MODIFICARI CLIMATICE

ARGUMENT Modi Modifi fică cări rile le clim climat atic ice e co cons nsti titu tuie ie ce cell mai mai mare mare peri perico coll cu care care se conf co nfru runt ntă ă omen omenir irea ea în ulti ultime mele le mile mileni nii, i, amen amenin inţâ ţând nd me medi diul ul natu natura ral, l, econ ec onom omia ia mond mondia ială lă,, modu modull de viat viată, ă, se secu curi rita tate tea a şi sigu sigura ranţ nţa a tutu tuturo ror. r. Modi Modifi fică cări rile le clim climat atic ice e pot pot fi co cont ntin inue ue,, ca care re avan avanse seaz aza a lent lent,, şi anom anomal alii ii manifestate brusc. Puternic resimtite în România şi în alte părţi ale lumii, ambele anunţă o eră plină de pericole catastrofale. Evaluările anterioare ale spec specia iali lişt ştil ilor or în fizi fizica ca atmo atmosf sfer erei ei şi me mete teor orol olog ogie ie,, ca me medi dia a glob globala ala a o temperaturii va creşte cu cca. 1,7 C în decursul acestui secol, sunt acum dezminţite de alte studii potrivit cărora acest efect va fi de câteva ori mai intens. Din cauza fenomenului de seră planetar, atmosfera se încalzeste simtitor. Dar pentru că temperatura globului să se uniformizeze, iau nastere furtuni şi precipitaţii cu intensitati până acum neobişnuite, rezultând excese locale de genul caniculei, secetei, incendiilor de paduri, etc. Astfel, zonele trop tropic ical ale e sunt sunt lovi lovite te de urag uragan ane e cu vânt vânt de pest peste e 250 250 km/h km/h,, iar iar ce cele le temperate cunosc furtuni violente si, probabil, perioade de ger sau viscole puternice. Aceste dereglări climatice, se produc deja peste tot în lume. În România apar tornade, iar în Golful Mexicului se produc saptamânal uragane distrugatoare. Încalzirea Încalzirea globală, globală, determina determinata ta de gazele gazele cu efect de sera (GES) şi de alte cauze mai putin evidente, va fi urmată de consecinţe care se vor mani manife fest sta a mai mai lent lent,, dar dar vor vor fi ca cata tast stro rofa fale le.. Pe lâng lânga a urag uragan ane, e, topi topire rea a gheţ gheţur uril ilor or în munţ munţii şi la poli poli,, înca încalz lzir irea ea apel apelor or mari marine ne şi inte intens nsif ific icar area ea precipitaţiilor vor ridica nivelul oceanelor, facându-le să invadeze permanent şi trecator insulele şi câmpiile continentale, reducând suprafetele cultivabile. Fluviile se vor scurta şi, împreună cu râurile si pâraiele, vor inunda din când în când, asa cum s-a întâmplat în vara anului 2005. Torenţii care se scurg pe pantele terenului pătrund în subsoluri, garaje şi la parter distrugând pereţii de chirpici si materiale usoare, declanşează alunecari de teren, subminează fundatii, etc. Temperatura creşte mai repede la poli decât la Ecuator şi mai mult în emisfera nordică decât în cea sudică; se apreciază că în aceste zone ea va fi cu 5...6 oC mai mare în deceniile urmatoare. Totodată, diminuarea supraf suprafeţe eţelor lor acoper acoperite ite cu zapadă zapadă sau gheaţă gheaţă va scă scăde dea a capacit capacitate atea a de refl reflex exie ie a radi radiaţ aţie ieii so sola lare re lumi lumino noas ase, e, cres crescâ când nd abso absorb rbţi ţia a de ca cald ldur ură ă la suprafaţa terestră. Se va ajunge la o ridicare cu 5...6 m a nivelului oceanelor, astfel că Olanda, jumatate din Bangladesh şi Calcutta ar putea fi invadate de ape. Concomitent, influenţa favorabilă a Curentului Golfului va fi împiedicata de numeroasele aisberguri desprinse din calota nordică, în deplasarea lor catre sud. "Decla "Declaraţ raţia ia Organ Organiza izaţie ţieii Meteor Meteorolo ologic gice e Mondia Mondiale le Asupr Asupra a Climat Climatulu uluii Planetei", Planetei", publicata publicata la 15 decembrie decembrie 2004 informând informând că media temperaturii temperaturii o la suprafaţa globului a crescut cu 0,44 C într-un singur an (comparativ, în decursul întregului secol XX aceasta crestere a fost de 0,60 oC), au existat mari disparităţi regionale şi se menţionează cazurile Spaniei, Portugaliei şi României pentru valorile record ale caniculei vara, precum şi faptul că un val excepţional de caldură a lovit timp îndelungat Australia de est şi India de nord, cauzând multe decese iar în Peru şi Asia meridionala, un val de frig a facut 600 victime; o secetă prelungită a afectat zone întinse din Africa, vestul SUA, Afganistan şi Pakistan, iar în China de sud s-a produs cea mai

mare secetă din ultimii 54 de ani. Incendii de pădure au devastat o suprafaţă record în Alaska, unde seceta a fost agravată de călduri anormale; ploi abundente şi inundaţii s-au produs în sudul SUA, în Europa de răsarit, în Asia occidentală, Bangladesh, Japonia şi pe coastele Braziliei.

CAPITOLUL I AERUL. POLUANŢII AERULUI Învelişul gazos reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esenţiali ai existenţei vieţii pe pământ. Dintre componenţii aerului, oxigenul este indispensabil respiraţiei vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezentă principala sursă de energie în procesele vitale. Dioxidul de carbon din aer intervine în asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului în natură. Principalele zone în care este subîmpărţită atmosfera sunt : • Troposfera (0-11 km altitudine) Stratosfera (11-35 km altitudine) • Mezosfera (35-80 km altitudine) • • Termosfera (80-400 km altitudine) Exosfera (400-3.000 km altitudine) • Atmosfera este formată din circa 10 gaze diferite, în mare parte azot (78%), (78%), şi oxigen oxigen (21%). (21%). Acel Acel 1% ramas ramas este este format format din argon, argon, dioxid dioxid de carbon, heliu şi neon. Toate acestea sunt gaze neutre, adică nu intră în reac reacţi ţie e cu alte alte subs substa tanţ nţe. e. Mai Mai exis există tă urme urme de diox dioxid id de sulf sulf,, amon amonia iac, c, monoxid de carbon şi ozon (O3) precum şi gaze nocive, fum, sare, praf şi cenuşă vulcanică. Din Din punct unct de veder edere e sanit anitar ar prez prezin intă tă imp importan rtanţă ţă osc scil ilaţ aţii iile le în concentraţie ale oxigenului şi dioxidului de carbon, substanţe cu rol deosebit în în sc schi himb mbul ul de gaze gaze de la nive nivelu lull plăm plămân ânul ului ui.. Oxig Oxigen enul ul poat poate e infl influe uenţ nţa a sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parţiale la nivelul alveolei pulmonare, alterarea schimbului de gaze (O2 şi CO2) şi a procesului de oxigenare al sângelui. Diox Dioxid idul ul de ca carb rbon on întî întîln lnit it în atmo atmosf sfer eră ă în prop propor orţie ţie de 0,03 0,03% % nu produ produce ce tulbur tulburări ări manife manifeste ste decât decât în situaţ situaţiil iile e în care care este este impied impiedica icată tă

mare secetă din ultimii 54 de ani. Incendii de pădure au devastat o suprafaţă record în Alaska, unde seceta a fost agravată de călduri anormale; ploi abundente şi inundaţii s-au produs în sudul SUA, în Europa de răsarit, în Asia occidentală, Bangladesh, Japonia şi pe coastele Braziliei.

CAPITOLUL I AERUL. POLUANŢII AERULUI Învelişul gazos reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esenţiali ai existenţei vieţii pe pământ. Dintre componenţii aerului, oxigenul este indispensabil respiraţiei vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezentă principala sursă de energie în procesele vitale. Dioxidul de carbon din aer intervine în asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului în natură. Principalele zone în care este subîmpărţită atmosfera sunt : • Troposfera (0-11 km altitudine) Stratosfera (11-35 km altitudine) • Mezosfera (35-80 km altitudine) • • Termosfera (80-400 km altitudine) Exosfera (400-3.000 km altitudine) • Atmosfera este formată din circa 10 gaze diferite, în mare parte azot (78%), (78%), şi oxigen oxigen (21%). (21%). Acel Acel 1% ramas ramas este este format format din argon, argon, dioxid dioxid de carbon, heliu şi neon. Toate acestea sunt gaze neutre, adică nu intră în reac reacţi ţie e cu alte alte subs substa tanţ nţe. e. Mai Mai exis există tă urme urme de diox dioxid id de sulf sulf,, amon amonia iac, c, monoxid de carbon şi ozon (O3) precum şi gaze nocive, fum, sare, praf şi cenuşă vulcanică. Din Din punct unct de veder edere e sanit anitar ar prez prezin intă tă imp importan rtanţă ţă osc scil ilaţ aţii iile le în concentraţie ale oxigenului şi dioxidului de carbon, substanţe cu rol deosebit în în sc schi himb mbul ul de gaze gaze de la nive nivelu lull plăm plămân ânul ului ui.. Oxig Oxigen enul ul poat poate e infl influe uenţ nţa a sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parţiale la nivelul alveolei pulmonare, alterarea schimbului de gaze (O2 şi CO2) şi a procesului de oxigenare al sângelui. Diox Dioxid idul ul de ca carb rbon on întî întîln lnit it în atmo atmosf sfer eră ă în prop propor orţie ţie de 0,03 0,03% % nu produ produce ce tulbur tulburări ări manife manifeste ste decât decât în situaţ situaţiil iile e în care care este este impied impiedica icată tă

Modificări climatice

trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge (hipercapnie) mai puţin dato datori rită tă pătr pătrun unde deri riii lui lui din din ae aeru rull exte exteri rior or,, câ câtt dato datori rită tă auto autoin into toxi xică cări riii organismului. Modi Modifi fică cări rile le surv surven enit ite e în co comp mpoz oziţ iţia ia ae aeru rulu luii în urma urma proc proces esul ului ui de respiraţie :

Componentul Azot Oxigen Dioxid de carbon

Proporţia în aer Inspirat 78-79% 20-21% 0,03-0,04%

Expirat 78-79% 16-17% 3-4%

Prin Prin ac aces estt sc schi himb mb de gaze gaze ae aeru rull într întreţ eţin ine e viaţ viaţa a as asig igur urân ând d arde arderi rile le necesare necesare desfăşurăr desfăşurăriiii tuturor tuturor proceselor proceselor fiziologice fiziologice din organismu organismull uman. Aerul poate acţiona însă şi în sens patologic asupra omului atunci când este poluat. Echili Echilibr brul ul natura naturall al gazelo gazelorr atmosf atmosferi erice ce care care s-a s-a menţin menţinut ut timp timp de milioane de ani, este ameninţat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul efectul de seră, încălzirea încălzirea globală, globală, poluarea poluarea aerului, aerului, subţierea stratului stratului de ozon şi ploile acide. In ultimii 200 ani industrializarea globală a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic. Arderea cărbunelui şi a gazului metan a dus la formarea formarea unor cantităţi cantităţi enorme enorme de dioxid dioxid de carbon şi alte gaze, mai ales dupa sfârşitul secolului trecut când a apărut automobilul. Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantităţi mari de metan şi oxizi de azot în atmosferă.

Surse de poluare a aerului Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate în surse naturale şi surse artificiale. a) Surse naturale sunt: solul care, sub influenţa diferenţelor de temperatură, a ploilor şi • a curenţilor de aer, suferă fenomene de eroziune şi măcinare cu eliberarea de particule foarte fine; animale, care pot elimina în aer diverse elemente ca • plante şi animale, polen, păr, pene, fulgi etc; gazele gazele şi vapori vaporiii natur naturali, ali, elim elimin inaţ aţii din din so soll dire direct ct în ae aeru rull • atmosferic şi care se găsesc în anumite zone caracteristice din punct de vedere geologic; erupţiile vulcanice, care aruncă în aer, în anumite momente, • mari cantităţi de gaze, vapori de apă şi particule solide; • praful cosmic, rezultat din distrugerea meteoriţilor în straturile superioare ale atmosferei.

b)

Sursele Sursele artificia artificiale le sunt sunt reprez reprezent entate ate de divers diversele ele activi activităţ tăţii ale omul omului ui din din ca care re rezu rezult ltă ă o se seri rie e de elem elemen ente te so soli lide de,, lich lichid ide e sa sau u gazoase ce pot ajunge în atmosferă. Ele constitui principalele surse de poluare şi sunt fixe şi mobile. Surse fixe – produc o poluare limitată, de cele mai multe ori în • jurul locului de eliminare în atmosferă a poluanţilor. Aici se încadrează două grupe mari: Procese Procese industrial industriale, e, recu recuno nosc scut ute e ca fiin fiind d ce cele le mai mai impo imporrtant tante e surse de polu poluar are e a ae aerrulu ului: chim chimic ice, e, sideru siderurgi rgice, ce, metalu metalurgi rgice, ce, de materi materiale ale de constr construcţ ucţii ii etc; Procesele de combustie de la încălzirea locuinţelor până la combustibilul utilizat pentru producerea de energie; cant antitat itatea ea polu poluan anţi ţilo lorr produş oduşii as astf tfel el depin epind de de calitatea combustibilului folosit şi de felul arderii. Surse mobile – produc o poluare diseminată pe o suprafaţă • uneori foarte mare; aici se încadrează mijloacele de transport: Transporturi Transporturi rutiere; Transporturi Transporturi navale şi aeriene; Transporturi Transporturi feroviare. o

o

o o o

Dintre toate acestea, autovehiculele sunt cele mai importante surse de poluare a aerului. Din eşapamentele lor se evacuează mari cantităţi de oxid de carbon, oxizi de azot, precum şi cantităţi mai reduse de plumb, aldehide, etilen etilenă, ă, hidro hidrocar carbur burii aro aromat matice ice cancer cancerige igene, ne, CO2. moto motoar arel ele e pe benz benzin ină ă produc mai mult CO pe unitate de putere decât cele pe motorină, în schimb concentraţiile de particule evacuate din motoarele Diesel sunt de zece ori mai mari mari decât decât la motoar motoarele ele pe benzin benzină. ă. Acumul Acumulare area a poluăr poluării ii emise emise de auto autove vehi hicu cule le în spaţ spaţiu iull ae aeri rian an al stră străzi zilo lorr urba urbane ne depi depind nde e nu numa numaii de numărul lor şi de modul de funcţionare, ci şi de structura oraşului şi factorii meteorologici, care pot favoriza fie menţinerea şi concentrarea poluanţilor, fie îndepărtarea şi diluarea lor în spaţii cât mai mari.

Poluanţii aerului

Substanţele poluante din atmosferă sunt substanţe gazoase, lichide sau solide, naturale sau artificiale, care îi modifică compoziţia. Clasificarea poluanţilor aerului se poate face după: a) Stare Starea a de agrega agregare re Suspensii (aerosoli) – sunt particule solide dau lichide dispersate • în atmosferă. Principala lor caracteristică constă în faptul că în funcţie de mărime sau greutate ele au o stabilitate diferită în aer. Cele mai mari şi mai grele se depun repede şi se numesc pulberi sedimentabile, iar cele mai uşoare şi mai mici pot persista timp mai îndelungat şi se numesc pulberi în suspensie; Gaze – sub formă de poluanţi în stare gazoasă, răspândiţi în • atmosferă datorită calităţii de a difuza cu uşurinţă, fiind purtaţi uneori la mari distanţe de locul unde au fost produşi şi eliminaţi în atmosferă; b) Proven Provenien ienţă ţă


Primari – acei poluanţi care provin direct din surse de poluare identificate sau identificabile; Secundari – acei poluanţi care sunt produşi în mediu, prin • interacţiunea dintre doi sau mai mulţi poluanţi primari sau prin reacţia cu constituenţii normali ai aerului; Acţiunea lor specifică asupra organismului Iritanţi – sunt cei mai răspândiţi în mediu, din această categorie • făcând parte pulberile cu un grad scăzut de solubilitate, oxizii de sulf şi azot, substanţe oxidante, amoniac, fluor, clor, vapori de acid fluorhidric şi clorhidric; • Asfixianţi – sunt monoxidul de carbon, cianurile, acidul cianhidric, hidrogenul sulfurat; Toxici sistematici – sunt metale grele şi metaloide ca plumbul, • zincul, cadmiul, mercurul etc; Cancerigeni – pot fi, în funcţie de structura chimică: • hidrocarburi policiclice aromatice, coloranţi o Organici: sintetici (anilina), substanţe organice clorurate (pesticide); o Anorganici: Cr (produce cancer nazal), As (produce cancer hepatic), Cd (produce cancer de prostată), Ni (produce cancer al căilor respiratorii), substanţe radioactive (produc cancer tiroidian); Fibozonaţi – sunt suspensii de ciment, pulberi de dioxid de siliciu • şi beriliu, pulberi inerte, cuarţ; • Alergizanţi – pot fi de natură: o Minerală (cu conţinut mare de cuarţ); o Organică: vegetală (in, cânepă, tutun, cafea, cacao, ricin, soia) sau animală (puf, pene, fulgi). •

c)

Gazul carbonic Gazul carbonic(CO2), numit ştiinţific dioxid de carbon, este cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv şi aduce clorul pentru fotosinteza. CO2, sub forma de vapori de apă, lasă să treacă undele scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor Pământului, ceea ce provoacă o reîncălzire a aerului, efectul de seră. Dioxidul de carbon întâlnit în atmosferă în proporţie de 0,03% nu produce tulburări manifestate decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge (hipercapnie) mai puţin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită autointoxicării organismului. Praful, cenuşa şi fumul au o proporţie destul de mare în totalitatea

poluanţilor care există în atmosferă.

Praful Praful provine din diviziunea materiei fine în particule aproape coloidale de 10-100 nm. Praful rezultat din industria cimentului este împrăştiat până la distanţa de peste 3 km faţă de sursă, concentraţia acestuia în apropierea surselor, variind între 500 ţi 2 000 t/km 2 /an.

Fumul Fumul este un amestec de particule solide şi coloidale cu picături lichide. Fumul constituie partea invizibilă a substanţelor ce se elimină prin coşurile întreprinderilor industriale şi este constituit din vapori de apă, gaze, produşi incomplet arşi (cărbune, hidrocarburi, gudroane etc.) şi alte impurităţi înglobate şi eliberate cu ocazia arderii. Fumul are o culoare albicioasă dacă arderea este completă. Culoarea neagră indică o ardere incompletă, datorită lipsei de aer, precum şi prezenţei în cantitate mare a cărbunelui şi a funinginii. Culoarea fumului rar poate fi roşcată, cenuşie sau brună, după cum cărbunele conţine fier, aluminiu sau mangan. Particulele de fum au dimensiuni submicronice (<0,075m). 





Cenuşa Cenuşa rezultă în exclusivitate din combustibili solizi. Proporţia sa variază între: 5-15% la antracit (cărbune superior, deci cu ardere mai completă) 40-50% la cărbunii inferiori (lignit, turbă, etc.) Cenuşa se compune din : compuşi minerali puternic înglobaţi în masa cărbunelui. In această categorie sunt cuprinşi compuşii de Si, Al, Fe, Ca, Mg şi/sau S impurităţi (cenuşă mecanică) provenite din rocă în care se află înglobat zăcământul. Cenuşa rămâne în cea mai mare parte în focar şi este îndepărtată prin procedee mecanice sau hidraulice. Restul este antrenat spre coş de către puternicul curent de aer format în camera de ardere. In marile centrale termoelectrice, la trecerea prin coş, cenuşa este captată aproape în totalitate. • •

•

•

Monoxidul de carbon Monoxidul de carbon(CO) este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce în ce mai mare printre poluanţii devastatori. Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie conţin carbon sub formă de combinaţii chimice, care se oxidează, transformându-se în gaz carbonic (CO2) sau în oxid de carbon (CO) dacă combustia este incompletă. Monoxidul de carbon se formează în mod natural în metabolismul microorganismelor şi în cel al anumitor plante; este un compus al gazului natural. El se răspândeşte în atmosferă sau se formează în stratosferă sub efectul razelor UV. O cantitate echivalentă de CO se formează prin acţiunea omului în momentul combustiei carbonului şi hidrocarburilor. 67% din CO provine de la vehicule, combustia nefiind completă decât dacă motoarele merg în plină viteză. Anumite plante cu flori, precum morcovul, pot fixa CO. Mari cantităţi sunt fixate în sol şi sunt degradate de microorganisme. Cantităţile reziduale se ridică în straturile mai înalte ale atmosferei. CO este un gaz toxic pentru oameni şi animale. El pătrunde în organism prin plămâni şi blochează fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei (HbCO): puterea sa de fixare este de 240 de ori mai mare


decât cel al oxigenului. Nivelul de otrăvire depinde de saturaţia sanguină, de cantitatea de CO din aer şi volumul respirat.

Dioxidul de Sulf Dioxidul de sulf (SO2) , produs în principal de arderea cărbunelui dar prezent şi în emisiile motoarelor diesel, se combină cu apa din atmosferă şi provoacă ploile acide care distrug vegetaţia şi clădirile. Azotul Compuşii azotului contribuie constant la poluarea atmosferei, bioxidul de azot NO2 este unul din cei mai periculoşi poluanţi . Sursa principală a acestui gaz o reprezintă motoarele cu ardere internă, în special a automobilelor. NO2 se formează la temperatură ridicată din ţevile de eşapament. Cantităţi importante de NO2 dau naştere şi la arderea cărbunilor. In afară de faptul că NO2 este toxic ca atare la anumite concentraţii, el contribuie nemijlocit la formarea smogului - fotochimic, un produs complex alcătuit din diverşi compuşi chimici şi având ca substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau lichide din atmosferă).

CAPITOLUL II CLIMA. TIPURI DE CLIMĂ Clima care este definită ca o sinteză a vremii pe o periodă de timp suficient de lungă care să permită determinarea unor anumite caracteristici statistice ale acesteia. Această definiţie este sugerată de Organizaţia Meteorologică Mondială ca fiind cuprinzatoare atât pentru publicul larg cât şi pentru oamenii de stiinţă. Pentru dezvoltarea teoriei despre climă, s-a introdus la începutul anilor ’70 noţiunea de sistem climatic. Sistemul climatic cuprinde atmosfera, oceanul, suprafaţa uscatului, biosfera şi criosfera, considerate ca subsisteme. Natura diferită a acestor subsisteme care interactionează între ele generează variabilitatea climatică. Clima are efecte profunde asupra tuturor formelor de viaţă de pe Pământ, microorganisme, plante, insecte, animale, păsări şi oameni. Activitatea oamenilor poate afecta clima prin: modificarea scoarţei terestre • tăierea pădurilor • secarea lacurilor, bălţilor şi mlaştinilor • poluarea industrială. • Cele mai periculoase modificări climaterice produse de om sunt cele datorate poluării industriale în atmosferă cu bioxid de carbon şi cu freon. Poluarea cu bioxid de carbon în cantităţi foarte mari produce efectul de seră, adică încălzirea excesivă a atmosferei, iar poluarea cu freon afectează stratul protector de ozon din păturile înalte ale atmosferei care ne apară de radiaţiile ultraviolete.

II.1 FACTORII GENETICI AI CLIMEI Factori radiativi Energia radiană provenită de la soare (constanta solară) constituie principala sursă pentru geneza elementelor climatice, a climei în general şi a nuanţelor sale teritoriale. Expresia cea mai clară o reprezintă radiaţia solară totală anuală. Bilanţul radiativ (Q) reprezintă diferenţa dintre radiaţia primită (S, D, A) şi cea cedată (R, T) la contactul suprafetei terestre cu atmosfera. El se exprimă astfel: Q=(S+D+A) –(R+T) unde: S – radiaţia directă D – radiaţia difuză A – radiaţia atmosferei R – radiaţia reflectată de suprafaţa terestră T – radiaţia terestră Factorii dinamici Principalele sisteme de vânturi , cu influenţă puternică asuprei climei zonelor şi regiunilor pe care le străbat, sunt: Alizeele - în zona lor de formare creează un deficit de umiditate • (deşerturi tropicale) Musonii – aduc precipitaţii foarte mari în S şi SE Africii • Circulaţia vestică (Vânturile de Vest) dintre 40 şi 60 de grade latitudine • (nordică şi sudică) ce se desfasoară în lungul paralelelor (V->E) şi aduce precipitaţii spre interiorul continentelor Vânturile polare – racesc regiunile apropiate cercurilor polare • Miscarea convergenta a aerului din zona intertropicala (calmele • ecuatoriale) are precipitaţii bogate şi o nebulozitate ridicată Factori fizico-geografici Factorii fizico-geografici, care ţin de caracteristicile suprafeţei terestre, nuanţează foarte mult elementele climatice şi tipurile de clima. Cei mai semnificativi sunt: raportul dintre uscat şi apa (oceane şi mări) • relieful (prin altitudine, expunere, orientarea maselor montane) • curenţi oceanici • lacurile şi fluviile mari • stratul de zăpada şi gheaţă • vegetaţia • activităţile societăţii omeneşti •

II. 2. ELEMENTELE CLIMATICE MAJORE Temperatura aerului. Repartiţia geografică Temperatura medie anuală scade din zona tropicală (>200C) spre zona temperată (200 C – 00 C) şi mai accentuat, în zona rece (<00 C) Temperatura medie anuală cea mai ridicată este >280C (în Sahara, vestul Peninsulei India şi în vestul Mexicului) Temperatura medie anuală cea mai scazută este diferită: 0 0 • în Arctica ajunge la -15 C, -20 C (Arhipelagul canadian, în jurul Polului Nord şi în nordul Siberiei)


în Antarctida este de -15, -200 C în zona de ţărm, dar ajunge în centrul continentului la -40, -500 C (polul Sud) Diferenţele de temperatură (amplitudinea) dintre limitele de vară şi de iarnă sunt mari în zonele polare şi foarte mici în apropierea Ecuatorului. Temperatura aerului se modifica iîn cursul unei zile (cele mai mari diferenţe de la zi la noapte sunt în Sahara) şi scade cu înălţimea. •

Precipitaţiile atmosferice. Repartiţia geografică Formarea precipitaţiilor este o censecinţă a schimbărilor de fază ale apei şi a circuitului apei în natură. Apa se gaseşte simultan în natură în cele 3 forme: vapori de apă, apă în stare lichidă şi gheaţă, de aceea , ea reprezintă factorul dominant al apei şi al formarii precipitaţiilor. Procesul de evaporare duce la formarea norilor, iar procesul de condensare la formarea precipitaţiilor. Transferul apei sub diferite forme (între ocean, atmosfera şi continente) formeaza circuitul apei în natură. Precipitaţiile atmosferice sunt un element important al formarii tipurilor de vreme şi de climă. Astfel, vremea secetoasă sau ploioasă se defineşte în raport cu cantitatea de precipitaţii căzute în acel interval de timp, iar clima „oceanică” sau „tropical uscată”, în raport cu cantitatea lor multianuala. Vânturile. Repartiţia geografică In afara vânturilor polare, a celor de vest şi a alizeelor (denumite permanente), există vânturi periodice (musonii, brizele marine şi montane), ocazionale (ciclonii tropicali) şi numeroase vânturi locale (foehnul)

II.3. TIPURILE DE CLIMĂ Climatologia este stiinţa care se ocupă cu studiul climei, cu identificarea şi definirea tipurilor de climă Clima nu este uniformă pe suprafata terestră, datorită acţiunii combinate a factorilor genetici. Proprietatea elementelor climatice au un caracter zonal. In acest caz vorbim de zonalitatea climei, care este determinată de forma Pamântului, înclinarea axei şi mişcarea de revoluţie. Factorii substratului (caracterul suprafeţei terestre) şi dinamica atmosferică nuanţează şi amplifică foarte mult repartiţia strict zonală a radiaţiei solare. Tipurile de climă (sau climatele) redau caracteristici ale temperaturii aerului, vânturilor, precipitaţiilor precum şi a altor elemente, prin ceea ce au specific în raport cu alte regiuni mai apropiate sau îndepărtate. Clima unor regiuni de pe glob este descrisă prin termeni generici, stabiliţi după zonele unde aceste caracteritici se pot observa cel mai bine. Din acest punct putem trasa mai multe zone climaterice, care sunt aşezate sub forma unor centuri în jurul Ecuatorului, până la poli în fiecare dintre emisfere. Zonele climaterice respective pot fi diferenţiate după aria vânturilor dominante, după scara temperaturilor, după scara precipitaţiilor sau după răspândirea vegetaţiei şi a faunei. Există numeroase clasificări ale zonelor climatice care împart globul în şase zone climatice principale (numite A, B, C, D, E şi H) şi apoi în subzone climatice în funcţie de temperatura medie şi de natura precipitaţiilor. Astfel: zona A este zona tropicală umedă, • zona B este zona tropicală uscată (aridă), • zona C este zona temperată caldă, •

• • •

zona D este zona temperată rece (boreală), zona E este zona rece polară, iar zona H este clima alpină.

Zona cu climă caldă este cuprinsă între 0° – 30° latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în: zona cu climă ecuatorială, între 0° – 5° latitudine N. şi S., caracterizată • prin ploi zilnice, calme ecuatoriale şi un singur anotimp, aflată în preajma Ecuatorului este în mod egal încălzită de razele Soarelui care cad perpendicular pe suprafaţa solului zona cu climă subecuatorială, între 5° – 12° latitudine N. şi S., • caracterizată două anotimpuri, unul ploios - iarna şi unul secetos – vara, având drept vânturi dominante alizeele iarna şi calme ecuatoriale vara zona cu climă tropicală umedă, musonică, prezentă de exemplu în • zona Oceanului Indian, unde schimbarea anotimpurilor produce ploi torenţiale şi furtuni năpraznice zona cu climă tropicală uscată, prezentă de exemplu în deşertul • Sahara, unde căldura foarte mare a distrus orice formă de vegetaţie, dând naştere la deşerturi întinse. Zona cu climă temperată este cuprinsă între 30° – 60° latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în: zona cu climă temperat oceanică, între 40 ° – 60° latitudine N. şi S., • caracterizată prin patru anotimpuri blânde, multe ploi şi dominată de vânturile de vest zona cu climă temperat continentală, între 40° – 60° latitudine N. şi S., • caracterizată prin patru anotimpuri, cu veri foarte calde şi secetoase şi ierni friguroase cu multă zăpadă, precum în ţara noastră zona subtropicală mediteraneeană, între 30° – 40° latitudine N. şi S., • caracterizată prin patru anotimpuri blânde, cu veri secetoase şi calde şi ierni blânde, fără îngheţ. Zona cu climă rece este cuprinsă între 60 ° – 90° latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în: zona cu climă rece subpolară, între 60° – 66° latitudine N şi S, • caracterizată prin patru anotimpuri răcoroase, vară răcoroasă, iarnă cu ger mare şi ninsoare abundentă, cu teritorii ce cuprind întinse păduri de conifere, de exemplu taigaua siberiană şi cea canadiană zona cu climă polară, între 66 ° – 90° latitudine N şi S, caracterizată prin • două anotimpuri, o vară cu zile foarte lungi, friguroasă, cu temperaturi în jur de 5° C, când dezgheţul aduce explozia rapidă a unei vegetaţii mici şi o mulţime de ţânţari, iarnă lungă cu ger mare şi aproape fără ninsoare. Aici la nord de pădurile de conifere, dincolo de cercul polar se întinde tundra.


CAPITOLUL III FACTORTI CE DETERMINĂ SCHIMBAREA CLIMEI Complexitatea sistemului climatic face ca variabilitatea climatică să se manifeste într-un domeniu larg de frecvenţe, începând cu variabilitatea pe termen scurt (până la câţiva ani) şi continuând cu variabilitatea pe termen lung (până la secole, milenii) iar suprapunerea acestora conduce la variabilitatea climatică observată. Variaţiile pe termen scurt sunt cunoscute sub denumirea de fluctuaţii/oscilaţii care sunt foarte frecvente, în timp ce variaţiile pe termen lung sunt asociate cu schimbările climatice.

Schimbarea climei este determinata atât de factori interni (modificările care apar în interiorul sistemului climatic sau datorită interacţiunilor dintre componentele sale) cât şi externi naturali (variaţia energiei emisă de soare, erupţii vulcanice, variaţia parametrilor orbitali ai Pământului) sau externi antropogeni rezultaţi din activităţile umane (schimbarea compoziţiei atmosferei ca urmare a creşterii concentraţiei gazelor cu efect de seră). Asemenea factori acţionează simultan iar separarea lor este foarte dificilă şi constituie o mare provocare ştiinţifică. Având în vedere schimbările evidente observate în climatul global din ultimele decenii, se pune problema majora de a evalua schimbările climatice in deceniile viitoare. Complexitatea sistemului climatic, natura diferită a subsistemelor care îl compun precum şi interacţiunea dintre acestea, impun utilizarea unor modele numerice extrem de complexe care au la baza legi fizice, dinamice şi chimice care simulează comportamentul acestor subsisteme. In plus, influenta factorului antropogen introduce o incertitudine legata de evoluţia emisiilor gazelor cu efect de sera în viitor. Sunt elaborate anumite scenarii privind aceste emisii pe baza cărora se elaborează scenariile de schimbare a climei. Scenariile de emisie trebuie să ţină seama de caracteristicile de dezvoltare ale societăţii umane în viitor, caracteristici ce includ anumite decizii de ordin politic. Cu cât aceste scenarii de emisii a gazelor cu efect de seră sunt mai realiste, cu atât şi scenariile de schimbare a climei în deceniile viitoare sunt mai realiste. In plus se adăuga incertitudini legate de imperfecţiunile modelelor climatice utilizate. Simulările realizate cu diferite modele arată diferenţe între diferite scenarii, însa semnalul comun este de încălzire a climei. Chiar dacă concentraţia gazelor cu efect de seră se va stabiliza, datorită inerţiei sistemului climatic, clima va continua să se încălzească. Schimbarile climatice sunt atribuite direct sau indirect activităţilor omeneşti care alterează compoziţia atmosferei la nivel global şi la care se adaugă variabilităţile naturale ale climatului. Sistemul climatic reprezinta un ansamblu care înglobează atmosfera, hidrosfera, biosfera şi geosfera, precum şi interacţiunile lor. Emisiile reprezintă eliberarea în atmosferă de gaze cu efect de seră sau de precursori ai unor asemenea gaze. Gazele cu efect de sera sunt constituenţi gazoşi ai atmosferei, atât naturali cât şi antropici, care absorb şi remit radiaţia infraroşie.

EFECTUL DE SERĂ Cauza pentru temperaturile înalte din sere este faptul că lumina solară, plină de energie, poate intra în acestea fără probleme, căldura care se reflectă însă din pământ, nu poate ieşi. La fel se întâmplă şi cu atmosfera noastră. Aici, gazele care absorb razele infraroşii, aşa numitele gaze de seră, acţionează la fel ca o seră. Aburii din atmosferă şi gazele naturale şi particulele precum dioxidul de carbon, acidul azotos, metanul şi ozonul lasă să treacă razele scurte, pline de energie ale soarelui spre Pământ, absorbind însă radiaţiile lungi emise de Pământ. Gazele de seră emit această energie, pe de o parte, spre spaţiu, radiindu-le, pe de cealaltă parte, înapoi spre Pământ. Astfel, Pământul se încălzeşte, atingând o temperatură medie de aprox. 15°C (în loc de aprox. – 18°C) şi făcând astfel posibilă viaţa oamenilor pe planeta noastră. Acesta este efectul natural de seră. Activităţile umane au dus de la începutul industrializării la creşterea concentrării în atmosferă a gazelor naturale de seră şi mai ales a dioxidului de carbon. În plus, au fost eliberate şi gaze sintetice, cu efecte asupra climei, mai ales hidrocarburi halogenate. Astfel, efectul de seră a fost potenţat, temperatura medie globală crescând. Aici vorbim aşadar despre efectul de seră a (cauzat de om). Este foarte important să recunoaştem şi faptul că problemele de mediu enumerate mai sus se află într-o strânsă relaţie de interdependenţă, putându-se potenţa reciproc. Astfel, defrişarea pădurilor tropicale poate avea ca consecinţă, acestea nemaiputând să absoarbă dioxidul de carbon, amplificarea efectului de seră. Un alt exemplu este angrenajul efect de seră - distrugerea stratului de ozon: prin efectul de seră, atmosfera terestră se încălzeşte. Acest lucru duce la o scădere a temperaturii stratosferei, ceea ce favorizează distrugerea stratului de ozon. Astfel cresc şi radiaţiile ultraviolete pe Pământ. Acest lucru nu este nociv doar pentru oameni, ci duce şi la dispariţia accelerată a planctonului maritim - ceea ce, iarăşi, duce la eliberarea în atmosferă a dioxidului de carbon, fapt care, din nou, amplifică efectul de seră. Atmosfera terestră continuă astfel să se încălzească, totul devenind astfel un cerc vicios.

EMISII TOTALE ANUALE DE GAZE CU EFECT DE SERĂ Începând cu anul 2002, România transmite anual Secretariatului UNFCCC, inventarul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră, realizat conform metodologiei IPCC, utilizând formatul de raportare comun tuturor ţărilor (CRF). Inventarul este elaborat pe baza documentului „Liniile directoare revizuite în anul 1996, privind elaborarea inventarelor naţionale de gaze cu efect de serǎ, elaborate de cǎtre IPCC", completat de Ghidul de Bune Practici şi managementul incertitudinilor elaborat de IPCC (IPCC GPG 2000) şi pe baza Ghidului de Bune Practici, în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor şi silvicultură (LULUCF GPG), elaborat de IPCC în anul 2003, în acord cu prevederile naţionale privind SNEEGHG. Ultimul inventar naţional al României a fost transmis la începutul


anului 2009, şi conţine estimările emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada 1989 - 2007. Conform Protocolului de la Kyoto, România s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 8% în perioada 2008 - 2012, considerând nivelul de emisii din anul de 1989 drept nivel de referinţă. Emisiile totale de gaze cu efect de seră (excluzând contribuţia sectorului Folosinţa Terenurilor, Schimbarea Folosinţei Terenurilor şi Silvicultură) au scăzut în anul 2007 cu 44,83%, comparativ cu nivelul emisiilor din anul 1989. Bazându-ne pe aceste date, există o mare probabilitate ca România săşi îndeplinească obligaţiile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de serǎ în perioada de angajament, 2008 - 2012, fără adoptarea unor măsuri adiţionale de reducere a emisiilor. Declinul activităţilor economice şi a consumului de energie din perioada 1989 -1992, au determinat scăderea emisiilor totale. Unele industrii energo - intensive şi-au redus semnificativ activităţile, iar acest lucru s-a reflectat în reducerea emisiilor de gaze cu efect de ser ǎ. Emisiile au început să crească până în anul 1996, datorită revitalizării economiei. După punerea în funcţiune a primului reactor al Centralei Nucleare Cernavodă (1996) şi în urma reformelor structurale necesare la nivel naţional, emisiile au început să scadă din nou, până în anul 1999. După anul 1999, tendinţa de creştere a emisiilor reflectă dezvoltarea economică, înregistrată în perioada 1999 - 2007. Sectorul Procese Industriale contribuie cu 15% la emisiile totale de gaze cu efect de seră, generate în anul 2007. Pentru acest sector, se înregistreazǎ o scǎdere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu 50 % faţă anul de bazǎ. Motivul acestei scǎderi îl reprezintǎ declinul sau încetarea anumitor activităţi industriale. Sectorul Agriculturǎ contribuie cu 13% la emisiile totale, generate la nivel naţional, în anul 2007. În cazul acestui sector, nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră a înregistrat o scădere cu 51% faţă de anul de bază. Pentru sectorul LULUCF, cantitatea de gaze cu efect de seră absorbitǎ a crescut cu 12% în anul 2007, comparativ cu anul de bazǎ. Emisiile provenite din sectorul Deşeuri au crescut cu 117,54% faţă de nivelul înregistrat în anul de bază 1989, datorită creşterii consumului populaţiei, creşterii numărului depozitelor amenajate şi a numărului persoanelor cu locuinţe conectate la sistemele de canalizare. Contribuţia acestui sector la emisiile totale de gaze cu efect de seră, generate la nivel naţional, în anul 2007, este de 4,17%.

EMISII ANUALE DE DIOXID DE CARBON Cel mai semnificativ gaz cu efect de seră este dioxidul de carbon (CO2). Scăderea emisiilor de CO2 de la 193.308 mii tone în anul 1989, la 110.883 mii tone în anul 2007, este cauzată de scăderea consumului de combustibili fosili utilizaţi în sectorul energetic (în special în producţia de electricitate şi căldură din sectorul public şi în sectorul industria de prelucrare şi construcţii), ca o consecinţă a faptului că amploarea activităţilor din aceste industrii s-a diminuat semnificativ.

EMISII ANUALE DE METAN

Nivelurile emisiilor de metan (CH4), generate în principal de activităţile de extracţie şi distribuţie a combustibililor fosili şi de activitǎţile de creştere a animalelor, au scăzut de-a lungul perioadei 1989 - 2007.

EMISII ANUALE DE PROTOXID DE AZOT Emisiile de protoxid de azot (N 2O) rezultă în principal din sectorul Agricultură – soluri agricole şi sectorul Procese Industriale - industria chimică. Declinul acestor activităţi este reflectat în evoluţia nivelurilor emisiilor de N 2O. Dintre gazele cu efect de seră, nivelul acestor emisii, înregistrează cea mai semnificativă scădere: 54%, comparativ cu anul de referinţă

EMISII ANUALE DE GAZE FLUORURATE La nivelul anului 2007, tedinţa emisiilor de perflourocarburi (PFC) provenite din producţia de aluminiu (estimate pentru perioada 1989 - 2007) este descrescătoare, comparativ cu anul 1989, emisiile fiind estimate pe baza datelor de producţie pentru anumite tipuri de procese tehnologice. Începând cu anul 1997, scăderea semnificativă a emisiilor se datorează îmbunătăţirii procesului tehnologic, realizată pentru reducerea nivelului emisiilor generate în instalaţiile de producere a aluminiului Estimarea emisiilor de hidrofluorocarburi, perfluorocarburi şi hexafluorură de sulf (HFC, PFC, SF6) provenite din consumul şi importul de HFC, PFC şi SF6, pentru instalaţiile de răcire, echipamentele de aer condiţionat şi echipamentele electrice, s-a realizat pentru perioada 1995 - 2007. Tendinţa crescătoare a nivelului emisiilor de gaze fluorurate se datorează creşterii producţiei de echipamente care folosesc astfel de gaze în diverse sectoare industriale.

ACŢIUNI PENTRU REDUCEREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ Pentru reducerea costurilor acţiunilor de limitare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, Protocolul de la Kyoto prevede utilizarea a trei mecanisme flexibile de cooperare internaţională: implementarea în comun (JI); o mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM); o o comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET). Aceste mecanisme sunt „voluntare”, ceea ce înseamnă că ţările îşi formulează şi aplică propria politică privind utilizarea, sau nu, a acestora. Mecanismele JI şi CDM asigură reducerea de emisii, prin dezvoltarea unor proiecte specifice în ţările eligibile în care condiţiile de realizare sunt mai avantajoase. România s-a implicat cu succes în realizarea proiectelor de investiţii de tip Implementare în Comun, prin colaborarea cu diferite state, în vederea realizării transferului de tehnologie pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea eficienţei energetice a obiectivelor unde se realizează aceste investiţii şi îmbunătăţirea calităţii mediului. Astfel, au fost încheiate 10 Memorandumuri de Înţelegere cu Elveţia, Olanda, Norvegia, Danemarca, Austria, Suedia şi Franţa, Italia, Finlanda şi Banca Mondială (în cadrul Fondului Prototip al Carbonului - Prototype Carbon Fund). Lista proiectelor JI precum şi procedura naţională privind utilizarea mecanismului JI sunt disponibile pe adresa de internet a Ministerului Mediului)


Pentru România, proiectele JI constau în acţiuni de modernizare, reabilitare, îmbunǎtǎţirea eficienţei energetice şi implementarea tehnologiilor „prietenoase cu mediul”, pentru: construcţia instalaţiilor de cogenerare sau transformarea unor centrale o termice în centrale de cogenerare; o o schimbarea combustibilului în instalaţiile de producere a energiei sau în instalaţiile industriale, şi utilizarea combustibililor cu conţinut scăzut de carbon; o reabilitarea sistemelor de încǎlzire centralizată; o o promovarea energiei neconvenţionale şi construcţia instalaţiilor de producere a energiei de tip „energie curatǎ”; o recuperarea metanului de la depozitele de deşeuri urbane; o o reabilitarea şi eficientizara unor grupuri de termocentrale; o împǎdurirea şi/sau reîmp ǎdurirea unor suprafeţe de terenuri. Chiar şi dincolo de graniţele statelor naţionale este posibilă implementarea instrumentelor politice privind clima, după cum o demonstrează introducerea aşa numitului comerţ cu emisii de către Uniunea Europeană în anul 2005. Această măsură exploatează mecanisme de marketing care au ca scop protejarea climei, devenind subiectul discuţiilor şi controverselor. Principiile de bază sunt: Responsabilii cu gestiunea instalaţiilor ale căror emisii ridicate de CO2 sunt condiţionate de branşă trebuie să posede drepturi de emisie pentru cantitatea de CO 2 pe care o consumă. Cine emite mai puţine noxe decât are dreptul, poate vinde drepturile de emisie nefolosite; cine doreşte să emită mai mult, trebuie să cumpere drepturi de emisie în plus. Prin drepturile de emisie distribuite se reduc astfel emisiile de CO2. De asemenea, reducerea emisiilor de CO2 aduce fiecărei întreprinderi în parte, prin vânzarea drepturilor de emisie nefolosite, avantaje financiare (răsplătirea comportamentelor preventive faţă de climă ). Oceanele planetei noastre se află într-o permanentă legătură datorită marilor sisteme de curenţi. Aceşti curenţi marini sunt – alături de circulaţia atmosferică - cel mai important factor pentru menţinerea temperaturii globale. Ei sunt puşi în mişcare de diferenţele de temperatură şi de conţinutul salin al mărilor. Apa rece şi mai sărată se află la o mai mare adâncime, având o densitate mai ridicată decât apa mai caldă, care are o salinitate mai scăzută. Intervenţiile la nivelul temperaturii sau salinităţii apei mărilor duc la schimbări ale curenţilor marini globali, schimbări ce pot avea consecinţe imprevizibile În cursul istoriei Pământului, clima s-a schimbat de multe ori, uneori chiar în mod dramatic. Erele mai calde au înlocuit şi au fost înlocuite mereu de ere glaciare. Totuşi, clima din ultimii aprox. 10.000 de ani a fost deosebit de stabilă. În această perioadă s-a dezvoltat şi civilizaţia umană. În ultimii cca. 100 de ani – de la începutul industrializării – temperatura medie la nivel global a crescut cu cca. 0,6 °C, mai repede decât oricând în ultimii 1000 de ani. Schema de mai sus, oferită de IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) ilustrează această tendinţă Motivul principal al schimbărilor climatice, de care astăzi nu se mai îndoieşte nimeni, este încălzirea globală, creşterea temperaturii la nivelul suprafeţei terestre.

Celelalte modificări constatate în sistemul climatic global descind direct de aici: gheţarii şi banchizele polare se topesc, nivelul mărilor creşte, circuitul apei în natură se amplifică, precipitaţiile devin extreme, iar aşa numitele catastrofe naturale se îndesesc. Pana la sfarsitul secolului ne putem astepta la cresteri ale temperaturii cu pana la 7,7 grade Celsius, din cauza efectului de sera, a demonstrat un studiu stiintific realizat de o echipa de cercetatori europeni, informeaza revista germana Die Welt. Efectul de sera va produce, potrivit noilor rezultate ale cercetarilor intreprinse de specialisti in climatologie, o incalzire mai accentuata a planetei decat se astepta pana acum. Conform analizelor efectuate pe probe de gheata prelevate din zona antarctica, temperatura pamantului ar urma sa creasca pana la sfarsitul secolului cu pana la 6 grade Celsius, respectiv, in cel mai rau caz, cu pana la 7,7 grade. Este concluzia la care a ajuns o echipa europeana de cercetatori, formata din savantii Victor Brovkin de la Institutul pentru Studierea Climei din Potsdam /Germania, Marten Scheffer de la Universitatea din Wageningen /Olanda si Peter Cox de la Centrul pentru Exologie si Hidrologie din Winfrith /Anglia, care a publicat rezultatele studiului in revista americana de specialitate "Geophysical Research Letters". Dupa calculele lor, care sunt inca controversate, incalzirea Planetei va fi mai puternica cu 15 pana la 78 la suta fata de valorile prognozate pana acum. Prognozele de pana acum se bazau exclusiv pe cresterile provocate de om ale emanatiilor de gaze din atmosfera, responsabile pentru efectul de sera.

III.1. Consecinţe ale încălzirii globală gheţarii şi gheaţa polară se topesc • • încălzirea oceanelor şi creşterea nivelului mărilor (pierderi de pământ, insulele mai mici sunt ameninţate) amplificarea circuitului apelor la nivel global: la tropice se evaporă din • ce în ce mai multă apă, care se transformă mai apoi în ploaie în emisfera nordică; modele de precipitaţii modificate conţinutul salin al Atlanticului de Nord scade; Golfstrom-ul şi, astfel, • transportul de căldură spre Europa scade în intensitate şi se poate chiar întrerupte; nu sunt excluse schimbări climatice abrupte evenimentelor meteorologice extreme: tornade, ploi • îndesirea torenţiale, inundaţii, secetă • întinderea deşerturilor (pierderi teritoriale, refugiaţi ecologici modificarea vegetaţiei: suprafeţe uriaşe de pădure ar putea dispărea. • Astfel s-ar elibera în atmosferă cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, care ar accelera încă şi mai mult efectul de seră (vezi mai jos), conducând la o şi mai rapidă încălzire globală ("efect de seră galopant") posibile distrugeri masive ale stratului de ozon: se bănuieşte că • încălzirea Pământului va duce la o răcire a stratosferei (parte a atmosferei, la o înălţime de 15–25 km), care va accelera procesul de distrugere al stratului de ozon Golfstrom-ul – mai precis, o prelungire a Golfstrom-ului, Curentul Nord-atlantic – transporta apă tropicală, caldă, din Golful Mexicului şi până în


nordul Europei. Acest lucru favorizează clima neobişnuit de blândă a Europei occidentale şi de nord, atipică pentru latitudinea geografică la care se găseşte ("Centrala de apă caldă a Europei"). Apa de suprafaţă, caldă, cu o temperatură de circa 10 0C şi cu o salinitate ridicată din Golful Mexicului curge în Oceanul Atlantic de Nord. Vânturile arctice reci o răcesc până la 30C. Pe lângă acestea, o parte din apa mării îngheaţă iarna, iar gheaţa conţine puţine săruri. Apa mării care nu a îngheţat este acum rece şi are un conţinut salin ridicat. De aceea, în dreptul Groenlandei şi Islandei se scufundă la o adâncime de până la 3000 m, ajungând chiar la fundul oceanului, curgând mai apoi ca apă rece de adâncime înapoi spre sud. Cu cât este „produsă” mai multă apă rece de adâncime, cu atât este „trasă” la suprafaţă, înspre nord mai multă apă sărată Prin încălzirea planetei se intensifică circuitul apei în aer. La tropice se evaporă mai multă apă, care cade sub formă de precipitaţii în latitudinile nordice. În plus, ca urmare a încălzirii planetei, gheaţa arctică din Groenlanda şi din jurul acesteia se topeşte, astfel încât iarna îngheaţă mai puţină apă marină Toţi aceşti factori contribuie la scurgerea unei cantităţi tot mai mari de apă dulce în Oceanul Atlantic de Nord. Apa de suprafaţă provenită din zonele sudice este diluată, iar la un moment dat nu va mai fi destul de rece şi de bogată în sare ca să mai poată coborî în adâncimi. Iar atunci, nici apa de suprafaţă nu va mai curge în urma ei. Curentul Nord-atlantic va ceda astfel, iar vremea în Europa se va răci în mod sensibil

CAPITOLUL IV CONSECINŢE ALE MODIFICĂRILOR CLIMATICE - HAZARDE NATURALE Hazardele sunt fenomene cu consecinţe negative provocate de dezechilibrul mediului prin acţiunea unor factori din adâncul scoarţei (endogeni), din exteriorul acestei (exogeni) sau prin acţiuni antropice Cele mai cunoscute hazarde naturale intalnite sunt: Geologice: • •

Cutremurele ; Inundaţiile ;

• • •

Alunecările de teren ; Tsunami-urile ; Vulcanii.

Atmosferice : Schimbarea climei ; • Seceta ; • Uraganele ; • Zăpada si gheata ; • Furtunile ; • • Tornadele ; Incendiile . • Toate regiunile planetei prezintă riscul să fie influenţate de hazardele produse de schimbarea climei. Cu o mărire a temperaturii globale, este foarte posibil ca atât numărul cât şi intensitatea furtunilor să se mărească în multe regiuni ale lumii. Este, deasemenea , posibil ca multe regiuni aride să devină şi mai uscate şi să înceapă să se extindă. Riscul depinde de natura schimbărilor în circulaţia atmosferică şi de caracteristicile mediului local. Ciclul hidrologic al Pământului este atât de dinamic încât în prezent nu este posibil să se prezică efectele schimbării climei într-o locaţie specifică în viitor. Principala cauză a schimbarii climei o reprezintă gaura mereu crescândă formată în stratul de ozon şi efectul de seră.

Seceta Un hazard natural poate fi cauzat şi de lipsa unui element natural, cum ar fi ploaia în cazul secetei. Seceta reprezintă o perioada extinsă de precipitaţii sub nivelul normal şi golirea depozitelor de apa din sol. Mai simplu, aceasta se întampla când mai multă apa este luată dintr-un rezervor decât cea adaugată. Acesta este de obicei rezultatul unei combinaţii de persistenţă a presiunii mari într-o regiune, care produce cer senin cu precipitaţii puţine sau ne-existente , şi folosirea excesivă a apei pentru activitaţile umane. Rezultatele secetei pot fi micşorarea lanurilor , micşorarea calităţii şi existentei apei de baut şi micşorarea rezervelor de hrana. Astfel, când populaţia e în continuă creştere şi cererea de apă şi hrană e şi ea mare, implicatiile secetei devin din ce în ce mai serioase. De asemenea, vegetaţia moare datorită secetei, riscul incendiilor creşte, ameninţând locuinţe, lanuri şi vieţi. Seceta cauzează şi deşertificarea sau mărirea deşerturilor planetei Uraganele Cicloanele tropicale sunt celule de mică presiune mult intensificate care au originea şi îşi petrec majoritatea „vieţii” în oceane. In Oceanul Atlantic, ele sunt numite uragane. In Oceanul Pacific sunt numite taifune. Sunt alimentate de temperaturi mari şi aer umed; când un uragan se mişcă pe uscat, tinde să-şi piardă din intensitate. Furtunile tropicale devin uragane când vântul trece de 74 km/h. Intr-un uragan, uşile şi ferestrele caselor sunt sparte de pietrele adunate de vanturile ce se rotesc în mijocul lor. In unele cazuri, uraganele produc vortexuri ce seamană cu cele ale


tornadelor care pot distruge în totalitate clădiri întregi. Ploaia torenţială şi vânturile pot cauza inundaţii de-a lungul coastelor, ameninţând vieţi şi proprietăţi private. Erodarea coastelor şi chiar incendiile pot fi cauzate de uragane. De asemenea, uraganele cauzează contaminarea apei potabile şi întreruperea serviciilor utilitare (electricitate, gaze, comunicaţii, transport ) . Numărul, dar mai ales intensitatea de nebănuit a uraganelor din anul 2005 sunt puse pe seama încălzirii apelor din Golful Mexico, Marea Caraibelor şi restul părţii tropicale a Atlanticului. Temperaturile-record ale apei par să fie cele care declanşează furtunile ce se hrănesc cu apa caldă de la suprafaţa oceanelor, aceasta devenind “combustibilul” uriaşei mase de aer puse în mişcare. Când apa de suprafaţă depăşeşte 28 0 Celsius, vântul o ridică vreme de câteva zile, apoi tonele de apă “centrifugată” încep să se deplaseze, adesea înspre coaste. Din 1970 încoace, creşterea dioxidului de carbon şi a altor particule degajate de industriile poluatoare din atmosferă a contribuit la încălzirea aerului şi ar fi sporit cu 50 la sută puterea furtunilor, crede un expert de la celebrul Institut de Tehnologie din Massachusetts. Aceasta ar fi, foarte pe scurt, opinia adepţilor teoriei încălzirii globale, încă prea puţin acceptată de cei care conduc institutele de meteorologie din SUA. De pildă, directorul Centrului american pentru uragane, autoritatea federală în domeniu, Max Mayfield, este convins că furtunile devastatoare se produc cu o ciclicitate cunoscută deja de specialişti. Astfel, după 30-40 de ani de relativă linişte în Atlantic, acum ne aflăm în perioada de circa 20 de ani de furtuni violente. În sprijinul acestei teorii ar veni faptul că ultimul uragan comparabil cu Katrina s-a produs, în SUA, la sfârşitul anilor ’60. Între timp, deşi China continentală, Taiwanul şi Japonia au fost şi ele lovite de uragane în ultimele zile, Mayfield crede că, în ansamblu, activitatea ciclonică în Pacific trece printr-o perioadă de acalmie. În fine, alţi cercetători se situează pe o poziţie de mijloc între cele două teorii. Acesta este cazul lui Roger Pielke, de la Universitatea din Colorado, care crede că, deşi încălzirea globală poate spori forţa distructivă a uraganelor, efectele unei atmosfere mai calde nu contribuie decât cu 5 la sută, pe o perioadă de 100 de ani, la acest lucru.

Zăpada şi gheaţa In atmosfera înalta, ploaia este adesea iniţial îngheţată sub forma de zapadă sau gheaţă, chiar şi vara. Iarna, temperaturile din atmosfera joasa permit precipitaţiilor să rămână în formă solidă. Zăpada şi gheaţa sunt bine cunoscute hazarde pentru cei ce traiesc în zonele muntoase sau în regiunile nordice la 35 grade altitudine nordica. Intreruperea curentului electric prelungită, accidente rutiere, întarzierea transporturilor şi şosele periculoase sunt cauzate de zăpada şi gheaţă în perioada de iarna. Zăpada poate fi umedă, cauzând condiţii de apa şi inundaţii sau solidă, în combinaţie cu ploaia cauzând polei. Zapada solidă duce la ger şi viscol, combinată cu vânturile înalte. In multe regiuni muntoase, avalanşele sunt un hazard comun provocat de zapada. Când depozite mari de zăpada încep să se topească, inundaţiile devin un hazard iminent pentru populaţiile ce trăiesc în vale. Curentii calzi din zona arctica risca sa topeasca toata gheata din acea zona si sa aduca intreg sistemul arctic intr-un stadiu in care s-a mai aflat doar acum un milion de ani. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de catre Jonathan T. Overpeck, de la Universitatea din Arizona, si colegii sai.O

astfel de dezghetare masiva ar cauza cresterea nivelului marilor si oceanelor, inundand zone intinse de coasta. De altfel, topirea ghetarilor a afectat deja ecosistemele din Alaska, Canada, Rusia, Siberia, zona Scandinava si Groenlanda.

Furtunile Furtunile sunt parcele organizate de aer cald şi umed care au fost forţate să se ridice şi să producă fulgere şi tunete. Ele sunt căile frecvente ale naturii de a echilibra cantitatea de energie în atmosfera. Furtunile pot crea mai multe fenomene periculoase: ploaie torenţială, vânturi puternice, grindină, fulgere şi tornade. Intr-o furtună, se produce mişcarea aerului pe verticala şi o vastă cantitate de energie este transferată. Vanturile din urma unei furtuni la suprafaţă ajung la 80 km/h. Pietrele grindinei pot cauza pagube imense lanurilor şi proprietăţilor în doar cateva secunde şi pot răni oameni şi animale. Precipitaţiile produse sunt de obicei intense dar de scurtă duratainundaţiile sunt asociate cu acest tip de precipitaţii. Fulgerele sunt responsabile de multe victime în fiecare an. De asemenea, ele cauzeazî incendii care amenintî vieţi şi locuinţe omeneşti. Intreruperea curentului cauzată de fulger sau vânturi poate cauza o întrerupere pe scară largă a activitaţilor zilnice ale oamenilor. Furtuna tropicală reprezintă un sistem meteorologic compus dintr-un grup de vijelii cu descărcări electrice şi vânturi ale căror viteze se încadrează între 63 şi 119 km/h. Furtunile tropicale iau naştere din aşa numitele depresiuni tropicale, în care viteza vântului este sub 63 km/h. Majoritatea se formează deasupra apelor calde ale oceanelor din zonele tropicale. În aceste regiuni aerul umed şi cald se ridică formând o zonă de presiune scăzută şi dând naştere unor furtuni cu tunete şi fulgere. Aerul care se deplasează spre centrul de presiune scăzută trece pe deasupra apelor calde ale oceanului şi este umezit la rândul său, întreţinând astfel furtuna. Pe măsură ce aerul cald şi umed se ridică vaporii de apă condensează şi formează nori şi ploaie. Când vaporii condensează se eliberează energie. Această energie se numeşte căldură latentă, sau căldură de condensare, şi reprezintă cantitatea de căldură care este absorbită sau eliberată de o substanţă când aceasta trece printr-o schimbare de fază – în acest caz transformarea vaporilor în lichid. O furtună este ca un motor caloric. Căldura latentă alimentează o furtună şi o intensifică. Aceasta se va intensifica atât timp cât aerul cald şi umed va circula către centrul ei, care, în schimb va continua săl atragă. În plus, schimbarea direcţiei şi vitezei vântului cu altitudinea trebuie să fie mică ( mai puţin de 27 km/h ) astfel încât căldura din interiorul furtunii să rămână în centru. Rotaţia Pământului afectează de asemenea mişcarea aerului. În emisfera nordică aceasta deviază aerul de la stânga către dreapta, în timp ce în emisfera sudică îl deviază de la dreapta la stânga. Această deviere se numeşte Efectul Coriolis. Pe măsură ce aerul înaintează spre un centru de presiune scăzută, devierea provoacă rotirea lui în jurul centrului în locul pătrunderii în acesta. Această spiralare a aerului determină formarea unor inele de furtuni cu descărcări electrice, precum şi vânturi circulare. Aceste vânturi se rotesc din ce în ce mai repede către centru. Forţa centrifugă aruncă aerul spre exterior.


Pe măsură ce furtuna se intensifică aerul atinge o viteză care nu-i mai permite să ajungă în centru. Regiunea corespunzătoare puterii maxime de pătrundere a aerului se numeşte perete al ochiului. Aici se înregistrează cele mai ridicate viteze. Înăuntrul acestui inel de-abia format ia naştere o zonă calmă cunoscută ca ochi. Aerul din centru circulă cu peste 119 km/h. Acum furtuna s-a transformat într-un uragan. O diferenţă majoră între o furtună tropicală şi un uragan este tocmai prezenţa ochiului din interior. Uraganele şi furtunile tropicale se sting repede când ajung deasupra unor ape mai reci sau deasupra uscatului. În aceste medii ele îşi pierd sursa de aer cald şi umed. Se sting mult mai repede pe uscat în principal pentru că se pierde evaporarea apei calde a oceanului.

Tornadele Tornadele sunt coloane de aer ce se rotesc repede, asociate cu puternice furtuni. O singură furtună poate cauza mai multe tornade şi o tornadă poate avea mai multe vortexuri. Vântul este principala ameninţare în cazul unei tornade, cu viteze care depaşesc 330 km/h. Aceste vânturi puternice pot distruge rapid clădiri şi, în unele cazuri, întregi comunităţi. Grindina este şi ea asociată cu furtunile tornadice şi este de asemenea capabilă să cauzeze pagube enorme în scurt timp. Tornadele se pot deplasa cu până 100 km/h şi rămân la sol pentru cateva minute. Majoritatea tornadelor apar între orele 16.00 şi 18.00 când atmosfera joasă este cea mai instabilă. Ciclonul este o zonă cu presiune atmosferică scăzută şi cu o circulaţie circulară a aerului. Ciclonii sunt exprimaţi grafic prin izobare concentrice de formă ovală, de regulă alungite pe o axă NE-SV. Ciclonii se deplasează în medie cu 40 – 50 km/h. Înnourările şi precipitaţiile sunt în general situate în jumătatea estică sau sud-estică, porţiunea nord-vestică fiind de obicei o zonă cu vreme în curs de îmbunătăţire. În emisfera nordică aerul din interiorul ciclonului circulă în sens invers acelor de ceasornic, pe când în emisfera sudică direcţia este opusă. O regiune corespunzătoare, de presiune ridicată, este cunoscută ca anticiclon; ea apare între ciclonii succesivi. Foarte adesea vremea schimbătoare de la latitudinile medii şi înalte este asociată cu deplasarea ciclonilor. Convergenţa maselor de aer către aceste centre este însoţită de ridicarea aerului şi de răcirea adiabatică a acestuia care, la rândul lor, produc înnorări şi precipitaţii. Prin contrast, vremea frumoasă şi însorită este adesea asociată cu deplasarea anticiclonilor. În acest caz aerul tinde să coboare şi să se răspândească, producând o încălzire adiabatică, care nu permite dezvoltarea norilor şi a precipitaţiilor. Ciclonii pot fi de intensitate foarte mică, însoţiţi de o simplă perioadă de înnorare, sau de ploaie şi zăpadă slabă. Pe de altă parte, dacă gradientul baric este puternic, ciclonul poate fi întovărăşit de vânturi de tărie moderată până la puternică. Astfel de fenomene poartă numele de furtuni ciclonice. Ciclonii migratori se împart în trei categorii generale: 1. ciclonul extratropical, caracteristic latitudinilor medii şi înalte, care poate varia de la o uşoară perturbaţie atmosferică până la o furtună puternică;

ciclonul tropical, care se întâlneşte la altitudini joase, deasupra întinderilor de ocean şi poate varia de la o vreme uşor agitată până la distrugătorul uragan sau taifun; 3. tornada, deşi este o furtună de proporţii foarte reduse, reprezintă un vârtej ciclonic cu vânturi extrem de puternice. 2.

Incendiile Ca şi inundaţiile cauzate de pânza freatică, incendiile în paduri şi în regiunile sălbatice sunt normale în multe ecosisteme. De fapt, focul joacă un rol foarte important în unele ecosisteme ca preriile sau savanele de stejar. Totusi, când focul ameninţă vieţile omeneşti sau proprietăţi, este considerat un hazard natural. Pe lângă ameninţările normale ale flăcărilor fierbinţi ce cauzează arderea materialelor, focul poate trimite cantităţi vaste de cenuşă în atmosferă, cauzând inhibiţia dezvoltării plantelor, reducând vizibilitatea şi intervenind în probleme ale aparatului respirator. Poate fi şi locul propice pentru instalarea alunecarilor de teren , prin distrugerea vegetaţiei şi lăsând regiunile de deal vulnerabile la căderi masive de precipitaţii după ce focul s-a stins. Incendiile în păduri şi regiuni sălbatice sunt incendii care se extind pe multi kilometri şi care ard zile întregi şi sunt cauzate de fulgere sau activităţi umane ca fumatul sau focurile de tabară. Cutremurele Cutremurele apar ca rezultat al presiunii degajate în timpul faliilor. Ele sunt cele mai întalnite de-a lungul limitelor plăcii tectonice dar pot apărea aproape oriunde. Cutremurele sunt frecvent asociate cu activitatea vulcanică. Chiar dacă de obicei durează câteva secunde, ele pot cauza pagube pe arii extinse clădirilor, ţevilor de apă şi gaze, liniilor de curent electric şi comunicaţii şi şoselelor. Focul cauzat de ţevile de gaze şi de căderea liniilor de curent este o cauză primară de pagube în cutremurele moderne. Când cutremurele se declansează într-un ocean sau lac mare, se poate forma un tsunami care să inunde coastele înconjuratoare. Inundaţii Inundaţiile sunt volume de apa ce trec peste albiile râurilor, lacurilor sau coastele oceanelor, scufundând regiuni de pământ care de obicei nu erau scufundate. Ele sunt evenimente naturale în viaţa fiecărui lac, râu sau ocean. O inundaţie poate fi cauzată de precipitaţii intense şi prelungite, valuri cauzate de furtună, prabuşirea barajelor, etc. Din moment ce majoritatea populaţiei trăieşte în apropierea malurilor unui râu, lac sau ocean, inundaţiile sunt o ameninţare majoră pentru sute de milioane de oameni, cauzând pierderea vieţilor, proprietăţăilor, contaminarea apei potabile, distrugerea recoltelor şi lanurilor. Totusi, ele pot produce soluri bogate unde recoltele se pot reface. Ele pot declanşa şi alte hazarde ca alunecări de teren şi chiar incendii. Alunecarile de teren Alunecările de teren sunt fenomene natural majore în multe regiuni ale lumii. Astfel de fenomene includ căderea pietrelor şi avalanşe.Clasificarea alunecarilor de teren depinde de felul în care se misca şi natura materialului mişcat.


Alunecările de teren cauzează pagube imense pentru şosele, proprietăţi şi locuinţe. Ele pot declanşa alte hazarde ca cutremure, ploi torenţiale sau îngheţarea apei subsolice.

Tsunami-urile In istorie, valurile seismice ale oceanelor au fost incorect numite valuri tidale (maree). In realitate, aceste fenomene nu sunt înrudite cu mareele în nici un fel. Astazi, valurilor seismice li se spune „tsunami” (traducerea din japoneza: „valuri ale porturilor”). Tsunami-urile sunt definite ca valuri oceanice cu înalţimi foarte mari care călătoresc pe distante mari. Ele sunt imperceptibile în interiorul oceanelor dar devastatoare pentru coaste. Totusi, tsunami-urile pot exista şi în interiorul lacurilor şi râurilor mari, cauzate de falii când un cutremur se produce. Ele sunt cauzate de orice fenomen care cauzeaza mărirea înaltimii şi volumului apei, cum ar fi cutremure, erupţii vulcanice sau alunecări de teren. Ele pot duce vasele mari din apropierea ţărmului foarte departe pe ocean, să inunde coastele şi să ia întregi comunităţi cu ele când se retrag. Vulcanii Vulcanii sunt cratere pe suprafaţa pământului prin care erupe magma, gaze şi alte materiale. Ele se găsesc în limitele plăcii tectonice dar există şi pe „locurile fierbinţi” ale Pământului , cum ar fi I-lele Hawaii. Unii vulcanii erup exploziv, alţii încet. Vulcanii explozivi prezintî multe potenţiale ameninţări incluzând gazele toxice, valurile piroclastice ( fragmente de rocă fierbinte şi cenuşă ), nori arzători (nori ce se miscă foarte repede şi ce conţin gaze fierbinţi şi cenuşă fină) şi o mare cantitate de cenuşă. Valurile de pietre, cutremurele, inundaţiile, alunecările de teren, incendiile şi alte hazarde pot fi provocate de erupţiile vulcanice.

CAPITOLUL V MODIFICĂRI CLIMATICE. EFECTE ŞI IMPACT Cercetările ştiinţifice din ultimii ani confirmă faptul că încălzirea globală este un rezultat direct sau indirect al activităţilor umane (arderea combustibililor fosili, schimbarea folosinţei terenurilor etc.), care determină schimbarea compoziţiei atmosferei globale şi care se adaugă la variabilitatea naturală a climei, observate pe o perioadă de timp comparabilă. Efectul de seră se datorează absorbţiei selective de către moleculele gazelor cu efect de seră (dioxid de carbon, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi, hexafluorura de sulf), a radiaţiei termice emise de Pământ, şi reemisia ei izotropă, atât în spaţiul extraatmosferic, cât şi spre Pământ. Prin creşterea concentraţiilor acestor gaze în atmosferă, efectul de seră se intensifică, iar transportul de energie şi umiditate în sistem se perturbă, fapt care determină dezechilibre la nivelul sistemului climatic. Impactul schimbǎrilor climatice se reflectă în: creşterea temperaturii medii cu variaţii semnificative la nivel regional, diminuarea resurselor de apă pentru populaţie, reducerea volumului calotelor glaciare şi creşterea nivelului oceanelor, modificarea ciclului hidrologic, sporirea suprafeţelor aride, modificări în desfăşurarea anotimpurilor, creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor climatice extreme, reducerea biodiversităţii etc. Potrivit datelor publicate de Agenţia Europeană de Mediu pentru anul 2008 resursele de apă pentru populaţia din sudul şi sud-estul Europei se vor diminua în următorii ani, în timp ce clima din nordul şi nord-estul Europei va deveni una mai blândă şi mai umedă decât este în mod normal pentru aceste regiuni. Având în vedere schimbările evidente observate asupra climatului global în ultimele decenii, se pune problema majoră de a evalua efectele posibile ale schimbărilor climatice în perioada următoare, ţinând seama de politicile şi măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. In acelaşi timp, trebuie considerate şi măsurile de adaptare la efectele schimbărilor climatice ce vor apărea, indiferent de implementarea măsurilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. În anul 2007, Grupul Interguvernamental privind Schimb ǎrile Climatice (IPCC) a publicat contribuţiile celor trei Grupuri de Lucru la cel de-al Patrulea Raport Global de Evaluare care prezintǎ rezultatele cercetǎrilor ştiinţifice şi observaţiile privind schimbǎrile climatice la nivel global, precum şi previziunile realizate pe baza utilizǎrii modelelor climatice. Concluziile principale ale acestui document sunt urmǎtoarele: o cei mai cǎlduroşi 15 ani la nivel global au fost înregistraţi în ultimele douǎ decade, anii 1998 şi 2005 fiind reprezentativi în acest sens;

Modificări climatice o

o

o

o o

o

o

o

o o

o

o

o

temperatura la nivelul Europei a crescut cu aproape un grad Celsius, mai mult decât rata globalǎ de încǎlzire de 0,74°C; în prezent, concentraţia gazelor cu efect de serǎ din atmosferă depǎşeşte valorile înregistrate în ultimii 650.000 de ani, iar previziunile indicǎ o creştere f ǎrǎ precedent; pânǎ în anul 2100, temperatura globalǎ va creşte cu 1 pânǎ la 6,3 grade Celsius, iar nivelul oceanului planetar va creşte cu 19 pânǎ la 58 cm; s-a intensificat frecvenţa apariţiei şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme (furtuni, tornade, uragane), s-au schimbat modelele regionale climatice şi de precipitaţii (valuri de caldur ǎ, secete, inundaţii), iar tendinţele indicǎ o creştere gradualǎ în urmǎtorii ani; scǎderea grosimii şi a extinderii gheţarilor din zona articǎ (cu 40% în ultimii 30 de ani) şi posibilitatea dispariţiei complete a acestora, pân ǎ în anul 2100; retragerea gheţarilor din zone montane (Munţii Alpi, Himalaya, Anzi) şi posibilitatea dispariţiei a peste 70% din gheţarii continentali; dezvoltarea unor mutaţii la nivelul biosistemelor: înflorirea timpurie a unor specii de plante, dispariţia unor specii de amfibieni etc; dacă nu se întreprind acţiuni de reducere, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2030 va avea o valoare cu 25 - 90% mai mare faţă de nivelul actual, cele mai importante creşteri provenind din sectorul transporturi; cel puţin două treimi din creşterea emisiilor la nivel global va proveni din ţările în curs de dezvoltare, emisiile pe cap de locuitor în anul 2030 vor fi semnificativ mai mari în ţările dezvoltate decât în ţările în curs de dezvoltare; limitarea creşterii temperaturii medii globale la 2°C peste valoarea preindustrială, până în anul 2050, necesită o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de cel puţin 50% faţă de nivelul actual; până în anul 2030, scenariile privind reducerea emisiilor pot fi atinse cu un cost care reprezintă doar 3% din PIB-ul global, costurile fiind mai mari după anul 2030.

Raportul recomandǎ cǎ, pentru limitarea încǎlzirii globale medii la 2 grade Celsius peste valoarea pre-industrialǎ, este necesară o reducere a emisiilor de gaze cu efect de ser ǎ de cel puţin 50% faţǎ de nivelul actual, pânǎ în anul 2050. Schimbarea folosinţei terenului, supraexploatarea resurselor naturale, gospodărirea şi valorificarea lor neraţională, defrişările, introducerea de specii invazive sau exotice au modificat substanţial repartiţia spaţială şi structura ecosistemelor terestre. În zonele temperate, toamna ca anotimp climatic dispare şi se intră direct în iarnă. Numărul zilelor fierbinţi, din timpul verii, creşte constant. Plantele xerofite, caracteristice florei mediteraneene se extind către nord. Multe din cele mai periculoase insecte pentru agricultură, de origine tropicală, se adaptează rapid şi invadează noi habitate, aducând pagube imense. Reapar boli, despre care se ştia de mult că sunt eradicate. Păsările migratoare ne ocolesc. Copiii de azi aud, din ce în ce mai rar, ciripit de gâşte sălbatice sau de cocori. Ţărmurile mărilor şi

oceanelor se erodează. În unele locuri plajele se pierd sub ape, în altele apar coaste aride şi pustii. Schimbările climatice sunt atribuite direct sau indirect activităţilor omeneşti care alterează compoziţia atmosferei la nivel global şi care se adaugă variabilităţii naturale a climatului. Sistemul climatic reprezintă un ansamblu care înglobează atmosfera, hidrosfera, biosfera şi geosfera, precum şi interacţiunile lor. Emisiile reprezintă eliberarea în atmosferă de gaze cu efect de seră sau de precursori ai unor asemenea gaze. Gazele cu efect de seră sunt constituenţi gazoşi ai atmosferei, atât naturali cât şi antropici, care absorb şi remit radiaţia infraroşie. Modificările climatice constituie cel mai mare pericol cu care se confruntă omenirea în ultimele milenii, ameninţând mediul natural, economia mondială, modul de viaţă, securitatea şi siguranţa tuturor. Modificările climatice pot fi continue, care avansează lent, şi anomalii manifestate brusc. Puternic resimţite în România şi în alte părţi ale lumii, ambele anunţă o eră plină de pericole catastrofale. Evaluările anterioare ale specialiştilor în fizica atmosferei şi meteorologie, că media globală a temperaturii va creşte cu cca. 1,7 0C în decursul acestui secol, sunt acum dezminţite de alte studii potrivit cărora acest efect va fi de câteva ori mai intens. Din cauza fenomenului de seră planetar, atmosfera se încălzeşte simţitor. Dar pentru ca temperatura globului să se uniformizeze, iau naştere furtuni şi precipitaţii cu intensităţi până acum neobişnuite, rezultând excese locale de genul caniculei, secetei, incendiilor de păduri, etc. Astfel, zonele tropicale sunt lovite de uragane cu vânt de peste 250 km/h, iar cele temperate cunosc furtuni violente şi, probabil, perioade de ger sau viscole puternice. Aceste dereglări climatice, se produc deja peste tot în lume. În România apar tornade, iar în Golful Mexicului se produc săptămânal uragane distrugătoare. Încălzirea globală, determinată de gazele cu efect de seră (GES) şi de alte cauze mai puţin evidente, va fi urmată de consecinţe care se vor manifesta mai lent, dar vor fi catastrofale. Pe lângă uragane, topirea gheţurilor în munţi şi la poli, încălzirea apelor marine şi intensificarea precipitaţiilor vor ridica nivelul oceanelor, făcându-le să invadeze permanent şi trecător insulele şi câmpiile continentale, reducând suprafeţele cultivabile. Temperatura creşte mai repede la poli decât la Ecuator şi mai mult în emisfera nordică decât în cea sudică; se apreciază că în aceste zone ea va fi cu 5- 6 0C mai mare în deceniile următoare. Totodată, diminuarea suprafeţelor acoperite cu zăpadă sau gheaţă va scădea capacitatea de reflexie a radiaţiei solare luminoase, crescând absorbţia de căldură la suprafaţa terestră. Se va ajunge la o ridicare cu 5- 6 metri a nivelului oceanelor, astfel că Olanda, jumătate din Bangladesh şi Calcutta ar putea fi invadate de ape. Concomitent, influenţa favorabilă a Curentului Golfului va fi împiedicată de numeroasele aisberguri desprinse din calota nordică, în deplasarea lor către sud. Astfel, nord-vestul Europei va suferi o răcire pronunţată, posibil chiar o nouă eră glaciară, a cărei durata nu se poate şti. Într-o anumită măsură, restul continentului se va răci şi el. Fenomene vulcanice imprevizibile şi alţi factori naturali ar putea influenţa modificările climatice. Construind fabrici şi uzine, dezvoltând oraşele şi transporturile, defrişând pădurile pentru a folosi lemnul şi a mări suprafeţele agricole, aruncând nepăsător în apă şi în aer cantităţi mari de deşeuri toxice omul a stricat echilibrul natural existent în mediul înconjurător, aşa încât uneori şi-a pus în pericol însăşi viaţa lui. În ultimii treizeci de ani, schimbările climatice


survenite în urma acţiunilor oamenilor au avut efecte puternice asupra a numeroase sisteme fizice şi biologice din întreaga lume:  Apa: Schimbările climatice vor reduce şi mai mult accesul la sursele de apă potabilă. Apa provenită din topirea gheţarilor asigură în prezent necesarul de apă pentru peste un miliard de persoane; odată cu dispariţia acesteia, populaţiile aflate în criză vor migra, în mod probabil, spre alte regiuni ale lumii, provocând revolte şi situaţii de insecuritate la nivel local sau chiar mondial. Zonele afectate de secetă riscă să se extindă.  Ecosistemele şi biodiversitatea: se preconizează că, în cazul în care creşterea temperaturii medii globale depăşeşte 1,5 – 2,5°C, aproximativ 20 – 30% din speciile de plante şi de animale evaluate până în prezent se vor confrunta cu un risc crescut de dispariţie.  Alimentele: se estimează că schimbările climatice vor duce la creşterea riscului de foamete; numărul persoanelor ameninţate s-ar putea ridica la câteva sute de milioane.  Zonele de coastă: creşterea nivelului mării va constitui o ameninţare pentru delta Nilului, delta fluviului Gange/Brahmaputra şi delta fluviului Mekong şi va duce la strămutarea a peste un milion de persoane din fiecare dintre aceste delte până în anul 2050. Micile state insulare sunt deja afectate de acest fenomen.  Sănătatea: Schimbările climatice vor avea efecte directe şi indirecte asupra sănătăţii umane şi animale. Efectele fenomenelor meteorologice extreme şi creşterea incidenţei bolilor infecţioase sunt printre cele mai importante riscuri care trebuie luate în considerare. Maladiile influenţate de factorii climatici sunt printre cele mai mortale din întreaga lume. În 2002, diareea, malaria şi malnutriţia proteinoenergetică au provocat peste 3,3 milioane de decese pe plan mondial, din care 29 % în Africa.

Ce consecinţe are încălzirea globală? Gheţarii şi gheaţa polară se topesc, încălzirea oceanelor şi creşterea nivelului mărilor (pierderi de pământ, insulele mai mici sunt ameninţate), amplificarea circuitului apelor la nivel global: la tropice se evaporă din ce în ce mai multă apă, care se transformă mai apoi în ploaie în emisfera nordică; modele de precipitaţii modificate, conţinutul salin al Atlanticului de Nord scade; Golfstrom-ul şi, astfel, transportul de căldură spre Europa scade în intensitate şi se poate chiar întrerupte; nu sunt excluse schimbări climatice abrupte, înteţirea evenimentelor meteorologice extreme: tornade, ploi torenţiale, inundaţii, secetă, întinderea deşerturilor (pierderi teritoriale, refugiaţi ecologici), modificarea vegetaţiei: suprafeţe uriaşe de pădure ar putea dispărea. Astfel s-ar elibera în atmosferă cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, care ar accelera încă şi mai mult efectul de seră, conducând la o şi mai rapidă încălzire globală ("efect de seră galopant"), posibile distrugeri masive ale stratului de ozon: se bănuieşte că încălzirea Pământului va duce la o răcire a stratosferei (parte a atmosferei, la o înălţime de 15–25 km), care va accelera procesul de distrugere al stratului de ozon. Impactul acestor schimbări climatice va varia în funcţie de regiune, cele mai semnificative efecte constatându-se în zona arctică, în deltele asiatice, în statele în curs de dezvoltare din insulele mici şi în Africa Sub-

Sahariana. Schimbările climatice vor restrânge resursele de apă, deja suprasolicitate de cererea din agricultură, industrie şi oraşe. Temperaturile în creştere vor micşora straturile de zăpadă de pe vârfurile montane şi vor amplifica evaporarea, alterând astfel disponibilitatea sezoniera a apei. Fauna şi biodiversitatea, deja ameninţate de distrugerea habitatului şi de către alte presiuni ale factorului antropic, se vor confrunta cu un pronunţat risc de extincţie. Cele mai vulnerabile ecosisteme includ recifurile de corali, pădurile boreale (sub-arctice), habitatul montan şi zonele dependente de climatul mediteranean. Oceanele vor suporta de asemenea temperaturi mai ridicate şi, pe măsură ce absorb mai mult dioxid de carbon, viaţa marină va fi negativ afectată de către creşterea gradului de aciditate. În toate regiunile, odată cu creşterea temperaturilor, creşte şi riscul daunelor. Clima nu răspunde imediat la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Câteva dintre acestea rezistă în atmosferă ani, decenii sau chiar secole întregi. Un posibil rezultat ar fi accentuarea schimbărilor climatice din inerţie, care poate dura sute de ani după stabilizarea concentraţiilor atmosferice. Sunt necesare reduceri semnificative ale emisiilor acestor gaze la nivel global. Cu toate acestea, decizii punctuale referitoare la stabilizarea lor pentru a preveni schimbările climatice nu au fost încă luate. Clima Europei s-a încălzit cu aproape 1°C în ultimul secol, mai rapid decât media mondială. O atmosferă mai caldă conţine mai mulţi vapori de apă, însă noile regimuri de precipitaţii diferă foarte mult de la o regiune la alta. Cantităţile de ploaie şi zăpadă au crescut considerabil în nordul Europei, în timp ce în sudul continentului perioadele de secetă au devenit din ce în ce mai frecvente. Temperaturile extreme înregistrate recent, cum ar fi valul de caniculă din vara anului 2003, care a depăşit orice record, sunt o consecinţă directă a schimbărilor climatice provocate de om. Deşi fenomenele meteorologice singulare nu pot fi atribuite unei singure cauze, analizele statistice au arătat faptul că riscul apariţiei unor astfel de fenomene a crescut deja considerabil datorită schimbărilor climatice. Există dovezi incontestabile că aproape toate procesele naturale, biologice şi fizice (de exemplu, înflorirea timpurie a arborilor, topirea gheţarilor) reacţionează la schimbările climatice din Europa şi din întreaga lume. Mai mult de jumătate dintre speciile de plante din Europa ar putea fi vulnerabile sau ameninţate până în anul 2080. Zonele cele mai vulnerabile din Europa sunt următoarele:  Europa de Sud şi întregul bazin mediteranean, din cauza efectelor combinate ale creşterii puternice a temperaturii şi ale reducerii cantităţii de precipitaţii în zone care deja se confruntă cu un deficit de apă;  zonele de munte, în special Alpii, unde temperaturile cresc rapid, cauzând topirea masivă a zăpezii şi a gheţii, care modifică debitul cursurilor de apă;  regiunile de coastă, datorită creşterii nivelului mării şi riscului mărit de furtuni;  văile inundabile dens populate, datorită riscului mărit de furtuni, de precipitaţii abundente şi viituri, care provoacă daune majore zonelor construite şi infrastructurii;


Scandinavia, unde se preconizează că precipitaţiile se vor intensifica, o mare parte dintre acestea fiind sub formă de ploaie în loc de zăpadă;  regiunea arctică, unde schimbările de temperatură vor fi mai însemnate decât în orice altă zonă a globului. În absenţa unei strategii timpurii pentru a răspunde schimbărilor climatice, este posibil ca Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia să fie obligate să se adapteze fără nici o planificare, adeseori în mod brusc, ca răspuns la crize şi dezastre din ce în ce mai frecvente, ceea ce se va dovedi a fi mult mai costisitor şi va pune în pericol sistemele sociale şi economice ale Europei, precum şi securitatea acesteia. Aşadar, în ceea ce priveşte efectele pentru care previziunile sunt suficient de credibile, măsurile de adaptare trebuie să înceapă încă de acum. În România, variabilitatea climatică va avea efecte directe asupra unor sectoare precum agricultura, silvicultura, gospodărirea apelor, sectorul rezidenţial şi de infrastructură, va conduce la modificarea perioadelor de vegetaţie şi la deplasarea liniilor de demarcaţie dintre păduri şi pajişti, va determina creşterea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor meteorologice extreme (furtuni, inundaţii, secete). Schimbările în regimul climatic din România se încadrează în contextul global, ţinând seama de condiţiile regionale: creşterea temperaturii va fi mai pronunţată în timpul verii, în timp ce, în nord-vestul Europei creşterea cea mai pronunţată se aşteaptă în timpul iernii. După estimările prezentate în AR4 al IPCC, în România se aşteaptă o creştere a temperaturii medii anuale faţă de perioada 1980 – 1990 similare întregii Europe, existând diferenţe mici între rezultatele modelelor, în ceea ce priveşte primele decenii ale secolului XXI, şi mai mari în ceea ce priveşte sfârşitul secolului:  între 0,5°C şi 1,5°C, pentru perioada 2020 - 2029;  între 2,0°C şi 5,0°C, pentru 2090 - 2099, în funcţie de scenariu (exemplu: între 2,0°C şi 2,5°C în cazul scenariului care prevede cea mai scăzută creştere a temperaturii medii globale şi între 4,0°C şi 5,0°C în cazul scenariului cu cea mai pronunţată creştere a temperaturii). Efectele schimbărilor climatice au fost observate deja şi în România, cu precădere în ultimii ani. Trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu se mai face treptat, ci brusc, cu variaţii mari de temperatură. În anul 2000 temperatura medie pe ţară a fost cu 1,8°C mai ridicată decât normala climatologică (8,3°C). Faţă de valorile medii multianuale, temperaturile medii ale anului 2000 au prezentat abateri pozitive cuprinse între 0-1 °C în centrul ţării şi între 1-2°C în cea mai mare parte a teritoriului. Temperaturile maxime din acel an au depăşit 40°C în sudul ţării, fiind consemnate în zilele de 4-5 iulie şi 21-22 august. Precipitaţiile căzute pe întreg teritoriul ţării în anul 2000 (430,7 mm) comparativ cu normala climatologică (647,0 mm) au prezentat un regim deficitar, secetos. Cantitatea anuală de precipitaţii căzută la nivelul întregii ţări a fost cu 33,4% mai redusă decât cantitatea medie multianuală, abaterile faţă de media multianuală fiind mai reduse cu 20 - 40% în centrul şi estul ţării şi cu 40 - 60% în vestul şi sud-vestul teritoriului. Exceptând lunile ianuarie, martie şi septembrie, în care regimul precipitaţiilor a fost excedentar, în celelalte luni din an precipitaţiile au fost deficitare. 

Din punct de vedere pluviometric, peste 90% din modelele climatice prognozează pentru perioada 2090 - 2099 secete pronunţate în timpul verii, în zona României, în special în sud şi sud-est (cu abateri negative faţă de perioada 1980 - 1990 mai mari de 20%). În ceea ce priveşte precipitaţiile din timpul iernii, abaterile sunt mai mici şi incertitudinea este mai mare. Analizând situaţia critică în care se află omenirea în zilele noastre, considerăm că ne aflăm încă în incapacitatea contracarării ferme a efectelor schimbărilor climatice la care asistăm. Suntem constrânşi să participăm întrun joc cu consecinţe nefaste. Fără îndoială, experienţa practică a ultimilor decenii vine în sprijinul acestor afirmaţii.

CAPITOLUL VI MĂSURI PENTRU ATENUAREA MODIFICĂRILOR CLIMATICE Schimbarea climatică de origine antropică este un factor nou, adiţional, cu efecte majore asupra calităţii vieţii. Ecosistemele şi diversitatea lor biologică cunosc o ireversibilă erodare datorită presiunilor evolutive ridicate şi capacităţii limitate de adaptare sau de migrare a speciilor. La nivel global se întrevede o modificare rapidă a mediului sub impactul schimbărilor


climatice în următoarele decenii, chiar dacă pe moment fenomenul nu este foarte vizibil. Astfel, suprafaţa ocupată de ecosistemele naturale s-a redus considerabil, provocând distrugerea sau fragmentarea habitatelor pe scară largă. Cum mai poate fi evitată o catastrofă climatică? 1) Adaptarea la schimbările climatice

Adaptarea este un proces prin care societăţile învaţă să reacţioneze la riscurile asociate schimbărilor climatice. Aceste riscuri sunt reale, acţionând deja în multe sisteme şi sectoare esenţiale ale existenţei umane - resursele hidrologice, securitatea alimentară şi sănătatea. Opţiunile de adaptare sunt multiple şi variază de la cele tehnice - protejarea nivelului crescut al apelor sau case protejate de pericolul inundaţiilor prin suspendarea pe pontoane, până la schimbarea de tip comportamental la nivel individual, precum reducerea consumului de apă sau a consumului energetic şi/sau un consum mai eficient. Alte strategii includ: sisteme de avertizare a fenomenelor meteo extreme, îmbunătăţirea managementului riscului, opţiuni de asigurare şi conservare a biodiversităţii pentru reducerea impactului schimbărilor climatice asupra oamenilor, conservarea şi restaurarea adăposturilor subterane pentru oameni pentru a-i proteja de furtuni. 2) Reducerea emisiilor ce cauzează schimbările climatice -

folosirea pe scară largă a tehnologiilor curate şi îmbunătăţirea eficienţei consumatorului final. 3) Modificări ale obişnuinţei de transport - cum ar fi îmbunătăţirea transportului public, a infrastructurii şi promovarea mijloacelor de transport nemotorizate, pot reduce şi mai mult emisiile. Cel mai ridicat potenţial pentru reducerea emisiilor industriale este ascuns in industria metalurgică, mare consumatoare de energie, în ciment şi în producţia de hârtie. Opţiunile de reducere a emisiilor din agricultură sunt şi ele competitive şi pot contribui la îndeplinirea obiectivelor de combatere a schimbărilor climatice pe termen lung. Gradul actual de defrişare contribuie cu peste 20% din emisiile de gaze cu efect de sera având ca şi cauză factorul uman, făcând din defrişarea la nivel mondial una dintre principalele cauze ale schimbărilor climatice datorate omului. Omul, prin activităţile sale, apare în cadrul naturii ca un factor poluant, destabilizator, precum şi ca factor supus proceselor poluante. Ca factor poluant, el contribuie la poluarea mediului, afectând echilibrul ecologic, prin eliminări de gaze din industrii, automobilism şi alte acţiuni nesăbuite. Ca factor poluat, el este supus acţiunii substanţelor chimice, eliminate de el însuşi. Pentru ca Pământul să rămână o planetă vie, interesele oamenilor trebuie sa fie corelate cu legile naturii!

MOTIVE DE PREOCUPARE LA NIVEL MONDIAL Numeroase regiuni ale lumii se confruntă deja cu efectele negative ale unei creşteri a temperaturii medii globale cu 0,76°C în comparaţie cu 1850. În absenţa unei politici eficiente de atenuare a schimbărilor climatice la nivel mondial, estimările cele mai optimiste privind încălzirea globală prezentate în cel de-al patrulea Raport de evaluare al Comitetului interguvernamental pentru schimbările climatice (IPCC 4AR, grupul de lucru I) variază de la 1,8°C la 4°C până în anul 2100, în comparaţie cu nivelurile din anul 1990 (a se vedea anexa 1). Această creştere este de trei până la şase ori mai mare

decât creşterea înregistrată la nivel planetar din era preindustrială. Chiar şi din cea mai puţin pesimistă perspectivă, un scenariu de statu-quo ar avea drept consecinţă creşterea temperaturii cu peste 2°C faţă de nivelurile erei preindustriale. În anexa la prezenta carte verde sunt explicate în detaliu modificările temperaturii şi efectele acestora la nivel mondial. Numeroase sectoare economice sunt puternic dependente de condiţiile climatice, astfel că activităţile şi întreprinderile din aceste sectoare vor fi printre cele afectate direct de consecinţele schimbărilor climatice: agricultura, silvicultura, pescuitul, turismul litoral, sporturile de iarnă, precum şi sectorul sănătăţii. Disponibilitatea scăzută a resurselor de apă, pagubele provocate de vânt, creşterea temperaturilor, intensificarea incendiilor forestiere şi incidenţa mai ridicată a bolilor vor duce la distrugerea pădurilor. Creşterea frecvenţei şi a intensităţii unor fenomene extreme precum furtunile, precipitaţiile violente, inundaţiile din zonele de coastă şi viiturile, secetele, incendiile forestiere şi alunecările de pământ provoacă pagube clădirilor şi infrastructurii de transport şi industriale, având astfel consecinţe indirecte asupra sectorului serviciilor financiare şi al asigurărilor. Chiar şi pagubele produse în afara UE ar putea afecta serios economia acesteia, de exemplu, reducerea aprovizionării cu lemn a sectorului de prelucrare european. Schimbările climatice vor avea, de exemplu, diverse efecte asupra sectorului energiei şi a modelelor de consum energetic: regiunile în care cantităţile de precipitaţii scad sau verile • în secetoase devin mai frecvente, se va reduce cantitatea de apă pentru răcirea centralelor termice şi nucleare şi pentru producerea de hidroelectricitate. De asemenea, capacitatea de răcire a apei se va reduce ca urmare a încălzirii generale a acesteia şi este posibil ca anumite limite de evacuare să fie depăşite; cursurilor de apă se va modifica în urma schimbării • debitul regimurilor de precipitaţii şi, în zonele de munte, a reducerii cantităţilor de zăpadă şi gheaţă; blocarea cu aluviuni a barajelor hidroelectrice s-ar putea accentua ca urmare a eroziunii în creştere; de termoficare va scădea, însă va creşte riscul de • cererea întrerupere a energiei electrice în timpul verii, din cauza cererii mai mari de aer condiţionat; aceasta va duce, la rândul său, la o creştere a cererii de energie electrică; • riscul din ce în ce mai mare de furtuni şi inundaţii ar putea ameninţa infrastructura energetică. Marile infrastructuri de transport cu durată lungă de viaţă, cum sunt autostrăzile, căile ferate, căile navigabile, aeroporturile, porturile şi gările feroviare, funcţionarea acestora şi a mijloacelor de transport aferente sunt influenţate de condiţiile meteorologice şi climatice şi, prin urmare, sunt, la rândul lor, afectate de schimbările climatice. De exemplu: • creşterea nivelului mării va reduce efectul protector al digurilor şi al zidurilor de chei; • în general, se preconizează că va creşte riscul de pagube şi perturbări datorate furtunilor şi inundaţiilor, precum şi valurilor de căldură, incendiilor şi alunecărilor de pământ. Aceasta demonstrează că, deşi este posibil ca schimbările climatice să prezinte anumite aspecte pozitive (de exemplu, producţia agricolă în


anumite părţi ale Europei), acestea sunt cu mult depăşite de efectele negative. Nivel naţional • Îmbunătăţirea gestionării dezastrelor şi a crizelor Vor creşte frecvenţa şi intensitatea dezastrelor de mare amploare, cum sunt incendiile, alunecările de pământ, seceta, valurile de caniculă, inundaţiile sau izbucnirea epidemiilor. Prevenirea, pregătirea, reacţia şi reabilitarea în caz de dezastru ar trebui să devină o prioritate şi mai înaltă pentru statele membre. Capacităţile de reacţie rapidă la schimbările climatice ar trebui să fie însoţite de o strategie de prevenire a dezastrelor şi de avertizare atât la nivel naţional cât şi la nivel european. Instrumentele de management al riscului ar putea fi îmbunătăţite şi noi instrumente ar putea fi create: de exemplu, cartografierea zonelor vulnerabile după tipul de efecte, dezvoltarea de metode şi modele, evaluarea şi prognozarea dezastrelor, evaluarea efectelor asupra sănătăţii, mediului, economiei şi societăţii, observarea pământului prin satelit, în sprijinul tehnologiilor de management al riscului. Se poate institui un schimb de experienţă şi de bune practici, inclusiv pentru planificarea de urgenţă. Elaborarea strategiilor de adaptare Experienţa şi competenţele de elaborare a unor strategii de adaptare şi dispoziţii de aplicare eficiente sunt încă limitate. Schimbul de informaţii privind strategiile de adaptare ar putea reduce considerabil costurile de instruire din statele membre, regiuni, municipalităţi şi comunităţi. Segmentele mai puţin înstărite ale societăţii vor fi mai vulnerabile la schimbări. Prin urmare, este necesar să se acorde o atenţie deosebită aspectelor sociale ale adaptării, inclusiv riscurilor legate de ocuparea locurilor de muncă şi efectele asupra condiţiilor de trai şi de locuit. De exemplu, copiii de vârstă fragedă şi persoanele în vârstă sunt mai vulnerabile la valurile de căldură. • Nivelul regional Adaptarea la schimbările climatice constituie o provocare pentru autorităţile din Europa însărcinate cu planificarea, în special la nivel regional. Planificarea spaţială este o chestiune transsectorială, aşadar aceasta constituie un instrument adecvat pentru definirea unor măsuri de adaptare rentabile. Cerinţele minime pentru planificarea spaţială, utilizarea terenurilor şi modificarea utilizării terenurilor, luând în calcul adaptarea, ar putea juca un rol esenţial pentru sensibilizarea publicului, a factorilor de decizie şi a profesioniştilor şi pentru iniţierea unei abordări mai active la toate nivelurile. S-ar putea lua în calcul elaborarea unor documente speciale cu instrucţiuni tehnice, studii de caz şi bune practici. Uniunea Europeană poate oferi regiunilor sprijin pentru punere în aplicare în vederea schimbului de bune practici. • Nivelul local O mare parte din deciziile care influenţează în mod direct sau indirect adaptarea la schimbările climatice se iau la nivel local. Tot la acest nivel sunt disponibile cunoştinţe detaliate referitoare la condiţiile naturale şi umane locale. În consecinţă, un rol important îl deţin autorităţile locale. Schimbările de comportament în cadrul societăţilor şi comunităţilor depind într-o mare măsură de gradul de conştientizare a problemei. Cetăţenii şi părţile interesate nu sunt probabil pe deplin conştienţi de amploarea şi

magnitudinea evenimentelor care vor urma şi nici de efectele acestora asupra activităţilor lor. De exemplu, s-ar putea explora practici detaliate de gestionare a terenurilor şi de utilizare a terenurilor în cadrul unor parteneriate cu agricultorii, pentru a împiedica eroziunea şi torentele noroioase să ajungă până la locuinţe şi aşezări. În sudul Europei, mai multe municipalităţi au elaborat, împreună cu agricultorii, iniţiative pentru economisirea apei prin utilizarea unor sisteme electronice de gestionare şi distribuţie a apei pentru irigarea culturilor. În regiunile în care intensitatea şi frecvenţa precipitaţiilor sunt în creştere, s-ar putea lua în calcul crearea unor sisteme separate de colectare pentru apele uzate şi apele pluviale, pentru a nu fi necesară consolidarea capacităţilor de evacuare a apelor uzate. De ce este necesară o acţiune la nivel comunitar? Abordarea chestiunii adaptării în mod integrat şi coordonat la nivel comunitar prezintă avantaje evidente. Sistemele fizice, biologice şi umane ale Europei se caracterizează printr-o bogată diversitate, care va fi accentuată de schimbările climatice. Deşi o abordare uniformizată a chestiunii adaptării este, în mod evident, inadecvată, schimbările climatice vor avea efecte pretutindeni, iar acestea nu vor respecta graniţele administrative. În numeroase zone, adaptarea va presupune o abordare transfrontalieră, de exemplu în bazinele hidrografice şi zonele biogeografice. Deşi va trebui ca măsurile să fie întreprinse sau aplicate la nivel naţional sau local, acolo unde există capacitatea operaţională, este esenţial ca eforturile să fie coordonate într-un mod rentabil. Va trebui ca părţile implicate de la toate nivelurile să se mobilizeze. Mai mult, anumite sectoare (agricultură, apă, biodiversitate, pescuit şi reţele energetice) sunt în mare măsură integrate la nivel comunitar prin intermediul pieţei unice şi al politicilor comune, astfel că integrarea obiectivelor de adaptare direct în cadrul acestora pare să fie rezonabilă. De asemenea, se pot examina modalităţile în care chestiunea adaptării poate fi luată în calcul în cadrul programelor de cheltuieli ale UE (de exemplu pentru cercetare, coeziune, reţele transeuropene, dezvoltare rurală, agricultură, pescuit, fondul social, acţiuni externe şi Fondul European de Dezvoltare). Adaptarea va necesita existenţa unei solidarităţi între statele membre ale UE pentru a garanta că regiunile mai puţin înstărite şi dezavantajate şi cele care vor fi afectate cel mai puternic de schimbările climatice vor fi capabile să întreprindă măsurile necesare. În aproape toate statele membre se conturează politici de adaptare. Este esenţial ca experienţa dobândită prin aplicarea primelor măsuri de adaptare şi rezultatele cercetărilor să fie împărtăşite. În mod probabil, adaptarea la schimbările climatice va avea de câştigat de pe urma experienţei dobândite din confruntarea fenomenelor meteorologice extreme şi din punerea în aplicare a unor planuri specifice şi active de management al riscului prezentat de schimbările climatice. Uniunea Europeană dispune de capacitatea umană, abilităţile tehnice şi resursele financiare necesare pentru a-şi asuma rolul de lider în acest sens. Adaptarea este într-o mare măsură o chestiune de coerenţă politică, planificare şi acţiuni consecvente şi coordonate. Uniunea Europeană trebuie să arate modul în care adaptarea va fi luată în calcul în toate politicile sale


relevante. Astfel, ea va oferi un exemplu şi îşi va intensifica cooperarea cu partenerii din întreaga lume în vederea reuşitei adaptării la această ameninţare mondială. Prezenta carte verde se concentrează asupra unei prime serii de posibilităţi de acţiune prioritară la nivel comunitar, care intră în sfera de competenţă a Comunităţii. În acest context, pot fi luate în calcul patru linii de acţiune. • În cazurile în care cunoştinţele actuale sunt suficiente, trebuie elaborate strategii de adaptare pentru identificarea modului optim de alocare a resurselor şi a utilizării celei mai eficiente a acestora, care să ghideze acţiunile la nivel comunitar, prin intermediul politicilor sectoriale şi de altă natură şi al Fondurilor comunitare disponibile. • Uniunea Europeană trebuie să recunoască dimensiunea externă a efectelor schimbărilor climatice şi a adaptării la acestea şi să formeze noi alianţe cu parteneri din întreaga lume, în special din ţările în curs de dezvoltare. Măsurile de adaptare trebuie coordonate cu ţările învecinate, iar cooperarea cu organizaţiile internaţionale trebuie consolidată. • Atunci când există importante lacune de cunoştinţe, cercetarea, schimbul de informaţii şi acţiunile pregătitoare ale Comunităţii trebuie să reducă incertitudinile şi să extindă baza de cunoştinţe. Integrarea rezultatelor cercetării în politici şi practici trebuie consolidată. • Strategiile şi acţiunile coordonate ar trebui să fie analizate şi discutate mai aprofundat, printre altele, în cadrul unui grup consultativ european privind adaptarea la schimbările climatice creat în cadrul Programului european privind schimbările climatice. Pentru fiecare dintre aceste patru rubrici principale, sunt detaliate mai jos o serie de acţiuni prioritare posibile la nivel comunitar, în scopul unei examinări mai aprofundate. Integrarea adaptării la schimbările climatice în momentul implementării legislaţiei şi politicilor actuale şi viitoare Adaptarea la schimbările climatice îşi va face simţite efectele asupra unui mare număr de domenii ale politicii comunitare. În cele de mai jos este expusă o prezentare generală iniţială a modului în care adaptarea la schimbările climatice a fost sau ar putea fi luată în calcul în cadrul acestor politici. Deoarece multe dintre aceste politici se bazează pe cadrul legislativ, succesul abordării problemei adaptării de către UE depinde de cooperarea consolidată dintre statele membre şi dintre UE şi statele membre în vederea aplicării acestora. Agricultura şi dezvoltarea rurală Agricultura europeană se va confrunta cu numeroase provocări în anii următori, cum ar fi concurenţa internaţională, continuarea liberalizării politicii comerciale şi declinul demografic. Schimbările climatice vor agrava aceste dificultăţi şi vor creşte complexitatea şi costurile provocărilor cu care ne vom confrunta. Schimbările climatice prevăzute vor afecta producţia agricolă, gestionarea efectivelor de animale şi localizarea capacităţilor de producţie, acestea constituind riscuri importante pentru veniturile agricole şi

ducând la abandonarea terenurilor în anumite părţi ale Europei. Riscurile în ceea ce priveşte producţia alimentară ar putea deveni o problemă în anumite regiuni ale Europei, deoarece valurile de căldură, perioadele de secetă şi paraziţii pot conduce la creşterea numărului cazurilor de recolte deficitare. Dat fiind că producţia agricolă este din ce în ce mai variabilă, se vor agrava riscurile pentru aprovizionarea cu alimente la nivel mondial. În acest context, este necesar să se evalueze efectele potenţiale ale unei eventuale creşteri a biomasei pentru producţia de energie asupra rezervelor mondiale de alimente. Odată cu schimbările climatice, rolul agriculturii şi al silviculturii Uniunii Europene de furnizori de servicii ecologice şi ecosistemice va avea o mai mare importanţă. Managementul agricol şi forestier deţin un rol important în ceea ce priveşte, printre altele, utilizarea eficientă a apei în zonele uscate, protecţia cursurilor de apă împotriva aporturilor excesive de substanţe nutritive, ameliorarea gestionării inundaţiilor, menţinerea şi reabilitarea peisajelor multifuncţionale, cum sunt pajiştile cu o importantă valoare naturală care oferă un habitat pentru numeroase specii, permiţând migraţia acestora. Promovarea unor tehnici de management forestier care conferă rezistenţă la schimbările climatice, a unor măsuri de gestionare a solurilor destinate să conserve carbonul organic şi protecţia pajiştilor permanente reprezintă măsuri de atenuare a efectelor care ar trebui să sprijine, la rândul lor, adaptarea la riscurile care decurg din schimbările climatice. Sprijinul comunitar pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală joacă un rol important în ceea ce priveşte producţia alimentară, conservarea peisajelor rurale şi furnizarea de servicii de mediu. Recentele reforme ale politicii agricole comune (PAC) au constituit un prim pas către crearea unui cadru pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii Uniunii Europene. Adaptările ulterioare ale PAC şi verificarea eficienţei acesteia din 2008 ar putea oferi ocazia de a analiza modalităţile optime de a integra mai eficient adaptarea la schimbările climatice în programele de sprijin pentru agricultură. De exemplu, ar trebui analizat în ce măsură PAC poate promova aplicarea unor bune practici agricole compatibile cu noile condiţii climatice şi care contribuie în mod activ la conservarea şi protejarea mediului. Industria şi serviciile Sectoarele industriei şi serviciilor din Uniunea Europeană se vor confrunta cu necesitatea de a se adapta la schimbările climatice şi vor avea oportunităţi de a introduce pe piaţă produse şi servicii în sprijinul acestui proces. Schimbările climatice vor afecta sectoare economice şi servicii cum sunt construcţiile şi turismul, pot duce la restructurări şi pot cauza pagube infrastructurii industriale. Întreprinderile vor fi nevoite să se adapteze la noile condiţii, de exemplu prin integrarea necesităţilor de adaptare la schimbările climatice în planurile de afaceri. În acelaşi timp, este necesar să se exploateze avantajele asociate între măsurile de atenuare şi cele de adaptare. De exemplu, investiţiile în domeniul izolaţiilor reduc, pe de o parte, nevoile de încălzire în timpul iernii şi în acelaşi timp protejează împotriva căldurii excesive, reducând astfel cererea de aer condiţionat în verile mai calde. Cu ocazia următoarei evaluări intermediare, Comisia va examina modul în care politica industrială poate contribui la eforturile de adaptare.


Această examinare va fi urmată de un plan de acţiune, la începutul anului 2008. Energia Evoluţia condiţiilor climatice va deschide noi posibilităţi, cum sunt energia solară şi energia fotovoltaică. În schimb, verile mai lungi şi mai uscate ar putea afecta alte surse de energie, ca de exemplu energia nucleară şi hidroenergia, ducând în acelaşi timp la creşterea cererii de electricitate pentru instalaţiile de aer condiţionat. Acest fapt subliniază necesitatea diversificării surselor de energie, a dezvoltării energiilor regenerabile, a unei mai bune gestionări a cererii şi ofertei şi a unei reţele electrice care să facă faţă fluctuaţiilor mai mari ale cererii şi ale producţiei de energie electrică. Comisia pregăteşte în prezent un plan strategic pentru tehnologiile energetice, al cărui obiectiv este de a accelera inovarea în acest domeniu pentru a face faţă dublei provocări a atenuării efectelor schimbărilor climatice şi a adaptării la acestea. Clădirile reprezintă un aspect esenţial. Acestea constituie exemple de bază ale necesităţii imediate de adaptare, pentru a le face mai locuibile într-un climat mai cald şi pentru a reduce cererea de energie, care va contribui de asemenea la atenuarea efectelor schimbărilor climatice. Comisia va începe, în viitorul apropiat, revizuirea cadrului de reglementare relevant, în special a directivei privind performanţa energetică a clădirilor. Transporturile Adaptarea infrastructurii de transport existente la schimbările climatice, asigurând în acelaşi timp funcţionarea sa neîntreruptă şi sigură, va presupune investiţii suplimentare considerabile. Va trebui ca noile infrastructuri de transport şi mijloace de transport să fie concepute, încă din faza de proiectare, în aşa fel încât să reziste la schimbările climatice. De exemplu, variaţiile regimului hidrologic şi ale nivelului apei de-a lungul căilor fluviale navigabile au fost deja luate în considerare în proiectarea navelor de navigaţie interioară. O bună planificare, care cuprinde aspecte legate de gestionarea spaţiului, cum este selecţia amplasamentelor, ar trebui să ia în calcul evoluţia preconizată a schimbărilor climatice. De asemenea, ar fi utilă elaborarea unor orientări privind interpretarea legislaţiei comunitare în vigoare, destinate autorităţilor portuare şi administratorilor infrastructurilor de navigaţie, în scopul adaptării acestor infrastructuri. Sănătatea Schimbările climatice, manifestate prin valuri de căldură, dezastre naturale, poluarea aerului şi infecţii transmise prin vectori au, în mod incontestabil, efecte negative asupra sănătăţii. În plus, bolile transmise prin apă, alimente şi zoonozele populaţiei umane ar putea fi afectate de schimbările climatice. Aceste efecte pot fi amplificate de alţi factori de stres, de exemplu expunerea la ozon şi particule fine determinată de valurile de căldură. Expunerea pe termen lung la particulele fine din aerul ambiant agravează o serie de afecţiuni, cum ar fi bronhopneumopatia cronică obstructivă, care creşte sensibilitatea la alţi factori de stres de origine climatică. Diverse proiecte elaborate în cadrul programelor de finanţare ale Uniunii Europene (în special programul comunitar din domeniul sănătăţii publice şi programele-cadru de cercetare) se concentrează asupra efectelor valurilor de căldură asupra sănătăţii umane, asupra măsurilor de sănătate

publică, prevenirii efectelor acute asupra sănătăţii datorate unor condiţii meteorologice diferite şi a strategiilor de adaptare din domeniul sănătăţii. Evaluarea intermediară a Planului de acţiune european pentru mediu şi sănătate (2004-2010) include, de asemenea, recomandări privind măsurile adecvate care ar trebui luate. Sănătatea animală prezintă un grad mare de probabilitate de a fi afectată de consecinţele schimbărilor climatice asupra condiţiilor de trai şi de creşterea potenţială a bolilor infecţioase transmisibile. Schimbările climatice pot avea consecinţe directe sau indirecte asupra bolilor animale transmise prin vectori. Adaptarea reprezintă o strategie esenţială pentru a asigura faptul că eventualele efecte ale schimbărilor climatice asupra sănătăţii sunt reduse şi menţinute la un nivel minim. Comisia Europeană recunoaşte faptul că aceste efecte se amplifică într-un ritm rapid şi periculos. Prin urmare, Comisia intenţionează să adopte în anul 2008 o comunicare având ca temă centrală această chestiune, în care se va stabili un cadru pentru abordarea efectelor schimbărilor climatice asupra sănătăţii umane şi animale. Această comunicare ar trebui să examineze diverse aspecte ale mortalităţii şi morbidităţii datorate schimbărilor climatice, în special modificărilor modurilor de transmitere a anumitor boli infecţioase ale oamenilor şi animalelor, modificărilor răspândirii alergenilor pe calea aerului datorate schimbărilor atmosferice şi riscurilor prezentate de radiaţiile ultraviolete, în condiţiile în care schimbările climatice întârzie refacerea stratului de ozon stratosferic. Va trebui ca reglementările din domeniul protecţiei consumatorului, al sănătăţii publice, al alimentelor şi al hranei pentru animale să fie examinate şi adaptate astfel încât să limiteze vulnerabilitatea la schimbările climatice. Comisia ar putea invita comitetele ştiinţifice şi agenţiile Uniunii Europene să furnizeze informaţii referitoare la riscurile specifice pentru sănătate asociate cu schimbările climatice. Apa

Directiva-cadru privind apa stabileşte un cadru coerent pentru gestionarea integrată a resurselor de apă. Aceasta nu abordează însă direct chestiunea schimbărilor climatice. Provocarea va fi aceea de a încorpora măsurile referitoare la schimbările climatice în cadrul punerii în aplicare a acesteia, începând cu primul ciclu de planificare pentru 2009. Mai concret, instrumentele economice şi principiul „utilizatorul plăteşte” ar trebui aplicate în toate sectoarele, inclusiv cel al locuinţelor, al transporturilor, al energiei, al agriculturii şi al turismului. Astfel se vor crea stimulente puternice pentru reducerea consumului de apă şi eficientizarea utilizării acesteia. Comisia pregăteşte o comunicare pe tema deficitului de apă şi a secetei, care se află în strânsă legătură cu schimbările climatice şi adaptarea. Anumite regiuni din sudul Europei, unde resursele de apă dulce sunt deja deficitare, vor avea de suferit. Perioadele de secetă ar putea deveni mai frecvente în întreaga Uniune Europeană, iar calitatea apei se va deteriora. Este extrem de important ca în cadrul Uniunii Europene să existe o gestionare durabilă a cererii. Tarifarea inadecvată a apei, amenajarea incoerentă a teritoriului şi o distribuţie necorespunzătoare a apei duc automat la o utilizare excesivă. Aplicarea unor politici tarifare eficiente, stabilirea unei priorităţi pentru economisirea apei şi ameliorarea eficienţei în


toate sectoarele constituie deja elementele esenţiale ale abordării Uniunii Europene. În mod similar, legislaţia propusă privind evaluarea şi gestionarea inundaţiilor se va concentra asupra prevenirii, protecţiei şi pregătirii. Punerea în aplicare trebuie să includă evaluarea amplorii fenomenelor extreme care s-ar putea produce în viitor, în scopul reducerii riscurilor. Este necesar să se acorde prioritate măsurilor „blânde” nestructurale, şi anume utilizării cât mai largi a proceselor naturale pentru reducerea riscurilor de inundaţii, de exemplu utilizarea zonelor umede, maximizarea capacităţilor de retenţie la sursă, utilizarea durabilă a terenurilor şi o planificare spaţială care să limiteze expunerea şi vulnerabilitatea. Dispozitivele structurale „dure” de protecţie vor rămâne însă elemente importante în lupta împotriva inundaţiilor de proporţii. Mediul marin şi pescuitul Comisia va examina aspecte ale schimbărilor climatice în contextul lucrărilor sale privind politica maritimă a Uniunii Europene. Strategia privind mediul marin şi legislaţia conexă, care vor constitui pilonul de mediu al politicii maritime, vor integra schimbările climatice şi măsurile de adaptare în programele şi planurile de punere în aplicare. Asigurarea durabilităţii stocurilor de peşte constituie un obiectiv important al politicii comune în domeniul pescuitului. Schimbările climatice pot afecta tipurile de distribuţie şi abundenţa speciilor, de la plancton până la animalele de pradă, iar aceasta ar putea duce la modificări majore ale funcţiilor ecosistemelor şi ale distribuţiei geografice a stocurilor. Modificările însemnate ale temperaturii apei ar putea avea, de asemenea, un impact puternic asupra acvaculturii. Măsurile de adaptare necesare ar trebui să se reflecte pe deplin în implementarea programelor actuale. Ecosistemele şi biodiversitatea Schimbările climatice vor afecta considerabil economiile şi societăţile prin impactul pe care îl vor avea asupra ecosistemelor, mai precis asupra patrimoniului natural, a biodiversităţii şi a continuităţii serviciilor furnizate de ecosistemele terestre, de apă dulce şi marine. Acest lucru se datorează faptului că o mare parte a efectelor schimbărilor climatice asupra omului se produc prin intermediul sistemelor naturale. Ecosistemele sănătoase vor fi mai rezistente la schimbările climatice şi, prin urmare, mai capabile de a continua să furnizeze serviciile ecosistemice de care depind prosperitatea şi bunăstarea noastră. Ele se află în centrul oricărei politici de adaptare. În consecinţă, presiunile „clasice” care provoacă fragmentarea, degradarea, supraexploatarea şi poluarea ecosistemelor trebuie reduse („imunizarea ecosistemelor la schimbările climatice”). Schimbările climatice vor avea efecte profunde asupra componentelor fizice şi biologice ale ecosistemelor, şi anume apa, solul, aerul şi biodiversitatea. Pentru fiecare dintre aceste domenii există sau se află în pregătire dispoziţii şi politici comunitare. Va trebui ca acestea să fie puse în aplicare în timp util pentru a permite o acţiune rapidă în scopul consolidării rezistenţei ecosistemelor la schimbările climatice. Conservarea unor ecosisteme în bună stare de sănătate şi de funcţionare va fi însă foarte dificilă, deoarece schimbările climatice ar putea zădărnici eforturile trecute şi

actuale. Prin urmare, este posibil să fie nevoie de adaptarea anumitor politici. Aplicarea eficientă a comunicării din 2006 privind biodiversitatea şi a planului de acţiune al UE până în 2010 şi ulterior va contribui în mod semnificativ la conservarea şi restaurarea biodiversităţii şi a ecosistemelor. Accentul trebuie pus pe următoarele obiective: asigurarea integrităţii, coerenţei şi conectivităţii reţelei Natura 2000, conservarea şi restaurarea biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice în mediul rural în sens larg şi în mediul marin, asigurarea compatibilităţii dezvoltării regionale şi teritoriale cu biodiversitatea, reducerea efectelor nedorite ale speciilor exotice invadatoare. Utilizarea durabilă înseamnă că dezvoltarea şi exploatarea nu trebuie să aibă drept rezultat diminuarea patrimoniului natural sau degradarea serviciilor ecosistemice. În acest context, este important să existe măsuri compensatorii pentru a garanta faptul că proiectele de dezvoltare conservă patrimoniul natural. Analizele raportului cost-beneficiu şi studiile de impact ar trebui să ia în calcul şi să internalizeze în mod progresiv şi sistematic costurile de mediu aferente degradării ecosistemelor. Alte resurse naturale Programele Forest Focus 2003-2006 includ realizarea de studii privind anticiparea modificărilor în ceea ce priveşte creşterea pădurilor, stocurile de carbon şi migraţia speciilor de copaci. Trebuie promovate programele de monitorizare a pădurilor şi a solului la nivel comunitar, deoarece pe baza rezultatelor acestora trebuie elaborate măsurile de intervenţie necesare. Planul de acţiune pentru păduri include activităţi de cercetare şi formare în domeniul adaptării, al evaluării efectelor şi al schimbului de practici şi promovează un management forestier mai favorabil conservării carbonului, similar gestionării solurilor în ceea ce priveşte atenuarea şi adaptarea. Strategia referitoare la soluri şi legislaţia aferentă acesteia au drept obiectiv protejarea funcţiilor solului în întreaga Uniune Europeană. Zonele aflate în pericol de pierdere a materiei organice trebuie identificate, astfel încât schimbările climatice să poată fi luate în calcul în programele destinate eliminării tendinţelor care nu au un caracter durabil. Pierderea netă de materie organică în condiţii de încălzire a climei constituie o preocupare majoră, dat fiind că solul reprezintă cea mai mare rezervă terestră de carbon.Strategia tematică privind utilizarea durabilă a resurselor naturale are obiectivul de a reduce efectele negative ale utilizării resurselor într-o economie în creştere şi de a ameliora eficientizarea acestora, printr-o abordare din perspectiva ciclului de viaţă. Schimbările climatice duc la scăderea resurselor naturale, agravând astfel efectele utilizării resurselor asupra mediului. Planul de acţiune privind consumul şi producţia durabile, care urmează să fie adoptat, va examina acţiunile posibile pentru ameliorarea coerenţei politicilor în vigoare şi pentru reducerea utilizării de resurse şi de energie. Chestiuni transversale Imunizarea împotriva schimbărilor climatice („climate proofing”) trebuie integrată în directiva privind evaluarea impactului asupra mediului şi în cea privind evaluarea strategică de mediu. Evaluarea impactului asupra


mediului, evaluarea strategică de mediu şi evaluarea impactului politicilor trebuie să abordeze impactul asupra ecosistemelor cu ajutorul unor instrumente care să internalizeze costurile pagubelor suferite de patrimoniul natural şi de serviciile ecosistemice.

BIBILIOGRAFIE •

Barnea, Mihai, Papadopol, Corneliu, Poluarea şi protecţia mediului , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.

•

Teodorescu, Irina, Rîşcoveanu, Geta, Negruţ, Claudia- Manuela, Ecologie şi protecţia mediului , Editura Constelaţii, Bucureşti, 2001.

•

NewScientist , numerele din lunile mai şi iunie2007

•

www.calitateaer.ro

ANEXE Figura 1:


DEZASTRE NATURALE

MODIFICARI CLIMATICE

Recommend Documents