de descoperire necunoscut, situat probabil în Frigia. Tipul documentului: Stelă cu fronton şi acrotere, distrusă în partea inferioară. Dimensiuni: 38 x 25 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Păstrată iniţial în Muzeul din Izmir; astăzi dispărută. Se mai păstrează o copie a suprafeţei inscripţionate la Institutul de Studii Avansate din Princeton. Bibliografie: Ricl, 2008, 572, nr. 28; Petzl, 1999, 100, nr. 3; BE, 2000, 596; SEG, 49, 1999, nr. 1852. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe timpanul circular este reprezentată o figură feminină, iar pe corpul propriu-zis al stelei se află un cavaler către dreapta, cu plete, ţinând în mână o ramură de palmier. Text: 'Onhs∂wn `Os∂w kaπ Dika∂J | eÙc¾n Øpὲr Œautoà | [---]. Traducere: Onesion, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei, pentru sine [---]. 67. Izmir*: Ex-voto al lui Aurelios către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Locul de descoperire necunoscut, situat probabil în Frigia. Tipul documentului: Altar rectangular din marmură, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 48 x 28 x 20 cm. Litere: 0,8-1,8 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Izmir. Bibliografie: Ricl, 2008, 572, nr. 28; Tanrıver, 2003, 29. Datare: După 212 d.Hr. Descrierea reprezentării: În afară de fiala sculptată în partea superioară a feţei principale, monumentul prezintă reliefuri pe toate părţile. Pe faţa principală se află imaginile lui Hosios şi Dikaios, cu chiton scurt şi himation, ţinându-se de mână. Dikaios ţine braţul stâng pe umărul lui Hosios, care la

Catalog de inscripţii şi reprezentări

383

rândul lui ţine alături de corp un obiect scurt. Pe faţa din stânga este reprezentat un personaj călare, având capul înconjurat de raze. Faţa din dreapta este decorată cu o coroană şi un ciorchine de strugure, iar cea din spate înfăţişează doi tauri spre dreapta. Text: (faţă) ['Agaq]Í tÚcV. (lateral stânga) AÙrˇlioj ü [....]kÕj `Os∂J (lateral dreapta) kaπ Dika∂J (spate) eÙc[ˇn]. ü 'Al◊xandroj DokimeÝj ü œpo∂ei. Traducere: (faţă) Noroc bun! (lateral stânga) Aurelius [...]kos, celui Sfânt (lateral dreapta) şi celui Drept (spate) în urma făgăduinţei. Alexandros din Dokimeion a făcut (aceasta). 68. Kotiaion: Dedicaţie către Hosios Dikaios Locul descoperirii: Descoperit în vecinătatea anticului Kotiaion (Muratlar Köyü/Domaniç). Tipul documentului: Altar din marmură, profilat în partea superioară şi în cea inferioară, prezentând reliefuri pe trei dintre laturile sale. Dimensiuni: 85 x 36 x 27 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Nr. Inv. 8532. Bibliografie: Ricl, 2008, 571, nr. 21; Akyürek Şahin, 2004, 136-137, nr. 6. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Faţa anterioară este structurată pe trei registre. Pe mulura superioară este redactat textul propriu-zis al inscripţiei. Deasupra sa se află două acrotere sub formă de palmete, care prezintă în partea superioară, în poziţie centrală, un bust al unei divinităţi lunare, cel mai probabil Mên, cu semiluna în spate, la nivelul umerilor. În registrul inferior sunt figurate identic două personaje imberbe, cu îmbrăcămintea drapată, înfăţişându-i pe Hosios şi Dikaios. Pe latura din stânga este înfăţişat Apollo în ipostaza de zeu cavaler, iar pe cea din dreapta, un bust al lui Helios radiat. Text: (faţă, pe mulură) 'AgaqÍ tÚcV. `Os∂w Dika∂[J] KorosokwmÁtai | eÙcÁj c£rin ¢n◊sthsa[n]. (faţă, deasupra busturilor) “Osioj D∂kaioj. (lateral stânga) 'ApÒllwn. (lateral dreapta) “Hlioj. Traducere: (faţă, pe mulură) Noroc bun! Celui Sfânt (şi) Drept, din pricina făgăduinţei (făcute), sătenii din Korosos au ridicat (altarul). (faţă, deasupra busturilor) Hosios Dikaios.

384

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

(lateral stânga) Apollo. (lateral dreapta) Helios. 69. Laodikeia Katakekaumene: Dedicaţie a lui Epagathos şi Meiros către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Ladik (Laodikeia Katakekaumene). Tipul documentului: Altar din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 44, nr. 97 (cu bibliografie). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Nu avem informaţii legate de o eventuală reprezentare. Text: `Os∂J [kaπ] | [Dika∂J] | [qe]ù | 'Ep£gaqoj |5 kaπ Me√roj | kat¦ Ñne∂rou k◊leusin. Traducere: Zeului Sfânt [şi Drept], Epagathos şi Meiros, în urma unei porunci (primite) în vis. 70. Maionia: Inscripţia preotesei Auge drept mulţumire lui Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Descoperită la Gökçeören/Menye în urma unei periegheze în 1985. Tipul documentului: Partea inferioară a unui altar din marmură. Dimensiuni: 38 x 42, 5 x 5 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 2008, 568, nr. 5; ETAM, 23, 158 (cu fig. 163); SEG, 49, 1999, 1601. Datare: 260-261 d.Hr. (= 345 era sullanică). Descrierea reprezentării: Se mai păstrează deasupra inscripţiei partea inferioară a două busturi. Text: AÜgh ≤◊ria kaqëj œ[p]‚<◊>tuca kaπ œshkoÚs‚qhn eÙc¾n Qeù `Os∂J ‚ kaπ Dika∂J eÙcaristoà‚5sa met¦ 'Attikoà kaπ ‚ met¦ p£ntwn ¢n◊qhka. ‚ ”Etouj tme/, mh(nÕj) Gorpi◊ou, ‚ ei/. Traducere: Auge, preoteasa, fiindcă mi-am atins scopul şi am fost auzită, împreună cu Attikos şi cu toţii, am dedicat aceasta în urma făgăduinţei, cu mulţumire, Zeului cel Sfânt şi Drept. În anul 345, luna Gorpiaios, ziua a 15-a. 71. Manisa*: Ex-voto al Meltinei către theos Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil Alaşehir (Philadelphia).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

385

Tipul documentului: Stelă votivă din marmură, cu fronton triunghiular şi timpan. Partea dreaptă a frontonului lipseşte. Stela este prevăzută cu un picior de susţinere. Dimensiuni: 78 x 41,5 x 8 cm. Litere: 1,8-2,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 3055. Bibliografie: Mitchell, 2010, 203-204, nr. A 48; Ricl, 2008, 568, nr. 4; TAM, V.3, 1637; Paz de Hoz, 1999, 207, nr. 27.16; menţionată de Ricl, 1991, 9, nr. 17; publicată de Hasan Malay în ETAM, 19, 181 (cu fig. 63). Datare: 242-243 d.Hr. (= 327 era sullanică) sau 296-297 d.Hr. (după era actică). Descrierea reprezentării: În partea stângă a frontonului mai este vizibilă o parte a unei acrotere şi o frunză care decorează colţul interior al timpanului. În centrul stelei, deasupra unei muluri mediane, familia dedicantei. Aceasta, împreună cu bărbatul său au mâna dreaptă ridicată, în semn de rugăciune. Între ei se află copilul lor, care ţine în mână un strugure şi o pasăre. Bărbatul poartă o sabie şi un baston, putând fi identificat cu un diogmites, un fel de poliţist microasiatic. Femeia poartă un chiton lung până la pământ, peste care poartă un himation. Text: Qeù `Os∂J kaπ Dika∂J ‚ Melt∂nh eÙxam◊nh Øp‚ὲr GlaÚkou toà sumb∂ou ‚ eÙcaristoàsa ¢p◊dwka ‚5 t¾n eÙcˇn: ”Etouj tkz/, ‚ mh(nÕj) Xandikoà, h/. Traducere: Zeului cel Sfânt şi Drept, Meltine, după cum a promis, pentru soţul său Glaukos, cu mulţumire am adus aceasta, în urma făgăduinţei (făcute). În anul 327, luna Xandikos, ziua a 8-a. R1: Iniţial intenţia a fost de a scrie `Uy∂stJ, care însă s-a materializat prin transformarea lui UY în OS, rezultând `Os∂J. 72. Manisa*: Ex-voto al Elpidei către Theios Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Necunoscut. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton triunghiular, şi acrotere ornamentate. Cea din vârf lipseşte. Dimensiuni: 101 x 43 x 6 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 3785. Bibliografie: Ricl, 2008, 568, nr. 2; menţionată de Ricl, 1991, 9-10, nr. 18; publicată de Hasan Malay în ETAM, 19, 179 (cu fig. 62). Datare: 173-174 d.Hr. (= 258 era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: Qe∂J `Os∂J kaπ Dika∂J 'Elpπj ‚ Øpὲr Trf∂mou toà u≤oà ‚ kaπ Diog◊nou toà kambd∂‚ou(?) eÙcˇn. ”Etouj snh/, mh(nÕj) 'Artemeis∂ou, l/.

386

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: Divinului cel Sfânt şi Drept, Elpis, pentru Trophimos, fiul său şi Diogenes, nepotul(?) său, în urma făgăduinţei. În anul 258, luna Artemisios, ziua a 30-a. 73. Nakoleia: Ex-voto al lui Demas către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Seyitgazi (Nakoleia). Într-o locuinţă privată. Tipul documentului: Monument din gresie, de formă necunoscută. Dimensiuni: 50 x 35 cm. Litere: 3,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 19, nr. 36 (cu bibliografie). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Dhm©j? Dhm|© Øpὲr tîn | ≥d∂wn p£ntw|n swthr∂aj `O|5s∂J kὲ Dik◊J e|Ùcˇn. Traducere: Demas, fiul lui Demas, pentru izbăvirea tuturor celor ai lui, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 74. Nakoleia: Ex-voto al comunităţii din Apokometon către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Nakoleia (Seyitgazi). Descoperit într-o casă din oraş. Tipul documentului: Altar din marmură profilat. Dimensiuni: 105 x 36-47 x 31-40,5 cm. Litere: 3 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Seyitgazi. Bibliografie: Ricl, 1991, 19-20, nr. 37 (cu bibliografie; Pl. 7, fig. 37). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În centru, o coroană legată cu o panglică. Text: ['Ag]aqÍ tÚcV | ['A]p?okwmhtîn, ‚ [eÙ]x£menoi perπ | tîn ≥d∂wn p£|5ntîn swthr|∂aj ke karpîn q|eles|po|r∂aj |10 `Os∂J Dik◊J | eÙcˇn. Traducere: Noroc bun! Cei din Apokometon, după cum au făgăduit, pentru izbăvirea tuturor celor ai lor şi pentru fecunditatea roadelor, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. R9: telecfor∂ac.

75. Nakoleia: Ex-voto dedicat lui Theos Hypsistos, lui Hosios şi lui Zeus = Hypsistos 58 Locul descoperirii: Nakoleia (Seyitgazi). Provine chiar din oraş.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

387

Tipul documentului: Altar din marmură, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Altarul este puternic deteriorat deasupra şi pe latura din dreapta a feţei anterioare. Se păstrează doar o mică porţiune din mulura superioară. Pe faţa posterioară lipseşte mulura inferioară. Dimensiuni: 43 x 20,4-26,2 x 10-15 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Seyitgazi. Bibliografie: Ricl, 1991, 20, nr. 38 (cu bibliografie; Pl. 8, fig. 38); Mitchell, 1999, 142, nr. 220; SEG, 28, 1978, nr. 1182; NIS, 41-42, nr. 8 (Pl. 13). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: D[---]|ioj L[---]|n? q◊ou ¢?[n◊qhka?]|n Øpὲr Œau?t?[în] |5 kaπ tîn e≥d∂[w]|n p£ntwn? Qeù `Uy∂st[J] | kaπ `Os∂J kaπ Di?π? | eÙcˇn. Traducere: D[---]ios L[---] a zeului, au dedicat (aceasta) zeului Preaînalt şi celui Sfânt şi lui Zeus, pentru sine şi pentru toţi ai lor, în urma făgăduinţei. 76. Nakoleia: Ex-voto al lui Karikos către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Descoperit în împrejurimile oraşului (la Şica-ed-Din) şi transportată ulterior la Eskişehir. Tipul documentului: Altar din marmură gri, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Deasupra, pe mulura dublă se găsesc două rânduri de acrotere, reprezentate inclusiv la mijloc. Profilele lipsesc pe faţa posterioară. Mulura superioară deteriorată pe faţa din dreapta. Dimensiuni: 109 x 26-31,5 x 28-36 cm. Litere: 3,5 cm. Scriere neîngrijită. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 21, nr. 39 (cu bibliografie; Pl. 8, fig. 39). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa anterioară, în poziţie centrală, se află reprezentat în relief sub câmpul inscripţionat un bucraniu. Pe faţa din dreapta, un butuc de vie cu struguri deoparte şi de alta ieşind dintr-un crater. Text: KarikÕj FÚ|bou `Os∂[J] | kaπ Dik|a∂J eÙ|5c¾n perπ | tîn ≥d∂w|n p£ntwn | swthr∂|aj. Traducere: Karikos, fiul lui Phybos, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei, pentru izbăvirea tuturor celor ai săi. 77. Nakoleia: Ex-voto al pontanenilor către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Monument găsit în împrejurimile oraşului, la Akın. Tipul documentului: Monument de formă necunoscută.

388

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 21, nr. 40 (cu bibliografie). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa anterioară este reprezentat un bucraniu. Text: Pontanh|[n]oπ `Os∂J | [kὲ] Dik◊J eÙ|cˇn. Traducere: Pontanenii, celui Sfânt [şi] Drept, în urma făgăduinţei. 78. Nakoleia: Ex-voto al lui Menogas şi al Aviei către Hosios ke Dikaios Locul descoperirii: Provenind de la o fermă din Saraycık, de lângă Seyitgazi. Tipul documentului: Mică stelă cu fronton triunghiular şi acrotere. Cea superioară distrusă. Profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 44 x 16/23 x 17 cm. Litere: 2,8 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Seyitgazi. Bibliografie: Ricl, 1991, 21-22, nr. 41 (cu bibliografie; Pl. 8, fig. 41); NIPh, 39, nr. 4 (tab. 11). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Mhnog©|j k<ὲ> 'A?ou∂a | `Os∂J kὲ | Dika?∂J |5 eÙcˇn. Traducere: Menogas şi Avia celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 79. Nakoleia: Ex-voto către Meter Theon şi Hosios Locul descoperirii: Găsit în satul Güllü Dere, în teritoriul cetăţii, de pe vârful Türkmen Baba unde se află sanctuarul Mamei Zeilor. Tipul documentului: Altar de marmură profilat. Dimensiuni: 71 x 26/29 x 22/27 cm. Litere: 2,5-3 cm. Primul rând inscripţionat pe mulură. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 22, nr. 42 (cu bibliografie); CCCA, I, 188 (Pl. XXXII). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa anterioară, un zeu cu coroană solară şi o zeiţă având pe cap un polos şi un voal. Pe faţa din dreapta este reprezentată o cunună. Text: [M]h[trπ Qe]î[n], | `Os∂J eÙc¾|n pe[r]π t◊k|nwn. Traducere: Mamei Zeilor (şi) celui Sfânt, în urma făgăduinţei, pentru copii. 80. Nakoleia: Ex-voto către Hosios şi Zeus Bronton

Catalog de inscripţii şi reprezentări

389

Locul descoperirii: Descoperit în satul Yukarı Söğüt, la vest de Nakoleia (Seyitgazi). Tipul documentului: Stelă profilată în partea inferioară. Distrusă deasupra. Dimensiuni: 101 x 46 x 15/19 cm. Litere: 3,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 22, nr. 43 (cu bibliografie); NIPh, 40, nr. III.6 (Pl. 12). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În partea de jos o cunună. Benzi în relief pe marginile laterale. Text: [---] | `Os∂J kaπ Diπ | Brontînti | eÙcˇn. Traducere: [---] celui Sfânt şi lui Zeus Bronton, în urma făgăduinţei. 81. Nakoleia: Ex-voto al preotului Hermas către Hosios ke Dikeos şi Apollo Locul descoperirii: Gasită în satul Ayvalı, la nord-vest de Seyitgazi. Tipul documentului: Stelă distrusă în partea superioară. Dimensiuni: 135 x 45 x 19 cm. Litere: 3 cm. Înscripţie gravată între două benzi în relief. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 23, nr. 44 (cu bibliografie; Pl. 9, fig. 44); NIPh, 39, nr. 5 (Pl. 11). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Urme de relief ale unei figuri aşezate pe un piedestal. Text: `IereÝj | `Erm©j Dam©|doj sÝn ¢del|fo√j perπ Zwti|5koà `Os∂J kὲ D|ik[a∂]J e?Ùcˇn, kὲ 'ApÒlwni | e?Ùcˇn. Traducere: Preotul Hermas, fiul lui Damas, împreună cu fraţii cei din jurul lui Zotikos, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei, şi lui Apollo, în urma făgăduinţei. 82. Nakoleia: Ex-voto al lui Neon către Hosios Locul descoperirii: Descoperită la Doğan Çayır, la nord-est de Seyitgazi. Tipul documentului: Partea inferioară a unei stele. Dimensiuni: 30 x 23 x 10 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 23, nr. 45 (cu bibliografie; Pl. 9, fig. 45); NIPh, 39, nr. 5 (Pl. 11). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic.

390

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: N◊wn `Os|∂J eÙc|ˇn. Traducere: Neon, celui Sfânt, în urma făgăduinţei. 83. Örencik: Ex-voto al lui Dionysios către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Descoperit la Örencik. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: In situ. Bibliografie: Ricl, 2008, 572, nr. 27; Lehmer, Wörrle, 2006, 75-76, nr. 134. Datare: 196 d.Hr. Descrierea reprezentării: Reprezentările iconografice sunt foarte deteriorate. Pe toate laturile sunt reprezentate ghirlande prinse la mijloc cu panglici, în interiorul cărora se află reliefuri. În faţă sunt înfăţişate două busturi, cel mai probabil ale lui Hosios şi Dikaios. Pe latura din stânga întâlnim un bust radiat, iar pe cea din dreapta o acvilă(?). Pe latura din spate se află un relief al unui personaj masculin. Text: [`U]pὲr eÙ[cÁj Di]|onus[∂ou] | --- (?) ---| `Os∂J kaπ Dika∂J. | ”Etouj sp/, mh(nÕj) Gorpi|a∂ou zk/. Traducere: Din pricina făgăduinţei lui Dionysios [---], celui Sfânt şi Drept, în anul 280, luna Gorpiaios, ziua 27. 84. Patara: Ex-voto dedicat celui Drept Locul descoperirii: La est de Patara, într-un mormânt săpat în stâncă. Tipul documentului: Faţada unui mormânt săpat în stâncă, cu două panouri încadrate de pilaştri. Cel din stânga este deteriorat. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: In situ. Bibliografie: Ricl, 2008, 574, nr. 43. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: În panoul din dreapta este înfăţişat chipul unei femei, a unui bărbat şi a unui copil, cu textul inscripţionat dedesubt. Text: (panoul din dreapta) EÙtuc∂wn tù | t◊knJ 'Epafro|de∂tJ mne<∂>a|j ⁄neken. (pilastrul din dreapta) WDIKAIII | AM....//..W. Traducere: (panoul din dreapta) Eutychion, pentru fiul (său) Epaphrodeitos, spre amintire.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

391

(pilastrul din dreapta) ODIKAIII | AM....//..O. 85. Perge: Dedicaţie adresată lui Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Descoperit în apodyterionul termelor de la sud de Perge. Tipul documentului: Altar din marmură albă cu muluri. Pe faţeta anterioară mulura superioară prezintă deasupra acrotere iar în centru o rozetă. Dimensiuni: 143 x 46 x 45 cm. Litere: 5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 45, nr. 100 (cu bibliografie; Pl. 16, fig. 100). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: `Os∂J kaπ | Dika∂J. Traducere: Celui Sfânt şi Drept. 86. Philomelion: Dedicaţie a lui Menestratos adresată zeilor Hosios şi Dikaios Locul descoperirii: Philomelion (Akşehir). Tipul documentului: Altar din marmură albăstruie, deteriorat în părţile laterale. Dimensiuni: 100 x 40 x 47 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Păstrat la Akşehir, în peretele din Taş Medrese. Bibliografie: Ricl, 1991, 43, nr. 95 (cu bibliografie). Datare: Sec. II d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: Sub inscripţie se afla un relief distrus ulterior. Text: [Lht]oïdV Sèzonti kaπ `Hel∂J basilÁi | [eÜx]ato bwmÕn ¢n¾r u≤Õj 'EpatÒrigoj | [≤er]Õn ¢qan£toisi Men◊stratoj, Ön di|[aswqeπj] qÁke dikaiot£toij ºd' Ðs∂oisi j. Traducere: Lui (Apollo) Mântuitorul, fiul lui Leto, şi lui Helios conducătorul, un bărbat, Menestratos, fiul lui Epatorix, le-a făgăduit nemuritorilor un altar sacru, pe care, însănătoşindu-se, l-a consacrat zeilor, celui Sfânt şi celui Drept. 87. Sandal: Dedicaţie a Glykiei către Hosios şi Dikaios Locul descoperirii: Copiată de W. M. Ramsay la Sandal în 1884. Tipul documentului: Placă din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Dispărută.

392

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: Ricl, 1991, 9, nr. 16 (cu bibliografie); TAM, V.1, 598. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Nu există indicaţii. Text: Gluk∂a Øpὲr | Ñfqalmîn `Os∂|J kπ Dika∂J eÙ|xam◊nh ¢n◊|qhka. Traducere: Glykia, pentru ochi, celui Sfânt şi Drept făgăduind a dedicat (aceasta). 88. Sardis: Ex-voto al lui Gaius Iulius Aneiketos către Theios Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Indicat ca provenind din Sardis, deşi este posibil să provină de la Kula. Tipul documentului: Statuie din marmură albă. Dimensiuni: 60 cm înălţime (inscripţie soclu; 12 x 24,5 cm). Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul din Adana. Bibliografie: Ricl, 1991, 46, nr. 6 (cu bibliografie; Pl. 2, fig. 6). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Reprezentarea unui personaj masculin, având antebraţul drept şi capul şi gâtul dispărute. În mâna stângă ţine un caduceu cu doi şerpi încolăciţi. Poartă o tunică scurtă până la genunchi, încinsă cu o centură la mijloc, din care se văd capetele. Deasupra chiton-ului o hlamidă lăsată pe spate, dar acoperind şi umerii şi o parte a bustului. Personajul este desculţ, iar picioarele se sprijină pe un trunchi de copac. Text: Qe∂J `Os∂J kaπ Dika∂J | G(£ïoj) 'I(oÚlioj) 'Ane∂khtoj eÙcˇn, | pronoˇsantoj 'Am|filÒcou b/, ≤er◊oj. Traducere: Divinului Sfânt şi Drept, Gaius Iulius Aneiketos, în urma făgăduinţei, prin grija preotului Amphilochos, fiul lui Amphilochos. 89. Seydiler: Ex-voto al preotului Zotikos Locul descoperirii: În satul Seydiler, situat la est de Afyon, în faţa unei moschei. Tipul documentului: Colonetă din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţie gravată neglijent. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: Ricl, 1991, 42, nr. 92 (cu bibliografie). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Nu există informaţii în acest sens. Text: `Os∂J kaπ Dikˇ|J Øpὲr p£n|twn swthr∂|aj Zwti[kÕ]j e≤|5ereÝj qeù ¢[r]ch|g◊tV [e]Ùcˇn.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

393

Traducere: Zotikos preotul, celui Sfânt şi Drept pentru izbăvirea tuturor, zeului conducător, în urma făgăduinţei. 90. Sultandere/Eskişehir: Ex-voto al lui Aurelius Gaius către Hosios Dikeos Locul descoperirii: Din Sultandere/Eskişehir. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton triunghiular, a cărei parte superioară lipseşte. Frontonul are legătură cu restul stelei care este încadrat de un chenar în relief, întrucât lipseşte o linie de demarcaţie între cele două zone. Acroterele sunt deteriorate. Dimensiuni: 78 x 52/43,5 x 50 cm. Litere: 3-3,5 cm. Sigma lunat. Locul de păstrare: Stelă aflată în prezent în zona rezidenţială İller-Bankası din Enskişehir. Bibliografie: Ricl, 2008, 570, nr. 11; Akyürek Şahin, 2004, 144-145, nr. 6. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Imediat deasupra inscripţiei se află imaginea unui personaj aflat într-o cvadrigă. Text: AÙr(ˇlioj) (relief) G£eioj Menes|2tr£tou kὲ Car∂|twn gambrÕj |4 s?Ý?n sunb∂J | 'Af∂v kὲ sÝn t?o√[j |6 ≥]d∂oij `Os∂J Dik◊J e[Ùcˇn]. Traducere: Aurelius Gaius, fiul lui Menestratos, şi Chariton, cumnatul (său), împreună cu soţia, Aphia, şi cu ai lor, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 91. Smyrna: Ex-voto al lui Aurelius Menophilus către Hosios Locul descoperirii: Smyrna (Izmir). Tipul documentului: Disc oval din marmură albă. Dimensiuni: Grosime: 3 cm; diametru 1,7-1,8 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia de jur-împrejurul discului. Locul de păstrare: Adusă la Uşak de la Muzeul Şcolii Evanghelice din Smyrna Bibliografie: Ricl, 1991, 41-42, nr. 90 (cu bibliografie). Datare: Sec. III d.Hr. (după 212). Descrierea reprezentării: Imaginea unui zeu radiat, în cvadrigă, ţinând cu mâna stângă hăţurile, iar dreapta având-o ridicată. Deasupra cailor, în dreapta, o pasăre, iar dedesubt, câteva spice culcate la pământ. Text: 'AgaqÍ tÚcV. AÙr(ˇlioj) MhnÒfiloj Kolenhj ⁄qhken `Os∂J eÙ[cˇ]n. Traducere: Noroc bun! Aurelius Menophilus din Kolene a ridicat celui Sfânt, în urma făgăduinţei.

394

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

92. Temrek: Dedicaţie a lui Alexandros din Saittai către Angelos Hosios Dikaios Locul descoperirii: Găsit în satul Temrek, nu departe de ruinele oraşului antic Saittai. Tipul documentului: Altar de marmură albă, deteriorat pe toate părţile. Dimensiuni: 38 x 42 x 27 cm. Litere: 2,2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 158 = 1169. Bibliografie: Ricl, 1991, 2, nr. 1 (cu bibliografie; Pl. 1, fig. 1); Sheppard, 1980-1981, 90; Robert, 1958, 120. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [`H--]n?în ka[t]o?i?k∂a | [--] kaπ 'Ang◊lJ `Os∂J | [Dik]a∂J eÙcaristoànte[j] | [¢n]◊?sthsan di¦ profˇto[u] | ['A]l?ex£ndrou Saïtthno[à]. Traducere: Comunitatea celor din [--], în semn de mulţumire Îngerului Sfânt (şi) Drept au ridicat (altarul) prin profetul Alexandros din Saittai. 93. Tımaraktaş: Ex-voto dedicat lui Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: În peretele unei locuinţe private din Tımaraktaş, de lângă Mudurnu. Tipul documentului: Mic altar profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 60 x 35 cm. Litere: 4 cm. Locul de păstrare: În peretele locuinţei. Bibliografie: Ricl, 2008, 574, nr. 40; Akyürek Şahin, 2004, 146, nr. 7. Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: 'AgaqÍ tÚc[V] | `Os∂J kὲ Dik◊|J eÙcˇn | M(£rkoj) 'IoÚlio[j] | OÙ£lhj [kὲ] | 'Eruk∂a Car∂t[h]. Traducere: Noroc bun! Celui Sfânt şi celui Drept (au dedicat aceasta), în urma făgăduinţei, Marcus Iulius Valens [şi] Erycia Charite. 94. Togray: Ex-voto al lui Abebas către Hosios Locul descoperirii: Togray, în preajma unui mormânt. Tipul documentului: Mic altar. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

395

Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 40, nr. 87 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Nu existăindicaţii în acest sens. Text: 'Ab◊baj 'Ar∂s|2twnoj Øp|ὲr tî ≥?d∂w|4n `Ose∂J eÙ|cˇn. Traducere: Abebas, fiul lui Ariston, pentru ai săi, celui Sfânt, în urma făgăduinţei. 95. Tutağaç: Ex-voto al lui Gaius şi al Apphiei lui Hosios şi lui Apollo Locul descoperirii: Găsit în cimitirul vechi din Tutağaç, lângă oraşul Mihalıççık. Tipul documentului: Altar profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Primele trei rânduri se află pe mulura superioară. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 39, nr. 85 (cu bibliografie şi fig.). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe mulura superioară, bustul unei femei (?). Pe faţa anterioară, în poziţie centrală, imaginea lui Apollo ţinându-l pe Marsyas de gât, iar cu cealaltă mână ţinând lira. Dedesubt este reprezentată o cunună. Text: G£ïoj kὲ 'Apf∂a Ø[p]|2ὲr tîn ≥d∂wn kὲ LaoÚ[a]|j `Os∂J, 'ApÒllwni, ÿ4 qeo√j œphkÒoij eÙ|cˇn. Traducere: Gaius şi Apphia, pentru ai lor, şi Laouas, celui Sfânt, lui Apollo, zeilor grabnic-ascultători, în urma făgăduinţei. 96. Tutağaç: Ex-voto lui Hosios kai Dikeos Locul descoperirii: Găsit, ca şi cel anterior, în cimitirul din Tutağaç. Tipul documentului: Altar votiv. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 39-40, nr. 86 (cu bibliografie). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Două figuri, una ţinând în mână o lance. Text: [`Os∂]J kaπ Dik◊J PAR | ...DIATE Øpὲr Œau|tî?n kὲ tîn ≥d∂wn | p£ntwn eÙcˇn. Traducere: Celui Sfânt şi Drept [---], pentru ei şi toţi ai lor, în urma făgăduinţei. 97. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü.

396

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Stelă din calcar alb, din care se mai păstrează partea superioară. Prezintă un fronton triunghiular, cu acrotere la colţuri şi deasupra, cu palmete. Frontonul decorat pe interior cu denticuli. În interiorul timpanului, figura unui zeu solar, cu capul înconjurat de raze triunghiulare, încadrate într-o aureolă în relief. Sub fronton, încadraţi de două colonete corintice, Hosios şi Dikaios, reprezentaţi cu părul lung, având tunici cu pliuri drepte, peste care este aşezat câte un himation. Figurile sunt identice, Hosios (cel din dreapta) ţine în mână un sceptru, iar Dikaios probabil că ţinea şi el o balanţă. Dimensiuni: 24 x 24 x 3 cm. Litere: 1 cm. Inscripţia se află pe mulura de sub fronton. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 24, nr. 47 (cu bibliografie; Pl. 9, fig. 47); Ricl, 1990, 163, nr. 1 (Pl. 1). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: `Os∂J Dik◊J eÙcˇn. Traducere: Celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 98. Yaylababa Köyü: Ex-voto al unei asociaţii către Hosios (kai) Dikaios Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb spartă în patru şi reconstituită, cu fronton triunghiular şi acrotere, dintre care cea superioară lipseşte. Dimensiuni: 49 x 34,5 x 5 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 1991, 24-25, nr. 48 (cu bibliografie; Pl. 10, fig. 48); LIMC, V.1, 1990, 542, nr. 7; Ricl, 1990, 158, n. 5; Sheppard, 1980-1981, 87-89, nr. 8 (pl. I). Datare: Sec. III. d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul timpanului, la fel ca şi în cazul monumentului precedent, un zeu solar, probabil Helios, având capul radiat, cu razele unghiulare încadrate într-o aureolă în relief. Personajul poartă plete. Sub fronton, între două colonete dorice, Hosios şi Dikaios, reprezentaţi identic, cu chiton lung şi himation deasupra. Hosios în dreapta, ţinând în mână un sceptru de înălţimea sa, iar Dikaios în stânga, cu o balanţă în mâna sa dreaptă. Text: Filang◊lwn sunb∂|wsij `Os∂J Dik◊J eÙ|cˇn. Traducere: Asociaţia iubitorilor de îngeri, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

397

99. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb din care se păstrează colţul stâng. Frontonul triunghiular prezintă acrotere cu palmete. Dimensiuni: 185 x 153 cm. Litere: 1 cm. Inscripţia se află pe mulura inferioară a frontonului Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 25, nr. 49 (cu bibliografie; Pl. 10, fig. 49); Ricl, 1990, 164, nr. 2 (Pl. I). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe timpan reprezentat bustul unei divinităţi solare, imberbe, având cununa radiată, cu raze unghiulare, încadrate de jur-împrejur într-un cerc sub forma unui halou. Pare a ţine ambele mâini la piept. În interiorul stelei prorpiu-zise se mai distinge figura tânără a unui personaj cu părul cârlionţat, de asemenea imberb. Alături de el, în partea stângă, o colonetă susţinând frontonul. Text: `Os∂J kὲ Dik◊J eÙc?[ˇn]. Traducere: Celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 100. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (ke) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, cu fronton triunghiular şi acrotere cu palmete. Se păstrează colţul din dreapta sus. Dimensiuni: 24 x 135 x 35 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 25, nr. 50 (cu bibliografie; Pl. 10, fig. 50); Ricl, 1990, 164, nr. 3 (Pl. I). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul stelei propriu-zise se află reporezentată figura unui personaj imberb, cu părul cârlionţat. Alături, în partea dreaptă, urmele capitelui unei colonete care susţinea probabil frontonul. În partea centrală a timpanului se observă urmele unei coroane solare, precum cea descrisă în exemplul anterior. Text: [`Os∂J (kὲ) Dik◊]J eÙcˇn. Traducere: Celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 101. Yaylababa Köyü: Ex voto al lui [...]ianos şi Menela[os] către Hosios ke Dikeos

398

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, din care se păstrează colţul inferior din dreapta. Dimensiuni: 175 x 185 x 4 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 26, nr. 51 (cu bibliografie; Pl. 10, fig. 51); Ricl, 1990, 164-165, nr. 4 (Pl. I). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul stelei a mai rămas doar partea de jos a unui personaj desculţ, reprezentat cu tunică până la nivelul gleznelor. Ţine cu mâna stângă un obiect ce pare a fi partea inferioară a unui sceptru. Alături, partea inferioară a fusului şi soclul unei coloane care susţinea cel mai probabil frontonul. Text: [---]i?anÕj kὲ Men◊la|[oj Øpὲr t]î?n ≥d{id}∂wn p£nt|[wn `Os∂]J kὲ Dik◊J eÙcˇn. Traducere: [---]ianos şi Menelaos pentru toţi ai lor, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 102. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Dionysos către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, din care se păstrează colţul inferior stâng. Dimensiuni: 165 x 11 x 15 cm. Litere: 0,5-1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 26, nr. 52 (cu bibliografie; Pl. 10, fig. 52); Ricl, 1990, 165, nr. 5 (Pl. I). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Partea inferioară a unui personaj desculţ care ţine în mâna stângă o balanţă. Este îmbrăcat cu un chiton până la nivelul gleznelor, peste care se află un himation cu falduri. În stânga sa este reprezentată o colonetă, având soclul cu trei inele şi fusul probabil torsat. Text: DionÚsi[(o)j Øpὲr tîn ≥d∂wn] | `Os∂[J (kὲ) Dik◊J eÙcˇn]. Traducere: Dionysios, pentru ai săi, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 103. Yaylababa Köyü: Inscripţie menţionând o asociaţie religioasă Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

399

Tipul documentului: Stelă din calcar alb, din care se păstrează colţul inferior dreapta. Dimensiuni: 18 x 16 x 45 cm. Litere: 1,2-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 26, nr. 53 (cu bibliografie; Pl. 10, fig. 53); Ricl, 1990, 165, nr. 6 (Pl. II). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Reprezentarea picioarelor desculţe, a marginii inferioare a unui sceptru şi a unui soclu de colonetă. Text: [Filang◊lwn n]ewt◊rwn | [sunb∂ws]i?j. Traducere: Asociaţia tinerilor prieteni ai îngerilor. 104. Yaylababa Köyü: Dedicaţie a lui Mene[laos] Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, din care se păstrează doar partea stângă. Dimensiuni: 14 x 13 x 2 cm. Litere: 0,7-1,2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 27, nr. 54 (cu bibliografie; Pl. 11, fig. 54); Ricl, 1990, 165-166, nr. 7 (Pl. II). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Partea inferioară a himationului unui personaj desculţ, având în partea sa stângă soclul unei coloane. Text: Men◊?[laoj Øpὲr tî]|n aÙt?[oà---]|u kὲ Øp[ὲr---]. Traducere: Menelaos, pentru cele ale lui [--] şi pentru [--]. 105. Yaylababa Köyü: Fragment de stelă (?) Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Fragment dintr-o stelă din calcar alb, deteriorat pe toate părţile. Dimensiuni: 65 x 55 x 3 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 27, nr. 55 (cu bibliografie; Pl. 11, fig. 55); Ricl, 1990, 166, nr. 8 (Pl. II). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Soclul unei colonete.

400

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: Fi[lang◊lwn newt◊rwn sunb∂wjij (?)]. Traducere: Asociaţia tinerilor prieteni ai îngerilor (?). 106. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Papas către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, cu partea superioară distrusă. Dimensiuni: 22 x 23 x 3 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 27, nr. 56 (cu bibliografie; Pl. 11, fig. 56); Ricl, 1990, 167, nr. 9 (Pl. III). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Partea central-inferioară a unei stele în care în câmpul central apar două personaje, ţinându-se de mână, încadrate între două colonete. Sunt reprezentate fără încălţămimte, îmbrăcate cu un chiton, deasupra având un himation. Par încinse la mijloc cu un brâu. Capetele tinerilor lipsesc, însă se văd urmele unor plete deasupra umerilor. Personajul din stânga privitorului ţine în mână o balanţă, iar cel din dreapta înfăşoară cu mâna stângă un sceptru. Text: Papaj Pap∂a Øpὲ|r tîn ¢nqr<è>pwn | `Os∂J kὲ Dik◊Ùcˇn. Traducere: Papas, fiul lui Papias, pentru semeni, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 107. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Papias şi al Diogeniei către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, ruptă în două fragmente. Dimensiuni: (Fragm. A) 19 x 135 x 3 – 4 cm.; (Fragm. B) 195 x 12 x 3 cm. Litere: 0,6-1 cm (Fragm. A); 1 cm (Fragm. B). Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 28, nr. 57 (cu bibliografie; Pl. 11, fig. 57); Ricl, 1990, 167-168, nr. 10 (Pl. III). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Partea inferioară a unui personaj desculţ, cu tunica până la nivelul gleznelor, ţinând cu mâna stângă un sceptru. Text: Pap∂aj kaπ Diog◊ni|a Øpὲr tîn ≥d∂wn p£|ntwn `Os∂J Dik◊J eÙcˇn. Traducere: Papias şi Diogenia, pentru toţi ai lor, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

401

108. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Zosimos către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, din care se păstrează partea inferioară. Dimensiuni: 15 x 185 x 43 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 28, nr. 58 (cu bibliografie; Pl. 12, fig. 58); Ricl, 1990, 168, nr. 11 (Pl. III). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Colţul central-inferior al unei stele în care se observă două personaje desculţe ţinându-se de mână. Sunt îmbrăcate la fel, putându-se distinge tunica ceva mai jos de genunchi. În partea dreaptă, soclul unei colonete. Text: [Zèsi]moj Øpὲr t◊knw|[n `Os]∂J Dik◊J eÙcˇn. Traducere: Zosimos, pentru copii, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 109. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Aurelius Menemachos către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, distrusă în partea superioară. Dimensiuni: 22,5 x 18 x 35 cm. Litere: 1-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 28-29, nr. 59 (cu bibliografie; Pl. 12, fig. 59); Ricl, 1990, 168, nr. 12 (Pl. III). Datare: Sec. III d.Hr. (după 212). Descrierea reprezentării: Parte central-inferioară a unei stele având două personaje desculţe în poziţie centrală încadrate de două colonete, cu chiton şi probabil şi himation. Ele se ţin de mână. Cel din partea dreaptă ţine în mână un sceptru, iar cel din stânga o balanţă. Text: AÙr(ˇlioj) Men◊macoj Me|n£ndrou Øpὲr tî | e≥d∂wn p£ntw `Os∂|J kὲ Dik◊J eÙcˇ. Traducere: Aurelius Menemachos, fiul lui Menandros, pentru toţi ai săi, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 110. Yaylababa Köyü: Dedicaţie către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü.

402

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Stelă din calcar alb, din care se mai păstrează partea inferioară. Dimensiuni: 145 x 215 x 2 cm. Litere: 0,7-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 29, nr. 60 (cu bibliografie; Pl. 12, fig. 60); Ricl, 1990, 169, nr. 13 (Pl. IV). Datare: Sec. III d.Hr (după 212). Descrierea reprezentării: Partea inferioară a două personaje desculţe, cu chiton lung. Cel din dreapta ţine probabil în mână un sceptru. Text: AÙr(ˇlioj) 'Ist◊fanoj kὲ | 'Ammi¦j Øpὲr t◊|knou 'Alex£n[d]|rou `Os∂J Dik◊[J]. Traducere: Aurelius Istephanos şi Ammias, pentru copilul Alexandros, celui Sfânt şi Drept. 111. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Aurelius Zotikos către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, din care se păstrează partea inferioară. Dimensiuni: 22 x 20 x 3 cm. Litere: 1-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 29, nr. 61 (cu bibliografie; Pl. 12, fig. 61); Ricl, 1990, 169-170, nr. 14 (Pl. IV). Datare: Sec. III d.Hr. (după 212). Descrierea reprezentării: Colţul central-inferior al unei stele care înfăţişează două personaje ţinându-se de mână, cu tunică lungă, fără încălţăminte. Text: AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | b/ Øpὲr t◊knw | [k]ὲ? tÁj o≥ke∂aj kὲ | 'Alumaj o≤ ¢d|5e(l)foπ `Os∂J Di|k◊J eÙcˇn. Traducere: Aurelius Zotikos, fiul lui Zotikos, pentru copii şi pentru familie, şi Alymas, fraţii, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 112. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Aurelius Zotikos şi Alexandros către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb ruptă în două fragmente. Dimensiuni: (Fragm. A) 8 x 115 x 3,5 cm; (Fragm. B) 15 x 10 x 3 cm. Litere: 1-1,5 cm. (Fragm. A); 1-1,7 cm. (Fragm. B).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

403

Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 30, nr. 62 (cu bibliografie; Pl. 12, fig. 62); Ricl, 1990, 170, nr. 15 (Pl. IV). Datare: Sec. III d.Hr. (după 212). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj kὲ | 'Al◊xandroj | [Ø]p?ὲ?r? Œ?autîn kὲ | [tîn ≥d∂]wn p£|5[ntîn `Os]∂J Di|[k◊J eÙc]ˇn. Traducere: Aurelius Zotikos şi Alexandros pentru ei şi toţi ai lor, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 113. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Aurelius(?) Alymas lui Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Fragment de stelă din calcar alb, distrus sus şi la stânga. Dimensiuni: 20 x 115 x 35 cm. Litere: 1-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 30, nr. 63 (cu bibliografie; Pl. 13, fig. 63); Ricl, 1990, 171, nr. 16 (Pl. IV). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Picioarele a două personaje. Text: [AÙr(ˇlioj)?] 'Alumaj | [Zwti]k?oà Øpὲr? | [tîn ≥]d∂wn p£|[ntwn] `Os∂J Di|5[k◊J] eÙcˇn. Traducere: Aurelius(?) Alymas, fiul lui Zotikos, pentru toţi ai lor, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 114. Yaylababa Köyü: Ex-voto al Kyrilei către Osios kai Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, din care se păstrează partea inferioară. Dimensiuni: 145 x 16 x 3 cm. Litere: 0,7-1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 31, nr. 64 (cu bibliografie; Pl. 13, fig. 64); Ricl, 1990, 171, nr. 17 (Pl. V). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Picioarele şi polalele tunicilor a două personaje. Text: KÚrila Øpὲr ¢[n]|eyiîn `Os∂J Dik◊[J] | eÙcˇn. Traducere: Kyrila, pentru verii ei, lui Hosios şi Dikeos, în urma făgăduinţei.

404

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

115. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Aurelius(?) Menandros şi Aurelius(?) Parmennes Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, din care se mai păstrează colţul din dreapta jos. Dimensiuni: 12 x 125 x 3 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 31, nr. 65 (cu bibliografie; Pl. 13, fig. 65); Ricl, 1990, 171-172, nr. 18 (Pl. V). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Picioare desculţe şi rest de tunică. În dreapta probabil un rest de sceptru. Text: [AÙr(◊lioj?) M◊na]n?droj kὲ | [AÙr(◊lioj?) Pa]rm◊nnh|[j eÙc¾n (?) p]rÕj çnˇ[n]. Traducere: Aurelius(?) Menandros şi Aurelius(?) Parmennes, în urma făgăduinţei, pentru cumpărătură. 116. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Timotheos către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Colecţie privată. Bibliografie: Ricl, 1991, 31-32, nr. 66 (cu bibliografie); Ricl, 1990, 158, nr. 5; LIMC, V.1, 1990, 542-543, nr. 8; LIMC, V.2, 374, nr. 8. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: TimÒqeoj `O|s∂J kὲ Dik◊J | eÙcˇn. Traducere: Timotheos, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 117. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Aurelius Menophilos către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Placă ovală din calcar alb ruptă în două fragmente. Dimensiuni: (Fragm. A) 17 x 95 x 35 cm; (Fragm. B) 17 x 125 x 3 cm. Litere: 1-1,5 cm (Fragm. A); 1-1,2 cm (Fragm. B). Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

405

Bibliografie: Ricl, 1991, 32, nr. 67 (cu bibliografie; Pl. 13, fig. 67); Ricl, 1990, 172, nr. 19 (Pl. V). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Picioare şi fragmente de tunică. Text: A?Ùr(ˇlioj) Mh[n]Òfiloj | [Ø]pὲr tîn t◊knwn | `Os∂J Dik◊J | eÙc¾n. Traducere: Aurelius Menophilos pentru copii, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 118. Yaylababa Köyü: Fragment de dedicaţie Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Placă ovală din calcar alb. Dimensiuni: 14 x 125 x 2 cm. Litere: 1,1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 32-33, nr. 68 (cu bibliografie; Pl. 13, fig. 68); Ricl, 1990, 172-173, nr. 20 (Pl. VI). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Fragment de reprezentare unde apar două personaje. Se mai păstrează însă doar partea inferioară a unui personaj desculţ, cu tunică lungă. Text: [-- 'Al]uma? |2 [---]ISE | [----]TH ‚4 [`Os∂J?] kὲ ‚ [Dik◊J] Traducere: [--] Alyma(?) [---] celui [Sfânt(?)] şi [Drept]. 119. Yaylababa Köyü: Ex-voto al Aureliei(?) Eumeneia către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Fragment din calcar alb, deteriorat pe toate părţile. Dimensiuni: 12 x 7 x 2 cm. Litere: 0,5-1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 33, nr. 69 (cu bibliografie; Pl. 14, fig. 69); Ricl, 1990, 173, nr. 21 (Pl. VI). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Fragment aniconic. Text: [AÙr(hl∂a)?] E?Ùm◊ne[ia] | [toà de√noj?] Øpὲr tîn ≥d[∂wn] | [`Os∂J (kὲ) Dik◊]J eÙcˇn. Traducere: Aurelia(?) Eumeneia, fiica lui [--], pentru ai săi, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 120. Yaylababa Köyü: Ex-voto lui Menophilos către Hosios (kai) Dikeos

406

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Fragment dintr-o placă din calcar alb, deteriorat pe toate părţile. Dimensiuni: 12 x 13 x 3 cm. Litere: 1-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 33, nr. 70 (cu bibliografie; Pl. 14, fig. 70); Ricl, 1990, 173, nr. 22 (Pl. VI). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Fragment aniconic. Text: [---]LUK[---] | [Øp]ὲ?r Mhno?[f∂lou?] | `Os∂J Dik[◊J eÙ]|cˇn. Traducere: [---] pentru Menophilos(?), celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 121. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Fragment dintr-o stelă din calcar alb, deteriorat pe toate părţile. Dimensiuni: 14 x 12 x 25 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 33-34, nr. 71 (cu bibliografie; Pl. 14, fig. 71); Ricl, 1990, 174-175, nr. 23 (Pl. VI). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Colţ din partea centrală a aunei stele care înfăţişa două personaje. Se mai observă doar marginile unferioare ale tunicilor lungi până deasupra gleznelor, având deasupra un himation. Personajele par a avea cizmuliţe în picioare. Text: [---]j Øpὲr? t?în [≥d∂wn] | [`Os]∂J eÙcˇn?. Traducere: [---]s, pentru ai săi, celui Sfânt în urma făgăduinţei. 122. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui [...]nthos pentru Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Fragment de stelă din calcar alb. Dimensiuni: 11 x 153 cm. Litere: 0,5-1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 34, nr. 72 (cu bibliografie; Pl. 14, fig. 72); Ricl, 1990, 175, nr. 24 (Pl. VI).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

407

Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Colţul din mijloc al unei stele care înfăţişa două personaje cu himation lung. Text: [...]nqoj Øpὲr t[în ≥d∂]|wn (t◊knwn) `Os∂J Dik◊J e[Ùc-]| {t◊knwn} ˇ[n]. Traducere: [...]nthos, pentru copiii săi, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 123. Yaylababa Köyü: Fragment de ex-voto Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă fragmentară din calcar alb, cu fronton triunghiular. Dimensiuni: 15 x 13 x 2 cm. Litere: 1,2-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 34, nr. 73 (cu bibliografie; Pl. 14, fig. 73); Ricl, 1990, 175, nr. 25 (Pl. VII). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe timpan este reprezentat un disc secţionat în patru părţi printr-un simbol cruciform. Sub fronton, în partea dreaptă, un personaj tânăr, imberb, cu părul scurt şi cârlionţat. Text: eÙ|cˇ Traducere: Făgăduinţa. 124. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă fragmentară din calcar alb, deteriorată pe toate părţile. Dimensiuni: 10 x 17 x 25 cm. Litere: 0,5-0,7 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 34-35, nr. 74 (cu bibliografie; Pl. 14, fig. 74); Ricl, 1990, 175-176, nr. 26 (Pl. VII). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Tunicile şi picioarele a două personaje desculţe. Text: [---]j Øpὲr tîn [≥d∂wn] | [`Os∂]J kὲ Dik◊J eÙ[cˇn]. Traducere: [---]s, pentru ai săi, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 125. Yaylababa Köyü: Dedicaţie a lui Meno[philos] Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Fragment de stelă din calcar alb. Dimensiuni: 9 x 11 x 32 cm.

408

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Litere: 1-1,2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 35, nr. 75 (cu bibliografie; Pl. 14, fig. 75); Ricl, 1990, 176, nr. 27 (Pl. VII). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Fragment aniconic. Text: [---] kὲ MhnÒ[filoj --] | [Øpὲr tÁ]j o≥k∂aj [---]. Traducere: [---] şi Menophilos [--] pentru familie [---]. 126. Yaylababa Köyü: Ex-voto al lui Aurelius P[---] către Hosios kai Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb din care se mai păstrează doar colţul din stânga jos. Dimensiuni: 13 x 7 x 35 cm. Litere: 1-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 35, nr. 76 (cu bibliografie; Pl. 14, fig. 76); Ricl, 1990, 176, nr. 28 (Pl. VII). Datare: Sec. III d.Hr. (după 212). Descrierea reprezentării: Fragment aniconic. Text: AÙr(ˇlioj) P?[---] | [Z]w?tik?[oà] | [¢]n◊[qhken? Øpὲ]|[r t]în [≥d∂wn? `Os∂J D]|5[i]k◊J [eÙcˇn?]. Traducere: Aurelius P[---], fiul lui Zotikos a dedicat? (aceasta) pentru ai săi(?) Celui Sfânt (şi) Drept în urma făgăduinţei(?). 127. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios kai Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă fragmentară din calcar alb, din care se păstrează partea inferioară. Dimensiuni: 18 x 20 x 3 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 35, nr. 77 (cu bibliografie; Pl. 14, fig. 77); Ricl, 1990, 176, nr. 29 (Pl. VII). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Fragment aniconic. Text: [---] Øpὲr? t[în] | [Øp]a?r?cÒntwn `O?[s∂]|[J] kaπ Dik◊J eÙˇn. Traducere: [---] pentru cele existente, celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

409

128. Yaylababa Köyü: Fragment Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar alb, din care se păstrează partea superioară. Dimensiuni: 22,5 x 24 x 5,5 cm. Litere: 1-1,2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 1991, 3, nr. 78 (cu bibliografie; Pl. 15, fig. 78); Ricl, 1990, 177, nr. 30 (Pl. VII). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul frontonului circular cu acrotere, figura deteriorată a unui personaj reprezentat sub formă de bust şi având plete. Sub fronton, în poziţie centrală, încadrat de două colonete cu vrejuri de iederă, un personaj tânăr, imberb, cu cărare pe mijloc şi părul dat pe spate. Text: `Wr◊aj Lukètou. Traducere: Horeas, fiul lui Lykotos. 129. Yaylababa Köyü: Ex-voto dedicat de Antipas lui Hosios Dikaios Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din marmură cu trei acrotere în formă de palmete şi fronton semicircular. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se află pe marginea de jos a stelei. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Nr. Inv. 9526. Bibliografie: Ricl, 2008, 569, nr. 7; Mitchell, II, 1993, 26-27, fig. 14; SEG, 43, 1993, nr. 939; BE, 1995, 568; Drew-Bear-Thomas-Yıldızturan, 1999, 326, nr. 522 (cu fig.). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: În partea centrală a stelei, încadrate într-un chenar în relief se află figurile imberbe ale lui Hosios şi Dikaios, cu părul lung şi cârlionţat până către umeri. Ei sunt reprezentaţi desculţi, înveşmântaţi cu un chiton şi un himation şi ţinându-se de mână, fiind flancaţi de o parte şi de alta de pilaştri cu baze de susţinere şi capiteluri. Dikaios ţine în mâna dreaptă o balanţă, iar Hosios un obiect lung, probabil un sceptru. Text: ['A]ntip?©j Øpὲr tîn e≥d∂|2[w]n `Os∂J Dika∂J eÙcˇn. Traducere: Antipas (a dedicat aceasta) pentru cei ai săi, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 130. Yaylababa Köyü: Ex-voto dedicat de Asklepides lui Hosios ke Dikeos

410

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Mică stelă din marmură cu fronton, ruptă în două părţi. Dimensiuni: 33 x 24 x 3 cm. Litere: 1-1,5 cm. Sigma lunat. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Nr. Inv. 5832. Bibliografie: Ricl, 2008, 569, nr. 8; Akyürek Şahin, 2004, 136-137, nr. 1. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Flancaţi de doi pilaştri sunt înfăţişaţi Hosios şi Dikaios, cu ţinuta lor obişnuită, şi anume înveşmântaţi cu un chiton şi un himation. Dikaios ţine în mâna dreaptă o balanţă, iar Hosios un obiect lung, probabil un sceptru. Text: 'A?sklhp∂dhj Di|2onus∂ou `Os∂J kὲ Dik◊|J eÙcˇn. Traducere: Asklepides, fiul lui Dionysios, (am dedicat aceasta) celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 131. Yaylababa Köyü: Ex-voto dedicat de Aurelius Archelaos lui Hosios ke Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Mică stelă din marmură albă, cu acrotere laterale, cea din vârful frontonului fiind distrusă. Partea inferioară a stelei lipseşte. Dimensiuni: 28 x 27 x 5 cm. Litere: 1,2-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Nr. Inv. 5833. Bibliografie: Ricl, 2008, 569, nr. 9; Akyürek Şahin, 2004, 137, nr. 2. Datare: După 212 d.Hr. Descrierea reprezentării: Hosios şi Dikaios, încadraţi de doi pilaştri, sunt reprezentaţi îm ipostaza obişnuită, unul ţinând balanţa, iar celălalt probabil un sceptru. În zona centrală a frntonului este înfăţişată o acvilă stând deasupra unui iepure mort. Text: AÙr(ˇlioj) 'Arc◊laoj Dion|2[us∂ou `Os∂J kὲ Dik◊J eÙcˇn]. Traducere: Aurelius Archelaos, fiul lui Dionysios, (am dedicat aceasta) celui Sfânt şi celui Drept, în urma făgăduinţei. 132. Yaylababa Köyü: Ex-voto dedicat de Aurelia Pergamis lui Hosios Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă circulară de mici dimensiuni, din marmură albă. Spartă median. Lipseşte doar o mică porţiune din partea stângă sus. Dimensiuni: 33 x 25 (diametru) x 3,5 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Nr. Inv. 5832.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

411

Bibliografie: Ricl, 2008, 569, nr. 10; Akyürek Şahin, 2004, 138, nr. 3. Datare: După 212 d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul frontonului circular încadrat de un chenar cu marginile în relief. Text: AÙr(hl∂a) Pergam|πj Øpὲr tîn | paid∂wn | `Os∂J Dik|5◊J eÙcˇn. Traducere: Aurelia Pergamis, (am dedicat aceasta) pentru copii, celui Sfânt şi celui Drept, în urma făgăduinţei. 133. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Două fragmente aparţinând unei stele din marmură. Dimensiuni: 10,5 x 27,5 x 4 cm. Litere: 1,4 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 576, nr. 46; SEG, 53, 2003, nr. 1482. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: În zona inferioară a stelei se mai păstrează urme din relieful care reprezenta două personaje, respectiv picioarele acestora, precum şi pilastrul din partea dreaptă. Text: [Z]wtikÕj 'Onhs∂mou `Os|[∂J] Dik◊J eÙcˇn. Traducere: Zotikos, fiul lui Onesimos, celui Sfânt (şi) celui Drept, în urma făgăduinţei. 134. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Două fragmente aparţinând unei stele din marmură. Dimensiuni: 12 x 29 x 3,5 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 576, nr. 47; SEG, 53, 2003, nr. 1486. Datare: După 212 d.Hr. Descrierea reprezentării: În zona inferioară a stelei se mai păstrează urme din relieful care reprezenta două personaje, precum şi pilastrul din partea dreaptă. Text: AÙr(ˇlioj) 'AmmianÕj kὲ A. 'Iouli|anÕj kὲ 'Al◊xandroj, o≤ 'Epitunc£nou. Traducere: Aurelius Ammianus şi A(urelius?) Iulianus şi Alexandros, cei ai lui Epitynchanos. 135. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos

412

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Fragment triunghiular provenind din partea inferioară a unei stele din marmură. Dimensiuni: 20 x 30 x 4,5 cm. Litere: 1,5. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 576, nr. 48; SEG, 53, 2003, nr. 1487. Datare: După 212 d.Hr. Descrierea reprezentării: Se mai păstrează urme din relieful care reprezenta două personaje, precum şi pilastrul din partea stângă. Text: AÙr(ˇlioj) Diog◊nej Lamu[r∂d?]|ou Øpὲr tîn ≥d∂wn p£[nt]|wn `Os∂J kὲ Dik◊|J eÙcˇn. Traducere: Aurelius Diogenes, fiul lui Lamyris, (a dedicat aceasta) pentru toţi ai săi, celui Sfânt şi celui Drept. 136. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Două fragmente provenind din partea inferioară a unei stele din marmură. Dimensiuni: 15,5 x 29,5 x 4 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 576, nr. 49; SEG, 53, 2003, nr. 1496. Datare: După 212 d.Hr. Descrierea reprezentării: Se mai păstrează urme din relieful care reprezenta două personaje, precum şi pilastrul din partea dreaptă. Text: AÙr(ˇlioj) Galumaj Diog◊|nou Øpὲr tîn ≥d∂wn p£ntwn `Os∂J kὲ Dik◊|J eÙcˇn. Traducere: Aurelius Galymas, fiul lui Diogenes, (a dedicat aceasta) pentru toţi ai lui, celui Sfânt şi celui Drept, în urma făgăduinţei. 137. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Stelă din marmură deteriorată în partea superioară. Dimensiuni: 22 x 23,8 x 3,5 cm. Litere: 1,4 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 576, nr. 50; SEG, 53, 2003, nr. 1488. Datare: Sec. III d.Hr.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

413

Descrierea reprezentării: Se mai păstrează partea centrală şi inferioară a reliefului care îi înfăţişează pe Hosios şi pe Dikaios în ţinuta lor obişnuită, încadraţi între doi pilaştri. Capetele lipsesc. Text: `U£kinqoj Pap[∂]a `Os∂|J kaπ Dik◊J eÙcˇ[n]. Traducere: Hyakinthos, fiul lui Papias, (a dedicat aceasta) celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 138. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Două fragmente ale unei stele circulare. Dimensiuni: 17,2 x 19,2 x 2,5 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 576, nr. 51; SEG, 53, 2003, nr. 1490. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Urme ale unei figuri din partea stângă, probabil ale lui Dikaios. Text: [Mhno]filianÕ[j] | [M]hnof∂lou Ø|pὲr tîn e≥d[∂]|wn p£ntwn | `Os∂J Dik◊J | eÙcˇn. Traducere: Menophilianos, fiul lui Menophilos (a dedicat aceasta) pentru toţi ai săi celui Sfânt şi Drept, în urma făgăduinţei. 139. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Două fragmentele ale unei stele circulare din piatră. Dimensiuni: 12 x 19,5 x 1,2 cm. Litere: 1,2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 577, nr. 52; SEG, 53, 2003, nr. 1491. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Mai sunt vizibile picioarele figurii divine din partea stângă (Dikaios). Text: [----]oj b/ 'Epitunc£nou Øp[ὲr | tîn t◊k]nwn `Os∂J Dik◊J eÙc[ˇn]. Traducere: [----]os, fiul lui …, nepotul lui Epitynchanos, pentru copii, celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 140. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Fragment al unei stele circulare.

414

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: 21 x 16 x 3,6 cm. Litere: 1,9. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 577, nr. 52; SEG, 53, 2003, nr. 1494. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Se mai păstreză urmele a două figuri divine, cel mai probabil Hosios şi Dikaios. Text: [----]nou | [---]. Traducere: [---- al lui --]nos | [---]. 141. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Două fragmente aparţinând părţii inferioare a unei stele circulare. Dimensiuni: 22,5 x 26,5 x 3,5 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 577, nr. 54; SEG, 53, 2003, nr. 1497. Datare: După 212 d.Hr. Descrierea reprezentării: Se mai păstreză urmele a două figuri divine, cel mai probabil Hosios şi Dikaios. Text: AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | 'Alex£ndou | Øpὲr tîn t◊k|nw(n) kὲ tîn œggÒ|nwn `Os∂J Dik◊|J eÙcˇn. Traducere: Aurelius Zotikos, fiul lui Alexandros, pentru copii şi pentru rude (a ridicat aceasta) celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 142. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Două fragmente aparţinând părţii inferioare a unei stele circulare. Dimensiuni: 25,5 x 23,5 x 3 cm. Litere: 1,8 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 577, nr. 55; SEG, 53, 2003, nr. 1498. Datare: După 212 d.Hr. Descrierea reprezentării: Se mai păstreză urmele a două figuri divine, cel mai probabil Hosios şi Dikaios. Text: AÙr(ˇlioj) Diog◊nhj Zwt[i]|koà Øpὲr tÁj Œau|toà swthr∂aj kὲ t¾j | o≥ke∂aj `Os∂J Di|k◊J eÙcˇn.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

415

Traducere: Aurelius Diogenes, fiul lui Zotikos, pentru izbăvirea lui şi a casei (sale a dedicat aceasta) celui Sfânt (şi) Drept, în urma făgăduinţei. 143. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Două fragmente aparţinând părţii inferioare a unei stele circulare. Dimensiuni: 22,5 x 24 x 27 cm. Litere: 1,6 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 577, nr. 56; SEG, 53, 2003, nr. 1499. Datare: După 212 d.Hr. Descrierea reprezentării: Se mai păstreză urmele a două reprezentări divine, cel mai probabil Hosios şi Dikaios. Text: AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | b/ 'Alex£ndrou Øpὲr tîn t◊k|nw(n) kὲ tîn œg|gÒnwn `Os∂J | Dik◊J eÙcˇn. Traducere: Aurelius Zotikos, fiul lui Zotikos, nepotul lui Alexandros, pentru fii şi urmaşi, în urma făgăduinţei. 144. Yaylababa Köyü: Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: Sanctuarul de la Yaylababa Köyü. Tipul documentului: Fragment din partea inferioară a unei stele circulare. Dimensiuni: 17,5 x 23 x 4 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Kütahya. Bibliografie: Ricl, 2008, 577, nr. 57; SEG, 53, 2003, nr. 1495. Datare: După 212 d.Hr. Descrierea reprezentării: Se mai păstrează urme din relieful care reprezenta două personaje, precum şi pilastrul din partea dreaptă. Text: AÙr(hl∂a) DÒmna Me|n£ndrou Øpὲ|r t◊k|nw(n) `Os∂J | Dik◊J eÙcˇn. Traducere: Aurelia Domna, a lui Menandros, pentru copii, celui Sfânt (şi) celui Drept. 145. Yenikent: Dedicaţie către Helios Titanul, Hosios Dikeos şi Theios Locul descoperirii: Zidit în peretele unei case particulare din satul Yenikent, situat la cca 15 km de Seyitgazi (antica Nakoleia). Tipul documentului: Monument de formă şi dimensiuni necunoscute. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute.

416

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 2008, 571, nr. 22; SEG, 51, 2001, nr. 1801. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: [`He]l?∂J Te?it©ni kὲ O[--| --] AEIDAII `Os?|[∂J] Dik◊J kὲ Qe∂J pa[n]t|odun£stV ⁄nq?[a] |5 Poluxen∂a, æj h[Üx]anto kὲ œk?◊?leqs[a]|j, Ãkon kὲ ne∂khn c[ru]so?s?t◊fanon? [---]|san eÙx£meno∂ se, m£kar, |10 perπ Œautîn kὲ tek◊essin, | oƒj ≤k◊taj œp£koue kὲ e∑l[e]|oj, oÙr£nion fîj. Traducere: Lui Helios Titanul şi [----], celui Sfânt (şi) Drept şi Divinului, atotstăpânitorul aici, Polyxenia, după ce a crescut şi a fost educată (?) a ajuns la o dispută pentru cununa de aur (...), după cum ţi-au făgăduit ţie, fericite, pentru ei înşişi şi pentru cei născuţi (ai lor), ascultă şi ai milă de aceşti supuşi, focule ceresc! 146. Yolcatı/Eftet (Valea Tembris): Ex-voto către Hosios (kai) Dikeos Locul descoperirii: La Yolcatı/Eftet, la sud de Soa, pe valea râului Tembris. Tipul documentului: Altar rectangular deteriorat în partea inferioară, cu muluri şi urme de decoraţii pe partea din faţă şi pe latura din stânga. Dimensiuni: 58 x 36,5 x 39,5 cm. Litere: 2,3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ricl, 2008, 577, nr. 58; SEG, 53, 2003, nr. 1523. Datare: Cca 200 d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe faţa principală este înfăţişat un cavaler ţinând pe umărul drept o secure dublă (labrys), iar în stânga sa se află un bust radiat, având plete. Text: [..........]H | [..........]n|ti `Os∂J kaπ Di|{kaπ Di}(vacat)kew | eÙcˇn. Traducere: [---] celui Sfânt şi celui drept, lui Zeus, în urma făgăduinţei. 147. Yükrük: Ex-voto al lui Nestor către Hosios Locul descoperirii: Descoperită în satul Yükrük. Transportată de la Yükrük la Afyon în 1979. Tipul documentului: Stelă din marmură albă cu acrotere şi picior de prindere, având reprezentat în interiorul frontonului, în poziţie centrală, un disc în relief. Dimensiuni: 30 x 15 x 45 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Afyon. Nr. Inv. 1572.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

417

Bibliografie: Adak, Akyürek Şahin, Güneş, 2008, 88-89, nr. 15; Ricl, 1991, 42-43, nr. 93 (cu bibliografie; Pl. 15, fig. 93); LIMC, V.1, 543, nr. 11; MAMA, VI, 389 (Pl. 69). Datare: Sec. II d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: În centru, două personaje cu tuncici până la genunchi, ţinându-se de mână. Ei poartă himation şi au părul lung. Cel din dreapta pare să ţină în mână un sceptru. Text: N◊stwr Str£|twnoj `Os∂J | [eÙc]|ˇn. Traducere: Nestor, fiul lui Straton, celui Sfânt, în urma făgăduinţei. 148. Provenienţă necunoscută: Dedicaţie a Luciferei către Hosios kai Dikaios Locul descoperirii: Loc necunoscut din Asia Mică. Tipul documentului: Stelă din marmură albă. Dimensiuni: 45 x 26 x 6 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul din Trieste. Bibliografie: Ricl, 1991, 47, nr. 107 (cu bibliografie; Pl. 16, fig. 107). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Reprezentarea a două antebraţe, cu palmele ridicate, în semn de rugăciune. Text: Louk∂fera | `Os∂J kaπ Dika∂J. Traducere: Lucifera, celui Sfânt şi Drept.

418

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

4.

Mên

1. Aivatlar = Anaitis 6 2. Aivatlar = Anaitis 8 2a. Aivatlar = Hosios 4 3. Akören (Akviran): Dedicaţie adresată lui Mên Philanthropos Locul descoperirii: Akören (Akviran). Tipul documentului: Altar rectangular, cu muluri în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 123 x 74 x 51 cm. Litere: 2,5 cm. Inscripţia se regăseşte pe toate feţele altarului după cum urmează: (A) faţă; (B) lateral stânga; (G) lateral dreapta; (D) partea posterioară. Textul este bine păstrat datorită calităţii foarte bune a suportului litic. Locul de păstrare: Lane îl indica în faţa casei lui Osman Karakuzu; după Milner, el s-ar mai gasi într-una dintre suburbiile din Akören. Bibliografie: RECAM, III, 162; SEG, 42, 1992, 367, nr. 1207; CMRDM, I, 126; SEG, 19, 1963, 249, nr. 796; Bean, 1959, 103, nr. 64; Ramsay, 1895, I, 308, nr. 120-121. Datare: 125-126 d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe partea anterioară a monumentului este înfăţişat Zeus tronând, cu o suliţă în mâna dreaptă şi o acvilă la stânga alături de un caduceu, iar Hera, al cărei cap lipseşte, ţine în mână un scut. Sub aceste reprezentări se află o ghirlandă în relief şi un strugure, în funcţie de care este dispusă inscripţia. Pe faţa din stânga regăsim un zeu cavaler, sub care se află un obiect în formă de scorpion, iar sub acesta o ghirlandă cu un strugure. Pe faţa din lateral dreapta este înfăţişat Mên în ipostaza de cavaler deasupra unui motiv similar. Pe faţa posterioară se află o altă figură, probabil a lui Helios, într-o trăsură trasă de doi boi (?), cu un alt animal deasupra, probabil un cal, şi un alt rând de animale, inclusiv porci. Text: (A) `Uy∂qron(relief)on basilÁ|a kaπ “Hrhn (relief) cruseÒmi|tron, `Er(relief)mÁn te klut[Ò]|mhtin ¢pang◊llonta [bro|to√si Óssa ZeÝj fron◊ei | ºdὲ ¢q£natoi qeo[π ¥]lloi

Catalog de inscripţii şi reprezentări

419

(B) CrusokÒ(relief)mhn Pai©na | Ön ºÚkomo(relief)j t◊ke Lhtè, `H◊lion fa◊qonta lelou|[m]◊non o∫ œn|n q£de naiet£ousi. (frunză) S◊leukoj Kibur£(thj) | (vacat) œpo∂ei. (vacat) (G) MÁn fil£nqrwpon po|lu£rhton n basilÁa. | (relief) Gr£yaj ïde (relief) ¢n◊qhke | sÝn eÙcwlÍ (relief) si ¢ganÍsi | Trw∂loj 'Wfel∂wnoj ŒÍ | sÝn kednÍ ¢ko∂tei, ¢ndr£|sin ºdὲ gunaixπ saÒfrosin | e∑leon a≥e∂ (frunză) (D) ”Etouj b: r/: r: n [[b:]]/: | (frunză) b (frunză) | kaπ tù dˇmJ tJ (frunză) Ma|kropedeitîn: (frunză) | (relief) | Trw∂loj 'Wfel∂wnoj | Osaei kaπ T£tej 'Aga|qe∂nou ¹ gun¾ aÙtou | kaπ Trw∂loj dπj kaπ 'A|gaqe∂noj Osaei t¦ t◊|kna aÙtîn ≥d∂|wn kataskeu£santej | (frunză?) tÕn bwmÕn kaqi◊rwsan (frunză). Traducere: (A) (Zeus) Stăpânitorul cel cu tronul preaînalt, Hera cea cu bucle aurii şi Hermes cel îndemânatic vestesc muritorii voinţa lui Zeus şi a celorlalţi zei nemuritori. (B) Paian cel cu plete aurii, pe care l-a născut Leto cea cu păr frumos, strălucitorul Helios cel scăldat de Ocean, binevoitor faţă de cei care locuiesc aici. Seleukos, cetăţean al Kibyrei, a făcut (aceasta). (G) Mên cel iubitor de oameni, regele cel mult-dorit. Scriind astfel, Troilos, fiul lui Ophelios, cu rugi calde împreună cu soţia sa mult-iubită a dedicat (imaginea lui Mên), cel veşnic binevoitor celor cu inima curată faţă de bărbaţi şi de femei. (D) În anul 102 (al erei de la Kibyra?), 152 (erei provinciei Galatia?). Şi poporului makropedienilor. Troilos, fiul lui Ophelion Osaei(s?) şi Tateis, fiica lui Agatheinos, soţia sa, şi Troilos, fiul lui Troilos, şi Agatheinos Osaei(s?), copiii lor, au dedicat altarul făcându-l pe cheltuiala lor. 4. Antiohia Pisidiei: Dedicaţie adresată de Epiktetos şi soţia sa lui Mên Locul descoperirii: Sanctuarul lui Mên de la Antiohia Pisidiei, situat pe Muntele Karakuyu. Tipul documentului: Altar din marmură fisurat transversal, având colţul din dreapta distrus. Profilat în partea superioară, cu acrotere în formă de palmete. Dimensiuni: 22 x 16 x 14 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Yalvaç. Nr. Inv. Y 2262. Bibliografie: Le Dinahet, 2002, 203, nr. 1; CMRDM, IV, 92 (Pl. XXX, 2). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Deasupra câmpului inscripţionat se află o friză cu motive decorative dispuse pe trei registre (palmete, ove şi perle). Text: 'Ep∂kthto[j me]|t¦ gunai[kÕj] | [----].

420

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: Epiktetos, împreună cu soţia sa [---]. 5. Antiohia Pisidiei: Dedicaţie adresată lui Mên Locul descoperirii: Sanctuarul lui Mên de la Antiohia Pisidiei, situat pe Muntele Karakuyu. Tipul documentului: Altar din marmură albă, fără partea superioară şi colţul inferior stâng. Dimensiuni: 20 x 13 x 13,5 cm. Litere: 1,8 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Yalvaç. Nr. Inv. Y 2345. Bibliografie: Le Dinahet, 2002, 204, nr. 2; CMRDM, IV, 137 (Pl. XXXVIII, 6). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Pe faţa din dreapta, deasupra unei baze în relief este reprezentată o pasăre (acvilă?) din care se mai păstrează ghearele şi o parte din picioare. Text: Mhnπ eÙcaristˇri‚(frunză)on (frunză) | [ka]t¦ Ônar. Traducere: Lui Mên, cu mulţumire, în urma visului. 6. Antiohia Pisidiei: Ex-voto dedicat de Artemon lui Mên Askaenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Mên de la Antiohia Pisidiei, situat pe Muntele Karakuyu. Tipul documentului: Bază de statuie din marmură colorată (cu vinişoare bleu şi galbene). Dimensiuni: 5 x 22,8 x 19 cm. Litere: 1,1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Yalvaç. Nr. Inv. Y 2396. Bibliografie: Le Dinahet, 2002, 204, nr. 3; CMRDM, IV, 69 (Pl. XXVI, 4). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: 'Art◊mwn Pap∂ou DokimeÝ[j] | Øpὲr t◊knwn Mhnπ 'Askahnù | eÙcˇn. Traducere: Artemon, fiul lui Papias, din Dokimeion, (a dedicat aceasta) pentru copiii (săi), în urma făgăduinţei. 7. Antiohia Pisidiei: Ex-voto dedicat de Stratonike lui Mên Locul descoperirii: Sanctuarul lui Mên de la Antiohia Pisidiei, situat pe Muntele Karakuyu. Tipul documentului: . Dimensiuni: 9 x 31 x 16,5 cm.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

421

Litere: 1,6 cm. Sigma lunat. Locul de păstrare: Muzeul din Yalvaç. Nr. Inv. Y 12. Bibliografie: Le Dinahet, 2002, 205, nr. 4; CMRDM, IV, 79 (Pl. XXVII, 7). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [St]raton∂kh 'Apollwn∂ou ‚ [Ø]pὲr Menekl◊wj toà | [u≤oà] qeîi eÙcˇn. Traducere: Stratonike, a lui Apollonios, pentru fiul său, Menekleos, (a dedicat aceasta) zeului, în urma făgăduinţei. 8. Antiohia Pisidiei: Ex-voto dedicat lui Mên Locul descoperirii: Sanctuarul lui Mên de la Antiohia Pisidiei, situat pe Muntele Karakuyu. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, deteriorată pe latura din dreapta în partea de sus şi cea de jos. Cu toate acestea, se păstrează lăţimea totală a stelei. Dimensiuni: 17,5 x 23 x 3 cm. Litere: 1,4 cm. Sigma lunat. Locul de păstrare: Muzeul din Yalvaç. Nr. Inv. Y 2231. Bibliografie: Le Dinahet, 2002, 205-206, nr. 5. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: În partea din stânga sus este reprezentată o semilună, iar în poziţie centrală stela prezintă o coroană în relief prinsă la mijloc cu o panglică. Text: Mhnπ 'Askahnù [eÙcˇn]. Traducere: Lui Men Askaenos, în urma făgăduinţei. 9. Antiohia Pisidiei: Ex-voto dedicat de Bakchos lui Mên Locul descoperirii: Sanctuarul lui Mên de la Antiohia Pisidiei, situat pe Muntele Karakuyu. Tipul documentului: Două fragmente complementare aparţinând unei stele. Dimensiuni: 22 x 31 x 16 cm. Litere: 1,2 cm. Sigma lunat. Locul de păstrare: Muzeul din Yalvaç. Nr. Inv. Y 2317 şi 2330. Bibliografie: Le Dinahet, 2002, 206, nr. 6; CMRDM, IV, 134-135 (Pl. XXXVIII, 2 şi 3). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: B£k[c]oj | tekmoreÚ|saj Mhnπ | [eÙcˇ]n. Traducere: Bakchos, care a îndeplinit un rit tekmor, lui Mên, în urma făgăduinţei.

422

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

10. Antiohia Pisidiei: Ex-voto dedicat de fraţii [....]icles şi Patro[cles] lui Mên Locul descoperirii: Sanctuarul lui Mên de la Antiohia Pisidiei, situat pe Muntele Karakuyu. Tipul documentului: Stelă completă în partea superioară şi în cea inferioară, cu fronton. Dimensiuni: 14 x 21 x 6 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Yalvaç. Nr. Inv. Y 2411. Bibliografie: Le Dinahet, 2002, 206-207, nr. 7; CMRDM, IV, 98 (Pl. XXXI, 1). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Pe fronton este reprezentată o coroană. Text: [....]icles et Patro|[cles f]ratres, L(unae) v(otum) s(olvit). Traducere: Fraţii [....]icles şi Patro[cles], făgăduinţa făcută a îndeplinit-o către Lună. 11. Antiohia Pisidiei: Ex-voto dedicat de D. Flavonius [Ma]ximus? şi familia sa lui Mên Locul descoperirii: Sanctuarul lui Mên de la Antiohia Pisidiei, situat pe Muntele Karakuyu. Tipul documentului: Stelă fragmentară din care se mai păstrează doar colţul inferior din stânga. Dimensiuni: 15 x 19 x 6 cm. Litere: 1,5 (r. 1-3); 1,3 (r. 4-5). Sigma lunat. Locul de păstrare: Muzeul din Yalvaç. Nr. Inv. Y 2348. Bibliografie: Le Dinahet, 2002, 207, nr. 8; CMRDM, IV, 95 (Pl. XXX, 5). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: D. Flao[uènioj ..]|zimoj m[et¦ gunai]|kÕj kaπ t[◊knwn] | Mhnπ 'A[skahnù] | eÙ[cˇn]. Traducere: D. Flavonius [Ma]ximus?, împreună cu soţia şi copiii (săi), (a dedicat aceasta) lui Mên Askaenos, în urma făgăduinţei. 12. Antiohia Pisidiei: Fragment de inscripţie adresată probabil lui Mên Locul descoperirii: Sanctuarul lui Mên de la Antiohia Pisidiei, situat pe Muntele Karakuyu. Tipul documentului: Fragment de stelă cu fronton a cărei parte stângă lipseşte. Dimensiuni: 22 x 22 x 5 cm. Litere: 2 cm.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

423

Locul de păstrare: Muzeul din Yalvaç. Nr. Inv. Y 2345. Bibliografie: Le Dinahet, 2002, 208, nr. 9; CMRDM, IV, 110. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: [---]S MUSA[--] | [---]TREI[--] | [----]. Traducere: -. 13. Antiohia Pisidiei: Fragment de dedicaţie Locul descoperirii: Sanctuarul lui Mên de la Antiohia Pisidiei, situat pe Muntele Karakuyu. Tipul documentului: Fragment de coloană. Dimensiuni: 27 x 25 x 10 cm. Litere: Suprafaţă inscripţionată încadrată într-un panou rectangular deasupra căruia este reprezentat un fronton. Sigma lunat. Locul de păstrare: Muzeul din Yalvaç. Nr. Inv. Y 18. Bibliografie: Le Dinahet, 2002, 208, nr. 10. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: OÙal◊rioj ‚ Ne∂kwn | Paule∂nh. Traducere: Valerius, Neikon, Pauleine. 14. Ayazviran (Iaza): Inscripţie confesională menţionând pe Meter Tarsene, Apollo Tarsios şi Mên Artemidoros Axiottenos Locul descoperirii: Descoperită de P. Herrmann înainte de 1962. Tipul documentului: Stelă din marmură albă ruptă în două părţi. Dimensiuni: 104 x 42 x 8 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Sartre, 1995, 326; Petzl, 1994, 68-69, nr. 57 (cu fig. la p. 68); TAM, V.1, 460; CMRDM, I, 47 (cu Pl. XXI); Herrmann, 1962, 24 (Pl. VI, nr. 1); Robert, 1963, 166-167. Datare: 118-119 d.Hr. (= 203 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monumentul prezintă o mulură în partea superioară, sub care se află gravate o semilună în partea dreaptă o secure dublă elegant executată şi în stânga o semilună largă, acoperind suprafaţa unui semicerc. Într-un chenar sculptat în relief, o figură feminină cu o mantie largă, himation, cu falduri bogate, care-i lasă neacoperit doar umărul drept şi care este purtată peste o cămaşă lungă până la glezne, cu pliuri verticale.

424

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: ”Etouj sg/, mh(nÕj) 'Artemeis∂ou j/. 'E‚pπ Trof∂mh 'Artemidèrou Ki‚kinn£doj klhqe√sa ØpÕ toà ‚ qeoà ≥j Øphres∂aj c£rin m¾ ‚5 boulhqoàsa tac◊wj prosel‚qe√n, œkol£seto aÙt¾n kaπ ma‚nÁnai œpo∂hsen. 'Hrèthse oân Mh‚t◊ra Tarshn¾n kaπ 'ApÒllwna T£rsi‚on kaπ MÁna 'Artemidèrou 'Axi‚10otthnÕn KÒresa kat◊conta ‚ kaπ œk◊leusen sthllograf‚hqÁnai n◊mesin kaπ katagr£‚yai œmaut¾n ≥j Øphres∂an ‚ to√j qeo√j. Traducere: În anul 203, în ziua a 6-a a lunii Artemisios. Trophime, fiica lui Artemidoros, fiul lui Kikinnas, fiind chemată de zeu spre slujire şi nevând să vină acest lucru de îndată, el a pedepsit-o şi a făcut-o să-şi iasă din minţi. Ea a întrebat acum pe Meter Tarsene şi pe Apollo Tarsios şi pe Mên Artemidoros Axiottenos, stăpânul din Koresa, şi el a poruncit să se relateze despre această pedeapsă pe o stelă, şi să mă înscriu pe mine însămi spre a sluji zeilor. 15. Ayazviran (Iaza) = Anaitis 11 16. Ayazviran (Iaza) = Anaitis 12 17. Ayazviran (Iaza) = Anaitis 13 18. Ayazviran (Iaza): Dedicaţie adresată lui Mên Motyleites Locul descoperirii: Descoperită în satul Ayazviran, în Lydia. Tipul documentului: Stelă din marmură având piciorul de susţinere îndepărtat; ruptă pe diagonală în partea superioară. Dimensiuni: 65 x 44 x 6 cm. Litere: 1,8 cm. Textul inscripţiei este prezent în partea superioară a stelei. Locul de păstrare: În scara unei case din localitate. Bibliografie: Naour, 1983, 110, nr. 2 (cu Pl. 14). Datare: 206-207 d.Hr. (= 291 era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: Mhnπ Motu[le∂tV nume] ‚ Øpὲr Mikk£l[u toà ¢del]|foà kaπ tîn paid∂w [---] | ”Etouj s%a/, m(hnÕj) Gorpia∂o[u]. Traducere: Lui Mên Motyleites, pentru Mikkalos, fratele, şi pentru copii [---]. În anul 291, luna Gorpiaios. 19. Ayazviran (Iaza): Dedicaţie către Mama lui Mên Axiottenos, Mên Ouranios şi Mên/Meis Artemidoros Axiottenos Locul descoperirii: Descopetiră într-o casă din Kepez Mevkii, însă provine cu siguranţă de la Mağazadamları, un loc situat la nord de Ayazviran (Iaza) şi la nord-vest de Hamidiye. Tipul documentului: Stelă din marmură profilată în partea superioară.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

425

Dimensiuni: 146 x 58 x 7 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Bibliografie: Ricl, 2008, 577, nr. 55; Malay, 2003, 13-14 (cu traducere în engleză); menţionată de Petzl, 1994, 67, nr. 56. Datare: 58 d.Hr. Descrierea reprezentării: Urme ale unei semiluni deasupra câmpului inscripţionat. Text: Meg£lh Mˇthr MhnÕj 'Axiotth|noà: Mhnπ OÙran∂J, Mhnπ 'Artemi||dèrou 'Ax∂otta kat◊conti: GlÚ|4kwn 'Apollwn∂ou kaπ MÚrtion GlÚ|kwnoj eÙlog∂an perπ tÁj Œautîn | swthr∂aj kaπ tîn ≥d∂wn t◊knwn: | sÝ g£r me, kÚrie, a≥cmalwtizÒme|8non ºl◊hsej, m◊ga soi tÕ Ósion, | m◊ga soi tÕ d∂kaion, meg£lh ne∂kh, | meg£lai saπ nem◊seij, m◊ga soi | tÕ dwdek£qeon tÕ par£ soi ka|tektism◊non: ºcmalwt∂sqhn |12 ØpÕ ¢delfoà t◊knou toà Dhmai?|n◊tou Ôti t¦ œm¦ pro◊leiya ka∂ | soi bo∂qean ⁄dwka æj t◊knJ: |16 sÝ dὲ œx◊kleis◊j me kaπ Æcma|lètis£j me oÙc æj p£trwj, ¢ll£ | æj kakoàrgon: m◊gaj oân œsti | Meπj 'Axiotta kat◊cwn: tÕ e≥ka|20nÒn moi œpo∂hsaj: eÙlogî Øme√n. | ”Etouj rmb/, mh(nÕj) Panˇmou b/. Traducere: Mare este Mama lui Mên Axiottenos! Glykon, fiul lui Apollonios, şi Myrtion, soţia lui Glykon (au dedicat această) laudă lui Mên cel Celest, lui Mên al lui Artemidoros care stăpâneşte peste Axiotta pentru izbăvirea lor şi a copiilor lor; căci tu, stăpâne, când eram prizonier, te-ai îndurat spre mine. Mare îţi este sfinţenia, mare îţi este dreptatea, mare îţi este biruinţa, mari îţi sunt răzbunările, mare îţi este (sfatul celor) doisprezece cei care îţi stau alături! Am căzut prizonier din cauza lui Demainetos, fiul fratelui (meu); din cauză că am abandonat cele ale mele şi ţi-am dat ţie ajutor ca unui fiu; tu m-ai dat afară şi m-ai dat în captivitate nu ca unui unchi, ci ca un nelegiuit. Mare este aşadar Meis care stăpâneşte peste Axiotta: mi-ai dat câştig de cauză (şi) te preamăresc! În anul 142, luna Panemos, ziua a doua. 20. Ayazviran (Iaza): Inscripţie confesională adresată lui Mên Ouranios Artemidorou, stăpânul Axiottei Locul descoperirii: Descoperită la Ayazviran (Iaza). Tipul documentului: Partea inferioară a unei stele din marmură. Cu excepţia laturii din dreapta, toate celelalte sunt afectate. Dimensiuni: 90 x 54 x 5,5 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Bibliografie: ETAM, 24, 55 (fig. 55). Datare: Perioada imperială romană.

426

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [...]IRORA SunÒdou SaïttV[n¾ œpeπ ?] | [---]agwgoum<◊>nwn aÙtÁj [tîn] | [.....]wn œpeÚxato MÁna OÙr[a]|4nion 'Ar]temidèrou 'Axiotta kat◊|[conta], kaπ æj p©sin œpˇkouej | [mou?] kaπparenqumhqe∂shj | [mou p]ar£qermon ¢podoànai |8 [t¾n] eÙcˇn, œkÒlase me: diÕ ⁄s|[ths]a t¾n stˇllh kaπ œpig◊gra|[fa] t¦j toà qeoà dun£meij kaπ ¢|[p]Õ nàn eÙlogî. Traducere: ... din Saittai, fiica lui Synodos. Când ea ... a fost luată (?), ea a îndreptat o rugăciune către Mên cel Ceresc al lui Artemidoros care stăpâneşte Axiotta şi, ca în toate, m-ai ascultat şi, după ce am nesocotit obligaţia de a-mi ţine de îndată făgăduinţa, el m-a pedepsit. Din această cauză am ridicat stela şi am scris despre manifestările puterii zeului şi îl preamăresc de acum înainte. 20a. Belen = Hypsistos 21 21. Emre = Anaitis 15a 22. Gökveliler: Ex-voto dedicat lui Mên Axiottenos Locul descoperirii: Gökveliler, sud-vest de Saittai. Tipul documentului: Partea superioară a unei stele din marmură, cu margine profilată. Dimensiuni: 46 x 37 x 40 cm. Litere: 1,5-2 cm. Locul de păstrare: -. Bibliografie: ETAM, 24, 45 (fig. 45). Datare: 98-99 d.Hr. (= 183 era sullanică). Descrierea reprezentării: Deasupra inscripţiei se află o semilună în relief, cu vârfurile în sus. Text: (semilună) ”Etouj rpg/, mh(nÕj) Gorpia∂|ou z/: `IppÒnikoj 'As|klhpi£dou Mhnπ 'Axi|4[ot]thnù Øpὲr tÁj gu‚[n]aikÕj kaπ tîn te∂|knwn eÙcˇn. Traducere: (semilună) În anul 183, în ziua a şaptea a lunii Gorpiaios, Hipponikos, fiul lui Asklepiades, (a dedicat aceasta) lui Mên din Axiotta pentru soţia şi copiii (săi), în urma făgăduinţei. 23. Gölde: Inscripţie confesională adresată lui Meter Anaeitis, Meis Tiamou şi Meis Ouranios = Anaitis 16a Locul descoperirii: Descoperită la Gölde/İncesu (Kollyda). Tipul documentului: Partea superioară a unei stele din marmură, cu fronton triunghiular. Acrotera din vârf lipseşte. Dimensiuni: 35 x 31 x 5 cm.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

427

Litere: 1,2-1,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: ETAM, 24, 83 (fig. 83). Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Pe timpan, în colţurile inferioare se află câte o frunză de iederă, iar în interiorul acestuia, în poziţie centrală, un disc. Text: Meg£lh Mˇthr 'Anae√tij | kaπ Meπj Tiamou kaπ Meπj | OÙr£nioj KÒlluda kat◊con|tej kaπ ¹ dÚnamij aÙtîn: TrÚfaia Babulwn∂aj doÚ|lh esÁlqen ¥qetoj kaπ | œkol£sqh kaπ œxmologh|[s--------]. Traducere: Mari (sunt) Mama Anaeitis, Meis Tiamou şi Meis cel Ceresc, ce stăpânesc Kollyda, şi puterea lor! Tryphaina, sclavă din Babilonia, a intrat în mod nepotrivit (în incinta sacră) şi a fost pedepsită, iar acum mărturiseşte [---]. 24. Gölde: Inscripţie confesională adresată lui Mên Motylleites Locul descoperirii: Descoperită la Gölde/İncesu (Kollyda). Tipul documentului: Partea inferioară a unei stele din marmură de mari dimensiuni. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 8345. Bibliografie: ETAM, 24, 84 (fig. 84). Datare: 197-198 d.Hr. (= 282 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: MhnÕj Motulle∂tou ≥ortÁj ge|nom◊nou, œrcom◊nou aÙtoà ¢pÕ | tÁj ≥ortÁj, sunÁlqen Ôcloj x∂fh kaπ xÚla | kaπ l∂qouj, suntr∂yantej toÝj ≤ero|doÚlouj kaπ t¦ ¢fudr∂smata tîn qeîn, kaπ mhdenπ crîma thrhqÁnai mˇte tà[j] |8 qeo√j mˇte to√j ≤erodoÚloij: eØre|qeπj dὲ 'On∂smoj L£quroj œn aÙto√j | kaπ m¾ dunhqeπj t¾n m£chn ¢nakr|oàsai diagenom◊nwn œtîn e/ <œ>kol£s|12qh ≥j tÕn ðmon kaπ dusapistîn tù qe|ù kaπ ØpÕ mhdenÕj du£menoj qara|peuqÁnai œarapeÚqhn ØpÕ toà qeoà: | deut◊rv oân kol£sei œdr£cqhn kat¦ |16 tîn ¡palîn œpπ ¹m◊raj tre√j | kaπ éraj tre√j: swqeπj oân ØpÕ toà qeoà | kat¦ tÕ œmÕn m◊roj eÙlogîn ¢n◊qhka. | ”Etouj spb/, mh(nÕj) Dais∂ou k/. Traducere: După celebrarea sărbătorii lui Mên Motylleites, atunci când acesta a venit de la sărbătoare, o mulţime s-a adunat către bazilică, participanţii fiind înarmaţi cu săbii, bâte şi pietre şi i-au zdrobit pe sclavii sacri şi imaginile zeilor şi nimeni nu a putut să-şi salveze pielea, nici zeii şi nici sclavii sacri. Ones(i)mos Lathyros (= Năutul) se afla printre ei şi nefiind în stare să oprească lupta a fost pedepsit la umăr după ce au trecut cinci (?) ani. Şi pentru că eu am fost neascultător faţă de zeu şi nu am putut să fiu vindecat de nimeni, am fost (în cele din urmă) vindecat de către zeu. Ca a

428

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

doua pedeapsă am fost prins (de o boală) la părţile moi (ale trupului) timp de trei zile şi trei ore. După ce am fost salvat de către zeu, în ce mă priveşte am dedicat stela preamărindu-l. În anul 282, luna Daisios, ziua a 20-a. R9: 'On∂smoj pentru 'Onˇsimoj.

25. Gölde: Inscripţie confesională adresată lui Mên Motylleites, Zeus Sabazios şi Artemis Anaeitis = Anaitis 16b Locul descoperirii: Descoperită la Gölde/İncesu (Kollyda). Tipul documentului: Partea inferioară a unei stele din marmură de mari dimensiuni cu fronton şi picior de susţinere. Dimensiuni: 151 x 66 x 13 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 8346. Bibliografie: ETAM, 24, 85 (fig. 85). Datare: 205-206 d.Hr. (= 290 era sullanică). Descrierea reprezentării: În partea superioară a stelei, deasupra câmpului inscripţionat, se află reprezentarea unui personaj masculin, căzut în genunchi, ce pare să-şi fi scăpat şi scutul. În stânga sa, un animal probabil că îl atacă. Text: (relief) ”Etouj s%/, mh(nÕj) Peritou: 'Ammi|anÕj kaπ `Ermog◊nhj TrÚfwnoj p£risin œrwtîntej to|4Ýj MÁna Motull∂t|hn kaπ D∂a Sab£zion kaπ ”Arte|min 'Anae√tin kaπ meg£lhn su|n©toj kaπ sÚnklhton tîn qe|8în œrwtîntej t¾n katoik∂a[n] | kaπ tÕn ≤erÕn doàmon, ∑na œl◊|ou tÚcwsin, œpπ œkol£sqh[s]|an oátoi, Óti tÕn pat◊ra œkr£|12thsan œxomologoÚmenon | t¦j dun£mij tîn qeîn, kaπ œlh|mosÚnhn m¾ labÒntoj toà pa|trÕj aÙtîn, ¢ll¦ ¢potelesq◊|16ntoj aÙtoà ``mˇ t∂j potepareu|tel∂si toÝj qeoÝj'' di¦ t¦j p[r]|ètaj prograf¦j aÙtoà ⁄gra[y]|an kaπ ¢n◊qhkan eÙlogoànte[j] | to√j qeo√j. Traducere: În anul 290, luna Peritios, Ammianos şi Hermogenes, fiii lui Tryphon, vin (la templu) să-i întrebe pe zeii Mên Motyllites, Zeus Sabazios şi Artemis Anaeitis şi marele Senat şi Sfatul Zeilor, întrebând de asemenea satul şi pe Hieros Doumos dacă vor avea parte de milă căci au fost pedepsiţi pentru că l-au înfruntat pe tatăl lor, în vreme ce el mărturisea puterea zeilor; însă tatăl lor nu a obţinut îndurare, ci după moartea sa, pe baza celor declarate iniţial de ei, au scris (pe o stelă) că nimeni nu trebuie să-i desconsidere pe zei şi au dedicat-o preamărindu-i pe zei. 26. Görnevit = Anaitis 19 27. Görnevit (Esenyazı): Ex-voto dedicat Artemidei Anaitis şi lui Mên Tiamou

Catalog de inscripţii şi reprezentări

429

Locul descoperirii: Stelă găsită din zona satului Görnevit (în prezent Esenyazı), în teritoriul Maioniei. Se pare că provine, împreună cu următoarele două, din sanctuarul comun al Anaitidei şi al lui Mên Tiamou, identificat de Christian Naour lângă cătunul Asar. Tipul documentului: Stelă fragmentară din marmură din care se păstrează doar partea inferioară. Dimensiuni: 20 x 29 x 4,5 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: În Esenyazı. Bibliografie: Petzl, 1998, 23-24, nr. 2 (cu Pl. 2, fig. 4). Datare: 252-253 d.Hr. Descrierea reprezentării: Din relief au rămas doar câteva mici fragmente, care nu permit însă reconstituirea. Text: ['A]rt◊midi 'Anaeitei kὲ ‚ Mhnπ Tiamou Q£leia Ø|pὲr Dionus∂ou toà Øo[à] ‚ eÙc¾n ¢n◊sthen. ”Etouj tlz/. Traducere: Thaleia a ridicat (această ofrandă) Artemidei Anaitis şi lui Mên Tiamou, pentru Dionysios, fiul (său), în urma făgăduinţei. În anul 337. 28. Görnevit: Ex-voto dedicat de Karpime Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou Locul descoperirii: Descoperită la Görnevit, situat la mică distanţă de antica Maionia (azi Menye), pe teritoriul acestui oraş. Tipul documentului: Stelă din marmură albă. Piciorul de sprijin a fost îndepărtat. Dimensiuni: 36 x 26 x 32,5 cm. Litere: 1,7 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Naour, 1983, 108, nr. 1 (cu Pl. 14). Datare: 197-198 d.Hr. (= 282 era sullanică). Descrierea reprezentării: În partea superioară a monumentului este reprezentată în relief o porţiune dintr-un picior. Text: 'Art◊midi 'Anae√ti kaπ ‚ Mhnπ Tiamou Karp∂mh ‚ KorboÚlwnoj Øpὲr Œ‚autÁj eÙc¾n ¢n◊qhke. ”Etouj spb/, Pereit∂ou h/. Traducere: Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou, Karpime, fiica lui Corboulo, a dedicat (aceasta) pentru sine, în urma făgăduinţei. În anul 282, luna Pereitios, ziua a 8-a. 29. Hamidiye: Dedicaţie adresată de Trophime lui Mên Axiottenos Locul descoperirii: Găsită în satul Hamidiye, situat pe teritoriul anticului Saittai. Tipul documentului: Stelă fragmentară din marmură gălbuie, cu marginea superioară profilată. Jumătatea inferioară a stelei este distrusă.

430

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: 36 x 33 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Petzl, 1978, 268, nr. 13 (cu foto la Pl. XII). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: În partea superioară a stelei, sub mulură, este reprezentată o semilună cu marginea superioară şi cea inferioară descriind un profil semicircular perfect. Text: Mhnπ 'Axiotthnù? ‚ Trof∂mh Men£ndrou | toà Tul∂wnoj Ø|[p]ὲr tîn suntrÒ|[fwn --]t?o?u?. Traducere: Lui Mên Axiottenos, Trophime, fiica lui Menandros, fiul lui Tylion, (a dedicat aceasta) pentru cei crescuţi împreună (syntrophoi). 30. Hamidiye: Dedicaţie adresată lui Mis Tiamou Artemidorou Locul descoperirii: Identificată la Hamidiye. Tipul documentului: Partea superioară a unei stele din marmură profilate. Dimensiuni: 31 x 40,5 x 6,5 cm. Litere: 1-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Bibliografie: ETAM, 24, 52 (fig. 52). Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Deasupra inscripţiei se află o semilună în relief, cu vârfurile în sus. Text: (semilună) M◊gaj {M} Mπj Tiamou 'Armidèrou (frunză?) | 'Axiotta kat◊cwn kaπ ¹ dÚnamij aÙ|toà: 'Afi¦j sun◊qeto g£mou koinw|n∂an Gai∂ou <'Iou>l∂an KÒsmou qugat◊ran, ‚ [¼]tij oÙk œtˇrhse t¾n p∂stin t|ù Gae∂J ¢ll' œxˇmarten: m◊ga|j oân OPWN Ð qeÕj: œkÒlasen aÙt¾|[n ----]CIIAI CL PC[------]L | [------------]. Traducere: Mare (este) Mis Tiamou al lui Ar(te)midoros care cârmuieşte Axiotta şi puterea sa! Aphphias (?) a intervenit pentru o alianţă matrimonială a lui Gaius cu Iulia, fiica lui Kosmos; ea nu şi-a păstrat fidelitatea contractuală faţă de Gaius şi a comis o greşeală. Acum mare este zeul [---]; el a pedepsit-o [---]. 31. Hamidiye/Mağazadamları: Dedicaţie către Mên Ouranios Artemidorou Locul descoperirii: Descoperită în zona situată între Hamidiye şi Mağazadamları. Tipul documentului: Partea superioară a unei stele din marmură profilate. Dimensiuni: 58 x 43 x 7 cm. Litere: 1,5-2 cm.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

431

Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Bibliografie: ETAM, 24, 51 (fig. 51). Datare: 102-103 (= 187 era sullanică). Descrierea reprezentării: Deasupra inscripţiei se află o semilună în relief, cu vârfurile în sus. Text: (semilună) ”Etouj rpg/, mh(nÕj) Dais∂ou bi/. | M◊gaj Meπj OÙr£nioj | 'Artemidèrou 'Axiotta |4 kat◊cwn kaπ ¹ dÚnamij aÙtoà, kr[i]|t¾j ¢l£qhtoj œn oÙranù, e≥j Ön | kat◊ugen 'Al◊xandroj Swkr£to[u] | Øpὲr klopÁj tÁj prodhloum◊nhj: ‚ 'Ammion Diog© ⁄cousa quga|t◊ra Melt∂nhn Ãran ≥d∂on d|a◊roj + d/, ÐrkizÒmenai êmosan: | [¢]p◊kteinen Ð qeÕj: m◊gaj ðn Ð q‚[eÒj ------]IANTONU[----]. Traducere: În anul 187, luna Daisios, ziua a 12-a. Mare (este) Meis cel Ceresc al lui Artemidoros care stăpâneşte Axiotta şi (mare este) puterea sa, judecătorul atoatevăzător din ceruri, la care Alexandros, fiul lui Sokrates, a cerut ajutorul în legătură cu furtul comis aici: Ammion, soţia lui Diogas, împreună cu fiica sa, Meltine, a luat 4 denari de la cumnatul său. (Şi) când li s-a cerut să facă un jurământ (de nevinovăţie), acestea l-au făcut (comiţând sperjurul). (Şi) zeul (le-a) condamnat la moarte. Zeul fiind mare... 32. Kalburcu = Anaitis 20 33. Kalburcu: Inscripţie confesională adresată lui Mên Axiottenos Locul descoperirii: Descoperită la Kalburcu, la sud-vest de Silandos. Tipul documentului: Stelă din marmură profilată în partea superioară, având reprezentate două frunze de iederă deasupra mulurii. Dimensiuni: 81 x 42 x 5 cm. Litere: 1,5-2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Bibliografie: ETAM, 24, 70 (fig. 70). Datare: 180-181 d.Hr. (= 265 era sullanică). Descrierea reprezentării: Deasupra inscripţiei se află o semilună în relief, cu vârfurile în sus. Text: (semilună) Mhnπ 'Axiotthnù, œpei|d¾ Ð GlÚkwn œkol£sqh Ø|pὲr pappikîn œnga∂wn, ¤|4tina ”Attaloj, pareucer∂|saj t¦ toà qeoà ⁄ngea, œn|eporeÚseto œxouqenˇ|saj toÝj qeoÝj toÝj œn Non|nou: § parad∂dei GlÚkwn tù | qeù cwrπj dÒlou ponhroà | dapanˇs(aj) pu(rîn) kÚ(prouj) d
432

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: Lui Mên Axiottenos, întrucât Glykon a fost pedepsit din pricina pământului bunicului său pe care Attalos, purtându-se în mod necugetat cu terenul zeului, l-a dat la schimb, înfruntându-i pe zeii din Nonnou; Glykon a redat (pământul) zeului fără înşelăciune, plătind o taxă de 4,5 kyproi de grâu, 4,5 prochoi de vin (şi) un kotyl de ulei. Marcia, fiica surorii mele, Apphia, şi-a adus aportul printr-un acord de nouă sunete. În anul 265, luna Artemisios, ziua a opta. R12-13: Pentru o jertfă de ispăşire similară, executată însă printr-un acord de trei sunete, vezi Petzl, 1994, 66-67, nr. 55.

34. Kalburcu-Köleköy = Anaitis 22 35. Kara Devlit/Sandal = Anaitis 21 36. Katakekaumene* = Anaitis 25 37. Katakekaumene* = Anaitis 26 38. Katakekaumene* = Anaitis 27 39. Katakekaumene* = Anaitis 28 40. Katakekaumene* = Anaitis 44 41. Keraia: Inscripţie menţionându-l pe Mên Keraeiton Locul descoperirii: Descoperită în 1978 la Belören de către Kayhan Dörtlük, în ruinele situate la 9 km depărtare de Kremna, în Pisidia. Tipul documentului: Placă de marmură. Dimensiuni: 34 x 65 x 20 cm. Litere: 3 cm. Locul de păstrare: Aflată în prezent în muzeul din Burdur. Nr. Inv. 5256. Bibliografie: IGSK, 57, 83 (Pl. 64; cu bibliografie); SEG, 38, 1988, 1321. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [Lo]Úkioj A∏lioj Molhj n◊oj ‚ [tÕ] spondistˇrion œpo∂hsen ‚ [k]aπ L(Úkioj) A∏l(ioj) TerentianÕj Molhj ‚ Ð u≤Õj aÙtoà t¾n skoÚtlwsin ka‚5t¦ k◊leusin MhnÕj Keraeitîn œk tîn [≥]d∂wn œpo∂hsen kaπ ¢pei◊rwsen.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

433

Traducere: Lucius Aelius Moles cel tânăr a făcut locul pentru libaţii, iar Lucius Aelius Terentianus Moles, fiul său, a făcut şi a dedicat ţesătura pe cheltuiala sa, în urma poruncii lui Mên al Keraeitenilor. 42. Kremna: Oracol menţionându-l pe Mên Phosphoros Locul descoperirii: Situat în partea central-răsăriteană a forumului din Kremna, în Pisidia, la capătul de vestic al unui şir de coloane. Restabilit în cursul săpăturilor de salvare din anii 1960. Tipul documentului: Oracol gravat pe cele patru feţe ale unui pilastru rectangular, cu soclul şi un capitelul separate. În afara de primele două rânduri redactate în latină, textul acestei inscripţii monumentale este integral în greacă. Reproducem aici doar textul privitor la Mên (fragmentul LI), situat pe faţa D, care prezintă aproape aceeaşi formă cu secvenţa unui alt oracol descoperit la Perge şi înregistrat în IGSK, 57, 206. Dimensiuni: Neprecizate. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: In situ. Bibliografie: IGSK, 57, 5 (cu foto Pl. 7 a-c, fig. 11). Datare: 117-135 d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [---] ü240 (vacat) $$$dg ke MhnÕj FwsfÒrou: ‚ q£rsi: kairÕn ⁄[c]eij: pr£xeij, ¥ q◊leij, kairoà te œp[iteÚxV,] ‚ e≥j ÐdÕn ÐrmhqÁnai: ⁄cei{j} kairon tina mÒcqo[j:] ‚ ⁄rgon d' œnceire√n ¢gaqÕn kaπ ¢gînad∂?k?h[n te.]. Traducere: (vacat) 66643 25 Al lui Mên Phosphoros. Fii cu inimă bună, ai o şansă; vei face ceea ce doreşti şi vei profita de momentul prielnic. Porneşte la drum. Osteneala ta e cu noroc. Pune-te bine pe treabă şi într-o acţiune judiciară. 43. Kula = Anaitis 33 44. Kula: Inscripţie confesională dedicată lui Mên Petraeites şi lui Mên Labanes Locul descoperirii: Descoperită înainte de 1880 lângă Kula. Tipul documentului: Stelă deteriorată din marmură albă. Dimensiuni: 98 x 51/57 x 8 cm. Litere: 1,8-2,4 cm. Locul de păstrare: Mutată la Şcoala Evanghelică din Izmir (Smyrna). Bibliografie: Sartre, 1995, 326; Petzl, 1994, 42-44, nr. 35 (cu bibliografie; fig. la p. 43); TAM, V.1, 231; CMRDM, I, 62; Robert, 1987, 362. Datare: 210-211 d.Hr. (= 295 era sullanică).

434

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Descrierea reprezentării: Monumentul prezintă imaginea a două personaje. Copilul, figurat în dreapta imaginii, este înfăţişat cu mâna dreaptă ridicată în semn de rugăciune. El este îmbrăcat cu o togă (?) care îi ajunge până la nivelul gleznelor. Personajul din stânga sa, probabil matur, aduce ofrande pe un altar reprezentat în stânga sa. Text: ”Etouj s%e/, mh(nÕj) Pereit∂ou h/. ‚ Mhnπ Petrae∂tV kaπ Mhnπ La‚banV. Mhtrof£nhj kaπ Flabia‚nÕj o≤ Filippikoà kataleifq‚5◊ntej ØpÕ tîn gon◊wn œn Ñr‚fane∂v kaπ œn∂wn aÙto√j œk tÁ[j] ‚ kèmhj kaπ ¢rÒntwn ⁄ngrafa kaπ Ÿte‚ra e∏dh œk tÁj o≥k∂aj aÙtîn la‚10qra∂wj, kaπ perisurom◊nwn aÙtîn ‚ ØpÕ danistîn, ¹ Tazhnîn katoi‚k∂a ¢doxˇsasa œp◊sthse tÕ ‚ skÁptron to√j kakîj e≥j a(Ù)toÝj t[ol]‚mˇsasin, kaπ Ð qeÕj œxezˇthsen [kaπ] ‚15 œkol£seto kaπ di◊fqeire toÝj [œpi]‚bouleÚsantaj aÙto√j. `O qeÕj [oân] ‚ [œpezˇt]hse (?) sthllogr£fhsa[i eÙ‚logoàntaj t¦]j dun£mij, Óti [--] ‚ [---] tÁj[--]. Traducere: În anul 295, în luna Peritios, ziua a opta. Lui Mên Petraeites şi lui Mên Labanes. Metrophanes şi Flavines, fiii lui Philippikos, fiind lăsaţi orfani de părinţii lor şi unii (oameni) din sat sustrăgându-le pe ascuns înscrisuri şi alte lucruri din casa lor şi fiind hărţuiţi de cămătari, comunitatea din Tazenoi indignându-se a ridicat sceptrul împotriva celor ce cutezaseră (a face) răul; iar zeul i-a căutat şi i-a pedepsit şi i-a nimicit pe cei ce uneltiseră împotriva lor. Zeul deci a cerut ca cei ce-i preamăresc puterile să înscrie (aceasta) pe o stelă [---]. 45. Kula*: Dedicaţie adesată de locuitorii satului lui Archelaos lui Mên Tyrannos şi mamei sale Locul descoperirii: Cumpărată de la un negustor de antichităţi care ar fi achiziţionat-o din „Sedemli, lângă Manisa”. E. Schwertheim consideră că ar proveni mai degrabă din regiunea Kula. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, prevăzută cu un picior de spriin. Suprafaţa piciorului este rugoasă, neprelucrată. Corpul stelei se îngustează către partea superioară, unde prezintă o mulură profilată. Dimensiuni: 127 x 0,52 (jos)/0,48 (sus). Litere: 2 cm. Cele şase rânduri ale inscripţiei sunt aşezate imediat sub chenar şi acoperă ceva mai mult de o treime din suprafaţa inscripţionabilă. Locul de păstrare: Muzeul din Izmit. Bibliografie: Schwertheim, 1975, 357-358. Datare: 161-162 d.Hr. (= 246 era sullanică). Descrierea reprezentării: În partea superioară monumentul prezintă un chenar în care sunt încadrate două figuri divine. Cea din stânga privitorului îl înfăţişează pe Mên, cu semiluna în spate la nivelul umerilor şi boneta frigiană ale cărei urechi ajung până la baza gâtului. Este îmbrăcat cu un chiton strâns în

Catalog de inscripţii şi reprezentări

435

talie, un himation şi o tunică prinsă pe umărul drept, ale cărei margini se situează aproape de nivelul gleznelor. Pliurile sunt drepte, de-a lungul corpului. Zeul este încălţat cu cizmuliţe. Are mâna stângă ridicată, ale cărei degete înfăşurau cel mai probabil un sceptru. Mâna dreaptă este întinsă în lateral, iar palma îndreptată în sus ţine un mic obiect sferoidal, care poate fi un con de pin. Divinitatea feminină situată alături poată un polos deasupra capului, un chiton strâns în talie, iar mantia, care în partea din spate ajunge până la glezne, în partea anterioară porneşte de la umărul stâng şi formează un arc la nivelul şoldului drept. Faldurile urmează oblic linia corpului. Zeiţa are mâna stângă întinsă în lateral; palma, care depăşeşte chenarul, susţine un obiect rotund. În mâna dreaptă, pe care o ţine în jos, la nivelul şoldului ţine o patera. În picioare poartă, după toate aparenţele, sandale. Text: Kat' œp∂pnoian DiÕj Kil|lamenhnoà 'Arcel£ou | kèmh MhnÕj tekoàsan kaπ MÁnan TÚrannon kaqi|◊rwsan. ”Etouj sm$/, mhn(Õj) | Panˇmou. Traducere: În urma inspiraţiei lui Zeus Killamenenos, cei din satul lui Archelaos aduc ca ofrandă (o statuie) a mamei lui Mên şi (o statuie) a lui Mên Tyrannos. În anul 247, luna Panemos. 46. Maionia: Dedicaţie către Mên K... Locul descoperirii: Descoperită la Gökçeören (Menye, ant. Maionia). Tipul documentului: Fragment de stelă din marmură albă, cunoscut încă din 1962. S-a păstrat doar partea stângă. Dimensiuni: 33 x 30 x 5 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: După Lane, în casa lui Süleyman Türe. Bibliografie: Petzl, 1994, 105, nr. 80 (cu bibliografie); CMRDM, I, 55; Herrmann, 1962, 48 şi urm., nr. 42 (cu foto Pl. XIII, nr. 3). Datare: 172-173 d.Hr. (= 257 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [”Etou]j? s?n?z/, mh(nÕj) Panˇm[ou ../ 'Epeπ(?)] ‚ “Ermippoj `Erm∂ppou [---] ‚ seto tÕn qeÕn MÁna K[--] ‚ met¦ tîn ≥d∂wn ¢del[fîn Dionus∂ou (?), 'A]‚5pollwn∂ou, 'Orf◊oj ¢[p◊kteine --] ‚ tÕn œpizhthq◊nta [--met¦] ‚ Dionus∂ou toà ¢del[foà-- met¦] ‚ tÕ teteleuthk◊na[i aÙtoÝj --] ‚ e≤l£sonto tÕn qeÕn [kaπ ¢pÕ nàn eÙlo]‚goàsin. Traducere: În anul 257, luna Panemos, (ziua a ..). Întrucât (?) Hermippos, fiul lui Hermippos, (s-a mâniat?) pe zeul Mên K[--] şi, împreună cu fraţii săi, Dionysios?, Apollonios, Orpheus l-a ucis pe cel căutat [--] împreună cu fratele Dionysos [--] (după) moarte l-au urmat pe zeu şi de acum înainte îl preamăresc.

436

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

47. Maionia: Dedicaţie către Mis Artemidorou, stăpânul din Axiotta Locul descoperirii: Copiată în 1901 de A. Philippson. Tipul documentului: Partea centrală a unei stele din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Petzl, 1994, 102-104, nr. 79 (cu bibliografie); TAM, V.1, 525. Facsimil reprodus de Herrmann, 1978, 417-420. Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Deasupra inscripţiei se află o semilună. Text: M◊gaj Mπj 'Artemidèrou 'Ax[i‚2o]tta kat◊cwn kaπ ¹ dÚna‚[m]ij aÙtoà. 'Epπ Tatia NeikhfÒ?‚4rou Mokaddhn¾ œd£neise Ga‚[ḯ]J kaπ 'Affia? tÍ gunaikπ aÙtoà M[o‚6k]ddhno√j calkÕn

roeipoàsa ‚ [.]TH . RON an∂zw: Ð G£ioj oân œcr[e‚8ok]Ò

hsen aÚtˇn: ¹ Tatiaj oâ[n cre‚ok]oph?qe?√sa œpekal◊set[o kat' aÙ‚10toà tÕ]n qeÒn. M◊gaj oâ[n--] ‚ [--t]Õn G£ion kaπ E[--] ‚12[--c]a?rkÕn O[--] ‚ [---]. Traducere: Mare este Mis al lui Artemidoros, care stăpâneşte Axiotta, şi puterea sa. După ce Tatia, fiica lui Nikephoros, din (regiunea) Mokaddene, lea împrumutat bani lui Gaius şi soţiei lui, Aphphia, din Mokaddene, înştiinţându-i: «Împrumut până la termenul?---», sus-numitul Gaius a înşelat-o. Pentru că a fost înşelată, susnumita Tatias a strigat către zeu ca să-i dea ajutor. Mare este acum (zeul) care l-a pedepsit(?) pe Gaius şi a returnat(?) [--] banii! R12: Este probabil ca [c]a?rkÕn să fie tot calkÕn ca în R6.

48. Maionia: Dedicaţie către Mên Axiotenos Locul descoperirii: Descoperită la Gökçeören (Menye, ant. Maionia), în timpul cercetărilor din 1995. Tipul documentului: Partea centrală a unei stele din marmură. Dimensiuni: 20 x 40 x 6 cm. Litere: 1,5-2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Bibliografie: ETAM, 23, 157 (cu fig. 162). Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Într-o cavitate de deasupra inscripţiei sunt reprezentate în picioare patru persoane, în rugăciune. Text: Mhnπ 'Axiothnù `ErmÁj 'Andro‚2[nik?]ou eÙx£menoj kaπ œptu‚[cèn ---]. Traducere: Lui Mên Axiotenos, Hermes, fiul lui Andronik(?)os, facând o rugăciune şi împlinindu-se [---].

Catalog de inscripţii şi reprezentări

437

49. Maionia: Ex-voto al membrilor unei asociaţii sacre către Zeus Masphalatenos, Mên Tiamou şi Mên Tyrannos Locul descoperirii: Adusă de la Menye la Kula. Cunoscută încă din 1829. Tipul documentului: Stelă din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Sartre, 1995, 326; CMRDM, I, 53 (cu bibliografie, fig. la p. 36); Legrand, DAGR, III.1, 19632, 1393. Datare: 171-172 d.Hr. Descrierea reprezentării: În partea superioră, încadrate într-un chenar, deasupra unei muluri în relief, sunt reprezentate frontal figurile adolescentine, imberbe, cu plete până la umeri, a două divinităţi, Helios şi Mên, cu simbolurile solare şi lunare specifice: zeul solar are o cunună de 12 raze dispuse oarecum asimetric, iar cel lunar cu semiluna după umeri şi în partea superioară a capului având o protuberanţă interpretată de Lane ca potenţială bonetă frigiană. Helios are bustul gol, iar Mên foarte probabil o tunică. Ambele divinităţi poartă o hlamidă prinsă pe umărul drept cu o agrafă sub forma unui buton. Partea inferioară a busturilor a fost finisată rudimentar, iar în lateral membrele superioare ale divinităţilor depăşesc uşor cadrul fixat de chenarul în relief. Text: Kat¦ t¾n tîn qeîn œpita‚g¾n ≤erÕj doàmoj eÙc¾n ‚ Diπ Masfalathnù kaπ Mhnπ ‚ Ti£mou kaπ Mhnπ Tur£nnù ‚5 œk◊leusen thre√sqai ¢‚pÕ ¹merîn q/. E∏ tij dὲ toÚ‚twn ¢peiqˇsi, ¢nagnès‚etai t¦j dun£mij toà Di‚Õj. 'Epimelhsam◊nou ‚10 Dionus∂ou, Diodèrou, ‚ kaπ `Ermog◊nouj Baler∂ou. ‚ ”Etouj snj/, mh(nÕj) DÚstrou. Traducere: Din porunca zeilor, asociaţia sacră a dat dispoziţie să se ridice un ex-voto lui Zeus Masphalatenos, lui Mên Tiamou şi lui Mên Tyrannos, într-un interval de nouă zile. Dacă cineva nu se conformează acestei hotărâri, va cunoaşte puterile lui Zeus. (Ridicat) prin grija lui Dionysios, Diodoros şi Hermogenes, fiul lui Valerius. În anul 256, luna Dystros. 50. Maionia: Ex-voto al membrilor unei asociaţii sacre către Zeus Masphalatenos şi Mên Tiamou Locul descoperirii: Adusă de la Menye la Kula. Cunoscută încă din 1829. Tipul documentului: Stelă din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut.

438

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: Vollkommer, LIMC, VI.1, 1992, 470, nr. 133; Sartre, 1995, 326; CMRDM, I, 54 (cu bibliografie, fig. la p. 37); Legrand, DAGR, III.1, 19632, 1394. Datare: 171-172 d.Hr. Descrierea reprezentării: În partea superioară a monumentului, încadrate într-un chenar se află figurile a două divinităţi, reprezentate frontal, în picioare, deasupra unei muluri în relief, care se mai observă parţial doar în stânga monumentului. Imediat deasupra sa se află Mên, înfăţişat în costumul său oriental tipic („frigian”), cu cizmuliţe scurte, anaxyride, cămaşă şi hlamidă largi, iar deasupra capului, peste pletele lungi şi cârlionţate, o bonetă mai degrabă iraniană, cu urechile lungi până la umeri şi vârful întors înainte. Cămaşa este prinsă la mijloc în aşa fel încât lasă impresia că în partea inferioară zeul poartă mai degrabă o fustanelă. La gât el pare că poartă un colier dublu prins în faţă la mijloc. În spate, deasupra umerilor, este reprezentată semiluna specifică. Mantia îi acoperă parţial, în falduri, braţul stâng întins către privitor în care ţine un obiect rotund, ce poate închipui fie o mică sferă, ca simbol al guvernării celeste, fie un con de pin, simbol al perenităţii. Mâna dreaptă este ridicată şi înfăşoară partea superioară a unui sceptru, care în acest caz are mai degrabă forma unei lănci. Aceasta se sprijină pe spinarea unui tăuraş, deşi cred că intenţia iniţială a sculptorului a fost aceea de a imagina punctul de susţinere dincolo de animal, ceea ce creează o percepţie a spaţiului atipică. Zeul imberb îşi sprijină piciorul stâng pe grumazul taurului, plecându-i capul la pământ într-o postură obedientă. Partea posterioară a animalului este uşor ridicată, iar coada, reprezentată aproape vertical, atinge marginea chenarului. Imaginea lui Mên se aseamănă scenelor mithriace din două perspective: 1) postura zeului este foarte asemănătoare celei a dadoforilor; 2) gestul de supunere a taurului, care apare şi pe monede lui Mên, geme sau statuete, şi face trimitere mai degrabă la un stadiu iconografic incipient al scenei tauroctoniei mithriace. În dreapta imaginii se găseşte Zeus Masphalatenos, cu barbă şi plete ondulate, având cămaşă lungă până la glezne, cu pliuri drepte, peste care se află o mantie largă, în falduri, care-i lasă descoperit doar umărul drept. În mâna dreaptă, întinsă lateral, către Mên, el ţine o pasăre probabil considerată animal sacru al divinităţii în cauză – simbol uranic ce face legătura între lumea divină şi cea umană, ca mesager al voinţei divine. Mâna dreaptă lăsată pe lângă corp susţine un baston care se sprijină pe sol şi îi ajunge până la umăr. În partea inferioară, faldurile mantiei, mâna stângă şi bastonul depăşesc uşor cadrul chenarului, iar deasupra vârfurile lăncii şi a bonetei lui Mên, precum şi creştetul capului lui Zeus ating marginea superioară a chenarului. După modul în care sunt lucrate, acest relief şi cel

Catalog de inscripţii şi reprezentări

439

precedent sunt cu siguranţă concepute şi executate de acelaşi sculptor, provenind din acelaşi sanctuar. Text: `Ier¦ sumb∂wsij kaπ newt◊ra kat' œpi‚tag¾n toà koir∂ou tur£nnou DiÕj Mas‚falathnoà kaπ Mhnπ Ti£mou eÙcˇn. 'Ioul(i)‚anÕj Menekr£tou, Menekr£thj Diodè‚5rou, Diono∂sioj 'Onhs∂mou, Diog◊nhj ‚ GlÚkwnoj, Diog◊nhj Max∂mou, TrÒfimo[j] ‚ `Erm∂ppou, 'Apollènioj b/, QeÒdwroj b/, ‚ MarkianÕj b/, M◊nandroj `Ermog◊nou, `Er‚10mog◊nhj Statianoà, MhtrÒdwroj EÙelp∂s‚tou, 'Asklhpi£dhj Markianoà, 'Asklhpi£‚dhj Dionois∂ou, ‚ `Ermog◊nhj Trof∂mou, ‚ B£bhloj `Ermog◊nou, œpimelhsam◊nwn ‚ 'Ioulianoà kaπ `Ermog◊nou. ”Etouj snj/, mh(nÕj) D(Ústrou). Traducere: Sfânta şi noua comunitate, din porunca domnului şi stăpânului Zeus Masphalatenos şi lui Mên Tiamou, în urma făgăduinţei. Iulianos, fiul lui Menekrates, fiul lui Diodoros, Dionysios, fiul lui Papias, Hermogenes, fiul lui Hermippos, Loukios, fiul lui Onesimos, Diogenes, fiul lui Glykon, Diogenes, fiul lui Maximos, Trophimos, fiul lui Hermippos, Apollonios, fiul lui Apollonios, Theodoros, fiul lui Theodoros, Markianos, fiul lui Markianos, Menandros, fiul lui Hermogenes, Hermogenes, fiul lui Statianos, Metrodoros, fiul lui Euelpistos, Asklepiades, fiul lui Markianos, Asklepiades, fiul lui Dionysios, Hermogenes, fiul lui Trophimos, Babelos, fiul lui Hermogenes; prin grija lui Iulianos şi a lui Hermogenes. În anul 256, luna Dystros. 51. Nakoleia: Ex-voto al lui Tychasios către Mên Locul descoperirii: Descoperit în 1931 de C.E. Stephens, la fântâna de lângă moscheea Derebenek din Seyitgazi, alături de un alt ex-voto adresat lui Zeus. Tipul documentului: Altar de marmură cu marginea inferioară îngropată. Dimensiuni: 76 x 43 (sus)/34 (mijloc) x 35 (sus)/27 (mijloc) cm. Litere: 2-3,5 cm. Locul de păstrare: In situ. Bibliografie: NIPh, p. 36; Lane, 1964, 23, nr. 9; CMRDM, I, 96; MAMA, V, 29 (Pl. 48). Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Deasupra inscripţiei o ghirlandă (?). Text: Tuc£s[i]oj ‚ 'Apollwn∂ou ‚ Mhnπ eÙc¾n ‚ Kolia?nokwmÇ ‚5t?h[j]. Traducere: Tychasios din Kolianokome, fiul lui Apollonios, lui Mên, în urma făgăduinţei. 52. Nikaia: Ex-voto al unei comunităţi rurale şi al preotului Tyllios către Mên Ouranios Locul descoperirii: Descoperit în 1971 în Pazaryeri, din zona anticei Nikaia.

440

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Altar din marmură albă. Partea din dreapta a inscripţiei este deteriorată. Piatra a fost folosită probabil ca treaptă a unei scări. Dimensiuni: 92 x 26 x 23 cm. Litere: 2,2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Bursa. Nr. Inv. 2810. Bibliografie: Salzmann, 1984, 360, nr. 8. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: 'AgaqÍ t[ÚcV]: ‚ Qeù Mhnπ OÙ[ran∂]‚J ¹ kèmh ka[π Ð ≤]‚4ereÝj TÚllio[j] ‚ eÙc¾n ¢n[◊qhkan]. Traducere: Noroc bun! Zeului Mên cel Ceresc, satul şi preotul Tyllios, în urma făgăduinţei, au dedicat (aceasta). 53. Samsam Yayla: Inscripţie votivă a lui Geminus din Gainea către Mên Gainaianus Locul descoperirii: Descoperit la nord de aşezarea modernă, în Galatia. Cunoscut din 1958. Tipul documentului: Altar alb din marmură cu muluri. Dimensiuni: 110 x 50 x 44,5 cm. Litere: 1-2 cm. Locul de păstrare: Perioada imperială romană. Bibliografie: RECAM, II, 393 (Pl. 14; cu bibliografie); Salzmann, 1984, 364, nr. 19. Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Pe faţa anterioară este înfăţişat un cavaler având o semilună pe umeri, precum şi o amforă. Pe faţa din dreapta se află un taur (după Mitchell) sau un cerb (după Salzmann), iar pe cea din stânga un corn lunar. Text: Ge{me}meinoj Dadewj G?ain?‚2eanÕj Mhnπ Gainaianù Ø‚pὲr swthr∂aj t◊knwn ‚4 te kaπ Œautîn ¢n◊sthsen ‚ tÕn bw‚mÒn. Traducere: Geminus din Gainea, fiul lui Dades, a ridicat acest altar lui Mên Gainaianos, pentru sănătatea copiilor şi a sa. 54. Sardis: Confirmarea privilegiilor sanctuarului lui Mên Locul descoperirii: Çapaklı (NE de Sardis). Descoperit la Gebeş Mahallesi, un cartier al localităţii, în timpul cercetărilor efectuate în 1993. Tipul documentului: Bloc de marmură; utilizat iniţial ca arhitravă. Dimensiuni: 90 x 52 x 17 cm. Litere: 2 cm (max.); urme de vopsea roşie la r. 2, 4 şi 6.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

441

Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 7971. Bibliografie: ETAM, 23, 131 (cu fig. 136). Datare: 188-189 d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: 'Ep?[istol¾] ‚ tù swtÁri tÁj œparce∂aj ¢nq(up£tJ) ‚ 'Arr∂J 'Antwne∂nJ par¦ `Ermog◊‚nouj toà Dhtr∂ou Sardianoà new‚5kÒrou qeoà MhnÕj 'Askhnoà pro‚p£toroj toà Ôntoj œn S£rdesin: ‚ ⁄contoj, kÚrie, d∂kaia toà qeoà œk ‚ basilikîn dwreîn kaπ œpikr∂sewn ‚ œnnÒmwn kaπ œpitrÒpwn kaπ tÁj bou‚10lÁj kaπ toà dˇmou d∂dosqai kat' ⁄toj ‚ ØpÕ tîn ¢rcÒntwn tÁj pÒlewj æris‚m◊na kὲ kekrim◊na œx ⁄qouj + c/ e∏j ‚ te t¦j qus∂aj kὲ spond¦j toà qeoà ‚ kὲ toà aÙtokr£toroj [n]e∂khj te kὲ a≥‚15wn∂ou diamonÁj kὲ tîn ¢fqÒnwn kar‚pîn kὲ dedom◊nwn toÚtwn ØpÕ tîn ka‚t' ⁄toj ¢rcÒntwn, sˇmeron m¾ didom◊nwn ‚ ØpÕ toà œnestîtoj ¥rcontoj AÙr(ˇlioj) Kth‚s∂ppou kὲ œpπ toÚtwn tîn qusiîn d◊o‚20ma∂ sou tÁj tÚchj keleàsa∂ se tù ¥r‚conti AÙr(ˇlioj) Kths∂ppJ doànai t¦ œx ⁄qouj ‚ didÒmena + c/ prÕj tÕ t¦j qus∂aj tù qeù ‚ t¦j nenomism◊naj œktele√sqai: Ùp◊ta?‚x?a dὲ kὲ tîn prÕ soà ¢nqup£twn kὲ œpitrÒ‚25pwn œpikr∂seij. OÙenoulˇïoj B£lhj ‚ œp∂tropoj AÙtokr£toroj OÙespasianoà ‚ Sardianîn ¥rcousi ca∂rein: œx ⁄qouj ‚ e≥j t¦ toà MhnÕj mustˇria corhgoÚmena ‚ eÜlogÒn œstin d∂dosqai Œk£stou ⁄touj: ‚30 kὲ 'Asp[rˇn]a?j ¢nqÚpatoj? oÛt?[w]j?. Traducere: Scrisoarea lui Hermogenes, fiul lui Demetrios din Sardis, custode al zeului strămoşesc Mên Askēnos, care se află în Sardis, către pro(consulul) Arrius Antoninus, salvatorul provinciei: O, Stăpâne! Conform privilegiilor acordate de către regi şi deciziilor legale atât ale procuratorilor, cât şi ale Sfatului Poporului cetăţii, zeul are dreptul să primescă din partea magistraţilor oraşului suma de 600 de denari, stabilită şi hotărâtă după obicei, pentru sacrificiile şi libaţiile (în cinstea) zeului şi pentru izbânda şi trăinicia eternă a împăratului şi pentru holde bogate. Aceasta a fost dată de către magistraţi în fiecare an, dar astăzi nu mai este dată de către magistratul principal în funcţie, Aurelius Ktesippos. Cu ocazia acestor sacrificii, adresez Geniului vostru cererea de a da dispoziţie magistratului Aurelius Ktesippos de a da (suma) curentă de 600 de denari pentru îndeplinirea sacrificiilor (în cinstea) zeului, după obicei. Adaug (aici) şi deciziile proconsulilor şi procuratorilor anteriori. Venuleius Valens, procurator al împăratului Vespasian, către magistraţii sardieni, salutare! Se cuvine să fie acordate în fiecare an fondurile obişnuite pentru misteriile lui Mên. Şi proconsulul Asprenas (a dat dispoziţie) în acelaşi fel. 55. Sardis = Anaitis 50

442

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

56. Sardis: Inscripţie confesională dedicată lui Mên Axiottenos Locul descoperirii: Adusă în 1910 în muzeul din Smyrna dintr-o casă din Sart. Tipul documentului: Lespede din marmură albăstruie, distrusă pe toate laturile, cu excepţia celei din dreapta. Dimensiuni: 19 x 22, 5 x 7 cm. Litere: 1,7 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Smyrna. Bibliografie: Petzl, 1994, 117, nr. 100; CMRDM, I, 77 (fig.); NIS, I, p. 24 şi 32, n. 2; Sardis, VII.1, 96 (cu bibliografie, fig. 84); Keil, 1932, 256 (Pl. XXVII, 3). Datare: Aproximativ sec. II d.Hr. (după forma literelor). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [-- nume -w]n 'Arist[one∂‚2kou? œleh]qeπj kaπ ¡m[ar‚tˇsaj ka]tap∂ptw e≥j ¢[s‚4q◊neian] k?aπ Ðmologî t[Õ ‚ ¡m£rthm]a Mhnπ 'Axio?[t‚6thnù kaπ sth]l?og?r?[afî]. Traducere: [--]on, fiul lui Aristoneikos?, pentru că am avut parte de (îndurare) şi am comis un păcat, acum am căzut bolnav şi îmi recunosc păcatul lui Mên Axiottenos şi îl scriu pe această stelă. R2: L. Robert exclude lectura [œleh]qeπj; alte restituiri posibile: [≥a]qe∂j sau [sw]qe∂j (G. Petzl).

57. Sardis: Inscripţie confesională dedicată lui (Mên) Axiotenos Locul descoperirii: Fragmentul superior descoperit în pavimentul „Casei Bronzurilor” din Sardis în 1959; cel de-al doilea, găsit în grădina unei case din Sart în 1961. Tipul documentului: Două fragmente ale unei stele din marmură albă; lăţimea se diminuează către vârf. Fragmentul superior, deteriorat în părţile superioară şi inferioară, reutilizat pentru a servi ca bază de coloană. Dimensiuni: Partea superioară: 24 x 33 x 5,5 cm; Partea inferioară: 42 x 38-32 x 5-6 cm. Litere: 1,6-1,8 cm (partea superioară); 1,5-2 cm (partea inferioară). Locul de păstrare: Sediul Misiunii franceze (: Lane). Bibliografie: Petzl, 1994, 117-118, nr. 101; NIS, I, p. 23-24, 33-34 (Pl. II, 2 şi III, 2). Datare: 160-161 d.Hr. (după era sullanică) sau 214-215 d.Hr. (după era actică). Descrierea reprezentării: Cel de-al doilea fragment prezintă o semilună incizată.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

443

Text: [Mhn]π 'Axiothnù 'E[pa]‚[frÒd]eitoj o≥ko?[nÒ]‚[moj Klau]d∂o[u Stra]‚ [t]one∂kou eÙx£[me]‚5noj œ¦n lˇyetai ‚ guna√ka ¿n q◊lw ‚ kaπ labën kaπ m¾ ¢‚podën t¾n eÙc¾n, ‚ kolasqeπj ¢n◊qh‚10ken kaπ ¢pÕ nàn eÙlo‚ge√ met¦ tîn ≥d∂wn ‚ p£ntwn. ”Etouj sme/, ‚ m(hnÕj) De∂ou, bi/. Traducere: Lui Mên Axio(t)tenos, Epaphrodeitos, administrator al casei lui Claudius Stratoneikos, am făcut un legământ (zeului) pentru cazul în care mi-o va da ca soţie pe cea pe care o doresc; primind-o şi neţinându-şi făgăduiala, după ce a fost pedepsit, a dedicat (ofranda) şi de acum îl preamăreşte (pe zeu) împreună cu toţi ai săi. În anul 245, luna Deios, ziua a 12-a. 58. Sardis: Inscripţie care menţionează dispunerea surselor de apă Locul descoperirii: Observată de O. Rayet în 1974 lângă agora şi mutată de aici la Smyrna de către împăratul Braziliei, Dom Pedro al II-lea; în 1896, după mărturia lui P. Perdrizet, se mai afla încă la Sardis. Tipul documentului: Lespede de piatră; partea din dreapta distrusă şi probabil şi cea superioară. Dimensiuni: 110 x 65 x 14. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Sardis, VII.1, 17; Perdrizet, 1896, 70-71 (fig. 12). Datare: Perioada imperială romană (?). Descrierea reprezentării: -. Text: [---] ‚ kaπ Ósoij ¢penem[ˇqh Ûdwr: krˇnh] ‚ gumnas∂w gerousi[akî œntant∂a -: krˇnh] ‚ musthr∂oij dusπ[n œnant∂a -: krˇnh] ‚4 Domit∂aj, (Œkatont£)c(ouj) e/: krˇnh E?[nume ---] ‚ krˇnh Lhnae√t(ij) prÕj to√j [---] ‚ krˇnh musthr∂w ”Attei œna?[nt∂a ¢pÒrru]‚8toj e≥j tÕ DiÒj: sunagwgÁ[j krˇnh -:] ‚ krˇnh prÕj tî 'Wde∂w, (Œkatont£)c(ouj) g/: [krˇnh - nume]‚tou prÕj tÁ dist◊gw tÁj [ --- oá kaπ] ‚ pÚrgoi, (tetr)£(mfora) b/: ¢ndrofulak∂o[u krˇnh ¿ œpπ] ‚ tÁ kaqÒdw ¢gor©j prÕj t?[---Ûdwr] ‚12 p◊mpei: krˇnh œn to√j [--nume]|giou: ¢pÕ Ødre∂o[u krˇnh -: krˇnh Lusi?]|m£cou, (Œkatont£)c(ouj) g/: krˇnh P[nume --- prÕj tî]| Mhnogene∂w, (Œkatont£)c(ouj) g/: krˇ[nh 'ArsinÒhj? -:] |16 ¢pÕ tÁj 'ArsinÒhj kr[ˇnh ¢pÒrrutoj] | perπ tÕ MhnÒj: krˇnh œ[n---nume]| tou prÕj tÁ pÚlh: kr[Ánai §j kateskeÚasan] | `Roàfoj kaπ L◊pido[j, --- nume, ---]|20 AÙrhl∂a 'Ioul∂a Mhno[--, --- nume]| dra, (tetr)£(mfora) b/: 'As∂nnioj M[---]|noj, (tetr)£(mforon) a/: Fl. Sek[---]. Traducere: [---] şi (celor) cărora apa le-a fost împărţită: fântâna din partea opusă gimnaziului bătrânilor; fântâna din partea opusă a celor două sedii ale congregaţiei -; fântâna Domitiei, 500 de chous; fântâna E[---]; fântâna Lenaeitis de lângă [---]; fântâna din partea opusă sediului congregaţiei lui

444

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Attis care ţâşneşte în sanctuarul lui Zeus; fântâna sinagogii -; fântâna de lângă Odeion, 300 de chous; fântâna lui (…)tos de lângă clădirea cu două etaje a [---] unde sunt şi două turnuri: 2 tetraphora; fântâna de lângă corpul de gardă al bărbaţilor care pe strada ce coboară la agora trimite apă la [---]; fântâna din [---]a lui [---]rios; fântâna care curge din bazin -; fântâna lui Lysimachos, 300 de chous; fântâna P[---] de lângă Menogeneion, 300 de chous; fântâna Arsinoei ? -; fântâna care izvorăşte din cea a Arsinoei, din jurul sanctuarului lui Mên; fântâna din [---] a lui [--]tos; fântânile pe care aceste persoane le-au construit: Rufus şi Lepidus, [---]; [---], [---]; Aurelia Iulia Meno[---], [---]; [---]dra, 2 tetramphora; Asinnius M[---]nos, 1 tetramphoron; Flavius Sec[---]. 59. Sardis: Imprecaţie împotriva profanării mormântului Locul descoperirii: Achiziţionată dintr-un magazin din Sart. Tipul documentului: Stelă funerară. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: În prezent dispărută. Bibliografie: IGSK, 52, 37 (cu bibliografie); Sardis, VII.1, 152 (cu facsimil); Robert, Hellenica, XIII, 133; NIS, I, p. 32-33; Robert, 1962, 277, n. 3. Datare: Perioada romană imperială (?) Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [---]d?u?[--‚2 --]m◊nwn ⁄xw b£lV ‚ [--- M]hnÕj Tumwle∂[tou ‚4 kaπ tîn qeîn t]în ¥llwn p£n[twn ‚ kecolwm◊nwn] Úcoito met¦ p£n‚6[twn tîn œkgÒn]wn, mˇte q[r]emm£‚[twn Ônhsij e∏]h?, mˇte Ñmm£twn ‚8 [Ôrasij, ¢ll'] œxèlh g◊noito ‚ [met¦ tîn œkgÒn]wn vac. Traducere: [---] dacă cineva ar arunca afară (osemintele), să aibă parte de mânia lui [---] Mên Tymoleites şi a tuturor celorlalţi zei, să păţească, împreună cu toţi descendenţii săi, ca să nu se bucure nici de copiii săi de suflet, nici de lumina ochilor, ci să aibă parte de nimicire, el şi urmaşii săi. 60. Silandos (?): O lex sacra privitoare la inviolabilitatea patrimoiului sanctuarului lui Meis ex Attalos Locul descoperirii: G. Petzl, indică zona Silandos (în prezent, Selendi), din Lydia de nord-est. Tipul monumentului: Stelă fragmentară din marmură, cu fronton triunghiular şi acrotere. Cornişa este profilată. Partea inferioară a monumentului este dispărută. Acroterele sunt decorate cu palmete. În vârf stela era probabil

Catalog de inscripţii şi reprezentări

445

decorată cu motiv ornamental sub forma unui con de pin, prevăzut cu o decoraţie în formă de palmetă. Dimensiuni: 122 x 47/41 x 5 cm. Litere: 1,5 cm. Textul inscripţiei se află în partea superioară a stelei, imediat sub semilună. Literele sunt îngrijit executate. Locul de păstrare: În colecţia privată a lui E.U. Walter din Leuwitz, de lângă Bautzen (Germania). Bibliografie: Ricl, 2003, 102-106, nr. 1 (cu traducere în engleză); Petzl, 1997, 70-75, nr. 1 (Pl. 1-2). Datare: 11 ianuarie 99 d.Hr. (= 18 Pereitios 183 epoca sullanică). Descrierea reprezentării: În partea superioară a stelei, sub mulură, este reprezentată o semilună în relief, cu marginea superioară şi cea inferioară descriind un profil semicircular perfect. Text: ”Etouj rpg/, mh(nÕj) Pereit∂ou ‚ ih/. Meπj œx 'Att£lou kol£‚saj [[AS]] toÝj ≥d∂wn ØparcÒntwn ∏na mhden?[π] ‚5œxÕn eƒnai mˇte pwle√n mˇ‚te Øpoqˇkhn t∂qein, ¢ll¦ ØpÕ tîn ≥d∂wn o≥konome√sqai, kaπ Ósa ‚ œpizhte√ œk tîn ≥d∂wn ge∂nes‚qai aÙtù. 'E¦n d◊ tij ¢peqˇsV cw‚10rπj tÁj œke∂ou suncwrˇseoj, ‚ œk tîn ≥d∂wn dapanˇsaj e≥l£sai?‚ai aÙtÕn met¦ MhnÕj Labana. Traducere: În anul 183, luna Pereitios, ziua a 18-a. Meis al lui Attalos şi-a pedepsit propriii oameni din cauza lucrurilor avute în posesie: nimănui nu trebuie să-i fie permis să vândă sau să pună zălog (vreun obiect) aflat în posesia zeului, ci (posesiunea) trebuie să fie administrată de oamenii (zeului), şi atât cât cere el de la oamenii lui, atât trebuie să primească Meis. Dacă însă unul sau altul nu a acţionat în acord cu cerinţele (impuse de zeu), va trebui, cu ajutorul unor părţi din proprietăţile sale, să-l împace pe el şi pe Meis Labanas. 61. Soğanlı: Dedicaţie adresată lui Mên Tiamou Locul descoperirii: Descoperită la Soğanlı, situată la sud-vest de antica Maionia. Tipul documentului: Stelă din marmură din care se păstrază partea inferioară. Latura din stânga este distrusă. Dimensiuni: 40 x 38 x 6 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: ETAM, 24, 61 (fig. 61). Datare: 183-184 d.Hr. (= 268 era sullanică).

446

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Descrierea reprezentării: Se mai păstrează deasupra câmpului inscripţionat, deasupra mulurii, doar o mică porţiune din picioarele unui personaj masculin şi a unuia feminin. Text: (relief) Mhnπ Tiamou EÙ◊[l]|pistoj kat' œpita|g¾n toà qeoà di¦ |4 [T]eless∂rj tÁj | [t]ekoÚshj eÙcaris|[t]ˇrion ¢p◊dwka. | [”Et]ouj sth/, mh(nÕj) Lèou. Traducere: Lui Mên Tiamou, Euelpistos, din porunca zeului am dat aceasta prin Telessira, mama (mea), cu mulţumire. În anul 268, luna Loos. 62. Topaklı: Ex-voto dedicat de Tropos şi Bella lui Mên Andronenos Locul descoperirii: Topaklı, în Galatia. Descoperită de J.G.C. Anderson în 1898 în mozaicul din pavimentul moscheii. Tipul documentului: Mic altar din piatră. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: În mozaicul moscheii. Bibliografie: RECAM, II, 230 (cu bibliografie); CMRDM, I, 157 (fig. la p. 99); Anderson, 1899, 96, nr. 76. Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Altarul conţine o reprezentare incizată a unei semiluni şi a trei motive florale. Text: Mhnπ ‚ 'Andrwnh‚nù ‚ TrÒpoj kaπ Bel‚5la eÙcˇ. Traducere: Tropos şi Bella, lui Mên Andronenos, în urma făgăduinţei. 63. Yağcioğlu: Ex-voto al lui Diogenes către Mên Locul descoperirii: Descoperit de către W.M. Calder şi W. Ramsay în 1912(?) la Yağcioğlu, în Galatia. Tipul documentului: Altar care are doar partea din faţă vizibilă. Inscripţia este gravată pe mulura superioară a altarului, între coarnele unui taur. Dimensiuni: 63 x 58 cm. Litere: 2-3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: RECAM, II, 356; MAMA, VII, 311; CMRDM, I, 110 (fig. la p. 72). Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Bucraniu în relief încadrat de o ghirlandă. Text: [Di]og◊nhj `Erm◊rwtoj Øpὲ[r] ‚ Œ?autoà kaπ t◊knwn Mhnπ eÙcˇn. Traducere: Diogenes, fiul lui Hermeros, lui Mên, pentru el şi copiii săi, în urma făgăduinţei.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

447

64. Yeniyurt: Ex-voto al sătenilor către Mên Locul descoperirii: Yeniyurt în Galatia. Tipul documentului: Altar de marmură cu marginea inferioară îngropată. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: RECAM, II, 28 (B) (cu bibliografie); Salzmann, 1984, 364, nr. 19; Anderson, 1937, 1, 19, nr. 5 (b). Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [--]TNHN o≤ k£toikoi Mhn∂ (eÙcˇn?). Traducere: [--] Sătenii (au dedicat aceasta) lui Mên (în urma făgăduinţei?). 65. Provenienţă necunoscută: Imprecaţie funerară cu invocarea mâniei lui Mên Axiottenos Locul descoperirii: Provenienţă necunoscută. Probabil zona de nord-est a Lydiei. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, cu fronton semicircular în partea superioară. Dimensiuni: 64 x 34 x 8 cm. Litere: 1,5 cm. Câmpul inscripţionat este reprezentat de întreaga suprafaţă a stelei, inclusiv frontonul semicircular şi mulura care îl delimita de corpul propriu-zis al stelei. Locul de păstrare: Aflată într-o colecţie privată. Bibliografie: Petzl, 2002, 99-102. Datare: 28 februarie 226 d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj ti/, mh(nÕj) Xandikoà h/. AÙr. Diog◊nhn kὲ AÙr. ‚ SikÒndan tÁj sof∂aj, ‚ [t]oÝj kallit◊knouj, ‚ [t]oÝj zeucq◊ntaj œk | boulÁj Kron∂wnoj œt∂|mhsan o≤ u≤oπ AÙr. 'Ag(a)qÒ|pouj kὲ AÙr. 'Ioulian¾ kὲ AÙr. | Trof∂mh ¹ nÚnfh kὲ o≤ pro‚£xantej ØpÕ zÒfon e≤|erÒnenta: AÙr. Diog◊nhj | Ð makar∂thj kὲ AÙr. Kalan|d∂wn Ð p©si f∂loj kὲ t¦ ⁄g|gona kὲ o≤ sungene√j kὲ AÙr. | DiogeneianÕj Öj c£rin gon◊wn œèneia f∂ltra œfÚ|lax(e)n: qaum£zi dὲ p£trh tÕn œp£xion u≤Õn gon◊wn. | E∏ tij toÚtoij paraamar |[t]ˇsi -tÍ stˇlV À tù ¹rów|-, | ⁄xxi tÕn 'AxitthnÕn | kecolo| qamo Lenon. Traducere: În anul 310, luna Xandikos, ziua a 8-a. Pe Aurelius Diogenes şi Aurelia Secunda, descoperitorii înţelepciunii, binecuvântaţi cu copii vrednici, uniţi în căsătorie, după hotărârea lui (Zeus) Kronion, i-au cinstit copiii lor Aurelius Agathopous şi Aurelia Iouliane şi Aurelia Trophime, nora, şi aceia care au coborât deja în întunericul tenebros: Aurelius Diogenes, cel mort de

448

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

curând, Aurelius Kalandion, cel iubit de toţi, şi nepoţii şi rudele, Aurelius Diogenianos, care spre bucuria părinţilor săi şi-a păstrat o afecţiune veşnică; patria îl admiră pe demnul fiu al părinţilor săi. Dacă cineva va păcătui faţă de aceste lucruri – adică faţă de stelă şi faţă de mormânt – mânia lui (Mên) Axiottenos se va abate asupra sa. 66. Provenienţă necunoscută: Ex-voto dedicat lui Meis Ouarathos Locul descoperirii: Plăcuţă identificată într-un magazin de antichităţi din Londra. Provine probabil din Frigia sau, după cum presupune G. Petzl, din estul Lyciei, de la Yarbaşıçandırı (Mnara), localitate situată la nord-vest de cetatea antică Phaselis, unde a fost descoperită în 1999 o inscripţie funerară care menţionează o preoteasă a lui Theos Ouarathos. Tipul documentului: Plăcuţă din bronz cu litere poansonate. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Petzl, 2001, 51-53. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: 'Arte∂maj Kourn|oÚtou Mhnπ Oua|raqJ eÙc¾n | di/ `Erma∂ou Klh|don∂ou. Traducere: Arteimas, fiul lui Cornutus, (dedicat ofranda) lui Meis Ouarathos prin Hermaios, fiul lui Kledonios.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

5.

449

Anaitis

1. Aivatlar: Inscripţie confesională a lui Apollonios pentru Meter Anaeitis Locul descoperirii: Aivatlar. Vezi explicaţia de la nr. 10. Tipul documentului: Stelă din marmură, profilată în partea superioară. Lovită în colţul din dreapta sus. Partea inferioară a stelei lipseşte. Dimensiuni: 56 x 35 x 5 cm. Litere: 1,8-2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Izmir. Nr. Inv. 2902. Bibliografie: Petzl, 1994, 94-95, nr. 72; Diakonoff, 1979, 145, nr. 1 (cu bibliografie; fig. 22); TAM, V.1, 326. Datare: 162-163 d.Hr. (= 247 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Meg£lh Mˇthr 'Anae√|tij. 'Apollènioj Mhno|dèrou Øpὲr Dionus∂|ou toà ¢delfoà: œpπ |5 kateloÚseto kaπ oÙ|k œtˇrhse t¾n pro|qesm∂an tÁj qeoà | ¢petel◊seto aØtÕn. | ”Etouj smz/, mh(nÕj) Lèou l/. Traducere: Mare este Mama Anaeitis! Apollonios, fiul lui Menodoros, pentru fratele său Dionysios. Pentru că el s-a supus unei spălări cultice şi nu respectase termenul (poruncit de) zeiţă, aceasta l-a ucis. În anul 247, în luna Loos, ziua a 30-a. R5: kataloÚseto pentru kateloÚseto.

2. Aivatlar: Ex-voto al Charitei către Artemis Anaetis Locul descoperirii: Aivatlar. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, cu fronton triunghiular şi acrotere. Dimensiuni: 94, 8 x 34-42,2 x 7,5 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Rijksmuseum van Oudheden, Leiden. Nr. Inv. S. Ns 308. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 141-142, 145, nr. 2 (cu bibliografie; fig. 3a-c). Datare: A doua jumătate a sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: În colţurile inferioare ale timpanului sunt reprezentate frunze de iederă, iar în centru, o fială. În centrul stelei, între câmpul inscripţionat şi fronton, un chenar arcuit, reprezentat în relief şi secţionat la mijloc. În registrul superior este înfăţişat în picioare, în poziţie frontală, un tânăr zeu imberb, având părul cârlionţat, iar pe cap o cunună cu 12 raze. Mâna dreaptă ridicată era iniţial înfăşurată pe o lance sau un sceptru, care fusese pictat pe stelă, dar care s-a şters. În mâna stângă, personajul ţine un obiect

450

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

rotund, cel mai probabil un con de pin. Hlamida dată pe spate, prinsă pe umărul drept cu un buton, acoperă parţial în partea superioară chitonul scurt, încins la mijloc, care cade până la genunchi. În registrul inferior, o zeiţă polimastă, reprezentată frontal în poziţie de orantă. Seamănă foarte bine cu statuia de cult a Artemidei Ephesia. Din palmele desfăcute înainte se desfăşoară două panglici (?) până la pământ. Partea inferioară a veşmântului (ependytes), se prezintă sub forma unui şorţ sau a unei rochii drepte care ajunge până la pământ şi lasă să se vadă doar vârfurile picioarelor. Este structurată pe registre despărţite în plan vertical de o dreaptă, iar în plan orizontal de cinci serii de linii duble. Şuviţele lungi îi cad peste umeri, în faţă. Pe cap poartă un polos despărţit şi el în registre, care atinge peretele despărţitor din interiorul chenarului cu reprezentări. După umeri, în spatele capului se află o semilună încadrată într-un cerc sub forma unei aureole. Un văl care porneşte de la polos, cade pe umeri şi ajunge până la pământ, un motiv neobişnuit la Ephesia, însă curent la alte Zeiţe-Mame anatoliene. Doi cerbi sunt reprezentaţi de fiecare parte a zeiţei, însă nu afrontaţi, ci în poziţie divergentă. Vezi şi nr. 14. Text: 'Art◊midi 'Ana◊ti. Car∂th | 'Appollwn∂ou per∂ptwma | scoàsa kaπ œxvsqe√sa | ØpÕ tÁj ≤ere∂aj eÙcˇn. Traducere: Artemidei Anaetis. Charite, fiica lui Apollonios, având (parte de) o nenorocire şi fiind epuizată din pricina preoţiei, în urma făgăduinţei. 3. Aivatlar: Ex-voto al Meltinei către Meter Anaitis Axiottene Locul descoperirii: Aivatlar. Tipul documentului: Stelă din marmură ruptă în două şi reconstituită, având fronton cu acrotere şi picior de fixare. Partea stângă a monumentului este deteriorată. Dimensiuni: 79,4 x 29,1-38,8 x 4-5 cm. Litere: 1,7-2,3 cm. Locul de păstrare: Rijksmuseum van Oudheden, Leiden. Nr. Inv. S. Ns 311. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 142, 145, nr. 3 (cu bibliografie; fig. 4); Keil, 1923, 250; Robert, Hellenica, XI-XII, 1960, 215, 257. Datare: 169-170 d.Hr. (= 254 era sullanică). Descrierea reprezentării: Acroterele rămase sunt decorate cu palmete. În colţurile inferioare ale timpanului erau reprezentate două frunze, dintre care cea din dreapta este vizibilă, iar în centru se află un disc, probabil o patera. În partea centrală superioară a stelei, sub fronton, este reprezentată o figură feminină, în postura de rugăciune, cu mâna dreaptă ridicată. Mâna stângă este ţinută pe lângă corp şi abia se zăreşte de sub himation. Părul este tuns scurt şi dat pe spate, cu o cărare pe mijloc. Mantaua este înfăşurată în jurul corpului,

Catalog de inscripţii şi reprezentări

451

iar capătul acesteia este reprezentat în zig-zag dincolo de extremitatea mâinii stângi. Tunica lungă până la pământ lasă vizibile doar vârfurile picioarelor. Text: ”Etouj snd/, mh(nÕj) Lèou. Melt∂|nh 'IekoÚndou qug£thr | eÙc¾n Mhtrπ 'Ana∂ti 'A|xiottˇnV. Traducere: În anul 254, luna Loos. Meltine, fiica lui Iekoundos, către Mama Anaitis Axiottene, în urma făgăduinţei. 4. Aivatlar: Inscripţia confesională a lui Phoibos către Anaeitis Locul descoperirii: Aivatlar. Tipul documentului: Stelă din marmură gri-cafenie, cu fronton triunghiular şi acrotere. Corpul stelei se îngustează către vârf. Dimensiuni: 73,8 (fără timpan) x 30,3-43 x 6-8 cm. Litere: 2,7-3 cm. Locul de păstrare: Rijksmuseum van Oudheden, Leiden. Nr. Inv. S. Ns 310. Bibliografie: Petzl, 1994, 95-96, nr. 73 (cu fig.); Diakonoff, 1979, 142-143, 145, nr. 4 (cu bibliografie; fig. 5). Datare: 199-200 d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe timpan sunt reprezentate două frunze în colţurile inferioare. Restul reprezentărilor din câmpul timpanului au fost şterse în mod deliberat. Text: Meg£lh 'Anae√t|ij. 'Epeπ ¹m£rth|sen Fo√boj œpe|zˇthsen ≤ero|5

Òhma ¢pode∂| nàn e≤las£me|noj kaπ eÙcaris|tîn. ”Etouj spd/, | mh(nÕj) 'Artemeis∂ou, b/. Traducere: Mare este Anaeitis! Întrucât Phoibos a căzut în păcat, a dat o jertfă de răscumpărare, îmbunând-o (pe zeiţă) şi fiind recunoscător. În anul 284, luna Artemisios, ziua a 2-a. 5. Aivatlar: Inscripţie confesională a Stratonikei către Anaitis Locul descoperirii: Aivatlar. Vezi explicaţia de la nr. 10. Tipul documentului: Altar din marmurtă albă cu acrotere. Deteriorată în timpul incendiului din 1922. Iniţial avea un fronton triunghiular, având acrotere cu palmete şi picior de fixare. Dimensiuni: 81 x 43 x 9 cm. Litere: 2,4 cm. Locul de păstrare: Iniţial se afla în Muzeul Şcolii Evanghelice din Smyrna. Acum se găseşte în Muzeul din Izmir. Nr. Inv. 2810. Bibliografie: Petzl, 1994, 97, nr. 74 (cu fig.); TAM, V.1, 328 (cu facsimil); Diakonoff, 1979, 140, 143, 145, nr. 5 (cu bibliografie); Robert, Hellenica, VI, 1948, 108.

452

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Datare: 199-200 d.Hr. (284 era sullanică). Descrierea reprezentării: În colţurile inferioare timpanul prezintă două frunze. Text: Meg£lh 'Ana√t|ij. 'Epeπ ¹m£rt|hsen Stratone∂kh | kaπ Fàboj œpexˇ|5thsen ≤eropo∂hma | ¢pode∂dei Fàboj | ØÕj aÙtÁj nàn e≤|las£menoj kaπ eÙ|caristîn. ”Etouj |10 sph/, mh(nÕj) 'Artemeis∂|ou, b/. Traducere: Mare este Anaitis! Întrucât Stratonike a căzut în păcat şi Phybos s-a interesat de o jertfă de răscumpărare, Phybos, fiul ei, a dat (această jertfă acum), îmbunând-o (pe zeiţă) şi fiind recunoscător. În anul 287, luna Artemisios, ziua a 2-a. 6. Aivatlar: Dedicaţie a Meltinei şi a lui Glykon către zeiţa Anaeitis şi Mên Tiamou = Mên 1 Locul descoperirii: Aivatlar. Tipul documentului: Stelă din marmură, căreia îi lipseşte partea superioară. Probabil avusese şi un fronton. Se îngustează către vârf. Dimensiuni: 49 x 27,5-36,7 x 4,5. Litere: 1,7-2 cm. Locul de păstrare: Rijksmuseum van Oudheden, Leiden. Nr. Inv. S. Ns 306. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 143-144, 145, nr. 6 (cu bibliografie; fig. 6). Datare: 215-216 d.Hr. Descrierea reprezentării: Relief distrus în partea superioară. În centrul imaginii se află o figură feminină, reprezentată frontal căreia îi lipseşte jumătatea superioară a capului. Personajul se află pe un piedestal îngust şi ţine mâna dreaptă întinsă în semn de rugăciune. Mâna stângă rămâne pe lângă corp, înfăşurată în himation. Sub acesta se află tunica lungă (chiton), drapată cu pliuri drepte, spre deosebire de pliurile mantiei, care sunt ondulate. Text: Qe´ 'Anae∂ti kaπ Mhnπ Ti£mou | Melt∂nh kaπ GlÚkwn ¢p◊dw|kan tÕ ≤eropo∂hma eÙcaris|toàntej. ”Etouj t/, mh(nÕj) Xandikoà. Traducere: Zeiţei Anaeitis şi lui Mên Tiamou. Meltine şi Glykon au dat o jertfă de răscumpărare cu mulţumire. În anul 200, luna Xandikos. 7. Aivatlar/Kula (?): Ex-voto al Strationeikei către Artemis Anaeitis Locul descoperirii: Aivatlar. Tipul documentului: Stelă din marmură care se îngustează către vârf, cu un froton triunghiular. Dimensiuni: 85,9 x 42,5/30,8 x 6 cm. Litere: 2,3 cm. Locul de păstrare: Rijksmuseum van Oudheden, Leiden. Nr. Inv. S. Ns 312. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 144-145, nr. 7 (cu bibliografie; fig. 8).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

453

Datare: Primele decenii ale sec. III d.Hr. Stela se încadrează în acelaşi grup cu nr. 7, 8, 14, 19, 26, 27, fiind produsul aceluiaşi lapicid. Descrierea reprezentării: În interiorul timpanului sunt reprezentate două frunze, iar în mijloc un motiv circular, respectiv un disc. Acroterele laterale prezintă palmete lucrate cu grijă, însă cea superioară lipseşte. În centru, între fronton şi inscripţie, se găseşte chipul unei femei reprezentat în interiorul unui chenar în relief. Ea este reprezentată frontal, în picioare, şi ţine mâna dreaptă ridicată în semn de rugăciune, iar cea stângă pe lângă corp. Îmbrăcămintea este una foarte comună: un himation peste tunica lungă până la pământ, acoperind aproape în totalitate mâna stângă a personajului şi lăsând la iveală doar vârfurile picioarelor. Alături de chenar în dreapta, sub fronton, o pereche de ochi. Text: 'Art◊midi 'Anae∂ti Stra|tone∂kh Melt∂nhj Øpὲr | Øge∂aj tîn Ñfqalmîn | eÙc¾n ¢n◊sthsen. Traducere: Artemidei Anaeitis, Stratoneike, fiica lui Meltine, pentru vindecarea ochilor, a ridicat (aceasta), în urma făgăduinţei. 8. Aivatlar/Kula (?): Dedicaţie a fiilor lui Ammias către Thea/Meter Anaeitis şi Mên Tiamou = Mên 2 Locul descoperirii: Aivatlar. Tipul documentului: Stelă din marmură care a supravieţuit integral, având fronton triunghiular şi acrotere cu palmete. Se îngustează către partea superioară. Dimensiuni: 98,7 x 37-44,7 x 5 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Rijksmuseum van Oudheden, Leiden. Nr. Inv. S. Ns 309. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 144-145, nr. 8 (cu bibliografie; fig. 10). Datare: 236-237 d.Hr. (= anul 321 era sullanică). Stela se încadrează în acelaşi grup cu nr. 7, 8, 14, 19, 26, 27, fiind produsul aceluiaşi lapicid. Descrierea reprezentării: În interiorul timpanului, în colţurile inferioare sunt gravate două frunze, iar în partea superioară, sub cornişă, în dreptul acroterei superioare, un disc de mărime foarte redusă. Sub fronton sunt vizibile, de la stânga la dreapta, o pereche de sâni, un picior drept pe un soclu foarte îngust, întors către dreapta, şi o pereche de ochi. Text: Qe´ 'Anae∂ti kaπ Mhnπ Ti£mou. | TÚch kaπ Swkr£thj kaπ 'Am|mianÕj kaπ TrÒfimoj o≤ 'Am|m∂ou kaπ Filˇth kaπ Swkrat∂a |5 a≤ 'Ammi£doj poˇsantej tÕ ≤e|ropÒhma e≥las£menu Mht◊|ran 'Anae∂tin Øpὲr t◊knwn kaπ ‚ qremm£twn ⁄ngrafon ⁄sthsan. | ”Etouj tka/, mh(nÕj) Xandikoà. Traducere: Zeiţei Anaeitis şi lui Mên Tiamou. Tyche şi Sokrates şi Ammianos şi Trophimos, fiii lui Ammias, şi Philete şi Sokratia, fiicele lui Ammias, făcând

454

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

o jertfă de răscumpărare, au îmbunat-o pe Mama Anaeitis, pentru copiii lor şi cei adoptaţi, au ridicat acest înscris. În anul 321, luna Xandikos. 9. Aivatlar: Dedicaţie a lui Aurelius Mousaios către Meter Anaeitis Locul descoperirii: Aivatlar. Tipul documentului: Stelă mare din marmură, care se îngustează către partea superioară. Dimensiuni: 113,7 x 37,4-47 x 7 cm. Litere: 2,3 cm. Locul de păstrare: Rijksmuseum van Oudheden, Leiden. Nr. Inv. S. Ns 244-245. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 144-145, nr. 9 (cu bibliografie; fig. 7). Datare: 244-245 d.Hr. (= anul 329 era sullanică). Descrierea reprezentării: Stelă asemănătoare iconografic cu cea de la Nr. 7. În interiorul timpanului sunt reprezentate două frunze, iar în mijloc un motiv circular, respectiv un disc. Acroterele laterale prezintă palmete lucrate cu grijă, însă cea superioară lipseşte. În centru, între fronton şi inscripţie, se găseşte chipul unei femei reprezentat în interiorul unui chenar în relief. Ea este reprezentată frontal, în picioare, şi ţine mâna dreaptă ridicată în semn de rugăciune, iar cea stângă pe lângă corp. Îmbrăcămintea este una foarte comună: un himation peste tunica lungă până la pământ, acoperind aproape în totalitate mâna stângă a personajului şi lăsând la iveală doar vârfurile picioarelor. Text: Mhtrπ 'Anae∂ti AÙr(ˇlioj) Mou|sa√oj ¢nadex£menoj t¾n | ¢delf¾n 'Aff∂an stˇl|lhn ¢paithqeπj ¢p◊dw|5ka. ”Etouj tkq/, mh(noj) Pereit∂ou, b/. Traducere: Mamei Anaeitis, Aurelius Mousaios primind-o în grijă pe sora sa, Aphphia, fiindu-i cerută (în schimb) o stelă, a dat-o. În anul 329, luna Pereitios, ziua a 2-a. 10. Aivatlar: Ex-voto al Eugamiei către Artemis Anaitis epekoos Locul descoperirii: Aivatlar. Este probabil ca să fi fost descoperită în acelaşi loc împreună cu Nr. 1, 5, 11, 12, şi 13. Tipul documentului: Stelă prelucrată foarte rudimentar, cu fronton triunghiular. Corpul stelei se îngustează către vârf. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Iniţial păstrată la Muzeul Şcolii Evanghelice din Smyrna. Redescoperită în 1932 de către Louis Robert la Muzeul Başmane din Izmir. Nr. Inv. 744. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 145, nr. 10 (cu bibliografie; fig. 23). Datare: 271-272 d.Hr. (= anul 356 era sullanică).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

455

Descrierea reprezentării: În colţul din stânga al timpanului, un obiect reprezentat, care poate fi o frunză înfăţişată schematizat. Text: ”Artemi 'Ana∂ti qe|´ œphkÒJ EÙgam∂a | 'Ioulianoà sÚnbioj p£|scousa to√j ⁄soqen |5 eÙcaristoàsa t¾n eÙ|c¾n ¢n◊qhka. | ”Etouj triakosi|ostoà nj/, mh(nÕj) Pa|nˇmou, b/. Traducere: Artemi(dei) Anaitis, zeiţa cea grabnic-ascultătoare, Eugamia, soţia lui Ioulianos, suferind de cele dinlăuntrul ei, mulţumind a dedicat (aceasta), în urma făgăduinţei. În anul 356, luna Panemos, ziua a 2-a. 10a. Aizanoi: Dedicaţie a custodelui Apollonios către Artemis Anaitis Locul descoperirii: Stelă încastrată în scara unei case din Asar, de lângă Görnevit. Provine, ca şi precedenta, din sanctuarul Artemidei Anaitis şi al lui Mên Tiamou. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, cu marginea superioară profilată. Dimensiuni: 124 x 54 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: În Asar. Bibliografie: Petzl, 1998, 24-25, nr. 3 (cu Pl. 1, fig. 5). Datare: 71-72 d.Hr. (= 156 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ['Art]◊mid[i 'Ana]|2[e]t?i?di eÙ?[cari|st√?]KOSA[---] ‚4 [---] 'Apol[lonio]|[j ne]wter[oj ¢n◊]|6[qhk]en. ”E[touj] rnj/, mhn[Õj] ‚ Dai]s?∂ou d[.]/. Traducere: Artemidei Anaitis, în semn de mulţumire [---] tânărul Apollonios a ridicat (aceasta). În 156, luna Daisios, ziua [.]4. 10b. Aizanoi: Ex-voto dedicat lui Meter Anaitis Locul descoperirii: Tipul documentului: Altar din marmură albă profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 72 x 34. Litere: 1,5 cm. Puţin lizibile. Inscripţia se află în partea superioară a monumentului. Locul de păstrare: În Asar. Bibliografie: Petzl, 1998, 25, nr. 4 (cu Pl. 1, fig. 6). Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: KOA[.]I[ . . ]LWN | HIL[ . . . ]DOI[ . . . ]E ‚ vacat 'Arte[mi]dèra ‚ Mhtrπ ['A]n[a]e∂ti|di vacat e[Ùcˇ]n.

456

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: [---] Artemidora, (a dedicate aceasta) Mamei Anaitis în urma făgăduinţei. 11. Ayazviran (Iaza): Inscripţie confesională preamărind pe Meter Anaeitis şi Meis Tiamou = Mên 15 Locul descoperirii: Descoperită înainte de 1900 în împrejurimile anticei Kula, după G. Petzl sau probabil la Ayazviran, după Lane şi Diakonoff. Tipul documentului: Stelă de marmură albă înaltă, care se îngustează uşor către partea superioară. Profilul din partea superioară distrus în cea mai mare parte. Dimensiuni: 125 x 50 x 6 cm. Litere: 1,3 cm. Locul de păstrare: Mutată la Şcoala Evanghelică din Izmir (Smyrna); în prezent, dispărută. Bibliografie: Sartre, 1995, 325; Petzl, 1994, 86-88, nr. 68 (cu fig.); TAM, V.1, 317; Diakonoff, 1979, 145-146, nr. 11 (cu bibliografie; fig. 24). Datare: 114-115 d.Hr. (= 199 era sullanică). Descrierea reprezentării: Reprezentarea unei semiluni cu deschiderea largă. Text: Meg£lh Mˇthr 'Anae√tij ”Azi|ta kat◊cousa kaπ Meπj Ti£mou | kaπ a≤ dun£mij aÝtîn. `Ermog◊|nhj ka≥ 'Apollènioj o≤ Apollw|5n∂ou M∂dou ¢pÕ SÚrou mandrîn | plazom◊nwn co∂rwn treiîn Dh|main◊tou kaπ Pap∂ou œx 'Az∂|twn kaπ prosmisgÒntwn aÙtîn | prob£toij toà `Ermog◊nou kaπ 'A|10pollwn∂ou, paid∂ou aÙtîn bÒs|kontoj pentaetoàj, kaπ ¢paga|gÒntwn ⁄sw, zhtoàntoj oân toà | Dhmain◊tou kaπ toà Pap∂ou oÙ|k æmolÒghsan di£ tina ¢carist∂|15an. 'Epest£qh oân tÁj qeoà tÕ skÁ|ptron kaπ toà kur∂ou toà Ti£mou. | Kaπ m¾ Ðmologhs£ntwn aÙtîn ¹ | qeÕj oân ⁄deixen t¦j ≥d∂aj du|n£mij kaπ ≤l£santo aÙt¾n teleu|20tˇsantoj toà `Ermog◊nou ¹ gun¾ | aÙtoà kaπ tÕ t◊knon kaπ 'Apollèni|oj Ð ¢delfÕj toà `Ermog◊nou. Kaπ | nàn aÝtÍ marturoàmen kaπ eÙlo|goàmen met¦ tîn t◊knwn. | ”Etouj r%q/. Traducere: Mare este Mama Anaeitis, care stăpâneşte peste Azita, şi Meis Tiamou şi puterea lor! Hermogenes şi Apollonios, fiii lui Apollonios Midas: când trei purcei ai lui Demainetos şi Papias din Azita s-au rătăcit şi s-au îndepărtat de turma lui Syros şi s-au alăturat cirezii lui Hermogenes şi Apollonios – pe care sclavul lor de cinci ani le păştea – atunci aceştia i-au dus cu ei (mai departe). Acum, când Demainetos şi Papias făcut cercetări, atunci ei, dând dovadă de rea-voinţă, nu au recunoscut. Sceptrul zeiţei şi al stăpânului Tiamos a fost deci depus (pe altar) şi zeiţa şi-a arătat puterea sa pentru că ei nu şi-au mărturisit vina: Hemogenes şi-a găsit moartea, iar soţia sa, copilul şi Apollonios, fratele lui Hermogene, au împăcat-o pe zeiţă. Iar acum noi depunem mărturie pentru ea şi o preamărim împreună cu copiii noştri. În anul 199.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

457

12. Ayazviran (Iaza): Inscripţie confesională în cinstea Artemidei Anaeitis şi a lui Meis Tiamou = Mên 16 Locul descoperirii: Descoperită înainte de 1900 în împrejurimile localităţii Kula, după Petzl sau probabil la Ayazviran, după Lane şi Diakonoff. Vezi explicaţia de la nr. 10. Tipul documentului: Stelă de marmură care se îngustează vârf. Fără fronton. Dimensiuni: 104 x 45 x 6 cm. Litere: 1,8 cm. Locul de păstrare: Mutată la Şcoala Evanghelică din Izmir (Smyrna); în prezent, dispărută. Bibliografie: Sartre, 1995, 325-326; G. Petzl, EA, 22, 1994, 88-90, nr. 69 (cu bibliografie); TAM, V.1, 318; CMRDM, I, 44 (cu Pl. XX); Diakonoff, 1979, 146, nr. 12 (cu bibliografie; fig. 25); Keil, 1923, p. 256, XXVII, 8. Datare: 156-157 apr. J.-C. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj sma/, mh(nÕj) Panˇmou, b/. | Meg£lh ”Artemij 'Anae√|tij kaπ Meπj Ti£mou. 'Epπ | 'Ioukoàndoj œg◊neto œn |5 diaq◊si manikÍ kaπ ØpÕ p£n|twn diefhm∂sqh æj ØpÕ | Tat∂aj tÁj penqer©j aÙ|toà f£rmakon aÙtù didÒs|10qai, ¹ dὲ Tat∂aj œp◊sthsen | skÁptron kaπ ¢r¦j ⁄qhken | œn tù naù æj ≤kanopoioà|sa perπ toÝ pefhm∂sqai aÙ|tÁn œn suneidˇsi toiaÚtV. |15 O≤ qeoπ aÙt¾n œpo∂hsan œ[n] | kol£sei, ¿n oÙ di◊fugen. `O|mo∂wj, kaπ Swkr£thj, Ð u≤Õj | aÙtÁj, par£gwn t¾n ∏sodon | t¾n ≥j tÕ ¥lsoj ¢p£gousan, ‚20 dr◊panon kratîn ¢mpelot[Ò]|mon œk tÁj ceirÕj ⁄pesen | aÙtù œpπ tÕn pÒdan ka∂ oÛ|twj monhm◊rJ kol£sei ¢|phll£gh. Meg£loi oân o≤ qe|25oπ o≤ œn 'Az∂ttoij. 'Ep◊sthsan | luqÁnai tÕ skÁptron kaπ t¦j | ¢r¦j t¦j genom◊naj œn tù | naù, §j lÚsan t¦ 'IokoÚndou | kaπ Mosc∂ou, ⁄ggonoi dὲ tÁj |30 Tat∂aj, Swkr£teia kaπ Mosc©j | kaπ 'Ioukoàndoj kaπ Menekr£|thj, kat¦ p£nta œxeilas£menoi toÝj qeoÝj kaπ ¢pÕ no√n eÙlogoà|men sthllografˇsantej t¦j du|n£mij tîn qeîn. Traducere: În anul 241, luna Panemos, ziua a doua. Mare este Artemis Anaeitis şi Meis Tiamou! Când Iucundus a ajuns într-o stare de nebunie şi zvonul s-a răspândit la toţi oamenii, că i-a fost dată o otravă de către soacra lui, Tatia(s), atunci Tatias a ridicat sceptrul şi a adus blesteme în templu: a clarificat respectivele zvonuri - (şi aceasta) deşi era conştientă (că se comportă aşa cum susţineau zvonurile). Zeii au adus asupra ei o pedeapsă de care n-a scăpat. La fel şi Socrates, fiul ei, pe când urma acelaşi drum care ducea către dumbrava sacră şi ţinea un cosor; acesta i-a căzut din mână peste picior şi astfel a pierit de pe urma pedepsei în aceeaşi zi. Mari sunt acum zeii din Azita! Ei au cerut ca sceptrul şi blestemele făcute în templu să fie dezlegate. Pe acestea le-au dezlegat copiii lui Iucundus şi al lui Moschion, nepoţii Tatiei: Sokrateia şi Moschas şi Iucundus şi Menekrates, după ce i-au făcut pe zei să

458

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

fie îndurători în orice privinţă, de acum preamărim puterea zeilor scriind pe stelă. 13. Ayazviran (Iaza): Ofranda adusă lui Thea Anaitis şi lui Mên Tiamou = Mên 17 Locul descoperirii: Vezi explicaţia de la nr. 10. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton. Dimensiuni: Înălţime: 70 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 146, nr. 13 (cu bibliografie). Datare: 211-212 d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Qe´ 'Anae∂ti kaπ | Mhnπ Ti£mou Swkr£|teia k(aπ) Bass∂lla | k(aπ) 'Apollwnπj k(aπ) PrÒ|5kloj k(aπ) TrÒfimoj | ¢p◊dwkan tÕ ≤[e]|ropo∂hma eÙcaris|toàntej. ”Etouj s%j/, | mh(nÕj) Lèou, b/. Traducere: Zeiţei Anaeitis şi lui Mên Tiamou, Sokrateia şi Bassilla şi Apollonis şi Proklos şi Trophimos au dat o jertfă de răscumpărare cu mulţumire. În anul 296(?), luna Loos, ziua a 2-a. 14. Ayazviran/Kula(?): Cinstirea de către o asociaţie sacră a celui dintâi din strămoşi preoţi, Aurelius Glykon Locul descoperirii: Ayazviran (în Antichitate, Iaza). Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton triunghiular din care lipseşte partea superioară şi colţul din dreapta. Acrotera stângă şi timpanul sunt deteriorate. Dimensiuni: 157 x 63 x 14 cm. Litere: 2-2,5 cm. Locul de păstrare: Monument dispărut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 146-147, nr. 14 (cu bibliografie; fig. 13 a-b). Datare: 223-224 d.Hr. Stela se încadrează în acelaşi grup cu nr. 7, 8, 14, 19, 26, 27, fiind produsul aceluiaşi lapicid. Descrierea reprezentării: În fiecare dintre colţurile timpanului se află frunze de iederă. Figura din centrul câmpului cu reprezentări, atât cât a mai rămas în partea inferioară, seamănă foarte bine cu statuia de cult a Artemidei Ephesia (vezi şi descrierea de la nr. 2). Text: ”Etouj th/, mh(nÕj) Panˇmou, ih/. | `O ≤erÕj doàmoj œte∂mhsan AÙr(ˇlion) | GlÚkwna Dionus∂ou tÕn œk pro|gÒnwn ≤er◊wn prîton 'Art◊mi|5doj 'Anae∂tij tÁj sungenikÁj | qeoà sÝn kaπ Dionus∂J tù u≤ù aÙtoà | k(aπ)

Catalog de inscripţii şi reprezentări

459

Cam£swni tù œkgÒnJ aÙtoà di¦ | t¾n ≥j toÝj qeoÝj qrhske∂an kaπ | t¦j ≥j tÕn doàmon poll¦j eÙer|10ges∂aj kaπ tetelekÒta k(aπ) teloànta. Traducere: În anul 308, luna Panemos, ziua a 18-a. Asociaţia sacră l-a cinstit pe Aurelius Glykon, fiul lui Dionysios – cel dintâi din strămoşi preoţi ai Artemidei Anaeitis, rudenia zeului –, împreună cu Dionysios, fiul lui şi Chamason, nepotul lui, pentru slujirea (pioasă a) zeilor şi pentru numeroasele binefaceri la adresa asociaţiei pe care le-a săvârşit şi desăvârşit. 15. Ayazviran (Iaza): Dedicaţia lui Admetos către Meter Ana(i)tis Locul descoperirii: Descoperită în 1970 în Ayazviran, fiind atunci în posesia lui Mehmet Çiçek. Tipul documentului: Stelă din marmură, care se prezintă ca un naiskos, cu un câmp inscripţionat în partea de jos şi picior de susţinere. Jumătatea superioară lipseşte, astfel încât nu ştim dacă avea sau nu fronton. Dimensiuni: 53 x 38,5 x 12 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 147, nr. 15 (cu bibliografie; fig. 26). Datare: Anterioară sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Zeiţa este reprezentată la fel ca şi Kybele tronând, fiind flancată de doi lei. Text: ”Admhtoj 'Admˇtou | kaπ Gluk◊a ¹ gun¾ Mh|trπ 'An£tidoj ca|ristˇrion. Traducere: Admetos, fiul lui Admetos şi Glykeia, soţia lui, Mamei Ana(i)tis, cu mulţumire. 15a. Emre: Dedicaţie adresată Artemidei Anaitis şi lui Mên Tiamou = Mên 21 Locul descoperirii: Emre(köy), la nord-vest de Nisyra. Tipul documentului: Mică stelă din marmură, cu partea din stânga spartă. Dimensiuni: 36 x 33 x 7,5 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Bibliografie: ETAM, 19, 556 (fig. 253). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Înfăţişarea divinităţilor atotputernice în Azita (Axiotta): Mên (Meis) Tiamou şi Meter Anaitis, văzuţi frontal, cu simbolurile puterii lor, sceptrele, care au aceeaşi înălţime cu zeităţile (divinităţile sunt menţionate împreună şi în inscripţia de la nr. 11). Câmpul reprezentărilor se află încadrat într-un chenar în partea superioară a stelei, deasupra inscripţiei. Figurile sunt parţial deteriorate. În stânga, un altar cu o flacără arzând. Mâna

460

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

dreaptă a lui Mên se sprijină pe un sceptru, iar în stânga ţine un con de pin (?). Pe cap poartă o bonetă frigiană. Între bonetă şi sceptru este greu perceptibil capătul unei semiluni. Hlamida este vizibilă peste tunica scurtă până la genunchi. În stânga sa, Artemis Anaitis, ţinând mâna stângă ridicată ce înfăşoară un sceptru. În dreapta ţine un obiect rotund, de dimensiunea unei ulcele. Cel mai probabil este vorba despre o fială. Părul pare a fi prins la spate, având cărare pe mijloc. Pe cap zeiţa poartă un văl care cade pe după umeri pe spate până la nivelul genunchiului. Poartă un himation peste o tunică lungă până la pământ, care lasă să se vadă doar vârfurile picioarelor. Chitonul are pliuri drepte. Text: [”Etouj .../, mhnÕj] Dais∂ou, j/. ['Art◊mi‚2di 'Anae√ti kaπ Mh]nπ Tiamou AP?[--] ‚[--- m]et¦ tÁj M?[--] ‚ [---]. Traducere: În anul ... luna Daisios, ziua a 6-a. Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou [---] împreună cu M[---]. 16. Gölde: Ex-voto al Melitinei către Artemis (Anaitis) Locul descoperirii: Copiată înainte de 1880 în paraclisul bisericii Sf. Treime din Gölde. Tipul documentului: Stelă din marmură probabil. Dimensiuni: 70 x 24 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 147, nr. 16 (cu bibliografie); Keil, 1923, 252. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Decorată cu o ramură de dafin. Text: Melit∂nh | 'Art◊midi | eÙcˇn. Traducere: Melitine, Artemidei, în urma făgăduinţei. 16a. Gölde = Mên 23 16b. Gölde = Mên 25 17. Görnevit: Ex-voto al lui Quintus către Meter Ana(i)tis Locul descoperirii: Încastrată într-o fântână din Görnevit; descoperită în 1908. Tipul documentului: Stelă din marmură, cu fronton păstrat parţial. Corpul stelei se îngustează către partea superioară. Dimensiuni: 88,5 x 34 x 6 cm. Litere: 1,6-1,7. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 147, nr. 17 (cu bibliografie).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

461

Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: În colţul din stânga al timpanului se află o frunză de iederă, iar în centru un ornament sub formă de scut sau de disc. Text: Ko∂ntoj Mhtrodèrou | Mhtrπ 'An£tidoj eÙcˇn. Traducere: Quintus, fiul lui Metrodoros, Mamei Ana(i)tis, în urma făgăduinţei. 17a. Görnevit (Esenyazı): Dedicaţie Artemidei Anaitis Locul descoperirii: Stelă descoperită în cătunul Asar, la mică distanţă de Görnevit, care astăzi se numeşte Esenyazı. Tipul documentului: Stelă fragmentară, cu marginea superioară profilată. Secţionată median, iar partea inferioară lipseşte. Dimensiuni: 31 x 31 x 7 cm. Litere: 1,5 cm. Primul rând al inscripţiei se află pe profilul superior. Locul de păstrare: Se păstrează într-o colecţie privată din 1994. Bibliografie: Petzl, 1998b, 66-71; Petzl, 1997, 69-70, nr. 1 (cu foto la Pl. 2). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument anepigraf. Text: ['Art◊midi] 'Anae∂ti ¢n◊qh[ke(n) .]aj Mhtrodèrou | [kol]asqeπj e≥j t¦ gÒ|[nata?] kaπ e≥j t¦ ⁄nte|[ra. DÒxaj, Óti taàta | [p£s?]cei kat¦ g◊nesin, | [œman]teÚsato kaπ [1-2?] | [....]couke[---]. Traducere: [---]as, fiul lui Metrodoros, a dedicat (stela) [Artemidei] Anaitis, pentru că a fost pedepsit la genunchi? şi la intestine. A crezut că suferă aceasta din cauza constelaţiei sale la naştere? şi a mers să i se prezică şi [---] 18. Görnevit: Dedicaţie a Soteriei adresată Artemidei Anaitis Locul descoperirii: Descoperită în Görnevit în jurul anului 1960. Tipul documentului: Fragment dintr-o stelă din marmură din care se păstrează doar partea centrală. Dimensiuni: 25 x 27 x 6 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 147, nr. 18 (cu bibliografie; fig. 30). Datare: 91-92 d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj roj/. | 'Art◊midi | 'Anae∂tidi | Swthr∂a 'Ale|5x£ndrou PHBA ‚ [11 litere] | [---]. Traducere: În anul 176. Artemidei Anaeitis, Soteria, fiica lui Alexandros[-----].

462

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

19. Görnevit/Kula (?): Dedicaţie a membrilor comunităţii din Bollas adresată Artemidei Anaitis şi lui Mên Tiamou = Mên 26 Locul descoperirii: Descoperită în Görnevit în jurul anului 1960. Tipul documentului: Partea superioară a unei stele din marmură cu fronton triunghiular, care se îngustează către vârf. Acrotere ornamentate, din care s-a păstrat cea stângă. Dimensiuni: 30 x 28 x 4,5. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 147-148, nr. 19 (cu bibliografie; fig. 12); Ricl, 2003a, 87; TAM, V.1, 576; CMRDM, I, 57 (şi comentariu la CMRDM, III, p. 36). Datare: Primele decenii ale sec. III d.Hr. Stela se încadrează în acelaşi grup cu nr. 7, 8, 14, 19, 26, 27, fiind produsul aceluiaşi lapicid. Descrierea reprezentării: În colţurile inferioare ale timpanului sunt reprezentate două frunze de iederă, iar în partea centrală, un disc. Text: 'Art◊midi 'Anae∂ti? | kaπ Mhnπ Ti£mou 'A|l◊xandroj, TeimÒ|qeoj, GlÚkwn, tîn |5 Boll£doj kaπ o≤ sun|b?o?l?a?fÒroi œglutrw|[s£men]o?i? ¢?n?◊?s?t?h?|[san ---]. Traducere: Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou, Alexandros, Teimotheos, Glykon, cei din (comunitatea) Bollas, şi purtătorii de simboluri sacre subscriind au ridicat aceasta. R5-6: Un exemplu similar este atestat pe valea Caystrului, la Çayağzı (la est de anticul Koloe), unde a fost descoperită o stelă conţinând numele a nu mai puţin de 64 de astfel de purtători de simboluri sacre (symbolephoroi) proveniţi din 15 tipuri de comunităţi rurale diferite. Vezi ETAM, 24, 97.

19a. Görnevit = Mên 27 19b. Görnevit = Mên 28 20. Kalburcu: Inscripţie confesională a lui Apollonios, cu menţiunea lui Mên Axiottenos, a lui Mên Tiamou şi a Anaitidei = Mên 32 Locul descoperirii: Găsită la Kalburcu. Petzl consideră inscripţia aceasta (71), ca şi nr. 68, 69 şi 70 din catalogul său, ca provenind dintr-un sanctuar comun al Mamei Anaitis şi al lui Mên Tiamou din zona Kula. Tipul documentului: Stelă din marmură albă cu acroterele deteriorate. Dimensiuni: 83 x 40 x 5 cm. Litere: 1,8 cm.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

463

Locul de păstrare: Muzeul Arheologic din Bergama. Nr. Inv. 4344. Bibliografie: Petzl, 1994, 92-94, nr. 71 (cu bibliografie); Malay, Petzl, 1985, 60-63, Nr. 4 (cu foto la Pl. 3); SEG, 35, 1164. Datare: 159-160 d.Hr. (= 244 era sullanică). Descrierea reprezentării: Menţiunea unor statui ridicate lui Mên Tiamou şi Anaitidei, care cel mai probabil arătau ca pe stela Nr. 15a de la Emre. Text: ”Etouj smd/, mh(nÕj) 'Apella∂‚ou. 'Apollènioj 'Apollw‚n∂ou megalorhmonˇsa‚j MÁna 'AxietthnÕn kaπ ‚5 œkol£sqh. 'Ek◊leusen aÙtoà to√j ≥d∂oij ¢nas?t?[Á]‚sai tÕn qeÕn MÁna Tiamo[u] ‚ kaπ t¾n Anae√tin. ParelkÚ?‚santoj dὲ aÙtoà crÒnon ‚10 kaπ m¾ ¢podidÒntoj t¾n 'Ap‚f∂an, ∑na sthlografˇsei k?[a]‚π t¦ m◊rh paradèsei: kaπ nàn ¢‚pod∂dei tÕ m◊roj tîn ¢np◊‚15lwn œpπ ta√j Pag£si, §j Œm◊r?[i]‚se tÒpoj KlaÚdion M∂lwna, gei‚ton∂a 'AmÚnta kaπ 'Onhs©. `Epπ ‚ ≤?er◊wj 'Alex£ndrou MoÚr?‚kou. Traducere: În anul 244, luna Apellaios. Apollonios, fiul lui Apollonios, a mâniat pe Mên Axiottenos şi a fost pedepsit. (Zeul) i-a poruncit să ridice statuile zeului Mên Tiamou şi Anaeitis din avutul lui; a întârziat un timp şi nu a lăsat-o pe Apphia ca să graveze o stelă şi să dăruiască parcelele ei, şi acum dăruieşte parcela lui de butuci de vie de lângă Pagasi, pe care desparte locul lui Claudius Milo, în vecinătatea lui Amyntas şi Onesa. În timpul preotului Alexandros Mourkos. 21. Kara Devlit/Sandal: Inscripţia confesională a lui Aurelius către Zeus Sabazios şi Artemis Anaeitis = Mên 35 Locul descoperirii: Găsită în 1880 pe panta muntelui vulcanic Kara Devlit de lângă Sandal şi transportată la Kula. Tipul documentului: Stelă din marmură cu reprezentare. Dimensiuni: 98 x 50 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Petzl, 22, 1994, 99-100, nr. 76 (cu foto); Diakonoff, 1979, 148, nr. 20 (cu bibliografie). Datare: 236-237 d.Hr. (= 320 era sullanică). Descrierea reprezentării: Deasupra câmpului inscripţionat se află figura unui bărbat având un copac în stânga şi doi în dreapta. Text: ”Etouj tk/, mh(nÕj) Pereit∂ou, ib/. AÙr(ˇlioj) | Straton∂kou b/ œpeid¾ kat¦ | ¥gnoian œk toà ¥lsou(j) ⁄koya | d◊ndra qeîn DiÕj Sabaz∂ou kaπ |5 'Art◊midoj 'Anae∂tij kolas|qe∂j, eÙx£menoj eÙcaristˇ|rion ¢n◊sthsa.

464

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: În anul 320, luna Pereitios, ziua a 12-a, Aurelius, fiul lui Stratonikos, nepotul lui Stratonikos, deoarece a tăiat din neştiinţă nişte copaci din pădurea zeilor Zeus Sabazios şi Artemis Anaeitis, fiind pedepsit, a adus aceasta cu mulţumire după cum a făgăduit. 22. Kalburcu-Köleköy: Depunerea sceptrului lui (Mên) Axiottenos şi Anaitis = Mên 34 Locul descoperirii: Găsită în jurul anului 1960 pe proprietatea lui Mustafa Filik, situată între Kalburcu şi Köleköy, la nord de Gediz Çay. Tipul documentului: Stelă funerară din marmură cu fronton, acrotere şi picior de susţinere. Stela se îngustează uşor către vârf. Dimensiuni: 110 x 39 x 9 cm. Litere: 1,9 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 148, nr. 21 (cu bibliografie; fig. 28). Datare: 93-94 d.Hr. (= 178 era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj roh/, mh(nÕj) De∂ou, d/. | 'Ammi¦j ¹ gun¾ kaπ o≤ u≤oπ | 'Apollènioj kaπ DhmÒ|filoj œte∂mhsan PaterÁ |5 kaπ TrÚfaina ¹ qreptˇ: | ∑na mˇ tij prosamartÍ tÍ | stˇlV À tù mnhme∂wi, skÁ|ptra œp◊sthsan toà 'Ax[i]|otthnoà kaπ 'Anae∂tidoj. Traducere: În anul 178, luna Deios, ziua a 4-a. Ammias, soţia şi copiii, Apollonios şi Demophilos, au cinstit (în mod deosebit) pe Patera şi pe Tryphaina, fiica adoptivă; pentru ca nimeni să nu spună ceva împotrivă pe o stelă sau pe un monument, au depus sceptrul lui Axiottenos şi Anaeitis. 23. Kalın Harman: Imprecaţie împotriva profanatorilor. Mânia lui Apollo şi a Anaitidei Locul descoperirii: Găsită la Kalın Harman, la cca 8 km vest de antica Tabala (astăzi Burgaz). Tipul documentului: Stelă din marmură albă cu fronton triunghiular. Dimensiuni: 128 x 56 x 8 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 52, 66 (cu bibliografie); Trebilco, 1995, 73; TAM, V.1, 213; Diakonoff, 1979, 148, nr. 22 (cu bibliografie; fig. 29); Herrmann, 1962, 59, nr. 54 (cu foto). Datare: 261-262 d.Hr. (= 346 era sullanică).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

465

Descrierea reprezentării: Frontonul este decorat cu acrotere. Cea care se afla în partea superioară este distrusă. Coţurile de jos ale frontonului sunt decorate cu frunzuliţe de iederă, iar în mijlocul acestuia se află o patera. Deasupra câmpului inscripţionat sunt reprezentate două cununi în relief, cu panglici. Text: ”Etouj tmj?/, mh(nÕj) Dais∂ou, dek£tV |2 Œstam◊nV: œte∂mhsan tÕn | pat◊ra StratoneikianÕn |4 mne∂aj c£rin o≤ Øoπ aÙtoà GlÚ?|kwn kaπ StratoneikianÕj ka[π] |6 ¹ sÚnbioj aÙtoà Mhnof∂la | mne∂aj c£rin: e∏ tij qelˇsei |8 skubal∂sai tÕ mnÁma toàto, Ÿ|xei tÕn 'ApÒllwna kecolwm◊|10non kaπ t¾n kur∂an 'Anae√tin di¦ | t◊kna t◊knwn ⁄gona œgÒnwn. Traducere: În anul 346, luna Daisios, ziua a zecea, cea ridicată (?). L-au cinstit pe tatăl (lor), Stratoneikianos spre amintire, fiii lui, Glykon şi Stratoneikianos, şi soţia lui, Menophila, spre bună amintire; dacă cineva ar voi să pângărească acest mormânt, să aibă parte de mânia lui Apollo şi a stăpânei Anaeitis asupra copiilor copiilor şi a urmaşilor urmaşilor lor. 23a. Kara Kütük: Inscripţie cu imprecaţii funerare Locul descoperirii: Descoperită în regiunea bazinului superior al râului Kogamos, în timpul călătoriei efectuate de Keil şi Premerstein. Locul este situat la est de Philadelphia (Alaşehir), la ieşirea din Ağıllı Boğaz Dere, pe panta unui munte unde se află mai multe rămăşite ale unor morminte. Tipul documentului: Placă din marmură albă. Dimensiuni: 50 x 95 x cca 40 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: In situ. Bibliografie: TAM, V.3, 1729; Petzl, 1996, 3-8, nr. 3 (Pl. I); SEG, 46, 1996, nr. 1508; AE, 1996, nr. 1456; Paz de Hoz, 1991, 152, nr. 3.82; IGSK, 52, 72ter. Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [---] t?Á? gun[aik∂ ----] ‚ [--] œ?f?' ú oÙk œx◊stai to√j klhr?[onÒmoi]j? H[--] | [- tÕ] mnhme√on kaπ tÕn perπ aÙtÕ tÒ[pon . . ]S?QNOMA?[ . . . . ]I?T?O?P?W?[ . . ] |4 [-]AURUKLOIS, ¥nwqen toà bwmoà q?e?©j Anaeitewj kaπ bwm[oà] | [`Uy∂s?]tou DiÕj ¢fwrism◊noj ØpÕ œmoà ¢pÕ tÁj paragoÚshj Ðdo[à] | [Ÿw?]j ¢kainîn tri£konta perπ aÙtù e≥j tetr£gwnon, mˇte Ø?po|[q◊]sqai mˇte œxall?otriîsai t?r?[Ò]pJ mhdenπ mhdὲ pareur◊se?[i] ü8 [mh]demi´. `Omo∂wj oÙk œx◊s?t?a[i] Œ?t?◊rJ tinπ teqÁnai e≥j aÙtÕ [..] | [...]MAT?WN Ñktë ïn pepo∂hmai? œn aÙtù Øposor∂wn: teqˇ[son]|tai] d?ὲ? œ?k?e√noi, oἷj ¨n œgë œn Î p?o?i?ˇ?s?o?ma?i [d]iaqˇkV sunc?w?[rî. “Os]|[tij?] d?' ¨?n œpeiso∂sei par¦? [t]aàt[a] À? Ÿ?t?erÒn ti par?¦ t¦ æ[rism◊]|12[na Øp'] œ?moà poiˇsV, P?R?[.]I?E?[...] m[ὲ]n? Ÿxei q?eoÝj

466

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

kecol[wm◊nouj], | [Øpo?]k?e∂setai dὲ pr?oste∂mJ e∏?j? t?e tÕn Ka∂saroj f∂s?[kon + af/?] | [kaπ t]Í? Kapolm◊wn katoik∂v [+] af/ kaπ e∏ tij par[ . . . . . . ] | []ateÚsetai, genˇsetai ¥kura DIATO?[-]HE[ . . . . . . . ] |16 [--]TA diatet£cqa?i O?L?N?L?T?E?L?S?O?T? [---] | [---]UT?OP[----] | [---]P?O?G? [----]. Traducere: [---] soţiei [---] cu hotărârea ca moştenitorilor să nu li se permită [---], să pună zălog sau să înstrăineze în nici un mod şi sub nici un pretext nici mormântul şi nici terenul din jurul lui, [care ---] este numit?, deasupra altarului zeiţei Anaitis şi (al) altarului [---] lui Zeus cel Preaînalt?, delimitat de mine, de la drumul care trece pe lângă el [până la?] 30 de akainai în jurul lui. Nimănui altcuiva nu-i va fi permis să fie înmormântat în el [---] al celor opt hyposoria pe care le-am pus să fie construite în el?. [Mai degrabă] vor fi înmormântaţi cei cărora le dau acordul în testamentul pe care [îl vom face. Cine însă] va înmormânta pe altcineva (încălcând) aceasta sau va face orice altceva ce [contravine celor hotărâte] de mine va ajunge să simtă pe de o parte mânia [---] zeilor, pe de altă parte [va primi] o pedeapsă fie din partea fiscului imperial [de 1.500 de denari, cât şi de la] katoikia Kalpomeilor de 1.500 [de denari]; iar dacă cineva face o [tranzacţie împotriva (celor) hotărâte?], ea devine nevalabilă [---] s-a dispus [---]. 24. Kara Selendi: Imprecaţie împotriva profanatorilor. Apa sacră a Anaeitidei Locul descoperirii: Încastrată în zid. Descoperită în 1894 pe proprietatea lui Topal Ahmet de lângă Selendi Çay. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton fără decoraţie interioară. Corpul monumentului se îngustează către vârf. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 149, nr. 23 (cu bibliografie). Datare: 193-194 d.Hr. (= 248 era sullanică). Descrierea reprezentării: Deasupra câmpului inscripţionat este reprezentată o cunună. Text: ”Etouj soh/, mh(nÕj) Gorpia∂ou, ae/. 'Atal£n|th 'Onhs∂foron tÕn u≤Õn zˇsanta | ⁄th ke/ œte∂mhsen. E∏ tij dὲ pa|ram£rtV tù t£fJ met¦ tÕn qanatÒn |5 mou, t¾n 'Anae√tin t¾n ¢pÕ ≤eroà Û|datoj kecolwm◊nhn Ÿxei. Traducere: În anul 278, luna Gorpiaios, ziua a 15-a. Atalante l-a cinstit pe fiul (său) Onesiphoros, care a trăit 25 de ani. Dacă cineva ar păcătui faţă de mormânt după moartea mea, să aibă parte de mânia Anaeitidei, cea de la apa sfântă.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

467

25. Katakekaumene*: Dedicaţie adresată Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou = Mên 36 Locul descoperirii: Loc neprecizat din regiunea Katakekaumene. Tipul documentului: Stelă din marmură fără fronton. Corpul monumentului se îngustează către vârf. Dimensiuni: 72 x 43 x 6 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Museum of Fine Arts din Boston. Nr. Inv. 94.14. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 151-152, nr. 32 (cu bibliografie; fig. 19). Datare: 196-197 d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: 'Art◊midi 'Anae∂ti k[aπ Mh]|nπ Ti£mou. Mousa√j b/ [kaπ] | Kallig◊neia ¹ sÚmbi[oj aÙ]|toà Øpὲr Mousa∂ou to[à u≤oà] |5 marturoàntej t¦j d[un£]|mij tîn qeîn ¢p◊dw[kan] | t¾n eÙcˇn. ”Etouj spa/, mh(nÕj) | De∂ou, i/. Traducere: Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou. Mousais, fiul lui Mousais, şi al lui Kalligeneia, soţia lui, pentru fiul Mousaios, mărturisind puterea zeilor au dat (aceasta) în urma făgăduinţei. În anul 281, luna Deios, ziua a 11-a. 26. Katakekaumene*/Kula (?): Ex-voto al Alexandrei dedicat Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou = Mên 37 Locul descoperirii: Regiunea Katakekaumene. În cazul în care această stelă provine într-adevăr de la Kula, după cum indică Hasan Malay, înseamnă că întreg grupul de inscripţii provine din acel loc, unde se afla şi sanctuarul comun al celor două divinităţi. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton şi acrotere. Dimensiuni: 45 x 29 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 416. Bibliografie: ETAM, 19, 416 (cu bibliografie); Diakonoff, 1979, 152, nr. 33 (cu bibliografie; fig. 9); Robert, Hellenica, 1955, 163, nr. 28 (Pl. 29.1). Datare: Primele decenii ale sec. III d.Hr. Stela se încadrează în acelaşi grup cu nr. 7, 8, 14, 19, 26, 27, fiind produsul aceluiaşi lapicid. Descrierea reprezentării: În interiorul timpanului, în partea inferioară, două fruze de iederă, iar în mijloc un disc. Deasupra inscripţiei sunt reprezentaţi doi sâni. Text: 'Art◊midi 'Anae[∂ti] | kaπ Mhnπ Ti£mou 'A?[le]|x?£ndra Øpὲr tîn? | [m]astîn eÙc¾n |5 ¢n◊sthsan. Traducere: Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou, Alexandra, a ridicat (aceasta), pentru sâni, în urma făgăduinţei.

468

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

27. Katakekaumene*/Kula (?): Ex-voto al lui Trophimos, către Artemis Anaeitis şi Mên Tiamou = Mên 38 Locul descoperirii: Posibil din Katakekaumene. Tipul documentului: Stelă din marmură, cu fronton triunghiular şi acrotere, spartă în două bucăţi şi reîntregită. Acrotera din vârf lipseşte. Pe timpan sunt reprezentate două frunze de iederă în colţurile inferioare şi o patera în centru. Dimensiuni: 54 x 29 x 6 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 420. Bibliografie: ETAM, 19, 160 (fig. 54); Diakonoff, 1979, 152, nr. 34 (menţionată). Datare: Primele decenii ale sec. III d.Hr. Stela se încadrează în acelaşi grup cu nr. 7, 8, 14, 19, 26, 27, fiind produsul aceluiaşi lapicid. Hasan Malay o consideră ca fiind probabil de sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: În mijloc este reprezentat un bărbat îmbrăcat în mantie lungă, cu falduri drepte, având mâna dreaptă ridicată în semn de rugăciune. Text: 'Art◊midi 'Anae√ti k(aπ) ‚2 Mhnπ Tiamou TrÒfi‚moj Øpὲr Œautoà eÙ‚c¾n ¢n◊sthsen. Traducere: Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou, Trophimos a ridicat (aceasta), pentru el însuşi, în urma făgăduinţei. 28. Katakekaumene*: Ex-voto al lui Antonis şi familiei sale către Artemis Anaeitis şi Mên Tiamou = Mên 39 Locul descoperirii: Posibil să provină chiar din Sandal sau din Kula. Tipul documentului: Partea superioară a unei stele din marmură albă, cu fronton triunghiular. Deteriorată în părţile superioară şi inferioară. Dimensiuni: 47 x 40 x 6 cm. Litere: 1,3-1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Manisa. Nr. Inv. 1393 = 421. Bibliografie: ETAM, 19, 159; TAM, V.1, 597 (cu Pl. XXI); Diakonoff, 1979, 152, nr. 35 (menţionată). Datare: 254-255 d.Hr. (= 339 era sullanică). Descrierea reprezentării: Patru persoane sunt reprezentate în rugăciune, deasupra câmpului inscripţionat. Text: 'Art◊midi 'Anae√ti kaπ Mh‚2nπ Tiamou 'Antènij met¦ tÁj sumb∂ou Pwl∂thj kaπ ‚4 twn ped∂wn eÙc¾n ¢n◊sth‚[s]an. ”Etouj tlq/. Traducere: Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou, Antonis, împreună cu soţia (sa), Polites, şi cu copiii, în urma făgăduinţei au ridicat (aceasta). În anul 339. 29. Kula: Ex-voto al lui Amias dedicat Anaitidei

Catalog de inscripţii şi reprezentări

469

Locul descoperirii: Găsită pe un câmp la aproximativ 1-2 km vest de Kula şi adusă în casa lui Ahmetoğlu İbrahim Sarı, unde se afla în 1959. Tipul documentului: Stelă din marmură având fronton cu acrotere şi picior de susţinere. Dimensiuni: 40 x 25 x 5 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 149, nr. 24 (cu bibliografie; fig. 27). Datare: Anterioară sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: În colţurile inferioare ale timpanului se află frunze de iederă, iar în centru un trifoi cu patru foi. Deasupra inscripţiei, două ramuri de dafin, reprezentate orizontal în basorelief. Text: 'Ami¦j 'Anae∂tidi | eÙcˇn. Traducere: Amias, Anaeitidei, în urma făgăduinţei. 30. Kula: Monument ridicat de îngrijitorii templului şi al procesiunilor Artemidei (Anaitis) Locul descoperirii: Găsită în 1959 în ruinele zidului de la marginea viei lui Mezmet Özyaman, la 2 km de Kula. Tipul documentului: Tabula ansata din marmură, cu una dintre anse lipsă şi ramă proeminentă. Dimensiuni: 39,5 x 51,5 (fără anse) x 9 cm. Litere: 2,3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 149, nr. 25 (cu bibliografie; fig. 31); Herrmann, 1962, 37, nr. 24 (cu Pl. 9, 1). Datare: 209-210 d.Hr. (= 294 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Mhtrof£nhj Pap∂|ou œpimelht¾j naoà | qe©j 'Art◊midoj | ¢gaqÍ tÚcV |5 metakataskeu£san|toj e/ b£qrwn Koḯntou | Loukk∂ou Klaudianoà | ◊pimelhtoà œk tîn | prosÒdwn tÁj qeoà. | ”Etouj s%d/. Traducere: Metrophanes, fiul lui Papios, îngrijitorul templului zeiţei Artemis, întru fericirea lui Quintus Lucc(e)ius Claudianus, îngrijitorul procesiunilor zeiţei, care s-a îngrijit de contruirea a cinci socluri. În anul 294. 31. Kula: Dedicaţie adresată de Zeuxis şi Meltines Artemidei în urma unei porunci divine Locul descoperirii: Când a fost copiată, a mijlocul sec. al XIX-lea, era folosită ca soclu al unei coloane din moscheea Kuşunlu din Kula.

470

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Bloc de marmură (?) inscripţionat. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 149, nr. 26 (cu bibliografie). Datare: 35-36 d.Hr. (= 120 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj rk/, mh(nÕj) `Uperbereta∂ou, qi/. | Zeàxij Dionus∂ou 'Art◊|midi kat¦ œpita[gˇn] | KOUMIDIOU ¢n◊qhken ≤erateÚontoj Fil∂pou | (vacat) GlÚkwnoj kaπ Melt∂nhj Fill∂pou. Traducere: În anul 120, luna Hyperberetaios, ziua a 19-a. Zeuxis, fiul lui Dionysios, Artemidei a dedicat (aceasta) în urma poruncii (lui Zeus lui Kyme?), fiind preoţi Philip(p)os, fiul lui Glykon, şi Meltines, fiul lui Philippos. 32. Kula: Dedicaţia lui Herakleides către Artemis Anaeitis Locul descoperirii: Descoperită între 1937 şi 1946 la Kula, de unde a fost adusă la Manisa. Tipul documentului: Mic altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Mulura superioară este parţial deteriorată, iar colţul din dreapta jos al altarului lipseşte. Dimensiuni: 58 x 24 x 23,5 cm. Litere: 2-2,5 cm. Inscripţia continuă şi pe mulura inferioară. Locul de păstrare: Muzeul Arheologic din Manisa. Nr. Inv. 150. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 149-150, nr. 27 (cu bibliografie; fig. 33). Datare: 129-121 d.Hr. (= 205 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'Art◊midi 'A(frunză)|nae∂ti œph|kÒJ kaπ boh|qù p£ntote |5 gegonu∂v `H|rakle∂dhj 'A|pollwn∂|ou ¢n◊qhken. | ”Etouj se/. Traducere: Artemidei Anaeitis, cea care este mereu grabnic-ascultătoare şi ajutătoare, Herakleides, fiul lui Apollonios a dedicat (aceasta). În anul 205. 33. Kula: Ex-voto al Meltinei dedicat Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou = Mên 43 Locul descoperirii: Găsit în Kula înainte de 1880. Tipul documentului: Fragment de stelă din marmură. Dimensiuni: 18 x 30 x 4 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 150, nr. 28 (cu bibliografie); Keil, 1923, 256, n. 19.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

471

Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Deasupra inscripţiei sunt reprezentate două picioare. Text: 'Art◊midi 'Anae∂ti kaπ | [M]hnπ Ti£mou Melt∂nh | [Øp]ὲr tÁj Ðloklhr∂aj | [tîn] podîn eÙc¾n |5 [¢n◊]sthsen. Traducere: Artemidei Anaeitis şi lui Mên Tiamou, Meltine, pentru deplina însănătoşire a picioarelor, în urma făgăduinţei, a ridicat (aceasta). 34. Kula: Ex-voto al Trophimei către Thea Artemis (Anaitis) Locul descoperirii: Copiată de Hamilton în Kula în 1835. Tipul documentului: Stelă din piatră (?). Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 150, nr. 29 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Trof∂mh Tattia|nou qe´ 'Art◊mi|di eÙc¾n ¢p◊|dwka. Traducere: Trophime, fiica lui Tattianos, zeiţei Artemis, a dat aceasta în urma făgăduinţei. 35. Kula: Dedicaţie adresată Demetrei, Artemidei şi zeiţei Nike Locul descoperirii: Adusă de la Kula la Manisa înainte de 1888. Tipul documentului: Partea superioară a unei stele, cu fronton semicircular. Stela se îngustează către bază. Dimensiuni: 44 x 46 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Transferată la Muzeul Luvru din Paris înainte de 1905. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 150, nr. 30 (cu bibliografie; fig. 32). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: Dhmˇtra ”Artemij N∂kh. Traducere: Demeter Artemis Nike. R1: Diakonoff: THNIKH.

36. Kula: Inscripţia confesională a Glykiei către Anaeitis eg Metroo Locul descoperirii: Stela a fost găsită pe un deal, al cca 20 km distanţă de Kula, pe drumul care leagă această localitate de Alaşehir.

472

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Stelă din marmură prelucrată rudimentar, cu fronton şi picior de susţinere. Dimensiuni: 40 x 25 x 5 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 151, nr. 31 (cu bibliografie; fig. 34); Petzl, 1994, 98, nr. 75. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Gluk∂a 'Ioul∂|ou toà 'Agr∂ou | kolasqe√|sa ØpÕ tÁ|5j 'Anae∂tidoj | tÁj œg MhtrJ t|Õn glouqroÝn œ|pizhtˇsasa ¢n[◊q]|hken. Traducere: Glykia, fiica lui Ioulios, fiul lui Agrios, fiind pedepsită de Anaeitis cea din metroon la şezut, a întrebat (şi) a dedicat (ofranda). 37. Philadelphia: Ex-voto al Meltinei către Meter Anaeitis Locul descoperirii: Găsită în 1906 in Alaşehir (în Antichitate, Philadelphia), în curtea lui Kalınderı İanako. Tipul documentului: Stelă din marmură, rectangulară, spartă în partea din stânga jos şi profilul superior îndepărtat. Dimensiuni: 52 x 28-29,5 x 5 cm. Litere: 1,7 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: TAM, V.3, 1548; Paz de Hoz, 1991, 148-149, nr. 3.69; Diakonoff, 1979, 152, nr. 36 (cu bibliografie; fig. 35). Datare: Sec. I d.Hr. Descrierea reprezentării: Deasupra inscripţiei, o lunulă în relief. Text: Mhtrπ Anae∂ti | Melt∂nh `Ermog◊|nou Øpὲr 'Amm∂aj | tÁj qugatrÕj |5 eÙcˇn. Traducere: Mamei Anaeitis, Meltine, fiica lui Hermogenes, (a dedicat aceasta) pentru Ammia, fiica (sa), în urma făgăduinţei. 38. Philadelphia: Ex-voto al lui Papias către Meter Anaeitis Locul descoperirii: Găsită în 1906 în Alaşehir, într-o casă aparţinând lui Hacı İannis. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton. Deteriorată în partea inferioară. Corpul inscripţiei se îngustează către vârf. Dimensiuni: 46 x 32-33,5 x 5,5 cm. Litere: 1,7 cm. Locul de păstrare: Necunoscut.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

473

Bibliografie: Diakonoff, 1979, 152, nr. 37 (cu bibliografie); Keil, 1923, 250, nr. 7. Datare: Sec. I d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: -. Text: Mhtrπ Anae∂ti eÙc¾n | Pap∂aj Qeodèrou. Traducere: Mamei Anaitis, Papias, fiul lui Theodoros, în urma făgăduinţei. 39. Philadelphia: Ex-voto al lui Papias către Meter Anaitis Locul descoperirii: Găsită în 1906 în Alaşehir, în podeaua unei case aparţinând lui Hacı Petro. Doar o parte a stelei era vizibilă. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton, spartă în partea inferioară. Dimensiuni: 40 x 36,5 cm. Litere: 2,1 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 152, nr. 38 (cu bibliografie). Datare: Sec. I-II d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: -. Text: 'Ar[t]◊m[i]d[i 'A]nae∂|tidi 'Apollèni|[oj --- eÙcˇn]. Traducere: Artemidei Anaeitis, Apollonios [---], în urma făgăduinţei. 40. Philadelphia: Ex-voto al lui Secundus către Anaitis Locul descoperirii: Găsit în 1906 în Alaşehir, în curtea interioară a casei lui Papasoğlu Kyriako. Tipul documentului: Altar din marmură profilat. Dimensiuni: 89 x 29 x 29 cm. Litere: 2,2 cm (r. 1), 1,1 cm (r. 2). Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 152-153, nr. 39 (cu bibliografie). Datare: Sec. II d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: -. Text: 'Anae∂tidi | SekÒndoj eÙcˇn. Traducere: Anaeitidei, Secundus, în urma făgăduinţei. 41. Philadelphia: Ex-voto al lui Eusebes către Meter Anaeitis Locul descoperirii: Alaşehir. Tipul documentului: Necunoscut. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute.

474

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 153, nr. 40 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: EÙs◊bhj Mhtrπ 'Anae∂ti eÙcˇn. Traducere: Eusebes, Mamei Anaeitis, în urma făgăduinţei. 42. Philadelphia: Ex-voto al lui Theodotos către Meter Anaeitis Locul descoperirii: Găsit în casa lui Raşıt Selen din Alaşehir în 1955, lângă moscheea Seyh Sınan. Tipul documentului: Mic altar foarte deteriorat, din care lipseşte colţul din stânga şi partea superioară. Se păstrează însă mulura profilului inferior. Dimensiuni: 57 x 26 x 26 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: TAM, V.3, 1554; Pay de Hoz, 1991, 149, nr. 3.74; Diakonoff, 1979, 153, nr. 41 (cu bibliografie; fig. 36). Datare: Sec. II sau III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [Qe]odÒto[j] | 'Apollwn∂o[u] | nakot∂l[t]hj | Mhtrπ 'An|5ae∂ti eÙc¾|n Øpὲr tÁj | swthr∂aj. Traducere: Theodotos, fiul lui Apollonios, cel care tunde lâna, Mamei Anaeitis, în urma făgăduinţei, pentru izbăvire. R3: Diakonoff: nakot∂lhj.

43. Philadelphia: Ex-voto al lui Typhon către Meter Anaeitis Locul descoperirii: Descoperită în jurul anului 1884 pe o stradă din Alaşehir, încastrată în peretele unei construcţii. Tipul documentului: Mică stelă. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 153, nr. 42 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [TÚ?]fwn Kallis[t]r£|[t]ou Mhtrπ 'Anae∂ti|di genÒmenoj Ór|kou mnˇmwn ¢n◊|5qhken eÙcˇn. Traducere: Typhon, fiul lui Kallistratos, Mamei Anaeitis, fidel jurământului făcut, a dedicat (aceasta), în urma făgăduinţei.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

475

44. Philadelphia: Consacrarea unei păduri şi a unei clădiri lui Meter Anaitis de către Salvius = Mên 40 Locul descoperirii: Transportată din Alaşehir în Smyrna în 1889. Tipul documentului: Mică stelă cu fronton şi un ornament circular în interiorul acestuia. Dimensiuni: 40 x 20 x 5 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: TAM, V.3, 1547; Paz de Hoz, 1991, 150, nr. 3.76; Diakonoff, 1979, 153, nr. 43 (cu bibliografie); Keil, 1923, 250, n. 7. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: S£lbioj 'Apol|lwn∂ou toà M|hn© ¢n◊qhken | Mhtrπ 'Ana∂tidi |5 t¾n perioikod|om¾n p©san kaπ | tÕ ¥lsoj kaπ [---] | prÕj aÙt[ù] | E?N . U? . APA. Traducere: Salvius, fiul lui Apollonios, fiul lui Menas, a dedicat Mamei Anaitis întreaga contrucţie de împrejmuire şi pădurea sacră şi [---]din faţa ei [---]. R5-6: Zidul de incintă şi crângul sacru.

45. Philadelphia: Dedicaţie a Emiseei către Anaeitis Locul descoperirii: Transportată din Alaşehir în Smyrna în 1889. Tipul documentului: Stelă probabil din marmură. Dimensiuni: 50 x 50 x 6 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: TAM, V.3, 1553; Petzl, 1994, 113-114, nr. 96; Paz de Hoz, 1991, 150, nr. 3.77; Diakonoff, 1979, 153, nr. 44 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [---]H 'Anae∂tid[i] 'Emise|a kolasqe√sa [p]onhrîj | [k]aπ ¢felpisqoàsa ØpÕ ¢n|qrèpwn œssthlogr£fhse |5 kaπ ¢n◊sthsen œngr£yasa ka[π] | t¾n tekoàsa eÙlogoàsan. Traducere: [---] Anaeitidei, Emisea, fiind amarnic pedepsită şi dezamăgită de oameni, a gravat stela şi a ridicat-o, menţionând pe ea şi pe cea care a binecuvântat-o să nască. 46. Philadelphia: Decret onorific în cinstea lui Aurelius Eugenetor, câştigător al marilor sărbători ale Anaeitidei Locul descoperirii: Soclu din marmură.

476

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 153-154, nr. 45 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Nu avem indicii legate de aspectul statuii. Text: 'AgaqÍ TÚcV | `H boul¾ kaπ Ð dÁmoj | AÙr(ˇlion) EÙgen◊tora frunză | 'Elpidianoà Filadel|5f◊a ⁄fhbon pankra|tiast¾n neikˇsan|ta t¦ meg£la Sebas|t¦ 'Anae∂teia œndÒ|xwj œpπ AÜlou `Osti|10ou `I◊rwnoj boul£r|cou stˇsantoj frunză | t¾n teim¾n toà ¢xi|ologwt£tou boul£r|cou œk tîn ≥d∂wn. Traducere: Noroc bun! Sfatul şi Poporul (au hotărât): Aurelius Eugenetor, fiul lui Elpidianos, efebul din Philadelphia, luptător la pancraţiu, care a biruit în chip glorios la Marile Sărbători auguste ale Anaeitidei, în vremea când Aulus Hostios, fiul lui Hieron prezida Sfatul, (să primească această) cinstire din partea celui mai vrednic de amintire boularchos, pe cheltuiala proprie. R9: Diakonoff: œpπ aÜlou.

47. Philadelphia: Cinstirea lui Alexandros, învingător în luptă al zeiţei Locul descoperirii: Găsită în 1895, în apropierea zidului cetăţii antice. Tipul documentului: Soclu din marmură. Dimensiuni: 100 x 50 x 40 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 154, nr. 46 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Nu avem indicii legate de aspectul statuii. Text: 'AgaqÁ TÚcV | 'Al◊xandron | g/ Flakkilia|nÒn Kr∂spoj |5 b/ Neik£nwr | Ð boul£rcoj | kat¦ dÒxan|ta tÍ boulÍ | neikˇsanta |10 tÕn tÁj qeoà | ¢gîna. Traducere: Noroc bun! Crispus, fiul lui Crispus Nikanor, pentru Alexandros, fiul lui Alexandros, Alexandros Phlakkilianos, fiul lui Alexandros, nepotul lui Alexandros, care a biruit la întrecerea (în cinstea) zeiţei, (a ridicat aceasta) în conformitate cu cele decise de Sfat. 48. Philadelphia: Cinstirea preotului Artemidei, Aurelius Hermippos, de către o asociaţie sacră de postăvari Locul descoperirii: Monument încastrat în zidul băii turceşti din Alaşehir. Tipul documentului: Stelă din piatră (?). Dimensiuni: Necunoscute.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

477

Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 154, nr. 47 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'AgaqÍ TÚcV | AÙr(ˇlion) “Ermippon xust£rchn ≤er◊a | tÁj 'Art◊midoj tÕn ⁄ndoxon kaπ | filÒpatrin kaπ œm p©sin prîton, |5 ¢rcieras£menon œndÒxwj me|t¦ meg£lwn ¢nalwm£twn, kaπ | dÒnta kont{r}okunhg◊sion | œn ú zugÕn ¢pÒtomon œk qe∂aj | filodwr∂aj ktl. | [---] |28 ¹ ≤er{e}¦ ful¾ tîn œriourgîn tÕn | ŒautÁj kaπ tÁj patr∂doj œn p©|sin eÙerg◊thn. Traducere: Noroc bun! Aurelius Hermippos, xystarchēs şi preot al Artemidei şi iubitor de ţară şi cel dintâi în toate, care a slujit glorios în calitate de preot, cu mari cheltuieli, şi care a dăruit lancea sa de vânătoare, drept legătură nezdruncinată a unei generozităţi divine [---]; sfânta corporaţie a prelucrătorilor de lână (a ridicat aceasta) pentru binefăcătorul ei şi al patriei în toate. R2: Xystarchēs, probabil preşedinte al asociaţiei atletice. R7: Diakonoff: kontrokunhg◊sion.

49. Sardis: Dedicaţie adresată de Ammias Artemidei Anaeitis Locul descoperirii: Descoperită în 1913, în zidul de nord, bizantin, al Artemisionului, lângă râul Pactolus. Tipul documentului: Partea superioară unei stele din marmură, cu fronton, ruptă median. Fără acrotere. Conişa stângă şi o parte a timpanului sunt distruse. Dimensiuni: 24 x 27 x 3,5-4,5 cm. Litere: 1,5-2 cm. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 154, nr. 48 (cu bibliografie; fig. 37); Sardis, VII.1, 95 (fig. 83); NIS, 27 şi urm. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul timpanului, în colţurile de jos, se află câte o frunză de iederă, iar în partea centrală, urmele unei ornamentaţii. Între primul rând şi restul inscripţiei sunt reprezentaţi doi ochi. Text: 'Art◊midi 'Anae∂t?[i] | 'Ammiaj Matr∂doj ἔ|3k?tisse æj kolas?q?[√]|[sa ≥j toÝj ÑfqalmoÚj]. Traducere: Artemidei Anaeitis, Ammias, fiica lui Matris, am ridicat (aceasta) fiind pedepsită [la ochi]. 50. Sardis: Inscripţie dedicată Artemidei Anaitis şi lui Mên Tiamou = Mên 55 Locul descoperirii: Sardis, în molozul de sub zidul sinagogii.

478

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Fragment de stelă votivă care urma să fie publicată de L. Robert. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Iniţial în colecţia săpăturii IN 65.58. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 154, nr. 49 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: Dedicaţie Artemidei Anaitis şi lui Mên Tiamou. Traducere: -. D1 Sandal: Inscripţie confesională a lui Metrodoros Locul descoperirii: Sandal, în Maionia (estul Lydiei). Tipul documentului: Stelă din marmură albă, deteriorată în partea superioară. Descoperită în 1908 în peretele unei fântâni. Dimensiuni: 35 x 36 cm. Litere: 1,2 cm. Locul de păstrare: Încastrată în peretele construcţiei. Bibliografie: Petzl, 22, 1994, 101-102, nr. 78 (cu fig.); Diakonoff, 1979, 154155, nr. D1 (cu bibliografie). Datare: 118-119 d.Hr. (= 203 era sullanică). Descrierea reprezentării: Porţiunea din relief rămasă înfăţişează braţul stâng al unui copil. Text: ”Etouj sg/, mh(nÕj) Panˇmou. MhtrÒdw|roj GlÚkwnoj paid∂on ín ¢kou|s∂wj kate£xaj sthll£rion tÁj qeoà œpezˇthse ¢nastaqÁ|5nai ØpÕ aÙtoà ¥llo. Traducere: În anul 230, luna Panemos. Metrodoros, fiul lui Glykon, pe când era copil, a spart fără să vrea o mică stelă a zeiţei. Ea i-a cerut să ridice alta în locul ei. D2 Salihli: Dedicaţie a hierodulilor din Doarrenes către Artemis Locul descoperirii: Nu se cunoaşte exact. Tipul documentului: Inscripţie copiată de un locuitor din Salihli. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Diakonoff, 1979, 154, nr. D2 (cu bibliografie). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Nu avem indicii legate de eventuale reprezentări.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

479

Text: Bas(i)leÚontoj 'Att£lou | ⁄touj e/, mhnÕj Perit(∂)ou. | O≤ œg Doarrhnhj ≤erÒdoulo[i] | 'Art◊midi Øpὲr Men£ndrou PERT |5 ≤eronÒmou kalokagaq∂aj | Ÿneken kaπ eÙno∂aj tÁ[j] | e≥j aÙtoÚj. Traducere: În anul al 5-lea al domniei lui Attalos, luna Peritios. Hierodulii din Doarrenes pentru Artemis, în numele lui Menandros, îngrijitorul templului, pentru, buna ei îngrijire şi bunăvoinţă faţă de ei.

480

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

6.

Mâ

1. Boğaziçi: Inscripţie votivă dedicată de Mênis şi soţia sa, preoţi, către Mâ Taure[ne] Locul descoperirii: În interiorul moscheii din Boğaziçi, de lângă pod. Parţial inclus în podea. Provine probabil din Kormasa, după Bean. Tipul documentului: Altar având colţurile superioare din stânga şi din drepta distruse şi relieful degradat. Dimensiuni: 64,5 × 36,5 × 34 cm. Litere: 2-2,5 cm. Primele două rânduri se află pe mulura superioară, celelalte în jurul reliefului deteriorat. Locul de păstrare: În moschee. Provine probabil din acelaşi sanctuar ca şi inscripţia de la Çallica. Bibliografie: RECAM, III, 155; Bean, 1959, 95-96; nr. 43; SEG, 19, 1963, 245, nr. 778. Datare: Sec. II-III d. Hr. (înainte de 212 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Relief prea deteriorat pentru a putea fi interpretat. Text: [---qe]´ M´ TAURH[--] |2 [---]MÁnij Men[£n]|drou kaπ 'Astran∂a |4 Mˇnid(vacat)oj ¹ gu|n¾ aÙ(vacat)toà eÙ|6c¾n (vacat) ≤erèmeünoi t(vacat)Áj qe|8oà [---]. Traducere: [---] zeiţei Mâ Taurica [---], Mênis, fiul lui Menandros şi Astrania, fiica lui Mênis, soţia sa, (au îndeplinit) făgăduinţa, ca preot şi preoteasă ai zeiţei [---]. 1a. Burdur* = Sozon 1 2. Büyütaşli Häyük: Dispoziţiile testamentare ale unui aristocrat Locul descoperirii: Descoperită în vara anului 2001, în timpul săpăturilor desfăşurate la situl hittit din Acemhöyük de o echipă de la Universitatea din Ankara condusă de Prof. Dr. Aliye Öztan. Inscripţia a fost găsită pe un teren de la Büyütaşlı Höyük aparţinând lui Mustafa Kaymaz (în aceeaşi zonă cu Acemhüyük). Tipul documentului: Stelă din marmură, spartă în trei bucăţi. Spatele şi colţurile stelei au fost prelucrate rudimentar. Dimensiuni: 50,8 × 70,4 × 9,5 cm. Litere: 1,6-2,3 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Aksaray. Nr. Inv. 7.1-2001.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

481

Bibliografie: Debord, 2005, 15-30, (cu traducere franceză); Aydaş, 2002, 2327 (cu traducere engleză). Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Taàta dὲ keleÚw to√j Øp' œmoà ºleuqerwm◊|2noij œpπ taÚtV tÍ a≤r◊si kaπ to√j Øp' œmoà diatetag|m◊noij œn ta√j dusπ t£blaij kaπ kwdik∂lloij éste |4 t◊kna m¾ œkt∂qesqai éste tÕ g◊noj tîn ¢pel|euq◊rwn di¦ pantÕj sunest£nai: kaπ tÍ œmÍ qˇ|6kV mhk◊ti mhdeπj œpiball◊sqw: œ¦n d◊ tij tîn | ¢peleuq◊rwn À œggÒnwn aÙtîn À ¢dikˇsh À |8 ¢f◊lhta∂ ti aÙtîn tîn Øp' œmoà dedomm◊nw|n À bl£yV À œnephri£sV, toàton ¢pote∂nein |10 tÍ œn Kom£noij Qeù kat' œniautÕn parq◊nou|j ¢fqÒrouj œnn◊a, p£llhkaj :q/:, taÚrouj {:q/:}, |12 leukoÝj crusok◊rwtaj :q/:, bÒa?[j q]hle∂aj :q/:, ∑p|pouj crusocalinèto?u?j? <:q/:>, tr£gouj l[e]ukoÝj :q/:, |14 a≥gaj :q/:, kreioÝj crusom£llouj :q/:, celidÒna|j leuk¦j :q/: taàta dὲ ¢nafer◊tw Diπ ¢pÕ Qum|16n£swn kaπ Diπ Farn£ouv kaπ tÍ 'Ana√tidi kaπ | mˇq' oÛtwj œxeumen∂zointo o≤ progegram|18m◊noi qeo∂: kaπ mˇte gÁ karpÕn do∂h mˇte oÙranÕj | Ûdwr mˇte ¼lioj fèj, ¢l' ⁄nocon e≥nai ≤erosul∂a|20j: kaπ panèlhj kaπ œxèlhj prÒrizoj ¢pÒloito: t|aÚthn t¾n t£[bla]n ¢n◊qhka œn tù t£fJ mou. Traducere: Poruncesc acestea celor care au fost eliberaţi de mine prin această hotărâre şi celor care au fost înşiruiţi de mine pe cele două tăbliţe şi codicile (ale testamentului): copiii lor să nu fie abandonaţi, (pentru ca) familia liberţilor să fie totdeauna unită şi nimeni niciodată să nu fie aşezat în mormântul meu; iar dacă vreunul dintre liberţi sau urmaşii lor fie ar comite o nedreptate, fie şi-ar însuşi ceva din cele date de mine, fie l-ar distruge sau l-ar mutila, să aducă în fiecare an zeiţei din Komana, nouă fecioare neprihănite, nouă tineri, nouă tauri albi cu coarne aurite, nouă juninci, nouă cai cu frâiele aurite, nouă ţapi albi, nouă capre, nouă berbeci cu lâna de aur şi nouă rândunele albe şi să consacre acestea lui Zeus din Thymnasa, Zeus Pharnovos şi Anaitis; şi nici aşa zeii sus-menţionaţi nu vor fi împăcaţi, iar pământul nu va da roadă, nici cerul ploaie, nici soarele lumină, ci să fie învinuit de sacrilegiu şi fiind părăsit şi nimicit să-i piară sămânţa. Am pus această tăbliţă pe mormântul meu. R19-20: ≤erosul∂a, furt din proprietatea sacră, furt dintr-un templu, sacrilegiu.

3. Çallica: Inscripţie votivă a lui Mênis şi a soţiei sale Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil că inscripţia, la fel ca şi cea din Boğaziçi, provine dintr-un sanctuar al zeiţei Mâ-Athena de la Çallica, din zona Kormasei.

482

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Fragment din piatră parţial îngropat şi deteriorat în partea superioară. Dimensiuni: 32 × 39 cm. Litere: 2 cm. Litere incizate adânc în interiorul chenarului. Locul de păstrare: Semiîngropată la Çallica, în zona Kibyra-Olbasa. Bibliografie: RECAM, III, 149 (cu fig.). Datare: Sec. II-III d. Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [---] qe[´(?) --] |2 [--MÁ]nij Men£nd?[rou] | [kaπ 'A]stran∂a Mˇn?[idoj] |4 [---] ¹ gun¾ aÙtoà [tÕ] | [eÙca]ristˇrion Øp[ὲr] |6 [tîn t◊]knwn kaπ œggÒn[wn] | [---œ]dap£nh?sa? ?L?R? [--?]. Traducere: [---] zeiţei?[---] Mênis, fiul lui Menandros, şi Astrania, fiica lui Mênis, (a adus această ofrandă) cu mulţumire pentru copiii şi nepoţii lor; am cheltuit? (130 denari ? sau 60 de litri de grâne) [---].

Catalog de inscripţii şi reprezentări

7.

483

Artemis Pergaia

1. Perge: Decret onorific pentru solul Apollonios din Perge. Locul descoperirii: Lângă peretele vestic al canalului de apă, la cca 200 m nord de poarta elenistică, la limita sudică a străzii cu colonadă. Iniţial probabil că această placă (b), al cărui text îl reproducem, şi cea asemenea ei (a), au fost plasate într-o piaţă publică. Tipul documentului: Două plăci fragmentare, dintre care cea de-a doua este foarte puţin afectată, supravieţuind aproape integral (lipsesc 9-11 litere). Ceea ce lipseşte este doar partea introductivă a decretului onorific. Este posibil ca să fi fost adosate unui perete al arhivei dintr-o piaţă publică. Dimensiuni: 95 x 154 x 23 cm (placa b); împreună, cele două plăci ar fi avut o lungime totală de cca 350 cm. Litere: 3,5-4 cm pentru textul din dreapta; 2,2 cm pentru textul principal. Locul de păstrare: -. Bibliografie: IGSK, 54.I, 23 (cu planşa IX); Jones, 1995, 39-33. Datare: 20 d.Hr. Descrierea reprezentării: Placa b este profilată în partea inferioară. Aniconică. Text: R 01-02: [Perga∂wn yˇfisma: ---] ‚ [œpeid¾ 'Apollènioj Lusim£cou ---] R 1-25: [---]OQ ‚2 [---]NA?E?[---]ME ‚ [---]OI?D N..M[--- t¾n ple∂sthn Øpὲr tÁj pÒ]l?e?‚4[wj spoud¾n oÙ m]Ònon? œ?nq£d?[e], ¢?l?l?¦? [k]a?π? œpπ tÁj x[◊n]h?j? p?[resbeÚ]saj ‚ [dwre¦n prÕj] G?e?r?m?a?nikÕn Ka∂sara œn?ede∂xato: eÙseb¾j dὲ Øp£r‚6[cwn prÕ]j? t?Õn tîn Sebastîn o√kon, filÒdoxoj dὲ? k?a?π? p?r?Õj ¤pan‚[taj pol∂ta]j, e≥j t¾n Sebast¾n ¢gor¦n met¦ p£shj car©j œpan‚8[elqën eÙwc?]ˇ?sato: p£ntote dὲ tÍ patr∂di eπj t¦ œpitassÒmena ‚ [ØpakoÚon]t?a ŒautÕn œp◊dwken: ¢nup◊rblhton dὲ ⁄cwn t¾n ‚10 [filoteim∂an] Øpὲr tîn œpeigÒntwn tÍ pÒlei proqumÒtata Øp◊s‚[ceto presbe]Úsein `Rèmhn dwre¦n æj ¥n filÒpatrin kaπ p£‚12[sV ¢retÍ t¾]n? Œautoà œpide∂xaj yuc¾n ¥feiston kaπ dayilÁ: eÙtu‚[cîj te tÍ pÒ]lei t¾n œpπ `Rèmhj tel◊saj œpidhm∂an œpanÁlqen: pr◊‚14[pon dὲ dÁm]oj ¹ge√tai toÝj oÛtwj Øpὲr tÁj patr∂doj spouda∂wj ‚ [politeÚonta]j ta√j katax∂oij ¢me∂besqai teima√j prÕj tÕ kaπ toÝj ‚16 [¥llouj e≥d]Òtaj t¦j tÁj pÒlewj ¢moiba≤aj c£ritaj e≥j tÕ loipÕn zh‚[lwt¦j tîn t]oioÚtwn ¢ndrîn ge∂nesqai: tÚcV ¢gaqÍ: ⁄doxe tÍ bou‚18[lÍ œstefa]nîsqai mὲn aÙtÕn crusù stef£nJ, teteimÁsqai ‚ [dὲ kaπ e≥kÒn]i graptÍ œn ÓplJ œpicrÚsJ kaπ ¢ndri£nti: kaπ t¾n mὲn e≥kÒna ‚20 [¢nateqÁnai] œn tù paidikù gumnas∂J, œpigrafÁj genom◊nhj: Ð dÁmoj œ‚[te∂mhsen] 'Apollènion Lusim£cou, ¥ndra kalÕn kaπ ¢gaqÕn kaπ fi‚22[lÒpatrin], p£sV te ¢retÍ kaπ di¦ progÒnwn kekosmhm◊non”: tÕn dὲ ‚ [¢ndri£nta] ¢nateqÁnai

484

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

œn tù ≤erù tÁj 'Art◊midoj kat¦ tÕn œpi?f?an◊s‚24[taton tÒpo]n: œpπ dὲ tÁj b£sewj œpigrafÁnai toàde toà yhf∂s[m]atoj ‚ tÕ ¦nt∂grafon. Traducere: Placa (B), textul principal: Decret al cetăţenilor din Perge: Întrucât Apollonios, fiul lui Lysimachos [---] a dat dovadă de cel mai mare zel pentru oraş nu doar aici, ci mergând şi ca sol pe cheltuiala sa în ţară străină s-a distins în faţa lui Germanicus Caesar ca un slujitor supus faţă de casa imperială; ca unul care iubeşte gloria şi în prezenţa tuturor a pronunţat un discurs cu toată bucuria în forul imperial; s-a pus întotdeauna în slujba patriei, supus la cele poruncite (de ea); având o generozitate neîntrecută pentru cele ce erau necesare cetăţii, s-a oferit cu mare zel să meargă ca sol la Roma pe cheltuiala sa, pentru a-şi pune în evidenţă sufletul iubitor de ţară, clement şi generos. Încheindu-şi şederea la Roma, cu succes pentru patria (sa), s-a întors acasă. După cuviinţă, poporul a hotărât ca cei care se pun cu un asemenea zel în slujba patriei să fie răsplătiţi în schimb cu cele mai demne cinstiri pentru ca şi alţii să cunoască binefacerile de reciprocitate ale cetăţii, străduindu-se să urmeze pe viitor asemenea bărbaţi. Noroc bun! Sfatul a decis să-l încununeze cu o cunună de aur să-l cinstească cu o imagine pictată în armură aurită şi cu o statuie; şi imaginea să fie aşezată în gimnaziul de copii, având (următoarea) inscripţie: «Poporul l-a cinstit pe Apollonios, fiul lui Lysimachos, bărbat bun şi viteaz, iubitor de patrie, împodobit cu toate virtuţile şi demn de laudă între înaintaşii săi». Iar statuia să fie însă aşezată în templul Artemidei, în locul cel mai vizibil, iar la baza ei să se inscripţioneze copia acestui decret. 2. Perge: Fraţii Demetrios şi Apolonios ridică un arc de triumf lui Domitian Locul descoperirii: Descoperit în 1972-1972, în timpul săpăturilor efectuate la intersecţia străzilor principale. Tipul documentului: Arc de triumf din piatră dedicat împăratului Domitian. Dimensiuni: Dimensiunile deschiderii arcului: 1127 x 845 x 148 cm. Litere: Înălţimea literelor variază de la 11,5 cm la 20 cm. Locul de păstrare: In situ, în curs de restaurare. Bibliografie: IGSK, 54.I, 56 (cu planşa XVII-XX). Datare: 85 d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: (Faţada de est) R1-2 (stânga): Qe[îi Sebas]tîi ‚ OÝes?[pasianîi] R1-2 (dreapta): [Q]eîi Sebas[t]îi ‚ T∂twi [O[---]]

Catalog de inscripţii şi reprezentări

485

R3-7: [[AÝtokr£tori Ka∂sari Domitianîi]] ‚ [[Sebastîi ¢rciere√ meg∂stwi dhmarcikÁj œxous∂aj tÕ ---]] ‚4 [[aÙtokr£tori tÕ Øp£twi tÕ patrπ patr∂doj swtÁri toà kÒsmou]] ‚ ≥ereÝj tÁj 'Art◊midoj kaπ dhmiourgÕj kaπ gumnas∂arcoj n◊wn te kaπ geraiîn kaπ pa∂dwn ‚6 Dhm¹trioj 'Apollwn∂ou 'EpikÚdrou eÙseb¾j filÒkaisar kaπ filÒpatrij pan£retoj u≥Õj tÁj pÒlewj kaπ ‚ 'Apollènioj 'Ap?ollwn∂ou 'EpikÚ?d?[ro]u? Ð ¢delfÕj aÙtoà œk tîn ≥d∂wn [ka]taske£santej ¢n◊[qhka]n? kaqieroÚntwn ‚8 Ga∂ou Karistan∂[ou] F?r?[Òntw]n?o?j? pres?[b]eutoà --- ¢[nti]s?t?r?a?t?ˇ?g?o?u? toà [AÙ]tokr£toroj [[Domitianoà]] kaπ ‚ [Louk∂ou]ˇnou OØei]ˇnou LÒg?[go]u --- œpitrÒpou toà Sebast(oà). (Faţada de vest) R1-2 (secţiunea 1): SebastÁi ‚ EÙnom∂ai (secţiunea 2): SwtÁri PamfÚlwi ‚ œphkÒwi 'ApÒllwni (secţiunea 3): Swte∂rai ¢sÚlwi ‚ Perga∂ai 'Art◊midi (secţiunea 4): eÙ[sebe√ filoka∂s]ari ‚ [≤?e?r?[©i newkÒr]w?i?] P?◊?r?g?h?i? R3-7: ≤ereÝj tÁj 'Art◊midoj kaπ dhmiourgÕj [k]aπ gumnas∂arcoj n◊wn [t]e? kaπ geraiîn kaπ pa∂dwn ‚4 Dhmˇtrioj 'Apollwn∂ou 'EpikÚdrou eÙseb¾j filÒkaisar kaπ filÒpatrij pan£retoj u≥Õj tÁj pÒlewj kaπ ‚ 'Apollèn?i?o?j? ['A]pollwn∂ou 'EpikÚdrou Ð ¢delfÕj aÙtoà œk tîn ≥d∂wn kat[ask]eu£santej ¢n◊qhkan kaqieroÚntwn ‚6 Ga∂ou Karistan∂ou F?r?[Ò]n?t?wnoj presbeutoà ¢?n?tistratˇg?o?[u toà AÙtokratoroj [Domitianoà]] kaπ ‚ Louk∂ou OÙeihnoà L?Ò?[g]gou œpitrÒpou toà Seb?a?s?t?oà. Traducere: (Faţada de est) R1-2: (în stânga) Lui Di[vus Augustus] / Ves[pasianus] (în dreapta) Lui Divus Augustus / Titus [[Vespasianus]]? R2-9: [[Împăratului Caesar Domitianus Augustus, Pontifex Maximus, având puterea tribuniciană pentru a ... oară, proclamat împărat pentru a ... oară, consul pentru a ... oară, părinte al patriei, salvator al lumii]]? Preot al lui Artemis şi demiurg şi gimnaziarh atât al tinerilor, cât şi al adulţilor şi al copiilor. Demetrios, fiul lui Apollonios, fiul lui Epikydros, evlaviosul, iubitorul de împărat şi de patrie, un om plin de vrednicie, fiu al oraşului, şi Apollonios, fiul lui Apollonios, fiul lui Epikydros, fratele său, au construit acest monument din fonduri proprii, l-au ridicat şi l-au consacrat în vremea când Gaius Caristanius Fronto era legatus Augusti pro praetore al împăratului [[Domitianus]] şi [Lucius Vei]enus Longus era procurator Augusti. (Faţada de vest) R1-2: (secţiunea 1) Bunei cârmuiri împărăteşti

486

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

(secţiunea 2) Lui Apollo Pamfilianul, cel salvator şi grabnic-ascultător (secţiunea 3) Artemidei Pergaia, salvatoarea şi dătătoarea de azil (secţiunea 4) Evlaviosului, iubitorului de împărat şi [[sfântului oraş neōkoros]] Perge R3-7: Preot al lui Artemis şi demiurg şi gimnaziarh atât al tinerilor, cât şi al adulţilor şi al copiilor. Demetrios, fiul lui Apollonios, fiul lui Epikydros, evlaviosul (piosul), iubitorul de împărat şi de patrie, un om plin de vrednicie, fiu al oraşului, şi Apollonios, fiul lui Apollonios, fiul lui Epikydros, fratele său, au construit acest monument din fonduri proprii, l-au ridicat şi l-au consacrat în vremea când Gaius Caristanius Fronto era legatus Augusti pro praetore al împăratului [[Domitianus]] şi Lucius Veienus Longus era procurator Augusti. 3. Perge: Omagiu solului Tib. Claudius Apollonius Locul descoperirii: La marginea sudică a acropolei, la vest de intrare. Tipul documentului: Probabil o bază de statuie. Dimensiuni: Nespecificate. Litere: Dimensiuni nespecificate. Locul de păstrare: Nespecificat. Bibliografie: IGSK, 54.I, 58. Datare: După 96 d.Hr., dată la care Domitian a primit damnatio memoriae; cel mai probabil în vremea domniei lui Traian (98-117 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Ornament nespecificat. Text: R 01-02: [¹ boul¾ kaπ Ð dÁmoj] ‚ [œte∂mhsen] R 1-28: [≤e]r◊a tÁj 'Art◊midoj ‚ kaπ dhmiourgÕn tÕ p◊m‚pton kaπ ¢rcier◊a tîn S[e]‚4bastîn kaπ ≤er◊a Seba[s]‚tÁj `Omono∂aj Tib◊rion ‚ KlaÚdion 'Apollwn∂ou u[≤]‚on Kure∂a 'Apollènion ‚8 'Elaib£r?hn filoka∂sara ‚ kaπ filÒpatrin u∂Õn tÁj p[Ò]‚lewj ⁄parcon genÒmenon ‚ œn `RèmV te[cn]e[it]în, ¢rc[i]‚12eras£menon tr[πj kaπ ¢gè]‚noqet[ˇ]santa t[ri]în ¢g[è]‚[n]wn Sebastîn, trπ[j pr]e[sbeu]‚santa dw[r]e¦[n] e≥j `Rèmhn kaπ ‚16 kat[or]qws£menon [tÍ Per]‚ga∂v 'Art◊midi t¾[n ¢sul∂]‚an kaπ tù dˇmJ t¦ m◊gista ‚ [k]aπ sunf◊ronta, [⁄n] te ta√j ‚20 katascoÚsaij seitode[∂]‚aij procrˇseij dÒnta ¢r‚[g]ur∂wn e≥j ¢gorasmÕn pu?‚[rî]n, poll£kij te dÒnta ‚24 [Œsti£s]eij pandˇmouj to[√j] ‚ katoikoàsi t¾n pÒlin kaπ t[o√j] ‚ œ?[p]idhmˇ?[s]a?s?in x◊noij, [œ]‚p[i]skeu£sant£ te tÕ bo[u]‚28leutˇrion œk tîn ≥d[∂wn]. Traducere: Sfatul şi Poporul l-au cinstit pe preotul Artemidei şi demiurg pentru a cincea oară şi mare preot al împăraţilor şi preot al Concordiei Auguste, pe Tiberius Claudius Apollonius Elaibares, fiul lui Apollonius, din tribul Quirina, iubitorul de împărat şi de patrie, fiu al oraşului; el a fost praefectus fabrum în Roma, mare preot de trei ori şi agnothet de trei ori al jocurilor în cinstea împăratului; de trei ori a fost trimis ca sol la Roma, pe

Catalog de inscripţii şi reprezentări

487

cheltuială proprie, a confirmat dreptul de a acorda azil al Artemidei Pergaia şi a adus poporului cele mai mari servicii, punând la dispoziţie în timpul lipsei acute de alimente bani pentru cumpărarea de grâne şi a organizat adesea ospeţe publice pentru locuitorii oraşului şi pentru străinii rezidenţi în oraş şi a restaurat bouleuterion-ul pe cheltuiala proprie. 4. Perge: Inscripţie onorifică pentru Ti. Claudius Apollonius Locul descoperirii: La cca 50 metri sud de intersecţia străzilor principale ale oraşului, în partea nordică a unui pasaj peste canalul de apă. Tipul documentului: Iniţial acest pilastru care prezintă caneluri superficiale; nu a fost adosat unei clădiri, ci provine, la fel ca şi textul anterior (Nr. 3), de la un momument ridicat pe strada principală nord-sud în cinstea lui Ti. Claudius Apollonius, situat la 10 metri de arcul de triumf al lui Domitian (Nr. 2) pe care acesta, împreună cu fratele său, Demetrios, l-au ridicat. Inscripţia se păstrează pe o suprafaţă foarte îngustă, netedă, de pe partea laterală, lipsind din textul care s-a păstrat (deşi originalul trebuie să fi fost destul de lung) date legate de numele persoanei omagiate, titulatura aferentă, meritele sale etc. Dispunem aici doar de partea finală a textului, care probabil a fost redactat pe doi pilaştri, acesta fiind cel din dreapta. Ulterior, pilastrul a fost reutilizat în mijlocul canalului de apă al străzii principale nord-sud, împreună cu alte dale, pentru ridicarea unui monument legat probabil de momentul inaugurării. Dimensiuni: 80 x 78 x 44 cm (înălţimea iniţială estimată este de aproximativ 3 metri). Litere: 4,5-5 cm. Locul de păstrare: Nespecificat. Bibliografie: IGSK, 54.I, 59 (cu planşa XVI). Datare: Perioada Flavienilor (69-96 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [---] ‚01 [--kator]‚[qws£menon] ‚ [tÍ Perga∂v] ‚04 ['Art◊midi] ‚1 t¾n ¢sul∂an ‚ kaπ tù dˇmJ ‚ t¦ m◊gista ‚4 kaπ vac. sum‚f◊ronta Traducere: [---] care a confirmat dreptul de a acorda azil Artemidei Pergaia şi a adus poporului cele mai mari servicii. 5. Perge: Gnaeus Posthumius Cornutus ridică o construcţie cu 12 coloane Locul descoperirii: În colţul de nord-est al apodyterion-ului. Tipul documentului: Placă din marmură. Dimensiuni: 86 x 102 x 5 cm. Litere: 4-7,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Antalya.

488

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: IGSK, 54.I, 60. Datare: Perioada Flavienilor (69-96 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Gna√oj Posto[Ú]mioj Ko∂ntou u≤Õj Kol‚2le√na Kornoà[t]oj, ¢rciereÝj tîn Sebas‚tîn kaπ agwno[q◊]thj tîn meg£lwn pen‚4taethrikîn Ka[is]arˇwn [¢]gènwn œk tîn ‚ ≥d∂wn, kaπ ¢gwoq◊thj 'Artemeise∂wn ‚6 OÙespasiane∂wn ¢gènwn, filÒkaisar kaπ ‚ filÒpatrij, pa[n]£retoj, u≤Õj tÁj pÒ‚8lewj, tÕ œn tù ≤matiofulak∂J tîn poik∂lwn keiÒnwn dwdek£sstulon ‚10 kaπ toÝj prÕ aÙ[t]oà m◊souj t◊ssaraj ke∂‚onaj œk tîn ≥d∂wn ¢n◊qhke kaπ kaqi◊rw‚12se. Traducere: Gnaeus Postumius Cornutus, fiul lui Quintus, din tribul Collina, mare preot al împăraţilor şi agonothet pe cheltuiala proprie al marilor jocuri pentaeterice imperiale şi agonothet al jocurilor Artemiseia-Vespasianeia, prieten al Cezarului şi iubitor de patrie, virtuos, fiu al oraşului, a ridicat şi a dedicat pe cheltuială proprie dodekastylon-ul cu coloane multicolore în Hymationphylakion şi cele patru coloane din mijloc din faţa lui. 6. Perge: Întemeierea lui Gnaeus Postumius Cornutus Locul descoperirii: Fragmentele au fost descoperite în diferite locaţii din termele sudice, în cursul săpăturilor desfăşurate între 1978 şi 1984. Tipul documentului: Placă din marmură foarte fragmentată. Dimensiuni: Înălţime 57,5 (fragm. principal) + 22 cm (fragm. din dreapta); Lăţime 69 (fragm. principal) + 31 cm (fragm. din dreapta); Grosime 4-4,5 cm. Litere: 4-5 cm. Locul de păstrare: Depozitul săpăturilor din Perge. Nr. I.1 (fragmentul principal), I.3 (fragmentele din dreapta jos), I.6 (fragmentul mijlociu). Bibliografie: IGSK, 45.I, 61 (cu planşa XVI). Datare: Perioada Flavienilor (69-96 d.Hr). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [Gna√oj Post]oÚmioj Kornoàtoj ¢[rciereÝj] ‚ [tîn Sebastî]n kaπ ¢gwnoq◊thj t[în meg£lwn] ‚ [pentaethrikî]n Kaisarˇwn ¢gènwn œk tîn ≥[d∂wn], ‚4 [kaπ ¢gwnoq◊t]hj pentaethrik[în ¢]gènwn 'A[rtemei]‚[se∂wn OÙesp]asiane∂wn, u≤Õj dπj d[hmiourgoà gum]‚[nasi£rcou t]în triîn gumnas∂wn Koḯntou P[ostou]‚[m∂ou Kolle∂n]a FrÒntwnoj kaπ ≤ere∂aj tÁj 'Art[◊midoj] ‚8 [---]hj, ¢delf[Õj ¢rc]ier◊wj tîn Se[bastîn] ‚ [--Postoum∂ou-]J[---] ‚ [---]j f?il? [Òkaisar kaπ filÒpatrij,] ‚ [pan£retoj, ---] u≤Õj? [tÁj pÒlewj tÕ l]akw[ni]‚12 [kÕn(?)---p(?)]rÕ st?[o©j(?) ¢n◊qhke] kaπ kaqi◊rw[se] ‚ [kaπ ---]s?i?n?[---]l?hj toà ba‚[lane∂ou. Traducere: Gnaeus Postumius Cornutus, mare preot al împăraţilor şi agonothet pe propria cheltuială al marilor jocuri pentaeterice ale împăratului şi agonothet al jocurilor pentaeterice Artemiseia-Vespasianeia, fiu al celui

Catalog de inscripţii şi reprezentări

489

care a fost de două ori demiurg şi gimnaziarh a trei gimnazii, Quintus Postumius Fronto, din tribul Collina şi al preotesei (zeiţei) Artemis [nume], frate al marelui preot al împăraţilor [-- Postumius --], iubitorul de împărat şi de patrie, foarte vrednic, a ridicat şi consacrat baia de aburi? în faţa porticului şi (temelia?) băii publice. 7. Perge: Cinstirea lui C. Iulius Ru[f]us Neos Locul descoperirii: La est de termele sudice. Tipul documentului: Bază din calcar. Dimensiuni: 152 x 60 x 66 cm. Litere: 3,5-7 cm. Locul de păstrare: În apropierea locului descoperirii. Bibliografie: IGSK, 54.I, 63 (cu planşa XXI). Datare: Perioada Flavienilor (69-96 d.Hr). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [`H bou]l¾ kaπ Ð dÁ[moj] ‚ [œte∂]mhsen ¢rcier◊a tîn Se‚[bast]în kaπ ¢gwnoq◊thn ‚4 [tî]n meg£lwn pentaethrikîn [Kai]‚[sa]re∂wn ¢gènwn œk tîn ≥d∂w[n] ‚ [ka]π ¢gwnoq◊thn 'Artemeise∂‚wn tîn OÙespasiane∂wn k[aπ ≤e]‚8[r]◊a tÁj 'Art◊midoj kaπ dh[mi]‚[o]urgÕn G£ion 'IoÚlion `Ro[à]‚[f]on N◊on, eÙsebÁ filoka[∂]‚[s]ara kaπ filÒpatrin, pa‚12[n]£reton, u≤Õn tÁj pÒle[wj]. Traducere: Sfatul şi Poporul l-au cinstit pe marele preot al împăraţilor şi agonothet pe cheltuiala proprie al marilor jocuri pentaeterice imperiale şi agonothet al (jocurilor) Artemiseia-Vespasianeia şi preot al Artemidei şi demiurg, pe Gaius Iulius Rufus Neos, (un om) evlavios, iubitorul de împărat şi de patrie, prea-vrednicul fiu al oraşului. 8. Perge: Preoteasa lui Demeter, Arete şi nepotul ei Timotheos: dedicarea unui turn lui Domitian Locul descoperirii: La marginea de vest a turnului antic de la nord de Varsak (în zona anticului Lyrboton Kome), în ruine degradate în permanenţă de căutătorii de comori. Tipul documentului: Bloc paralelipipedic provenind de la turn. Dimensiuni: 69 x 86 cm. Litere: 3 (rândul 1) şi 2,5 (celelalte). Locul de păstrare: În ruine. Bibliografie: IGSK, 54.I, 65 (vezi şi Nr. 11: inscripţiile sunt complementare; am reprodus aici şi celaltă inscripţie cu italice). Datare: Perioada Flavienilor (69-96 d.Hr). Descrierea reprezentării: Monument aniconic.

490

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: AÙtokr£tori Ka∂sari [Dometianù] ‚2 Sebastù [Germanikù] kaπ 'Art◊midi Perga∂v ‚ ¢sÚlJ tÕn pÚrgon d∂stegon ≤◊reia Dˇmh‚4troj 'Ar◊th Dhmhtr∂ou œpangeilam◊nh ‚ tÍ kèmV œpo∂hsen œk tîn ≥d∂wn kainÕn œk ‚6 qemel∂wn kaπ steg£sasa kaqi◊rwsen: ‚ kaπ nàn diafo?r?h?q◊nta p£lin TeimÒqe‚8oj Menn◊ou Ð ⁄ggonoj aÙtÁj di' œpi‚trÒpou aÙtoà K∂llh?j MÒou [t]Áj mhtrÕ[j] ‚10 aÙtoà ¢nalab[ë]n kaπ steg£saj œk kai‚nÁj kaπ keramèsaj œk? [tî]n? ≥d[∂wn] ¢n◊qhken. Traducere: R 1-6: Împăratului Caesar [[Domitianus]] Augustus [[Germanicus]] şi Artemidei Pergaia, dătătoarea de azil, Arete, preoteasa Demetrei (şi) fiica lui Demetrios, a ridicat din temelii pe cheluitala proprie un turn nou, cu două etaje, promis satului, şi, după ce i-a pus acoperişul, l-a consacrat. 9. Perge: Întemeierea lui Marcus Feridius şi cinstirea sa Locul descoperirii: Două fragmente descoperite în teatrul din Perge. Reproducem conţinutul fragmentului (b). Tipul documentului: Fragmente provenind dintr-o placă din calcar. Dimensiuni: Fragmentul (b): 65 x 76 cm. Litere: 3 cm. Locul de păstrare: Neprecizat. Bibliografie: IGSK, 45.I, 66 (cu planşa XX). Datare: Perioada Flavienilor (69-96 d.Hr). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [nume ---] ‚02 [M©rkoj Fer∂dioj --- nume ---] ‚03 [Popl∂ou u≤Õj --M©rkoj Fer∂dioj] ‚1 [---]ato t¾n guna√ka aÙtoà Popl∂ou u≤Õj t¾n mht◊ra aÙtoà ‚ Perga√w]n yˇfisma: ‚ [--- œpeid¾] M©rkoj Fer∂ddioj Popl∂ou u≥Õj filote∂mwj ‚4 [--- t]Õ sÚsthma tîn gera∂wn DIHS œteleiîsen ka‚[--- œpπ tîn d]hmos∂wn crhmatisthr∂wn œn tÍ sˇmeron ¹m◊‚6[rv œdwrˇsato to√]j geraio√j ¢mp◊louj aÙtoà t¦j oÜsaj œn Arondv ‚ [--- kaπ t¾n cèran t¾]n oâsan par¦ tù ≥erù tÁj 'Art◊midoj, œf û t¦j pro‚8[sÒdouj aÙtoj pr]o?s◊cV e≥j tÕn toà zÁn crÒnon: met¦ de tÕ katabiî‚[nai --- œn tÍ geneql∂J(?) --]I?T?ai aÙtoà ¹m◊rv kat' ⁄toj œn mhnπ tr∂tJ, tetr£di ‚10 [--- èj o≤ pol√tai œpπ tîn aÙtoà ---]n œnga∂wn cwrîsin e≥j te o√non kaπ ¥rton: sunekrei(?) ‚ [--¢gaqÍ tÚcV: ⁄doxe tÍ boulÍ ¢p]oded◊cqai aÙtÕn kaπ tete∂mhsqai e≥kÒni graptÍ ‚12 [œn ÓplJ œpicrÚsJ kaπ stef£nJ crÚsJ ¢riste∂]J kaπ ¢ndri£nti kat¦ tÕn nÒmon: didÒsqai dὲ aÙtù ‚ [tim£j, §j Ð dÁmoj ¢ndr£si kalo√j kaπ ¢gaqo√j kaπ ] pefiloteimh◊noij d∂dotai. Traducere: Textul principal (fragmentul b): [--- ] Decret al cetăţenilor din Perge: Întrucât Marcus Feridius, fiul lui Publius, a făcut fapte vrednice de laudă [---] şi a completat(?) Sfatul Bătrânilor [---] şi din locurile de adunare

Catalog de inscripţii şi reprezentări

491

publice(?) a donat autorităţilor: Sfatului Bătrânilor i-a donat viile sale din localitatea Aronda şi [---] terenul de lângă templul Artemidei, de la care el însuşi să administreze roadele cât timp va trăi. Iar după moartea lui, [---] în ziua sa de naştere(?) în fiecare an, în luna a treia, în ziua a patra, cetăţenii să vină pe pământurile lui pentru (a primi) vin şi pâine. [---] Noroc bun! Sfatul a hotărât ca el să primească şi să fie cinstit cu o imagine inscripţionată, în întregime aurită şi cu o cunună de aur, ca simbol al vredniciei, şi cu o statuie, după lege. (A mai hotărât) să-i fie acordate cinstirile pe care poporul le acordă bărbaţilor buni şi destoinici şi iubitori de glorie. 10. Perge: Dedicaţie împăratului Traian Locul descoperirii: Cel mai probabil provine din apropierea statuii lui Traian din zona termelor de sud. Revăzută de Sencer Şahin în 1992. Tipul documentului: Bază din calcar deteriorată, din care nu se mai păstrează în prezent decât partea inferioară. Rândurile subliniate erau lizibile în trecut pe partea care astăzi lipseşte. Dimensiuni: 53 x 28 x 51 cm. Litere: 3,5 cm. Locul de păstrare: La vest de termele sudice, în zona necropolei de vest. Bibliografie: IGSK, 54.I, 75 (cu planşa XXII). Datare: Perioada lui Traian (98-117 d.Hr). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [¢gaqÁi tÚchi]: ‚02 [AÙtokr£tori N◊rou]‚1ai Traianîi Ka∂sar[i] ‚ [Se]bastù Germanikù ‚ [D]akikîi kaπ 'Art◊midi ‚4 [P]erga∂ai kaπ tîi dˇmwi ‚ ['A]pollènioj b/, fÚsei de ‚ TrokÒndou, kaπ Crusë ‚ ¹ gun¾ aÙtoà kaπ t¦ t◊‚8kna aÙtoà œk tîn ≥d[∂]‚wn ¢n◊qhkan kaπ ‚ kaqi◊rwsan. Traducere: Noroc bun! Împăratului Nerva Traianus Caesar Augustus Germanicus, Dacicus şi lui Artemis Pergaia şi poporului au ridicat pe cheltuiala proprie şi au dedicat Apollonios, fiul lui Apollonios, fiul natural al lui Trokondas şi Chryso, soţia sa, cât şi copii săi. 11. Perge: Timotheos, nepotul Aretei, restaurează turnul dedicat lui Domitian Locul descoperirii: La marginea de vest a turnului antic de la nord de Varsak. Tipul documentului: Bloc paralelipipedic provenind de la turn. Dimensiuni: 69 x 86 cm. Litere: 3 (rândul 1) şi 2,5 (celelalte). Locul de păstrare: În ruine. Bibliografie: IGSK, 54.I, 76 (vezi şi Nr. 8: inscripţiile sunt complementare; am reprodus aici şi celaltă inscripţie cu italice).

492

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Datare: Perioada lui Traian şi Hadrian (98-138 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: AÙtokr£tori Ka∂sari [Dometianù] ‚2 Sebastù [Germanikù] kaπ

'Art◊midi Perga∂v ‚ ¢sÚlJ tÕn pÚrgon d∂stegon ≤◊reia Dˇmh‚4troj 'Ar◊th Dhmhtr∂ou œpangeilam◊nh ‚ tÍ kèmV œpo∂hsen œk tîn ≥d∂wn kainÕn œk ‚6 qemel∂wn kaπ steg£sasa kaqi◊rwsen: ‚ kaπ nàn diafo?r?h?q◊nta p£lin

TeimÒqe‚8oj Menn◊ou Ð ⁄ggonoj aÙtÁj di' œpi‚trÒpou aÙtoà K∂llh?j MÒou [t]Áj mhtrÕ[j] ‚10 aÙtoà ¢nalab[ë]n kaπ steg£saj œk kai‚nÁj kaπ keramèsaj œk? [tî]n? ≥d[∂wn] ¢n◊qhken. Traducere: Şi acum, după prăbuşirea (turnului) Teimotheos, fiul lui Menneas, nepotul ei, cu ajutorul tutorelui, mama sa, Kille, fiica lui Mouas, a reluat (construcţia turnului), a făcut din nou acoperişul, l-a prevăzut cu ţiglă şi l-a ridicat pe cheltuiala proprie. 12. Perge: Dedicarea turnului lui Hadrian şi donaţia lui Mouas Locul descoperirii: Turnul lui Domitian. Tipul documentului: Bloc paralelipipedic, împărţit în patru, provenind de la turnul lui Domitian. Inscripţie deteriorată, care prezintă numeroase ligaturi. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: 4 cm (rândul 1); 3 cm (celelalte). Locul de păstrare: În ruinele turnului. Bibliografie: IGSK, 54.I, 77. Datare: Perioada lui Traian şi Hadrian (98-138 d.Hr.). Descrierea reprezentării: -. Text: (hedera) AÙtokr£tori Ka∂sari Traianù `Adrianù Sebastù kaπ 'ApÒllwni Lurbwtîn ‚2 MoÚaj Stas∂ou TrokÒ[n]d?ou zîn kaπ f?ronîn ¢pol[e∂p]w [tÍ m]htr∂ mou [≥]j tÕn tÁj zwÁj crÒnon mo[n£]g[r]ion ‚ tÒpJ Bar?J kaπ c/ ærvsm[◊n]a[i] ⁄leai kaπ mosc£dej œleîn tÒpJ Trisπn œl◊aij: kaπ ¥llJ tÒ[p]J legom◊nJ ‚ prÕj KalliklÍdoj 'Armakv: m[e]t¦ d[e] t¾n teleut¾n tÁj mhtrÒ[j mou ¢]pole∂pw qeù 'ApÒllwni L[ur]bwtîn, œf' ú o≤ kat¦ ⁄to[j] a≤roÚmenoi kwm£rcai pronoîsi[n], Ópwj misqoàntai t¦ prod[h]lo[Ú]me[na], kaπ ¹ ¢p' aÙt[în] tÕ kat' œniautÕn prÒsodoj? ‚6 cwrÍ e∏j te qus∂aj toà 'ApÒllwnoj kaπ ¢gorasmÕn o∏nou kaπ ¥[r]twn ≥j tÕ ¥gesqa∂ moi ¹m◊rai kaπ ¢gînej tÕ ‚ kat' ŒniautÕn mhnπ œn£tJ tr∂tV eÙwcoum◊nwn p£ntwn tîn katoikoÚntwn t¾n kèmhn œn tÍ ¹m◊rv ¢pomnhmo‚8neÚesq[a]i œm◊ te kaπ KÒthn Stas∂ou tÕn ¢delfÒn mou kaπ K∂llhn MÒou t¾n mht◊‚ra mou, mhdenÕj ⁄contoj œxous[∂]an t¦ progegram[m◊na] À kaπ m◊ro[j] ti aÙtîn pwlÁsai ‚10 À œxallotriîsai À tÕn œx aÙtîn pÒron À kaπ m◊roj ti ¢[nal∂skein] e≥j Œt◊raj cre∂aj kat¦ mhd◊na trÒ‚pon: e≥ de mˇ, Ð par¦ t¦ Øp' œmoà diatetagm◊na [poiˇsaj ¢po]teis£tw ≥j ”Artemin Perga∂an ‚ dhn£ria ce∂lia, kaπ t¦ Øp'

Catalog de inscripţii şi reprezentări

493

œmoà diatetagm◊[na mene√] kaqëj dietax£men ≥j tÕn ‚ (hedera) ¤panta crÒnon. Traducere: Împăratului Caesar Traianus Hadrianus Augustus şi lui Apollo Lyrbotos. (Eu) Stasias, fiul lui Mouas, nepotul lui Trokondas, las în seama mamei mele pentru tot restul vieţii ei, în timpul vieţii mele şi în deplinătatea facultăţilor mele mintale, bunurile din localitatea Baris şi 600 de măslini nobili, cât şi puieţi de măslini de acolo, de la Trei Măslini şi din celălalt loc numit Kallikleis Armaka. După moartea mamei mele, las (acesta) în seama zeului Apollo Lyrbotos cu obligaţia ca, comarhii aleşi anual să ia măsuri pentru ca terenurile amintite mai sus să fie arendate, iar venitul anual câştigat din aceasta să fie folosit ca ofrandă lui Apollo şi pentru cumpărarea vinului şi a pâinii pentru desfăşurarea festivalurilor în (numele) meu în fiecare an în luna a noua şi în ziua a treia, astfel încât locuitorii satului, ospătaţi din plin să-şi amintească în aceasta zi, de mine şi de fratele meu, de Kotes, fiul lui Stasias, cât şi de mama mea, Kille, fiica lui Mouas, nimeni nu are dreptul să vândă sau să înstrăineze terenurile numite mai sus sau măcar o parte din ele sau să folosească veniturile provenite de la acestea, respectiv o parte din ele, sub nici o formă în alte scopuri. Dacă (aceste lucruri) nu (sunt respectate) acela care întreprinde ceva împotriva acestor dispoziţii trebuie să plătească Artemidei Pergaia o amendă de 1000 de denari, iar măsurile luate de mine, aşa cum am dispus, trebuie să se menţină în toate timpurile. 13. Perge: Inscripţie dedicată de Plancia Magna Artemidei din Perge Locul descoperirii: Pe latura de nord a arcului de triumf al lui Hadrian. Tipul documentului: Soclu de statuie, din marmură, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Păstrat integral. Dimensiuni: 44 x 113 cm. Litere: 7,5 cm. Locul de păstrare: -. Bibliografie: IGSK, 54. I, 89 (cu planşa XXV). Datare: Perioada lui Traian şi Hadrian (98-138 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Dianae Pergensi ‚2 Plancia M. f. Magna. ‚ 'Art◊midi Perga∂v ‚ Plank∂a M£gna. Traducere: Artemidei Pergaia, Plancia Magna, fiica lui Marcus. 14. Perge: Sfatul şi poporul o cinstesc pe Plancia Magna Locul descoperirii: Lângă poarta monumentală construită de Plancia Magna în cinstea oraşului şi a lui Hadrian, la nord de poarta elenistică a oraşului. Însă

494

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

locul iniţial a fost monumentul dedicat Planciei. Părţile ilizibile astăzi, dar notate de Mansel, Bean şi Şahin sunt subliniate. Tipul documentului: Soclu de statuie din calcar, spart în şase bucăţi şi reconstituit parţial. Dimensiuni: 58 x 66 x 56 cm. Litere: 4,3-4,4 cm. Locul de păstrare: Neprecizat. Bibliografie: IGSK, 54.I, 118 (cu planşa XXXV). Datare: Perioada lui Traian şi Hadrian (98-138 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: `H boul¾ kaπ [Ð d]Ámoj ‚ Plank∂an [M]£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£[rou] ‚4 [k]aπ pÒlewj qugat◊ra, ‚ [≤◊]reian tÁj 'Art◊mi‚doj kaπ d?h?m?iourgÒn, ‚ ≤◊reian Mh?trÕj qeîn ‚8 di¦ b∂ou prèthn kaπ ‚ m?Ò?n?hn, eÙsebÁ kaπ ‚ filÒpatrin. Traducere: Sfatul şi Poporul (au cinstit-o) pe Plancia Magna, fiica lui M. Plancius Varus şi a cetăţii, proteasa Artemidei şi demiurgă, cea dintâi şi unica preoteasă pe viaţă a Mamei Zeilor, evlavioasa şi iubitoarea de patrie. 15. Perge: Poporul o cinsteşte pe Plancia Magna Locul descoperirii: Găsită în timpul lucrărilor la teatrul din Perge, dar provine cu siguranţă, ca şi Nr. 14 din monumentul dedicat Planciei Magna. Tipul documentului: Două fragmente dintr-un soclu de statuie din calcar. Aceasta a fost reutilizat în teatru ca postament al unei coloane. Ultimele două rânduri se află pe partea de postament prelucrată a doua oară. Dimensiuni: 73 x 67 x 78 cm. Litere: 4 cm. Locul de păstrare: Teatrul din Perge, la mijlocul şirurilor de banchete. Bibliografie: IGSK, 54.I, 120 (cu Pl. XXXV). Datare: Perioada lui Traian şi Hadrian (98-138 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: `O dÁmoj ‚ Plank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou ‚4 kaπ pÒlewj qugat◊ra, ‚ ≤◊reian tÁj 'Art◊mi|doj kaπ dhmiourgÒn, ü ≤◊reian MhtrÕj qeîn ‚8 di¦ b∂ou prèthn kaπ ‚ [mÒn]hn, eÙsebÁ kaπ ‚ filÒpatrin. Traducere: Poporul a cinstit-o pe Plancia Magna, fiica lui M. Plancius Varus şi a cetăţii, preoteasă a Artemidei şi demiurgă, cea dintâi şi unica preoteasă pe viaţă a Mamei Zeilor, evlavioasa şi iubitoarea de patrie. 16. Perge: Membrii Gerusiei (hoi geraioi) o cinstesc pe Plancia Magna Locul descoperirii: Găsit în faţa frigidarium-ului termelor de sud.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

495

Tipul documentului: Soclu de marmură pe care era aşezată cândva partea inferioară a statuii adosate a Planciei Magna. Dimensiuni: 134 x 69 x 56 cm. Litere: 4,5 cm. Literele gravate foarte îngrijit. Locul de păstrare: neprecizat. Bibliografie: IGSK, 54.I, 121. Datare: Perioada lui Traian şi Hadrian (98-138 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [O≤ ger]aioπ ‚ [P]lank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou ‚4 kaπ pÒlewj qugat◊ra, ‚ ≤◊r[e]i?a?n tÁj 'Art◊mi‚d[oj] kaπ dhmio[u]rgÒ[n], ‚ [≤◊reian] Mh[tr]Õj q?e?î?[n] ‚8 [di¦ b∂ou] p?r?è?thn k?[aπ] ‚ [mÒnhn, e]ÙsebÁ k[aπ] ‚ f[i]l?Òpatrin. Traducere: Gerusiarhii (au cinstit-o) pe Plancia Magna, fiica lui M. Plancius Varus şi a cetăţii, preoteasa Artemidei şi demiurgă, cea dintâi şi unica preoteasă pe viaţă a Mamei Zeilor, evlavioasa şi iubitoarea de patrie. 17. Perge: Dedicaţie onorifică pentru Plancia Magna Locul descoperirii: La intersecţia străzilor principale ale oraşului antic, în jumătatea sa nordică. Tipul documentului: Partea inferioară a soclului unei statui. Dimensiuni: 50 x 69 x 83 cm. Litere: 5 cm. Literele gravate foarte îngrijit. Locul de păstrare: Partea de nord a oraşului antic. Bibliografie: IGSK, 54.I, 125 (cu planşa XXXVI). Datare: Perioada lui Traian şi Hadrian (98-138 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [-- Nume ---] ‚02 [Plank∂an M£gnan] ‚03 [M. Plank∂ou OÙ£rou] ‚1 [k]aπ pÒlewj qu[gat◊]‚2ra, ≤◊reian tÁj 'Ar[t◊]‚midoj kaπ dhmiour‚4gÕn tÕ tr∂ton, ≤◊rei‚an MhtrÕj qeîn di‚6¦ b∂ou, ¢rci◊reian tîn ‚ Sebastîn. Traducere: [---] (a cinstit-o) pe Plancia Magna, fiica lui M. Plancius Varus şi a cetăţii, preoteasă a Artemidei şi demiurgă pentru a treia oară, preoteasă pe viaţă a Mamei Zeilor, mare preoteasă a împăraţilor. 18. Perge: Dedicaţie Artemidei Locul descoperirii: Găsit pe acropolă, în apropiere de biserica bizantină. Tipul documentului: Bloc din calcar, păstrat integral. Partea dreaptă a blocului se află încă îngropată în pământ. Dimensiuni: 58 x 80 x 56 cm. Litere: 7 cm. Locul de păstrare: La locul descoperirii.

496

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: IGSK, 54.I, 133. Datare: Perioada lui Traian şi Hadrian (98-138 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [Dia]nae Pergaeae ‚ […]oni ded(icavit) s(ua) p(ecunia) f(aciendum) c(uravit) (?). Traducere: Dianei din Perge, [...]oni a dedicat (aceasta), şi s-a îngrijit să se facă pe cheltuiala sa (?). 19. Perge: Menneas dedică un altar Artemidei Epiphanes Locul descoperirii: În afara porţii de sud a oraşului. Tipul documentului: Plinta unei statui „arhaizante” a Artemidei Pergaia. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: IGSK, 54.I, 134. Datare: Perioada lui Traian şi Hadrian (98-138 d.Hr.), după forma literelor. Descrierea reprezentării: Nu dispunem de nici o descriere a statuii respective. Text: ['Art◊mid]a? 'EpifanÁ Menn◊aj ‚ [---]Únou kaqi◊rwsen. Traducere: Pentru Artemis, (zeiţa) manifestă, Menneas, fiul lui [---]ynos, a consacrat (aceasta). 20. Perge: Menneas dedică un altar Artemidei asylos Locul descoperirii: Descoperit în 1978, pe dealul Eylik Belen din sudul oraşului, pe proprietatea lui Ali Öztürk. Tipul documentului: Altar din marmură albă, prelucrat foarte îngrijit, a cărui mulură superioară este uşor deteriorată. Profilat la ambele părţi, inferioară şi superioară. Dimensiuni: 96 x 41 x 38 cm. Litere: 2,5-3 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Antalya. Nr. Inv. 12.11.78. Bibliografie: IGSK, 54.I, 135 (cu Pl. XXXVIII). Datare: Perioada lui Traian şi a lui Hadrian (98-138 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Altarul este prevăzut pe toate feţele cu ghirlande alcătuite din motive florale, frunze şi fructe, pe care se înfăşoară panglici cu capetele lăsate libere. Capetele de berbec din colţurile laturilor le susţin pe acestea. Pe faţa anterioară, încadrat de ghirlandă se află bustul radiat al lui Helios, având o hlamidă prinsă pe umărul drept cu o agrafă. Deasupra acestui umăr este vizibil un obiect ascuţit, probabil vârf de lance. Inscripţia încadrează

Catalog de inscripţii şi reprezentări

497

câmpul reprezentărilor de pe faţa anterioară, astfel încât doar primul rând al acesteia se află sub marginea superioară a altarului. Text: 'Art◊midi ¢sÚlwi ‚2 (relief) ≤ereÝj Moirîn ‚ di¦ b∂ou ‚ Menn◊aj dπj ¢n◊qhken. Traducere: Artemidei, cea dătătoare de azil, i-a dedicat Menneas, fiul lui Menneas, preot pe viaţă al Moirelor. 21. Perge: Dedicaţie către Antoninus Pius în termele sudice Locul descoperirii: Piesa provine dintr-o placă de marmură cu care fusese îmbrăcat zidul interior din tepidarium-ul (sala caldă) termelor sudice. Descoperită în 1981. Tipul documentului: Fragment profilat în partea superioară. Spart în două bucăţi. Dimensiuni: 22 x 29,5 x 2 cm. Litere: 4-5 cm. Gravate îngrijit. Locul de păstrare: În depozitul săpăturilor. Nr. Inv. (I2) 81.199-200. Bibliografie: IGSK, 54.I, 141 (cu Pl. XXXIX). Datare: Perioada lui Antoninus Pius (138-161 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [AÙtokr£tori Ka∂sa]ri T∂tJ A[≥l∂J `Adrianù 'Antwn∂nJ Sebastù] ‚ [EÙsebe√, patrπ] p?atr∂?[do]j? [kaπ qe´ 'Art◊midi Perga∂v ¢sÚlJ] ‚ [kaπ tÍ glukut£tV patr∂di]. Traducere: Împăratului Caesar Titus Aelius Hadrianus Antoninus Augustus, Piosul, părinte al patriei, şi zeiţei Artemis din Perge, cea dătătoare de azil, şi patriei preaiubite. 22. Perge: Omagierea împăratului (Commodus?) de către Paulina, preoteasă a împăratului din Sillyon Locul descoperirii: Apodyterium-ul (vestiarul) termelor sudice. Tipul documentului: Şapte fragmente din mamură, provenind dintr-o placă ce acoperea zidul interior al apodyterium-ului termelor sudice. Dimensiuni: Împreună, cca 45-55 x 250 x 18-22 cm. Litere: 4,8 cm. Ultimul rând: 3,5 cm. Locul de păstrare: În depozitul săpăturilor. Nr. Inv. (I7) 80.237. Bibliografie: IGSK, 54.I, 149 (cu Pl. XLI). Datare: Perioada lui Antoninus Pius (138-161 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: AÙ?[t]o?kr£t?o[r]a Ka∂[sara] M. AÙ[rˇlion KÒmmodon] ‚2 ['Ant]wn√n[o]n? EÙ?[sebÁ] EÙtu[cÁ SebastÕn ¢rcier◊a] ‚ [m◊gi]s?t?o?[n] s?w?t?Á?r?a? t?Á?j?

498

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

o?[≥]ko?[um◊nhj pat◊ra patr∂]‚4[doj AÙr(hl∂a)] Paul[√na ?A≥lian]¾ ≤◊[reia tÁj 'Art◊midoj] ‚ [di¦ b∂ou kaπ ¢rci◊]reia? [tîn Sebastîn œn tÍ Sillu◊wn pÒlei]. Traducere: Pe împăratul Caesar M. Aurelius Commodus Antoninus Piosul, Fericitul, Augustul, mare pontif, salvatorul lumii, părinte al patriei, (l-a cinstit) Aurelia Paulina Aeliane (?), preoteasa pe viaţă a Artemidei şi mare preoteasă a împăraţilor în oraşul Sillyon. 23. Perge: M. Claudius Rutilius Varus şi L. Claudius Propinquianus Apellinus o cinstesc pe bunica lor, Claudia Paulina Artemisia Locul descoperirii: În biserica de pe acropolă, unde este reutilizată ca bază de coloană. Tipul documentului: Soclu circular din calcar, profilat în părţile superioară şi inferioară. Dimensiuni: 103 x 70 x 3 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: În biserica de pe acropolă. Bibliografie: IGSK, 54.I, 173. Datare: Perioada lui Antoninus Pius (138-161 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: `Iereian tÁj proestèshj tÁj ‚ pÒlewj ¹mîn qe©j 'Art◊midoj ¢sÚlou ‚ kaπ ≤◊reian 'Aqhn©[j di]¦ b∂ou Kl(aud∂an) Pau‚l[e]√n[an] 'Artemeis∂a[n, qu]gat◊r[a Kl.] 'Ape[l]‚4le∂n[ou kaπ] OÙlp. 'Artemeis∂aj ¢rcier◊wn ‚ M. Kl. `Rote∂lioj OÙ©roj ⁄parcoj ≤pp◊wn ‚ e∏lhj a/ kolwnîn kaπ L. Kl. Propinki‚8anÕj 'A[p]ell√noj ceil(∂arcoj) leg. b/ ‚ t¾n m£mmhn o≥ ⁄ggonoi. Traducere: Pe preoteasa protectoarei oraşului nostru, a Artemidei cea dătătoare de azil şi preoteasă pe viaţă a Atenei, Claudia Paulina Artemisia, fiică a marilor preoţi Claudius Apellinus şi Ulpia Artemisia, (au cinstit-o) ca nepoţi pe bunica (lor) Marcus Claudius Rutilius Varus, prefect al călăreţilor din ala I Colonorum, şi Lucius Claudius Propinquianus Apellinus, tribun militar al legiunii a II-a [Traiana]. 24. Perge: Omagierea demiurgului M. Aur. Dioskourides Locul descoperirii: Locul probabil de provenienţă este palestra termelor sudice. Tipul documentului: Soclu cu inscripţie onorifică. Dimensiuni: 39 x 56 cm. Litere: 3-3,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 54. I, 174. Datare: Probabil deceniul al şaptelea al sec. II d.Hr.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

499

Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: BoulÁj kaπ dˇmou dÒgmati ‚2 ≤er◊a tÁj proestèshj tÁj ‚ pÒlewj ¹mîn qe©j 'Art◊mi‚4doj Perga∂aj ¢sÚlou kaπ ‚ dhmiourgÕn met¦ p£san ‚6 leitourge∂an M. AÙr. Dex∂o[u] ‚ u≤Õn Dio?skour∂d?h?n? tÕn m?[--] ‚ [----]. Traducere: Prin decizia Sfatului şi a Poporului, (l-am cinstit) pe Marcus Aurelius Dioskourides, fiul lui Dexios, preot al protectoarei oraşului nostru, zeiţa Artemis Pergaia, cea dătătoare de azil, şi demiurg, în urma tuturor serviciilor făcute, [---]. 25. Perge: Omagierea unui arhiereu şi demiurg, fiul unui anume Terullus şi a Vibiei Locul descoperirii: Îngrăditura situată în orchestra teatrului, în faţa scenei. Tipul documentului: Partea posterioară a unei plăci de calcar reutilizate. Iniţial făcea parte din soclul unei statui onorifice care a fost secţionat în două jumătăţi pentru a putea fi utilizat la balustrada orchestrei. Este probabil ca soclul să fi fost amplasat iniţial lângă poarta de sud a oraşului, în zona pieţei publice (agora), a pieţei alimentare (macellum) şi a gimnaziului, adică a zonelor de activitate edilitară descrise în inscripţie. Dimensiuni: 65 x 85 x 26 cm. Litere: 2-2,5 cm. Locul de păstrare: În orchestra teatrului. Bibliografie: IGSK, 54.I, 193 (cu planşa XLVIII). Datare: Sfârşitul perioadei Antoninilor şi domnia Severilor. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [--Nume --] ‚02 [---Tib◊rion OÙeibianÕn T◊rtullon(?) --] ‚1 [---]WN[--] ‚2 ION MONO?[---] ‚ eis?i?n? aÙtù ØpÕ t?î? [n Sebastîn? kaπ ≤er◊a tÁj 'Ar]‚4t◊midoj kaπ dhmiourg[Õn --- œkdikˇsan(?)] ‚ ta Øper tÁj patridoj t¦j perπ [--- d∂kaj(?)] ‚6 k?aπ katorqèsanta kaπ œn mhdenπ ¢pr[Òsdekton(?) tÕ] ‚ dap£nhma logis£menon: t?Í pÒlei pro?[dikˇsanta?] ‚8 p?oll£kij œndÒxwj kaπ œpwfelîj œp[imelhq◊nta(?)] ‚ kaπ dwre©j l∂qwn Frug∂wn tîn carisq◊n[twn ØpÕ] ‚10 qeoà 'Antwne∂nou kaπ kataskeuÁj p£nt[wn tîn] ‚ perπ tÕ gumn£sion kainourghq◊ntwn, œpim?[elhq◊n]‚12ta kaπ sto©j diplÁj mak◊llou toà prÕj tÍ m?[eg£lV pÚ]‚lV, kataskeu£santa kaπ sfairistˇrion œn t?[ù gumna]‚14s∂J, œx ïn parecèrhsen tÍ patr∂di pÒrw?[n --- (?)] ‚ u≤Õn TertÚllou kaπ OÙeib∂aj dhmiouurgîn e≤?[eras£me]‚16non kaπ to√j ¦pÕ toà Mouse∂ou. ‚ o≤ œp' aÙtoà ¢rcierwm◊nou masteigof[Òroi]. Traducere: [--- l-au cinstit pe Tib. Claudius Vibianus Tertullus, --- mare preot al cultului împăratului şi agonothet al marilor jocuri pentaeterice ale

500

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

împăratului şi (?) ---] lui de către împăraţi(?) şi preot al Artemidei şi demiurg, care urmărea în justiţie pricinile referitoare la patria sa [---] şi avea câştig de cauză şi care nu a acţionat în nici o privinţă sau cheltuială fără chibzuinţă; care a apărat adesea oraşul în chip deosebit şi cu folos; [---] şi care s-a ocupat şi de dăruirea pietrelor de marmură din Frigia oferite de divinul Antoninus, şi de pregătirea tuturor inovărilor din jurul gimnaziului, care s-a ocupat şi de (construirea) dublului portic al pieţei alimentare din faţa marii porţi, care a construit şi terenul de joc cu mingea din gimnaziu, din [---] veniturile la care a renunţat în favoarea patriei. [---] fiul demiurgilor Tertullus şi Vibia, care le-a fost preot şi celor din templul Muzelor. Mastigoforii din vremea acestui mare preot. R17: Atribuţiile mastigoforilor includeau asigurarea ordinii şi securităţii în timpul sărbătorilor publice. Wörrle, 1988, 219-220.

26. Perge: Casa cu fântână a Aureliei Paulina Locul descoperirii: Descoperită pe terenurile de lângă casa lui Haci Murat şi regăsită în 1990 în casa aparţinând fiului acestuia, Ali May. Tipul documentului: Placă groasă din marmură albă, încadrată iniţial de o ramă sculptată de jur împrejur, care a fost însă aproape în totalitate îndepărtată la o a doua utilizare. S-au păstrat doar urme pe marginea de sus şi din dreapta. Iniţial a fost fixată pe un perete. Dimensiuni: 148 x 88 x 31 cm. Litere: 4,5-5 cm. Locul de păstrare: Transportată în 1992 la depozitul săpăturilor din Perge. Bibliografie: IGSK, 54.I, 195 (cu planşa XLIX). Datare: Sfârşitul perioadei Antoninilor şi domnia Severilor. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [`I◊re]ia qe©j 'Art◊[m]idoj ‚ [Pe]rga∂aj ¢sÚlou di¦ ‚ [b∂]o?u? AÙrhl∂a Paul√na ‚4 [¢rc]i?erasam◊nh tîn ‚ [Seb]astîn œn tÍ Sillu‚[◊wn] pÒlei met¦ toà geno‚[m◊n]ou ¢ndrÕj aÙtÁj 'Aku‚8[l∂ou t]oà fÚ(sei) u≤oà KidramÚou, ‚ [qug£t]hr de Dionus∂ou 'Ap◊llou ‚ [.......] kaπ A≥lianÁj TertÚllhj, ‚ [teimhq]e√sa dὲ kaπ ØpÕ qeoà KomÒ‚12[dou pol]i?te∂v `Rwma∂wn, tÕ Ødre√o[n] ‚ [œk qeme]l?∂wn sÝm pantπ tù perπ aÙ‚[tÕ kÒsmJ] kataskeu£sasa œk tîn ≥[d∂]‚[wn] k?a?q?i?◊?r?w?s?[en]. Traducere: Preotesei pe viaţă a zeiţei Artemis Pergaia, cea dătătoare de azil, Aurelia Paulina, [---] care a fost mare preoteasă a împăraţilor în cetatea Sillyon, împreună cu cel care i-a fost soţ, Aquilius, fiul natural al lui Kidramyas, fiica lui Dionysos Apelles [---] şi a Aelianei Tertulla, cinstită de

Catalog de inscripţii şi reprezentări

501

către divinul Commodus cu cetăţenia romanilor, construind pe propria cheltuială fântâna din temelii, împreună cu întreg ornamentul din jurul ei, a consacrat-o. 27. Perge: Nymphaion-ul lui Severus. Consacrarea construcţiei Artemidei Pergaia şi lui Septimius Severus şi familiei sale, cât şi oraşului natal Locul descoperirii: Găsită în faţa nişei boltite de pe partea sudică a fântânii publice. Porbabil era aşezată deasupra acesteia, la vedere. Tipul documentului: Placă groasă din marmură albă, compusă din două părţi. Partea din stânga a fost spartă în două şi reîntregită. Prelucrată cu grijă. Dispune la exterior de o margine profilată. Dimensiuni: 155 x 109 x 29 cm. Litere: 5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Antalya; fără număr de inventar. Bibliografie: IGSK, 54.I, 196 (cu planşa XLIX). Datare: Sfârşitul perioadei Antoninilor şi domnia Severilor. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Qe©i 'Art◊midi Perga∂v ‚2 ¢sÚlwi: kaπ ‚ AÙtkr£torsi Ka∂sarsi ‚4 L. Septim∂wi Seouˇrwi Per‚t∂naki Sebastîi: kaπ M£rkJ ‚6 AÙr. 'Antwn∂nwi Seb. [[kaπ]] ‚ [[P. Septim∂wi G◊tai Ka∂sari]] ‚8 kaπ 'Ioul∂v DÒmnV: Seb. ‚ mhtrπ K£strwn ‚10 kaπ tîi sÚmpanti o∏kwi ‚ tîn Sebastîn (hedera) ‚12 kaπ tÁi glukut£tV patr∂di. Traducere: Zeiţei Artemis Pergaia, cea dătătoare de azil, şi împăraţilor cezari Lucius Septimius Severus Pertinax Augustus şi Marcus Aurelius Antoninus Augustus şi [[P. Septimius Geta Caesar]], şi Iuliei Domna, Augusta, mamă a castrelor şi întregii case imperiale şi preaiubitului oraş natal. 28. Perge: Inscripţie votivă a propileelor din faţa complexului gimnaziubalaneum Locul descoperirii: Descoperită în 1969 în timpul săpăturilor la propileele monumentale de la intrarea în palestra complexului gimnaziu-balaneum. Tipul documentului: Placă inscripţionată, spartă în mai multe bucăţi, care fusese fixată pe peretele posterior al propileelor. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: 3-5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 54.I, 197. Datare: Sfârşitul perioadei Antoninilor şi domnia Severilor. Descrierea reprezentării: Monument aniconic.

502

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: [--- qe©i 'Art◊mid?i?] Perga∂ai vacat [¢sÚl]wi kaπ ‚2 [AÙtokr£torsi Ka∂sar]s?[i L. Sep]tim∂wi Seouˇr[wi EÙsebe√ Per]t∂naki Sebastî[i] ‚ ['Arabikîi 'Adiabhnikîi] Parqikîi meg∂stwi ¢rcie[re√ meg∂stwi, dh]marcikÁj œxous∂aj ‚4 [tÕ ib/, aÙtokr£tori tÕ ia/,] Øp£twi tÕ g/, patrπ patr∂[doj, ¢nqup£twi] (hedera) kaπ ‚ [M. AÙrhl∂wi Seouˇrwi] 'Antw[n]∂[nw]i EÙsebe√ Se[b., dhmarcikÁj œxou]s∂aj tÕ z/, Ø?p?£?twi ‚6 [[kaπ P. Septim∂wi G◊tai œpifanest£tw]]i? K?a?∂?[sari] kaπ 'Io]ul∂ai D[Òmnhi Seb.] ‚ [mhtrπ K£strwn kaπ tîi sÚmpanti o∏kwi tîn Sebastîn kaπ gluk]u?t?£?[thi patr∂di] ‚8 [---]N?K[---]. Traducere: Zeiţei Artemis Pergaia, cea dătătoare de azil, şi împăraţilor Cezari, lui Lucius Septimius Severus Pertinax, Piosul, Augustul, învingătorul arabilor, învingătorul adiabenilor, mare învingător al parţilor, mare pontif, în al 12-lea an al exercitării puterii tribuniciene, aclamat imperator pentru a 11a oară, consul pentru a treia oară, părinte al patriei, proconsul, lui Marcus Aurelius Severus Antoninus, Piosul, Augustul, în anul al 7-lea al exercitării puterii sale tribuniciene, consul pentru prima oară şi lui [[Septimius Geta]], prea-nobilului Cezar şi Iuliei Domna, Augusta, mamă a castrelor şi întregii case imperiale şi preaiubitului oraş natal [---]. 29. Perge: Ridicarea şi consacrarea unei construcţii în piaţa alimentară de către Tib. Claudius Aurelius Gygetianus Apellas şi soţia sa Locul descoperirii: În faţa porţii de sud a agorei. Tipul documentului: Cinci fragmente de arhitravă. Lungimea totală a blocului arhitravei era de aproximativ doi metri. Dimensiuni: Fragm. a: 38 x 41 x 34 cm; Fragm. b şi c: 15 x 25 x 25 cm; Fragm. d: 14 x 18 x 19; Fragm. e: 38 x 63 x 18. Litere: 3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 54.I, 199. Datare: Sfârşitul perioadei Antoninilor şi domnia Severilor. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: `IereÝj tÁj 'Art◊midoj ka[π] d[h]miourgÕj ka[π ¢rciereÝj toà Sebastoà k]aπ tÁj SebastÁj di¦ b∂ou Tib(◊rioj) Kl(aÚdioj) AÙrˇlio[j] ‚2 GughtianÕj 'Ap◊llaj kaπ AÙ[r]hl∂a M£toul[ij ¹ gun¾] aÙtoà ¢rcieras£menoi tîn Sebastîn œk tî[n] ≥d∂wn ¢n?[◊qhkan]. Traducere: Preotul Artemidei şi demiurg şi mare preot pe viaţă al Augustului şi al Augustei, Tiberius Claudius Aurelius Gygetianus Apellas, cât şi soţia sa, Aurelia Matoulis, au dedicat (aceasta) pe propria cheltuială, în vremea când erau (împreună) mari preoţi ai împăraţilor.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

503

30. Perge: Oracol cu astragale dedicat de către libertul imperial Titus Flavius Locul descoperirii: La est de canalul de apă al oraşului. Tipul documentului: Pilastru monumental cu capitel profilat. S-a păstrat doar capitelul şi partea superioară a corpului propriu-zis al pilastrului. Dimensiuni: 40 x 70 (profil)/51 (corp) x 63 cm. Litere: Partea anterioară: 2 cm (rândul 1) şi 1,5 cm (celelalte); Partea posterioară: 3,5 cm (rândul 1) şi 2 cm (celelalte). Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: IGSK, 54.I, 205 (cu planşa LI). Datare: Sfârşitul perioadei Antoninilor şi domnia Severilor. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: (Faţa anterioară) `Ermoà ¢stragalomant[---] vacat ‚2 [q]eo√j Sebasto√j kaπ 'Art◊midi Pe?r?[ga∂a?] ‚ [kaπ] `Erme√ kaπ tù dˇmJ T∂?t?o?j? Fl[£ouioj] ‚4 [--- ¢n◊qhken:] ‚ I [aaaaa e DiÕj 'Olump∂ou] ‚ [---]. (Faţa posterioară) T∂[toj Fl]£ouio(j), Sebastoà ¢?[peleÚqeroj(?)] ‚2 [---]q?h?n sum[fer(?)] vacat ‚ XXVIII adddd iz Nem◊sewj vacat ‚ [m]oàn[oj] d'Ãke p?e?[sën] kaπ t◊ssara p£n[nej]: ‚ [nàn soi]panta t[e]l[e√ Da∂]m?wn k[aπ] e?≥j [ÑrqÕn Ñdhge√] ‚ [pr£xeij p£nta kat¦ noàn, mhk◊ti tràce seautÒn] ‚ [---]. Traducere: (Faţa anterioară) Titus Flavius a dedicat (oracolul) lui Hermes, ghicitorul în astragale, în cinstea zeilor Auguşti şi a Artemidei Pergaia şi a lui Hermes şi a poporului / I 11111 5(Verdictul lui) Zeus Olimpianul [---]. (Faţa posterioară) Titus Flavius, libert al lui Augustus? [---] vacat / XXVII 1444 17 (Verdictul lui) Nemesis / Căzând unul, au venit şi celelalte patru: / Acum Daimonul îţi îndeplineşte toate şi te conduce spre ceea ce-i drept / Vei face totul după simţirea ta. Nu te mai istovi. 31. Perge: Sillyeus, preotul Artemidei Locul descoperirii: Perge. Tipul documentului: Bloc de piatră. Dimensiuni: 55 x 51 cm. Litere: 6 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 54.I, 237. Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: SillueÝj ‚ Sillu◊wj ‚ EÙmˇlou ‚4 toà 'Apol‚lwn∂ou ≤e‚rhteÚsaj ‚ 'Art◊midi. Traducere: Sillyeus, fiul lui Sillyeus, nepotul lui Eumelos, strănepotul lui Apollonios (a dedicat aceasta) slujindu-i ca preot Artemidei.

504

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

32. Perge: Ex-voto al lui M. Varius Venustus şi al soţiei sale către Artemis Pergaia Locul descoperirii: Pe strada principală nord-sud a oraşului antic. Tipul documentului: Soclu de statuie. Dimensiuni: 89 x 29 x 40 cm. Litere: 3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 54.I, 238. Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'Art◊midi ‚ [P]erga∂ai ‚ M(£rkoj) OÙ£rioj ‚4 OÙenoàs[toj] ‚ kaπ Klw[d∂]a ‚ 'Ag◊lh ¹ gu‚n¾ aÙtoà ‚8 eÙcˇn. Traducere: Artemidei Pergaia, Marcus Varius Venustus şi soţia sa, Claudia Agela, în urma făgăduinţei. 33. Perge: Coloană votivă a libertului Victor Caesaris dedicată Artemidei Locul descoperirii: Perge. Tipul documentului: Coloană votivă. Dimensiuni: Diametru: 75 cm; Plinta: 87 x 87 cm. Litere: 3cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: IGSK, 54.I, 239. Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Vi[c]tor Caesaris l(ibertus) Diana[e v]otu[m]. Traducere: Victor, libert imperial, Artemidei, în urma făgăduinţei (făcute). 34. Perge: Inscripţie votivă a lui Dionysios dedicată Artemidei Pergaia asylos Epiphanes Locul descoperirii: Descoperit în 1977, în timpul săpăturilor de lângă nymphaion-ul lui Severus. Tipul documentului: Mic altar din calcar, cu marginile deteriorate şi spart în partea din stânga jos. Dimensiuni: 16 x 10 x 12 cm. Litere: 1,6 cm. Locul de păstrare: Depozitul săpăturilor din Perge. Nr. Inv. F4. 77.172. Bibliografie: IGSK, 54.I, 245 (cu Pl. LV). Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

505

Text: 'Art◊midi ‚ [P]erga∂v ¢sÚ‚[lJ 'E]pifane√ ‚4 [Dio]nÚsioj ‚ [Fil]op£to‚[roj ---]. Traducere: Dătătoarei de azil Artemis Pergaia, (zeiţa) manifestă, Dionysios, fiul lui Philopator [---]. 35. Perge: Inscripţie votivă a lui Marcus Claudius Nikephorianos Eutychianos dedicată Artemidei Pergaia asylos Locul descoperirii: În teatrul din Perge, fiind probabil reutilizat. Tipul documentului: Altar circular din marmură. Prevăzut iniţial cu o ornamentaţie care lipseşte în prezent. Dimensiuni: Înălţime: 54 cm; diametru: 34 cm. Litere: 1,5-2 cm. Locul de păstrare: Depozitul de lângă teatrul din Perge. Nr. Inv. A-67-707. Bibliografie: IGSK, 54.I, 246 (cu Pl. LV). Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'Art◊midi ‚ Perg◊ai ‚ ¢sÚlwi ‚ M(£rkoj) Kl(aÚdioj) ‚ Nikhfori‚anÕj ‚ EÙtucianÕj ‚ eÙcˇn. Traducere: Dătătoarei de azil Artemidei Pergaia, Marcus Claudius Nikephorianos Eutychianos, în urma făgăduinţei. 36. Perge: Cinstirea preotului şi demiurgului Artemidoros de către membrii gerusiei Locul descoperirii: Zidul de provenienţă este situat la aproximativ 30 de metri de poarta de est a cetăţii. Tipul documentului: Bloc încastrat în zid. Dimensiuni: Circa 110 x 80 x 30 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: IGSK, 54.I, 252. Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [O≤ ger]aioπ œte∂mh‚san kaπ œstef£nw‚san crusù stef£nJ ‚4 k[aπ] ¢ndri£nti ≤er◊a tÁj ‚ 'Art◊midoj kaπ dhmiour‚gÒn, ≤er◊a ”Arewj ‚ 'Artem∂dwron `Erma∂ou, ‚8 q◊sei dὲ Kl◊wnoj `Erma∂ou, ‚ ¥ndra kalÕn kaπ ¢gaqÕn ‚ di¦ progÒnwn. Traducere: Gerusiarhii l-au cinstit şi încununat cu o cunună de aur şi cu o statuie pe preotul Artemidei şi demiurg, preot al lui Ares, pe Artemidoros, fiul

506

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

lui Hermaios, fiul adoptiv al lui Kleon, fiul lui Hermaios, bărbat bun şi vrednic între urmaşi. 37. Perge: Claudia Antistia Magna trapezo a Artemidei Locul descoperirii: Găsită în 1975 pe latura de vest a pieţei alimentare (macellum). Probabil că placa a fost adosată soclului propriu-zis al unei statui. Tipul documentului: Placă spartă în cinci bucăţi. Profilată în părţile superioară şi inferioară. Prelucrată îngrijit. Lipseşte o porţiune din partea central-inferioară. Dimensiuni: 60 x 83 x 17 cm. Litere: 4 cm. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: IGSK, 54.I, 256 (cu planşa LV). Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Klaud∂an 'Anqest∂an M£‚2gnan, trapezë tÁj 'Art◊mi‚doj, qugat◊ra Ti(b◊rioj) Kl(aÚdioj) Paule∂‚4nou OÙ£lento[j], 'Ioul∂a 'Anqes‚t∂a Pre√[ma ¹] mˇthr. Traducere: Pe Claudia Anthestia Magna, îngrijitoare a ospăţului Artemidei, fiica lui Tiberius Claudius Paulinus Valens, (a cinstit-o) mama ei, Iulia Anthestia Prima. 38. Perge: Cinstirea unui demiurg Locul descoperirii: Descoperit în termele sudice. Tipul documentului: Soclu profilat din calcar, cu marginea proeminentă. Spart în mai multe bucăţi şi reconstituit parţial. Patru găuri în partea superioară a profilului, care serveau la fixarea statuii de soclu. Dimensiuni: 157 x 48 x 49 cm. Litere: 3,5 cm. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: IGSK, 54.I, 257 (cu planşa LVI). Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: `H boul¾ par' Œ[au]‚tÁj [nume]t?[--] ‚ wt[--- ≤er◊a 'Ar]‚t[◊midoj Perga∂aj] ‚ ¢sÚlou k?[aπ ---]‚t?on dhm[iour]gÕn ‚ kaπ g?[umna]s∂arcon ‚ AUO?[--]on ¢go‚ranÒmo[n ---] . bas‚[.]on k?[aπ t]Õn u≤Õn? [pÒlewj] ‚ vacat. Traducere: Sfatul (l-a cinstit) pe membrul său [---, preot al] dătătoarei de azil Artemis Pergaia şi [---] demiurg şi gimnaziarh, [---] agoranom [---] şi fiu al oraşului.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

507

39. Perge: Aclamaţie în cinstea oraşului Perge, a Dianei Peresia(?) şi a Dianei Ephesia Locul descoperirii: Stelă descoperită, împreună cu elementul dispus în partea superioară (capitel sau simplu element decorativ), pe aşa numita „stradă a lui Tacitus“ din Perge de către o echipă de cercetători condusă de Jale Inan, în timpul campaniei de săpături din 1983. Tipul documentului: Stelă masivă din piatră. Partea inscripţionată este netedă, fără muluri. Există indicii legate de o reutilizare ulterioară. Dimensiuni: 209 x 46 x 46 cm (corpul propriu-zis al stelei). Litere: 2,5-3 cm. Inscripţia (A) este dispusă pe elementul superior, iar (B) pe corpul stelei. Literele sunt alungite şi îngrijit trasate şi bine încadrate, conferind eleganţă monumentului. Locul de păstrare: -. Bibliografie: Roueché, 1989, 206-228; Kaygusuz, 1984, 1-4. Datare: Ultimul sfert al secolului al III-lea. Descrierea reprezentării: -. Text: (A) AÜxe P◊rgh ¹ mÒnh ¥suloj |2 aÜxe P◊rgh, H T£kitoj [---] | [---]. (B) [AÜxe P◊rgh ¹] ¢pÕ OÙes[pa]|2[sianoà n]ewkÒroj | [AÜxe P◊rg]h ¼ ≤erù oÙix∂llJ ü4 [tet]eimhm◊nh | [AÜ]xe P[◊rg]h ¹ ¢rgurù nom∂s|6mati teteimhm◊nh | Di£nh 'Efes∂a Di£nV P?ERHS?IA | AÜxe P◊rgh Ð qhsaurÕj | toà kur∂ou | AÜxe P◊rgh d/ newkÒroj | AÜxe P◊rgh ¹ prèth tîn | ¢gor◊wn | AÜxe P◊rgh, Î Øpa[ti]koπ | filodoxoàsin | AÜxe P◊rgh, Î Øpatikoπ | ¢gw[n]oqetoàsin ‚ AÜxe P◊rgh ¹ koruf¾ | tÁj Pamful∂aj ‚ AÜxe P◊rgh ¹ mhd[ὲ]n | yeudom◊nh | p£nt[a] t£ d∂kaia [d]Ògma|ti Sunklˇtou. Traducere: (A) Trăiască Perge, singura dătătoare de azil! Trăiască Perge, cea căreia Tacitus [---]. (B) [--- Trăiască Perge], neōkoros din timpul lui Vespasian! [Trăiască Perge], cea cinstită cu un vexillum sacru! [Trăiască Perge], cea cinstită cu monedă de argint! Diana din Efes, Diana Peresia(?)! Trăiască Perge, tezaurul împăratului! Trăiască Perge, cea de patru ori neōkoros! Trăiască Perge, prima dintre centrele districtuale! Trăiască Perge, unde consularii îşi caută cinstirea! Trăiască Perge, unde consularii sponsorizează întrecerile! Trăiască Perge, conducătoarea Pamfiliei! Trăiască Perge, cea care nu înşală cu nimic! Toate drepturile (au fost confirmate) prin decret senatorial.

508

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

8.

Lairbenos

1. Asartepe: Actul de consacrare a lui Neikon din Hierapolis lui Helios Apollo Lermenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Două fragmente complementare, cu marginile în profiluri multiple, aparţinând probabil arhitravei templului sau unuia dintre elementele orizontale de susţinere a acoperişului. Dimensiuni: 40 x 213 x 78 cm (dimensiunea totală). Litere: 2,2-3,2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 91-92 (cu figură la p. 92). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [---]FLLBOS 'AcileÝj `Ierapole∂[thj ka]tagr£fw (vacat) | `Hl∂J 'ApÒllwni Lermhnù kat¦ œpitag¾n toà qeoà doàlÒn mou Ñ[nÒ]mati Ne∂kwna æj œt‚în trei£konta, Ön çnhs£mhn par¦ AÙrhl∂ou 'AntiÒcou b/ Motelhnoà, œf' ú ¢pÕ [s]ˇmeron ⁄st{q}w | ≤erÕj toà qeoà mhdenÕj ⁄contoj œnkal◊se: e≥ d◊ tij œpe[n]kal◊sei, qˇsei e≥j tÕn qeÕn proste∂mou + bf/ kaπ e≥j tÕ ≤erèton tam√on ¥lla + bf/ (frunză) (vacat). Traducere: [---] Eu, Flavius(?) Achil(l)eus din Hierapolis, îl încredinţez lui Helios Apollo Lermenos, din porunca divinităţii, pe sclavul meu cu numele Neikon, în vârstă de treizeci de ani, pe care l-am cumpărat de la Aurelius Antiochos din Motella, fiul lui Antiochos, cu condiţia ca de acum înainte să fie funcţionar sacru al zeului şi nimeni să nu întreprindă ceva împotriva sa; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 de denari şi celui mai sacru tezaur alţi 2.500 de denari. R1: Poate fi vorba în acest caz de un Fl£boj sau Fl£bioj, prin urmare persoana în cauză ar putea fi aceeaşi cu Titus Flavius Achilleus de la nr. 13.

2. Asartepe: Inscripţie fragmentară Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Două fragmente din antablament, de dimensiuni egale. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

509

Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 7, nr. D2 (cu bibliografie); SEG, 6, 1932, nr. 253; Ramsay, 1930, 276-277. Datare: Perioada romană imperială (perioada lui Hadrian?). Descrierea reprezentării: -. Text: A) YLIBIALL B) BASTHLLO | GNHGAN. Traducere: -. 3. Asartepe: Actul de consacrare a lui Zenon lui Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Două fragmente complementare, cu marginile în profiluri multiple, aparţinând probabil arhitravei templului sau unuia dintre elementele orizontale de susţinere a acoperişului. Dimensiuni: 40 x 213 x 78 cm (dimensiunea totală). Litere: 1,4-2,2 cm. Inscripţia se află sub cea anterioară din catalog. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 92-93. Datare: 212-213 d.Hr. (= 297 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj s%$/, mh(nÕj) a/, zi/, `Hl∂J 'ApÒlloni Lairmhnù 'Apollènioj Mhno[k]r∂tou katagr£|f[w] Zˇnwna tÕn œmautoà teqramm◊non: e≥ d◊ tij œpenkal◊ssi, qˇsei e≥j tÕn qeÕn pros‚[te∂mou + b]f/: katagr<£>fw dὲ tù Zˇnwni œrgastˇrion kὲ tÕ d∂stegon kὲ ¥rmen[a --]¦ sÝn e≥sÒdoij kὲ œxÒdoij [----]. Traducere: În anul 296, prima lună, ziua a 17-a. Lui Helios Apollo Lairmenos, Apollonios, fiul lui Menokritos, îl încredinţez pe copilul (meu) de suflet, Zenon; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 de denari. Îi încredinţez de asemenea lui Zenon un atelier şi o casă cu două etaje şi uneltele [pentru --] împreună cu veniturile şi cheltuielile(?) [----]. 4. Asartepe: Actul de consacrare a lui Epiktetos lui Apollo Lermenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Colţurile superioare sunt distruse. Dimensiuni: 155 x 50 x 27 cm. Litere: 1,2-2,5 cm.

510

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 93-94 (cu figură la p. 95). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [---] ‚ [--] DI AÙrˇlioj GlÚk[wn? --] ‚ [-] katagr£fw t[Í gnèmV tÁj gu]‚[naikÒj] mou Tatadoj tÕn [---] ‚ ['E]p∂kthton 'Apollwn∂o[u --] ‚ [---]n 'ApÒllwni Lermhnù: {N}[e∏ tij] ‚ [œpe]nkal◊si, qˇsi e≥j tÕn ta[me√]|[on] + bf/ kὲ e≥j tÕn qeÕn + bf/ | kὲ t¾n pÒlin t¾n Motelhnîn + bf/. Traducere: [În anul ..., luna .., ziua..] Aurelius Glyk[on], c[u consimţământul soţiei] mele Tatas, îl încredinţez pe ... Epiktetos, fiul lui Apollonios, [---] lui Apollo Lermenos; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea ca amendă tezaurului 2.500 de denari, zeului alţi 2.500 de denari şi oraşului Motella alţi 2.500 de denari. 5. Asartepe: Consacrarea unei statui lui Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Colţurile superioare sunt distruse. Dimensiuni: 155 x 50 x 27 cm. Litere: 3,2 cm. Inscripţia se află sub cea anterioară din catalog, pe faţa principală a monumentului. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 94-96 (cu figură la p. 95). Datare: 171-172 d.Hr. (= 256 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj sn$/, mh(nÕj) Dais∂‚ou, ib/: DiÒdwroj b/ toà 'Apollwn∂ou `Ierapo‚le∂thj katoikîn œn ‚MossÚnoij `Hl∂J 'A‚pÒllwni Lairmhnù ‚ œphkÒJ qeù met¦ tÁj gunaikÕj kaπ tîn t◊|knwn tÕn ¢ndri£nta ‚ œk tîn ≥d∂wn ¢n◊qhke ‚ eÙcaristˇron (frunză). Traducere: În anul 256, luna Daisios, ziua a 12-a. Diodoros din Hierapolis, fiul lui Diodoros, nepotul lui Apollonios, cel care locuieşte în Mossyna, a ridicat această statuie lui Helios Apollo Lairmenos, cel grabnic-ascultător, împreună cu soţia şi copiii, pe cheltuiala sa, cu mulţumire. 6. Asartepe: Actul de consacrare a lui Stratoneike lui Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

511

Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Colţurile superioare sunt distruse. Dimensiuni: 155 x 50 x 27 cm. Litere: 2,2 cm. Inscripţia se află sub cea anterioară din catalog, pe faţa principală a monumentului. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 96 (cu figură la p. 95). Datare: 223-224 d.Hr. (308 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj th/, mh(nÕj) g/, hi/. `Hl∂J 'ApÒl|lwni Lairmhnù AÙ. GlÚkwn ‚ Dwroq◊ou E≤erapole∂thj ‚ kaπ AÙ. ¹ gunˇ mou Tata 'Apollwn|∂ou 'Atuocwr√tij katagr£fo|men t¾n Œautîn teqram◊nhn | Stratone∂khn e≤er¦n kat¦ œpita|gˇn toà qeoà. E≥ d◊ tij œpenkal◊|sei, qˇsei e≥j tÕn qeÕn + bf/ | kaπ e≥j tÕn f∂skon + bf/. Traducere: În anul 308, luna a treia, ziua a 18-a. Lui Helios Apollo Lairmenos, Au(relios) Glykon din Hierapolis, fiul lui Dorotheos, împreună cu soţia mea, Au(relia) Tata, fiica lui Apollonios din Atyochorion, o consacrăm pe cea crescută (de noi), Stratoneike, ca funcţionară sacră în urma poruncii zeului. Dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 de denari şi fiscului (alţi) 2.500 de denari. 7. Asartepe: Actul de consacrare a lui Z[---] lui Helios Apollo Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Colţurile superioare sunt distruse. Dimensiuni: 155 x 50 x 27 cm. Litere: 2,1 cm. Inscripţia se află pe faţa din dreapta a monumentului. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 96-97 (cu figură la p. 95). Datare: 215-216 d.Hr. (= 300 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: `Hl∂J 'ApÒllw[ni]: | ⁄touj t/: Pwl[--] | DOS 'Atuocw[rit- ka]|tagr£fw Z[---] | tÕn œmÕn t[ij œpenka]|l◊sei, qˇse[i ≥j tÕn qe]|Õn + a/ kaπ ≥j t[Õn f∂skon] | ¥lla + a/. Traducere: Lui Helios Apollo; în anul 300, Pol[--] fiul/fiica/soţia lui [--]-as din Atyochorion, îl încredinţez pe copilul meu adoptiv, Z[---]. Dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 1.000 de denari şi fiscului (alţi) 1.000 de denari.

512

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

8. Asartepe: Actul de consacrare a lui [--]toeides lui Helios Apollo Lerbenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Colţurile superioare sunt distruse. Dimensiuni: 155 x 50 x 27 cm. Litere: 2,3 cm. Inscripţia se află pe faţa din dreapta a monumentului, sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 97-98 (cu figură la p. 95). Datare: 218-219 d.Hr. (= 303 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj tg/, m[h(nÕj) - `Hl∂J] | 'Apllwni Le[rbhnù 'Aga]|qˇmeroj 'Aga[qhm◊rou kaπ] | ¹ gunˇ mou Lh[- ethnikon -]|oπ katagr£fo[men tÕn] | Œautîn tetr[amm◊non --] | TOEIDHN e≤erÒ[n: katagr£]|fw dὲ aÙtù t[Õ œrgastˇ]|rion kaπ tÕ d∂s[tegon kaπ t]|¾n e∏sodon ⁄sw?[---] | kaπ t¦ ¥rmena p[£nta? --]|gik£: e≥ d◊ tij œp[enkal◊sei], | qˇsi e≥j tÕn qe[Õn + număr] | ka e≥j tÕn f∂skon + număr]. Traducere: În anul 303, l[una -, ziua -. Lui Helios] Apollo Le[rbenos, Aga]themeros, fiul lui Aga[themeros, şi] soţia mea, Le[--], încredinţăm pe copilul (nostru) de suflet [--]toeides ca funcţionar sacru. Îi încredinţez de asemenea un atelier şi veniturile (obţinute) [--] şi uneltele [--]; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă … denari şi tezaurului imperial (alţi) … denari. 9. Asartepe: Actul de consacrare a fiicei adoptive lui Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Colţurile superioare sunt distruse. Dimensiuni: 155 x 50 x 27 cm. Litere: 1,4-2 cm. Inscripţia se află pe faţa din dreapta a monumentului, sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 98 (cu figură la p. 95). Datare: 227-228 d.Hr. (= 312 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj tbi/, mh(nÕj) $/, d/. `Hl[∂J 'ApÒllwni] | Lairmhnù: AÙ(rˇlioj) EÜxe[noj patronim -] E≤erapol∂thj, o≥k[în œn toponim -] | katagr£fw t¾

Catalog de inscripţii şi reprezentări

513

qrept[ˇn mou --]|t∂an e≤er£n: e∏ tij œp[enkal◊sei, qˇ]|sei e≥j tÕn qeÕn [+ număr] | kaπ e≥j tÕn f∂skon [+ număr]. Traducere: În anul 312, în luna a şasea, ziua a patra. Lui Hel[ios Apollo] Lairmenos, Au(relios) Euxe[nos, fiul lui -], din Hierapolis, locuind în [--], o încredinţez pe fiica mea adoptivă, [--]tia lui Helios Apollo Lairmenos ca funcţionară sacră; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă … denari şi tezaurului imperial (alţi) … denari. 10. Asartepe: Actul de consacrare a fiului adoptiv lui Helios Apollo Leimenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Colţurile superioare sunt distruse. Dimensiuni: 155 x 50 x 27 cm. Litere: 2,2 cm. Inscripţia se află pe faţa din stânga a monumentului. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 99 (cu figură la p. 99). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [”Etouj .../, mh(nÕj)] e/, $/. `Hl∂J | ['ApÒllwni Le]imhnù | [nume kaπ ?T]atπa ¹ gun|[ˇ mou k]atagr£fo|[men -]on tÕn qre||[ptÕn ¹mîn]: e≥ d◊ tij œp|[enkal◊sei, e≥j t]Õn qeÕn po|[st∂mou + număr k]aπ e≥j tÕn f∂s|[kon + număr]. Traducere: [În anul -, luna] a cincea, ziua a şasea. Lui Helios [Apollo Le]imenos, [nume şi] soţia mea, Tatia?, îl încredinţăm pe fiul (nostru) adoptiv [--]os; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă … (denari) şi tezaurului imperial (alţi) … (denari). 11. Asartepe: Actul de consacrare a fiului adoptiv lui Helios Apollo Lermenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Colţurile superioare sunt distruse. Dimensiuni: 155 x 50 x 27 cm. Litere: 2,1 cm. Inscripţia se află pe faţa din stânga a monumentului, sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 99 (cu figură la p. 99).

514

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Datare: 220-221 d.Hr. (= 305 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [”Etouj] te/, mhnÕj | [-- EÙ]frÒsunoj | [---] katagr£fw | [nume -tÕ]n qreptÒn | [mou `Hl∂J 'ApÒ]llwni Ler|[mhnù: ∏ tij] d' œpenkal◊|[sei, qˇs(e)i pro]ste∂mou | [e≥j tÕn qeÕ]n + af/ | [kaπ e≥j tÕ]n f∂skon + af/. Traducere: [În anul] 305, în luna [.., ziua … Eu]phrosynos, [fiul lui --], îl încredinţez pe fiul meu adoptiv lui [Helios Apo]llo Ler[menos; dacă cineva] va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 1.500 de denari şi fiscului (alţi) 1.500 de denari. 12. Asartepe: Actul de consacrare a fiicei adoptive lui Helios Apollo Lairbenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Colţurile superioare sunt distruse. Dimensiuni: 155 x 50 x 27 cm. Litere: 2,2 cm. Inscripţia se află pe faţa din stânga a monumentului, sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 100 (cu figură la p. 99). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [”Etouj .../, mh(nÕj)] d/, h/. `Hl∂J 'ApÒl|[lwni Lairbhn]ù AÙrˇlioj Ap|[--]onbou kaπ ¹ gu|[nˇ mou k]aπ t¦ t◊kna ¹m|[în kaπ t¦ ⁄ggona?] katagr£fo|[men t¾n Œautî]n teqram◊|[nhn nume ≤]er£n: œ d◊ tij œp|[ekal◊sei, qˇsei] e≥j tÕn qeÕn po|[st∂mou + număr ka]π e≥j tÕn f∂s|[kon + număr]. Traducere: [În anul …, luna] a patra, ziua a opta. Lui Helios Apol[lo Lairben]os, Aurelius Ap[--, fiul lui -]onbos, împreună cu soţia mea şi copiii [şi nepoţii?], o încredinţăm pe cea crescută (de noi) [nume] ca funcţionară sacră; dacă cineva [va avea ceva de spus împotrivă, să dea] zeului ca amendă [… denari] şi fiscului [alţi … denari]. R7: œ în loc de e≥.

13. Asartepe: Consacrarea statuii Artemidei Kynagos lui Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 98 x 46,5 x 52,5 cm.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

515

Litere: 2,1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 100-101 (cu figură la p. 100). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [--- ?¢pÕ] | toà `Urgaleitikoà ped∂ou eÙ|x£menoj ¢n◊qhke t¾n Kuna|gÕn ”Artemin kaπ t¾n ⁄lafon sÝn tÍ | Øpob£sei 'ApÒllwni Lairmhnù œpi|fanest£tJ qeù met¦ kaπ 'Amm∂aj | tÁj gunaikÕj kaπ Dhmhtr∂ou kaπ Dh|mostr£tou kaπ B£ssou tîn t◊knwn. Traducere: [nume], din câmpia Hyrgaleis, a dedicat, după cum a făgăduit, statuia Artemidei Kynagos şi cerboaica împreună cu suportul lui Apollo Lairmenos, zeului care se manifestă plenar, împreună cu soţia sa, Ammia, şi copiii săi, Demetrios, Demostratos şi Bassus. 14. Asartepe: Actul de consacrare a lui Epiktetos lui Helios Apollo Larmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 98 x 46,5 x 52,5 cm. Litere: 1,9-3,5 cm. Inscripţia se află sub cea anterioară din catalog. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 100-101. Datare: Textul şters: 223-224 d.Hr. (= 308 era sullanică); Textul suprapus: 229-230 d.Hr. (= 314 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: (textul şters) [[”Etouj th/ --]] | [[OLw --]] | [[OLwLH]] | [[ -- œpenka]] | [[+ bf/ kὲ e≥j T]]. (textul adăugat) T∂toj Fl£bij 'Acil|leÝj katagr£fw | tÕn œmautoà doàlon | ÑnÒmati 'Ep∂kth|ton `Hl∂J Larmh|nù Ön kὲ œpÚh|sa œleÚqeron | di¦ tîn œn Mo|telloij ¢rce∂w. | ”Etouj tid/, mh(nÕj) h/, $/ ¢|pioàsa (sic): e∏ tij dὲ œ|ppenkal◊sei, qˇ{o}si | roste∂mou ≥j tÕn | qeÕn ¢rgur∂ou + bf/ | kὲ ≥j tÕ tame√on + bf/. Traducere: (textul adăugat) Eu, Titus Flavius Achilleus, îl încredinţez lui Helios Larmenos pe sclavul meu pe nume Epiktetos, pe care de asemenea l-am eliberat din arhivele din Motella. În anul 314, luna a opta, ziua a şasea; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 de denari de argint şi tezaurului (alţi) 2.500 de denari.

516

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

15. Asartepe: Actul de consacrare a lui Zosimos Pousion lui Helios Apollo Larmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 98 x 46,5 x 52,5 cm. Litere: 1,9 cm. Inscripţia se află pe faţa din stânga a monumentului. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 102-103 (cu figură la p. 102). Datare: 172-173 d.Hr. (= 257 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj snz/, mh(nÕj) g/, g/. Dhmˇtrij Dh|mostr£tou met¦ Tat∂aj tÁj gu|aikÒj mou katagr£fomen Zè|simou Pous∂wna tÕn qreptÕn | ¹mîn `Hl∂J 'ApÒllwni Lairmh|nù ≥j tÕn bwmÕn tÁj 'Art◊midoj, | ¢naqˇmatoj patrikoà mou: e∏ | tij dὲ œpenkal◊sei toà Zws∂|mou æj e≥j doul∂an ¢nqrèpou, qˇ|sei e≥j tÕn LairmhnÕn + bf/ kaπ ≥j tÕn | f∂skon tÕn kur∂ou Ka∂aroj | + bf/ kaπ oÙdὲn ¼sswn ⁄stai tù | Zws∂mJ Ã eἶnai aÙtÕn ≤erÕn | kaπ œleÚqeron. Traducere: În anul 257, în ziua a treia a lunii a treia. Demetris, fiul lui Demostratos, împreună cu Tatia, soţia mea, l-am încredinţat lui Helios Apollo Lairmenos, pe copilul (nostru) de suflet, Zosimos Pousion, pe altarul statuii Artemidei, dedicaţie a tatălui meu; dacă cineva ar face ceva împotriva lui Zosimos pentru a-l face sclavul cuiva, să dea lui Lairmenos 2.500 de denari şi tezaurului stăpânului Cezar (alţi) 2.500 de denari şi cu nimic nu va fi inferior Zosimos căci el este funcţionar sacru şi liber. 16. Asartepe: Actul de consacrare a Panthiei lui Helios Apollo Larmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 98 x 46,5 x 52,5 cm. Litere: 2,2 cm. Inscripţia se află pe faţa din stânga a monumentului, sub precedenta. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 103-104. Datare: 201-202 d.Hr. (= 286 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

517

Text: ”Etouj sp$/, mh(nÕj) e/, b/. `Hl∂J 'ApÒ|llwni Lairmhnù 'Al◊xand|roj Zws∂mou e≤erÕj kὲ ¹ gunˇ | mou Panq∂a e≤er¦ katagr£|fomen t¾n Œautî teqr|em◊nhn Panqe∂an e≤e|r¦n æj œdˇlwse Ð qeÒj: | e≥ d◊ tij œpenkal◊sei, | qˇsi e≥j tÕn qeÕn + bf/ kὲ e≥|j tÕn f∂skon + bf/. Traducere: În anul 286, luna a cincea, ziua a doua. Lui Helios Apollo Lairmenos, Alexandros, fiul lui Zosimos, funcţionar sacru, împreună cu soţia mea, Panthia, funcţionară sacră, o încredinţăm pe cea crescută (de noi) ca funcţionară sacră, după cum a revelat zeul; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 de denari şi fiscului (alţi) 2.500 de denari. 17. Asartepe: Fragment dintr-un act de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Şir de trei blocuri care se îmbină perfect. Dimensiuni: 19 x 258 x 61 (dimensiunea totală). Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 104 (cu figură la p. 104). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [----] | e≥j tÕn qeÕn + bf/, | ¥lla e≥j tÕ tame√on + bf/. Traducere: [----] zeului 2.500 de denari şi tezaurului (alţi) 2.500 de denari. 18. Asartepe: Fragment dintr-un act de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Şir de trei blocuri care se îmbină perfect. Dimensiuni: 19 x 258 x 61 (dimensiunea totală). Litere: 1,7-2,2 cm. Textul se află în dreapta celui prezentat anterior în catalog. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 104 (cu figură la p. 104). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [----] | prost∂mou e≥j tÕn qeÕn bf/, ¥lla e≥j tÕ tame√on + bf/. Traducere: [---] să dea zeului ca amendă 2.500 de denari şi fiscului (alţi) 2.500 de denari. 19. Asartepe: Fragment dintr-un act de consacrare

518

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Şir de trei blocuri care se îmbină perfect. Dimensiuni: 19 x 258 x 61 (dimensiunea totală). Litere: 2,4 cm. Textul se află în dreapta celui prezentat anterior în catalog. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 104 (cu figură la p. 104). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Blocul este decorat cu ghirlande şi ove. Text: [----] | e∏ tij d' §n œpenkal◊si, qˇsi prost∂mou | e≥j tÕn qeÕn + bf/, ¥lla e≥j tÕn (sic) tam√|on + bf/. Traducere: [----] dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 de denari şi fiscului (alţi) 2.500 de denari. 20. Asartepe: Consacrarea coloanelor lui Helios Apollo Larmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Colţul stâng al unei arhitrave din marmură. Dimensiuni: 84 x 178 x 43 cm. Litere: 2,3 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 105 (cu figură la p. 105). Datare: 108-109 d.Hr. (= 193 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj r%g/, mhnÕj Perit∂ou d/. M◊nandroj 'Apollwn∂ou Mo[tell]okhpe∂thj vacat | eÙx£menoj 'ApÒllwni Lairmhnù ¢n◊sthsa di£stullon œk [qemel∂]wn sÝn stu|lob£tV kaπ spe∂rV, k∂oni, kefalÍ, œpistull∂J zwfÒrJ, ge∂si, TO[---]. Traducere: În anul 193, luna Peritios, ziua a patra. Menandros din Motellokepos, fiul lui Apollonios, a ridicat din temelii, după cum a făgăduit, lui Apollo Lairmenos şirul intermediar de coloane, împreună cu baza, torul, capitelul, arhitrava cu friză, cornişa [---]. 21. Asartepe: Dedicaţia Aphphiei adresată lui Helios Lermenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Partea superioară a unei stele din marmură, profilată în partea superioară. Dimensiuni: 30 x 27 x 9,5 cm.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

519

Litere: 1,8 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale. Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 106 (cu figură la p. 106). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'Aff∂a 'Alex£dr|ou Motellhn¾ k|at<¦ é>j moi p<£>nta | œ

ˇkouse genm|◊nh `H[[l<∂>J]] Lermh|nù ¢n◊qhka. Traducere: Aphphia, a lui Alexandros, din Motella, conform cu toate cele ce am auzit… am dedicat aceasta lui He[lios] Lermenos pentru că mi-a ascultat toate rugăciunile. 22. Asartepe: Ex-voto al lui Aneiketos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: O tabula din marmură. Dimensiuni: 22,5 x 33 x 16,5 cm. Litere:. Litera finală a primului rând se află pe marginea din dreapta a chenarului. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale. Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 106 (cu figură la p. 106). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'Ane∂khtoj 'Ar∂|stwnoj 'ApÒl|lwni Lairmhnù | eÙc¾n sÝn tù | u≤ù P∂stJ. Traducere: Aneiketos, fiul lui Ariston, împreună cu fiul său, Pistos, în urma făgăduinţei. 23. Asartepe: Dedicaţie adresată lui Lairbenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment dintr-o stelă din marmură cu reprezentare. Dimensiuni: 20 x 9,8 x 5 cm. Litere: 1 cm. Rândul inscripţionat se află pe profilul de sub relief. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale. Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 107 (cu figură la p. 107). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: În partea superioară a fragmentului se află reprezentarea în relief a unui cavaler, probabil chiar divinitatea însăşi. Text: [---]OC ( Larbh[nù -]. Traducere: [---]os (a dedicat aceasta) lui Lairbenos.

520

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

24. Asartepe: Fragment de inscripţie confesională adresată lui Helios Apollo Lairbenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Colţul superior din dreapta al unei stele din marmură cu fronton triunghiular şi acrotere. Dimensiuni: 20 x 15,5 x 5 cm. Litere: 1,8 cm. Literele sunt inscripţionate inclusiv pe marginea din dreapta a chenarului. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale. Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 107 (cu figură la p. 107). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [----]oj Mote|2[llhnÒj --]moj TROITIOU | [-- ?kolasq]eπj ØpÕ toà |4 [-?qeou `Hl∂ou] 'ApÒlw‚[noj Lairbhnoà? --]. Traducere: [----]os din Mo[tella --]mos, fiul lui Tritos? [-- fiind pedep]sit de [Helios] Apol(l)o [Lairbenos? --]. R4: 'ApÒlwnoj Lairbhnoà pentru 'ApÒllwnoj Lairbhnoà.

25. Asartepe: Fragment de dedicaţie adresată lui Helios Apollo Lairbenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Colţul din stânga sus a unei stele din marmură cu fronton triunghiular. Dimensiuni: 20 x 12 x 4,5 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale. Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 108 (cu figură la p. 108). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”E[touj .../, mh(nÕj) ../ œpifa]|nest£tJ [qeù `Hl∂J 'ApÒl]|[l]wni La[irbhnù --] | [k]ὲ 'Alex[andr--]‚d∂ou P[-- ?kata]|graf[--] | . . O[---]. Traducere: În [anul ..., luna ..,] [zeului Helios Apoll]o La[irbenos, cel ce se mani]festă în plenar, [--] şi Alexandros/-a, a(l) lui [--]dios. 26. Asartepe: Fragment de dedicaţie Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Colţul inferior stânga al unei tabula din marmură.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

521

Dimensiuni: 13 x 19 x 3,5 cm. Litere: 2,8 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale. Bibliografie: Öztürk, Tanrıver, 2008, 108 (cu figură la p. 108). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [----] | ANP[---] | ¢n◊qh[k---]. Traducere: [-----] a/am dedic[at --]. 27. Asartepe: Dedicaţie a lui Charis din Dionysopolis Locul descoperirii: Descoperită pe colina Asartepe de lângă sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar din marmură albă, profilat în partea inferioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 64 x 34,5/35 x 23,5/27 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 14, nr. D21 (Pl. 7). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: C£rhj Mhnog◊nou | Dionusopole∂thj | eÙx£menoj Øpὲr to|à Øioà C£rhtoj ¢n◊|qhken. Traducere: Charis, a lui Menogenes, din Dionysopolis, cu mulţumire, pentru fiul (său), Charetos, a dedicat (aceasta). 28. Asartepe: Dedicaţie adresată lui Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Coloană din marmură. Dimensiuni: 23 (înălţime) x 39 (diametru). Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 15-16, nr. D22. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [-- nume --] | [---] `Hl∂J 'A[pÒl]|[lwn]i Lairm[hnù] | [œpif]anest£t[J qeù] | [eÙ]x£men[oj Øpὲr] | ['A]pollwn∂ou ¢[d◊l]|[f]oà mou œk tî[n ≥d∂wn] | [¢p]◊dwka tÕ d[------] | [--]TUL(?)[------].

522

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Traducere: [-- nume --] lui Helios A[pollo] Lairm[enos], zeul care se manifestă plenar, am dat (aceasta) cu mulţumire, pentru [A]pollonios, f[rate]le meu, pe cheltuiala proprie [-----]. 29. Asartepe: Ex-voto dedicat lui Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar înalt din marmură albă, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: 100 x 62 x 47 cm. Litere: 2,2 cm. Locul de păstrare: În sanctuar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 16-17, nr. D23 (Pl. 4). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'ApÒllwni Lairmh|[n]ù, qeù œpifanÍ, M©r|[koj B]ig◊llioj Kap∂twn | [met¦] tîn ¢delfîn | eÙcˇ | [Øpὲr p]atrÕj ¢p◊dw|kan. Traducere: Lui Apollo Lairmenos, zeul manifest, Marcus Vigellius Capito, [împreună] cu fratele am dat (aceasta) pentru tatăl (nostru), în urma făgăduinţei. 30. Asartepe: Fragment de dedicaţie Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de stelă din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 17, nr. D24 (Pl. 2). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [------] | [œk t]în ≥d∂wn eÙx£m[enoj?]. Traducere: [------ pe] cheltuiala proprie, cu mulţu[mire?]. 31. Asartepe: Fragment de dedicaţie Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din marmură, cu marginile distruse. Dimensiuni: 37 x 103. Litere: Dimensiuni necunoscute.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

523

Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 17-18, nr. D25 (Pl. 3). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [------] | [---- tù dˇ]mJ [t]ù Motellh|[nîn ¢n]◊qhken. TÚcV tÍ 'AgaqÍ (hedera). Traducere: [---] pentru poporul Motelle[nilor am de]dicat (aceasta). Noroc bun! 32. Asartepe: Fragment de dedicaţie Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Bloc din marmură profilat, distrus în partea stângă. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 81, nr. D26 (Pl. 2). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [”Etouj .../, mh(nÕj) 'Ap]ella∂ou iz/. Traducere: [În anul …, luna Ap]ellaios, ziua a 17-a. 33. Asartepe: Fragment de dedicaţie Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: 25 x 38 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 18, nr. D27 (Pl. 2). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [--------] | [----]tello[-------] | [----]twn œmîn? [----] | [----O]IS œpiferom◊noij. Traducere: -. 34. Asartepe: Fragment de dedicaţie Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Stelă din marmură.

524

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: 17 x 17 x 18 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 18-19, nr. D28?. Datare: Sec. II d.Hr.? Descrierea reprezentării: -. Text: [--------] | [------]timoj | [-----] Diof£n|[tou? toà? GlÚk]wnoj `I|erapole∂thj? [---]. Traducere: [---]timos [---] al lui Diophantos, al lui Glykon, din Hierapolis? [---]. 35. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment cilindric din piatră al unei coloane. Conţine două inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 25, nr. K14 (cu bibliografie); Ricl, 1995, 174, nr. 14; Ramsay, I, 1895, 148, nr. 40; Ramsay, 1889, 225, nr. 16. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [-----]AISA[-----]. Traducere: -. 36. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment cilindric din piatră al unei coloane. Conţine două inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia este aşezată sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 25, nr. K15 (cu bibliografie); Ricl, 1995, 175, nr. 15; Ramsay, 1930, 286; Ramsay, I, 1895, 148, nr. 40. Datare: Sec. III d.Hr. (11 octombrie). Descrierea reprezentării: -.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

525

Text: [”Etouj ../]Z, mh(nÕj) a/, ih/. Zh[nÒdotoj?| ---- k]aπ ¹ gun<ˇ> mou ---| katagr£fom]en tÕn Œ[autîn | qreptÕn? ---]anÒ[n: e≥ d◊ tij | œpenkal◊si, qˇsi] e≥j [tÕn | qeÕn + bf/ kaπ e≥j tÕn f∂skon + bf/]. Traducere: [În anul .../], luna întâi, ziua a 18-a. Ze[nodotos? --- ş]i soţia mea --- îl consacrăm [pe copilul nostru de suflet ---]anos; dacă cineva va avea de spus ceva împotrivă, să dea zeului 2.500 (de denari) şi zeului 2.500. 37. Asartepe: Fragment de consacrare lui (Helios) Apollo Lermenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din marmură cu două inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 25, nr. K16 (cu bibliografie); Ricl, 1995, 175, nr. 16; Ramsay, 1930, 285 şi urm. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [------- 'ApÒllwni] Lerm[hnù ----|---- Kl?]hone∂khj kaπ [¹ gunˇ mou? ---] | [katagr£fomen t¾n Œaut]în qugat◊ra [----] [----- k]at¦ Ôneiron: e≥ d◊ [tij œpenkal◊|sei, qˇsei dhn£r?]ia d (?) `Hl∂J ApÒllwni. Traducere: [--- lui Apollo] Lerm[enos --- Kl]eoneikes şi [soţia mea? --încredinţăm pe] fiica noastră [--- î]n urma unui vis; dacă cineva [ar avea ceva de spus împotrivă să dea] 4.000? de [denar]i lui Helios Apollo. 38. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din marmură cu două inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se află sub cea precedentă. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 25, nr. K17; Ricl, 1995, 175-176, nr. 17; Ramsay, 1930, 286. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [”Etouj .../, mh(nÕj) ../], q, AÙrˇ(lioj) Trèei[loj]. Traducere: [În anul .../, luna ../], ziua a 9-a, Aurelius Troei[los].

526

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

39. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din piatră inscripţionat. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 25-26, nr. K18; Ricl, 1995, 176, nr. 18; Ramsay, 1930, 286, nr. 12. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [----|--- ka]tagr£f[w `Hl∂J 'ApÒllwni | Lermhnù, tÕn te]qrem◊n[on œmautoà | ----sugc?]wrˇsei [----, | ---- e≥ d◊ tij œ]pen[kal◊sei, qˇsei | ---]. Traducere: [--- în]credinţ[ez lui Helios Apollo Lermenos, pe co]pilul meu de suflet [--- voi consimţi] la aceasta [---- dacă cineva] va avea de sp[us ceva împotrivă ---]. 40. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din piatră inscripţionat. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 26, nr. K19; Ricl, 1995, 176, nr. 19. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [------ | e≥ d◊ tij œ]penka[l◊sei, qˇsei | e≥j tÕn qeÕn] proste∂m[ou ---]. Traducere: [--- dacă cineva] va avea ceva de sp[us împotrivă, să dea] ca amendă [zeului ---]. 41. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din piatră inscripţionat. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 26, nr. K20; Ricl, 1995, 176, nr. 20.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

527

Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [------ katagr£fw | tÕn teqramm◊n?]on Pap∂an [`Hl∂J | ApÒllwni Lairmh]nù: e∏ tij d[ὲ? | œpenkal◊sei, qˇ]si prost[e∂mou ---]. Traducere: [----- încredinţez pe copilul meu de suflet,] Papias, [lui Helios Apollo Lairme]nos; dacă cineva va avea [ceva de spus împotrivă] să dea ca ame[ndă ---]. 42. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din piatră inscripţionat. Conţine două inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 26, nr. K21; Ricl, 1995, 176-177, nr. 21. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [---| e≥j tÕn] f∂skon [+ ... TÕ dὲ ¢nt∂|grafo]n ¢pÒkeita[i e≥j tÕ | ¢r]c√on. Traducere: [--- către] fisc [... O copie] se păstreză [în clădirea magis]traţilor. 43. Asartepe: Fragment de consacrare lui Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din piatră inscripţionat. Conţine două inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia este aşezată sub cea precedentă. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 26, nr. K22; Ricl, 1995, 177, nr. 22. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [------ `Hl]∂Jn 'Ap[Òllwni | Lairmhnù ----] EÜxen[oj? ---]. Traducere: [----- lui Hel]ios Ap[ollo Lairmenos ----] Euxen[os? ---]. 44. Asartepe: Fragment de consacrare a Ammiei

528

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din piatră inscripţionat. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 26, nr. K23; Ricl, 1995, 177, nr. 23. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [------ | katagr£fw] kaπ 'Amm∂an ka[t¦ t¾n | œpitag¾n toà] qeoà: e∏ tij dὲ œp[enka|l◊sei, qˇsei] e≥j tÕn f∂s[kon ---]. Traducere: [----- încredinţez] şi pe Ammia, în ur[ma poruncii] zeului; dacă cineva va sp[une ceva împotrivă, să dea] fis[cului ---]. 45. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din piatră inscripţionat. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 27, nr. K24; Ricl, 1995, 177, nr. 24. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [----- e≥j t¦ ¢r]ce√a | [-------]ONT. Traducere: [----- la clădirea magis]traţilor [-------]. 46. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din calcar deteriorat în partea superioară şi în cea din stânga. Conţine două inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 27, nr. K24; SEG, 45, 1995, nr. 1749A; Ricl, 1995, 177, nr. 25. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

529

Text: [----- t]oÚtou ¢ploàn ¢[nt∂grafon | ¢pet◊qh] e≥j t¢rce√on [---]. Traducere: [--- un exemplar] simplu [este aşezat] în clădirea magistraţilor [---]. 47. Asartepe: Actul de consacrare a Trophimei şi a Tertiei lui Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din calcar deteriorat în partea superioară şi în cea din stânga. Conţine două inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se află sub cea precedentă. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 27, nr. K26; SEG, 45, 1995, nr. 1749B; Ricl, 1995, 178, nr. 26. Datare: 3 octombrie 194 d.Hr. (= 10.01.279 era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj SOQ/, mh(nÕj) a/, i/. Papian[Õj --- kata]|gr£fw `Hll∂J 'ApÒl[l]wni Lai[rmhnù t¾n qre]|pt¾n Trof[∂]mhn kaπ Tert∂an [--- mhdenÕj] | ⁄contoj œxous∂an to<à> ¢nteipe√n: e≥ d[◊ tij ¢nte∂pV? ¢po]|te∂sei tù Lairmhnù + bf, e≥j [tÕn f∂skon ¥lla | + b]f/ proste∂mou LIE[---- | ....]MHN (vacat). Traducere: În anul 279, luna întâi, ziua a zece. Papian[os --- o încre]dinţez lui Helios Apol[l]o Lai[rmenos pe fii]ca mea adoptivă Troph[i]me şi pe Tertia [--- neavând] nimeni putere de a contesta; dacă cineva [va spune ceva împotrivă să] dea ca amendă lui Lairmenos 2.500 (de denari), iar [fiscului alţi 2]500 (de denari) [----]. 48. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de altar (?) din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 27-28, nr. K27; SEG, 45, 1995, nr. 1750; Ricl, 1995, 178, nr. 27. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -.

530

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: [-----] e∏ tij toàto Ø[po? -----, qˇsei | ≥j tÕn qeÕn pro]ste∂mou + b/, kaπ ≥j tÕ[n f∂skon] | [¥lla + b/?]. Traducere: [-----] dacă cineva [ va spune --- să dea zeului ca amen]dă 2.000 (de denari) şi [fiscului alţi 2.000 de denari?]. 49. Asartepe: Actul de consacrare a lui Neikon din Hierapolis lui Helios Apollo Lermenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 32, nr. K42 (cu bibliografie); Ramsay, 1930, 276, n. 31. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: [------- kat¦ œpit]ag¾n toà q[eoà -----]. Traducere: [----- în urma po]runcii z[eului -----]. 50. Asartepe: Actul de consacrare a lui Ammianos, a Ammianei şi a Ammiei lui Apollo Lermenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar înalt din marmură albă, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. În stânga inscripţiei din Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D23. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 32-33, nr. K43 (Pl. 4). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: `IerÕj | ['Apol]lènioj DiÒdw|[roj? M]enestr£tou kata|4[gr£f]w 'AmmianÒn, tÕn | [œm]autoà teqram◊|[no]n, qeù 'ApÒllwni | [Le]rmhnù, kat[ag]r£fw | [d]ὲ kaπ 'Am[mianˇn?], ka|tagr£fousin [kaπ 'Amm∂?]|an, t¾n oâsa[n ------] | ≤erîn qre[ptˇn, œkcwrˇs?]|12aj met¦ tÁj qu[gatrÕj] | 'Amm∂do, ≤era k[aπ? œn] | o≥k∂v? œrgastˇri[on kates?]|keuasm◊non g[-------]: |16 e∏ tij d[ὲ œpenkal◊]sei, qˇse[i e≥j tÕn qeÕ]n pros|te∂mo[u + bf/ kaπ] e≥j tÕ[n] | dÁmon tÕn Motel|lhîn + bf/.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

531

Traducere: Funcţionarul sacru [Apol]lonios Diodo[ros? M]enestratos îl încre[dinţez] pe Ammianos, copilul meu de suflet, zeului Apollo [Le]rmenos, o înc[red]inţez şi pe Am[miane?], o încredinţez şi pe Ammia, care este fiica adoptivă a funcţionarilor sacri, ieşind împreună cu fiica Ammis, funcţionara sacră care a pregătit atelierul din casă [------]; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea ca amendă [zeu]lui [2.500 (de denari) şi] poporului din Motella 2.500. 51. Asartepe: Actul de consacrare a fiicei adoptive, Meltine, către epiphanestatoi theoi Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar înalt din marmură albă, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. În stânga inscripţiei din Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D23. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 34-36, nr. K44 (Pl. 4). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [------]eij? DionÚsei{s}oj `Ermoà, toà | [kaπ Zw]se∂mou 'ErrhzhnÕj kaπ Laodei|[keÚj, o]≥kî œn NanulJ, œxecèrhse | [t¾n qrept¾n?] Melt∂nhn, | [¿n] parhcèrhse {IC}? kaπ kat◊grayen | [kaπ] œcar◊saton dwre©j c£rei, | [di]af◊re TOUACRCIWN tes£rwn | œpeifanet£twn qeîn. Traducere: [-----]eis? Dionyseios, fiul lui Hermos, cel numit şi [Zo]seimos, (cetăţean al) Errezei şi al Laodiceii, cu reşedinţa în Nanylos, a cedat-o [pe fiica sa adoptivă] Meltine, a renunţat la ea şi a încredinţat-o [şi] a înzestrat-o cu daruri, [-----] celor patru zei care se manifestă plenar. 52. Asartepe: Actul de consacrare a Elpidei din Motella lui Apollo Larmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar înalt din marmură albă, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. În partea superioară a aceluiaşi monument ca şi inscripţia precedentă. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut.

532

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 32, nr. K45 (Pl. 5). Datare: 10 octombrie 218 d.Hr. (= 18.01.303, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: [”Etou]j tg/, mh(nÕj) a/, ih/. | [Qeù? 'A]pÒllwni Larm|[hnù A]Ùrhl∂a Zhnwn|[πj Mo]tellhn¾ k[ata]|[gr]£fw t¾n q[rep]|[tˇn] mou 'Elp∂d[a] | [s]Ýn tÍ gnè[mV toà] | [¢]ndrÒj [mou AÙr(ˇlioj)?] | ['Al]ex£n[drou Mo(tellhnoà)?]: | [e≥] d◊ tij œ[penka]|[l◊]sei, qˇ[sei e≥j t]|[Õ]n qeÕn po[ste∂mou] | + bf/ [k]aπ e≥j [tÕn] | f[∂sko]n + bf/. Traducere: În anul 303, luna întâi, ziua a 18-a. [Zeului? A]pollo Larm[enos, A]urelia Zenon, din Motella, o î[ncredi]nţez pe fiica mea adoptivă, Elpis, cu sfatul soţului [meu, Aurelius Al]exandros din Mo(tella); dacă cineva va avea de spus ceva împotrivă, să dea ca amendă zelui 2.500 de denari şi către fisc 2.500. 53. Asartepe: Actul de consacrare a lui Synphoros din Motella lui theos Helios Apollo Lairmenos proestotes Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar înalt din marmură albă, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia este aşezată sub cea anterioară din catalog. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 36-38, nr. K46 (Pl. 5). Datare: 22 aprilie 237 d.Hr. (= 30.07.321, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Et[ouj t]ka/, mh(noj) z/, l/. AÙrˇ(lioj) | ['O]nhs∂mou Mote[l]enÕj | œxe[cèr]hsa kaπ parecèrhsen | [kaπ kat◊]grayen tù œpefane[√] | [qeù] `Hl∂J 'ApÒllwni Lairmh|[nù, t]ù proestîti tÁj Mote|[lhnî]n pÒlewj, tÕn Œautoà | teqram◊non SÚnforon, | Ônta æj œtîn dekaenÒj, | mhdenÕj ⁄contoj œxou|sian ¢nteipe√n: [e≥ d◊ tij tÍ] | katagrafÍ œpic[eirˇsei], | qˇsei proste∂m[ou e≥j tÕn f]∂skon | + bf/ kaπ e≥j | tÕn qeÕn + bf/. Traducere: În anul 321, luna a şaptea, ziua a 30-a. Aurelius [O]nesimos din Mote[l]a a cedat, a renunţat [şi a încre]dinţat [zeului] manifest Helios Apollo Lairmenos, protectorul oraşului Mote[lenilor,] pe Synphoros, în vârstă de 11 ani, nimeni neavând putere să spună ceva împotrivă; dacă cineva va spune ceva împotriva încredinţării, să dea ca amendă fiscului 2.500 (de denari) şi zeului 2.500.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

533

54. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar înalt din marmură albă, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Pe acelaşi monument ca şi inscripţia precedentă, pe mulura superioară. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 38, nr. K47 (Pl. 5 şi 7). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [------- e≥ d◊ tij œpiceirˇ]|2[sei? ---]a tÍ katag[rafÍ, qˇsei] | [e≥j tÕn qeÕ]n + bf/ kaπ e≥j tÕ[n] |4 [f∂skon] + bf/. Traducere: [----- dacă cineva va spune ceva împotrivă?] încredin[ţării, să dea zeului] 2.500 (de denari) şi [fiscului] 2.500. 55. Asartepe: Actul de consacrare a lui Apollonios din Motella lui Helios Apollo Laiermenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar înalt din marmură albă, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia principală a monumentului. Pe acelaşi altar ca şi inscripţia precedentă, sub mulura superioară. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 38, nr. K48 (Pl. 6). Datare: 10 ianuarie 207 d.Hr. (= 17.04.291, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj s%a/, mh(noj) d/, zi/. | `Hl∂J 'ApÒllwni Lair[mh]|nù Loll∂a 'Apollwn|∂ou b/ E≥domen◊wj Mo(tellhn¾) ka|tagr£fw tÕn qreptÒ|n mou 'Apollènion | kat' œpitag¾n toà [qeoà]: | e≥ d◊ tij œpe[nkal◊]|se[i, qˇsei] e≥j tÕn [qeÕn] | + bf/ [kaπ e≥]j tÕn f∂s[kon] | + bf/. Traducere: În anul 291, luna a patra, ziua a 17-a. Lui Helios Apollo Lair[me]nos, Lollia, a lui Apollonios, fiul lui Apollonios, nepotul lui Eidomeneus din Motella, îl încredinţez pe Apollonios, copilul meu adoptiv, în urma poruncii [zeului]; dacă cineva va [spune ceva împotriva, să dea zeului] 2.500 (de denari) [şi] fis[cului] 2.500.

534

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

56. Asartepe: Actul de consacrare a lui Menophilos şi a lui Dionysios din Motella lui Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar înalt din marmură albă, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Aproximativ sub textul precedent din catalog, continuând până pe profilul inferior. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 39-40, nr. K49 (Pl. 6). Datare: 223-224 d.Hr. (= 308 era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: [”Et]ouj th/ [mh(nÕj) .../] | `Hl∂J 'ApÒllwni La[ir]|mhnù [A]Ù(rˇlioj) DionÚsioj b/ M[o]|te[llhn]Õj kaπ AÙ(rˇlia), ¹ gu[nˇ] | [mou, Lol?]l∂a E≤podam∂a[..?] | [ka]tagr£fomen t¦ te|[kn]a ¹mîn MhnÒfilon | [kaπ] DionÚsion e≤eroÝj | [kat'] œpitag¾n toà | qeoà, e≥ d◊ tij œpen|kal◊sei, qˇsei e≥j tÕn | qeÕn +bf/ kaπ e≥[j] | tÕn f∂skon + bf/. Traducere: [În an]ul 308, [luna ...] lui Helios Apollo La[ir]menos [A]urelius Dionysios, fiul lui Dioysios din Motella şi Aurelia, so[ţia mea, Lol?]lia Heipodamia[..?], îi încredinţăm pe copiii noştri de suflet Menophilos [şi] Dionysios ca funcţionari sacri [în urma] poruncii zeului; dacă cineva va spune ceva împotrivă, să dea zeului 2.500 (de denari) şi fiscului 2.500. 57. Asartepe: Actul de consacrare a lui Merteine lui Heleios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Altar înalt din marmură albă, profilat în partea superioară şi în cea inferioară. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Pe acelaşi monument ca şi precedenta, pe mulura superioară. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 40-41, nr. K50 (Pl. 6 şi 7). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: `Hle∂Jn 'ApÒ[llwni Lairmhnù?], | tù proseistî[ti tÁj Motelh]|nîn lewj, œ[pitag¾n aÙ]|toà qeoà kor£s[i]|on ÑnÒmatei Merte∂nhn, æ[j œtîn] | p◊nte, e≥ d◊ tij œpenkal◊sei, [qˇsei e≥j] | tÕn qeÕn proste∂mou + bf/ [kaπ e≥j] | tÕ tame√on + bf/.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

535

Traducere: Lui Heleios Apo[llo Lairmenos?], protect[orul] oraşului [Motele]nilor, în urma poruncii zeului (încredinţez) pe copiliţa numită Merteine, în vârstă de 5 ani, dacă cineva va spune ceva împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 (de denari) [şi] fiscului 2.500. 58. Asartepe: Actul de consacrare a lui Trophimos şi a lui Epiktesis lui theos Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din marmură, cu marginile distruse. Sub inscripţia din Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D25. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 41, nr. K51 (Pl. 3). Datare: 3 octombrie 223 d.Hr. (= 10.01.208 era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: (vacat) ”Etouj th/, mh(noj) a/, i/. Tat∂a Tatianoà kaπ ”Attaloj 'A|[tt£lou? Mot]ellhnoπ katagr£fomen t¦ Œautîn teqra|[m◊na kat¦] œpitag¾n toà qeoà 'ApÒllwni Lairmhnù TrÒfim|[on? kaπ 'Ep∂k?]ths[i]n, kaπ e∏ tij œpenkal◊sei, qˇsei mὲn e≥j tÕn qeÕn pos|[t∂mou + bf/ k]aπ e≥j (vacat) t¾n pÒlin t¾n Motellhnîn + bf/, | (vacat) kaπ e≥j tÕn f∂skon + bf/. Traducere: În anul 208, luna întâi, ziua a zecea. Tatia, a lui Tatianos şi Attalos, fiul lui A[ttalos?, din Mot]ella, încredinţăm pe propriii copii [de suflet, în urma] poruncii zeului Apollo Lairmenos, pe Trophim[os? şi Epik?]tes[i]s, iar dacă cineva va spune ceva împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 (de denari), oraşului Motellenilor 2.500 (de denari) şi fiscului 2.500. 59. Asartepe: Actul de consacrare a lui Prosodos lui patrios epiphanestatos Helios Apollo Larmenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din marmură, cu marginile distruse. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Aşezată sub inscripţia precedentă din catalog. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 41-42, nr. K52 (Pl. 3). Datare: 22 aprilie 257 d.Hr. (= 30.07.341 era sullanică). Descrierea reprezentării: -.

536

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Text: ”Etouj | tma/, mh(noj) z/, l/. | [--]oj BoÚthj, sunparoÚshj tÁj gunekÒj mou Nikoma[c]|[∂]doj, ecaris£mhn kaπ kat◊graya tù patr∂J ¹mîn œpeifanes|[t]£tJ `Hl∂J 'ApÒlwni Larmhnù, tù proestîti tÁj Mo|[te]lhnîn pÒlewj, t¾n Œautîn teqrem◊nhn PrÒsodon k[at¦] | [t¾n œpi]tag¾n toà qeoà: e∏ tij œpenkal◊[sei, qˇsei prost∂mou] | [e≥j tÕ ta]m√on [+ bf/? kaπ ¥]lla e[≥j tÕn qeÕn + bf/?]. Traducere: În anul 341, luna a şaptea, ziua a 30-a. [--]os, fiul lui Boute, care locuiesc împreună cu soţia mea, Nikoma[chi]s, am dăruit şi l-am consacrat părintelui nostru, Helios Apol(l)o Larmenos, cel care se manifestă plenar, protectorul oraşului Mo[te]llenilor, pe Prosodos, copilul nostru de suflet, în [urma por]uncii zeului; dacă cineva va spune ceva împo[trivă, să dea ca amendă visti]eriei [2.500 (de denari)? şi zeului] alţi [2.500?]. 60. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de altar din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: În sanctuar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 42, nr. K53 (Pl. 1). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [---------] | [---]NOSAT[------] | [---]STONNM[------] | [---]HNONH[-------] | [e∏ tij œ]penkal◊s[ei, qˇsei] | [prost∂m]ou e≥j tÕn q[eÕn] | [+ bf/? kaπ e≥j] tÕ tam√o[n + bf/?]. Traducere: [-------- dacă cineva] va spune ceva împotrivă, [să dea ca amendă] ze[ului 2.500? (de denari) şi] vistieriei [2.500?]. 61. Asartepe: Fragment de consacrare a Trophimei lui theos Helios Apollo Lermenos Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment de bloc din marmură. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: În sanctuar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 42-43, nr. K54 (Pl. 3). Datare: Sec. II-III d.Hr.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

537

Descrierea reprezentării: -. Text: [--------]ITA[I]A Neikas∂w[n?] | [----- AÙ]rhl∂a katagr£fw | [t¾n qrept]ˇn mou Trof∂mh[n] | [qeù `Hl∂J 'A]pÒllwni Lerm[hnù] | [e∏ tij œpenkal◊?]sei k' e≥s[-- ?] | [qˇsei -----]SERWNOS[---] | [------]TWQEW[--] | [--------]ACTLU[---]. Traducere: [--------] Neikasio[n? ----- Au]relia, încredinţez [pe fiica mea adop]tivă, Trophime [zeului Helios A]pollo Lerm[enos; dacă cineva va spune ceva împotrivă să dea ---]. 62. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment din marmură albă. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: În sanctuar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 43, nr. K55 (Pl. 2). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [----------] ‚ [e∏ tij œpen]kalˇsei, [qˇsei] ‚ [pros]te∂mou e≥ tÕn qe[Õn + a/] ‚ [kaπ e]≥j tÕn dÁmon + a/. Traducere: [---------- dacă cineva va spune ceva împo]trivă, [să dea ca amen]dă zeu[lui 1.000 (de denari)] şi poporului 1.000. 63. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Fragment din marmură albă. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Plasată sub inscripţia anterioară din catalog. Locul de păstrare: În sanctuar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 43-44, nr. K56 (Pl. 2). Datare: Sec. III d.Hr.? Descrierea reprezentării: -. Text: [”Etouj .../, mh ../ -- NEHIS]kwn Diom© Mo. [katagr£fw] ‚ tÕn u≤Òn mou? ---- NEHIS]kwna `Hll∂J 'A[pÒllwni] ‚ [Lermhnù? -----------]. Traducere: [În anul ..., luna .. -- NEEIS]kon Dioma Mo. [îl încredinţez pe fiul meu? ----- NEEIS]kon lui Helios A[pollo Lermenos? -----------].

538

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

64. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Bloc din calcar. Dimensiuni: 24 x 45 cm. Litere: 1,7 cm. Locul de păstrare: În sanctuar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 44, nr. K57 (Pl. 3). Datare: Sec. III d.Hr.? Descrierea reprezentării: -. Text: [`Hl∂J 'ApÒllwni?] Larm[h]n[ù] 'Ap◊llein TI .]ATO[--] | [-------]ON[SA?]MENA[I]APO[. HL ... L] | [mhdenÕj ⁄con]to[j] œxous∂an œp[e]n[kal◊sai?,] |4 e≥ dὲ mˇ, qˇsei ----]AIN ≥j tÕn qeÕn [+ bf/? | kaπ ≥j tÕn f∂]skon + bf/, kaπ [≥j tÕ dÁmon? + bf/]. Traducere: [Lui Helios Apollo?] Larm[e]n[os] Apellein TI .]ATO[-----]ON[SA?]MENA[I]APO[. HL ... L nimeni neav]ând drept de a spune ceva împotrivă, iar de nu, va da zeului [2.500 (de denari) şi fi]scului 2.500 şi [poporului 2.500]. 65. Asartepe: Fragment de consacrare Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo Lairbenos de pe colina Asartepe, situat la nord-est de oraşul antic Hierapolis. Tipul documentului: Bloc din calcar. Dimensiuni: 24 x 45 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţie dispusă sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: În sanctuar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 44, nr. D57. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: -. Text: [≤e]rÒj. Traducere: Preotul. 66. Atychorion (Bahadınlar): Inscripţie a lui Apollonius Menophilos menţionând porticul lui Meter Leto şi al lui Helios Apollo Lyermenos Locul descoperirii: Bahadınlar, în sanctuarul lui Apollo Lairbenos de lângă Dionysopolis (Ortaköy) din Frigia. Tipul documentului: Placă din marmură de dimensiuni reduse, prevăzută cu găuri de fixare în peretele unei construcţii. Dimensiuni: 40,6 x 29,2 x 1,9 cm.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

539

Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 8, nr. D5 (cu bibliografie); Miller, 1985, 53; Robert, 1962, 129, Ramsay, 1895, 146, nr. 34; Ramsay, 1883, 382-383, nr. 5. Datare: A doua jumătate a sec. II d.Hr. (?). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Mhtrπ Lhto√ kaπ `Hl∂w 'ApÒl|lwni Luermhnî 'Apollè|nioj Mhnof∂lou toà 'A|pollwn∂ou 'Atuocwre∂|5thj Øpὲr Laom◊dontoj | kaπ E≥fian£sshj, tîn t◊|knwn, t¾n sto¦n œk | tîn ≥d∂wn œpo∂hse. Traducere: Apollonius Menophilos din Atychorion, fiul lui Apollonios, a făcut pe cheltuiala proprie, în cinstea Mamei Leto şi a lui Helios Apollo Lyermenos, un portic în numele copiilor (săi), Laomedon şi Eiphianasse. 67. Atychorion (Bahadınlar): Inscripţie confesională referitoare la misterele zeului Locul descoperirii: În localitatea Bahadınlar. Tipul documentului: Partea superioară a unei stele din calcar cu fronton. Dimensiuni: 31 x 44 cm. Litere: 1-2 cm. Textul inscripţiei se desfăşoară pe toate cele trei laturi ale frontonului. Locul de păstrare: Zidită în peretele unei case din localitate. Tăiată în partea inferioară şi parţial la acrotera din stânga frontonului şi la cea de deasupra acestuia. Bibliografie: Petzl, 1994, 122, nr. 108; Miller, 1985, 62; MAMA, IV, 281 (Pl. 58, cu 2 foto). Datare: Sec. I-II d.Hr. (MAMA). Descrierea reprezentării: Frontonul prezintă o rozetă încadrată într-un motiv circular. Text: G(£ϊoj) 'Antènioj 'Apel[l©]j?? BlaundeÝj ko|lasqeπj ØpÕ toà qeoà poll£kij kaπ | pollo√j crÒnoij di¦ tÕ m<¾> boÚlesqe | [a]ÙtÕn poselqe√n kaπ parest£nai |5 t?ù musthr∂J kaloÚmenon œn | [---]. Traducere: Gaius Antonius Apellas din Blaundos, pedepsit adesea şi multă vreme de zeu, întrucât nu a vrut să se alăture şi să participe la celebrarea misterelor, deşi a fost chemat la [---]. R4: Probabil proselqe√n.

68. Atychorion (Bahadınlar): Inscripţie confesională a lui Aurelius Soterchos Locul descoperirii: Localitatea Bahadınlar.

540

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Stelă din calcar alb cu fronton şi acrotere. Reutilizată. Dimensiuni: 51 x 32 x 8 cm. Litere: 1,4-4 cm. Locul de păstrare: Zidită în peretele unei case. Bibliografie: Petzl, 1994, 122, nr. 110 (cu bibliografie); Brixhe, 1987, 24 (cu traducere franceză); Miller, 1985, 62; MAMA, IV, 283 (Pl. 59, cu foto); Ramsay, 1895, 152, nr. 50; Ramsay, 1889, 222-223, nr. 8; Hogarth, 1887, 387, nr. 16. Datare: Sec. III d.Hr. (MAMA) Descrierea reprezentării: Reprezentarea a două picioare (în partea stângă) şi a organelor sexuale masculine pe stelă (zona centrală). Text: [A?]Ùrˇlioj ‚ Swtˇrcoj | Dhmostr£tou Motel|hnÕj kol£qin ŒpÕ tô qe|5oà: parag◊lwn p©si mhd|ὲ ¥nag?on ¢nabÁt' œpπ tÕ c|wr∂on œprokˇsi À khns?[?]|ete tÕn Ôrcij: œgë G◊|v œ?khnhs£mhn œpπ tÕ c|10wr∂on. Traducere: Aurelius Soterchos din Motella, fiul lui Demostratos, (am primit) pedeapsa de la zeu, dând de veste tuturor să nu urce în (acest) loc (sacru) pângărit de jurăminte false sau să comită un act sexual; eu unul am făcut-o cu Gaia în (acest) loc (sacru). R6-8: Probabil ¥nag?non în loc de ¥nag?on. Alte forme nesigure sau corupte: œporkˇsi în loc de œprokˇsi şi Ôrcin în loc de Ôrcij. R6-8: „Să comită un act sexual“; ad litteram, „să-şi uşureze testicolul“.

69. Atychorion (Bahadınlar): Inscripţia confesională a lui Sophron preamărindu-l pe Apollo Leimenos Locul descoperirii: Localitatea Bahadınlar. Tipul documentului: Stelă din calcar alb cu fronton. Dimensiuni: 51 x 37 (sus)/ 39 (mijloc) / 36 (baza) x 8 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Zidită în peretele unei case. Bibliografie: Petzl, 1994, 122, nr. 109 (cu bibliografie); MAMA, IV, 282 (Pl. 59, cu foto); Ramsay, 1895, 151-152, nr. 49; Ramsay, 1889, 222, nr. 7; Hogarth, 1887, 385-387, nr. 15. Datare: Sec. II-III d.Hr. (MAMA). Descrierea reprezentării: Cu rozetă pe timpan şi cu acrotere. Text: M◊gaj 'ApÒllw LeimhnÒj: ‚ SÒfron ≤erÕj koleqπj | ŒpÕ 'ApÒllwnoj Lei‚4mhnoà deπ tÕ Œmar‚thnkne IPOICTRIFOICN ‚ EID vac. AC? vac. THN Klhse∂pou? ‚ KEIPOCZHNEID?ACAPO ‚8 Lw[--]OUMAKEDOC kaπ ‚

Catalog de inscripţii şi reprezentări

541

'AmazÒnaj ka[π] N?eikom?‚ace∂daij?: œxomolo[g]‚hs£menoj e≥sthlogr?£?‚12fhsa: parag◊lw, mhd?π‚j katafornˇsei œpeπ t‚ë cw?[r]e?π 'Ap?[Òl]l?w?n?o?j?‚ vacat Leimh?[noà]. Traducere: Mare este Apollo Leimenos! Sophron, funcţionar sacru, a fost pedepsit de Apollo Leimenos pentru că a păcătuit. [---] În conformitate cu mărturia mea am pus inscripţia pe stelă; avertizez că nimeni nu trebuie să nesocotească şi să se împotrivească lui Apollo Leimenos. R13: Cuvântul katafornˇsei pare a fi o formă cu metateză pentru katafronˇsei. Astfel de forme apar frecvent în aceste inscripţii.

70. Atychorion (Bahadınlar): Inscripţia confesională a lui Apellas (?) Locul descoperirii: Localitatea Bahadınlar. Tipul documentului: Stelă din marmură. Dimensiuni: 56 x 34 x cca 6 cm. Litere: 1,4-1,5 cm. Locul de păstrare: Zidită în peretele unei case. Bibliografie: Petzl, 1994, 122, nr. 111 (cu bibliografie); Miller, 1985, 63-64; MAMA, IV, 284 (Pl. 59, cu foto şi bibliografie); Ramsay, 1895, 151, nr. 46; Ramsay, 1889, 220, nr. 5; Hogarth, 1887, 382-383, nr. 13. Datare: Sec. III d.Hr. (?) Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Ape?[ll©j --- 'Apoll]wn∂ou | MotellhnÕj œxomologoà|me kolasqeπj ØpÕ toà qeoà | œpeπ ºq◊lhsa me√ne met¦ |5 gunekÒj: di¦ t?oàt?o oân pa|rang◊lw p©sin m(h)d◊|n?a? ka[ta]f[ron√n?] tî qeî, œpπ | Ÿxei tÊ[n s]t?Çlhn œxon|pl£rion met¦ tÁj | e≥?d?[∂aj g]u?n?ekÕj | B?a?[si]l∂doj. Traducere: Apellas(?) [---] din Motella, fiul lui Apollonios, mărturisesc public că am fost pedepsit de zeu pentru că am vrut să rămân cu o femeie. De aceea dau deci de veste tuturor ca nimeni să nu-l nesocotească pe zeu, de vreme ce va avea (această) stelă ca model, (pusă) împreună cu propria soţie, Basilis. 71. Atychorion (Bahadınlar): Inscripţie confesională a lui Sosandros Hierapolitanul către Lairmenos Locul descoperirii: Împrejurimile localităţii Bahadınlar. Tipul documentului: Stelă de mici dimensiuni. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut.

542

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: Petzl, 1994, 122, nr. 120 (cu bibliografie); Miller, 1985, 64; Ramsay, 1895, 149, nr. 41; Ramsay, 1889, 217, nr. 1. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Sèsandroj `Ierapol◊|thj œpiorkˇsaj kaπ | ¥nagnoj ≥sÁlqa ≥j tÕ | sÚnbwmon: œkol£s|5qhn: parang◊llw mh|d◊na katafrone√n | tî Lairmhnî, œpeπ Ÿxei | t¾n œm¾n stˇllhn ⁄xenplon. Traducere: Eu, Sosandros din Hierapolis, am intrat în templul comun după ce am jurat strâmb şi pângărit (fiind); m-a ajuns pedeapsa; dau de veste tuturor ca nimeni să nu-l nesocotească pe Lairmenos, întrucât va avea stela mea ca mărturie. R1: Miller: `Ierapole(∂)-. R8: Miller: stˇ[ll]hn.

72. Atychorion (Bahadınlar): Inscripţie votivă dedicată de sclavul Dokimos lui Apollo Lairbenos Locul descoperirii: Moscheea din Bahadınlar. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, cu fronton. Dimensiuni: 56 x 35 cm. Litere: 2-3 cm. Locul de păstrare: Încastrată în zidul moscheii. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 7, nr. D1; Miller, 1985, 50; MAMA, IV, 293 (Pl. 60). Datare: Circa 90 d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [D]Òkimoj Domit∂|[a]j SebastÁj doà|[l]oj 'ApÒllwni Lair|m?hnî ¢n◊qhken |5 [k]e?rame√daj d◊|[k]a kaπ e≥j t¾n crÚ?|swsin toà paqnw|matikoà + ib/. Traducere: Dokimos, sclav al augustei Domitia, a dedicat lui Apollo Lairbenos zece ţigle şi pentru aurirea lambriului 12 (denari). 73. Atychorion (Bahadınlar): Inscripţie votivă dedicată de Charixenos lui Apollo Lairmenos, în urma poruncii primite Locul descoperirii: În sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la nord de fundaţia templului principal. Tipul documentului: Soclu de calcar, uşor profilat în partea superioară şi inferioară. Distrus pe latura din dreapta. Dimensiuni: 124 x 56 x 59 cm. Litere: 2,5-3,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

543

Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 8, nr. D4; Miller, 1985, 51; MAMA, IV, 277 A I (Pl. 57); Ramsay, 1895, 147, nr. 37; Hogarth, 1887, 376, nr. 1. Datare: Sec. II d.Hr., înainte de 208-209 d.Hr., data următoarei inscripţii gravate pe aceeaşi stelă. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'ApÒllwn[a] | LairmhnÕn qe?Õ?[n] | œpifanÁ kat¦ œp[i]|tag¾n Car∂xeno?[j] |5 Menekl◊ouj [D]i?o?|nusopole∂th?[j.]. Traducere: Charixenos din Dionysopolis, fiul lui Menekleos, (l-a cinstit) pe Apollo Lairmenos, zeul manifest, în urma poruncii (acestuia). 74. Atychorion (Bahadınlar): Inscripţie votivă a lui Papias către Helios Apollo Laimernos alexikakos Locul descoperirii: În zona sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la nord de templul principal. Tipul documentului: Soclu din calcar, profilat în partea superioară. Dimensiuni: 109 x 55-64 x 57 cm. Litere: 2,7-3,2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 8, nr. D3; Miller, 1985, 51; MAMA, IV, 275 A (Pl. 56). Datare: 30 mai 165 d.Hr. (= 7 Panemos 249, era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: `Hl∂w 'ApÒllwni Lairmh|nî tÕn ¢ndri£nta toà (frunză) | ¢lexik£kou 'ApÒllwnoj | Pap∂aj Pap∂ou Dhmhtr∂(frunză)|5ou Pap∂ou MotellhnÕj | [¢]n◊qhke. (frunză) ”Etouj smq/ | mhnÕj Panˇmou z/. Traducere: Papias din Motella, fiul lui Papias, nepotul lui Demetrios, strănepotul lui Papias, i-a dedicat lui Helios Apollo Lairmenos o statuie a lui Apollo cel ce păzeşte de rele. În ziua a şaptea a lunii Panemos, în anul 249. 75. Atychorion (Bahadınlar): Consacrarea statuilor lui Nike în sanctuar de către Apollonios din Hierapolis Locul descoperirii: În sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la sud de templul principal. Tipul documentului: Altar (bomos) din calcar distrus în partea superioară, cu o bază profilată. Pe acesta regăsim inscripţiile nr. 75, 78, 79, 80 şi 81. Dimensiuni: 111 x 60 x 55 cm. Litere: 2-3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut.

544

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 8, nr. D6; Miller, 1985, 51; MAMA, IV, 276 A I (Pl. 57). Datare: Începutul sec. II d.Hr. (înainte de 124-125 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Qeî `Hl∂w 'ApÒllwni Lairmh|nî kaπ tÍ boulÍ kaπ tù dˇmù ‚ tîn Motelhnîn 'Apollè|nioj `Ierapole∂thj Ð kaπ Kroule|5Ýj t¦j Ne∂kaj ¢n◊qhken | met¦ tîn t◊knwn 'AlazÒnoj ‚ kaπ 'Apollwn∂ou. Traducere: Apollonios din Hierapolis, cel numit şi Krouleus, împreună cu fiii săi, Alazonos şi Apollonios, a dedicat (statuile lui) Nike zeului Helios Apollo Lairmenos, precum şi Sfatului şi Poporului din Motella. 76. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Neikon din Motella lui Helios Apollo Lairbenos Locul descoperirii: În zona sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la nord de templul principal. Tipul documentului: Soclu din calcar, profilat în partea superioară. Dimensiuni: 109 x 55-64 x 57 cm. Litere: 2,7-3,2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 21, nr. K1; Miller, 1985, 54; MAMA, IV, 275 B I (Pl. 56). Datare: Februarie-martie 178 d.Hr. (Ritti). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj sxb/ mhnÕj Xan|dikoà. 'Olunpi¦j Dio|nus∂ou Blaoundhnˇ | ¹ kaπ Mo(tellhnˇ) katagr£fw Ne∂|5kwna b/ tÕn u≤Òn mou | `Hl∂J 'ApÒllwni Lair|mhnù, kaπ ¥n tij ¢nte∂|ph qˇsei e≥j tÕn qe|Õn + bf/ (frunză) kaπ e≥j tÕn |10 f∂skon ¥lla + bf/. Traducere: În anul 262, luna Xandikos. Olympias din Blaundos, care (e numită) şi cea din Motella, fiica lui Dionysios, încredinţez pe Neikon, fiul lui Neikon, fiul meu, lui Helios Apollo Lairmenos, iar dacă cineva va spune ceva împotrivă, să depună pentru zeu 2.500 de denari şi pentru fisc alţi 2.500. 77. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Agathios din Motella lui Helios Apollo Lairbenos Locul descoperirii: În zona sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la nord de templul principal. Tipul documentului: Soclu din calcar, profilat în partea superioară. Dimensiuni: 109 x 55-64 x 57 cm. Litere: 2,7-3,2 cm.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

545

Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K2; Miller, 1985, 54; MAMA, IV, 275 B II (Pl. 56). Datare: 30 noiembrie 225 d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj ti/ mh(nÕj) g/, z/. AÙr(ˇlioj) | Neig?roa? MotelhnÕj | 'Alex£ndrou, Diodèra, | gunˇ mou, `Hl∂J ApÒllwni |5 Lermhnù katagr£fwmen | 'Agaq√non, qr◊menon Œautîn: e∏ tij d' ¥n œpenkal◊si | prost∂mou + bf/, ¥la e≥j | tÕ tam√on + bf/. Traducere: În ziua a şaptea a lunii a treia a anului 310. Aurelios Neigroas din Motella, fiul lui Alexandros, şi Diodora, soţia mea, încredinţăm lui Helios Apollo Lairbenos pe Agathinos, fiul adoptiv; dacă cineva ar îndrăzni să ne acuze, să dea 2.500 de denari ca amendă şi alţi 2.500 pentru visteria statului. 78. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Neikes lui Helios Apollo Lairbenos Locul descoperirii: În sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la sud de templul principal. Tipul documentului: Altar (bomos) din calcar distrus în partea superioară, cu o bază profilată. Pe acesta regăsim inscripţiile nr. 75, 78, 79, 80 şi 81. Dimensiuni: 111 x 60 x 55 cm. Litere: 2-3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K3; Miller, 1985, 55; MAMA, IV, 276 A II (Pl. 57). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: `Hl∂J 'ApÒllwni Lermhnù Mel|t∂nh 'Apollwn∂ou œpilego|m◊nh Sagarhnˇ katagr£fw | Ne∂khn t¾n qrem◊nhn mou: |5 e∏ tij œpenkal◊sei qˇsi pos|[t∂]mou e≥j tÕn qeÕn + af/ | kὲ e≥j tÕn f∂skon + af/. Traducere: Meltine, fiica lui Apollonios, numită şi Sagarene, o încredinţez lui Helios Apollo Lermenos pe Neike, fiica mea adoptivă; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea ca amendă zeului 1.500 de denari şi (alţi) 1.500 fiscului. 79. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a copiilor Rhoupos şi Rhoupeinas lui Helios Apollo Lermenos Locul descoperirii: În sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la sud de templul principal.

546

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Altar (bomos) din calcar distrus în partea superioară, cu o bază profilată. Pe acesta regăsim inscripţiile nr. 75, 78, 79, 80 şi 81. Dimensiuni: 111 x 60 x 55 cm. Litere: 2-3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K4; Miller, 1985, 55; MAMA, IV, 276 A III (Pl. 57). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: 'Affia GlÚkwnoj `Ierapole[√]|tij o≥koàsa œn MamakèmV | katagr£fw t¦ t◊kna kat¦ qe√on | Ôniron 'ApÒllwni Lermhnù | Dhmˇtrion kaπ `Roàpon kaπ | `Roupe√nan t¦ t◊kna: e∏ tij œpenka|l◊sei qˇsei e≥j tÕn qeÕn pros|te∂mou + bf/ kὲ e≥j tÕn f∂s|kon + bf/. Traducere: Aphphia, fiica lui Glykonos din Hierapolis, care locuieşte în Mamakome, încredinţez, în urma unui vis divin, lui Apollo Lermenos pe copiii Demetrios, Rhoupos şi Rhoupeina; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 de denari şi fiscului (alţi) 2.500. 80. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Papiarianos din Motella lui Helios Apollo Lermenos Locul descoperirii: În sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la sud de templul principal. Tipul documentului: Altar (bomos) din calcar distrus în partea superioară, cu o bază profilată. Pe acesta regăsim inscripţiile nr. 75, 78, 79, 80 şi 81. Dimensiuni: 111 x 60 x 55 cm. Litere: 2,6-3 cm. Inscripţia se află pe faţa din stânga a monumentului. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K5; Miller, 1985, 57; MAMA, IV, 276 B (Pl. 57). Datare: 124-125 d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: `Hl∂J 'ApÒllwni | Lermhnù D∂wn | Kornhl∂ou Motel|lhnÕj kat' Ôniron |5 katagr£fw tÕn œm[au]|toà ue≤Õn Papiar[ia]|nÕn. ”Etouj sq/ mh(nÕj) [...]. Traducere: Dion din Motella, fiul lui Cornelius, în urma unui vis, îl încredinţez lui Helios Apollo Lermenos pe fiul (meu), Papiarianos. În anul 209, luna [...]. 81. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Stratoneike din Hierapolis lui (Helios) Apollo Lairbenos

Catalog de inscripţii şi reprezentări

547

Locul descoperirii: În sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la sud de templul principal. Tipul documentului: Altar (bomos) din calcar distrus în partea superioară, cu o bază profilată. Pe acesta regăsim inscripţiile nr. 75, 78, 79, 80 şi 81. Dimensiuni: 111 x 60 x 55 cm. Litere: 2 cm. Inscripţia se află pe faţa din dreapta a monumentului. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K6; Miller, 1985, 57; MAMA, IV, 276 C (Pl. 57). Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [”Etouj .../, mhnÕj] e/, ia/. | [`Hl∂J A]pÒllwni Lairb|[hnù P]ap∂a[j .]L?E[.] |4 [.....] `Iera[p]ole∂thj | [sÝ]n tÍ gnèmV tÁj? | gunekÕj? EÙtuc∂doj, | katagr£fomhn Strat|8one∂khn, t¾n qrept¾n | Åmù[n] a[Ù]tùn: œ d◊ tij œ|penkal◊si qˇsi e≥ tÕn | qeÕn + bf/ kὲ e≥j tÕn |12 despotîn f∂skon [+ bf/]. Traducere: În anul ..., luna a cincea, ziua a 11-a. Papias din Hierapolis, cu consimţământul soţiei, Eutychis, o încredinţăm lui [Helios] Apollo Lairbenos pe Stratoneike, pe fiica noastră adoptivă; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 de denari şi fiscului [alţi 2.500]. 82. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a Ammiei din Motella lui Helios Apollo Lairbenos Locul descoperirii: În sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la nord de fundaţia templului principal. Tipul documentului: Soclu de calcar, uşor profilat în partea superioară şi inferioară. Distrus pe latura din dreapta. Dimensiuni: 124 x 56 x 59 cm. Litere: 2,5-3,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 23, nr. K7; Miller, 1985, 57; MAMA, IV, 277 A II (Pl. 57). Datare: 209 d.Hr. (= 293 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj s%g/ mhnÕj e/, k/. `H[l]∂J | 'ApÒllwni Lairmhn[ù] | M©rkoj Dionusod[è]|r?ou MotellhnÕj kat[agr£]|5fw 'Amm∂an, t¾n qrep[tˇn] | mou, kat¦ t¾n œpitag¾n? [toà] | qeoà: e≥ d◊ tij œpenkal?[◊sei] | qˇsei ≥j tÕn qeÕn pros[te∂]|mou + bf/ kaπ ≥j tÕn f∂s[kon] |10 ¥lla + bf/. Traducere: În anul 293, luna a cincea, ziua a 20-a. Markos din Motella, fiul lui Dionysodoros, o încredinţez lui Helios Apollo Lairmenos pe Ammia, fiica

548

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

mea adoptivă, după porunca zeului; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 de denari şi fiscului alţi 2.500. 83. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Diomas lui Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: În sanctuarul lui Apollo Lairbenos, la nord de fundaţia templului principal. Tipul documentului: Soclu de calcar, uşor profilat în partea superioară şi inferioară. Distrus pe latura din dreapta. Dimensiuni: 124 x 56 x 59 cm. Litere: 2 cm. Inscripţia se află pe partea stângă a monumentului. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 23, nr. K8; Miller, 1985, 58; MAMA, IV, 277 B (Pl. 57). Datare: 205 d.Hr. (= 289 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj spq/ mh(nÕj) d/ iz/. `Hl∂J | 'ApÒllwni Lairmhnù Dio|m©j D£fnou e≤erÕj katagr£|fw Diom©n tÕn ⁄gonÒn mo|5u tÕn kὲ klhronÒmon moi: e≥ d|◊ tij œpenkal◊sei qˇsi e≥j tÕ|n qeÕn proste∂mou + bf/, | Ðmo∂wj ke e≥j tÕn f∂skon | + bf/ eÙtucîj (frunză de iederă). Traducere: În anul 289, luna a patra, ziua a 17-a. Funcţionarul sacru Diomas, fiul lui Daphnos, îl încredinţez lui Helios Apollo Lairmenos pe Diomas, fiul şi moştenitorul meu; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 de denari şi deopotrivă (să dea) fiscului bucuros alţi 2.500. 84. Atychorion (Bahadınlar): Dedicaţia lui Aurelius Attalos către Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Descoperită la Bahadınlar, încastrată în zidul unei case. Tipul documentului: Fragment de tabula ansata din marmură, probabil aşezat la baza unei stele. Dimensiuni: 13 x 14 cm. Litere: 1 cm. Sigma lunat. Locul de păstrare: La Bahadınlar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D7; MAMA, IV, 269 (Pl. 55); Robert, 1962, 137. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

549

Text: [AÙrˇlioj? ”At]taloj | [---]oj Tripo|[le∂thj 'ApÒ]llwni | [Lai?rmhnù cari]stˇrion. Traducere: Aurelius Attalos, [---]os, din Tripolis, lui Apollo Lairmenos, cu mulţumire. 85. Atychorion (Bahadınlar): Dedicarea unui altar lui Helios Apollo Lyarmenos Locul descoperirii: Bahadınlar. „At the hieron, picked up on the hillside“ (MAMA, IV). Tipul documentului: Fragment de stelă din marmură, deteriorată în partea inferioară şi cea stângă. Dimensiuni: 10 x 13 x 4 cm. Litere: 1-1,5 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D8; MAMA, IV, 270 (Pl. 55). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [....... t]Õn bwmÕn | [`Hl∂J? 'ApÒllwni] Luarmh|[nù œx ≥d∂aj? t]◊cnhj | [¢n◊qhken?]. Traducere: [.......] a dedicat un altar lui Helios Apollo Lyarmenos, prin meşteşugul propriu. 86. Atychorion (Bahadınlar): Dedicaţia lui Asklas şi a lui Apollonios către Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Stelă din marmură, deteriorată în partea stângă. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D9; Ramsay, 1930, 285; Ramsay, I, 1895, 154, nr. 54. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: 'Askl©[j te kaπ 'Apollè]|nioj 'A[pollwn∂ou? ----] | ≤erÕj ¢n[◊qhkan? ---] | Øpὲr 'Apo[llwn∂ou? t¾n --]|NAN TRA[----- eÙc£]|menoi 'ApÒ[llwni Lairmhnù?]. Traducere: Askla[s şi Apollo]nios, fiul lui A[pollonios? ----], funcţionarul sacru, a de[dicat aceasta ---] pentru Apo[llonios? --] NAN TRA[----- după] cum au făgăduit, lui Apollo Lairmenos.

550

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

87. Atychorion (Bahadınlar): Ex-voto dedicat zeului Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar din marmură, cu soclu înalt, având şapte inscripţii pe trei dintre laturi. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Se păstrează în satul Bahadınlar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D10; SEG, 45, 1995, nr. 1725; Ricl, 1995, 178, nr. 28. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: Qeù `Hl∂J 'ApÒllwni Lairmhnù eÙ|c¾n tÕn ¢ndrei|£nta sÝn tÍ b£|sei ¢n◊qhken G£ïoj GlÚkwnoj, | MotellhnÒj, Ð aÙtÕj kaπ fi◊|lhn ¢rgu◊an | ¢n◊qhken. Traducere: Zeului Helios Apollo Lairmenos, în urma făgăduinţei a dedicat o statuie cu piedestal Gaius, fiul lui Glykon, din Motella, şi el însuşi a dedicat o urnă funerară din argint. R8-9: fi◊|lhn pentru fi£|lhn.

88. Atychorion (Bahadınlar): Dedicaţie adresată de Gaius Iulius Lognos lui Apollo Lairmenos(?) Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar înalt din marmură, deteriorat pe faţa principală şi stângă. Conţine nouă inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 10, nr. D11; SEG, 45, 1995, nr. 1732; Ricl, 1995, 182, nr. 35. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [”Etouj S...], mhnoj Pereit∂ou tr∂|[tV: G£]ïoj 'IoÚlioj LÒgnoj, | [Ka?]llokhpe∂thj, | [stra]teus£menoj œn| [Germ]an∂v, parenbolÍ 'Ar|gentÒ]rate, legeînoj Ñk|[taÚh?]j SebastÁj ¢etofÒ|[roj, eÙx£]menoj ¢n◊qhke| [¢ndri£n?]ta kaπ kontÕn kaπ [....... Lair?]mhnù 'ApÒl|[lwni, œpifa]nest£tJ qeù.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

551

Traducere: [În anul 2...], luna Pereitios, ziua a treia; Gaius Iulius Lognos, din Kallokepeia, fost militar în Germania, în garnizoana Argentorate, purtător de stindard al legiunii a VIII-a Augusta, după cum a făgăduit a ridicat o statuie şi o suliţă şi [....... Lair?]menos Apol[lo], zeul [care se mani]festă plenar. 89. Atychorion (Bahadınlar): Dedicaţia lui [Gaius] Lollius către Apol(l)o Lairmenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Stelă din marmură distrusă în partea inferioară. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 11, nr. D15 (cu bibliografie); Petzl, 1994, 138-139, nr. 119; Robert, 1962, 150, nr. 44; Ramsay, 1889, 223, nr. 9. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [G(£ïoj)] LÒllioj 'ApÒlw|[ni Lai?r]mhnù ÑmÒsaj ‚ [-----]LBIIW. Traducere: [Gaius] Lollius, lui Apol(l)o Lairmenos i-a jurat [-----]. 90. Atychorion (Bahadınlar): Dedicaţie adresată lui Apollo Lairmenos(?) Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Fragment de stelă distrus pe toate laturile, complet doar în partea stângă. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 11-12, nr. D16; Ramsay, 1889, 223, nr. 11. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: ['ApÒl]lwni L[airm?]|hn[ù ..]IH[---] | qeù Ø[----]. Traducere: [Lui Apol]lo L[airm?]en[os ..]IH[---] zeul [---]. 91. Atychorion (Bahadınlar): Dedicaţie adresată de către Zosime şi soţul său Locul descoperirii: Descoperită într-o casă din Bahadınlar. Tipul documentului: Stelă din calcar cu picior de susţinere, probabil şi cu fronton, distrusă în partea superioară. Dimensiuni: 56 x 48 cm. Litere: 1-1,5 cm.

552

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul de păstrare: Bahadınlar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 12, nr. D19 (cu bibliografie); MAMA, IV, 295 (Pl. 61). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În centrul imaginii, într-un spaţiu delimitat lateral de doi pilaştri se află imaginea unei Zeiţe-Mame locale, cel mai probabil în acest caz Latona. Ea ţine picioarele pe o bancheta joasă, de mici dimensiuni. La bază, dispuse în mod simetric faţă de tronul pe care stă zeiţa se află două păsări. Text: [-------] | Ðmo∂wj ka[π] ¹ gunˇ mou Zws∂mh œpo∂ei. Traducere: [-------] la fel şi soţia mea, Zosime, am ridicat. 92. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Alexandros lui Helios Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar din marmură, cu soclu înalt, având şapte inscripţii pe trei dintre laturi. Sub inscripţia din Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D10. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Se păstrează în satul Bahadınlar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 28, nr. K28; SEG, 45, 1995, nr. 1726; Ricl, 1995, 179, nr. 29. Datare: 25 noiembrie 229 d.Hr. (= 02.03.314 era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj tid/, mh(nÕj) g/, b/. `Hl∂Jn 'Apo‚llènioj `Ierapol∂thj, o≥kîn œn | MasakèmV, 'Apollènioj kata|gr£fwn tÕn œmautoà teqre[m]◊|non 'Al◊xandron: e∏ tij d' ¨n œpe|kanl◊si, qˇsi e≥j tÕn qeÕn + bf/ | kὲ e≥j tÕn f∂skon + bf/. Traducere: În anul 314, luna a treia, ziua a doua. Lui Helios, Apollonios din Hierapolis, locuitor în Masakome; Apollonios, consacru pe fiul meu de suflet, Alexandros; dacă cineva va avea de spus ceva împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 (de denari) şi fiscului (alţi) 2.500 (de denari). R1: Ricl transcrie `Hl∂Jn ca `Hl∂wei.

93. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Apollonios din Motella lui Apollo Lairmenos epiphanestatos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar din marmură, cu soclu înalt, având şapte inscripţii pe trei dintre laturi. Dimensiuni: Necunoscute.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

553

Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se păstrează pe faţa laterală dreapta a aceluiaşi monument pe care e gravat şi textul precedent. Locul de păstrare: Se păstrează în satul Bahadınlar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 28, nr. K29; SEG, 45, 1995, nr. 1727; Ricl, 1995, 179-180, nr. 30. Datare: noiembrie/decembrie 183 d.Hr. (= luna Audnaios 268, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj sxh/, mh(nÕj) AÙdna∂ou [../]. | 'Al◊xandroj kὲ Gr∂sfoj 'A[po]|llwn∂ou, Motellhnoi [ka]|4tagr£fomen 'Apollènio[n] | tÕn Œautîn teqrem◊non | œpifanest£tJ qeù 'ApÒ[l]|lwni Lairmhnù ≤erÕn kὲ œle[Úqe]|ron, mhdinÕj ⁄contoj ¢n[qr|è]pou œxous∂an kat¦ toà 'A[po|l]wn∂ou di¦ tÕ oÛtwj ¹m[√n] | dedÒcqai: e∏ tij dὲ œ∏ tij dὲ œpenka[l◊]|12sei, qˇsei e≥j tÕn qeÕn + bf/ | kaπ e≥j tÕn toà kur∂on f[∂s]|kon + bf/. Traducere: În anul 268, luna Audnaios, [ziua ..]. Alexandros şi Grisphos, fiii lui A[po]lonios, din Motella, îl încredinţăm pe copilul nostru de suflet, Apollonios, zeului care se manifestă plenar, Apo[l]lo Lairmenos, ca funcţionar sacru şi li[be]r, nimeni neavând putere asupra lui Apollonios, pentru că s-a hotărât de către noi astfel; dacă cineva va spune ceva împotrivă, să dea zeului 2.500 (de denari) şi fiscului domnesc (alţi) 2.500 (de denari). 94. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Len, Iotos şi Klaudianos din Motella lui Hellios Apollo Laemenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar din marmură, cu soclu înalt, având şapte inscripţii pe trei dintre laturi. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se plasează sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Se păstrează în satul Bahadınlar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 28-29, nr. K30; SEG, 45, 1995, nr. 1728; Ricl, 1995, 180, nr. 31. Datare: 25 ianuarie 230 d.Hr. (= 02.05.314, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj tdi/, mh(nÕj) e/, b/. `H[l|l]e∂Jn 'ApÒllwnei Laemh[nù] | AÙrˇlioj Iotoij Istou Mo[t]|4elhnÕj katagr£fw met¦ t[Áj] | gunekÒj mou Mert∂nhj t[¦] | aØtîn t◊k: Lhn, Iotoin, Kla[udi]|anÒn, kaπ Diomˇdhn tÕn qr[e]|8m◊non, kat¦ œpitag¾n to[à q]|eoà `Hlle∂ou 'ApÒllwnoj L[ae]|mhn<à>: e∏ tij œpekl◊sei, qˇ[s(e)i] | e≥j tÕn qeÕn + bf/ kaπ tÕn f[∂s]|12kon + bf/. Traducere: În anul 314, luna a cincea, ziua a doua, lui He[ll]ios Apollo Laemen[os], Aurelios Iotois, fiul lui Istos, din Mo[t]el(l)a, îi încredinţez

554

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

împreună cu soţia mea, Mertines, pe fiii înşişi Len, Iotois, Kla[udi]anos, şi pe copilul de suflet, Diomedes, în urma poruncii lui Helios Apollo L[ae]menos; dacă cineva va spune ceva împotrivă, să dea ca amendă zeului 2.500 (de denari) şi fiscului (alţi) 2.500 (de denari). 95. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Epiktesis lui Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar din marmură, cu soclu înalt, având şapte inscripţii pe trei dintre laturi. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se păstrează pe faţa laterală stânga a aceluiaşi monument pe care e gravat şi textul precedent. Locul de păstrare: Se păstrează în satul Bahadınlar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 29, nr. K31; SEG, 45, 1995, nr. 1729; Ricl, 1995, 181, nr. 32. Datare: 9 mai 186 d.Hr. (= 16 Daisios 314, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj so/, mh(nÕj) Dais∂ou $i/. EÙtucπj | Gaΐou, fÚsei dὲ 'Appou Papad|[o]j, kata{ta}gr£fw tù qeù 'A{i}|4pÒllwni Lairmhnù t¾n | œmautÁj teqram◊nhn | 'Ep∂kthsin, mhdenÕj ⁄|contoj œxous∂an ¢nti|8pe√n tÍ grafÍ taÚtV À | œf£yasqai æj doÚlhj, œ|peπ Ð parab£j ti toÚtwn | ¢pote∂sei e≥j tÕn qeÕn + |12 af/ kὲ e≥j tÕn f∂skon ¥lla | + af/. 'Appouj Papa ⁄dw|ka t¾n gnèmhn, Ð patˇr. Traducere: În anul 270, luna Daisios, ziua a 16-a. Eutychis, a lui Gaios, prin naştere a lui Appos Papas, încredinţez zeului Apollo Lairmenos pe fiica mea de suflet, Epiktesis, nimeni neavând putere să conteste această scriere sau să o socotească drept sclavă; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă să dea zeului ca amendă 1.500 (de denari) şi fiscului (alţi) 1.500 (de denari). Appous Papas, tatăl, a dat sfatul. 96. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Neikon din Hierapolis lui Helios Apollo Lermenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar din marmură, cu soclu înalt, având şapte inscripţii pe trei dintre laturi. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se plasează sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Se păstrează în satul Bahadınlar.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

555

Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 29, nr. K32; SEG, 45, 1995, nr. 1730; Ricl, 1995, 181, nr. 33. Datare: 12 februarie 188 d.Hr. (= 2 Dystros 272, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj sob/, mh(nÕj) DÚstrou k/. “Wrimoj | Gaΐou MotelhnÕj katagr£fw | met¦ tÁj gunekÒj (vacat). Traducere: În anul 272, luna Dystros, ziua a doua. Horimos, fiul lui Gaius, din Motel(l)a, împreună cu soţia (mea), încredinţez. 97. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Neike din Motella lui Helios Apollo Lermenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar din marmură, cu soclu înalt, având şapte inscripţii pe trei dintre laturi. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se plasează sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Se păstrează în satul Bahadınlar. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 29-30, nr. K33; SEG, 45, 1995, nr. 1731; Ricl, 1995, 181-182, nr. 34. Datare: mai/iunie 194 d.Hr. (= Panemos 278, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj soh/, mh(nÕj) Panˇmou. | `Hl∂J 'ApÒllwni Lermhnù “Wrimoj | MotellhnÕj Gaΐou katagr£fw |4 Ne∂khn, t¾n qreptˇn mou, sÝn kὲ | tÍ gnèmV tÁj gunekÒj mou Tat∂|aj: e∏ tij œpenkal◊si, qˇsi e≥j tÕn qe|[Õ]n + af/. Traducere: În anul 278, luna Panemos. Lui Helios Apollo Lermenos, Horimos din Motella, fiul lui Gaios, cu acordul soţiei mele, Tatias, o încredinţez pe Neike, fiica mea adoptivă; dacă cineva va spune ceva împotrivă, să dea zeului 1.500 (de denari). 98. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a unei sclave lui Hellios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar înalt din marmură, deteriorat pe faţa principală şi stângă. Conţine nouă inscripţii. Sub inscripţia din Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D11. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se plasează sub cea precedentă din catalog.

556

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 29-30, nr. K34; SEG, 45, 1995, nr. 1733; Ricl, 1995, 183, nr. 36. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [”Etouj s../ 'Io]ul∂a, G(aΐou) 'Ioul∂ou | [LÒngou qug£th]r, katagr£fw | [`Hll∂J 'ApÒllw]ni Lairmhnù | [----- t¾?]n ŒautÁj doÚ|[lhn? ------]hn. Traducere: [În anul 2.., Iu]lia, [fiic]a lui Gaius Iulius [Longus], o încredinţez lui [Hellios Apollo] Lairmenos [---- pe] sclava proprie [-----]. 99. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a sclavei Synkletike lui Hellios Apollo Lermenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar înalt din marmură, deteriorat pe faţa principală şi stângă. Conţine nouă inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se plasează sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 30, nr. K35; SEG, 45, 1995, nr. 1734; Ricl, 1995, 183, nr. 37. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: [”Etouj s../ 'Ioul∂a, G(aΐou) 'I]oul∂ou | LÒn|[gou qug£thr, kat]agr£fw `Hll∂J | ['ApÒllwni Lairm]hnù Sunklh|4[tikˇn, t¾n ŒautÁj] doÚlhn œ¦n | [d◊ tij œpenkal◊sei, q]ˇsi e≥j tÕn f∂skon | [+ bf/? kaπ e≥j tÕn qe]Õn + bf/. Traducere: [În anul 2.., Iulia, fiica lui Gaius I]ulius Lon[gus, o încr]edinţez lui Hellios [Apollo Lairm]enos pe Synkle[tike,] sclava [proprie]; dacă [cineva va spune ceva împotrivă, să] dea fiscului [2.500 (de denari) şi zeu]lui 2.500. 100. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a sclavului Eleutheros din Hierapolis lui Hellios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar înalt din marmură, deteriorat pe faţa principală şi stângă. Conţine nouă inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se păstrează pe faţa laterală dreapta a aceluiaşi monument pe care e gravat şi textul precedent. Locul de păstrare: Necunoscut.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

557

Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 30, nr. K36; SEG, 45, 1995, nr. 1735; Ricl, 1995, 184, nr. 38. Datare: 30 decembrie 170 d.Hr. (= 6 Pereitios 255, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj sne/, mh(nÕj) Pereit∂ou $/. 'Iou|[l]∂a, G(aΐou) 'Ioul∂ou LÒngou qug£|[t]hr, katagr£fw `Hll∂J 'ApÒl|4[l]wni Lairmhnù 'EleÚqeron, | [tÕ]n ŒautÁj doàlon: œ¦n d◊ | tij œpenkal◊sei, qˇsei pros|[t]e∂mou e≥j tÕn qeÕn + bf/ |8 kaπ e≥j tÕn f∂skon + bf/. Traducere: În anul 255, luna Pereitios, ziua a şasea. Iu[l]ia, fiica lui Gaius Iulius Longus, îl încredinţez lui Hellios Apol[l]o Lairmenos pe Eleutheros, sclavul propriu; dacă cineva va spune ceva împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 (de denari) şi fiscului 2.500 (de denari). 101. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Epicharis şi a Agelaidei lui Helios Apollo Lairmenos epiphanestatos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar înalt din marmură, deteriorat pe faţa principală şi stângă. Conţine nouă inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se plasează sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 30-31, nr. K37; SEG, 45, 1995, nr. 1736; Ricl, 1995, 184-185, nr. 39. Datare: 14 ianuarie 179 d.Hr. (= 10 Pereitios 255, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj sxg/, mh(nÕj) Pereit∂ou dek£tV | ¢p(iÒntoj): 'Ioul∂a Long∂lla katagr£|fw tù œpifanest£tJ qeù |4 `Hl∂J 'ApÒllwni Lairmhnù, | kat¦ œpitag¾n toà qeoà, 'Ep∂|carin kὲ 'Agelaΐdan, di¦ toàto |8 sunecèrhs◊ moi Sebhre√noj | [k]aπ “Elainoj, o≤ ⁄ggono∂ mou, kὲ Ð u≤|[Ò]j mou Sebhre√noj: e∏ tij dὲ œ|[pen]kal◊sei taÚtaij perπ tÁj |12 katagrafÁj, qˇsei proste∂mou | [e]≥j tÕn qeÕn + bf/ kὲ e≥j tîn | [k]ur∂wn f∂skon + bf/. Traducere: În anul 263, luna Pereitios, trecute de 10; Iulia Longilla îi încredinţez zeului care se manifestă plenar Helios Apollo Lairmenos, în urma poruncii zeului, pe Epicharis şi pe Agelaida, la aceasta a consimţit cu mine Severeinos şi Helainos, rudeniile mele, şi fiul meu, Severeinos; dacă cineva va spune ceva împotrivă, să dea zeului ca amendă 2.500 (de denari) şi fiscului domnesc 2.500.

558

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

102. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Tatianos din Motella lui Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar înalt din marmură, deteriorat pe faţa principală şi stângă. Conţine nouă inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se plasează sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 31, nr. K38; SEG, 45, 1995, nr. 1737; Ricl, 1995, 184-185, nr. 40. Datare: 9 noiembrie 221 d.Hr. (= 17.02.390, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj t%/, mh(nÕj) b/, zi/. `Hl∂J 'ApÒllw|ni Lairmhnù, AÙrˇ(lioj) 'AmmianÕj PrÒ|klou MotellhnÕj kaπ ¹ gunˇ mo|4[u] Tataj katagr£fomen tÕn Œau|tîn teqram◊non TatianÕn e≤erÕ|[n] kat¦ Ôneiron: e≥ d◊ tij œpenka|l◊sei, qˇsei e≥j tÕn qeÕn post∂|8mou + bf/ kaπ e≥j tÕn f∂skon | + bf/. Traducere: În anul 390, luna a doua, ziua a 17-a, lui Helios Apollo Lairmenos, Aurelius Ammianus Proclus din Motella şi soţia mea, Tatas, îl încredinţăm pe Tatianos, copilul meu de suflet, ca funcţionar sacru, în urma unui vis; dacă cineva va spune ceva împotrivă, va plăti zeului ca amendă 2.500 (de denari) şi fiscului 2.500. 103. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a lui Polynikos din Motella lui (Helios) Apollo Lairmenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar înalt din marmură, deteriorat pe faţa principală şi stângă. Conţine nouă inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se păstrează pe faţa laterală stânga a aceluiaşi monument pe care e gravat şi textul precedent. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 31, nr. K39; SEG, 45, 1995, nr. 1738; Ricl, 1995, 185-186, nr. 41. Datare: Septembrie/octombrie 140 d.Hr. (= prima lună din 255, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj sek/, | m[h](nÕj) prètou [... `Hl∂J] | 'ApÒllwni Lair[mhnù] |4 'Al◊xandroj `E[rmoà?] | MotellhnÕj k[atagr£]|fw tÕn teqram[m◊]|non mou PolÚ[nikon?], |8 kat¦ t¾n toà q[eoà œ]|pigˇn: e∏ tij dὲ œp[en]|kal◊sei tù

Catalog de inscripţii şi reprezentări

559

Polu[n∂?]|kJ , qˇsei e≥[j tÕn qe]ü12Õn proste∂mo[u + | b]f/ kaπ e≥j tÕ ≤e[rè]|taton tame√o[n + bf/?]. Traducere: În anul 225, prima lună, [ziua ..., lui Helios] Apollo Lair[menos,] Alexandros, fiul lui He[rmos?,] din Motella, îl î[ncredin]ţez pe copilul meu de suflet, Poly[nikos?,] în urma poruncii z[eului]; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să dea ca amendă zeului 2.500 (de denari) şi vistieriei celei mai sf[in]te [2.500?]. 104. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a Achilleei lui theos Helios Lairmenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar înalt din marmură, deteriorat pe faţa principală şi stângă. Conţine nouă inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se plasează sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 31, nr. K40; SEG, 45, 1995, nr. 1739; Ricl, 1995, 186, nr. 42. Datare: 18 martie 216 d.Hr. (= 25.06.300, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj t/, mh(nÕj) $/, ke/. | Qeù `Hl∂J Lairmhnù | [M]©rkoj g/ toà Gaΐou [sÝn |4 A]Ùr(hl∂v) PrÒklV tÍ gunaik[∂, ka|t]agr£fomen 'Acilleΐa[n, t¾n | te]qramm◊nhn ¹mîn: e≥ d[◊ tij | œpe]nkal◊sei, qˇsei e≥j [tÕn |8 q]eÕn proste∂mou + b[f/ | e]≥j tÕn f∂skon ¥lla + [bf/]. Traducere: În anul 300, luna a şasea, ziua 25. Zeului Helios Lairmenos, Marcus, fiul lui Marcus, nepotul lui Marcus, al lui Gaius, împreună cu soţia Aurelia Prokle, o încredinţăm pe copila noastră de suflet, Achilleia; dacă cineva va spune ceva împotrivă, să dea ca amendă 2.500 (de denari) şi către fisc alţi 2.500. 105. Atychorion (Bahadınlar): Actul de consacrare a unei fiice adoptive lui Helios Apollo Lamenos Locul descoperirii: Bahadınlar. Tipul documentului: Altar înalt din marmură, deteriorat pe faţa principală şi stângă. Conţine nouă inscripţii. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Inscripţia se plasează sub cea precedentă din catalog. Locul de păstrare: Necunoscut.

560

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 32, nr. K41; SEG, 45, 1995, nr. 1740; Ricl, 1995, 186, nr. 43. Datare: 8 iulie 255? d.Hr. (= 15.10.339?, era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: [”Et]ouj tq/?, mh(noj) i/, ei/. AÙr(ˇlioj) M©rkoj P∂ou, Boul[Òq]|emij Neikom£cou, ¹ gun¾ aÙtoà, Motel(lhno∂), | TELLYAN? t¾n Œautîn teqrem◊nhn |4 [tù] œpifanest£tJ qeù `Hl∂J 'ApÒllw[ni] | Lamhnù(?) [----- | .....], mhdenÕj ⁄contoj (vacat) | [œx]ous∂an ¢ntip√n taÚtV mou grafÍ, [À] |8 q[ˇ]sei prost∂mou tù ≤erwt£tJ tame[∂J | ---]. Traducere: [În an]ul 339?, luna a zecea, ziua a 15-a. Aurelius Marcus, fiul lui Pius, Boul[oth]emis Neikomachos, soţia sa, din Motella, încredinţăm pe propria copilă de suflet zeului care se manifestă plenar Helios Apollo Lamenos? [----], neavând nimeni putere să spună ceva împotriva acestui înscris de-al meu sau va da ca amendă vistieriei celei sfinte [---]. 106. Çal: Dedicaţie adresată de către Apol(l)onios, fiul lui Philomousos Locul descoperirii: Descoperită la Çal, în podeaua din faţa uşii moscheii Çarşı Camii. Tipul documentului: Fragment de fronton aparţinând unei stele din calcar. Zeiţa menţionată în inscripţie este probabil Leto. Dimensiuni: 39 x 65 cm. Litere: 2-3 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 13, nr. D20 (cu bibliografie); MAMA, IV, 272 (pl. 56); Ramsay, I, 1895, 155, nr. 59; Ramsay, 1883, 388, nr. 11. Datare: 118-119 d.Hr. (= 203 era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: ”Etouj sg/. 'Apolènioj FilomoÚs[ou] | MotellhnÒj, | [k]at[¦ œpitag¾?]n tÁj qe©j, Øpὲ[r -----]. Traducere: În anul 203. Apol(l)onios, fiul lui Philomousos, din Motella, în urma poruncii zeiţei, pentr[u -----]. 107. Develiler: Relief înfăţisându-l pe Apollo Lairbenos Locul descoperirii: Develiler. Tipul documentului: Relief. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 11, nr. D14; Ramsay, 1889, 219.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

561

Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Mic relief înfăţişându-l pe zeu călare, purtând securea dublă pe umăr, o imagine tipică pentru Lydia şi Frigia. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 108. Ortaköy: Inscripţie confesională ridicată de Neik(on?) pentru Theos Helios Apollo Locul descoperirii: În împrejurimile localităţii Ortaköy, provenind iniţial, după Calder, din sanctuarul lui Apollo Lairbenos. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton. Cu urme de rozetă pe timpan. Dimensiuni: 42 x 33 cm. Litere: 1 cm (la rândul 2: 0,5 cm). Locul de păstrare: Zidită în peretele unei case. Bibliografie: Petzl, 1994, 122, nr. 106; Miller, 1985, 60-61; Cameron, 1939, 155-178, nr. 4; MAMA, IV, 279 (pl. 58). Datare: Sec. al II-lea sau al III-lea. Descrierea reprezentării: Rest de rozetă pe timpan. Text: Neik?[on(?)---] Ðmologî | [perπ] tî[n] perister?în? | œpiwrkhk◊nai me kaπ parabe|[b]Ácqai kaπ pikeceirhk◊nai [œpπ] |5 tÕ cwr∂on kaπ ºrc◊nai prÒbat?o?n? | tîn Dhmhtr∂ou, kaπ parang[e∂l]|[a]ntÒj moi toà qeoà m¾ d∂din | [t¾]n œleuqer∂an tù kur∂J mou | [pe]ridiwkÒmenoj ⁄dwka. œko|10l[?£]sqhn ØpÕ toà qeoà poll¦, | [k]aπ Ñne∂roij moi parest£qh ka?π | [œ?ƒ]pen podën TI?C? labën œmÕ[n] | doàlon kaπ ANP?[?]L?A[..]ZOMEN | kaπ ke√qen ¢n£xin. Paran|15g◊llw mhd◊na katafro|[ne√n tî q]eî `Hl∂w Ap|[Òllwni, œpeπ Ÿxei] t¾n stˇl|[hn œxempl£ri]on. Traducere: Eu Neikon? [---], recunosc că am jurat strâmb (în privinţa) porumbeilor, că am încălcat (legea) şi am pus stăpânire pe incinta sacră, şi am furat o oaie din averea lui Demetrios; şi deşi zeul îmi ceruse să nu-i dau stăpânului meu libertatea totuşi i-am dat-o pentru că eram urmărit din toate părţile. Mai mult, am fost pedepsit de zeu şi el mi-a apărut în vise şi mi-a spus că îl va apuca de picioare pe sclavul meu, care stă la porţile mele, şi că îl va trage în sus de acolo. Dau de veste tuturor ca nimeni să nu-l nesocotească pe Helios Apollo, întrucât va avea stela mea ca exemplu. R13: Cameron, Miller: doàlon kaπ ¢n pÚlaj? ≤zÒmen[on].

109. Ortaköy: Inscripţie confesională ridicată de Elionimos(?) pentru Theos Helios Apollo Labenos

562

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul descoperirii: În împrejurimile localităţii Ortaköy. Tipul documentului: Stelă din marmură albă, cu fronton, spartă în două. Dimensiuni: 43 x 32 x 8 cm. Litere: 1-2 cm. Locul de păstrare: Zidită în peretele unei case. Bibliografie: Petzl, 1994, 122, nr. 107; Miller, 1985, 61-62; MAMA, IV, 280 (Pl. 58). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: E?liÒn[i(?)]moj kolaqeπj ØpÕ toà | [q]e?oà `Hl∂J 'ApÒlwni | Labˇnù stˇ|lhn ¢n◊qhka ‚5 kaqëj œkol£‚setÒ me kaπ di|¦ Órkon kaπ sun∂|dhsin kaπ di¦ ‚ mÒlumon. |10 Parag◊lw p©sij | mhd∂na katafro|ne√ tîn qe|în. Traducere: Eu, Elionimos?, fiind pedepsit de zeu, i-am dedicat lui Helios Apollo Labenos o stelă pentru că m-a pedepsit atât din cauza unui jurământ (fals), cât şi din pricina conştiinţei (mele) şi a unei pângăriri. Dau de veste tuturor ca nimeni să nu-l nesocotească pe zeu. R1: Miller: `EliÒnumoj. R9: Miller: mÒlumon.

110. Ortaköy: Ex-voto dedicat de Artemidoros lui Lerbenos Locul descoperirii: Ortaköy. Tipul documentului: Stelă din marmură de mici dimensiuni, cu fronton triunghiular, fără spaţiu de delimitare de restul stelei. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Textul este inscripţionat pe bordura inferioară, sub nişa care conţine reprezentarea. Locul de păstrare: Muzeul din Pamukkale (?). Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 10-11, nr. D13 (Pl. 1); Robert, 1962, 139, n. 2 (Pl. 1); Robert, Hellenica, VII, 1949, 57 (Pl. IX.1). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Zeul este reprezentat călare spre dreapta, ţinând deasupra umărului stâng o secure dublă. Este îmbrăcat cu un chiton scurt, iar mantia, prinsă cu un buton pe umărul stâng, flutură în vânt. Întregul ansamblu este încadrat într-un chenar, coada calului şi copita din stânga fiind reprezentate pe marginile laterale. Text: 'Artem∂dwroj | Lerbhnù eÙcˇn. Traducere: Artemidoros, lui Lerbenos, în urma făgăduinţei.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

563

111. Ortaköy: Dedicaţia lui Demetrios, fiul lui Herodos către Apollo (Lairbenos) Locul descoperirii: Descoperită în peretele unei case din Ortaköy. Tipul documentului: Stelă din marmură, distrusă în partea inferioară. În partea centrală este prezent un orificiu de 6 cm în diametru. Dimensiuni: 58 x 33 x 15 cm. Litere: 1,5-2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 12, nr. D17; MAMA, IV, 294 (Pl. 61). Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: -. Text: 'ApÒllwni Dh‚mˇtrioj `Hró[dou] | [--- trei rânduri ----]. Traducere: Lui Apollo, Demetrios, fiul lui Herodos (a dedicat aceasta) [--trei rânduri ----]. 112. Sazak: Actul de consacrare a Ammiei lui Helios Apollo Lairmenos Locul descoperirii: În curtea unei case din Sazak. Tipul documentului: Altar din marmură din care se mai păstrează mulura profilului superior şi o parte din corpul propriu-zis. Dimensiuni: 29 x 55 x 65 cm. Litere: 1,5-2,2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 23, nr. K9; Miller, 1985, 58; MAMA, IV, 278 I (Pl. 58). Datare: 241 d.Hr. (= 325 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [”Et]o?u?j? tke/, mh(nÕj) i/, k/: 'A(Ù)r(hl∂a) 'Ammia Diog© katag[r£fw] | k?ὲ ¥lhn qrept¾n 'Ammia(n), œf' ú Øp[ὲr toà ka]|taleifÁna∂ me ØpodÚtw mhdem∂[an] | œp∂basin: e≥ dὲ m¾, qˇssi proste∂mo[u + ---]. Traducere: În anul 325, luna a zecea, ziua a 20-a. Eu, Aurelia Ammia Dioga, o încredinţez pe cealaltă Ammia, fiica mea adoptivă, cu condiţia ca să nu întreprindă vreo acţiune împotriva mea pe motiv că a fost abandonată; dacă nu s-ar întâmpla acest lucru, să dea drept amendă [---]. 113. Sazak: Act de consacrare de către Aurelius Markianos Locul descoperirii: În curtea unei case din Sazak. Tipul documentului: Altar din marmură din care se mai păstrează mulura profilului superior şi o parte din corpul propriu-zis.

564

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dimensiuni: 29 x 55 x 65 cm. Litere: 1,2-2 cm. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 24, nr. K10; Miller, 1985, 58; MAMA, IV, 278 II (Pl. 58). Datare: 226 d.Hr. (= 311 era sullanică). Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: ”Etouj tia/ mh(nÕj) b/, i/. [AÙ]rˇ(lioj) M©rk?[ianÕj?] | 'Apollwn∂ou [Motell]hnÕj [ka]|[tagr£fw ---]. Traducere: În anul 311, luna a doua, ziua a zecea. Aurelius Markianos, fiul lui Apollonios din Motella, încredinţez [---]. 114. Sazak: Actul de consacrare a lui Didymos lui Helios Apollo Lermenos Locul descoperirii: Sazak. Tipul documentului: Fragment de marmură provenind dintr-un pilastru, spart în partea dreaptă. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 24, nr. K11; Miller, 1985, 58; Ramsay, 1895, 147, nr. 38; Ramsay; 1883, 380, nr. 3. Datare: 232 d.Hr. (= 316 era sullanică). Descrierea reprezentării: -. Text: [”Et]ouj ti$/, mh(nÕj) $/, i/. D[ionÚsioj? 'Apol]|lwn∂dou DidÚmou ≤erÕj kaπ [nume] | ¹ gun¾ mou, katagr£fomen `Hl∂J ['ApÒllwni] | Lermˇnù D∂dumon kat¦ Ôn[ar |5 Ön d' ⁄qreyen NeikhfÒ[oj ---] | Mo(tellhnÒj): | e∏ tij d' ¥n œpenkal◊sV[---?] | qˇsi e≥j tÕn tame√on [prÒsteim]|on + bf/, kὲ e≥j tÕn q[eÕn + bf/?]. Traducere: În anul 316, luna a şasea, ziua a zecea. Funcţionarul sacru Dionysios?, fiul lui Apollonidos Didymos, şi [---] soţia mea, încredinţăm pe Didymos, pe care l-a crescut Neikephoros [---] din Motella, lui Helios Apollo Lermenos, în urma unui vis; [---]dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să depună în vistierie ca amendă 2.500 de denari şi pentru zeu (alţi) 2.500. 115. Sazak: Act de consacrare Locul descoperirii: Sazak. Tipul documentului: Bloc din marmură profilat în partea superioară, care servea probabil ca pilastru în templu. Dimensiuni: Necunoscute.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

565

Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 24, nr. K12; Miller, 1985, 59; Ramsay, 1895, 148, nr. 39; Ramsay, 1883, 381, nr. 4. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [--- e∏ tij dὲ œpe]nkal◊sei | [qˇsei e≥j tÕn qeÕn pros]te∂mou | e≥j tÕ]n f∂skon + bf/. Traducere: [---] dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să depună ca amendă zeului şi fiscului (câte) 2.500 de denari. 116. Sazak: Actul de consacrare Apollo Lairbenos Locul descoperirii: Sazak. Tipul documentului: Bloc din marmură profilat în partea superioară, care servea probabil ca pilastru în templu. Inscripţia se află în continuarea celei de la nr. 24 pe acelaşi bloc. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 24, nr. K13; Miller, 1985, 59; Ramsay, 1895, 148, nr. 39; Ramsay, 1883, 381, nr. 4. Datare: Sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [--- `Hl∂]J 'ApÒllwni Larbhnù M[hno|g◊nhj? Mhno?]f£ntou `Ierapol∂thj kaπ ¹ gu|nˇ mou --- katagr]£fomen tÕn Œautîn teqre|mm◊non --]n: e∏ tij dὲ œpenkal◊sei qˇsi p?[ros‚te∂mou e≥j tÕ]n qeÕn + bf/ kaπ ¥la e≥j tÕ t[ame√on]. Traducere: Eu, Menogenes(?) din Hierapolis, fiul lui Menophantos(?), şi soţia mea încredinţăm lui Helios Apollo Larbenos pe copilul nostru adoptiv [--]; dacă cineva va avea ceva de spus împotrivă, să depună ca amendă zeului 2.500 de denari şi alţi 2.500 de denari în vistierie. 117. Sebaste (Selçukler): Ex-voto dedicat de Ammia lui Helios Lerbenos şi lui Meter Locul descoperirii: Reutilizată într-o biserică din Selçukler (Sebaste). Tipul documentului: Stelă din marmură de mici dimensiuni. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut.

566

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 10, nr. D12 (cu bibliografie); DrewBear, ANRW, II, 18.3, 1990, 1935, n. 84; Robert, 1962, 362; BE, 1954, nr. 233. Datare: Sec. II-III d.Hr.(?). Descrierea reprezentării: Reprezentarea unui zeu cavaler înfăţişat către dreapta, purtând securea dublă (bipennis) în mâna dreaptă. Text: 'Amm∂a Mel∂twnoj `Hl∂J | Lerbhnù kaπ Mhtrπ| eÙc|ˇn. Traducere: Ammia, a lui Meliton, lui Helios Lerbenos şi Mamei, în urma făgăduinţei.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

9.

567

Sandan

1. Tars: Sandan pe spinarea unui leu cornut Locul descoperirii: Emisă în Tars. Tipul documentului: Monedă divizionară imperială. AE; Ax 12. Dimensiuni: 3,61 g. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul Naţional al Danemarcei, Copenhaga. Bibliografie: SNG Copenhagen, VI, Cilicia, nr. 344 (Pl. 12). Datare: Hadrian (117-138 d.Hr.) sau ulterior. Descrierea reprezentării: -. Av.: Cap al zeiţei eponime a cetăţii, având o cunună împodobită cu turnuri şi voal. Rv.: Sandan spre dreapta, pe spinarea unui leu cornut, cu mâinele întinse înainte. Text: Rv.: TARCEWN (M)HTROPOL... 2. Tars: Sandan pe spinarea unui leu cornut Locul descoperirii: Emisă în Tars. Tipul documentului: Monedă divizionară imperială. AE; Ax 6. Dimensiuni: 18,07 g. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul Naţional al Danemarcei, Copenhaga. Bibliografie: SNG Copenhagen, VI, Cilicia, nr. 367 (Pl. 13); vezi şi LIMC, VII.1, 663, nr. 7a; LIMC, VII.2, 502, nr. 7a. Datare: Caracalla (198-217 d.Hr.) Descrierea reprezentării: -. Av.: Cap încununat cu lauri, spre stânga. Dedesubt, o stea. Rv.: Sandan, spre dreapta, pe spinarea unui leu cornut, cu mâna dreaptă întinsă şi ţinând în stânga o cunună. Text: Av.: AUT KAI M AUR CEUHROC ANTWNEINOC CEB Rv.: ANTWNIANHC CEUH ADR MHTR; în exergă: TARCOU; câmp: AMK şi GB. 3. Tars: Sandan în interiorul monumentului său Locul descoperirii: Tars. Tipul documentului: Monedă divizionară imperială. AE; Ax: 8. Dimensiuni: 10,40 g. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul Naţional al Danemarcei, Copenhaga.

568

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bibliografie: SNG Copenhagen, VI, Cilicia, nr. 396 (Pl. 15); vezi şi LIMC, VII.1, 663, nr. 4b; LIMC, VII.2, 501, nr. 4b. Datare: Marcia Otacilia Severa, soţia lui Filip Arabul (244-249 d.Hr.). Descrierea reprezentării: -. Av.: Bust al Otaciliei Severa, cu stephane. Rv.: Sandan în interiorul monumentului său, figurat ca o piramidă, pe un piedestal lung (sau estradă), decorat cu colonete. În interior, zeul pe spinarea leului cornut, spre stânga. Deasupra monumentului se află o acvilă, cu aripile deschise. Pe acelaşi piedestal ca şi monumentul, de o parte şi de alta, două personaje masculine (cu boneta frigiană?) cu mâinile ridicate, susţinând o structură arcuită care suprapune monumentul. Text: Av.: WTAKIL CEUHRAN EUT EUC CE Rv.: TARCOU MHTROPOLEWC; câmp: AMK şi GB. 4. Tars: Sandan în interiorul monumentului său Locul descoperirii: Tars. Tipul documentului: Monedă divizionară imperială. AE; Ax: 12. Dimensiuni: 11,04 g. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul Naţional al Danemarcei, Copenhaga. Bibliografie: SNG Copenhagen, VI, Cilicia, nr. 397 (Pl. 15); vezi şi LIMC, VII. 1, 663, nr. 4a; VII. 1, 501, nr. 4a. Datare: Traianus Decius (248-251 d.Hr.). Descrierea reprezentării: -. Av.: Bust radiat, spre dreapta. Rv.: La fel ca şi precedenta, cu deosebirea că în interiorul monumentului piramidal, zeul Sandan împreună cu leul cornut se află pe un fel de bază înălţată; cei doi susţinători ai superstructurii arcuite ţin doar o singură mână ridicată. Text: Av.: AU KE G MEC KU DEKI TRAIANOC Rv.: TARCOU MHTROPOLEWC; câmp: AMK şi GB.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

569

10. Dioscurii şi zeiţa pisidiană 1. Balboura: Ex-voto a lui Aurelius Artemon către Dioscuri Locul descoperirii: Balboura. Tipul documentului: Panou cu relief săpat în stâncă. Dimensiuni: 32,5 x 73 cm. Litere: 2,5 cm. Locul de păstrare: Deasupra teatrului superior de la Balboura, pe un colţ de stâncă. Bibliografie: Milner, 1997, 38, nr. 4; Smith, 1997, 26, D1. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Dioscurii călare, cu tunici scurte şi mantia fluturând în vânt flancând o zeiţă cu voal care ţine mâna dreaptă la piept şi cealaltă pe lângă corp. În partea superioară, în interiorul timpanului, o acvilă în interiorul unei semiluni. Text: [A]Ù?[r(ˇlioj)?] (luna) ‚2 'A?[r]t?◊?[m](vacat)w?n D?i?[Õ]j? ‚ [k]Ò?r?oij (vacat) eØcˇ[n]. Traducere: Aurelius(?) Artemon, Dioscurilor, în urma făgăduinţei. 2. Boğalar: Dedicaţia lui Hikesios zeilor Dioscuri Locul descoperirii: Boğalar, Gözlük. Tipul documentului: Relief rupestru într-un panou săpat în stâncă. Dimensiuni: 63 x 54 cm. Litere: 2-3 cm. Locul de păstrare: Pe stâncă. Bibliografie: Milner, 1997, 47, nr. 10; Smith, 1997, 28, D 23 (Pl. VIIIb). Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Dioscurii reprezentaţi în picioare, nuzi, de o parte şi de alta a unui personaj feminin îmbrăcat cu himation. Zeii ţin mâna pe câte un pilastru cu soclu, având în partea superioară reprezentarea unei bonete conice (pilos). Text: `Ik◊sioj 'Art◊mwn?oj‚2 `I?kes∂ou? E?Ù?a?g?ap?ˇ?tou ‚ qeo√j (vacat) DioskÒroij. Traducere: Hikesios, fiul lui Artemon, nepotul lui Hikesios, strănepotul lui Euagapetes, zeilor Dioscuri. 3. Burdur*: Dedicaţia lui Memnon Locul descoperirii: Necunoscut; din districtul Burdur.

570

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Altar rectangular din marmură, cu acrotere cu palmete în partea superioară. Dimensiuni: 41 x 18 x 14 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 5586. Bibliografie: RECAM, V, 26 (cu bibliografie; Pl. 30); Kearsley, 2002, 403 (Pl. 5). Datare: Sec. I-II d.Hr. Descrierea reprezentării: Dioscurii nuzi, cu tunica prinsă pe după umeri şi acoperind o parte a pieptului, ţinând în mână câte o suliţă în partea exterioară, iar înspre interior în cealaltă mână câte un obiect care seamănă cu o tolbă. Se află de o parte şi de alta a unui personaj feminin care duce mâna dreaptă la piept sub himation. Chitonul său lunglasă să se vadă doar vârfurile picioarelor. Text: M◊mnonoj 'At‚2t£lou eÙc¾n ‚ ¢n◊qonto. Traducere: Ei au dedicat (ofranda) lui Memnon, fiul lui Attalos, în urma făgăduinţei. R1: RECAM, V, 26: ‘They set up the dedication of Memnon, son of Attalos’.

4. Burdur*: Ex-voto al lui Agathon către Dioscuri Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă din calcar, având un panou rectangular săpat sub forma unei nişe. Dimensiuni: 30 x 34 x 8 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 92.50.77. Bibliografie: RECAM, V, 27 (cu bibliografie; Pl. 31); Kearsley, 2002, 402. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Dioscurii călări, de o parte şi de alta a unui personaj feminin, cu o semilună dispusă sub forma unui colier împrejurul gâtului. Zeii au mantalele aşezate pe spate şi bonete. Text: 'A?[g]£qwn Osa?[ei] (relief superior) ‚ D?ioskÒroij eÙcˇn (vacat) (relief inferior). Traducere: Agathon, fiul lui Osaeis, Dioscurilor, în urma făgăduinţei. 5. Burdur*: Ex-voto al lui Hermai(o)s către Dioscuri Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă din calcar fragmentară, spartă în jumătatea stângă şi partea superioară a jumătăţii drepte. În partea superioară este în două ape

Catalog de inscripţii şi reprezentări

571

astfel încât timpanul nu este separat de restul stelei. Inscripţia se află pe bordura inferioară. Dimensiuni: 48 x 61 x 20 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 266. Bibliografie: RECAM, V, 28 (Pl. 32); Kearsley, 2002, 402 (Pl. 2). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Deasupra zeiţei, pe bordura frontonului, o acvilă reprezentată cu aripile deschise. Dioscurii sunt reprezentaţi călări cu mantie şi bonetă. Câte unul dintre membrele anterioare ale cailor ridicate. În dreapta imaginii, în spatele calului, două personaje reprezentate, purtând mantele. Zeiţa este reprezentată cu mâna la piept sub himation. Tunica, cu pliuri drepte, lungă pănă la pământ se prelungeşte pe lângă corpul personajului feminin formând un fel de clopot. Text: `Er?m?a?√?j? DioskÒroij eÙcˇn. Traducere: Hermaios (a dedicat aceasta) Dioscurilor, în urma făgăduinţei. 6. Burdur*: Ex-voto către Dioscuri Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă din marmură, cu fronton triunghiular şi acrotere. Deteriorată în partea superioară şi în colţul inferior dreapta. Dimensiuni: 37 x 40 x 14 cm. Litere: 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 194.62.75. Bibliografie: RECAM, V, 30 (cu bibliografie). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe timpan reprezentată o acvilă. Personajul feminin este aşezat pe un soclu, cu semiluna deasupra capului, ţinând un sceptru alături cu mâna stângă. De o parte şi de alta, Dioscurii afrontaţi, cu mantia specifică şi bonete. Text: [---]klhj DioskÒ[roij eÙ]cˇn. Traducere: [---]kles (a dedicat aceasta) Dioscurilor, în urma făgăduinţei. 7. Burdur*: Ex-voto al lui Diogenes către Dioscuri Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Altar rectangular din piatră, cu acrotere. Partea inscripţionată pe marginile inferioară şi superioară, precum şi desupra figurilor reprezentate. Dimensiuni: 27 x 22 x 16 cm.

572

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 51. Bibliografie: RECAM, V, 31 (cu bibliografie; Pl. 34); Kearsley, 2002, 403 (Pl. 4). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Dioscurii reprezentaţi în faţa cailor, ţinându-i cu o mână de frâie şi în cealaltă având câte o sabie. Îmbrăcaţi în costum militar şi cu bonete pe cap. În centru, imaginea zeiţei este substituită printr-o semilună plasată deasupra capetelor cailor. Text: Diog?◊?n?h?j? ‚ [Fr]onim©j Dio?‚{o}skÒroij œph|kÒJ eÙcˇn. Traducere: Diogenes, fiul lui Phronimas, (a dedicat aceasta) Dioscurilor grabnic-ascultători, în urma făgăduinţei. 8. Burdur*: Ex-voto al lui Lucius către Dioscurii binevestitori Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă din calcar, cu fronton triunghiular de formă neregulată. Spartă în partea dreaptă jos. Dimensiuni: 38 x 39 x 9 cm. Litere: 1,2-2 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 24.25.93. Bibliografie: RECAM, V, 32 (cu bibliografie) (Pl. 35); Kearsley, 2002, 407 (Pl. 9). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Imagine foarte asemănătoare cu cea de la Kremna (Nr. 30). Dioscurii cu hlamida fluturând şi cu boneta deasupra capului, ţin frâiele cailor în mâini. Zeiţa are semiluna reprezentă deasupra capului şi ţine alături, cu mâna stângă, un sceptru. Mâna stângă este dusă la piept, deasupra himationului care acoperă tunica lungă cu pliuri drepte, care lasă să se vadă vârfurile picioarelor. Text: DioskÒroij eÙa?gell∂[oij] ‚2 (vacat) LoÚkioj P?r?[e∂mou(?) eÙcˇn]. Traducere: Dioscurilor binevestitori, Lucius, fiul lui Primus, în urma făgăduinţei. R1: eÙa?gell∂[oij] pentru eÙaggel∂oij.

9. Burdur*: Ex-voto al lui Gaius Vettius Dioscurilor mântuitori Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă din calcar cu fronton triunghiular şi acrotere. Dimensiuni: 22 x 26 x 4 cm. Litere: 0,5-1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 485.44.74.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

573

Bibliografie: RECAM, V, 33 (cu bibliografie; Pl. 36); Kearsley, 2002, 407-408 (Pl. 11). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În poziţie centrală, pe timpan, o acvilă cu aripile deschise. Personajul feminin, cu semiluna deasupra capului, ocupă poziţia centrală în panoul sculptat asemenea unei nişe. Capul şi mâinile sunt disproporţionat de mari în raport cu restul corpului. Dioscurii care flanchează zeiţa sunt reprezentaţi călare, ţinând frâiele cailor şi cu mantia fluturând. Text: (vacat) DioskÒroij (vacat) swtÁrsi G£ϊoj ‚2 OÙ◊ttioj (vacat) œpitag¾(n) ¢n◊qhken. Traducere: Dioscurilor mântuitori, Gaius Vettius a dedicat aceasta în urma poruncii. 10. Burdur*: Ex-voto adresat Dioscurilor mântuitori Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă din calcar spartă în partea superioară şi cea dreaptă jos. Dimensiuni: 30 x 38 x 17 cm. Litere: 1,5 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 301.222.92. Bibliografie: RECAM, V, 34 (Pl. 37); Kearsley, 2002, 406 (Pl. 7). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul chenarului, Dioscurii călări, ţinând în mână frâiele cailor, cu mantia pe spate şi bonetă deasupra capului. Ei flanchează zeiţa care ţine cu mâna stângă un sceptru alături. Text: DioskÒroij? [s]wtÁrsi eÙcˇn?. Traducere: Dioscurilor mântuitori, în urma făgăduinţei. 11. Burdur*/ Günalan köyü: Monument dedicat Dioscurilor Locul descoperirii: Günalan köyü. Tipul documentului: Stelă din calcar, spartă în partea superioară. Dimensiuni: 22 x 26 x 8 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. necunoscut. Bibliografie: RECAM, V, 35. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Figură feminină cu ambele braţe ridicate, flancată de Dioscuri călare. Text: Neinteligibil. Traducere: -.

574

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

12. Burdur*: Monument dedicat Dioscurilor Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Fragment de stelă spartă pe diagonală, cu fronton triunghiular. Se păstrează porţiunea din stânga sus. Dimensiuni: 31 x 27 x 7 cm. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 85.56.93. Bibliografie: RECAM, V, 36 (Pl. 38). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul timpanului, o acvilă cu aripile deschise. Se păstrează cavalerul din stânga, reprezentat călare, cu mâinile ţinând frâul şi cu mantia fluturând. Zeiţa are semiluna deasupra capului, care este acoperit cu un voal. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 13. Burdur*: Monument dedicat Dioscurilor Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă din calcar fără fronton. Dimensiuni: 21 x 21 x 8 cm. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 531.71.75. Bibliografie: RECAM, V, 37 (Pl. 39); Kearsley, 2002, 401 n. 5 (Pl. 8). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Dioscurii călări, cu bonete conice, hlamida fluturând şi având câte o sabie înspre interiorul imaginii, în poziţie verticală. Zeiţa are semiluna deasupra capului acoperit cu voal şi ţine mâna dreaptă la piept sub himation. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 14. Burdur*: Monument dedicat Dioscurilor Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă cu fronton triunghiular. Dimensiuni: Necunoscut. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 95.39.89. Bibliografie: RECAM, V, 38 (Pl. 40); Kearsley, 2002, 401 n. 5. Datare: Sec. II-III d.Hr.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

575

Descrierea reprezentării: În interiorul timpanului, o acvilă cu aripile deschise. În interiorul panoului rectangular incizat, Dioscurii cavaleri cu hlamida fluturând, flancând o zeiţă cu semiluna deasupra capului. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 15. Burdur*: Monument dedicat Dioscurilor Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton şi acrotere. Dimensiuni: 25 x 25 x 9 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 4742. Bibliografie: RECAM, V, 39 (Pl. 41); Kearsley, 2002, 401 n. 2 (Pl. 4). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Ansamblul iconografic este încadrat într-un panou sculptat sub forma unei nişe. Dioscurii călări cu hlamida fluturând flanchează zeiţa cu voal, care ţine mâna dreaptă la piept sub himation. Dioscurii par a ţine în mână două săbii înspre exterior. Tunica lungă drapată ajunge până la pământ. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 16. Burdur*: Monument dedicat Dioscurilor Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton triunghiular şi acrotere. Deteriorată în partea din stânga jos şi dreapta sus. Dimensiuni: 31 x 29 x 10 cm. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. necunoscut. Bibliografie: RECAM, V, 40 (Pl. 42); Kearsley, 2002, 402 (Pl. 3). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul unui cadru rectangular săpat, Dioscurii cu hlamida fluturând, flancând zeiţa cu voal şi himation până la nivelul gleznelor. Deasupra, pe timpan, o acvilă cu aripile deschise, căreia nu i se mai vede capul. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 17. Burdur*: Monument dedicat Dioscurilor Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur.

576

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Tipul documentului: Stelă din calcar cu partea superioară profilată sub forma unui fronton cu acrotere. Spartă în partea din dreapta jos. Dimensiuni: 28 x 34 x 7 cm. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 7383. Bibliografie: RECAM, V, 41 (Pl. 43); Kearsley, 2002, 401 n. 2 (Pl. 6). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Dioscurii cu hlamida fluturând ţin frâiele cailor cu ambele mâini. Capetele cailor sunt îndreptate către privitor. Zeiţa cu voal, aşezată pe un piedestal, ţine mâna dreaptă la piept sub himation, iar mâna stângă lângă corp. Tunica lungă ajunge până la pământ, lăsându-i descoperite doar vârfurile picioarelor. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 18. Burdur* (Pl. 4): Monument dedicat Dioscurilor Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Partea din dreapta a unei stele din calcar cu fronton şi acrotere. Dimensiuni: 30 x 17 x 7 cm. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 486.44.74. Bibliografie: RECAM, V, 42 (Pl. 44). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul cadrului rectangular săpat, unul dintre Dioscuri, ţinând cu mâna stângă frâiele calului, iar în mâna dreaptă o lance. Poziţia capului calului, care este întors spre privitor, este înspre exterior. Zeul poartă hlamida pe umeri, care îi acoperă o parte a pieptului, peste chitonul scurt prins cu centură la mijloc. La brâu pare a avea un obiect ca un pumnal. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 19. Burdur*: Monument dedicat Dioscurilor Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă din calcar cu fronton şi acrotere. Spartă în stânga jos şi dreapta sus. Dimensiuni: 23 x 43 x 10 cm. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 3986.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

577

Bibliografie: RECAM, V, 43. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Dioscurii cu tunică şi hlamidă flanchează de o parte şi de alta zeiţa cu un polos sau o semilună deasupra capului. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 20. Burdur*: Monument dedicat Dioscurilor Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Bloc rectangular din calcar, deteriorat în partea superioară. Dimensiuni: 16 x 30 x 10 cm. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 7858. Bibliografie: RECAM, V, 44. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Zeiţa are ambele mâini pe piept, iar deasupra capului un polos (?). De o parte şi de alta, Dioscurii nuzi, cu hlamida pe spate acoperind şi o parte a pieptului, ţin caii de frâu înspre exteriorul stelei, deci în poziţie atipică. Dioscurul din stânga are mâna stângă îndoită la piept, iar cel din dreapta are mâna întinsă către zeiţă. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 21. Burdur*: Monument dedicat Dioscurilor Locul descoperirii: Necunoscut. Probabil zona Burdur. Tipul documentului: Stelă din marmură cu fronton. Spartă în partea stângă şi în colţul din dreapta jos. Dimensiuni: 27 x 30 x 9 cm. Litere: -. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. necunoscut. Bibliografie: RECAM, V, 45. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Pe fronton reprezentată o acvilă. În interiorul unui cadru sculptat zeiţa în picioare, cu o semilună deasupra capului. În partea dreaptă, cavalerul purtând tunică şi hlamidă. În stânga zeiţei s-au păstrat doar capul, grumazul şi picioarele calului. Text: Monument anepigraf. Traducere: -.

578

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

22. Karahasantaşı: Dedicaţia lui Aurelius Artemon către zeii grabnic-ascultători Locul descoperirii: Karahasantaşı. În peştera de la İn taşı, de lângă Çaltılar. Tipul documentului: Relief rupestru din peştera de la İn taşı, la 3 m deasupra solului, alături de nr. 23. Dimensiuni: 34 x 84 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: În peşteră. Bibliografie: Milner, 1997, 39, nr. 6; Smith, 1997, 27, D13 (Pl. VIIa); Robert, 1987, 402, nr. 5; Chapouthier, 25-26, nr. 3. Datare: Jumătatea sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Panou rectangular incizat cu fronton având o semilună şi un cerc în centru. Dioscurii călare ţinând în mâini suliţe, de o parte şi de alta a unei zeiţe cu voal, care ţine mâna dreaptă la piept. În dreapta, un alt personaj cu tunică scurtă şi mâna dreaptă ridicată. Text: AÙr(ˇlioj) 'Art◊mwn Gidlasioj O≥noandeÝ[[eu]]j m(isqwt¾j?) ‚2 œlqën ¢pÕ kaqol(ikîn) ‚ c(wr∂wn) kuriakîn ˛egeînoj ‚4 O≥no(andikÁj) œx ¹parcÒnt(wn) ProklÁj qeo√j œph‚kÒoij eÙcaristˇrion: (vacat) to√j aÙto√j ¢n◊‚6qhka kaπ lÚcnon kremastÒn. Traducere: Aurelius Artemon, fiul lui Gidlasis, cetăţean al Oinoandei, m(isthotes) (= arendaş-sef?), după ce a devenit rationalis al domeniilor imperiale din regiunea Oinoandei, a dedicat o ofrandă în semn de mulţumire zeilor grabnicascultători, pe cheltuaiala Proklei. Aceloraşi zei le-am dedicat şi o lampă suspendată. 23. Karahasantaşı: Dedicaţia Aureliei Athenodoriane Locul descoperirii: Karahasantaşı. Tipul documentului: Relief rupestru rectangular cu fronton; din peştera de la İn taşı, la 3 m deasupra solului, alături de nr. 22 (în dreapta). Dimensiuni: 21 x 40,5 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: În peşteră. Bibliografie: Milner, 1997, 43, nr. 7; Smith, 1997, 28, D14 (Pl. VIIb); Robert, 1987, 402, nr. 5; Chapouthier, 25-26, nr. 3. Datare: Jumătatea sec. III d.Hr. Descrierea reprezentării: Încadraţi într-un panou sculptat în peretele peşterii doi cavaleri cu suliţe şi zeiţa în mijloc, cu mâna dreaptă dusă la piept. La dreapta, Hermes ţinând în mână un corn al abundenţei. Text: A: AÙr(hl∂a) 'Aqhnodwrian¾ Ne(vacat)‚2naj SidÁtij [g]u[n]¾ 'Art◊mw‚noj Gidlasioj ‚4 m(isqwtoà?) qeo√j (vv.) ‚ eÙcaristˇrion (vacat).

Catalog de inscripţii şi reprezentări

579

B: N◊stwr ¢pˇ[rti]‚sen. Traducere: A: Aur(elia) Athenodoriane din Side, fiica lui Nenas, soţia lui arendaşului (misthotes) Artemon, fiul lui Gidlasis, a adus o ofrandă în semn de mulţumire zeilor. B: Nestor a executat-o. 24. Kayabaşi (Muğla): Dedicaţie către Dioscuri şi Herakles Locul descoperirii: Satul Kayabaşi (Muğla). Zidită în hambarul unui sătean, Moammer Uzunoğlu. Tipul documentului: Lespede cu partea superioară în formă de fronton. Dimensiuni: 44 x 55,5 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: La locul descoperirii. Bibliografie: Milner, 1997, 43, nr. 8; Smith, 1997, 28, D19. Datare: Sec. II d.Hr. Descrierea reprezentării: Dioscurii călare cu zeiţa în mijloc, ale cărei picioare sunt vizibile. La dreapta, un personaj nud, Herakles, cu măciuca într-o mână şi pielea leului în cealaltă. Text: [Di]oskÒroij, `Hrakle√, qeo√j ¢le∂ptoij, kat¦ Ôna[r]. ‚2 (frunză) 'AgaqV tÚcV: (frunză) O≥noand◊wn (frunză) ‚ [boul]Áj k(aπ) dˇmou kr∂mata t¦ Øpogegramm◊na: ‚4 [œpπ ¢]rcier◊wj tîn Sebastîn Gaΐou Likin‚[n∂ou] Thlem£cou, 'Artemeis∂ou d', m◊roj yhf∂sm‚6[atoj œd]Òqh, probouleÚsimon dÒqen ØpÕ Diog‚[nˇto]u? kaπ Filokèmou tîn Filokèmou Dio?[g]‚8[nˇtou ka]t¦ t¦ proeyh?fism◊na ØpÕ tÁj boulÁj MHNO‚[filoj....k]aπ ¹ gun?¾ `Re?s?∂a kwmhtik¾ Øpok?e√s?q?a?[i---]. Traducere: Dioscurilor şi lui Herakles, zeii nebiruiţi, în urma unui vis. Noroc bun! Hotărârile Sfatului şi Poporului din Oinoanda publicate după cum urmează: în vremea când Caius Licinnius Telemachos era mare preot al Auguştilor, ziua a 4-a a lunii Artemisios [= 5 iulie], o parte a proiectului a fost propus pe baza moţiunii care fusese instrumentată de Diognetos şi Philokomos, fiul lui Philokomos, fiul lui Diognetos, în concordanţă cu votul preliminar al Sfatului... Meno[philos? fiul lui] şi soţia sa Rhesia, săteancă, a amanetat/ipotecat [---]. 25. Keçili-Yanıktaş: Dedicaţie Dioscurilor Locul descoperirii: Keçili-Yanıktaş, departamentul Burdur. Tipul documentului: Relief rupestru. Dimensiuni: 38 x 32 cm. Litere: -.

580

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Locul de păstrare: Pe stâncă. Bibliografie: Özsait, Labarre, Özsait, 2004, 65, nr. 2 (fig. 4); Özsait, 2004, 105, nr. 1 (fig. 10). Datare: Perioada romană. Descrierea reprezentării: Într-un panou de formă trapezoidală, zeiţa este reprezentată în picioare, pe un soclu, între cei doi Dioscuri afrontaţi, având suliţe în mâini. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 26. Keçili-Yanıktaş: Dedicaţie Dioscurilor Locul descoperirii: Keçili-Yanıktaş, departamentul Burdur. Tipul documentului: Relief rupestru. Dimensiuni: 24 x 42 cm. Litere: -. Locul de păstrare: Pe stâncă. Bibliografie: Özsait, Labarre, Özsait, 2004, 65, nr. 9 (fig. 9); Özsait, 2004, 105, nr. 2 (fig. 11). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Dioscurii afrontaţi cu mantalele fluturând, iar în mijloc zeiţa cu himation şi capul acoperit cu un voal, aflată pe un soclu. Ea ţine braţul la piept. La dreapta lor Mên cu semiluna la umărul său stâng. Text: Monument anepigraf. Traducere: -. 27. Keçili-Yanıktaş: Dedicaţie Dioscurilor Locul descoperirii: Keçili-Yanıktaş, departamentul Burdur. Tipul documentului: Relief rupestru. Dimensiuni: 29 x 40 cm. Litere: -. Locul de păstrare: Pe stâncă. Bibliografie: Özsait, Labarre, Özsait, 2004, 69, nr. 16 (fig. 17); Özsait, 2004, 105, nr. 3 (fig. 12). Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Dioscurii în interiorul unei panou sculptat sub forma unei nişe, cu partea de deasupra arcuită. Zeiţa ţine mâna dreaptă la piept şi are capul acoperit cu un văl. Text: Monument anepigraf. Traducere: -.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

581

28. Kremna: Ex-voto al lui Magnus Varius către Dioscuri Locul descoperirii: Çamlık (Kremna). Tipul documentului: Stelă din marmură cu panou rectangular sculptat în centru sub forma unei nişe. Dimensiuni: 35 x 37 x 11 cm. Litere: 1 cm. Locul de păstrare: Muzeul din Burdur. Nr. Inv. 7855. Bibliografie: RECAM, V, 29 (Pl. 33); IGSK, 57, 61 (Pl. 55); Kearsley, 2002, 407 (Pl. 10). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Dioscurii sunt reprezentaţi călare, ţinând în mâini frâiele cailor, cu hlamida fluturând şi bonete deasupra capetelor. Câte unul dintre membrele anterioare ale cailor este ridicat. Cavalerul din dreapta are capul radiat, iar figura feminină din mijloc prezintă o semilună deasupra capului. Zeiţa este reprezenată în ipostaza obişnuită, cu tunica lungă până la glezne, cu mâna dreaptă la piept sub himation şi ţine alături, cu mâna stângă, un sceptru. Text: M£gnoj 'O£rioj ‚2 (vacat) DioskÒ[roij eÙcˇn]. Traducere: Magnus Varius (a dedicat aceasta) Dioscurilor, în urma făgăduinţei.

582

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

11. Sozon 1. Burdur*: Ex-voto către Zozon şi Mâ (?) = Mâ 1a Locul descoperirii: Loc de provenienţă necunoscut. Tipul documentului: Altar rectangular din calcar cu acrotere şi fronton triunghiular în relief. Dimensiuni: 26 x 14 x 16 cm. Litere: (Fragm. A): 1 cm; (Fragm. B): 2 cm. Locul de păstrare: Muzeul arheologic din Burdur. Nr. Inv. 5827. Bibliografie: RECAM, V, 180 (cu Pl. 138-139). Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: În interiorul frontonului, în mijloc, este reprezentată în relief o rozetă cu şase petale. Deasupra frontonului, de fiecare parte, câte o acvilă cu aripile desfăcute. Cea din dreapta este mai puţin vizibilă. Sub acvile, un motiv format din linii paralele ondulate, care continuă şi pe feţele laterale, imediat după colţurile altarului. Pe faţa laterală dreaptă, pe colţul din dreapta, acelaşi motiv este reprezentat sub forma unor aripi desfăcute (?). Tot pe faţa anterioară, sub fronton, câteva motive repetitive, dispuse în două registre pe arhitravă. În cel superior, câteva figuri ovale, asemănătoare unor feţe umane (?), iar în cel inferior, un şir de ove, la fel ca la templele greceşti. În centrul acestui naiskos încadrat pe lateral de două coloane corintice cu caneluri incizate şi plintă, este reprezentat un personaj masculin, cu un pumnal în mâna dreaptă şi în stânga cu un obiect rectangular, cu linii verticale incizate. El este reprezentat frontal, în picioare şi are părul scurt. Poartă o tunică scurtă până deasupra genunchiului, cu pliuri verticale, încinsă la mijloc, peste care se află un himation dispus cruciş peste bust. Nu există nici o imagine asemănătoare care să permită identificarea acestui personaj cu Sozon. Text: (Fragm. A): Mv. (Fragm. B): Panucπ‚j Zèzo‚nti eÙ‚cˇn (vacat). Traducere: (Fragm. A): (Zeiţei) Mâ. (Fragm. B): Pannychis (a dedicat aceasta) lui Zozon în urma făgăduinţei. 2. Isparta: Ex-voto al lui Aurelius Moles către Sozon Locul descoperirii: Isparta. Tipul documentului: Stelă. Dimensiuni: Necunoscute.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

583

Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscută. Bibliografie: Delemen, 1999, 167, nr. 291 (cu bibliografie); LIMC, VIII.1, 1997, 1148, nr. 3. Datare: Perioada imperială romană. Descrierea reprezentării: Cavaler cu plete şi mantie (chlamys) fluturând. Text: AÙrˇlioj Molhj ‚2 Kl◊wnoj Sèzo‚nti eÙcˇn. Traducere: Aurelius Moles, fiul lui Kleon, lui Sozon, în urma făgăduinţei. 3. Karamanlı: Ex-voto al lui Osaeis către Sozon epekoos Locul descoperirii: Karamanlı. Tipul documentului: Stelă din piatră (material necunoscut). Dimensiuni: 50 x 27 x 21 cm. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut. Bibliografie: Delemen, 1999, 166 nr. 290 (cu bibliografie); LIMC, VIII. 1, 1997, 1148, nr. 4; Robert, 1946, 70; Ramsay, 1895, 304, nr. 98. Datare: Perioadă imperială. Descrierea reprezentării: Sozon cel grabnic-ascultător este înfăţişat în postura de cavaler cu o cunună de roze, întors spre dreapta. Cu dreapta ţine o secure dublă care se sprijină pe umăr, iar cu stânga ţine frâiele calului. Bustul şi capul sunt reprezentate frontal. Tunică scurtă şi mantie care-i cade pe spate. Text: Osaeij 'Att£l‚2ou ≤(e)ras£men‚[oj S]èzonti [œ]phkÒJ ‚4 eÙcˇn ¢n◊qhken. Traducere: Osaeis, fiul lui Attalos, la ieşirea din preoţie, către Sozon cel grabnic-ascultător, în urma făgăduinţei a ridicat (aceasta). 4. Panemoteichos: Monedă cu Sozon cavaler Locul descoperirii: Panemoteichos, în Pisidia. Tipul documentului: AE. Dimensiuni: 11, 219 (nr. 1124); 10, 239 (nr. 1125); 13, 199 (nr. 1126); 8, 45 (nr. 1127). Litere: -. Locul de păstrare: -. Bibliografie: LIMC, VIII.1, 1997, 1149, nr. 13; LIMC, VIII.2 (cu foto nr. 13); von Aulock, Pisid., I, 114, nr. 1124-1127 (cu bibliografie); Robert, Hellenica, III, 1946, 67 (tipologie). Datare: Iulia Domna (193-217 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Av.: Bust al Iuliei Domna.

584

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Rv.: Cavaler, spre dreapta. Cu ambele frâie în mâini şi hlamida fluturând. Text: Av.: IOULIA DOMNA C Rv.: PANEMOTEICEITWN Traducere: -. 5. Perminous (?): Ex-voto către Sozon din Perminunda Locul descoperirii: Provine probabil din Sanctuarul lui Apollo din Perminunda. Tipul documentului: Altar din calcar gălbui din care se păstrează partea inferioară, cu bază proeminentă. Dimensiuni: 10 x 8 (bază)/6 (corp) x 6 (bază)/4 (corp) cm. Litere: 0,7 cm. Locul de păstrare: Muzeul Arheologic din Burdur. Nr. Inv. 148.33.94. Bibliografie: RECAM, V, 181 (cu Pl. 140); IGSK, 57, 104 a. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: [--- Nume] ‚ [nume]ndou ‚2 Sèzon?‚ti ≥j Pe‚4rminoà?‚nta eÙ‚(vacat)cˇ (vacat). Traducere: [---], fiul lui [---]ndes, către Sozon la Perminunda, în urma făgăduinţei. 6. Perminous*: Dedicaţie către Sozon Locul descoperirii: Sanctuarul lui Apollo de lângă Perminunda (Perminous). Tipul documentului: Bază de statuie. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Muzeul Arheologic din Burdur. Bibliografie: RECAM, V, 182; IGSK, 57, 104 g. Datare: Sec. II-III d.Hr. Descrierea reprezentării: Monument aniconic. Text: Sèzon?[ti]. Traducere: Lui Sozon. 7. Sizma: Ex-voto al lui Iatrokles către Apollo Sozon Locul descoperirii: Găsit la Sizma, la nord de Konya. Tipul documentului: Necunoscut. Dimensiuni: Necunoscute. Litere: Dimensiuni necunoscute. Locul de păstrare: Necunoscut.

Catalog de inscripţii şi reprezentări

585

Bibliografie: Delemen, 1999, 167, nr. 292 (cu bibliografie); LIMC, II.1, 1984, 245, nr. 486. Datare: Perioada romană imperială. Descrierea reprezentării: Cavaler reprezentat în relief. Text: Bouleut¾j ['I]atrokl[Á]j [M]enem£cou 'Or◊stou ‚2 eÙc¾n 'ApÒllwni Sèzonti. Traducere: Consilierul Iatrokles, fiul lui Menemachos, fiul lui Orestes, în urma făgăduinţei, lui Apollo Sozon. 8. Themisonion: Monedă cu un bust al lui Sozon radiat Locul descoperirii: Themisonion, în Frigia. Tipul documentului: AE 85. Dimensiuni: -. Litere: -. Locul de păstrare: -. Bibliografie: LIMC, VIII.1, 1997, 1149, nr. 14; LIMC, VIII.2, 1997, nr. 14 (cu foto); BMC Phrygia, 419, nr. 5 (cu Pl. XLIX, 2). Datare: Septimius Severus (193-211 d.Hr.). Descrierea reprezentării: Av.: Bust radiat al lui Apollo-Sozon (?), spre dreapta cu hlamida pe umeri. Margine punctată. Rv.: Personaj şezând, cu picioarele spre stânga, bust uşor arcuit; mâna stângă sprijinită pe unobiect oval, iar mâna dreaptă ridicată. Text: Av.: LUK: CWZWN Rv.: QEMICW NEWN KAZANH; în exergă: C Traducere: -.

Bibliografie I. Dicţionare. Atlase. Enciclopedii 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

11.

12.

Bailly, A., Dictionnaire grec-français, Ed. Hachette, Paris, 1996 [1950]. Berger, A., Encyclopedic Dictionary of Roman Law, în TAPhA, 43, 1953, 2, p. 333-809. Bocian, M., Dicţionar enciclopedic de personaje biblice, în colaborare cu Ursula Kraut şi Iris Lenz, traducere în limba română de G. Danţiş şi H. Spuhn, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996. Cabanes, P., Mic atlas istoric al Antichităţii greceşti, traducere de G. Sfichi, Polirom, 2001. Cabrol, F., Leclercq, H. (ed.), Dictionnaire d’archéologie chrétienne et liturgie, Librairie Letouzey et Ané, Paris, IV.1, 1920, VI.2, 1925. Chambers Biographical Dictionary, edited by Magnus Magnusson, Cambridge University Press, Cambridge, 1990. Chantraine, P., Dictionnaire etymologique de la langue grecque. Histoire des mots, I-II, Éd. Klincksieck, 1983. Comte, F., The Wordsworth Dictionary of Mythology, Wordsworth Editions Ltd, Ware, Hertfordshire, UK, 1991. Daremberg, Ch., Saglio, Ed. (ed.), Dictionnaire des antiquités grecques et romaines, Akademische Druck – u. Verlag Sanstalt, Graz – Austria, 196319682. Der Kleine Pauly. Lexikon der Antike auf der Grundlage von Pauly’s Realencyklopädie der classischen Altertumwissenschaft, unter Mitwirkung zahlreicher Fachgelehrter bearbeitet und herausgegeben von Konrat Ziegler und Walther Sontheimer, Alfred Druckenmüller Verlag, Stuttgart, 1967-1979. Dictionnaire de la civilisation mésopotamienne, sous la direction de Fr. Joannès, assisté de C. Michel, avant-propos, principes d’édition, chronologie, sigles et abréviations bibliographiques, sommaire thématique, biographie des auteurs, index, Éd. Robert Laffont, Paris, 2001. Dictionnaire du judaïsme, Encyclopædia Universalis et Albin Michel, Paris, 1998.

588

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

13. Dictionnaire encyclopédique du judaïsme, Éditions du CERF/Robert Laffont, Paris, 1996. 14. Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic – secolul X), elaborat de un colectiv de autori sub conducerea lui D.M. Pippidi, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976. 15. Gaffiot, F., Dictionnaire latin-français, Ed. Hachette, Paris, 1996 [1934]. 16. P. Grimal, Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2001. 17. Philibert, M., Dictionnaire des mythologies, Maxi–Livre–Profrance, Paris, 1998. 18. Kernbach, V., Dicţionar de mitologie generală, Ed. Albatros, Bucureşti, 1995. 19. Eliade, M., Culianu, I.P., Dicţionar al religiilor, cu colaborarea lui H.S. Wiesner, traducere de C. Baltag, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993. 20. Bertholet, A., Dicţionarul religiilor, Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi, 1995. 21. Chevalier, J., Gheerbrant, A., Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, Ed. Artemis, Bucureşti, I, A-D, 1994; II, E-O, 1995; III, P-Z, 1995. 22. Bria, I., Dicţionar de teologie ortodoxă, A-Z, Ed. Bucureşti, 1994. 23. Ferrari, A., Dizionario di mitologia greca e latina, UTET, Torino, 2000. 24. Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, coordonator ştiinţific C. Preda, Editura Enciclopedică, Bucureşti, I, A-C, 1994; II, D-L, 1996. 25. Devambez, P. (coord.), Enciclopedia civilizaţiei greceşti, traducere de Ioana şi Sorin Stati, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970. 26. Encyclopaedia Britannica, Chicago-London-Toronto, 1959. 27. The New Encyclopaedia Britannica. Macropaedia, Chicago-AucklandLondon-Madrid-Manila-Paris-Roma-Seul-Sidney-Tokyo-Toronto, 1993. 28. Enciclopedia civilizaţiei romane, coordonator ştiinţific D. Tudor, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982. 29. Encyclopedia Judaica, Keter Publishing House Jerusalem Ltd., Jerusalem, 1978. 30. Encyclopaedia Universalis, Ed. Encyclopaedia Universalis France, Paris, 1985. 31. Farmer, D.H., Rus, R., Oxford. Dicţionar al sfinţilor, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999. 32. Ferguson, E., McHugh, M.P., Norris, F.W. (ed.), Encyclopedia of Early Christianity, second edition, Garland Publishing Inc., New York-London, 1999.

Bibliografie

589

33. A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature, translation by William F. Arndt and F. Wilbur Gingrich, The University of Chicago Press/Cambridge University Press, Chicago, Illinois/London, England, 1963. 34. A Greek-English Lexicon, compiled by H.G. Liddell and R. Scott, revised and augmented by Sir H.S. Jones with the assistance of R. McKenzie and with the cooperation of many scholars, with a revised supplement, Claredon Press, Oxford, 1996. 35. Hammond, N.G., Scullard, H.H., The Oxford Classical Dictionary, ediţia a II-a, Oxford University Press, Oxford, 1988. 36. Lampe, G.W.H., A Patristic Greek Lexicon, Oxford University Press, London, 1961. 37. Leclant, J. (coord.), Dictionnaire de l’Antiquité, Quadrige/PUF, Paris, 2005. 38. McLeish, K., Myths and Legends of the World. The Complete Companion to All Traditions, Blitz Editions, Leicester, 1998. 39. Petuchowski, J.J., Thoma, C., Lexiconul Herder al întâlnirii iudeocreştine. Substraturi-Clarificări-Perspective, ediţie revăzută şi adăugită, prelucrată de C. Thoma, traducere de D. Ionescu-Stăniloae, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000. 40. The Princeton Encyclopaedia of Classical Sites (PECS), edited by R. Stillwell et al., Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1976. 41. Reallexikon für Antike und Christentum. Sachwörtebuch zur Auseinandersetzung des Christentums mit der antiken Welt, Anton Hiersemann, Stuttgart, begründet von F.J. Dölger, Th. Klauser, H. Kruse, H. Lietzmann, J.H. Waszink, herausgegeben von Th. Klauser, III, 1957, IV, 1959, herausgegeben von E. Dassmann, H. Btakmann, C. Colpe, A. Dihle, J. Engemann, K. Hoheisel, W. Speyer, K. Thraede, XVI, 1994, XVII, 1996, XVIII, 1998. 42. Rich, A., Dictionnaire des antiquités romaines et grecques, Paris, 1859. 43. Sophocles, E.A., Greek Lexicon of the Roman and Byzantine Periods, Georg Olms Verlag, Hildesheim-Zürich-New York, 19832. 44. Stam£tikou, Io£nnou Dr., LexikÒn arca∂aj ellinikˇ glÒsson, Bibliopromhqeukˇ, I. Sidirofagˇ Sia O.E., Aqˇna, 1994. 45. Wissowa, G. (ed.), Paulys Real–Encyclopädie der Classischen Attertumsweissenschaft, J. B. Metzlerscher Verlag, Stuttgart. 46. Wattel, O., Petit Atlas historique de l'Antiquité romaine, Éd. Armand Colin, Paris, 1998.

590

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

II. Izvoare a. Corpora 1. Corpus Cultus Cybelae Attidisque (CCCA), edited by M.J. Vermaseren, E.J. Brill, I, Asia Minor, with a frontispiece, 47 figures, 199 plates and a map, Leiden-New York-København-Köln, 1987. VI, Germania, Raetia, Noricum, Pannonia, Dalmatia, Macedonia, Thracia, Moesia, Dacia, Regnum Bospori, Colchis, Scythia et Sarmatia, with a frontispiece, 21 figures and 146 plates, LeidenNew York-København-Köln, 1989. 2. Corpus Cultus Equitis Thracii, EPRO 74, E.J. Brill, Leiden, I, Monumenta Orae Ponti Euxini Bulgariae, Z. Gočeva, Manfred Oppermann, mit einem Frontispiz, 72 Taflen und eine Karte, 1979; II/1, Monumenta Inter Danubium et Haemum reperta. Durostorum et Vicina, regio oppidi Tolbuhin, Marcianopolis et Vicina, regio oppidi Šumen, mit einem frontispiz, 84 Tafeln und einer Karte, 1981; II/2, Monumenta Inter Danubium et Haemum reperta. Regio oppidi Tărgovište, Abrittus et Vicina, Novae, mit einem Frontispiz, 79 Tafeln und einer Karte, 1984; IV, Moesia Inferior (Romanian Section) and Dacia, edited by N. Hampartumian, with 123 plates and a map, 1979. 3. Corpus Cultus Iovis Dolicheni (CCID), herausgegeben von M. Hörig und E. Schwertheim, mit einem Frontispiz, 28 Abbildungen und 133 Tafeln, E.J. Brill, Leiden-New York-København-Köln, 1987. 4. Corpus Cultus Iovis Sabazii (CCIS), EPRO, 100, E.J. Brill, I, The Hands, published by M.J. Vermaseren, with the assistance of Ed. Westra and M.B. de Boer, Leiden, 1983; II, The Other Monuments and Literary Evidence, published by E.N. Lane, with a frontispiece, one figure, 40 plates and a map, Leiden, 1985; III, Conclusions, published by E.N. Lane, with 2 plates, Leiden-New York-København-Köln, 1980. 5. Corpus Inscripionum Iudaicarum, I, Corpus of Jewish Inscriptions. Jewish Inscriptions from the IIIrd Century B.C. to the VIIth Century A.D. – Europe, published by P. J-

Bibliografie

6. 7. 8.

9.

10.

11. 12.

591

B. Frey, Prolegomenon by B. Lifshitz, Ktav Publishing House Inc., New York, 19752; II, Corpus Inscriptionum Iudaicarum. Recueil des Inscriptions juives qui vont du IIIe siècle avant J.-C. au VIIe siècle de notre ère – Asie-Afrique, Pontificio Instituto di Archeologia Cristiana, Città del Vaticano-Roma, 1952. Corpus Inscriptionum Latinarum, 1863 sqq. Corpus Inscriptionum Regni Bosporani (CIRB), V.V. Strube (ed.), Academia Scientiarum URSS, Izdatelstvo «Nauka», Moskva-Leningrad, 1965. Corpus Inscripionum Iudaicarum, I, Corpus of Jewish Inscriptions. Jewish Inscriptions from the IIIrd Century B.C. to the VIIth Century A.D. – Europe, published by J-B. Frey, Prolegomenon by B. Lifshitz, Ktav Publishing House Inc., New York, 19752; II, Corpus Inscripionum Iudaicarum. Recueil des Inscriptions Juives qui vont du IIIe siècle avant J.-C. au VIIe siècle de notre ère – AsieAfrique, Pontificio Istituto di Archeologia Cristiana, Città del Vaticano-Roma, 1952. Corpus Monumentorum Religionis Equitum Danuvinorum (CMRED), edited by D. Tudor, EPRO 30, E.J. Brill, Leiden, I, The Monuments, with one map and 91 plates, 1969; II, The Analysis and Interpretation of the Monuments, with two maps and 15 plates, 1976. Corpus Monumentorum Religionis dei Menis (CMRDM), edited by E. Lane, E.J. Brill, Leiden, I, The Monuments and Inscriptions, with 105 plates, 36 figures and 2 folding maps, 1971; II, The Coins and Gems, with 72 plates and one map, 1975; III, Interpretations and Testimonia, with 2 plates, 1976; IV, Supplementary Men-inscriptions from Pisidia, with 57 plates, 1978. Didyma, II, Die Inschriften von Albert Rehm, Th. Wiegand, herausgegeben von Richard Harder, Verlag Gebr. Mann, Berlin, 1958. Divinités orientales sur le littoral Nord de la Mer Noire, édité par M.M. Kobylina, avec un appendice de O.J. Névérov, EPRO 52, E.J. Brill, Leiden, 1976.

592

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

13. Ergänzungsbände zu den Tituli Asiae Minoris, 4, Journeys in Northern Lycia 1965-1967, edited by G.E. Bean, Hermann Böhlaus Nachf./ GrazWien-Köln, Wien, 1971. 14. Ergänzungsbände zu den Tituli Asiae Minoris, 23, Researches in Lydia, Mysia and Aiolis, edited by Hasan Malay, with 246 figures and a map, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien, 1999. 15. Ergänzungsbände zu den Tituli Asiae Minoris, 24, New Documents from Lydia, with 10 figures and a map, edited by P. Herrmann and H. Malay, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien, 2007. 16. The Greek and Latin Inscriptions in the Burdur Archaeological Museum, edited by G.H.R. Horsley, with contributions by R.A. Kearsley, Turkish translations by N. Alp, The British Institute at Ankara, Monograph 34, London, 2007. (= RECAM, V). 17. Hittite Diplomatic Texts, second edition, by G. Beckman, edited by H.A. Hoffner, Jr., Society of Biblical Literature, Scholars Press, Atlanta, Georgia, 1999. 18. Inschriften Griechischer Städte aus Kleinasien, Rudolf Halbert Verlag Gmbh, Bonn, 3, Die Inschriften von Ilion, herausgegeben von P. Frisch, 1975; 4, Die Inschriften von Assos, herausgegeben von R. Merkelbach, 1976; 5, Die Inschriften von Kyme, herausgegeben von H. Engelmann, 1976; 6, Die Inschriften von Lampsakos, herausgegeben von P. Frisch, 1978; 7, Die Inschriften von Magnesia am Sipylos, mit einem Kommentar zum Sympolitievertrag mit Smyrna, herausgegeben von Th. Ihnken, 1978; 9, Katalog der Antiken Inschriften des Museums von Iznik (Nikaia)/ Iznik Müzesi Antik zayitlar Kataloğu (Deutsch-Türkisch), I (nr. 1633), von S. Şahin, 1979; 12, Die Inschriften von Ephesos, II (nr. 101-599), Repertorium, herausgegeben von Chr. Börker und R. Merkelbach, mit Hilfe von Helmut Engelmann un Dieter Knibbe, 1979; 17.2, Die Inschriften von Ephesos, VII.2 (nr. 3501-5115), Repertorium, herausgegeben von R. Meriç, R. Merkelbach, J. Nollé und S. Şahin, 1981; 17.3, Die Inschriften von Ephesos, VIII.1, Wortindex von H. Engelmann, Konkordanzen von J. Nollé, 1984;

Bibliografie

593

17.4, Die Inschriften von Ephesos, VIII.2, Verzeichnis der Eigennamen, Zusammengestellt von J. Nollé, 1984; 18, Die Inschriften von Kyzikos und Umgebung, I, Grabtexte, herausgegeben von E. Schwertheim, 1980; 19, Die Inschriften von Sestos und der Thrakischen Chersones, herausgegeben von J. Krauss, 1980; 20, Die Inschriften von Kalchedon, herausgegeben von R. Merkelbach, mit Hilfe von F.K. Dörner und S. Șahin, 1980; 23, Die Inschriften von Smyrna, I, Grabschriften, postume Ehrungen, Grabepigramme, herausgegeben von G. Petzl, 1982; 24.1, Die Inschriften von Smyrna, II.1, herausgegeben von G. Petzl, 1987; 24.2, Die Inschriften von Smyrna, II.2, Addenda, Corrigenda und Indices, herausgegeben von G. Petzl, 1990; 25, Die Inschriften von Parion, herausgegeben von P. Frisch, 1983; 26, Die Inschriften von Kyzikos und Umgebung, II, Miletupolis. Inschriften und Denkmäler, herausgegeben von E. Schwertheim, 1983; 27, Die Inschriften von Prusias ad Hypium, herausgegeben von W. Ameling, 1985; 29, Die Inschriften von Kios, herausgegeben von Th. Corsten, 1985; 30, Die Inschriften von Keramos, herausgegeben von E. Varinoğlu, 1986; 31, Die Inschriften von Klaudiu Polis, herausgegeben von Fr. Becker-Bertau, mit einem Anhang von W. Weiser „zür Münzprägung von Bithynion”, 1986; 32, Die Inschriften von Apameia (Bithynien) und Pylai, herausgegeben von Th. Corsten, 1987; 33, Die Inschriften von Hadrianoi und Hadrianeia, herausgegeben von E. Schwertheim, 1987; 34, Die Inschriften von Mylasa, I, Inschriften der Stadt, herausgegeben von W. Blümel, 1987; 35, Die Inschriften von Mylasa, II, Inschriften aus der Umgebung der Stadt, herausgegeben von W. Blümel, 1988; 36/1, Die Inschriften von Tralleis und Nysa, I, Die Inscriften von Tralleis, herausgegeben von F.B. Poljakov, 1989; 37, Die Inschriften von Selge, herausgegeben von J. Nollé und F. Schindler, 1991;

594

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului 38, Die Inschriften der rhodischen Peraia, herausgegeben von W. Blümel, 1991; 39, Die Inschriften von Prusa ad Olympum, I, herausgegeben von Th. Corsten, 1991; 40, Die Inschriften von Prusa ad Olympum, II, Die Geschichte der Stadt in der Antike Inschriften unbekannter Herkunft im Archäologischen Museum Bursa, herausgegeben von Th. Corsten, 1993; 41, Die Inschriften von Knidos, I, herausgegeben von W. Blümel, 1992; 43, Side im Altertum. Geschichte und Zeugnisse, I, GeographieGeschichte-Testimonia. Griechische und lateinische Inschriften (14), herausgegeben von J. Nollé, 1993; 44, Side im Altertum. Geschichte und Zeugnisse, II, Griechische und lateinische Inschriften (5-16)-Papyri-Inschriften in sidetischer Schrift und Sprache-Ergänzungen und Berichtigungen-KonkordanzenEpigraphische Indices, herausgegeben von J. Nollé, 2001; 47, The Inscriptions of Heraclea Pontica, edited by L. Jonnes, with a Prosopographia Heracleotica by W. Ameling, 1994; 48, Die Inschriften von Arykanda, herausgegeben von S. Şahin, 1994; 49, Die Inschriften von Laodikeia am Lykos, I, Die Inschriften, herausgegeben von Th. Corsten, 1997; 50, Die Bucht von Adramytteion, I, Topographie (Lokalisierung antiker Orte / Fundstellen von Altertümern), herausgegeben von J. Strauber, 1996; 51, Die Bucht von Adramytteion, II, Inschriften-literarische Testimonia-Münzen, herausgegeben von J. Stauber, 1996; 52, ARAI EPITUMBIOI. Imprecations against Desecrators of the Grave in the Greek Epitaphs of Asia Minor. A Catalogue, edited by J. Strubbe, 1997; 53, The Inscriptions of Alexandreia Troas, edited by M. Ricl, 1997; 54, Die Inschriften von Perge, I, Vorrömische Zeit, frühe und hohe Kaiserzeit, herausgegeben von S. Şahin, 1999; 55.1, Tyana, I, Archäologisch-historische Untersuchungen zum südwestlichen Kappadokien, von D. Berges und J. Nollé, mit Beiträgen von R. Barcsay-Regner, G. Garbrecht und H. Schwarz, 2000;

Bibliografie

595

55.1, Tyana, II, Archäologisch-historische Untersuchungen zum südwestlichen Kappadokien, von D. Berges und J. Nollé, mit Beiträgen von R. Barcsay-Regner, G. Garbrecht und H. Schwarz, 2000; 56, Die Inschriften von Anazarbos und Umgebung, I, Inschriften aus dem Stadtgebiet und der nächsten Umgebung der Stadt, herausgegeben von M.H. Sayar, 2000; 57, The Inscriptions of Central Pisidia, including texts from Kremna, Ariassos, Keraia, Hyia, Panemoteichos, the Sanctuary of Apollo of the Perminoundeis, Sia, Kocaaliler, and the Döşeme Boğazi, edited by G.H.R. Horsley and S. Mitchell, 2000; 58, Die Inschriften von Byzantion, I, Inschriften, herausgegeben von A. Łajtar, 2000; 59, Greeks and Romans in Imperial Asia. Mixed Language Inscriptions and Linguistic Evidence for Cultural Interaction until the End of AD III, edited by T.V. Evans, 2001; 60, Die Inschriften von Kibyra, I, Die Inschriften der Stadt und ihrer näheren Umgebung, herausgegeben von Th. Corsten, 2002; 62, The Inscriptions of the Sultan Daği I (Philomelion, Thymbrion/Hadrianopolis, Tyraion), edited by L. Jonnes, 2002; 63, Die Inschriften von Metropolis, I, Die Dekrete für Apollonios. Städtische Politik unter den Attaliden und im Konflikt zwischen Aristonikos und Rom, herausgegeben von B. Dreyer und H. Engelmann, 2003; 65, Iscrizioni dello Estremo Oriente Greco. Un Repertorio, a cura di F.C. De Rossi, 2004; 66, The Inscriptions of Pessinous, edited by J. Strubbe, with the assistance of F. Schuddeboom, 2005; 67, Nouvelles Inscriptions d’Antioche de Pisidie d’après les Notesbooks de W. M. Ramsay, éditées par M. A. Byrne et G. Labarre, 2006. 19. Die Inschriften von Magnesia am Maeander, herausgegeben von O. Kern, W. Spemann, Berlin, 1900. 20. Inschriften von Milet, Walter de Gruyter, Berlin-New York, I, A. Inschriften n. 187-406 (Nachdruck aus den Bänden I 5- II 3), von A. Rehm, mit einem Beitrag von H. Dessau; B. Nachträge und übersetzungen zu den Inschriften, von P. Herrmann, 1997; II, Inschriften n. 407-1019, von P. Herrmann, 1998; III, Inschriften n. 1020-1580, von P. Herrmann, W. Günther, 2006.

596

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

21. Die Inschriften von Pergamon, unter Mitwirkung von E. Fabricius und C. Schuchhardt, herausgegeben von M. Fränkel, verlag von W. Spemann, Berlin, I, Bis zum Ende der Königszeit, 1890; II, Römische Zeit. Inschriften auf Thon, 1895. 22. Inscripţiile Daciei romane, Ed. Academiei, Bucureşti; I, Diplomele militare. Tăbliţele cerate, adunate, însoţite de comentarii şi indice, traduse de I.I. Russu, 1975; II, Oltenia şi Muntenia, culese, traduse în româneşte, însoţite de comentarii şi indici de Gr. Florescu şi C.C. Petolescu, 1977; III.1, Dacia superior. Zona de sud-vest (teritoriul dintre Dunăre, Tisa şi Mureş), adunate, însoţite de comentarii şi indice, traduse de I.I. Russu în colaborare cu I. Piso şi V. Wollmann, 1980; III.2, Ulpia Traiana Dacica (Sarmizegetusa), adunate, însoţite de comentarii şiindice, traduse de I.I. Russu în colaborare cu I. Piso şi V. Wollmann, 1980; III.3, Zona centrală (teritoriul dintre Ulpia Traiana, Micia, Apulum, Alburnus Maior, Valea Crişului), adunate, însoţite de comentarii şi indice, traduse de I.I. Russu în colaborare cu O. Floca şi V. Wollmann, 1984. IDR, III.5.1-2 – Inscriptiones Daciae Romanae. Volumen III.5: Apulum Daciae Superioris, 1-2, collegit, commentariis indicibusque instruxit, Gallice uertit I. Piso, in aedibus Academiae Inscriptionum et Litterarum, Lutetiae Parisiorum, 2001. 23. Inscriptions de Cilicie, édité par G. Dagron, D. Feissel, avec la collaboration de A. Hermary, J. Richard et J.-P. Sodini, Éditions de Boccard, Paris, 1987. 24. Inscriptiones Graecae ad res Romanas pertinenetes, auctoritate et impensis Academiae Inscriptionum Litterarum Humaniorum, edendum curavit R. Cagnat, auxiliaribus J. Toutain et P. Jouguet, Ernest Leroux, Paris, I, 1911; IV, 1927. 25. Inscriptiones Graecae in Bulgaria repertae, edidit G. Mihailov, in aedibus typographicis Academiae Litterarum Bulgaricae, Serdicae, I, Inscriptiones Orae Ponti Euxini, 1952; II, Inscriptiones inter Danubium et Haemum repertae, 1958; III.1, Inscriptiones inter Haemum et Rhodopem repertae. Territorium Philippopolis, 1961; III.2, Inscriptiones inter Haemum et Rhodopem repertae. A territorio Philippopolitano usque ad oram ponticam, 1964;

Bibliografie

26.

27. 28. 29.

30. 31.

32.

597

IV, Inscriptiones in territorio Serdicensi et in Vallibus Strymonis Nestique repertae, 1964; V, Inscriptiones Novae, addenda et corrigenda, 1997. Inscriptiones grecques et latines de Novae (Mésie Inférieure), inscriptions latines par J. Kolendo et V. Božilova, inscriptions grecques par A. Bresson et Th. Drew-Bear sur un manuscrit de V. Velkov, Ausonius Publications, Bordeaux, 1997. Inscriptiones Latinae Selectae, edidit H. Dessau, Berolini apud Weidmannos, I, 1892; II.1, 1902; II.2, 1906; III, 1916. Les Inscriptions de la Perse achéménide, traduit du vieux perse, de l’élamite, du babylonien et de l’araméen, présenté et annoté par P. Lecocq, Gallimard, Paris, 1997. Istanbuler Forschungen, Deutsches Archäologisches Institut Abteilung Istanbul, 14, Inschriften und Denkmäler aus Bithynien, von Fr.K. Dörner, 1941; 39, Stadt, Ära und Territorium in Pontus-Bithynia und NordGalatia, von Chr. Marek, E. Wasmuth Verlag, Tübingen, 1993. Jewish Inscriptions of the Graeco-Roman Egypt, with an index of the Jewish inscriptions of Egypt and Cyrenaica, edited by W. Horbury and D. Noy, Cambridge University Press, Cambridge, 1992. Jewish Inscriptions of Western Europe, edited by D. Noy, Cambridge University Press, Cambridge, I, Italy (including the City of Rome), Spain, and Gaul, 1993; II, The City of Rome, 1995. Monumenta Asiae Minoris Antiqua, Manchester University Press, London, I, edited by W.M. Calder, 1928; II, Meriamlik und Korykos. Zwei Christiche Ruinenstäten des Rauhen Kilikiens, 1930; III, Denkmäler aus dem Rauhen Kilikien, mit unterstützung der Keinasiatischen Kommission der Wiener Akademie der Wissenschaften und des Österreichischen Archäologischen Institutes und mit Beiträgen von E. Herzfeld und R. Heberdey, herausgegeben von Josef Kei und Adolf Wilhelm, 1931; IV, Monuments and Documents from Eastern Asia and Western Galatia, edited by W.H. Buckler, W.M. Calder, W.K.C. Guthrie, 1933; V, Monuments from Dorylaeum and Nacolea, edited by C.W.M. Cox, A. Cameron, 1937;

598

33. 34.

35. 36. 37.

38. 39. 40.

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului VI, Monuments and Documents from Phrygia and Caria, edited by W.H. Buckler, W.M. Calder, 1939; VII, Monuments from Eastern Phrygia, edited by Sir W.M. Calder, 1956; VIII, Monuments from Lycaonia, the Pisido-Phrygian Borderland, Aphrodisias, edited by Sir William M. Calder and J.M.R. Cormack, with contributions from M.H. Balance and M.R.E.Gough, 1962; IX, Monuments from Aezanitis, recorded by C.W.M. Cox, A. Cameron and J. Cullen, edited by B. Levick, S. Mitchell, J. Potter and M. Waelkens, the coins by D. Nash, The Society for the Promotion of Roman Studies, Monographs no. 4, London, 1988; X, Monuments from the Upper Tembris Valley, Cotiaeum, Cadi, Synaus, Ancyra and Tiberiopolis, recorded by C.W.M. Cox, A. Cameron and J. Cullen, edited by B. Levick, S. Mitchell, J. Potter and M. Waelkens, The Society for the Promotion of Roman Studies, Monographs no. 7, London, 1993. Nouvelles Inscriptions de Phrygie, edidit Th. Drew-Bear, moderantibus J.A. Ankum, H.W. Pleket et P.J. Sijpestejn, Terra Publishing Co., Zutphen, 1978. Nouvelles Inscriptions de Sardes, I, Décret héllénistique de Sardes. Dédicaces aux dieux indigènes. Inscriptions de la synagogue, édité par L. Robert, Librairie d’Amerique et d’Orient Adrien Maisonneuve, Paris, 1964. Orientis Graeci Inscriptioni Selectae. Supplementum Inscriptionum Graecarum, edidit W. Dittenberger, I-II, Georg Olms Verlag, HildesheimZürich-New York, 1986. Recueil des inscriptions de la Pérée Rhodienne (Pérée intégrée), édité par A. Bresson, Annales Littéraires de lʼUniversité de Besançon, Besançon, 1991. Regional Epigraphic Catalogues of Asia Minor, II, The Ankara District. The Inscriptions of North Galatia, edited by S. Mitchell, with the assistance of D. French anf J. Greenhalgh, British Institute of Archaeology at Ankara, Monograph No. 4, BAR 135, 1982. Recueil général des monnaies grecques dʼAsie Mineure, I.1-I.4, commencé par W. H. Waddington, continué et completé par E. Babelon et Th. Reinach, Georg Olms Verlag, Hildesheim-New York, 1976. Supplementum Epigraphicum Graecum, edited by H.W. Pleket, R.S. Stroud, A. Chaniotis, J.H.M. Strubbe, J.C. Geben, Amsterdam. A Survey of Greek and Latin Inscriptions on Stone in Swedish Collections, edited by B.E. Thomasson, Paul Åströms Forlag, Stockholm, 1997.

Bibliografie

599

41. Tituli Asiae Minoris, I, Tituli Lyciae. Lingua Lycia conscripti, conlecti et editi auspiciis Caesareae Academiae Litterarum Vindobonensis, enarrauit E. Kalinka, tabula ad H. Kiepert exemplum redactam adiecit R. Haberdey, in aedibus A. Hedelderi, Vindobonae, 1901. 42. Tituli Asiae Minoris, II, Tituli Lyciae. Linguis Graeca et Latina conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum, 1, Pars Lyciae Occidentalis cum Xantho oppido, enarrauit E. Kalinka, in aedibus A. Hedelderi, Vindobonae, 1920; 2, Regio quae ad Xanthum flumen pertinet praeter Xanthum oppidum, enarrauit E. Kalinka, in aedibus Hoedelderi / Pichleri / Tempskii, Vindobonae, 1930; 3, Regiones montanae a ualle Xanthi fluminis ad oram Orientalem, enarrauit E. Kalinka, in aedibus R.M. Rohrer Brunae monachii Vindobonae, 1944. 43. Tituli Asiae Minoris, III, Tituli Pisidiae. Linguis Graeca et Latina conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum Vindobonensis, 1, Tituli Termessi et agri Termessensis, enarrauit R. Ederbey, in aedibus Hoedelderi / Pichleri / Tempskii, Vindobonae, 1941. 44. Tituli Asiae Minoris, IV, Tituli Bithyniae. Linguis Graeca et Latina conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum Austriacae, 1, Peninsula Bithynicae praeter Calcedonem, Nicomedia et ager Nicomedensis cum septentrionali meridianoque litore sinus Austaceni et cum lacu Sumonensi, enarrauit Fr.C. Dörner, adivvante M.-B. von Stritzky, apud Academiam Scientiarum Austriacam, Vindobonae, 1973. 45. Tituli Asiae Minoris, V, Tituli Lydiae. Linguis Graeca et Latina conscripti, collecti et editi auspiciis Academiae Litterarum Austriacae, 1, Regio septentrionalis ad Orientem vergens, schedis ab I. Keil elaboratis usus, enarrauit P. Herrmann, apud Academiam Scientiarum Austriacam, Vindobonae, 1981; 2, Regio septentrionalis ad Occidentem vergens, schedis ab I. Keil elaboratis usus, enarrauit P. Herrmann, apud Academiam Scientiarum Austriacam, Vindobonae, 1989; 3, Philadelphia et Ager Philadelphenus, 2007.

600

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

b. Ediţii 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

8. 9. 10. 11. 12. 13.

Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament, edited by B. Pritchard, second edition corrected and enlarged, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1955. The Avestan Hymn to Mithra, with an introduction, translation and commentary by I. Gershevitch, Cambridge University Press, Cambridge, 1959. Sf. Ambrozie, Scrieri, II, Despre sfintele taine. Scrisori. Imnuri, (PSB, 53), traducere, introducere şi note de pr. prof. dr. E. Branişte, prof. D. Popescu şi lect. dr. D. Negrescu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994. Apocalipsa lui Pavel, ediţie bilingvă, traducere de S. şi C. Bădiliţă, introducere de C. Bădiliţă, Ed. Polirom, Iaşi, 1997. Apologeţii de limbă greacă, (PSB 2), traducere, introducere, note şi indice de T. Bodogae, O. Căciulă, D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 19972. Apologeţii de limbă latină, (PSB 3), traducere de N. Chiţescu, E. Constantinescu, P. Papadopol şi D. Popescu, introducere, note şi indici de N. Chiţescu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981. The Armenian Adaptation of the Ecclesiastical History of Socrates Scholasticus (Commonly known as ‘The Shorter Socates’), translated of the Armenian Text and Commentary by R.W. Thomson, Peeters, Leuven-Paris-Sterling, VA, 2001. Artemidoros, Carte de tălmăcire a viselor (T¦ Ñneirokritik£), traducere din greacă, studiu introductiv, note şi index de M. Băluţă-Skultéty, Ed. Polirom, Iaşi, 2001. Sfântul Atanasie cel Mare, Scrieri, II, Epistole. Viaţa cuviosului părintelui nostru Antonie, (PSB 16), traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. D. Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1988. Aulu-Gelle, Les nuits attiques, III, livres XI-XV, texte établi et traduit par R. Marache, Les Belles Lettres, Paris, 2002. Aureliu Augustin, Despre cetatea lui Dumnezeu, I, traducere din limba latină, notiţă introductivă, note şi tabel cronologic de P. Gălăşanu, studiu introductiv de Gh. Vlăduţescu, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1998. St. Augustin, La Cité de Dieu, I, Livres I-X, texte établi et traduit par L. Moreau, Éditions du Seuil, Paris, 1994. Apuleius, Metamorfoze sau Măgarul de aur, traducere din limba latină şi note de I. Teodorescu, ediţie nouă, revăzută şi întregită de I. Acsan, introducere de E. Cizek, Ed. Univers, Bucureşti, 1996.

Bibliografie 14. 15. 16.

17. 18.

19. 20. 21. 22. 23. 24.

25. 26. 27. 28.

601

Aulu-Gelle, Les nuits attiques, III, livres XI-XV, texte établi et traduit par R. Marache, Les Belles Lettres, Paris, 2002. Aulus Gellius, Nopţile attice, traducere de D. Popescu, introducere şi note de I. Fischer, Ed. Academiei, Bucureşti, 1965. Aischylos (Eschil), Tragedii. Rugătoarele, Perşii, Şapte contra Thebei, Prometheus înlănţuit. Agamemnon, Purtătoarele de prinoase, Eumenidele, traducere, prefaţă şi note de Al. Miron, Ed. Univers, Bucureşti, 2000. Avesta. The Religious Books of the Parsees, from Professor Spiegel’s German translation of the original manuscripts, by A.H. Bleeck, Hertford, 1864. Avesta. Livre sacré du zoroastrisme, traduit du texte Zend, accompagné de notes explicatives et précédé d’une introduction à l’étude de l’Avesta et de la religion mazdéenne par Ch. de Harlez, deuxième édition revue et complétée, Éditions Maisonneuve & Cie, Paris, 1881. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a PFP Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1991. La Bible. Ancien et Nouveau Testament, traduit de l’hébreu et du grec en français courant, Société Biblique Française, Pierrefite, 1988. Callimaque, Hymnes. Epigrammes. Fragments choisis, ediţie îngrijită şi tradusă de É. Cahen, ediţia a II-a, Les Belles Lettres, Paris, 1940. Cartea egipteană a morţilor, traducere, studiu introductiv şi note de M. Genescu, Ed. Sophia, Arad, 1993. Cassius Dio, Istoria romană, traducere şi note de A. Piatkowski, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, I (1973), II (1977), III (1985). Cato, Marcus Porcius, On Agriculture / Varro, Marcus Terentius, On Agriculture, (LCL), with an English translation by W.D. Hooper, revised by H.B. Ash, Harvard University Press, Cambridge, MassachusettsLondon, England, 1993. Catullus, Carmina, traducere, studiu introductiv şi note de T. Naum, Ed. Teora, Bucureşti, 1999. Sf. Chiril al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, traducere din limba greacă de dr. C. Daniel, revăzută de ÎPS Nicolae Corneanu, Ed. Anastasia, 2000. Cicero, Selected Letters, Penguin Books, New York, 1986. Cicero, Despre supremul bine şi supremul rău, traducere, studiu introductiv, notiţe introductive şi note de Gh. Ceauşescu, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.

602

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

29.

Cicéron, De la nature des dieux, traduction nouvelle avec notice et notes par Ch. Appuhn, Librairie Garnier Frères, Paris, s.a. Clément d’Alexandrie, Le Protreptique, introduction, traduction et notes par Cl. Mondésert, s.j., deuxième édition revue et augmentée du texte grec, Éditions du CERF, Paris, 1949. Clement Alexandrinul, Scrieri, traducere, cuvânt înainte, note şi indici de pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1982, I, Cuvânt de îndemn către eleni (Protrepticul). Pedagogul, (PSB 4), II, Stromatele, (PSB 5). Collection des historiens anciens et modernes de l’Arménie, I, Première période. Historiens Grecs et Syriens traduits anciennement en arménien, publiée en français sous les auspices de Son Excellence Nubar-Pacha, ministre des Affaires Étrangères de S.A. le vice-roi de l’Égypte, et avec le concours des membres de l’Académie arménienne de Saint-Lazare de Venise et des principaux arménistes Français et étrangers, par V. Langlois, Librairie de Firmin Didot Frères, Fils et Cie, Paris, 1872. Didim din Alexandria (cel Orb), Despre Duhul Sfânt, studiu introductiv, traducere şi note de pr. V. Răducă, Ed. Sofia, Bucureşti, 2001. Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, traducere de R. Hîncu şi Vl. Iliescu, studiu introductiv şi note istorice de Vl. Iliescu, Ed. SportTurism, Bucureşti, 1981. Diodorus of Sicily, The Library of History. Books IV.59-VIII, with an English translation by C.H. Oldfather, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts-London, England, 1993. Dion Cassius, Histoire romaine, texte établi par M.-L. FreyburgerGalland, traduit et annoté par Fr. Hinard et P. Cordier, Les Belles Lettres, Paris, 2002. Sf. Dionisie Areopagitul, Opere complete şi scoliile Sf. Maxim Mărturisitorul, traducere, introducere şi note de pr. D. Stăniloae, ediţie îngrijită de C. Costea, Ed. Paideia, Bucureşti, 1996. Dionisie pseudo-Areopagitul, Despre numele divine. Teologia mistică, traducere de C. Iordăchescu şi T. Simenschy, postfaţă de Şt. Afloroaei, Institutul European, Iaşi, 1993. Die griechischen christlichen Schriftsteller der ersten drei Jahrhunderte, Epiphanius, III, herausgegeben von der Kirchenväter-Komission der Preussischen Akademie der Wissenschaften, J.C. Hinrichs’sche Buchhandlund, Leipzig, 1933. Epopeea lui Ghilgameş, în româneşte de V. Şerbănescu şi Al. Dima, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1966

30. 31.

32.

33. 34. 35. 36. 37. 38. 39.

40.

Bibliografie 41. 42. 43. 44. 45. 46. 47.

48. 49. 50. 51. 52. 53. 54.

603

Eschyle, Œuvres, I, Les Suppliantes, Les Perses, Les Sept contre Thèbes, Prométhée enchaîné, texte établi et traduit par P. Mazon, Les Belles Lettres, Paris, 1995. Eschyle, Œuvres, II, Agamemnon. Les Choéphores. Les Eumenides, texte établi et traduit par P. Mazon, Les Belles Lettres, Paris, 1993. Eusèbe de Cesarée, La préparation évangelique, Librairies Gaume Frères, Paris, 1876. Filostrat, Viaţa lui Apollonios din Tyana, traducere de M. Alexianu, prezentare şi note de A. Piatkowski, Ed. Polirom, Iaşi, 1997. Géographes grecs, I, Introduction générale. Ps.-Scymnos: «Circuit de la Terre», texte établi et traduit par D. Marcotte, Les Belles Lettres, Paris, 2000. Geographi Graeci Minores, I-II, e codicibus recognovit, prolegomenis annotatione indicibus instruxit, tabulis aeri incises illustravit C. Müllerus, Editore Ambrosio Firmin Didot, Parisiis, 1861. Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântări teologice, traducere din limba greacă de pr. Gh. Tilea şi N. Barbu, precedate de Viaţa Sf. Grigorie Teologul, alcătuită de preotul Grigorie (sec. al VIII-lea), traducere de N. Donos, Ed. Herald, Bucureşti, s.a. Sf. Grigorie de Nazianz, Opere dogmatice, traducere din limba greacă de pr. dr. Gh. Tilea, Ed. Herald, Bucureşti, 2002. Héliodore, Les Étiopiques, I, Théagène et Chariclée, texte établi par R.M. Rattenbury et Rev. T.W. Lumb et traduit par J. Maillon, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, 1994. Herodian, Istoria Imperiului Roman după moartea lui Marcu Aureliu, (SGL), traducere, introducere şi note de R. Alexandrescu, Ed. Academiei, Bucureşti, 1960. Hérodien, Histoire des empereurs romains. De Marc-Aurèle à Gordien (180 ap. J.-C.-238 ap. J.-C.), traduit et commenté par D. Roques, postface de L. Canfora, Les Belles Lettres, Paris, 1990. Herodot, Imnuri, traducere, prefaţă, note de I. Acsan, col. Universitas, Ed. Teora, Bucureşti, 1998. Hérodote/Thucydide, Œuvres complètes, introduction par J. de Romilly, Hérodote – texte présenté, traduit et annoté par A. Barguet, Thucydide – texte présenté, traduit et annoté par D. Roussel, Éd. Gallimard, Paris, 1964. Hesiod, Opere. Naşterea zeilor (Teogonia), munci şi zile, scutul lui Heracles, traducere, studiu introductiv şi note de D.T. Burtea, Ed. Univers, Bucureşti, 1973.

604

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

55.

Hesiode, Théogonie. Les travaux et les jours. Le bouclier, Les Belles Lettres, Paris, 1928. Histoire Auguste. Les empereurs romains des IIe et IIIe siècles, édition bilingue latine-française, traduit par A. Chastagnol, Ed. Robert Laffont, Paris, 1994 Homer, Imnuri, ediţie bilingvă, traducere, prefaţă, note de I. Acsan, Ed. Teora, Bucureşti, 1998. Horatius, Opera omnia, I, Ode. Epode. Carmen Saeculare; II, Satire. Epistole. Arta poetică, ediţie critică, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi indici de M. Nichita, stabilirea textului şi selecţia traducerilor din Ode, Epode şi Carmen Saeculare de T. Costa, Ed. Univers, Bucureşti, 1980. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, ediţia a III-a, traducere de pr. D. Fecioru, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993. Istoria augustă, studiu introductiv de Vl. Iliescu, traducere şi note de D. Popescu şi C. Drăgulescu, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1971. Jean le Lydien, Des Magistratures de l’État romain, I.1-I.2, Introduction générale. Livre I, texte établi, traduit et commenté par M. Dubuisson et J. Schamp, Les Belles Lettres, Paris, 2006. Jean le Lydien, Des Magistratures de l’État romain, II, Livres II et III, texte établi, traduit et commenté par J. Schamp, Les Belles Lettres, Paris, 2006. Saint Jérôme, Lettres, texte établi et traduit par J. Labourt, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, II, 1951; V, 1955. Josephus, The Life. Against Apion, (LCL, 186), Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts & London, England, 1993. Josephus, Jewish Antiquities (LCL, 410, 433, 456), translated by L.H. Feldman, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts & London, England, 1996. Flavius Josephus, Antichităţi iudaice (cărţile I-X), I, De la facerea lumii până la captivitatea babiloniană, prefaţă de R. Theodorescu, cuvânt asupra ediţiei, traducere şi note de I. Acsan, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1999. Flavius Josephus, Autobiografie. Contra lui Apion, prefaţă de R. Theodorescu, cuvânt asupra ediţiei, traducere şi note de I. Acsan, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2002. Juvénal, Satires, texte établi et traduit par P. de Labriolle et Fr. Villeneuve, Les Belles Lettres, Paris, 1996. Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, traducere de C.I. Balmuş, Polirom, Iaşi, 1997.

56. 57. 58.

59. 60. 61. 62. 63. 64. 65. 66. 67. 68. 69.

Bibliografie 70. 71. 72. 73. 74.

75. 76. 77. 78. 79. 80.

81. 82.

605

Lactantius, Instituţiile divine, traducere de Petru Pistol, precuvântare de Î.P.S. Nicolae Corneanu, studiu introductive de Cl.T. Arieşan, Ed. Învierea, Arhiepiscopia Timişoarei, 2004. Lactantius, De mortibus persecutorum/Despre morţile persecutorilor, traducere, studiu introductiv, note şi comentarii de Cl.T. Arieşan, Ed. Amarcord, Timişoara, 2000. Lucian din Samosata, Scrieri alese, traducere şi note de R. Hâncu, cuvânt înainte de S. Diamantescu, Ed. Univers, Bucureşti, 1983. Luciani Samosatensis opera, ex recensione G. Dindorfii, graece et latine cum indicibus, editio altera emendatur, editoribus Firmin-Didot et sociis, Parisiis, 1884. Lucien, Œuvres, texte établi et traduit par J. Bompaire, Les Belles Lettres, Paris, I, Introduction générale. Opuscules 1-10, 1993; II, Opuscules 11-20, 1998; III, Opuscules 21-25, 2003. Macrobius (Ambrosius Macrobius Theodosius), Saturnalia, traducere, introducere şi note de Gh. Tohăneanu, Ed. Academiei, Bucureşti, 1961. Firmicus Maternus, L’Erreur des religions païennes, texte établi, traduit et commenté par R. Turcan, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, 1982. Valère Maxime, Faits et dits mémorables, I, Livres I-III, texte établi et traduit par R. Combès, Les Belles Lettres, Paris, 1995. Valerius Maximus, Factorum et dictorum memorabilium, cum I. Paridis et I. Nepotiani Epitomis, Iterum recensuit C. Kempf, in aedibus B.G. Teubneri, Lipsiae, 1888. Minucius Felix, Octavius, texte établi et traduit par J. Beaujeu, Les Belles Lettres, Paris, 1974. Nicene and Post-Nicene Fathers, second series, edited by Ph. Schaff and H. Wace, Hendrickson Publishers, Peabody, Massachusetts, 1994, V, Gregory of Nyssa: Dogmatic Treatises, etc., VII, Cyril of Jerusalem, Gregory of Nazianzen. Nonnos de Panopolis, Les Dionysiaques, VIII, Chants XX-XXIV, texte établi et annoté par N. Hopkinson et traduit par Fr. Vian, Les belles Lettres, paris, 1994. Oracles chaldaïques, avec un choix de commentaires anciens, texte établi et traduit par Éd. des Places, troisième tirage revu et corrigé par A. Segonds, Les Belles Lettres, Paris, 1996.

606

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

83.

Origène, Contre Celse, introduction, texte critique, traduction et notes par M. Borret, Les Éditions du Cerf, Paris, I, (SC,132), 1967; IV, (SC, 150), 1969. Origen, Scrieri alese, IV, Contra lui Celsus, (PSB, 9), studiu introductiv, traducere şi note de pr. prof. T. Bodogae, colaboratori prof. N. Chirică, T. Laţcu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1984. Orose, Histoires (Contre les Païens), I, Livres I-III, texte établi et traduit par M.-P. Arnaud-Lindet, Les Belles Lettres, Paris, 1990. Ovide, Les Fastes, II, Livres IV-VI, texte établi, traduit et commenté par R. Schilling, Les Belles Lettres, Paris, 1993. Ovidiu, Fastele, traducere de I. Florescu şi T. Costa, studii şi note de T. Costa, Ed. Academiei, Bucureşti, 1965. Ovidiu (Publius Ovidius Naso), Opere, Ed. Gunivas, Chişinău, 2001. Pausanias, Description of Greece, I-VI, with an English translation by W.H.S. Jones, William Heinemann, London / G. P. Putnamʼs Sons, New York, 1918-1926. Petroniu (Gaius Petronius Arbiter), Satyricon, traducere, cuvânt înainte şi note de E. Cizek, Ed. Univers, Bucureşti , 1996. Philo in Ten Volumes, translated by F.H. Calson, indices of the volumes I-X by J.W. Earp, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts & London, England, 1988-1991. Pindare, Œuvres, I, Olimpiques, texte établi et traduit par A. Puech, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, 1970. Platon, Opere, IV, ediţie îngrijită de P. Creţia, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983. Platon, Opere, VII, ediţie îngrijită de P. Creţia, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1993. Pline l’Ancien, Histoire naturelle, XXX, texte établi, traduit et commenté par A. Ernout, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, 1963. Plinius, Naturalis Historia. Enciclopedia cunoştinţelor din Antichitate, Ed. Polirom, Iaşi, I, Cosmologia. Geografia, traducere de I. Costa şi T. Dinu, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de I. Costa, indice şi note lingvistice de T. Dinu, 2001; II, Antropologia. Zoologia, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de I. Costa, indice de T. Dinu, 2001; III, Botanica, ediţie îngrijită, prefaţă, note, anexe şi indice de I. Costa, 2002;

84. 85. 86. 87. 88. 89. 90. 91. 92. 93. 94. 95. 96.

Bibliografie

97. 98. 99. 100. 101. 102. 103.

104. 105. 106. 107.

108.

109.

607

IV, Remedii vegetale, ediţie îngrijită, prefaţă, note, annexă, indice de I. Costa, 2003; V, Medicină şi farmacologie, ediţie îngrijită, prefaţă, note şi indice de I. Costa, 2004. Plinius, Caecilius Secundus, Opere complete, traducere, note şi prefaţă de L. Manolache, Ed. Univers, Bucureşti, 1977. Plutarh, Vieţi paralele, III, IV, notiţe introductive, traducere şi note de N.I. Barbu, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969. Plutarh, Vieţi paralele. Demetrios şi Antoniu, traducere, prefaţă şi note de P. Creţia, Ed. Minerva, Bucureşti, 1994. Plutarch, The Lives of the Noble Grecians and Romans, translated by J. Dryden, ediţie revizuită de A.H. Clough, Encyclopaedia Britannica Inc., Chicago-London-Toronto, 1952. Plutarch, Oameni iluştri ai Romei, ediţie îngrijită de V. Pânzaru, Ed. Cartier, Chişinău, 1997. Plutarh, Oameni iluştri ai Greciei, ediţie îngrijită de Gh. Ghiriţă şi V. Guţu, Ed. Cartier, Chişinău, 1997. Plutarh, Despre oracolele delfice, notă asupra ediţiei în limba română, note introductive şi note explicative de A. Piatkowski, studiu introductiv de S. Bădiliţă, traducere de A. Piatkowski şi M. Mircea, Ed. Polirom, Iaşi, 1994. Plutarque, Vies, VI, Pyrrhos-Marius ─ Lysandre-Sylla, texte établi et traduit par R. Flacelière et É. Chambry, Les Belles Lettres, Paris, 1971. Plutarque, Isis et Osiris, traduction nouvelle avec avant-propos, prolégomènes et notes par M. Meunier, L’Artisan du Livre, Paris, 1924. Plutarque, Traité d’Isis et d’Osiris, présentation et notes de G. Rachet, Éditions Sand, Paris, 1995. Plutarque, Œuvres morales, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, II, Consolation à Apollonios. Préceptes de santé. Précepts de marriage. Le banquet des sept sages. De la superstition, texte établi et traduit par J. Defradas, J. Hani et R. Klaerr, 1985; IX.2, Propos de table. Livres IV-VI, texte établi et traduit par Fr. Fuhrmann, 1978. Polybios, Istorii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, I, studiu introductiv, traducere şi note de V.C. Popescu, 1966; II, traducere, cuvânt înainte şi note de A. Piatkowski, 1988; III, traducere, cuvânt înainte şi note de A. Piatkowski, 1995. Pomponius Mela, Chronographie, texte établi, traduit et annoté par A. Silberman, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, 1988.

608

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

110. Porphyrios, Viaţa lui Pitagora. Viaţa lui Plotin, în româneşte de A. Piatkowski, C. Bădiliţă şi C. Gaşpar, ediţie îngrijită de C. Bădiliţă, Ed. Polirom, Iaşi, 1998. 111. Porphyry, The Cave of the Nymphs in the Odyssey, Arethusa Monographs I, State University of New York at Buffalo,1969. 112. Ptolemy, Tetrabyblos, edited and translated into English by F.E. Robbins, PhD, William Heineman Ltd./Harvard University Press, London-Cambridge, Massachusetts, 1940. 113. Saloustios, Des dieux et du monde, texte établi et traduit par G. Rochefort, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, 1983. 114. Scrierile părinţilor apostolici, traducere, note şi indici de pr. dr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1995. 115. Seneca, Lucius Annaeus, Apokolokyntosis sau Prefacerea în dovleac a divinului Claudius, traducere, note, repere cronologice şi bibliografice de I. Câmpeanu, Ed. Paideia, Bucureşti, 2002. 116. Seneca, Dialoguri, I, ediţie îngrijită, note şi indice de I. Costa, traducere din limba latină de V.-E. Dumitru şi Şt. Ferchedău, studiu introductiv de A. Bănăţeanu, Ed. Polirom, Iaşi, 2004. 117. Sénèque, De la clémence, texte établi et traduit par Fr. Préhac, Les Belles Lettres, Paris, 1990. 118. Sénèque, Dialogues, IV, De la providence. De la constance du sage. De la tranquillité de l’âme. De l’oisiveté, texte établi et traduit par R. Waltz, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, 1927. 119. Stace, Thébaïde, I, Livres I-IV, texte établi et traduit par R. Lesueur, Les Belles Lettres, Paris, 1990. 120. Strabon, Geografia, I-III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de F. Vanţ-Ştef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972-1983. 121. Strabon, Géographie, Tome IX (Livre XII) texte établi et traduit par Fr. Lasserre, Société d’Édition Les Belles Lettres, Paris, 1981. 122. Suetonius, The Lives of the Caesars, II, with an English translation by J. C. Rolfe, PhD, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts / William Heinemann, London, 1959. 123. Suetonius, Vieţile celor doisprezece cezari, traducere din limba latină, prefaţă şi anexe de Gh. Ceauşescu, Ed. RAO, Bucureşti, 1998. 124. Suetonius, The Twelve Caesars, translation by R. Graves, revised edition, with an introduction by M. Grant, Penguin Books, London, 1989. 125. Tacitus, Anale, traducere de G. Creţia, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995. 126. Tacitus, Publius Cornelius, Istorii, studiu introductiv, traducere, note şi indice de Gh. Ceauşescu, Ed. Paideia, Bucureşti, 1992.

Bibliografie

609

127. Tăbliţele de argilă. Scrieri din Orientul antic, traducere, prefaţă, cuvânt înainte şi note de C. Daniel şi I. Acsan, Ed. Minerva, Bucureşti, 1981. 128. Tertullian, Apology De Spectaculis, translation by T.R. Glover, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, 1984. 129. Tacitus, The Annals, (LCL, 322), I-II, English translation by J. Jackson, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts & London, England, 1994. 130. Tibulle, Élégies, texte établi et traduit par Max Ponchont, Les Belles Lettres, Paris, 1989. 131. Tite-Live, Histoire romaine. Livres VI à X, édité par Annette Flobert, Flammarion, Paris, 1996. 132. Xenofon, Anabasis, traducere, studiu introductiv, rezumate şi note de Maria Marinescu-Himu, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1964. 133. Xénophon, Cyropédie, I, Livres I-II, texte établi et traduit par M. Bizos, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, 1972. 134. Xénophon, Helléniques, II, Livres IV-VII, texte établi et traduit par J. Hatzfeld, Société d’Édition «Les Belles Lettres», Paris, 1965. 135. Varro, On the Latin Language, I-II, (LCL), with and English translation by R.G. Kent, William Heinemann Ltd./Harvard University Press, London-Cambridge, Massachusetts, 1958. 136. Vergilius, Eneida, ediţie critică, traducere de G. Coşbuc, ediţie îngrijită, note şi prefaţă de S. Petecel, Ed. Univers, Bucureşti, 1980. 137. Virgile, L’Énéide. Livres V-VIII, texte établi et traduit par J. Perret, Société dʼÉdition Les Belles Lettres, Paris, 1978.

610

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

c. Monede 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Amandry, M., Rémy, B., Comana du Pont sous l’Empire romain. Étude historique et corpus monétaire, Edizioni Ennerre, Milano, 1999. Arslan, M., Pontus bölgesi şejir sikkeleri ve Zela definesi/The City Coins of Pontus and the Zela Hoard, în Anadolu Medeniyetleri Müzesi, 121-42. Catalogue of the Greek Coins of Phrygia, by B.V. Head, Editore Arnaldo Forni, Bologna, 1964. Recueil général des monnaies grecques d’Asie Mineure, I.1-I.4, commencé par W.H. Waddington, continué et completé par E. Babelon et Th. Reinach, Georg Olms Verlag, Hildesheim-New York, 1976. Spoerri Butcher, M., Roman Provincial Coinage, VII, De Gordien Ier à Gordien III (238-244 après J.-C.), 1. Province d’Asie, The British Museum Press/Bibliothèque nationale de France, London-Paris, 2006. Sylloge Nummorum Graecorum, The Royal Collection of Coins and Medals. Danish National Museum, V, Ionia, Caria and Lydia, Sunrise Publications, Inc., West Milford, New Jersey, 1982.

III. Lucrări generale 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Amor şi sexualitate în Occident, introducere de G. Duby, traducere de L. Zoicaş, Ed. Artemis, Bucureşti, s.a. Balard, M., Genet, J.-Ph., Rouche, M., Des barbares à la Renaissance, Éditions Hachette, Paris, 1986. Ballester, X., Sobre el etnónimo de los gálatas (y de los celtas), în Gerión, 20, 2002, 1, p. 307-317. Barclay, J.M.G., Jews in the Mediterranean Diaspora from Alexander to Trajan (323 BCE–117 CE), T&T Clark Ltd., Edinburgh, 1996. Barnea, I., Iliescu, O., Constantin cel Mare, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982. Bayet, J., Histoire politique et psychologique de la religion romaine, Éd. Payot, Paris, 1957. Beard, M., North, J., Price, S., Religions of Rome, I, A History, Cambridge University Press, Cambridge, 1998. Beaujeu, J. Politique religieuse et propagande numismatique sous le Haut-Empire, în Mélanges d’Archéologie et d’Histoire offerts à André Piganiol, édités par Raymond Chevallier, SEVPEN, Paris, 1966, p. 15291545.

Bibliografie 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24.

25.

611

Beaujeu, J., Le paganisme romain sous le Haut Empire, în ANRW, II, 16.1, p. 3-26. Bennett, J., Trajan Optimus Princeps. A Life and Times, Routledge, London/New York, 1997. Birley, A.R., Hadrian. The Restless Emperor, Routledge, London/New York, 1997. Boissier, G., La Religion romaine, I-II, Librairie Hachette et Cie, Paris, 1878-1884. Bravo, G., El ritual de la «proskynesis» y su significado político y religioso en Roma imperial, în Gerión, 15, 1997, p. 180-197. Briquel, D., L’Origine lydienne des etrusques. Histoire de la doctrine dans l’Antiquité, École Française de Rome, Palais Farnèse, Rome, 1991. Bunnens, G., Le Zodiaque nabatéen de Khirbet-Tannur. Entre les Victoires stéphanophores et les anges caryatides, în Latomus, 28, 1969, 2, p. 391-407. Burkert, W., Structure and History in Greek Mythology and Ritual, University of California Press, Berkeley-Los Angeles-London, 1979. Burkert, W., Greek Religion, translated by J. Raffan, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, 1985. Burkert, W., Ancient Mystery Cults, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts and London, England, 1987. Campbell, J., The Masks of God: Oriental Mythology, Viking Press, New York, 1962. Cerfaux, L., Tondriau, J., Le Culte des souverains dans la civilisation gréco-romaine, Desclée & Cie, Tournai, 1957. Cizek, E., Secvenţă romană. Mijlocul secolului I al erei noastre, Ed. Politică, Bucureşti, 1986. Clauss, M., Împăraţi romani, traducere din limba germană şi note de A. Armbruster, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001. Clifford, A., Imperial Ideology and the Provincial Loyalty in the Roman Empire, University of California Press, London-Berkeley-Los Angeles, 2000. Cook, A.B., Zeus. A Study in Ancient Religion, University Press, Cambridge, I, Zeus God of the Bright Sky, 1914; II, Zeus God of the Dark Sky (Thunder and Lightning), 1, Text and Notes; 2, Appendixes and Index, 1925. Corneanu, N., Patristica mirabilia. Pagini din literatura primelor veacuri creştine, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.

612

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

26. Daniel, C., Gândirea hittită în texte, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986. 27. Darbyshire, G., Mitchell, S., Vardar, L., The Galatian Settlement in Asia Minor, în AS, 50, 2000, p. 75-97. 28. Delcourt, H., Hermaphroditos. Mituri şi rituri ale bisexualităţii în Antichitatea clasică, Bucureşti, 1996. 29. Delumeau, J. (ed.), Religiile lumii, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996. 30. Dölger, J., Sol Salutis. Gebet und Gesang im christilchen Altertum, mit besonderer Rücksicht auf die Ostung in Gebet und Liturgie, ed. a II-a, Münster, 1925. 31. Dumézil, G., Mithra-Varuna. Essai sur deux représentations indoeuropéennes de la Souveraineté, Leroux/Presses Universitaires de France, Paris, 1940. 32. Dumézil, G., Mythes et dieux des Indo-Européens, textes réunis et présentés par Hervé Coutau-Bégarie, Éd. Flammarion, Paris, 1992. 33. Dumézil, G., Mit şi epopee, I-III, traducere de Fr. Băltăceanu, G. Creţia, D. Sluşanschi, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1993. 34. Dumézil, G., Zeii suverani ai indo-europenilor, ediţia a III-a, revăzută şi corectată, în româneşte de P. Creţia, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997. 35. Durand, G., Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală, traducere de M. Aderca, postfaţă de C.M. Ionescu, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000. 36. Duret, L., Néron-Phaéton ou la témérité sublime, în REL, 66, 1988, p. 139-155. 37. Eliade, M., Mitul reintegrării, Bucureşti, 1942. 38. Eliade, M., Istoria credinţelor şi ideilor religioase, I, De la epoca de piatră la Misterele din Eleusis; II, De la Gautama Buddha până la triumful creştinismului; III, De la Mahomed la epoca Reformelor, traducere de C. Baltag, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991. 39. Eliade, M., Mefistofel şi androginul, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995. 40. Eliade, M., Mitul eternei reîntoarceri. Arhetipuri şi repetare, traducere de M. Ivănescu şi C. Ivănescu, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999. 41. Engel, J.-M., L’Empire romain, QSJ 3456, Presses Universitaires de France, Paris, 1990. 42. van Esbroeck, M., Religion géorgienne pre-chrétienne, în ANRW, II, 18.4, p. 2694-2725.

Bibliografie

613

43. Feldman, L.H., Jew and Gentile in the Ancient World. Attitudes and Interactions from Alexander to Justinian, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1993. 44. Fraser, P.M., Ptolemaic Alexandria, I-III, Oxford University Press, Oxford, 1998. 45. Gagé, J., Apollon impérial, Garant des «Fata Romana», în ANRW, II, 17.2, 1981, p. 580-582. 46. Galinski, G.K., Sol and the «Carmen Saeculare», în Latomus, 26, 1967, 3, p. 619-633. 47. Garnsey, P., Saller, R., The Roman Empire. Economy Society and Culture, University of California Press, Berkeley and Los Angeles, 1987. 48. Geldner, K.F., Die zoroastrische Religion. «Das Avesta», Verlag von J.C.B. Mohr «Paul Siebeck», Tübingen, 1926. 49. Goodenough, E.R., Jewish Symbols in the Greco-Roman Period, XIII, Summary and Conclusions, Random House/Pantheon Books, Toronto, 1965. 50. Gray-Fow, M.J.G., Why the Christians? Nero and the Great Fire, în Latomus, 57, 1998, p. 595-616. 51. Grigorian, T., Istoria şi cultura poporului armean, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1993. 52. Grimal, P., Seneca sau conştiinţa Imperiului, traducere de B. şi D. Sluşanschi, cuvânt înainte, adnotări şi indici de D. Sluşanschi, Ed. Univers, Bucureşti, 1992. 53. Grimal, P., Secolul lui Augustus, traducere, note şi prefaţă de F. Mihuţ, Ed. Corint, Bucureşti, 2002. 54. Gudea, N., Porolissum. Res publica municipii Septimii Porolissensium, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1986. 55. Gudea, N., The Jews in the Romanian Dacia, I, A Bronze Coin Emitted by Simon Bar Kochba Discovered at Pojejena (Caraş-Severin County), în Studia Judaica, II, 1993, p. 162-166. 56. Gudea, N., Evreii în provinciile dacice. 106-275 p.Chr., în EphNap, 9-10, 1999-2000, p. 179-208. 57. Hefele, Ch.-J., Histoire des Conciles d’après les documents originaux, Letouzey et Ané, Paris, 1907. 58. Hooper, F., Roman Realities, Wayne State University Press, Detroit, 1979. 59. James, E.O., The Tree of Life. An Archeological Study, coll. ,,Studies in the History of Religions” (Supplements to Nunen), XI, E.J. Brill, Leiden, 1966.

614

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

60. Jephargon, L., Cabale contre Néron, în Historia, nov. 1999, p. 54-55. 61. Killbrew, A.E., Biblical Peoples and Ethnicity. An Archaeological Study of Egyptians, Canaanites, Philistines, and Early Israel, 1300-1100 BCE, Society of Biblical Literature, Atlanta, GA, 2005. 62. Krill, R.M., Roman Paganism under the Antonines and Severans, în ANRW, II, 16.1, p. 27-44. 63. Lane Fox, R., Païens et chrétiens. La Religion et la vie religieuse dans l’Empire Romain de la mort de Commode au Concile de Nicée, présenté par J.-M. Pailler, traduit par R. Alimi, M. Montabrut, E. Pailler, Presses Universitaires du Mirail, Toulouse, 1997. 64. Lepelley, Cl. (coord.), Rome et l’intégration de l’Empire, II, Approches régionales du Haut-Empire romain, Presses Universitaires de France, Paris, 1998. 65. Levick, B., Roman Colonies in Southern Asia Minor, Oxford University Press, Oxford, 1967. 66. Loisy, A., Les mystères païens et le mystère chrétien, Émile Nourry, Paris, 19302. 67. Luttwak, E., La Grande strategie de l'Empire romain, Ed. Économica, Paris, 1987. 68. MacMullen, R., Le paganisme dans l’Empire Romain, traduit de l’américain par A. Spiquel et A. Rousselle, Presses Universitaires de France, Paris, 1987. 69. Marquardt, J., L’Administration romaine, II.2, Organisation de l’Empire Romain, Ernest Thorin Éditeur, Paris, 1892. 70. Martin, J-P., Providentia Deorum. Recherches sur certains aspects religieux du pouvoir imperial romain, École Française de Rome, Roma, 1982. 71. Maryon, H., The Colossus of Rhodes, în JHS, 76, 1956, p. 68-86. 72. Mellor, R., The Local Character of Roman Imperial Religion, în Athenaeum, 80, 1992, 2, p. 385-400. 73. Mellor, R., QEA RWMH. The Worship of the Goddess Roma in the Greek World, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1975. 74. Mócsy, A., Pannonia and Upper Moesia. A History of the Middle Danube Provinces of the Roman Empire, Routledge & Kegan Paul, London–Boston, 1974. 75. Molé, M., La lune en Iran ancien, în La lune, mythes et rites, coll. «Sources orientales» 5, Éditions du Seuil, Paris, 1962. 76. Mommsen, Th., Istoria romană, IV, cuvânt înainte de Z. Petre, traducere de J. Nicholaus, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1991. 77. Mourgues, J.-L., Les Augustians et l’expérience théâtrale néronienne, în REL, 66, 1988, p. 165-166.

Bibliografie

615

78. Otto, W.F., Zeii Greciei. Imaginea divinităţii în spiritualitatea greacă, traducere de I. Snagoveanu-Spielberg, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995. 79. Pârvan, V., Studii de istorie a culturii antice, ediţie, studiu introductiv, note, comentarii, indice de N. Zugravu; cuvânt înainte de Al. Zub, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1992. 80. Pietri, Ch. et al., Histoire du christianisme, II, Naissance d’une chrétienté (250-430), Desclée, Paris, 1995. 81. Piganiol, A., Histoire de Rome, col. „Clio”, Presses Universitaires de France, Paris, 1939. 82. Pippidi, D. M., Studii de istorie a religiilor antice, Bucureşti, 1969. 83. Pippidi, D. M., Studii de istorie şi epigrafie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1988. 84. Pohlsander, H.A., Împăratul Constantin, traducere de M. Acsente, Ed. Artemis, Bucureşti, 1996. 85. Prévot, F., Voisin, J.-L., Blaudeau, Ph., Najar, L., L’Afrique romaine (69439), Éd. Atlande, Tournai, 2006. 86. Price, S.R.F., Rituals and Power. The Roman Imperial Cult in Asia Minor, Cambridge University Press, Cambridge-London-New York-New Rochelle-Melbourne-Sydney, 1984. 87. Przyluski, J., La Grande Déesse, Payot, Paris, 1950. 88. Remy, B., Initiation à l’épigraphie grecque et latine, Ed. Éllipses, Paris, 1999. 89. Russell, J.R., Pre-Christian Armenian Religion, în ANRW, II, 18.4, 1990, p. 2679-2692. 90. Robert, J.-N., Rome, Les Belles Lettres, Paris, 2000. 91. Salles, C., Les bas-fonds de l'Antiquité, Ed. Robert Laffont, Paris, 1982. 92. Sanie, S., Dacia romană – zonă de interferenţă a marilor curente spirituale din spaţiul mediteranean, în Românii în istoria universală, III/1, Iaşi, 1988, p. 841-852. 93. Santoro, M., Epitheta deorum in Asia Graeca cultorum ex auctoribus Graecis et Latinis, Istituto Editoriale Cisalpino / La Goliardica, Milano. 94. Schachermeyr, F., Etruskische Frühgeschichte, Walter de Gruyter, Berlin-Leipzig, 1929. 95. Schürer, E., The History of the Jewish People in the Age of Jesus Christ (175 B.C.-A.D. 135), a new English version revised and edited by G. Vermes, F. Millar and M. Black, I-II, T.&T. Clark Ltd., Edinburgh, 1979. 96. Shotter, D., Augustus, traducere de I. Ciornei-Sandu, Ed. Artemis, Bucureşti, 2003.

616

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

97. Sider, R.D., Christian and Pagan in the Roman Empire. The Witness of Tertullian, The Catholic University of America Press, Washington, D.C., 2001. 98. Stawinski, B., Kunst der Mittelasien Kuschan, VEB E.A. Seemann Verlag, Leipzig, 1979. 99. Stoyanov, Y., Tradiţia ascunsă a Europei, traducere din limba italiană de R. Utale, Ed. Polirom, Iaşi, 1999. 100. Tataki, A.B., Ancient Beroea. Prosopography and Society, Athens, 1988. 101. Turcan, R., Rome et ses dieux, Ed. Hachette Litteratures, Paris, 1998. 102. Wacher, J. (ed.), The Roman World, I-II, Routledge & Kegan Paul, London/New York, 1987. 103. White, L.M., The Social Origins of Chrisitian Architecture, Trinity Press International, Valley Forge, Pennsylvania, I, Building House in the Roman World: Architectural Adaptation among Pagans, Jews, and Christians, 1996; II, Texts and Monuments for the Christian Domus Ecclesiae in its Environment, 1997. 104. Widengren, G., Les religions de l’Iran, traduit de l’allemand par L. Jospin, Payot, Paris, 1968. 105. Zosso, F., Zingg, Ch., Les empereurs romains (27 av. J.-C. – 476 ap. J.C.), Ed. Errance, Paris, 1995.

IV. Lucrări speciale 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Abdullaev, K., Nana in Bactrian Art. New Data on Kushan Religious Iconography Based on the Material of Pazonkurgan in Northern Bactria, în Silk Road Art and Archaeology, 9, 2003, p. 15-38. Abrahams, I., God, în EncJud, VII, 1979, col. 641-652. Adak, M., Akyürek Şahin, N.E., Güneş, M.Y., Neue Inschriften im Museum von Bolu (Bithynion/Klaudiopolis), în Gephyra, 5, 2008, 73-120. Akyürek Şahin, N.E., Neue Weihungen für Hosios kai Dikaios, în Gephyra, 1, 2004, p. 135-148. Akyürek Şahin, N.E., Neue Votivsteine aus dem Museum von Afyon, în Gephyra, 4, 2007, p. 59-115. Akyürek Şahin, N.E., Zwei neue Inschriften für Hosios kai Dikaios, în Olba, 18, 2010, p. 267-280. Alanyalı, H.S., Eine Reliefplatte aus dem theater von Perge mit der Darstellung einer Gigantomachie, în Fremde zeiten. Festscrift für JürgenBorchhardt zum sechzigsten Geburtstag am 25 februar 1996

Bibliografie

8.

9. 10. 11.

12. 13. 14.

15. 16. 17. 18. 19. 20.

617

dargebracht von Kollegen, Schülern und Freunden, herausgegeben von F. Blakolmer, K.R. Krierer, F. Krinzinger, A. Landskron, H.D. Szemethy, K. Zhuber-Okrog, Phoibos Verlag, Wien, 1996, p. 381-386. Alanyalı, H.S., Gedanken zum Kybele-Kult im römischen Pamphylien am Beispiel von Side und Perge, în Anadolu’da Doğdu. Festschrift für fahri Işik zum 60. Geburtstag, herausgegeben von taner Korkut, unter Mitarbeit von havva Işkan, Gül Işin, Ege Yayinlari, Istanbul, 2004, p. 1118. Alföldi, A., Redeunt Saturnia regna, V, Zum Gottesgnadentum der Sulla, în Chiron, 6, 1978, p. 143-158. Allen, W. et al., Nero’s Eccentricities before the Fire (Tac. Ann. 15.37), în Numen, 9, 1962, p. 99-109. Almagor, E., Who is Barbarian? The Barbarians in the Ethnological and Cultural Taxonomies of Strabo, în D. Dueck et al., Strabo’s Cultural Geography. The Making of Kolossourgia, Cambridge University Press, Cambridge-New York, 2005, p. 42-55. Amandry, M., Rémy, B., Comana du Pont sous l’Empire romain. Étude historique et corpus monétaire, Ed. Ennerre, Milano, 1999. Ameling, W., Ein Verehrer des THEOS HYPSISTOS in Prusa ad Olympum (IK 39, 115), în EA, 31, 1999-2000, p. 105-108. Anatolian Interfaces. Hittites, Greeks, and their Neigbours. Proceedings of an International Conference on Cross-Cultural Interaction, September 17-19, 2004, Emory University, Atlanta, GA, edited by B.J. Collins, M.R. Bachvarova, and I.C. Rutherford, Oxbow Books, Oxford, 2008. André, J.M., Baslez, M.-F., Voyager dans l’Antiquité, Éd. Fayard, Paris, 1993. Arena, R., La colonisation grecque de l’Occident, în Grecs en Occidenti, sous la direction de G. Pugliese Carratelli, Bompiani, Milan, 1996, p. 189-200. Arnold, C.E., The Colossian Syncretism. The Interface between Christianity and Folk Belief at Colossae, Baker Books, Grand Rapids, Michigan, 1996. Arnold, C.E., ‘I Am Astonished That You Are So Quickly Turning Away!’ (Gal 1.6): Paul and Anatolian Folk Belief, în NTS, 51, 2005, 428-449. Arslan, M., Pontus bölgesi şejir sikkeleri ve Zela definesi/The City Coins of Pontus and the Zela Hoard, în Anadolu Medeniyetleri Müzesi, 1992, p. 121-142. Arslan, M., Trakya kent sikkeleri (Bizya-Hadrianopoli-Perinthus), în AMM, 1998, p. 257-275.

618

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

21. Arslan, M., Piracy on the Southern Coast of Asia Minor and Mithridates Eupator, în Olba, 8, 2003, p. 195-211. 22. L’Asie Mineure dans l’Antiquité: échanges, populations et territoires. Regards actuels sur une peninsule, sous la diréction de H. Bru, F. Kirbihler et S. Lebreton, preface de M. Sartre, Actes du colloque international de Tours, 21-22 octobre 2005, Presses Universitaires de Rennes, Rennes, 2009. 23. Athanassiadi, P., Philosophers and Oracles: Shifts of Authority in Late Paganism, în Byzantion, 62, 1992, p. 45-62. 24. Attridge, H.W., The Philosophical Critique of Religion under the Early Empire, în ANRW, II, 16.1, p. 45-78. 25. Augé, Chr., de Bellefonds, P.L., Dioskouroi (In peripheria orientali), în LIMC, III.1, 1986, p. 583-587. 26. Augé, Chr., Sandas, în LIMC, VII.1, 1994, p. 662, 665. 27. Aune, D.E., Iao, în RAC, XVII, 1996, col. 1-12. 28. Aydaş, M., A Priest of the Goddess Mâ at Komana (An Inscription in the Aksaray Museum), în EA, 34, 2002, p. 23-27. 29. Azarpay, G., The Role of Mithra in the Investiture and Triumph of Šāpūr II, în IranAnt, 17, 1982, p. 181-187. 30. Azarpay, G., The Roman Twins in Near Eastern Art, în IranAnt, 23, 1988, p. 349-360. 31. Babcock, W.S., Angels, în EChr, 1999, p. 53-54. 32. Bamberger, B. et al., Angels and Angelology, în EncJud, II, 1978, col. 956-977. 33. Barclay, J.M.G., Diaspora Judaism, în Religious Diversity in the GraecoRoman World. A Survey of Recent Scholarship, edited by D. CohnSherbok and J.M. Court, Sheffield Academic Press, Sheffield, England, 2001, p. 47-64. 34. Barkóczi, L., The Population of Pannonia from Marcus Aurelius to Diocletian, în ActaArch, 16, 1964, 1-4, p. 255-298. 35. Barnard, S., The Dioscuri on Cyprus, în Thetis, 10, 2003, p. 71-75. 36. Barnett, R., Karatepe, the Key to the Hittite Hieroglyphs, în AS, 3, 1953, p. 53-95. 37. Bean, G.E., Notes and Inscriptions from the Cibyratis and Caralitis, în ABSA, 51, 1956, p. 136-156. 38. Bean, G.E., Notes and Inscriptions from Pisidia, I, în AS, 9, 1959, p. 67-117. 39. Bean, G.E., Notes and Inscriptions from Pisidia, II, în AS, 10, 1960, p. 43-82.

Bibliografie

619

40. Beatrice, P.F., Pagan Wisdom and Christian Theology According to the Tübingen Theosophy, în JEChS, 3, 1995, 4, p. 403-418. 41. Beck, R., Sette Sfere, Sette Porte, and the Spring Equinoxes of A.D. 172 and 173, în MM, 1979, p. 515-529. 42. Beck, R., Cosmogony and Cosmology, II, In Mithraism, în EncIran, 1981, p. 307-310. 43. Beck, R., Mithraism since Franz Cumont, în ANRW, II, 17.4, p. 2002-2115. 44. Beck, R., The Mysteries of Mithras: A New Account of their Genesis, în JRS, 88, 1998, p. 115-128. 45. Beck, R., Ritual, Myth, Doctrine, and Initiation in the Mysteries of Mithras: New Evidence from a Cult Vessel, în JRS, 90, 2000, p. 145-180. 46. Belayche, N., Les stèles dites de confession: Une religiosité orientale dans l’Anatolie impériale?, în L. de Blois, P. Funke, J. Hahn (ed.), The Impact of Imperial Rome on Religions, Ritual and Religious Life in the Roman Empire, Leyden-Boston, 2006, p. 66-81. 47. Belayche, N., ‘Deus deum… summorum maximus’ (Apuleius): Ritual Expressions of Distinction in the Divine World in the Imperial Period, în One God. Pagan Monotheism in the Roman Empire, edited by S. Mitchell and P. van Nuffelen, Cambridge University Press, Cambridge, 2010, p. 141-166. 48. Betz, H.D., The Mithras Inscriptions of Santa Prisca and the New Testament, în NT, 10, 1968, p. 62-80. 49. Belardi, W., Mithra „arbiter” and „rex”, în MM, 1979, p. 697-701. 50. Bianchi, U., La tipologia storica dei misteri di Mithra, în ANRW, II, 17.4, 1984, p. 2116-2134. 51. Bianchi, U., Mithraism and Gnosticism, în MS, II, 1975, p. 457-465. 52. Bianchi, U., Prolegomena. The Religio-Historical Question of the Mysteries of Mithra, I, în MM, 1979, p. 3-29. 53. Biraschi, A.M., Salmeri, G., Strabone e l’Asia Minore, Edizioni Scientifiche Italiane, Università degli studi di Perugia, 2000. 54. Bivar, A.D.H., Mithraic Images of Bactria: Are They Related to Roman Mithraism?, în MM, p. 741-749. 55. Blázquez, J. M., Bellona, în LIMC, III.1, p. 92-93. 56. Blomart, A., Frugifer: Une divinité mithriaque léontocéphale décrite par Arnobe, în RHR, 210, 1993, 1, p. 5-25. 57. Blomart, A., Mithra et Porphyre. Quand sculpture et philosophie se rejoignent, în RHR, 211, 1994, 4, p. 419-441. 58. Bodinger, M., Deux problèmes d’histoire des religions au monde antique, I, Le dieu Sabazios et le judaïsme, în Archaeus, VI, 2002, 1-2, p. 121-139.

620

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

59. Bonnet, J., Artémis d’Ephèse et la légende des sept dormants, Librairie Orientaliste Paul Geuthner, Paris, 1977. 60. Bottéro, J., Totul începe în Babilon, în Amor şi sexualitate în Occident, introducere de G. Duby, traducere de L. Zoicaş, Ed. Artemis, Bucureşti, s.a., p. 14-30. 61. Boyce, M., Mihragān among the Irani Zoroastrians, în MS, I, 1975, p. 106-118. 62. Boyce, M., Ahura Mazda, în EncIran, 1985, p. 684-687. 63. Boyce, M., Grenet, F., A History of Zoroastrianism, III, Zoroastrianism under Macedonian and Roman Rule, E.J. Brill, Leiden-New YorkKøbenhavn-Köln, 1991. 64. Braund, D., Greek Geography and Roman Empire: The Transformation of Tradition in Strabo’s Euxine, în D. Dueck, et al., Strabo’s Cultural Geography. The Making of Kolossourgia, Cambridge University Press, Cambridge-New York, 2005, p. 216-234. 65. Brenk, F.E., In the Light of the Moon: Demonology in the Early Imperial Period, în ANRW, II, 16.3, 1986, p. 2068-2145. 66. Bresson, A., La conjoncture du IIe siècle A.C., în Les cités d’Asie Mineure occidentale au II-e siècle a.C., textes réunis par A. Bresson et R. Descat, Ausonius Publications, Bordeaux, 2001, p. 11-16. 67. Briant, P., L’Asie Mineure de l’epoque achéménide à l’epoque romaine, în DHA, 12, 1986, 1, p. 495-498. 68. Brosius, M., Artemis Persike and Artemis Anaitis, în Studies in Persian History: Essays in the Memory of David M. Lewis, edited by M. Brosius and A. Kuhrt, Nederlands Instituut voor Het Nabije Oosten, Leiden, 1998, p. 227-238. 69. Broughton, T.R.S., Roman Asia Minor, în T., Frank (ed.), An Economic Survey of Ancient Rome, The Johns Hopkins Press, Baltimore, 1938, p. 503-950. 70. Bru, H., L’Origine des colons romains d’Antioche de Pisidie, în L’Asie Mineure dans l’Antiquité: échanges, populations et territoires. Regards actuels sur une peninsule, sous la diréction de H. Bru, F. Kirbihler et S. Lebreton, preface de M. Sartre, Actes du colloque international de Tours, 21-22 octobre 2005, Presses Universitaires de Rennes, Rennes, 2009, p. 263-287. 71. Bruit Zaidman, L., Schmitt Pantel, La religion grecque dans les cités à l’époque classique, IIIe édition, Éd. Armand Colin, Paris, 2002. 72. Bryce, T., The Kingdom of the Hittites, new edition, Oxford University Press, Oxford, 2005.

Bibliografie

621

73. Bryce, T., The Trojans and their Neighbours, Routledge, London-New York, 2006. 74. Burger, A.Sz., The Late Roman Cemetery at Ságvár, în ActaArch, 18, 1966, 1-4, p. 99-235. 75. Burkert, W., Structure and History in Greek Mythology and Ritual, University of California Press, Berkeley-Los Angeles-London, 1979. 76. Burkert, W., Greek Religion, translated by J. Raffan, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, 1985. 77. Burkert, W., Ancient Mystery Cults, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts and London, England, 1987. 78. Burton, P.J., The Summoning of Magna Mater to Rome (205 B.C.), în Historia, 45, 1996, 1, p. 36-63. 79. Cameron, A., Inscriptions Relating to Sacral Manumission and Confession, în HTR, 32, 1939, 3, p. 143-179. 80. Canova, R., Inscrizioni e monumenti protocristiani del paese di Moab, Pontificio Instituto di Archeologia Christiana, Città del Vaticano, 1954. 81. Carcopino, J., Aspects mystiques de la Rome païenne, L’Artisan du Livre, Paris, 1942. 82. Carmody, F.Y., L’Anatolie des geographes classiques, Berkeley, California, 1976. 83. Casabone, O., Dans les pas d’Alexandre le Grand: divinités, sanctuaires et pouvoirs locaux en Cilicie, în Hethitica, 15, 2003, p. 19-41. 84. Cavaignac, E., Hépat de Komana et les Amazones, în Jahrbuch für kleinasiatische Forschung. Internationale Orientalische Zeitschrift herausgegeben von H.Th. Bossert und Fr. Steinherr, Carl Winter Universitätsverlag, Heidelberg, 1951, p. 48-55 85. Ceylan, A., Ritti, T., A New Dedication to Apollo Kareios, în EA, 28, 1997, p. 57-67. 86. de Chaisemartin, N., Le Retour des Troyens: L’exemple d’Aphrodisias, în Origines gentium, textes réunis par V. Fromentin et S. Gottenland, Ausonius Publications, Bordeaux, 2001, p. 187-206. 87. Champion, C., Romans as Barbaroi: Three Polybian Speeches and the Politics of Cultural Indeterminacy, în Classical Philology, 95, 2000, 4, p. 425-444. 88. Chaniotis, A., „Tempeljustiz” im kaiserzeitlichen Kleinasien. Rechtliche Aspekte der Sühneninschriften Lydiens und Phrygiens, în Symposium 1995. Vorträge zur griechischen und hellenistischen Rechtsgeschichte (Korfu, 1.-5. September 1995), herausgegeben von G. Thür und J.

622

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Vélissariopoulos-Karakostas, Böhlau Verlag, Köln-Weimar-Wien, 1997, p. 353-384. 89. Chaniotis, A., Under the Watchful Eyes of The Gods: Divine Justice in Hellenistic and Roman Asia Minor, în S. Colvin (ed.), The Greco-Roman East. Politics, Culture, Society, Cambridge University Press, Cambridge, 2004, p. 1-43. 90. Chaniotis, A., Megatheism: The Search for the Almighty God and the Competition of Cults, în One God. Pagan Monotheism in the Roman Empire, edited by S. Mitchell and P. van Nuffelen, Cambridge University Press, Cambridge, 2010, p. 112-140. 91. Chapouthier, F., Déesse entre cavaliers formant pied de miroir, în BCH, 53, 1929, p. 42-69. 92. Chapouthier, F., Les Dioscures au service d’une déesse. Étude d’iconographie religieuse, Ed. E. De Boccard, Paris, 1935. 93. Chapouthier, F., Dioscures au service d’une déesse. Étude d’iconographie religieuse, E. De Boccard, 1935. 94. Chaumont, Le Culte d’Anāhitā a Saxr les les premiers Sassanides, în RHR, 53, 1958, p. 154-175. 95. Chaumont, M.L., (Pseudo-)Clement, în EncIran, 1985, p. 706-707. 96. Chirassi Colombo, I., Sol Invictus o Mithra (Per una rilettura in chiave ideologicadella teologia solare del mitraismo nell’ambito del politeismo romano), în MM, p. 649-672. 97. Chuvin, P., Apollo au trident et les dieux de Tarse, în JSav, 1981, 4, p. 305-326. 98. Clauss, M., Cultores Mithrae. Die Anhängerschaft des Mithras-Kultes, Franz Steiner Verlag, Stuttgart, 1992. 99. Clauss, M., The Roman Cult of Mithras. The God and his Mysteries, translated by Richard Gordon, Edinburgh University Press, Edinburgh, 2000. 100. Cline, E.H., Troy as a ‘Contested Periphery’: Archaeological Perspectives on Cross-Cultural and Cross-Disciplinary Interactions Concerning Bronze Age Anatolia, în Anatolian Interfaces. Hittites, Greeks, and their Neigbours. Proceedings of an International Conference on CrossCultural Interaction, September 17-19, 2004, Emory University, Atlanta, GA, edited by B.J. Collins, M.R. Bachvarova, and I.C. Rutherford, Oxbow Books, Oxford, 2008, p. 11-19. 101. Collart, P., Baalshamin, în LIMC, III.1, 1986, p. 75-78. 102. Colpe, C., Löw, A., Hypsistos (Theos), în RAC, XVI, 1994, col. 1035-1056.

Bibliografie

623

103. Cormack, J.M.R., Dedications to Zeus Hypsistos in Beroea, în JRS, 31, 1941, p. 19-23. 104. Corsten, Th., Herodot I 131 und die Einführung des Anahita-Kultes in Lydien, în IranAnt, 26, 1991, p. 163-178. 105. Cosi, D.M., Attis e Mithra, în MM, 1979, p. 625-638. 106. Coulton, J.J., Pedestals as ‘Altars’ in Roman Asia Minor, în AS, 55, 2005, p. 127-157. 107. des Courtils, L’archéologie du peuple lycien, în Origines gentium, textes réunis par V. Fromentin et S. Gotteland, Ausonius Publications, Bordeaux, 2001, p. 123-133. 108. Cumont, F., Sol, în DAGR, IV.2, p. 1375-1377. 109. Cumont, F., Textes et monuments figurés relatifs aux mystères de Mithra, II, Textes et monuments, publiés avec une introduction critique, contenant 493 figures et 9 planches en héliotypie, Éd. H. Lamertin, Bruxelles, 1896. 110. Cumont, F., Notes sur le culte d’Anaïtis, în Revue Archéologique, IVe sér., 5, 1905, p. 24-31. 111. Cumont, F., Les Religions orientales dans le paganisme romain, Ernest Leroux, Paris, 1909. 112. Cumont, F., Les Idées du paganisme romain sur la vie future, Éd. Ernest Leroux, Paris, 1910. 113. Cumont, F., Die Mysterien des Mithra. Ein Beitrag zur Religionsgeschichte der römischen Kaiserzeit, autorisierte deutsche Ausgabe von G. Gehrich, B.G. Teubner, Leipzig, 1911. 114. Cumont, F., La théologie solaire du paganisme romain, în Mémoires présentés par des divers savants à l’Académie des Inscriptions et Belles Lettres de l’Institut de France (MAI), 12, 1913, 2, p. 447-479. 115. Cumont, F., Les Anges du paganisme, în RHR, 72, 1915, p. 158-182. 116. Cumont, F., Hypsistos, în RE, IX, 1916, col. 444-450. 117. Cumont, F., L’iniziazione di Nerone da parte di Tiridate d’Armenia, în RF, N.S., 11, 1933, p. 145-154. 118. Cumont, F., St. George and Mithra ”The Cattle-thief”, în JRS, 27, 1937, 1, p. 63-71. 119. Cumont, F., Mithra en Asie Mineure, în ASBuckler, 1939, p. 67-76. 120. Cumont, F., Lux perpetua, Librairie Orientaliste Paul Geuthner, Paris, 1949. 121. Cumont, F., The Dura Mithraeum, translated and edited by E.D. Francis, în MS, I, 1975, p. 151-207.

624

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

122. Dahlinger, S.-Ch., Der Sogenannte Podiensaal in Pergamon: ein Mithraeum?, în MM, 1979, p. 793-801. 123. Danshin, D.I., Fanagorijskaja obshchina iudeev/Phanagorian Community of Jews, în VDI, 204, 1993, 1, p. 59-72. 124. Danshin, D.I., The Jewish Community of Phanagoria, în AncCiv, 3, 1996, 2-3, p. 133-150. 125. Darmezin, L. Les Affranchissements par consécration en Béotie et dans le monde grec hellénistique, ADRA, Nancy, 1999. 126. David, J., The Exclusion of Women in the Mithraic Mysteries: Ancient or Modern?, în Numen, 47, 2000, p. 121-141. 127. Davidson, The Gaze in Polybius’Histories, în JRS, 81, 1991, p. 10-24. 128. Debord, P., Aspects sociaux et économiques de la vie religieuse dans l'Anatolie gréco-romaine, EPRO 88, E.J. Brill, Leiden, 1982. 129. Debord, P., L’Asie Mineure au IVe siècle (412-323 a.C.). Pouvoirs et jeux politiques, Ausonius Publications, Bordeaux, 1999. 130. Debord, P., Les Mysiens: du mythe à l’histoire, în Origines gentium, textes réunis par V. Fromentin et S. Gotteland, Ausonius Pubications, Bordeaux, 2001, p. 135-146. 131. Debord, P., La déesse Mâ et les hirondelles blanches, în REG, 118, 2005, p. 15-30. 132. Debord, P., Varinlioğlu (ed.), Les Hautes terres de Carie, Institut Ausonius, Bordeaux, 2001. 133. Delcourt, H., Hermaphroditos. Mituri şi rituri ale bisexualităţii în Antichitatea clasică, Bucureşti, 1996. 134. Delemen, İ., Anatolian Rider-Gods. A Study on Stone Finds from the Regions of Lycia, Pisidia, Isauria, Lycaonia, Phrygia, Lydia, and Caria in the Late Roman Period, în AMS, 35, Dr. Rudolf Habelt GmbH, Bonn, 1999. 135. Derow, P.S., Polybius, Rome, and the East, în JRS, 69, 1979, p.1-15 136. Desideri, P., Strabo’s Cilicians, în Anatolia Antiqua/Eski Anadolu, 1, 1991, p. 299-304. 137. Devreker, J., Nouveaux Monuments et Inscriptions de Pessinonte (IV), în EA, 24, 1995, 73-84. 138. Dexter, M.R., Whence the Goddesses. A Source Book, Athene Series, Teachers College Press, New York and London, 1990. 139. Diakonoff, I., Artemidi Anaeiti anestesen. The Anaitis-dedications in the Rijksmuseum van Oudheden at Leyden and related Material from Eastern Lydia, în BABesch, 54, 1979, p. 139-175.

Bibliografie

625

140. Diatroptov, P.D., The Spread of Christianity in the Bosporus in the 3rd6th Centuries, în AncCiv, 5, 1999, 3, p. 215-244. 141. Dignas, B., Economy of the Sacred in Hellenstic and Roman Asia Minor, Oxford University Press, Oxford-New York, 2002. 142. Dignas, B., Urban Centres, Rural Centres, Religious Centres in the Greek East. Worlds Apart?, în AMS, 45, Religion und Region. Götter und Kulte aus dem östlichen Mittelmeerraum, herausgegeben von E. Schwertheim und E. Winter, Dr. Rudolf Habelt GmbH, Bonn, 2003, p. 77-91. 143. Dihle, A., A History of Greek Literature. From Homer to the Hellenistic Period, translated by Cl. Krojzl, Routledge, London-New York, 1994. 144. le Dinahet, M.-Th., Les Inscriptions votives au dieu Men à Antioche: État des recherches, în Actes I Antioche de Pisidie, 2002, p. 201-208. 145. Doni, C., The Pisidians: From their Origin to their Western Expansion, în L’Asie Mineure dans l’Antiquité: échanges, populations et territoires. Regards actuels sur une peninsule, sous la diréction de H. Bru, F. Kirbihler et S. Lebreton, preface de M. Sartre, Actes du colloque international de Tours, 21-22 octobre 2005, Presses Universitaires de Rennes, Rennes, 2009, p. 213-227. 146. Doonan, O., Smart, D., Gerna Dere, Roman and Byzantine Settlement in Sinop Province, Turkey, în Talanta, 32-33, p. 17-26. 147. Downey, S., Zeus the Greatest in Syria, în Parthica, 6, 2004, p. 117-128. 148. Drew-Bear, Th., Local Cults in Graeco-Roman Phrygia, în GRBS, 17, 1976, 3, p. 247-269. 149. Drew-Bear, Th., Naour, Chr., Divinités de Phrygie, în ANRW, II, 18.3, 1990, p. 2032-2043. 150. Drew-Bear, Th., Inscriptions de Cappadoce, în Anatolia Antiqua/Eski Anadolu, I, 1991, p. 131-149. 151. Drew-Bear, Th., Thomas, Chr. M., Yıldızturan, M., Phrygian Votive Steles, The Museum of Anatolian Civilizations, Ankara, 1999. 152. Duchesne-Guillemin, J., Ahriman et le Dieu Suprême, în Numen, 2, 1955, p. 190-195. 153. Duchesne-Guillemin, J., Heraclitus and Iran, în IranAnt, 20, 1985, p. 34-48. 154. Duchesne-Guillemin, J., Ahriman, în EncIran, 1985, p. 670-673. 155. Dueck, D., Strabo of Amasia, A Greek Man of Letters in Augustan Role, Routledge, London-New York, 2000. 156. Dueck, D., Lindsay, H., Pothecary, S., Strabo’s Cultural Geography. The Making of Kolossourgia, Cambridge University Press, Cambridge-New York, 2005.

626

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

157. Dueck, D., The Geographical Narrative of Strabo of Amasia, în Geography and Ethnography. Perceptions of the World in Pre-Modern Societies, Wiley-Blackwell, Oxford, 2010, p. 236-251. 158. Dumézil, G., Mitra-Varuna. Essai sur deux représentations indoeuropéennes de la souveraineté, Éd. Leroux/Presses Universitaires de France, Paris, 1940. 159. Durand, G., Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală, traducere de M. Aderca, postfaţă de C.M. Ionescu, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000. 160. Durukan, M., Eine Studie zu Kultfiguren und Symbolen in Olba, în La Cilicie: Espaces et Pouvoirs Locaux. Table Ronde Internationale, Istanbul, 2-5 Novembre 1999, édités par É. Jean, A.M. Dinçol et S. Durugönül, Institut Français d’Études Anatoliennes G. Dumézil, Istanbul, 2001, p. 328-340. 161. Edwards, M.J., Xenophanes Christianus?, în GRBS, 32, 1991, 3, p. 219-228. 162. Ehling, K., Mithras Equitans auf den kaiserzeitlichtichen Münzen von Trapezunt, în EA, 33, 2001, p. 128-136. 163. Engelmann, H., Zur Lykiarchie, în ZPE, 158, 2006, p. 183-186. 164. Erciyas, D.B., Komana Pontike: A City or a Sanctuary?, în J. Munk Højte (ed.), Mithridates VI and the Pontic Kingdom, Aarhus University Press, Aarhus, 2009, p. 289-312. 165. Erskine, A., Troy between Greece and Rome. Local Tradition and Imperial Power, Oxford University Press, Oxford, 2001. 166. Erzen, A., Ay tanrısı Men’in adı ve Mensei hakkında/Sur le nom et l’origine de la divinité lunaire Men, în Belleten, 17 (65-68), 1953, p. 1-14. 167. van Esbroeck, M., La religion géorgienne pré-chrétienne, în ANRW, II, 18.4, 1990, p. 2694-2725. 168. Eskenasy, V., Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, cuvânt înainte de dr. M. Rosen, Bucureşti, 1986. 169. Faraone, Chr. A., Obbink, D. (eds.), Magika Hiera. Ancient Greek Magic and Religion, Oxford University Press, New York-Oxford, 1991. 170. Ferguson, E., Messalians, în EChr, 1999, p. 747. 171. Ferrary, J.-L., Rome et les cités grecques d’Asie Mineure au II-e siécle, în Les cités d’Asie Mineure Occidentale au II-e siécle A.C., textes reunis par A. Bresson et R. Descat, Ausonius Publications, Bordeaux, 2001, p. 93-106. 172. Fishwick, D., Hastiferi, în JRS, 57, 1967, p. 142-160. 173. Flamant, J., Sotériologie et systèmes planétaires, în SCOIR, 1982, p. 223-242.

Bibliografie

627

174. Fleischer, R., Artemis von Ephesos und verwandte Kultstatuen aus Anatolien und Syrien, E.J. Brill, Leiden, 1973. 175. Fleischer, R. Artemis Anaitis (Hypaipa), în LIMC, II.1, 753-754. 176. Fontenrose, J., Didyma. Apollo’s Oracle, Cult, and Companions, University of California Press, Berkeley-Los Angeles-London, 1988. 177. Foucher, L., Aiôn, le Temps absolu, în Latomus, 55, 1996, p. 5-30. 178. Francis, E.D., Plutarch’s Mithraic Pirates. Appendix 13.1, în MS, I, p. 207-210. 179. Franken, N., Lampen für die Götter, în Ist Mitt, 52, 2002, p.369-381. 180. French, D.H., Amasian Notes 3. Dated Inscriptions from Amasia and Its Territory, în EA, 26, 1996a, p. 71-86. 181. French, D.H., Amasian Notes 4. Cults and Divinities: The Epigraphic Evidence, în EA, 26, 1996b, p. 87-98. 182. Fülep, F., New Remarks on the Question of the Jewish Synagogue at Intercisa, în ActaArch, 18, 1966, 1-4, p. 93-98. 183. Gain, B., L’Église de Cappadoce au IVe siècle d’après la correspondence de Basile de Césarée (330-379), Pontificium Institutum Orientale, Roma, 1985. 184. García, P.A., El culto a Mitra en la época de Caracalla, în Gerión, 19, 2001, p. 559-568. 185. Gawlikowski, M., Les Dieux de Palmyre, în ANRW, II, 18.4, 1990a, p. 2625-2636. 186. Gawlikowski, M., Les Dieux des Nabatéens, în ANRW, II, 18.4, 1990b, p. 2659-2677. 187. Gawlikowski, M., Un nouveau récemment découvert à Huarté près d’Apamée (Syrie), în CRAI, 2000, p. 161-171. 188. Gândirea hittită în texte, studiu introductiv de C. Daniel, traducere, notiţe introductive şi note de A. Negoiţă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1996. 189. Georgacas, D.J., The Names of the Asia Minor Peninsula and a Register of Surviving Anatolian Pre-Turkish Placenames, Carl Winter Universitätsverlag, Heidelberg, 1971. 190. Gervers, M., The Iconography of the Cave in Christian and Mithraic Tradition, în MM, 1979, p. 579-599. 191. Gilan, A., Hittite Ethnicity? Constructions of Identity in the Hittite Literature, în Anatolian Interfaces. Hittites, Greeks, and their Neigbours. Proceedings of an International Conference on Cross-Cultural Interaction, September 17-19, 2004, Emory University, Atlanta, GA,

628

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

edited by B.J. Collins, M.R. Bachvarova, and I.C. Rutherford, Oxbow Books, Oxford, 2008, p. 107-115. 192. Gnoli, G., Sol Persice Mithra, în MM, 1979, p. 725-740. 193. Gnoli, G., Gnoli, Encyclopedia of Religions, second edition, edited by L. Jones, 1-13, MacMillan Reference USA/Thomson Gale, Detroit-New York-San Francisco-San Diego-New Haven, Conn.-Waterville, MaineLondon-Munich, 14, 2005, p. 8110-8111. 194. Goetze, A., The Linguistic Continuity of Anatolia as Shown by its Proper Names, în JCS, 8, 1954, p. 74-86. 195. Goldman, H., Excavations at Gözlü Kule, Tarsus, 1936, în AJA, 41, 1937, 2, p. 262-286. 196. Goldman, H., The Sandon Monument of Tarsus, în JAOS, 60, 1940, 4, p. 544-553. 197. Goldman, H., Sandon and Herakles, în Hesperia Supplements, 8, Commemorative Studies in Honor of Theodore Leslie Shear, 1949, p. 164-174. 198. Gordon, R.L., Franz Cumont and the Doctrines of Mithraism, în MS, I, 1975, p. 215-248. 199. Gordon, R., Raising a Sceptre: Confession-narratives from Lydia and Phrygia, în JRA, 17, 2004, p. 177-196. 200. Götter, U., Tempel und Grossmacht: Olba/Diokaisareia un das Imperium Romanum, în La Cilicie: Espaces et Pouvoirs Locaux. Table Ronde Internationale, Istanbul, 2-5 Novembre 1999, édités par É. Jean, A.M. Dinçol et S. Durugönül, Institut Français d’Études Anatoliennes G. Dumézil, Istanbul, 2001, p. 304-315. 201. Graf, F., Hypsistos, în DNP, V, col. 821-823. 202. Graf, F., Bois sacrés et oracles en Asie Mineure, în de Cazanove, O., Scheid, J. (ed.), Les Bois sacrés. Actes du Colloque International organisé parle Centre Jean Bérard et l’École Pratique des Hautes Études (Ve section), Naples, 23-25 Novembre 1989, Collection du Centre Jean Bérard, Naples, 1993, p. 23-29. 203. Green, T.M., The City of the Moon God. Religious Traditions of Harran, E.J. Brill, Leiden-New York-Köln, 1992. 204. Griffiths, J.G., The Concept of Divine Judgement in the Mystery Religions, în SCOIR, 1982, p. 192-222. 205. Grottanelli, C., Yoked Horses, Twins, and the Powerful Lady: India, Greece, Ireland, and Elsewhere, în JIES, 14, 1986, 1-2, p. 125-152. 206. Gurney, O.R., The Hittites, Penguin Books, Harmondsworth, 1954.

Bibliografie

629

207. Gury, F., Aiôn juvénile et l’anneau zodiacal: l’apparition du motif, în MEFRA, 96, 1984, 1, p. 7-28. 208. Gury, F., Castores, în LIMC, III.1, 1986, p. 608-635. 209. Haas, V., Geschichte der hethitichen Religion, E.J. Brill, Leiden-New York-Köln, 1994. 210. van Haeperen-Pourbaix, A., Recherche sur les origines, la nature et les attributs du dieu Mên, în Mélanges Paul Naster, Louvain-La-Neuve, 1983, p. 221-257. 211. Hajjar, Y., Divinités oraculaires et rites divinatoires en Syrie et Phenicie, în ANRW, II, 18.4, 1990, p. 2266-2267. 212. Hall, A., Notes and Inscriptions from the Eastern Pisidia, în AS, 18, 1968, p. 57-92. 213. Hall, A., A Sanctuary of Leto at Oenoada, în AS, 27, 1977, p. 193-197. 214. Hall, A.S., The Clarian Oracle at Oenoanda, în ZPE, 32, 1978, p. 263-267. 215. Halsberghe, G., The Cult of Sol invictus, E.J. Brill, Leiden, 1972. 216. A. Hamman, La Prière, în ANRW, II, 23.2, 1980, p. 1187-2032. 217. Hanfmann, G.M.A., The Ancient Synagogue at Sardis, în Papers of the Fourth Congress of Jewish Studies, I, World Union of Jewish Studies, Jerusalem, 1967, p. 37-42. 218. Hanfmann, G.M.A., From Croesus to Constantine. The Cities of Western Asia Minor and Their Arts in Greek and Roman Times, The University of Michigan Press, Ann Arbor, 1975. 219. Hansman, J.F., Some Possible Classical Connections in Mithraic Speculation, în MM, p. 601-613. 220. Harper, R., A Dedication to the Goddess Anaitis at Ortaköy, North of Aksaray (Nitalis?), în AS, 17, 1967, p. 192-193. 221. Harper, R., Tituli Comanorum Cappadociae, în AS, 18, 1968, p. 93-147. 222. Harper, R., Bayburtluoğlu, I., Preliminary Report on Excavations at Şar, Comana Cappadociae, in 1967, în AS, 18, 1968, p. 149-158. 223. Harper, R., Tituli Comanorum Cappadociae, în AS, 18, 1968, p. 93-147. 224. Harper, R.P., Inscriptiones Comanis Cappadociae in A.D. 1967 effossae: titulorum loci supplementum, în Anatolian Studies, 19, 1969, pp. 27-40. 225. Hartman, L.F., Names of God, în EncJud, VII, 1978, col. 674-682. 226. Haspels, C. E., The Highlands of Phrygia. Sites and Monuments, I-II, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1971. 227. Hassoulier, B., Études sur l’histoire de Milet et du Didymeion, Librairie Émile Bouillon, Paris, 1902. 228. van Henten, J.W., van der Horst, P.W., Studies in Early Jewish Epigraphy, E.J. Brill, Leiden-New York-Köln, 1994.

630

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

229. Hermary, A., Dioskouroi, în LIMC, III.1, 1986, p. 567-593. 230. Herrmann, P., Men, Herr von Axiotta, în S. Şahin, E. Schwertheim, J. Wagner (eds.), Studien zur Religion und Kultur Kleinasiens. Festschrift für Friedrich Karl Dörner zum 65. Geburtstag am 28. Februar 1976, I, E.J. Brill, Leiden, 1978, p. 415-423. 231. Herrmann, P., Varinlioğlu, E., Theoi Pereudenoi. Eine Gruppe von Wihungen und Sühneinschriften aus der Katakekaumene, în EA, 3, 1984, p. 1-18. 232. Hirschmann, V., Zwischen Menschen und Göttern, die kleinasiatischen Engel, în EA, 40, 2007, p. 135-146. 233. Hogarth, W.M.R., Hogarth, D.G., Apollo Lermenus, în JHS, 8, 1887, p. 376-400. 234. Holmberg, B., Jewish versus Christian Identity in the Early Church?, în RB, 105, 1998, 3, p. 397-425. 235. Hopfe, L.M., Mithraism in Syria, în ANRW, II, 18.4, p. 2114-2235. 236. Horsley, G.H.R., Name Change as an Indication of Religious Conversion in Antiquity, în Numen, 34, 1987, 1, p. 1-17. 237. Horsley, G.H.R., The Fiction of «Jewish Greek», în New Documents Illustrating Early Christianity, V, The Ancient History Documentary Research Centre, Macquarie University, Australia, 1989, p. 5-40. 238. Horsley, G.H.R., The Mysteries of Artemis Ephesia in Pisidia: A New Inscribed Relief, în AS, 42, 1992, p. 119-150. 239. Horsley, G.H.R., New Documents Illustrating Early Christianity. A Rewiew of the Greek Inscriptions and Papyri published in 1976, I, The Ancient History Documentary Research Centre, Macquarie University, Australia, 1981. 240. Horst Roseman, Chr., Reflections of Philosophy: Strabo and Geographical Sources, în D. Dueck et al., Strabo’s Cultural Geography. The Making of Kolossourgie, Cambridge University Press, Cambridge-New York, 2005. 241. van der Horst, P.W., The Altar of the Unknown God in Athens (Acts 17:23) and the Cult of the Unknown Gods in the Hellenistic and Roman Periods, în ANRW, II, 18.2, p. 1426-1456. 242. Paz de Hoz, M., Die lydischen Kulte im Lichte der griechischen Inschriften, în AMS, 36, Dr. Rudolf Habelt, Bonn, 1999. 243. Hübner, S., Spiegel und soziale Gestaltungskraft alltäglicher Lebenswelt: Der Kult des Men in Lydien und Phrygien, în AMS, 45, Religion und Region. Götter und Kulte aus dem östlichen Mittelmeerraum, herausgegeben von E. Schwertheim und E. Winter, Dr. Rudolf Habelt GmbH, Bonn, 2003, p.179-200.

Bibliografie

631

244. Huld-Zetsche, I., Archäologische Reihe Mithras in Nida-Heddernheim. Gesamtkatalog, Museum für Vor- und Frühgeschichte, Frankfurt am Main, 1986. 245. Humbach, H., Mithra in the KuSHāna Period, în MS, I, p. 135-141. 246. Humbach, H., Der sogdische Mithra, în MM, p. 717-723. 247. Inan, J., Atik, N., Öztürk, A., Alayanli, H.S., Ateş, G., Vorbericht über die Untersuchungen an der Fassade des Theaters von Perge, în Archäologischer Anzeiger, 2000, p. 285-340. 248. Ivantchik, A.I., Dedication to the Goddess Ma from olbia (Iolb 74), în AncCiv, 10, 2004, 1-2, p. 1-14. 249. Jackson, H.M., The Meaning and Function of the Leontocephaline in Roman Mithraism, în Numen, 32, 1985, p. 17-45. 250. Jacobs, B., Anahita, în Iconography of Deities and Demons, http://www. religionswissenschaft.unizh.ch/idd. (14 November 2006). 251. de Jong, A., The Traditions of the Magi. Zoroastrianism in Greek and Latinliterature, EPRO 133, E.J. Brill, Leiden–New York–Köln, 1997. 252. James, E. O., The Tree of Life. An Archeological Study, coll. ,,Studies in the History of Religions” (Supplements to Nunen), XI, E.J. Brill, Leiden, 1966. 253. Jenkins, G.K., Two Coins of Asia Minor, în BMQ, 36, 1972, 3-4, p. 97-100. 254. Jones, Chr.P., A Decree from Perge in Pamphylia, în EA, 25, 1995, p. 29-33. 255. Jones, Ch.P., Diplomatie et liens de parenté: Ilion, Aphrodisias et Rome, în Origines gentium, textes réunis par V. Fromentin et S. Gottenland, Ausonius Publications, Bordeaux, 2001, p. 179-186. 256. Kammenhuber, A., Marduk und Santa in der hethitischen Überlieferung des 2. Jt.s v. Chr., în Orientalia, N.S., 59, 1990, 2, p. 188-195. 257. Kaygusuz, I., Perge. Unter Kaiser Tacitus Mittelpunkt der Welt, în EA, 4, 1984, p. 1-4. 258. Kearsley, R.A., Cultural Diversity in Roman Pisidia: The Cult of the Dioscuroi, în Actes I Antioche de Pisidie, Lyon, 2002, p. 401-416. 259. Keil, J., Die Kulte Lydiens, în W.H. Buckler, W.M. Calder (ed.), Anatolian Studies Presented to Sir William Mitchell Ramsay, Longmans Green & Co., Manchester–London–New York, 1923, p. 239-266. 260. Keil, J., Asia, în RAC, I, 1950, col. 740-749. 261. Kellens, J., Les Bras de Miθra, în MM, p. 703-716. 262. Köhne, E., Die Dioskuren in der griechichen Kunst von der Archaik bis zum Ende des 5. Jarhunderts v.Chr., Verlag Dr. Kovač, Hamburg, 1998. 263. Kraabel, A.T., The Disappearance of the God-fearers, în Numen, 28, 1981, 2, p. 113-126.

632

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

264. Kraabel, A.T., Hypsistos and the Synagogue at Sardis, în GRBS, 10, 1969, 1, p. 81-93. 265. Krappe, A.H., The Anatolian Lion God, în JAOS, 65, 1945, 3, p. 144-154. 266. Kroll, J.H., The Greek Inscriptions of the Sardis Synagogue, în HTR, 94, 2001, 1, p. 5-55. 267. Labarre, G., Taşlialan, M., La Devotion au dieu Men: Les reliefs Rupestres de la Voie Sacrée, în Actes I Antioche de Pisidie, 2002, p. 257-281. 268. Labarre, G., Les Origines et la diffusion du culte de Men, în L’Asie Mineure dans l’Antiquité: échanges, populations et territoires. Regards actuels sur une peninsule, sous la diréction de H. Bru, F. Kirbihler et S. Lebreton, preface de M. Sartre, Actes du colloque international de Tours, 21-22 octobre 2005, Presses Universitaires de Rennes, Rennes, 2009, p. 389-414. 269. Lane, E.L., Towards a Definition of the Iconography of Sabazius, în Numen, 27, 1980, 1, p. 9-33. 270. Lane, E.N., A Restudy of the God Mên, I, The Epigraphic and Sculptural Evidence, în Berytus, 15, 1964, p. 5-58. 271. Lane, E.N., A Restudy of the God Mên, II, The Numismatic and Allied Evidence, în Berytus, 17, 1967-1968, p. 15-47. 272. Lane, E.N., A Restudy of the God Mên, III, Conclusion, în Berytus, 17, 1967-1968, p. 81-106. 273. Lane, E.N., Three New Inscriptions from Ayasören, în AS, 20, 1970, p. 51-52. 274. Lane, E.N., The Italian Connection: An Aspect of the Cult of Men, în Numen, 22, 1975, 3, p. 235-239. 275. Lane, E.N., Corpus Monumentorum Religionis Dei Menis Addenda, 19711981, în JEChS, 1, 1981, 4, p. 193-209. 276. Lane, E.N., Men: A Neglected Cult of Roman Asia Minor, în ANRW, II, 18.3, 1990, p. 2161-2174. 277. Lane, E.N., Corpus Monumentorum Religionis Dei Menis Addenda, 19711981, în JEChS, 1, 1981, 4, p. 193-209. 278. Laroche, E., Catalogue des textes hittites, coll. «Études et commentaires», no. 75, Éditions Klincksieck, Paris, 1971. 279. Laroche, E., Un syncrétisme gréco-anatolien: Sandas-Héraklès, în Les syncrétismes dans les religions grecque et romaine, Colloque de Strasbourg, Paris, 1973, p. 103-114. 280. Laumonier, A., Les Cultes indigènes en Carie, Éd. De Boccard, Paris, 1958.

Bibliografie

633

281. Lavagne, H., Pour une problématique nouvelle des recherches sur la religion de Mithra, în MEFRA, 87, 1975, 2, p. 1131-1142. 282. Lease, G., Mithraism and Christianity: Borrowings and Transformations, în ANRW, II, 23.2, 1980, p. 1306-1332. 283. Lebreton, S., ‘Les mœurs des peuples, la géographie des régions, les opportunités des lieux’. Comment les Anciens se représentaient-ils l’Asie Mineure du Ve siècle de n.è.?, în L’Asie Mineure dans l’Antiquité: échanges, populations et territoires. Regards actuels sur une peninsule, sous la diréction de H. Bru, F. Kirbihler et S. Lebreton, preface de M. Sartre, Actes du colloque international de Tours, 21-22 octobre 2005, Presses Universitaires de Rennes, Rennes, 2009, p. 15-51. 284. Lebrun, R., Divinités louvites et hourrites des rituels anatoliens en langue akkadienne provenant de Meskene, în Hethitica, IX, 1988, p. 147-155. 285. Lebrun, R., Kummanni et Tarse, deux centres ciliciens majeurs, în La Cilicie: Espaces et pouvoirs locaux (2e millénaire av. J.-C.–4e siècle ap. J.-C.), Actes de la Table Ronde Internationale d’Istanbul, 2-5 novembre 1999, édités par E. Jean, A.M. Dinçol et S. Durugönül, Institut Français d’Études Anatoliennes Georges Dumézil, Istanbul, 2001, p. 87-94. 286. Lebrun, R., Sartre, M., Anatolie, în J. Leclant (coord.), Dictionnaire de l’Antiquité, Quadrige, PUF, Paris, 2005, p. 106-110. 287. Lechat, H., Meniskos, în DAGR III.2, 19632, p. 1718-1720. 288. Leclercq, H., Dogme, în DACL, IV.1, col. 1268. 289. Leclercq, H., Hypsistariens, în DACL, VI.2, 1925, col. 2945-2946. 290. Legrand, A., Lunus, în DAGR, III.2, 19632, p. 1392-1393. 291. Lehmer, C., Wörrle, M., Neue Inschriftenfunde aus Aizanoi IV: Aizanitica Minora II, în Chiron, 36, 2006, p. 45-111. 292. Lenormant, F., Bendis, în DAGR, I.1, 19632, 686-687. 293. Levick, B., Dedications to Men Askaenos, în JRS, 20, 1970, p. 37-50. 294. Levy, G.R., The Oriental Origin of Herakles, în JHS, 54, 1934, 1, p. 40-53. 295. Lidov, J.B., Pindar’s ‘Hymn to Cybele’ (fr. 80 SM): Meter, Form, and Syncretism, în GRBS, 37, 1996, 1, p. 129-144. 296. Lieu, J.M., The Race of the God-fearers, în JTS, N.S., 46, 1995, 2, p. 483501. 297. Lifshitz, B., Donateurs et fondateurs dans les synagogues juives. Répertoire des dédicaces grecques relatives à la réfection des synagogues, J. Gabalda et Cie, Paris, 1967. 298. Lindsay, H., Amasya and Strabo’s patria in Pontus, în D. Dueck, et al., Strabo’s Cultural Geography. The Making of Kollossourgia, Cambridge University Press, Cambridge-New York, 2005, p.180-199.

634

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

299. Lloyd, S., Brice, W., Harran, în AS, 1, 1951, p. 77-111. 300. Lozano, A., La esclavitud sagrada monorasiática: elementos griegos y orientales, în Gerión, 17, 1999, p. 233-262. 301. MacDowall, D.W., The Role of Mithra among the Deities of the Kushāna Coinage, în MS, I, p.142-150. 302. MacDowall, D.W., Sol Invictus and Mithra. Some Evidence from the Mint of Rome, în MM, p. 557-569. 303. Magie, D., Roman Rule in Asia Minor, to the End of the third Century after Christ, I-II, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 1950. 304. Mac Kay, T. S., The major Sanctuaries of Pamphylia and Cilicia, în ANRW, II, 18.3, 1990, p. 2045-2129. 305. Malandra, W.W., Cautes and Cautopates, în EncIran, 1981, p. 95-96. 306. Malandra, W.W. (ed.), An Introduction to Ancient Iranian Religion. Readings from the Avesta and the Achaemenid Inscriptions, University of Minnesota Press, Minneapolis, 1983. 307. Malay, H., Meter Phileis near Philadelphia, în EA, 6, 1985, p. 111-126. 308. Malay, H., A Praise on Men Artemidorou Axiottenos, în EA, 36, 2003, p. 13-18. 309. Maraval, P., Messaliens, în Leclant, J. (ed.), Dictionnaire de l’Antiquité, Quadrige/PUF, Paris, 2005, p. 1401. 310. Marchetti Longhi, G., Nouvi aspetti della topografia dell'antico Campo Marzio di Roma. Circo Flaminio o Teatro di Balbo?, în Mélanges, 82, 1, 1970, p. 117-158. 311. Marek, Chr., Stadt, Ära und Territorium in Pontus-Bithynia und NordGalatia, Tübingen, 1993. 312. Marek, Chr., Der höchste, beste, größte, allmächtige Gott: Inschriften aus Nord-kleinasien, în EA, 32, 2000, p. 129-146. 313. Markelbach, R., Aurelia Artemisia aus Ephesos, eine geheilte Augenkranke, în EA, 20, 11992, p. 55-56 314. Martin, L.H., Roman Mithraism and Christianity, în Numen, 36, 1989, p. 2-15. 315. Martin, J.-P., Providentia Deorum. Recherches sur certains aspects religieux du pouvoir imperial romain, École Française de Rome, Roma, 1982. 316. Mason, A.S., Immortality in the “Timaeus”, în Phronesis, 39, 1994, 1, p. 90-97. 317. Mason, H.J., Hittite Lesbos, în Anatolian Interfaces. Hittites, Greeks, and their Neigbours. Proceedings of an International Conference on CrossCultural Interaction, September 17-19, 2004, Emory University, Atlanta,

Bibliografie

635

GA, edited by B.J. Collins, M.R. Bachvarova, and I.C. Rutherford, Oxbow Books, Oxford, 2008, p. 57-62. 318. Masquelier, N., Pénates et Dioscures, în Latomus, 25, 1, 1966, p. 88-98. 319. McKay, H.A., Sabbath and Synagogue. The Question of Sabbath Worship in Ancient Judaism, col. RGRW (=EPRO) 122, E.J. Brill, Leiden–New York–Köln, 1994. 320. Melaart, J., Excavations at Çatal Hüyük, 1962, în AS, 13, 1963, p. 43-103. 321. Mellor, R., The Local Character of Roman Imperial Religion, în Athenaeum, 80, 1992, 2, p. 385-400. 322. Merkelbach, R., Zwei Vermutungen zur Mithrasreligion, în Numen, 6, 1956, p. 154-156. 323. Merkelbach, R., Referat. Die Götter Hosios und Dikaios in Mäonien und Phrygien, în ZPE, 97, 1993, p. 291-296. 324. Miller, K.M., Apollo Lairbenos, în Numen, 32, 1985, 1, p. 46-70. 325. Milner, N.P., Smith, M.F., New Votive Reliefs from Oinoanda, în AS, 44, 1994, p. 65-75. 326. Milner, N.P., Votive Reliefs from Balboura and Its Environs. Epigraphical Appendix, în AS, 47, 1997, p. 33-49. 327. Miranda, E., La comunità giudaica di Hierapolis di Frigia, în EA, 31, 1999-2000, p. 109-155. 328. Mirković, M., Katagraphe, Ownership, and Tax, in Atti del XXII Congresso Internazionale di Papirologia, Firenze 1998, Istituto Papirologico „G. Vitelli”, Firenze, 2001, p. 953-967. 329. Mitchell, S., The Hellenization of Pisidia, în Mediterranean Archaeology, 4, 1991, 119-145. 330. Mitchell, S., Anatolia. Land, Men, and Gods in Asia Minor, I-II, Oxford University Press, Oxford, 1993. 331. Mitchell, S., The Cult of Theos Hypsistos between Pagans, Jews, and Christians, în P. Athanassiadi, M. Frede (ed.), Pagan Monotheism in Late Antiquity, Claredon Press, Oxford, 1999, p. 81-148. 332. Mitchell, S., Ethnicity, Acculturation and Empire in Roman and Late Roman Asia Minor, în Ethnicity and Culture in Late Antiquity, edited by S. Mitchell and G. Greatrex, Duckworth and The Classical Press of Wales, Swansea, 2000, p. 117-150. 333. Mitchell, S., The Temple of Men Askaenos at Antioch, în Actes I Antioche de Pisidie, 2002, p. 313-322. 334. Mitchell, S., Further Thoughts on the Cult of Theos Hypsistos, în One God. Pagan Monotheism in the Roman Empire, edited by S. Mitchell and P. van Nuffelen, Cambridge University Press, Cambridge, 2010, p. 167-208.

636

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

335. Mitten, D.G., Introduction to the Greek Inscriptions. Sardis Synagogue, în HTR, 94, 2001, 1, p. 1-2. 336. Morel, J.-P., Thèmes sabins et thèmes numaïques dans le monnayage de la République romaine, în Mélanges, 74, 1, 1972, p. 7-16. 337. Morris, S. P., Potnia Aswiya: Anatolian Contributions to Greek Religion, în Aegaeum, 22, 2001, p. 423-434. 338. Murphy-O’Connor, J., Lots of God-fearers? Theosebeis in the Aphrodisias Inscription, în RB, 99, 1992, 2, p. 418-424. 339. Lo Muzio, C., The Dioscuri at Dilberjin (Northern Afghanistan): Reviewing Their Chronology and Significance, în StIran, 28, 1999, p. 41-61. 340. Neumann, V., Istoria evreilor din România. Studii documentare şi teoretice, Ed. Amarcord, Timişoara, 1996. 341. Nicholson, O., Taq-i Bostan, Mithras, and Julian the Apostate, în IranAnt, 18, 1983, p. 177-178. 342. Nikoloudis, S., Multiculturalism in the Mycenian World, în Anatolian Interfaces. Hittites, Greeks, and their Neigbours. Proceedings of an International Conference on Cross-Cultural Interaction, September 1719, 2004, Emory University, Atlanta, GA, edited by B.J. Collins, M.R. Bachvarova, and I.C. Rutherford, Oxbow Books, Oxford, 2008, p. 45-56. 343. Niels, D., L’Eneide et les origines de Rome: L’épopée étiologique, în Origines gentium, textes réunis par Valérie Fromentin et Sophie Gottenland, Ausonius Publications, Bordeaux, 2001, p. 223-240. 344. North, J. A., Roman Religion, Oxford University Press, Oxford, 2000. 345. Noy, D., Angel of Death, în EncJud, II, 1978, col. 952-956. 346. van Nuffelen, P., Pagan Monotheism as a Religious Phenomenon, în One God. Pagan Monotheism in the Roman Empire, edited by S. Mitchell and P. van Nuffelen, Cambridge University Press, Cambridge, 2010, p. 16-33. 347. Öçmen, O., Davesne, A., Un treson trouvé à Tarse en 1992, în Anatolia Antiqua, 4, 1996, p. 181-189. 348. Oikonomides, A.N., Artemis Medeia, in ZPE, 45, 1982, p. 115-118. 349. Onurkan, S., Artemis Pergaia, în IstMitt, 19-20, 1969-1970, p. 289-298. 350. Olshausen, E., Götter, Heroen und ihre Kulte in Pontos – ein erster Bericht, în ANRW, II, 18.3, 1990, p. 1865-1906. 351. Orsi, D.P., La rappresentatione del sovrano nella ‘Vita di Artaserse’ Plutarchea, în AncSoc, 19, 1988, p. 135-160. 352. Oster, R.E., Ephesus as a Religious Center under the Principate, I, Paganism before Constantine, în ANRW, II, 18.3, 1990, p. 1661-1728. 353. Özkaya, V., The Shaft Monuments and the Taurobolium among the Phrygians, în AS, 47, 1997, p. 89-103.

Bibliografie

637

354. Özsait, M., Labarre, G., Özsait, N., Les Reliefs rupestres et les inscriptions de Keçili-Yanıktaş (Pisidie), în Anatolia Antiqua, 12, 2004, 61-82. 355. Öztürk, E.A., Tanrıver, C., New Katagraphai and Dedications from the Sanctuary of Apollon Lairbenos, în EA, 41, 2008, p. 91-111. 356. Pace, B., Diana Pergaea, în Anatolian Studies Presented to Sir William Mitchel Ramsay, edited by W. H. Buckler and W. M. Calder, Manchester University Press, Manchester, p. 297-314 357. Palmer, R.E.A., The Neighborhood of Sullan Bellona at the Colline Gate, în MEFRA, 87, 1975, 2, p. 635-665. 358. Panichi, S. Cappadocia through Strabo’s Eyes, în D.Dueck et al, Strabo’s Cultural Geography. The Making of Kolossourgia, Cambridge University Press, Cambridge – New York, 2005, p. 200-215. 359. Papatheophanes, M., Heraclitus of Ephesus, the Magi, and the Achaemenids, în Numen, 20, 1985, p. 101-161. 360. Papazoglou, F., Affranchissement par consécration et hierodulie, în ŽA, 31, 1981, p. 171-179. 361. Parke, H.W., The Oracles of Apollo in Asia Minor, Croom Helm, London-Sydney-Dover, New Hampshire, 1985. 362. Parke, H.W., Sibyls and Sibylline Prophecy in Classical Antiquity, edited by B.C. McGing, Routledge, London-New York, 1988. 363. Pedley, J., Sanctuaries and the Sacred in the Ancient Greek World, Cambridge University Press, Cambridge, 2005. 364. Pekman, A., Perge Tarihi/History of Perge, Türk Tarih Kurumu Basımevi, Ankara, 1989. 365. Peppers, J., Four Roman Votive Bronzes in the Getty Museum, în Getty Journal, 8, 1980, p. 173-180. 366. Peterson, E., Eis Theos. Epigraphische, formgeschchliche und religionsgeschichtiche Unterfuchungen, mit zahlreichen Abbildungen, Wort-, Stellen-, Sach- und Autoren-Register, Dandenhoed & Ruprecht, Göttingen, 1926. 367. Petridou, G., ‘Artemidi to Ichnos’: Divine Feet and Hereditary Priesthood in Pisidian Pogla, în AS, 59, 2009, p. 81-93. 368. Pettazzoni, R., Confession of Sins and the Classics, în HTR, 30, 1937, 1, p. 1-14. 369. Petzl, G., Malay, H., A New Confession-Inscription from Katakekaumene, în GRBS, 28, 1987, 4, p. 459-472. 370. Petzl, G., Inschriften aus der Ungebung von Saittai (I), (Encekler, Hamidiye, Ayazviran), în ZPE, 30, 1978, p. 249-276.

638

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

371. Petzl, G., Ein frühes Zeugnis für den Hosios-Dikaios-Kult (Ricl Nr. 103), în EA, 20, 1992, p. 143-147. 372. Petzl, G., Die Beitinschriften Westkleinasien, în EA, 22, 1994, p. 1-175. 373. Petzl, G., Neue Inschriften aus Lydien (I), în EA, 29, 1996, p. 1-29. 374. Petzl, G., Neue Inschriften aus Lydien (II). Addenda und Corrigenda zu ‘Die Beichtinschriften aus Kleinasiens’ (Epigr. Anatol. 22, 1994), în EA, 28, 1997, p. 21-34. 375. Petzl, G., Neue Inschriften aus Lydien (III), în EA, 30, 1998a, p. 19-46. 376. Petzl, G., Ein Zeugnis für Sternenglauben in Lydien, în Chiron, 28, 1998b, p. 65-75. 377. Petzl, G., Inschriften aus Phrygien, în EA, 31, 1999, p. 95-102. 378. Petzl, G., Varia epigraphica, în EA, 33, 2001, p. 51-56. 379. Petzl, G., Neue Inschriften aus Lydien (IV). Kulturbeflissenes Nordostlydien, în EA, 34, 2002, p. 92-102. 380. Petzl, G., Zum religösen leben im westlichen Kleinasien: ein flüsse und Wechselwirkungen, în AMS, 45, 2003, p. 93-101 (= Ibidem, în H. Blum, B. Faist, P. Pfälzner, A.-M. Wittke (Hrsg.), Brükenland Anatolien? Ursachen, Extensität und Modi des Kulturanstauches zwischen Anatolien und seinen Nachbarn, Attempto Verlag, Tübingen, 2002, p. 381-391). 381. Petzl, G., Neue Inschriften aus Lydien (V), în EA, 38, 2005, p. 69-79. 382. Petzl, G., Bedrohter Kultvollzug: Hilfe von höherer Stelle, în A. Martinez Fernandez (ed.), Estudios de epigrafía griega, Servicio de Publicaciones de la Universidad de La Laguna, La Laguna, 2009, p. 377-386. 383. Pinterović, D., Da li je u rimskoj koloniji Mursi postojala sinagoga?/Was There a Synagogue at Mursa?, în Osječki zbornik, 9-10, 1965, p. 61-74. 384. Pinterović, D., Nepoznati rimski natpisi iz Osijeka/Three Unknown Roman Inscriptions from Mursa, în Osječki zbornik, 16, 1977, p. 91-97. 385. Pintilie, M., Mithraea în Dacia, în EphNap, IX-X, 1999-2000, p. 231-243. 386. Pippidi, D.M., în jurul descoperirilor mitriace din peştera Adam, în StCl, 13, 1971, p. 143-148 (=Autour des découvertes mithriaques de la grotte Adam, în Parerga. Écrits de philologie, d’épigraphie et d’histoire ancienne, Ed. Academiei/Éditions Les Belles Lettres, Bucureşti-Paris, 1984, p. 278-283. 387. Pippidi, D.M., En marge d’un document mithriaque de la Dobroudja, în Parerga. Écrits de philologie, d’épigraphie et d’histoire ancienne, Ed. Academiei/Éditions Les Belles Lettres, Bucureşti-Paris, 1984, p. 273-277. 388. Pippidi, D.M., „Theos Hypsistos” la Tomis, în Studii de istorie şi epigrafie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1988, p. 202-206 (=StCl, 16, 1974, p. 260-263).

Bibliografie

639

389. des Places, Ed., Éléments de sotériologie orientale dans le platonisme à la fin de l’Antiquité, în SCOIR, 1982, p. 243-253. 390. des Places, Éd., Le «dieu incertain» des Juifs, în JSav, 1973, 289-294. 391. des Places, Éd., Les Oracles chaldaïques, în ANRW, II, 17.4, 1984, p. 2299-2335. 392. des Places, Éd., Études platoniciennes, EPRO 90, E.J. Brill, Leiden, 1981. 393. Popescu, Em., Basilique et synagogue dans le sud-est de l’Europe à l’époque protobyzantine (IVe-VIe siècles), în Ebyz, II, 1991, p. 9-22 (=Bazilica şi sinagoga în sud-estul european în epoca protobizantină (sec. IV-VI), în Studii teologice, 42, 1990, 4, p. 59-70). 394. Popko, M., Religions in Asia Minor, Academic Publications Dialog, Warsaw, 1995. 395. Pothecary, S., The Expression „Our Times” in Strabo’s Geography, în Classical Philology, 92, 1997, p. 235-246. 396. Pothecary, S., Strabo the Geographer: His Name and Its Meaning, în Mnemosyne, IVth ser., 52, 1999, 6, p. 691-704. 397. Pothecary, S., Strabo, the Tiberian Author: Past, Present, and Silence in Strabo’s Geography, în Mnemosyne, IVth ser., 55, 2002, 2, p. 387-438. 398. Potter, D.S., Prophecy and History in the Crisis of the Roman Empire. A Historical Commentary on the ‘Thirteen Sibylline Oracle’, Claredon Press, Oxford, 1990. 399. Potts, D.T., Nana in Bactria, în Silk Road Art and Archaeology, 7, 2001, p. 23-35. 400. Proeva, N., La déesse cappadocienne Mâ et son culte en Macédoine d’après une plaque en bronze de Pretor au Musée de Resen, în ŽA, 33, 1983, 2, p. 165-183. 401. Proeva, N., Mâ, în LIMC, VI.1, 1992, p. 330-331. 402. Prontera, F., Dall’Halys al Tauro. Descrizione e rappresentazione nell’Asia Minore di Strabone, în A.M. Biraschi, G. Salmeri, Strabone et l’Asia Minore, Edizione Scientifiche Italiane, Perugia, 2000, p. 95-112. 403. Rabello, A.M., The Jews in the Roman Empire: Legal Problems, from Herod to Justinian, col. „Variorum Collected Studies”, Ashgate Publishing Ltd., Aldershot–Burlington, Vermont–Singapore–Sydney, 2000. 404. Radan, G., Comments on the History of the Jews in Pannonia, în ActaArch, 25, 1973, 3-4, p. 265-278. 405. Rajak, T., Noy, D., «Archisynagogoi»: Office, Title, and Social Status in the Greco-Jewish Synagogue, în JRS, 83, 1993, p. 75-93. 406. Ramsay, W.M., Cities and Bishoprics of Phrygia, în JHS, 4, 1883, p. 370436.

640

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

407. Ramsay, W.M., Artemis-Leto and Apollo-Lairbenos, în JHS, 10, 1889, p. 216-230. 408. Ramsay, W.M., The Cities and Bishoprics of Phrygia, I.1, The Lycos Valley and South-Western Phrygia, Claredon Press, Oxford, 1895. 409. Ramsay, W.M., The Cities and Bishoprics of Phrygia, I.2, West and WestCentral Phrygia, Claredon Press, Oxford, 1897. 410. Ramsay, W.M., Anatolica Quaedam, în JHS, 50, 1930, p. 262-287. 411. Ramsay, W.M., The Historical Geography of Asia Minor, Adolf M. Hakkert Publisher, Amsterdam, 19622. 412. Rein, M.J., The Cult and Iconography of Lydian Kybele, PhD Disseration, Harvard University, 1993. 413. Reynolds, J., Tannenbaum, R., Jews and God-fearers at Aphrodisias. Greek Inscriptions with Commentary, texts from the excavations at Aphrodisias conducted by Kenan T. Erim, The Cambridge Philological Society, Cambridge, 1987. 414. Richards, G.C, Strabo, the Anatolian tho Failed Recognition, în Greece & Rome, 10, 1941, 29, p. 79-90 415. Richardson, J.S., Polybius’ – View of the Roman Empire, în Papers of the British School at Rome, 47, 1979, p. 1-11. 416. Richlin, A., Not before Homosexuality: The Materiality of Cinaedus and the Roman Law against Love between Men, în Journal of the History of Sexuality, 3, 1993, 4, p. 523-573. 417. Ricl, M., Le Sanctuaire des dieux Saint et Juste à Yaylababa Köyü, în ŽA, 40, 1990, p. 157-177. 418. Ricl., M., Hosios kai Dikaios. Première partie: Catalogue des inscriptions, în EA, 18, 1991, p. 1-70. 419. Ricl., M., Hosios kai Dikaios. Seconde partie: Analyse, în EA, 19, 1992a, p. 71-103. 420. Ricl., M., Hosios kai Dikaios. Nouveaux Monuments, în EA, 20, 1992b, p. 95-100. 421. Ricl, M., Inscriptions votives inédites au musée d’Eskişehir, în ŽA, 1994, p. 157-174. 422. Ricl, M., Svest o grehu u maloazijskim kultovima rimskog doba /La Conscience du péché dans les cultes anatoliens à l’époque romaine, Beograd, 1995. 423. Ricl, M., Les katagraphai du sanctuaire d’Apollon Lairbenos, în Arkeoloji Dergisi, 3, 1995, p. 167-195. 424. Ricl, M., Donations of Slaves and Freeborn Children to Deities in Roman Macedonia and Phrygia: A Reconsideration, în Tyche, 16, 2001, p. 127-160.

Bibliografie

641

425. Ricl, M., Society and Economy of Rural Sanctuaries in Roman Lydia an Phrygia, în EA, 35, 2003a, p. 77-101. 426. Ricl, M., Varia epigraphica, în EA, 35, 2003b, p. 102-112. 427. Ries, J., Le Culte de Mithra en Iran, în ANRW, II, 18.4, p. 2728-2775. 428. Rigsby, K.J, Asylia. Territorial Inviolability in the Hellenistic World, University of California Press, Berkeley-Los Angeles-London, 1996. 429. Ritti, T., Şimşek, C., Yıldız, H., Dediche e katagraphai dal santuario frigio di Apollo Lairbenos, în EA, 32, 2000, p. 1-88. 430. Ritti, T., Documenti epigrafici dalla regione di Hierapolis, în EA, 34, 2002, 41-70. 431. Robert, L., Hellenica. Recueil d’épigraphie, de numismatique et d’antiquités grecques, I-XIII, Librairie d’Amérique et d’Orient Adrien-Maisonneuve, Paris, 1940-1965. 432. Robert, L., Ville d’Asie Mineure. Études de géographie ancienne, Éditions de Boccard, Paris, 1962. 433. Robert, L., Noms indigènes dans l’Asie Mineure gréco-romaine, Librairie Adrien Maisonneuve, Paris, 1963. 434. Robert, L., Trois oracles de la théosophie et un prophète d’Apollon, în CRAI, 1968, 1, p. 568-599. 435. Robert, L., Opera Minora Selecta. Épigraphie et antiquités grecques, IVII, Adolf M. Hakkert – Éditeur, Amsterdam, 1969-1990. 436. Robert, L., Un oracle gravé à Oinoanda, în CRAI, 1971, 1, p. 597-619. 437. Robert, L., Une nouvelle inscription grecque de Sardes: Règlement de l’autorité perse relatif à un culte de Zeus, în CRAI, 1975, p. 306-330. 438. Robert, L., Monnaies grecques de l'époque impériale, în Revue numismatique, VIe série, 18, 1976, p. 25-56. 439. Robert, L., Les dieux des Motaleis en Phrygie, în JSav, 1983, p. 45-63. 440. Robert, L., Documents d’Asie Mineure, École Française d’Athènes, Athènes, 1987. 441. Roller, L.E., In Search of the God the Mother. The Cult of Anatolian Cybele, University of California Press, Berkeley-Los Angeles-London, 1999. 442. Roosevelt, Chr. R., The Archeology of Lydia, from Gyges to Alexander, Cambridge University Press, Cambridge, 2009. 443. Roscoe, W., Priests of the Goddess: Gender Transgression in Ancient Religion, dans History of Religions, 35, 1996, 3, p. 195-230. 444. Rosenberger, V., Griechische Orakel. Eine Kulturgeschichte, Theiss, Darmstadt, 2001.

642

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

445. Rostad, A., Confession or Reconciliation? The Narrative Structure of the Lydian and Phrygian ‘Confession Inscriptions’, în Symbolae Osloenses, 77, 2002, p. 145-164. 446. Rostad, A., Human Transgression – Divine Retribution. A Study of Religious Transgressions and Punishments in Greek Cultic Regulations and Lydian-Phrygian Reconciliation Inscriptions, PhD Thesis, Department of Classics, University of Bergen, 2007. 447. Roueché, Ch., Floreat Perge, în Images of Authority. Papers presented to Joyce Reynolds on the occasion of her birthday, edited by Mary Margaret Mackenzie and Charlotte Roueché, The Cambridge Philological Society, Cambridge, 1989. 448. Rowland, B., Jr., Buddha şi Zeul Soare, în Zalmoxis. Revistă de studii religioase. Volumele I-III (1938-1942), publicată sub direcţia lui M. Eliade, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, p. 114-118. 449. Rubio, G., ¿Vírgenes o meretrices? La Prostitución sagrada en el Oriente antiguo, în Gerión, 17, 1999, p. 129-148. 450. Ruscu, L., Two Pontic Notes, în EA, 38, 2005, p. 125-130. 451. Ruscu, L., Sinopeans Abroad and Foreigners at Sinope, în AWE, 7, 2008, p. 81-106. 452. Russell, J.R., Pre-Christian Armenian Religion, în ANRW, II, 18.4, p. 2679-2692. 453. Said, S., Trédé, M., Le Boulluec, Histoire de la littérature grecque, Quadridge/PUF, Paris, 2004. 454. Salmeri, G., I nomi di Asia e di Anatolia, în Geographia antiqua, 5, 1996, p. 194-195. 455. Salmeri, G., Regioni, popoli e lingue epicorie d’Asia Minore nella «Geografia» di Strabone, în A.M. Biraschi, G. Salmeri, Strabone et l’Asia Minore, Edizione Scientifiche Italiane, Perugia, 2000, p. 159-188. 456. Salmeri, G., Hellenism on the Periphery: the Case of Cilicia and an Ethymology of ‘Soloikismos’, în S. Colvin (ed.), The Greco-Roman East. Politics, Culture, Society, Cambridge University Press, Cambridge, 2004, p. 181-206. 457. Salvatori, S., Il dio Santa-Sandon: uno sguardo ai testi, în Parola del Passato, 30, 1975, p. 401-409. 458. Salzmann, D., Neue Denkmäler des Mondgottes Mên, în IstMitt, 30, 1980, p. 261-290. 459. Salzmann, D., Lane, E.N., Nachlese zum Mondgott Mên, în IstMitt, 3, 1984, p. 355-370.

Bibliografie

643

460. Sanie, S., Cultele orientale în Dacia romană, I, Cultele siriene şi palmiriene, Ed. Ştiinţitică şi enciclopedică, Bucureşti, 1981. 461. Sanie, S., Deus Aeternus et Theos Hypsistos en Dacie romaine, în Hommages à Maarten J. Vermaseren, III, EPRO 68, E.J. Brill, Leiden, 1978, p. 1092-1115. 462. Sanie, S., Classia et Orientalia (IV), în SCIVA, 37, 1986, 1, p. 76-84. 463. Sanie, S., Dacia romană – zonă de interferenţă a marilor curente spirituale din spaţiul mediteranean, în Românii în istoria universală, III.1, Iaşi, 1988, p. 841-852. 464. Sanie, S., Elemente iudaice sau iudaizante în interferenţa etno-culturală din Dacia şi Moesia Inferior, în SAHIR, I, 1996, p. 1-27. 465. Sanie, S., Die syrischen und palmyrischen Kulte im römischen Dakien, în ANRW, II, 18.2, p. 1165-1271. 466. Saprykin, S.J., The Religion and Cults of the Pontic Kingdom: Political Aspects, în J. Munk Højte (ed.), Mithridates VI and the Pontic Kingdom, Aarhus University Press, Aarhus, 2009, p. 249-275. 467. Sartre, M., L'Asie Mineure et l'Anatolie d'Alexandre à Dioclétien (IVe s. av. J.-C. – IIIe s. ap. J.-C.), Éd. Armand Colin, Paris, 1995. 468. Sartre, M., L’Orient romain, Éd. Du Seuil, Paris, 1991. 469. Sartre, M., Asie Mineure, în J. Leclant (coord.), Dictionnaire de l’Antiquité, Quadrige, PUF, Paris, 2005, p. 252-253. 470. Schnabel, E.J., Dvine Tyranny and Public Humiliation: A Suggestion for the Interpretation of the Lydian and Phrygian Confession Inscriptions, în NT, 45, 2003, 2, p. 160-188. 471. Schwartz, M., Cautes and Cautopates, the Mithraic Torchbearers, în MS, II, p. 406-423. 472. Schwartz, M., The Religion of Achaemenian Iran, în CAHIran, II, p. 664-697. 473. Schwertheim, E., Eine neues Weiherelief für Men und seine Mutter aus Lydien im Museum von Izmit, în IstMitt, 25, 1975, p. 357-365. 474. Scibona, C.G., Mithras demiourgos, în MM, p. 615-623. 475. Scullion, S., Pilgrimage and the Greek Religion: Sacred and Secular in the Pagan Polis, în J. Elsner, I. Rutheford, Pilgrimage in Graeco-Roman and Early Christian Antiquity. Seeing the Gods, Oxford University Press, Oxford, 2005, p. 111-130. 476. Seager, A.S., The Building History of the Sardis Synagogue, în AJA, 76, 1972, 4, p. 425-435. 477. Segal, A.F., Hellenistic Magic: Some Questions of Definition, în StHellRel, 1979, p. 349-375.

644

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

478. Segal, A.F., Heavenly Ascent in Hellenistic Judaism, Early Christianity and their Environment, în ANRW, II, 23.2,1980, p. 1333-1394. 479. Seyrig, H., Une déesse anatolienne, în Antike Kunst, 1970, 76-78 (= Seyrig, H., Une déesse anatolienne, în Scripta varia. Mélanges dʼarchéologie et dʼhistoire, Librairie Orientaliste Paul Geuthner, Paris, 1985, p. 705-707). 480. Sheppard, A.R.R., RECAM Notes and Studies Nr. 6. Jews, Christians and Heretics in Acmonia and Eumeneia, în AS, 29, 1979, p. 169-180. 481. Sheppard, A.R.R., Pagan Cults of Angels in Roman Asia Minor, în Talanta, 12-13, 1980-1981, p. 77-101. 482. Shepherd, D.G., The Iconography of Anāhitā, în Berytus, 28, 1980, p. 47-82. 483. Sherwin-White, S.M., ‘Median’ Artemis in an Early Hellenistic Funerary Inscription, în ZPE, 49, 1982, p. 30. 484. Simon, M., Mithra et les empereurs, în MM, 1979, p. 411-425. 485. Simon, M., Jupiter-Jahvé, în Numen, 23, 1976, 1, p. 40-66. 486. Singer I., Hittite Prayers, ed. by H.A. Hoffner Jr., Society of Biblical Literature, Atlanta, Georgia, 2002. 487. Singer, I., Purple-Dyers in Lazpa, în Anatolian Interfaces. Hittites, Greeks, and their Neigbours. Proceedings of an International Conference on Cross-Cultural Interaction, September 17-19, 2004, Emory University, Atlanta, GA, edited by B.J. Collins, M.R. Bachvarova, and I.C. Rutherford, Oxbow Books, Oxford, 2008, p. 21-43. 488. Smith, J.S., Native Cults in the Hellenistic Period, în HR, 11, 1971, p. 236-249. 489. Smith, J.Z., Towards Interpreting Demonic Powers in Hellenistic and Roman Antiquity, în ANRW, II, 16.1, 1978, p. 425-439. 490. Smith, M.F., Excavations at Oinoanda 1997: The New Epigraphic Texts, în AS, 48, 1998, p. 125-170. 491. Smith, R.R.R., Greeks, Foreigners and Roman Republican Portraits, în JRS, 71, 1981, p. 24-38. 492. Smith, T.J., Votive Reliefs from Balboura and Its Environs, în AS, 47, 1997, p. 3-49. 493. Sokolovska, V., Svetilište na Dioscurite kaj Demir Kapija/Un Sanctuaire des Dioscures à Demir Kapija, în ŽA, 24, 1974, p. 267-278. 494. Sökmen, E., Characteristics of the Temple States in Pontos, în J. Munk Højte (ed.), Mithridates VI and the Pontic Kingdom, Aarhus University Press, Aarhus, 2009, p. 277-287. 495. Solin, H., Juden und Syrer im westlichen Teil der römischen Welt. Eine ehnisch-demographische Studie mit besonderer Berücksichtigung der sprachlichen Zustände, în ANRW, II, 29.2, p. 587-789.

Bibliografie

645

496. Solin, H., Zu pannonischen Juden, în ActaArch, 41, 1989, p. 233-236. 497. de Souza, Ph., Piracy in the Graeco-Roman World, Cambridge University Press, Cambridge, 1999. 498. Speidel, M., Venus Victrix – Roman and Oriental, în ANRW, II, 17.4, 1984, p. 2225-2238. 499. Stander, H.F., Neopitagorism, în EChr, 1999, p. 804-805. 500. Stander, H.F., Stoicism, în EChr, 1999, p. 1089-1091. 501. Sterckx, C., Le ‘Panthéon théorique’ des indo-Européens et le nombre cinq, în Latomus, 34, 1, 1975, p. 3-16. 502. Strasburger, H., Poseidonius on the Problems of the Roman Empire, în JRS, 55, 1965, 1-2, p. 40-53. 503. Stierlin, H., Grèce d’Asie, Arts et civilasations classiques de Pergame à Nemroud Dagh, texte et photos par H. Stierlin, Ed. du Sevil, Fribourg, 1986. 504. Strauss, R., Elemente mesopotamischer Ritualistik in hethischen Texten. Das ‘Šamuha-ritual’ (CTH 480), în H. Blum, B. Faist, P. Pfälzner, A.-M. Wittke (Hrsg.), Brükenland Anatolien? Ursachen, Extensität und Modi des Kulturanstauches zwischen Anatolien und seinen Nachbarn, Attempto Verlag, Tübingen, 2002, p. 323-338. 505. Sturgeon, M.C., Dedications of Roman Theaters, în Hesperia Supplements, 33, Charis: Essays in Honor of Sara Immerwahr, American School of Classical Studies at Athens, Athens, 2004, p. 411-429. 506. Summerer, L., Das pontische Wappen. Zur Astralsymbolik auf den pontischen Münzen, în Chiron, 25, 1995, p. 305-314. 507. Sventsitskaya, I.S., Osobennosti religioznoj zhizni narodnykh mass v aziatskikh provintsiakh rimskoj imperii (II-III vv.): jazychestvo i khristianst vo/ The Religious Life in Asiatic Provinces of the Roman Empire in II-III centuries A.D.: Paganism and Christianity, în VDI, 1992, p. 54-71. 508. Swain, S., Language, Classicism and Power in the Greek World, AD 50250, Claredon Press, Oxford, 1996. 509. Syme, R., Anatolica. Studies in Strabo, edited by A. Birley, Claredon Press, Oxford, 1995. 510. Şahin, S., Der Disput der „Viri docti“ über die Lykiarchie gelöst? Documente von Lykiarchen aus der Familie der Dionysii aus Neisa, în Gephyra, 3, 2006, 29-47. 511. Şerban, I., Băluţă, C.L., On Mithraism in the Army of Dacia Superior, în MM, p. 573-578. 512. Tacheva-Hitova, M., O kulte THEOS HYPISTOS na Bospore/The Cult of THEOS HYPISTOS in Bosporus, în VDI, 143, 1978, 1, p., 133-142.

646

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

513. Tacheva-Hitova, M., Eastern Cults in Moesia Inferior and Thracia (5th c. B.C.–4th c. A.D.), E.J. Brill, Leiden, 1983. 514. Tacheva, M., Le Syncretisme religieux dans les provinces balkaniques de l’Empire Romain. Les reliefs de soi-disants Cavaliers Danubiens, în ŽA, 50, 2000, p. 231-245. 515. Tafażżolī, A., Činwad puhl, în EncIran, 1985, p. 594-595. 516. Tanner, J., Portraits, Power and patronage in Late Roman Republic, în JRS, 90, 2000, p. 18-50. 517. Tanrıver, C., A Dedication to Hosios (-on) and Dikaios (-on) from Phrygia, în EA, 36, 2003, p. 29-32. 518. Tantillo, I., Attributi solari della figura imperiale in Eusebio di Cesarea, în MedAnt, 6, 2003, 2, p. 41-59. 519. Thierry, N., La Cappadoce de l’Antiquité au Moyen Âge, Brepols Publishers, Turnhout, 2002. 520. Thomas, G., Magna Mater and Attis, în ANRW, II, 17.3, p. 1500-1555. 521. Trebilco, P., Jewish Communities in Asia Minor, Cambridge University Press, Cambridge-New York-Port Chester-Melbourne-Sydney, 1991. 522. Trebilco, P., The Christian and Jewish Eumeneian Formula, în J.M.G. Barclay, Negotiating Diaspora. Jewish Strategies in the Roman Empire, T&T Clark International, London-New York, 2004, p. 66-88. 523. Tsetskhladze, G.R., The Cult of Mithras in Ancient Colchis, în RHR, 209, 1992, 2, p. 115-124. 524. Tubach, J, Herakles vom Berge Sanbulos, în AncSoc, 26, 1995, p. 241-271. 525. Turcan, R., Littérature astrologique et astrologie littéraire dans l’Antiquité classique, în Latomus, 27, 1968, 2, p. 392-405. 526. Turcan, R., Mithras Platonicus. Recherches sur l’héllénisation philosophique de Mithra, EPRO 47, E.J. Brill, Leiden, 1975. 527. Turcan, R., Le Culte impérial au IIIe siècle, în ANRW, II, 16.2, 1978, 1016-1032. 528. Turcan, R., Salut mithriaque et sotériologie néoplatonicienne, în SCOIR, 1982, p. 173-191. 529. Turcan, R., Cultele orientale în lumea romană, traducere de Mihai Popescu, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998. 530. Turcan, R., Mithra et le mithriacisme, 2e tirage revu et corrigé, Les Belles Lettres, Paris, 2000. 531. Turcan, R., Mithra ou Attis à Panticapée, în Méditerranées, 26-27, 2001, p. 51-59. 532. Turchi, N., Le Religioni misteriosofiche del mondo antico, Libreria di Scienze e Lettere, Roma, 1923.

Bibliografie

647

533. Usher, M.D., The Sixth Sibylline Oracle as a Literary Hymn, în GRBS, 36, 1995, 1, p. 25-49. 534. Ustinova, Y., The Supreme Gods of the Bosporan Kingdom. Celestial Aphrodite and the Most High God, RGRW (= EPRO) 135, E.J. Brill, Leiden–Boston–Köln, 1999. 535. Vermaseren, M.J., A Unique Representation of Mithras, în VigChrist, 4, 1950, p. 142-156. 536. Vermaseren, M.J., The Miraculous Birth of Mithras, în Mnemosyne, IV series, 4, 1951, p. 285-301. 537. Vermaseren, M.J., The New Mithraic Temple in London, în Numen, 2, 1955, p. 139-145. 538. Vermaseren, M.J., Religions in Competition with Christianity, în A. Toynbee (ed.), The Crucible of Christianity. Judaism Hellenism, and the Historical Background to the Christian Faith, World Publishing Company, New York-Cleveland, 1969. 539. Vermaseren, M.J., A Magical Time God, în MS, II, p. 446-456. 540. Van der Vliet, The Romans and Us: Strabo’s „Geography” and the Construction of Ethnicity, în Mnemosyne, 56, 2003, 3, p. 257-272. 541. Vermeule, C.C., Greek and Roman Sculptures in Boston, în The Burlington Magazine, 113, 1971, 814, p. 37-48. 542. Vollkommer, R., Mithras Tauroctonus – Studien zu einer Typologie des Stieropferszene auf Mithrasbildwerken, în MEFRA, 103, 1991, 1, p. 265-281. 543. Waites, M.C., The Meaning of the ‘Dokana’, în AJA, 23, 1919, 1, p. 1-18. 544. Walbank, F.W., Polybius and Rome’s Eastern Policy, în JRS, 53, 1963, 1-2, p. 1-13. 545. Weinreich, O., Theoi epēkooi, în Mitteilungen des Kaiserlich Deutschen Archäologischen Instituts, Atenische Abteilung, 37, 1912, p. 1-68. 546. Widengren, G., Bābakīyah and the Mithraic Mysteries, în MM, p. 675-695. 547. Wiens, D.H., Mystery Concepts in Primitive Christianity and its Environment, în ANRW, II, 23.2, p. 1248-1284. 548. Wikander, S., Barzochara, în Acta Orientalia, 34, 1972, p. 13-15. 549. Will, E., Le relief cultuel gréco-romain. Contribution à l’histoire de l’art de l’Empire Romain, E. de Boccard, Paris, 1955. 550. Williams, H., An Athena Pathenos from Cilicia, în AS, 27, 1977, p. 105-110. 551. Williams, M.H., The Expulsion of the Jews from Rome in A.D. 19, în Latomus, 48, 1989, p. 765-785. 552. Williams, M.H., The Meaning and Function of Ioudaios in GraecoRoman Inscriptions, în ZPE, 116, 1997, p. 249-262.

648

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

553. Wiseman, J., Mano-Zissi, Dj., Excavations at Stobi, 1970, în AJA, 75, 1971, 4, p. 395-411. 554. Wiseman, J., Mano-Zissi, Dj., Excavations at Stobi, 1971, în AJA, 76, 1972, 4, p. 407-424. 555. Witt, R.E., Some Thoughts on Isis in relation to Mithras, în MS, II, 1975, p. 479-493. 556. Woodward, R.D., The Ancient Languages in Asia Minor, Cambridge University Press, Cambridge , 2008. 557. Wainwright, G.A., The Teresh, the Etruscans, and Asia Minor, în AS, 9, 1959, p. 197-213. 558. Watkins, C., ‘Hermit Crabs’, or New Wine in Old Bottles: Anatolian and Hellenistic Connections from Homer and before to Antiochus I of Commagene and after, în Anatolian Interfaces. Hittites, Greeks, and their Neigbours. Proceedings of an International Conference on CrossCultural Interaction, September 17-19, 2004, Emory University, Atlanta, GA, edited by B.J. Collins, M.R. Bachvarova, and I.C. Rutherford, Oxbow Books, Oxford, 2008, p. 135-141. 559. Williams, H., An Athena Pathenos from Cilicia, în AS, 27, 1977, p. 105-110. 560. Wüst, E., Mithras, în RE, 30 (1932), col. 2131-2155. 561. Yakubovich, I., Luwian Migrations in the Light of the Linguistic Contacts, în Anatolian Interfaces. Hittites, Greeks, and their Neigbours. Proceedings of an International Conference on Cross-Cultural Interaction, September 17-19, 2004, Emory University, Atlanta, GA, edited by B.J. Collins, M.R. Bachvarova, and I.C. Rutherford, Oxbow Books, Oxford, 2008, p. 123-134. 562. York, M., The Mithraic Tauroctony as a Derivative of an IE Soma/Haoma Sacramental Cult, în JIES, 21, 1993, 3-4, p. 193-206. 563. Zayadine, F., L'Iconographie d'Isis à Pétra, în MEFRA, 103, 1991, 1, p. 283-306. 564. Ziegler, Aspekte der Entwicklung tarsischer Kulte in hellenistischer und römischer Zeit, în H. Blum, B. Faist, P. Pfälzner, A.-M. Wittke (Hrsg.), Brükenland Anatolien? Ursachen, Extensität und Modi des Kulturanstauches zwischen Anatolien und seinen Nachbarn, Attempto Verlag, Tübingen, 2002, p. 363-379.

Mărturii literare 1.

Strabon, Geografia, XII, 1, 3: Limitele Asiei Mici

„Contemporanii mai numesc regiunea de dincoace de Taurus Asia, desemnând această Asie cu acelaşi nume ca întregul continent. În interiorul peninsulei sunt cuprinse următoarele neamuri: primii dinspre răsărit sunt paflagonii, frigienii şi lycaonii, apoi bithynii, mysii şi Frigia Epictetos, precum şi Troada şi ţărmul hellespontic; dincolo de aceştia, la mare, sunt aşezaţi eolienii şi ionienii, dintre eleni, carienii şi lycienii dintre celelalte seminţii, iar în inima uscatului, lydienii.“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 89)

2.

Strabon, Geografia, XIV, 5, 24: Limitele Asiei Mici

„Căci cei care susţin că istmul acestei peninsule este dreapta trasă de la Issos la Pontul Euxin o schiţează oarecum ca un meridian, pe care unii îl consideră acelaşi cu cel ce duce până la Sinope, iar alţii, cu acela până la Amisos, dar până la chalybi, nimeni nu l-a socotit vreodată, deoarece linia care s-ar trasa pe la aceştia ar fi oblică cu desăvârşire. Într-adevăr, meridianul care ar trece pe la chalybi ar trebui trasat prin Armenia Mică şi peste Eufrat, cuprinzând în interior întreagă Cappadocia, Commagene, Amanos şi golful Issos. Dacă, aşadar, am admite că şi linia oblică sus-pomenită ar delimita istmul, cea mai parte a acestor regiuni şi mai cu seamă Cappadocia ar fi cuprinse în interiorul ei, precum şi regiunea numită azi în mod particular Pont, parte a Cappadociei de lângă Pontul Euxin. În felul acesta, dacă şi pe chalybi trebuie să-i integrăm în interiorul peninsulei, cu atât mai mult ar trebui cuprinşi în ea cataonii, cappadocii cu amândouă împărţirile lor, şi lycaonii, pe care, la fel, el [= Apollodoros] i-a omis.“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 290-291)

3.

Strabon, Geografia, XIV, 5, 23-25: Populaţiile Asiei Mici

650

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

„În afară de acestea, deoarece Ephoros a spus că această peninsulă este populată de şaisprezece neamuri (ethnē), trei elene [= ionienii, dorieni, eolienii], celelalte barbare, în afara celor amestecate, astfel că la mare sunt cilicieni, pamphylieni, lycieni, bithyni, paphlagoni, mariandyni, troieni, carieni, iar în inima uscatului, pisidieni, mysieni, chalybi, frigieni şi milyeni, enumerând aceste neamuri, Apollodor susţine că mai este un al şaptesprezecelea neam, cel al galaţilor, care s-a ivit ulterior ulterior lui Ephoros. (…) Cine sunt apoi cei amestecaţi? Căci noi nu i-am putea, în afara neamurilor menţionate, nici printre cei pe care Apollodoros i-a desemnat cu numele, dar nici printre alţii pe care i-a omis şi pe care noi am putea să-i socotim în locul neamurilor mixte (…). Căci, chiar de-au fost unii amestecaţi cu alţii, partea predominantă i-a schimbat fie în eleni, fie în barbari; nu cunoaştem al treilea neam, pe cel amestecat.“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 289-290)

4.

Strabon, Geografia, XIV, 2, 28: Termenul „barbar”

„După părerea mea, cuvântul «barbar» s-a rostit la început ca onomatopee pe socoteala acelora care se exprimau greoi, dur şi aspru. (…) Cum cei cu organele bucale grosolane sunt numiţi barbari, adică «bâlbâiţi», sa creat părerea că aşa este gura străinilor, vorbesc de cei care nu sunt eleni. Pe aceia în mod deosebit (elenii) i-au numit barbari, la început cu înţeles peiorativ, ca şi cum le-ar zice « limba groasă» sau «cu limbă aspră», apoi au folosit cuvântul de barbari cu termen etnic comun, creat prin opoziţie, pentru a-i deosebi pe alţii de eleni. Dar în practica noastră obişnuită şi în numeroasele relaţii cu barbarii, nu ni s-a părut că s-ar adeveri aceste dificultăţi de exprimare din pricina limbii îngroşate şi a unor infirmităţi ale organelor vorbirii, ci datorită particularităţilor fiecărei limbi. Altul este defectul de vorbire în limba noastră şi altceva pronunţarea străină, când cineva, vorbind greceşte, nu poate atinge o pronunţie corectă, ci aşa rosteşte cuvintele ca străinii care au început să vorbească elena şi nu pot reda cu precizie cuvintele, aşa cum, de altfel, nici noi nu ne putem exprima corect în limba lor. Acest lucru s-a petrecut mai ales cu carienii. (…) În acest fel, aşadar, trebuie să luăm cuvintele «a vorbi o limbă barbară» şi «cei de limbă barbară», în accepţiunea de «cei care vorbesc rău elena».“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 268-270)

Mărturii literare

5.

651

CTH, 375*: Suplica lui Arnuwanda şi Ašmunikal, adresată Zeiţei Soarelui de la Arinna, privitoare la daunele provocate centrelor de cult hittite

„[Aşa vorbesc] Majestatea Sa, Arnwanda, Mare Rege, şi [Ašmunikal, Mare Regină]: [Ţie], Zeiţă a Soarelui de la Arinna, [şi vouă, zeilor (?), vă adresăm această rugăciune (?)], pe care Arnwanda […] Doar ţara Hatti este cu adevărat un tărâm curat pentru voi, zeilor, şi doar în ţara Hatti suntem obişnuiţi să vă prezentăm sacrificii curate, însemnate, adevărate. Doar în ţara Hatti, am impus respectul faţă de voi, zeilor. Doar voi ştiţi, prin spiritul vostru divin, că nimeni niciodată nu a avut grijă de templele voastre cum avem noi. Nimeni nu a arătat vreodată mai multă evlavie pentru [riturile?] voastre; nimeni nu a arătat vreodată mai multă luare-aminte pentru bunurile voastre divine, potirele din argint şi aur şi veşmintele, cum avem noi acum. (...) Mai departe, (în ce priveşte) sclavii şi oraşele voastre, zeilor, era obiceiul să fie oprimaţi prin corvezi; sclavii şi fecioarele divine erau luaţi şi făcuţi sclavi şi fecioare personale. [Pentru voi, zeilor] eu, Arnwanda, Mare Rege, [şi Ašmunikal, Mare Regină], [am dat dovadă] de cinstire în orice privinţă.“ (I. Singer, Hittite Prayers, Society of Biblical Literature, Atlanta, Georgia, 2002, nr. 5, p. 40-42; E. Laroche, CTH, nr. 375, p. 65-66; KUB, XVII, 21 şi duplicatele KUB, XXXI, 124 (+) XXXI, 72 şi KUB, XXIII, 115 + XXIII, 17 + XXXI 117)

6.

Strabon, Geografia, XII, 2, 3: Sanctuarul zeiţei Mâ din Comana Capadociei

„În Antitaurus se află văi adânci şi înguste, în care sunt aşezate Comana şi templul Enyoei sau al Bellonei, pe care oamenii din partea locului o numesc Mâ. Oraşul Comana este vrednic de pomenit. În el se găseşte un număr foarte mare de persoane inspirate de divinitate şi foarte numeroşi hieroduli. Locuitorii lui sunt cataoni, altfel supuşi ai regelui, aflaţi însă mai cu seamă sub ascultarea marelui pontif. Acesta este stăpânul templului şi al hierodulilor, care, pe vremea când am vizitat acele locuri, erau peste 6000, bărbaţi şi femei la un loc. Templul are şi un teren întins, al cărui venit revine pontifului. În Cappadocia, acesta este al doilea în cinste după rege; de altfel, cel mai des, preoţii erau din acelaşi neam cu regii. Ritualul jertfelor se pare că le-a fost adus aici de Orestes şi de sora sa Iphigenia tocmai din Sciţia Taurică, şi anume jertfele Artemidei Tauropolis; tot aici şi-a lăsat Iphigenia cosiţa («coma») de jale, şi de la ea i s-a tras oraşului şi numele (Comana). Prin acest oraş curge

652

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

râul Saros care se strecoară prin defileurile muntelui Taurus spre câmpiile cilicienilor şi la marea învecinată.“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 91)

7.

Strabon, Geografia, XI, 4, 7: Sanctuare şi obiceiuri similare la sud de Caucaz

[Albanii din Caucaz] „Ca zei, ei cinstesc Soarele, pe Zeus şi Luna, dar cu deosebire Luna. Există şi un templu al ei aproape de Iberia. Slujba de preot o deţine cel mai cinstit bărbat după rege; acesta stă în fruntea domeniului sacru, care este întins şi bine populat, ca şi în fruntea slujitorilor sacri, dintre care mulţi sunt însufleţiţi de harul divin şi proorocesc. Acela dintre ei, care este cel mai puternic stăpânit de divinitate şi rătăceşte singur prin păduri este prins de preot, legat cu cătuşe sfinţite şi hrănit din belşug timp de un an apoi este scos pentru a fi jertfit zeiţei şi, uns cu mir, este sacrificat împreună cu celelalte victime. Iată care este ritualul jertfei; o persoană cu o lance sfântă în mână, cu care obişnuiesc să se facă jertfele umane, ieşind din mulţime, loveşte victima printre coaste drept în inimă, nu fără să aibă o deosebită îndemânare în acest mod de lovitură. Când victima cade, ei obţin anumite prevestiri din însăşi căderea ei şi le fac cunoscute mulţimii. Apoi, după ce leşul a fost dus într-un anumit loc, îl calcă în picioare toţi, purificându-se în acest fel.“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 45-46)

8.

Strabon, Geografia, XII, 3, 36: Sanctuarul zeiţei Mâ din Comana Pontului

„Oraşul Comana are o populaţie înfloritoare şi este un târg important pentru negustorii veniţi din Armenia. Totodată, cu prilejul procesiunilor în cinstea zeiţei, aici se adună de pretutindeni, din oraşe şi de pe ogoare, bărbaţi împreună cu femei, pentru a lua parte la sărbătoare. Şi mereu alţii şi alţii poposesc aici ca să aducă jertfe zeiţei după dorinţele fiecăruia. De aceea locuitorii oraşului se bucură de un trai îmbelşugat, iar terenurile lor în întregime sunt cultivate cu viţă de vie. Mai sunt aici o mulţime de femei care storc câştig de pe urma propriului lor trup, cele mai multe din ele fiind închinate templului. Într-un fel, oraşul Comana este un mic Corinth, pentru că la Corinth, datorită mulţimii curtezanelor care erau închinate Afroditei, afluxul de străini care poposeau şi ţineau sărbătoare în acest loc era foarte mare. Negustori şi slujbaşi ai armatei se ruinau aici cu desăvârşire, încât s-a născut

Mărturii literare

653

pe seama lor şi următorul proverb: «Nu orice bărbat poate naviga la Corinth». Aşa este, deci, Comana.“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 124)

9.

Strabon, Geografia, XII, 3, 37: Sanctuarul zeiţei Anaitis de la Zela

„Întreaga regiune din jur o stăpâneşte Pythodoris, căreia îi aparţine şi Panaroia, Zelitis şi Megalopolis. (...) Zelitis are un oraş, Zela, zidit pe dâmbul Semiramidei, având un templu al zeiţei Anaitis pe care o cinstesc şi armenii. Jertfele se celebrează aici cu mai mare ceremonie decât în alte părţi şi jurămintele în chestiunile cele mai importante aici le depun toţi locuitorii Pontului. Iar numărul mare al hierodulilor şi cinstirile acordate preoţilor de către regi aveau acelaşi caracter ca cel pe care l-am arătat mai sus; în prezent, toate se află în puterea Pythodorei. Dar mulţi preoţi au înrăutăţit situaţia şi au micşorat atât numărul hierodulilor, cât şi bunăstarea generală. S-a micşorat şi regiunea din jur, numită Zelitis (care are un oraş, Zela, clădit pe o colină), împărţindu-se între mai mulţi dinaşti. Căci, în vechime, regii cârmuiau Zela nu ca pe o cetate, ci ca pe un sanctuar al zeilor perşi, iar preotul de aici era stăpân atotputernic. Zela era populată de o mulţime de sclavi consacraţi şi era reşedinţă pontifului care trăia în mare belşug; slujitorilor lui, care nu erau puţini la număr, li se acorda teren sacru, dar şi cel care constituia proprietatea preotului. Pompeius a alipit Zelitidei multe prefecturi vecine şi i-a acordat Zelei rang de oraş, de altfel şi acesteia ca şi Megalopolisului; pe acesta din urmă, precum şi localităţile Culupene şi Camisene, le-a unit într-un singur oraş; ele se află la hotarul cu Armenia Mică şi cu Laviansene, având ocne de sare şi o veche cetăţuie întărită, Camisa, în prezent în ruine. Mai târziu, guvernatorii romani au dăruit o parte din teritoriile acestor două cetăţi preoţilor din Comana, o altă parte preotului din Zela, şi, în sfîrşit, alta lui Ateporix, un regent din neamul tetrarchilor galaţi. După ce acesta muri, partea lui, care nu era mare, ajunse sub stăpânirea romanilor cu titlul de provincie (orăşelul Carana, pe care l-au format prin contopirea mai multor aşezări, constituie o unitate politică separată, de unde ţinutul se cheamă Caranitis); celelalte le stăpânesc Pythodoris şi Dyeutos.“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 124-125)

10.

Strabon, Geografia, XII, 2, 5: Sanctuarul lui Zeus de la Venasa

654

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

„În Morimene se află sanctuarul lui Zeus din Venasa, având o aşezare de 3000 de hieroduli şi un teren sacru foarte roditor, aducând preotului un venit anual de 15 talanţi. Şi acest preot este ales pe viaţă, la fel ca pontiful din Comana, şi se află în al doilea loc de cinstire după acela.“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 93)

11.

Lucian din Samosata, Din pătimirile lui Zeus, 8: Bogăţia zeilor

„Se pare, o! Zeus, că numai barbarii se vor aşeza pe cele dintâi locuri. După cum vezi, zeii hellenilor ne desfată privirile prin frumuseţea înfăţişării lor şi prin iscusinţa meşterilor care i-au plăsmuit, dar toţi sunt făuriţi din piatră sau din aramă; iar cei mai arătoşi sunt doar din fildeş, neavând decât un înveliş subţire din aur, atât cât să le dea un anumit colorit şi o oarecare strălucire; înlăuntru însă ei sunt din lemn şi adăpostesc o puzederie de şoareci, care s-au cuibărit acolo, înjghebându-şi o adevărată cetate. În schimb, ia te uită: această Bendis de aici şi Anubis-ul de colo şi, lângă el, Attis, Mithres şi Men sunt făcuţi numai din aur, atârnă greu şi, nu-ncape vorbă, preţuiesc foarte mult.“ (Lucian din Samosata, Scrieri alese, traducere şi note de Radu Hîncu, cuvânt înainte de Sanda Diamantescu, Ed. Univers, Bucureşti, 1983, p. 440)

12.

Lucian din Samosata, Din pătimirile lui Zeus, 42: Frigianul Mên

[Damis] „Îţi sunt recunoscător, Timocle, că mi-ai amintit de obiceiurile feluritelor popoare. Din asta se desprinde foarte lămurit ideea că în cele spuse despre zei nimic nu poate fi socotit ca fiind cu totul sigur. În această privinţă e o mare zăpăceală. Unii cred una, alţii alta. Sciţii aduc jertfe paloşului, tracii lui Zamolxis, sclav fugit din Samos şi refugiat la ei; frigienii aduc jertfe lunii [= lui Mên], etiopienii zilei, cyllenienii lui Fales, assyrienii unui porumbel, perşii focului, iar egiptenii apei.“ (Lucian din Samosata, Scrieri alese, traducere şi note de Radu Hîncu, cuvânt înainte de Sanda Diamantescu, Ed. Univers, Bucureşti, 1983, p. 459)

13.

Clement din Alexandria, Protrepticul, II, 26, 1: Mên ca astru selenar

„Unii au fost înşelaţi de priveliştea cerului; dând crezare numai privirii şi urmărind mişcările stelelor, s-au minunat de stele şi le-au îndumnezeit, numind stelele dumnezei de la cuvântul a privi [= le-au denumit qeoÚj de la qe√n]; şi s-au închinat la soare ca indienii şi la lună [= selˇnh] ca frigienii.“

Mărturii literare

655

(Clement Alexandrinul, Scrieri, I, Cuvânt de îndemn către eleni [Protrepticul]. Pedagogul, traducere, cuvânt înainte, note şi indici de pr. D. Fecioru, PSB 4, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 86)

14.

Athenaios din Naukratis, Deipnosophistai, II, 17 (43b): Mên din Caroura

„(…) Les eaux de Caroure sont sèches et fort chaudes. Celles qui se trouvent aux environs du bourg de Mèn [= perπ MhnÕj kèmhn] en Phrygie, sont plutôt âpres et nitreuses, de même que celle d’une localité de Phrygie, dite le Bourg de Léon.“ (Athénée de Naucratis, Les Deipnosophistes, livres I et II, texte établi et traduit par A.M. Desrousseaux, avec le concours de Ch. Astruc, Les Belles Lettres, Paris, 1956, p. 105)

15.

Strabon, Geografia, XII, 3, 31: Mên ca astru selenar (Selˇnh)

„Cum Pompeius a transformat Cabira în oraş numit Diospolis, regina a mai adăugat noi amenajări şi i-a schimbat numele în Augusta. În prezent, ea şia aşezat în acest oraş reşedinţa regală. Oraşul mare are şi un templu al zeului aşa numit Mên al lui Pharnakes; mai are apoi o mică aşezare orăşenească, Ameria, care adăposteşte multe persoane în serviciul templului şi un teren sacru, ale cărui roade revin mereu preotului. Regii au cinstit acest templu în aşa de mare măsură, încât au instrodus şi în jurământul aşa-numit regesc formula «pe norocul regelui» şi «pe Mên al lui Pharnakes». Şi acest templu este închinat Lunii [= Selˇnh] la fel ca templul de la albani şi cele din Frigia, mă refer la sanctuarele lui Mên din ţinutul cu acelaşi nume, la templul lui Ascaios [= 'Aska√oj] de lângă Antiochia din vecinătatea Pisidiei şi la sactuarul lui Mên din regiunea Antiochiei.“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 121)

16.

Strabon, Geografia, XII, 8, 14: Mên din Antiohia Pisidiei

„Regiunea Frigiei Paroreate cuprinde o spinare muntoasă ce se întinde dinspre răsărit spre apus. La poalele ei, şi de o parte şi de cealaltă, se deschide o câmpie întinsă. În apropierea masivului se găsesc două oraşe, spre miazănoapte, Philomelion, în partea potrivnică, Antiochia numită «de lângă Pisidia»; primul este aşezat, în întregime, pe câmpie, celălalt însă, pe o colină, având o colonie de romani. Pe acesta din urmă l-au întemeiat magneţii de pe Meandru. Romanii l-au eliberat de regi, pe vremea când au dăruit lui Eumenes restul Asiei de dincoace de Taurus. Există aici şi un pontificat al zeului Mên

656

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Arcaios [= 'Arka√oj], având în stăpânirea sa o mulţime de hieroduli şi de terenuri sacre.“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 149)

17.

Strabon, Geografia, XII, 8, 20: Mên Karou

„Între Laodiceia şi Carura se află un sanctuar socotit al lui Mên Caros, cinstit cu mare evlavie. Pe vremea noastră, s-a înfiinţat aici o şcoală mare de medicină după doctrina Herophyleilor, sub conducerea lui Zeuxis, şi, după aceea, sub cea a lui Alexandru Philaletes; tot astfel, pe vremea părinţilor noştri, a existat la Smyrna şcoala Erasistrateilor condusă de Hikesios, şi astăzi în activitate dar cu o orientare diferită.“ (Strabon, Geografia, III, traducere, notiţe introductive, note şi indice de Felicia VanţŞtef, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 153)

Index epigrafic A. Denumiri geografice 'Az∂t(t)a: Anaitis 11 = Mên 15 Dh|main◊tou kaπ Pap∂ou œx 'Az∂|twn 'Axiotta: Mên 30 'Axiotta; Mên 31 'Axiotta; Mên 47 'Ax[i‚o]tta 'Ariar£mna: Mithra 3 'Ariaramne?∂?(aj) 'Armaka: Pergaia 12 KalliklÍdoj 'Armakv Aronda: Pergaia 9 œn Arondv Babulwn∂a: Mên 23 = Anaitis 16a TrÚfaia Babulwn∂aj doÚ|lh Barij: Pergaia 12 tÒpJ Bar?J Gain◊a: Mên 53 Ge{me}meinoj Dadewj G?ain?‚eanÕj KÒresa: Mên 14 MÁna 'Artemidèrou 'Axi‚otthnÕn KÒresa kat◊conta Kraon∂stra: Mithra 1 Lal[£n]dJ, tÒ‚pJ Kra[o]n∂stra Lal£ndoj: Mithra 1 œn Lal[£n]dJ, tÒ‚pJ Kra[o]n∂stra Lhnae√tij: Mên 58 krˇnh Lhnae√t(ij) Mokaddhnˇ: Mên 47 Mokaddhnˇ NÒnnoj: Mên 33 toÝj qeoÝj toÝj œn Non|nou O≥no£nda: Dioscuri 22 c(wr∂wn) kuriakîn ˛egeînoj ‚ O≥no(andikÁj)

Perminoàj: Sozon 5 Sèzon?‚ti ≥j Pe‚rminoà?‚nta `Rèmh: Hypsistos 56 œn? `RwmV; Pergaia 1 `Rèmhn; Pergaia 3 œn `RèmV SarkotÚlh: Hosios 66 ¹? kèmh S?a?r?kotÚ|lh Sillu◊oi: Pergaia 22 tÍ Sillu◊wn pÒlei; Pergaia 26 tÍ Sillu‚[◊wn] pÒlei

B. Denumiri etnice/origo 'AgkuranÒj: Hypsistos 107 Kar|pÕj 'AgkuranÕj | Ð kaπ TaouianÕj 'Atuocwr√tij: Lairbenos 6 AÙ. ¹ gunˇ mou Tata 'Apollwn|∂ou 'Atuocwr√tij; Lairbenos 7 'Atuocw[rit-] B◊brukoj: Hosios 53 Gorg∂aj B◊brukoj DokimeÚj: Hypsistos 12 Car∂twn Dokime[Ýj]; Hosios 68 'Al◊xandroj DokimeÝj; Mên 6 'Art◊mwn Pap∂ou DokimeÝ[j] 'Efes∂a: Hypsistos 27 AÙrhl∂a 'Art[e]|mis∂a 'Efes∂a Kakoleij: Hosios 55 S?tratÒneikoj Kakoleij Kibur£thj: Mên 3 S◊leukoj Kibur£(thj)

658

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Kolenhj: Hosios 92 AÙr(ˇlioj) MhnÒfiloj Kolenhj KolianokwmÇthj: Mên 51 Kolia?nokwmÇ ‚t?h[j] KommhnÒj: Hosios 47 Kommh|no[π] KoniskoumenhnÒj: Hosios 65 Koniskoumenh|nîn dÁmoj KournaithnÒj: Hosios 35 'Askl©j kaπ 'Asklhp©[j] | o≤ 'Asklhp©, latÚpoi | Kournaithno∂ `Ierapole∂thj: Lairbenos 1 'AcileÝj `Ierapole∂[thj]; Lairbenos 5 DiÒdwroj b/ toà 'Apollwn∂ou `Ierapo‚le∂thj; Lairbenos 6 AÙ. GlÚkwn ‚ Dwroq◊ou E≤erapole∂thj; Lairbenos 9 AÙ(rˇlioj) EÜxe[noj] E≤erapol∂thj Labrant∂dhj: Hypsistos 48 TeimÒqeoj DiagÒrou | Labrant∂dhj; Hypsistos 48 Labrant∂dai LÚkeioj: Hypsistos 61 [Di]on?Úsioj Dio|[---] Diog◊nouj LÚ|[keioj?] MokaddhnÒj: Mên 47 M[o‚k]ddhno√j Motel(l)hnÒj: Lairbenos 1 AÙrhl∂ou 'AntiÒcou b/ Motelhnoà; Lairbenos 4 t¾n pÒlin t¾n Motelhnîn O≥noandeÚj: Dioscuri 22 AÙr(ˇlioj) 'Art◊mwn Gidlasioj O≥noandeÝ[[eu]]j SaïttVnˇ: Mên 19 [...]IRORA SunÒdou SaïttV[n¾] SaïtthnÒj: Hosios 93 ['A]l?ex£ndrou Saïtthno[à] Sardianˇ: Hosios 39 [Sar]dian¾ SardianÒj: Mên 54 Dhtr∂ou Sardianoà

SidÁtij: Dioscuri 23 AÙr(hl∂a) 'Aqhnodwrian¾ Ne‚naj SidÁtij StallahnÒj: Hosios 1 [Tel]◊sforoj kaπ `E[rm]|og◊nhj Stalla|hnoπ SÚroj: Hypsistos 108 TÚc|oj Ð kaπ 'Atta|lianÒj `Er(ma∂ou) b/ | SÚrou TaouianÒj: Hypsistos 107 Kar|pÕj 'AgkuranÕj | Ð kaπ TaouianÕj Tribant∂doj: Hosios 3a [`O dÁmoj Ð Triba]nt[∂]wn `Upaipˇnh: Hypsistos 124 Laudi|kˇ `Upaipˇ|nh

C. Nume de comunităţi 'Apokwmhta∂: Hosios 75 ['A]p?okwmhtîn Boll£j: Anaitis 19 = Mên 26 tîn | Boll£doj Kapolm◊wn katoik∂a: Anaitis 23a t]Í? Kapolm◊wn katoik∂v KorosokwmÁtai: Hosios 69 KorosokwmÁtai Qermhno∂: Hypsistos 106 Qermhnoπ MossÚnoi: Lairbenos 5 katoikîn œn ‚MossÚnoij Motelhno∂: Lairbenos 4 t¾n pÒlin t¾n Motelhnîn Pontanhno∂: Hosios 78 Pontanh|[n]oπ Tazhno∂: Mên 44 ¹ Tazhnîn katoi‚k∂a

D. Nume de persoane A A[---]: Hypsistos 73 Alla A[---]

Index epigrafic A[--]: Hosios 4 = Mên 2a A[--] | Neikˇtaj Pard|al© 'Ab◊baj: Hosios 95 'Ab◊baj 'Ar∂s|twnoj 'Agaqe∂noj: Mên 3 Tatej 'Aga|qe∂nou ¹ gun¾ aÙtou; Mên 3 'A|gaqe∂noj Osaei 'Agaqˇmeroj: Hypsistos 84 'Agaqˇmeroj; Lairbenos 8 'Aga]|qˇmeroj 'Aga[qhm◊rou 'Ag?aqone∂kh: Hosios 39 ['A]g?aqone∂kh 'AgaqÒpouj: Hypsistos 19 'A|gaqÒpouj kaπ Tel◊seira; Mên 65 AÙr. 'Ag(a)qÒ|pouj 'Ag£qwn: Dioscuri 4 'A?[g]£qwn Osa?[ei] 'Ag◊lh: Pergaia 32 Klw[d∂]a ‚ 'Ag◊lh ”Agrioj: Anaitis 36 Gluk∂a 'Ioul∂|ou toà 'Agr∂ou ”Admhtoj: Anaitis 15 ”Admhtoj 'Admˇtou 'A◊tij: Hypsistos 121 'A◊tij 'Aqhnodwrianˇ: Dioscuri 23 AÙr(hl∂a) 'Aqhnodwrian¾ Ne‚naj SidÁtij 'Aqˇnaioj: Hypsistos 75 'Aqˇ|naioj A≥lianˇ: Pergaia 22 AÙr(hl∂a)] Paul[√na ?A≥lian]¾; Pergaia 26 A≥lianÁj TertÚllhj A∏lioj: Hypsistos 82 A∏lioj Qrept∂wn PontianÒj; Hypsistos 90 A∏(lioj) | `EkatÒ|mnon; Mên 41 [Lo]Úkioj A∏lioj Molhj; Mên 41 L(Úkioj) A∏l(ioj) TerentianÕj Molhj 'Aki£moj: Hypsistos 71 [D]iÒfantoj 'Aki£mou

659 AkÚlioj: Pergaia 26 Aku‚[l∂ou t]oà fÚ(sei) u≤oà KidramÚou 'Alex£ndra: Hosios 56 'Ale|x£ndra; Anaitis 26 = Mên 37 'A?[le]|x?£ndra 'Al◊xandroj: Hypsistos 1 'Alex£ndrou; Hypsistos 5 'Alex£ndrou; Hypsistos 28 'Al◊xandroj | 'Att£lou; Hypsistos 40 AÙr(ˇlioj) 'Al◊xa|ndroj Timo|q◊ou; Hypsistos 40 'Al◊|xandroj; Hosios 13 'Alex£ndrJ; Hosios 21 'Al◊xand[r]|oj Kalli|kl◊ouj; Hosios 61 KalpoÚrnioj 'Al◊x|androj 'Iouliano|à; Hosios 68 'Al◊xandroj DokimeÝj; Hosios 93 ['A]l?ex£ndrou Saïtthno[à]; Hosios 111 'Alex£n[d]|rou; Hosios 113 'Al◊xandroj; Hosios 135 'Al◊xandroj; Hosios 142 AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | 'Alex£ndou; Hosios 144 AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | b/ 'Alex£ndrou; Mên 31 'Al◊xandroj Swkr£to[u]; Anaitis 18 Swthr∂a 'Ale|x£ndrou; Anaitis 19 = Mên 26 'A|l◊xandroj; Anaitis 20 = Mên 32 `Epπ ‚ ≤?er◊wj 'Alex£ndrou MoÚr?‚kou; Anaitis 47 'Al◊xandron | g/ Flakkilia|nÒn Kr∂spoj | b/ Neik£nwr Alla: Hypsistos 73 Alla A[---] 'Alumaj: Hosios 112 'Alumaj; Hosios 114 [AÙr(ˇlioj)?]

660

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

'Alumaj | [Zwti]k?oà; Hosios 119 [-- 'Al]uma? 'Amm∂a: Hypsistos 76 'Amm∂|a; Hypsistos 105 'Amm∂a Q£len|toj; Hosios 61 'Amm[∂v]; Anaitis 37 'Amm∂aj 'AmmianÒj: Hosios 58 [EÙt]ucπj 'Ammianoà; Hosios 135 AÙr(ˇlioj) 'AmmianÕj; Mên 25 = Anaitis 16b 'Ammi|anÕj kaπ `Ermog◊nhj TrÚfwnoj; Anaitis 8 'Am|mianÕj 'Ammi£j: Hosios 111 'Ammi¦j; Anaitis 8 Filˇth kaπ Swkrat∂a | a≤ 'Ammi£doj; Anaitis 22 = Mên 34 'Ammi¦j; Anaitis 29 'Ami¦j; Anaitis 49 'Ammiaj Matr∂doj 'Ammion: Mên 31 'Ammion Diog©; Anaitis 8 TÚch kaπ Swkr£thj kaπ 'Am|mianÕj kaπ TrÒfimoj o≤ 'Am|m∂ou 'Amf∂locoj: Hosios 89 'Am|filÒcou b/ 'AmÚntaj: Anaitis 20 = Mên 32 'AmÚnta 'Andr◊aj: Hypsistos 94 'Andr◊aj; Hosios 33 'Andr◊aj 'AndrÒnikoj: Mên 48 `ErmÁj 'Andro‚[nik?]ou 'Ane∂khtoj: Hosios 89 G(£ïoj) 'I(oÚlioj) 'Ane∂khtoj 'Anqest∂a: Pergaia 37 Klaud∂an 'Anqest∂an M£‚gnan; Pergaia 37 'Ioul∂a 'Anqes‚t∂a Pre√[ma] 'Ant∂ocoj: Hypsistos 94 'Ant∂ocoj; Hypsistos 100 'A|nt∂ocoj; Hosios 49 'Askl©j 'AntÒ|cou; Lairbenos 1 AÙrhl∂ou 'AntiÒcou b/ Motelhnoà 'Antip©j: Hosios 130 ['A]ntip?©j

'Ant∂patroj: Hypsistos 26 AÙr(ˇlioj) 'Ant∂patr|oj b/; Mithra 1 [K]Úrillan 'Antip£trou toà ka[π ‚ G]a∂ou; Mithra 1 ['An]t∂patroj b/ G£ϊo[j] 'Antwne∂noj: Mên 54 'Arr∂J 'Antwne∂nJ 'Antwn∂a: Hypsistos 26 met¦ tekoÚ|saj 'Antwn∂aj 'Antènij: Anaitis 28 = Mên 39 'Antènij 'Aou∂a: Hosios 79 'A?ou∂a 'Apell√noj: Pergaia 23 L. Kl. Propinki‚anÕj 'A[p]ell√noj 'Ap◊llaj: Pergaia 29 Tib(◊rioj) Kl(aÚdioj) AÙrˇlio[j] ‚ GughtianÕj 'Ap◊llaj ”Apelloj: Pergaia 26 Dionus∂ou 'Ap◊llou 'Apollènioj: Hosios 36 'Apol|lènioj; Hosios 59 TatianÕj 'Apollwn∂ou; Hosios 63 'Apollènioj T|eimoq◊ou; Lairbenos 4 ['E]p∂kthton 'Apollwn∂o[u --]; Lairbenos 5 DiÒdwroj b/ toà 'Apollwn∂ou `Ierapo‚le∂thj; Lairbenos 6 AÙ. ¹ gunˇ mou Tata 'Apollwn|∂ou 'Atuocwr√tij; Pergaia 1 'Apollènioj Lusim£cou; Pergaia 1 'Apollènion Lusim£cou; Pergaia 2 Dhm¹trioj 'Apollwn∂ou 'EpikÚdrou; Pergaia 2 'Apollènioj 'Ap?ollwn∂ou 'EpikÚ?d?[ro]u; Pergaia 3 Tib◊rion ‚ KlaÚdion 'Apollwn∂ou u[≤]‚on Kure∂a 'Apollènion ‚ 'Elaib£r?hn; Pergaia 10 ['A]pollènioj b/, fÚsei de ‚ TrokÒndou, kaπ Crusë; Pergaia

Index epigrafic 31 SillueÝj ‚ Sillu◊wj ‚ EÙmˇlou ‚ toà 'Apol‚lwn∂ou; Mên 7 [St]raton∂kh 'Apollwn∂ou; Mên 19 GlÚ|kwn 'Apollwn∂ou; Mên 46 ['A]‚pollwn∂ou; Mên 50 'Apollènioj b/; Mên 51 Tuc£s[i]oj ‚ 'Apollwn∂ou; Anaitis 1 'Apollènioj Mhno|dèrou; Anaitis 2 Car∂th | 'Appollwn∂ou; Anaitis 10a 'Apol[lonio]|[j]; Anaitis 11 = Mên 15 'Apollènioj; Anaitis 11 = Mên 15 `Ermog◊|nhj ka≥ 'Apollènioj o≤ Apollw|n∂ou M∂dou; Anaitis 20 = Mên 32 'Apollènioj 'Apollw‚n∂ou; Anaitis 22 = Mên 34 'Apollènioj; Anaitis 32 `H|rakle∂dhj 'A|pollwn∂|ou; Anaitis 39 'Apollèni|[oj]; Anaitis 42 [Qe]odÒto[j] | 'Apollwn∂o[u]; Anaitis 44 = Mên 40 S£lbioj 'Apol|lwn∂ou 'Apollwn∂dhj: Hosios 51 'Apollwn∂dhj 'Apollwn∂j: Anaitis 13 = Mên 17 'Apollwnπj 'Apollwn∂skoj: Hypsistos 41 'Apollwn∂skoj 'Apf∂a: Hosios 96 'Apf∂a; Anaitis 20 = Mên 32 'Ap‚f∂an Apfion: Hypsistos 81 Apfion N◊wnoj 'AristÒneikoj: Mên 56 [---w]n 'Arist[one∂‚kou]? 'Ar∂stwn: Hypsistos 65 'Ar∂stwn; Hosios 95 'Ab◊baj 'Ar∂s|twnoj ”Arrioj: Mên 54 'Arr∂J 'Antwne∂nJ

661 'ArsinÒh: Mên 58 krˇ[nh 'ArsinÒhj? -:] 'Arte∂maj: Mên 66 'Arte∂maj Kourn|oÚtou 'Artem©j: Hypsistos 18 'Artem©j; Hypsistos 47a 'Artem© ≤er(◊wj) 'Art◊meij: Hosios 20 ”Artem|eij Ne|ik£rkou 'Artemeis∂a: Pergaia 23 Kl(aud∂an) Pau‚l[e]√n[an] 'Artemeis∂a[n]; Pergaia 23 OÙlp. 'Artemeis∂aj 'Artemˇouj: Hypsistos 95 K£rpoj 'Ar‚temˇouj Artemidèra: Anaitis 10b 'Arte[mi]dèra 'Artem∂dwroj: Pergaia 36 'Artem∂dwron `Erma∂ou, ‚ q◊sei dὲ Kl◊wnoj `Erma∂ou; Mên 14 Trof∂mh 'Artemidèrou Ki‚kinn£doj 'Art◊mwn: Hypsistos 40 'Art◊mwn; Dioscuri 1 [A]Ù?[r(ˇlioj)?] ‚ 'A?[r]t?◊?[m]w?n; Dioscuri 2 `Ik◊sioj 'Art◊mwn?oj‚ `I?kes∂ou? E?Ù?a?g?ap?ˇ?tou; Dioscuri 22 AÙr(ˇlioj) 'Art◊mwn Gidlasioj O≥noandeÝ[[eu]]j; Dioscuri 23 'Art◊mw‚noj Gidlasioj; Mên 6 'Art◊mwn Pap∂ou DokimeÝ[j] 'Artim©j: Hypsistos 79 'Artim©j u≤Õj 'Ar|t∂mou Momm∂ou; Hypsistos 79 'Ar|t∂mou Momm∂ou 'Arc◊laoj: Hosios 132 AÙr(ˇlioj) 'Arc◊laoj Dion|[us∂ou]; Mên 45 'Arcel£ou 'Askl£pwn: Hypsistos 56 AÙ|rˇlioj | 'Askl£pw|n 'Askl©j: Hosios 32 'Askl©[j]; Hosios 35 'Askl©j kaπ

662

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

'Asklhp©[j] | o≤ 'Asklhp©; Hosios 49 'Askl©j 'AntÒ|cou 'Asklhp©j: Hosios 35 'Askl©j kaπ 'Asklhp©[j] | o≤ 'Asklhp©; Hosios 36 'Asklh|p©j 'Asklhpi£dhj: Hypsistos 2 AÙr(ˇlioj) 'Asklhpi£d[hj]; Mithra 1 Filètv 'Asklh‚p∂adou; Hosios 131 'A?sklhp∂dhj Di|onus∂ou; Mên 22 `IppÒnikoj 'As|klhpi£dou; Mên 50 'Asklhpi£dhj Markianoà; Mên 50 'Asklhpi£‚dhj Dionois∂ou 'Asklhpia∂a: Hosios 55 'Asklhpia∂aj 'AsklhpiakÒj: Hypsistos 36 [A]Ùr(ˇlioj) BasilikÕj | ['A]sk?lhpiakoà; Hypsistos 112 ['As]klhpiakÕj 'Asprˇnaj: Mên 54 'Asp[rˇn]a?j 'Astran∂a: Mâ 1 'Astran∂a | Mˇnidoj; Mâ 3 'A]stran∂a Mˇn?[idoj] 'Atal£nth: Anaitis 24 'Atal£n|th 'AttalianÒj: Hypsistos 108 TÚc|oj Ð kaπ 'Atta|lianÒj ”Attaloj: Hypsistos 28 'Al◊xandroj | 'Att£lou; Sozon 3 Osaeij 'Att£l‚ou; Dioscuri 3 M◊mnonoj 'At‚t£lou; Mên 33 ”Attaloj; Anaitis D2 'Att£lou 'AttikÒj: Hypsistos 40 'Atti|kÕj; Hosios 43 [P]r∂mou 'Attikù; Hosios 62 'AttikÕj; Hosios 71 'Attikoà AÙ[--]: Hypsistos 104 AÙ[--] AÜgh: Hosios 71 Aügh

Aâloj: Anaitis 46 AÜlou `Osti|ou `I◊rwnoj AÙrˇlia: Hypsistos 7 AÙr(ˇlia) Tatij; Hypsistos 27 AÙrhl∂a 'Art[e]|mis∂a 'Efes∂a; Hypsistos 40 AÙr(hl∂a) ”Ammi|a; Hosios 120 [AÙr(hl∂a)?] E?Ùm◊ne[ia]; Hosios 133 AÙr(hl∂a) Pergam|πj; Hosios 145 AÙr(hl∂a) DÒmna Me|n£ndrou; Dioscuri 23 AÙr(hl∂a) 'Aqhnodwrian¾ Ne‚naj SidÁtij; Lairbenos 6 AÙ. ¹ gunˇ mou Tata; Pergaia 22 AÙr(hl∂a)] Paul[√na ?A≥lian]¾; Pergaia 26 AÙrhl∂a Paul√na; Pergaia 29 AÙ[r]hl∂a M£toul[ij]; Mên 58 AÙrhl∂a 'Ioul∂a Mhno[--];Mên 65 AÙr. ‚ SikÒndan; Mên 65 AÙr. 'Ioulian¾; Mên 65 AÙr. | Trof∂mh AÙrˇlioj: Hypsistos 2 AÙr(ˇlioj) 'Asklhpi£d[hj]; Hypsistos 12 AÙr(ˇlioj) | BasileÝj; Hypsistos 13 AÙr(ˇlioj) Pa<à>loj; Hypsistos 17 AÙr(ˇlioj) 'I£swn; Hypsistos 26 AÙr(ˇlioj) 'Ant∂patr|oj b/; Hypsistos 33 AÙr(ˇlioj) 'Epiqumh|tÕj; Hypsistos 36 [A]Ùr(ˇlioj) BasilikÕj | ['A]sk?lhpiakoà; Hypsistos 36 AÙr(ˇlioj) Kthsi©; Hypsistos 40 AÙr(ˇlioj) 'Al◊xa|ndroj Timo|q◊ou; Hypsistos 56 AÙ|rˇlioj | 'Askl£pw|n; Hypsistos 58b [M(£rkoj) AÙr(ˇlioj) Di]onÚsioj Dio|[nus∂ou] Diog◊nouj; Mithra 2 [M(£rkoj) ?AÙrˇ]‚lioj S◊leukoj;

Index epigrafic Hosios 18 AÙr(ˇlioj) MÚrwn; Hosios 28 M(©rkoj) AÙr(ˇlioj) Titia|nÕj N◊stwr; Hosios 43 AÙr(ˇlioj) Pap∂aj; Hosios 68 AÙrˇlioj ü [....]kÕj; Hosios 91 AÙr(ˇlioj) G£eioj Menes|tr£tou; Hosios 92 AÙr(ˇlioj) MhnÒfiloj Kolenhj; Hosios 110 AÙr(ˇlioj) Men◊macoj Me|n£ndrou; Hosios 111 AÙr(ˇlioj) 'Ist◊fanoj; Hosios 112 AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | b/; Hosios 113 AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj; Hosios 114 [AÙr(ˇlioj)?] 'Alumaj | [Zwti]k?oà; Hosios 116 [AÙr(◊lioj?) M◊na]n?droj kὲ | [AÙr(◊lioj?) Pa]rm◊nnh|[j]; Hosios 118 A?Ùr(ˇlioj) Mh[n]Òfiloj; Hosios 127 AÙr(ˇlioj) P?[---] | [Z]w?tik?[oà]; Hosios 132 AÙr(ˇlioj) 'Arc◊laoj Dion|[us∂ou; Hosios 135 AÙr(ˇlioj) 'AmmianÕj; Hosios 136 AÙr(ˇlioj) Diog◊nej Lamu[r∂d?]|ou; Hosios 137 AÙr(ˇlioj) Galumaj Diog◊|nou; Hosios 142 AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | 'Alex£ndou; Hosios 143 AÙr(ˇlioj) Diog◊nhj Zwt[i]|koà; Hosios 144 AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | b/ 'Alex£ndrou; Sozon 2 AÙrˇlioj Molhj ‚ Kl◊wnoj; Dioscuri 1 [A]Ù?[r(ˇlioj)?] ‚ 'A?[r]t?◊?[m]w?n; Dioscuri 22 AÙr(ˇlioj) 'Art◊mwn Gidlasioj O≥noandeÝ[[eu]]j; Lairbenos 1 AÙrhl∂ou 'AntiÒcou b/ Motelhnoà; Lairbenos 3

663 'Apollènioj Mhno[k]r∂tou; Lairbenos 4 AÙrˇlioj GlÚk[wn? --]; Lairbenos 6 AÙ. GlÚkwn ‚ Dwroq◊ou E≤erapole∂thj; Lairbenos 9 AÙ(rˇlioj) EÜxe[noj --] E≤erapol∂thj; Pergaia 24 M. AÙr. Dex∂o[u] ‚ u≤Õn Dio?skour∂d?h?n; Pergaia 29 Tib(◊rioj) Kl(aÚdioj) AÙrˇlio[j] ‚ GughtianÕj 'Ap◊llaj; Mên 54 AÙr(ˇlioj) Kth‚s∂ppou; Mên 65 AÙr. Diog◊nhn; Mên 65 AÙr. 'Ag(a)qÒ|pouj; Mên 65 AÙr. Diog◊nhj; Mên 65 AÙr. Kalan|d∂wn; Mên 65 AÙr. | DiogeneianÕj; Anaitis 9 AÙr(ˇlioj) Mou|sa√oj; Anaitis 14 AÙr(ˇlion) | GlÚkwna Dionus∂ou; Anaitis 21 = Mên 35 AÙr(ˇlioj) | Straton∂kou b/; Anaitis 46 AÙr(ˇlion) EÙgen◊tora | 'Elpidianoà; Anaitis 48 AÙr(ˇlion) “Ermippon 'Af(f)∂aj: Hypsistos 20 Turanπj 'Aff[i]£doj; Hypsistos 103 'Af∂aj; Mên 30 'Afi¦j 'Af(f)∂a: Hypsistos 116 'Aff∂a; Hosios 91 'Af∂v; Hosios 59 'Aff∂ou; Mên 47 'Affia? tÍ gunaikπ aÙtoà; Anaitis 9 'Aff∂an 'AcilleÚj: Hypsistos 102 KlaÚdioj 'Acil|leÝj; Lairbenos 1 'AcileÝj `Ierapole∂[thj] B B£bhloj: Mên 50 B£bhloj `Ermog◊nou B£kcoj: Mên 9 B£k[c]oj

664

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Bal◊rioj: Mên 49 `Ermog◊nouj Baler∂ou B£lhj: Mên 54 OÙenoulˇïoj B£lhj BasileÚj: Hypsistos 12 AÙr(ˇlioj) | BasileÝj Basilikˇ: Hypsistos 33 Basil|[ik]¾ BasilikÒj: Hypsistos 36 [A]Ùr(ˇlioj) BasilikÕj | ['A]sk?lhpiakoà BassianÒj: Hypsistos 110 MoscianÕj Bassian[oà] Bass∂lla: Anaitis 13 = Mên 17 Bass∂lla Bella: Mên 62 Bel‚la BÒhqoj: Hypsistos 88 BÒ|hqoj G GaianÁ: Hosios 62 Kor|nhl∂aj GaianÁj G£(e)ϊoj: Hypsistos 45 G(£ïoj) Pesk◊nnioj 'On◊simoj; Hypsistos 57 G£ϊoj | Man|ou; Mithra 1 [K]Úrillan 'Antip£trou toà ka[π ‚ G]a∂ou; Mithra 1 ['An]t∂patroj b/ G£ϊo[j]; Hosios 36 Prwt©j kὲ 'Apol|lènioj kὲ 'Asklh|p©j o≤ Gaḯou; Hosios 89 G(£ïoj) 'I(oÚlioj) 'Ane∂khtoj; Hosios 91 AÙr(ˇlioj) G£eioj Menes|tr£tou; Hosios 96 G£ïoj; Dioscuri 9 G£ϊoj ‚ OÙ◊ttioj; Dioscuri 24 Gaΐou Likin‚[n∂ou] Thlem£cou; Pergaia 2 Ga∂ou Karistan∂[ou] F?r?[Òntw]n?o?j?; Pergaia 5 Gna√oj Posto[Ú]mioj Ko∂ntou u≤Õj Kol‚le√na Kornoà[t]oj; Pergaia 6 [Gna√oj Post]oÚmioj Kornoàtoj; Pergaia 7 G£ion 'IoÚlion

`Ro[à]‚[f]on N◊on; Mên 30 Gai∂ou; Mên 47 Ga‚[ḯ]J G◊llioj: Hosios 52 Ge[ll]∂ou Stateil∂[v] G◊meinoj: Mên 53 Ge{me}meinoj Dadewj G?ain?‚2eanÕj GÁ: Hosios 64 GÁj Gidlasij: Dioscuri 22 AÙr(ˇlioj) 'Art◊mwn Gidlasioj O≥noandeÝ[[eu]]j; Dioscuri 23 'Art◊mw‚noj Gidlasioj Glaàkoj: Hosios 72 GlaÚkou Gluk(e)∂a: Hosios 59 Gluke∂aj; Hosios 88 Gluk∂a; Anaitis 15 Gluk◊a; Anaitis 36 Gluk∂a 'Ioul∂|ou toà 'Agr∂ou GlÚkwn: Lairbenos 4 AÙrˇlioj GlÚk[wn? --]; Lairbenos 6 AÙ. GlÚkwn ‚ Dwroq◊ou E≤erapole∂thj; Mên 19 GlÚ|kwn 'Apollwn∂ou; Mên 19 MÚrtion GlÚ|kwnoj; Mên 33 GlÚkwn; Mên 50 Diog◊nhj ‚ GlÚkwnoj; Anaitis 6 = Mên 1 GlÚkwn; Anaitis 14 AÙr(ˇlion) | GlÚkwna Dionus∂ou; Anaitis 19 = Mên 26 GlÚkwn; Anaitis 23 GlÚ?|kwn; Anaitis 31 Fil∂pou | GlÚkwnoj; Anaitis D1 MhtrÒdw|roj GlÚkwnoj Gorg∂aj: Hosios 53 Gorg∂aj B◊brukoj GughtianÒj: Pergaia 29 Tib(◊rioj) Kl(aÚdioj) AÙrˇlio[j] ‚ GughtianÕj 'Ap◊llaj D D£dej: Mên 53 Ge{me}meinoj Dadewj G?ain?‚eanÕj Damaj: Hosios 82 `Erm©j Dam©|doj

Index epigrafic DexiÒj: Pergaia 24 M. AÙr. Dex∂o[u] ‚ u≤Õn Dio?skour∂d?h?n Dhma∂nεtoj: Mên 19 ØpÕ ¢delfoà t◊knou toà Dhmai?|n◊tou; Anaitis 11 = Mên 15 Dh|main◊tou Dhm©j?: Hypsistos 74 Dhm©j? Dhm|© Dhmˇtrioj: Hosios 6 [Dhmˇ]trioj Dhmhtr∂ou; Hosios 10 Dhmˇtrioj; Pergaia 2 Dhm¹trioj 'Apollwn∂ou 'EpikÚdrou; Mên 54 Dhtr∂ou Sardianoà Dhmosq◊nhj: Hypsistos 64 Dhmosq◊[n‚hj; Hypsistos 26a Ne√loj ‚ Dhmos‚q◊nou DhmÒfiloj: Anaitis 22 = Mên 34 DhmÒ|filoj Dhmè: Hypsistos 22 Dhmë qug£thr Tur£nnou DiagÒraj: Hypsistos 48 TeimÒqeoj DiagÒrou | Labrant∂dhj; Hypsistos 48 DiagÒraj Dio[---]: Hypsistos 61 [Di]on?Úsioj Dio|[---] Diog◊nouj LÚ|[keioj?] Diog©j: Mên 31 'Ammion Diog© DiÒdwroj: Hypsistos 116 T?I?R.?W | D?io?d?èrou; Lairbenos 5 DiÒdwroj b/ toà 'Apollwn∂ou `Ierapo‚le∂thj; Mên 49 Diodèrou; Mên 50 Menekr£thj Diodè‚rou Diog◊nhj: Hypsistos 58b [M(£rkoj) AÙr(ˇlioj) Di]onÚsioj Dio|[nus∂ou] Diog◊nouj; Hypsistos 61 [Di]on?Úsioj Dio|[--] Diog◊nouj LÚ|[keioj?]; Hypsistos 77 Diog◊nhj |[-]gou|r∂ou; Hosios 73 Diog◊nou; Hosios 136 AÙr(ˇlioj) Diog◊nej Lamu[r∂d?]|ou; Hosios 143

665 AÙr(ˇlioj) Diog◊nhj Zwt[i]|koà; Dioscuri 7 Diog?◊?n?h?j? ‚ [Fr]onim©j; Mên 50 Diog◊nhj ‚ GlÚkwnoj; Mên 50 Diog◊nhj Max∂mou; Mên 63 [Di]og◊nhj `Erm◊rwtoj; Mên 65 AÙr. Diog◊nhn; Mên 65 AÙr. Diog◊nhj Diog◊nia: Hosios 108 Pap∂aj kaπ Diog◊ni|a DiogeneianÒj: Mên 65 AÙr. | DiogeneianÕj DiÒgnhtoj: Dioscuri 24 Diog‚[nˇto]u; Dioscuri 24 Filokèmou tîn Filokèmou Dio?[g]‚[nˇtou] DioklÁj: Hypsistos 6 DioklÁj Zˇnwnoj; Hypsistos 89 F?l(£bioj) DioklÁj Diom©j: Hosios 34 Diom©j DionÚsioj: Hypsistos 58b [M(£rkoj) AÙr(ˇlioj) Di]onÚsioj Dio|[nus∂ou] Diog◊nouj; Hypsistos 61 [Di]on?Úsioj Dio|[--] Diog◊nouj LÚ|[keioj?]; Hosios 16 Ne∂kwn Dionus∂ou; Hosios 103 DionÚsi[(o)j]; Hosios 131 'A?sklhp∂dhj Di|onus∂ou; Hosios 132 AÙr(ˇlioj) 'Arc◊laoj Dion|[us∂ou]; Pergaia 26 Dionus∂ou 'Ap◊llou; Pergaia 34 [Dio]nÚsioj ‚ [Fil]op£to‚[roj]; Mên 46 Dionus∂ou; Mên 49 Dionus∂ou; Mên 50 Diono∂sioj 'Onhs∂mou; Mên 50 'Asklhpi£‚dhj Dionois∂ou; Anaitis 14 AÙr(ˇlion) | GlÚkwna Dionus∂ou; Anaitis 14 Dionus∂J tù u≤ù aÙtoà; Anaitis 31 Zeàxij Dionus∂ou

666

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Dioskour∂dhj: Pergaia 24 M. AÙr. Dex∂o[u] ‚ u≤Õn Dio?skour∂d?h?n Diof£nhj: Hypsistos 72 Diof£nou DiÒfantoj: Hypsistos 71 [D]iÒfantoj 'Aki£mou Doarrhnhj: Anaitis D2 Doarrhnhj Domit∂a: Mên 58 Domit∂aj DomitianÒj: Hypsistos 114 'OklatianÕj DomitianÒj DÒmna: Hosios 145 AÙr(hl∂a) DÒmna Me|n£ndrou DÒmnh: Hypsistos 58a DÒmnhj g◊|noj DÒmnoj: Hosios 32 o≤ DÒmnou DwrÒqeoj: Lairbenos 6 AÙ. GlÚkwn ‚ Dwroq◊ou E≤erapole∂thj E 'Eb∂kthtoj: Hypsistos 8 'Eb∂kthtoj E≥rhna√oj: Hypsistos 103 E?≥?rhn◊ou `Ekat©j: Hypsistos 97 `Ekat©j `EkatÒmnon: Hypsistos 90 A∏(lioj) | `EkatÒ|mnon 'Ela∂barhj: Pergaia 3 Tib◊rion ‚ KlaÚdion 'Apollwn∂ou u[≤]‚on Kure∂a 'Apollènion ‚ 'Elaib£r?hn `El◊nh: Hypsistos 80 `El◊nh 'ElpidianÒj: Anaitis 46 AÙr(ˇlion) EÙgen◊tora | 'Elpidianoà 'Elp∂j: Hosios 73 'Elpπj 'Emisea: Anaitis 45 'Emise|a 'Ep£gaqoj: Hosios 70 'Ep£gaqoj 'Ep£torix: Hosios 87 ¢n¾r u≤Õj 'EpatÒrigoj 'EpafrÒdeitoj: Hosios 85 'Epafro|de∂tJ; Mên 57 'E[pa]‚[frÒd]eitoj 'EpiqÚmhtoj: Hypsistos 13 Ð kaπ 'Ep[i]|qÚmht[oj]; Hypsistos 33 AÙr(ˇlioj) 'EpiqÚmh|toj

'Ep∂kudroj: Pergaia 2 Dhm¹trioj 'Apollwn∂ou 'EpikÚdrou; Pergaia 2 'Apollènioj 'Ap?ollwn∂ou 'EpikÚ?d?[ro]u 'Ep∂kthtoj: Lairbenos 4 ['E]p∂kthton 'Apollwn∂o[u --]; Mên 4 'Ep∂kthto[j] 'EpitÚncanoj: Hosios 135 AÙr(ˇlioj) 'AmmianÕj kὲ A. 'Iouli|anÕj kὲ 'Al◊xandroj, o≤ 'Epitunc£nou; Hosios 140 [---]oj b/ 'Epitunc£nou 'Epènumoj: Hypsistos 44 Q£lloj 'Epènumoj ”Erastroj: Hosios 57 ”Erastroj `Erma√oj: Hypsistos 108 TÚc|oj Ð kaπ 'Atta|lianÒj, `Er(ma∂ou) b/ | SÚrou; Pergaia 36 'Artem∂dwron `Erma∂ou, ‚ q◊sei dὲ Kl◊wnoj `Erma∂ou; Mên 66 di' `Erma∂ou Klh|don∂ou `Erma√j: Dioscuri 5 `Er?m?a?√?j `Erm©j: Hosios 82 `Erm©j Dam©|doj `Ermhd∂wn: Hosios 29 `Ermhd∂wn `ErmÁ|doj `ErmÁj: Hosios 29 `Ermhd∂wn `ErmÁ|doj; Hosios 42 `ErmÁj `Hfaist∂wnoj; Mên 48 `ErmÁj 'Andro‚[nik?]ou `Erm∂aj: Hypsistos 24 `Erm∂aj “Ermippoj: Mên 46 “Ermippoj `Erm∂ppou; Mên 50 TrÒfimo[j] ‚ `Erm∂ppou; Anaitis 48 AÙr(ˇlion) “Ermippon `Ermog◊nhj: Hypsistos 41 Ùpὲr toà u≤oà `Er|mog◊nou; Hosios 1 `E[rm]|og◊nhj; Mên 25 = Anaitis 16b 'Ammi|anÕj kaπ `Ermog◊nhj TrÚfwnoj; Mên 49 `Ermog◊nouj Baler∂ou; Mên 50 M◊nandroj

Index epigrafic `Ermog◊nou; Mên 50 `Er‚mog◊nhj Statianoà; Mên 50 `Ermog◊nhj Trof∂mou; Mên 50 B£bhloj `Ermog◊nou; Mên 50 `Ermog◊nou; Mên 54 `Ermog◊‚nouj; Anaitis 11 = Mên 15 `Ermog◊|nhj; Anaitis 37 Melt∂nh `Ermog◊|nou `Ermokr£thj: Hypsistos 109 NeikhfÒroj `Er|mokr£tou; Hypsistos 109 `Ermo|[kr]£tei EÜxenoj: Lairbenos 9 AÙ(rˇlioj) EÜxe[noj --] E≤erapol∂thj 'Eruk∂a: Hosios 94 'Eruk∂a Car∂t[h] EÙag?£phtoj: Dioscuri 2 `Ik◊sioj 'Art◊mwn?oj‚ `I?kes∂ou? E?Ù?a?g?ap?ˇ?tou EÜ[andr]oj: Hosios 2 EÜ[andr]oj EÙgam∂a: Anaitis 10 EÙgam∂a | 'Ioulianoà EÙgen◊tor: Anaitis 46 AÙr(ˇlion) EÙgen◊tora | 'Elpidianoà EÙelp∂sth: Hypsistos 113 EÙelst[h] EÙ◊lpistoj: Mên 50 MhtrÒdwroj EÙelp∂s‚tou EÙm◊neia: Hosios 120 [AÙr(hl∂a)?] E?Ùm◊ne[ia] EÜmhloj: Pergaia 31 SillueÝj ‚ Sillu◊wj ‚ EÙmˇlou ‚ toà 'Apol‚lwn∂ou EÜxenoj: Lairbenos 9 AÙ(rˇlioj) EÜxe[noj --] E≤erapol∂thj EÙs◊bhj: Anaitis 41 EÙs◊bhj EÜtuc©j: Hosios 23 TimÒqeoj EÙtuc© EÙtÚchj: Hypsistos 94 EÙtucˇj; Hosios 34 EÙtÚchj; Hosios 58 [EÙt]ucπj 'Ammianoà

667 EÙtucianÒj: Hypsistos 29 Tib(◊rioj) KlaÚdio[j] | EÙtucian[Õj]; Pergaia 35 M(£rkoj) Kl(aÚdioj) ‚ Nikhfori‚anÕj ‚ EÙtucianÕj EÙtuc∂wn: Hosios 85 EÙtuc∂wn EÜtucoj: Hosios 23 EÜtucoj EÙfrosÚnh: Hypsistos 101 EùfrosÚünh Z Zeàxij: Anaitis 31 Zeàxij Dionus∂ou Zˇlwtoj: Hypsistos 53c Zˇlw|toj Zˇnwn: Lairbenos 3 Zˇnwna Z∂ngotoj: Hosios 27 Z∂n|gotoj Zèpuroj: Hypsistos 68 Zèpuroj Zèsimoj: Hypsistos 58a Zèsimoj Patrik∂ou; Hosios 109 [Zèsi]moj ZwtikÒj: Hosios 15 ZwtikÕj | Str£tw|noj; Hosios 90 Zwti[kÕ]j; Hosios 112 AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | b/; Hosios 113 AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj; Hosios 114 [AÙr(ˇlioj)?] 'Alumaj | [Zwti]k?oà; Hosios 127 AÙr(ˇlioj) P?[---] | [Z]w?tik?[oà]; Hosios 134 [Z]wtikÕj 'Onhs∂mou; Hosios 142 AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | 'Alex£ndou; Hosios 143 AÙr(ˇlioj) Diog◊nhj Zwt[i]|koà; Hosios 144 AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | b/ 'Alex£ndrou H `Hrakle∂dhj: Anaitis 32 `H|rakle∂dhj 'A|pollwn∂|ou `HrÒfiloj: Hosios 35 `HrÒfil[oj] | Pap©

668

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

`Hfaist∂wn: Hosios 42 `ErmÁj `Hfaist∂wnoj Q Q£leia: Mên 27 Q£leia QalÁj: Hypsistos 105 'Amm∂a Q£len|toj Q£lloj: Hypsistos 44 Q£lloj 'Epènumoj QeÒdwroj: Hypsistos 118 QeÒdw|roj; Mên 50 QeÒdwroj b/; Anaitis 38 Pap∂aj Qeodèrou QeÒdotoj: Hosios 23 QeÒ|dotoj; Anaitis 42 [Qe]odÒto[j] | 'Apollwn∂o[u] QrasÚbouloj: Hypsistos 80 QrasuboÚlou toà u≤oà QrasuboÚlou; Hypsistos 80 QrasuboÚlou Qrept∂wn: Hypsistos 82 A∏lioj Qrept∂wn PontianÒj QreptÒj: Hypsistos 91 Qre|[pt]Õj Øpὲr | aÙto?[u] I 'I£swn: Hypsistos 17 AÙr(ˇlioj) 'I£swn 'IatroklÁj: Hypsistos 100 'I[a]t|r?oklÁj; Sozon 7 ['I]atrokl[Á]j [M]enem£cou 'Or◊stou 'Iekoàndoj: Anaitis 3 Melt∂|nh 'IekoÚndou qug£thr `I◊rwn: Anaitis 46 AÜlou `Osti|ou `I◊rwnoj `Ik◊sioj: Dioscuri 2 `Ik◊sioj 'Art◊mwn?oj‚ `I?kes∂ou? E?Ù?a?g?ap?ˇ?tou 'Ioukoàndoj: Anaitis 12 = Mên 16 'Ioukoàndoj

'Ioul∂a: Hypsistos 115 'Ioul∂[a]; Pergaia 37 'Ioul∂a 'Anqes‚t∂a Pre√[ma]; Mên 30 <'Iou>l∂an KÒsmou qugat◊ran 'Ioulianˇ: Mên 65 AÙr. 'Ioulian¾ 'IoulianÒj: Hypsistos 49 'IoulianÕj; Hosios 61 KalpoÚrnioj 'Al◊x|androj 'Iouliano|à; Hosios 135 A. 'Iouli|anÕj; Mên 50 'Ioul(i)‚anÕj Menekr£tou; Mên 50 'Ioulianoà; Anaitis 10 EÙgam∂a | 'Ioulianoà 'IoÚlioj: Mithra 7 'IoÚlioj PÚrroj; Hosios 89 G(£ïoj) 'I(oÚlioj) 'Ane∂khtoj; Hosios 94 M(£rkoj) 'IoÚlio[j] | OÙ£lhj; Pergaia 7 G£ion 'IoÚlion `Ro[à]‚[f]on N◊on; Mên 58 AÙrhl∂a 'Ioul∂a Mhno[-]; Anaitis 36 Gluk∂a 'Ioul∂|ou toà 'Agr∂ou `IppÒnikoj: Mên 22 `IppÒnikoj 'As|klhpi£dou 'Isokr£thj: Hypsistos 98 ['I]sokr£th[j] 'Ist◊fanoj: Hosios 111 AÙr(ˇlioj) 'Ist◊fanoj K Kaland∂wn: Mên 65 AÙr. Kalan|d∂wn Kalle∂dhj: Hosios 23 Kalle∂d[h]j Kallig◊neia: Anaitis 25 = Mên 36 Kallig◊neia KalliklÁj: Hosios 21 'Al◊xand[r]|oj Kalli|kl◊ouj K£llistoj: Mithra OÙale[r]∂ou K[a]l‚l∂stw Kall∂stratoj: Anaitis 43 [TÚ?]fwn Kallis[t]r£|[t]ou

Index epigrafic KalpoÚrnioj: Hosios 61 KalpoÚrnioj 'Al◊x|androj 'Iouliano|à Kap∂twn: Hosios 44 [Kap∂]twn Kap∂tw|[noj] KarikÒj: Hosios 77 KarikÕj FÚ|bou Karist£nioj: Pergaia 2 Ga∂ou Karistan∂[ou] F?r?[Òntw]n?o?j KarpianÒj: Hosios 23 KarpianÒj Karp∂mh: Mên 28 Karp∂mh ‚ KorboÚlwnoj K£rpoj: Hypsistos 52 OÜlpion K£rpon; Hypsistos 53 OÜlpion K£rpon; Hypsistos 95 K£rpoj 'Ar‚temˇouj; Hypsistos 107 Kar|pÕj K∂kinnaj: Mên 14 Trof∂mh 'Artemidèrou Ki‚kinn£doj K∂llhj: Pergaia 11 K∂llh?j MÒou; Pergaia 12 K∂llhn MÒou Klaud∂a: Pergaia 23 Kl(aud∂an) Pau‚l[e]√n[an] 'Artemeis∂a[n]; Pergaia 37 Klaud∂an 'Anqest∂an M£‚gnan KlaudianÒj: Anaitis 30 Koḯntou | Loukk∂ou Klaudianoà KlaÚdioj: Hypsistos 29 Tib(◊rioj) KlaÚdio[j] | EÙtucian[Õj]; Hypsistos 54 Tib◊rioj KlaÚdioj | SÚntrofoj; Hypsistos 102 KlaÚdioj 'Acil|leÝj; Pergaia 3 Tib◊rion ‚ KlaÚdion 'Apollwn∂ou u[≤]‚on Kure∂a 'Apollènion ‚ 'Elaib£r?hn; Pergaia 23 [Kl.] 'Ape[l]‚le∂n[ou]; Pergaia 23 M. Kl. `Rote∂lioj OÙ©roj; Pergaia 23 L. Kl. Propinki‚anÕj 'A[p]ell√noj; Pergaia 29 Tib(◊rioj) Kl(aÚdioj) AÙrˇlio[j] ‚

669 GughtianÕj 'Ap◊llaj; Pergaia 35 M(£rkoj) Kl(aÚdioj) ‚ Nikhfori‚anÕj ‚ EÙtucianÕj; Pergaia 37 Ti(b◊rioj) Kl(aÚdioj) Paule∂‚nou OÙ£lento[j]; Mên 57 Klau]d∂o[u Stra]‚[t]one∂kou; Anaitis 20 = Mên 32 KlaÚdion M∂lwna KlhdÒnioj: Mên 66 di' `Erma∂ou Klh|don∂ou Kl◊wn: Sozon 2 AÙrˇlioj Molhj ‚ Kl◊wnoj; Pergaia 36 'Artem∂dwron `Erma∂ou, ‚ q◊sei dὲ Kl◊wnoj `Erma∂ou Klwd∂a: Pergaia 32 Klw[d∂]a ‚ 'Ag◊lh KÒintoj: Hypsistos 21 = Mên 20a KÒintoj Noum◊ri|oj; Pergaia 5 Gna√oj Posto[Ú]mioj Ko∂ntou u≤Õj Kol‚le√na Kornoà[t]oj; Pergaia 6 Koḯntou P[ostou]‚[m∂ou Kolle∂n]a FrÒntwnoj; Anaitis 17 Ko∂ntoj Mhtrodèrou; Anaitis 30 Koḯntou | Loukk∂ou Klaudianoà Kolle√na: Pergaia 5 Gna√oj Posto[Ú]mioj Ko∂ntou u≤Õj Kol‚le√na Kornoà[t]oj; Pergaia 6 Koḯntou P[ostou]‚[m∂ou Kolle∂n]a FrÒntwnoj KorboÚlwn: Mên 28 Karp∂mh ‚ KorboÚlwnoj Kornhl∂a: Hosios 62 Kor|nhl∂aj GaianÁj Kornoà[t]oj: Pergaia 5 Gna√oj Posto[Ú]mioj Ko∂ntou u≤Õj Kol‚le√na Kornoà[t]oj; Pergaia 6 [Gna√oj Post]oÚmioj Kornoàtoj; Mên 66 'Arte∂maj Kourn|oÚtou

670

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

KÒsmoj: Mên 30 <'Iou>l∂an KÒsmou qugat◊ran KÒthj: Pergaia 12 KÒthn Stas∂ou Kr∂spoj: Mithra 9 M©rkoj LoÚkk(e)ioj Kr∂spoj; Anaitis 47 'Al◊xandron | g/ Flakkilia|nÒn Kr∂spoj | b/ Neik£nwr Kths∂aj: Hypsistos 36 AÙr(ˇlioj) Kthsi© Ktˇsippoj: Mên 54 AÙr(ˇlioj) Kth‚s∂ppou KÚrila: Hosios 115 KÚrila KÚrilla: Mithra 1 [K]Úrillan 'Antip£trou toà ka[π ‚ G]a∂ou L LamÚrij: Hosios 136 AÙr(ˇlioj) Diog◊nej Lamu[r∂d?]|ou LaoÚaj: Hosios 96 LaoÚ[a]|j L£quroj: Mên 24 'On∂smoj L£quroj Laudikˇ: Hypsistos 124 Laudi|kˇ `Upaipˇ|nh Leont∂skoj: Hypsistos 100 Leon|t?∂skoj L◊pidoj: Mên 58 L◊pido[j] Lik∂nnioj: Dioscuri 24 Gaΐou Likin‚[n∂ou] Thlem£cou L∂mnhj: Hosios 31 L∂mnhj LÒggoj: Pergaia 2 Louk∂ou OÙeihnoà L?Ò?[g]gou LoÚkioj: Hypsistos 35 LoÚkioj; Dioscuri 8 LoÚkioj P?r?[e∂mou(?)]; Pergaia 2 Louk∂ou OÙeihnoà L?Ò?[g]gou; Pergaia 23 L. Kl. Propinki‚anÕj 'A[p]ell√noj; Mên 41 [Lo]Úkioj A∏lioj Molhj; Mên 41 L(Úkioj) A∏l(ioj) TerentianÕj Molhj Louk∂fera: Hosios 149 Louk∂fera

LoÚkkeioj: Mithra 9 M©rkoj LoÚkk(e)ioj Kr∂spoj; Anaitis 30 Koḯntou | Loukk∂ou Klaudianoà LÚkwtoj: Hosios 129 `Wr◊aj Lukètou Lus∂macoj: Mên 58 [krˇnh Lusi?]|m£cou M Mag£fernoj: Mithra 3 Sag£rioj ‚ Mag?[af◊]rnou M£gna: Pergaia 13 Plank∂a M£gna; Pergaia 14 Plank∂an [M]£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£[rou]; Pergaia 15 Plank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou; Pergaia 16 [P]lank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou; Pergaia 17 [Plank∂an M£gnan] ‚ [M. Plank∂ou OÙ£rou]; Pergaia 37 Klaud∂an 'Anqest∂an M£‚gnan M£gnoj: Dioscuri 28 M£gnoj 'O£rioj M£ker: Hypsistos 82 Seou|Ároj M£ker Mama: Hosios 40 Swkr<£>thj Mhn|of∂lou kaπ Ma|ma kaπ MhnÒf[i]|loj M£malon: Hypsistos 89 M£malon M£nhj: Hosios 32 M£nhj M£noj: Hypsistos 57 G£ϊoj | M£n|ou; Hosios 50 [S]unm£cou | M£nou M£ximoj: Mên 50 Diog◊nhj Max∂mou Markianˇ: Hypsistos 82a OÙaler∂a ‚ Markianˇ MarkianÒj: Hypsistos 14 Ma‚rkia‚[n]Õj; Mên 50 MarkianÕj b/; Mên 50 'Asklhpi£dhj Markianoà Mark∂aj: Hypsistos 79 [M]ark∂aj

Index epigrafic M©rkoj: Hypsistos 16 [M£rk]oj OÜlpioj | [Paus]◊rwj; Hypsistos 58b [M(£rkoj) AÙr(ˇlioj) Di]onÚsioj Dio|[nus∂ou] Diog◊nouj; Hypsistos 78 N©j M£|rkou; Mithra 2 [M(£rkoj) ?AÙrˇ]‚lioj S◊leukoj; Mithra 9 M©rkoj LoÚkk(e)ioj Kr∂spoj; Hosios 28 M(©rkoj) AÙr(ˇlioj) Titia|nÕj N◊stwr; Hosios 94 M(£rkoj) 'IoÚlio[j] | OÙ£lhj; Pergaia 9 M©rkoj Fer∂ddioj Popl∂ou; Pergaia 14 Plank∂an [M]£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£[rou]; Pergaia 15 Plank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou; Pergaia 16 [P]lank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou; Pergaia 17 [Plank∂an M£gnan] ‚ [M. Plank∂ou OÙ£rou]; Pergaia 23 M. Kl. `Rote∂lioj OÙ©roj; Pergaia 24 M. AÙr. Dex∂o[u] ‚ u≤Õn Dio?skour∂d?h?n; Pergaia 32 M(£rkoj) OÙ£rioj ‚ OÙenoàs[toj]; Pergaia 35 M(£rkoj) Kl(aÚdioj) ‚ Nikhfori‚anÕj ‚ EÙtucianÕj Marl£kkhj: Hosios 14 Marl£kkou M£toulij: Pergaia 29 AÙ[r]hl∂a M£toul[ij ¹ gun¾] M£trij: Anaitis 49 'Ammiaj Matr∂doj Me√roj: Hosios 70 Me√roj Melt∂nh: Hosios 42 Melt∂nh b/; Hosios 72 Melt∂nh; Mên 31 Melt∂nhn; Anaitis 3 Melt∂|nh 'IekoÚndou qug£thr; Anaitis 6 = Mên 1 Melt∂nh; Anaitis 7 Stra|tone∂kh Melt∂nhj; Anaitis 15 Melit∂nh; Anaitis 31

671 Melt∂nhj Fill∂pou; Anaitis 33 Melt∂nh; Anaitis 37 Melt∂nh `Ermog◊|nou M◊mnonoj: Dioscuri 3 M◊mnonoj 'At‚t£lou M◊nandroj: Mâ 1 MÁnij Men[£n]|drou; Mâ 3 MÁ]nij Men£nd?[rou]; Hosios 110 AÙr(ˇlioj) Men◊macoj Me|n£ndrou; Hosios 116 [AÙr(◊lioj?) M◊na]n?droj; Hosios 145 AÙr(hl∂a) DÒmna Me|n£ndrou; Mên 29 Trof∂mh Men£ndrou | toà Tul∂wnoj; Mên 50 M◊nandroj `Ermog◊nou; Anaitis D2 Men£ndrou Menekr£thj: Mên 50 'Ioul(i)‚anÕj Menekr£tou; Mên 50 Menekr£thj Diodè‚rou; Anaitis 12 = Mên 16 Menekr£|thj Men◊laoj: Hosios 102 Men◊la|[oj]; Hosios 105 Men◊?[laoj] Men◊macoj: Hosios 110 AÙr(ˇlioj) Men◊macoj Me|n£ndrou; Sozon 7 ['I]atrokl[Á]j [M]enem£cou 'Or◊stou Men◊stratoj: Hosios 87 Men◊stratoj; Hosios 91 AÙr(ˇlioj) G£eioj Menes|tr£tou M◊nippoj: Hypsistos 88 M◊nip|poj Menn◊aj: Pergaia 11 TeimÒqe‚oj Menn◊ou; Pergaia 19 Menn◊aj ‚ [---]Únou; Pergaia 20 Menn◊aj M◊sa: Hypsistos 73 M◊sa MÁnij: Mâ 1 MÁnij Men[£n]|drou; Mâ 1 'Astran∂a | Mˇnidoj; Mâ 3 MÁ]nij Men£nd?[rou]; Mâ 3 'A]stran∂a Mˇn?[idoj]

672

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Mhno[--]: Mên 58 AÙrhl∂a 'Ioul∂a Mhno[--] Mhnog©j: Hosios 79 Mhnog©|j MhnÒdwroj: Anaitis 1 'Apollènioj Mhno|dèrou MhnÒkritoj: Lairbenos 3 'Apollènioj Mhno[k]r∂tou Mhnof∂la: Anaitis 23 ¹ sÚnbioj aÙtoà Mhnof∂la MhnofilianÒj: Hosios 139 [Mhno]filianÕ[j] | [M]hnof∂lou MhnÒfiloj: Hypsistos 50 Moàsa Mhnof∂‚lou; Hosios 40 Swkr<£>thj Mhn|of∂lou kaπ Ma|ma kaπ MhnÒf[i]|loj; Hosios 92 AÙr(ˇlioj) MhnÒfiloj Kolenhj; Hosios 118 A?Ùr(ˇlioj) Mh[n]Òfiloj; Hosios 139 [Mhno]filianÕ[j] | [M]hnof∂lou MhtrÒdwroj: Hypsistos 10a StratÒnikoj ‚ Mhtrodèrou; Mên 50 MhtrÒdwroj EÙelp∂s‚tou; Anaitis 17 Ko∂ntoj Mhtrodèrou; Anaitis 17a Mhtrodèrou; Anaitis D1 MhtrÒdw|roj GlÚkwnoj Mhtrof£nhj: Mên 44 Mhtrof£nhj kaπ Flabia‚nÕj o≤ Filippikoà; Anaitis 30 Mhtrof£nhj Pap∂|ou M∂daj: Anaitis 11 = Mên 15 `Ermog◊|nhj ka≥ 'Apollènioj o≤ Apollw|n∂ou M∂dou M∂dwn: Mithra 11 M∂dwn ‚ Sèlonoj M∂lwn: Anaitis 20 = Mên 32 KlaÚdion M∂lwna M∂kkaloj: Mên 18 Øpὲr Mikk£l[u toà ¢del]|foà kaπ tîn paid∂w Molhj: Sozon 2 AÙrˇlioj Molhj ‚ Kl◊wnoj; Mên 41 [Lo]Úkioj A∏lioj Molhj; Mên 41 L(Úkioj) A∏l(ioj) TerentianÕj Molhj

MÒmmioj: Hypsistos 79 'Ar|t∂mou Momm∂ou Mosc©j: Anaitis 12 = Mên 16 Mosc©j Mosc◊ni: Hypsistos 119 Mosc◊ni MoscianÒj: Hypsistos 110 MoscianÕj Bassian[oà] MÒscioj: Hypsistos 48 MÒscion | Teimoq◊ou; Anaitis 12 = Mên 16 Mosc∂ou MoÚaj: Pergaia 11 K∂llh?j MÒou; Pergaia 12 MoÚaj Stas∂ou TrokÒ[n]d?ou; Pergaia 12 K∂llhn MÒou Mouk£zoj: Hypsistos 59 Str£|twn Mouk£zou MoÚrkoj: Anaitis 20 = Mên 32 `Epπ ‚ ≤?er◊wj 'Alex£ndrou MoÚr?‚kou Moàsa: Hypsistos 50 Moàsa Mhnof∂‚lou Mousa√oj: Anaitis 9 AÙr(ˇlioj) Mou|sa√oj Mousa√j: Anaitis 25 = Mên 36 Mousa√j b/ MÚrtion: Mên 19 MÚrtion GlÚ|kwnoj MÚrwn: Hosios 18 AÙr(ˇlioj) MÚrwn N N£na: Hosios 29 N£nv N©j: Hypsistos 78 N©j M£|rkou Ne∂kandroj: Hypsistos 43 Neik£ndr[ou] Neik£nwr: Anaitis 47 'Al◊xandron | g/ Flakkilia|nÒn Kr∂spoj | b/ Neik£nwr Ne∂karkoj: Hosios 20 Ne∂kar| {r}ko[j]; Hosios 20 ”Artem|eij Ne|ik£rkou

Index epigrafic NeikatÒrij: Hypsistos 32 NeikatÒrij Xenofîntoj Ne∂kh: Hosios 16 Ne∂kh Neikˇtaj: Hosios 4 = Mên 2a A[--] | Neikˇtaj Pard|al© NeikhfÒroj: Hypsistos 109 NeikhfÒroj `Er|mokr£tou; Mên 47 Tatia NeikhfÒ?‚rou Mokaddhn¾ Neik∂aj: Hypsistos 29 Neik[∂aj] Ne∂kwn: Hosios 16 Ne∂kwn Dionus∂ou; Lairbenos 1 Ne∂kwna; Mên 13 Ne∂kwn Ne√loj: Hypsistos 26a Ne√loj ‚ Dhmos‚q◊nou Nenaj: Dioscuri 23 AÙr(hl∂a) 'Aqhnodwrian¾ Ne‚naj SidÁtij N◊stwr: Hosios 28 M(©rkoj) AÙr(ˇlioj) Titia|nÕj N◊stwr; Hosios 148 N◊stwr Str£|twnoj; Dioscuri 23 N◊stwr N◊wn: Hypsistos 81 Apfion N◊wnoj; Hypsistos 101 N◊(w)n; Hosios 83 N◊wn ; Pergaia 7 G£ion 'IoÚlion `Ro[à]‚[f]on N◊on NikhforianÒj: Pergaia 35 M(£rkoj) Kl(aÚdioj) ‚ Nikhfori‚anÕj ‚ EÙtucianÕj Noudeij: Hosios 48 Noude|ij Noum◊rioj: Hypsistos 21 = Mên 20a KÒintoj Noum◊ri|oj X Xenofîn: Hypsistos 32 NeikatÒrij Xenofîntoj O 'O£rioj: Dioscuri 28 M£gnoj 'O£rioj 'OklatianÒj: Hypsistos 114 'OklatianÕj DomitianÒj

673 'Onhs©: Anaitis 20 = Mên 32 'Onhs© 'Onˇsimoj: Hypsistos 7 'Onhs∂mJ; Hypsistos 45 G(£ïoj) Pesk◊nnioj 'On◊simoj; Hosios 134 [Z]wtikÕj 'Onhs∂mou; Mên 50 Diono∂sioj 'Onhs∂mou 'Onhs∂teimoj: Hypsistos 84 'Onhs∂teimoj 'Onhs∂foroj: Anaitis 24 'Onhs∂foron 'Onhs∂wn: Hosios 67 'Onhs∂wn 'On∂smoj: Mên 24 'On∂smoj L£quroj 'Or◊sthj: Sozon 7 ['I]atrokl[Á]j [M]enem£cou 'Or◊stou 'Orf◊oj: Mên 46 'Orf◊oj Osaeij: Sozon 3 Osaeij 'Att£l‚ou; Dioscuri 4 'A?[g]£qwn Osa?[ei]; Mên 3 Trw∂loj 'Wfel∂wnoj | Osaei; Mên 3 'A|gaqe∂noj Osaei `Ostioj: Anaitis 46 AÜlou `Osti|ou `I◊rwnoj OÙaler∂a: Hypsistos 74 Pon|t?∂a OÙale?|r∂a; Hypsistos 82a OÙaler∂a ‚ Markianˇ OÙal◊rioj: Mithra OÙale[r]∂ou K[a]l‚l∂stw; Mên 13 OÙal◊rioj OÙ£lhj: Hosios 94 M(£rkoj) 'IoÚlio[j] | OÙ£lhj; Pergaia 37 Ti(b◊rioj) Kl(aÚdioj) Paule∂‚nou OÙ£lento[j] OÙ£rioj: Pergaia 32 M(£rkoj) OÙ£rioj ‚ OÙenoàs[toj] OÜaroj: Pergaia 14 Plank∂an [M]£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£[rou]; Pergaia 15 Plank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou; Pergaia 16 [P]lank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou; Pergaia 17 [Plank∂an M£gnan] ‚ [M.

674

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Plank∂ou OÙ£rou]; Pergaia 23 M. Kl. `Rote∂lioj OÙ©roj OÙeib∂a: Pergaia 25 u≤Õn TertÚllou kaπ OÙeib∂aj dhmiouurgîn OÙeibianÒj: Pergaia 25 Tib◊rion OÙeibianÕn T◊rtullon(?) OÙeihnÒj: Pergaia 2 Louk∂ou OÙeihnoà L?Ò?[g]gou OÙenoàstoj: Pergaia 32 M(£rkoj) OÙ£rioj ‚ OÙenoàs[toj] OÙ◊ttioj: Dioscuri 9 G£ϊoj ‚ Où◊ttioj OÙlp∂a: Pergaia 23 OÙlp. 'Artemeis∂aj OÜlpioj: Hypsistos 16 [M£rk]oj OÜlpioj | [Paus]◊rwj; Hypsistos 52 OÜlpion K£rpon; Hypsistos 53 OÜlpion K£rpon P P[---]: Hosios 127 AÙr(ˇlioj) P?[--] | [Z]w?tik?[oà] Panuc∂j: Sozon 1 Panucπ‚j Papaj: Hosios 35 `HrÒfil[oj] | Pap©; Hosios 107 Papaj Pap∂a Pap∂aj: Hosios 43 AÙr(ˇlioj) Pap∂aj; Hosios 107 Papaj Pap∂a; Hosios 108 Pap∂aj; Hosios 138 `U£kinqoj Pap[∂]a; Mên 6 'Art◊mwn Pap∂ou DokimeÝ[j]; Anaitis 11 = Mên 15 Pap∂ou; Anaitis 30 Mhtrof£nhj Pap∂|ou; Anaitis 38 Pap∂aj Qeodèrou Pard£laj: Hosios 4 = Mên 2a A[-] | Neikˇtaj Pard|al© Parm◊nnhj: Hosios 116 [AÙr(◊lioj?) Pa]rm◊nnh|[j]

Pater∂wn: Hypsistos 72 Pater∂wn Patr∂kioj: Hypsistos 58a Zèsimoj Patrik∂ou Paul√na: Pergaia 22 AÙr(hl∂a)] Paul[√na ?A≥lian]¾; Pergaia 23 Kl(aud∂an) Pau‚l[e]√n[an] 'Artemeis∂a[n]; Pergaia 26 AÙrhl∂a Paul√na Paul(e)√noj: Pergaia 37 Ti(b◊rioj) Kl(aÚdioj) Paule∂‚nou OÙ£lento[j]; Mên 13 Paule∂nh Paus◊rwj: Hypsistos 16 [M£rk]oj OÜlpioj | [Paus]◊rwj Paàloj: Hypsistos 13 AÙr(ˇlioj) Pa<à>loj Peiqè: Hypsistos 93 Peiqë Pergam∂j: Hosios 133 AÙr(hl∂a) Pergam|πj Pesk◊nnioj: Hypsistos 45 G(£ïoj) Pesk◊nnioj 'On◊simoj Plank∂a: Pergaia 13 Plank∂a M£gna; Pergaia 14 Plank∂an [M]£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£[rou]; Pergaia 15 Plank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou; Pergaia 16 [P]lank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou; Pergaia 17 [Plank∂an M£gnan] ‚ [M. Plank∂ou OÙ£rou] Pl£nkioj: Pergaia 14 Plank∂an [M]£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£[rou]; Pergaia 15 Plank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou; Pergaia 16 [P]lank∂an M£gnan ‚ M. Plank∂ou OÙ£rou; Pergaia 17 [Plank∂an M£gnan] ‚ [M. Plank∂ou OÙ£rou] Pl£twn: Hypsistos 40 Pl£twn Poluxen∂a: Hosios 146 Poluxen∂a Pont∂a: Hypsistos 74 Pon|t?∂a OÙale?|r∂a

Index epigrafic PontianÒj: Hypsistos 82 A∏lioj Qrept∂wn PontianÒj PÒplioj: Pergaia 9 M©rkoj Fer∂ddioj Popl∂ou PostoÚmioj: Pergaia 5 Gna√oj Posto[Ú]mioj Ko∂ntou u≤Õj Kol‚le√na Kornoà[t]oj; Pergaia 6 [Gna√oj Post]oÚmioj Kornoàtoj; Pergaia 6 Koḯntou P[ostou]‚[m∂ou Kolle∂n]a FrÒntwnoj PoÚblioj: Hosios 26 PoÚblioj | Poubl∂ou Pre√ma: Hypsistos 70a Pre√ma Pr[e∂]‚mou; Pergaia 37 'Ioul∂a 'Anqes‚t∂a Pre√[ma] Pre∂moj: Hypsistos 70a Pre√ma Pr[e∂]‚mou; Dioscuri 8 LoÚkioj P?r?[e∂mou(?)] Pr∂moj: Hosios 43 [P]r∂mou 'Attikù PrÒkla: Dioscuri 22 ProklÁj PrÒkloj: Anaitis 13 = Mên 17 PrÒ|kloj PropinkianÒj: Pergaia 23 L. Kl. Propinki‚anÕj 'A[p]ell√noj Prwt©j: Hosios 36 Prwt©j PÚqeoj: Hypsistos 48 PÚqeoj PÚrroj: Mithra 7 'IoÚlioj Púrroj Pwl∂thj: Anaitis 28 = Mên 39 met¦ tÁj sumb∂ou Pwl∂thj Pwl[--]: Lairbenos 7 Pwl[--] R `Rwma√oj: Mithra 1 Sakk£lo[u `Rw]‚ma∂ou `Rote∂lioj: Pergaia 23 M. Kl. `Rote∂lioj OÙ©roj `Roufe∂na: Hypsistos 83 `Rou[f]e∂[naj] `RoufÁnoj: Hypsistos 60 St£tioj | `RoufÁnoj

675 `Roàfoj: Pergaia 7 G£ion 'IoÚlion `Ro[à]‚[f]on N◊on; Mên 58 `Roàfoj S Sag£rioj: Mithra 3 Sag£rioj ‚ Mag?[af◊]rnou S£kkaloj: Mithra 1 Sakk£lo[u `Rw]‚ma∂ou SakleanÒj: Hosios 34 Sakleanoπ S£lbioj: Anaitis 44 = Mên 40 S£lbioj 'Apol|lwn∂ou SekÒndoj: Anaitis 40 SekÒndoj S◊leukoj: Mithra 2 [M(£rkoj) ?AÙrˇ]‚lioj S◊leukoj; Mên 3 S◊leukoj Kibur£(thj) SeouÁroj: Hypsistos 82 Seou|Ároj M£ker S◊rgij: Hypsistos 85 S?◊rgij Se[-----]: Hosios 45 Se[-----] SikÒnda: Mên 65 AÙr. ‚ SikÒndan SillueÚj: Pergaia 31 SillueÝj ‚ Sillu◊wj ‚ EÙmˇlou ‚ toà 'Apol‚lwn∂ou Stas∂aj: Pergaia 12 MoÚaj Stas∂ou TrokÒ[n]d?ou; Pergaia 12 KÒthn Stas∂ou Stateil∂a: Hosios 52 Ge[ll]∂ou Stateil∂[v] StatianÒj: Mên 50 `Er‚mog◊nhj Statianoà St£tioj: Hypsistos 60 St£tioj | `RoufÁnoj Stef£nioj: Hypsistos 46 S[t]efan∂wn Straton(e)∂kh: Lairbenos 6 Stratone∂khn; Mên 7 [St]raton∂kh 'Apollwn∂ou; Anaitis 5 Stratone∂kh; Anaitis 7 Stra|tone∂kh Melt∂nhj

676

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

StratoneikianÒj: Anaitis 23 tÕn | pat◊ra StratoneikianÕn StratÒn(e)ikoj: Hosios 55 S?tratÒneikoj Kakoleij; Hypsistos 10a StratÒnikoj ‚ Mhtrodèrou; Mên 57 Klau]d∂o[u Stra]‚[t]one∂kou; Anaitis 21 = Mên 35 AÙr(ˇlioj) | Straton∂kou b/ Str£twn: Hypsistos 59 Str£|twn Mouk£zou; Hosios 15 ZwtikÕj | Str£tw|noj; Hosios 148 N◊stwr Str£|twnoj SÚnmacoj: Hosios 50 [S]unm£cou | M£nou SÚnodoj: Mên 19 [...]IRORA SunÒdou SaïttV[n¾] SÚntrofoj: Hypsistos 54 Tib◊rioj KlaÚdioj | SÚntrofoj SuntucianÒj: Hypsistos 70 Suntu[cianoà?] Sunfiloàsa: Hypsistos 94 S[un]filoàsa SÚroj: Anaitis 11 = Mên 15 SÚrou Swkr£thj: Hosios 40 Swkr<£>thj Mhn|of∂lou; Mên 31 'Al◊xandroj Swkr£to[u]; Anaitis 8 Swkr£thj; Anaitis 12 = Mên 16 Swkr£thj Swkr£t(e)ia: Anaitis 8 Swkrat∂a; Anaitis 12 = Mên 16 Swkr£teia; Anaitis 13 = Mên 17 Swkr£|teia Sèlon: Mithra 11 M∂dwn ‚ Sèlonoj Swthr∂a: Anaitis 18 Swthr∂a 'Ale|x£ndrou T Tata: Lairbenos 6 AÙ. ¹ gunˇ mou Tata 'Apollwn|∂ou 'Atuocwr√tij

Tataj: Hypsistos 15 Tataj; : Lairbenos 4 Tatadoj T£tej: Mên 3 T£tej 'Aga|qe∂nou ¹ gun¾ aÙtou Tat∂a: Lairbenos 10 [?T]atπa; Mên 47 Tatia NeikhfÒ?‚rou Mokaddhn¾; Anaitis 12 = Mên 16 Tat∂aj Tat(t)ianÒj: Hosios 59 TatianÕj 'Apollwn∂ou; Anaitis 34 Trof∂mh Tattia|nou T£tion: Hypsistos 66 T£tion TeimÒqeoj: Hypsistos 48 TeimÒqeoj DiagÒrou | Labrant∂dhj; Hypsistos 48 MÒscion | Teimoq◊ou; Hypsistos 48 TeimÒqeoj; Hosios 37 TeimÒqe|oj; Hosios 63 'Apollènioj T|eimoq◊ou; Pergaia 11 TeimÒqe‚oj Menn◊ou; Anaitis 19 = Mên 26 TeimÒ|qeoj Tel◊seira: Hypsistos 15 'A|gaqÒpouj kaπ Tel◊seira Tel◊sforoj: Hosios 1 [Tel]◊sforoj TerentianÒj: Mên 41 L(Úkioj) A∏l(ioj) TerentianÕj Molhj TertÚllh: Pergaia 26 A≥lianÁj TertÚllhj T◊rtulloj: Pergaia 25 Tib◊rion OÙeibianÕn T◊rtullon(?); Pergaia 25 u≤Õn TertÚllou kaπ OÙeib∂aj dhmiouurgîn Thl◊macoj: Dioscuri 24 Gaΐou Likin‚[n∂ou] Thlem£cou Tib◊rioj: Hypsistos 29 Tib(◊rioj) KlaÚdio[j] | EÙtucian[Õj]; Hypsistos 54 Tib◊rioj KlaÚdioj | Súntrofoj; Pergaia 3 Tib◊rion ‚ KlaÚdion 'Apollwn∂ou u[≤]‚on Kure∂a 'Apollènion ‚

Index epigrafic 'Elaib£r?hn; Pergaia 25 Tib◊rion OÙeibianÕn T◊rtullon(?); Pergaia 29 Tib(◊rioj) Kl(aÚdioj) AÙrˇlio[j] ‚ GughtianÕj 'Ap◊llaj; Pergaia 37 qugat◊ra Ti(b◊rioj) Kl(aÚdioj) Paule∂‚nou OÙ£lento[j] TimÒqeoj: Hypsistos 40 AÙr(ˇlioj) 'Al◊xa|ndroj Timo|q◊ou; Hypsistos 40 TimÒqeoj; Hosios 23 TimÒqeoj EÙtuc©; Hosios 117 TimÒqeoj T∂toj: Pergaia 30 T∂?t?o?j? Fl[£ouioj]; Pergaia 30 T∂[toj Fl]£ouio(j), Sebastoà ¢?[peleÚqeroj(?)] TitianÒj: Hosios 28 M(©rkoj) AÙr(ˇlioj) Titia|nÕj N◊stwr Trw∂loj: Mên 3 Trw∂loj 'Wfel∂wnoj | Osaei; Mên 3 Trw∂loj dπj TrokÒndaj: Hypsistos 38 TrokÒndaj ; Pergaia 10 ['A]pollènioj b/, fÚsei de ‚ TrokÒndou, kaπ Crusë; Pergaia 12 MoÚaj Stas∂ou TrokÒ[n]d?ou TrÒpoj: Mên 62 TrÒpoj Trof∂mh: Mên 65 AÙr. | Trof∂mh; Anaitis 34 Trof∂mh Tattia|nou TrÒfimoj: Hypsistos 120 [TrÒ]fimoj; Hosios 56 Trof∂mou; Hosios 73 Trf∂mou; Mên 14 Trof∂mh 'Artemidèrou Ki‚kinn£doj; Mên 29 Trof∂mh Men£ndrou | toà Tul∂wnoj; Mên 50 TrÒfimo[j] ‚ `Erm∂ppou; Mên 50 `Ermog◊nhj Trof∂mou; Anaitis 7 TrÒfimoj; Anaitis 13 = Mên 17 TrÒfimoj; Anaitis 27 = Mên 38 TrÒfi‚moj

677 TrÚfaia: Mên 23 = Anaitis 16a TrÚfaia Babulwn∂aj doÚ|lh TrÚfaina: Anaitis 22 = Mên 34 TrÚfaina TrÚfwn: Mên 25 = Anaitis 16b 'Ammi|anÕj kaπ `Ermog◊nhj TrÚfwnoj Trufîsa: Hypsistos 111 Trufîsa TÚllioj: Mên 29 Trof∂mh Men£ndrou | toà Tul∂wnoj; Mên 52 ¹ kèmh ka[π Ð ≤]‚ereÝj TÚllio[j] Turan∂j: Hypsistos 20 Turanπj 'Aff[i]£doj TÚrannoj: Hypsistos 22 Dhmë qug£thr Tur£nnou TÚfwn: Anaitis 43 [TÚ?]fwn Kallis[t]r£|[t]ou Tuc£sioj: Mên 51 Tuc£s[i]oj ‚ 'Apollwn∂ou TÚch: Anaitis 8 TÚch TÚcoj: Hypsistos 108 TÚc|oj Ð kaπ 'Atta|lianÒj U `U£kinqoj: Hosios 138 `U£kinqoj Pap[∂]a F Fa√droj: Hypsistos 99 Fl(£bioj) | Fa√droj Fer∂ddioj: Pergaia 9 M©rkoj Fer∂ddioj Popl∂ou Filˇth: Anaitis 8 Filˇth FilippikÒj: Hosios 42 Filippikoà; Mên 44 Mhtrof£nhj kaπ Flabia‚nÕj o≤ Filippikoà FilÒkwmoj: Dioscuri 24 Filokèmou tîn Filokèmou Dio?[g]‚[nˇtou] FilÒlogoj: Hypsistos 37 [.]erathj K. Filo?|lÒgou

678

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Filop£twr: Hosios 33 Filop£|twr; Pergaia 34 [Dio]nÚsioj ‚ [Fil]op£to‚[roj] Filètaj: Mithra 1 Filètv 'Asklh‚p∂adou Flab∂a: Hypsistos 71a Fla|b∂a FlabianÒj: Mên 44 Mhtrof£nhj kaπ Flabia‚nÕj o≤ Filippikoà Fl£bioj: Hypsistos 89 F?l(£bioj) DioklÁj; Hypsistos 99 Fl(£bioj) | Fa√droj; Pergaia 30 T∂?t?o?j? Fl[£ouioj]; Pergaia 30 T∂[toj Fl]£ouio(j), Sebastoà ¢?[peleÚqeroj(?)] Flaouènioj: Mên 11 D. Flao[uènioj ..]|zimoj Fo√boj: Anaitis 4 Fo√boj Fronim©j: Dioscuri 7 Diog?◊?n?h?j? ‚ [Fr]onim©j FrÒnimoj: Hypsistos 93 FrÒnimoj FrÒntwn: Pergaia 2 Ga∂ou Karistan∂[ou] F?r?[Òntw]n?o?j; Pergaia 6 Koḯntou P[ostou]‚[m∂ou Kolle∂n]a FrÒntwnoj FÚboj: Hosios 77 KarikÕj FÚ|bou; Anaitis 5 Fàboj C Cam£swn: Anaitis 14 Cam£swni tù œkgÒnJ aÙtoà Car∂th: Hosios 94 'Eruk∂a Car∂t[h]; Anaitis 2 Car∂th | 'Appollwn∂ou Car∂twn: Hypsistos 12b Car∂twn; Hosios 91 Car∂|twn CrÁstoj: Hosios 33 CrÁstoj Cr∂stoj: Hypsistos 32 Cre∂stou

Crusè: Pergaia 10 ['A]pollènioj b/, fÚsei de ‚ TrokÒndou, kaπ Crusë Crwmat∂j: Hypsistos 63 Crwmatπj W `Wr◊aj: Hosios 129 `Wr◊aj Lukètou 'Wfel∂wn: Mên 3 Trw∂loj 'Wfel∂wnoj | Osaei [.]erathj K. Filo?|lÒgou: Hypsistos 37 [.]erathj K. Filo?|lÒgou [--]gourioj: Hypsistos 77 Diog◊nhj |[--]gou|r∂ou [---]ianÒj: Hosios 102 [---]i?anÕj .iaj: Hypsistos 34 .iaj [---]klhj: Dioscuri 6 [---]klhj [--]loj: Hypsistos 83: Hypsistos 34 [...]nqoj: Hosios 123 [...]nqoj [---]noj: Hypsistos 4 [---]nou; Hosios 141 [----]nou [---w]n: Mên 56 [---w]n 'Arist[one∂‚kou]? [---]Únoj: Pergaia 19 Menn◊aj ‚ [--]Únou Callimorphus: Mithra 5 Callimorphus Chresimus: Mithra 5 Chresimi Patrocles: Mên 10 [....]icles et Patro|[cles f]ratres Plancia: Pergaia 13 Plancia M. f. Magna Victor: Pergaia 33 Vi[c]tor Caesaris l(ibertus) Zagarn bar Megapharn: Mithra 4 /rpgtm rb rgz [....]icles: Mên 10 [....]icles

Index epigrafic

E. Relaţii de familie, relaţii sociale a. Grade de rudenie ¢delfidÒj: Hosios 60 [`Upὲr .... ¢delfi]|doà mou kὲ t?Á?j? Ø?|p£rxeèj mou ¢delfˇ: Anaitis 9 t¾n | ¢delf¾n 'Aff∂an ¢delfÒj: Hypsistos 82 A∏lioj Qrept∂wn | PontianÒj, Seou|Ároj M£ker, o≤ | ¢delfoπ; Hypsistos 109 `Ermo|[kr]£tei tù ¢d[el|fù]; Hosios 82 `Erm©j Dam©|doj sÝn ¢del|fo√j; Hosios 112 AÙr(ˇlioj) ZwtikÕj | b/ -- kὲ | 'Alumaj o≤ ¢d|e(l)foπ; Pergaia 2 Ð ¢delfÕj aÙtoà; Pergaia 6 ¢delf[Õj ¢rc]ier◊wj tîn Se[bastîn]; Mên 18 Øpὲr Mikk£l[u toà ¢del]|foà kaπ tîn paid∂w; Mên 19 ØpÕ ¢delfoà t◊knou toà Dhmai?|n◊tou; Mên 46 [--met¦] ‚ Dionus∂ou toà ¢del[foà]; Anaitis 1 Øpὲr Dionus∂|ou toà ¢delfoà; Anaitis 11 = Mên 15 'Apollèni|oj Ð ¢delfÕj toà `Ermog◊nou ¥locoj: Hypsistos 58a sÝn semnÍ ¢lÒcJ ¢nagkaiÒj: Hypsistos 90 Øpὲr | aÙtoà kaπ | t◊knwn, gu|naikÒj, f∂lwn, | ¢nanka∂wn, | ≥d∂wn ¢n|qrèpwn kaπ | tÁj pÒlewj ¢ndrÒj: Pergaia 26 met¦ toà geno‚[m◊n]ou ¢ndrÕj aÙtÁj ¢neyiÒj: Hosios 115 Øpὲr ¢[n]|eyiîn

679 gambrÒj: Hosios 91 Car∂|twn gambrÕj gunˇ: Hypsistos 48 ¹ gun¾ aÙtoà; Hypsistos 83 met¦ [tÁj gu]nai|[k]Õj `Rou[f]e∂[naj]; Hypsistos 90 Øpὲr | aÙtoà kaπ | t◊knwn, gu|naikÒj, f∂lwn, | ¢nanka∂wn, | ≥d∂wn ¢n|qrèpwn kaπ | tÁj pÒlewj ; Hypsistos 116 T?I?R.?W | D?io?d?èrou kὲ [¹ gu|n¾] Mâ 1 'Aff∂a; 'Astran∂a | Mˇnidoj ¹ gu|n¾ aÙtoà; Mâ 3 'A]stran∂a Mˇn?[idoj] | [---] ¹ gun¾ aÙtoà; Hosios 42 Melt∂nh b/, ¹ gun¾ aÙ|toà; Hosios 52 Ge[ll]∂ou Stateil∂[v] | ≥d∂v gunaikπ ¢n◊sth[se]; Hosios 59 Øpὲr Gluke∂aj tÁj gunai|kÕj kaπ 'Aff∂ou tÁj penqe|r©j; Hosios 61 sÝn gunaikπ 'Amm[∂v]; Hosios 63 'Apollènioj T|eimoq◊ou k|aπ gun¾ aÙt|toà; Dioscuri 23 [g]u[n]¾ 'Art◊mw‚noj Gidlasioj; Dioscuri 24 ¹ gun?¾ `Re?s?∂a; Lairbenos 4 tÁj gu]‚[naikÒj]; Lairbenos 5 tÁj gunaikÕj; Lairbenos 6 AÙ. ¹ gunˇ mou Tata; Lairbenos 8 ¹ gunˇ mou; Lairbenos 10 [?T]atπa ¹ gun|[ˇ mou; Pergaia 10 ¹ gun¾ aÙtoà; Pergaia 29 AÙ[r]hl∂a M£toul[ij ¹ gun¾]; Pergaia 32 Klw[d∂]a ‚ 'Ag◊lh ¹ gu‚n¾ aÙtoà; Mên 3 T£tej 'Aga|qe∂nou ¹ gun¾ aÙtou; Mên 4 'Ep∂kthto[j me]|t¦ gunai[kÕj]; Mên 11 m[et¦ gunai]|kÕj kaπ t[◊knwn]; Mên 22 Øpὲr tÁj gu‚[n]aikÕj kaπ tîn te∂|knwn;

680

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Mên 47 'Affia? tÍ gunaikπ aÙtoà; Mên 57 guna√ka; Anaitis 11 = Mên 15 ¹ gun¾ | aÙtoà kaπ tÕ t◊knon; Anaitis 15 Gluk◊a ¹ gun¾; Anaitis 22 = Mên 34 'Ammi¦j ¹ gun¾; Anaitis 23 t?Á? gun[aik∂] ⁄ggonoj: Mithra 1 kaπ Œ[aut]‚o√j kaπ œg[gÒn]o[ij k]aπ kl[hron‚Òmoi]j aÙtîn; Mithra 10 to√j œggÒnoij; Mâ 1 œggÒnwn; Mâ 3 Øp[ὲr] | [tîn t◊]knwn kaπ œggÒn[wn]; Pergaia 11 Ð ⁄ggonoj aÙtÁj; Pergaia 23 o≥ ⁄ggonoi Mên 59 [tîn œkgÒn]wn; Mên 65 t¦ ⁄g|gona kὲ o≤ sungene√j; Anaitis 12 = Mên 16 ⁄ggonoi dὲ tÁj | Tat∂aj; Anaitis 23 di¦ | t◊kna t◊knwn ⁄gona œgÒnwn qr◊mma: Hosios 51 qr◊mma; Mên 59 q[r]emm£‚[twn] qreptˇ: Lairbenos 9 mou t¾ qrept[ˇn mou]; Anaitis 22 = Mên 34 PaterÁ | kaπ TrÚfaina ¹ qreptˇ qreptÒj: Lairbenos 10 tÕn qre||[ptÕn ¹mîn] qug£thr: Hypsistos 22 Dhmë qug£thr Tur£nnou; Mithra 1 K]Úrillan 'Antip£trou toà ka[π ‚ G]a∂ou qugat◊ra; Pergaia 23 [qu]gat◊r[a]; Pergaia 26 [qug£t]hr de Dionus∂ou 'Ap◊llou; Pergaia 37 qugat◊ra Ti(b◊rioj) Kl(aÚdioj) Paule∂‚nou OÙ£lento[j]; Mên 30 <'Iou>l∂an KÒsmou qugat◊ran; Mên 31 quga|t◊ra Melt∂nhn; Anaitis 3 Melt∂|nh

'IekoÚndou qug£thr; Anaitis 37 Øpὲr 'Amm∂aj | tÁj qugatrÕj k£mbdioj(?): Hosios 73 Diog◊nou toà kambd∂‚ou(?) klhronÒmoj: Mithra 1 kaπ Œ[aut]‚o√j kaπ œg[gÒn]o[ij k]aπ kl[hron‚Òmoi]j aÙtîn; Mithra 1 Sakk£lo[u `Rw]‚ma∂ou klhrÒnomoi[j] mˇthr: Pergaia 37 'Ioul∂a 'Anqes‚t∂a Pre√[ma ¹] mˇthr nÚnfh: Mên 65 AÙr. | Trof∂mh ¹ nÚnfh paid∂on: Hypsistos 89 Øpὲr aÙtîn [k]aπ tîn paid∂|wn kaπ tîn ≥d∂wn | p£ntwn; Hosios 57 met¦ tÁj | sumb∂ou kaπ tîn ped∂|wn; Mên 18 Øpὲr Mikk£l[u toà ¢del]|foà kaπ tîn paid∂w pano∂kioj: Hypsistos 88 Øpὲr tÁj | Øg∂aj panoi|k∂ou p£ppoj: Mên 33 Ø|pὲr pappikîn œnga∂wn penqer£: Hosios 59 Øpὲr Gluke∂aj tÁj gunai|kÕj kaπ 'Aff∂ou tÁj penqe|r©j; Anaitis 12 = Mên 16 Tat∂aj tÁj penqer©j aÙ|toà patˇr: Mên 25 = Anaitis 16b tÕn pat◊ra; Anaitis 23 tÕn | pat◊ra StratoneikianÕn sÚnbioj: Hypsistos 7 AÙr(ˇlia) Tatij 'O|nhs∂mou cal?|k◊oj sÚnbioj; Hypsistos 40 sÚnbioj; Hosios 55 met¦ tÁj sumb∂ou; Hosios 56 'Ale|x£ndra met¦ Trof∂mou toà | sunb∂ou ≤er◊oj; Hosios 57 met¦ tÁj | sumb∂ou kaπ tîn ped∂|wn; Hosios 72 Øp‚ὲr GlaÚkou toà sumb∂ou; Hosios 91 s?Ý?n sunb∂J | 'Af∂v; Anaitis 10 EÙgam∂a | 'Ioulianoà

Index epigrafic sÚnbioj; Anaitis 23 ¹ sÚnbioj aÙtoà Mhnof∂la; Anaitis 25 = Mên 36 Kallig◊neia ¹ sÚmbi[oj aÙ]|toà; Anaitis 28 = Mên 39 met¦ tÁj sumb∂ou Pwl∂thj sungenˇj: Mên 65 t¦ ⁄g|gona kὲ o≤ sungene√j; Anaitis 14 tÁj sungenikÁj | qeoà suntrÒfwj: Mên 29 Ø|[p]ὲr tîn suntrÒ|[fwn --] teqramm◊noj: Lairbenos 3 teqramm◊non; Lairbenos 6 t¾n Œautîn teqram◊nhn; Lairbenos 8 [tÕn] | Œautîn tetr[amm◊non] t◊knon: Hypsistos 3 Øpὲr tîn t◊knwn; Hypsistos 40 sÝn | to√j t◊knoij; Hypsistos 58a kaπ qr◊yan fil¦ t◊kna Hypsistos 81 [Ø]pὲr aÙtÁj kaπ | [t]ùn t◊?k?[n]J[n]; Hypsistos 90 Øpὲr | aÙtoà kaπ | t◊knwn, gu|naikÒj, f∂lwn, | ¢nanka∂wn, | ≥d∂wn ¢n|qrèpwn kaπ | tÁj pÒlewj; Mithra 9 met¦ tîn t◊[knwn]; Mâ 1 t◊kna; Mâ 3 Øp[ὲr] | [tîn t◊]knwn kaπ œggÒn[wn]; Hosios 27 Øpὲr s?wthr∂?aj Œautîn | kὲ t◊knwn kὲ tÁj patr∂doj; Hosios 52 t¦ t◊kna; Hosios 56 Øpὲr tîn | t◊knwn; Hosios 61 perπ t◊knwn sw|thr∂aj kὲ tÁj kat|ok∂aj; Hosios 85 EÙtuc∂wn tù | t◊knJ 'Epafro|de∂tJ; Hosios 109 Øpὲr t◊knw|[n]; Hosios 111 Øpὲr t◊|knou 'Alex£n[d]|rou; Hosios 112 Øpὲr t◊knw | [k]ὲ? tÁj o≥ke∂aj; Hosios 140 Øp[ὲr | tîn t◊k]nwn; Lairbenos 5 tîn

681 t◊|knwn ; Pergaia 10 t¦ t◊‚kna aÙtoà; Mên 3 t¦ t◊|kna aÙtîn ≥d∂|wn; Mên 11 m[et¦ gunai]|kÕj kaπ t[◊knwn]; Mên 19 perπ tÁj Œautîn | swthr∂aj kaπ tîn ≥d∂wn t◊knwn; Mên 19 ØpÕ ¢delfoà t◊knou toà Dhmai?|n◊tou; Mên 22 Øpὲr tÁj gu‚[n]aikÕj kaπ tîn te∂|knwn; Mên 63 Øpὲ[r] ‚ Œ?autoà kaπ t◊knwn; Anaitis 11 = Mên 15 ¹ gun¾ | aÙtoà kaπ tÕ t◊knon; Anaitis 23 di¦ | t◊kna t◊knwn ⁄gona œgÒnwn tekoàsa: Mên 61 di¦ | [T]eless∂rj tÁj | [t]ekoÚshj u≤Òj: Hypsistos 5 u≤Òj; Hypsistos 41 Ùpὲr toà u≤oà `Er|mog◊nou; Hypsistos 48 o≤ Timot◊ou toà DiagÒrou u≤oπ; Hypsistos 79 'Artim©j u≤Õj 'Ar|t∂mou Momm∂ou; Hypsistos 80 QrasuboÚlou toà u≤oà QrasuboÚlou; Hypsistos 84 'Onhs∂teimoj | kaπ Ð u≤Õj aÙto{j}à ‚ 'Agaqˇmeroj; Hypsistos 103 'Af∂aj met¦ toà | u≤oà E?≥?rhn◊ou; Hosios 42 Filippikoà | toà u≤oà; Hosios 73 Trf∂mou tou u≤oà; Hosios 87 ¢n¾r u≤Õj 'EpatÒrigoj; Pergaia 3 Tib◊rion ‚ KlaÚdion 'Apollwn∂ou u[≤]‚on Kure∂a 'Apollènion ‚ 'Elaib£r?hn; Pergaia 6 u≤Õj dπj d[hmiourgoà]; Pergaia 10 ['A]pollènioj b/, fÚsei de ‚ TrokÒndou, kaπ Crusë; Pergaia 25 u≤Õn TertÚllou kaπ OÙeib∂aj dhmiouurgîn; Pergaia 26

682

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Aku‚[l∂ou t]oà fÚ(sei) u≤oà KidramÚou; Mên 22 Ø|pὲr Dionus∂ou toà Øo[à]; Mên 41 L(Úkioj) A∏l(ioj) TerentianÕj Molhj ‚ Ð u≤Õj aÙtoà; Mên 65 o≤ u≤oπ; Mên 65 tÕn œp£xion u≤Õn gon◊wn; Anaitis 5 Fàboj | ØÕj aÙtÁj; Anaitis 12 = Mên 16 Swkr£thj, Ð u≤Õj | aÙtÁj; Anaitis 14 Dionus∂J tù u≤ù aÙtoà; Anaitis 22 = Mên 34 o≤ u≤oπ | 'Apollènioj kaπ DhmÒ|filoj; Anaitis 23 o≤ Øoπ aÙtoà GlÚ?|kwn kaπ StratoneikianÕj; Anaitis 24 'Onhs∂foron tÕn u≤Õn frater: Mên 10 [....]icles et Patro|[cles f]ratres b. Epitete şi calităţi personale ¢gaqÒj: Hypsistos 38 ¢n¾r ¢gaqÕj ¥ristoj: Hosios 14 ¥ndrej ¥ristoi glukut£th: Hypsistos 29 tÁj glukut£thj œrwm◊nh: Hypsistos 67 œrwm◊nh semnˇ: Hypsistos 58a sÝn semnÍ ¢lÒcJ f∂lon: Hypsistos 58a qr◊yan fil¦ t◊kna

F. Formule a. Formule de întâmpinare, invocaţii şi aclamaţii 'AgaqÍ TÚcV: Hypsistos 7 'AgaqÍ TÚc[V]; Hypsistos 16 ['AgaqÍ] TÚcV; Hypsistos 33 ['Aga]qÍ

TÚcV; Hypsistos 45 'AgaqÁi TÚchi; Hypsistos 59 'AgaqÍ TÚ[cV]; Hypsistos 82 'AgaqÁi TÚchi; Hypsistos 84 'AgaqÍ TÚcV; Hypsistos 107 'AgaqÍ TÚcÍ; Hypsistos 114 'AgaqÍ TÚcV; Hosios 8 'AgaqÍ t?Úc?V; Hosios 28 'AgaqÍ tÚcV; Hosios 31 'AgaqÍ tÚcV; Hosios 32 'AgaqÍ tÚcV; Hosios 34 'AgaqÍ tÚcV; Hosios 35 'AgaqÍ tÚcV; Hosios 68 ['Agaq]Í tÚcV; Hosios 69 'AgaqÍ tÚcV; Hosios 75 ['Ag]aqÍ tÚcV; Hosios 92 'AgaqÍ tÚcV; Hosios 94 'AgaqÍ tÚc[V]; Dioscuri 24 'AgaqV tÚcV; Pergaia 9 ¢gaqÍ tÚcV; Mên 52 'AgaqÍ t[ÚcV]; Anaitis 30 ¢gaqÍ tÚcV; Anaitis 46 'AgaqÍ TÚcV; Anaitis 47 'AgaqÁ TÚcV; Anaitis 48 'AgaqÍ TÚcV AÜxe P◊rgh: Pergaia 39 AÜxe P◊rgh ¹ mÒnh ¥suloj ‘Ij qeÕj œn oÙranù: Hosios 25 ‘Ij qeÕj | œn oÙranù M◊ga tÕ Ônoma toà qeoà: Hosios 12 M◊ga tÕ Ônoma toà qeoà, | m◊ga tÕ Ósion, m◊ga tÕ ¢gaqÒn M◊ga soi tÕ Ósion, m◊ga soi tÕ d∂kaion: Mên 19 m◊ga soi tÕ Ósion, | m◊ga soi tÕ d∂kaion, meg£lh ne∂kh, | meg£lai saπ nem◊seij, m◊ga soi | tÕ dwdek£qeon tÕ par£ soi ka|tektism◊non M◊ga tÕ “Osion, | m◊ga tÕ D∂keon: Hosios 25 m◊ga tÕ “Osion, | m◊ga tÕ D∂keon Meg£lh 'Anae√tij: Anaitis 4 Meg£lh 'Anae√t|ij; Anaitis 5 Meg£lh 'Ana√t|ij

Index epigrafic Meg£lh ”Artemij 'Anae√tij kaπ Meπj Ti£mou: Anaitis 12 = Mên 16 Meg£lh ”Artemij 'Anae√|tij kaπ Meπj Ti£mou Meg£lh Mˇthr 'Anae√tij: Anaitis 1 Meg£lh Mˇthr 'Anae√|tij Meg£lh Mˇthr 'Anae√tij kaπ Meπj Ti£mou: Anaitis 11 = Mên 15 Meg£lh Mˇthr 'Anae√tij ”Azi|ta kat◊cousa kaπ Meπj Ti£mou | kaπ a≤ dun£mij aÝtîn Meg£lh Mˇthr 'Anae√tij kaπ Meπj Tiamou kaπ Meπj OÙr£nioj: Mên 23 = Anaitis 16a Meg£lh Mˇthr 'Anae√tij | kaπ Meπj Tiamou kaπ Meπj | OÙr£nioj KÒlluda kat◊con|tej kaπ ¹ dÚnamij aÙtîn Meg£loi oân o≤ qeoπ o≤ œn 'Az∂ttoij: Anaitis 12 = Mên 16 Meg£loi oân o≤ qe|oπ o≤ œn 'Az∂ttoij M◊gaj qeÕj “Osioj kaπ D∂kaioj: Hosios 59 Meg£lJ qeù `Os∂J kaπ Di|ka∂J M◊gaj M(e)πj 'Artemidèrou: Mên 47 M◊gaj Mπj 'Artemidèrou 'Ax[i‚o]tta kat◊cwn kaπ ¹ dÚna‚[m]ij aÙtoà M◊gaj Meπj OÙr£nioj 'Artemidèrou: Mên 31 M◊gaj Meπj OÙr£nioj | 'Artemidèrou 'Axiotta | kat◊cwn kaπ ¹ dÚnamij aÙtoà M◊gaj M(e)πj Tiamou 'Artemidèrou: Mên 30 M◊gaj {M} Mπj Tiamou 'Armidèrou | 'Axiotta kat◊cwn kaπ ¹ dÚnamij aÙ|toà b. Imprecaţii funerare ¢r©j dr◊panon: Hypsistos 9 fis]tai aÙtù prÕj tÕn qeÕn tÕn Ûyiston

683 kaπ tÕ ¢r©j dr◊panon e≥j tÕn oἶkon aÙtoà [e≥s◊lqoito kaπ mhd◊nan œnkatale∂yaito] ¥raj œpiqe√nai tÚmbon Œautoà: Hosios 51 ¥raj œpiqe√nai tÚmbon Œ[autoà] di¦ t◊kna t◊knwn ⁄gona œgÒnwn: Anaitis 23 di¦ | t◊kna t◊knwn ⁄gona œgÒnwn œ¦n d◊ tij: Mâ 2 œ¦n d◊ tij tîn | ¢peleuq◊rwn À œggÒnwn aÙtîn À ¢dikˇsh À | ¢f◊lhta∂ ti aÙtîn tîn Øp' œmoà dedomm◊nw|n À bl£yV À œnephri£sV e∏ tij qelˇsei skubal∂sai: Anaitis 23 e∏ tij qelˇsei | skubal∂sai tÕ mnÁma toàto, Ÿ|xei tÕn 'ApÒllwna kecolwm◊|non kaπ t¾n kur∂an 'Anae√tin klàte da∂monej o≤ cqÒnioi: Hosios 51 klàte da∂monej o≤ cqÒnioi mhdeπj œpiball◊in: Mâ 2 kaπ tÍ œmÍqˇ|kV mhk◊ti mhdeπj œpiball◊sqw c. Adresabilitate, asociere şi cauzalitate di' `Erma∂ou Klhdon∂ou: Mên 66 di' `Erma∂ou Klh|don∂ou di¦ p£ntwn: Hypsistos 53 di¦ p£ntwn di¦ Teless∂rhj tÁj tekoÚshj: Mên 61 di¦ | [T]eless∂rj tÁj | [t]ekoÚshj di¦ t¾n per∂pnuan: Hosios 56 di¦ t¾n per∂pnuan met¦ 'Attikoà kaπ met¦ p£ntwn: Hosios 71 met¦ 'Attikoà kaπ ‚ met¦ p£ntwn met¦ gunaikÕj: Mên 4 'Ep∂kthto[j me]|t¦ gunai[kÕj]

684

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

met¦ gunaikÕj kaπ t◊knwn: Hypsistos 37 met¦ guna[i]kÕj kaπ t◊knwn met¦ Dionus∂ou toà ¢delfoà: Mên 46 [--met¦] ‚ Dionus∂ou toà ¢del[foà] met¦ p£ntwn tîn œkgÒnwn: Mên 59 met¦ p£n‚[twn tîn œkgÒn]wn met¦ tÁj gunaikÕj kaπ tîn t◊knwn: Lairbenos 5 met¦ tÁj gunaikÕj kaπ tîn t◊|knwn met¦ tÁj gunaikÕj `Roufe∂naj: Hypsistos 83 met¦ [tÁj gu]nai|[k]Õj `Rou[f]e∂[naj] met¦ tÁj sumb∂ou: Hosios 55 met¦ tÁj sumb∂ou met¦ tÁj sumb∂ou kaπ tîn ped∂wn: Hosios 57 met¦ tÁj | sumb∂ou kaπ tîn ped∂|wn; Anaitis 28 = Mên 39 met¦ tÁj sumb∂ou Pwl∂thj kaπ ‚ twn ped∂wn met¦ tÕn [---]: Hypsistos 67 met¦ tÕn | [---] met¦ tekoÚsaj 'Antwn∂aj: Hypsistos 26 met¦ tekoÚ|saj 'Antwn∂aj met¦ Trof∂mou toà sunb∂ou ≤er◊oj: Hosios 56 met¦ Trof∂mou toà | sunb∂ou ≤er◊oj met¦ toà u≤oà: Hypsistos 103 met¦ toà | u≤oà E?≥?rhn◊ou met¦ tîn œkgÒnwn: Mên 59 [met¦ tîn œkgÒn]wn met¦ tîn ≥d∂wn: Hypsistos 2 met¦ tîn e≥d∂wn; Hypsistos 6 met¦ tîn ≥d∂wn; Hypsistos 45 met¦ tîn ≥d∂wn met¦ tîn ≥d∂wn ¢delfîn: Mên 46 met¦ tîn ≥d∂wn ¢del[fîn]

met¦ tîn ≥d∂wn p£ntwn: Hypsistos 102 met¦ tîn ≥d∂wn | p£ntwn; Mên 57 met¦ tîn ≥d∂wn ‚ p£ntwn met¦ tîn t◊knwn: Mithra 9 met¦ tîn t◊[knwn]; Anaitis 11 = Mên 15 met¦ tîn t◊knwn met¦ tîn t◊knwn kaπ tîn ≥d∂wn p£ntwn: Hypsistos 95 m[e|t]¦ tîn t◊kn[w]|n? kaπ tîn ≥d∂|wn p£ntwn; Hosios 10 m?[e]|t¦ t◊knwn Øpὲ|r Œautîn swth|r∂aj kaπ tîn ≥d∂|wn p£ntwn perπ Œautîn kὲ tek◊essin: Hosios 146 perπ Œautîn kὲ tek◊essin perπ Zwtikoà: Hosios 82 perπ Zwti|koà perπ p£ntwn e∑neke swthr∂aj: Hosios 14 pe|rπ p£ntwn e∑neke | swthr∂aj perπ t◊knwn: Hosios 80 pe[r]π t◊k|nwn perπ t◊knwn swthr∂aj kὲ tÁj katoik∂aj: Hosios 61 perπ t◊knwn sw|thr∂aj kὲ tÁj kat|ok∂aj perπ tÁj Œautîn swthr∂aj kaπ tîn ≥d∂wn t◊knwn: Mên 19 perπ tÁj Œautîn | swthr∂aj kaπ tîn ≥d∂wn t◊knwn perπ tîn ≥d∂wn p£ntwn swthr∂aj: Hosios 77 perπ | tîn ≥d∂w|n p£ntwn | swthr∂|aj perπ tîn ≥d∂wn p£ntîn swthr∂aj ke karpîn qelespor∂aj: Hosios 75 perπ | tîn ≥d∂wn p£|ntîn swthr|∂aj ke karpîn q|eles|po|r∂aj perπ tîn t◊knwn: Hosios 55 perπ tî[n] | t◊knwn

Index epigrafic sÝn tÍ gnèmV tÁj gunaikÒj: Lairbenos 4 t[Í gnèmV tÁj gu]‚[naikÒj] mou Tatadoj sÝn to√j paid∂oij: Hypsistos 33 AÙr(ˇlioj) 'EpiqÚmh|toj kὲ Basil|[ik]¾ sÝn to√j pa|[id∂]oij sÝn to√j t◊knoij: Hypsistos 40 sÝn | to√j t◊knoij sÝn tù sumb∂J: Hypsistos 7 sÝn tù sumb∂|J tîn paisπ pa∂dwn: Mithra 10 tîn paisπ pa∂dwn Øpὲr ¢delfidoà mou kὲ tÁj Øp£rxeèj mou: Hosios 60 [`Upὲr .... ¢delfi]|doà mou kὲ t?Á?j? Ø?|p£rxeèj mou Øpὲr ¢neyiîn: Hosios 115 Øpὲr ¢[n]|eyiîn Øpὲr AÙrˇliou Kthsi©: Hypsistos 36 Ø?pὲr AÙr(ˇlioj) Kthsi© Øpὲr aÙtÁj kaπ tîn t◊knJn: Hypsistos 81 [Ø]pὲr aÙtÁj kaπ | [t]în t◊?k?[n]J[n] Øpὲr aÙtÁj Ðr£sewj: Hosios 39 [aÙtÁ]j Ðr£sewj Øpὲr aÙtou [---]: Hypsistos 91 Øpὲr | aÙto?[u] | [---] Øpὲr aÙtoà kaπ tîn ≥d∂wn: Hypsistos 99 Øpὲr aÙtoà ü kaπ tîn ≥d∂wn; Hosios 15 Øpὲ|r aØtoà | kὲ tîn ≥d∂|wn Øpὲr aÙtîn kὲ tîn ≥d∂wn: Hosios 38 [Øpὲr] a|[Ù]tîn kὲ tîn ≥d∂[wn] Øpὲr aÙtîn kaπ tîn paid∂wn kaπ tîn ≥d∂wn p£ntwn: Hypsistos 89 Øpὲr aÙtîn [k]aπ tîn paid∂|wn kaπ tîn ≥d∂wn | p£ntwn Øpὲr boîn swthr?∂aj kὲ tîn ≥d∂wn p£ntwn: Hypsistos 57 Øp|ὲr

685 boî|n? swthr?|∂aj kὲ [t]|în ≥d∂[wn p]|£ntwn Øpὲr GlaÚkou toà sumb∂ou: Hosios 72 Øp‚ὲr GlaÚkou toà sumb∂ou Øpὲr Gluke∂aj tÁj gunaikÕj kaπ 'Aff∂ou tÁj penqer©j: Hosios 59 Øpὲr Gluke∂aj tÁj gunai|kÕj kaπ 'Aff∂ou tÁj penqe|r©j Øpὲr Dionus∂|ou toà ¢delfoà: Anaitis 1 Øpὲr Dionus∂|ou toà ¢delfoà Øpὲr Dionus∂ou toà u≤oà: Mên 22 Ø|pὲr Dionus∂ou toà Øo[à] Øpὲr ŒautÁj: Mên 28 Øpὲr Œ‚autÁj Øpὲr Œautoà: Hypsistos 1 Øpὲr Œ[a]utoà; Hosios 67 Øpὲr Œautoà; Anaitis 27 = Mên 38 Øpὲr Œautoà Øpὲr Œautoà kaπ t◊knwn: Mên 63 Øpὲ[r] ‚ Œ?autoà kaπ t◊knwn Øpὲr Œautoà kὲ tîn despotîn: Hosios 62 Øpὲr Œautoà kὲ ‚ tîn despotîn Øpὲr Œautoà kaπ tîn ≥d∂wn p£ntwn: Hypsistos 46 Øpὲr Œautoà kaπ tîn ≥d∂wn p£ntwn; Hosios 31 Øpὲr Œa[u]|toà kaπ tîn e≥d∂|wn p£ntwn; Hosios 44 [Øpὲr Œau]toà kaπ tîn | [≥d∂wn p£ntw]n Øpὲr Œautoà kaπ tîn ≥d∂wn p£ntwn kaπ tîn gitÒnwn: Hypsistos 97 Øpὲ[r] | Œ?autoà kaπ tî ≥d∂wn? p?|£?n?twn kaπ | tîn gitÒn[wn] Øpὲr Œautoà kὲ tîn ≥d∂wn p£ntwn Øpὲr Øg∂aj kὲ swthr∂aj: Hosios 28 Øpὲr Œautoà | kὲ tîn ≥d∂wn p£|ntwn Øpὲr Øg[∂]|aj kὲ swthr∂aj

686

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Øpὲr Œautîn kaπ tîn ≥d∂wn: Hypsistos 94 Øpὲr Œautîn kaπ tîn ≥d∂wn; Hosios 29 Øpὲr Œau|tîn kaπ tîn ≥d|∂wn Øpὲr Œautîn kaπ tîn e≥d∂wn p£ntwn: Hypsistos 58 = Hosios 76 Øpὲr Œau?t?[în] | kaπ tîn e≥d∂[w]|n p£ntwn?; Hosios 97 Øpὲr Œau|tî?n kὲ tîn ≥d∂wn | p£ntwn; Hosios 113 [Ø]p?ὲ?r? Œ?autîn kὲ | [tîn ≥d∂]wn p£|[ntîn] Øpὲr Œautîn swthr∂aj: Hosios 10 Øpὲ|r Œautîn swth|r∂aj Øpὲr QrasuboÚlou toà u≤oà QrasuboÚlou: Hypsistos 80 Øpὲr QrasuboÚlou toà u≤oà QrasuboÚlou Øpὲr ≥d∂wn: Hosios 7 Øpὲr? ≥d∂]|w?n Øpὲr Menekl◊wj toà u≤oà: Mên 7 [Ø]pὲr Menekl◊wj toà | [u≤oà] Øpὲr Mhnof∂lou(?): Hosios 121 [Øp]ὲ?r Mhno?[f∂lou?] Øpὲr Mikk£lu toà ¢delfoà kaπ tîn paid∂w: Mên 18 Øpὲr Mikk£l[u toà ¢del]|foà kaπ tîn paid∂w Øpὲr Mousa∂ou toà u≤oà: Anaitis 25 = Mên 36 Øpὲr Mousa∂ou to[à u≤oà] Øpὲr Ñfqalmîn: Hosios 88 Øpὲr | Ñfqalmîn Øpὲr p£ntwn swthr∂aj: Hosios 90 Øpὲr p£n|twn swthr∂|aj Øpὲr pappikîn œnga∂wn: Mên 33 Ø|pὲr pappikîn œnga∂wn Øpὲr swthr∂aj: Hypsistos 102 Øpὲr swthr∂[aj]; Hosios 3 Øpὲr swthr∂aj

Øpὲr swthr∂aj Œautîn kὲ t◊knwn kὲ tÁj patr∂doj: Hosios 27 Øpὲr s?wthr∂?aj Œautîn | kὲ t◊knwn kὲ tÁj patr∂doj Øpὲr swthr∂aj t◊knwn te kaπ Œautîn: Mên 53 Ø‚pὲr swthr∂aj t◊knwn ‚ te kaπ Œautîn Øpὲr swthr∂aj tîn katoikoÚntwn TOU...HN..: Hosios 8 Ø?pὲ?r? s?wthr∂aj t?î?n? [kat] | oikoÚntwn TOU...HN.. Øpὲr te Œautoà kaπ tîn ≥d∂wn: Hypsistos 12 Øpὲr te Œ|autoà kaπ | tîn ≥d∂wn Øpὲr t◊knou 'Alex£ndrou: Hosios 111 Øpὲr t◊|knou 'Alex£n[d]|rou Øpὲr t◊knwn: Hosios 109 Øpὲr t◊knw|[n]; Hosios 145 Øpὲ|r t◊k|nw(n); Mên 6 Øpὲr t◊knwn Øpὲr t◊knwn kaπ qremm£twn: Anaitis 8 Øpὲr t◊knwn kaπ ‚ qremm£twn Øpὲr t◊knwn kὲ tÁj o≥ke∂aj: Hosios 112 Øpὲr t◊knw | [k]ὲ? tÁj o≥ke∂aj Øpὲr tÁj gunaikÕj kaπ tîn te∂knwn: Mên 22 Øpὲr tÁj gu‚[n]aikÕj kaπ tîn te∂|knwn Øpὲr tÁj aÙtoà swthr∂aj: Hypsistos 49 Ø‚pὲr tÁj aÙtoà swthr∂aj Øpὲr tÁj Œautoà swthr∂aj kὲ t¾j o≥ke∂aj: Hosios 143 Øpὲr tÁj Œau|toà swthr∂aj kὲ t¾j | o≥ke∂aj Øpὲr tÁj Œautîn swthr∂aj: Hypsistos 52 Øpὲr tÁj Œautîn swthr∂[aj]; Hosios 32 Ø|pὲr tÁj Œautîn sw|thr∂aj

Index epigrafic Øpὲr tÁj ≤er©j boulÁj kaπ dˇmou Perga∂wn: Mithra 9 Øpὲr tÁj ≤er©j boulÁj kaπ dˇmou Perga[∂wn] Øpὲr tÁj o≥k∂aj: Hosios 126 [Øpὲr tÁ]j o≥k∂aj Øpὲr tÁj Ðloklhr∂aj tîn podîn: Anaitis 33 [Øp]ὲr tÁj Ðloklhr∂aj | [tîn] podîn Øpὲr tÁj swthr∂aj: Anaitis 42 Øpὲr tÁj | swthr∂aj Øpὲr tÁj Øg∂aj panoik∂ou: Hypsistos 88 Øpὲr tÁj | Øg∂aj panoi|k∂ou Øpὲr toà qr◊yantoj swthr∂aj kaπ Œautoà kaπ tîn ≥d∂wn p£ntwn: Hosios 30 [Øpὲr to]à qr◊yanto|[j swthr∂]aj kaπ Œaut|[oà kaπ tî]n ≥d∂wn p£n|[twn Ùpὲr toà u≤oà `Ermog◊nou: Hypsistos 41 Ùpὲr toà u≤oà `Er|mog◊nou Øpὲr Trof∂mou toà u≤oà kaπ Diog◊nou toà kambd∂‚ou: Hosios 73 Øpὲr Trf∂mou toà u≤oà ‚ kaπ Diog◊nou toà kambd∂‚ou Øpὲr tîn ¢nqrèpwn: Hosios 107 Øpὲ|r tîn ¢nqr<è>pwn Øpὲr tîn ¢nqrèpwn kὲ Øpὲr tîn ØparcÒntwn: Hosios 33 Øpὲr tîn ¢nq[rèpwn] | kὲ Øpὲr tîn Øpa[rcÒn]|twn Øpὲr tîn aÙtoà --- kὲ Øpὲr ---: Hosios 105 Øpὲr tî]|n aÙt?[oà--]|u kὲ Øp[ὲr---] Øpὲr tîn œlp∂dwn: Hosios 6 Øpὲr tîn œlp∂dwn Øpὲr tîn ≥d∂wn: Hypsistos 93 Øpὲr tîn ≥d∂wn; Hypsistos 101 Øpὲr ü tîn ≥d∂wn; Hypsistos 116

687 Ø[pὲr ?≥d∂|wn]; Hosios 36 Øpὲ|r tîn ≥d∂wn; Hosios 37 Øpὲr t|în ≥d∂wn; Hosios 95 Øp|ὲr tî ≥?d∂w|n; Hosios 96 Ø[p]|ὲr tîn ≥d∂wn; Hosios 103 Øpὲr tîn ≥d∂wn(?); Hosios 120 Øpὲr tîn ≥d[∂wn]; Hosios 122 Øpὲr? t?în [≥d∂wn]; Hosios 125 Øpὲr tîn [≥d∂wn]; Hosios 127 [Øpὲ]|[r t]în [≥d∂wn?]; Hosios 130 Øpὲr tîn e≥d∂|[w]n Øpὲr tîn ≥d∂wn p£ntwn: Hosios 102 [Øpὲr t]î?n ≥d{id}∂wn p£nt|[wn]; Hosios 108 Øpὲr tîn ≥d∂wn p£|ntwn; Hosios 110 Øpὲr tî | e≥d∂wn p£ntw; Hosios 114 Øpὲr? | [tîn ≥]d∂wn p£|[ntwn]; Hosios 136 Øpὲr tîn ≥d∂wn p£[nt]|wn; Hosios 137 Øpὲr tîn ≥d∂wn p£ntwn; Hosios 139 Ø|pὲr tîn e≥d[∂]|wn p£ntwn Øpὲr tîn ≥d∂wn p£ntwn swthr∂aj: Hosios 74 Øpὲr tîn | ≥d∂wn p£ntw|n swthr∂aj Øpὲr tîn ≥d∂wn t◊knwn: Hosios 123 Øpὲr t[în ≥d∂]|wn (t◊knwn) Øpὲr tîn mastîn: Anaitis 26 = Mên 37 Øpὲr tîn? | [m]astîn Øpὲr tîn paid∂wn: Hosios 16 Øpὲr tîn pai|[d∂]wn; Hosios 133 Øpὲr tîn | paid∂wn Øpὲr tîn suntrÒfwn: Mên 29 Ø|[p]ὲr tîn suntrÒ|[fwn --] Øpὲr tîn t◊knwn: Hypsistos 3 Øpὲr tîn t◊knwn; Hosios 56 Øpὲr tîn | t◊knwn; Hosios 118 [Ø]pὲr tîn t◊knwn; Hosios 140 Øp[ὲr | tîn t◊k]nwn

688

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Øpὲr tîn t◊knwn kaπ œggÒnwn: Mâ 3 Øp[ὲr] | [tîn t◊]knwn kaπ œggÒn[wn]; Hosios 142 Øpὲr tîn t◊k|nw(n) kὲ tîn œggÒ|nwn; Hosios 144 Øpὲr tîn t◊k|nw(n) kὲ tîn œg|gÒnwn Øpὲr tîn ØparcÒntwn: Hosios 128 Øpὲr? t[în] | [Øp]a?r?cÒntwn Øpὲr Øge∂aj tîn Ñfqalmîn: Anaitis 7 Øpὲr | Øge∂aj tîn Ñfqalmîn Øpὲr Filippikoà toà u≤oà: Hosios 42 Øpὲr Filippikoà | toà u≤oà pro salute: Mithra 5 pro salute et incolu/mitate d. Porunci, viziuni, inspiraţie divină aÙtÕj Ÿwj œk◊leusen: Hosios 14 aÙtÕj Ÿwj œk◊leusen kat' œp∂pnoian: Mên 45 Kat' œp∂pnoian kat' œpitagˇn: Hypsistos 54 kat' œpita|g¾n; Hosios 45 Kat¦ œpeitag[ˇn --]; Dioscuri 9 œpitag¾(n); Lairbenos 1 kat¦ œpitag¾n toà qeoà; Lairbenos 6 kat¦ œpita|gˇn toà qeoà; Mên 49 Kat¦ t¾n tîn qeîn œpita‚g¾n; Mên 50 kat' œpi‚tag¾n toà koir∂ou tur£nnou DiÕj Mas‚falathnoà; Anaitis 31 kat¦ œpita[gˇn] kat' eÙcˇn: Hypsistos 34 kat' e[Ù]c¾n kat¦ k◊leusin: Hypsistos 61 ka(t¦) k◊le|[usin]; Hypsistos 108 ka|t¦ k◊leusin; Hosios 22

kat¦ k◊leusin tîn qeîn; Mên 41 ka‚t¦ k◊leusin kat¦ m£gouj M∂qrhn: Mithra 10 k]at¦ m£gouj M∂q?rhn kat¦ Ônar: Hypsistos 59 kat¦ Ônar; Hypsistos 117 kat' Ônar; Hosios 12 Kat' Ônar; Dioscuri 24 kat¦ Ôna[r]; Mên 5 [ka]t¦ Ônar kat¦ Ñne∂rou k◊leusin: Hosios 70 kat¦ Ñne∂rou k◊leusin kat¦ crhmatismÒn: Hypsistos 21 = Mên 20a ka|t¦ crhma|tis?mÕn kat¦ crhsmÒn: Hypsistos 24 kat¦ crh|smÕn; Hypsistos 53a kat¦ | crhsmÒn; Hypsistos 65 ka|t¦ crhsmÕn e. Alte formule e≥ de mˇ: Pergaia 12 e≥ de mˇ, Ð par¦ t¦ Øp' œmoà diatetagm◊na [poiˇsaj ¢po]teis£tw ≥j ”Artemin Perga∂an; Mên 49 E∏ tij dὲ toÚ‚twn ¢peiqˇsi, ¢nagnès‚etai t¦j dun£mij toà Di‚Õj e∏ tij d' §n œpenkal◊si, qˇsi (prost∂mou): Lairbenos 1 e≥ d◊ tij œpe[n]kal◊sei, qˇsei proste∂mou; Lairbenos 3 e≥ d◊ tij œpenkal◊ssi, qˇsei e≥j tÕn qeÕn pros‚[te∂mou]; Lairbenos 19 e∏ tij d' §n œpenkal◊si, qˇsi prost∂mou; Lairbenos 4 [e∏ tij] ‚ [œpe]nkal◊si, qˇsi; Lairbenos 6 E≥ d◊ tij œpenkal◊|sei, qˇsei; Lairbenos 7 [--] | tÕn œmÕn t[ij œpenka]|l◊sei, qˇse[i]; Lairbenos 8 e≥ d◊ tij

Index epigrafic œp[enkal◊sei], | qˇsi; Lairbenos 9 e∏ tij œp[enkal◊sei, qˇ]|sei; Lairbenos 10 e≥ d◊ tij œp|[enkal◊sei, e≥j t]Õn qeÕn po|[st∂mou] e∏ tij dὲ param£rtV: Anaitis 24 E∏ tij dὲ pa|ram£rtV tù t£fJ met¦ tÕn qanatÒn | mou e∏ tij toÚtoij paraamartˇsi: Mên 65 E∏ tij toÚtoij paraamar|[t]ˇsi œk tîn ≥d∂wn: Hypsistos 7 œk t|în ≥d∂wn; Hypsistos 54 œk tî ≥d∂|wn; Hypsistos 79 œk tîn ≥d∂wn; Hosios 52 'Ek tîn ≥d∂wn; Lairbenos 5 œk tîn ≥d∂wn; Pergaia 2 œk tîn ≥d∂wn; Pergaia 3 œk tîn ≥d[∂wn]; Pergaia 5 œk tîn ‚ ≥d∂wn; Pergaia 7 œk tîn ≥d∂w[n]; Pergaia 8 œk tîn ≥d∂wn; Pergaia 10 œk tîn ≥d[∂]‚wn; Pergaia 11 œk? [tî]n? ≥d[∂wn]; Pergaia 26 œk tîn ≥[d∂]‚[wn]; Pergaia 29 œk tî[n] ≥d∂wn; Mên 41 œk tîn [≥]d∂wn; Mên 59 œk tîn ≥d∂wn; Anaitis 46 œk tîn ≥d∂wn œf' ú ¢pÕ sˇmeron ⁄stw: Lairbenos 1 œf' ú ¢pÕ [s]ˇmeron ⁄st{q}w mˇ t∂j potepareutel∂si toÝj qeoÝj: Mên 25 = Anaitis 16b mˇ t∂j potepareu|tel∂si toÝj qeoÝj mhdenÕj ⁄contoj œnkal◊se: Lairbenos 1 mhdenÕj ⁄contoj œnkal◊se Ð ka∂: Hypsistos 13 Ð kaπ 'Ep[i]|qÚmht[oj]; Hypsistos 108 TÚc|oj Ð kaπ 'Atta|lianÒj; Mithra 1 [K]Úrillan 'Antip£trou toà ka[π ‚ G]a∂ou

689

sua pecunia: Pergaia 18 s(ua) p(ecunia) f(aciendum) c(uravit)

G. Terminologie religioasă a. Zei, fiinţe divine şi eroi ¥ggeloj: Hypsistos 39 to√j ¡g∂oij aÙtoà | ¢ng◊loij; Hypsistos 62 ¥nge?|loi; Hypsistos 88 Qe∂J 'Ang◊|lJ OÙran∂J; Hypsistos 101 Qe∂J 'Agüg◊lJ; Hypsistos 102 'Agaqù 'Ang◊lJ ”Aggeloj “Osioj D∂kaioj: Hosios 93 'Ang◊lJ `Os∂J | [Dik]a∂J A≥qˇr: Hypsistos 62 A?≥[q]◊?[r]a 'Ana(e)√tij: Mâ 2 'Ana√tidi; Anaitis 4 'Anae√t|ij; Anaitis 5 'Ana√t|ij; Anaitis 20 = Mên 32 t¾n Anae√tin; Anaitis 22 = Mên 34 'Anae∂tidoj; Anaitis 23 'Anae√tin; Anaitis 23a q?e?©j Anaeitewj; Anaitis 24 'Anae√tin; Anaitis 29 'Anae∂tidi; Anaitis 36 tÁ|j 'Anae∂tidoj | tÁj œg MhtrJ; Anaitis 40 'Anae∂tidi; Anaitis 45 'Anae∂tid[i] 'ApÒllwn: Hosios 32 'ApÒllwni; Hosios 34 Fo∂bJ t' Ðs∂J; Hosios 69 'ApÒllwn; Hosios 82 'ApÒlwni; Hosios 87 [Lht]oïdV Sèzonti; Pergaia 2 SwtÁri PamfÚlwi ‚ œphkÒwi 'ApÒllwni; Mên 3 CrusokÒmhn Pai©na 'ApÒllwn Lurbwtîn: Pergaia 12 'ApÒllwni Lurbwtîn

690

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

'ApÒllwn Sèzon: Sozon 7 'ApÒllwni Sèzonti 'ApÒllwn T£rsioj: Mên 14 'ApÒllwna T£rsi‚on ”Artemij: Anaitis 16 'Art◊midi; Anaitis 30 qe©j 'Art◊midoj; Anaitis 31 'Art◊|midi; Anaitis 34 qe´ 'Art◊mi|di; Anaitis 48 tÁj 'Art◊midoj; Pergaia 1 tÁj 'Art◊midoj; Pergaia 2 tÁj 'Art◊midoj; Pergaia 6 'Art[◊midoj]; Pergaia 7 'Art◊midoj; Pergaia 14 'Art◊mi‚doj; Pergaia 15 'Art◊mi|doj; Pergaia 16 'Art◊mi‚d[oj]; Pergaia 17 'Ar[t◊]‚midoj; Pergaia 19 ['Art◊mid]a; Pergaia 20 'Art◊midi; Pergaia 22 ['Art◊midoj]; Pergaia 23 qe©j 'Art◊midoj; Pergaia 25 ['Ar]‚t◊midoj; Pergaia 29 'Art◊midoj; Pergaia 31 'Art◊midi; Pergaia 36 'Art◊midoj; Pergaia 37 'Art◊mi‚doj; Anaitis 35 ”Artemij ”Artemij 'Ana√tij: Mên 25 ”Artemin 'Anae√tin; Mên 27 ['A]rt◊midi 'Anaeitei; Mên 28 'Art◊midi 'Anae√ti; Anaitis 2 'Art◊midi 'Ana◊ti; Anaitis 7 'Art◊midi 'Anae∂ti; Anaitis 10 ”Artemi 'Ana∂ti; Anaitis 10a ['Art]◊mid[i 'Ana]|[e]t?i?di; Anaitis 12 = Mên 16 ”Artemij 'Anae√|tij; Anaitis 14 'Art◊mi|doj 'Anae∂tij; Anaitis 15a = Mên 21 ['Art◊mi‚di 'Anae√ti?]; Anaitis 17a ['Art◊midi] 'Anae∂ti; Anaitis 18

'Art◊midi | 'Anae∂tidi; Anaitis 19 = Mên 26 'Art◊midi 'Anae∂ti; Anaitis 21 = Mên 35 'Art◊midoj 'Anae∂tij; Anaitis 25 = Mên 36 'Art◊midi 'Anae∂ti; Anaitis 26 = Mên 37 'Art◊midi 'Anae[∂ti]; Anaitis 27 = Mên 38 'Art◊midi 'Anae√ti; Anaitis 28 = Mên 39 'Art◊midi 'Anae√ti; Anaitis 32 'Art◊midi 'A|nae∂ti; Anaitis 33 'Art◊midi 'Anae∂ti; Anaitis 39 'Ar[t]◊m[i]d[i 'A]nae∂|tidi; Anaitis 49 'Art◊midi 'Anae∂t?[i]; Anaitis 50 = Mên 55 'Art◊midi 'Anae∂ti ”Artemij Perga∂a: Pergaia 2 Perga∂ai 'Art◊midi; Pergaia 3 [tÍ Per]‚ga∂v 'Art◊midi; Pergaia 4 [tÍ Perga∂v] ‚ ['Art◊midi]; Pergaia 8 'Art◊midi Perga∂v; Pergaia 9 'Art◊midoj; Pergaia 10 'Art◊midi ‚ [P]erga∂ai; Pergaia 12 ”Artemin Perga∂an; Pergaia 13 Dianae Pergensi/'Art◊midi Perga∂v; Pergaia 21 qe´ 'Art◊midi Perga∂v; Pergaia 24 qe©j 'Art◊mi‚doj Perga∂aj; Pergaia 26 qe©j 'Art◊[m]idoj ‚ [Pe]rga∂aj; Pergaia 27 Qe©i 'Art◊midi Perga∂v; Pergaia 28 [--- qe©i 'Art◊mid?i?] Perga∂ai; Pergaia 30 'Art◊midi Pe?r?[ga∂a?]; Pergaia 32 'Art◊midi ‚ [P]erga∂ai; Pergaia 34 'Art◊midi ‚ [P]erga∂v; Pergaia 35 'Art◊midi ‚ Perg◊ai; Pergaia 38 ['Ar]‚t[◊midoj Perga∂aj] ”Atthj: Mên 58 krˇnh musthr∂w ”Attei

Index epigrafic Bront£ioj: Hypsistos 54 Diπ | `Uy∂stJ Bronta∂J da∂mon: Hosios 51 da∂monej o≤ cqÒnioi; Pergaia 30 [Da∂]m?wn Dhmˇthr: Anaitis 35 Dhmˇtra Di£nh: Pergaia 39 Di£nV P?ERHS?IA D∂kaioj: Hosios 23 Dika∂|J; Hosios 25 tÕ D∂keon; Hosios 39 ephkÒ‚oij qe]o√j `Os∂J ka[π Dika∂J; Hosios 51 Dika∂J; Hosios 54 qeo√j dika∂[oij]; Hosios 64 Dika∂J D∂kh: Hosios 33 D∂khsi; Hosios 34 Ñfqalmù te D∂khj DiÒskoroi: Dioscuri 1 D?i?[Õ]j? ‚ [k]Ò?r?oij; Dioscuri 2 DioskÒroij; Dioscuri 4 D?ioskÒroij; Dioscuri 5 DioskÒroij; Dioscuri 6 DioskÒ[roij]; Dioscuri 7 Diog?◊?n?h?j; Dioscuri 8 DioskÒroij; Dioscuri 9 DioskÒroij; Dioscuri 10 DioskÒroij; Dioscuri 24 [Di]oskÒroij; Dioscuri 28 DioskÒ[roij] `Ek£th Sèteira: Hypsistos 86 `EkatV Sw[t∂rV ZeÚj: Hypsistos 58 = Hosios 76 Di?π?; Hypsistos 86 Diπ Kape[twl∂J; Mithra 2 DiÕj [`Hl∂]ou M∂qra; Mithra 7 Diπ `Hl∂J M∂qrv S◊rapi; Mâ 2 Diπ ¢pÕ Qum|n£swn; Mâ 2 Diπ Farn£ouv; Hosios 38 Diπ kὲ `Os∂J; Pergaia 30 DiÕj 'Olump∂ou; Mên 3 ZeÝj; Mên 58 tÕ DiÒj

691 ZeÝj 'AnabathnÒj: Hosios 49 Deπ 'A|nabat|hnù ZeÝj Brontîn: Hosios 81 Diπ | Brontînti ZeÝj KillamenhnÒj: Mên 45 DiÕj Kil|lamenhnoà ZeÝj MasfalathnÒj: Mên 49 Diπ Masfalathnù; Mên 50 kat' œpi‚tag¾n toà koir∂ou tur£nnou DiÕj Mas‚falathnoà ZeÝj Sab£zioj: Mên 25 = Anaitis 16b D∂a Sab£zion ZeÝj “Uyistoj: Hypsistos 16 [Diπ] `Uy∂stJ; Hypsistos 23 Die|π `Uy|∂st|J; Hypsistos 24 D[iπ] | `Uy∂stJ; Hypsistos 43 Diπ `Uy∂stJ; Hypsistos 44 Diπ `Uy∂stJ; Hypsistos 46 Diπ `Uy∂s[tJ]; Hypsistos 51 DiÕj | `Uy∂stou; Hypsistos 53a DiÕj | `Ups∂stou; Hypsistos 53b [? DiÕj] | [`U]y∂s|tou; Hypsistos 55 Diπ | `Uy∂stJ; Hypsistos 59 Diπ `Uy∂stJ; Hypsistos 65 Dπ `Uy∂|stJ; Hypsistos 72 Diπ `Uy∂stJ; Hypsistos 78 Diπ `U[y∂stJ]; Hypsistos 86 [Diπ] `Uy∂stJ; Hypsistos 87 Diπ `Uy∂|stJ; Hypsistos 88 Diπ `Uy∂stJ; Hypsistos 91 Dieπ `Uy∂stJ; Hypsistos 93 Diπ `Uy∂stJ; Hypsistos 94 [D]iπ `Uy∂st[J]; Hypsistos 95 [Di]π [`Uy∂stJ; Hypsistos 96 Diπ `Uy∂s[J; Hypsistos 98 [D]ieπ `Uy∂ü[s]tJ; Hypsistos 99 Diπ `Uy∂stJ; Hypsistos 100 Diπ `Uy∂|stJ; Hypsistos 101 Diπ

692

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

`Uy∂stJ; Hypsistos 102 Diπ `Uy∂stJ “Hlioj: Hypsistos 11 Qewi | `Uy∂stwi | œphkÒ[w]i “Hl[ioi?]; Hypsistos 66 [`Hl]∂wi | Q[e]îi | `Uy[∂]stwi; Mithra 2 DiÕj [`Hl∂]ou M∂qra; Mithra 7 Diπ `Hl∂J M∂qrv S◊rapi; Mithra 9 `Hl∂J M∂q?r?[v]; Mithra 11 `Hl∂J M∂qrv; Hosios 14 `Hel∂J; Hosios 33 `Hl∂J; Hosios 51 [`Hel∂J]; Hosios 52 “Hlie Kúrie; Hosios 69 'ApÒllwn; Hosios 146 [`He]l?∂J Te?it©ni; Lairbenos 92 `Hl∂Jn; Mên 3 `H◊lion fa◊qonta “Hlioj 'ApÒllwn: Lairbenos 7 Hl∂J 'ApÒllw[ni]; Lairbenos 108 [tî q]eî `Hl∂w Ap|[Òllwni] “Hlioj 'ApÒllwn LabhnÒj: Lairbenos 109 [q]e?oà `Hl∂J 'ApÒlwni | Labˇnù “Hlioj 'ApÒllwn LaemhnÒj: Lairbenos 94 `H[l|l]e∂Jn 'ApÒllwnei Laemh[nù] “Hlioj 'ApÒllwn LairbhnÒj: Lairbenos 12 `Hl∂J 'ApÒl|[lwni Lairbhn]ù; Lairbenos 24 [-?qeou `Hl∂ou] 'ApÒlw‚[noj Lairbhnoà? --]; Lairbenos 25 [qeù `Hl∂J 'ApÒl]|[l]wni La[irbhnù --]; Lairbenos 81 [`Hl∂J A]pÒllwni Lairb|[hnù] “Hlioj 'ApÒllwn LairmhnÒj: Lairbenos 3 `Hl∂J 'ApÒlloni Lairmhnù; Lairbenos 5 `Hl∂J 'A‚pÒllwni Lairmhnù; Lairbenos 6 `Hl∂J 'ApÒl|lwni Lairmhnù; Lairbenos 9 `Hl[∂J 'ApÒllwni] | Lairmhnù;

Lairbenos 13 'ApÒllwni Lairmhnù; Lairbenos 15 `Hl∂J 'ApÒllwni Lairmh|nù; Lairbenos 16 `Hl∂J 'ApÒ|llwni Lairmhnù; Lairbenos 20 'ApÒllwni Lairmhnù; Lairbenos 22 'ApÒl|lwni Lairmhnù; Lairbenos 28 `Hl∂J 'A[pÒl]|[lwn]i Lairm[hnù]; Lairbenos 29 'ApÒllwni Lairmh|[n]ù; Lairbenos 41 [`Hl∂J | ApÒllwni Lairmh]nù; Lairbenos 43 [`Hl]∂Jn 'Ap[Òllwni | Lairmhnù]; Lairbenos 47 `Hll∂J 'ApÒl[l]wni Lai[rmhnù; Lairbenos 53 [qeù] `Hl∂J 'ApÒllwni Lairmh|[nù; Lairbenos 55 `Hl∂J 'ApÒllwni Lair[mh]|nù; Lairbenos 56 `Hl∂J 'ApÒllwni La[ir]|mhnù; Lairbenos 57 `Hle∂Jn 'ApÒ[llwni Lairmhnù?]; Lairbenos 58 toà qeoà 'ApÒllwni Lairmhnù; Lairbenos 71 Lairmhnî; Lairbenos 72 'ApÒllwni Lair|m?hnî; Lairbenos 73 'ApÒllwn[a] | LairmhnÕn; Lairbenos 74 `Hl∂w 'ApÒllwni Lairmh|nî; Lairbenos 75 Qeî `Hl∂w 'ApÒllwni Lairmh|nî; Lairbenos 76 `Hl∂J 'ApÒllwni Lair|mhnù; Lairbenos 82 `H[l]∂J | 'ApÒllwni Lairmhn[ù]; Lairbenos 83 `Hl∂J | 'ApÒllwni Lairmhnù; Lairbenos 84 ['ApÒ]llwni | [Lai?rmhnù]; Lairbenos 86 'ApÒ[llwni Lairmhnù?]; Lairbenos 87 Qeù `Hl∂J 'ApÒllwni Lairmhnù;

Index epigrafic Lairbenos 88 [Lair?]mhnù 'ApÒl|[lwni]; Lairbenos 89 'ApÒlw|[ni Lai?r]mhnù; Lairbenos 90 ['ApÒl]lwni L[airm?]|hn[ù; Lairbenos 93 qeù 'ApÒ[l]|lwni Lairmhnù; Lairbenos 95 qeù 'A{i}|pÒllwni Lairmhnù; Lairbenos 98 [`Hll∂J 'ApÒllw]ni Lairmhnù; Lairbenos 99 `Hll∂J | ['ApÒllwni Lairm]hnù; Lairbenos 100 `Hll∂J 'ApÒl|[l]wni Lairmhnù; Lairbenos 101 qeù | `Hl∂J 'ApÒllwni Lairmhnù; Lairbenos 102 `Hl∂J 'ApÒllw|ni Lairmhnù; Lairbenos 103 [`Hl∂J] | 'ApÒllwni Lair[mhnù]; Lairbenos 104 Qeù `Hl∂J Lairmhnù “Hlioj 'ApÒllwn LamhnÒj: Lairbenos 105 qeù `Hl∂J 'ApÒllw[ni] | Lamhnù(?) “Hlioj 'ApÒllwn LarbhnÒj: Lairbenos 23 Larbh[nù -]; Lairbenos 116 [--- `Hl∂]J 'ApÒllwni Larbhnù “Hlioj 'ApÒllwn LarmhnÒj: Lairbenos 14 `Hl∂J Larmh|nù; Lairbenos 52 [Qeù? 'A]pÒllwni Larm|[hnù]; Lairbenos 59 `Hl∂J 'ApÒlwni Larmhnù; Lairbenos 64 [`Hl∂J 'ApÒllwni?] Larm[h]n[ù] “Hlioj 'ApÒllwn LeimhnÒj: Lairbenos 10 `Hl∂J | ['ApÒllwni Le]imhnù; Lairbenos 69 'ApÒllw LeimhnÒj “Hlioj 'ApÒllwn LerbhnÒj: Lairbenos 8 `Hl∂J] | 'Apllwni

693 Le[rbhnù; Lairbenos 110 Lerbhnù; Lairbenos 117 `Hl∂J | Lerbhnù “Hlioj 'ApÒllwn LermhnÒj: Lairbenos 1 `Hl∂J 'ApÒllwni Lermhnù; Lairbenos 4 'ApÒllwni Lermhnù; Lairbenos 11 `Hl∂J 'ApÒ]llwni Ler|[mhnù; Lairbenos 21 `H[[l<∂>J]] Lermh|nù; Lairbenos 37 ['ApÒllwni] Lerm[hnù]; Lairbenos 39 `Hl∂J 'ApÒllwni | Lermhnù(?); Lairbenos 50 qeù 'ApÒllwni | [Le]rmhnù; Lairbenos 61 [qeù `Hl∂J 'A]pÒllwni Lerm[hnù]; Lairbenos 63 `Hll∂J 'A[pÒllwni] ‚ [Lermhnù?]; Lairbenos 77 `Hl∂J ApÒllwni | Lermhnù; Lairbenos 78 `Hl∂J 'ApÒllwni Lermhnù; Lairbenos 79 'ApÒllwni Lermhnù; Lairbenos 80 `Hl∂J 'ApÒllwni | Lermhnù; Lairbenos 97 `Hl∂J 'ApÒllwni Lermhnù; Lairbenos 114 `Hl∂J ['ApÒllwni] | Lermˇnù “Hlioj 'ApÒllwn LuermhnÒj: Lairbenos 66 `Hl∂w 'ApÒl|lwni Luermhnî; Lairbenos 85 [`Hl∂J? 'ApÒllwni] Luarmh|[nù] `HraklÁj: Dioscuri 24 `Hrakle√ “Hrh: Mên 3 “Hrhn `ErmÁj: Pergaia 30 `Ermoà ¢stragalomant[---]; Pergaia 30 `Erme√; Mên 3 `ErmÁn Qe¦ 'Anae∂tij: Anaitis 6 = Mên 1 Qe´ 'Anae∂ti; Anaitis 8 = Mên 2 Qe´ 'Anae∂ti; Anaitis 13 = Mên 17 Qe´ 'Anae∂ti

694

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Qe¦ Larmˇnh: Hypsistos 22 Qe¦n Larmhn¾n Qe¦ `Uy∂sth: Hypsistos 31 Qe´ `Uy∂stV; Hypsistos 31a Q[e]´ `Uy∂stV Qe√oj: Hypsistos 22 Meg[£]lJ Qe∂J; Hypsistos 46 Qe∂J t[ù Ba]silikù; Hypsistos 71 Meg£lJ Qe[∂J]; Hypsistos 87 tù Q∂J; Hypsistos 88 Qe∂J 'Ang◊|lJ OÙran∂J; Hypsistos 90 Qe∂J Basil√; Hypsistos 91 Qe|∂J; Hypsistos 93 Qe∂J; Hypsistos 94 Qe∂J; Hypsistos 95 Q]e∂J meg£l[J]; Hypsistos 96 Qe∂J; Hypsistos 97 tù Q∂J; Hypsistos 98 Q[e∂]þJ 'Agaqù; Hypsistos 99 Q∂J Ba|silikù; Hypsistos 100 Q|∂J Basi|lik?ù; Hypsistos 101 Qe∂J 'Agüg◊lJ; Hosios 146 Qe∂J pa[n]t|odun£stV Qe√oj “Osioj kaπ D∂kaioj: Hosios 42 Qe∂J `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 73 Qe∂J `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 89 Qe∂J `Os∂J kaπ Dika∂J QeÒj: Hypsistos 105 Qeîi; Hosios 55 toà `EnÕj | kaπ MÒnou Qeoà QeÕj kÚrioj: Hypsistos 68 QeÕj kÚrioj Ð ên e≥j ¢e∂ QeÕj “Uyistoj: Hypsistos 1 [Q]eù `Uy∂stJ; Hypsistos 2 Qeù `U[y]|∂stJ; Hypsistos 3 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 4 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 6 Qeù `Uy∂s|tJ; Hypsistos 7 Qe|ù `Uy∂stJ; Hypsistos 8 Qeù | `Uy∂stJ; Hypsistos 10 Qeù

`Uy∂stJ; Hypsistos 10a Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 11 Qewi | `Uy∂stwi; Hypsistos 12 Qeù `U[y]|∂stJ; Hypsistos 12a Qeù `Uy∂stJ, Qeou `Uy∂s‚toio; Hypsistos 12b Zhnπ panuy∂stJ; Hypsistos 13 Qeù | `Uy∂stJ; Hypsistos 14 Qeộ `Uy∂s‚toi; Hypsistos 15 [Q]e?ù `Uy∂s?t?J; Hypsistos 17 Qeù | `Uy∂stJ; Hypsistos 13 Qe|ù `Uy∂stJ; Hypsistos 19 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 21 = Mên 20a Q?eù | `Uy∂stJ; Hypsistos 22 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 26 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 26a [Q]eù `Uy∂stJ; Hypsistos 27 Qeù œphkÒJ `Uy∂s|tJ; Hypsistos 28 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 29 Qeù `Uy∂s[tJ]; Hypsistos 32 Qeoà `U[y∂‚s]t?ou; Hypsistos 33 [Qeù] `Uy∂stJ; Hypsistos 34 [Qeù] | [`U]ye∂st[J-]; Hypsistos 35 Qe|ù `Uy∂stJ; Hypsistos 36 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 37 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 38 Qeoà `Uy∂stou; Hypsistos 39 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 39a Qeù `Uy|∂stJ; Hypsistos 40 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 41 Qeù ‚ `Uy∂stJ; Hypsistos 42 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 45 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 47 Qeù `Uy◊stJ; Hypsistos 48 Qeîi `Uy∂stwi; Hypsistos 49 Qeîi ‚ [`U]y∂swi; Hypsistos 50 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 52 [Qeoà `Uy∂]stou; Hypsistos 53 Qeoà |

Index epigrafic `Uy∂stou; Hypsistos 53c Qeù | `Uy∂|[stJ]; Hypsistos 54 Diπ | `Uy∂stJ Bronta∂J; Hypsistos 56 Qeù `Uy∂s|tJ; Hypsistos 58 = Hosios 76 Qeù `Uy∂st[J]; Hypsistos 58b Qeù `Uy∂s|[tJ; Hypsistos 60 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 61 Qeù `Uy∂s|[tJ; Hypsistos 63 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 64 Qeù | `Uy∂stJ; Hypsistos 66 [`Hl]∂wi | Q[e]îi | `Uy[∂]stwi; Hypsistos 67 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 69 Qeù | [`U]y∂stJ; Hypsistos 70 Qeù] | `Uy∂st[J; Hypsistos 70a Qeù `Uy[∂]‚stù; Hypsistos 71 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 71a Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 73 Qeù `Uy∂[s]|tJ; Hypsistos 74 Qeù `U|y∂stJ; Hypsistos 75 Qeù | `Uy∂stJ; Hypsistos 76 Qeù `Uy∂s|tJ; Hypsistos 77 Qeù `U|y∂stJ; Hypsistos 79 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 80 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 81 [Qe]ù `Uy∂stJ; Hypsistos 82 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 82a Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 83 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 84 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 85 Qeù | `Uy∂stJ; Hypsistos 97 Q?eù `Uy∂stJ; Hypsistos 103 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 104 Qeù `Uy∂s|[tJ]; Hypsistos 106 Qeù `Uy[∂]st[J; Hypsistos 107 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 108 Qeù œphkÒJ `U|∂stw; Hypsistos 109 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos

695 110 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 111 [Q]eù `Uy∂stJ; Hypsistos 112 [Qeù] `Uy∂stJ; Hypsistos 113 Q?eù `Uy∂[s]|[t]J; Hypsistos 114 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 115 Q[e]ù œphkÒJ; Hypsistos 116 Qe]ù `Uy|∂st]J; Hypsistos 118 Qeù `U|y∂stJ; Hypsistos 119 Qeù `Uy∂[s]tJ; Hypsistos 120 Qeù `Uy∂|[stJ]; Hypsistos 121 Qeù | `Uy∂stJ; Hypsistos 124 Qeù `Uy∂s|tJ Kron∂wn Mên 65 Kron∂wnoj Lhtè: Mên 3 Ön ºÚkomoj t◊ke Lhtè M©: Mâ 1 qe]´ M´; Sozon 1 = Mâ 1a Mv Mˇn: Hypsistos 21 = Mên 20a MhnÕj O[Ù]|ran∂ou; Hosios 4 = Mên 2a Mhnπ qeù; Hosios 34 Mhnπ | dika∂J; Mên 3 MÁn fil£nqrwpon po|lu£rhton basilÁa; Mên 5 Mhnπ; Mên 6 Mhnπ 'Askahnù; Mên 8 Mhnπ 'Askahnù; Mên 9 Mhnπ; Mên 11 Mhnπ 'A[skahnù]; Mên 14 MÁna 'Artemidèrou 'Axi‚otthnÕn; Mên 18 Mhnπ Motu[le∂tV]; Mên 19 Mhnπ OÙran∂J, Mhnπ 'Artemi||dèrou 'Ax∂otta kat◊conti; Mên 20 MÁna OÙr[a]|nion 'Ar]temidèrou 'Axiotta kat◊|[conta]; Mên 22 Mhnπ 'Axi|[ot]thnù; Mên 24 MhnÕj Motulle∂tou; Mên 25 MÁna Motull∂t|hn; Mên 27 Mhnπ Tiamou; Mên 28 Mhnπ Tiamou; Mên 29 Mhnπ 'Axiotthnù?; Mên 33 Mhnπ

696

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

'Axiotthnù; Mên 41 MhnÕj Keraeitîn; Mên 42 MhnÕj FwsfÒrou; Mên 44 Mhnπ Petrae∂tV kaπ Mhnπ La‚banV; Mên 45 MÁnan TÚrannon; Mên 46 MÁna K[--]; Mên 48 Mhnπ 'Axiothnù; Mên 49 Mhnπ ‚ Ti£mou kaπ Mhnπ Tur£nnù; Mên 50 Mhnπ Ti£mou; Mên 51 Mhnπ; Mên 52 Qeù Mhnπ OÙ[ran∂]‚J; Mên 53 Mhnπ Gainaianù; Mên 54 MhnÕj 'Askhnoà; Mên 56 Mhnπ 'Axio?[t‚thnù]; Mên 57 [Mhn]π 'Axiothnù; Mên 58 MhnÒj; Mên 59 [M]hnÕj Tumwle∂[tou]; Mên 60 MhnÕj Labana; Mên 61 Mhnπ Tiamou; Mên 62 Mhnπ ‚ 'Andrwnh‚nù; Mên 63 Mhnπ; Mên 64 Mhn∂; Mên 65 tÕn 'AxitthnÕn; Mên 66 Mhnπ Oua|raqJ; Anaitis 6 = Mên 1 Mhnπ Ti£mou; Anaitis 8 = Mên 2 Mhnπ Ti£mou; Anaitis 13 = Mên 17 Mhnπ Ti£mou; Anaitis 15a = Mên 21 [Mh]nπ Tiamou; Anaitis 19 = Mên 26 Mhnπ Ti£mou; Anaitis 20 = Mên 32 MÁna 'AxietthnÕn; Anaitis 20 = Mên 32 tÕn qeÕn MÁna Tiamo[u]; Anaitis 22 = Mên 34 toà 'Ax[i]|otthnoà; Anaitis 25 = Mên 36 [Mh]|nπ Ti£mou; Anaitis 26 = Mên 37 Mhnπ Ti£mou; Anaitis 27 = Mên 38 Mhnπ Tiamou; Anaitis 28 = Mên 39 Mh‚nπ Tiamou; Anaitis 33 [M]hnπ Ti£mou; Mên 14 MÁna 'Artemidèrou 'Axi‚otthnÕn

KÒresa kat◊conta; Mên 18 Mhnπ Motu[le∂tV]; Mên 58 perπ tÕ MhnÒj MhnÕj tekoàsa: Mên 19 Mˇthr MhnÕj 'Axiotth|noà; Mên 45 MhnÕj tekoàsan Mˇthr 'Anae√tij: Mên 23 Mˇthr 'Anae√tij; Anaitis 1 Mˇthr 'Anae√|tij; Anaitis 3 Mhtrπ 'Ana∂ti 'A|xiottˇnV; Anaitis 9 Mhtrπ 'Anae∂ti; Anaitis 10b Mhtrπ ['A]n[a]e∂ti|di; Anaitis 11 = Mên 15 Mˇthr 'Anae√tij ”Azi|ta kat◊cousa; Anaitis 15 Mh|trπ 'An£tidoj; Anaitis 17 Mhtrπ 'An£tidoj; Anaitis 37 Mhtrπ Anae∂ti; Anaitis 38 Mhtrπ Anae∂ti; Anaitis 41 Mhtrπ 'Anae∂ti; Anaitis 42 Mhtrπ 'An|ae∂ti; Anaitis 43 Mhtrπ 'Anae∂ti|di; Anaitis 44 Mhtrπ 'Ana∂tidi Mˇthr Qeîn: Hosios 13 par¦ mhtrπ | qeîn Lukw|cwreitikÇ; Hosios 34 [M]htrπ Qeîn; Hosios 80 [M]h[trπ Qe]î[n] Mˇthr 'Ore∂a: Hypsistos 61 Qeù `Uy∂s|[tJ kaπ Mhtr]π 'Ore∂v Mht◊ra Tarshnˇ: Mên 14 Mh‚t◊ra Tarshn¾n M(e)∂j: Mên 19 Meπj 'Axiotta kat◊cwn; Mên 23 Meπj Tiamou kaπ Meπj | OÙr£nioj KÒlluda kat◊con|tej; Mên 30 Mπj Tiamou 'Armidèrou | 'Axiotta kat◊cwn; Mên 31 Meπj OÙr£nioj | 'Artemidèrou 'Axiotta | kat◊cwn; Mên 47 Mπj 'Artemidèrou 'Ax[i‚o]tta kat◊cwn; Mên 60 Meπj œx

Index epigrafic 'Att£lou; Anaitis 11 = Mên 15 Meπj Ti£mou; Anaitis 12 = Mên 16 Meπj Ti£mou M∂qraj: Mithra 2 DiÕj [`Hl∂]ou M∂qra; Mithra 3 M∂qrV; Mithra 3 hrt[m]; Mithra 5 Solem / Soli invicto / Mythrae; Mithra 6 Deo sancto invicto Mit(h)rae; Mithra 7 Diπ `Hl∂J M∂qrv S◊rapi; Mithra 8 `Hl∂J M∂qrv; Mithra 9 `Hl∂J M∂q?r?[v]; Mithra 10 M∂q?rhn; Mithra 11 `Hl∂J M∂qrv; Mithra 13 Qeù M∂qrv N◊mesij: Pergaia 30 Nem◊sewj N∂kh: Anaitis 35 N∂kh `Os∂a: Hosios 60 Os∂a `Os∂a Dika∂a: Hosios 8 `Os∂v Dika∂v; Hosios 56 `Os∂v kaπ Dika∂v “Osioj: Hypsistos 58 = Hosios 76 `Os∂J; Hosios 2 `Os∂J; Hosios 3 `Os∂ou; Hosios 6 [`O]s∂J; Hosios 25 tÕ “Osion; Hosios 26 `Os∂J qe|ù; Hosios 32 `Os∂J; Hosios 37 qeo√j Ðs∂|oij; Hosios 38 `Os∂J; Hosios 39 ephkÒ‚oij qe]o√j `Os∂J ka[π Dika∂J; Hosios 40 `Os∂J; Hosios 51 `Os∂J; Hosios 80 `Os∂J; Hosios 81 `Os∂J; Hosios 83 `Os|∂J; Hosios 92 `Os∂J; Hosios 95 `Ose∂J; Hosios 96 `Os∂J; Hosios 122 [`Os]∂J; Hosios 148 `Os∂J “Osioj D∂kaioj: Hosios 3a `Os∂J | [Dika∂J]; Hosios 7 `Os∂J [Dika∂J]; Hosios 10 `Os∂|J Dika∂J; Hosios 13 `Os∂J Dika∂J; Hosios 14 `Os∂J

697 Di|ka∂J; Hosios 15 `Os∂J | Dik◊J; Hosios 20 [`O]s∂J Dika∂J; Hosios 29 `Os∂J Dik◊J; Hosios 30 [`O]s∂J Dika∂J; Hosios 47 `Os∂J Dika∂J; Hosios 52 “Osion D∂keon; Hosios 63 `Os∂J Dik|a∂J; Hosios 69 `Os∂w Dika∂[J]; Hosios 69 “Osioj D∂kaioj; Hosios 75 `Os∂J Dik◊J; Hosios 87 dikaiot£toij ºd' Ðs∂oisi j; Hosios 91 `Os∂J Dik◊J; Hosios 93 'Ang◊lJ `Os∂J | [Dik]a∂J; Hosios 98 `Os∂J Dik◊J; Hosios 99 `Os∂J Dik◊J; Hosios 108 `Os∂J Dik◊J; Hosios 109 `Os]∂J Dik◊J; Hosios 110 `Os∂|J kὲ Dik◊J; Hosios 111 `Os∂J Dik◊[J]; Hosios 112 `Os∂J Di|k◊J; Hosios 113 `Os]∂J Di|[k◊J]; Hosios 114 `Os∂J Di|[k◊J]; Hosios 115 `Os∂J Dik◊[J]; Hosios 118 `Os∂J Dik◊J; Hosios 121 `Os∂J Dik[◊J]; Hosios 123 `Os∂J Dik◊J; Hosios 127 `Os∂J D]|[i]k◊J; Hosios 130 `Os∂J Dika∂J; Hosios 133 `Os∂J Dik|◊J; Hosios 134 `Os|[∂J] Dik◊J; Hosios 139 `Os∂J Dik◊J; Hosios 140 `Os∂J Dik◊J; Hosios 142 `Os∂J Dik◊|J; Hosios 143 `Os∂J Di|k◊J; Hosios 144 `Os∂J | Dik◊J; Hosios 145 `Os∂J | Dik◊J; Hosios 146 `Os?|[∂J] Dik◊J “Osioj kaπ D∂kaioj: Hosios 4 = Mên 2a `Os∂J kὲ Dik◊J; Hosios 8 `Os∂J kaπ Dik◊J; Hosios 9

698

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

`Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 16 `Os∂J kaπ Di|[k]a∂J; Hosios 18 `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 19 `Os[∂]|J | ka|π Di|ka|∂J; Hosios 21 `O|[s]∂J kaπ Di|[ka]∂J; Hosios 24 [`Os∂]J kaπ Dika∂J; Hosios 27 [- `Os∂ou] | kὲ Dik◊ou; Hosios 28 `Os∂J kὲ Dik◊J; Hosios 31 `Os∂J kaπ Dik◊J; Hosios 35 Qeo√j Ðs∂oij kaπ di|ka∂oij; Hosios 36 `Os∂|J kὲ Dik◊J; Hosios 41 `Os∂J kὲ Dik?a?∂?J; Hosios 42 Qe∂J `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 43 Qeù `Os∂J kaπ Di[k]a∂[J]; Hosios 44 [-- q]eù `Os∂J kaπ | [Dika∂J]; Hosios 45 [`O]se∂J kaπ Deik[a∂J -]; Hosios 46 `Os∂J [kaπ Dika∂]|J; Hosios 48 `Os∂J kaπ Dik|a∂{d}J; Hosios 49 `Os<∂>ou kaπ [D]ik|a∂ou; Hosios 50 Ðs∂[ij kaπ] | dika∂[oij]; Hosios 53 `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 56 Qeù `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 57 Qeù `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 58 [Q]eù `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 59 qeù `Os∂J kaπ Di|ka∂J; Hosios 60 `Os|∂J kὲ Dik◊J; Hosios 61 `Os∂J kὲ Di|k◊J; Hosios 62 `Os∂J kὲ Dik◊J; Hosios 65 `Os∂J kaπ Dik◊J; Hosios 66 `Os∂J kaπ Dika[∂]J; Hosios 67 `Os∂w kaπ Dika∂J; Hosios 68 `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 70 `Os∂J [kaπ] | [Dika∂J] | [qe]ù; Hosios 71 Qeù `Os∂J ‚ kaπ Dika∂J; Hosios 72 Qeù `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 73 Qe∂J `Os∂J kaπ Dika∂J;

Hosios 74 `O|s∂J kὲ Dik◊J; Hosios 77 `Os∂[J] | kaπ Dik|a∂J; Hosios 78 `Os∂J | [kὲ] Dik◊J; Hosios 79 `Os∂J kὲ | Dika?∂J; Hosios 82 `Os∂J kὲ D|ik[a∂]J; Hosios 84 `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 86 `Os∂J kaπ | Dika∂J; Hosios 88 `Os∂|J kπ Dika∂J; Hosios 89 Qe∂J `Os∂J kaπ Dika∂J; Hosios 90 `Os∂J kaπ Dikˇ|J; Hosios 94 `Os∂J kὲ Dik◊|J; Hosios 97 [`Os∂]J kaπ Dik◊J; Hosios 100 `Os∂J kὲ Dik◊J; Hosios 101 [`Os∂J (kὲ) Dik◊]J; Hosios 102 `Os∂]J kὲ Dik◊J; Hosios 103 `Os∂[J (kὲ) Dik◊J]; Hosios 107 `Os∂J kὲ Dik◊; Hosios 117 `O|s∂J kὲ Dik◊J; Hosios 119 [`Os∂J?] kὲ ‚ [Dik◊J]; Hosios 120 [`Os∂J (kὲ) Dik◊]J; Hosios 125 [`Os∂]J kὲ Dik◊J; Hosios 128 `O?[s∂]|[J] kaπ Dik◊J; Hosios 131 `Os∂J kὲ Dik◊|J; Hosios 132 `Os∂J kὲ Dik◊J; Hosios 136 `Os∂J kὲ Dik◊|J; Hosios 137 `Os∂J kὲ Dik◊|J; Hosios 138 `Os∂|J kaπ Dik◊J; Hosios 147 `Os∂J kaπ Di|{kaπ Di}kew; Hosios 149 `Os∂J kaπ Dika∂J S◊rapij: Mithra 7 Diπ `Hl∂J M∂qrv S◊rapi Sèzon: Sozon 1 Zèzo‚nti; Sozon 2 Sèzo‚nti; Sozon 3 [S]èzonti; Sozon 5 Sèzon?‚ti; Sozon 6 Sèzon?[ti] TÚch: Hypsistos 86 TÚcV

Index epigrafic “Uyistoj: Hypsistos 5 `Uy∂stJ; Hypsistos 20 `Uy[∂stJ]; Hypsistos 47a `Uy∂stou; Hypsistos 57 [`Uy]|∂stJ; Hypsistos 65a `Uy∂stou; Hypsistos 90 `U|y∂stJ Diana: Pergaia 33 Diana[e] Diana Pergaea: Pergaia 13 Dianae Pergensi/'Art◊midi Perga∂v; Pergaia 18 [Dia]nae Pergaeae Luna: Mên 10 L(unae) v(otum) s(olvit) Sol: Mithra 5 Solem / Soli invicto / Myhtrae b. Epicleze divine şi epitete ¤gioj: Hypsistos 39 to√j ¡g∂oij aÙtoà | ¢ng◊loij ¡giètatoj: Hypsistos 52 toà ¡giwt£|tou [Qeoà `Uy∂]stou swtÁroj; Hypsistos 53 toà | ¡giwt£tou Qeoà | `Uy∂stou ¢d∂daktoj: Hypsistos 62 ¢d∂|daktoj ¢q£natoj: Hypsistos 33 qeù ¢qan£tJ ¥leptoj: Dioscuri 24 qeo√j ¢le∂ptoij ¢mˇtwr: Hypsistos 62 ¢mˇtwr ¢n∂khtoj: Mithra 2 DiÕj [`Hl∂]ou ‚ ¢neikˇtou M∂qra ¢rchg◊thj: Hosios 90 qeù ¢[r]ch|g◊tV ¢stragalÒmantij: Pergaia 30 `Ermoà ¢stragalomant[---] ¢stufeliktÒj: Hypsistos 62 ¢stufeliktÒj ¥suloj: Pergaia 2 Swte∂rai ¢sÚlwi ‚ Perga∂ai 'Art◊midi; Pergaia 3

699 [tÍ Per]‚ga∂v 'Art◊midi t¾[n ¢sul∂]‚an; Pergaia 4 [tÍ Perga∂v] ‚ ['Art◊midi] ‚ t¾n ¢sul∂an; Pergaia 8 'Art◊midi Perga∂v ‚ ¢sÚlJ; Pergaia 20 'Art◊midi ¢sÚlwi; Pergaia 21 [qe´ 'Art◊midi Perga∂v ¢sÚlJ]; Pergaia 23 qe©j 'Art◊midoj ¢sÚlou; Pergaia 24 qe©j 'Art◊mi‚doj Perga∂aj ¢sÚlou; Pergaia 26 qe©j 'Art◊[m]idoj ‚ [Pe]rga∂aj ¢sÚlou; Pergaia 27 Qe©i 'Art◊midi Perga∂v ‚ ¢sÚlwi; Pergaia 28 qe©i 'Art◊mid?i?] Perga∂ai [¢sÚl]wi; Pergaia 34 'Art◊midi ‚ [P]erga∂v ¢sÚ‚[lJ 'E]pifane√; Pergaia 35 'Art◊midi ‚ Perg◊ai ‚ ¢sÚlwi; Pergaia 38 ['Ar]‚t[◊midoj Perga∂aj] ‚ ¢sÚlou; Pergaia 39 P◊rgh ¹ mÒnh ¥suloj aÙtofuˇj: Hypsistos 62 [A]Ùtofuˇj basileÚj: Hosios 87 `Hel∂J basilÁi; Mên 3 MÁn fil£nqrwpon po|lu£rhton n basilÁa; Mên 3 `Uy∂qronon basilÁ|a bohqÒj: Anaitis 32 'Art◊midi 'A|nae∂ti œph|kÒJ kaπ boh|qù d∂kaioj: Mithra 13 Qeù dika∂J M∂qrv; Hosios 34 Mhnπ | dika∂J œpˇkooj: Hypsistos 10 ['Ephk]ÒJ Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 11 Qewi | `Uy∂stwi | œphkÒ[w]i “Hl[ioi?]; Hypsistos 27 Qeù œphkÒJ `Uy∂s|tJ; Hypsistos 60 Qeù `Uy∂stJ | œphkÒJ; Hypsistos 106 Qeù `Uy[∂]st[J œp|hk]ÒJ; Hypsistos 108 Qeù œphkÒJ `U|∂stw; Hypsistos

700

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

112 [Qeù] `Uy∂stJ | [k]aπ œphkÒJ; Hypsistos 116 Qe]ù œphkÒ[J `Uy|∂st]J; Hosios 3a `Os∂J | [Dika∂J œph]kÒJ; Hosios 39 ephkÒ‚oij qe]o√j `Os∂J ka[π Dika∂J; Hosios 96 `Os∂J, 'ApÒllwni, ÿ qeo√j œphkÒoij; Sozon 3 [S]èzonti [œ]phkÒJ; Dioscuri 22 qeo√j œph‚kÒoij; Lairbenos 5 `Hl∂J 'A‚pÒllwni Lairmhnù ‚ œphkÒJ qeù; Pergaia 2 SwtÁri PamfÚlwi ‚ œphkÒwi 'ApÒllwni; Anaitis 10 ”Artemi 'Ana∂ti qe|´ œphkÒJ; Anaitis 32 'Art◊midi 'A|nae∂ti œph|kÒJ kaπ boh|qù œpifanˇj: Hypsistos 22 Meg[£]lJ Qe∂J œpifane√; Pergaia 19 ['Art◊mid]a? 'EpifanÁ; Pergaia 34 'Art◊midi ‚ [P]erga∂v ¢sÚ‚[lJ 'E]pifane√ œpour£nioj: Hypsistos 39 Tù meg£lJ | Qeù `Uy∂stJ kaπ | œpouran∂J kritˇj: Mên 31 kr[i]|t¾j eÙagg◊lioi: Dioscuri 8 DioskÒroij eÙa?gell∂[oij] kÚrioj: Hosios 52 “Hlie KÚrie; Mên 19 kÚrie; Mên 50 kat' œpi‚tag¾n toà koir∂ou tur£nnou DiÕj Mas‚falathnoà; Anaitis 11 = Mên 15 toà kur∂ou toà Ti£mou lamprÒj: Hosios 14 lamprù q' `Hel∂J ˛odo|daktÚlJ makar∂a: Hosios 8 mhtrπ maka|r∂v `Os∂v Dika∂v m◊gaj: Hypsistos 39 Tù meg£lJ | Qeù `Uy∂stJ kaπ | œpouran∂J; Hypsistos 70a meg£‚J Qeù

`Uy[∂]‚stù; Hypsistos 83 Qeù meg£lJ | `Uy∂stJ; Hypsistos 95 Q]e∂J meg£l[J]; Hosios 14 `Os∂J Di|ka∂J te meg∂stJ; Mên 31 M◊gaj Meπj OÙr£nioj | 'Artemidèrou 'Axiotta | kat◊cwn; Mên 31 m◊gaj newkÒroj: Pergaia 39 [AÜxe P◊rgh ¹] ¢pÕ OÙes[pa]|[sianoà n]ewkÒroj Ósioj: Hosios 34 Fo∂bJ t' Ðs∂J; Hosios 37 qeo√j Ðs∂|oij oÙr£nioj: Hypsistos 21 = Mên 20a MhnÕj O[Ù]|ran∂ou; Hypsistos 88 Qe∂J 'Ang◊|lJ OÙran∂J; Mên 31 OÙr£nioj pantodun£sthj: Hosios 146 Qe∂J pa[n]t|odun£stV poluènumoj: Hypsistos 62 poluènumoj prokaqhm◊nh: Hypsistos 31a tîn prokaqhm◊nV ˛odod£ktuloj: Hosios 14 lamprù q' `Hel∂J ˛odo|daktÚlJ sungenikÁj qeoà: Anaitis 10 tÁj sungenikÁj | qeoà swtˇr: Hypsistos 52 toà ¡giwt£|tou [Qeoà `Uy∂]stou swtÁroj; Hypsistos 85? SW | --; Hosios 34 swtÁrsi qeo√j | Ðs∂oij; Dioscuri 9 DioskÒroij swtÁrsi; Dioscuri 10 DioskÒroij? [s]wtÁrsi; Pergaia 2 SwtÁri PamfÚlwi ‚ œphkÒwi 'ApÒllwni; Pergaia 2 Swte∂rai ¢sÚlwi ‚ Perga∂ai 'Art◊midi sèzon: Hosios 87 [Lht]oïdV Sèzonti tÚrannoj: Mên 50 kat' œpi‚tag¾n toà koir∂ou tur£nnou DiÕj Mas‚falathnoà

Index epigrafic invictus: Mithra 5 Solem / Soli invicto / Myhtrae; Mithra 6 Deo sancto invicto Mit(h)rae sanctus: Mithra 6 Deo sancto invicto Mit(h)rae c. Nume de sărbători 'Artemeise∂wn OÙespasiane∂wn ¢gèn: Pergaia 5 'Artemeise∂wn ‚ OÙespasiane∂wn ¢gènwn; Pergaia 6 pentaethrik[în ¢]gènwn 'A[rtemei]‚[se∂wn OÙesp]asiane∂wn; Pergaia 7 'Artemeise∂‚wn tîn OÙespasiane∂wn Kaisarˇwn ¢gèn: Pergaia 5 pen‚taethrikîn Ka[is]arˇwn [¢]gènwn; Pergaia 6 meg£lwn] ‚ [pentaethrikî]n Kaisarˇwn ¢gènwn; Pergaia 7 meg£lwn pentaethrikîn [Kai]‚[sa]re∂wn ¢gènwn Miqrak£noi: Mithra 1 kat¦ ⁄toj ‚ [œ]q∂moij ¹m◊raij to[√j] M∂qrak£‚[n]oij Sebast¦ 'Anae∂teia: Anaitis 46 Sebas|t¦ 'Anae∂teia d. Titulaturi şi funcţii religioase ¢rci◊reia: Pergaia 17 ¢rci◊reian tîn ‚ Sebastîn; Pergaia 22 ¢rci◊]reia? [tîn Sebastîn] ¢rciereÚj: Dioscuri 24 [œpπ ¢]rcier◊wj tîn Sebastîn; Pergaia 2 [[Sebastîi ¢rciere√ meg∂stwi]]; Pergaia 3 ¢rcier◊a tîn S[e]‚bastîn; Pergaia 5 ¢rciereÝj tîn Sebas‚tîn; Pergaia 6 ¢[rciereÝj] ‚ [tîn

701 Sebastî]n; Pergaia 23 ¢rcier◊wn; Pergaia 29 ¢rciereÝj toà Sebastoà k]aπ tÁj SebastÁj di¦ b∂ou œpimelhtˇj: Anaitis 30 œpimelht¾j naoà | qe©j; Anaitis 30 ◊pimelhtoà œk tîn | prosÒdwn tÁj qeoà ≤er£: Lairbenos 6 e≤er¦n; Lairbenos 9 e≤er£n ≤◊reia: Hosios 71 AÜgh ≤◊ria; Pergaia 3 [≤e]r◊a tÁj 'Art◊midoj; Pergaia 3 ≤er◊a Seba[s]‚tÁj `Omono∂aj; Pergaia 7 [≤e]‚[r]◊a tÁj 'Art◊midoj Pergaia 8 ≤◊reia Dˇmh‚troj; Pergaia 14 [≤◊]reian tÁj 'Art◊mi‚doj; Pergaia 14 ≤◊reian Mh?trÕj qeîn ‚ di¦ b∂ou prèthn; Pergaia 15 ≤◊reian MhtrÕj qeîn ‚ di¦ b∂ou prèthn kaπ ‚ [mÒn]hn; Pergaia 15 ≤◊reian tÁj 'Art◊mi|doj; Pergaia 16 ≤◊r[e]i?a?n tÁj 'Art◊mi‚d[oj]; Pergaia 16 [≤◊reian] Mh[tr]Õj q?e?î?[n] ‚8 [di¦ b∂ou] p?r?è?thn k?[aπ] ‚ [mÒnhn]; Pergaia 17 ≤◊reian tÁj 'Ar[t◊]‚midoj; Pergaia 17 ≤◊rei‚an MhtrÕj qeîn di‚¦ b∂ou; Pergaia 22 ≤◊[reia tÁj 'Art◊midoj] ‚ [di¦ b∂ou; Pergaia 23 `Iereian tÁj proestèshj tÁj ‚ pÒlewj ¹mîn; Pergaia 24 ≤er◊a tÁj proestèshj tÁj ‚ pÒlewj ¹mîn; Pergaia 26 [`I◊re]ia qe©j 'Art◊[m]idoj ‚ [Pe]rga∂aj ¢sÚlou di¦ ‚ [b∂]o?u; Anaitis 2 ØpÕ tÁj ≤ere∂aj ≤ereÚj: Hypsistos 21 = Mên 20a KÒintoj Noum◊ri|oj ≤ereÝj |

702

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

MhnÕj O[Ù]|ran∂ou; Hypsistos 29 œpπ ≤er◊wj Neik[ioj]; Hypsistos 38 ≤ereÝj | Qeoà `Uy∂stou; Hypsistos 47a 'Artem© ≤er(◊wj) `Uy∂stou; Hypsistos 52 TÕn ≤er◊a toà ¡giwt£|tou [Qeoà `Uy∂]stou; Hypsistos 71 [D]iÒfantoj 'Aki£mou ≤ereÝj; Hypsistos 109 NeikhfÒroj `Er|mokr£tou ≤ere|[Ý]j; Mithra 2 ≤e[reÝj kaπ] ‚ pat¾r di¦ b∂ou; Hosios 50 [S]unm£cou | M£nou ≤er◊w[j]; Hosios 55 toà `EnÕj | kaπ MÒnou Qeoà [≤]ereÝj; Hosios 56 Trof∂mou toà | sunb∂ou ≤er◊oj; Hosios 82 `IereÝj | `Erm©j Dam©|doj; Hosios 89 pronoˇsantoj 'Am|filÒcou b/, ≤er◊oj; Hosios 90 Zwti[kÕ]j e≤|ereÝj; Pergaia 2 ≥ereÝj tÁj 'Art◊midoj; Pergaia 20 ≤ereÝj Moirîn ‚ di¦ b∂ou; Pergaia 25 [≤er◊a tÁj 'Ar]‚t◊midoj; Pergaia 29 `IereÝj tÁj 'Art◊midoj; Pergaia 36 ≤er◊a tÁj ‚ 'Art◊midoj; Pergaia 36 ≤er◊a ”Arewj; Pergaia 38 [--- ≤er◊a 'Ar]‚t[◊midoj Perga∂aj]; Mên 52 ¹ kèmh ka[π Ð ≤]‚ereÝj TÚllio[j]; Anaitis 14 tÕn œk pro|gÒnwn ≤er◊wn prîton; Anaitis 20 = Mên 32 `Epπ ‚ ≤?er◊wj 'Alex£ndrou MoÚr?‚kou; Anaitis 48 ≤er◊a | tÁj 'Art◊midoj ≤erodoàloj: Mên 24 toÝj ≤ero|doÚlouj; Anaitis D2 ≤erÒdoulo[i] | 'Art◊midi ≤erÕj (toà qeoà): Lairbenos 1 ≤erÕj toà qeoà

m£goj: Mithra 10 k]at¦ m£gouj M∂q?rhn newkÒroj: Mên 24 new‚kÒrou qeoà patˇr: Mithra 2 di¦ b∂ou ≤e[reÝj kaπ] ‚ pat¾r di¦ b∂ou prwtoiereÚj: Hosios 29 prwto|iere√j profˇthj: Hypsistos 53 tÕn profˇthn toà | ¡giwt£tou Qeoà | `Uy∂stou; Hosios 93 di¦ profˇto[u] | ['A]l?ex£ndrou Saïtthno[à] e. Altare, temple, locuri sacre ¡ge∂a katafugÍ: Hypsistos 79 Qeù `Uy∂stJ kaπ | ¡ge∂v katafugÍ ¤gioj tÒpoj: Hypsistos 32 œn ¡ge∂J te tÒpJ eÜ[dei nàn] Cre∂stou ¥lsoj: Anaitis 12 = Mên 16 par£gwn t¾n ∏sodon | t¾n ≥j tÕ ¥lsoj ¢p£gousan; Anaitis 21 = Mên 35 œk toà ¥lsou(j) ⁄koya | d◊ndra qeîn; Anaitis 44 = Mên 40 tÕ ¥lsoj ≤erÒn: Pergaia 1 tù ≤erù tÁj 'Art◊midoj; Pergaia 9 ≥erù tÁj 'Art◊midoj naÒj: Anaitis 12 = Mên 16 œn tù naù proseucˇ: Hypsistos 39 proseucÍ sunagwgˇ: Mên 58 sunagwgÁ[j krˇnh] spondistˇrion: Mên 41 [tÕ] spondistˇrion t◊menoj: Hosios 23 t◊|menoj f. Asociaţii religioase şi profesionale

Index epigrafic ≤er¦ sumb∂wsij kaπ newt◊ra: Mên 50 `Ier¦ sumb∂wsij kaπ newt◊ra ≤er¦ ful¾ tîn œriourgîn: Anaitis 48 ¹ ≤er{e}¦ ful¾ tîn œriourgîn ≤erÕj doàmoj: Mên 25 = Anaitis 16b tÕn ≤erÕn doàmon; Mên 49 ≤erÕj doàmoj; Anaitis 14 `O ≤erÕj doàmoj musthr∂w: Mên 58 [krˇnh] ‚ musthr∂oij dusπ[n]; Mên 58 krˇnh musthr∂w ”Attei stat∂wn: Hypsistos 52 Ð stat∂wn | tîn kat¦ pÒlin khpou|rîn stÒloj: Hypsistos 53 Ð stÒloj tîn swlhno|kentîn sunb∂wsij: Hosios 99 Filang◊lwn sunb∂|wsij; Hosios 104 [Filang◊lwn n]ewt◊rwn | [sunb∂ws]i?j; Hosios 106 Fi[lang◊lwn newt◊rwn sunb∂wjij (?)] sunbolafÒroi: Anaitis 19 = Mên 26 o≤ sun|b?o?l?a?fÒroi fulˇ: Mithra 1 [F]ulÁj Dπoj mÚstai g. Mulţumire, rugăciune, binecuvântare, alţi termeni în context religios ¢koÚw: Hosios 58 [¢]kouqe[√sa] ¡mart£nw: Mên 56 ¡m[ar‚tˇsaj; Anaitis 5 ¹m£rt|hsen ¡m£rthma: Mên 56 Ðmologî t[Õ ‚ ¡m£rthm]a ¢nat∂qhmi: Hypsistos 12b ¢n◊qhken; Hypsistos 21 = Mên 20a ¢n◊|q?hke; Hypsistos 27 ¢n◊qh[ken]; Hypsistos 28 [¢n◊qhken]; Hypsistos 34

703 ¢n◊qh|ken; Hypsistos 45 ¢n|◊qhka; Hypsistos 45 ¢naqe√nai, ¢n◊qhkan; Hypsistos 50 ¢n◊qh‚ken; Hypsistos 54 ¢n◊qhken; Hypsistos 58 = Hosios 76 ¢?[n◊qhka?]|n; Hypsistos 65 ¢|nat∂qi; Hypsistos 67 ¢n◊qhka; Hypsistos 72 ¢n◊qhken; Hypsistos 80 ¢n◊qhke; Hypsistos 83 ¢n◊]qh|ke; Hypsistos 85 ¢n◊|[qhken]; Hypsistos 107 ¢n◊|qhka; Hypsistos 112 ¢n◊qh|ken; Hypsistos 113 [¢]n?◊qhk[e]; Hypsistos 115 ¢n◊[q]hken; Hypsistos 120 ¢]n◊qhka; Hypsistos 124 ¢n◊qh|khn; Mithra 7 ¢n(◊qhken); Mithra 11 ¢n◊qhken; Hosios 1 ¢n◊qh|kan; Hosios 14 ¢n◊qhkan; Mâ 2 ¢n◊qhka; Hosios 22 ¢|n◊qhkan; Hosios 34 ¢n◊qhkan; Hosios 43 ¢n◊qhka; Hosios 48 ¢n◊qeno; Hosios 49 ¢n◊|qeto; Hosios 56 ¢n◊qhkan; Hosios 57 ¢n◊qhka; Hosios 58 ¢n◊[qh|ke]; Hosios 66 ¢n◊|qhkan; Hosios 71 ¢n◊qhka; Hosios 88 ¢n◊|qhka; Hosios 127 [¢]n◊[qhken?]; Sozon 3 ¢n◊qhken; Dioscuri 3 ¢n◊qonto; Dioscuri 9 ¢n◊qhken; Dioscuri 22 ¢n◊‚qhka; Lairbenos 5 ¢n◊qhke; Pergaia 1 ¢nateqÁnai; Pergaia 10 ¢n◊qhkan; Pergaia 11 ¢n◊qhken; Pergaia 20 ¢n◊qhken; Pergaia 29 ¢n?[◊qhkan]; Mên 24 ¢n◊qhka; Mên 25 = Anaitis 16b ¢n◊qhkan; Mên 28 ¢n◊qhke;

704

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Mên 52 ¢n[◊qhkan]; Mên 57 ¢n◊qh‚ken; Anaitis 10 ¢n◊qhka; Anaitis 10a ¢n◊]|[qhk]en; Anaitis 17a ¢n◊qh[ke(n)] ; Anaitis 31 ¢n◊qhken; Anaitis 32 ¢n◊qhken; Anaitis 36 ¢n[◊q]|hken; Anaitis 43 ¢n◊|qhken; Anaitis 44 = Mên 40 ¢n◊qhken ¢n∂sthmi: Hypsistos 7 ¢n◊|[st]hsan; Hypsistos 22 ¢n◊sthsen; Hypsistos 36 [¢]n◊sthsa; Hypsistos 40 ¢n◊sthsan; Hypsistos 59 ¢n◊s|thsa; Hypsistos 79 ¢|n◊sthsen; Hypsistos 108 ⁄sthshn; Hypsistos 109 ¢n◊s]thsan; Hosios 27 ¢n◊sthn; Hosios 39 [¢]n◊sths[en]; Hosios 52 ¢n◊sth[se]; Hosios 53 œpan◊[sthsen....]; Hosios 55 ¢nˇs|thsan; Hosios 69 ¢n◊sthsa[n]; Hosios 93 [¢n]◊?sthsan; Mên 27 ¢n◊sthen; Mên 53 ¢n◊sthsen; Anaitis 7 ¢n◊sthsen; Anaitis 19 = Mên 26 ¢?n?◊?s?t?h?|[san]; Anaitis 20 = Mên 32 ¢nas?t?[Á]‚sai; Anaitis 21 = Mên 35 ¢n◊sthsa; Anaitis 26 = Mên 37 ¢n◊sthsan; Anaitis 27 = Mên 38 ¢n◊sthsen; Anaitis 28 = Mên 39 ¢n◊sth‚[s]an; Anaitis 33 [¢n◊]sthsen; Anaitis 45 ¢n◊sthsen; Anaitis D1 ¢nastaqÁ|nai ¢pod∂dwmi: Hypsistos 18 ¢p◊dwka; Hypsistos 44 ¢p◊dwka; Hosios 72 ¢p◊dwka; Mên 61 ¢p◊dwka; Anaitis 4 ¢pode∂|; Anaitis

5 ¢pode∂dei ; Anaitis 6 = Mên 1 ¢p◊dw|kan; Anaitis 9 ¢p◊dw|ka; Anaitis 13 = Mên 17 ¢p◊dwkan; Anaitis 20 = Mên 32 ¢‚pod∂dei; Anaitis 25 = Mên 36 ¢p◊dw[kan]; Anaitis 34 ¢p◊|dwka ¢pote∂nw: Mâ 2 ¢pote∂nein ¢r©j: Hypsistos 9 tÕ ¢r©j dr◊panon; Anaitis 12 = Mên 16 ¢r¦j ⁄qhken | œn tù naù ¢rcier£omai: Pergaia 26 [¢rc]i?erasam◊nh tîn ‚ [Seb]astîn; Pergaia 29 ¢rcieras£menoi tîn Sebastîn bl£ptw: Mâ 2 bl£yV di¦ b∂ou: Pergaia 14 ≤◊reian Mh?n] ‚ [di¦ b∂ou]; Pergaia 17 ≤◊rei‚an MhtrÕj qeîn di‚¦ b∂ou; Pergaia 20 ≤ereÝj Moirîn ‚ di¦ b∂ou; Pergaia 22 ≤◊[reia tÁj 'Art◊midoj] ‚ [di¦ b∂ou]; Pergaia 26 di¦ ‚ [b∂]o?u; Pergaia 29 di¦ b∂ou dikeofrosÚnh: Hosios 34 dike|ofrosÚnhj dÚnamij: Hypsistos 30 DÚnami‚j `Uy∂stou; Mên 20 dun£meij; Mên 23 = Anaitis 16a ¹ dÚnamij aÙtîn; Mên 25 = Anaitis 16b t¦j dun£mij tîn qeîn; Mên 30 ¹ dÚnamij aÙtoà; Mên 31 ¹ dÚnamij aÙtoà; Mên 44 [eÙ‚logoàntaj t¦]j dun£mij; Mên 47 ¹ dÚna‚[m]ij aÙtoà; Anaitis 11 = Mên 15 a≤ dun£mij aÝtîn; Anaitis 11 = Mên 15 t¦j ≥d∂aj du|n£mij; Anaitis 12 = Mên 16 t¦j du|n£mij tîn qeîn;

Index epigrafic Anaitis 25 = Mên 36 t¦j d[un£]|mij tîn qeîn e≥l◊w: Mên 60 e≥l£sai?‚ai; Anaitis 4 e≤las£me|noj; Anaitis 5 e≤|las£menoj; Anaitis 8 e≥las£menu; Anaitis 12 = Mên 16 kat¦ p£nta œxeilas£menoi toÝj qeoÝj œlehq√sa: Hypsistos 27 œl[eh]|q√sa e≥sakoÚw: Hosios 71 œshkoÚs‚qhn œnephre£zw: Mâ 2 œnephri£sV ⁄nneafînoj: Mên 33 ¹ | pro£parsij œnneafènou œxèlhj: Mâ 2 œxèlhj eÙlog∂a: Mên 19 eÙlog∂an eÙlog◊w: Mên 19 eÙlogî; Mên 20 eÙlogî; Mên 24 eÙlogîn; Mên 25 = Anaitis 16b eÙlogoànte[j] | to√j qeo√j; Mên 44 eÙ‚logoàntaj; Mên 46 [eÙlo]‚goàsin; Mên 57 ¢pÕ nàn eÙlo‚ge√; Anaitis 11 = Mên 15 eÙlo|goàmen; Anaitis 12 = Mên 16 eÙlogoà|men; Anaitis 45 eÙlogoàsan eÙtucîj: Hypsistos 113 [eÙ]tucîj eÙcaristˇrion: Hypsistos 10 [c]aristˇrion; Hypsistos 24 eÙcari|stˇrion; Hypsistos 45 eÙcaristˇrion; Hypsistos 46 eÙcaristˇrion; Hypsistos 49 eÙca‚ristˇrion; Hypsistos 58b caris|[t]ˇrion; Hypsistos 65 [e]Ù?ca|ristˇrion; Hypsistos 87 eÙari|stˇri[on]; Hypsistos 88 caristˇ|rion; Hypsistos 89 caris|[tˇrion]; Hypsistos 93 caristˇrion; Hypsistos 94 caristˇrion; Hypsistos 95

705 [car]i[stˇrion]; Hypsistos 96 eÙ|caristˇrion; Hypsistos 99 caristˇ|rion; Hypsistos 100 e[Ù]|c[a]ristˇ|rion; Hypsistos 102 carist[ˇ]|rion; Hypsistos 118 eÙ|caris|t¾rin; Mâ 3 [eÙca]ristˇrion; Hosios 56 eÙcaristˇrion; Dioscuri 22 eÙcaristˇrion; Dioscuri 23 eÙcaristˇrion; Lairbenos 5 eÙcaristˇron; Mên 5 eÙcaristˇrion; Mên 61 eÙcaris|[t]ˇrion; Anaitis 15 ca|ristˇrion; Anaitis 21 = Mên 35 eÙcaristˇ|rion eÙcarist◊w: Hypsistos 29 eÙcarist[ˇs]aj; Hypsistos 33 eÙ|caristoàmen; Hypsistos 97 euücarist√; Hypsistos 120 eÙcar∂stJ|[n]; Hosios 39 [-e]Ùcaristoà[sa]; Hosios 43 eÙca[ris|t]în; Hosios 55 eÙcaristoàntej; Hosios 58 [eÙ]caristo?[à]sa; Hosios 71 eÙcaristoà‚sa; Hosios 72 eÙcaristoàsa; Hosios 93 eÙcaristoànte[j]; Anaitis 4 eÙcaris|tîn; Anaitis 5 eÙ|caristîn; Anaitis 6 = Mên 1 eÙcaris|toàntej; Anaitis 10 eÙcaristoàsa; Anaitis 10a eÙ?[cari|st√?]; Anaitis 13 = Mên 17 eÙcaris|toàntej eÙcˇ: Hypsistos 1 eÙcˇn; Hypsistos 3 eÙcˇn; Hypsistos 4 eÙcˇn; Hypsistos 5 eucˇn; Hypsistos 6 eÙcˇn; Hypsistos 8 eÙcˇn; Hypsistos 10a eÙc¾n; Hypsistos

706

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

13 eÙc¾n; Hypsistos 14 e[Ù]‚cˇ; Hypsistos 17 eÙcˇn; Hypsistos 18 eÙ|c¾n; Hypsistos 19 eÙ‚cˇn; Hypsistos 20 eÙcˇn; Hypsistos 25 eÙcˇn; Hypsistos 26 eÙcˇn; Hypsistos 26a eÙc|ˇn Hypsistos 29 eÙcˇn; Hypsistos 31 eÙcˇn; Hypsistos 35 e|Ùcˇn; Hypsistos 36 eÙc¾n; Hypsistos 37 eÙ|cˇn; Hypsistos 39a eÙcˇn; Hypsistos 40 eÙc¾n; Hypsistos 41 eÙcˇn; Hypsistos 43 eÙcˇn; Hypsistos 47 eÙcˇn; Hypsistos 48 eÙc¾n; Hypsistos 50 eÙc¾n; Hypsistos 56 eÙ|c¾n; Hypsistos 57 eÙc[ˇn]; Hypsistos 58 = Hosios 76 eÙcˇn; Hypsistos 63 eÙcˇn; Hypsistos 64 eÙcˇ]n; Hypsistos 66 eÙcˇn; Hypsistos 67 eÙc¾n; Hypsistos 69 [e]Ùcˇn; Hypsistos 70 eÙcˇ[n; Hypsistos 71 [e]Ùcˇn; Hypsistos 71a eÙcˇn; Hypsistos 72 [t¾n] eÙc¾n; Hypsistos 73 eÙ[c]ˇn; Hypsistos 75 eÙcˇ|n; Hypsistos 76 eÙcˇn; Hypsistos 77 eÙc|ˇn; Hypsistos 78 [e]Ùcˇn; Hypsistos 80 eÙc¾n; Hypsistos 81 eÙ‚[c]Ên; Hypsistos 84 eÙcˇn; Hypsistos 103 eÙ|cˇn; Hypsistos 104 eÙcˇn; Hypsistos 105 eÙcˇn; Hypsistos 106 eÙcˇn; Hypsistos 110 eÙcˇn; Hypsistos 111 eÙcˇn; Hypsistos 112 [eÙ]c¾n; Hypsistos 113 eÙc¾n; Hypsistos 116 eÙcˇ[n]; Hypsistos 117 Qeù `Uy∂stJ; Hypsistos 119 eÙcˇn; Hypsistos 121 œucˇn; Mithra 11 eÙcˇn; Hosios 2 eÙc¾n; Mâ 1

eÙ|c¾n; Hosios 4 = Mên 2a eÙcˇn; Hosios 6 eÙc¾n; Hosios 7 eÙcˇ[n]; Hosios 8 eÙ[c¾n]; Hosios 10 eÙcˇn; Hosios 15 eÙcˇn; Hosios 16 eÙcˇn; Hosios 18 eÙcˇn; Hosios 19 eÙ|cˇ|n; Hosios 20 [e]Ùcˇn; Hosios 21 eÙ|[cˇ]n; Hosios 22 eÙc¾n; Hosios 26 eÙcˇn; Hosios 28 eÙcˇn; Hosios 29 eÙcˇn; Hosios 30 eÙ|cˇn; Hosios 31 eÙcˇn; Hosios 32 eÙc¾n; Hosios 33 eÙcˇn; Hosios 35 eÙcˇ[n]; Hosios 36 eÙcˇn; Hosios 37 eÙc|ˇn; Hosios 39 e?Ùc¾?n; Hosios 42 eÙcˇn; Hosios 44 eÙcˇn; Hosios 48 eÙcˇn; Hosios 49 [e]Ùc¾n; Hosios 54 eÙ]cˇn; Hosios 57 eÙc¾n; Hosios 58 t¾n eÙcˇn; Hosios 59 eÙcˇn; Hosios 60 eÙcˇn; Hosios 61 eÙcˇn; Hosios 63 eÙcˇn; Hosios 63 eÙcˇn; Hosios 64 [eÙ]cˇn; Hosios 65 eÙc|[ˇn]; Hosios 66 eÙc¾n; Hosios 67 eÙc¾n; Hosios 68 eÙc[ˇn]; Hosios 71 eÙc¾n; Hosios 72 t¾n eÙcˇn; Hosios 73 eÙcˇn; Hosios 74 e|Ùcˇn; Hosios 75 eÙcˇn; Hosios 77 eÙ|c¾n; Hosios 78 eÙ|cˇn; Hosios 79 eÙcˇn; Hosios 80 eÙc¾|n; Hosios 81 eÙcˇn; Hosios 82 e?Ùcˇn; Hosios 83 eÙc|ˇn; Hosios 89 eÙcˇn; Hosios 90 [e]Ùcˇn; Hosios 91 e[Ùcˇn]; Hosios 92 eÙ[cˇ]n; Hosios 94 eÙcˇn; Hosios 95 eÙ|cˇn; Hosios 96 eÙ|cˇn; Hosios 97 eÙcˇn; Hosios

Index epigrafic 98 eÙcˇn; Hosios 99 eÙ|cˇn; Hosios 100 eÙc?[ˇn]; Hosios 101 eÙcˇn; Hosios 102 eÙcˇn; Hosios 103 eÙcˇn(?); Hosios 107 Ùcˇn; Hosios 108 eÙcˇn; Hosios 109 eÙcˇn; Hosios 110 eÙcˇ; Hosios 112 eÙcˇn; Hosios 113 eÙc]ˇn; Hosios 114 eÙcˇn; Hosios 115 eÙcˇn; Hosios 116 eÙc¾n(?); Hosios 117 eÙcˇn; Hosios 118 eÙc¾n; Hosios 120 eÙcˇn; Hosios 121 [eÙ]|cˇn; Hosios 122 eÙcˇn?; Hosios 123 e[Ùc]ˇ[n]; Hosios 124 eÙ|cˇ; Hosios 125 eÙ[cˇn]; Hosios 127 [eÙcˇn?]; Hosios 128 eÙˇn; Hosios 130 eÙcˇn; Hosios 131 eÙcˇn; Hosios 132 [eÙcˇn?]; Hosios 133 eÙcˇn; Hosios 134 eÙcˇn; Hosios 136 eÙcˇn; Hosios 137 eÙcˇn; Hosios 138 eÙcˇ[n]; Hosios 139 eÙcˇn; Hosios 140 eÙc[ˇn]; Hosios 142 eÙcˇn; Hosios 143 eÙcˇn; Hosios 143 eÙcˇn; Hosios 144 eÙcˇn; Hosios 145 eÙcˇn; Hosios 147 eÙcˇn; Hosios 148 [eÙc]|ˇn; Sozon 1 eÙ‚cˇn; Sozon 2 eÙcˇn; Sozon 3 eÙcˇn; Sozon 5 eÙ‚cˇ; Sozon 7 eÙc¾n; Pergaia 32 eÙcˇn; Mên 6 eÙcˇn; Mên 7 eÙcˇn; Mên 8 [eÙcˇn]; Mên 9 [eÙcˇ]n; Mên 11 eÙ[cˇn]; Mên 20 [t¾n] eÙcˇn; Mên 22 eÙcˇn; Mên 27 eÙc¾n; Mên 28 eÙc¾n; Mên 49 eÙc¾n; Mên 50 eÙcˇn; Mên 51 eÙc¾n; Mên 52 eÙc¾n; Mên 57 t¾n

707 eÙc¾n; Mên 62 eÙcˇ; Mên 63 eÙcˇn; Mên 64 eÙcˇn?; Mên 66 eÙc¾n; Anaitis 2 eÙcˇn; Anaitis 3 eÙc¾n; Anaitis 7 eÙc¾n; Anaitis 10 t¾n eÙ|c¾n; Anaitis 10b e[Ùcˇ]n; Anaitis 16 eÙcˇn; Anaitis 17 eÙcˇn; Anaitis 25 = Mên 36 t¾n eÙcˇn; Anaitis 26 = Mên 37 eÙc¾n; Anaitis 27 = Mên 38 eÙ‚c¾n; Anaitis 28 = Mên 39 eÙc¾n; Anaitis 29 eÙcˇn; Anaitis 33 eÙc¾n; Anaitis 34 eÙc¾n; Anaitis 37 eÙcˇn; Anaitis 38 eÙc¾n; Anaitis 39 [eÙcˇn]; Anaitis 40 eÙcˇn; Anaitis 41 eÙcˇn; Anaitis 42 eÙc¾|n; Anaitis 43 eÙcˇn eÙcÁj Ÿneken: Hypsistos 107 eÙcÁj Ÿnek[en] eÙcÁj c£rin: Hypsistos 12 eÙcÁj | c£rin; Hypsistos 74 eÙcÁj | c£rin; Hypsistos 83 eÙcÁ[j] | c£[rin]; Hosios 69 eÙcÁj c£rin eÜcomai: Hypsistos 2 eÙx£menoj; Hypsistos 11 eÙ[x£menoj?]; Hypsistos 12b eÙx£‚menoj; Hypsistos 27 eÙ[xa]|m◊nh; Hypsistos 28 eÙx[£menoj]; Hypsistos 40 eÙx£menoi; Hypsistos 82 eÙx£menoi; Mithra 7 eÙx£menoj; Mithra 9 eÙx£meno?[j]; Hosios 3 [eÙx£me]noj; Hosios 3a eÙx£me|[noj]; Hosios 7 [eÙ]|[x]£me?no[j]; Hosios 14 eÙx£menoi; Hosios 16 eÙx£me|[no]i; Hosios 55

708

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

eÙx£menoi; Hosios 56 eÜxeto; Hosios 58 [eÙxa]m◊nh; Hosios 72 eÙxam◊nh; Hosios 75 [eÙ]x£menoi; Hosios 87 [eÜx]ato; Hosios 88 eÙ|xam◊nh; Hosios 146 eÙx£meno∂; Mên 48 eÙx£menoj; Mên 57 eÙx£[me]‚noj; Anaitis 21 = Mên 35 eÙx£menoj eÙwc◊w: Mithra 10 eÙw[coàntej qrhske∂a: Mithra 1 e≥j ‚ t¾n qrhske∂an; Anaitis 14 di¦ | t¾n ≥j toÝj qeoÝj qrhske∂an ≤erèmenoi tÁj qeoà: Mâ 1 ≤erèmeünoi tÁj qe|oà ≤er£omai: Pergaia 25 e≤?[eras£me]‚non kaπ to√j ¦pÕ toà Mouse∂ou; Sozon 3 ≤(e)ras£men‚[oj] ≤eropÒhma: Anaitis 4 ≤ero|

Òhma; Anaitis 5 ≤eropo∂hma; Anaitis 6 = Mên 1 ≤eropo∂hma; Anaitis 8 ≤e|ropÒhma; Anaitis 13 = Mên 17 tÕ ≤[e]|ropo∂hma ≤erosul∂a: Mâ 2 e≥nai ≤erosul∂a|j ≥ortÁj: Mên 24 ≥ortÁj ∏cnion: Hypsistos 108 sÝn tù Ÿpon[ti] | ∏cnei qeoà kaqierÒw: Mithra 9 kaqi◊rwsen; Hosios 3a kaqi◊rw]sen; Pergaia 2 kaqieroÚntwn; Pergaia 8 kaqi◊rwsen; Pergaia 10 kaqi◊rwsan; Pergaia 19 kaqi◊rwsen; Pergaia 26 k?a?q?i?◊?r?w?s?[en]; Mên 3 kaqi◊rwsan; Mên 45 kaqi|◊rwsan kaqosiÒw: Mithra 1 bwmÕn kaqosièsantej

klhqe√sa: Mên 14 klhqe√sa ØpÕ toà ‚ qeoà kosm◊w: Hypsistos 32 kosmˇsaj œpπ tÚmbJ katagr£fein: Lairbenos 1 [ka]tagr£fw; Lairbenos 3 katagr£|f[w]; Lairbenos 3 katagr<£>fw; Lairbenos 4 katagr£fw; Lairbenos 6 katagr£fo|men; Lairbenos 7 [ka]|tagr£fw; Lairbenos 8 katagr£fo[men]; Lairbenos 9 katagr£fw; Lairbenos 10 [k]atagr£fo|[men]; Mên 14 katagr£‚yai kataskeu£zw: Mên 3 kataskeu£santej keleÚw: Mên 14 œk◊leusen kol£zw: Mên 14 œkol£seto; Mên 20 œkÒlase me; Mên 23 = Anaitis 16a œkol£sqh; Mên 24 <œ>kol£s|qh; Mên 25 = Anaitis 16b œkol£sqh[s]|an; Mên 30 Ð qeÕj: œkÒlasen aÙt¾|[n]; Mên 33 œkol£sqh; Mên 57 kolasqeπj; Mên 60 kol£‚saj; Anaitis 12 = Mên 16 kol£sei; Anaitis 17a [kol]asqeπj; Anaitis 20 = Mên 32 œkol£sqh; Anaitis 20 = Mên 32 'Ek◊leusen; Anaitis 21 = Mên 35 kolas|qe∂j; Anaitis 36 kolasqe√|sa; Anaitis 45 kolasqe√sa; Anaitis 49 kolas?q?[√]|[sa] laÕj Qeoà: Hypsistos 32 laù Qeoà `U[y∂‚s]t?ou laÕj `Uy∂stoà: Hypsistos 58a laoà `Uy∂stoio m£geuw: Mithra 3 œm£geuse M∂qrV

Index epigrafic martur◊w: Anaitis 11 = Mên 15 marturoàmen; Anaitis 25 = Mên 36 marturoàntej metakataskeu£zw: Anaitis 30 metakataskeu£san|toj mustˇrion: Mên 54 toà MhnÕj mustˇria mne∂aj ⁄neken: Hosios 85 mne<∂>a|j ⁄neken mne∂aj c£rin: Anaitis 23 mne∂aj c£rin mnˇmh: Hypsistos 32 mnˇmhj; Mithra 1 toà mnhmeπou aÙ‚tÁj mnˇmhj c£rin: Hosios 52 mnˇmhj c£rin mÚsthj: Mithra 1 [F]ulÁj Dπoj mÚstai n∂kh: Hypsistos 45 ne∂khj Ðmolog◊w: Mên 56 Ðmologî; Anaitis 11 = Mên 15 Ðmologhs£ntwn panèlhj: Mâ 2 panèlhj parork◊w: Hosios 1 parorkˇ|santej poi◊w: Hypsistos 8 œpÚhse|n; Mên 3 œpo∂ei; Hosios 39 poiˇsasa; Hosios 68 œpo∂ei; Pergaia 8 œpo∂hsen; Mên 14 œpo∂hsen; Mên 19 œpo∂hsaj; Mên 41 œpo∂hsen; Anaitis 12 = Mên 16 aÙt¾n œpo∂hsan proselqe√n: Mên 14 prosel‚qe√n proskunhtˇj: Hypsistos 39 proskunhtÍ prostafi£zw: Mithra 1 prosta[f]i£z[ontej] sÁma: Hypsistos 58a o≤ k¦ ⁄t[i] zîsin teàxan tÒde sÁma kleenÒn skÁptron: Mên 44 tÕ ‚ skÁptron; Anaitis 11 = Mên 15 tÕ skÁ|ptron; Anaitis 12 = Mên 16

709 skÁptron; Anaitis 22 = Mên 34 skÁ|ptra sthllogr£fe√n: Mên 14 sthllograf‚hqÁnai; Mên 44 sthllogr£fhsa[i]; Mên 56 sth]l?og?r?[afî]; Anaitis 12 = Mên 16 sthllografˇsantej; Anaitis 20 = Mên 32 sthlografˇsei; Anaitis 45 œssthlogr£fhse suntel◊w: Mithra 10 su]nteloàntej swthr∂a: Hypsistos 57 Øp|ὲr boî|n? swthr?|∂aj; Mên 19 perπ tÁj Œautîn | swthr∂aj kaπ tîn ≥d∂wn t◊knwn sózw: Hypsistos 45 swqeπj; Hypsistos 10a swqeπj œk meg£lwn ‚ kindÚnwn; Hosios 4 = Mên 2a Sîze | t¾n katoik∂an; Mên 24 swqeπj oân ØpÕ toà qeoà t£foj: Mâ 2 œn tù t£fJ mou tekmoreÚw: Mên 9 tekmoreÚ|saj tim£w: Mithra 1 œt∂mhsan t∂qhmi: Hosios 92 ⁄qhken tÚmboj: Hypsistos 38 kosmˇsaj œpπ tÚmbJ Øpὲr eÙcÁj: Hosios 84 [`U]pὲr eÙ[cÁj Di]|onus[∂ou] Øphres∂an: Mên 14 Øphres∂an ‚ to√j qeo√j pagasht l’Mithra: Mithra 3 hrt[ml] ?ygp votum: Mithra 5 votum solvi / libens animo; Pergaia 32 Diana[e v]otu[m]

710

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

H. Obiecte şi fiinţe consacrate ¥galma: Mithra 1 ¢g£lmat[i] ‚ marmar◊J b£qrwn: Anaitis 30 e/ b£qrwn bo£w qhle∂aj: Mâ 2 bÒa?[j q]hle∂aj :q/: bwmÒj: Hypsistos 12a bî‚mon Qeou `Uy∂s‚toio; Hypsistos 48 tÕn | bwmÒn; Hypsistos 60 tÕn | bwmÒn; Hypsistos 68 tÕn bwmÕn kaπ t¾n fw[i]tofÒron met¦ toà flogoÚcou; Hypsistos 109 tÕn bwmÕ[n; Hypsistos 115 bîmon] | sÝn t[ù lÚcn]J | kaπ tù pur£mV; tÕn ‚ Mithra 1 bwmÕn kaqosièsantej; Mithra 2 tÕn [bwmÕn]; Hosios 27 tÕn bw|mÕn ¢n◊sthn; Hosios 50 tÕn [bwmÒ]n; Hosios 52 [tÕ]n bwmÕn kaπ t¾n qÚra[n]; Hosios 87 bwmÕn; Mên 3 tÕn bwmÕn; Mên 53 tÕn bw‚mÒn; Anaitis 23a toà bwmoà dîron: Hosios 14 ¥xia dîra e≥kÒnion: Hosios 14 e≥kÒnaj ¢rgur◊ouj kaπ | marmar∂nouj qumiatistˇrion: Hypsistos 79 qumiatis|tˇr(i)on kaπ k◊on(a) ∑ppoj: Mâ 2 ∑p|pouj crusocalinèto?u?j? <:q/:> k∂wn: Hypsistos 40 toÝj k∂onaj sÝn tJ pro|pÚlJ; Hypsistos 79 qumiatis|tˇr(i)on kaπ k◊on(a) kriÒj: Mâ 2 kreioÝj crusom£llouj :q/: lucnay∂a: Hypsistos 48 t¦j lucnay∂aj lÚcnoj: Hypsistos 63 tÕn lÚcnon; Hypsistos 115 bîmon] | sÝn t[ù

lÚcn]J? | kaπ tù pur£mV; Dioscuri 22 lÚcnon kremastÒn p£llax: Mâ 2 p£llhkaj :q/: parq◊noj: Mâ 2 parq◊nou|j ¢fqÒrouj œnn◊a prÒpulon: Hypsistos 40 toÝj k∂onaj sÝn tJ pro|pÚlJ pur£mh: Hypsistos 115 bîmon] | sÝn t[ù lÚcn]J | kaπ tÍ pur£mV pÚrgoj: Pergaia 8 tÕn pÚrgon d∂stegon skoÚtlwsij: Mên 41 t¾n skoÚtlwsin stˇlh: Hypsistos 12b stˇlhn; Hosios 39 t¾n stˇlhn; Hosios 43 stˇlhn; Anaitis 9 stˇl|lhn taàroj: Mâ 2 taÚrouj {:q/:} telamèn: Hypsistos 44 tÕn telamîna t◊menoj: Hosios 23 t◊|menoj tr£goj: Mâ 2 tr£gouj l[e]ukoÝj :q/: Ødr∂on: Pergaia 26 tÕ Ødre√o[n] flogoÚcoj: Hypsistos 68 tÕn bwmÕn kaπ t¾n fw[i]tofÒron met¦ toà flogoÚcou fwitofÒroj: Hypsistos 68 tÕn bwmÕn kaπ t¾n fw[i]tofÒron met¦ toà flogoÚcou celidèn: Mâ 2 celidÒna|j leuk¦j :q/: crusok◊rwj: Mâ 2 leukoÝj crusok◊rwtaj votum: Mên 10 L(unae) v(otum) s(olvit)

I.

Regi, împăraţi, familii regale şi imperiale

Index epigrafic oἶkoj tîn Sebastîn: Pergaia 1 tîn Sebastîn o√kon; Pergaia 27 o∏kwi ‚ tîn Sebastîn; Pergaia 28 o∏kwi tîn Sebastîn Antoninus Pius: Hypsistos 86 toà m[eg∂stou | AÙt]okr£toroj Ka[∂saroj] | T∂tou A≥l∂ou `Adrianoà ['Antwün∂nou] Sebastoà [EÙseboàj]; Pergaia 21 [AÙtokr£tori Ka∂sa]ri T∂tJ A[≥l∂J `Adrianù 'Antwn∂nJ Sebastù] ‚ [EÙsebe√] Caracalla: Pergaia 27 M£rkJ ‚ AÙr. 'Antwn∂nwi Seb.; Pergaia 28 [M. AÙrhl∂wi Seouˇrwi] 'Antw[n]∂[nw]i EÙsebe√ Se[b. Commodus: Pergaia 22 AÙ?[t]o?kr£t?o[r]a Ka∂[sara] M. AÙ[rˇlion KÒmmodon] ‚ ['Ant]wn√n[o]n? EÙ?[sebÁ] EÙtu[cÁ SebastÕn; Pergaia 26 ØpÕ qeoà KomÒ‚[dou] Domitianus: Pergaia 2 [[AÝtokr£tori Ka∂sari Domitianîi]] ‚ [[Sebastîi ¢rciere√ meg∂stwi dhmarcikÁj œxous∂aj tÕ ---]]; Pergaia 2 [AÙ]tokr£toroj [[Domitianoà]]; Pergaia 7 AÙtokr£tori Ka∂sari [Dometianù] ‚ Sebastù [Germanikù] Germanicus Caesar: Pergaia 1 G?e?r?m?a?nikÕn Ka∂sara Geta: Pergaia 27 [[P. Septim∂wi G◊tai Ka∂sari]]; Pergaia 28 P. Septim∂wi G◊tai œpifanest£tw]i? K?a?∂?[sari] Hadrianus: Pergaia 12 AÙtokr£tori Ka∂sari Traianù `Adrianù Sebastù

711 Iulia Domna: Pergaia 27 'Ioul∂v DÒmnV: Seb. ‚ mhtrπ K£strwn; Pergaia 28 ['Io]ul∂ai D[Òmnhi Seb.] ‚ [mhtrπ K£strwn] Septimius Severus: Pergaia 27 AÙtkr£torsi Ka∂sarsi ‚ L. Septim∂wi Seouˇrwi Per‚t∂naki Sebastîi; Pergaia 28 [AÙtokr£torsi Ka∂sar]s?[i L. Sep]tim∂wi Seouˇr[wi EÙsebe√ Per]t∂naki Sebastî[i] ‚ ['Arabikîi 'Adiabhnikîi] Parqikîi Tacitus: Pergaia 39 T£kitoj Titus: Pergaia 2 [Q]eîi Sebas[t]îi ‚ T∂twi [O[---]] Traianus: Pergaia 10 [AÙtokr£tori N◊rou]‚ai Traianîi Ka∂sar[i] ‚ [Se]bastù Germanikù ‚ [D]akikîi Vespasianus: Pergaia 2 Qe[îi Sebas]tîi ‚ OÝes?[pasianîi]; Pergaia 39 [AÜxe P◊rgh ¹] ¢pÕ OÙes[pa]|[sianoà n]ewkÒroj; Mên 54 AÙtokr£toroj OÙespasianoà

J.

Instituţii publice şi comunităţi

boulˇ: Mithra 9 ≤er©j boulÁj; Dioscuri 24 O≥noand◊wn ‚ [boul]Áj k(aπ) dˇmou; Pergaia 3 ¹ boul¾ kaπ Ð dÁmoj; Pergaia 7 [`H bou]l¾ kaπ Ð dÁ[moj]; Pergaia 24 BoulÁj kaπ dˇmou; Pergaia 38 `H boul¾; Mên 54 tÁj bou‚lÁj kaπ toà dˇmou; Anaitis 46 `H boul¾ kaπ Ð dÁmoj; Anaitis 47 tÍ boulÍ

712

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

geraio∂: Pergaia 9 tîn gera∂wn; Pergaia 16 [O≤ ger]aioπ; Pergaia 36 [O≤ ger]aioπ dÁmoj: Mithra 9 dˇmou Perga[∂wn]; Hosios 3a [`O dÁmoj Ð Triba]nt[∂]wn; Hosios 50 [`O] dÁm[oj]; Hosios 65 Koniskoumenh|nîn dÁmoj; Dioscuri 24 O≥noand◊wn ‚ [boul]Áj k(aπ) dˇmou; Pergaia 1 Ð dÁmoj Pergaia 3 ¹ boul¾ kaπ Ð dÁmoj; Pergaia 4 tù dˇmJ; Pergaia 7 [`H bou]l¾ kaπ Ð dÁ[moj]; Pergaia 9 Ð dÁmoj; Pergaia 10 tîi dˇmwi; Pergaia 15 `O dÁmoj; Pergaia 24 BoulÁj kaπ dˇmou; Mên 54 tÁj bou‚lÁj kaπ toà dˇmou; Anaitis 46 `H boul¾ kaπ Ð dÁmoj katoik∂a: Hosios 4 = Mên 2a ¹ 'Alianîn ka|toik∂a; Hosios 61 perπ t◊knwn sw|thr∂aj kὲ tÁj kat|ok∂aj; Hosios 93 [`H-]n?în ka[t]o?i?k∂a; Mên 25 = Anaitis 16b katoik∂a[n]; Mên 44 ¹ Tazhnîn katoi‚k∂a; Anaitis 23a t]Í? Kapolm◊wn katoik∂v kèmh: Hypsistos 72 [`H k]èmh; Hosios 14 [--k]è|mhj Marl£kkou; Hosios 66 ¹? kèmh S?a?r?kotÚ|lh; Hosios 69 KorosokwmÁtai; Pergaia 8 tÍ kèmV; Mên 45 'Arcel£ou | kèmh; Mên 52 ¹ kèmh ka[π Ð ≤]‚ereÝj TÚllio[j] sun©toj: Mên 25 = Anaitis 16b meg£lhn su|n©toj sÚnklhtoj: Mên 25 = Anaitis 16b sÚnklhton tîn qe|în

K. Titulaturi, funcţii, statute şi ocupaţii ¢goranÒmoj: Pergaia 38 ¢go‚ranÒmo[n] ¢gwnoq◊thj: Pergaia 5 agwno[q◊]thj tîn meg£lwn pen‚taethrikîn Ka[is]arˇwn [¢]gènwn; Pergaia 5 ¢gwoq◊thj 'Artemeise∂wn ‚ OÙespasiane∂wn ¢gènwn; Pergaia 6 ¢gwnoq◊thj t[în meg£lwn] ‚ [pentaethrikî]n Kaisarˇwn; Pergaia 6 ¢gwnoq◊t]hj pentaethrik[în ¢]gènwn 'A[rtemei]‚[se∂wn OÙesp]asiane∂wn; Pergaia 7 ¢gwnoq◊thn ‚ [tî]n meg£lwn pentaethrikîn [Kai]‚[sa]re∂wn ¢gènwn; Pergaia 7 ¢gwnoq◊thn 'Artemeise∂‚wn tîn OÙespasiane∂wn ¢nqÚpatoj: Mên 54 ¢nq(up£tJ) ‚ 'Arr∂J 'Antwne∂nJ; Mên 54 'Asp[rˇn]a?j ¢nqÚpatoj ¢ntistr£thg?oj: Pergaia 2 presbeutoà ¢?n?tistratˇg?o?[u toà AÙtokratoroj bafeÚj: Hypsistos 49 bafeÝj boÚlarcoj: Anaitis 46 boul£r|cou; Anaitis 47 Ð boul£rcoj bouleutˇj: Sozon 7 Bouleut¾j gumnas∂arcoj: Pergaia 2 gumnas∂arcoj n◊wn te kaπ geraiîn kaπ pa∂dwn; Pergaia 6 [gum]‚[nasi£rcou t]în triîn gumnas∂wn; Pergaia 38 g?[umna]s∂arcon

Index epigrafic dhmiourgÒj: Pergaia 2 dhmiourgÕj; Pergaia 3 dhmiourgÕn tÕ p◊m‚pton; Pergaia 6 u≤Õj dπj d[hmiourgoà]; Pergaia 7 dh[mi]‚[o]urgÕn; Pergaia 14 d?h?m?iourgÒn; Pergaia 15 dhmiourgÒn; Pergaia 16 dhmio[u]rgÒ[n]; Pergaia 17 dhmiour‚gÕn tÕ tr∂ton; Pergaia 24 dhmiourgÕn; Pergaia 25 dhmiourg[Õn]; Pergaia 25 u≤Õn TertÚllou kaπ OÙeib∂aj dhmiouurgîn; Pergaia 36 dhmiour‚gÒn; Pergaia 38 dhm[iour]gÕn di£docoj: Hypsistos 7 TrokÒndaj | Ð di£docoj doàloj: Lairbenos 1 doàlÒn mou; Mên 23 = Anaitis 16a TrÚfaia Babulwn∂aj doÚ|lh ŒkatÒntarcoj: Hypsistos 60 ŒkatÒntar|coj ⁄parcoj ≤pp◊wn: Pergaia 23 ⁄parcoj ≤pp◊wn ‚ e∏lhj a/ kolwnîn œpimelhtˇj: Hypsistos 72 œpimelhtoà | Diof£nou œp∂tropoj: Pergaia 2 œpitrÒpou toà Seb?a?s?t?oà; Mên 54 œp∂tropoj eÙerg◊thj: Hypsistos 52 tÕn ∏dion eÙerg◊th[n]; Hypsistos 53 tÕn ∏dion eÙ|erg◊thn ⁄fhboj: Anaitis 46 ⁄fhbon pankra|tiast¾n ≥atrÒj: Hypsistos 13 AÙr(ˇlioj) Pa<à>loj | Ð kaπ 'Ep[i]|qÚmht[oj] | ≥atr[Òj] ≤ppeÚj: Hosios 43 strat[iè|t]hj e≤ppeÝj kaqolikÒj: Dioscuri 22 ¢pÕ kaqol(ikîn)

713 khpourÒj: Hypsistos 52 Ð stat∂wn | tîn kat¦ pÒlin khpou|rîn kritˇj: Hosios 24 kritˇj kt∂sthj: Hypsistos 79 Ð aÙ|tÕj k?t∂sthj kwmhtikˇ: Dioscuri 24 `Re?s?∂a kwmhtik¾ latÚpoj: Hosios 34 latÚpoi; Hosios 35 latÚpoi luki£rchj: Hypsistos 58b [M(£rkoj) AÙr(ˇlioj) Di]onÚsioj Dio|2[nus∂ou] Diog◊nouj lu|[ki£rc]hj masteigofÒroj: Pergaia 25 masteigof[Òroi] misqwtˇj: Dioscuri 22 m(isqwt¾j)?; Dioscuri 23 Gidlasioj ‚ m(isqwtoà?) nakot∂lthj: Anaitis 42 nakot∂l[t]hj newkÒroj: Pergaia 2 [≤?e?r?[©i newkÒr]w?i?] P?◊?r?g?h?i xust£rchj: Anaitis 48 xust£rchn o≥konÒmoj: Mên 57 o≥ko?[nÒ]‚[moj patrÕj patr∂doj: Mithra 2 p(atrÕj) p(atr∂doj) pragmateutˇj: Hosios 62 'AttikÕj Kor|nhl∂aj GaianÁj ‚ pragmateut¾‚j strathgÒj: Mithra 3 strathgÕj ‚ 'Ariaramne?∂?(aj) swlhnok◊nthj: Hypsistos 53 Ð stÒloj tîn swlhno|kentîn trapezè: Pergaia 37 trapezë tÁj 'Art◊mi‚doj Ûpatoj: Mithra 2 [[`up£tou tÕ]] b/ calkeÚj: Hypsistos 7 cal?|k◊oj cil∂arcoj: Pergaia 23 ceil(∂arcoj) leg. b/ ‚ t¾n m£mmhn arkarius: Mithra 5 arkar/ius

714

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

dispensator: Mithra 5 Aug(ustorum) / n(ostrorum) dispensatoris

L. Unităţi de măsură ¥kaina: Anaitis 23a [Ÿw?]j ¢kainîn tri£konta Œkatont£couj: Mên 58 (Œkatont£)c(ouj) g/ kotÚlhj: Mên 33 œ|la∂ou kotÚlhn kÚproj: Mên 33 pu(rîn) kÚ(prouj) d
M. Datări œp∂: Hypsistos 17 ['Epπ] Nikom?[£]cou; Hypsistos 29 œpπ ≤er◊wj Neik[ioj]; Dioscuri 24 [œpπ ¢]rcier◊wj tîn Sebastîn Gaΐou Likin‚[n∂ou] Thlem£cou; Pergaia 25 œp' aÙtoà ¢rcierwm◊no; Anaitis 20 = Mên 32 `Epπ ‚ ≤?er◊wj 'Alex£ndrou MoÚr?‚kou; Anaitis 46 œpπ AÜlou `Osti|ou `I◊rwnoj ⁄toj: Hypsistos 6 ”Etouj tmb/; Hypsistos 17 ⁄tou]j tlh/;

Hypsistos 19 ”Etouj sn/; Hypsistos 21 = Mên 20a ”Etouj snz/; Hypsistos 40 ”Etouj t%g/; Hypsistos 71a ”Etouj sxq/; Hypsistos 104 [”E]touj tj/; Hypsistos 105 [”Et]ouj spj/; Hypsistos 109 [⁄t]ouj sk/; Hypsistos 116 [”Et]ouj tl?/; Mithra 1 Ôpwj t¾n œx aÙtîn prÒs‚[o]don katacrîntai ta√j kat¦ ⁄toj; Mithra 11 [”E]touj rxb/; Hosios 4 = Mên 2a [”Et]ouj soe/; Hosios 16 ”Etou?[j] s?%d/; Hosios 41 ”Etouj skb/; Hosios 42 ”Etouj s|nz/; Hosios 43 ”Eto[uj] | [t]kz/; Hosios 55 ”Etouj tma/; Hosios 56 ⁄touj tmb/; Hosios 59 ”Etouj sxz/; Hosios 71 ”Etouj tme/; Hosios 72 ”Etouj tkz/; Hosios 73 ”Etouj snh/; Hosios 84 ”Etouj sp/; Lairbenos 1 ”Etouj s%$/; Lairbenos 5 ”Etouj sn$/; Lairbenos 6 ”Etouj th/; Lairbenos 7 ⁄touj t/; Lairbenos 8 ”Etouj tg/; Lairbenos 9 ”Etouj tbi/; Mên 14 ”Etouj sg/; Mên 18 ”Etouj s%a/; Mên 19 ”Etouj rmb/; Mên 22 ”Etouj rpg/; Mên 24 ”Etouj spb/; Mên 25 = Anaitis 16b ”Etouj s%/; Mên 27 ”Etouj tlz/; Mên 28 ”Etouj spb/; Mên 31 ”Etouj rpg/; Mên 33 ”Etouj sxe/; Mên 44 ”Etouj s%e/; Mên 45 ”Etouj sm$/; Mên 46 [”Etou]j? s?n?z/; Mên 49 ”Etouj snj/; Mên 50 ”Etouj snj/; Mên 57 ”Etouj sme/; Mên 60 ”Etouj

Index epigrafic rpg/; Mên 61 [”Et]ouj sth/; Mên 65 ”Etouj ti/; Anaitis 1 ”Etouj smz/; Anaitis 3 ”Etouj snd/; Anaitis 4 ”Etouj spd/; Anaitis 5 ”Etouj | sph/; Anaitis 6 = Mên 1 ”Etouj t/; Anaitis 8 ”Etouj tka/; Anaitis 9 ”Etouj tkq/; Anaitis 10 ”Etouj triakosi|ostoà nj/; Anaitis 10a ”E[touj] rnj/; Anaitis 11 = Mên 15 ”Etouj r%q/; Anaitis 12 = Mên 16 ”Etouj sma/; Anaitis 13 = Mên 17 ”Etouj s%j/; Anaitis 14 ”Etouj th/; Anaitis 18 ”Etouj roj/; Anaitis 20 = Mên 32 ”Etouj smd/; Anaitis 21 = Mên 35 ”Etouj tk/; Anaitis 22 = Mên 34 ”Etouj roh/; Anaitis 23 ”Etouj tmj?/; Anaitis 24 ”Etouj soh/; Anaitis 25 = Mên 36 ”Etouj spa/; Anaitis 28 = Mên 39 ”Etouj tlq/; Anaitis 30 ”Etouj s%d/; Anaitis 31 ”Etouj rk/; Anaitis 32 ”Etouj se/; Anaitis D1 ”Etouj sg/; Anaitis D2 Bas(i)leÚontoj 'Att£lou | ⁄touj e/ mˇn: Hypsistos 19 mh(nÕj) Dais∂ou, k/; Hypsistos 71a mh(nÕj) | AÙda∂ou; Mithra 11 m(hnÕj) P(anˇmou); Hosios 16 mh(nÕj) `Uper[be|reta∂ou; Hosios 42 mh(nÕj) 'Apella∂ou; Hosios 43 mh(nÕj) D∂ou; Hosios 52 m[h]nÕj X|an?dikoà; Hosios 56 mh(nÕj) `Uperbert◊ou; Hosios 59 mh(nÕj) | Lèou; Hosios 71 mh(nÕj) Gorpi◊ou; Hosios 72 mh(nÕj)

715 Xandikoà; Hosios 73 mh(nÕj) 'Artemeis∂ou; Hosios 84 mh(nÕj) Gorpi|a∂ou; Lairbenos 1 mh(nÕj) a/; Lairbenos 5 mh(nÕj) Dais∂‚ou; Lairbenos 6 mh(nÕj) g/; Lairbenos 9 mh(nÕj) $/; Lairbenos 10 [mh(nÕj)] e/; Mên 14 mh(nÕj) 'Artemeis∂ou; Mên 18 m(hnÕj) Gorpia∂o[u]; Mên 19 mh(nÕj) Panˇmou; Mên 22 mh(nÕj) Gorpia∂|ou; Mên 24 mh(nÕj) Dais∂ou; Mên 25 = Anaitis 16b mh(nÕj) Peritou; Mên 28 Pereit∂ou h/; Mên 31 mh(nÕj) Dais∂ou; Mên 33 mh(Õj) 'Arteme[i]|s∂ou; Mên 44 mh(nÕj) Pereit∂ou; Mên 45 mhn(Õj) | Panˇmou; Mên 46 mh(nÕj) Panˇm[ou]; Mên 49 mh(nÕj) DÚstrou; Mên 50 mh(nÕj) D(Ústrou); Mên 57 m(hnÕj) De∂ou; Mên 60 mh(nÕj) Pereit∂ou; Mên 61 mh(nÕj) Lèou; Mên 65 mh(nÕj) Xandikoà; Anaitis 1 mh(nÕj) Lèou; Anaitis 3 mh(nÕj) Lèou; Anaitis 4 mh(nÕj) 'Artemeis∂ou; Anaitis 5 mh(nÕj) 'Artemeis∂|ou; Anaitis 6 = Mên 1 mh(nÕj) Xandikoà; Anaitis 8 mh(nÕj) Xandikoà; Anaitis 9 mh(noj) Pereit∂ou; Anaitis 10 mh(nÕj) Pa|nˇmou; Anaitis 10a mhn[Õj] ‚ Dai]s?∂ou; Anaitis 12 = Mên 16 mh(nÕj) Panˇmou; Anaitis 13 = Mên 17 mh(nÕj) Lèou; Anaitis 14 mh(nÕj) Panˇmou; Anaitis 15a [mhnÕj] Dais∂ou; Anaitis 20

716

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

= Mên 32 mh(nÕj) 'Apella∂‚ou; Anaitis 21 = Mên 35 mh(nÕj) Pereit∂ou; Anaitis 22 = Mên 34 mh(nÕj) De∂ou; Anaitis 23 mh(nÕj) Dais∂ou; Anaitis 24 mh(nÕj) Gorpia∂ou; Anaitis 25 = Mên 36 mh(nÕj) | De∂ou; Anaitis 31 mh(nÕj) `Uperbereta∂ou; Anaitis D1 mh(nÕj) Panˇmou; Anaitis D2 mhnÕj Perit(∂)ou

N. Alţi termeni greceşti ¢gor£zw: Mithra 1 ¢gor£ntej ¢gèn: Pergaia 5 Ka[is]arˇwn [¢]gènwn; Pergaia 5 'Artemeise∂wn ‚ OÙespasiane∂wn ¢gènwn; Pergaia 12 ¢gînej; Anaitis 47 tÁj qeoà | ¢gîna ¥mpeloj: Mithra 1 par¦ OÙale[r]∂ou K[a]l‚l∂stw ¢mp◊lwn; Anaitis 20 = Mên 32 tîn ¢np◊‚lwn ¢natolˇ: Hypsistos 62 prÕj ¢natol∂hn ¢nˇr: Hypsistos 38 ¢n¾r ¢gaqÕj; Hosios 14 ¥ndrej ¥ristoi; Hosios 34 ¥ndrej | Sakleanoπ; Hosios 87 ¢n¾r u≤Õj 'EpatÒrigoj ¥nqrwpoj: Hypsistos 38 ¢nqrèpoij; Hypsistos 90 Øpὲr | aÙtoà kaπ | t◊knwn, gu|naikÒj, f∂lwn, | ¢nanka∂wn, | ≥d∂wn ¢n|qrèpwn kaπ | tÁj pÒlewj; Anaitis 45 ¢n|qrèpwn ¥rmenon: Lairbenos 8 t¦ ¥rmena p[£nta?] ge∂twn: Hypsistos 97 Øpὲ[r] | Œ?autoà kaπ tî ≥d∂wn? p?|£?n?twn

kaπ | tîn gitÒn[wn]; Mithra 1 ge∂tosi Filètv 'Asklh‚p∂adou grafe√n: Mên 25 = Anaitis 16b ⁄gra[y]|an; Anaitis 45 œngr£yasa d∂stegon: Lairbenos 3 tÕ d∂stegon; Lairbenos 8 d∂s[tegon]; Pergaia 8 tÕn pÚrgon d∂stegon dr◊panon: Hypsistos 9 tÕ ¢r©j dr◊panon e∏sodoj: Lairbenos 3 e≥sÒdoij; Lairbenos 8 e∏sodon ⁄ndhmoj: Hosios 8 œ?n?dˇ?m?J ⁄xodoj: Lairbenos 3 œxÒdoij œrgastˇrion: Lairbenos 3 œrgastˇrion; Lairbenos 8 [œrgastˇ]|rion œpimel◊omai: Hosios 50 œpimelhq◊nto[j] œpistolˇ: Mên 54 'Ep?[istol¾] eÙerg◊thj: Anaitis 48 eÙerg◊thn zÒfoj: Mên 65 o≤ pro‚£xantej ØpÕ zÒfon e≤|erÒnenta katoik◊w: Lairbenos 5 katoikîn œn ‚MossÚnoij k£toikoj: Mên 64 o≤ k£toikoi k∂ndunoj: Hypsistos 10a swqeπj œk meg£lwn ‚ kindÚnwn; Hypsistos 45 œk meg£lou kindÚ|nou krˇnh: Mên 58 krˇnh kr√ma: Dioscuri 24 kr∂mata kwdik∂lloj: Mâ 2 t£blaij kaπ kwdik∂lloij monopèlhj: Hypsistos 107 monopèlhj neèteroj: Hosios 6 [Dhmˇ]trioj Dhmhtr∂ou neète|[roj] o≥k∂zw: Lairbenos 9 o≥k[în]

Index epigrafic oἶkoj: Hypsistos 9 tÕ ¢r©j dr◊panon e≥j tÕn oἶkon aÙtoà [e≥s◊lqoito] Ðmolog◊w: Hypsistos 56 Ðmo|lohse?n œn? `RwmV ÑfqalmÒj: Hosios 34 Ñfqalmù te D∂khj; Hosios 34 Ñ?[fqalmîn]; Hosios 88 Øpὲr | Ñfqalmîn; Anaitis 7 Øpὲr | Øge∂aj tîn Ñfqalmîn; Anaitis 49 toÝj ÑfqalmoÚj p£qhma: Hypsistos 2 œlehqeπj ¢p' Ó|llwn tîn paqhm£t[wn] palam£omai: Hypsistos 12b ¢gla∂saj pal£‚maij pan£retoj: Pergaia 5 pa[n]£retoj ; Pergaia 6 pan£retoj; Pergaia 7 pa‚[n]£reton panèlh: Hosios 51 panèlh p£roikoj: Hypsistos 108 p£(roikoj) patr∂j: Mithra 2 kaq' § Øp◊sceto tÍ pat[r∂di] pinak∂j: Hypsistos 58a gr£yaj œn p∂naki Ósa crÇzousi broto√si ‚ œn p∂naki ptuktù sofo√si tÕ m◊llo[n] Øpei[pè]n pÒlij: Hypsistos 90 Øpὲr | aÙtoà kaπ | t◊knwn, gu|naikÒj, f∂lwn, | ¢nanka∂wn, | ≥d∂wn ¢n|qrèpwn kaπ | tÁj pÒlewj polite∂a: Pergaia 26 [pol]i?te∂v `Rwma∂wn progegramm◊noj: Mâ 2 o≤ progegram|m◊noi prÒmoiroj: Mithra 1 [K]Úrillan 'Antip£trou toà ka[π ‚ G]a∂ou qugat◊ra prÒmoiron ˛eg◊wn: Dioscuri 22 c(wr∂wn) kuriakîn ˛egeînoj ‚ O≥no(andikÁj)

717 sîma: Hypsistos 9'E¦n d◊ tij Ÿteron sîma e≥sen◊gkh t£bla: Mâ 2 t£blaij kaπ kwdik∂lloij tam√on: Lairbenos 1 ≤erèton tam√on tim£w: Pergaia 3 œ‚[te∂mhsen]; Pergaia 3 œte∂mhsen; Pergaia 7 [œte∂]mhsen; Pergaia 36 œte∂mh‚san; Mên 65 œt∂|mhsan; Anaitis 14 œte∂mhsan; Anaitis 22 = Mên 34 œte∂mhsan tÒpoj: Anaitis 20 = Mên 32 tÒpoj u≥Õj tÁj pÒlewj: Pergaia 2 u≥Õj tÁj pÒlewj; Pergaia 3 u≥Õj tÁj pÒlewj; Pergaia 5 u≤Õj tÁj pÒ‚lewj; Pergaia 6 u≤Õj? [tÁj pÒlewj]; Pergaia 7 u≤Õn tÁj pÒle[wj]; Pergaia 38 u≤Õn? [pÒlewj] Øy∂qronon: Mên 3 `Uy∂qronon f£rmakon: Anaitis 12 = Mên 16 f£rmakon f∂loj: Hypsistos 90 Øpὲr | aÙtoà kaπ | t◊knwn, gu|naikÒj, f∂lwn, | ¢nanka∂wn, | ≥d∂wn ¢n|qrèpwn kaπ | tÁj pÒlewj filÒkaisar: Pergaia 2 filÒkaisar; Pergaia 5 filÒkaisar; Pergaia 7 filÒpatrin filÒpatrij: Pergaia 3 filÒpatrij; Pergaia 5 filÒpatrij; Pergaia 6 filÒpatrij; Pergaia 7 filoka[∂]‚[s]ara; Pergaia 14 filÒpatrin; Pergaia 15 filÒpatrin; Pergaia 16 f[i]l?Òpatrin; Anaitis 48 filÒpatrin

718

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

f∂skon: Lairbenos 7 t[Õn f∂skon]; Lairbenos 8 tÕn f∂skon; Lairbenos 9 f∂skon; Lairbenos 10 tÕn f∂s|[kon] fîj: Hosios 146 oÙr£nion fîj car∂zomai: Hypsistos 72 œcar∂sato; Mithra 1 œcar∂santo

cèra: Hypsistos 72 œcar∂sato cèran | tÍ kèmV yˇfisma: Pergaia 1 Perga∂wn yˇfisma; Pergaia 9 Perga√w]n yˇfisma

Concordanţe Anderson, 1937, 1, 19, nr. 5(b) Anderson, 1899, 96, nr. 76 AE, 1954, 7 AE, 1996, nr. 1456 AE, 1995, nr. 1532 Ameling, 1999-2000, 107 AMS, 53, 18 Adak, Akyürek Şahin, Güneş, 2008, 88-89, nr. 15 Akyürek Şahin, 2004, 136-137, nr. 1 Akyürek Şahin, 2004, 137, nr. 2 Akyürek Şahin, 2010, 269-270, nr. 1 Akyürek Şahin, 2010, 271-273, nr. 2 Akyürek Şahin, 2004, 137, nr. 2 Akyürek Şahin, 2004, 138, nr. 3 Akyürek Şahin, 2004, 142-143, nr. 5 Akyürek Şahin, 2004, 136-137, nr. 6 Akyürek Şahin, 2004, 144-145, nr. 6 Akyürek Şahin, 2004, 146, nr. 7 Aydaş, 2002, 23-27 BE, 1954, nr. 233 BE, 1995, 568 BE, 2000, 596 Bean, 1959, 74, nr. 15 Bean, 1959, 95-96; nr. 43 Bean, 1959, 103, nr. 64 Bean, 1960, 65, nr. 115 Bean, 1959, 70, nr. 122 Beck, 1998, 119 Beck, 1984, 2018-2019 Beck, 1984, 2019 Beck, 1984, 2018-2019 Beck, 1984, 2018-2019

Mên 64 Mên 62 Mithra 2 Anaitis 23a Hypsistos 70a Hypsistos 63 Mithra 2 Hosios 148 Hosios 131 Hosios 132 Hosios 13 Hosios 49 Hosios 132 Hosios 133 Hosios 41 Hosios 69 Hosios 91 Hosios 94 Mâ 2 Lairbenos 117 Hosios 130 Hosios 67 Hypsistos 73 Mâ 1 Mên 3 Hypsistos 21 Hypsistos 79 Mithra 11 Mithra 3 Mithra 4 Mithra 6 Mithra 13

720

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Brixhe, 1987, 24 Buckler, 1917, 93, nr. 6 BMC Phrygia, 419, nr. 5 Calpe, Low, 1994, col. 1051 Cameron, 1939, 155-178, nr. 4 Cook, II. 2, 1925, 881, nr. 20 Cook, Zeus, II.2, 881 Cook, II.2, 1925, 882, nr. 23 Cook, 1925, II.2, 883 Cumont, 1939, 68 Cumont, 1939, 69 Cumont, 1939, 70-71 Cumont, 1939, 71-72 Cumont, II, 1906, 367-369 Cronin, 1902, 267, nr. 14 Cronin, 1902, 124, nr. 58 Clauss, 1992, 238 Clauss, 1992, 238 Clauss, 1992, 238 Chapouthier, 25-26, nr. 3 Chapouthier, 25-26, nr. 3 CCCA, I, 188 CCCA, I, 731 CIL, III/1 suppl., 6772 = 12135 CIMRM, I, 22 CIMRM, II, 27bis (suppl.) CIMRM, II, 24B (suppl.) CIMRM, I, 17 CIMRM, 23 CIMRM, I, 18 CMRDM, I, 19 CMRDM, I, 44 CMRDM, I, 47 CMRDM, I, 53 CMRDM, I, 54 CMRDM, I, 55 CMRDM, I, 62 CMRDM, I, 77 CMRDM, I, 96

Lairbenos 68 Hypsistos 71 Sozon 8 Hypsistos 63 Lairbenos 108 Hypsistos 31 Hypsistos 44 Hypsistos 2 Hypsistos 82 Mithra 3 Mithra 11 Mithra 4 Mithra 12 Mithra 12 Hypsistos 43 Hypsistos 38 Mithra 2 Mithra 5 Mithra 6 Dioscuri 22 Dioscuri 23 Hosios 80 Hypsistos 58b Mithra 5 Mithra 1 Mithra 2 Mithra 6 Mithra 5 Mithra 11 Mithra 13 Mithra 3 Anaitis 12 Mên 14 Mên 49 Mên 50 Mên 46 Mên 44 Mên 56 Mên 51

Concordanţe CMRDM, I, 110 CMRDM, I, 126 CMRDM, I, 157 CMRDM, IV, 69 CMRDM, IV, 79 CMRDM, IV, 92 CMRDM, IV, 95 CMRDM, IV, 98 CMRDM, IV, 110 CMRDM, IV, 134-135 CMRDM, IV, 137 Debord, Varinlioğlu, 2001, 131, nr. 28 Debord, Varinlioğlu, 2001, 131-132, nr. 29 Debord, 2005, 15-30 Delemen, 1999, 166 nr. 290 Delemen, 1999, 167, nr. 291 Delemen, 1999, 167, nr. 292 Drew-Bear, 1976, 247-248, nr. 1 Drew-Bear, 1976, 248-249, nr. 2 Drew-Bear, 17, 1976, 262-266, nr. 17 Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 2036, nr. 31 Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 2038, nr. 32 Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 1990, 2039, nr. 33 Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 1990, 2041, nr. 34 Drew-Bear, Naour, ANRW, II, 18.3, 2041-2043, nr. 35 Drew- Bear, ANRW, II, 18.3, 1990, 1935, n. 84 Drew-Bear, Yıldızturan, 1999, 236, nr. 364 Drew-Bear, Yıldızturan, 1999, 258, nr. 396 Drew-Bear, Yıldızturan, 1999, 326, nr. 522 Devreker, 1995, 73, nr. 1 Diakonoff, 1979, 145, nr. 1 Diakonoff, 1979, 141-142, 145, nr. 2 Diakonoff, 1979, 142, 145, nr. 3 Diakonoff, 1979, 142-143, 145, nr. 4 Diakonoff, 1979, 140, 143, 145, nr. 5 Diakonoff, 1979, 143-144, 145, nr. 6 Diakonoff, 1979, 144-145, nr. 7 Diakonoff, 1979, 144-145, nr. 8 Diakonoff, 1979, 144-145, nr. 9

721 Mên 63 Mên 3 Mên 62 Mên 6 Mên 7 Mên 4 Mên 11 Mên 10 Mên 12 Mên 9 Mên 5 Hypsistos 65a Hypsistos 64 Mâ 2 Sozon 3 Sozon 2 Sozon 7 Hypsistos 8 Hypsistos 7 Hosios 1 Hypsistos 6 Hypsistos 17 Hypsistos 2 Hypsistos 4 Hypsistos 40 Lairbenos 117 Hypsistos 12b Hosios 11 Hosios 130 Hypsistos 70a Anaitis 1 Anaitis 2 Anaitis 3 Anaitis 4 Anaitis 5 Anaitis 6 Anaitis 7 Anaitis 8 Anaitis 9

722

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Diakonoff, 1979, 145, nr. 10 Diakonoff, 1979, 145-146, nr. 11 Diakonoff, 1979, 146, nr. 12 Diakonoff, 1979, 146, nr. 13 Diakonoff, 1979, 146-147, nr. 14 Diakonoff, 1979, 147, nr. 15 Diakonoff, 1979, 147, nr. 16 Diakonoff, 1979, 147, nr. 17 Diakonoff, 1979, 147, nr. 18 Diakonoff, 1979, 147-148, nr. 19 Diakonoff, 1979, 148, nr. 20 Diakonoff, 1979, 148, nr. 21 Diakonoff, 1979, 148, nr. 22 Diakonoff, 1979, 149, nr. 23 Diakonoff, 1979, 149, nr. 24 Diakonoff, 1979, 149, nr. 25 Diakonoff, 1979, 149, nr. 26 Diakonoff, 1979, 149-150, nr. 27 Diakonoff, 1979, 150, nr. 28 Diakonoff, 1979, 150, nr. 29 Diakonoff, 1979, 150, nr. 30 Diakonoff, 1979, 151, nr. 31 Diakonoff, 1979, 151-152, nr. 32 Diakonoff, 1979, 152, nr. 33 Diakonoff, 1979, 152, nr. 34 Diakonoff, 1979, 152, nr. 35 Diakonoff, 1979, 152, nr. 36 Diakonoff, 1979, 152, nr. 37 Diakonoff, 1979, 152, nr. 38 Diakonoff, 1979, 152-153, nr. 39 Diakonoff, 1979, 153, nr. 40 Diakonoff, 1979, 153, nr. 41 Diakonoff, 1979, 153, nr. 42 Diakonoff, 1979, 153, nr. 43 Diakonoff, 1979, 153, nr. 44 Diakonoff, 1979, 153-154, nr. 45 Diakonoff, 1979, 154, nr. 46 Diakonoff, 1979, 154, nr. 47 Diakonoff, 1979, 154, nr. 48

Anaitis 10 Anaitis 11 Anaitis 12 Anaitis 13 Anaitis 14 Anaitis 15 Anaitis 16 Anaitis 17 Anaitis 18 Anaitis 19 Anaitis 21 Anaitis 22 Anaitis 23 Anaitis 24 Anaitis 29 Anaitis 30 Anaitis 31 Anaitis 32 Anaitis 33 Anaitis 34 Anaitis 35 Anaitis 36 Anaitis 25 Anaitis 26 Anaitis 27 Anaitis 28 Anaitis 37 Anaitis 38 Anaitis 39 Anaitis 40 Anaitis 41 Anaitis 42 Anaitis 43 Anaitis 44 Anaitis 45 Anaitis 46 Anaitis 47 Anaitis 48 Anaitis 49

Concordanţe Diakonoff, 1979, 154, nr. 49 Diakonoff, 1979, 154-155, nr. D1 Diakonoff, 1979, 154, nr. D2 Doonan, Smart, 2000-2001, 22-23 Engelmann, 2006, 185-186 ETAM, 4, 37 ETAM, 23, 26 ETAM, 23, 27 ETAM, 24, 45 ETAM, 24, 51 ETAM, 24, 52 ETAM, 24, 55 ETAM, 24, 61 ETAM, 24, 70 ETAM, 24, 83 ETAM, 24, 84 ETAM, 24, 85 ETAM, 23, 131 ETAM, 23, 150 ETAM, 23, 157 ETAM, 23, 158 ETAM, 19, 159 ETAM, 19, 160 ETAM, 19, 183 ETAM, 19, 416 ETAM, 19, 556 F. & E. Cumont, 1906, 203 Franken, 2002, 370, nr. 1 Franken, 2002, 370, nr. 2 Franken, 2002, 371, nr. 3 Franken, 2002, 371, nr. 4 Franken, 2002, 371, nr. 6 Franken, 2002, 371, nr. 7 French, 1994, 104-5, nr. 2 French, 1994, 106, nr. 12 French, 1994, 104, nr. 12 French, 1996b, 94, nr. 19 Hall, 1978, 263- 267 Hall, 1978, 265

723 Anaitis 50 Anaitis 50 Anaitis 50 Hypsistos 82a Hypsistos 58b Hypsistos 62 Hypsistos 49 Hypsistos 50 Mên 22 Mên 32 Mên 30 Mên 20 Mên 61 Mên 33 Mên 23 Mên 24 Mên 25 Mên 54 Hypsistos 31a Mên 48 Hosios 71 Anaitis 28 Anaitis 27 Hypsistos 22 Anaitis 26 Anaitis 15a Hypsistos 74 Hypsistos 121 Hypsistos 122 Hypsistos 118 Hypsistos 123 Hypsistos 124 Hypsistos 125 Hypsistos 84 Hypsistos 82 Hypsistos 83 Hypsistos 10a Hypsistos 62 Hypsistos 63

724

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Haspels, I, 1971, 313-314, nr. 40 Haspels, 1971, 335, nr. 145 Herrmann, 1962, 24 Herrmann, 1962, 37, nr. 24 Herrmann, 1962, 48 Herrmann, 1962, 59, nr. 54 Hogarth, 1887, 376, nr. 1 Hogarth, 1887, 382-383, nr. 13 Hogarth, 1887, 387, nr. 16 Hogarth, 1887, 385-387, nr. 15 Horsley, 1981, 25-26, nr. 1 Horsley, 1981, 25-26, nr. 2 Grégoire, 1908, 445 Gordon, 1994, 470 Gordon, 1994, 470 G. Petzl, EA, 22, 1994, 88-90, nr. 69 IC, 14 IDidyma, 128 IDidyma, 129 IMagnesia, 122 IMilet, III, 1252 IMilet, III, 1254 IMilet, III, 1255 IGSK, 26.II, 5 IGSK, 36.I, 14 IGSK, 55.I, 34 IGSK, 33, 136 IGSK, 39.I, 49 IGSK, 49, 61 IGSK, 52, 37 IGSK, 52, 66 IGSK, 52, 72 IGSK, 57, 5 IGSK, 53, 76 IGSK, 57, 83 IGSK, 54.I, 23 IGSK, 54.I, 56 IGSK, 54.I, 58 IGSK, 54.I, 59

Hypsistos 58a Hosios 15 Mên 14 Anaitis 30 Mên 46 Anaitis 23 Lairbenos 73 Lairbenos 70 Lairbenos 68 Lairbenos 69 Hypsistos 8 Hypsistos 7 Mithra 3 Mithra 10 Mithra 11 Anaitis 12 Hypsistos 25 Hypsistos 23 Hypsistos 24 Hypsistos 47a Hypsistos 53a Hypsistos 53b Hypsistos 53c Hypsistos 54 Hypsistos 117 Mithra 13 Hosios 47 Hosios 66 Hypsistos 47 Mên 59 Anaitis 23 Anaitis 23a Mên 42 Hypsistos 10 Mên 41 Pergaia 1 Pergaia 2 Pergaia 3 Pergaia 4

Concordanţe IGSK, 54.I, 60 IGSK, 45.I, 61 IGSK, 57, 61 IGSK, 54.I, 63 IGSK, 54.I, 65 IGSK, 66, 23 IGSK, 45.I, 66 IGSK, 52, 19 IGSK, 54.I, 75 IGSK, 54.I, 76 IGSK, 54.I, 77 IGSK, 54. I, 89 IGSK, 57, 104 a IGSK, 57, 104 g IGSK, 54.I, 118 IGSK, 54.I, 120 IGSK, 54.I, 121 IGSK, 54.I, 125 IGSK, 54.I, 133 IGSK, 54.I, 134 IGSK, 54.I, 135 IGSK, 54.I, 141 IGSK, 54.I, 149 IGSK, 54.I, 173 IGSK, 54. I, 174 IGSK, 54.I, 193 IGSK, 54.I, 195 IGSK, 54.I, 196 IGSK, 54.I, 197 IGSK, 54.I, 199 IGSK, 54.I, 205 IGSK, 54.I, 237 IGSK, 54.I, 238 IGSK, 54.I, 239 IGSK, 54.I, 245 IGSK, 54.I, 246 IGSK, 54.I, 252 IGSK, 54.I, 256 IGSK, 54.I, 257

725 Pergaia 5 Pergaia 6 Dioscuri Pergaia 7 Pergaia 8 Hypsistos 70a Pergaia 9 Hosios 51 Pergaia 10 Pergaia 11 Pergaia 12 Pergaia 13 Sozon 5 Sozon 6 Pergaia 14 Pergaia 15 Pergaia 16 Pergaia 17 Pergaia 18 Pergaia 19 Pergaia 20 Pergaia 21 Pergaia 22 Pergaia 23 Pergaia 24 Pergaia 25 Pergaia 26 Pergaia 27 Pergaia 28 Pergaia 29 Pergaia 30 Pergaia 31 Pergaia 32 Pergaia 33 Pergaia 34 Pergaia 35 Pergaia 36 Pergaia 37 Pergaia 38

726

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

IGSK, 56, 9 IGSK, 60, 92 IGSK, 60.I, 96 IGSK, 64.I, 117 IGSK, 64.I, 118 IGSK, 64.I, 119 IGSK, 33, 120 IGSK, 54, 230 IGSK, 54.I, 231 IGSK, 54, 248 IGSK, 34.2, 310 IGSK, 21.1, 330 IGSK, 22.2, 552 IGSK, 38, 756 IGSK, 24.I, 764 IGSK, 22.1, 814 IGSK, 40.II, 1012 IGSK, 40.II, 1013 IGSK, 22.1, 1110 IGSK, 22.1, 1111 IGSK, 22.1, 1112 IGSK, 22.1, 1113 IGSK, 22.1, 1114 IGSK, 22.1, 1115 IGSK, 22.1, 1116 IGSK, 22.1, 1117 IGSK, 22.1, 1118 IGSK, 14.4, 1234 IGSK, 14.4, 1235 IGSK, 22.2, 1306 IGSK, 22.2, 1307 IGSK, 22.2, 1308 IGSK, 22.2, 1309 IGSK, 22.2, 1310 IGSK, 17, 3100 IGSK, 17, VII.1, 3303 IPerée, 1999, 179 IPergam, 330 IPergam, 331

Mithra 2 Hypsistos 42 Hosios 54 Hypsistos 82 Hypsistos 84 Hypsistos 83 Hypsistos 32 Hypsistos 69 Hypsistos 70 Mithra 9 Hypsistos 55 Hypsistos 86 Hypsistos 92 Hypsistos 65 Hypsistos 85 Hypsistos 94 Hosios 23 Hypsistos 72 Hypsistos 93 Hypsistos 95 Hypsistos 96 Hypsistos 97 Hypsistos 98 Hypsistos 99 Hypsistos 100 Hypsistos 101 Hypsistos 102 Hypsistos 28 Hypsistos 29 Hypsistos 87 Hypsistos 88 Hypsistos 89 Hypsistos 90 Hypsistos 91 Hosios 12 Hypsistos 109 Hypsistos 65 Hypsistos 66 Hypsistos 67

Concordanţe Ist Forsch, 14, 37 IstForsch, 39, Am. 1b, c IstForsch, 39, Am. 32 Ist Forsch, 39, H.24 Jones, 1995, 39-33 Kaygusuz, 1984, 1-4 Keil, 1923, 250, nr. 7 Keil, 1923, 250, n. 7 Keil, 1923, 250 Keil, 1923, 252 Keil, 1923, 255 Keil, 1923, p. 256, XXVII, 8 Keil, 1923, 256, n. 19 Keil, 1932, 256 Kearsley, 2002, 401 n. 2 Kearsley, 2002, 401 n. 2 Kearsley, 2002, 401 n. 5 Kearsley, 2002, 401 n. 5 Kearsley, 2002, 402 Kearsley, 2002, 402 Kearsley, 2002, 402 Kearsley, 2002, 403 Kearsley, 2002, 403 Kearsley, 2002, 406 Kearsley, 2002, 407 Kearsley, 2002, 407 Kearsley, 2002, 407-408 Kraabel, 1969, 88 Lane, 1964, 23, nr. 9 Lane Fox, 231 Legrand, DAGR, III.1, 19632, 1393 Legrand, DAGR, III.1, 19632, 1394 Lehmer, Wörrle, 2006, 73-75, nr. 133 Lehmer, Wörrle, 2006, 75-76, nr. 134 Le Dinahet, 2002, 203, nr. 1 Le Dinahet, 2002, 204, nr. 2 Le Dinahet, 2002, 204, nr. 3 Le Dinahet, 2002, 205, nr. 4 Le Dinahet, 2002, 205-206, nr. 5

727 Hypsistos 59 Hypsistos 11 Hypsistos 12 Hypsistos 33 Pergaia 1 Pergaia 39 Anaitis 38 Anaitis 44 Anaitis 3 Anaitis 16 Hypsistos 31 Anaitis 12 Anaitis 33 Mên 56 Dioscuri 15 Dioscuri 17 Dioscuri 13 Dioscuri 14 Dioscuri 4 Dioscuri 5 Dioscuri 16 Dioscuri 7 Dioscuri i 3 Dioscuri 10. Dioscuri 8 Dioscuri 28 Dioscuri 9 Hypsistos 2 Mên 51 Hypsistos 52 Mên 49 Mên 50 Hosios 25 Hosios 84 Mên 4 Mên 5 Mên 6 Mên 7 Mên 8

728

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Le Dinahet, 2002, 206, nr. 6 Le Dinahet, 2002, 206-207, nr. 7 Le Dinahet, 2002, 207, nr. 8 Le Dinahet, 2002, 208, nr. 9 Le Dinahet, 2002, 208, nr. 10 LIMC, VIII.1, 1997, 1148, nr. 3 LIMC, VIII. 1, 1997, 1148, nr. 4 LIMC, VIII.1, 1997, 1149, nr. 13 LIMC, VIII.2 LIMC, VIII.1, 1997, 1149, nr. 14 LIMC, VIII.2, 1997, nr. 14 VII. 1, 501, nr. 4a LIMC, VII. 1, 663, nr. 4a LIMC, VII.1, 663, nr. 4b LIMC, VII.2, 501, nr. 4b. LIMC, VII.2, 502, nr. 7a LIMC, VII.1, 663, nr. 7a LIMC, V.1, 543, nr. 11 LIMC, II. 1, 1984, 245, nr. 486 LIMC, V.1, 1990, 543 LIMC, V.1, 1990, 542, nr. 1 LIMC, V.1, 1990, 542, nr. 2 LIMC, V.2, 1990, 374, nr. 2 LIMC, V.2, 375, nr. 9 LIMC, V.2, 374, nr. 8 LIMC, V.1, 543, nr. 12 LIMC, V.1, 1990, 542, nr. 3 LIMC, V.2, 1990, 374, nr. 3 LIMC, V.1, 1990, 542, nr. 4 LIMC, V.1, 1990, 542, nr. 5 LIMC, V.1, 1990, 542-543, nr. 8 Marek, 2003, 47-48 Marek, 2000, 135-137 Malay, 2003, 13-14 MAMA, III, 1 MAMA, III, 2 MAMA, III, 3 MAMA, III, 4 MAMA, IV, 269

Mên 9 Mên 10 Mên 11 Mên 12 Mên 13 Sozon 2 Sozon 3 Sozon 4 Sozon 4 Sozon 8 Sozon 8 Sandan 4 Sandan 4 Sandan 3 Sandan 3 Sandan 2 Sandan 2 Hosios 148 Sozon 7 Hosios 14 Hosios 59 Hosios 57 Hosios 57 Hosios 33 Hosios 117 Hosios 50 Hosios 56 Hosios 56 Hosios 55 Hosios 99 Hosios 117 Hypsistos 11 Hysistos 12a Mên 19 Hypsistos 75 Hypsistos 76 Hypsistos 77 Hypsistos 78 Lairbenos 84

Concordanţe MAMA, IV, 270 MAMA IV, 272 MAMA , IV, 278 II MAMA, IV 275 A MAMA, IV, 275 B I MAMA, IV, 275 B II MAMA, IV, 276 A I MAMA, IV, 276 A II MAMA, IV, 276 A III MAMA, IV, 276 B MAMA, IV, 276 C MAMA, IV, 277 A I MAMA, IV, 277 A II MAMA, IV, 277 B MAMA, IV, 278 I MAMA, IV, 279 MAMA, IV, 280 MAMA, IV, 281 MAMA, IV, 282 MAMA, IV, 283 MAMA, IV, 284 MAMA, IV, 293. MAMA, IV, 294 MAMA, IV, 295 MAMA, V.1, 148 MAMA, VII, 281a MAMA, VII, 311 MAMA, IX, 59 MAMA, IX, 63 MAMA, IX, 64 MAMA, IX, p. 65 MAMA, IX, P72 MAMA, IX, P68 MAMA, IX, P69 MAMA, IX, 171 MAMA, VII, 132 MAMA, V, 29 MAMA, V, 186 MAMA, V, 211

729 Lairbenos 85 Lairbenos 106 Lairbenos 113 Lairbenos 74 Lairbenos 76 Lairbenos 77 Lairbenos 75 Lairbenos 78 Lairbenos 79 Lairbenos 80 Lairbenos 81 Lairbenos 73 Lairbenos 82 Lairbenos 83 Lairbenos 112 Lairbenos 108 Lairbenos 109 Lairbenos 67 Lairbenos 69 Lairbenos 68 Lairbenos 70 Lairbenos 72 Lairbenos 111 Lairbenos 91 Hosios 40 Hosios 10 Mên 63 Hypsistos 1 Hosios 7 Hosios 3 Hosios 4 Hosios 6 Hypsistos 3 Hypsistos 5 Hosios 5 Hosios 50 Mên 52 Hypsistos 26 Hypsistos 56

730

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

MAMA, V, 212 MAMA,VI, 389 MAMA, X, 158 MAMA, X, 214 MAMA, X, 261 MAMA, IV, 295 MAMA, VIII, 298 MAMA, X, 427 MAMA, X, 435 MAMA, X, 440 MAMA, X, 443 MAMA, X, 488 MAMA, X, 449 MAMA, X, 504 Malay, Petzl, 1985, 60- 63, nr. 4 Mêndel, BCH, 27, 1903, 333, nr. 49 Merkelbach, 1992, 55 Milner, 1997, 38, nr. 4 Milner, 1997, 39, nr. 6 Milner, 1997, 43, nr. 7 Milner, 1997, 43, nr. 8 Milner, 1997, 47, nr. 10 Miller, 1985, 51 Miller, 1985, 51 Miller, 1985, 51 Miller, 1985, 50 Miller, 1985, 53 Miller, 1985, 54 Miller, 1985, 54 Miller, 1985, 55 Miller, 1985, 55 Miller, 1985, 57 Miller, 1985, 57 Miller, 1985, 57 Miller, 1985, 58 Miller, 1985, 58 Miller, 1985, 58 Miller, 1985, 58 Miller, 1985, 59

Hypsistos 57 Hosios 148 Hosios 8 Hosios 27 Hypsistos 17 Lairbenos 91 Hypsistos 37 Hypsistos 103 Hypsistos 104 Hypsistos 105 Hypsistos 106 Hypsistos 115 Mithra 11 Hypsistos 116 Anaitis 20 Hypsistos 83 Hypsistos 27 Dioscuri 1 Dioscuri 22 Dioscuri 23 Dioscuri 24 Dioscuri 2 Lairbenos 75 Lairbenos 74 Lairbenos 73 Lairbenos 72 Lairbenos 66 Lairbenos 76 Lairbenos 77 Lairbenos 78 Lairbenos 79 Lairbenos 80 Lairbenos 81 Lairbenos 82 Lairbenos 83 Lairbenos 112 Lairbenos 113 Lairbenos 114 Lairbenos 115

Concordanţe Miller, 1985, 59 Miller, 1985, 60-61 Miller, 1985, 62 Miller, 1985, 62 Miller, 1985, 61-62 Miller, 1985, 63-64 Miller, 1985, 64 Milner, Smith, 1994, 73-74 Milner, Smith, 1994, 71 Mitchell, 2010, 202, nr. A 39 Mitchell, 2010, 203, nr. A 40 Mitchell, I, 1993, 49-50 Mitchell, 2010, 203, nr. A 41 Mitchell, 2010, 203, nr. A 41 Mitchell, 2010, 203, nr. A 43 Mitchell, 2010, 203, nr. A 43 Mitchell, 2010, 203, nr. A 45 Mitchell, 2010, 203, nr. A 47 Mitchell, 2010, 203-204, nr. A 48 Mitchell, 2010, 204, nr. A49 Mitchell, 2010, 204, nr. A50 Mitchell, 2010, 204, nr. A52 Mitchell, 2010, 204, nr. A52 Mitchell, 2010, 204, A53 Mitchell, 2010, 204, nr. A54 Mitchell, 2010, 204-205, nr. A55 Mitchell, 2010, 205, nr. A56 Mitchell, 2010, 205, nr. A57 Mitchell, 2010, 205, nr. A58 Mitchell, 2010, 205, nr. A60 Mitchell, 1993, II, 29 Mitchell, II, 1993, 36 Mitchell, II, 1993, 26-27 Mitchell, 1993, II, 44 Mitchell, 1993, II, 49 Mitchell, II, 1993, 49 Mitchell, 1993, II, 49 Mitchell, 1999, 136, nr. 127 Mitchell, 1999, 136, nr. 127

731 Lairbenos 116 Lairbenos 108 Lairbenos 67 Lairbenos 68 Lairbenos 109 Lairbenos 70 Lairbenos 71 Hypsistos 62 Mithra 8 Hypsistos 53a Hypsistos53b Hypsistos 58a Hypsistos 47a Hypsistos 53c Hysistos 31a Hypsistos 65a Hypsistos 49 Hypsistos 71a Hosios 72 Hysistos 10a Hypsistos 82a Hysistos 12a Hypsistos 70a Hypsistos 12b Hypsistos 26a Hypsistos 58a Hypsistos 69 Hypsistos 70 Hypsistos 42 Hypsistos 39a Mithra 3 Hypsistos 30 Hosios 130 Hypsistos 48 Hypsistos 52 Hypsistos 79 Hypsistos 53 Hypsistos 14 Hypsistos 46

732

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Mitchell, 1999, 136, nr. 127 Mitchell, 1999, 136, nr. 127 Mitchell, 1999, 136, nr. 127 Mitchell, 1999, 136, nr. 128 Mitchell, 1999, 137, nr. 132 Mitchell, 1999, 137, nr. 133 Mitchell, 1999, 137, nr. 134 Mitchell, 1999, 137, nr. 135 Mitchell, 1999, 137, nr. 136 Mitchell, 1999, 137, nr. 138 Mitchell, 1999, 137, nr. 139 Mitchell, 1999, 137, nr. 140 Mitchell, 1999, 137, nr. 141 Mitchell, 1999, 137, nr. 142 Mitchell, 1999, 137, nr. 143 Mitchell, 1999, 137, nr. 144 Mitchell, 1999, 137, nr. 145 Mitchell, 1999, 137, nr. 146 Mitchell, 1999, 137, nr. 147 Mitchell, 1999, 137, nr. 148 Mitchell, 1999, 137, nr. 149 Mitchell, 1999, 137, nr. 150 Mitchell, 1999, 137, nr. 151 Mitchell, 1999, 137-138, nr. 152 Mitchell, 1999, 138, nr. 153 Mitchell, 1999, 138, nr. 154 Mitchell, 1999, 138, nr. 155 Mitchell, 1999, 138, nr. 156 Mitchell, 1999, 138, nr. 158 Mitchell, 1999, 138, nr. 159 Mitchell, 1999, 138, nr. 160 Mitchell, 1999, 138, nr. 161 Mitchell, 1999, 138, nr. 162 Mitchell, 1999, 138, nr. 163 Mitchell, 1999, 138, nr. 164 Mitchell, 1999, 138, nr. 165 Mitchell, 1999, 138, nr. 166 Mitchell, 1999, 138, nr. 167 Mitchell, 1999, 138, nr. 168

Hypsistos 73 Hypsistos 74 Hypsistos 107 Hypsistos 14 Hypsistos 23 Hypsistos 24 Hypsistos 51 Hypsistos 52 Hypsistos 53 Hypsistos 55 Hypsistos 65 Hypsistos 86 Hypsistos 87 Hypsistos 88 Hypsistos 93 Hypsistos 94 Hypsistos 95 Hypsistos 96 Hypsistos 97 Hypsistos 98 Hypsistos 99 Hypsistos 101 Hypsistos 102 Hypsistos 100 Hypsistos 89 Hypsistos 90 Hypsistos 91 Hypsistos 92 Hysistos 117 Hypsistos 27 Hypsistos 28 Hypsistos 29 Hypsistos 85 Hypsistos 19 Hypsistos 20 Hypsistos 18 Hypsistos 41 Hypsistos 31 Hypsistos 35

Concordanţe Mitchell, 1999, 138, nr. 169 Mitchell, 1999, 139, nr. 170 Mitchell, 1999, 139, nr. 171 Mitchell, 1999, 139, nr. 172 Mitchell, 1999, 139, nr. 173 Mitchell, 1999, 139, nr. 174 Mitchell, 1999, 139, nr. 175 Mitchell, 1999, 139, nr. 176 Mitchell, 1999, 139, nr. 177 Mitchell, 1999, 139, nr. 178 Mitchell, 1999, 139, nr. 179 Mitchell, 1999, 139, nr. 180 Mitchell, 1999, 139, nr. 181 Mitchell, 1999, 139, nr. 182 Mitchell, 1999, 139, nr. 183 Mitchell, 1999, 139, nr. 184 Mitchell, 1999, 139-140, nr. 185 Mitchell, 1999, 140, nr. 186 Mitchell, 1999, 140, nr. 187 Mitchell, 1999, 140, nr. 188 Mitchell, 1999, 140, nr. 189 Mitchell, 1999, 140, nr. 190 Mitchell, 1999, 140, nr. 192 Mitchell, 1999, 140, nr. 195 Mitchell, 1999, 140, nr. 196 Mitchell, 1999, 140, nr. 197 Mitchell, 1999, 140, nr. 198 Mitchell, 1999, 140-141, nr. 199 Mitchell, 1999, 141, nr. 200 Mitchell, 1999, 141, nr. 201 Mitchell, 1999, 141, nr. 202 Mitchell, 1999, 141, nr. 203 Mitchell, 1999, 141, nr. 205 Mitchell, 1999, 141, nr. 206 Mitchell, 1999, 141, nr. 207 Mitchell, 1999, 141, nr. 208 Mitchell, 1999, 141, nr. 209 Mitchell, 1999, 141 nr. 210 Mitchell, 1999, 141, nr. 211

733 Hypsistos 48 Hypsistos 36 Hypsistos 71 Hypsistos 22 Hypsistos 80 Hypsistos 81 Hypsistos 109 Hypsistos 110 Hypsistos 111 Hypsistos 112 Hypsistos 10 Hypsistos 16 Hypsistos 43 Hypsistos 44 Hypsistos 45 Hypsistos 32 Hysistos 54 Hypsistos 66 Hypsistos 67 Hypsistos 68 Hypsistos 72 Hypsistos 59 Hysistos 60 Hypsistos 11 Hypsistos 12 Hypsistos 33 Hypsistos 82 Hypsistos 83 Hypsistos 84 Hypsistos 114 Hypsistos 39 Hypsistos 30 Hypsistos 7 Hypsistos 8 Hypsistos 9 Hypsistos 1 Hypsistos 2 Hypsistos 3 Hypsistos 4

734

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Mitchell, 1999, 141, nr. 212 Mitchell, 1999, 141, nr. 213 Mitchell, 1999, 141, nr. 214 Mitchell, 1999, 142, nr. 215 Mitchell, 1999, 142, nr. 216 Mitchell, 1999, 142, nr. 217 Mitchell, 1999, 142, nr. 218 Mitchell, 1999, 142, nr. 219 Mitchell, 1999, 142, nr. 220 Mitchell, 1999, 142, nr. 221 Mitchell, 1999, 142, nr. 222 Mitchell, 1999, 142, nr. 223 Mitchell, 1999, 142, nr. 224 Mitchell, 1999, 142, nr. 225 Mitchell, 1999, 142, nr. 226 Mitchell, 1999, 142, nr. 227 Mitchell, 1999, 142, nr. 228 Mitchell, 1999, 142, nr. 230 Mitchell, 1999, 143, nr. 231 Mitchell, 1999, 143, nr. 232 Mitchell, 1999, 143, nr. 233 Mitchell, 1999, 143, nr. 234 Mitchell, 1999, 143, nr. 235 Mitchell, 1999, 143, nr. 236 Mitchell, 1999, 143, nr. 237 Mitchell, 1999, 143, nr. 238 Mitchell, 1999, 143, nr. 239 Mitchell, 1999, 143, nr. 240 Mitchell, 1999, 143, nr. 241 Mitchell, 1999, 143, nr. 242 Mitchell, II, 1993, 49, n. 288 Naour, 1983, 108, nr. 1 Naour, 1983, 110, nr. 2 Naour, 1983, 111, nr. 3 NIS, I, p. 24 şi 32, n. 2 NIS, I, p. 23-24, 33-34 NIS, I, p. 32-33 NIS, 27 NIS, 1963, 35

Hypsistos 5 Hypsistos 6 Hypsistos 13 Hypsistos 40 Hypsistos 26 Hypsistos 47 Hypsistos 56 Hypsistos 57 Hosios 76 Hypsistos 103 Hypsistos 104 Hypsistos 105 Hypsistos 106 Hypsistos 115 Hypsistos 116 Hypsistos 17 Hypsistos 21 Hypsistos 79 Hypsistos 108 Hypsistos 61 Hypsistos 62 Hypsistos 63 Hypsistos 64 Hypsistos 37 Hypsistos 38 Hypsistos 75 Hypsistos 76 Hypsistos 77 Hypsistos 78 Hypsistos 34 Hypsistos 21 Mên 28 Mên 18 Hosios 16 Mên 56 Mên 57 Mên 59 Anaitis 49 Hosios 45

Concordanţe NIPh, 39, nr. 4 NIPh, 39, nr. 5 NIPh, 39, nr. 5 NIS, 41-42, nr. 8 NIPh, p. 36 NIPh, 40, nr. III.6 (pl. 12). Nock, 1942, 349 OMS, I, 411 OGIS, 755 OGIS, 756; Özsait, 2004, 105, nr. 1 Özsait, Labarre, Özsait, 2004, 65, nr. 2 Özsait, 2004, 105, nr. 2 Özsait, 2004, 105, nr. 3 Özsait,, Labarre, Özsait, 2004, 65, nr. 9 Özsait, Labarre, Özsait, 2004, 69, nr. 16 Öztürk, Tanrıver, 2008, 91-92 Öztürk, Tanrıver, 2008, 92-93. Öztürk, Tanrıver, 2008, 93-94 Öztürk, Tanrıver, 2008, 94-96 Öztürk, Tanrıver, 2008, 96 Öztürk, Tanrıver, 2008, 96-97 Öztürk, Tanrıver, 2008, 97-98 Öztürk, Tanrıver, 2008, 98 Öztürk, Tanrıver, 2008, 99 Öztürk, Tanrıver, 2008, 99 Öztürk, Tanrıver, 2008, 100 Öztürk, Tanrıver, 2008, 100-101 Öztürk, Tanrıver, 2008, 100-101 Öztürk, Tanrıver, 2008, 102-103 Öztürk, Tanrıver, 2008, 103-104 Öztürk, Tanrıver, 2008, 104 Öztürk, Tanrıver, 2008, 104 Öztürk, Tanrıver, 2008, 104 Öztürk, Tanrıver, 2008, 105 Öztürk, Tanrıver, 2008, 106 Öztürk, Tanrıver, 2008, 106 Öztürk, Tanrıver, 2008, 107 Öztürk, Tanrıver, 2008, 107

735 Hosios 79 Hosios 82 Hosios 83 Hosios 76 Mên 51 Hosios 81 Mithra 3 Hypsistos 22 Hypsistos 52 Hypsistos 53 Dioscuri 25 Dioscuri 25 Dioscuri 26 Dioscuri 27 Dioscuri 26 Dioscuri 27 Lairbenos 1 Lairbenos 3 Lairbenos 4 Lairbenos 5 Lairbenos 6 Lairbenos 7 Lairbenos 8 Lairbenos 9 Lairbenos 10 Lairbenos 11 Lairbenos 12 Lairbenos 13 Lairbenos 14 Lairbenos 15 Lairbenos 16 Lairbenos 17 Lairbenos 18 Lairbenos 19 Lairbenos 20 Lairbenos 21 Lairbenos 22 Lairbenos 23 Lairbenos 24

736

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Öztürk, Tanrıver, 2008, 108 Öztürk, Tanrıver, 2008, 108 Paz de Hoz, 1991, 75-77 Paz de Hoz, 1991, 150, nr. 3.76 Paz de Hoz, 1991 150, nr. 3.77 Paz de Hoz, 1991, 152, nr. 3.82 Paz de Hoz, 1999, 207, nr. 27.16 Paz de Hoz, 1999, 211, nr. 30.16 Paz de Hoz, 1999, 211, nr. 30.17 Perdrizet, BCH, 20, 1896, 62-62 Perdrizet, 1896, 70-71 Peterson, 1926, 205-206 Petzl, 1998, 24-25, nr. 3 Petzl, 1998, 23-24, nr. 2 Petzl, 1996, 3-8, nr. 3 Petzl, 1998, 25, nr. 4 Petzl, 1999, 100, nr. 3 Petzl, 1997, 70- 75, nr. 1 Petzl, 1978, 268, nr. 13 Petzl, 1978, 268, nr. 14 Petzl, 1978, 268, nr. 15 Petzl, 1994, 42-44, nr. 35 Petzl, 1994, 67, nr. 56. Petzl, 1994, 68-69, nr. 57 Petzl, 1994, 68 Petzl, 1994, nr. 71 Petzl, 1994, nr. 72 Petzl, 1994, nr. 73 Petzl, 1994, nr. 74 Petzl, 1994, nr. 75 Petzl, 1998b, 66-71 Petzl, 1997, 69-70, nr. 1 Petzl, 22, 1994, 99-100, nr. 76 Petzl, 22, 1994, 101-102, nr. 78 Petzl, 1994, 102-104, nr. 79 Petzl, 1994, 105, nr. 80 Petzl, 1994, 117, nr. 100 Petzl, 1994, 117-118, nr. 101 Petzl, 1994, 122, nr. 105

Lairbenos 25 Lairbenos 26 Hypsistos 36 Anaitis 44 Anaitis 45 Anaitis 23a Hosios 72 Hypsistos 71a Hypsistos 71 Hosios 4 Mên 58 Hosios 12 Anaitis 10a Mên 27 Anaitis 23a Anaitis 10b Hosios 67 Mên 60 Mên 29 Hosios 18 Hypsistos 18 Mên 44 Mên 19 Mên 14 Anaitis 11 Anaitis 20 Anaitis 1 Anaitis 4 Anaitis 5 Anaitis 36 Anaitis 17a Anaitis 17a Anaitis 21 Anaitis 50 Mên 47 Mên 46 Mên 56 Mên 57 Hosios 1

Concordanţe Petzl, 1994, 122, nr. 106 Petzl, 1994, 122, nr. 107 Petzl, 1994, 122, nr. 108 Petzl, 1994, 122, nr. 110 Petzl, 1994, 122, nr. 111 Petzl, 1994, 122, nr. 120 Petzl, 1994, 138-139, nr. 119 Petzl, 2001, 51-53 Petzl, 2002, 99-102 Peppers, 1980, 173, nr. 1 Peppers, 1980, 173-174, nr. 2 Peppers, 1980, 174, nr. 3 Potter, 1990, 351-355. Ramsay, 1889, 217, nr. 1 Ramsay; 1883, 380, nr. 3 Ramsay, 1883, 381, nr. 4 Ramsay, 1883, 381, nr. 4 Ramsay, 1889, 220, nr. 5 Ramsay, 1889, 222, nr. 7 Ramsay, 1889, 222-223, nr. 8 Ramsay, 1889, 223, nr. 9 Ramsay, 1930, 286, nr. 12 Ramsay, 1930, 276, n. 31 Ramsay, 1895, 146, nr. 32 Ramsay, 1895, 147, nr. 37 Ramsay, 1895, 148, nr. 39 Ramsay, 1887, 354, nr. 12 Ramsay, I, 1895, 78, nr. 14 Ramsay, 1889, 223, nr. 11 Ramsay, 1889, 225, nr. 16 Ramsay, 1895, 147, nr. 38 Ramsay, 1895, 148, nr. 39 Ramsay, I, 1895, 148, nr. 40 Ramsay, I, 1895, 148, nr. 40 Ramsay, 1895, 149, nr. 41 Ramsay, 1895, 151, nr. 46 Ramsay, 1895, 151-152, nr. 49 Ramsay, 1895, 152, nr. 50 Ramsay, I, 1895, 154, nr. 54

737 Lairbenos 108 Lairbenos 109 Lairbenos 67 Lairbenos 68 Lairbenos 70 Lairbenos 71 Lairbenos 89 Mên 66 Mên 65 Hypsistos 119 Hypsistos 118 Hypsistos 120 Hypsistos 62 Lairbenos 71 Lairbenos 114 Lairbenos 115 Lairbenos 116 Lairbenos 70 Lairbenos 69 Lairbenos 68 Lairbenos 89 Lairbenos 39 Lairbenos 49 Lairbenos 66 Lairbenos 73 Lairbenos 115 Hypsistos 47 Hypsistos 47 Lairbenos 90 Lairbenos 35 Lairbenos 114 Lairbenos 116 Lairbenos 36 Lairbenos 35 Lairbenos 71 Lairbenos 70 Lairbenos 69 Lairbenos 68 Lairbenos 86

738

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Ramsay, I, 1895, 155, nr. 59 Ramsay, 1883, 382-383, nr. 5 Ramsay, 1887, 513, nr. 94 Ramsay, 1895, 304, nr. 98. Ramsay, 1895, I, 308, nr. 120-121 Ramsay, 1889, 219 Ramsay, 1930, 276-277 Ramsay, 1930, 285 Ramsay, 1930, 285 Ramsay, 1930, 286; Ramsay, 1930, 286. Ramsay, 1883, 388, nr. 11 RECAM, II, 28 (B) RECAM, II, 141 RECAM, II, 230 RECAM, II, 356 RECAM, II, 393 RECAM, II, 404 RECAM, II, 418 RECAM, III, 58 RECAM, III, 149 RECAM, III, 155 RECAM, III, 149 RECAM, III, 162 RECAM, IV, 24 RECAM, IV, 39 RECAM, V, 19 RECAM, V, 26 RECAM, V, 27 RECAM, V, 28 RECAM, V, 29 RECAM, V, 30 RECAM, V, 31 RECAM, V, 32 RECAM, V, 33 RECAM, V, 34 RECAM, V, 35 RECAM, V, 36 RECAM, V, 37

Lairbenos 106 Lairbenos 66 Hosios 3a Sozon 3 Mên 3 Lairbenos 107 Lairbenos 2 Lairbenos 37 Lairbenos 86 Lairbenos 36 Lairbenos 38 Lairbenos 106 Mên 64 Hypsistos 30 Mên 62 Mên 63 Mên 53 Mithra 10 Hypsistos 107 Hypsistos 42 Mâ 3 Mâ 1 Mâ 3 Mên 3 Hosios 65 Hypsistos 39a Hosios 19 Dioscuri 3 Dioscuri 4 Dioscuri 5 Dioscuri 28 Dioscuri 6 Dioscuri 7 Dioscuri 8 Dioscuri 9 Dioscuri 10 Dioscuri 11 Dioscuri 12 Dioscuri 13

Concordanţe RECAM, V, 38 RECAM, V, 39 RECAM, V, 40 RECAM, V, 41 RECAM, V, 42 RECAM, V, 43 RECAM, V, 44 RECAM, V, 45 RECAM, V, 90 RECAM, V, 91 RECAM, V, 92 RECAM, V, 93 RECAM, V, 180 RECAM, V, 181 RECAM, V, 182 Reynolds, Tannenbaum, 1987, 138, nr. 11 Reynolds, Tannenbaum, 1987, 138-139, nr. 12 Ricl, 1990, 163, nr. 1 Ricl, 1990 164, nr. 2 Ricl, 1990, 164, nr. 3 Ricl, 1990 164-165, nr. 4 Ricl, 1990, 165, nr. 5 Ricl, 1991, 2, nr. 1 Ricl, 1991, 3, nr. 2 Ricl, 2003, 102-106, nr. 1 Ricl, 2008, 568, nr. 2 Ricl, 2008, 568, nr. 4 Ricl, 1991, 4, nr. 4 Ricl, 1991, 4, nr. 5 Ricl, 1990, 158, n. 5 Ricl, 1990, 158, nr. 5 Ricl, 2008, 568, nr. 5 Ricl, 2008, 569, nr. 6 Ricl, 2008, 569, nr. 7 Ricl, 2008, 569, nr. 8 Ricl, 2008, 569, nr. 9 Ricl, 2008, 569, nr. 10 Ricl, 1991, 46, nr. 6 Ricl, 1991, 5, nr. 7

739 Dioscuri 14 Dioscuri 15 Dioscuri 16 Dioscuri 17 Dioscuri 18 Dioscuri 19 Dioscuri 20 Dioscuri 21 Hosios 20 Hosios 21 Hosios 48 Hosios 22 Sozon 1 Sozon 5 Sozon 6 Hypsistos 14 Hypsistos 15 Hosios 98 Hosios 100 Hosios 101 Hosios 102 Hosios 103 Hosios 93 Hosios 55 Mên 60 Hosios 73 Hosios 72 Hosios 56 Hosios 58 Hosios 99 Hosios 117 Hosios 71 Hosios 38 Hosios 130 Hosios 131 Hosios 132 Hosios 133 Hosios 89 Hosios 59

740

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Ricl, 1990, 165, nr. 6 Ricl, 1990, 165-166, nr. 7 Ricl, 1990, 166, nr. 8 Ricl, 1990, 167, nr. 9 Ricl, 1990, 167-168, nr. 10 Ricl, 1990, 168, nr. 11 Ricl, 1990, 168, nr. 12 Ricl, 1990, 169, nr. 13 Ricl, 1990, 169-170, nr. 14 Ricl, 1990, 170, nr. 15 Ricl, 1990, 171, nr. 16 Ricl, 1990, 171, nr. 17 Ricl, 1990, 171-172, nr. 18 Ricl, 1990, 172, nr. 19 Ricl, 1990, 172-173, nr. 20 Ricl, 1990 173, nr. 21 Ricl, 1990, 173, nr. 22 Ricl, 1995, 174, nr. 14 Ricl, 1995, 175, nr. 15 Ricl, 1995, 175, nr. 16 Ricl, 1995, 175-176, nr. 17 Ricl, 1995, 176, nr. 18 Ricl, 1995, 176, nr. 19 Ricl, 1995, 176, nr. 20 Ricl, 1995, 176-177, nr. 21 Ricl, 1995, 177, nr. 22 Ricl, 1995, 177, nr. 23 Ricl, 1995, 177, nr. 24 Ricl, 1995, 177, nr. 25 Ricl, 1995, 178, nr. 26 Ricl, 1995, 178, nr. 27 Ricl, 1995, 179, nr. 29 Ricl, 1995, 179-180, nr. 30 Ricl, 1995, 180, nr. 31 Ricl, 1995, 181, nr. 32. Ricl, 1995, 181-182, nr. 34 Ricl, 1995, 183, nr. 36 Ricl, 1995, 183, nr. 37 Ricl, 1995, 184, nr. 38

Hosios 104 Hosios 105 Hosios 106 Hosios 107 Hosios 108 Hosios 109 Hosios 110 Hosios 111 Hosios 112 Hosios 113 Hosios 114 Hosios 115 Hosios 116 Hosios 118 Hosios 119 Hosios 120 Hosios 121 Lairbenos 35 Lairbenos 36 Lairbenos 37 Lairbenos 38 Lairbenos 39 Lairbenos 40 Lairbenos 41 Lairbenos 42 Lairbenos 43 Lairbenos 44 Lairbenos 45 Lairbenos 46 Lairbenos 47 Lairbenos 48 Lairbenos 92 Lairbenos 93 Lairbenos 94 Lairbenos 95 Lairbenos 97 Lairbenos 98 Lairbenos 99 Lairbenos 100

Concordanţe Ricl, 1995, 184-185, nr. 39 Ricl, 1995, 184-185, nr. 40 Ricl, 1995, 185-186, nr. 41 Ricl, 1995, 186, nr. 42 Ricl, 1995, 186, nr. 43 Ricl, 1990 174-175, nr. 23 Ricl, 1990, 175, nr. 24 Ricl, 1990, 175, nr. 25 Ricl, 1990, 175-176, nr. 26 Ricl, 1990, 176, nr. 27 Ricl, 1990, 176, nr. 28 Ricl, 1990, 176, nr. 29 Ricl, 1990, 177, nr. 30 Ricl, 1995, 178, nr. 28 Ricl, 1995, 181, nr. 33 Ricl, 1995, 181-182, nr. 34 Ricl, 1995, 182, nr. 35 Ricl, 1995, 185-186, nr. 41 Ricl, 1995, 186, nr. 42 Ricl, 1991, 2, nr. 8 Ricl, 1991, 6, nr. 9 Ricl, 1991, 7, nr. 10 Ricl, 2008, 570, nr. 11 Ricl, 1991, 7, nr. 11 Ricl, 1991, 7, nr. 12 Ricl, 1990, 169, nr. 13 Ricl, 1991, 8, nr. 13. Ricl, 1991, 8, nr. 14 Ricl, 1991, 8-9, nr. 15 Ricl, 1991, 9, nr. 16 Ricl, 1992b, 100, n. 16. Ricl, 1991, 10, nr. 19 Ricl, 1991, 10-11, nr. 20 Ricl, 1991, 11, nr. 21 Ricl, 1991, 12, nr. 22 Ricl, 1991, 12-13, nr. 23 Ricl, 2008, 571, nr. 21 Ricl, 2008, 571, nr. 23 Ricl, 2008, 571, nr. 24

741 Lairbenos 101 Lairbenos 102 Lairbenos 103 Lairbenos 104 Lairbenos 105 Hosios 122 Hosios 123 Hosios 124 Hosios 125 Hosios 126 Hosios 127 Hosios 128 Hosios 129 Lairbenos 87 Lairbenos 96 Lairbenos 97 Lairbenos 88 Lairbenos 103 Lairbenos 104 Hosios 42 Hosios 43 Hosios 44 Hosios 91 Hosios 45 Hosios 46 Hosios 111 Hosios 16 Hosios 18 Hosios 39 Hosios 88 Hosios 25 Hosios 28 Hosios 29 Hosios 30 Hosios 31 Hosios 32 Hosios 69 Hosios 11 Hosios 27

742

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Ricl, 1991, 13, nr. 24 Ricl, 44, 1994, 169, nr. 25 Ricl, 2008, 571, nr. 22 Ricl, 2008, 571, nr. 25 Ricl, 2008, 572, nr. 27 Ricl, 1991, 13-14, nr. 25 Ricl, 2008, 571, nr. 26; Ricl, 1991, 14-15, nr. 26 Ricl, 1991, 15, nr. 27 Ricl, 2008, 572, nr. 28 Ricl, 2008, 572, nr. 28 Ricl, 1991, 15-16, nr. 28 Ricl, 1991, 16, nr. 29 Ricl, 1991, 17, nr. 30 Ricl, 2008, 572, nr. 30 Ricl, 2008, 572, nr. 31 Ricl, 1991, 17, nr. 31 Ricl, 2008, 573, nr. 32 Ricl, 2008, 574, nr. 43 Ricl, 1991, 17-18, nr. 32 Ricl, 1991, 18, nr. 33 Ricl, 1991, 18-19, nr. 34 Ricl, 1991, 19, nr. 35 Ricl, 1991, 19, nr. 36 Ricl, 1991, 19-20, nr. 37 Ricl, 1991, 20, nr. 38 Ricl, 1991, 21, nr. 39 Ricl, 1991, 21, nr. 40 Ricl, 1991, 21-22, nr. 41 Ricl, 1991, 22, nr. 42 Ricl, 1991, 22, nr. 43 Ricl, 1991, 23, nr. 44 Ricl, 1991, 23, nr. 45 Ricl, 1994, 174, nr. 35 Ricl, 2008, 573, nr. 35 Ricl, 2008, 573, nr. 36 Ricl, 2008, 573, nr. 37 Ricl, 2008, 574, nr. 38 Ricl, 2008, 574, nr. 39

Hosios 33 Hypsistos 26a Hosios 146 Hosios 8 Hosios 84 Hosios 34 Hosios 25 Hosios 35 Hosios 36 Hosios 67 Hosios 68 Hosios 37 Hosios 14 Hosios 15 Hosios 65 Hosios 2 Hosios 40 Hosios 19 Hosios 85 Hosios 60 Hosios 61 Hosios 62 Hosios 63 Hosios 74 Hosios 75 Hosios 76 Hosios 77 Hosios 78 Hosios 79 Hosios 80 Hosios 81 Hosios 82 Hosios 83 Hosios 39 Hosios 51 Hosios 41 Hosios 47 Hosios 49 Hosios 23

Concordanţe Ricl, 2008, 574, nr. 40 Ricl, 2008, 574, nr. 41 Ricl, 2008, 576, nr. 46 Ricl, 2008, 576, nr. 47 Ricl, 2008, 576, nr. 48 Ricl, 2008, 576, nr. 49 Ricl, 2008, 576, nr. 50 Ricl, 2008, 576, nr. 51 Ricl, 2008, 577, nr. 52 Ricl, 2008, 577, nr. 52 Ricl, 2008, 577, nr. 54 Ricl, 2008, 577, nr. 55 Ricl, 2008, 577, nr. 55 Ricl, 2008, 577, nr. 56 Ricl, 2008, 577, nr. 57 Ricl, 2008, 577, nr. 58 Ricl, 1991, 23, nr. 46 Ricl, 1991, 24, nr. 47 Ricl, 1991, 24-25, nr. 48 Ricl, 1991, 25, nr. 49 Ricl, 1991, 25, nr. 50 Ricl, 1991, 26, nr. 51 Ricl, 1991, 26, nr. 52 Ricl, 1991, 26, nr. 53 Ricl, 1991, 27, nr. 54 Ricl, 1991, 27, nr. 55 Ricl, 1991, 27, nr. 56 Ricl, 1991, 28, nr. 57 Ricl, 1991, 28, nr. 58 Ricl, 1991, 28-29, nr. 59 Ricl, 1991, 29, nr. 60 Ricl, 1991, 29, nr. 61 Ricl, 1991, 30, nr. 62 Ricl, 1991, 30, nr. 63 Ricl, 1991, 31, nr. 64 Ricl, 1991, 31, nr. 65 Ricl, 1991, 31-32, nr. 66 Ricl, 1991, 32, nr. 67 Ricl, 1991, 32-33, nr. 68

743 Hosios 94 Hosios 54 Hosios 134 Hosios 135 Hosios 136 Hosios 137 Hosios 138 Hosios 139 Hosios 140 Hosios 141 Hosios 142 Hosios 143 Mên 19 Hosios 144 Hosios 145 Hosios 147 Hosios 53 Hosios 98 Hosios 99 Hosios 100 Hosios 101 Hosios 102 Hosios 103 Hosios 104 Hosios 105 Hosios 106 Hosios 107 Hosios 108 Hosios 109 Hosios 110 Hosios 111 Hosios 112 Hosios 113 Hosios 114 Hosios 115 Hosios 116 Hosios 117 Hosios 118 Hosios 119

744

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Ricl, 1991, 33, nr. 69 Ricl, 1991, 33, nr. 70 Ricl, 1991, 33-34, nr. 71 Ricl, 1991, 34, nr. 72 Ricl, 1991, 34, nr. 73 Ricl, 1991, 34-35, nr. 74 Ricl, 1991, 35, nr. 75 Ricl, 1991, 35, nr. 76 Ricl, 1991, 35, nr. 77 Ricl, 1991, 3, nr. 78 Ricl, 1991, 36, nr. 79 Ricl, 1991, 37, nr. 80 Ricl, 1991, 37-38, nr. 81 Ricl, 1991, 38, nr. 82 Ricl, 1991, 38, nr. 83 Ricl, 1991, 38-39, nr. 84 Ricl, 1991, 39, nr. 85 Ricl, 1991, 39-40, nr. 86 Ricl, 1991, 40, nr. 87 Ricl, 1991, 40-41, nr. 88 Ricl, 1991, 36, nr. 89 Ricl, 1991, 41-42, nr. 90 Ricl, 1991, 42, nr. 91 Ricl, 1991, 42, nr. 92 Ricl, 1991, 42- 43, nr. 93 Ricl, 1991, 43, nr. 94 Ricl, 1991, 43, nr. 95 Ricl, 1991, 23, nr. 96 Ricl, 1991, 44, nr. 97 Ricl, 1991, 44-45, nr. 98 Ricl, 1991, 45, nr. 99 Ricl, 1991, 45, nr. 100 Ricl, 1991, 45-46, nr. 101 Ricl, 1991, 46, nr. 102 Ricl, 1991, 46, nr. 103 Ricl, 1991, 46, nr. 104 Ricl, 1991, 47, nr. 105 Ricl, 1991, 47, nr. 107 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 7, nr. D1

Hosios 120 Hosios 121 Hosios 122 Hosios 123 Hosios 124 Hosios 125 Hosios 126 Hosios 127 Hosios 128 Hosios 129 Hosios 3 Hosios 3a Hosios 4 Hosios 5 Hosios 6 Hosios 7 Hosios 96 Hosios 97 Hosios 95 Hosios 52 Hosios 10 Hosios 92 Hosios 1 Hosios 90 Hosios 148 Hosios 17 Hosios 87 Hosios 50 Hosios 70 Hosios 26 Hosios 64 Hosios 86 Hosios 66 Hosios 24 Hosios 51 Hosios 9 Hosios 12 Hosios 149 Lairbenos 72

Concordanţe Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 7, nr. D2 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 8, nr. D3 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 8, nr. D4 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 8, nr. D5 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 8, nr. D6 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D7 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D8 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D9 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 9, nr. D10 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 10, nr. D11 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 10, nr. D12 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 10-11, nr. D13 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 11, nr. D14 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 11, nr. D15 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 11-12, nr. D16 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 12, nr. D17 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 12, nr. D19 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 13, nr. D20 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 14, nr. D21 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 15-16, nr. D22 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 16-17, nr. D23 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 17, nr. D24 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 17-18, nr. D25 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 18, nr. D27 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 18-19, nr. D28 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 81, nr. D26 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 44, nr. D57 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 21, nr. K1 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K2 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K3 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K4 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K5 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 22, nr. K6 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 23, nr. K7 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 23, nr. K8 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 23, nr. K9 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 24, nr. K10 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 24, nr. K11 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 24, nr. K12

745 Lairbenos 2 Lairbenos 74 Lairbenos 73 Lairbenos 66 Lairbenos 75 Lairbenos 84 Lairbenos 85 Lairbenos 86 Lairbenos 87 Lairbenos 88 Lairbenos 117 Lairbenos 110 Lairbenos 107 Lairbenos 89 Lairbenos 90 Lairbenos 111 Lairbenos 91 Lairbenos 106 Lairbenos 27 Lairbenos 28 Lairbenos 29 Lairbenos 30 Lairbenos 31 Lairbenos 33 Lairbenos 34 Lairbenos 32 Lairbenos 65 Lairbenos 76 Lairbenos 77 Lairbenos 78 Lairbenos 79 Lairbenos 80 Lairbenos 81 Lairbenos 82 Lairbenos 83 Lairbenos 112 Lairbenos 113 Lairbenos 114 Lairbenos 115

746

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 24, nr. K13 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 25, nr. K14 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 25, nr. K15 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 25, nr. K16 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 25, nr. K17 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 25-26, nr. K18 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 26, nr. K19 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 26, nr. K20 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 26, nr. K21 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 26, nr. K22 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 26, nr. K23 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 27, nr. K24 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 27, nr. K24 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 27, nr. K26 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 27-28, nr. K27 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 28, nr. K28 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 28, nr. K29 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 28-29, nr. K30 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 29, nr. K31 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 29, nr. K32 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 29-30, nr. K33 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 29-30, nr. K34 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 30, nr. K35 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 30, nr. K36 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 30-31, nr. K37 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 31, nr. K38 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 31, nr. K39 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 31, nr. K40 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 32, nr. K41 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 32, nr. K42 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 32-33, nr. K43 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 34-36, nr. K44 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 32, nr. K45 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 36-38, nr. K46 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 38, nr. K47 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 38, nr. K48 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 39-40, nr. K49 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 40-41, nr. K50 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 41, nr. K51

Lairbenos 116 Lairbenos 35 Lairbenos 36 Lairbenos 37 Lairbenos 38 Lairbenos 39 Lairbenos 40 Lairbenos 41 Lairbenos 42 Lairbenos 43 Lairbenos 44 Lairbenos 45 Lairbenos 46 Lairbenos 47 Lairbenos 48 Lairbenos 92 Lairbenos 93 Lairbenos 94 Lairbenos 95 Lairbenos 96 Lairbenos 97 Lairbenos 98 Lairbenos 99 Lairbenos 100 Lairbenos 101 Lairbenos 102 Lairbenos 103 Lairbenos 104 Lairbenos 105 Lairbenos 49 Lairbenos 50 Lairbenos 51 Lairbenos 52 Lairbenos 53 Lairbenos 54 Lairbenos 55 Lairbenos 56 Lairbenos 57 Lairbenos 58

Concordanţe Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 41-42, nr. K52 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 42, nr. K53 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 42-43, nr. K54 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 43, nr. K55 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 43-44, nr. K56 Ritti, Şimşek, Yıldız, 2000, 44, nr. K57 Robert, 1962, 129 Robert, 1962, 277, n. 3 Robert, 1946, 70 Robert, 1958, 120. Robert, Anatolia, 3, 1958, p. 112 Robert, 1958, 115 Robert, 1962, 137 Robert, 1962, 139, n. 2 Robert, 1962, 150, nr. 44 Robert, 1963, 166-167 Robert, 1937, 287, nr. 12 Robert, 1937, 288 Robert, 1937, 288 Robert, 1937, 305 Robert, 1987, 362 Robert, 1987, 402, nr. 5 Robert, 1987, 402, nr. 5 Robert, Hellenica, 1955, 163, nr. 28 Robert, Hellenica, III, 1946, 67 Robert, Hellenica, X, 1955, 88-89 Robert, Hellenica, VI, 1948, 108. Robert, Hellenica, VII, 1949, 57 Robert, Hellenica, XI-XII, 1960, 215, 257 Robert, Hellenica, XIII, 133 Robert, Hellenica, 11-12, 1960, 407 Robert, 1962, 362 Robert, 1963, 486-487 Robert, 1971, 597-619 = OMS, 5, 1989, 617-619 Robert, OMS, II, 1358 Robinson, 1905, 304, nr. 26. Robinson, 1905, 306, nr. 29 Roueché, 1989, 206-228 Ruscu, 38, 2005, 125-126

747 Lairbenos 59 Lairbenos 60 Lairbenos 61 Lairbenos 62 Lairbenos 63 Lairbenos 64 Lairbenos 66 Mên 59 Sozon 3 Hosios 93 Hypsistos 22 Hypsistos 93 Lairbenos 84 Lairbenos 110 Lairbenos 89 Mên 14 Hypsistos 114 Hypsistos 82 Hypsistos 83 Mithra 1 Mên 44 Dioscuri 22 Dioscuri 23 Anaitis 26 Sozon 4 Hosios 12 Anaitis 5 Lairbenos 110 Anaitis 3 Mên 59 Hypsistos 9 Lairbenos 117 Hypsistos 34 Hypsistos 63 Hosios 1 Hypsistos 83 Hypsistos 82 Pergaia 39 Hypsistos 82a

748

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

Şahin, 2006, 38-39, nr. 6 Sartre, 1995, 325 Sartre, 1995, 325-326 Sartre, 1995, 326 Sartre, 1995, 326 Sartre, 1995, 326 Sartre, 1995, 326 Sardis, VII.1, 17 Sardis, VII.1, 95 Sardis, VII.1, 96 Sardis, VII.1, 152 Salzmann, 1984, 360, nr. 8 Salzmann, 1984, 364, nr. 19 Salzmann, 1984, 364, nr. 19 SEG, 20, 1964, 10 SEG, 6, 1932, nr. 253 SEG, 6, 266 SEG, 12, 1955, 515 SEG, 19, 1963, 245, nr. 778. SEG, 19, 1963, 249, nr. 796 SEG, 37, 1987, 853 SEG, 37, 1987, 854 SEG, 28, 1978, nr. 889 SEG, 27, 1977, 933 SEG, 43, 1993, nr. 939 SEG, 43, 1993, 945 SEG, 41, 1991, 1014 SEG, 33, 1983, 1027. SEG, 33, 1983, 1049. SEG, 44, 1994, nr. 1050 SEG, 44, 1994, nr. 1068 SEG, 31, 1981, 1080 SEG, 35, 1164 SEG, 40, 1990, nr. 1188 SEG, 28, 1978, nr. 1182 SEG, 40, 1990, 1196 SEG, 42, 1992, 367, nr. 1207 SEG, 50, 2000, nr. 1225 SEG, 52, 2002, nr. 1240

Hypsistos 58b Anaitis 11 Anaitis 12 Mên 14 Mên 44 Mên 49 Mên 50 Mên 58 Anaitis 49 Mên 56 Mên 59 Mên 52 Mên 53 Mên 64 Hypsistos 22 Lairbenos 2 Hypsistos 13 Mithra 2 Mâ 1 Mên 3 Hypsistos 14 Hypsistos 15 Hosios 18 Hypsistos 62 Hosios 130 Hypsistos 58a Hypsistos 36 Hypsistos 81 Hypsistos 32 Hypsistos 26a Hosios 38 Hypsistos 39 Anaitis 20 Hypsistos 2 Hosios 76 Hypsistos 4 Mên 3 Hypsistos 12a Hypsistos 82a

Concordanţe SEG, 40, 1990, 1227 SEG, 40, 1990, 1235 SEG, 52, 2002, nr. 1248 SEG, 40, 1990, 1251 SEG, 38, 1988, 1321 SEG, 35, 1985, 1322 SEG, 26-27, 1976-1977, nr. 1355 SEG 26-27, 1976-1977, 1356 SEG, 52, 2002, nr. 1431 SEG, 52, 2002, nr. 1433 SEG, 52, 2002, nr. 1458 SEG, 53, 2003, nr. 1482 SEG, 53, 2003, nr. 1486 SEG, 53, 2003, nr. 1487 SEG, 53, 2003, nr. 1488 SEG, 53, 2003, nr. 1496 SEG, 53, 2003, nr. 1490 SEG, 53, 2003, nr. 1491 SEG, 53, 2003, nr. 1494 SEG, 53, 2003, nr. 1495 SEG, 53, 2003, nr. 1497 SEG, 53, 2003, nr. 1498 SEG, 53, 2003, nr. 1499 SEG, 46, 1996, nr. 1508 SEG, 47, 1997, 1503 SEG, 53, 2003, nr. 1523 SEG, 51, 2001, nr. 1549 SEG, 49, 1999, nr. 1588 SEG, 48, 1998, nr. 1595 SEG, 49, 1999, 1601. SEG, 46, 1996, nr. 1617 SEG, 42, 1992, 1680 SEG, 41, 1991, nr. 1700 SEG, 45, 1995, nr. 1703 SEG, 49, 1999, 1708 SEG, 45, 1995, nr. 1725 SEG, 45, 1995, nr. 1726 SEG, 45, 1995, nr. 1727 SEG, 45, 1995, nr. 1728

749 Hypsistos 6 Hypsistos 17 Hosios 2 Hypsistos 40 Mên 41 Hypsistos 12 Hypsistos 8 Hypsistos 7 Hypsistos 42 Hosios 54 Hypsistos 39a Hosios 134 Hosios 135 Hosios 136 Hosios 138 Hosios 137 Hosios 139 Hosios 140 Hosios 141 Hosios 145 Hosios 142 Hosios 143 Hosios 144 Anaitis 23a Mithra 7 Hosios 147 Hypsistos 65a Hypsistos 31a Hypsistos 42 Hosios 71 Hypsistos 10a Hypsistos 27 Hosios 23 Hypsistos 70a Hypsistos 49 Lairbenos 87 Lairbenos 92 Lairbenos 93 Lairbenos 94

750

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

SEG, 45, 1995, nr. 1729 SEG, 45, 1995, nr. 1730 SEG, 45, 1995, nr. 1731 SEG, 45, 1995, nr. 1732 SEG, 45, 1995, nr. 1733 SEG, 45, 1995, nr. 1734 SEG, 45, 1995, nr. 1735 SEG, 45, 1995, nr. 1736 SEG, 45, 1995, nr. 1737 SEG, 45, 1995, nr. 1738 SEG, 45, 1995, nr. 1739 SEG, 45, 1995, nr. 1740 SEG, 45, 1995, nr. 1749A SEG, 45, 1995, nr. 1749B SEG, 45, 1995, nr. 1750 SEG, 51, 2001, nr. 1801 SEG, 49, 1999, nr. 1852 SEG, 38, 1988, 1321 SEG, 38, 1988, 1901 SNG Copenhagen, VI, Cilicia, nr. 344 SNG Copenhagen, VI, Cilicia, nr. 367 SNG Copenhagen, VI, Cilicia, nr. 396 Schwertheim, 1975, 357-358 Sheppard, 1980-1981, 87-89, nr. 8 Sheppard, 1980-1981, 94, nr. 11 Sheppard, 1980-1981, 99-100, nr. 12 Sheppard, 1980-1981, 100, nr. 12a Sheppard, 1980-1981, 91, n. 64 Sheppard, 1980-1981, 96, n. 71 Sheppard, 1980-1981, 90 Smith, 1997, 26, D1. Smith, 1997, 27, D13 Smith, 1997, 28, D 23 Smith, 1997, 28, D14 Smith, 1997, 28, D19 Tanrıver, 2003, 29. Trebilco, 1995, 73 TAM, II.3, 737 TAM, V.1, 7

Lairbenos 95 Lairbenos 96 Lairbenos 97 Lairbenos 88 Lairbenos 98 Lairbenos 99 Lairbenos 100 Lairbenos 101 Lairbenos 102 Lairbenos 103 Lairbenos 104 Lairbenos 105 Lairbenos 46 Lairbenos 47 Lairbenos 48 Hosios 146 Hosios 67 Mên 41 Hypsistos 92 Sandan 1 Sandan 2 Sandan 3 Mên 45 Hosios 99 Hypsistos 39 Hypsistos 22 Hypsistos 71 Hosios 4 Hypsistos 83 Hosios 93 Dioscuri 1 Dioscuri 22 Dioscuri 2 Dioscuri 23 Dioscuri 24 Hosios 68 Anaitis 23 Hypsistos 58b Hypsistos 20

Concordanţe TAM, III.1, 32 TAM, V.1, 52 TAM, IV.1, 62 TAM, IV.1, 81 TAM, V.1, 186 TAM, V.1, 213 TAM, V.1, 220 TAM, V.1, 231 TAM, V.1, 266 TAM, V.1, 317 TAM, V.1, 318 TAM, V.1, 326. TAM, V.1, 328 TAM, V.1, 359 TAM, V.1, 339. TAM, V.1, 460 TAM, V.1, 525 TAM, V.1, 597 TAM, V.1, 598 TAM, V. 1,450a TAM, V.1, 461a TAM, V.1, 597 TAM, II.2, 402 TAM, II.3, 737 TAM, V.2, 897 TAM, V.2, 898. TAM, V.2, 898. TAM, V.2, 900 TAM, V.2, 1258 TAM, V.2, 1400 TAM, V.3, 1634 TAM, V.3, 1635 TAM, V.3, 1637 TAM, V.3, 1729 TMMM, II, 2 TMMM, II, 4, p. 91 TMMM, I, 362 şi II, 55c TMMM, II, 3. Vermaseren, 1951, 295

751 Hypsistos 108 Hypsistos 80 Hypsistos 59 Hypsistos 60 Hypsistos 22 Anaitis 23 Hypsistos 19 Mên 44 Hypsistos 41 Anaitis 11 Anaitis 12 Anaitis 1 Anaitis 5 Hypsistos 31 Hosios 44 Mên 14 Mên 47 Anaitis 28 Hosios 88 Hosios 18 Hypsistos 18 Anaitis 28 Hypsistos 64 Hypsistos 61 Hypsistos 113 Hypsistos 110 Hypsistos 111 Hypsistos 112 Hypsistos 35 Hypsistos 48 Hypsistos 71a Hypsistos 71 Hosios 72 Anaitis 23a Mithra 5 Mithra 1 Mithra 12 Mithra 13 Mithra 4

752

Culte solare şi lunare în Asia Mică în timpul Principatului

von Aulock, Pisid., I, 114, nr. 1124-1127 Vollkommer, LIMC, VI.1, 1992, 470, nr. 133 Will, 1955, 15 Will, 1955, 154, 161-162 Will, 1955, 154 Will, 1955, 155 Will, 1955, 156 Wüst, RE, 30, 1932, col. 2151

Sozon 4 Mên 50 Mithra 3 Mithra 5 Mithra 11 Mithra 12 Mithra 5 Mithra 1

În aceeaşi colecţie au apărut: Limba latină în opera lui Dimitrie Cantemir: „Vita Constantini Cantemyrii”. Studiu lingvistic şi literar Claudia Tărnăuceanu Structuri etno-demografice la Dunărea de Jos (sec. I-VII p. Chr.) Lucreţiu Mihailescu-Bîrliba, coord. Culte solare şi lunare în Asia Mică (secolele I-III d.Hr.) Iulian Moga În curs de apariţie: Metafizică şi teologie la Francisco Suarez Florin Crîşmăreanu