1. Care este diferenţa unui act î ndeplinit ndeplinit conform datoriei morale şi un act îndeplinit din datorie morală? Ce fel de concept implică metafizica moravurilor, aşa cum este stabilită ea de Kant, şi în ce măsură se poate aplica acest concept î î n n planul moralei practice?
Immanuel Kant (1724-1804) este unanim considerat drept cel mai important filozof modern, drept una dintre figurile emblematice ale iluminismului european, drept arhetipul intelectualului convins că omenirea este capabilă să progreseze prin propr iile sale puteri,
nelipsindu-i capacitatea de a- şi utiliza raţiunea spre a întelege principiile naturii şi ale actiunii, fără nici un fel de tutelă exterioară, nici măcar una de natură divină. Marea sa invenţie în
domeniul filozofiei morale, ce l-a deosebi t de şcolile anterioare, a fost morala ca autoguvernare a fiinţei umane, opusă moralei supunerii faţă de puterea divină sau faţă de orice altă autoritate laică. 1 Kant îşi începe lucrarea reluând diviziunea greacă tripartită a filozofiei. Logica, fizica şi
etica sunt cele trei ramuri ale filozofiei, clasificate astfel înca din Antichitate. Orice cunoaştere cu ajutorul minţii (raţională) este de doua tipuri: materială, atunci când se referă la obiecte sau formală când ,,se ocupă doar de forma însăşi a intelectului şi a raţiunii şi de regulile universale ale gândirii în genere, fără deosebirea obiectelor.” 2 În opinia lui Kant, logica este formală pentru că face abstracţie de toate diferenţele dintre obiectele cu privire la care gândim. Astfel, pentru că nu împrumută nimic din experienţele noastre, logica trebuie privită ca o ştiinţă non-empirică sau a priori . Fizica trebuie să se aplice naturii, ca obiect de studiu, iar etica voinţelor umane, care sunt afectate de dorinţe şi instincte, astfel fizica şi etica
sunt atât empirice, pentru că au la bază experienţa senzorială dar şi 1
non -empirice.
Immanuel Kant, Întemeierea metafizicii moravurilor, Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 187 Ibidem, p.21
2
Existenţa şi cunoaşterea principiilor morale pe care oamenii ar trebui să le respecte şi pe baza cărora să acţioneze este necesar să fie o cunoaştere empirică, neinfluenţată de experienţele senzoriale. ,,Partea a priori sau pură a eticii se ocupă cu formularea şi justificarea
principiilor morale – cu termeni precum “trebuie”, “datorie”, “bun”, “rău”, “corect” şi “greşit”. Această parte a eticii poate fi numită metafizica moravurilor.”3 Ea este absolut necesară, pentru că moravurile sunt expuse ,,coruperii de tot felul atâta timp cât lipseşte un fir călăuzitor.” 4 Pentru ca o acţiune să fie moralemente bună este necesar ca ea să fie făcută de dragul datoriei şi nu doar conformă cu legea morală. Partea
non-empirică a eticii ne ajută să lămurim natura datoriei şi să evităm să confundăm diferitele părţi ale eticii, lucru ce poate avea efecte dezastruoase în practică. Singurul lucru bun, fără a avea nevoie de alte precizări sau restricţii, este o voinţă bună. Kant o descrie ca fiind singurul lucru bun în sine, bun independent de relaţiile sale cu alte lucruri. Dar ea nu este singura, existând şi alte calităţi precum: inteligenţa, isteţimea, puterea de judecată, pe care Kant le numeşte talentele spiritului, sau curajul, hotărârea şi perseverenţa, numite însuşiri ale temperamentului. Acestea sunt bune în multe privinţe, însă pot deveni foarte dăunătoare atunci când voinţa este rea. Diferenţa dintre aceste însuşiri şi voinţa bună este că aceasta din urmă nu este determinată de rezultatele pe care le produce. ,,O voinţă bună continuă să posede unicul său caracter bun chiar şi atunci când, printr -o întamplare nefericită, ea este incapabilă să producă rezultatele pe care le visează.” 5 Kant nu vrea să se înţeleagă prin aceasta că voinţa bună nu are drept scop obţinerea de rezultate, este necesar să vizeze obţinerea unor rezultate, numai că ea străluceşte şi fără acestea, ea este bună în sine.
3 4 5
Valentin Mureşan (coord.), Legea morală la Kant, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2009, p.10 Immanuel Kant, op. cit., p.24 Valentin Mureşan (coord.), Idem., p.12 2
Condiţia umană este pradă a dorinţelor şi impulsurilor necontrolate. În aceste condiţii, în opinia lui Kant, o voinţă bună se manifestă când acţionează din datorie. Pentru a determina dacă un om este bun sau nu, trebuie analizat conceptul de datorie. Voinţa bună a unui om nu
este stabilită în funcţie de impulsurile necontrolate carora el îi rezistă, deoarece o voinţă perfect bună, nu va avea nici un obstacol de depăşit, ele nu se aplică unei asemenea voinţe. O acţiune care este conform datoriei şi este în acest sens corectă, nu este privită de Kant ca fiind moralmente bună dacă este făcută dintr -un interes egoist. La fel stau lucrurile atunci când acţiunile sunt făcute numai dintr -o înclinaţie imediată, dintr -un impuls de generozitate şi simpatie. O acţiune cu o valoare morală distinctă este aceea manifestată de un om care face
acest gest din datorie într- un moment în care el însuşi este acaparat de propriile probleme şi când nu este împins să facă aşa ceva de înclinaţiile lui naturale. 6 Astfel, Kant spune că un om manifestă valoare morală dacă face binele nu din înclinaţie ci din datorie. Nu trebuie înţeles că prezenţa unei înclinaţii naturale de a acţiona bine ar însemna un rău, sau ar priva acţiunile de valoarea lor. Ceea ce vrea să spună Kant este că ,,motivul datoriei, nu cel al înclinaţiei, este acela care dă valoare morală unei acţiuni.” 7 Centrul de greutate al Secţiunii a II este reprezentat de introducerea şi dezvoltarea unor concepte ideale, fără o viză empirică directă, specifice criticii raţiunii practice şi metafizicii
moravurilor. Aceste concepte vor forma mediul proprice pentru formularea într-un mod a priori al principiului suprem al moralităţii şi a legilor eticii pure.”8
Kant este admiratorul principiului stoic al apatiei şi îşi plasează propria filozofie în tradiţia acestuia: conform acestui principiu, înţeleptul nu trebuie să fie supus pasiunilor şi înclinaţiilor, nici măcar acela a milei pentru nenorocirile celui mai bun prieten, căci afectele te
6
Valentin Mureşan, op.cit., p.14 Ibidem. Immanuel Kant, op. cit., p.281
7 8
3
orbesc. Numai raţiunea poate produce o dinamizare a sufletului în direcţia binelui. Din perspectiva acestui gen de psihologie umană, comportamentul fiinţelor raţionale se deosebeşte radical de comportamentul entităţilor neraţionale.9 Orice lucru în natură funcţionează dupa legi. Doar o fiinţă ratională are capacitatea să acţioneze în acord cu legea, adică după principii. Astfel, ea acţionează conform unei voinţe, care atunci când este determinată de raţiune nu este nimic altceva decât raţiune practică. ,,Fiinţele raţionale imperfecte, cum este omul, nu acţionează întotdeauna după principii obiective.”10 Acestea par uneori să -i constrângă voinţa, adică să -i fie impuse din exterior, astfel încât poate decide să nu le mai respecte. Pentru o fiinţă complet raţională, principiile obiective sunt o manifestare necesară a voinţei. ,,Respectarea unui principiu obiectiv, în măsura în care este constrângător pentru voinţă se numeşte poruncă (a raţiunii), iar formula poruncii se numeşte imperativ.”11 Toate imperativele sunt exprimate prin cuvântul trebuie. Când spun că trebuie să fac ceva, eu recunosc faptul că o acţiune de acest gen este impusă de un principiu obiectiv valabil pentru orice agent raţional în genere. 12 Din moment ce acţiunea în acord cu principiile obiective este o acţiune bună, toate imperativele ne poruncesc să facem acţiuni bune. O voinţă perfect bună nu ar fi constrânsă la acţiuni conforme legilor obiective (ale binelui), ci ar acţiona în mod necesar pe baza aceloraşi principii obiective care pentru noi sunt imperative. Acolo unde noi spunem ,,eu trebuie să”, un
agent raţional perfect ar spune ,,eu vreau să”. El n -ar avea nici un fel de datorie şi nici nu ar simţi sentimentul de respect pentru legea morală (ci ceva mai înrudit cu dragostea). 13
9
Immanuel Kant, op.cit., p.285 Valentin Mureşan (coord.), op.cit., p.19 Immanuel Kant, Idem., p.54 Valentin Mureşan (coord.), Idem., p.19 Ibidem
10 11 12 13
4
Legile morale care determină voinţa raţională a unui om sunt fenomenul uno r legi necesare obiective. Din punctul de vedere al lui Kant, legea obiectivă şi legea practică există împreună în fiinţa umană: legea obiectivă determină voinţa umană privită ca voinţă a unei fiinţe raţionale în genere, iar legea practică determină voinţa umană privită ca voinţă a unei fiinţe raţionale empirice, sociale, supusă înclinaţiilor. 14
14
Immanuel Kant, op. cit., p.296 5
BIBLIOGRAFIE
1. Kant Immanuel, Întemeierea metafizicii moravurilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2007; 2. Mureşan Valentin (coord.), Legea morala la Kant, Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2009;
3. http://unibuc.academia.edu/VMuresan/
6
