lteodoroviciaudienta

Editura Liternet 2003

Lucian Teodorovici Teodorovici - Audien ţă 0

Redactor: Delia Oprea [email protected]

LUCIAN TEODOROVICI Copertă : © 2003 Dora Ionescu [email protected] Ilustraţii: © 2003 Horia Marinescu [email protected] Editare format

: Dora Ionescu [email protected]

Text: © 2003 Lucian Teodorovici Toate drepturile rezervate autorului. © 2003 Editura LiterNet pentru versiunea Este permisă difuzarea liber ă a acestei cărţi în acest format, în condiţiile în care nu i se aduce nici o modificare şi nu se realizează profit în urma acestei difuz ări. Orice modificare sau comercializare a acestei versiuni f ără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet LiterNet este interzisă. ISBN: Editura LiterNet http://editura.liternet.ro/ [email protected]



Redactor: Delia Oprea [email protected]

LUCIAN TEODOROVICI Copertă : © 2003 Dora Ionescu [email protected] Ilustraţii: © 2003 Horia Marinescu [email protected] Editare format

: Dora Ionescu [email protected]

Text: © 2003 Lucian Teodorovici Toate drepturile rezervate autorului. © 2003 Editura LiterNet pentru versiunea Este permisă difuzarea liber ă a acestei cărţi în acest format, în condiţiile în care nu i se aduce nici o modificare şi nu se realizează profit în urma acestei difuz ări. Orice modificare sau comercializare a acestei versiuni f ără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet LiterNet este interzisă. ISBN: Editura LiterNet http://editura.liternet.ro/ [email protected]


CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE (UN SINGUR ACT) .....................4 AUDIENŢĂ 0.............................................7 Actul întâi ...................................................7 ........................................ ............. 15 Actul intermediar ........................... ............................................ .................. 21 Actul al doilea ..........................

........................................... ....... 28 AUDIENŢĂ 0.................................... ................................................. ....................... 28 Actul întâi .......................... ........................................ ............. 35 Actul intermediar ........................... ............................................ .................. 39 Actul al doilea ..........................



CUVÂNT ÎNAINTE (UN SINGUR ACT)

Ac ţ ţiunea i unea se petrece pe Internet. şi prezint ă ă redactorului, î ş redactorului, cândva, probabil pe ă piese ă la începutul anului, dou ă piese de teatru, sunt de fapt dou ă ş i piese, una care s a ş i jucat, fiind versiuni ale aceleia ş ă pentru ă care şteapt ă înc ă. scris ă pentru radio, ş i una pentru scen ă care a ş t eapt ă înc ă

: mi a propus realizarea unui scenariu pentru teatru radiofonic, oamenii de acolo fiind mulţumiţi de o colaborare ce s a întins pe vreo doi ani, o colaborare în care eu le am furnizat ni şte


scenete, iar ei le au montat. Aşa s a n ăscut , varianta radiofonică, piesă construită pe scheletul unor încercări anterioare lăsate de izbelişte în computerul propriu. Şi de astă dată, mai mult decât prima oară, succesul l am primit cu stupefac ţie. Nici nu mi trecuse prin minte c ă piesa mea, construit ă mai mult ca o proză, cu mijloace dintre cele mai moderne deprinse de mine pân ă atunci, cu o doz ă consistentă de experimentalism, ar putea interesa un public ascultător destul de conservator. De altfel, am şi intitulat o dintr un exces autoironic. Cât se poate de sincer, recunosc c ă, în momentul în care am predat o postului de radio amintit, gândul nu mi era decât la primii bani pe care urma s ă i primesc din vânzarea unei creaţii literare proprii (n am îndrăznit niciodată să consider scenetele anterioare, pl ătite şi ele, ca fiind crea ţii literare). Iar emoţia, oarecum stupidă, îmi dau seama acum, era ca dup ă difuzarea acestei piese să nu mi se bat ă obrazul, mai ales c ă suma oferită a fost una destul de interesant ă. , varianta radiofonică, a fost însă selecţionată, anul acesta, pentru a reprezenta România la un concurs interna ţional. Aşa merg treburile uneori... Recitind cele de mai sus, simt nevoia s ă mi recunosc o oarecare jenă. Pe de o parte, fiindc ă le am


it, , dezam ăg nu î ş i pierde îns ă entuziasmul pentru c ă e sigur c ă ideea lui e bun ă (se ş tie autorii sunt de obicei cam mofturo ş i). : , să nu îl lăsăm pe autor să aibă cu totul dreptate, acest volum este un exemplu superb de intertextualism care ne a fost refuzat de autor, dar noi avem dreptul să ne găsim exact grilă interpretativă pe care o dorim.

: Lucian Dan Teodorovici : Delia Oprea : se completeaz ă la lansare

Lucian Teodorovici - Audien ţă 0



ACTUL ÎNTÂI

AUDIENŢĂ 0

: ascultătorilor, singurii care nu se lasă păcăliţi mit de sine ): Mustaţa mi e în (aproape mul ţu regulă. Sprâncenele frumos arcuite. Buzele, bărbia… Cine îmi spunea c ă buzele mele şi bărbia, împreună, fac un cerc perfect? Ah, cum o chema pe acea fat ă? Cum naiba o chema?! (Câteva momente de pauz ă; apoi: ) Ce mi pasă?! O chema cum o chema. Dac ă nu cumva altfel. (Abia î ş i re ţi ne un hohot de râs, dup ă care izbucne ş te; râde câteva secunde, apoi, c ăt re ascult ăt ori: ) Dragi ascultători, acestei piese pe care o ascultaţi chiar în clipa de faţă a avut lipsa de inspiraţie de a mă pune aici pe mine. Aici, s ă vă



principal a suferit o criz ă de personalitate. Nu e foarte grav… A fost chemată salvarea, nu v ă neliniştiţi. Totul va reintra în normal. Singura schimbare va fi cea a actorului care interpretează rolul principal. Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă rugăm să manifestaţi în continuare acelaşi interes pentru spectacolul ce va urma. Se aud pa şi îndep ăr tându se – cei ai aud apoi pa şi apropiindu se – cei ai

fracţii, iar rezultatul a fost clar: douăzeci şi şapte virgulă trei fructe! Se pare c ă am dat răspunsul corect, din moment ce… (Ezit ă; încearc ă s ă continue: ) … din moment ce… se opre ş te în aceast ă clip ă din monolog ş i, âni hohotul, d ă din mân ă a lehamite, nemaiputându ş i st ăp exclam ă:

. Se

mit de sine ): Mustaţa mi e în (aproape mul ţu regulă. Sprâncenele frumos arcuite. Buzele, b ărbia… Cine îmi spunea că buzele mele şi bărbia, împreună, fac un cerc perfect? Ah, cum o chema? Cum naiba o chema?! (Câteva momente de pauz ă; apoi: ) Ce mi pasă?! O chema cum o chema. Dac ă nu cumva altfel. (Începe brusc s ă râd ă, ca ş i cum asta n ar face parte din regie; apoi, revenindu ş i, încearc ă s ă ş i continue monologul: ) Oricum, am cunoscut o pe vremea când am dat la facultate. Era o facultate serioas ă, una particulară, iar faptul că am fost admis mi se datorează în totalitate. La examen mi au fost puse câteva întrebări dificile, de genul: „Dacă ai zece mere într o mână şi şapte pere în cealalt ă, câte fructe ai în mâini?”. Am calculat rapid, prin câ ţiva radicali şi două

: Ce prostie! Ş i fuge. I se aud pa şi i îndep ăr tându se în grab ă;

dup ă câteva secunde de lini şt e enervant ă, pe scen ă.

revine

( sp ăş it ): Ieşirea mea de mai înainte a fost regizat ă (Pufnind în râs: ) Cel puţin a şa mi a cerut să vă spun. (Hohotind: ) Închideţi radiourile, oameni buni, piesa asta e o tâmpenie! Scenaristul care a scris o e într o ureche! Pleac ă iar ăş i. De acolo se aud zgomote de nedeslu şi t, ă ceva ce seam ăn oarecum cu zgomotele auzite în timpul unei b ăt ă i . Dup ă câteva secunde, auzim din nou pa şi i, apoi vocea


demisionezi?


deschis microfonul…

Se aud zgomote greu de deslu şi t, apoi vocea Dup ă un minut se a ş terne iar ăş i t ăc erea deplin ă. Doar la un moment dat se aude vocea ui.

Se aude un sunet prelung, ascu ţi t, ca ş i cum s ar lucra la microfon, apoi, pentru câteva clipe, t ăc ere. În sfâr şi t, dup ă alte câteva secunde, la microfon vine .

(scuzându se ): Domnule Operator, eu nu ştiu textul… Dumneata îl ştii? : Da’ de ce tre’ s ă l ştiu? Îl citesc de pe foaie. Dumneata de ce nu l ai citit? : N am ochelarii de citit la mine… Apoi, dup ă atâtea repetiţii, credeam că l ştiu pe dinafară… Dar, dac ă dumneata vezi bine f ără ochelari, du te şi interpretează rolul principal. Să vedem dacă şi e de acord. Domnule Regizor… u ş it ă, gâtuit ă; ca ş i cum i s ar fi înecat (voce în ăb iile ): Da… Ce mai vrei şi tu? toate cor ăb : Să joace rolul principal… : Actorii mi au plecat, tu nu poţi citi textul … Aş pune o şi pe mama s ă joace rolul ăsta blestemat, dacă ar fi aici! (Hohote şt e amar: ) Să l joace ! (Hohotind, iar ăş i: )Am ajuns s o trăiesc şi pe asta: să fac dintr un operator actor! (fericit ): Actor?! Eu?! De când am a şteptat clipa asta! (râzând grotesc ): Am impresia c ă iar aţi uitat

(teribil de emo ţi onat, bâlbâindu ş i discursul ): Mustaţa mi e în regulă. Sprâncenele… frumos arcuite. Buzele…, bărbia… Cine îmi spunea… cine îmi spunea… că… buzele mele şi bărbia, împreună, fac un cerc prefect? Perfect? Ah, cum o chema? Cum dra… naiba o chema?! (Dup ă o pauz ă: ) Ce mi… îmi pasă? O chema… cum o chema. Dac ă nu cumva altfel. Ori… oricum, am cunoscut o pe vremea când am… când ântat de am dat la facultate. (R ăs ufl ă cu greutate, fr ăm emo ţi i. Apoi, brusc: ) Ah, inima! (Bufnitur ă surd ă, ca ş i ea: ) Oh, inima mea! (Întins pe jos, dându ş i cum ar c ăd ultima suflare, cu voce înecat ă: ) Tocmai acum îmi cedează inima? Tocmai când am devenit actor? (Horc ăi e.) Dup ă câteva clipe, cineva strig ă: : Un doctor, să vină un doctor! Agita ţi e, u ş i trântite. În sfâr şi t, se aud pa ş i.


: Dumneata eşti doctor? : Îhî… Înregistram o emisiune medical ă în studioul alăturat… Ce s a întâmplat? : Uite, nostru… adică actorul… a f ăcut, cred, un infarct. (pa ş i, voce mai apropiat ă de microfon ): După părerea mea de medic, s ar putea într adevăr să fie infarct... : Dar de ce naiba îl tragi de limbă? : Ca să nu se sufoce. : A, deci trăieşte? : Nu. : Păi, atunci, de ce îl mai tragi de limbă? : Asta i procedura. : Chiar şi când omul a murit? : Nu, doar atunci când tr ăieşte. : Păi, tocmai ai spus c ă a murit! : Da, a murit.


O pauz ă în care se aude cum ui…

îi d ă palme

: Nu reacţionează. Deci, cu siguranţă, ca specialist în domeniu pot afirma că a murit. Vedeţi? Buzele îi sunt vinete, mâinile încep să se răcească… Nu se mai poate face nimic. A murit. : A murit de două minute! : Da. : Păi, atunci, de ce l ai mai tras de limb ă? : Asta i procedura. : Chiar şi când omul a murit? : Nu, doar atunci când tr ăieşte. : Păi, el era deja mort! : Da, era mort. (exasperat ): Cu dumneata nu se poate discuta, domnule doctor! : Dacă mi cereţi părerea de specialist în domeniu, propun să mutăm corpul pacientului decedat din acest studio… T ăc ere. Se aude apoi un fâ ş âit, ca ş i cum ar fi târât un corp de podea. Fâ şâ itul se îndep ăr teaz ă. Dup ă câteva secunde se aude din nou vocea .


(voce inexpresiv ă) : Stimaţi ascultători, întrucât în studioul de radio s a întâmplat o tragedie, suntem nevoiţi s ă încheiem aici spectacolul. Ne pare r ău că aţi pierdut vremea ascultându ne, dar trebuie să recunoaşteţi că, în fond, dac ă aţi stat în faţa aparatelor pentru a asculta o pies ă radiofonică, nu aveaţi altceva de f ăcut mai bun. Deci n aţi pierdut nimic. (Voce iritat ă: ) A şa e la noi: pe teatru nu mai d ă nimeni doi bani, numai atunci când nu are nimic mai bun de f ăcut merge la un spectacol sau ascult ă la radio unul. În ultima vreme teatrul este atât de prost plătit, iar dumneavoastră daţi pe un bilet atât de puţin, încât nici nu mai are rost s ă vorbim. (De a dreptul nervos, aproape ţ ipând: ) Parcă actorii, regizorii, toţi oamenii de teatru ar fi ni şte cerşetori! Dacă punem preţuri mai mari, face ţi ifose, nu vreţi să veniţi! Dacă vă dăm … : Gata, domnule! Las ă morala! (ezitând ): Mă rog, las morala… Dar s ă ştiţi că am dreptate. În fine… (Revenind la tonul rece, inexpresiv: ) S a întâmplat deci o tragedie care, sper c ă sunteţi în asentimentul meu, nu poate fi înt ărită în bancnote. De aceea vă anunţăm că spectacolul de azi s a încheiat şi vă invităm, cu adânc ă părere de rău, altă dată la spectacolele noastre. Adică, vă invităm f ără păreri de rău. Vă aşteptăm cu dragoste. Şi poate ne vizitaţi şi în


sala de teatru. La revedere!


ACTUL INTERMEDIAR


(hohotind ): Da’ ce, mă, au aruncat vreodat ă spectatorii cu roşii în tine? (ru ş inat ): Numai o dată… : Hă, hă… (ş i mai zgomotos ): Hă, hă, hă… Da’ ce ai jucat, de i ai enervat? : Hamlet. ş i

: Or fi închis toţi ascultătorii aparatele? : Cred că da. După toată brambureala pe care le am servit o…! : Sigur i am păcălit! mit ): I am păcălit, da. Deci, ne am atins (mul ţu scopul. Nu ne mai ascult ă nimeni! Acum, putem s ă jucăm ceea ce trebuia să jucăm. : Corect. Fără teama că vom fi criticaţi, f ără teama că vom plictisi pe cineva… : Fără teama că vor arunca spectatorii cu roşii în noi…

se opresc brusc din râs.

(uimit, cu gravitate ): Hamlet, zici? : Hamlet… (oftând ): Să mai spuneţi că n am eu dreptate când afirm că Shakespeare e mort! Cine se mai intereseaz ă azi de bătrânu’ Will? : Uitaţi cum s a întâmplat. Tocmai eram cu craniul în mână şi l plângeam de zor pe Yorick. S ăr mane , mă uit eu spre craniu, buzele astea le am s ăr utat, pe umerii t ăi … Mă rog, ştiţi şi voi. Oricum, eram pătruns de importanţa momentului. Când colo, aud din sal ă: "Ce faci, bă, slăbănogule? Bă, cheritură! Bă, spital de nebuni! La început vorbeşti cu fantome, acum s ăruţi oase de cetăţeni decedaţi, tembelule? Necrologule!" îmi strigă acelaşi spectator. N am mai rezistat s ă mi continuu monologul. Pardon, zic spre ă la din sal ă, nu se zice necrolog. Eventual, necrofil, dac ă vrei s ă fii


care ascultă radioul! : Care ascultă radioul!? : Doamne fereşte! Asta nu se poate! Dup ă toată mascarada?! : Poate că… poate că ascultă alt post. : Care alt post? Ăsta e cel mai ascultat! Vânzoleal ă mare în studio. : Ce naiba stă ăla cu urechea la radio? El n a auzit comunicatul oficial pe care l am dat? : Poate că l a auzit, dar nu l a crezut... : Adică de ce să nu creadă!? Ce, noi aici suntem o echipă de actori de mâna a doua? N am fost destul de veridici? : Ba suntem veridici. Suntem cei mai buni! Nu degeaba am jucat eu Hamlet! Nu i aşa, domnule regizor? (nemul ţ umit ): Încă mai pomeneşti de Hamlet, după ce au aruncat ăia cu roşii în tine? : Dar nu din vina mea… Cum adic ă, domnule


regizor, vreţi să spuneţi că nu suntem actori buni? mit ): Buni, ha! Dacă eraţi atât de (ş i mai nemul ţu buni, la ora asta nu mai trebuia s ă ne asculte nimeni. Nişte actori buni ar avea audien ţă zero, să ştiţi! Pe când pe voi, iată, vă mai ascultă lumea. Să vă fie ruşine… : Într un fel, aveţi dreptate… Actorii buni au audienţă zero. Ne scuzaţi, domnule regizor. Noi am gre şit, noi reparăm. Vom relua totul, pân ă vom reuşi să nu ne mai asculte nimeni. (neîncrez ăt or ): S o vedem şi p asta. Oricum, spune i ăluia să termine cu Hamlet ul lui! Să se gândeasc ă la următorul lucru: dacă a jucat Hamlet odată, acum a ajuns în situa ţia de a juca, în actul al doilea, ha, ha, rolul de lift! (Dup ă o mic ă pauz ă: ) Domnilor, apropo de actul al doilea. Nu l putem juca decât în momentul în care nimeni nu ne va mai asculta! Iată indicaţia scenaristului: „Actul al doilea nu se va juca decât în momentul în care se va şti cu siguranţă că audienţa este 0”. Să facem deci ! La lucru, domnilor… (Dup ă o pauz ă, ş ov ăi tor: ) Mă, microfonul a fost închis în timp ce noi am vorbit aici? (bâlbâindu se ): Păi… nu prea… am crezut că…


gata, nu ne mai ascult ă nimeni. : Aoleo! Iarăşi?! Deci s a auzit totul?! (Iar pauz ă: ) Urgent, la treabă! Bă, pregăteşte te să mori din nou, pentru ascultătorul de peste drum! Pentru câteva clipe, t ăc ere. (reluându ş i rolul de actor ): Credeai că n am murit, neică? Stai în faţa aparatului şi asculţi? Iaca, mor şi pentru tine! (Pauz ă. Apoi, brusc: ) Ah, inima! ea: ) Oh, inima mea! (Bufnitur ă surd ă, ca ş i cum ar c ăd (Întins pe jos, dându ş i ultima suflare, cu voce înecat ă: ) Tocmai acum îmi cedeaz ă inima? Tocmai când am devenit actor? (Horc ăi e .) Dup ă câteva clipe, cineva strig ă: : Un doctor, să vină un doctor! Agita ţi e, u şi trântite. În sfâr ş it, se aud pa şi . : Dumneata eşti doctor? : Îhî… Înregistram o emisiune medical ă în studioul alăturat… Ce s a întâmplat? : Uite, nostru… adică actorul… a f ăcut, cred, un infarct.


(pa ş i, voce mai apropiat ă de microfon ): S ar putea să fie infarct. : De ce naiba îl tragi de limb ă? : Ca să nu se sufoce. : A, deci trăieşte? : Nu. : Păi, atunci, de ce îl mai tragi de limbă? : Asta i procedura. : Chiar şi când omul a murit? : Nu, doar atunci când tr ăieşte. : Păi, tocmai ai spus c ă a murit! : Da, a murit. O pauz ă în care

îi d ă palme

ui…

: Nu reacţionează. Deci, cu siguranţă, ca specialist în domeniu pot afirma c ă a murit. Vedeţi? Buzele sunt vinete, mâinile încep să se răcească… Nu se mai poate face nimic. A murit. : A murit de două minute! : Da. : Păi, atunci, de ce l ai mai tras de limb ă? : Asta i procedura. : Chiar şi când omul a murit? : Nu, doar atunci când tr ăieşte. : Păi, el era deja mort!



un cuier plin cu haine!

ascultat nimeni. Asta dacă nu cumva credeţi că un cuier poate fi un ascultător fidel de radio. (ş i el eliberat, râzând ): Mă, să ştii: uneori e bine să fii ascultat de un cuier. A şa, măcar eşti sigur că ăla nu aruncă în tine cu roşii.

Râsete, chicote. „Ce p ăc ăl eal ă! ”, se aude. Apoi iar râsete. „Un cuier, auzi, un cuier!”

aude

Râsetele se înte ţe sc. Hohote. La un moment dat, se . : Gata veselia! Am sc ăpat de ascultători, deci putem juca scenariul ăsta aşa cum vrem noi. Nu ne mai aude nimeni. La treab ă deci! : La treabă! : La treabă! : La treabă! : La treabă!

(iritat ): Adică, eu am f ăcut pe mortul pentru un cuier?! (eliberat de stres ): V am spus eu, domnule regizor, că suntem actori buni? Uitaţi, nu ne a


ACTUL AL DOILEA

: Domnilor, putem să dăm drumul actului doi? : Bineînţeles! Din moment ce nu ne mai ascult ă nimeni… : Ştiu că nu ne mai ascult ă nimeni. Nu la asta m ă refeream. Vă întrebam doar dac ă suntem pregătiţi. : Pregătiţi? De o viaţă suntem pregătiţi! : Să joci aşa ceva, apoi să mori! itor ): Ce să joci, mă? Tu (distrat, oarecum dispre ţu ai de interpretat doar zgomotul f ăcut de un lift. Şi apoi, se spune: s ă mergi la Neapole, apoi să mori, dom’le! Aşa i zicala! (superior ): Să interpretezi un lift e lucru mare dac o faci bine. Tu ce mare rol ai? Un monolog


prică jit. Şi apoi, în ceea ce priveşte zicala, mă nveţi pe mine zicale, bre? Eu o parafrazam! În loc de „Vedi Neapole, poi mori”, eu am zis „Vedi… piesa asta, poi mori”. Ce, e vreo problemă? urit ): Aaa… Dar n ai zis s o vezi, ci s o joci! (l ăm Şi apoi, o întrebare: de ce Neapole, dom’le? Ce i cu Neapole ăsta? De ce să vezi Neapole, şi apoi să mori? (prinzând din zbor ideea ): Ştii că ai dreptate? Chiar aşa: ce mare lucru e de v ăzut la Neapole? De ce s ă nu vedem New York ul, şi apoi să murim? De ce s ă nu vedem Amsterdamul, şi apoi să murim? Sau, dac ă tot e vorba de Italia, de ce s ă nu vedem Roma, apoi s ă murim? : Domnule regizor, de ce să nu vedem Roma, şi apoi să murim? : Bă, terminaţi cu prostiile! Jucăm piesa asta, au ba? Am scăpat de ascultători ca să mă înnebuniţi voi cu prostii? Treceţi la locurile voastre! Tu sus ţii monologul, celălalt face ca liftul. : Da, domnule regizor! Eu sus ţin monologul… : Iar eu fac ca liftul… (preg ăt it ): Buun! Începem. Gongul de început. S ă aud gongul de început… Imediat dup ă gong, tu î ţi începi monologul, iar tu, peste monologul ăstuia, faci ca liftul, înţeles? : ’Nţeles!


: Sigur, domnule regizor! Se aude un gong – spectacolul începe. mit de sine ): Mustaţa mi e în (aproape mul ţu regulă. Sprâncenele frumos arcuite. Buzele, b ărbia… Cine îmi spunea c ă… : Scîrţa scîrţ, scîîrţa scîîrţ… (nervos ): Opriţi! (Apropiindu se :) Ce faci, domnule!? (nedumerit ): Fac ca liftul… : Cum, mă!? Liftul face scîr ţa scîrţ? Doar nu i Trabant! : Dar cum face liftul? : Păi face… face ca liftul!


: Dacă spun: Vruuum, vruuum… e bine? : Ce i asta? (nevinovat ): Liftul… : Vrum, vrum? Eşti nebun? Domnule, eşti lift, nu motocicletă! : Fîîîl, fîîîl … (tot mai nemul ţ umit ): Aşa face un lift doar dac ă zboară… (dezarmat ): Păi, atunci, habar n am cum face liftul! : Dar la repetiţii cum ţi a ieşit? : Nu mi a ieşit… Nici măcar n am încercat, ca s ă fiu sincer. Nu dumneavoastr ă aţi spus să fim cât mai veridici la partea cu alungatul ascult ătorilor? Am repetat partea aceea, nu asta! A ţi spus că asta i floare la ureche. E, un biet monolog şi un biet scâr ţâit de lift. Oricine poate să facă asta… Chiar aşa v aţi exprimat. : Păi, da! Partea grea era asta, cu alungatul ascultătorilor… Nu m am gândit că o să fie probleme aici… Cum naiba face un lift? (timid ): Eu aş zice că fîîî ş fîîî ş… (nervos ): Lasă mă, domnule, cu fâ şurile tale! Nu aşa face liftul! (Strigând: ) Cine ştie cum face liftul ia un rol în piesă! : Adică… mă înlocuiţi? : Sigur că te înlocuiesc. Ce dacă odinioară ai jucat


Hamlet? Acum nu po ţi imita nici măcar un lift… (indignat ): Dar dumneavoastr ă puteţi? : Da’ ce, eu sunt actor? ( Strigând înc ă o dat ă: ) Hei, nu m aţi auzit!? Cine ştie să imite un lift!? Nici un r ăs puns. (iritat ): Ei, fir ar să fie de treab ă! Nimeni nu ştie? (timid ): Poate ar fi bine s ă întrebăm ascultătorii… : Care ascultători, domnule? Tocmai am sc ăpat de ei. (timid în continuare ): Apropo… De ce am sc ăpat de ei? (doct ): Pentru că, vezi tu, ideea piesei ăsteia e următoarea… ăăă… ăă… (Nesigur: ) Chiar aşa, domnule, de ce am alungat ascult ătorii? : Ştiu eu! : De ce? : Ca să nu ne asculte. (luminat ): Da, exact! ( Din nou nesigur: ) Da’ de ce să nu ne asculte? : Pentru că aşa e scenariul, domnule regizor. (bucuros ): Scenariul, domnule! Asta e solu ţia! Scenaristul… Trebuie sunat scenaristul… El ştie cum face un lift! Altfel n ar fi scris în scenariu că trebuie să imităm un lift.


: Să l sunăm pe scenarist… : El ne va salva! Câteva momente de pauz ă. Apoi se aude cum cineva formeaz ă un num ăr de telefon. În fine, se aud ţ ârâiturile telefonului. Nimic. Nici un r ăs puns. : Nu se poate s ă nu răspundă. N are cum să nu şi asculte propria piesă… Mai încerc o dată. Iar ăş i este format num ăr ul de telefon. Nici un r ăs puns. : Fantastic, domnule! Ce scenarist, auzi! S ă nu şi asculte el piesa! T ăc ere. (timid ): Domnule regizor, m am gândit la ceva. (flegmatic ): Ei, dacă te ai gândit… Zi, mă, la ce te ai gândit? : Scenaristul ăsta… Dacă ne ar fi ascultat la radio, înseamnă că ar fi fost ascult ător, nu i aşa? : Aşa i. : Iar până acum piesa a avut un singur scop: aceea de a i face pe ascult ători să nu ne mai asculte.


Pauz ă. Se aude apoi cum formeaz ă un num ăr . Ţ ârâitul telefonului. La cap ăt ul cel ăl alt al firului cineva ridic ă receptorul. : Alo, bună ziua. Nu v ă sup ăraţi, în acest moment ce faceţi? (distrat ă) : Ascult radioul şi vorbesc cu tine la telefon. : Ascultaţi cumva piesa intitulată ? (ş i mai distrat ă) : Bineînţeles! (La cap ăt ul firului porne şt e un hohot de râs batjocoritor, apoi telefonul se închide ş i se aude tonul ). (cu glas pierit ): Fantastic… Noi suntem păcăliţii. De la început, noi am fost p ăcăliţii… Farsa era pentru noi! Chiar în clipa de faţă jucăm actul al doilea, f ără s o ştim. : Ba, de acum o ştim. : Mă întreb cât o să dureze… : Ce să dureze? : Actul doi! : Păi, cum până când? Până i punem punct! : Şi cum îi punem punct? : Chiar aşa? Cum îi punem punct? Noi suntem


actori, dumneavoastră regizor… Noi nu compunem replici, noi ne ghidăm după ele. Replicile sunt ale scenaristului. (iritat ): Dar scenaristul nu ne a mai dat nici o replică pentru actul doi! : E adevărat. Însă a prevăzut ce s a întâmplat până acum… De unde ştim că, dacă spunem „Gata, s a terminat piesa”, asta nu i tot o replică din scenariul prevăzut? (cu glas sfâr şi t ): Asta înseamnă că… că vom juca actul doi toat ă viaţa… (acela ş i ton ca ş i ): Sau până când scenaristul ne ofer ă replica: „Gata, s a terminat piesa”… (la fel ): Dacă ne o va oferi vreodată… (cu voce tremur ăt oare ): Nu se poate… Suntem condamnaţi… (aproape plângând ): Condamnaţi să jucăm actul doi cât timp vrea blestematul de scenarist… (abia ş optind ): Chiar şi toată viaţa noastră… : Ce ironie… O să ne jucăm propriile roluri… : Ah… ce cruntă ironie… : De la Hamlet, la mine însumi… Ce trist…


Se aud smiorc ăi turi, apoi, în urm ăt oarele secunde, ele se transform ă în plânsete. Hohote de plâns… (printre hohote ): Ticălosul… Şi hohotele astea de plâns… le simt artificiale… Sunt hohotele pe care scenaristul le a creat… Plânsetele se înte ţe sc.






ACTUL ÎNTÂI

AUDIENŢĂ 0

: spectatorilor, singurii care nu se lasă păcăliţi

Cabina unui lift. În cabin ă se afl ă doar o oglind ă. Dup ă ridicarea cortinei, în interior va fi , care se va aranja în oglind ă. În mijlocul scenei, cabina .

mit de sine ): Mustaţa mi e în regulă. ( aproape mul ţu Sprâncenele frumos arcuite. Buzele, b ărbia… Cine îmi spunea că buzele mele şi bărbia, împreună, fac un cerc perfect? Ah, cum o chema? Cum naiba o chema?! âne gânditor câteva clipe, întorcându se cu fa ţa (R ăm


la spectatori, cu spatele la oglind ă; în fine, d ă din mân ă a lehamite :) Ce mi pasă?! O chema cum o chema. Dacă nu cumva altfel. (Abia î şi re ţi ne un hohot de râs, dup ă care izbucne şt e; râde câteva secunde, apoi, c ăt re spectatori: ) Dragi spectatori, acestei chestii la care vă uitaţi chiar în clipa de faţă a avut lipsa de inspira ţie de a mă pune aici pe mine. Aici, pe scenă! Pe mine, un actor cu capul pe umeri. Un actor – mă cunoaşteţi doar – deosebit de

inteligent! M a vârât aici, în cutia asta cu oglind ă în spate şi m a pus să susţin un monolog. Asta nu e o


tâmpenie? Ia, spune ţi mi: cum consideraţi asta, nu o tâmpenie?! Începe s ă râd ă din nou, în hohote; actorul care va interpreta rolul va trebui s ă aib ă un râs enervant, pi ţi g ăi at… Comic, în cele din urm ă. (revenindu ş i din veselie: ) E un prost. Un mare prost. Ce vă uitaţi aşa? Nu ştiţi cine? piesei, bineînţeles. E un prost! Ba, dac ă mă gândesc bine, şi . Cum a putut să accepte dumnealui o asemenea punere în scen ă? Ba, dacă mă gândesc mai bine de atât, şi voi, ăştia, spectatorii. Cum aţi putut, domnilor, să daţi bani pe o asemenea mizerie?! Sunteţi ridicoli, vă spun drept. Ca şi dramaturgul, ca şi . Nu credeţi că sunteţi stupizi? Uite, vă dau un exemplu: ia s ă vedem, unde presupune ţi domniile voastre că sunt eu acum? (Aş teapt ă câteva secunde r ăs punsul spectatorilor, dup ă care continu ă: ) Într un lift. Ha, ha! Într un lift! Ascensor! Ce tâmpit î şi pune personajul într un lift când are la dispozi ţie o întreagă scenă? Ce să facă ăla într un lift? Ce să fac eu, un actor cu personalitate, un actor inteligent, într un lift? Şi să vă mai zic o chestie: după ce că , tembelul, şi a pus personajul într un lift, a mai dat şi indicaţia scenică pentru regizor de a face în a şa fel


poate minute, pe scen ă apare


.

: Dragi, stimaţi şi plăcuţi spectatori, după cum bine v aţi dat seama, inteligenţi, culţi şi nu numai atât fiind, ceea ce s a întâmplat până acum nu a fost altceva decât un scenariu. Fiecare dintre cei doi actori – repet: după cum bine v aţi dat seama! – şi au interpretat rolurile. Din acest moment însă, eu sunt cel care îi voi înlocui. Nu pentru că aşa vreau, ci pentru că aşa trebuie. Adică nu pentru că trebuie, urăsc cuvântul ăsta, „trebuie”, deci nu pentru c ă aşa trebuie, ci pentru că aşa e în scenariu. În scenariu

scrie că , adică eu, se va transforma în , adică tot eu. Cu alte cuvinte… adic ă… cum să vă spun? Mă bag în cabină şi susţin monologul ăla… (Pentru sine, în ş oapt ă: ) Lua l ar naiba de monolog! Fostul rolul

intr ă în cabin ă ş i se preg ăt e şt e s ă joace .

mit de sine, (privindu se în oglind ă, aproape mul ţu cu un ton monoton, insipid, care l define ş te ca diletant într ale actoriei ): Mustaţa mi e în regulă. Sprâncenele frumos arcuite. Buzele, b ărbia… Cine îmi spunea că buzele mele şi bărbia, împreună, fac un cerc perfect? Ah, cum o chema? Cum naiba o chema?! âne gânditor câteva clipe, întorcându se cu fa ţa (R ăm la spectatori, cu spatele la oglind ă; în fine, d ă din mân ă a lehamite: ) Ce mi pasă?! O chema cum o chema. Dacă nu cumva altfel. Oricum, am cunoscut o pe vremea când am dat la facultate. Era o facultate serioasă, una particulară, iar faptul că am fost admis mi se datorează în totalitate. La examen mi au fost puse câteva întrebări dificile, de genul: „Dacă ai zece mere într o mână şi şapte pere în cealaltă, câte fructe ai în mâini?”. Am calculat rapid, prin câ ţiva radicali şi două fracţii, iar rezultatul a fost clar:… ăăă (Se opre ş te, prive şt e tâmp spre spectatori, î şi scoate o


batist ă, se ş terge de transpira ţi e, prive ş te iar tâmp spre spectatori. Apoi, parc ă amintindu ş i brusc ceva, se uit ă spre cabina .) Vocea (în ş oapt ă) : Douăzeci şi şapte virgulă trei fructe. (ducându ş i instinctiv mâna spre ureche ): Hă? Vocea (în ş oapt ă) : Douăzeci şi şapte virgulă trei fructe. (nedumerit ): Hă? Vocea (în ş oapt ă) : Douăzeci şi şapte virgulă trei fructe. (disperat ): Hă? Vocea (urlând ): Douăzeci şi şapte virgulă trei fructe, boule! (mecanic, spre spectatori ): Trei fructe, boule! iese din cu şc a sa nervos ş i se îndreapt ă spre culise. (înainte de a disp ăr ea în culise ): Numai idioţi în teatrul ăsta! Demisionez! (urm ăr indu l pe , mecanic ): Numai idioţi în teatrul ăsta! Demisionez! î şi pune mâna la gur ă, începe s ă plâng ă ş i, hohotind a jale, fuge în culise. De acolo se aud zgomote


ă oarecum cu zgomotele greu de deslu ş it, ceva ce seam ăn auzite în timpul unei b ăt ă i . Dup ă un minut, poate dou ă, t ăc ere deplin ă. Doar la un moment dat se aude vocea .

Vocea

: Actor?! Eu?! De când am a şteptat clipa asta!

În sfâr ş it, dup ă alte câteva minute, pe scen ă apare , îmbujorat, fericit. Surprinz ăt or, el nu se îndreapt ă spre cu şc a sa, ci intr ă în cabina liftului; din acest moment, firesc, devine . (privindu se în oglind ă , teribil de emo ţi onat, bâlbâindu ş i discursul ): Mustaţa mi e în regulă. Sprâncenele… frumos arcuite. Buzele…, b ărbia… Cine îmi spunea… cine îmi spunea… că… buzele mele şi bărbia, împreună, fac un cerc prefect? Perfect? Ah, âne cum o chema? Cum na… naiba o chema?! (R ăm gânditor câteva clipe, întorcându se cu fa ţa la spectatori, cu spatele la oglind ă; în fine, d ă din mân ă a lehamite: ) Ce mi… îmi pasă? O chema… cum o chema. Dacă nu cumva altfel. Ori… oricum, am cunoscut o pe vremea când am… când am dat la ântat de emo ţi i. facultate. (R ăs ufl ă cu greutate, fr ăm Apoi, brusc, î şi duce mâna la inim ă: ) Ah! (Cade: ) Oh!


(Întins pe jos, dându ş i ultima suflare: ) Tocmai acum? Tocmai când am devenit actor? (Moare.) Dup ă câteva secunde, pe scen ă apar doi oameni, care se învârt haotic în jurul celui c ăz ut. Unul dintre ei, care pare a fi doctor, îi ia pulsul , dup ă care, impacientat, îl apuc ă de limb ă ş i trage de ea. se mir ă de aceast ă ac ţi une a ui. : De ce naiba îl tragi de limb ă? : Ca să nu se sufoce. : A, deci trăieşte? : Nu. : Păi, atunci, de ce îl mai tragi de limbă? : Asta i procedura. : Chiar şi când omul a murit? : Nu, doar atunci când tr ăieşte. : Păi, tocmai ai spus că a murit! : Da, a murit. d ă din mân ă nervos ş i renun ţă la a l mai chestiona pe . continu ă s ă i trag ă limba afar ă. Dup ă vreun minut, se ridic ă ş i d ă din umeri neputincios. : Nu se mai poate face nimic. A murit.


: A murit de dou ă minute! : Da. : Păi, atunci, de ce l ai mai tras de limb ă? : Asta i procedura. : Chiar şi când omul a murit? : Nu, doar atunci când tr ăieşte. : Păi, el era deja mort! : Da, era mort. ş i

ş i îl apuc ă de picioare pe îl trag afar ă de pe scen ă; dup ă vreun minut, sau dou ă, apare .

: Stimaţi spectatori, întrucât pe aceast ă scenă s a întâmplat o tragedie, suntem nevoiţi să încheiem aici spectacolul. Ne pare r ău că aţi pierdut banii, dar trebuie să recunoaşteţi că nu aţi cheltuit prea mult pentru a vedea o pies ă de teatru. În ultima vreme teatrul este atât de prost pl ătit, iar dumneavoastră daţi pe un bilet atât de pu ţin, încât nici nu mai are rost să vorbim. Parcă actorii, regizorii, toţi oamenii de teatru ar fi nişte cerşetori. Dacă punem preţuri mai mari, faceţi ifose, nu vreţi să veniţi. Dacă… (Se aude din culise: „Gata, domnule!”) Ah, dar nu despre asta trebuia să vorbesc. S a întâmplat deci o tragedie, care, sper că sunteţi în asentimentul meu, nu poate fi


întărită în bancnote. De aceea v ă anunţăm că spectacolul de azi s a încheiat şi vă invităm, cu adâncă părere de rău, altă dată la spectacolele noastre. Adică, vă invităm f ără păreri de rău. Vă aşteptăm cu dragoste. Şi cu mai mul ţi bani. La revedere!


ACTUL INTERMEDIAR

se înclin ă ceremonios spre spectatori ş i pleac ă de pe scen ă. Apar doi lucr ăt ori, care, plângând, demonteaz ă cabina liftului. Dup ă care pleac ă ş i ei în culise, ânând absolut goal ă. În sal ă se aprind luminile. scena r ăm

În fundal, câteva rânduri de scaune goale, iar pe perete un decor care imit ă o sal ă de spectacole golit ă de spectatori, ca o continuare a primelor scaune, reale. Cu alte cuvine, o sal ă f ăr ă spectatori. Doar într un col ţ, a şe zat în semiîntuneric pe unul dintre scaune, se vede, nemi ş cat ă, o mogâldea ţă . În fa ţa acestei s ăl i de spectacole false, ,



,

ânt ş i începe s ă horc ăi e. cade la p ăm se repede spre el, înso ţi t de . se apuc ă s ă l trag ă de limb ă pe Sufleur, în timp ce toate personajele, mai pu ţi n fug repede în culise.

.

: Suntem singuri? : Singuri. : În sfârşit! l s ăl ii unde se vede (ar ăt ând spre col ţu mogâldea ţa ) : Dar ăl’ de colo cine i, mă rog? : Cine eşti, băi? : Cine dracu’ eşti, nenicule? (c ăt re culise ): Vedeţi că mai avem un spectator în sală! Pe scen ă apar: , în timp ce ş i dispar în culise.

,

,

,

,

(spre mogâldea ţa din sal ă) : Ce vrei, omule? : Nu vezi că spectacolul s a terminat? : Du te acasă! : Nu ne mai deranja. : Credeai că n am murit, neică? Iaca, sunt mort!

: De ce naiba îl tragi de limbă? : Ca să nu se sufoce. : A, deci trăieşte? : Nu. : Păi, atunci, de ce îl mai tragi de limbă? : Asta i procedura. : Chiar şi când omul a murit? : Nu, doar atunci când tr ăieşte. : Păi, tocmai ai spus c ă a murit! : Da, a murit.

, d ă din mân ă nervos ş i renun ţă la a l mai chestiona pe Doctor. continu ă s ă i trag ă limba afar ă. Dup ă vreun minut, se ridic ă ş i d ă din umeri neputincios. : Nu se mai poate face nimic. A murit. : A murit de dou ă minute! : Da. : Păi, atunci, de ce l ai mai tras de limb ă? : Asta i procedura.


: Chiar şi când omul a murit? : Nu, doar atunci când tr ăieşte. : Păi, el era deja mort! : Da, era mort. ş i

ş i îl apuc ă de picioare pe îl trag afar ă de pe scen ă; dup ă vreun minut, sau dou ă, apare .

: Stimate spectator, întrucât pe aceast ă scenă s a întâmplat o tragedie, suntem nevoiţi să încheiem aici spectacolul. Ne pare rău că ai pierdut banii, dar trebuie să recunoşti că nu ai cheltuit prea mult pentru a vedea o piesă de teatru. În ultima vreme teatrul este


atât de prost plătit, iar dumneata dai pe un bilet atât de puţin, încât nici nu mai are rost să vorbim. Parcă actorii, regizorii, toţi oamenii de teatru ar fi nişte cerşetori. Dacă punem preţuri mai mari, faci ifose, nu vrei să vii. Dacă… (Se aude din culise: „Gata, domnule!”) Ah, dar nu despre asta trebuia s ă ţi vorbesc. S a întâmplat deci o tragedie, care, sper c ă eşti în asentimentul meu, nu poate fi înt ărită în bancnote. De aceea te anun ţăm că spectacolul de azi s a încheiat şi te invităm, cu adâncă părere de rău, altă dată la spectacolele noastre. Adică, te invităm f ără p ăreri de rău. Te aşteptăm cu dragoste. Şi cu mai mulţi bani. La revedere! âne îns ă pleac ă în culise. Mogâldea ţa r ăm

în sal ă. Apare , care se îndreapt ă nervos spre scaunul unde se afl ă mogâldea ţ a. Dup ă un minut, în care nu se deslu şe şt e prea bine (locul e în semiîntuneric) ce se întâmpl ă, revine. Al ăt uri de el se afl ă . ş i Pe scen ă apar . ându l de haine pe Îngrijitor ): Ăsta era, (tr ăg dom’le. Ăsta stătea în sală. Şi noi, ca proştii, l am crezut spectator! : Iertaţi mă!


: De ce ne ai mai lăsat să jucăm scena asta cu mortul, dacă tu erai? : Crezi că e aşa uşor să mor când ţi se scoală ţie?! : Dormeam… : Dormeai?! : Dormeai?! La piesa mea?! Apar toate celelalte personaje. : Ăsta era, lua l ar dracu’! Dormea, auzi! Ceilal ţ i se îndreapt ă nervo ş i spre care, îngrozit, sare de pe scen ă ş i o ia la fug ă. Ceilal ţi încep s ă râd ă. (revenindu ş i primul din veselie ): Gata băieţi, ne am distrat cât ne am distrat. Acum, gata comedia. La treabă! : La treabă! : La treabă! : La treabă! : La treabă! : La treabă! : La treabă! : La treabă!


Dup ă ce spun aceste cuvinte, personajele se înclin ă ironic c ăt re sala goal ă ş i, rând pe rând, dispar în culise.



ACTUL AL DOILEA

(interpretat de )

îmbr ăc ate în treninguri. În fine, manechine. Important este c ă fiecare dintre manechinele care vor interveni în pies ă va fi echipat cu un difuzor, care se va vedea la ce va folosi. Pe scen ă se afl ă din nou montat ă cabina unui lift. În cabin ă este doar o oglind ă. Dup ă ridicarea cortinei, în interior va fi , care se va aranja în oglind ă. În sala din fundal toate locurile sunt ocupate de u şi , manechine. Acum ş i imaginea de pe perete se p ăp schimb ă, în continuarea primelor rânduri de scaune se va afla o imagine care s ă creeze senza ţi a c ă avem o sal ă plin ă tot cu manechine. Manechine cu peruci blonde, cu peruci brunete, cu peruci ş atene. Manechine cu batic, manechine f ăr ă batic. Manechine îmbr ăc ate în costum sau manechine

mit de sine ): Mustaţa mi e în regulă. ( aproape mul ţu Sprâncenele frumos arcuite. Buzele, b ărbia… Cine îmi spunea că buzele mele şi bărbia, împreună, fac un cerc perfect? Ah, cum o chema? Cum naiba o chema?! âne gânditor câteva clipe, întorcându se cu fa ţa (R ăm la spectatorii manechine, cu spatele la oglind ă; în


lovea cu măciuca lui, nu? Homalăule, fetiţo, poponarule! ându ş i mâna dreapt ă sub vestonul în care e (b ăg îmbr ăc at ): Stimate spectator, am încercat s ă te ignor, dar este imposibil. Ţin să î ţi aduc la cuno ştinţă faptul că intervenţia dumitale este deranjant ă. Din acest motiv mă văd nevoit să acţionez în consecinţă. scoate de sub veston mitraliera, o îndreapt ă ş i trage. De pe ţ eav ă nu mai spre porne şt e nici un glon ţ. scutur ă mitraliera, apoi trage iar. Nimic. (spre culise, cerând ajutor ): Domnule regizor! (din culise, iritat ): Împuşcă l, dom’le, apoi du ţi mai departe monologul. (spre culise, iritat la rândul lui ): Dar, domnule regizor… (ap ăr ând pe scen ă, foarte nervos ): Ce naiba vrei?! (ridicând din umeri, ar ăt ând mitraliera ): Domnule regizor, îmi pare rău, dar nu mai am gloan ţe… : Şi cine te enervează? (ar ăt ând cu mâna spre ): Respectivul! sare de pe scen ă, tremurând de nervi, se


ş i începe s ă l strâng ă de repede la ânt, îl calc ă în gât, apoi s ă trag ă de el, îl trânte şt e la p ăm picioare. Din manechin sar câl ţi , lân ă, baticul îi flutur ă prin aer, ochii îi plesnesc sub t ăl pile atacatorului… mit de masacru, privind turbat în jur ): Mai (mul ţu vrea cineva? (prin difuzoarele lor, în cor ): Nuuu!

se repede dezmembreaz ă ş i pe acesta.

spre

alt

manechin

ş i l

: La reprezentaţia piesei mele să nu spuneţi nu, aţi înţeles?! Reiau întrebarea: mai vrea cineva?! (prin difuzoarele lor, în cor ): Nuuu! se repede dezmembreaz ă ş i pe acesta.

spre

alt

manechin

ş i l

: Repet, pentru cine n a înţeles: la reprezentaţia piesei mele să nu spuneţi nu! În concluzie, reiau întrebarea: mai vrea cineva?! (prin difuzoarele lor, în cor ): Daaa! scoate de sub un scaun o canistr ă cu



(către manechinele spectatori): Stimaţi spectatori, am încercat să vă ignor, dar este imposibil. Ţin să î ţi aduc la cunoştinţă faptul că… (Renun ţâ nd brusc la : ) Să vă ia dracu’ pe to ţi! Asta nu e calmul s ău comedie, asta e dram ă! Râdeţi ca proştii la o dramă! Educaţi vă înainte de a veni la teatru, boilor! În acest moment pe scen ă apar: , , , , ş i . Fiecare dintre aceste personaje au în mân ă diferite arme albe: unul un cu ţi t, altul un topor, o coas ă, o furculi ţă , o ş urubelni ţă , un desf ăc ăt or de conserve sau o bât ă de oin ă. Toate personajele, înso ţi te ş i de , coboar ă de pe scen ă ş i se reped la marionetele spectatori. În clipele ce urmeaz ă, prin aer zboar ă câl ţi , lân ă, fuste, treninguri, costume, peruci blonde, brunete, ş atene. (prin difuzoarele lor ): Aaaah! Îîîh! Gîîîh! Vai! Ioi! Iiiih! Aoleo! Văleu! Văleleu! Pe scen ă apare, foarte vesel, , cu un microfon în mân ă. Nu se aude nimic din ce vorbe ş te el în r de ghicit c ă microfon, dar dup ă mi şc ăr ile buzelor e u şo spune: Aaaah! Îîîh! Gîîîh! Vai! Ioi! Iiiih! Aoleo! V ăleu! Văleleu!

lteodoroviciaudienta

Recommend Documents