Magia

Universitatea de Stat din Moldova Facultatea Istorie și Filosofie Catedra Filosofie și Antropologie

REFERAT ș

TEMA:

A efectuat: Zaporojan Valerii student anul I gr. Filosofie.

A verificat: Erhan Vera Lector superior

Chișinău 2013 1

Ce este magia?

"Orice act intentionat este un act magic" - spunea odata Aleister Crowley. In sensul sau cel mai exact, cuvantul "magie" desemneaza o serie de actiuni destinate sa exploateze puterile naturale, mentale si psihice ale unei persoane pentru indeplinirea unui scop anume. A nu se confunda magia cu vrajitoria!!! Deoarece magia este o stiinta pe care o dobandesti dupa ce studiezi toate disciplinele ezoterice timp de 10 -15 ani, pe cand vrajitoria este o practica a magiei inferioare, care se preteaza la orice in numele  banului si a speculatiilor de orice natura. Magia reprezinta fortele in miscare ale universului, care se resping sau se atrag si de aici rezultatele uimitoare. Magia inseamna studierea temeinica a astrologiei, numerologiei, alchimiei, hipnozei, telepatiei, telechineziei, radiesteziei,  bioenergiei, Tarotului etc. Vrajitoria inseamna sacrificarea de animale, folosirea unor elixiruri din plante, componente de la persoane decedate, sange, efectuarea de "papusi" pentru a face rau unei persoane, farmece de orice natura, legarea cununiilor sau a unei persoane impotriva vointei si a firii, superstitii, excrocherii s.a. Magia isi propune sa ofere omului o stare mai buna, nu una mai rea. Magia nu poate fi alba sau neagra (gri etc.). Ea este doar MAGIE.

2

Magia Definitia magiei. Dupa Marcel Mauss si Henri Hubert, magia cuprinde „orice rit care nu face parte dintr-un cult organizat, orice rit privat, secret, misterios si tinzand spre ritul prohibit”. Marcel Mauss si Hubert disting magia de religie tocmai pentru a releva unitatea lor tainica, nevazuta. Aceasta ar consta intr-o forta impersonala numita mana. Aceasta forta este posedata de anumiti membri ai comunitatii: in genere o detin sufletele mortilor si toate spiritele. In principiu, magia este o stiinta a imaginarului. Magia este o metoda de control al individului si al maselor bazata pe o cunoastere profunda a pulsiunilor erotice  personale si colective. Nu doar stramosul indepartat al psihanalizei poate fi recunoscut in ea, ci si, in primul rand, acela al psihologiei aplicate si al psihologiei maselor. Magicianul renasterii este psihanalist si profet. Operatiunile fantastice cunoscute in Renastere sunt mai mult ori mai putin complexe: cea dintai este erosul, care se manifesta deja in natura, fara interventia vointei umane. Magia nu este decat un eros aplicat, dirijat, provocat de operator.  Magia este o operatiune fantastica ce trage folosinta din continuitatea dintre  pneuma individuala si pneuma universala. Magia cuprinde agenti, acte si reprezentari: numim magician individul care indeplineste acte magice, chiar daca nu este un profesionist; numim reprezentari magice ideile si credintele corespunzatoare actelor magice; cat despre actele in functie de care definim celelalte elemente ale magiei, pe acestea le numim rituri magice. Riturile magice si intreaga magie tin inainte de orice, de traditie. Actele in a caror eficacitate nu crede intregul grup nu sunt nici ele magice. Forma riturilor este eminamente transmisibila si confirmata de opinia publica. De obicei ritul magic actioneaza prin el insusi si constrange, in vreme ce ritul religios adora si conciliaza; primul are o actiune mecanica imediata, celalat actioneaza indirect,  printr-un soi de persuasiune respectuoasa; agentul sau este un mijlocitor spiritual.5 Supozitia comuna a textelor de sociologie a religiilor care descriu actul magic este urmatoarea: magia este un fenomen social. Pentru ca se constituie in relatie intima cu stadiul social al societatii. Magia este proprie doar anumitor grupuri, si prin urmare, nu se poate extrapola la intregul societatii. Studiile si cercetarile sociologice dovedescv ca magia este disciplina spirituala cu totul aparte.

3

Scurt istoric al magiei Originile magiei se afla, probabil, in preistorie. In acea epoca, vanatorii vrajeau viitoarele prazi pictand, alaturi de imagini de animale, anumite simboluri, precum sageata sau mana. Acest lucru il putem vedea in grote celebre, cum este cea din Lascaux, in Dordogne. Mai aproape de vremurile noastre, egiptenii au inventat hieroglifele, a caror scriere era considerata sacra si rezervata exclusiv preotilor. Simbolurile hieroglifelor, considerate ca un limbaj al zeilor, aveau valoare de vraja, dupa cum explica textul antic descoperit in Egipt: Cuvantul este principiul oricarui lucru, izvorul a tot ce iubim si uram, esenta vietii. Nimic nu exista inainte ca el sa fi fost rostit limpede. La egipteni, preotii-vrajitori erau cunoscuti dupa privirea lor patrunzatoare, foarte temuta pentru ca putea aduce nenoroc. Asta a contribuit la credinta in ceea ce a fost numit ulterior deochi. De aceea, pentru a se proteja de relele deochiului, egiptenii au creat simbolul ochiului lui Horus, numit dupa zeul solar. Egiptenii au reprezentat, probabil, si una din primele civilizatii care au alcatuit un manual de magie rituala: celebra Carte a mortilor, in care se gasesc numeroase  practici magice stravechi, ca si descrierea a tot ceea ce defunctul va suferi si va intalni in timpul drumului sau catre cealalta lume. Mai tarziu, prin secolul al VI-lea i. Chr., in Grecia, matematicianul Pitagora a fost  pasionat de magie. A creat un soi de secta, in care invataturile predate de el aveau caracater initiatic, inspirat din orfism, religie a misterelor, ai carei adepti credeau, de exemplu, in metempsihoza. Se povesteste ca Pitagora putea, cu ajutorul unei formule magice, sa faca un vultur sa coboare din cer, sa imblanzeasca un urs, sa alunge un sarpe veninos sau sa impiedice un bou sa manance bob. Dupa filosofia pitagoreica a aparut o alta gandire magica: Cabala (cuvantul inseamna traditie, in ebraica). Aceasta avea ca scop aducerea spiritelor invizibile in stare de supunere fata de vrajitor. Tot ritualul Cabalei a fost codificat intr-o lucrare aparuta in secolul al III-lea d. Chr.: Cartea Creatiei. In aceasta lucrare se afirma ca in spatele fiecarei litere, fiecarei cifre si fiecarui accent din Pentateuh (primele cinci carti din Tora, Biblia in ebraica: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii si Deuteronomul) se ascunde un mesaj secret. Pentru a-l descifra, exista trei metode: 4

gematria, notarikon si temura. Cartii Creatiei i-au urmat Clavculele lui Solomon, opera in care fiul lui David dezvaluie cheile (claviculele) numeroaselor secrete10 magice. Lucrarea a devenit ghidul cel mai frecventutuilizat de catre vrajitorii Evului Mediu. Chiar in Evul Mediu au aparut primele vraji pentru dragoste. Vraja este o putere magica transmisa printr-un obiect care a fost, in pralabil, „incarcat” de un vrajitor. Astfel, lumanarea este una dintre vrajile cele mai folosite de o femeie indragostita. Tot in Evul Mediu, vrajitorii au inventat cercul magic. Trasasu acest cerc pe sol, cu ajutorul unui cutit sau al unei spade. Apoi, pentru a invoca spiritele,, se asezau in interiorul cercului, despre care se spunea ca-i protejeaza, alcatuind un soi de  bariera spirituala ce impiedica raul sa intre. Tot in Evul Mediu au aparut numeroase superstitii care mai dainuiesc si azi. Aceste superstitii se bazeaza pe trei mari principii: forte invizibile actioneaza prin intermediul evenimentelor din lumea vizibila; aceste forte invizibile pot perturba viata oamenilor; oamenii se pot apara incercand sa-si faca aceste forte favorabile. Probabil ca superstitia ce consta in a bate in lemn provine de la gestul pe care-l faceau primii crestini de a atinge lemnul crucii lui Cristos, considerat cea mai  pretioasa relicva a crestinatatii. La fel, potcoava a fost considerata ca aducatoare de noroc, pentru ca era facuta din fier, metal sacru, si pentru ca avea forma, si ea sacra, a semilunii. Superstitia ca o oglinda sparta aduce sapte ani de nenorociri provine de la faptul ca oglinda infatiseaza imaginea celui care o detine, si deci tot ce i se va intampla acelei imagini reflectate in ea anunta ce i se va intampla in realitate persoanei. A trece pe sub o scara este o superstitie ce provine, probabil, de pe vremea cand executiile se faceau prin spanzurrare: condamnatii urcau pe esafod pe o scara. Superstitia legata de vineri 13 este de doua ori mai puternica, pentru ca ea combina vineri, ziua mortii lui Iisus, cu numarul 13, care corespunde lui Iuda, cel care a fost al treisprezecelea comesean la Cina ce de Taina. De retinut ca, in Evul Mediu, condamnatii erau executati doar vinerea.

5

Tipuri de magie

Exista rituri care au intodeauna caracter magic: maleficiile. Asa sunt ele caracterizate in religie si drept. Fiind ilicite, sunt interzise si pedepsite in mod expres. In acest caz, interdictia evidentiaza formal antagonismul dintre ritul magic si cel religios. Ea confera maleficiului caracterul magic, deoarece si unele rituri religioase sunt la fel de daunatoare; asa sunt cazurile de devotio, imprecatiile impotriva dusmanilor cetatii, impotriva celor ce incalca un juramant sau jefuiesc mormintele, in fine tooate riturile referitoare la moarte, continand interdictii rituale. Cele doua extreme formeaza cei doi poli ai magiei si religiei: polul sacrificiului si cel al maleficiului. Magia tinde catre maleficiu si grupeaza in jurul lui rituri magice, alcatiund imaginea cea mai comuna pe care oamenii si-au facut-o despre magie. Gradul zero al magiei este reprezentat de eros, care prilejuieste constituirea unei magii erotice. Chiar in cadrele institutionale existente, principiile psihosociologiei au patruns de multa vreme. Strabuna acestei discipline a prezentului si a viitorului este, dupa toate probabilitaile, magia erotica a lui Giordano Bruno. Cercetatorul englez D.P. Walker a propus sa se clasifice magia in „subiectiva” (care opereaza asupra obiectului insusi) si „tranzitiva” (operand asupra lumii inconjuratoare). Ajungem sa conchidem ca exista mai multe forme de magie ce pot fi spirituale si demonice in acelasi timp, ceea ce lispseste de orice pertinenta aceasta dihotomie. Intre clasificarile magiei din Renastere, ce mai interesanta este, neindoielnic, aceea a lui Giordano Bruno. El desprinde nou acategorii: sapientia, magia naturalis (medicina, chymia), praestdigitatoria, o a doua forma de magie anturala, mathematica sau occulta si transnaturalis seu metaphysica sau inca theourgia, necromantia, maleficium (din care veneficium este o subclasa) si divinatio sau  prophetia ( De Magia, III, pp. 397-400). Desi criteriile acestei clasificari nu sunt totdeauna limpezi, se pare ca Bruno a avut mai intai in vedere tipul de auxiliare pe care amgicianul sconteaza sa si le procure si metoda pe care-o utilizeaza intru aceasta. Schema poate fi, de altfel, simplificata: primele patru feluri de magie se slujesc de mijloace naturale, magia matematica –  aceea preferat de Bruno –  este intermediara, ultimele patru feluri se slujesc de extra, supra sau transnaturale: Procedeele celui de-al cincilea fel de magie sunt cuvintele, farmecele, ratiunile numerelor si ale timpilor, imaginile, figurile, pecetile, simbolurile sau literele. Aceasta magie este intermediara intre magia naturala si amgia extra sau 6

supranaturala. Numele ce i se potriveste este acela de magie matematica sau mai curand de filosofie oculta. Al saselea fel se obtine prin cultul sau invocarea inteligentelor sau a agentilor externi ori superiori, prin oratii, conjurari, fumigatii, sacrificii, ca si prin alte obiceiuri si ceremonii care se adreseaza zeilor, demonilor si eroilor. Rezultatul lor este contractia spiritului in sine insusi, incat spiritul s e transforma in recipient si in instrument si apare in posesia intelepciunii lucrurilor; dar aceasta intelepciune  poate fi lesne evacuata, in acelasi timp cu spiritul, de altfel, prin leacuri adecvate. Aceasta este magia disperatilor , care devin recipienti ai demonilor rai captati cu ajutorul Artei notorii [ Ars notoria]. Scopul ei este de a comanda demonilor inferiori prin autoritatea demonilor superiori; cei din urma sunt cultivati si atrasi; cei dintai sunt conjurati si constransi. Aceasta forma de magie este transnaturala sau metafizica si numele ei propriu este theourgia Exista, asadar, doua feluri de categorii fenomenologice care li se aplica Vrajitoarelor: constante si variabile. Categoriile constante privesc capacitatea vrajitoarelor de a extrage si de a prepara droguri, sub influenta carora indeplinesc anumite actiuni fantastice:zboara prin aer, pot sa se preschimbe in alte fiinte si sunt socotite a avea anumite puteri asupra oamenilor si asupra naturii. Categoriile variabile constau intr-o anumita ideologie pe care vrajitoarele insesi si-o atribuie sauc are le este atribuita de contemporanii si de judecatorii lor. Marele savant Henry Charles Lea a trasat o deosebire –  inca valabila, in stadiul cercetarilo recente –  intre sorcery, fenomen care se manifesta in Europa intre secolul al X-lea si prima jumatate al celui de-al XV-lea, si witchcraft , sau vrajitoria asa cum a fost considerata si combatuta de Inchizitie in epoca de witchcraze. Sorcery era un fenomen fara consecinta, pe care contemporanii il interpretau ca fantezie a unor bolnavi si care nucomporta vreo pedeapsa –  cu exceptia unor cazuri izolate. Recunoscand existenta unor persoane care se credeau vrajitori, autoritatea le nega orice capacitate de a le dauna apropiatilor lor. Dimpotriva, witchcraft are de-a face cu arsenalul clasic, comportand prezenta diavolului, a blasfemiei, a sabatului, a liturghiei diabolice. Sorcery era atribuita ignorantei poporului; witchcraft e transfoormat in erezieinspirata de diavol. Farmacologii au constatat inca de acum cincizeci de ani ca vrajitoarele stiau sa se slujeasca de mai multe halucinogene extrase din plante. Exista acte religioase individulale si facultative; exista acte magice ilicite. Sunt actele ocazionale din cultul individual, pe de o parte, si practicile magice asociate tehnicii, madicinei de pilda, pe de alta parte. L – am numit magician peagentul riturilor magice fie el un profesionist sau nu.

7

Unele rituri magice pot fi savarsite si de nespecialisti. Asa sunt leacurile babesti din medicina magica si toate practicile rurale indeplinite de mai multe ori pe  parcursul vietii agricole. Vraja si descantecele fac parte, ambele, din acelasi domeniu misterios si atragator: magia. Prin magie se intelege atat magia alba, care este benefica, cat si magia neagra, care este malefica. Unii specialisti au creat chiar cate doua familii in sanul fiecarei magii: magia inalta si cea joasa. Magia inalta foloseste un cetemonial tip foarte complicat, menit a trezi constiinta unei intregi comunitati. Magia joasa reprezinta un ritual individual, pe care-l executa vrajitorul pentru a obtine un rezultat precis. Se disting trei categorii de vrajitori: categoria inferioara (vrajitori care folosesc magia neagra), categoria intermediara (care folosesc magia alba) si categoria  superioara (vrajitori care se servesc de secretele lor pentru a descoperi sensul adevarat al vietii).

Practici magice Iubire este numele dat fortei ce asigura continuitatea lantului neintrerupt de fiinte;  pneuma este numele dat substantei comune si unice care pune aceste fiinte in relatie mutuala. Datorita erosului si prin el, natura intreaga se transforma intr-un mare magician.  Magia este o operatiune fantastica ce trage folosinta din continuitatea dintre  pneuma individuala si pneuma universala. Cunoasterea „legaturilor” (vincula) potrivite ii ingaduie magicianului sa-si realizeze visul de Stapan universal: va putea dispune dupa plac de natura si de societatea umana. Operatiune care, totusi, se dovedeste expusa unor dificultati aproape de netrecut. Printul lui Machiavelli era stramosul aventurierului politic, a carui figura e pe cale de disparitie. Dimpotriva, magicianul din De vinculis este prototipul sistemelor impersonale de mass-media, al cenzurii indirecte, al manipularii globale si al  braintrusturilor ce-si exercita controlul ocult asupra maselor occidentale. El nu este, fara indoiala, modelul urmat de propaganda sovietica: caci nu-i lipseste nicidecum subtilitatea, asa cum se intampla cu aceasta din urma. Spre a-si atasa un individ, magicianul lui Bruno trebuie sa se tina seama de complexitatea asteptarilor subiectilor. De aceea manipularea bruniana necesita o cunoastere perfecta a subiectului si a dorintelor sale, fara de care nu poate exista „legatura”, vinculum. Se vede ca magia erotica bruniana isi propune propriul scop sa-i permita unui manipulator sa controleze indivizi izolati si mase. 8

Actiunea magica are loc printr-un contact indirect, prin sunete si figuri care-si exercita puterea asupra simturilor vazului si auzului. Trecand prin deschizaturile simturilor, ele imprima imaginatiei anumite efecte de atractie sau de repulsie, de  placere sau de dezgust. Sunetele si figurile nu sunt alese la intamplare; provin din limbajul ocult al spiritului universal. Dintre sunete, manipulatorul trebuie sa stie ca armoniile tragice provoaca mai multe pasiuni decat celle comice .fiind capabile de a actiona asupra sufletelor bantuite de indoiala .Si de aici, trebuie tinut cont de personalitatea subiectului, caci acolo unde exista oameni usor de influentat, exista si altii care reactioneaza in mod neasteptat la magia sunetului, precum acel imparat barbar care, ascultand o muzica instrumentala foarte sofisticata, a inteles ca este vorba de nechezaturi de cai . La randul lor, figurile sunt capabile sa provoace prietenia sau ura pierzania ori disolutia . Vazul si auzul nu sunt decat portile secundare prin care „vanatorul de suflete” (animum venator ), magicianul, isi poate introduce „legaturile” („inlantuirile”) si  momelile . Intrarea principala a tuturor operatiunilor magice este fantezia , singura poarta a tuturor efectelor interne si „legatura a legaturilor” . Puterea imaginarului este dublata de interventia facultatii cognitive: ea este capabila sa subjuge sufletul .Ramane totusi absolut obligatoriu ca legatura sa treaca  prin fantezie, caci „nu exista nimic in ratiune care sa nu fi fost in prealabil perceput de simturi si nu exista nimic care, plecand de la simturi, sa poata ajunge la ratiune fara mijlocirea fanteziei” . Adevaratul manipulator magic trebuie sa fie capabil „de a ordona, a indrepta si a randui fantezia, de a-i alcatui felurile dupa voia sa”. Ca sa exerciti controlul asupra altora, trebuie mai intai sa fii la adapost de orice control provenind de la altii . Totul este manipulabil, nu exista absolut nimeni care sa poata scapa raporturilor intersubiective, fie ca-i vorba de un manipulator, de un manipulat ori de un instrument. Teologia insasi, credinta crestina si orice alta credinta nu sunt decat niste convingeri de masa instaurate prin operatiuni de magie. Credinta este conditia prealabila a magiei „Credinta este legatura majora, legatura legaturilor .careia toate celelalte ii sunt, ca sa zicem asa, progenituri: speranta, iubirea, religia, evlavia, teama, rabdarea,  placerea, indignarea, ura, mania, dispretul si asa mai departe.” „Este necesar ca operatorul sa posede o credinta activa, iar pacientul operatiunii –  o credinta pasiva. Indeosebi cea din urma e necesara oricarui subiect, caci fara ea nici un operator, ca-i antural, ratonal ori divin, nu poate savarsi nimic " 9

Consecinta cea mai evidenta a speculatiilor lui Bruno este ca orice religie e o forma de manipulare a maselor. Folosind tehnici eficace, intemeietorii de religii au stiut sa influenteze intr-un mod durabil imaginatia maselor ignorante, sa le canalizeze emotiile, sa se slujeasca de ele provocand sentimente de abnegatie si de autosacrificiu pe care ele nu le-ar fi manifestat in mod natural. Totul este manipulabil, invata Bruno; Insa manipualtorul nu are dreptul sa se slujeasca de puterea sa asupra maselor in scopuri egoiste. Actele. Toate actele magicianului sunt rituri. Este determinat cu precizie momentul in care ritul trebuie indeplinit. Unele ceremonii trebuie sa se desfasoare noaptea sau la anumite ore din noapte, la miezul noptii, de exemplu; altele la anumite ore din zi, la asfintitul sau la rasaritul soarelui, momante cu semnificatie magica. Nici zilele din saptamana nu sunt indiferente, de exemplu vinerea, in ziua de sabat, sau in alte zile. I s-a rezervat ritului si o anumita zi din luna, de preferinta in functie de fazele lunii. Locuri predilecte pentru magie sunt cimitirile, raspantiile situate in padure, mlastinile si grotele cu detritus, locurile bantuite de demoni si strigoi. Magia se  practica la hotarul dintre sat si ogor, pe pragul casei, langa camin, pe acoperis, pe grinda, strazi, drumuri, ruine, in orice alt loc avand o determinare oarecare. Minima conditie e ca respectivul loc sa aiba cat de cat legatura cu ritul; in lipsa oricarei alte determinari, magicianul traseaza in jurul lui un cerc sau un patrat magic, un templum, si isi desfasoara activitatea acolo. Pe terenul magiei, substantele si instrumentele folosite nu sunt nici ele alese la intamplare. Alegerea si prepararea lor fac obiectul unor rituri fiind in mod special supuse unor conditionari de timp si spatiu. In ceea ce-i priveste pe magician si pe clientul sau, ei se situeaza fata de ritul magic in aceeasi pozitie pe care o au sacrificatorul si cel ce aduce jertfa fata de sacrificiu: trebuie sa se supuna unor rituri preliminarii referitoare fie la ei fie la familia sau grupul din care fac parte. Printre alte prescriptii, trebuie sa ramana casti, puri, sa faca ablutiuni prealabile, sa posteasca, sa se imbrace cu un vestmant special etc. Sunt necesare credinta si seriozitatea.  Rituri manuale. Cel dintai grup de rituri cu un pronuntat caracter magic este cel al riturilor de tip simpatic sau simbolic. procedeul simpatiei este folosit in toate sistemele magice si de intreaga omenire si daca exista chiar si adevarate rituri simpatice, in general, magicienii nu le-au speculat, ei preocupandu-se mai putin de mecanismul riturilor decat de traditia care a transmis respectivele mituri si de caracterul lor formal sau de exceptie. Dar in magie nu exista doar rituri simpatice. Exista in primul rand o intreaga clasa de rituri echivalente, celor de sacralizare si de desacralizare religioase. Sistemul  purificarilor este atat de important incat experienta la hindusi pare sa fi constituit specialitatea brahmanilor. Purificarile sunt realizate prin fumigatii, bai de abur, 10

treceri prin foc, apa, etc. O parte importanta din riturile curative si de implorare sunt alcatuite din asemenea practici. Apoi, exista riturile de sacrificiu. astfel, descantecul impotriva sagetii se executa pe un rug din lemn pentru sageti, considerat sacrificial . Imaginea sacrificiului s-a impus intr-atata in magie, incat a devenit o directie dupa care se ordoneaza mental toate operatiile; astfel, in cartile grecesti de alchimie, vom intalni in mai multe randuri explicata transmutarea corpului in aur printr-o alegorie de tip sacrificial. In cazul riturilor magice, se intampla ca substantele tratate sa se transforme si sa fie divinizate cu adevarat.  Ne aflam in prezenta unei mari clase de practici definite necorespunzator, dar care ocupa un loc foarte important atat in magie, cat si i doctrinele sale; ele se apropie de folosirea unor substante ale caror virtuti se transmit prin contact; cu alte cuvinte,  practicile respective ne ofera un mijloc de a intrebuinta asociatiile cu caracter simpatic sau de a utiliza pe cale simpatica diferitele obiecte. Foarte ciudate si totodata de folosinta universala, bizareria lor confera culoare magiei in ansamblu si defineste una dintrasaturile esentiale ale imaginii ei populare. Altarul magicianului este un ceaun magic. Arta magicianului consta din a potrivi, a prepara amestecuri si a le face sa fermenteze. Produsele sunt zdrobite, mjacintae, malaxate, diluate, transformate in parfumuri, bauturi, infuzii, coca, in diferite forme curioase de  prajituri, figurine, fiind apoi afumate, baute, ingurgitate sau pastrate ca amulete. Aceasta bucatarie, chimie sau farmacie, nu serveste doar la a face utilizabile diferitele lucruri magice, ea le da si forma rituala care sa le asigure eficacitatea. Prepararea devine ea insasi rit, unul formal si traditional; actele din care este alcatuita sunt ritualice. Prepararea substantelor si confectionarea altor produse constituie obiectul principal si central al unor ceremonii complete, incluzand si riturile de intrare si iesire.  Rituirile orale. Indeobste, riturile orale cu caracter magic sunt desemnate cu termenul generic de incantatii. Arareori ni se ofera o idee suficienta referitoare la proportia celor doua mari clase de rituri, asa cum procedeaza Skeat pentru magia din Malaezia sau Mooney pentru ce a indienilor cherokee. Ritualurile sau cartile magicienilor ne arata ca, de obicei, unele au valoare doar laolalta cu celelalte. Ele sunt asociate intr-o asemenaea masura, incat, pentru a ne forma o parere corecta asupra ceremoniilor magice, ar rtebui sa le studiem concomitent. Daca una dintre cele doua clase tinde sa aiba o pozitie dominanta, aceasta este cea a incantatiilor.  Ne putem indoi ca ar fi existat rituri cu adevarat mute, dar este sigur ca un mare numar de rituri au fost exclusiv orale. In magie, intalnim aproapetoate formele de rituri orale cunoscute de religie:  juraminte, legaminte, urari, rugi, imnuri, interjectii, formule simple. 11

Exista un grup de incantatii ce corespund la ceea ce am numit ritualuri simpatice. Unele actioneaza ele insele prin simpatie. Anumite acte sau lucruri sunt numite, suscitandu-le astfel prin simpatie. Pe langa sacrificii, magia mai contine rugaciuni, imnuri si, in mod special, rugaciuni adresate zeilor. Faptul ca sistemul riturilor orale cu caracter religios s-a raspandit intr-atat in magia moderna nu trebuie sa ne mire. Ceea ce ritualurile manuale nu pot realiza in mod obisnuit in magie, este sa evoce miturile.Dimpotriva, exista un al treilea grup de ritualuri magice, al incantatiilor mitice. Vrajile mitice se marginesc la simpla pronuntare a unui nume propriu sau comun. Faptul ca orice incantatie reprezinta o formula si ca orice rit manual contine o formula virtuala demonstreaza deja caracterul formalist al oricarei magii. In ceea ce priveste incantatiile, nimeni nu apus vreodata la indoiala ca ele au fost rituri, fiind traditionale, formale si investite cu o putere sui generis. In realitate insa, cele doua serii de rituri au aceleasi caracteristici si dau loc acelorasi observatii. Ambele se petrec intr-o lume anormala. Incantatiile sunt rostite intr-un limbaj special, un limbaj al zeilor si al spiritelor, adica al magiei. Peste tot au figurat arhaismele, termenii bizari sau de neintaeles. Inca de la inceput, magia mormaie formule ca abracadabra, asa cum vedem in Australia, in zilele noastre. Ciudatenia si bizareria riturilor manuale corespund enigmelor si bolboroselilor din riturile orale. Departe de a fi o simpla exprimare a emotiei individuale, magia obliga in fiecare clipa la efectuarea unor gesturi si  pronuntarea anumitor locutiuni. Atat in Satapatha brahmana cat si la Origene, vedem ca vedem ca intonatia poate deveni mai importanta decat cuvantul propriu-zis. Nici gestul nu este fixat cu mai  putina precizie. Magicianul il executa ritmic, ca pe un dans: ritualul ii spune cu ce mana si cu care deget trebuie sa-l savarseasca, ce picior trebuie miscat mai intai; .  Nu avem de-a face cu numere oarecare, ci cu acelea magice sau sacre: 3, 4, 5, 7, 9, 11, 13, 20, etc. Practicile magice nu sunt lipsite de sens. Ele corespund unor reprezentari, adesea foarte bogate, care formeaza cel de-al treilea element al magiei. Orice ritual constituie un fel de limbaj; prin urmare, el traduce o idee. Orice act magic comporta o reprezentare minima si anume, cea a propriului efect. Magia este arta schimbarilor, cum spun hindusii. In afara de o asemenea conceptie cu totul formala, in ideea unui ritual magic exista deja elemente concrete. Lucrurile vin si pleaca: sufletul revine, febra este alungata. Cel vrajit este un bolnav, un mutialat sau un prizonier. I s-au zdrobit oasele, maduva i-a disparut sau a fost jupuit. Imaginea preferata este cea a legaturii  pe care o facem sau o desfacem: <>, <>, etc. 12

Clasificarea acestor reprezentari este in personale si impersonale, dupa cum ele includ sau nu ideea de fiinte individuale. Cele din urma pot fi abstracte sau concrete, celelalte fiind, fireste, doar concrete. 1. Reprezentarile impersonale abstracte. Legile magiei. Reprezentarile magice impersonale sunt constituite de legile impuse in mod implicit sau explicit de magie. S-a crezut ca magia ar fi dominata doar de ele si, de aici, s-a concluzionat, in mod firesc, ca magia ar fi un fel de stiinta; si asta intrucat spunand lege, spunem stiinta. Intradevar, magia pare a fi o uriasa variatiune pe tema principiului cauzalitatii.63 Din amalgamul de expresii variabile putem distinge trei legi dominante. Pe toate le-am putea legi ale simpatiei, daca prin cuvantul simpatie intelegem si antipatie. Cele trei legi sunt a contiguitatii, a similaritatii si a contrastului: lucrurile aflate in contact sunt sau raman unite, asemanatorul produce asemanator, contrarul actioneaza asupra contrarului. In magie, esenta unui obiect apartine si in egala masura partilor si intregului. Mai mult, fiecare obiect contine in totalitate principiul esential al speciei careia ii apartine: orice flacara contine focul, etc. Legea contiguitatii comporta si alte dezvoltari. Orice vine in contac nemijlocit cu  persoana, vesmintele, urma pasilor, urma corpului pe iarba sau in pat, scaunul, etc., sunt asimilate cu parti separate ale copilului. Exercitata asupra resturilor de alimente, magia porneste de la ideea ca exista continuitate, identiaite absoluta intre ceea ce ramane de la masa, alimentele ingerate si cel ce mananca devenind astfel de aceeasi substanta cu alimentele. Intre individ si familie exista o relatie asemanatoare de continuitate; actionand asupra rudelor, se actioneaza cu siguranta si asupra individului. Ideea continuitatii magice, realizata fie printr-o relatie prealabila a partii cu intregul, fie printr-un contact accidental, implica ideea de contagiune. Insusirile,  bolile, viata, soarta, orice influx magic sunt concepute ca putandu-se transmite prin lanturi de tip simpatic. Ori de cate ori functioneaza notiunea abstracta de contiguitate magica, asociatiile de idei sunt dublate de transferuri de sentimente, de fenomene de abstractizare si de concentrari exclusive, de dirijare a intentiei, fenomene ce se petrec in constiinta, obiectivate insa din acelasi motiv ca insesi asociatiile de idei. 2. Reprezentari impersonale concrete. Prin urmare, gandirea magica nu poate trai doar cu abstractii. Cand alchimistii vorbeau despre natura in general, intelegeau prin aceasta o natura particulara. Pentru ei, ea nu insemna o idee pura, cuprinzand legile simpatiei, ci o reprezentare foarte distincta a unor proprietati eficace. Ritualurile magice se explica mult mai dificil prin aplicarea unor legi abstracte 13

decat prin transferurile unor proprietati ale caror actiuni si reactiuni sunt cunoscute in prealabil. Prin definitie, riturile de contiguitate constituie simple transmiteri de propriuetati; copilului care nu vorbeste i se transmite locvacitatea papagalului; celui suferind de dureri de dinti, rezistenta dintilor de soareci. Riturile de contrarietate nu presupun altceva decat luptele dintre proprietatile de acelasi gen, dar apartinand unor specii contrarii: focul reprezinta opusul apei si, drept urmare, alunga ploaia. In fine, riturile de similaritate nu sunt astfel decat prin faptul ca se reduc la contemplarea unica si acaparatoare a unei singure proprietati; focul magicianului face sa apara soarele, intrucat soarele inseamna foc. Ca si in religie, in magie, individul nu rationeaza sau rationamentele sale sunt inconstiente. Un fapt care demonstreaza importanta notiunii de proprietate in magie este acela ca una dintre preocuparile principale consta din determinarea modului de intrebuintare si a puterilor specifice, generice sau universale, ale fiintelor, lucrurilor si chiar ale ideilor. Magicianul este individul care, prin har, experienta sau revelatie, cunoaste natura si firea lucrurilor; practica lui este determinata de cunostiintele ce le p oseda. Prin aceasta se apropie cel mai mult magia de stiinta. Dintr-un asemenea punct de vedere, uineori ea devine foarte savanta, daca nu cu adevarat stiintifica. Mare parte dintre cunostiintele amintite aici sunt dobandite si verificate experimental. Primii utilizatori de otrava, primii chirurgi au fost vrajitorii; se stie cat de dezvoltata era chirurgia la popoarele primitive. Mai stim ca magicienii au facut adevarate descoperiri in metalurgie. In opozitie cu teoreticienii care au comparat magia cu stiinta datorita reprezentarii abstracte a simpatiei, fapt regasit uneori in magie, noi ii atribuim un caracter stiintific datorita speculatiilor si observatiilor sale asupra proprietatilor concrete ale lucrurilor. Legile magiei mai sus discutate nu constituiau decat un fel de filosofie magica, o serie de forme goale si gaunoase  –  de altfel, intotdeauna rau formulate –  tinand de legea cauzalitatii. Prin notiunea de proprietate, ne aflam in prezenta unor legi stiintifice rudimentare, adica in fata unor legaturi necesare si pozitive presupuse a exista intre lucrurile determinate. Magicienii au ajuns la ideea unei cauzalitati, care nu mai e mistica nici macar atunci cand se refera la proprietati neexperimentale. Si numai plecand de aici au ajuns ei sa-si inchipuie in mod mecanic virtutile cuvintelor si ale simbolurilor. Pe de o parte, constatam ca fiecare sistem de magie a fost obligat sa alcatuiasca  pentru sine un catalog de plante, minerale, animale, parti ale corpului, etc. Cu scopul de a inregistra proprietati stiintifice sau nu, experimentale sau nu. Pe de alta 14

 parte, fiecare s-a preocupat sa codifice proprietatile lucrurilor abstracte: figuri geometrice, numere, insusiri morale, moartea, viata, sansa, etc. Obiectele, miscarile, fiintele, numerele, evenimentele, insusirile, pot fi considerate asemanatoare doar intrucat apartin aceleiasi familii. Facand parte din aceeasi clasa, ele pot actiona unele asupra altoara, deoarece se considera ca in ele exista o natura comuna clasei. De altfel, magia este posibila numai pentru ca actioneaza cu specii clasificate. Speciile si clasificarile reprezinta ele insele fenomene colective, fapt dovedit de caracterul lor arbitrar si de numarul redus de obiecte alese la care se limiteaza. Intre semnul magic si lucrul semnificat nu exista decat legaturi stranse, dar ireale, de numar, sex, imagine s, in general, de insusiri cu totul imaginare, insa imaginate de societate. In magie exista si alte reprezentari impersonale si, in acelasi timp, concrete, dar care nu se refera la proprietati. Sunt reprezentari ale puterii ritului si alemodului sau de actiune. Mai exista apoi reprezentarile puterii magicienilor si ale modului lor de actiune: puterea din privire, forta, greutatea, puterea de a se face nevazut, insubmersibilitatea, puterea de a se transporta, de a actiona direct la distanta, etc. 3. Reprezentari personale. Demonologie. Intre notiunile de spirit si ideile concrete sau abstracte amintite mai sus nu exista o discontinuitate reala. Intre ideea de spiritualitate a actiunii magice si ideea de spirit,  pasul este mic. Din acest punct de vedere, ideea unui agent personal poate fi considerata ca un tel spre care tind in mod necesar toate eforturile facute in vederea reprezentarii concrete a eficacitatii magice specifice riturilor si insusirilor. De fapt, demonologia a ajuns sa fie socotita drept un mijloc de figurare a fenomenelor magice. Din aceasta perspectiva, notiunea de demon nu se opune altor notiuni, fiind oarecum una suplimentara, destinata explicarii jocului legilor si al calitatilor. Pur si simplu, ea inlocuieste ideea unei persoane-cauza cu aceea de cauzalitate magica. Toate reprezentarile magiei pot sfarsi prin reprezentari personale. Dublura magicianului si animalului ajutator constitutie reprezentari personificate ale puterii si ale modului ei de actiune. Plantelor cu anumite virtuti le corespund demonii care vindeca bolile ori le  provoaca. Demonii balneari din magia greaca au luat nastere din utilizarea in scop malefic a unor obiecte pentru baie. Introducerea notiunii de spirit nu modifica in mod necesar ritul magic. In  principiu, in magie, spiritul nu este o putere libera, el se supune ritului ce-i indica directia in care trebuie sa actioneze. Este posibil ca nimic sa nu-i tradeze prezenta, nici chiar mentionarea in incantatie. Totusi, spiritul auxiliar poate detine un loc, si inca unul important, in ceremoniile magice. Asa se petrec lucrurile atunci cand este realizata imaginea unui geniu sau a animalului auxiliar. In ritualuri, exista rugi, 15

incantatii, prescriptii de ofrande si sacrificii neavand alt obiect decat evocarea si satisfacerea spiritelor personale. Se poate intampla ca exorcismele sa fie incluse complet in sacrificiu sau in rugaciunea adresata fie demonului ce trebuie alungat, fie zeului care il alunga. Ori de cate ori este vorba de asemenea rituri, ideea de spirit constituie axul in  jurul caruia ele pivoteaza. Pentru operator, ideea de demon este anterioara oricarei alteia, atunci cand el se adreseaza unui zeu –  asa cum se intampla in magia grecoegipteana –  rugandu-l sa-i trimita un demon care sa actioneze pentru el. Spiritul este un servitor autonom, reprezentand hazardul dintr-o operatiune magica. Magicianul sfarseste prin a recunoaste ca stiinta sa nu este infailibila si ca dorinta poate sa nu i se indeplineasca. Astfel, spiritul cand este supus, cand liber, confundandu-se cu ritul, dar si deosebindu-se de acesta. S-ar parea ca ne aflam in fata uneia dintre acele confuzii antinomice care abunda atat in istoria magiei, cat si in cea a religiei. Solutionarea acestei contradictii aparente tine de teoria raporturilor dintre magie si religie. Majoritatea faptelor de magie sunt cele in care ritul pare sa constranga, fara a nega existenta altora. Iata o clasificare sumara a spiritelor, care sa ne arate cum si-a recrutat magia armatele sale de spirite. I) Prima categorie de spirite magice o formeaza sufletele mortilor. In India antica si moderna sunt invocati stramosii divinizati; dar, in maleficii, sunt invocate mai ales spiritele defunctilor pentru care nu au fost indeplinite toate riturile funerare, ale celor neinhumati, ale celor decedati in urma unei morti violente, spiritele femeilor care au decedat la nastere, ale copiilor nascuti morti. II) A doua categorie de fiinte magice o reprezinta demonii. Bineinteles ca demon nu este pentru noi sinonim cu diavol, ci cu geniu, djinn, etc. Demonii sunt spirite, usor deosebite de sufletele mortilor, pe de o parte, iar pe de alta, care nu au fost divinizate ca zei. Desi personalitatea lor este destul de terna, demonii reprezinta deja ceva in plus fata de simpla personificare a unor ritualuri magice, a unor insusiri sau obiecte. Exista demoni de ambele sexe, de diverse tipuri si consistente, unii fiind localizati, altii populand atmosfera. Magia greaca are o preferinta deosebita pentru ingerii vechilor evrei. Ea cuprinde arhangheli, ingeri, arhontii, demonii si eonii, alcatuind un adevarat  panteon magic ierarhizat. El a fost mostenit de magia medievala, asa dupa cum Extremul Orient a mostenit panteonul magic hindus. Demonii au devenit insa diavoli. Rezumand, functiile demonice nu sunt incompatibile cu cele divine; de altfel, existenta unor demoni specializati nu interzice magiei sa recurga la alte spirite, facandule sa detina momentan un rol demonic. Astfel ca, in orice sistem magic, vom observa zei, si sfinti in cazul magiei crestinje, figurand ca auxiliare spirituale. 16

In Europa, intr-un numar mare de incantatii, in farmece mitice in particular, figureaza numai Fecioara, Hristos si sfintii. Caracterul nedefinit si multiform al puterilor spirituale, cu care magicienii intra in relatie, apartine intregii magii. Unii confunda magia cu tehnicile si stiintele, altii o asimileaza cu religiile. Ea se afla undeva la mijloc si nu se defineste nici prin scopuri, nici prin procedee, nici prin notiuni. In urma analizei, ea apare mai ambigua si mai nedeterminata ca niciodata. Seamana cu tehnicile laice din finalitatile ei practice, din caracterul mecanic al unui mare numar din aplicatiile ei,  prin aerul fals experimental al catorva din notiunile ei principale. Se deosebeste profund de tehnici cand recurge la agenti speciali, la intermediari spirituali, cand se implica in acte de cult si se apropie de religie prin imprumuturile  pe care i le face. Aproape ca nu exista rit religios fara echivalent in magie; gasim chiar si notiunea de ortodoxie, asa cum dovedesc acuzatiile magice de rituri impure ale magiei greco-egiptene. Exista motive pentru a afirma ca magia formeaza un intreg real. Magicienii  prezinta caracteristici comune; in ciuda diversitatii nelimitate, efectele produse prin operatiile magice au intotdeauna ceva in comun.  Nu exista magician onorific si inactiv. Pentru a fi magician, trebuie sa faci magie; invers, oricine indeplineste un act magic devine, chiar in momentul respectiv, magician. Diversele elemente ale magiei sunt create si calificate de catre colectivitate. Astfel, inregistram un al doilea folos real. Magicianul este acreditat deseori de catre societatea magica din care face parte si intotdeauna de catre societate in ansamblu. Nu este absurd si contradictoriu sa se presupuna ca magia este prin esenta ei, un fenomen colectiv, in timp ce, pentru a o opune religiei, au fost alese tocmai aceste trasaturi care o proiecteaza in afara vietii normale a societatilor. Ea  pare prea putin sociala, daca fenomenul social se recunoaste prin caracterul general, obligatoriu si restrictiv. Mai ramane sa aprofundam definitia magiei ca fiind o operatiune spirituala. Este vorba, in orice caz, de un postulat tranzitiv, ceea ce ne ingaduie sa spunem ca orice alta operatiune spirituala este, in acelasi timp, magica. Toate fenomenele erotice sunt in acelasi timpfenomene magice in caer individul  joaca fie rolul de manipulator, fie pe acela de manipulat, fie de instrument de manipualre. Ca un subiect sa participe la operatiuni magice, nu e nevoie ca ideea insasi de magie sa depaseasca pragul constiintei sale. In fond, de vreme ce nu exista act care sa nu implice, intr-un fel sau altul, o miscare a pneumei, se poate spune chiar ca intreaga existenta a unui individ se oranduieste in sfera magiei naturale. Societatea umana, la toate nivelurile sale, nu este ea insasi decat magie in actiune. 17

Chiar fara a fi constienta, fiecare fiinta care, datorita alcatuirii lumii, este inserata intr-un releu intersubeictiv, participa la un proces magic. Operatorul este singurul care, avand constiinta ansamblului acestui mecanism, se constituie mai intai ca observator al relatiilor intersubiective, ralizand simultan o cunoastere din care intelege mai apoi sa traga profit. „Procesul de transfer” insemna pentru Jacques Lacan ca lumea insasi nu e decat un imens aparat de schimburi intersubiective. Odata cu specializarea si cu delimitarea competentelor, am tinde sa spunem ca ceilalti doi practicieni ai magiei bruniene, magicianul propriu-zis si profetul, au disparutin zilele noastre. Este insa mai probabil ca ei s-au camuflat pur si simplu sub nisteaparente sobre si legale, dintre care aceea de analist nu este decat una si,  pana la urma, nucea mai importanta. Magicianuls e ocupa astazi de relatii publice, de propaganda, deprospectarea pietei, de anchete sociologice, de publicitate, informatie, contra-informatiesi dez-informatie, de cenzura, de operatiuni de spionaj si chiar de criptografie, aceastastiinta fiind, in veacul al XVI-lea, o ramura a magiei. Pe nedrept istoricii au tras concluzia disparitiei magiei o data cu aparitia „stiintei cantitative”. Aceasta n-a facut decat sa se substituie unei aprti amagiei,  prelungindu-i dealtfel visurile si scopurile prin mijlocirea televiziunii. Dimpotriva, nimic n-a inlocuit magia pe terenul ce-i era propriu, acela al relatiilor intersubiective. In masura in care au intotdeauna o parte operationala, sociologia,  psihologia si psihosocilogia aplicate reprezinta, in zilele noastre, prelungiri directe ale magiei renascentiste.

18

Bibliografie; 1. Culianu, Ioan Petru, Eros si magie in Renastere 1484 , traducere din franceza de Dan Petrescu, Iasi, ed. Polirom, 2003 2. Mandorla, Jacques, Dezvoltati-va puterile paranormale , traducere din limba franceza de Liviu Radu, Bucuresti, ed. Nemira, 1999 3. Mauss, Marcel si Schubert, Henry, Teoria generala a magiei , traducere de Ingrid Lupescu, Ilinca si Silviu, prefata de Nicu Gavriluta, Iasi, ed. Polirom, 1996 4. Tullius, Marcus Cicero, Despre divinatie, editie bilingva, traducere de Gabriela Haja si Mihaela Paraschiv, Iasi, ed. Polirom, 1998

19