jocul-interior-si-stresul-timothy-gallwey.pdf

XV

CUPRINS PREFAŢĂ: Ce ne-au învăţat învăţat pacienţii pacienţii noştri noştri..... .......... .......... ......... IX INTRODUCERE: Jocul Jocul interior interior şi stres stresul ul ...... ........... .......... ..... XVII PARTEA ÎNTÂI: Jocul de stres ......................................1 Unu: Cine are nevoie nevoie de stres ................................. ............................................3 ...........3 Doi: Cei doi „eu”.................................................... „eu”..............................................................19 ..........19 Trei: Fă cunoştinţă cu producătorul producătorul de stres...................39 stres ...................39 Patru: O alte alternat rnativă ivă la comportam comportamente ente de tip „luptă „luptă – fugi – nu mişca”......... mişca”.............. ........... ........... ........... ............ .........59 ...59 Cinci: Mai iute, mai încet – între accelerare şi ralanti ralanti.....85 .....85 PARTEA A DOUA: Cum C um dominăm do minăm stresul ...............107 Şase: Codul de învăţare a Jocului interior : ACT ..... .......... ......109 .109 Şapte: Arborele Stabilităţ Stabilităţii ii ............................... ............................................129 .............129 Opt: Construieşt Construieştee un Scut Personal Personal ............................. ...............................141 ..141 Nouă: Fii Managerul vieţii tale............................... tale ......................................157 .......157 PARTEA A TREIA: Jocul interior – Uneltele de lucru .....169

Zece: Jocul interior – Unealta 1: Stop............................17 Stop............................1711 Unsprezece: Jocul interior – Unealta 2: Fii managerul tău tău.............................. ............................................................18 ..............................1833

l u s e r t s i [ r o i r e t n i l u c o J

XV

CUPRINS PREFAŢĂ: Ce ne-au învăţat învăţat pacienţii pacienţii noştri noştri..... .......... .......... ......... IX INTRODUCERE: Jocul Jocul interior interior şi stres stresul ul ...... ........... .......... ..... XVII PARTEA ÎNTÂI: Jocul de stres ......................................1 Unu: Cine are nevoie nevoie de stres ................................. ............................................3 ...........3 Doi: Cei doi „eu”.................................................... „eu”..............................................................19 ..........19 Trei: Fă cunoştinţă cu producătorul producătorul de stres...................39 stres ...................39 Patru: O alte alternat rnativă ivă la comportam comportamente ente de tip „luptă „luptă – fugi – nu mişca”......... mişca”.............. ........... ........... ........... ............ .........59 ...59 Cinci: Mai iute, mai încet – între accelerare şi ralanti ralanti.....85 .....85 PARTEA A DOUA: Cum C um dominăm do minăm stresul ...............107 Şase: Codul de învăţare a Jocului interior : ACT ..... .......... ......109 .109 Şapte: Arborele Stabilităţ Stabilităţii ii ............................... ............................................129 .............129 Opt: Construieşt Construieştee un Scut Personal Personal ............................. ...............................141 ..141 Nouă: Fii Managerul vieţii tale............................... tale ......................................157 .......157 PARTEA A TREIA: Jocul interior – Uneltele de lucru .....169

Zece: Jocul interior – Unealta 1: Stop............................17 Stop............................1711 Unsprezece: Jocul interior – Unealta 2: Fii managerul tău tău.............................. ............................................................18 ..............................1833


XVI

y e w l l a G y h t o m i T . W

Doisprezece: Jocul interior – Unealta 3: Cele trei trei întrebări întrebări de control control ......................................... ......................................... 191 Treisprezece: Jocul interior – Unealta 4: Probează o nouă atitudine................. atitudine.............................................. ............................. 199 Paisprezece: Jocul interior – Unealta 5: Stiloul magic.................... magic...................................................... .............................................. ............ 209 Cincisprezece: Jocul interior – Unealta 6: Transpunerea Tra nspunerea ............................. ............................................................... .................................... 215 Şaisprezece: Jocul interior – Unealta 7: Redefinirea ................................. ................................................................... .................................... 221 Şaptesprezece: Jocul interior – Unealta 8: Triunghiul Tri unghiul PIB PIB.................................. ............................................................... ............................. 229 Optsprezece: Folosirea instrumentelor: povestea lui Eileen............................ Eileen......................................................... ............................. 235 Nouăsprezece: Folosirea instrument instrumentelor: elor: Probleme de viaţă şi de moarte..................... moarte...................................... ................. 245 CONCLUZII: Jocu Jocull inte interior rior şi viaţ viaţaa ..... .......... ........... ............ ........... ....... 259 ANEXA A: Precizări Precizări medicale ............................... ..................................... ...... 277 ANEXA B: Metoda Jocului interior – – resurse.............. 293 MULŢUMIRI ................................ .............................................................. .............................. 297 DESPRE AUTORI .............................. ...................................................... ........................ 303

XVII


INTRODUCERE JOCUL DE STRES

S-a întâmplat la un moment dat ca o jucătoare de golf de renume mondial să dorească să îi fiu coach. Mi-a spus că avea nevoie de ajutor pentru a scăpa de stresul pe care îl simţea spre finalul jocului – atunci când mai erau doar câteva găuri – tocmai când avea toate şansele să câştige competiţia respectivă. Mi-a zis: „Încep să îmi tremure mâinile şi nu mai reuşesc să simt cum trebuie crosa, îmi ies din mână”. Presiunea pe care o resimţea crescuse pentru că, dacă ar fi câştigat doar încă două turnee, avea şansa să intre în Golf Hall of Fame. Practic, era imposibil să simulăm împrejurările care îi produceau acel stres din teren într-o sesiune de coaching, aşa că i-am pus două întrebări simple:

XVIII


„Care este scopul golfului?” „De ce joci tu golf?” Primele răspunsuri ale jucătoarei au fost clare şi simple: „Scopul golfului este să termini fiecare traseu cu cât mai puţine lovituri. De ce joc eu? a continuat ea. În primul rând, pentru că îmi place mediul în care se desfăşoară acest joc; în al doilea rând, îmi place competiţia şi, în al treilea rând, îmi face plăcere să îmi manifest talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu.” O priveam cu atenţie în timp ce vorbea şi i-am spus: „Deocamdată, nu îţi tremură mâinile.” Nu se vedea nicio schimbare care i-ar fi putut afecta calitatea jocului. Am pus încă o întrebare: „Te poţi gândi că există şi alte motive care te-au determinat să te dedici golfului?” A reflectat câteva secunde apoi a exclamat: „Da, există şi alte motive! Primul este că datorez foarte mult golfului. Înainte de a deveni jucătoare de golf eram un nimeni. Golful m-a făcut cineva. Un alt motiv este că datorez foarte mult fanilor mei – fără mine, ei nu ar avea de ce să se mobilizeze să mă susţină la fiecare turneu.” S-a oprit puţin, m-a privit, apoi a spus: „Acum au început să îmi tremure mâinile, nu-i aşa?” Aşa era, şi i-am spus-o. Nervozitatea a fost inevitabilă de îndată ce a trecut de la povestea pasiunii ei pentru golf la sentimentele pe care i le provocau părerile şi aşteptările altora. Se vedea deja la capătul drumului, într-un viitor în care nu se va mai bucura de loialitatea fanilor şi nici de poziţia ei de jucătoare de golf de top. Era o persoană cu un talent fenomenal, dar stresul interior – teama de a nu fi la înălţimea imaginii de sine sau a celei proiectate de alţii

asupra ei – declanşa această nelinişte şi îi influenţa performanţa şi bucuria de a juca. Apoi, când a început să înţeleagă ce anume o bloca, jucătoarea şi-a recăpătat calmul şi a început să povestească despre eforturile pe care le-a făcut pentru a fi mereu în formă, capabilă să joace golf profesionist. Vorbind despre toate acestea, era ca şi cum se întreba la modul foarte serios dacă ceea ce obţinuse meritase toate acele eforturi. Şi a decis că da, tot ce făcuse avea rost. Mai târziu am aflat că, deşi nu a câştigat turneul care s-a desfăşurat după sesiunea de coaching, a învins în următorul. La finalul acestuia, optimismul şi bucuria ei au izbucnit: pur şi simplu a sărit în lacul aflat lângă a optsprezecea gaură! Această jucătoare profesionistă de golf se lupta, de fapt, cu o realitate cu care ne confruntăm fiecare dintre noi: cum distingem între cine suntem şi ce facem. În viaţă, jucăm multe roluri – părinte, soţ, jucător de golf, director –, dar ceea ce se vede în afară nu este ceea ce suntem cu adevărat. Una din sarcinile Jocului interior este să facă această distincţie şi să permită sinelui nostru să iasă la iveală strălucitor, nestăvilit de concepţii şi aşteptări care nu se potrivesc cu scopul nostru în viaţă. De îndată ce facem acest lucru, ne vom putea elibera de stres şi vom „juca” folosind tot ce avem mai bun în noi – fie că e vorba de golf, de serviciu sau de viaţă, pur şi simplu. Pe măsură ce veţi citi această carte, veţi găsi multe exemple despre oameni care şi-au schimbat modul obişnuit de gândire, ce le inducea stres şi care nu se potrivea cu felul în care aceştia simţeau că se pot dezvolta. Sperăm ca aceste

XIX


XX


exemple să vă inspire să reflectaţi şi să găsiţi propria voastră cale de a vă elibera de stres. Înainte de a trece mai departe, aş vrea să spun câteva cuvinte despre Jocul interior . Se poate afirma că fiecare joacă un joc interior, fie că îl recunoaşte, fie că nu. Acest fapt înseamnă că, atunci când suntem implicaţi în jocuri exterioare (pentru a depăşi obstacolele din lumea în care trăim în scopul de a ne atinge ţelurile exterioare), suntem în acelaşi timp confruntaţi cu obstacole interioare – cum ar fi frica, îndoiala de sine, frustrarea, durerea, distragerea –, care ne împiedică să manifestăm întreaga paletă a capacităţilor noastre şi să ne bucurăm la cel mai înalt grad de ceea ce trăim. Premisa Jocului interior – principiile, metodele şi tehnicile pe care le ofer pentru a-i ajuta pe oameni în ceea ce priveşte jocurile interioare sau exterioare – a rămas aceeaşi: succesul în viaţă e dat de măsura în care păstrăm echilibrul în atenţia acordată ambelor jocuri. În centrul metodologiei Jocului interior există trei principii: 1. Conştientizarea a tot, fără a judeca acest tot, 2. Încrederea în sine însuşi, 3. Exerciţiul de a alege în mod deliberat şi în cunoştinţă de cauză. Iniţial, am aplicat în antrenamentele sportive metodologia de învăţare izvorâtă din aceste principii, iar mai târziu am folosit-o în mediul corporatist. Am observat

că oamenii pot învăţa să depăşească obstacolele interioare, pot să îşi îmbunătăţească orice abilitate fără instrucţiuni tehnice specifice, pot să se dezveţe de obiceiuri mentale şi comportamentale şi pot să se bucure de ceea ce sunt în timp ce fac asta. Faptul că am văzut că aceste lucruri se întâmplă zi după zi – fie în coaching-ul pentru atleţi, fie în cel pentru directori – mi-a dat încrederea profundă că oricine poate să înveţe în mod firesc şi poate să facă schimbările pe care le doreşte în viaţa sa. Fără îndoială, orice eveniment exterior poate atrage stresul. Dacă eşti îngrijorat că vei fi concediat – ceea ce se întâmplă destul de des în zilele noastre –, acest lucru este un factor de stres extrem de puternic. Întrebarea este: poţi să faci diferenţa între slujba pe care o ai şi persoana care eşti tu? Această capacitate de a distinge între cine eşti şi circumstanţele în care trăieşti poate fi învăţată – răsplata constă în claritatea şi perspectiva cu care te raportezi la ceea ce te înconjoară, iar acestea înlătură stresul şi îţi permit să îţi atingi obiectivele exterioare. Faptul de a stăpâni cu măiestrie Jocul interior îţi permite să treci peste provocările vieţii fără să te îmbolnăveşti din cauza stresului cronic. Secretul constă în a şti că ai posibilitatea să alegi, că ai alternative: la modul în care te raportezi la evenimentele exterioare, la modul în care le defineşti, la înţelesurile pe care li le atribui şi la felul în care reacţionezi mental şi emoţional la aceste evenimente. Una din credinţele principale ale Jocului interior este aceea că orice persoană are înţelepciunea interioară de a evita frica şi frustrările care îl conduc spre ciclul negativ al stresului.

XXI


XXII


De exemplu, atunci când îi ajutam pe jucătorii de tenis să înveţe să-şi îmbunătăţească loviturile directe, reverul şi serviciul, îi ajutam de fapt să înveţe cum să fie mai eficienţi pe dinăuntru. A învăţa cum să înveţi era mai important decât să loveşti mingea în teren. Astfel, lecţiile din sport au devenit fundamentale în viaţă. Când jocurile – interior şi exterior – sunt în sincronie, stresul scade, performanţa se îmbunătăţeşte, învăţarea are loc în mod firesc şi creşte bucuria şi plăcerea cu care desfăşori acea activitate. Unii sportivi numesc asta „playing in the zone”1. Jocul interior se referă la a învăţa să fii în zona ta de excelenţă în fiecare zi a vieţii tale. Jocul interior şi tehnicile sale au şi o altă valoare unică: aceea că pot capta capacitatea noastră naturală de a satisface nevoile esenţiale. Darul omenesc de a învăţa poate să se manifeste pe tot parcursul vieţii. Copiii învaţă să meargă, să vorbească, să se joace din bucurie şi curiozitate. Aceste procese sunt fireşti şi plăcute. Aşa că a învăţa să menţii echilibrul – între a intra în viteză pentru a face faţă unei provocări şi a trece la ralanti pentru a putea să te odihneşti şi să te relaxezi – poate fi simplu şi plăcut. Avem abilitatea naturală de a fi înţelepţi şi calmi în mijlocul asaltului zilnic al luptelor exterioare. În lumea în care trăim, un astfel de talent merită să fie dezvoltat. mai ales în sport, „a fi în zona ta de excelenţă, a avea un nivel maxim de conştienţă şi concentrare, fiind în acelaşi timp deschis şi mai puţin analitic”, (n. tr.)

1 playing

in the zone – sintagmă folosită

CUM S~ FACI ECHIP~ CU DOCTORII În anii ’70, pe când scriam „The Inner Game of Tennis”, m-am împrietenit cu doi medici remarcabili – John Horton şi Edd Hanzelik. Am stat mult de vorbă despre munca fiecăruia şi am constatat un mare grad de compatibilitate în felul nostru de gândire. John şi Edd îşi dedicaseră activitatea unei altfel de practici medicale, care punea accent pe tratarea persoanei văzute ca întreg şi încuraja participarea plenară a acesteia la propria îngrijire, având încredere în capacitatea înnăscută de autovindecare a corpului uman. Din experienţa de lucru cu pacienţii lor, cei doi doctori constataseră că stresul cronic era sursa multor boli şi erau în căutarea unor căi prin care să îşi ajute pacienţii să scape de stres fără să folosească medicamente. Principiile şi tehnicile Jocului interior li s-au părut deosebit de potrivite cu nevoile pacienţilor lor. Mai târziu, când am început să mă întâlnesc cu John şi Edd pentru a discuta despre posibilitatea unei colaborări în cadrul unui seminar dedicat stresului, mi-am dat seama că stresul era ceva cu mult mai serios decât o barieră ce limita performanţa atleţilor sau directorilor – era mult mai legat de problemele medicale decât crezusem până atunci. De fapt, stresul era o uşă deschisă în faţa bolii – un factor determinant pentru mare parte din pacienţii care ajungeau la medic. Cum eram preocupat de posibilitatea de a lucra cu medici, mi-am reamintit aceste gânduri cu ocazia ajutorului pe care l-am dat unui oftalmolog în realizarea unui program de training

XXIII


XXIV


pentru un anume tip de intervenţie chirurgicală pe ochi, extrem de complexă. Faptul că ceea ce se punea în joc erau globii oculari, şi nu mingi de tenis sau ego-uri mi-a dat senzaţia că m-am trezit brusc, ca dintr-o ameţeală. Aceeaşi senzaţie de trezie o simţisem şi atunci când vorbisem cu cei doi medici despre stres şi efectul lui asupra bolii: miza Jocului interior era sănătatea şi calitatea vieţii. Legat de acest subiect aveam prilejul să fac ceva deosebit cu oameni care nu erau preocupaţi de performanţe. A accepta această provocare însemna pentru mine o mai adâncă înţelegere a Jocului interior . Alte câteva observaţii legate de stres m-au ajutat să mă decid să colaborez cu cei doi medici. Astfel, am înţeles că stresul cronic era mult mai important şi mai dăunător decât credeam. Părea că e determinat cu precădere de modul în care oamenii percepeau evenimentele şi circumstanţele vieţii lor – şi nu de realităţile în sine. Am aflat că remediile oferite de către comunitatea medicală pentru stresul cronic erau cel mai adesea bazate pe tratamente medicamentoase care însă, de obicei, nu aveau efect asupra cauzei stresului. Alte prescripţii standard – ca exerciţiile fizice, dieta şi odihna –, deşi lucruri bune în sine, se dovedeau, de asemenea, nepotrivite pentru a trata cauza stresului. În cele din urmă, cei doi medici m-au făcut să îmi dau seama că ultimele cercetări medicale în domeniu veneau să susţină principiile fundamentale şi metodele folosite de Jocul interior şi m-au ajutat să înţeleg posibilitatea de a accesa capacităţi umane mai profunde decât coordonarea fizică sau intelectuală.

Astfel, am început să înţeleg că Jocul interior putea să trateze cauzele percepute pentru frică, frustrare sau durere de o manieră care să-i ajute pe oameni să înveţe cum să gestioneze stresul, printr-un proces de autodescoperire, care să le facă plăcere. Un astfel de proces nu vizează atât eliminarea stresului, cât un obiectiv mult mai bun – acela de a construi o stabilitate interioară dinamică, ceva legat de valoarea intrinsecă a oricărei fiinţe umane, oricând, nu numai atunci când trece printr-o stare de stres.

CE PROMITE JOCUL INTERIOR Strategia iniţială folosită în seminarele noastre dedicate stresului era aceea de a-i ajuta pe oameni să îşi construiască o viaţă interioară suficient de stabilă pentru a le permite o revenire rapidă în faţa factorilor de stres externi ce apar, în mod inevitabil, în viaţa oricui. Prin intermediul acestei cărţi, vom oferi fructul cercetărilor şi capacităţii noastre de înţelegere privitor la modul în care poate fi obţinută acea stabilitate şi, odată cu ea, speranţa că viaţa poate fi trăită fără efectele nocive ale stresului cronic. În paginile ce urmează, John, Edd şi cu mine te vom însoţi pe calea învăţării Jocului interior – o călătorie pe parcursul căreia să te deprinzi cum să îl joci, folosind deopotrivă experienţa din munca mea cu atleţi şi manageri şi pe cea a celor doi medici, legată de pacienţi şi poveştile lor, precum şi de perspective şi intuiţii medicale.

XXV


XXVI


În prima parte a cărţii , vom descrie principiile Jocului interior în contextul stresului şi te vom ajuta să înţelegi cam care e propriul nivel de stres. Vei observa că fie şi numai acest lucru va produce o schimbare în modul în care răspunzi la stres. Tocmai aceasta este frumuseţea învăţării adevărate: nu este un proces abstract, ci creează o modificare organică în modul în care vezi lumea şi în care îi răspunzi. În partea a doua , te vom ajuta să identifici bazele stabilităţii tale, acel ceva al unei fiinţe care joacă rolul rădăcinilor pentru o plantă. Va fi vorba aici nu atât despre stresul prin care treci, cât despre resursele pe care le posezi, cele care te fac să îi rezişti, care acţionează ca nişte ancore în faţa lui. Pentru că, aşa cum se exprima unul dintre participanţii la un seminar: „Când ţi-ai luat-o peste bot, nu trebuie să îţi mai tragi şi un pumn în nas”. Vom învăţa cât de important este să statorniceşti rădăcinile stabilităţii care să te menţină ferm în lungile perioade când eşti aruncat încolo şi încoace şi care să creeze un scut de apărare împotriva factorilor de stres cotidieni. Partea a treia este instrumentarul Jocului interior – opt tehnici practice şi eficiente pe care le poţi folosi pentru a-ţi creşte gradul de stabilitate şi a combate stresul zilnic. Sunt tehnicile pe care le-am prezentat atleţilor şi managerilor de-a lungul multor ani şi pe care le folosim la cursurile noastre. Ele pot fi utilizate efectiv când ai de înfruntat o provocare dificilă sau poţi să te bazezi pe ele pentru a te simţi zilnic puternic. Poţi alege acea tehnică care se potriveşte cel mai bine împrejurărilor în care te afli

la un moment dat – chiar faptul că ştii că ai la îndemână un astfel de set de instrumente puternice îţi va da mai multă încredere şi mai multă siguranţă interioară: vei fi capabil să faci schimbările pe care doreşti cu adevărat să le faci în viaţa ta. Pe parcursul acestei cărţi, am inclus exerciţii care permit fiecăruia să aplice ceea ce scriem în împrejurările sale de viaţă. Alegeţi cum vreţi să folosiţi aceste exerciţii – puteţi să faceţi unele din ele chiar pe parcursul lecturii, iar pe altele să stabiliţi că le veţi face mai apoi; puteţi să vă scrieţi răspunsurile într-un carneţel, pe măsură ce citiţi cartea; puteţi alege doar să citiţi exerciţiile şi să vă gândiţi la ele. Speranţa noastră este că vă veţi găsi singuri cea mai bună cale de a folosi aceste exerciţii, aplicând înţelesul lor propriilor voastre experienţe. Am auzit la un moment dat cum era antrenat Tiger Woods de tatăl lui să facă faţă stresului din timpul unui joc de golf. Îi spunea că era în regulă să simtă orice emoţie în timpul partidei, dar numai dacă nu se lăsa cuprins de ea mai mult de zece paşi. Cu toţii avem în minte imaginea lui Tiger Woods, parcă plimbându-se, plasând fără probleme mingea în zona din preajma găurii – cool şi încrezător; ca şi cum nici nu vedea mulţimea de spectatori, pe de-a-ntregul în zona sa de confort, îmbibat de concentrare şi de o energie calmă. Nu e vorba aici de a nu fi conştient de tot ceea ce te înconjoară, de a fi rupt de realitatea acelei mulţimi de spectatori, ci vorbim de măsura în care cineva este capabil să stea în pielea lui, şi nu în calea lui. Cu toţii putem avea această capacitate.

XXVII


1


PARTEA ÎNTÂI JOCUL DE STRES2

2

the game of stress , în original –

am ales această traducere prin comparaţie cu formarea sintagmelor care desemnează diverse sporturi: joc de tenis, joc de fotbal etc., pentru a sublinia că este un capitol dedicat cunoaşterii stresului şi implicaţiilor lui. (n. tr.)

3


UNU

CINE ARE NEVOIE DE STRES?

„Sunt aşa de stresat!” Auzim propoziţia asta de zeci de ori pe zi. E spusă în diferite feluri, în diverse limbi, peste tot în lume. În California, unde locuiesc, stresul e un mod de viaţă. Ne îngrijorează focurile care mistuie frumuseţea naturii, ne îngrijorează cutremurele şi inundaţiile care ne înghit casele; ne îngrijorează preţul benzinei care pune pe butuci cultura noastră axată pe mersul cu maşina. Ne îngrijorează supravieţuirea economică, concedierile, războiul şi sistemul de asigurări de sănătate. Dacă aveai de gând să fii îngrijorat, ai nimerit secolul care trebuia! Este evident pentru majoritatea dintre noi că suntem hăituiţi de factori de stres globali şi ai vieţii de zi cu zi.

4


Revărsarea mesajelor media cu care suntem bombardaţi este un adevărat asalt – colaps economic, prăbuşirea pieţei imobiliare, terorism, războaie, pierderea economiilor, lipsa de hrană, falimentele, dezastrele naturale şi eşecul sistemului de sănătate. Aceste mesaje accentuează tensiunea pe care o simţim din cauza factorilor de stres zilnic: certurile în familie, dificultăţile în creşterea copiilor, suprasolicitarea la locul de muncă, zbuciumul de a ne plăti facturile, grijile legate de sănătate şi aşa mai departe. Din păcate, stresul hrăneşte stresul. Cu cât suntem mai stresaţi, cu atât mai uşor e să ne supărăm din nimicuri. Îngrijorarea ne afectează capacitatea de a gândi clar şi de a funcţiona bine, iar aceste lucruri ne stresează încă şi mai mult. Suntem atât de obişnuiţi să fim stresaţi, că am ajuns să ne gândim că e normal ca stresul să facă parte din viaţa noastră. Totuşi, stresul nu este ceva normal. Corpul resimte un dezechilibru când sistemul de producere a stresului este activat de o manieră cronică. Factorii de stres, stresorii, pot fi interni sau externi, dar un lucru e clar: stresul pe care îl simţim este inconfortabil, ne influenţează capacitatea de a funcţiona şi este, la modul general, nociv pentru starea noastră de sănătate fizică. Unul dintre pacienţii lui Edd Hanzelik i-a spus odată acestuia: „Cred că ar fi foarte ciudat să fii eliberat de stres.” Adevărul e că se poate întâmpla să simţim un fel de energie seducătoare care ne determină să trăim viaţa la un nivel foarte ridicat de stres. Sunt oameni care cred că stresul e bun, că poate motiva şi poate duce la competitivitate maximă. Când

fac coaching cu oameni de afaceri, văd o astfel de atitudine la toţi: „Pentru a reuşi, trebuie să fii mai agresiv decât competitorul. Trebuie să te străduieşti, să fii determinat. Trebuie să ai mentalitate de luptător.” Trăim într-o societate în care admirăm oamenii care trăiesc cu un nivel ridicat de adrenalină, cărora le zumzăie continuu blackberry-ul, care muncesc optsprezece ore pe zi. Iar dacă cineva se poate descurca dormind numai trei-patru ore pe noapte, credem că ar trebui să poarte o distincţie, o medalie de onoare. Suntem condiţionaţi să vedem stresul ca pe ceva necesar şi inevitabil, când tocmai opusul acestei convingeri este adevărul. Corpul nostru căută homeostazia – echilibrul. Aceasta este starea naturală şi, totodată, starea care permite să funcţionăm bine. La fel, mintea are nevoie să fie în echilibru, nu în harababură. Priorităţile trebuie să fie clare, iar printre ele este şi propria noastră stare de bine. Nevoia de stres pentru a avea performanţe înalte e un mit. Dimpotrivă, cercetările arată că stresul cronic ne afectează sănătatea, duce la boli grave şi împiedică prestaţiile de succes. Suntem impresionaţi când vedem persoane asediate de tot felul de provocări, dar care reuşesc totuşi să îşi păstreze calmul. În timpul campaniei prezidenţiale, Barack Obama a fost numit de mass-media „No Drama Obama” (Nicio dramă Obama) şi conduita lui calmă a dat speranţe mari oamenilor din întreaga lume. Un alt exemplu celebru este Nelson Mandela: după ce a stat douăzeci şi şapte de ani într-o închisoare din Africa de Sud, a ajuns să facă parte dintr-un guvern format din cei care îl condamnaseră. Despre această

5


6


perioadă din viaţa lui, Mandela a declarat mai târziu: „Pentru un prizonier politic, hotărârea şi înţelepciunea înving frica şi fragilitatea umană.” Într-un fel, cu toţii suntem ţinuţi închişi de ameninţările din jurul nostru sau de propria situaţie. Pentru unii, boala este o închisoare. Pentru alţii, tristeţea, sărăcia sau zbuciumul familial devin realităţi paralizante. Aici se pune întrebarea: cum putem să accesăm propria noastră hotărâre şi înţelepciune şi să nu ne lăsăm copleşiţi de lipsa de ajutor şi de speranţă? Aşa cum stresul hrăneşte stresul, speranţa şi înţelepciunea hrănesc stabilitatea şi starea de bine, indiferent de ceea ce vine din afara noastră.

PRESIUNE VERSUS PROVOCARE Putem să începem prin a recunoaşte propriul nostru rol în crearea stresului. Îmi amintesc un interviu cu Gustavo Kuerten, un jucător brazilian de tenis relativ puţin cunoscut, care a reuşit să câştige French Open de trei ori. Uluiţi că învinsese jucători mult mai bine cotaţi, reporterii l-au întrebat: „Cum faci faţă presiunii jocului?” Brazilianul a răspuns: „Care presiune?! Nu am de făcut faţă niciunei presiuni – nu o simt.” Nimeni nu a părut că înţelege răspunsul lui. Cei din presă au continuat să întrebe: „Cum e posibil să nu simţi nicio presiune în conjunctura asta?” Răspunsul lui a fost: „A fost minunat. Mi-a plăcut să joc cu oamenii ăştia. Mi-a plăcut că am jucat bine. Nu înţeleg la ce vă referiţi – ce presiune?!”

Evident, pentru reporteri, „presiunea” era o realitate care exista în cazul competiţiilor de înalt nivel. Dar pentru Kuerten această realitate nu exista. Pentru el, realitatea care exista era oportunitatea pe care o avea de a juca cu cei mai buni jucători din lume şi de a se bucura că joacă bine. Starea lui mentală îi mărea plăcerea de a juca şi nivelul de performanţă. Într-o astfel de stare nu prea poate să pătrundă stresul. Poate ar trebui menţionat că, după ce a câştigat primul French Open, în 1997, Kuerten nu a rămas la fel de lipsit de stres. Popularitatea în creştere de care se bucura în Brazilia şi aşteptările mari ale celor din jur au declanşat în el ceva ce percepea ca fiind o presiune, iar calitatea jocului său a avut de suferit vreme de câţiva ani – nu a mai câştigat Open-ul până în 2000. Ideea că avem nevoie de presiune pentru a reuşi să facem ceva ne este întipărită din copilărie. Cam de pe la trei ani, presiunea e pusă în funcţiune: mergi mai repede, vorbeşte mai mult, fă lucrurile mai bine. E un subiect constant care ne urmăreşte toată viaţa. Şi nu dispare niciodată. Însă, din experienţa mea, pot să afirm că abia atunci când încetezi să pui presiune pe tine poţi să ai mai mult succes. În fiecare dintre noi există ceva înnăscut care ne face să vrem să ne îmbunătăţim performanţele. Totuşi, când fac coaching cu manageri, constat că le ia ceva timp să înţeleagă lucrul acesta. Prezumţia oricărui şef este: „Dacă nu pun presiune, nu se face treabă.” Iar angajaţii îşi spun: „Dacă nu o să pară că îmi forţez limitele, şeful o să creadă că nu muncesc din greu.” E o buclă neproductivă.

7


8


E important să se facă distincţia dintre presiune şi încercare. Când simt că am în faţă o provocare pe care o accept ca pe ceva relativ la care doresc să fac tot ce pot, de cele mai multe ori nu devin stresat, şi totuşi mă ridic la înălţimea ocaziei respective – mă mobilizez şi pot să îmi folosesc toate abilităţile. În cazul presiunii, deşi o trăim ca pe ceva interior, simţim ca şi cum e ceva, din afara noastră, care ne împinge. A trăi conform aşteptărilor celorlalţi faţă de noi înlocuieşte propria motivaţie de a excela. Odată cu presiunea, apar frica de eşec şi conflictul interior. Odată cu o provocare acceptată apar concentrarea relaxată, claritatea a ceea ce ai de făcut şi

capacitatea de a da tot ce ai mai bun. Şi una, şi alta ne duc într-o stare de atenţie trează. Dar o provocare acceptată, chiar dacă în final va duce la oboseală, nu târăşte după ea acele subproduse ale stresului, atât de nocive la nivel fizic şi mental. La un moment dat, am făcut coaching cu echipele de vânzări ale unei excepţionale firme de consultanţă de pe Coasta de Est. Le-am explicat tuturor echipelor că performanţa în vânzări nu era singurul „joc” care avea loc – celelalte se refereau la ceea ce învăţaseră în acel proces de vânzare şi la cât de mult le plăcea ceea ce făceau. Acestea erau cele trei componente stabile ale muncii lor: performanţa, învăţarea şi bucuria. Le-am recomandat ca, pentru succesul firmei, dar şi de dragul succesului lor personal, să încerce să ţină în echilibru aceste trei obiective ale muncii lor. Ceea ce nu ştiam când le-am spus asta era că membrii echipei de vânzări cel mai slab cotate au luat foarte personal recomandările mele, considerând că erau o formă de a pune presiune pe ei pentru că nu aveau performanţe mulţumitoare. Conducătorul echipei, hotărât să redreseze situaţia, le-a spus: „Luna viitoare vreau să mergeţi pe teren, să vă simţiţi bine şi să învăţaţi cât de mult se poate despre client şi să aflaţi ce părere are el despre produsele noastre şi despre produsele concurenţei.” Ceea ce le transmitea de fapt era: „Fiţi curioşi şi bucuraţi-vă de ceea ce faceţi.” Am aflat despre toate acestea o lună mai târziu, când s-a dovedit că această echipă a ajuns de pe ultimul loc pe primul. Era evident că, atunci când presiunea pe performanţă a dispărut, provocarea de a fi performant a rămas – fapt demonstrat de rezultatele lor. Ceea ce probabil nu au realizat

9


10


în acel moment era că energia pe care o puseseră în acest demers, lipsit de presiune, era o formă de energie care putea fi folosită de fiecare dată, iarăşi şi iarăşi, fără să ajungă la epuizare, la situaţii de burnout 3. Cele trei componente ale muncii sunt interdependente. Dacă, în strădania de a avea performanţă, componenta de învăţare este ignorată, performanţa va scădea inevitabil sau se va opri la un anumit nivel. La fel, dacă bucuria lipseşte din ecuaţia muncii, atât învăţarea, cât şi performanţa vor avea de suferit. Aceste observaţii sunt valabile în orice activitate umană. FOAIE DE OBSERVAŢIE Completată de doctorul Edd Hanzelik

– SEDUCŢIA STRESULUI – Sam, un bărbat de 52 de ani, era un exemplu perfect de om care se baza pe stres în munca sa; dar asta îl distrugea. Îndemnat de soţie şi de prietenii lui, deşi neîncrezător, a stabilit până la urmă o consultaţie la cabinetul nostru. Sam avea multiple simptome fizice: dureri de cap, greaţă, dureri abdominale, vomita uneori şi simţea un soi de tremur interior. Nu voia să se lase dus la medic pentru că era îngrozit de eventualitatea de a primi un diagnostic de cancer sau chiar de tumoare pe creier. I-am făcut lui Sam toate analizele şi l-am supus unei examinări fizice atente, dar nu am găsit niciun semn de anormalitate. 3

mistuire (n. tr.)

11

„Cum se poate să mă simt atât de rău şi toate analizele să iasă bine?”, m-a întrebat Sam. Când am sugerat că stresul ar putea fi la originea simptomelor lui, a fost surprins şi neîncrezător. La fel ca alţi oameni de afaceri supraîncărcaţi, Sam considera stresul o parte necesară a vieţii alocate muncii – o parte cu care se putea descurca. Avea un serviciu solicitant, în industria aerospaţială, care implica ore suplimentare, efort când mare, când redus, dar acesta era modul lui de a-şi câştiga existenţa. Într-un fel, Sam era mai speriat de a nu-şi pierde „vârfurile de stres”, decât de simptomele lui. Era o situaţie cu care mă mai întâlnisem – unii dintre pacienţii noştri chiar se descriau ca „dependenţi de adrenalină” şi spuneau că, dacă nu ai o problemă care te stresează, lumea crede că nu munceşti cine ştie ce. Corpul omenesc nu este proiectat să aibă de-a face cu stresul cronic. Sistemul de reacţie la stres este parte integrantă a răspunsului fiziologic de prezervare a vieţii în situaţii care pun în pericol existenţa cuiva. El nu este un mod de a fi, o stare permanentă. Când sistemul de reacţie la stres este pornit, se creează un dezechilibru chimic în organism, iar dacă starea de homeostazie nu este restabilită, este afectată puternic bunăstarea fizică, mentală, emoţională şi socială a persoanei respective. Prin coaching, Sam a învăţat că stresul nu îi garanta deloc că este „pe culme” şi că opusul stresului nu era ceva de lăsat la urmă – dimpotrivă, însemna ceva care să îţi asigure stabilitate în faţa turbulenţelor vieţii şi


12


muncii. Cu timpul, Sam a acceptat că stresul are un impact negativ semnificativ asupra capacităţii sale de „funcţionare” şi a devenit mai interesat să înveţe cum poate să menţină o stare de bine, indiferent ce s-ar întâmpla în jurul lui. „Am descoperit că uneori trebuie să spun «nu»”, mi-a spus şi a mărturisit că a încetat să se mai „atace” pentru că nu face ceva mai bine. „Acum recunosc că serviciul pe care îl fac nu are sens dacă nu mă pot simţi bine în timp ce muncesc.” Pentru Sam a fost o adevărată revelaţie să înţeleagă aceste lucruri şi efectul asupra stării lui de sănătate a fost semnificativ. Pe parcursul practicii medicale, am înţeles că cel mai comun tip de stres – efortul de adaptare la presiuni exterioare nerezonabile, pe seama neglijării nevoilor personale – este şi cel mai funest. O astfel de adaptare poate părea lipsită de consecinţe şi chiar normală, dar, până la urmă, va duce la epuizare şi, ca urmare, la boală. De aceea, una din primele informaţii pe care dorim să le aflăm de la un pacient este cât de tensionat e, cât de mult trage de el. Pentru mine nu a fost o surpriză că, odată cu reducerea anxietăţii şi a stresului, simptomele lui Sam s-au redus. Simpla conştientizare a ceea ce ţi se întâmplă poate să aibă un impact mult mai mare decât îşi închipuie majoritatea oamenilor. Dar a accepta că ceva ţi se întâmplă e numai primul pas în a depăşi stresul – pentru a merge mai departe e nevoie de o implicare profundă şi asumarea acesteia e ceva ce numai Sam putea să decidă dacă o va face sau nu.

E{TI STRESAT? Înainte de a trece mai departe, aş dori să îţi petreci câteva momente luând temperatura propriului stres. A trăi stresul nu este o experienţă abstractă – şi nici aceasta nu e o carte despre chestiuni generale pe care le denumim stres, dimpotrivă, este ceva real şi care te priveşte personal, iar felul în care trăieşti pro priul nivel de stres îţi va da indicii despre felul în care vei abor da restul cărţii. Stresul este dăunător propriei sănătăţi, aşa că luându-ţi temperatura vei afla dacă ai ceea ce noi numim „fe bra stresului” şi vei afla totodată cât de serioasă este această febră. Ia o foaie de hârtie şi răspunde la următoarele întrebări: 1. Fără să stai prea mult să te gândeşti, scrie un număr de la unu la zece care să reflecte cât de stresat te-ai simţit în ultima vreme. 2. Acum notează toţi factorii de stres care e posibil să fi contribuit la acest nivel de stres. Alocă-le un număr între unu şi zece în funcţie de cât de mult stres determină evocarea fiecăruia. De exemplu: Şeful impune termene nerealiste de atingere a obiectivelor. (7) ü Certuri cu fiul adolescent. (5) ü

13


14


Nu pot să plătesc factura la electricitate. (9) ü Părintele mai în vârstă are nevoie de spita lizare. (8) ü Trebuie să îmi fac timp să cumpăr un cadou de nuntă cuiva. (3) ü

Lista ta poate să fie mai lungă sau mai scurtă – chiar şi lucrurile mai puţin importante pot fi stresante: să descoperi că nu mai ai lapte când copiii vor cereale cu lapte la micul dejun! Toţi aceşti factori de stres mărunţi ce se adună pe parcursul unei zile pot să ne supere serios. 3. Scrie cum te fac să te simţi factorii de stres pe care i-ai notat înainte. Ce simptome ai – fizice, emoţionale, mentale, sociale. De exemplu: Simptome fizice: palme umede, dureri de cap, dureri

de stomac Simptome emoţionale:

sunt cu lacrimile în ochi, îmi vine să mă dau cu capul de pereţi Simptome mentale:

minte înceţoşată, mă concentrez

cu greutate Simptome sociale:

mă îngrijorează că nu pot să mai fac faţă sarcinilor de serviciu, că şeful mă va critica şi s-ar putea chiar să mă dea afară.

4. După ce te gândeşti la răspunsurile pe care le-ai dat şi parcurgi descrierea de mai jos, plasează-te undeva pe termometrul pentru stres.

37ºC – Temperatura ta este normală. Te simţi relaxat, odihnit şi plin de vigoare. Îţi place să te recreezi. Îţi faci timp să reflectezi la ceea ce ţi se întâmplă. Nu manifeşti simptome – fizice, mentale,

15


16


emoţionale, sociale – care au legătură cu stresul. Te simţi bine.

37,8ºC – Ai un stres uşor şi câteva simptome care au legătură cu stresul – o oarecare înţepeneală a muşchilor cefei, indigestie. E posibil să te simţi când extrem, când doar uşor obosit. Stresul nu îţi afectează prea mult bucuria de a fi, claritatea gândirii sau capacitatea de muncă. 38,3ºC – Ai un stres moderat. Corpul îţi este afectat în toate aspectele – fizic, mental, emoţional şi social. Te simţi ceva mai obosit. Responsabilităţile ţi se par poveri care îţi pot afecta echilibrul general. 38,9 C – Ai un stres serios. Eşti iritabil şi stresul te afectează foarte mult. Corpul şi mintea fac vizibile efectele stresului. Nu poţi să gândeşti la fel de clar ca de obicei. Te simţi oarecum obosit şi epuizat în cea mai mare parte a timpului. Te îngrijorează faptul că, dacă mai apar câteva sarcini, s-ar putea să o iei la vale. 39,4ºC – Te apropii de niveluri foarte periculoase de stres. Corpul şi mintea sunt serios afectate de simptome datorate stresului. Încă o sursă de stres şi e posibil să clachezi. Te simţi epuizat mai tot timpul. Mai ales responsabilităţile curente îţi

provoacă o stare de disconfort. Conştient sau inconştient, cauţi căi de scăpare.

40ºC – sau mai mult – Eşti intoxicat cu stres. Ai o boală datorată stresului. Ştii că multe simptome din corpul şi mintea ta sunt cauzate de stres. Nu vezi cum să stopezi stresul. Îţi e teamă de ceea ce ar putea să urmeze. Eşti epuizat. Activităţile cotidiene, obişnuite, sunt serios compromise. Ai nevoie de medicamente ca să faci faţă situaţiei şi să dormi. Încă un factor de stres şi eşti terminat. În mod normal, când ai febră, iei situaţia în serios. Stai acasă, îţi iei liber de la serviciu, te odihneşti. Dacă temperatura este peste 40ºC, te duci la doctor. Nu îţi spui: „O să trec şi peste asta”. La fel e şi cu febra stresului, şi totuşi mulţi oameni cred că pot să se ţină tari, să o ignore, iau diferite substanţe ca să se simtă mai bine şi, până la urmă, se adaptează stresului. Cu cât ai de mai multă vreme febra stresului şi cu cât aceasta e mai severă, cu atât e mai puţin posibil să te prefaci că nu o ai. Sper că acest exerciţiu simplu v-a făcut mai conştienţi de măsura în care vă afectează stresul. Pentru a-l depăşi, pentru a scăpa de stres, e nevoie de o strategie mai profundă decât managementul stresului. Nimeni nu ar încerca să înlăture febra aplicând „managementul febrei” şi nici de stres nu se poate scăpa prin management. Dar se poate scăpa.

17


jocul-interior-si-stresul-timothy-gallwey.pdf

Recommend Documents