Frank-Herbert-Zona-Zero.pdf

Zona zero Herbert W. Franke Sticla ferestrei de la cabin ă  era vopsită  în alb, dar cei mai mul ţi îndepărtau rtau pe ascuns culoarea. La început nu nu se prea puteau re re cunoa şte multe lucruri. Porniser ă de la marginea districtului locuit, iar lumina provenit ă de la un satelit de iluminat abia dac ă p ătrundea prin aburii gro şi ai smogului. Dreptunghiuri de culoare gri, cu g ăuri adînci de umbră, ici colo cîte o scînteiere slrab ă. Au urcat apoi mai sus, au p ătruns de jos în masele inerte, scrutând întunecimea învolburată, aruncînd numai ocazional cîte o privire într-un abis de cea ţă cu margini zdren ţuite. Apoi, v ălul tre tre murător al întunericului se rupse brusc şi deasupra lor, începu s ă strălucească  cerul nop ţii, cu nenumărate puncte luminoase: stelele, binecunoscute din programele de înv ăţămînt, admirate din cînd în cînd prin planetarii, şi totu şi uimitoare. Nic ăieri nu fuseseră descrise a şa cum erau de fapt în realitate, nic ăieri nu fuseseră ăţişate astfe înf ăţ astfe l. Marea de smog vuia undeva departe sub ei. Aburii gro şi se sub ţiară din ce în ce mai mult, alc ătuind vîrte vîrte juri, gă uri. Jos, mai degrab ă se b ănuia decit de cit se zărea ace l teritoriu teritoriu necunoscut. necunoscu t. Acolo jos, undeva, trebuia s ă  fie grani ţa. Nu mai erau fortifica ţii, nici gropi, nici garduri de sîrm ă ghimpată, nici turnuri de paz ă, nici baraje antitanc, nici ziduri. Nimic mai mult decît o linie de demarca ţie finară. Blocada era îns ă totală, fortifica ţiile, de netrecul. Radarul, seismografele, camerele de televiziune ascunse, iar în spatele lor, bazele cu rachete. Poate c ă existau şi alte mijloace de control, alte arme, cine putea s ă ştie? Era ciudat îns ă c ă acum puteau zbura pur şi simplu deasupra de asupra acestei aceste i zone. zone. Către diminea ţă  au fost martorii unui spectacol pe care-l ofer ă  numai filmele documentare: stelele au p ălit, cerul a devenit de un roz l ăptos, iar apoi globul soarelui urc ă deasupra liniei orizontului, mult mai luminos decît discul palid, care putea fi v ăzut ziua prin cea ţă, chiar mai sclipitor decît sateli ţii de iluminat la maxima lor intensitate. Acum peisajul se deplasa sub ei  —  un model alc ătuit din alb, gri şi negru, cu nuan ţe de verde  —  plante   plante răsărind din cenu şă , între ele cercuri de ocru, cratere, p ămînt răscolit, lut. O re ţea de artere lucitoare, un rîu, despicat în sute de bra ţe, iar al ături de el o nesfîr şită  linie dreaptă, de culoare gri  —   albia drenată, de-acum uscată. Mari movile de roci dislocate blocaser ă cursul superior al rîului, acesta fiind nevoit s ă-şi f ăurească albii noi. Zona Ze ro. Acum pămîntul se înclină, motoare motoare le zumz ăiră într-o tonalitate mai înalt ă, corpul transportorului vibra; forma ţia de aparate de zbor coti şi luă  drumul firişoarelor de ap ă  lucitoare. La dreapta şi la sting ă  —  lanţuri de dealuri, iar lîngă acestea umbre lungi, apoi din nou cîmpie, urme ale culturilor de alt ădată, un desen de sen de linii linii şi curbe, care care fusese r ă  odinioară străzi, şine, mai încolo schele tul unui pod, grămezi de d ărîmături —  odinioar   odinioară sate şi oraşe , rampe rampe de lansare, neavariate, absolut pustii. Dup ă  aceea ap ăru o suprafa ţă  colorată

pestriţ, în nuanţe galbene şi gri, imens ă şi p ărăsită, care umplu în scurt ă vreme între între gul cîmp vizual. Incă o oră. Plictis, în ciuda a şteptării, zbor deasupra nimicului. Solda ţii cu echipamentele lor grele se mi şc au încoace şi încolo, începu s ă  se înfiripe o conversa ţie pe un ton sc ăzut, iar între replici se puteau auzi cuvinte spuse mai tare tare , glume glume ... ... Pînă cînd difuzorul difuzo rul indică faza urm ătoare.  –  Căştile pe cap, deschide ţi aparatele de emisie-recep ţie! Inchide ţi vizierele! Spetezele în pozi ţie vertical ă! Capetele sprijinite de genunchi! Mîinile la ceaf ă!  –  Inchide  Inchide ţi uşile camerei came rei de presuriz pre surizar are e ! Coborî ţi modulul de ate ate rizar rizare e! Se simţi o zguduitură scurtă, stomacul parc ă  li s-ar fi ridicat, o senza ţie de plutire... vuie tul zborului zborulu i planat, o presiune pre siune u şoară, ca într-un lift, lift, pe parcursul a cîteva respira ţii mai gre gre oaie. La acestea aceste a se se ad ăuga, pu ţin cam neplăcut, aşteptarea ateri ate riz z ării  —  vor   vor atinge cu bine solul? Totul ca la exerci ţiu. Era oare un exerci ţiu? Cine îşi mai aruncase o privire prin fereastra de pe care îndep ărtaseră cu unghiile vopseaua alb ă, putea s ă  deslu şeasc ă  în fa ţă, în partea dreapt ă, o forma ţiune cu un aspe ct mat —  ca  ca o spum ă care plute şte pe ap ă. Jos nu se mai vede ve dea a nimic nimic din toate toate acestea. aceste a. * Se întorsese întorse se,, potrivit planului. planulu i. Contase pe acest lucru, crezuse în el şi se îndoise de el. Sperase acest lucru şi se temuse de el. Iş i închipuise totul: revederea, împrejurimile familiare, felicitările şi onorurile, iar apoi munca îndelungat ă, plină  de promisiuni  —  cu alte alte cuvinte cuvinte , valorifi valorificarea carea datelor. Ace asta era succe siunea fire fire asc ă a fazelor din program. Şi acum nu mai pricepea firescul. Nu se sim ţe a a şa cum s-ar fi a şteptat, nu e ra nici lini liniştit şi nici sigur, nici mîndru şi nici mul ţumit. Prin geamurile din material plastic privea împrejurimile. Putea s ă  fie un garaj, un hangar, o sal ă de sport goal ă. Undeva, de asupra lui, în afara afara cîmpului său vizual, ardea permanent o lumin ă  tulbure. Umbrele din col ţuri d ădeau impresia unor g ăuri cu muchii drepte, în fa ţa uşii rulante stătea o santinel ă pe  p e un scăunel, ţinînd un pistol-mitralie pistol-mitralierră pe genunchi. Ii construise construiserră o cu şcă , o carcas ă din material plastic, un palat din sticl ă sintetic ă, o suită de celule, mult prea mare pentru el, pentru medic şi pentru soră. Poate de vin ă era faptul c ă stătea singur. singur. (Medicul (Me dicul care îl supraveghea supraveghe a şi sora nu contau. Erau ni ş te zerouri. Fata era blond ă şi provocator de dr ăguţă, îngrijitoare şi secretară. Avea grija de el cu un aer de supu şenie p ătrunzătoare. Medicul îl l ăsase să înţeleagă că ea n-ar avea nimic împotriv ă s ă se cluce cu el, dac ă ar sim ţi această, dorinţă, u şor de îniteles, dup ă această expediţie lungă...) Pavel, Greg, Josef, Tibor şi Sonia; încerca s ă-l reînvie în memorie pa fiecare membru al echipajului, dar r ămăseseră  doar nişte scheme. Vălul, care se

aşternea pe obiecte, cuprindea şi chipurile trecutului. Nu era chiar atît de mîhinit că  se întorsese f ără  ceilalţi, a şa cum ar fi trebuit de fapt s ă fie. Nu, nu acesta era motivul. D ădu cu mîna la o parte revistele: ilustrate, revistele de sport, magazinele şi numerele de rebus, pe care ei i le tot puneau pe mas ă. Lear fi rupt în mii de buc ăţi, cu cea mai mare pl ăcere, sau le-ar fi zvîrlit de pere ţi, însă  atunci ar fi venit in goan ă medicul şi fîşnea ne aţa blond ă şi l-ar fi supus din  —   nou la torturi electrocardiogram ă, intensitatea pulsului, electroencefalogram ă, viteza de sedimentare a sîngelui, urina, probe de ţesut; corpul s ău era acoperit cu fî şii de plasture în toate locurile de unde-i prelevaser ă buc  bu căţi de piele, de carne şi de oase. Il examinau neîncetat, cînd se scula, în somn, so mn, la citit, citit, atunci cind mînca, şi chiar atunci cînd mergea la toalet ă; îi adunau fecalele şi le cercetau cu microscoapele. Nu erau satisf ăcu ţi de el, deoarece se comporta altfel decît ca un erou şi căutau pricina acestui fapt în ăşurare desf ăş urare a procesului procesu lui digestiv. Era oare un erou? Cuvîntul se situa în afarara capacit ăţii sale de înţelegere. Pre şedintele Consiliului de Mini ştri îl calificase astfel, Comandantul Suprem al Fo rţelor Aeriene îi decernase un ordin. Infringerea fusese transformată într-o victorie. Cade ţii fluturaseră nişte steaguri, iar unul dintre ei citise un paragr p aragraf af din textul tex tul lui Basal: ...Atita vreme cit via ţa este doar un proces între om şi natură, elementele e lementele sale simple sint comune tuturor formelor de dezvoltare social ă, însă  fiecare ferma: istoric ă determinată a acestui proces dezvolt ă mai departe bazele mate riale şi formele sociale. Odat ă  atins ă  o anumită  treaptă de maturizare maturizare , forma istoric ă respectiv ă este  e ste eliminată şi face loc alteia, care îi este superioar ă. Faptul c ă momentul unei asemenea crize a sosit se poate sesiza imediat, odat ă ce se generalizeaz ă şi se adînceste contradic ţia si opozi ţia dintre dezvoltarea material ă şi forma social ă.  Ţ inur inură un minut de reculegere, cinstind astfel memoria celor care nu se mai întorseseră. Totul se preschimb ă  apoi brusc într-o manifestare entuziast ă de bucurie, îl examinar ă  printr-un geam ca pe un animal rar, iar în final se retrăseseră. Tele Te leviziune viziunea a venise ve nise de cîteva ori, regizori, fotografi, fotografi, mae ştrii de lumini, camerele de luat vederi îl înconjuraser ă  cu ochii lor fi cşi. Mai tîrziu îi ap ăruse chipul pe prima pagin ă, prezentîndu-l pre zentîndu-l în în timp timp ce st ătea la geam, zîmbind politicos, cu receptorul telefonic la ureche. Astfel a fost el prezentat Lumii Libe Libere. re. Intre timp publicul îl d ăduse uitării. Numai ofi ţerii veneau zilnic la el, medicii, psihologii, sociologii, biologii şi fizicienii, oamenii t ăcu ţi de la Departamentul de Securitate Intern ă: mereu soseau haite întregi, se a şezau în faţa difuzoarelor, b ăteau în microfoane, î şi puneau pune au în funcţiune aparatele lor. El stătea în acest r ăstimp în vitrin ă, cu electrozi fixa ţi pe craniu, pe piept şi pe spate, cu higroscoape pe podul palmelor. Ei îi puneau întreb ări şi el le răspundea, iar chipurile lor imobile nu ar ătau dacă-l credeau sau nu. Nici nu era nece sar s ă-l cread ă sau nu; cu ajutorul ajutorul detector de tectorului ului de minciuni, minciuni, puteau pute au s ă -şi dea seama dac ă  spune adev ărul. Chiar mai mult: dac ă  era stînjenit sau nervos, dac ă îi era team ă, dac ă avea con ştiinţa încărcată sau dac ă le ascundea ceva. Şi cînd se termina chestionarea, care era mai degrab ă un interogatoriu, î şi

băgau în serviete blocnotesurile, î şi pune au pixurile în buzunarele uniformelor, se ridicau şi plecau. Nici unul dintre e i nu îl salutase pîn ă acum. La început a suportat toate astea r ăbd ător, ulterior a l ăsat s ă se întrevad ă o uş oară  iritare, la care se sim ţea îndreptăţit. Mai tîrziu îns ă  începu s ă se îndoiasc ă de drepturile pe care le avea şi s ă se team ă că o să-l tină închis mai multă vreme în cu şca sa. A devenit deci din nou amabil, dispus s ă  colaboreze, săritor, îns ă b ănuiala sa deve ni din ce în ce mai intens ă, pînă cînd se pref ăcu în certitudine: carantina trebuia s ă dureze patruzeci de zile  —   de acum trecuseră patruzeci şi trei de zile. Era prizonier. * Aterizaseră  violent, dar nu mai violent ca de obicei, arcurile amortizar ă impulsul, iar acum oscilau în sus şi în jos. Mecanismul de frînare îi scutur ă cu putere, iar pere ţii se ridicară în sus... Au sărit afară, au luat-o la goan ă, pre ţ  de zece metri, s-au aruncat la pămînt... totul a rămas învăluit în linişte. Solul, care se putea z ări prin gemule ţele căş tilor lor, era format dintr-un amalgam de mase sticloase, ca dup ă spargerea unui geam securizat. Nu existau nici iarb ă şi nici pomi, nici animale şi nici oameni, în afară de cei care apa rţineau detaşamentului de aterizare. Nici contoarele Geiger nu indicau nimic. (Acest lucru era cel mai important, deoarece ace sta era marele risc al ac ţiunii.)  Trebuiau s ă rămînă  întinşi, pînă  cînd manevra se sfîr şea. Modulele de aterizare atingeau solul foarte aproape unul de cel ălalt, şi nu puteai s ă te aştep ţi ca toate s ă  aterizeze f ără  nici un fel de problem ă. Uneori, în timpul exerciţiilor, mecanismul nu func ţionase, iar unele planoare se pr ăbu şiseră la pămînt ca nişte pietroaie. (Doar pu ţini ş tiau că fuseseră f ără echipaj; era vorba de o măsură psihologic ă —   pregătirea pentru un caz real, cînd nu era neap ărat obligatoriu ca totul s ă meargă ca pe roate.) De data asta totul mersese ca pe roate. Cerul de un albastru l ăptos era pres ărat cu puncte negre, care coborau, la început repede şi apoi mai lent. De la modulele care se apropiau de sol se auze a un zumz ăit venind de la cele dou ă inele ale rotoarelor cu palete contrarotative, ac ţionate de curentul ascendent, energia produs ă fiind transformată în fo rţă ascensională de un agregat cu duze . Cinci minute mai tîrziu totul luase sfîr şit. Primiseră  încuviinţarea s ă se ridice  —  nu-i ameninţa nici un pericol eminent —  si acum hoin ăreau f ără vreun scop precis în grupuri neorganizate. Doar una dintre echipe desf ăşura o activitate asem ănătoare cu cea a unor robo ţi. O cameră  de luat vederi a fost aşezată la sol, acesta a fost afinat, iar apoi ce i cincizeci de solda ţi se încolonară. Un pîrîit răsun ă în difuzorul c ăş tii.  –  Nu poate fi adev ărat: corul marinei în uniform ă de parad ă. Acesta era Tibor.  –   Un punct de pedeaps ă pentru L 10/6. Aparatele de emisie-recep ţie se utilizează numai în interes de serviciu şi în caz de fo rţă majoră. Urmară dup ă aceea cele zece minute memorabile, în care Lumea Liber ă află de ac ţiune.

Anunţ special: Astăzi, la ora trei diminea ţa, a început cea mai însemnat ă acţiune din istoria Lumii Libere; Unit ăţile fo rţelor unite au început o ac ţiune de aterizare, care s-a încheiat la ora patru şi dou ăze ci şi şase, conform planului. Scopul este integrarea Zonei Zero, cur ăţirea regiunilor contaminate. O echip ă de membri ai Academiei de Ştiinţe, constituită din medici radiologi, speciali şti în genetică umană, virusologi, geologi, botaniş t i şi ecologi, au pus la punct un plan pentru decontaminare şi, ulterior, de populare. Popula ţia, care mai trăie şte, oprimată şi închisă ermetic în ora şe, va fi eliberat ă de sub jugul celor aflaţi la putere. Preg ătirile pentru reciclarea ei au fost îndeplinite. Se va relata permanent asupra acestei ac ţiuni prin intermediul radioului şi televiziunii. Iată prima noastră transmisiune. Crainicul: Este un moment de îndrept ăţită mîndrie pentru omenire; curînd nu va mai exista pe P ămînt nici un fel de oprimare. Pre ţul este ridicat  —  primejdia c ăreia trupele noastre i se expun. Dar obstacolul cel mai dificil a fost de p ăş it, c ăci nu există nici o rezisten ţă. Acolo unde altădată orice tentativ ă de a trece grani ţa era reprimat ă  cu duritate, ast ăzi armele tac. Aterizarea, a izbutit simultan în mai multe puncte ale zonei interzise. Se apropie clipa în care vom luă în stăpînire restul lumii, care pîn ă acum s-a sustras str ădaniilor noastre de a realiza în ţelegerea. Trecem, leg ătura la districtul K 11/U 16. Acolo tocmai a fost instalată o cameră de luai vederi, care va transmite actul decisiv. Prezentăm în direct dialogul dintre punctul de comand ă ş i deta şamentul de aterizare. St. M. – D.: ...nu s-au produs pierderi, o aterizare la kinogram ă. C.G.: Radioactivitate? St. M. -D.: Foarte redus ă —  măsurăm continuu. C.G.: Agenţi patogeni? Viru şi? St. M. – D.: Greu de constatat. Pîn ă acum nimic deose bit. Mai purtăm însă costumele de proiec ţie. C.G.: In regulă. Tocmai a fost conectat sistemul radio oficial. Poate c ă relataţi ce senza ţie te încearc ă atunci cînd calci pentru prima oar ă  într-o nou ă zonă a lumii. St. M. -D.: Sîntem mîndri! Şi cople şiţi de emo ţie! Cu to ţi i ştim ce înseamnă asta. Greul muncii abia acum începe, c ăci o s ă dureze multă vreme pînă cînd acest teritoriu va fi populat. Ne bucur ăm însă că ne-am adus contribu ţia la această întreprindere. C.G.: Nu vă teme ţi de contaminare ? St. M. -D.: Toat ă lumea este lini ştită. Radioactivitatea nu dep ăşe şte limitele normale. Costumele de protec ţie smt bune: nu permit p ătrunderea agenţilor patogeni. De ocamdată mai respirăm oxigenul adus, îns ă dac ă  primele rezultate ale analizelor vor fi negative  —   deci dac ă nu se constată nimic pe riculos  —   trecem la utilizarea filtrelor. Lumina este de-a dreptul orbitoare, însă sticla c ăş tilor noastre absoarbe toate radia ţiile primejdioase. Altfel, aici nu se întîmplă nimic de ose bit. Este tare pustiu si plictisitor. Lipsesc fetele (rîde). C.G.: Acum ne-a parvenit o imagine video. Cred c ă momentul festiv este pe cale s ă înceap ă. B ărbatul aflat în prim-plan este gsneral-maiorul Robin, şeful deta şamentului de aterizare. El v ă vn spune cîieva cuvinte.

Robin: Prin aceasta teritoriul de aici într ă în posesiunea Lumii Libere. Fie ca acest ceas sa însemne începutul unei dezvolt ări paşn i c e şi fructuoase.  Trăiască unitatea, dreptatea şi libertatea! C.G.: Trei dintre membrii deta şamentului de aterizare înal ţă steagul Lumii Libere sus pe catarg, ei fiind surprin şi de camerele video din profil, pe fundalul cerului. Se intoneaz ă în acela şi timp imnul, cîntat de Corul marinei  —  vocile au un sunet u şor distorsionat, deoarece c ăş tile trebuie s ă rămînă închise. Steagul flutură în b ătaia vîntului. Se aud strig ăte izolate de ura. *

 – V-a fost team ă?  –  Nu.  –  Ar fi fost reac ţia fireasc ă.  –  Am fost asigura ţi că...  – Şi v-aţi bizuit pe asta?  –  Da.  –  Dar nu pe de plin.  –  Nu, nu pe deplin. Nu eram atît de sigur. Nu ştiam ce se, poate întâmpla. Aprinderea de la distan ţă  a combustibilului? Defectarea sistemului de conducere? Torpil ă  aeriană? Probabil c ă  totul s-ar fi petrecut rapid. Poate c ă nici n-am fi b ăgat nimic de seam ă. Teamă nu mi-a fost.  –  Dumneavoastră şi colegii dumneavoastră aţi fost pregătiţi cu grijă.  –  Da.  –   V-a frământat de multă vreme ideea unei invazii. N-a ţi avut vreo bănuială, atunci cînd a ţi p ătruns în Zona Zero, şi nu aţi avut de întimpinat nici o rezistenţă ?  –  Nu.  –  Aţi discutat cu membrii echipajului dumneavoastr ă despre acest lucru?  – Nu am vorbit mai deloc.  –   Ce senza ţie aţi avut imediat dup ă  aterizarea încununat ă  de succes în zona interzis ă?  –  Acee aşi senzaţie ca to ţi ceilalţi.  –  Mai precis?  –  Mă bucuram că totul a mers ca pe roate.  –  Asta a fost totul?  – Ştiam ce semnificaţie avea aterizarea. Cred c ă eram profund tulburat.  –  Atunci cînd Tibor a f ăcut remarca în leg ătură cu Corul marinei, cineva a rîs. Ştiţi cine a fost acela?  –  Eu am rîs. Ne amuzasem cîndva pe seama corului. Izbucnirea aceea nu avea nimic de a face cu festivit ăţile.  –  Iubiţi muzica?  –  Da.  –  Ce fel de muzic ă ?  –  Vede ţi, cum s ă vă spun... nu tocmai muzica coral ă.  –  Aveaţi pe atunci vreun dubiu privind succesul ac ţiunii de ocupare?

 –  Nu.  –  Am înregistrat o remarc ă de-a dumneavoastră... era vorba, a şteptaţi...  –  Ştiu la ce v ă  referiţi... Ştiam că  ne mai aşteaptă  misiuni importante. Situaţia noastră —  adic ă a e chipei noastre  — , era diferită de a tuturor celorlalte. Noi fusesem preg ătiţi mai îndelung pentru a intra în ac ţiune. Totul s-a petrecut aşa cum exe rsasem de nenum ărate ori; nu s-a mai întîmplat nimic surprinz ător. Şi în afară de asta... misiunea celorlal ţi se încheiase, iar a noastr ă abia începuse.

* D a n —   cibernetician, homeostazia sistemelor complexe şi foarte complexe, cibernetica organiz ării, teoria jocurilor, formalisme generale pentru concepte strategice. Pave l —   sociolog, teoria comportamental ă a omului, c ăi informa ţionale în structurile sociale, concepte politice; teoretician al recicl ării. Gre g  —   lingvist, automate de traducere, limbi vechi, istorie; specialist în descifrarea codurilor.  Jose f  —   specialist în domeniul curen ţilor slabi, radiotelegrafist, experienţă în domeniul transmisiilor audio-vizuale; administratorul proviziilor.  T i b o r —   electrotehnician, specialist în mecanic ă fină şi în domeniul armamentului, pilot. Sonia  —   spicheriţă, crainic ă  de televiziune, translatoare; la vîrsta de 18 ani —  cea mai bun ă de catlonistă. * Se sprijineau de pernele tari ale vehiculului sferic. Purtau costumele lor de protec ţie şi transpirau încin şi de soarele neobi ş nuit de puternic. Tibor st ătea ghemuit în spatele volanului şi înjura. In faţa lor rulau şase transportoare şi, eu mult în fa ţa tuturor, Rover-ul, maşina automată care efectua analize. Sarcina ei spe cial ă: controlarea nivelului radioactivităţii. Numai de dou ă  ori d ăduse alarma; au ocolit atunci ni şte zone radiante, îns ă  fusese mai degrab ă o măsură  de siguran ţă, căci ei ar fi putut suporta radia ţia mai multă vreme, f ără repercusiuni. M ăsuri de siguran ţă exagerate  —  aşa trebuiau s ă acţioneze şi de acum încolo, dac ă  voiau s ă aib ă succes. Siguranţa micş orează însă gradul de libertate în ac ţiune, se gîndea Dan. Nu spuse însă nimic.  Tot Tibor a fost acela care a dat glas la ceea ce gînde au cu to ţii.  –   De ce nu ne dau voie s ă ne dăm jos blestematele astea de m ăşti? Nici nu po ţi măcar s ă te ştergi de sudoare . Viziera c ăş tii se abure şte... şi cum pot s ă conduc?  –  Ar fi trebuit să ţi-o echipezi cu ştergătoare. Radioactivitatea poate fi controlat ă. Problema principal ă erau factorii bacteriologici. Efectuase oare aici cineva vreo decontaminare? Nimeni nu ştia.

Sporii şi virusii nu îmb ătrînesc, ci î şi p ăstreaz ă  virulenţa. O analiz ă  detaliată durează  zile întregi... microscop, stereoscop, test imunologic. Şi chiar a şa nu este vorba decît de sondaje .  –  Linişte! îi rugă Josef.  –  Se petrece ceva prin eter?  –  O mulţime de lucruri!  –  Lasă-ne şi pe noi s ă auzim!  Jose f întoarse întrerup ă torul la dreapta şi acum ascu'rau cu to ţii. Se auzeau p ăcănituri, vîjîieli şi zumzăiteli.  –  S-au înlăturat deranjamentele de recep ţie ale aparatelor noastre?  –  Da. Zgomotele vin de afar ă.  Jose f arătă în fată. Nu se vedea nimic altceva decît un amalgam inform, un de şert f ără nici o varia ţie, f ără puncte de repe r, netezit artificial, dezolant.  –   Nu se aude nimic altceva? Semnale morse? Vreun limbaj? Incearc ă pe alte lungimi de und ă!  –  Asta fac tot timpul. Nimic. In afar ă de zgomotele astea. Nu e ste îns ă pur şi simplu un vîjîit... Ia asculta ţi! Se auzea un soi de cîntec, întîi cu sune te înalte, apoi cu sunete joase  —  sus, jos. L-au auzit toată ziua —  era neschimbat, îns ă de veni mai puternic. Seara se d ădu semnalul de oprire. Rover-ul descrise un cerc, şi cercetă cu atenţie zona circumscris ă. Acul indicator nu se mi şca deloc.  –  Liber! Convoiul se apropia din spate  —   cincisprezece vehicule, zece vehicule cu echipaj, cinci transportoare. Solda ţii s-au dat jos, greoi în costumele lor, îns ă în scurtă  vreme corturile erau gata montate, iar camerele de presurizare erau de asemenea, pregătite. Lichidul de sterilizare se prelinse peste ei. Aerosolul atîrna în aer ca o ceaţă, şi aşteptau din clip ă  în clip ă  precipita ţiile. Ceasul automat debloca dispozitivul de închidere, iar ei de schiser ă capacul, intrară înă untru ş i ie şiră din costumele lor.  –  Ce bine e!  – Acum, un du ş rece !  –  Avem la dispoziţie doar doisprezece litri de ap ă  pe zi; s ă fiţi deci economi!  –  Aici nu plou ă niciodată?  –  Poate c ă ţin sub control vremea. Priveau prin deschiz ăturile ferestrelor practicate în folia ondulat ă  din material plastic, dispus ă la nivelul ochilor, de jur împrejurul cortului.  –  De ce nu se arată?  –  Nu ştiu că venim?  –  Nu-şi părăsesc niciodată oraşele.  – Şi apărarea automată?  –  Nu mai funcţionează —  altfel nu am fi ajuns atît de departe.  –  Poate c ă sînt lipsi ţi de ap ărare, poate c ă le e team ă.  –  Poate c ă nu mai trăiesc.

 – Şi semnalele radio?  –   Nu-i mai aminti lui Josef de semnale, c ă  se duce iarăşi la cutia lui. Ar face mai bine s ă scoată la iveal ă ceva conserve.  – Şi cîteva cutii de be re! Se aşezaseră pe dou ă  saltele pneumatice cu to ţii ş i se sim ţeau bine. Invăţaseră să mănînce, atunci cînd în program era planificat ă  masa, şi învăţaseră să  doarmă, atunci cînd somnul era prev ăzut în program. Trei ani întregi fuseseră  instruiţi, nu totdeauna în forma ţia aceasta, îns ă  asta a fost în final echipa  —   cea mai stabil ă  combina ţie posibil ă. Se simpatizau între ei, se înţelegeau, f ără să se plictiseasc ă; ştiau cu precizie c ă Pavel fusese ales, deoarece iradia lini şte şi ştia s ă  împace opinii contradictorii. Tibor, în schimb, avea trăsături caractereologice de natur ă  opusă; era vioi şi se enerva deseori din cauza unor nimicuri. Astfel c ă  nu se ajungea niciodat ă la acele rela ţii reci, paralizante, unde fiecare se fr ămîntă  doar cu propriile sale probleme. Nimeni însă nu se îndoia c ă Tibor, atunci cînd se ivea o situa ţie pe muchie de cu ţit, era unul dintre cei mai tenaci. Şi Sonia? Probabil c ă  o femeie a fost inclus ă  din raţiuni asemănătoare; exista astfel întotdeauna o tensiune, ce-i drept, o tensiune înăbu şită, căci Sonia cea cu p ărul blond închis iradia o r ăceală de gheaţă. Se asemănau într-un mod surprinz ător, stînd a şa în costumele lor de un maro de culoarea lutului, dintr-un material flexibil, care nu se mototolea şi nici nu producea ros ături în interiorul costumului de protec ţie. Arătau ca niş te fra ţi şi surori, cu toate c ă fratele şi sora se asem ănau rareori atît de mult ca ei, şi se înţelegeau la fel de bine ca membrii unei secte. La ora 20 fix, a şa cum era prev ăzut, se transmise la radio o relatare de la cartierul general privind situa ţia, care nu spunea nimic altceva decît c ă  nu se produseseră incidente. Dup ă acee a, ofiţerul de serviciu d ădu instruc ţiunile la zi  —   distribuirea combustibilului şi proviziilor pentru ziua urm ătoare şi stabilirea gărzilor. Apoi, comandantul deta şamentului veni într-o scurt ă  vizită în cortul lor. Era de fapt superiorul lor, dar se comporta cu ei prietene şte. Se a şeză pe salteaua de cauciuc, al ături de Sonia, lucru care-i f ăcu pe to ţi să zîmbeasc ă pe furiş.  –  Cafea sau bere?  –  Mai ave ţi ap ă minerală? Avea gradul de colonel, îns ă  atributiunile sale dep ăşeau cu mult acest grad. Era un secret cunoscut c ă el juca un rol conduc ător în DSI. Glumele lui erau greoaie, îns ă p ărea că  nu bagă  în seam ă  acest lucru, a şa încît ele nu aveau niciodată un efect penibil; la încerc ările sale de-a flirta cu Sonia primea întotdeauna nişte răspunsuri glaciale. Inregistrar ă din nou acest lucru cu satisfac ţie; nimeni nu avuse se succe s la Sonia  —  c ăci fiecare f ăcuse încercarea  —  şi acum se consolaser ă —   iar faptul c ă  îl refuza pe ofi ţer era pentru ei un semn de fidelitate.  –  Ave ţi de îndeplinit o misiune special ă, spuse colonelul, şi aţi fost pregătiţi temeinic pentru ea. Greutatea const ă  în aceea c ă  nimeni nu ştie cu exactitate ce trebuie s ă  face ţi. Ştim mult prea pu ţin despre locuitorii ora şelor.

Iar ceea ce ştim dateaz ă de secole, fiind deci dep ăş it. Toate astea le-a ţi învăţat, adic ă organizarea social ă, modurile de comportament, valorile e tice, limba... Mi-e fric ă doar c ă majoritatea lucrurilor astea sînt f ără sens, că nu pute ţi să face ţi nimic cu ele. Probabil c ă s-a schimbat totul, c ă e volu ţia şi-a continuat cursul — şi la noi s-a f ăcut cîte ceva. Insă  în ce direc ţie a luat-o aceast ă  evolu ţie? Tehnologia lor a înregistrat oare în continuare progrese tot atît de mari? Cum arat ă astăzi sistemul lor politic? Cum se desf ăş oară viaţa lor? La ce lucreaz ă? Ce scopuri au? Nu ştim nici măcar cum arată. S-au schimbat datorit ă  unor mutaţii? Au degenerat cumva?  –  Poate c ă nici nu mai trăiesc.  –  Există însă indicii —  semnalele radio...  –  Poate automate, care au d ăinuit mai mult de cît creatorii lor?  –  Nimeni nu poate s ă spună dacă semnalele au vreo semnifica ţie. --- De cînd a survenit izolarea, nu a mai parvenit nici o informa ţie de dincolo.  –  Noi am fost aceia care i-am z ăvorit acolo.  –   Da, deoarece ne-am dat seama c ă  cel mai mare pericol pentru deteriorarea unui sistem îl reprezint ă infiltrarea de gînduri str ăine.  –  Gîndurile străine nu sînt neap ărat un lucru rău.  –   Ele sînt distructive pentru sistemul propriu, care func ţionează potrivit altor principii.  –  Chiar dac ă a fost corect sau fals cee a ce s-a întîmplat atunci... acum am intrat în faza urm ătoare a istoriei.  –  De ce tocmai acum? Colonelul nu lu ă  în seamă  această  întrebare, î şi schimb ă  poziţia sa pe salteaua pneumatic ă şi încerc ă să se aşeze mai comod. --- Ceea ce v ă  voi spune acum reprezint ă  un lucru strict secret. Este vorba de preistorie şi nu trebuie în nici un caz s ă  ajungă  cunoscut opiniei publice. Ar putea s ă stârneasc ă tulburări. Acesta este şi motivul pentru care v ă este comunicat abia acum.  Tibor îşi drese glasul, îns ă nu spuse nimic.  –   Incercările de a trece prin baraj au început de foarte timpuriu, de fapt chiar la scurtă vreme dup ă izolare. Desigur c ă  se interceptau emisiunile radio, însă  sîntem siguri c ă  semnele recep ţionate erau lipsite de con ţinut semantic. Analiza sugera mai degrab ă că erau nişte semnale de comand ă pentru aparatele de control şi noi ştim că acestea func ţionau. Am verificat acest lucru în mod sistematic  —   la început cu animale de experien ţă, iar mai tîrziu cu automate. Blocada nu prezenta nici o bre şă. Toate obiectele noastre erau interceptate, indiferent dac ă  se deplasau pe p ămînt, în aer sau sub p ămînt. Li se de termina poziţia şi erau distruse. Nu întotdeauna la fel, îns ă mereu eficient. Cîteodată  era vorba de corpuri zbur ătoare telecomandate, alteori de cîmpuri energetice, lumin ă, sunet sau electricitate, în unele cazuri nu am putut s ă determin ăm ce anume le-a distrus.  – Şi vreun atac direct? Au fost interceptate de aseme nea rachete rapide?  –   Acesta este un alt capitol al experien ţei noastre privind acest t ărîm.

Bineînţeles c ă ne pregăteam pentru un atac  —   desigur c ă din raţiuni preventive. Şi brusc veni un avertisment; nu s-a clarificat pîn ă astăzi cum au prins de veste despre planurile noastre.  –  Poate c ă au dedus pe cale logic ă?  –   Deodată  ne-au f ăcut o demonstra ţie de forţă. Ştiţi că Luna este o regiune interzis ă, însă nu ştiţi de ce. O folosesc ca ţintă, în fiecare an are loc pe partea invizibil ă  a Lunii o explozie, care nu poate fi v ăzută  de pe P ămînt, însă care poate fi determinat ă exact cu ajutorul seismografelor. Este probabil vorba de o arm ă nucleară  de un tip necunoscut. Au br ăzdat deja un model în toat ă regula pe solul lunar... în mod curios e vorba de un hexagon. Nu se ştie niciodată  unde are loc urm ă toarea explozie, îns ă  ea se produce întotdeauna într-un punct precis al rasterului.  –  O metod ă de intimidare eficient ă!  – Şi acum?  – Bombardamentul a luat sfîrşit.  –  Cînd?  –  Acum cinci ani.  –  Un truc.  –  In ce scop?  –  Care sînt dedesubturile acestui lucru?  –  Poate c ă sistemul lor s-a de fectat.  –   Poate c ă  se simt destul de puternici ca s ă  renunţe la o astfel de intimidare,  –  Un gest conciliator? Colonelul ridic ă din umeri, se mişcă pe locul s ău încolo şi încoace, apropiindu-se în acest fel de Sonia.  –  Poate un indiciu al resemn ării. Trebuie s ă fi remarcat c ă nivelul tehnicii noastre se apropie de al lor  —   îi ajungem din urm ă îndeosebi în domeniul cel mai important, şi anume în cibernetic ă. Cu dou ăzeci de ani în urm ă, am înlocuit obiectele noastre experimentale nu prea complicate prin automate miniaturizate. Unele nu erau mai mari decît ni şte zaruri. Unele le-am camuflat sub form ă  de fragmente de roc ă  sau a şchii de lemn, altele le-am introdus în animale, p ăsări sau insecte zbur ătoare. Cu toate acestea au fost interceptate, însă oricum —  au putut să pătrundă o bună bucată spre interior.  –  Care-i situa ţia de acum? Sistemul lor de ap ărare mai func ţionează?  –  Dup ă  cîte am putut constata noi, nu. De cinci ani p ătrundem cu automatele noastre pîn ă  la marginea ora şelor lor. Ac ţiunea noastră  de acum este o consecin ţă a acestei situa ţii.  –  Insă nimeni nu poate fi sigur... --- Nimeni. Desigur c ă nu. Ne asum ăm un risc. Ins ă cazul negativ nu ne interesează acum. Ne preg ătim pentru cazul pozitiv. Mîine vom ajunge la marginile ora ş ului. Avem ordin s ă pătrundem în ora ş, Aici începe misiunea voastră. Noi v ă vom asigura protec ţia. * Dan stătea culcat pe spate, cu ochii a ţintiţi spre tavan. Culcu ş ul era

moaie. O adiere slab ă  trecea peste el dinspre ventilator. Aerul venea de la instala ţia de aer condi ţionat, din filtre, şi nu de afară. Nu exista nici o leg ătură cu lumea exterioară. Uşa era închis ă şi nu putea fi descuiat ă decît cu o cheie de un tip special. Ferestrele nu aveau deschiz ături, ci spa ţii transparente în peretele din material plastic. Se ridic ă, î şi trecu picioarele peste marginea culcu şului şi, a şa, desculţe, le puse pe dalele înc ălzite, înceti şor, pentru a nu-i trezi pe cei doi vecini ai s ăi, se sculă şi se-ndreptă  spre fereastr ă. Un chip inexpresiv îl întîmpin ă. Era oare reflectarea propriului s ău chip? Pe nea şteptate, acesta p ăli, se auziră ciţiva pa şi, tare şi înfundat, era probabil santinela de afar ă —   apoi pa şii se îndepărtară din nou... Dan îşi ţinea pistolul-mitralier ă încle ştat în mînă în timp ce se retrăgea pas cu pas... De pe acum Dan nu mai era om. Era un monstru, pe care-l prive şti pe ascuns cînd doarme, care te face s ă te-nfiori chiar cînd st ă închis într-o cu şcă , despre care presupui c ă e gata s ă  atace, s ă sfîşie, s ă  înfulece, putînd s ă exercite o influen ţă inexplicabil ă, în stare s ă fac ă vr ă ji, să comită orori, crime, o arătare sinistră, un zeu, un Golem, un avorton, o f ăptură înspăimîntătoare... î ţi dădeai seama c ă trebuia s ă te supui voin ţei lor, trebuia s ă le dai ce se a şteptau de la tine, trebuia s ă le bagi groaza în suflet, s ă le vîri spaima în creier... Dan izbucni în rîs, cînd santinela o lu ă  la goan ă, retrăgîndu-se în ungherul cel mai întunecat. Abia dup ă aceea îşi dădu se ama care fusese cauza: se surprinse c ă îşi lipise obrazul de geam f ăcînd tot felul de strîmb ături, contorsionîndu- şi buzele, sco ţînd limba, rostogolindu- ş i ochii, umflîndu- şi obrajii... Se-ntoarse împleticindu-se la culcu ş şi se cufund ă într-o stare de frămîntare ap ăsătoare. S ă dormi, s ă dormi f ără vise... Dar deîndat ă ce închidea ochii, se trezeau amintirile. Ceva necunoscut încerca s ă  trezeasc ă con ţinutul acumulat în celulele creierului s ău, f ără  ca el s ă  se poată ap ăra de această chemare. Se ab ătea ca un torent asupra lui, îl z ăpăcea, era haotic, îi inunda conştiinţa, îl îneca... Efectele se cundare ale me dicamentelor? Urmarea interogatoriilor? Poate totul se datora inactivit ăţii, goliciunii existen ţei sale. Oboseal ă, dezgust, plictis... Poate c ă era deznădejdea de vină. Nu avea nici un fel de viitor  —  ce mai putea a ştepta? Nu mai avea nimic de îndeplinit şi nu avea nici un ţel în faţă. Mai cunoscuse acest gol şi în trecut, de cîleva ori  —   nu era la prima lui misiune. Cînd se sfîr şea totul, ocupa ţia, analiza, preluarea controlului, reciclarea, integrarea, atunci avea acela şi sentiment de gol. Atingerea unui ţel este întotdeauna o pierdere. O pierdere care trebuie acceptat ă, urmată de încercarea de-a te reg ăsi, de-a te încadra într-o nou ă ac ţiune funcţională, f ără a te sim ţi dezgolit şi neputincios. Mai sim ţise aceasta, dar numai pentru scurt timp. C ăci existau alte misiuni, de fapt totul era doar preg ătirea pentru misiunea cea mare. O luau mereu de la început: înv ăţămînt, antrenament, calcule, simul ări,

examene, discu ţii, programe. Izolarea. Num ărătoarea invers ă. Ocupaţia, analiza, preluarea controlului, reciclarea, integrarea, întoarcerea, pauza, cînd plictiseala şi nerăbdarea cresc. O nou ă misiune... Avuseseră succes. Intotdeauna totul merge ca pe roate.  Totul e ve rificat. Controlat prin simul ări. Pregătit prin jocuri planificate. Programele sînt impecabile. Includ toate posibilit ăţile.  Ţ in seama de orice e leme nt improbabil. Includ chiar ş i neprev ăzutul. Hotărîrile sînt obligatorii sentin ţele întemeiate riscurile calculate calculele corecte sistemele limpezi funcţiunile e vidente metodele eficiente rezultatele previzibile defec ţiunile sînt înlăturate rezistenţele înfrînte e şecul este e xclus. Ce a mai slabă verigă a lanţului este omul. Dar omul este flexibil adaptabil capabil de-a înv ăţa se poate de zvolta poate înlătura slăbiciunile poate s ă renunţe la opozi ţie să-şi stăpînească emo ţiile să-şi controleze reflexele să-şi înăbu şe impulsurile să se ţină în frîu. Noi va ducem —  la perfec ţiune Vă instruim Vă eliberăm de slăbiciuni Vă anihilăm instinctele Edific ăm o bază de motiva ţii utile Vă învăţăm ce este obiectivitatea Vă învăţăm ce este sim ţul practic Vă învăţăm ce este gîndirea la rece Vă eliberăm de obice iurile dep ăş ite de gîndire Vă eliberăm de pornirile anarhice

Vă eliberăm de rela ţiile umane Vă încredinţăm o misiune Vă stabilim un scop Dăm existenţei voastre un sens... Dan tresări, ciuli apoi urechile. Ochii i se inchisese r ă şi aţipise. Trupul lui avea nevoie de odihn ă, însă gîndurile nu i se potoleau, îl chinuiau, îl speriau, îl zăpăceau. C ăzu pe gînduri, încerc ă să pună ordine în imagini, se autoanaliz ă —  obiectiv, a şa cum învăţase, rece, critic, chiar în clipele de stres... el şi membrii echipei erau perfect instrui ţi, stăpîneau cuno ştinţele de rutină, ştiau să se ţină în frîu, îşi cuno şteau posibilităţile, ştiau să  foloseasc ă  aparatajul, aveau întotdeauna la îndemîn ă un ansamblu de metode euristice, atunci cînd lipseau datele hotărâtoare pentru rezolvarea unor probleme care se iveau. Existau, oare probleme c ărora s ă nu le poată face fa ţă? Intreb ări care nu se potriveau în schem ă? Misiuni care îi dep ăş eau? Era oare pe rfec ţiunea relativă? Mai existau arii de gîndire necunoscute? Erau cunoştinţele lor insuficiente? Se înşelaseră oare? Dan îşi surprinse din nou gîndurile f ăcînd salturi ireale, pierzîndu-se în  jungla unor închipuiri confuze , în emo ţii necontrolate. Ce îi crea oare ace ast ă stare de confuzie şi deznădejde? Iş i adună gîndurile, se conce ntra asupra, unui punct. Oare ce cîştiga teren în interiorul s ău? Ce îl împiedica s ă  mai fie st ăpîn asupra lui însu şi? Indoiala, o con ş tiinţă încărcată...? A durat multă  vreme pîn ă  ce s-a l ămurit, c ăci se dezv ăţase s ă  se mai îndoiasc ă. Instruirea, programele de înv ăţămînt, discu ţiile politice, psihostabilizarea, antrenamentul autogen  —  toate urm ăriseră scopul de a-i conferi siguranţă, de-a înlătura îndoiala. Şi acum tot e şafodajul care îi oferise dintotdeauna sprijin se n ăruise pe nea şteptate şi el c ăuta printre ruine un punct de sus ţinere. Aceasta era problema: se îndoia. Cînd îş i dădu în sfîrşit seama de acest lucru se c ăscară prăpăstii, iar fisurile ajunseră pînă  în cele mai îndep ărtate unghere ale e şafodajului convingerilor sale. Oare ocupa ţiile fuseseră, întemeiate? Aduseseră vreun bine locuitorilor? Oare misiunea lor avea vreun se ns? Oare Lumea Liberă era într-adev ăr liberă? Idealurile lor erau juste? Şi dacă nu era aşa —  ce mai rămînea oare? *

Şedeau iar în vehiculele lor, îmbr ăcaţi în costumele masive de proiec ţie, transpirau, se leg ănau odată cu ve hiculul greoi, înaintîad pe pernele

anvelopelor sferice. Coloana se deplasa în fa ţa lor şi ridica în urma ei un nor înalt de praf. Semnalele radio cîntau melodia lor monoton ă, adormitoare, dar defel liniştitoare. Deodată Pavel strigă:  –  Opre şte!  Jose f şov ăi, dar Pavel îl rug ă:  –  Priviţi —  ce-o fi aia —  acolo sus!  – N-ar trebui s ă rămînem în urmă!  –  Numai o clip ă —  aş vrea s ă mă uit mai de aproape la asta. Pavel deschise u şa şi se lăsă s ă lunece în jos. Inainta cu dificultate prin nisip. Părea s ă  fie un fel de bar ă neagră, ascunsă în moloz, la cap ătul de sus putîndu-se obse rva o mi şcare, un fel de sclipire slab ă.  –  Conectează contorul Ge iger!  –  S-a şi f ăcut. La început Pavel alerg ă hotărît spre locul acela, o ridic ătură  plană de teren, care se afla la o distan ţă  cam de treizeci de metri, apoi ezit ă  brusc, se opri locului; cu to ţii văzuseră: bara disp ăruse.  –  Aţi văzut?  –  S-a scufundat în sol.  –  Prostii! Mai întîi a de venit transparent ă, iar finalmente, invizibil ă.  –  Cam pe aici să fi fost. Pavel îngenunche şi începu să scormoneasc ă p ămîntul.  –  Trebuie s ă se găseasc ă vreo urmă!  –  Intoarce-te! Ne cheam ă —  trebuie s ă-i ajungem din urmă. Intre timp, se apropiaser ă şi ultimele dou ă  vehicule, care formau ariergarda şi se opriser ă. Cei din fa ţă  îi chemau insistent s ă-i urmeze cît mai grabnic. Pavel se-ntoarse la ma şină şi se urc ă  indispus. Ma şinile se puseră în mişc are. Josef încerca s ă  refac ă  terenul pierdut, iar ma şina se cl ătina atît de tare, încît trebuiau s ă se ţină  de ceva ca s ă  nu cadă. Douăzeci de minute mai tîrziu, la orizont se ivi ora şul. *

 –  Se apropie de districtul interzis. Mai au zece me tri pîn ă la graniţă. Opt metri. Şase metri. Ei singuri poartă răspunde rea pentru urmări. In faţa lor se afla o linie, care se putea vede a mai bine de departe de cît de aproape, ea fiind acum aproape ştears ă, un fel de val de p ămînt abia schi ţat, prea regulat pentru a fi de origine natural ă. Terenul de dincolo  —  pu ţin altfel, cu nuanţe coloristice schimbate, cu o alt ă textură. Incă patru metri. Incă doi metri.

Au trecut graniţa. Se află în districtul interzis...  –  Ţ ine-ţi gura, Tibor! Las ă-te de glume! Trebuie s ă ne conce ntrăm asupra altor lucruri!  –  Da  —  şi, mă  rog, asupra c ărui lucru? Dac ă  ai vreo revela ţie, atunci spune-ne şi nouă! Oraş ul era înc ă  departe, dar acum ap ărea din ce în ce mai limpede la orizont. Ceea ce vedeau, nu mai v ăzuse nici un alt om: o linie sclipind mat la orizont, nişte re ţele suspendate f ără  vreun suport vizibil, o serie de turnuri în form ă de fagure dintr-o structur ă argintie. Şi cu cît se apropiau, cu atît devenea mai limpede c ă cerul de deasupra ora şului nu ave a o transparen ţă normală, că lumina se frîngea şi se curba într-un mod straniu. P ărea c ă din uria şa structură se-nălţa o flac ără de un albastru închis.  –  Ce chestie enigmatic ă.  –  Ce poţi să pricepi din toate astea?  –  Re ţelele astea  —   poate c ă  sînt nişte instala ţii de absorbire a energiei solare.  –   E cert c ă  flacăra de culoare închis ă  era motivul pentru care imaginile ob ţinute prin satelit p ăreau lipsite de semnifica ţie. Acţionează  probabil ca o lentilă  deformantă, în afară  de aceasta, nu este fix ă  —   oscileaz ă. De aceea dădeau încerc ările noastre de reconstituire rezultate atît de proaste.  –  In curînd o să ştim mai mult! --- Să sperăm! Ajunseseră  la marginea ora ş ului fară  nici un incident. Coloana se desf ăş ură într-un arc larg. Deocamdat ă nu se întîmplă nimic. In faţa lor se-ntindea un perete reflectorizant pu ţin concav  —  f ără  vreo deschidere, f ără  eleme nte de sprijin, uniform, des ăvîrşit. De nicăieri nu se pute a arunca o privire în interior; singura mi şcare, care se putea percepe provenea clin propria imagine în oglind ă. Cu cît fixau mai mult pere tele, cu atît mai limpede se vedeau pe ei în şişi, pu ţin cam şters, pu ţin cam deformat. Icicolo sclipea cîte o lentil ă a unei lunete, se rotea cîte-o anten ă. Mai sus, peretele se boltea u şor spre exterior, formînd un fel de consol ă. Nu se apropiaser ă  cu vehiculul atît de mult încît s ă  ajungă  sub curbura în form ă de consolă, însă obstacolul le bara vederea. Niciodata nu fuseser ă atît de aproape de obie ctiv  — şi nu vede au nimic altceva decît pe e i în şişi.  –  Radioactivitate zero!  –  După cîte îmi pot da seama, nu exist ă germeni patogeni.  –  Nici semnale radio.  Jose f învîrti febril butoanele  —   nimic. Chiar semnalul muzical continuu, care cre ştea şi descre şte în intensitate, amuţise.  –  Recep ţia foarte slab ă! Vă rog, mai tare.  –  Nici o leg ătură cu punctul de comand ă —  blackout!  –  Ce-nseamnă asta, Jose f?  –  Inseamnă că ne aflăm într-un mediu care reflect ă sau absoarbe undele electromagnetice.  Tibor scoase

doi

electrozi

dintr-o

cutiu ţă

şi

acul

indicator

al

potenţiometrului se deplas ă deasupra mai multor grada ţii. --- Josef are dreptate  —  atmosfera este puternic ionizat ă. Urlau în microfoane, dar abia se puteau în ţelege.  –  Asta înseamnă că nu mai pute m primi indica ţii din afară!  –   Coloană, înapoi! O mie de metri înapoi. Instala ţi tab ăra acolo! Executarea! Colonelul strigă  ordinul în megafon. Treizeci de minute mai tîrziu instalaseră corturile. Legătura radio func ţiona din nou normal.

 –  Cum aţi reacţionat la alterarea se mnalelor radio?  –  Am luat la cuno ştinţă acest fapt.  –  Eraţi neliniştit?  –  Nu. Fenome nul era explicabil din punct de vedere fizic.  –  Legătura cu punctul de comand ă  era întreruptă. Eraţi rup ţi de restul lumii. Oare acest lucru nu v-a afectat de loc?  –   Eram conştient că  de acum încolo trebuia s ă  ne bazăm numai pe noi înşine. Dar pentru acest lucru eram preg ătiţi. Aveam sentimentul c ă ac ţiunea abia atunci începuse .  –  Cum a reacţionat restul echipelor la ace ast ă situaţie?  –  Eram îmbrăcaţi în costume groase, în care abia ne puteam mi şca. Păreri personale exprimate prin aparatele de emisie-recep ţie erau interzise. Nu s-a ivit nici o ocazie ca s ă-ţi faci vreo p ărere asupra sentimentelor celorlal ţi. --- Au fost tulburări? Disciplina a avut de suferit?  –  Nici vorb ă de a şa ceva. --- A ţi avut se ntimentul că retragerea reprezint ă o infrîngere?  –  Nu, doar o manevr ă tactic ă.  –  Jucaţi dame sau şah?  –  Da, dar nu prea bine.  –  Vă supăraţi cînd pierde ţi?  –  Numai cînd fac gre şeli.  –  Care erau rela ţiile dintre membrii echipei de speciali şti?  –  Ca întotdeauna. Bune.  –  Aţi discutat de spre situa ţia survenită?  –  Da.  –  Vă simţeaţi cu to ţii bine din punct de vedere fizic?  –  Da.  –  Care e ra dispozi ţia generală?  –  Bună.  –  Ave a cineva presim ţiri sau ceva asem ănător?  –  Nu.  –  A sugerat cineva s ă vă întoarce ţi?  –  Nu.  –   Trebuie îns ă să  fi înţeles c ă eraţi pe cale s ă vă  confruntaţi cu o fo rţă necunoscută. Trebuie s ă fi avut totu şi anumite îndoieli, si anume dac ă misiunea dumneavoastră poate să fie cu totul îndeplinită?

 –  Ne aşteptam s ă întîmpinăm greutăţi, dar nu eram încerca ţi de îndoieli. * Poate c ă  acesta era motivul: faptul c ă  fusese exclus. Oamenii, care-l chinuiau cu întreb ări, f ăceau parte din aceea şi secţie ca şi el. Pe cei mai mul ţi însă  nu-i cunoş tea, deoarece erau cadre tinere, din noua genera ţie; dar şi cei cu care avusese de-a face în trecut se comportau ca şi cînd nu-şi mai aminteau că  l-ar fi cunoscut anterior. In realitate nu era nici o deosebire între ei şi el: dac ă un altul s-ar fi aflat în locul lui, nici el nu ar fi putut proceda altfel. Şi dac ă Dan s-ar fi aflat afar ă, împreună cu ceilalţi, ar fi încercat şi el s ă fac ă constatări şi să cumpănească la fel de lipsit de emo ţie cum procedau ei acum. Ce voiau s ă afle? La ce se a şteptau? La o reac ţie imprevizibil ă? Un indiciu că  ar fi intervenit vreo schimbare? O abatere? Ştiau doar c ă el  —  ca şi toţi ceilal ţi  —   fusese verificat de sute de ori, în condi ţiile cele mai grele. In ac ţiuni autentice. Constanţa lui era dovedită. Cum ar fi reac ţionat el fa ţă de o persoană  în via ţa căreia exista un domeniu ascuns, al c ărui trecut se sustrăgea elucid ării? Oame nii cu care avusese de-a face pîn ă  atunci nu puneau nici un fel de probleme sau nu se puneau nici un fel de probleme în leg ătură  cu ei. Profesori, îngrijitori, medici, colegi... Singurii cu care p ărea necesară  o discu ţie lămuritoare erau locuitorii ţărilor ocupate  —  înainte de-a fi fost integra ţi. Pune au ei oare proble me? Pe formulare, modul lor de comportament era catalogat. Atribuirea stărilor de spirit, a inten ţiilor şi ac ţiunilor unor declan şatori consta doar dintr-o funcţie probabilistic ă, însă  tocmai modurile de reac ţie fundamentale puteau fi determinate prin vîrfurile abrupte ale acesteia. Se deduceau abia lucruri neesenţiale din curba tipic ă  a lui Gauss, care descria ni şte forme geometrice asemănătoare unor „bu rţi plate". Dintr-o analiz ă a limbii lor rezultau obiceiurile şi judecăţile lor de valoare, simpatiile şi antipatiile, simbolurile statutului lor social şi tabuurile lor... legături telefonice interceptate transmisii radio ascultate transpunerea automată a limbii în scriere numărul cuvintelor şi silabelor construc ţiile sintactice complicate statistica cone xiunilor informaţii de gradul doi partituri de text re ţele ale categoriilor de semnifica ţii catalogul asocia ţiilor şi inovaţiilor limba ca expresie a gîndirii limba ca un caz mode l al comportamentului creator limba ca ac ţiune Computerul furniza frecven ţele cuvintelor, sinonimele, omonimele, gramatica, conexiunile semantice, schema logicii proprie vorbirii, pragmatica.

Din toate acestea rezulta comportamentul psihic al unei sec ţiuni repreze ntative. Abaterile puteau fi deduse din gradul de r ăspîndire şi din factorii diferen ţiali. Media. Nivelul maxim ş i minim. Variaţia. Parame tri integrali, decodaţi pe orizontal ă şi pe vertical ă. Unde mai e loc de surprize? Sistemul nu permite nici o surpriz ă. Surpriza este expresia unei ignorante pa rţiale. Surpriza indic ă o cunoa ş tere incompletă, sugerează goluri. Pînă acum nu constataseră goluri. O structură  de efecte  —   complicată, însă limpede ca cristalul. Un sistem probabilistic, dar care poate fi descris din punct de vedere stochastic. Aparen ţa unei voinţe libere, care era în realitatea determinat ă  din exterior. Zece mii de posibilităţi de interven ţie. Stimulente, elemente declan şatoare, capcane, sugestii, persuasiune, logic ă, retoric ă, sofistic ă. Supune re liber consim ţită. Pierderea libert ăţii pentru cî ştigarea libertăţii. Serii lungi realizate pas cu pas, dar eficiente. Lan ţuri Markov. Existau şi metode cu efect rapid introducerea direct ă a unor semnale modificarea re ţelei sistemului nervos microchirurgie viruş i şi acid ribonucleic hipnotice stimulente analgezice neuroleptice tranchilizante antidepresive psiholeptice Mijloace pentru a influen ţa somnul, durerea şi stimulente pentru îndepărtarea sau producerea st ărilor depresive şi a psihozelor schizofrenice. Mijloace avînd componente cu efect motric de stimulare sau de temperare. Mijloace de declan şare a excita ţiei sau calm ării. Mijloace de producere sau suprimare a nelini ştii şi groazei. Mijloace pentru a da na ştere halucina ţiilor senzoriale şi ideilor maniacale. Ac ţiuni asupra sistemului limbic. Ac ţiuni exercitate asupra sistemului de reglare a func ţiilor subcorticale. Sindromuri sintetice neuroastenico-ipohondrico-depresive. Injectare subcutanată sau intravenoasa administrare pe cale oral ă sau anală prin apa de conduct ă pulverizare sub form ă de aerosoli otrăvuri de contact în ţesături textile nelinişti provocate de îmbr ăcăminte teamă provenind de la conse rve panică produsă de laptele la sticl ă Rareori este nevoie de m ăsuri directe  —   la elementele permanent turbulente, la fo rţe de conducere creatoare, la psihopa ţi, artişti, firi certăre ţe, medici. Cu toată  prudenţa, efectuînd regl ări discrete, cu sim ţul răspunderii,

urmărind un ţel precis, cu bune inten ţii. De obicei este suficient s ă  pronunţi pur şi simplu altfel cuvintele , s ă ridici glasul, s ă publici fotografii, s ă pui un fond muzical, să sco ţi în evidenţă prin tipar spa ţiat, să fii simpatic, s ă relevi o nou ă perspectiv ă, s ă alegi exemplele potrivite, s ă deplasezi u şor centrul de greutate al anumitor semnifica ţii, s ă  modifici imaginile c ălăuzitoare, s ă  faci aluzii, s ă accentuezi, s ă  elogiezi, s ă  aprobi, s ă  confirmi f ără să  te îndep ărtezi absolut deloc de adev ăr —   atîta vreme cît adev ărul se dovede şte a fi adecvat  — , să te ţii de cuvînt —  mai ales cînd e vorba de lucruri neesen ţiale  — , să p ăstrezi ordinea  —  în măsura în care este o ordine util ă. Cel mai greu lucru este tranzi ţia. Lupta împotriva obiceiurilor şi moravurilor încetăţenite, împotriva înc ăpăţînării b ătrînilor, împotriva imobilismului, împotriva obi şnuinţelor. Şanse mai mari la tineri, material maleabil, c ăi neb ătute, înclina ţie pentru ce e nou, bucurie a riscului, pasiune pentru joc, capacitate de -a se e ntuziasma, emo ţii care pot fi dirijate. Elasticitate. Lipsă  a compromisurilor. Disponibilitate de-a lua decizii. Imbold spre răspundere. Sim ţ  al colectivit ăţii. Presiuni exercitate asupra individuali ştilor. Rareori se-ntîmpl ă  ca vreunul s ă aibă  o izbucnire. Cei foarte tineri, cei nenăscu ţi, nu ridic ă probleme. Neliniştea trebuie în ăbu şită în faşă . Cei care vor să primejduiasc ă pacea nu au nici o şansă. Idealurile sînt întip ărite, reac ţiile se învaţă, modelele de ra ţionament se edific ă, drumurile sînt trasate dinainte. Pe neobservate ac ţioneaz ă mîna diriguitoare. Subordonare de bun ă voie. Autoreglare niciodată vreo şov ăială subordonare, adaptare. A se rvi societ ăţii. Să nu ai îndoieli. Elemente utile pentru colectivitate. Voin ţă liberă pe căi sigure. Fără  vreun domeniu intermediar. Nici un drum spre ţara nimănui. Ce rtitudinea c ă acţionezi întotdeauna just, gînde şti just, hotărăş ti just. Produsul unui sistem în funcţiune implicare f ără zone de fric ţiune entropie zero Procesul de integrare este încheiat. Nu mai exist ă  deosebiri individuale. Locuitori ai Lumii Libere . Garanţia unei vie ţi pline de împliniri!  Treizeci de ani dureaz ă  procesul integrării. Noua genera ţie cre şte f ără îndoieli. Un tineret fericit! Şi Dan a crescut f ără îndoieli, în ce const ă deosebirea între ei şi el? Nu există nici o deosebire. * Era noapte, prin ochiurile de geam se vedea ora şul. Zidăria nu mai reflecta lumina, ci radia o lumin ă difuză. Dincolo de e a, pete şterse. Construc ţia în formă  de flac ără p ărea neagră  ca un hău: înghiţea stelele. O margine mai deschisă  la culoare o separa de restul firmamentului, o dung ă  îngustă  de-a lungul căreia alunecau reflexe în sus şi în jos. Colonelul şedea în cortul lor. Sonia st ătea liniştită, pe locul e i, îns ă ţinuta

ei era rigid ă şi rîdea batjocoritor. Ofi ţerul se f ăcea c ă nu observă.  –  Mă-ntorc tocmai dintr-o ac ţiune de recunoa ştere. Am mers cu autovehiculul zece kilometri de-a lungul zidului, f ără a găsi vreo poart ă  sau vreo deschiz ătură. Am examinat materialul  —   este vorba; de un produs intermediar, ceva între sticl ă şi ceramic ă. Este tare, dar nu inde structibil. Rezistă la trac ţiune, însă este elastic. Un fel de lichid solidificat. Grosimea  —  18 centimetri  —   stabilită  prin sondare sonor ă. Desigur c ă  nu este exclus s ă  mai existe un zid interior şi în spatele acestui perete.  –  Vre ţi s ă-l sparge ţi? N-ar trebui s ă se cerceteze mai întîi dac ă nu există totu şi vreo intrare pe undeva?  –   Construcţia se-ntinde pe o suprafa ţă  de aproximativ zece mii de kilometri p ătraţi. Circumferinţa sa este de circa cinci sute de kilometri. Am avea nevoie de cîteva s ăptămîni.  – Şi ce intenţionaţi să face ţi? --- La noapte le trimit un ultimatum. Voi ce re s ă ne deschidă.  –  Semnalele nu vor str ăbate prin zona ionizată.  –   Mi-ar p ărea rău, căci atunci nu ne-ar r ămîne altceva de f ăcut dccît s ă uzăm de violenţă. Dar voi face tot ce-mi st ă  în putinţă  pentru a ajunge la o înţelegere pa şnică. In caz contrar, arunc ăm zidul în aer. In orice caz  —   mîine sîntem în ora ş. Vehiculele se aflau iar ăş i într-un semicerc, în fa ţa zidului, la o distan ţă de dou ă  sute de metri. Toate erau orientate spre un singur punct, unde se vedea acum un obiect de culoare cenu şie, o bucată  de carton sau un fragment de material plastic poros. Un ş nur, o bucată de sîrmă  împletită şerpuia de la bombă pînă  la ma şina colonelului. Acesta f ăcu contactul, dup ă  care în zid ap ărură crăpături în form ă  de pînză de p ăianjen ; un nor de culoare brun ă se ridic ă, ascunzînd de schizătura ce se c ăsca şi fiind vizibil pentru cîteva frac ţiuni de secund ă. La un semnal dat de colonel, coloana se puse în mi şc are: vehiculele pentru transportul trupelor, care purtau acum pistoale-mitralier ă şi puşti, autocamioanele ale c ăror capote fuseser ă  ridicate.  Ţ evile mitralierelor şi aruncătoarelor de grenade erau îndreptate spre bre şă , către care se concentrau acum toate fo rţele. --- Norul disp ăru, o gaură emisferic ă se căsca acum în zid, masa ceramică crăpase, marginile erau arse, carbonizate, crestate, îndoite spre interior. Coloana de autovehicule se opri la 20 de metri de deschiz ătură. Rover-ul se desprinse dintre ele şi înainta eu repeziciune pe pneurile sale în form ă de balon, disparînd apoi dup ă zidurile distruse , în interior, --- Aerul respirabil, temperatura 24 grade Celsius; nu se semnaleaz ă radioactivitate. Dale le erau transmise prin radio, semnalul fiind srab, dar inteligibil. Recepţia era mai bună decît cu o zi înainte. Cele dintii porniră vehiculele cu afeturile de tun, p ătrunseră în interior şi, cotind, luară  poziţii la dreapta si la sting ă  deschizăturii. Apoi porni ma şina

colonelului şi dup ă acee a toate cele lalte vehicule trecur ă prin bre şă . * Am înaintat aproximativ dou ăzeci de metri şi ne-am oprit pe o suprafa ţă plană  cu un luciu metalic mat. Aici, explozia nu provocase aproape nici o stricăciune, doar cîteva buc ăţi din zidul exterior distrus ne mai st ăteau în drum. Ne aflam pe un fel de ramp ă, care se g ăsea la o în ălţime de trei metri deasupra nivelului ora ş ului. Mai jos se întindea o zon ă care ni se p ăru a fi un teren de joc sau de sport. Vedeam piste pentru atletism, aparate de gimnastic ă, terenuri de joc, bazine de înot, concepute cu generozitate, toate coborînd u ş or spre centru. Cam la cinci sute de metri în spatele acestei zone se g ăsea ora şul propriu-zis  —   o serie de cl ădiri în form ă piramidală, de culoare argintie-cenu şie, sus plate, f ără acoperişuri, în spatele acestora se aflau construc ţii şi mai înalte, cuburi netede strălucind în alb, turnuri p ă trate, dincolo de ele se în ălţau o serie de platforme ca ni şte farfurii.  Totul d ădea impresia unei ordini des ăvîrşîte, nicaieri nu se vedea vreo form ă arhitectural ă modernă, aici o curb ă  îndrăzneaţă  a străzilor, vreo linie de pod cutezătoare, nimic din tot ceea ce a şteptasera şi totuşi impresia era cople şitoare... grandoare, plenitudine , logic ă. Lumina venea de la cîteva puncte situate foarte sus, de la un m ănunchi de corpuri de iluminat, raspîndite circular în jurul ora şului. Era o lumină cald ă, blîndă, alb ă, strălucitoare, chiar dac ă nu la fel de strălucitoare ca aceea a soarelui. Lumina era mai limpede decît la noi, dar acest lucru era probabil de terminat de puritatea aerului, care nu con ţinea nici aburi, nici praf.  –  Aţi f ăcut încă de atunci această comparaţie?  –  Nu înţeleg... --- A ţi spus: lumina era mai limpede , aerul mai pur decît la noi.  – Nu. Incerc doar să vă descriu ce am v ăzut. --- Şi locuitorii ora şului?  –  Nu am întîlnit nici o fiinţă vie. * Emisia şi recep ţia radio func ţionau din nou normal. Josef, al c ărui aparat recep ţiona toate lungimile de und ă, prindea emisiuni din cele mai diferite  —  combinaţii de tonuri asem ănătoare cu muzica, sunete, zgomote amintind de o limbă, succesiuni de semnale regulate. La început nu avu îns ă  timp s ă se ocupe de acestea. Era nevoie s ă se sf ătuiască asupra pa şilor pe care urmau săi întreprind ă. Cum nu exista nic ăieri o posibilitate de-a coborî de pe rampa în ălţată, colonelul ordonase ca într-o anumit ă po rţiune panta s ă  fie nivelată. Au fost declanşate explozii, dup ă  care coloana se puse în mi şc are, coborî u şor şerpuind, pre ţ  de vreo cincizeci de metri. Un fel de scen ă  acoperită  cu nisip ruginiu, care d ădea spre ora ş, urma s ă serveasc ă drept loc de tab ără. Tunurile mai înaintară, rămînînd pe flancuri, pentru ca la nevoie s ă poată  asigura

retragerea. Corturile fură  instalate la scurt timp dup ă aceea, în dou ă  rînduri, ca pe cîmpul de instruc ţie. Cîteva santinele ţineau sub observa ţie împrejurimile, instala ţiile şi clădirile. Nic ăieri nu se arăta vreo urm ă  de via ţă. O antenă  radar se rotea şi reda imaginea recep ţionată  pe un ecran. Modelul de pe ecran, cu petele lui, rămînea neschimbat. Pîlnia unui reflector de sunete ar ăta ca o ureche uriaşă îndreptată spre centru. El nu capta decît o vibra ţie regulată, un fel de nelini şte generală —   asemănătoare celei provocate de mi şcă rile aerului, de şi nu era deloc vînt, poate c ă  venea de la pa şi, de la voci, autovehicule, maşini  —  însă  trebuie c ă  erau ascunse în spatele zidurilor, în interior sau la adîncime. Echipa care executa m ăsurători lucra intens, iar din timp în timp soseau ştiri.

 –  Nu sînt plante şi nici microorganisme.  –  Nici bacterii în sol.  – Aerul complet lipsit de praf.  – Temperatura constantă —  24 grade Ce lsius.  –  Aerul lipsit de orice înc ărcătură.  – Stratul supe rior al solului const ă din material sintetic.  – Lumina corespunde spe ctrului solar. Aceste informa ţii nu prezentau mare interes, ar fi putut fi ob ţinute şi f ără măsurători. P ărea c ă oamenilor ar fi trebuit s ă li se încredin ţeze numai opera ţii de rutină, ca şi cînd altceva nu ar fi fost de f ăcut într-o lume nou ă, într-o ambian ţă neobişnuită, în acel ora ş străin, care nu- şi dăduse în vileag nici una din tainele sale. Parc ă to ţi se dedicau activit ăţii obiş nuite numai pentru a nu se preocupa de ceea ce era neobi şnuit. Particularităţile acestui loc nu erau temperatura, nici umezeala sau compozi ţia aerului s ău, ci istoria ş i funcţiunea lui. In această privinţă nu ştiau nimic. Trebuiau s ă-nceapă de la zero.  –  Din toate cîte le avem nu iese mare lucru spuse Pavel.  –  Poate afl ă Josef ceva?  –  Pînă  acum, numai cîteva zgomote. Ar putea fi o limb ă, dar modul de transmisie e neobi şnuit... poate modula ţia e de vin ă... Stă teau în fa ţa cortului lor, aparatele de transmisie fiind montate pe autovehicul. Dac ă voiau s ă radiogoniometreze, antenele trebuiau s ă fie mobile. Colonelul se apropie de e i.  –  Am ascultat şi eu  —  nu e vorba de semnale radio inteligibile. Ce p ărere ave ţi voi, oamenii de ştiinţă, despre situa ţie?  –  Nu prea sînt multe lucruri de spus. Ora şul este o minune a tehnicii.  –  Totul arată paşnic.  –  Or fi auzit ultimatumul? Nu au reac ţionat.  –  Aici nu ave m nici o şansă. Trebuie s ă intrăm în centru.  –  Să nu ne pripim! Ofiţerul f ăcu un gest vag spre dep ărtări.  –   Trebuie s ă luăm toate măsurile de precau ţie. Deocamdată rămînem aici. Nime ni nu trece de linia santinelelor.

 –  Nu putem rămîne la nesfîrşit în acelaşi loc.  –   Cred c ă  cel mai bine este s ă  mai rămînem astăzi aici şi să aşteptăm. Dac ă  cineva vrea s ă  ne alunge, nu are nici un motiv s ă  stea pe gînduri. Nu trebuie s ă ne lăsăm amăgiţi... un atac poate s ă aibă  loc în orice clip ă, în orice form ă posibilă.  –  După cît se pare, nimeni nu ne-a obse rvat. Greg ridic ă mîna.  –   Poate c ă  aici nu mai există  nici o fiinţă  vie. Asta este ipoteza mea. Explozia nu a decurs f ără zgomot. Dac ă oraş ul mai are locuitori, atunci acestora nu le poate fi indiferent dac ă  cineva le arunc ă  în aer zidul lor şi pătrunde înăuntru cu tancuri, î şi instaleaz ă tabăra pe terenul de sport şi îşi îndreaptă tunurile spre cl ădirile lor.  –  Concluzia?  –  Au pierit cu toţii. Poate o e pidemie . Poate au de generat. --- Şi atunci de unde vin semnalele radio?  –   Automate. Cine ştie, poate chiar sistemul de ap ărare era comandat automat şi îşi îndeplinea sarcina, cu toate c ă oamenii pe care trebuia s ă-i apere nu mai erau în viaţă.  –  Este posibil. Ne-ar uşura acţiunea.  –  Ar fi cam prea simplu!  –  Ar fi trist, spuse Sonia dac ă cei ce au construit toate instala ţiile acestea ar fi mo rţi. Au realizat multe lucruri!  –  Ce valoare aveau realizările lor într-o lume închis ă?  –  Era propria lor lume.  –  Poate c ă sîntem totu şi ţinuţi sub obse rvaţie, spuse Dan. El arătă c ătre marginea taberei, unde se g ăsea o ridic ătură cu vîrful te şit, o creastă artificial. La partea e i supe rioar ă, se înălţa o bară neagră.  –  La ce v ă referiţi? întreb ă colonelul. La bară? Ce reprezintă ea?  –  Adineaori nu e ra acolo. Mi-ar fi s ărit în ochi. Dan povesti despre cee a ce se întîmplase cu o zi înainte.  –  Ia să vedem! spuse colonelul. Se duseră  într-acolo, se apropiar ă pînă  la o distan ţă  de zece metri si văzură la cap ătul de sus al barei o sfer ă scînteietoare... Pe nea şteptate, formaţiunea disp ăru în p ămînt. In locul acela nu g ăsirii decît o mic ă adîncitură şi nici dup ă ce d ădură nisipul la o parte nu descoperir ă vreo urmă a barei. Colonelul chemă doi solda ţi şi le ordonă să sape o groap ă. La o adîncime de cincizeci de centimetri terenul de veni sensibil mai tare; întîlnir ă un strat din material aglomerat, între blocuri g ăsindu-se găuri umplute cu nisip  —   dar asta a fost tot.  –  Ce p ărere ave ţi? întreb ă ofiţerul.  –  Un microfon? O came ră de luat vede ri?  –   Posibil. Ar putea fi o lentil ă  sferic ă, care surprinde imaginea întregii regiuni înconjurătoare.  –  ...si o transmite mai de parte.  –  Incotro o transmite?  –  Cine poate s ă ştie?  –   Deci au luat cuno ştinţă  de existenţa norstra, conchise colonelul. O

spuse pe un ton foarte linistit, dar î şi aplec ă puţin capul şi puse mîna pe arm ă.  –  Obie ctul acesta nu ne l ămure şte dac ă mai există oameni pe aici, spuse Greg. Se întoarseră agale spre corturi.  –  Ar putea face parte din instala ţiile automate.  –  Ia te uită!  –  A ap ărut din nou!  –   Ne observ ă! Colonelul se întoarse, scoase pistolul automat, îl regla pe radia ţii corpusculare, trase scurt şi taie bara pu ţin peste nivelul suprafe ţei solului.  –  N-ar fi trebuit s ă face ţi asta, spuse Dan. Se îndreptară în fugă  într-acolo şi văzură  cum ciotul disp ăru în nisip. Pavel ridic ă  ceea ce rămăsese la suprafa ţă din bară şi-o d ădu colonelului. Acesta o privi cu aten ţie şi o întinse apoi lui Josef.  –  Ceree ta ţi-o! Imediat dup ă aceea se d ădu alarm ă de gradul întîi. Pe toate în ălţimile de  jur-împrejur ap ăruseră bare negre. Ceasurile se scurgeau cu greutate. Echipajele nu aveau nimic de f ăcut, iar colonelul ordon ă, pentru a le distrage aten ţia, s ă cure ţe autovehiculele. Asta era o sarcină dificilă, avînd în vedere c ă purtau costumele lor grele, cu un strat de plumb, iar vizierele erau coborîte. Pe ling ă  aceasta  —   cum ştiau cu to ţii  —  era o sarcin ă inutilă. Se supuseră ordinului, dar o f ăceau cu neplăcere, deoarece erau irita ţi de barele sub ţiri, care îi ţineau vădit sub observa ţie, aseme nea unor ochi stipita ţi de polipi. După-amiază, tîrziu, observatorii t ăcu ţi se scufundară  brusc în sol, iar dispoziţia oamenilor se mai îmbunătăţi.  Jose f şi Greg îşi f ăceau de lucru la aparatele lor de emisie-recep ţie. La ora 18, reu şiră să  recep ţioneze muzic ă  gratie unui dispozitiv de modificare a frecvenţei. Era un fel de sune t, asem ănător cu cel produs de diapazoane, scurte tonuri de clopot; nu era un ritm continuu, ci doar secven ţe ritmice, dup ă toate aparen ţele înlănţuite f ără nici o ordine.  –  Nu ştiu dacă tonalitatea sunetelor este exact ă —   am încercat s ă pun la baza ei cît mai multe tonuri sinusoidale pure .  –  Oare în cazul acesta n-ar trebui s ă înţelegem şi limba?  –  Ascultaţi!  To ţi şase trecuseră  pe recep ţie şi acum auzeau sunete care proveneau cu siguranţă  de la oameni, de şi emisia prezenta distorsiuni. Josef schimb ă modula ţia şi dintr-o dată disp ăru distorsionarea tonului. Auzeau acea limb ă pe care o înv ăţaseră, pe care o cuno şteau din c ărţi, din vechi be nzi de magnetofon şi despre care abia dac ă mai crezuseră că se folose şte cineva de e a.  –   ...17, 29, 31 cî ştigat; 2, 10, 33 la paritate; 11, 13, 20 dublat; 9, 19, 31 depunere; 12, 18, 23 pierdut; 14, 26, 35... Era un glas de feme ie pl ăcut, dar atît de precis, încît nu trebuia sa provină  neap ărat de la o fiin ţă  omeneasc ă. Ceea ce spunea nu era bogat în conţinut, însă pe moment îi impresiona faptul c ă puteau s ă înţeleagă cu totul

ceva. Ascultau deci cu aten ţie, obi şnuindu-se din ce în ce mai mult cu pronunţia; aceasta nu concorda pe deplin cu cea pe care o exersaser ă e i şi pe care încercau s ă o reproduc ă... Protestar ă atunci cînd Josef opri aparatul, îns ă existau probleme tehnice care trebuiau rezolvate  —   recep ţionarea altor lungimi de und ă, poate chiar a unor emisiuni video.  –  Să  fie aceasta o dovad ă  a existenţei vie ţii? To ţi îşi puneau această întrebare. --- Mecanismul unui joc poate continua s ă  funcţioneze chiar atunci cînd nimeni nu se mai joac ă.  –  Doriţi de fapt s ă găsim oameni? Sau aţi prefera să nu mai fie în via ţă?  – Atunci ne-ar cădea totul în mînă f ără dificultăţi.  – Nu ar exista nici rezisten ţă şi nici confruntare.  – Şi totu şi —  ar fi minunat să găsim oame ni, în fond, pe ntru asta ne g ăsim aici! La orele dou ăzeci, Josef pusese aparatura astfel la punct, încît putea recep ţiona mai multe posturi de emisie. Cele mai multe transmiteau succesiuni de semnale, care nu puteau fi în ţelese. Greg era a şezat la computer şi c ăuta o cheie pentru decodare. Ar fi avut nevoie de un aparat mai mare şi mai rapid decît acela care le st ătea aici la dispozi ţie. Legătura radio cu exteriorul era îns ă întreruptă. Ca şi înainte, trebuiau s ă se descurce singuri. Se f ăcuse ora 21. Luminozitatea provenit ă de la corpurile de iluminat nu se schimb ă; probabil c ă  aici nu exista nici o deosebire între zi şi noapte. Erau obosiţi, dar cînd veni ordinul de culcare, pu ţini au fost aceia care au putut s ă adoarm ă. Zăceau lungiţi în corturile lor, pe saltelele umplute cu aer şi se întorceau neliniştiţi de pe o parte pe alta. --- Lasă-ne să ascultăm pu ţină muzică, Josef! Sunetele moi, mîngîietoare aveau un timbru ciudat, ireal. Veneau din necunoscut şi produceau o impresie care le sugera obîr şia. Aveau un efect liniş titor, creau o stare crepuscular ă, o se nzaţie de tihnă şi relaxare. Iar apoi muzica se auzi tot mai încet şi o voce blinda începu s ă vorbeasc ă. ... detaşaţi-vă de lucruri semnalele sînt goale de con ţinut semnele nu înseamnă nimic toate îndoielile au disp ărut a fost o zi frumoas ă veniţi cu noi Pămîntul e departe sîntem în afara spa ţiului sîntem în afara timpului gîndurile n-au hotar nu simţim nimic nu gîntlim nimic nu dorim nimic şterge ţi tot ce ave ţi în memorie

deveni ţi imponde rabili lumina stelelor p ăle şte e timpul de odihn ă s-a f ăcut tot ce trebuia f ăcut cine speră se şi teme cine se bucură de aseme nea suferă se ivesc zorile s-a întîmplat tot ce putea s ă se întrmple s-a gîndit tot ce ave a un în ţeles s-a născut tot ce s-a putut f ăuri nu mai există fapte realitatea se afl ă dincolo de o pr ăpastie un singur pas pînă la Sirius o singură suflare stinge Soarele veniţi cu noi lăsaţi-vă ochii în urm ă ve ţi vedea nev ăzutul ve ţi simţi nesfîrşirea nu ve ţi mai măsura ceasurile nu ve ţi mai măsura dimensiunile nu trebuie cump ănit nimic nu trebuie hotărît nimic nu mai e nimic de f ăcut a fost o zi frumoas ă astăzi a fost o via ţă plină de minuni fiţi ca noi rămîne ţi la noi locul vostru printre noi e ste locul vostru printre noi e ste... Li se f ăcu somn, o stare de mul ţumire îi cuprinse şi adormiră cu zîmbetul pe buze. Dis-de-dimineaţă, cînd sună alarma, pe fe ţele lor strălucea o expresie de fericire, ca şi cînd ar fi avut vis minunat. Emiţătorul tăcea, microfonul zumz ăia în surdină. Josef îl închise. * Strategia integrării Integrare (lat.) a) gen. —  reunire, formarea de întreguri supraordonate b) matem. —  însumare de elemente diferen ţiale c) sociol.  —   înglobarea func ţională  a unui sistem sociologic pa rţial în sistemul global Fazele integrării (sociol.) 0. Pregătirea propagandistic ă 0,1 Radio

0,2 Agenţi 0,21 Ac ţiuni materiale de perturbare, sabotaje 0,22 Crearea unei st ări de nesiguran ţă psihic ă 1. Ac ţiune militară, înfrîngerea rezisten ţei 1.0 Medicamente cu ac ţiune asupra psihicului (în apa de b ăut, în alimente, în instala ţiile de climatizare) 1.1 Bacterii, viru şi 1.2 Substanţe chimice de lupt ă 1.3 Arme convenţionale 1.4 Arme at. (numai în caz de retragere) 2. Invazie 2.1 Sistem de comunica ţie 2.2 Centre medico-psihologice 2.3 Rezervoare pentru ap ă de b ăut 2.4 Aprovizionarea cu alimente 2.5 Transporturi 2.6 Ştiinţă, ce rcetare 2.7 Oficii guvernamentale 2.8 Cartiere de locuit 3. Incheiere 3.1 Analizarea mecanisme lor de dirijare folosite, preluare 3.11 Menţinerea e chilibrului 3.12 Transpunere - - trecerea la o baz ă extinsă de munc ă 3.13 Adaptare la repreze ntarea ţelului preconizat 3.2 Analizarea modalit ăţilor sociologice şi a sc ărilor de valori 3.21 Transformarea structurii sociale 3.22 Lichidarea rezisten ţelor tradi ţionale 3.23 Reciclare - - idei politice conduc ătoare obligatorii 3.24 Atragerea une i elite fidele ideologiei 3.25 Ocuparea de pozi ţii cheie, de c ătre autohtoni (vezi 3,24)... * Misiunea lor p ărea u şoară, cum pare totul atunci cînd a fost obiectivat întîia oară. Analiza. Re ţelele de comunica ţie. Sistemele interconectate. Mecanismele de conexiune invers ă. Feedback negativ. decodificare u şoară mărimi de perturbare / m ărimi de reglare mărimi de pozi ţionare / mărimi de dirijare Statele sînt sisteme adaptabile. Pentru analizarea comport ă rii lor, teoria reglării pune la dispozi ţie un instrumentar de procedee cantitative matematicoformale, care permit mai ales func ţiunilor de tranzi ţie, caracterizate prin raporturile dintre m ărimea introdus ă şi mărimea rezultată  a verigii unei re ţele de reglare, s ă fie cuprinse în cadrul unui anumit interval de timp. Dac ă aceste

raporturi sînt cunoscute, atunci stabilitatea unui siste m poate fi de scris ă printrun sistem de ecua ţii diferen ţiale. Independenţa dispozitivului de reglare fa ţă de cauza perturba ţiei permite, în multe cazuri, ca, folosind un sistem de reglare relativ simplu şi de o variabilitate redus ă, să se remedieze o mare gam ă de defec ţiuni. Acest fenomen se bazeaz ă pe acee a că, într-un sistem, rela ţiile cauză-efect nu sînt deseori uniuni-voce, ci pluri-univoce : o mare parte din perturba ţii provoac ă  adeseori aceeaşi abatere de la ţ o  anumită valoare de referin ţă. Dispozitivul de reglare, a cărui sarcină este aceea de-a compensa aceste abateri, ob ţine informa ţii numai pe calea ocolită a mărimilor de la ie şirea din sistem privitor la apari ţia vreunei defec ţiuni, care a avut drept urmare modificarea m ărimilor rezultate din sistem. De acee a, variabilitatea sa nu trebuie s ă de păş ească abaterea rezultatului de la valoarea de referinţă. Un dispozitiv de reglare comandat prin conexiune invers ă acţionează chiar şi împotriva acelor perturba ţii a c ăror cauz ă  este necunoscută. Astfel, o organiza ţie poate s ă rezolve probleme pe care ea îns ăş i nu le cunoa şte. In baza acestei propriet ăţi, prin intermediul dispozitivului de reglare cu conexiune inversă  pot fi stăpînite şi sisteme extrem de complexe. Un bun exemplu în acest sens este statul: un stat const ă  din oameni şi lucruri. El î ş i urmăre şte scopul într-un mediu ale c ărui modific ări sînt determinate în mare m ăsură de alte state sau de alte activit ăţi umane. Omul însu şi este un sistem probabilistic de o foarte mare complexitate: ac ţiunile sale nu sînt predeterminate, mobilurile sale nu pot fi întrev ăzute. In afară de aceasta, oamenii dispun de calităţi variate, care nu se preteaz ă  unei descrieri uniforme. Statul ş i omul funcţionează ca sisteme cuplate antinomic. Nici transform ările lumii înconjurătoare, nici ale statelor înse şi nu pot fi prev ăzute cu certitudine. O astfel de organiza ţie poate fi totu şi controlată  cu ajutorul unui complicat sistem de circuite de conexiuni inverse. Nici un sistem nu se sustrage schematiz ării. Nici un sistem nu se poate opune cuantific ării. Nici un sistem nu iese din schema general ă. Intreb ări semnificative pe ntru conceperea unor solu ţii. Criterii pentru structurile func ţionale de tip. Care dintre grup ările caracterizate comunicational pot fi distinse de celelalte? Cîtă libertate se acord ă organiza ţiilor pa rţiale? Care alternative relevante de ac ţiune sînt îngăduite? Care impulsuri pozitive sînt prev ăzute pentru identificarea ţelurilor individuale cu ţelurile organiza ţiilor? S-a realizat oare o ie rarhie a scopurilor eliberat ă de conflicte? simple răspunsuri prin „da" şi „nu" aprecieri statistice relaţii funcţionale formulare algoritmic ă ecuaţii de plan diagrame de flux

cîmpuri vectoriale re ţele grafice spa ţii motiva ţionale integrări stochastice lanţuri excita ţie-reac ţie programe Ceea ce urmeaz ă este treab ă de rutină. Fiecare la locul lui. Interceptarea liniilor telefonice. Descifrarea codurilor. Conectare. Modific ă ri succesive ale seriilor de semnale. Situa ţii fictive. Modularea accentelor. Transpunerea sc ării de valori —  informaţii audiovizuale stimuli ai subconştientului pedagogie cibernetic ă programe de estetic ă amplificator psihologic deviere spre domenii secundare reprimare psihogen ă oferta unor grade nesemnificative de libe rtate Fiecare pas se face sub control. Efectele sînt constatate, rezultatele devin parametrii ale ac ţiunilor urmă toare. Redundanţa este ridicat ă. Defec ţiunile sînt remediate. Nesiguran ţele sînt excluse . Strategia este ve rificat ă. Funcţionarea  —  sigură. Reciclarea nu prezint ă  dificultăţi, adaptarea se produce de bun ă  voie, rîvna depus ă  la înlă turarea vechilor structuri este; considerabil ă  —   toate acestea constituie experien ţa ac ţiunilor anterioare. Se poate întîmpla ca faza de adaptare s ă fie pe alocuri mai lung ă  sau dimpotriv ă  mai scurtă, să  apară dificultăţi de integrare, fenome ne de instabilitate, varia ţii neprev ăzute, însă toate; acestea nu influen ţează  aproape deloc desf ăş urarea fazelor, afecteaz ă în prea mic ă măsură  efectul, nu împiedic ă să  se înf ăptuiasc ă  integrarea rapid, continuu şi definitiv; se poate astfel constata c ă şansele ac ţiunilor viitoare sînt şi mai ridicate decît ale tuturor celor de pîn ă acum. Ele sînt practic de sut ă la sută. In dimineaţa urmă toare au fost trezi ţi de sirena de alarm ă. Cînd ie şiră  în goană  din cort, cî ţiva b ărbaţi stăteau pe o în ălţime din spatele taberei. Descope riser ă ceva. La început crezură că  este vorba de un fel de linie de cale ferat ă, o structură  care descria sinuozit ăţi, opturi, curbe suspendate şi cotituri cu grad înalt de periculozitate, schi ţînd caligrafii în dungi. De-a lungul acestei linii trecu fulgerător un vehicul ro ş u ca o lance, pe patru ro ţi, dotat cu un fel de ancor ă la spate, care st ătea prins ă de o şină de la mijloc. La virajele mai strînse ţîşnea de acolo o ploaie de scîntei. Vehiculul st ătea înclinat pe linie, patina, fiind ţinut doar de ancoră... se oprea, gonea apoi mai departe. Aerul r ăsuna de scî rţîit metalic. Ap ăru un al doilea vehicul, de un verde ca otrava, ţîş ni ca o s ăgeată pe linia dreaptă, se arunc ă  în cotitură, încetini brusc, acceler ă, disp ăru într-un

tunel, o apuc ă rapid în sus, pe movila mare...

 – Alarma a fost inutilă, spuse Tibor. Toate astea nu ne privesc pe noi.  –  Aşa se pare. Ăstora nici c ă le pas ă de noi. Am ajuns s ă ar ătăm ca nişte caraghio şi —  ca nişte spectatori care se uit ă peste gard. --- Cam prea pu ţin respect fa ţă de noi, cuce ritorii, nu-i a şa? Se auzi o pocnitur ă, apoi vocea colonelului: --- L 10/4: dac ă nu vă pute ţi ab ţine de la a face observa ţii, cel pu ţin, nu le comunica ţi prin frecvenţa folosită curent. Aproape to ţi solda ţii se adunaseră la marginea povirni ş ului şi priveau în  jos. Tunurile fuseseră întoarse, iar ţevile lor erau îndreptate în jos, spre pista de curse. Automobilele se îndep ărtaseră  din cîmpul vizual, lini ştea se a şternuse. Se p ărea că apariţia fantomatic ă luase sfîrşit. Dintr-o dat ă se auziră nişte urlete asurzitoare şi o întreagă  formaţie de automobile se precipit ă pe pista întortocheată. După  toate aparen ţele puteau schimba benzile între ele, c ăci, aşa cum se putea observa, scopul lor era s ă  se menţină  cit mai aproape de interiorul curbelor. Zona de desf ăş urare a cursei se m ărea treptat, doar în fa ţă rămaseră cîteva automobile apropiate unul de cel ălalt.  –  Ce p ărere ave ţi? Oare o fi totul chiar atît de inofensiv pe cît pare? întreb ă colonelul.  –  Aşa se pare. Nu se poate da îns ă un răspuns sigur.  –  Poate o manevră de diversiune?  –  Improbabil —  dar posibil! Cîteva santinele î şi p ărăsiseră locurile de veghe şi priveau spectacolul. Maiorul le d ădu cîteva puncte de penalizare şi le trimise înapoi la locurile lor. Se îndreptară acolo împotriva voin ţei lor. Cursa era incitantă. Era menită să facă  uitată  situaţia. Unele dintre vehicule erau deviate în afara curbelor şi ajungeau pe artere laterale. Un ţipăt din mai multe gîtlejuri r ăsună  în difuzoarele c ăş tilor (pe cît de periculos ar ăta totul, nici unul din vehicule nu se r ăsturna, ci doar aluneca pe margine şi revenea apoi automat pe pist ă, pentru a continua cursa); se auzir ă apoi încurajări, come ntarii, strigăte, iar subofi ţerii fură nevoiţi s ă intervină, să cheme soldaţii la ordine, îns ă nu ob ţinură succe sul dorit.  –  Ia uitaţi-vă! Colonelul! De data aceasta Josef comutase pe lungimea de und ă, unde puteau s ă converseze f ără să  fie stingheri ţi (o măsură  care nu constituia un privilegiu, ci era menită să foloseasc ă misiunii lor ulterioare). Colonelul îşi ridicase viziera c ăş tii şi puse un binoclu în faţa ochilor.  –  Dac ă  el însu ţi demonstreaz ă că nu ţine deloc seam ă de măsurile de protec ţie, atunci nu va mai putea s ă le impună pentru multă vreme! Ofiţerul luă din nou legătura cu ei.  –   Cred c ă  ar trebui s ă  privim lucrurile mai de aproape. Poate se ive şte ocazia s ă  prindem pe unul dintre locuitori. Dan, Pavel, Josef, veni ţi! Ceilalţi rămîn aici! Porniră. Circa zece oameni, pe care colonelul îi desemnase, se al ăturară.  Traversară terenurl de joc, se c ăţărară pe ste diguri, înaintar ă  cu greu pe suprafe ţe acoperite cu un strat de nisip moale, care le ajungea pîn ă la genunchi

şi se apropiar ă de cea din ţii curb ă a pistei care le ie şi în cale.  –  Uite-le din nou, barele negre! strig ă Josef. Avea dreptate, chiar în curb ă se găseau cîteva, apropiate una de ce alalt ă, unele ajungeau foarte sus, altele ie şeau doar pu ţin din nisip, şi de asemenea se mai puteau z ări cîteva şi de-a lungul liniei drepte a pistei.  –   O instala ţie de transmisie, fu de p ărere Josef. Televiziune. Urm ăresc cursa. Probabil c ă este vorba de un mare eve niment. --- O curs ă importantă f ără public?  – Şi la noi scade num ărul de spectatori, spuse Dan. Este urmarea logic ă a transmisiilor de calitate. Nimeni nu se mai duce pe terenurile de joc. Pe canalul general al leg ăturii radio izbucnir ă strigăte:  –  Verdele e primul!  –  Gone şte-ntruna ca un ne bun!  –  Viole tul îl întrece  —  pe ce punem pariu? --- Eu mizez pe ce l verde!  –  Roşu rămîne ultimul, spuse colonelul. A r ămas mult în urm ă!  –  Vă interesează cursele de automobile? întreb ă Sonia.  –   Nu, răspunse colonelul. Dar pe ultimul punem noi mîna. Trece pe aici. Ad ăpostiţi-vă! Avea dreptate. Curba nu era departe de linia dreapt ă de la sosire. Primii participanţi la curs ă, care erau înc ă  foarte apropia ţi unul de cel ălalt şi se tot de p ăşeau reciproc, goneau acum în aceast ă direcţie. Se aflau în spatele taluzului, auzeau urletele goanei nebune, o ploaie de scîntei c ăzu asupra lor.  –  Cu toate astea ne v ăd, remarc ă Dan şi arătă barele negre. --- Nici o problem ă, răspunse colonelul şi dădu cîteva indica ţii echipei sale. Atunci cînd ultimele automobile se apropiar ă, membrii echipajului scoaseră pistoalele şi secerară ochii de televizor ai barelor. Cînd penultimul fu secerat, doi dintre ei s ăriră pe pista de curse şi puseră pe şina mediană o minăfarfurie. Cînd ultima ma şină ajunse la locul respectiv, se produse o explozie şi vehiculul fu proiectat în sus ş i aruncat apoi în afara curbei. Se izbi de taluz, se răsturnă de mai multe ori şi se opri locului  —   pierduse o roat ă, partea dreapt ă a caroseriei era rupt ă, partea frontală era turtită. Nu ardea însă. Soldaţii o porniră în goană, cu pistoalele scoase, încercuir ă vehiculul. Se apropiar ă apoi încet, doi dintre ei s ăriră şi ridicară capota turtit ă. Nu exista nici loc pentru ş ofer, nici volan  —   în locul acestuia se g ăsea o cutie metalic ă, de unde pornea un tub cu sîrme. Acesta duce a la o anten ă, care e ra acum complet îndoită, în rest, automobilul era gol. *

 –  Aţi observat în aceste prime ore petrecute în interiorul ora şului ceva neobişnuit, o influenţă  oarecare asupra trupelor sau chiar asupra dumneavoastră? --- Nimic deosebit. --- Care e ra starea de spirit?

--- Bună.

 –  La to ţi?  –  Cred c ă da.  –  Oare mediul ambiant neobi şnuit nu a avut anumite înrîuriri? --- Nime ni nu ave a sentimentul unui pericol iminent.  –   Au existat totu şi nişte evenimente neobi şnuite  —  de pildă  apariţia barelor negre.  –   Cred c ă toţi membrii avangardei au fost ale şi şi instruiţi cu mare grij ă. Ar fi putut rezolva situa ţii cu mult mai dificile.  –  Cum vă e xplicaţi atunci actele de indisciplin ă?  –   Poate motivul era acela c ă nu se întîmpla nimic. To ţi ardeau de nerăbdare, cel mai mult şi-ar fi dorit s ă pătrundă în ora ş. Dar se înstăpînise o atmosferă de plictis, de a şteptare complet lipsit ă de ac ţiune. --- Atunci cînd avea ţi treisprezece ani, în timpul cînd era ţi elev militar, a ţi fugit o dată pe ntru trei zile dintrr-o tab ără de vacan ţă. Vă mai amintiţi de ce ? --- Imi mai aduc aminte dar foarte vag  —   cred c ă aveam în cap ni şte idei romantice, voiam s ă duc e via ţă liberă.  –   Membrii echipei pentru misiuni speciale s-au f ăcut vinova ţi de încălcarea regulamentelor de serviciu. Au utilizat canalul general pentru a discuta anumite chestiuni care nu erau destinate urechilor trupe lor.  –  S-a întâmplat numai o dat ă —  a fost o simpl ă scăpare.  –   Sînte ţi sigur că o singură dată? Nu cumva transmisiunea prin radio, pe care aţi ascultat-o noaptea, a putut fi recep ţionată şi în cele lalte corturi?  –  Nu.  –  Nici măcar din întîmplare?  –   Nu... cu totul improbabil... nimeni nu a sc ăpat nici o vorb ă despre a şa ceva. Nici măcar colonelul.  – Colonelul a dormit profund în acea sear ă. *

 –   Pregătiţi-vă pe ntru o ac ţiune de recunoaştere în ora ş. Particip ă la acţiune: transportorul l şi 3, un tun şi echipa pentru misiuni speciale. Toate celelalte vehicule rămîn să păzeasc ă tabăra. Comanda o asigur ă OvD. Vehiculele înaintau bine. Arareori trebuiau s ă ocoleasc ă vreun obstacol, o dată un rezervor de ap ă, altă dată o instala ţie de tragere la ţintă. Terenul, cu toate c ă  era a şa de impecabil amenajat, d ădea impresia c ă  totul e mort. Nu exista nici un copac, nici un tufi ş; nici spa ţii verzi, nu se vedea nici o pas ăre şi nici o insectă. Şi nicăieri nu se ar ăta vreun om. Zidurile clădirilor se apropiau. Spa ţiile dintre blocuri se dovedir ă  a fi cu mult mai mari decît ap ăreau de departe  —   nu erau desp ărţite de rîpe, ci de v ăi abrupte dispuse în form ă  de terase, în timp ce suprafa ţa zidurilor avea sclipiri gri-argintii, balustradele aveau o nuan ţă asemănătoare antracitului. Nu- ţi puteai da seama cum s-ar fi putut ajunge la etajele superioare, dar la partea iferioară a construc ţiilor se zăreau deschideri patrate care duceau spre interior. Coloana se opri pe fundul v ăii, în mijlocul str ăzii. Laturile str ăzii erau

mărginite de şine, iar la intervale de circa dou ăzeci de me tri pe acestea se aflau nişte vehicule plate, eliptice, deschise sus şi în fa ţă, avînd dou ă locuri alăturate. Soldaţii mai înaintară  timp de zece minute în aceea şi direc ţie, pînă  cînd ajunseră  la o strad ă  transversal ă. Au avansat apoi cu ma şina mai departe, drept înainte, pîn ă  la urmă toarea intersec ţie, apoi pîn ă  la cea imediat următoare. Cotiră  la stingă, înconjurară  blocul, ajunseră  din nou la strada parcurs ă  cu pu ţin timp înainte  —   dar ar fi putut fi oricare alta, c ăci nu se deosebea cu nimic de celelalte.  Jose f manipula aparatul radiogoniome tric. Recep ţiona tot felul ele semnale, voci, care cîntau, recitau ş opteau, îndemnau, muzic ă, sunete adormitoare, dar şi un răpăit de tobe, între acestea revenind tot mereu o voce  joas ă de b ărbat, care d ădea indicaţii; ...Ridica ţi-vă de la sol întinde ţi aripile respiraţi adînc în b ătaia vintului lăsaţi-vă în voia lucrurilor nu ave ţi nevoie de nici un ţel lăsaţi în urm ă toate poverile un nor v ă poartă o cup ă plină de c ăldură o mînă plină de simpatie o adiere de uitare nu există trecut şi nici viitor...

 –  Po ţi să goniometrezi emi ţătorul? întreb ă Sonia.  –   Nu ne-ar fi de nici un folos  —   probabil c ă sînt multe antene de transmisie; dac ă nu mă înşel, în fiecare bloc cîte una. Asta nu ne l ămure şte unde este centrala.  –  Cum să facem ca s ă progres ăm?  –  Dac ă  nu există  oameni, nu avem mare lucru de f ăcut. Nu trebuie s ă transmitem ştiri şi nici s ă cerem nimănui să se adapteze sistemului nostru.  —  Atunci pe ntru ce sînt eu aici? întreb ă Sonia.  —  La ce bun am venit noi aici?  –  Nu este sigur că nu există oame ni. Incă n-am fost în cl ădiri.  –  De ce nu ne convingem de acest lucru? --- Colonelul e prudent şi aproape cred c ă  are dreptate. Dac ă  nu este nimeni aici, atunci nu avem de ce s ă ne grăbim. Dar dac ă totu şi există oameni, atunci trebuie s ă fim pregătiţi pe ntru orice.  –  E greu să ai răbdare cînd ai şi intrat în contact cu ne cunoscutul.  –  O să  mai avem destul de mult de lucru  —   mai mult decît am dori. Indiferent dac ă trăiesc sau nu: vom cerceta tehnica lor, vom face cuno ş tinţă cu invenţiile lor, cu sistemul lor de comand ă, cu felul lor de-a tr ăi  —   izolaţi de lume, într-o carcas ă  artificial ă. De unde î şi procură  energia, materiile prime, alimentele? Cum au e voluat din punct de vede re fizic, spiritual?

 –  P ăi ce, am venit aici s ă facem ştiinţă?  –  Dac ă se va dovedi că nu ave m alte misiuni, vom face ştiinţă.  –  O să vină alţii ca s ă se ocupe de asta.  –   Sîntem instruiţi să înţelegem exact şi rapid care este situa ţia. Sîntem mai rapizi decît ceilal ţi. Dacă  acesta ar fi un ora ş  normal, în cîteva ore ar fi trebuit s ă ştim cum este administrat, unde se g ăsesc pozi ţiile mecanice cheie, cum putem atrage popula ţia de partea noastr ă. Poate c ă nici nu mai trebuie s ă întreprindem nimic, şi cu toate acestea sînt destule probleme de rezolvat.  –  Numai Sonia nu are în acest caz nimic de f ăcut.  –  Să mă întorc acas ă?  –  Nu, Sonia, tu faci parte din e chipa noastr ă! * S-au întors seara în tab ără. Nu v ăzuseră  nimic în afară  de străzi goale, ziduri f ără ferestre, o fîşie de cer artificial. Echipele stăteau inactive, unii hoin ăreau prin împrejurimi. Mul ţi îşi ridicaseră viziera. Colonelul î şi învinse ezitările şi d ădu permisiunea oficial ă ca trupele s ă-şi scoată costumele de protec ţie. Aparatele de analiz ă nu depistaseră nici o urm ă de agen ţi patogeni şi nimeni nu mai credea în existen ţa unor viru şi misterio şi. Cînd, la ora 21, se d ădu ordinul pentru culcare, echipajele militare nu erau obosite, c ăci nu f ăcuseră  prea multe, îns ă  erau indispuse, pentru c ă pu ţinul care li se ordonase ap ărea mai de grab ă ca o şicană.  Jose f luase aparatele de rece p ţie din nou în cort şi asculta pe diferite lungimi de und ă.  – Şi ce-o s ă facem de -acum încolo?  –   Trebuie s ă ni se dea deplin ă libertate de ac ţiune, altfel nu vom înregistra nici un progres.  –  Mîine cercetăm casele, cu sau f ără voia colonelului. Mîncară, îşi f ăcură cîteva însemnări, controlară unele dintre aparate. Apoi nu mai era nimic de f ăcut. Afară era lumină, iar aceasta p ătrundea prin ferestruicile oblice şi arunca umbre multiple.  –   N-avem ceva pentru camuflaj  —   cu lumina asta strălucitoare blestemată nu poate s ă adoarmă nimeni. Fixară  folii argintii provenind de la pachetele de alimente proaspete în dreptul ferestruicilor. Se f ăcu întuneric, dar nu se înst ăpîni nici o atmosfer ă de seară. Se culcaseră  indispu şi pe saltelele lor din cauciuc şi traseră păturile peste ei.  –  Pune muzică, Josef! Cîntările monotone, sunetele crescînde şi descrcscînde umpleau spa ţiul strimt şi treptat realitatea se topi şi f ăcu loc unei senza ţii plăcute de toropeal ă. Apoi, intercalată cu muzica, se auzi din nou o voce, de data aceasta de femeie, dulce, gravă, vibrînd: ...acesta e ce asul mîngîierilor

e ce asul străvechilor jocuri fiţi buni unii cu al ţii dăruiţi-vă căldura lăsaţi-vă mîinile s ă colinde porniţi în căutare cu buzele voastre neteziţi-vă p ărul umed răcoriţi pielea fierbinte asculta ţi vocea întunericului invăluiţi-vă în mantia uitării dulceaţa se găse şte în ceea ce este tainic căutaţi-o, c ăutaţi-o... Dan întoarse capul şi o privi pe Sonia. Se uita la el cu ochi mari. Intinse braţul şi ea veni spre el. Buzele lui îi atinser ă fruntea, ochii, obrajii, gura. Sim ţi umărul ei sub mîna lui. O mîngîie, iar mîna îi alunec ă  de-a lungul pielii ei netede. Era lini şte, doar respira ţia re ţinută, doar muzica r ăsunînd în surdină, vocea din difuzor. Dan mai ezita. O clip ă privi totul oarecum din afar ă, cum toate principiile se prăbu şesc, cum toate îndoielile dispar. Se sim ţi ciudat de u şor, plutea. Lumea era întunecată, nu vede a nimic, toate sim ţurile sale se concentrau asupra unui singur sentiment. Un vîrtej îl cuprinse şi se lăsă în voia lui. Sonia îl s ăruta ş i el o s ăruta. Mult timp nici nu se mi şcară, nu scoaseră nici un sunet. De undeva din spate, printr-o perdea de umbre, vocea continua să le vorbeasc ă în şoaptă. Cînd se treziră  a doua zi, erau culca ţi unul lîngă celălalt, şi totu şi se simţeau desp ărţiţi de o distan ţă  de kilometri. Nu în ţelegeau ce s-a petrecut, poate fusese doar un vis ş i poate c ă visaseră cu to ţii acela şi lucru. Scurt timp dup ă  aceea se auzi glasul colonelului prin radio. Era ceva interesant de v ăzut. Se suiră  pe coastă, ajunseră  la drumul pe care veniser ă  cu dou ă  zile în urmă, trecură  peste urcu şul pieptiş, pînă  ajunseră  la ramp ă. De aci se putea vedea partea de sus a zidului care împrejmuia ora şul şi fîşia cea mai de jos a peretelui din material plastic... Din deschiz ătura produs ă  de explozie nu mai rămăsese nici o urm ă. Zidul era neted, de o transparen ţă ce ţoas ă, ca şi înainte, afară se întindea cîmpia nesfîrşită.  –  Sîntem închişi.  –  De cînd? Santinelele nu au observat nimic?  –  Nu. Probabil că s-a întîmplat azi-noapte. Ieri mai erau cî ţiva oameni aici, sus; ne-au asigurat c ă deschizătura mai exista.  —  Ce-o să face ţi?  –  Păstraţi deocamdată  ceea ce v ă spun pentru voi. Ar putea stîrni nelinişte. Eu nu privesc acest lucru drept tragic. Putem produce oricînd o nou ă explozie. Dac ă este nevoie arunc întreaga cupol ă în aer. *

Mai simţea încă ap ăsarea electrozilor pe piele a perfect ras ă de la tîmple, curelele detectorului de puls de la încheietura mîinii. La început fusese mul ţumit, apoi iritat, dup ă aceea nelini ş tit... nu p ărea să  fie vorba de o simpl ă  amânare, de o modificare în desf ăş urarea planului  —  acum era sigur c ă  îl suspectau de ceva, c ă aveau o b ănuială. Intreb ările privitoare la dispozi ţia, la disciplina, la starea general ă a oamenilor, pledau în acest sens. C ăutau oare un vinovat? Voiau, s ă-l pedepseasc ă? Se gîndeau la vreo răzmeriţă? Credeau c ă el era instigatorul? Trebuia s ă recunoasc ă ceva, s ă mărturiseasc ă ceva, numai ca s ă scape în sfîrşit? Dar oare ce ? El nu ascundea nimic, nu ştia ce ar fi putut ascunde. In primele zile încercase s ă p ăstreze pentru sine chestiunile personale. Acum nu mai exista de multă vreme nimic personal pentru el. Remarcau imediat cînd t ăinuia ceva, iar doctorul îi f ăcuse de cîteva ori injec ţii. Se scutură  înfiorat. Nu era vorba de grea ţă, căci senzaţia de supraînc ărcare a stomacului era suportabil ă. De nesuportat era îns ă  această constrîngere de-a vorbi. Se asculta pe sine ce spunea, mirat, z ăpăcit, ru şinat de cee a ce formula, lucruri despre e l însu ş i pe care nu le ştia, nu le recuno ş tea. Sar fi zis c ă  ceva din el avea o bucurie dr ăceasc ă să  dezv ăluie cele mai intime sentimente, s ă  le etaleze, s ă le răscolească. Şi pe deasupra nici nu era m ăcar sigur c ă tot ce spune era chiar adev ărat. Nu s-ar fi putut întîmpla ca acest eu f ără voinţă, docil s ă inventeze întîmpl ări, doar ca s ă-i satisfac ă pe ascultători? Ar fi preferat s ă p ăstreze pentru el întîmplarea cu Sonia. Nu avea nimic de a face cu cele petrecute mai tîrziu, îi privea numai pe ei doi. Nu mai vorbiser ă  niciodată  despre asta, nu mai f ăcuseră  nici cea mai mic ă  aluzie sau cel mai neînsemnat gest în leg ătură eu ace asta. Incercase s ă tacă, însă  atunci cînd medicul venise cu injec ţia, vorbise. Poate c ă îi era team ă că o să spună prea mult, mai mult decît se întîmplase în realitate. Vorbise despre Sonia ş i dou ăzeci de expe rţi îl ascultaser ă, luaseră notiţe, îl imprimaser ă  pe band ă  magnetic ă. Medicul î şi întorsese jenat privirea în altă parte, iar fata cea blond ă rîsesc. Unde era ea acum? îl cerceta cu privirea printr-o gaură clin perete? Povestise totul, ca şi cînd aşa s-ar fi petrecut în realitate, şi totu şi nu era sigur.

Şi chiar dac ă era adev ărat, tot nu însemna nimic. Era convins c ă ea nu îl iubise, nu iubise pe nici unul dintre ei. Fusese doar un gest de încredere, de comuniune, născut poate dintr-un sentiment de singur ătate, la care se ad ăugase muzica mîngîietoare, glasul poruncitor... Dar toate astea nu puteau fi motivul pentru care îl ţineau aici cu fo rţa  —  nu reprezentau o înc ălcare a regulamentului de serviciu pentru care s ă se ostenească dou ăzeci de ofi ţeri, Ce era de fapt? Ştia oare sora cea blond ă? Se ridic ă şi se îndreptă spre u şa camerei ei. Dac ă nu-mi spune ade v ărul cu binele, o bat pîn ă vorbe şte, se hotărî el.

*

 –  Vă dau o maşină şi zece oameni care s ă vă înso ţească şi să vă acopere la nevoie, spuse colonelul. Comandant este locotenentul Roszanue. V ă stă la dispoziţie. Vă  pute ţi deplasa liberi pe teren, nu v ă  impun nici o restric ţie. Singurul lucru care v ă rog este s ă fiţi prudenţi. Rămînem în legătură prin radio.  Ţ ine ţi-mă la curent. Noroc bun! O jumătate de oră  mai tîrziu se aflau lîng ă faţada clădirilor, c ăutînd o intrare. P ărea că la parter nu exist ă intrări şi se d ădură jos din ma şină pentru a arunca o privire primpre jur. Solda ţii rămaseră lingă vehicule. Pentru a se apropia de cl ădire trebuiau s ă traverseze drumul, în mijlocul căruia se afla şina de ghidare pentru micile ma şini cu dou ă  locuri. Cînd se apropiar ă, vehiculele se puse ră în mişcare. De o parte a benzii de circula ţie din mijloc, vehiculele o luau spre sting ă, iar de cealaltă parte, spre dreapta, într-un ritm destul de ale rt, silen ţios, o ma şină dup ă cealaltă.  –  Să ne urc ăm în maşină? întreb ă Tibor.  –  Unde o fi sta ţia?  –  Poate aici?  Jose f atinse un stîlp metalic, unul dintre aceia mul ţi, care m ărgineau şinele la intervale regulate. La început nu s-a remarcat nici o reac ţie, dar mai tîrziu una din gondolele cu scaune î şi acceleră  ritmul, se apropie de cea din faţă, se opri apoi în fa ţa stîlpului de chemare, pîn ă cînd se apropie urm ătoarea maşină, se puse în mi şcare, acceler ă şi ocup ă din nou locul în fa ţă, între vecinii ei cu ro ţi.  –  Ai fi avut destul timp ca s ă urci!  –  Vrei să încercăm?  –  Nu avem nimic mai bun de f ăcut?  –   Nu contează de unde pornim; de ce s ă n-o facem de aici? Pun pariu c ă o să învăţăm o mulţime de lucruri.  Jose f ap ăsase din nou pe discul de contact. Scena de dinainte se repet ă.  Jose f se urc ă, se aşeză, iar Greg îl urm ă. Imediat dup ă acee a o porniră.  –  Veniţi si voi? Sau rămîne ţi aici?  – N-ar trebui s ă ne de spărţim! Zece minute mai tîrziu erau st ăpîni pe noul lor mijloc de locomo ţie. Exista un disc de contact practicat în peretele lateral, un întrerup ător care oprea gondolele. La intersec ţii vehiculul o lua, în mod normal, drept înainte, îns ă putea trece pe o şină  laterală în caz c ă  se ac ţiona o manetă la dreapta sau la stînga. De pe aceast ă şină laterală, un alt vehicul cotea pe şina direc ţiei iniţiale, aşa încît ordinea deplas ării rămînea aceea şi. Dacă se p ărăsea pista şi fîşia de drum alăturata, atunci şirul de autovehicule se oprea.  –   Sistemul este a şa de sigur, încît şi un imbecil îl poate folosi, spuse Pavel. Pun pariu c ă accesul spre etajele superioare este la fel de simplu. Circulaseră de cîteva ori în jurul blocului, trecînd pe ling ă solda ţii care îi priveau nedumeriţi. Apoi f ăcură o călătorie de recunoa ştere spre centru, f ără a găsi însă ceva efectiv nou.  –  Să încercăm! Nu cred c ă ne expunem vreunui pericol! Nu aveau un conduc ător, constituiau o echip ă f ără comandant, exact de

dimensiunea care îi asigura func ţionalitatea. Fiecare dintre ei putea s ă  preia comanda, dac ă  era vorba de probleme din domeniul s ău de specialitate, dar nici atunci nu d ădea nimeni ordine. In mod normal se f ăceau numai propuneri, pe care le urmau cu to ţii sau nu, în caz c ă se ridica vreo obiec ţie întemeiată. Acum mergeau de-a lungul fa ţadei clădirii, şi nu a fost greu s ă găseasc ă un întrerup ător de contact asem ănător celui de la gondol ă. Acesta se g ăsea într-o admcitură  practicată în zid, iar în jurul ei, pe jos, se putea z ări un şănţule ţ, care de scria un dreptunghi.  –  Veniţi aici înăuntru!  Jose f ap ăsă întrerup ătorul în jos, iar din şă nţule ţ se ridic ă un glasvand, îi cuprinse, podeaua se ridic ă, şi ei porniră cu cabina transparent ă oblic, în sus. Strada rămînea sub ei, fa ţada de peste drum se îndep ărta. Deodată  se opriră lin, glasvandul se coborî din nou, iar ei se aflau pe o teras ă —   cam la o în ălţime de 100 de metri —  mărginită de o balustrad ă care le ajungea pînă la şolduri.  –  Tu ne-ai oprit?  –   Da, am încercat mecanismul. Este foarte simplu: sub aceast ă plăcu ţă apar cifre luminoase  —   se apas ă pe ele, iar liftul se opre şte. Vre ţi s ă vă duc şi mai sus? --- Nu! Mai bine s ă ne uităm primprejur! Era o deschiz ătură  simplă de intrare, f ără uşă  sau vreo altă  barieră. Ducea spre un coridor lung, care intra de-a dreptul în interior, luminat difuz de o fîşie luminescentă  din plafon  —  o lumină  nu prea mare, dar suficient ă. Coridorul era complet gol, nici u şi nu se vedeau. Au mers de-a lungul lui mai multe minute, iar lumina zilei se stinse în urma lor, pîn ă  ce nu se mai putu vedea decît un p ătrat luminos. Aici se sfîrşea culoarul drept, iar un altul transversal duce a atît la sting ă, cît şi la dreapta.  –  Me rgem mai departe?  –  Ce altceva putem face? --- O s ă găsim drumul înapoi?  –  Nici o problem ă.  –  Mai bine s ă marcăm drumul. Greg scoase la iveal ă un creion cu vîrf de pîsl ă din buzunarul costumului şi desenă o săgeată pe solul imaculat. O apucară la stînga. Se simţea un curent de aer u şor şi cald ve nind din interior.  –  Un sistem de ventila ţie.  –  Cl ădirea asta imens ă trebuie să dispună de o instala ţie de climatizare.  —  Nu auziţi nimic?  —  Ascultară cu atenţie.  –  Vine din spate!  –  Ba nu, din faţă. Brusc se auzi un zgomot mai puternic; o zgirietur ă şi un geamăt.  Tibor sprintă pînă la o intersec ţie a coridoarelor.  –  Aici a fost un om!  –  Unde e acum?  –  Acolo în faţă... disp ărut!

 –  Nu te-ai înşelat?

 joas ă.  –  Sigur că nu!  –  Hai să vede m! Greg f ăcu din nou o s ă geată pe sol. --- Vede ţi, am avut dreptate! Din nou o intersec ţie de coridoare, de aceast ă dată  mai îngustă, mai

 –  Aici trebuie s ă fi disp ărut.  –  Te-a v ăzut?  –  Nu ştiu, eu l-am z ărit numai din spate . Se auzi din nou un zgomot, abia perceptibil, ca şi cum cineva s-ar fi furiş at pe undeva.  –   Asta a venit sigur din spate! Sonia fugii înapoi. Dan o urm ă. Ceilalţi rămaseră pe loc nehotărîţi. Cei doi se aflau iar ăş i la intersec ţie. Nu se putea vedea nimic. Ganguri goale, în trei direc ţii.  –  Ia te uită! Săgeata a disp ărut!  –  Veniţi aici!  –  Aici trebuie s ă fi fost!  —  Greg, mai ştii cu exactitate unde ai desenat s ăgeata? Ingenunche pe sol şi căută o urmă. Nimic.  –  A fost cineva aici?  –  Iarăşi un automat? Un fel de serviciu de cur ăţenie - - a nu se murd ări podeaua şi pere ţii! Asta trebuie s ă fie! Sonia scoase un sune t şoptit, îl apuc ă pe Pavel de mîn ă, care stătea lîngă ea. Acum vedeau şi ceilalţi —  pe un fotoliu cu rotile se apropia o siluet ă, lunecă pe lîngă ei; involuntar, se d ădură înapoi. Vehiculul, cu povara sa, disp ăru dup ă un colţ. Greg îşi reveni primul, o lu ă  la fugă dup ă  acesta, apoi s ări înapoi  —  în faţa lui se coborîse un perete. * Era deci sigur c ă mai existau oame ni în ora ş.  –  Da.  –  De ce nu a ţi oprit omul din c ăruciorul pe rotile?  –  Nu se deplasa prea repede. L-am fi putut ajunge cu u şurinţă. Voiam s ă ştim încotro se îndreapt ă. --- Chiar a şa v-a ţi gîndit? Nu a fost poate mai curînd surpriza la mijloc? Sau voia ţi să-l menaja ţi?

--- Am fost lua ţi prin surprindere. A ap ărut pe nea şteptate. Nu ave am nici un motiv s ă-l menajăm, însă nici să-l vătămăm.  —  Şi-a scos cine va arma? Ar fi putut fi vorba de un atac.  –   Nu pot s ă-mi aduc aminte... nu cred... ba da, Sonia ţinea un pistol în mînă.

 –  Nu a tras.  –  Nu.  –  A împiedicat-o cineva?  —  Nu. Nu exista nici un motiv s ă tragă.

 –  Ce-aţi f ăcut dup ă întâlnire?  – Am ce rcetat obstacolul, adic ă peretele care s-a coborît.  –   Rezultatul?  –  Material plastic dur.  –  Prea dur ca s ă-l arunca ţi in aer?  –  Nici pe de parte.  –  De ce nu l-a ţi aruncat în aer?  –  Puteam s-o facem, oricum, mai tîrziu.  –   Pute ţi să  suportaţi bine zgomotul? V ă  speria ţi la auzul unui zgomot brusc?

 –   Zgomotul nu mă deranjează, nici măcar un foc de arm ă tras pe neaşteptate.  –  Ce s-a întîmplat dup ă acee a?  –  Ne-am întors la tabără pe cel mai scurt drum.  –  A fost vorba de o fug ă?  –  Consecinţa unor ra ţionamente logice. Trebuia s ă transmitem vestea.  –  De ce n-a ţi f ăcut-o prin radio?  –  Legătura era întrerupt ă. Nu, trebuia s ă  ne întoarcem. Colegii nu ştiau nimic...  –  ...şi se comportau nechibzuit.  –  Nimic nu p ărea să suscite motive de îngrijorare.  –  Dou ă  zile f ără  vreun contact cu du şmanul nu justifică  nechibzuinţa. Oamenii s-au îndep ărtat de tab ără f ără  a primi permisiunea, au utilizat instala ţiile sportive. Unii dintre ei au p ătruns pînă  la sistemul de gondole şi au întreprins c ălă torii de pl ăcere.  –  Nu puteam, exercita nici o influen ţă asupra acestor ac ţiuni.  —  Soldaţii au ascultat —  în ciuda interdic ţiilor -- posturile de radio din oraş.  –  Foarte posibil. --- Cum de le erau cunoscute lungimile de unda? --- Erau lungimile de und ă obi ş nuite, pe care le utilizam şi noi. Trebuiau numai să învârteasc ă butoanele.  – Şi modulaţia?  –  Au descoperit un emi ţător, care folose a tipul nostru de modula ţie. *

Nu-l priveau cu prietenie, asta era sigur, nu îl considerau un erou, ci încercau s ă-l demaşte... te ... tr trădare, dare , sabotaj, comportament comportame nt gre şit... El nu f ăcuse însă nici o gre şe ală  —  şi nici unul din echip ă  nu se comportase gre şit. Cu to ţii urmaserâ planul, ac ţionaseră aşa cum fuseseră învăţaţi, nu se ab ătuseră, nu-şi permiseseră nici un gînd personal, nici o ie şire clin schema ordinelor stricte... şi totu ş i  —  nu- şi atinseseră scopul. Bagajul lor de informatii, cuno ştinţele asimilate cu grij ă, zecile de mii de metode, c ăi de rezolvare nu folosiser ă  la nimic. Nu c ă  le-ar fi aplicat gre şit  —   nici m ăcar nu ajunseseră să  le pună  în aplicare. Au ac ţionat aşa cum fuseseră  instruiţi şi tocmai de acee ace e a ac ţionaseră gresit. Oare gre şe ala trebuia trebuia c ăutată în arta ştiinţe i sau în cea a tehnicii? Trebuia oare s ă analizeze tot ce înv ăţase ca s ă o identifice? Nu era oare valabil ă  matematica, logica, cibernetica? Sau de vin ă erau datele false, aproxima ţiile, limitele gre şelilor, generaliz ările nepermise?  Trebuia  Tre buia pus totul pe seama se ama unei une i erori, unui lapsus, une i gre gre şeli de transmitere, unui cod eronat? Era de vin ă  principiul  —   în ce prive şte aplicabilitatea, inte rpretarea? De vina era oare omul sau ma şina? transmisibilitatea, inte Se asigurase ra multiplu.  Teorie.  Te orie. Experiment. Calcule nenumărate rate , încerc ări f ără număr. Prospectarea prin modelul matematic. Simularea. Testul. Iluzia realit ăţii. Exerciţiul cu obiectul obie ctul real. Simulările decizionale eviden ţiază problematica strategic ă fundamentală. Invers, e le folosesc la cerce tare tare a dinamicii dinamicii de grup grup a e chipei alese . In timpul simulării, se analizeaz ă  comportamentul membrilor echipei între ei, atitudinile, tensiunile, necesit ăţile şi intercomunicarea lor. Rezultatul reprezintă  fundamentul pentru crearea unui model al personalit ăţii. Pe baza acestuia se simuleaz ă  alte situa ţii şi combinaţii, insesizabile, prin intermediul testelor. Fiecare grup ă îşi elaboreaz ă  independent propriile criterii, î şi stabile şte scopurile şi ierarhiz ările preferintelor. In cadrul testului î şi revizuie şte criteriile, dup ă optimiz ări pa rţiale şi proce procese se de înv ăţare are secven secve nţiale —  matematic ă logistic ă semiotică teoria teo ria informa informa ţională teoria codurilor algebră booleana teoria automatelor teoria sisteme lor adaptabile adaptabile teoria reglajului teoria jocurilor teoria siste siste melor complexe cibe rne rne tica organizării pedagogi pe dagogia a ciberneti ciberne tic că teoria influenţării

teoria guvern ării —  modele de gîndire închise, dependen ţe logice, explica ţii cauzale, interdependen ţe şi relaţii circulare, imaginea lumii s-a închis, perspectiva este perfectă, ştiinţa este indivizibil ă, concluziile ei sînt formulate irefutabil, sînt practicabile unive rsal... rsal... Unde a fost comis ă gre  gre şeala? Nu în activitatea practic ă, în rutină, în modul de gîndire, nu în metodele

ştiinţifice. M ărimi energetice şi informa ţionale. Sisteme fizice, biologice şi sociologice. Modelele sînt general valabile, teoria opereaz ă  cel mai abstract timp, schemele pot fi materializate dup ă  voie, concluziile sînt obligatorii, rezultate rezultate le, transf transfe e rabile rabile . Nu e xist ă nici un parametru secret, nici o neclaritate, nici puncte absolut singulare, domeniul de aplicare este infinit, valabilitatea este universal ă. Necunoscutul Necunoscu tul e ste anticipat anticipat —  completar comple tare e a scheme i goale goale cu date d ate deme de mersul rsul concret determinarea constantelor citirea valorilor de m ăsurare re re alitate alitate a  proble m ă de variaţie ca proble optimizare maximizare stabilirea punctelor punctelo r de cotitur ă căutare utare a solu ţiilor nume rice şiruri de semne liste apartenen ţe realitatea dre pt caz particular particular al imaginabilului Poate c ă aici a fost punctul slab? Gama de posibilit ăţi, modelul de univers realizat, leg ătura care nu era uni-univoc ă, individualul e cuprins în nesfîrşit, nesfîrşitul d ă posibilitatea existen ţei unor noi şi noi variante. Concluzia Conclu zia ge ge neralului ne ralului râsfrîn râsfrînttă asupra  asu pra particularulu particularului? i? Eroarea filosofiei? filosofie i? Sistemul lor era o solu ţie stabil ă a problemei, îns ă nu era unica solu ţie, existau şi altele. Atunci îns ă  nu mai avea nici o valoare argumentul concordanţei sau era valabil şi pentru orice alt ă solu ţie, de şi numai una dintre ele putea fi cea mai bun ă. Care îns ă dintre criteriile de apreciere trebuiau luate în considerare, catalogul criteriilor fiind epuizate. Existau oare alte criterii? Ins ă în ce domenii? Solu ţionarea lor î şi pierdea atunci semnifica ţia de scop, toate celelalte realiz ări fiind echivalente şi siguranţa, care pîn ă  acum caracterizase spa ţiul multidimensional al problemelor sociale ca re ţe a de coordonate coordonate , se dovede a o sche sche m ă goală. Ideologia nu poate fi fundamentat ă ştiinţific. Dan nici nu tres ări cînd acest gînd eretic i se înfipse în minte, îns ă fu deplin conştient de semnifica ţia lui. Se îngrozi atunci cînd î şi d ădu seama c ă, intre concluziile pe care le producea aceast ă  revelatie, îi veneau în minte în primul rînd rînd acele a care care il priveau pe p e rsonal. rsonal. Brusc, se se v ăzu aruncat înapoi înapo i intr-o intr-o situaţie pur subiectiv ă. Dacă pînă  acum putuse s ă  presupună că  fiecare din echipa sa, a carei component ă  era şi el, ar fi gîndit la fel în situatii

asemănătoare, acum el se desprinsese din lumea reprezent ărilor lor, fugise, se sustrăsese responsabilit ăţii, clacase. Se situa în ni şte zone uncie nimeni nu-l putea urma, şi, dac ă  altcineva i-ar fi luat-o înainte chiar el l-ar fi dispre ţuit. Acum era cu des ăvîsire singur şi îi era ru şine, deoarece acest lucru i se parea ca o trădare. * Ac ţiunea următoare a fost precis planificat ă. Colonelul insistase ca ei s ă nu întreprind ă  nimic f ără  a fi insotiti insotiti de cuitiva solda ţi care s ă le asigure ap ărarea. Nu trebauiau s ă se aventureze prea mult in interiorul ora şului, ci pe cit posibil, trebuiau s ă p ătrundă într-o cl ă dire din zona periferic ă, şi s ă  încerce sa stabile stabile asc ă un contact cu loc ţiitorii. Se folosiră  de lift şi urcară la primul etaj. Mai întîi încercar ă să-şi fac ă o imagine de ansamblu. O echip ă de topometrie f ăcu un plan, ceea ce era dificil, deoarece busola nu func ţiona. (Acul magnetic prezenta abateri neregulate de la direcţia nord-sud. Luar ă linia frontal ă drept coordonat ă de rferinta si şi utilizară sistemul m ăsurării în radiani şi de memenea telemetrul.) Un fel de coridor principal descria un hexagon în jurul cl ădirii; spre exterior şi spre interior se ramificau dou ă coridoare secundare, secu ndare, care se sfîr şe au înt într-un r-un perete. pe rete. De la acestea porneau pe lateral scurte sec ţiuni de coridor, unde existau deschizături, dup du p ă care  care se putea pre pre supune c ă se afl ă uşi. Acum nu mai şov ăiră, ci îşi propuseră să pătrundă  prin cea din ţii. La dreapta şi la stînga se postar ă  solda ţii cu armele în mîn ă. Tibor cercet ă uşa, însă nu găsi nici clanţă şi nici gaură de cheie.  –  S  Să pătrunde trunde m cu forţa?  –  De  De ce s ă nu sunăm?  –  Crezi  Cre zi c ă aia e ste o sonerie? Greg arătă spre o fî şie de sticl ă de culoare l ăptoasă, de lîngă cadrul u şii.  –  Ce  Ce altce altceva va poate poate s ă fie?  –  O  O să vedem  ve dem noi! Dan ap ăsă u şor pe dunga l ăptoasă. Imediat ap ărură  de desubt semne grafice luminoase de culoare ro şie.  –  Ce  Ce înseamnă asta? Greg răspunse:  –   Mi se pare c ă  este vorba de o prescurtare şi îndrăznesc să  spun că înseamnă: „Vă rog nu nu de ranjaţi!"  –  S  Să o luăm în seam ă? Incercară  la o u şă dup ă  alta. Abia în urm ătoarea sec ţiune a coridorului se produse o reac ţie diferită. Acolo ap ărură nişte semne grafice verzi, iar u şa glisa deîndată  la o parte. Doi dintre solda ţi săriră  brusc înainte, cu armele ridicate, îns ă  prima privire privire în interiorul interiorul înc ăperii îi f ăcu să se opreasc ă în mijlocul saltului ca împietri ţi. Ceilalţi se retraser ă speri  spe ria a ţi şi uimiţi: în fa ţa lor se căsca o prăpastie, pastie , iar în str str ăfunduri era o ap ă sclipitoare, sclipitoare, împrejmuit împre jmuită de un cer albastru, m ărginit la orizont de o band ă  violetă, deasupra cerul era ceva mai închis, iar la zenit se pref ăcea într-un negru ca de catifea. Pe acest fundal întunecat, plutind liber, se vedea un joc de bile luminoase  —   verzi, galbene,

portocalii, apoi din nou unele roz, purpurii, cafenii  — , totul acope rit de o siluet ă fantomatic ă, argintie, care alerga nelini ştită pe suprafe ţele bogat colorate, rupîndu-se în buc ăţi, izvodea forme ovale, întunecate, dar clare, apoi se recompunea iarăş i în alte locuri, se contura din nou, îmbr ăca dintr-o dat ă forma unui fagure, alc ătuia plase fine, se rupe a din nou. Dac ă treceai de pragul u şii, ajungeai pur şi simplu într-o camer ă goală —  în care nu se găsea decît o platform ă  oscilantă, pe care era a şezat un scaun rabatabil cu perne mari. Acolo se odihnea un om, un b ărbat; avea fruntea înaltă, p ărul alb, un obraz oache ş, tînăr. Privea în sus, probabil cufundat în contemplarea jocului bulelor multicolore. Păru apoi s ă observe c ă se intîrnplă ceva neobi şnuit. Se ridic ă în picioare, speteaza rămînînd lipită de spatele s ău, întinse rnîna spre o cutie de comand ă, care se apropie automat de el. Ap ăsă  cu repeziciune pe cîteva clape. Dintr-o dată  culorile bilelor p ăliră, albastrul cerului, verdele m ării, iar din desenul contururilor, care mai r ămăseseră la sfîrşit, ap ărură pere ţi cenu şii, perla ţi, uşor curbaţi, avînd în loc de margini rotunjimi, tavanul fiind o cupol ă  neted ă, de aseme nea de un gri perlat, iar podeaua compus ă din fire de un gri deschis. Bărbatul îi privi iritat.  –  Ce-nseamnă asta? Unde e Gilbe rt? Intrară  ezitînd, mai întii Grcg, apoi Pavel, între ei se intercalar ă  soldaţii, apoi to ţi ceilalţi se înghesuiră şi ei.  –  P ărăsiţi încăperea! Cine sîntc ţi voi?  –   Scuzaţi-ne, spuse Greg. Nu avem nici o inten ţie rea. Numai cîteva întreb ări!  –  Veniţi de la regenerare? Este prea devreme.  –  Linişliţi-vă, îl rugă Greg. Noi...  –  Asta e de neînchipuit. P ărăsiţi încăperea —  imediat! Mina sa se mişcă pe tastatură. Oamenii văzură negru în faţa ochilor. Cînd se treziră, se aflau afar ă, pe teras ă, unul lîngâ cel ălalt. Nu li se întâmplase nimic. Se trezir ă  brusc, complet lucizi, nu sufereau de dureri de cap, nu resiniţeau nici un fel de obose al ă. --- Am procedat prea stîngaci, spuse Pavel. L-am speriat.  –  Oricine s-ar fi spe riat. Pentru el noi sîntem ni şte străini.  –  Nu-i era fric ă.  –  Atunci ce-a fost? Pavel ridic ă din ume ri.  –  Iritare, a ş spune eu. Revolt ă. Nu era o reac ţie declanşată de fric ă. Nu se simţea ameninţat  —  pînă  la un moment dat  —   atunci cînd a vorbit de regene rare, cînd s-a sim ţit o und ă de team ă în glasul s ău.  – Probabil c ă aştepta pe altcineva.  –  Da, de ace ea a deschis u şa.  – Şi bilele multicolore?  –  Poate o experien ţă?  –  Un joc.  –  Mai degrab ă.

 –  O proiec ţie —  sau televiziune.  –  De înaltă calitate. Simulare absolut ă a realităţii.  –   In prima clip ă  am crezut şi eu că  ne aflăm în mijlocul v ăzduhului, undeva foarte sus.  –  Nu exista nici o posibilitate de a sesiza simularea.  –  Cu pu ţină logic ă...

 –  P ătrunde rea în încăpere...  –  N-a ş fi intrat cu nici un pre ţ.  –  Ce facem acum?  –  O să proced ăm cu mai multă prudenţă.  –  N-o s ă mai intrăm cu întreaga echip ă.  –  Mai bine doar unul singur.  –  Riscul...  –  Probabil c ă nimeni de aici nu ne vrea r ăul, căci altfel nu am fi fost adu şi aici nevătămaţi.  –  Putem să ne asum ăm riscul: unul singur,  –  In regulă. Cine se duce? *  To ţi erau f ăcu ţi din acela şi aluat, fuseser ă formaţi la fel, beneficiaser ă de aceeaşi educaţie, erau obi şnuiţi unul cu celălalt, se cuno şteau unul pe celălalt, se înţelegeau f ără  cuvinte, î şi exprimau îndoielile f ără  ocol, nu aveau secrete unul faţă  de cel ălalt, constituiau o echip ă, aparţineau elitei, erau inteligen ţi, reac ţionau cu repeziciune, posedau un dar nedezmin ţit al înţelegerii, erau pu ţin cam greoi, nu puteau fi decît cu greu sco şi din fire, deveneau plictisitori, chiar erau plictisitori, d ă deau impresia c ă se stăpînesc, nu erau buni parteneri de discu ţie, nu arătau ca niş te eroi, rareori f ăceau ceva surprinz ător, se ţineau în frîu, erau obi ş nuiţi unul cu celălalt, îşi b ăteau joc de propriile sl ăbiciuni, aveau pu ţine să-şi spună  reciproc, se completau, erau s ănătoşi, nu-ş i f ăceau iluzii, aveau vederea normal ă, se comportau în a şa fel încît s ă nu se remarce, aveau o tensiune arterial ă  joas ă, erau ambiţioşi, nu aveau peste 40 de ani, vădeau o coeziune ca a unui singur om, nu pose dau tr ăsături ie şite din comun, erau nefumători, fuseseră  testaţi psihologic, practicau diferite sporturi, lucrau perseverent, înv ăţaseră să  gîndeasc ă, erau capabili s ă  se adapteze, nu aveau cazier judiciar, erau produsul unei planific ări care durase ani de zile, erau mîndria Academiei, erau dispu şi să  dea ascultare, abia dac ă  se deosebeau unul de cel ălalt, puteau s ă  se bazeze unul pe cel ălalt, aveau judec ăţi de valoare asem ănătoare, erau supraoameni incolori, sim ţeau ca şi ceilalţi, erau din cînd în cînd prost dispu şi, aveau din ţii îngriji ţi, erau expe rţi în domenii speciale  —  însă  erau atît de asem ănători, încît era indiferent dac ă  unul se ocupa de o problem ă, altul de alta (presupunînd c ă  era vorba de o problem ă generală şi nu de una special ă, pentru care fiecare dintre ei fusese preg ătit în mod diferenţiat), în astfel de cazuri gîndeau asem ănător, se comportau asemănător, ac ţionau asem ănător, şi nimeni n-ar fi putut s ă-i deosebeasc ă numai pe baza lucrurilor pe care le gîndeau, a felului în care se comportau, a

modului lor de-a reac ţiona. Erau mărimi interschimbabile. * Am încercat de mai multe ori s ă  intrăm în apartamentele locuitorilor oraşului. De cele mai multe ori se aprindea scrisul ro ş u şi încercam la următoarea u şă . Dacă erai destul de insistent, aveai cu siguran ţă, mai devreme sau mai tîrziu, noroc. Intotdeauna intra numai o persoan ă, ceilalţi aşteptau afară —  asta deve nise o regul ă pentru noi. Am adunat o mul ţime de informa ţii, şi totu şi, ordonate şi corelate, ele dezvăluiau doar o parte a tabloului, într-o anumit ă măsură  cea de prim-plan. Insă această parte este cu siguran ţa esenţială, ea determin ă valoarea de referinţă a circuitului de reglare, care s-a impus aici. Fire şte că  discutam rezultatele în am ănunt. Elaboram procese-verbale bazate pe memorie, cit mai precise, discutam întîmpl ările neobişnuite, încercam s ă lămurim contradic ţiile. Multe din observa ţii se repetau, altele erau însă unice şi imposibil de reprodus. Eu relatez  —  ca s ă  iau un exemplu între multe altele  —   o încercare personal ă, care a dat rezultate bune . Am găsit o u şă  care a putut fi deschis ă. Numai o parte din pere ţii de proiecţie erau lumina ţi, cam o treime din circumferin ţă, cealaltă parte se afla în semiobscuritate. Sus, în centrul cupole i, plutea un corp de iluminat, un fus de lumină, care emana un fascicul de raze fine, g ălbui şi slabe. Mai tîrziu aveam s ă remarc faptul c ă era numai o proiec ţie. Imaginea de pe suprafa ţa vizibilă  reprezenta o diagram ă complicată, linii colorate, s ăge ţi, cercuri cu cifre înscrise în ele, care se modificau din cînd în cînd. Intr-un colt se g ăsea un indicator al timpului, care func ţiona evident întrun ritm accelerat. Cînd am intrat, b ărbatul din scaunul rabatabil îmi arunc ă o privire, întors cu faţa spre suprafaţa de proiec ţie luminată, spuse:  –  Pauză. Indicatorul de timp s-a oprit. Diagrama s-a stins, iar într-o înc ăpere iluminată crepuscular se vedea ca-ntr-o imagine de oglind ă; acelaşi scaun rabatabil, un b ărbat; la început am crezut c ă privesc în apartamentul al ăturat, însă era o proiec ţie, cine ştie de la ce dep ărtare. Unul dintre b ărbaţi îi spuse celuilalt:  – Cinci minute, dac ă îţi convine?  –  E-n regulă. Imaginea disp ăru, iar în înc ăpere se mai lumin ă pu ţin, f ără să-mi pot da seama datorită cărui fapt.  –  Eşti unul dintre străini? --- Da.  –  Ai noroc. Mă interesează istoria. Ap ăsă pe un buton şi lingă mine se ivi un scaun rabatabil.  –   Te rog, a şază-te. Te mai apuc ă  vreun spasm muscular. O baie de

întărire?  –  Nu, mulţumesc.  –  Imi trebuie cîteva date istorice. B ătălia de la Waterloo v ă este cunoscută ?  –  Da.  –  69 052 de oame ni avea Napoleon, 272 de tunuri, Blucher avea 74 800, însă  mie îmi linsese datele pentru Wellington  —   90 000? sau 64 000? Şi cîte tunuri? Napoleon avea 272. Dar Wellington? Po ţi să-mi faci rost de date?  –  Pot s ă încerc.  –   Lui Wellington şi lui Blucher trebuia s ă  li se taie drumul. Tunurile trebuiau amplasate pe şirul de dealuri. Atunci pierderile ar fi fost mai mici. Am calculat totul atent. Napoleon ar fi putut cî ştiga b ătălia de ia Waterloo. Ce zici?  –  Nu prea îmi dau seama.  –  Nu mă crezi? Vrei s ă pune m pariu?  –  Nu. De fapt, eu a ş ave a cîteva întreb ări...  –   Mai tîrziu. Intîi eu, dup ă aceea, tu. La urma urmei, tu ai intrat aici  —  f ără să întrebi.  –  Uşa nu era închisă.  –   Cui îi trece prin minte s ă  intre în apartamente str ăine, şi pe deasupra, pe jos.  –  Voi nu p ărăsiţi niciodată fotoliul cu rotile?  – Eu întreb primul: cîţi oameni avea Napoleon?  –  Asta nu ştiu.  –   Dar voi ave ţi cu siguranţă  date despre asta. Nu ai putea s ă  le ob ţii printr-un mijloc de comunica ţie?  –  Aş vrea s-o fac cu pl ăcere, dar asta nu merge a şa de u şor.  –  O s-o faci?  –  Da. Dacă-mi răspunzi la cîteva din întreb ările mele.  –  Acum?  –  Da.  – Atunci haide, repe de. Foarte scurt.  –  Cî ţi locuitori are ora şul?  –  Dar asta este o prostie. Intreab ă singur.  –  Unde?  –  La centrală, bineînţeles.  –  Nu pose d un terminal cu input şi output.  –  Sînt destule apartamente libere.  –  Unde?  –  De unde s ă ştiu, eu îl am pe al meu.  –  Nu po ţi să întrebi?  –  Acum nu —  n-am vreme.  –  Atunci nu-ţi fac rost de date.  –  Bine, fie. Ap ăsă pe cîteva butoane de la o claviatur ă. Pe peretele de proiec ţie ap ăru un plan, probabil planul ora şului. In cîteva zone, clipea o lumin ă roşie.  –  Mul ţumit?

 –  Care e sistemul de orientare?  – Acuma chiar că începe să mă agaseze chestia. Trebuie s ă mă întorc. O ap ăsare pe tabloul de comand ă şi pere ţii de proiec ţie se luminară, iar încăperea se umplu de z ăngănit şi zgomot, ţipete  —   în limba francez ă, engleză, flamand ă. Izbucniră jerbe de scîntei, începu s ă  se ridice abur; se puteau sim ţi mirosuri, slabe, dar absolut autentice  —   era un miros de pulbere, de sudoare, de trupuri de animale. C ăciuli din blană de urs, şepci de uniform ă, călăre ţi care îmbrăţişau strîns caii ce se cabrau, oame ni în uniforme pestri ţe fugeau în direcţia unei grindini de focuri de arm ă răpăitoare, o c ăruţă  de lemn ardea. Vîrfuri de s ăbii, baionete, fîntîni de mîl. Indicatorul temporal se pusese din nou în mişc are, cifrele pluteau liber prin înc ăpere.  –   Vezi, lupta continu ă! De data asta găsesc eu strategia cea bun ă.  Trebuie s ă atacăm pe flancul din stînga, asta este solu ţia. Stă tea ca un conduc ător de o şti în mijlocul unei b ătălii O ap ăsare de buton şi diagrama ap ăru. Degetele i se plimbară  deasupra butoanelor, iar cîteva s ăge ţi îşi modificară  direc ţia. Intr-un spa ţiu de un alb orbitor ap ărură cifrele: 7 624 (+318) ( - 28) 7 624 (+288)  –   N-am zis eu  —   au pierderi mai mari! Ast ăzi îl înfrîng pe Blucher. Du-te acum, adu-mi datele, însă du-te repede , repede ... M-am ridicat şi am ie şit. * Crescuseră  înalţi, îşi p ărăseau rareori înc ăperile, z ăceau acas ă  în fa ţa ecranelor de proiec ţie, erau foarte seriosi în jocurile lor, se interesau de toate lucrurile si de nimic, î şi considerau existen ţa de la sine în ţeleasă, nu erau proşti, aveau un fond bun, pute au s ă se entuziasmeze cu adev ărat, nu le sc ăpa nimic, nu observau c ă  timpul trece, evitau orice fel de efort, duceau o via ţă igienic ă, erau cîteodat ă nemulţumiţi, nu voiau s ă fie deranja ţi, nu-şi valorificau posibilităţile, se foloseau rareori de ocaziile ivite, î şi trăiau via ţa, se eschivau de la a lua hotărîri, se lasau servi ţi de robo ţi, se bronzau la l ămpi cu raze ultraviolete, nu le era niciodat ă ruşine, erau egoi şti, nu vedeau nimic nimic dincolo de orizontul lor, nu ş tiau nimic despre cultivarea p ămîntului şi despre cre şterea vitelor, erau ni şte împ ătimiţi ai sportului, nu, î şi înmuiau mîinile în ap ă distilată, nu se dezvoltau, aveau o digestie bun ă, aveau sim ţul frumosului, îşi atinsesera telul, tr ăiau într-o lume a aparentelor, î şi excitau sim ţurile cu ajutorul curentului electric, memoria le era de mult ă vreme copiata, erau obi şnuiţi cu supravegherea, se încredeau în masini, ascultau muzic ă cu plăcere, îşi lăsau muschii sa sa atrofieze, nu v ăzuseră niciodată un petic de cer, erau nevinovati, nu puteau s ă-şi imagineze nimic alceva, ajunsese r ă să meargă pe căi bătute, se simteau foarte bune a şa  —  şi dacă  cineva i-ar fi stimulat sa mediteze asupra situa ţiei lor, s ă  se analizeze critic, sa se abat ă  de la c ăile

prestabilite, atunci fi în ţeles, ar fi fost şoca ţi sau amuza ţi, nu s-ar fi sim ţit mai afectaţi decît la o defec ţiune ivită  într-un joc, s-ar fi sim ţit cu dreptatea de partea lor, iar altfel nici nu putea s ă  fie, c ăci nu învăţaseră să pună  întreb ări asupra unor lucruri care p ăreau de la sine în ţelese, şi astfel se f ăcea c ă nu vedeau mai mult decît ceea ce li se ar ăta în faţa ochilor, şi nici măcar asta, se fereau de conflicte, evitau hot ărîrile şi luau via ţa aşa cum era. Se situau dincolo de orice vin ă, şi aceasta era singura lor libertate. *

 –  Următoarea noapte a fost ultima, pe care a ţi petrecut-o în tab ără?  –   Ne-am întors ca s ă raportăm şi ca să ne odihnim. Nu se putea vorbi de o succesiune a zilei şi nop ţii. Lumina era tot timpul aceea şi, nu se producea nici o modificare de temperatur ă, nu b ătea vîntul, nici o mi şc are pe cer.  –  Nu mai menţineaţi ritmul zilnic normal?  –   Nu exista nici un motiv pentru a şa ceva. Cercetările noastre ne f ăceau să pe trecem mai multă vreme împreună, şi părea raţional s ă nu le întrerupem.  –  Cum se comportau celelalte echipe?  –  Stricta ordine temporar ă părea s ă se spulbere.  –  De ce nu acorda colonelul aten ţie acestui fenomen?  – El încerca, însă oame nii nu îi dădeau ascultare.  –  Ar fi putut să recurgă la pedepse.  –  Să împartă puncte de pede aps ă... nimănui nu îi mai p ăsa.  –  Măsuri e nergice, arest...  –   Pe un teritoriu str ăin... Nu, asta nu putea s-o fac ă. Nu putea s ă rişte o demonstraţie de putere.  –  Cum vă e xplicaţi degradarea nivelului de disciplin ă?  –   In cazul unor opera ţiuni de ocupa ţie, lucrurile se desf ăşoară întotdeauna mai pu ţin strict decît în cazarm ă. Asta nu înseamnă  nicidecum răzmeriţă.  –  Această acţiune s-a deosebit de alte opera ţiuni de ocupa ţie. --- Da, în alte cazuri se întîmpina rezisten ţă. Acest lucru întăre şte în genere coeziunea.  –  Crede ţi că există vreo leg ătură cu vocile de la radio?  –  Dac ă vă  gîndiţi la un efect de sugestie misterios  —   atunci răspunsul este nu.  –  Cî ţiva solda ţi se îndep ărtaseră de trup ă.  –  Da.  –   Le erau oamenilor cunoscute rezultatele cercet ărilor dumneavoastră? Ştiau de apartamentele libere, de posibilit ăţile oferite de jocurile de proiec ţie?  –  E posibil. Nu am ţinut secret aceste lucruri. * Dan văzuse planul numai pentru scurtă  vreme, îns ă a fost de ajuns pentru a- şi da seama c ă încăperile neocupate se aflau în centrul ora şului.

 Trebuiau să se deplaseze cu vehiculele lor timp de mai multe ore şi şi-au luat cu ei echipamentul pentru a fi independen ţi. Deoarece nu exista un teren viran, şi-au f ăcut tab ăra în mijlocul str ăzii. Un vehicul st ătea ceva mai în fa ţă, altul mai retras, iar între ele au în ălţat un cort. (De fapt acesta era de prisos, deoarece nu aveau nevoie de protec ţie împotriva ploii sau a frigului, a radioactivităţii sau a germenilor patogeni. De mult ă vreme d ăduseră  jos costumele de protec ţie grele şi purtau combinezoane u şoare, verde-oliv, cu buzunare tighelite, pantofi gen sport, u ş ori, cu tălpi de crep, chipie. Şi saltelele pneumatice erau întinse pe sol; cine avea nevoie de întuneric ca s ă doarm ă, îşi trăgea p ătura peste cap. In cort p ăstrau o parte din provizii, canistrele cu ap ă, pachetele cu mînc ăruri congelate gata preparate, fructele uscate, conservele, raţiile energizante, concentratele şi proviziile pentru cazuri de nevoie, acolo aveau pregătite şi o serie de aparate pe care le ţineau sub supraveghere, îns ă nimeni nu considera în mod se rios c ă va trebui s ă le apere). Pentru a găsi încă perile neocupate, trebuiau s ă  se dep ărteze de tab ăra amplasat ă  în strad ă, cîţiva solda ţi veniră  cu ei, al ţii rămaseră  pe loc, plictisi ţi, într-o stare de ine rţie sau de iritare, hoin ăreau prin împrejurimi, şedeau la marginea pistei de trafic, se întinseser ă pe saltele şi se uitau la lumina orbitoare a corpurilor de iluminat suspendate. Echipa ele expe rţi nu a trebuit s ă  caute multă  vreme. Cl ădirile nu se deosebeau de cele de la marginea ora şului, planul lor de construc ţie era acelaşi, labirintul gangurilor avea aceea şi configura ţie. Au găsit sec ţiunile de coridoare scurte, înfundate, cu u şile închise. Dac ă  atingeai benzile luminiscente, nu ap ăreau semne grafice. Apartamentele din spatele acestora erau deci goale. * Pînă atunci ne aflaserăm în afara sistemului, am fi putut la fel de bine s ă rămînem afară, în mijlocul pustiului. Ceea ce v ăzusem din ora ş  era de fapt suprafa ţa acestuia. Func ţiunea sa, realitatea sa erau întruchipate de sistemul său de comunicare. Ceea ce se petrecea în ora ş, ceea ce se modifica, se dezvolta, se producea prin intermediul semnalelor, se transmitea prin cabluri, prin elemente semiconductoare, prin straturi monomoleculare, prin gaze ionizate, prin spa ţiul gol; diverse informa ţii erau emise, receptate, descifrate, comparate, recombinate, din nou emise, stocate în memorie, rechemate din memorie, analizate, ordonate, rezumate, şterse. Toate acestea se petreceau f ără zgomot şi f ără vreo mişc are, într-o limb ă neauzită, în structuri spa ţiale invizibile. Se constituiau modele de înc ărcări, impulsuri, unde aferente unui eveniment, sau însu şi acest eveniment era un model cu semnifica ţie, semne, no ţiuni, determinat printr-o schem ă de coordonare, un operator logic, un element conclusiv de similitudine... Direc ţia de magnetizare, meandrele unui lan ţ de proteine, orientarea spinului, o modificare brusc ă a caracteristicii, constituirea stării cuantice, modific ările produse la nivel energetic  —   evenimente pe diverse planuri, func ţii ale purtătorilor de semne, coduri pentru situa ţii complexe. Sistemul era tocmai pe cale  —   dar asta nu o ştiam încă  pe atunci  —  să

ridice evolu ţia la nivel inlorma ţional. Ora şul era locul de contact dintre cele dou ă planuri. Previziuni statistice, simul ări, modele... de la un anumit moment dat, acestea înlocuiesc realitatea şi viitorul. Nimic nu mai oblig ă la a şteptarea evenimentelor, reac ţia are loc în prealabil, propune fapte, care sint verificate, apreciate, de care se ţine cont, asupra c ărora se iau decizii, se trag concluzii... Obiectul real devine de prisos, schema electronic ă îl copiaz ă, fine ţea rasterului se regleaz ă după voie, identitatea poate fi ob ţinută. * Seara stăteau împreună şi se sf ătuiau. Ceva mai încolo, solda ţii se f ăcuseră comozi, jucau c ărţi, ascultau muzica ame ţitoare la aparatele de radio, dormeau —  părea că numărul lor s-a diminuat. Pavel, Dan şi ceilalţi membri ai echipei de expe rţi întreprinseseră mai multe ac ţiuni de recunoa ştere şi f ăcuseră schimb de experinţă. In esenţă, rezultatele erau toate acelea şi: oameni care e rau intens preocupa ţi să se de dice plăcerilor.  –   Atîta vreme cît ne ocup ăm de ei, nu putem s ă înţelegem sistemul care guvernează acest ora ş.  –  Bîjbîim încă la suprafa ţă.  –   Trebuie s ă  existe un drum prin care s ă  ajungem în profunzime, spre ceea ce reprezint ă esenţialul.  –  Ar trebui s ă putem vedea dincolo de pere ţi, ca s ă ne d ăm seama încotro duc conductele. Trebuie s ă existe ceva de genul unui creier care ţine totul sub supraveghere.  –  Am încercat, relată Josef, s ă desprind o plac ă de pe rete. Cum am pus în funcţiune ferăstrăul circular, am auzit un şuierat de gaz  —  sistemul obi ş nuit de a ne împiedica în cercet ările noastre, îns ă  de data aceasta îmi pusesem o mască  de gaz. Nu mi-a prea folosit. Poate c ă  ar trebui s ă  încercăm o dată cu costumele de protec ţie şi cu rezervoarele de oxigen. Gazul a trecut prin filtre, însă a avut un efect ceva mai lent decît atunci cînd e şti complet neprotejat.  –  Ce ţi s-a întîmplat?  –  Poveste şte!  –  Să nu rlde ţi de mine!  Jose f mai ezită puţin. --- Poate am avut halucina ţii. M-am prăbu şit, nu m-am mai putut mi şc a, însă prin masca de gaz am v ăzut pe cineva care se apropia de mine...  –  Hai, spune mai departe!  –  Dou ă  —  f ăpturi. Arătau... ca nişte maimu ţe. Maimute îmbrăcate  —  în nişte salopete închise la culoare. Una mi-a scos masca. M-au ridicat... şi dupa acee a nu mai ştiu nimic.  –   Poate c ă  ai visat cu adev ărat  —  m-aş fi aşteptat mai degrab ă  la nişte roboţi perfec ţi.  –  Am impresia că primejdia plute şte în aer... poate c ă pînă acum am avut doar noroc şi nu sintem constien ţi de ace st lucru.

--- Trebuie s ă fie o anumită  inteligenţă in spatele tuturor lucrurilor acestea. Pe ea trebuie s-o g ăsim.  –  Dar pe ce cale?  –   Mie mi s-a întîmplat ceva straniu  —   poate asta o s ă  ne furnizeze vreun indiciu, spuse Dan. Pîn ă  acum am încercat toate trucurile posibile sa culegem informaţii despre dirijarea sistemului, despre modul de via ţă  al locuitorilor, despre istoria şi starea ora şului. Astăzi ani ac ţionat pe o cale directa. Din întîmplare am dat peste un dispozitiv de memorizare, care d ădea răspunsuri la tot felul de întrebari  —   un fel de cutie de pus întreb ări. Am pus întrebari. La început despre istoria ora ş ului.  – Şi ai primit vreun răspuns?  –   Nu imediat. La început mi s-a p ărut că  e vorba de o stratagem ă de eschivare. In loc de r ăspuns, a venit o contraîntrebare: „Răspunsul la această întrebare necesită un timp mai îndelungat. Putem s ă vă raspundem între timp la o altă întrebare?" Am întrebat atunci despre originea locuitorilor  —   deoarece aici nu există familii, nici copii, nici şcoli. Iarăş i nu am primit răspuns  — şi din nou trebuia s ă pun o altă întrebare. Am întrebat atunci despre instan ţa conduc ă toare.  – Şi mai departe? Pe fe ţele celorlal ţi se putea citi încordarea.  –   Deodată apăru pe ecran un chip  —   a fost un şoc pentru mine, c ăci cel care mă privea de pe ecran in carne si oase ... acela -- eram eu însumi. --- O reflectare? --- Nu. Celălalt spuse, şi pot s ă  jur c ă  era vocea mea: "Ave ţi dreptul s ă primiţi răspuns la orice întrebare pus ă. Intreb ările dumneavoastră sînt îns ă atît de dificile, încît nu se poate r ăspunde la ele în citeva fraze. R ăspunsul posibil se referă  la o arie de elerneme interdependente asupra c ărora nu sînte ţi informat. Desigur c ă  accesul la aceste informa ţii este de asemenea liber şi sîntem dispu şi s ă vi-l furniz ăm. Pentru asta este nevoie de timp; ar însemna de asemenea s ă vă  scoatem din mediul dumneavoastr ă. Vre ţi să  renunţaţi la răspuns sau insista ţi să vi se răspund ă?"  –  Ce ai răspuns? --- Am cerut timp de gîndire. --- Ai procedat bine.  –  Sună fantastic. --- Asta ar putea s ă ne apropie ce rezolvare! --- Se pare c ă nu se pun dese ori astfel de întreb ări.  –  Ce zici. Dan? Vrei s-o faci? Au discutat vreme îndelungat ă. Au hotărît apoi s ă-şi asume riscul. Deoarece era de presupus c ă  Dan avea s ă  fie dus într-un alt loc, i-au dat un aparat de emisie-ree ep ţie cu antenă goniometricâ, care avea dimensiunile unei lanterne de buxunar. Au convenit asupra numerelor de apel pentru aparatele lor pe rsonale de radio şi de aseme nea asupra unui semnal pentru caz de pericol. Vor a ştepta 24 de ore, apoi aveau s ă stabileasc ă contact radio în caz c ă el nu se întorsese. In dimineaţa urmă toare, l-au înso ţit pe Dan în faţa uşii apartamentului.

--- Nu o s ă fie aşa de rău, spuse el atunci cînd le v ăzu chipurile îngrijorate. La revedere! Le f ăcu semn cu mîna şi disp ăru prin u şa care se încinse dup ă el. * Numai dup ă  schimbarea culorilor se putea observa c ă  sfera cobora în adîncuri: galben-verde, apoi culoarea smaraldului, albastru-oliv. Apa p ărea nemişcată şi Daniel trebui s ă se apropie mult de geamul curbat, pentru a vedea vîrtejurile bulelor de aer minuscule, mi şc area ascendentă  a fitoplanctonului. Un scîrţîit străbătu sfera —  presiunea din exterior era in cre ştere. Principiul ac ţionării era simplu: c ădere liberă  opusă  frecării, înotătoare pliante umplute cu aer comprimat pentru urcare, iar pentru coborîre, golite. Control electronic al abaterii transversale. Aripi batante pentru comanda în sens contrar. Nici un zgomot de deplasare. Daniel c ăuta zadarnic cu privirea pe şti; această  parte a m ării era nefolosit ă, fermele se aflau la o mare distan ţă. Loc de întîlnire pentru pescarii de plancton, deoarece s ălbăticiunile m ărilor fuseseră  de multă  vreme exterminate. Daniel se sprijini de pernele netede ale băncii circulare. Era pu ţin buimăcit, membrele îi erau grele. Pe tavan jucau reflexe  —   în adîncuri sclipe a lumina. Pe m ăsură ce atmosfera devenea mai luminoas ă, lumina difuză  venind de sus p ălea, iar în sfîrşit, atunci cînd în cea ţă  se contura o re ţea triunghiulară  de tuburi luminiscente, apa ap ăru sus neagră  -- un cer negru f ără stele. Construc ţia se găsea în zona nop ţii eterne. Dîndu-ş i seama c ă  drumul său se apropie de sfîr şit, Daniel se învior ă . Verific ă dac ă  geanta sa era închis ă, se uită  sub bancă, pentru a se asigura c ă nu pierduse nimic, lu ă  marca sa de identificare şi se ridic ă, nemaifiind acum somnoros, ci nelini ştit şi nerăbd ător. De aici se putea vedea acum şi structura celulară  a construc ţiei, un model în form ă de fagure, care se supunea principiului hexagonului. Acoperişul era transparent, cupolele curbate, lentilele din sticl ă artificială oferind o imagine deformata a înc ăperilor din etajele superioare. Toate a au trecut rapid prin cîmpul vizual... au p ătruns prin zona frontal ă superioară şi sau deplasat spre o deschidere în form ă de pîlnie. Luminozitatea alb ă străbătea acum din toate p ărţile interiorul sfere i, survenir ă şocuri u şoare, o zguduitură. O pocnitură în difuzor. Vocea prietenoas ă a automatului.  –  Ora, 17 şi 25, am ajuns la destina ţie, adîncime: 245 me tri, temperatura apei: 22 grade, v ă rog lua ţi loc se de schide e cluza. Daniel se a şeză. Sub el se auzi un şuierat... pode aua, cu banc ă cu tot, se deplas ă în jos cî ţiva me tri, ie şi din sferă şi se fix ă într-o adîncitură.  –   Sperăm că aţi avut o c ălătorie bună, vă  dorim o zi pl ăcută, vă  rog coborîţi acum. Daniel îşi puse geanta pe um ăr şi trecu printr-o deschiz ătură  îngustă , care era practicat ă  în banca pe care şezuse. Cînd p ăş i pe solul tare, placa platformei se ridic ă, împins ă  înapoi de o coloan ă, pînă  la ecluză. Se auzi din nou un şuierat, coloana coborî, disp ăru în sol; legătura cu lumea exterioar ă era tăiată.

Incăperea era m ărginită de şase pere ţi, unii dintre ei fiind transparen ţi; privea în alte înc ăperi, care aveau la rîndul lor pere ţi transparenţi, acest fenomen dîndu-i o impresie ame ţitoare, asem ănătoare cu imaginea unei reflectări multiple, alc ătuită din nenumărate straturi, de o adîncime simulat ă la nesfîrşit. Inăuntrul acestor zone se vedeau aparate, dulapuri gri sau de un albastru pal, tastaturi, ecrane, fotolii rulante, iar printre toate acestea, ici-colo, cîte un om, de obicei nemi şcat, aplecat deasupra unui pupitru de comand ă, unde se ocupa cu ceva. In fiecare dintre pere ţi era o u şă , deasupra litere  —   N, A, B, S, C, D. Literele N şi S erau a şezate în pozi ţii opuse una fa ţă de cealaltă —   Nord şi Sud. A, B,C, D  —   alte patru puncte cardinale? Daniel se uit ă în jurul s ău. Pe u şa „S" se putea citi înscris cu litere luminoase PUNCT DE PREZENTARE. Voia s-o porneasc ă  spre această uşa, cind auzi deodat ă pa şi. Un b ărbat firav, tînâr, îmbrăcat într-un din pînz ă neagră, o jachetă simplă, pantaloni, lentile de contact, p ăr cre ţ închis, peste care avea tras un chipiu, alerg ă spre el, îl apuc ă de brat si il opri pe loc.  –  Vă îndrepta ţi spre punctul de prezentare? Nu ave ţi nici un motiv s ă vă grăbi ţi. Daţi-mi geanta ve niţi! Incercă să-i ia geanta lui Daniel, îns ă acesta o ţinea strîns şi încerca s ă se sub tragă acestei amabilităţi, probabil bine inten ţionate.  –   Odihni ţi-vă, prinde ţi puteri! Enervante  —   acesta formalit ăţi! Dar aici lucrurile nu sint atit de stricte  —   nu contează  cîteva ore. S ă  bem impreuna o bere sau o cea şcă  de cafea, ceva mai încolo este o teras ă de odihnă. O luă cîţiva paş i înainte, apoi se uit ă  în spate, s ă vad ă dac ă  Daniel îl urmează. Lui Daniel nu-i displ ăcea ideea. Nu suferea, ce-i drept, de sete, îns ă grozav ar fi vrut s ă  afle lucruri, mai precise despre central ă, iar omul acesta parea destul de limbut ca s ă-i dea răspunsuri la unele intreb ări. Il urm ă şovăitor. P ătrunseră  prin usa cu inscrip ţia ,,D ", intrară  într-o înc ăpere intinsa care cuprindea o întreag ă  serie de parcele hexagonale, un magazin sau o bibliotec ă —   pe pere ţi erau dulapuri interminabile cu inscrip ţii, cifrea si grupe de litere; fiecare dintre acestea dispune a de cite un racord la sistemul de alimentare cu aer comprimat, conducte mari, pozate transversal prin camera si din loc in loc se ve dea cite o masa cu ecran video dotata cu panou de apel. Persoana îmbrăcată în ne gru vorbe a neintrerupt îns ă nu spunea nimic ce ar fi putut s ă-l lămureasca pe Daniel şi nu-i d ădea răgazul s ă  spună  ceva. Mergea pe lîngă el cu paşi săltăre ţi, nerăbd ător, e xplica, l ămurea, gesticula.  –   Rareori mai vine cîte cineva. Ce-a ţi f ăcut pînă  acum? Sînteti logician? Matematician? Biolog? Ge netician? De unde ? Din ce district? Daniel regreta de mult c ă acceptase invita ţia. Trecură pe lingă mai multe col ţuri, prin s ăli de conferin ţă, hale cu întrerup ătoare mascate în materiale albastre, cu pere ţi de proiec ţie.  –  Mai e mult de mers? întreb ă el. Nu voia s ă-i destăinuiasc ă celuilalt c ă nu ştie de unde vine. De fapt nu trebuia s ă se ru şineze de asta, îns ă pe străini nu-i privea ace astă problemă.  –  A şteptaţi aici! porunci deodat ă omul. Intrară într-un fel de ce lulă, apăsă

pe butoanele unui panou de comand ă, o u şă glisantă ie şi din perete şi, înainte de a se închide, necunoscutul apuc ă geanta lui Daniel şi i-o smulse din min ă printr-o smucitură  puternic ă. Cîteva secunde mai tîrziu Daniel st ătea în fa ţa celulei goale  —   omul disp ăruse cu un fel de cabin ă, ţinînd geanta strîns la piept, cu un ae r triumf ător. Nu c ă pierderea gen ţii l-ar fi îndurerat, nu-i sim ţea lipsa... ce iei oare întro călătorie ?... îns ă  o astfel de întîmplare este enervant ă, îţi stric ă ziua, te face neîncrez ător, îţi distrage aten ţia, te ru şinează. Daniel se hotărî să se anunţe f ără întîrziere. Se întoarse şi căută  drumul înapoi... Mai înainte, u şile fuseseră deschise sau se deschiseser ă  în faţa lor automat, acum îns ă nu se mai deschidea nici o u şă , şi putea s ă jure că unele u şi înainte deschise erau acum închise. Incerc ă s ă le ocoleasc ă prin alte înc ăperi, îns ă trebui s ă recunoasc ă în curînd c ă se rătăcise. Oricît de penibil ar fi fost, trebuia s ă întrebe pe cineva, şi, cu toate c ă  mai înainte trecuse pe ling ă cîţiva oameni, acum nu mai vedea pe nimeni şi avea impresia c ă se rătăcise f ără speranţă. Abia acum începu s ă dea atenţie în mod sistematic denumirilor de direc ţii N, A, B, S, C, D, descoperi plăcu ţe cu serii de cifre, probabil coordonate ale înc ăperilor... Prima cifr ă  era mereu 62 şi b ănui că  este vorba de num ărul de identificare al etajului... Celelalte dou ă  se modificau de la o înc ăpere la alta; probabil c ă  era vorba de poziţia pe planul orizontal. In sfîrşit se afla din nou în fa ţa unui perete opac, şi cînd se apropie de uşă , îl întîmpină un ţăcănit înfundat. Uşa se deschise, iar el intr ă înăuntru. In faţa lui se deschidea o hal ă foarte întins ă, iar în interiorul ei se g ăseau o serie de instala ţii grupate circular, unele dintre ele acoperite cu perdele, de sub care ie şeau sîrme, cabluri, furtunuri... In centru se afla acea ma şină de la care venea ţăcănitul, o structură  informă, cu multe recipiente de sticl ă, unde clocoteau lichide tulburi, apoi conducte în care se învîrteau rotoare cu palete, baloane care se lot umflau şi se dezumflau. Doi oameni stăteau în faţa unui ecran, unde se z ăreau şerpuind o serie de linii verzi... Amândoi erau îmbr ăcaţi în alb, cu bonete rotunde, cu gulere înalte, purtînd cizme sub ţiri din cauciuc. Unul dintre ei cu un chip rotund şi inexpresiv, cu lentile de contact avînd o nuan ţă  violacee, se întoarse spre Daniel.  –   Trebuie s ă ne deranja ţi din nou? Cum se poate oare lucra aici?! Pur şi simplu nu cred c ă este indicat s ă veniţi personal. De ce nu v ă folosi ţi de e cran?  –   Hai, las ă-1, Fenner, spuse cel ălalt, un b ărbat mai tîn ăr cu fa ţa roşie, ochi mici, ascun şi în nişte cute de gr ăsime. Ştii doar: principiul libert ăţii de mişc are. Haide ţi, veniţi odată, vă duc eu! --- Vă rog să mă scuza ţi, spuse Daniel... Nu voiam s ă vă stînjenesc; m-am rătăcit, intenţionam să vă  întreb care este drumul... Trebuie s ă mă  duc la punctul de prezentare. Ca la comand ă au rîs aniîndoi.  –  L ăsaţi asta, veniţi, nu ave ţi nici un motiv s ă folosiţi subterfugii! Bărbatul mai tîn ăr îl împinse pe Daniel spre urm ătoarea instala ţie, spre un fel de acvariu, care era a şezat pe un soclu. Dădu perdeaua la o parte. --- Aici ave ţi chiar modelul nostru cel mai reu şit: o încrucişare între un delfin şi un om, creat dintr-o celul ă hibrid ă artificial ă. Greoi, nu rezist ă în apă,

nici în aer, branhii, dar şi plămâni umani, alimentare cu oxigen direct, prin sînge, desigur c ă şi alimentat în acela şi mod. Tractul digestiv nu este intact, fecalele le evacu ăm printr-un dren, iar acolo este dezintegratorul. Ochii sint în regulă, auzul este chiar exce lent, creierul bine de zvoltat, cu toate acestea, de bil mintal, nu am avut nici o posibilitate s ă-l educ ăm, însă: reacţionează! Se apropie de f ăptura pe jum ătate pe şte pe jum ătate embrion, înotind într-o solu ţie; corp de peste, un început de umeri, bra ţe îngro şate în form ă de aripioare, f ără degete: înotătoare de pe şte, git gros, cap de om cu bot. Fenner aprinse pentru o clip ă  o lanternă şi arătă  spre ecranul oscilografului, unde acum undele începură să se agite.  –  Dac ă îmi permite ţi, atunci a ş vrea s ă plec, îl rug ă Daniel, îns ă b ărbatul îmbrăcat în alb ajunsese deja în fa ţa următoarei instala ţii şi trase pe rdeaua la o parte.  –   O mutaţie, spontană, nu artificial ă; înainte aşa ceva ar fi murit cu siguranţă  în faza embrionar ă, însă  noi putem menţine orice în via ţă, ne facem desigur datoria. Numai cazurile excep ţionale sînt tratate aici, cazurile de rutin ă le preiau sistemele automate. Vede ţi, este un caz unic, o excrescen ţă circulară, numai un bra ţ, un picior, din trup doar jumatate, nu are ficat, aceast ă umflătură  reprezintă  pieptul  —   un plămîn, se înţelege  —   acest sac plin de intestine, abdomenul, organe sexuale dezvoltate complet, un b ărbat, capul fa ţă în faţă  cu bra ţul şi piciorul, inteligent, s-a împotrivit pîn ă  acum transform ării, acum doarme, a şteptaţi, îl trezesc, ii place s ă converseze... Daniel se lupta cu panica, se str ăduia să-şi recapete st ăpînirea de sine, îşi dezlipi privirea de la f ăptura aceea inform ă, care era prins ă într-o construc ţie specială. B ărbatul în halat alb ap ăsă  pe o manetă, iar elementele de fixare, inelele, manetele, conductele cu corp cu tot, pe care-l cuprindeau, se mi şc ară, îl ridicară  în poziţie vertical ă. Capul stătea rigid într-un guler de cauciuc, pleoapele îi tremurau, se ridicar ă ş i o privire nesfîr şit de tristă se îndreptâ spre Daniel.  –  Scuzaţi-mă acum, v ă rog, îngăimă acesta şi fugi oi spre u şă.  –  Rămîne ţi totu şi, ar vrea s ă vorbeasc ă  cu dumneavoastră! îi strigă bărbatul îmbrăcat în alb, îns ă  Daniel abia dac ă  mai auzi ultimele cuvinte, grăbindu-se s ă iasă prin prima u şă care îi ie şi în cale. Abia dup ă ce traversase o  jumătate de duzin ă de înc ăperi, se opri locului şi căzu pe gînduri. Nu avea sens să mai caute. Nu-i rămînea nimic altceva de f ăcut decît s ă întrebe pe cineva; la urma urmelor nu era o problem ă să i  se arate calea pîn ă  la punctul de prezentare. Se uită  în jurul s ău  —   se afla într-o central ă  de comand ă, un panou de comandă  mare, cu nenum ărate clape şi monitoare, ocupa patru din cei şase pere ţi. Brusc, un ecran mare se lumin ă şi văzu capul unui b ărbat b ătrîn, cu o expresie marcat ă  de am ărăciune, care p ărea s ă-l măsoare de sus pîn ă  jos. Poate c ă sînt în legătură cu el printr-un circuit telefonic, presupuse Daniel şi se apropie de consol ă. Găsi dispozitivul microfon-receptor şi c ăută o clap ă cu care ar fi putut s ă facă, eventual, leg ătura. Nu-i rămăsese nimic altceva de f ăcut decît să încerce la întîmplare şi ap ăsă, şov ăitor, o clap ă dup ă cealaltă. Deodată, din plafon veni o fluierătură ascu ţită şi p ătrunzătoare, iar imaginea de pe ecran

se schimb ă: un craniu cu patru canturi, f ără p ăr, cu ochi închi ş i la culcare, nas ascu ţit, buze sub ţiri.  –   Trebuie s ă atrage ţi atenţia întregii bande asupra noastr ă? O, cerule! Nu pot s ă îndur prostia. Ei, vorbi ţi odată! Zice ţi, aţi discutat cu Crantz? Daniel puse deja mîna pe clap ă, pentru a închide cel pu ţin sonorul, cînd observ ă o mişc are la vizorul din perete. Acolo st ătea o fată şi încerca s ă-i comunice ceva... probabil s ă  nu atingă  pupitrul de comand ă, să pără seasc ă încăperea. Arunc ă o privire pe ecran. B ărbatul continua s ă  vorbeasc ă şi p ărea să se înfurie din ce în ce mai mult. Daniel o ascultă pe fată. Avea un halat galben şi un pantalon galben carei ajungea pînă la genunchi, ceva ca un costum de karate, iar în picioare purta pantofi negri. Avea umerii la ţi, era aproape diform de gras ă, faţa ei era inexpresivă şi rotund ă, părul neted, tuns drept la ceaf ă.  –   Veniţi, altfel avem nepl ăceri, îi şopti fata, îl lu ă  de mînă şi îl duse de acolo.

ea.

 –  De ce s ă ave ţi dumneavoastră neplăceri? întreb ă Daniel.  –  Trebuia să fiu atentă. Drumul duce a prin mai multe înc ăperi unde nu se aflau oameni.  –  N-ave am voie s ă plec. Fata alerga surprinz ător de repe de, iar Daniel abia putea s ă ţină pasul cu  –  Intră aici, înăuntru! Se opriră în faţa unei celule, pe care Daniel o mai avea în memorie, ca o amintire neplăcută.  –  Da ţi-i drumul, grăbiţi-vă! --- Nu cunosc locurile pe aici, sînt abia de pu ţină vreme pe aici! Fata îl împinse în cabina strimt ă, se înghesui lîng ă el, ap ăsînd în acela şi timp cîteva clape ale panoului de comand ă. Uşa glisantă  se închise, o pornir ă pu ţin în jos, se opriră, apoi c ălătoria continu ă pe direc ţia orizontal ă. Prin geamurile de sticlă ale cabinei se vedeau trecînd prin fa ţa ochilor lor cifre luminoase. --- Nu vi s-a repartizat nici o locuin ţă? Care sînt coordonatele dumneavoastră? --- Abia am sosit aici, tocmai voiam s ă mă  anunţ... O întîmplare nefericită...  –   Aha, sîntcţi nou venit aici? De aceea nu v-am mai v ăzut. Mă  numesc Pamela. Dar dumneavoastr ă? Pînă acum, Daniel avusese senzaţia că  vrea s ă scape de el cît mai repede , însă acum se arătă deodată interesată.

Daniel îşi spuse numele si relat ă despre întîmpl ărlle din ultima jum ătate de oră.  –  Aşteptaţi să mergem o data de jur-împrejur. Aici nu ne ţine nimeni sub observaţie. Să ne gindim ce putem s ă facem pe ntru dumneavoastră. Se apropie foarte mult de el, mai mult decît o cerea îngustimea cabinei, îi vedea chipul în imediata apropiere a fe ţei lui, buzele ei proaspete şi proeminente, nasul ei pu ţin cam mic, ochii mari şi bruni, îi sim ţea respira ţia, îi mirosea p ărul, corpul ei se ap ăsa pe al s ău. Deoarece nu dorea s ă  fie nepoliticos, se îndep ărtă  de ea discret, cee a ce nu avu nici un efect, c ăci imediat ea îl înghesui din nou, şi î şi pres ă sinii de trupul lui. Era tîn ără, nu era neapetisantă, şi de fapt nu exista nici un motiv ca s ă  o respingă. Observ ă că apropierea ei nu era deloc nepl ăcută, şi cu toate ca, dac ă  ar fi cunoscut-o în alte condiţii, nu prea s-ar fi dat în vînt s ă intre cu ea într-un contact mai intim, acum s-a sim ţit îmboldit s ă-şi pună  această  problem ă şi recunoscu, în sinea lui, că era foarte dispus s ă se culce cu ea, dac ă s-ar ajunge pîn ă acolo. Cu toate c ă stăteau înghesuiţi unul în celălalt, ea vorbi pe un ton foarte neutru mai departe.  –   Bineînţeles că  trebuie s ă vă  anunţaţi deîndată, ave ţi nevoie de un apartament şi de bonuri pentru timpul de calcul, în afar ă de asta, o s ă vre ţi s ă ştiţi ce ocupa ţie vi se va repartiza. V-a ţi prezentat voluntar? Daniel se străduia să răspundă  la fel de calm, c ăci corpolenţa ei nu era lipsita de forme, ci scotea în eviden ţă toate privilegiile feminit ăţii. Corpul ei era musculos, coapsele puternice, abdomenul tare, sînii fermi, îns ă datorită faptului c ă situaţia îi displ ăcea, se stăpîni. Nu mai voia s ă treac ă prin aventuri ruşinoase, c ăci îi era team ă să fie surprins într-o astfel de împrejurare. --- Nu a ţi putea s ă mă  duce ţi înapoi la locul de prezentare? O s ă vă pove stesc totul, dar acum ar dura prea mult. Poate c ă putem să ne întîlnim mai tîrziu undeva? --- Minunat, spuse Pame la. Chema ţi-mă la telefon! 3 N 17 D 5. Seara sînt acolo. O s ă aştept! Ap ăsă din nou pe butoanele panoului cu clape.  –   Atunci, cînd ne oprim, coborî ţi imediat. Eu merg mai departe. E mai bine să nici nu aminti ţi de mine! Daniel recunoscu înc ăperea unde sosise dup ă ecluza practicat ă în plafon, altfel nu se deosebea cu nimic de celelalte pe care le cunoscuse. Era ferm hotărît s ă nu se mai lase ab ătut de absolut nimic şi se duse spre u şa pe al cărei panou luminos scria PUNCT DE PREZENTARE. Se deschise de la sine şi el intră. Se afla într-o înc ăpere hexagonal ă  ca toate celelalte, numai c ă  era mult mai mică, goală, aflată în semiobscuritate. Un ecran de proiec ţie înf ăţişa imagini: un bârbat care încerca s ă  se caţere pe un morman mare de moloz, copii goi într-o baie, un laborator medical, un trup usc ăţiv pe masa de tratament. Secvenţele erau scurte şi se succedau cu repeziciune; se p ărea c ă cineva era în c ăutarea programului adecvat. Cîteodat ă  imaginile disp ăreau, ap ăreau din nou, de seori culorile nu concordau. O forfot ă de şoareci în cu şcă , o bandă  rulantă... Intre acestea, scene pe care nu le putea identifica, microfotografii, o parte dintr-un mozaic pestri ţ, ochiul unui animal, larg deschis,

clipind din cînd în cînd. Apoi, o înc ăpere cu o lumină  crepusculară, un b ărbat care se z ărea lateral, de sus, înv ăluit în umbră, imobil... Daniel î şi întoarse privirea de-acolo, ca s ă se mai uite împrejur, apoi observ ă o schimbare la proiec ţie şi constată c ă aceasta prezenta o imagine de-a sa. Imaginea deveni încetul cu încetul tot mai clară, trecînd apoi la detalii: pieptul şi capul, chipul. Un moment se privi pe el însuşi ca pe un str ăin, apoi ecranul se întunec ă. Acum se putea auzi vocea plăcută a automatului:  –  O zi frumoas ă, astăzi! Bine aţi venit în central ă. Vă rog s ă urmaţi indica ţiile! Este vorba de o se rie de formalit ăţi absolut necesare. Va rog sa trece ţi mai de parte, in camera urm ătoare. Din nou o cameră mică, avînd pe un perete o cutie cu dou ă deschizături, la inaltimea soldurilor.  –  B ăgaţi mîinile în de schizături! Daniel f ăcu acest lucru. G ăurile erau c ăptuşite cu un material negru, elastic; pip ăi cu degetele în spa ţiul gol, ca şi cînd ar fi trebuit s ă  probeze o pereche de m ănuşi care erau prea mari. R ămase nemişc at cîteva clipe, nimic nu se clinti, apoi auzi voce a: --- In regul ă. Pofti ţi vă rog în incape rea urm ătoare! Daniel simula c ă încurcă direcţia şi se îndreptă spre u şa pe care venise, dar aceasta nu se deschise. Se întoarse şi intră  în următoarea înc ăpere şi de acolo merse imediat spre u şa următoare. Şi aceasta rămase însă  închisă. Cu toate c ă  primea indica ţiile pe un ton de rug ăminte politicoas ă, era vorba de nişte ordine; nu-i rămase nimic altceva de f ăcut decît s ă se supună.  Trebui s ă se plaseze între doi pere ţi de înălţimea unui om. In urm ătoarea secţiune a trebuit s ă  numere pînă  la dou ăzeci, iar în urm ătoarea sec ţiune a trebuit s ă  priveasc ă  printr-un sistem de lentile, pentru ca în cea care a urmat să  intre sub o calot ă. Erau proceduri plictisitoare, de care se satur ă  foarte curind; cu atît mai surprinz ătoare ap ăru durerea ivita fulger ător, chiar cînd se aşeză, f ără să se gîndeasc ă prea mult, într-un fotoliu cu un sprijin pentru cap. O flacără pustiitoare îi trecu prin creier, o minge de foc îi umplu con ştiinţa, sute de filamente şerpuiră  prin re ţeaua sa nervoas ă, ajungînd la centrii motori şi contractîndu-i toate fibrele musculare. Se ghemui într-un spasm, î şi pierdu conştiinţa şi căzu la p ămînt. Cînd se trezi, dou ă  chipuri complet inexpresive erau aplecate deasupra lui, încercind s ă-l trezeasc ă, iar lîngă ei se afla un b ărbat cu un ce as:  –  Pe ntru numele lui Dumnezeu, grăbiţi-vă, am irosit o groaz ă de timp De sus îl privea cineva; avea un cap pre lung, p ăr negru, lentile de contact galbene, rinoplastie. Unul dintre primii îi masa ceafa, cel ălalt ţinea cardiograful la pieptul lui Daniel  —  cămaşa i-o deschiseser ă — şi citea de pe ecranul instrumentului, de mărimea unui pumn, curba sinusoidal ă a ritmului său cardiac.  –  In sfîrşit! anunţă el. Şi-a reve nit. Bărbatul cu p ărul negru se apropia.

 –   In numele tuturor colaboratorilor, permite ţi-mi să v ă urez bun sosit. Eu sînt consilierul juridic, m ă cheamă Figueira, iar aceasta este Miriam, secretara dumneavoastră. De undeva, din spate, se apropie o siluet ă intrînd în cîmpul vizual al lui Daniel, o fată blond ă, cu lentile de contact verzi deschis, cu buze rujate în alb, cu păr alb  —   perucă  — , avînd bra ţele ascunse sub o rochie de sear ă, care cădea în falduri de pe ni şte umeri îngu şti, de la şolduri era croită strimt, iar din picioare se puteau vedea doar gleznele. Picioarele erau goale pîn ă la tălpile flexibile de metal, fixate prin şnururi subţiri cu un suport de perie îndreptat în  jos, aşa încît pute a să înainteze silen ţios, f ără a-şi mişc a vizibil picioarele.  –  Te rog, Miriam, protocolul!  –   Din p ăcate sîntem în mare întîrziere, din p ăcate. Nu se mai poate schimba nimic, dar... Nu-l mai patem l ăsa să aştepte pe directorul ministerial. Daniel încerc ă să îngaime cîteva cuvinte, ceea ca îl cost ă un efort considerabil.  –   In clipa de fa ţă  nu sînt în stare... scuza ţi-mă... nu putem ceva mai tîrziu...  –  Cu nici un pre ţ! Figueira p ărea şocat.  –   Sîntem atit de extenuat? V ă  rog! Cezar, o injec ţie! Rezolv ăm noi asta deîndată. Nu doriţi protocolul?... Cred c ă n-aţi avut înc ă ocazia s ă-l parcurge ţi... Unul dintre ajutoare apropie un spray injectant de încheietura bra ţului lui Daniel şi ap ăsă uş or butonul instrumentului. Un miros u şor şi dulce se răspîndi, Miriam scoase la iveal ă  un tampon purpuriu de vat ă  de undeva din adîncurile ve şmîntului ei cu falduri şi îl ap ăsă în faţa nasului. Avea bra ţe suple şi albe. Daniel sim ţi o und ă  de înviorare trecînd prin corpul s ău. Ii împinse la o parte pe cei doi, care se ocupau de el şi se ridic ă, în timp ce-i studia pentru prima dată în mod con ştient pe noii s ăi colegi  —   Figueira si Miriam  —  d ădu jos mînecile c ămăş ii sale şi îşi încheie nasturii. Figueira îi ţinu haina, Miriam îi îndesă un vraf de hîrtii în mîn ă.  – Referatul! spuse e a semnificativ. Figueira stătea deja nerăbd ător în fa ţa uşii următoare.  –  Sînte ţi gata? Atunci repede, repede! Ii f ăcu loc lui Daniel, care intr ă înăuntru... o sal ă de conferin ţe, o tribună, scaune, aproape toate ocupate, b ărbaţi, femei, b ătrîni şi tineri, de asemenea fotolii pe rotile cu ciborgi de diferite grade. Daniel se duse spre un scaun liber, însă  Figueira îl lu ă  de cot şi îl tîrî spre podium, la tribun ă. Miriam îi urm ă, se aşeză la una din mesele laterale, cu un aparat de transcriere automat ă a vorbirii. Iluminarea fu redus ă, doar tribuna era încadrat ă de o lumină orbitoare. Auditoriul aplaud ă discret. Daniel rămase pentru un moment perplex, îns ă  Miriam ap ăru lîngă  el, deschise la prima pagin ă  manuscrisul şi disp ăru din nou. Se aplec ă  deasupra paginilor şi citi.  –  Prea onorat auditoriu, membri ai conciliului! Numai la ocazii speciale consider ăm că  e cazul s ă  ne întîlnim personal.

Acest vechi şi frumos obicei este din ce în ce mai mult dat uit ării cu cît mijloacele de telecomunica ţie se perfec ţionează. Astăzi, aflîndu-ne, ca s ă spunem aşa, într-o clip ă istoric ă, aş voi s ă revin la acest obicei, ca s ă vă adresez direct cîteva cuvinte, care se rostesc îndeob ş te cu astfel de prilejuri. Aplauze.  –  Inainte de a intra în detalii, permite ţi-mi vă rog s ă le mulţumesc în mod deosebit tuturor colaboratorilor. Fără angajamentul plenar, neobosit şi plin de abnega ţie a tuturor fo rţelor, f ără  conlucrarea armonioas ă şi f ără a arăta înţelegere fa ţă de greutăţile pe care le mai produc înc ă, din p ăcate, neajunsurile aparatelor tehnice, nu am fi ajuns atît de de parte azi. Aplauze.  –  Da ţi-mi voie s ă trec acum la partea principal ă a referatului... Aici ajunsese la ultimul rînd al primei padini şi trecu la pagina urmâtoăre. Rămasa stupefiat, deoarece urm ătoarea pagin ă era goal ă, alb ă, iar cînd o întoarse şi pe aceasta, în fa ţa lui se afla o alt ă  foaie goal ă. Se întoarse într-o parte, spre secretara sa, încerc ă să străbată  cu privirea prin colivia de lumină., o v ăzu neclar, o auzi şoptind destul de tare:  –  Paginile urm ătoare nu sînt,din p ăcate, gata. Iar atunci cînd el ceru printr-un gest o explica ţie, ea îi spuse:  –   Am avut o defec ţiune la banda magnetic ă, butonul de înregistrare nu a rămas fixat... din p ăcate... Vedea că toţi ascultătorii ridicaser ă ochii spre el, mai aten ţi decît la cele spuse pînă acum. Se întoarse din nou spre public ş i se sprijini ferm de tribun ă. Gura îi era uscat ă.  –   Aici s-ar cuveni, desigur, s ă  aruncăm o privire retrospectiv ă  asupra celor realizate. Cred c ă pot s ă-mi permit să vă scutesc de aceast ă privire asupra trecutului s ă  spun cîte ceva despre pa şii ce-i mai avem de facut în viitor. Desigur c ă  am pregătit un program detaliat şi pot s ă vă  dezv ălui faptul c ă premisele pentru succe sele viitoarei conlucr ări sînt deose bit de favorabile. Aplauze.  –  Nu ar avea nici un sens s ă v ă prezint acum în detaliu acest program; vi se va remite în curind. Nu exist ă  nici o îndoial ă că şi în viitor ne vom atinge scopul numai dac ă  fiecare dintre noi va depune în opera sa la fel de mult ă ştiinţă, stăruinţă şi entuziasm ca şi pînă  acum. Iată ce aş  dori s ă vă  urez şi dumneavoastră ş i mie pe ntru viitor! Aplauze îndelungate. Daniel se retrase de la tribun ă. Acum, cînd ilumina ţia sălii se intensific ă din nou, sim ţi că îi tremură genunchii. Lupta cu o senza ţie de ame ţeală, în timp ce un primi îl ajuta s ă  coboare de la tribun ă. In spatele s ău se auzeau voci în surdină, iar sala se golea. Şedea pe un fotoliu cu rotile, Miriam st ătea în fa ţa lui, privea la bloc-notesul ei, citea ceva, Figueira ap ăru lîngă ea, vorbea repede şi f ără oprire. Miriam p ărea s ă-l contrazic ă, se întoarse spre Daniel, puse o întrebare. Daniel auzea cuvintele ei, îns ă  nu pricepea sensul lor, cu toate c ă încerca s ă  sa concentreze. Miriam şi Figueira purtau din nou o discu ţie în contradictoriu. Dup ă aceea, ea f ăcu un semn unuia dintre primii s ă se apropie, îi spuse cîteva cifre, veni în fa ţa lui Daniel, se aplec ă spre el si îi spuse cu glas

tare: --- Sper ca ati petrecut o zi frumoasa. La reve dere! --- Zi frumoasa, astazi murmura Daniel mecanic. Primi-ul impinse fotoliul inainte, Daniel inchise ochii. Simtea rularea lina, zdruncinaturile slabe, fiecare schimbare de directie ii producea o usoara greata. Zgomotul unei usi inaintind intr-un locas, vibratia unei cabine in deplasare, zumzaitul, ap ăsarea fortelor centrifuge, din nou fotoliul cu rotile de cauciuc, sp ătarul lunecă mai jos... Daniel sim ţi că era ridicat din perne şi aşezat într-un culcu ş moale, c ă era dezbrăcat. A adormit citeva secunde, s-a trezit din nou, duse o lupt ă zadarnic ă împotriva istovelii care-l cople şea, se strădi in van sa deschidă ochii, adormi... * Se trezi resim ţind o contrac ţie a mu şc hilor spatelui, deschise ochii... o încăpere hexagonal ă, peretele de vizavi era de un gri perlat, ceilal ţi erau alba ştri-cenu şii, o mas ă, dou ă  fotolii pe rotile, un taburet, un raft, în sertare cîteva role cu microfilme, casete cu benzi magnetice, tuburi luminiscente, la tensiune zero, luminînd înc ă  slab... nu se poate s ă  fi dormit multa vreme, era încă obosit... Zgomotul care ii trezise  —  un freamăt abia perceptibil, un curent de aer... pa şi.

 –   Bine c ă n-aţi chemat. Toată întîmplarea aia a stîrnit rumoare . Nu, nu  —  nu sint pus ă sub obse rva ţie... totu şi... Pamela se a şeză  aproape de palul lui Daniel, î şi d ădu jos costumul de karate, îl împ ături cu grij ă, trase cu piciorul taburetul şi puse haina deasupra. L ăsă să-i cad ă  sandalele din picioare şi le împinse sub pat. Cînd se baft ă  sub pătură, lingă Daniel, î şi scoase şi pantalonul, care-i ajungeau pin ă la genunchi. Nu purta lenjerie de corp, se lipi goal ă de Daniel, a c ărui epuizare nu permitea nici gesturi de respinge re, nici gesturi de încurajare.  –  Sau aţi uitat cumva de întîlnirea stabilită? Se sprijini pu ţin în cot şi-l privi pe Daniel în fat ă.  –   A fost cam prea mult pentru prima zi, nu-i a şa? Totul neobi şnuit, nimeni cu care s ă poţi schimba o vorb ă. Se înfundă  din nou în pernă, şi îşi petrecu mina în jurul pieptului lui Daniel. Corpul ei era cald şi moale  —   îl simţea ca o baie fierbinte, pl ăcută, însă adormitoare.  –   Nu sînte ţi însă  singur. O s ă-mi povesti ţi totul? Ce noroc pe dumneavoastră că aţi dat peste mine. Eu nu sînt b ăgată  prea tare în treaba asta. Ne potrivim, cred e u. Se ghemui lingă el şi începu s ă-l mîngîie cu de licate ţe.  –   Vorbesc serios, v ă sf ătuiesc s ă nu vă lăsaţi convins cu prea mare uş urinţă! A ţi fi genul potrivit pe ntru a şa ceva.  Treptat simţi, prin oboseala sa, cum cre şte încetul cu încetul excita ţia. Se gîndea dac ă nu ar mai putea s ă rămînă totu şi treaz m ăcar cinci minute. Puse mina

pe şoldul ei, o l ăsă să lunece mai jos şi observ ă că inima îi b ătea mai tare, iar oboseala începea s ă cedeze.  –   Nu trebuie s ă vă  face ţi griji  —   sîntem pe deplin corec ţi. Dreptul de liberă alegere... se respe ct ă aici cu stricte ţe. Observa ţi asta şi la mine, nu-i aşa? Ca să facă  o dovad ă  a acestui lucru, se întoarse pe jum ătate deasupra bărbatului şi el sim ţi că  respiră  cu greutate. Daca se întinde cu totul peste mine, se gîndi el, o s ă fiu strivit într-un mod pl ăcut... Deodată clipi  —  încăperea p ărea s ă fi devenit mai luminoas ă, o împinse cu greutate pe Pamela de pe trupul s ău şi îşi ridic ă  ochii. Peretele gri perlat disp ăruse şi se vedea într-o alt ă încăpere: trei ciborgi de grade supe rioare şedeau întorşi spre el, doi dintre ei mai aveau capete omene şti, iar cel de-al treilea era dotat cu un obiectiv superangular, montat pe un tub care se putea roti. --- Sperăm că aţi petrecut o zi frumoas ă. Daniel era nervos, dar cum salutul suna politicos; morm ăi o formul ă de încuviinţare.  –   In procesul-verbal care v ă apa rţine există  o lacună... Nu reu şim să progres ăm cu programul... înţelege ţi. Daniel nu înţelegea. Sim ţea cum Pamela se ghemuia sub p ătură, dar evident c ă  nu de fric ă, căci îl mîngîia şi îl gîdila ba ici, ba colo  —   poate c ă i se părea penibil s ă fie recunoscută, sau voia pur şi simplu s ă se fereasc ă de faptul stînjenitor. Daniel se hot ărî să protesteze în mod politicos.  –   Este tîrziu, spuse el. Sînt foarte obosit... trebuie acum? V ă  stau cu plăcere la dispozi ţie... poate raîine. A ş vrea s ă vă rog... --- Numai citeva întreb ări scurte. Terminăm imediat, o pură formalitate. Pamela, care se fr ămînta neliniştită  sub p ătură, îi şopti ceva îns ă  el nu înţelese. --- Trebuie s ă ne da ţi doar o singur ă informa ţie. A ţi ajuns la ora 14 şi 30 de minute aici, îns ă v-a ţi prezentat abia la ora 15 şi 52 de minute la central ă. Vă rog, spuneti-ne unde a ţi fost între timp, şi n-o s ă va mai de ranj ăm. Daniel suspină şi se pregăti să  mai reziste o vreme în aceast ă  situaţie penibilă. Incercă să relateze, voi s ă rezume, avu greutăţi să reliefeze elementele principale, intercala e xplica ţii, se bîlbîi, nu mai ştiu unde ajunsese cu relatarea şi deveni din ce în ce mai nesigur, pe m ăsură  ce vorbea. Atunci cînd relata despre pierderea gen ţii, i se p ăru că  observ ă  o expresie de batjocur ă  sau de neîncredere pe chipurile lor, iar cînd ajunse la fuga sa din sala cu f ăpturi monstruoase, Pamela îi şopti, dup ă ce stătuse liniştită mai multă vreme, s ă nu pomeneasc ă  nimic despre întilnirea lor, iar el se împiedic ă, deoarece îi venea greu s ă născoceasc ă destul de repede ceva, care ar fi putut s ă  mai explice revenirea sa în hala unde sosise . Atunci cînd tăcu, cei trei parteneri ai s ăi de discu ţie rămaseră şi ei o vreme tăcu ţi, apoi unul, pe care nu-l putu ide ntifica, spuse :  –   Aventura dumneavoastră cu geanta pierdut ă... aţi relatat-o corect? Nu vre ţi cumva s ă afirmaţi în mod serios c ă cineva ar fi... Asta este pur şi simplu de neconce put, nu se întîmplă aşa ceva. Nu vre ţi mai degrab ă să m ărturisiţi cinstit

unde aţi ascuns geanta? Daniel îi asigură c ă lucrurile s-au petrecut întocmai cum a relatat el, îns ă observ ă că ceilalţi nu-l credeau. Nici măcar nu-l ascultau. Tocmai de acee a nici nu-l întrerupeau, iar el trebui s ă recunoasc ă  în sinea lui c ă întâmplarea, povestită  în cuvinte, ap ărea extrem de neverosimil ă, părea aproape fantastic ă. El însu şi fu nevoit s ă  se întrebe, dac ă, n-a fost victima unei halucina ţii senzoriale, însă îndep ărtă acest gînd, care încerca s ă i se insinueze în minte. Cu siguranţă că  fusese zăpăcit, mediul înconjurător neobişnuit fusese de vină, pierderea perspectivei asupra lucrurilor, nesiguran ţa de sine, deoarece fusese dat pe mîinile str ăinului, care-i devene a din ce în ce mai pu ţin simpatic, de care ar fi fost fericit s ă scape, dar nu îi era îng ăduit să cuteze, deoarece nu ştia cum putea să găseasc ă drumul înapoi. Pe deasupra, acea senza ţie neplăcută, subliminal ă de-a fi neglijat ceva important, ş i anume s ă se prezinte, faptul c ă sa lăsat antrenat într-o aventur ă, c ă stătea oarecum ilegal pe un teritoriu str ăin, poate chiar gîndul c ă se afla sub nivelul apei, izolat de aerul curat al ora şelor. In fine, mai st ăruia o ap ăsare surd ă, care s ălăş luia în adîncul s ău, pe care o purta cu el, dar a c ărei origine nu o cuno ştea  —   cu toate acestea o tr ăise, era stăpîn pe sim ţurile sale, nu se l ăsase înşelat, chiar timpul pierdut o dovedea. Pamela îl crezuse, nu-l considerase în nici un caz un mincinos sau un fantast. Iş i întrerupse bîlbîiala intr-o pornire de revolta si striga:  –   De ce nu m ă  crede ţi? De ce-a ş  inventa o poveste care este oricum pentru, mine destul de penibil ă? Eu aş avea mai degrab ă motive s ă mă plîrng: am dreptul de a fi protejat de acte de violen ţă. Geanta ar fi trebuit s ă-mi fi fost înapoiată de multă vrerne.  –  N-a ţi reclamat pierderea ei, r ăspunse unul dintre ciborgi. Acest lucru este neobişnuit. Dacă  cineva ar fi trecut cu adev ărat printr-o asemenea aventură, ar fi trebuit s ă dea alarma. Nu numai din ratiuni personale - ci pentru binele comunităţii. Asta inseamna ca o persoana degenerata se afla in libertate. De ce n-a ţi se sizat acest incident?  –  Nu ştiam unde s-o fac, deoarece nu cunoas aceste locuri. Şi n-am luat acest lucru in tragic, adauga el pe un ton sfîr şit. --- Si mai tirziu, la punctul de preze ntare? Ar fi trebuit doar s ă comunicati acest fapt si cerce tarile ar fi început.  –   Cum v-aţi întors de fapt... dac ă spune ţi ca ati pierdut sim ţul de orientare? Pamela nu spuse nimic, îns ă  îl strînse de antebrat, f ăcîndu-i evident semn să nu spună nimic în leg ătură cu ea. In condi ţiile date, lui Daniel i-ar fi convenit mai mult s ă fi putut vorbi deschis şi era chiar tentat s ă o fac ă, însă î şi dădu seama c ă ar fi f ăcut cea mai proast ă impresie, dac ă ar fi ap ărut acum cu altă  versiune a întâmpl ării. O versiune care pe deasupra nici nu explica unde rămăsese geanta, îns ă  care demonstra c ă  relatarea sa nu fusese lipsit ă de lacune, ceea ce ar fi dat de b ănuit că ascundea ceva în spatele unei urzeli de minciuni.  –  Nici mai tirziu nu a ţi amintit cuiva de geanta dumne avoastr ă.

 –   Nu-i resimţiţi lipsa? Era de fapt singurul lucru pe care l-a ţi adus din afară!

 –  Ce se găsea în geantă? Iată că  se ajunsese la întrebarea de care în sinea lui se temuse. Ce se afla în geantă? Se gîndise deja de mai multe ori la acest lucru, încercase s ă-şi aducă aminte, între altele, ca despre un lucru lipsit de importan ţă, care dobînde şte importanţă numai prin aceea c ă l-ai uitat şi încerci s ă ţi-l readuci în memorie numai pentru a-l uita din nou cu con ş tiinţa împ ăcată. Acum însă se găsea în fa ţa unei noi probleme, în fa ţa unei alte întors ături îngrijorătoare în  jocul de întreb ări şi de răspunsuri, unde trebuiau s ă rămînă  atîtea lucruri neclarificate, iar acum trebuia s ă se afle şi aceasta: Daniel nu putea s ă răspundă. Ce se găsea în geantă? Cu siguranţă că fuseseră nişte lucruri personale cu totul neimportante, un spray de înviorare, poate cîteva tablete ele VITALAN, un miniproiector, cîteva casete cu benzi... s ă le înşire acum la întîmplare? Ar fi cu siguran ţă  inutil, la fel ca şi asigurările sale c ă  spune adev ărul. Şi abia acum, ca un du ş rece, îi trecu prin minte c ă, odată cu geanta, î şi pierduse şi trecutul. Pînă  acum nu-l afectase prea tare sl ăbirea memoriei, î şi aducea aminte vag de blocuri de locuin ţe, benzi rulante, linii de tren de form ă parabolic ă, ambarca ţiuni pe pernă  de aer, oameni, ciborgi, primii, un furnicar de chipuri, zgomot, ţipete, voci, toate legate de ora ş, amintiri despre exterior, despre felul cum trebuia s ă  te po rţi, cum te întîlneai cu ceilal ţi, cum purtai o conversa ţie -numai amintirile personale îl ocoleau. Nu se îndoise îns ă  nici o clipă că  un lucru minor o s ă-i reaminteasc ă viaţa de pînă  acum, un cuvîntcheie, o imagine, un obiect... acum i se p ărea că  acest cap de pod spre existenţa sa de altădată  nu mai era de la sine în ţeles, ci necesita un efort considerabil din partea lui; c ăci acum îi fusese luat singurul mijloc -- cheia spre trecut. Auzea că i se puneau noi şi noi întreb ări, dar el nu mai asculta şi nu mai răspundea. Intrerupse leg ătura cu ei, l ăsînd doar c ăldura corpului Pamelei s ăşi facă e fectul asupra sa. Era precum un scut, în spatele c ăruia se ascundea, se vîrî în pernă, rămase ţeap ăn, observ ă c ă în el se insinua o fiintur ă difuză de gol şi se lăsă in voia lini ştii desf ătătoare care îl cuprinsese. * In tăcere p ătrundeau: sunete, b ătăi de gong sau muzic ă, f ără a fi sup ărătoare, din ce în ce mai tare, sincronizate cu revenirea sa la starea de trezie. Daniel deschise ochii  —   lumină  era la fel de discret ă ca şi sunetele de clopot şi se potrivea cu trezirea sa lent ă.  –  8 şi 3 minute. Sperăm că aţi petrecut o noapte pl ăcută. Nu v-a c ăutat nimeni, n-au avut loc eve nimente spe ciale. Extras din programul zilei: ora 9,00  —  e xamen medical. Vă rugăm să vă procura ţi în prealabil bonurile da la rece p ţie!

Vă dorim o zi pl ăcută. In aer pluteau aburi de fine ţea unei adieri, alc ătuiţi din infime pic ături sclipitoare. Daniel inspiră preparatul de înviorare  —   era parfumat şi avea miros înviorător, poate pu ţin cam sec, î ţi gîdila mucoasa nazala; î şi propuse s ă selecteze pe scal ă o altă nuanţă  de parfum. I ţi dădea însă un sentiment minunat de prospe ţime. Zvîrli cuvertura la o parte, era supraelastic ă, obţinută din fibre goale pe din ăuntru realizate cu un pistol de pulverizare; î şi puse în acelaşi timp picioarele pe stratul de tartan de pe podea. Se ridic ă, se întinse. Evenimentele zilei de ieri r ămaseseră foarte departe în urm ă, acum era preg ătit pentru ce avea s ă vină. Controlul medical, o formalitate  —   era s ănătos. Nu mai putea s ă dureze multă vreme şi va putea s ă-şi înceap ă lucrul, Instalaţiile automate se deosebeau prea pu ţin de dispozitivele obi şnuite. Atunci cînd f ăcu un pas spre peretele de lîng ă  pat, se deschise o u şă   spre camera de masaj. Se l ăsă frămîntat zdrav ăn, f ăcu o baie de ozon, î şi alungă şi ultimul rest de oboseal ă din el cu ajutorul unor jeturi puternice de ap ă, care îi provocau, într-o succesiune rapid ă, fiori de c ăldură şi de frig prin trup. Iş i puse masca pe fa ţă, îşi l ăsă ochii, gura şi nasul s ă fie clătite cu ulei, s ă-i fie curăţate urechile, s ă-i fie aranjat p ărul, în final, lu ă  doza de raze ultraviolete care-i fusese recomandată  —   toată  deodată, pentru a nu se mai preocupa în restul zilei de ace st lucru. Se reîntoarse în înc ăpere  —   între timp patul disp ăruse în perete. Instalaţia automată îl lăsă să  decid ă  între un compleu de un ro ş u ruginiu şi altul de un albastru deschis, la acesta ad ăugîndu-se pantofi u ş ori  —  îmbrăcăminte de o zi, produs sintetic, care era aruncat ă seara la gunoi. Alese compleul ro şu-ruginiu, cu o c ămaşă de fileu, salopet ă, haină; se aşeză la mas ă si petrecu cîteva secunde pentru a- ş i încropi un mic dejun. Aprovizionarea era excelentă  —   existau cîte dou ăzeci de combina ţii de gusturi şi de consisten ţe pentru cubul alimentar care se mesteca, precum şi sortimentele obi şnuite de cafea  —   cafea verde, cafea albastr ă, cafea maro şi cafea galben ă — , bineînţeles că exista şi posibilitatea de-a ale ge orice b ăutură răcoritoare. Atunci cînd el termin ă masa şi tava disp ăru în perete, peretele de proiecţie gri-pe rlat se lumin ă. Zărea un birou, o masă  de sortare, diverse tastaturi, iar în prim-plan, deformat ă  de perspectiv ă, o siluetă  masiv ă, într-o manta alb ă, în picioare... abia cînd se uit ă cu mai mare aten ţie, Daniel îşi d ădu seama că  era vorba de un primi: fa ţa lată, nasul turtit, b ărbia ie şită, gura proeminent ă, buzele c ărnoase... dar toate acestea doar schi ţate, mai degrab ă chipul unui om sube voluat decît al unui animal.  –   Sper c ă  trezirea v-a fost pl ăcută. Numele meu este Julius. Eu sînt secretarul.  –   Marca şi bonurile dumneavoastr ă nu au fost înc ă  ridicate. Pot s ă  vi le aduc eu?  –  Te rog. Un minut mai tîrziu, se auzi un bîzîit şi Daniel d ădu semnalul de liber ă intrare. Acum avea ocazia s ă-i studieze pe primi de aproape  —   avea o înf ăţişare blajină, ochii s ăi, închiş i la culoare, cu un aspect omenesc, priveau cu vioiciune, pe fa ţa sa cre şteau fire de p ăr minuscule, transparente. Atunci cînd îi

dădu lui Daniel marca şi bonurile, mîneca îi alunec ă  dincolo de încheietura mîinilor  —   erau încheieturi sub ţiri, care se continuau apoi în mîini înguste, nu în obişnuitele labe de maimu ţă. Lui Daniel nu-i era limpede cum s ă-l trateze  —  s ă-i ofere un scaun? Asta ar fi însemnat c ă merge prea departe. Şov ăi dac ă să se aşeze el însu şi, aşa că au stat cîteva secunde unul în fa ţa celuilalt, f ără să  scoată  vreun cuvînt. Se cuvenea oare s ă-i adreseze întreb ări? Primi-ul începu s ă vorbeasc ă din proprie iniţiativă, ş i lui Daniel i se p ăru că remarcă un zîmbet de suficien ţă, cu toate c ă era greu s ă interpretezi aceste trăsături ale chipului, care la apropie re nu pierdeau, ce-i drept, nimic din uniformitate, producînd totu şi un efect straniu. In vocea lui nu se pute a observa nimic deosebit.  –   Scuzaţi-mă c ă am venit aici  —   sper c ă nu vă  deranjează. Este îns ă mai bine să vă predau personal m ărcile.  –   Nu mai putea fi amînat acest lucru? întreb ă Daniel, pu ţin cam aspru, iar acum se a şeză în mod demonstrativ.

 –   Vechea dumneavoastr ă marcă nu va e de nici un folos aici. Noi avem un alt sistem, în compara ţie cu acela care se obi şnuie şte la dumneavoastr ă, afară. Engrama este mai complet ă. De acee a se realizeaz ă  înregistrarea exact ă a caracteristicilor dumneavoastr ă. Dacă trage ţi această  clap ă, închizătorul cu sertar de aici, locul în care v ă afla ţi este continuu înregistrat  —   toate chem ările şi anunţurile ajung în ace st caz imediat la dumne avoastr ă. Cel mai bine este s ă o lăsa ţi deschis ă.  –   Atunci fiecare pas al meu va fi supravegheat? constat ă Daniel neplăcut impresionat.  –   In nici un caz! Dumneavoastr ă decide ţi dacă vre ţi asta. Dreptul de liberă deplasare! Este pur şi simplu mai comod, o s ă vede ţi. Se aplec ă, îi puse lui Daniel marca la guler, o îndep ărtă pe cea veche şi o luă.

 –  De asta nu mai ave ţi nevoie. Daniel sim ţi mirosul u şor acidulat emanat de corpul primi-ului; îi era sil ă, cu toate c ă nu lăsa să se observe.  –  Da ţi-mi-o, vreau s-o p ăstrez, ceru e l şi întinse mina.  –  Dar nu vă folose şte la nimic. Părea că se gînde şte. I-o d ădu înapoi.  –  Cum doriţi! --- Mulţumesc, spuse Daniel, pute ţi să plecaţi. --- Bonurile! i şi aminti primiul. latâ-le!  – Şi cartelele mele? Daniel scoase cieva cartele pe rforate din buzunarul de la piept.  –   Lipsite de valoare, r ăspunse primi-ul cu dispre ţ. Aruncaţi-le la gunoi. Aici primiţi tot ce dori ţi. Nu trebuie s ă plătiţi nimic.  – Şi bonurile?  – Timp penlru calcul, spuse primiul. Se aplec ă. Vă urez o zi frumoas ă. Părăsi încăperea.

Vizita primiului îi cam stricase buna dispozi ţie lui Daniel: se fr ămintă ca să-şi dea seama de ce. Poate c ă  pricina era aceasta: Julius nu se deosebea numai exterior de ceilal ţi primi, era inteligent, avea emo ţii, putea cu siguran ţă să fie jignit, poate chiar s ă i se fac ă o bucurie. Dar cum? Şi la ce bun? Era oare necesar s ă te pui bine cu primii? O nou ă problemă; o dădu la o parte. Ora 8 şi 50 ară tau cifrele luminiscente ale cronometrului. Avea chef s ă arunce o privire pe afar ă. Exista vreun pericol s ă se rătăcească? De data aceasta era prudent. Ie şi în faţa uşii apartamentului s ău... se afla la unul din multele etaje care se în şurubau spiralic în jurul unui imens pu ţ. Principiul silozului de locuit  —  un şir nesfîrşit de spa ţii de u şi, între ele capete de ganguri. Secţiunea hexagonală a pu ţului. In axul median, o coloan ă  luminoasă imaterial ă. Ilumina ţie lipsită de umbre. Daniel se apropie de balustrad ă. Cabina glisantă se găsea unde va, foarte  jos, plutind silenţios pe perna ei de mercur, urmînd cursul spiralelor ascendente. Deodată se simţi smucit puternic înapoi, se auzi o bufnitur ă, iar lîngă el se afla cineva la p ămînt, rubicond, chel, cu o mantie dintr-un material plastic galben, care se str ăduia în van s ă se ridice... Daniel îl ajut ă pe cel c ăzut să se scoale în picioare... o fa ţă încre ţită, lentile de contact gri, dispozitiv de mestecat de o nuanţă roz. --- M ă scuza ţi, de vină sînt pantofii-perie, te deplasezi lin pe ei, dar dac ă îţi pierzi echilibrul... Sper c ă nu v-am speriat! Cum v ă simţiţi? Vocea îl f ăcea pe Daniel s ă b ănuiască că  este vorba de un hermafrodit; probabil c ă venise f ără să facă zgomot dintr-un coridor, poate c ă alunecase  — şi totu şi Daniel nu înţelegea pe de plin situa ţia. --- Bine, mulţumesc. Dar cum v ă simţiţi dumneavoastră? Vă doare ceva?  –   Nicidecum. Sînt echipat cu cauciucuri sferice. Ar ătă  spre mantia sa umflată.  –   Port ace şti pantofi abia de ieri. Sint neobi şnuit cu ei. V-am v ăzut pe dumneavoastră stînd aici. Am pornit desigur imediat. Numele meu este Solia. Medic. 28 pe 146 pe 91. Daniel mormăi numele său. --- Ştiu: 37 pe 170 pe 155, num ărul dumneavoastrâ. Il stiti deja pe dinafară? Arată spre plăcu ţa de pe u şă .  –   Nu contează. Nici nu trebuie s ă-l memoraţi. E trecut şi pe marca dumneavoastră. O purtaţi închisâ? Nu se recomand ă! Veniţi? Il duse pe Daniel într-un coridor lateral, îi ar ătă o cabina destinată deplas ării, îi explic ă  sistemul. Toate mijloacele de comunica ţie se bazau pe indicaţiile coordonatelor. Trebuia doar s ă se apese pe clape, lungimea, l ăţimea, înălţimea. Doar un singur număr trebuie s ă-l ţine ţi minte: 001 pe 001 pe 001! V ă pune în legătură  cu centrala iat ă. De acolo pute ţi primi orice informa ţie; prib intermediul microfonului, pe ecran, prin tele imprimator —  cum dori ţi. Intrara într-o înc ăpere cu nuanţele coloristice obi şnuite: albastru şi gri, automate îmbracate, dotarea obisnuita cu aparate de comunica ţie, monitoare,

console. Citeva scaune, o mas ă. --- Doriti s ă începe ţi controlul imediat? S ă mă dezbrac?  –  De ce trebuie s ă ave ţi grija de mine? Observ ă că avea un aer nepoliticos şi adăugă:  –  Vă rog, nu mă înţelege ţi gre şit, acest lucru nu este îndreptat împotriva dumneavoastră. Dar am venit aici, m-am prezentat în conformitate cu regulamentul ş i m-am instalat în apartamentul care mi-a fost repartizat. Sînt bine odihnit şi proasp ăt şi n-aş vrea s ă pierd timpul. Solla strivi o capsul ă, o ţinu la nas, inhalînd cu mare pl ăcere amestecul gazos înviorător. Respiră de cîteva ori adînc înainte de a r ăspunde.  –   La ce bun o persoan ă care s ă v ă îngrijeasc ă? Sînte ţi cu totul străin aici. Nu simţiţi nevoia s ă vorbiţi pe îndelete cu cineva?  –  Sînte ţi psihiatru, spuse Daniel.  –   Bineînţeles. Trupul nu pune nici o problem ă. Noi, cei de aici, sîntem ceva mai înainta ţi decît cei de afar ă. Metode simple, dar eficiente. Nu mai este vorba de transform ări dificile. Schimburi de organe, transplanturi.  —   Nu, nu, dac ă e xistă ceva care pune probleme , atunci acest ceva este psihicul.  –  Mă simt absolut pe rfect.  –  V-aţi enervat deja ast ăzi? Crede ţi-mă, cunosc simptomeie. Bineîn ţeles că vă găsiţi integral în aria de stabilitate, îmi p ăre ţi însă  un pic iritat. Ce s ă fi fost? Daniel negă printr-un semn cu capul.  –   Azi de diminea ţă aţi avut o vizit ă... Jumis, nu-i a şa? Vede ţi, astea sînt nimicuri care stric ă  buna dispozi ţie. Neobiş nuit lucru că  a venit la dumneavoastră. I-aţi permis? In altă ordine de idei, în leg ătură cu ei se desf ăş oară  o întreagă  dispută: mai sînt înc ă  animale? Ce crede ţi despre acest lucru? Nu aş teptă răspunsul lui Daniel, î şi băgă degetul mare în buzunarul ele la piept al hainei.  –  Ştiţi că  în ziua de azi pot fi crescu ţi cu gradul de inteligen ţă  dorit?  Trebuie s ă  li se integreze numai cîteva sec ţiuni suplimentare de acid dezoxiribonucleic. Se ridic ă deja probleme: f ăpturile capâta personalitate. Ştim că n-avem fa ţă de ele nici un fel de îndatoriri de ordin etic, îns ă avem conştiinţa încărcată, iar aceasta nu ţine seama de faptele istorice. Ei sînt produsele noastre, proprietatea noastr ă, dar deodat ă  observi c ă au o voinţă  proprie, încăpăţînare, dac ă vre ţi: expresie  —   îndoială, dezaprobare  —   critic ă! N-aţi resimţit aşa ceva?  –  Se poate, consim ţi Daniel, Nu m-am gîndit la asta.  –   Nu în mod con ştient. Dar lucrurile astea trebuie spuse, zise medicul. Altfel po rţi o zi întreag ă ghimpele în suflet. Nu c ă ar fi important  —  voiam numai să vă  demonstrez c ă  pute ţi să ave ţi încredere în mine, c ă  merită să  veniţi la mine cînd vă doare ceva. Sînte ţi dator fa ţă  de dumneavoastră: trebuie s ă ave ţi grijă de e chilibrul dumneavoastră interior. Acum pute ţi pleca, dac ă doriţi. Nu vă opresc. Se ridic ă, îl conduse pe Daniel la u şă . --- Este limpede c ă  sînte ţi bine informat de ceea ce am f ăcut, spuse

Daniel. Rămase în prag pentru pu ţină vreme.  –  Crede am c ă nu există supraveghere.  –   Nu există aşa ceva, răspunse Solla. Pute ţi să v ă deplasa ţi absolut libe r, nimeni nu urmăre şte cee a ce face ţi. Nici noi, medicii, nu supraveghem pe nimeni, decidem pe propria noastr ă răspundere dac ă stabilim contactul cu un pacient, şi o facem numai în cazuri excep ţionale. La un nou venit, a trebuit, desigur, s ă mă conving... Ei bine, totul este în re gul ă. Vă urez o zi frumoas ă!  –   Da, totul este în regul ă, confirm ă Daniel. Avu îns ă o strîngere de inima, care-i inspiră teamă într-un mod ciudat de familiar. Pe cînd p ăşea de-a lungul coridorului, cu pa şi hotă rîţi, avu impresia c ă psihiatrul se uită dup ă el, dar se comportă ca şi cum nu-i p ăsa de ace st lucru şi merse mai departe, cu toate c ă nu ştia unde se afl ă şi nu-i era clar ce trebuie s ă facă în clipa urm ătoare. Această parte a construc ţiei era mai animată decît cea cu locuinţe, coridorul se l ărgi în curînd pîn ă la dimensiunea unor s ăli cu mese şi scaune, asem ănătoare s ălilor de a şteptare de la clinici; ici si colo şedea cîte cineva, cei mai mul ţi dintre ace ştia absorbi ţi de propriile lor gînduri, mo ţăind, alţii cufundaţi în discu ţii, unii lunecau pe pantofii-perie, trecînd pe ling ă el; din cînd în cînd ap ărea cîte un ciborg, pe un fotoliu rulant, şi cu toate c ă nimeni nul lua în seam ă, Daniel îşi păstra în mod de monstrativ o înf ăţişare sigură de sine, pînă  cînd descoperi o înc ăpere goal ă, o tejghea, un taburet înalt de bar. Se aşeză, î şi luă un pahar de b ăutură acid ă din automat şi medita asupra a ceea ce trebuia s ă întreprind ă. Noul său mediu ambiant îl z ăpăcea ca şi pînă atunci, dar asta nu putea fi altfel, nici nu trebuia s ă se aştepte la altceva. Trebuia s ă se împace cu situa ţia, s ă  încerce s ă  se obi şnuiasc ă  cît mai repede. Ast ăzi nu se mai simţea atît de pierdut ca ieri, era înregistrat, avea marc ă  de identificare, dispunea de un apartament şi avea acces la banca de date. Cel mai bun lucru era să  ia legătura cu sistemul automat şi să-şi fac ă  o imagine de ansamblu asupra mijloacelor de comunica ţie, asupra organiz ării, asupra modalit ăţilor. Iş i căută camera. Intre timp, un b ărbat se a şezase la cîteva taburete de e l, tot la tejghea, î şi turnase bere neagr ă în pahar. Acum se apropie de el, manevr ă cîteva manete, f ără să  comande ceva, pîn ă  cînd ajunse în sfîr şit lingă  Daniel  —   o fată tînără, ascetic ă, cu nuanţe arămii —  ceea ce se datora probabil unei supradoze de raze ultraviolete  — , cu p ărul de un blond deschis şi pleoape ro şii, împingea paharul de bere încolo şi încoace, se uita împrejur cu un aer care se voia cu orice pre ţ întâmplător şi se întoarse în cele din urm ă  spre Danie], f ără  sâ-l priveasc ă în ochi, ceea ce îl f ăcu pe ace sta s ă-i gă seasc ă comportarea stranie.  –  De ce veni ţi tocmai aici? Vorbe a pe un ton conspirativ, din col ţul gurii. --- Nu este pu ţin cam imprude nt? In afară de asta: nu sînte ţi avizat. Il apuc ă pe Daniel de reverul gulerului. --- Cine v-a comunicat semnul? Sst! Doi primii împingeau o targa rulant ă  pe lingă  ei; pe ea z ăcea un om, acoperit cu o folie de plastic. Era foarte bine prins ă  de frunte, nas, obraji, bărbie, iar în locul ochilor, gurii ş i nasului erau tăiate găuri rotunde, cu

marginea neagră. Primii disp ărură f ără zgomot în coridor.  –  Incă unul, spuse blondul. Vede ţi, aici abia po ţi schimba o vorb ă. Ave ţi deja cererea? Deniel ridic ă din umeri, îns ă un semn f ăcut cu mîna de cel ălalt îl determin ă să tacă. Blondul privi concentrat într-o parte, ascult ă cu atenţie...  –   Auziţi? întreb ă el. Este timpul s ă plec. Cel mai bine ar fi s ă veniţi la una din şedinţele noastre. Lua ţi asta! Ii apuc ă  mîna lui Daniel, îi vîrî în ea o bucat ă  de folie şi îi f ăcu mîna pumn.  –  Cale liberă! Se ridic ă, o porni repede, totu şi f ără să se grăbească. Dainiel privi gânditor în urma lui. Şi asta f ăcea probabil parte din toate cîte-l înconjurau  —  şi anume c ă oamenii se comportau ciudat, c ă el nu înţelegea multe lucruri pe care ei le f ăceau, le spuneau, la care f ăceau aluzie, pe care i le cereau. Mîna sa pip ăi reverul... aici se g ăsea marca sa de identificare, cu clapeta închis ă. Se purta deschis ă? Probabil. De ace ea atr ăsese atenţia. Dar cine ave a nevoie s ă se inţeleagă prin semne secrete? Nemul ţumitii? Anarhistii? Sabotorii? Intr-un unghi plan  —   120 de grade, corespunzind principiului hexagonului -observ ă o celulă a sistemului de transport. Se ridic ă şi se apropie de ea: usa nu se deschise. Pip ăi marca sa de identificare, deschise clopeta dispozitivului şi uşa se d ădu la o parte. Intră. Uşa se închise dup ă el. Incă  înainte de a ap ăsa pe butoane succesiunea coordonatelor apartamentului s ău, cabina se puse în mi şcare. In acela şi timp, răsună  dintrun difuzor montat în plafon o voce :  –  Chem pe: 037 pe 170 pe 155, Cotă de urgenţă A 3, Sînteti aşteptat. Coordonatele 034 pe 231 pe 577. Vă rugăm să vă prezenta ţi. Chemăm pe: 037 pe 170 pe 155... Vocea îl înso ţi de-a lungul întregii c ălătorii f ăcute f ără  voie. Cifrele luminiscente din perete îi indicau c ă se apropia de coordanatele prescrise. A şa cum era de prev ăzut: stop la 034/281/577. U şa se deschise. Daniel ie şi: o celulă, strimtă, goală, hexagonală, cu perete opac, o us ă, închisă. Din plafon voce a:  –   Colegii dumneavoastr ă va luează „Bine aţi venit .'" V ă rugăm să aşteptaţi. Pauza. Apoi înc ă o dată:  –  Cole gii dumneavoastră va urează „Bine aţi venit!" Vă rugam să aşteptaţi. Pauză. Şi incă o dată:  – Colegii diiameavuastrâ v ă urează „Bine aţi ve nit." Vă rugam să aşteptaţi. Anuntul se repe ta de mai multe ori, iar si iar. Daniel se uita in jurul sau - aici nu era nici un loc de stat jos. O pocniturâ. Biziit în difuzor.

Citeva secuncte mai tîrziu, usa se de achise.  –  Vă rog sa intraţi!  –  Priviti vă rog la stinga! Un perete de proiec ţie. Ecranul începu, s ă  se lumineze. Un chip deja cunoscut... Auzi pasi in urma sa, o minâ se puse pe um ărul sau. --- Nu cade ti prada uitarii, veniti! O femeie, care arata dup ă înf ăţişare de 25 pînâ la 30 de ani, dar cu siguranţă  reactivată  —   acest lucru il trada pielea f ără  pori din spatele ochilor; pâr negru, buclat, ochi ve rzi. Ii zîmbi, şi se întoarse apoi spre e cranul video. --- Totul este in regul ă! Stinge ţi! Il duse prin alta u şă , care se deschisese f ără  nici zgomot: un şir de încăperi, pere ţi transparen ţi, automate îmbrăcate în gri şi falbastru, teleimprimatoare, panouri de comand ă, ecrane de observa ţie, cifre s ăltăre ţe pe o plac ă de sticlă  cu raster. Doi b ărbaţi îi veniră  în intîmpinare, chipuri stereotipe de oameni în jur de treizeci de ani, unul dintre ei înalt şi solid, cu p ăr castaniu deschis, ondulat, piept ănat înapoi, de sigur c ă era o peruc ă; celălalt avea p ărul de culoare închis ă, era gîrbovit, slab, cu bra ţe lungi.  –  O zi frumoas ă, astăzi, ne bucurăm, spuse lunganul. Ea este Mnud, iar el este Larry. Eu m ă  numesc Benedikt. Cu noi o s ă ave ţi în principal de-a face. Aşezaţi-vă, vă rog. . Daniel le strînse mîinile şi-şi mormăi numele:  –   Imi pare rău că  v-am lăsat s ă aştepta ţi! Probabil c ă m-aţi căutat, însă chemarea dumneavoastr ă m-a ajuns abia acum cîteva minute!  –   Nu ave ţi nici un motiv s ă vă grăbiţi, explic ă Benedikt. Probabil c ă v-a ţi decuplat. Este dreptul dumne avoastră inalienabil. Se aşezară  în faţa unui perete caleidoscopic; figurile se schimbau abia perceptibil, iar Maud le d ădu capsule de înviorare; un miros picant se sim ţi pentru pu ţin timp în aer, pînâ cînd fu înl ă turat de ventilatoare.  –   Asta sînte ţi deci, spuse Benedikt si îl privi cu bun ăvoinţă  pe Daniel. Evident, aţi suportat toiul cu bine. Primele ore sînt întotde auna grele .  –   Da, aprob ă Larry, eu am avut ni şte aventuri oribile şi îmi amintesc cu neplăcere de e le. Psihiatrii ne-au jucat tuturor cite o fest ă.  –  A fost doar o discu ţie scurtă, spuse Daniel.  – Desigur, îns ă testele erau totul.  – Testele? repe tă Daniel.  –   Diminuarea condi ţiilor de comportament, informa ţie parcelată, labilizare, crearea unei st ări de nesiguran ţă... doar nu vre ţi s ă spune ţi că nu a ţi remarcat acest lucru.  –  Am trecut printr-o serie de întîmpl ări neobişnuite —  ce-i drept... îns ă ce a fost test şi ce a fost realitate? Cum pot fi deosebite?  –  Tocmai asta este problema  —  c ă nu pot fi deosebite. Realitatea şi testul se contopesc. Eu sînt convins c ă unele conflicte, c ărora le e şti supus întîmplâtor, sînt valorificate drept test şi invers  —   situaţii construite sub form ă de testare se continu ă în realitate.

--- Nu este un gînd pl ăcut, fu de p ărere Daniel şi luă  o capsul ă de mirosit. In mod normal po ţi să-ţi dai seama m ăcar mai tîrziu c ă ţi-au întins o cursă. --- Un test are sens abia atunci cînd nu sesizezi c ă este vorba de un test. Gîndiţi-vă: vă da ţi seama că  e vorba de o situa ţie artificial ă. Nu reac ţionaţi spontan, ci a şa cum crede ţi c ă se aşteaptă al ţii de la dumneavoastr ă. Psihologii trebuie s ă ia în considerare acest lucru, ceea ce face problema complicat ă. Dar cu asta nu se sfîr şe şte totul: dumneavoastr ă vă pune ţi în situa ţia psihologilor, şi anume aceea c ă  le este cunoscut faptul c ă  dumneavoastră ştiţi că  ceea ce se petrece face parte dintr-un test. Atunci v ă modulează tipul de comportare înc ă o dată şi anume în a şa fel încît acesta s ă fie bine evaluat şi din acest punct de vedere. Acest lucru trebuie s ă-l ia în seam ă ş i psihologii. Cu alte cuvinte: astfel de feedback-uri ar îngreuna extrem de mult analiza. Nici eu nu pot s ă-i înghit pe inginerii de suflete, îns ă  trebuie s ă  le dau dreptate din acest punct de vedere.  –  Nu e ste posibil oare s ă-ţi dai seama în vreun fel ce a fost test şi ce nu —  de exemplu prin intermediul logicii consecin ţelor? --- Asta ştiu ei s-o împiedice: construiesc situa ţia dumneavoastră de test în mod logic sau pseudologic. Atunci cînd au terminat o serie, continu ă lanţurile de evenimente, numai pentru a nu furniza puncte de sprijin şi se referă mai tîrziu la acestea numai dac ă este nevoie. --- Cînd se inchieie verificarea psihologic ă? La această întrebare zîmbir ă din nou. --- Nicioda. Psihicul nu este ceva imuabil. El poale s ă se de zechilibreze în orice clip ă, iar acest lucru nu-l pute m risca aici. Trebuie s ă înve ţi mereu şi să te laşi mereu ve rificat. Testele continu ă, ele au de venit o parte din realitate. Dar o să vede ţi -- v ă obi şnuiţi cu ele. Din contra, tocmai datorit ă acestei permanente stări de testare î ţi pierzi orice fel de team ă faţă  de verificarea psihologic ă. Nu există nimic de care s ă vă teme ţi. --- Nu contravine ace st lucru principiului libert ăţii de ac ţiune? Benedikt d ădu din cap dezaprobator. --- In nici un caz! Asigur ă  libertatea noastr ă şi a celorlal ţi. La urma urmelor, lumea de aici este condus ă! Acceptau această argumentaţie  —   se vedea dup ă chipurile lor, care, ca şi până acum, continuau s ă fie prietenoase. Erau primii oameni cu care se putea realmente înţelege, care vorbeau limba lui, care gîndeau gîndurile sale. Era unul dintre ei, iar acest lucru f ăcu ca toate discordan ţele şederii sale de pîn ă acum să-i apară  neimportante. Ii privi pe furi ş  pe noii s ăi colegi: Benedikt se mişc a liniştit şi calm, iradia încrederea, iar ceea ce spunea, spunea clar şi definitiv; se p ărea c ă lui îi revenea rolul conduc ător; Larry, cu ochii s ăi căprui, închişi la culoare, cu p ărul atîrnînd în şuvi ţe, cu bunătatea care i se citea pe faţă, trezea imediat încrederea. P ărea destul de răbd ător pentru a asculta întreb ări şi a le răspunde detaliat. Maud  —   o femeie care se îngrijea şi avea gust. Forma chipului, pe care şi-o alesese, nu corespundea normelor obi ş nuite; intr-adev ăr buzele e rau prea pline, oasele maxilarelor prea accentuate  —  deci o personalitate cu o voin ţă puternic ă, neîndoielnic inteligent ă, altfel nu ar fi fost

delegată  aici. Stăteau în a şa fel încît s ă aibă  în cîmpul vizual jocul caleidoscopului, iar cîteodat ă  pe chipul lor ap ărea reflexul unui ro ş u saturat sau al urnui albastru palid. Benedikt lăsă  speteaza scaunului s ău să alunece pu ţin înapoi şi se întoarse din nou spre Daniel.  –   Imi închipui c ă  sînte ţi încă pu ţin cam zăpăcit, dar a şa ni s-a întîmplat tuturor. Ştiţi ce treab ă avem aici de f ăcut şi dumneavoastră sînte ţi familiarizat cu maşinile. Fire şte că aici există  lucruri ie şite din comun, abateri de la standard, îns ă acest lucru se datore şte faptului c ă  instala ţiile noastre sînt continuu înnoite; sînt cele mai bune care exist ă! De altfel pute ţi s ă v ă încrede ţi în instala ţiile automate; în linii mari ne descurc ăm bine cu ele. Au răbdare cu noi, ni se adapteaz ă. Pentru dumneavoastră cel mai bun lucru este cu sigurant ă să vă familiariza ţi repede cu toate. Locul dumneavoastr ă de muncă se găse şte lîngă cel al lui Maud: poate c ă cel mai bun lucru este s ă o rugăm pe Maud s ă vă explice lucrurile ce le mai importanta. Vreti s-o face ţi, Maud?  –  Cu plăcere, spuse Maud şi se sculă în picioare. Veni ţi!  –  Ne vedem mai târziu! Maud îl conduse prin cîteva înc ăperi, care abia daca se deosebeau între ele, celule de lucru, peren ţi transparenti obi şnuiţi, aparate de input şi de output pentru computer. --- 034 pe 269 pe 578. Aceasta este împ ărăţia dumitale, Daniel, spuse Maud. Indica spre aparate, care se deosebeau prea pu ţin între ele  —   unităţi în albastru şi gri, dotate cu pupitre de comand ă, proiectoare, tastaturi, ecrane de observaţie.  –   Cel mai bun lucru este s ă  parcurge ţi lista de control, propuse Maud. Da ţi-mi bonurile pentru timpul de calcul. Baga rola în fanta respectiv ă  aflată  în placa pupitrului. Cu o u ş urinţă de săvîrşită îşi trecu degetele pe tastatur ă, iar pe e cranul mic al panoului ap ăru primul afişaj video al unui program de înv ăţare. Daniel o privi pe Maud, şi Maud pe Daniel. Dup ă acee a rîser ă amîndoi.  –  Prea plictisitor, nu-i a şa? întreb ă Maud. Deschise o clapet ă ş i scoase la iveală un cablu care se sfîr şea cu un cap de contact.  –  Dac ă doriţi să nu fiţi de ranjat, apăsaţi pe ace st buton, vede ţi? Pere ţii deveniră  opaci, intensitatea luminii sc ăzu pînă  la cel mai redus nivel. Daniel î şi d ădu la o parte o şuviţă de p ăr, debloca loca ş ul de contact, de mărimea unei monezi. Capul de contact se potrivea. Maud ap ăsă  din nou pe cîteva clape... Daniel închise ochii, mîinile sale strînsera tare speteaza scaunului  —   aceasta îl ajuta împotriva u ş oarei senza ţii de ame ţeală survenită datorită licăritului, care indica afluxul de informa ţii. Imagini care se succedau în mod haotic, no ţiuni, cifre, a şa cum întîmplarea le alege din continuumul logic. Cinci minute, apoi se mnalul de de şteptare. Daniel deconecta singur si î şi trecu mîna prin p ăr deasupra punctului de conectare.

--- Prima lec ţie, spuse Maud. Zece lec ţii  —  şi cunoaş te ţi toate secretele automaticii. --- Am cîştigat timp mult, fu de p ărere Daniel. Se ridic ă şi se duse în spatele lui Maud, care se a şezase pe scaunul pentru vizitatori. O mîngîie pe păr, de unde venea un miros delicat, îi mîngîie capul cu degetele, d ădu poste o zonă lipsită de p ăr. --- Da, multă  vreme, confirm ă  Maud. Se scul ă. Cel mai bine ar fi s ă mergem în apartamentul meu. * Seară. Ceasul indica ora 22 şi 10. Daniel se preg ătea de culcare, cînd se auzi un semnal de apel. Intrerupse jocul asociativ pe care îl juca şi dădu semnalul: „Pregătit". Peretele de proiec ţie se întunec ă şi r ămase negru, în timp ce ce l care lansase ape lul anun ţă:  –   Nu vre ţi să  veniţi la o şedinţă? Camera 023 pe 181 pe 116. Inchide ţi însă clapeta de la dispozitivul m ărcii dumneavoastră de identificare! Daniel ezită  un timp între oboseal ă şi curiozitate, î şi aduse aminte de întîmplările neplăcute ale zilei premerg ătoare; era bucuros c ă  această  zi se desf ăş urase în mod pl ăcut şi refuză —   spuse că este obosit, c ă tocmai este pe cale s ă se duc ă la culcare, alta dat ă...  –  O să vă intereseze, poate, c ă  sîntem în posesia gen ţii dumneavoastră. Sintem desigur dispu şi s ă v-o înapoiem. O s ă înţelege ţi c ă nu vrem s ă utilizăm po şta pneumatic ă. Presupunem c ă veniţi. Se auzi un ţăcănit. Cel care chemase întrerupse le g ătura. Enervat. Danie l puse din nou in functiune jocul asociativ  —   renunţă să  repete sec ţiunea pe care o pierduse, succesiunile de imagini se asociau liber, motive onirice, peisaje futuriste, f ăpturi fantastice, viziuni colorate, înso ţite de o seam ă de efecte sonore, concrete, totul cu efect emo ţional, o înşiruire de evenimente posibile. Se întinse în fotoliul s ău dar nu mai reu şi să  se concentreze asupra imaginilor, întrerupse proiec ţia, lu ă un somnifer şi se întinse in pat. Se scufundă într-o noapte adînc ă, f ără vise, îns ă dup ă o vreme se trezi speriat. Nu ştia ce l-a trezit, o mi şc are, un zgomot... cînd deschise ochii, era pe înserate, tuburile luminiscente luminau slab. Gre şise oare c ă  nu se dusese s ă-şi ia geanta? Gîndul acesta îl chinuia, nu îl l ăsa să adoarm ă din nou, dimpotriv ă, era treaz în toată regula, a şa de treaz, încît nu mai putu r ăbda să stea lungit f ără să facă ceva. Mai avea oare sens s ă caute punctul de întîlnire indicat? 023 pe 181 pe 116. Putea s ă încerce. Se decise repede şi se ridic ă, îşi puse halatul. Marca sa de identificare? Să  închidă  clapeta? Dac ă  proceda astfel, liftul nu se punea în func ţiune. Cel mai bine era s ă  o ia pe jos, s ă-şi lase marca de identificare acas ă. Ie şi din încăpere  —   afară domnea lumină de amurg, coloana vertical ă de lumină răspîndea doar o str ălucire slab ă. Se orienta, se descurc ă, cunoştea semnificaţia coordonatelor, ştia unde se g ăseau indica ţii asupra pozi ţiei, era familiarizat cu semnele de orientare. La început urm ă linia elicoidal ă a teraselor, de zece ori în mod circular, o treab ă  obositoare, îns ă  sistemele

automate erau blocate pentru el. Apoi se îndrept ă spre un coridor corespunzător direc ţiei A şi o lu ă  spre o succesiune de înc ăperi  —   direc ţia S.  Toate u şile erau deschise  —  nu era sigur dac ă fusese ră deschise pe ntru el, c ăci nu remarcase a şa ceva. Geanta sa o v ăzu deja de departe. Se g ăsea în mijlocul unei înc ăperi complet goale, pe podea  —   această  parte a cl ădirii p ărea înc ă  nefolosită, de altfel şi celelalte camere prin care trecuse erau probabil goale. Nu întîlnise nici un om —  noaptea pare-se c ă nimeni nu circula pe aici. Se duse spre geanta sa, se apleca... Şi cînd se ridic ă din nou în picioare, ambian ţa din jurul s ău se schimbase  —   pere ţii deveniseră  opaci. Auzea un şuierat, sim ţea un parfum de magnolii, în jurul s ău se găseau tufişuri, umbrare, drumuri înguste, sc ări, poduri construite deasupra unor b ălţi cu nuferi... perspectiva se modific ă din nou, culorile e rau mai pale, construc ţiile deve niser ă transparente, drumurile se z ăreau deasupra cîmpiei, formînd un model complicat, ramifica ţii, stele, c ăi circulare, apoi doar diagrama, o re ţea neagră de linii... START Ap ăsă geanta strîns la şold şi urmă săgeata care indica direc ţia, INTEGER* 2 I 1, I 2 TRANSFORM LOGICAL * l A, B, UN/. FALSE/ 'TRANS' S... Incepu să se deplaseze din ce în ce mai repede, fugea pur şi simplu şi cu cît se apropia mai mult de viteza luminii, cu atît mai mult î şi pierdea personalitatea, însu şirile sale individuale, devenea abstract, un agregat de cifre, hăituit pe nişte căi prestabilite, drept înainte, în cere... I F (I. EQ. K) GO TO 20 GO TO 7 Lumea se plie, transformindu-se într-o suprafa ţă, se topi într-o linie, o multitudine unidimensional ă de stări, o succesiune de opera ţii, determinată de condiţii complicate... IF (C.EQ.O) GO TO 7  TRANS = TRUE RETURN O pistă f ără  sfîrş it şi f ără  perspectiv ă, f ără  scop, închis ă  în sine, cu repetări nesfîrşite ale acele ia şi turnante, de jur-împrejur. Salt...

 TRANS == FALSE RETURN END Ultimele puteri mistuite, imponderabil, golit, sufocat în cli şeu, devenit schemă, extenuat, pierdut, redus la zero, propriul s ău model... Zăcea pe o mas ă, chipuri ap ăreau şi disp ăreau, de nerecunoscut în spatele m ăş tilor, z ăngănit de instrumente, pa şi tîrşiţi, un miros resping ător, o lumină stridentă, o mină, o greutate întunecată aşezată de asupra ochilor. Mai tîrziu: într-un fotoliu cu rotile. Lini ş te. Lumină  de amurg, apus de soare deasupra unor cactu şi înfloriţi, nori de un ro ş u incandesce nt, zborul f ără zgomot al unui liliac... Imaginea se destram ă. Solla aple cat deasupra sa.  –   Totul e în regul ă, nu vă  face ţi nici o problem ă. Mîine sînte ţi iarăşi în form ă.

 –   Ce s-a întîmplat? întreb ă în şoaptă  Daniel f ăcînd eforturi s ă  articuleze cele cîteva cuvinte.  –   V-am găsit într-o zon ă  pustie a cl ădirii. Le şinat. V-aţi rătăcit, a ţi fugit f ără  marca de identificare in halat, cu geanta sub bra ţ. Probabil c ă  o criză de somnambulism. N-o s ă  se mai întîmple. Am schimbat celulele cerebrale respective, cîteva fibre nervoase, leg ăturile cu centrul somnului. Râmîne ţi absolut liniştit. Vă place imaginea? Nu aşteptă răspunsul, de şertul de cactu şi ap ăru din cenu şiul peretelui, căpătă plasticitate, soarele apunea, liliacul luneca rapid şi f ără zgomot. Cînd Solla p ărăsi încăperea. Daniel apuc ă de consola care comanda fotoliul, îns ă  vehiculul nu reac ţiona la ap ăsarea butonului. Iş i lăsă  mîna să coboare lateral, şi pip ăi frîna. Ap ăsă  cu toată forţa ca s ă  o deblocheze, şi vehiculul pornii. Se apropie de m ăsu ţă unde se găsea halatul s ău, şi pe acesta  —  geanta. Ii trebuir ă zece minute ca s ă o tragă pînă la genunchi şi s-o deschid ă. Era goală. * Dormi multă vreme, se trezi, i se f ăcură injecţii, adormi din nou, se trezi, se sim ţi mai în puteri, lu ă  parte la cele ce se petreceau în jurul s ău, gustă odihna, un primi îl împinse cu fotoliul rulant de-a lungul unui orizont circular, zări un perete de proiec ţie cu peisaje, care se schimbau pe ne observate, mun ţi, Antarctica, Sahara, craterele de pe Lun ă, părea că prive şti totul de pe o platform ă, de pe un drum, de pe un pod... Daca o imagine îi pl ăcea de osebit de mult, atunci comanda oprirea fotoliului rulant, îl gonea pe primi şi privea mult şi gînditor în dep ărtări.  –   Unul din motivele cele mai impresionante! Un alt fotoliu rulant fusese împins lîngă al său, f ără să-şi fi dat seama. O siluet ă  încoto şmănată în pături pînă la gît. Un chip b ătrînicios, încre ţit, cu pete maro, avind un p ăr ciufulit, rar şi alb, b ărbat sau femeie, nu î ţi puteai da seama, nici m ăcar vocea răguşită nu

oferea ofere a nici un indiciu. indiciu.  –   O reconstituire din vechi fotografii color, extraordinar de reu şită. Din astfe astfe l de p ăduri am ie şit şi noi, odinioar ă - - aproape aproape de necrezut. necre zut. In poiană stăteau acum dou ă  animale cafenii cu picioare zvelte. Frunze penate de ferigi se înclinau b ătute de vînt.  –   Da, este foarte impresionant, aprob ă  Daniel. Nu era prea bucuros c ă fusese fuse se stînjenit stînje nit,, îns ă nu ave a nici un motiv s ă refuze dialogul.  –  V-a  V- aţi hotărît s ă face ţi transpozi ţia? Arătaţi încă tînăr. Ghiciţi ce vîrst ă am eu: 230 de ani. Nu-mi mai poate folosi nici o reactivare. M-am împotrivit mult ă vreme, mi-a fost team ă  —   în ciuda tuturor asigur ărilor. Acum m ă  simt excepţional. Asta este important: cum te sim ţi! Aspectul exterior nu mai conteaz ă  cu trecerea anilor. Cred c ă  acest lucru este o dovad ă că  devii mai matur. Dar şi la dou ă sute de ani mai ai de înv ăţat. De treizeci de ani am renun ţat s ă m ă las reactivat. C ă  unor tineri le e scîrb ă... mi-e totuna. Doar rareori mai e şti preocup pre ocupat at de EXTERIOR, XTERIOR, î ţi pierzi interesul pentru întîmpl ările superficiale. Ceea ce însemna înainte ceva devine lipsit de semnifica ţie. O modificare de viziune. Nimic mai mult. Un proces de maturizare, a ş spune e u. Lume Lume a energie energie i este mizeră. Este ridicol s ă  vorbe şti în legătură  cu ea despre dreptul de-a fi liber, abia acum îmi dau seama de acest lucru. Ac ţiuni, deplas ări, ingerinţe , procese fizice, limitate de o multitudine de legi. O închisoare. Lumea din EXTERIOR XTERIOR este es te o închisoare . Odinioară  am venit din p ăduri. Acum facem primii pa şi spre tre tre apta următoare. Nu mai dau nici o aten ţie eclecticilor! Destul ă vreme mi-au încetinit dezvoltarea. Acum îmi dau seama de acest lucru. Desigur, cine este tin ăr nu vede limpede situa ţia. Te reactivezi, iar ăş i şi iarăşi. C ă şi acest lucru are un sfîrşit, nu vrea nimeni s ă acce pte, este e ste într-un într-un viitor viitor înde îndep p ărtat —  cel  cel pu ţin a şa apare la început, îns ă atunci cînd ajungi acolo  —  nu-ţi este indiferent, crede ţimă. Nu mo ţăi toată ziua, nu te stingi ca soarele. Nu te obi şnuie şti, nu te la şi în voia soartei. soarte i. S ă găse şti drumul drumu l spre treapta treap ta urm urm ătoare —  asta  asta conteaz ă. Spune ţi desigur c ă  nu este firesc. Eu cred c ă  este drumul predestinat. Putem fi ferici ţi c ă astăzi ne este dat s ă mergem pu ţin mai departe. Spune ţi c ă sîntem la cap ătul drumului. Eu Eu cred cre d c ă sîntem abia îa început.  – Un aspect inte inte resant spuse Daniel, ca s ă nu tacă.  –  Mai  Mai gîndi ţi-vă la ace st lucru! lucru! V ă doresc  dore sc o zi frumoas ă. Bătrînul închise ochii, un primi se apropie de el, şi-i împinse c ăruciorul. La această mi şc are p ătura se d ădu pu ţin la o parte şi Daniel v ăzu că persoana care se afla pe pern ă nu mai avea trup trup ome nesc de la b ărbie în jos. Incă  o perioad ă  de somn ceva mai lung ă, apoi Daniel ajunse pentru cîteva minute într-o celul ă  de reanimare. Proasp ăt, întărit din punct da vedere fizic şi spiritual, se g ăsea se a în fa faţa lui Solla, care îi privea prive a mul ţumit.  –  V-a  V- aţi revenit în mod str ălucit. Mica dumne avoastr avoastră aventură ne-a  ne -a ajutat foarte mult  —   ne-a indicat punctul dumneavoastr ă slab. Cîteva leg ături prost facute, nimic altceva. Presupun c ă  acum sînte ţi într-un echilibru ideal. Nu trebuie s ă vă  mai re ţinem. Iată  marca dumneavoastra de identificare, iat ă şi proprie proprie tate tate a dumne avoastr avoastr ă.

Arătă spre un raft, raft, unde se g ăsea, se a, cu o eti e tichet chet ă, ge ge anta sa. Daniel îi mulţumi, îşi lu lu ă geanta şi se întoarse din nou spre Solla.  –  Pot  Pot s ă pun o între între bare?  –  De  De sigur! sigur! Lentilele gri de contact se întoarser ă spre  spre e l.  –  Cine  C ine sînt e u? într între e b ă Daniel. De unde vin? Solla se retrase, lu ă  un spray şi pulveriza o mic ă doz ă  de esenţă de parfum.  –  A  A şe zaţi-vă! El îşi trase trase,, la rîndul rîndul lui, un taburet, tabu ret, îi f ăcu semn să se a şeze pa altul.  –   Identitatea dumneavoastr ă? O întrebare îndreptatita. Era de a şteptat. Desigur v-a ţi dat seama pina acum c ă vi s-a şters memoria. Pentru acest lucru, si la asta v-a ţi gîndit cu siguran ţă, trebuie trebuie sa exist e xiste e un motiv. Lua o cutie cu capsule de înviorare de pe raft şi îi oferi lui Daniel. Acesta refuză.

 –  Dac  D acă a e xistat xistat o cauz ă, atunci atunci aceast ace asta a ar putea s ă existe în continuare. Atunci aş refuza s ă vă spun ceva  —  presupunînd   presupunînd c ă mi-este cunoscut trecutul dumneavoastră. Sau v-a ş  da pur ş i simplu o identitate falsa. N-a ţi avea nici o posibilitate s ă  descoperi ţi dac ă este cea adev ărată sau nu. A ţi avea dubii. Ar fi la fe fe l de bine, b ine, ca şi cînd as tăcea. --- Mi-a ş aduce aminte, aminte, obiect ă Daniel.  –   Acest lucru a-ar constitui o dovad ă. Am fi putut s ă  conferim subconş tientului dumneavoastră  o identitate fals ă. Cîteva cuvinte-cheie v-ar aduce-o în memorie. V-a ţi aduce aminte lucruri pe care nu le-a ţi trăit niciodată în re re alitate alitate .  – In acest caz identitat identitate e a mea est e ste e pent pe ntru ru totdeauna totdeauna pierdut ă?  –  Sigur  Sigur c ă nu! Solia îi f ăcu un se mn lini liniştitor.  –   Intr-o bună zi vă vom informa chiar noi, şi acest lucru nu trebuie s ă-l facem ca s ă vă spune m ceva fals. fals.  – Ş  – Şi dac ă tot nu este ade v ărul? Solia se ridic ă, se uit u ită la ce as, ca şi cînd brusc s-ar s -ar fi grăbit.  –   Ce înseamnă adev ărul şi neadev ărul? Fapt este c ă putem să vă conferim orice identitate, dup ă  voie. Cînd este oare aceast ă  identitate fals ă? Cînd este adev ărată? Ceea ce în mintea dumneavoastr ă este memorizat drept trecut reprezint ă  un sistem de referin ţă  pentru ac ţiunile dumneavoastră de astăzi. Nu este nici adev ărat şi nici fals, ci eficient sau nu, şi numai aceste categorii sînt importante. Noi sîntem psihologi, practicieni, nu sîntem filosofi. O identitate poate s ă  fie sau s ă  nu fie corespunz ătoare unui caracter sau unei situaţii. Aceasta Ace asta e ste pe ntru ntru noi ident ide ntit itatea atea corect ă sau fals ă.  –  Dar,   Dar, spuse Daniel, care se ridic ă acum la rîndul s ău, eu ac ţionez dup ă experienţe care provin din trecutul meu, chiar dac ă nu pot s ă mi le actualizez. Reprezintă ele tre tre cutul cutul meu adev ade v ărat sau ce l fals? --- Cel adev ărat, rat, spuse Solia prie prie tene şte. El ii puse lui Daniel Danie l mîna mîna pe um ăr şi îl conduse cond use la u şă . Daniel folosi liftul, pentru a se duce la locul s ău de munca. Il întîlni pe

Be nedikt, care care se g ăsea se a în fa fa ţa şi-l rugă s ă-i permi pe rmittă să se aşeze lîngă el. Acesta nu-şi întrerupse lucrul, introducea comenzi in computer, studia o curb ă pe ecranul luminos, apoi apasa din nou cîteva clape. Mici becule ţe licărir riră, indicind continutul în curs de schimbare al memoriei de lucru. Benedikt mai aruncă o privire într-acolo, apoi se roti cu o mi şcare avîntată, cu scaun cu tot, spre Daniel şi îi zîmbi. Ace sta voia s ă ceara  ce ara o explica e xplica ţie, îns ă Be nedikt spuse: --- L ăsaţi - tuturor ne merge a şa; din timp în timp ne prind z ănatecii de psihologi. A mai r ămas ceva din dumneavoast dumne avoastrr ă nev ne vătămat?  –  Nu-mi  N u-mi lipse lipse şte nimic, nimic , mă simt bine! spuse Daniel, dînd dînd din cap.  –  Atunci   Atunci e bine, opina Benedikt. A ţi trecut cu bine. Trebuie s ă accepta ţi totul aşa cum este. Sinte ţi încă tînâr. Pe unii îi apuc ă un tremurat teribil, cînd sint luaţi în primire. Desigur ca este vorba numai de un acces de sentimentalism, dar ţii la trupul t ău. Cu fiecare organ care este înlocuit, se pierde o bucat ă din el  —  în   în orice caz, mul ţi simt c ă se întîmplâ a şa. Pe de alt ă parte: medicii fac tot ce le st ă în putinţa. Atîta vreme cit sint disponibile organe de înlocuire, renun ţă la metal şi la materiale plastice. Nimeni nu trebuie s ă se teamă că se va trezi a doua zi ciborg. Piese de schimb cibernetice se utilizeaz ă numai atunci cînd cînd e xistă o aprobare in acest sens. se ns.  –  Cine  Cine d ă aprobarea?  aprobare a? între între b ă Daniel.  –  Chiar   Chiar cel care s-a îmboln ăvit. Atîta vreme cît creierul nu este afectat, el poate s ă decid ă.  – Ş  – Şi atunci cînd creie rul e ste afectat afec tat? ?  –  Dac ă  nu mai este posibil ă vreo vre o înlocu înlocuire ire cu material mate rial organic, mai rămîne o singură  solu ţie pentr pe ntru u a salva restul personalit pe rsonalit ăţii: racordarea la siste siste mul de conexiuni.  –  Mai  Mai ai atunci posibilitate posibilitate a de-a de -a ac ţiona? Mai trăie şti?  –   Bineînţeles c ă  da: mai cuprinz ător decît înainte. Ai accesul la toate dispozitivele de memorizare, la toate aparatele de input şi la sonde şi în felul acesta, de asemenea, la lumea din exterior, în plus la toate unit ăţile periferice de prelucrare şi în sfîrşit ai le le gătura cu centrele de ac ţiune şi de comand ă, ceea ce înseamnă c ă dispui de o posibilitate de interven ţie mai mare decît avem noi de e xemplu acum. acum.  –  Dac ă  este avantajos s ă  fii integrat într-o re ţe a de conexiuni, de ce tre tre buie s ă se a ştepte pînă apare o leziune a creierului?  –  Nu  Nu tre tre buie a şteptat. Oricine se poate integra. inte gra.  –  Ins  Insă atunci nu mai exist e xistă nici o cale de întoarcere?  –  Ace  Ace sta sta este punctul punctul ese n ţial, spuse Be nedikt. Cum nimeni nu ştie în ce form ă se produce p roduce atunci cunoaşterea propr p ropriului iului eu, e u, majorităţii le este fric ă s ă ia această de cizie. cizie.  – Ş  – Şi dumitale dumitale , Benedikt? Be nedikt?  –   Nu este nici o grab ă, răspunse spu nse Bened Be nedikt. ikt. Nu pierdem pie rdem nimic. nimic. Am, oricum, impresia c ă existenţa noastră de aici este numai o perioad ă de tranziţie. Ceea ce facem poate s ă fie f ăcut la fel de bine sau chiar mai bine din INTERIOR.  –  Ce  Ce fel de misiune avem? într între e b ă Daniel.  –  V-a  V- aş spune-o cu pl ăcere, dac ă a ş şti şi eu. Din p ăcate nu există nici un

fel de instruc ţiuni, nici un fel de indica ţii sau ordine. Trebuie s ă acţionăm conform propriei noastre responsabilit ăţi. Poate c ă  misiunea noastră  poate fi înţeleasă abia din perspe ctiv ctiv ă istoric ă.  –  Ce  Ce vre ţi să spune ţi? Benedikt ezită, atenţia fiindu-i ab ătută  de o modificare a jocului de lumini de pe consol ă. Acum ap ăreau rea u mode le, care se repe tau la inte inte rvale rvale scurte. Apoi mi şc area încremeni  —   o figură p ăru să  adere la stratul cu luciu mat al ecranului. Be nedikt apas ă pe o clap ă, în dreptunghi dre ptunghi apăru o inscrip ţie: GREŞEAL Ă LOGICA LA RINDLIL 262 ROG CORECTARE Benedikt Be nedikt oft oftă. Scoase formularul de program imprimat magne magne tic din fant fant ă şi ajunse pînă la riadul 262. Apoi se îndrept ă spre calculatorul auxiliar, ap ăsă pe cîteva butoane pe care erau imprimate cifre şi de asemenea pe clapa de corectare. core ctare. Se Se auzi zgomotul rotirii rotirii cilindrilor cu discuri d iscuri magnetice .  –   Istoriceste, repeta Benedikt. Noi sîntem reprezentan ţii poporului. Controlului nostru îi sînt supuse deciziile, iar modific ările legisla ţiei necesită aprobarea noastr ă. Putem ridica obiec ţii, dac ă  ni se pare c ă  o decizie nu este corectă.  –  Se  Se şi întîmplă acest  ace st lucru? lucru?  –  In sensul se nsul originar al cuvîntului, cuvîntulu i, nu. Toate programe programele le sociale sînt tradus traduse e în practică, toate toate ce rint rinte e le medicin me dicine e i şi igienei sînt luate în considerare. Nu mai există  foamete, nu mai sînt r ăzboaie, nu mai exista obligativitatea instruc ţiunii, nu mai exist ă necesitatea muncii. Ingrijirea este atotcuprinzătoare, siguranta  —   absolută. Cerinţa de fericire în via ţă este indeplinita, libertatea este nelimitat ă. Dacă  apare vreo problem ă, atunci ea cade, în nou ă  zeci şi nouă  virgulâ nou ăzeci şi opt la sută  din cazuri, sub incidenţa unui model de rutin ă, putind fi rezolvat ă  potrivit programelor deja pregătite. Teoretic, ceea ce r ămîne reprezintă misiunea noastr noastră, dar ce poate s ă însemne asta! Nici n-am parcurs bine datele problemei, c ă a şi sosit rezultatul unei simulări si programul de rezolvare a problemei. Nici nu mai este necesar să se e fectueze ve rifi rificarea. carea. Totdeauna Totdeau na e ste corect.  –  Ce  Ce mai avem atunci aici de f ăcut?  –   Sîntem aici deoarece un principiu str ăvechi al verific ăiii prescrie acest lucru, în baza unei conven ţii cu complexul de calcul. O relicv ă a trecutului, sa zicem a şa. De cind s-au introdus unit ăţile conexiune care se autorepar ă, n-au mai existat obiectii. Putem fi siguri c ă toţi oamenii care sînt îngrijiti aici tr ăiesc în acea stare stare ideal ă pe care şi-o doresc ei e i înşişi.  T ăcură pent  pe ntru ru o vre vre me.  –  Vă  mai amintiţi de fapt ce a ţi f ăcut înaint? Va cunoa şte ţi trecutul? întreb ă Daniel iarasi si aproape aproape ca astept ă un răspuns negativ.  –  Desigur,   Desigur, răspunse Benedikt, aveam spatiul meu de locuit, ma distram cu jocuri, flirturi, îmi placeau masajele, diferitele compozi ţii de parfumuri, visurile programate, ascultam muzica realizat ă de computer rezolvam probleme de e nigmistica, nigmistica, dorme am, mincam, beam... be am... astea erau cele mai importante importante

lucruri, şi îmi aduc aminte, aminte , asta asta era e ra totul. totul.  – Ş  – Şi cum aţi venit ve nit aici? O clip ă se p ărea că  Benedikt nu va r ăspunde, îns ă pînă la urm ă o f ăcu totu şi.  –  Aceasta   Aceasta este, desigur, o chestiune delicat ă. In mod oficial se spune c ă un anumit procent de oameni sînt ale şi drept reprezentan ţi ai poporului, îns ă determin de terminant ant e ste principiul principiul alegerii, ale gerii, şi în ace ace astă privinţă am doar o b ănuială. Benedikt Be nedikt e zit zită din nou, şi abia cînd o privire piezi şă aruncată lui Daniel îi arătă că acesta  ace sta a ştepta tep ta încordat răspunsul, grăi rar rar mai depart dep arte e:  –   Situaţia este urm ătoarea: pe de o parte, aici e xist ă  ciberneticieni, lingvişti, logicieni; în aceast ă categorie ne încadr ăm noi. Pe de alt ă parte, exist ă medici, umanobiologi, psihologi şi psihiatri. Ace ştia se ocup ă  de toate acele devieri, care nu intr ă sub inciden ţa cazurilor de rutin rutin ă şi nu pot s ă fie vindecate în mod automat  —  muta   mutaţii, regenerări, defecte psihice. Pe cei afecta ţi de astfel de fenomene fe nomene îi aduc aici  —  pentru   pentru a-i ţine sub supraveghere, pentru tratament, pent pe ntru ru studiu. studiu. Ar fi de sigur posibil posibil ca alegerea ale gerea reprezentan re prezentan ţilor poporului s ă fie independent ă de acest ace st lucru. lucru. De ase menea me nea ar fi îns ă posibil s ă nu fim, haide so spunem spune m pe şleau, nimic altce altceva va de cît nişte anormali. --- Ave ţi vreun motiv pe ntru ntru aceast ă bănuială?  –  Mai  Mai multe. Unul dintre ele este o contradic ţie logic ă. N-ar fi fost îng ăduit să  ne aduc ă  aici împotriva voin ţei noastre, dac ă  am fi fost pe deplin ferici ţi în spa ţiul nostru anterior de via ţă. Acest lucru ar fi contravenit principiului dreptului de liber ă op ţiune. Datorită  faptului c ă spa ţiul exterior de via ţă  este astfe astfe l conceput conce put încît s ă-i ofere omului normal o satisfac ţie plenară, înseamnă că nu se poate s ă fim normali.  – Ş  – Şi al doilea doile a motiv? motiv? --- Al doilea motiv este de natur ă  personal ă. De fapt, vorbesc despre acesta f ără prea multă plăcere, ce re, dar nu-i nu-i a şa că rămîne între noi tot ce vorbim? Dup Du pă ce Daniel d ădu aprobator aprob ator din cap, el e l continu ă:  –  Am   Am suferit o c ădere psihic ă. Un acces de nebunie, o manie distructiv ă. Alergam strigînd prin coridoare, cred c ă am încercat s ă-i rănesc pe al ţii. Mi-am pierdut cuno ştinţa. Atunci cînd m-am trezit, m ă găseam pe drumul care ducea încoace. Intre timp, trebuie c ă  am fost preg ătit pentru perioada cît aveam s ă stau la centr ce ntral al ă, căci totul totul mi se p ărea de la sine în ţeles. Cîteva secunde se cunde a domnit lini lini ş tea. Nici aparatura nu se mai auze a, îns ă pe Be nedikt asta asta nu-l inte inte resa. Daniel Daniel obse ob serv rv ă în cele ce le din urm ă:  –  Ne  Ne găsim de ci într-un într-un ospiciu. Benedikt se scul ă  în picioare, se apropie de un pupitru şi se sprijini de el, ţinind mîinile mîinile încrucişate, cu fa ţa întoars ă spre Daniel.  –  Cîteodat   Cîteodată mi-e fric ă că aşa est e ste, e, r ăspunse el. Locul de muncă  al lui Daniel ar ăta p ărăsit, a şa cum îl l ăsase  —  pe consolă  figura înc ă  adresa listei de verificare. In cabina al ăturată o văzu pe Maud, care p ărea ocupată, îi f ăcu un semn din cap şi ea îi r ăspunse la fel. Daniel micş oră intensitatea luminii din înc ăpere şi puse cea de a doua lec ţie. Ca întotdeauna era dup ă  aceea pu ţin epuizat; lu ă  o tabletă  de RA forte, şi se simţi mai bine. Atunci cînd culoarea care absorbea lumina disp ăruse de pe

geamul care desp ărţea pere ţii, observ ă că  Maud avea o vizit ă. Larry se afla la ea. Daniel a şteptă  o vreme, analiza niste date ca s ă  exerseze, parcurse conţinutul bibliotecii cu programe... Cînd observ ă c ă Maud pleac ă împreună cu Larry, mai rămase o vreme f ără să facă nimic, apoi se duse în apartamentul s ău. După o bună bucată de timp, se racorda din nou la programul de aventuri. Iş i alese rolul eroului care face fa ţă unor aventuri dificile, învinge rivali, elibereaz ă fete, care este admirat, care îi dep ăşe şte pe to ţi ceilalţi, căruia nu-i este fric ă de nimic, găsind întotdeauna o cale de ie şire, este temut de du şmani, nu-i e niciodată  frică, întotdeauna se afl ă  cu un pas înaintea tuturor, nu se pred ă niciodată, este uns cu toate alifiile, cunoaste toate trucurile, nu se las ă niciodată  dus de nas, se pricepe s ă  mînuiască  toate armele  —   iar prin încrederea în sine dobînde şte o asemenea superioritate, încit poate s ă facă şi să ordone s ă se fac ă tot ce vrea, poate s ă-şi asume orice risc, se poate arunca în orice primejdie, poate s ă-şi permită orice îndrăzneală f ără să ezite, deoarece ştie cu siguran ţă, că va reu şi să iasă învingător. După-amiază  tîrzîe, se l ăsa noaptea, f ără  întîmplări deosebite, f ără rezultate, irosit ă f ără nici un sens, dar ce înseamn ă la urma urmelor "cu sens", ore pierdute, îns ă  nu o pierdere, c ăci în ce prive şte timpul nu există  lipsă, dimpotriv ă —   totul este s ă treac ă şi asta este destul de greu cînd cuiva îi st ă în faţă e ternitatea. Daniel se racorda la un generator de emo ţii şi îşi excită  acel centru nervos care declan şează  o încredere fericit ă. După  aceea se sim ţi neliniştit şi avid de fapte, îngustimea înc ăperii sale îl stînjenea şi ie şi de acolo, colind ă f ără vreun ţel anume coridoarele, intra într-o cabin ă a sistemului de lifturi. Ezit ă în faţa tastaturii, c ăci voia s ă  se duc ă  într-o zonă a clădirii pe care n-o cuno ştea încă. Pur şi simplu avea nevoie de impresii noi, de mi şc are, de schimbare. Omisese studierea planului ş i nu ştia ce coordonate s ă  aleagă. La marginea modelului dreptunghiular format din butoane, observ ă  cîteva clape izolate cu simboluri speciale: "STOP'', "AJUTOR", "CHEM AŢ I" şl altele de felul acesta, iar dedesubt altele, a c ăror semnifica ţie nu putea s-o descifreze, dar la care îi sari în ochi semnul ,"i". Pute a fi interpretat în diverse feluri, îns ă pe mome nt îi veniră în minte cam straniu unitatea numerelor imaginare, r ădăcina din minus unu, într-o strîns ă legătură  cu adresele unei ordini spa ţial reale. Luind o decizie rapida, Daniel apasa pe buton coordonat şi atunci cînd nu se petrecu nimic, atinse cîteva clape, corespunzând unei adrese aleas ă  la întîmplare. Cabina se urni din loc, apoi o porni repede, cifrele luminiscente se succedau una dup ă alta, de cîteva ori direc ţia de deplasare se modific ă... pe nesim ţite totul se întunecă. Numai dup ă  vibra ţia uş oară  se putea observa c ă  liftul continua s ă meargă, o mic ă  zguduitură, o clip ă  se opri... apoi din nou mi şcare, dar în ce direcţie? Oare întunericul era de vin ă că simţul său de echilibru i se altera, c ă resimţea impresii cu totul neobi şnuite? Daniel era sigur c ă nu se mai deplasa pe orizontal ă, dar nici în jos, cu toate ca senza ţia era aproape de aceea de scufundare. Avea sim ţămîntul că  solul de sub picioarele sale se cl ătina, îşi pierdu sim ţul de orientare. Nu era sigur dac ă  mai stătea în pozi ţie vertical ă, pip ăi pere ţii cabinei ca s ă se asigure c ă nu plutea liber prin spa ţiu, reu şi s ă se sprijine. Ascultă cu atenţie în întuneric, sim ţi vibra ţia deplas ării drept singurul

proces real şi avu senza ţia că se mişcă în cerc şi că se răstoarn ă în acela şi timp. Cabina se opri... glisarea u şii. Ca şi mai înainte, întuneric. P ăşi în deschizătura u şii, se ţinu bine de cadru, pip ăi cu piciorul suprafa ţa dinaintea sa, alunec ă, simţi golul. Un zgomot limpede, un u ş or ecou... avea sentimentul unui spaţiu vast. Una din mîini o ţinea pe cadrul u şii, cealaltă era întinsă în faţă  —   o proptea. Pip ăi şi avu senza ţia de ceva neted, uscat, nici r ăcoros, nici cald. Degetele explorară, centimetru cu ce ntimetru, O stinghie transversal ă. Daniel se retrase iar ăş i în cabină. Căută în geanta sa un obiect de care se putea dispensa şi găsi dispozitivul magnetic de scriere. Se a şeză  turce şte pe podea... aici era pragul, la numai cî ţiva centimetri  —   nimic, împinse instrumentul de scris peste margine. C ăzu, se izbi, se rostogoli... lini şte... altă izbitură... rostogolire... Ascult ă  încordat... nimic, lini şte absolută. Privi fix în întuneric şi v ăzu mici şiruri de puncte, poate o halucina ţie? Cam a şa p ărea. Un raster de puncte, lini ş tit răstimp de o respira ţie, apoi lunecînd înapoi... Un al doilea, deasupra celuilalt, desf ăş urîndu-se împreună pentru scurtă  vreme, de p ărtîndu-se apoi în unghi oblic. Ce mai era si asta? Daniel închise ochii, îi deschise din nou. Punctele se puteau vedea iar, acum ceva mai luminoase, c ăci ochii s ăi se acomodase ră. Dacă  ar mai fi aşteptat pu ţin... Surescitarea sa se calm ă, inima îi b ătu din nou liniş tit. Se fo rţă să  respire adînc... se concentra. Reu ş i să  cuprind ă  rasterul de puncte. Acum zărea o re ţea spa ţială, dispus ă uniform, structura grafitului, faguri alc ătuiţi din stele, cu umbre între ele . Aş teptă şi văzu mai mult. Punctele palide persistar ă, formaseră o structură  bine definită. Sclipeau atît de slab, încît nu luminau împrejur, îns ă obiectele se suprapuneau peste modelul de puncte plutitoare ca ni şte hăuri negre, cu timpul fiind chiar posibil s ă-ţi dai seama cît de dep ărtate erau - în funcţie de stratul acoperit şi cel neacoperit. Şi, în sfîrşit, dup ă 15 minute, putu vedea chiar o reflectare a luminilor pe contrafi şe, o sclipire difuz ă pe suprafe ţe netede, opace. Iar contrafi şele se dovedir ă a fi un fel de schel ă, bare, înclinate una faţă  de cealalt ă  cu 60 sau 120 de grade, iar în punctul de încruci şare se găseau pete de lumin ă, eleme nte de sprijin verticale, care duceau pîn ă la următorul strat. Aici era cald şi plă cut, iar de jos ve nea un curent slab de ae r. Nici nu mai domnea o liniş te absolută. Acum, odată ce urechile lui Daniel se obi şnuiseră cu liniş tea, se auzea un pîrîit, care venea din toate direc ţiile, îngenunehe, apuc ă bara, care era a şezată transversal în fa ţa uşii cabinei, încerc ă s-o scuture... nu putea fi nici mi şc ată şi nici îndoită. Se ridic ă  din nou, întinse un picior, î şi deplas ă  greutatea în fa ţă... Schela era solid ă, putea fi folosit ă  drept scar ă. Iş i descălţă pantofii, care îl împiedicau la c ăţărat, îi îndes ă între peretele cabinei şi cadrul de glisare al u şii. Acum vehiculul s ău era bine ancorat. Se deplas ă în afară cu prudenţă, deasupra h ăului, se duse în jos. Dup ă cîţiva metri, atinse o suprafa ţă  unde zărise o serie de contururi ale unor obiecte. Din apropiere se dovediră  a fi ramuri ale unei mase întunecate din fundal, crengi, multiplu ramificate, proeminen ţe, formînd poduri, avînd capete plate, cu îngro şă ri cilindrice, sfere cu conducte de evacuare radiale.

Aici pîrîitul se auzea mai tare. Venea de la marginea încreng ăturii, din faţă de tot... Semne de mi şcare  —  un punct luminos dispăru, un altul ap ăru din nimic. Daniel îşi concentra toată  atenţia asupra unui punct; citeva ramifica ţii asemănătoare mu şc hiului, avind bile scînteietoare la capete... Acum î şi d ădea seama: ramurile cre şteau, acele se întindeau ca ni şte organe senzoriale, mici pic ături tremurau în vîrful lor. Acele sub ţiri cre şteau sacadat  —  cîţiva milimetri pe secunda. Ias ă şi prelungirile groase cre şteau, chiar daca mai incet, abia vizibil. O reflectare mat ă la capelele lor plate, un lichid de umectare? Daniel se aplec ă şi puse un deget acolo... aeest lucru provoc ă un întreg torent de foşnituri. Simţise un şoc e lectric u ş or —  masa aceea se aflu sub tensiune? Acum putea s ă vad ă  destul de bine, cu toate c ă  lumina era extrem de slab ă. Luminozitatea ei oscila  —   delirul cuantelor? Deasupra sa, vedea umbra întunecată  a cabinei. Era suspendat ă  pe dou ă şine, care nu erau mai groase de cit contrafisele re ţelei. Sub cabină şinele luau sfirşit, se terminau brusc. Daniel se sim ţi acum mai sigur, nu-i mai era team ă ca o s ă se rătăceasc ă sau că o să  se prăbu şească. Se catară lateral, tot timpul atent s ă găseasc ă un sprijin pe ntru picioare , se apropie de masa ascuns ă  în umbră, de obirşia tuturor excrescen ţelor cu aspect vegetal. Pe cit î şi putea da seama, p ărea s ă fie compactă, nu mai era vorba de o ţesătură, ci de ceva masiv, ici şi colo crestat, găurit, dar închis în sine. Aici nu existau mi şcă ri, nu se auzeau zgomote; procesul de cre ştere era încheiat sau stagnat. Daniel î şi asumă  din nou riscul de a pune mîna pe ea: era o materie solid ă. Nu resimţi nici un ş oc. Ap ăsă mai intîi încet, apoi mai puternic, nu reu şi să rupă  nici cea mai mic ă  bucată. Materialul era de tăria corindonului... Un timp se preocup ă de determinarea dimensiunii acestestei forma ţiuni, dar ajunse la concluzia c ă, în condi ţiile date, era imposibil s ă facă acest lucru. Oricum, agregatul era gigantic, cre ştea din profunzimile spa ţiului; cee a ce vedea el aici p ărea s ă fie doar o mic ă parte dintr-un întreg, mai în spate c ăpăta forma unui nor, un întreg univers, al c ărui sfîrşit nu se putea z ări. Daniel se catără  pe re ţeaua spa ţială, pip ăind contrafi şele cu miinile şi picioarele, ajunse la cabin ă, scoase pantofii din deschiz ătură, îi înc ălţă  încet, încă tulburat de acest fenomen inexplicabil care-l înconjura. Apoi ap ăsă o clap ă la întîmplare, c ăci lumina nu era suficient ă  pentru a recunoa ş te cifrele. Avu doar grij ă să  nu atingă  din nou clapa „i". Simţi ş ocul pornirii, v ăzu rastere de puncte albe, sclipitoare, adulmecînd pe ling ă  el... Cabina se opri... din nou o zguduitură, un ş uvoi de lumină îl inundă, dureros de strident, şi-l obligă să-şi închidă  ochii... Cînd reu şi să-i deschid ă  din nou, dup ă  cîteva încerc ări zadarnice, primul lucru pe care îl v ăzu fură cifrele luminiscente succedîndu-se prin fa ţa ochilor s ăi; se afla deci din nou în sec ţiunea locuită. Atunci cînd cabina se opri în sfîr şit, nu-l mai interes ă  unde ajunsese, ci coborî şi se duse pe jos pînă la apartamentul s ău.

* Ziua următoare. Acum nu mai era nimic nou s ă  te treze şti şi să  devii conştient de şederea ta în central ă. O succe siune de rutină  —   manete de

conectare, comenzi de gînduri —  baia, masajul, razele, micul dejun. Să  ai un loc de munc ă. Şi din interiorul apartamentelor exista acces la memoria computerelor, la programe, lucruri care existaser ă şi în lumea din exterior, dar cine s-ar fi gîndit s ă comande altceva decît jocuri, concursuri, filme poliţiste, filme fantastice, filme de groaza, filme muzicale. Acum învata el ce se poate valorifica din sistem, cum sa te servesti de el. Comenzile simple de chemare erau oricui familiare, şi cu ajutorul lor puteai ob ţine orice date, demonstraţii, programe de înv ăţare  — şi de asemenea programul de utilizare a instala ţiei. Primele dou ă lecţii i-au deschis deja o multitudine de posibilit ăţi, lau incitat sa pun ă la înce rcare aparatura, s ă-i sondeze capacitatea. Daniel puse cea de-a treia lec ţie, f ăcu o pauză, apoi o puse pe cea de-a patra. Dup ă  aceea se sim ţi epuizat şi se duse la reanimare. Purt ă  o scurtă discu ţie cu Maud, refuz ă  invita ţia ei de a se culca cu ea şi îşi puse cea de-a cincea lec ţie. Cînd porni ceva mai tîrziu în c ăutarea celei mai apropiate înc ăperi de reface re, Larry îi ap ăru în cale şi se ofe ri s ă-l conduc ă într-acolo.  –   Aici, chiar dup ă col ţ, este un mic bar cu orgi de lumin ă şi muzică. Dar dac ă vre ţi să trăiţi o expe rien ţă deosebită, atunci ve niţi cu mine. Se deplasară  o bucată  de drum cu liftul, majoritatea timpului în sus, şi ajunseră  într-o hală  mare unde se g ăseau, dispuse răzle ţ, scaune cu mese şi coloane cu robinete. Lumina crepuscular ă, tavanul transparent, domnea un iluminat clar şi verde, în care jucau roiuri de bile argintii. --- A ţi mai fost pe aici? întreb ă  Larry. Cel mai de sus etaj. Peste noi se întinde marea. Singurul loc de unde se poate avea aceast ă perspectiv ă. Căutară un loc liber, se a şezară, b ăură bere albastră. Larry arătă în sus.  –   Bilele argintii sînt bule de gaz. Nu ştiu de unde provin, zise el. Poate... produse reziduale ale sistemului de aprovizionare. Gaze care sînt dizolvate în apa marină şi sînt evacuate la producerea apei potabile. Ap ă  desalinizată; aici nu există necesitatea recupe r ării, ca la alime nte.  –  Din afară nu se livreaz ă nimic?  –   Nu, centrul este complet independent. Singura leg ătură  materială o reprezintă  batiscaful  —  şi acesta aduce numai oameni. Şi numai atîţia, încît numărul lor s ă rămînă mereu acela şi, aici, jos. Sîntem deci autonomi din toate punctele de vedere. Şi acest lucra a şa trebuie s ă rămînă, căci omenirea depinde de func ţionarea ce ntralei.  –   Se întîmplă vreodată ca cineva s ă se întoarc ă... afară?  –   Nu. De ce-ar face-o? Aici îi st ă la dispozi ţie tot ce are şi afară ba chiar mai mult.  –  Libertatea de mi şcare este îns ă limitată. --- Ce motive pot s ă  existe ca s ă-ţi p ărăse şti apartamentul? Sistemul de comunicaţie ajunge pretutindeni. S ă te de plasezi pe rsonal într-un anume loc ar fi complet lipsit de se ns, şi în afară de asta, incomod şi riscant. Odată ce există acces la orice informa ţie, schimb ările locului sînt inutile. Proiec ţiile sînt la fel de bune ca şi realitatea. Cine vrea poate s ă se racordeze şi la alte canale senzoriale - gust, miros, pip ăit, facultatea de a recepta temperatura, bineîn ţeles

în limite nev ătămătoare. Dar cine face uz de ele? Informa ţiile sînt memorizate, pot fi chemate. Pe toate benzile  —   cu excep ţia acelora imperfecte din timpuri istorice  —   toate pistele sînt înregistrate. Senza ţia des ăvîrşirii este, în principiu, deplin realizabilă.  – Dar numai mijlocit, ricana Daniel. Larry se l ăsă pe spate şi se uită la ţesătura verde din plafon.  –   Ce înseamnă nemijlocit, ce înseamn ă mijlocit? Aici sus - şi ridic ă mîna avem o buc ăţică de realitate. Medita ţi mai atent, c ăci ne separă de ea mult mai mult decît un perete din material plastic. De fapt, sîntem cu to ţii izola ţi, purtăm în noi întreaga varietate a lumii. Doar procesele fizice ne furnizeaz ă  date. Acestea sînt filtrate, transpuse prin calcule. Din ele rezult ă imagini. Ce conteaz ă dac ă e şti în acel loc sau la o distan ţă de cîteva diametre ale P ămîntului? Diferenţa constă în cele cîteva frac ţiuni de secund ă de care au nevoie semnalele ca s ă  ne ajungă. Cuprinderea lumii se realizeaz ă  prin acele locuri care pot fi atinse corporal; ar fi lamentabil de pu ţine. Ea se ob ţine prin intermediul re ţelei de date. Dispozitivele de output ale fiec ărui apartament reprezintă cheia întregii lumi. Gustul picant al b ă uturii albastre avea un efect pl ăcut de înviorare. Con ţinea ingrediente care înt ăreau interesul pentru întîmpl ările lumii, disponibilitatea pentru schimbul de idei, de-a asculta şi de-a te confesa. Intăreau conştiinţa de sine încrede rea in propria inteligen ţă, înclina ţia spre filosofare. Şi în afară de efectele pozitive, care aduceau cu ele suprimarea orică rei inhibiţii, stimularea necesit ăţii de comunicare, aveau consecin ţele negative obi şnuite  —   decone ctarea mecanismelor de control, a siguran ţelor privind propria supraevaluare, a facult ăţii critice. Lucruri banale deve neau importante, iar afirma ţii aruncate într-o doar ă dobîndeau o aur ă geniala.  –  Libertăţii îi apa rţine şi posibilitatea de ac ţiune, spuse Daniel.  –   .... atîta timp cît libertatea altora nu este prejudiciat ă. Există  această posibilitate. Dac ă vre ţi să  schimbaţi lumea  —   nu trebuie decît s ă daţi ordine. Directe sau indirecte, condi ţionate sau necondi ţionate, simple sau complicate. Pute ţi să prestabili ţi ac ţiuni sau să lăsaţi deschis ă calea libert ăţii.  –   Aceste interven ţii nu implic ă însă domenii cu adev ărat hotărîtoare. Nu este de exemplu posibil s ă se ajungă  la unităţile de aprovizionare, s ă se influenţeze serviciul medical, sa se modifice re ţeaua de informa ţii.  –   Acestea nu sînt domenii în care ar fi posibile modific ări semnificative. Aceste sisteme îndeplinesc sarcini de rutin ă, de care, din fericire, nu trebuia sa te ocupi. Ar fi de neimaginat s ă  te ocupi de aerul respirat, de apa de b ăut, de alimente, s ă  te gînde şti cum func ţionează înc ălzirea sau sistemul de ventila ţie, să te ocupi de cur ăţenia apartamentului sau de caratul mobilei. Aceste procese sînt de multa vreme optimizate şi deci nu mai pot fi schimbate. De acest lucru putem fi ferici ţi! Un gînd însp ăimîntător ar fi ca cineva s ă facă  experimente cu aprovizionarea! O lume unde lucrurile de care ai nevoia şi pe care le dore şti nu pot fi comandate  —  un lucru pur şl simplu absurd! Amîndoi rîseră şi îşi apucară din nou paharele. Se în ţeleseră tacit s ă bea mai departe  —   atît timp cît anestezicul con ţinut în b ăutură  îi va duce la o sfîrşeală  dulce, pînâ clnd buna-dispozi ţie va atinge punctul ei culminant şi

savurarea b ăuturii în continuare ar putea duce la consecin ţe nefaste.  –  Nu este de imaginat ca sistemul s ă se prăbu şească drept urmare a unei catastrofe? Ce s-ar întîmpla atunci cu oamenii? Ar mai tr ăi în continuare?  –   Probabil c ă ar putea s ă  supravie ţuiască unor perturb ări mai mici, c ăci perturbările mici se înl ătură de la sine. Sistemul este bazat pe principiul homeostaziei. O pr ăbu şire în toată  puterea cuvîntului? Lipsa total ă a aprovizion ării? Am fi atunci pierdu ţi... c ăci existenţa unor f ă pturi constituite din materii organice este legat ă de o mie de premise , structura noastr ă e labilă. Ştiţi, de altfel, c ă ne găsim într-un stadiu de tranzi ţie, şi cu timpul va disp ărea forma noastr ă de existentă din prezent, care este dep ăş ită. Valorează doar atît cît permite fazei ini ţiale a evolu ţiei s ă treacă de la organiz ări simple la cele foarte complexe. Acestea sînt problemele la care lucr ăm în momentul de faţă.  –  Ave m oare realme nte o misiune concret ă? Benedikt era de p ărere c ă ne găsim într-un spital de nebuni. Rîseră amîndoi din nou ş i ridicară paharele. Era un joc formidabil, a ridica probleme , a aborda un punct din schema clar ă ca cristalul a interdependen ţelor şi a şti deja c ă nu va exista niciodat ă  o incertitudine chinuitoare şi de durat ă, că  trebuia doar urmat ă  o logic ă stăpînită  în mod suveran, c ă  trebuia folosit ă  o cunoaştere cuprinzătoare, pentru a deduce în mod necesar soluţia.  –  Cunosc eu îndoielile lui Be nedikt. El mai crede înc ă  în caracterul univoc al existen ţei noastre, cere dovezi absolute. De aceea cade dintr-o extrem ă în alta. Desigur c ă nu judecă gre şit, îns ă aprecierea lui este unilateral ă. Desigur c ă sîntem cu to ţii anormali, ins ă orice om care î şi propune să  treac ă  la o altă treaptă evolutiv ă este anormal. Nu avem îns ă  nici un drum trasat dinainte, ci sîntem doar pe cale de a-l g ăsi. Astfel c ă  nu se poate înc ă afirma nimic în ce prive şte natura devierii care constituie baza de plecare spre treptele superioare. Desigur c ă aici este un loc unde s-au adunat mon ştrii, îns ă tocmai în aceasta const ă puterea noastr ă. Sînt convins c ă  acesta este singurul criteriu potrivit c ăruia am fost ale şi.  –  De cînd sînte ţi aici? V ă ocupaţi efectiv cu problemele dezvolt ării noastre viitoare? A ş vrea s ă fi ajuns şi eu atît de departe! Rîseră din nou, b ăură. Peste transparen ţa gînduri-îor lor se puse o cea ţă uş oară. Asociaţiile se produceau şi mai u ş or, cuno ş tinţele le soseau şi mai repe de, structura efectelor era difuz ă, însă mult mai transparent ă.  –  Acest lucru îl doresc şi eu, spuse Larry. In acest scop îns ă nu este înc ă suficientă  forma noastră  actuală de existenţă. Modul indirect prin care ne înţelegem cu ajutorul sistemului logic reprezint ă un obstacol prea mare.  –  Integrarea... aceasta este solu ţia.  –   Da. Trebuie s ă ne înrudim cu maşina, altfel nu merge, altfel nu putem să progresăm. Este ca şi cum ai vrea s ă zbori, pur şi simplu aşa, f ără aripi, s ă te ridici în v ăzduh. Fă ră  mijloace ajutătoare acest lucru ne este refuzat, îns ă în ziua de azi beneficiem de acest ajutor. Au fost vremuri cînd omul trebuia s ă se confrunte cu natura. Mai tîrziu s-a v ăzut pus fa ţă în fa ţă doar cu semenii s ăi, şi altceva nimic. Astăzi sistemul logic este acela cu care ne afl ăm în interac ţiune,

însă  această  interac ţiune şi-a pierdut amprenta de conflict. Este interac ţiunea simbiozei. * Era vorba doar de o serie de modific ări minore  —  o clap ă ap ăsată în jos, o cifră modificată la contorul calculatorului auxiliar, bra ţele lăsate ale scaunului  — care îl uluiră pe Daniel. Cînd puse mîna pe locul de şezut, mai sim ţi căldura: trebuie s ă  fi trecut doar cîteva secunde de cînd cineva îsi facuse de lucru la locul s ău de munc ă. Daniel se a şeză  în faţa ecranului şi vizualiza unul dup ă celălalt coridoarele din preajm ă. La cea de a patra încercare, remarc ă o mişcare suspectă, un b ărbat, cu spatele la ochiul came rei de televiziune, care se gr ăbea să se îndep ărteze. Daniel stăpînea deja sistemul de comand ă atît de bine, încît îi veni u ş or să ob ţină imaginea dinspre partea opus ă: acum suspectul se grăbea spre el; v ăzu că era necunoscutul cu p ăr negru care îi furase geanta. Daniel îl urmări în continuare, în mod automat, cee a ce ave a s ă duc ă, mai devreme sau mai tîrziu, la indentificarea lui. Nu- şi putu îns ă  reprima dorin ţa de a da ochii nemijlocit cu el. Aprecie direc ţia de deplasare a suspectului ş i o porni în fug ă pe urmele lui. Deoarece îi era indiferent dac ă comportamentul s ău ar fi b ătut la ochi sau nu, şi nu d ădea atenţie oame nilor care îl priveau mira ţi, înaintâ repede  —  dup ă  numai un minut îl v ăzu pe cel c ăutat. Şi acesta îl observ ă însă pe urmăritorul s ău şi grăbi ritmul. Mai întîi p ăru că  aleargă  spre o sta ţie de lift, însă îi era probabil team ă c ă n-o s ă poată disp ărea destul de repede în cabin ă, aşa că o coti într-un gang lateral şi îşi grăbi şi mai mult pa şii.  Trecură  în fugă  pe lîngă  mai mulţi oameni, care stateau la tejghele şi beau bere sau inhalau gaz ilariant, îns ă nimeni nu particip ă  la cursa de urmărire. Dup ă ce b ărbatul cu p ăr negru d ăduse la început impresia de nesiguranţă ş i îşi modificase de mai multe ori direc ţia, acum fugea drept înainte, spre un anumit loc. Ajunse la una din terasele spiralei şi o lu ă în sus, ceea ce f ăcea ca el s ă se deplaseze mai încet şi îi permitea urm ăritorului s ău să se apropie, îns ă îi costa pe amîndoi eforturi suplimentare, a şa că distanţa dintre ei rămase în curînd egal ă şi deveni chiar şi mai mare atunci cînd urm ărirea continuă într-un coridor orizontal. Această regiune îi era cunoscut ă lui Daniel, trebui c ă nu se aflau departe de corpul de cl ădire unde avusese loc întâlnirea sa cu mutan ţii. Necunoscutul fugi acum într-o sala lung ă, unde se găseau rînduri întregi de mese rulante, deasupra bazine transparente, umplute cu un lichid tulbure, solu ţii nutritive cu culturi celulare. Unele din ace stea erau informe, mucilaginoase, gelatinoase; in altele, se găseau organe, dezvoltate numai pe jum ătate, însă care puteau fi deja recunoscute: inimi, plamini, rinichi, sisteme de glande înc ă neconturate, artere, anse intestinale, iar în altele embrioni de oameni sau animale, palizi şi străvezii, cu ochi mari ca de pe şte, cioturi de membre, ventuze, tentacule... Fugeau printre c ărucioare, şi celălalt se mişcă  din ce în ce mai încet, incît

Daniel crezu c ă  pusese deja mina pe el, îns ă urmăritul se folosi de un tertip deosebit de perfid: împinse c ărucioarele cu izbituri bine calculate, a şa încît acestea începură să  se pună  în mişc are pe coridor, iar Daniel se str ăduia din greu s ă  le evite. La primul reu şi s-o fac ă, apoi îns ă, cînd al doilea îi ap ăru deodată  în cale, nu mai putu s ă  frîneze, îl atinse, r ăsturnă  bazinul pe podea, unde acesta se sparse. Omul eu p ăr negru se afla înc ă la o mic ă distanţă în fa ţa lui. Şi odată ce accidentul se întîmplase, Daniel nu mai lu ă în seam ă ghinionul său, se năpusti înainte, încerc ă să dea la o parte c ărucioarele rulante, mai ocoli unul în fugă, şi încă  unul, se împiedic ă, se prăbu şi, iar în jurul s ău se f ăcu o băltoacă  cu un miros searb ăd, o plăsmuire ce pulsa slab, asem ănătoare unei scoici deocojite. Zăcea, ame ţit de c ăzătură, de mirosul gre ţos, de oboseal ă, de spaimă, de sup ărare, cînd se sim ţi tras în sus cu brutalitate... In fa ţa sa  —   cei doi biologi cu care se întîlnise deja. Pe unul îl chema Fenner numele celuilalt nu-l ş tia. Amîndoi se aratau sup ăraţi, revolta ţi, îi f ăceau repro ş uri, îl dojeneau, nu ş ov ăiau să-l jigneasc ă, iar Daniel, cu r ăsuflarea tăiată  de pe urma efortului neobişnuit, se uita dupa necunoscut, voia s ă li-l arate. Numai c ă acesta disp ăruse, se f ăcuse nev ăzut, poate c ă se ascunsese sau reu şise s-o şteargă, şi astfel Daniel nu putu da nici o explica ţie, nu scoase nici un cuvint, tremura însă de furie şi de e puizare, î şi trăgea cu greu răsuflarea... Biologii îl ajutar ă cu destulă brutalitate s ă se ridice, îl duse ră, bomb ănind în continuare, într-o înc ăpere laterală. La o mas ă mare, hexagonal ă, se aflau trei vechi cuno ş tinţe: Figueira, Miriarn ş i primiul Julius. Atunci cînd îl recunoscur ă pe Daniel, se aratar ă  consterna ţi, iar Figueira s ări în sus şi le sopti ceva biologilor, care se ar ătară apoi pu ţin mai politicosi şi îl invitară s ă ia loc la mas ă împreună cu ei. Probabil c ă fuseseră de ranjaţi de la un joc. Se interesar ă dac ă Daniel s-ar sup ăra în caz c ă  ei vor juca mai departe, iar el se gr ăbi să-i asigure c ă  ar fi bucuros s ă nu-i mai stînjenească. Fiecare avea o pl ăcu ţă circulară în faţa sa, un disc, de m ărimea une i monezi, pe o parte alb, pe ce alalt ă negru, pe partea alb ă figura un l, iar pe cea neagr ă un 0. Unul dup ă celălalt îl lua între degetul gros şi arătător, îl a şeza în pozi ţie vertical ă, îi d ădea un impuls de rotire, pîn ă  cînd începea s ă  se învîrteasc ă  pe margine, dup ă  care una dintre p ărţi, cea neagră sau cea alb ă, se întoarcea în sus, oprindu-se în final locului: negru sau alb, 0 sau 1. Modul de calcul era simplu. 0+0=0 0+1=1 1+0=1 1+1=0 Fiecare rezultat era adunat celui anterior. Juc ător era considerat de fiecare dată  ultimul aflat la rînd. Dac ă  suma finală  era 0, atunci el pierduse, dac ă suma finala era 1, atunci cî ş tigase. Putea îns ă s ă nu accepte pierderea si să-şi dubleze miza. Atunci se juca înc ă o rund ă, din nou pînă la el, şi din nou putea s ă decid ă daca accepta pierderea sau mai juca o rund ă. Daniel îi privi pe ceilal ţi. Duap ă o bună bucată de vreme pînă ce

înţelesese regulile de joc, c ăci totul se desf ăş ura cu prea pu ţine cuvinte, doar cîteva cifre, "cî ştigat", cîteva remarci scurte, "pierdut", deseori juc ătorul arăta numai prin gesturi dac ă voia sa accepte pierderea sau s ă dubleze miza  —  ridica un deget, la cea de a doua rund ă —  dou ă şi aşa mai departe. To ţi voiau s ă par ă destinşi, numai Figueira d ădea semne de nervozitate, c ăci el avea o hîrtiu ţă în faţa sa şi nota succesiunea cifrelor binare. Dac ă decizia de-a juca mai departe sau de-a pierde trebuia luat ă de el, se gindea de fiecare dat ă multă vreme. Pe ce jucau, nu- şi putea da seama. Daniel se lini şti încetul cu încetul. Cu toate c ă nu se simţea deloc bine în aceast ă companie, era totu ş i recunosc ător celorlalţi că nu-i mai repro şau nimic în legătură cu stîngăcia lui. Deoarece nu se încumeta s ă se uite în jurul s ău, asculta cu atenţie la ce se auzea în spatele lui; din hală veneau zgomote  —  hîrşîituri, şuierături, clinchete de sticl ă, —   probabil de la dispozitivele automate de cur ăţire sau chiar de la primii care strîngeau cioburile, îndep ărtînd resturile solu ţiilor nutritive şi conţinutul respingă tor al acestora de pe podea. --- Nu vre ţi să luaţi parte la joc? întreb ă Fenner. Daniel refuză, însă ceilal ţi insistară ş i întrucît nu dori s ă par ă ne politicos, acceptă în cele din urm ă.  –  Pe ce se joac ă? Nu am nimic pe care s ă pot miza.  –   Pe timpul de calcul, bineîn ţeles! răspunse Figue ira. Doar nu v-a ţi folosit încă de toate bonurile dumneavoastr ă! Daniel îşi b ăgă mîna în buzunarul hainei  —  da, avea bonurile la el. Şi era logic s ă joace pe timpul de calcul; era singurul lucru care nu era disponibil f ăra limite. Toate celelalte lucruri  —  mâncare, b ăutură, locuinţă, servicii de la automate şi primii, transmisiuni ale sistemului de comunica ţie  —   erau pe gratis. Lucrurile acestea se puteau utiliza doar în cantit ăţi limitate şi astfel nu exista necesitatea de a fi ra ţionalizate. La prelucrarea datelor îns ă  lucrurile stăteai altfel, c ăci aici nu exista nici o limit ă naturală. Prefacerile simple, transformările, cele vizual-auditive de exemplu, reordon ările, extrasele, rezumatele, toate acestea reprezentau doar un consum neînsemnat. De asemenea calculele simple, statisticile, extrapol ările, rezolvarea de ecua ţii, concluziile logice elementare şi alte opera ţii asem ănătoare nu însemnau mare lucru. Utilizarea teoriilor didactice de înv ăţare, a transform ărilor geometrice multidimensionale, programele e stetice  —  costau ce va mai mult. Psihogramele, sociogramele, analiza sistemelor de mare complexitate, optimizarea neliniar ă, simulările, descifrarea codurilor cu coordonare stochastic ă, logica probabilistic ă şi alte probleme asem ănătoare erau considerate costisitoare. Cu toate acestea, bonurile repartizate erau pe deplin suficiente, pentru a rezolva oricît de multe teme de această  natură. Existau îns ă sisteme de prelucrare a datelor cu procese func ţionale circulare, itera ţii, conexiuni inverse, bucle de întoarcere, raporturi pendulare, prin intermediul c ărora capacitatea de calcul este considerabil solicitat ă  —   un astfel de calcul poate, în anumite condi ţii, să solicite întregul sistem de gîndire; da, exist ă probleme matematice  —  cum ar fi cele de tip avalan şă —   care nu duc niciodat ă la o solu ţie, mai degrab ă se ob ţin din ce în ce mai multe probleme pa rţiale, rezultate intermediare, încît consumul de lucru este infinit de mare şi nu se ob ţine niciodată  un rezultat final. Prin

astfel de probleme ar putea fi paralizat ă întreaga instala ţie de calcul si de aceea timpul de calcul a trebuit s ă fie distribuit judicios. Oricine putea s ă foloseasc ă instala ţia pentru orice ar fi vrut, c ăci numărul de bonuri repartizate era atît de mare, încît se putea solicita rezolvare a oric ărei probleme raţionale, practic numai problemele-avalan şă puteau s ă  epuizeze bonurile, ceea ce determina întreruperea opera ţiilor de calcul. Daniel ar fi fost dispus s ă  cedeze o parte din cele dou ăzeci de mii de secunde de calcul, pentru a cump ăra bunăvoinţa medicilor, avea chiar şansa de-a cîştiga, ceea ce i se p ărea îns ă  prea pu ţin în folosul s ău. Se declară de acord s ă  joace pu ţin, cerînd îns ă permisiunea ca ulterior s ă se retragă, deoarece îmbrăcâmintea sa era ud ă leoarc ă şi avea un miros nepl ăcut. Prima rund ă începu.  –  Se joac ă pe cinci secunde. L ăsaseră bonurile în buzunare şi numărau în tacere.  – Cinci contra cinci! Prima succesiune: 001100  –  Fac zero! --- Acce ptat.  –  Fiecare l!  –  Următorul!  – Cinci contra cinci! 100010  –  Fac zero!  –  Joc mai departe. 111111  –  Fac zero!  –  Acce ptat.  –  Fiecare doi!  –  Următorul! 001000  –  Fac unu!  –  Următorul! Incepuseră cu Fe nner, care şedea la sting ă lui Daniel. Daniel era ultimul dintre cei şase juc ători. Biologul roti moneda: l  —  ime diat urm ătorul o apuc ă. Şi acum Danie l: 0  –  Fac 0! --- Joc mai departe! Următoarea rund ă: 011110  –  Fac zero!  –  Joc mai departe! 010111

 –  Fac zero! --- Joc mai departe! Daniel ştia că acum mai juca doar pentru a- şi reciştiga miza pus ă în joc,

însă dup ă  legile probabilit ăţilor trebuia s ă vină  o dată şi suma 1. Se hotări sa  joace pînă ce avea să cîstige. 011000  –  Fac zero!  –  Joc mai departe! Afişau un aer de calm, îns ă tensiunea jocului crescuse brusc; acest lucru se vedea dup ă mimica lor în continu ă schimbare, dup ă buze le lor strînse, dup ă ochii cere se îngustau, dup ă  mîinile cu degetele crispate, degetele ie şind albe în evidenţă. 110101  –  Fac zero! --- Joc mai departe!  Jocul na s-a terminat încă, se gîndi Daniel, mal am o şansă. Ce reprezintă oare un joc! Dac ă acesta nu duce la cî ştig, atunci va duce urm ătorul. Poate c ă pierd, dar ce conteaz ă, căci am destule bonuri, rola mea este aproape neutilizată şi pot s ă mă lipsesc de cîteva secunde . Avu ghinion. Pînă să se dumireasc ă  bine, ajunseră  la cea din urm ă decizie, runda a unsprezece a, runda care nu mai admitea nici o op ţiune. --- Joc mai departe. --- A ţi pierdut!  –  Aţi avut ghinion! Pe fruntea lui Figue ira se adunaser ă stropi de sudoare.  –  Cit face totul? întreb ă Daniel.  –  Cît ave ţi?  –   Nu am consumat aproape nimic pîn ă  acum  —  douazeci de mii de secunde.  –  Nu ave ţi mai mult?  Toti il priveau acum -- rece , batjocoritor, compatimitor. --- Nu de unde sa am alte bonuri? Daniel isi pusese mica rola pe masa, in fata sa, o fise de banda magnetica, perforata, prevazuta cu o scara impartita in zecimi de se cunda.  – Cit face? --- Nu ave ţi destul, constată Fenner. Datoria se ridic ă  la 20 480 de secunde. Apucă rola şi o trase spre e l. --- Prea pu ţin. Aţi jucat f ără acope rire. Asta nu-i deloc bine.  –  Ne datora ţi cinci sute de secunde. Fiec ăruia dintre noi cîte o sut ă. --- Cum s ă  fac rost de bonuri? întreb ă  Daniel. M ărimea sumei îi produsese la început o mirare nemaipomenit ă, apoi o groaz ă paralizantă. Putea oare s ă fie suma aceasta exact ă? Era corectă: 5 ori 2 la puterea 10 = 20 480. --- Această  întrebare vine prea tîrziu, r ăspunse Fenner. Aici nu exist ă datorii la joc care ar putea fi pl ătite cîndva, mai tîrziu. Trebuie s ă plătiţi pe loc. Chipurile erau neînduple cate. --- V-am dat totul, îi asigur ă Daniel, îmi pare r ău... nu ştiam...  –   Si nou ă  ne pare rău din tot sufletul, explic ă Fenner. Dar nu putem s ă vă ajutăm. Daţi-mi marca dumneavoastr ă de identificare.

Intinse mîna spre gule rul lui Daniel.  –  Ce ave ţi de gînd? Biologul se apropie de el. --- A ţi pierdut apartenen ţa dumneavoastră la centrală. Danei se îndreptă  încet spre u şă , însă  înainte de a ajunge la ea aceasta se închise. Simţi peretele impenetrabil din material plastic la spatele s ău. Ceilalţi stăteau în semicerc în jurul s ău şi se apropiau din ce în ce mai mult. Fenner îndreptă  din nou mîna spre marca de identificare a lui Daniel. Atunci cînd acesta schi ţă un gest de ap ărare, Julius s ări spre el, îi apuc ă braţele cu o putere irezistibil ă, le ap ăsă la stingă şi la dreapta de perete. Apoi îngenunche în faţa lui. Cînd Daniel încerc ă să  se desprind ă din strînsoare, prlmi-ul î şi ap ăsă capul în abdomenul lui, a şa de tare, încît gemu de durere şi nu mai fu în stare să facă nici o mişcare. Acum, Fenner îi lu ă marca, o b ăgă la el în buzunar şi îi agăţă o alta de gule r. Primi-ul se ridic ă, cu o mişc are rapid ă îi întoarse lui Daniel mîna la spate, uşa se deschise şi fu împins într-un coridor, zece, dou ăzeci de metri mai departe... acolo era o cabin ă de lift. Il împinser ă şi se trezi în ăuntru, b ăgat întrun colţ. Picioarele îi ce dar ă, căzu încet în genunchi. In faţa ochilor s ăi începură toate s ă se roteasc ă şi î şi încorda toate fo rţele ca să-şi învingă senzaţia de ame ţeală. După cîteva secunde sau minute  —  nu putu să aprecieze intervalul de timp -- i se simti ceva mai bine, putu s ă deschidă  din nou ochii f ără să  i se fac ă rău. Cifre care alunecau una dup ă cealaltă... abia acum b ăgă de seam ă că liftul se pusese în mişc are. Incotro? Se ridic ă în picioare -- coordonatele indicau o direc ţie care nu ducea nici spre apartamentul s ău şi nici spre locul s ău de muncă. Cifrele se schimbau cu valori din ce în ce mai mici. Daniel ap ăsă  pe clapa de oprire, îns ă  cabina se deplasa în continuare. Incercă să  comande coordonatele apartamentului s ău pe clapele din cabin ă... nici o reac ţie. Deci trebuia s ă aştepte. Valorile cifrelor sc ădeau număr cu număr. La 000/000/000 c ălătoria lu ă sfîrşit. Incerc ă din nou să tasteze alte coordonate... nimic. Nici u şa nu se deschise, ca şi cînd n-ar fi avut marc ă  de identificare. Daniel se uită la cea pe care i-o prinsese biologul de guler... clapa acesteia era deschisă, iar pe metalul cafeniu st ătea scris noul s ău număr indicator: 000/000/000. * Cînd se trezi în apartamentul s ău, în memorie îi stăruia amintirea nebuloasă a unui vis oribil şi se simţea rău  —   era ab ătut, pasiv, lipsit de orice speranţă. I-au trebuit trei tablete DELEATON pîn ă scap ă de aceste emo ţii. Chiar dup ă  aceea se surprinse de mai multe ori încercând f ără  voie s ă pun ă  cap la cap, într-o succesiune logic ă, frînturile de amintiri. Iar abia o doz ă  dublă de AHTIREMEMB forte îl elibe ră de co şmar.

Cind ajunse la locul s ău de muncă, văzu, spre mirarea sa, c ă acolo se afla altcineva, un b ărbat înalt şi urît. Daniel se convinse c ă  nu confundase încăperea, se îndrept ă spre omul acela şi il întreb ă ce caută aici.  –  Acest loc mi-a fost repartizat, spuse necunoscutul O e roare e ste absolut exclus ă. Uita ţi-vă —  numărul meu corespunde cu coordonatele spa ţiale. Le scoase de la guler: 037/170/155 st ătea scris acolo, tinarul avea dreptate.  –  Aceasta este marca mea, spuse Daniel. Da ţi-mi-o! Incercă să i-o smulgă celuilalt, îns ă acesta se ap ără şi spuse:  –  P ăi şi dumneavoastră ave ţi o marc ă... cu alt num ăr! Atraşi de vocile zgomotoase , colegii se gr ăbiră să vină  din încăperile alăturate şi se interesară de cauzele conflictului. Larry verific ă marca tînărului apoi îl rugă  pe Daniel s ă-i arate marca sa şi se arata consternat. Ii ceru scuze străinului şi-l rugă  pe Daniel s ă vină  cu el. Se duser ă  dincolo, în camera lui Mdaud, iar Larry închise u şa.  –   Are o marc ă  zero, îi spuse el lui Maud, care se a şezase pe marginea mesei şi îşi b ălăb ănea picioarele, le întindea apoi din nou şi se sprijinea cu degetele groase de la picioare de speteaza, scaunului. Purta acum lentile de contact de un albastru închis, o fusta elastic ă pînă  la glezne, din stof ă nragră, cu tesatura fileu, un halat scurt ş i alb fară nasturi, pe care il strinsese lejer, cu un cordon. A şa cum putea sa remarce oricine, nu purta nimic dedesubt. Cînd Larry îşi dă du seama c ă Maud nu ascultă ce spune se întoarse din nou spre Daniel.  –  Nu e ste cu putinţă să vă fi epuizat deja bonurile! Haide ţi să vedem! Daniel căută prin buzunare, îns ă nu găsi bonurile. Larry deveni nerăbd ător.  –  Ce s-a întîmplat? Nu trebuie s ă-mi ascunde ti nimic! In Daniel se zb ătea din nou o amintire vag ă, si acum era nec ă jit că încercase s ă şi-o reprime. Ac ţiunea drogurilor î şi păstra înc ă pe de plin efectul.  –   Trebuie c ă am avut un vis urît, spuse el, un lucru cam confuz  —   apoi am luat un calmant Nu pot s ă-mi aduc aminte pe moment, nici nu merit ă să m ă străduiesc. Dar desigur c ă  nu este in leg ătură  cu faptul c ă  mi s-a schimbat marca. Şi bonurile le-am uitat cu siguran ţă în camera mea.  – Presupun, spuse Larry, c ă nu realizaţi ce înseamnă pierderea bonurilor.  –  Ce poate asta s ă însemne? Larry p ărea s ă se calmeze treptat. Medit ă, răspunse f ără grab ă, puteai s ăţi dai seama c ă gîndurile lui erau altundeva.  –   Inseamnă ca trebuie s ă vă hotărîţi. Dar este o nebunie. Nici m ăcar nu aţi absolvit programul de ini ţiere. In mod normal 20 000 de secunde îti ajung o sută de ani, dac ă e şti chibzuit cîteodată chiar mai mult!  –  Dar v-am spus doar ca bonurile trebuie sa le fi uitat. --- Şi marca zero?  –  Ce înseamnă asta la urma urmelor? întreb ă Daniel.

Iş i scoase marca, 000/000/000  —  o combinatie de cifre de-a dreptul deprimantă. --- C ă ati fost exclus, r ăspunse Larry.

Lua marca lui Daniel din mînă, se uită la ea.  –  Cum aţi venit de fapt aici?  –  Pe jos. Voiam s ă fac mişcare.  –  Da, răspunse Larry, asta înseamn ă că sînie ţi exclus, c ă nu mai ave ţi un loc de munc ă la noi, nu mai ave ţi apartament, nu mai ave ţi nici un drept. Maud tot mai statea dezinteresat ă pe martine mesei. Se întorsese pu ţin, aşa încît era îndreptata spre tin ărul din camera al ăturată. Acesta devenise şi el atent şi o fixa. Se d ădu jos de pe mas ă şi se duse la u şa  —   cu paşi mici, în aşa fel încît stofa cu ţesâtura-fileu a rochiei i se mula pe picioare la fiecare pas. U şa se deschise, p ăş i mai departe şi se opri în fa ţa necunoscutului. Uşa se închise din nou. Larry şi Daniel priviră scena f ără interes.  – Şi ce înseamnă 000 pe şi aşa mai departe? --- Inseamnă punctul zero al sistemului de coordonate, punctul de plecare şi punctul de referin ţă, începutul şi sfîrşitul. Zona interzis ă. Nici unul dintre noi n-a fost înc ă  acolo. Nimeni nu ştie nimic despre acest loc, se fac numai presupune ri.  –  Ce fel de presupuneri?  –   Treaptă intermediară, trecere, sal ă de aşteptare spre alte domenii, îns ă nu mai întreba ţi, nu pot s ă vă dau amănunte în legătură cu aceasta. Ia uita ţi! Se întrerupse.  – Uimitor! Marca este falsificat ă! Iş i trecu mîna de cîteva ori peste ea  —   cifrele se puteau şterge, disp ăreau.  –   Invelişul este veritabil, îns ă înăuntru o bucată  goală  de metal. Cifrele vopsite cu un grund. Asta este foarte ciudat. Daniel interpretă acest lucru ca un e leme nt încurajator.  –  V-am spus doar...  –  Cine v-a jucat oare festa asta?  –  Imi aduc aminte ce va! Daniel îşi aduse aminte de întîmplarea prin care trecuse ieri cu b ărbatul acela cu p ărul negru, care îşi f ăcuse de lucru la locul s ău de muncă, îl urmărise... dar ce se întîmplase mai departe? Povesti, încerc ă să  urmeze firul întîmplării, dar în van.  –  De ce a ţi luat-o la fugă, de ce n-a ţi pus în func ţiune sistemul automat? Daniel îşi dădu o palm ă peste frunte, c ăci tocmai asta f ăcuse... --- Datele trebuie s ă fie memorizate. Incăperea alăturată era goală. Maud plec ă împreună cu noul ei coleg. Se îndreptară  în grab ă  dincolo, se a şezară  pe scaune, Larry ap ăsă pe caseta cu bonurile sale pentru timpul de calcul, în adîncitura lateral ă  de la placa de vizualizare. Semnalul de "pornire" se aprinse: verde. De getele lui Larry alunecară  pe clape, se uita încordat pe ecran... apoi scena se repet ă: cel cu părul negru văzut din spate, alergînd prin coridor... o alt ă  cameră  de luat vederi... ecranul se întunec ă.  – Şters, constată Larry.  –  Nu se poate face nimic?

 –  Nimic. Larry se ridic ă, îşi lu ă bonurile de calcul.  –  Poate c ă bărbatul care stătuse înainte aici...  –  Unde se afl ă?  –  Plecat —  cu Maud.  –  Poate c ă se află în apartamentul ei? Larry ap ăsă pe clapa audiofonului şi form ă coordonatele lui Maud... semnal de apel... f ără răspuns.  –  O să aflăm noi, spuse Larry. Maud se distreaz ă  cu plăcere, dar este loială. O fată  buna, chiar dac ă îndără tnică. Acum s ă  vedem dac ă  bonurile dumneavoastră pot fi găsite sau nu! Bonurile nu puteau fi g ăsite, nici la locul de munc ă şi nici în apartamentul lui Danie l... Lui Larry i se citea pe chip îngrijorarea, cînd ajunser ă  la acest rezultat. Lui Daniel i se p ărea că  Larry începea s ă bată  în retragere, comportarea lui deveni mai rece, ca şi cum ar fi fost important s ă păstreze distan ţa.  –  Deci nu aţi visat, spuse Larry. Ce ea ce s-a întîmplat a avut urm ări reale. In amintirile dumneavoastr ă acum ascunse trebuie s ă se găseasc ă e xplicaţia. --- A ş putea s ă iau REVEILLINE, propuse Daniel.  –  Nu vrem să ne asumăm nici un risc. Veniţi, sînt prieten cu un me dic, un psihiatru. O s ă vă trateze. Probabil c ă ne va ajuta şi la interpretarea faptelor. Se duseră  cu liftul în zona unde se aflau medicii, utilizuid marca de identificare a lui Larry pentru a-i putea deschide u şa glisantă lui Daniel. Prietenul lui Larry, Oakley, era genul de om de ştiinţă tînăr  —   lucid, priceput, sceptic. Avea un p ăr roşc at, tuns perie, buze sub ţiri, ochi alba ştri, pistrui.  –   Abia au trecut cîteva ore? Rezolv ăm noi asta. Se a şeză  la maşina de scris, d ădu cîteva indica ţii într-un text explicit, apoi un termen codificat, şi u şa blindată  de la mixerul cu injec ţii, care era încastrat la în ălţimea pieptului în perete, se deschise. Prin geamul de observa ţie văzură, cum din diferite recipiente de sticl ă, se scurgeau într-o fiol ă  firişoare de solu ţie prin tubule ţe transparente, din material plastic, cu o grosime de cî ţiva milimetri. Un semnal de clopo ţel, un altul luminos de culoare verde, şi Oakley de sşurubă  cartu şul din filet şi îl introduse în sprayul de injec ţie. Daniel îşi dezveli încheietura braţului, iar Oakiey ap ăsă pe butonul declanşator.  –  Cît o s ă dureze?  –  Nu mult. Se aşezară pe nişte fotolii rulante, aduse în grab ă, şi nu trebuiră să aştepte prea mult. --- Mintea mi se limpeze şte! spuse Daniel. Era ca şi cum s-ar destrăma o ceaţa tulbure, ca şi cum s-ar rupe în buc ăţi şi ar face s ă apară un peisaj vast.

 –  Da, asta a fost. Acum îmi aduc din nou aminte. Oakley apropie de el un stativ, coborî o plac ă  înregistratoare deasupra capului lui Daniel. Şedeau în a şa fel, încît peretele de proiec ţie se afla în fa ţa

ochilor lor.  –  Incercaţi să păstraţi succesiunea cronologic ă. Vorbiţi tare, comenta ţi! Pe ecran ap ărură  pete, contururi şterse... Oakley modific ă  faza şi imaginea se clarific ă... Daniel fugea prin coridor... era foarte aproape pe urmele necunoscutului... acesta coti lateral... şi acum fugeau în cerc...  –   Apoi o sal ă  mare, cu cupe str ăvezii pe mese un c ărucior pe ro ţi se apropie mult de mine... un altul... m ă prăbu şesc... Masa... discul care se rote şte... 0,1,0,0,0,1... chipuri nervoase ...  –   Observ c ă liftul se deplaseaz ă... încerc s ă opresc deplasarea... nu reu şesc... mă  apropii de Zona Zero... fâră posibilitatea de a m ă  opri... u şa cabinei se de schide... Daniel tacu.  –  Nimic altceva? întreb ă Oakley.  –  Nimic. Daniel ie şi de sub plac ă şi împinse stativul la o parte. --- Situa ţia tipic ă  a unui test psihologic, spuse Larry. Labilizarea, consolidarea situa ţiilor tipice, jocul ca simbol al unei puteri supe rioare. Daniel d ădu din cap aprobator.  –   Această explica ţie este aproape de adev ăr. Totu şi, cum mi-au disp ărut bonurile?  –   Se poate s ă fi fost vorba de un test, fu de p ărere Oakley, ins ă nu a fost unul dintre testele obi ş nuite, aşa cum le e fectuăm noi. Oakley şov ăi, se aplec ă din nou peste maşina sa de scris, citi lista testelor efectuate cu o zi înainte de pe ecran. Num ărul lui Daniel nu figura acolo.  –  Nu. Nu este vorba despre un test al sec ţiei noastre. Desigur c ă ar putea să fi fost vorba despre o terapie de rutin ă.  –   Greu de crezut, ripost ă Daniel înciudat. A fost vorba de ni şte întîmplări chinuitoare, care au b ăgat spimai in mine. Am tr ăit totul confuz, ca sub imperiul unei paralizii. Mi s-au impus restric ţii în ac ţiunile mele, nu m-am putut opune. A fost extrem de nepl ăcut. Dacă a fost cu adev ărat un tratament al psihiatrilor, atunci aş vrea s ă fac o reclama ţie. Oakley b ătu în joac ă pe clapele ma şinii de scris. Fara s ă se uile la Daniel, spuse: --- De unde s ă ştiţi dumneavoastră  de ce terapie ave ţi nevoie? Poate c ă vă  sînt necesare frica şi socurile, o necesitate care a fost împlinit ă  pe această cale. Poate c ă v ă trebuie din cînd în când emo ţii negative puternice pentru a v ă reg ăsi echilibrul interior. Poate c ă  este vorba de un fel de supap ă  care s ă diminueze tensiunile psihice. --- Pu ţin probabil! Nu am impresia c ă  mi-am regăsit astfel echilibrul interior.  –  Mă refer la o posibilitate. In orice caz... sînte ţi nedrept cu psihomedicina. In nici un caz nu se construiesc scenarii dezagreabile care s ă-i fie impuse pacientului. Dimpotriv ă, în astfel de cazuri, dirijarea lucrurilor se lasă pe seama pacientului. Se m ăre şte numai disponibilitatea acestuia de a- şi

desf ăş ura liber imagina ţia, se abat emo ţiile şi se întăresc prin feedback. Ceea ce a ţi trăit, ar fi în acest caz propriul dumneavoastr ă produs.  – Şi cum explica ţi pierde rea bonurilor? --- Nu afirm c ă  ipoteza mea corespunde adev ărului. S-ar fi putut ca şi altceva s ă vă fi influenţat. --- N-ar trebui atunci s ă ştie sec ţia dumneavoastră?  –   Crede ţi că  sîntem singurii care avem acces la creie rul pacien ţilor? Creierul poate fi s ănătos din punctul nostru de vedere; exist ă însă şi destule alte cazuri de afec ţiuni care nu cad sub inciden ţa noastră... de exemplu cele de ordin sociologic. In ace ast ă direc ţie eu nu pot s ă afirm nimic de finitiv, ca individ ai o imagine de ansamblu asupra unui domeniu mic, pa rţial, al structurii de impact.  –  Toate acestea însă n-ar putea explica pierderea bonurilor mele. In cazul unor astfel de m ăsuri, este vorba doar de o serie de proiec ţii, de simulări, de nimic real. --- Nu neap ărat. Desigur ca modelele de excitare se pot introduce chiar în creier, sau se pot oferi proiec ţii de via ţă  autentic ă, prin intermediul unor preparate farmaceutice, de exemplu cu ajutorul unor gaze psihogene, se poate anula controlul, care în mod normal exist ă pe un prag inferior, pentru a indica, în caz de nevoie, caracterul cadru al întîmpl ării. Există însă, în afară  de aceasta, posibilitatea de-a lega sugestiile cu acţiunile reale, de-a le contopi, deci de-a utiliza, într-o anumit ă măsură, realitatea drept test şi de a recunoa ş te testului o influen ţă asupra realit ăţii. Daniel se arătă înd ărătnic.  –  Mi-am irosit deci cu ade v ărat bonurile sau nu?  –  Nu ştiu dac ă are sens, răspunse Oakley, s ă  facem distinc ţie între halucinaţie şi realitate. Ceea ce ob ţii ca input sub form ă  de date este real, indiferent dac ă aceste date se acumuleaz ă în baza unui eve niment real sau nu. Oricum nimeni nu poate s ă ne demonstreze c ă mai există altceva de cît gîndirea proprie... o lume exterioar ă, alţi oameni, sau prezen ţa unei lumi energetice. Ceea ce cunoa ştem reprezintă numai de scifrarea ei sub form ă de date. Larry se ridic ă în picioare şi îi f ăcu lui Daniei un semn.  –  Oakle y s-a lăsat antrenat în filosofare. Nu mai po ţi să faci nimic cu e l.  –   Se prea poate ca to ţi să  existăm numai sub form ă  de agregate de date stocate în memorie, subordona ţi unui anumit program comportamental. Intrebarea privind realitatea ar deveni atunci pur retoric ă. In principiu, Danie l era interesat, ce-i drept, de problema pe care o punea acum Oakley, îns ă  momentan îi ap ărea mai importantă  problema pierderii bonurilor: de asemenea, nu voia s ă-l jigneasc ă  pe Larry, l ăsîndu-l s ă plece de unul singur; de aceea se ridic ă şi el, neputîndu-se îns ă ab ţine de a mai pune o întrebare: --- In acest caz, datele, care sînt stocate în memorie, ar constitui o a doua lume interioară, în cadrul lumii de date?

 –   Nu! răspunse Oakley, care îi înso ţi pe Larry şi pe Daniel pînă la uşă . Intr-o lume care e constituită  numai din informa ţii, nu există  altceva decît informaţii. Desigur c ă  se pot stabili o serie de domenii pa rţiale  —   inclusiv pe

baz ă de considerente pragmatice, îns ă nu este nevoie... Larry îi trase pe Daniel pîn ă într-un loc de unde nu-l mai putea auzi pe Oakley.  –  Un om simpatic, dispus s ă ajute. Din p ăcate este pu ţin cam sucit. Toate îi vin de la filosofie. Acum nu mai po ţi scoate nimic de la el. Veni ţi, să  vedem dac ă s-a întors Maud!  –   Ceea ce a spus Oakley îmi clarific ă  anumite lucruri, fu de p ărere Daniel. Ce zice ţi despre toate astea?  –  N-are sens s ă discutăm de spre aceste lucruri. Chiar Oakley a spus-o: o întrebare retoric ă. Cu ce trebuie s ă ne confruntăm... cu date, cu procese reale? Indiferent despre ce este vorba, î ţi d ă  aceea şi b ătaie de cap, pune acelea şi probleme. Larry f ăcu un gest dispre ţuitor.  –   Ceea ce nu se poate distinge este identic. Drept urmare, nu exist ă nici o diferenţă între o lume adev ărată şi una închipuită, ad ăugă el. De de parte o vazură pe Maud. Le ve ni în întîmpinare cî ţiva pa şi.  –   Din p ăcate am avut ghinion. Am luat VASAGIN: am petrecut o era plăcută. Cind m-am trezit, disp ăruse. * Un aer umed, aburind, îl întîmpin ă . Un zgomot strident  —  ţipete. Voci ascu ţite, ininteligibile. Ie şi din cabin ă. T ălpile i se lipir ă de pode a. Fiecare pas l ăsa o dîrâ ud ă. Ce aţă. O lumină slab ă, difuză. Dincolo de masele de un alb-gri, tuburile de neon din tavan erau împrejmuite de aureole sclipitoare. Nu se putea vedea la mare distan ţa, poate doar la cî ţiva metri. In fa ţa lui se afla un perete, acoperit de pic ături lucioase . Iş i pip ăi drumul mai de parte, coti dup ă colţ... O încăpere mai mare, o sal ă  —  ceaţa nu mai era aici atît de dens ă. Il întîmpin ă un vacarm de strigate. --- Face ti loc, la o parte! Un vîjîit ca provenind de la duze puternice. Un vehicul pe pe rn ă de aer, la mică  distanţă  în spatele s ău... sări într-o parte. Un primi se g ăsea la volanul autovehiculului, şi din scaunul s ău supraînălţat se uita în jos, îşi întorcea capul, cu smucituri bru ş te, în toate p ărţile. Un ţip ăt stride nt se ridic ă  din vehiculul împrejmuit de o balustrad ă. Capete de oameni ap ărură  din spatele ei, disp ărură, ap ărură  din nou. Nişte chipuri ciudate, inexpresive, cu nasuri scurte, turtite, ochi mari, cu un p ăr des şi cîrlionţat. Maşina se opri la mic ă distanţă de Daniel. O u şă batantă se deschise, iar cei transportati s ăriră  afară, ţîpînd din nou din r ărunchi, rîzînd, sughi ţind; se înghesuiau, se loveau unul de cel ălalt, c ădeau, iar primi-ul s ărea printre ei, le indica direc ţia, îi ajuta pe cei c ăzuţi să se ridice, pe unii, care voiau probabil s ă fugă, îi prindea, îi împingea şi-i tragea spre un obiect, un fel de ma şină a cărei menire Daniel nu o putea pricepe  —   cîteva trepte ducind pina la un soclu alungit, fierărie, asem ănîndu-se cu dispozitivul de start al unei piste de curse

pentru automobile-robot. Oamenii mici fugeau spre acel obiect sau eraiu împin şi încolo, se urcau pe o band ă rulantă, o suprafa ţa mobilă, care se deplasa pe dou ă role. Mutan ţi? Pitici? Bolnavi? Daniel nu v ăzuse înc ă  niciodată  atîtia degenera ţi la un loc  —  priveliştea îl îngrozea: capete mult prea mari erau a şezate pe corpuri slabe şi goale, iar acestui dezechilibru i se mai ad ăuga un defect psihic: unele cuvinte ţipate strident putea s ă le distingă, însă îi venea greu s ă le găseasca un inteles; erau cuvinte f ără vreo legatară  între ele, poate c ă  era vorba de încuraj ări, poate de înjur ături. Nebuni? Deodată se sim ţi apucat de mînec ă şi împins spre banda rulant ă pe care se aliniaseră acum cu to ţii. Vru s ă protesteze, îns ă chiar atunci banda pe care statea se puse în mi şcare sub picioarele sale; un fel de balustrad ă se închisese de jur-împrejurul s ău. Nu rmi putea s ă  coboare, şi dac ă  nu voia s ă  cada, trebuia s ă p ăş ească, la început încet apoi mai repede. Mai f ăcea înc ă fa ţă, însă viteza de deplasare cre ştea din ce în ce mai mult, ajunse s ă  alerge mecanic, cîteva secunde fu cuprins de un soi de ambi ţie, de sentimentul c ă  particip ă la un concurs, iar misiunea ce-i revenea nu-i ridica probleme, putea s-o îndeplineasc ă f ără a se strădui excesiv, îi era superior ma şinăriei... Dou ă  duzini de f ăpturi degenerate se c ăzneau lîngă  el, un şir întreg de f ăpturi care trop ăiau, pe care el le dep ăş ea în înălţime cu un, cap.  Ţ ipetele lor se auzeau acum mai rar, unele sunau sufocate sau plîng ăre ţe, de aceea sala era acum plină  de gîfîieli. Chici negre şi blonde fluturau în aer, bra ţe slabe căutau sprijin în balustrad ă... Daniel îşi d ădu seama c ă obose şte. P ărea c ă  banda se mi şcă tot timpul ceva mai repede decît putea el s ă fugă; era asftel silit s ă grăbească ritmul, s ă fugă mai repede, cu toate c ă era lipsit de se ns s ă încerce s ă scape de pe band ă. Balustrada era deschis ă numai în fa ţa şi dacă fugeai destul de repede, puteai să  ajungi la platforma salvatoare... Lini şte  —   acum toate întreb ările, presupunerile şi aşteptările sale treceau pe planul al doilea, gîndurile sale cunoşteau doar obsesia mi şcă rii picioarelor sale, a ritmului s ău, a oboselii, a ţărmului sigur al platformei. De ce fugea? Pentru ce? Privirea sa era îndreptat ă în faţă  —   acolo se vede a o scală, dispus ă vertical, o lumin ă roşie urca şi cobora, pendula ba pu ţin mai sus, ba pu ţin mai jos  —   sus, jos. Dedesubt, într-o cup ă, se găsea un mic obie ct sclipitor, argintiu şi roş u. I se p ărea că  în coapsele sale se toarn ă  plumb. Nu era obi şnuit să  fie supus unor astfel de eforturi, corpul s ău era mai greu decît al celorlal ţi alergători, din stînga şi din dreapta sa. Iş i adună  toate fo rţele, se concentra pentru un mare efort ş i m ări dintr-o dată ritmul de alergare, pentru a putea s ă sară pe platform ă. Insă la fel de rapid se acceler ă şi deplasarea benzii, şi acum trebuia s ă facă faţă  ritmului şi mai ridicat, care scotea din el pîn ă şi ultima pic ătură de e nergie. Se clătină, fiind pe cale s ă-şi piard ă  echilibrul. Vru s ă  se sprijine de balustrad ă, însă îşi retrase mîna spasmodic înapoi, înc ă  înainte de a deveni conştient de durere: balustrada era înc ărcată cu electricitate.

Fugă — şi nici un sfîrşit... Se minuna de el însu şi că  mai putea s ă  reziste. Picioarele i se mi şcau luptînd parc ă împotriva rezisten ţei unei mase vîscoase, efortul de a i se opune era dureros. Ritmul său începu să scad ă... Şi viteza benzii rulante se mi cş oră, însă nu suficient, c ăci tot se deplasa prea rapid... Daniel se clătină  încolo şi încoace, se pr ăbu şi. Banda îl duse înapoi, se izbi de perete, un şoc electric, se r ăsturnă, se rostogoli... tot timpul e ra proiectat în balustrad ă, se rostogoli din nou pe band ă, se izbi iar... Liniş te... Doar cîteva secunde, apoi din nou ţipete... avide, triumf ătoare. Se simţi ridicat în sus, pus pe picioare. Un primi st ătea foarte aproape de el şi-l sprijinea. Primiul îl ţinea de spate, lu ă obiectul str ălucitor, îl de spacheta din hîrtie, un cocolo ş  ovoidal, de un maroniu deschis era înf ăş urat acolo... Primiul duse mîna la gura lui Daniel, îi îndes ă masa moale şi lipicioas ă înăuntru. Daniel se opuse, îns ă nu putea face nimic contra fo rţei lui. Trebui s ă deschidă  maxilarele... gura sa se umplu de un fel de g ăluşcă   cu gust dulce, pătrunzător... Iş i trase cu greu r ăsuflarea, se lupt ă  cu un acces de sufocare, înghiţi, o mas ă păstoas ă, lipicioas ă i se scurse pe la col ţurile gurii, tuşi... Ce era mai rău trecuse, masa se dizolv ă repe de, înghiţi o parte din ea, iar o parte o scuip ă. Intre timp, primi-ul îl tîrîse cu el şi îl împinsese spre un vehicul pe pern ă de aer... se v ăzu brusc în mijlocul f ăpturilor mici, care, ce-i drept, tot mai ţipau, dar nu la fel de tare, nelini ştea lor p ărea s ă fi pierdut din intensitate. Unii dintre ei zăceau pe jos şi lingeau din mîncarea dulce, î şi mînjeau cu acest prilej mîinile şi faţa, mestecau şi plesc ăiau. Vehiculul se puse în mişcare. In scurtă vreme, luneca cu repeziciune, printre nori de aburi, prin coridoare lungi, cotea, iar întotdeauna cînd lua curbele, omule ţii cădeau unii peste alţii, se răsturnau reciproc, chi ţăiau, se certau. Atunci se apropiau mult de Daniel, c ăci suprafa ţa utilă era mic ă, iar spa ţiul —   strimt. Daniel putea s ă le simtă mirosul, care îi aducea aminte de cel de piele parfumat ă şi e xcremente, îl atingeau f ără ruşine, cu pielea lor deschis ă la culoare, umed ă şi moale, ceea ce îi era extrem de nepl ăcut. Şi pielea sa era umed ă  de sudoare, iar pe îmbrăcămintea sa se depuseser ă  stropi de ap ă, care îngreunau materialul, iar cracii pantalonilor îi atârnau moale şi i se lipeau de genunchi. Se opriră, iar u şa batantă se deschise. Ajunseseră  la intrarea unei încăperi vaste, în a şa fel încît pe ling ă  autovehicul nu se mai putea trece. Ceilalţi se îmbulziră să iasă, iar cînd Daniel r ămase pe loc, doi primii venir ă în fugă şi îl ridicar ă f ără să-i dea drumul. Se în ţeleseseră  probabil f ără  vorbe  —  poate din priviri —  căci, ca la un semnal, începur ă să-i scoată hainele. Daniel se opuse, îns ă acest lucru nu-i folosi la nimic, c ăci primii erau mai puternici. Nu se purtau cu el în nici un caz brutal, gesturile lor erau grijulii, uzau de fo rţa lor cu menajamente, superioritatea lor ap ărea obiectiv ă. Nu erau deloc impresionaţi, nu ascultau ceea ce el încerca s ă le explice, probabil c ă nu

înţelegeau. Ac ţionau îndemînatic, f ără gre ş, repede şi iată că  se afla deja gol printre ceilalţi. Incăperea era complet goal ă, podeaua era din material plastic cu stria ţii şi mirosea a fenol. Pîn ă  acum totul se petrecuse într-o atmosfer ă plăcută de căldură, te sim ţeai aici  —  Daniel trebuia s ă recunoasc ă în sinea lui  —   mai bine f ără  îmbrăcăminte, însă  situaţia era totu ş i destul de penibil ă: şederea între f ăpturile acestea goale, cu forme monstruoase, de sex feminin şi masculin, a şa cum se putea vedea, cu toate c ă  organele sexuale erau prea pu ţin dezvoltate, fiind degenerate, Ins ă  deodată  începu s ă  adie un vînt răcoros peste ei, iar în acelaşi timp răsună  un clinchet de clopo ţei. Daniel v ăzu cum ceilalţi se a şază pe vine şi  —  nu-ş i putea crede ochilor  —  îşi goleau b ăş icile şi intestinele pe podea. Se l ăsau pe vine chiar acolo unde se aflau. Daniel se str ădui să nu bage în seamă această scenă respingătoare, îns ă trebui s ă constate enervat c ă şi pe el îl încerc ă, începu brusc s ă-l frămînte... poate din pricina curentului de aer de pe trupul s ău umed şi gol. Incerc ă să  reziste presiunii, r ămase rigid, în pozi ţie vertical ă şi constată că  poate s ă-şi stăpînească  trupul. Imediat dup ă  aceea simţi, ca o răsplată, cum curentul de aer devine mai cald -- un ş uvoi îi atinse apoi degetele mari de la picioare -- ap ă, fierbinte, dar suportabil ă, se scurgea undeva, apoi veni un nou şuvoi... Din nou cei doi primi ap ărură  lîngă  el. Se simţi apucat, obligat s ă se aşeze pe vine, şi atunci cineva începu s ă umble pe la fundul său -- profund revoltat trebui s ă  accepte situa ţia, fesele îi fur ă îndepărtate, i se introduse un supozitor. Se ridică din nou în picioare, ţinut în continuare de primii; trecur ă numai cîteva secunde şi prin intestinele sale începu o fr ământare şi simţi deja un gol şi o slăbiciune în burtă, o ap ăsare elementară, încît abia se mai putu l ăsă pe vine -- acum paznicii îi d ădură  drumul  —  şi începu s ă  elimine fecalele, în şocuri, spasmodic, gîfîind. Slăbit, cu genunchii tremurînd, se ridic ă  —   jos era un miros care se răspîndea încetul cu încetul, imposibil de suportat, îns ă imediat veni o pal ă de vînt mirosind puternic a fenol, cald ă şi plăcută, care producea îns ă ame ţeală... In jurul său începu din nou vacarmul de ţipete, tulburarea  —  se încăierau, se fugăreau, se loveau reciproc; el st ătea pierdut în mijlocul acestei harababuri, pînă cînd una dintre f ăpturile de sex feminin, dintr-un motiv oarecare, îl b ăgă  în seam ă, se apropie de el, scoase un strig ăt şi-l arătă cu degetul. Acum se apropiar ă şi alţii, îl înconjurară, îl fixară cu privirile. Cei mai curajo şi începură să-l atingă  cu mîna, îl pip ăiră, deveniră  din ce în ce mai obraznici, îl ciupiră, îi atinseră cele mai intime p ărţi ale corpului. Daniel încerc ă să se apere, îns ă veneau din toate p ărţile, erau prea mul ţi, se sim ţea rupt în buc ăţi... Deodată  se auzi un vuiet puternic r ăsunînd prin încăpere şi nişte jeturi sub ţiri de ap ă fierbinte ţîşniră din toate p ărţile, prin niş te ajutaje plasate în pere ţi, loveau în pielea neprotejat ă. Unii dintre ei c ăzură şi încercară să scape, în patru labe, de potopul care n ăvălea. Daniel crezu mai întîi c ă este vorba de o m ăsură pentru protec ţia sa, îns ă dup ă pu ţină vreme î şi d ădu seama c ă nimeni nu reacţiona cu team ă sau măcar surprins, dimpotriv ă, în rîndurile lor se auzi un chiot, îl l ăsară  în pace şi se puseră în faţa jeturilor. Incercau s ă fugă în calea acestora, alunecau, se

tăvăleau pe podeaua care era acoperit ă cu ap ă pînă la o în ălţime de o palm ă, se stropeau reciproc, s ăreau în sus şi trop ăiau cu ambele picioare în fream ătul şi potopul acesta. Deodată  în aer ap ăru ceva alb, bule, spum ă, poate c ă  în ap ă se găsea acum un agent special —  săpun, deodorant. In scurt timp fur ă acoperiţi de fulgi de spumă, aveau spum ă pe fa ţă şi spuma li se a şeza pe cape te ca ni şte căciuli. Din nou o schimbare, acum apa deve ni mai rece, chiar rece de -a binelea, izbucniră ţipete de pl ăcere sau de nepl ăcere, nu puteai s ă le distingi  —   spuma disp ăru... apa se opri. Ap ăru o cea ţă fină din aerosoli, mirosul fad al uleiului. Se auziră gîlgîituri de la o seam ă de orificii ascunse de evacuare a apei, iar ajutajele practicate în perete erau acum închise. Acum se împingeau, se înghesuiau şi se d ădeau reciproc la o parte în drum spre vehicul. U şa batantă se închise, iar vehiculul se puse în mi şcare. In faţă stătea un primi, care conducea, uitîndu-se din cînd în cînd în spatele lui. Daniel îşi cucerise un loc la balustrad ă. Ce ilalţi abia dac ă puteau s ă priveasc ă pu ţin deasupra, pentru ei fiind vorba de o barier ă eficientă, nu însă şi pentru el. Cînd cotiră dup ă  un colţ, sări peste balustrad ă, se împiedic ă, căzu, se arunc ă repede la o parte... şi disp ăru deja din cîmpul vizual. Glezna îl durea... scrîntit ă ? ruptă? Se ridic ă  în picioare şi încerc ă să păşească... simţi o durere în ăbu şită, care devenea ascu ţită atunci cînd î şi lăsa greutatea pe piciorul respe ctiv. Nu putea rămîne aici. Se uită  împrejur  —   o încrucişare de coridoare, pline de cea ţă, pătrate de lumin ă  tulbure. Alese la întîmplare o direc ţie şi înainta şc hiop ătînd. Avansa cu greutate. In aceast ă  stare trebuia s ă  evite orice întîlnire cu paznicii. Ce-i drept, era vorba doar de ni şte simpli primii, îns ă  din punct de vedere fizic îi erau superiori şi acum numai asta mai conta. De mai multe ori se opri locului şi ascultă  cu atenţie  —   fiecare pas pe podeaua umed ă  producea un zgomot care sem ăna cu un plesc ăit  —   astfel va pute a remarca din timp dac ă se apropie cineva. In această zonă  a labirintului nu se mi şc a nimic. Intr-un rînd p ătrunse într-o înc ăpere, unde se g ăseau exemplare ceva mai mari din omule ţii aceia ciudaţi, aşezate în mai multe rînduri, pe priciuri; dormeau sau se g ăseau într-o stare de somnolen ţă, c ăci nu se mişcau. Un perete acoperit cu un mare tablou de comand ă  —   iar un automat func ţiona, se vedeau punctele luminoase care sclipeau, indicînd con ţinutul memoriei. De la cap ătul priciurilor ie şeau cabluri care duceau pînă la un fel de c ăş ti, care e rau a şezate pe capul celor culca ţi. Daniel ie şi şchiop ătînd din înc ăpere, îns ă  durerea deveni încetul cu încetul insuportabil ă. Se odihnea din ce în ce mai mult, sprijinindu-se de perete, în timp ce ţinea piciorul bolnav ridicat. O încrucişare de coridoare  —   încotro ducea? Nu ştia, în ce direc ţie s-o ia. Liftul, care nu asculta, de comenzile sale, nu îi folosea la nimic, iar alte ie şiri nu cunoştea. Nişte aplauze slabe  —   undeva, în fundul coridorului. Se îndrept ă  spre partea stîngă a acestuia şi de aici se auzea un zgomot, care se apropia. Ii mai rămăseseră dou ă direc ţii de ales. Era indiferent încotro se îndrepta. S ări într-un

picior înainte, sprijinindu-se de perete. Şi aici se auzeau aplauze slabe... Daniel se opri, deoarece şi piciorul s ău sănătos ced ă, se îndoi. Zăcea acum la p ămînt, incapabil s ă  mai fac ă  vreo mişc are. Pa şii se apropiar ă, se auzeau bîjbîind dincolo de peretele de ce a ţă —  încă nu se putea vedea nici o f ăptura  —   numai din cînd în cînd câte o umbr ă, care întuneca albul tulbure al luminii, contururile unor siluete greoaie...  – Daniel, vino! Se mai auzeau înc ă zgomotele aplauzelor, ecouri şterse, pic ături şi murmure în dep ărtare, de dup ă perdeaua de lumin ă.  – Daniel, vino! Aburi de cea ţă, pa şi  —   acum foarte aproape, un v ăl de pic ături argintii, umbre gigantice, care se cl ătinau.  – Daniel, vino! O voce îl chema, îl îndemna, îi str ăpunse letargia. Se întoarse: în perete ap ăruse o deschiz ătură, o plac ă din material plastic se ridicase, se d ăduse la o parte, un bra ţ, o mină, care se întindea spre el. Incercă să se ridice... nu reu şi. Aşa că se tîrî pîn ă la acea deschiz ătură, se strecură  prin ea  —   în jurul s ău semiobscuritate, numai de la o fî şie de pe perete venea o lumin ă slab ă şi gălbuie. --- Sper că aţi petrecut o zi frumoas ă! Pamela. Impinse placa peretelui la loc. Aceasta se închise etan ş. Aici nu era cea ţă, umezeală, ci numai o c ăldură apăsătoare, uscată.  –  Veniţi, Daniel! --- Nu izbutesc  —  sînt rănit —  piciorul —  scrîntit, poate rupt.  –  Se rezolv ă asta! Pamela se aplec ă deasupra lui Daniel, îl mîngîie pe p ăr, îl s ărută. --- A ş teptaţi aici, vin imediat înapoi! Era singur. Numai un perete sub ţire îl desp ărţea de zona omule ţilor îngrozitori... nu puteau fi mutan ţi, căci prea sem ănau unul cu celălalt. Un perete tare, termoizolant, fonoabsorbant. Zgomotele care p ătrundeau erau atenuate. Se auzeau ciocnituri, ca şi cum cineva s-ar fi lovit de ni şte obiecte goale pe din ăuntru, un ţipăt stride nt de la mare de p ărtare. Cînd stătea liniştit, durerea se mai potolea şi nu mai era atît de ascu ţită. Daniel se uită în jurul s ău - avea prilejul s ă cunoască o nou ă zonă a centralei: terenul din spatele pere ţilor netezi, dincolo de elementele de placare, din culise, zona instala ţiilor tehnice, a c ăilor de aprovizionare, a cablurilor şi conductelor. Aici undeva trebuia s ă  se afle dispozitivele de împrosp ă tare a aerului, bucă tăriile automate, instala ţii chimice. Sim ţea ceva tare sub genunchii săi  —  pu ţin deasupra podelei trecea o şină. O pip ăi  —  simţi un tremur u ş or al metalului, o oscila ţie şi o vibra ţie, scurt timp ce va, mai puternice, apoi din nou mai slabe. Pe măsură ce ochii i se obi ş nuiau cu semiobscuritatea, ap ăreau din ce în ce mai multe detalii. Din pere ţi se iveau sîrme împletite, se uneau alc ătuind un cablu gros care se întindea de-a lungul zidului. Prin înc ăperea îngustă treceau de asemenea mai multe ţevi groase, într-un rînd se auzi un zgomot r ăsunînd pe

coridor, undeva în spate şi se putu distinge un ecou care vui puternic, de mai multe ori, încolo ş i încoace. Durerea din glezn ă îl mai lăsase. Daniel încerc ă să se ridice, crezu pentru o clip ă că piciorul î şi revenise şi că ar putea s ă-l foloseasc ă din nou, îns ă atunci cînd calc ă cu grijă pe el, o durere ascu ţită îl f ăcu s ă tresară iarăş i, se împiedic ă, se sprijini de perete... se lovi de un obstacol, ceva ced ă, aproape c ăzu... Se lăsă cu greutate pe podea. Dup ă ce b ătăile puternice de inim ă  mai începură să se domolească, v ăzu despre ce fusese vorba. Un cap ăt de sîrm ă atîrna în jos, deci rupsese o linie electric ă. O legătură fusese întrerupt ă, un anumit întrerup ător nu mai funcţiona, un apel va r ămîne f ără răspuns, o indica ţie va fi ignorat ă, o comunicare e ra blocată, un dispozitiv de control era scos din func ţiune; cineva care va dori ceva, va voi s ă facă  ceva sau va voi s ă  împiedice ceva va aştepta zadarnic ş i va observa c ă sistemul tot nu este perfect. Un zgomot din întunericul coridorului  —   slab, dar crescînd în intensitate şi rapiditate, un pocnet slab şi o rostogolire. Ceva se apropia, o forma ţiune întunecată, bra ţe cu cle şti de apucare , un ochi gigantic, care clipea... Daniel încerc ă să,fugă. Se tîrî cî ţiva metri mai departe, se trase pe piciorul sănătos mai încolo  —  mult prea încet. Formaţiunea nu se apropie de el, ci se opri acolo, unde se împiedicase el, iar ochiul se roti, examina locul de jur-împrejur. După aceea membrele se mi şcară ca nişte picioare de p ăianjen, o structură  conică, fixată pe un braţ  telescopic, ie şi în afară. Un şuierat, o pendulare încolo ş i încoace... Sîrma care atîrna fusese îndep ărtată, iar capul conic al aparatului se deplas ă  spre un loc al peretelui, se mi şcă   încet şi uniform pe o linie dreapt ă prin aer, l ăsînd dup ă trecerea sa o urm ă de un cafeniu deschis dup ă el... Linia electric ă era din nou acolo unde se aflase mai înainte, sistemul era din nou complet, ordinea fusese restabilit ă. Formaţiunea  —  un cărucior-robot, se deplasa pe o şină me talică. Intr-un loc anume se g ăsea un ce ntru de dirijare, creierul unui sistem de control, care era omniprezent. Probabil c ă  nici nu se oprise vreo instala ţie din func ţiune, probabil c ă existau dispozitive de siguran ţă pentru toate tipurile de defec ţiuni  —   cu toate c ă oamenii nu aveau ce s ă caute în acest domeniu. Pamela? Ce c ăuta ea aici? Cum putea cineva s ă-şi facă apariţia aici? Se putea duce în aceste locuri o via ţă proprie? Puteai oare s ă exerciţi vreo influenţă  de aici asupra cursului evenimentelor din cealalt ă  parte? Puteai s ă provoci defec ţiuni, să sabotezi? Daniel ţinea ochii închiş i, căci epuizarea îl dobora. Nu adormi, dar nici nu era treaz, mo ţăia pur şi simplu, iar prin fa ţa ochilor s ăi se perindau chipuri, scene dintr-un trecut recent, f ără  vreo succesiune logic ă, ci de-a valma. A ţipi, f ără ca imaginile s ă dispară —  se trezi speriat... Pamela stătea lîngă  el. Adusese dou ă  cîrje. Il ajută să  se scoale şi i le puse la subsuori. Piciorul bolnav fu tras în sus, îndoit, cel s ănătos îl duce a, cînd îşi lăsa greutatea în fa ţă, ceea ce era dificil, datorit ă tuburilor şi cablurilor de pe podea, înainta încet. Deseori spa ţiul se îngusta, pe pere ţi erau diferite conexiuni, aparate mecanice şi chimice, aparate de luat vederi, îns ă în

apropiere de pode a, deasupra şinei, rămînea întotdeauna ce va loc liber. Existau puncte de încruci şare şi existau ramifica ţii, treceri spre etaje inferioare, îns ă ei rămaseră  la acela şi nivel. Se oprir ă  într-un loc mai larg al gangului. Intre contacte dezizolate se g ăsea un soclu masiv, de unde se auzea un zumzăit, iar pe un m ănunchi din mai multe tuburi încol ăcite, se găseau nişte p ături. Daniel se a şeză pe ele, iar Pamela îl acoperi şi îngenunche lîngă el. Pe o re ţea de sîrme ale unei conexiuni ea a şezase o valiz ă cu aparate medicale. Scoase un spray injectant şi pulveriza un lichid analgezic. Apoi se ocup ă de piciorul lui, aplic ă  cu o pensul ă  un lichid rece ca ghea ţa, scotoci în valiz ă şi scoase o cutiu ţă, îndreptă un ecran parabolic spre glezn ă şi îl puse în funcţiune. Il mînca şi-l gîdila, dar nu-l durea. Daniel ave a îns ă senzaţia clară că ceva separat se suda, os de os, carne de carne. Pamela tot mai era în genunchi lîng ă el, aplecat ă deasupra sa, îl mîngîie pe obraji, pe gît, pe umeri.  – Ştii tu ce e ste o mam ă? îl întreb ă ea cu de licate ţe. Daniel scutură din cap:  –  Nu.  –  Eu sînt mama ta, spuse ca energic. Şi tu e şti copilul meu.  –  Da, răspunse Daniel.  –   Trebuie s ă-mi spui totul. Trebuie s ă ai încredere în mine. Numai eu pot să te ajut.  –  Numai tu, spuse Daniel. --- Bietul b ăiat! spuse ea. Ce-au f ăcut din tine! Dar oricare ar fi vinov ăţia ta  —   mama îţi iartă totul. Asta a fost întotdeauna a şa, şi totdeauna va r ămîne aşa.  –  Da. Da.  –  Tu e şti altfel decît to ţi ceilalţi, asta am sim ţit-o de la început, chiar înainte de a te fi cunoscut cu adev ărat. Dar şi ceilalţi şi-au dat seama. De aceea te hăituiesc dintr-o stare de disperare în alta. Ce groaznic c ă  se pot întîmpla astfel de lucruri însp ăimîntă toare.  Tâcu. Il mîngîie şi începu din nou.  –   Pot s ă te ajut, sînt singura care pot s ă-ţi dau ajutor. Dar trebuie s ă-mi spui totul. Unde ai fost? De unde vii? Ce ai f ăcut —  afară? Ce f ăcuse? Trebuia s ă-i spună Pamelei, dar ce se întîmplase de fapt?  –  De ce îmi ascunzi ceva, am doar inten ţii bune cu tine? Spune-mi şi totul o să fie bine.  –  Nu ştiu.  –  Nu ai voie s ă minţi, sigur c ă ş tii. Cine ţi-a interzis s ă vorbe şti? Nu ai nici un motiv s ă taci. Gînde şte-te cît de r ăi sînt! Ai fost îngrozitor de singur, acum sa terminat. O s ă-mi poveste şti totul, nu-i a şa? Daniel voia s ă-i povesteasc ă, desigur, totul. Venise de afar ă, de undeva. Iş i petrecuse -- din ziua maturiz ării  —  viaţa într-unul dintre oraşe, ca to ţi ceilal ţi? Exista oare ceva deosebit, care se întîmplase cu el? Intr-un anume ungher al creierului s ău se găseau amintirile respective  —   dar erau blocate. Exista oare vreun cifru, vreo cheie? Incerca s ă  se concentreze; pe frunte îi ap ăru sudoarea. Undeva, ceva? Existau domenii ascunse  —   lucruri, persoane,

întîmplări? O via ţă  fantastic ă, o posibilitate de mi şcare neîngrădită? Soare, furtună şi stele? Prieteni şi du şmani? Misiuni şi scopuri? Observ ă că se apropiase mult de acele amintiri.  –  Acolo era... --- Ce era? Spune-o, iubitule! Pame la îl mîngîia pe frunte cu mîna, fa ţa ei era, deasupra fe ţei lui, expresia din ochii ei... Pierduse firul. Degeaba.  –  Nu ştiu nimic! --- Asta-i urît din partea ta! O s ă trebuiasc ă să te pedepsesc. O s ă fac s ă te doară! Uite a şa. Deconecta aparatul care emitea radia ţia vindec ătoare spre piciorul s ău.  –   Efectul injec ţiei durează numai pu ţină vreme! Piciorul t ău nu este înc ă complet vindecat; mai exact: este rupt, ca mai înainte. Sim ţi? Pamela se ridic ă pu ţin în sus, iar mîna, care mîngîiase cu pu ţin timp înainte delicat pieptul s ău, îi apucă  acum încheietura piciorului ş i o întoare scurt într-o parte. Durerea ap ăru din nou, imediat, mai puternică de cît înainte.  – Şi aşa! Ea întoarse piciorul cu o smucitur ă  în cealaltă  parte şi el încerc ă să întoarc ă piciorul în acela şi timp, îns ă acest lucru îi reu şi numai în mic ă măsură. Ea f ăcu aceeaşi mişc are, ap ăsă pîn ă cînd sim ţi rezistenţa opus ă de tendoane şi ligamente, mişcă dup ă aceea încet, în sus şi în jos.  –  Pame la nu face asta. Doare groaznic! gemu el. --- Trebuie s ă-mi spui totul! Atunci încetez imediat. --- Dar nu ştiu nimic! Nu ş tiu nimic... Gemu deznădă jduit.  –  Sînte ţi un om cu adev ărat dificil, spuse Pamela. Dădu deodată  drumul piciorului, iar c ăderea acestuia ridic ă  din nou intensitatea durerii la maximum. Totul se întunec ă în jurul s ău, pentru o clip ă, simţi o zdruncinătură uş oară. Cînd deschise ochii, mediul înconjurător se schimbase. Tot mai st ătea pe p ături, îns ă se găsea pe o mas ă şi era înconjurat de oameni: Solla, Fenner, colegul acestuia, Figueira, Miriam şi necunoscutul cu părul închis la culoare , care îi furase geanta.  –  Stefano, arăta-i geanta! porunci Pame la. Individul cu p ărul închis se apropie, ţinînd ceva sus.  –  Ave ţi geanta mea, spuse Daniel. --- Da. Vi s-a dat un duplicat. Noi avem geanta adev ărată. Noi avem şi ce este înăuntru.  –  Ce este? In ciuda confuziei care domnea în mintea sa, interesul pe ntru trecutul lui nu se stinsese  —  chiar si numai pentru a-i putea povesti în sfîr şit totul Pame lei. Căci atunci şi-ar găsi liniş tea... --- Chiar nu ştiţi?

 –  Nu.  –  Arată-i! Stefano b ăgă mina înăuntru, scoase un bile ţel de acolo şi i-l puse în fata

ochilor. Daniel citi: --- Pave l 106 Greg 109  Jose f 183  Tibor 165 Sonia 185 Dan 182 Ape l în caz de nevoie 200 Daniel lăsă  ca numele s ă-şi produc ă  efectul asupra sa. Da, îi trezeau amintiri. Ele reprezentau cheia. Dar pentru ce? Totul se g ăsea într-un trecut îndepărtat, separat de lumi întregi. Nume , nume re, o via ţă plină de ave nturi... Cheia nu deschidea, numele nu prindeau contur. Ele r ăscoleau numai simţăminte  —   speranţă, team ă, tensiune, invidie. Ceea ce era legat de ele rămase înv ăluit în întuneric, în van.  –  Ce vă spun numele acestea? Daniel d ădu din umeri şi îşi întoarse capul într-o parte.  –  Chiar n-o fi ştiind nimic?  –  Acum nu mai putem să îl menajăm!  – Atunci încercaţi dumneavoastră, vă rog. Daniel sim ţi, cum bra ţul său fu ridicat... ţiuitul unei injecţii. Un gol... * Pa şi care bîjbîie în necunoscut, o respira ţie puternic ă, chiar lîngă  el. Ce aţa dădea la iveal ă f ăpturile ei palide. Daniel nu se opuse, atunci cînd doi primii îl apucar ă  de subsuori şi îl luară. Multă  vreme ţinu ochii, închişi... atunci cînd îi deschidea, vedea mereu aceeaşi imagine, coridoare înv ăluite în cea ţă, corpuri de iluminat care străluceau strident, dup ă un văl de mici pic ături turbionare. Daniel sim ţi cum este aşezat pe un suport moale, un lichid plesc ăi lîngă el, începu s ă se ridice... se afla într-o cad ă , care se umplea f ără zgomot. Masa inert ă, oscilantă, maro îi cuprinse spatele, îi umezi p ărul, trecu de urechile sale... zgomotul din afar ă, plescăiturile şi tîrşitul, picuratul şi prelingerea, e coul înfundat şi ţipă tul ascu ţit din dep ărtări, toate încetar ă. In locul acestora  —   un fîşîit, din cînd în cînd sunete metalice, asem ănătoare loviturilor de gong. Lichidul se ridic ă şi mai sus, îi atinse obrazul, gura, p ătrunse între buze, în ăuntru  —   un gust fad, dar nu neplăcut  —   îi acoperi ochii, pe care îi ţinea deschişi... era o greutate moale, delicată, care îl alina, nimic str ăin împotriva c ăruia trebuia s ă te aperi, o esen ţă conservantă... sim ţi asta atunci cînd umezeala îi atinse şi acoperi orificiile nazale. O cantitate mic ă p ătrunse înă untru, f ără să  irite... Putea s ă  respire lichidul.  Toate excitaţiile din exterior se destr ămaseră. Iş i asculta străfundurile, căci acum avea timp s-o fac ă... o b ătaie înceată, înăbu ş ită, un joc de supape , de deplas ări, pulsa ţii, ritmuri...

 Toat ă lumea era acum în el...

* Larry îl sf ătuise să se duc ă la recep ţie, s ă povesteasc ă ce s-a întîmplat, s ă se informeze dac ă poate s ă capete o alt ă marcă de identificare şi o mică provizie de timp de calcul, pentru a- ş i continua lucrul, îns ă acolo toată lumea ridic ă din umeri.  –  Pe ntru acest caz nu există instrucţiuni. Trebuie să face ţi tot ce pute ţi ca să primiţi înapoi marca şi bonurile, apoi o s ă mai vede m noi.  –   Atunci nu mai am nevoie de ajutorul dumneavoastr ă, replic ă Daniel. Ii devenea din ce în ce mai clar c ă f ără  marca de identificare şi f ără  timpul de calcul nu mai avea nici un fel de drept. Se întoarse la Larry, care p ăru la început pu ţin cam iritat c ă a fost din nou de ranjat, însă apoi îi chem ă pe Maud şi pe Be nedikt la o discu ţie. Se întîlniră în încăperea unde îi cunoscuse pe Larry şi pe Benedikt. Spre mirarea lui Daniel, mai era cineva de fa ţă: tînărul pe care îl g ăsise ieri la locul său de muncă. Benedikt îl prezent ă —   se numea Gunnar, Gunnar 037 pe 170 pe 155.  –  Numărul meu! spuse Daniel.  –   Trebuie să înţelege ţi, zise Benedikt, sîntem într-o situa ţie penibil ă. Gunnar ne-a fost repartizat... acum face parte din e chipa noastr ă.  – Şi eu? --- Din p ăcate au intervenit ni şte împrejurări care fac imposibil ă colaborarea mai departe. Dumneavoastr ă personal ştiţi cel mai bine. S-a produs o încurc ătură e xtraordinar de nefericită, în care a ţi fost antrenat. In alte împrejurări, am fi putut conlucra decenii la rînd. In orice caz, nu pot s ă vă declar cu totul nevinovat: a ţi acţionat nesăbuit!  Treptat, Daniel începu s ă-şi dea seama cît de cumplit il lovise nenorocirea. Incerc ă să  explice totul, îns ă f ără  succes. Ii asigur ă că  ajunsese într-o situa ţie f ără ie şire, c ă n-ar fi avut de ales, c ă n-ar fi putut ac ţiona altfel, că nu ar fi fost con ş tient de urm ări, c ă el este cel mai surprins dintre to ţi. Spuse c ă a fost narcotizat, c ă nu a mai fost st ăpîn pe sim ţurile sale, c ă nu ar fi avut îns ă intenţii rele, c ă este nevinovat, c ă ar vrea s ă facă totul pentru a clarifica aceast ă situaţie, c ă în viitor va ac ţiona cu siguran ţă cu mai multă înţelepciune, c ă ar fi tras înv ăţăminte din nenorocirea sa, c ă ar pre ţui cel mai mult rămînerea printre ei, că s-ar fi obi ş nuit deja, c ă le-ar putea fi folositor în munca lor. Ii rug ă s ă nu fie neîndupleca ţi, să fac ă numai de această dată o excep ţie, s ă-l cread ă că li se va arăta recunosc ător şi că nu va putea exista nimeni altcineva  —   în afară de cazul cînd i se va întîmpla ceva asem ănător lui  —   care se va lupta atît de mult pentru ei, care î şi va pune toate interesele proprii pe planul doi, dac ă se va ivi vreodată cazul, cînd unul dintre ei -- cee a ce s-ar putea întîmpla, la urma urmei

 —  va avea nevoie de ajutorul neprecupe ţit al altuia. Ceilalţi se uitară stingheriţi unul la celălalt.  –  Ce putem s ă facem? întreb ă Larry.  –   Nimic, răspunse Benedikt. Am f ăcut tot ce ne stătea în putinţă, ne-am străduit  —   nici nu vreau s ă pun la socoteal ă faptul c ă situaţia nu este pl ăcută nici pentru noi; se va vorbi despre noi, despre ce s-a întîmplat, întotdeauna cade o umbră pe cei din jur.  T ăcu. Deoarece Daniel nu se urnea din loc, o rug ă pe Maud:  – Condu-l afară! Maud se ridic ă —   îl privi comp ătimitor pe Daniel, şi această  compasiune îl ru şina mai mult decît orice altce va. Se ridic ă, se întoarse spre Benedikt:  –  Nu mai am probabil voie s ă vin în aceste înc ăperi. --- Din p ăcate, nu. Sperăm că aţi avut o zi frumoas ă!  –  O zi frumoas ă, azi, murmură Daniel. O urmă  pe Maud pîn ă  la intrare. Sistemul de control verific ă  marca lui Maud —  uşa se deschise.  –  Păcat, spuse Maud, c ă trebuie s ă ne desp ărţim astfel. Sau mai vre ţi s ă ne culcăm o dată? --- Mulţumesc, spuse Daniel. Sper c ă  dumneavoastră o să ave ţi o zi frumoasă !  –  Asta sper şi eu! răspunse Maud. Se retrase. U şa glisantă se închise în urma ei. * Daniel nu avea nici locuin ţă şi nici loc de munc ă. Cu toate acestea, nu-i lipsea nimic. La tejghele primea cubule ţe de mestecat şi b ăuturi, tablete de activizare şi capsule de mirosit, iar în camerele de proiec ţie putea s ă urmărească jocurile. Cea mai mare pl ăcere îi f ăcea s ă stea la etajul cel mai de sus, direct sub acoperi şul transparent, care separa centrala de lumea exterioar ă, de mare. Dese ori hoinărea ore întregi prin coridoare şi oricît de lungi erau toate luate la un loc, el avea totu şi impresia c ă le cunoa ş te pe toate; îns ă probabil c ă  asta se putea pune şi pe seama faptului c ă  toate arătau la fel. La început mai acosta ocazional cîte o fat ă şi aranja lucrurile în a şa fel, încît se duceau în camera ei. Mai tîrziu îns ă, tot mai multe începur ă să  refuze, nici măcar nu acceptau un flirt, îl evitau  —  p ărea c ă el s-ar fi schimbat într-un mod straniu, ca şi cum s-ar vedea pe el o pată. Cine nu are de lucru, cine a şteaptă numai ca timpul s ă treacă, observ ă si simte altfel decît aceia care, tot timpul h ăituiţi, trebuie s ă-şi vad ă de lucru şi de plăceri. Casa lui era acum schele tul coridoarelor şi camerelor de a şteptare, îns ă tocmai de aceea putea s ă-şi facă  o imagine mai complet ă asupra întâmpl ărilor care aveau loc dup ă pere ţi. Unii erau transparen ţi şi se sprijinea de ace ştia, cu obrazul lipit de sticl ă, urmărind ce se petrece dincolo. Ins ă şi pere ţii opaci dădeau la iveal ă secrete, se auzeau zgomote, se sim ţea o vibra ţie înăbu şită, se vedeau oamenii care ie şeau pe u şi sau disp ăreau în spatele acestora. Ii privea cu atenţie, îi urm ărea, le descifra programul. Astfel trebuiau s ă-i sară  în ochi

aceia care nu aveau un program, care, hoin ăreau asemenea lui. Erau doar cîţiva. Observîndu-i pe ace ştia, îşi d ădea seama ce-i diferen ţia pe exclu şi de ceilal ţi: anume faptul c ă îmb ătrîneau iremediabil  —   pielea începea s ă  li se încre ţească, coloana vertebral ă, s ă se curbeze, mîinile începeau s ă  le tremure, vocea le suna spartă. Pe unul dintre ei, un omule ţ cu păr cărunt, netuns şi cu un chip, unde ridurile formau un p ăienjeniş dens, îl întîlnea mai des decît pe ceilal ţi. Părea că fiecare dintre ei urm ărea s ă-şi încrucişeze drumurile cu ale celorlal ţi. Totu ş i dura s ăptămîni întregi pîna intra în vorb ă cu cîte unul din ei. La început vorbeau despre b ăuturi, despre capsulele de mirosit, despre confortul oferit de scaunele unde dormeau cînd erau obosi ţi — şezînd, pe ntru a nu bate la ochi. Abia mai tîrziu ajunser ă să discute despre situa ţia în care se aflau.  –  De cît timp sînte ţi exclus? întreb ă Daniel.  –   N-am numărat anii  —   poate dou ăzeci de ani, poate patruzeci, nici nu mă  mai gîndesc la asta. Mult mai mult m ă  preocup ă  întrebarea, cît o s ă  mai rezist. Dar orice s-ar întîmpla  —  de integrare nu scap ă nimeni.  –  Dac ă nu e şti de acord...  –  Atîta vreme cît pot s ă gîndesc şi să vorbesc, refuz. In clipa cînd voi suferi o afec ţiune care-mi răpe şte această posibilitate, trebuie s ă hotărască alţii pentru mine. Atunci tot nu îmi rămîne altceva de ales. Sistemul este astfel conceput încît s ă menţină viaţa.  –   Din zi în zi sînt mai obosit, este greu de crezut c ă ne mai aşteaptă încă un început. Nu există altă posibilitate de a pune cap ăt acestei situa ţii?  –   Ba da, exist ă una: integrarea de bun ăvoie. Pute ţi s ă v ă prezenta ţi acolo oricînd: 010 pe 010 pe 001. Acolo a ţi fi preluat cu bucurie. --- Nu ştiţi alte am ănunte în această  privinţă? O să  mai ai sim ţăminte? Dar o conştiinţă proprie?  –  Nu ştiu, dar o s ă aflu destul de curînd. Şi dumneavoastră de asemenea. Bătrînul se ridic ă cu greutate şi disp ăru în adîncul coridorului tîrîndu- ş i picioarele. Daniel observă că devenea mai fragil şi mai slab. Sprijinindu-se pe cîrje, se tîra prin coridoarele f ără  sfîrşit, iar atunci cînd era epuizat, se cufunda f ără vlagă  pe o banc ă  sau pe un scaun, care se g ăseau pretutindeni din bel şug şi privea în gol. Nu vedea oamenii care treceau prin fa ţa sa, şi nimic din jocurile de culori de pe pere ţii de proiec ţie. Adormea pentru pu ţină vreme, se trezea, o pornea mai departe, se a şeza, d ădea pe gît cîteva înghi ţituri de bere albastr ă, dormea, hoină rea... Cu aceste prilejuri î şi frămînta necontenit mintea. Gîndirea sa func ţiona încă. Incetul cu încetul se contura un plan în capul s ău. Cu cît se configura mai bine, cu atît i se p ărea mai pu ţin că  ar fi un rezultat al reflec ţiilor sale. P ărea mai degrab ă că ceva din subcon ştientul s ău se infiltra încet, încet, cu timpul, devenind îns ă  treptat un tot, greu de exprimat, avînd consecin ţe incerte, îns ă realizabil şi necesar. A mai ezitat mult timp. Chiar atunci cînd a luat hot ărîrea definitiv ă, nu se grăbi, mai rămase cîteva zile bune prin coridoare, se plimb ă prin toate ungherele, ca şi cum ar fi vrut s ă memoreze planul re ţelei de c ăi de

acces din această construc ţie complicată. Deseori stătea într-un fel de sal ă de a şteptare, o hal ă, care era goal ă, avînd numai cîteva scaune a şezate la întâmplare, şi privea neclintit, o u şă  prin care intrau unii —  nu mulţi —  însă nu mai ie şea nici unul. Intr-o bună  zi s-a sculat, s-a sprijinit bine în cîrje şi s-a dus, f ără să se oprească, f ără să se uilt împrejur, spre u şa aceea. De săptămîni de zile nu i se mai deschisese nici o u şă . Aceasta i se deschise. P ăş i imperturbabil mai departe. U şa se închise dup ă  el, îns ă nu remarc ă acest lucru. Mergea printr-un coridor interminabil, încet... dac ă a avut vreodată timp la discre ţie, atunci acum e ra acest moment. Coridorul se sfîrşi. Incăperea care se g ăsea în fa ţa sa era gigantic ă. Peretele de vizavi nu se vedea, tavanul era sc ăldat într-o lumin ă  orbitoare, în faţa lui se găsea un luciu de ap ă  —   nemişcat, de un verde luminos. Se putea vedea adînc în ăuntru. Acolo, jos, se z ăreau nişte sclipiri luminoase  —  o formaţiune alb ă se găsea acolo, jos, ramificat ă, cu încrengături, un fel de plant ă gigantică, asem ănătoare unui recif de corali. Mai întîi ame ţitoare prin diversitatea sa, apoi începeau s ă  se disting ă  o serie de regularit ăţi, simetrii, înşiruiri, variante. Un lucru deveni în scurt ă vreme limpede : acest model fusese conceput conform unui anumit plan, avea o anumită legitate, care d ădea posibilitatea unor noi dezvoltări, f ără a se altera ordinea. Daniel se găsea pe o teras ă, care continua în ambele p ărţi. O lu ă  într-o parte. Pe un c ărucior cu rotile şedea un b ătrîn, un ciborg. Daniel îl cuno ştea. Nu vorbise niciodată cu el, îns ă îl văzuse de dou ă ori pe e cranele de proiec ţie.  –  Sînte ţi ferm hotărît? întreb ă el. --- Da, sînt ferm hot ărît, răspunse Daniel. Printr-o mişc are a b ărbiei, b ătrînul arătă în jos.  –  Vi se pare inuman?  –  Nu ştiam că se află sub ap ă, răspunse Daniel.  –   Solu ţia nutritivă, cel mai simplu mod de a rezolva problema material ă şi, de asemenea, cea mai veche metod ă. Şi lumină, se uită pentru scurt timp în sus, radia ţie termic ă, lumină vizibilă, cu o pondere mare de raze ultraviolete  —  rezolvarea probleme i energetice.  –  Este o conexiune sau o fiin ţă?  –  Aş spune : amîndouă la un loc. Cum vre ţi să le deosebi ţi?  –  Se află în legătură cu re ţeaua de cone xiuni a centralei?  –  Este creierul s ău, sau, mai bine-zis, noul s ău creier.  –  Cine l-a construit?  –   Nimeni nu l-a construit. Noi i-am dat posibilitatea s ă  se constituie. Nu există  un plan de construc ţie, ci anumite instruc ţiuni generale care urm ăresc scopul, pentru care el însu şi caută căile. De multă  vreme se dezvolt ă  singur mai departe.  –  Cum îi furnizaţi datele mele?

 –  Ac ţionăm cu ajutorul unui dispozitiv de memorizare electronicomolecular normal. Acesta se afl ă  în legătură  cu toate dispozitivele de

memorizare. --- Pe rsonalitatea mea r ămîne intactă?  –   Desigur, personalitatea este elementul de cristalizare a tuturor datelor. Nu numai că dăinuie, este totodat ă singura posibilitate de a o men ţine pentru totdeauna. --- Conştiinţa me a? Integritatea mea?  –  Conştiinţa nu este o m ărime energetic ă, ci una informa ţională —  rămîne a dumneavoastră. Integritatea  —   nimic altceva decît o instruc ţiune pentru asigurarea coeren ţei datelor. --- Autonomia mea, sfera mea individual ă?  –   De prisos. Reminiscen ţe din epoca de piatr ă, în ce scop secrete? Dac ă le-am p ăstra, atunci integrarea ar fi doar un mijloc de conservare. Dar tocmai în deschidere, în r ăspîndire constă tranziţia spre noua treapt ă de dezvoltare. Da ţi, dar primi ţi cu mult mai mult: dispune ţi de totalitatea informa ţiilor memorizate, ave ţi acces la toate centrele motoare, acces la toate canalele de input şi output şi acestea ajung pînă în străfundurile spa ţiului cosmic.  –  Nu există limite?  –  Ba da, limitele fizicii. Nu pute ţi să p ătrunde ţi în dimensiuni atomice. Nu pute ţi să prevede ţi salturile cuantice, nu pute ţi să de p ăşiţi viteza luminii. Şi, cu toate acestea, pute ţi mai mult decît au putut oame nii vreodat ă. Nu mai ave ţi un corp slab, fragil, u şor de v ătămat, cu o via ţă  scurtă. Eul dumneavoastră este distribuit în dome nii vaste, dar constituie totu şi un tot unitar. Şi este de nealterat. --- O s ă mai pot sim ţi?  –  Sigur că da — şi simţurile sînt m ărimi informa ţionale.  – Şi cu acest corp ce se întîmpl ă? Daniel se uită la el  —  un mănunchi de piele şi oase, vl ăguit, bun de dat la fier vechi. Numai creierul s ău era intact... Incetul cu încetul î şi d ă du seama c ă se înşelase amarnic. Va voi s ă se mai întoarcă  la corpul s ău, i se va mai pe rmite, va mai dori oare cu totul? Bătrînul ciborg zîmbi blajin.  –  Praful se face praf şi cenuşa —  cenu şă. Daniel era hotărît s ă facă acest pas, chiar dac ă mai exista posibilitatea s ă se întoarc ă. Spera doar s ă  nu se mai repete un singur lucru, pe care îl p ăţise pînă  acum la fiecare schimbare hot ărîtoare în via ţa sa: un timp al golului, un timp al neputin ţei. Dar nu îndrăznea să întrebe. Acesta era riscul pe care şi-l asuma. Ciborgul îi atinse mîne ca îmbrăcăminţii sale je rpelite.  –  Veniţi! Luneca pe lingă  Daniel; o bucată  din coridor merser ă  înapoi şi dup ă acee a pătrunseră printr-o u şă, pe care Danie l nu o remarcase mai înainte. Ii era fric ă. Ar fi putut cere o tablet ă de GLORIOL sau un pahar de bere albastră, însă  voia mai degrab ă să suporte pe piele a lui aceast ă  fric ă, mai curînd de cît să facă ultimul pas într-o stare de ame ţeală. Intrară  într-o înc ăpere, în al c ărei centru se găsea un fotoliu. Pere ţii laterali erau goi, în afar ă de nişte panouri de comand ă şi nişte lămpi

indicatoare. Peretele de vizavi era deschis, aproape în întregime acoperit de o maşină  —   conducte, ţevi, recipiente, clape, manete, sonde; aici nu mai exista nici o izola ţie.  –  Aşezaţi-vă! îl rugă  ciborgul. Pas cu pas, sprijinit în cîrje, Daniel se apropie de fotoliu  —   un suport simplu, îngust, tapisat cu un material plastic poros, amplasat pe o şină, care ducea la ma şinăria din spate. Ciborgul mai merse cu el cîţiva metri, rămase apoi în urmă. Daniel p ăş i mai departe, ajunse la fotoliu şi se lăsă  lateral pe acesta. Cîrjele se izbir ă de p ămînt.  –  Toate ce le bune, spuse ciborgul. V ă doresc o zi plăcut ă.  –  Şi eu vă  doresc o zi pl ăcută, răspunse Daniel. Sim ţi cum fotoliul se pune în mişc are. Se uită la modelul luminos de pe tavan, iar apoi peretele se apropie mai mult de ma şinărie. Ii era o fric ă indescriptibil ă. De fapt ar trebui s ă fiu cuprins de speran ţă —  gîndi el. O umbra se a şeză  peste capul s ău -- iar printr-o deschiz ătura aflată la mijlocul conductelor şi ţevilor, alunec ă în ăuntru. O re ţea metalic ă —   deasupra capului să u. O atingere rece la tîmplele sale. Un zumz ăit. Apoi, nimic. * Cu toate c ă nu- şi putuse închipui niciodat ă o trezire la care el s ă nu aib ă corp, acest lucru i se p ăru acum de la sine în ţeles. Sau ar trebui spus c ă o via ţă lua sfîrşit, iar alta începe a? Incepea acolo unde ce alalt ă se sfîrşise, chiar dac ă în alt fel, perpetuînd astfel continuitatea. Şi ce altceva este continuitatea aceasta decît una de amintiri? Care alt criteriu este valabil decît cel al succesiunii cronologice, al logicii cauzale? Sau const ă  personalitatea în corporal, în chimismul său? Sau într-un fluid al metafizicii, într-un suflet a c ărui existenţă nu a fost înc ă de monstrată? Scurt pe doi: continu ă viaţa unui anume Daniel, care avusese odinioar ă numărul 037 pe 170 pe 155 şi care nu ştia de unde vine. Era acum un agregat de date. O idee: mai era oare informa ţia dintr-un ungher al creierului s ău cu adev ărat intactă, chiar dac ă  închis ă  de o barieră? Atunci trebuia s ă se fi transmis şi să fie accesibil ă. Dar cum? Au fost preluate acele a şi grup ări, bariera constituia o instruc ţiune, un operator -- NU pentru un domeniu caracterizat prin adrese, îns ă acum, datorit ă faptului c ă avea o imagine de ansamblu asupra gîndirii sale  —  nu ştia, cum  —   putea s ă  anuleze bariera. Trebuia numai s-o gîndeasc ă şi trecutul era pe loc accesibil. Il cuprinse un sim ţămînt de uimire (existau sim ţăminte!) şi îşi dădu seama de cursul lucrurilor pe care le tr ăise. Dar de ce erau acceptate toate lucrurile acestea: imperfec ţiunea, influenţarea psihic ă, gre şelile, neîn ţelegerile, intrigile, sabotajul? Răspunsul veni imediat: principiul libert ăţii de op ţiune. Acesta exista de la crearea ma şinii de calcul, care se autodezvolta. Era un fel de conven ţie: sistemul are posibilitatea de-a se dezvolta autonom, f ără  nici o opreli şte, pe măsura propriilor sale posibilit ăţi. Drept compensa ţie, comand ă  prestările de

servicii pentru oameni, conform dorin ţei acestora. Nu face nimic împotriva dorinţei acestora, în m ăsura în care al ţii nu sînt afecta ţi. Şi oferă  posibilitatea integrării. A vie ţii eterne. Gre şeli? Intrigi? Atîta vreme cit nu se produce nici un prejudiciu, nu intervine. Este necesar un anumit grad de perturba ţii. Stimuleaz ă dezvoltarea. Dac ă scad sub un nivel minim, atunci defec ţiunile sînt produse pe cale artificială. Răspunsul veni în mod prompt: abia gîndise întrebarea. S-a trezit, a şa cum te treze şti în întuneric, într-o înc ăpere liniştită, cu ochii închişi. Cu toate acestea nu exista nici o îndoial ă că  avea o existen ţă proprie. Chiar în locul unde s-a trezit. Nu era nici orb şi nici surd. S ă vad ă  —  era liber s ă  utilizeze camerele de televiziune din interiorul centralei sau de afară, din ora ş, de pe vîrfurile singuratice de mun ţi sau din districtele de locuit al celor rămaşi dincolo, de pe fundul m ării sau de pe reversul Lunii. Dac ă voia, putea s ă facă uz de dispozitivele Rontgen sau de dispozitivele de detectare cu raze infraro şii, de microsonde sau de scintiscoape. S ă aud ă  —   avea urechile pretutindeni, trebuia numai s ă gîndeasc ă: un grup de coordonate, un nume, o tem ă. Să facă leg ături asociative  —   o instanţă  subordonată îi selec ţiona informaţiile care intrau. Şi catalogul amintirilor! Capacitatea memoriei sale crescuse la infinit  —   avea acces la toate dispozitivele de memorizare  — şi asta însemna că  avea acces la întreaga cunoa ştere a lumii. Se sim ţea stimulat la gînduri de o vastitate ime ns ă, la hoinăreală prin zone înc ă nebănuite vreodată. Necunoscutul îl atrăgea, îns ă dac ă  ar fi dat curs chem ării, aceasta ar fi echivalat cu o fug ă. Ceea ce trebuia f ăcut, trebuia f ăcut. * Daniel se interes ă  cit e ceasul  —   abia trecuser ă  cîteva secunde de la integrarea sa. Se gîndi la corpul s ău  —  şi îl v ăzu întins pe un pat, sprijinit de nişte perne din material plastic poros. Viz ă centri motori şi îşi d ădu seama pe care îi poate utiliza. Intrerupse m ăsurile de rutin ă, luă un cărucior-robot sub controlul s ău şi îi comand ă s ă duc ă trupul f ără viaţă la instala ţia de reactivare. Nimic nu era distrus, nici creierul nu era deteriorat  —  informaţia fusese copiată, însă nu ş tearsă. Prin intermediul mai multor sonde observ ă  cum vasele sanguine sînt curăţate, cum sîngele proasp ă t este introdus în corp, cum unele organe sînt înlocuite, un ficat nou, noi vene, glande sexuale noi, cum o serie de celule b ătrîne şi degenerate sînt înl ăturate şi în locul lor se pun altele tinere, cum pielea se netezea şi se întindea, cum pătrunde radia ţia activizantă şi impulsul electric, care punea iar ăş i în mişc are inima. Şi apoi comand ă eliberarea întregului bloc. Observ ă  cum omul se ridic ă  în capul oaselor, cum se uit ă  în jurul s ă u, cum coboară de pe mas ă, cum face cîţiva pa şi... Acum renunţă  definitiv la orice interven ţie, lăsîndu-l în voia so rţii sale. Asta era tot ce putea face. El însu şi era acum libe r, avea putinţa să se extind ă. Putea s ă p ătrundă cu viteza luminii în zonele ispititoare ale cunoa ş terii, putea stabili contactul cu al ţii, putea s ă  se cupleze sau s ă  se amestece cu ei. La

început, i se p ăru că spa ţiul ce-i devenise accesibil este limitat, ca şi cum adînecimile acestuia ar fi fost insondabile. Mai tîrziu d ădu peste limite, dar acestea puteau fi dep ăş ite. Aici putea s ă-şi găseasc ă  menirea  —   dezvoltare, evolu ţie. Determinarea direc ţiei îi revenea lui  —  în domeniile conexiunilor logice şi matematice, ale problemelor fizice şi cosmologice, în adîncurile trecutului şi ale viitorului, în lume a microorganismelor sau în dep ărtările spa ţiului cosmic. Putea s ă se dedice, de asemenea, biologiei, dezvolt ării viitoare a oamenilor, virtualităţilor potenţiale ale structurilor psihice şi sociologice, probleme lor liberului arbitru —  eticii. Hotărîrea sa fusese luată încă  de mult. S-a transferat la laboratorul astronomic de la Polul Sud al planetei Jupiter, a construit o cabin ă spa ţială —  o navă spa ţială  propulsată  de presiunea luminii. S-a în ălţat cu ajutorul unei rachete, a învins cîmpul gravita ţional, apoi a întrerupt leg ătura şi a pornit-o în Univers. Avea timp şi putea s ă  lase s ă  treacă  acest timp, a şa cum voia. M ăsura acestuia era frecven ţa pulsului. Miliarde de impulsuri pe secund ă  sau unul într-un se col —  totul îi rămînea lui de ales. Putea s ă vad ă stelele, a şa cum voia  —   în configura ţii stabile, cerul neschimbat al omului naiv; într-un dans al orbitelor circulare şi eliptice, parabolice şi hiperbolice, cerul dinamic al lui Ne wton; naştere şi stingere -- ciocniri, explozii, pulsa ţii -- Universul cosmologiei. In faţa lui se găsea eternitatea. * Era ca şi cum ar fi alergat mii de insecte prin trupul s ău, ca şi cum pielea sa ar fi fost periat ă şi masată. Il pi şcă , vibra, ceva se mi şca  —   o inspira ţie adîncă, zgomote, lumin ă dincolo de ple oapele sale. Era încă sub efectul unei u ş oare paralizii, ni şte fire dure îl tr ăgeau spre un suport elastic. I-a trebuit un mare efort ca s ă-şi solicite voin ţa pînă la limitele ei, s ă  atingă  centri motori... Sub degetele sale sim ţea suprafa ţa unei pături sc ămoşate, pufoase. Degetele au fost cele care au ascultat mai întîi de voinţa sa. Pip ăiră  ceva mai sus, d ădură la o parte înveli şul care stătea în drum... acum se mi şca deja întreg bra ţul. Buricele degetelor sim ţeau pielea -cald ă, umedă şi neted ă. Se întinse şi simţi cum mu şc hii se încordeaz ă. Abia acum e ra treaz. Deschise ochii, se a şeză. Un cabinet de tratament medical, iar în jurul s ău -- aparate. Orice se întîmplase cu el  —   acum totul luase sfîr şit. Corpul s ău era puternic şi Daniel simtea câ-l cuprinde o sete de ac ţiune, nerăbdarea unui om îns ănătoşit. Coborî de pe mas ă. Era gol. Pe un scaun de lingă el, se găsea o grămă joară de haine. Se îmbr ăcă, însă gîndurile lui rătăceau. Viitorul, desigur... îns ă nici trecutul ni-i d ădea pace. La gulerul hainei sale sim ţi ceva tare  —   o marc ă de identificare: 000/000/001. Dintr-o dat ă, ca şi cum s-ar fi deschis o supap ă, începură să-l năpădească amintirile... acum î şi aducea iarăş i totul aminte  —   acum era din nou integrat în evenimente.

La început sim ţi ap ăsarea unei decep ţii, c ăci se afla tot aici, în central ă. Nu-i reu şise planul? Bineînţeles că mai avea o misiune, fusese atît do plin de speranţe... Apoi se dojeni pe el însu şi; trăia, şi tocmai acest lucru e ra dovada c ă totul se desf ăş urase conform doiin ţei sale. O clip ă regretă că nu era cealalt ă parte a eului său  —   aceea eliberat ă de toate îndatoririle, desc ătuşată de orice problemă dificilă, străină de orice îndoieli, dincolo de orice am ărăciune, scăpată de orice team ă. Apoi logica fr ămîntărilor minţii sale: nu exista un schimb, ci numai o coresponden ţă şi, dacă  s-a f ăcut transferul de informa ţie sau orice altceva ar fi putut fi, atunci el ar fi fost din nou acela şi, cel care mai avea în fa ţa sa un drum lung şi anevoios. Sau concluzia era gre şită? Poate o ştia celălalt, care exista într-o form ă  de neînţeles pentru el. Pîn ă  cu pu ţină  vreme în urm ă parcurseseră un drum comun, care îns ă acum se ramifica. Va mai avea oare loc vreo revedere, sau mai curînd ceea ce corespundea unei revederi? Poate un schimb de idei, o reîntregire? Nu- şi putea dobîndi acum lini ştea necesară pe ntru a se gindi la aceasta. Mult mai puternice erau dorin ţele şi ţelurile, cerinţele şi sarcinile pe care le avea în fa ţă. Daniel se îndreptă  spre u şa care era deschis ă. Din nou se găsea în sistemul de coridoare, care nu-i apa rţinea lui, unui exclus, unui num ăr zero. Insă ştia ce avea de f ăcut. Fârâ sa se opreasc ă, urca pe coridoare în sus, pîn ă la hala de recep ţie. Se apropie de pupitrul de comand ă. Cum de nu se gîndise niciodată  înainte la asta! Dar nici dintre ceilal ţi nu se gîndise vreunul la a şa ceva... poate şi numai pentru c ă  nu fusese nevoie de a şa ceva. Şi era atît de simplu: deplasarea în sus era de fapt inversul deplas ării în jos; trebuia sa se dea doar comanda invers ă.  Tastă  cifrele da cod. Pentru o clip ă  îi trecu prin minte c ă  s-ar putea s ă existe un element de blocare menit s ă  bareze calea solicitat ă. Insă  la pu ţină vreme dup ă  aceea se aprinse un becule ţ verde, se auzi un u şor zgomot ce glisare, iar închiz ătoarea-baionet ă se deschise, un clic şi coloana se ridic ă  din podea. Cu o precizie desavîr şită, intr-un echilibru perfect al tuturor fazelor de mişc are, se produse coborîrea platformei  —  partea inferioar ă a sferei. Cele dou ă aripi joase ale u şii se deschiseră. Daniel întră înăuntru. Uşa se închise cu un sunet în ăbu şit. O zguduituri u ş oară, cabina o porni în sus, prin deschiz ătura din tavan. O ultim ă privire aruncată  în hală, în labirintul centralei, şi apoi se gmentul inferior al sferei se îmbin ă cu cel superior. Nici un ş oc, nici o vibra ţie, nici un fel de zgomot, doar un fî şîit aproape imperceptibil dup ă  care se putea deduce c ă  începuse c ălătoria. Un halo de lumină de jur-împrejur, apoi urcar ă pe ste nivelul tavanului, iar curind modelul de fagure sclipitor era jos, în adîncuri, de veni tot mai şters, acum nu mai rămăsese din el decît o lic ărire, părea acoperit de o tent ă de cerneală verde... Daniel se a şezase pe acela şi loc ca şi la venire. A şteptă pînă  cind sus deveni vizibil ă  o iluminare sclipitoare, o scînteiere şi licărire, un joc de reflexe lucitor. Apoi se aplec ă si pip ăi marginea inferioară a zone i tapisate. G ăsi spaţiul gol, b ăgă mîna acolo... d ă du pe ste un obiect tare. Il scoase afar ă —  o cutie plata  —  deschise in fine capacul.

 –   Misiune mdeplinită, rosti el în emi ţător. M ă  întorc! Atenţie, mă  auziţi? Mă întorc. * --- Imi răspunseseră, însă  recep ţia era atît de slab ă, vocile atît de greu perceptibile, încît nu le în ţelegeam. Cel mult cîteva cuvinte, neclare, distorsionate, neavînd nici un sens sau mie mi-era team ă să  le interpretez. Sigur este faptul c ă  în această  clip ă  mi-am pierdut o parte din siguran ţă şi în mine au început s ă încolţească ezitarea, îndoiala, şi temerile. --- Nu putea fi vorba de o amortizare, datorit ă peretelui sferic sau apei? --- Nu, deoarece la plecare am avut o recep ţie bună. Peretele sferic consta dintr-un material plastic şi nu absorbea undele. Nici apa nu putea s ă fie pricina  —   sfera se deplasa la mic ă distanţă de suprafa ţă; amortizarea nu putea fi atît de accentuată. --- La începutul c ălătoriei mai dispunea ţi încă  de toată  memoria dumneavoastră? --- Da. Mi-am ascuns, pe deplin con ştient, emiţătorul. B ănuiesc că memoria mi s-a blocat în timpul ultimei faze a c ălătoriei, poate chiar la scurt ă vreme înainte de a coborî!  –  Mai departe! --- Cînd sfera a ap ărut la suprafa ţă şi s-a deschis, temerile mele s-au pref ăcut în certitudine: o parte din tavan se pr ăbu şise, unul dintre pere ţii laterali era un mald ăr de moloz, care înc ă  nu se liniştise; mase granulare se deplasau în jos, alte fragmente mai mari se rostogoleau deasupra celor dintii, iar din cînd în cînd aluneca în urma lor cîte o plac ă sau o sec ţiune a peretelui de proiec ţie. Podeaua e ra acoperit ă de cioburile tuburilor de iluminat. --- Mai era înc ă lumină în hală? Puteaţi să vede ţi ceva? --- Ardeau cîteva tuburi de iluminat. Probabil c ă  erau conectate la un agregat electric ele rezerv ă.  – Camarazii dumneavoastră vă aşteptau?  –  Nu. Ei nu cuno şteau acea parte a ora şului. După ce am coborît şi m-am uitat împrejur, am încercat imediat s ă  transmit. De aceasta dat ă  am primit imediat un răspuns, chiar dac ă foarte slab.  –   Pe seama c ărui fapt pune ţi nefuncţionarea aparatelor de emisierecep ţie?  –   Foarte simplu. Eu însumi dispuneam de o baterie cu func ţionare îndelungată, dar slab ă, camarazii mei în schimb aveau la dispozi ţie un emiţător puternic, care func ţiona cu ajutorul unui acumulator cu iridiu. Un acumulator cu iridiu trebuie s ă fie înc ărcat regulat, îns ă pierduseră acest agregat.  –  Cine a răspuns?  –   Era Sonia. Abia dac ă  am înţeles-o. Şi nici ea nu p ărea s ă mă aud ă. Repeta tot timpul acela şi lucru. Am vrut s ă  determin prin radio direc ţia emiţătorului ca s-o urme z.

 –  Asta aţi şi facut.  –  Asta am f ăcut.

 – Şi aţi găsit un drum printre d ărîmături. Aţi avut dificultăţi?  –  A mers.  –  Exista vreun pericol de pr ăbu şire?  –  Da.  –  Vă  era fric ă? Sau aveaţi simţămîntul că  nu poate s ă  vi se întîmple nimic?

 –  Mi-e ra frică, o fric ă foarte obi şnuită, cum i-ar fi fost oric ărui om care s-ar fi găsit într-o cl ădire care stă să se prăbu şească. * Anunţ special: Ac ţiunile din Zona Zero s-au încheiat cu succes. Pierderile sînt mici. In afară  de un comando special, care a avut de îndeplinit o mismne aparte  —   186 oameni, 11 ofiţe ri  —  toţi membri deta şamentului de ocupa ţie sau întors cu bine . Ii cinstim pe ce i c ăzuţi. Acum Zona Zero este încorporat ă  în Lumea Liberă. Aceasta cuprinde în prezent totalitatea continentelor, întreg uscatul, de la o mare la cealalt ă. S-a realizat astfel ţelul pe care ni l-am propus cu secole în urm ă  -- lumea este liberă de asuprire, exploatare şi sclavie. Noi misiuni ne stau în fa ţă. Vastul domeniu al Zonei Zero trebuie s ă  fie deschis popularii umane. Am g ăsit o s ălbăticie f ără viaţă, care nu poate fi locuită de oameni. Expe rţii sînt pe cale s ă elaboreze un program care sa ini ţieze integrarea completă  a acestor regiuni. La început se vor întreprinde m ăsuri de natură  climateric ă. Se va ecrana radia ţia solară  primejdioas ă  cu ajutorul unei pături de nori artificiali şi se va întrerupe difuziunea umidit ăţii. Sateliţi artificiali vor asigura o lumin ă constantă si vor îndep ărta întunericul nop ţii arhaice. Dup ă o acţiune de îngrăş are chimică  a solului, răspîndire de preparate cu ajutorul unor aparate de zbor telecomandate, vor fi introduse bacterii de sol pentru prepararea straturilor de suprafa ţă. Indată ce zoona v-a fi accesibil ă oame nilor, va începe colonizarea, ini ţiindu-se astfel cea de-a doua faz ă a măsurilor de integrare, şi anume popularea cu oameni. Starea în care am g ăsit Zona Zero este un exemplu tipic de dezvoltare economic ă gre şită. In loc s ă-si măsoare îndeplinirea misiunii dup ă  asigurarea bun ăstării generale a locuitorilor, conducerea a fost acaparat ă de o ideologie a profitului industrial. A urmat o concentrare a locuitorilor în ora şe, unde ace ştia au fost supu şi, f ără  a putea opune rezisten ţă, cu ajutorul unui sistem de comunicaţii abuziv, unei constrîngeri în materie de consum. Deoarece în sectorul bunurilor de consum nu puteau fi impuse necesit ăţi nelimitate, industria s-a concentuat asupra articolelor destinate timpului liber. S-a ajuns astfel la o c ădere în patima unor pl ăceri copil ăre şti, la o degenerare, desf ă şurată cu atît mai lipsit ă de opreli şti, cu cit prin intermediul izol ării se ajunsese , la un refuz al oric ăror idei liberale cu responsabilitate politic ă. Iată un exemplu tipic de utilizare abuziv ă a forţei tehnice, care duce chiar la autodistrugere. Interven ţia noastră  a avut loc în ultima faz ă a prăbu şirii. Majoritatea aşezărilor erau goale, cl ădirile se g ăseau în ruină, maşinile  —   distruse, nici urmă  de locuitori. Numai un singur ora ş  a fost ocupat înainte de

descompunerea sa şi astfel cunoa ş tem ceva mai mult despre modul de via ţă al locuitorilor acestuia, care va constitui obiectul cercet ărilor sociologice din următorii ani. Sîntem convin şi că vom acumula astfel cuno ştinţe, care sînt utile pentru construc ţia viitoare a societ ăţii noastre. Integrarea Zonei Zero s-a deosebit considerabil de încorporarea acelor culturi rurale sau citadine, pe care am întreprins-o în ultima vreme. Acolo am găsit oameni, ce-i drept, oprima ţi ş i subdezvolta ţi, dar care, dup ă  o scurtă perioad ă  de reciclare, au fost ferici ţi s ă conlucreze în cadrul societ ăţii noastre. Un astfel de rezultat nu ne-a fost dat s ă-l ob ţinem în Zona Zero; această regiune este moartă, iar locuitorii nu mai sînt in via ţă. Ne pare r ău că  n-am putut interveni mai devreme, îns ă acest lucru a fost împiedicat printr-o izolare ermetic ă bine pus ă la punct cu ajutorul unor arme defensive automate. Acum, datorită progreselor înregistrate de tehnica noastr ă, am reu şit să aducem libertatea pe acest târîm şi chiar dac ă nu mai poate s ă le foloseasc ă locuitorilor autohtoni libertatea va reprezenta un simbol pentru acei pionieri care vor duce si pe rpetua acolo civiliza ţia noastră. In acest sens, consider ăm acţiunea noastră drept un succe s deplin, drept o piatr ă de hotar în istoria Lumii Libere. * Seara. Interogatoriul luase sfîr şit. Dan privea tavanul imaculat, curat  —   colorat într-o nuan ţă  de verde, conform indica ţiilor date de psihologi, îndoielile nu-l l ăsau să doarmă. Ocupaţia —  un succes? Aşa anunţaseră ei oficial, îns ă e ra prea simplist şi ei o ştiau, sau ce l pu ţin o b ănuiau. Aveau şi ei îndoieli? Erau forma ţi altfel? Critici, sceptici, suspiciosi? Aveau alte reprezent ări despre omul perfect? Sau existau mai multe feluri de perfec ţiune? Siguranţa dobîndită prin educa ţie fusese numai un mijloc pentru a atinge scopul? Alţii erau instrui ţi ca s ă  se îndoiasc ă? Este oare nevoie de caractere diferite într-un sistem? Sînt de asemenea forma ţi instigatori ş i criminali? Erau şi ace ştia mulţumiţi de ei în şişi? Existau dimensiuni ale psihicului care ii erau refuzate? Putea s ă se mai schimbe? Putea oare s ă atingă un stadiu în care s-ar fi putut afla dincolo de toate aceste posibilit ăţi? Şi cum ar putea s ă atingă acest stadiu —  de aici, din închisoarea sa? Ocuparea Zonei Zero  —   un succes. Locuitorii degenera ţi, morţi. Tehnica lor, f ără se ns acum distrus ă. Calea spre de zvoltarea ulterioar ă era curmată. Sau era cumva Lumea Liber ă cea care î şi conservase starea static ă şi ţinea zăvorite po rţile dezvoltării? Riscul face parte din progres, şi trebuie asumat? In ce scop? Maximizarea cî ştigurilor Eficienţă optim ă Funcţionalitate perfect ă Unitate dintre trup şi spirit Concordanţă Armonia emo ţiilor Structuri, re ţele, grafuri, func ţii, sisteme

care pot fi descrise prin cifre care pot fi matematizate care pot fi cuantificate care pot fi schematizate care pot fi automatizate care pot fi verificate... Orice problem ă  poate fi pus ă, pregătită, solu ţionată, însă  întotdeauna rămîne decizia deschis ă: Ce trebuie optimizat? Care este scopul?  Tehnica? Partidul? Societatea? Omul? Circuite de reglare, structuri de impact, dependen ţe, feedback, procese de tranziţie, informa ţie polidirec ţională, sisteme de înaltă complexitate, simbioza om-ma şină... s ă fie transparent sau s ă fie f ăcut transparent, s ă diferenţieze şi s ă integreze, s ă analizeze şi s ă sintetizeze... f ără dificultăţi logice, în orice caz f ără  dificultăţi de principiu... Probabilit ăţi, redundanţa structurii, procese ireversibile, ochiuri, bucle, fund ături, evolu ţia mondială ca proces entropic, big-bang-ul şi moartea termic ă, agregarea şi evolu ţia, timpul şi antitimpul, periodicităţile, antiromiile, îns ă  la ce folos toate astea, cine solicit ă  rezultatul, ajungem aşa mai departe, alerg ăm în cerc, cine interpreteaz ă răspunsul, cui îi folose şte rezultatul? Putem absolut totul, îns ă nu stim pentru ce... Nu mă  mai pot stăpîni, îşi spuse Dan. M-am schimbat? Nu mai sînt acelaşi? O s ă mai găsesc drumul înapoi spre mine însumi? Imi pierd p ămîntul de sub picioare. Trebuie s ă rămîn lucid, deoarece aceasta este metoda pe care o stăpînesc, trebuie s ă meditez cu mintea limpede asupra situa ţiei... Ocupaţia... un succes? Cîştigaseră  teritorii, spa ţiul aerian, munţii, riurile, nisipul, cl ădirile dărăpănate, bogăţiile solului, o zon ă  de colonizare, care era înc ă  pustie, îns ă programul se desf ăş ura, îşi va atinge scopul, şi apoi? Ocupaseră  mai multe ora şe, construc ţii moderne cu cupol ă, aşezări primitive, le integraser ă  în organizarea lor, încercaser ă să cîştige oamenii de partea lor şi îi cîştigaseră... Pătrunseseră în noi domenii şi erau pregătiţi s ă p ătrundă în noi domenii, însă fusese vorba numai de repere concrete, mun ţi, cîmpii, insule, cu grani ţe şi tarmuri, pete pe hart ă, spa ţii care pot fi determinate, care pot fi m ăsurate cu metrul, care pot fi cartografiate... Cunoscuseră  oameni străini (dar erau ace ştia chiar atit de str ăini?), studiaseră obiceiuri ciudate (dar erau acestea chiar atît de ciudate?), v ăzuseră lucruri neobi şnuite, constataseră  lucruri improbabile, dar nimic din ceea ce putea s ă pună probleme, nimic din ceea ce ar fi putut s ă  suscite dubii, nimic din cee a ce ar fi putut s ă trezească îndoieli... Invazia —  un succes? Ocupaseră teritoriul, dar numai o parte a spa ţiului, în care p ătrunseseră. Problema nu era teritoriul cu obiectele sale  —   problema se situa în domenii

care nu puteau fi m ăsurate cu metrul sau cînt ărite cu cîntarul. Era vorba de modul de gîndire, de spa ţiul cunoaş terii, de de terminarea posibilit ăţilor care se află  dincolo de categoriile istorice. Aici era locul confrunt ării, aici era locul intervenţiei şi aici nu reu şiseră —   nu sesizaseră nimic din ceea ce era dincolo de suprafa ţă: Zona Zero nu e ra un domeniu material. Sau sesizaseră  acest lucru şi recurseseră  la o retragere perfect ă? Era oare el sursa perturb ărilor în planul de retragere şi totul era s ă  fie înlăturata această sursă? Putea el să d ăuneze echilibrului? El, de unul singur, izolat, ţintit deoparte, f ără prieteni, f ără apărare? Faptul c ă îl p ăzeau atît de grijuliu indica tocmai contrariul. Şi era u ş or de priceput: el de ţinea cuno ştinţele. Nu avea însemn ări şi nici jurnale, nici microfilme şi nici benzi magnetice, îns ă purta întreg materialul în creierul s ă u, şi acest material putea fi la fel de periculos ca o scînteie. Cuno ştinţele sînt cel mai primejdios exploziv. O descoperire, cunoa ş terea unei corela ţii  —  şi deja efectul se răspînde şte în mediul ambiant, ca o und ă  de soc, răscole şte toate, caută rezistenţe, recolteaz ă entuziasm... o metod ă este preluată, supusă probei, îmbunătăţită, imitată, o idee î şi deschide propriile drumuri, indic ă  direcţii, dărimă si construie şte... El era un pe ricol poten ţial. Acum, odată ce îşi dădea seama de acest lucru, sim ţea cum teama cre şte în el, însă nu îl paraliza, ci îl stimula. Singura cale ducea în sus, printr-un munte de d ărimături. Incerc ă la început prin mijlocul haldei, însă norocul nu fu de partea sa  —  c ăci deîndată se puseră  în mişc are masele labile, lipsite de stabilitate, iar el reu şi cu greu s ă sară la timp la o parte, atunci cînd buc ăţile mai mari de d ărîmături se rostogoliră în jos. Nori de praf se ridicar ă  în vîrtejuri şi tulburară  lumina sărăcăcioasă. Repetă încercarea, într-un alt loc, lateral, de-a lungul peretelui, provoc ă şi aici rostogolirea a diverse fragmente, îns ă acestea c ăzură şi alunecară  spre mijloc ş i nu-l puseseră in primejdie. Cu toate acestea, el aluneca mereu, masele labile erau mult mai u ş oare decît pietrele, a şa încît cea mai neînsemnată cauză era suficientă spre a le pune în mişc are.  Trebuia s ă  escaladeze mai bine de zece metri. Cu un salt, Dan atinse bordura tavanului urm ătorului etaj intermediar şi puse în mişc are întreaga, hald ă. Se apuc ă cu ambele mîini şi se agăţă, cu putere, îns ă nu mai avea nimic sub picioare, şi pe deasupra mai ş i ploua de sus asupra lui cu cioburi, iar praful îi îngreuna respira ţia. Se ridic ă  în braţe şi ajunse astfel sus, se sprijini într-un cot, ridic ă un picior sus, pe bordur ă, şi putu să se salte. Se gr ăbi apoi s ă p ărăsească bordura tavanului, îns ă  aici, sus, domnea obscuritatea, se împiedic ă şi căzu pe o grămad ă de bare metalice pe care nu le observase. Scoase aparatul de emisie-recep ţie din buzunarul de la piept, ap ăsă pe un buton şi se auzi un zumz ăit —  aparatul mai funcţiona încă.

 – Alo, Sonia, aici sint Dan. M ă auzi? Trec pe recep ţie!  –  Alo, Dan, te chem ăm, stabile şte poziţia faţă de noi şi urmăre şte direc ţia,

alo Dan... Se p ărea că ea nu-l aude, însă vocea familiară îi d ădea curaj. Dan, se uită în jurul său —  aici mai ardea numai un singur tub, şi acesta părea să fie aproape stricat: lumina lui de un alb palid se rev ărsa, la perioade neregulate, apoi se stingea iar pentru cîteva secunde. A durat o vreme pîn ă ce s-a obiş nuit cu iluminatia deficitar ă. Cu toate c ă şi aici se găseau grămezi de moloz, se p ărea că  se formau drumuri în mai multe direc ţii, însă  pentru Dan important era sa ajung ă mai sus. In acest fel, trebuia s ă reusască mai devreme sau mai tîrzlu s ă iasă  din complexul de cl ădiri  —  dup ă  aceea greul ar fi fost depâşit. Această încăpere nu-i d ădea posibilitatea sa fac ă  asta şi de aceea începu să  cerceteze înc ăperile invecinate. Acum putu s ă  observe cu nepl ăcere că  aici nu existau sc ări, ci numai lifturi. Intr-un loc, peretele era spart şi structura de sprijin era dezgolit ă: se z ăreau tuburi îndoite şi cabluri rupte, şine, fragmente din instala ţia de transport. Dar g ăsi un mănunchi de cabluri care atîrna în jos si începu s ă  se ca ţere în sus. Era mai u ş or decît î şi imaginase, putea să  se sprijine de contrafi şele transversale, îns ă aproape c ă  se prăbu şi în gol atunci cînd cablul ce d ă brusc si se l ăsă în jos cu doi metri. Ajuns la următorul etaj, Dan se odihni mai întîi, înainte de a pune din nou în funcţiune aparatul de emisie-recep ţie. Sonia răspunse imediat, pu ţin mai tare  —  era neîndoios că se apropiau unul de cel ălalt. Incăperea unde z ăbovea Dan acum era grav avariat ă, tavanul c ăzuse, iar resturile erau r ăspîndite pe podea. Una dintre laturi era blocat ă  de moloz, iar cealaltă p ărea neavariată, însă nu existau u şi prin care s ă fi putut p ărăsi acest loc, pentru a c ăuta noi posibilităţi de e scaladare. Căută cu grij ă, însă nu găsi nimic. Numai o u şă  stătea deschis ă; ea ducea probabil într-o camer ă  de ascensor. Dan voia tocmai s ă  plece, cînd v ăzu un becule ţ aprins pe panoul de comand ă. Se putea oare ca liftul s ă mai fie în stare de funcţionare? Ap ăsă pe o clap ă. De undeva de jos se auzi un scî rţîit şi un pîrîit. Dou ă cabluri se puser ă în mişc are —  incredibilul se produse , liftul era intact. Zgomotul se apropia. Intre timp, se auzir ă zăngăneli, pocnete, bubuieli... ap ăru un munte de moloz -- deasupra tavanului cabinei era o gr ămad ă de dărîmături, pe care le ridica odat ă cu ea. Cu un scî rţîit asurzitor, cutia se opri. Nu era o priveli şte d ătătoare de încredere, îns ă  lui Dan nu-i rămînea altă alegere  —   se încumetă  la acest pas şi se ţinu cu putere de cablul purt ător. Ap ăsă pe butonul de pornire pentru etajul cel mai de sus, şi dup ă un scrîşnet, care străbătu cablurile, liftul porni. Cabina atîrna strîmb, iar din cînd în cînd atingea pe retele, se lovea, rico şa  —  zăngănea şi se zguduia, iar de sus c ădea moloz pe plafon, printre care şi buc ăţi mai mari, care dezechilibrau cabina şi o f ăceau s ă se clatine cu cablul ei purtător cu tot. Nu ş tia cîte etaje au fost parcurse... c ălătoria se termin ă  cu un şoc puternic, care îl proiect ă pe Dan de perete. Acum se p ărea că o greutate mare apasă pe plafon; cabina coborî cî ţiva centimetri. In faţa lui Dan... o ilumina ţie mată provenind de la cîteva tuburi cu

 xenon, care atîrnau de o bucat ă  de tavan rămasă  întreagă. In rest, nu se mai vedea mare lucru din plafoane şi pere ţi, căci încăperea nu era nimic altceva decît o cavern ă deschisă întîmplător într-un munte de moloz. Zguduiturile, care împingeau cabina liftului în jos, se succedau acum mai repe de, iar pe partea frontal ă de schis ă, la coborîrea care ducea acum în gol, se scurgeau cascade de moloz de o parte şi de alta şi un nor de praf umplu cabina. Nu mai putea s ă z ăboveasc ă aici, c ăci situa ţia devenea din ce în ce mai periculoas ă, şi cînd urm ătoarea zguduitură a fost atît de puternic ă, încît l-a silit pe Dan s ă  se lase pe genunchi, nu mai a şteptă, ci se arunc ă  pe o contrafi şa transversal ă, o parte a structurii de sprijin a cl ădirii, care era acum dezgolit ă ca un schelet. Era greu s ă g ăse şti pe suportul îngust un punct de care s ă te apuci. Dan se ghemui şi se agăţă cu forţă, folosind ambele mîini, de o r ămăş iţă, insuficient de stabil ă, din c ăptuşeala pere ţilor. Lîngă  el, cabina se scufunda treptat şi disp ăru în camera ascensorului. Dan tare ar fi vrut s ă afle dac ă s-a apropiat mai mult de emiţător, îns ă  n-avea nici o mîn ă  liberă ca s ă  scoată  aparatul din buzunar şi să comute pe recep ţie. In acele clipe era mai important s ă se de p ărteze din zona de c ădere a avalan şelor de moloz, care se precipitau. Balansîndu-se cu aten ţie, sprijinit u ş or de placa din mate rial plastic, care atirna în jos, se propulsa spre stînga, ajungînd astfel în apropierea unei halde de moloz, dup ă  traversarea c ăreia spera s ă  atingă  un sol sigur. Reu şi să  ajungă pînă  la doi metri de aceasta, se g ăsea oblic deasupra ei, şi nu-i rămînea altă alegere decît s ă sară. Slăbi strînsoarea degetelor sale, d ădu drumul, se arunc ă într-o parte... sim ţi sub el mase care cedau, se scufund ă pînă la şolduri, apoi începu să  alunece... o lu ă  în jos, o bar ă  se propti în burta sa; încerc ă să o evite... un munte de resturi se rostogoli peste el... î şi zgîrie fa ţa de o re ţea de sîrme rupte... era prins... se opri, încerc ă să respire adînc... avea gura plin ă de fibre, tu şi şi gîfîi in încercarea de-a le scuipa. Cînd incerc ă să  se ridice, sim ţi o rezisten ţă. Pe unul dintre picioare se găsea un obiect tare, era blocat... Din fericire, obiectul acela nu era prea greu, nu se fixase înc ă, şi dup ă ce îşi trase putin sufletul, putu s ă-l dea la o parte, s ă elibereze locul de dedesubt şi s ă scoată în sfîrşit piciorul. Se b ăgă pu ţin mai în  jos... aici solul era mai sigur, sim ţi un strat mai moale şi dedesubt un material tare. La o dep ărtare nu prea mare, se auzeau boc ănituri, mişcare... deodată ap ăru din nou cabina liftului, care se deplasa, oscilînd şi balansindu-se, in sus... se lovi de un stîlp, pr ăbu ş it oblic... acesta ced ă, o parte se ridic ă, cealaltă coborî, un nor de praf... apoi se auzi un puternic zgomot de spargere şi o trosnitur ă... o lovitură, jos de tot. Atunci cind praful se retrase, cabina nu mai era de v ăzut, cablul portant se cl ătina liber în camera ascensorului. Dan apucă  aparatul de emisie-recep ţie  —   avusese mereu grij ă să  nu-l piardă. Acum ap ăsă pe clapa de rece p ţie.  –   ... sint Sonia, alo, Dan, te chem ăm, stabile şte-ne poziţia goniometric, urmează direc ţia, alo Dan, aici vorbe şte... Intrerupse din nou. Recep ţia era mult mai buna. Nu mai putea s ă  fie mult pînă acolo.

Din nou un asalt epuizant asupra grămezilor mari de dârîm ături, şi acolo, sus, o ni şă  întunecată... poate ie şirea salvatoare. Ajunse la o po rţiune de sol solid, găsindu-se acum deasupra corpurilor de iluminat, iar raza lor îl surprindea numai indirect, prin r ăsfrîngerea luminii venind de la muntii de dărîmături şi de moloz, şi asta nu era suficient ca s ă-şi dea seama care dintre deschizăturile întunecate, dintre fragmentele mai mari duceau în fund ături şi care duceau mai departe. Ascultă  cu atenţie în întuneric... un susur al apei, un zgomot ca de alunecare, altfel nimic. Deodat ă  îl atinse ceva r ăcoros pe obraz: un curent de aer! Un indiciu care nu putea s ă-l inducă  în eroare: aici trebuia s ă  existe o legătură. Bazîndu-se mai de grab ă pe mîinile care pip ăiau decît pe ochi, Dan se tîrî în camera goal ă. Devenea din ce în ce mai îngust ă, pînă  cînd trebui s ă se lase pe brînci. Strig ă:  – Hei, Pavel, Tibor! M ă auziţi? Nici un răspuns. Ce-i mai rămînea, decît s ă rişte! Culcat pe burtă, se tîrî înainte. La început se str ădui să  nu atingă  tavanul, îns ă  acesta coborî atît de  jos, încît fragmente de d ărîmături se mişcau pe spatele s ău. Spera doar s ă nu se desprind ă vreun fragment greu a c ărui ap ăsare ar fi putut s ă-l zdrobeasc ă. Respiraţia sa se auzea ca un şuierat de foaie. Trebuia s ă  se opreasc ă pu ţin. Atunci cînd vru s ă  se tîrascâ mai departe, întîmpin ă  rezistenţă. Spaţiul gol se termina aici. Deziluzia, disperarea şi oboseala îl cople şiră, îşi puse capul pe mîinile întinse în fa ţa sa şi închise ochii. După  o vreme se odihnise într-atîta, încît putea scoate din buzunar, cu greutate, aparatul de emisie-recep ţie. Vocea Soniei se auzea acum de foarte aproape.  –  Dan, te che măm, stabile şte goniome tric poziţia emiţătorului nostru... Nu putea s ă renunţe acum, cînd era la o distan ţă atît de mic ă de ţel. Se ridic ă, atît cît putu, şi încercă să  dea la o parte molozul, care-i bara drumul. Aparatul de emisie-recep ţie îl b ăgase la loc, îns ă  nu îl întrerupse, şi astfel, vocea cald ă a Soniei îl înso ţea:  –  Alo, Dan, te chemăm... Masele îngrămădite unele peste altele erau prinse între ele, ins ă cu scormoneala lui le puse în mi şcare, iar lingâ el se rupse o bucat ă  grea, o auzi numai, lucra acum în întuneric, nici nu-i p ăsa de aceasta, nu-i mai era fric ă, devenise insensibil, indiferent, şi totu ş i nu putea să  renunţe atîta vreme cît auze voce a Soniei. Pip ăi apoi în fa ţa sa un obstacol, o travers ă care îi bara drumul; f ără a se teme de-a fi îngropat sub masele care se pr ăbu şeau, trase şi zgudui obstacolul... putu s ă-l dea la o parte... o margine dur ă îl ap ăsa producîndu-i o durere în spate  —  şi printre toate astea, se auzea vocea Soniei: "... te chemăm..." —   se opinti sub povar ă, iar presiunea ced ă... sus, o lumină palid ă, o pată  neregulată, cenu şie, zim ţată, se opinti din nou, ridicîndu-se în sus, trecu prin strîmtoare, ie şi... Se găsea într-o hal ă distrus ă, a cărei dimensiuni nu puteau fi cuprinse cu privirea. Nici un om. Lumina ve nea din dreapta sus  —  aici era o leg ătură directă

cu spaţiul liber din e xterior. Vocea Soniei era acum atît de puternic ă, încit zgomotele din difuzor se transformaseră între timp, într-un huruit ame stecat cu pîrîituri. Dan regla intensitatea sonor ă  la un nivel mai coborît. A ş teptă pînă  cînd corpul s ău transpirat se mai lini şti pu ţin. Apoi ridic ă  aparatul şi modific ă direcţia antenei... ascult ă concentrat... urc ă, cu atenţie, pe mormanul de dârîmături... acum antena indica oblic spre pode a. Se aplec ă... un bloc din material plastic poros... îl ridic ă: un ochi verde de sincronizare, lîng ă  acesta se mi şcă   ceva  —   o bucl ă  dintr-o band ă  magnetic ă rotindu-se pe talerul magnetofonului, iar lîng ă acesta, conectat printr-un cablu, un aparat de emisie. Dan îl întrerupse. Privirea sa c ăzu asupra unei mape, pe jum ătate acoperită de d ărîmături. O ridic ă şi o deschise. * Chipurile lor erau neutre, întrebau indiferen ţi, neinteresa ţi, şi deseori păreau că  nu ascultă răspunsurile sale c ă  se gîndesc deja la urm ătoarea înirebare, c ă  se străduiesc să  termine cit mai repede un program de lung ă durată, steril, s ă  se achite în mod corect de o sarcin ă, care de la început nu oferea vreo perspectiv ă de succes. Niciodată  nu tresăreau interesa ţi, niciodată  nu erau surprinşi, p ărea că ştiu dinainte răspunsurile lui, ca şi cum aceasta ar fi o repeti ţie inutilă a unui test de rutin ă, însuşit de multă vreme, ca şi cum ar fi fost o munc ă obositoare, chiar dac ă necesară. Necesară —  în ce scop? pătrundere examinare parcurgerea listelor de ve rificare comparaţie validare experienţă cu material viu valorificare apreciere eliberare, închidere... Aceasta era misiunea  —   ca la pilo ţii automa ţi de avioane, la cazanele de presiune ale reactoarelor, la blocurile de comand ă  ale computerelor  —  supraveghere tehnic ă, eliminarea riscurilor de securitate. Aşa s-a întîmplat. Nu b ă nuiau nimic, nu aşteptau nimic, erau de acord unii cu alţii f ără să-şi vorbeasc ă. Dar trebuiau s-o fac ă, oricît era de dificil, trebuiau s ă parcurgă listele lor, fiecare punct trebuia abordat, trebuia urm ărită fiecare pistă, chiar dac ă ducea în gol, şi asta numai pentru a nu trece nimic cu vederea, pentru a putea exclude cu siguran ţă, pentru a înde p ărta îndoielile. Pentru cei de afară acest lucru era la fel de lipsit de sens ca şi pentru el, cel din spatele zidului, şi probabil c ă  se hotărîse de multă  vreme ce m ăsuri trebuiau luate, ce pa şi trebuiau întreprinsi, pentru a aduce situa ţia pe f ăgaş ul

echilibrului, pentru a limpezi întîmpl ările, pentru a elimina nelini ştea produs ă de el. De fapt, gîndul era u ş or de sesizat; se minuna el însu şi cum de îl înţelesese atît de tîrziu. Il ţineau sub ac ţiunea unor droguri calmante? Efectul lor începea s ă scad ă? Nici nu p ărea atit de greu. Cei doi oameni care îl îngrijeau, medicul si sora, au avut în primul rînd în vedere s ănătatea sa, iar soldatul de afar ă  trebuia mai degrab ă să-l apere decît s ă-l p ăzească. Unele dintre santinele erau active şi neliniştite, alergau încolo şi încoace, îi înconjurau casca, uitindu-se din cînd în cînd curioase în ăuntru. (Unele dintre santinele îi părea cunoscută —  poate ca introduse ser ă si un om de la D.S.I. ca s ă meargă la sigur). Alte santinele p ăreau mai degrab ă  dezinteresate, st ăteau ore în şir f ără să se clinteasc ă măcar de pe scaunele lor şi priveau ţintă drept în fa ţa. Probabil că nu era greu s ă duci de nas pe una dintre acestea. Instruc ţia sa se îngrijise şi de asemenea cazuri. De acum încolo va trebui s ă fie atent la ordinea în care se schimbau santinelele. Mai greu era s ă străpungi peretele din material plastic. Scoase un cu ţit de fructe şi zgîrie pu ţin cu el, îns ă acesta nu l ăsă nici o urm ă şi se rupse. Dan constată că  lama era confec ţionată  dintr-un metal sinterizat. Nu era desigur o întîmplare, deoarece nu l ăsaseră nimic la voia întîmpl ării. Desigur c ă ce l mai simplu ar fi fost s ă iasă pe u şă , însă alungă acest gînd. In interior nu exista nici o cheie, nici m ăcar o gaură  de cheie. Putea oare sa-i vină în ajutor un truc? Ins ă în cele 58 de zile pe care le petrecuse aici, nici un om nu intrase sau ie şise din încaperea de carantin ă. Trebuia s ă-i admire pe medic şi pe asistenta medical ă, care rezistau închi şi cu el. Aveau nevoie s ă  fie înarmaţi cu aceea şi răbdare ca şi el, şi cîteodată remarcase deja semne c ă s-au plictisit de şederea lor, cu toate c ă era cu siguran ţă bine plătită. Exista vreo posibilitate s ă se alieze cu e i? Moedicul nu intra, ce-i drept, în discu ţie, în schimb s-ar fi încumetat s ă o cîştige pe asistent ă  de partea lui. Desigur c ă ar fi un cîştig îndoielnic. Dar dac ă ea ar accepta propunerile lui doar de formă şi l-ar da de gol? Era mai bine sa fac ă  totul de unul singur. Deci: evadare. Materialul plastic era tare, dar era rezistent la agen ţi chimici? Farmacia, care se afla în grija asistentei, nu era închis ă, în afară de medicamentele periculoase, care se gaseau intr-un seif. Acei solventi organici in care materialul plastic se dizolva nu sint periculosi. Se punea problema daca printre chimicale se putea gasi ceva care sa-i fie de folos. Dan se uită  la ceas: ora trei diminea ţa. Aruncă  o privire prin geam: soldatul mo ţăia. Linişte. Se scula încet. Se furişă în picioarele goale la farmacie. Nu aprinse lumina. De afară venea de stulă lumină ca s ă vad ă contururile lucrurilor. Un raft cu sticlu ţe  —   alcool, eter, dezinfectan ţi, o solu ţie saponiferă... aici: o sticl ă cu o substanţă care dizolva pansame ntele din material plastic, o sticl ă mare plină. Dan aduse din buc ătărie un recipient de ap ă minerală gol, turnă solventul incolor în ăuntru, şi-l inlocui cu ap ă. Pe cînd se întorcea la el în cameră, o uşă se deschise şi medicul băgă capul pe u şă .

 –  Mi s-a f ăcut sete, spuse Daniel în treac ăt. Sper c ă nu v-am trezit.  –  Nu, nu —  întîmplător eram treaz...  –  Noapte bună.  –  Noapte bună. Ajuns în camera sa, Dan a şteptă  un sfert de ora. Apoi f ăcu cocolo ş o batistă  din hîrtie, o impregna cu solu ţie. Impinse la o parte masa de lîng ă peretele exterior, se ghemui la p ămînt şi frecă suprafa ţa neted ă alb-gălbuie cu cocolosul umed de hîrtie. Apei zgârie cu unghiile: între unghie şi piele sim ţi o masa luneucasă. * Nu ştim dac ă  această  veste va ajunge la tine. Credem din ce în ce mai pu ţin că te vei întoarce, numai Sonia spune c ă ea este sigură. In condiţii normale ar fi trebuit s ă te socotim de mult ă vreme mort. De la început, ora şul ni s-a p ărut straniu. N-am crezut îns ă  niciodată că ne vom pierde noi în şine orice fel de e chilibru. Am început deja s ă ne îndoim de simţurile noastre. Dar discut ăm despre asta obiectiv şi rece... asta este realitatea. Oraş ul se descompune. Se descompune pe zi ce trece mai mult, o s ă vezi şi tu. Nu e posibil ca grenadele s ă  fi determinat aceast ă  distrugere... ele au avariat doar pu ţine clădiri, însă  descompunerea continu ă. Ca şi cum împuşcă turile ar fi fost un semnal, un semn de pornire al dezagreg ării generale. Sonia este de p ărere c ă  nu vei pricepe nimic din vorbele mele. Ea o s ă scrie mai departe. Da  —   trebuie s ă ţi-o spun şi pe asta: sîntem acum numai trei  —   Sonia,  Tibor şi cu mine, Pavel. Greg a fost împu şcat, pe cînd p ăzea proviziile noastre.  Jose f nu s-a mai întors de la o patrulare... Nu ştiu dacă  trebuie s ă-ţi doresc s ă  te întorci -- este groaznic aici. Nu este vorba doar de ora ş ul care moare, ci parc ă  oamenii ar fi fost cuprin şi de nebunie. Crime şi răzmeriţă  —  şi aceasta a fost odinioar ă  trupa de elit ă a pionierilor. Nici noi în şine nu mai sîntem siguri de noi. Poate c ă  totul este din cauza întâmpl ărilor din înc ă peri, din cauza proiec ţiilor, a sim ţămintelor artificial ghidate, care fac s ă nu mai ştim ce este normal şi ce nu este. Ca şi cum logica s-ar fi pref ăcut în mod uimitor în ira ţionalitate. Dar voiam s ă-ţi fac o relatare cronologic ă... Cînd nu te-ai întors dup ă 24 de ore, am hot ărît s ă te căutăm  —  a şa cum stabilisem. Am constatat c ă uşa putea fi deschis ă. Apartamentul era gol. Nici urmă de tine; sperasem c ă o să laşi vreo informa ţie, însă n-am găsit nimic. Am fi putut să  încerc ăm spargsrea pere ţilor, îns ă, aşa cum ştii, la orice utilizare a forţei intervine un gaz narcotic. Intre timp, am constatat de unde provenea: din nişte ajutaje minuscule, practicate în perete. Nu ne-a rămas nimic altceva de f ăcut decît s ă aşteptăm. Eram prin apropiere. Din timp în timp te c ăutam  —   zadarnic. Intre timp am continuat cercetările noastre şi am adunat o mul ţime de date despre comanda ş i funcţionarea sistemului. Lui Greg i-a reu şit descifrarea sistemului de chemare

pentru dispozitivele de memorizare, de unde a putut s ă  preia detalii tehnice interesante (Anex ăm aici însemnările lui). N-am putut stabili unde se afl ă unitatea centrală de comand ă. După  cum ştii, chiar înainte de dispari ţia ta, au existat tulbur ări pe la diversele echipe. Eram în leg ătură cu cartierul general şi am aflat c ă aveau loc din ce în ce mai multe cazuri de îndep ărtări nepermise de la trup ă. La început au disp ărut cîţiva pentru mai multe ore. Cînd s-au întors mai tîrziu, au relatat întîmplări ciudate; au început s ă se răspîndească  zvonuri. Cînd s-a început raţionalizarea proviziilor, situa ţia a devenit încordat ă. Se vorbea c ă, acolo unde erau încăperi nelocuite, din ce în ce mai mul ţi dintre oameni luau mîncare şi băuturi în ciuda pedepselor cu care erau amenin ţaţi, tot mai mulţi se jucau cu dispozitivele de proiec ţie şi în cele din urm ă nu se mai întorceau. R ămîneau în încăperi şi nu mai puteau fi adu ş i înapoi împotriva voin ţei lor. Colonelul a pus gărzi, cărora le ordon ă să  tragă  în oricine ar p ărăsi tab ăra. O zi mai tîrziu a început răzmeriţa. Se scurseseră 14 zile de la p ătrunderea în ora ş. De atunci nu mai exista nici o legătură cu celelalte trupe care aterizaser ă. Colonelul a ştepta s ă-i soseasc ă întăriri şi provizii, îns ă în van. Deoarece proviziile sc ăzuseră între timp în mod îngrijorător, el hotărî s ă  trimită o echip ă, care s ă ia legătura cu trupele de aterizare. Oamenii s-au întors dup ă mai pu ţin de o oră: în jurul ora ş ului era un cordon de radiaţii gamma, prea intense pentru blindajul nostru. Eram închişi. Nimeni nu mai putea ie şi din ora ş. Atunci cind vestea ajunse în rindurile echipajelor, a izbucnit deschis răscoala. Din acel moment nu mai dispunem decît de informa ţii lacunare. Soldaţii care ni se repartizaser ă se f ăcuseră  de multă  vreme una cu p ămîntul; eram singuri. Cînd am auzit împu şcă turi, Pavel şi Josef au încercat s ă  afle cauza. Au p ătruns pînă  la colonel... doar cî ţiva oameni, poate treizeci, rămăseseră cu el. Tocmai îndrepta arunc ătoarele de grenade spre o cl ădire ocupată de r ăsculaţi. Printr-un megafon îi soma s ă se întoarc ă si cînd nimeni nu îi urmă  soma ţia, a f ăcut uz de grenade. Ii amenin ţase c ă o să  distrugă  orice clădire unde b ănuia că se afla dezertori şi părea hotărît să-şi transforme ameninţarea în realitate. Asta o ştim de la Pavel. Colonelul îi repartizase pe e l şi pe Josef echipelor de lupt ă şi le interzisese s ă se indep ărteze. Seara au încercat totu şi să plece. Pavel a reu şit, îns ă Josef a fost lovit  —   o împu şcâturâ provenită de la echipele de paz ă. In cap. A murit pe loc. Chiar în ziua urm ătoare, am remarcat c ă  se întîmpla ceva în ora ş. La început, am constatat c ă  nu mai existau came re închise. Toate u şile erau deschise, toate înc ăperile erau goale. Apoi vehiculul pe şine nu mai func ţiona, şi pu ţin mai tîrziu  —   ne obişnuisem să  ne lu ăm de mâncare şi de b ăut din clădiri  —   s-a întrerupt aprovizionarea automata. Apoi s-a stins lumina. Trebuia să ne mulţumim cu lumina soarelui, care lucea mat prin acoperi şul din material plastic. Exista din nou zi şi noapte. Din această zi ora şul a început s ă se descompună ş i în acela şi timp s-a pornit o luptă  necru ţătoare pentru provizii. Aveam destul de mîncare, c ăci soldaţii care ne înso ţiseră lăsaseră totul aici. Am pus proviziile în siguran ţă, am f ăcut cîteva depozite şi am încercat s ă  ne ascundem. Atunci cînd a început

dezagregarea ora ş ului, a trebuit s ă  le mutăm de mai multe ori, şi cu toate acestea dou ă dintre depozite au fost acoperite de d ărimături. In acest moment mai avem înc ă trei. La o astfel de mutare a depozitului s-a produs un incident care l-a costat viaţa pe Greg. G ăsisem o înc ăpere de la etajul întîi ca depozit provizoriu. O hald ă de moloz, care cre ştea văzînd cu ochii, amenin ţa să  ne blocheze accesul şi trebuia deci s ă  evacu ăm încăperea. Atunci ne-au sim ţit ei. L-au omorît pe Greg şi ne-au sustras o parte din provizii. Apoi au a şteptat pînă ne-am întors şi noi, ceilal ţi, şi au tras asupra noastră . A avut loc un scurt schimb de focuri, apoi au fugit. Tibor a fost împu şc at în umar  —   nu prea rău, şi totu şi îngrijorător, deoarece abia dac ă  mai avem medicamente şi bandaje. Stă  lingă  mine pe o grămad ă de saltele rupte. I ţi trimite salutări. Impu şcă turile s-au rărit între timp  —   se pare ca nu ar mai fi r ămas mulţi oameni. Cu toate acestea, trebuie s ă fim prude nţi. Clădirile se pr ăbu şesc neîntrerupt  —  nu mai există nici o teras ă, te ca ţeri peste mald ăre de moloz, îno ţi în mase de praf.  Tibor necesită  îngrijire, deoarece are febr ă. Am hotărît s ă  încerc ăm să pătrundem pînă la periferie; poale c ă acolo, undeva, exist ă me dicamente. Instalăm aparatul de emisie aici şi îl lăsăm să funcţioneze  —   pentru cazul că te mai întorci. O s ă-l auzi şi po ţi să-l goniometrezi. I ţi lăsăm şi ceva provizii  —  raţii pentru caz de necesitate şi apă; multe nu mai avem nici noi. Dac ă  vii, putem să intrăm în contact prin radio. Mai avem un aparat de emisie-recep ţie.  Toate ce le bune! Sonia, Pave l, Tibor.

*

 –   Care a fost reac ţia dumneavoastră la această  vese? Nu v ă  pierduse ţi numai camarazii, ci trebuia s ă  recunoa şte ţi c ă nu v-a ţî îndeplinit misiunea, c ă acţiunea e şuase ? Eraţi conş tient de acest lucru? --- Nu mai ştiu ce am sim ţit şi ce am gîndit. Eram obosit şi epuizat. Multă vreme am şezut în hala gigantic ă. Era întuneric, numai printr-o gaur ă  aflată unde va, foarte sus, intra lumina zilei în ăuntru. --- Ce-aţi întreprins atunci? --- Am c ăutat proviziile de care era vorba în scrisoare. Pe jum ătate acoperită  de praf şi de sf ărîmături, am găsit o geantă  marinăreasc ă impermeabilă, cu sticle de ap ă şi alimente şi încă ni şte nimicuri  —   comprimate împotriva dure rilor, un mic pache t cu bandaje, o lantern ă... --- A ţi luat imediat decizia de-a p ărăsi oraş ul? --- Asta mi se p ărea de la sine în ţeles... nici nu m-am gîndit la altceva.  –   Dar ştiaţi că oraşul este blocat printr-o centura de raze gamma. Era ţi informat cumva asupra faptului c ă blocada fuse se între timp ridicata?  –  Oraşul era abandonat, evacuat. Nu se mai g ăseau oameni aici, deci nu mai era nimic de p ăzit. O blocad ă deve nise lipsită de sens.  –  V-a ţi asigurat cu contorul Geige r ca radia ţia încetase?

 –  Nu.  –  Cum aţi trecut prin peretele cupole i?  –  Am găsit o deschiz ătură căscată de o explozie -- probabil c ă era vorba de acee a produs ă de echipa care fusese trimis ă de colonel dup ă provizii. --- Nu se închisese la loc?  –  Nu. --- A ţi observat urme de oameni?  –  Distrugerile erau suficient de evidente. --- Vorbesc de urme ale unor oameni vii. --- Nu.  –  Aţi căutat oameni? --- M-am deplasat doar în timpul nop ţii, ca s ă  nu fiu v ăzut. Aveam provizii.  –   Nu mai avea ţi speranţe să-i găsiţi pe membrii, echipei dumneavoastr ă în viaţă? --- Din timp în timp deschideam aparatul de radio  —   în eter domnea o liniş te absolută. Nu se auzeau nici m ăcar zgomote de fond. Ecranarea era perfectă. --- Nu era acest fapt în contradic ţie cu b ănuiala dumneavoastră că blocada de radia ţii ar fi fost ridicat ă?  –  Nu m-am gîndit la acest lucru. --- Cîte zile au trecut pîn ă cînd a ţi putut lua leg ătura cu noi? --- In preajma marginii ora ş ului am găsit un vehicul cu anvelope sferice în stare intactă. I-am f ăcut plinul, c ăci combustibil exista în cantit ăţi suficiente. Numai alimentele şi apa erau în cantităţi reduse. In ultimele zile am b ăut ap ă de răcire. Am avut nevoie de zece sau de unsprezece zile, nu mai ştiu cu exactitate. Nu mai aveam nimic de mîncare şi tot beam din apa de r ăcire. Motorul se înfierbînta rapid, îns ă  eram foarte atent la temperatur ă. La sfîrşit, puteam s ă parcurg numai distan ţe de cîte zece minute cu ma şina, trebuind s ă fac pauze lungi. Soarele ardea, iar de plouat nu ploua niciodat ă. M-am gîndit dac ă  nu era mai bine s ă  iau ultima provizie de ap ă şi să  merg pe jos mai departe. Am scurs apa din rezervor şi îmi f ăcusem din nou o mic ă  rezerv ă. După  aceea, mi-a venit ideea de a turna petrol lampant în rezervorul pentru ap ă de răcire. Ştiam ce risc îmi asum. Ins ă a mers  —  răcirea func ţiona din nou mai bine. Atunci cînd m ă deplasam încet, puteam s ă străbat distanţe mai mari. Pînă cînd rezervorul, explod ă. M-am aruncat lateral din ma şină. De sub capota motorului ţîş nca în sus un jet de fl ăcări. Vehiculul continua s ă se deplaseze ca o f ăclie aprins ă. Arse în întregime. Mai departe, am mers pe jos. Intre timp, am tot încercat s ă  iau legătura prin radio. Mai aveam prea pu ţine speranţe, însă pentru mine hotărîrea era luat ă: aveam s ă mă tîrăsc mai departe, atîta vreme cît era posibil. Apoi, deodat ă, s-au auzit zgomote de radio normale, voci, muzic ă. Am luat legătura pe lungimea noastr ă de und ă ş i am primit răspuns. O oră mai tîrziu eram luat de un elicopter. --- Ne mai întoarcem o dat ă  la întâmpl ările trăite de dumneavoastr ă în centrală. Poate c ă reprezintă o cheie pentru toate evenimentele, poate c ă n-au nici un fel de importan ţă. Ce crede ţi în legătură  cu aceasta? A fost vorba de

nişte întîmplări reale sau a ţi căzut prad ă unor halucina ţii?  –  Nu ştiu dac ă la această întrebare se poate r ăspunde atît de limpede .  –  Trebuie s ă vă fi format vreo p ărere.  –  Nu le-aş caracteriza drept o halucina ţie.  –   Ceea ce a ţi văzut dumneavoastră şi alţii pe pere ţii de proiec ţie erau doar evident halucina ţii, dirijate artificial.  –   In cazul meu au existat anumite diferen ţe. Aşa cum au constatat şi camarazii mei, nu m ă mai găseam în încăperea unde m ă dusesem.  –   Se poate s ă fi fost dus în alt ă încăpere. Probabil c ă existau c ăi ascunse  —  după placarea pere ţilor se găsea un întreg sistem de instala ţii cu maşinării şi sisteme de transport.  –   De ce s ă mă  fi dus într-o alt ă încăpere? Şi întoarcerea mea? Am venit dintr-un canal subteran, am coborît dintr-un batiscaf.  –   Tocmai acest lucru poate fi pus sub semnul întreb ării  —   la fel de bine poate s ă fi fost vorba de ni ş te produse ale imagina ţiei aflate sub imperiul febrei, care vi s-au p ărut reale. Nu putem s ă mai verific ăm. Oraşul a devenit între timp un morman uniform de praf. Terenul este lipsit de valoare, va r ămâne închis pentru totdeauna.  –   V-am furnizat de talii tehnice, scheme de conexiuni, programe, informaţii despre limbaje ale ma şinilor. Desigur c ă a ţi verificat toate acestea. A ţi sesizat undeva vreo contradic ţie?  –   Fie că  este vorba de halucina ţie sau de realitate, pentru noi esen ţial este c ă dumneavoastră aţi suferit o transformare care ne pune pe gînduri.  –  Nu sînt sănătos? M ă simt bine.  –  Nu vi s-ar fi încredin ţat niciodată misiunea dumneavoastră, dac ă nu am fi ş tiut că accepta ţi f ără rezerve sistemul nostru politic şi filosofia pe care el se întemeiată. Răspunsurile dumneavoastră  ne dau senza ţia că  treburile nu mai stau aşa. Ne întreb ăm dacă nu aţi suferit o influen ţă  care v-a trezit dubii. Ne mai întreb ăm dac ă  astfel de dubii nu dau na ştere la o fo rţă  care provoac ă distrugerea.  –   Atitudinea mea nu s-a schimbat... mi-am pus via ţa în joc ca s ă mă întorc.  –  Aţi zugrăvit un sistem social de un tip foarte neobi şnuit, un sistem care se deosebe şte de democra ţie ca de la cer la p ămînt şi totu şi n-am înregistrat nici o reac ţie de dezaprobare nici în modul dumneavoastr ă de exprimare, nici prin intermediul aparatelor de control. Dac ă lucrurile s-ar fi desf ăş urat aşa cum le plănuisem noi, dac ă am fi ocupat ora ş ul, atunci misiunea dumneavoastr ă ar fi fost aceea ca prin intermediul mijloacelor de comunica ţie să convinge ţi populaţia de scopurile noastre şi s-o determina ţi să  conlucreze... ne întreb ăm dac ă aţi mai fi fost în stare s ă înf ăptuiţi această misiune. --- A ţi sesizat desigur ca aici raporturile erau cu totul altele decît la acţiunile de eliberare de pîn ă acum. Aici nu aveam de-a face cu un sistem care limiteaz ă  libertăţile şi împiedic ă  dezvoltarea, ci cu unul care era cu mult înaintea noastră, ale c ărui principii îns ă erau pe deplin în concordan ţă cu ale noastre. Multe lucruri la care noi abia aspir ăm erau deja transpuse în fapt ă la ei  —  sănătate, securitate, accesul la orice fel de cunoa ştere. Dispuneau de

toate bunurile materiale imaginabile. Nici m ăcar de moarte nu le era team ă. Şi în multe privinţe, în care la noi, în caz de nevoie, trebuie s ă se exercite constrîngeri, ei g ăsiseră o solu ţie. Nu cuno şteau banii, nici come rţul, nu obligau pe nimeni să înve ţe, să lucreze.  –   Se pare c ă  acolo a ţi văzut ceva demn de-a fi dorit! Nu remarca ţi că stările de lucruri pe care le zugr ăviţi reprezintă numai o caricatură lamentabil ă a idealurilor noastre?  –  Nu constituie ele îns ă ţelurile propriului nostru progres? * A lucrat mai multe nop ţi la rînd; pe vine, ascuns dup ă uşă , f ără lumină , străduindu-se tot timpul s ă nu producă zgomote. Cu şerve ţele de hîrtie îmbibate cu solu ţie freca zidul, apoi zgîria cu un foarfece medical, pe care îl sustrăsese din înc ăperea de tratament. D ădea strat dup ă strat la o parte. Masa devenea mai dură cu cît p ătrunde a mai adînc. Inainta atent. Se străduia s ă  îndep ărteze uniform materialul plastic, c ăci nu voia s ă străpungă  într-un singur loc, atîta vreme cît nu exista perspectiva de a face o bre şă în întreaga zon ă ovală  pe care şi-o trasase. Nu remarcase, ce-i drept, s ă se fi cercetat vreodat ă dac ă a apărut vreo avarie la cl ădire, îns ă dac ă întîmplarea ar fi vrut ca o santinel ă s ă descopere gaura, atunci şansele lui ar fi fost definitiv compromise. Nu era nevoie s ă vad ă  prea multe. Razele slabe ale ilumina ţiei de afară, care intrau prin fereastr ă, erau de ajuns. In afar ă  de aceasta, conturul zonei ovale de suprafa ţă pe care inten ţiona să o taie, putea fi pip ăită ca o crestătură cu adîncime uniform ă. Intr-un rînd era cît pe ce s ă  fie surprins. Auzi pa şi, împinse masa la perete şi se arunc ă în pat... u şa se întredeschise. Lumina unei lanterne a f ăcut înconjurul încăperii. Uitindu-se pe sub p ătură, a recunoscut silueta medicului. Nu a îndrăznit să  se clinteasc ă... o vreme s-a l ăsat liniştea, doar fasciculul de lumină se plimba prin camer ă. Apoi u şa s-a închis f ără zgomot. Dan nu a mai îndrăznit s ă-şi continue munca în noaptea acee a. Se producea o vibra ţie în perete atunci cînd zgîria? Auzise cineva ni şte zgomote uş oare? Devenise cumva suspect? Sau îi judeca gre şit? (Observ ă că tot scotocea în ungherele min ţii sale pentru a- şi aminti cum ap ărea în ochii fo ş tilor săi colegi. Putea s ă mai aib ă pentru el cea mai mic ă importanţă p ărerea lor?). Il urau? Le era teamă de el? Le e ra indiferent? Era oare cu adev ărat vorba numai de o verificare de rutin ă, un test de siguranţă, cu rezultate previzibile ? Sau voiau s ă aud ă ceva nou de la el? Şi dacă l ăsau să se întrevad ă o lic ărire de interes  —  acesta îi era adresat lui sau era provocat de teama ascuns ă că  perspectiva lor ar fi putut s ă se deformeze, c ă opiniile lor adînc înrăd ăcinate ar fi putut s ă fie date peste cap? Aşa cum i se întîmpla adesea, reflecta asupra situa ţiei lui. Cu siguran ţă că a dat de b ănuit —  prin răspunsurile sale, prin relatarea sa. Nu îl în ţelegeau

şi acest lucru nu putea s ă le fie luat în nume de r ău; erau politicieni şi militari realişti, oameni de ştiinţă, calculatori sobri, oameni f ără  fantezie, cu o gîndire

rigid ă, hotărîţi s ă-ş i p ăstreze ne ştirbit propriul punct de vedere. Era limpede c ă le p ărea suspe ct -- nu puteau în ţelege c ă po ţi dobîndi puncte de vedere, c ă po ţi ajunge la noi perspective. Ii nelini ştea, reprezenta o f ăptură  care s-a întors dintr-o lume străină, marcată de cusururile pe care aceast ă lume le purta în ea. Nu îl înţelegeau, nu aveau încredere în el, şi putea fi bucuros dac ă nu b ănuiau că avea inten ţia de a fugi. In interogatoriile lor îi rumegaser ă  povestea de la început la sfîr şit, neclintiţi şi impersonali ca totdeauna, îns ă spre sfîrşit deveniseră  în mod evident mai agresivi, ţintind din ce în ce mai mult spre concep ţia despre lume. Cu timpul îşi d ădu seama c ă  se verifica fidelitatea sa şi ştia de pe acum c ă pierduse. Poate c ă aveau nevoie de o justificare pentru ceea ce aveau de gînd să facă. In noaptea urm ătoare, vîrful foarfecelui p ătrunse prin perete. Mai zgîrie de cîteva ori de-a lungul crest ăturii, o adinci atît cît s ă  poată  face gaură  lîngă gaură. Cînd ajunse atît de departe, încît mai era nevoie numai de cîteva t ăieturi de separare, pentru a scoate placa în întregime, se concentra şi aşteptă. Voia s ă se mai odihneasc ă pu ţin. La început s-a temut s ă nu aţipeasc ă, însă  apoi î şi dădu seama c ă  inima îi bate tare, ca este mult prea surescitat pentru a putea dormi. Chibzui dac ă trebuie s ă ia o tabletă de calmare, îns ă renunţa  —  tulburarea îi ascu ţea auzul şi-l ţinea de asemenea treaz, iar asta îi prindea bine. Tot mereu se uita la cifrele luminiscente ale ceasului s ău. La ora patru diminea ţa se schimb ă  santinela: venise un b ărbat care avea obiceiul s ă înconjoare încet sta ţiunea. Aş teptă încă dou ăzeci de minute, dup ă aceea se îmbr ăcă, împinse masa la o parte, înl ătură  ultimul contact care lega placa oval ă  de restul peretelui. Aş teptă din nou  —   atunci cînd santinela avea s ă dispară de cealalt ă parte, era timpul să acţioneze. Acum că  era atît de aproape de libertatea sa, se sim ţea din nou a şa de bine cum nu se mai sim ţise de multă vreme  —  sănătos, pute rnic, întreprinzător. Avea oare scrupule s ă  evadeze din sta ţiunea de carantin ă? Nimeni nu mai credea în germeni patogeni primejdio şi. Ceea ce îl f ăcea periculos pentru al ţii erau cuno ştinţele sale. Santinela nu se mai vede a, doar o umbr ă pe solul de be ton, apoi nimic. Dan împinse traversa. Trase placa în ăuntru, la el, o sprijini f ără  zgomot de sp ătarul scaunului, se întinse pe burt ă şi se strecură prin deschiz ătură. De afară  mai b ă gă  o dată  mîna înăuntru, trase masa în fa ţa gă urii... poate nu remarcau gaura, poate il c ăutau mai întîi în interiorul staţiunii... Cu pantofii s ăi u ş ori, se mi şc a f ără zgomot. I-au trebuit mai pu ţin de zece secunde pe ntru a fugi pînă la poartă. Nu era închisă. Se uita de jur-împrejur. Santinela mai era pe partea opus ă, în fundul halei. Dan întredeschise poarta, se furi şă  prin ea, o trase dup ă e l... în faţa lui se găsea un teren vast şi plan, iar umbrele construc ţiilor mari şi pătrate se în ălţau spre cer. Spre r ăsărit se crăpa de ziu ă. Clădirea Academiei Militare de Ştiinţe: cunoş tea fiecare piatr ă, fiecare