FRANCMASONERIA

FRANCMASONERIA PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI Prefaţă Ideile fundamentale ale Protocoalelor Cele 24 de Protocoale ale marilor maeştri francmasoni ORIGINILE FRANCMASONERIEI Filosofia francmasoneriei Francmasoneria contra religiei creştine Concepţia masonică despre Dumnezeu Kabala şi magia Arhitectura, muzica şi literatura Arta promovată de francmasoni Mintea generaţiilor viitoare Decizii luate la Conventul Masonic 5989 cu privire la Marele Orient al Turciei SOCIETĂŢILE SECRETE ŞI NOUA ORDINE MONDIALĂ CERCUL - o organizaţie secretă care dirijează lumea Instructajul la Academia de Partid a Noului Guvern Mondial Ce promite guvernul Noii Ordini Mondiale Guvernul intervine Guvernul francmasonic mondial nu este total învăluit în mister. Popoarele lumii cer un singur guvern mondial Rolul lui Hitler în planul instaurării Noii Ordini Mondiale Imperiul financiar Noua religie a Noii Ordini Mondiale Mistere ale administraţiei americane Cum se spală creierul american Comisia Trilaterală Francmasonică (CFR) Virusul HIV / SIDA fabricat în laboratoarele americane SOCIETĂŢILE SECRETE ŞI RĂZBOIUL NEVĂZUT Strict Secret – arme tăcute pentru războaie silenţioase

1

Războiul nevăzut Microunde şi oameni iradiaţi Compromisurile oamenilor contemporani „Contribuţia” masoneriei la apariţia Rusiei Sovietice FRANCMASONERIA ROMÂNĂ Primele loji masonice române: origini, iniţiaţi Junimea, societate francmasonă Eminescu asasinat de francmasonerie România – victima unui plan criminal al Noii Ordini Mondiale Loja PROPAGANDA 2 despre procesul Ceauşescu România ca o pradă România a doua Palestină ? Viaţa românilor aşa cum o plănuieşte Francmasoneria Proiectul Roşia Montană – jefuirea poporului român Biserica Ortodoxă Română şi francmasoneria Bibliografie PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI sau altfel spus: PLANURILE DOMINĂRII ÎNTREGII LUMI, INIŢIATIVĂ FIXATĂ SĂ SE REALIZEZE PÂNĂ ÎN ANUL 2000 ÎN CELE 24 DE PROTOCOALE SECRETE, ÎNTOCMITE DE CONDUCĂTORII FRANCMASONERIEI MONDIALE CU OCAZIA MARELUI CONGRES SECRET FRANCMASONIC DE LA BÂLE, ELVEŢIA, CARE A AVUT LOC ÎN ANUL 1897 Motto: “Cunoaşteţi adevărul şi acesta vă va elibera!”

2

PREFAŢĂ Este un fapt psihologic cunoscut că majoritatea criminalilor mărturisesc crima înainte de a muri. Protocoalele Maeştrilor Francmasoni constituie o asemenea dovadă. Ce sunt aceste protocoale decât o îngrozitoare mărturisire a tuturor suferinţelor şi mizeriilor pe care le-au provocat şi încă le mai provoacă FRANCMASONII. Ele ne oferă totodată cheia secretă pentru a înţelege tot răul făcut de ei ce bântuie astăzi în omenire. În “lumina” Protocoalelor se pătrund mai exact şi mai adânc adevăratele cauze ale frământărilor sociale şi politice, generate cu o diabolică abilitate de FRANCMASONI, de la Marea Revoluţie Franceză încoace. Astăzi, însă, lumea a început să se deştepte. O puternică suflare antimasonică, nu retrogradă, nu obscurantistă, nu pornind din motive religioase, ci luminată, naţională, izvorâtă din adâncul instinctului de conservare, se ridică ACUM tot mai impunătoare din Statele cele mai înarmate în lupta pentru existenţă. Această mişcare creşte pe zi ce trece, cucereşte pe indiferenţi şi converteşte pe umanitarişti, care totuşi simt că Patria este mai aproape decât Umanitatea. Lumea creştină a început să vadă primejdia, îi simte apăsarea şi încet, dar sigur, se ridică în sufletul fiecărui român revolta contra francmasoneriei, mai presus de toate utopiile înşelătoare şi cosmopolite, înfăţişate de ea cu viclenie lumii întregi. ATENŢIE! Protocoalele sunt un monument de acţiune satanică şi reprezintă izvorul tuturor ticăloşiilor umane actuale. Protocoalele pun în lumină CAUSA CAUSORUM a decadenţei lumii actuale, atât la nivelul individului, cât şi la nivelul statului. Citirea Protocoalelor trebuie să se facă temeinic, fără grabă, ca şi citirea unui document rarisim, de înţelegerea căruia depinde soarta întregii umanităţi. Pentru a înţelege faptele petrecute şi decadenţa în care trăim, Protocoalele trebuie citite de cel puţin trei ori, eventual memorându-se, pentru a ne fi mereu la îndemână. În Protocoale, francmasonii vorbesc şi hotărăsc în secret şi conspirativ; urmăriţi-i deci cu atenţie. Protocoalele conţin planurile concepute de secole de francmasoni, pentru realizarea visului lor de stăpânire a întregii planete. Protocoalele constau in 24 de procese-verbale încheiate de diferitele secţiuni ale Marelui Congres Masonic, care s-a ţinut în Elveţia, la Bâle (Basel), în 1897, şi formează programul masonic de cucerire mondială, program elaborat şi comunicat unor anumiţi “iniţiaţi”, pentru a se păstra o urmă scrisă a acelor convorbiri ultrasecrete.

3

Despre modalitatea în care au căzut în mâinile “profanilor” aceste Protocoale, există două versiuni: prima, că au fost copiate de o femeie, soţie sau amantă a unui “iniţiat”, fiind apoi comunicate creştinilor pentru ca aceştia să se pună în gardă şi să ia măsuri de apărare; a doua, că au fost ridicate dintr-un seif pe care francmasonii îl aveau într-o casă dintr-un oraş alsacian. Lojele masonice au fost înfiinţate pentru a servi în lupta pentru supremaţie, luptă care are un pronunţat caracter antireligios şi în special anticreştin. Un grup ocult de francmasoni de grad foarte înalt (Ierarhia Superioară Secretă) le dirijează, inspiră, subvenţionează şi, fără ajutorul dat de acest grup, victoria lor nu ar fi posibilă. Într-o zi, când, conform opiniei lor, popoarele creştine vor fi dezbinate de francmasoni şi învrăjbite unul împotriva celuilalt de presa şi literatura bolnavă - la adăpostul liberalismului -, prin atentate, corupţie şi demoralizare, prin degenerare cauzată de tutun, alcool, droguri etc., prin criză economică mondială, prin lovituri de stat în diferite ţări, se va ajunge la un Guvern Mondial de sorginte masonică. Războaiele interne şi conflictele mondiale, pe care francmasonii ştiu să le dezlănţuie, vor grăbi venirea domniei despotismului masonic, în locul liberalismului statelor creştine. Atunci, în afară de “religia” masonică, toate religiile vor fi desfiinţate. Un singur stat va fi suficient să cadă în mâinile francmasonilor, şi apoi toate celelalte vor cădea unul după altul, pentru ca, în final, “Regele” masonilor să domnească peste toată planeta astfel subjugată. După cum vedem în zilele noastre, se merge cu paşi repezi spre finalizarea planului masonic, căci aceste “profeţii”, concretizate în cele 24 de Protocoale în anul 1897, au dus la subjugarea Rusiei de către francmasoni, Rusia devenind astfel cartierul general al acestora. Pericolul masonic a început să fie dezvăluit lumii în anul 1902, când profesorul rus SERGHEI NILUS a scos o primă ediţie a Protocoalelor, ediţie care însă a dispărut imediat, fiind distrusă de francmasoni. În 1905 a apărut o altă ediţie, din care un singur exemplar figurează în catalogul lui British Museum din Londra. În 1907, scriitorul rus C.BUTMI, cu ajutorul fratelui său AT.BUTMI, a scos o nouă ediţie a Protocoalelor, intitulată “L'ennemi du genre humain” (“Duşmanul neamului omenesc”). După lucrarea lui SERGHEI NILUS a apărut o altă ediţie în 1911, la mânăstirea Sf. Sergiu, ediţie care a fost tradusă şi de americani. Alte ediţii au apărut respectiv în anii 1911, 1912 şi 1917, ultima dintre acestea fiind distrusă de poporul rus. În 1920 au apărut la Berlin alte ediţii. Noi ediţii au apărut în limba franceză. SERGHEI NILUS, în

4

introducerea făcută la ediţia din 1917, declară că foile conţinînd Protocoalele erau scrise în limba franceză şi că i-au fost remise de către ALEXIS NICOLAEVICI SUSOTIN, care le-a dat şi lui C.BUTMI. În 1901, doctorul mason Hertzl, anunţă Comitetul Masonic că anumiţi “dezertori”, au permis “păgânilor” (creştinilor) să cunoască tainele Protocoalelor, ceea ce confirmă sustragerea acestor documente din arhivele Francmasoneriei. Protocoale sunt în număr de douăzeci şi patru. Sunt mai mult nişte învăţături sau maxime, decât procese-verbale. Se pare că autorul sau autorii au urmărit să prezinte în douăzeci şi patru de lecţii doctrinele francmasonice, ţinta pe care o urmăresc din cele mai îndepărtate timpuri şi amănuntele celui din urmă plan de acţiune pentru cucerirea puterii mondiale, atunci când totul va fi pregătit pentru a începe lupta hotărâtoare. Ideile fundamentale ale Protocoalelor sunt: 1. Francmasonii nu admit alt drept decât cel dat de forţă; liberalismul propagat de ei printre creştini a distrus religia creştină şi autoritatea statului. 2. Aurul a intrat în mâinile Francmasoneriei şi, cu ajutorul lui, aceasta a pus mâna pe presă, dominând opinia publică ce comandă guvernele în statele democrate. În Marea Britanie, publicaţii ca TIMES sau MORNING POST au consacrat lungi articole referitoare la aceste Protocoale. De asemenea, în Germania, Franţa, S.U.A., Austria etc., Protocoalele au fost date publicităţii, populaţia devenind astfel conştientă de primejdia reprezentată de Francmasonerie. Poporul român trebuie să devină, de asemenea, conştient de pericolul existent şi, trecând peste orice ambiţii şi neînţelegeri mărunte, să se unească şi să se opună ofensivei masonice şi robirii neamului nostru. Unirea tuturor românilor este, aşadar, singura salvare. Observaţii pe marginea protocoalelor Din cele expuse în Protocoale se poate constata că acestea formează un vast plan masonic de cucerire şi îngenunchiere a lumii creştine, conceput în cele mai mici amănunte. Societatea şi sufletul individului au fost analizate într-un mod cu adevărat stiinţific, toate punctele vulnerabile fiind identificate pentru ca masonii să aibă unde să lovească.

5

Pregătiţi în spiritul satanicei lor doctrine, ei au pornit atacul, dar nu într-o ţară sau două, ci pe întreg globul pământesc, bazându-se, deci, pe lipsa de pregătire a creştinilor. Minciuna, şantajul, perfidia, corupţia, trădarea, linguşirea, crima şi necinstea, în toate formele lor, sunt armele cu care luptă Francmasoneria. CELE 24 DE PROTOCOALE ALE MARILOR MAEŞTRI FRANCMASONI PRIMUL PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Dreptul constă în forţă. Libertatea este o idee himerică. Liberalismul şi anarhia. Credinţa. Autonomia. Despotismul exercitat prin intermediul capitalului. Duşmanul intern. Mulţimea trebuie să fie păcălită. Anarhia şi efectele ei. Politica şi morala nu trebuie să aibă nimic comun. Dreptul trebuie să fie al celui mai tare. Puterea ascunsă francmasonică trebuie să fie de neînvins. Scopul francmasonic justifică întotdeauna mijloacele. Mulţimea este oarbă şi de aceea poate să fie atât de uşor manipulată de francmasoni. Alfabetul politic secret. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul principal urmărit de francmasoni este autocraţia. Lichiorurile tari şi băuturile alcoolice în exces, care fac să slăbească conştiinţa creştinilor. Clasicismul. Desfrâul generalizat. Principiul şi regulile principale ale guvernului superstatal francmasonic. Teroarea necesară.

6

Libertate, Egalitate, Fraternitate sau marea minciună. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristocraţiei creştine trebuie să fie cât mai repede nimicite. Noua aristocraţie care trebuie să apară. Un calcul psihologic folosit de francmasoni. Abstracţia utopică a libertăţii. Amovibilitatea (revocarea) reprezentanţilor poporului. Să lăsăm la o parte vorbele goale şi să cercetăm fiecare idee în sine, să luminăm situaţia prin comparaţii şi deducţii. Trebuie cunoscut că oamenii care au instincte şi porniri rele, sunt mult mai numeroşi decât cei care au porniri bune. De aceea, cele mai bune rezultate se ating guvernând pe oameni prin violenţă şi teroare, nu prin discuţii academice. Fiecare om este însetat de putere, fiecare ar voi să se facă dictator, dacă ar putea. În acelaşi timp, sunt foarte mulţi cei care ar fi oricând gata să jertfească bunurile celorlalţi, pentru a-şi atinge propriul lor bine. Ce lucru a ţinut şi ţine în frâu fiarele sălbatice care se numesc oameni? Ce i-a călăuzit până acum? La început ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, mai târziu legii, care nu este decât aceeaşi putere, dar mascată. De aceea ajungem la concluzia că dreptul e în forţă, dreptatea este de partea puterii. Libertatea este o idee, un gând, un fapt. Trebuie ştiut cum să se fluture această idee, când este nevoie să fie atras poporul în cursa vicleană a unei idei, în jurul unui anumit partid, mai ales dacă acest partid are de gând să îl zdrobească pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine uşoară dacă adversarul îşi găseşte puterea în ideea de libertate, în ceea ce se numeşte liberalism, şi mai ales dacă îşi jerfeşte ceva din putere pentru această idee. Iată în ce va constata atunci triumful teoriei instituite de noi: frânele slăbite ale puterii sunt luate în mână de către alţii, deoarece forţa oarbă a maselor nu poate rămâne nici o singură zi fără să fie strunită şi pentru că noua putere nu face decât să ia locul celei vechi, deja slăbite prin ideea de liberalism. În zilele noastre, puterea aurului a înlocuit puterea guvernelor liberale. A fost o vreme când domnea credinţa. Ideea de libertate este acum irealizabilă, deoarece nimeni nu ştie să se folosească de ea într-o măsură dreaptă. Este suficient să fie lăsat poporul să guverneze câtva timp singur, pentru ca această autonomie să se transforme de îndată în destrăbălare. Iar în clipa

7

aceea se nasc dezbinări care se transformă foarte repede în lupte sociale, în care Statele se mistuie şi unde mărimea lor se preface în cenuşă. Fie că Statul se istoveşte de propriile lui frământări, fie că certurile sale lăuntrice îl aduc în stare de a fi la bunul plac al duşmanilor din afară, din acel moment el poate fi socotit ca pierdut şi fără de scăpare. El intră astfel în stăpânirea noastră. Puterea capitalului, care acum este în întregime în mâinile noastre, îi apare atunci acestui Stat ca o luntre de scăpare, de care este silit să se agaţe pentru a nu se îneca. Pe aceia pe care sufletul lor simţitor i-ar face să considere netrebnice aceste gânduri, i-aş întreba: dacă un Stat are doi duşmani şi dacă îi este îngăduit să folosească împotriva unuia dintre ei, duşmanul din afară, toate mijloacele de luptă, ca de pildă: de a nu-i aduce la cunoştinţă planurile de atac şi de apărare, de a-l surprinde noaptea, sau cu puteri mai mari, fără ca toate acestea să fie privite ca imorale; de ce, aceleaşi măsuri întrebuinţate de noi împotriva unui duşman şi mai rău, care urmăresc să dărâme ordinea socială şi proprietatea, ar fi privite ca neîngăduite şi imorale? O minte bine cumpănită poate oare nădăjdui să aibă şansa să cârmuiască cu folos popoarele prin îndemnuri cuminţi sau prin convingere atunci când calea e deschisă contrazicerii, fie chiar nesocotită şi fără însemnătate, dar totuşi ademenitoare pentru poporul care înţelege totul numai uşurel, la suprafaţă? Oamenii, fie că fac parte din pătura de jos, fie că nu, sunt cârmuiţi de micile lor patimi, de obiceiurile, de tradiţiile şi de teoriile lor sentimentale. Sunt robi inconştienţi ai împărţirii în partide care se împotrivesc înţelegerii celei mai cuminţi. Orice hotărâre a mulţimii atârnă de o majoritate întâmplătoare şi este mai mereu superficială. Fără a cunoaşte tainele politice, mulţimea ia hotărâri fără rost; şi atunci un fel de anarhie sapă pe dedesubt guvernul. Politica nu are nici o legătură cu morala. Guvernul, care se lasă condus de morală, nu este politic şi, prin urmare, puterea lui este şubredă. Acela care vrea să domnească trebuie să se folosească de viclenie şi făţărnicie. Marile însuşiri ale poporului - sinceritatea şi cinstea - sunt defecte pentru politică, pentru că ele doboară regi şi tronuri mai uşor decât duşmanul cel mai puternic. Aceste însuşiri trebuie să le lăsăm regatelor creştine; noi nu trebuie în nici un caz să le luăm drept călăuză. Scopul nostru este să avem în mână PUTEREA. Cuvântul DREPT este o idee abstractă pe care nimic nu o îndreptăţeşte. Acest cuvânt nu înseamnă decât atât: “Dă-mi ceea ce vreau, pentru a putea dovedi că sunt mai tare decât tine”. Unde începe şi unde se sfârşeşte dreptul?

8

Într-un Stat unde puterea este rău organizată, unde legile de guvernare au devenit impersonale şi uşor de ocolit, în urma drepturilor nenumărate întemeiate de liberalism, eu socotesc că este un nou drept al meu să mă arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor ordinelor şi asupra tuturor regulilor stabilite, şi să le răstorn; să pun mâna pe legi, să clădesc toate instituţiile şi să mă fac stăpânul celor care mi-au predat mie drepturile pe care le dăduse forţa lor şi de care s-au lepădat de bună voie, din liberalism. Din pricina slăbiciunii de astăzi a tuturor puterilor, stăpânirea noastră va fi mai trainică decât oricare alta, pentru că ea nu va putea fi înfrântă. Pentru aceasta este însă necesar ca ea să se fi înrădăcinat atât de bine, încât nici un şiretlic să nu o mai poată dărâma. Din răul trecător pe care suntem siliţi să-l facem acum, se va naşte ulterior binele unui guvern neclintit care va restabili mersul regulat al mecanismului existenţei naţionale, tulburat de liberalism. Rezultatul îndreptăţeşte mijloacele. Să ne orientăm cu luare aminte în planurile noastre, mai puţin asupra celor bune şi morale şi cel mai mult asupra celor trebuincioase şi folositoare. Avem înaintea noastră un plan, în care este trasă, în mod strategic, linia de care nu ne putem îndepărta, fără a primejdui opera mai multor veacuri. Pentru a găsi mijloacele care duc la acest scop, trebuie să ţinem seama de laşitatea, de nemernicia, nestatornicia mulţimii, de neputinţa ei de a înţelege şi cumpăni posibilităţile şi împrejurările propriei sale vieţi şi ale bunăstarii sale. Trebuie să înţelegem că puterea mulţimii este oarbă, nesăbuită, cel mai adesea ea nu gândeşte, ci se ia după orice zvon. Un orb nu poate călăuzi un alt orb fără ca să-l ducă la prăpastie. Tot astfel, membrii mulţimii, ieşiţi din popor - oricât le-ar fi mintea de genială -, nu pot pretinde să conducă poporul fără a-l pierde în întregime, din pricină că ei nu înţeleg nimic din politică. Numai un individ pregătit încă din copilărie pentru autocraţie poate recunoaşte graiul politicii şi realitatea ei. Un popor lăsat pe seama lui proprie, adică pe seama celor ridicaţi din sânul său, se ruinează prin certurile partidelor aţâţate de setea de putere, şi prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putinţă ca poporul să judece liniştit, fără duşmănii lăuntrice şi să conducă afacerile ţării, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apăra împotriva duşmanilor din afară? Nu, e cu neputinţă! Un plan împărţit în atâtea capete câte are mulţimea îşi pierde unitatea, devine de neînţeles şi fără putinţă de a fi înfăptuit.

9

Numai un autocrat (un singur stăpân atotputernic) poate alcătui planuri mari şi limpezi, poate aşeza la locul său fiecare lucru, în mecanismul maşinii guvernamentale. Să recunoaştem, deci, că un guvern folositor ţării şi în stare să-şi atingă scopul propus, trebuie să fie condus de un singur individ responsabil. În anarhia absolută, civilizaţia nu poate exista. Ea nu este opera poporului ci a conducătorului ei, oricare ar fi el. Mulţimea este un barbar ce îşi arată barbaria la orice prilej. Îndată ce poporul apucă în mâini libertatea, ea se transformă foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai deplină a barbariei. Închipuiţi-vă dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, năucite de vin, cărora li se va da dreptul de a bea fără măsură, în acelaşi timp în care li se va da libertatea. Noi nu putem îngădui ca ai noştri să decadă până la o asemenea treaptă. Popoarele creştine sunt îndobitocite de băutură. Tinereţea le este irosită şi înjosită de studiile clasice complet inutile şi de desfrânarea precoce la care i-au impus agenţii noştri: profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi însăşi negustorii noştri şi chiar femeile noastre din localurile de petrecere ale creştinilor. În rândul acestora din urmă eu număr şi pe aşa zisele “femei din lumea bună”, care la rândul lor imită de bună voie, ca nişte maimuţe, luxul şi desfrânarea celor dintâi. Cuvântul nostru de ordine este: putere şi viclenie. Singură puterea poate învinge în politică, mai ales când este ascunsă în talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violenţa trebuie să fie un principiu, viclenia o regulă pentru guvernele care nu vor să-şi predea coroana în mâinile agenţilor unei noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care îl urmărim noi. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim în faţa mituirii, înşelătoriei, trădării, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, mai ales dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea şi puterea. Statul nostru, în această cucerire paşnică, are dreptul să înlocuiască grozăviile războiului prin condamnări la moarte mai puţin văzute şi mai folositoare, necesare adeseori pentru a întreţine teroarea aceasta care face popoarele să asculte orbeşte. O neînduplecare constantă, dar straşnică este cel mai mare susţinător al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastră să ne ţinem de acest program al violenţei şi făţărniciei. O asemenea doctrină bazată pe calcul este tot atât de folositoare ca şi mijloacele pe care le întrebuinţează. Nu numai prin aceste mijloace, dar şi prin această doctrină a neînduplecării, vom învinge şi vom robi Guvernului nostru Suprem toate celelalte guverne. Va fi îndeajuns să se ştie că suntem neînduplecaţi, pentru ca orice nesupunere să înceteze.

10

Noi, încă din vechime, am aruncat poporului cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, cuvinte repetate de atâtea ori de către papagalii inconştienţi care, atraşi din toate părţile de această momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii şi adevărata libertate individuală, altădată atât de bine asigurată prin constrângerea mulţimii. Oamenii care s-au crezut inteligenţi, n-au ştiut să descurce înţelesul ascuns al acestor cuvinte şi n-au văzut deloc că ele se contraziceau, ei nu au văzut că în realitate nu există egalitate în natură şi că nu poate să existe libertate, că natura însăşi a creat inegalitatea minţilor, a caracterelor şi a inteligenţelor, atât de mult supuse legilor ei. Aceşti oameni nu au înţeles că mulţimea este o putere oarbă şi că parveniţii pe care şi-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai puţini orbi în politică decât ea însăşi. N-au înţeles că iniţiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce mulţimea neiniţiaţilor, fie chiar plini de geniu, nu înţeleg nimic din politică. Toate aceste gânduri nu le-au venit deloc în minte creştinilor. Totuşi, pe aceasta se întemeia principiul guvernământului drastic. Tatăl, Domnitorul, transmitea fiului său secretele politicii, necunoscute, în afară de membrii familiei domnitoare, pentru ca nimeni să nu le poată trăda. Mai târziu, obiceiul transmiterii adevăratelor principii ale politicii, s-a pierdut. Izbânda operei noastre s-a mărit mult prin aceasta. Totuşi,

în

lumea

întreagă,

cuvintele

LIBERTATE,

EGALITATE,

FRATERNITATE au adus în rândurile noastre, prin mijlocirea agenţilor noştri orbi, legiuni întregi de creştini care ne purtau cu însufleţire steagurile. Aceste cuvinte erau pentru ei nişte viermi care rodeau prosperitatea tuturora, distrugând peste tot pacea, solidaritatea, stăpânind pe dedesubt toate instituţiile Statului. Veţi vedea din cele ce urmează să vă comunicăm, că aceasta ne-a folosit cel mai mult nouă. Acest aspect ne-a dat, printre altele, putinţa de a obţine cheia cea mai importantă sau, mai bine zis, de a desfiinţa privilegiile pe care era întemeiată aristocraţia creştinilor şi singurul mijloc de apărare ce-l aveau împotriva noastră popoarele şi naţiunile. Pe ruinele jalnice ale aristocraţiei naturale şi ereditare noi ne-am ridicat aristocraţia noastră, a inteligenţei şi a banului. Am luat drept bază a acestei noi aristocraţii bogăţia, care depinde de noi, şi ştiinţa, care este îndrumată de maeştrii noştri. Izbânda noastră a mai fost mult uşurată şi prin faptul că, în legăturile noastre cu oamenii de care aveam nevoie, am ştiut întotdeauna să atingem şi să influenţăm corzile cele mai sensibile ale sufletului oamenilor: meschinăria, lăcomia, neîndestularea, lipsurile materiale, fiecare

11

dintre aceste slăbiciuni omeneşti, luate în parte, fiind în stare să înăbuşe gradat neatârnarea gândului, punând voinţa oamenilor în slujba celor care astfel le cumpără sufletul. Ideea abstractă a libertăţii ne-a dat putinţa de a face mulţimea să înţeleagă că un guvern nu este altceva decât un locţiitor al proprietarului ţării, adică al poporului, şi că poate fi schimbat aşa cum se schimbă mănuşile învechite. Amovibilitatea (faptul de a fi revocat) reprezentanţilor poporului îi pune totdeauna la dispoziţia noastră; ei depind de alegerea noastră. AL II-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Toate războaiele economice sunt de fapt temelia supremaţiei francmasonice. Administraţia vizibilă şi “Consilierii francmasonici secreţi care acţionează din umbră”. Succesul foarte mare al tuturor doctrinelor distrugătoare. Asimilarea anumitor principii francmasonice în politică. Rolul de manipulator eficient al maselor care revine presei. Preţul socotit al aurului şi valoarea victimelor omeneşti. Este în interesul nostru ca războaiele să nu urmărească, dacă se poate, câştiguri teritoriale. Războiul fiind astfel mutat pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre şi situaţia va pune pe cei doi vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri. Atunci drepturile noastre internaţionale vor covârşi drepturile naţionale, în adevăratul înţeles al cuvântului, şi ele vor guverna popoarele la fel cum reglementează dreptul civil al Statelor legăturile dintre supuşii lor. Administratorii, aleşi cu grijă din popor de către noi dintre creştinii inconştienţi cei mai slugarnici, nu vor fi niciodată oameni competenţi pentru administraţia ţării. În acest chip ei vor deveni nişte păpuşi trase de aţă de către inteligenţii şi genialii noştri sfetnici, de către specialiştii noştri, crescuţi şi pregătiţi încă din copilărie în vederea administrării afacerilor lumii întregi. Voi ştiţi că specialiştii noştri şi-au câştigat cunoştinţele necesare administrării şi punerii în practică a planurilor noastre politice, din experienţa istoriei, din studiul tuturor evenimentelor importante. Creştinii nu se orientează după practica observaţiilor imparţiale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea niciodată noi nu

12

ne vom orienta după ei; să-i lăsăm să-şi mai petreacă încă ceva timp ca să se mai hrănească cu noi nădejdi şi noi petreceri, sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. Tocmai de aceea propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi. Clasa inteligentă a creştinilor va fi mândră de cunoştinţele sale şi, fără a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învăţăturile ştinţei născocite de către agenţii noştri pentru a le călăuzi minţile în direcţia care ne este trebuincioasă nouă. Să nu credeţi nici o clipă că aceste afirmaţii sunt fără o bază serioasă: gândiţi-vă la succesul pe care l-am ştiut făuri cu Darwinismul, Marxismul, Nietzscheismul. Însă numai nouă influenţa cu adevărat rea a acestor tendinţe trebuie să ne fie cunoscută. Trebuie permanent să ţinem cont de ideile, caracterele, tendinţele moderne ale popoarelor, pentru a nu face greşeli în politică şi în administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale cărui părţi pot fi alcătuite în mod deosebit după popoarele pe care le întâlnim în drumul nostru, nu poate reuşi dacă realizarea sa practică nu este bazată pe confruntarea rezultatelor trecutului cu prezentul. Statele de astăzi au o mare putere ce poate fi influenţată foarte mult: PRESA. Rolul presei este de a arăta nemulţumirile aşa-zise intolerabile, de a aduce la cunoştinţă plângerile poporului, de a crea nemulţumiţi şi de a le pune la dispoziţie un glas. Presa întruchipează în aparenţă libertatea cuvântului. Dar Statele nu au ştiut să folosească această putere şi acum ea a căzut aproape în întregime în mâinile noastre. Prin ea noi am obţinut o mare trecere, cu toate că am stat în umbră, mulţumită ei am strâns în mâinile noastre AURUL, în ciuda valurilor de sânge şi de lacrimi în mijlocul cărora am fost siliţi să ni-l agonisim. Dar toate acestea le-am răscumpărat, până la urmă, jertfind pe mulţi dintre ai noştri. Fiecare victimă din rândurile noastre, valorează cât mii de creştini înaintea lui Dumnezeu. AL III-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Şarpele francmasonic simbolic şi semnificaţia lui secretă. Instabilitatea urmărită a balanţei constituţionale. Teroarea necesară care se inoculează în palate. Puterea francmasonică şi ambiţia.

13

Maşinile ridicole de vorbit, parlamentare şi pamfletele. Abuzurile curente ale puterii. Sclavia economică. “Adevărul poporului”. Acaparatorii şi aristocraţia. Armata secretă a francmasonilor. Accelerarea prin toate mijloacele a degenerării creştinilor. Foamea generalizată şi dreptul de neclintit al capitalului. Venirea şi încoronarea “stăpânului planetar universal”. Scopul fundamental secret al programelor viitoarelor şcoli populare ale francmasonilor. Secretul ştiinţei ordinii sociale. Criza economică generală provocată de francmasonerie. Siguranţa celor care sunt de ai “Noştri”. Despotismul prestabilit al francmasonilor şi domnia necesară a raţiunii. Pierderea unui călăuzitor. Francmasoneria şi cum a provocat ea “Marea” Revoluţie Franceză. Regele despot este o prefigurare a “STĂPÂNULUI PLANETAR UNIVERSAL”. Cauzele de bază ale invulnerabilităţii francmasoneriei mondiale. Libertatea este o himeră. Vă pot anunţa că suntem deja aproape de ţelul final. Încă puţin timp şi cercul se va închide. Când cercul va fi închis, toate Statele Europei vor fi cuprinse în el ca în nişte cătuşe puternice. Balanţa constituţională va fi în curând răsturnată, deoarece noi am falsificat-o în aşa fel ca să se aplece când într-o parte, când într-alta, până ce, în sfârşit, se va prăbuşi. Creştinii credeau că au făurit-o destul de puternică şi aşteptau întotdeauna ca cele două talere să fie în echilibru. Acum persoanele domnitoare sunt puse la zidul infamiei de către reprezentanţii lor, care fac neghiobii şi se lasă târâţi de către puterea lor, fără control şi fără responsabilitate. Aceşti reprezentanţi îşi datorează puterea terorilor prin care sunt stăpânite Palatele. Persoanele domnitoare, nemaiavând deloc legătură cu poporul lor, nu se mai înţeleg cu el şi nu se pot apăra împotriva persoanelor lacome după putere. Puterea clarvăzătoare a persoanelor domnitoare şi

14

puterea oarbă a poporului fiind acum despărţite de către noi, şi-a pierdut toată însemnătatea; separate, sunt în prezent tot atât de neputincioase precum orbul fără toiag. Pentru a îndemna pe ambiţioşi să abuzeze de putere, noi am pus faţă în faţă toate forţele, dezvoltând şi amplificând toate înclinaţiile lor liberale către independenţă. În acest scop am încurajat orice acţiune rea, am înarmat toate partidele, am făcut din putere ţinta tuturor ambiţiilor. Am transformat în arene de luptă Statele unde se dezvoltă şi se manifestă astfel de tulburări. Încă puţină vreme şi dezordinea, împreună cu falimentul, vor apare peste tot. Neobosiţii limbuţi au transformat şedinţele Parlamentelor şi adunărilor administrative în sterile lupte oratorice. Ziariştii îndrăzneţi, pamfletari fără ruşine, atacă zilnic personalul administrativ. Abuzurile puterii vor pregăti prăbuşirea în final a tuturor instituţiilor şi atunci totul va fi răsturnat sub loviturile mulţimii înnebunite. Popoarele sunt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie. Drepturile pe care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru mulţime deoarece ele sunt neadevărate. Toate aceste aşa-zise “drepturi ale poporului” nu pot exista decât în închipuire, fiindcă în realitate ele nu pot fi înfăptuite niciodată. Pentru muncitorul proletar, încovoiat şi epuizat de munca lui grea, zdrobit de o crudă soartă, ce preţ are dreptul dat vorbăreţilor de a flecări, dreptul dat ziariştilor de a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce proletariatul nu trage alt folos din constituţie decât nenorocitele fărâmituri pe care i le aruncăm de la masa noastră îmbelşugată, în schimbul unui vot favorabil planurilor complicilor şi agenţilor noştri? Drepturile republicane sunt o amăgire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb, aceste drepturi îi iau şi garanţia unui câştig statornic şi sigur, punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor. Sub conducerea noastră, poporul a distrus aristocraţia (nobilimea), care-i era ocrotitoarea şi mama hrănitoare naturală, de a cărei înflorire depindea şi bunăstarea poporului. Acum când aristocraţia este distrusă, poporul a căzut sub stăpânirea hrăpăreţilor, a speculanţilor îmbogăţiţi, care îl apasă într-un chip nemilos. Noi vom apărea mai târziu muncitorului ca nişte eliberatori de acest jug, când îi vom propune să intre în rândurile acestei armate de socialişti, de anarhişti de comunişti pe care,

15

sub pretext de solidaritate, o susţinem totdeauna înfruntând printre ei membrii francmasoneriei noastre sociale. Aristocraţia, care se bucura de dreptul asupra muncii lucrătorilor, avea interes ca muncitorii să fie sătui, sănătoşi şi puternici. Interesul nostru este, dimpotrivă, ca toţi creştinii să degenereze cât mai repede. Puterea noastră izvorăşte din lipsuri, din foame cronică, din slăbiciunea muncitorului, deoarece toate acestea îl supun voinţei noastre şi îl fac să-şi piardă şi puterea şi hotărârea de a se împotrivi acestei voinţe. Foamea dă capitalului mai multe drepturi asupra muncitorului decât căpătase aristocraţia de la puterea regilor şi a legilor. Prin mizerie şi prin ura pe care o produce ea, noi îndrumăm mulţimile, ne folosim de mâinile lor pentru a zdrobi pe cei ce se împotrivesc planurilor noastre. Atunci când va veni vremea ca regele nostru universal, al întregii planete, să fie încoronat, toate aceste mâini vor mătura din calea noastră tot ceea ce ar putea fi o piedică. Creştinii aproape că au pierdut obişnuinţa de a gândi fără ajutorul sfaturilor noastre ştiinţifice. Iată de ce ei nu văd trebuinţa grabnică de a face ceea ce vom face noi atunci când ne va fi sosit domnia şi anume de a propăvădui în şcolile primare singura ştiinţă adevărată, care e cea dintâi dintre toate ştiinţele ordinii sociale, ale vieţii omeneşti şi ale existenţei sociale, ştiinţa care arată diviziunea muncii şi împărţirea oamenilor în clase şi condiţii deosebite. Trebuie ca fiecare să ştie că niciodată nu poate exista egalitate în urma deosebitelor feluri de muncă la care sunt supuşi oamenii, că nu pot fi toţi deopotrivă răspunzători înaintea legii; că, de pildă, răspunderea nu e aceeaşi pentru acela care nu aduce atingere decât cinstei lui proprii. Adevărata ştiinţă a ordinii sociale, în taina căreia noi nu lăsăm să pătrundă creştinii, ar arăta tuturor că locul şi munca fiecăruia trebuie să fie diferită, pentru a nu fi un izvor de încurcături în urma lipsei de potrivire dintre educaţie şi muncă. Învăţând această ştiinţă (şi încă din şcolile primare) popoarele se vor supune de bună voie puterilor şi ordinii sociale stabilite de către ei în Stat. Dimpotrivă însă, în starea de azi a ştiinţei, aşa cum am făurit-o noi, poporul încrezându-se orbeşte în cuvântul tipărit nutreşte, în urma neadevărurilor pe care le crede şi cu care îi întreţinem prostia, o ură împotriva tuturor poziţiilor pe care le crede a fi deasupra lui, deoarece el nu înţelege importanţa fiecărei poziţii sociale. Această duşmănie va creşte încă în urma crizei economice, care se va sfârşi prin încetarea operaţiunilor de bursă şi a mersului industriei.

16

Când vom da naştere (cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse de care dispunem, prin aurul care se află în întregime în mâinile noastre) unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă mulţimi întregi de muncitori în aceeaşi zi, în toate ţările Europei. Aceste mulţimi nemulţumite vor vărsa cu sete sângele acelora pe care, în simplitatea neştiinţei lor, îi pizmuiesc încă din copilărie şi ale căror bunuri le vor putea atunci jefui. Ele însă nu se vor atinge de ai noştri, deoarece momentul atacului ne va fi cunoscut dinainte şi vom lua toate măsurile pentru a ne pune la adăpost. Am spus că progresul îi va supune pe toţi creştinii domniei raţiunii. Astfel va fi manifestat despotismul nostru; el va şti să liniştească toate frământările prin măsuri straşnice şi exemplare; el va şti să gonească liberalismul din toate instituţiile. Când poporul vede că i s-au făcut, în numele libertăţii, atâtea concesiuni şi avantaje, îşi închipuie prosteşte că el este stăpânul şi se aruncă avid asupra puterii dar, bineânţeles, se izbeşte de o mulţime de piedici. Atunci el nu se gândeşte să se întoarcă de unde a plecat, ci începe să-şi caute un nou conducător şi, astfel, fără să-şi dea seama, el îşi depune toate puterile la picioarele noastre. Amintiţi-vă de Revoluţia Franceză, căreia noi i-am dat numele de “Mare”; tainele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute deoarece ea a fost în întregime opera noastră. De atunci noi ducem poporul de la o dezamăgire la alta, cu scopul ca să se lipsească chiar şi de ceea ce este bun, în folosul viitorului Rege-despot, pe care îl pregătim lumii. Astăzi suntem atotputernici ca putere internaţională, căci dacă suntem atacaţi întrun Stat, suntem apăraţi de celelalte. Laşitatea nesfârşită a popoarelor creştine care se târăsc înaintea Puterii, care sunt nemiloase faţă de mici slăbiciuni şi greşeli, dar complet iertătoare faţă de nelegiuirile cele mari, care nu vor să recunoască contradicţia dintre ideea libertăţii, care sunt răbdătoare până la jertfă în faţa puterii brutale a unui despot îndrăzneţ - iată ce ne înlesneşte din plin neatârnarea noastră. Aceste popoare creştine suferă şi rabdă de la prim-miniştrii lor nedreptăţi evidente pentru care ar fi tăiat capul la douăzeci de regi. Cum se poate explica pentru noi un asemenea fenomen ce pune în evidenţă o asemenea inconsecvenţă a maselor populare în faţa unor stări de lucruri care par a fi de aceeaşi natură? Fenomenul acesta se explică prin faptul că aceşti dictatori - primii miniştri - fac ca să se spună la urechea poporului, prin agenţii lor, că, dacă ei pricinuiesc neajunsuri mari Statelor, toate acestea le fac numai pentru scopul final de a asigura ulterior fericirea popoarelor, înfrăţirea lor

17

internaţională, solidaritatea, drepturile egale pentru toţi. Bineînţeles, niciodată nu li se spune că această înfrăţire nu trebuie să se facă decât sub ghidarea şi stăpânirea noastră. Şi iată cum poporul osândeşte pe cei drepţi şi-i iartă pe cei foarte vinovaţi, încrezându-se din ce în ce mai mult că doar el singur poate face tot ceea ce îi place. În asemenea împrejurări, până la urmă, poporul nimiceşte orice orânduire liniştită şi dă naştere la nedreptate şi neorânduire la fiecare pas. Cuvântul LIBERTATE împinge repede la luptă societăţile omeneşti împotriva oricărei puteri, fie ea chiar a lui Dumnezeu şi a firii. Iată pentru ce, după ridicarea noastră la domnie, va trebui să fie scos acest cuvânt din vocabularul omenesc ca fiind principiul brutalităţii, care schimbă mulţimile în fiare sălbatice. Este adevărat că aceste fiare adorm totdeauna după ce sau adăpat cu sânge şi că atunci e uşor să le prinzi în lanţuri. Dar dacă nu li se dă sânge, atunci ele nu dorm, ci luptă. AL IV-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Diferitele stadii necesare ale unei Republici. Francmasoneria exterioară şi secretele sale. Libertatea şi credinţa. Concurenţa internaţională a comerţului şi industriei în viziunea francmasoneriei. Rolul esenţial al speculaţiei. Cultul aurului ca valoare fundamentală la francmasoni. Fiecare Republică trece prin diferitele trepte de dezvoltare, prin diferite stadii. Primul stadiu cuprinde cele dintâi zile de nebunie ale unui orb care se aruncă în dreapta şi în stânga. Al doilea este cel al demagogiei din care se naşte anarhia; apoi vine în mod inevitabil despotismul; nu un despotism legal şi pe faţă şi, prin urmare, răspunzător, ci un despotism nevăzut şi necunoscut, dar totuşi eficient şi foarte simţit; despotismul desfăşurat de către o organizaţie secretă care acţionează cu scrupule cât mai puţine şi care operează sub scutul cât mai multor agenţi, a căror înlăturare la momentul necesar nu numai că nu-i face nici un rău (acestei organizaţii), ci chiar o ajută, scutind-o să-şi cheltuiască mijloacele sale cu răsplătirea unor servicii prea îndelungate.

18

Cine ar putea răsturna o putere nevăzută? Căci puterea noastră este una de felul acesta. Francmasoneria exterioară, de la suprafaţă, nu serveşte decât pentru acoperirea planurilor noastre; planul final al acţiunii acestei puteri, ba chiar şi locul organizaţiilor sale, SUPREM CONDUCĂTOARE, vor rămâne totdeauna necunoscute poporului. Libertatea în sine ar putea fi complet nevătămătoare şi ar putea exista într-un Stat fără a aduce vreun rău bunăstării popoarelor, dacă ea s-ar sprijini pe legile credinţei în DUMNEZEU şi ale frăţiei omeneşti, străină de acea egalitate care este dezminţită chiar de legile firii, care a statornicit înfrânarea şi supunerea. Având o asemenea credinţă, poporul s-ar lăsa guvernat de către autoritatea parohiilor şi ar merge înainte, umil şi paşnic, sub conducerea păstorului său sufletesc, împăcat cu împărţirea făcută de Dumnezeu a bunurilor acestei lumi. Iată de ce trebuie să dărâmăm credinţa în cele divine şi trebuie să smulgem din mintea creştinilor gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu meschine calcule şi lipsuri materiale. Pentru ca cele mai alese şi elevate suflete ale creştinilor să nu aibă aproape de loc timp să cugete şi să observe, trebuie să-i abatem pe creştini de la aceste preocupări, împingându-i numai către grijile industriei şi ale comerţului. În acest chip toate naţiunile îşi vor urmări doar câştigurile lor şi, luptând fiecare cu îndârjire pentru propriile foloase, nu vor băga de seamă care este duşmanul lor comun. Însă, pentru ca libertatea să poată astfel dezbina şi nimici în întregime societatea creştinilor, trebuie să facem din speculaţie baza industriei. Procedând astfel, nici una dintre bogăţiile pe care industria le va scoate din pământ nu va rămâne în mâna industriaşilor, ci toate se vor spulbera în speculaţii, adică, în final, vor cădea în pungile noastre. Lupta tenace şi înfierbântată pentru expansiune şi loviturile vieţii economice a creat şi va crea societăţi dezamăgite, reci şi fără suflet. Aceste societăţi vor avea o spontană groază de politica morală şi superioară şi de religie. Singura lor călăuză va fi calculul meschin, adică aurul pentru care vor avea un adevărat cult din pricina bunurilor materiale pe care le poate procura. Atunci clasele de jos ale popoarelor ne vor urma în lupta noastră împotriva clasei inteligente a creştinilor de la putere, care sunt potrivnicii noştri, şi ei vor face aceasta nu de dragul binelui şi nici pentru a pune mâna pe bogăţii, ci numai din ura ce o poartă celor supuşi. AL V-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Crearea unei cât mai puternice centralizări a Guvernului.

19

Mijloacele tainice de a-şi însuşi puterea care sunt specifice francmasoneriei. De ce adeseori statele nu se pot înţelege între ele. Elitismul generator de mândrie al francmasonilor. Aurul şi banii sunt motorul principal care face să se mişte toate mecanismele în state. Monopolurile create de francmasoni în comerţ şi în industrie. Importanţa nebănuită a criticii. Instituţiile statului aşa “cum se văd”. Oboseli şi plictiseli cauzate de excesul de cuvântări. Cum se pote pune pe deplin stăpânire pe opinia publică? Importanţa deosebită a iniţiativei particulare. Guvernul francmasonic suprem. Ce formă de administraţie se poate da unor State în care stricăciunea, corupţia a pătruns peste tot, unde nu poţi ajunge la bogăţie decât prin acele viclene surprize îndemânatice care sunt pe jumătate pungăşii? Unde domneşte neînfrânarea moravurilor, unde moralitatea şi cinstea nu se susţin decât cu pedepse şi legi aspre, iar nu pentru că ar fi înţelese şi primite de bună voie; unde simţămintele de Patrie şi Religia sunt înăbuşite de credinţe cosmopolite? Ce altă formă de guvernare să se dea acestor societăţi, decât forma despotică pe care o vom descrie mai departe? Noi vom călăuzi atunci în mod mecanic viaţa politică a supuşilor noştri prin legi noi. Aceste legi vor lua înapoi, una câte una, avantajele şi prea marile libertăţi care au fost împărţite de către creştini, iar domnia noastră va pune temeliile unui despotism atât de măreţ, încât doar el va fi în stare, oricând şi oriunde, să impună tăcere creştinilor care vor voi să ni se împotrivească şi care vor fi nemulţumiţi. Ni se va spune că despotismul nu ţine seama de progresele moderne. Vom dovedi contrariul. Atunci când popoarele considerau persoanele domnitoare ca o întruchipare a Voinţei Dumnezeieşti, ele se supuneau fără murmur absolutismului regilor, dar din ziua în care leam picurat în suflet gândul propriilor lor drepturi au considerat persoanele domnitoare ca pe nişte simpli muritori de rând. Ungerea Sfântă n-a mai împodobit capul regilor, deoarece i-am luat poporului credinţa în Dumnezeu; autoritatea a fost târâtă în stradă, adică într-un loc de proprietate publică, iar noi am pus astfel îndată mâna pe ea.

20

Mai mult încă, arta noastră de a guverna masele şi pe indivizi cu ajutorul unei teorii şi a unor jocuri de cuvinte meşteşugit alcătuite, ori prin reglementări ale vieţii sociale şi prin tot felul de alte mijloace dibace - pe care creştinii nu le înţeleg deloc - face şi ea parte din geniul nostru administrativ, crescut în spiritul de analiză, de observaţie şi de o mare eficienţă în concepţii, cum până acum nimeni nu a mai avut şi nu ni se poate asemăna. La fel, nimeni nu se poate compara cu noi în alcătuirea planurilor de acţiune politică şi de solidaritate a noastră. Numai Iezuiţii ar putea să stea alături de noi în această privinţă, dar noi am reuşit să-i discredităm în faţa mulţimii stupide, din pricină că ei formau o organizaţie vizibilă, în timp ce noi rămânem mereu în umbră împreună cu organizaţia noastră secretă. De altfel noi ştim că lumii nu-i pasă ce stăpân are. O alianţă trainică între toţi creştinii din lume ne-ar putea opri oricând pentru câtva timp, dar acum noi ştim că suntem scutiţi de această primejdie prin rădăcinile adânci de neînţelegere pe care nu le mai poate nimeni smulge din inima creştinilor. Noi am pus faţă în faţă calculele individuale şi naţionale ale creştinilor, urile religioase şi etnice pe care le-am aţâţat şi le-am ţinut aprinse de douăzeci de veacuri. De aceea nici un guvern nu va găsi ajutor nicăieri; vom acţiona astfel încât fiecare va socoti că o înţelegere sau o acţiune împotriva noastră este dăunătoare propriilor sale interese. Noi trebuie să devenim atotputernici în această lume, pentru ca de noi să se ţină mereu socoteală. Puterile trebuie să ajungă să nu poată încheia nici cea mai neînsemnată înţelegere fără ca noi să nu luăm de îndată parte la ea. Toate rotiţele mecanismului guvernamental depind de un motor care este acum în mâinile noastre şi acest motor este AURUL. Ştiinţa economiei politice, întemeiată de către maeştrii noştri, ne dovedeşte de multă vreme puterea uriaşă a aurului. Capitalul, pentru a avea mâinile libere şi puternice trebuie să obţină monopolul industriei şi al negoţului; o mână nevăzută este pe cale de a înfăptui toate acestea, în toate părţile lumii. Această libertate va da în curând putere politică industriaşilor. Poporul le va fi supus. Trebuie mai degrabă să dezarmăm astăzi popoarele decât să le împingem la război, să le deşteptăm patimile fierbinţi şi să le canalizăm în folosul nostru decât să le liniştim; mai degrabă este necesar să punem stăpânire pe ideile lor şi să le răstălmăcim decât să ne prefacem că nu le luăm în seamă.

21

Ţinta de căpetenie a acţiunilor noastre este să slăbim spiritul public al creştinilor prin critică, să-i facem să-şi piardă obiceiul de a cugeta adânc, deoarece gândirea profundă dă naştere împotrivirii faţă de noi. Să obosim, din contră, puterile gândului în vane hărţuieli oratorice. De când lumea, popoarele, ca şi orice om, au luat cuvintele drept fapte, au putut fi cu uşurinţă înşelate deoarece ele se mulţumesc cu aparenţa lucrurilor şi îşi dau foarte rar silinţa de a cerceta dacă promisiunile în legătură cu viaţa socială au fost îndeplinite. Iată de ce aşezămintele noastre vor avea totdeauna o frumoasă înfăţişare la suprafaţă, care va dovedi şi va păcăli poporul îndeajuns cu privire la binefacerile lor în ceea ce priveşte progresul. Noi vom împrumuta fără să ezităm haina tuturor partidelor, ale tuturor tendinţelor şi vom îmbrăca cu ele pe oratorii noştri, care vor vorbi atât de mult încât toată lumea va fi dezorientată şi obosită să-i mai asculte. Pentru a dezbina şi a câştiga opinia publică, trebuie să o buimăcim răspândind din diferite părţi şi vreme îndelungată atâtea păreri care se bat cap în cap, încât creştinii vor sfârşi prin a se pierde în labirintul acesta şi vor sfârşi prin a considera că este mult mai bine să nu ai nici o părere în politică. Vor recunoaşte în final că acestea sunt fapte care nu privesc deloc societatea şi că ele nu sunt menite a fi cunoscute decât de acela care o conduce. Acesta este primul secret. Al doilea secret, necesar pentru a guverna cu succes prin dezbinare, constă în a înmulţi în aşa fel greşelile poporului, apoi obiceiurile rele, patimile şi regulile vieţii în comun, încât nimeni să nu mai fie în stare să descurce acest haos şi oamenii să ajungă să nu se mai înţeleagă unii cu alţii. Această tactică va mai avea ca urmare răspândirea discordiei în toate partidele, risipirea în direcţii divergente a tuturor forţelor colective care nu vor încă să ni se supună. Ea va descuraja de asemenea orice iniţiativă personală oricât de genială şi va fi mai puternică decât milioane de oameni printre care a împrăştiat suspiciunea şi neînţelegerea. Trebuie să îndrumăm permanent educaţia societăţilor creştine în aşa fel încât mâinile lor să cadă în jos obosite, într-o neputinţă deznădăjduită, în faţa oricărui lucru care va cere iniţiativă, perseverenţă şi voinţă. Sforţările, eforturile, care sub regimul libertăţii se desfăşoară nestânjenite şi neîngrădite, sunt neputincioase în acest caz, deoarece se izbesc de eforturile libere şi contrarii ale altora. De aici se nasc apoi dureroase conflicte morale, dezamăgiri şi înfrângeri. Noi vom obosi atât de mult pe creştini cu această libertate, încât îi vom sili să ne ofere o stăpânire internaţională a

22

cărei natură va fi aşa de eficientă încât va putea îngloba în mod abil, fără o luptă făţişă, toate Statele lumii pentru a forma Guvernul nostru Suprem care va conduce întreaga planetă. În locul guvernelor de astăzi noi vom pune câte un Guvern fantomă care se va chema Administraţia Guvernului Suprem. Mâinile sale vor fi întinse în toate părţile ca nişte cleşti, iar organizaţia sa va fi atât de mare, încât până la urmă nici un popor nu se va putea feri ci i se va supune. AL VI-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Monopolurile: averile creştinilor vor ajunge în curând să depindă de aceste monopoluri. Aristocraţia slăbită va fi lipsită de bogăţia funciară. Comerţul, industria şi speculaţia ca mijloace francmasonice de îmbogăţire fără muncă. Luxul care înrobeşte. Mărirea salariului şi scumpirea imediat ulterioară a obiectelor de primă necesitate. Anarhia întreţinută şi beţia generalizată. Înţelesul secret al propagandei unor teorii economice năucitoare. În curând vom întemeia uriaşe monopoluri, care vor fi izvoare de bogăţii colosale şi de care vor depinde chiar şi marile averi ale creştinilor într-o aşa măsură, încât vor fi înghiţite de ele, cum se întâmplă cu creditul Statelor a doua zi după o prăbuşire politică. Domnii economişti care sunt de faţă vor şti să aplice şi să preţuiască însemnătatea acestei combinaţii. Trebuie să mărim prin toate mijloacele cu putinţă însemnătatea Guvernului nostru Suprem, înfăţişându-l ca pe ocrotitorul şi răsplătitorul tuturor celor care i se supun de bună voie. Nobilimea creştinilor, în ceea ce priveşte puterea ei politică, a dispărut. Nu ne mai temem de ea; dar ca proprietară de bunuri teritoriale, ea ne poate dăuna în măsura în care izvoarele ei de câştig pot fi independente de noi. Trebuie deci, cu orice preţ, să-i luăm din stăpânire pământurile. Cel mai bun mijloc pentru acest scop este de a mări impozitele pe proprietate funciară, pentru a îndatora prin aceasta pământul. Aceste măsuri inteligente vor ţine proprietatea funciară într-o stare de supunere desăvârşită. Aristocraţia creştinilor, din tată în fiu, neştiind să se mulţumească cu puţin, va fi uşor de ruinat.

23

În acelaşi timp trebuie să ocrotim negoţul şi industria cu multă putere şi mai ales să promovăm speculaţia, al cărei rol serveşte de contra-greutate industriei. Fără speculaţie industria ar înmulţi capitalurile particulare, ar îmbunătăţi agricultura, eliberând pământurile de datoriile create prin împrumuturile băncilor funciare. Trebuie ca industria să răpească pământului roadele muncii sale ca şi ale capitalului şi, prin speculaţie, să ne pună la dispoziţie nouă banii lumii întregi. Fiind astfel aruncaţi în rândurile proletarilor, toţi creştinii se vor pleca înaintea noastră pentru a obţine cel puţin dreptul de a trăi modest. Pentru a nimici industria creştinilor vom mări speculaţia, gustul luxului, al acelui lux inutil care înghite totul. Vom face să se mărească salariile, care totuşi nu vor aduce nici un folos muncitorilor, deoarece vom face să apară în acelaşi timp şi o scumpire a bunurilor de primă necesitate, datorită (vom spune noi) decăderii agriculturii şi a crescătorilor de vite. Mai mult chiar, vom submina cu dibăcie şi în profunzime temeliile producţiei, obişnuind pe muncitori cu anarhia şi cu băuturile spirtoase, în vreme ce vom lua toate măsurile cu putinţă pentru a îndepărta de pe pământurile şi întreprinderile lor pe creştinii inteligenţi. Pentru ca situaţia să nu fie văzută prea devreme sub adevărata ei lumină, vom ascunde adevăratele noastre intenţii sub masca pretinsei dorinţe de a răspândi şi face accesibil lumii marile principii economice pe care le învăţăm astăzi. AL VII-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Pentru ce trebuie de fapt să fie sporite mereu armamentele. Fermentaţii, discordii, duşmănii care există în lumea întreagă. Constrângerea unei eventuale opoziţii a “creştinilor” prin războiul general. Presa ca mijloc de influenţă în masă şi modul în care este influenţată opinia publică. Tunurile americane, japoneze şi chineze. Înmulţirea înarmărilor şi a personalului poliţienesc este o întregire necesară a planului ce l-am expus. În toate Statele trebuie ca, în afară de noi, să nu se găsească decât masele de proletari, câţiva milionari devotaţi nouă, poliţişti şi soldaţi. În întreaga Europă, ca şi pe celelalte continente, trebuie să întreţinem agitaţia, suspiciunea, neînţelegerea şi ura. Câştigul atunci ne este îndoit. Pe de o parte, prin aceasta ţinem în frâu toate ţările, care vor şti că noi putem, după bunul nostru plac, să provocăm dezordinea sau

24

să stabilim ordinea: toate aceste ţări se vor obişnui astfel, la un moment dat, să ne considere ca o sarcină trebuincioasă. Pe de altă parte, uneltirile noastre ascunse vor încurca toate corzile care vor fi întinse în cabinetele de Stat, şi toate acestea se vor realiza de către noi cu ajutorul politicii, al contractelor economice şi al datoriilor financiare. Pentru a ne atinge în întregime scopul, va trebui să dăm dovadă de o mare viclenie în cursul tratativelor şi a negocierilor; dar în ceea ce se cheamă “limba (atitudinea) oficială” noi vom urmări o tactică opusă şi vom părea a fi cinstiţi şi concilianţi. În acest fel, popoarele şi guvernele creştinilor, pe care le-am obişnuit să nu privească decât acea faţă a lucrurilor pe care le-o arătăm noi, ne vor lua încă o dată drept binefăcătorii şi mântuitorii neamului omenesc. La orice împotrivire, va trebui să fim în stare să-i facem pe vecini să declare război ţării care ar îndrăzni să ne stea în cale; iar dacă şi aceşti vecini s-ar gândi să se întovărăşească împotriva noastră va trebui să-i înfrângem repede pe toţi într-un război universal (mondial) al lumii întregi. Cea mai sigură cale a noastră spre succes în politică este secretul, tăinuirea iniţiativelor: cuvântul diplomatului francmason nu trebuie să se împotrivească deloc cu faptele sale. Va trebui chiar să silim guvernele creştine să lucreze după planul nostru amplu alcătuit şi care în curând va fi aproape de ţel. La aceasta ne va ajuta opinia publică, această opinie publică pe care “marea putere”, presa, a pus-o deja pe ascuns în mâinile noastre. Într-un cuvânt, pentru a rezuma sistemul nostru de constrângere eficientă a guvernelor creştine ale Europei, îi vom dovedi unuia dintre ele puterea noastră prin atentate, adică prin teroare; iar tuturor, dacă cumva aproape toate se vor revolta împotriva noastră, le vom răspunde prin glasul tunurilor americane, chinezeşti ori japoneze. AL VIII-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Utilizarea intenţionat echivocă a dreptului juritic de către francmasoni. Colaboratorii apropiaţi ai regimului francmason. Şcolile particulare ca mijloc de educaţie superioară cu totul specială. Economişti şi milionari. Cui ar trebui să fie încredinţate toate posturile de răspundere în Guvern?

25

Trebuie să ne însuşim în întregime toate armele pe care le-ar putea întrebuinţa duşmanii împotriva noastră. Va trebui să găsim în subtilităţile şi tertipurile limbii juridice o îndreptăţire pentru cazul când vom fi siliţi să dăm pedepse care ar putea părea prea îndrăzneţe şi nedrepte, deoarece este nevoie ca acestea să fie exprimate în termeni care să aibă aerul că sunt nişte maxime morale foarte înalte, având totodată şi o înfăţişare legală. Stăpânirea noastră trebuie să se înconjoare de toate puterile civilizaţiei, în mijlocul cărora va trebui să lucreze. Ea va aduna în jurul său publicişti, juristconsulţi experimentaţi, administratori, diplomaţi şi, în sfârşit, oameni pregătiţi printr-o educaţie superioară în şcoli speciale. Aceşti oameni vor cunoaşte toate tainele vieţii sociale, vor cunoaşte toate felurile de a vorbi întrebuinţând litere şi cuvinte politice, vor avea cunoştinţă despre toate dedesubturile firii omeneşti, despre toate corzile simţitoare, pe care va trebui să ştie a cânta. Asemenea corzi sunt, de pildă, înfăţişarea spiritului creştinilor, tendinţele lor înnăscute, lipsurile, viciile şi caracteristicile lor, apoi particularităţile de clasă şi de condiţie. Este de la sine înţeles că aceşti sprijinitori geniali ai guvernământului nostru nu vor fi aleşi dintre creştini care sunt obişnuiţi să-şi facă munca administrativă fără a se îngriji de utilitatea ei. Administratorii blazaţi ai creştinilor semnează hârtiile fără a le citi; ei servesc din interes sau din ambiţie. Vom înconjura guvernul nostru cu o întreagă mulţime de economişti. Iată de ce trebuie ca francmasonii să înveţe în primul rând ştiinţele economice. Vom fi de asemenea înconjuraţi de o ceată întreagă de bancheri, industriaşi, capitalişti şi mai ales de milionari, deoarece, în fond, totul va fi hotărât cu ajutorul cifrelor. Un anumit timp, până ce va sosi momentul când nu va fi deloc primejdios să încredinţăm posturile de răspundere ale Statelor fraţilor noştri francmasoni, le vom încredinţa unor indivizi a căror trecut şi caracter vor fi de asemenea natură încât să existe o prăpastie între ei şi popor; unor astfel de oameni le vom da puterea, cărora în caz de abatere de la ordinele noastre să nu le rămână altceva de aşteptat decât condamnarea sau exilul, pentru ca ei să fie siliţi să ne apere plini de devotament interesele până la ultima suflare. AL IX-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Aplicarea atentă a principiilor francmasonice secrete în scopul de a reface educaţia popoarelor.

26

Cuvântul tainic de ordine francmason. Importanţa nebănuită a orientărilor antifrancmasonice. Din nou despre teroare. Ce îi aşteaptă pe cei care servesc francmasoneria. Forţa cea “inteligentă” şi forţa cea “oarbă” a regatelor creştine. Împărţirea aparentă a puterii cu poporul. Misterele arbitrariul liberal. Uzurparea gradată a instrucţiunii şi a educaţiei. Interpretarea diferită a legilor. Aplicând în practică principiile noastre, trebuie să fiţi cu luare aminte la caracterul poporului în mijlocul căruia vă veţi găsi şi veţi lucra; aplicarea generală, uniformă, a acestor principii, înainte de a fi făcută educaţia poporului, nu poate avea pentru noi succes. Dar, punândule cu tenacitate în practică, n-or să treacă zece ani fără ca să se fi schimbat chiar şi caracterul cel mai îndărătnic şi fără ca să avem la dispoziţie un popor foarte mult supus nouă. Când va veni domnia noastră planetară, vom înlocui liberalul nostru cuvânt de ordine: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, nu cu un alt cuvânt de ordine, ci cu aceleaşi cuvinte reduse la rangul lor de idei. Vom zice: DREPTUL LA LIBERTATE, DATORIA EGALITĂŢII, IDEALUL FRATERNITĂŢII. Vom apuca astfel taurul de coarne. De fapt, am distrus deja toate guvernele afară de cel al nostru, deşi de drept există multe. Dacă astăzi câteva state îşi ridică glasul împotriva noastră, aceasta o fac numai de formă, uneori la dorinţa şi ordinul nostru, deoarece ne este folositor, pentru a guverna în siguranţă pe fraţii noştri mai mici. În realitate nu mai avem nici o piedică înaintea noastră. Guvernul nostru Suprem există deja în condiţii extra-legale, care de obicei sunt cuprinse în cuvântul puternic şi energic DICTATURĂ. Pot spune cu deplină convingere că astăzi noi suntem legislator. Noi dăm hotărâri judecătoreşti, noi osândim la moarte şi noi graţiem. Suntem comandanţii tuturor trupelor noastre, încălecaţi pe calul generalului şef. Vom guverna mereu cu o mână de oţel, deoarece ţinem în mâini rămăşiţele unui partid altădată puternic, astăzi subjugat nouă. Ţinem în mâini şi îi dominăm pe toţi prin pofte nemăsurate, lăcomii arzătoare, răzbunări nemiloase, uri neîmblânzite. De la noi porneşte teroarea care a cotropit totul. Avem în slujba noastră oameni din toate orientările şi din toate doctrinele: restauratori de monarhii, demagogi, socialişti, comunişti şi tot soiul de utopişti. Am înhămat pe toată lumea la lucru: fiecare sapă hotărât la locul

27

lui ultimile rămăşiţe ale puterii şi, fără să-şi dea seama ce face, se sileşte să dărâme tot ce mai stă în picioare. Toate Statele, în urma acestor uneltiri abile, cer linişte, sunt gata să jertfească totul pentru pace, dar noi nu le vom da pace atâta timp cât ele nu vor recunoaşte deschis şi cu umilinţă Guvernul nostru Suprem. Poporul a început deja să strige că trebuie să se rezolve problema socială cu ajutorul înţelegerii internaţionale. Împărţirea poporului în partide i-a pus pe toţi la dispoziţia noastră deoarece, pentru a susţine o luptă pentru putere, trebuiesc bani, iar banii sunt toţi sub controlul nostru. Ne-am putea teme numai de înţelegerea dintre puterea înţeleaptă a persoanelor domnitoare şi puterea oarbă a poporului, dar am luat toate măsurile cu putinţă împotriva unei asemenea eventualităţi. Între aceste două puteri am ridicat un zid, adică o teroare reciprocă. În acest chip puterea oarbă a poporului rămâne sprijinul nostru, iar noi îi vom fi singurii călăuzitori; din această cauză noi vom şti să o îndreptăm cu abilitate spre ţelul nostru. Pentru ca mâna orbului să nu se poate lepăda de conducerea şi ghidarea noastră, trebuie ca, din când în când, să intrăm în legătură directă cu el, dacă nu personal, cel puţin prin fraţii noştri cei mai credincioşi. Când vom fi o putere unanim recunoscută, vom vorbi noi în persoană cu poporul în pieţele publice şi vom da învăţături despre afacerile politice, dar în înţelesul care ne va fi nouă folositor. Cum ar putea ei verifica ceea ce-i vom învăţa noi în şcolile de la sate? Iar ceea ce va spune trimisul Guvernului sau persoana domnitoare ea însăşi, nu va întârzia să fie cunoscut îndată de Statul întreg, deoarece se va răspândi repede prin gura poporului. Pentru a nu nimici înainte de vreme fundaţiile creştinilor, noi ne-am atins de ele cu o mână prevăzătoare, am luat în mâini resorturile mecanismelor lor. Aceste resorturi erau aşezate într-o ordine neclintită, dreaptă; noi am înlocuit-o cu o dezordine arbitrară. Ne-am preocupat astfel în secret de jurisdicţie, de alegeri, de presă, de libertatea individuală şi mai ales de învăţământ şi educaţie, care sunt reazemul vieţii libere. Am înşelat, demoralizat, năucit şi corupt tineretul creştin printr-o educaţie greoaie şi inutilă bazată pe învăţăminte şi teorii pe care noi demult le ştim că sunt false, fiind născocite şi răspândite chiar de către noi. Rămânând deasupra legilor existente, fără a le schimba în esenţa lor, dar desfigurându-le numai, prin interpretări contradictorii, am obţinut repede rezultate minunate

28

pentru noi. Aceste rezultate au constat mai întâi prin faptul că aceste comentarii năucitoare au mascat legile şi, mai târziu, le-au ascuns în întregime dinaintea ochilor guvernelor incapabile să se mai orienteze într-o legislaţie atât de încurcată. De aici s-a născut teoria tribunalului conştiinţei. Unii spun că lumea se va răscula împotriva noastră cu armele în mâini, dacă va descoperi prea repede despre ce este vorba. Pentru acest caz noi avem, în ţările din Occident, o armă atât de îngrozitoare, încât chiar şi cele mai îndrăzneţe suflete vor tremura înaintea ei: metrourile, care vor fi introduse până atunci în toate capitalele, care împreună cu tunelele lor vor fi folosite de noi pentru a azvârli astfel în aer toate organizaţiile şi toate sediile duşmanilor noştri din toate ţările lumii. AL X -LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Forţa tainică a lucrurilor în politică. “Genialitatea diabolică a josniciei. Ce modificări promite lovitura de stat francmasonică. De ce apreciază francmasonii sufragiul universal. Stima de sine însuşi. Şefii francmasoni şi promovarea lor. Conducătorul cel genial al francmasoneriei. Instituţiile statului şi funcţiile lor. Otrava cea puternică a liberalismului. Constituţia este totdeauna şcoala neînţelegerilor ce apar între partide. Noua eră republicană. Preşedinţii statelor sunt aproape întotdeauna creaturi “de paie” ale francmasoneriei. Responsabilitatea limitată a preşedinţilor statelor. Misterul afacerii “Panama”. Rolul important al camerei deputaţilor şi al preşedintelui statului. Francmasoneria este totodată şi o forţă legislativă. Noua constituţie republicană şi rolul acesteia. Trecerea ulterioară la “autocraţia” francmasonică. Momentul secret al proclamării “regelui universal” al planetei Pământ.

29

Inocularea criminală cu microbi şi viruşi, precum şi alte fapte malefice ale francmasoneriei. Încep astăzi repetându-vă ceea ce v-am mai spus anterior şi vă rog să vă aduceţi aminte că guvernele şi popoarele nu văd decât aparenţa, înfăţişarea de la suprafaţă a lucrurilor. Cum ar putea ele să descurce înţelesul ascuns al lucrurilor şi situaţiilor când reprezentanţii lor se gândesc mai mult la petreceri înainte de orice? Este foarte important pentru politica noastră să cunoaştem acest amănunt. Ne va fi de folos când vom trece la discuţia diviziunii puterii, a libertăţii cuvântului, a presei, a libertăţii de conştiinţă, a dreptului de asociere, a egalităţii înaintea legii, a inviolabilităţii proprietăţii şi a locuinţei, a impozitului şi, în sfârşit, la discuţia retrospectivă a legilor. Toate aceste probleme sunt de o asemenea natură încât nu trebuie să te atingi de ele de-a dreptul şi pe faţă, înaintea poporului. În cazul când suntem siliţi să luăm contact cu ele, nu trebuie să fie înşirate una câte una, ci trebuie să declarăm în bloc că principiile dreptului modern sunt respectate şi recunoscute de către noi. Însemnătatea acestei omiteri constă în aceea că, un principiu căruia nu i-ai spus pe nume, ne lasă libertatea de a exclude din el câte ceva fără ca aceasta să se observe, pe când, dacă le-am enumera tot ceea ce vrem să excludem, toate acestea ar putea fi primite cu rezervă. Poporul credul şi prost are o deosebită şi o mare stimă pentru geniile politice şi răspunde tuturor actelor de violenţă ale acestora prin cuvinte: “E ticălos, grozav de ticălos, dar cât de dibaci! Iată aici este numai un joc abil, dar cât de viclean este jucat, cât este de obraznic!” Noi socotim că este necesar să atragem toate naţiunile la zidirea unui noi edificiu fundamental al cărui plan îl avem acum gata. Iată de ce trebuie ca, înainte de toate, să dăm dovadă de această îndrăzneală şi de această putere a minţii care, prin persoana influentă a actorilor noştri, va sfărâma în scurt timp toate piedicile din calea noastră. Când undeva vom fi dat, atunci când este cazul, lovitura noastră de Stat, vom spune şi vom repeta popoarelor: “totul merge îngrozitor de rău, toţi au suferit mai mult decât poate răbda un om. Noi vom îndepărta acum pricinile suferinţelor voastre, adică naţionalităţile, graniţele şi diversitatea banilor. Bineînţeles că sunteţi liberi de a ne jura sau nu credinţă, însă puteţi voi oare face aceasta pe bună dreptate, dacă o faceţi înainte de a fi văzut ceea ce vă oferim noi?” Atunci ei ne vor slăvi şi ne vor purta în triumf într-o însufleţire înnebunită de nădejdi. Votul public, din care am făcut arma ridicării noastre la putere şi cu care i-am obişnuit pe oameni prin diferite uniuni şi tovărăşii (până şi unităţile cele mai mici ale

30

membrilor omenirii), îşi va juca o ultimă dată rolul, pentru a exprima dorinţa întregii omeniri de a ne cunoaşte mai de aproape înainte de a ne judeca. Iată de ce trebuie să împingem toată lumea la votul public, fără deosebire de clasă şi de cens electoral, pentru a putea întrona absolutismul majorităţii, pe care nu-l poţi obţine de la clasele censitare inteligente. După ce vom fi obişnuit în acest chip toată lumea cu ideea propriei sale valori, vom nimici însemnătatea familiei creştine şi valoarea ei educaţională, de asemenea nu vom lăsa să se ridice individualităţile, cărora mulţimea, călăuzită de noi, nu le vor îngădui să iasă la iveală şi nici chiar să vorbească. Ea va fi pentru aceasta obişnuită să nu asculte decât pe noi, care îi plătim supunerea şi atenţia. În acest fel vom face din popor o forţă atât de oarbă, încât nu va fi în stare să se mişte în nici o parte, fără a fi călăuzită de agenţii noştri, puşi în locul conducătorilor săi. El se va supune acestui regim, deoarece va şti că de aceşti noi conducători vor depinde câştigurile sale, darurile gratuite şi tot felul de privilegii pe care le va avea. Un plan unic de guvernare trebuie să iasă dintr-un singur cap, deoarece ar fi incoerent şi fără legătură, dacă mai multe minţi şi-ar împărţi sarcina de a-l stabili. De aceea, noi trebuie să cunoaştem acest plan de acţiune, dar nu trebuie să-l discutăm decât noi între noi, pentru a nu-i distruge caracterul genial, legătura dintre părţile sale, puterea practică şi înţelesul tainic al fiecăruia dintre punctele sale. Dacă este discutat şi schimbat prin votul public, atunci planul nostru va păstra urma tuturor concepţiilor false ale minţilor care nu vor putea pătrunde adâncimea şi legătura scopurilor urmărite. Planurile noastre trebuie să fie secrete, puternice şi bine concepute. De aceea noi nu trebuie să aruncăm munca genială a conducătorului nostru la picioarele mulţimii şi, de asemenea, nu trebuie niciodată să o încredinţăm nici măcar unei socităţi restrânse. Aceste planuri nu urmăresc deocamdată răsturnarea instituţiilor moderne şi a statelor existente. Ele le vor schimba numai economia şi, prin urmare, toată dezvoltarea lor, care astfel va ajuta mult realizarea planurilor noastre. Structuri aproape identice există, sub diferite denumiri, în toate ţările: Reprezentanţa, Ministerele, Senatul, Consiliul de Stat, Corpul Legislativ şi Corpul Executiv. Nu trebuie să vă explic acum mecanismul legăturilor dintre aceste instituţii, deoarece îl cunoaşteţi prea bine. Observaţi numai că fiecare din aceste instituţii corespunde unei anumite funcţii importate a Statului şi vă rog să mai observaţi că ceea ce este foarte important este nu instituţia, ci funcţia. Aşadar funcţia şi nu instituţiile sunt importante. Instituţiile şi-au împărţit toate funcţiile guvernamentale: funcţii administrative, legislative, executive. De aceea ele lucrează în organismul

31

Statului ca şi organele în corpul omenesc. Dacă stricăm complet o anumită parte a maşinii Statului, aceasta va cădea bolnavă, şi la fel ca în cazul corpului omenesc mai devreme sau mai târziu Statul va muri. Când am introdus în organismul Statului otrava liberalismului, toată construcţia sa politică s-a schimbat; Statele au căzut bolnave de o boală mortală: descompunerea sângelui lor vital şi nu ne mai rămâne acum decât să aşteptăm sfârşitul agoniei lor. Din liberalism s-au născut guvernele constituţionale care au înlocuit, pe seama credulităţii creştinilor, autocraţia salvatoare cu Constituţia care, după cum ştiţi, nu este altceva decât o şcoală de discordii, de neînţelegeri, de discuţii, de deosebiri de vederi şi de frământări sterpe ale partidelor. Într-un cuvânt aceasta este şcoala a tot ce face ca un Stat să îşi piardă individualitatea şi personalitatea. Atât tribuna cât şi presa a condamnat pe conducători la inactivitate şi la slăbiciune. Ea a făcut astfel din ei nişte elemente puţin necesare, nefolositoare. Prin aceasta se explică uşurinţa cu care se va realiza răsturnarea lor. Epoca republicană a devenit atunci posibilă, fiindcă am înlocuit pe guvernator cu o caricatură a guvernului, cu un preşedinte luat din mulţime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor noştri. Aici se află fundamentul minei săpate de către noi sub poporul creştinilor, sau mai bine zis sub popoarele creştinilor. Într-un viitor apropiat vom întemeia în acelaşi mod responsabilitatea preşedinţilor de republică. Atunci vom putea introduce fără teamă anumite schimbări ce ne vor fi favorabile nouă, de care nu va răspunde decât această creatură a noastră care va fi o marionetă. Ce ne pasă nouă dacă rândurile celor ce aleargă după putere vor deveni mai rare sau dacă se vor produce, în lipsă de preşedinţi, încurcături capabile de a dezorganiza în întregime ţara? Pentru a ajunge la acest rezultat, care ne avantajează, vom unelti şi manevra alegerea de preşedinţi care au în trecutul lor o pată ascunsă. Teama de o asemenea descoperire, dorinţa proprie fiecărui om odată ajuns la putere de a-şi menţine privilegiile, foloasele şi onorurile legate de noua sa condiţie, vor face din aceştia servitorii credincioşi ai poruncilor noastre. Camera deputaţilor va acoperi, va apăra, va alege preşedinţi, dar noi îi vom retrage dreptul de a propune legi sau de a le schimba. Acest drept va fi dat în realitate numai preşedintelui responsabil, care va fi o jucărie în mâinile noastre. Puterea guvernului va deveni astfel fără îndoială ţinta tuturor atacurilor. Noi îi vom da, pentru a se apăra, dreptul de a apela la hotărârea poporului, fără să mai treacă prin

32

intermediarul reprezentanţilor săi, cu alte cuvinte îi vom da dreptul de a recurge la serviciul nostru ca un orb ce apelează la majoritate. Afară de acestea, vom da preşedintelui dreptul de a declara război. Vom motiva acest drept spunând că preşedintele, ca şef al întregii armate a ţării, trebuie să o aibă la dispoziţia sa, pentru a apăra noua Constituţie republicană, al cărei reprezentant direct răspunzător va fi. În aceste împrejurări, şeful guvernului unui stat va fi în mâinile noastre şi nimeni, în afară de noi, nu va mai conduce indirect puterea legislativă. Vom retrage de asemeni Camerei, introducând noua Constituţie republicană, dreptul de interpelare, sub pretext de a apăra secretul politic. Vom restrânge prin noua Constituţie numărul reprezentanţilor la minimum, aspect care va avea drept urmare de a micşora cu atât mai mult pasiunile politice şi pasiunea pentru politică. Dacă, contrar oricăror aşteptări ale noastre, ele totuşi se trezesc chiar în situaţia acestui mic număr de reprezentanţi, îl vom reduce la minimum printr-un apel la majoritatea poporului. De preşedintele republicii va depinde numirea preşedinţilor şi a vicepreşedinţilor Camerei şi ai Senatului. În locul sesiunilor parlamentare constante, vom mărgini şedinţele Parlamentelor la câteva luni. Mai departe, vom acţiona astfel ca preşedintele, ca şef al puterii executive, să aibă dreptul de a convoca sau dizolva Parlamentul şi, în cazul dizolvării, de a amâna momentul unei noi convocări. Dar pentru ca urmările tuturor acestor acţiuni, în realitate inegale, să nu cadă asupra responsabilităţii, stabilite de către noi, a preşedintelui (lucru care ar fi dăunător planurilor noastre), vom îndemna pe miniştri şi pe ceilalţi funcţionari care înconjoară pe preşedinte să treacă peste hotărârile acestuia, prin măsuri nejuste luate pe propria lor răspundere; în acest chip, ei vor fi vinovaţi şi răspunzători în locul său. Noi vă sfătuim de a încredinţa acest rol mai ales Senatului, Consiliului Miniştrilor, mai bine decât unui singur individ. Preşedintele-marionetă va interpreta după voinţa noastră legile existente, care după cum se ştie pot fi interpretate în mai multe feluri. El le va anula când îi vom spune noi că trebuie şi va avea dreptul de a propune legi provizorii şi chiar o nouă schimmbare a Constituţiei, sub pretextul binelui suprem al Statului. Aceste măsuri stabilite aici şi puse în practică ne vor da putinţa de a nimici încetul cu încetul, pas cu pas, tot ceea ce vom fi fost siliţi să introducem în Constituţiile Statelor, înainte de apucarea frânelor puterii; vom trece astfel pe nesimţite la suprimarea oricărei Constituţii, când va fi sosit timpul de a grupa toate guvernele sub autocraţia noastră.

33

Recunoaşterea autocraţiei noastre poate sosi şi înainte de suprimarea Constituţiei, dacă popoarele, obosite de neorânduielile şi caracterul uşuratic al conducătorilor lor, vor ajunge să strige: “Alungaţi-i şi daţi-ne un rege universal, care să ne poată uni pe toţi şi să distrugă cauzele neînţelegerilor noastre: graniţele naţiunilor, religiile, calculele Statelor; un rege care să ne dea acea pace şi acea siguranţă pe care nu o putem obţine de la conducătorii şi reprezentanţii noştri.” Ştiţi foarte bine că, pentru a face posibile asemenea dorinţe, trebuie să tulburăm în asemenea mod neîntrerupt, în toate ţările, legăturile dintre popor şi guvern pentru a ajunge să obosim întreaga lume prin dezbinare, duşmănie, ură şi chiar prin martiraj, foamete, răspândirea bolilor, pentru ca creştinii să nu vadă altă scăpare decât aceea de a recurge la suveranitatea noastră absolută şi întreagă. Dacă dăm poporului timp să răsufle, momentul prielnic nu va veni poate niciodată. AL XI - LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Programul tainic al noii Constituţii. Amănunte secrete asupra loviturii de stat aşa cum este ea propusă de către francmasoni. Creştinii sunt în general naivi, proşti şi mici. Francmasoneria secretă din umbră şi lojile sale exterioare de “faţadă”. Consiliul de Stat va fi menit să sprijine părerea guvernului. Sub înfăţişarea unui corp legiuitor, el nu va fi în realitate decât un comitet de redactare a legilor şi decretelor guvernatorului. Iată care este programul noii Constituţii pe care noi o pregătim: vom crea Legea, Dreptul şi Tribunalul: 1) sub formă de propuneri ale corpului legislativ; 2) prin decrete ale Preşedintelui (republicii) sub formă de ordine generale, prin acte ale Senatului şi prin decizii ale Consiliului de Stat, sub formă de ordine ministeriale; 3) în cazul când vom găsi că este folositor, sub forma de lovitură de Stat. Acum, după ce am stabilit în mod aproximativ acest modus agendi (modalitate de acţiune), să ne ocupăm cu amănuntele măsurilor care ne vor servi să terminăm transformarea Statului în înţelesul pe care l-am expus. Vreau să zic că ne vom ocupa cu mai multă atenţie de liberatea presei, de dreptul de asociaţie, de libertatea conştiinţei, de principiul electiv şi de multe

34

alte lucruri care vor trebui să dispară din repertoriul omenirii şi care urmează să fie cu desăvârşire schimbate de îndată ce noua Constituţie a noastră va fi proclamată. Numai în acest moment vom putea publica nestânjeniţi toate ordinele noastre. Mai târziu, orice schimbare considerabilă va fi primejdioasă. Dacă această schimbare se face în sensul unei asprimi care nu poate fi îndurată, ea poate atrage după sine o deznădejde foarte mare pricinuită de teama de noi schimbări de acelaşi fel. Dacă, dimpotrivă, schimbarea se îndeplineşte în sensul unor îngăduinţe ulterioare, se va zice că noi înşine ne-am recunoscut greşelile, iar acest lucru va întuneca faima înaltei inteligenţe, a puterii noastre, sau se va zice că ne-a fost teamă şi că am fost siliţi să facem concesii, pentru care nimeni nu ne va mulţumi, deoarece toţi vor crede că de fapt au avut dreptul la ele. Atât una cât şi cealaltă din aceste eventualităţi, ar fi deci păgubitoare pentru noua noastră Constituţie. Noi vrem ca, din ziua proclamării ei, când popoarele vor fi năucite de lovitura de Stat, care se va fi operat, când încă vor fi sub puterea terorii şi a nedumeririi, noi vrem ca din acel moment să recunoască cu toţii că noi suntem atât de puternici, atât de invulnerabili, atât de tari, încât nu vom sta în nici un caz la tocmeală cu dânşii; că, nu numai că nu vom da nici o însemnătate părerilor şi dorinţelor lor, dar că suntem gata şi că avem posibilitatea să înăbuşim cu o forţă şi cu o autoritate indiscutabilă orice încercare, orice manifestare a acestor dorinţe şi păreri; că am ştiut să punem mâna dintr-o singură lovitură pe tot ceea ce ne era necesar, şi că nu vom împărţi în nici un caz puterea noastră cu ei. Atunci resemnaţi ei îşi vor închide ochii şi vor aştepta desfăşurarea ulterioară a evenimentelor. Creştinii naivi sunt ca nişte oi iar noi suntem pentru ei nişte lupi. Sunt convins că ştiţi ce păţesc oile când pătrund lupii în staul. Deoarece resemnaţi ei vor închide ochii înaintea oricărui lucru, spre a-i păcăli le vom promite că le înapoiem toate libertăţile luate, dar aceasta numai când duşmanii păcii vor fi potoliţi, iar partidele existente reduse la neputinţă. Nu mai trebuie să vă spun că, în realitate, ei vor aştepta mult şi zadarnic această întoarcere spre trecut. Pentru ce altceva am fi oferit şi inspirat creştinilor toată această politică, fără a le da în realitate putinţa de a o pătrunde, dacă nu doar penru a câştiga pe ascuns, ceea ce noi fără acest mod de a proceda nu puteam câştiga pe faţă? Acest aspect fundamental a servit mereu ca bază organizării francmasoneriei noastre secrete, care nu este cunoscută şi ale căror planuri nu

35

sunt nici măcar bănuite de dobitoacele creştine, atrase de noi în organizaţia vizibilă a francmasoneriei, pentru a îndepărta astfel de la noi privirile bănuitoare ale fraţilor lor. AL XII - LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Interpretarea masonică secretă a cuvântului “libertate”. Viitorul diferit al presei în timpul domniei planetare a francmasonilor. Controlul strict şi total al presei. Agenţiile corespondenţilor. Ce este în realitate progresul pentru francmasoni? Solidaritatea francmasonilor aşa cum se manifestă ea în presa modernă. Aţâţarea şi întreţinerea pretenţiilor “sociale” provinciale. Infailibilitatea noului regim. Cuvântul libertate, care poate fi tălmăcit în diferite feluri, noi îl vom defini astfel: “Libertatea este dreptul de a face numai ceea ce permite legea”. O astfel de tălmăcire a acestui cuvânt, făcută la timpul potrivit, va pune toată libertatea în mâinile noastre, deoarece legile vor nimici sau vor face cu putinţă ceea ce o să ne fie nouă plăcut, urmărind punerea în practică a programului de mai sus. Ce rol joacă astăzi presa? Ea serveşte adeseori la aţâţarea patimilor şi la întreţinerea egoismelor de partid. Ea este plină de deşertăciune, nedreptăţi şi minciuni, iar cea mai mare parte a oamenilor nu-i înţeleg deloc menirea. Noi mai întâi o vom subjuga şi îi vom pune oprelişti puternice, iar apoi vom face la fel şi cu celelalte lucrări tipărite, căci la ce ne-ar servi subjugarea presei, dacă nu ne vom pune la adăpost şi de focul aţâţător al broşurii şi al cărţii? Vom transforma publicitatea, care ne costă astăzi foarte scump, deoarece numai prin ea putem cenzura ceea ce se scrie în ziare, într-un izvor de venit pentru Statul nostru. Vom înfiinţa un impozit special asupra presei. Vom sili să se plătească o garanţie atunci când se înfiinţează ziare sau tipografii. Astfel sperăm că va fi scutit guvernul nostru francmasonic de orice atac din partea presei, iar când se va ivi vreun prilej, vom da amenzi fără milă. Timbrele, garanţiile şi amenzile, toate acestea vor aduce Statului nostru venituri uriaşe. Este drept că ziarele de partid ar putea trece uşor peste asemenea pierderi băneşti şi de aceea pe acestea le vom desfiinţa, îndată ce ne vor fi atacat a doua oară. Nimeni nu se va putea atinge nepedepsit de aureola atotputernicului guvern al nostru. Pretextul pentru a desfiinţa un ziar

36

va fi că aţâţă la revoltă şi destabilizează Statul fără motiv şi fără dreptate. Vă rog să nu vă surprindă că printre ziarele care ne vor ataca, vor fi şi cele întemeiate de noi, dar ele fiind ghidate de noi din umbră vor ataca numai acele puncte ale căror schimbări le vom dori. Nimic nu va putea fi adus la cunoştinţa lumii fără supravegherea noastră. Acest rezultat este deja atins din zilele noastre prin faptul că toate ştirile şi noutăţile sunt primite de către mai multe agenţii care le adună din toate părţile lumii. Aceste agenţii vor fi atunci fără deosebire numai ale noastre şi nu vor publica decât ceea ce le vom îngădui noi. Dacă deja de pe acum am ştiut să câştigăm de partea noastră pe membrii societăţilor creştine în aşa măsură, încât aproape toţi privesc întâmplările lumii prin sticla cu anticipaţie colorată a ochelarilor pe care chiar noi i-am pus pe nas, dacă deja de pe acum nu mai există pentru noi uşi zăvorâte care să ne împiedice cunoaşterea acelor lucruri pe care creştinii le numesc prosteşte secrete de Stat, ce va fi atunci când vom fi stăpânii recunoscuţi ai acestei planete şi vom conduce prin persoana Marelui Suveran? Atunci oricine va voi să fie editor, bibliotecar sau proprietar de tipografie ori să se ocupe de industria tipografică, va trebui să primească o diplomă, care, în cazul că posesorul ei se va face vinovat de vreo nelegiuire oarecare împotriva noastră, va fi luată numaidecât înapoi. Cu asemenea măsuri, intrumentul gândirii de masă - presa - va deveni un mijloc de manipulare şi educaţie în mâinile noastre, care nu va mai îngădui poporului să bată câmpii asupra binefacerilor evoluţiei spirituale şi a progresului. Care dintre noi nu ştie oare că aceste binefaceri sunt închipuite şi multe dintre ele duc de-a dreptul la nişte aspiraţii care pentru noi sunt absurde? Din aceste aspiraţii şi vise s-au născut atât raporturile anarhice ale oamenilor între ei cât şi cu stăpânirea, deoarece progresul sau mai bine zis ideea progresului, a dat naştere ideilor tuturor emancipărilor, fără a le face deloc cu putinţă realizarea. Toţi acei pe care noi îi numim liberali sunt de fapt anarhişti, dacă nu în fapte cel puţin în gânduirile lor. Fiecare dintre ei urmăreşte ideea libertăţii şi până la urmă toţi cad în anarhie, protestând din simpla plăcere de a protesta. Dar să revenim acum la presă. O vom îngreuna, ca şi tot ce se tipăreşte, cu impozite şi preţuri foarte mari pentru fiecare foaie tipărită cât şi cu alte garanţii. Cărţile cu mai puţin de 30 de pagini vor fi taxate dublu. Le vom înregistra în categoria broşurilor pentru că, pe de o parte, vom reuşi prin aceasta să reducem numărul revistelor care sunt pentru noi otrava cea mai primejdioasă, iar pe de altă parte, această măsură îi va sili pe scriitori să producă lucrări atât de lungi, încât vor fi puţin citite, mai ales din cauza preţului lor foarte mare. Dinpotrivă, ceea ce vom

37

edita şi tipări noi pentru călăuzirea minţilor în direcţia pe care o vom stabili, va fi ieftin şi astfel va fi citit de către toată lumea. Impozitul foarte mare va înăbuşi dorinţa multora de a scrie, iar teama de pedeapsă va face pe literaţi să atârne de noi. Dacă totuşi se vor găsi unele persoane care doresc să scrie împotriva noastră nu se va găsi în schimb nimeni să le tipărească scrierile. Înainte de a accepta o lucrare pentru tipărit, editorul va trebui să meargă la autorităţi pentru a obţine încuviinţarea scrisă de a o face. În acest chip vom cunoaşte dinainte cursele care ni se întind şi le vom zădărnici dând dinainte lămuriri asupra subiectului tratat în care suntem atacaţi. Literatura şi ziaristica sunt cele două forţe educative mai însemnate, de aceea guvernul nostru va trebui să fie proprietarul celor mai multe ziare. Prin aceasta, înrâurirea dăunătoare nouă a presei private va fi îndepărtată, iar noi vom câştiga o influenţă uriaşă asupra majorităţii minţilor. Dacă încuviinţăm să apară 10 ziare noi, îndată vom întemeia 30 de ale noastre şi aşa mai departe. Publicul cititor este naiv şi nu va bănui nimic. Toate ziarele ediate de noi vor fi în aparenţă de tendinţe şi opinii total opuse, lucru care va trezi în cazul majorităţii credule încrederea în ele şi astfel va antrage în jurul lor pe duşmanii noştri nebănuiţi. Astfel ei vor cădea în cursă şi vor fi făcuţi inofensivi prin diferite mijloace pe care le ştim. Publicaţiile cu caracter oficial vor sta în rândul întâi. Ele vor veghea întotdeauna interesele noastre şi de aceea influenţa lor, care ne va fi favorabilă nouă, va rămâne uriaşă. În rândul al doilea vor sta publicaţiile oficioase, ale căror rol va fi de a atrage pe nepăsători şi pe cei fără vlagă. În al treilea rând vom pune aşa numita opoziţie a noastră. Cel puţin un ziar din acestea va fi cu desăvârşire potrivnic ideilor noastre. Duşmanii noştri vor lua pe acest fals opozant drept un tovarăş de luptă şi astfel ne vor descoperi toate uneltirile lor datorită acestui tertip. Ziarele noastre vor fi de toate tendinţele: unele aristocratice, altele republicane, altele revoluţionare sau chiar anarhiste, bineînţeles atât timp cât va dăinui Constituţia. Ele vor manifesta în multiple moduri influenţa noastră şi vor avea, ca zeul Vishnu, o sută de mâini, care fiecare va grăbi schimbarea societăţii după cum urmărim noi. Aceste mâini vor călăuzi prin sugestii adecvate opinia în direcţia care duce la scopul nostru, deoarece un om foarte întărâtat pierde putinţa de a raţiona şi cade cu uşurinţă sub puterea sugestiei. Neghiobii manipulaţi care vor crede că repetă opinia ziarului partidului lor vor repeta şi răspândi de fapt

38

părerea noastră, ori aceea care ne va place nouă să se spună. Ei îşi vor închipui, datorită naivităţii, că urmează planul partidului lor, pe când în realitate nu vor servi decât steagul pe care îl vom ridica pe ascuns chiar noi pe seama lor. Pentru a conduce în această direcţie armata noastră de ziarişti va trebui să organizăm cu deosebită grijă instituţia aceasta. Sub numele de Birou Central al Presei vom pune la cale şedinţe literare, în care agenţii noştri vor da cuvântul secret de ordine şi cu diferitele semnale cunoscute numai de francmasoni, fără ca cineva să poată să bage de seamă. Discutând şi în aparenţă contrazicând iniţiativa noastră, dar în mod superficial, fără a intra în miezul lucrurilor, ziarele noastre vor susţine o polemică prefăcută cu organele oficiale, pentru a ne da prin aceasta putinţa de a ne pronunţa şi mai limpede decât am putea-o face în primele noastre declaraţii oficiale, întărind astfel sugestiile făcute de noi. Aceste atacuri înscenate de noi vor face ca supuşii noştri să creadă că pot vorbi liber; iar pe de altă parte agenţii noştri vor putea spune pretutindeni, că organele care se declară împotriva noastră nu fac decât să clevetească în mod prostesc deoarece nu pot găsi pricini adevărate pentru combaterea serioasă a măsurilor noastre. Prin aceste mijloace abile de manipulare nebănuite şi nevăzute de către opinia publică, dar foarte sigure, vom câştiga în orice situaţie atenţia şi încrederea publică. Prin ele, după caz, vom întărâta sau vom linişti, după cum avem nevoie, spiritele în probleme politice, le vom convinge sau le vom amăgi, scoţând de sub tipar când adevărul, când minciuna, când ambele abil combinate, adeverind sau dezminţind faptele, după înrâurirea pe care urmărim ca acestea să o aibă asupra publicului, pipăind totdeauna cu mare prudenţă şi grijă locul, înainte de a pune cu fermitate piciorul pe el. Acţionând astfel îi vom învinge pe duşmanii noştri fără doar şi poate, deoarece ei nu vor avea la dispoziţie publicaţii prin care să-şi poată spune cuvântul până la sfârşit sau denigrând nu le vom permite să dea nici o replică în ziar în urma măsurilor pe care le-am arătat. Astfel, prin campanii mincinoase lansate contra duşmanilor noştri nici nu va mai trebui să-i combatem cu temeinicie. În caz de nevoie îi vom combate cu tărie prin ziarele noastre oficiale recurgând chiar la calomnii distrugătoare ce vor fi lansate prin presa noastră din categoria a treia. Încă de pe acum, cel puţin în cadrele presei, există o puternică solidaritate francmasonică. Toate organele presei sunt legate între ele prin secret profesional. Ca şi străvechii auguri, nici unul dintre membrii ei nu destăinuie secretul şi cunoştinţele sale dacă nu i se

39

porunceşte. Nici un ziarist nu se va încumeta să trateze public şi să divulge această taină, deoarece nici unul dintre ei nu va fi primit în rândul scriitorilor dacă nu are vreo pată ruşinoasă în trecutul său, care să poată fi îndată făcută publică în caz de trădare sau necredinţă. Atâta vreme cât aceste păcate sunt păstrate în taină de către anumiţi oameni, scriitorul, prin faima sa, poate atrage şi focaliza în jurul lui admiraţia şi simpatia majorităţii ţării, care îl va urma cu însufleţire. Socotelile noastre în ceea ce prieşte recrutarea de noi francmasoni se întind cu deosebire asupra provinciei. Acolo noi trebuie să aţâţăm nădejdi şi dorinţe potrivnice celor din capitală căreia îi vom spune că acestea sunt nădejdiile şi dorinţele adevărate ale provinciilor, deşi este lesne de înţeles că izvorul central al dezbinărilor nu porneşte decât de la noi. Să ştiţi că, atâta timp cât nu ne vom bucura încă de o putere deplină va fi adesea nevoie de a înăbuşi glasul capitalelor prin acela al majorităţii, al poporului din provincii, care va fi cu abilitate aţâţat de către agenţii noştri. Va trebui ca, în momentul psihologic stabilit de noi, capitalele să nu mai aibă nici un cuvânt de spus asupra faptului împlinit, din simplul motiv că acesta va fi deja primit cu mult mai repede de către majoritatea poporului, prin intermediul oraşelor din provincie. Când vom intra în noua orânduire de Stat Planetar care va pregăti domnia noastră asupra întregii planete, nu vom putea lăsa să se mai descopere prin presă necinstea publică. Va trebui să se creadă atunci că noua noastră stăpânire a mulţumit atât de bine pe toată lumea, încât au dispărut chiar şi crimele. Cazurile de izbucnire a criminalităţii nu vor trebui atunci să fie cunoscute decât de victimele lor şi de martori întâmplători. AL XIII – LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Nevoia pâinii zilnice îi dresează gradat pe oameni. Chestiunile politice care apar. Chestiunile industriale. Petrecerile ca mijloc de deviere. Casele poporului. Adevărul este unul. Marile probleme care survin. Nevoia pâinii zilnice îi face pe creştini să tacă şi să fie servitorii noştri umili. Agenţii noştri din presă vor discuta, la porunca noastră, măsurile şi schimbările pe care ne-ar fi

40

cam greu să le dăm publicităţii dintr-odată, pe neşteptate. Noi, în acest timp, folosindu-ne de zgomotul pricinuit de aceste discuţii, vom înfăptui măsurile dorite şi le vom prezenta publicului ca pe un fapt împlinit. Nimeni nu va avea îndrăzneala să ceară nimicirea celor hotărâte, mai ales că vor fi prezentate ca fiind un real progres. De altfel, presa va face atunci un joc util nouă şi va atrage îndată atenţia publicului spre chestiuni senzaţionale noi (căci, după cum ştiţi, noi am obişnit oamenii de a căuta totdeauna ceva nou şi schimbător). Câţiva neghiobi, închipuindu-şi că sunt uneltele sorţii, se vor năpusti asupra acestor noi chestiuni fără a şti că ei nu înţeleg nimic din ceea ce noi vrem în realitate să se discute. Chestiunile politicii nu sunt deschise nimănui, în afară de aceia care i-au dat naştere, încă înainte cu multe veacuri şi care o conduc chiar şi acum în taină. Din toate acestea puteţi vedea că, prefăcându-ne uneori că cerem părerea mulţimii, noi nu facem altceva decât să ne uşurăm înfăptuirea planurilor noastre. De asemenea puteţi observa că noi căutăm totdeauna aprobarea nu a faptelor, ci a cuvintelor noastre rostite la cutare prilej. Noi trebuie să spunem pretutindeni şi totdeauna că, în toate măsurile noastre ne ghidăm după speranţa unită cu siguranţa de a fi folositori binelui tuturor. Pentru a abate cu abilitate atenţia oamenilor prea îngrijoraţi de problemele politice, vom scoate la iveală problemele economice senzaţionale înainte de aşa zisele probleme politice noi. Îi vom lăsa atunci pe toţi să-şi descarce furiile lor asupra acestui subiect. Gloatele se vor învoi să rămână liniştite, să se odihnească după închipuita lor activitate politică (cu care i-am obişnuit noi înşine, pentru ca să putem lupta prin mijlocirea lor cu guvernele creştine), cu condiţia de a avea noi distracţii şi ocupaţii. În aceste noi distracţii şi ocupaţii îi vom îndrepta apoi aproape pe aceleaşi căi politice. Vom face aceasta pentru ca aceste gloate ale poporului să nu ajungă la nimic profund prin cugetare. Eventual îi vom opri eficient de la gândire prin petreceri şi sport, prin jocuri, prin desfătări vicioase, prin înlănţuiri de patimi şi prin case de toleranţă publice. Îndată vom pune apoi prin presă concursuri banale de arte şi tot felul de sporturi. Aceste preocupări de masă vor îndepărta pentru totdeauna spiritele de la chestiunile elevate unde am avea mult de luptat cu ele. Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult să gândească spontan şi independent numai prin ei înşişi vor ajunge să vorbească datorită propagandei noastre tocmai aşa cum gândim noi. Datorită superficialităţii şi a lenii lor de a gândi noi vom fi singurii care vom da impulsuri şi îndrumări cugetării mai ales prin intermediul anumitor persoane care, bineînţeles, nu vor fi deloc bănuite de a avea legături strânse cu noi.

41

Rolul utopiştilor liberali va fi pentru totdeauna sfârşit, atunci când va fi recunoscut regimul nostru francmasonic planetar. Până atunci vor aduce multe foloase nouă. De aceea, adeseori îi vom îndemna mult mai mult pe oameni să născocească tot felul de teorii complet ireale şi fantastice, considerate noi, sau aşa zise progresiste, căci astfel vom suci cu o mare uşurinţă capetele acestor creştini, cu ajutorul cuvântului PROGRES. Nu găsiţi aproape nici unul printre ei care să înţeleagă că sub acest cuvânt se ascunde o greşeală, afară de cazurile când este vorba de descoperiri materiale, deoarece adevărul este numai unul singur şi neschimbat, şi nu poate prin urmare să progreseze. Progresul, ca o idee greşită, serveşte la întunecarea adevărului, pentru ca nimeni să nu-l cunoască, în afară de noi aleşii care suntem păzitorii lui. Când domnia noastră planetară va fi sosit, oratorii noştri vor vorbi cu patos poporului despre marile probleme misterioase care au frământat omenirea pentru a o duce, în sfârşit, la regimul nostru mântuitor. Nimeni nu va bănui atunci că toate aceste probleme au fost născocite de către noi, după un plan politic pe care nimeni nu l-a ghicit în tot cursul lungilor veacuri. AL XIV - LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Religia cea nouă a viitorului. Sclavia viitorului. Imposibilitatea de a cunoaşte misterele religiei francmasonice a viitorului. Pornografia necesară Viitorul cuvântului tipărit atunci când francmasonii vor avea complet puterea. Când va fi sosit domnia noastră planetară, nu vom recunoaşte nici o altă religie afară de aceea a noastră, care este unică şi de care ne este legat destinul, deoarece noi francmasonii suntem aleşii prin care acest destin este unit cu soarta lumii. Din acest motiv va trebui să nimicim toate credinţele. Faptul că prin această nimicire a credinţei se sporeşte numărul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduinţele, ci din contră va servi drept pildă generaţiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei, al cărei sistem stoic conceput de noi va izbuti să cucerească toate popoarele. Vom spune atunci tuturor că în aceasta constă adevărul ei mistic, în care zace toată forţa ei educatoare. Atunci vom publica la toate prilejurile articole în care vom asemăna regimul nostru mântuitor cu cele ale trecutului. Binefacerile unei odihne câştigate

42

după veacuri de frământări vor scoate la iveală însuşirile plăcute ale stăpânirii noastre. Greşelile administratorilor creştini vor fi zugrăvite de noi în culorile cele mai vii. Vom da naştere la o aşa de mare scârbă faţă de aceste administraţii, încât popoarele vor prefera odihna robiei în locul drepturilor mult trâmbiţatei libertăţi care i-a zăpăcit atât de mult şi care le-a răpit mijloacele de trai făcându-i să fie exploataţi de către o ceată de aventurieri, neştiutori de ceea ce fac. Nefolositoarele schimbări de guvern, la care îi îndemnăm noi pe creştini atunci când voim să săpăm temeliile lor de guvernământ, vor obosi în această vreme atât de mult popoarele, încât ele vor prefera să îndure orice din partea noastră, numai să scape de noi frământări. Vom arăta atunci cu stăruinţă greşelile istorice ale guvernelor creştine care, în lipsa adevăratului bine, au ameţit omenirea în cursul atâtor veacuri, urmărind un bine social iluzoriu, fără a-şi da seama că planurile lor înrăutăţesc, în loc să îmbunătăţească, condiţiile vieţii omeneşti pe această planetă. Filozofii noştri vor discuta toate greşelile credinţelor creştine, dar nimeni niciodată nu va discuta religia noastră sub adevărata ei înfăţişare, deoarece nimeni nu o va cunoaşte cu adevărat, afară de cei ai noştri, care nu vor îndrăzni niciodată să-i descopere tainele. În ţările zise înaintate, am dat deja naştere unei literaturi nebune, murdare, mârşave. Aceasta o vom răspândi câtva timp, chiar şi după ce am ajuns la putere, pentru a scoate mai mult la iveală deosebirea dintre discursurile, dintre programele noastre şi aceste nemernicii ale creştinilor. Iniţiaţii noştri francmasoni, crescuţi pentru a conduce pe creştini, vor alcătui discursuri, planuri, memorii, articole care ne vor da înrâurirea deplină asupra acestor oameni şi ne vor îngădui să-i îndreptăm către ideile şi cunoştinţele pe care vom voi atunci ca ei să le însuşească. AL XV - LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Secretul loviturii de stat mondiale ce va dura o zi. Condamnările la moarte ce vor fi pronunţate atunci. Soarta viitoare a tuturor francmasonilor creştini. Caracterul legendar şi mistic al puterii francmasonilor. Înmulţirea rapidă a lojilor francmasonice. Administraţia centrală a Marilor Maeştri francmasoni. Tainica afacere Azeff. Francmasoneria este călăuza esenţială a tuturor societăţilor secrete.

43

Importanţa tainică a succesului public. Colectivismul inerent. Victimele eventuale. Condamnarea ulterioară la moarte a francmasonilor. Prăbuşirea planetară a prestigiului legilor şi al autorităţii. Prealegerea francmasonilor. Scurtimea şi limpezimea exemplară a legilor care vor fi promulgate în timpul domniei viitoare a francmasonilor. Supunere totală şi necondiţionată faţă de autoritate. Măsuri dure contra abuzurilor de putere. Cruzimea neobişnuită a pedepselor. Limita vârstei pentru cei care vor fi judecători. Liberalismul judecătorilor şi al puterii vor dispare. Banul mondial al Statului Planetar Unic. Absolutismul fără precedent al francmasoneriei. Dreptul de casaţie. “Aspectul” patriarhal al viitorului “guvern” Planetar. Zeificarea obligatorie a guvernului. Dreptul celui mai tare în calitatea sa de drept unic. Regele Statului Unic Planetar este considerat a fi patriarhul lumii. Când în sfârşit vom începe a domni peste tot globul - cu ajutorul loviturilor de Stat (pregătite în aceeaşi zi) - şi după ce vom fi hotărât desfiinţarea tuturor guvernelor în fiinţă (chiar dacă până atunci va mai trece o oarecare vreme), vom căuta să împiedicăm uneltirile şi comploturile împotriva noastră. În acest scop, vom osândi la moarte pe toţi aceia care vor întâmpina venirea noastră la putere cu armele în mâini. De asemenea orice înfiinţare de noi societăţi secrete, ce nu va servi scopurile noastre, va fi atunci pedepsită cu moartea. Atât societăţile secrete care există în zilele noastre şi care ne sunt cunoscute, ori care ne-au servit şi ne servesc încă, cât şi cele care nu ne sunt cunoscute, vor fi după aceea desfiinţate, iar membrii lor vor fi trimişi în continente depărtate, în afara Europei. La fel vom proceda cu toţi cei care ştiu prea multe despre noi (chiar din rândurile noastre, din Francmasoneria exterioară, care au ajuns să ştie prea multe lucruri secrete). Aceia pe care îi vom cruţa pentru un motiv oarecare, vor trăi sub o veşnică ameninţare a surghiunului.

44

De îndată ce vom avea puterea vom publica legi aspre prin care vom sili pe toţi foştii membri ai societăţilor secrete, care ne sunt sau care ne-au fost rivale, să părăsească Europa, care va deveni centrul stăpânirii noastre. (Aici apare destul de clar că, în final, Europa va fi centrul sau, cu alte cuvinte, Comandamentul Francmasoneriei Mondiale). În societatea umană în care, gradat noi am semănat din plin seminţele dezbinării, nemulţumirii, şi a prins rădăcini neînţelegerea (cum este de exemplu protestantismul), nu se va mai putea restabili după aceea ordinea decât prin măsuri dure, rapide şi nemiloase, care vor dovedi o putere de neclintit; este evident inutil să se dea vreo atenţie victimelor căzute pentru binele nostru viitor. Rolul fiecărui guvern care recunoaşte că există, nu este numai de a culege roadele privilegiilor sale, ci şi de a-şi îndeplini datoriile, pentru a ajunge la înfăptuirea anumitor scopuri, fie chiar cu preţul celor mai mari jertfe. Pentru ca un guvern să ajungă să fie neclintit, trebuie să-şi mărească la maximum aureola puterii sale, iar această aureolă nu se câştigă decât printr-o fascinantă inflexibilitate a puterii, care trebuie să poarte semnele unei atotputernicii oculte. Aşa era, până în vremurile din urmă, autocraţia care tocmai de aceea rămâne singurul nostru duşman serios din întreaga lume, alături de Papalitate. Aduceţi-vă în această direcţie aminte de pilda Italiei înecate în sânge, care totuşi nu s-a atins de nici un fir de păr al lui Sylla, cel care a vărsat acest sânge. Sylla, prin puterea sa uluitoare, s-a ridicat până la cea mai înaltă treaptă în ochii poporului chinuit şi jertfit chiar de către el, iar întoarcerea lui îndrăzneaţă în Italia, l-a făcut şi mai inviolabil. Poporul nu se atinge niciodată de acela care-l hipnotizează prin îndrăzneală şi tăria voinţei lui. Aşteptând însă venirea momentului victoriei, cât şi pentru a grăbi clipa triumfului nostru, vom înfiinţa şi vom înmulţi lojile masonice în toate ţările din lume. În aceste loji francmasonice, care pentru cei naivi vor părea opuse şi diferite, îi vom coopta şi îi vom atrage să intre în ele pe toţi aceia care sunt sau pot fi nişte eminenţi agenţi. Aceste grupări, aceste “loji” vor reprezenta totodată centrul nostru principal de informaţii şi manipulare a maselor ignorante, fiindcă ele vor rămâne mijlocul cel mai eficient al activităţii noastre. Vom conduce centralizat, în mod strict, toate aceste societăţi francmasonice (în mod aparent diferite) printr-o administraţie cunoscută numai de noi - cei care suntem şi vom rămâne total necunoscuţi, pentru a putea acţiona cât mai eficient din umbră - şi care va fi compusă şi condusă în totalitate numai de cei mai inteligenţi oameni ai noştri. Lojile noastre francmasonice vor avea fiecare câte un reprezentant numit de noi, iar acesta va fi cel care va da cuvântul de ordine şi programul pe care noi îl vom decide; în dosul acestui reprezentant se va ascunde nebănuită administraţia despre care am vorbit.

45

Vom forma şi vom întreţine în cadrul acestor loji francmasonice focarul tuturor mişcărilor anarhice-revoluţionare şi liberale, care vor servi scopurilor noastre. Aceste loji vor fi alcătuite din oameni cât mai docili şi maleabili, care vor proveni pe cât posibil din toate straturile societăţii, dar mai ales dintre cei bogaţi. Planurile politice cele mai secrete ne vor fi astfel aduse nouă totdeauna la cunoştinţă şi vor cădea în mâna noastră şi, în cazul în care vom fi de acord cu conţinutul lor, ele vor intra imediat sub autoritatea noastră din prima zi a apariţiei lor. Printre membrii acestor loji vor trebui neapărat să fie cuprinşi aproape toţi agenţii poliţiei naţionale şi internaţionale, deoarece serviciile lor sunt de neînlocuit pentru noi, având în vedere că poliţia poate nu numai să ia măsuri rapide împotriva nesupuşilor şi recalcintranţilor, dar să şi acopere ori să muşamalizeze complet toate acţiunile noastre rele sau să găsească pretexte avantajoase pentru noi atunci când apar nemulţumiri şi când am putea fi descoperiţi. Aceia care intră cel mai uşor în societăţile secrete sunt de obicei nişte ambiţioşi sau aventurieri şi sunt în general oameni uşurateci, cu care nu ne va fi greu să ne înţelegem pentru înfăptuirea planurilor noastre. Dacă se vor naşte la un moment dat dezordini într-un Stat, aceasta va însemna că am avut chiar noi nevoie să generăm tulburări pentru a nimici o solidaritate prea mare. Dacă se va pune la cale un complot în sânul său, conducătorul acestei uneltiri va fi unul dintre cei mai credincioşi servitori ai noştri. Este absolut firesc ca noi, cei puţini care facem parte din Ierarhia Francmasonică Secretă, şi nimeni altcineva, să fim cei care coordonează, nebănuiţi de nimeni - din umbră acţiunea Francmasoneriei exterioare, pentru că numai noi ştim cu adevărat unde vrem să ajungem; noi, numai noi cei ce facem parte din elită trebuie să cunoaştem scopul final al fiecărei acţiuni, în timp ce toţi ceilalţi membri ai lojilor nu trebuie să ştie mai nimic. Pentru membrii Francmasoneriei exterioare, scopul respectivei acţiuni va fi prezentat ca fiind altul şi astfel ei nici măcar nu vor bănui ceea ce urmărim noi atunci. Ei se mulţumesc de obicei cu un succes momentan, care le satisface amorul propriu în înfăptuirea planurilor lor, fără a observa că acest plan nu porneşte totdeauna din iniţiativa lor ci le este sugerat de către noi. Oamenii se înscriu cel mai adesea în loji din curiozitate sau fiind animaţi de speranţa deşartă de a-şi satisface ambiţiile politice cu ajutorul lor; alţii vor să profite de relaţiile oferite de noi iar unii numai pentru a-şi expune înaintea unui public visurile lor irealizabile, care în realitate nu se sprijină pe nimic. De cele mai multe ori acestor oameni naivi le este sete de emoţia succesului şi a aplauzelor, manifestări cu care noi nu suntem niciodată zgârciţi. Noi le oferim

46

întotdeauna acest succes pentru a ne folosi ulterior de mulţumirea de sine care este legată de el şi datorită căreia oamenii primesc foarte uşor sugestiile noastre fără a băga de seamă, fiind în acelaşi timp cu totul convinşi că exprimă fără greş ideile proprii şi că ei nici nu ar putea fi în stare să şi le însuşească pe ale altora. Nici nu vă puteţi închipui cât de uşor şi cum pot cădea chiar şi cei mai inteligenţi oameni care se află şi rămân într-o stare de naivitate plină de inconştienţă, cu condiţia de a-i face să fie cât mai mulţumiţi de ei înşişi. În acelaşi timp doar noi ştim cât este de uşor să-i descurajezi prin cel mai mic insucces, fie chiar numai prin încetarea aplauzelor, şi astfel să-i robeşti unei supuneri slugarnice numai pentru a putea obţine mai mereu noi succese. În măsura în care marii noştri Maeştri Francmasoni dispreţuiesc gloria, numai spre a face să reuşească pe deplin şi cât mai repede proiectele lor, în aceeaşi măsură oamenii obişnuiţi care au mintea unor copii sunt în stare să-şi jertfească toate ţelurile lor numai şi numai pentru a obţine cât mai multă glorie. Acest fel tipic de a vedea al lor ne uşurează foarte mult sarcina de a-i influenţa şi de a-i conduce. Aceşti tigri la înfăţişare au în realitate sufletul unei turme de oi, iar capetele lor, cu rare excepţii, sunt cu desăvârşire goale şi tocmai aceasta explică de ce ei pot fi influenţaţi şi manipulaţi atât de uşor. Le-am dat acum drept cal de bătaie, aşa cum dai unui copil o jucările, visul absorbirii complete a individualităţii omeneşti de către unitatea simbolică a colectivismului. Încă n-au ajuns să înţeleagă şi nici nu vor înţelege curând că această jucărie le-a absorbit deocamdată cu totul atenţia. Este aici o încălcare făţişă a celei mai importante legi a naturii care, din prima zi a Creaţiei, a făcut pe fiecare fiinţă deosebită de cealaltă, tocmai pentru aşi afirma în mod creator individualitatea. Faptul că noi am fost în stare să-i aducem, iar actualmente să-i menţinem în această stare nebunească, nu ne dovedeşte oare cu o limpezime orbitoare, cât de puţin dezvoltată este mintea lor faţă de mintea noastră? Acest aspect este cea mai importantă garanţie a succesului nostru. Cât de clarvăzători erau MAEŞTRII noştri francmasoni care au spus că pentru a atinge un scop mare nu trebuie niciodată să te opreşti în faţa mijloacelor şi nu trebuie să-ţi precupeţeşti numărul victimelor jertfite! Noi n-am numărat victimele din rândurile noastre şi cu toate că la nevoie am sacrificat pe unii dintre ai noştri, procedând astfel, am dat Ierarhiei noastre francmasonice secrete o putere pe care altfel nu am fi dobândit-o poate niciodată. Victimele dintre cei ai noştri, relativ puţine ca număr, ne-au apărat totdeauna la momentul potrivit de distrugerea totală.

47

Moartea este sfârşitul de neînlăturat al fiecăruia. Mai util este să grăbim moartea acelora care, plini de fermitate, pun piedici operei noastre, decât să murim noi, MAEŞTRII FRANCMASONI care am dat naştere acestei opere gigantice. Noi va trebui să-i osândim la moarte şi să-i executăm pe francmasonii trădători, astfel încât nimeni, afară de fraţii lor să nu poată să bănuiască ceva, nici chiar victimele condamnării noastre. Ei mor toţi, când trebuie, în conformitate cu planurile noastre, ÎN APARENŢĂ de moarte naturală. Aceste măsuri drastice au înlăturat din sânul francmasoneriei (ordinare) orice urmă de împotrivire şi de nesupunere. Tot predicând creştinilor liberalismul, noi menţinem totodată şi pe agenţii noştri agitatori într-o supunere desăvârşită. AL XVI – LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Modul secret în care universităţile pot fi făcute să devină nevătămătoare. Clasicismul va fi pe deplin înlocuit. Educaţia în Statul Planetar Unic şi alte profesiuni. Reclama obligatorie a autorităţii “Stăpânitorului” cel nou în şcoli. Desfiinţarea completă a învăţământului liber. Noile teorii ale Statului Planetar Unic. Independenţa gândirii va fi reprimată. Învăţătura în Statul Planetar Unic se va face mai ales prin imagine. În scopul de a nimici cât mai repede şi definitiv toate forţele colective care nu sunt ale noastre, vom întemeia noi altele, care vor acţiona într-un spirit nou aşa cum vrem noi (Universităţi). Rectorii şi profesorii vor fi pregătiţi în taină pentru munca lor, în spiritul nostru francmasonic, prin programe de acţiuni strict secrete şi amănunţite, de la care ei nu se vor putea abate absolut deloc. Ei vor fi atunci numiţi numai după ce vor fi verificaţi cu mare grijă şi vor depinde de guvern. Atunci când vom prelua puterea şi vom conduce printr-un Guvern Unic întreaga planetă, vom exclude complet din programele de studii dreptul cetăţenesc şi tot ceea ce priveşte aspectul tainic care se referă la problemele politice. Aceste mari secrete, care permit să fie manipulate masele, vor fi predate numai câtorva zeci de persoane alese chiar de noi prin testare pentru însuşirile lor speciale. Când vom fi în final la putere, vom scoate complet din programele de studii toate acele materii care înainte erau studiate şi care pot pricinui tulburări şi îi vom face pe

48

tineri să fie ascultători şi să îi iubească până la idolatrizare (cultul personalităţii!) pe cei care îi vor conduce. Vom şterge apoi din memoria umanităţii toate informaţiile referitoare la faptele secolelor trecute care nu ne avantajează. Tot atunci vom face astfel încât vom desfiinţa în întregime orice formă de învăţământ liber. Sistemul de reprimare sistematică a gândirii binefăcătoare, creatoare, libere este de pe acum în vigoare în cadrul sistemului educaţional bazat din ce în ce mai mult pe folosirea persuasivă a imaginilor care va trebui să transforme cât mai repede oamenii în nişte animale supuse, care vor aştepta inerţi să li se înfăţişeze toate lucrurile prin imagini modificate conform intenţiilor noastre pentru a înţelege totul aşa cum vrem noi. În Franţa, unul dintre agenţii noştri cei mai eficienţi şi anume Bourgeois, a început deja să promoveze noul program de educaţie cu ajutorul imaginilor. AL XVII – LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Baroul va fi restructurat. Influenţa preoţilor creştini va trebui să scadă tot mai mult. Libertatea conştiinţei se va urmări să fie diminuată. Regele Statului Planetar Unic al Francmasonilor va fi simultan şi Patriarh şi Papă. Mijloacele secrete de luptă ale francmasoneriei cu bisericile existente. Problemele curente ale presei contemporane aşa cum sunt ele privite de francmasoni. Organizarea cea nouă a poliţiei. Poliţia voluntară. Spionajul şi turnătoria după modelul grupărilor francmasonice secrete. Abuzurile de putere vor fi curent muşamalizate. Baroul îi face cel mai adesea pe oameni să devină reci, cruzi, îndărătnici, totodată aceasta îi face să fie obişnuiţi să vadă totul în folosul apărării a nu contează ce şi nu pentru a susţine binele social. Prin aceasta ei demoralizează aproape în întregime tribunalul. Noi vom face din aceşti oameni împietriţi la suflet şi foarte servili funcţionari executivi. Avocaţii şi judecătorii vor fi lipsiţi atunci de dreptul de a comunica cu inculpaţii; ei vor primi numai procesele de la tribunal şi apoi îşi vor apăra clienţii după interogatoriul luat de tribunal, o dată ce faptele le vor fi astfel cunoscute. Ei vor primi în toate cazurile onorarii care vor fi independente de calitatea apărării. Aceasta va duce în scurt timp la suprimarea, printre altele, a corupţiei care există actualmente în aparatul judecătoresc, căci la ora actuală acesta nu mai consimte să dea câştig de

49

cauză decât numai celui care plăteşte. Am luat de asemenea măsuri pentru a discredita complet clasa preoţilor creştini, şi numai câţiva ani ne mai despart de desfiinţarea religiei creştine (CONSPIRAŢIA FRANCMASONICĂ MONDIALĂ CARE VIZEAZĂ SUBMINAREA ŞI DISTRUGEREA CREŞTINISMULUI). În general, presa noastră contemporană va demasca numai afacerile corupţiei de stat, religiile, incapacitatea flagrantă şi prostia actualilor conducători şi toate acestea vor fi făcute în termenii cei mai înjositori, pentru a-i ponegri şi calomnia mai ales pe cei buni şi destoinici în toate modurile, aşa cum numai noi ştim să facem cu genialitatea noastră diabolică. În timpul guvernării noastre planetare, fiecare al treilea om va supraveghea aproape permanent pe ceilalţi. Atunci nu va mai fi deloc ruşinos să fii spion, cutră şi denunţător. Agenţii noştri, care vor fi cozile noastre de topor în multe situaţii vor fi racolaţi atât din înalta societate, cât şi din clasele de jos şi chiar din cele de mijloc, dintre editori, tipografi, librari, comercianţi, muncitori, birjari, lachei etc. Verificarea depoziţiilor şi a tuturor arestărilor vor depinde atunci de un grup de controlori. Acela care nu va da cât mai detaliat raportul asupra a tot ceea ce a văzut şi a auzit în materie de politică, va fi considerat vinovat de tăinuire şi complicitate, fiind tratat după aceea ca şi când s-ar fi dovedit că a făcut aceste două lucruri. În regatul nostru universal, care va cuprinde toate ţările ce vor fi atunci fără graniţă, va fi obligatoriu pentru toţi oamenii noştri devotaţi şi fideli să servească statul în felul acesta. AL XVIII - LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Măsurile suplimentare de siguranţă care vor fi luate de francmasoni. Supravegherea foarte atentă şi totală a conspiratorilor. O gardă numeroasă care îl păzeşte la vedere pe Preşedintele Statului indică ruina puterii. Garda regelui Statului Planetar al francmasonilor. Prestigiul mistic şi totalitar al puterii. Arestarea rapidă şi cercetarea abuzivă va fi realizată la prima bănuială atunci. Când vom considera că este stringent necesar să întărim măsurile de protecţie politică, vom declanşa imediat dezordine şi manifestări de nemulţumire, care vor fi amorsate şi exprimate de oratori buni. Persoane nutrind aceleaşi sentimente se vor uni cu ei. Aceasta ne va servi atunci drept motiv pentru a autoriza tot felul de percheziţii şi supravegheri care se vor putea face chiar cu ajutorul poliţiei.

50

Nu trebuie să se uite că aproape totdeauna prestigiul puterii scade dacă se descoperă periodic că există comploturi împotriva sa. Noi am distrus nu o dată prestigiul conducătorilor buni prin desele atentate organizate de agenţii noştri, care pentru noi nu sunt altceva decât nişte miei orbi ai turmei pe care o conducem. Vom sili astfel pe guvernanţi să-şi recunoască neputinţa prin măsurile făţişe de siguranţă pe care ei vor fi nevoiţi să le ia şi astfel vom ruina complet până la urmă prestigiul puterii. A păzi tot timpul, pe faţă un mare conducător înseamnă a recunoaşte slăbiciunea guvernului. Conducătorul Suprem ales de noi, când va apare în sânul mulţimii va fi totdeauna înconjurat de o mulţime de bărbaţi şi de femei care vor fi luaţi de cei naivi drept curioşi. Noi considerăm că o dată cu instituirea gărzii oficiale dispare prestigiul mistic al puterii. Noi îi vom aresta imediat pe criminali la prima bănuială. Teama că ne-am putea înşela nu trebuie să fie un motiv care să dea posibilitatea de fugă ori de sustragere unor indivizi bănuiţi de un delict sau de o crimă politică, situaţie pentru care noi ne vom arăta a fi neîndurători. Datorită prostiei lor şi a naivităţii conducătorilor de state, la ora actuală, guvernele nu sunt în stare să înţeleagă ce este în realitate politica şi care sunt tainele ei. AL XIX - LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Dreptul de a prezenta jalbe şi proiecte va fi speculat la maxim de francmasoni. Răzvrătirile şi rostul acestora. Crimele politice vor fi altfel judecate de tribunale. Reclama pentru crimele politice va trebui să înceteze pentru totdeauna. Cu toate că noi nu vom îngădui ca fiecare să se ocupe în mod direct de politică, vom încuraja în schimb orice raport, orice cerere care va solicita guvernul să îmbunătăţească starea poporului: aceasta ne va permite să vedem cât mai clar şi la momentul potrivit toate lipsurile şi doleanţele supuşilor noştri, cărora le vom răspunde fie cu îndeplinirea cererilor făcute, dacă evident acestea nu ne lezează interesele, fie cu o respingere abil argumentată, care va urmări totodată să dovedească greşeala de judecată a celor ce le-au alcătuit. Uneltirile revoluţionare cel mai adesea nu sunt altceva decât lătratul unui căţeluş împotriva unui elefant. Pentru un guvern care este organizat, aşa cum trebuie, nu atât din punct de vedere poliţienesc, ci social, lătratul acestui căţeluş n-are însemnătate şi se produce numai pentru că dobitocul nu-şi cunoaşte de fapt

51

nici locul şi nici însemnătatea lui. Va fi de-ajuns să se dovedească, printr-un exemplu sugestiv, atât importanţa unuia cât şi a celuilalt, pentru ca aceşti căţei să înceteze de a mai lătra şi să înceapă să dea bucuroşi din coadă de îndată ce zăresc elefantul. Pentru a răpi crimei politice faima ei de faptă vitejească, vom avea grijă să o punem înaintea judecătorilor pe aceeaşi treaptă cu furtul, omorul şi împreună cu orice altă nelegiuire mârşavă şi josnică. Atunci opinia publică va confunda destul de uşor în gândul ei această categorie de crime cu ruşinea tuturor celorlalte, şi va sfârşi prin a le privi cu acelaşi dispreţ. Noi ne-am propus de asemeni şi într-o anumită măsură credem că deja am izbutit să-i împiedicăm pe creştini să mai lupte împotriva uneltirilor noastre revoluţionare. În acest scop, atât prin presă, cât şi prin cuvântările noastre sau articolele publicate, în manualele de istorie care au fost şi vor fi în mod viclean alcătuite de noi, am făcut o abilă reclamă pentru aşa zisa jertfă totală de sine care a fost sau este făcută de către cei răzvrătiţi chipurile în vederea binelui obştesc. Această reclamă a mărit considerabil numărul liberalilor şi a aruncat totodată mii de creştini naivi în rândurile turmei noastre făcându-i să devină nişte supuşi francmasoni de duzină care ne servesc cu devotament interesele. AL XX – LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Noul program financiar. Impozitul va fi mărit în mod progresiv. Perceperea progresivă şi insidioasă a impozitului prin aşa zisele timbre. Casă de fond de titluri şi modul în care va fi evitată stagnarea banilor. Curtea de conturi. Desfiinţarea reprezentării. Stagnarea posibilă a capitalurilor. Emisiunea de bani noi. Schimbul aurului. Schimbarea cea nouă de cost a muncii. Bugetul. Împrumuturile statului şi modul în care vor fi ele realizate. Seria hârtiilor cu 1% dobândă. Hârtiile industriale.

52

Conducătorii creştinilor: favoriţii şi totodată agenţii eficienţi ai francmasonilor. Vom vorbi acum succint despre programul nostru financiar pe care special l-am păstrat pentru sfârşit, ca fiind punctul cel mai greu care totodată este culminant şi hotărâtor al planurilor noastre de acaparare a puterii asupra întregului pământ. Începând acum să vă vorbesc despre el, vă voi aduce mai întâi aminte ceea ce v-am mai spus odată, sub formă de aluzie, şi anume că, la noi, suma actelor noastre se rezolvă printr-o banală chestiune de cifre. Când vom pune mâna pe putere şi vom domni nestingheriţi asupra întregii planete, guvernul nostru unic şi absolut se va feri în interesul său propriu de a încărca prea mult poporul cu dări; el nu va uita atunci să pozeze cu multă abilitate în rolul său de părinte şi apărător. Dar cum noi ştim dintotdeauna că organizaţia guvernamentală costă scump, va trebui totuşi să găsim din timp mijloace de întreţinere a ei. Iată de ce noi credem că trebuie pregătit un anumit echilibru financiar cu o deosebită grijă. În timpul guvernării noastre planetare, unice, Regele ales de noi va avea şi va lansa cu ablitate ideea fictivă a legalităţii însuşirii şi proprietăţii asupra a tot ceea ce se găseşte în Statul său (acest lucru va fi destul de uşor de înfăptuit), el va putea tocmai de aceea recurge la confiscarea promptă şi aparent legală a tuturor sumelor de bani pe care el va crede că sunt necesare pentru a regla circulaţia monetară a Statului nostru planetar unic. În felul acesta, atunci impozitele vor fi percepute fără sfială, dar progresiv şi ele vor asigura în realitate un venit cu mult mai mare decât cel dat de impozitul proporţional de astăzi. Conducătorul unic al statului nostru planetar nu va avea deloc nevoie de proprietăţi personale deoarece atunci tot ce este în stat este de fapt al lui, pentru că noi ştim că în cazul în care acesta ar avea averile sale personale acestea ar anula drepturile sale ABSOLUTE de proprietate asupra bunurilor şi a posesiunilor tuturor. Cumpărarea unei proprietăţi, sau primirea unei moşteniri, se vor face numai plătind o taxă de timbru progresivă. Calculaţi vă rog cât de mult vor depăşi aceste impozite care ne vor reveni doar nouă actualele venituri ale statelor de pe tot pământul. Singurul individ care nu va mai avea atunci interesul să fure din banii statului este proprietarul lor unic, adică şeful statului nostru planetar. Tocmai din această cauză, controlul său direct interesat va face imposibile pierderile şi risipa. Puterea sa nu va fi niciodată la discreţia favoriţilor care-l înconjoară pentru a-i da strălucire şi măreţie, pentru că noi ştim că aceştia nu urmăresc în majoritatea cazurilor decât interesele lor şi nu pe acelea ale statului nostru planetar unic.

53

Crizele economice au fost şi vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage bani din circulaţie. Capitaluri enorme rămâneau astfel fără să fie folosite, sustrăgându-se în acest fel banii statului, care era până la urmă obligat să se adreseze acestor capitaluri pentru a avea bani. Aceste împrumuturi măresc în final cu foarte mult datoriile statului prin plata ulterioară a dobânzilor. Concentrarea aproape de neimaginat în trecut a industriei în mâinile capitaliştilor, care au distrus şi vor distruge complet mica industrie, a absorbit nu numai toate forţele poporului ci şi pe acelea ale statelor actuale. Orice împrumut pe care îl solicită dovedeşte din plin slăbiciunea statului respectiv şi neînţelegerea drepturilor sale. În viziunea noastră împrumuturile stau permanent deasupra capetelor guvernanţilor precum o sabie a lui Damocles, iar aceştia, în loc să ia de la popor banii de care au nevoie, printr-un impozit temporar, vin cu mâna întinsă precum milogii ca să cerşească de la acele capitaluri uriaşe care au fost şi sunt ale noastre. Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le aruncă deoparte cu hotărâre. Totuşi statele din cauza prostiei lor fără margini nu numai că cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continuă să şi le aplice, astfel că până la urmă multe dintre aceste state trebuie să piardă în urma acestor masive şi abile “luări de sânge” benevole. Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât să mute banii din buzunarul săracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumpărat prin corupţie şi viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmărind astfel strămutarea cât mai grabnică a împrumuturilor la extern, aproape toate bogăţiile statelor au început să curgă ca nişte fluvii spre tezaurele noastre şi în urma acestui tratament aproape toţi oamenii au început să ne plătească un bir de robi. Dacă nesăbuinţa atât de evidentă pentru noi a conducătorilor de stat, în ceea ce priveşte afacerile statului şi prostia crasă persoanelor cu funcţii importante de conducere precum şi coruptibilitatea miniştrilor au încărcat ţările lor de datorii uriaşe pe care cel mai adesea acestea nu le pot restitui, trebuie să ştiţi că toate acestea ne-au costat bani şi au implicat eforturi. Hârtiile industriale (acţiunile) vor fi apoi cumpărate chiar de guvern care, din simplu tributar de impozite - cum este acum -, se va transforma mai târziu în împrumutător din calcul. O astfel de măsură abilă va face totdeauna să înceteze stagnarea banilor şi parazitismul şi va sugruma gradat presa, fiindcă trebuie să aveţi în vedere că aceste lucruri ne sunt foarte de folos atât timp cât noi nu avem puterea la nivel planetar; dar reţineţi că ele nu vor mai fi deloc de dorit atunci când o vom

54

dobândi. Calculele pe care le vom prezenta atunci vor fi clare la momentul oportun şi ele vor pune astfel capăt abuzurilor de care la ora actuală noi ne folosim cu abilitate şi îndrăzneală pentru a dobândi puterea, fiindcă trebuie să vă fie clar că toate acestea nu vor fi tolerate sub conducerea noastră planetară unică. Conducătorii pe care chiar noi îi povăţuiam altădată să se distreze cât mai mult şi cât mai des pe banii statului prin recepţii, etichetă, serbări, cadouri nu erau decât un paravan al nostru. Dările de seamă prezentate periodic de favoriţii lor erau în realitate făcute de agenţii noştri şi ele făceau promisiuni mincinoase şi îmbucurătoare asupra viitorului cum că acesta va aduce importante economii şi mari ameliorări... Economii de ce anume? De noi împrumuturi?... Aşa ar fi putut cei lucizi şi inteligenţi să-i întrebe dacă ar fi fost astfel, dar nefiind, ei nu-i întrebau pe aceia care le citeau dările de seamă şi proiectele care veneau şi vin în continuare de la noi... AL XXI - LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Împrumuturile interne. Pasivul şi impozitele. Conversiile. Casele de Economii şi renta. Suprimarea completă a bursei fondurilor publice. Taxarea modificată a valorilor industriale. Noi am profitat totdeauna din plin de corupţia administratorilor şi de neglijenţa crasă a tuturor conducătorilor pentru a primi ulterior înapoi prin intermediul dobânzilor sume duble, triple şi uneori chiar şi mai mari, în urma acordării unor împrumuturi uriaşe care nu erau aproape deloc necesare statelor respective. Când vom dobândi puterea absolută asupra întregului pământ, vom suprima în scurt timp toate Bursele de fonduri publice, deoarece nu vom mai admite ca prestigiul puterii noastre care va trebui să fie legendară să ajungă ştirbit datorită unor variaţii de preţuri. Aceste preţuri vor fi instituite atunci prin lege la valoarea lor reală. Vom înlocui astfel complet atunci bursele cu mari stabilimente de credit special a căror destinaţie va fi să taxeze valorile industriale în strânsă legătură cu valorile noastre guvernamentale. Aceste stabilimente vor fi atunci capabile să arunce pe piaţă, chiar într-o singură zi, peste cinci milioane de valori industriale. În felul acesta, toate intreprinderile industriale fără excepţie vor depinde de noi. Vă puteţi lesne închipui, sper, ce putere uriaşă vom dobândi în acest mod.

55

AL XXII - LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Secretul viitorului trebuie să fie ascuns cu grijă. Răul secular este singura bază a binelui viitor. Aureola puterii absolute şi adorarea ei mistică de către masele ignorante. V-am arătat anterior secretul legăturilor noastre cu actualele guverne şi operaţiunile financiare pe care noi le coordonăm permanent din umbră. Să ştiţi că toate acestea se vor împlini pentru că noi avem în mână cea mai mare forţă modernă: AURUL. Cu ajutorul lui (al aurului) mai trebuie oare să demonstrăm că Ierarhia noastră este în mod evident predestinată să aibă şi să păstreze puterea absolută? Puterea noastră va fi mereu glorioasă atât pentru că ea va fi imensă, cât şi pentru că ea va guverna şi va conduce independent de poziţia liderilor politici şi a oratorilor ce strigă cuvinte nebuneşti pe care ei le numesc principii mari şi care în realitate nu sunt decît utopii. AL XXIII - LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Reducerea drastică a producţiei obiectelor de lux. Mica industrie şi rolul ei. Şomajul reprezintă un mare pericol în cadrul Statului Planetar Unic. Interzicerea completă a beţiei. Condamnarea definitivă la moarte a vechii societăţi şi învierea sa fără o nouă formă. Regele Statului Planetar Unic al francmasonilor va fi considerat alesul lui Dumnezeu. Pentru ca popoarele să se obişnuiască cu supunerea, atunci când noi vom avea puterea deplină asupra întregului pământ, trebuie să fie obişnuite la un moment dat cu modestia şi tocmai pentru aceasta trebuie să fie micşorată atunci producţia de bunuri de consum. Noi vom restabili apoi noua industrie, care va da lovitura capitalurilor particulare ale diverşilor fabricanţi, pentru că marii fabricanţi îndreaptă de multe ori, fără să ştie, avântul maselor împotriva guvernului. Noi ştim de asemeni că un popor care se ocupă aşa cum trebuie de mica industrie nu cunoaşte şomajul. Şomajul este de altfel lucrul cel mai periculos atât pentru conducere cât şi pentru noi.

56

Guvernul Mondial al nostru, care va lua atunci locul guvernelor actuale - guverne care deocamdată conduc popoarele deja demoralizate şi slăbite de noi, care au ajuns să tăgăduiască chiar şi puterea lui Dumnezeu - va fi nevoit să condamne la moarte astfel de societăţi muribunde şi chiar să le înnece în propriul lor sânge stricat, pentru a ridica pe ruinele lor viitoare Republica Mondială Planetară care va fi guvernată numai de noi. AL XXIV – LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC Întărirea rădăcinilor regelui Statului Planetar Unic al Francmasonilor. Pregătirea atentă şi iniţierea secretă a regelui. Îndepărtarea moştenitorilor săi direcţi. Regele Statului Planetar Unic şi cei trei iniţiatori ai săi. Regele Statului Planetar Unic va avea un destin aparte. Ireproşabilitatea totală a moravurilor externe ale regelui. Mai mulţi dintre Maeştrii noştri francmasoni îi vor pregăti la momentul oportun atât pe conducătorii Republicii cât şi pe succesorii acestora, alegându-i nu după criteriul eredităţii, ci după aptitudinile lor, pe care noi le considerăm esenţiale şi îi vor iniţia în tainele ezoterice ale politicii. Urmaşii direcţi ai conducătorilor vor fi îndepărtaţi prompt dacă în timpul studiilor vor da dovadă fie de uşurinţă fie de alte însuşiri care în viziunea noastră nu le sunt folositoare pentru a conduce. Numai cei care sunt totdeauna capabili de a conduce cu o mare viclenie şi fermitate fiind neînduplecaţi până la cruzime, vor primi în final după unele verificări dure frânele puterii din mâinile Marilor maeştri francmasoni. În caz că vreo boală - sau orice altceva - îi va slăbi voinţa şi inteligenţa, acel conducător va trebui să cedeze în scurt timp locul altuia care este mai capabil. Singur Conducătorul Suprem şi cei trei Mari Maeştri Francmasoni care vor fi iniţiatorii săi vor cunoaşte cu adevărat ce se urmăreşte să se finalizeze în viitor. Nimeni altcineva nu va şti unde doreşte de fapt să ajungă Conducătorul şi tocmai de aceea nimeni printre ceilalţi nu va îndrăzni să se împotrivească la tot ceea ce el cunoaşte. Conducătorul Suprem al Guvernului Mondial nu trebuie să fie dominat de pasiuni ci el trebuie totdeauna să-şi domine pasiunile. Stâlpul de atunci al umanităţii, în persoana

57

Conducătorului Suprem ales de noi numai dintre ai noştri, trebuie să ne sacrifice doar nouă toate dorinţele sale personale. COMENTARIU Redăm în continuare un inspirat comentariu asupra planului strategic criminal al ofensivei francmasonice mondiale şi urmărim astfel să scoatem în evidenţă consideraţiile tactice aşa cum sunt ele expuse cu cinism în aceste protocoale: 1. Francmasonii mărturisesc aici scopul criminal pe care ei îl urmăresc şi expun cu o mare îndrăzneală mijloacele ce le vor întrebuinţa, pentru a ajunge la această ţintă. Scopul este: distrugerea oricărui Stat creştin, pentru a ajunge ei stapâni. Să vedem acum care le sunt mijloacele? Ca să se întrebuinţeze cele mai abile mijloace, trebuie ştiut cine este pentru ei adversarul, iar adversarul ce trebuie răpus până la urmă folosind nu contează ce mijloace malefice este naţiunea creştină din fiecare Stat european. După destăinuirea plină de impertinenţă a francmasonilor, omul este o bestie crudă, care nu ştie decât de frică. Pentru a stăpâni bestia trebuie în viziunea lor nebunească să pui mâna pe putere. Astăzi, când votul universal s-a acordat poporului, tocmai pentru aceasta trebuie să fie zăpăcite cu abilitate masele cu ideea libertăţii, pentru ca astfel poporul să prefacă libertatea în destrăbălare şi dezordine, şi astfel făcând să fie scăpate puterea din mâinile guvernanţilor, masonii şireţi şi cruzi ridicăndu-se la putere pe umerii poporului înşelat. Cea mai evidentă dovadă cu privire la punerea în aplicare a acestui plan diabolic de luptă ne-o dă presa din toată lumea, condusă cam pretutindeni de francmasoni. Avem şi în ţara noastră, aşa cum fiecare îşi poate da seama (dacă este suficient de inteligent) o asemenea presă, care nu scrie decât numai şi numai în numele “libertăţii” şi “democraţiei”. Pentru a ajunge la o mare destrăbălare şi dezordine, francmasonii mărturisesc că vor lucra în special prin corupţie pentru a învrăjbi între ele toate partidele politice, pentru ca nu cumva să mai ajungă la vreo înţelegere, ei mărturisesc că vor acţiona ca să prostească şi să abrutizeze poporul creştin prin băuturi spirtoase; ei mărturisesc de asemeni că vor strica tineretul prin scrieri şi filme pornografice, şi că vor deprava femeile creştine prin lux fără măsură, superficialitate şi îndemnarea la prostituţie. Toate acestea ei le fac arătând cu o criminală făţărnicie că acesta este de fapt progresul. Învrăjbirea aceasta sistematică o urmăresc francmasonii

58

cam peste tot şi fără îndoială că ei o urmăresc şi la noi în România. De aceea putem vedea cu toţii cât de înverşunate sunt luptele dintre partide. În ceea ce priveşte băuturile alcoolice, nu întâmplător se constată mereu de către serviciile sanitare, falsificarea lor. Barurile de zi sau de noapte şi restaurantele se înmulţesc mereu şi într-o mult mai mare măsură decît celelalte magazine. În privinţa degradării morale şi spirituale prin vicii şi pornografie se pot vedea zilnic şi la noi reviste şi ziare care sugestionează în acest sens şi îndeamnă în mod insidios tineretul la desfrâu, vlăguire, sexualitate animalică, prostituţie, sadism, masturbare, masochism, satanism. Când prin astfel de mijloace se va ajunge să se destrame toate legăturile sociale şi politice din ţară atunci, spune el, se va arunca ca o fiară de pradă asupra a ceea ce a mai rămas din acest putregai şi va răsturna totul, pentru ca el să întemeieze apoi un Stat nou planetar unic. În Statul cel nou Mondial, UNIC, ridicat pe ruinele Statelor creştine, francmasonii nu se vor mai călăuzi după regula LIBERTĂŢII. Acest cuvânt în viziunea sa criminală a fost bun de exploatat, spre a dărâma din temelii Statul creştin. El va întrebuinţa apoi NUMAI “despotismul absolut, fără de care nu poate exista civilizaţia”. În această luptă ascunsă şi pe zi ce trece mai agrigă, francmasonul şi-a luat ca tovarăş nedespărţit AURUL, cu care el îi cumpără pe creştinii slabi de înger şi manipulează cu viclenie masele de oameni prin presa aberantă cu care zăpăceşte minţile celor mulţi şi proşti. 2. Francmasonul a ştiut şi ştie totdeauna să tragă multe foloase din dezordine. Tocmai de aceea, el a căutat şi caută mai mereu să dezlănţuie dezordinea, revoluţia, războiul pentru că asemenea frământări i-au adus numai profituri. Cum caută să profite francmasonii de dezordine? În două feluri: ei se îmbogăţesc, pe când creştinii sărăcesc şi se împuţinează în războaie; astfel ajung francmasonii să spună în final cuvântul hotărâtor chiar în Statele pe care au ştiut să le manipuleze cu viclenie pentru ca să le arunce în război. Tocmai de aceea, cel mai adesea ei caută să facă din războaie o ceartă sângeroasă pentru bani şi cum ei au adunat, deloc întâmplător, tot aurul din lume în băncile lor, ei vor fi aproape totdeauna ascultaţi şi la încheierea păcii. Dar în timp de pace oare cum acţionează cel mai adesea francmasonul? El caută înainte de toate să întunece judecata cea dreaptă şi cinstită a creştinului cu vorbe goale şi cu

59

făgăduinţe mincinoase, despre care el încă de mai înainte ştie că nu se pot împlini. Prin ce mijloc? Prin PRESĂ. Francmasonul stă ascuns în umbră şi priveşte cu dispreţ cum alţii muncesc, le află necazurile, nemulţumirile şi apoi el începe prin presă să asmută mulţimea contra cârmuirii, să îi clatine încrederea în cinstea şi dreptatea conducătorilor, pentru a o atrage de partea lui. De aceea ei caută în primul rând ca în orice ţară să pună mâna pe PRESĂ. Ei ştiu că în viziunea lor satanică presa este scara care duce la o putere pământească şi la bogăţie, peste cadavre de creştini. 3. Intrăm astfel şi mai adânc în sufletul satanic, perfid şi criminal al francmasonului; mai întâi el caută să distrugă sistematic ordinea stabilită prin Constituţie. Constituţia este legea de bază a Statului, care stabileşte un echilibru între puterile Statului: între Conducătorul acestuia, persoanele care cârmuiesc şi popor. El caută să sfarme această cumpănă dreaptă, căutând prin puterea aurului şi mai ales prin minciunile din presă să despartă pe conducători de poporul pe care îl conduc. Pentru a ajunge cât mai repede aici, ei împing pe toţi ambiţioşii să dea asalt puterii, îndeamnă pe toţi nepricepuţii să vorbească verzi şi uscate în Parlament, pentru a împiedica guvernele să facă legi, ei pun ziariştii să atace tot ce este bun, spiritual, divin şi cinstit în ţară, pentru ca poporul, care în naivitatea sa crede foarte uşor, să nu mai aibă încredere în nimeni şi să ceară mereu schimbare de guvern. Cu cât guvernele se schimbă mai des, cu atât slăbeşte mai mult puterea de a conduce şi de această slăbiciune nu profită decât francmasonul. De aceea, citim atât de des chiar şi în presa de la noi că e nevoie totdeauna de schimbări de guvern. Poporul care nu cunoaşte metoda, greu de învăţat, a guvernării, îi crede pe francmasoni, pentru că francmasonii pe de o parte îi mint cu impertinenţă prin conducătorii pe care îi cumpără cu aurul lor, iar pe de altă parte ei fac să fie tot mai nemulţumit poporul, căutând prin toate mijloacele să-l sărăcească şi să-i scumpească viaţa. Când omul este flămând şi copleşit de toate lipsurile, mai uşor pleacă urechea la minciuni, decât dacă îi merg toate bine. De aceea francmasonul din Protocoale mărturiseşte că puterea lor creşte foarte mult mai ales atunci când creştinului îi merge tot mai rău, astfel ne apare evident că puterea francmasonilor stă ascunsă în foametea creştinului, în nefericirea sa, în slăbirea tot mai mare a muncitorilor noştri. Tocmai de aceea francmasonul îşi destăinuie gândul său criminal, că el, având puterea banului asupra celor pe care i-a sărăcit, îi va stăpâni complet şi mult mai aprig decât o făceau altădată regii şi împăraţii. La un semn al lor, toată mulţimea de flămânzi, sălbăticită de ura provocată de francmasoni prin presă, se va arunca asupra puternicilor zilei, va distruge totul şi

60

atunci francmasonul scontează că va lua puterea. Asta el nu o visează, ci o mărturiseşte cu un cinism uluitor în Protocoale şi tot acolo el arată şi drumul pe care va ajunge la această mârşavă ţintă. Dar oare în această revoluţie ei nu îşi vor pierde capul? Nu! spun ei cu impertinenţă, pentru că ei au pregătit revoluţia, ei ştiu când va izbucni şi doar ei vor şti să se ferească. Aşa tind să ajungă în curând şi la noi fracmasonii aţâţând luptele politice, împiedicând orice unire cuminte între partide, cumpărând pe conducătorii lacomi de bani, învrăjbind poporul, aruncând sămânţa urii şi a deznădejdii între mase. Dar peste hotare? Iată ce mărturisesc chiar ei: “Astăzi aproape nimeni nu ne mai poate ataca, pentru că deja suntem o mare putere care domneşte deasupra tuturor Statelor din lume; când spre exemplu ne atacă un Stat, ne apără imediat celelalte.” De aceea spun ei că au ajuns la culmea puterii şi că puţin le mai trebuie să se încolăcească peste trupul ultimelor State de pe continent şi astfel să ajungă să ţină toată Europa în mâini ca într-un cleşte. 4. Francmasonul, care luptă cel mai adesea pe ascuns, mărturiseşte că astăzi a ajuns să fie o mare putere nevăzută. Şi pentru ca să înlăture cât mai repede orice concurenţă, el se ridică contra credinţei creştine, care iarăşi este o forţă nevăzută. Astfel el îşi dezvăluie planul, în conformitate cu care trebuie ruinată în întregime religia creştină. Francmasonul consideră că trebuie smuls din sufletul nostru spiritul strămoşesc al credinţei şi al preţuirii bunurilor sufleteşti, divine, mai presus de cele materiale. El caută sistematic să ne otrăvească, să ne cufunde pe nesimţite în mocirla poftei nemăsurate de bani şi a acumulării obsesive de bunuri materiale. Astfel creştinul ajunge să nu vadă pe duşmanul tuturor celor buni care este francmasonul. Cum va ajunge el aici? Înainte de toate el va trezi în noi pofta banului prin speculaţii în industrie şi va acţiona astfel încât valorile să treacă din mână în mână, până se vor înfunda tot în bugetul francmasonilor. Odată ce va trezi şi va amplifica această poftă nesăbuită, care ruinează sufletul, francmasonul va ademeni pe cei mai mulţi creştini de partea sa, şi apoi pe aceştia îi va trimite la luptă împotriva creştinilor celor buni şi dezinteresaţi, pentru a distruge astfel şi ceea ce a mai rămas bun şi divin. Fiecare, atunci când va privi atent şi lucid luptele politice ce se dau la noi pentru putere, va cerceta câţi luptători sunt francmasoni şi atunci la lumina cea nouă a Protocoalelor, el va înţelege multe din caracterul şi metodele luptelor politice din România. Pe această ţară, frumoasă şi bogată, care conform profeţiilor faimoase ale indianului SUNDAR SINGH - are o misiune spirituală şi divină

61

unică, şi-au pus ochii francmasonii; ei doresc să împiedice aici consolidarea unităţii spirituale a acestui popor ales de Dumnezeu, să sporească slăbiciunea, sărăcia şi dezordinea, pentru a ajunge MAI ALES AICI- cât mai uşor la putere. 5. După ce el va ajunge să destrame tot ce era bun, sfânt şi întărit prin legi cinstite în societatea creştină, francmasonul îşi pune acum întrebarea: cum va guverna el peste mormanul de ruine şi tot el răspunde astfel: prin cel mai aprig despotism, dar şi acesta va fi întronat de o aşa manieră încât ei să rămână tot în umbră, să nu fie cumva văzuţi, dar mâna lor de fier ascunsă să ţină în frâu şi în sărăcie creştinii. Cum vor ajunge francmasonii să stăpânească opinia publică? Prin PRESA, această presă infectă - DE SCANDAL - va obosi lumea, căutând să critice cu viclenie tot ceea ce este bun şi va urmări totodată să zăpăcească minţile celor mulţi în aşa fel încât aceştia să nu mai ştie a se descurca aproape deloc în gestionarea propriilor lor afaceri. Al doilea mijloc este să se aducă atâta trivialitate, abjecţie, stricăciune, pornografie, păcate (vicii) în popor şi să învrăjbească partidele politice unele împotriva altora, până când în final se va ajunge la o criză generală cu neputinţă de vindecat. Cinematograful a constituit şi constituie fără îndoială un progres remarcabil al fotografiei în legătură cu scenele în mişcare. Cine, decât francmasonii, poartă la ora actuală răspunderea pentru degenerarea cinematografului, care prin filmele de groază şi violenţă pline de crime şi abjecţii a ajuns să constituie o gravă primejdie morală, aşa încât a ridicat împotriva-i opinia generală a celor cu bun simţ (dar care sunt foarte puţini) care astăzi îl condamnă? Cine oare sunt (cu rare excepţii) patronii localurilor infecte de aşa zisă petrecere şi de dans cât şi a tuturor cluburilor de BINGO sau biliard unde se omoară timpul, se risipeşte în mod aberant energia psihică şi se distrug nervii creştinilor din toată lumea? Luaţi acei tineri debusolaţi drogaţi şi fistichiu gătiţi şi fetele de astăzi depravate, avide de senzaţii tari, care fumează, beau şi ascultă muzică SATANICĂ – METALICA sau ROCK, cu exteriorul lor straniu şi cu lipsa de simţ a răspunderii şi remarcaţi cum de la haina din afară până la intimitatea ideilor şi speranţelor lor demoniace, rele şi nesăbuite, puteţi în final să-i pecetluiţi aproape pe toţi cu aceeaşi etichetă: “Educaţi, rătăciţi, manipulaţi şi exploataţi de noi”. Procedând astfel, faptele crude luminează cât se poate de viu fraza din Protocoale: “Printr-o educaţie împănată de principii şi teorii aberante, pe care noi le considerăm ca fiind false, dar pe care chiar noi le-am inspirat, am izbutit să rătăcim aproape în totalitate tineretul creştin şi am ajuns să-l prostim şi să-l demoralizăm”. “Petreceri abrutizante cu mult alcool şi droguri, jocuri de noroc, localuri de dans care stresează şi tulbură

62

mintea, mode paranoice fără gust, briliante false - toate acestea şi multe altele, care “înfloresc” năucind puţina minte ce a mai rămas la unii exercită o presiune insidioasă nevăzută asupra poporului şi totodată înghit aproape toate sursele de venituri.” Protocoalele francmasonilor vorbesc de asemeni despre un Guvern Suprem Planetar care este o formă de cârmuire care stă cu mult deasupra Statelor, aşa cum s-a făcut cu Liga Naţiunilor (actuala O.N.U.) unde la ora actuală este ştiut că din umbră masonii cei puternici din Anglia şi din Statele Unite uneltesc şi hotărăsc aproape totul. În afară de această organizaţie, ei mărturisesc de asemeni cu mult cinism că întreaga maşinărie a oricărui Stat se află acum în mâna lor, pentru că maşinăria nu merge decât unsă cu bani şi aceasta este pentru ei firesc şi obligatoriu, pentru că aurul este al lor. 6. O importantă parte dintre mijloacele diabolice cu care francmasonii pregătesc ruina economică a creştinilor, sunt “monopolurile” de mărfuri şi articole, adică acapararea în mâna unora a tuturor lucrurilor necesare. Prin această acaparare masivă aproape toate preţurile se impun numai de către ei, după bunul lor plac, iar tot ce se mai găseşte în mâinile creştinilor este înghiţit rând pe rând, sau stors aproape în întregime tot de ei. În primul rând este evident că cea dântâi acaparare a lor este făcută cu banii sau cu alte cuvinte cu creditul pe care ei îl acordă cu atâta “GENEROZITATE” Statelor. Aşa numita finanţare internaţională este menită a conduce în realitate, prin DICTAT şi şantaje insidioase de tot felul politica Statelor NUMAI după interesele LOR. Totodată, după cum mărturisesc chiar ei, în urma frământărilor politice, revoluţii sau războaie, se poate face simţită puterea mare a lor prin aceea că ulterior Statele, după asemenea frământări, au în mod OBLIGATORIU nevoie de împrumuturi foarte mari pentru echilibrarea bugetelor şi pentru acoperirea cheluielilor mari avute. De aceea arată francmasonii că trebuie mărit cât mai mult prestigiul şi însemnătatea aşa numitei finanţări internaţionale de care toate Statele, spun ei, trebuie neapărat să atârne cât mai mult. Astfel nu este deloc întâmplător că şi ţării noastre, luată ca ţintă de cucerire pentru ei, i-au impus pe lângă alte grele condiţii şi “clauza minorităţilor” care în realitate vizează controlul din afară a problemelor noastre interne. Ei bine, dacă noi am fi complet de acord, cu tot ceea ce francmasonii urmăresc să reuşească în ROMÂNIA imediat ni s-ar da (în schimb) bani mulţi ca împrumut, mărfuri, iar Leul probabil, ar ajunge iar la valoarea lui de mai înainte. Dar iată că în situaţia actuală din moment ce ei nu şi-au împlinit încă dobitoacele lor scopuri pe care le

63

urmăresc la noi, au continuat şi continuă să-şi bată joc de interesele noastre, aducând Leul la devalorizarea de acum. Iată prin urmare cu câtă abilitate şi viclenie şi-au făcut ei interesele, urmărind cu stricteţe punerea în practică a planului din Protocoale. Uitându-ne cu o mare atenţie şi luciditate în jurul nostru, putem vedea foarte clar cum aproape tot, ceea ce ei au plănuit în urmă cu aproape 100 de ani se pune la cale şi se realizează acum sub ochii noştri CARE NU BĂNUIESC NIMIC. Inflaţia care creşte în fiecare zi, provocată chiar de ei, a adus la stadiul de criză îndeosebi creştinii. Toate bunurile şi pământurile, trec aproape întotdeauna în mâinile LOR. Preţul muncii se ridică tot mai mult, fără ca muncitorii să folosească ceva, căci prin intermediul maşinaţiilor şi a speculaţiilor puse la cale de ei preţul celor necesare se scumpeşte şi mai mult. Prin acest exemplu, elocvent luat din mijlocul vieţii noastre de zi cu zi, putem vedea (dacă nu suntem, ORBI (tâmpiţi!)) cât de mult corespunde realităţii planul cel hidos şi criminal al Protocoalelor, care dovedeşte în mod semnificativ că mărirea reciprocă şi dezastruoasă atât a salariilor cât şi a preţurilor obiectelor de prima necesitate, nu este niciodată făcută pentru ca să câştige salariatul sau producătorul, ci tot numai EL - FRANCMASONUL. 7. Începând cu revoluţia franceză, aproape toate revoltele şi toate frământările, ca şi marea majoritate a războaielor din ţările creştine, au fost începute de ei sau au fost întreţinute de ei. Spre exemplu, chiar la noi în ţară, răscoala din anul 1907 a fost fără îndoială pusă la cale şi întreţinută tot de ei, cu scopul (ascuns, se înţelege), de a profita cât mai mult de situaţia precară a ţării, pentru a obţine noi drepturi şi avantaje nemeritate care să-i ţină în fruntea treburilor publice, dar chiar şi în aceste condiţii ei tot au încercat şi încearcă mai departe să provoace noi dezastre prin revolte sau războaie. Idei rău sau în mod nebunesc înţelese despre liberalism, idei vagi şi eronate despre aşa-zisa toleranţă, pe care Protocoalele le-au compromis şi apoi le-au murdărit cu desăvîrşire, au ajuns să subjuge în timp toate instituţiile noastre şi întreaga viaţă publică. Aproape peste tot, francmasonii stăpânesc în mod ascuns şi prin această stăpânire ei urmăresc să pregătească ruina Statelor creştine, asmuţându-le pe unele împotriva altora, pentru ca mai apoi, atunci când această metodă va fi insuficientă, să utilizeze tunurile.

64

8. Când studiem o adunare importantă care hotărăşte asupra destinelor omenirii, şi mai ales dacă le cercetăm cu atenţie şi luciditate trecutul celor care participă la respectiva adunare, atunci aproape fără nici o greutate putem fixa momentul în care ei au căzut în situaţia fatală, ce lea adus unele foloase de moment, dar care i-a făcut să devină şi să rămână în mod aproape inexorabil sclavii unei puteri satanice care evită lumina publicităţii. Toate aceasta nu se explică decât prin ideile diabolice din Protocoale: “Noi vom face să se aleagă Preşedinţii al căror trecut este pătat”. Ceea ce este însă şi mai grav, este faptul că tocmai din cauza acestei influenţe satanice predominante, adevărul, chiar dacă este descoperit pentru unii, iar pentru alţii care încă se află şi rămân mai departe sub influenţa LOR, este întunecat şi negat în totalitate, în această uriaşă şi planetară acţiune criminală ei sunt în mod constant ajutaţi de marea şi uluitoarea indiferenţă cu care chiar popoarele care sunt victime privesc deocamdată această problemă. 9. Conducerea Supremă francmasonică a hotărât ca cei aleşi dintre ei (francmasoni), care deja deţin conducerea lojilor masonice în cadrul popoarelor creştine, să nu acţioneze în mod similar pentru toate popoarele planetei, adică să nu acţioneze, cu alte cuvinte, după un model unic pentru toată lumea, ci ei trebuie să întrebuinţeze mijloace criminale adecvate care trebuie să fie oarecum diferite, în funcţie de natura şi specificul poporului în mijlocul căruia acţionează, numai astfel fiind asiguraţi că nu vor eşua în îndeplinirea planurilor lor criminale. Atunci când francmasonii vor ajunge stăpâni peste toată lumea, ei spun că vor înlocui cuvântul lor de ordine de azi care este cuprins în deviza: “LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE”, nu prin alte cuvinte, ci printr-un alt înţeles, pe care îl vor oferi acestei devize şi anume acel înţeles năucitor care le poate uşura stăpânirea, adică: dreptul la libertate, datoria egalităţii şi idealul fraternităţii. Oare ce vrea să însemne această deosebire, care la prima vedere pare a fi numai între cuvinte? Până în momentul trecerii puterii în mâinile francmasonilor, libertatea, egalitatea şi fraternitatea vor putea să fie un ţel către care lumea creştină merge orbeşte, dar din momentul în care puterea va trece în mâinile LOR, libertatea, egalitatea ca şi fraternitatea urmează a fi acordate popoarelor numai în măsura în care sunt de obicei acordate drepturile şi executate datoriile, adică numai după bunul plac al celor care deţin puterea. Peste toate aceste guverne ale statelor ce există pe această planetă ei spun că au un guvern al lor superior francmasonic, care doar acela conduce destinele lumii acţionând în mod

65

ocult dar puternic. Puterea aceasta efemeră ei o au doar prin faptul că au la picioarele lor, prin banii şi aurul pe care îl deţin, pe toţi oamenii prăbuşiţi moral, corupţi, ambiţioşi, pătimaşi, plini de vicii sau pătaţi, ajutându-le ambiţiile murdare, răzbunările şi împlinindu-le toate poftele. În felul acesta ei spun că au în, sau la mâna lor pe aproape toţi conducătorii de ţări şi popoare, care, prin greşelile şi ticăloşiile lor (multe dintre ele trezite şi amplificate chiar de ei), vor aduce tot mai multe popoare la revoltă, până când acestea vor cere - CULMEA PĂCĂLELII - de la EI scăparea (salvarea). Singura frică a francmasonilor sunt Regii (care nu au fost cooptaţi în francmasonerie), fiindcă aceştia, prin independenţa şi puterea pe care le-o dau drepturile de moştenire a Tronului, pot să se opună francmasonilor făcându-le prin aceasta mult rău. Pentru a ajunge la ţelul criminal urmărit de ei, francmasonii au procedat mai întâi la izolarea poporului de conducătorul său, ridicând un zid de minciuni între ceea ce presa şi propaganda lor îl face să vadă, până când în final acesta (conducătorul) ajunge să fie un aderent orb al lor, pe care ei îl duc apoi de mână numai unde vor ei. Ceea ce ne apare ca fiind cumplit de primejdios, este mijlocul în mod evident terorist cu care ei mărturisesc că vor scăpa de revolta omenirii creştine, atunci când aceasta se va deştepta. Ei spun că într-o asemenea situaţie vor scăpa de furia creştinilor, aruncându-le în aer toate oraşele mari, cu ajutorul drumurilor (tunelelor) subpământene pe care atunci le vor avea la dispoziţie în respectivele oraşe, astfel încât ei vor îngropa în ruine revolta creştinilor uniţi care ar îndrăzni să se ridice împotriva lor. Aşadar, într-o asemenea situaţie, asasinatul terorist în masă va pune vârf la toate crimele francmasonilor. Deşi la prima vedere aşa ceva pare incredibil să nu uităm tunelele care au fost construite în acest scop din ordinul FRANCMASONULUI CEAUŞESCU. 10. Prin orice mijloace, francmasonii pun în calea neamurilor creştine toate ispitele şi viciile, printre acestea la loc de “cinste” aflându-se otrăvirea lentă cu băuturi alcoolice, care fac totodată să se prăbuşească moralitatea şi facilitează corupţia. Ei vor astfel să slăbească cât mai mult orice rezistenţă şi urmăresc în acelaşi timp să zăpăcească mulţimea în aşa fel încît aceasta să ajungă să creadă că ei sunt într-adevăr nişte “mari binefăcători” ai omenirii. Stăpânirea aceasta ei scontează că până la urmă o vor avea asigurându-şi controlul şi domnia asupra majorităţii poporului, deoarece în viziunea lor criminală numărul celor din popor care se vor lăsa conduşi va fi acela care le va asigura puterea, întrucât, în conformitate cu părerea

66

lor, cei mai mulţi indivizi ai unui popor sunt răi, vicioşi, fără multă inteligenţă sau cultură, ei putând fi tocmai de aceea uşor de stăpânit prin frică. Tocmai de aceea francmasonii au luptat şi luptă pretutindeni pentru votul universal, întrucât prin el pot fi înlăturate cu uşurinţă minţile luminate ale creştinilor care prin vot, în strânsă legătură cu gradul de cultură şi starea socială a fiecăruia răzbăteau mult mai uşor la conducere, acolo unde vor să fie numai ei (francmasonii). După introducerea zăpăcelii şi răsturnarea tuturor valorilor naţionale şi spirituale din fiecare Stat, urmează în planul lor introducerea REPUBLICII, pe care, după cum se vede deja au introdus-o în multe State. Prin republică francmasonii consideră că pot conduce cu mult mai multă viclenie şi abilitate, întrucât republicile sunt în general conduse de oameni aleşi la intervale scurte de timp (3-4 ani), atât prin manipulări mârşave prin presă cât şi prin maşinaţiile murdare ale conducerii lor ascunse. Preşedinţii de republică la rândul lor, sunt în felul acesta de asemenea stăpâniţi de ei. Ei spun că pentru a fi şi mai siguri de oamenii lor de paie, vor împinge cel mai adesea la preşedenţia Statelor oameni compromişi care au o pată morală în trecutul lor. În felul acesta, atât prin bani, cât şi prin presă şi prin influenţa lor mârşavă, ascunsă dar puternică ei pot face să fie aleşi exact oamenii lor în calitate de preşedinţi ai Statelor; imediat după alegere ei îi vor ţine pe aceştia în mână şi vor face cu ei ceea ce vor, prin şantaje. În cazul în care aceştia nu se vor supune, îi vor denunţa la scurt timp după respectiva nesupunere pentru păcatele lor, care sunt cunoscute numai de francmasoni. Şantajaţi de frica de a nu pierde cumva “binefacerile” puterii, aceşti oameni de paie, vor juca aproape totdeauna după cum le vor cânta stăpânii lor (francmasonii). Iată prin urmare de ce luptă francmasonii cu atâta înverşunare în presa lor contra Regilor, şi de ce au acţionat cu atâta tenacitate şi au reuşit să facă să se prăbuşească atâţia Împăraţi şi Regi, punând în locul lor nişte preşedinţi de republică care erau în general “oamenii lor de paie”. Acolo unde deja au reuşit să introducă republica, pentru a fi siguri de ea, au făcut la scurt timp după aceea să se voteze legi care interzic cu desăvârşire orice formă de manifestare care ar permite revenirea la guvernarea monarhică. Monarhiile sunt privite ca fiind o mare piedică pentru planurile diabolice de stăpânire şi distrugere ale francmasonilor deoarece REGII nu sunt răspunzători în faţa nimănui pe pământ, ci ei răspund doar în ceruri, în faţa lui Dumnezeu, scăpând astfel complet de sub controlul şi puterea francmasonilor. Pentru a ajunge să stăpânească şi mai abil lumea, francmasonii spun că vor face să fie aleşi preşedinţii de republică de către Camerele Deputaţilor, însă acestor Camere li se va ridica

67

cu timpul dreptul de a propune sau de a schimba legile, acest drept trecând după aceea numai asupra preşedinţilor de republică. În felul acesta, guvernele vor atrage aproape toate atacurile, iar pentru a fi scăpate de o răspundere efectivă, se va introduce peste tot apelul la popor, adică REFERENDUMUL. Poporul care va hotărî soarta preşedinţilor şi a guvernelor lor, va fi atunci servitorul lor orb şi aproape niciodată nu va hotărî altfel decât cum vor vrea francmasonii. În plus, pentru a avea şi mai la îndemână soarta popoarelor creştine, pe care să le poată arunca atunci când vor ei unele contra altora în războaie crunte, dreptul de a declara război îl vor lăsa tot numai preşedintelui, care mai mereu este aşa cum am văzut unealta lor supusă. Mai departe francmasonii vor reduce tot mai mult drepturile şi garanţiile constituţionale, pentru ca astfel să facă loc unei guvernări AUTOCRATE, care odată cu reducerea garanţiilor constituţionale, va săpa tot mai adânc prăpastia dintre popoare şi guvernele lor. Gândind cu luciditate la toate acestea ori de câte ori vedem nesfârşitele frământări dintre partide, ne putem da seama cât de aproape încep să se simtă francmasonii de nemernica lor victorie. 11. Până acum protocoalele secrete francmasonice au arătat mijloacele ascunse de distrugere a Statelor creştine, de acum înainte vom asista la ridicarea pe ruinele tuturor statelor creştine a Statului universal UNIC francmasonic care nu va mai avea frontiere. Protocoalele secrete declară că tot ce scrie astăzi presa din toată lumea despre libertate, despre democraţie, despre o mai justă repartiţie a bunurilor pământeşti, despre votul universal, despre aproape toate eforturile ce se fac pentru a aduce fericirea reală şi bunăstarea celor mulţi şi nevoiaşi, toate acestea sunt bune pentru “brutele de creştini” care nu înţeleg mai nimic din ceea ce este real, şi care datorită naivităţii şi prostiei lor trebuie mai mereu să fie ameţite cu făgăduieli deşarte. Ei mărturisesc însă că toate aceste vorbe goale vor trebui să dispară din lume în momentul în care vor ajunge ei la putere. Creştinătatea va fi atunci şocată şi înmărmurită de o asemenea întorsătură şi va aştepta inertă îndreptarea răului de la noii guvernanţi; francmasonii consideră că atunci ea nu va mai fi în stare să opună vreo rezistenţă, după ce a fost redusă la un asemenea grad de mizerie sufletească şi materială. “Creştinii naivi şi proşti sunt întocmai ca o turmă de oi, iar noi suntem întocmai precum lupii printre ele. Ştiţi ce li se întâmplă oilor când ajung lupii în turmă”. Această mărturisire este cu atât mai preţioasă, cu cât constatăm că ea se aplică exact acolo (în statele) unde francmasonii au pus deja mâna pe putere.

68

12. Presa, care astăzi este un mijloc de apărare al tuturor libertăţilor aberante care merg uneori până la anarhie, va fi straşnic îngrădită atunci când va veni stăpânirea francmasonilor pentru aceasta promulgându-se legi care vor permite această restricţie întrucât libertatea, aşa cum o înţeleg ei în timpul domniei lor, este în viziunea lor dreptul de a face numai ceea ce este îngăduit de legi. Ei vor împiedica total controlul opiniei publice, care se poate face astazi cu ajutorul tiparului, pe de o parte punând taxe foarte mari asupra tipăriturilor de orice fel, iar pe de altă parte prin obligativitatea ce o vor institui în a se cere înainte de apariţia oricărei scrieri verificarea atentă şi revizuirea ei de către autorităţi. Prin aceste mijloace francmasonii scontează că vor reuşi ca tot ceea ce ar putea să le împiedice domnia prin trezirea opiniei publice, să nu vadă niciodată lumina presei. Până atunci ei au acţionat însă foarte mult şi au câştigat peste tot controlul necondiţionat asupra marii majorităţi a presei din lumea întreagă, ascultând sfaturile date cu o inteligenţă diabolică de toţi marii lor conducători pe care i-au avut şi care le spuneau: “Priviţi totul ca fiind aproape nimic. Banii ca fiind nimic. Consideraţia sau dispreţul ca fiind mai nimic. Priviţi însă presa ca fiind totul, pentru că având controlul deplin asupra presei, vom avea astfel tot restul”. Presa, care cel mai adesea este manipulată de francmasoni,

strecoară vrând

nevrând sugestii insidioase foarte rele sau rele în sufletul cititorilor şi adeseori se lucrează în secret pentru slăbirea Statului, Naţiunii, Spiritualităţii, Moralei, a Armatei, a Bisericii, etc. Tot astfel se poate înţelege CINE anume sapă la temelia iubirii dintre fraţi, asmuţând provinciile ţării unele contra altora numai pentru a-şi realiza interesele LOR politice, conform poruncilor din Protocoale, unde se vorbeşte de sprijinirea subversivă a autonomiei şi neînţelegerii dintre provincii: “Atenţia noastră se va întinde în mod special asupra provinciei. Trebuie adeseori să aţâţăm acolo speranţe şi dorinţe net potrivnice celor din capitală, căreia îi vom spune că acestea sunt speranţele şi dorinţele adevărate ale provinciilor, deşi e lesne de înţeles că izvorul dezbinărilor nu porneşte decât de la noi. Căci atâta timp cât noi (francmasonii!) nu ne vom bucura încă de o putere deplină, vom simţi adesea necesitatea de a înăbuşi glasul capitalelor cu acela al majorităţii, al poporului din provincii, care va fi lesne aţâţat de către agenţii noştri abili şi CHARISMATICI.” Deşi sunt scrise cu zeci de ani înainte de unirea Românilor, este aproape uluitor cât de exact se potrivesc aceste planuri cu cele ce se petrec acum la noi.

69

13. Nevoia zilnică de pâine îi va face pe oameni să tacă, iar prin diferite concursuri de loto, sport, artă, frumuseţe etc., adormiţi şi hipnotizaţi de cuvântul magic PROGRES, aceştia vor fi astfel distraţi şi îndepărtaţi de la problemele grave lăuntrice sau politice, consumându-şi zi de zi, în mod haotic şi inutil, un imens şi preţios capital de energie psiho-mentală pe care îl vor investi spre exemplu în frenezia unui steril meci de fotbal. 14. Religia creştină se urmăreşte a fi discreditată treptat de către francmasoni. 15. Cei care se vor opune într-un mod oarecare instaurării dominaţiei francmasonice vor fi pedepsiţi cu moartea. Francmasoneria exterioară este doar avangarda şi stâlpul de susţinere al Ierarhiei Francmasonice Secrete. Lojile francmasonice în calitatea lor de grupuri ale francmasoneriei exterioare sunt de fapt o creaţie a Ierarhiei Francmasonice Secrete. Odată cu proclamarea formală a Republicii Mondiale, unice această Francmasonerie simplă (exterioară) va fi desfiinţată la scurt timp după aceea împreună cu orice formă de liberalism. 16. De asemenea, se va desfiinţa învăţamântul liber (particular), iar în şcoli tineretul va fi crescut numai în spiritul noilor săi stăpâni (Ierarhia Francmasoneriei Secrete). 17. Baroul trebuie să fie demoralizat, atunci la fel şi prostimea. Instituţiile publice trebuie compromise, iar spionajul şi turnătoria trebuie să fie cultivate în mod sistematic. 18. Prestigiul persoanelor publice care sunt orientate în mod benefic şi divin trebuie să fie în mod sistematic desfiinţat, ca şi fiinţa lor, prin atentate, calomnii, denigrare sau folosind alte căi ascunse. 19. Toţi criminalii politici şi anarhiştii nu trebuie niciodată să fie prezentaţi publicului ca fiind nişte martiri care luptă pentru fericirea mulţimii. 20. Crizele economice mondiale sunt în mod intenţionat întreţinute de către Francmasonerie, cu scopul de a retrage banii din circulaţie; trebuie astfel ca guvernele să fie determinate - pe diverse căi - să facă împrumuturi externe uriaşe cu dobânzi mari, pentru a fi pe deplin la mâna (discreţia) Francmasoneriei. În viitoarea Republică Mondială Unică, proprietatea particulară va putea fi oricând confiscată de Conducătorul Republicii, care va fi singurul proprietar de fapt în stat. 21. În această viitoare Republică Planetară Unică, Bursele de fonduri publice nu vor mai avea ce căuta, deoarece atunci statul va fixa preţurile după cum el va dori. Până atunci, pe de o parte, împrumutând cu sume uriaşe guvernele şi, pe de altă parte, întreţinând corupţia administraţiei, dominaţia francmasonică vine de la sine.

70

22. Această dominaţie urmează să se instaureze mai ales cu ajutorul aurului şi a banilor, care se află în mâinile membrilor Ierarhiei Superioare Secrete a Francmasonilor. 23. Mica industrie va fi, în viitoarea Republică Planetară, singura cale ce va împiedica apariţia şomajului. 24. Regalitatea este forma ideală de guvernare în cazul Statului Planetar Unic, însă ea este realizabilă numai atunci când regele Statului Planetar va fi ales şi educat de Ierarhia Superioară Secretă a Francmasoneriei. ORIGINILE FRANCMASONERIEI Sunt mai multe ipoteze asupra inceputului masoneriei. Istoriceste se poate afirma ca francmasoneria exista sub forma actuala de la 1717. In aceasta epoca, mai multe loji engleze sau reunit la Londra si au fondat “Marea Loja din Anglia”. James Andreson a fost însărcinat cu redactarea definitiva a Constitutiilor masonice. Lucrarea sa a aparut in 1723 si a servit drept baza la toate Constitutiile masonice actuale. Nascuta in Anglia, n-a întârziat a se extinde pe intregul continent, unde ea s-a raspândit in prima jumatate a secolului XVIII. Din circumstantele istorice si din datele fondarii marei Loji din Anglia, specialistii sunt in unanimitate de aceeasi parere in ceea ce priveste originea si evolutia masoneriei pe glob. Asa de pilda Bernard Fay, profesor la Colegiul Frantei, in remarcabila sa lucrare “La Francmasonerie et la Revolution Intelectuelle du XVIII Siecle”, vol. V. din colectia Cluny, consacra un studiu special maso-neriei engleze asupra careia vom reveni mai jos. Eliminând teoriile fanteziste asupra istoricului masoneriei, citam dupa Vicontele Leon de Poncins: “La Dictature des Puissances Occultes” pag. 64: I. - Originea pagâna. - Francmasoneria ar deriva din vechile mistere religioase ale grecilor si egiptenilor. II - Originea templieră. - Ordinul templierilor (care fusese mai inainte un ordin eminamente crestin), dar din cauza ca se infiltrase francmasoneria in el si-i daduse o noua directiva contrara scopului pentru care fusese creat, a fost desfiintat de Papa) s-ar fi perpetuat in secret si reactiveaza sub forma masoneriei.

71

III. - Originea rosacruciană. - Francmasoneria ar proveni din ordinul ocultist al Rosei-Cruce (la acest grad, calcarea in picioare si strapungerea cu spada a crucifixului constituie un act ritual in masonerie). IV. - Originea Corporativă. - Francmasoneria ar proveni din asociatiile de masoni (Corporaţiile) din Evul Mediu. V. - Originea stuartistă. - Francmasoneria ar fi creata de Printul Charles Stuart in scop politic. VI. - Originea deistă. - Francmasoneria ar deriva din teoriile scolii deiste, al carei reprezentant principal a fost John Toland. Vll. - Originea protestantă. - Francmasoneria ar fi internationala protestanta, de origine calvinista si puritana. VIII. - Originea ocultistă. - Francmasoneria si-ar avea sorgintea in diferite secte ocultiste ele insele, inspirate din Kabala evreiasca. IX. - Originea evreiască - (care e cea veridică). Evreii au creat toate piesele masoneriei in scopul dominatiei oculte mondiale. Filosofia francmasoneriei Filosofia masonica e diametral opusa filosofiei crestine. Aceasta filosofie atee si materialista le este inoculata masonilor treptat, pe masura ce trec de la un grad de initiere la un grad mai inalt, fara ca sa fie observata aceasta evolutie “spirituala” a masonului, din cauza ca ideile masoneriei se administreaza membrilor prin sugestie si saturatie lenta. “Primul efect al initierii e de a purifica “ucenicul” de orice mentalitate crestina...” “Copilul crescut in religia crestina vede, judeca si lucreaza crestineste; masonul nascut la lumina templului va vedea, judeca si lucra masonic” (Gustave Bord, “La Francmasonnerie en France, des origines a 1815”, preface, p. XVII).

72

Filosofia masonica e de esenţă panteistă, pentru ca neaga existenţa lui Dumnezeu, inlocuind-o cu Natura, adica cu Omul. Doctrina panteista masonica e redactata de iudeomasonul Adriano Lemni (fost primar al Romei) unul din sefii supremi ai magiei internationale: I. Cred in eterna Materie-Mama... II. Si in Om ce-i Fiul ei iubit... III. Carele din materie s-a zamislit si s-a nascut din PamântuI ce-l sustine si-l nutreste... IV. Cred in Cugetare, duh de viata facator... (citat dupa Dr. Emil Jouin: “Revue internationalle des Societes Secretes” Nr.I, ian. 1930 pag. 20). Francmasoneria contra religiei creştine Dupa darâmarea Templului din Ierusalim- care a fost profetizata de catre Mântuitorul nostru Isus Hristos, ca o pedeapsa divina data evreilor pentru crucificarea lui Isus - iudaismul, prin formidabilul sau instrument, masoneria, a mobilizat toate forţele oculte pentru reconstituirea templului lui Solomon, prin descreştinarea omenirii. Istoricul francez Maurice Muret în lucrarea sa: “L'Esprit Juif”, Paris, - defineste astfel actiunea iudaismului anticrestin: “Francmasonul, de când a faptuit cea mai mare crima contra Dumnezeirii (omorârea lui Hristos) a ramas dusmanul neimpacat al lui Dumnezeu. Din aceasta pricina, el ia proportiile si semnificatia unui simbol al luptei contra Bisericii; descrestinarea lumii fiind scopul suprem al francmasoneriei, rezuma toata actiunea iudaismului contemporan.” “Descreştinarea lumii”, la aceasta se reduce actiunea francmasonilor contemporani. Din cauza doctrinei, educatiei si practicii masonilor, atât in conceptia lor despre viata si lume, cât si in activitatea lor in societate, ei vor avea o atitudine net anti-crestina, vor arata un

73

sentiment de ura implacabila fata de religia creştină si mai ales vor caricaturiza prin diferite legende viata si activitatea preotului crestin. Iata ce ne spune francmasonul Lafargue, la congresul international masonic de la Bruxelles: “Razboi lui Dumnezeu! Ura lui Dumnezeu”! Iar francmasonul De Lanessan, fost ministru si guvernator al Indochinei, a spus intr-o cuvân-tare la Loja “La Clemente Amitie”: “Infamul este Dumnezeu”. Trebuie sa zdrobim infamul!” Iudaismului, ca sa poata sa darâme crestinismul, i-a trebuit aceasta asociatie, aceasta pârghie - francmasoneria - recrutând diferiti adepti din diferite clase sociale ale societatii crestine ca prin ei sa poata da mai usor lovitura mortala religiei lui Hristos. Serviciile crestinilor masoni au fost considerabile. Dar patrunderea lor in tainele masoneriei a constat in aceea ca unii masoni recrutati dintre crestini, atunci când au parvenit la gradul cel mai mare (gradul 33 - ce semnifica anii crucificării lui Hristos) si au fost in posesiunea planurilor infernale ale iudaismului de a submina civilizatia crestina, s-au grabit sa iasa din infama congregatie, denuntând întregii lumi caracterul si scopul criminal al sectei. Dupa Paul Rosen, fost Inspector General al masoneriei, care a dat o lovitura aproape mortala mafiei, un al mare mason, ocultist, membru in consiliul Ordinului Marelui Orient francez, M.I. Doinel, convertit in cele din urma la crestinism, a facut destainuiri pretioase asupra telurilor masoneriei: “De câte ori am auzit (e vorba aici de acei crestini “cu numele” care au avut nenorocul sa se vânda, prin masonerie, francmasonului) francmasoni gemând sub dominatia evreilor din loji, in atelierele filosofice in toate ţările, in marele Orient, in consilii, la toate punctele triunghiului cum zic ei, pe toata intinderea vastei lumi! Nu-mi apartine mie dreptul sa demasc aceasta tiranie din punct de vedere politic, nici din punct de vedere financiar. Insa in gândirea Satanei, Sinagoga are o parte imensa, preponderenta. El conteaza pe evrei pentru a guverna masoneria, asa cum conteaza pe Masonerie pentru a distruge Biserica lui Hristos... De la Revolutie (1787) evreii au invadat lojile. Invadarea a fost progresiva. Ea este acum completa. Kabala a fost regina in lojile secrete. Spiritul evreiesc a fost rege in atelierele simbolice. Celor care sunt dotati cu inteligenta le este prescris studiul Kabalei; ignorantilor, 74

spiritul evreiesc; Kabala dogmatizeaza si face din aceasta filozofie o metafizica, metafizica lui Lucifer”. “Spiritul francmason conduce actiunea. Si, atât dogma francmasona, cât si spiritul francmason, teoria si punerea ei in practica, totul este dirijat in contra Bisericii crestine, contra ei si numai contra ei si contra sefului Ei invizibil, Isus Hristos”. (Emmanuel Barbier, “Les Infiltrations massonniques dans l'Eglise”, pag. 12”. Fondul anticrestin al masoneriei se poate vedea si din acest canon al rabinului Tharphon, citat de Bernard Lazare in lucrarea sa: “Antisemitisme”, pag. 47: “Evangheliile trebuiesc arse pentru ca pagânismul este mai putin periculos pentru credinta ebraica decât crestinismul”. Un alt expert in materie, un cunoscator profund al tainelor hrubelor masonice, Jean Bidegain, fost secretar general al masoneriei franceze, in lucrarea sa, “Le Grand Orient de France”, Paris 1905 pag. 186, arata ca: “Francmasoneria, care incontestabil este de origine iudaica, este pentru israeliti un instrument de actiune si de lupta, de care se servesc in mod secret. Evreii - atât de remarcabili prin instinctul lor de dominatie si prin stiinta lor de a guverna - au creat francmasoneria, ca sa inroleze intr-insa oameni care, neapartinând neamului lor, se angajeaza totusi sa-i ajute in faptele lor, sa colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Israel, printre oameni”. Concepţia masonică despre Dumnezeu Francmasonii nostri naivi gândesc, spun si scriu ca francmasonii cred in Dumnezeu. Aceasta e fals. Francmasonul Bernardin, gradul 33, a declarat formal: “Dumnezeu nu trebuie sa se confunde cu marele “Arhitect al Universului” (“Preçis historique du Grand Orient de France”, 1909 pag. 25). Afirmatia aceasta e clara si neta pentru toti francmasonii. Fr. Sergent spunea la fel in anul 1904: “Acei care au primit o initiere superioara stiu ca aceasta formula: «Marele Arhitect al Universului», n-are nici o valoare religioasa. «Marele Arhitect al Universului», nu este Dumnezeu, este Francmasoneria Universala.”

75

“Constitutia si Codul Organic” al lojei Marelui Orient al României, care are imprimata data calendarului iudaic 5927, contine la pag. 8 aceasta minciuna grosolana: “Francmasoneria onoreaza pe Dumnezeu, Puterea Suprema; sub numele de: «Marele Arhitect al Universului»“. Formula “Marele Arhitect al Universului”, dupa marturisirea unanima a fruntasilor masoni din supremele consilii, recunosc ca n-are nici o valoare religioasa, asa cum este propagata de ei, adica ei nu cred in Dumnezeu. Ca sa spulberam orice urma de indoiala, citam aceste rânduri categorice din Oswald Wirth, “Le Livre de L'Aprenti”, pag. 22: “Sa avem curajul sa ne marturisim religiosi, sa ne afirmam apostolii unei noi religii, mai sfânta decât toate celelalte. Sa propagam Religia Republicei.” “Francmasoneria este “Biserica lui Satan”, Seful ei Suprem isi avea sediul la Roma: Lemni (francmasonul condamnat la 1844 ca escroc, de tribunalul din Marsilia), Nathan.” (Tilloy: “Le peril judeo-maçonique”, Paris pag. 55). Francmasonul Minat a scris despre acest din urma ex-Papa masonic: “Nathan e evreu, urmas al unei familii olandeze: Nathan la Roma este continuarea revolutiei... Asemanarea numelor este fatidica. Nathan este Satan, este puterea infernala”. (Revue maçonnique). “In imensa sa majoritate poporul iudaic a trecut de la adorarea lui Dumnezeu la adorarea lui Satan”. “Kabala jidoveasca este traditia orala a lui Moise falsificata, pagânizata si, se poate spune, diabolizata”. (E. Barbier: “Infiltrations maçonniques dans I'Eglise”). “In gândul lui Satan, sinagoga are o putere imensa, preponderenta. El conteaza pe evrei pentru a guverna masoneria, dupa cum conteaza pe masonerie pentru a distruge Biserica lui Isus Hristos”. (Doinel, francmason, grad mare, convertit, in: “Satan demasqué”.) Iata o magistrala calificare data francmasoneriei de catre un episcop crestin: “Minciuna: este religia ei; Satan: Dumnezeul ei; Turpitudinea: sacrificiul ei”.

76

La gradul 25, Venerabilul zice Iniţiatului: “«Marele Arhitect al Universului» in onoarea caruia arde tamâia Lojilor si a Atelierelor nu este Dumnezeu, este Ingerul Luminii Luciferice, Geniul Muncii, Spiritul Focului Gheenei”. Doctrina secreta a Ordinului francmasonic Odd Fellovs si a Paladiştilor (a francmasonilor luciferieni), consta dintr-un sistem maniheist al dublei divinităţi. “Dumnezeul crestinilor este rau si trebuie sa-l combatem. Domnia lui se va sfârsi la venirea lui Anti-Crist”. Venirea Anti-Cristului, profetizata de Sfântul loan Evanghelistul in Apocalipsa, a fost realizata undeva in Eurasia si in marsul ei de actiune satanica ar fi cuprins toata Europa daca nu s-ar fi lovit de rezistenta viguroasa a marelui spirit european. Voltaire si d'Alembert, francmasoni cu grade mari, se salutau intru Belzebut (Regele Demonilor) si intru Lucifer: “Voi iubi, scria Voltaire inainte de reconvertirea la creştinism, o buna carte de filosofie care va zdrobi pentru totdeauna Infamul. Imi pun toate sperantele in Enciclopedie”. D'Alembert raspundea lui Voltaire: “Este evident cum spui tu, ca lucrarea (Enciclopedia) este iesita din mâini diferite; eu am recunoscut patru, acelea ale lui Belzebut, Astaroth; Asmodeu si Lucifer”. La initierea in gradul 20, venerabilul rosteste: “Fiti ca steaua de dimineata (Luceafarul), care anunta venirea zilei, mergeti de duceti lumii lumina, in numele sfânt a lui Lucifer, dezradacinati intunericul.” La gradul 21: “Oamenii care au intreprins constructia cladirii Turnului Babel, erau toti din urmasii lui Cain din Canaan. Acest turn era un monument ridicat in gloria “Ingerului Luminii” si pentru salvarea umanităţii viitoare in cazul unui nou potop...” In gradul 30 Kados (Sfânt), initiatul injun-ghie trei capete care reprezinta: Armata, Regele si Seful Bisericii. N-ar trebui sa mai reamintim ca s-au gasit francmasoni in asa grad de imbecilitate, ca au ridicat statui lui Satan. Cazul francmasonului Herman Menz, din America, care a ridicat 77

statuie lui Satan, aproape de New-York, impartind cu acest prilej brosuri gratuite prin care proclama credinta lui intr-un diavol unic. Acesta nu este un caz izolat de satanism. Sunt rugaciuni si imnuri inchinate lui Satan si nu sunt create de un francmason oarecare, ci de conducatori, ca francmasonul Canducci, gradul 33, din Italia. Francmasoneria contra religiei, Bisericii si preoţimii creştine Razboiul feroce al francmasoneriei contra religiei vizeaza adevarata religie: crestinismul. Iata câteva dovezi despre cele afirmate: “Organizata asa cum este ea, francmasoneria poate, daca vrea, sa inlocuiasca Biserica Crestina” (Fr. Felix Pyat). “Noi suntem sectari” (Fr. Bourgueil). “Noi trebuie sa sapam credinta in supranatural” (fr. Beauguir). “Trebuie ca religia sa fie distrusa sistematic in popor” (Fr. Most). “Noi trebuie sa eliminam din societate influenta religioasa sub orice forma se prezinta ea”. (Journal Offiçiel de la francmaconnerie Française, 1885 pag. 707). “Nici un punct de echivoc! Sa nu mai spunem: «Noi nu vrem sa distrugem religia». Sa spunem din contra: «Noi voim sa distrugem religia”. (Fr. Aulard; Analles de la Jeunesse laique, August 1904). “Noi nu putem si nu voim sa avem nici un respect pentru practicile religioase”. (Bulletin du. Grand Orient de France, 1895, pag. 308). “Rolul francmasoneriei este de a distruge religia”. (Congresul masonic din 1899). “Clericalismul; iata inamicul” - urla evreul francmason Gambeta.

78

“Clericalismul, acesta este dusmanul lumii moderne, pe care noi trebuie sa-l doborâm, si sa-l distrugem”. (Fr. Salva). Iar alt francmason, Colfavru, spunea in 1887: “Inamicul umanităţii este clericalismul; inamicul este preotul; inamicul este acel care indrazneste sa se pretinda ca este intermediarul intre Necunoscut si oameni. Religia este un organism despotic destinat sa apere constiinta umana... trebuie, deci, ca lumea sa fie debarasata de preoti”. In timpul revoluţiei franceze, s-a dat drept cuvânt de ordine acea instructiune de o ferocitate intr-adevar canibalica elaborata in lojile masonice si care i-au costat viata pe episcopii si preotii care au avut imprudenta sa intre in templul Satanei, conspirând astfel contra lor insile. Atunci a rasunat lozinca francmasonului Adam Weishaupt, seful ordinului francmasonic al “Iluminaţilor”, care a condamnat la moarte într-o conferinta secreta la Franckfurt pe Main, pe regele Ludovic al XVI-lea: “Avec les boyaux des derniers des pretres; étranglons le dernier des Rois”! (Cu intestinele ultimilor preoţi să strangulăm ultimii regi). Autorul “Cursului de Masonerie practică” (un mason de grad foarte inalt) scrie (Tom. I. pag. 5, si b): “Scopul real al masoneriei este dublu: ea isi propune sa rastoarne pretutindeni de o maniera definitiva si fara posibilitate de revenire regimul monarhic, care este negatia odioasa a Libertatii, Egalitatii si Fraternitatii. Ea isi propune sa zdrobeasca si sa nimiceasca pretutin-deni crestinismul, singurul sprijin adevarat si singura ratiune de a fi a regalitatii...” Francmasoneria spune: “Scopul scuza mijloacele”. “Descreştinarea Lumii prin toate mijloacele, mai ales strangulând crestinismul, câte putin, prin noi legi contra clerului, acesta este scopul nostru; in felul acesta se ajunge la lichidarea Bisericilor. Gratie instructiei laice, fara Dumnezeu, se va avea o generatie atee. Vom face atunci o armata si o vom lansa asupra intregii omeniri crestine, armata care va fi ajutata de catre toti fratii si amicii tarilor in care va navali armata”. (Conventul secret din 1879). “Trebuie nu numai sa descrestinam Omenirea ci s-o si ateizam” (Fr. Beauguier).

79

“Razboi de moarte Crestinismului.” (Fr. Viviani) “Trebuie sa extirpam lepra devoranta a creştinismului.” (Gametta).” Se pot inmulti aceste perle de ura din conventele si atelierele lojilor francmasonice, din care reiese ca francmasoneria, departe de a practica adevarul, isi impune ca dogma minciuna. Francmasonii sunt atei. Nutresc si duc o lupta inversunata contra bisericii, religiei si clerului crestin. Suntem siguri ca francmasonii nostri - cei mari - vor cauta sa le spuna francmasonilor mai mici, dar naivi, ca toate astea se intâmpla auirea, in lojile straine, sau la “cei de la Marele Orient”, dar “la noi”, la Loja Naţională, aici e cu totul altceva... Raspundem acestor mistificatori ordinare precizând ca “Marele Orient Francez” a adresat catre toate Lojile din Franta si strainatate (Francmasoneria se stie ca e universala, internationala si solidara, iar “Marele Orient al Ro-mâniei” si “Marea Loja” zisa “Nationala” sunt re-cunoscute de “Marele Orient Francez”), o ins-tructie secreta in care scrie: “...Scopul nostru final este acela al lui Voltaire si a Revolutiei Franceze: «Nimicirea pentru totdeauna a ideii crestine.»“ Si ce scria Voltaire? “Religia crestina este o religie infama, o hidră mârşavă, un monstru care trebuie ca o suta de mâini invizibile sa-i striveasca... Sa zdrobim, zdrobiti infamul!” Ori infamul e, in concepţia francmasona, Dumnezeu. “Templul masonic, trebuie sa inlocuiasca Biserica” (Fr. Charbonier la Congresul Masonic din 1885) “Sa speram ca intr-o zi bisericile vor fi transformate in sali de concert, de teatru sau adunari, in magazine de grâne si in grajduri de cai” a ingânat francmasonul Most (pag. 24 in “La Peste religieuse”). Lucrarea masonului Most: “La Peste religieuse”, e tradusa in româneste de un oarecare Neagu (Neghel) si publicata in biblioteca revistei “Idei”, a socialistului Petre Musoiu. Citez o parte din finalul lucrarii “Ciuma religioasa” a francmasonului Most. in traducere de Neagu: “Va veni vremea când crucile si icoanele vor fi aruncate in foc, potirele si vasele sfinte 80

schimbate in unelte folositoare, bisericile prefacute in sali de concert, de teatru sau adunari si, când n-ar putea sluji unui asemenea scop, in hambare de grâne si in grajduri de cai. Sa nadajduim ca va veni o zi când multimea luminata de asta data, se va minuna cum de nu s-a savârsit inca de mult o asemenea prefacere. Se va face atunci Tabula Rasa din tovarasii popimii... Statul, ca si Biserica, vor fi sterse de pe fata pamântului”. Observând fenomenele sociale si revolutionare care au avut loc in Spania cu incendieri de biserici, preoti jupuiti de vii si pusi in panoplii, in macelariile din Madrid, vedem o identitate perfecta intre ideologia masonica si pragmatica comunista. Telegramele de presa din vremea razboiului civil spaniol ne relateaza cazuri de incendieri care ilustreaza textele masonice de mai sus: “In Alcada de Henares, aproape de Madrid, comunistii au incendiat biserica si au facut in piata un foc in care au aruncat statuile, icoanele si sfintele odoare. Apoi au incercat sa incendieze mânastirea Madeleines si biserica Sf. Jacques.” “La Torrevieja (aproape de Alicante), doua biserici au fost incendiate, apoi teatrul municipal, doua hoteluri si patru case particulare. La Centa, au fost incendiate biserica Remadias.” (Tel. Rador, ziarul “Universul” Nr. 70, 18 Martie 1936). Mai citim intr-unul din numerele ziarului “Bezbojnik” ca, tribunalul U.R.S.S.. a condamnat la moarte pe preotii Prjuchin si Shuraw Iljoff, pentru crima grava de a fi slujit biserica si a fi propovaduit moralitatea si smerenia. Ei au vorbit in favoarea celui mai mare inamic al comunismului, care se numeste Dumnezeu si au trebuit sa-si rascumpere curajul cu viata. De altfel, insusi Lenin a spus: “Conceptia oricarui Dumnezeu este o mare infamie”. Iata ce spune “Bezbojnik” (Ateul): “Vom da foc tuturor bisericilor din lume”; si trista soarta a Catedralei “Sfânta Camera” din Oviedo au mai avut-o si alte locasuri sfinte din Spania. (“Ţara Noastră”, 20 Martie 1936). Actiunea de distrugere de biserici din Spania a fost condusa de crestinii Marani (evrei botezati inca de pe timpul lui Ferdinand Catolicul care, desi crestinati, au tinut permanent legatura cu Sinagoga si au pastrat religia lui Moise in inima).

81

In lumina acestor evenimente ne putem imagina perspectiva eventualelor prefaceri sociale pe care ni le preparau masonii si anti-fascistii din România. Declaratiile martorilor pentru comunistul Constantinescu-Iasi, a fos-tului senator Leanca, si altii, au tradat o mentalitate sectara, faţă de Stat si Biserica, periclitând viata noastra religioasa de stat si nationala. Gasim ca nu-i lipsit de interes a mai reda inca câteva texte provenite din lagarul inamicilor bisericii crestine, necesare pentru explicatia atitudinii unor politicieni, fosti guvernanti, fata de biserica noastra ortodoxa, in Parlament. Francmasonul M. Guyat, intr-o conferinta tinută in conventul masonic de la Paris, la finalul cuvântarii se intreaba: “Mult va trebui oare, sa intretinem bisericile care propovaduiesc nebunia si sa platim pe popi, a caror treaba nu-i ecât sa stârneasca si sa exploateze sminteala?” Comparam, abtinându-ne de la alt comentariu, raspunsui dat de fostul Ministru Argetoianu, unul din marii pontifi ai masoneriei românesti, intr-o sedinta a Camerei, unei delegatii de preoti parlamentari, pentru achitarea salariului clerului ortodox: “Mai lasati-ma in pace, nu am bani si mai ales pentru preoti, care nu au alt merit decât sa cultive superstitia in popor”. Kabala şi magia Principiile masonice, fundamentele mistice al francmasoneriei, sunt imprumutate din Vechiul Testament, Talmud si Kabala. Spre exemplu: Kabala a furnizat sceptrul lui Solomon, steaua lui David, simbolismul numerelor si tot astfel faimosul arbore al lumii, obârsia celor trei lumi masonice: Intelepciunea, Frumusetea si Forta. (General Erich Ludendorff; Vernichtung der Freimaurerei durch Enthullung ihrer Geheimnisse. München I927). Intrucât Kabala, aceasta filosofie religioasa a poporului iudaic, formeaza si filosofia franc-masoneriei, sa vorbim putin despre ea. Kabala sau Kabala. - Cuvântul neo-hebreu gabala (de la gibbel, a primi) inseamna: receptare, primire a unei invataturi date, predate de cineva, ceea ce echivaleaza cu “traditie”.

82

In afara de masonerie mai sunt si alte secte religioase care isi au originea in Kabala. In aceasta privinta Arhiereul Galaction Cordun are un valoros studiu intitulat: “Cum s-a manifestat iudaismul in propaganda adventista”. Publicistul francez Denis Saurat, publica o serie de studii asupra poeziei filosofice moderne, sub titlul: “Literatura si Ocultismul” (ed. Rieder Paris 1929). La pag.87 a acestui studiu exista un interesant capitol “Kabala”, in care se invedereaza clar influenta iudaismului asupra gândirii laice contemporane. ...”In timpul Renaşterii si in secolele urmatoare, Kabala se prezenta spiritelor europene printr-un echivoc. Ea atrage pe creştini pentru ca este un curent izvorât direct din VechiuI Testament, pentru ca e un comentariu facut de poporul ales (evrei) din cartile sacre, incredintate poporului ales (evreiesc) si cu aprobarea unora din Papi chiar s-a facut acestui comentariu reputatia ca ar fi favorabil ideilor crestinismului. Pe de alta parte, Kabala poate servi de asemeni dusmanilor crestinismului: pentru acestia, ea este “adevarata” explicatie a doctrinelor Bibliei, iar Crestinismul nu-i decât o deformare a Bibliei.” Cele 4 teme principale ale Kabalei: 1. Ideea ca Dumnezeu e o putere inaccesibila si totusi el este materia Universala din care-i facuta lumea; 2. Conceptia legii prezentei ambelor sexe pretutindeni in creatie dupa care, deci, orice lucru din existenta este in acelasi timp si masculin si feminin. 3. Ideea ca in Dumnezeu si in orice categorie de fiinte din Creatie exista simultan binele si raul. 4. Teoriile reincarnarii, speculate in faimoasa carte ebraica Zohar. De ce au cautat francmasonii sa influenţeze literatura si spiritele prin Kabala? Răspunsul il da Saurat, in lucrarea amintita, pag.179; pentru ca “poezia filosofica” face o critica a religiei dintr-un punct de vedere legitim: cel artistic (pag. 182). Prin urmare, influenta Cabalei tinde sa slăbeasca religia crestina, iar maestrii masoni licentiati in Kabala si doctori in 83

Stiintele Oculte, pervertesc formatia spirituala a crestinului prins in loja masonica si condus pe alte carari decât ale Domnului. Sunt foarte multi masoni români, licentiati in Kabala si doctori in Stiintele Ermetice (Oculte), in acelasi timp si conducatori de loji teozofice, care departe de a se inspira din adevarurile eterne ale crestinismului, sunt sub puterea directa a Kabalei iudaice. Kabala este o doctrina periculoasa, prin aceea ca deruteaza actiunea rectilinie a facultatilor umane prin erotism si sexualitate. Rezultatul studierii si aplicarii Cabalei a dat nastere masoneriei, creându-se apoi subloji masonice mixte, in care se practica in modul cel mai degradant cultul Venerei... si chiar magia neagra, care este o caricaturizare a Sfintei Taine Euharistice. Francmasoneria, pe lânga invataturile insusite din Kabala, isi mai insuseste invataturile din magia neagra. Unul din marii maestri ai magiei moderne, francmasonul Eliphas Lévy (preot catolic apostat) scrie in lucrarea sa: “Dogme et Rituel de la Haute Magie” Paris I854: “Toate Asociatiile Masonice datoreaza Kabalei secretele si simbolurile lor”. Iar in “Manualele de Instructie Initiatica” francmasonul Osvald Wirth, in capitolul intitulat “Premiers elements de Philosophie initiatique”, reda câteva din invataturile ridicole si caraghioase ale magiei negre. Osvald Wirth, ca si fratele lui intru Lucifer, Eliphas Lévy, recunoaste ca: “Simbolismul masonic concorda cu Kabala in ceea ce are esential”. (pag. 33) Ca sa cunoastem in fond masoneria, trebuie sa stim ce este magia, care este un element constitutiv ca si Kabala din filosofia francmasoneriei. Citind cartea lui Eliphas Lévy invatam ca magia nu-i decât o filosofie care cuprinde misterele religiilor pagâne din antichitate si se gaseste in Kabala evreiasca si in Talmud. Lucrarea lui Eliphas Lévy - “Dogme et Rituel de la Haute Magie”, demonstreaza ca magia e constituita din mai multe parti. 1. Prima parte e Ştiinta celor douasprezece Numere si a celor douazeci si doua de Litere ale alfabetului ebraic. Toate aceste semne grafice (inventate de oameni), au primit câte 84

un simbol kabalistic si au fiecare o semnificatie mai mult sau mai puţin abracadabrantă. Pâna si Dumnezeu (Iehova, Marele Arhitect), când a creat Universul... s-a servit de semnele francmasone, scrise pentru primele trei grade ale francmasoneriei: “Livre de l'Apprenti, du Compagnon, du Maitre”. Restul magiei e rezervat gradelor superioare din ce in ce mai iniţiate. 2. A doua parte a filosofiei diavolesti e arta de a ghici viitorul, prin diverse mijloace ca: ghiocul, apa, drojdia de cafea, liniile mâinii (chiromantia), somnambulism, etc. si mai ales prin “tarot” (adica prin carti de joc cu simbolistica magica). De altfel, in antichitate, preotii templelor, augurii, auspicii, etc., aveau ca misiune sa prevesteasca viitorul. 3. A treia parte e Astrologia - care dezvaluie soarta oamenilor, sau “horoscopul”, prin raportare la pozitia planetelor in momentul naşterii. 4. A patra parte a acestei ştiinte oculte e Alchimia - care admite si astazi ca elemente fundamentale ale Naturii: Pamântul, Apa, Aerul si Focul. Unul din scopurile Alchimiei era sa transforme materia bruta in aur pur. 5. A cincea parte e Necromanţia, sau evocarea mortilor - in locul carora se prezinta diverse spirite inferioare care prezic Viitorul sau descopera ce ascund ei. Necromantia se practica si astazi in cadrul sedintelor de spiritism. 6. A sasea parte e Magia Otrăvurilor - care prepara prafuri si bauturi fermecate ca “aqua tofana” ce produce o moarte rapida. 7. A şaptea parte e Vrăjitoria, care consta in fabricarea unei papusi de ceara - ce se numeste vraja sau facatura - si care-l reprezinta pe cel care urmeaza sa fie vrajit. Vrajitorul ia aceasta vraja si - dupa ce o consacra Diavolului, prin evocari si formule magice - o inteapa cu un ac, la nivelul inimei sau in pântece si, peste putin timp, cel astfel vrajit moare subit. In aceeasi categorie intra deochiul si Jetatura din Neapole, impotriva carora poti sa te aperi prin talismane magice.

85

8. La capatul acestei serii infame - ce e departe de a fi completa - se afla Magia Neagră (goetia sau demonomantia). In Magia Neagra se evoca, prin ceremonii infernale, pe Lucifer sau Satan care vine, când e astfel chemat si poate fi vazut, dupa cum afirma Eliphas Lévy: “Când chemi pe Diavol cu ceremoniile ce-rute, diavolul vine si il vezi. Pentru ca sa nu mori traznit la aceasta aparitie, sa nu devii cataleptic, sau idiot, trebuie sa fii chiar nebun”. “Dar, când nu esti nebun, ca sa rezisti prezentei Satanei si sa nu mori sau sa nu-ti pierzi mintea, trebuie sa fi capatat gradul cel mai inalt al initierii masonice, adica sa fii un adevarat mag, paladist”. (Comentariu facut asupra magiei de prof. Dr. N. Paulescu in Buletinul Anti-Iudeo-Masonic, pag. 80-81, 1930). Pentru cercetari mai amanuntite despre Magie, sunt informatii mai ample in: “La Magie” (Paris 1927), scrisa intr-un mod perfid de un francmason, Dr. J. Maxwell. De la studiul Cabalei si al Magiei, facem o mica incursiune in esenta simbolurilor masonice: Şorţul de piele masonic, pe care si-l pune masonul in fata, reprezinta amintirea sortului zidarilor din Evul Mediu. Masonii leaga originea sortului de partea vesmântului marelui Preot, destinat sa ascunda goliciunea când urca treptele altarului. (Exod cap. 20 vers 26); in termeni mai precisi el corespunde indispensabililor din in, dupa prescriptia din Exod (cap. 28.V.49) cu care marele Preot iudaic trebuie sa-si acopere partea de la sale pâna la coapse. El semnifica, de asemenea, un fel de circumcizie simbolica in ceremonia in care omul incult (piatra bruta) este supus “artei regale” pentru a se transforma intr-un om desavârsit (simbolizat de piatra cioplita). Atunci omul, dupa cum zice “Deuteromul” cap. 10, este circumcis in inima sa şi nu întepeneste deloc grumazul sau. Oamenii astfel fasonati scapa de masura comuna si se aseaza intr-o categorie exceptionala. La acest grad el trebuie sa posede, pentru a fi recunoscut ca francmason, un intreg sistem de semne convenţionale. Acestea sunt semnele masonice propriu zise - ceea ce se numeste in mod popular secrete masonice (Buletinul Anti-ludeo-Masonic, Ludendorf in lupta cu Masoneria). Pe lânga circumcizia simbolica mai exista si o circumcizie reala in masonerie. Acest fapt poate provoca senzatie, dar este totusi un fapt real: francmasonii de grade superioare se 86

circumcid. Unii din masonii nostri care au fost identificati ca circumcisi au afirmat ca au avut fimoza... Odata integrati in spiritul iudaic, membrii masoneriei devin automat membri ai “Alianţei Universale Israelite”. Fostul secretar general al masoneriei franceze, Jean Bidegain, confirma aceasta afirmatie care ar parea de domeniul fanteziei: “Francmasonii de la gradul 18 in sus devin membri ai «Aliantei Universale Israelite»“. Care este scopul “Aliantei Universale Israelite”? “A ridica Ierusalimul deasupra Tronurilor, Papilor, Patriarhilor si Imparatilor”. (Disraeli: Conigsby pag. 138). Iata cum francmasonii iudaizati, devenind unelte oarbe, lucreaza la nimicirea crestinismului si la inaltarea iudaismului. Mai reproducem un document din lucrarea “L'Ennemie Sociale” a fostului mason de grad. 33, fost inspector al masoneriei universale, Paul Rosen: “Sa ne fie permis, in fruntea acestei carti, a-i preciza caracterul. Literatura anti-masonica, in momentul de fata, cuprinde un numar considerabil de lucrari foarte remarcabile. Toate au o trasatura comuna: dezvolta vederile personale ale autorului asupra francmasoneriei, sprijinind aceasta opinie prin documente mai mult sau mai putin importante. Noi avem pretentia de a fi arătat o noua cale, de a fi dezvaluit un nou plan de campanie acelora care apara ordinea sociala crestina. Noi am urmat cuvânt cu cuvânt Consiliul atât de limpede formulat de Sanctitatea Sa Papa, Leon XIII, când a scris in enciclica “Humanum Genus”: «Indepartati masca in spatele carea se ascunde francmasoneria pentru ca ea sa fie cunoscuta asa cum este in realitate». Si pentru a ne supune acestei auguste invi-tatii, noi am fortat Masoneria sa se arate, sa se expuna ea insasi in nuditatea ei rusinoasa si monstruoasa. In acest scop am adunat documentele oficiale cele mai incontestabile, incepând de la cercurile conducatoare si personalitatile care guverneaza Francmasoneria, grupându-le astfel incât orice comentariu pare de prisos, iar opinia asupra sectei satanice, in loc sa ramâna numai a publicistului devine «ipso facto» a oricarui cititor de buna credinta.

87

Intr-o prima lucrare, intitulata “Satana si Compania”, am studiat invatamintele periculoase ale francmasoneriei si am urmarit educatia progresiva a adeptilor sai. Astazi ne indeletnicim sa examinam pe sectari la lucru si am hotarât sa facem lumina asupra maşinaţiilor lor negre. Ne-am propus a nu face sa figureze, in paginile ce urmeaza decât documente oficiale de o autenticitate indiscutabila; concluziile puse vor aparea de neînlaturat pentru toti aceia pe care nu-i orbeste pasiunea contra religiei. Sa rezumam in putine cuvinte preliminare, obiectul si planul acestui nou studiu: «Pentru a distruge ordinea sociala, stabilita de Dumnezeu in lume, Satana a instituit o Asociatie a carei adevarata firma sociala, menţinuta secreta, este “Satana si Compania” a carui denumire marturisita este: Francmasoneria. Aceasta asociatie, infiintata pentru distrugerea ordinii sociale numara astazi (anul 1890) in lumea intreaga 156.000 ateliere de lucrare satanica numite loji, in care marele sef Satana, face sa lucreze contra societatii crestine: 25.875.000 oameni, care se intituleaza francmasoni si 2.850.000 femei numite surori masonice. Finanţele acestei puternice Asociaţii care e de peste 28 milioane agenti de satanizare, au in fiecare an o miscare efectiva de 3 miliarde franci aur. Lucrarile sale se savârsesc pentru “Gloria si sub auspiciile D.o. G.o. A.o. D.o. U.o., litere fatidice, care pentru profanii masoni, naivi, inseamna: “Du Grand Arhitecte de l'Univers” (Al marelui Architect al Universului) iar pentru cei initiati se traduce prin cuvintele: “De la Grande Association Destructive Universelle” (a Marei Asociatii de Distrugere Universala).» Spre a putea aduce o judecata impartiala si motivata asupra acestei asociatii vom arata francmasoneria la lucru in Franta, in Belgia si in Italia; o vom arata in plina ei actiune distructiva, in plinu-i invatamânt corupator. Actiunea sa distructiva este de factura politica si se exercita in Franta si in Belgia. Invatamântul sau corupator este Anti-Religios si raspândit in Franta, in Belgia, in Italia si in lumea intreaga. Anarhista in Franta si in Belgia, atee Italia, iata ce este francmasoneria universala in Europa sub directia D. S. de la Berlin. Am scris initialele masonice D. S. care pentru “vulgum pecus” al francmasoneriei, aceste litere inseamna “Directorat Suprem”. Pentru marii initiati, insa, aceste doua litere D. S. 88

intre care este incadrata deviza masonilor conducatori «Deus Meumque lus» ea simbolizeaza urmatoarele: Impunerea (simbolizata prin cuvântul Ius), a principiilor masonice, mai intâi familiei, apoi natiunii, spre a ajunge a le inradacina in toata omenirea. Distrugerea (simbolizata prin cuvântul Deus) a religiei, a autoritatii, a moralei. Distrugerea religiei in familie; distrugerea autoritatii in sânul natiunii; distrugerea moralei in omenire. Materializare (simbolizata prin cuvântul Meum), prin coruptie (adevaratul sens al cuvântului “Materializare a constiintei, a invatamântului, a Statului.”) Aceste cuvinte (Impunere, Distructie, Materializare) inseamna pentru Marii initiati satanici, ca trebuie: 1. Sa impuna distrugerea oricarei religii in familie prin coruperea conştiintei; 2. Sa impuna distrugerea oricarei autoritati in natiune, prin coruptia invatamântului; 3. Sa impuna distrugerea oricarei morale in omenire prin coruptia Statului; Pentru gânditori, pentru oamenii cumpatati, aceste doua litere D. S., care de doua secole joaca un rol atât de mare in istoria universala inseamna, deci: “Dezorganizarea Satanica” a familiei, a na-tiunii si a omenirii, reprezentate prin cele trei puncte .o. care le urmeaza.” Exista francmasoni români care in corespondenta lor particulara semnau, punând la sfârşitul numelui trei puncte, .o. fara ca sa le fi ştiut semnificaţia. Arhitectura, muzica şi literatura Dupa cel de-al doilea razboi mondial inovatia francmasonica s-a extins la arhitectura, scria parintele Leonard Feeney, unde formele traditionale ale locuintelor au fost înlocuite cu “forme functionale”, care sa satisfaca nevoile biologice în modul cel mai evident posibil. Si 89

aceste cuburi joase de ciment si sticla în care ne satisfacem nevoile biologice sunt mobilate cu obiecte asemanatoare. Walter Gropius, finantat de Arnold Schoenberg (compozitorul atonalist), Franz Werfel (scriitorul) si Albert Einstein (geniu declarat) au înfiinţat comuna de artişti a scolii de arhitectura Bauhaus, care s-a mutat dupa 1933 la Cambridge, în Anglia. Discipolul sau Laszlo Moholy-Nagy a deschis o sucursala la Chicago, care a rezolvat o problema esentiala a plutocraţiei: construirea staulelor pentru vitele cu faţă umana. Si asa s-au nascut “blocurile muncitoresti”, numite în Statele Unite “proiecte de cazare”, pepiniere de crima si insalubritate, scrie parintele Feeney. Mulţi cred că atunci când Nicolae Ceausescu demola satele, bisericile si monumentele arhitectonice ale României, o facea din dementa si nu la ordin. Dar demolarea satelor, înfometarea românilor, demolarea bisericilor, au fost conform programului francmasonic de la care Ceausescu n-a deviat; si n-a fost lichidat pentru acele fapte, ci pentru cu totul altceva. Si nu pentru ca marilor bancheri le-a fost mila de poporul român, că tremura de frig iarna, ci pentru ca s-a lacomit si a platit datoriile externe ale României, refuzând astfel sa mai plateasca dobânzile care umfla cuferele casei Rothschild. Este clar ca programul de demolare al ambiantei arhitectonice a civilizaţiei creştine europene este global, nu specific lui Ceausescu, si poate fi urmarit cu usurinta în occident. Planul francmasoneriei internationale este sa transforme civilizaţia de tip european creştin, în care individul este dotat cu liber arbitru si este responsabil pentru actele sale, într-o tiranie globala în care plebea, gloata, vitele cu faţă umana, cei multi, traiesc în comun, în cirezi conduse de “tehnocrati”, adica de o patura birocratica privilegiata care executa ordinele directoratului si sunt rasplatiti cu un nivel de trai putin mai ridicat decât al gloatei. În America, aceasta societate a viitorului, a Noii Ordini Mondiale, este numita “plantaţia globală” (the global plantation), căci aşa traiau sclavii pe plantatiile de bumbac, dormind în dormitorul comunal, mâncând de la cantina, facând ce li se spune. În Uniunea Sovietica si în tarile socialiste, asa traiau membrii de partid si de nomenclatura. Cine nu-si aduce aminte ce bine era “la comun”, cu baia si bucataria comune mai multor familii? Francmasonul Ceausescu darâma satele si bisericile ca sa extermine creştinismul si civilizaţia lui si sa transforme taranii în sclavi care traiesc “la bloc”, “la comun”.

90

Diferenţa dintre viata goimilor, a vitelor cu faţa umana, în plantaţia globala, si viata creştinului de tip european nu e imediat vizibila. Mai mult, la prima vedere, viata cirezii pare mai prosperă decât a omului liber. Statele Unite ale Americii se îndreapta spre socialism, căci numai socialismul pare americanilor capabil sa vindece relele sociale - somajul, saracia, foametea, lipsa de îngrijire medicala. Tot socialiste sunt guvernele Marii Britanii, Franţei, Canadei. Iată cum este descris socialismul de către unul care îl cunoaste bine: Viktor Suvorov, fost înalt ofiter în armata sovietica: “Marele ideal al socialismului e simplu si poate fi înţeles de oricine. Societatea este construita pe baze raţionale. Somajul nu mai există. Îngrijirea medicala este gratuita si mâncarea, în cantitati rezonabile, este gratuita. Fiecare om are o camera separata cu lumina si ventilatie. Apa, canalizarea si încalzirea sunt gratis. Tot omul are dreptul la timp liber. Nu exista împartire în bogati si saraci. Toata lumea are haine confortabile si solide, potrivite cu anotimpul - si hainele sunt, desigur, tot gratuite. Si toti sunt egali în fata legii. Ai sa spui ca este doar un vis frumos si ca nimeni n-a reusit sa construiasca socialismul pur. Aiurea. In fiecare tara exista deja insule de socialism pur, neîntinat, în care fiecare din aceste conditii este îndeplinita.” Exista o închisoare în oraşul vostru? Dacă da, du-te şi uita-te la ea - si ai sa vezi o societate în care toti oamenii au mâncare, au de lucru si în care hainele, locuinta si încalzirea sunt pe gratis. Comunistilor sovietici li se reproseaza adesea ca au încercat sa construiasca o societate socialista dar în schimb au produs ceva ce seamana îndeaproape cu o închisoare. Acuza este pe deplin nejustificata. In Uniunea Sovietica unii prizonieri au celule mai mari ca altii, unii manânca bine, altii prost. E o totala confuzie - mai sunt multe de facut pentru a face ordine. Adevaratul socialism, în care toti oamenii sunt cu adevarat egali, nu seamana doar cu o închisoare - este o închisoare. Nu poate exista decât înconjurata de ziduri înalte, turnuri de paza si câini de paza, caci oamenii încearca tot timpul sa fuga din orice regim socialist, exact cum încearca sa fuga din închisori.”

91

Dar unde să fugi din plantaţia globală? Unde sa fugi dintr-o închisoare care acopera toate continentele? În urma cu câtiva ani am vazut o emisiune cultural-educativa la televizor. Un egiptolog a descifrat inscriptiile de pe peretii unui mormânt din Valea Regilor si-a vazut ca un perete continea un fel de jurnal intim al unui satean care povestea un eveniment din viata satului. Naratiunea din acest jurnal, vechi de mii de ani, însotita de imagini ale locurilor si monumentelor, au constituit o imagine fascinanta - dar si îngrozitoare. Căci ce vedeam era viata noastra socialista cea de toate zilele. Viata de care s-au bucurat românii ca scapa în 1989, viata pe care guvernul american o pregateste în Statele Unite, viata pe care Fondul Monetar International o pregateste celor cărora le acorda împrumuturi; viata pe care o vor avea tarile care se contopesc în Europa Unită. Satul era o aglomerare de căsuţe înghesuite (ca apartamentele dintr-un bloc) în care traiau o ciurdă de oameni, toti angajati la construirea maretelor morminte ale demnitarilor, toti instruiti exact atât cât e nevoie ca sa execute operatia ce le este atribuita (diviziunea muncii), toti îmbracati la fel, bucurându-se de aceeasi îngrijre medicala, la fel de saraci sau bogati, participând în grup la fiecare activitate, egali în faţa autorităţilor. Erau total scutiţi de orice grija materiala, caci autoritatile le asigurau locul de munca (nu exista somaj) si tot autoritatile le trimiteau carutele cu mâncare, punctual si democratic (nu exista foamete si nu existau bogati si saraci). Dar diavolul si-a vârât coada în acest paradis terestru socialist: unii săteni au conceput planul de a fura o parte din comorile cu care împodobeau monumentele ce le construiau, de a le vinde si de a încerca viata pe cont propriu, viata individuala. Natural, au fost prinsi. Înţeleapta si iubita conducere a tarii nu i-a executat decât pe cei vinovati dar, în scop educativ, pentru a descuraja restul poporului de la astfel de idei nastrusnice, a luat o masura administrativa: a oprit caruţele cu alimente. Si astfel, satenii, în mod preventiv si exemplar, au murit de foame. Căci proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie, eliminarea exploatarii omului de catre om, si toate celelalte, adusesera poporul din raiul socialist în fericita situatie în care mâncarea nu se producea individual si nu se vindea pe piata libera ci se “dădea”, sau, cum zice românul acum, “se bagă”.

92

În urma cu 2500 de ani, Euripide a văzut si el socialismul în actiune. Când Medea parasita îi reproseaza lui Iason inconstanţa, aratându-i ca ea îl salvase din primejdie de moarte, Iason îi raspunde: “Da, dar ai primit mai mult decât mi-ai dat, căci acum traiesti în Elada si nu în ţara ta barbară, si ai învaţat ce înseamna dreptatea si cum se traieste dupa lege, si nu dupa dictatul forţei brute”. Socialismul în actiune este tirania totalitara, unde vârful piramidei dicteaza si greutatea apasa pe cei de jos. Societatea socialistă are forma unei piramide, cu diferitele straturi ale nomenclaturii ridicându-se unul peste celalalt, pâna la vârful în care este cocotat grupul dictatorial. Uitati-va la dolarul american: în partea stânga are insignele ocultei masonice, piramida cu vârful iluminat, si dedesubt inscriptia Novus Ordo Seclorum - Noua Ordine Mondiala. Ordinea socialismului global. Ordinea piramidei, în care nu se traieste dupa lege ci dupa hotarârile luate la vârf. Piramida, aceasta forma arhitecturala a sclaviei egiptene, a început sa fie construita peste tot, spre delectarea culturaţilor, care apaluda tot ce este absurd si monstruos, crezându-se astfel deasupra “vulgului”. La început, când se faceau sapăturile am crezut ca se excaveaza si se studiaza zidurile Louvre-ului medieval, adânci si puternice, sub pavajul curtii Louvre-ului renascentist si baroc. Dar, sapaturile s-au facut pentru construirea unei piramide compuse din 666 de triunghiuri de sticla (iar cei care au citit Apocalipsa remarca semnificatia cifrei), care desfigureaza astăzi curtea interioara a Louvre-ului. Înainte de construirea piramidei, se intra în Louvre pe poarta Denon din pavilionul Denon, direct din curte, pe propriile picioare, facând câtiva pasi la lumina zilei: pe gratis, fara coada, fara înghesuiala, usor, comod. Acum vizitatorul trebuie întâi sa coboare de la nivelul solului, jos, în interiorul piramidei, pe care o traverseaza, pentru a urca apoi din nou la nivelul solului ca sa patrunda în cladire. Piramida trebuie luminata electric tot timpul. Ascensoarele si scarile rulante care duc în jos si în sus pentru a intra în muzeu sunt tot electrice. Ascensorul pentru cei care nu pot umbla prea bine e condus de un paznic. Se defecteaza tot timpul, si tehnicienii sunt de serviciu pentru a-l depana, altfel ramân vizitatorii captivi, atârnati în aer. Toate acestea costa bani, o cheltuiala inutila si neproductiva, al carei unic scop este împlântarea piramidei în inima Parisului. Două mii de ani de creştinism au construit o civilizaţie centrata în jurul bisericii, a carei formă conţine, atât expresia perfectiunii functionale a cladirii, cât si expresia esteticii care a produs-o. Dar, în plantatia globala, în sclavia egipteana, în socialismul mondial, forma orasului european, forma

93

satului crestin, trebuie distruse; locuinta vitelor umane este în cuburi, “la bloc”, si peisajul urban al vitelor umane este piramida care reprezinta structura societăţii. Asta pentru vitele umane; pentru ei, francmasonii si-au rezervat palatele si castelele construite de arhitectii, sculptorii si pictorii crestini din trecut. Alice Gwynne Vanderbilt si-a construit la New York, pe Fifth Avenue, o copie fidela a castelului de la Blois. Alva Vanderbilt si-a construit la Newport o replica perfecta a palatului Petit Trianon. Dar, dupa 1945 si-au dat seama ca diferenta dintre formele arhitecturale rezervate stapânilor de sclavi si cele rezervate gloatei ar putea fi prea vizibila. În opera de distrugere a aspectului citadin si a arhitecturii civilizatiei noastre, nomenclatura directoratului francmasonic international a început sa accepte sa locuiasca parţial si temporar în aceleasi forme hidoase ale socialismului mondial. “Fiecare copil (din Statele Unite ale Americii) se duce la scoala într-o cladire care arata ca o magazie de depozitare a pieselor pentru masini de copiat. Nici macar comisia scolilor, care a comandat si aprobat planurile, nu stie cum se face. Tot ce-i preocupă este cum sa evite sa dea explicatii parintilor”. Cazematele si magaziile în care merg copiii la scoala n-au ferestre, ci sunt luminate exclusiv electric. Toti tinerii de 20 de ani pe care-i cunosc poarta ochelari pentru citit. Dacă se strica instalatia de aer conditionat, copiii trebuie trimisi acasa căci se sufoca. Bineînteles, iluminatul si ventilatul artifical costa bani. “Fiecare firmă de avocaţi din New York se muta fara sa murmure într-o cladire de birouri ca o cutie de sticla cu podea de ciment si plafon de beton de doi metri si jumatate de la sol si pereti de paianta si coridoare minuscule - si apoi angajează decorator si-i da un buget de sute de mii de dolari ca sa trasnforme cuburile astea meschine într-un vis orizontal despre o casa de pe vremea restauraţiei”, zice Tom Wolfe. Oamenii adauga mobile ca sa se ferească de hidosenia cuburilor de sticla si ciment ale arhitecturii moderne. Pâna si arhitectii moderni glumesc pe socoteala “cutiilor de sticla”, care sunt de-acuma, depasite, si vin cu noi cutii de sticla în care sticla e ca oglinda si reflecta cutiile de sticla învecinate, facându-le sa para curbe. Apar noile scoli de arhitectura: post-modernismul, modernismul târziu, rationalismul, arhitectura participanta, neo-corbusierismul, argintiii din Los Angeles, si asa mai departe. “Dupa 1945 plutrocratii nostri, birocratii, membrii comitetului, sefii executivi ai companiilor, membrii comisiilor si presedinţii universităţilor au suferit o transformare inexplicabila... Dintro data s-au declarat dispusi sa accepte acel dus de apa rece, acea palma în obraz, acea cazna

94

pentru osânza sufletului nostru burghez, care este arhitectura moderna. Si pentru ce? Nici ei nu stiu. Se uita la clădirile goale pe care le-au cumparat, aceste mari gramezi structurale pe care le urasc din tot sufletul, si nu-si pot da seama nici ei”, zice Tom Wolfe. Dar sefii care ne dau ordin sa traim în ele, locuiesc în castelul de la Blois sau în Petit Trianon. Tom Wolfe face o scurta istorie a arhitecturii moderne. A început, zice el, dupa primul razboi mondial în Germania, unde s-au adunat o suma de tineri arhitecti, scriitori, artisti americani care si-au zis “generaţia pierdută” si care au gasit, în ruinele unei Europe devastate si distruse de razboi, modele ca André Breton, Louis Aragon, Jean Cocteau, Tristan Tzara, Picasso, Matisse, Arnold Schoenberg, Paul Valéry (sa nu uitam ca Picasso, Louis Aragon, si probabil ca si altii erau membri activi, purtatori de carnet, ai partidului comunist; si Paul Valéry nu facea nici un secret din perversiunile lui). Modelul arhitectilor a fost Walter Gropius, care a deschis scoala de arhitectura Bauhaus la Berlin în 1919. Bauhaus, scrie Wolfe, era “mai mult decât o scoala; era o comună, o mişcare spirituală”. În jurul lui Gropius gravitau pictori ca Paul Klee si arhitecti ca Marcel Breer, Ludwig Mies van der Rohe, Laszlo Moholy-Nagy, Herbert Bayer, Henry van de Velde, dedicati lucrarii de a “o lua de la zero”, pe fundalul unei Germanii social-democrate, care astepta înfăptuirea bolşevismului. De la zero, adica: “afara cu civilizatia crestina europeana. Am bombardat-o, am distrus-o fizic în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Am facut una cu pamântul splendida catedrala din Dresda, a doua ca mărime în Europa, care însuma veacuri de creatie si nesfârsita frumusete. Am bombardat si avariat domul din Milano, domul din Köln. Am darâmat cât am putut din bisericile istorice ale României. Acum distrugem tradiţia acestei civilizatii crestine”. Consiliul muncitoresc pentru Arta al Gruparii Noiembrie (probabil 7 noiembrie, data oficiala a revolutiei bolsevice în Rusia), al carui presedinte era Gropius, avea sarcina de a crea o arhitectura “a întregului popor”, adica muncitoreasca. Manifestul Gruparii Noiembrie era un ecou al Manifestului Partidului Comunist al lui Marx si Engels: “trebuie sa fim adevarati socialisti - sa crestem cea mai înalta virtute socialista: înfratirea tuturor oamenilor”. Deci noua arhitectura a lui Gropius urma sa fie: 1) pentru muncitori; 2) anti-burgheza. Funcţia “antiburgheza” s-a dovedit foarte utila, pentru ca orice poate fi respins ca fiind “burghez”.

95

Social-democraţii din Germania si Olanda au acordat contracte pentru cartiere muncitoresti lui Gropius, Mies van der Rohe, Bruno Traut si J.J.P. Oud, care avea 28 de ani când a devenit arhitectul sef al orasului Rotterdam si era membrul unui grup numit de Stijl (Stilul). Aceste grupuri compactate si strânse, ca Gruparea Noiembrie, sau de Stijl, credeau în doctrine esoterice, zice Tom Wolfe, tot asa dupa cum picturile lui Braque sau Picasso n-au nimic de a face cu arta ci sunt produsele unui punct de vedere teoretic. Astfel, teoria lui Braque ca pictura nu reprezinta nimic ci e doar o organizare pe o suprafata plana si teoria ca o pictura e ceva simultan, permite asezarea ambilor ochi într-o faţă vazuta din profil, adica vedem simultan ambele profiluri în acelasi plan. Rezulta un gunoi vizual perfect din punct de vedere teoretic. Tot teoria este triumfatoare în muzica lui Arnold Schoenberg, care compunea dupa formule matematice. Suna oribil, dar culturaţii ascultă cu pietate. Marca “intelectualului” a devenit aprecierea creaţiilor acestor comune si celule de artişti; dar, daca pictorii, compozitorii si poeţii pot crea chiar fara subventia masiva a burgheziei, arhitectii nu pot. Salvarea arhitecturii moderne a venit de la guvern. În Viena, Otto Wagner a primit comenzi masive de la guvern, care “credea (fara nici o baza reala) ca o noua arhitectura cosmopolita va rezolva ostilitatile acerbe rasiale si etnice din tara”, scrie Tom Wolfe. (In realitate, daca cineva ar avea timpul si resursele sa identifice exact persoanele care au determinat subventionarea arhitecturii moderne la Viena ar vedea cu totul alta motivatie si ar vedea poate un tablou mai larg, în care intra Viena ca patria lui Theodore Herzl si Siegmund Freud). Grupurile de arhitecti moderni - Bauhaus, Wendingen, de Stijl, constructivistii, neoplasticistii, elementaristii, futuristii - au început sa prolifereze. In 1922 a avut loc la Düsseldorf primul Congres International de Arta Progresista, unde s-au întrunit arhitecti ca Gropius, Erich Mendelsohn (expresionismul), Van Doesburg. Accentul pe care l-a pus acesta din urma pe calitatea anti-burgheza, imperfect satisfacuta de curbele expresionismului lui Mendelsohn sau de manufactura muncitoreasca a lui Gropius, l-a determinat pe Gropius sa-si schimbe lozinca si sa adopte motto-ul: Arta si Tehnologia. Desi erau uniti în lupta lor comuna împotriva traditiei civilizatiei crestine, toti acesti intelectuali si artisti progresisti se certau foarte mult între ei, generând astfel nenumarate scoli si curente, grupulete si bisericute - cu cât mai multe cu atât mai bine, pentru confuzia gloatelor. Astfel, marxistul declarat Bruno Taut, 96

care a primit comanda pentru un cartier muncitoresc în Berlin, îsi vopsea blocurile muncitoresti în rosu; dar puritatea noii arhitecturi elimina toate culorile în afara de alb si negru si diverse nuante de murdar, si blocurile au renuntat la culoarea steagului comunist. Puritatea formei cere ca acoperisul sa fie plat, caci acoperisul traditional înclinat din tigle cu streasina, care te fereste de ploaie si de zapada e burghez; si cine a avut nenorocul sa locuiasca la bloc la ultimul etaj si i-a plouat în casa toamna, iar vara s-a copt sub soarele de care îl ferea stratul de aer de sub acoperisurile înclinate, a avut ocazia sa se sacrifice de dragul puritatii formei arhitecturii progresiste anti-burgheze. Si asa, sub zapezile din nordul Europei, la Berlin, Weimar, Rotterdam, Amsterdam, s-au construit blocuri cu acoperisul plat - pâna când suferinta din cauza zapezii a fost asa de mare, încât teoreticienii anti-burghezismului progresist s-au îndurat si-au permis ca acoperisul sa fie înclinat - dar de o singura parte, nu de doua parti ca în trecut. In muzica, zice Tom Wolfe, cazul e si mai avansat; compozitorii din universitati sunt asa de ultra-Schoenbergieni, asa de minunat de abstracti, încât nimeni altcineva decât ei nu mai are nici o dorinta sa aiba ceva de-a face cu muzica serioasa moderna. Nici macar culturnicii devotati, care frecventeaza concertele simfonice, nu pot fi determinati sa vina la un concert exclusiv de muzica contemporana; astfel de concerte nu pot avea auditoriu decât la universitati, unde se pot auzi piese de Stockhausen, ansambluri pentru sintetizator de Babbitt, bucati de Easley Blackwood si Jean Barraqué, apoi piese stohastice (adica: sunete la întâmplare) pentru pian, sintetizator si computer de Iannis Xenakis. “Aceleasi 35 ori 40 de suflete, toti profesori si studenti post-universitari, constituie publicul la fiecare concert de muzica contemporana”, scrie Wolfe, “si spaima e ca nici macar ei nu vor mai veni...” Coregrafia a intrat mai greu pe fagasul modernismului, dar în 1962 George Balanchine, venit din Uniunea Sovietica prin Paris, în 1934, punea în scena balete abstracte la Lincoln Center. La fel s-a modernizat si arta fotografica: John Szarkowski a deschis ochii intelectualilor; câta vreme vulgul crede ca o fotografie arata în mod fidel obiectul fotografiat, culturati se asteapta de la fotografiile artistice sa contina pete, sa fie neclare, sa prezinte deformari grotesti prin unghiuri exagerate, culori nenaturale, hidoase si imagini trunchiate. Pentru mase, care nu pot fi nici moarte duse la concerte de muzica atonalista, minimalista, si asa mai departe, s-a acaparat si dezvoltat imensa industrie a rock-ului. Dar si aici exista elita care vede hainele cele noi ale împaratului. Citim în Informationweek: “Omul 97

care-a fost pionierul realitatii imaginare (virtual reality), s-a reîntors. Albumul recent al lui Jaron Lanier de muzica acustica numit “Instrumentele Schimbarii” aduce o fuziune postminimalista de virtuozitate. Lanier este un veteran al muzicii care cânta la 100 de instrumente si a cântat alaturi de Ornette Coleman si Stanley Jordan. Muzica l-a interesat dintotdeauna: faimoasa manusa digitala a fost conceputa la început ca sa genereze sunete realiste cântând la ghitara aeriana.. Lanier va întreprinde un tur de concerte. Spectatorii nu vor avea nevoie de casti speciale.” Fotografia lui Lanier însoteste stirea, dar nu se vede decât un par lânos si salbatec, stil african, peste un nas care nici pe departe nu este hamit. La 7 august 1994, la emisiunea “This Week in Bible Prophecy” - Aceasta saptamâna in prisma profetiilor biblice”, s-a discutat o orchestra de muzica rock din Londra, numita The Devoted Men - Devotatii, condusi de Marele Preot al Templului Olympus. Acest mare preot declara ca primeste textele si muzica pentru spectacolele lui de rock de la “zei demonici” si ca munca lui este dedicata recrutarii prin muzica de discipoli pentru templul lui. Preotesele cultului satanic de la Templul Olympus sunt doua tinere numite Sarah si Julienne, care practica magia neagra si ritualuri de perversiuni sexuale. Dar admiratorii si tinerii care asculta muzica rock nu sunt de la început initiati în toate acestea. La început li se ofera flori, atmosfera e dulce, suava si delicata, plina de poezii duioase; magia neagra este ascunsa de începatori. Anunturile lor în ziare sunt tot inocente si duioase: se prezinta ca suflete stinghere care cauta prietenia unora sensibili ca si ei. Dupa initiere, candidatii sunt încetul cu încetul introdusi, la început, tot mai adânc în pornografie si prostitutie, ca sa fie apoi cu timpul promovati la magie neagra si satanism, cerându-li-se în cele din urma sa practice sacrificii umane. Un tânar fost membru al cultului satanic al Templului Olympus a declarat public la televizor, fara sa se ascunda, ca s-a deziluzionat de cult si de muzica lui de când i s-a nascut primul copil si marele preot i-a cerut sa-l sacrifice pe altar - asa cum trebuiau evreii biblici sa-si sacrifice primul nascut, lui Iehova. Orchestra de rock Motley Crue executa muzica cu astfel de texte ca: “Not a woman, but a whore/ Well now I'm killing you... watch your face turn blue - Nu esti o femeie, esti o c... / Acum te omor... uite cum te învinetesti la fata”. Joseph R. Shapiro, fondatorul si presedintele muzeului de Arta Contemporana din Chicago, a întrebat: “Poate arta francmasonica supravietui în America? ...Cei care formeaza gustul public, comerciantii obiectelor de arta, nomenclatura muzeelor, directorii,

98

curatorii, sefii catedrelor universitare, colectionarii si criticii sunt predominant francmasoni. In arta, goimii sunt în mod cert în minoritate. Ar trebui sa ne reformulam întrebarea... poate supravietui cultura în America fara francmasoni?” (conferinta tinuta la Forul Comunitatii din Chicago în 1977). Ziarul Jerusalem Post scria în 1989 ca producatorii si regizorii de film sunt în marea lor majoritate evrei în Statele Unite, si 75% din Asociatia Scriitorilor sunt evrei. Gary Smith identifica proprietarii si directorii caselor de filme (Warner Communications, MCA, Universal, Nickelodeon, USA Network, Trans-World Entertainement, Lorimar, Chris Craft, Repu-blic, MGM-United Artists, Orion, Walt Disney), care sunt tot evrei. Agentiile de actori, competitia Miss America, critica de film, sunt în aceleasi mâini; si comedia, care a devenit exclusiv concentrata asupra regiunii ano-genitale a protagonistilor, este acum un monopol evreiesc. La fel emisiunile de radio si televiune: moderatorii si prezentatorii emisiunilor istorice, stiintifice, literare, de varietati sunt Howard Stern, Joan Rivers, Robert Klien, Ruth Westheimer, Larry King, Sonya Friedman, Barry Farber, Merv Griffin, dr. Joyce Brothers, Charley Rose, Norman Ornstein, Maury Povich, Mark Green, Rona Barrett, Sally Jesse Raphael, Carl Sagan, Giraldo Riviera, Louis Ruckheiser - nici un goim printre ei. La fel, cântaretii de muzica pop: Andy Williams, Barry Manilow, Neil Sedaka, Bette Midler, Neil Diamond, Melissa Manchester, Barbara Streisand, Simon & Garfunkle. In special industria muzicii rock si a filmelor video rock sunt un monopol evreiesc: Lew Wasserman este proprietarul colosalei MCA Records, Walter Yetnikoff este director la CBS records, care apartine companiei japoneze Sony. In muzica clasica, nu e destul sa fii evreu: trebuie sa fii evreu sionist, ca sa devii “mare” ca Isaak Stern, Itzhak Pearlman, Leonard Bernstein, Aaron Copeland. Daca esti evreu cinstit si talentat, ca Yehudi Menuhin, te trezesti ca nimeni nu mai stie de tine. Si daca nu esti evreu, nici nu încerca. Truman Capote era un scriitor destul de bine cunoscut pâna în martie 1986, când întrun interviu acordat revistei Playboy a remarcat ca toate scrierile care nu satisfac cerintele sioniste sunt suprimate în America. De atunci n-a mai auzit nimeni de el. Iata cui apartin toate editurile americane mari: Simon and Schuster, cea mai mare, si Prentice-Hall, sunt controlate de Gulf & Western; Holt, Rhinehart & Winston publica toate manualele scolare ce-i apartin lui Jovanovich; Random House, Vantage, Crown, Ballantine sunt parte din imperiul Newhouse; Putnams îi apartine lui Lew Wasserman; Macmillan, lui Robert Maxwell; si asa mai departe.

99

La fel distribuitorii de carti, cluburile literare, si revistele de critica literara. Istoria o rescria Mihail Roller în România; în Statele Unite, o plasmuiesc Barbara Tuchman si Studs Terkel. Timp de 12 ani, directorul Bibliotecii Congresului a fost Daniel Boorstin, tosi acestia fiind evrei. Iata cum descrie scena literara unul care are dreptul sa o judece - căci figura lui se ridica la mare înaltime pe orizontul secolului nostru: “Inca înainte de primul razboi mondial, aceasta miscare (avangardismul) s-a angajat în distrugerea tuturor formelor de arta larg acceptate - în forma, limba, trasaturi si proprietati - în stradania sa de a crea un fel de «supraarta», care apoi se presupune ca va da nastere la o Viata Noua. S-a propus ca literatura sa o ia de la început, cu o foaie alba de hârtie. (De fapt, unii au ramas tot cam pe la stadiul acela). Distrugerea a devenit apoteoza acestui avangardism beligerant. Scopul era sa distruga întreaga traditie culturala de secole, sa sparga si sa întrerupa curgerea naturala a dezvoltarii artistice printr-un salt brusc înainte. Acest scop urma sa fie obtinut realizându-se doar forme goale, noi, ca un scop în sine, concomitent cu coborârea standardelor de maiestrie artistica personala pâna la delasare totala si necioplire artistica, uneori combinate cu un înteles asa de ascuns încât devine neinteligibil. Acest impuls agresiv ar putea fi interpretat ca fiind doar produsul ambitiilor personale, daca n-ar fi si faptul ca în Rusia... acest impuls si manifestarile lui au precedat si-au proorocit cea mai distrugatoare (fizic) revolutie a secolului 20. Inainte de a erupe pe strazile Petrogradului, aceasta revolutie cataclismica a erupt în paginile revistelor literare si artistice ale cercurilor boeme din capitala. In ele am auzit pentru prima data atacuri violente împotriva întregului mod de viata rus si european, chemarile la anihilarea tuturor codurilor etice si religioase, la distrugerea tuturor traditiilor culturale existente, alaturi de lauda de sine a disperatilor inovatori, care n-au produs niciodata nimic de valoare”. Zicându-si futuristi si promovând literatura si arta viitorului, acesti inovatori cereau literalmente, zice Soljeniţân, sa se traga cu pustile în tablourile lui Murillo sau Rafael, “ca sa ricoseze gloantele din peretii muzeelor”. Dar de-abia a izbucnit revolutia pe strazi (si stim acum ca n-a fost o razmeriţă populară ci o armată de mercenari platiţi si bine organizati), zice Soljenitân, ca aceşti artisti ai viitorului, acesti futuristi, s-au aliniat în frontul revolutionar la extrema stânga, iar brutala si sângeroasa dictatura bolsevica a deschis larg portile acestei “hoarde de avangardisti” si i-a numit în pozitii de pe care controleaza cultura. E adevarat ca 100

domnia lor n-a durat mult, căci cu osificarea regimului sovietic totalitar s-a osificat si aceasta pseudocultura si s-a transformat în ceremonialul de curte al despotului numit “realism socialist”. Unii, zice Stoljenitân, s-au straduit sa-l analizeze, desi n-au avut ce analiza, căci stilul realist socialist se limita doar la propagarea liniei partidului. Dupa un somn de 70 de ani în fundul hăului comunist, poporul rus, degradat si umilit, aproape anihilat fizic, nu si-a regasit glasul în literatura încă, aşa cum era si normal; Are nevoie de timp, arata Soljeniţân. El observa cu durere cum libertatea de expresie regasita este folosita de unii scriitori “pentru a se exprima pe ei însisi... adesea fara sensibilitate pentru relele si cicatricele de azi, cu o inima evident seaca; exprimarea personalităţii unui autor - indiferent daca acesta este valoros sau nu - fara simt de raspundere pentru morala publicului, si mai ales a tineretului, adeseori, încarcând limba cu obscenităţi, care timp de sute de ani au fost considerate de neconceput în presa, dar acum par sa fie la moda”. Nimeni n-ar putea dezvalui mai bine radacina comuna a modernismului si a comunismului si tinta lor comuna: distrugerea civilizatiei crestine, abrutizarea si degradarea maselor de oameni pentru a-i înrobi si transforma în vite în folosul îmbogatirii, în continuare, a francmasoneriei. În civilizatia noastra crestina a înflorit economia si au prosperat natiunile, datorita faptului ca schimburile de bunuri si servicii între oameni se faceau în mod cinstit si echitabil, iar raporturile dintre oameni se bazau pe respect reciproc si întrajutorare. Baza prosperitatii a fost morala. Dar nomenclatura Noii Ordini Mondiale n-are nevoie de oameni liberi si prosperi ci de hoarde de brute ţinute în închisori imense si dominate de frica, caci acestea sunt mai usor de jefuit. Vedem azi, zice Soljenitân, revenirea aceluiasi fenomen anti-cultural, adica respingerea si dispretul pentru tradiţie si ostilitatea pentru ce e general acceptat. Avem azi de-a face cu post-modernismul, pentru adeptii caruia nu exista realitate; pentru ei lumea e “un text”. De aceea, important este numai eul autorului, care se concentreaza asupra auto-analizei pâna ce acesta ajunge sa-l dezguste pe cititor. Autorul nu are responsabilitati iar curajul lui consta din negarea tuturor lucrurilor. Pe post-modernisti îi surclaseaza “conceptualistii”, si pe acestia, “post-avangardistii”; toate sunt doar manifestari ale bolii spirituale de care sufera cei lipsiti de etica si idealuri morale. “Daca privim cu atentie”, continua Soljenitân, “vedem cum în spatele

101

acestor experimente aparent nevinovate, pe care le gasim peste tot, de a respinge traditiile «învechite», gasim o adânca ostilitate pentru viata spirituala. Acest neostenit cult al noului, care afirma ca arta nu trebuie sa fie buna sau curata, ci trebuie doar sa fie noua, mai noua, si mai noua, ascunde o încercare neabatuta si de lunga durata de a submina, ridiculiza si dezradacina toate preceptele morale. Nu exista Dumnezeu, nu exista adevar, universul e haotic, totul e relativ, «lumea este privita ca un text», un text pe care orice post-modernist e gata sa-l compuna... De câteva zeci de ani, literatura, muzica, pictura si sculptura s-au îndreptat... spre dezintegrare într-o «noutate» frenetica si insidioasa. Decoram locurile publice ridicând statui care estetizeaza urâtul în sine - si nici nu ne mai miram... Daca noi, creatorii de arta, ne supunem docili acestei scufundari, daca încetam sa pretuim marea traditie culturala a secolelor trecute împreuna cu baza spirituala din care a crescut, vom contribui la o cadere extrem de periculoasa a spiritului omenesc pe pamânt, la degenerarea omenirii spre un fel de stadiu inferior, mai apropiat de lumea animala”. O critică de arta cinematografica, Lillian-Emma Wagner, a vazut la New York, la 15 iulie 1994, filmul românesc “Patul conjugal”, regia si scenariul de Mircea Daneliuc. “Eram 17 oameni într-o sala de aproximativ 200 de locuri”, scrie ea. Si continua: “Critica: mai mult decât favorabila: Bizzare... plenty to laugh about (bizar... ai de ce râde), scria Judy Stone în San Francisco Chronicle. Abrasively funny (de un comic abraziv) - David Straton de la Variety. De asemenea: Official Oscar Entry (filmul a fost inclus oficial) pentru Best Foreign Language Film 1993 (cel mai bun film strain din 1993).” Emisiunea saptamânală de limba româna TV Dacia New York îl recomanda drept o «comedie amara»: “...Românii sunt nebuni si lichele, toata lumea face prostitutie si trafic de orice. Nimeni nu stie ce vrea si nimeni nu munceste cinstit. Se fura, se santajeaza, toti sunt alienati. Totul se termina (de fapt filmul începe cu aceleasi imagini) cu profetizarea unei degradari totale ca natiune în care avortonul peltic si cretin este supravietuitorul santajist”. Ion Mihai Pacepa scrie: “Fiindca nu putea tine stiloul sau pixul cu degetele lui boante, Dej a început sa scrie cu un creion hexagonal, pe care dulgherii îl folosesc pentru a linia scândurile acolo unde trebuie taiate. Violetul era culoarea lui favorita si, curând, toate resedintele lui Dej erau pline de creioane de dulgher cu mina violeta, fabricate special pentru el”. 102

Violetul nu este numai culoarea favorita a unui călau comunist. De vreo 6-8 ani, dar cu furie în ultimii doi ani, absolut toate elementele vietii publice si private trebuie sa arboreze culoarea violetă, care are voie sa oscileze între violet-purpuriu si violet-albastrui si este adeseori însotita de un galben auriu si de negru. Combinatia între diversele nuante de violet si diverse nuante de negru este respingatoare; dar cestile, servetelele de hârtie, publicatiile de specialitate, jucariile pentru copii, hainele si pantofii pentru femei si copii, camasile si cravatele barbatilor, fatadele cladirilor, covoarele, scaunele, lampile, caietele, creioanele - tot ce vezi e din ce în ce mai violet în America. În special hidoase sunt hainele violete pe oamenii de rasa neagra, caci combinatia între tenul lor întunecat si întunecimea violetului îi face sa para prafosi si murdari. Intrebati fiind de ce-si cumpara haine violete, oamenii raspund: “Asta e culoarea la moda”. Dar cum a ajuns aşa? Si de ce chiar asta? Al cui steag e violetul? Exista mai multe raspunsuri. Violetul e culoarea Africii, proclamata printre populatia de culoare din Statele Unite. Violetul e culoarea homosexualilor, care-si tiparesc manifestele si literatura pe hârtie de culoarea levănţicii. Rosu era steagul comunismului, albastru închis e al Organizatiei Natiunilor Unite, si prin contopirea lor rezulta violet. Transcriem din Revue des Societés Secretes: “Conform «Tribunei Ruse» care apare la München în limba rusa (asta era în 1924), iudaismul militant mentine urmatoarele organizatii de lupta de diferite niveluri, în mod mai mult sau mai putin deghizat, dar toate cu scopul pregatirii triumfului internationalei a treia: 1) Internaţionala aurie (plutocratia si marile finanţe internationale) în fruntea careia îi gasim: a) în America pe J.P. Morgan, Rockefeller, Vanderbilt si Vanderlippe; b) în Europa casa Rothschild si altii de ordin secundar. 2) Internaţionala roşie, sau uniunea internationala a democratiei lucratorilor sociali. Aceasta include a) internationala a II-a (cea din Belgia sub Endervelde); b) internationala 2,5 (cea din Viena sub Adler); si c) internationala a III-a sau internationala comunista (cea din Moscova sub Apfelbaum si Radek). La aceasta hidra cu trei capete, care opereaza separat pentru mai mare usurinta, se adauga cele sase capete ale Oficiului International al Asociatiilor Profesionale cu sediul la Amsterdam, care dicteaza linia francmasonica sindicatelor, care nici macar nu sunt afiliate bolsevismului.

103

3) Internaţionala neagra sau uniunea de lupta francmasonica. Ziarul ei principal este raspândit de organizatia universala a francmasonilor (din Londra); de catre Alianta Israelita Universala, fondată la Paris de catre Cremieux, evreu; de catre ordinul evreiesc B'nai Moiche (fiii lui Moise) şi societatile evreiesti Henolust, Hitakhdut, Tarbut, Karen-Haysod si sute de altele la fel, mai mult sau mai putin secrete, raspândite prin toate tarile din vechiul continent si din lumea noua. 4) Internaţionala albastră sau masoneria internationala, care-i uneste pe toti masonii din lume în “Loja Reformata... Unita... Reunita... a Marii Britanii”, “Marile Loji ale Frantei” si lojile Grand Orient din Franta, Belgia, Italia, Turcia si celelalte tari. (Centrul activ al acestei congregatii este Marea Loja “Alpina” din Elvetia). Ordinul iudeo-masonic “B'nai B'rith, care, contrar statutelor lojilor masonice, nu accepta decât evrei si care are peste 426 de loji strict evreiesti în lume, serveste drept curea de legatură între internaţionalele descrise mai sus. Directori la B’nai B’rith sunt evrei: Morgenthau, fost ambasador al Statelor Unite la Constantinopol; Brandeis, fost judecator la Curtea Suprema a Statelor Unite; Mack, sionist; Warburg Felix, bancher; Elkuss; Drauss (Alfred), primul ei presedinte; Schiff, azi mort, care a finanţat si organizat emanciparea evreilor în Rusia; Marshall (Louis), sionist.” În fine, tricolorul obsesiv al vietii publice americane devine inteligibil: întâi aurul si auriul francmasoneriei internationale preponderent evreiasca. Apoi, negrul Mossad-ului si al echipelor Biroului Tutunului, Alcoolului si Armelor de Foc al Departamentului Trezoreriei, printre realizarile carora se numara masacrul din Waco, Texas si asasinatele de la Ruby Ridge. Apoi, contopirea stindardului rosu al bolsevismului sovietic, cu albastrul francmasoneriei care a finantat si instaurat bolsevismul, cu albastrul Natiunilor Unite: contopirea lagărului sovietic cu cel imperialist israelo-american, într-un singur supraguvern modial. Stindardul rezultat din cele doua stindarde, cel rosu si cel albastru, violetul universal, ne anunta triumful Noii Ordini Mondiale. Nici o culoare clara si luminoasa nu mai este folosita în industrie, în presa, în învatamânt, în arhitectura si mobilier, în haine; toate obiectele sunt colorate în culori 104

amestecate, murdare; verde amestecat cu albastru si rosu, diverse nuante de violet amestecate cu diverse gradatii de cenusiu, si asa mai departe. Aceste amestecuri de culori simbolizeaza amestecul tuturor raselor într-o singura rasa în sclavia globala, dizolvarea culturilor naţionale în “multiculturalism”. Arta promovată de francmasoni In arta, francmasonii ne fac sa “admiram” cu zel expresionismul abstract, cubismul, minimalismul. In literatura destinata maselor, francmasonii ne fac sa ne “delectam” cu satanismul, pornografia si “comicul” mutilarii si torturii; în cea destinata culturnicilor, învatam structuralismul si formulele matematice aplicate hodoronc-tronc acolo unde nu se potrivesc. Critica literara este “post-structuralista” si foloseste termeni ca “metataxis”, “paralogic”, “nonreferenţial”, “logocentrism”. Părintele deconstructivismului, francezul Jacques Derrida, se mira singur de avântul pe care l-a luat teoria lui în Statele Unite. La început, Derrida si colegii lui (Jacques Lacan, Michel Foucault, Roland Barthes, Paul de Man, cel care zice ca literatura nu e decât zgomot lipsit de semnificatie), au insistat ca nimic nu conteaza decât textul: adica, atunci când Milton scrie “orb în Gaza la moara cu sclavi”, nu trebuie sa stii nici ce e Gaza, nici despre ce moara cu sclavi este vorba, nici cine a fost orb în Gaza la moara cu sclavi si cum de a ajuns acolo si nici de ce se plânge. Aceste lumini ale intelighenţiei progresiste au ajuns la concluzia ca oricum cititorul nu poate ghici despre ce este vorba, căci nici un text nu are o semnificaţie în sine si poate însemna, vorba lui Bacovia, orice şi tot nimic. Derrida si distinşii lui urmaşi umplu, cam inconsecvent, kilograme de hârtie cu textele lor si ocupa toate publicaţiile de specialitate cu scrieri care, conform teoriilor lor, înseamna orice si tot nimic. Emulii americani ai lui Derrida scriu interpretari si critici care demonstreaza ca orice text înseamna orice: astfel, un profesor de la Universitatea din California a scris în 1978 ca atunci când Huckleberry Finn încearca sa vrajeasca un spirit dintr-o cutie veche de conserve, el de fapt se masturbeaza; catedra de Engleza a Universitatii din Michigan a organizat un colocviu despre travestism la Shakespeare, Brecht si Caryl Churchill; la Universitatea Brown, interpretările acestea semiotice au proliferat în asa masura încât s-au despartit de catedra de Engleza si formeaza o catedra aparte, care se ocupa si de alte feluri de texte, exprimate prin muzica, voce, ori film. Membrii acestei catedre produc lucruri bizare, ca de exemplu filmul “Mama, mama, unde mi-e creierul?”, un film scris în 1987, al cărui autor si-a descris ulterior creatia ca “un gunoi vechi 105

post-modernist plin de rock”. Studentii cutreiera pravaliile si spalatoriile din Rhode Island cautând “semnele” care “înseamna” Rhode Island. Dizertaţia unui doctorand din 1985 de la Universitatea Irvine, din California, este despre Productiile ideologice în industria restaurantelor si demonstreaza, pe baza a patru tipuri de lanturi de bodegi cu servire rapida si bufete express, ca “atunci când omul crede ca-si cumpara ceva de mâncare, în realitate ceea ce primeste este de fapt un text care poate fi descifrat”. Se descifreaza acest text examinând uşile, dosurile, ferestrele, lumina, menu-ul si alte elemente; apoi se vede cum “ideologia comerciala se integreaza în cultura post-modernista care se dezvolta”. Pare de râs dar nu e. E de plâns. Căci aceasta este o teza pentru care candidatul a primit titlul de doctor si acest doctor, intelectual si profesor universitar modeleaza mintile tineretului. Si Sykes vede pericolul acestor ridicole exercitii ale culturnicilor, căci ele nu se petrec alaturi de cultura adevarata, ci în locul ei. Houston Baker, profesor la Universitatea din Pennsylvania, zice ca nu exista diferenta calitativa între autori. Robert Scholes scrie în 1986 ca absolventii unei facultati literare n-au nevoie sa fi auzit vreodata în viata lor de Homer, Platon, Aristotel, Dante si Shakespeare. E.D. Hirsch Jr. se asociaza acestor idei în mod perfid, tipic - pretinzând ca le combate. In articolul lui despre “Alfabetizarea culturala” (Salmagundi, toamna, 1986), el demonstreaza ca nimeni nu are nevoie sa citeasca nimic pentru a fi cult - nimic altceva decât articolul lui. Dar profesorii universitari americani au mers si mai departe si au absolvit studentii de la obligatia de a citi ceva. Comitetul pentru Programa Analitica a Studentilor de la Facultăţile de Engleza s-a întrunit pe la sfârsitul deceniului al optulea si a decretat ca studiind literatura engleza si americana nu trebuie sa studiezi autori ca Shakespeare, Donne, Milton, putând studia absolut orice-ti trece prin minte, căci, zice comitetul, “actul de a trai si interpreta literatura nu trebuie sa fie legat de anumite obiecte”. Mai mult, neavând obligaţia de a citi si cunoaste anumiti autori, studentii devin liberi sa învete “trăirea actului cititului”. Astfel s-a legiferat în mod oficial în programa analitica universitară analfabetismul; “trairea actului de a învaţa” este exact ceea ce a introdus Dewey în scolile primare când a eliminat cunoasterea alfabetului si a numerelor, scrisul, cititul si socotitul din scoli. Marii preoţi ai analfabetismului cu diploma universitara de la catedrele de literatura au succes. La Universitatea Duke, una dintre cele mai prestigioase, s-au adunat vârfurile intelectualilor: Stanley Fish, şeful catedrei de Engleza, care în scrierile lui recunoaste ca exista

106

semne fizice tipografice pe hârtie, dar semnificatia lor e alta la fiecare contact chiar cu acelasi cititor. Barbara Herrnstein Smith, care urma sa fie presedinta Asociatiei de Limbi Moderne, Frank Lentricchia, autorul cartii “After the New Criticism - Dupa critica noua” si cel mai mare critic literar marxist al Americii, Frederic Jamerson, care vede totul conform luptei de clasa descrise în termenii revolutiei de la 1848 sunt platiti cu salarii de sute de mii de dolari anual fiecare si au fost descrisi de un coleg ca “cei mai bogati marxisti din America”. Acesti campioni ai maselor exploatate, înfometate si oprimate si-au angajat apoi soţiile ca profesoare la aceeasi catedra cu ei si apoi prietenii. Cu totii sunt critici deconstructivişti, cu toţii marxisti si campioni ai maselor populare. Când un student l-a rugat pe un distins profesor de la Duke sa analizeze o poezie a lui Baudelaire, profesorul (a carui specialitate era aceea a poeziei) n-a putut sa o faca si a raspuns doar ca “a citit cam de mult poezia, dar vede ca are 36 de versuri”. Pâna si Harold Bloom, care si-a construit reputatia pe o mare doza de marxism si critica de text, îi descrie pe acesti oameni de cultura si literati ca pe “noii stalinişti ai catedrelor de Engleza”. Daca te duci la New York, în multe cartiere nu esti sigur ca vei ajunge viu de acasa la statia de metrou. Peretii caselor, gardurile, suprafetele accesibile în acele cartiere sunt desfigurate de murdarii si mâzgâlituri executate stropind vopsea din cutii sub presiune, numite graffiti. Pâna recent aceste murdarii si mâzgâlituri erau considerate acte de vandalism. In 1992, guvernul a declarat ca sunt opere de artă. La Miami, la Centrul Municipal pentru Artele Frumoase, s-a organizat o expozitie a unui mare pictor contemporan de graffiti care se caracteriza în doua moduri: întâi, arta lui se distingea prin murdarirea peretilor caselor cu graffiti executate apasând pe capacul unei cutii cu vopsea; si apoi, a murit de AIDS (SIDA), căci era consumator de heroina si s-a infectat drogându-se cu acul unui prieten bolnav. Profesorii de liceu au vizitat expoziţia, învatându-si elevii sa-l emuleze pe acest artist, care, dupa cum ne-a explicat o profesoara de “aprecierea artei”, a “redat vieţii arta, aducând-o din nou din muzee printre noi, pe strada.” Toate statuile si fântânile frumoase create în secolele trecute care ne-au împodobit orasele erau pe strada dar probabil nu erau “printre noi”. Fundaţia Naţională pentru Artă a Statelor Unite - The National Endowment for the Arts (NEfA) este o agentie care foloseste banii cetăţenilor colectati din impozitele pe salarii pentru ca sa “promoveze arta”. In 1993, aceasta fundatie a intentionat sa cumpere cu 107

$1,6 milioane (peste un milion si jumatate) de dolari urmatoarea opera de arta a artistei Judhy Chicago intitulata “Cina” - un simbol al mosternirii noastre - o masa festiva triunghiulara cu 39 de tacâmuri, câte un tacâm pentru fiecare mare femeie din istoria Statelor Unite; fiecare tacâm are o farfurie, si pe fiecare farfurie este aratat un vagin care reprezinta pe acea mare femeie din istoria Americii. Pe unii membri ai Congresului i-a podidit dezgustul si au cerut sa nu fie cumparata acea “opera de arta” cu banii cetatenilor. Dar 123 de membri ai Congresului au fost de parere ca trebuie sa “sprijine arta” si ca cine nu doreste sa cumpere cele 39 de vagine cu banii publici nu “sprijina arta”. La 5 martie 1994 a avut loc un eveniment artistic la Cabaretul St. Patrick, prezentat de Centrul Walker pentru Arta din Minneapolis, Minnesota, finantat în parte de catre National Endowment for the Arts (NEfA), cu bani luati de la contribuabili. The National Endowment for the Arts este bratul guvernului care promoveaza artele. Evenimentul artistic a constat din aparitia pe scena a unui “artist” numit Ron Athey, originar din Los Angeles, care are SIDA, si care a înfipt cutitul într-un alt “artist”; a muiat apoi stergarele în sângele proaspat ce curgea din rana si a trimis stergarele peste capetele publicului din sala, cu ajutorul unor frânghii întinse peste rulmenti. Unii spectatori mai putin cultivati, s-au cam ferit de sângele care picura din stergare. Ba unii mai opaci, tematori ca vor fi infectati cu SIDA, s-au plâns - bineînteles, degeaba. Biletele pentru acest spectacol artistic au costat în jur de $100 si s-au vândut toate. In decursul spectacolului, descris în program ca “tortura erotica” ce foloseste “iconografia religioasa”, artistul Ron Athey si-a înfipt ace în cap provocându-si sângerari, apoi si-a înfipt ace si în brat. In final s-au înfipt spite de metal în obrajii a doua “artiste”. Kathy Halberich, directoarea Centrului Walker pentru Arta, a declarat ca aceasta opera trebuie înteleasa în contextul “ritualurilor bisericii”. Centrul Walker pentru Arta a primit de la NEfA peste un milion de dolari în ultimii trei ani. Don Nikles si Robert Byrd, membri în Congresul Statelor Unite, au dezaprobat acest eveniment artistic în scrisori, la care directoarea NEfA, Jane Alexander, le-a raspuns ca n-au dreptate. Congresul si-a manifestat dezaprobarea taind alocatia NEfA cu... 2%. Preşedinţii Statelor Unite, Bill si Hillary Clinton, au numit-o pe actrita Jane Alexander şefa la NEfA si i-au trasat sarcina sa faca astfel încât “arta sa faca parte din viata fiecarui american din tara” - dar arta promovata de NEfA. Americanii nu mai au voie sa se fereasca de urdorile Fundatiei Nationale pentru Arta (NEfA). Jane Alexander a dezvaluit

108

misiunea

Fundatiei

Nationale

pentru

Arta

(NEfA):

“sa

obisnuiasca

publicul

cu

homosexualitatea, incetul cu incetul”. In octombrie 1993, NEfA a finantat trei festivaluri cinematografice homosexuale la Pittsburg cu $17.500. Filmele care au participat la aceste festivaluri finantate de catre guvern prin NEfA au aratat procesul masturbatiei, acte sexuale orale executate de barbati homosexuali si un barbat care lingea interiorul unei latrine. In 1994, Fundatia Nationala pentru Arte a dat $15.000 unui grup de huligance ce-si zic “guerilla girls”, care umbla mascate si îmbracate în negru, cautând sa semene cu niste gorile si lipesc afise pornografice care arata penisuri umflate, exagerat de mari, peste afisele muzeelor si expoziţiilor de pictura. Afisele lor sunt, chipurile, proteste la faptul ca sunt foarte multe tablouri de pictori barbati în muzee si mai putin tablouri de pictori femei. Bugetul NEfA era de 174 milioane de dolari în 1994. Berit Kjos arata ce fel de arta a promovat NEfA în 1992 si 1993: * Kitchen Theatre din New York a primit $13.000 pentru productia unei înregistrari a “artistei” Annie Sprinkle, a carei “arta” consta din faptul ca-si departeaza picioarele pe scena si invita publicul sa-i exploreze profunzimile vaginului în timp ce recita rugăciuni adresate “spiritelor prostituatelor de la templele din antichitate”. “ De obicei iau o gramada de bani pentru asta”, a exclamat Annie Sprinkle pe scena, “dar asta seara guvernul plateste”. * S-au dat $25.000 pentru filmul , un film care ilustreaza grafic copulatia homosexuala. * Institutul Arts Complex a primit $20.000, pentru evenimente artistice care au inclus aparitia aceleiasi Annie Sprikle care a povestit “evolutia ei sexuala”. * Clubul de Teatru Experimental LaMaMa, care ofera arena de selectie pentru “lesbienele care ucid”, a primit $170.105. * Artistul Joel-Peter Witkin a primit $20.000, a patra bursa pe care a luat-o acest artist de la NEfA, ca sa produca urmatoarele opere de arta: o fotografie intitulata “întinderea 109

testiculelor”; alta care arata o “femeie care castreaza un barbat”; un “crucifix cu erectie”; o fotografie a unui sarut care uneste buzele celor doua jumatati ale capului unui cadavru de barbat taiat longitudinal de-a lungul nasului. Aceasta ultima opera de arta a fost cumparata cu $27.000 la Sotheby în 1990. * $14.375 a primit Tim Miller, care s-a urcat pe scena si s-a dezbracat, stimulându-si penisul, în cadrul unui spectacol artistic numit “Trupul meu ciudat”. * $19.750 s-au dat unei organizatii care ofera publicului vizionarea unor filme pornografice de la festivalul filmului homosexual si lesbian din San Francisco. * $20.000 s-au dat unui “artist” care a promis ca va folosi banii pentru un film “comico-serios despre ciudateniile obsesiilor sexuale”. * $50.000 lui Allan Berube si Arthur Dong ca sa faca un film despre homosexualii din timpul celui de-al doilea razboi mondial. * $17.000 lui Tony Kushner care a scris piesa “Angels in America: Millenium Approaches - Ingeri în America: Se apropie Mileniul”, cu teme homosexuale. * O bursa lui Holly Hughes, a carei realizare artistica se bazeaza pe faptul ca isi introduce diverse zarzavaturi în diverse orificii ale trupului. * O noua bursa teatrului Kitchen din New York. * O bursa pentru asociatia Brava! ca sa organizeze programe pentru lesbienele si homosexualii de vârsta scolara. In 1972 sau 1973, un profesor si critic de arta de la o universitate din New York a ţinut o conferinta la universitatea din Bucuresti. Fiind bucurestenii la ora aceea cam înapoiati, nu le-a aratat pânzele unse cu excremente, ci i-a luat incetul cu încetul si le-a aratat pânze complet albe, goale; apoi pânze care aveau doar o dunga verticala la mijloc; si alte asemenea “capodopere” ale modernismului. Si atunci s-a vazut clar cine are stofa de intelectual si cine nu. Intelectualii “autentici” au cazut în extaz si au început sa “patrunda” arta modernă. Cei mai

110

“înapoiati” s-au uitat cu nedumerire si unul si-a manifestat ignoranta întrebând cum se selecteaza acele opere de arta. In 1993, Academia de Arte Frumoase din Manchester a selectat 150 de picturi dintre cele 1000 oferite pentru expozitia anuala. Una dintre ele, , a fost laudata pentru “calitatea echilibrului coloristic, pentru compozitie si pentru excelenta tehnica”. Când Helen Johnson, care oferise pictura, a dezvaluit ca autorul era fiul ei care o “pictase” la vârsta de 4 ani, presedintele Academiei, Glenys Latham, a explicat: “arta copiilor are adesea o nevinovatie, o calitate de a fi inedita, pe care adultii de multe ori se straduiesc sa o recapete”. Dar, initial, fusese laudat pentru “excelenta tehnica”, nu pentru “nevinovatie”! “E dovedit ca oricine poate face arta moderna”, a spus mama “pictorului”. Burton Silver si Heather Busch au publicat în 1994 un studiu intitulat , în care este studiata printre altele pisica artista Bootsie care este “trans-expresionista”, a avut cinci expozitii în ultimii patru ani, vânzându-si operele cu peste $75.000 (oare ce-o fi facând cu banii?). Si criticii vor gasi totdeauna vorbe goale si sonore cu care sa acopere adevarul. “Esenta creativitatii este adaptabilitatea la imediat”, zice Walter Darby Bannard, seful Catedrei de Arte Plastice si Istoria Artelor de la Universitatea din Miami. Walter Darby Bannard a fost numit sef de catedra fara experienta pedagogica, fara sa fi predat vreodata; înainte de asta fusese 25 de ani “artist independent”. Pânzele pictate de el sunt foarte mari. Iata cum sunt create: peste pânza întinsa pe podea, Walter Darby Bannard varsa una sau doua canistre de vopsea de consistenta maionezei si de orice culoare; apoi ia un maturoi folosit pentru maturarea aleilor sil împinge putin prin vopseaua de pe pânza. Când pânza s-a uscat, este atârnata în muzeul universitatii, la expozitia profesorilor. Uneori însa este atârnata în expozitii dedicate în întregime pictorului. Generatii întregi de studenti învata sa picteze ca seful catedrei, spre disperarea oamenilor de serviciu, care de doua ori pe an trebuie sa râneasca dupa îngrozitoarea murdarie lasata în urma lor de catre artisti. Desi zeci si sute de astfel de “picturi”, care arata absolut la fel, sunt create an de an de generatii de pictori, numai unele dintre ele se vând sau ajung sa “înfrumuseteze” institutiile publice - si ajungem din nou la întrebarea prosteasca: cum se selecteaza operele de arta moderna, si cine te face din simplu cetatean, “artist”?

111

Paul Ingbretson, pictor (adevarat, nu modern) din Boston, Massachusetts, si-a pus aceleasi întrebari - si nu din invidie; căci Paul Ingbretson, desi n-are succes de critica si nu este pomenit în periodicele de arta, are succes de public si traieste confortabil din pictura nemoderna. “Am început să mă întreb”, zice el, “dacă modernismul nu se trage din marea tradiţie artistică a occidentului, atunci din cine se trage?... La început cercetarile mele n-au realizat nimic decât obisnuitele afirmatii sonore cum ca inovatori straluciti ca Braque si Picasso au dus arta înainte. Arta, se spune, e ca homo sapiens, pe cale de a deveni ceva mai înalt, ceva care depaseste materialul. Modernistii, se insista, cauta «centrul vital» si resping «exteriorul nesemnificativ». Mi s-a repetat la nesfârsit ca “modernismul este adevaratul erou, caci el poate sa evite lumea fizica superficiala pe care toti artistii au confundat-o cu realitatea pâna acum”. Deci, modernismul nu are nimic de-a face cu ce se vede cu ochii, ci cu lumea spiritului. Ani de zile Ingbretson a citit si cercetat fara sa gaseasca descrierea acelei semnificatii spirituale a modernismului, decât în referiri si afirmatii vagi si disparate - pâna ce i-a deschis ochii aparitia volumului “The Spiritual in Art: Abstract Expressionism, 1890-1985 - Spiritualul în Arta: Expresionismul abstract, 1890-1985”. Esenţa spiritualităţii artei moderne e legată, a descoperit Ingbretson, de magia neagră şi de credinţele oculte. Unii pictori cauta sa redea experiente câstigate în sedinte de spiritism. Altii cauta “vindecarea” cu ajutorul supranaturalului. Nimic nou în asta; William Blake în secolul XVIII desena lumea spiritelor - dar o desena de maniera realista. Eugéne Delacroix a sustinut ca si-a pictat cele mai bune tablouri când suferea de meningita. Artistii moderni i-au preluat teza. “Nasterea si dezvoltarea artei abstracte e legata inextricabil de curentele spiritualiste ale Europei din ultima parte a secolului XIX si prima parte a secolului XX”, scrie Maurice Tuchmann în “The Spiritual in Art - Spiritualitatea in arta”. Linda Dalrymple Henderson scrie în editorialul la numarul de iarna din 1985 al revistei College Art Journal: “Aparitia la sfârsitul secolului XIX a unor noi teorii despre realitate si despre sine a creat o breşă pentru patrunderea ideilor mistice si oculte care pot fi din ce în ce mai mult identificate ca fiind caracteristica principala a modernismului în sine”.

112

Odata cu duşmănia acerba pentru creştinism, acesti “spiritualisti culti” si artisti au îmbratisat imaginile tuturor religiilor pagâne, africane, pre-columbiene, primitive, amerindiene. Apoi, artistii moderni s-au dedat automatismului. Paul Klee scrie: “Mâna mea este instrumentul unei puteri îndepărtate. Nu intelectul meu îi ordona, ci altceva, ceva mai înalt, o putere necunoscuta - de altundeva. Trebuie ca am prieteni buni acolo, unii luminati dar si unii întunecati”. Arshile Gorky “a facut un mare stil din automatism”, scrie Irving Sandler, care arata ca toti expresionistii abstracti din anii 1940-50, în afara de Motherwell, “au fost atrasi de mituri antice si arta primitiva si foloseau automatismul ca sa dezvaluie ceea ce ei credeau ca sunt “simboluri universale care locuiesc în minte” (“The Triumph of American Painting Triumful picturii americane). In 1924, André Breton definise automatismul ca “dictare a gândului, fara vreun control al ratiunii si lipsit de orice preocupare estetica ori morala”, în manifestul suprarealismului. Kandinsky a luat imagini din texte teozofice; Mondrian s-a straduit sa reprezinte concepte teozofice; Max Ernest s-a straduit sa prezinte traditia alchimiei. Cubismul este de asemenea o ilustrare a ocultului, a celei de-a patra dimensiuni a lui Guillaume Apollinaire. Jacques Lipchitz scrie că cubiştii “citisera Tabla de Smarald a lui Hermes Trismegistos. Cubistii se interesau si de proprietatile oculte ale imaginilor.” Exemplele si citatele continua: Ingbretson retine tendinta esentiala anticrestina legata de o alta trasatura esentiala a modernismului: devotamentul pentru revoluţia bolsevică. Toti corifeii si discipolii artei moderne nu vorbesc decât despre reînnoire, eliberare, emancipare, avangarda. Kandinsky, scrie Henderson, vroia “sa pregateasca oamenii pentru lupta pentru marea utopie”. “Nu toti socialistii sunt adepti ai teozofiei, dar toti adeptii teozofiei sunt socialisti”, zice un conducator al teozofiei americane. Annie Besant a participat la fabianism. Samuel Putnam, criticul de arta al revistei The New Masses, scrie: “suprarealistii sunt comunisti declarati”. Criticul literar comunist Herbert Read scrie: “Suprarealismul este aplicarea aceleiasi metode logice (materialismul dialectic) în domeniul artei”. Kandinsky si Marc Chagall au fost luptatori comunisti. Pablo Picasso a fost membru cotizant al partidului comunist; si apologetul sau, Anthony Blunt, care a scris o carticica despre arta “antiimperialista” a lui Picasso, a fost spion platit de KGB-ul sovietic.

113

Lista pictorilor dadaisti, futuristi, expresionisti abstracti, ash can (lada de gunoi), si aşa mai departe, care au fost si sunt afiliati activi în slujba bolsevismului este nesfârsita, scrie Ingbretson. Criticul de arta Harold Rosenberg este si el de acord ca “aproape toti parintii artei abstracte americane... Pollock... Rothko... de Kooning... Reinhardt si Motherwell” au fost afiliati comunismului, ultimii doi declarati marxisti si Motherwell dedicat invaziei bolsevice în razboiul civil din Spania. In 1961, Rosenberg anunta ca Jackson Pollock s-a înscris în partidul comunist. Prima mare expozitie modernista din Statele Unite a avut loc în 1913, organizata de “cei opt”, un grup de pictori care predau sub conducerea formala a lui Robert Henri la Scoala Moderna din New York; trei dintre ei lucrau la revista The New Masses, si unul a pictat pentru sediul organului partidului comunist american, The Daily Worker. “Evident”, scrie Ingbretson, “ei n-au facut-o pe spezele proprii. Daca ai nevoie de fonduri pentru expozitia de arta revolutionara creata de niste mistici stranii cu tendinte socialiste, cui sa-i ceri bani? Natural, lui Vanderbilt. Si-asa au si facut. Vanderbiltii au fost ultrafericiti sa sprijine cauza modernismului. Li s-au alaturat curând Rockefellerii, si dupa Rockefelleri, Guggenheimii, si asa mai departe. Ingbretson se întreaba: oare de ce au cheltuit miliardarii de teapa Vanderbiltilor, Guggenheimilor, Rockefellerilor, a lui Sach si Goldman, atât de mult ca sa faca din indivizi ca Jackson Pollock sau Rothko sau Pablo Picasso mari artisti? Aveau ei oare o investitie initiala în pânzele acestor necunoscuti a caror valoare voiau sa o sporeasca pe piata? Dar daca e asa cum de nu s-a nimerit sa investeasca cumparând la pret derizoriu operele unui pictor necunoscut care picteaza acceptabil; doar ar fi realizat acelasi profit? De ce au fost alesi tocmai acesti “ilustri” incompetenti care practica magia neagra si propavaduiesc bolsevismul ca sa fie facuti mari artisti? Ce atracţie fatală au ideologia comunistă şi religiile oculte pentru aceşti miliardari? Răspunsul îl da însusi John D. Rockefeller III, în carticica sa “The Second American Revolution - A doua revolutie americana”. El nu e revolutionar, scrie Rockefeller, dar vrea sa facă astfel încât revolutia ce are loc sa fie “o adevarata revolutie”, în spiritul descris de

114

François Revel în cartea sa : “o transformare sociala, culturala, morala si chiar artistica, în care sunt date afara valorile lumii vechi, sunt schimbate raporturile dintre oameni, se schimba conceptul de familie, valoarea muncii si chiar scopurile existentei sunt schimbate.” Cu alte cuvinte, Rockefeller vrea sa instaureze Noua Ordine Mondiala, lumea sclavilor (de-alde noi) si a stapânilor de sclavi (de-alde Rothschild, Rockefeller, Guggenheim, Sach, Goldstein - clica celor 300). În februarie 1987, Robert Hughes scrie în Time: “Dacă îsi închipuie cineva ca modernismul nu este cultura oficiala a zilelor noastre si ca nu este religia seculara a Statelor Unite ale Americii, acest proiect (noua aripa a Muzeului Metropolitan din New York) îi va spulbera ultimele iluzii”. Paul Ingbretson îsi încheie prezentarea consemnând admiratia criticilor de arta pentru opera “geniului” contemporan Julian Schnabel, care consta din pânze pe care sunt lipite cioburi de farfurii sparte, cu un material care arata ca excrementul uman. Cu exceptia Rosei Bonheur, înainte de Pablo Picasso n-au existat pictori evrei; căci sinagoga interzice imaginile. Dar Pablo Picasso a reconciliat dictatul talmudic cu ideologia lui comunista, şi a intrat în lumea artei nu creând imagini ci distrugându-le. Imediat celebrat în doua carti de Gertrude Stein, Picasso a devenit seful unei scoli care s-a dedicat distrugerii traditiei artei europene - unii dizolvând imaginea în forme abstracte lipsite de sens (arta abstracta), altii facând-o dementa (arta suprarealista), scria Parintele Leonard Feeney cu zece ani în urma. Triumful artei moderne a fost înlocuirea imaginilor din bisericile crestine cu aceste produse abstracte si suprarealiste; Jacob Epstein, înnobilat de regina Elisabeta II a Angliei, produce Cristosi cubisti care înlocuiesc frumoasele si miscatoarele statui traditionale. Clement Greenberg îsi exprima într-un articol devenit faimos (Horizon, 1947) disperarea ca puritatea elevata a artei acestui grup de adevarati artisti nu are sanse de izbânda în fata opacitatii analfabete a marelui public care nu întelege arta. “E foarte putin probabil ca se poate produce arta la un nivel respectabil în situatia de fata. Ce pot face 50 de oameni împotriva a 140 de milioane?” Imediat, toata intelighentia americana, toti culturaţii din lume, sau asternut pe patrunderea, întelegerea si gustarea artei moderne, a expresionismului abstract.

115

Nimeni nu vrea sa faca parte din cele 140 de milioane de analfabeti! Nici noi n-am vrut. Si noi ne-am straduit sa patrundem, sa cunoastem, sa apreciem arta moderna. Am vizionat expozitiile, am citit publicatiile si criticile, am vizitat studiourile si facultăţile, am cunoscut pictorii si sculptorii. Si am vazut si noi, cu toata “intelectualitatea” progresista, “hainele cele noi ale împaratului”. Pentru cei care nu cunosc expresia, ea provine din titlul unei povesti de Hans Christian Andersen. In rezumat, iat-o: In cetatea unui împarat de demult, care punea mare pret pe toaleta sa, au sosit doi straini care au declarat ca sunt tesatori de meserie, capabili sa teasa o stofa care era nu numai mult mai frumoasa decât oricare alta dar avea si proprietatea miraculoasa de a fi invizibila pentru toti oamenii prosti si pentru toti cei nedemni de pozitia pe care o ocupa. Imparatul, doritor de a afla care dintre demnitarii lui nu merita pozitia pe care o ocupa, i-a angajat pentru ca sa teasa si sa-i croiasca un rând de haine. Strainii au cerut cantitati mari de matase si fir de aur, si au instalat doua razboaie de tesut, la care sedeau preocupati tesând nimica, pâna noaptea târziu. Doritor sa afle cum progreseaza lucrarea, împaratul si-a trimis cel mai credincios ministru. Acesta, intrând în încapere si nevazând tesatura a înghetat de spaima. Cei doi sarlatani au început sa-i atraga atentia asupra calitatii tesaturii si frumusetii culorilor; ministrul se straduia din toate puterile sa le vada dar nu vedea nimic, caci nu era nimic de vazut. Dar, neîndraznind sa recunoasca ca nu vedea nimica, a declarat ca admira frumusetea tesaturii, ale carei calitati cei doi sarlatani au început sa le explice. Ca un adevarat intelectual, ministrul a memorat expresiile de lauda ale sarlatanilor si le-a repetat împaratului. Şarlatanii au continuat sa ceara matasuri, bani si fir de aur, pe care le-au ascuns, si-au continuat sa teasa aer pe razboaiele lor de tesut. Curând împaratul a trimis un alt emisar sa vada stofa; acesta, ca si primul, n-a vazut-o dar a admirat-o, si de fata cu sarlatanii, si de fata cu împaratul. In cele din urma, împaratul cu suita lui s-a dus sa vada stofa, pe care cei doi emisari care fusesera trimisi s-o vada primii o laudau din toate puterile, dar pe care nici împaratul si nici membrii suitei sale n-o vedeau - caci nu exista. Cu totii au admirat însa cu foarte mare glas frumusetea stofei din care împaratul s-a hotarât sa-si faca hainele pe care le va purta în public la urmatoarea sarbatoare. Sarlatanii au muncit cu multa râvna, zi si noapte, croind, cosând si finisând hainele cele noi ale împaratului - taiau aer, potriveau nimica, împungeau aerul cu acul lipsit de ata; în cele din urma au declarat: “hainele sunt gata”. Si, ridicând nimica cu ambele 116

mâini, i-au spus împaratului si suitei lui: “acestia sunt pantalonii”; apoi schimbând pozitia bratelor, au spus: “aceasta este jacheta”; si, tot dând din mâinile goale, au aratat vesta, mantaua, si asa mai departe. “Stofa noastra este asa de usoara si placuta, ai zice ca nici nu se simte!”, au declarat ei, în timp ce-l îmbracau pe împarat. “Dar ce frumoase sunt! Ce bine îi sta maiestatii sale cu ele!” Si toti curtenii se întreceau admirând hainele cele noi ale împaratului. Si împaratul se vedea dezbracat în oglinda, dar isi admira de zor costumul invizibil alaturi de curteni. Procesiunea imperiala a pornit prin cetate, cu împaratul în frunte, urmat de sambelanii care tineau mâinile goale ridicate în spatele împaratului de parca i-ar fi tinut trena. Si poporul, aliniat pe ambele parti ale drumului, admira de zor si cu zel hainele cel noi ale împaratului, caci, desi nimeni nu vedea nimic decât pielea goala si rufele de corp ale împaratului, nimeni nu vroia sa creada vecinii despre el ca el este mai prost si nu vede hainele. Doar un singur copil mic a spus: “Dar împaratul n-are haine pe el!” In cele din urma mai multe voci au murmurat ca împaratul umbla prin cetate fara haine pe el, si împaratul însusi a început sa creada ca hainele invizibile nu exista. “Trebuie sa-mi pastrez reputatia”, s-a gândit împaratul, continuându-si drumul, iar sambelanii au continuat sa duca trena, care nu exista, în urma lui. Nici un “intelectual” nu vrea să admita ca nu vede hainele cele noi ale împaratului după ce Clement Greenberg a declarat ca numai prostii nu le vad. O pictura, explica Greenberg, nu trebuie sa dea privitorului iluzia ca vede ceva ce ar putea vedea în viata independent de pictura; o pictura care este adevarata artă trebuie sa fie o suprafata plana. “Integritatea planului pictorial” nu trebuie violata cu reprezentari sau similitudini. Tot ce aduce cu realitatea violeaza planul pictorial. Quintesenta acestor idei ale lui Greenberg era exprimata în opera celui mai mare pictor al secolului, Jackson Pollock, prietenul lui Greenberg. Si asa, “adevaratii artisti” s-au ferit de violarea planului pictorial pâna în 1950, când ia venit rândul lui Harold Rosenberg sa teasa hainele cele noi ale împaratului. Harold Rosenberg a definit pictura ca “actiune”. “La un moment dat pânza îi apare pictorului american ca o arena în care trebuie sa joace. Ce urmeaza sa apara pe pânza nu e o imagine ci un eveniment”. De-acum “artistii adevarati” au început sa sufere atacuri isterice în care se repezeau asupra pânzei cu furia subconstientului dezlantuit si exprimându-se din plin prin

117

actiune. Si quintesenta acestor idei ale lui Rosenberg era exprimata in opera celui mai mare pictor al secolului, Willem de Kooning, prietenul lui Rosenberg. Dar nici Greenberg, nici Rosenberg nu i-au inventat pe Jackson Pollock si pe Willem de Kooning. Peggy Guggenheim i-a “descoperit” si a facut pictori de geniu din ei. Intr-un singur an, în 1943, Peggy Guggenheim l-a determinat pe Jackson Pollock sa se dedice picturii inconstiente si suprarealiste, i-a expus operele în galeria ei sic din cartierul exorbitant al New York-ului si l-a pus pe Alfred Barr sa-i cumpere “picturile” pentru colectia permanenta a Muzeului de Arta Moderna, pe Robert Motherwell sa scrie despre geniul lui Pollock în The Partizan Review si pe Clement Greenberg sa scrie acelasi lucru în The Nation. N-a fost greu sa faca un geniu din betivul incapabil care si-a pierdut bruma de luciditate de atâta lauda si care venea la petrecerile milionarei Peggy Guggenheim atât de beat încât la una din ele s-a dezbracat complet si a urinat în camin în fata musafirilor. Totul depinde de cine este proprietarul publicatiilor. Hârtia accepta orice. Si “intelectualii” accepta orice. La inceput Greenberg a scris ca Jackson Pollock este “unul dintre cei mai puternici pictori abstracti”; apoi, ca este “cel mai puternic pictor din generatia sa”; apoi, ca este “cel mai puternic pictor în America astazi”, alaturi de John Marin; si, în fine, ca este “cel mai mare pictor american al secolului XX”. Iar putinilor dizidenti care remarcau ce “urâte” sunt picturile lui Jackson Pollock, Greenberg le-a raspuns: “orice opera de arta profund originala e urâta la început”. In 1949, Life l-a numit “cel mai mare pictor în viata al Statelor Unite”. Time si Newsweek i-au tinut isonul - si totul a fost bine si frumos pâna în ianuarie 1958. Atunci a aparut arta “pop”. Arta “pop” a debutat cu expozitia lui Jasper Johns în ianuarie 1958, unde artistul a expus pânze mari pe care se puteau vedea literele alfabetului, sau cifre, sau drapelul, sau tinte pentru trageri. Toate executate precis ca si în realitate. Alt pictor din generatia noua, Robert Rauschenberg, expunea opere ca: trei sticle de coca-cola (reale) asezate una lânga alta. Si criticul de arta Leo Steinberg (ajutat de alt critic, William Rubin), a fost noul preot al noii religii, înlocuindu-i pe confratii Greenberg si Rosenberg. In 1960, Leo Steinberg a tinut o conferinta la Muzeul de Arta Moderna - si, desi doar 480 de culturati au încaput în sala, în câteva zile toata “intelectualitatea” de pe toate continentele au stiut ca adevarata arta este arta “pop”. “Orice ar putea fi, arta adevarata reprezinta doar arta”, a explicat Steinberg. Geniile n118

au mai fost Pollock si de Kooning ci Andy Warhol (care a pictat o cutie de conserve) si Roy Lichtenstein (care a pictat desenele umoristice din ziar). Dar nici acum, printre artistii, criticii si patronii artei “pop” n-au fost admisi creştinii. Pentru consolarea celor care investisera atâta sensibilitate, atâta suflet si atâta inteligenta în expresionism abstract ori suprarealism, Leo Steinberg a descoperit ca arta moderna “se proiecteaza incontinuu într-o zona neclara unde nu exista valori fixe”, si este “nascuta din anxietate”. Rolul artistului este “sa transmita spectatorului aceasta anxietate”, astfel încât arta sa-l “scufunde într-o adevarata prabusire existentiala”. Ca sa apreciezi adevarata arta, trebuie sa-ti provoace repulsie si ura întâi. De exemplu, Robert Schull, trecând pe eleganta strada Madison Avenue din New York, a vazut într-o vitrina niste petece de hârtie pe care nu era nimic, decât jos de tot, într-un colt, scrijelita cu un creion aproape invizibil, o mâzgâlitura care putea fi o încercare a unui om foarte bolnav de a scrie un cuvânt. Hârtiile acelea erau picturile lui Walter de Maria si i-au provocat lui Robert Schull un dezgust atât de puternic, încât a devenit imediat patronul artistului - si-asa a devenit Walter de Maria primul pictor minimalist. In 1965 a aparut o noua Adevarata Arta, arta “op”, adica a iluziilor sau efectelor optice: de exemplu, o pânza mare acoperita cu linii curbe paralele care fac ca pânza sa para ca nu e perfect dreapta (Bridget Riley). Autorii acestei Arte Adevarate preferau sa-i zica abstractie perceptuala. Aceasta, zic ei, elibereaza arta de sclavia realitatii, caci arta nu mai are loc pe suprafata fizica a pânzei, ci între ochiul si creierul privitorului. Asa s-a ajuns la marea descoperire ca arta nu exista de fapt în sine ci doar în creierul spectatorului. Si, cu aceasta ocazie, a reaparut pe scena marele critic de arta Clement Greenberg, eclipsat un timp pentru ca se încapatânase sa ramâna credincios expresionismului abstract. Arta în sine, declara Greenberg, consta din trasaturi de penel. Si asa Roy Lichtenstein s-a lasat de ilustratii de ziar si a început sa traga cu bidinele gigantice câte o trasatura de penel pe câte-o pânza. Odata intrata pe pârtia minimalismului, “Adevarata Arta” este complet eliberata. Opera de arta trebuie sa fie instantanee, zice Kenneth Noland; opera lui (doua cercuri concentrice cu un punct la mijloc) este perceputa într-o fractiune de secunda în totalitatea ei. Frank Stella a eliberat opera de arta si mai mult: a scos-o din rama si a expus... doar rama.

119

Rama cheala, neteda, goala, care nu contine nimica, a devenit opera de arta. Dar si mai mult a fost opera de arta eliberata când nici n-a mai fost agatata pe perete - caci peretele în sine constituie opera de arta, asa cum e, gol, cu nimica pe el. Artişti precum Carl André, Robert Morris, Ronald Bladen, Michael Steiner au început sa desparta galeriile de arta golite de orice mobila si picturi în parti, adica în “spatii”, care constituie “sculpturile” expuse. Apoi sculptura spatiului s-a eliberat si mai mult, iesind afara din galerie; si asa au aparut opere majore ca de exemplu gropi mari sapate de “sculptorul” Michael Heizer în desertul Mojave. O astfel de opera de arta a fost creata de marele artist Christo, care a angajat niste muncitori sa întinda niste fâsii de plastic roz pe apa de-a lungul tarmului unei insule. Un milion de persoane (zice The Miami Herald) au fost sa admire fâsiile de plastic. Nu exista un milion de culturati în oras; din doua una: sau minte ziarul, sau marele public s-a dus sa vada fâsiile de plastic pentru ca în ziar scria ca cine nu le vede nu e inteligent, si nimeni nu doreste sa recunoasca ca n-a vazut hainele cele noi ale împaratului. Dar, aproape de 1970, Adevarata Arta a cunoscut o noua eliberare, de data asta de ultimele catuse materiale. Caci arta nu consta din vopsele si pânza ci din conceptia creatorului chiar daca dispare sau ramâne nerealizata. Arta conceptuala este de doua feluri: unul poate fi vazut dar nu multa vreme; celalalt nu poate fi vazut deloc. Peter Hutchinson este un artist din prima categorie. El a umplut doua pungi mari de plastic cu gunoi în putrefactie, le-a legat cu o frânghie, a atasat greutati de capetele frânghiei, si a aruncat frânghia în apa. Gunoiul putrezind emana gaze care ridicau frânghia într-un arc - deci opera de arta s-a numit si a fost cumparata de catre Muzeul de Arta Moderna cu o suma respectabila (natural, din buzunarul contribuabililor). Din când în când, un fotograf fotografia sub apa arcul descris de frânghie pâna când pungile de plastic au plesnit si arcul s-a frânt; astfel a disparut opera de arta (desi este înca în proprietatea Muzeului de Arta Moderna). Cel de-al doilea fel de arta conceptuala este permanent invizibil. Tom Wolfe a aflat (caci de vazut n-a putut-o vedea) de existenta unei astfel de opere de arta la Centrul Richmond pentru Arta din California, unde amatorul de pictura este gratificat cu niste foi de hârtie batute la masina în care se descrie cum pictorita s-a trezit într-o dimineata poftind pâine prajita cu margarina atât de intens, încât s-a vazut cum îsi ungea pâinea cu margarina, si cum aceasta se lichefia de caldura pâinii prajite, si apoi se solidifica, si apoi ea musca din pâine, dar cum n-avea pâine prajita cu margarina a trebuit sa

120

bea niste coca-cola - toate aceste senzatii descrise în cele mai microscopice amanunte în pagini peste pagini marunt batute la masina, cu o rabdare si o verbozitate care-l lasa mult în urma pe Marcel Proust. Dar arta conceptuala merge si mai departe. David R. Smith a eliminat complet imaginea din pictura; caci în fond, vorbaria despre pâinea prajita facea uz în cele din urma de imagini. Dar, adevaratul artist conceptual trebuie sa-i arate publicului spatiul dintre imagini. Astfel, opera lui de arta consta din spatiul dintre cele sase litere ale cuvântului “vacant” grupate doua câte doua, astfel: “VA CA NT”. Dar desi David R. Smith s-a concentrat asupra golului, totusi n-a reusit sa elimine identitatea operei de arta. Aceasta ultima victorie i-a revenit pictorului Lawrance Weiner care a publicat în aprilie 1970 în revista Arts Magazine o pictura care consta din urmatoarele rânduri tiparite: 1. Artistul poate construi o opera de arta. 2. Opera poate fi facuta. 3. Opera nu trebuie sa fie facuta. Fiecare din aceste propozitii fiind la fel de importanta si conforma cu intentia artistului, decizia asupra conditiei operei este a celui ce-o primeste, când o primeste.” In 1951, G. Huntington Hartford II, nepotul lui George Huntington Hartford si mostenitorul milioanelor celei de-a cincea mari corporatii americane la ora aceea, detestând arta moderna, a investit $70 de milioane încercând sa arate publicului ca împaratul n-are haine. Tom Wolfe povesteste despre aceasta încercare. Intâi, zice Tom Wolfe, Hartford i-a criticat pe James Jones, Tennessee Williams, William Faulkner, Pablo Picasso, arta si literatura moderna în general, pentru ca sunt extrem de vulgare si anticrestine. A tiparit o brosura pe propria cheltuiala intitulata Sa-l insultam pe Dumnezeu? de care lumea culturatilor a facut mare haz. Apoi a cumparat un teren pe care a construit vile în care pictorii si artistii care obtineau burse puteau crea în liniste, lipsiti de griji materiale; li se servea masa calda punctual, aveau bani de buzunar, pentru conversatie exista salonul comunal, pentru drumuri venea sa-i ia limuzina la cerere. Dar, în ciuda acestor conditii ideale de creatie, artistii se împutinau din an în an.

121

In 1955, Hartford a cumparat o pagina întreaga din 6 ziare mari din New York în care-a publicat un apel la public, aratând ca arta abstracta si expresionismul abstract sunt doar gunoaie promovate de catre o conspiratie a unui grup strâns unit de directori de muzee, proprietari de galerii de arta si critici de arta, pentru a desfiinţa si distruge marea tradiţie artistica si culturala a creştinismului. Ca exemple i-a dat pe Pablo Picasso, Willem de Kooning si Georges Rouault. El personal a început sa cumpere tablourile unor pictori adevarati ca John Everett Millais, John Singer Sargeant, John Constable si Edward Coley Burne-Jones. Apoi a scris personal o dramatizare a romanului Jane Eyre de Charlotte Brontë si, desi la cuvântul de ordine al criticilor si ziarelor, culturaţii nu s-au dus s-o vada, spectacolul s-a jucat timp de 6 saptamâni cu pierderi banesti. Apoi, dupa câteva proiecte denumite excentrice de către ziare, a cumparat o cladire mare între Broadway si Central Park în New York pe care a reconstruit-o ca o Galerie de Arta Moderna. In holul galeriei a pus sa se monteze patru versuri de Kipling, care lauda munca artistului care deseneaza fidel ce vede, slavindu-l pe Dumnezeul lucrurilor adevarate (“But each for the joy of the working,/ And each, in his separate star,/ Shall draw the thing as he sees it/ For the God of things as they are”). Dar Rudyard Kipling este un poet pe care intelighentia progresista din Anglia începuse sa-l ponegreasca înca de prin 1920 si toti intelectualii - mai ales cei care nu citisera în viata lor nimic de Kipling - stiau ca este un exemplu de anti-cultura. Tom Wolfe face observatia ca nu Kipling a fost motivul nereusitei lui Hartford - ci creştinismul lui. “Este imposibil sa asculti ce zice Hartford în ultimii 13 ani despre cultura”, scria Wolfe în 1963, “fara sa remarci cât de des pomeneste despre bine si rau, despre credinta în Dumnezeu, despre morala, despre valori sfinte - într-un cuvânt, despre religie”. Un luptator de pe pozitiile creştinismului e sortit esecului; religia creştină nu e “şic” printre culturnici. Apoi Hartford a avut ideea sa organizeze o expozitie la Los Angeles în care criticii de arta sa-si aleaga picturile lor preferate si publicul sa-si aleaga picturile sale preferate, si astfel sa devina evidenta distanta dintre gustul publicului si cel al criticilor. Dar acest proiect nu a putut fi realizat din cauza refuzului directorilor de la muzeele de arta, care s-au aliat cu totii împotriva lui Hartford. Pentru prima data Hartford si-a dat seama că conspiratia nu este numai între criticii de arta, ci e pe scara mai larga. A descoperit ca din New York, Muzeul de Arta Moderna hotaraşte cine va fi si cine nu va fi pictor în Europa si America, ce este si ce nu este arta. A încercat sa

122

contracareze dictatura Muzeului de Arta Moderna cu propria sa Galerie de Arta Moderna, unde sunt expuse opere care nu insulta crestinismul si nu constau din fecale aruncate pe pânza. Reportajul lui Tom Wolfe se încheie cu o gluma la adresa naivului, demodatului G. Huntington Hartford, care citea romane de Dickens si Thackeray si Sir Walter Scott când toata lumea se îngramadea la teatru sa vada actori goi pusca sau mimând copulatia pe scena (Equus). Dar pâna si Tom Wolfe vede ca conflictul nu este între arta abstracta si arta realista - ci între crestinism si dusmanul crestinismului. Si ce pot face 70 de milioane si zece ani de efort ale lui Huntington Hartford, împotriva miliardelor acumulate de Rockefelleri, Rotchschilzi, Guggenheimi, si-a unei ofensive de secole? Intre timp arta moderna merge înainte. In 1991 a avut loc o retrospectiva organizata de catre Muzeul de Arta Moderna din New York si Muzeul de Arta Contemporana din Los Angeles a lui Ad Reinhardt, un pictor care a trait între 1913 si 1967 si care si-a dedicat ultimii 14 ani din viata “picturilor negre”. Picturile negre constau din pânze patrate cu latura de un metru si jumatate, uniform si complet negre. Nu e clar daca pictorul a cumparat pânza neagra si a taiat-o la dimensiune sau a taiat si montat întâi pânza si a vopsit-o ulterior în negru. Toate aceste patrate de pânza neagra arata exact la fel, dar au nume diferite. Astfel, un patrat negru se cheama Black Painting - Pictura Neagra, si a fost creat în 6 ani, între 1960 si 1966; alt patrat negru se cheama Abstract Painting - Pictura Abstracta, si a fost terminata în numai cinci ani, între 1960 si 1965. Recent, elita cunoscatorilor si colectionarilor s-a adunat la Sotheby’s din Londra ca sa admire, sa guste si sa cumpere operele artistilor majori contemporani. Reporterii de la emisiunea televizata 60 Minutes au filmat licitatia si pâna si ei au admis ca nu au vazut hainele cele noi ale împaratului. Unul dintre artistii majori contemporani este Jeff Koons. El si-a explicat opera astfel: “Este ultima expresie a fiintei. Am vrut sa ma joc cu dorintele oamenilor. Ei doresc acest echilibru. Au dorit starea dinainte de nastere. Am dat aici o definitie a vietii si a mortii. Este eternul. Este asa cum e viata dupa moarte; aspecte ale eternului”. Opera la care se refera artistul consta din trei mingi de basket într-un acvariu plin cu apa, pe care le poti cumpara cu $20 de la pravalie - dar cu $50.000 de la Koons, fost vânzator de actiuni de bursa, actualmente artist. Dar Koons nu creeaza cu mâna lui operele de arta pe care le vinde sub iscalitura lui. Unele sunt create de meseriasi, pe altele le cumpara de la pravalie. Asa este un 123

aspirator de praf, cumparat de la pravalie cu $80 si revândut apoi nemodificat de Jeff Koons cu $100.000 ca opera de arta autentificata de o scrisoare iscalita de “artist”. Koons explica de ce aspiratorul cumparat de la pravalie nu e opera de arta, dar cumparat de la el este: “Totdeauna mi-a placut calitatea asta antropomorfica. Parca-s plamâni. Si asa, acest obiect e liber acum sasi arate pe vecie noutatea, integritatea nasterii sale”. Jeff Koons a fost consacrat ca mare artist contemporan printr-o expozitie retrospectiva la Muzeul de Arta Moderna din San Francisco. Despre o pânza pe care sunt lipite niste cioburi de farfurii sparte, criticul de arta Julian Schnabel scrie: “Este o arta escatologica care-si însuseste sensurile majore ale vietii si limbajele majore ale artei ca sa reafirme sensul durerii si pierderii care le scapa ambelor”. Arta lui Christoper Wood, un alt mare pictor contemporan, consta dintr-un cuvânt de trei litere: RAT (şobolan) repetat de trei ori, unul sub altul, pe o pânza. Iata explicatia criticilor de arta: “Comunica nu ca o însusire facila ci asa cum e redusa ideea despre vorbire a unui perfectionist domestic la ireductibil, ca apoi s-o ia de la început”. Un alt mare artist contemporan, Robert Gober, creeaza urinale, adica scoici de toaleta în care urineaza barbatii în closete publice. Le ia din closete sau le cumpara de la pravaliile de materiale de constructii si nu le face nimic altceva decât ca le monteaza fara teava de scurgere. In afara de pisoare, Robert Gober mai creeaza si chiuvete (tot fara teava de scurgere si tot de la pravalie) si câte un brat sau un picior mare de lemn vopsit frumos în culori stridente. Una din creatiile lui recente este un trup de barbat din lemn, vopsit peste tot în violet tipator si proptit cu capul în jos într-un colt, despre care publicatiile de arta scriu: “Instalatiile functioneaza ca spatii utopice si distopice. Tabloul zace si propria sa nemiscare anuleaza timpul social”. Jeffrey Deutsch, critic de arta si prieten de-a lui Gober, explica omul violet: “Opera asta în mod special ne arata ceva din incertitudinea în care se afla azi artistii în sfera sociala. Ei nu stiu exact unde sunt”. Dar Jeffrey Deutsch minte. Gober si Deutsch si întreaga armata care a invadat si ocupat cultura si arta, eliminându-i pe toti cei talentati, stiu exact unde sunt: în ghetoul spiritual al poporului ales. Elaine Danheiser, proprietara unei galerii de arta din New York, are trei urinale de Robert Gober, frumos expuse unul lânga altul pe perete. “Arată ca niste urinale dar nu sunt. Sunt comentarii despre lucruri pe care le luam de bune si nu le vedem”, zice ea. Elaine Danheiser ofera apoi spre vânzare cunoscatorilor de arta un dreptunghi mare de pânza neatinsa, perfect alba, de vreo 3 pe 4 metri, opera pictorului Robert Reuman. 124

“Reuman a redus pictura la esenta ei si multi nu pricep asta. Unele opere de-ale lui au tesatura un pic mai grosiera si asta e mai neteda pentru ca a redus-o cu adevarat. El e un pictor minimalist”, explica ea - desi nu “pictorul” a “redus” suprafata pânzei caci a cumparat-o de la magazin gata “redusa”. Elaine Danheiser mai ofera intelectualilor care apreciaza arta si opera lui Felix Gonzalez Chorres. Opera acestui mare artist contemporan consta dintr-o gramada de bomboane într-un colt al camerei. Bomboanele sunt învelite de la fabrica în hârtiute albe, albastre, rosii, maro. “Pot lua o bomboana?” a întrebat reporterul, si a luat una. “Nu stirbesc opera?” “Mai am bomboane, pot sa mai adaug”, a raspuns Elaine Danheiser cu bunatate. Intelectualii si cunoscatorii de arta care cumpara aceste opere nu cumpara cu banii lor - ci cu banii prostilor care nu apreciaza arta moderna, prin cumpărari oficiale pentru întreprinderi si institutii si prin alocatii de la guvern. Recent, “artistul” Piero Manzoni a vândut unui cunoscator de arta o cutie de conserve rotunda de metal de vreo jumatate de kilogram în care a pus... propriile excremente. Pe eticheta cutiei scrie , ca sa se stie ca e o opera autentica. Jean-Michel Basquiat este mult promovat de guvern si de învatamânt în Statele Unite. Despre el s-a creat legenda ca era un biet copil negru de pe maidan care a început sa mâzgâleasca peretii cladirilor expimându-si individualitatea artistica si a fost astfel descoperit de acel clasic în viata, Andy Warhol. In realitate Jean-Michel Basquiat este un tânar negru dintr-o familie bogata care traieste în lux si care a facut afaceri grase cu povestea cu copilul de pe maidane. Jean-Michel Basquiat producea mâzgâlituri gigantice de felul celor facute de copiii de 3-4 ani. Invatatorii si profesorii îsi duc copiii de scoala cu clasa la expozitii ca sa vada picturile lui Basquiat si unii dintre copii declara ca ei stiu mâzgali mai bine. Dar reputatia lui Jean-Michel Basquiat s-a consolidat pe vecie în 1988, când a murit de o doza prea mare de droguri halucinogene. A fost declarat în mod oficial un geniu, s-a organizat o retrospectiva cu operele lui la Muzeul Whitney de Arta Americana din New York si mâzgâlelile lui infantile si hidoase se vând cu câte o jumatate de milion de dolari. Catalogul de cărţi de arta din august 1994 al unei librarii majore din New York, Strand Book Store, expediat prin posta în toata lumea, contine 327 de titluri de carti despre pictura si sculptura. Dintre ele, 79 sunt despre pictorii si sculptorii adevarati ai celor peste

125

2.500 de ani de istorie artistica a civilizatiei noastre, adica 24%; si restul, adica 76%, sunt despre Marc Chagall, Laura Grisi, Roy Lichtenstein, si asa mai departe. Acest catalog contine doua titluri despre Michelangelo si 6 titluri despre Joan Miró; concluzia: Joan Miró este mai mare decât Michelangelo. Toate cataloagele librariilor sunt la fel. Chiar daca lucreaza în pierdere, chiar daca nimeni n-ar cumpara cartile despre “artistii” modernisti propagati de aceasta literatura în aceste cataloage, editorilor si librarilor nu le pasa; sunt finantati ca sa propage anti-cultura anti-creştină. La Roma traieste un pictor român care întelege ce se întâmpla cu arta. Recent, scrie el, a vazut la televizor un concert al unei fanfare englezesti ai carei membri defilau si cântau goi pusca - si nu pentru ca le era cald. A vazut apoi în aprilie 1994 la Roma expozitia “Dada, libertin si libertar”, împartita în trei sectii: pre-dadaism (1912-1916: Duchamp, Richter, Man Ray, Francis Picabia); dadaismul propriu zis (Tristan Tzara si Marcel Iancu, Van Doesburg, Joostens, Schwitters, Arp, Grosz); si post-dadaismul (Man Ray târziu, Themerson, Farfa, Paladini). Cine-si închipuie ca e un intelectual rafinat memorând si recitând aceste nume si-ar folosi timpul mai bine daca ar examina acesti artisti si ar descoperi câti dintre ei sunt furnici parazite cu un program politic. Despre originea numelui “dada” exista mai multe variante: Tristan Tzara sustine ca “dada” înseamna coada vacii sacre în limba africana kru. Hans Richter zice ca Lenin, vecinul la câteva case al sediului originar al dadaismului la Zürich, a aprobat manifestul dadaist zicând: “da, da!”. In manifestul dadaismului, Tristan Tzara scrie: “Noi... pregatim marele spectacol al dezastrului, incendiului si descompunerii. Luptam contra tuturor majusculelor (Patria, Familia, Religia, Arta, Morala) pentru afirmarea valorilor mai putin conventionale, mai putin oficiale si false, dar mai umane si mai adevarate (care or fi acelea?). Dada se aplica la toate si la nimic, e punctul în care se întâlnesc da si nu”, scrie Tristan Tzara. “Este anarhia culturala. Adica exact baza culturii contemporane occidentale care se pare ca nu mai poate iesi din acest cerc vicios”, scrie Emanuel Bandu, apoi noteaza cum pe coperta revistei de “cultura” The New Yorker, unde aparea spilcuitul Eustace Tilley cu joben si manusi, apare Elvis Tilley, stranepotul lui Eustace, plin de cosuri pe fata, cu cercel în ureche, si cu un bilet de la un magazin pornografic în mâna; “e un anarhist”, explica directoarea publicatiei.

126

Acesti “anarhisti” educati în pornografie sunt parte din armata Noii Ordini Mondiale. Când a fost îndepartat crucifixul din barul Facultatii de Arhitectura din Florenţa, ca sa nu-i “ofenseze” pe ne-crestini, barmanul a protestat, dar studentii “anarhisti” au fost docili ca oile; unul mai zelos a zis ca crucifixul e “kitsch”. Arta creştină care a luminat lumea timp de 20 de secole a ajuns “kitsch”; urinalele şi excrementele sunt “arta”. La San José în California se va ridica o statuie a lui Quetzalcoatl, zeu aztec cu forma de sarpe, platită cu $500.000 din banii contribuabililor. Statuile si crucea crestina sunt interzise în locurile publice; dar statuia lui Quetzalcoatl a fost aprobata de Consiliul Municipal; primareasa adjuncta Blanca Alvarado a simtit “o renastere spirituala” promovând statuia acestei zeitati în cinstea careia se sacrificau victime umane prin despicarea pieptului si scoaterea inimii palpitânde. Mintea generaţiilor viitoare Trei pastori cu trei câini mulg, tund si taie când au chef 300 de oi. Pentru linistea si comoditatea pastorilor, oile trebuie sa fie o turma supusa si sa nu aiba idei despre liberul arbitru, suveranitate nationala, raspundere individuala. Daca nu s-au nascut oi atunci trebuie educate ca sa devina oi. Oile nu au drepturi individuale si nu au religie. Ele si-o pierd în doua feluri: prin educatia atee, numita “umanista” în America si prin farâmitarea, infiltrarea si coruperea bisericii organizate. In 1831 Alexis de Torquevile a fost uimit de cât de puţină criminalitate exista în America. “Numai când m-am dus sa vizitez bisericile din America am înteles”, scrie el; “etica si religia cetateanului îl opreste de la crima”. La 2 decembrie 1908 Walter Rauschenbush si Harry Lard (Lard a fost descris de catre un alt membru al Partidului Comunist al Statelor Unite, Manning Johnson, ca fiind “principalul arhitect al infiltratiei comuniste pe tarâm religios”), au înfiintat Consiliul Federal al Bisericilor, finantat, printre altii, de fundatia Rockefeller care i-a dat între 1926 si 1929 suma de $137.000 si alti bani, de atunci încoace. In 1942 platforma acestui consiliu cerea “un guvern francmasonic mondial, control international asupra armatei si flotei, un sistem monetar universal si o banca internationala controlata democratic.” Atributul “controlata democratic” are aceeasi valoare pe care o are atributul “democratic” în bine-cunoscutul “centralism

127

democratic” al totalitarismului comunist: adica zero. Restul platformei e real. Dar, devenind prea notoriu, Consiliul Federal al Bisericilor si-a schimbat numele la 29 noiembrie 1950 în Consiliul National al Bisericilor. Acest consiliu a lucrat mâna în mâna cu Partidul Comunist din Statele Unite ale Americii, dupa cum arata însusi Gus Hall, secretarul Partidului Comunist din SUA. In 1972, “Biserica Satanei”, cu “marele preot” Anton Lavey din San Francisco, a fost primita în Consiliul National al Bisericilor (RE, pp. 220-222). Biserica Satanei practica satanismul, adica tortureaza si ucide victime umane si animale în adunari rituale, practica magia neagra si, în general, are scopul de a îndeplini poruncile Satanei pe care aceasta “biserica” îl venereaza ca pe un zeu absolut si adevarat. La 23 august 1948 a fost înfiintat Consiliul Mondial al Bisericilor, al carui secretar general, Philip Potter, a fost descris în 1975 ca fiind “mai radical decât majoritatea marxistilor”. Acest consiliu mondial n-a miscat un deget si n-a cheltuit nici o centima pentru cei aproximativ cinci milioane de oameni nevinovati, majoritatea crestini, întemnitati în Rusia sovietica pentru credinta lor, dar a cheltuit peste cinci milioane de dolari din 1970 pâna în 1980 pentru a organiza “lupta împotriva rasismului”. Aceasta “lupta” în cea mai mare parte dintre cazuri s-a dus de catre banditi înarmati care asasineaza femei si copii de fermieri, în Africa, (cf. Joseph A.Harris, “Karl Marx or Jesus Christ?”, p. 132, dupa RE, pp.221-222) In 1993, Curtea Suprema a Statelor Unite a declarat ca este ilegal sa împiedice cultul santeria (un cult adus din Cuba care se bazeaza pe practici tribale africane de a tortura, mutila si ucide victime si a stropi asistenta cu sângele proaspat varsat, în cinstea unor divinitati voodoo). “Santeria e o religie” a declarat Curtea Suprema. Creştinismul este interzis în scoli, dar câta vreme santeria este admisa si raspândita, poporul american are “libertate religioasa”. Religia e buna când e satanica sau când e folosita pentru asasinarea fermierilor si a familiilor lor; dar generatiile viitoare trebuie scutite de acest “opium al popoarelor”. Religia îndeamna la cinste si omenie. Francmasonul Claire Chambers scrie: “Ca sa fie înrobita, mintea omului trebuie orientata de la a fi spirituala la a fi carnala. Omul trebuie sa creada despre sine ca este un animal fara functie spirituala. Odata eliberat de obligatiile lui fata de Dumnezeu, acesta este mult mai usor de supus statului mondial francmasonic” (The Siecus Circle, p. 101, dupa RE, p. 362). De aceea s-a eliminat cu străşnicie religia crestina din scolile publice americane si s-a înlocuit cu “umanismul”. 128

In 1933 a fost publicat Manifestul Umanist care afirma ateismul, comunismul si evolutionismul. Unul dintre cei 33 de semnatari ai manifestului a fost John Dewey, “parintele educatiei progresiste” în America. “Omul n-are Dumnezeu si n-are suflet” scrie John Dewey. “Adevarul imuabil e mort. Nu exista loc pentru legi fixe, naturale, sau pentru adevaruri permanente si absolute”. Nu exista diferenta între adevar si minciuna, zice Dewey; adevarul e ce convine (probabil celui mai tare). De asemenea, nu exista principii etice: moral e ce face placere (probabil tot celui mai tare). Dewey nu s-a ostenit sa concilieze principiul moralei cu ceea ce face placere în situatia în care placerea unuia este sa-l tortureze pe altul, dar cel torturat nu simte placere; în schimb, a reconciliat doctrina lui, pe care se bazeaza sistemul de învatamânt american din ultimii 50 de ani, cu spusele lui Lenin care zice: “Desigur, nici noi nu credem în Dumnezeu. Noi credem numai în morala eterna. Tot ce serveste distrugerii vechii societati e moral... Jos cu religia....Principala noastra sarcina e sa cultivam ateismul. Comunismul aboleste adevarul etern, aboleste religia si morala”. Adica biserica şi familia, căci atât Dewey cât si Lenin stiau ca nu pot aboli concepte generale abstracte (RE, pp. 377-379). Azi, urmând preceptele parintelui scolarizarii americane John Dewey, copiilor li se preda “etica de situatie”, care explica cum “ceea ce e bine pentru mine poate fi rau pentru tine, si ceea ce e bine astazi poate fi rau mâine”. Dupa ce au studiat “etica de situatie” si “educatia sexuala”, un mare numar de fetite de la 9 ani în sus devin gravide în scolile de stat americane înainte de a cunoaste alfabetul. Pentru ele s-au creat categorii de elevi separate numite “mame nemaritate”, “gravide sub 18 ani”, despre care guvernul aduna statistici, iar parintii (daca-i au) se plâng degeaba. O alta reusita a filozofiei umaniste si a educatiei progresiste este numarul mare de sinucideri printre elevii de liceu, despre care guvernul, de asemenea, strânge statistici si parintii se plâng degeaba. La 40 de ani dupa primul Manifest Umanist, a fost publicat cel de-al doilea Manifest Umanist care vorbeste despre construirea unei “comunităţi mondiale” bazate pe “un sistem de legi mondiale si o ordine mondiala bazata pe un guvern federal supranational”.(The Humanist Manifesto I si II, dupa RE, p. 81).

129

Decizii luate la Conventul Masonic 5989 cu privire la Marele Orient al Turciei (redactat de Loja Suprema a Marelui Orient al Frantei) Desconspirarea masonilor din Grecia a generat crize serioase. Consecinte similare sunt posibile si pentru Turcia. Sfatuim toti francmasonii sa ia imediat masurile necesare. Cele de mai jos reprezinta deciziile luate cu privire la Marele Orient al Turciei în conventul reunit in Austria la 25 aprilie 1989 DECIZIA 1 A) Sa se determine si sa se previna imediat toate desfasurarile antimasonice si antisemite. B) Sa se extermine miscarile care ar putea impiedica realizarea idealurilor masonice. C) Sa se pregateasca un raport detaliat privind fortele antimasonice din ultimii 10 ani. DECIZIA 2 A) Sa se intareasca solidaritatea francmasonilor in presa (mass-media). Totusi, sa se creeze o rivalitate artificiala pentru a se evita o desconspirare nedorita. B) Sa se ia precautiuni vitale pentru a impiedeca desconspirarea masonilor asezati in posturi cheie. C) Sa se avertizeze masonii din cadrul presei sa fie mai sensibili si mai atenti pentru a putea preveni si opri formatiunile religioase conservatoare sau traditionaliste. DECIZIA 3 A) Sa se mareasca numarul francmasonilor situati in cadrul partidelor si miscarilor populare si de asemeni sa li se intareasca influenta. B) Sa se ceara ajutorul si cooperarea lojelor europene pentru probleme financiare. 130

DECIZIA 4 A) Sa se impuna progresiv morala si spiritul masonic prin intermediul mass-mediei. B) Sa se elimine imediat banuielile si prejudecatile cu privire la Masonerie. Sa se canalizeze cluburile noastre afiliate (ROTARY, LIONS, etc) pentru aceasta misiune. Sa se organizeze campanii culturale pentru castigarea simpatiei maselor populare. DECIZIA 5 (specifica numai Turciei) A) Sa se includa marile noastre asociatii in organizatia GAP (Marele Proiect din SudEst). B) Sa se pregateasca conditii necesare pentru investitii in Sud-Est. C) Sa se asocieze masonii intreprinzatori la investitiile din aceasta zona. DECIZIA 6 A) Sa se asigure educarea maselor in sensul indepartarii lor de la credintele si dogmele religioase. B) Sa se actualizeze acest subiect in cadrul scolilor si universitatilor prin intermediul masonilor nostri situati in medii academice. C) Sa se denigreze, pe de alta parte, aceste tendinte dogmatice prin intermediul massmediei. DECIZIA 7 (specifica numai Turciei dar similara situatiei Romania - Republica Moldova - N.T.) A) O eliberare posibila a statelor de limba turca din Uniunea Sovietica va puta afecta situatia Turciei in Europa si Orientul Mijlociu. Sa se ia masuri eficace pentru protejarea echilibrelor regionale.

131

B) Dupa schimbarea de regim din fosta Uniune Sovietica, sa se orienteze opinia publica in sensul sublinierii detrimentelor pe care le-ar putea avea o viitoare reuniune a statelor de limba turca in Republica Turcia. DECIZIA 8 A) Sa se continue observarea si selectarea de tineri adecvati prin intermediul cluburilor premasonice : LIONS, ROTARY, DINNERS, etc. sa se inceapa educarea acestor tineri initiati in sensul idealurilor noastre masonice in centrele noastre speciale care se afla in Europa sau America. B) Sa se aranjeze rambursari si conditii necesare pentru educarea in strainatate a noilor initiati. DECIZIA 9 A) Sa se raporteze in fiecare saptamana toate noile desfasurari la Comitetul Central din Paris si la responsabilii Consiliului Suprem al Turciei. B) Sa se imbogateasca si sa se amelioreze informatiile trimise la Loja-Mama din Chicago. DECIZIA 10 A) Sa se controleze si sa se anuleze pe termen lung miscarile islamice radicale. B) Sa se provoace discordia si dezintegrarea printre gruparile religiose, pentru a le atenua efectele lor in sens antimasonic. C) Sa se orienteze puterea efectiva a reactiilor religioase pentru a le atenua efectul negativ asupra scopurilor noastre masonice. DECIZIA 11 A) Sa se urmareasca toate articolele si publicatiile antimasonice aparute in presa.

132

B) Sa se adune toate lucrarile antimasonice si sa li se impiedice vanzarea. C) Sa se opreasca pe cai eficiente si convenabile toate activitatile scriitorilor, publicistilor si editorilor antimasoni. DECIZIA 12 Sa se respandeasca stabilimentele premasonice in randul publicului larg. SOCIETĂŢILE SECRETE ŞI NOUA ORDINE MONDIALĂ “... există o putere extrem de bine organizată, subtilă, completă, pătrunzătoare, care te condamnă doar pentru că îndrăzneşti să respiri.” Woodrow Wilson Istoria este saturată de comentarii şoptite despre societăţile secrete, de relatările celor mai în vârstă sau ale preoţilor, care au păzit cu sfinţenie secretele interzise ale străbunilor, ale oamenilor importanţi, care s-au întâlnit în taină pentru a direcţiona cursul civilizaţiei. Cea mai veche societate secretă este Frăţia Şarpelui, denumită şi Frăţia Dragonului, care mai există şi astăzi sub alte numeroase denumiri. Frăţia Şarpelui este devotată păzirii cu străşnicie a “secretului timpurilor” şi recunoaşterii lui Lucifer ca fiind, în viziunea lor diabolică, în mod complet fals, unicul Dumnezeu. Dacă nu credeţi în Lucifer sau Satana, trebuie să înţelegeţi că există o mare masă de oameni care nu gândeşte ca voi. Unii nu cred în rasism, dar sunt milioane care cred, iar felul în care acţionează aceştia, bazându-se pe ceea ce cred, ne va afecta şi pe noi. Este foarte clar că manipularea religioasă a jucat întotdeauna un rol foarte important în cadrul acestor organizaţii. Majoritatea pretind (în mod evident fals) că sunt în legătură cu o sursă superioară, divină (ei fiind de fapt în legătură cu forţe satanice). Secretele acestor grupuri sunt atât de profunde, încât numai cei aleşi, care sunt foarte puţini, au voie să le cunoască şi le pot înţelege. Aceşti oameni pretind că îşi folosesc cunoştinţele în beneficiul omenirii. Dar noi cum putem şti dacă este aşa sau nu, odată ce totul este ţinut în cel mai mare secret? Din fericire, unele dintre aceste secrete au devenit publice. Ceea ce este ciudat este că în cadrul societăţii tribale primitive, toţi adulţii erau membri. Grupurile erau separate, de obicei, în grupuri de femei şi grupuri de bărbaţi. Bărbaţii erau cei care, de obicei, dominau cultura. Aceasta seamănă surprinzător de mult cu multe dintre

133

societăţile secrete actuale. Asta nu poate însemna decât că societăţile secrete lucrează în favoarea autorităţilor, nu împotriva lor. Astfel societăţile secrete sunt însăşi autoritatea în stat. Acest lucru tinde să contracareze afirmaţiile cum că toate societăţile secrete sunt dedicate “distrugerii autorităţilor deja constituite”, dar este valabil numai pentru societăţile secrete care au ca membri o mare majoritate a populaţiei. Şi numai câteva dintre cele importante intră în această categorie. De fapt, societăţile secrete oglindesc multe faţete ale vieţii de zi cu zi. Întotdeauna există grupuri exclusive de persoane care sunt sau din care urmează a fi racolaţi viitorii membri. Acest lucru, secret sau nu, este valabil pentru întreaga omenire; exemple sunt multe - echipele de fotbal, cluburile particulare, etc. Importantă este şi folosirea unor anumite semne, parole şi alte unelte din arsenalul “secret”, care dintotdeauna au fost esenţiale, în orice organizaţie, de oriunde. De asemenea, important este motivul, care justifică existenţa societăţii respective. Poate fi orice, dar caracteristica principală este fraternitatea între membrii aceleiaşi organizaţii. Camaraderia este foarte importantă. Să împărtăşeşti cu cineva greutăţi, secrete, sunt sentimente care provoacă stări de febrilitate şi fiori. Nimeni dintre cei care s-au confruntat cu rigorile unei unităţi militare nu va uita sentimentul special de camaraderie, de fraternitate chiar, ca victime ale unui sergent isteric sau ale unui comandant de companie extrem de sever. Este un sentiment aparte. Cea mai de efect armă a oricărei societăţi secrete este ritualul şi mitul care înconjoară iniţierea. Aceste ceremonii au o semnificaţie deosebită pentru participanţi. Ritualul de iniţiere are un rol esenţial în organizarea unei societăţi secrete. Sunt luate în considerare aspecte umane importante, fără de care un grup de oameni nu ar putea opera într-o anumită direcţie, pentru a atinge un scop. În aceste societăţi iniţierea îi leagă pe membri între ei, fiind primul pas pe calea manipulării religioase a acestora. Novicilor li se împărtăşeşte un secret, ceea ce le conferă un statut special. În antichitate, termenul de novice era definit ca “cel renăscut”. O iniţiere superioară este ca o promovare şi inspiră loialitate şi dorinţa de a urca şi treapta următoare. Schimbarea care se produce în persoana iniţiată serveşte intereselor liderilor societăţii secrete. Liderii sunt denumiţi “adepţi”. Aceste afirmaţii pot fi ilustrate perfect prin exemplul soldatului care este antrenat să execute ordinele comandantului, fără să gândească. Rezultatul este întotdeauna rănirea sau moartea soldatului, în scopul realizării ţelului comandantului, indiferent dacă acest scop este sau nu în folosul comunităţii.

134

Iniţierea reprezintă un mod de a-i răsplăti pe cei ambiţioşi, care inspiră încredere. Veţi observa că, cu cât este mai înalt gradul de iniţiere, cu atât sunt mai puţini membrii care au acel grad. Asta nu pentru că ceilalţi membri nu sunt ambiţioşi - motivul este selecţia atentă. Majoritatea membrilor nu află niciodată scopul real, secret, al grupului. Probabil că până acum vaţi dat seama că motivul pentru care au loc ritualurile de iniţiere este selectarea persoanelor cu adevărat de încredere. O metodă de a hotărî cine va fi adept poate fi aplicată chiar în timpul derulării procesului de iniţiere: candidatului i se cere să scuipe pe crucea creştină. Dacă acesta refuză, membrii îl felicită şi îi spun: “Felicitări, ai făcut alegerea bună, pentru că un adevărat adept nu ar face niciodată un lucru atât de oribil”. Nou-iniţiaţii nu mai ştiu ce să creadă, mai ales pentru că după aceea nu sunt avansaţi pe o treaptă superioară. În schimb, dacă respectivul scuipă pe cruce, demonstrează o bună cunoaştere a unuia dintre mistere şi este luat în considerare ca fiind un candidat sigur pentru a urca pe treapta următor superioară. Misterul este simplu: religia aşa cum este înţeleasă de ei este un instrument prin care masele pot fi controlate. Unicul lor “Dumnezeu” este cunoaşterea exclusiv mentală, sterilă, lipsită de suflet, prin care, în viziunea lor eronată, omul poate deveni Dumnezeu. Şarpele sau dragonul sunt simbolurile acestei cunoaşteri limitate. Lucifer reprezintă personificarea acestor simboluri. Lucifer a fost cel care a tentat-o pe Eva să-l convingă pe Adam să mănânce un măr din copacul cunoaşterii, pentru ca astfel „să elibereze” omul din starea de „ignoranţă” în care se afla. Venerarea de către francmasoni a ştiinţei şi tehnologiei care devine astfel pentru ei o „religie”ce deturnează omul de la vocaţia sa profund divină, este în realitate satanism în cea mai pură formă; astfel Lucifer ia pentru francmasoni locul lui Dumnezeu. Simbolul lor secret este ochiul atotvăzător, introdus într-o piramidă. Efectele acţiunilor lor, nedorite nici măcar de respectivele societăţi secrete, şi aura de mister care le înconjoară le-a conferit uneori reputaţia de a fi asociaţii anormale sau, cel puţin, grupuri ciudate de oameni. În momentul în care crezul lor nu se deosebeşte de cel al majorităţii, nu mai sunt considerate antisociale. Majoritatea societăţilor secrete sunt considerate a fi antisociale; se presupune că ar conţine elemente care pot provoca răul comunităţii. Comunismul şi fascismul sunt, în multe ţări, societăţi secrete unde sunt interzise prin lege. În SUA, partidul nazist şi Ku Klux Klan-ul sunt societăţi secrete care nu sunt interzise prin lege, dar care, odată ieşite la lumină, provoacă

135

dezgustul publicului. Însă activităţile lor sunt uneori ilegale, ceea ce impune păstrarea secretului în ceea ce priveşte numărul şi numele membrilor. Druizii şi Yezidis-ii din Siria şi Irak considerau că arabii sunt o societate secretă care s-a dedicat cuceririi lumii. Astăzi, arabii cred la fel despre evrei. În cadrul multor societăţi primitive, iniţierea spre gradele cele mai înalte implică supunerea candidatului la anumite ritualuri care, în majoritatea cazurilor, se încheie cu moartea sau cu nebunia acestuia. Se observă că scopul unei societăţi secrete nu este în nici un caz promovarea binelui. În Borneo, iniţierile din cadrul societăţilor secrete de vânătoare constau în vânătoarea de capete umane. În Polinezia, pruncuciderea şi depravarea erau considerate esenţiale pentru iniţierea în anumite societăţi, unde codul tribal avea nevoie de membri care să nu aibă nici un scrupul şi care să fie adevăraţii stâlpi ai societăţii secrete. Încă de la începuturile consemnării istoriei, guvernele oricărei naţiuni s-au implicat în apărarea stabilităţii, luptând împotriva grupurilor minoritare care aveau interesul de a funcţiona după principiul stat în stat sau care doreau să submineze autorităţile deja constituite, pentru ca apoi să preia puterea. Multe dintre aceste încercări au avut succes, dar nu şi durabilitate. Dorinţa omului de a face parte dintr-un anume electorat este puternică, atât de puternică încât nu poate fi distrusă de nimic. Acesta este unul dintre “secretele” societăţilor secrete. Iată care este baza lor politică cunoscând acest principiu, liderii ştiu cum să acţioneze pentru a fi ovaţionaţi şi aplaudaţi de public. Cetăţenii adoră să voteze, indiferent dacă este vorba de afacerile de zi cu zi, legi sau activităţi sociale. Dorinţa cea mai adâncă a multora este de a putea să se spună despre ei: “face parte din acest electorat”. Una din cele mai importante societăţi secrete străvechi, amintită anterior, este Frăţia Şarpelui sau a Dragonului (dragonul şi şarpele sunt simboluri care reprezintă cunoaşterea limitată, lipsită de suflet). Părintele acestei cunoaşteri care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu este Lucifer, cunoscut în cadrul acestei societăţi satanice şi ca “Purtătorul Luminii”. “O, Lucifer, cum ai căzut dintre stele...” Isaia 14:12 “...se spune că, după ce Lucifer a căzut din împărăţia Cerească a adus cu sine omenirii darul puterii de a gândi.” (Fred Gittings - Simbolismul în arta ocultă).

136

Majoritatea minţilor diabolice au fost iniţiate de aceste societăţi, prin ritualuri secrete şi periculoase, unele dintre acestea fiind chiar de o cruzime rar întâlnită. Conform majorităţii, marile piramide au fost construite pentru a comemora şi observa o explozie a unei supernove care a avut loc în anul 4000 î.C. Dr. Anthony Hewish, câştigător al Premiului Nobel în 1974, a descoperit o serie de pulsaţii ritmice ale undelor radio, despre care a dovedit că sunt emise de către o stea care a explodat în jurul anului 4000 î.C. Calendarul francmasonilor începe de la A.L., “Anul Luminii”, adică la anul modern se adaugă 4000. George Mihanovschi scrie în “Steaua de odinioară şi dintotdeauna” că “Scrierile antice cuneiforme sumeriene [...] descriu o stea gigantică, care a explodat în interiorul unui triunghi format din Zeta Puppis, Gamma Velorum şi Lambda Velorum [...] localizată undeva în sudul cerului.[...] Orice astronom bun ştie că steaua strălucitoare care a explodat în interiorul acelui triunghi va fi văzută din nou, după 6000 de ani”. Conform calendarului francmasonic, înseamnă că va fi vizibilă în anul 2000, ceea ce este adevărat. Nava spaţială Galileo este în drum spre Jupiter (planetă înconjurată de un înveliş gazos exact ca soarele nostru) având la bord o încărcătură de 25 de kilograme de plutoniu, care a fost justificată prin faptul că va fi folosită pe post de sursă de energie şi alimentare a navei. Când va ajunge pe orbita finală, în decembrie 1999, Galileo va descărca plutoniul în centrul planetei Jupiter. Presiunea va cauza o reacţie similară cu explozia unei bombe atomice. Plutoniul va exploda, va distruge pătura atmosferică compusă în majoritate din hidrogen şi heliu, care înconjoară planeta Jupiter - rezultatul va fi naşterea unei noi stele, care deja a fost botezată LUCIFER (cu acelaşi nume a fost botezat şi proiectul NASA: LUnar Cycles and Iron FERtilization). Întreaga lume va interpreta această “renaştere” ca fiind un semn de o importanţă religioasă terifiantă. Se va confirma profeţia. Realitatea este că această demonstraţie nebunească de aplicare a tehnologiei moderne va fi executată de Societatea JASON şi s-ar putea să meargă sau nu. Ca să fie siguri de succes au mărit cantitatea de plutoniu; la Serviciul de Securitate şi Informaţii al Marinei Militare există documente în care se afirmă că Proiectul GALILEO necesită o cantitate de 25 kilograme de plutoniu şi că, în urma reacţiilor din atmosferă, este posibil ca pe Pământ să se instaureze ERA GLACIARĂ. Încălzirea globului, efectul de seră, sunt minciuni. Realitatea este că temperaturile de pe întreg globul devin din ce în ce mai scăzute. Furtunile sunt mai violente ca niciodată şi mai greu de anticipat. Gheţarii de la poli se măresc. Suprafeţele

137

zonelor temperate, care pot fi cultivate, se micşorează. Procesul de desertificare de la tropice devine din ce în ce mai amplu. Epoca de gheaţă se îndreaptă către noi şi se va instaura brusc. În acelaşi timp, în Egipt va fi descoperită şi deschisă o criptă unde vor fi descoperite secrete antice importante. Explozia lui Jupiter şi deschiderea criptei vor fi evenimentele care vor zgudui mileniul din temelii. Societatea Millennium deja a plănuit o mare sărbătoare, care să aibă loc la piramidele din Egipt. Conform ediţiei din 3 ianuarie 1989 a ziarului “Arizona Daily Star”, “Preşedintele Bush petrece revelionul la Camp David, Maryland, dar peste zece ani s-ar putea să şi-l petreacă în Egipt. Organizatori din cadrul Societăţii Millennium spun că deja a fost ales să inaugureze în secolul următor ceremonia de la Marea Piramidă a lui Keops”. Primul secret care trebuie înţeles este că membrii societăţilor secrete cred că sunt unicele “minţi luminate” din lume. De asemenea, cred că aceste minţi le aparţin doar lor, în exclusivitate. Minidizertaţia filozofică ce urmează reprezintă punctul de vedere clasic al unei societăţi secrete asupra umanităţii: “Când o persoană care posedă un intelect puternic se confruntă cu o problemă a cărei rezolvare necesită anumite capacităţi superioare de gândire, îşi păstrează echilibrul intelectual şi încearcă să găsească o soluţie, adunând cu răbdare faptele necesare soluţionării chestiunii respective. Pe de altă parte, o persoana imatură, când se confruntă cu o problemă similară, se simte copleşită. În timp ce prima persoană are posibilitatea de a găsi cheia rezolvării misterului propriului destin, ultimul trebuie condus înspre cireadă şi acolo să i se explice totul, în cel mai simplu limbaj. Precum oile, oamenii sunt total dependenţi de păstor. Intelectul superior cunoaşte adevărurile misterioase, esoterice, spirituale. Maselor li se oferă doar interpretări simple. În timp ce masele venerează cele cinci simţuri, cei aleşi observă şi recunosc în prăpastia dintre cele două categorii concrescenţele simbolice ale marilor adevăruri abstracte. “Iniţiaţii” comunică direct cu zeii (EXTRATEREŞTRII?), care, la rândul lor, comunică cu ei. Masele îşi sacrifică mieii pe un altar care înfăţişează un idol de piatră, care nu poate nici să audă, nici să vorbească. Iniţiaţii cunosc Misterele şi sunt luminaţi şi astfel sunt cunoscuţi ca fiind Iluminaţi sau Cei Iluminaţi, paznici ai “Secretelor Veşniciei”.” Trei dintre cele mai vechi societăţi secrete care pot fi regăsite în lumea de azi sunt Cultul lui Roshaniya, Cultul lui Mithras şi, echivalentul acestora, Creatorii. Acestea au multe în comun cu francmasonii, la fel ca şi cu multe alte ramuri ce derivă din Iluminaţi. De exemplu au în comun cu Frăţia francmasonică renaşterea simbolică într-o viaţă nouă, fără să mai fie nevoie ca membrii să treacă prin portalul morţii pentru iniţiere; titlul de Master Mason se obţine după faze

138

de iniţiere cum ar fi “Leul” şi “Muşcătura Leului”; apoi au mai fost adăugate trei grade care sunt identice cu ritualurile masonice antice: Scara celor şapte trepte, Numai bărbaţii şi Ochiul atotvăzător. De un interes aparte este societatea puternică din Afganistan care în vremurile de demult era denumită Roshaniya (Luminaţii). În istorie se fac referinţe la acest cult mistic încă din timpurile Casei Înţelepţilor de la Cairo. Principalele ţeluri ale acestui cult erau: abolirea proprietăţii particulare; eliminarea religiei; eliminarea statelor; credinţa că “iluminarea” emană din “Fiinţa Supremă” (care este pentru ei Lucifer), care dorea o clasă de oameni care să ducă la bun sfârşit misiunea de organizare şi direcţionare a lumii; credinţa într-un plan prin care să se modeleze sistemul social mondial, mai întâi prin preluarea controlului asupra celorlalte ţări, una după cealaltă şi credinţa că, după ce atinge cel de-al patrulea grad, persoana respectivă poate comunica direct cu sfătuitorii necunoscuţi (entităţile satanice) care, de-a lungul veacurilor, şi-au împărtăşit cunoştinţele celor iniţiaţi. Nu este greu să se recunoască, din nou, Frăţia francmasonică. Auziţi cumva ecourile partidului nazist, ale partidului comunist, ale extremei de dreapta şi ale extremei de stânga? Ceea ce trebuie menţionat neapărat este faptul că, atât liderii de dreapta cât şi cei de stânga sunt persoane care au fost şi încă mai sunt iluminişti sau membri ai Frăţiei. Indiferent dacă se pretind a fi creştini sau evrei sunt şi au fost întotdeauna internaţionalişti şi luciferici. Nu sunt loiali nici unei naţiuni, deşi, atunci când a fost cazul, s-au folosit de idealul de naţionalism pentru a-şi atinge scopurile. Unica lor preocupare este să câştige din ce în ce mai multă putere economică şi politică. Obiectivul ultim al acestor lideri (ai ambelor grupuri) este identic. Sunt hotărâţi să câştige pentru sine controlul bogăţiilor, al resurselor naturale şi al omenirii - al întregii planete. Intenţionează să transforme lumea întreagă într-un unic stat - în concepţia lor, stat totalitarist, luciferic. În derularea acestui proces vor elimina toţi creştinii. Tocmai aţi aflat unul, dar numai unul, dintre marile mistere ale societăţilor secrete. Membrii cultului Roshaniya îşi mai spun şi Ordinul. Iniţiaţii vor fi nevoiţi să depună un jurământ şi spun: “Mă oblig să păstrez tăcerea şi loialitatea de nezdruncinat şi supunerea faţă de Ordin.... Întreaga umanitate care nu va reuşi să se identifice cu semnul nostru secret va fi prada noastră”. Jurământul a rămas acelaşi până în zilele noastre. Semnul secret era trecerea mâinii prin dreptul frunţii, cu palma în afară; contrasemnul, apucarea urechii cu o mână şi sprijinirea cotului în cealaltă palmă. Vă este familiar? Cultul propovăduia că nu există Împărăţia Cerului, nu există Iad, nu există decât o altă stare, de existenţă ca spirit, complet diferită de viaţa

139

pe care o cunoaştem cu toţii. Spiritul poate continua să-şi exercite puterea pe Pământ printr-un membru al Ordinului, dar numai dacă însuşi spiritul a fost, înainte de moarte, membru al Ordinului. Astfel, membrii Ordinului capătă putere de la spiritele membrilor morţi. Roshaniya îşi iniţiază membrii pentru ca apoi să-i trimită să caute şi să descopere persoane care au calităţile necesare pentru a deveni viitori membri. Unii spun că Asasinii erau o ramură a cultului Roshaniya. Şi nu era singura. Ramuri ale cultului Roshaniya sau “Cei Iluminaţi” sau, simplu - Iluminaţi, există şi vor exista peste tot. Una dintre reguli era ca membrii să nu folosească acelaşi nume şi să nu menţioneze niciodată cuvântul “Iluminaţi”. Regula este valabilă şi astăzi. Probabil că încălcarea acestei reguli a stat la baza prăbuşirii lui Adam Weishaup (fondatorul grupării francmasonice “Iluminaţii din Bavaria”). Adam Weishaupt, un profesor tânăr, specializat în legile canonice, ce profesa la Universitatea Ingolstadt din Germania, a fost preot iezuit şi iniţiat de “Iluminaţi”. Ramura Ordinului, înfiinţată de el în 1776, în Germania, cuprindea aceiaşi “iluminaţi” despre care am amintit în episoadele anterioare. Faptul că era preot iezuit este foarte important, după cum se va vedea, tot în acest capitol. Cercetătorii au căzut de acord asupra faptului că el era finanţat de Casa Rotschild. Weishaupt cerea: “abolirea tuturor guvernelor naţionale, abolirea moştenirii, a proprietăţii particulare, a căminului individului, a noţiunii de familie şi a tuturor religiilor existente, pentru a putea impune omenirii ideologia Luciferică, totalitaristă”. În acelaşi an (1776) în care a fondat “Iluminaţii”, Weishaupt a publicat “Bogăţia naţiunilor”, cartea care a reprezentat baza ideologică a capitalismului şi a Revoluţiei Industriale. Faptul că în acelaşi an a fost scrisă şi “Declaraţia de Independenţă” a SUA, nu este o coincidenţă. Pe o parte a Marelui Sigiliu al Statelor Unite, cunoscătorii vor recunoaşte ochiul atotvăzător şi alte semne (masonice) ale “Frăţiei Şarpelui”. Toate tezele lui Weishaupt au fost la fel. Comparând datele şi ideologiile, nu este greu să-ţi dai seama că “lluminaţii” lui Weishaupt reprezintă acelaşi lucru cu “Afghanii- cei luminaţi”, sau cu celelalte culte existente, care se autointitulează “Iluminaţi”. “Alumbrados de Spania” reprezentau acelaşi lucru (cu “Iluminaţii”), de asemenea “Guerinets de Franţa” iar în Statele Unite erau cunoscuţi ca fiind “Cluburile Iacobine”. Secrete, secrete şi iar secrete - dar fundamentul este întotdeauna “frăţia” (organizaţia secretă francmasonică).

140

Mai târziu, Weishaupt a fost trădat şi persecutat deoarece a ignorat regula numărul unu a francmasoneriei, şi anume a expus publicului cuvântul „iluminaţi” şi existenţa noţiunii de „frăţie’. Expunerea şi persecuţia lui au fost imperios necesare pentru a păstra secretul în legătură cu „frăţia”. Cu ocazia „sacrificării” lui Weishaupt a fost lichidată existenţa organizaţiei înfiinţată de el. Probabil că Weishaupt a fost o victimă, sau probabil că a executat un ordin (prin aparenta sa sacrificare). Weishaupt a afirmat: „Marea putere a Ordinului nostru constă în faptul că nu permitem niciodată ca măcar să ne menţionăm propriul nume; întotdeauna ne acoperim, folosind alte nume, alte denumiri, alte ocupaţii”. S-a insinuat că organizaţiile francmasonice au fost infiltrate de „Iluminaţi” în timpul „domniei” lui Weishaupt - simple speculaţii. Ideologia francmasonică a avut întotdeauna la bază esenţa ideologiei iluminaţilor; acesta este motivul pentru care francmasonii au fost deschişi faţă de membrii grupului Weishaupt şi i-au primit, de bunăvoie, în rândurile lor. Nu se poate să credem cu adevărat că francmasonii, dacă erau o simplă organizaţie fraternă, ar fi riscat totul, inclusiv propriile vieţi, ascunzându-i pe proscrişii „iluminaţi”, condamnaţi de toate monarhiile europene. Autorii francmasoni au fost cei care au perpetuat mitul conform căruia Adam Weishaupt a fost fondatorul organizaţiei „Iluminaţii” şi că, odată cu lichidarea lui, „iluminaţii” erau distruşi pentru totdeauna. În 1826, un francmason american, Hiram Abif, a scris o carte, „Ilustrări francmasonice”, în care a dezvăluit mai multe secrete masonice. Unul dintre secretele pe care lea dezvăluit este tocmai ultimul mister din vârful piramidei masonice - venerarea lui Lucifer. Mai târziu, s-a aflat că Hiram Abif a fost asasinat cu bestialitate. Hiram Abif reprezenta inteligenţa, libertatea şi adevărul şi de aceea el a fost lovit mai întâi în gât, ceea ce reprezintă înăbuşirea dreptului la cuvânt, practicat de biserică; apoi a fost lovit în inimă cu un pumnal, ceea ce reprezintă îngrădirea libertăţii credinţei de către Stat; în cele din urmă, a fost lovit în cap cu o bâtă, aceasta reprezentând respingerea intelectului superior de către vulg (poţi citi şi turmă sau cireadă). Astfel, francmasoneria pune semnul egal între biserică, stat şi mase, le conferă caracteristici cum ar fi: tirania, intoleranţa şi ignoranţa. William Morgan a dezvăluit că francmasonii au făgăduit în mod solemn că se vor răzbuna pe Hiram Abif şi vor submina biserica, statul şi libertatea maselor.

141

Morgan şi-a atins scopul în momentul în care dezvăluirile lui au iscat un mare scandal împotriva masonilor, scandal care s-a transformat într-o adevarată lovitură antifrancmasonică, moment în care autorul, William Morgan, a dispărut. Se spune că a fost răpit şi înecat în lacul Ontario de către masoni, acţiune pe care ei continuă să o nege pâna în ziua de azi. Dar cine altcineva să o fi făcut ? În ziarele din vremea aceea se consemnau fară nici o rezervă afirmaţii certe, în care se spunea că a fost omorât de masoni. În jurământul de iniţiere depus de francmasoni, se spune clar, că în cazul în care dezvăluie secretele, iniţiatul va fi omorât. Consecinţa declaraţiei lui Morgan a fost o reacţie naţională de furie, care a culminat cu înfiinţarea în anul 1829 a unui partid politic anti-masonic, ai cărui lideri au fost Henry Dana Ward, Thurlow Weed şi William H. Seward. De asemenea, s-au scris câteva cărti anti-masonice. Consecinţele au fost dezastruoase pentru francmasoni, deoarece au suferit pierderi masive de membri. Dar această stare a durat numai câţiva ani şi, în 1840, partidul anti-masonic a fost desfiinţat... Francmasonii britanici sunt un grup distinct, care intervine în propria lui favoare, când se pun în discuţie promovări, contracte, sau când e vorba de cariera unui membru. Organizaţia engleză francmasonică era folosită de KGB pentru a-şi infiltra membrii şi pentru a controla Serviciul britanic de Informaţii, care este similar cu Casa Chatam, cunoscută sub denumirea de Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale (părintele organizaţiei Consiliul pentru Relaţii Externe din Statele Unite). Scotland Yard-ul a dat ordin personalului său să nu se înscrie în rândurile masonilor, de teama infiltrării KGB în rândurile lor. Bineînţeles, totdeauna s-a spus că francmasonii sunt doar o organizaţie fraternă, benevolă, înfiinţată pentru a servi comunitatea. Nu e adevarat, cititorule ! Probabil că cea mai celebră lojă masonică este Propaganda Due (P2), din Italia. Grupul a fost implicat în toate acţiunile negative, de la mită şi şantaj, la asasinate. P2 are legatură directă cu Vaticanul, cu Cavalerii de la Malta şi cu Central Informations Agency (C.I.A.) S.U.A.. Este puternică şi periculoasă. Loja P2 a reuşit să se infiltreze în Vatican, unde a dat o lovitură de o semnificaţie înfricoşătoare: Papa Clement al V-lea a ridicat interdicţia împotriva francmasoneriei. Mulţi dintre membrii Vaticanului sunt acum francmasoni. Afirmăm cu cea mai mare convingere că francmasoneria este una dintre cele mai periculoase (chiar putem spune satanice) organizaţii de pe acest pământ. Masonii sunt participanţii

142

principali (chiar dacă par, aparent, ca fiind împărţiţi în mai multe tabere) în jocul luptei pentru dominare a acestei planete. Gradul 33 al francmasoneriei este împărţit în două. O parte conţine esenţa Luciferică – „Iluminaţii” şi cealaltă este alcătuită din cei care par a nu şti nimic despre „iluminaţi”. Ofiţerii de informaţii care lucrează în Serviciul Secret de Informaţii al Marinei Militare Americane sunt masoni. Şi CIA are informatori infiltraţi adânc în interiorul Vaticanului. Puteţi să citiţi mai multe despre aceasta în lucrările: „Sângele Sfânt, Pocalul Sfânt” şi „Moştenirea Mesianică”, ambele de Baigent, Leigh & Lincoln. În „Moştenirea Mesianică”, între paginile 343 şi 361, puteţi citi despre alianţa puterilor din care a rezultat guvernul mondial secret. Majoritatea membrilor francmasoni nu ştiu că „Iluminaţii” practică ceea ce este cunoscut de ei ca „Secretul secretului”, sau crearea unor organizaţii secrete în cadrul organizaţilor statale existente. Ritualurile iniţierii masonice au de fapt ca scop selectarea viitorilor membrii, din cadrul numeroaselor organizaţii premasonice, care au diverse acoperiri oficiale. Să nu se înţeleagă că încercăm să-i scuzăm pe unii membri, deoarece nu putem găsi nici o scuză persoanelor care se înscriu într-o organizaţie, fără să cunoască TOTUL despre ea. Numai cei din vârf, care au trecut toate testele, ştiu cu adevărat ce ascund masonii - astfel, este imposibil ca cineva din afara să afle totul despre respectivul grup. Credem că toate societăţile secrete care practică ritualuri, au grade de iniţiere şi îşi consideră membrii „iluminişti”, sunt ramuri ale vechii organizaţii „iluminaţii”. Ţelul lor este de a stăpâni lumea. Doctrina acestor grupuri nu este democraţia sau comunismul, ci este o formă de fascism. Doctrina lor este socialismul totalitarist. Trebuie să începeţi să gândiţi corect. „iluminaţii” nu sunt comunişti, dar unii comunişti sunt „iluminaţi”. Conform dialecticii lui Hegel, teză – antiteză – sinteză: Monarhismul (teza) a înfruntat democraţia (antiteza); şi s-a format comunismul şi Liga Naţiunilor (sinteza). Democraţia şi comunismul (teza) au înfruntat fascismul (antiteza); a rezultat o organizaţie şi mai puternică – Organizaţia Naţiunile Unite (sinteza). Capitalismul (teza) înfruntă acum comunismul (antiteza) şi rezultatul va fi Noua Ordine Mondială, socialismul totalitarist, globalizant (sinteza).

143

În raportul din 1953 al Comitetului Californian de Investigaţii al Senatului se afirma că: “aşa-numitul comunism modern reprezintă aparent aceeaşi conspiraţie mondială ipocrită care are ca scop distrugerea civilizaţiei, fundamentat pe baza principiilor iluministe, care au apărut la lumina zilei în coloniile noastre, în momentul critic de dinaintea adoptării Constituţiei”. Senatul californian a înţeles: comunismul este opera iluminiştilor. Dar nu a înţeles faptul că şi Consiliul pentru Relaţii Externe şi Comisia Trilaterală sunt tot opera iluminiştilor. TREBUIE să începem să gândim corect. Duşmanul nu este comunismul, ci duşmanii sunt iluminiştii. Comuniştii nu vor avea o soartă mai bună ca a noastră, în momentul în care se va instaura Noua Ordine Mondială Majoritatea societăţilor secrete moderne şi mai ales cele care practică gradele de iniţiere - aceasta este cheia - sunt de fapt o singură societate care are un unic scop. Putem să le spunem cum vrem - “Ordinul Cuceritorilor”, “Societatea JASON”, “Roshaniya”, “Qabbalah”, “Cavalerii Templului”, “Cavalerii de la Malta”, “Cavalerii lui Columb”, “Iezuiţii”, “Masonii”, “Ordinul Antic şi Mistic Rosae Crucis”, “Iluminaţii”, “Partidul Nazist”, “Partidul Comunist”, “Membrii Executivi ai Consiliului pentru Relaţii Externe”, “Grupul”, “Frăţia Dragonului”, “Rosacrucienii”, “Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale”, “Comisia Trilaterală”, “Grupul Bilderberg”, “Vatican”, “Trustul Russel, Skull & Bones, Scroll & Key”, “Ordinul” - toate sunt la fel şi toate au acelaşi ţel, Noua Ordine Mondială. Totuşi, multe dintre ele nu sunt de acord cu persoana care va conduce această Nouă Ordine Mondială şi aceasta este cauza pentru care adoptă metode diferite, în timp ce, fără nici o îndoială, se îndreaptă către acelaşi ţel. Vaticanul, de exemplu, vrea să-l pună pe Papa în fruntea coaliţiei. Unii îl vor pe Lordul Maitreya. Lordul Maitreya a fost prezent la Malta, împreună cu Bush, Gorbaciov şi alţi zece şefi regionali ai Noii Ordini Mondiale. “La conferinţa iniţiată de Maitreya la Londra, pe 2122 aprilie 1990, au participat aproximativ 200 de demnitari din întreaga lume. Reprezentanţi de guverne (inclusiv ai S.U.A.), membri ai familiilor regale, lideri ai bisericilor şi jurnalişti - toţi cei care l-au întâlnit pe Maitreya au participat la conferinţă” (“Whole Wheat”, nr.8, Minneapolis). Totuşi, dacă este ales Maitreya, Papa va trebui să fie de acord cu el - astfel se va adeveri profeţia din Biblie, unde se afirmă că diavolul va fi împuternicit de Roma, iar a doua putere va fi reprezentată de Papa.

144

În 1952, s-a format o alianţă, care i-a unit pe toţi, pentru prima dată în istorie: “Familiile Negre”, “Iluminaţii” (Ordinul), Vaticanul şi Francmasoneria lucrează acum împreună pentru a instaura Noua Ordine Mondială. Cu toţii vor protesta, se vor pretinde a fi nevinovaţi şi vor face tot ce le stă în putere pentru a-i distruge pe cei care se amestecă în treburile lor. Adevărata putere aparţine celor care au fost şi sunt recrutaţi în continuare din rândurile societăţilor secrete ale Universităţilor Harvard şi Yale, cum ar fi “Skull & Bones” sau “Scrull & Key”. Ambele societăţi sunt ramuri secrete ale “Frăţiei Morţii”, iar organizaţiile-mamă sunt în Anglia (Grupul Universităţii Oxford şi mai ales “Colegiul Tuturor Sufletelor”) şi în Germania, (Societatea “Thule”, denumită de asemenea “Frăţia Morţii”). Membrii acestor două societăţi erau aleşi în funcţie de meritele post-colegiu, iar selecţiile cuprindeau şi alte colegii, nu numai acestea două. Numai membrii “Ordinului” sunt iniţiaţi în “Ordinul Cuceritorului”, Societatea “JASON” care furnizează membri executivi Consiliului pentru Relaţii Externe şi Comisiei Trilaterale. Aceştia sunt adevăratul electorat al acestei ţări. George Bush este un membru al “Ordinului”.Sunteţi surprinşi? N-ar trebui. Şi tatăl lui a fost membru al “Ordinului” şi unul dintre principalii finanţatori ai lui Hitler. Este important să ştiţi că membrii “Ordinului” depun un jurământ care îi absolvă de legămintele făcute în faţa oricărei naţiuni, rege, guvern sau Constituţie. Ei jură supunere numai în faţa Ordinului şi ţelul lor este Noua Ordine Mondială. Comisia Trilaterală Francmasonă este un grup de elită format din 300 de membri, numai persoane proeminente în domeniile de afaceri, politică, intelectuali cu putere de decizie în Europa de Vest, în America de Nord si Japonia. Scopul acestei agenţii particulare este realizarea unei cooperări între cele trei regiuni. Marele scop, pe care nu-l mai ascund, este Noua Ordine Mondială. Comisia Trilaterală a luat naştere la ideea fondatorului ei, magnatul bancar american David Rockefeller. Motivul adevărat pentru care a fost înfiinţată este de a prelua puterea Consiliului pentru Relatii Externe, care a căzut în dizgraţie odată cu reacţia dezaprobatoare a publicului faţă de războiul din Vietnam. Familia Rochefeller a fost, este şi va fi întotdeauna beneficiara ambelor organizaţii.

145

Motivul acestei manevre (masonice) a lui Rochefeller este acelaşi ca şi în cazul în care înscrii doi cai în aceeaşi cursă. Astfel şansele de câştig se dublează. Adevărata putere a rămas întotdeauna în mâinile Consiliului pentru Relaţii Externe (C. R. E.). C.R.E. este unul dintre cele mai importante grupuri semi-oficiale, care se ocupă de rolul Americii în chestiunile internaţionale. Este controlat de un grup electoral format din membri recrutaţi din rândurile societăţilor “Skull & Bones” şi “Scroll & Key”, care fac parte dintr-o ramură secretă a organizaţiei “Iluminaţii”. C.R.E. este organizaţia soră a Institutului Regal Britanic al Afacerilor Internaţionale. Ţelul lor este Noua Ordine Mondială. TOŢI DIRECTORII CIA AU FOST ŞI SUNT MEMBRII AI C.R.E., PRECUM ŞI MAJORITATEA PREŞEDINŢILOR, DE LA ROOSEVELT ÎNCOACE. Pericolul reprezentat de Comisia Trilaterală este reprezentat de ideile expuse în “Pacea Germinală”, lucrare scrisă pentru ei de un profesor al Universităţii Harvard, Samuel P. Huntington, la mijlocul anilor '70. În această lucrare, profesorul Huntington recomandă să se renunţe la democraţie şi la dezvoltarea economică, pe care le prezintă ca fiind idei demodate. De asemenea, el a semnat în calitate de coautor cartea “Crize în sistemul democratic”, unde afirma: “am ajuns să fim nevoiţi să recunoaştem că extinderea economică are limite. La fel este cazul extensiei politicii democratice. Un guvern care are foarte puţină autoritate nu va putea să impună oamenilor sacrificiile care s-ar putea să fie necesare în caz de crize cataclismice de scurtă durată.” “Cavalerii de la Malta” reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale “Ordinului Cuceritorilor” (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale, în care rolul de conducător “oficial” îl va avea probabil Papa (binenţeles că Papa este şi el o persoană cu un grad înalt în masonerie, care face însă jocul şefilor săi francmasoni care rămân “în umbră”). Şeful lor este ales pe viaţă, cu aprobarea Papei, iar toţi membrii “Cavalerilor de la Malta” jură supunere Papei. De-a lungul timpului, “Cavalerii de la Malta” a devenit o organizaţie mondială, care şi-a întins tentaculele peste tot: CIA, Agenţia de Informaţii a Statelor Unite, Naţiunile Unite, alte organizaţii de informaţii, în afaceri, în sistemul bancar, religie, educaţie, legislaţie, armată, producţia de armament modern, societăţi de binefacere, etc. Toţi Cavalerii de Malta deţin funcţii

146

politice care le conferă imunitate diplomatică. Astfel ei au acoperire pentru foarte multe din activităţile ilegale în care sunt implicaţi şi se sustrag astfel cercetării autorităţilor statului acolo unde acţionează. Un alt motiv pentru care “Cavalerii de la Malta” sunt o organizaţie puternică este faptul că majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, având poziţii sociale şi titluri importante. Aproape jumatate din cei 10.000 de membri aparţin celor mai vechi şi mai puternice familii europene. Membrii organizaţiei sunt de asemenea membrii C.R.E. (Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA) şi ai Comisiei Trilaterale (Trilaterala este o grupare planetară ce include America de Nord, Europa Occidentală şi Japonia, înfiinţată în 1973 la Tokyo). Există numeroase episoade, mai mult sau mai puţin cunoscute opiniei publice, din care reiese orientarea malefică a “Cavalerilor de la Malta”. În anii '30, generalul Smedley Butler a fost recrutat de către “Cavalerii de la Malta” din SUA, pentru a conduce operaţiunea de preluare a Casei Albe. I s-a spus că era nevoie de el pentru că era foarte popular în rândurile armatei. Generalul Butler a strâns imediat câţiva oameni şi apoi a trecut la organizarea complotului. În capul listei celor recrutaţi de Butler era John J. Raskob, membru fondator al ramurii SUA a Cavalerilor de la Malta şi preşedinte la General Motors. Pe atunci Raskob era trezorierul Cavalerilor de la Malta - ramura SUA. Complotul organizat de Butler a eşuat. Au urmat apoi audieri care aveau ca scop investigarea complotului, dar fară să se afle nimic, deoarece nici unul dintre cei numiţi (Butler şi Raskob) nu au fost chemaţi să depună mărturie. Toate acestea pot fi găsite doar în dosarele de la Congresul SUA, pentru că în nici o altă parte nu sunt consemnate (cu atât mai puţin în cărţile de istorie). William Casey este un alt membru al Cavalerilor de la Malta care a fost implicat în afaceri murdare. Casey a fost director CIA, membru C.R.E., şeful campaniei politice a lui Ronald Reagan, şeful Comisiei de Securitate a SUA. Cu ajutorul vice-preşedintelui Bush, a lui Anne Armstrong şi a lui Ronald Reagan, a reuşit să reducă la minimum influenţa Consiliului Consultativ pentru Informaţii Externe al preşedintelui SUA, pentru ca ei să-şi poată duce la capăt planurile murdare, fără să fie supravegheaţi şi controlaţi. De asemenea, Casey şi aliaţii săi au elaborat un plan de suspendare a Constituţiei Statelor Unite, pe care erau pe cale să-l aplice în momentul în care au fost prinşi. Aceste fapte au fost expuse în sesiunile de audieri ale Congresului

147

SUA, dar afacerea a fost îngropată de preşedintele comitetului care a cercetat acest caz, senatorul de Hawaii, Daniel Inouye. Primul ambasador SUA la Vatican a fost William Wilson, Cavaler de Malta. Numirea lui a fost lipsită de etică: Wilson nu avea cum să reprezinte SUA, deoarece jurase deja credinţă şi loialitate Papei (fiind Cavaler de Malta). Wilson a plecat în Libia şi s-a întâlnit în particular cu autorităţile libiene. Profitând de vizita diplomatului american, Gadhafi a emis un comunicat de presă în care afirma că “America a trimis un diplomat, pentru o reconciliere a relaţiilor cu Libia”. Departamentul de Stat american a negat că ar fi avut aceste intenţii. Ambasadorul Wilson a refuzat să facă orice fel de comentariu. Cheia acestui episod dubios este faptul că, deşi SUA a impus embargo Libiei, iar americanii nu mai aveau voie să facă afaceri în Libia, cinci concerne petroliere americane înregistrau profituri foarte mari făcând afaceri cu Gadhafi. Scopul întâlnirii lui Wilson cu autorităţile libiene a fost acela de a susţine interesele concernelor petroliere americane în Libia, iar această întâlnire i-a fost impusă lui Wilson de superiorii săi din Francmasonerie. Această ipoteză se confirmă simplu deoarece verificând doar una dintre aceste companii, “W.R. Grace”, descoperim că era condusă de J. Peter Grace care este şeful ramurii din Statele Unite a Cavalerilor de la Malta, iar opt dintre membrii companiei “W.R. Grace” sunt de asemenea şi membrii ai organizaţiei “Cavalerii de la Malta”. Wilson ar fi trebuit concediat, lucru care nu s-a petrecut, ba mai mult, atât el cât şi soţia lui, au participat ca invitaţi de onoare la slujba de Paşte de la Vatican, unde au stat lângă George Schultz (important om politic american, bineînţeles şi el este membru al C.R.E., al Clubului Bohemian şi al Corporaţiei Bechtel- toate acestea au legături strânse cu “Cavalerii de la Malta”) şi soţia acestuia. În limbaj diplomatic, această atitudine era interpretată ca aprobare a activităţii lui. Vaticanul a fost de-a lungul timpului un alt punct-cheie pe care francmasonii au urmărit să-l folosească pentru a instaura Noua Ordine Mondială. Francmasoneria s-a infiltrat în Vatican, pentru a putea manipula opinia publică mondială, folosindu-se de puterea religioasă şi influenţa politică pe care o are Papa. La început, această acţiune a lor nu a avut succes deoarece în 1738 Papa Clement al XII-lea a emis un ordin papal care spunea că orice catolic care va deveni mason va fi

148

excomunicat - o pedeapsă extrem de serioasă, dar care se impunea având în vedere pericolul pe care îl reprezintă masoneria. De asemenea, în 1884, Papa Leon al XIII-lea a emis o proclamaţie în care se afirma că Masoneria este una dintre societăţile secrete care încearcă să “stabilească regatul lui Satan pe pământ”. În cele din urmă Francmasonii au reuşit în acţiunea lor diabolică de a-şi propaga propriile scopuri prin intermediul Papei. Cea mai bună dovadă a infiltrării masoneriei la Vatican este faptul că pe 27 noiembrie 1983, Papa a retractat toate interdicţiile împotriva Francmasoneriei şi a permis catolicilor, după câteva sute de ani, să devină din nou membri ai societăţilor secrete masonice, fără să se teamă că vor fi excomunicaţi. “Iluminaţii” şi-au atins astfel scopul, reuşind să-şi pună omul lor la cârma Bisericii Catolice. În cartea sa “Crucea frântă”, Piers Compton urmăreşte procesul de infiltrare a “Iluminaţilor” în Biserica Catolică. El afirmă în cartea sa că Papa Ioan al XXIII-lea avea încrustat pe crucea personală ochiul “atotvăzător” introdus într-un triunghi, ceea ce arată apartenenţa sa la Francmasonerie. Ochiul “atotvăzător” din interiorul triunghiului este folosit de francmasoni pentru a-l reprezenta pe Lucifer, numit de către masoni “Marele Arhitect” ca simbol al “înţelepciunii”. Acest simbol a fost folosit de Papalitate ca sigiliu la “Congresul Împărtăşaniei” de la Philadelphia din 1976 şi pe timbrul emis de Vatican în 1978. În Marele Sigiliu al Statelor Unite se poate vedea acelaşi simbol al piramidei. Odată cu infiltrarea la Vatican, francmasonii au urmărit să se folosească de influenţa papalităţii asupra occidentului pentru a induce maselor ideea Noii Ordini Mondiale. Pentru aceasta, Vaticanul, influenţat de francmasonerie, a înfiinţat “Centrul pentru rugăciune şi studiul păcii” în New Jersey, Springlake, într-o reşedinţă de vis, cu privelişte spre ocean, situată pe bulevardul Ocean, la numărul 1711. Centrul a fost infiinţat ca parte a programului de “pace” al Papei, care va uni (mai bine zis va domina) lumea. Centrul avea două roluri: (1) educarea catolicilor şi a copiilor acestora, în spiritul acceptării Noii Ordini Mondiale; (2) preîntâmpinarea rezistenţei faţă de Noua Ordine Mondială şi efectuarea unor studii pentru descoperirea de soluţii paşnice de rezolvare a viitoarelor probleme care ar putea pune în pericol “pacea” mondială. Reşedinţa “Centrului pentru rugăciune şi studiul păcii” a fost donată Arhidiocezei New York-ului de către Elmer Bobst, multimilionar şi preşedinte al companiei “Warner

149

Lambert”. Richard Nixon era un musafir frecvent în acel loc. Directorii Centrului erau Kurt Waldheim, ex-Secretar General al Naţiunilor Unite şi fost criminal nazist de război, Cyrus Vance, ex-Secretar de Stat în timpul administraţiei Carter şi membru al C.R.E.(Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA) şi al Comisiei Trilaterale, Clare Booth Luce, o femeie din ordinul Cavalerilor de Malta, J.Peter Grace, de la compania W.R. Grace, şeful filierei din Statele Unite a “Cavalerilor de la Malta”. În cazul în care mai aveţi încă îndoieli în ceea ce priveşte faptul că Vaticanul este subordonat francmasoneriei, vă prezentăm şi trecutul personajului principal de la Vatican - Papa. La începutul anilor '40, compania I.G. Farben Chemical a angajat un agent comercial polonez care se ocupa cu furnizarea substanţelor toxice pe care le utilizau naziştii în timpul războiului. După război, agentul de vânzări, temându-se pentru viaţa lui (deoarece a fost colaborator al naziştilor), a intrat în rândurile Bisericii Catolice pentru a se salva, iar mai apoi a fost chiar hirotonisit în 1946. Unul dintre cei mai buni prieteni ai acelui agent a fost dr. Wolf Szmuness, cel care a condus campania de vaccinare împotriva hepatitei B din perioadele noiembrie '78 - octombrie '79 şi martie '80 - octombrie '81, iniţiată de Centrul de Control al Bolilor Infecţioase, în oraşele New York, San Francisco şi alte patru oraşe americane. Scopul acestei campanii a fost lansarea flagelului SIDA asupra poporului american. În 1958, agentul de vânzări despre care am amintit era cel mai tânăr episcop polonez. La doar 30 de zile de la numire, Papa Ioan Paul I a fost asasinat şi fostul colaborator al naziştilor a devenit Papa Ioan Paul al II-lea. La 27 noiembrie 1983, Papa Ioan Paul al II-lea a anulat anatema emisă de Biserica Catolică împotriva Francmasoneriei, permitând astfel catolicilor să devină francmasoni, fără teama de a fi excomunicaţi. Analizând evenimentele politice ale anului 1990 (destrămarea blocului ţărilor comuniste din estul Europei şi reîmpărţirea sferelor de influenţă politică în zonă, creşterea influenţei pe plan mondial a SUA, propagarea prin intermediul Vaticanului a ideilor Francmasoneriei) se poate deduce că aceasta a fost perioada cea mai bună pentru liderii mondiali: ex-şeful Poliţiei Secrete Sovietice, Mihail Gorbaciov, ex-şeful CIA, George Bush, ex-nazistul Papa Ioan Paul al II-lea, uniţi cu toţii într-o alianţă care nu are nimic sfânt, în scopul creării Noii Ordini Mondiale. O altă conexiune între Vatican şi Francmasoneria mondială este “Grupul Bilderberg”, organizat în 1952 şi numit astfel după hotelul în care a avut loc prima lor întâlnire

150

secretă, în 1954; omul care a organizat “Grupul Bilderberg”, prinţul Bernhard de Olanda, are drept de veto faţă de alegerile papale ale Vaticanului. Pretextul folosit de prinţul Bernhard pentru a avea această putere de veto este acela că familia lui (Habsburg) descinde din împăraţii romani. Prinţul Bernhard este şi liderul “Familiilor Negre” (o altă grupare francmasonică, formată din cele mai bogate 300 de familii ale lumii) şi se pretinde a fi descendent din Casa lui David, ceea ce înseamnă că poate afirma că este rudă cu Iisus. Prinţul Bernhard, cu ajutorul CIA, a adus organizaţia francmasonică “Iluminaţii” în faţa publicului, sub denumirea de “Grupul Bilderberg”. “Grupul Bilderberg” este constituit din cei mai puternici industriaşi, oameni de stat, bancheri şi intelectuali, care se întâlnesc în cadrul unei conferinţe pentru a discuta despre “afacerile” mondiale. Aceste întâlniri cu caracter informativ, reprezintă ocazia liderilor internaţionali de a se întâlni şi de a pune la cale afaceri importante, care au un caracter secret. Biroul principal se află în Elveţia, singura ţară europeană care nu a fost invadată şi bombardată niciodată în timpul primului şi celui de-al doilea război mondial. Elveţia este locul unde se află concentrată puterea mondială. Ţelul “Grupului Bilderberg” este o lume unică cu un guvern totalitarist şi un sistem economic centralizat. Nucleul organizaţiei “Grupul Bilderberg” este reprezentat de trei comitete, fiecare format din treisprezece membri. Astfel inima Grupului Bilderberg este constituită din 39 de membri. Cele trei comitete sunt alcătuite exclusiv din membrii selectaţi din toate organizaţiile francmasonice. Acest comitet îşi are sediile în Elveţia şi hotărăşte cine este invitat la conferinţa anuală şi ce fel de politici şi planuri vor fi discutate. Fiecare propunere sau plan care a fost discutat în cadrul conferinţelor anuale ale “Grupului Bilderberg” au fost puse în practică în perioade de maximum doi ani. “Grupul Bilderberg” direcţionează “războiul silenţios” (informaţional) care a fost declanşat pentru a instaura Noua Ordine Mondială. Cel puţin o dată pe an, poate chiar de mai multe ori, două submarine nucleare se întâlnesc pe o bază construită sub calota polară de gheaţă. Acolo reprezentanţii Uniunii Sovietice se întâlnesc cu Comitetul politic al “Grupului Bilderberg”. Ruşii primesc scenariul pentru viitoarele mişcări. Problemele de pe agenda de zi includ eforturile combinate de a finaliza programul spaţial secret de guvernare, Alternativa 3 (există anumite fotografii ale NASA, în care se văd clar imaginile bazei lunare din craterul Copernicus). Această metodă de întâlnire este unicul mod de a păstra secretul, departe de interceptări şi microfoane.

151

Un program documentar al televiziunii BBC, numit “Raport Ştiinţific” a dezvăluit aceste fapte,

dar peste nici două zile, postul a dezminţit veridicitatea faptelor prezentate.

Dezminţirea conţinea afirmaţia că reportajul a fost ficţiune. “Raport Ştiinţific'' este un program documentar extrem de respectat în Marea Britanie. Niciodată, în întreaga existenţă a acestui post, nu a existat vreun alt caz de dezminţire. Înainte de a apare pe post, fiecare subiect este analizat în parte şi explorat în cele mai mici amănunte. Informaţiile prezentate în acest material urmăresc să avertizeze oamenii de pericolul reprezentat de Francmasoneria mondială, prezentând conexiuni între fapte aparent disparate, punând într-o altă lumină (cea reală) situaţia critică prin care trece lumea acum. CERCUL - o organizaţie secretă care dirijează lumea Segiu Celac este singurul membru estic acceptat. Prestigiosul ziar britanic The Independent publica un socant articol despre clubul occidental ultrasecret si exclusiv al politicienilor si personalităţilor exponentiale, al eminentelor cenusii din arena politica mondiala. Este pentru prima oara când se discuta public despre acest CERC in care se decideau destinele politice personale, nationale si internationale in perioada razboiului rece. Cortina tacerii a fost distrusa de scandalul provocat in presa si in justitie de presedintele Jonathan Aitken. Articoul din Independent prezinta evenimentul ca pe un adevarat cutremur in zona inalta a politicii mondiale. Despre CERC se spune ca este finantat de CIA, iar printre scopurile acestei asociatii se numara campaniile internationale menite sa acrediteze sau sa discrediteze persoane si evenimente, sa influenteze politica unor guverne sau hotarârile unor sefi de guverne. Intorcându-ne la articolul publicat in ziarul britanic retinem momentele principale ale celor relatate. Numele preşedintelui nu a fost divulgat niciodată In urma procesului de calomnie pierdut cu puternicul ziar Guardian si acuzatiei de sperjur, Jonathan Aitken trebuie sa-si depuna demisia din functia de presedinte pentru ca altfel i se va cere sa o faca. In ultimul timp, Aitken si-a ruinat pozitia, primul pas in acest sens fiind demisia din Consiliul Privat al fostului cabinet ministerial al Partidului Conservator. Prin

152

apropiata demisie, Aitken pierde o functie la fel de importanta. CERC-ul a fost infiintat in perioada razboiului rece, ca una dintre cele mai restrictive si secrete asociatii de politicieni de dreapta cu influenta puternica, de agenti de informatii si oameni de afaceri din cele mai selecte cluburi din Vest. Restrictia era atât de totala incât niciodata nu a fost divulgat numele presedintelui, iar despre existenta Cercului stiau doar câtiva. Un apropiat al lui Aitken a descris in jurnalul sau Cercul drept o adunare de demnitari de dreapta initial si apoi de gânditori, fondata de CIA si care vehicula conceptele razboiului rece. Presedinte inainte de Aitken a fost ministrul conservator Julian Amery, dar el nu este mentionat in evidentele Cercului. Primul sef al grupului a fost Antoine Pinay, fostul premier francez, iar grupul se numea The Pinay Circle. Nici acesta nu a fost consemnat in acte. Unul dintre membrii Cercului contactat de Independent a declarat ca nu poate vorbi despre aceasta problema nici cu gura inchisa. Fondat in anii '50, Cercul intentiona sa intareasca relatiile franco-germane pentru a amortiza agresiunea sovietica din timpului razboiului rece. Cu trecerea anilor, el a propagat din ce in ce mai mult ideile de dreapta, marind si numarul membrilor la 70. Toti erau oameni de afaceri, diplomati, membri ai serviciilor secrete, virtuozi ai polemicii. Membrii erau invitati sa asiste la intâlniri, dar nu aveau dreptul sa solicite acest lucru. De altfel, toata lumea a fost de acord sa pastreze un secret total. O conferinţă a CERC-ului s-a desfăşurat la Bucureşti Intâlnirile aveau loc de doua ori pe an, toamna la Washington si undeva dincoace de ocean, la o alta data. Obiceiul s-a pastrat si azi. Conferinta din anul acesta a avut loc la Berlin. Printre vorbitori au figurat Sir Percy Cradock, fostul ambasador al U.K. in China si consilierul in probleme de politica externa al lui Margaret Thatcher. Conferintele anterioare s-au tinut la Bucuresti, Frankfurt si Oman. Prezenta in capitala României a Cercului poate fi motivata de apartenenta la grup a ambasadorului Sergiu Celac, singurul reprezentant din Europa Centrala si de Est. Secretarul grupului britanic este Geoffrey Tantum, un fost ofiter de securitate care traieste in Surrey. In Anglia sunt doar 15 membri, majoritatea conservatori, gânditori de dreapta. Liderii sunt Paul Channon si Alan Duncan. David Burnside, fostul sef al relatiior publice din British Airways este si el membru al clubului datorita pasiunii cu care sustine unionismul cu Ulsterul. Vicontele Cranborne, fostul consilier al lui John Major, a participat si el la sedinta. Brian Crozier, autorul binecunoscutului “Razboinicul rece” si foarte apropiat de 153

M.I. 6 si CIA, este si el un vechi membru. Anthony Cavedish, fost ofiter M.I. 5, este un alt vechi membru. Obisnuia sa asiste la adunari si Nicholas Elliot, fost ofiter M.I. 6. Obisnuitii americani i-au inclus pe Bill Casey si William Colby, sefi CIA. Henry Kissinger si Edwin Feulner de la Heritage Fondation erau binecunoscuti. Marele erou adus de Aitken la Cerc a fost Richard Nixon dupa ce acesta a parasit Casa Alba. Din Europa, membri ai Cercului au fost Joseph Bach, fostul sef de cabinet al cancelarului Adenaeur si Jean Violet, un avocat parizian, consilier al serviciilor secrete si de informatii. In 1979, Crozier a prezentat un plan de actiune al Cercului. Sursele fondului rămân necunoscute Printre scopuri era si acela de a asigura schimbarea guvernelor din Anglia si Germania, se spune in articolul din Independent. Crozier a notat ca s-a ocupat si de ascensiunea doamnei Thatcher in Anglia. Alte obiective erau: tranzactii financiare acoperite, un serviciu privat de selectare si dirijare a informatiilor, alte servicii sub acoperire condusa de la un post central etc. Planurile priveau Londra, Washington, Paris, München si Madrid. In ciuda terminarii razboiului rece, grupul este mai puternic ca oricând, iar sursele fondurilor ramân necunoscute. Clark si Robin Ramsay, editorii revistei Lobster, magazin ce a incercat sa monitorizeze serviciile secrete, spun ca fondurile sunt asigurate de CIA. Un membru al Cercului a declarat ca fiecare dintre ei, care asista la adunari, este rugat sa plateasca 500 de dolari si ca intregul grup se autofinanteaza. Despre Aitken se spune ca-i placea sa fie in centrul atentiei, adora sa prezideze si era incântat de inaltele intrigi politice. Şedinţele cercului nu aveau loc în sali obscure sau in spatii deosebite. Ele se petreceau in jurul unor mese somptuoase, cu meniuri sofisticate si bauturi fine. Se pare ca ambasadorul Sergiu Celac a fost admis in Cerc in perioada sa londoneza. Instructajul la “Academia de Partid” a Noului Guvern Mondial Manualul Tehnic de Ştiinţă Operativă TM-SW7905.1, Introducere în Programare, începe cu declaratia: „Aceasta publicatie marcheaza 25 de ani de la începutul celui de-al Treilea Razboi mondial, numit „războiul tăcerii”, în care se foloseste o tactica biologica si

154

arme „tacute”. Aceasta carte contine o descriere introductiva a acestui razboi, a strategiei si a armelor folosite. Mai 1979.” “Este imposibil”, începe manualul, “sa discuti ingineria sociala sau automatizarea societatii, adica ingineria sistemelor de automatizare sociala (armele tacute) pe scara nationala sau mondiala, fara sa vorbesti despre scop: acesta este controlul social si distrugerea de vieti umane, cu alte cuvinte, sclavia si genocidul. Acest manual... trebuie sa fie ascuns de ochii publicului, caci altfel publicul ar pricepe ca este o declaratie formala de razboi intern. Ori de câte ori vreo persoana sau vreun grup care detine mari puteri foloseste, fara ca publicul sa-si dea seama sau sa consimta, cunostintele si metodologia descrise aici, în scop de cucerire economica, între acel grup sau persoana si marele public exista o stare de razboi. Problemele zilelor noastre cer o analiza sincera, fara dubii, de natura religioasa, morala sau culturala. Ai fost admis la acest curs pentru ca ai capacitatea sa analizezi societatea umana în mod obiectiv si rece si sa dezbati observatiile si concluziile tale impreuna cu altii la fel de bine dotati cu un intelect patrunzator, fara sa devii indiscret sau nesubordonat” (dupa WMC, pp. 36-37). Doctrina predata în acest manual a fost trasata în 1954, la sesiunea grupului Bilderberg. In 1969, un exemplar din acest manual se gasea la Serviciul de Informatii al Marinei Statelor Unite. Exemplarul de fata este datat mai 1979 si a fost decoperit la 7 iulie 1986. Manualul se adreseaza “tehnocraţilor” francmasoni care, considerându-se superiori marelui public, vor aplica metodele de “inginerie sociala” si vor conduce, dirija, manipula si împuţina masele la ordinul guvernului, în mod stiintific si fara scrupule. Când francmasonul Silviu Brucan, teoreticianul timpuriu al puciului din decembrie 1989 în România, vorbeste despre o conducere de “tehnocraţi” de fapt el se referea la preceptele descrise in acest manual. “Pentru a obtine o economie lipsita de neprevazut, trebuie sa existe un control total asupra claselor de jos din societate, care trebuie sa fie instruite si angajate în realizarea unor sarcini de lunga durata, incepând de la o vârsta frageda, înainte de a ajunge la vârsta la care pun întrebari. Pentru a-i face omogeni, unitatea familiei trebuie dezintegrata în clasele de jos, obligând parintii sa se ocupe de altceva si înfiinţând creşe de stat pentru copii. Şcolarizarea copiilor claselor de jos trebuie sa fie de cea mai proasta calitate, astfel încât un zid al ignorantei sa desparta clasa de jos de elita, iar acestei clase de jos sa-i fie imposibil sa priceapa starea de

155

fapt. Astfel, împiedicati de timpuriu, nici cei mai inteligenti din clasa de jos nu vor avea mari sperante sa se desprinda de locul în care au fost plasati în viata. Aceasta forma de sclavie este esentiala pentru mentinerea ordinii în societate, a pacii, si pentru mentinerea linistii clasei conducatoare” (dupa WMC, pp. 39-40). Oricine paseste într-o scoala americana de stat este frapat de ignoranta crasa a învatatorilor, profesorilor si elevilor. Este un lucru obisnuit ca absolventii de liceu, cu diploma de bacalaureat în buzunar, sa nu stie sa citeasca. Dar, cine paseste într-una dintre cladirile care gazduiesc proiectele tehnice este uimit de imensa dezvoltare tehnica din Statele Unite. Ai zice ca pe acest continent traiesc doua specii umane diferite. S-ar parea ca scopul impartiriii în doua specii diferite, cei “de jos” si “tehnocratii din slujba elitei”, a fost atins. Manualul francmasonic analizeaza cu detasare si fara sentimentalism specia umana: “Daca oamenilor le-ar pasa unii de altii”, zice manualul, “si-ar tine poftele în frâu (lacomia de avere, procreaţia fara masura) astfel încât n-ar trebui sa traiasca pe datorie sau bazându-se pe un sistem de asistenta sociala care-l jefuieste pe cel care munceste ca sa-l îmbuibe pe cel lenes. Dar, cum majoritatea oamenilor nu-si tin poftele în frâu, nu exista decât doua alternative... 1) sa lasam populatia sa se rareasca prin razboi, ceea ce ar putea duce la distrugerea totala a vietii pe glob; 2) sa preluam conducerea si folosind “arme tacute” într-un razboi dus “în tacere”... sa conducem lumea spre securitate generala printr-un proces de sclavie benevola si genocid... (Se va) aduce economia generala într-o stare previzibila de miscare si schimbare, printr-o actiune de autodistrugere controlata care va convinge publicul ca anumiti “experti” trebuie sa se ocupe de sistemul monetar si sa instaureze securitatea (în locul libertatii si dreptatii) pentru toti. Când cetatenii devin incapabili sa-si rezolve problemele financiare, ei devin sclavi pe deplin si sunt o mâna de lucru ieftina” (dupa WCM, pp. 49-51). De remarcat doua lucruri. Intâi, cinismul si aroganta cu care acesti “tehnocrati” francmasoni considera ca restul oamenilor, cei care nu participa si nici nu finanteaza aceste cursuri, sunt vite de povara ale caror suferinţe şi moarte nu conteaza. Apoi, minciuna care sta la baza argumentatiei cu care-si justifica actiunile ucigase. Caci inmultirea exploziva a populatiei este creata tot de catre mâna conspiratoare a guvernului din umbra, tocmai pentru a provoca o criza care sa nu poata fi rezolvata decât, zic ei, prin preluarea puterii absolute pe plan mondial de catre ei. In trecut, efortul social era ca sa nu existe copii fara parinti legitimi si acestia sa 156

aiba atât de multi copii câti pot creste. Si in natura, perioadele cu hrana redusa sunt caracterizate printr-un numar scazut de nasteri la animale. Este stiut ca animalele se împutineaza unde hrana lor se împutineaza. Dar, societatea care se pregateste pentru Noua Ordine Mondiala a absolvit pe cei mai neproductivi si distrugatori membri ai societatii de obligatia de a-si hrani copiii pe care-i aduc pe lume; mai mult chiar, li se da un premiu pentru că creaza problema suprapopulatiei si aduc pe lume copii care cad în sarcina societăţii, copii crescuti ca sa fie neproductivi si distrugatori. Explozia de fetite, mici ramase gravide inca de pe bancile scolilor, este activ subventionata si dirijata de guvern (vezi mai sus). Prin sistemul Asigurarilor Sociale, femeile prea lenese ca sa munceasca, sunt încurajate sa se reproduca fara a oferi copiilor lor un camin. Pentru fiecare copil nelegitim, o mama care nu munceste primeste o plata lunara de la Asigurarile Sociale cel putin timp de 18 ani. Femeile lenese au descoperit astfel ca obtin mult mai multi bani producând o droaie de copii nelegitimi decât muncind. Copiii cresc observând ca numai prostii muncesc, iar viata de lene si necinste e mult mai profitabila. Cartiere întregi au înflorit în orasele Americii unde generatii de-a rândul învata sa traiasca din stupefiante si asistenta sociala. In 1994, erau în Statele Unite ale Americii 15 milioane de copii fara tata. Intre negrii din Statele Unite, 68% dintre copii sunt nelegitimi; exista cartiere unde 80% din copii sunt nelegitimi; si între albi, unde copiii din flori fusesera o raritate, 22% din copii sunt nelegitimi (cf. Don Feder, “Fatherless Families Fuel Crime Explozion - Familiile fara tata întretin criminalitatea ridicata”, în The American Family Asociation Journal, februarie 1994, p. 24). Aceste armate de oameni, create de guvern, nu concep cinstea sau munca; el sunt total dependente de mâna care-i hraneste degeaba si sunt cetatenii ideali ai Noii Ordini Mondiale. Este sfâsietor sa citesti acest manual pentru instruirea trepadusilor nomenclaturii guvernului francmasonic mondial si apoi sa-i vezi pe români atât de doritori sa devina mâna de lucru ieftina, clasa de jos a acestei nomenclaturi, “intrând în Europa”, obtinând “împrumuturi necesare pentru redresarea industriei”, asteptând “sa li se dea” cele necesare traiului - în loc sa lupte pentru libertatea lor si a urmasilor lor, sa-si pastreze suveranitatea nationala si libertăţile individuale si sa învete din nou sa munceasca cum au muncit înaintasii lor, care au construit civilizatia crestina. Nivelul cel mai înalt al conducerii este numit în acest manual tehnic “nivelul prezidential, cel al comandantului suprem, care revine bancherilor internationali.” Cuvintele lui

157

Mayer Amschel Rothschild, fondatorul averii, puterii si dinastiei Rothschild, sunt citate în manual: “Lasă-mă numai sa am control asupra monedei unei tari si nu imi pasa de cine-i sunt legislatorii” (WMC, pp. 61 si 41). Bancherii Rothschild l-au finantat pe Adam Weishaupt, profesorul de drept de la Ingolstadt, considerat fondatorul societatii secrete a illuminati-lor în 1776 (WMC, p. 76). William Cooper, Gary Kah si alti autori vad în illuminati, în francmasoneria infiltrata de illuminati, care au intrat în ilegalitate dupa descoperirea conspiratiei lor în Bavaria si în societăţile secrete de tipul “cap de mort” (“Skull and Bones”), JASON, Cavalerii de Malta, continuitatea conspiratiei Noii Ordini Mondiale. De fapt, multi presedinti si demnitari americani si vest-europeni fac parte din aceste societati secrete si practica dezgustatoarele lor blasfemii si sacrificii de sânge: astfel Wiliam Casey, fost director al Serviciului Secret American, este Cavaler de Malta; George Bush, fostul presedinte al Statelor Unite, este membru în Capul de Mort, si asa mai departe. Ceremonialul acestor societati secrete si practica lor de a-i asasina pe cei care fac unele dezvaluiri, contribuie mult la impresia de putere oculta, supranaturala pe care o lasa asupra mintilor slabe care le cedeaza. Dar noi credem ca francmasoneria, cu puzderia de societati secrete oculte si conspirative, nu sunt doar bratele care executa, ci si creierul care ordona: o arata însusi faptul ca Adam Weishaupt a fost finantat de Casa Rothschild. William Cooper este de parere ca Noua Ordine Mondiala va fi instaurata în anul 2000, care este anul 6000 francmasonic, an în care va fi din nou vazuta o imensa explozie cereasca de felul celei vazute în anul 4000 î.Cr. si descrisa în vestigiile sumerienilor antici. Fizicianul Anthony Hewish a descoperit pulsatiile radio ale unei explozii care se presupune ca a avut loc în anul 4000 î. Cr. si în cinstea careia se crede ca s-au construit marile piramide egiptene. Pe vremea când George Bush era înca presedintele Statelor Unite, se scria ca “azi îsi petrece anul nou la Camp David, în Maryland, dar peste 10 ani s-ar putea sa fie în Egipt. Organizatorii Societatii Mileniului declara ca si-au anuntat intentia de a saluta secolul ce vine de la Marea Piramida a lui Keops din Gizeh” (Arizona Daily Star, 3 ianuarie 1989, dupa WMC, p. 73). Explozia scontata pentru anul 2000 va avea într-adevar loc, zice William Cooper. De asta are grija guvernul american care a trimis nava spatiala Galileo înspre planeta Jupiter echipata cu aproximativ 25 kg de plutoniu. In decembrie 1999, nava Galileo, ajungând la destinatie, va cadea în centrul planetei Jupiter si explozia rezultata va da nastere unei “stele” careia i s-a pus de pe acum numele de Lucifer - Stapânul Noii Ordini Mondiale. In documentele Serviciului Secret al Marinei, se arata ca nava spatiala Galileo a fost

158

echipata cu plutoniu ca sa explodeze si ca sa produca temperatura necesara prevenirii unei noi glaciatiuni. (WMC, p. 72) Dar nu e nevoie de aparitia unei noi suprastele pe cer ca sa ne anunte ca Noua Ordine Mondiala soseste. Noua Ordine Mondiala a si sosit. A sosit incetul cu încetul, pe nesimtite, adusa de legi si hotarâri votate pe ascuns, la spartul târgului, de câte o mână de senatori sau reprezentanti, când restul plecasera acasa crezând ca sesiunea a luat sfârsit. Astfel, într-un sfârsit de saptamâna, într-o sâmbata (sâmbata în America nu se lucreaza), la 4 august 1990, dupa miezul noptii, la ora 3 si jumatate dimineata, un numar de cel mult zece senatori au votat S.B.2834, despre care lumea crede ca este actul care fixeaza Bugetul Serviciilor de Informatii ale Senatului pe Anul Fiscal 1991. Publicul si majoritatea reprezentantilor habar n-au ca acest act concentreaza aproape întreaga putere a guvernului Statelor Unite în mâna unui singur om a presedintelui Statelor Unite, a unuia ca George Bush, asasinul vinovat de genocid si de macelarirea populatiei civile lipsite de aparare în Irak, a unuia ca francmasonul Bill Clinton, dezertor si escroc despre care a început sa se auda ca împreuna cu sotia lui, Hillary, si cu amantul acesteia, a delapidat din gestiunea bancii Madison Guaranty - asa cum fac multi demnitari ai zilelor noastre. Au început sa circule zvonuri despre aventuri amoroase recente si alte cancanuri. De ce se vehiculeaza frânturi de adevar despre Clinton? Poate pentru ca sa i se aduca aminte ca nu este decât o marioneta caruia papusarul care trage sforile îi spune: eu te-am cocotat aici, eu te pot da jos când vreau... Legea S.B.2834, titlul VII, îl autorizeaza pe presedinte sa realizeze actiuni secrete (pentru prima data în istoria Statelor Unite); interzice Congresului sa-l opreasca de la actiunile secrete; îi pune la dispozitia presedintelui orice “departament, agenţie sau entitate” a guvernului federal în actiunea secreta; îl împuterniceste sa foloseasca orice persoana sau grup particular sau din alta natiune pentru finantarea si operatiile actiunii secrete; redefineste actiunile secrete ca fiind “necesare pentru sprijinirea obiectivelor de politica externa”, unde intra absolut orice vrea el; îl împuterniceste (pentru prima data în mod oficial) sa se amestece în treburile interne “politice, economice si militare” ale oricarei alte tari sau stat, în contradictie cu dreptul international; în obligatia sa de a raporta comitetelor Congresului, îl autorizeaza sa omita “lucruri foarte delicate” si-i confera privilegiul executiv cu care sa se eschiveze de la investigatiile Congresului. Astfel, ramura executiva a guvernului a preluat si functia celei 159

legislative. Presedintele nu mai are nevoie sa ceara Congresului sa legifereze; el face legi dupa bunul plac, numite Directive de Securitate Nationala. Ca o ilustrare a felului în care directivele presedintelui înrobesc cetateanul si-i rapesc libertatea, iata directiva NSDD 84 din 11 martie 1983, care rapeste functionarilor guvernului libertatea de expresie; la peste 4 milioane de salariati ai guvernului si particulari care au contract cu guvernul li s-a pus calusul în gura; n-au voie sa vorbeasca sau sa scrie nimic necenzurat. Directiva NSDD 17 din 23 noiembrie 1981 autorizeaza si finanteaza cu $19 milioane Agentia Centrala de Informatii (CIA) sa organizeze si sa înarmeze trupe de gherila în Nicaragua; armele au sosit din Miami; agentii au sosit din Honduras; si asa a început razboiul popular împotriva sandinistilor; cine-si închipuie ca luptele au loc între cetatenii tarii si nu sunt finantate si organizate din umbra se înseala. Directiva NSDD 138 din 3 aprilie 1984, chipurile îndreptata împotriva teroristilor, autorizeaza arestarea persoanelor particulare noaptea în secret si internarea lor în lagare si închisori fara a fi acuzati sau dovediti de a fi comis vreo crima, doar din motive de securitate a statului (dupa WMC, pp. 111-114). Centrala de la Mount Weather contine supracomputerele gigantice din acel orasel subteran, dosare detaliate despre fiecare cetatean si despre fiecare resursa a Statelor Unite, despre instalatiile militare, rezervele alimentare, comunicatii, cladiri, transporturi, institutii financiare si medicale, si asa mai departe. Ordinul prezidential 11490 semnat de presedintele Nixon în octombrie 1969 înlocuieste ordinul prezidential 11051 semnat de presedintele Kennedy la 2 octombrie 1962, în care se justifica Mount Weather prin “pregatirea nationala... în caz de... atac asupra Statelor Unite”; în ordinul lui Nixon nu se mai vorbeste despre “atac asupra Statelor Unite” ci apar cuvintele: “In orice stare de urgenta care ar putea sa apara în natiune”. Starea de urgenta a început odata cu ordinul 11490 al lui Nixon si n-a fost abolita niciodata de atunci încoace, dupa câte stie William Cooper; în orice moment, pot începe arestarile, la miez de noapte, ale cetatenilor de pe listele de la Mount Weather. In 1975, Senatorul Tunney si-a exprimat îngrijorarea despre o astfel de “lista neagra”, care continea 15.000 de nume de persoane sortite sa devina detinuti politici (WMC, p. 118). Asta a fost în 1975. In aprilie 1993, dupa ce agentii guvernului au asasinat în mod oribil 86 de oameni nevinovati la Waco, Texas, între care 17 copii, sufocându-i, împuscându-i, arzându-i de vii, zdrobindu-le oasele sub tancuri, procuroarea generala a Statelor Unite, numita pe post de presedintele Bill Clinton, Janet Reno, a declarat ca sunt mii de astfel de grupuri în Statele Unite

160

si cu toate se va proceda la fel. Cadavrele copiilor au fost gasite în bratele mamelor lor, cu toate oasele zdrobite. Armata guvernului a darâmat cu tancuri zidurile peste ei. Ce promite guvernul noii ordini mondiale Publicaţia este oficiosul parlamentului global al Noii Ordini Mondiale, publicat pentru a spala creierul intelighentiei si al maselor pentru ziua în care guvernul global din umbra va prelua puterea. In ea s-au tiparit pâna în 1991 unsprezece legi votate de Parlamentul Mondial (cinci la Brighton, în septembrie 1982, trei la New Delhi, în martie 1985, trei la Miami Beach, Florida, în iunie 1987), care vor fi în vigoare atunci când Constitutia Statelor Unite va fi abolita pentru a le face loc (lucru preconizat de catre WCPA sa se petreaca între 1993 si 1998). Pe prima pagina a publicatiei se da o “lista parţială de probleme globale” pe care guvernul global al Noii Ordini Mondiale le va rezolva. Dintre cele 49 de probleme, 15 privesc mediul înconjurator, 7 privesc razboiul, 6 privesc saracia si foamea si 4 privesc banii internationali. In problemele mediului înconjurator se enunta problema numarul 15: “pericolul unei noi glaciatiuni sau a topirii calotei polare de gheata” - doua lucruri total opuse; dar oricare din ele va avea loc, guvernul mondial o va rezolva, cu conditia ca popoarele sa renunte la libertate si suveranitate nationala (GHK, pp. 192-194). Mediul înconjurator a devenit calul de bataie al “religiei noii ere” si al organizatiilor francmasonice conspiratoare si anticrestine finantate de marea industrie si marile finante, fiind considerate “miscari de mase”. Dar, în realitate, tot marile industrii si marile finante au distrus natura pentru stoarcerea de profituri maxime. Câta vreme agricultura era în mâna taranului si a fermierului, cu îngrasaminte naturale si rotatia culturilor, taranii s-au hranit pe ei si restul natiunii mii de ani fara ca mediul înconjurator sa fi patit ceva. Dar, de când le-au fost smulse micilor producatori pamântul, vitele si agricultura, de când se hranesc masele cu produsele fabricilor si uzinelor agricole (“factory farming”), de când îngrasamintele chimice si mai ales pesticidele au otravit solul; de când uzinele în care vitele, porcii si pasarile patimesc de la nastere si pâna la taiere în cutii de sârma si de otel tintuite astfel încât nu se pot misca, de când s-au poluat râurile si lacurile cu scursoarea nociva concentrata a uzinei de carne vie, de când s-

161

au defrisat în mod intensiv padurile seculare ale continentelor, au aparut problemele mediului înconjurator pe care le vor “rezolva”... tot aceia care le creeaza! Argumentul de baza în favoarea guvernului mondial pe care-l ofera aceasta publicatie este amenintarea cu o noua glaciatiune, care, zice Philip Isely, bazându-se pe teorii si ipoteze enuntate dar nedovedite, are loc tot la 90.000 de ani, interval care aproape ca s-a scurs de la ultima încoace; numai actul Starii de Urgenta promulgat de Guvernul Mondial, ne poate salva, zice Isely (GHK, pp. 196-197). Vom vedea mai jos ce înseamna Starea de Urgenta. Dar, argumentul menit sa-i încânte pe români, în special, este unica moneda internationala si concentrarea finantelor lumii într-un singur sistem mondial. Desigur, aceasta este calea de ridicare a nivelului de trai al românului la cel pe care românul crede ca-l are americanul de rând - dupa filmele si revistele pe care le-a vazut. Fiecare familie de români va avea cel putin doua masini! Iata cum pledeaza WCPA în favoarea monedei unice pe glob. Publicatia scrie ca fiecare va avea salariul asigurat, fiind salariatul guvernului mondial în domenii de activitate meritorii, în special ingrijirea mediului înconjurator. Resursele necesare vor veni de la renuntarea la înarmare pe plan local, ceea ce va duce si la eliminarea razboaielor si a varsarii de sânge. De finante se ocupa Actul Legislativ Mondial No. 11, care va intra în vigoare imediat ce va fi ratificat de 10 natiuni. Articolul 3 prevede ca fiecare natiune va primi fonduri (credit) invers proportional cu numarul de nasteri, ceea ce va ameliora dezastruoasa explozie de populatie umana pe glob. Natiunile cu crestere zero vor primi cele mai multe fonduri. Articolul cinci prevede ca cine n-a ratificat Constitutia mondiala nu va primi nimic. Cererile de bani se vor adresa Corporatiei Creditului Financiar Mondial (o suprabanca mondiala particulara; iata-i în fine pe adevaratii stapâni ai lumii descrisi într-un document oficial) moneda va fi globodolarul; datoriile actuale ale diverselor guverne catre diverse banci vor fi preluate de Corporatia Creditului Financiar Mondial, iar conducerea lumii va fi în mâna unui comitet în care vor participa delegatii primelor 25 de tari care adera, câte unul de tara, plus 30 de membri numiti de catre diverse agentii ale guvernului mondial. Astfel, delegatii popoarelor vor fi totdeauna în minoritate si nu vor face decât figuratie. O agentie de procurare va avea ca sarcina sa impuna globdolarul cât mai rapid si sa supravegheze schimburile si comertul pe plan regional. Institutiile financiare care se afiliaza în primii doi ani îsi vor schimba moneda la paritate de 100%; cu cât întârzie 162

mai mult sa se afilieze, cu atât va fi schimbul de la moneda veche la cea noua mai dezavantajos, scazând cu 10% pe an, astfel încât dupa 12 ani valoarea capitalului lor va fi zero (GHK, pp. 197-202). Constituţia pentru Federaţia Lumii a fost adoptata de catre WCPA la sesiunea de la Innsbruck din 1977. Se arata în preambul ca motivul principal pentru care ONU nu poate asigura pacea în lume este faptul ca ONU este organizata în asa fel încât respecta suveranitatea nationala”. Gary Kah, cititor expert al literaturii oculte, de magie neagra si a “religiei noii ere”, recunoaste frazele favorite ale acestora, expresii ca: “suntem pe pragul unei noi ordini mondiale”, “o noua era de pace si unitate”, cu “interdependenta tuturor formelor de viata”, cu “triumful unitatii întregii omeniri”. Articolul I arata cum se va reglementa si prescrie absolut fiecare aspect al vietii omului. Articolul II împarte lumea în zece regiuni cu 20 de regiuni electorale si administrative mondiale, care nu vor coincide cu granitele nationale vechi - deci câte o natiune se va trezi divizata între regiuni diferite. Articolul III Guvernul mondial va avea puterea sa confiste toate armele din mâna cetatenilor. Comertul, finantele si operatiile bancare vor fi reglementate de guvernul mondial. Articolul IV aliniatul 21 descrie cum se va opri cresterea populatiei globului si cum va fi ea redistribuita; aliniatul 37 se refera la limba mondiala. Articolul V sectia A aliniatul 3 permite abrogarea legilor internationale anterioare. Articolul VIII sectia G stabileste Biroul de Contabilitate Planetara, Sistemul Bancar Planetar si Sistemul Monetar si de Credit Planetar. Articolul IX stabileste sistemul judiciar care va decide în litigiile cetatenilor planetei si-i va pedepsi pe nesupusi.

163

Articolul X stabileste fortele politienesti si de mentinere a ordinii. O masura de mentinere a ordinii este exterminarea nesupusilor prin înfometare, prin neacordarea de fonduri si de credit (metoda folosita si de Stalin cu mult succes în “colectivizarea” Ucrainei, când a “eliminat” 5 milioane de oameni fara sa risipeasca gloante si munitii). Articolul XV stabileste 20 de zone federale, cu cinci capitale mondiale, una fiind cea principala. Articolul XVII da directiva de a înmâna aceasta constitutie fiecarei tari membre în ONU pentru ratificare; daca nu o ratifica în decurs de sase luni, se va apela la popor (GHK, pp. 205-207). Prevederile constitutiei mondiale sunt ca si prevederile constitutiilor comuniste; suna uneori frumos, alteori fata hidoasa a dictaturii politienesti se stravede prin frazele însirate. Dar marele public citeste foarte putin; daca citeste nu va citi în nici un caz legislatia care-l va face sa sufere cumplit si-l va înrobi pe el si pe toti urmasii lui; si daca o citeste nu o pricepe, caci frazele “noii ordini mondiale” si “noii ere” îi rapesc judecata. Marele public se lasa sedus de “pacea în lume si fratia între popoare”, exact aceleasi fraze pe care le repetam cu totii pe când îl veneram pe tătucul Stalin. Dar, pentru academiile “de partid”, pentru slujbasii noii ordini mondiale, pentru nomenclatura si birocratia guvernului francmasonic sclavagist mondial al viitorului, s-au scris manuale în care nu se mai ascund metodele de impunere a Noii Ordini Mondiale. In 1993, Parlamentul Mondial al Religiilor, în care sunt reprezentate peste 600 de religii, a votat o rezolutie comuna în care recomanda valori spirituale comune si protejarea mediului înconjurator, stabilind astfel o Noua Ordine Mondiala pe tarâm religios. Protejarea mediului înconjurator este un lucru bun; dar ne supara ipocrizia acestui gest, caci cei care voteaza cele mai multe rezolutii sa protejeze mediul sunt tocmai cei care-l distrug cel mai mult. Dar, cu privire la “valorile spirituale”, Parlamentul Mondial al Religiilor n-a mai folosit ipocrizia si a declarat pe fata ca acestea n-au nimic de-a face cu credinta în Dumnezeu, ci cu stabilirea unei comune imense mondiale care sa cuprinda toti oamenii - adica toti sclavii. “Trebuie sa uitam diferentele noastre înguste de dragul comunitatii globale”, zice Parlamentul;

164

“cine refuza sa o faca este inamicul nostru. Intregul glob trebuie... sa renunte la suveranitatea nationala”, spune rezolutia. Frumoasa biserica episcopala din Coral Gables, Florida, care-a fost cladita de crestini, anunta acum în circulare violete conferinte cu titlul: “Sa aruncam o noua privire asupra credintei noastre (este credinta traditionala potrivita cu zilele noastre sau avem nevoie de o noua cosmologie?)” si conferinte care gasesc raspunsul în religii din antichitatea cea mai îndepartata, în spiritism, în culturi magice; religiile Noii Ere sunt acum propavaduite în fata altarului care a fost pâna recent dedicat lui Cristos. Progresele actuale în domeniul electronic permit realizarea visului francmasonic de înrobire a tuturor naţiunilor globului. Reteaua electronica globala a Intelsat-ului este o organizaţie creata prin tratat internaţional ca sa întreţina circa 20 de sateliti care leaga prin comunicaţii 132 de ţări. Sunt 6 staţii de control al sateliţilor, însirate între Perth în Australia si Beijing în China, ambele legate de staţia din Maryland, Statele Unite. Aceasta retea, desigur, a fost contruita pentru binele omenirii. Sa vedem ce beneficii aduce. Astfel, Wheaton Industries, manufacturier de sticle de plastic, instaleaza un sistem de videoconferinţe în uzinele sale din Asia, Europa, Mexico si Puerto Rico. Paranteză: sticlele din plastic pe care le fabrica sunt vândute mai ales în Statele Unite. Sistemul de videoconferinţă, aflam, va fi folosit pentru instruirea personalului local din Asia, Europa, Mexic si Puerto Rico, despre cum sa repare defectiunile tehnice ale masinilor, deoarece companiei nu-i convine nici sa plateasca salariul unui tehnician instruit si capabil, la fata locului, nici sa trimita un astfel de tehnician acolo. E mult mai ieftin sa ai mâna de lucru necalificata si neinstruita, care la nevoie poate fi dirijata prin sistemul de videoconferinta: “Vezi mânerul acela rosu din stânga? Tragi de el spre tine...” Daca o masina se strica în China, de exemplu, tehnicianul local poate sau sa studieze paginile manualului prin video sau sa aiba o consfatuire de la om la om cu un tehnician din New Jersey,” arata încântat reprezentantul manufacturierului. Dar de ce trebuie sa aiba loc productia în China daca toate celelalte operatii au loc în Statele Unite? Pentru ca, in primul rând, mâna de lucru în China e de zeci de ori mai ieftina, in al doilea rând chinezii sunt sclavi fericiţi sa munceasca pâna mor pentru un blid de orez, iar in al treilea rând compania nu le plateste nici salarii omenesti, nici asigurare medicala. Astfel, conducerea companiei realizeaza profituri maxime. In acelasi timp, în Statele Unite tot mai multi n-au de lucru si decad în disperare si 165

mizerie; tot mai putini devin tot mai bogati; iar cei din Asia, Mexic, Puerto Rico si fostele tari socialiste traiesc tot cum au trait înainte - doar ca pe poarta întreprinderii scrie alt nume. Retelele electronice globale sunt un mare pas înainte, catre realizarea planului francmasonic al lagarului de concentrare universal. Tot în acelasi numar al aceluiasi ziar, gasim informatia ca IBM instaleaza o retea globala, care “va opera înca individual în fiecare tara, dar, pe viitor, va exista o singura retea unitara, bazata pe aceeasi arhitectura si facuta de acelasi grup de oameni.” Resursele militare construite pe timpul “razboiului rece” vor fi revalorificate acum în retele de supraveghere a populatiei. Pentru cine a învatat la scoala socialismului sa citeasca printre rânduri, e clara stirea ca Departamenul Apararii si-a deschis bazele de la Rome (New York), Fort Monmouth (New Jersey), San Diego (California), Langley (Virginia) ca sa colaboreze cu sistemul guvernamental din Needham (Massachusetts) si MCI Communications Corporation, pentru a transmite “date si imagini meteorologice, informatii militare (despre ce si despre cine, în interiorul Statelor Unite?), informatii tactice (împotriva cui, în interiorul Statelor Unite?) si informatii medicale”. Iar pentru cine nu stie sa citeasca printre rânduri, ni se spune ca “AT&T urmareste sa foloseasca expertiza aliatilor sai de afaceri globali ca sa ofere servicii integrale de comunicatii corporaţiilor multinationale”, fiindca “companiile multinationale cu baza în Statele Unite sunt forta motrice de schimbare în pietele de afaceri ale lumii”. Aceasta schimbare în pieţele de afaceri ale lumii consta in unificarea forţată a ţărilor occidentale cu ţările fost socialiste si ţările din lumea a treia reducându-le pe toate la nivelul de trai al ţărilor din lumea a treia. Aceasta este semnificaţia îndatorării României către Fondul Monetar Internaţional. Aceasta este semnificatia mutarii mijloacelor de producţie din occident în Asia si America de Sud, unde muncitorii sunt platiti cu sume derizorii, facând someri milioane de americani. Compania Sprint si grupul Iusacell, ca sa nu se lase mai prejos, construieste o retea telefonica în Mexic. Mexicanii sunt parteneri ideali: se înmultesc ca mustele, traiesc în gropi de gunoi, sunt deja marxisti si obisnuiti cu faradelegea si teroarea si se multumesc cu salarii derizorii. Dar Mexicul nu este singura tara cu care se “globalizeaza” Statele Unite. Aflam ca “Statele Unite si Ministerul Rus al Postelor si Telecomunicaţiilor au semnat luna trecuta un memorandum de întelegere si cooperare în construirea unei structuri globale informationale...

166

Statele Unite au semnat un contract similar cu Chile la începutul lunii acesteia”. Dar, ca sa nu-si faca nimeni iluzii ca pe aceste structuri globale informationale, pe aceste sosele electronice internationale, îsi va face fiecare de cap cum îi trazneste, Presedintele Clinton cere modificarea legii dreptului de autor ca sa includa si controlul asupra filmelor, programelor de computere, înregistrarilor si datelor. Adica, poti oricând fi dovedit ca ai încalcat o lege folosind un program de computer sau cunoscând o anumita data. Ziarul USA Today informeaza ca toti cetatenii si emigrantii din Statele Unite vor primi un buletin de identitate national. Valul de proteste a amânat faptul cu putin; dar nu s-a renuntat la buletinele de identitate cu dosar electronic pe un microcip, coordonat de banca centrala electronica, care contine dosarele tuturor oamenilor. Dupa ce populatia se va obisnui putin cu felul comod în care toate tranzactiile, cumparaturile, înregistrarile, platile se fac electronic cu acest buletin, vor accepta cip-ul implantat în mâna sau pe frunte; caci cartoteca se poate pierde, se poate uita acasa, dar mâna nu; si nu e mult mai comod asa? Si astfel cetateanul va fi sclavul total al francmasoneriei oculte internationale; o singura modificare în computer si omul moare de foame. Primul pas s-a facut deja în Mexic, unde guvernul a cheltuit $730 milioane pentru buletinele de identitate ale populatiei “în vederea asanarii procesului electoral”. Oricine cunoaste Mexicul îsi da seama ca imensa coruptie guvernamentala care domneste acolo nu va fi “asanata” prin faptul ca populatia va fi obligata sa aiba buletine de identitate, caci coruptia are loc la numaratoarea voturilor, nu la înregistrarea alegatorilor. Dar astfel, populatia înfometata a Mexicului va fi mai strâns controlata; si, în virtutea tratatului NAFTA, Statele Unite vor face ce a facut Mexicul. Scopul urmarit nu este “asanarea alegerilor” în Mexic, ci înregimentarea serbilor Noii Ordini Mondiale. In Olanda, o noua lege obliga toate persoanele sa se legitimeze la cererea politiei cu un buletin de identitate detaliat (asemanator celui din România socialista), fara de care sunt arestate pe loc. In Marea Britanie, se prevede ca toti cetatenii vor primi acest buletin de identitate intr-un viitor apropiat. De asemenea, cât de curând, aceste buletine de identitate vor fi obligatorii în Australia. Intre timp, în Statele Unite, soldatii sunt folositi pentru testarea unui buletin de identitate computerizat numit MARC (Multi-Technology Automated Reader Card), care contine o multime de date despre purtatori; cu acest buletin se efectueaza cumparaturile si se obtine îngrijirea medicala.

167

La Madrid, anul acesta, au manifestat 15 milioane de cetateni împotriva buletinului de identitate obligatoriu. La Singapore, fiecare cetatean trecut de 18 ani a primit o carte de identitate electronica, cu toata istoria sa personala pe ea. Din 1991, în Statele Unite s-a început spalarea creierului americanilor, ca sa accepte sa li se implanteze cip-uri electronice, care sa contina toata istoria lor - medicala, zice guvernul - economica si politica, zicem noi. Au început cu implantarea cip-urilor în câini, zicând: “Uite ce bine e, daca se pierde cumva câinele îl putem gasi cu instrumente electronice, oriunde s-ar ascunde”. Dar, la fel vor fi gasiti si dizidentii oriunde s-ar ascunde. Ziarele The New York Times si Washington Times îndeamna cetatenii sa se lase sa li se implanteze cip-uri, deocamdata în mod benevol. Credem ca multor copii li s-au implantat deja cip-uri fara stirea lor si a parintilor lor, în cadrul programelor de vaccinare. Incepând cu anul 1985, The Internal Revenue Service - IRS (compania privata care colectioneaza taxele pe venit de la cetateni si le transmit bancilor internationale care formeaza The Federal Reserve Board) a început sa consolideze un imens fisier electronic cu dosare de cadre detailate ale tuturor cetatenilor Statelor Unite imediat accesibile lor (date relatate de pastorul Adrian Rogers). In trecut iobagii erau legati de pamânt. In socialism, pe oameni îi lega buletinul de identitate. Tehnologia a evoluat de atunci: buletinul de identitate este deja înlocuit cu cartoteca electronica, care cuprinde toata istoria omului pe o suprafata cât palma. Nu te vei putea ascunde de paznicii lagarului de concentrare global, nicaieri, căci cartoteca de identitate te va da de gol. Cea mai mare realizare pentru care se straduieste Hillary Clinton acum cât e la putere e socializarea medicinii si impunerea pasaportului intern, fara de care nici un om nu va mai avea voie sa traiasca si sa existe. Cea mai mare realizare a vice-presedintelui Al Gore este asazisa “sosea informationala”, adica legarea tuturor tarilor printr-o retea electronica prin care sa aiba loc toate contactele si toate schimburile de informatii dintre oameni. Adica, cum zicea Lenin: “Comunismul e puterea sovietica plus electrificarea întregii tari;”doar ca în America nu e electrificarea ci computerizarea. Departamentul Comertului a lansat o propaganda sustinuta pentru reteaua informationala, care, zic ei, “va ajuta celor handicapati, va reduce consumul de energie

168

electrica, va face transportul mai sigur, va încuraja munca la domiciliu, va salva vieti si averi amenintate de dezastre, va îmbunatati mediul înconjurator, va da nastere unor institutii culturale publice fara plata si va educa cetatenii si agentiile de securitate publica.” Dar beneficiul pe care nu l-a amintit aici Departamentul Comertului este “Televiziunea interactiva”, prin care televizorul nu doar difuzeaza ci si colecteaza informatii. Un alt beneficiu este stergerea granitelor nationale; publicul este obisnuit incetul cu încetul cu viata globala: un program numit “World Wide Web”, adica “Reteaua Mondiala”, este deja oferit pentru comert electronic. Publicatiile de specialitate promoveaza instaurarea noii ordini mondiale, privindu-l ca pe un lucru foarte dezirabil. “Ar putea sa îmbunatateasca mult îngrijirea medicala a gravidelor, de exemplu”, scrie Paul Silverman intr-una din aceste publicatii. Aceste jurnale de specialitate care costa multi bani si contin articole tehnice, dar sunt distribuite distribuit pe gratis sunt finantate de cineva - si nu pentru a raspândi informatiile tehnice, ci pentru îndoctrinare, cu atât mai subtila cu cât îndoctrinarea este picurata printre informatiile tehnice. O carte laudata in revista USA Today este “Zen and the Art of the Internet-Budismul Zen si arta comunicării pe reţeaua Internet”. Ca sa comunici pe Internet trebuie sa stii ce parametri are terminalul sau modemul tau, ce protocol suporta, si ce protocol foloseste internetul. Ce-are asta cu religia? Nimic decât ca ofensiva împotriva crestinismului si a vietii nationale acopera toate activitatile societatii, este generala si este finantata cu sume gigantice. Iei în mâna un articol despre Internet si afli ca “o constiinta globala apare din apele lui,” si ca “în economia globala care se dezvolta rapid, întreprinderile nu pot astepta câteva decenii”. Si aceasta revista costa bani, este tiparita în conditii excelente pe hârtie scumpa, contine articole platite celor care le-au scris, si este distribuita pe gratis. Si aceasta este o arma de îndoctrinare. “Globalismul” este lozinca care a înlocuit-o pe “Proletari din toate ţările uniţi-vă”; aceleaşi minţi le-au scornit pe amândoua, în acelasi scop. Noul computer fabricat în 1994 de AT&T (principalul braţ al francmasoneriei internationale) se cheama “globalyst”. Progresul tehnologic este un lucru minunat. Dar într-o societate lipsita de morala, progresul tehnologic este foarte periculos, amplificând capacitatea de a face foarte mult rau. Senatorul Phil Talmadge din Washington a ridicat problema folosirii tehnologiei care creaza o

169

realitate virtuala în industria distractiilor, prin care scenarii scrise dau individului senzatia vizuala, auditiva, tactila, olfactiva, de parca ar fi fapte reale. Violenta si crima tind sa fie cele mai des folosite pentru a oferi distractii copiilor. Din initiativa lui Talmadge s-a introdus o legislatie care cere ca cei ce folosesc realitatea virtuala în distractii sa aiba un permis înregistrat. Aceasta violeaza libertatea de expresie a artiştilor! “Auzi colo, că dând copiilor senzaţia ca au ucis pe cineva îi vei obişnui să ucidă cu usurinţă! Şi ce dacă? Să ne apărăm libertatea de expresie”, vocifereaza Penn Jilette, foiletonist cu pretenţii. Publicatiile care se pretind tehnice se ocupa de politica, sociologie, morala, istorie si mai ales de religie. Câta vărsare de sânge, câta suferinta, câta moarte aduce nationalismul! Uite ce fac sârbii în Bosnia si Hertegovina, uite ce fac irlandezii si englezii în Irlanda, uite ce-au facut ungurii în Transilvania... nationalismul e un lucru rău, nu-i aşa? Si cine sunt cei mai înfocati nationalisti? Bineinteles, tot cei din vechea nomenclatura. Ce credibilitate pot avea ideile si sentimentele unora ca ei? Noua Ordine Mondiala va pune capat varsarilor de sânge eliminând nationalismul. Iata cum descrie un profesionist al informatiei de stat, dr. John Coleman, Noua Ordine Mondiala care ne va aduce pacea universala (comentariile între paranteze îi apartin lui James Warner): “Un singur guvern mondial si o singura moneda sub o oligarhie permanenta nealeasa de popoare, dar care se alege singura din cercurile ei, sub forma unui sistem feudal, ca în Evul Mediu...” (CFR este o astfel de oligarhie care practica aceasta selectie). “Nu va exista clasa de mijloc; vor fi doar stapâni si serbi. Toate legile vor fi uniforme, într-un sistem juridic unitar de curti mondiale, care aplica acelasi cod unificat, sprijinite de o forta politieneasca a guvernului mondial si de o forta militara mondiala, pentru impunerea legilor în toate acele foste tari care nu vor mai avea granite nationale...” (Asociatia Avocatilor din America militeaza pentru acest sistem juridic mondial). “Nu va fi permisa decât o singura religie, sub forma unei religii de stat mondiale, care a existat înca din 1920... Satanismul, luciferismul si vrajitoria vor fi recunoscute ca si cursuri aprobate în scoli si nu se vor permite scoli particulare sau bisericesti. Toate bisericile crestine au fost deja subminate si crestinismul va dispare sub guvernul mondial.” (Satanismul si

170

vrajitoria au primit statut de “religii”. Servicii religioase satanice sunt oficiate în cadrul armatei Statelor Unite la bazele militare). “Pentru introducerea unui stat în care nu exista libertati individuale sau vreun concept despre libertate, nu vor exista republici, suveranitate sau drepturi ale popoarelor. Mândria nationala si identitatea rasiala vor fi anihilate si în faza de tranzitie va fi pedepsita aspru orice aluzie la originea rasiala.” (De asta se ocupa legea care pedepseste delictul de ura, dar în cele din urma toti vom fi sclavi, asa ca nu conteaza). “Toti vor fi îndoctrinati că sunt creaturi ale guvernului mondial fiecare cu un număr de identitate clar vizibil pe persoana sa, astfel încât sa fie imediat accesibil; acest numar de identitate va intra în computerul central al NATO de la Bruxelles, în Belgia si toate agentiile guvernului mondial îl vor putea obtine imediat oricând...” (S-au preparat deja acele de seringa pentru injectarea cip-urilor de computer la viitorii sclavi ai guvernului mondial). “Căsătoria va fi ilegală si nu va exista viata de familie pe care o cunoastem. Copiii vor fi luati de la parinti, de mici si crescuti ca apartinând statului...” (Deja au aparut agentiile care “protejeaza copilul”. Atât Hillary Clinton cât si Ross Perot propavaduiesc programe de “crestere” a copiilor departe de familiile lor). “Femeile care au nascut 2 copii vor fi instruite cum sa avorteze; datele vor fi mentinute în dosarul personal, al fiecarei femei, care exista in computerele regionale ale guvernului mondial.” (In China se permite un singur copil. Pilula care provoaca avortul exista deja). “Va fi promovata pornografia... pe fiecare scena si ecran cinematografic, inclusiv pornografia homosexuala si lesbiana. Va fi obligatoriu sa folosesti droguri “pentru distractii”, fiecare având o ratie de droguri care poate fi cumparata de la magazinele guvernului Noii Ordini Mondiale din toata lumea. Vor fi elaborate droguri care controleaza mintea si folosirea lor va fi obligatorie. Astfel de droguri vor fi administrate în alimente si în apa, fara stirea si consimtamântul poporului...” (In Germania si Uniunea Sovietica s-a folosit si se foloseste din plin fluorul ca sa reduca rezistenta mintala. Astazi sunt baruri în New York care vând o bautura afrodisiaca ce mentine apetitul sexual ridicat timp de 10 ore). 171

“Sistemul economic va functiona de asa natura incât clasa oligarhica de stapâni va permite sa se produca exact atâtea bunuri si servicii câte sunt necesare sa mentina lagarele de sclavi în stare de functionare. Toata averea va fi concentrata în mâinile membrilor elitei...” (Masele sunt tinute în frâu prin recesiune economica, lipsa de lucru, lipsa celor necesare traiului, lipsa alimentelor, etc). “Eutanasia celor batrâni si foarte bolnavi va fi obligatorie...” (Eutanasia a fost propusa pe buletinele de vot din California în 1992). “Cel putin 4 miliarde de “paraziti inutili” vor fi eliminati pâna în anul 2050 prin razboaie locale, prin epidemii organizate de boli fatale cum ar fi SIDA, ori boli rapide si prin înfometare. Sursele de energie, apa si hrana vor fi furnizate la nivel de supravietuire, pentru cei care nu sunt membrii elitei, începând cu popoarele Europei si Americii de Nord si trecând apoi la celelalte rase. Populatia Canadei, Europei de vest si Statelor Unite va fi decimata mai repede decât a celorlalte continente, pâna ce populatia globului va ajunge la cifra de un miliard care va putea fi stapânita mult mai usor, dintre care 500 de milioane vor fi chinezi si japonezi, alesi pentru ca sunt popoare care au fost înregimentate de secole si sunt obisnuiti sa asculte ordinele fara sa discute.” (Problemele cele mai grave ale omenirii in prezent sunt: razboiul din Somalia, avorturile, secretul despre crearea în laborator a virusului AIDS-SIDA, etc. Oare de ce pentru prima data în istorie nu se testeaza si nu se urmaresc cei infectati în aceasta epidemie mondiala, daca nu pentru depopularea rapida, fortata si planificata? Mai mult, de ce scolile si guvernul nostru promoveaza promiscuitatea si imoralitatea propagând folosirea prezervativelor când s-a dovedit deja ca aproape toate prezervativele sunt permeabile? Abstinenta nici nu e pomenita, caci ar promova o societate morala si dreapta si nu una decadenta si usor de manipulat... Congresul refuza sa protejeze prin avertizare sotiile legitime care nu stiu ca sotii lor sunt infectati.) “Statele Unite vor fi invadate de popoare si culturi straine. Pentru acesti oameni, care nu stiu ce înseamna Constitutia Statelor Unite si deci nu vor face nimic ca sa o apere si în mintea carora conceptele de adevar si dreptate sunt asa de slabe încât nu conteaza, hrana si adapostul vor fi singurele lor preocupari.” (Legile in acest sens au fost deja votate. Nota

172

noastra: Din Haiti vin valuri de emigranti cu SIDA. In Miami trebuie să ştii limbile imigrantilor ca sa poti gasi de lucru). “Nici o banca centrala nu va exista în afara de Banca de Ajustari Internationale si Banca Mondiala. Bancile particulare vor fi ilegale. Plata muncii va fi conform unor bareme uniforme sub unicul guvern mondial. Nu vor fi permise disputele de salariu si nici devieri de la baremele universale stabilite de guvernul mondial. Cei care vor incalca legea vor fi executati imediat.” (Bancile centrale nationale apartin deja familiei Rothschild: în Statele Unite, Italia, Anglia, Franta, Germania si Australia). “Nu vor exista bani sau monede în mâna celor care nu fac parte din elita. Toate tranzactiile se vor face prin cartea de credit care va avea numarul de identificare al purtatorului. Celui care calca regulile... i se va suspenda cartea pe diverse perioade de timp, dupa cât de mare a fost greseala lui.” (Oare de ce prolifereaza cartile de credit? Pentru binele consumatorului?) “Un astfel de individ pedepsit va vedea cum cartea lui de credit este trecuta pe lista neagra, când se duce la cumparaturi, si nu va putea obtine nimic. Incercarile de a folosi monede vechi, adica monedele de argint ale natiunilor defuncte, vor fi considerate crime capitale si pedepsite cu moartea. Toate monedele vor trebui predate statului împreuna cu pustile, munitiile, explozivele si automobilele. Numai elita si functionarii mai înalti ai guvernului mondial vor avea dreptul la automobile particulare, arme, monede.” (Armele sunt confiscate treptat, în fiecare luna. Nu se aude nimic altceva decât ca e rau sa le ai. Exista cel putin patru legi care controleaza aurul. Ne asteptam la mai multe. In cartea sa “Earth in the Balance Pamântul în balanta”, vice-presedintele Al Gore propavaduieste eliminarea motorului cu combustie interna, adica implicit a automobilelor, a camioanelor si a motocicletelor). “Daca vina e mare, cartea de credit va fi confiscata acolo unde se încearca folosirea ei. Dupa aceea acel om nu va mai putea sa obtina, sub nici o forma, hrana, apa, adapost, de lucru, îngrijire medicala si va fi declarat oficial în afara legii...” (Intr-un sistem fara moneda, daca ti se pierde numarul de computer, esti sfârsit).

173

“Grupurilor rivale, precum arabii si triburile africane, li se vor accentua dusmaniile si li se vor permite sa duca razboaie de exterminare unii împotriva celorlalti sub privirea Organizatiei Natiunilor Unite si Aliantei Atlantice. Aceeasi tactica va fi folosita în America Centrala si de Sud. Aceste razboaie, care au scopul de reducere a populatiei, vor avea loc înainte de preluarea puterii de catre guvernul mondial si vor fi stârnite pe fiecare continent unde locuiesc grupuri mari de populatii diferite etnic si religios, ca sikh-ii, pakistanezii, musulmanii si hindusii. Controversele etnice si religioase vor fi in mod special exagerate si conflagratii violente vor fi stârnite si încurajate pentru «rezolvarea» conflictelor.” (Ex.: Nicaragua si Iugoslavia. Musulmanii radicali încearca sa rastoarne guvernul în Egipt. China si Coreea de Nord le furnizeaza armament modern). “Toate mijloacele de informare si tipărire vor fi sub controlul guvernului mondial. Metodele de spalare a creierului si controlul mintii (MIND CONTROL) vor constitui «distractiile la ordinea zilei», aceste metode fiind perfectionate tot mai mult si aduse la rangul de arta suprema în Statele Unite.” (Aproape toata mass-media este sub control fracmasonic central si, într-adevar, spală creierele în mod subtil, inconştient. Cele de mai sus au fost scrise în 1992. In anii care au trecut de atunci s-au facut pasi mari spre realizarea acestor directive ale Noii Ordini Mondiale. Oile americane si oile din celelalte tari (care-si închipuie ca în Statele Unite domneste piata libera si libertatea si care nau alta dorinta decât «intrarea în Europa») sunt incetul cu încetul mânate în tarcul abatorului global. Cine ar avea urechi de auzit si ochi de vazut, ar putea vedea zidurile tarcului. Zbigniew Brzezinski, consilierul Presedintelui Carter, le descrie fara ascunzis. Societatea occidentala, scrie el, “se afla în plina revolutie informationala fiind orientata mai ales catre distractii (saturatie cu evenimente sportive) care sunt opiul maselor, care au devenit tot mai lipsite de tel... Concomitent va creste enorm posibilitatea de a controla individul. In curând va fi posibil controlul aproape permanent a fiecarui individ, mentinând dosare la zi, care contin cele mai intime detalii despre sanatate si despre comportarea individuala a fiecaruia, pe lânga alte date. Aceste dosare vor fi imediat accesibile autoritatilor. Puterea va fi în mâna celor ce controleaza informatiile. Institutiile existente vor fi înlocuite de institutii care previn criza si carora le revine sarcina de a identifica dinainte crize sociale si a pune în actiune programe pentru rezolvarea lor... (folosindu-se) posibilitatea de a modifica si manipula biologic si chimic ceea 174

ce pâna acum s-a considerat a fi esenta imuabila a omului... adica creierul... Cum puterea economica devine, pe zi ce trece, indisolubil legata de puterea politica, devine invizibila utilitatea si creste sensul inutilitatii existentei individului.” Asta scria Brzezinski cu aproape 20 de ani în urma; si nu gresea, caci avusese acces la planurile Marilor Maestri ai francmasoneriei mondiale, ale “comitetului celor 300”. De atunci încoace s-au înfaptuit toate cele preconizate de el. Animalele sunt urmarite electronic în California prin cip-uri implementate, de felul celor ce se vor implementa în goimi, în “vitele cu chip de om.” Din ce în ce mai multi functionari îsi ridica salariul sub forma de transfer electronic, avansând spre societatea lipsita de bani si bazata pe cartea de credit descrisa mai sus, cu ajutorul careia omul poate fi pedepsit cu moartea prin înfometare. Si iata decretul prezidenţial (Executive Order) No. 12148 al Presedintelui Clinton, care însumeaza si cuprinde decretele anterioare 10995-11005; acest decret prescrie ca guvernul poate prelua dintr-o data in caz de “urgenţă” toate mijloacele de comunicare, sursele de energie, rezervele de alimente si mijloacele de a obtine alimente (pamântul si padurile), mijloacele de transport pe uscat, apa si aer, îngrijirea medicala si toate mijloacele de învatamânt; ca guvernul poate încadra cu forta toti cetatenii în echipe de munca sub supraveghere birocratica; poate obliga înregistrarea fiecarui om prin reteaua postala; poate reaseza comunitati omenesti în alta parte; poate stabili preturile si salariile; poate decide cât ai voie sa cheltuiesti din banii tai; poate închide toate bancile si bursele si poate institui orice masura crede de cuviinta. Dar bancherii internationali nu vor sa realizeze Noua Ordine Mondiala fara participarea maselor, a poporului. Astfel, s-a introdus în Congres proiectul de lege 4922, care propunea ca proprietarii racordajelor digitale pentru voce, date sau orice alta informatie sa fie obligati sa creeze posibilitati pentru agentiile guvernamentale ca acestea sa poata intercepta, asculta si controla toate transmisiunile din locuri convenabile pentru aceste agentii. Adica spionarea cetatenilor sa se faca pe spezele cetatenilor, nu ale statului. In octombrie 1994, Congresul nu votase înca legea, la care s-au opus cu tarie toti care au priceput-o si pe care o promoveaza cu si mai multa tarie guvernul si marionetele francmasoneriei din Congres. Faptul ca aceasta conspiratie a plutocratiei francmasonice internationale este unita împotriva vitelor cu faţă umana nu înseamna neaparat ca între francmasoni e pace si armonie; scopul comun este jaful dar apoi survin disensiunile la împartirea prazii. Astfel, AT&T, 175

gigantica companie de telefoane si telegrafie americana, promotoare de frunte a homosexualitatii ca forma de viata preferata, este în fruntea unui conglomerat numit “partenerii mondiali”, care este în alianta cu un grup de companii olandeze, suedeze si elvetiene de comunicatii, cu Telefonica din Spania, si cu SITA - o retea globala care apartine unor companii aeriene. Rivala lor este compusa din BT si MCI, carora li s-au alaturat Telekom din Germania si France Telecom, care a cumparat în iunie 20% din compania americana Sprint. Dar, daca cineva îsi închipuie ca aceste aliante plutocratice peste granitele nationale asigura pacea, se înseala; în timp ce zecile de milioane sângerau si mureau în cel de-al doilea razboi mondial, marile concerne industriale practicau aceleasi aliante internationale. Intr-o scrisoare din 12 iunie 1883, Friederich Engels îi scria lui Eduard Bernstein: “Toti puturoşii ăştia de tot felul trebuie întâi sa se bata ca niste câini între ei, sa se distruga si sa se compromita reciproc si astfel ne vor netezi calea”. Pacea vesnica si universala e o poveste de adormit copiii; plutocratia francmasonica internationala creeaza razboaiele, caci profita si prospera din ele. Nu ei sunt cei ce mor pe câmpul de lupta. La 3 mai 1994, Presedintele Clinton a semnat ordinul prezidential PDD 25 prin care pune armata Statelor Unite ale Americii sub ordinele Organizatiei Natiunilor Unite. Armata americana poate fi deci trimisa în orice alta tara, fara declaratie de razboi si fara aprobarea Congresului si Senatului, de fapt, fara aprobarea nimanui, sa masacreze si sa ocupe orice populatie, pe orice teritoriu strain. De aceea, când armata americana a invadat Haiti în toamna anului 1994 nici Congresul, nici Senatul, nici Presedintele si nici poporul n-au obiectat la acest act de agresiune pe timp de pace împotriva unei tari straine. Notiuni ca “amestecul în treburile interne ale altei tari”, “agresiune”, “declaratie de razboi”, au devenit demodate. Armata Statelor Unite, de acuma inainte, face parte din forta de reprimare politieneasca a supraguvernului mondial al francmasoneriei internationale. La 3 octombrie 1994 Departamentul de Stat a SUA a recunoscut suprematia Organizatiei Natiunilor Unite asupra Statelor Unite ale Americii, care renunta astfel la suveranitatea nationala si devin formal vasale plutocratiei francmasonice internationale. Ziarul El Paso Times a început sa publice anunturi de casatorii între homosexuali. Universitati americane ca Northeastern din Boston, Stanford, Universitatea din Iowa si Antioch

176

College trimit invitatii organizaţiilor de homosexuali sa vina sa fie angajati ca profesori, oferindu-le salarii mai ridicate decât celorlalti. Departamentul Agriculturii al guvernului Statelor Unite a creat pentru salariaţii săi o organizatie pentru homosexuali, lesbiene si bisexuali frumos denumita GLOBE. Serviciul care colecteaza impozitul pe venit în St. Paul, Minnesota, publica un buletin lunar menit sa introduca salariatii în cultura homosexuala. Presedintele companiei American Express reaminteste printr-o circulara ca compania sa este dedicata “diversităţii culturale”, ceea ce înseamna includerea culturii homosexuale. Directorul companiei Kodak reaminteste printr-o alta circulara ca recunoaste grupurile de homosexuali ca “minorităţi”. Tot “minorităţi” care trebuie promovate si înzestrate în mod deosebit sunt grupurile homosexuale la AT&T, gigantica companie de telefoane si telegraf, care distribuie salariatilor ei obiecte de birou cu emblema homosexualilor: un triunghi roz înconjurat de un cerc verde. In fine, Mickey Mouse al lui Walt Disney, care a umplut zeci de ani cartile si filmele copiilor cu soricei, catelusi, pisicute si pasarele, a introdus si doua personaje homosexuale printre ele. Dar ca încununare a dezvaluirilor, un anunt din ziarul The Boston Globe comite o BLASFEMIE afirmând că si Iisus Christos a fost homosexual si s-a iubit cu Lazar. Homosexualitatea este o anormalitate fiziologică care poate fi un defect din naştere a unor oameni nevinovaţi, dar poate fi si o doctrină falsă implantată în capul unora care ar putea fi normali. Unii cred ca impunerea cu atâta forta a promiscuităţii, decaderii morale si homosexualităţii nu este doar o arma de detracare a individului pentru a-l face mai usor de stapânit si de exploatat, ci si o metoda de descrestere a populatiei, în special a populatiei albe de origine europeana. După cât accent se pune pe homosexualitate în cultura, politica si viata publica a Statelor Unite ale Americii, ai zice ca sunt foarte numerosi, dar nu sunt. Un fapt e cert: statisticile oficiale ale guvernului american sunt mincinoase. Proiectul 10 care dirijeaza programa analitica pentru scolile publice în Statele Unite sustine ca 10% din toti oamenii sunt homosexuali. Dar nici macar raportul Kinsey, pe care-l citeaza aceasta propaganda si aceasta educatie publica mincinoasa, nu indica 10% homosexuali, ci doar 4%; 10% sunt cei care cândva în viata lor au avut idei sau gânduri despre homosexualitate. Chiar si cele 4% indicate de Kinsey sunt exagerate; în realitate, între 1 si 3% sunt homosexuali în populatie; si dintre acestia o parte nu sunt homosexuali autentici din născare ci au fost cotupţi, influenţati în mod complex ca sa devina astfel. Dar acestia sunt privilegiaţi si finanţaţi din culise. Homosexualii

177

sunt promovati în posturi superioare; 15,9% din totalul populatiei au posturi de conducere, dar 49% dintre homosexuali sunt în astfel de posturi de conducere. Desi rangul social si financiar al homosexualilor este mai ridicat decât media populatiei, “indicele lor de fericire” este mult mai scazut decât al restului populatiei. Un studiu comparativ al longevităţii si cauzelor morţii la şase grupuri: barbati casatoriti, holtei, femei casatorite, femei singure, homosexuali si lesbiene arata ca cei casatoriti traiesc mai mult (vârsta în momentul morţii fiind la majoritatea în jur de 75 de ani la barbati casatoriti, 79 la femei casatorite, 57 la holtei, si 71 la femei singure), iar homosexualii traiesc uimitor de putin: vârsta la majoritatea în momentul mortii este în jur de 39 de ani, si doar 2% din ei ajung la 65 de ani; chiar daca-i excludem pe cei morti de SIDA (homosexualii sunt principalii purtatori ai bolii), vârsta majorităţii în momentul mortii e în jur de 42 de ani, si la lesbiene, 45 de ani. Comparativ cu restul populatiei, homosexualii au de 116 mai multe ori şansa de a fi asasinati si de 24 de ori mai multe şanse de a se sinucide. La ceremonia de înmânare a medaliei pentru Libertate care a avut loc la Philadelphia în Iulie 1994, Vaclav Havel, Presedintele Republicii Cehe, a tinut o cuvântare în care a aratat ca, dupa parerea lui, conflictele culturale sunt în crestere si din ce în ce mai periculoase astazi, ca nu exita un sens unificator si nici forte integrante în aceasta era “post-moderna”; deci cea mai importanta sarcina politica a ultimilor ani ai acestui secol consta din crearea unui nou model de coexistenta între diverse culturi, natiuni, rase si “temeri religioase” într-o singura civilizatie împletita. “Ideile de drepturi si libertati ale omului”, a zis el, “trebuie ancorate în alt loc si în alt fel decât pâna acum. Avem radacini în pamânt dar si în cosmos în acelasi timp. Dându-ne seama de acest lucru, avem capacitatea de a ne depasi conditia. La foruri internationale, politicienii pot repeta de mii de ori ca baza Noii Ordini Mondiale este respectul universal pentru drepturile omului, dar acest lucru n-are nici o valoare daca cerinta aceasta nusi are radacina în respectul pentru miracolul existentei, miracolul universului, miracolul naturii, si miracolul propriei noastre existente”. Nationalismul, dragostea de patrie sunt “tribalisme” care trebuie condamnate si eliminate. Dar în afara de denigrarea religiei, denigrarea dragostei de patrie si de popor, nu este prea clar la prima vedere cum crede Vaclav Havel ca ne vom depasi conditia si nici nu e prea clar pentru cititorul neinitiat care este miracolul propriei noastre existente lipsita de Dumnezeu. Pentru cititorul care s-a familiarizat cu literatura magiei 178

negre, a francmasoneriei, a societăţilor secrete malefice, a cultului Noii Ere, a satanismului, expresiile lui Vaclav Havel nu sunt altceva decât fragmente din litaniile si propaganda îndreptate împotriva civilizatiei crestine. Vaclav Havel e şeful unui stat, chipurile, “eliberat de sub bolşevismul satanic”. Pentru septembrie 1994 erau programate la Detroit manevre comune ale politiei si armatei americane la Hotelul Book-Cadillac, în care participantii urmau sa fie antrenati si instruiti - în ce oare? În vederea acestor manevre, doi reprezentanti ai Departamentului de Stat al Statelor Unite (unu din ei s-a recomandat cu numele de Chris Wagner de la Fort Brag) i-au cerut Susanei Lambrecht, proprietareasa cladirii foarte înalte, învecinate cu hotelul, permisiunea ca tragatori si asasini profesionisti sa fie postati pe acoperisul cladirii pe timpul manevrelor. Ea nu le-a dat permisiunea caci avea pe acoperisul cladirii un cuib de soimi rari, specie pe cale de disparitie, pe care dorea sa-i protejeze. Dar când seful adjunct al politiei, George Clarkson, a fost întrebat ce fel de manevre erau acelea, el a izbucnit: “Dar aceste manevre trebuiau sa fie secrete!” si-a refuzat sa mai raspunda pâna la noi ordine. Fort Brag însa este cartierul general al fortelor Delta si Green Beret de trupe asa-zise “anti-teroriste”. Pentru cine nu stie ce rost au aceste trupe, iata explicatia pe care o da Suvorov: “In 1923, Mihail Tukacevski, renumit de-acum pentru monstruoasa brutalitate cu care a exterminat populatia din Rusia centrala, nordul Caucazului, Urali, Siberia si Polonia, formula bazele teoretice ale scopului razboiului. Dupa Tukacevski, scopul razboiului este “sa-ti garanteze folosirea libera a violentei si pentru aceasta este necesar în prima faza sa anihilezi fortele inamicului”. Deci dupa anihilarea puterii de rezistenta, urmeaza faza a doua: “folosirea libera a violentei împotriva populatiei”. Trupe speciale trebuie antrenate special, caci tactica si operatiile nu mai au loc pe câmp între armate, ci prin case, printre civili. Astfel de trupe antrenate special au fost în Uniunea Sovietica Ceka, OGPU, NKVD; echipate cu automobile blindate, trenuri blindate, tunuri mici si mitraliere, au dus razboiul împotriva propriei populatii - asa cum sunt antrenate sa-l duca astazi fortele Delta si Green Beret în Statele Unite. Milioane de cetateni au fost exterminati în Uniunea Sovietica, zeci de milioane au fost aruncati în lagare de concentrare. Din 1939, echipamentul fortelor de oprimare a inclus si tancuri si avioane. Dizidentii incomozi din Statele Unite sunt vizitati de elicoptere negre fara numere si semne distinctive, desi legea spune ca vehicolele armatei trebuie sa poarte însemnele. Caror trupe le 179

apartin aceste elicoptere negre? Impotriva cui opereaza aceste trupe? Batalioanele “speciale” ale NKVD-ului aveau sarcina sa patrunda în teritoriile tarilor care urmau sa fie “eliberate” Polonia, România, Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda - înainte de sosirea armatei propriuzise, sa ocupe podurile, sa distruga liniile de comunicatii si sa terorizeze populatia. Dupa câteva zile sosea si armata rosie eliberatoare, si batalioanele speciale se dedicau muncii lor de baza de a distruge pe cei incomozi. Documentele unui astfel de batalion arata rezulatele: “Am dus circa 600 de prizonieri de aici peste granita. Erau ofiteri, proprietari, preoti, politisti si jandarmi...”. Acesti 600 de proprietari si preoti polonezi dusi din tara lor “eliberata” peste granita, în Siberia, sunt o picatura din fluviul de eliberare sovietica. Astazi, cea mai mare industrie din Statele Unite este construirea de lagare si închisori - largi teritorii înconjurate de garduri înalte de sârma ghimpata, înclinate înspre interior - pentru “teroristi”: proprietari, preoti... Însă, uriaşul american adormit a început sa miste în somn şi să se trezească. La 8 noiembrie 1994, în ciuda fraudei electorale, alegatorii americani au rupt dominatia de o jumatate de secol a democratilor din Congres, si au ales în cele mai multe cazuri candidatul care nu facea parte din partidul presedintelui Bill Clinton. Desigur, nu e mare diferenta dintre republicani si democrati. Dar nu atât rezultatul alegerilor provoaca îngrijorare elitei francmasonice, care-si celebreaza victoria asupra natiunilor îngenunchiate, caci Bill Clinton este un “sabes goi” cu usurinta de aruncat la gunoi când devine un balast, cât faptul ca americanii refuza sa-si predea armele si-au început chiar sa se organizeze în militia legala, garantata lor, de Constitutia Statelor Unite pentru aparare. In Michigan, 11 districte si-au organizat militia; în Idaho, iau nastere militii instruite; ziarele mari ca The New York Times au început sa le denigreze; dar adevarata indicatie despre adevarata eficacitate a acestor militii este atacul veninos si furibund într-o carticica recenta de 139 de pagini impotriva acestor militii, publicata de ADL (Liga Impotriva Defăimarii a Francmasonilor). Dincolo de toate acestea, textele sacre profetice arata ca va exista o vârsta de aur a omenirii. Dar - atenţie - libertatea, dreptatea, si prosperitatea nu cad singure din cer asupra pamântului; se cuceresc si se pastreaza prin lupta. Oamenii buni nu se pot retrage din viata poporului, preferând sa nu stie nimic si sa nu faca nimic, caci procedând astfel, ei dau mâna libera celor care urmaresc sa-i subjuge si sa-i exploateze. Atunci când guvernul nu pazeste drepturile omului, omul trebuie sa-si supravegheze guvernul si sa nu-i permita sa-i taie 180

drepturile. Si primul pas în vigilenta si lupta omului cinstit pentru pastrarea drepturilor sale trebuie sa fie identificarea lucida a adversarului si a metodelor lui de lupta. Mai mult decât atât, noi trebuie sa fim siguri ca pâna la urma Francmasoneria mondiala nu va reusi sa-si finalizeze monstruoasele ei planuri ci se va prăbuşi în curând. Guvernul intervine… Cetateanul va fi uimit citind ca eforturile financiare si organizatorice ale Agentiei Centrale de Informaţii (Central Inteligence Agency, CIA) a Statelor Unite nu sunt îndreptate împotriva vreunui dusman din afara, ci impotriva lui, a contribuabilului. Cu banii luati de la contribuabili, CIA finanteaza spalarea creierului (prin Societatea pentru Studiul Ecologiei Umane) si conduce experiente în care oameni naivi care nu suspecteaza nimic sunt ademeniti de prostituate în camere unde li se injecteaza droguri experimentale pentru controlul psihicului. Si cetateanul a fost poate uimit vazând ca membrii Departamentului de Stat care au investigat plângerile împotriva lagarului de concentrare de la Jonestown al “reverendului” Jim Jones n-au vazut nimic suspect acolo, pâna nu s-au descoperit cele 913 cadavre. Dar cum ar fi putut vedea membrii comisiei ceva, când ei înşişi fuseseră “educaţi” în grupuri similare cu cele ale lui Jim Jones. In 1967, 350 de administratori din Departamentul de Stat, inclusiv ambasadori, au participat la astfel de cursuri de spalare a creierului. In mai 1979, dupa ce s-a descoperit masacrul lui Jim Jones de la Jonestown, Departamentul de Stat a recunoscut ca “s-au facut erori” şi ca îndreptare s-a ordonat salariatilor, cu mult cinism si multa nerusinare, sa participe la cursuri de “indicatori ai comportarii induse de tehnici de spalare a creierului” - când aceste tehnici se practica pe scara larga în cadrul guvernului si armatei Statelor Unite. Astfel, salariatii guvernamentali de la Administratia Serviciilor Generale din Chicago au fost obligati sa participe la sedinte de “sensibilizare în perechi”; cine nu se supune e vinovat de indisciplina în serviciu, fapt consemnat în dosarul lui de cadre. Salariatii de la Departamentul de Sanatate, Educatie si Asigurari Sociale, Serviciile de Sanatate Publica, au fost obligati sa participe la sesiuni de trei zile lânga Fredericksburg, în Pennsylvania; 400 de salariati ai Institutului de Sanatate Mintala au fost obligati la fel la Gaithersburg, Maryland si la Harper’s Ferry, în West Virginia, în 1977. In armata, marina si fortele aeriene ale Statelor Unite se petrece acelasi lucru, şi unii se plâng de înjosirile suferite. La toate aceste sesiuni participantii erau întâi obligati sa se pipaie, apoi treceau rând pe rând în centrul cercului si începea sesiunea de 181

“insulte critice”. In 1978, drept rezultat, criminalitatea în cadrul armatei americane a crescut cu 100% (ED, pp.122-126). Prizonierii de razboi americani din Vietnam, Uniunea Sovietica si China comunista, care fusesera supusi reeducarii acolo, s-au reîntors cu personalitatea schimbata într-un mod straniu. Cea mai evidenta trasatura este indiferenta lor totala la cantitatea de mâncare din propria lor farfurie si totala lor incapacitate de a se indigna la vederea celor mai flagrante ticalosii si nedreptati, adica acceptarea mecanica a oricaror abuzuri, asa cum le accepta cetatenii tarilor comuniste. Prin anii 1970, actorul Kirk Douglas, pe numele lui adevarat Isadore Demsky, fiul unei evreice foarte active în slujba comunismului în America, s-a reîntors dintr-o calatorie în Cehoslovacia si România si la aeroport un reporter de televiziune, bazânduse pe stângismul ideologic al familiei lui, l-a întrebat ce parere are despre sistemul socialist. Umanitarismul lui a strapuns carapacea ideologica în care fusese înfasurat din copilarie, si el a raspuns: “Sistemul e în picioare, fara îndoiala”. Apoi s-a întunecat la fata si-a adaugat: “Dar în ce hal i-a adus pe oameni!” Reporterul, care avea un scenariu prestabilit, a insistat: “Dar ti-a placut acolo? A fost interesant?” La care Kirk Douglas a raspuns: “Da, e foarte interesant sistemul lor pe-acolo.” Apoi a repetat: “Dar în ce hal i-a adus pe oameni!” Dupa care imaginea de televiziune a trecut abrupt la un alt subiect (ED, pp. 137). “Când îl înveţi pe copil sa se conformeze prea mult grupului, când îi răpeşti respectul pentru caracteristicile lui divine unice care-l fac diferit de altii, creezi un robot, materia ideală... pentru un totalitarism de masă”, zice George B. Leonard Jr., fiul preşedintelui de la Esalen, în flagranta contradicţie cu tatăl lui. Transformând indivizii în astfel de roboţi se transforma societatea umana libera într-o societate de insecte, unde insectele asculta orbeşte comanda matcei şi sunt ucise de catre propriile surori pentru economia furnicarului sau viesparului. Acesta este scopul educaţiei, explica Edward Hunter, zelos luptator pentru guvernul francmasonic mondial, care arata in cartea sa, “Anatomy of the Future - Anatomia Viitorului”, din 1964, cum o rasa superioara de administratori şi ingineri sociali reduc la nivelul insectelor imensele mase de ceilalti oameni, prin “tehnici si arte tot mai rafinate de forţare a minţii” (ED, pp. 139-141).

182

“Reverendul” Jim Jones, care a înşelat, maltratat, jefuit si, în cele din urma, ucis 1913 oameni la Jonestown, poruncindu-le sa se sinucida si executându-i pe cei care au refuzat, era un marxist declarat a carui unica religie era materialismul lui Marx si Engels. Dar Walter Cronkite si Betsy Aaron, reporteri la Central Broad-casting System (CBS), cel mai mare canal de televiziune din America, au mintit cu nerusinare publicul. Ei au declarat ca Jim Jones era “fascist”; Betsy Aaron a mers cu minciuna sfruntata si mai departe, sustinând ca “reverendul” Jim Jones “preda Evanghelia lui Cristos”. La 27 aprilie 1981, când ziaristul Reed Irvine le-a pus în fata faptele, atât Walter Cronkite, cât si Betsy Aaron si proprietarul CBS-ului, sionistul William Paley (pe numele adevarat Palinski), au refuzat sa admita adevarul si au persistat în minciunile lor sfruntate. Un supravietuitor, Richard Clark, care-a scapat fugind în jungla Guyanei, putin înainte de sinuciderea în masa, a povestit cum “reverendul” Jim Jones a ucis pe unul dintre ei si l-a pus la fiert, apoi toti l-au mâncat, multi dintre ei cu buna stiinta: “Erau asa de flamânzi”, a spus Clark, “sa manânci pe cineva lânga orezul si zeama zilnica era un dar”. Actrita Jane Fonda, cea care-i felicita pe pe soldatii VietCong-ului pentru ca-i ucidea compatriotii, zicea înainte de moartea celor 913: “Ma simt cel mai mult atrasa de Templul Poporului (al lui Jim Jones)”. Dupa ce masacrul de la Jonestown a devenit cunoscut, comentariul acestei marxiste care iubea poporul si ura capitalismul exploatator al omului a fost: “Nu uita ca eu sunt o stea de cinema alba si cei ca mine nu sunt împuscati. Sunt împuscati negrii, cei de jos”. Dar Elmer si Deanne Mertle, care fusesera dintre cei trasi pe sfoara de “reverendul” Jim Jones si-l parasisera în 1975, cu trei ani înainte de masacru, au aratat ca echipe de “exterminatori” sunt pe urmele lor si au implorat protectia autoritatilor, care nu le-a fost acordata. Au fost asasinati, împreuna cu fetita lor de 15 ani, la 26 februarie 1980, în locuinta lor din Berkeley, California. Ei instituisera un camin în care-i primeau si-i ajutau pe cei care supravietuisera cultului lui Jim Jones. Autoritatile nu s-au ostenit sa dezlege misterul: cazul a ramas pâna astazi nerezolvat (ED, pp. 147-152). Marxist fervent care dorea sa construiasca societatea socialista, “reverendul” Jim Jones e “corect din punct de vedere politic”. Cei care i s-au opus sunt inutili si trebuie eliminati din Noua Ordine Mondiala francmasonica, bazata pe “egalitate”, “fratie” si “pace”. La un an de la moartea în masa la Jonestown, Charles A. Krause de la Washington Post scrie în acel ziar:

183

“Mi se pare ca Templul Poporului (a lui Jim Jones) a avut un scop legitim, un scop nobil, si era un sistem încununat de succes. (Washington Post, 18 noiembrie 1979, dupa ED, p. 154). Guvernul francmasonic mondial nu e total învăluit în mister In 1922, Winston Churchill scria: “De pe vremea lui Spartacus - Weishaupt, Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Emma Goldman, conspiraţia francmasonică mondială a crescut într-una, cu scopul de a distruge civilizaţia şi de a reconstrui societatea pe bazele unei trepte de dezvoltare inferioara şi pe baza rautăţii împletite cu invidie; şi s-a împins tot mai mult conceptul imposibil al egalităţii. Aceasta conspiratie a jucat un rol în fiecare miscare subversiva din secolul al XIX-lea; si acum, în fine, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America au pus mâna în beregata poporului rus si au devenit stapâni absoluti ai acelui enorm imperiu” (The Sunday Illustrated Herald, 8 februarie 1920, dupa GHK, p. 118). Franklin Delano Roosevelt i-a scris colonelului E. Mandell House la 21 noiembrie 1933: “Adevarul este, dupa cum ştim amândoi, ca elementul financiar din marile centre a fost stapânul guvernului Statelor Unite de pe vremea lui Andrew Jackson”. Carrol Quigley, mentorul presedintelui Clinton, scrie: “CFR... prescrie ca granitele nationale sa fie sterse si sa se instaureze o stapânire francmasonica modiala.” Peter Hoagland, Senator în Nebraska, a spus la radio în 1983: “Oamenii care cred în Bibilie n-au dreptul sa-si îndoctrineze copiii dupa credintele lor religioase pentru ca noi, statul, îi pregatim pentru anul 2000, când America va face parte dintr-o societate mondiala globala, si copiii lor nu s-ar integra atunci”. David Rockefeller a spus la o adunare a grupului Bilderberg din iunie 1991, multumind marilor ziare pentru minciuna si duplicitatea lor: “Ne-ar fi fost imposibil sa transformam în realitate planul nostru francmasonic mondial daca in toti acesti ani s-ar fi revarsat lumina publicităţii asupra noastra. Dar acum lumea e mai evoluata si e pregatita sa marşăluiasca spre un guvern mondial. Desigur ca suveranitatea supranationala a unei elite intelectuale si bancare este preferabila autodeterminarii nationale practicata în secolele trecute.” Aici sa nu uitam ca atunci când vorbeste de elita intelectuala, David Rockefeller se referă la intelectuali ca Nicolae si Elena Ceausescu, Lenin, Stalin, Beria, Hrusciov şi Brejnev. Robert Kennedy, fost Procuror General al Statelor Unite, a spus: “Noi toti vom fi judecati dupa efortul pe care l-am depus pentru construirea NOII ORDINI MONDIALE”. Dr. Kurk E. Koch, care circula si ţine conferinte la marile universitati din lume despre Noua Ordine Mondiala, 184

ştiinţe oculte, si alte asemenea subiecte, descrie astfel aceasta noua ordine: “Sistemul va avea o moneda unica, o limba unica, un sistem politic unic, un sistem judiciar unic, un singur conducator, o singura religie... Fiecare om va avea un numar de înregistrare, fară de care nu va avea voie sa cumpere sau sa vânda nimic; si va fi o singura biserica universala. Cine refuza sa faca parte din acest sistem universal nu va avea dreptul să traiască”. Zbigniew Brzezinski scrie: “In curând va fi posibila supravegherea aproape continua a fiecarui cetatean, care va avea dosarul complet tinut la zi tot timpul, cu cele mai intime detalii. Aceste dosare vor fi tot timpul imediat accesibile autoritatilor”. (“Between Two Ages - Intre Doua Lumi”). Dr. Chester Pierce de la Harward spune: “Fiecare copil din America vine la şcoala la cinci ani suferind de o boala mintală, căci vine cu o doză de loialitate faţă de societatea noastra si doreste pastrarea formei de guvernare pe care o avem. Patriotismul, nationalismul si suveranitatea, toate acestea dovedesc ca copilul e bolnav, căci daca ar fi sanatos ar respinge aceste lucruri si ar fi cu adevarat un copil al viitorului”. Dr. Paul Brantwein scrie: “Fiecare copil care crede în Dumnezeu este un bolnav mintal.” Dr. Sidney Simon spune: “Nu mai avem nevoie sa se vorbească despre bine si rau. Vechiul «să nu faci rău» e pur si simplu perimat”. Iar preşedintele şcolii Lenin de Ştiinte Psiho-Politice din Moscova, Beria, le-a spus unui grup de studenti americani: “Trebuie sa luptati pâna când fiecare profesor de psihologie predă, cu sau fara bună ştiinţă, numai doctrina comunista sub numele “psihologiei”... Trebuie sa va straduiti sa dominati mintea si trupul fiecarei persoane importante din tara voastra (America). Trebuie sa va straduiti pâna când veti realiza ca sinuciderea provocata de dezechilibrul mintal sa devina un lucru comun si sa nu fie cercetata sau comentata... Trebuie sa dominati si sa fiti respectati în psihiatrie si psihologie. Trebuie sa dominati spitalele si universităţile... Cu ajutorul psihopoliticii trebuie sa creati haos. Sa lasati natiunea fara conducatori, sa-i ucideti pe dusmanii nostri si sa aduceti cea mai mare pace în lume instaurând comunismul.” (cf. AW, pp. 169-173, 174-176). Cel mai puternic birou în guvernul american e Biroul pentru Conducere si Buget, unde Clinton a numit-o Director Adjunct pe Alice Rivlin, activistă de frunte în CFR, unde ocupa funcţia de directoare. Sunt doar trei femei între cei 25 de directori ai acestei organizatii conspirative. Ea este si una dintre putinele femei invitate sa participe la şedinţele secrete ale conspiraţiei grupului Bilderberg si este membra si în Comisia Trilaterala si în Institutul

185

Brookins. Director al Biroului pentru Conducere si Buget este Leon Panetta, dar el e doar un om de paie căci Alice Rivlin deţine puterea. Alice Rivlin, o comunista completă, militeaza pentru “economie planificata central” si “serviciu garantat pe viata pentru muncitori” - exact ca în ţările socialiste. O alta idee comunista de-a ei este ca guvernul federal sa preia toate taxele pe proprietate care se platesc către guvernele locale unde se afla proprietăţile, eliminând astfel ultima posibilitate de participare a cetatenilor în faurirea destinului lor. Constructorii Noii Ordini Mondiale nu-şi ascund intentiile; Totusi, omul de rând nu stie nimic din toate acestea. Omul de rând are drept unica hrana spirituala si unica sursa de informatie ziarele - si în ultimii 30 de ani, de când noua scolarizare de stat americana l-a facut analfabet - televizorul. În 1953, John Swinton, decanul ziaristilor din America, când i s-a cerut sa închine pentru presa independenta la un banchet din New York Press Club, a spus: “Nu exista, la aceasta data în istoria Americii, o presa independenta. O ştiţi si voi si o stiu si eu. Nici unul dintre voi nu îndrăzneste sa-si exprime parerile în mod cinstit, si chiar daca ati face-o, stiti dinainte ca n-ar fi publicate. Eu primesc un salariu saptamânal ca sa-mi ţin parerile cinstite în afara ziarului pe care-l scriu. Voi, ceilalti, sunteti platiti ca sa faceti la fel, si oricare dintre voi ar face nebunia sa-si scrie parerile în mod cinstit ar fi imediat expediat pe stradă, cautând de lucru. Dacă mi-as permite vreo parere cinstita într-unul din numerele ziarului meu, slujba mea ar disparea în 24 de ore. Treaba jurnalistului e sa distruga adevarul; sa minta sfruntat; sa perverteasca; sa denigreze; sa linga cizmele lui Mamon, si sa-si vânda tara si neamul pentru pâinea cea de toate zilele. O stiti si voi, o stiu si eu, si atunci de ce închinăm pentru presa independenta. Suntem uneltele supuse si slugile bogatasilor din culise. Suntem Hopa-Mitica; ei trag sforile si noi dansăm. Talentele, posibilitatile, si vietile noastre apartin altor oameni. Suntem doar niste prostituate intelectuale”. Richard M. Cohan, din conducerea marelui post de televiziune CBS, a spus: “O sa ne impunem programul nostru asupra evenimentelor, dând publicitatii subiectele si faptele pe care noi le alegem”. Richard Salant, fost preşedinte al CBSului, a spus: “Treaba noastra e, nu sa-i dăm publicului ceea ce doreste, ci ceea ce noi hotarâm ca va primi”. (cf. AW, pp. 172-173) “Un efort care-a însumat peste 10.000 de ore de cercetare m-a dus la concluzia că, în prezent, suntem împinsi rapid înspre un guvern francmasonic mondial de către forţe luciferice care se trag din societăţile secrete vechi de secole”, scria Gary H. Kah în 1992. “Această 186

mişcare”, zice el, “nu e numai economica ci are si o dimensiune politica si o motivare satanica... Aceste forte, incrediblil de nocive, intentioneaza sa-si atinga scopul în deceniul anilor 1990... Una dintre organizatiile (lor) este Asociatia Pentru Constitutia si Parlamentul Mondial (World Constitution and Parliament Association, WPCA). ...Eforturile celor de la WPCA au devenit foarte evidente în ultimile luni, când se pregatesc sa lanseze campania lor publica masiva” (GHK, p. 6-7) Realizarea unei singure monede în toata lumea a început cu tiparirea de bani noi în Elvetia, Marea Britanie, Japonia, Canada, Franta, Germania, Australia, Brazilia; în Statele Unite s-au construit tipografiile (Gary H. Kah le-a vizitat personal) si se vorbeste tot mai mult de “banii roz” (dolarii americani au fost totdeauna verzi). Banii noi au în toate ţările o holograma si o dunga de metal sau plastic, care contine o puzderie de informatii în forma electronica (GHK, pp. 8-12). Reprezentantul Ron Paul, fost membru al Congresului American, a vizitat si el tipografiile pentru noii bani americani, si a vazut si el forma simbolica a birourilor administrative, care reaminteste de conspiratii satanice dovedite din istorie. A remarcat si dunga de metal sau plastic din banii noi din Canada, sau Marea Britanie, ca si agentul chimic care permite autoritatilor sa identifice traseul banilor în mâna cetateanului. Un specialist în electronica i-a explicat lui Ron Paul cum tehnologia contemporana, care permite înregistrarea unei multimi de informatii pe acea dunga de metal sau plastic, va duce la trasarea instantanee a istoriei tuturor tranzactiilor banesti dintre cetateni, si apoi la societatea fara bani, în care cetateanul “primeste” de la guvern ceea ce “i se da” conform contului sau electronic stabilit de catre “autorităţi” (Ron Paul, “The New Money Survival Handbook - Cartea supravietuitorului Noilor Bani”, 1993, pp. 10-14), adica societatea de sclavi - cetatenii de rând, goimii - si de stapâni - “tehnocratii” francmasoni, “elita de intelectuali si bancheri” din Statele Unite -, în care sclavii muncesc si se supun iar stapânii lor îi hranesc cât sa poata munci si fac ce vor cu ei: utopia socialista. Iar sclavii vor fi fericiti când, asa cum zic azi românii, “se da” mâncare.

187

Popoarele lumii cer un singur guvern mondial Suprabancherii internaţionali încurajeaza, finanteaza si înarmeaza ambele părţi ale conflictelor armate, realizând profit din varsarea de sânge a popoarelor manipulate de ei si furnizând un argument în plus în favoarea Noii Ordini Mondiale. Acest argument este: “Naţionalismul este principala cauza a razboaielor si a atrocităţilor. Trebuie ca popoarele lumii sa renunte la naţionalism si sa accepte sa traiasca în pace, fara varsare de sânge, sub un singur guvern mondial”. Dar, vom vedea mai jos ca exact acesti “technocraţi” si suprabancheri internationali, aceasta elită care conduce din umbra prin marionetele pe care le plaseaza în fruntea guvernelor nationale, planifica razboaiele si moartea în masa ca sa reduca populatia globului cu cel putin 85%. Masacrul pe care l-au efectuat trupele americane în Irak ar putea fi doar o repetitie generala la un masacru mai mare care sa atingă ambele scopuri ale guvernului din umbra: sa reducă populatia globului si sa-i convinga pe supravieţuitori sa renunte la nationalitate si sa devina sclavi benevoli ai elitei conducatoare, care le vor da în schimb mult dorita pace. Dupa fiecare razboi mondial, omenirea a fost cu un pas mai aproape de Noua Ordine Mondiala. Dupa primul a aparut Liga Natiunilor, care însa nu cuprindea decât 63 de tari. Dupa cel de-al doilea, au aparut Organizatia Natiunilor Unite, care cuprinde 159 de natiuni, aproape întreaga populatie a globului, si pe lânga care au aparut Tribunalul International, fortele de “pace” ale Natiunilor Unite, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Sanatatii, UNESCO, UNICEF, si asa mai departe. In momentul în care guvernul din umbra gaseste ca a sosit momentul sa aboleasca guvernele nationale, toate structurile statale care sa le înlocuiasca pe cele nationale vor fi deja pregatite. Una dintre ele este Asociatia Pentru Constitutia si Parlamentul Mondial (World Constitution and Parliament Association - WCPA), care a fost organizata ca sa functioneze deghizându-se într-o miscare de masa a particularilor doritori de pace si fratie între popoare. La înfiintarea Asociaţiei pentru Constituţia si Parlamentul Mondial - WCPA, un rol mare l-a jucat Uniunea Mondiala (World Union), al carei preşedinte, N. S. Rao, este unul dintre cei doi presedinti ai WCPA. Celalalt presedinte, Philip Isely, este si el membru în Uniunea Mondiala; si secretarul general al acestei uniuni, Samar Basu, este ofiter în WCPA. Dar Uniunea Mondiala s-a contopit cu Bunavointa Mondiala (World Goodwill), care este o creaţie a trustului Lucis (Lucifer). Printre membrii trustului Lucifer - Lucis se enumera: Robert 188

McNamara, care a fost Secretarul Apararii Statelor Unite, Ronald Regan, Henry Kissinger, care a fost Secretarul de Stat al Administraţiei Americane, David Rockefeller, Paul Volker, care a fost presedinte la Federal Reserve, Ramsey Clark, care a fost Procurorul General al Statelor Unite si George Schulz, care a avut multe functii înalte în guvernul american, inclusiv cea de Secretar de Stat, toti vârfuri în CFR si în Comisia Trilaterala; si, în fine, reverendul Jesse Jackson, care da tonul politic populatiei de culoare din Statele Unite. O alta asociatie care colaboreaza cu WCPA este Consiliul Mondial al Bisericilor, a carei presedinta din 1975, Cynthia Wedel, este membra de onoare a Parlamentului Mondial Provizoriu. Pentru ca sa ne facem o idee despre cum este tesuta reteaua conspiratiei guvernului din umbra, sa-l examinam pe Philip Isely; el este membru în Asociatia Internationala a Educatorilor pentru Pace, Asociatia Federalista Mondiala, Amnistia Internationala (Amnesty International), Uniunea Libertatilor Civile Americane, Academia Americana de Stiinte Politice si Sociale, Asociatia pentru Educatia Globala, Prietenii Pamântului, Clubul Sierra, Societatea Audubon, Societatea Naturii Salbatice, Asociatia Umanistilor Americani, SANE, Asociatia Planetara, Institutul pentru Protectia Lumii, Cetatenii Planetei, Reteaua Viitorului Global, si alte astfel de asociatii “de mase” - toate finantate de cineva. Supraîncarcat de atributii cum este, în 1958 Philip Isely, de profesiune “inginer de integrare”, a candidat pentru Congresul Statelor Unite. Dar, cele mai strânse legaturi le are WCPA cu Societatea pentru Viitorul Globului, unde Philip Isely e membru alaturi de John W. Gardner, fost Secretar al Departamentului de Sanatate, Educatie si Asistenta Sociala, Robert S. McNamara, fost presedinte al Bancii Mondiale, Glenn T. Seaborg, fost presedinte al Comisiei de Energie Atomica, si altii. Activitatea acestei societati consta din faurirea planului pe care-l urmeaza guvernele pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale. Marele public îsi închipuie ca si aceasta Societate pentru Viitorul Globului este, ca diverse alte societati si asociatii, o miscare populara cu scopuri de binefacere sau de protejare a naturii. In 1984, la sesiunea acestei societati, au participat Asociatia Umanistilor Americani, Baha’i, Institutul Brookins, Clubul de la Roma, CFR, Fratia Luminii Interioare (termen masonic), Proiectul Global al Anului 2000, Asociatia Internationala a Educatorilor pentru Pace, Organizatia Nationala a Femeilor, Initiativa Planetara, Proiectul Foametei, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Comisia Trilaterala, Societatea pentru Viitorul Lumii si Y.E.S. Societatea pentru Viitorul Lumii se afla sub egida marilor industrii ca AT&T (telefoanele Statelor Unite), General Electric, General Motors, IBM, Ortho Pharmaceutical, Xerox, si altele.

189

General Electric, General Motors si Xerox finanteaza si Comisia Trilaterala. De aceea, când Philip Isely publica noua Constitutie a omenirii desnationalizate, sefii de state o iau în serios (GHK, pp. 83-86). Intre 1946 si 1950, Philip Isely a fost organizatorul Actiunii pentru Federatia Mondiala, iar între 1954 si 1958, al Consiliului Americii de Nord pentru Conventia mondiala a Popoarelor. Apoi, în 1958-59, a fost seful Comitetului pentru Adunarea Constituanta a Constitutiei Mondiale, devenind secretarul ei general, pentru a deveni finalmente, în 1966, secretarul general al WCPA. Philip Isely a emis prima circulara pentru convocarea unei adunari constituante mondiale între 1958 si 1961; mii de înalti demnitari de stat au aderat la ea, prim ministri, ministri de cabinet si laureati ai premiului Nobel. Lucrarile au început în 1965, întâi la Milano, si apoi la Wolfach în Germania si au durat pâna în 1968. In 1977 a avut loc a doua sesiune de lucrari la Innsbruck, cu numele de Adunarea Constituanta Mondiala. La Constitutia mondiala au aderat 25 de tari la acea data. A treia sesiune a avut loc în 1979 la Colombo, în Sri Lanka; altele trei au avut loc în 1982 la Brighton, în Anglia, în 1985 la New Delhi, în India si în 1987 la Miami Beach, în Florida. S-au adoptat 11 acte la aceste sesiuni si la ultima au fost desemnati membrii Prezidiului Mondial si ai Parlamentului Mondial Provizoriu. Acest guvern provizoriu va fi înlocuit cu un guvern mondial deplin dupa ce 25 de tari vor ratifica Constitutia mondiala. Intre 29 aprilie si 9 mai 1991 a avut loc o alta sesiune la Lisabona, unde s-a lansat procesul de ratificare a Constitutiei mondiale (GHK, pp. 164-165). Cartea lui Gary Kah contine în facsimil corespondenta si documentele pe care le-a primit el de la Filip Isely pe vremea când acesta credea ca Gary Kah este, ca si el, devotat cauzei înrobirii maselor si distrugerii structurii nationale si statale a popoarelor. Scrisorile oficiale contin lista demnitarilor WCPA, care se recruteaza dintre membrii proeminenti politic ai tuturor religiilor - iudaism, crestinism, hinduism, budism, alte religii asiatice, cu preponderenta religiilor pagâne, pentru ca acestea au multe puncte comune cu Noua “Religie” a “Noii Ere”. De asemenea, este de remarcat strânsa legatura dintre ONU si agentiile ONU, pe de o parte, si WCPA pe de alta. Dintre 150 membri de onoare, 34 sunt înalti functionari ai ONU; 14 sunt bancheri din marea finanta; 8 sunt laureati ai Premiului Nobel (care în ultimele decenii a devenit un for pur politic). Ca nationalitate, 26 sunt din India, 10 din Nigeria, 9 din Statele Unite, 9 din Marea Britanie, 8 din Canada, 6 din Pakistan. Desi acestia decoreaza cu 190

renumele lor WCPA, adevaratii conducatori sunt necunoscuti si lucreaza din umbra. Gary Kah a primit ultima scrisoare la 28 februarie 1991, în care era invitat sa participe la sesiunea din Lisabona; pentru ca sa fie demn de a participa, trebuia sau sa promoveze ideea Noii Ordini Mondiale în afise publicate în ziare cu circulatie de cel putin 25.000 de exemplare, sau sa adune semnaturile a cel putin 700 de noi aderenti. Asta însemna ca el trebuia sa înceapa sa promoveze activ Noua Ordine Mondala; cum constiinta nu l-a lasat sa faca acest lucru, s-a retras si s-a grabit sa-si publice cartea - pe de-o parte din convingerea adânca a imensului rau pe care Noua Ordine Mondiala îl pregateste pentru omenire, pe de alta pentru a-si proteja viata si familia, caci conspiratia satanica mondiala îsi elimina adversarii pe ascuns, nu la lumina zilei, când au devenit cunoscuti, ca sa nu-si arate adevarata fata (GHK, pp.169;82). Câta vreme americanul nu si-a pierdut dreptul de a fi purtator de arma, elita conspiratoare se fereşte de a trezi banuielile publicului pe care îl împinge spre sclavie. În 1787, părinţii naţiunii americane (“our founding fathers”) i-au prescris cetateanului în Constituţia Statelor Unite dreptul de a purta arme tocmai pentru a se apara de “abuzurile guvernului”. De aceea, în ziua de azi a început o campanie masiva în mass-media americana pentru a convinge cetăţenii sa renunte la dreptul de a purta arme, concomitent cu o avalansa de omoruri misterioase si fara nici un scop aparent; psihopaţi care, sub influenta drogurilor sau a altor mijloace de alterare a conştiinţei, dau buzna în magazine, în restaurante, în scoli si împuşca la întâmplare, ca apoi sa ramâna năuci sau sa se sinucidă. Aceste asasinate absurde, aparent la întâmplare au darul sa convinga publicul ca guvernul trebuie sa confiste armele de la cetăţeni. In ultima sa scrisoare catre Gary Kah, Philip Isely scrie: “Când se vorbeste despre Noua Ordine Mondiala, se pomeneste doar despre rearanjarea echilibrului de forţe între naţiuni suverane, graţie concentrarii puterii militare în locuri strategice, în timp ce toate naţiunile ramân înarmate în suficientă masură ca sa nu fie expuse agresiunii. Dar NU aceasta este Noua Ordine Mondiala... (ci) o Federatie Mondiala de naţiuni dezarmate sub constitutia unui Guvern Francmasonic Federal Mondial, nici mai mult nici mai puţin. Constitutia e deja scrisa.” (GHK, facsimilul scrisorii). Atât în aceasta scrisoare, cât si în cea trimisa sefilor de stat, se accentueaza nereusita ONU de a menţine pacea în lume - motiv pentru care este necesara WCPA, care pastreaza însa logo-ul ONU. Tot asa, apariţia ONU a fost justificata prin nereusita

191

Ligii Natiunilor, de după primul război mondial, de a menţine pacea în lume. Dar, acelasi grup de persoane au faurit atât Liga Naţiunilor cât si ONU si WCPA .(GHK, p.176) Rolul lui Hitler în planul instaurării Noii Ordini Mondiale Să analizăm acum rolul pe care l-a jucat Adolf Hitler în marele Plan al Noii Ordini Mondiale şi învăţăturile oculte primite de Hitler de la Meister Dietrech Eckhart. Aceste informaţii sunt de o importanţă crucială în înţelegerea Noii Ordini Mondiale care se urmăreşte a fi instaurată, deoarece, din toate punctele de vedere, Hitler a reprezentat imaginea perfectă a Anticristului epocii New Age care urma să vină. Cu alte cuvinte, Anticristul anunţat de Biblie va semăna perfect cu Hitler, şi va domni în acelaşi mod, îndeplinind aceleaşi scopuri malefice împotriva oamenilor. Înainte de a porni mai departe în derularea informaţiilor, este indicat să ne reamintim câteva profeţii biblice care prevestesc caracteristicile viitorului Anticrist: 1. Daniel 8: 23-25 “Şi când sfârşitul va fi aproape (sfârşitul veacurilor)… se va ridica un rege cu chip fioros şi care va avea ştiinţa celor întunecate. Iar puterea lui va fi mare, dar nu va fi de la el izvorâtă: şi el va distruge prin metode oculte, şi îşi va spori influenţa prin diverse practici, şi îi va distruge pe cei drepţi şi credincioşi. Şi, de asemenea, prin domnia sa va face să prospere ştiinţa (magiei negre sau vrăjitoriei) sub oblăduirea lui; şi se va proslăvi pe sine însuşi şi fără luptă directă îi va distruge pe mulţi…” Aceasta este o descriere a Anticristului care va domni în “veacurile de pe urmă”. Majoritatea celor care citesc acest pasaj nu au nici cea mai mică idee despre faptul că aici se face referire la vrăjitorie. “Un rege cu chip fioros” este un mod foarte adecvat de a-l descrie pe Adolf Hitler sau pe oricare vrăjitor. Fără-ndoială, Hitler a practicat magia neagră, iar în cea mai mare parte din demonstraţiile lui oratorice publice a făcut uz de diverse metode active de magie neagră. “Ştiinţa lucrurilor întunecate” înseamnă de fapt, în limba în care a fost scris textul iniţial, “magie neagră şi vrăjitorie”. În următoarea frază se spune că “va face să prospere ‘ştiinţa’ (meşteşugul) sub propria oblăduire”. Acest cuvânt se referă, din nou, în mod evident la vrăjitorie.

192

Pentru a verifica dacă termenul “ştiinţă” se referă în acest caz la magie sau vrăjitorie este suficient să intrăm într-o librărie occidentală unde se vând cărţi din curentul New Age sau satanist şi să răsfoim câteva publicaţii. Magicienii sau sataniştii se referă la practicile lor malefice prin cuvântul “ştiinţă” (sau “meşteşug”). Astfel, putem concluziona că acest pasaj biblic prevesteşte clar că Anticristul va fi un adept practicant experimentat în magia neagră. 2. Daniel 11:37-38 “El nici nu-l va preamări pe Dumnezeul strămoşilor săi, nici nu va avea dorinţă pentru femei, nici nu se va închina nici unui Zeu: căci se va proslăvi şi adula pe sine însuşi mai presus de orice…” “Anticristul nu-l va iubi pe Dumnezeul strămoşilor săi”. Cu alte cuvinte, el va practica o religie care nu este izvorâtă din Scripturile ebraice, din Vechiul Testament. “Anticristul nu va avea dorinţă pentru femei”. Învăţaţii şi cercetătorii Bibliei cred că acest lucru înseamnă că va fi un pervertit din punct de vedere sexual sau un homosexual, sau ambele. 3. Apocalipsa 17:10-11 “Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, iar celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme. Şi fiara care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea, şi este din numărul celor şapte şi merge la pierzanie”. Cei “şapte împăraţi” din acest capitol sunt şapte Regi Tenebroşi. Un “Rege Tenebros” este un conducător unic din două puncte de vedere: 1) Din punct de vedere politic este un dictator absolut. Acest fapt nu reprezintă nimic nou, căci istoria este plină de asemenea personaje. 2) Din punct de vedere ocult, el va fi un slujitor al Satanei instaurat lider, şi care îndeplineşte rolul unic de a-şi conduce zilnic poporul în conformitate cu preceptele satanismului. Când aceste două caracteristici sunt puse la un loc, se obţine o listă foarte scurtă de conducători care au domnit în acest mod. Pe vremea când Apostolul Ioan a scris “Apocalipsa”, lumea se afla sub călcâiul celui de-al şaselea Rege Tenebros, Nero al Romei (desemnat în citat prin “unul este”). Înainte de Nero, lumea a mai avut cinci regi Tenebroşi, a căror serie a început cu Nimrod al Babilonului. Dar, după Nero, nu a mai existat nici o persoană care să îndeplinească acest rol unic de “Rege Tenebros”; nimeni, până la Adolf Hitler! Hitler a fost atât un dictator absolut, cât şi un “preot” satanic pentru întreaga naţiune. Oricine are informaţii dspre doctrina satanistă vă poate confirma că spectacolele publice uriaşe ale lui Hitler erau pur şi simplu nişte ceremonii publice satanice în care Hitler juca rolul de Mare Preot. Deci, Hitler a fost cel de-al şaptelea Rege Tenebros din istoria Omenirii şi, exact aşa cum au prevestit Scripturile sfinte, el a domnit numai 12 ani (“el va rămâne puţină

193

vreme” - aşa cum spune citatul biblic). Prin urmare, Anticristul va fi cel de-al optulea “Rege Tenebros” al istoriei şi va fi “din numărul celor şapte”, cu alte cuvinte, va fi exact la fel ca ceilalţi şapte “Regi Tenebroşi” care au domnit înaintea lui. El va fi exact ca Adolf Hitler! În Biblie se mai spune că această domnie a Anticristului, oricât de teribilă ar fi, va fi precedată imediat de o perioadă de “pace şi siguranţă” (cum aparent există astăzi) şi de un sfârşit aparent al războiului şi suferinţelor. Toate popoarele lumii vor fi păcălite cumplit de aceste aparenţe. Imediat după cel de-al doilea război mondial au început să apară zvonuri şi poveşti despre implicarea lui Hitler în practica ocultă, întunecată şi malefică a magiei negre. Dar, pe cât de brusc au apărut aceste informaţii, pe atât de abrupt au şi dispărut. Istoricii şi politicienii au părut foarte potrivnici în a recunoaşte făţiş această latură satanică a personalităţii lui Adolf Hitler. Cu toate acestea, este necesar să înţelegem existenţa acestei laturi, deoarece multe din cele petrecute în timpul celui de-al doilea Război Mondial, nu pot fi înţelese sau explicate în afara contextului practicării vrăjitoriei de către Hitler şi oamenii lui de încredere. Acest studiu nu s-ar fi putut realiza pornind de la publicaţiile apărute în librăriile sau bibliotecile obişnuite. Există librării New Age sau sataniste, unde se găsesc cărţi ai căror autori nu se dau înapoi de la a aduce în discuţie satanismul lui Hitler. În lucrările “Cenuşa lui Hitler - Seminţele unui Nou Reich”, de Col. Howard A. Buechner şi “Suliţa Destinului”, de Trevor Ravenscroft şi Samuel Weiser se abordează pe larg problema satanismului lui Hitler. În “Suliţa Destinului”, Trevor Ravenscroft arată că procesele de la Nurenberg au avut un eşec total în a identifica adevărata natură a răului care a existat în spatele “faţadei exterioare a Socialismului Naţional”; într-adevăr, “ritualurile de iniţiere şi practicile magiei negre constituiau esenţa dominaţiei naziste”. Peste numai câteva pagini, Ravenscroft afirmă că, între anii 1909-1913, “Hitler a atins nivele “superioare” de conştiinţă utilizând drogurile şi a studiat în profunzime ocultismul medieval şi magia ritualică ...”. În 1904, când Hitler avea 15 ani, el se afla împreună cu un prieten, August Kubizek. La un moment dat, l-a prins brusc de mâini pe Kubizek şi l-a strâns foarte tare. Ochii îi ardeau de parcă ar fi avut febră şi a început să vorbească cu o voce puternică, aspră şi răguşită. Kubizek a simţit atunci că Adolf era controlat de o entitate ciudată care sălăşluia în corpul lui. Şi în acel moment el vorbea elocvent despre faptul că avea să-i fie dat un mandat de conducere a Germaniei, pentru a-i reda acestei ţări gloria ei de drept.

194

Misterul fusese spulberat: Hitler făcuse experimente satanice timp de aproximativ un an, iar acum era posedat de demoni. La această vârstă, Hitler a fost, de asemenea, puternic influenţat de alte două personalităţi: Friedrich Nietzche care îndemna, prin filosofia lui, ca valorile creştine să fie revizuite şi înlocuite cu valorile pesimismului şi nihilismului, şi Richard Wagner, marele compozitor german, care “îl adora pe Lucifer deghizat cu şiretenie într-un Christos Exclusivist al rasei Arienilor”. Între 1903-1913, cei care-l cunoşteau pe Hitler au remarcat că el s-a transformat dintr-un vorbitor timid, care părea că se bâlbâie la fiecare cuvânt, într-un orator foarte puternic şi charismatic care părea să aibă capacitatea de a-şi fermeca auditoriul. Şi totuşi, vocea pe care o avea nu era a lui şi el părea impregnat de o forţă stranie în timp ce vorbea . În cartea “Cenuşa lui Hitler”, autorii comentează în legătură cu schimbarea stilului oratoric al lui Hitler: “Mulţi oameni cred că prost instruitul Adolf Hitler s-a transformat în oratorul cel mai de succes care a trăit vreodată pe pământ...” Ce schimbare imensă a însemnat pentru viaţa lui Hitler această posesiune demoniacă! Femeile din Germania îl considerau “politicos, şarmant, stilat şi foarte chipeş”. Probabil că ochii lui hipnotici le inspirau multora dintre ele o atracţie fatală. Se ştie în lumea ocultă că demonul care posedă o fiinţă încearcă să atragă sau să hipnotizeze şi alţi oameni. Hitler adora întâlnirile faţă în faţă, între patru ochi, cu duşmanii săi, deoarece ştia că îi putea controla cu uşurinţă, aşa cum a făcut la Munchen cu Primul Ministru britanic Chamberlain! Ochii lui de un albastru pal radiau o putere hipnotică. De asemenea, Hitler a fost irezistibil atras de poveşti din mistica Pangermanică, de vechi legende nordice, aparţinând unui popor legat printr-o frăţie de sânge care substituise Crucea Creştină cu Swastika şi care participa la ritualuri de magie neagră în care erau implicate perversiuni sexuale. Toate acestea alcătuiau un amestec îmbătător pentru mintea şi sufletul tânărului Adolf, dar în acelaşi timp îl pregăteau pentru experienţa sa ultimă, şi anume intrarea în unele societăţi satanice. Maestrul unei astfel de societăţii era în acea vreme Dietrich Eckhart, care a exercitat o profundă influenţă asupra lui Hitler. În această perioadă Hitler a început să devină fascinat de personalitatea, puterea şi misiunea Anticristului. Şi tot în această perioadă i s-a schimbat culoarea ochilor, aceştia căpătând o nuantă de albastru palid care apare de multe ori la oamenii care sunt posedaţi.

195

Eckhart a fost unul dintre cei mai fanatici şi experimentaţi practicanţi ai satanismului din Europa. El le spunea în repetate rânduri colegilor săi adepţi că a primit un mesaj satanic conform căruia el avea “destinul de a pregăti scena pentru Anticrist, omul care va fi inspirat de Lucifer să cucerească lumea şi să ducă la glorie rasa Ariană.” Eckhart a condus o serie de şedinţe de magie la care au participat atât ocultişti ruşi, cât şi germani, şi în care Alfred Rosenberg a jucat un rol esenţial. Rosenberg, considerat el însuşi a fi profetul Anticristului şi interpretul Protocoalelor Înţelepţilor Sionului, o invoca cu regularitate pe “Fiara din Apocalipsă - Monstrul Luciferic care preluase controlul asupra corpului şi sufletului lui Adolf Hitler”. Între anii 1919-1923, Eckhart nu a precupeţit nici un efort pentru a-l instrui temeinic pe Hitler în toate aspectele legate de magia neagră, transformându-l într-unul dintre cei mai de vază adepţi ai ocultismului întunecat din istoria omenirii. Astfel, Eckhart l-a selecţionat pe Hitler în vederea instruirii acestuia în una dintre cele mai înalte forme de magie neagră, care fusese inventată cu 1000 de ani mai devreme şi fusese reactualizată de Alister Crowley. Această formă de magie neagră aducea pervesiunea sexuală până la un grad nemaiîntâlnit în istoria magiei. Ritualurile şi ceremoniile specifice acestei magii conţineau practici sexuale perverse şi extrem de sadice, sacrificii animale, orgii heterosexuale, biciuiri până la sânge şi sodomie, întrucât Crowley “descoperise că cel care se lăsa pradă ritualurilor celor mai sadice îşi putea trezi o capacitate vizionară pătrunzătoare cu privire la lucrările inteligenţelor malefice şi putea dispune de puteri magice fenomenale”. Hitler era groaznic torturat în timpul acestor ritualuri. Într-unul dintre aceste ritualuri s-a realizat şi “iniţierea lui Hitler printr-un ritual magic sadic monstruos” care l-a făcut pe Hitler să devină “moale între picioare”, incapabil să “dăruiască plăcere vreunei femei”. Acest act monstruos l-a făcut pe Hitler incapabil de vreo altă activitate sexuală normală, dar în schimb l-a umplut cu o ură şi cu un venin supranaturale. Acum, pervertirea lui Hitler devenise atât de monstruoasă, încât el era capabil să plănuiască şi să ducă la îndeplinire faptele cele mai cumplite pe care le-a cunoscut vreodată omenirea. Monstruozitatea lui Hitler era atât de terifiantă încât istoricii şi biografii nu au putut sau nu au vrut să vadă şi să înţeleagă realitatea. După spusele pline de autoritate ale lui Ravenscroft “, principalii biografi ai lui Hitler nu au fost capabili să sesizeze că perversiunea sexuală a preluat locul central în viaţa lui . Ei se ocupă de această problemă într-un mod

196

fragmentat în capitole de genul “Era oare Hitler impotent?” sau “Atitudinea lui Hitler faţă de femei”. Ei nu reuşesc nicidecum să înţeleagă că o pervertire sexuală monstruoasă se află în însăşi esenţa existenţei lui, constituind sursa puterilor sale mediumice şi a clarviziunii şi motivaţia ascunsă în spatele fiecărui act de răzbunare sadică asupra umanităţii. Nu există nici o îndoială că Adolf Hitler a fost la fel de impotent ca şi Regele Klingsor, căci şi el, la rândul lui, era incapabil de a ajunge la orgasm prin relaţii sexuale normale. Aici nu este vorba despre castrarea fizică; ci că, mai degrabă, “impotenţa lui Hitler avea un fundament psihologic profund. Împlinirea sexuală a lui Hitler rezulta doar în extremele sadismului şi masochismului, şi el cunoştea desfătarea sexuală numai dacă le provoca durere altor oameni sau dacă suferea dureri el însuşi. ... Hitler se retrăgea pe ascuns în cartierul rău famat al Vienei, unde se lăsa legat şi biciuit de către orice prostituată care era dispusă... De altfel, acesta este şi genul de relaţie dintre Hitler şi Eva Braun. Ea îi îndura tirania oricând şi oriunde, cu excepţia situaţiei când se aflau în dormitor, unde ea devenea stăpâna atotputernică iar el (Hitler) sclavul care se târa în genunchi”. Hitler, în 1921, la vârsta de 33 de ani, era complet posedat de spirite malefice şi perfect pregătit să preia conducerea Partidului Socialist Naţional. Nimeni nu ar putea înţelege monstruozitatea acţiunilor ordonate de Hitler şi graba lui în desfăşurarea celui de-al IIlea război mondial, fără a cunoaşte adevărul despre pervertirea satanică în care el s-a complăcut de bunăvoie. Deci Hitler se considera a fi chiar Anticristul, la fel crezând şi mulţi alţi ocultişti ai lumii din acel timp. În realitate, Hitler a fost predecesorul imediat al adevăratului Anticrist. Hitler a fost cel de-al şaptelea Rege Tenebros din Apocalipsă; adevăratul Anticrist va fi al optulea Rege Tenebros şi va semăna cu Hitler, în conformitate cu prevestirile profeţiilor. Dar, acest al optulea Rege Tenebros va reuşi să-şi ascundă bine monstruozitatea faţă de omenire, convingându-i pe oameni că el vine precum un Christos plin de “iubire”, ca un aducător al “păcii şi siguranţei” unei lumi care are atâta nevoie de ele. După ce va fi convins aproape pe toată lumea că este divin şi demn a fi preaslăvit, el îşi va arunca masca şi va iniţia seria evenimentelor groaznice descrise de Apocalipsă. Cu adevărat, profetul Daniel a avut dreptate când a spus că “Prin pace (fără luptă) va distruge pe mulţi”. (Daniel 8:25). Se pare că suntem foarte aproape de momentul apariţiei Anticristului.

197

Imperiul financiar În deceniile anilor 1970 si 1980, băncile mici locale au fost cumparate de către bănci mari în cadrul fiecarui stat din Statele Unite: apoi acestea au fost la rândul lor cumparate de suprabănci din New York, astfel încât o mâna de banci deţine absolut toata averea. In 12 state, de exemplu, de la New England pâna la South Carolina, 3 suprabanci din New York deţin 85% din toata averea băncilor. Dar toata averea naţiunii este controlată de Banca de Rezervă Federală (Federal Reserve Bank). Opt dintre principalii proprietari ai acestei suprabanci care stapâneste America sunt: Băncile Rothschild din Londra si Berlin; Banca Fraţii Lazard din Paris; Banca Israel Moses Seif din Italia; Banca Warburg din Hamburg si Amsterdam; Banca Fraţii Lehman, Banca Kuhn Loeb, Banca Chase Manhattan si Banca Goldman Sachs, toate din New York. Banca Chase Manhattan îi aparţine lui Rockefeller; restul apartin celor al caror nume îl poarta, adica lui Rothschild, Kuhn, Loeb, etc. Aceste banci particulare (cuvântul “federal” din numele băncii este o minciuna de aruncat praf în ochii publicului) deţin sistemul monetar al Statelor Unite prin acţiunile pe care le deţin cei aproximativ 300 de acţionari, proprietarii băncilor sus-numite, care toti se cunosc între ei si sunt uneori înruditi. Cea mai mare influenta asupra vietii economice americane o are, prin mecanismul acesta, familia Rothschild care, începând ca telali si cămătari de cartier la Frankfurt, prin asocierea cu societăţile oculte (francmasoneria) au devenit în decurs de doua secole stapânii bogaţiilor lumii si promotorii Noii Ordini Mondiale. Pe la 1820 cinci frati Rothschild stapâneau sistemul bancar din Franta, Anglia, Austria, Italia si Germania, si bancherii asociati lor au prosperat, iar cei nealiniati au dispărut din aceste ţări. Spre sfârsitul secolului XIX, bancherii Rothschild au intrat în finanţele Statelor Unite, prin bancherii Warburg din Germania, care erau partenerii băncii Kuhn si Loeb din New York. Paul Warburg a fost primul presedinte la Federal Reserve System. J. P. Morgan li s-a asociat, căci familia lui sprijinise conspiraţia masonica si guvernul mondial înca din anii 1770, când ruda lui Morgan, Alexander Hamilton, devenise primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite. Familia Rothschild a finanţat si înscaunat dinastii financiare ca Rockefeller (monoplul petrolului), Carnegie (monopolul otelului), Harriman (căile ferate). Casătorindu-se între ei, acestia formeaza de-acum o unitate atât biologica cât si financiara. Prin 1970, bancile controlate de Rockefelleri deţineau un sfert din avutul ce-l deţin băncile din America si 30% din tot ce detin societăţile de asigurare. Incercarile de a-i împiedica

198

pe acestia sa acapareze toata industria si finantele Statelor Unite (în 1911, în 1966, în 1975) au eşuat si i-au costat viata pe oamenii lucizi si cinstiti ca reprezentantul Louis McFadden, otravit la New York sau reprezentantul Larry McDonald, asasinat în avionul coreean 007, la 31 august 1983, deasupra spaţiului aerian sovietic; sau senatorii John Heinz si John Tower, amândoi decedaţi în misterioase accidente de avion particular. Urmărind filiera de înrudire si de finantare schitata sumar aici, se cristalizeaza elita bancherilor internationali care, în strânsa colaborare cu conspiratia societatilor oculte, creeaza Noua Ordine Mondiala (GHK, pp. 12-18). Ce-i motiveaza pe membrii acestei elite bancare în distrugerea planificată a culturii, economiei, religiei, spiritualităţii, vietii turmelor de oameni, a “celorlalti”? Raspunsul îl da Rockefeller însusi: întrebat de ce doreste sa candideze la presedinţia Statelor Unite, el a raspuns cu candoare: “Ce altceva mi-a mai ramas de dorit, când am totul?” Dar unii autori cred ca Rockefeller nu e decât o marioneta în mâinile altora, ca si francmasonul Clinton sau oricare alt presedinte american; caci de doua ori era sigur ca va fi presedinte si totusi coruptia electorala si orchestraţia mass-mediei n-au fost dirijate astfel încât sa fie el “cel ales”. Familia Rothschild are căile ei misterioase; Meyer Amschel, telalul si camatarul care a fondat imperiul Rothschild la Frankfurt delapidând cele circa 3 milioane platite de guvernul britanic landgravului de Hesse-Cassel, pentru tinerii germani trimisi sa suprime revolutia americana, avea si functia de rabin (vezi “Jewish Encyclopedia - Enciclopedia iudaica”, vol. X, p. 499 si urmatoarele, dupa George Armstrong, “Rothschild Money Trust - Trustul Monetar Rothschild”, 1940, p. 21). La congresul din 16 iulie 1782 al Lojei Masonice de la Wilhelmsbad, care fusese complet infiltrat de illuminati lui Adam Weishaupt, s-a hotarât sa se mute cartierul general al francmasoneriei contopite cu illuminaţi din Bavaria la Frankfurt, care de-acum era fortareaţa lui Rothschild, si din acel oras aceste doua forte par sa fi început sa colaboreze, subordonate aceloraşi stăpâni. Statele Unite ale Americii par sa fi fost de la începuturi bastionul acestei subversiuni subterane, în ciuda repetatelor avertismente ale presedintilor si patriotilor americani ca George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, care se banuieste ca a fost asasinat tocmai pentru ca se opunea planurilor Noii Ordini Mondiale. Bineînteles, povestile despre asasinarea lui Lincoln, date publicităţii pentru consumul maselor si predate în scoli sunt la fel de “adevarate” ca si istoria românilor scrisa de Mihai Roller. Colonelul Edward Mandell House, care era creierul presedintelui american Woodrow Wilson, era, dupa parerea lui Gary Kah, un agent al “cartelului Rothschild-Warburg-Rockefeller” (GHK, pp. 24-30).

199

Gary Kah face o paralela între conspiratia subversiva a illuminatilor – francmasoni si Consiliul pentru Relatii Externe, CFR-ul, care-l duce la concluzia ca ambele organizatii lucreaza în acelasi mod, cu aceleasi mijloace, în acelasi scop: pentru a instaura dominaţia unei elite asupra tuturor popoarelor lumii pe care le vor degrada, aducându-le la rangul de vite umane. Cu acest scop se infiltreaza în guvernele si structurile administrative si statale ale popoarelor, lucrând în cel mai mare secret si punând accentul pe siluirea minţii victimelor. La pagina 182 din raportul anual al CFR-ului pe anul 1990 se accentueaza faptul ca membrii CFR-ului n-au voie “sa publice spusele cuiva indicând sursa în ziare, sa le repete la radio sau televiziune sau de pe un podium sau în cadrul unei lectii sau sa le scrie în afara unei comunicari interne între ei cu circulatie limitata, în nici o publicatie... participantii la sedinte nau voie sa transmita spusele cuiva vreunui reporter... ori unde exista vreun risc sa fie larg distribuite sau publicate” (GHK, p. 35). Gary Kah arata ca CFR s-a infiltrat in partidul democrat al Statelor Unite în anii 1920-30 si in Partidul republican în anii 1940, astfel încât cele doua partide sunt de fapt filialele aceleiasi organizatii; si, odata cu cel de-al doilea razboi mondial, s-a infiltrat si a preluat functiile guvernului în America. La înfiintarea Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) în 1945, din 14 membri ai comitetului fondator, 10 erau membri în CFR. Terenul pe care s-a construit sediul ONU, asezat la New York, a fost donat de John D. Rockefeller, Jr. Secretarii generali ai ONU au caziere ciudate: Alger Hiss a fost spion sovietic în guvernul american; U Thant îl lauda pe Lenin mai presus decât pe oricine; Kurt Waldheim a fost soldat nazist. Dar despre Hitler, care avea un bunic evreu si o amanta evreica (Eva Braun), se spune ca, alarmat la gândul ca ar putea fi şantajat cu acel bunic evreu, i-a ordonat lui Hans Frank să-i studieze genealogia. Circula zvonul ca bunica lui Hitler, Maria Anna Schickelgruber, din Waldvietral în Austria, ar fi rămas gravidă cu tatăl lui Hitler, Alois, pe când era servitoare în casa baronului Rothschild din Viena şi că acesta din urmă era tatăl adevarat a lui Alois si bunicul lui Adolf Hitler. Hans Frank i-a raportat lui Hitler ca bunica lui Hitler l-a conceput pe tatal lui Hitler, Alois, pe când era servitoare la Graz, în casa unui evreu. Alois n-a fost niciodată recunoscut drept copil al celui cu care bunica lui Hitler s-a măritat ulterior. S-a discutat mult dacă într-adevar era Hitler nepotul nelegitim a lui Rothschild sau al altui evreu; faptul cert este ca el credea că este şi ca bancherii Rothschild i-au acordat un sprijin imens ca

200

sa acapareze puterea în Germania. Hitler a început războiul invadând Austria, unde s-a grabit în primul rând sa distrugă toate urmele descendenţei tatălui lui. Dar principalul sprijin l-a primit Hitler de la I. G. Farben, cartel care sprijinea socialismul şi era în strânsă cooperare cu Standard Oil din America, compania lui Rockefeller (RE, pp. 266-267). Cum pe la jumatatea secolului nostru naţiunile se opuneau înca integrării totale în unica gloata mondiala, conducatorii din umbra au înfiintat în 1954 Grupul Bilderberg cu scopul de a realiza integrarea economică a Europei, lucru dorit asa de fierbinte de români, care în majoritatea lor nu stiu ca integrarea economică a Europei nu înseamnă nimic altceva decât întinderea comunismului si în Europa Occidentala şi permanentizarea structurilor comuniste în Europa Rasăriteană. Grupul Bilderberg cu cei aproximativ 100 de membri ai săi, recrutati din vârfurile puterii financiare, a fost finanţat masiv de către fundatiile Rockefeller si Ford. Prima lui realizare a fost Piaţa Comuna Europeana, care se preconiza sa devina o uniune politica, la 31 decembrie 1992 (GHK, pp. 38-39). Dar, cum zice Douglas Reed, unul dintre cei mai talentaţi, mai inimosi si mai lucizi scriitori ai secolului nostru: la mare pericol Dumnezeu le dă popoarelor câte o scânteie de inspiraţie. Tot anul 1993 a fost punctat de zvârcoliri ale naţiunilor europene prinse în capcană, care se împotriveau unificării Europei. Practic, toţi americanii care participa în Grupul Bilderberg sunt sau au fost membri în CFR. O alta organizaţie-soră este Clubul de la Roma, înfiinţat în 1968, care numară mai puţin de 100 de “oameni de stiinta, educatori, economisti, umanisti, industrialişti, si oameni care ocupa funcţii în guvernul national si international” cum zic chiar ei, fara să explice unde sunt birourile guvernului internaţional, si unde ei sunt “international civil servants” (“funcţionari ai guvernului internaţional”). Participanţii americani din acest club includ membrii CFR-ului şi ai familiei Rockefeller. Sarcina grupului de la Roma este unificarea întregii lumi, deci s-ar parea ca acest club este deasupra grupului Bilderberg. La 17 septembrie 1973 un raport al acestui club arata ca globul pământesc a fost împărţit în 10 regiuni administrative, care se afla deocamdata în stare de flux si nu corespund cu nici un fel de graniţe naţionale. In 1973 aceste regiuni se chemau “regate” (“kingdoms”). În 1974 a fost republicat acelaşi raport, dar cuvântul “regate” a fost omis. Ceea ce îl alarmeaza pa Gary Kah în raportul acestui club despre activitatea guvernului international este fundamentul lui satanic-ocult, adica 201

faptul ca se bazeaza pe religia “New Age - Noua Era”. La pagina 42 a cartii sale, Gary Kah reda harta lumii cu cele 10 regiuni formulate de Clubul de la Roma, unde se vede clar ca regiunea numarul cinci ocupa întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice cu toate tarile socialiste satelite înglobate în ea; adica România nu este o tara ci o parte din regiunea 5, Rusia. Aşa arata harta lumii la ora aceea. Graniţele regiunilor sunt în stare de flux, dupa cunoscutul model sovietic, care muta granitele republicilor unionale astfel încât sa fie întotdeauna varsare de sânge si suferinta între armeni si musulmani, între români si ucrainieni, si asa mai departe. Aceste continui deplasari ale granitelor naturale îndeplinesc un dublu scop: pe de o parte îmbogatesc bancherii internationali care fabrica si vând armamentul, reducând populatia globului, care este, zic ei, prea numeroasa; pe de alta parte conving oamenii ca nationalismul si patriotismul sunt cauza tuturor relelor si numai renuntarea la suveranitatea nationala va aduce pacea în lume, sub un guvern mondial, într-o noua ordine mondiala. “Trebuie sa dezvoltăm o “conştiinţă globală” care va obliga fiecare individ sa-si accepte rolul de membru în comunitatea globala... Fiecare individ trebuie sa-si dea seama ca unitatea de baza a cooperarii umane si a supravietuirii s-a mutat de la nivel national la nivel global”, scrie comitetul executiv al Clubului de la Roma în cartea sa “Mankind at the Turning Point Omenirea la Răscruce”, p. 147. In încheierea acestei carti, la pagina 206, se stravede adevarul despre clubul de la Roma si toate organizaţiile surori: “scopul este schimbarea fundamentala... în distribuirea averii si venitului” (“fundamental changes... in the distribution of wealth and income”) (GHK, pp. 43-44). Caci distribuirea averii si-a venitului nu va mai fi pe baza liberului schimb, unde producatorul îsi vinde munca si produsele la pretul pietii si este platit dupa cât valoreaza oferta lui pe piata libera. In Noua Ordine Mondiala omul va fi sclav total si perpetuu al guvernului francmasonic mondial care-i cere maximum de efort si în schimb îl hraneste, îl îmbraca si-l cazeaza câta vreme este productiv, dupa baremele stabilite de guvern pentru vita umana; iar când nu mai este productiv, urmeaza eutanasia, adica eliminarea lui cu blândete dintre cei vii. Românii care vad cum fostii activisti comunisti fac pe nationalistii se dezgusta de nationalism si se arunca în bratele guvernului mondial ca vitele duse la taiere nestiind ca acesti fosti activisti comunisti sunt finantati ca sa faca pe nationalistii tocmai pentru ca trecutul lor comunist sa arunce o pata asupra simtirii nationaliste si a patriotismului în general.

202

Noua religie a Noii Ordini Mondiale Intre 1949 si 1956, Curtea Suprema Americană, ornată bogat cu masoni în special din Ritul Scoţian de Sud, s-a concentrat asupra eliminarii creştinismului din viata americanilor. Intre 1939 si 1971, jurisdictia masonică de Rit Scoţian din Sud se numea “jurisdicţia Noii Ere”; publicaţia Consiliului Suprem al Jurisdictiei de Sud a ordinului Masonic de Rit Scotian din Statele Unite se intituleaza “The New Age - Noua Eră”. In 1925, alegerile nu erau înca falsificate în aşa măsura ca azi, căci nu erau computerizate. Candidând la Senatul Statelor Unite, Hugo Black a fost obligat sa-si “dea demisia” din Ku-Klux-Klan, încheindu-si scrisoarea de demisie cu cuvintele: “al vostru, legat de voi indisolubil”. Senatorul Black a continuat sa participe în secret la adunarile Ku-KluxKlan-ului, ramânând membru pe viaţă şi adept al “imperiului invizibil”. In public, Hugo Black nega ca ar fi membru, si “oponenţii liberali” s-au grăbit să-l creadă. Apoi, Franklin Delano Roosevelt l-a numit pe Hugo Black în Curtea Suprema, unde judecatorii sunt numiti pe viaţă si unde Hugo Black s-a dedicat eliminării creştinismului din şcoli sub pretextul “separarii dintre stat si biserica”. Sute de hotarâri judecatoresti care interzic crestinismul si impun manicheismul satanic al Noii Ere s-au revarsat de pe bancile Curţii Supreme a Statelor Unite si a celorlalte curti de judecata. Lupta ADL-ului (Ligii Anti-Defaimare) se duce printr-un potop de procese intentate şcolilor care permit morala crestina si prin îndoctrinarea copiilor cu principiile unei “religii mondiale unice - One World Religion”. Dictonul “ce tie nu-ţi place, altuia nu-i face” care rezumă pentru copii învaţătura lui Cristos (sa-l iubeşti pe Dumnezeu si să-ţi iubesti aproapele ca pe tine însuti) a fost înlocuit cu dictonul psihologiei noi si al religiei Noii Ere: “Nu exista bine si rau; fa ce-ti face placere; daca-ti da satisfatie înseamna ca e bine”. Organizatii ca colaboreaza strâns cu ADL (Liga Anti-Defaimare) în aceasta actiune. La inaugurarea lui Bill Clinton “poeta” Margaret Johnson, alias Macdonald, alias Maya Angelou a recitat o stranie însiruire de incantatii la adresa “mamei-pamânt” si a stâncilor, pietrelor si copacilor cu care se simte sora. Probabil ca nici unul la mie din ascultatori

203

n-a ştiut că ascultă incantatiile religioase ale noii religii ale Noii Ordini Mondiale: “Religia noii ere - The New Age”. “Am luat cunoştinţă cu câtiva ani în urma de aceasta noua religie pagâna care urmareste sa înlocuiasca crestinismul, când, ca activist în numite organizaţii de binefacere, am început sa primesc publicaţiile si cataloagele altor organizaţii asa-zise de binefacere - care vizeaza în realitate decrestinizarea si demolarea civilizatiei occidentale. Ceea ce frapeaza in primul rând aici este accentul pus pe necromantie (strigoi, relatii cu mortii) si pe vrajitorie si magie neagra în “religiei noii ere”. Dar pentru cei care nu sunt pregatiti sa se declare direct adepti ai satanismului, ai SATANERIEI, ori ai cultului voodoo care practica sacrificiile umane si animale, “religiei noii ere” oferă o faţă mai blânda: un panteism liric si tandru, în aparenta, o dragoste pentru toate vieţuitoarele (si ne-vieţuitoarele) cu care capteaza multe suflete miloase pe care campania sustinua de calomniere a bisericii si religiei crestine le-a lasat fara punct de polarizare”, marturisteste Gary Kah. Promovarea tuturor religiilor, în special a celor primitive, tribale, a celor care recomanda omuciderea si canibalismul, este una din armele cu care promotorii Noii Ordini Mondiale lupta împotriva creştinismului. Iata ce scrie un fost mason care ajunsese la cel mai înalt rang, gradul 33: “Timp de 19 ani cât am fost mason am vazut si am participat la multe evenimente care m-au tulburat... Sunt folosite învaţăturile Kabalei, Zend-Avestei si ale Gnosticismului, împreuna cu astrologia si doctrinele idolilor din antichitate ca Osiris, Semiramis, Isis. Dar, de câte ori e pomenit Cristos, e indicat numai în batjocura” (Jim Shaw, dupa GHK, p. 140). Gary Kah a găsit publicaţiile “religiei noii ere” în magazinele de produse naturale. Datorita chimicalizarii intensive a produselor agricole în concernele agro-industriale, datorita pomparii continui cu hormoni, antibiotice si cortizon, a vitelor si pasărilor măcelarite pentru carne în complexele industriale de crestere a animalelor si datorita poluarii continue a apelor cu mercur, astfel încât peştii marini ajung otraviti pe masa consumatorului, cancerul si infecţiile alimentare au proliferat de aşa maniera încât multi americani, mai putin ignoranti, cauta cu disperare produse alimentare naturale, nechimicalizate, lipsite de otravă. Astfel a înflorit o mica piata de produse alimentare si minerale naturale, pe rafturile căreia cumpărătorul găseşte -

204

nu numai produsele alimentare ci si propaganda religiei noii ere. Căci în asta consta puterea conspiratiei: lupta pe ambele fronturi, în orice disputa, si astfel întotdeauna câstigă, indiferent care parte iese învingatoare. De fapt, cei care finanţeaza eliminarea micului producator agricol si otravirea resurselor alimentare ale populatiei sunt si cei care finanteaza producerea de alimente nechimicalizate si nepoluate - cu conditia ca vânzarea lor sa fie un vehicol pentru propagarea aceleiasi ideologii promovate de echipa adversa. Cum spune americanul: “they work both sides - lupta de ambele parti ale frontului”. (Gary Kah a gasit si câteva pravalii de produse naturale care nu promoveaza anti-crestinismul, vrajitoria şi magia neagră a “noii ere”, dar mai puţine). Pornit cu tot dinadinsul sa studieze “religia noii ere”, Gary Kah a raspuns diverselor solicitari sub diverse nume si în curând a fost coplesit de un noian de publicatii, în care, urmarind numele indicate, a putut trasa relatiile dintre diversele organizatii si grupuri. Citind literatura “noii ere”, el povesteste cum continutul încarcat de necromantie, ocultism si vrajitorie al acestei literaturi l-a coplesit si deprimat astfel încât nu recomanda nimanui sa citeasca aceasta literatura daca nu este puternic ancorat spiritual. Unele scrieri ale “noii ere” sunt în mod direct satanice si nu constituie un pericol, pentru cel cu un minim de bun simt; dar altele sunt în mod subtil si insinuant distrugatoare. In rezumat, “religia noii ere” este un panteism în care nu exista Dumnezeu ci doar o forta vitala care curge prin toata materia - minerale, plante, animale, oameni - toate acestea fiind egale si în egala masura divine, parte dintr-un singur tot divin. Acest concept îi face pe credinciosii “noii ere” sa accepte globalismul politic. Nimeni n-are suflet individual si unic, responsabil de actele lui, ci energia care l-a însufletit pe când traia se reîntoarce în noi si noi încarnari repetate. Dar evoluând la întelegerea marelui tot unitar, oamenii vor primi, cumva, puteri magice si astfel vor intra ca niste “dumnezei” în Noua Ordine Mondiala. Vrajitoria practicata de majoritatea adeptilor “noii ere” nu este totdeauna satanica; ei cred ca ocultismul lor le da posibilitatea sa manipuleze si sa foloseasca puteri oculte existente în natura.

205

Mistere ale administraţiei americane La 20 octombrie 1920, ziarul La Vieille France publica în numarul 195 un articol scris de un autor rus, din care citam: “Este o asemanare izbitoare între Protocoalele Maestrilor Francmasoneriei si discursul rabinului Reichhorn pronuntat la Praga în 1869 la înmormântarea marelui rabin Simeon-ben-Iehuda si publicat de Readcliffe, care a fost asasinat pentru ca l-a publicat. Sonol, care-l adusese pe Readcliffe la funerariile la care a vorbit Reichhorn, a fost ucis într-un duel, la scurt timp dupa aceea. Ideile generale formulate de rabin sunt găsite pe larg în Protocoale.” La 10 martie 1921, în numărul 214, ziarul a publicat apoi discursul rabinului Reichhorn. Nu stim cine a scris Protocoalele Maeştrilor Francmasoni (se presupune ca sunt note luate dupa discursuri tinute de dr. Theodore Herzl), dar ştim cine a fost marele rabin Simeon-ben-Iehuda si cine a fost rabinul Reichhorn. Iata discursul rabinului Reichhorn: 1. Noi, înţeleptii francmasoni, avem obiceiul sa ne întrunim în Sanhedrin la fiecare suta de ani ca sa trecem în revista progresul realizat în munca de stapânire a lumii pe care ne-a promis-o Iehova, si victoriile noastre împotriva dusmanului nostru, crestinismul. 2. Anul acesta, reuniti la mormântul veneratului nostru Simeon-ben-Ihuda, ne putem mândri ca secolul care s-a scurs ne-a adus foarte aproape de tel si ca acest tel va fi în curând atins. 3. Aurul a fost si va fi întotdeauna o putere irezistibila. Mânuit de experti, va fi totdeauna cel mai util instrument pentru cei ce-l au si obiectul invidiei celor ce nu-l au. Cu aur poti cumpara cele mai nestapânite constiinte, poti fixa valoarea tuturor lucrurilor, pretul tuturor produselor, poti finanta împrumuturi catre state si apoi ai statele la dispozitie. 4. Deja principalele banci, bursele întregii lumi, creditele tuturor guvernelor, sunt în mâinile noastre. 5. Cealalta mare forta este presa. Repetând fara întrerupere anumite idei, presa reuseste ca în cele din urma sa le impuna de parca ar fi fapte reale. Teatrul ne aduce servicii asemanatoare. Pretutindeni, presa si teatrul asculta ordinele noastre. (Putem adauga televizorul care nu se inventase încă).

206

6. Laudând într-una DEMOCRATIA, îi vom diviza pe crestini în partide politice, le vom distruge unitatea nationala, vom semana peste tot discordie. Redusi la neputinta, se vor prosterna în fata LEGII BANCILOR NOASTRE, caci noi suntem totdeauna uniti si totdeauna fideli cauzei noastre. (Nota: întotdeauna strâns uniti în lupta comuna împotriva crestinismului si a crestinilor, dar foarte dezbinati si la cutite între ei). 7. Ii vom împinge pe crestini la razboi exploatând mândria si prostia lor. Se vor masacra reciproc si vor face loc unde sa ne punem oamenii nostri. 8. Mosia totdeauna a însemnat influenta si putere. Vom farâmita marile domenii teritoriale în numele dreptatii sociale si a egalitatii; vom împarti fragmentele la tarani, care le doresc din tot sufletul si care curând ne vor fi datornici, ca urmare a costului de productie. Capitalul nostru ne va face stapânii lor. Atunci noi vom deveni marii latifundiari si stapânirea asupra pamântului ne va consolida puterea. (Nota: rabinul spune adevarul. Nu trebuie decât sa examinam cine este azi proprietarul palatelor si mosiilor marilor case nobiliare din trecutul Europei). 9. Sa încercam sa înlocuim circulatia aurului cu bani de hârtie. Cuferele noastre vor înghiti aurul si noi vom dirija valoarea hârtiilor care ne vor face stapâni pe toate pozitiile. (Nota: din nou, rabinul spune adevarul. Dolarul e de hârtie, si rezerva de aur de la Fort Knox a Statelor Unite a fost transferata în bancile particulare dominate de casa Rothschild; Statele Unite nu mai au, la drept vorbind, tezaur). 10. Intre noi sunt multi oratori buni, capabili sa se prefaca entuziasti si sa convinga gloata. Ii vom împrastia printre popoare ca sa anunte schimbari care vor aduce fericire speciei umane. Cu aur si cu linguseli vom câstiga proletariatul care se va angaja singur sa distruga capitalismul crestin. Le vom promite muncitorilor salarii pe care nici nu le-au visat, dar vom ridica si pretul celor necesare pentru trai, astfel încât profitul nostru va fi si mai mare. 11. Astfel vom pregati revolutii pe care le vor face crestinii si ale caror fructe le vom culege noi.

207

12. Atacându-i si batjocorindu-i, le vom face preotii mai întâi ridicoli, apoi odiosi si le vom face religia la fel de ridicola si odioasa ca preotii. Atunci noi vom fi stapâni pe sufletele lor, pe baza atasamentului pios pentru propria noastra religie si a superioritatii sufletului nostru. 13. Ne-am instalat oamenii nostri în toate pozitiile importante. Trebuie sa ne straduim sa le furnizam goimilor sneevrei; literal, cuvântul ebraic GOI (plural: GOIM) inseamna “animal”, aceasta reflectând deosebit de clar atitudinea satanica, antiumana pe care o are francmasoneria fata de umanitatet avocati si medici; avocatii cunosc toate interesele; doctorii, odata patrunsi în casa, devin confesorii si directorii constiintelor. (Nota: dam un exemplu de pe vremea când au fost rostite aceste cuvinte: în 1919, în Polonia si Rusia evreii reprezentau 14% din populatie, dar detineau 84% din întreprinderi, erau 20% din scriitori, 51% din profesori, si 24% din doctori. Cuvintele rabinului au avut ecou: de atunci proportia lor în aceste domenii a crescut mult). 14. Dar mai presus de orice sa monopolizam învatamântul. Acesta va fi mijlocul prin care vom raspândi idei care ne sunt utile si vom forma mintile copiilor dupa cum ne convine noua. 15. Daca vreunul dintre ai nostri cade cumva pe mâna justitiei crestinilor trebuie sa-i sarim în ajutor; gasiti câti martori puteti ca sa-l salvati de judecatori pâna când vom fi doar noi judecatorii. 16. Umflati de ambitie si vanitate, regii crestinilor se înconjoara cu lux si armate. Le vom pune la dispozitie toti banii de care are nevoie nebunia lor si astfel îi vom duce de capastru. 17. Sa nu împiedicam casatoriile tinerilor nostri cu fete crestine, caci prin ele vom pune piciorul în cele mai închise cercuri. Daca fiicele noastre se casatoresc cu goimi va fi la fel de bine pentru interesul nostru, caci copiii mamelor evreice sunt ai nostri. Sa propavaduim ideea amorului liber, ca sa distrugem atasamentul femeilor crestine pentru principiile si practicile religiei lor.

208

18. Timp de secole în trecut fiii Israelului, dispretuiti si persecutati, au muncit ca sa-si deschida drum spre putere. Acum au ajuns la tinta. Acum ei au în mâna lor viata economica a blestematilor de crestini; si influenta lor determina politica si moravurile. 19. La ora potrivita, dinainte stabilita, vom dezlantui revolutia, care, ruinând toate clasele crestinismului, îi va înrobi definitiv pe crestini noua. Astfel se va înfaptui promisiunea pe care Dumnezeu a facut-o poporului sau”. Există o conspiraţie al carei scop este divizarea speciei umane în două: pe de o parte o plutocraţie puţin numeroasă, care se alege şi perpetueaza singură, slujită de o nomenclatura de tip comunist, menita sa stapâneasca toate averile lumii si sa se bucure de toate privilegiile şi pe de alta parte masele imense de sclavi, serbi, iobagi, goimi - “ceilalţi”. Unii autori apreciază ca aceasta elita plutocratică consta din 300 de clanuri, ca tribul Rothschild, raspândite prin toate ţările lumii. Refuzând adesea sa colaboreze cu naţiunile gazdă, în dusmănie ascunsă cu acestea, evreii îşi închipuie ca toţi fac parte din aceasta elita a celor 300 de clanuri, când în realitate sunt doar un instrument în mâinile plutocraţiei. Pervertirea organizată a culturii si educaţiei serveşte scopurilor plutocraţiei. Distantarea dintre plutocraţie si imensele mase de şerbi se realizează nu numai prin eliminarea clasei de mijloc, care este cea mai productivă şi mai inventivă clasă, de fapt unica productiva, ci si prin incapacitatea intelectuala a celor destinati sa fie serbi. Dupa peste 60 de ani de degradare a învaţământului public american, conspiraţia oculta este multumită de rezultate; absolventii liceului american sunt în mare proporţie aproape analfabeti; a sosit momentul înregimentarii “vitelor cu faţă umana”. “atât preşedintele Bush cât si Clinton militau pentru adoptarea unor Scopuri Educative Naţionale”, scrie comisia Nationala pentru Educatie în raportul ei din aprilie 1994. Metoda de manipulare într-o “democraţie de tip occidental” este clasica: conspiratia ocultă creeaza o criză (finanţând activităţi distructive), apoi analizeaza criza si prezinta publicului solutia, care consta dintr-un si mai mare control central pentru combaterea crizei. Publicul este hipnotizat sa ceara soluţia prezentată; iar dacă publicul nu o cere, mass-media, aservita conspiratiei, pretinde ca publicul o cere. Fiecare cititor, care stie ca el personal n-a cerut-o, îsi imagineaza ca alţii au cerut-o.

209

Toti cei care au contribuit la îndobitocirea naţiunii americane au căzut de acord ca aceasta este îndobitocita. Acum tot ei vin cu soluţia: prelungirea anului scolar si eliminarea vacantelor, prelungirea orelor de clasă astfel încât copiii să nu-si mai vadă părinţii aproape deloc. Profesorii s-au consolidat prin sistemul de “tenure” (numire definitivă pe post) astfel încât acum pot face tot ce vor nestingheriţi: profesorii primesc salarii exorbitante comparativ cu volumul de muncă pe care îl depun; nu mai predau, lasând aceasta treaba în grija studenţilor post-universitari; modifica programa analitica dupa interesele lor personale; îi pedepsesc pe cei care predau bine, ca să-i facă să dispară si sa nu se vada diferenta; îsi dedica timpul unor cercetari înguste care sa le sporeasca numarul de titluri publicate; inventeaza si folosesc un jargon artificial care sa ascunda vidul si ineptia scrierilor lor; au monopolizat revistele de specialitate si produc tone de publicatii inutile si inepte, cu singurul scop de a-si lungi lista de lucrari publicate; au creat un sistem de cenzura care nu permite nimanui sa-i critice; în literatura si arte au creat analfabetism si lipsa de cultura; în sociologie au creat o pseudo-stiinta vecina cu magia; în stiintele exacte se ocupa doar de propriul lor interes imediat; în pedagogie promoveaza mediocritatea, devastând astfel întregul sistem de scolarizare; au reusit astfel sa desfigureze întreaga civilizatie. Au trecut mai bine de doi ani de când presedintele Statelor Unite, Bill Clinton, a fost inaugurat festiv la Casa Alba. Ce a realizat însa în acest răstimp? Iata cum arata America astazi, asa cum este descrisa prin cuvintele istoricului Ralph Epperson: “ziarele sunt pline în zilele noastre de stiri despre cresterea exploziva a numarului de divorturi; despre maltratarea crescânda a copiilor de catre unii parinti; despre numarul tot mai mare de violuri; despre cresterea continua a numarului celor care citesc materiale pornografice; despre cresterea continua a tâlhariei; despre cereri care solicita sa se instituie un guvern mondial; despre insistenta tot mai mare de a se urmari sa se darâme granitele nationale; despre tot mai multe biserici crestine închise pentru ca nu vor sa se supuna cenzurii guvernului. Dar oare de unde vin toate acestea? De ce toata mostenirea trecutului, granitele nationale, dreptul de a avea o religie liber aleasa, dreptul la avere personala si alte drepturi sunt asa de acerb

210

atacate? Oare exista persoane si organizatii secrete care doresc sa schimbe ordinea de baza a lucrurilor? (“The New World Order - Noua Ordine Mondiala”, Introducere). Redăm in continuare un fragment dintr-o scrisoare scrisa de Crăciun în anul 1993 de către un american, prietenilor lui din România: “Recent s-a întors un cunoscut dintr-o excursie tur în Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria si Turcia. România i-a facut însa cea mai deplorabila impresie. Mizerie neagra, delasare, coruptie, o tara complet devastata economic si moral, prada speculantilor politici si financiari. Greu de spus cât va dura situatia actuala cu toate efectele ei, nu numai asupra economiei (care se simte cel mai acut), dar mai ales asupra conditiei morale a tineretului. S-ar parea ca toate scursorile, putrefactiile si viciile din vest (si multitudinea lor e impresionantă) - variate si raspândite în toate straturile sociale de la omul de rând pâna la cel care dicteaza soarta tarii si în ultima instanta poate chiar a lumii) si-au gasit deja locul de “cinste” în noua societate româneasca. Veştile pe care le-am primit sunt deprimante si ne dor. Am dori sa va spunem un cuvânt de încurajare, dar din pacate viitorul ni se pare sumbru, fara solutie nu numai pentru România ci pentru întreaga omenire. In ultimii 10-15 ani ne-am straduit sa ridicam valul care acopera lupta politica din culise si pe masura ce adunam date, urâciunea ce s-a dezvaluit era din ce în ce mai surprinzatoare si de necrezut... marea majoritate a oamenilor sunt obsesiv preocupati de necazurile lor personale într-o economie falimentara si într-o societate terorizata de o violenta exploziva alimentata de o mass-media si legislatii strâmbe; ei nu au timp si interes pentru viaţa politică si, ce este mai tragic, au fost si sunt permanent condiţionaţi de francmasoni sa creada tot ce scrie în ziare. Si ziarele mint. Ziaristii de aici sunt practic niste prostituati în meseria lor, fiind platiti extrem de bine (peste un milion de dolari pe an!); ei nu îsi risca aproape niciodata viitorul financiar pentru echitate sociala, dreptate si adevar, ci asculta slugarnic de poruncile celor care tin haturile. Iar cei care ţin haturile sunt francmasonii, care fac parte din consortiul international al bancilor, care au decis crearea Fondului Monetar Internaţional si a Naţiunilor Unite si care împing lucrurile cu determinare spre un guvern mondial, ce va pune capat tuturor libertatilor individuale. In momentul în care acest vis (sau mai bine zis acest cosmar) se va împlini, omenirea va intra în cea mai neagra epoca din care, daca va fi în stare sa iasa, o va face cu sacrificii omenesti si materiale imense. Traim apogeul

211

unei conspiratii francmasonice diavolesti, care a început cu secole în urma si numai la sfârsitul secolului trecut au început sa se concretizeze evenimentele conform planului lor. In 1913, dupa câteva încercari nereusite, bunicul lui David Rockefeller a izbutit sa introduca o lege conform careia Congresul, contrar Constituţiei, cedeaza dreptul de a crea banii pentru gospodarirea natiunii unui grup de banci caruia îi da numele de Federal Reserve Bank: “Federal” ca sa dea iluzia ca este vorba de o institutie guvernamentala si nu privata. Când Congresul decide ca are nevoie de bani pentru orice actiune (drumuri, poduri, aparare, etc.), în loc sa creeze bonuri care sa le puna în vânzare, se adreseaza acestei adunaturi de banditi internationali, toti francmasoni, care creeaza banii din vânt si cu dobânda! Ca un exemplu ultrasimplificat, Congresul cere spre exemplu 1000 de dolari, banca îi livreaza cu 10 la suta dobânda, ceea ce înseamna ca Congresul dintr-un fond de 1000 de dolari trebuie sa restituie bancii 1100 de dolari. Suta de dolari dobânda trebuie platita si din nou Congresul se adreseaza bancii pentru un împrumut, ca sa aiba cu ce plati dobânda veche. Din 1913 pâna acum datoria guvernului american catre acesti bancheri s-a ridicat la aproape patru trilioane de dolari, la care se adauga datoriile individuale ale cetăţenilor care fac împrumuturi pentru case, masini, etc; si astfel, toate bancile sunt afiliate la aceasta banca centrala. Se estimeaza ca datoria totala este între 12-16 trilioane de dolari, o suma care depaseste de câteva ori toti dolarii care exista în circulatie în toata lumea. Optzeci la suta din taxele pe care le platim se duc deci în buzunarele bancilor internationale pentru plata dobânzii anuale. Ţara este falita, politicienii, majoritatea francmasoni, sunt aleşi dupa gradul de servilism, cine ridica capul este discreditat de către mass-media cu un sistem infailibil: ti se pune o eticheta de rasist, alb extremist, separatist si, daca doreste sa te distruga total, atunci esti declarat antisemit. Un fapt ciudat: băncile care participa la acest Federal System sunt aceleasi care au finantat revolutia bolsevica; numai doua dintre ele sunt în Statele Unite, restul sunt în Europa. Un ultim amănunt: toate legile votate de către Congres pot fi atacate juridic dacă exista motive ca sa fie considerate neconstitutionale. Pentru sistemul bancar centralizat, Congresul a votat o lege speciala, prin care se face ilegala orice fel de actiune judiciara îndreptata împotriva lui. Si în plus nimeni, nici Congresul, nici Presedintele, nu are dreptul sa cerceteze legislatia bancara si nici manevrele bancilor în bursa internationala. Câti stiu faptele acestea? Un numar uluitor de mic. Cei care cauta sa dezvaluie cu curaj complotul francmasonic mondial sunt aruncati în 212

puscarie, asasinati, distrusi financiar. Acest lucru se întâmpla si în Europa. Toate guvernele vestice au grave probleme financiare - si asta din cauza ca au adoptat acelasi sistem bancar. Care este rezultatul acestui control total asupra guvernelor? Acum câtiva ani, un senator a declarat ca nu Uniunea Sovietică este cea care răspândeste comunismul în lume, ci guvernul american. Si este perfect adevarat. Inca de pe vremea celui de-al doilea razboi mondial, regimul sovietic a fost favorizat de catre toate administratiile americane. Roosevelt, pe motiv ca o ajuta economic, i-a trimis Uniunii Sovietice o presa si hârtie pentru a tipari dolari, ceea ce a avut drept rezultat un influx masiv de spioni. Truman l-a ajutat pe Mao Tse Tung sa preia puterea în China, pe continentul Asiei. China nationalista a fost data afara din Natiunile Unite si înlocuita cu China comunista de catre presedintele asa-zis “conservator” Nixon. Eisenhower a furnizat alimente pentru armata sovietica când a “eliberat” Cehoslovacia. Carta Natiunilor Unite a fost scrisa de o bandă de comunişti din Statele Unite, între care Dexter White si Alger Hiss. Primul s-a “sinucis” când au început investigatiile cu privire la activitatea lui subterana - ca sa nu poata dezvalui numele altor tradatori -, iar cel de-al doilea a fost bagat în puscarie, pe timp de 20 de ani pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice. Douazeci de mii de soldati americani, care au fost luati prizonieri de catre armatele sovietice în timpul celui de-al doilea razboi mondial, nu s-au mai întors; toate administratiile au cunoscut acest fapt si singurul efort pe care l-au depus cu îndârjire a fost sa acopere adevarul de ochii lumii. Murdaria a iesit la iveala anul trecut. Mare zarva? Nicidecum! Majoritatea ziarelor n-au pomenit un cuvânt, iar Congresul a luat nota în tacere. Reactia celor din public, care au aflat, a fost de genul: “Ce poti sa mai faci dupa atâta vreme; si-asa au murit desigur cu totii!” Dar, acelasi lucru s-a petrecut recent si cu prizonerii americani din Vietnam si Coreea. Efortul administratiei actuale cât si al celor precedente a fost sa musamalizeze o realitate care, din partea unei natiuni demne ar cere imediat o actiune drastica. Documentele au fost tinute secret si când familiile celor interesati au facut suficienta presiune, presedintele-marioneta pe care il avem azi a promis ca va da ordin sa devina accesibile publicului toate datele; iar în ziua urmatoare guvernul a distrus toate documentele din Bangkok, cele pe care promisese cu o zi înainte ca le va face accesibile.

213

Dar iată şi alte câteva “detalii” ale acţiunilor monstruoase ale Francmasoneriei, în Statele Unite, în diverse domenii ale vieţii: Religia: Creştinismul este atacat atât din afară cât şi dinăuntru. Religia este scoasă oficial din toate scolile de stat si cine îndrăzneşte să pomenească cuvântul Dumnezeu sau, si mai rau, Isus, este dat afară din învatamântul public. In schimb biblia satanica si doctrina francmasonica au o mare greutate în programul academic. Nu exista fonduri pentru repararea bisericilor, iar când ajung în înaintata stare de decădere, intervine mâna binefacatoare a guvernului care zice: va dau banii dar restaurarea va avea loc dupa planurile si ideile noastre. Drept urmare, decoraţiunile interioare, cele mai bune producţii a secole de civilizaţie si cultură, sunt înlocuite cu monstruozităţi moderniste iar crucea cu răstignirea este înlocuita cu o cruce simplă, ceea ce face ca în mintea celor tineri crucea sa fie asociată cu o mitologie si cu o simbolistica situata pe acelasi plan de importanta ca toate mitologiile pagâne cu semnele lor geometrice. Oficierile au suferit schimbări pe care preoţii ramaşi pe poziţii creştine le considera blasfemii. Dar ordinele vin “de sus”. Asa cum au fost înlocuiti politicienii demni si cinstiti cu niste zdrenţe mizerabile, tot asa au fost înlocuiti cardinalii si episcopii, demni de aceste nume, cu slugi ale “Noii Ordini Mondiale”. Si pentru ca omenirea sa afle ca este pe pragul unei noi ere, Bush, urmaş demn al lui Stalin si Hitler, a distrus leagănul civilizaţiei occidentale într-un război nedrept si monstruos. Trei sute de mii de irakieni au fost omorâti. Pentru prima data în istoria razboaielor armata care s-a predat a fost macelarită, americanii au îngropat de vii soldaţii din tranşee, au utilizat obuze anti-tanc facute din uraniu “neradioactiv”, care de fapt este radioactiv şi ca urmare o bună parte din Irak va fi de nelocuit timp de secole. Iar Sadam a fost minţit de către Bush ca Statele Unite vor considera conflictul lui în Kuweit ca o problema locala între arabi si nu se vor amesteca. Este demn de reţinut ca Kuweit-ul a făcut parte din Persia pâna în 1926, când Marea Britanie a rupt zona cea mai bogată în petrol, a declarat-o tara independenta, si a instalat un guvern marioneta. Ca tonaj, bombele aruncate asupra Irakului le-au depasit pe cele care au distrus Germania în ultimul razboi mondial. In fiecare an, aproximativ doua milioane de copii dispar; marea majoritate sunt furaţi de către parintii divortaţi, nemultumiti de deciziile legale, o parte sunt furati cu scopul de a stoarce bani, dar ramân aproximativ 100.000 a caror urma nu se mai gaseste în veci. Exista însa serioase indicatii ca ei sunt folositi în sacrificii satanice în care sunt implicate personalitati de 214

vaza din lumea financiara si politica, motiv pentru care toate investigatiile care converg spre aceasta concluzie sunt oprite uneori în mod violent. In Nebraska începuse un scandal care ameninta sa ia proportii uriase, în care s-a dezvaluit cum alesii poporului si ai finantelor au racolat copii ca sa distribuie droguri, si sa participe la tot felul de orgii sexuale de neimaginat; unii au fost vânduti în alte tari. Ziarele au luat o pozitie conciliatoare, defaimând martorii; si totul s-a oprit, spre oroarea cetatenilor, când anchetatorul a fost asasinat. In mod misterios aproape, 15 martori de baza pentru acuzare au murit în circumstante ciudate, iar toti ceilalti sau retras în tacere, terorizati. Familia: Ca si religia, unitatea familiei este atacată. Educaţia din şcoli tinde sa slabeasca legaturile între parinti si copii. Pentru prima data în istoria omenirii, un tribunal (american) a separat un copil de parinti la cererea lui. In filme, relatiile dintre parinti si copii sunt nenaturale, întotdeauna încordate, iar copilul crescut pe maidan în crima si droguri, este totdeauna arătat ca dovedeşte mai multa înţelepciune si întelegere decât tatal lui, ramas închistat în dogme prafuite. Filmele, ca si stirile, abunda în relatii sexuale între părinţi si copii. Psihologia noii ere francmasonice e capabila sa induca o realitate virtuala în capul nenorociţilor care intra pe mâna psihologilor. Drept urmare, un mare numar de familii au fost dezintegrate. Fete, deja la o vârsta matură, unele maritate, au fost hipnotizate si facute sa creada ca retraiesc momente din tineretea lor frageda, când tatal lor le-a admonestat sexual. S-a dezlantuit un val de procese în care o alta tagma infectă din ţara asta (America), avocaţii, au fost beneficiarii principali. “Amintirile” au fost, evident, scoase la iveală cu metode psihologice noi, care pot, în mâinile unuia priceput, sa induca orice fel de retrairi. Metoda a fost aplicata cu mult succes si cu mare vâlva pentru discreditarea bisericii catolice. O mulţime de preoţi au fost acuzaţi de relaţii sexuale cu fetiţe şi baieţei. Dacă acuzele sunt întotdeauna întemeiate sau nu este greu de ştiut, în minciuna grosolană în care traim. Un lucru e clar: publicitatea asta este foarte daunatoare: o gramada de credinciosi se dezlipesc de biserica, iar pe frontul economic costul proceselor este exorbitant. O ora de consultatii avocatesti depaseste $600, iar daunele cerute de partea vatamata sunt de ordinul milioanelor. Bisericile nu sunt subventionate de stat si procesele sunt o masura eficace de lichidare a lor. Economia: Se poate rezuma într-o fraza: acum 20 de ani americanii cheltuiau în jur de 12-13 dolari pe saptamâna pentru mâncare; acum cheltuie aproape 200 dolari (un kilogram 215

de carne se ridica la 20-30 dolari si când o pregatesti se reduce la jumatate cantitativ. Bietelor animale, înainte de a fi macelarite, li se da o doza masiva de steroizi, ca sa retina în organism apa). Educaţia: A ajuns atât de degradată, încât la aproape toate concursurile internationale, studentii si elevii americani se califica pe ultimele locuri. Violenţa în clase a atins culmi greu de imaginat, profesoarele sunt violate, profesorii bătuţi sau împuscaţi de elevii nemultumiti, utilizarea stupefiantelor e în floare, iar orgiile au loc uneori în incinta scolii. Subiectul acesta ar merita mai mult spaţiu, căci educaţia este elementul crucial care transforma oamenii din fiinţe capabile sa gândeasca constructiv si independent într-o turma informa usor de manipulat de catre francmasoni. Toate acestea nu reprezinta preocuparea zilnica a omului de rând. Lumea însa este complet oarba, ziarele sunt mute asupra acestor aspecte si numai dacă ai norocul sa dai peste o publicaţie curajoasa ai sansa sa afli ce se întâmpla în lume cu adevarat. Din nefericire, faptele relatate aici sunt adevarate si amplu documentate. Ele reprezinta mediul social în care ne vom petrece de acum încolo zilele. Deja, francmasonii au început sa testeze condiţionarea publicului. Dezastrul din Waco, în Texas, a fost acoperit si dezinformarea practicată de catre guvern si mass-media a batut toate recordurile anterioare. Exista un documentar video, care arata cum tancurile au aprins cu aruncatoare de flacari cladirea în care au fost arsi de vii de catre agentii guvernului 86 de persoane, dintre care 17 copii. Orice fel de investigaţie a fost “cocoloşită” de guvern. Între timp civilii continua sa piară de gloanţe, foame si frig în Sarajevo, soldaţii americani impun cu forţa razboiul civil si foametea în Somalia, iar presedintele Bill Clinton se mândreste cu cea mai mare realizare a sa din acest răstimp de mai bine de doi ani de zile: a reusit să impună homosexualitatea în armata americana. Ce fel de om este Bill Clinton? Si ce fel de om este Hillary Clinton care, ca si tovarasa Elena Ceausescu, împarte puterea si domnia cu soţul ei dar, tot ca si tovarăşa Elena Ceausescu, este mai apriga decât sotul ei si n-a avut nevoie sa fie “aleasa de popor” ca sa puna mâna pe putere - ce fel de persoana este ea? S-au cunoscut la Facultatea de Drept la Yale, unde Bill era cunoscut ca fiind de “extrema stânga”, iar Hillary era “comunista clasei”. Ziarul The New Public ne povesteste ca mama lui Bill Clinton fusese cândva infirmiera anestezistă la

216

spital, cu care ocazie a lasat doi pacienţi sa moară, pentru ca nu s-a putut întrerupe din manichiura pe care si-o facea. A fost acuzata de “neglijenţă criminală”, dar afacerea a fost repede muşamalizată de mâini nevazute; trupul de care par a fi legate acele mâini a fost însa de curând promovat de catre Bill Clinton, care înainte de a deveni preşedinte fusese guvernatorul statului Arkansas. Alt ziar, Washington Times, atrage atenţia ca părintii lui Bill Clinton erau necasatoriţi când s-a nascut actualul presedinte al Statelor Unite. Ca sa dreaga lucrurile, actualul preşedinte a adus si el pe lume o serie de copii nelegitimi albi si mulatri, care toti seamana leit cu tăticul lor. Un senator, guvernator temporar al statului Arkansas, în timpul lunilor de tranziţie de la alegere la inaugurarea lui Clinton ca presedinte, care tinea sa dea publicităţii fotografiile si adresele acestor copii, a avut un necaz cu arestarea unui fiu si atunci a avut loc urmatorul troc: fiul senatorului a fost pus în libertate si fotografiile si adresele copilasilor au fost date uitării... Tot Washington Post aminteşte despre Roger, fratele presedintelui, condamnat pentru trafic cu cocaină, despre sora lui, condamnata pentru jaf si despre ceilalţi fraţi, pe care presedintele nici nu vrea sa ii recunoască... (dupa The Ron Paul Newsletter, 20 octombrie, 1993). Dar nimeni nu e de vina pentru ce fac rudele lui. Omul e responsabil numai pentru faptele sale. Care sunt faptele francmasonului Bill Clinton? Care sunt gândurile lui o stim: consilierul lui economic (post cheie în administraţia lui) era Laura Tyson, fostă profesoara la Universitatea din California (Berkeley), care preamăreste în cartea ei felul în care a fost aplicata economia stalinistă sub Ceausescu în România. Ce a realizat Ceusescu în România doreste Bill Clinton sa realizeze în Statele Unite ale Americii. Francmasonul Gorbaciov a declarat, scrie The Globe and Mail (1 decembrie 1989, dupa The Fatima Crusander, primavara 1993), ca: “Indusi în eroare sunt cei din occident, care insistă sa creadă ca ce vedem acum cu ochii este prăbuşirea socialismului, sfârşitul sistemului socialist. Dimpotrivă, asta înseamna ca procesul socialismului... îsi va continua avansul în întreaga lume sub mai multe forme ascunse”. Dar, americanii “nu vor accepta niciodata cu bună ştiinţă socialismul”, scrie Norman Thomas, candidatul partidului Socialist American timp de 20 de ani la presedintie; “sub eticheta de libera-lism, americanii vor accepta fiecare particica a programului socialist pâna când, într-o buna zi, America va fi o tara socialista fara sa-si dea seama cum” (Ann Wilson: “Bill Clinton, Friend or Foe? - Bill Clinton, prieten sau dusman?”, 217

p.iv. De aici înainte aceasta sursa va fi abreviata AW). Inca de pe vremea când poporul american credea ca se lupta împotriva comunismului, înca de “sub administratiile lui Roosevelt, Truman, Eisenhower si Kennedy, ideologia (guvernului american) a fost constantă: cea mai buna metoda de lupta împotriva comunismului este instalarea unui guvern mondial socialist condus de experti francmasoni ca si ei. Rezultatul este proliferarea structurii statale, pierderea treptata a suveranitatii nationale sub stapânirea Natiunilor Unite si continua capitulare în fata agresiunii comuniste” (Edith Kermit Roosevelt în Indianapolis News, 3 decembrie 1961, dupa AW, p.v). La contopirea lumii libere cu tarile socialiste, într-o lume comunista globala, s-a lucrat cu diabolica rabdare de catre francmasoni de zeci de ani. Inca în 1953, presedintele fundatiei Ford, H. Rowan Gaither, a dezvaluit ca ordinele pe care le primeste el de la Casa Alba sunt ca “sa foloseasca banii fundatiei de asa maniera încât sa schimbe felul de viata al poporului american astfel încât toti sa fie cu usurinta contopiti cu Uniunea Sovietica” (American Opinion din Ianuarie 1977, dupa AW, p. VI). Si nimeni nu e mai potrivit decât presedintele francmason Bill Clinton pentru a asigura triumful comunismului în întreaga lume. Cum se spală creierul american Dr. Hardin B. Jones, multi ani director adjunct la Institutul de Dezvoltare Umană, a depus la 10 septembrie 1968, în fata unei comisii a Statului California, convocată ca să investigheze plângerile victimelor, o declaraţie din care reiesea ca spălarea creierului este impusă “pe scara masiva în Statele Unite”, ca este “o formă de condiţionare Pavloviana... care substituie răspunsuri sexuale si emoţionale în locul celor intelectuale”, ca este “un proces foarte dăunator” si ca “s-ar parea ca americanii sunt neobisnuit de susceptibili la aceasta conditionare”. Dr. William E. Meyer, director la Serviciile de Sanatate Mintala pentru Public (adica case de nebuni) în doua comitate din California, a depus o plângere din care rezulta ca aceste cursuri de “sensibilizare” sunt în realitate cursuri de “insensibilizare”, caci absolventii lor se întorc brutalizati si mai violenti decât erau înainte. Dar guvernatorul Californiei primise dispozitii de la guvernul federal din Washington sa înabuse afacerea, audierile s-au tinut cu excluderea publicului si a presei, adică în secret, iar rezultatul lor nu s-a dat publicităţii (ED, pp. 69-74).

218

Iata un exemplu despre cum functionează “grupurile de critica si autocritica”: la reeducarea prizonierilor americani din razboiul din Vietnam, un prizonier a spus ca dacă este adevarat ca Vietnamul de Sud a invadat teritoriul Vietnamului de Nord, cum zicea instructorul, e ciudat cum în prima zi frontul a ajuns la porţile Seoul-lui, capitala Vietnamului de Sud. Instructorul furios a poruncit întregului grup sa stea în picioare pâna ce acest prizonier îsi retractează spusele. Dupa trei ore si jumatate în picioare, ceilalti prizonieri l-au presat si el si-a retractat spusele. A doua zi a fost obligat sa citeasca în fata grupului o lunga autocritica în caresi cerea iertare de la instructor si de la grup; membrii grupului au fost pusi sa-l critice; apoi el a fost pus sa-i critice pe ei; asa au început prizonierii sa se urască între ei. Erau de-acum loiali instructorului lagarului de prizonieri, nu unul altuia, si erau majoritatea informatori: din patru prizonieri, trei erau denuntatori (Eugene Kinkhead, “Every War but One - Toate razboaiele, dar nu acesta!”, dupa ED, pp. 75-76). Linda Dunn, supravietuitoare a cultului Templul Poporului a “reverendului” Jim Jones, arata: “toti îi denuntau pe toti ceilalti. Nu exista lealitate”. In 1981 existau circa 5000 de culturi în Statele Unite, care functionau pe linia lui Jim Jones; majoritatea însa obiecteaza la titulatura de cult, zicându-si grupuri. Gene Church si Conrad D. Carnes descriu în cartea lor “A Group Encounter Defiled - O Intâlnire de grup murdarita”, o sesiune de “sensibilizare” de 4 zile la Ricky’s Hyatt House Motel în Palo Alto, California la care au participat 24 de barbati si 20 de femei din administratia firmei Holiday Magic, firma de cosmeticale a milionarului William Penn Patrick, care a candidat pentru functia de guvernator al statului California deghizându-se în “conservator”. Cei 44 de participanti au fost încurajati sa-si bage toate economiile în cosmeticalele firmei pe care apoi aveau sa le revânda cu licenta. Au platit câte $1.000 pentru sesiune si-au iscalit o declaratie ca n-au nici o pretenţie. Apoi a aparut instructorul Ben Gay, presedintele Institutului American pentru Conducere, care, trecând de la un membru al grupului la altul, întreba: “Ce sa-i fac unuia caruia trebuie sa-i mângâi spatele ca sa fie sincer?” “Mângâie-i spatele” a raspuns clasa în cor - si Ben Gay a facut-o. “Ce sa-i fac unuia pe care trebuie sa-l sarut pe cap ca sa fie cinstit?” “Saruta-l pe cap”, si Ben Gay l-a sarutat pe un altul pe cap. “Ce sa-i fac unuia caruia-i trebuie sa-l pocnesc pâna nu mai poate ca sa nu mai poata nici macar sa minta?” “Să-l pocneşti adica?” au întrebat unii din clasa. “Exact”, a zis Ben Gay, si i-a tras un pumn în faţă unui al treilea - si nimeni n-a obiectat, nici măcar cel pocnit. Dupa care Ben Gay i-a anuntat ca sa te atingi de un instructor e o crima capitala si cine încearca sa se retraga de la curs nu numai ca-si pierde el mia de dolari,

219

dar o pierde si colegul de camera pe a lui, căci erau cazati câte doi într-o camera: “aşa ca uităte bine la ce face colegul tau!”. Dupa care timp de 4 zile au fost trataţi într-un mod bestial si sau supus fara crâcnire. Stateau în cerc si fiecare pe rând sedea în mijlocul cercului gol pusca. Unul gras a fost întrebat: “Ce mănânca porcii?” dupa care a fost obligat sa manânce o farfurie de laturi fara sa utilizeze mâinile, în patru labe. Nimeni n-a obiectat, nici macar victima. Altuia, tot gol pusca, instructorul i-a astupat gura si nasul ca sa nu poata respira, pâna s-a învineţit la faţă (aveau o masca de oxigen în camera pentru prim ajutor la nevoie) si, tintuit la podea de membrii grupului, cautând sa se zbata, în agonie fiind, a urinat. Nimeni n-a obiectat, nici macar victima. Gene Church si Conrad D. Carnes povestesc despre oameni suspendati pe o cruce si batuti; sau spânzurati pâna aproape de sufocare. La un moment dat a aparut presedintele companiei, William Penn Patrick, sa asiste. Unuia i s-a ordonat sa se evacueze în camera si apoi sa-si manânce excrementul (ca si lui Ezechiel din Vechiul Testament, Ezechiel, 4:12); altul a fost fortat sa manânce ce a vomat. Nimeni n-a obiectat, nici macar victimele. Si nimeni n-a întrebat ce legatura are “sensibilizarea” asta cu vânzarea cosmeticalelor. Cartea lui Gene Church si Conrad D. Carnes e foarte greu de gasit, caci a disparut repede de pe piata - nu se stie cum. La 9 iunie 1973, câteva saptamâni dupa ce s-a dat un verdict împotriva actiunii lui de calomnie, William Penn Patrick a murit într-un accident (real?) de avion personal - si asa s-a încheiat capitolul despre întreprinderea de “sensibilizare” Mind Dynamics Incorporate, pe care o înfiintase el. De ce n-au parasit cursanţii sesiunea? Sedusi de visul de îmbogatire si succes prezentat în reclama companiei, si-au bagat toata averea în cosmeticalele si afilierea cu firma Holiday Magic. Primeau mâncare foarte putina, n-aveau voie sa doarma cât trebuie si n-aveau voie sa bea apa sau sa mearga la closet. Erau slabiţi fizic si psihic, umiliti, batuţi si izolaţi. Dupa ce au absolvit cursul, unii dintre ei si-au dat seama ce cosmar au trait si au actionat în judecata (dupa ED, pp.76-83). Dr. Bruce Maliver descrie în cartea sa “The Encounter Game Jocul de-a întâlnirea” o sesiune de “perceptie senzoriala” în care o tânara de 26 de ani care fusese violata în trecut, trezindu-se cu degetele instructorului în vagin, a avut un soc care a bagat-o în spital. La un curs de “sensibilizare” ce a avut loc la 2 noaptea în casa unui comerciant de tablouri din Portland, Oregon, participau gazda si iubita lui, o asistenta sociala, o infirmiera, o bibliotecara, un profesor, un ofiter al justitiei, câtiva artisti, si un cercetator care a raportat ulterior ce a vazut acolo. Sesiunea s-a încheiat cu o studenta si un barbat în vârsta, explorându-si anatomia ano-genitala cu degetele, asezati pe podea, în vazul tuturor, infirmiera

220

cerând sa faca sex cu o lesbiana pentru ca toata lumea i-a spus ca e sic sa fii lesbiana, conducatorul grupului (gazda) cu iubita lui formând un grup de copulare în patru cu cei doi de pe podea, o femeie oferind droguri unui barbat care a cerut si a primit mai mult decât atât. Toate acestea aveau loc în secolele trecute sub adevaratul lor nume de orgii sexuale fara interventia guvernului si a sistemului scolar care sa le impuna obligatoriu - asa cum se face acum în Statele Unite. La liceul din Madinson Heights din Wisconsin, o fetita a fost pusa sa povesteasca cum s-au certat parintii ei; apoi, în timp ce ea plângea, toti ceilalti elevi au fost pusi sa formeze un cerc în jurul ei si sa si-o arunce unul altuia, ca s-o faca sa se simta “acceptata ca a noastra”. Toti au facut ce li s-a spus în afara de unul care n-a vrut sa-i atinga sânii si astfel fetita a cazut pe podea. Nopti de-a rândul fetita a avut cosmaruri dupa ce-a fost astfel “sensibilizata”. Joyce Dasher, profesoara din Connecticut, povesteste cum la un curs obligatoriu de specializare pentru învatatorii si profesorii de liceu, cursantii n-au avut voie sa vorbeasca, doar sa se palpeze câte doi, ca sa învete “bucuria”; cum li s-a spus ca cine crede în fidelitate conjugala sau stapânire de sine e psihopat, si ca cine nu se supune de buna voie la metodele cursului nu va primi cresterea de salariu meritata (ED, pp. 103-107). Sinceritatea absoluta (adica dezvaluirea secretelor sordide si, daca nu exista, atunci inventarea lor) este ceruta de la cei educati, dar instructorii, educatorii, sunt instruiti sa minta. La investigatiile de la 10 septembrie 1968 din Sacramento, o femeie care urmase cursul de instructori al Laboratoarelor Nationale de Educare a declarat ca acolo li s-a spus: “Trebuie sa mintiti; este pentru o cauza nobila, o cauza în care voi credeti, asa ca merita! Minţiţi! Spunetile lepădăturilor acelea orice! Trebuie sa fiti loiali fata de noi si de grup.” Lepadaturile acelea sunt, evident, publicul, oamenii din a caror munca si bani prospera cursurile de “sensibilizare”. Femeia a parasit instructajul, dezgustata. La alte grupuri însa, de exemplu la ale “reverendului” Jim Jones, nu putea nimeni pleca, si cei care nu erau întru totul de acord erau bagati în infirmeria de boli mintale si drogat i cu Demerol, Thorazine si Quaaludes. Când li se arata cât sunt de necinstiti, adeptii spalarii creierului raspund cu invective ca “extremist de dreapta”, “bigot caruia îi este frica de progres”. Dar însusi dr. Carl Rogers, profesor la Institutul de Stiinte Behavioristice din Vest din La Jolla, California, proclama ca educatia sensibilizarii este un mijloc de a altera structura de baza a personalităţii umane” (ED, pp. 88-90).

221

Comisia Francmasonică Trilaterală (CFR) În deceniile anilor 1950 si 60, cu tot secretul conspirator al CFR-ului, publicul, care era mai putin timp decât acum, dupa treizeci de ani de continua spalare a creierului, începuse sa ridice întrebari cu privire la activitatile CFR-ului. In special, începuse sa observe ca producatorul american suferă din punct de vedere economic. Ca un mijloc de diversiune, David Rockefeller a înfiintat în 23 si 24 iulie 1972 Comisia Trilaterala - în care francmasonul Bill Clinton este si el membru. Cei opt delegati din partea Statelor Unite care au participat la sedinta de înfiintare a Comisiei Trilaterale în castelul lui Rockefeller sunt membri ai CFR-ului. Scopul declarat al acestei comisii este, dupa spusele ei, “cooperarea trilaterala strânsa pentru a mentine pacea, a administra economia globului, a promova renovarea economica, a diminua saracia mondiala, permitând astfel evolutia pasnica si linistita a sistemului mondial global” (dupa RE, p. 232). Cele trei “laturi” sunt America, Europa Occidentala si Japonia. Prin aceasta comisie de “dezvoltare economica si comerciala” s-a urmarit ca mare parte din averea poporului american sa treaca în mâinile bogatasilor japonezi si arabi si aceasta fara sa se ascunda nationalitatea noilor stapâni ai pamântului si bogatiilor Americii, astfel încât, daca muncitorul american se vede pauperizat, sa dea vina pe seicul arab sau pe magnatul japonez si nu pe bancheri ca Rockefeller si stapânii lor din umbra. Arabii, care nu s-au putut niciodata întelege între ei în trecut, în ciuda religiei lor comune, dintr-odata au cazut de acord în 1973 când au impus embargoul petrolului, pe care companiile americane îl extrageau si rafinau din teritoriul tarilor arabe. Printii si seicii nu aveau nimic de facut decât sa împarta venitul cu Rockefeller si asociatii lui pentru ca sa se îmbogateasca. Cea mai mare parte din venit s-a întors în America, unde câtiva seici arabi au devenit vicepresedinti ai megabancilor americane si europene. Apoi, tot aceasta criza petrolifera creata artificial a sporit bogatia Japoniei, ale carei masini, laudate în cor de mass-media pentru ca consuma putin, au alungat de pe piata americana masinile americane, distrugând industria grea americana si facând someri milioane de americani. O mare parte din acest profit din nou s-a reîntors în America (si în Europa) unde magnatii japonezi au cumparat suprafete mari de pamânt si industrii întregi. Astfel, embargoul petrolului arab a servit de minune planurilor de a saraci creatorii si purtatorii civilizatiei crestine occidentale si a instaura guvernul francmasonic mondial, pregatit prin conceptul de “interdependenta economica mondiala” de catre Comisia Trilaterala (GHK, pp.44-45). In

222

realitate, petrolul arab nu este nici pe departe atât de necesar cum este făcut cetăţeanul de rând sa creada, caci în Statele Unite se afla zacaminte mari de petrol. Guvernul american interzice însa exploatarea lor pe motiv ca “s-ar distruge mediul înconjurator”. Când scopul este ruinarea si aservirea muncitorului american, mediul înconjurator este protejat cu străşnicie de catre guvern; când scopul este ruinarea si aservirea fermierului american, mediul înconjurator este distrus cu mare zel de catre acelaşi guvern, care impune folosirea celor mai nocive si mortale insecticide si îngrasaminte chimice, a caror toxicitate este asa de grava încât efectul lor distrugator va dura multe secole. Dar ce conteaza ca frumoasa natura a Americii va fi transformata în deşert mort - câta vreme elita francmasonică bancară internatională îsi va vedea visul cu ochii; nu vor mai exista decât ei si imensa gloata de sclavi din imensele cazarmi urbane asemeni acelor pe care le construia Nicolae Ceausescu pe vremea când darâma satele României. Cel care a scris Carta Comisiei Trilaterale si care a fost primul director al acestei comisii (1973 - 1976) a fost Zbigniev Brzezinski, Consilierul preşedintelui Carter în ceea ce priveste problemele de securitate nationala. Ca si colaboratorii lui de la Clubul de la Roma, si el doreste sa construiasca societatea dupa principiile lui Karl Marx. Brzezinski recunoaste cu candoare ca pentru a realiza Noua Ordine Mondiala, poporul american va trebui sa accepte scaderea nivelului de trai. Cele trei “laturi” ale Comisiei Trilaterale, si anume Statele Unite, Europa Occidentala si Japonia, sunt regiunile (cu denumirea originala de “regate”) 1, 2 si 3 pe harta Clubului de la Roma. Comisia Trilaterala francmasonica are 325 membri: 98 din America, 146 din Europa si 81 din Japonia. Fiecare mare corporatie din Japonia este reprezentata cu cel putin un director. Aproape toti reprezentantii francezi sunt masoni în loja Grand Orient. Metodele de lucru ale Comisiei Trilaterale, ca si ale francmasoneriei în general, includ printre alte mijloace satanice, asasinatul politic sau macelul în masa, daca le este util. Dar asasinatul reprezentantului Larry McDonald (deghizat prin lovirea “accidentala” a unui avion întreg), care, în ciuda conspiratiei francmasonice guvernamentale si a conspiratiei tacerii în mass-media, începuse sa dezvaluie în public activitatea Comisiei Trilaterale între 1981 si 1983, a provocat o reactie de indignare in rândul populatiei. La 15 decembrie 1987 senatorul Jesse Helms a facut o trecere în revista a situatiei politice din Statele Unite ale Americii, si a încheiat cu urmatoarele cuvinte: “...aceste organizatii oculte lucreaza de comun acord cu

223

stapânii din Kremlin ca sa creeze ceea ce ei numesc “Noua Ordine Mondiala”. Organizatii particulare precum: Consiliul pentru Relatii Externe, Institutul Regal de Afaceri Internationale, Comisia Trilaterala, Conferinta de la Darmouth, Institutul Aspen pentru Studii Umanistice, Institutul Atlantic si grupul francmasonic Bilderberg disemineaza si coordoneaza planurile pentru aceasta noua ordine mondiala în cercuri puternice comerciale, financiare, academice si oficiale... acest amalgam amorf de bogatie si legaturi sociale a caror putere rezida în faptul ca ei (francmasonii) au pus stapânire pe sistemul nostru financiar si pe o mare parte din sectorul industrial. Principalul lor instrument de control asupra economiei si finantelor americane este Federal Reserve System... Oricine poate vedea cum (bancherii de pe) Wall Street controleaza Departamentul de Stat si Agentia Centrala de Investigatii... Punctul de vedere al puterii instaurate de francmasoni se cheama azi globalism... Dupa punctul de vedere globalist, statele nationale si granitele nationale nu au nici o valoare. Filozofia si principiile politice sunt pur si simplu relative. Chiar constitutiile sunt doar vorbe goale în fata celor care au puterea. Libertatea sau tirania nu sunt nici bune, nici rele în sine si nu sunt luate în considerare. Conform acestui punct de vedere, activitatea fortelor internationale financiare si industriale trebuie orientata spre realizarea acestei unice lumi globale, având ca punct principal contopirea Uniunii Sovietice cu Statele Unite ale Americii... Tot ceea ce conteaza în ochii lor este sa stoarca profituri maxime printr-o practica descrisa ca fiind capitalism financiar, un sistem care se bazeaza pe doua lucruri: îndatorare si monopol. Acesta nu este un adevarat capitalism. E calea concentrarii economice si a sclaviei politice”. (GHK, pp.48-49) Comisia Trilaterala a fost cel mai bine descrisa de Senatorul Barry Goldwater: “Ceea ce intentioneaza trilateralistii sa faca în realitate este crearea unei supraputeri economice mondiale deasupra guvernelor politice ale statelor nationale afectate. Ca administratori si creatori ai sistemului, ei vor stapâni lumea”. Cine-si închipuie ca vorbele despre stapânirea lumii sunt vorbe goale, se înseala. Stapânirea lumii de catre un grup dedicat puterii banului, lipsit de nationalitate si loial doar lui însusi înseamna pentru ceilalti lagare de concentrare, viata de mizerie, degradare fizica si psihica si genocid dupa bunul plac al elitei. Comisia Trilaterala cuprinde Statele Unite, Europa si Japonia pentru ca acestea produc doua treimi din productia mondiala de bunuri si pot absorbi restul lumii în sferele lor. Fondul Monetar Internaţional si Banca Mondiala sunt brate ale acestei comisii, care formuleaza planuri pe 20-

224

30 de ani înainte. In 1972, planul Comisiei Trilaterale era de a scadea nivelul de trai al claselor de jos si de mijloc, de a spori autoritatea presedintelui, de a consolida cooperarea dintre guvern si sectorul particular, faurind planuri economice, un control guvernamental mai sever asupra presei si dezarmarea muncitorilor. Henry Kissinger a devenit în 1977 membru în Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale si sef al Consiliului International al Bancii Chase-Manhattan a lui Rockefeller, pe a carui mosie a fost fondata Comisia Trilaterala în 1972. Fondurile pentru salariatii si activitatile Comisiei Trilaterale au fost donate de cei care profita de pe urma activitatilor ei: Rockefeller si cumnatul sau Franklin (director la CFR între 1953-1971), David Packard de la Hewlett Packard, si o serie de megaindustrii si fundatii ca Ford, Lilly, Kettering, fratii Rockefeller, Thyssen, General Motors, Sears, Caterpillar, Deere, Exxon, Texas Instruments, Coca-cola, Times (publicatii), CBS (televiziune), Wells-Fargo (banci). Senatorul Barry Goldwater numeste Comisia Trilaterala “noua Kabala internationala a lui Rockefeller”, caci este internationala (din ea fac parte directorii bancilor Chase-Manhattan din America, Mitsubishi din Japonia, Dresdner Bank din Germania, Swiss Bank Corporation - Banca Elvetiana, Amsterdam Rotterdam Bank din Olanda, Bank of Montréal din Canada, Crédit Agricole din Franta, si altii); dar Rockefellerii sunt, credem noi, subordonati casei Rothschild. In 1991, la una din conferintele secrete ale grupului Bilderberg din Germania, David Rockefeller a multumit ziarelor de larga circulatie din Statele Unite, Washington Post, The New York Times, si Time ca timp de 40 de ani au pastrat secretul asupra a ceea ce face aceasta organizatie. David Rockefeller a fost un foarte activ agent al Comisiei Trilaterale în ultimii 40 de ani. In 1964 s-a întâlnit cu Nikita Hrusciov si dupa 4 luni acesta a fost schimbat. In 1973 s-a întrunit cu 27 sefi de stat inclusiv ai Uniunii Sovietice si Chinei comuniste. In 1974 l-a vizitat Papa Paul VI, dupa care enciclica papala chema la amalgamarea popoarelor. In 1976, premierul australian Malcolm Fraser a venit sa se întâlneasca cu presedintele Statelor Unite, dar înainte de aceasta s-a întâlnit cu David Rockefeller. In 1989 acesta l-a vizitat pe Gorbaciov si a oferit Uniunii Sovietice intrarea în Fondul Monetar International (International Monetary Fund, IMF) si în Banca Mondiala; apoi s-a dus în Polonia. Dar împrumuturile acordate oricarui guvern de catre Fondul Monetar International sunt garantate de avutul natiunii: de munti, râuri, lacuri, câmpii si dealuri, de pamântul ţării, de baza existentei locuitorilor. Jesse Helms le-a vorbit americanilor, dar cuvintele lui se adreseaza tuturor natiunilor. Este sfâsietor sa vezi cum

225

se grabesc românii sa se vânda puterilor distrugatoare si dusmane ale bancherilor internationali, care sub pretextul “ajutorului economic”, “împrumutului necesar pentru reconstruirea industriei” le vor rapi suveranitatea nationala, stapânirea asupra pamântului României si, în cele din urma, statutul de om liber. Caci grabindu-se sa se îndatoreze la bancherii internationali, românii îsi pun drept garantie (“colateral”) - nimic altceva decât pamântul stramosesc, teritoriul României si dreptul de a fi cetatean român. Caci scopul declarat al guvernului francmasonic mondial, al Noii Ordini Mondiale, este “sa treaca pamântul în proprietatea altora” (“to change the tenure of the land.”) Dintre realizările Comisiei Trilaterale Francmasonice se pot cita: 1) Tradarea si exilarea şahului Iranului, care reuşise sa aducă prosperitate si stabilitate în Iran astfel încât, dacă petrolul iranian s-ar fi epuizat în decurs de un secol, Iranul ar fi putut continua sa prospere cu o economie echilibrata în graniţele proprii. Eliminarea şahului a lasat porţile deschise agentilor sovietici si fanaticilor demenţi si setosi de sânge, ayatollah-ilor. Sahul a fost convins sa-si investeasca banii în banca lui Rockefeller, Chase Manhattan; si Carter l-a trimis pe generalul american Robert E. Huyser, comandant adjunct al forţelor din Europa, sa le ceară generalilor iranieni sa nu se opuna loviturii de stat a lui Khomeini. După câteva ore, generalii iranieni au fost împuscaţi. Mai mult, când primul ministru iranian Amir Hoveida a cautat sa arate în parlament ca Ayatollah Khomeini, care a preluat puterea, era un impostor care se dădea drept Ayatollah Khomeini, a fost târât afara din parlament si împuşcat pe loc (adevaratul Ayatollah avea un deget mijlociu lipsa; impostorul nu avea nici un deget lipsa). Michael Goloniewski, expert polonez, afirma ca impostorul care a trecut drept Ayatollah Khomeini a fost un agent sovietic (RE, pp. 237-242). 2) Exacerbarea terorismului comunist în Africa de Sud, unde ambasada americană a devenit cartierul general al criminalităţii si a terorismului armat împotriva populatiei paşnice. 3) Predarea Canalului Panama unui dictator marxist. Numai dobânda pentru datoriile dictatorului panamian Torrijos fata de bancile americane Chase Manhattan, First National City Bank, Bank of America, Banker's Trust, First National Bank of Chicago, Republic National Bank of Dallas, si Marine Midland Bank (a lui Sol Linowitz, care a

226

conceput tratatul de cedare al canalului) însuma 39% din bugetul sau national. Cedând Canalul Panama lui Torrijos, acesta îsi putea plati datoriile fata de aceste banci din taxele ridicate de la vapoarele care-l folosesc. Ce a pierdut poporul american au câstigat bancile sus-numite; caci în tratatul de cedare al Canalului Panama catre Torrijos, guvernul Statelor Unite s-a obligat sa plateasca lui Torrijos milioane de dolari pentru ca a acceptat sa primeasca Canalul. Jumatate din bancile care i-au dat bani cu împrumut falitului Torrijos aveau cel putin un membru al Comisiei Trilaterale în comitetul de directie. Dintre cei 16 senatori americani care erau la ora aceea membri în CFR, 15 au votat sa i se dea canalul lui Torrijos. 4) Tradarea Nicaraguei. Somoza, presedintele ales al Nicaraguei si izgonit de conspiraţia sandinistă, a vazut cu uimire ca “exista o conspiratie care plănuieste în mod intentionat sa distruga forma de guvernare republicana si s-o înlocuiasca cu dictatura totalitara (Anastasio Somoza, “Nicaragua Betrayed - Nicaragua Tradata”, p.291). Pentru ca a cautat sa avertizeze publicul american de felul în care guvernul american introduce treptat dictatura totalitara, Somoza a fost asasinat la câteva saptamâni dupa aparitia cartii sale. “In 9 luni comunistii au facut mai mult rau în Nicaragua decât a facut Somoza în 10 ani”, scrie un fost conducator sandinist. Circa 12.000 de oponenti politici au fost aruncati în închisoare, sute de oameni pur si simplu au disparut. Comunistii dicteaza toate amanuntele vietii în Nicaragua. In fiecare zi junta acapareaza mai multa avere. Au confiscat peste un milion de acri de pamânt arabil, dar mai putin de a cincea parte din pamânt e cultivata azi. Peste doua luni vom muri de foame” (The Review of the News, 30 iulie 1980, dupa RE). Principala preocupare a sandinistilor, în afara de jaf si asasinat, pare sa fie exportul de revolutie în El Salvador, Honduras, Guatemala, si Costa Rica. Totusi, declarându-se satisfacut ca “regimul marxist din Nicaragua nu ajuta gherilele comuniste din El Salvador si Guatemala”, Carter le-a dat sandinistilor 75 milioane de dolari în 1980 (ibidem, 24 septembrie 1980). Dar în 1980 Comisia Trilaterala Francmasonică a hotarât ca nu mai este util Carter ca presedinte. Lui Ronald Reagan, ne-membru al Comisiei Trilaterale, i s-a permis sa câstige în mod spectacular alegerile, desi declarase ca “interesele (Comisiei Trilaterale) sunt angajate de partea bancherilor internationali si-a companiilor multinationale” si nu e de parere ca se cuvine ca un anumit grup de interese sa ocupe posturile cheie în stat - deci nu va numi membrii Comisiei Trilaterale în posturi cheie. Dar pe cine-a recomandat Reagan în posturile cheie dupa 227

alegeri? Dintre cele 59 de numiri ale lui Reagan, 28 erau membri în CFR, 10 în grupul Bilderberg si 10 în Comisia Trilaterala, iar vicepresedintele pe care si l-a ales, George Bush, ulterior presedinte, este membru atât în CFR cât si în Comisia Trilaterala. In administratia Reagan au înflorit 64 de membri ai CFR-ului, 6 ai Comisiei Trilaterale, 6 ai ambelor si 5 fosti trilateristi (RE,pp.246-248; AW,pp.40-66). La alegerile din 1992, poporului american i s-a permis sa vadă trei candidati la presedintie: democratul francmason Bill Clinton, republicanul George Bush si independentul Ross Perot. Despre Ross Perot nu se stie sa fie membru în vreunul din aceste grupuri; a fost recomandat pentru CFR de catre George Bush, dar nu apare pe lista membrilor; poate n-a acceptat el, poate nu l-au acceptat ei. Bush apare pe lista CFR-ului ca fost membru. Clinton însa este membru si în CFR, si în Comisia Trilaterala, si în grupul Bilderberg si este si bursier Rhodes, si francmason. Virusul HIV / SIDA fabricat în laboratoarele americane O carte publicata in SUA de catre un alt demnitar in serviciile de sanatate publica face in ultima vreme mare zgomot in mediile stiintifice. Lucrarea lui Dr. Horowitz “Virusi emergenţi” avanseaza o ipoteza monstruoasa: virusul maladiei SIDA a fost fabricat cu premeditare în laboratoarele americane, plecând de la experimentele asupra virusului cancerului, la sfârsitul anilor ‘60. Maimuţe africane au fost inoculate cu gene provenind de la alte specii animale, pentru a permite punerea la punct a fabricării vaccinurilor. În aceeasi perioada, cercetatori ai Institutului Naţional al Cancerului, în strânsa colaborare cu savanti ai armatei americane, au cercetat si produs virusi capabili sa provoace cancere. Era vorba de un program ultrasecret de cercetare in domeniul armelor biologice, dotat cu un buget foarte important (SVCP – Special Virus Cancer Programm). Analizând documentele “clasate” si contractele semnate de NCI, Dr. Horowitz este convins ca epidemia are la origine incercari de vaccinare impotriva poliomelitei si hepatitei. Aceasta carte pune in culpa cele mai mari instituţii medicale americane si cei mai mari cercetatori care au pus la punct acesti agenti biologici capabili sa distruga sistemul imunitar, la cererea Ministerului Apararii si a CNI, la sfârşitul anilor ‘60. Iata in continuare o scurta prezentare a cartii lui Dr. Horowitz “Virusi emergenti”:

228

Doua treimi din negrii americani cred ca epidemia de SIDA poate fi un genocid. In mod evident, informatia si cercetarea in domeniul SIDA au fost impiedicate de frauda stiintifica, de certurile politice si de prejudecati oarbe. Originea virusilor mortali cei mai periculosi si mai inspaimântatori din lume a fost inconjurata de mister. Cartea Dr. Horowitz asupra aparitiei virusilor este prima explorare profunda despre virusii HIV si EBOLA. Ipotezele, conform carora acesti virusi emergenti ar fi evoluat in mod natural, trecând de la maimuta la om, se contureaza tot mai clar ca o manipulare grosolana, in lumina informaţiilor şocante reunite in aceasta carte extraordinara. Este studiata aici ipoteza dupa care acesti germeni stranii sunt creatii ale laboratoarelor, transmise accidental sau intentionat in SUA si Africa prin intermediul vaccinurilor contaminate pretins destinate sa combata hepatita sau variola, asa cum au afirmat numeroase autoritati. Aceasta carte trece în revista numeroasele studii referitoare la vaccinurile de origine virala, studii efectuate simultan la New York si in Africa Centrala si de Est, in cadrul unei retele de virusologi, care lucreaza pentru principalii parteneri ai complexului militaro-medical aflat sub auspiciile Institutului National al Cancerului si al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Este dovedit clar ca Dr. Robert Gallo, celebru pentru descoperirea virusului SIDA, face parte din aceasta retea. Acest text prezinta fapte stranii si terifiante asupra cursei armelor biologice din anii ‘60 si inceputul anilor ‘70. In aceasta perioada, cercetatorii au dezvoltat intr-un mod nebunesc virusi capabili sa faca ravagii in sistemul imunitar si au efectuat experiente plecând de la o gama de vaccinuri care erau pretinse remedii pentru prevenirea si combaterea cancerului. Teoriile maladiilor induse chiar pe cale medicala si cele ale genocidului prin SIDA sunt meticulos examinate in contextul social si politic al acestei perioade tulburate de stiinta militara americana. Aceasta carte examineaza activitatile CIA si initiativele politicii externe americane in Africa Centrala, reactii la pretinse amenintari pe care le constituie populatiile lumii a treia, nationalismul negru si comunismul. Este luat in consideratie si rolul important jucat de anumiti lideri politici: Dr. Henry Kissinger, consilier pentru securitatea nationala, Frank Carlucci junior si Joseph Califano, secretari ai Departamentului Sanatatii Publice, al Educatiei si al Protectiei Sociale. Nu sunt trecuti cu vederea nici presedintii Richard Nixon si Gérald Ford si personalitatile lumii

229

economice: Nelson si Laurence Rockefeller. Acest text diseca in mod sistematic intentiile ascunse si mecanismele administrative care sustin convingerea ca virusii HIV si EBOLA puteau fi in mod deliberat raspânditi si ca epidemia de SIDA este pe cale sa realizeze pas cu pas un plan prestabilit. Câteva personalităţi ale lumii medicale depun marturie: “Trebuie sa fim in mod deosebit recunoscatori lui Dr. Horowitz pentru prezentarea unei cercetari riguroase asupra unor fapte putin cunoscute si extrem de socante, care trebuiesc depuse ca piese esentiale in dosarul istoriei, referitor la aparitia noilor virusi” (Dr. John Martin, fost director al Departamentului Biologic din Food and Drug Administration) “Fie ca suntem simpli cetateni sau profesionişti in domeniul sănătăţii, nu putem sa nu remarcam caracterul exploziv al cartii lui Dr. Horowitz si al tezei sale majore: nu mai poate fi mentinut secret faptul ca programele armelor biologice au fost dezvoltate si testate in situatii concrete, plecând de la agenti virali care distrug sistemul imunitar” (Dr. Garth L. Nicolson, profesor si conferentiar la Universitatea din Texas si la “Centrul Anderson pentru cercetarea cancerului”) “Horowitz a reusit miracolul de a rezuma un secol de istorie prezentata drept coerenta, in realitate construita insa din intrigi, fraude si manipulari. Suntem condusi in laboratoarele ticaloase in care se produc vaccinuri contaminate, la responsabilii care actioneaza in numele traficantilor de arme biologice ... Aceasta carte se citeste cu sufletul la gura, fiind poate cea mai plina de suspans din ultimul mileniu”. (Dr. Eva Snead, autoarea cartii “Unii o numesc SIDA, eu o numesc crimă”) Cine este Dr. Horowitz? Doctorul Leonard G. Horowitz este un cercetator licentiat la Harvard si o autoritate recunoscuta pe plan international in domeniul sanatăţii publice si al informatiei despre SIDA. El a condus un centru de sanatate pluridisciplinara timp de mai mult de 10 ani si a dezvoltat programe educative pentru sute de organizatii si institutii. Autor a 10 carti si mai mult de 80 de articole stiintifice si publicatii pentru marele public, Dr. Horowitz a fost deseori invitatul emisiunilor radio si televizate din America de Nord.

230

Cum a ajuns dr. Horowitz sa se intereseze de originea SIDA? In 1990, 6 pacienţi ai unui dentist din Florida sunt atinşi de SIDA. La analiza, ei nu fac parte din populaţiile supuse riscului. In schimb, dentistul este cunoscut ca purtator al maladiei. Institutul National pentru Sanatate (NIH) si Centrul de Epidemiologie (Centre of Disease Control) din Atlanta concluzioneaza ca este “un caz de transmitere misterioasa”. Dr. Horowitz, care este un specialist al sanatăţii publice si care reprezinta o autoritate in materie de igiena si asepsie a personalului medical tocmai pentru masurile de prevedere antiSIDA, refuza sa admita concluziile autorităţilor oficiale. El reconstituie cu meticulozitate elementele unei anchete, in vederea intelegerii faptelor legate de aceasta asa-zisa “contaminare misterioasa”. El descopera cu aceasta ocazie ca Dr. Acer si-a infectat in deplina cunostinta de cauza pacientii. De ce? In contradictie cu tezele NIH si CDC, Dr. Horowitz demonstreaza ca Dr. Acer a actionat pentru a se razbuna ca este o victima a maladiei SIDA. Printre documentele care au apartinut acestui dentist, el descopera o copie a darii de seama a unei reuniuni tinute in Senatul american in 1969. La aceasta reuniune, participantii identificati au evaluat pretul punerii la punct a unei arme biologice destinate sa mineze sistemul imunitar al indivizilor. Acest document a fost difuzat in mediile homosexuale, pentru ca acestia sa-si explice originea SIDA, tinând seama ca au fost folositi ca o comunitate de “ţapi ispăşitori”. Dupa ce a regasit originalul acestui document, având acoperirea data de “Freedom Information Act”, lege fundamentala a SUA, Dr. Horowitz a cercetat care au fost bugetele militare si civile ce au servit la finantarea cercetarilor medicale ale anilor ‘70 si modul in care aceste bugete, sub pretextul programului national de lupta impotriva cancerului, au fost utilizate de laboratoarele farmaceutice pentru cercetarile legate de noii virusi. Evoluţie naturală, accidentală sau premeditare? Cum poate fi interpretata aparitia simultana si atât de subita, in urma campaniilor de vaccinare a unor populatii atât de bine identificate, in zone geografice si culturale atât de diferite ca in SUA (vaccinarea impotriva hepatitei la homosexuali) sau Zair si Haiti (campania impotriva variolei)

231

SOCIETĂŢILE SECRETE ŞI RĂZBOIUL NEVĂZUT Acum să analizăm strategiile utilizate de francmasoni în războiul ce are ca scop controlul asupra planetei. Astfel, vom putea vedea paşii ce urmează a fi făcuţi în viitor. Ştiind toate acestea nu vom mai putea spune că suntem neştiutori. Această dezvăluire urmăreşte să educe oamenii şi să le ofere armele de care au nevoie în anii următori, ani în care Noua Ordine Mondială se va lupta pentru a se naşte, pentru a ieşi la suprafaţă. Mulţi ignoranţi vor spune că “Arme secrete tăcute pentru războaiele silenţioase” este doar un conglomerat de cuvinte pentru care autorul nu-şi asumă responsabilitatea. Cei care vor face asemenea afirmaţii ignoră adevărurile evidente care sunt conţinute de acest document. Ei ignoră aceste adevăruri pentru că altfel, ei sunt siliţi să-şi recunoască propria ignoranţă. Acest document cutremurător care a fost descoperit în anul 1969 nu poate fi ignorat sau trecut cu vederea de către cei lucizi şi inteligenţi. Adevărurile evidente pe care el le conţine nu pot fi respinse sau negate. Mesajul este: Trebuie să acceptaţi ca aţi fost şi sunteţi trataţi ca o cireadă de vite de către FRANCMASONI şi că probabil nu mai este mult până când veţi fi schimbaţi cu toţii în vite - trebuie tocmai de aceea să vă pregătiţi de luptă pentru a vă păstra dreptul cel mai de preţ care v-a fost dat de Dumnezeu, acela de a fi Liberi. Declaraţia de război care a fost adresată de Iluminaţi (FRANCMASONI) cetăţenilor Americii (titlul de mai sus a fost adăugat de cel care a intrat în posesia acestor documente) Am citit unele documente Top Secret care explică în mod insolent, că “Arme tăcute pentru războaiele silenţioase” este în realitate tactica ce a fost adoptată de către Comitetul Politic al Grupului Bilderberg la prima întâlnire din anul 1954. În anul 1969 s-a găsit o copie care se afla în posesia serviciului Secret a Marinei Militare. Următorul document, datat mai 1979, a fost găsit pe data de 7 iulie 1986, într-un copiator IBM care a fost scos la vânzare. STRICT SECRET – arme secrete tăcute pentru războaie silenţioase Programa introductivă care a fost extrasă din manualul tehnic al operaţiunilor de cercetare TM – SW7905.1 Această publicaţie marchează astfel cea de-a 25-a aniversare a celui de-al Treilea Război Mondial, denumit “Războiul Silenţios”, cu un caracter de luptă, subiectiv, biologic, ce

232

foloseşte în special “arme tăcute”. Conţinutul de mai jos descrie acest tip de război, strategiile acestuia şi armele sale eficiente care sunt folosite atunci. Este aproape imposibil să se discute despre ingineria socială sau despre automatismele unei societăţi, despre ingineria sistemelor automatismelor sociale (ARME TĂCUTE), la scară naţională sau mondială, fără a se face referiri la obiectivele extinse care vizează înainte de toate controlul social deplin şi distrugerea în masă a vieţii umane, care în fond implică sclavia nebănuită şi genocidul. Această publicaţie este o declaraţie de intenţie, care nu trebuie să fie adusă la cunoştinţa publicului larg. Altfel (în cazul divulgării) ea ar putea fi interpretată ca o declaraţie de război. Mai mult decât atât,ea nu trebuie să fie adusă la cunoştinţa unei persoane, sau a unui grup de persoane care se află într-o poziţie puternică, care ar putea să folosească în mod consecvent şi metodic aceste date în scopul măririi puterii sale economice. Soluţionarea acestor probleme necesită deci o abordare secretă, care trebuie să nu atace în mod deschis valorile religioase, morale sau culturale. Doar dumneavoastră sunteţi calificaţi pentru a aplica acest proiect, datorită abilităţilor dumneavoastră de a privi societatea umană cu obiectivitate şi de a analiza şi discuta observaţiile şi concluziile cu alte persoane care prezintă capacităţi intelectuale similare, fără însă ca să apară pericolul pierderii calităţilor umane cele mai importante cu ajutorul cărora se pot atinge aceste scopuri – discreţia (să ne amintim că FRANCMASONII pun mare preţ pe “DISCREŢIE”) şi modestia. Aceste virtuţi trebuie să fie aplicate în interesul dumneavoastră şi tocmai de aceea nu se recomandă devierea de la forma fundamentală.1 Acest document este, după cum se autodefineşte, o declaraţie de război a “Iluminaţilor” (FRANCMASONI) către cetăţenii Statelor Unite ale Americii. Eu ştiu că la ora actuală există această Stare de Război între cetăţenii americani şi agresorii acestora care sunt “Iluminaţii”. Afirm deci că cetăţenii acestei naţiuni sunt total îndreptăţiţi să ia măsurile pe care le consideră că sunt necesare, inclusiv violenţa, pentru a identifica, contra-ataca şi neutraliza cât mai repede duşmanul. Afirm toate acestea în baza dreptului care a fost dat de Dumnezeu popoarelor paşnice, care trebuie să se apere împotriva atacurilor duşmanilor care intenţionează să-i distrugă. Aceste principii sunt clar accentuate în Declaraţia de Independenţă, de Constituţia Statelor Unite ale Americii şi sunt pe deplin recunoscute de istorie ca servind drept justificare pentru distrugerea tiranilor.

233

Introducere istorică Tehnologia armelor silenţioase a evoluat de la stadiul de Cercetări Operaţionale la cel de metodologie tactică şi strategică ce a fost dezvoltată de cercetătorii militari englezi în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Scopul originar al acestor cercetări a fost de a studia problemele tactice şi strategice ale apărării spaţiului aerian şi terestru, în situaţia folosirii unor resurse militare limitate împotriva inamicilor străini (logistica). Nu a trecut însă mult timp până când cei secreţi de la putere (Consiliul pentru Relaţiile cu Străinii) şi-au dat seama că aceste metode ar putea fi folosite pentru controlul total al societăţii. Dar totuşi erau necesare unelte mai performante; Ingineria socială (analiza lucidă, efectuată asupra automatismelor societăţii), necesită o corelare de cantităţi enorme de informaţii economice în continuă schimbare (date), de aceea era necesar un sistem computerizat de mare viteză care să poată fi cu un pas înaintea sistemului social şi care să prezică momentul în care societatea va ajunge în pragul capitulării. Computerul electronic, care a fost inventat în anul 1946 de J. Presper Eckert şi de John W. Mauchly, împlinea cele mai îndrăzneţe vise şi speranţe Următorul pas a fost făcut de matematicianul George B. Dantzig, care a creat metoda de programare lineară, în anul 1947. Apoi în 1948, tranzistorul care a fost inventat de J. Bardeen, W.H. Brattain si W. Shickley, a garantat expansiunea domeniului computerizat prin reducerea spaţiului şi a generatoarelor de putere. În baza acestor trei invenţii, cei secreţi de la putere şi-au dat seama că era posibil să controlezi întreaga lume printr-o simplă apăsare de buton. Pasul următor a fost făcut de Fundaţia Rockefeller, care a creat o nouă ramură de învăţământ la Colegiul Harvard, înfiinţând Proiectul de cercetare economică Harvard, care avea drept fundament studiul realizat asupra structurii economiei americane. Un an mai târziu, în anul 1949, li s-au alăturat Forţele Aeriene ale Statelor Unite. În 1952 s-a încheiat perioada de garanţie, drept pentru care a avut loc o întâlnire la nivel înalt a elitei (Iluminaţii), unde trebuia să se stabilească fazele următoare de desfăşurare a operaţiunilor de cercetare socială. Proiectul Harvard a dat rezultate fructuoase; anumite rezultate au fost publicate în 1953 (Studies in the Structure of the American economy “- copyright 1953 de Vasili Leontiev, International Science Press, White Plains, New York). Creată încă din ultima jumătate a decadei anilor 1940, maşinaţia respectivă a putut fi folosită abia începând cu anii 1954, când la o întâlnire a Elitei Internaţionale (Grupul

234

Bilderberg), războiul silenţios a fost declarat. Deşi sistemul secret al armelor silenţioase a fost expus 13 ani mai târziu, evoluţia acestuia nu a suferit modificări prea mari. Introducere politică În 1954, cei secreţi, aflaţi la putere au recunoscut că era o problemă de timp, de câteva decade, înainte ca publicul să muşte momeala. LANSAREA

PREOCUPĂRII

PRIMARE, aceea de DOMINARE TOTALĂ, gravitează totdeauna în jurul unui subiect primordial, acela al studiului energiei. Energia Energia este recunoscută ca fiind cheia tuturor activităţilor de pe pământ. Ştiinţa naturală este studiul surselor şi a controlului energiei naturale, iar ştiinţa socială, exprimată teoretic ca fiind ştiinţa economică, reprezintă de fapt studiul surselor şi a controlului energiei sociale. Ambele sunt sisteme matematice de contabilitate. Prin urmare, matematica este ştiinţa energiei primare. Şi, astfel prezentându-se lucrurile, contabilul poate fi rege, dacă publicul (masele oarbe) poate fi menţinut în stare de ignoranţă în ceea ce priveşte metodologia contabilă. Toate ştiinţele au ca scop o anumită finalitate. Mijlocul prin care se atinge acest scop este cunoaşterea. Scopul final este controlul (SCOPUL SCUZĂ MIJLOACELE). Rămâne atunci numai întrebarea: Cine va fi beneficiarul? În anul 1954, aceasta era preocuparea de căpătâi. Deşi se ridicau “probleme morale”, s-a luat în calcul legea selecţiei naturale, care definea faptul că o naţiune care nu-şi va folosi aşa cum trebuie inteligenţa nu va fi niciodată superioară nici măcar animalelor, care sunt considerate ca fiind fiinţe fără inteligenţă. Prin urmare, s-a decis, în interesul viitoarei ordini mondiale şi al păcii, să se declanşeze un război tăcut împotriva tuturor popoarelor de pe această planetă, care avea ca ultim obiectiv un proces continuu de transfer al energiei naturale şi sociale (avere), de la cei indisciplinaţi şi iresponsabili, în mâinile celor disciplinaţi, responsabili care deja sunt foarte bogaţi. Pentru a implementa cât mai repede acest obiectiv este necesară crearea şi aplicarea unor arme noi, secrete, sigure, create pe baza unor principii de operare subtile şi sofisticate. În concluzie, obiectivul cercetării economice, ce este condus de magnaţii capitalului (sistemului bancar) şi de industriile producătoare de bunuri şi servicii, e stabilirea unei economii total predictibilă şi manipulabilă.

235

Pe scurt, se poate spune că s-a descoperit că economia funcţiona pe baza legilor fizicii şi că toate teoriile matematice descoperite până atunci, toate aplicaţiile din domeniul electronic, pot fi aplicate în mod analogic, direct în studiul economiei. Descoperirea aceasta nu a fost declarată public, iar implicaţiile ei uriaşe au fost ţinute în secret, cum ar fi de exemplu faptul că într-un model economic, viaţa umană este măsurată în dolari, iar scânteia electrică care este generată de răsucirea unui buton conectat la un inductor activ are ca analog matematic iniţierea unui război. Cea mai mare piedică ce a fost întâmpinată de economişti a fost descrierea precisă a familiei ca industrie. Aceasta a reprezentat chiar o provocare, deoarece preferinţele consumatorului pot fi influenţate de nenumăraţi factori, cum ar fi veniturile, preţul produsului şi alţi factori economici. Această piedică a fost însă eliminată cu aproximaţie prin aplicarea testelor de şoc, prin care erau determinate caracteristicile curente, denumite coeficienţi tehnici, ai industriei familiale. În cele din urmă, deoarece toate problemele teoriei economice pot fi transferate cu uşurinţă în mod analogic, în teoria electronicii, pentru aflarea soluţiilor care după aceea trebuie să fie transferate înapoi, era necesară elaborarea unui manual de definire conceptuală, care reprezenta de fapt o “traducere” din “limba fizicii”, în “limba economiei”. Restul, urma după aceea să fie luat din studiile standard de matematică şi electronică. Diagramele industriale O industrie ideală este aici definită ca fiind un dispozitiv care este valorificat de alte industrii, de diferite forme, care converteşte această valoare într-un singur produs, care este distribuit şi vândut de alte industrii. Pentru un produs, există mai mulţi furnizori. Ceea ce ştie publicul este că o industrie este de fapt un complex industrial sub acoperişul căruia câteva industrii produc unul sau mai multe produse . Trei clase industriale Clasa #1- Capitalul (resursele) Clasa #2- Bunurile Clasa #3- Serviciile

236

Clasa #1 are trei nivele: 1.Natura - sursa de energie şi de materie brută. 2.Guvernul - cel care produce moneda naţională, echivalentă cu produsul naţional brut (PNB) şi extinde (prin inflaţie) excesul de PNB. 3. Sistemul bancar - împrumutul de bani care se realizează în interesul băncii şi care face posibilă extensia (inflaţia-falsul) valorii economice prin depozite şi conturi băneşti. Clasa #2- producători şi consumatori de produse. Această activitate este recunoscută de obicei de public ca fiind “industrie”. Clasa #3- familiile si guvernele, care prestează activităţi umane mecanice iar baza lor este populaţia. Conglomeratele Întregul sistem economic poate fi reprezentat printr-un model simplu: (1) capitalul, (2) bunurile şi (3) serviciile. Problema acestor reprezentări este că ele nu pot fi detaliate cu exactitate. De exemplu, industria textila şi industria metalelor feroase sunt clasificate într-o singură categorie, care este denumită “industria de bunuri” - astfel, ele îşi pierd individualitatea economică. Modelul – E O economie naţională este alcătuită din fluxuri simultane de producţie, distribuire, consum şi investiţie. Dacă toate aceste elemente, inclusiv munca umană şi produsul muncii sunt numerotate, atunci fluxul poate fi reprezentat de curentul ce străbate un circuit electronic, iar comportamentul poate fi astfel anticipat cu precizie. Cele trei componente energetice pasive ale electronicii, capacitorul, rezistorul şi inductorul corespund celor trei componente energetice pasive ale economiei, denumite industrii pure de capital, bunuri şi servicii. Capacitanţa economică reprezintă de fapt stocarea de capital, într-o formă sau alta. Conductanţa economică reprezintă de fapt nivelul de conductanţă al materialelor care sunt necesare pentru producerea de bunuri.

237

Inductanţa economică reprezintă de fapt inerţia valorii economice în mişcare. Aceasta este un fenomen social, cunoscut sub denumirea de servicii. Inductanţa economică Un inductor electric (ex.: o reţea de cabluri) are ca fenomen primar un curent electric şi ca element secundar, un câmp magnetic (inerţia)- Prin analogie, se poate afirma că un inductor economic are ca echivalent al fenomenului primar fluxul valorii economice şi ca element secundar, populaţia. Când fluxul valorii economice (ex.: banii) se diminuează, nivelul de trai al populaţiei se diminuează, în încercarea de menţinere a fluxului valorii economice (caz extrem - război). Această inerţie este un rezultat al obiceiurilor consumatorului, al aspiraţiilor acestuia la un anumit standard de viaţă, etc, şi este, în general, un fenomen de auto-conservare. Factorii inductivi (1) Populaţia; (2) Magnitudinea activităţilor economice ale guvernului; (3) Metodele de finanţare ale activităţilor acestui guvern. (A se vedea în această direcţie Principiul Peter-Paul al inflaţiei prin dobândă). Traducerea (Vor fi date în cele ce urmează câteva exemple); Preţ - coulomb - dolari; Flux-etalon monetar - amperi (coulombi per secundă) dolari per an; Forţă motivantă - amperi per volt – flux valutar per cerere de dolari; Conductanţă - amperi per volt - flux valutar per cerere dolari; Capacitanţă - coulombi per volt - dolari rezultaţi din producţie-stoc per cerere de dolari. Relaţii care se produc în timp şi oscilaţii autodistructive

O industrie ideală poate fi simbolizată într-un mod electronic în multe moduri. Cel mai simplu este ca cererea să fie reprezentată de voltaj şi aprovizionarea (de furnizarea) de curent. Apoi, relaţia dintre cele două devine ceea ce se denumeşte ca fiind admitanţă, care poate rezulta din trei factori economici: (1) flux întârziat, (2) flux prezent şi (3) flux anticipat.

238

Fluxul anticipat este rezultatul acelei proprietăţi specifice entităţilor vieţuitoare de a stoca energia (hrana) pentru o perioadă în care energia se află la un nivel scăzut (cum ar fi de exemplu situaţia pe timp de iarnă). Într-o industrie producătoare, aceasta ia câteva forme - una dintre acestea este cunoscută ca fiind stoc de producţie sau inventar. În electronică, simbolul acestei industrii este reprezentat de capacitanţă, iar stocul sau resursele, de sarcina de încărcare. Fluxul prezent nu implică întârzieri. În electronică el este reprezentat de conductanţă, care este o simplă valvă economică (un element de lucru mecanic). Fluxul întârziat este cunoscut ca obicei sau inerţie. În electronică, acest fenomen reprezintă caracteristica unui inductor (analog economic - serviciul industrial pur) în care un flux curent (analog economic - flux monetar) creează un câmp magnetic (analog economic populaţie umană activă) care, în cazul în care curentul (fluxul monetar) este diminuat, se prăbuşeşte (război) – acesta este singurul mod în care curentul (fluxul monetar - energia) poate fi menţinut la un nivel stabil. Problemele care împiedică stabilizarea economiei sunt două: (1) lăcomia, (2) excesul de populaţie. Acestea două creează o inductanţă economică excesivă, care poate fi echilibrată cu capacitanţa economică (resurse reale, sau valori reale, cum ar fi bunurile sau serviciile). Programul social de redresare nu este în fond decât un sistem de echilibru care este realizat prin credite, ceea ce creează o industrie falsă, de capital prin care se oferă persoanelor non-productive un acoperiş deasupra capului şi hrană. Cei care sunt dependenţi de drogul economic, trebuie însă să apeleze la elită pentru aşi face rost de o (nouă) doză care le este atât de necesară. Astfel, metoda simplă prin care se introduce o cantitate mare de capacitanţă stabilizatoare este împrumutul sau creditul, care este garantat cu viitoarea producţie mondială, care este anticipată în funcţie de necesităţile şi scopurile elitei. Aceasta este cea de-a patra lege a mişcării, care constă în producerea unei acţiuni, pentru ca apoi sistemul să fie abandonat, înainte ca reacţiile de reflexie să revină la punctul de acţiune - reacţie întârziată. Mijlocul prin care se supravieţuieşte reacţiei de reflecţie este schimbarea imediată a sistemului, înainte ca efectul reacţiei să aibă timp să se producă. Procedând astfel, politicienii

239

devin populari şi apoi sunt aleşi pentru o anumită perioadă, pentru ca, mai târziu, publicul să plătească. De fapt, prima măsură pe care o ia un asemenea politician este amânarea. La fel procedează şi guvernul care tipăreşte bani cu mult peste limita produsului naţional brut, iar acesta este un proces economic ce este denumit inflaţie. ACEASTA ESTE UNICA DEFINIŢIE A INFLAŢIEI, SINGURA VALABILĂ, INDIFERENT DE CEEA CE VI SE SPUNE. Procedând astfel, publicul primeşte o cantitate mare de bani, iar guvernul satisface balanţa ce înclină spre lăcomie şi totodată creează o stare falsă de încredere în puterea guvernului şi, pentru un timp chiar reuşeşte să creeze iluzia de bunăstare. În cele din urmă, pentru a echilibra balanţa, trebuie să fie declanşat războiul, care în realitate reprezintă un act de distrugere a creditorului. Dacă toţi oamenii şi-ar iubi cu adevărat semenii lor, ar trebui mai întâi să-şi controleze apetitul (de procreare, lăcomia, etc.). Cunoscând însă că publicul nu-şi va impune limitele din proprie iniţiativă, există două alternative pentru a reduce inductanţa economică a sistemului. (1) Populaţia trebuie să fie lăsată să se auto-distrugă prin război, ceea ce va putea atunci culmina cu distrugerea totală a vieţii pe pământ. (2) Preluarea totală a controlului mondial cu ajutorul “armelor secrete, silenţioase” economice, sub formă de “război secret, silenţios” şi reducerea inductanţei economice mondiale la un nivel sigur de supravieţuire, printr-un proces de sclavie nebănuită, benevolă sau genocid. Este evident că a fost luată în considerare cea de a doua alternativă. În acest moment ar trebui ca cel care lecturează aceste instrucţiuni să înţeleagă de ce este necesar ca armele secrete silenţioase să fie păstrate STRICT SECRETE. Cel mai adesea publicul refuză să-şi îmbunătăţească mentalitatea şi să-şi mărească încrederea în aproapele lui. Pe nimeni nu interesează cum funcţionează sistemul economic, şi tocmai de aceea nu se va putea evita războiul şi nici nu se va şti care sunt soluţiile. Prin urmare, baza rămâne în cei care vor într-adevăr să supravieţuiască acestui sistem, care vor să rezolve problemele umanităţii, în cei care sunt interesaţi cu adevărat. Altfel, expunerea armei secrete silenţioase ar putea distruge unica speranţă de supravieţuire a umanităţii...

240

Industria familială Industriile de finanţe (băncile), cât şi cele de prelucrare şi guvernare reprezintă părţile principale ale industriei pure de capital, împreună cu bunuri şi servicii şi ele pot fi definite cu uşurinţă deoarece, în general, sunt structurate logic. Din această cauză, modul lor de procesare poate fi descris matematic, iar coeficienţii lor tehnici pot fi deduşi cu uşurinţă. Totuşi, acesta nu este şi cazul industriei serviciilor, care este cunoscută sub denumirea de industrie familială. Modelele familiale Problema care este întâmpinată de orice economist este preferinţa consumatorului, care nu este uşor de anticipat, iar coeficienţii tehnici ai unei familii tind să fie nonlineari, deci foarte complecşi la toate acestea adăugându-se variabilitatea veniturilor, a preţurilor, etc. Informaţia computerizată care este derivată din folosirea codului universal de produs, în completare la sistemul cărţilor de credit, ar putea schimba această situaţie, dar metoda CUP (metoda codului universal de produs) se aplică încă doar la nivel regional, fără a fi universal valabilă pe plan naţional sau mondial. Pentru a compensa această deficienţă, a fost adoptată o metodă de analiză, care este cunoscută ca fiind testarea de şoc. Prin aceasta metodă, care este folosită pe scară largă în industria aeronautică, se poate realiza o statistică satisfăcătoare. Aplicată în economie, aceasta înseamnă că toate familiile dintr-o anumită regiune sunt studiate sub formă de grup sau clasă, în nici un caz ca indivizi, iar comportamentul acestora foloseşte după aceea la estimarea coeficienţilor tehnici care guvernează structura economică a industriei unic-familiale ipotetice... O metodă de evaluare a coeficienţilor tehnici ai industriei familiale depinde de şocul preţurilor la un anumit bun de consum şi de notarea schimbărilor din cadrul sistemului de vânzări al acestor bunuri. Testul de şoc economic Recent, s-a făcut din ce în ce mai simţit faptul că a fost aplicat studiul economiei publice, fapt care este evident celor care sunt familiarizaţi cu principiile testelor de şoc. Când se efectuează testul de şoc al structurii aparatului de zbor (avion), undele de şoc care apar în cadrul structurii sunt cauzate de recul, fenomen prin care inginerii de aviaţie pot anticipa vibraţia sau dezintegrarea componentelor în anumite situaţii.

241

În cazul studiilor economice, economiştii ajung la acelaşi rezultat în ceea ce priveşte publicul consumator, prin selectarea cu atenţie a bunurilor, cum ar fi carnea, cafeaua, benzina, salamul, zahărul, pentru ca apoi să provoace o schimbare şocantă a preţurilor – procedând astfel, ei lovesc de fapt în bugetul consumatorilor. Apoi ei studiază atent undele de şoc rezultate, monitorizând toate schimbările prin intermediul serviciilor de publicitate, a preţurilor şi a vânzărilor de bunuri. Obiectivul unor asemenea studii este predictibilitatea schimbării şi controlul tendinţei de auto-distrugere, care va convinge atunci publicul că anumiţi “experţi” ar trebui să preia neapărat urgent controlul sistemului monetar şi al stabilizării sistemului de securitate (acesta este mai important decât cel al justiţiei şi al libertăţii persoanei). În momentul în care cetăţenii nu vor mai putea să-şi controleze afacerile personale şi finanţele, ei vor deveni, bineînţeles, nişte sclavi inconştienţi, care vor reprezenta o sursă ieftină de mână de lucru. Testul şoc poate fi aplicat nu numai prin intermediul preţurilor, ci şi prin disponibilizarea forţei de muncă (şomaj). Grevele reprezintă de asemeni teste şoc excelente, mai ales dacă au loc în cadrul unor servicii importante (transporturi, comunicaţii, utilităţi publice, energie, apă, sistem sanitar, etc.) Prin testul de şoc se află cu uşurinţă dacă există o relaţie directă între disponibilitatea financiară şi răspunsul maselor care sunt dependente de aceasta. De exemplu, între preţul benzinei şi probabilitatea ca persoana afectată de aceasta să aibă dureri de cap, sau să simtă nevoia să vizioneze un film violent, să fumeze mai multe ţigări, sau să se ducă undeva şi să bea până se îmbată există o relaţie măsurabilă cantitativ. Cel mai interesant este că, observând şi măsurând modalităţile economice prin care publicul încearcă să fugă de propriile sale probleme, să evadeze în nu contează ce mod din realitatea cotidiană, este posibilă crearea unui program computerizat care să poată să prezică destul de exact care este combinaţia cea mai potrivită de evenimente create, (şocuri) care va putea controla şi subjuga perfect publicul, în urma unui şoc economic. Introducere în amplificatorii economici Amplificatorii economici reprezintă componentele active ale ingineriei economice. Caracteristica de bază a oricărui amplificator (mecanică, electrică sau economică) este

242

receptarea unui semnal de control şi livrarea de energie dintr-o sursă energetică independentă către un terminal - între acestea are astfel loc o relaţie perfect predictibilă. Cea mai simplă formă de amplificator economic este un dispoziv care se numeşte publicitate. Răspunsul atunci poate fi instantaneu sau amânat. Scopul este însă guvernarea fluxului de energie. Din acest motiv, el este denumit element, sau componentă de circuit activ. Amplificatorii economici se împart pe clase denumite strategii şi în comparaţie cu amplificatorii electronici, funcţiile interne care sunt specifice unui amplificator economic se numesc logistice în loc de electrice. Astfel prezentându-se situaţia, amplificatorii economici nu livrează numai putere câştigată, ci totodată ei sunt folosiţi şi ca sisteme ce cauzează schimbări în circuitele economice. Procesul de definire şi încorporare a amplificatorului economic într-un sistem economic a fost denumit, în limbaj popular, teoria jocului Designul unui amplificator economic începe cu specificaţia nivelului de putere la care se află productivitatea, care poate fi personală sau naţională. A doua condiţie este acurateţea răspunsului. Câştigul mare, împreună cu susţinerea puternică, pot asigura precizia necesară. Majoritatea erorilor se pot petrece în baza de date a consumatorului de putere. Datele personale au tendinţa de a fi specifice, iar cele naţionale, de a fi statistice. Lista cu consumatorii de putere Întrebările care trebuie să se răspundă: (1) ce? (2) când? (3) unde? (4) cum? (5) de ce? (6) cine? Surse generale de informare: (1)

înregistrări telefonice; (2) supravegheri sistematice; (3) analiza atentă a gunoiului (4) comportamentul copiilor la şcoală în timpul transportului, etc. Standardul de viaţă prin: (1) hrană; (2) îmbrăcăminte; (3) adăpost; (4) mijloace de transport. Contacte sociale: (1) telefon - care permite înregistrarea sistematică a tuturor convorbirilor;

243

(2) familie - certificate de căsătorie, certificate de naştere; (3) prieteni, asociaţi, etc.; (4) membrii din cadrul unei organizaţii; (5) afinităţi politice. Studierea actelor şi hârtiilor personale Obiceiuri în materie de achiziţionare, preferinţe personale: (1) verificarea în secret a conturilor; (2) analiza atentă a cărţilor de credit; (3) controlul sistematic prin sistemul C.U.P. Bunuri: (1) verificarea conturilor; (2) conturile de economii; (3) bunuri imobiliare; (4) afaceri; (5) automobile; (6) depozitele bancare de asigurare; (7) stocuri Obligaţii: (1) creditori; (2) duşmani - a se vedea mai întâi cei “legali”; (3) împrumuturi; (4) credite de consum. Sursele guvernului: (1) Welfare; (2) Asigurările sociale; (3) U.S.D.A. surplus de hrană; (4) subvenţii;

244

(5) garanţii; (6) mijloace de subzistenţă. Sursele guvernului (prin intimidare): (1) Internal Revenue Service (IRS); (2) OSHA; (3) Census etc. Alte surse ale guvernului - supravegherea atentă a sistemului poştal. OBICEIURI - PROGRAMĂRI Putere - slăbiciune: (1) activităţi (sporturi, hobby-uri etc.); (2) a se vedea “legal” (frică, furie etc. - rata criminalităţii); (3) fişele de sănătate (sensibilităţi la anumite medicamente, reacţii la durere etc.); (4) fişele psihiatrice (temeri, fobii, furii, dezgust, adaptabilitate, reacţii la anumiţi stimuli, violenţă, sugestibilitate sau receptivitate la hipnoză, durere, plăcere, iubire şi sex). Metode de copiere - de adaptabilitate - comportament: (1) consumul de alcool; (2) consumul de droguri; (3) distracţii; (4) factori religioşi care influenţează comportamentul; (5) alte metode de a uita, care sunt utilizate pentru a uita de realitate. “Principiul sandwitch-ului gratuit” - confruntaţi cu această posibilitate cetăţenii vor reacţiona întotdeauna pozitiv la aplicarea acestui principiu “consumi acum, plăteşti mai târziu”, datorită căruia culegerea de informaţii este şi mai mult uşurată. Plata ca modus operandi (MO) - plata la timp etc.: (1) plata notei telefonice; (2) plata energiei (electrice, gazele etc.); (3) plata apei; (4) reparaţii; (5) ratele la casă; (6) ratele la maşină; (7) plata cu cartea de credit; Sensibilităţi politice: (1) ţeluri; (2) contacte; (3) poziţie; (4) putere-slăbiciune; (5) proiecte-activităţi. Control comportamental (aceasta implică justificarea investigaţiilor, cercetărilor): (1) dosar personal; (2) cazier; (3) permis de conducere; (4) rapoartele poliţiei; (5) asigurări.

245

Informaţii naţionale Surse de afaceri (prin I.R.S. etc.): (1) preţul bunurilor; (2) vânzări; (3) investiţii în: (a) stocuri-inventare, (b) producţia de unelte şi maşini, (c) clădiri şi îmbunătăţiri şi (d) piaţa de stoc. Birouri şi filiale ale băncilor: (1) informaţii asupra creditului; (2) informaţii despre sistemele de plată; Alte surse: (1) supravegheri; (2) publicaţii; (3) înregistrarea convorbirilor telefonice; (4) calcularea energiei folosite şi a utilităţilor. Lista de capacităţi Capacităţi care apar astfel: controlul situaţiilor create - manipularea sistematică a economiei, a societăţii civile - controlul permanent al compensaţiilor şi al veniturilor. Succesiuni: (1) alocă oportunităţi; (2) distruge oportunităţi; (3) controlează mediul economic; (4) controlează valabilitatea materiei prime; (5) controlează capitalul; (6) controlează ratele bancare; (7) controlează inflaţia; (8) controlează posesiunile, proprietăţile; (9) controlează capacitatea industrială; (10) controlează producţia; (11) controlează bunurile; (12) controlează preţurile bunurilor; (13) controlează serviciile, forţa de muncă etc.; (14) controlează plăţile către oficialităţile guvernului; (15) controlează funcţionarea legală; (16) controlează dosarele personale - fără înştiinţarea părţii vătămate; (17) controlează publicitatea; (18) controlează mass-media; (19) controlează materialele ce urmează a fi prezentate la televiziune; (20) distrage permanent atenţia publicului de la problemele care sunt cu adevărat importante; (21) creează prin manipulare anumite emoţii; (22) creează când este cazul dezordine, haos şi nebunie; (23) controlează formele de plată a taxelor; (24) controlează sistemele de supraveghere; (25) controlează stocul de informaţii; (26) studiază analizele psihologice şi caracterul indivizilor; (27) controlează funcţionarea legală (repetarea punctului 15); (28) controlează factorii sociologici; (29) controlează opţiunile; (30) abuzează de slăbiciuni; (31) anulează puterea; (32) acţionează asupra sănătăţii Tabel de strategii

246

Acţiune Menţinerea permanentă a publicului în stare de ignoranţă; menţinerea accesului la punctele principale de control; creează preocupări inofensive; atacă unitatea familiei; oferă din ce în ce mai puţini bani şi cât mai multe credite; atacă intimitatea bisericii; pune mult accent pe conformismul social şi pe spiritul de imitaţie; minimalizează protestele faţă de taxe; stabilizează consimţământul; întăreşte sistemul de control asupra variabilităţilor; stabileşte condiţiile; stabileşte timpii; maximalizează controlul; prăbuşeşte valoarea etalonului monetar. Rezultat Mai puţine organizaţii; analizează reacţiile la preţuri, vânzări; scade vigilenţa; controlează educaţia celor tineri; mai multă indulgenţă faţă de propria persoană, mai multe date personale; simplificarea programelor computerizate; maximalizează datele economice; simplifică stabilirea coeficienţilor; predictibilitatea mai mare; simplifică problemele-soluţii la ecuaţiile diferenţiale; micşorează cantitatea de date care trebuie să fie introdusă; minimum de rezistenţă la controale; americanii au astfel din ce în ce mai puţină încredere unii în ceilalţi. (Nota autorului: Obiectiv final - Noua Ordine Mondială) Diversiunea, strategia primară utilizată Experienţa a dovedit că metoda cea mai simplă de asigurare a eficienţei armei secrete silenţioase şi de câştigare a controlului total asupra publicului este, pe de o parte, MENŢINEREA INDISCIPLINEI ŞI A IGNORANŢEI PUBLICULUI pe baza utilizării unor sisteme de bază principiale şi, de asemenea, MENŢINEREA STĂRILOR DE CONFUZIE, DEZORGANIZARE şi DE DISTRAGERE DE LA REALITATE, prin acordarea unei importanţe exagerate chestiunilor care sunt fără valoare. Aceasta se realizează cel mai uşor prin: 1. încărcarea memoriei; sabotarea activităţilor mentale în lipsa unui program public de educaţie axat în principal pe matematică, logică, design-ul sistemelor şi al economiei; descurajarea creativităţii tehnice; 2. atacul sentimentelor, mărirea indulgenţei, atât faţă de sine, cât şi faţă de activităţile rele mentale şi psihice, prin: (a) atacarea necruţătoare a sentimentelor (viol psihic emoţional), care va fi realizată printr-o campanie de prezentare şi exagerare a unor subiecte, cum ar fi: sex,

247

violenţă, războaie. Această campanie este abil condusă şi regizată de capii mass-mediei - mai ales prin presă şi televiziune; (b) publicului i se oferă în exces ceea ce doreşte, surogatele oferite îi sunt prezentate ca fiind ''hrană pentru spirit” - dar în acelaşi timp el este privat de ceea ce cu adevărat are nevoie; 3. Rescrierea istoriei şi a legilor, prezentarea distorsionată a vieţii “modelelor” şi a unor creaţii, astfel încât oamenii (masele) sunt înşelaţi sistematic. Prin aceasta ei ajung să îşi stabilească priorităţi false, care sunt fabricate de alţii şi sunt apoi inoculate în gândirea lor prin toate mijloacele mass-media (ziare, televiziuni). Toate acestea preîntâmpină orice manifestare de curiozitate a publicului, care, astfel, capătă anumite automatisme sociale şi nu mai este la modul real interesat de ceea ce se întâmplă în jur. Regula generală este “profită de orice clipă de confuzie”; cu cât confuzia este mai mare, cu atât profitul care se urmăreşte va fi mai mare. Prin urmare, cea mai abilă cale este de a crea cât mai multe probleme, numai pentru a avea ce să soluţionezi. Rezumatul diversiunii Mass-media: Captează permanent atenţia publicului adult, pentru ca apoi să o orienteze spre alte probleme; ea o deviază astfel de la realităţile sociale captivând-o cât mai des cu ajutorul prezentării unor chestiuni care de fapt nu au nici o importanţă. Şcolile: Tinerii trebuie să fie ţinuţi departe de ştiinţele matematice, economice, de legi şi de ADEVĂRUL ISTORIC. Petrecerea timpului liber: În primul rând, “timpul liber” aproape că nu mai trebuie să existe; în al doilea rând, dacă există, acesta trebuie să fie petrecut într-un mod haotic, năucitor şi foarte obositor, datorită campaniilor din mass-media care trebuie să prezinte moduri de distracţie “moderne”, care au drept scop real distrugerea spirituală a tineretului, blazarea celor în vârstă, plictiseala în general, consumul în exces şi cât mai rapid al ultimelor rămăşiţe de energie. Munca: Publicul trebuie să fie permanent ocupat, ocupat, ocupat, fără să mai aibă timp să gândească.

248

Consimţământul reprezintă prima victorie Un sistem care este bazat pe arme secrete tăcute de distrugere, foloseşte abil toate datele ce sunt obţinute de la un public docil, prin forţă “legală” (fără să se respecte întotdeauna litera legii). Majoritatea informaţiilor sunt apoi disponibile prin Serviciul Intern de Analiză a Veniturilor (S.I.A.V.). Această informaţie implică în final livrarea forţată a datelor, extrem de bine organizate, ce vor fi constituite sub formă de taxe federale şi de stat, colectate şi asamblate, taxe care nu reprezintă altceva decât dovada muncii de sclav, care este prestată de plătitorii de taxe. Mai mult, numărul formularelor care sunt prezentate S.I.A.V.-ului este un indicator sigur al faptului că publicul şi-a dat consimţământul, ceea ce constituie un factor primordial în luarea deciziilor strategice. Alte surse de date au fost deja prezentate în “Lista consumatorilor de putere”. Coeficienţi de consimţământ - este de fapt reacţia inversă numerică ce indică statutul victorios. Baze psihologice: când guvernul are deja posibilitatea de a colecta taxe şi poate obţine date clare despre proprietatea privată, obţine, de asemenea, şi un indicativ prin care îi este arătat că publicul este gata să capituleze şi că este de acord cu sclavia şi cu uzurparea “legală”. Un indicator clar, care arată momentul în care se poate strânge “recolta”, este numărul de cetăţeni care plătesc taxele pe venit, în ciuda unei absenţe vizibile a reciprocităţii, sau a serviciilor oneste din partea guvernului. Amplificarea surselor energetice Următorul pas în procesul de proiectare al unui amplificator economic este descoperirea de surse energetice. Sursele energetice care susţin orice sistem economic primitiv sunt, bineînţeles, aprovizionările cu materie primă şi consimţământul publicului de a munci şi de

a-şi asuma un anume rang, poziţie, nivel, sau clasa 1 în structura socială; de exemplu,

munca la diferite niveluri, prin intermediul căreia dintr-o mulţime se poate detaşa o anumită persoană.

249

Fiecare clasă, pentru a avea garanţia propriului venit controlează clasa imediat inferioară, alcătuind astfel structura de clasă. Acest lucru oferă stabilitate şi siguranţă, cu toate că clasa superioară a fost şi va fi întotdeauna guvernul. Odată cu trecerea timpului şi cu îmbunătăţirea sistemului de comunicaţie şi a celui educaţional, elementele clasei de jos, care fac parte din structura socială a muncii, devin conştiente şi invidioase faţă de bunurile pe care le au membrii clasei superioare. De asemenea, aceştia încep să conştientizeze faptul că sunt posesorii unor sisteme energetice şi a unor abilităţi care permit depunerea eforturilor necesare înaintării pe scara ierarhică a structurii de clasă, ceea ce ameninţă suveranitatea elitei. Dacă această înaintare a clasei inferioare poate fi amânată un timp îndeajuns de lung, elita poate obţine dominanţa energetică. Până când se stabileşte la nivel absolut această dominanţă, trebuie însă luat în considerare consimţământul publicului de a munci şi de a lăsa pe alţii să se ocupe de manipularea activităţilor sale în caz de ratare. Nu se poate evita amestecul oamenilor în transferul final al surselor energetice către controlul elitei. Este însă esenţial să se recunoască faptul că, până acum, consimţământul public încă reprezintă cheia esenţială care poate deschide uşa către eliberarea de energie, în procesul de amplificare economică. Logistica Aplicarea cu succes a unei strategii ca aceasta necesită un studiu atent al consumatorilor de putere, al capacităţilor de producţie, al randamentului, implică strategia conectării acestora la sursele energetice disponibile care alimentează strategia. Acest studiu se numeşte logistică. O problemă logistică ceva mai complicată este studiată mai întâi la nivel elementar, apoi la nivele de o complexitate mai mare, sintetizându-se factorii elementari. Asta înseamnă că este analizat un sistem dat; exemplu: se pătrunde într-un subsistem care, la rândul lui, este analizat până când prin acest proces se ajunge la “atomul” logistic, INDIVIDUL. Din acest moment începe practic procesul de SINTETIZARE - momentul apariţiei pe lume a individului.

250

Pântecul artificial Din momentul în care individul părăseşte pântecul matern, fiecare efort pe care el îl va depune va fi direcţionat către construirea, menţinerea şi adăpostirea într-un pântec artificial, care poate fi reprezentat printr-o varietate de dispozitive de adăpostire şi protejare. Obiectivul acestor pântece artificiale este furnizarea unui mediu înconjurător stabil, în care să se desfăşoare procesele de creştere, de maturizare, de supravieţuire, care asigură siguranţa, libertatea şi protecţia faţă de activităţile ofensive din exterior. Acest adevăr este valabil atât pentru marea masă de indivizi, cât şi pentru elită. Totuşi, există o diferenţă bine definită în ceea ce priveşte felul în care aceste clase îşi soluţionează problemele. Structura politică a unei naţiuni. Dependenţa Motivul principal pentru care cetăţenii unei ţări creează o structură politică este dorinţa inconştientă de a perpetua starea de dependenţă a copilăriei. Mai simplu, vor un Dumnezeu uman care să le elimine riscurile din viaţă, să-i mângâie pe cap, să-i sărute pe frunte, să le aline durerile, să le pună un pui pe masă la fiecare cină, să-i îmbrace, să-i învelească în fiecare noapte şi să le spună că totul va fi bine când se trezesc dimineaţa. Pretenţiile publicului sunt incredibile, prin urmare Dumnezeul cel uman, politicianul, întâmpină aceste pretenţii incredibile cu altele, el promite cu uşurinţă câte-n lună şi-n stele şi apoi oferă un mare nimic. Prin urmare cine este cel mai mare mincinos? Publicul? Politicianul? Acest comportament infantil şi prostesc al publicului este, de fapt, o capitulare, motivată de lene, de teamă şi de superficialitate. Este baza stării de bunăstare, care este folosită ca armă strategică ce este îndreptată împotriva unui public dezgustat. Acţiune – ofensivă Majoritatea oamenilor au spontan tendinţa de a subjuga şi/sau omorî alte fiinţe umane care le tulbură viaţa de zi cu zi, dar nu doresc să aibă de-a face cu deznodămintele morale şi religioase, care reprezintă efectele logice ale unor asemenea acţiuni. Prin urmare, ei preferă să lase treburile murdare pe seama altora (inclusiv a propriilor copii), pentru a nu se murdări ei înşişi de sânge pe mâini. Ei se revoltă foarte tare împotriva felului în care umanitatea tratează

251

animalele, pentru ca imediat după aceea să se aşeze la masă şi să savureze un hamburger delicios. Mai ipocrit şi paradoxal este faptul că pretutindeni pe glob publicul plăteşte taxe, finanţează politicienii, pentru ca apoi tot el să se plângă de corupţia din cadrul sistemului guvernamental. Responsabilitatea Ştim de asemenea că majoritatea oamenilor doreşte o cât mai mare libertate (de explorare etc.) simţind în acelaşi timp teama de a nu eşua. Teama de eşec este manifestată prin iresponsabilitate şi, în special, prin delegarea responsabilităţilor personale către alţii, aceasta mai ales dacă succesul nu este sigur, sau dacă întâmpină unele greutăţi legale pe care persoana nu este pregătită să le accepte. Atunci ei vor să capete autoritate dar nu acceptă responsabilităţile. De aceea ei angajează politicieni care sunt mandataţi să aibă de-a face cu realitatea în locul lor. Rezumat Oamenii angajează politicieni pentru a putea astfel: (1) să obţină starea de siguranţă, fără prea mari eforturi; (2) să acţioneze cel mai adesea, fără să fie necesar să se gândească prea mult la consecinţe; (3) să aducă injurii, să fure, să omoare pe alţii, fără ca prin aceasta să fie nevoie să se confrunte nici cu viaţa şi nici cu moartea; (4) să evite responsabilitatea propriilor intenţii; (5) să profite de pe urma beneficiilor ştiinţei, fără ca să fie nevoiţi să se autodisciplineze, sau să depună toate eforturile care sunt necesare. Ei oferă politicianului puterea de a crea şi de a manevra o maşină de război pentru: 1. a asigura supravieţuirea naţiunii – pântecelui matern; 2. a preveni orice primejdie care se poate abate asupra naţiunii – pântecelui matern; 3. a distruge duşmanul care ameninţă naţiunii – pântecelui matern; 4. a distruge cetăţenii din aceeaşi ţară, care nu se conformează Sistemului, doar de dragul stabilităţii şi siguranţei naţiunii – pântecelui matern. Politicienii au multe îndatoriri quasi-militare; pătura cea mai de jos este reprezentată de poliţişti, de avocaţi, de contraspionii care nu sunt altceva decât spioni şi sabotori (cu diplomă) şi de judecători. Generalii acestui sistem sunt industriaşii. Statul major “prezidenţial”

252

este în realitate alcătuit din bancherii internaţionali. Oamenii ştiu că ei au creat de fapt această farsă, că au finanţat-o cu propriile taxe (care reprezintă consimţământul), dar cu toate acestea ei preferă pasivitatea, în loc să ia măsurile care sunt necesare în vederea transformării. Tocmai de aceea o naţiune este divizată în două părţi distincte, o SUB-NAŢIUNE DOCILĂ (majoritară) şi o SUB-NAŢIUNE POLITICĂ. Sub-naţiunea politică rămâne ataşată de sub-naţiunea docilă, o tolerează, îi filtrează substanţa, până când devine îndeajuns de puternică pentru a se putea detaşa şi pentru

a-şi devora părintele.

Analize de sistem Pentru a putea lua decizii economice computerizate în legătură cu războiul, care este volantul economic primar, este necesară desemnarea valorilor logistice concrete, a fiecărui element al structurii războiului - personal şi material. Acest proces începe cu o descriere clară şi sinceră a subsistemelor unei asemenea structuri. Recrutarea (pentru serviciul militar) Scopul principal al încorporării este inocularea, prin intimidare, a ideii că guvernul este omnipotent - inocularea este atunci îndreptată către membrii tineri ai unei societăţi. (Nota autorului: Adevărul este tocmai opusul, deoarece un guvern există numai cu consimţământul poporului.) Apoi tânărul este învăţat că printr-o rugăciune nu vei realiza niciodată ceea ce poţi face cu un glonte, în doar câteva clipe. Procedând astfel, un tânăr care a fost crescut timp de optsprezece ani într-un mediu curat, religios poate, prin intermediul acestui instrument guvernamental, să fie anihilat şi deziluzionat, în numai câteva luni. Odată ce el este adus în această stare, după aceea este destul de uşor să i se strecoare orice fel de idei şi principii false. Mult mai interesant este procesul prin care părinţii tânărului, care îl iubesc, pot fi manipulaţi astfel încât chiar el îl trimit la râzboi şi în felul acesta îi semnează condamnarea la moarte. Deşi scopul acestei prezentări esenţiale nu ne permite dezvoltarea subiectului, voi comenta puţin, mai ales pentru a dezvălui acei factori care sunt incluşi, sub formă numerică, într-o analiză computerizată a sistemelor sociale şi de război. Începem prin a încerca să definim recrutarea. Recrutarea (serviciul selectiv etc.) este în fond o instituţie bazată pe sacrificiu şi sclavie, obligatoriu înfiinţată de persoanele între două

253

vârste şi în vârstă, în scopul de a-i trimite pe cei tineri să execute treburile publice murdare. Scopul imediat următor este de a-i face pe cei tineri să se simtă la fel de vinovaţi ca şi cei mai în vârstă, la care aspect se adaugă criticile din partea celor în vârstă, precum şi admiraţia şi respectul din partea celor tineri (Stabilizatorul Generaţional). Acest principiu este în general aranjat şi vândut pe piaţă ca fiind serviciu “patriotic-naţional”. Odată ce încorporarea este definită, această definiţie se foloseşte pentru a sublinia o structură denumită Sistemul Valorilor Umane, care poate fi “tradus” în mai multe feluri, în funcţie de locul unde el este aplicat. Valoarea unei asemenea munci de sclav este dată în tabelul de Valori Umane, un tabel ce conţine anumite rubrici, cum ar fi intelect, experienţă, cereri de loc de muncă post-serviciu etc. Unele dintre aceste rubrici sunt obişnuite şi pot fi evaluate ca fiind necesare pentru a clasifica omul potrivit în funcţie de locul potrivit. Clasificările sunt extrem de greu de alcătuit şi în momentul în care sunt întâmpinate unele greutăţi, se apelează la modele matematice (algoritmi etc.), cu ajutorul cărora se predetermină (dacă nu chiar se prezic) anumite evenimente, cu o precizie maximă. Prin urmare, ceea ce nu se obţine de bună voie şi prin cooperare se poate obţine printr-o constrângere abil calculată. Fiinţele umane sunt întocmai ca nişte maşini, ele reprezintă pârghii de care se poate trage în toate direcţiile - între automatismele, evidente pentru cel inteligent, ale unei societăţi şi automatismele unei fabrici de pantofi, nu există o diferenţă prea mare. Aceste valori derivate sunt variabile şi ele sunt măsurate la adevărata lor valoare, nu în dolari SUA, odată ce aceştia nu s-au stabilizat; în prezent, inflaţia este mare, deoarece producţia naţională de bunuri şi servicii este prezentată la cote superioare, pentru a acoperi energia cinetică falsă (inductanţa “de hârtie”). Valoarea argintului este stabilizată; în ziua de azi, poţi achiziţiona cu o cantitate de argint aceleaşi cantităţi şi valori care erau valabile pentru anul 1920. Valoarea umană este tocmai de aceea măsurată cel mai bine în unităţi de argint deoarece aceasta rămâne întotdeauna aceeaşi. Constrângerea Factorul I

254

Precum este cazul oricărui sistem social, stabilitatea este obţinută numai prin înţelegerea naturii umane (principiul acţiune-reacţiune). Dacă tentativa este ratată, consecinţele sunt, de obicei, dezastruoase. Ca şi în alte scheme sociale umane, este tocmai de aceea esenţială o formă sau alta de intimidare, pentru ca încorporarea să aibă succes. Principiile fizice ale acţiunii şi reacţiunii trebuie să fie aplicate atât subsistemelor interne, cât şi celor externe. Pentru a asigura succesul încorporării, sunt absolut necesare operaţiuni de programare-spălare a creierului, atât a celor care urmează a fi încorporaţi, cât şi a familiilor lor, pentru ca în cele din urmă tinerii să poată fi controlaţi. Factorul II - TATĂL În momentul în care fiul trebuie să plece la război, tatăl este cel care îi pune puşca în mână, pentru că altfel riscă să fie blamat de egalii lui şi să se facă de ruşine faţă de sine însuşi. Juniorul se duce la război; dacă nu, tatăl va fi pus într-o postură jenantă. De aceea juniorul ajunge, în cele din urmă, într-o cazarmă, fără să înţeleagă prea bine ce e cu el şi ce caută acolo. Factorul III - MAMA Elementul feminin al societăţii umane este condus în primul rând de emoţii - logica este pe locul doi în cazul femeii. În lupta dintre logică (inteligenţă) şi imaginaţie, imaginaţia câştigă întotdeauna, fantezia predomină; însă, în acest caz, predomină instinctele materne copilul este pe primul plan, viitorul pe al doilea. O femeie care are un copil mic este atentă numai la odrasla ei. Prin urmare, familia trebuie să fie dezintegrată cu grijă, trebuie tocmai de aceea să fie înfiinţate centre de stat care să se ocupe de educaţia copiilor - astfel, se demarează procesul de detaşare a copiilor de lângă mamele şi taţii lor, încă de la o vârstă fragedă. ATENŢIE: Furia impulsivă a unei femei poate uneori să depăşească starea de teamă. Nu trebuie subestimată niciodată puterea unei femei înfuriate şi nici puterea misterioasă pe care ea o are asupra bărbatului. Iată ce le-a adus femeilor dreptul la vot în 1920. Factorul IV- JUNIORUL Starea de tensiune şi acţionarea la maxim a sistemului de auto-conservare în timpul perioadelor de război, sunt instinctele logice, ce se manifestă la orice individ. În cazul în care

255

juniorul reuşeşte să evite plecarea la război, elementele din jurul lui îl vor face să se simtă jenat - şantajul clasic este “nu te sacrifici, nu ai glorie; nu ai glorie, nu ai iubite”. Factorul V - SORA Să vedem acum: cum rămâne cu sora juniorului? Tatăl îi oferă tot ce este mai bun în viaţă şi o învaţă să aibă aceleaşi pretenţii de la viitorul ei soţ, indiferent de preţul pe care acesta trebuie să-l plătească. Factorul VI- CIREADA Cei care sunt potenţial excepţional înzestraţi, dar cu toate aceastea nu-şi folosesc aproape deloc mintea, nu sunt cu nimic mai buni decât cei care nu au minte - tandemul tată, mamă, fiu şi fiică care devin tocmai de aceea nişte animale numai bune de tras la jug sau dacă ajung şefi vor fi nişte inconştienţi dresori ai acestora. RĂZBOIUL NEVĂZUT În presă au început să apară tot mai multe date concrete menite să atragă opiniei publice atenţia asupra faptului că aşa numita teorie a conspiraţiei nu este doar o banală speculaţie, ci este foarte reală şi chiar cu mult mai perfidă decât ne putem imagina. Tot mai multe documente coerente, care prezintă planuri concrete ale Francmasoneriei şi ale altor organizaţii care-i servesc drept paravan, pot fi citite în din ce în ce mai multe publicaţii. Un astfel de plan, despre care se vorbeşte mult în presa americană, este cunoscut sub numele codificat L.U.C.I.D. Iniţiatorii acestui plan diabolic (proiectul L.U.C.I.D.) sunt astăzi stăpâni pe tehnici şi metode desprinse parcă direct din arsenalul nevăzut al demonilor. Acest plan de dominare mondială include acţiuni realizate prin diverse structuri publice aflate sub controlul francmasoneriei, cum ar fi spre exemplu Agenţia Naţională de Securitate (NSA) care deţine la ora actuală tehnologii ce ar părea pentru marea majoritate a oamenilor de domeniul SF. Vom prezenta în continuare, foarte pe scurt, câteva din aceste tehnici de control si supraveghere umană ale NSA care au fost scoase la lumină din cauza unor conflicte apărute între membrii echipei speciale Kinnecome, care îşi desfăşoară activitatea la sediul NSA de la Fort Meade (aşa cum spunea un înţelept, „răul conţine în el sămânţa propriei sale distrugeri”). 256

Astfel, în anul 1991, John St. Claire Akwei, membru Kinnecome, dădea în judecată NSA pentru faptul că a folosit tehnici secrete psihoelectronice pentru influenţarea propriilor angajaţi. Procesul a fost publicat integral în numărul din aprilie - mai 1996 al revistei Nexus. În lucrarea sa despre L.U.C.I.D, Texe Marrs face o analiză a dezvăluirilor despre metodele de influenţare a minţii, extrăgând şi explicând metodele psihoelectronice ale NSA, adăugând în plus o bogată bibliografie pe această temă. Făcând o scurtă trecere în revistă, suntem în măsură să vă prezentăm următoarele aspecte: Reţelele informaţionale ale NSA Pentru a deţine controlul absolut asupra oricărei activităţi umane, NSA utilizează mai multe reţele de informaţii iniţiate încă din anii ’50 (de altfel, în deceniul anilor ’60, NSA era prima posesoare a celui mai performant computer din lume). Dintre reţelele informaţionale ale NSA amintim: - reţeaua Sigint care realizează un control total asupra oricăror semnale electromagnetice; - reţeaua Domint pentru control civil, cu o subramură extrem de bine protejată ce cuprinde reţeaua agenţilor secreţi NSA (aceşti agenţi au deplină libertate de acţiune precum şi acces la o bază imensă de informaţii din toate domeniile la un cost extrem de redus, datorită tehnologiilor de vârf pe care le foloseşte NSA); Tehnici de supraveghere Reţeaua Sigint a apărut încă de la înfiinţarea NSA sub impulsul uluitoarelor tehnici secrete de control asupra interferenţei câmpurilor electrice şi magnetice. Această reţea se bazează pe echipamente digitale cu structură celulară care depăşesc cu cel puţin 15 ani cercetările «laice» în domeniul electronicii şi care permit controlul absolut al întregii game de unde electromagnetice (EMF). Prima aplicaţie a reţelei Sigint pe care o vom aminti se referă la capacitatea Agenţiei Naţionale de a supraveghea absolut orice computer de pe teritoriul USA, fie el conectat sau nu la o reţea interactivă gen Internet. Echipamentul electromagnetic secret al NSA poate decela emisiile de radio-frecvenţă care provin de la circuitele electronice ale calculatoarelor personale. Aceste emisii sunt filtrate cu dispozitive speciale, eliminând influenţa cauzată de monitoarele

257

PC sau de celelalte anexe ale computerului. Totalul semnalelor obţinute în urma filtrării reprezintă starea exactă a circuitului electronic al PC-ului, respectiv al memoriei acestuia. Decodificând apoi aceste semnale după un algoritm special, se obţine copia exactă a memoriei computerului, cu absolut toate datele conţinute. Astfel, NSA este în măsură de a deţine un control riguros al tuturor informaţiilor digitale stocate în computerele SUA sau oriunde în lume. O altă funcţie a echipamentului special de la Fort Meade este aceea că poate genera unde RF codificate care provoacă rezonanţa circuitelor computerului vizat, distrugându-i toate datele. Cu alte cuvinte, NSA se poate conecta cu orice computer în scopul extragerii datelor sau pentru a realiza intervenţii de tip război computerizat. O altă aplicaţie a reţelei Sigint este şi mai uimitoare decât cea prezentată anterior şi ea se referă la faptul că, prin intermediul tehnicilor de modelare a câmpurilor electromagnetice, NSA deţine astăzi capacitatea de a monitoriza inclusiv câmpul bio-electromagnetic uman. John St. Claire Akwei a dezvăluit că acest câmp detectat de la distanţă creează posibilitatea supravegherii permanente a oricărui om, oriunde s-ar afla acesta. Captatoarele de emisii electromagnetice sunt îndreptate îndeosebi asupra energiilor eliberate de activitatea neuronală a creierului. Echipamentele de ultimă oră ale NSA pot astăzi codifica sau decodifica emisiile de energie encefalică a oricărui individ, putând astfel observa de la distanţă activitatea electrică a creierului. Tehnicile de control şi supraveghere a emisiilor electromagnetice encefalice sunt un subiect aprins de discuţie mai ales în SUA, unde au fost denumite prescurtat RNM (Remote Neural Monitoring). Pe scurt, funcţiile RNM sunt: - monitorizarea neuronală de la distanţă si EBL (Electronic Brain Link monitorizarea legăturilor neuronale) - contact encefalic electronic. Aceste tehnici erau în plină evoluţie în anii ‘50 pe vremea programului M.KULTRA si cuprind investigarea si controlul neurologic al radiaţiilor electromagnetice generate de encefal. Oficial, denumirea folosită de NSA pentru aceste cercetări este de: «tehnici de investigare a Informaţiei Radiative». Această Informaţie Radiativă este definită confuz drept: „informaţie provenind de la surse de emisie spontană a undelor EM din mediu, altele decât radioenergia şi exploziile nucleare”.

258

Aceste tehnici se bazează pe cartografierea precisă a regiunilor encefalice cu activitate de interes vital: centrul de mişcare, centrul vorbirii, al gândirii, şi regiunile scoarţei responsabile cu sensibilitatea optico-acustică şi tactilă. Astfel, din motive de securitate naţională, NSA deţine deja o bogată arhivă cu hărţile electro-encefalografice a mii de americani. Care este scopul acestei cartografii ? Tehnica de investigare encefalică se bazează pe detectarea energiilor encefalice stimulate ale scoarţei, energii emise cu o frecvenţă continuă cuprinsă între 3-50 Hz, la o putere de 5mW. Orice gând, orice comandă de mişcare, orice imagine acustico-optică creează o activitate neuronală specifică generând vârfuri de emisie specifice. Cu ajutorul unui algoritm de decodificare a acestor reprezentări specifice se obţin pe computer toate informaţiile generate de scoarţa cerebrală traduse mai apoi prin decodoare speciale în gânduri vorbite si imagini audio-video vizualizate pe un monitor TV. Cu alte cuvinte se foloseşte acelaşi principiu ca pentru sustragerea de informaţii din computer. Totodată tehnicile RNM şi EBL au posibilitatea de trimitere, prin intermediul unor emisii de unde electromagnetice codificate, a semnalelor audio-vizuale sau a comenzilor de mişcare direct pe centrii de pe scoarţă evitând organele de simţ şi nervii optico-acustici. Aceste imagini se pot codifica transmiţându-se sub forma unui scenariu, îndeosebi în timpul somnului de tip REM al subiectului, influenţându-i întregul comportament. Astfel, cele două tehnici formează împreună un sistem perfect de supraveghere şi influenţare a vieţii umane, subiecţii devenind simpli “zombi telecomandaţi”. Etape de lucru: 1) Prin intermediul RNM sunt monitorizate frecventele specifice scoarţei cerebrale a subiectului. De regulă frecvenţele bioelectrice uzuale ale regiunii encefalice sunt: - centrul de mişcare - 10 Hz - regiunea acustică - 15 Hz - regiunea optică

- 25 Hz

- regiunea tactilă

- 9 Hz

- centrul gândirii

- 20 Hz

Odată obţinută această cartografiere se poate deţine controlul asupra persoanei respective. Trebuie menţionat că totalul de intrare/ieşire al frecvenţei bio-electrice (calculat prin însumarea frecvenţelor specifice a diverselor regiuni cerebrale) a unei persoane este unic.

259

Nu se poate transmite un semnal în creierul uman decât prin folosirea frecvenţei specifice acelei persoane. 2) Apoi cu ajutorul tehnicii EBL se realizează contactul de la distanţă între echipamentul NSA şi creierul uman, putându-se citi gânduri clar formulate şi înregistra toată activitatea acustico-optică a individului. Totodată i se pot transmite în creier comenzi de mişcare sau imagini audio-video. În plus, Electronic Brain Link poate realiza contactul bidirecţional nu numai computer-creier, ci şi contact inter-cerebral. Această metodă este folosită îndeosebi de agenţii Humint pentru a fi în legătură permanentă unul cu altul ori pentru ţinerea sub control a persoanelor investigate. Microunde şi oameni iradiaţi “Soarele este sursa noastră naturală de microunde cea mai puternică. Valoarea limită, impusă de către biroul pentru sănătate radiologică, pentru intensitatea radiaţiilor scăpate din cuptoare cu microunde, este de aproximativ un miliard de ori mai mare decât valoarea intensităţii radiaţiilor din întregul spectru de microunde emis de Soare. Este revoltător faptul că se permite un asemenea nivel de pierderi de radiaţii la cuptoarele cu microunde, iar şi mai scandalos este faptul că în reclame copiii noştri sunt încurajaţi să înveţe să folosească aceste cuptoare.” Concluzia de mai sus aparţine doctorului M.M. Zaret de la Facultatea de Medicină a Universităţii din New York şi a fost prezentată în faţa unei comisii a senatului Statelor Unite, în anul 1973, în urma unor cercetări privind acţiunea microundelor. În acea vreme, nivelul intensităţii microundelor artificiale de comunicaţie şi al undelor radio de înaltă frecvenţă era apreciat în unele oraşe ale S.U.A. ca fiind de 100-200 milioane de ori mai mare decât intensitatea radiaţiilor de fond de frecvenţă înaltă, provenind de la Soare. Din anii '70 încoace, dezvoltarea aparaturii ieftine pentru producerea de microunde a dus la o răspândire şi o aplicaţie largă a acestor aparate, însoţite implicit de o creştere neîncetată şi ameninţătoare a acestei invizibile poluări deosebit de grave, desemnate uneori prin sintagma “smog electronic”. Acest “smog” invizibil a ajuns deja să fie prezent pretutindeni - ne pătrunde casele, locurile de muncă şi cele de odihnă şi este absorbit de organismul uman în proporţie importantă, nu fără consecinţe în ceea ce priveşte sănătatea.

260

Literatura care s-a strâns până acum în legătură cu acest fenomen, aduce o constelaţie întreagă de indicii şi de argumente care arată că valorile curente ale intensităţii radiaţiilor de microunde, fiind cu mult mai mari decât acelea ale radiaţiilor naturale, sunt foarte dăunătoare sănătăţii. Una dintre primele utilizări ale microundelor a fost pentru aparatele radar din timpul celui de-al doilea război mondial. De atunci, microundele şi-au găsit o răspândire largă în diferite domenii: instalaţii de securitate a zborului, radare militare şi de poliţie, instalaţii de emisie TV, dotări de telefonie mobilă, aparate medicale de diatermie şi cuptoare cu microunde. Totodată, numărul de aplicaţii industriale a crescut permanent şi alarmant. Microundele sunt folosite pentru încălzire în instalaţiile de prelucrare a cauciucului, precum şi în cele de producere a hârtiei şi a cartonului. Iradierea în mediul ambiant Microundele sunt reflectate de conductorii electrici şi de anumite obstacole. Ca urmare, cu ajutorul antenelor speciale şi al ghidurilor de microunde, acestea (microundele) pot fi concentrate în raze intense, care au o înaltă capacitate de direcţionare. Microundele nu urmează curbura Pământului, şi de aceea, atunci când sunt necesare transmisii pe distanţe mari, trebuie folosite relee de microunde sau, cu alte cuvinte, amplificatoare care captează semnalul, îl amplifică şi apoi îl retransmit. În mod normal, amplificatoarele de microunde sunt poziţionate la o distanţă de aproximativ 50 km. Chiar conductorii de curent ai reţelei naţionale de electricitate şi stâlpii acestora pot vibra în rezonanţă cu radiaţia de înaltă frecvenţă, acţionând astfel ca amplificatori care radiază din nou energia în mediu. În anumite fabrici, puterea radiaţiilor de microunde ajunge până la 1 milion de waţi. Industriile de ceramică, de producere a materialelor sintetice şi de prelucrare a pielii folosesc, de asemenea, microundele în procesul de producţie. În afară de aceste aplicaţii, microundele se mai folosesc şi pentru uscarea baloturilor de stofă, a fructelor sau pentru sterilizarea alimentelor. Oamenii absorb radiaţiile de microunde care produc o încălzire anormală şi nesănătoasă a corpului fizic. Posibilitatea apariţiei iminente a unor pericole, ca urmare a radiaţiilor cu microunde, a determinat la începutul anilor ‘50 pe unii cercetători să traseze directive şi norme cu privire la nivelurile intensităţii de radiaţie maxim acceptate.

261

Valori de siguranţă determinate pe baza unor simple presupuneri În anul 1953, H.P. Schwan, de la Universitatea din Pennsylvania, a propus ca nivelul maxim admis de iradiere cu microunde a omului să se limiteze la o densitate medie de putere de 100 waţi/m2 sau, cu alte cuvinte, 10 mW/cm2. Propunerea lui Schwan, care era adresată U.S. Marine, rezultă dintr-un calcul conform căruia iradierea, prin forţa ei de impact, nu ar trebui să mărească temperatura corpului cu mai mult de 1°C, deoarece se arăta că densităţi ale puterii de 10 ori mai mari ar putea provoca omului, prin încălzire, probleme grave de sănătate. Institutul Naţional American pentru Standarde (ANSI) a adoptat în 1966 această limită maximadmisibilă pentru nivelul de radiaţie şi, după aceea, numeroase ţări vestice au adoptat standarde asemănătoare. Din păcate, această limită maximală a iradierii, care mai este încă răspândită în majoritatea ţărilor, nu a luat în consideraţie posibilitatea ca microundele să exercite şi efecte atermale asupra sănătăţii. În principal în Europa, cercetătorii raportau, încă din anii '50, efecte aproape de neobservat la prima vedere, dar cu consecinţe grave şi de lungă durată chiar şi în cazul unor valori mici ale intensităţii radiaţiilor de microunde, efecte care nu provin direct în urma unei încălziri. Însă aceste rapoarte au fost trecute cu vederea, în cea mai mare parte, de către cercetătorii americani. “În orice caz, scepticismul şi bigotismul unora nu constituie un motiv suficient de puternic pentru stabilirea de norme”, subliniau “eminenţii” cercetători americani R. Bowers şi J. Frey. Este revelator faptul că în fosta Uniune Sovietică au fost luate în consideraţie şi efectele atermice, din moment ce această ţară a stabilit ca limită maximă de iradiere a densităţii medii de putere 10 microwatt/cm2 pe zi de lucru, prin urmare, o valoare de 1000 de ori mai mică decât valoarea impusă de Statele Unite ale Americii şi de celelalte ţări europene, printre care şi România. Un adversar înverşunat al limitei inacceptabil de mari a nivelului de radiaţii din S.U.A. este profesorul S.M. Michaelson, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Rochester. Cercetările profesorului Michaelson au fost susţinute de U.S. Air Force. R. V. Becker şi G. Selden arătau următoarele: “Există motive economice convingătoare pentru care valoarea maxim admisibilă a densităţii medii de putere stabilită la 100 Waţi/m2 sau 10 mW/cm2 să fie apărată cu orice preţ. O coborâre a valorii limită ar reduce extinderea folosirii militare a radarului şi ar tăia profiturile firmelor care livrează aparatura

262

corespunzătoare. O valoare limită coborâtă ar reprezenta, în ultimă instanţă, o veritabilă recunoaştere a faptului că vechea valoare este periculoasă, iar acest fapt ar deschide drumul pentru nenumărate solicitări de compensare pentru daune, din partea foştilor lucrători din armată şi industrie. Care sunt consecinţele dăunătoare ale microundelor? Este evident faptul că prin iradierea la o valoare mai mare a intensităţii câmpului de microunde, organismul uman este adus şi el la o stare de “fierbere”, într-un mod asemănător alimentelor dintr-un cuptor cu microunde. Cuptoarele cu microunde folosesc o frecvenţă menită să încălzească şi să pătrundă în profunzime alimentele. În sistemele de comunicaţie care includ telefonia mobilă de tip GSM, se foloseşte un spectru larg de frecvenţe, iar gradul de absorbţie al acestor radiaţii variază în funcţie de frecvenţă. Deşi efectele microundelor asupra sănătăţii au fost studiate încă din anii '40, abia la mijlocul anilor '60 au fost disponibile suficiente date pentru a alarma cercetătorii. În anul 1964, M.M. Zaret raporta generarea de cataracte capsulare de către radiaţia de frecvenţă înaltă. Câţiva ani mai târziu, au apărut rapoarte cu privire la afectarea testiculelor şi în general a glandelor sexuale atât la bărbat, cât şi la femeie, după o iradiere repetată cu microunde. Ambele cazuri se refereau la intensităţi mari ale radiaţiilor de microunde, care depăşeau limita de 10 mW/cm2, situaţii care apar curent la radarele militare. Mai alarmant este însă fluxul continuu de rapoarte ştiinţifice, conform cărora chiar şi nivelurile reduse de iradiere cu microunde provoacă diverse simptome maladive, legate de sistemul nervos şi de vasele sanguine. Acestea au fost evidenţiate încă din anul 1973, de către dr. M.N. Sadchikove, la un simpozion în Varşovia, şi publicate câţiva ani mai târziu. Sadchikove a prezentat datele rezultate în urma unui studiu făcut pe 1180 de muncitori, care erau supuşi constant la o radiaţie de microunde de o intensitate de până la 3mW/cm2, în comparaţie cu o grupă de control formată din 200 de persoane, care nu fusese supusă nici unei iradieri cu microunde. Rezultatele arătau că printre muncitorii expuşi radiaţiilor se înregistra o creştere importantă a afecţiunilor neurologice, ca de exemplu senzaţia de greutate în cap, oboseală, iritare, stări de frică, insomnii şi pierderea parţială a memoriei. Aceiaşi muncitori sufereau şi de o creştere importantă a simptomelor maladive ale sistemului circulator, precum şi de o activitate redusă a inimii. Aceste simpome, deja tipice pentru ceea ce se mai numeşte

263

“boala microundelor”, au fost cauzate de cantităţi ale radiaţiei de microunde mult mai mici de 10 mW/cm2, valoare considerată în ţările europene şi în România ca fiind sigură şi lipsită de pericole. Gradul redus de siguranţă al acestei valori-limită a devenit evident în cazurile în care unii membri ai personalului militar au fost expuşi accidental la radiaţiile radar care au avut, pentru o perioadă scurtă de timp valori de numai 6 până la 9 ori mai mari decât graniţa de siguranţă şi care au dus totuşi la consecinţe deosebit de grave. Într-un asemenea caz, un bărbat sănătos, de 54 de ani, a fost supus radiaţiei radar pentru numai 80 de secunde. Imediat au apărut dureri puternice în zona pieptului şi în zona capului. Pielea feţei sale a fost roşie timp de 3 zile şi au apărut crampe stomacale foarte puternice. Alte simptome neplăcute au mai continuat câteva săptămâni după aceea. În afară de aceasta, el a suferit de insomnie luni de zile şi s-a confruntat cu stări de nervozitate. La 3 luni după iradiere, starea lui a devenit extrem de critică, iar la un control medical i-a fost pus diagnosticul de hipertonie arterială (tensiune crescută); 5 luni mai târziu, o consultaţie medicală amănunţită nu arăta nici o cauză secundară pentru tensiunea sa arterială foarte mare. Într-un al doilea caz, un bărbat sănătos, de 21 de ani, a fost supus de mai multe ori, timp de 75 de secunde, la o radiaţie de o intensitate asemănătoare. A relatat simptome de început aproape identice, iar 4 luni mai târziu s-a constatat şi la el o tensiune arterială mărită. Cu un deceniu mai înainte, M.M. Zaret ajunsese şi el la concluzia că există o legătură foarte strânsă între iradierea radar şi tensiunea arterială mărită. În legătură cu un alt caz de iradiere radar, M.M. Zaret spune: “Ceea ce nu este recunoscut pe deplin este faptul că iradierea repetată la valori subclinice (subclinic = care nu provoacă efecte clinice) poate duce totuşi la situaţii patologice care nu sunt vizibile decât după un anumit timp”. Între timp, experimentele pe animale au evidenţiat un întreg spectru de efecte provocate de microunde, inclusiv perturbări ale bioritmului, sinteză mărită a proteinelor de către ficat, timus şi splină, precum şi capacitatea de a percepe direct radiaţiile de microunde, sesizate ca un zgomot puternic în cap. Se relatează, în plus, că până şi valori scăzute ale intensităţii radiaţiilor de microunde au cauzat apariţia cancerului la animalele pe care se efectuau aceste experienţe.

264

Efecte genetice Efectele potenţiale cele mai îngrijorătoare ale “smogului electronic” sunt totuşi cele genetice, provocate de radiaţia de frecvenţă înaltă. În 1959, J.H. Heller şi A.A. Teisceira Pinto au evidenţiat pentru prima oară faptul că microundele conduc la afectarea cromozomilor. Experimentele au fost făcute pe vârfuri de căţei de usturoi, folosind impulsuri foarte scurte de radiaţie, care au dus la o componentă termică minimală. Efectele observate au fost aproape identice cu acelea provocate de radiaţia ionizantă. Cercetările ulterioare, efectuate de Heller, au arătat că radiaţii slabe de microunde puteau provoca mutaţii ale celulelor de mamifere şi insecte. În anii '60 şi '70, aceşti cercetători au arătat că în cazul bacteriilor din genul Proteus (bacterii în formă de bastonaşe, polimorfe), ADN-ul şi ARN-ul lor absorb radiaţiile de 65-75 GHz şi că microundele sunt în stare să perturbe mecanismele de reproducere la bacterii şi chiar să provoace mutaţii ale genelor. În aceeaşi perioadă, S. Baranski şi colaboratorii săi au arătat că în celule umane expuse la microunde de 3GHz, de intensităţi mai joase decât graniţa acceptată ca sigură, de 10 mW/cm2, au loc vătămări ale cromozomilor. O grijă suplimentară este provocată de felurile de mâncare pregătite special pentru cuptoarele cu microunde şi care pot fi preparate chiar de copii, unii dintre aceşti mici bucătari neavând mai mult de 5-6 ani. În timp ce piaţa ce pregăteşte felurile de mâncare pentru copii, preparate la cuptoarele cu microunde, realizează profituri de peste 100 milioane dolari pe an, costurile pentru sănătate care se nasc de aici se ridică la mult mai mult. A expune copiii aflaţi încă în creştere, chiar şi la niveluri reduse de radiaţii care provin din imperfecţiunile cuptoarelor, constituie totuşi un risc mult prea mare. În plus, nu sunt cunoscute riscurile consumării îndelungate de către copii şi chiar de către oamenii maturi, a alimentelor preparate cu microunde, iar acest fapt poate duce la o altă catastrofă a sănătăţii, în numele creşterii economice şi al gândirii comerciale oarbe. Având în vedere variabilele necunoscute din acest domeniu, considerăm că părinţii ar trebui să-şi împiedice copiii (şi să evite chiar şi ei înşişi) să folosească cuptoarele cu microunde, alimentele supuse microundelor, şi mai ales radiotelefoanele mobile.

Compromisurile omului contemporan

265

Motto: “Tot ceea ce este necesar pentru ca răul să triumfe, este ca omul bun să nu facă nimic.” Edmund Burke Omul zilelor noastre a ajuns să trăiască într-o lume bolnavă, deşi cel mai adesea nu conştientizează aceasta. Existăm într-o societate dominată de lupta pentru bani, avere, faimă, etc. Majoritatea oamenilor supravieţuiesc într-o lume în care a fuma, a bea până la inconştienţă sau a te droga sunt realităţi acceptate cu indiferenţă, ca parte a unei normalităţi, a banalului sau, cel mult a faptului divers. Suntem prea puţin conştienţi de adevărata dimensiune a decăderii fiinţei umane, de formele complexe şi de efectele reale ale acestui adevărat dezastru spre care se îndreaptă omul, şi nu suntem mai deloc conştienţi de cauzele acestui continuu declin. Prezentul material (ce însumează o serie de informaţii publice de dată recentă statistici, sondaje, cercetări ştiinţifice) doreşte să ajute la o obiectivare a condiţiei omului contemporan, la conştientizarea decăderii fiinţei umane, a gradului de pervertire a naturii sale esenţiale, pentru ca cei ce acum ştiu şi pot să acţioneze într-un sens profund benefic pentru regenerarea umanităţii, să o şi facă, fără întârziere. Alimentatie, Alcool, Alimente cancerigene, Băuturi, Fumatul, Obezitatea, Fast Food , Sexualitate a)

ALIMENTAŢIE

Motto: “Cantitatea optimă de carne pe care ar trebui să o consume un om este: zero!” dr. Walter Willet, Universitatea Harvard 11 septembrie 2001 - o zi care a intrat în istorie. Dacă privim la scenele catastrofei de la World Trade Center putem vedea foarte clar că tragedia şi suferinţa umană impresionează diferit, în funcţie de modul în care se produce (sau, mai bine zis, de modul în care informaţia este - “filtrată” de presă. Când e spectaculoasă, când are drept cauză cel mai mare atac terorist din istorie, ea stă pe buzele tuturor, e zugrăvită cu imagini apocaliptice pe primele pagini ale

266

ziarelor şi apare în prim-planul programelor TV. Când însă e comună, tăcută, trece nebăgată de seamă, chiar dacă este la fel de ucigătoare şi adeseori ar putea fi evitată. Aparent, totul decuge normal: zilele trec fără evenimente deosebite, iar rutina creează o falsă stare de disconfort însă, dincolo de tragedia din S.U.A. - fără a încerca o minimalizare a acesteia - pe toţi ne pândeşte o altă tragedie, cel puţin la fel de gravă, care loveşte pe o scară mult mai largă şi în mod continuu, deşi mult mai subtil. Nu, nu vă gândiţi la avioane cu terorişti sinucigaşi. Inamicul este mult mai aproape de noi decât ne imaginăm cei mai mulţi. Asemeni unui cal troian, el se infiltrează în chiar natura noastră, devine o parte din noi cu fiecare obicei nesănătos pe care îl cultivăm (sau care este cultivat în noi, în mod insidios zilnic, moment de moment - prin reclamele de publicitate, la TV, radio, în ziare, pe străzi, n.n). Vreţi să fiu mai explicit? Ei bine, iată cei mai de temut “terorişti” pe care îi ocrotim adesea ca pe copiii noştri: fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi droguri, sedentarismul, consumul de alimente bogate în colesterol şi grăsimi animale, stresul, emoţiile negative şi mulţi, mulţi alţii asemenea lor. Rezultatul? Aproape 500 de victime răpuse zilnic în ţara noastră de bolile cardiovasculare (deşi 50-80% ar putea fi prevenite), peste 100 de români ucişi zilnic de diferite forme de cancer (în condiţiile în care cel puţin 75% din cazurile de cancer ar putea fi prevenite…). Şi asta referitor doar la primele două cauze de deces din România de azi… De ce nu scriu ziarele despre această tragedie? De ce nu suntem avertizaţi la fiecare emisiune TV de ştiri despre pericolul iminent care ne pândeşte? Oare pentru că ne-am obişnuit cu această situaţie? Sau poate ne imaginăm că de murit tot trebuie să murim de ceva, în cele din urmă? Nu cred. Mai degrabă mi se pare că aceşti ‘terorişti’ au devenit o parte din noi; am ajuns să ne identificăm cu ei atât de mult, încât ne este teamă să-i pedepsim, să-i anihilăm. Nu vă lăsaţi înşelaţi de această diversiune extrem de subtilă. Alegeţi chiar de astăzi să eliminaţi, rând pe rând, toţi ‘caii troieni’ din stilul dumneavoastră de viaţă. Nu numai că veţi trăi mai mult, dar abia atunci veţi descoperi adevărata plăcere şi frumuseţe a vieţii. Succes! Pâinea noastră cea de toate zilele… Alimentele de bază: cancerigene Pâinea albă, diferitele produse din cartofi (chips-urile, cartofii prăjiţi), precum şi alimentele supraprelucrate termic sunt mult mai nocive pentru sănătatea oamenilor decât s-a crezut până acum. Acestea sunt concluziile la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea din

267

Stockholm şi Administraţia Naţională pentru Alimentaţie din Suedia, în urma unor studii recente, care au dus la descoperirea în alimentele de bază a unui nivel neobişnuit de ridicat al unei substanţe cancerigene, acrilamida. Acrilamida, care este folosită în doze infinitezimale în tratarea apei potabile, poate, în cazul în care este consumată în exces, să afecteze sistemul nervos, să provoace impotenţă, paralizie sau cancer, au explicat în cadrul unei conferinţe de presă extraordinare oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Stockholm şi de la Administraţia Naţională pentru Alimentaţie din Suedia. Dr. Margareta Toernqvist a precizat că echipa sa de cercetători a detectat un nivel de un microgram de acrilamidă în 0,5 g. de chips-uri şi în 2 g. de cartofi prăjiţi. Un nivel ridicat al acestei substanţe a mai fost găsit şi în alte alimente (bogate în glucide) fripte, prăjite sau pregătite la temperaturi mari. În condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) recomandă limitarea consumului de acrilamidă la un microgram pe zi, în apa potabilă, dr. Toernqvist estimează că fiecare persoană, în lume, consumă “de zeci de ori mai mult” decât nivelul admis: 980 de micrograme de acrilamidă pe kilogram în cazul chips-urilor, 410 la cartofii prăjiţi şi 280 în biscuiţi! Alimentele cancerigene Autorităţile suedeze consideră concentraţiile de substanţe toxice aflate în alimente care pot provoca maladii grave sunt suficient de alarmante pentru a convoca o conferinţă de presă, fără a mai aştepta publicarea rezultatelor acestor cercetări în revistele ştiinţifice de specialitate. Totuşi, oficialii nordici nu şi-au exprimat intenţia de a formula recomandări mai severe pentru a determina consumatorii să-şi schimbe obiceiurile alimentare. Se ştie că în afacerile cu produsele alimentare incriminate de aceste cercetări sunt investite sume foarte mari de bani. Această situaţie duce la presiuni ale marilor reţele de comercializare (care finanţează oameni politici şi curente de opinie care să le permită dezvoltarea afacerilor) la adresa autorităţilor. Un reprezentant al Administraţiei Naţionale pentru Alimentaţie a subliniat că recomandările existente în acest domeniu rămân valabile: “Mai multe legume şi cereale şi mai puţini cartofi prăjiţi şi chips-uri”.

268

Un toxicolog din cadrul aceleiaşi instituţii a estimat că cifra cazurilor de cancer imputabile acrilamidei (compus chimic care produce numeroase efecte nocive în corp) este cuprinsă între 200 şi 600 pe an în Suedia! Şi englezii confirmă prezenţa substanţelor cu potenţial cancerigen în unele alimente Autorităţile sanitare britanice The Food Standards Agency (F.S.A.) au confirmat studiul suedez care a arătat că o substanţă cu potenţial cancerigen se găseşte în cantităţi semnificative în anumite alimente ce conţin hidrocarbonaţi. F.S.A. a confirmat faptul că acrilamida - substanţă cu potenţial cancerigen - există în alimentele bogate în hidrocarbonaţi, dintre care amintim pâinea, chips-urile, cartofii prăjiţi. Din acest motiv, F.S.A. a recomandat oamenilor să respecte o dietă echilibrată, care să includă multe fructe şi legume. Acest studiu britanic este primul care confirmă cercetările suedeze, care au provocat temeri la nivel mondial dezvăluind că acrilamida este prezentă în cantităţi semnificative în alimentele bogate în hidrocarbonaţi, în condiţiile în care acestea sunt pregătite la temperaturi înalte. “Orice aliment care conţine glucice şi proteine şi care suferă un tratament termic - în cazul produselor alimentare coapte, prăjite, fripte - poate conţine acrilamida. Se cunoaşte de mult timp faptul că, în timpul tratamentelor termice intense şi neprotejate (relaţie timptemperatură) se formează compuşi de tipul melanoidinelor (de culoare brun-negru), despre care studiile ştiinţifice au arătat că pot fi cancerigene, provocând mutaţii genetice şi anomalii cromozomiale în celule şi hematii”, a explicat dr. ing. Nastasia Belc, de la Institutul de Bioresurse Alimentare. Ce am putea face ca să ne ferim de aceste pericole descoperite în ultimul timp de către cercetătorii în domeniul medical? Deocamdată, cercetătorii ne îndeamnă spre “mai multe legume şi cereale şi renunţarea pe cât posibil la cartofii prăjiţi şi chips-uri”. Din nefericire, România cunoaşte o evoluţie progresivă a cazurilor de cancer după anul 1989, iar una dintre explicaţii ar putea fi şi schimbarea în rău a obiceiurilor alimentare (multe obiceiuri proaste preluate de la modelele promovate de mass-media occidentală, care nu are interes să promoveze bunele obiceiuri ci doar produsele sau producătorii care aduc profit mai mare). Pâinea albă este cancerigenă

269

În urma analizării substanţele chimice adăugate artificial în alimente, specialiştii Institutului de Cercetări Alimentare din România avertizează: pâinea albă este cancerigenă! Specialiştii nutriţionişti români au ajuns la concluzia că mâncarea de bază a românilor, pâinea albă, este un produs care predispune la boli grave. În timp, consumul frecvent de pâine albă accelerează procesul îmbătrânirii şi al îmbolnăvirii, favorizând chiar apariţia cancerului de colon. Iată de ce pâinea albă ar trebui scoasă cât mai mult posibil din consum. La această concluzie specialiştii Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti au ajuns după cercetări amănunţite. Iată câteva dintre concluziile acestor studii rezumate de prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Forestiere: Pâinea este un produs extrem de complex, care trebuie să conserve într-un mod cât mai perfect materiile prime din care provine. Pâinea albă are la bază o materie primă agroalimentară valoroasă - grâul, o adevărată minune de la Dumnezeu, prin complexitatea de substanţe ce le conţine. Grâul conţine fibre alimentare, micro şi macroelemente, glucide, proteine, vitamine şi enzime, fiind astfel un aliment perfect. Aceste calităţi ale grâului sunt eliminate însă din dorinţa de a face pâine albă. În cazul aşa numitelor franzele albe pe care le mănâncă masiv românii (după unele studii, românii sunt printre cei mai mari consumatori de pâine din Europa, în timp ce în alte ţări, datorită obiceiurilor alimentare specifice, consumul de pâine este mult mai redus), la procesul de prelucrare sunt eliminate din grâu componente foarte valoroase: este îndepărtată tărâţa şi odată cu ea complexul vitaminic B, sunt eliminate fibre alimentare (celuloza, hemiceluloza), micro şi macroelemente - calciu şi fosfor, plus o parte din proteine. În pâinea albă rămâne doar amidonul, ce este un aliment profund dezechilibrant nutriţional. După cum am amintit, consumul zilnic de pâine albă produce dezechilibre metabolice, favorizând apariţia obezităţii şi, mai grav, a cancerului de colon. Directorul Institutului de Cercetări Alimentare afirmă, în urma studiilor realizate, că pâinea albă ajunge la cumpărător sub forma unui produs rafinat, constituit din amidon, al cărui component monomeric este glucoza. De fapt, mâncăm o glucoză. Chiar dacă înghiţim amidon, tubul digestiv îl transformă în glucoză. Glucidele în exces nu se asimilează dacă nu au şi complexul vitaminic B (ce a fost eliminat prin prelucrare odată cu tărâţele). Tocmai datorită

270

dezechilibrului nutriţional, simplitatea produsului dezvoltă excesiv microflora de putrefacţie din intestin, care la rândul ei generează metaboliţi cancerigeni ce favorizează apariţia cancerului de colon. De aceea, recomandarea prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi recomandă să fie evitată pâinea albă. Pâinea albă este cancerigenă Gheorghe Mencinicopschi mai spune că a încercat să avertizeze asupra acestui pericol de mult timp, dar conducătorilor, indiferent de culoare politică, nu le pasă de această situaţie. S-au semnat convenţii internaţionale care îi obligă să supravegheze ca hrana populaţiei să fie sănătoasă, pentru ca astfel şi locuitorii să fie sănătoşi, dar informarea oamenilor şi măsurile concrete în acest domeniu sunt aproape inexistente, a concluzionat directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Pâinea albă dăunează vederii Un studiu realizat de o echipă mixtă americano-australiană a relevat faptul că amidonul rafinat conţinut de pâinea albă şi de unele produse de panificaţie a dus la apariţia unui număr din ce în ce mai mare de cazuri de miopie în ultimii 200 de ani. Miopia (afecţiune în cazul căreia ochii nu mai disting clar obiectele aflate la distanţă) a devenit o boală a ultimelor secole, fiind întâlnită cu precădere în ţările industrializate în care se utilizează alimente rafinate. Cercetătorii au explicat că amidonul rafinat, conţinut în special de pâinea albă, dar prezent şi în alte produse cum ar fi jeleurile, budincile şi alte dulciuri, este digerat foarte repede, ceea ce determină pancreasul să producă un nivel mai mare de insulină pentru a dizolva zaharurile produse. Nivelul ridicat de insulină afectează în mod negativ o proteină esenţială în procesul de creştere şi care este responsabilă în special de acuitatea vizuală şi de starea de sănătate a ochilor. Această transformare în activitatea pancreasului este transmisă din generaţie în generaţie şi agravată de consumul de amidon rafinat. Loren Cordain, de la Universitatea de Stat din Colorado şi Jennie Brand Miller de la Universitatea din Sydney, au declarat că această determinare este clară şi explică astfel faptul că 30% dintre europeni suferă în prezent de miopie. Carnea roşie produce cancer

271

Regimurile alimentare bogate în carne roşie cresc cu 3,6% riscul apariţiei cancerului de esofag şi dublează “şansele” de producere a cancerului de stomac, se arată într-un studiu american publicat în American Journal of Clinical Nutrition. Studiul a arătat că mai multe tipuri de regim alimentar, mai ales cel bogat în carne roşie, cresc riscul apariţiei cancerului de stomac şi esofag, a precizat echipa de cercetători condusă de Mary Ward şi Honglei Chen de la Centrul Naţional de Cercetări privind Cancerul din Boston. În momentul de faţă, în Europa, decesele cauzate de cancerul digestiv ocupă locul al doilea după cele datorate afecţiunilor cardiovasculare. Specialiştii apreciază că mortalitatea provocată de cancerul digestiv va trece, peste un deceniu, pe locul întâi. Se estimează că, în anul în curs, în lume vor fi 3 milioane de cazuri de cancer digestiv, dintre care 2,2 milioane se vor solda cu deces. La Iaşi, de pildă, a declarat prof. dr. Carol Stanciu, şeful Clinicii de gastroenterologie de la Spitalul “Sf. Spiridon”, frecvenţa este de o îmbolnăvire în fiecare zi (altfel spus, în fiecare zi un ieşean se îmbolnăveşte de cancer digestiv), faţă de situaţia din urmă cu două decenii, când se înregistrau 3-4 cazuri pe an. Fenomenul, de-a dreptul îngrijorător, este greu explicabil. Se crede că, între altele, de vină ar fi schimbarea obiceiurilor alimentare şi trecerea la alimentele de tip fast-food. Iată că noile descoperiri ştiinţifice ale cercetărilor americani explică, în sfârşit, una din cauzele reale ale apariţiei cance-rului digestiv: consumul de carne. În schimb, o alimentaţie bogată în fructe, legume şi cereale poate reduce riscurile apariţiei cancerului, după cum subliniază şi cercetătorii americani. Îndeosebi în S.U.A., carnea a început să devină un real pericol nu numai din cauza aditivilor şi conservanţilor, ci în primul rând din cauza hormonilor folosiţi pentru creşterea animalelor, din cauza bacteriei E-coli şi datorită bolii “vacii nebune”. Acesta este motivul pentru care din ce în ce mai mulţi tineri americani îşi “şochează” părinţii prin adoptarea de drastice regimuri vegetariene. Conform unui sondaj realizat de revista Time, la ora actuală în S.U.A. trăiesc peste 10 milioane de vegetarieni, în timp ce alţi 20 de milioane de americani au urmat regimul vegetarian în mod temporar. Băuturile zilelor noastre. .. Atenţie la tartrazină! Dulciurile şi produsele răcoritoare sunt destinate în special copiilor şi, pentru a fi mai ispititoare, ele au nevoie de coloranţi cât mai atrăgători. Aceştia sunt nocivi pentru sănătate,

272

determinând deficienţe în vitamina B6 şi zinc şi chiar apariţia, în timp, a unor tumori. Un astfel de colorant este tartrazina - E-102, acceptat de legislaţia românească, dar interzis în Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Olanda. Conform unui studiu al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, s-a constatat că pe piaţa românească există anumite produse, destinate în special copiilor, care conţin acest colorant: 1) Băuturi răcoritoare: Kick de portocale, Prigat Orange Light, Fanta Exotic, Mirinda, Orange, etc; 2) Dulciuri: bomboanele Ciclete cu aromă de zmeură, bomboanele Kathy Lemon, budinca cu gust de vanilie, bomboanele gumate Sugus Exotic, acadelele Chupa Chups, Bega baton cu spumă şi jeleu de lămâie, jeleurile Kroky Mania (jeleuri Silvana, drajeuri de caise, zmeură sau portocale) etc. Efecte negative asupra sănătăţii Acest colorant numit tartrazină determină o reacţie de intoleranţă la aproximativ zece oameni dintr-o mie, care se manifestă prin edeme ale buzelor, urticarie, rinite, astm, purpură şi chiar şoc anafilactic. Persoanele alergice la aspirină sunt alergice şi la tartrazină. Acest colorant se elimină preponderent prin bilă, deci persoanele cu afecţiuni la nivelul vezicii biliare pot avea probleme de sănătate din cauza consumului unor produse colorate cu tartrazină. Consumul produselor care conţin tartrazină determină deficienţe în vitamina B6 şi zinc, ceea ce declanşează probleme mai ales femeilor. S-a constatat că vitamina B6 este implicată în metabolismul progesteronului, care la rândul său are un rol important în procesarea excesului de estrogen. În acest fel, datorită deficitului de vitamina B6, femeile cu probleme hormonale pot să dezvolte în timp diferite tipuri de tumori (cum ar fi de exemplu fibroamele). Asociaţia pentru Protecţia Consuma-torilor din România solicită autorităţilor de resort interzicerea folosirii acestui compus, cel puţin pentru produsele frecvent consumate de copii, deoarece s-a constatat că dozele mari de tartrazină determină modificări histologice (adică la nivel de ţesut) ireversibile ale ficatului.

273

Ţinând cont că acest compus este frecvent folosit în băuturile răcoritoare consumate în cantitate mare pe perioada verii, problemele cauzate de tartrazină pot deveni extrem de grave. Doza maximă admisă pentru consum este de 0,75 mg./kg. iar în produsele alimentare 70 mg./kg. cu excepţia rahatului, unde doza admisă este de 30 mg./Kg. Cu alte cuvinte, dacă un producător introduce în băuturi răcoritoare cantitatea maximă de colorant - 70 mg./Kg. (echivalent litru) - atunci un copil de 30 de kg, de exemplu, care bea doi litri de suc, va ingera 140 mg. colorant, în timp ce doza maximă admisă pentru o persoană de 30 de kg. este de 22,5 mg.! Necesitatea unei intervenţii urgente se impune pentru a nu se repeta tragica experienţă americană cu aditivul E-425. Recent, Comitetul permanent pentru reţeaua alimentară şi sănătatea animală al Uniunii Europene s-a pronunţat, după decesul mai multor copii, pentru o suspendare de urgenţă a comercializării produselor sub formă de jeleu ce conţin aditivul alimentar E-425. Numit şi Glucomannan, E-425 este folosit în unele ţări ca agent “de gelificare” în produsele alimentare. Acest comitet european a propus suspendarea utilizării acestui aditiv în industria alimentară, în urma decesului prin sufocare a mai multor copii din S.U.A. şi Canada, după ce aceştia au consumat mai multe cutiuţe cu jeleuri care conţineau E425. De curând (iulie 2002), Institutul de Sănătate Publică din Bucureşti a recomandat populaţiei să renunţe la sucuri, pentru că sunt pline de substanţe chimice, de aditivi toxici pentru organismul uman. Într-o conferinţă de presă, Sebastian Dumitrache, specialist în “E”-uri la Institutul de Sănătate Publică, a recomandat populaţiei să renunţe la sucuri, pentru că sunt produse cu coloranţi sintetici, şi să se îndrepte către apa minerală sau către ceaiurile din plante: “Este bine să nu folosiţi “E-urile” sintetice care se regăsesc în multe sucuri. Plătiţi mult şi nu aveţi beneficii nutriţionale. Cea mai sănătoasă este apa pură şi ceaiurile din plante!”. Pe 24 iulie a.c., directorul Direcţiei de Sănătate Preventivă Gheorghe Mencinicopschi a publicat o listă a E-urilor (aditivi alimentari folosiţi în industria alimentară) care sunt periculoşi pentru sănătatea umană: E 102 - Tartrazină, un colorant galben de sinteză, folosit la sucuri. Este puternic alergen.

274

E 120 - Coşenilă, un colorant roşu, puternic alergen. Consumul trebuie evitat, mai ales de copii. E 211 - Benzoat de sodiu. Cancerigen. E 225 - Sulfit de potasiu, un conservant iritabil al tubului digestiv. E 251 şi E 252 - Nitratul de sodiu şi cel de potasiu sunt conservanţi cancerigeni, regăsiţi în special în mezeluri. Pot provoca moartea. E 123 - Amarant, colorant roşu, alergen şi cancerigen. E 321 - BHT, antioxidant regăsit în margarine. Creşte colesterolul. E 339 - Ortofosfaţi de sodiu şi derivaţi ai acestora. Încetineşte procesul digestiv. Băuturile energizante dăunează danturii Se consideră că băuturile energizante şi cele pentru sportivi reuşesc pe termen scurt să potolească setea şi să-i facă pe cei care le consumă să se simtă în formă (aşa cum producătorii prezintă în toate reclamele pentru aceste produse), însă consumul acestor băuturi generează pe termen mai lung efecte negative pentru sănătate (din păcate, despre acest aspect reclamele nu spun nimic, consumatorii fiind lăsaţi să afle singuri...). Lista efectelor nedorite pe care le au aceste băuturi răcoritoare (de fapt anumite substanţe - înlocuitori ai unor gusturi şi arome naturale - pe care acestea le conţin pentru a scădea costurile de producţie, păstrare şi comercializare) a fost completată recent şi de preşedintele Asociaţiei Stomatologilor Australieni, Andrex Barnes, care a spus că aşa-numitele băuturi “soft”, cu conţinut scăzut de alcool, cât şi băuturile pentru sportivi au un conţinut ridicat de zahăr, acizi şi cofeină, adică “reţeta” perfectă pentru “dizolvarea” dinţilor. Băuturile bogate în cofeină stimulează sucurile gastrice, crescând pofta de mâncare şi prelungind perioada de expunere a dinţilor la acţiunea toxică a zahărului şi acizilor. Fast-food-urile “omoară” America Locuitorii din Statele Unite petrec mai mult timp, pe parcursul unui an, mâncând în fast-food-uri decât vizionând filme la cinematografe, citind cărţi şi ziare sau ascultând muzică acasă. În ceea ce priveşte costurile acestei “distracţii”, americanii au cheltuit anul trecut mai mult de 110 miliarde de dolari pe burgers şi pui prăjit adică, cu 104 miliarde de dolari mai mult decât în 1970. Consumul acestor produse şi al băuturilor acidulate şi îndulcite aferente dăunează în mod egal adulţilor şi copiilor, fiind una din cauzele obezităţii, diabetului, bolilor de inimă şi

275

uneori chiar a infectării cu bacteria E-coli. Potrivit unui studiu efectuat în Statele Unite, în această ţară (Statele Unite ale Americii) mor anual 300.000 de oameni din cauza obezităţii. Unii medici din SUA consideră faptul că fast-food-ul câştigă teren în şcoli drept un lucru care ar trebui să-i îngrijoreze pe americani deoarece “obiceiurile culinare se formează în tinereţe, iar dacă copiii sunt astfel crescuţi ei se vor îngrăşa de mici şi vor avea de luptat toată viaţa cu efectele nedorite ale obezităţii”, e de părere un medic din Statele Unite. Aceiaşi medici spun că produsele fast-food - ce constau în principal din burgeri şi prăjeli, deşi nu sunt singura cauză a obezităţii, reprezintă totuşi un factor principal al îmbolnăvirii. Obezitatea - boala occidentului Fără să mai luăm în calcul S.I.D.A. şi cancerul, două din bolile care decimează populaţia globului, societatea occi-dentală de azi este grav ameninţată de o boală mult mai tragică, ce ucide 300.000 de oameni în fiecare an, şi care ar putea deveni cea mai mare preocupare a medicinei în noul mileniu: obezitatea, care la o privire mai atentă este de fapt rezultatul unei conjuncturi sociale şi economice ce supune omul modern la multiple tensiuni psihice care îl limitează şi care treptat ajung să deţină controlul asupra propriei sale vieţi. Pas cu pas, problema intră în dezbaterile publice. O conferinţă de două zile, organizată sub auspiciile Oficiului Naţional de Audit din Marea Britanie, a fost dedicată acestui subiect, după ce la începutul lunii ianuarie oficiali din partea guvernului britanic atrăseseră atenţia asupra importanţei şi gravităţii problemei. Astfel, unul din cinci britanici şi 13% dintre copiii lor se îndreaptă spre obezitate, număr triplat faţă de cel de acum 20 de ani. De cealaltă parte a Atlanticului, doctorii americani au tras şi ei un semnal de alarmă, spunând că 60% din populaţia SUA este grasă sau obeză, în ciuda repetatelor avertizări din mass-media. «Moarte lentă», dar sigură, obezitatea omoară. An de an, evidenţa arată că simplul fapt de a fi gras scade speranţa de viaţă, oamenii care suferă de obezitate sau care sunt deasupra greutăţii normale suferind, în gene-ral, ori de unul din cele două tipuri de diabet, ori de boli de inimă, cancer de colon şi cancer ovarian, fiind frecvent expuşi şi la atacurile cerebrale. Lupta contra obezităţii de abia a început, şi va fi o luptă greu de dus. Costul tratării acestei boli, direct şi indirect, ajunge în orice ţară capitalistă la fabuloasa sumă de 4 miliarde de dolari, anual. Guvernele din toată lumea au început campanii

276

de instruire a populaţiei în privinţa obiceiurilor culinare şi pentru combaterea vieţii sedentare pe care suntem toţi nevoiţi să o ducem, iar doctorii au început să se preocupe de posibilitatea tratării obezităţii ca o boală propriu-zisă, o boală ce necesită tratamente medicale susţinute. Viaţa de familie deficitară este una din cauzele acestei probleme. Majoritatea copiilor devin obezi din cauza lipsei de activitate şi exerciţiu fizic, din cauza timpului îdelungat petrecut în faţa calculatorului şi a televizorului şi, nu în ultimul rând, din cauza mâncării de tip “fast-food”. În acelaşi timp, puţine familii reuşesc să impună ore fixe de masă, părinţii fiind nevoiţi să lucreze până seara târziu. În aceste condiţii este nevoie de prepararea rapidă a mâncării, de folosirea produselor semipreparate cu conţinut ridicat de grăsimi şi conservanţi. Astfel, condiţiile pentru proliferarea obezităţii sunt îndeplinite, societatea de azi oferind puţine alternative pentru o viaţă sănătoasă. Deşi sfaturile în domeniu au invadat revistele de profil, şi nu numai, rezultatele mediatizării problemelor legate de obezitate întârzie să apară, în mare parte din cauza faptului că oamenii sunt «prizonierii» unor obiceiuri pe care le dictează societatea şi mediul. Nu ar fi corect să descriem obezitatea ca rezultatul vieţii particulare a unui singur individ sau a iresponsabilităţii acestuia, deoarece majoritatea indivizilor sunt victimele forţelor sociale şi economice. Obezitatea este o consecinţă directă a faptului că societatea ne interzice (indirect) controlul asupra timpului şi că producătorilor li se permite vânzarea agresivă a produselor alimentare nesănătoase. Pe scurt, obezitatea este rezultatul inconştienţei şi a ignoranţei oamenilor zilelor noastre. Mâncarea dăunează grav sănătăţii Probabil nu va trece mult timp până ce pe unele produse alimentare va fi inscripţionat: “Atenţie, acest produs conţine o cantitate de grăsimi mai mare decât cea pe care o fiinţă umană ar trebui să o consume într-o săptămână!”, notează cotidianul The Independent. Industria fast-food-ului american tremură deja căci avocatul John Banzhav se întoarce. După combaterea tutunului, el a găsit o nouă cauză dreaptă: combaterea publică vehementă a produselor alimentare care determină apariţia obezităţii. Acest avocat american, foarte cunoscut peste Atlantic, a fost primul care a acţionat în judecată industria tutunului, în anii 196o, din cauza consecinţelor nefaste ale tabagismului.

277

Atunci, datorită acţiunilor îndrăzneţe ale acestui avocat, statele americane au obţinut, de la cele mai importante fabrici producătoare de ţigări, sute de milioane de dolari pentru a compensa costurile medicale ale fumatului. Astăzi, John Banzhav revine în scenă cu un nou obiectiv: combaterea industriei fastfood-urilor. Într-adevăr, americanii nu încetează să se îngraşe: 6l% din ei sunt supraponderali (faţă de 46%, la sfârşitul anilor ’70). Pentru SUA, obezitatea reprezintă o factură medicală de 117 miliarde de dolari pe an. Potrivit unui best-seller publicat anul trecut de către Eric Schlosser, “Fast Food Nation”, americanii cheltuiesc mai mult pentru slăbit decât pentru cinema, cărţi, presă, video şi muzică la un loc. Însă, se întreabă ziarul britanic, producătorii de alimente care îngraşă, industriile de ambalaje şi de publicitate pot într-adevăr să fie făcute responsabile de această problemă? Cum se poate dovedi că un atac de cord al domnului X a fost provocat de o “orgie” de hamburgeri sau de o “supradoză” dintr-un alt aliment? Abordarea lui Banzhav este graduală, urmărind să surprindă întreg contextul problemei: - omisiuni de avertismente pe etichete Este vorba de incriminarea unor inscripţii incomplete sau eronate privind conţinutul, aflate pe ambalajele produselor. Aceasta este baza de plecare pentru toate procesele actualmente în curs, cele mai multe acuzând prezenţa grăsimilor ascunse printre ingrediente. - a doua etapă, mai dificilă, constă în acuzarea întreprinderilor că fac declaraţii false pe etichete - a treia etapă constă în reproşarea omisiunii unor avertismente privitoare la riscurile sanitare. - ultima etapă (din păcate, încă îndepărtată) va fi atacarea industriei fast-food în ansamblu, pentru a da socoteală de toate cazurile de diabet, aterioscleroză şi atacuri cardiace pe care le provoacă. Aşteptând ca această acţiune să devină realistă, John Banzhav pregăteşte strategii similare celor folosite în campania împotriva tutunului ce urmăreşte să solocite forurilor de stat creşterea impozitelor pentru industria fast-food-ului, care îşi atrag clienţii în primul rând prin preţuri scăzute. Banzhav nu pretinde că strategiile sale vor putea să rezolve în totalitate problema obezităţii. Ca şi în campania împotriva tutunului, ideea sa este că procesele

278

eficace trezesc opinia publică, mult prea pasivă, şi determină pe conducătorii marilor concerne industriale să-şi schimbe compor-tamentul. Bineînţeles, există mari interese de a opri campania anti-obezitate, notează The Independent. Argumentul principal al celor care susţin industria fast-food-ului este lăsarea consumatorilor să mănânce ce vor. Dar această libertate este într-adevăr reală? În America, înmulţirea producătorilor de fast-food a redus diversitatea alimentară. Piaţa de hamburgeri a pătruns în şcoli şi chiar în spitale! Cea mai mare rezistenţă la campania anti-obezitate provine, PARADOXAL, ...chiar de la obezi! O mişcare numită «Fat power» (Puterea graşilor) se dezvoltă pe zi ce trece. Aceasta afirmă că orice tentativă de slăbire a graşilor duce la discriminare. Printre altele, graşii cer guvernului şi industrialilor să facă schimbări... pentru ca restaurantele, mijloacele de transport în comun şi maşinile să se adapteze gabaritului lor... Puţini ştiu însă că în spatele acestor mişcări sunt tot interesele marilor companii de produse tip fast-food care nu fac altceva decât să manipuleze oamenii aflaţi într-o stare confuză creându-le speranţe deşarte, cum ar fi aceea că graşii îşi vor rezolva problemele atunci când societatea îi va accepta ca “normali”. Modificările la nivel social pe care aceste mişcări “proobezitate” le cer nu vor reduce însă numărul cazurilor de infarct, diabet sau cancer. Din păcate, atunci când multe dintre persoanele obeze îşi vor da seama de acest lucru, s-ar putea să fie cam târziu... Mai bine să fie mâncarea gustoasă decât sănătoasă Se pare că un rol important în problema obezităţii îl joacă lipsa unor cunoştinţe necesare în domeniu. Trei sferturi din cei abordaţi într-un sondaj de opinie realizat în Germania au confirmat că nu cunosc cum ar trebui să se hrănească

într-un mod sănătos.

În privinţa hranei, germanii pun plăcerea înaintea sănătăţii - potrivit unui sondaj realizat la solicitarea revistei farmaceutice de specialitate Apotheken Umschau. Din cele 2.575 de persoane chestionate, 69% au declarat că singurul criteriu de a alege un produs alimentar este gustul. În România, peste 60% din români mor din cauza arteriosclerozei, prin infarcte cardiace (toate provocate de o alimentaţie neadecvată, bazată în principal pe conservanţi şi alţi

279

aditivi sintetici) sau accidente vasculare cerebrale, iar în lume, fiecare al doilea individ din rasa albă moare din cauza arteriosclerozei. Fumatul “Mulţi vor pieri pentru că se vor intoxica cu fumul frunzelor otrăvi-toare…, datorită ignoranţei lor…” (cap. 40 din Linga Purana - cca. sec. XII-IV î.H) Poate cea mai evidentă pată neagră pe obrazul umanităţii, indiciul cel mai semnificativ al gravei stări de ignoranţă şi prostie crasă în care aceasta se complace, proba cea mai clară a faptului că trăim în Kali Yuga, epoca maximei decăderi a fiinţei umane, este fumatul. Zilnic în drumurile noastre ne întâlnim cu anunţuri ultraspaţioase, superluminoase, ce anunţă avantajele incredibile oferite de ultimele mărci de ţigări: filtrele performante, “14 întrunul”etc, etc. Dar sfidarea cea mare vine în finalul reclamei când apare scris: “Cf. C.E., Dir. 89/466 C.E.E.: Fumatul dăunează grav sănătăţii”. Adică, chipurile, am fi avertizaţi în mod oficial de forurile de răspundere europene (Consiliul European şi Comisia Europeană) că fumatul ar fi periculos pentru sănătate. Prima întrebare, de bun-simţ elementar, este: de ce se mai comercializează ţigări, când tutunul este cunoscut ca fiind nociv şi profund dăunător pentru sănătatea omului? Ce diferenţă există între tutun şi drogurile interzise, când atât acestea cât şi tutunul omoară oamenii, la fel de eficient (deşi poate mai lent, în cazul tutunului)? Nu este aceasta o mostră evidentă a criminalei indiferenţe a autorităţilor, şi mai ales a stupizeniei în care umanitatea se complace cu desăvârşire? Iată câteva cifre (publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii): în fiecare an se fumează peste 6 miliarde de ţigări. În fiecare an au loc în lume peste 3 milioane de decese datorate tutunului. Estimările arată că, dacă actualele tendinţe persistă, tutunul va cauza aproximativ 10 milioane de decese pe an. Tutunul ucide în fiecare an mai mulţi oameni decât reuşesc să o facă accidentele rutiere, incendiile, celelalte droguri , S.I.D.A. şi crimele la un loc. În România: ţigările de lux, mai ieftine cu până la 30% În faţa ofensivei relativ timide a factorilor de decizie (interzicerea fumatului în locurile publice, restricţii la publicitate în presa scrisă şi audio-video), companiile străine producătoare de ţigarete pentru România au trecut la ofensivă stabilind ieftinirea unor mărci

280

pentru a nu-şi pierde clienţii. Două companii străine de tutun au decis ieftinirea ţigărilor lor cu 30%. Din 17 mai 2002, Philip Morris a scăzut preţul ţigărilor Marlboro, iar din 20 mai British American Tabacco a luat aceeaşi decizie pentru mărcile Kent, Lucky Strike, Pall Mall şi Hollywood. “Am ajuns la concluzia că ţigările Marlboro trebuie să fie mai accesibile consumatorilor adulţi din România”, a motivat conducerea companiei. Reacţia persoanelor responsabile nu

s-a lăsat aşteptată: prof. dr. Radu Negoescu,

organizatorul campaniei “Lasă-te de fumat” este de părere că: “Ceea ce fac aceste companii internaţionale este de o neruşinare fără limite. Cu forţa financiară pe care o au ele vor să asasineze România, o Românie care deja are 40% din populaţie care fumează, procent într-o continuă şi alarmantă creştere. De exemplu, în 1994 procentul fumătorilor era de doar 28% şi ne găseam sub media europeană. Şi aşa ţigările erau şi sunt şi acum cele mai ieftine la noi, comparativ cu ţările avansate.” Nicotina “prăjeşte” neuronii, alterând procesele de învăţare şi memorare Conform unui studiu dat publicităţii în cotidianul francez Liberation, nicotina ar putea reduce (sau inhiba) producerea neuronilor. Efectele stimulatoare de moment ale nicotinei asupra creierului fuseseră de multă vreme demonstrate. Acum, însă, în urma studiului efectuat pe şobolani, în cadrul Institutului Naţional pentru Sănătate şi Cercetare Medicală din Franţa (I.N.S.E.R.M.), au fost descoperite şi efectele pe termen lung ale acestei mult incriminate substanţe conţinute de tutun. Nu numai că nicotina ar reduce producerea de neuroni, ci, mai rău, se pare că în situaţia de sevraj (stare ce urmează abandonării consumului drogului respectiv, în speţă ţigara), marii fumători suferă o alterare a mecanismelor cerebrale ale învăţării şi memorării. Acest fapt duce la ipoteza că un consum de durată a nicotinei are efecte nocive asupra creierului. Cercetările au fost realizate pe o porţiune a creierului în care neuronii sunt produşi pe parcursul întregii vieţi a rozătoarelor de laborator. S-a observat că, odată cu creşterea dozei de nicotină, se diminuează tot mai mult procesul de producere neuronală. Dozele de nicotină administrate şobolanilor sunt apropiate - proporţional cu greutatea lor - de cele absorbite de fumători, au precizat cercetătorii respectivi. Descoperirea e de natură să-i descurajeze definitiv pe fumători, conchide ziarul parizian.

281

Statistici Un studiu realizat recent în România a relevat că 39% dintre femei sunt fumătoare (în timp ce în 1989 procentul era doar de11%). Peste 72% din bărbaţi au declarat că fumează, dar numai 54% dintre ei s-au apreciat ca fumători activi. În România, bărbaţii fumează de trei ori mai mult decât femeile. În ceea ce priveşte fumatul zilnic, studiul Institutului Naţional de Statistică evidenţiază faptul că un sfert din populaţia ţării noastre de peste 15 ani fumează zilnic. Mai concret, conform Centrului Naţional de Statistică Medicală, în 2001 fumau 36% din români (faţă de 25% în 1989). În Bucureşti, conform studiului realizat de echipa dr. Florin Mihălţan, a reieşit că în acest an -2001- fumau 49% dintre bărbaţi şi 36% dintre femei! Ponderea cea mai mare de fumători zilnici este la grupa de vârstă 25-54 ani, iar peste jumătate din bărbaţii fumători au căzut pradă acestui viciu de la vârste cuprinse între 15 şi 19 ani. Fumatul şi disfuncţiile erectile Un studiu efectuat la Clinica de Endocrinologie a Spitalului Universitar “Sfântul Spiridon” din Iaşi demonstrează că tutunul scade fertilitatea şi calităţile fecundante ale spermei, ea fiind o cauză majoră de impotenţă la bărbaţi şi inducând menopauza precoce la femei. Profesorul universitar dr. Voichiţa Mogoş, endocrinolog specialist în sexologie, demonstrează prin acest studiu că fumatul conduce la impotenţă deopotrivă în rândul bărbaţilor tineri şi vârstnici. Iată ce declară aceasta: Fumatul afectează trei elemente esenţiale: vascularizaţia locală, inervaţia locală şi un factor catalizator, o enzimă care la nivelul vaselor peniene duce la formarea principalului mediator al erecţiei - monoxidul de azot. Concentraţia acestei enzime (care are un efect similar pastilei de Viagra) este net scăzută datorită fumatului. “În urmă cu un an am făcut un studiu amănunţit pe 450 de subiecţi a căror performanţă erectilă a fost testată cu ajutorul injectării de papaverină. Acesta este un test extrem de utilizat, care conduce la dilataţia reflexă a vaselor din corpii cavernoşi ai penisului, declanşând erecţia ori de câte ori este posibil. Am constatat că subiecţii tineri, care erau psihogeni, ar fi trebuit să reacţioneze pozitiv deoarece sistemul anatomic şi funcţional era bine pus la punct. Ei bine, toţi marii fumători testaţi, care fumau zilnic peste 20 de ţigarete, au răspuns ca şi cum vascularizaţia locală a lor ar fi fost afectată, deşi erau tineri şi nu aveau alţi

282

factori de risc: nu erau hipertensivi sau diabetici, nu aveau modificări ale concentraţiei grăsimilor în sânge. Concluzia acestui studiu este că fumatul reprezintă un factor de risc esenţial, alături de vârstă, ateroscleroză, modificarea grăsimilor în sânge, diabetul zaharat. Aceasta a fost dovada că fumatul reprezintă cauza acestei afecţiuni. Fumatul afectează anual 430.000 de americani, adică de trei ori mai mult decât numărul de pasageri ai unui Boeing care s-ar prăbuşi în fiecare zi. 15% din rata mortalităţii în Franţa este determinat de tabagism. Indirect, prin complicaţiile sale, ţigara “omoară” anual mai multe femei decât cancerul mamar.” Fumatul şi pierderea vederii “Fumatul este o cauză principală a orbirii”, anunţă ziarul Canberra Times. Cercetătorii de la Universitatea Naţională Austra-liană şi de la Universitatea din Sydney estimează că 20% din toate cazurile de orbire înregistrate în rândul australienilor care au vârsta de peste 50 de ani se datorează fumatului. Cercetătorii au făcut referire la unele studii efectuate în Australia, Statele Unite şi Europa care arată că, în cazul fumătorilor, riscul de a suferi de degenerare maculară datorată vârstei este de două până la cinci ori mai mare decât în cazul nefumătorilor. Dr. Wayne Smith, de la Universitatea naţională Australiană, propune ca pe pachetele de ţigări să se scrie avertismentul: “Fumatul este cauza principală a orbirii dumneavoastră”. Fumătorii francezi, în pragul crizei de nervi Potrivit unui studiu recent al Institutului Naţional Francez de Statistică şi Studii Economice (INSEE), dependenţii de tutun din această ţară ar fi caracterizaţi de o stare de anxietate, insomnie, rezistenţă scăzută la boli, de o activitate fizică redusă şi o mai mică preocupare în privinţa alimentaţiei, spre deosebire de nefumători, care sunt mai liniştiţi, mai puţin bolnăvicioşi, dorm mai bine, sunt mai înclinaţi să facă mişcare şi mai atenţi la ceea ce mănâncă, notează o ediţie recentă a cotidianului parizian Liberation. Potrivit lui Christel Aliaga, autoarea studiului francez efectuat pe un eşantion de 5200 persoane în vârstă de peste 15 ani şi publicat în ultimul buletin al institutului francez menţionat, “o treime dintre nefumătorii din grupa de vârstă 15-45 de ani declară că starea sănătăţii lor este foarte bună, faţă de aproximativ un sfert dintre fumătorii din acelaşi grup de vârstă”. În aceeaşi categorie de vârstă, peste patru din zece fumători “înrăiţi”, care fumează

283

zilnic, spun că sunt nervoşi, diferenţa de stres dintre dependenţii de tutun şi cei care nu au acest viciu fiind deosebit de pregnantă la bărbaţi. Fumatul poate duce la autism Femeile care fumează în timp ce sunt însărcinate se expun riscului ca bebeluşii lor să prezinte autism în proporţie de 40%. Cercetătorii au comparat cazul a 400 de copii autişti cu 2000 de copii sănătoşi născuţi în aceeaşi perioadă. Riscul de autism creşte în cazul copiilor născuţi de mame fumătoare, deoarece fumatul opreşte furnizarea de sânge de la mamă către făt şi astfel nicotina ar putea bloca circulaţia spre şi de la creierul acestuia. Studiul a fost publicat în ziarul “Daily Mirror”, care citează un ziar de specialitate din Suedia, şi a fost realizat de Karolinska Institute din Stockholm. “Beneficiile” tutunului 11% din persoanele care fumează fac cancer. Fumatul nu conduce doar la instalarea cancerului la plămâni (deşi în acest caz fumătorii sunt de 20 de ori mai expuşi decât nefumătorii: din zece cazuri de cancer la plămâni depistate, în nouă cazuri este vorba de fumători), dar adesea fumătorii fac cancere de gât, de esofag, stomac, pancreas, col uterin, ficat şi chiar leucemie. Cei care combină fumatul cu consumul de alcool pot ajunge la grave disfuncţii sexuale, anume la dispariţia potenţei, în ciuda faptului că unii se află în floarea vârstei, afirmă prof. dr. Cristian Didilescu, director general adjunct al Laboratorului de Ana-tomie Patologică al Institutului de Pne-umologie “Marius Nasta” din Bucureşti. Fumatul pasiv reduce inteligenţa copiilor Copiii care stau pe lângă fumători întâmpină probleme de citire şi greutăţi la scris. Dacă un părinte fumează chiar mai puţin de un pachet de ţigări pe zi, coeficientul de inteligenţă al copilului său scade cu cel puţin două puncte. La Centrul Medical din Ohio s-a făcut un studiu pe 4.399 de tineri între 6 şi 16 ani, la care, pe lângă testele de inteligenţă şi de citire, s-au luat şi probe de nicotină din sânge. Rezultatele obţinute au condus foarte clar la concluzia că fumatul pasiv este una din cele mai grave probleme sociale. Beneficiile imediate ale renunţării la fumat În 8 ore din momentul în care s-a renunţat la ţigară oxigenarea sângelui revine la normal şi încep să fie diminuate riscurile de infarct miocardic.

284

În 24 de ore monoxidul de carbon este eliminat din corp. În 48 de ore nicotina nu mai este detectabilă în sânge. Într-o săptămână simţul gustului şi al mirosului se ameliorează. În 3-9 săptămâni dispar problemele de respiraţie. Într-un an se reduce la jumătate riscul bolilor de inimă. În 10 ani acelaşi lucru se petrece cu posibilitatea de a face cancer la plămâni. În 15 ani probabilitatea de infarct o egalează pe cea la care e supus un nefumător convins. Alcool “Popoarele creştine sunt îndobitocite de băutură. Închipuiţi-vă dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, cărora li se dă dreptul de a bea fără măsură…” (Protocoalele Înţelepţilor Sionului, Primul protocol francmasonic) Doar luxemburghezii ne întrec: românii sunt în topul celor mai aprigi consumatori de alcool din Europa Românii ocupă locul al doilea în topul celor mai mari consumatori de alcool din Europa, fiind întrecuţi doar de locuitorii statului Luxemburg, arată studiul “World Drink Trends 2002” (realizat pe baza statisticilor provenite din 100 de state, principala sursă de inspiraţie folosită de marile agenţii de publicitate pentru pregătirea campaniilor de vânzări), citat de cotidianul The Irish Times (ediţia din 30 martie 2002). Potrivit raportului pentru anul 2002 privind tendinţele din domeniul consumului general de băuturi pe bază de alcool, România este urmată de Portugalia şi Irlanda, în timp ce la capitolul băutorilor de bere, Republica Cehă ocupă locul fruntaş, cu un consum de 153 de litri pe cap de locuitor pe an, urmată de Irlanda de Nord. În U.E. s-a consumat alcool în valoare de 135 de miliarde de dolari, iar în Romania în valoare de 300 milioane de dolari. Un sondaj de opinie realizat de compania britanică Datamonitor, în şapte ţări europene, justifică acest consum enorm prin faptul că alcoolul este produsul preferat al oamenilor pentru diminuarea stresului sau pentru relaxare la sfârşitul zilei! Românii şi slovacii beau foarte multă bere şi votcă România şi Slovacia sunt singurele ţări din Europa Centrală şi de Est care au înregistrat în anul 2001 o creştere semnificativă a consumului de bere şi votcă, în dauna consumului vinurilor. Potrivit unui studiu efectuat la cererea unor renumiţi producători de bere,

285

în România, consumul de bere a fost de 12,4 milioane de hectolitri în anul 2000, fiind preconizat să crească la 13,2 milioane în anul 2004 şi la aproape 14,5 milioane în anul 2008. În ceea ce priveşte consumul de votcă, în România, pe cap de român se consumă - oficial - 25 de litri de votcă, dar statisticile nu iau în calcul consumul votcii contrafăcute, care este băută în cantităţi industriale de români. Deasupra României, Slovaciei şi Poloniei, la capitolul consumului de votcă, se află Rusia şi Finlanda. Statistici îngrijorătoare În “Strategia de Dezvoltare a României”, elaborată în 2002, se arată că, în ceea ce priveşte stilul de viaţă al românilor, 56% dintre români consumă alcool; dintre aceştia, 37% consumă ocazional, restul de 19% fiind reprezentat de băutorii cronici de alcool. În medie, un român bea săptămânal 11,1 litri de alcool sub formă de “tărie”. În Rusia, situaţia alcoolismului este astăzi şi mai dramatică, chiar dezastruoasă. După cum se precizează într-un studiu publicat în The Times, 40% dintre ruşi sunt alcoolici inveteraţi. În plus, peste 60% din decesele survenite la oamenii cu vârste cuprinse între 20-25 ani se datorează direct sau indirect alcoolului; cei mai mulţi dintre aceşti împătimiţi ai alcoolului mor în stare de beţie. Cele mai multe cazuri de deces se înregistrează în ziua de luni, iar sâmbăta au loc 80% din crimele comise în urma consumului exagerat de alcool. Poate şi din aceste cauze populaţia rusă are cea mai scăzută speranţă de viaţă din Europa, durata medie de viaţă a ruşilor nedepăşind 57 de ani! Perspective Dacă oamenii ar fi dispuşi să adopte câteva modificări simple, de bun simţ, în alimentaţia şi modul lor de viaţă, renunţând la consumul de carne şi alcool, 70 până la 80% din totalul cancerelor de care suferă la ora actuală populaţia planetei ar putea fi prevenite. Aproape 90% din cancerele de la nivelul plămânilor, esofagului, gâtului, buzelor, limbii ar putea fi evitate prin simpla renunţare la fumat. 50% din cancerele de colon ar dispărea dacă s-ar renunţa la excesele alimentare de grăsimi şi alimente iritante. Sexualitate Disfuncţiile sexuale afectează milioane de bărbaţi

286

Un studiu, realizat pe baza datelor adunate din 28 de ţări pe un larg eşantion compus din 26.000 de bărbaţi şi femei, indică faptul că în S.U.A. aproximativ 30 de milioane de bărbaţi sunt afectaţi de disfuncţie sexuală (definită ca “incapacitatea de a obţine şi/sau de a menţine o erecţie suficientă pentru realizarea unui act sexual satisfăcător”), motiv pentru care disfuncţia sexuală este recunoscută ca o problemă de sănătate publică. La nivel mondial, pentru anul 2005 se apreciază că 411 milioane de bărbaţi cu vârste cuprinse între 40 şi 69 de ani vor acuza disfuncţie erectilă. Potrivit aceluiaşi studiu, în România, aproximativ 25% dintre bărbaţii de peste 35 de ani acuză într-un anumit grad disfuncţie erectilă, adică aproximativ 1.300.000 de bărbaţi; aceasta înseamnă că cel puţin pentru tot atâtea femei actul amoros este frustrant, departe de a fi împlinitor, relaxant. În plus, există alţi 1.200.000 de bărbaţi care suferă de ejaculare precoce. Dintre cei 1.300.000 de bărbaţi care suferă de disfuncţie erectilă, 94% spun că fumează sau au o maladie asociată acestui viciu. Doar 17% dintre cei care au declarat că suferă de o disfuncţie erectilă s-au adresat unui medic şi numai 7% au urmat un tratament. Un alt fenomen îngrijorător este creşterea numărului de cupluri tinere infertile. Mai mult, investigaţiile demonstrează scăderea calităţii spermei, ceea ce reprezintă una dintre cauzele scăderii natalităţii. Hamsterii, mai fertili ca bărbaţii britanici Un studiu realizat de o agenţie londoneză de protecţie a mediului arată că bărbaţii britanici au ajuns să fie mai puţin fertili decât, spre exemplu, hamsterii (animale din familia rozătoarelor)! Situaţia se înrăutăţeşte pe an ce trece şi de vină, spun specialiştii, este poluarea rezultată în urma dezvoltării industriale, ce afectează calitatea apei, producţiile agricole şi terenurile de păşunat, datorită folosirii intensive a pesticidelor şi chimicalelor, ceea ce are consecinţe profund negative asupra calităţii alimentaţiei omului cotidian. De exemplu, numai în Scoţia în ultimii 30 de ani fertilitatea în cazul cuplurilor umane a scăzut cu 25%. De altfel, bărbaţii englezi au ajuns să producă doar o treime din cantitatea de spermă comparativ cu cea a unui hamster, păstrând evident proporţiile. Aceeaşi situaţie dramatică se întâlneşte nu numai în Marea Britanie, ci şi în alte ţări europene, dintre care, printre cele mai afectate, se numără şi Germania.

287

Viaţa sexuală plictisitoare este o “problemă globală” Viaţa sexuală a omului modern a devenit prea monotonă, iar actul amoros plictisitor s-a transformat într-o problemă globală. Un grup de cercetători, specialişti în psihologie şi sociologie, susţine că cele mai multe femei mondene se gândesc la fuziunea amoroasă ca şi cum ar fi vorba de o banală invitaţie la ceai. Într-un articol apărut în publicaţia The Jurnal of Mundane Behavior experţii americani şi britanici care au realizat studiul au explicat că până şi pornografia specializată este catalogată drept plictisitoare, oamenii considerând mai atractive secvenţele “reale” cu amatori, decât imaginile “lucrate”, cu profesionişti. Experţii estimează că problema este provocată de stilul de viaţă monden şi de faptul că “suntem prea obosiţi pentru a mai face dragoste”. Noutatea şi dorinţa au fost înlocuite de rutină şi întrebări de genul: “O putem face înainte de zece seara?”, “Trebuie să-mi scot şi şosetele?”, sau “Pot sta pur şi simplu şi să faci tu toată treaba?” Când fac dragoste, femeile se gândesc la serviciu Deseori femeile atunci când fac dragoste sunt cu gândul în cu totul altă parte, se arată într-un sondaj realizat în Marea Britanie, pe un eşantion de 500 de femei. Potrivit acestui sondaj, nu mai puţin de 69% dintre femei se gândesc de obicei în altă parte atunci când fac dragoste, de exemplu la serviciu. Astfel, 36% dintre ele încearcă să-şi dea seama la ce oră se vor trezi a doua zi dimineaţa, 31% îşi fac planuri de concediu şi 19% se gândesc la ce îmbunătăţiri să aducă în casă. Sondajul a mai indicat că atunci când fac dragoste 10% dintre femei se gândesc la altcineva decât la iubitul lor, iar 13% din ele au în minte lista cumpărăturilor săptămânale. Un specialist în sociologie a explicat că această situaţie este determinată de distanţarea femeii contemporane de relaţiile profunde întemeiate pe iubire. Se constată că tot mai multe femei sunt interesate exclusiv de sex, angrenându-se în relaţii ocazionale, bazate strict pe atracţia sexuală. Astfel aceste femei, creaţii artificiale ale “societăţii de consum”, se îndepărtează de împlinirile sufleteşti durabile ce apar doar în relaţiile de cuplu întemeiate pe iubire.

288

Preferinţe Un sondaj de opinie realizat la Hong-Kong a relevat faptul că bărbaţii din această ţară preferă mai degrabă să meargă la cumpărături decât să facă dragoste! Astfel, doar 3% dintre cei intervievaţi au declarat că cea mai plăcută activitate este actul amoros; iar atunci când acesta are loc ar prefera să desfăşoare această “activitate” la locul de muncă sau pe plajele învecinate locului de muncă. Explicaţia sociologului ce a realizat acest sondaj a fost: “Pentru că bărbaţii îşi petrec întreaga zi la birou, ei preferă să facă dragoste acolo sau pe o plajă din apropiere, pentru a nu pierde prea mult timp”!?! Fără telefon mobil italienii devin impotenţi Într-un studiu realizat de o asociaţie a consumatorilor din Italia, a reieşit că majoritatea bărbaţilor din această ţară nu ar putea să trăiască fără telefon mobil. Mai mult decât atât, psihologii au descoperit că, dacă bărbaţii ar fi nevoiţi să nu mai folosească celularul, acest lucru i-ar afecta psihic atât de mult încât i-ar duce chiar la impotenţă! Printre alte efecte “negative” ce ar rezulta ca urmare a renunţării la celulare s-ar număra dispariţia poftei de mâncare şi instalarea depresiei... La studiul amintit au participat 300 de voluntari. Şapte din zece dintre cei chestionaţi au declarat că telefonul mobil le dă o mai mare încredere în sine atunci când îl au asupra lor. Doar 30% dintre cei intervievaţi au afirmat că lipsa celularului nu le-ar afecta viaţa în nici un fel... În concluzie, putem spune că aceste comportamente anormale de oameni-roboţi, dependenţi de obiecte şi tratând actul amoros ca pe o obligaţie de serviciu, oameni ce s-au obişnuit să trăiască la “periferia” propriului suflet, permanent exteriorizaţi, furaţi de sufocantul ritm de viaţă cotidian, reflectă semnificativ gradul de alienare a omului contemporan faţă de natura sa originară, Divină. “Ziua orgasmului”, în Brazilia O lege aprobată în unanimitate de consilierii municipali din Esperantina, un orăşel din nordul Braziliei, a stabilit o “Zi municipală a dezbaterii despre orgasm”. Începând din 2002, în fiecare zi de 9 mai, cei 35.000 de locuitori ai oraşului vor fi invitaţi să discute despre metode de îmbunătăţire a plăcerii sexuale, mai ales pentru femei, care în cea mai mare parte se declară “nesatisfăcute”.

289

După o anchetă privind sexualitatea femeilor din Esperantina, realizată de studenţii de la universitatea locală, situaţia a fost calificată drept “catastrofală”: numai 28% dintre femeile chestionate au orgasm de fiecare dată când fac dragoste (Apare evident că femeile şi bărbaţii din Brazilia nu cunosc efectele remarcabile ale continenţei sexuale, una din cele mai eficiente soluţii pentru eliminarea definitivă a frustrărilor feminine, metodă ce constă în transmutarea şi sublimarea armonioasă a energiei sexuale în cadrul actului amoros, fără descărcare seminală pentru bărbat şi fără eliminarea potenţialului creator specific la femeie). Consilierii locali au estimat că insatisfacţia sexuală a femeilor duce la accese de gelozie, crize conjugale şi tragedii familiale, ceea ce reprezintă o problemă socială în oraş. “O dezbatere serioasă pe această temă va contribui la fericirea unei mari părţi a populaţiei”, au afirmat consilierii municipali, dar nici unul nu a recunoscut că ar fi direct implicat în această problemă. Primarul oraşului, Jose Inaldo Franco, a refuzat să se pronunţe în această direcţie: “Mi-e ruşine”, a recunoscut acesta. Ideea “Zilei orgasmului” a plecat de la un fost consilier municipal, care se destăinuie: “Aveam o iubită foarte sexy, dar care avea nevoie de mult timp pentru a ajunge la orgasm. Încercam să prelungesc actul sexual cât mai mult, dar nu reuşeam întotdeauna”, a povestit el, fără complexe, unui ziar local. El a mai precizat că “problema începe adesea din cauza bărbaţilor care nu recunosc că suferă de ejaculare precoce sau chiar de impotenţă”. „Contribuţia” masoneriei în Rusia Sovietică Mulţi francmasoni erau încântaţi să lucreze pentru bolşevici. Mikhail Skobelev a fost francmason şi membru al guvernului provizoriu în anul 1917. În 1922 el a devenit bolşevic şi a început să lucreze pentru guvernul sovietic. Unul dintre liderii de dreapta din Partidul Cadeţilor, Nikolai Nekrasov (1879-1940) a fost ministru de transport în guvernul provizoriu. Înainte de aceasta el a fost secretar general al Consiliului Suprem al Marelui Orient. După demisia lui Nekrasov, Alexander Kerensky, francmason de gradul 32, a fost numit secretar general în vara anului 1916. Ceva mai târziu, în acelaşi an, el a câştigat această poziţie în competiţia cu Alexander Galpern. Kerensky a primit gradul 33 în Statele Unite. El a fost de asemeni şi membru al B'nai B'rith.

În 1918, Nikolai Nekrasov şi-a schimbat numele în

Golrofsky, şi a început să lucreze pentru bolşevici. El a devenit unul dintre liderii Uniunii

290

Cooperatiste. El a predat, de asemenea, şi la Universitatea din Moscova. În 1921, el a fost arestat de către securitate, însă în mod surprinzător, a fost eliberat în mod neaşteptat. Şeful securităţii Cheka, Felix Dzerzhinsky, a dat ordinul: „Investigaţia trebuie oprită imediat”. El a început să lucreze pentru Uniunea organizaţiilor centrale comerciale din Rusia în acelaşi an (Viktor Ostretsov Platonov – Istoria secretă a francmasoneriei, Moscova, 1996, p. 364). Francmasonul Sergei Urusov a fost ministru de interne în guvernul ţarist, şi ulterior şi în guvernul provizoriu. După preluarea puterii de către bolşevici el a deţinut o funcţie importantă în cadrul Băncii Naţionale (Marea Enciclopedie Sovietică, Volumul 56, Moscova, 1936, p. 301). El a fost emisarul francmasonilor francezi. Alexander Manuilov a fost decanul Universităţii din Moscova. El a devenit unul dintre conducătorii Băncii Naţionale. Cunoscutul economist Vladimir Groman a fost membru al Partidului Muncitoresc Social Democrat Rus, aripa non-leninistă. A devenit ulterior francmason, preferând să lucreze pentru bolşevici. Maximilian von Mekk a urcat treptele ierarhiei devenind un important oficial în cadrul Comisariatului pentru Transporturi. Istoricul Mikhail Lemke a devenit bolşevic şi a început să falsifice istoria. Deputatul ţarist din cadrul Ministerului de Finanţe Nikolai Kutler, şi deputatul Ministerului de Interne, generalul Vladimir Dzhunkovsky, doi dintre francmasonii de grad foarte înalt, care serveau interesele comunismului, lucrau pentru securitatea Ceka. Chiar şi purtătorul de cuvânt al Dumei, francmasonul Fiodor Golovin, a urmărit să ocupe şi el o poziţie înaltă în Rusia Sovietică. Ministrul de război al ţarului, francmasonul Alexei Polivanov, s-a alăturat şi el bolşevicilor şi a servit Armata Roşie. Grigori Petrovsky, un alt francmason, a devenit comisarul poporului pentru afaceri interne. El a continuat să lucreze pentru guvern până în anii 1950. Gleb Boky, şeful securităţii din Petrograd, i-a protejat pe fraţii săi masoni. În 1919, Boky a devenit membru al Frăţiei. Pe la mijlocul anului 1920, francmasonii erau întâlniţi peste tot în administraţia sovietică (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 1996, p. 292). Dmitri Navashin, francmason de mare grad, era consilier pentru planificarea economiei în guvernul sovietic. Francmasonii erau bine plasaţi printre bolşevici. Înainte de anul 1925, părea că nimic rău nu li se poate petrece. În 1925, generalul Boris Astromov, secretar general al Francmasoneriei Ruse Autonome a contactat poliţia politică GPU. Printr-o scrisoare, el a făcut cunoscute scopurile comune ale francmasonilor şi ale bolşevicilor. El dorea să colaboreze la consolidarea

291

comunismului (ibid, p. 293). Astromov a subliniat faptul că simbolul comunist, cele cinci stele roşii erau simboluri masonice, la fel ca şi secerea şi ciocanul. Comuniştii susţineau de asemeni frăţia cu francmasonii, la fel ca şi aceştia. Însă francmasonii sunt cetăţeni universali, fără loialitate faţă de vreun partid. Confiscarea proprietăţilor private de către comunişti a fost o idee masonică. Francmasoneria, ca şi comunismul, erau pricepuţi în „mişcările” clasei muncitoare, iar organizaţia pionierilor a fost copiată după mişcarea cercetaşilor din Vest. Poporul rus, la cheremul francmasonilor Astromov, liderul Francmasonilor Autonomi, a realizat faptul că dacă francmasoneria este legalizată în Rusia Sovietică, mişcarea nu va fi suficient de eficientă. Acţionarea în secret ar fi fost preferabilă. Uniunea Francmasonilor Autonomi era o uniune a unui număr mare de loji. Astromov a preluat conducerea după Marele Maestru Vladimir Telyakovsky, care a murit în anul 1924. În ianuarie 1925 a început restructurarea Lojii Steaua Nordului în Franţa, pentru francmasonii ruşi, un număr de membri fiind transferaţi de la Marele Orient al Franţei. Loja a fost de fapt fondată înainte de anul 1917. Mulţi terorişti notorii activau în această lojă, inclusiv Nikolai Avksenchev, care a fost lider în perioada 1925-1927 şi 1931 şi Pavel Pereverzev (1929-1930), fost membru al unor organizaţii teroriste (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 1996, p. 307). Avksenchev s-a alăturat mai târziu guvernului provizoriu, ca ministru de externe. Pavel Pereverzev a fost ministru de finanţe în acelaşi cabinet. Northern Star a devenit principala lojă pentru ruşii exilaţi în Franţa. Marele Orient al Franţei permitea membrilor săi să se întâlnească la cartierul său general din Paris. Pe data de 10 februarie 1927, Consistoriul rus a devenit centrul administrativ al francmasoneriei. Iar din 1930, centrul a primit asistenţă financiară de la Paris. Mulţi membri ai marelui Orient, inclusiv Teplov, Lobolensky şi contele Alexander Orlov-Davydov nu s-au alăturat, deoarece în opinia lor, activităţile noii loji erau mult prea publice. Loja rusă, fondată la data de 9 noiembrie 1931, a avut contacte frecvente cu organizaţiile masonice internaţionale. Vladimir Jabotinsky, un rusofob radical, aparţinea acestei loji (ibid, p. 308). Organizaţiile de

292

refugiaţi erau de asemeni sub control masonic. Doar masonii determinau cine era refugiat politic în Rusia. Francmasonii nu erau pregătiţi să elibereze Rusia nici chiar după căderea comunismului. Jurnalistul francmason Lev Lyubimov a expus planurile sale în anul 1934: „După căderea bolşevicilor, francmasonii vor fi cei care se vor ocupa de educaţia poporului rus.” (Vozrozjdenije, 3 octombrie 1934). După cel de al doilea război mondial, un grup de francmasoni ruşi aflaţi în exil au vizitat Ambasada Rusiei de la Paris, pentru a-şi exprima dorinţa de a susţine Rusia Sovietică. Delegaţia a fost condusă de către Vasili Maklakov (francmason de gradul 33), cel care a organizat uciderea lui Grigori Rasputin. Francmasonii au plătit tribut lui Stalin şi au încercat să-i atragă ideologic pe emigranţii ruşi mai aproape de Uniunea Sovietică. Lupta lui Stalin împotriva francmasoneriei În perioada lui Stalin, francmasonii au avut de suferit serioase pierderi. Cu toate că ei erau cei care îl încurajau pe Stalin să lovească în biserică, acest rival şi duşman al francmasoneriei şi al forţelor naţionale a făcut din francmasoni victime ale persecuţiei la sfârşitul anului 1920 şi până la începutul anului 1930. Dictatorul sovietic Josef Stalin s-a săturat de francmasonerie şi a început o luptă intensă împotriva societăţilor secrete la mijlocul anului 1930, cu toate că francmasoneria sovietică fusese legalizată cu câţiva ani mai devreme. Începând cu anul 1926, în mod sistematic, Stalin a executat francmasoni, deoarece el nu avea încredere în conspiratori. Aceştia au servit scopului său, iar acum, după părerea lui, nu mai era nevoie de ei. Leningradskaya Pravda a declarat pe data de 5 ianuarie 1928 faptul că „nu demult, în Leningrad erau active patru loje masonice”. Stalin le-a închis pe toate. În 1931, loja Cavalerii Templieri din Uniunea Sovietică a fost lichidată (Anton Pervushin – Secretele oculte ale KGB şi SS, Moscova, 1999, p. 153). În Veneţia a fost planificată o „revoluţie” pentru data de 25 mai 1937, de către doi francmasoni italieni stalinişti, Carlo şi Nelli Rosselli, care şi-au propus să conducă 2.600 de terorişti într-un atac, care să producă un război civil. Brusc, Stalin a dorit să anuleze operaţia şi să oprească orice activitate a fraţilor Rosselli împotriva Italiei. Cei doi fraţi au ignorat însă acest ordin. Atunci, KGB-ul, cu ajutorul unei organizaţii de dreapta, a

293

pus la cale omorârea celor doi fraţi (Franco Bandini – Conul de umbră: Cine i-a înarmat pe asasinii fraţilor Rosselli, Roma, 1990). Carlo Rosselli a fost membru al lojii Noua Italie din Paris. În acel moment, francmasoneria internaţională a luat o decizie importantă: Uniunea Sovietică trebuie să fie angajată într-un război sângeros împotriva Germaniei (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 1996, p. 298). Francmasonii s-au asigurat de faptul că nu vor exista sancţiuni economice împotriva Germaniei. Ei au dorit ca Hitler să fie cel care ameninţă Uniunea Sovietică. În anul 1948, francmasonul de grad 32, Igor Krovoshein, membru al guvernului rus în exil, s-a întors în Uniunea Sovietică. Pentru că Securitatea a dat în vileag misiunea acestuia de subminare a statului, a fost arestat şi trimis într-un lagăr de muncă. În 1957, fraţii francezi l-au ajutat să se întoarcă înapoi în Franţa. Scriitorul mason Bronislaw Sosinsky s-a întors de asemeni în Rusia în anul 1960. Arhivele secrete masonice La sfârşitul anului 1930, Departamentul de Stat al Statelor Unite a început o cooperare strânsă cu Marele Orient al Franţei, aşa cum arată documentele incluse în arhivele Marelui Orient, documente care au fost confiscate şi plasate în arhivele speciale din Moscova în anul 1945. În legătură cu ocupaţia germană din timpul celui de al doilea război mondial, francmasonii din Franţa au avut serioase probleme. Guvernul de la Vichy, în care Marshal Henri Philippe Petain a jucat un rol important, era împotriva francmasoneriei, şi a închis Marele Orient în anul 1940. Pe data de 13 august 1940, Marshal Petain a forţat prin legislaţie dizolvarea tuturor societăţilor secrete. Funcţionarii civili care aparţineau francmasoneriei au fost forţaţi să demisioneze chiar din posturile sau din lojile lor. Petain i-a arestat pe francmasonii mai importanţi (în jur de 500), şi i-a trimis în lagăre de concentrare. Oricum, conspiratorii şi-au continuat activităţile lor în lagăre. Petain a profitat de ocazie şi a confiscat arhivele francmasonilor, care au fost predate germanilor. Francmasonii s-au răzbunat pe Petain în anul 1945, atunci când a fost mai întâi condamnat la moarte, apoi la închisoare pe viaţă. 96 de membri ai francmasoneriei au votat în

294

favoarea lui Petain, pentru a-i încredinţa acestuia autoritatea de a guverna Vichy-Franţa (Ghislaine Ottenheimer, Renaud Lecadre – Fraţii invizibili, Paris, 2001, p. 63). În anul 1945, Armata Roşie a transportat la castelul lui Altan din Nieder-Schlesien, 25 de vagoane cu materiale preţioase de arhivă, inclusiv documente ale diferitelor loji din Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Polonia şi Cehoslovacia (Platonov, op. cit. Vol. 1, p. 3). Documentele au dat o imagine cuprinzătoare a puterii secrete exercitată de francmasoneria internaţională. Toate materialele au fost duse la Moscova, acolo unde au format baza pentru Arhivele Speciale ale Uniunii Sovietice (Osoby Arkhiv, 0A). Preşedintele Cehoslovaciei de dinaintea războiului, Edvard Benes (1884-1948) s-a dovedit a fi un francmason de grad înalt. Un alt membru important al Marelui Orient a fost Emile Vandervelde (1866- 1938), ministrul de externe socialist al Belgiei, care a reprezentat ţara sa la Liga Naţiunilor în perioada 1925-1927. El a fost preşedinte al Biroului Socialist Internaţional (19001920) şi al Muncitorilor Socialişti Internaţionali (1929-1935). Cu ajutorul arhivelor secrete masonice, Stalin a putut să şantajeze de câteva ori pe unii politicieni masoni occidentali, care se temeau să îşi dezvăluie activităţile suspecte. Extremistul mason Andrei Kozyrev (pe numele real Aaron Friedman), care după căderea comunismului a devenit ministru de externe al Rusiei, a organizat restituirea documentelor secrete masonice la sediul masonic de la Paris. Pe data de 20 mai 1994, Rusia a predat Franţei un milion de documente secrete. Potrivit lui Pierre Mollier, bibliotecarul Marelui Orient, aceasta a fost „ca un adevărat dar de Crăciun”. Aceste documente conţineau informaţii importante despre conspiraţia masonică globală. Istoricul rus Oleg Platonov a reuşit să facă copii ale câtorva documente, înainte ca acestea să părăsească Rusia. În ianuarie 2002 francmasoneria scria despre aceste documente: „Pe data de 14 iunie 1940, armata Germaniei a intrat la Paris, şi în aceeaşi zi a preluat controlul asupra clădirilor Marelui Orient al Franţei din strada Cadet, situată în centrul oraşului... Pe data de 1 iulie 1940, ministrul de externe german, Alfred Rosenberg, l-a informat pe Martin Borman că au fost descoperite mari bogăţii în sediile masonice ocupate. Au fost stabilite echipe care au pus mâna pe documente în legătură cu activitatea Marelui Orient, cel mai mare corp organizat al francmasoneriei franceze. Ei au confiscat valoroase documente

295

istorice, în special dosare care se refereau la relaţiile externe ale Marelui Orient, la mijlocul secolului 19, şi o atenţie specială a fost acordată anilor care au precedat imediat izbucnirea războiului din 1939. Arhivele au fost transportate în Germania.” Istoria ordinului „Iluminaţii” Francmasonii au avut acelaşi rol în societatea occidentală, ca cel pe care Partidul Comunist l-a avut în Uniunea Sovietică. Dacă nu aparţineai francmasoneriei, nu aveai şansa rezonabilă a unei cariere rapide, indiferent de talentul celui în cauză. Francmasonii controlează ştiinţa şi influenţează viaţa culturală şi orientarea ei (Robert Lomas – Francmasoneria şi naşterea ştiinţei moderne, Gloucester, Massachusetts, 2002). Astfel că astăzi, viaţa culturală a devenit efectiv inconştientă. Am fost martorii unui început de senilitate culturală. Mulţi producători mediocri de filme au avut ocazia de a-şi face o carieră, numai datorită apartenenţei lor la masonerie: John Ford, John Houston, William Wyler, Peter Sellers, Charles Chaplin şi alţii. Sergei Eisenstein, regizor sovietic şi falsificator al istoriei, a fost şi el francmason, aparţinea Lojii Stella, care a fost fondată în anul 1920, în timpul erei sovietice. Potrivit proeminentului regizor rus de film Andrei Tarkovsky, Eisenstein nu cunoştea nimic despre limbajul filmului. Pe data de 20 martie 1936, toate documentele care aparţineau „Iluminaţilor” au fost confiscate de către socialiştii naţionalişti germani. Toate materialele din arhivă au fost transferate la Moscova în anul 1945. Aproape 1.400 de metri de material de arhivă au fost mai târziu returnate Germaniei de Est şi poliţiei Stasi. Din 1989, documentele masonice din Arhivele Speciale din Moscova au fost disponibile pentru studiu. Arhivele mai conţineau de asemeni şi aşa numitul cufăr suedez – Schwedenkiste, care a jucat un mare rol în istoria francmasoneriei. Cutia conţinea scrisori şi documente care aparţineau ordinului „Iluminaţilor” care a fost fondat de către Adam Weishaupt în anul 1776, ordin care, în mod sistematic s-a infiltrat în lojile masonice ale timpului. Mulţi francmasoni proeminenţi făceau parte din „Iluminaţii”, iar istoria acestui ordin este considerată o parte importantă a istoriei francmasoneriei. Cufărul suedez este de o mare însemnătate. Liderul „Iluminaţilor”, fratele Johann Christoph Bode a murit în decembrie 1793. Bode a fost recrutat de către Knigge în

296

Wilhelmsbad în vara anului 1782. Bode a avut de asemeni acces la cea mai mare parte din corespondenţa „Iluminaţilor” în Gotha şi Weimar. Aceste documente se încheie cu „iluminatul” de mare rang Ernst Duke von Gotha. După moartea sa în anul 1804, atât documentele sale cât şi arhiva lui Boda s-au întors în arhiva Marei Loji din Suedia, deoarece Duke von Gotha nu a fost sigur că documentele ar fi fost păstrate secrete şi nu ar fi devenit publice, dacă ar fi fost păstrate într-o lojă din Germania. Francmasonul de rang înalt, regele Charles al XIII-lea al Suediei l-a asigurat că documentele nu vor fi făcute niciodată publice. În anul 1880 ducele Ernst al II-lea (nepot al lui Ernst von Gotha) a cerut ca documentele „Iluminaţilor” să fie înapoiate în Germania. Trei ani mai târziu, arhiva conţinând 20 de volume de documente clasificate au intrat în proprietatea Lojii Ernst zum Kompass din Gotha. În 1909, istoricul Carl Lepp a numit aceste documente Schwedenkiste. Leopold Engel, marele maestru al „Iluminaţilor”, a folosit documentele Schwedenkiste atunci când a publicat cartea sa despre ordinul „Iluminaţilor”. Rene le Forrestrier, care nu era francmason, s-a referit de asemenea şi el la aceste documente. Ceva mai târziu, în anii 1920 şi 1930, instrucţiunile ducelui au fost urmate şi documentele secrete nu au fost publicate. Nicio informaţie nu a ajuns în presă, pentru că masoneria era cea care controla presa încă din acele timpuri. Influenţe secrete În cartea sa Clubul iacobinilor (Paris, 1900), istoricul francez Paul Nourrisson a arătat cum toate legile erau discutate mai întâi în Marele Orient înainte de a ajunge în Parlament. Jean Bidegain a publicat un fragment dintr-un protocol masonic în cartea sa Măşti şi feţe masonice: Documente nepublicate (Paris, 1906, p. 187): „Francmasonul Schwander era de părere că francmasoneria ar trebui să îşi menţină protecţia asupra mişcării socialiste.” El a spus însă că este important pentru francmasonerie să nu se compromită prin aceste metode secrete. Potrivit lui Bidegain, francmasoneria era la bază o asociaţie secretă, care îndoctrina membrii săi cu idei socialiste. Bidegain a subliniat faptul că toţi politicienii sunt masoni, ceea ce nu conduce la progresul umanităţii, ci serveşte numai intenţiilor secrete ale francmasonilor. Aceste intenţii vor distruge tradiţiile care stau la baza armoniei în orice societate (Sofia Toll – Fraţii nopţii, Moscova, 2000, p. 347).

297

Pe data de 24 octombrie 1883, sub semnul zodiei scorpionului, un număr de 17 socialişti care aparţineau „Iluminaţilor” au convenit să înfiinţeze Societatea noii vieţi la Londra. Pe data de 7 noiembrie 1883, a avut loc reuniunea unui alt grup, care a discutat despre formarea unei noi societăţi influente. Grupul a fost împărţit în două secţiuni, iar pe data de 4 ianuarie 1884 una dintre aceste secţiuni a fondat Societatea Fabian. Pe data de 25 ianuarie, J. G. Stapleton a fost numit primul ei preşedinte. Scopul societăţii era introducerea treptat şi în secret a socialismului, doctrină a cărei nume a fost introdus de către liderul militar roman Quintus Fabius Maximus Cunctator, care printr-o mişcare de trupe iscusită a ţinut piept armatei mult mai mari a lui Hanibal. Cealaltă secţiune şi-a desfăşurat activitatea pentru încă 50 de ani, sub denumirea Frăţia. În mai 1884, jurnalistul mason George Bernard Shaw a devenit membru al acestei frăţii. (El a primit Premiul Nobel pentru literatură în anul 1925.) Relativ repede, a fost promovat în conducere. Amanta acestuia, Florence Farr, a fost membru al ordinului Golden Dawn. Shaw a sugerat să nu i se spună niciodată socialismului pe nume, pentru a nu-i îndepărta pe oameni. El însuşi s-a denumit ca fiind socialist marxist. În martie 1885, francmasonul Sidney James Webb (1859-1947) a devenit membru al Fabian Society, iar în anul următor, Graham Wallas, un alt francmason, s-a alăturat de asemeni şi el. G.B. Shaw, Webb, Wallas şi Sidney Olivier au fost numiţi „cei patru mari”. Sidney Webb a fondat în anul 1885 Şcoala de Economie din Londra. El a primit ajutorul bancherilor masoni Rothschild, Julius Wernher, şi Ernest Capel. În anul 1912, Webb a înfiinţat periodicul de propagandă The New Statesman (Noul politician). Ceva mai târziu a făcut parte din Partidul Laburist. Alţi membri ai acestui grup au fost francmasonii Edward Pease, Havelock Ellis, Frank Podmore, Annie Besant, John Galsworthy, R. H. Tawney, G. D. H, Cole, Harold Laski, Israel Zangwill, şi Israel Cohen. Fabianismul s-a răspândit de asemeni şi în alte ţări, printre care Statele Unite, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Danemarca, Germania, Spania şi India. Cel mai influent fabianist din Statele Unite a fost Dean Acheson, care în anul 1933 a determinat Statele Unite să recunoască Uniunea Sovietică. Scriitorul Herbert George Wells, francmason şi agent secret, a devenit membru în februarie 1903. În ziarul The American Mason (Masonul american) (octombrie 2001, p. 24), a fost făcută clar menţiunea despre faptul că Wells era francmason iar Marea Lojă din Minesota a 298

confirmat apartenenţa lui Wells la masonerie. Wells dorea să acţioneze mai deschis şi mai intens, de aceea a sugerat schimbarea numelui, din Fabian Society în British Socialist Society (Societatea socialistă Britanică). Conducerea conspirativă a grupului nu a fost de acord cu această sugestie, iar în 1908 Wells a părăsit grupul. Scopul secret al Fabian Society era acela de a întemeia o societate ateistă, fără clasă, o societate socialistă care să pregătească drumul către victoria finală – comunismul. În 1891, grupul s-a alăturat Internaţionalei a doua, organism creat de către francmasoni cu intenţia de a transforma Anglia într-o ţară socialistă. În 1890, fabianiştii au părăsit Partilul liberal. Ulterior, ei au ajutat la fondarea Comitetului de reprezentare al laburiştilor, care în anul 1906 a devenit Partidul laburist şi în 1918 a preluat toate ideile principale ale Fabian Society. Un stat mondial, un singur guvern În preajma anului 1946, Fabian Society avea 8.400 de membri, printre care Bertrand Russell, (Panditul) Motilal Nehru, tatăl primului-ministru indian Jawaharlal Nehru, Ramsey MacDonald (prim-ministru britanic în 1924, şi în perioada 1929-35), Julian Huxley, Aldous Huxley şi John Maynard Keynes, Harold Wilson, care mai târziu a devenit prim-ministru. Aproape jumătate dintre membrii Partidului laburist erau fabianişti. Cartierul general al societăţii putea fi găsit la Londra, pe strada Dartmouth nr. 11. A fost publicat The Fabian Journal şi The Fabian News Magazine. Fabianiştii pretindeau naţionalizarea totală a industriei. În septembrie 1902, fabianiştii Beatrice şi Sidney Webb au format un club de elită, Coeficienţii, care se întâlneau o dată pe lună la un dineu la hotelul Ermina din Londra, de obicei într-un număr de 10-14 persoane. Ceva mai târziu în acelaşi an, H. G. Wells a devenit un membru proeminent al acestui club. Alţi membri erau francmasonii Richard B. Haldane, lordul Robert Cecil, lordul Edward Grey, Bertrand Russell, lordul Alfred Balfour şi lordul Alfred Milner. Haldane, Cecil, Grey şi Millner erau miniştri ai guvernului liberal în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Liderul ideologist al „Coeficienţilor” era H.G. Wells. Mulţi dintre nobili erau membri ai lojii „Iluminaţilor”, ai Mesei Rotunde britanice, numită şi Cliveden Set, după numele familiei Astor. Lordul Waldorf Astor a devenit un puternic magnat de presă la The Times. Această organizaţie masonică fondată la data de 5 februarie 1891 şi finanţată de către francmasonul Cecil Rhodes (membru al lojii Universitatea

299

Apollo nr. 357, şi al lojii Prince Rose Croix nr. 30), nu a făcut un secret din faptul că i-a susţinut pe Lenin şi pe Hitler. Această organizaţie de elită includea de asemeni membri ca Rudyard Kipling, Arthur Balfour şi lord Rothschild. După moartea lui Rhodes în anul 1902, lordul Alfred Milner a fost ales noul lider. În umbra grupării Masa Rotundă au luat naştere un număr de alte organizaţii: în 1919, la Londra, Institutul Regal al „Iluminaţilor” pentru Afaceri Internaţionale – Illuminati Royal Institute of International Affairs (RIIA), în 1921, în New York, Consiliul pentru Relaţii Externe – Council on Foreign Relations (CFR), în 1925, Institutul pentru Relaţiile cu Pacificul – Institute of Pacific Relations. Cel mai important ideolog al Mesei Rotunde americane era jurnalistul fabianist Walter Lippmann. Fostul „iluminat”, profesorul Vitus Renner, a declarat fiind sub jurământ, pe data de 7 aprilie 1785: „Iluminaţii nu se tem de nimic decât de faptul că ar putea fi cunoscute numele lor reale. Ei se ascund în spatele francmasoneriei.” Purtătorul de cuvânt al acestei conspiraţii internaţionale era H. G. Wells. În anul 1884 el a primit o bursă de studiu la Şcoala Normală de Ştiinţe din South Kensington, unde, pentru o perioadă de trei ani l-a avut profesor pe Thomas H. Huxley, un avocat dedicat falsei doctrine a lui Darwin. Wells şi-a susţinut cu ostentaţie părerea sa fermă în discreditarea conceptului de Dumnezeu. După cel de al Doilea Război Mondial, fiii lui, Huxley, Aldous şi Julian au contribuit din plin la spălarea creierelor tinerei generaţii prin muzica rock, sex şi droguri, dobândind prin aceasta controlul social. Ceva mai târziu, Wells l-a denumit pe Hitler fratele său geamăn în spirit. Încă de la începutul anului 1855, socialistul mason Alexander Herzen a remarcat: „Este cu putinţă să îndrumi pe un drum greşit o întreagă generaţie, să o orbeşti, să o abrutizezi şi să o conduci către scopuri greşite....” (Alexander Herzen – De pe celălalt ţărm, Tallinn, 1970, p. 130). În timpul Primului Război Mondial, Wells a condus departamentul de propagandă al securităţii britanice. El a fost consilier pentru dezvoltarea echipamentelor militare în timpul ambelor războiaie mondiale. În anul 1901, Wells a publicat „Perspective ale reacţiei progresului mecanic şi ştiinţific asupra vieţii şi gândirii umane”, în care pentru prima oară a introdus ideea unei „conspiraţii deschise” care conduce „un stat mondial în care se vorbeşte aceeaşi limbă şi există un singur guvern”.

300

Scopul declarat al francmasoneriei: distrugerea sufletului uman H. G. Wells susţinea că persoanele care sunt mai puţin valoroase ar trebui să fie omorâte, iar „elita” ar trebui să decidă cine trebuie să fie omorât. Wells a scris: „Cetăţenii Noii Republici nu ar trebui să aibă nici un pic de milă şi bunăvoinţă faţă de numeroasele creaturi vrednice de dispreţ şi idioate, mânate de frică, neajutorate şi nefolositoare, nefericite, care trăiesc în dezonoare, debile şi hidoase, incapabile, proaste şi născute din desfrâu.” Wells a subliniat: „Anticipez că o anumită parte a populaţiei, minoritară de altfel, profund tulburată de bolile transmisibile, precum şi de tulburările mentale, având obiceiuri respingătoare cum ar fi dorinţele nesăţioase de a se intoxica (n.t. - prin consum de alcool, tutun, alimentaţie nesănătoasă), îşi duce existenţa într-o suferinţă permanentă, şi presupun că nu ar ezita să ucidă atunci când suferinţa lor ar deveni insuportabilă. Idealul lor îi determină să ucidă la fel ca Abraham, având credinţa că trebuie să ucidă, fără a avea însă superstiţii în legătură cu moartea. Pedeapsa pentru aceasta nu ar fi moartea sau mutilarea corpului, nici mutilarea vieţii prin întemniţare, niciunul dintre aceste lucruri oribile, ci a le lua totul, în afară de memorie.” (Wells – Perspective ale reacţiei progresului mecanic şi ştiinţific asupra vieţii şi gândirii umane, Londra, 1901, pp. 299-300) În 1905, el a publicat cartea „O utopie modernă”. Wells era de părere că o conspiraţie ar putea foarte bine să fie publică, ca o opoziţie la planurile secrete ale francmasonilor francezi. În pamfletul său „Conspiraţia deschisă: Proiecte pentru o revoluţie mondială” (Londra, 1929), Wells a precizat trăsăturile esenţiale ale proiectului francmasonic: - Controlul asupra resurselor naturale mondiale - Reducerea numărului populaţiei prin declanşarea războaielor - Înlocuirea ordinii mondiale multinaţionale, bazate pe suveranitatea naţiunilor, cu dictatura unilaterală. Wells era de părere că existenţa statelor naţionale ar conduce inevitabil la războaie şi din acest motiv statele ar trebui să dispară. O rasă superioară ar pune atunci bazele unui nou stat mondial. Noua autoritate religioasă s-ar contura în această „conspiraţie deschisă”. Toate acestea se potriveau cu scopurile Marelui Orient, aşa cum au fost ele publicate în 1982 în periodicul lor: „Conceptul de rasă se dovedeşte a fi nerealist faţă de descoperirile din biologie, conceptul de limite, anihilate de dezvoltarea comunicaţiilor, conceptul de clasă,

301

slăbit de progresul egalităţii, toate aceste concepte depăşite urmează să fie abolite, pentru a integra pe deplin omul într-un cadru universal.” Aceasta este de fapt revoluţia timpurilor moderne, adevărata revoluţie care are loc, şi de la care Marele Orient nu poate lipsi, dacă doreşte să rămână dedicat propriilor principii.” (Humanisme, noiembrie 1982, p. 84). Wells a accentuat faptul că ideile şi moralitatea ar trebui să fie controlate într-o aşa măsură încât oamenii să dorească în mod „voluntar” instaurarea Noii Ordini Mondiale promovată de către „conspiraţia deschisă”, care va fi introdusă la momentul potrivit. „Conspiraţia deschisă” a fost plănuită ca o reţea insidioasă, un sistem care se dezvoltă ca o naţiune în interiorul unei naţiuni, care eventual înlătură naţiunea, stabilind un guvern mondial. Această reţea ar trebui să acţioneze ca „un gen de societate secretă deschisă”, ceea ce neoficial este chiar francmasoneria. Ea va influenţa şi va dirija guvernul în orice direcţie va dori. Acest tip de „conspiraţie deschisă” se va baza pe ideile lui Darwin. Wells a menţionat: „Toate aceste valori absolute şi atitudini cu care minţile noastre sunt împovărate vor trebui să fie îndepărtate, pentru a putea permite instalarea noilor convingeri. Şi nu numai din minţile noastre trebuie să fie îndepărtate aceste convingeri, ci şi din minţile celor care urmează să devină asociaţii noştri.” Wells a considerat că este necesar ca această „conspiraţie deschisă” să se folosească de metoda spălării creierului tinerei generaţii, pentru a crea oameni „mai buni”, folosindu-se de elemente de psihologie a maselor. El a denumit această mişcare „războiul cultural”. Potrivit lui Wells, scopul acestei „conspiraţii deschise” este acela de a distruge sufletul uman, conştiinţa şi moralitatea, şi de a transforma fiinţele umane în creaturi lipsite de voinţă. „Conspiraţia deschisă” ar conduce la devalorizarea omului, de vreme ce îl văduveşte de libertate şi îl determină să se supună unui imperiu mondial. Consecinţa acestei conspiraţii ar fi reducerea abilităţii oamenilor de a-şi da seama de cumplitele şi dementele scenarii ale psihopaţilor francmasoni. Oamenii îi urmează pe francmasoni ca şi cum ar fi vrăjiţi, exact ca echipajul care îl urma pe demoniacul căpitan Ahab, care, rupt de realitate, îl vâna pe Moby Dick, fantomatica balenă albă. În cele din urmă, el a îngăduit chiar distrugerea vasului, de vreme ce majoritatea echipajului nu a îndrăznit să-i pună nicio întrebare lui Ahab, iar ceilalţi mai curajoşi nu i-au putut rezista. Erau vrăjiţi cu toţii de Ahab.

302

Liga Naţiunilor şi planurile pentru un guvern mondial Wells a recunoscut: „Conspiraţia deschisă nu este de factură socialistă, ci doar un produs al socialismului, de la care a asimilat tot ce se putea asimila.” „Conspiraţia deschisă nu este într-atât un proces al socialismului, cât mai degrabă un plan extins, care a devorat şi digerat tot ce a fost folositor de la înaintaşii socialişti.” Planul lui Wells a fost implementat întrun mod înspăimântător în ultimii 75 de ani. Wells a fost un partizan înfocat al „globalizării”, cel mai distructiv scop al „Iluminaţilor”. În zilele noastre conspiraţia deschisă a fabianiştilor a fost condusă de fostul prim-ministrul Tony Blair. Întâlnirile secrete ale „Iluminaţilor” erau denumite sinoduri. Cei care, în interiorul oricărui district ajungeau să deţină grade medii, atingeau nivelul de epopt (în Grecia Antică, iniţiat în secretele eleusine) şi constituiau un sinod. Fiecare district avea nouă epopţi. Munca lor consta in propaganda prin care creau opinia publică. Potrivit constituţiei Weishaupt, pusă la punct de cel care a înfiinţat ordinul „Iluminaţilor”, cei care aveau gradul de epopt erau responsabili de formarea opiniei publice. În numele ştiinţei, scopul „Iluminaţilor” era acela de a întoarce lumea pe dos. Epopţii acţionează ca apostoli. Cei care ating acest grad trebuie să îşi abandoneze credinţa în Dumnezeu (Augustin Barruel – Studii care ilustrează istoria iacobinismului, Londra, 1797). Wells a fost un astfel de epopt. Bineînţeles, există şi grade mai mari, ca Iniţiat al Sanctuarului Gnozei, Rex Summus Sanctissimus, Frater Superior, şi Cap în afara Ordinului (gradul al 12-lea). Deasupra tuturor este Consiliul Suprem al ordinului, ai cărui membri sunt denumiţi areopagi. Preşedintele lor este regele secret al „Iluminaţilor”, al cărui nume şi adresă este cunoscut doar areopagilor. Areopagii reprezintă clasa invizibilă, partea nevăzută a conspiraţiei. Dacă datorită unor fapte penale săvârşite de un membru al „Iluminaţilor” există riscul ca unele secrete ale ordinului să ajungă pe mâini greşite, acesta trebuie să se sinucidă. Conducerea pretinde sinuciderea în astfel de cazuri. Pentru a proteja secretele ordinului, adeptul Serge de Portugalia s-a sinucis în anul 1790. Constituţia Weishaupt preciza: „Nici o putere din lume nu îl poate salva pe cel care ne trădează.” Francmasonii aveau nevoie de o organizaţie internaţională, capabilă să monitorizeze toate naţiunile. Aceasta a fost înfiinţată la Paris, pe data de 28 aprilie 1919, purtând numele de Liga Naţiunilor, la iniţiativa francmasonilor Woodrow Wilson (1856-1924, Preşedinte al SUA în perioada 1913-1921) şi Jan Christiaan Smuts (1870-1950, prim-ministru al Africii de Sud în 303

perioada 1919-1924), şi a fost iniţial condusă de francmasoni în frunte cu James Eric Drummond (politician englez liberal, 1876-1951) şi Joseph Avenol (1879-1952). Satutul Ligii Naţiunilor a intrat în vigoare pe data de 10 ianuarie 1920 şi potrivit propagandei sale ar fi trebuit să pună capăt tuturor războaielor. Elita masonică a fost cea care a instigat Primul Război Mondial, care a durat patru ani, trei luni şi 11 zile. În timpul acestui război au fost omorâţi opt milioane de soldaţi, aproape 20 de milioane de civili au murit datorită bolilor, foametei şi a schimbărilor sociale. 20 de milioane de soldaţi au fost serioşi răniţi iar 3 milioane au fost scoşi din luptă. Războiul a costat 100 milioane de dolari pe zi. În timp ce guvernul francmason avea propriile preocupări, oamenii de afaceri englezi vindeau mâncare germanilor, prelungind astfel războiul cu câţiva ani. Livrările se efectuau prin intermediari din Scandinavia. Ceva mai târziu, elita masonică a oferit soluţia sa, şi anume, Liga Naţiunilor, care oficial ar fi trebuit să stabilească pacea şi cooperarea între naţiunile lumii, să devină un guvern mondial. Convenţia Marii Loje din Franţa din anul 1922 a recunoscut că Liga Naţiunilor ar trebui să conducă Statele Unite ale Europei, precum şi o federaţie mondială a statelor (Vasili Ivanov – Serviciile secrete şi francmasoneria rusă de la Petru I până în ziua de azi, Moscova, 1997, p. 476). Această tentativă s-a soldat cu eşec. Pe data de 25 septembrie 1919, Senatul Statelor Unite a votat împotriva membrilor Ligii Naţiunilor. Atunci când preşedintele Woodrow Wilson a fost informat, a făcut o depresie nervoasă. La scurt timp după aceea el a suferit un atac cerebral în urma căruia i-a paralizat partea stângă a corpului. Pe data de 19 martie 1920, Senatul a votat din nou împotriva deciziei ca Statele Unite să se alăture Ligii Naţiunilor. Germania constituia cel mai mare obstacol în realizarea planurilor pe care şi le făceau membrii Mesei Rotunde britanice, de a implementa un guvern mondial care să fie condus de la Londra şi New York. Lordul Lionel Rothschild a fost membru cu puteri depline a Mesei Rotunde, a finanţat atât pe magnatul Cecil Rhodes, cât şi pe liderul francmasoneriei britanice Alfred Milner. În acest fel ei au fost capabili să construiască imperiile lor miniere (DeBeers Consolidated Mines) în Africa de Sud. Rothschild a fost mulţumit de Milner, mai apoi l-a numit preşedinte al companiei miniere Rio Tinto Zinc. Înainte de Primul Război Mondial francmasonul de grad înalt Rene Viviani (1863-1925), a fost prim-ministru al Franţei. După război el a reprezentat Franţa la Liga Naţiunilor

304

“Anarhistul şi revoluţionarul Lenin reprezintă idealul politic al francmasoneriei internaţionale.” Această declaraţie a fost înregistrată la întrunirea Marii Loji a Germaniei din anul 1917. (Arhiva specială din Moscova 1421-1-9064 şi 815; Viktor Ostretsov -“Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei”, Moscova, 1999, p. 585). Lenin slujea interesele Lojii Marele Orient al Franţei În 1919, după ce Lenin a ajuns la putere, acesta a stabilit contacte cu Marele Orient al Franţei în Paris. Cât timp a locuit la Paris, Lenin a vizitat ocazional această Lojă. (Viktor Ostretsov – “Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei”, Moscova, 1999, p. 584). De obicei nerecunoscător, Lenin şi-a arătat gratitudinea exclusiv faţă de şefii masoni din Paris care l-au ajutat să ajungă la putere. În anul 1919, el a trimis o sumă enormă de bani Marelui Orient pentru renovarea sediului lor din Paris, pentru propagandă şi alte activităţi, în timp ce milioane de ruşi răbdau de foame şi mureau pe străzile din Petrograd şi Moscova (Oleg Platonov – “Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în secolul 20”, Volumul 1, Moscova, 1997, p. 577). În 1920, ziarul “Parole Libre” publica informaţii despre întâlnirea Marelui Orient din 20 decembrie 1919, întâlnire care a avut loc pe strada Cadet. Oficial, conducătorul Lojii a dorit să aibă o atitudine antibolşevică. Ziarul a precizat însă că fratele Millet a declarat că Marele Orient a salutat cu entuziasm revoluţia bolşevică şi faptul că ei au ajuns la putere, menţionând că datorită bolşevicilor Marele Orient a reuşit să reconstruiască templul din strada Cadet. Marele Maestru portughez Sebastiao Magalhaes din Lima a fost de asemenea prietenos faţă de republica bolşevică din Rusia. Fratele Lankin din Paris a recunoscut că printre membrii Marelui Orient al Franţei sunt revoluţionari bolşevici şi că bolşevicii au fost încurajaţi de către francmasoni în activităţile lor din lumea întreagă. Reprezentanţii francmasoneriei internaţionale au vizitat deseori Rusia sovietică, pentru a discuta diverse probleme cu Lenin, Trotsky, Bucharin, Petrovsky, Lunacharsky şi alţi fraţi masoni (Oleg Platonov – “Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731 - 1996”, Moscova, 1996 p. 283). Francmasoneria internaţională a urmărit cu satisfacţie distrugerile săvârşite de către bolşevici în Rusia, ţară prosperă şi cu o cultură înfloritoare. Marele Orient a răspândit minciuni despre această ţară înainte ca bolşevicii să ajungă la putere, susţinând că ea se afla într-o condiţie mizeră şi că lucrurile nu mergeau bine. Nu au fost menţionate părţile bune ale vechiului sistem, cum ar fi că în Rusia ţaristă companiile cu peste 100 de salariaţi ofereau asistenţă medicală gratuită acestora. În anul 1919,

305

liderul Consiliului Marelui Orient a declarat că bolşevismul înseamnă evoluţie şi, ca urmare, reprezintă un fenomen pozitiv. În data de 5 iulie 1843, Ragon, liderul francmason al Lojii Socialistul din Bruxelles a prezentat o schiţă a programului de activitate revoluţionar, care avea să devină mai târziu Manifestul Partidului Comunist. Ziarul “Le Socialiste” a susţinut acest program, iar cea mai înaltă autoritate masonică belgiană, Consiliul Suprem al Belgiei, a convenit să accepte programul anarhist al lui Ragon ca fiind “corespunzător punctului de vedere masonic privind socialismul, şi toţi cei uniţi în credinţă faţă de Marele Orient trebuie să ducă la îndeplinire cu orice preţ acest program.” (Buletin intern al Lojii Marele Orient, iunie 1843). Marxismul - încarnarea francmasoneriei Pe 17 noiembrie 1845, Karl Marx a devenit membru al Lojii Socialistul din Bruxelles. La insistenţa liderilor masoni, în februarie 1848 a apărut Manifestul Partidului Comunist. Marx şi Engels au fost amândoi francmasoni de gradul 31 (Vladimir Istrarkhov – “Lupta zeilor ruşi”, Moscova, 2000, p. 154). Profesorul suedez şi francmason Zimmermann a declarat la o Convenţie Masonică din Winterhur: “Marxismul este cel mai nobil fenomen al secolului al XX-lea.” Un alt francmason proeminent a considerat marxismul ca fiind “o filosofie a francmasoneriei, o ştiinţă socială pentru controlul maselor”. În 1919, Wiener Freimaurer Zeitung scria: “profund mişcaţi, francmasonii au salutat steagurile roşii ale proletariatului revoluţionar”. Francmasonul Raimund Mautner a numit marxismul “încarnarea francmasoneriei” (“Der Zirkel”, No. 4, Vol. 37, p. 61). Aşadar, este limpede de înţeles de ce liderul socialist austriac, francmasonul şi asasinul politic Friedrich Adler discuta frecvent în secret cu liderul masonic Rothschild. În anul 1916, Adler a fost condamnat pentru uciderea prim-ministrului austriac Karl von Sturgkh, însă a fost eliberat după o scurtă perioadă de detenţie. Gărzile Albe au fost condamnate la dispariţie după trecerea puterii în mâna bolşevicilor, odată cu formarea guvernului alternativ al lui Kolchak, Yudenich, Denikin şi Wrangel, toate domeniile fiind controlate de către francmasoni. Francmasonii francezi aveau deseori pe ordinea de zi a întâlnirilor lor dezbaterea situaţiei din Rusia sovietică. Împreună cu bolşevicii, ei plănuiau măsuri împotriva aripii de dreapta şi a tendinţelor antisovietice din Vest. (Oleg Platonov – “Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731- 1996”, Moscova, 1996, p. 297).

306

Majoritatea francmasonilor din lumea întreagă susţineau regimul de violenţă al sovieticilor. Fără acest ajutor, regimul s-ar fi prăbuşit. Cu toate că au existat păreri diferite între francmasoni şi bolşevici, colaborarea acestora a continuat. Marele Orient al Franţei a condamnat atitudinile antisovietice ale unor loji. În anul 1933, biroul internaţional pentru cooperare în cadrul francmasoneriei a acceptat o rezoluţie, făcând excepţie de la propaganda antisovietică încurajată de către Loja franceză Steaua Nordului din Paris. Unii francmasoni activau ca revoluţionari de stânga, proclamând faptul că nu trebuie să se lupte împotriva bolşevicilor, deoarece a-l susţine pe Generalul Kolchak, personaj important al mişcării albe, ar constitui o crimă împotriva Rusiei. Sacrificii umane în ritualurile francmasoneriei Francmasonul şi fostul ministru de Externe Pavel Milyukov a afirmat, în anul 1924, despre comunism că s-a dezvoltat în deplină democraţie şi că ruşilor aflaţi în exil nu li se permite să interfereze în acest proces, prin sprijinirea anticomunismului (Svobodnaya Rossiya, 1924). Atunci când bolşevicii au condamnat la moarte câţiva rebeli ruşi francmasoni, această încadrare a fost schimbată în secret cu condamnarea în lagărele de muncă. (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731 - 1996, Moscova, 1996, p. 284). Mulţi occidentali, şi în primul rând francezii care erau lideri comunişti, au păstrat secretă apartenenţa lor la francmasonerie. Francmasonii francezi (şi în special membrii Marelui Orient al Franţei) au oferit ajutorul lor cordial comuniştilor sovietici. Pe de altă parte, francmasonul Richard N. Coudenhove-Kalergi a dorit să pună bazele unei organizaţii antimasonice. Este inutil să mai spunem că aceasta nu s-a înfiinţat niciodată. Socialiştii erau majoritari în lojile occidentale. Francmasonii bolşevici aveau nevoie de sacrificii umane în ritualurile pe care le făceau. Din dispoziţia lui Lenin, aceştia au sacrificat oameni către demonul Molok, aşa după cum relatează fostul lider Georges Solomon, care a părăsit tabăra bolşevicilor (Georges Solomon – “Printre cârmuitorii roşii”, Stockholm, 1930, p. 56). Cum realizau comuniştii masoni sacrificiile lor ritualice către Molok? La cartierul general al securităţii - Ceka din Kiev în 1920 exista o cameră care avea un bazin, altă dată plin cu caraşi aurii. Acest bazin era umplut cu sângele rezultat din sacrificiile umane. De-a lungul pereţilor erau amplasate cârlige

307

de care erau atârnate corpurile umane. Pe umerii ofiţerilor erau scrijeliţi epoleţi, iar pe piepturile creştinilor cruci. Unii erau jupuiţi, iar carcasele lor lăsate atârnate în cârlige. Pe o masă era un vas cu alcool în care se afla capul tăiat al unui om. Capul aparţinuse unui grevist, un bărbat frumos trecut de 30 de ani. (Aleksei Shiropayev – “Închisoarea neamului”, Moscova, 2001, p. 75). Revoluţionarii francmasoni Atunci când, în primăvara anului 1920, experimentatul conspirator Alexander Guchkov a realizat faptul că bolşevicii nu aveau nici cea mai mică intenţie de a împărţi puterea cu francmasonii din Rusia, el a început să comploteze împotriva Rusiei, în timp ce se afla la Berlin. (Oleg Platonov – “Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în secolul 20”, Volumul 1, Moscova, 1997, p. 580). Totuşi, acest lucru a fost inutil, de vreme ce francmasonii continuau să susţină regimul de la Moscova. Dorind să-i ajute pe bolşevici, francmasoneria internaţională a construit faţada falsă a comunismului. În 1932, Marele Orient s-a întrunit în Convenţia extraordinară de la Paris, unde preşedintele Gason Bergier a afirmat: “Ni s-a raportat personal de către fratele Radek din Marele Orient din Rusia faptul că guvernul sovietic intenţionează să menţină o legătură strânsă cu francmasoneria mondială, şi ni se solicită totodată să îi influenţăm pe fraţii americani să facă tot ceea ce le stă în putinţă pentru a determina guvernul Roosvelt să recunoască puterea sovietică. Reprezintă o datorie morală pentru noi aceea de a-i susţine pe fraţii ruşi, şi împreună cu ei să continuăm lupta împotriva duşmanului comun.” (“Oleg Platonov – Istoria secretă a francmasoneriei”, Volumul 2, Moscova, 2000, p. 113). O lună mai târziu, la începutul anului 1933, Statele Unite au recunoscut puterea sovietică. Pentru guvernul sovietic următorul pas a fost legalizarea activităţii lojelor masonice pe teritoriul ţării. Li s-a permis să acţioneze liber. Karl Radek (pe numele real Chaim Sobelsohn), care deja era membru al Marelui Orient al Franţei înainte ca bolşevicii să pună mâna pe putere, a fost numit Mare Maestru al Marii Loje Sovietice Steaua Nordului. Liderii diverselor mişcări revoluţionare au fost totdeauna francmasoni: Giuseppe Mazzini, Giuseppe Garibaldi, Aurelio Saffi, Agostino Bertani, Simon Bolivar (eliberatorul Americii de Sud), Francisco de Miranda (un general care a fondat Loja Lautaro din Venezuela), Francisco I. Madero, Venustiano Carranza (general care a condus “revoluţia” din Mexic în perioada 1913-1914), Alvaro Obregon, Plutarco Elias Calles, Jose

308

Marti, Salvador Allende, Fidel Castro etc. Generalul Simon Bolivar (1783 - 1830) a devenit francmason în Europa. El a fost membru al Lojii Craft în Cadiz, Spania, fiind totodată şi membru al Lojei Nouă Surori (Marele Orient) din Paris, din anul 1807. Benjamin Franklin a fost de asemenea membru al aceleiaşi loji, şi pentru o perioadă a fost chiar Mare Maestru al ei. La Paris, Bolivar a devenit membru al Cavalerilor Templieri. El a fost cel care a instigat “revoluţiile” din Venezuela, Ecuador şi Peru. În cele din urmă, a fondat Bolivia. În anul 1824, el a fondat Loja Libertatea Nr. 2 în Peru. Bolivar era cel care procura perucile lui George Washington, pe care acesta le trimitea la Lafayette, pentru a fi pudrate (Manly P. Hall – “America îşi pecetluieşte destinul”, California, 1998, p. 102). Masonii conduc lumea din diferite posturi cheie Francisco Madero era fiul unui mare latifundiar din Mexic. El a studiat ştiinţele economice în Franţa, unde a devenit şi francmason. Pe data de 5 octombrie 1910, el a iniţiat o revoltă împotriva regimului. În anul 1911, el a urmărit înlăturarea dictatorului Porfirio Diaz, ajutat fiind de Statele Unite. El a devenit apoi preşedinte al Mexicului. Madero a fost apoi înlăturat şi ucis de către generalul Victoriano Huerta în februarie 1913. Milionarii masoni au fost cei care au condus revoluţia din Mexic în perioada 1910 - 1917. Atunci când revoltele au luat sfârşit, Plutarco Elias Calles, francmason de gradul 33, şi-a asigurat accesul indirect la putere. În anul 1924, el a devenit preşedintele Mexicului, asigurându-se din acelaşi an că Mexicul recunoaşte puterea sovietică de la Moscova. Averea lui Calles era estimată la circa 80 de milioane de pesos, în ciuda faptului că el se născuse într-o familie săracă. Tovarăşul său Aron Saez (a cărui avere era estimată la 40 de milioane de pesos) era un alt francmason extremist care a luat parte la aşa-zisa revoluţie, care nu a avut deloc urmări pozitive, având în vedere că 20.000 de catolici au fost omorâţi (Louis Marshalko – “Cuceritorii lumii”, Londra, 1958, p. 54). În timpul celor patru ani de mandat ai lui Calles ca preşedinte, toate proprietăţile care aparţineau bisericii au fost confiscate, iar preoţilor li s-a interzis predarea religiei în şcoli. Începând cu anul 1928, Calles a devenit eminenţa cenuşie din spatele preşedinţilor: Portes Gil, Pascual Rubio şi Abelardo Rodriguez. Francmason a fost şi Jose Marti (1853 - 1895), cel care, în 1892, a fondat Partidul Revoluţionar Cubanez, şi care a condus insurecţia împotriva Spaniei, în anul 1895.

309

Chiar şi liderul comunist Mao Zedong a aparţinut Marelui Orient (John Daniel – Sacojiul şi Bestia - Istoria războiului dintre francmasoneria franceză şi cea engleză, “Volumul III”, Tyler, p. 33-35). El s-a asigurat mai întâi ca unor fraţi masoni de rang înalt să li se furnizeze în mod constant narcotice din China. Loja Nordică Nr. 570 din China a fost fondată în Shanghai, în anul 1849. Mai târziu, ramura chineză a francmasoneriei a devenit extrem de puternică. La data de 18 martie 1949, a fost fondată o nouă mare lojă în templul masonic din Shanghai, ocazie cu care s-a distribuit un mare număr de invitaţii către reprezentanţii altor loji. După proclamarea Republicii Populare Chineze, majoritatea lojelor şi-au continuat activitatea ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut. Oricum, majoritatea dintre ele s-au mutat în Hong Kong, din motive de siguranţă. În 1962, ministrul de Interne chinez şi-a exprimat dorinţa ca lojele să fie înregistrate ca fiind alte organizaţii. Francmasonilor nu li se permitea publicarea listelor cu membrii lor şi se prefera ca ei să se mute în Hong Kong sau Taiwan. Potrivit unor surse din interiorul masoneriei, membrii lojelor nu au fost persecutaţi în timpul regimului comunist din China. Aceasta s-a datorat faptului că francmasonii erau activi la cel mai înalt nivel al guvernului (ca şi consilieri, printre altele). Fidel Castro Ruz – asasin, terorist, francmason - s-a născut în anul 1926, fiul unui bogat proprietar de pământuri, în vecinătatea lui Santiago de Cuba. Tatăl lui Fidel Castro, Angel Castro, a devenit milionar lucrând pentru firma lui Rockefeller, United Fruit Company. În timp ce era student la Universitatea din Havana, Castro era un huligan de notorietate (Paul Johnson – “Timpurile moderne”, New York, 1983). Fidel Castro s-a alăturat UIR, o organizaţie antifascistă şi anticatolică. El s-a asociat totodată comuniştilor, prietenii săi erau toţi comunişti. În acea perioadă Fidel Castro a devenit agent KGB. În timpul studenţiei, împreună cu Ortiz l-a omorât pe Manolo Castro-Campos pe data de 22 februarie 1948. El a fost de asemenea implicat în uciderea unui ofiţer de poliţie pe nume Fernandez, precum şi în cazul de asasinare a lui Lionel Gomez. Castro a fost implicat în invazia Confetti Hey din Republica Dominicană de pe data de 20 septembrie 1947, o rebeliune pusă la cale de un grup de studenţi terorişti, iar cu acea ocazie el a fost înarmat cu o mitralieră (Hugh Thomas, “Cuba sau vânarea libertăţii”, 1998, pp. 814-916).

310

FRANCMASONERIA ROMÂNĂ Masoneria a început să activeze în Moldova la începutul veacului al XVII-lea. din două direcţii principale: de la Istanbul prin intermediul marinarilor (genovezi) ce transportau grâu, miere şi berbeci către fosta capitală a Imperiului Otoman şi pe uscat, adusă din ţările germanice . Primul mason din Principatele române (conform acestora), ar fi fost Anton Maria del Chiaro, secretar al domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, iar ulterior secretarul lui Constantin Mavrocordat, domnitorul Moldovei, alături de care a înfiinţat în 1734 o lojă masonică la Galaţi, urmată apoi de o alta la Iaşi . În Fanarul Istanbulului, grecii erau iniţiaţi în loji masonice engleze, iar Constantin Mavrocordat domnitorul Moldovei la acea data, făcea probabil parte din acele loji, fiind deja iniţiat când a ajuns în principate, unde s-a implicat personal în calitate de Mare Maestru, la constituirea în anul 1734 a lojei de la Iaşi, intitulată “Moldova” şi în cadrul căreia au activat, nobili pământeni şi oameni de cultură ai Moldovei timpului, precum: Leon Geuca (episcop de Huşi), marele boier şi dregător Iordache Cantacuzino, spătarul Ioniţă Cuza, caimacanul Ioan Sandu Sturza şi alţii. Loja creată de Mavrocordat a fost condusă apoi de către mitropolitul Leon Gheuca. In 1787, o altă faţă bisericească, arhimandritul Gherasim, de la Mitropolia Moldovei, traducea din limba franceză un manuscris deosebit de important pentru istoria francmasoneriei, „Taina francmasonilor“, scris de abatele Gabriel Perau în anul 1742 . „Masoneria a fost cultivata de pleiada de călugări şi de ierarhi aplecaţi spre cultură. Loja „Moldova“. Se poate spune deasemeni, că prima mare personalitate moldoveană, afiliată la o societate secretă europeană, ar fi fost principele domnitor Dimitrie Cantemir, istoric, filozof dar mai cu seamă luptător pentru independenţa ţărilor române, care s-a implicat activ în masonerie. Totuşi aceste loji masonice, apărute sub domnii fanariote, se adresau românilor doar ocazional. Primele lojii masonice româneşti După ce în anul 1717 se înfiinţează la Londra Marea Loja a Angliei, iar în 1723 James Anderson alcătuieşte regulile de bază ale masoneriei, cunoscute sub numele de Constituţii, în 1734 apar în Moldova, la Galaţi şi Iaşi, primele loji masonice .

311

Însă prima lojă masonică română se consideră a fi cea înfiinţată la la Iaşi în anul 1825, de către Ionică Tăutu şi care se numea „Moldova“. La începutul secolului al XIX-lea, boierimea principatului Moldovei dar şi al Munteniei, devenise clar antifanariotă, iar un puternic curent naţional îşi facea apariţia în Principate. Constituirea francmasoneriei româneşti a avut loc la Paris, în jurul anului 1820. Influenţaţi de moda masonică occidentală şi cu precădere de origine franceză, mulţi fii de boieri, ajunşi la studii în ţara unde masonii au făcut la 1789 revoluţia franceză, au intrat în loja numită „Ateneul Străinilor” destinată străinilor, apoi reveniţi pe meleagurile natale, aceştia au pus, după modelul francez, bazele, primelor loje paşoptiste, „Fraternitatea“ în Iaşi şi „Lumina“ în Bucuresti, dar şi a unor alte societăţi cu nume inspirate din idealurile umaniste ale masoneriei. Membrii acestor loje nu sunt alţii decât intelectualii emancipaţi. care vor moderniza ulterior România, prin revoluţia de la 1848 şi prin Unirea din 1859: Vasile Alecsandri, Mihail Kogâlniceanu, Costache Negri, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Ghica din Moldova şi Nicolae Bălcescu, Nicolae şi Dinicu Golescu din Muntenia. Lor li se adaugă apoi: Ionel Brătianu, C.A. Rosetti, Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, Grigore Alexandrescu, Nicolae Bălcescu şi colonelul Ion Câmpineanu, dar şi Ion C. Brătianu, Titu Maiorescu ai generaţiei „Junimei“ . Se remarcă astfel, că componenţii mişcării revoluţionare de la 1848 (aşa zişii paşoptiştii) erau cu toţi masoni. Tot mason a fost şi Vasile Ursu Nicola, zis Horea. În procesul verbal, sau în „planşa de arhitectura“, cum o numesc masonii, a întâlnirii de la 23 februarie 1783 a lojii „Adevarata Concordie” din Viena, este transcrisă cuvântarea ţinută de către Horea, cu ocazia uneia dintre vizitele sale din capitala Imperiului Habsburgic. Discursul este plin de simboluri şi formulări masonice, el fiind de fapt un toast ţinut în cinstea împaratului austriac Iosif al II-lea. Altfel, „Cum vă imaginaţi că lui Horea, iobagul din Albac, i s-ar fi acordat această onoare şi cum i s-ar fi permis să se adreseze împăratului cu un apelativ formal, «Iosifului», daca n-ar fi fost amândoi masoni ?“ . Influenţa masoneriei de origine franceză s-a făcut cunoscută la noi şi în Unirea la 24 ianuarie 1859, a principatelor Moldova şi Ţara Românească, organizată în mare parte cu concursul fraţilor masoni şi încheiată cu dubla alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al principatelor române .

312

Idealurile politice ale masoneriei ale veacul al XVII-lea. au fost exportate, începând cu prima jumatate a secolului al XIX-lea, către estul european aflat sub influenţa politică a Rusiei, a Austriei şi a Turciei. Toate aceste trei imperii erau socotite de masonerie drept exemplele cele mai brutale ale tiraniei, ale umilirii demnităţii umane şi serioase piedici în calea libertăţii individului şi a societăţii . Masoneria radicală, care se manifestase cel mai violent în timpul revoluţiei franceze, devise tot mai cunoscută ca urmare a războaielor napoleoniene. Armata franceză din timpul lui Napoleon Bonaparte, a fost principala propagatoare a radicalismului revoluţionar către ţări precum Italia, Spania şi Portugalia . În intervalul 1770 si 1820, au fost adresate Rusiei şi Austriei sute de memorii, în care boierii liberali masoni din Moldova şi Muntenia făceau apel suveranilor acestora, pentru a interveni în principatele româneşti, pentru ameliorarea situaţiei economice, politice şi sociale, iar după anul 1820 masoneria locală sporeşte şi ea în intensitate în spaţiul românesc şi se radicalizează . În prima jumatate a secolului al XIX-lea, francmasoneria din România a avut ca principale obiective înlăturarea dominaţiei otomane şi secularizarea domeniului public. Revoluţia de la 1848 din Principate, a fost în mare măsură un rod al eforturilor elitelor române care se instruiseră în universităţile franceze. Privind ideile politice ale masoneriei române din prima jumatate a secolului al XIX-lea Radu Comănescu, istoric al francmasoneriei române precizează: “Principalele idei pot fi sintetizate într-un celebru salut al masoneriei franceze: libertate, egalitate, fraternitate, la care revoluţia franceză a adaugat: “Au la mort !” . Aceste trei principii stau la baza tuturor marilor decizii pe care le-au luat liderii politici români la mijlocul secolului al XIX-lea. Astfel multe dintre acţiunile foarte diferite, au fost inspirate de masonerie, începând cu nivelul simbolisticii, cum ar fi impunerea tricolorului, până la emanciparea ţiganilor robi. Tricolorul, este şi el un steag tipic masonic al statelor moderne create cu sprijinul masoneriei. Toata retorica vremii, încărcată până la exaltare de iubirea de patrie, libertate şi apelul la fraternitate este tipic masonică. Aceasta caracterizează însă, aspectul revoluţionar al francmasoneriei europene şi poate fi interpretat ca un aspect care contrazice un principiu important al masoneriei şi anume acela „de a nu se amesteca în politica sau religie” .

313

Masonii români, luând ca model masoneria franceză, nu au putut urmări astfel scopuri grandioase care să nu impună radicalismul politic, aşa cum au facut-o masonii din Anglia ori cei din lumea germanică. Acţiunile mişcării carbonarilor italieni din anii 1800-1820 şi ele puternic inspirate de masoneria franceză, au fost exemple pe care radicalii români le-au imitat. Legat de acest aspect, Radu Comănescu concluzionează: “Acest virus al acţiunii politice se extinde, el capată o dimensiune exclusiv europeană deoarece în secolul al XIX-lea, secol foarte interesant, în America acelei perioade se înregistrează cea mai amplă mişcare antimasonică din istoria acestei ţări care se domoleşte abia la jumatatea secolului. În Europa, masoneria politizată fascinează şi are efecte în continuare. Ea practic transformă lumea într-un mod radical. Introduce primele elemente de democraţie într-o lume închistată în servilism şi robie. Perspectiva democraţiei a fost ca o adevarată apa vie care a trezit energiile vitale ale popoarelor” . Dar nu doar radicalismul politic a inspirat spaţiul politic al principatele române din prima jumatate a secolului al XIX-lea., ci a existat şi o mişcare reacţionară, refractară schimbărilor. Proiectul de Constituţie din 1822 al boierului Ionică Tăutu, care era un larg proiect de reforma structurală, a fost etichetat de cercurile conservatoare drept Constituţie “cărvunărească” carbonară. Şi domnitorul Ioan Sandu Sturza a fost profund influienţat de curentul „cărvunarilor”, deşi acesta se adresa mai mult tineretului, iar Sturza nu mai era deloc tânăr, situându-se din această cauză în poziţie diametral opusă cu cea majoritatea marilor boieri ai Moldovei . Teama conservatorilor de excesele revoluţionare, i-a determinat chiar pe unii masoni să se opună schimbărilor totale, după cum aflăm de la acelaşi Radu Comănescu: “Este limpede ca au existat şi masoni care s-au distanţat de colegii lor de generaţie, aşa cum au fost Grigore Alexandrescu şi Gheorghe Asachi. Deşi francmasoni, au fost împotriva revoluţiei de la 1848. În marea lor majoritate, adversarii masoneriei erau nemasoni şi unii sprijineau interesele Rusiei, alţii pe cele ale Turciei. Alţii, dintr-un exagerat patriotism local, ca în cazul Moldovei, nu doreau unirea cu Valahia, deoarece se temeau că centrul de greutate se va muta la Bucureşti, ceea ce s-a şi întâmplat. Este bine sa subliniem ca elitele cele mai puternice şi cele mai valoroase au fost în mod clar de partea mişcării unioniste şi a creării României moderne şi aceasta este explicaţia pentru care România s-a creat.”

314

Anul revoluţionar 1848 Anul 1848, este anul când în diverse ţări din Europa, izbucnesc aproape simultan o serie de revoluţii, cunoscute în istorie drept „paşoptiste” iar principatele Moldova şi Ţara Românească, aflate în acea perioadă sub dominaţia Otomană, nu au făcut excepţie . Ideile generoase de libertate, egalitate şi fraternitate, erau de inspiraţie masonică iar cum s-a dovedit mai târziu, toţi conducătorii revoluţiilor române de la 1848 au fost masoni. După anul 1848, odată cu înfrângerea revoluţionarilor, cei mai mulţi dintre aceştia, vor lua calea exilului, urmând o perioadă când francmasoneria din Principate îşi întrerupe activitatea făţişă

.

Prezentată ca luptă de eliberare de sub dominaţia străină, unii analişti consideră însă, că revoluţia de la 1848 din Principate, a reprezentat în realitate înlocuirea vechilor stăpâni cu alţii, (prin cuprinderea în spaţiul masonic european) şi înlocuirea unei dominaţii făţişe şi brutale, cu o alta mai voalată, perversă şi astfel mai periculoasă. În anii următori, revoluţiei de la 1848, sau purtat adevărate lupte între exponenţii diferitelor masonerii europene, care doreau asatfel să dobândească controlul asupra spaţiului Moldovei şi Munteniei . Descoperirea în Arhivele din Iaşi, a două scrisori scrise şi semnate în 1858 de William Solioms, medic şi mason englez, care locuia şi activa în Moldova, dezvăluie manevrele de culise ale franc-masoneriei de după 1848. Ele dovedesc că încă de pe atunci deciziile politice se luau în cadrul lojilor masonice, iar Moldova era trecută, sub pretextul eliberării de sub dominaţia turcă (şi rusă), sub o nouă dominaţie . În acea perioadă, în Moldova domnitor era prinţul Mihail Sturza, un abil colportor al ideilor masonice. Dar în acelaşi timp acesta, datorită strânselor sale legături cu Imperiul Otoman şi implicit cu masoneria turcească, i-au permis ca în 1849, când în celelalte ţări europene revoluţiile au fost înăbuşite sângeros, să rezolve în Moldova această problemă într-un mod paşnic, favorabil intereselor masonice. Astfel că el a oferit (mascat) agenţilor masoni paşoptişti din Moldova, prilejul să se salveze, refugiindu-se în exil, de undeei şi-au continuat activitatea. Printre aceştia, se aflau toţi cei care au înfăptuit apoi Unirea Principatelor la 24 ianuarie 1859. Unirea de la 1859 La 1859, în Moldova şi Ţara Românească, prin stăruinţa Ilustrului Frate Auguste Carance, se înfiinţaseră trei loji româneşti de obedienţă franceză toate

315

întitulate la fel şi anume: „L’Etoile du Danube” (Steaua Dunării), din care una la Bucureşti, alta la Iaşi, iar a treia la Galaţi, avându-l ca venerabil pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Tot atunci, în vederea supravegherii alegerilor în Moldova şi Muntenia, sosise în Principate o delegaţie europeană, compusă în exclusivitate din fraţi masoni, care au descoperit neregulile (falsificările) făcute cu prilejul alegerilor pentru noul Divan şi au impus refacerea alegerilor falsificate în Moldova de antiuniuniştii în frunte cu caimacamul Nicolaie Vodoridi şi câştigarea acestora de către partida unionistă . Aşa s-au constituit Divanul Ţării, cu majoritate unionistă, care la 5 ianuarie 1859, au impus ca domnitor al Moldovei pe colonelul Alexandru Ioan Cuza (venerabilul lojii masonice Steaua Dunării) şi prin conoordonarea acţiunilor cu masonii munteni, la 24 ianuarie 1859 şi domn al Ţării Româneşti, creând premizele Principatelor Unite sub unica domnie a lui Alexandru Cuza. Aceştia (masonii europeni) i-au sfătuit pe masonii români să aleagă aceeaşi persoană în ambele principate, dejucând astfel interesele Turciei şi ale Rusiei . După anul 1859, odată cu marele succes al unirii principatelor, masoneria românească cunoaşte o adevărată înflorire prin acţiunile lui Alexandru Ioan Cuza. Pornind cu un domnitor mason, structurile politice româneşti vor sprijini activ francmasoneria. Însuşi Cuza, ajuns cu timpul în conflict cu forţele masonice naţionale, acceptă înfiinţarea la Bucureşti, în anul 1863, a Lojii „Înţelepţii din Heliopolis”. Această Lojă va avea o istorie importantă. Venerabilii acesteia, au fost printre alţii: G. Filipescu, Dimitrie Sturdza şi doctorul Carol Davilla. Ea va avea un program concret de reformă morală şi socială şi printre altele a înfiinţat o Şcoală de Arte şi Meserii cu cursuri gratuite şi repartiţii asigurate pentru absolvenţi . Cu timpul însă, datorită şi tendinţelor absolutiste ale lui Aexandru Ioan Cuza, dar şi a altor motive (precum relaţia sa cu prinţesa, Maria Obrenovici Catargi - despre care se zicea că este agent al Rusiei şi a altor puteri), francmasonii români pun la cale lovitura de stat din 1866 şi aduc la tronul Ţării (respecând sugestia împăratului Napoleon al III-lea), pe prinţul Carol din familia Hohenzollern-Sigmaringen, deasemeni o familie de masoni. El va deveni domnul Principatelor Unite şi ulterior, regele Carol I, sub domnia lui, masoneria din România capătând o nouă şi mare dezvoltare. Apoi Principatele Unite sunt din nou ajutate de masonerie, prin sprijinul acordat de ţările europene, mai ales după războiul din 1877, pentru

316

De menţionat că în anul 1878, după câştigarea independenţei, se înfiinţează „Marele Orient al României”, care se transforma apoi (în anul 1881) în Marea Lojă Naţională din România (M.L.NR.) . Unirea Moldovei cu Ţara Românească, prin alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca Principe al Ţării Româneşti la 24 ianuarie 1859, după ce fusese mai întâi ales la 5 ianuarie acelaşi an ca Principe al Moldovei, nu ar fi fost însă posibilă fără intervenţia lojilor masonice din Ţară, dar mai ales din Europa. Mai mult decât atât, ajungerea în acest punct strategic a dublei alegeri a unui singur candidat pare să fi fost opera comună a masonilor unionişti din cele două Principate. Pregătirea terenului pentru acest moment important din istoria românilor a început însă cu mult inainte, prin acţiunile Revoluţiei de la 1848, prima mare manifestare masonică din istoria Ţărilor Române. "Nu Masoneria, ca organizaţie, a făcut Unirea, ci masonii din cele doua Principate, cu ajutorul masonilor din Europa. Nu înseamnă că toţi cei care au fost unionişti erau masoni, dar nu putem scrie istoria Unirii de la 1859 fără să nu amintim eforturile duse de lojile masonice din Moldova şi Ţara Românească, începând cu loja înfiinţată de Ionică Tăutu la Iaşi în 1825, cu Fraţia lui Nicolae Balceascu şi culminând cu cele trei loji fondate de masonul francez Auguste Carance, la Iaşi, Bucureşti şi Galaţi, pentru a sprijini înfăptuirea Unirii. Sunt realităţi pe care nimeni nu le poate contesta", după cum a spus Olimpian Ungherea, Maestru Venerabil în cadrul Marii Loje Naţionale a Romaniei (MLNR) şi istoric al acesteia. Totuşi masoneria europeană care ne-a sprijinit în realizarea Unirii şi apoi în câştigarea independenţei de stat, nu trebuie văzută ca o organizaţie transnaţională ocultă care face jocurile după dorinţa sa, căci aceste deziderate ale Principatelor, nu ar fi putut fi realizate fără aportul masonilor români, care au fost mari patrioţi, care au trezit conştiinţa naţională, care şi-au riscat libertatea şi chiar viaţa, pentru înfăptuirea acestora, căci au avut de luptat cu puternice curente politice contrare, ale adversarilor acestor năzuiunţe, atât persoane neânregimentate în vreo organizaţie politică, cât şi a celor aparţinând unor alte organizaţii masonice, cu alte scopuri, decât a celor care coincideau cu cele ale naţiunii noastre . Mari masoni botoşăneni – luptători pentru Unire Unirea Principatelor Române, a captat pentru realizarea acesteia, floarea generaţiei de atunci a Moldovei, în cea mai mare parte călită prin focul revoluţiei de la 1848, inspiratoare de credinţă în victorie şi de simţământ al jertfei .

317

Societatea secretă „Frăţia” fondată în 1843, de către Ion Ghica, Nicolae Bălcescu şi Christian Tell, ea fiind, în fond, „Loja Dreptate–Frăţie”, avea printre fruntaşi şi pe botoşăneanul Scarlat Vârnav (1813-1868), susţinător fervent al idealului Unirii şi care a anticipat toate reformele lui Cuza Vodă căci, intrând în tagma preoţească, nu avea la acestea decât o expresie – „Popa Vârnav zice Da!”. Bunăoară, la alegerile pentru Divanul Ad-hoc, şi-a strâns consătenii din Hilişeul natal, conducându-i „Cu cea mai mare pompă, în sunetele clopotelor şi în clocoteala oacelor”, strigând în cor „Vivat Unirea, că a reânviat naţia română!”. Scarlat Vârnav a fost mereu alături de Nicolae Bălcescu, Ion C. Brătianu, orientarea acestora spre masonerie datorându-se, sigur, anilor de studenţie de la Paris, acolo unde gândeau atât de frumos la Revoluţie, la Unire şi la viitorul României. La alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Principatelor Unite Române şi-au adus contribuţia, neândoielnic, cunoscuţii masoni, fii ai Botoşanilor. Dimitrie Rallet (1815-1858), purtând blazonul unei vechi familii de boieri botoşăneni, este cel care a demascat fraudarea alegerilor, mascarada electorală şi jocul de culise al Caimacamului Nicoale Vogoride, publicând scrisorile compromiţătoare ale acestuia în „L’Etoile du Danube”, declanşând, astfel, un scandal european, fără îndoială, săvârşind un act de mare curaj politic . A fost membru al unei loji ieşene, a fost membru al Comietetului Central al Unirii şi membru fondator al Comitetului constituit la Iaşi, în 1856, a fost deputat de Botoşani în Divanul Ad-hoc al Moldovei şi secretar al acestuia. Pleiadei de masoni unionişti botoşăneni, se adaugă poetul George Tăutu (1823-1885), care la fel ca înaintaşul său, Ionică Tăutul (cărvunarul) botoşănean, despre care, George Călinescu scrie în monumentala „Istoria literaturii române” : „pe băncile şcoalelor de acum câteva decenii răsunau onestele versuri patriotice ale lui Gh. Tăutu”, poet care a cântat mult şi frumos Unirea, l-a slăvit pe Cuza, care a scris şi poezie satirică şi de dragoste, care a fost, cum altfel, bun amic cu I. V. Adrian (18371875), tot mason, publicist, scriitor satiric şi profesor la Botoşani şi tot mare unionist, dând tonul adeziunii botoşănenilor la Actul Unirii. Dimitrie Scarlat Miclescu (1820-1896), prim supraveghetor al lojii „Coroana lui Ştefan cel Mare” din Botoşani, depune o importantă activitate în perioada Unirii, evidenţiinduse în calitatea sa de comisar pentru problemele împroprietăririi, sub Cuza Vodă, prezentându-i Domnitorului un tablou veridic al lumii satului, al abuzurilor şi fărădelegilor celor puternici la adresa ţărănimii, fapt care i-a adus faimoasa etichetă de, „Amicul ţăranilor”, făcându-l să se

318

lepede de blazonul unei celebre şi vechi familii de boieri ai Moldovei, îmbrăcând straie ţărăneşti tradiţionale. Mihail Kogălniceanu, într-o şedinţă a Camerei deputaţilor din 21 februarie 1887, îl caracteriza astfel: „… om care a jucat un rol însemnat în ţara aceasta, care a purtat un nume din cele mai mari din Moldova… Dimitrie Miclescu e o figură care va sta şi în istorie”. Dimitrie Scarlat Miclescu a fost unul dintre semnatarii petiţiei adresată, în 1857, Marilor Puteri care au înfâptuit Tratatul de la Paris, demascând activitatea caimacamului Teodor Balş şi a fost deputat al ieşenilor în Adunarea Ad-hoc, al dorohoienilor în Adunarea Electivă, a fost decan al Baroului din Botoşani, a fost profesor la Liceul „A. T. Laurian” din Botoşani, a condus publicaţii periodice botoşănene precum: „Opiniunea” prin 1867, „Cucoşul în pragul uşii”, „Curierul de Dorohoi”. Pentru el, „fost prieten şi ministru al lui Cuza Vodă”, răsturnarea acestuia avea să fie „durerea cea mare a vieţii sale politice”. Acestea au fost doar câteva personalităţi remarcabile ale Botoşanilor şi masoni totodată, care au crezut în Unire, au militat pentru aceasta şi au înfăptuit-o. Referitor la activitatea unionistă, amintim că în fostul judeţ Putna (Vrancea) nu a existat o lojă, dar au existat membri activi care au luptat pentru realizarea Unirii. Amintim aici şi activitatea poetului Grigore Alexandrescu, care lucra la Vama din Focşani unde crease un nucleu unionist într-o localitate situată pe malurile Milcovului, localitate care va deveni apoi prin unificare, Oraşul Unirii prin excelenţă – Focşanii . Alexandru Ioan Cuza Data de 24 ianuarie a intrat în istorie ca ziua Unirii. Ea este însă şi ziua Masoneriei române, aleasă special pentru a marca victoria acesteia în spaţiul românesc. Înainte de a ajunge domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza a fost Venerabil (conducător) al lojei „Steaua Dunării” din Galaţi. La acel moment mai existau încă două aripi ale aceleaişi loji, una tot în Moldova la Iaşi şi o alta în Muntenia la Bucureşti. Se poate spune astfel, că Unirea Principatelor a fost, precedată de unirea masonică simbolică a acestor trei loji sub o conducere unică, cea a lui Alexandru Ioan Cuza. În perioada de preajma înfăptuirii Unirii pe teritoriul ambelor principare româneşti, activau o multitudine de alte loji, care reprezentau interesele diferitelor masonerii europene. Fiecare dintre acestea, dorea să profite de acest moment istoric, pentru a obţine controlul asupra unor spaţii geografice cu o bună poziţie strategică între Occident şi Orient, cum erau cele româneşti. În această cursă, Alexandru Ioan Cuza, exponentul lojilor franceze era întâiul favorit.

319

În decembrie 1858, cu o lună înainte de Unire, Poliţia află de existenţa unui complot organizat împotriva sa de către lojile rivale. Principalul regizor al acestui complot a fost beizadea Grigorie Sturdza, fiul fostului domnitor al Moldovei, Mihail Sturza, care aspira şi el la tronul Moldovei. Şi acesta, Grigorie Sturdza era susţinut atât de lojile engleze (de care ţineau şi cele turceşti), cât şi de lojile ruseşti (de care ţineau şi cele poloneze) care nu vedeau deloc cu ochi buni infuenţa tot mai mare pe care o exercita asupra Moldovei masoneria franceză. Pentru a-l îndepărta pe Alexandru Ioan Cuza, Grigorie Sturdza s-a aliat cu o serie de alţi masoni străini care fuseseră infiltraţi pe teritoriul Moldovei. Printre aceştia, se afla polonezul Wirzbicki, cunoscut drept Murat Bei, pe vremea când acesta luptase în armata otomană. Aflând despre acest complot, poliţia începe să îi interogheze pe toţi străinii care se aflau în Moldova descoperind astfel că exista o adevărată reţea de agenţi ai diferitelor masonerii, care au misiunea de a atrage de partea lor pe cât mai mulţi boieri ai Moldovei. Printre aceşti agenţi se află şi William Solioms, un mason englez, care se afla în Moldova sub pretextul practicării medicinei şi care avea strânse relaţii cu polonezii. Scrisorile sale adsesate polonezului Tokarski şi dânsul cercetat cu acazia descoperii complotului (păstrate în Arhivele Statului din Iaşi), dezvăluie câteva din acţiunile subterane ale masoneriei din acea perioadă. În prima sa scrisoare, Solioms vorbeşte despre faptul că se află în Moldova pentru a „face bine Marelui Monarh”, o formă codată de a spune că a venit aici să racoleze noi membrii pentru masonerie. Iaşi conţinutul acestea : Domnule Tokarski , Din scrisoarea dumitale m-am încredinţat că eşti sănătos, lucru de care m-am bucurat foarte. Te înştiinţez că Grigorie Sturdza va fi ales Domn, prin urmare fi sigur că vei avea şi dumneata o bucată de pâine, pentru că, precum ştii, ei protejează pe Leşi (polonezi). Wierzbicki e foarte ocupat şi în puţin timp îţi va scrie. După cum l-am cunoscut, am o bună impresie despre el şi gândesc că nu va uita să-ţi facă bine . Wierzbicki este prieten cu Grigorie şi în puţină vreme el va avea mare somă (va ajunge un om important) şi sigur că va ajuta. Eu aştept aici până la Anul Nou şi de va vrea Dumnezeu să izbutească planurile mele, atunci te voi sluji şi făgăduiesc că îmi voi ţine cuvântul. Îţi voi scrie mai mult când voi avea informaţii sigure despre ceea ce poate îmbunătăţi soarta noastră şi voi şti ceva clar despre ceea ce se va face în scurtă vreme cu Wierzbicki, pe care putem conta. Cu ajutorul prinţului el are de-a face cu boierimea, aceasta poţi înţelege, de aceea am încă bună nădejde . Voi aştepta încă puţin, şi,

320

dacă până la Anul Nou nu va fi nimic, fie voia lui Dumnezeu, nu vreau să mă pierd (să mor) aici, şi atunci îţi voi cere ajutorul spre a dobândi actele pentru plecarea mea din ţara aceasta neplăcută mie, în care am venit doar ca să fac bine Marelui Monarh. Pentru aceasta voi opri pe femeia mea şi pe copii să nu mai spună în veci adevărul, mai ales unor oameni care merită a fi spânzuraţi de o creangă, căci pentru aceasta m-am pierdut pentru totodeauna, ruinându-mi sănătatea şi tot ce-mi ajungea să trăiesc în linişte în ţara aceasta. Dar voi aştepta şi voi mai vedea. Te îmbrăţişez , Wiliams Solioms Scrisoarea de mai sus este cu siguranţă codată, pentru că din interogatoriile poliţiei a reieşit că Solioms nu era căsătorit, nu avea copii şi nici medic nu era în realitate. Dintr-o scrisoare ulterioară aflăm că demersurile englezului de a atrage în masonerie pe boierii vremii, nu prea au avut sorţi de izbândă. Solioms se teme pentru viaţa sa şi este gata să fugă din Moldova, chiar de ar fi să plece pe jos. Ea arată de asemenea şi faptul că în cercurile masonice se ştia din decembrie 1858 că Grigorie Sturdza, urmaşul de drept la tronul Moldovei, nu va obţine puterea . În anul 1862 însă, domnitorul Alexandru Ioan Cuza intră în conflict cu masoneria şi din acest moment devine personă non-grata şi În cele din urmă el este înlăturat de la putere prin lovitura de stat din 1866, fiind înlocuit cu Carol I de Hohenzollern Sigmarinen . A doua scrisoare a lui William Solioms către Tokarski, 11 Decembrie 1858 . Iubite Domnule Tokarski , Nu i-am vizitat de mult nici măcar pe aceia care merită prietenia mea. Dar ce este de făcut, scumpul meu domn? Dumnezeu îmi este martor că am fost foarte bolnav. De vreo câteva zile mă aflu mai bine şi cunoscându-te drept un adevărat prieten, îţi scriu câteva cuvinte. Închipuie-ţi că până acum nu mi-am sfârşit interesele, afară decât că domnul ministru mi-a trimis 100 de galbeni, pe care nici nu i-am văzut, pentru că consulul mi-a plătit datoriile la Ili Armanu şi trebuie încă să aştept şi să sufăr. Dar nu vreau să mor în Moldova, ci să fug din ţara aceasta şi pe jos de ar fi, fiindcă văd că aristocraţii de aici erau să mă piardă şi, vreau să-mi scap viaţa. Te întreb, ai bunătatea, putea-voi căpăta acel lucru ce ţi-am cerut ? Când îl voi putea avea, ca să mă pot duce de aici? Îl voi sluji pe acel domn ce-mi va da actul trebuitor pentru plecarea mea, şi după ce voi primi hotărârea d-tale, voi putea veni la Botoşani pentru vreo câteva zile spre a sfârşi treaba aceasta . Sunt al domniei tale, Williams Solioms

321

P.S. Avem multe noutăţi. Îţi voi spune numai aceasta că Grigorie Sturdza n-are să fie Domn şi până la Anul Nou se va sfârşi tot . Murad-Bei au venit şi el la Iaşi, şi Dumnezeu ştie cum îi merg treburile; el şade la Binder. Pe urmă îţi voi scrie mai mult şi acuma îţi trimit adresa me. D-sale... (sic) în casa bisericii catolice, la profesorul de dans Corvin. Te rog să-mi răspunzi . Motivul principal pentru care demersurile masonului englez Solioms nu au avut sorţi de izbândă, nu era nici pe departe faptul că „noblesa” moldoveană nu vroia să intre în masonerie, ci tocmai faptul că aceasta făcea deja parte dintr-o altă masonerie. Toate personajele cheie ale vremii: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, boierii Manolache Costache Epureanu, Costache Negri, etc. erau masoni, dar slujeau interesele Franţei, în timp ce afirmau că luptă pentru interesele naţionale. Scrisorile lui Solioms dezvăluie un crunt adevăr: jocurile politice s-au făcut mereu în culisele lojilor masonice, iar România a fost şi atunci, ca şi mai târziu, teatrul unor lupte pentru putere între diferitele obedienţe masonice (conform unor documente din Arhivele Statului Iaşi, Tr. 1758 O. I. , 2006. Mss. 435.f. 563-564 şi f. 564, 567, menţionate de prof. G. Pascu în „revista Critică” - 1939) . Înfiinţarea Mari Loji Naţionale a României La început, în mod firesc, lojile româneşti se aflau sub obedienţa Marelui Orient al Franţei. În 1869, căpitanul Ştefan Şoimescu reintroduce în Principatele Unite francmasoneria italiană. La 8 septem-brie 1880, se decide înfiinţarea Marii Loji Naţionale a României (M.L.N.R.) care va avea 32 de loji în subordine (26 în România, 4 în S.U.A., 2 în Bulgaria). M.L.N.R. îşi va publica în scurt timp şi constituţia : „Constituţia masonică pentru Regatul României şi Bulgariei” care va fi recunoscută în 1882 de Masoneria Internaţională. Primul Mare Maestru al M.L.N.R. a fost ales căpitanul Constantin Moroiu. Din anul 1883, pătrund în România o avalanşă de rituri masonice şi paramasonice şi o dată cu acestea izbucneşte şi avalanşa certurilor între lojile şi atelierele rivale. Această situaţie a determinat reorganizarea Masoneriei române printr-o altă Constituţie în 1893 . Pentru a ilustra valoarea şi forţa francmasoneriei române în a doua jumătate a secolului XIX-lea, se impune un exemplu clar. Este vorba despre celebra societate culturală „Junimea”. Ea a fost fondată de T. Maiorescu, I. Negruzzi, V. Pogor, Th. Rosetti şi Petre Carp

322

în anul 1865 ca societate cultural-filozofică. Pe lângă fondatori, din „Junimea” vor face parte M. Eminescu, I. Creangă, I. Slavici, I. L. Caragiale etc. Deschiderea (în zilele noastre) a arhivelor Marelui Orient al Franţei a condus la aflarea faptului că „Junimea” imediat după înfiinţare, devenise o societate masonică! Membrii „Societăţii” făceau parte (în mare majoritate) din loja „L’Etoile de Roumanie”, reapărută la Iaşi în 18 august 1866 şi condusă de George Suţu. Prin anul 1881 gruparea junimistă intră în politică, alături de liberali, reiterând astfel drumul dintotdeauna al Masoneriei: de la o societate cultural-filozofică spre un partid politic. Titu Maiorescu va ajunge, până la urmă, prim-ministru al României . Masoneria binecuvântată şi blamată de Biserică Istoria masoneriei din România, a avut parte în timp atât de sprijinul Bisericii Ortodoxe, cât şi de afurisirenea ei de către aceeaşi Biserică. Oricât ar părea astăzi de ciudat, începuturile masoneriei în Principatele Române au survenit aproape imediat după lansarea mişcării masonice pe plan mondial şi au fost sprijinite de clerul Bisericii Ortodoxe. Astfel, după ce în anul 1717 se înfiinţează la Londra Marea Loja a Angliei, iar în 1723 James Anderson alcătuieşte regulile de bază ale masoneriei, cunoscute sub numele de Constituţii, în 1734 apar în Moldova, la Iaşi şi Galaţi, primele loji masonice. Loja creată de Mavrocordat, a fost condusă de mitropolitul Leon Gheuca. În anul 1787, o altă faţă bisericească şi anume, arhimandritul Gherasim, de la Mitropolia Moldovei, traducea din franceză un manuscris deosebit de important pentru istoria francmasoneriei, „Taina francmasonilor“, scris de abatele Gabriel Perau în 1742. „Masoneria a fost cultivata de pleiada de călugări şi de ierarhi aplecaţi spre cultură. Loja Moldova avea, la vremea aceea, mai mulţi membri din cler decât laici“ . Paralel cu cea din Moldova şi Ţara Românească, masoneria se extindea şi în Transilvania. Trebuie precizat însă, că aici pe lângă lojile civile, se organizaseră şi unele loji militare, iar masonii care fundau aceste loji, fuseseră de obicei iniţiaţi în prealabil în lojile vieneze. De menţionat că la Sibiu funcţiona pe atunci un important templu masonic în incinta hanului „Împăratul Romanilor“, denumire pe care azi o poartă un cunoscut hotel din localitate . Pentru că francmasoneria îi învaţă pe adepţii ei să renunţe la orice credinţă şi adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu raţiunea lor, propagând astfel

323

lupta împotriva creştinismului, ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu, Biserica Ortodoxă Română, din vremea patriarhului Miron Cristea, a condamnat masoneria, aliniindu-se pe aceeaşi poziţie cu Vaticanul, inclusiv cu bisericile luterane şi metodiste, luând şi măsuri de combatere a masoneriei, printre care demascarea în presă a „scopurilor şi a activităţii nefaste“ şi refuzul de a-i înmormânta pe cei care nu se retrag din masonerie. CONDAMNAREA FRANCMASONERIEI DE CĂTRE BISERICĂ Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Nr. 785 din 1937, aflata in vigoare in continuare. I. Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru oculta si in special pentru următoarele motive: 1. Francmasoneria invata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, indemnandu-i sa admita numai ceea ce descopera cu raţiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta impotriva creştinismului ale carui invataturi sunt revelate de Dumnezeu. Vanand pe cat mai multi intelectuali sa si-i faca membri si obisnuindu-i pe acestia sa renunte la credinta crestina, Francmasoneria îi rupe de la Biserica, si avand in vedere influenta insemnata ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca necredinta sa se intinda asupra unor cercuri tot mai largi. In fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sa raspunda cu o contrapropaganda. 2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoana, deosebita, destinat nemuririi. 3. Din rationalismul si naturalismul sau, Francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laica, un invatamant laic, reproband orice principiu moral "heteronom" si orice educatie ce rezulta din credinta religioasa si din destinatia omului la o viata spirituala eterna. Materialismul si oportunismul cel cras in toate actiunile omului, este concluzia necesara din premisele Francmasoneriei. 4. In lojile francmasone se aduna la un loc evreii si crestinii si Francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna in lojile ei cunosc adevarul si se inalta deasupra celorlalti oameni.

324

Aceasta insemneaza ca crestinismul nu da nici un avantaj in ce priveste cunoasterea adevarului si dobandirea mantuirii membrilor sai. Biserica nu poate privi impasibila cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sa fie considerati intr-o situatie superioara crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevarurilor celor mai inalte si al mantuirii. 5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine. Chiar daca unii adepti nu dau nici o insemnatate acestui cult se vor gasi multe spirite mai naive asupra carora acest cult sa exercite o oarecare forta quasi-religioasa. In orice caz, prin acest cult Francmasoneria vrea sa se substituie oricarei alte religii, deci si crestinismului. In afara de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are in considerare si motive de ordin social cand intreprinde actiunnea sa contra Francmasoneriei. 6. Francmasoneria este un ferment de continua si subversiva subminare a ordinii sociale prin aceea ca isi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autorităţi pamantesti decat aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. Ii face unelte in mana unor factori nestiuti inca nici de ei, avand sa lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o lupta nesincera, pe la spate; niciodata nu exista siguranta in viata Statului si in ordinea stabilita. E o lupta ce ia in sprijinul ei minciuna si intunericul împotriva juramantului creştinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramant paganesc. 7. Francmasoneria lupta impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusa din naţiuni. Biserica Ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor si le-a ajutat sa-si dobândească libertatea si sa-si menţină fiinţa primejduita de asupritori, nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sanul omenirii. II. Măsurile cele mai eficace ce are sa le ia Biserica impotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale si al naţiunii, sunt urmatoarele: 1. O actiune persistenta publicistica si orala de demascare a scopurilor si a activitatii nefaste a acestei organizatii; 2. Indemnarea intelectualilor romani, care se dovedesc a face parte din loji, sa le paraseasca. In caz contrar, extinsa pe toata tara va fi indemnata sa izoleze pe cei ce prefera sa ramana in loji. Biserica le va refuza la moarte slujba inmormantarii, în caz ca pănă atunci nu se căiesc. De asemenea, le va refuza prezenta ca membri in corporatiile bisericesti.

325

3. Preotimea va invata poporul ce scopuri urmareste acela care e francmason si-i va sfatui sa se fereasca si sa nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor. 4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporatiunile bisericesti si asociatiile religioase se va stradui sa convinga Guvernul si Corpurile legiuitoare sa aduca o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. In caz ca Guvernul nu o va face, Sfantul Sinod se va ingriji sa fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentara." Masoneria şi organizaţiile internaţionale. Ediţia americană din 1962 are 860 de pagini, plus un rezumat al principiilor, în ordine alfabetică, făcut de T. W. Hugo şi care numără, la rândul lui, 218 pagini. O carte masivă, plină de învăţăminte masonice, în care autorul prezintă amănunţit doctrina şi gradele masoneriei, explicând funcţiile fiecărui grad, dar trecând sub o tăcere absolută orice explicaţie despre Gradul 33. De altfel, chiar în prefaţa cărţii, ni se dau titlurile şi gradele "corecte" ale masoneriei, de la 1 la 32. Gradul 33 nu este nici măcar menţionat, deşi A. Pike se făleşte cu deţinerea lui. Cităm pe alese câteva dintre aceste titluri şi grade: Grad 1: Ucenic; Grad 4: Maestru secret; Grad 16: Prinţ al Ierusalimului; Grad 25: Cavaler al Şarpelui de Aramă; Grad 30: Cavaler Kadoş (în ebraică - "pus deoparte", "sfânt"); Grad 31: Inspector Inchizitor; Grad 32: Maestru al Secretului Regal. După cum se poate vedea, abundă numirile ebraice şi termenul "secret", ceea ce întăreşte o dată mai mult, dacă mai era nevoie, caracterul conspirativ şi ezoteric al masoneriei. Într-un eseu mai vechi, am vorbit despre cartea lui Albert Pike, pe scurt, deşi ar merita un întreg tratat. În prezentul eseu ne vom ocupa de cartea lui Beresniak, pentru a vedea cum un mason important confirmă multe din cele ce s-au scris despre scopurile secrete ale masoneriei; ne vom folosi şi de unele lucrări antimasonice, cum ar fi Noua Ordine Mondială a lui A. Ralph Epperson sau Congresul Baptiştilor din Sud şi Masoneria a lui James Holy (un baptist din Texas), ca şi de altele, care au fost numai consultate.

326

Holy constată că secolele XIX şi XX sunt caracterizate de o explozie a activităţii religioase, atât în Bisericile clasice - catolică şi ortodoxă - cât şi în "aşa-numitele secte", ca şi în organizaţiile numite "culte". În plus, aceeaşi explozie se vede şi în organizaţiile religioase de tip ocult. Definiţia ocultului este: ceva ţinut intenţionat ascuns; nedescoperit altora; care foloseşte acţiunea sau influenţa unor agenţi supranaturali, sau anumite cunoştinţe secrete. Vom porni de la cartea lui D. Beresniak, Francmasoneria, prin care el afirmă acţiunile benefice ale acestei organizaţii pentru umanitate. Poziţia noastră este cea creştină şi din acest punct vom analiza scrierea lui şi pe cele ale altor masoni. Religia creştină a devenit ţinta tuturor atacurilor care, deşi par a veni din direcţii diferite, se vede bine, pentru cine este atent, că sunt concertate de o grupare ocultă care urmăreşte distrugerea creştinismului, ca singurul factor coerent care se opune dezordinii promovate de cei ce urmăresc distrugerea tuturor valorilor reale ale moralei şi ale credinţei. Cartea lui Beresniak este pentru consumul publicului larg si are misiunea de a face masoneria simpatică omului de rând. De aceea, el nici nu merge la straturile ascunse ale masoneriei, la secretele ei, la acţiunile ei subterane, ci porneşte de la constructorii de catedrale, de la "constructorii în piatră" în general, breaslă care era preocupată să-şi apere anumite secrete privitoare la arhitectură şi la tăierea pietrei; intenţia clară a autorului este de a arăta că acestea ar fi singurele "faimoase secrete" de care masoneria este acuzată. Lucrul acesta nu-l împiedică pe Beresniak să greşească în unele afirmaţii pro domo, chiar dacă le maschează. La pagina 12, el spune: "Odinioară, masonii trebuiau să aparţină Religiei ţării lor, dar astăzi vor trebui să aparţină Religiei cu care toată lumea este de acord, adică să fie oameni de bine, cinstiţi şi loiali, oricare ar fi denumirile sau religiile care ne ajută să-i recunoaştem". Internaţionalizarea unei religii speciale, ascunse şi misterioase - iată ţinta masoneriei. La baza masoneriei secrete, a celor iniţiaţi, stă însă o răzbunare pentru o crimă legendară, căreia masonii îi dau o interpretare mistică, spirituală. A. Ralph Epperson, în cartea citată de noi (Noua Ordine Mondială), ne relatează că ceremonia iniţierii masonice este ţesută în jurul acestei legende. Ea este legată de construirea Templului lui Solomon În III Regi, capitolele 5, 6 şi 7, se vorbeşte despre construirea Templului şi a casei lui de către Solomon. Erau două construcţii măreţe, folosind din belşug marmură, cedru, aur şi alte metale. Într-o scrisoare către Hiram, regele Tirului, Solomon se plânge că evreii nu erau

327

pricepuţi în arta tăierii lemnului, aşa cum erau sidonienii, şi cere meşteri de la rege. În capitolul 7, este pomenit numele unui mare meşter trimis de Hiram, numit tot Hiram, pe care masonii, pe baza legendelor, îl numesc Hiram Abif, personaj despre care Biblia ne spune că era fiul unei văduve, înzestrat cu meşteşugul şi ştiinţa de a face orice lucru de aramă (III Regi 7, 14). Masonii susţin că Hiram Abif era maestru mason şi deţinea secretele gradului, pe care nu le putea destăinui celorlalţi muncitori (masoni şi ei, dar numai ucenici, care nu puteau deţine aceste secrete ale construcţiei templelor). În felul acesta, reiese clar ezoterismul masoneriei, nu numai faţă de străini, ci şi faţă de gradele inferioare, chiar înăuntrul unuia şi aceluiaşi grad fiind trepte de cunoaştere, aşa cum vom arăta din cartea lui A. Pike. Cincisprezece colegi meşteşugari - văzând că Templul era terminat, dar ei nu posedau încă secretul construcţiei deţinut numai de Hiram, secret prin care ar fi devenit şi ei maeştri şi constructori ai altor mari temple - au decis să-l omoare. Doisprezece dintre ei s-au retras, dar trei şi-au dus planul până la capăt, omorându-l pe Hiram Abif. (Toată această legendă se găseşte în O Enciclopedie a Francmasoneriei de Albert Mackey, p. 564). Până aici, totul pare o legendă asemănătoare crimei din Mioriţa, unde doi ciobani îl ucid pe cel de-al treilea, mai bogat decât ei, ca să îi prade averea, sau legendei lui Osiris cel ucis, ale cărui rămăşiţe le caută Isis. Dar un anume Rex Hutchens, mason de Gradul 32, introduce un element mistic în cartea sa Un pod spre Lumină. Elementele simbolice introduse de acesta sunt următoarele: Hiram este atacat de ucigaşii lui la poarta de sud a Templului, fiind lovit peste gură cu RIGLA, care înseamnă regulă, adică suprimarea libertăţii prin impunerea unei anumite conduite; la poarta de vest este atacat cu ECHERUL în inimă, care reprezintă uniunea religiei cu puterea civilă, adică introducerea controlului şi asupra stărilor emoţionale, impunerea a ceea ce trebuie să crezi; la poarta de est, Hiram este ucis cu o lovitură de CIOCAN în cap, ceea ce semnifică impunerea controlului asupra intelectului, prin forţă brută. Din această interpretare a lui Hutchens reiese limpede că duşmanii masoneriei sunt statul, religia şi masele genuine, cele trei realităţi sociale care trebuie distruse, totul încăpând pe mâna Marelui Maestru, urmaşul lui Hiram, pe care însă nimeni nu-l cunoaşte, cu excepţia unui cerc foarte restrâns de iniţiaţi. De fapt, la p. 73, Hutchens ne explică simbolurile şi mai clar: "… asasinii săi [ai lui Hiram - n.n] simbolizează tirania, ignoranţa şi intoleranţa sau fanatismul". Aceste simboluri acoperă perfect elementele de mai sus.

328

Revenind la cartea lui Beresniak, care atribuie masonului cele mai minunate calităţi, el introduce, ca pe o uşoară autocritică, consideraţia despre Frederic al II-lea cel Mare al Prusiei, mason, tolerant (chiar şi faţă de ateism), dar care era un războinic şi a sacrificat multe vieţi pentru ambiţia lui, încălcând deci principiile umanitare ale masoneriei. Dacă cineva merge la uriaşul templu masonic din Alexandria, statul Virginia, va vedea pe pereţii sălii de jos portretele a paisprezece preşedinţi ai Americii care au fost masoni, între care este şi fratele Truman, cel ce a aruncat primele bombe atomice peste populaţia civilă a Japoniei (nu peste armata combatantă), deschizând astfel ciclul crimelor în masă ale războiului total, care nu se mai duce între armate şi armate, ci mai degrabă în spatele frontului, prin decimarea populaţiei civile nevinovate (copii, femei, bătrâni etc.). Truman era şi un foarte pios membru al Bisericii Baptiste de Sud. Interesantă este partea de iniţiere despre care vorbeşte Beresniak. Candidatul este izolat într-un cabinet de meditaţie, după ce fratele care are grijă de el îi ia toate obiectele metalice pe care le posedă: ceas, bijuterii, bani etc. Ca la Securitate! Oare i-o fi luând şi şireturile sau cureaua de la pantaloni? Referindu-se la faptul că masonii se mai numesc şi "Fii ai văduvei", Beresniak face apel la legenda lui Hiram, dar se preface că nu cunoaşte interpretarea lui Hutchens, deşi cartea acestuia a fost aprobată de Consiliul Suprem al Gradului 33 al Francmasoneriei de Rit Scoţian, ceea ce îi conferă o autoritate extraordinară. Beresniak precizează: "Se cuvine să remarcăm lipsa tatălui şi în legendele despre Hristos, Krişna, Mithra, Sargon şi Moise", punând la grămadă creştinismul cu toate miturile păgâne şi legendele folclorice. În ceea ce priveşte secretele masoneriei, Beresniak răspunde cu o seninătate dezarmantă că singurul secret al masoneriei este cel ce ţine de "reţete", aşa cum ai întreba un artist de mare succes: "Care este secretul artei dumneavoastră?", iar el ţi-ar vorbi despre reţeta lui. După ce trece în revistă o serie de realizări ale masoneriei, cum ar fi ENCICLOPEDIA FRANCEZĂ (al cărui inspirator a fost cavalerul mason Ramsay), Beresniak se străduieşte să ne convingă de faptul că Revoluţia franceză nu este opera masonilor, că au fost masoni şi în revoluţie, şi împotriva ei, dar nu ei sunt autorii, ceea ce este inexact, după cum este inexactă afirmaţia lor că nu au avut nici un rol în revoluţia comunistă din Rusia.

329

Principiile proclamate de Revoluţia franceză reiau lozinci strict masonice: Libertate. Egalitate. Fraternitate. Cuvântul "franc-masonerie" conţine în el termenul de liber (franc/free), dar şi sugestia egalităţii şi a fraternităţii de breaslă, fiind chiar o formă de organizare. În ceea ce priveşte revoluţia bolşevică, azi avem sute de documente care dovedesc finanţarea ei de către masonerie europeană şi americană.. Această strădanie a lui Beresniak nu este însă gratuită. În templul masonic din Virginia, există un colţ mai neînsemnat, unde poţi găsi o foaie în care scrie că, în 1789, un anume G. W. Snyder din oraşul Frederick, statul Maryland, trimitea o scrisoare preşedintelui George Washington, însoţită de cartea lui John Robinson intitulată Proofs of a Conspiracy against all the religions and governments of Europe, carried on in the secret meetings of Freemasons, Illuminates and Reading Societies, collected from Good Authorities (Londra, T. Cadell, 1798), în care se arată amestecul masoneriei în Revoluţia franceză şi în alte "rebeliuni", drept care îl conjură să nu susţină masoneria. Ca dovadă, se află acolo volumul Proofs of a Conspiracy. Se menţionează şi că George Washington i-a răspuns lui Snyder, spunându-i că el nu crede în afirmaţiile lui Robinson. Nu există, însă, nici scrisoarea lui Snyder, nici răspunsul lui Washington, nici în original, nici în copie, ceea ce aruncă un dubiu asupra răspunsului. Robinson a fost un membru marcant al masoneriei engleze, cu largă audienţă în toate lojile europene, inclusiv din Rusia, astfel că a cunoscut toate maşinaţiunile masonice. El constată că lojile devin acoperişul unor idei pe care, dacă membrii lojii le-ar exprima deschis, în mod public, aceasta ar duce fără nici o îndoială la arestarea lor de către autorităţi. Astfel, prin creşterea agresivităţii ideilor şi acceptării lor de către masonerie, lojile ajung asociaţii care urmăresc "să smulgă din rădăcini toate instituţiile religioase şi să răstoarne toate guvernele lumii". Spre surprinderea lui, el observă că o serie de preoţi şi prelaţi catolici fac parte din masonerie, şi-i citează pe Abatele de Sieyès şi pe Episcopul de Autun (care s-a şi intitulat, de altfel, "cetăţean al lumii"). Protestanţii luau lojile, literalmente, cu asalt, în Anglia şi Germania. La început, în Germania îndeosebi, lojile erau împărţite pe confesiuni: catolici, luterani, calvinişti; dar membrii protestanţi ai lojilor au distorsionat sensul Sfintei Scripturi în asemenea măsură încât n-a mai rămas din ea decât o religie filosofică. Discursurile care se ţineau la întrunirile masonice aveau ca ţinte permanente Biserica, patriotismul, regalitatea, ele

330

constituind un complot prin care toate naţiunile să fie supuse organizaţiei masonice. Membrii catolici ai lojilor se lăudau că ei i-au infiltrat pe iezuiţi până acolo încât toate veniturile acestui ordin religios erau controlate de loji. Robinson se ocupă de aproape întreaga masonerie europeană, pe care a cunoscut-o în amănunţime, ţinta lui fiind să prevină ţările lojilor europene împotriva acestui complot internaţional al lojilor. Sunt şi unele detalii pe care autorul le dă în cartea lui, ca dovezi ale acţiunilor anticreştine ale masoneriei, demonstrând că cel ce intră în masonerie cunoaşte, în treptele pe care le parcurge, numeroase iniţieri anticreştine făţişe. El dă ca exemplu iniţierea în gradul de Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept (Gradul 28), care pare a fi o treaptă deosebit de importantă, de vreme ce şi A. Pike îi acordă 243 de pagini în cartea sa Dogma şi Morala. Candidatul este întrebat ce oră e, la care acesta răspunde: Între oameni e întuneric, în lojă e amiază, căci Hesperus (steaua Europei) este întunecată ca fumul tămâiei aduse de superstiţia despoţilor care se fac pe ei zei. În capitolul dedicat iniţierii în Gradul 28, A. Pike vorbeşte despre zeii naturii la mai toate popoarele vechi, dându-le o consideraţie egală, inclusiv lui Baal, care era zeul naturii asiro-babilonian. El afirmă, la p. 777, că cel ce doreşte să atingă înţelegerea marelui Cuvânt şi să posede Marele Secret trebuie să-i citească atent pe filosofii hermetici, dar având drept cheie dogma lui Hermes. De altfel şi Holy vorbeşte despre activitatea furibundă a masoneriei împotriva creştinismului şi despre adorarea lui Lucifer ca zeu suprem. El afirmă că A. Pike, în cuvântul său din 14 iulie 1889, adresat ca instrucţiuni către cel de-al 23-lea Consiliu Suprem al Masoneriei Internaţionale, ţinut la Paris, a declarat: "Ceea ce trebuie să spunem mulţimii este că noi adorăm un dumnezeu, dar fără vreo superstiţie. Însă vouă, Mari Suverani Inspectori Generali, vă spun, şi voi s-o repetaţi fraţilor din Gradele 32, 31 şi 30, că Religia masonică trebuie să fie menţinută, de noi toţi cei iniţiaţi în cele mai înalte grade, în puritatea doctrinei luciferice. Dacă Lucifer nu ar fi dumnezeu, ar fi Adonai (care este zeul creştinilor), ale cărui fapte îi dovedesc cruzimea, perfidia şi ura faţă de om, barbaria şi repulsia faţă de ştiinţă…" (J. Holy, op. cit., p. 18). Surprinzător este faptul că demersul lui Holy în faţa Bisericii Baptiste din Sud, care este total supusă masoneriei, a găsit un anumit ecou şi Congresul acestei Biserici a acceptat să discute, la o nouă adunare a sa, dacă lucrarea lui Holy să fie analizată în afirmaţiile ei sau nu, şi s-a decis cercetarea cărţii. Holy este american şi masoneria americană nu a rămas insensibilă la

331

afirmaţiile lui. De aceea, organizaţia americană tinde tot mai mult să se desolidarizeze de Albert Pike. Ei susţin că Pike a căutat să facă din masonerie o religie, ceea ce nu este acceptat de conducerea masoneriei americane, care se consideră una deschisă, nu circumscrisă, aşa cum este cea europeană. În micile afişe de distribuite vizitatorilor în diverse loji masonice, ei vorbesc de larga deschidere a masoneriei locale, de acţiunile lor de binefacere, de faptul că se trag din constructorii de catedrale şi că nu au secrete sau mistere. Raţiunea lor este de a face bine - acţiunile lor de caritate sunt foarte largi, spre a-i atrage pe cât mai mulţi - şi nu se implică în politică. Masoneria europeană, da, ea se implică în politică, spun ei, dar nu cea americană. Atunci de ce 14 preşedinţi ai Statelor Unite (ultimul fiind Ford) au fost masoni, iar ei s-au lăudat cu acest lucru?! Atunci cine face politica Americii şi chiar a lumii, dacă masoneria este inocentă?[…]" Amestecul masoneriei în politica Statelor Unite nu mai are nevoie să fie demonstrată, cu atât mai puţin amestecul masoneriei europene în treburile statului. Beresniak este mai cinstit în această privinţă şi afirmă cu trufie că toate marile organizaţii politice internaţionale sunt creaţii ale masoneriei (cf. p. 55). Implicarea francmasoneriei în Revoluţia franceză - şi, mai târziu, în cea comunistă - este evidentă. Din cauza acestui amestec al masoneriei în Revoluţia franceză, Ecaterina a II-a interzice masoneria în Rusia, după mai bine de 35 de ani de susţinere a ei. Încă din 1799, în Memoirs Illustrating the History of Jacobins, se scrie despre toate relele făcute de masonerie în societatea europeană. Nonşalanţa cu care Beresniak trece peste toate dificultăţile pe care istoria masoneriei şi implicarea ei în marile revoluţii criminale ale lumii le ridică este de rău augur: el crede că se adresează unui public absolut ignorant şi uşor de manipulat. Totuşi nu poate trece peste anumite secrete ale ritualului masonic şi justifică interdicţia pentru gradele inferioare de a participa la ceremonia decernării gradelor mai mari, ca şi la adunările masoneriei de vârf, afirmând că aceste ceremonii sunt atât de extraordinar de înalte încât cel nepregătit s-ar putea sminti! Deci este limpede că oricine intră în lojă vine din întunericul necunoştinţei, fiind incapabil să înţeleagă misterele masonice, şi numai treptat-treptat, primind lumina masonică, ajunge să se lămurească. Aceasta este valabil şi pentru creştini. Candidatul la Gradul 16 jură că "orice religie cu forme simple sau ceremonii şi practici externe trebuie sfărâmată, pentru că nu este decât o formă moartă, fără suflet" şi că "Masoneria Vechiului şi Acceptatului Rit, fondat

332

pe doctrina simplă şi pură a iubirii, toleranţei şi raţiunii, trebuie să fie eternă" (Masoneria de Rit Scoţian Antic şi Acceptat, vol. II, p. 404). În faţa acestei afirmaţii care face din masonerie suprema doctrină a iubirii şi toleranţei, cum poate un creştin să mai fie mason? Cum poate un ierarh, adeseori din vârfurile Bisericii Catolice sau Ortodoxe, să mai rămână în Biserică şi în functie? În numele cui un ierarh român, membru al masoneriei, dă binecuvântarea sa preoţilor şi credincioşilor? În numele masoneriei? Al lui Lucifer? Biserica Ortodoxă şi cea Catolică ar trebui, fără nici o reticenţă, să excludă preoţii şi ierarhii masoni, pentru că ei nu mai slujesc Biserica, nici pe Hristos, ci o organizaţie profund anticreştină. Beresniak îşi exprimă cu clamoare poziţia anticatolică (se pare că nu are nimic de-a face cu Ortodoxia, pe care n-o cunoaşte). El afirmă că Spania şi Portugalia, unde Biserica i-a condamnat şi chiar ars pe masoni, care erau toţi oameni de mare valoare, au rămas înapoiate (ceea ce este un neadevăr sfruntat), pe când în Anglia - şi, în general, în ţările unde preoţii nu sunt mediatori divini - "lojile nu au întâlnit împotrivire şi ele nu au trebuit să se împotrivească, la rândul lor, Bisericii" (p. 41). Iarăşi vin şi-i întreb pe preoţii şi ierarhii din cele două Biserici Apostolice care sunt masoni: pe cine slujiţi voi, cărora masoneria vă neagă dintru început - şi ştiţi că vă neagă - preoţia? Un preot român, de curând întâlnit în America, îmi spunea că un student la Teologie (ortodoxă) i-a arătat şorţul de mason, pe care îl poartă mereu cu el. Nu poartă Sfânta Scriptură, nici Ceaslovul, ci şorţul masonic… Unul dintre idealurile francmasoneriei este desfiinţarea religiilor (a creştinismului în special, aşa cum am arătat deja) şi a naţiunilor, urmărind crearea unei singure naţiuni şi a unui singur guvern mondial, cu o "nouă ordine mondială", care va permite membrilor săi să devină conducătorii întregii omeniri. Naţiunile, Bisericile şi monarhiile sunt piedici foarte serioase în faţa acestui plan diabolic. De aceea, una dintre lozincile Revoluţiei franceze era aceasta: "Cu maţele ultimului popă îl vom spânzura pe ultimul rege!". Beresniak ne anunţă fără ocoluri acest plan al unui guvern internaţional: "În secolul nostru, datorăm francmasoneriei câteva organizaţii internaţionale: Societatea Naţiunilor devenită ONU -, Crucea Roşie, Liga Drepturilor Omului… Putem cunoaşte influenţa masonilor peste tot unde se exprimă voinţa de a fi liber şi de afirmare a demnităţii umane" (p. 55).

333

Este evident scopul dominator al masoneriei prin aceste organizaţii internaţionale care caută desfiinţarea naţiunilor şi a libertăţii acestora, economia dirijată de un guvern internaţional, puterea lor discreţionară de a decide dacă o naţiune are sau nu dreptul să aibă copii pentru a supravieţui, dacă membrii unei naţiuni au dreptul să mai trăiască sau trebuie să piară prin înfometare, din cauza embargourilor economice împotriva popoarelor ce nu se supun necondiţionat etc. Toate aceste idei internaţionaliste îşi au sursa în doctrina masonică şi ele au constituit programul de bază al Revoluţiei franceze, ca şi al celei ruseşti: ambele revoluţii programau un guvern internaţional, distrugerea credinţei, raţionalizarea religiei, desfiinţarea regalităţii. Cine citeşte istoria Revoluţiei franceze va vedea cu groază cum la Lyon sute de călugări şi călugăriţe, catolici, au fost dezbrăcaţi la piele, legaţi cu funii - un călugăr cu o maică - în poziţii obscene şi apoi aruncaţi să se înece în Rhône. Mulţi dintre aceşti martiri ai credinţei catolice au fost culeşi apoi de credincioşi şi îngropaţi în taină. Din toate scrierile antimasonice, ba chiar şi din cele promasonice, se desprinde o mândrie luciferică, o propensiune spre protagonism social, politic şi economic, iar antimasonii scot în evidenţă misticismul acestei supremaţii demonice. Albert Pike, Suveranul Mare Comandor al Masoneriei, scrie în cartea lui, Morala şi Dogma: "Lumea ne va declara curând ca Suverani şi Pontifi. Noi vom constitui echilibrul universului şi vom fi conducători peste stăpânii lumii" (p. 817). Este evident că Pike vorbeşte despre dictatura absolută a masoneriei, care va stăpâni în mod egal peste religie (pontifi) şi peste politică (suverani). De fapt, el citează aici din doctrina Templierilor, din care masoneria pretinde că se trage într-o mare măsură. Toate acestea sunt învăţăminte de iniţiere în Gradul 30, cel de Cavaler Kadoş. Tot în aceste învăţăminte, ca şi în multe alte locuri, Pike afirmă, prin aluzie la templieri, duşmănia de moarte a masoneriei faţă de tiara papală. Această vrăjmăşie, afirmată mai peste tot în scrierile masonice mai vechi, a fost preluată de aproape toate sectele creştine rupte, în ultimele secole, din trunchiul catolicismului, ceea ce demonstrează, cel puţin în parte, care este originea sciziunilor Bisericii apusene. Pentru a ilustra ce mari personalităţi a avut şi are masoneria, Beresniak dă multe nume celebre: Goethe, Mozart, Lessing, Puşkin etc., dar şi alţii: majoritatea mareşalilor lui Napoleon, regi ai Angliei, regi ai Suediei, Proudhon (teoreticianul anarhismului), Simón Bolívar (care, sub influenţa masoneriei distructive a regalităţii, a început revoluţia de eliberare a Boliviei de sub coroana spaniolă, dar care, cum rezultă din propriile sale mărturii, şi-a

334

regretat acţiunea, întorcându-se cu dragoste spre Spania, căreia îi declarase vrăjmăşie pe viaţă şi pe moarte chiar în casa unui spaniol, lăsând un testament de iubire faţă de această Spanie care, după Beresniak, era înapoiată, pentru că nu permitea masoneria!), comunistul Bakunin etc. Observăm că tocmai cele mai anticreştine organizaţii "religioase" sunt de origine masonică: Mişcarea Teosofică pornită de Helena P. Blavatsky şi continuată de Annie Besant, mare maestră a Dreptului Uman şi a mişcării New Age. Această din urmă mişcare şi-a luat numele respectiv ca opoziţie declarată împotriva Old Age-ului, adică a religiei creştine, ce are câteva principii care trebuie distruse (deşi pe ele, totuşi, s-a fondat America): familia, proprietatea, dreptul la viaţă (neavortarea copiilor), la credinţă, la libera exprimare şi la asociere. Toate aceste valori, evidente de la sine pentru generaţiile vechi, sunt tot mai clătinate astăzi, când ele nu mai sunt "evidente de la sine", iar tribunalele dau decizii contradictorii asupra dreptului de viaţă al copilului, a dreptului de asociere ş.a.m.d. New Age este o formă a masoneriei în care spiritul anticreştin este mult mai vizibil. Un autor anti-New Age, Texe Marrs, afirmă următoarele: "Credinciosului din New Age i se spune: "Ai putea fi zeu în clipa următoare, numai dacă nu ar exista în jur aceşti oribili creştini, cu atitudinile lor otrăvite" (apud A. R. Epperson, Noua Ordine Mondială, pp. 27-28). De altfel, ideea de bază a new-ageiştilor este că ei sunt chemaţi să conducă politica lumii, că ei poartă geniul politic în structura lor şi că toţi trebuie să li se supună. Fiecare new-age-ist are cel puţin un "spirit director", care îl ghidează şi-i spune ce trebuie să facă. D-na Hillary Clinton, de exemplu, are două astfel de spirite cu care vorbeşte: unul este al tatălui ei, celălalt este spiritul Helenei Roosevelt. Prima Doamnă a Americii a afirmat acest lucru în mod public, redând în faţa camerelor de luat vederi discuţiile politice pe care le-a avut, în lungi şi repetate şedinţe, cu spiritul răposatei Helena Roosevelt. Beresniak trece uşor peste ceremoniile de iniţiere, dar J. Holy este mai analitic şi are un scop precis al cărţii sale, şi anume să demonstreze Bisericii Baptiste de Sud, invadate de masoni (el însuşi spune că a crescut cu două cărţi fundamentale: Biblia şi… cartea lui Pike), că masoneria este o organizaţie satanică. El afirmă, cu citate din cartea Scottish Rite Masonery Illustrated (vol. 2, p. 259), că la iniţierea în Gradul 30 (Cavaler Kadoş) Întreit Puternicul Mare Maestru se adresează celui ce este iniţiat: "Până acum ai văzut în masonerie numai embleme şi simboluri. Acum trebuie să vezi în ea nu altceva, ci numai realitatea. Eşti gata să repudiezi

335

orice judecată şi să asculţi, fără rezerve, tot ce ţi se va porunci să faci pentru binele umanităţii?" (p. 28). Cei care au citit cartea lui Lev Tolstoi, Război şi pace, îşi amintesc, probabil, de scena iniţierii lui Pierre Bezuhov în masonerie. Tot ce spune Tolstoi acolo are o anumită notă caricaturală, dar, dacă citim cartea lui J. Holy, care ne redă unele ceremonii de iniţiere în diverse grade masonice, vom vedea lucruri chiar mai macabre şi mai hilare decât în textul tolstoian. Astfel, la iniţierea în Gradul 30, acţiunea se petrece pe rând în patru încăperi decorate cu diferite simboluri oculte. În prima, scăldată într-o lumină sepulcrală, este un mausoleu pe care se află un sicriu în care zace un cavaler îmbrăcat în alb, cu faţa acoperită. În jurul sicriului se află trei cranii. O muzică înceată se aude, iar Întreit Puternicul Maestru îi spune celui iniţiat: "Frate, aceste obiecte ascund un mare mister. Eşti gata să treci prin toate încercările care te aşteaptă? Ele sunt înspăimântătoare, dar nu este nimic în ele care să te sperie, dacă ai înţeles toate gradele prin care ai trecut până acum… Trebuie să-ţi aduni întreaga putere a minţii, pentru că totul va depinde numai de tine însuţi". Cavalerul din sicriu îl întreabă, la rândul său, pe iniţiat: "Tu, care ai venit să-mi tulburi pacea, teme-te de mânia mea! Care îţi este dorinţa?". În privinţa identităţii cavalerului din coşciug, A. Pike spune că secretul lui ţine de Cabală. Albert Mackey ne explică, în cartea sa Revised Enciclopedia of Freemasonery (vol. 1, p. 166), de unde îşi are originea Kabala: "Kabala a fost predată de Dumnezeu unei cete selecte de îngeri, care au format o şcoală teosofică în Paradis. După căderea îngerilor, această doctrină cerească a fost comunicată, prin bunăvoinţă, copiilor neascultători ai pământului". Aşadar, "ceata selectă" a îngerilor a fost formată din cei care se vor răscula împotriva lui Dumnezeu, sub conducerea lui Lucifer. Ei au comunicat-o "binevoitori" lui Adam şi astfel a ajuns până la Noe. Prin urmaşii lui Avraam, ajunge în Egipt; Moise a inclus Kabala chiar în Pentateuh, prin intermediul căruia David şi Solomon au fost iniţiaţi în Kabală. Întreit Puternicul Maestru îngenunchează în faţa sicriului, pune o coroană de lauri pe una dintre ţeste, apoi intră în următoarea încăpere, unde îl ameninţă din nou pe candidat cu mânia secolelor trecute, dacă nu va fi ascultător fără rezerve. Oricum, secretul cavalerului din sicriu nu ne este descoperit. (Întreagă această descriere este preluată de J. Holy din cartea Scottish Rite Masonrey Illustrated, publicată de Powner Company din Chicago).

336

Beresniak nu oboseşte să ne convingă că francmasoneria ar fi doar organizaţia foştilor meşteri din Evul Mediu. Cu timpul, spune el, au intrat în masonerie intelectuali care, la început, erau numiţi fraţi acceptaţi; treptat, meseria ca atare dispărând în formele ei medievale, intelectualii au crescut ca număr, încât astăzi clasa mijlocie formează grosul masoneriei. Adevărul este că această clasă formează masa de manevră, iar anumiţi intelectuali, oameni bogaţi sau politicieni conduc efectiv masoneria, ascund secretele ei de gradele inferioare şi sunt conducătorii din umbră ai politicii mondiale. Beresniak se contrazice pe el însuşi când afirmă că în masonerie sunt puţini milionari şi oameni cu mare influenţă, pentru ca apoi să se laude cu regii englezi sau suedezi şi cu înfiinţarea de către masonerie a tuturor marilor organizaţii politice internaţionale. Aş vrea să înţeleg şi eu cum micii meseriaşi şi intelectuali mărunţi pot face lucrul acesta. Secretele masoneriei, nu numai faţă de lumea exterioară, ci şi faţă de gradele masonice inferioare (ba chiar şi în cadrul aceluiaşi grad, unde nu toţi cunosc toate secretele gradului respectiv), sunt uluitoare. Atunci, te întrebi, unde este "deschiderea" de care vorbesc masonii?! Jim Show, mason important, devenit creştin după ce ajunsese la Gradul 32, a venit la Washington, chemat pentru iniţierea în Gradul 33. A trecut prin iniţiere şi, la întrebarea: Ce religie ai?, a răspuns că este creştin. De obicei, răspunsul corect, spune el, este: Cred în religia celor vechi, în reîncarnare etc. Jim a sesizat o reţinere la maeştrii examinatori. S-a simţit nesigur şi foarte neliniştit; când a ieşit candidatul care intrase după el, l-a întrebat ce a răspuns la problema credinţei; acesta îi destăinui că răspunsese: Nu sunt creştin şi nici nu intenţionez să devin. Apoi a adăugat: Mi-au spus că voi merge mai sus. Ce înseamnă această mergere mai sus? Epherson crede că sunt două straturi de cunoaştere şi iniţiere în Gradul 33. Alţii cred că mai există şi grade superioare lui 33, dar nimeni nu ştie care. Jim Show declară: "Părăsind masoneria, după 19 ani şi după atingerea Gradului 33, mă simt dator să îi previn pe alţii să evite capcana demonică a acesteia". După părerea lui Edith Starr Miller, în Teocraţia Ocultă, Gradul 33 îl reprezintă pe Marele Răzbunător al Marelui Maestru asasinat, adică al obscurului Hiram Abif. Masoneria este o organizaţie secretă internaţională, anticreştină şi satanică, pentru că intenţionează să stabilească o "nouă ordine mondială" (ceea ce, în parte, a şi reuşit), înlocuind adevărul divin al creştinismului cu o religie fabricată, sprijinită pe misterele egiptene ale lui

337

Hermes Trismegistul, pe Kabala evreiască, pe secretele asiro-babiloniene, pe recunoaşterea ca adevăraţi dumnezei a tuturor zeilor păgâni. Albert Pike este un mistic al masoneriei, iniţiat în toate ştiinţele oculte şi expunând în cartea sa toate rătăcirile acesteia, un amestec obscur şi demonic de adevăr şi minciună, în care creştinismul este "doar o parte a adevărului". El nu se ocupă de organizarea practică a masoneriei, nici de ritualul iniţierilor, ci caută fundamentarea dogmatică şi ocultă a doctrinei masonice. "Masoneria… este totdeodată interpretarea marii cărţi a naturii, recitalul fenomenelor fizice şi astronomice, cea mai pură filosofie şi locul de depozitare unde, ca într-un tezaur, sunt păstrate în siguranţă toate marile adevăruri ale revelaţiei primordiale, care formează baza oricărei religii… Doctrina cabalistică a fost mereu religia înţelepţilor şi a celor ştiutori, pentru că ea, ca şi masoneria, tinde neîncetat spre perfecţiunea spirituală şi spre fuziunea crezurilor şi a naţionalităţilor lumii" (A. Pike, Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Francmasoneriei, cap. "Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept" [Gradul 28 - n.n], p. 625). Din această concepţie luciferică a superiorităţii masoneriei faţă de orice altă formă de credinţă sau gândire rezultă superbia masonică a conducerii lumii după bunul plac al unor indivizi care se socot unşi de nişte zei - care, de fapt, se reduc la Lucifer - de la care au primit dreptul de stăpânire a lumii. Ei recunosc pe Iisus Hristos aşa cum şi diavolii Îl recunosc şi se înfioară (cf. Iacov 2, 19), dar nu încetează revolta împotriva Lui, pentru că sunt răzvrătiţi şi adepţi ai Marelui Răzvrătit, Lucifer. Ca şi el, ei ştiu că sunt "stăpânitorii lumii acesteia", despre care Iisus a spus: "… şi El (Duhul Sfânt - n.n), venind, va vădi lumea de păcat, şi de dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat" (Ioan 16, 8-11). Într-adevăr, stăpânitorul lumii acesteia a şi fost judecat. Oamenii ştiu acest lucru, dar fiii întunericului îi ţin în cursa lor, prin foame, prin teroare, prin abuz de putere, prin ignoranţă şi printr-o organizare lumească strictă, care pare invincibilă. Dar puterea lui Dumnezeu va risipi puterea "stăpânitorului acestei lumi", cum omul risipeşte, printr-un simplu gest al mâinii, pânza-capcană a păianjenului." Nota bene: În ciuda tuturor afirmaţiilor publice şi publicitare pe care masoneria le face cu privire la apartenenţa lui George Washington la o lojă masonică, nu avem dovezi absolut

338

convingătoare că lucrul este adevărat, şi cu atât mai puţin că acesta ar fi fost adânc implicat în această organizaţie. Tot ceea ce se scrie pe pereţii templelor masonice, scrisori cu conţinut masonic etc., nu sunt susţinute de originale; mai mult, nu am văzut nici măcar o copie a acestor scrisori. Iată de ce mulţi dintre scriitorii antimasoni emit serioase îndoieli asupra autenticităţii scrierilor promasonice ale lui George Washington. Părerea celor mai mulţi este că, aşa cum era atunci moda, sau din motive tactice, George Washington ar fi fost membru al masoneriei, dar că prezentarea lui ca un devotat al organizaţiei este propagandistică şi falsă. În cele ce urmează, dăm câteva scurte extrase din cartea lui Bob Larson, New Book of Cults, publicată în 1932 la Tyndale House Publisher, Inc., Wheaton, Illinois. La capitolul "Freemasonry", pp. 237-239, el spune: "Membrii Curţii Supreme William O. Douglas, Potter Stewart, Hugo Black şi Earl Warren constată că cercetătorii începutului secolului XX au descris şi au interpretat cultul şi riturile masonice. Albert Pike a fost considerat ca un luciferian ocult, după cum îşi expune doctrina în cartea sa… Masonii sunt obligaţi să depună jurăminte sângeroase, dar pe care, după afirmaţia lor, ei le socotesc doar simbolice. Simbolurile lor sunt compasul, care reprezintă forţa masculină, şi pătratul, care reprezintă forţa feminină; G simbolizează geometria şi pe Marele Arhitect al Universului (probabil de la engl. God - Dumnezeu); şorţul simbolizează inocenţa mielului, iar steaua cu cinci colţuri - unitatea masoneriei… Masonii jură ca partea stângă a pieptului să le fie sfâşiată şi intestinele să le fie arse dacă vor divulga secretele masoneriei… Cărţile masonice ameninţă, cu blesteme, că membrilor care divulgă secretele li se va tăia beregata, li se va smulge limba şi vor fi înmormântaţi pe malul bălţilor. Pentru Gradul 30, mai sunt blestemele ca să li se străpungă ochii şi să li se jupoaie picioarele de piele… În ceea ce priveşte acţiunile lor caritabile, numai o treime din cât contribuie membrii, sau alte societăţi nemasonice, merge la spitale. Restul banilor sunt folosiţi pentru călătorii, petreceri şi ospeţe… Masoneria este incomparabilă cu religia creştină. Chiar dacă jurămintele sunt simbolice, ele sunt violente şi criminale. De asemenea, se fac jurăminte în cadrul lojilor că vor ascunde criminalii [masoni] şi nu vor divulga nimic despre ei". JUNIMEA, SOCIETATE FRANCMASONĂ Desi a văzut lumina tiparului încă din 1973, studiul pe care „Convorbiri literare” a acceptat să-l reediteze în 2004 este ca si inedit. Apărut la Paris în primul număr (din 4) al 339

uneia din revistele exilului românesc, „Ethos”, cartea regretatului Ion Cuza, Junimea, societate secretă, a avut de la bun început o difuzare restrînsă si nu a putut pătrunde în România decît în mod confidenţial, semiclandestin. Asa au vrut împrejurările de atunci. De comun acord cu redacţia „Convorbiri literare”, am considerat că retipărirea acestui text strîns legat de originile Junimii este justificată, dată fiind aprecierea pe care i-au acordat-o putinii istorici literari care l-au avut la îndemînă. Apreciere explicată prin noutatea informatiilor si soliditatea sursei folosite: Arhiva Marelui Orient una din principalele organizatii masonice. Arhiva fusese confiscată în 1940 la Paris de autoritătile naziste de ocupatie si dusă în Germania. De-acolo a fost ridicată în 1946 de autoritătile de ocupatie franceze si readusă la Paris. Dar nu în depozitele Marelui Orient, ci, spre neplăcerea acestuia, în acelea ale Departamentului de manuscrise al Bibliotecii Nationale, fiind deschisă cercetărilor după multi ani de catalogare. Am fost primul român care a aflat de existenta acestui fond, remarcabil din multiple motive, si l-am semnalat la rîndul meu profesorului Dan Berindei. Odată tipărit în revista „Ethos”, studiul meu a ajuns la Biblioteca Academiei din Bucuresti si la Biblioteca Centrală Universitară din Iasi. Astfel, a fost folosit, de unii cu seriozitate si de altii cu destulă fantezie, spre a „documenta” păreri pe care eu, de fapt, nu le exprimasem. Altii au selectat unele fapte evocate de mine, trecînd cu vederea altele. Încă un motiv, cred eu, pentru a publica Junimea, societate secretă fără nici o modificare, asa cum a apărut acum 30 de ani. Nu cred că cercetarea arhivelor românesti sau străine va putea aduce multe informatii noi cu privire la originile masoneriei române. Am publicat eu însumi, tot la Iasi, în paginile „Revue des Études Roumaines”, alt text, Masonii, despre întemeierea, odată cu loja ieseană din care s-a născut Junimea, a lojei soră, bucurestene. Titlul acestui studiu, Les mysteres de Bucarest, explică îndestul de ce nimic asemănător cu Junimea nu s-a putut naste în afară de Iasi, loja bucuresteană, si ea de scurtă existentă, nefiind decît o parodie a spiritului masonic. Cititorilor interesati de Junimea, societate secretă, le promit, pentru anul viitor, alte stiri legate de istoria, foarte putin consistentă după părerea mea, a francmasoneriei române. Un episod înregistrat de însemnările zilnice ale lui Titu Maiorescu dă de înteles că marele critic fusese în tinereţe francmason. Arhivele Marelui Orient al Franţei, deschise de curând publicului, aduc asupra acestui punct sumedenie de precizări pline de interes. Nu este cazul, în cadrul acestor rânduri, să adâncim descrierea doctrinelor deseori fanteziste, oculte si ezoterice, care, începînd din secolul al 18-lea, au stat la temelia

340

organizatiilor masonice. Aristocratică, iluministă, deistă si cosmopolită, masoneria europeană a fost măturată de Revoluţia Franceză si de armatele republicane care au cutreierat continentul. Napoleon însă îsi dădu repede seama de folosul pe care-l putea trage din reînfiinţarea acestei organizaţii semisecrete şi ierarhizate, în caz că ar fi pus-o în slujba politicii bonapartiste. Marele Orient fu reorganizat sub forma unei congregatii depinzând direct de Împăratul Francezilor si noua pânză de păianjen cuprinse toate sectoarele administrative, politice si militare ale Frantei si ale statelor satelite născute în Europa din vointa lui Napoleon. După căderea împăratului, francmasoneria persecutată de monarhiile Sfintei Alianţe deveni un focar de opozitie anticatolică si bonapartistă, refugiu al ofiterilor si functionarilor imperiali destituiţi de noile orânduiri. Caracterul politic al acestei opozitii va atrage cu timpul elemente republicane, radicale si socializante venite din rîndurile meseriasilor si micii burghezii. În ajunul revolutiei de la 1848 multe loji masonice din Franta erau suspendate de autorităti: sub pretextul unor adunări filantropice, anumiti masoni se dedau în ascuns conspiratiilor. De aceea, după proclamarea celui de-al doilea imperiu, Napoleon al III-lea, spre a urma exemplul unchiului său si spre a neutraliza pericolul opozitiei republicane, hotărî să aducă odată mai mult Marele Orient al Franţei sub controlul statului. Numirea prinţului Lucien Murat, vărul împăratului, la demnitatea de Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei, mări prestigiul masoneriei, creînd impresia că masonii de toate gradele participau într-un fel sau altul la secretele strălucitului guvern imperial. La 1860, loja „Sincere Amitié” funcţionând la Paris, 374 Faubourg Saint-Denis se distingea printr-un pronuntat caracter international. Pe lîngă diferiti meseriasi si functionari, loja număra printre membrii ei pe ambasadorul Persiei la Paris împreună cu tot personalul său; pe Christian-Friedrich Hennig, profesor la scoala militară din Berlin; pe Karl Dolz, directorul Mesageriilor Confederatiei Germane; pe istoricul francez Henri-Auguste Mathieu; pe ducele domnitor Ernest al II-lea de Saxa- Coburg-Gotha; pe studentul în drept Charles-Jules de Cullant, si (de la 1857) pe alti doi studenti în drept, Jean Ventura (născut la Botosani, la 4 iunie 1836) si Jean Diamandi (născut la Bîrlad la 1 ianuarie 1835), precum si pe doctorul medic George Sakellarie (născut la Iasi, 11 martie 1832). Acesti trei moldoveni recrutau la 1860 alti „frati” compatrioti: Vasile Agapi, student la medicină (născut la Iasi, 13 februarie 1831), Anton Naum, student în drept (născut la Iasi, 17 ianuarie 1829), precum si trei personalităti care au jucat un rol de prim plan în istoria României moderne: Petru

341

Mavrogheni, vice-presedintele Adunării Legislative de la Iasi, Anastase Panu, membru al aceleiasi Adunări, si Dimitrie Sturdza, viitorul om politic liberal. La 1862, Dimitrie Sturdza prezenta lojii pariziene pe doi dintre cumnatii săi: printul George Sutzu, mare proprietar, si Dimitrie Bals, de asemenea mare proprietar. În acelasi an 1862, loja „Sincere Amitié” cădea pradă unor disensiuni provocate de certuri doctrinale. Un grup disident compus din optsprezece „fraţi”, printre care toti moldovenii, o părăsi spre a pune temelia unei alte loji, denumită „L’Amitié Parfaite” si dirijată după ceremonialul ritului de Memfis. Noua lojă era condusă de către J. Th. Silbermann, învătat alsacian, fizician, geograf, custode al colectiilor Conservatorului Imperial de Arte si Meserii si inventatorul procedeului de aplicare al galvanoplastiei la reproducerea medaliilor. Ca numismat, Silbermann se împrietenise cu Dimitrie Sturdza, numismat si el. Loja „L’Amitié Parfaite” fu inaugurată la 18 februarie 1862 de către Marele Maestru al Marelui Orient, maresal Magnan. Un an mai tîrziu, printre noii frati admisi se număra si printul Alexandru Sutzu, născut la Bucuresti la 31 august 1830, mare proprietar, domiciliat la Paris, 71 rue Raynouard. La 1864 Alexandru Sutzu rămăsese singurul român prezent la întrunirile lojei „Sincere Amitié”. Ceilalti se întorseseră în tară, fie că-si isprăviseră studiile, fie că fuseseră chemati de răspunderile lor politice. Ei păstraseră totusi legăturile cu Marele Orient si contribuiau la extinderea retelei masonice din România. Astfel, la sfîrsitul anului 1865, Petru Mavrogheni si Iorgu Sutzu se aflau la Iasi unde, împreună cu Vasile Pogor, presedintele Curtii de Apel, si cu Titu Maiorescu, rectorul universitătii, înfiintau loja „Etoile de Roumanie”. Dacă tinem seama de faptul că în acelasi timp Pogor si Maiorescu puneau bazele societătii literare „Junimea”, se naste o întrebare privind adevărata natură a Junimii. Fost-a aceasta o creatie masonică, sau, dimpotrivă, răsărit-a Steaua României din discutiile unui cenaclu de oameni culti, interesati, printre alte curiozităti ale spiritului omenesc, de misterele ezoterismului? Un prim răspuns poate fi găsit examinînd compozitia noii loji iesene. Spre a scoate în evidentă criteriile care au prezidat la constituirea ei, nu vom reproduce întocmai lista membrilor aflată la sectia de manuscrise a Bibliotecii Nationale din Paris, ci vom regrupa acesti membri în functie de apartenenta lor socială. Celelalte indicatii vor fi respectate: functia sau profesia noilor initiati, ordinea admiterii lor, precum si datele si locul lor de nastere7.

342

Numele masonilor care erau totodată membri marcanti ai Junimii au fost subliniate de noi. Precizările asezate între paranteze ne apartin. Boierimea: George Sutzu, membru fondator, „venerabil” al lojei; Petru Mavrogheni, membru fondator; iniţiaţi la 1866: Vasile Pogor, presedintele Curtii de Apel, n. Iasi 15 Aug. 1831; Constantin Sutzu, ex-ministru, n. Iasi Iunie 1820; Alexandru Bals, mare proprietar, n. Iasi 5 Oct. 1838; Constantin Cazimir, avocat, n. Iasi 12 Iulie 1827; George Cimara, avocat, n. insula Kephalonia 15 Mai 1834; Emanoil Argyropoulo (fiul domnitei Ralu Caragea), n. Pisa, Italia 13 Aug. 1819; Dimitrie Cozadini, proprietar, n. Chisinău 12 Oct. 1824; Dimitrie Rosetti (Solescu), n. Iasi 16 Oct. 1830; George Assaki, rentier, (scriitorul), n. …; Alexandru Scortescu, rentier, n. Iasi 8 Nov. 1828; Grigore Cozadini, prefect de Suceava, n. 18 Martie 1828; Matei Gane, proprietar, judecător, n. Fălticeni 22 Dec. 1841; Dimitrie Mortun, rentier, primar de Fălticeni, n. Fălticeni 23 Oct. 1829; Vasile Cantacuzino, rentier, n. Iasi 25 Iunie 1816; initiati la 1867: Nicolae Sutzu, rentier, n. Iasi 15 Aug. 1840; Alexandru Ventura, ex-prefect, n. Botosani 11 Mai 1840; Nicolae Cantacuzino, ex-prefect, n. Iasi 11 Mai 1828; Leon Negruzzi, procuror, n. Iasi 7 Oct. 1840; Nicolae Gane, judecător, n. Fălticeni 1 Febr. 1838; Grigore Sturdza, general, n. Iasi 11 Mai 1821; Nicolae Mavrocordat, general, n. Iasi 14 Oct. 1812; Alexandru Mavrocordat, colonel, n. Iasi 19 Iulie 1819; Constantin Sturdza (Scheianu), rentier, n. Iasi 15 Aprilie 1799; Teodor Rosetti (Solescu), ex-prefect, n. Iasi 6 Mai 1837; Paul Subin, proprietar, n. în Rusia 10 Iunie 1835; Iacob Negruzzi, doctor în drept, „mare expert” al lojei, n. Iasi 31 Dec. 1841; Petre Palladi, judecător, n. Iasi 1825; George Racovită, avocat, n. Vaslui 5 Nov. 1838; George Exarhu, mare proprietar, n. Iasi 20 Dec. 1841; Mihai Korne, avocat, n. Iasi 17 Oct. 1844; initiati la 1868: George Beldiman, proprietar, n. Iasi 20 Dec. 1841; Petre Carp, proprietar, n. Iasi 29 Iunie 1837; Lascăr Iamandi, proprietar, n. Botosani 8 Mai 1827; Scarlat Mavrogheni, proprietar, n. Bîrlad …; Alexandru Sutzu, proprietar, n. Iasi 27 Martie 1837; C.N. Callimaki-Catargi, proprietar, n. Iasi 24 Martie 1830; Teodor Aslan, avocat, n. 9 Iulie 1837; Eugen Voinescu, proprietar; initiat la 1869: Jean Ventura, proprietar, n. Iasi 15 Martie 1835. Militari în activitate initiati la 1866: Nicolae Mavriki, colonel, n. Botosani 19 Ian. 1831; Lascăr Lupu, comandant,

343

n. Focsani 28 Oct. 1820; Ioan Cornescu, colonel, n. Bucuresti 6 Ian. 1824; Constantin Alexandrescu, căpitan de lăncieri, n. Tecuci 15 Febr. 1839; Nicolae Grădisteanu, căpitan de lăncieri, n. Bucuresti 18 Sept. 1837. initiati la 1868: Constantin Carp, „militar”, n. Iasi 17 Iulie 1835; Teodor Galită, maior, n. Iasi 2 Mai 1834. Ce concluzii pot fi trase din citirea acestei liste? În primul rînd, concesia aparentă făcută egalitarismului burghez al masoneriei, prin renuntarea la folosirea titlurilor nobiliare. A fi boier nu era lucru democratic; a te numi rentier, însă, era cît se poate de onorabil. Marele număr de reprezentanti ai marii boierimi moldovene, fanariote si chiar muntene (Cornescu, Grădisteanu) arată că loja de la Iasi avea un caracter boieresc bine definit. Multi dintre noii masoni erau frati, veri primari, cumnati, dar nu această trăsătură familială a stat la baza constituirii lojii de către beizadeaua Iorgu Sutzu si de către Petru Mavrogheni. Primul a avut în vedere conceptii mai ales masonice; cel de-al doilea, dimpotrivă, ca om politic, nu considera decît aspectul politic al organizatiei pe care o introducea la Iasi. De aceea s-a operat o selectie foarte atentă la admiterea a noi „frati”. Rudele legate de interesele partidului liberal nu au fost admise si absenta lui Dimitrie Sturdza este în acest sens grăitoare. Interesantă la „Steaua României” este prezenta unor personagii care făcuseră parte din anturajul imediat al lui Alexandru Ioan Cuza: colonelul Mavriki, doi din fratii Doamnei Elena Cuza (născută Rosetti-Solescu), Dimitrie Cozadini, văr primar si om de încredere al fostului domnitor. Marea boierime de la Iasi făcea front comun cu partizanii apropiati ai lui Cuza, împotriva guvernului politic a cărui conspiratie îl răsturnase pe domnitor. Lipsa oricărui militar cunoscut ilustrează faptul că armata, în noaptea loviturii de stat, fusese de partea conjuratilor iar nu alături de domnitor. E drept, doi din membrii noii loji se intitulau generali; aceasta înseamnă doar că unul fusese general otoman, iar celălalt hatman, pe vremuri, al oastei moldovene. Nici unul nici celălalt nu mai jucau vreun rol în treburile militare ale statului român. Se mai poate observa că personalitătile conservatoare mai folosiseră alt criteriu de selectie: dintre rudele si prietenii lor, ele nu admiseseră decît pe aceia dovedind interes pentru manifestările culturale ale vremii; iar printre acestia, ei tinuseră la distantă pe partizanii Rusiei absolutiste, dusmana francmasoneriei si a oricărei forme de gîndire alta decît aceea dictată de stăpânire.

344

În ceea ce-i priveste pe intelectualii ieseni, „Steaua României” apare iarăsi ca o grupare de opozitie fată de grupul dirijat de Simion Bărnuţiu. Profesorii şi preotii care compuneau acest grup duceau atunci o violentă companie nationalistă, foarte populară, întocmită, spunea Iacob Negruzzi, din „desarte declamatii întru lauda nemărginită a gintii latine”. Intrat în conflict cu Maiorescu si cu junimistii încă înainte de aparitia „Convorbirilor literare”, grupul Bărnutiu acuza pe adversarii săi de a nutri ura gintii latine, de a fi cosmopoliti, de a voi să germanizeze tările române si de a vinde tara evreilor8. Campania de propagandă era privită cu dispret, dar si cu neliniste de către consulii străini de la Iasi. Calificati de către membrii grupului Bărnutiu drept principalii sustinători ai străinismului deznationalizator, consulii străini se plîngeau de lipsa de bună cuviintă cu care erau primiti la serbările religioase sau scolare. „C’est une campagne de chauvinisme, une croisade en rčgle pour se débarrasser des étrangers”, scrie consulul francez, indignat de discursurile tinzînd, după el, să dogmatizeze un sistem de intolerantă într-o tară al cărei cler fusese pînă atunci deosebit de tolerant. Consulul francez îi definea astfel pe membrii grupului Bărnutiu, din care va lua nastere mai tîrziu cunoscuta „fractiune independentă” de la Iasi: „des hébréophages, hommes sans nom, sans capacité réelle, sans fortune, mais aussi envieux qu’ils sont impuissants, (…), ennemis non seulement des juifs, mais de tous les étrangers, acharnés contre toute supériorité sociale, ils sont les premiers ennemis du régime que l’Occident a créé sur le Danube”9. Consulul adăuga că principalii vizati erau medicii, functionarii de la telegraf (în mare parte nemti, francezi sau polonezi), dar mai ales magistratii greci si negustorii evrei. După cum se poate vedea din lista ce urmează, aceste categorii sînt toate bine reprezentate la „Steaua României”. Loja masonică apare astfel ca un refugiu, ca un organism de apărare, unde intelectualii de origine străină, veniti în bună parte de la Societatea de Medici si Naturalisti din Iasi, făceau bloc cu boierimea conservatoare si cu negustorii evrei din fosta capitală. Intelectualii Membri fondatori la 1865: Adolf Hennigh, proprietar (librar), membru al lojii „Drei Weltkugeln” din Berlin, n. Berlin 15 Martie 1805; Gustav Otremba, dr. în medicină, n. Cracovia 29 Martie 1833; Ioan Holban, avocat, director al Spitalelor (Eforiei Sf. Spiridon), n. Iasi 29 Dec. 1829; initiaţi la 1866: Tit-Liviu Maiorescu, rector al Universitătii, n. Craiova, 27 Febr. 1840; Louis Castaing, cancelar al consulatului francez, n. în Polonia, 7 Sept. 1821; Charles Tissot, consul al Frantei la Iasi, n. Paris, 29 Aug. 1828, apoi membru al Institutului Frantei,

345

ambasador la Constantinopol si Londra; Emanoil Filipescu, avocat, n. Moinesti, 15 Aug. 1819; George Miller (fiu al unui negustor austriac din Bucovina, avocat, n. Iasi, 20 Oct. 1834; initiaţi la 1867: Emil Max, dr. în medicină, n. Rszeszow (Polonia), 12 Mai 1834; Louis Jourdan, profesor, n. Eaubonne (Elvetia), 11 Nov. 1804; Ludovic Russ, dr. în medicină, n. Pfaffenschlag (Germania), 16 Aug. 1816; Charles Kugler, arhitect (austriac), n. Bucuresti, 1 Ian. 1814; Ioan Ianov, presedintele tribunalului, n. Iasi, 24 Iunie 1836; Charles Cazabon, chirurg dentist, n. Toulouse, 4 Nov. 1826; Dimitrie Zissy, medic, n. în Macedonia, 15 Oct. 1813; Alexandru Degré (francez), procuror la Curtea de Apel, n. Iasi, 10 Mai 1839; Victor Foulquier, directorul biroului telegrafic, n. în Galiţia 26 Dec. 1827; Scarlat Capsa, amploiat, n. Iasi, 8 April 1838; Julius Lewandowsky, amploiat, n. Cernăuti, 5 Dec. 1831; Vasile Ionascu, amploiat, n. Iasi, 20 Ian. 1845; Ioan Bogdan, „privatier” (casierul Băncii Moldovei), n. Iasi, 16 Martie 1833; Constantin Corbu, proprietar, n. Iasi, 18 Febr. 1834; Anghel Vally, amploiat, n. Bacău, 8 Aprilie 1843; Alexandru Livaditi (fiul pictorului italian), amploiat, n. Iasi, 14 Iunie 1840; initiaţi la 1868: Nicolae Culianu (fiul unui negustor grec Guliano), profesor, n. Iasi, 29 Aug. 1934; Nicolae Mandrea, profesor, n…; Tobias Klauber, dr. medic, n. Praga, 15 Nov. 1836; Jean Guénault, amploiat, n. Iasi 14 Sept. 1823; Andreas Iasinsky, farmacist, n. Husi, 1 Ian. 1840; Anton Lochmann, farmacist, n. Iasi, 1 Apr. 1826; Francisc Caudella, profesor (italian) de muzică, n. Viena, 4 Mai 1812; Eduard Caudella, profesor, n. Iasi, 21 Aug. 1840; Ioan Melic, profesor, n. Bucuresti, 21 Aug. 1840; Bernhard Taussig, dr. în medicină, n. Praga, 21 Dec. 1835; Lascăr Ciurea, judecător, n. Iasi, 1 Ian. 1835; initiaţi la 1869: Emanoil Cristodulo, magistrat, n. Focsani, 18 Iulie 1838; Bancheri si comercianti: Joseph-Charles Gally, membru fondator, comerciant, n. Toulouse, 28 Oct. 1813; initiat la 1865: Alexandre Fournel, comerciant, n. Neubourg, 25 Dec. 1819: initiaţi la 1867: Jacques Kauffmann, comerciant, n. Iasi 7 Oct. 1838; Salomon Goldbaum, bancher, n. Lemberg (Galitia), 27 Dec. 1836; Jonas Byk, bancher, n. Brody (Galitia). initiaţi la 1868: Karl Walter, comerciant, n. Heidelberg, 9 Nov. 1830; Leon Daniel, bancher, n. Iasi, 8 Iulie1833;

346

initiaţi la 1869: Ernest Gérardin, comerciant, n. Fauquemberge…; Herman Rosenblum, comerciant, n. Tysmenitz (Galitia), 9 Febr. 1829. Note 1. Arhiva Marelui Orient al Franţei, confiscată la 1940 de trupele hitleriste, poate fi astăzi consultată la Biblioteca Natională din Paris. 2. Biblioteca Natională, f.m. 601, loge La Sincere Amitié de Paris. 3. Carl Bröker, Die Freimaurerlogen Deutschlands von 1737 bis 1893, Berlin, 1894, p. 104. Ernest II de Saxa-Coburg-Gotha declarase la 1857: „Datoriile unui suveran sînt acelea ale unui mason. Lojile sînt deasupra statului, deasupra bisericii. Suveranii sînt francmasoni prin nastere”. 4. Ventura si Diamandy locuiau pe rue de l’Ouest nr. 22, tot acolo unde cu douăzeci de ani mai înainte, locuiseră alti doi tineri francmasoni români: Ion Brătianu si C.A. Rosetti. Printul George Sutzu, care a jucat un rol însemnat în istoria secretă a Junimii, era cunoscut la Iasi sub denumirea de beizadea Iorgu Sutzu. Se născuse la Constantinopol în 1817, ca fiu al domnitorului eterist Mihail Sutzu si al domnitei Roxana Caragea. Va muri la mosia sa Sasca de lîngă Iasi în anul 1875. Dintr-un necrolog sumar publicat de „Curierul” la 28 Septembrie 1875, se poate afla doar că el întretinea o herghelie de cai arabi si englezesti, că a introdus la Iasi cursele de cai si că a fost organizatorul Jockey-clubului din fosta capitală a Moldovei. 5. Biblioteca Natională, f.m. 114, loge „L’Amitié Parfaite” de Paris. 6. idem, f.m. 862, loge „L’Etoile de Roumanie” de Iassy. 7. Limita între mica boierime cu idei liberale, anti-nobiliare si între „ciocoii noi” cu pretentii boieresti este lucru greu de definit. Selectia arbitrară făcută aici între boieri si celelalte categorii este totusi justificată de exemplul istoricilor literari care s-au ocupat de Junimea. Călinescu vorbeste în Istoria Literaturii Române de opera Junimii, care a fost „chemarea la creatie a tăranilor de către aristocrati”. Z. Ornea vorbeste de mosierime. (Junimismul nu s-a deosebitde ceea ce se numeste mosierimea liberală.) După părerea noastră, termenul de aristocratie, occidentalizant, nu reflectă în mod fericit starea socială, orientală, din Principatele Dunărene. Pe de altă parte, termenul de mosierime, potrivit economiei politice care studiază relatiile de productie, nu se poate aplica în cadrul istoriei ideilor, unde nuantele îsi au

347

importanta lor. Multi mari boieri de la Junimea nu mai erau mosieri, pentru că scăpătaseră. Iacob Negruzzi, P.P. Carp erau mosieri. Ce-i deosebeste atunci de Dinu Păturică? 8. Iacob Negruzzi, Amintiri din Junimea, p. 250. 9. Min. des Aff. Etr., Paris, corresp. polit., rapports des consuls, Iassy, 10 Janv. 1868. EMINESCU ASASINAT DE FRANCMASONERIE Dovezi suficient de clare ale distrugerii încăpăţânate şi sistematice al genialului nostru poet român Mihai Eminescu de către francmasoni. O probă în plus că francmasonii folosesc toate mijloacele lor diabolice pentru a-l ostraciza şi anihilia pe cei care îi deranjează. (Prezentul fragment provine din lucrarea “A doua viaţă a lui Eminescu” care a fost scrisă de Nicolae Georgescu şi a apărut la editura Europa Nova, Bucureşti 1994) Jocul cifrelor şi al întâmplării... care în realitate este necesitate ... Un bătrân “farmazon” (fracmason) îmi împuia capul, prin clasele de sus ale liceului, cu fel de fel de cifre şi cabale. “Numără, îmi zicea mereu, parcă vrăjit de cuvântul acesta, numără tot ce vezi, tot ce e făcut de mână de om, ca să te convingi că...” Lua suta de lei, mi-o aşterenea pe colţul mesei şi-mi număra chenarele (o poate face oricine, oricând): erau 48, iar în medalion se găsea Nicolae Bălcescu, emblema Paşoptismului, şi la şcoală mi se spunea, după manualele rolleriste, că revoluţia burgezo-democratică de la 1848 abia acum se desăvârşeşte, “în anii noştri”. Îmi arăta ferestrele “Poştei”, clădire nouă, mi le număra şi ieşeau... 48. Un covor oltenesc expus în vitrina magazinului avea 48 de cocoşi stilizaţi. Ajunsese, în fond, să mă agaseze cu explicaţiile lui că jumătatea lui 48 este 24, treimea este 16, care înmulţit cu 4 dă 64 şi mai departe trebuie luat în “calcul” şi 12 care, e-hei!, se adaugă şi se scade în “sistem”. Pierduse, pare-mi-se, un proces - şi-mi număra cuvintele sentinţei: formau una din aceste cifre ciudate şi bătrânul “farmazon” (fracmason) era convins că asta înseamnă trădare, aranjament, păi sigur că da, pedeapsă... N-am dat niciodată importanţă acestor “fleacuri”, iar despre bătrânul maniac al cifrelor din tinereţea mea moldavă nu mai ştiu astăzi nimic. Preceptul lui după care “diavolul se ascunde în amănunte”, l-am regăsit peste ani la Goethe, iar vorba lui cea mai deasă: “Micile

348

supărări devin mari când sunt foarte mici”, la Papini. Despre francmasonerie am citit şi eu, ca tot omul, câteva cărţi bunicele, din curiozitate profesională, şi multă literatură de ocazie, dar sistemul cifrelor ca cifruri nu m-a interesat deloc. Se întâmplă totuşi uneori să-ţi aduci aminte de fleacuri în toiul unor acţiuni cât se poate de serioase. “Nescio quid meditans nugarum”, al lui Horaţiu, tradus de Eminescu: “Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri”, e ca un mic motoraş pus să facă scântei pentru a porni, în vreme de îngheţ, motorul cel greu al buldozerului ori compresorului. În căutările mele de eminescologie mi s-a întâmplat, nu o dată, să întâlnesc acte privitoare la viaţa poetului pe care n-am ştiut să le interpretez, ori nu le-am putut înţelege. Stai ca hipnotizat în faţa unui petec de hârtie, îl citeşti de la cap la coadă, apoi de la coadă la cap, îl întorci pe toate feţele şi nu iese cu nici un chip chichiţa, imensul angrenaj al informaţiei se blochează, îngheaţă. Parcă ai în faţă nu o hârtie scrisă, ci o ceaşcă de cafea care te invită la fantezie. Azi au apărut şi la noi o sumedenie de cărţi despre francmasonerie, unde grămezi de mistere sunt “revelate” - astfel că nu cred să mai deranjeze pe cineva observaţiile mele privind actele de mai jos. Aceste texte pot interesa, în egală măsură, pe cifratori, dar omul tehnic trebuie avizat că se află în faţa unor documente de importanţă excepţională în înţelegerea destinului lui Eminescu. Ori, e un lanţ nesfârşit de coincidenţe, ori treaba e serioasă, şi atunci e groasă de tot. Iată, mai întâi, interogatoriul lui Eminescu, în ospiciul din strada Plantelor, la 12 iunie 1889, cu trei zile înainte de moarte: - Cum te cheamă? - Sunt Matei Basarab, am fost rănit la cap de către Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus să mă împuşte cu puşca umplută cu pietre de diamant cât oul de mare. - Pentru ce? - Pentru că eu fiind moştenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu să nu-i iau moştenirea. - Ce-ai de gând să faci când te vei face bine? - Am să fac botanică, zoologie, mineralogie, gramatică chinezească, evreiască, italenească şi sanscrită. Ştiu 64 de limbi. - Cine e Poenaru care te-a lovit? - Un om bogat care are 48 de moşii, 48 de râuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate şi care are 48 de milioane.

349

Aceste 4 întrebări şi 4 răspunsuri constituie un text cu cele mai ciudate simetrii cu putinţă. Că Eminescu se compară pe sine cu Matei Basarab, nu e neapărat o ciudăţenie. Am arătat, în mai multe rânduri, că Matei Basarab este voievodul preferat al ziarului Timpul, citat foarte des în teoriile sociale din anii 1880-1883, şi mai ales în contextul polemicii cu A.D. Xenopol şi ceilalţi istorici de la Românul pe marginea lui Tudor Vladimirescu. În 1882-1883, în plin elan creator, Eminescu proiecta înfiinţarea unei societăţi “Matei Basarab” (aşa cum era “Societatea Carpaţii”, aşa cum va fi “Societatea Petru Maior” în Transilvania), ale cărei scopuri rămân consemnate în manuscrisele sale: “O organizare între români asemenea societăţii francmasonilor şi iezuiţilor şi a bisericii catolice. Pretutindeni oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devină bun; trezită deşertăciunea lui, decorat la nevoie, trezite mii de speranţe în el, în caz de extremă nevoie ajutat chiar. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă.” Concomitent, în Timpul, legând numele domnitorului valah de o expresie din Scrisoarea III, el scria: “Nu zicem ca sub cerul acestei ţări să nu trăiască şi să nu înflorească oricâţi oameni de altă origine. Dar ceea ce credem, întemeiaţi pe vorbele bătrânului Matei Basarab, e că ţara este, în linia întâi, elementul naţional, şi că e scris în cartea veacurilor ca acest element să determine soarta şi caracterul acestui stat”. Matei Basarab şi Tudor Vladimirescu sunt, pentru Eminescu, cei doi “stâlpi” care punctează istoric “mlaştina fanariotă”: a-i fi numit, pe oricare dintre aceştia doi, era firesc de vreme ce el se considera continuatorul legitim al lor. E o “logică” în identificarea poetului cu Matei Basarab. Petre, sau Petrea Poenaru, conţine în numele său “pietrei”, numele obiectului care a lovit fruntea poetului, şi iarăşi pare logică asocierea. Mai puţin logică pare prezenţa fizică a acestui personaj în stabilimentul din strada Plantelor: ştim despre el că era tenor, din familia mare a actorilor, aşadar lume frecventată de Eminescu. Nu era un străin, un oarecare, ci îl cunoştea pe poet. Poetul pretinde că-i cunoaşte şi scopul loviturii. Cât despre puşca umplută cu “pietre de diamant”, aminteşte de o baladă populară: “A plecat la vânătoare/ Să vâneze căprioare/ Căprioare n-a vânat/ Şi el singur s-a împuşcat/ Cu-n pistol de diamant/ Cu gloanţe de briliant.” Iată-l pe Eminescu în postura vânătorului care se vânează singur, care cade în propria-i cursă - justificabil la un aşa zis bolnav psihic. Modelul se regăseşte în cercul lui Hyperion, care înseamnă întoarcere către sine. Este vorba însă de un act juridic, un interogatoriu luat de către un judecător pentru a stabili că poetul este bolnav şi pensia pe care i-o votase parlamentul nu poate fi ridicată de către el însuşi, nefiind în deplinătatea facultăţilor mintale. Banii erau necesari pentru acoperirea

350

cheltuielilor de până atunci suportate de stabiliment. Dacă asta s-a vrut demonstrat, asta s-a demonstrat. În condiţii normale, parchetul ar fi trebuit sesizat din oficiu şi ar fi trebuit interogat şi autorul prezumtiv al crimei, numitul Petre Poenaru. Nu există un asemenea interogatoriu; cu actorii se procedează ca la teatru, am zice... Avem, deci adevăruri mari la mijloc; cum să le legăm? De ce a fost considerat acest act documentul fundamental, oficial al nebuniei lui Eminescu? Şi atunci cum să nu încerci al studia şi cu alte măsuri? Cifrele 64 şi 48, cu care îmi împuia capul în tinereţe bătrânul meu prieten, asigurându-mă că sunt de sorginte francmasonică, se află în text. Încercăm a număra cuvintele. O poate face oricine. Până la “ştiu 64 de limbi”, în răspunsurile poetului sunt exact 64 de cuvinte (dacă respectăm câteva reguli: nu-i din al doilea răspuns se citeşte ca un singur cuvânt, iar 64, deşi este cifră se ia în calcul ca un cuvânt. Se poate elimina din calcul cifra 64 şi citi “nu-i” ca două cuvinte. Iese aceeaşi sumă). Orice sistem cifric are în fond cheia lui; să le încercăm succesiv pe acestea două, adunând cifrele şi citind unele ligaturi împreună. Textul atenţionează: nu e vorba de 64 de limbi ci de 64 de voci. Experienţa poate continua. Precizăm din capul locului că noi nu am epuizat toate relaţiile numerice dintre aceste cuvinte. Nu ne propunem a lua locul cifratorului, ci doar a sesiza existenţa unui cifru care dă de gândit. Să numărăm cuvintele din primul răspuns, considerat la două cuvinte: sunt exact 33 de voci. Asta da, ştie oricine că e cifră masonică! A fost Eminescu francmason şi a răspuns cifrat? Asta înseamnă că nu era nebun! Reţinem: dacă socotim la un cuvânt iese un total de 32. Al doilea răspuns are 16 cuvinte: nu-i îl socotim ca două cuvinte. Dacă socotim nu-i ca un singur cuvânt, obţinem 15 cuvinte, care adunate celor 33 anterioare (în prima variantă) dau cifra 48, prezentă ca cifră în text. Este un sistem de socotire “încrucişat”, care cere atenţie şi... distribuţie. Mai mult, al treilea răspuns are tot 16 cuvinte, cu cifra 64, şi tot 15 cuvinte fără cifră. Aşadar, dacă adresantul uită să adune la primul răspuns de 33 de carate, pe următoarele 15 cuvinte, este atenţionat a doua oară, după care, în cel de-al treilea răspuns, cifra 48 se repetă de 6 ori: semnal puternic. Asta, pe prima diagonală a încrucişării (33 + 15 + 15). Pe cea de-a doua diagonală a încrucişării “ies” frumoasele sume: 32 16 + 16, adică 16 * 4 = 64. Simetriile sunt atât de bine construite, încât este limpede că textul, în întregul său, a fost lucrat migălos. Patru întrebări şi patru răspunsuri: 4 * 4 = 16; aceasta pare a fi cifra de bază care trebuie luată în calcul. Primele trei întrebări au 16 cuvinte (socotind ce-ai din întrebarea a treia drept două cuvinte). A patra întrebare are 7 cuvinte (te-a,

351

două cuvinte) şi bănuim că trebuie să mai fie unul pentru totalul de 24 cuvinte al tuturor întrebărilor: într-adevăr, în “cine e Poenaru care te-a lovit” trebuie, poate, presupus prenumele anunţat de Eminescu: “Petre Poenaru”. Această omisiune are importanţa ei: totalul cuvintelor din întregul text (adăugând şi cifrele, fără a socoti ligaturile câte un cuvânt) este 111 cuvinte. Adăugând cifra 1 pentru cuvântul presupus lipsă, iese suma de 112: exact 16 * 7 = 112. În text sunt 7 cifre (o dată 64 şi de 6 ori, 48). ... Pe mine nu mă interesează, de fapt, semnificaţiile acestor cifre totale în sistemul cifric presupus. Constat doar că, relaţiile numerice dintre cuvinte sunt suspect de exacte, ceea ce înseamnă că actul, în întregul său, este un fals. Cade dintr-un condei valoarea probatorie a acestui act. La 12 iunie 1889, poetul spune lucruri de bun simţ, că se consideră moştenitorul lui Matei Basarab şi că tenorul Petrea Poenaru l-a lovit la cap. Spusele lui sunt, însă, “rebusate”. De către cine? Vom reveni, desigur, când va trebui să facem puţină istorie literară. Până atunci, îi rog pe francmasoni să nu mă suspecteze de reavoinţă sau reacredinţă; mai bine să ajute la elucidarea crimei comise împotriva lui Eminescu, dacă pot. Acum, că am câştigat o “siglă”, putem măsura cu ea şi alte documente eminesciene. Coborâm în timp la cele mai importante acte ce-l privesc, cel din 28 iunie 1883, ziua când “a înnebunit” Eminescu. Iată, aşadar, anunţul Românului, ziarul cu care Eminescu se afla în polemică: “Aflăm cu sinceră părere de rău că d. Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul, tânăr plin de talent şi înzestrat cu un deosebit geniu poetic, a căzut greu bolnav. Sperăm că boala sa nu va fi decât trecătoare şi că în curând vom putea anunţa deplina sa însănătoşire”. Se observă că şi în acest anunţ din ziarul “Românul” numărul total de cuvinte al textului este de 49. Anunţul a apărut la 1 iulie 1883, şi nici un ziar nu-l preia deocamdată. Iată însă şi “răspunsul ziarului Timpul, ziarul lui Eminescu, răspuns care vine după 2 zile, la 3 iulie: “Unul dintre colaboratorii acestei foi, d. Mihai Eminescu, a încetat de a mai lua parte în redacţie, atins fiind în mod subit de o gravă boală”. Ne place însă a spera că lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi de cât de scurtă durată şi că ne va fi dată fericirea de a anunţa revenirea sa sănătos la funcţiunile de până acum.” Acest anunţ-răspuns are un număr de 65 de cuvinte. Pentru a obţine la ambele anunţuri un număr simbolic (pentru francmasoni!) de cuvinte, adică 48 de cuvinte pentru primul anunţ şi 64 de cuvinte pentru al doilea anunţ-răspuns, se scad din ambele texte d., prescurtarea de

352

la domnul. Se observă, de asemenea, cuvintele similare care apar în cele două anunţuri: de, că, d., Mihai, Eminescu, la, şi, a, să, sa, nu, va, fi, de, cât, în, adică 16 cuvinte. Cu o zi înainte, la 2 iulie 1883 (când nu dăduseră încă ştirea despre Eminescu!) Timpul anunţa pe pagina întâi, în 16 cuvinte: “Cu începere de astăzi, 1 iulie, direcţiunea politică şi redacţia ziarului Timpul este încredinţată d-lui Mihail Paleologu.” (cifra nu se socoteşte)! Ciudata cifră 16 se regăseşte până şi în bileţelul pe care i l-a trimis d-na Szoke, soţia lui Slavici, lui Titu Maiorescu la 28 iunie 1883: “Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte rău.” Revenind la “dialogul” dintre cele două ziare, observăm că Românul anunţă în 2 fraze, iar Timpul răspunde tot în 2 fraze, după două zile - spunând apăsat că Eminescu a fost dat afară din redacţie! Acest lucru îl urmăreau “stimabilii” de 3 ani, de când Eminescu îi incomoda cumplit cu polemicile şi dezvăluirile sale! Atenţie, însă: nici “anunţul”, nici “răspunsul” nu zic mai mult decât “greu bolnav” ori “boală gravă”: nu se pronunţă cuvântul “nebunie”; acesta este implicat, presupus. De ce anunţă adversarii boala lui Eminescu şi nu propriul său ziar? Facem menţiunea că împrejurările crizei din 28 iunie 1883, anume întâmplările din Cafeneaua “Capşa”, nu se tipăresc acum; sunt ştiute, probabil, doar din zvon public. Abia în 1911, după 28 de ani, se vor povesti aceste lucruri ca simple amintiri. Acum, la 28 iunie 1883 vestea pică precum un fulger: Eminescu este dat afară din presă. De ce? O “boală gravă”. În martie-aprilie 1883, în cursul unor polemici obişnuite, ca să zicem aşa, ziarele satelizate de către “Românul” insinuau că autorul articolelor de la Timpul (nenumit, desigur) este incoerent, nu are logică, “Dumnezeu i-a luat minţile”. L'Independece roumaine titra un editorial de Grigore Ventura” “Le medicin s'il vous plaît”. Şi totuşi, textele incriminate de incoerenţe logico-mintale sunt în ediţie, se pot vedea de oricine, în afară de faptul că autorul lor este în dezacord cu sistemul de prezentare al realităţii de către redactorii cu care polemizează - şi în afară de tonul cam dur al polemicii! - nimic din ceea ce ar putea constitui o dovadă “medicală” a nebuniei. ... Vorba e: ce ne facem noi cu aceste “parole”, cu aceste “semne” ciudate în texte? La 1883, în momentul crizei şi la 1889, înainte de moarte, cifrele 48 şi 64 îşi fac de cap. Ori sunt coincidenţe pur şi simplu, ori secretomania francmasonică a lucrat cu spor, pentru atunci şi pentru timpul viitor. Actul şi “actorii” lui Textul-parolă din 12 iunie 1889, interogatoriul luat lui Mihai Eminescu în ospiciul din strada Plantelor, pentru a i se dovedi incapacitatea mintală, are o istorie destul de

353

interesantă. Desigur, el se află în biografia dedicată de George Călinescu poetului, dar este fragmentat, astfel că nu atrage atenţia cifratorului: în locul întrebării a patra (“Cine este Petrea Poenaru care te-a lovit?”) biograful parafrazează: “Întrebat cine este atentatorul, declară”. Nu este prima oară când George Călinescu citează fragmentar acte şi documente privitoare la Mihai Eminescu; dimpotrivă, aceasta este metoda de lucru, putem zice, a biografiei sale. La modul general, se poate afirma că istoricul literar a parcurs întreaga bibliografie, şi-a format o părere despre subiect, după care înfăţişează cititorului această părere/impresie argumentându-şi-o cu piesele care i se par necesare. Este metoda de lucru a oricărui biograf ancorat în pozitivism: el va scurta imensităţile materialului documentar, reţinând esenţialul, sintetizând. În ceea ce-l priveşte pe Eminescu, biografiile care i s-au dedicat au tocmai acest specific: curg din sinteză în sinteză, toţi autorii, fără excepţii semnificative, au “impresia” că deţin adevărul ultim şi încearcă să îl desfăşoare în cuvinte cât mai simple, să fie cât mai convingători. Nu s-au creat, încă, acele “complexe” eminesciene, nu s-a studiat, de pildă, momentul cutare din viaţa lui Eminescu din unghiuri diferite ori complementare, nu fac obiectul unei cercetări multiple nici măcar momentele de răscruce din viaţa poetului. Identitatea punctelor de vedere duce la o diversificare monotonă a tratării materialului. Ce să spui, de pildă, despre recluziunea lui Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamţ (1886-1887), decât că nebunul şi-a găsit locul, iar apoi să adjectivezi cât mai viu modelul dat? Ceea ce lipseşte la ora de faţă în complexul Eminescu este o critică temeinică a izvoarelor, fie chiar şi a celor narative. Mărturiile despre recluziunea lui Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamţ, de pildă, vin din partea unui medic socialist, Panait Zosin, care are o viziune socialist-utopică asupra lumii, care nu l-a văzut pe Eminescu, ci doar a auzit despre el, care era botoşănean şi avea o anumită încredere în sine însuşi ca “genius loci” etc. În numele său, ca specialist nu este crezut un istoric, Rudolf Şuţu, nu se dă crezare amintirilor lui Gala Galaction care vorbeşte despre un Eminescu întreg la minte în momentele respective, nu se dă crezare nici măcar actelor de bucătărie ale stabilimentului, întocmite de mâna poetului. Ce trebuie, în fond, ca să se poată ieşi din acest impas? Desigur, mai întâi un corpus de documente, editarea cu grijă şi atenţie a tuturor mărturiilor în discuţie. De multe ori, adevărul se află în partea necitată, evitată a documentelor pe care le mânuieşte chiar şi un George Călinescu. Ne vom întâlni în cursul acestei lucrări cu asemenea realităţi. Ca să revenim la actul cifrat din 12 iunie 1889, câteva consideraţii se impun. Acest text a fost editat prima oară de către Radu D. Rosetti în Adevărul literar şi artistic din 27

354

septembrie 1922, şi sunt demne de atenţie observaţiile acestuia, omise de biografii lui Eminescu. Le redăm: “Un funcţionar de la Secţia a 2-a a Tribunalului Ilfov, aşezând arhiva, a dat peste un dosar care va interesa, desigur, pe biografii lui Eminescu, într-un mod deosebit. E vorba de dosarul punerii sub interdicţie a marelui poet, cu numărul 645 din 1889, în care se găseşte răspunsul la interogatoriu al acestuia, precum şi raportul medico-legal al specialiştilor numiţi de Parchetul de Ilfov să-l ancheteze. Dându-ne seama de discreţia cu care trebuie tratată chestiunea şi eliminând tot ce ar putea să atingă dureros pe admiratorii genialului inspirat, dăm în vileag numai ce credem de cuviinţă, lăsând altora sarcina delicată de a completa studiul medical şi psihiatric al figurii marelui dispărut, cu noile acte puse la dispoziţie. Se ştie că Mihai Eminescu lovit, în iunie 1883 de “nemiloasa fatalitate ereditară” cum o numeşte Maiorescu în prefaţa “Poeziilor” publicate în 1890 în editura Socec, a fost internat în diferite sanatorii, atât în ţară cât şi în străinătate, şi între sfârşitul lui 1884 şi începutul lui 1889 părea vindecat, când în 1889 autorităţile sesizate de cei în drept l-au internat din nou în spitalul din Bucureşti”. Întrerupem, pentru a atrage atenţia că, într-adevăr, acest lucru “se ştia” bine, în anii '20 de către foştii cunoscuţi şi apropiaţi ai lui Eminescu (trecuseră abia 30 de ani de la moartea poetului): că între 1884-1889 poetul era vindecat, dar, din când în când, mai mergea pe la spitale. Biografiile moderne instituiesc modelul tiranic după care “nebunia” şi-a aşternut definitiv umbra după primul atac, cel din iunie 1883, până la moarte, iar în intervalul 1884-1889 poetul n-a mai creat nimic etc. “Legendele” eminesciene vorbesc, însă, până astăzi de “caiete” cu poezii ale poetului pierdute, furate, ascunse în această perioadă. Biografii săi trec sub tăcere până şi faptul că în buzunarul de la haina în care şi-a dat duhul, în 15 iunie 1889, se aflau scrise de mâna lui poeziile “Viaţa” şi “Stelele în cer” (vor fi publicate în “Fântâna Blandusiei”), ori discută cu un relativism suspect poezia “De ce nu-mi vii...” trimisă de Eminescu de la Mănăstirea Neamţ în ianuarie 1887, la Convorbiri Literare şi apărută în februarie. Desigur, în lada cu manuscrise de care poetul era despărţit se regăsesc ciorne şi variante ale acestor poezii; desigur, poetul scria din amintiri şi retuşa, perfecţiona din amintiri. Desigur că, în sensul lăzii cu manuscrise, acestea nu sunt creaţii noi. Dar, de ce ar fi avut nevoie Eminescu să inventeze motive poetice noi, poezii noi, când zeci şi sute de poezii “vechi” îşi aşteptau, în celebra ladă, dar şi în mintea lui, forme ultime? Cei care l-au vizitat pe Eminescu la Botoşani vorbesc de o puzderie de hârtii scrise de către poet, unele luate de A.C. Cuza şi descifrate, altele luate de rudele poetului. Chiar în strada Plantelor, în mai-iunie 1889, vizitatorii lui Eminescu bolnav vorbesc de maldăre de hârtii scrise de către el,

355

aruncate la coş, ori măturate de femeia de serviciu. Argumentul “creativităţii” cade dintr-un condei în faţa abundenţei de mărturii documentare şi, cu el, diagnosticul medical. Într-adevăr, un “paralitic general”, un “abulic în ultimul grad”, aceştia sunt pacienţi care nu mai creeză, nu mai fac diferenţa între viaţă şi vis etc. În privinţa lui Eminescu, impresionante rămân, însă, mărturiile documentare ale unor bărbaţi avizaţi despre bogăţia hârtiilor sale scrise. Între ei, o spune Ilarie Chendi, care a stat în gazdă pe strada Ştirbei Vodă, nr.72, pe lângă Cişmigiu, la aceeaşi adresă pe care o avusese şi Eminescu în anii '80 ai secolului trecut (vom vedea că tot acolo era sediul “Societăţii Carpaţii”). Bătrânele gazde, nişte nemţi, încep a-şi aduce aminte: “Şi mi-au spus, între altele, că după moartea lui Eminescu, care a avut loc în 1889, au venit la dânşii 2 domni care erau prietenii lui Eminescu şi, împachetând toată sărăcia rămasă în urma lui, au umplut 2 cufere cu cărţi şi cu manuscrise şi au plecat”. Aşadar, lada cu manuscrise pe care Maiorescu o luase de la Chibici Râmneanu în 1884 avea... dublură. Pe drept se întreabă Chendi: “De la 1884, însă, când s-a întors de la Viena, până la 1889, când a urmat catastrofa morţii lui, el a mai muncit mult. Unde sunt manuscrisele lui din acel interval?” În aceste condiţii, avem tot dreptul să considerăm că, împotriva şi chiar în pofida biografilor categorici, asemenea piese neincluse în lada lui Eminescu au existat, există încă cine ştie prin ce unghere. Lipsa lor este presupusă prin logica argumentaţiei care vrea să instituie modelul unui Eminescu total inactiv ori inapt pentru creaţie, după 1883. În 1922, însă, ca să încheiem această paranteză, un Radu D. Rosetti, nu ştia de golul pe care îl va instaura George Călinescu în anii 1883-1889 ai lui Eminescu. În 1922 el ne transmite un “se ştie” care făcea opinie comună printre intelectualii români. Continuă editorul actului în discuţie: “La 13 aprilie 1889, cu adresa numărul 6794, procurorul Mavros, azi consilier la Curtea de Apel din Bucureşti, cere primului preşedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei cure pacientului Mihai Eminescu, aflat în casa de sănătate a doctorului Şuţu din strada Plantelor. Procurorul indică în acelaşi timp preşedintelui tribunalului că bolnavul are ca prieten bun pe Mihail Brăneanu, redactor şef la “România Liberă”. Acesta, sesizat, constituie un consiliu compus din T. Maiorescu, Dem Laurian, Şt. Mihăilescu, I.L. Caragiale, I.Gr. Valentineanu şi Mihail Brăneanu, care, convocaţi conform articolului 440 din Procedura Civilă (jurnalul 2783/89) depun la secţia a doua a tribunalului un proces verbal în care sunt de părere că “boala fiind în recidivă, reclamă interdicţia pacientului şi rânduirea unui tutor care să poată primi de la stat pensia lui viageră şi să poată îngriji de întreţinerea interzisului”.

356

Procesul verbal al consiliului este scris în întregime şi depus de Titu Maiorescu, care, după cum e cunoscut, era şi avocat. După semnarea actului acestuia (12 iunie 1889) şi depunerea raportului medico-legal, iscălit de doctorii Şuţu şi Petrescu, document prea trist pentru a-l reproduce în întregime, totuşi interesant pentru toţi în partea unde descrie “vocea cântătoare a bolnavului veşnic distrat”, preşedintele deleagă pe judecătorul Brusan (celebrul Metru Ghiţă) cu luarea interogatoriului, şi acesta este documentul cel mai preţios al dosarului unde se vede continuitatea imaginaţiei lui Eminescu în nebunie. Interogatoriul este, aşadar, luat (scris, “calculat” pentru cifrare) de un “Metru”, adică “Maître”, adică “maistru” (grad francmasonic), mai mult chiar: celebru. Radu D. Rosetti, cel care va fi atât de greu încolţit la un moment dat de polemici şi de presă, atenţionează cum poate asupra secretelor pe care le dezvăluie. Urmează documentul pe care l-am prezentat şi noi, după care, încheierea: “în ziua de 19 iunie 1889, adică 7 zile după luarea interogatoriului, punerea sub interdicţie a lui Mihai Eminescu fiind la ordinea zilei, tribunalul, , dispune încheierea dosarului şi tragedia e sfârşită”. Acesta este actul din care G. Călinescu preia fragmentar doar o parte din cifrul lui “Metru Ghiţă”. Desigur, întreg acest dosar este foarte important şi merită efortul pentru a fi găsit. Observaţiile medicilor din epocă în privinţa bolilor psihice, în general, trebuie să fie impregnate de lombrosianism, curentul la modă şi în România, astfel că nu sunt în notă mult diferită de cele amintitului Panait Zosin. De obicei, pentru ca schema să fie cât mai clară, se urmăreşte cu insistenţă factologia, se inventează acolo unde lipseşte; candida decenţă a medicilor români, care vorbesc, într-un act medical atât de sec, de “vocea cântătoare a bolnavului veşnic distrat” ne va da o măsură a acestei ruperi dintre corp şi suflet cu care opera medicina la sfârşitul secolului trecut. Acest dosar s-a aflat până prin anii '50, la Arhivele Statului. Fragmente din el sunt republicate în mai multe cărţi documentare ale lui Augustin Z.N. Pop. Dorind să reia toate piesele pentru ediţia academică, domnul D. Vatamaniuc l-a cerut spre consultare. Ei bine, dosarul lipseşte. A fost împrumutat de către regretatul Augustin Z.N. Pop şi n-a mai fost adus în depozit. Arhiva acestuia s-a risipit, în timpul lungii sale orbiri şi imediat după nedreapta sa moarte. Ediţia academică reproduce actul după ediţii anterioare. Radu D. Rosetti îşi reia textul din “Adevărul Literar şi Artistic” într-un volum. Sunt, însă, diferenţe de un cuvânt sau două, pe care nu le luăm în seamă (greşeli de tipar, intervenţii ale autorului): noi am luat de bună prima scoatere la lumină a textului, cea din revistă..

357

Peste două numere de la această “erezie eminesciană” darea în vileag a unui act oficial privind nebunia poetului, “Adevărul Literar şi Artistic” publică în facsimil lista de subscripţii instituită confidenţial de Titu Maiorescu în iulie 1883 pentru a strânge banii necesari internării lui Eminescu la Viena. Ziarul comentează entuziast iniţiativa şi încheie cu aceste 24 de cuvinte patetice: “Admirabilă generaţiune! Servească documentul acesta pildă noii generaţii de scriitori, de modul cum înţelegeau înaintaşii lor să-şi iubească, să-şi admire şi să-şi ajute semenii”. Peste încă un număr, iese în arenă însuşi Corneliu Botez, certându-l aspru pe Radu D. Rosetti că a publicat un act atât de... nepoliticos la adresa lui Eminescu şi a corpului judecătoresc, act care “printr-o coincidenţă neprevăzută” a fost greşit clasat. Corneliu Botez a rămas în istoria eminescologiei ca organizatorul sărbătorilor de la Galaţi, din 1909, la comemorarea a 20 de ani de la moartea lui Eminescu. El a scos cu acel prilej un volum omagial din vânzarea căruia proiecta ridicarea unei statui pentru Eminescu. Statuia s-a dezvelit cu fast în toamna lui 1911, prilejuind o dură polemică de presă între liberali şi conservatori pe tema ziaristicii eminesciene. Anii 1909-1911 au fost decisivi pentru ruperea în două a operei eminesciene, cu aruncarea la coş, ca netrebuitoare, a ziaristicii. Corneliu Botez a jucat un rol decisiv în această stigmatizare a ziaristicii eminesciene. El a instaurat, de fapt, cu autoritatea publică pe care a avut-o (ajutat şi de ministrul cultelor şi instrucţiunii publice, Virgil Arion) modelul maiorescian al unui Eminescu-poet, diafan, singur, abuzând de cafea, obosit de munca istovitoare ca ziarist etc. Să nu uităm un singur amănunt: Corneliu Botez a fost jurist şi a instrumentat, ca procuror general, procesul din 1919 al colaboraţioniştilor (ziariştii care au colaborat cu administraţia lui von Marckensen în Bucureşti, sub ocupaţie), condamnându-i la închisoare pe I. Slavici, T. Arghezi etc. Imediat după primul război mondial a avut importante funcţii în justiţie şi autoritate morală în lumea presei. Despre Eminescu, însă, el n-a mai scris, în afară de articole ocazionale, cum este acesta din “Adevărul literar şi artistic”, prin care apără, împotriva unor acte ce dovedesc contrariu, modelul instaurat în anii antebelici. După ieşirea sa în arenă, “Adevărul literar şi artistic” nu mai revine asupra chestiunii. În 1924, însă, va relua vijelios, prin pana lui Panait Istrati, problema ziaristicii eminesciene, provocând iarăşi o polemică de presă foarte largă ce va antrena, practic, cele mai importante condeie ale momentului - de data aceasta însă în apărarea ziaristicii eminesciene. “Adevărul literar şi artistic” va fi ameninţat la un moment dat cu falimentul (lumea refuză să-l mai cumpere), trebuind să-şi schimbe directorul şi direcţia

358

pentru a mai supravieţui. Ce se putea spune foarte liber şi destul de lejer între 1909-1911, nu se mai putea spune în 1924, după marea epopee a războiului... La “Adevarul literar şi artistic” va scrie frecvent George Călinescu. Suspicioşi cu tot ce ţine de Eminescu, mai ales în ceea ce-l priveşte pe primul său mare biograf, recitim şi noi cartea “divinului critic”. Ştim că ţinea în mod deosebit la final, acel poem al râurilor şi pământurilor ţării. Iată-l: “Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea se va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.” Obsesie?! dintre cele două fraze ale acestui final liric, prima conţine (făcând ligaturile pentru l-a şi şi-l) 24 de cuvinte - iar a doua conţine (fără a mai face însă ligatura pentru să-şi) - 48 de cuvinte. Scrie, oare, G. Călinescu o biografie “cu parolă” - ori vrea doar să-i imite pe francmasoni? Pentru “dogma francmasonică”, orice lucru mare îşi are originea în “negura veacurilor” ori în “negura timpurilor” (vezi fraza-parolă a lui Iacob Negruzzi, biograful “Junimii” despre originea acestei societăţi: “Originile întemeierii Junimii se pierd în negura timpului...”). G. Călinescu “se joacă”, pe această temă cu un viitor nedefinit... Iată ceea ce ne hotărăşte, în sfârşit, să ne despărţim de dânsul - să nu pornim, adică, de la prezumţia de nebunie în cercetarea căderii lui Eminescu. Secretele, după Eminescu ... Acest tur de forţă printre documente cred că i-a convins pe mulţi cât de importantă este cercetarea unui text în sine după epuizarea informaţiei aferente. Cred, sau mai degrabă sper. Pentru că, în caz contrar, mă simt eu însumi dezarmat. Într-adevăr, “piesa” care urmează în dosarul îndepărtării din presă a lui Mihai Eminescu are mai multă nevoie de pasiunea cifratorului decât de investigările mele, care aproape s-au epuizat. Ne aflăm în faţa primei polemici pe seama lui Eminescu - după declararea publică a “gravei boli” care l-a atins “subit”. N-a fost numită boala; cineva trebuie să ia piatra în mână şi să dea cu ea. În numărul pe luna august 1883 al revistei “Literatorul” se publică cunoscuta (oare?) epigramă a lui Alexandru Macedonski: Un X... pretins poet - acum S-a dus pe cel mai jalnic drum... L-aş plânge dacă-n balamuc Destinul său n-ar fi mai bun

359

Căci până ieri a fost năuc Şi nu e azi decât nebun. Da, nebunia unui poet trebuie numită în versuri... Epigrama a făcut epocă, deşi Eminescu nu este numit în ea în mod expres. Îl “descoperă”, însă, Grigore Ventura care, la 4/16 august 1883 publică în L'Independence roumaine articolul “Une infamie”. Suntem, aşadar, în jurul nucleului care a jucat drama tristă de la 28 iunie 1883. Într-adevăr, la acea dată fusese expulzat din ţară Emile Galli, directorul ziarului francez care apărea la Bucureşti, ziar care acum se sesizează la aluzii. Tot la acea dată, Grigore Ventura fusese cel care-l dusese pe Eminescu la baia Mitraşewschi, unde-l abandonase ca să anunţe poliţia că are de ridicat un nebun, în timp ce el însuşi, Grigore Ventura, plecase de la locul faptei. Baia Matraşewschi se află pe Dâmboviţa, nu departe de strada Ştirbei Vodă, pe care se afla şi sediul “Societăţii Carpaţii”, şi de unde au venit cei doi prieteni ai lui Eminescu, Secăşanu şi Ocăşanu, alertaţi de Ventura, să-l ajute pe Eminescu să-şi revină în fire. Printre măsurile drastice luate de guvernul Brătianu chiar în această zi de 28 iunie 1883 era şi desfiinţarea “Societăţii Carpaţii”, la cererea consulului Austro-Ungariei în Bucureşti, baronul Von Mayr. Trebuia tocmai să se semneze tratatul secret de alianţă între România şi Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria şi Italia), negociat timp de mai bine de doi ani de către junimişti (prin Petre Carp). Sărbătorile naţionaliste de la Iaşi, de la începutul lui iunie 1883, când s-a dezvelit statuia lui Ştefan cel Mare (şi când Eminescu, perfect sănătos, a citit la “Junimea” poemul său, Doina) au iritat puterile centrale. Schimbul de telegrame secrete, date în zilele noastre la iveală, vorbesc de ameninţări grave: Von Bismarck este gata să declare război României dacă nu se fac urgent retractări şi nu se dau asigurări ferme că va intra imediat în sfera de influenţă a Germaniei şi Austro-Ungariei. Se cere ferm desfiinţarea “Societăţii Carpaţii”, un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă şi în ascuns pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea lui la Ţară. Petre Grădişteanu, autorul unui discurs incediar la Iaşi, pleacă, împreună cu ministrul de externe, D.A. Sturdza, la Viena să ceară scuze, în persoană, împăratului. Mai este expulzat ziaristul Zamfir C. Arbore (prieten cu Eminescu), la cererea Imperiului Rus. Toate acestea - într-o singură zi, la 28 iunie 1883, când istoria literară consemnează sec şi căderea lui Eminescu! Grigore Ventura, redactor la ziarul “L'Independance roumanine”, dar şi deputaţi de Galaţi (urbea lui natală) este cel care descoperă boala lui Eminescu, îl aduce pe poet într-o situaţie limită - după care pleacă, alertând oficialităţile (poliţia) şi prietenii

360

poetului. Vom afla asta, repetăm, abia în 1911, după moartea lui Grigore Ventura. Acum ne confruntăm cu momentul august 1883; relaţiile diplomatice s-au îmbunătăţit în luna iunie, după ce guvernul dăduse ascultare cererilor imperiale - şi Eminescu rămâne ca un fel de semn de întrebare pentru toată lumea. Ce caută, în acest context, Alexandru Macedonski? În linii mari, generale, putem spune că viitorul tratat secret va schimba axa cultural-politic-economică a României către lumea germanică, schimbare ce antrenează reacţia francofililor (capitalul francez va ceda locul celui nemţesc, finanţele de asemenea; rămâne “ciuda culturală” ca formă de protest). Macedonski era un filofrancez convins, împătimit după orizonturile franceze; amănuntele prin care el face “tandem” cu foaia franceză din Bucureşti ne scapă, dar avem premise să le presupunem. El însuşi, ca persoană, va lua cuvântul de vreo 15 ori după acest incident oferind fel de fel de explicaţii care să-l scoată din culpă: fie că nu este el autorul epigramei, fie că nu l-a vizat pe Eminescu în mod expres, fie că a scris-o cu un an înainte şi acum i-au publicat-o prietenii, profitând de lipsa lui din redacţie etc. Un lucru e cert pentru cine studiază mentalitatea epocii, mai ales după presă: înnebuneau foarte mulţi oameni prin anii '80 ai secolului trecut, mulţi se sinucideau (cu scrisori triste de bun rămas, publicate prompt în presă), era destul de mare numărul “pretinşilor poeţi”. Macedonski avea argumente să afirme că se ascunde (se identifică) în faldurile epocii lui şi nu vizează pe cineva anume. D.R. Ventura este categoric: “Nu este nici o îndoială, prin această epigramă este vizat nefericitul nostru coleg şi prieten, Eminescu”. El conchide: “toţi cei care au onoarea de a ţine în mână o pană în România, nu pot să nu fie indignaţi de această acţiune. Eu, subsemnatul, om de litere şi jurnalist mă constitui în aprătorul bietului meu amic Eminescu şi îi declar domnului Macedonski că acţiunea sa este nedemnă”. Să nu exagerăm: Grigore Ventura este Rică Venturiano din O noapte furtunoasă a lui Caragiale, lacrimile lui sunt de crocodil. Se purta şi atunci parola: “Hoţul strigă: prindeţi hoţul!”. Prieten cu Eminescu n-a fost; dimpotrivă, chema cu câteva luni înainte, prin “L'Independance roumaine”, medicul să constate că argumentaţia redactorului de la Timpul este cea a unui individ care şi-a ieşit din minţi; acum cheamă poliţia la locul faptei. Eminescu îl şfichiuise aspru de câteva ori prin Timpul că primeşte cadouri ca să facă publicitate Societăţii “Creditul mobiliar”, îl considera în manuscrise “un om de nimic”, iar producţiile literare i le ironizase senin în 1878. Sa întâmplat însă un fenomen ciudat. Trecuse 28 iunie, trecuse întreaga lună iulie, şi nimeni nu mai vorbea nimic despre Eminescu, tot ce se spusese erau cele două note cu parolă din Românul şi din Timpul, urmate de alte câteva anunţuri de prese atunci, pe moment.

361

Trebuia inventat ceva, conştientizată opinia publică de “cazul Eminescu” şi atunci lucrurile se leagă de la sine: iată, zice Grigore Ventura (cel care denunţase), Macedenonski o spune, iată cine îl face nebun pe bietul Eminescu. A urmat, să nu uităm, manifestaţii publice cu torţe şi gemuri sparte la casa lui Macedonski. Bastonat de prin cafenele pe biata lui spinare, oprobiul public a atras multă lume în aceste evenimente, a fost un spectacol bucureştean pe cinste. Şi, în fond, de ce? - Pentru că Macedonski a tradus, în versuri, “boala gravă” a lui Eminescu numind-o “nebunie”?! pentru că se spunea, în fine, ce e cu Eminescu? Dar urmează că lumea era foarte “prinsă” de cazul Eminescu, toţi şedeau cu sufletul la gură să afle ce s-a întâmplat, evenimentul a survenit pe o sete cumplită de informaţie şi pe creasta unui mare val de interes. În primăvara lui 1883 Eminescu mai fusese internat de câteva ori în spitale (consemnează “Jurnalul” lui Maiorescu) - dar ştiau, probabil, numai intimii poetului de asta. În codul de moravuri publice şi politice ale epocii, “boala gravă” a nebuniei îl îndepărta definitiv de la viaţa publică pe cel atins de ea. Declararea nebuniei cuiva însemna, implicit, şi destituirea lui din funcţie. Iată, aşadar, ce realizează Grigore Ventura: dizlocarea unui mare ziarist, a unui adversar de temut, din sistemul unui ziar de opoziţie. Tentativa de compromitere prin chemarea poliţiei la faţa locului nu a funcţionat până la capăt, de vreme ce anunţul din Românul nu este categoric iar Timpul, în nota sa de răspuns, încearcă, prin parole, să temporizeze, sperând în însănătoşirea repede a celui vizat. A doua tentativă, însă, a reuşit: prin gura lui Macedonski, Grigore Ventura anunţă lumii largi diagnosticul adevărat al bolii lui Eminescu... Macedonski va ieşi, în cele din urmă, din acest rol de “portavoce” (vom vedea cum); dar deocamdată ne interesează altceva: ce anume îl face pe Grigore Ventura să afirme că “nu e nici o îndoială, despre Eminescu e vorba în epigramă”? Numărate, cuvintele acestei polemici de o parte şi de alta nu par a avea parolă cifrică, adresabilitate secretă. Să fie, totuşi, vreun indiciu în epigramă care-l numeşte atât de sigur pe Eminescu? Aceste şase rânduri n-au fost supuse, până acum, unui examen analitic-numeric -şi, desigur, nu noi vom face operaţiunea. Câteva observaţii facem, totuşi, pentru cei pasionaţi de asemenea probleme. Astfel, după “X” urmează trei puncte, ceea ce sugerează că avem, totuşi, de-a face cu un personaj real, cu un nume. În primul rând al epigramei se găsesc toate literele care compun numele lui Eminescu. Îl transcriem, punând majuscule unde trebuie: Un X... prEtINS poEt aCUM

362

Atragem atenţia şi asupra secvenţei “etin”: este foarte apropiată fonetic de “emin”, până şi prin cele două accente pe care le cere. În fond, poate fi vorba de o anagramă a numelui poetului în acest prim rând. Surpriza este, însă, mare când şi în al doilea rând regăsim literele numelui lui Eminescu: S-a dUS pE CEl MaI jalNic drum... Care să fie “cheia” acestei anagrame? În fiecare dintre versurile următoare găsim toate literele numelui lui Eminescu - mai puţin câte una. În rândul 3 lipseşte I (am transcris, ca Macedonski, plânge cu â, ca să nu fie discuţie), în rândul 4 lipseşte C (dar se găseşte de două ori în rândul 3, aşa cum I care lipseşte din rândul 3 se află de două ori în rândul 2), în rândurile 5 şi 6 lipseşte M; dacă este, aşadar, vorba de o cheie - pasionaţii cifrelor trebuie (pot) să o găsească. Oricum, Grigore Ventura era foarte sigur - “Il n'y a pas en douter”... - că textul vorbeşte de Eminescu. O fi fost el un Rică Venturiano - dar i-a descoperit parola lui Macedonski. Cum va fi procedat? Nu cumva operaţiunea de anagramare s-a făcut în comun? De ce nu poate declara ferm Macedonski că nu e vorba de Eminescu în acest text din cauza căruia a pătimit atât? Atragem atenţia că anagramele şi şaradele erau cele mai îndrăgite jocuri de cuvinte în epocă, mai fiecare ziar întreţinând cititorii cu ele - aşa cum este astăzi cazul rebusului. “Un om moralmente mort” La nota “Une infamie” de Grigore Ventura, din L'Independence roumaine, Al. Macedonski răspunde cu un protest pe care îl trimite tuturor redacţiilor bucureştene. Unele ziare îl publică, altele nu; oricum, “afacerea Eminescu” se lărgeşte grozav. După ce a ieşit din tirajul ca şi confidenţial al Literatorului şi s-a răspândit în cel mai important cotidian bucureştean (cu difuzare şi peste hotare, într-o limbă de circulaţie), cazul pătrunde şi în presa mai largă românească. Textul, o scrisoare acră, prin care autorul arată că nu este vinovat de ceea ce a descoperit Grigore Ventura în epigrama sa, este lung şi încâlcit. Ventura îi răspunde vijelios, în altă notă, publicată la 14/26 august 1883, cu titlul “Un homme mort”. Este pentru prima dată în literatura română când, în cursul unei polemici, se recurge la ceea ce se numeşte îndeobşte “moarte civilă”. Un precedent mai făcuse Timpul, sub ochii lui Eminescu, în 1881 şi vom reveni la acel moment. Cităm aici finalul acestei “condamnări la moarte civilă” pe care o decretează Ventura împotriva lui Macedonski: “Cât despre notiţa circulară pe care dl. Alexandru Macedonski a trimis-o mai multor ziare ca răspuns la lecţia pe care i-am dat-o, nu cred că trebuie să-i răspund. Există fapte care-l ucid pe cel care le comite. Pentru mine, d. Macedonski este un om moralmente mort şi n-am să imit conduita sa faţă de Eminescu, lovindu-l când e la pământ. Requiescat in pace!” Textul

363

franţuzesc îşi lasă greu numărate cuvintele, având multe ligaturi; nu ne hazardăm să căutăm parole în acest atac. În Literatorul, însă, unde revine ca să se apere pentru că presa largă nu prea îi dă ajutor (doar ziarul Poporul al lui N. Bassarabescu îi ia apărarea, într-un context încâlcit, însă pe care nu-l urmărim în acest studiu, relaţia N. Bassarabescu - Mihai Eminescu fiind analizată de către noi separat), Macedonski răspunde de câteva ori în texte cu cheie. Iată, mai întâi, epigrama sa din numărul pe august al revistei: “V. proclamă prin ziare moralmente c-am murit./ Dar asupră-i avantajul ce-mi rămâne tot e mare/ Din momentul ce afirmă şi se ştie de oricare/ Cum că V. nici o secundă moralmente n-a trăit.” Sunt 33 de cuvinte, o parolă francmasonică şi o foarte gravă întoarcere a situaţiei: moralistul este acuzat de imoralitate! Revista însăşi, în numele “Societăţii Literatorul”, ameninţată cu desfiinţarea, dă o “dezminţire” pe ultima pagină, pe care o transcriem, pentru că propune o interesantă interpretare cifrică: “Unele ziare s-au făcut ecoul unei calomnii afirmând că “Societatea Literatorul” se va dizolva. Dezminţim o asemenea insinuare nedemnă. Societatea noastră n-a fost niciodată mai prosperă. Ea numără peste 1800 de membri, dintre care numai 2 s-au retras, iar 3 au fost excluşi. În schimb, mai mulţi alţii s-au grăbit să se înscrie în rândul membrilor noştri.” Simetria textului, prima şi a treia frază au câte 14 totalul, ne ies 69 de cuvinte, sumă nerelevantă. Aşadar, anunţul “doi s-au retras iar trei au fost excluşi” trebuie înţeles ca un îndemn de a scădea din total cifra 5. Iese, astfel, formula care are semnificaţie: 64 de cuvinte. Este limpede că societatea “strigă după ajutor”, lansează în public semnale de recunoaştere. Grigore Ventura va răspunde indirect. Un grup de persoane publică, în apărarea lui, o lungă scrisoare de adeziune şi de înfierare, totodată, a gestului lui Macedonski. Sunt gălăţeni, alegători de-ai săi. Literatorul răspunde şi la acest nou act, după care polemica se stinge de la sine, aparent inexplicabil. Poate că răspunsul conţine mesajul de “armistiţiu”, ori desemnează categoric învingătorul. Am văzut că în epigrama anterioară Macedonski îl acuză public de imoralitate pe adversar. Să fie un avertisment? Noua epigramă conţine şi mai apăsat această ameninţare: “Spre a respecta pe năuciţi/ Şi pe nebuni şi pe tâmpiţi/ V. puse muncă, puse zel/ Dar ca dovadă de respect/ Din partea sa era mai drept/ Să fi-nceput întâi cu el.” Sunt exact 33 de cuvinte, ca şi în epigrama anterioară, dar, atenţie, trebuie numărate şi cele din ligaturi. Textul este însoţit de o cugetare “în două rânduri” care-l evocă pe Eminescu: “Naţiunile care n-au în rândul lor şi nebuni/ Pierde multă înţelepciune.” Douăsprezece cuvinte (jumătatea lui 24, sfertul lui 48), numărând n-au un singur cuvânt.

364

Semnificaţia celor 33 de cuvinte de mai sus, reieşite prin altfel de socoteală decât cea obişnuită, ar fi că jocul “se taie”. Macedonski încalcă regulile, polemica s-a tranşat. De altfel, trec lunile calde ale verii, la 1 septembrie presa începe a discuta “liber” despre Eminescu: Telegraful este primul care anunţă că “Mai mulţi prieteni din capitală, amici ai nefericitului Eminescu, s-au decis a contribui lunar pentru întreţinerea amicului lor în casa de sănătate. D.T. Maiorescu are partea cea mai mare în această frumoasă şi nobilă acţiune.” Lumea se obişnuieşte cu gândul că în societatea românească se află un nebun pe seama căruia se duelase cu epigrame şi condamnări la moarte civilă. “Actorii” şi-au făcut datoria, rolul lor a fost acesta, de crainici ai bolii. De acum înainte steaua lui Macedonski va străluci tot mai puternic. În 1886 va obţine un “privilegiu” cu totul deosebit, datorită unor împrejurări de-a dreptul ciudate, neelucidate încă: va semna o poezie “cu tâlc” într-o publicaţie care primeşte şi semnătura lui Eminescu. Evenimentul se consumă într-o broşură ocazională, numită Album literar şi scoasă de “Societatea studenţilor universitari Unirea”. O cărticică de lux, în 32 de pagini, hârtie velină cu chenare colorate, care se deschide cu o cugetare a reginei Elisabeta şi conţine, între altele, un fragment din “Poeţi şi critici” de T. Maiorescu (studiul de doctrină care a apărut în Convorbiri literare la 1 aprilie 1886; broşura noastră are titlul complet: “Album literar - 15 martie 1886”, deci în sensul titlului, fragmentul maiorescian este inedit!), fragmente din “Memoriile Trubadurului” de B.Şt. Delavrancea, (Garabet Ibrăileanu le consideră tot inedite la data respectivă), o inedită de M. Eminescu “Nu mă înţelegi”, datată în josul textului 1879, o poezie dedicată lui V. Alecsandri de Th. Ştefănescu, o poemă în proză semnată “X”, traducerea tabloului III din “Romeo şi Julieta” de Shakespeare, făcută de Al. Macedonski şi poezia aceluiaşi, “Apolog”. Acest album a dat multă bătaie de cap editorilor lui Eminescu; V.G. Morţun îl menţionează la 1890, dar G. Ibrăileanu abia îl găseşte în 1928: “L-am căutat în toate bibliotecile publice din ţară, la tot felul de particulari, timp de 2 ani, dar în zadar. În sfârşit, după a treia încercare la bibioteca “V.A.Urechia” din Galaţi s-a găsit, cu destulă strategie, misteriosul Album. E din 15 martie 1886...” (O.V. pag.337). Ibrăileanu ia ca certă data din titlu, ceea ce-i permite să concluzioneze că fragmentul maiorescian este inedit; se prea poate să fie o dată semnificativă, un “15 martie” aniversar al acestei “Societăţi a studenţilor universitari Unirea”, despre care nu găsim nicăieri vreo informaţie. Pe criticul ieşean nu-l interesează apropierea lui Macedonski de Eminescu; în 1944, însă, revenind asupra subiectului. Perpessicius va lansa semnale interogatoare: “Singur terenul neutral al unei ocazionale publicaţii studenţeşti putea să întrunească laolaltă scriitori învrăjbiţi, precum Eminescu şi Macedonski”.

365

Apropierea este mult mai interesantă: Eminescu deschide partea literară a Albumului cu poezia “Nu mă înţelegi”, iar Al. Macedonski o închide cu poezia “Apolog”. Termenul înseamnă, reamintim, “apărare”. Poezia are sens şi o reproducem: “Semănătorul printre brazde lăsa sămânţa lui să cadă/ Şi-o parte i-o lua furtuna şi paserilor o da-n pradă/ O parte s-aşternea pe stâncă şi să rodească nu putea/ Şi alta pe sub bălărie ce repede o-năbuşa;/ Dar partea ce s-oprea-ntre brazde, c-o însutită rodnicie/ 'L răsplătea puţin în urmă... A semăna e datorie”. Interesant este poemul în proză semnat “X”, ce aminteşte nu numai de primul vers al epigramei de acum 2 ani: “Un X... pretins poet...”, dar şi de stilul poemelor macedonskiene. Îl reproducem, de asemenea: “Soarele asfinţea după deal. Şi eu priveam, gânditor, la valul de umbră care curgea încetişor la vale. Razele mureau îndărătul dealului şi umbra se cobora mereu. Ea se târa pe şes, spre mine, ca ceva viu. Mă ajunse şi stătui locului, urmărind-o cu ochii cum se urca pe mine de la picioare spre creştet... Când mă uitati îndărăt, ea înecase toată valea, ca un potop. Aşa mă opresc şi mă îneacă valurile reci şi neabătute ale vremii. Şi m-am gândit că mâine are să răsară soarele iarăşi, şi valuri calde de lumină or să urce încetişor, pe unde se scoboară valurile reci de umbră. Iar pe mine mă-neacă de veci al vremii întuneric”. Dacă literatura n-ar fi “frumoasă”, istoria literară n-ar fi interesantă! Poemul în proză semnat X. este chiar al lui Macedonski. Poetul intră sub incidenţa literei în spatele căreia pusese, cu doi ani în urmă, un poet nebun. Întreg acest Album literar este pus sub semnul împăciuirii: textul lui Maiorescu, se ştie, încearcă să-l împace pe Alecsandri cu Eminescu; redacţia vrea să-i împace, punându-i alături, pe Delavrancea cu Maiorescu. Macedonski ne propune o secvenţă de 3 piese, (scena iubirii din Romeo şi Julieta la mijloc!) prin care se apără şi vrea să se împace cu Eminescu. Nu credem că judecăţile lui Garabet Ibrăileanu trebuie clintite din loc: într-adevăr, fără voia şi, probabil, fără ştirea lui Eminescu i s-a publicat aici poezia “Nu mă înţelegi”: altfel de ce ar fi fost ea datată 1879? De bună seamă, deţinătorul manuscrisului (Eminescu risipea multe manuscrise) a ţinut să fie corect. În condiţiile în care această poezie are un sens în “fabula împăcărilor”, cel puţin prin titlu, avem tot dreptul să ne întrebăm dacă nu cumva editorii au ales. Asta înseamnă că aveau din ce, că deţineau, aşadar, un “stoc” de poezii eminesciene şi au tipărit una potrivită situaţiei. Simple supoziţii; pe terenul acesta putem presupune şi invers, că aceasta a fost singura piesă disponibilă şi în jurul ei s-a organizat simetriile.

366

Trecem. Aşadar, la doi ani şi jumătate de la bastonadele din cafenele şi ferestrele sparte pentru al fi defăimat pe Eminescu, Al. Macedonski publică, alături de poet, într-o cărticică de lux, cu colaborări selecte. În vara fierbinte a lui 1883 cearta sa cu Ventura, o ceartă “de lana caprina” cum ar fi zis Eminescu, mocirlise în întreaga Europă, târând apoi şi pe malurile Dîmboviţei cazul poetului dat afară din presă. Dintr-odată, Ventura se potoleşte şi cauza nu poate fi alta decât acuza din prima epigramă, repetată în cea de-a doua: “V. nici o secundă moralmente n-a trăit” şi “Din partea sa era mai drept/ Să fi-nceput întâi cu el.” Ce-ar fi trebuit, oare, să urmeze dacă această polemică s-ar fi derulat normal cu argumente la vedere? Desigur, Macedonski era obligat să producă probe că V. este imoral. Ce probe? Simplu: el nu trebuia decât să spună (să scrie, adică) ce ştiau toţi apropiaţii lui Eminescu, anume că Ventura a creat incidentul de la Baia Mitraşewschi, cu chemarea poliţiei, că tot el a dat ştirea în ziare etc, iar apoi tot el, Ventura, se lamentează că “cineva” îi face prietenul, pe Eminescu adică, nebun. Acest adevăr nu s-a spus. Grigore Ventura l-a păstrat cu străşnicie cât a trăit. Abia după moartea lui, în 1911, litera tipărită vedea povestea cum a fost. Va “exploda” Al. Ciurcu, tot redactor la ziarul francez L'Independence roumaine; după aproape 28 de ani povestirea pare poveste: ducând, însă, faptele la locul lor, se reconstituie intriga: “Un om morlamente mort” nu era Macedonski, nu putea să fie el, care a avut curajul şi energia să-şi înfrângă moartea civilă, care a ieşit în arenă creând: acest om fusese făcut să fie Eminescu. “Aruncaţi-l peste bord!” Noi pornim de la premisa că raţiuni superioare de stat au cerut, la 28 iunie 1883, desfiinţarea “Societăţii Carpaţii”, expulzarea directorului ziarului L'Independence roumaine, vizita umilitoare, la Viena, pentru scuze, a lui Petre Grădişteanu, împreună cu ministrul de externe D. A. Sturdza, expulzarea lui Zamfir C. Arbore şi toate celelalte gesturi prin care axa politică a ţării a trebuit orientată către Puterile Centrale; între aceste gesturi, căderea lui Eminescu din presă ni se pare iminentă. Presupunem în acest punct, că o criză a poetului, cum mai avusese în ultimele luni, “i-a ajutat” pe prieteni să scape, decent, de el. Se poate pune însă întrebarea logică, la urma urmei, de ce nu a putut fi atras Eminescu de partea grupului de intelectuali care au lucrat pentru acest tratat secret de alianţă? Artizanul tratatului era, doar, P.P. Carp, încurajat şi girat, pe lângă Palat, de către Titu Maiorescu. Junimea cerea cu glas tare, încă din 1880 apropierea de lumea germană. Eminescu era, la urma urmei, de formaţie germană, lucrase chiar în diplomaţie câteva luni la Berlin. De ce a fost nevoie la 28 iunie 1883, de un asemenea tratament brutal în ceea ce-l priveşte, de îndepărtarea din presă, de stigmatul “morţii civile”, apoi de chetele cu “Mai am un singur dor”

367

în timp ce el trăia şi le vedea, de atâtea şi atâtea tentative de a-l îndepărta din Bucureşti? Într-adevăr, guvernul a găsit ieşirea din impasul creat la sfârşitul lui iunie 1883: a dictat măsurile cerute de consulul Austro-Ungariei şi de telegramele secrete de la Berlin; s-a arătat chiar dispus să semneze pe loc celebrul tratat. Semnăturile propriuzise au fost schimbate în toamnă, cînd s-au putut întâlni oficialităţile, dar acordul român, cerut insistent de Petre Carp de la Viena, a fost dat acum, la începutul lui iulie, după scandalurile publice abia consumate. Care ar fi fost poziţia lui Eminescu faţă de acest tratat care orienta politica generală a Regatului Român către lumea germană? Desigur, avem la îndemână răspunsul teoretic: opera ziaristică a poetului care veştejeşte, de la un capăt la altul şi pe un ton constant ridicat, pretenţiile Austro-Ungariei de hegemonie în Estul şi Sud-Estul Europei. Litera secretă a tratatului, intuită însă de opinia publică a momentului (sunt numeroase dovezi în acest sens: discursuri parlamentare, articole de presă), cerea amorţirea până la “paralizie generală”, ca să parafrazăm diagnosticul lui Eminescu, a vocii pentru Transilvania; prevedea chiar, într-o formă iniţială, pe care I.C. Brătianu a respins-o, ca Regatul Român să facă poliţie în propriul teritoriu împotriva celor care agită această chestiune. În compensaţie, Austro-Ungaria sugera ca România să-şi arunce ochii în sudul Dunării, către românii de acolo. Important este, în acest sens, un discurs parlamentar al lui Anastasie Stolojan, din octombrie 1883 (zilele parafării tratatului); după ce arată că “poţi călători cu limba română prin toată zona Balcanilor”, după ce atrage patetic atenţia asupra românilor din dreapta Dunării, acesta o spune cam brusc: Regatul României este mult prea atent la mişcările din Ardeal, a fost mult prea receptiv faţă de ardeleni, lăsând, între timp, în uitare, românii din această zonă. Este timpul, conchide Anastasie Stolojan, transmiţând dorinţa şi voinţa Guvernului (va fi întărit de I.C. Brătianu personal), ca românii să se uite mai insistent peste Dunăre. Asta vrea să însemne, în sensul politicii impuse mai ales de către Austro-Ungaria, abandonarea Ardealului în seama Ungariei şi încercarea României de a se interesa, în compensaţie, mai insistent, de spaţiile subdunărene. Să nu uităm: în vara lui 1883 nu numai Eminescu este dizlocat din sistemul presei bucureştene, dar şi Ioan Slavici. Acesta este nevoit să întemeieze, la Sibiu, la 14 aprilie 1884, ziarul Tribuna, în inima Ardealului. Ardelenii nu mai pot fi sprijiniţi în lupta lor, din Regatul României: tratatele internaţionale impun această clauză. Dar, desigur, răspunsurile teoretice ale operei lui Mihai Eminescu, pătimaş apărător al Ardealului şi al ardelenilor, ar trebui completate cu elemente ţinând de biografia politică a poetului. De ce nu poate fi Eminescu alături de Petre Carp şi Junimea, în această

368

schimbare la faţă a României? Mai întâi, este bine de ştiut că Eminescu, ziarist la ziarul Timpul se afla, politiceşte vorbind, în adversitate faţă de Titu Maiorescu şi grupul Junimii. După alegerile din mai (subiectul din “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale) gruparea junimistă trecuse de partea liberalilor lui I.C. Brătianu, consituind ceea ce un N. Dimancea a numit, într-un discurs parlamentar, “opoziţia miluită”. Cartelul s-a făcut din raţiune de politică externă, I.C. Brătianu având nevoie şi solicitând expres punţi de legătură cu cele două state germane pentru a răspunde puternicelor presiuni ale acestora către alianţă: punţile erau deţinute de către P.P. Carp şi Titu Maiorescu. Maiorescu nu mai avea nimic comun cu ziarul Timpul care începe a-l ataca violent pentru “trădare politică”. Eminescu, însă, rămâne la Timpul, alături de Al. Lahovari, M. Koglniceanu, Lascăr Catargiu etc. Mai mult: el devine un conservator radical, criticând aspru aripa ce sa alipit la trunchiul liberal. Unul dintre articolele anti-maioresciene de la Timpul îi aparţine chiar lui Eminescu, judecând după stil şi după idei (deşi ediţia academică nu-l primeşte). De altfel, ca viziune politică, Eminescu se despărţise de Titu Maiorescu încă din 1881, în cursul unei lungi polemici de presă prilejuită de un studiu al criticului privind necesitatea ca România să urmeze o politică filogermană. “Paternalismul” criticului faţă de poet, din lunile iulie, august, septembrie 1883 este, aşadar, motivat şi politic. Maiorescu însuşi scăpa de criticile aspre ale Timpului odată cu îndepărtarea lui Eminescu şi, mai ales, odată cu crearea “cazului Eminescu”. El va proteja, de fapt, nu numai un bolnav, dar şi un adversar de idei, pare-se, un adversar ireductibil, intratabil. Este de presupus, apoi, că nici Petre Carp, care-l aştepta pe Eminescu bolnav la Viena şi-l va interna la un spital vienez cu medici din anturajul dr. Kremnitz şi al lui Carol, nu s-a putut înţelege politiceşte cu poetul după însănătoşirea acestuia. În general, artizanii acestei alianţe secrete au avut mult de luptat împotriva culturii şi spiritului public românesc, care mergea constant către inima romanică a Europei, către Franţa mai ales. Acest paradox specific românesc, spirit public romanic şi politică germană, se va rezolva abia în 1916, când ţara, împotriva tratatului secret de alianţă va intra în război împotriva Puterilor Centrale. Se ştie figura tristă a lui Titu Maiorescu şi inflexiblitatea lui Petre Carp din consiliile de coroană ale lui 1916: ei susţin puternic Puterile Centrale, cel de-al doilea motivând, fără echivoc, că nu poate călca un tratat pe care el însuşi l-a semnat. Puţină “politichie” nu strică pentru cine vrea să înţeleagă destinul lui Eminescu. Tratatele erau foarte dure în sec. al XIX-lea, mai ales când erau secrete. Iată, apoi, paradoxul în care s-a aflat o persoană marcantă a politicii româneşti, Petre Carp. După ce termină semnarea acestei alianţe, el, conservator, trebuie să fie mereu ţinut în guvernele liberale: este al treilea bărbat

369

(după I.C. Brătianu şi Carol I) care cunoaşte litera aşternută pe hârtie. Situaţia devine “jenantă” spre 1889, când tratatul trebuie reînnoit. În timp ce Lascăr Catargiu declară în Parlament: “Noi nu putem urma decât o politică de neutralitate, adică să fim bine cu toate puterile, căci suntem o ţară mică, o ţară agricolă”, în timp ce Al. Lahovari întăreşte această declaraţie, în timp ce tânărul, încă, Tache Ionescu o întăreşte de asemenea, Petre Carp tace în scaun: tratatul fusese semnat şi se va reînnoi. O declaraţie a regelui către A. Goluchovski, reprezentantul Austro-Ungariei, sună de-a dreptul tenebros: suveranul are intenţia chiar să-l arunce peste bord pe bătrânul Lascăr Catargiu, dacă se va opune în continuare literei semnate. Dacă şeful unui partid dintre cele mai puternice, dacă bătrânul Lascăr Catargiu, a cărei personalitate era atât de puternică, riscă “aruncarea peste bord”, avem temeiuri să credem că politica mare a ţării nu se putea împiedica în poetul şi ziaristul Eminescu! Culmea este alta, însă: când Al. Lahovari va deveni ministru de externe şi va afla de acest tratat secret, îl va accepta fără mari probleme. La fel, Tache Ionescu şi cam toţi cei care au văzut, în seiful secret pe lângă care trebuiau să treacă spre funcţii, dosarul respectiv. Aceasta repune în drepturi întrebarea noastră: oare Eminescu, dacă-l cunoştea (în linii mari, desigur; nu se pune problema să-i fi fost arătat!), oare nu-i înţelegea necesitatea? Oricât de grav, de imperativ era momentul, oamenii responsabili l-au înţeles. O va spune într-un discurs care a făcut epocă, Tache Ionescu, atunci când va defini “politica instinctului naţional”: “Afirm cu cea mai mare siguranţă că nu e om politic, nu e partid, nu e parlament, nu e nimeni care să poată duce România pe cărarea pe care voieşte să o ducă dl. Carp şi dl. Stere. Noi nu am fost un stat de Don Quijoţi, dar nici un stat de inconştienţi; de la descălecatul de stat cu harta Daciei traiane, cu numărătoarea ţărilor române stăpânite de alţii, până la omul politic, toţi, chiar în ziua în care iscăleau un tratat care ne leagă cu Austria, în sufletul lor sta scris cu litere de foc: “Ardealul şi unitatea naţională”. Toţi gândeau că situaţia nu e decât un provizorat, că va dura cât vor dura împrejurările europene ce împiedicau unirea neamului”. Ar fi fost Eminescu un “Don Quijote” care “s-ar fi pus cu ţara în beţe”, adică n-ar fi înţeles aceasată “situaţie de provizorat”? Al. Lahovari a înţeles-o, Lascăr Catargiu la fel, Tache Ionescu, iată-i poziţia. În cazul poetului s-a preferat, însă, îndepărtarea şi încarcerarea în mit. Un mit mut, care nu poate să vorbească ori se exprimă altfel decât prin vorbe. Pentru că Titu Maiorescu şi ceilalţi care ştiau treburile ascunse ale ţării înţelegeau perfect de bine că sacrificiul lui Eminescu este unul naţional în ultimă instanţă, că cea mai puternică voce pentru Ardeal trebuia să tacă, pentru a se face politica şi acea voce a tăcut. De ce au ţinut ei secret acest adevăr?

370

Oare, venind repede războiul mondial, n-au mai apucat să-l transmită? Oare n-a mai fost nevoie de adevărul Eminescu după război şi Marea Unire? Oare a fost o fatalitate? Mitul în sine, ca mit, este purtător de adevăr, iar adevărul iese, până la urmă, la suprafaţă; poate că aşa au gândit maiorescienii din jurul anilor '20 ai anilor noştri. Cum iese, însă, adevărul la suprafaţă din mit: cu mit cu tot, ori scuturându-se de el? Dar putem noi să spunem că mitul însuşi nu este adevăr? Poate conţine adevăr ceva neadevărat, minciuna, de pildă? Nu insistăm; sigur este, însă, că pentru mulţi alţii soluţia “aruncării peste bord” în privinţa lui Eminescu era mai de dorit. Maiorescu, vom vedea, va scoate la sfârşitul acestui “an civil” al lui Eminescu un volum din versurile sale ce-l va dizloca definitiv din sistemul ziaristicii. Volumul va conţine... exact 64 de “poesii”. Între ele, Mai am un singur dor, cu trei variante, inedite: acestea vor migra din ediţie, se vor pune pe muzică de romanţă şi se vor cânta în cârciumi, în saloane, la serbările şcolare, la întruniri: Eminescu însuşi, viu şi dornic să reintre în presă, îşi va asculta “prohodul” în această paranteză a anilor interzişi, 1884-1888. Câteodată se va revolta, va sparge vitrinele librăriilor, îşi va lua volumul de poezii din raft - şi-l va arunca în noroi, călcându-şi-l în picioare: atunci forţele de ordine vor interveni prompt şi-l vor duce pe “insurgent” la poliţie. Aşa s-a întâmplat la 8 noiembrie 1886, de ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la laşi: poetul a fost “împachetat” pe loc şi dus, ca alienat psihic, la stabilimentul rudimentar de la Mânăstirea Neamţ. Pe lângă aruncarea în noroi a propriului volum de versuri, de ziua onomasticii sale, i s-a mai adus acuzaţia că “se lua de femei pe străzile Iaşilor, le apuca de turnura rochiilor, le atingea în mers” etc. Cine va fi depus, dintre distinsele doamne ale urbei, plângere la poliţie în acest sens? Acolo, la Mânăstirea Neamţ poetul va definitiva - zic editorii (de fapt, va re-crea, pentru că diferenţa dintre variantele manuscrise şi forma definitivă este enormă, trebuie să recunoască acest lucru până şi Garabet Ibrăileanu) - poezia “De ce nu-mi vii?”, pe care o va trimite spre publicare lui Iacob Negruzzi, la Convorbiri literare, cu acest bileţel: “Iţi trimit deodată cu aceasta mai multe versuri cărora, de ţi se par acceptabile, le vei face loc în Convorbiri. Îndealtminterelea, mă aflu bine şi sănătos in mijlocul acestor munţi şi-ţi doresc asemenea.” Comentează Ibrăileanu : “Bietul d. Negruzzi! Eminescu, deşi într-un moment de luciditate, era în papuci şi halat într-o casă de nebuni... Scrisoarea aceasta nu e de om cu minte. “(O. V., p. 365, nota). G. Ibrăileanu porneşte de la convingerea fermă, de nezdruncinat, că Eminescu n-a mai creat nimic după 1883 şi, deci, tot ce se publică din poeziile lui după această dată trebuie considerat “postum”, operă fără girul autorului, fără voinţa lui de a fi publicată etc. De fapt, scopul

371

demonstraţiei lui Ibrăileanu este altul: el atacă, risipind argumente imbatabile, ediţia T. Maiorescu din 1883, spunând-o apăsat: “Putea, oare, teoreticianul devenit faimos, al păturilor superpuse, apostolul naţionalismului, duşmanul marelui partid liberal, tribunul zilnic al durerilor grave ale rasei, să publce: “Mi te dă cu totul mie”, “Nu zi ba de te-o cuprinde” (...) Ori chiar şi acestea, nepotrivite pentru un luptător politic, cum era el atunci: “Mai am un singur dor/ In liniştea sării/ Să mă lăsaţi să mor etc” Ori ideea de sinucidere din “Se bate miezul nopţii” (...) Nu cumva acum, la maturitate, şi când avea un stagiu de om public, ca teoretician al unei grave ideologii sociale şi naţionale - nu cumva credea că nu i-ar fi şezut frumos să publice şi elegii amoroase ori invitaţii la dragoste şi alte poezii “uşoare” - şi unele traduse? (O. V. p. 329) Acesta este miezul demonstraţiei lui Ibrăileanu, el este primul care sesizează că ediţia din 1883 a schimbat cursul vieţii lui Eminescu, a făcut din cel mai mare teoretician - cel mai mare poet; a scindat viaţa şi opera. Rămâne o ciudăţenie, o “curiozitate logică”, indârjirea criticului de la “Viaţa Românească” de a crede, sau de a considera, că în intervalul 1884-1889 Eminescu era complet inapt pentru creaţie. Poate fi vorba de o convingere intimă - dar şi de lipsa informaţiilor pe care le deţinem în prezent despre poet. De pildă, Ibrăileanu vorbeşte de “celebrul” stabiliment de la Mânăstirea Neamţ - când azi se ştie că era o casă părăginită, fără medic permanent, unde bolnavii - destul de puţini la număr - se îngrijeau unii pe alţii, de unde Eminescu “evada” adeseori, trecând un râuleţ până în sat să închine o stacană de vin cu te miri cine... Poezia “De ce nu-mi vii?” are, apoi, un sens precis în contextul în care poetul a fost dus la Mânăstirea Neamţ pentru că agăţa femei pe străzile Iaşilor. El cheamă, în peisaj autumnal, o anumită femeie: “Pe lumea asta sunt femei/ Cu ochi ce scapără scântei/ Dar oricât ele sunt de sus/ Ca tine nu-s, ca tine nu-s.” El o evocă: “Ţi-aduci aminte cum pe-atunci/ Ne preumblam prin văi şi lunci/ Te ridicam de subţiori/ De-atâtea ori, de-atâtea ori” Poezia se afla şi în juralul intim al Veronicăi Micle, iar aceasta o adnotase: “Mi-a plăcut mai mult ultima strofă “Căci tu înseninezi mereu...”“ - de unde Ibrăileanu declară: “Veronica Micle confundă: aceasta e penultima strofă” Dacă, însă, poeta avea poezia cu dedicaţie, trebuie s-o fi obţinut înainte de 1883 (lucru cu care şi criticul este de acord): atunci, de ce nu se poate accepta că Veronica Micle deţinea o variantă anterioară, cu alt aranjament al strofelor, după obiceiul lui Eminescu? Principiul după care viaţa şi opera lui Eminescu sunt lucruri complet diferite, nouă ni se pare prea rigid. “De ce nu-mi vii?” păstrează ecoul întâmplărilor de la Iaşi, din toamna lui 1886, şi “opune” acelor “femei” - să le zicem: “de sus” - un chip familiar, apropiat, femeia “care înseninează” - cum îi place Veronicăi - “viaţa sufletului”.25mpotriva tuturor sfaturilor şi

372

sfătuitorilor din Junimea - de Veronica Micle. În cele din urmă, în primăvara lui 1888, ea va produce, în viaţa poetului, acea “revoluţie” de care se temeau toţi: îl va duce de mână pe poet la Bucureşti, unde el va regăsi pana de ziarist. Urmează o colaborare anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul făcându-l, pentru o clipă, pe Gună Vernescu să demisioneze rupând o coaliţie destul de fragilă de altfel a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este “bietul Eminescu” - şi repede acesta este căutat, găsit, internat la sanatoriul doctorului Şuţu, şi celelalte. G. Ibrăileanu nu avea cum să ştie aceste “amănunte” pe care eminescologia le-a dat la iveală între timp. Dar el ştia lucrul esenţial: că ţara zăcea, de la 1883 în sus, pe secrete. O societate care se dezvoltă pe baza unui tratat secret de alianţă politică - nu se poate să nu-şi creeze pârghiile şi canalele sale de întreţinere a acestui secret. Ţinerea lui Eminescu deoparte face parte din logistica puterii (în epocă, “putere” însemna nu numai guvern - parlament - partide, ci întregul cerc interesat public de destinul naţiunii). G. Ibrăileanu face abstracţie de asta - aşa cum face abstracţie de multe elemente ce constituie viaţa vie a lui Eminescu. Lupta sa exemplară pentru a dovedi că Maiorescu nu avea dreptul să publice anumite poezii ale lui Eminescu - rămâne oarecum de neînţeles: cu ce scop desfiinţează, la urma urmei, ediţia din 1883? De altfel, Ibrăileanu coboară in amănunte până când, am zice, se pierde ori se ascunde în ele. Gest mefistofelic? Abstracţiune pură mai degrabă, pasiune pentru ideile în sine. Zăvor la porţile Orientului Întrebarea: de ce n-a fost Eminescu înştiinţat de brusca orientare politică a ţării spre Puterile Centrale, ori de ce n-a fost avertizat cel puţin să fie mai prudent? (pentru că “semnale” în acest sens veneau insistent de la Viena: se ştie, doar, că P.P. Carp îi scria lui Titu Maiorescu, printre altele: “Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”) - se pune în termeni încă mai insistenţi când privim destinul operei poetului. Într-adevăr, tocmai în toamna lui 1883, ca pentru a-l însoţi pe bolnav în lumea germană, porneşte marea campanie de traducere a operei sale poetice (dar şi a prozei: se traduce şi basmul “Făt-Frumos din lacrimă”) în limba germană. Iniţiativa vine din zonele de sus ale puterii, însăşi regina Carmen Sylva traducând poezii de Eminescu pentru revistele germane de lux (elegant răspuns la gestul poetului de a-i fi tradus, în româneşte, “Vârful cu dor” - poem dramatic din care se detaşează “Mai am un singur dor”), însoţită fiind de Mitte Kremnitz, Jules Bethelheim, Moses Gaster etc. Se poate spune că avem de-a face cu prima campanie organizată în literatura română pentru popularizarea peste hotare a operei unui scriitor.

373

Se mai făcuse acest lucru în perioada paşoptistă, dar la alt palier: literatura populară românească era tradusă şi publicată masiv în spaţiul cultural francez (campionul acestei iniţiative fusese Vasile Alecsandri). Acum, vârful de lance este Eminescu - iar terenul vizat, cultura germană. Campania demarează odată cu declararea publică a “nebuniei” poetului. Deşi detaliile acestei acţiuni ne scapă, în linii mari înţelegem intenţia oficială: se doreşte dublarea demersului politic de către cel cultural (ca să nu mai vorbim că, economic, în România companiile franceze încep să fie înlocuite cu cele nemţeşti care vor construi căi ferate, şosele, vor aduce în ţară armament; comerţul se derulează preponderent cu Puterile Centrale iar petrolul românesc începe a fi tot mai mult apreciat în aceeaşi zonă). E o “nemţire”- va încerca să strige presa, tot mai oprimată însă: în aceşti ani numiţi ai “viziratului” lui I. C. Brătianu - se fac insistente ingerinţe în lumea presei, se atacă chiar redacţiile cu “cititori” plătiţi şi înarmaţi cu bâte, se “cumpără”, de către putere, ziarele importante etc. lar axul cultural al acestei orientări devine... poezia lui Eminescu. Se mergea până la amănuntul semnificativ: exact când poetul vizitează Veneţia - revista germană Bukarester Sallon traducea sonetul eminescian “Veneţia”. Argumente oferă, desigur, poezia eminesciană suficiente pentru a justifica apropierea culturală româno-germană - dar mai ales suportul ei filosofic, depistat în Schopenhauer şi bine pus în evidenţă. Acum începe a se înfiripa şi “mitul” antifranţuzismului lui Eminescu, bazat de asemenea pe opera poetului. O poezie precum “Ai noştri tineri la Paris învaţă/ La gât cravatei nodul cum se face...” ar semnifica acest dispreţ al lui Eminescu faţă de şcolile Parisului, motivat de “gelozie”, el făcându-şi studiile la Viena ori Berlin. Nu este, însă, locul exagerărilor nefolositoare. Trebuie spus că, pe filonul germanismului oficial şi pe firul roşu Eminescu, tot acum încep să vină, atraşi de Bucureşti, marii ardeleni de la sfârşitul secolului - Ilarie Chendi, Nerva Hodoş, Şt. O. losif, Ioan Scurtu. Cei mai mulţi dintre ei vor face o “haltă” foarte nimerită pe la Tribuna ardeleană a lui Ioan Slavici. Ajunşi în Bucureşti, unii dintre ei (Chendi şi Hodoş) vor înnebuni ca şi poetul; cu toţii vor pregăti, însă, curentul

redeşteptării

naţionale,

Sămănătorismul,

pe

structură

stilistică

eminesciană.

Sămănătorismul poate fi înţeles mult mai bine în arie culturală largă, fără cantonarea strictă în literatură. Iată, de pildă, arhitectura (domeniu în care - nu cred că este nevoie să mai insistăm - se ilustrează cu strălucire francmasoneria). În 1891 se pun bazele şcolii româneşti de arhitectură şi se invită, în acest scop, Ia Bucureşti iluştri reprezentanţi ai domeniului din Franţa şi Germania. Ţine un discurs celebrul Wallot, arhitectul Reichstagului german: “Eu, unul, mă simt fericit că am găsit

374

în România un buchet de arhitecţi şi colegi care aparţin şcolii franceze şi germane şi al căror merit l-am putut aprecia cu ocazia concursului internaţional pentru proiectele Camerei şi Senatului. După mine, faţă cu numărul şi valoarea arhitecţilor, ce n-am crezut la început să fie în România, nu mai este nevoie să se mai publice concursuri internaţionale. Proiectele expuse, deşi foarte bine concepute, însă fiind făcute de arhitecţi din diferite ţări, ele pot fi ulilizate în mod diferit la Roma, Paris, Berlin etc. Cred că ar fi fost mult mai interesant şi original dacă proiectele erau inspirate din elementele arhitecturii româneşti. În scurtul timp cât am stat în Bucureşti am putut căpăta convingerea că dumneavoastră aveţi o arhitectură naţională care este plină de motive interesante şi care se pot utiliza cu mare folos. De aceea, dar, recomand suprimarea concursului internaţional şi îmi permit a vă recomanda ca, în concepţiunile monumentelor ce veţi avea a construi, să vă inspiraţi din arhitectura naţională... Lumea arhitecţilor români era oarecum divizată în epocă: a construi după modele autohtone - ori a ne alinia arhitecturii internaţionale? Făcuse oarecare scandal casa Lahovari, construită de arhitectul Ioan Mincu în cel mai autentic stil românesc, în plin centrul Bucureştilor. Semnificativ este faptul că, la inaugurarea şcoIii româneşti de arhitectură, reprezentantul Franţei refuză să participe, iar purtătorul său de cuvânt va vorbi în replică subtilă la reprezentantul Germaniei. Franţa doreşte în toate un stil unitar prin îmbinarea utilului cu plăcutul, să te simţi oriunde pe glob la fel, construcţii stas, spirit arhitectonic universal... Iată, în schimb, acest discurs al arhitectului german Wallot: el poate fi considerat actul de întemeiere al Sămănătorismului în România. Accentuarea specificului naţional, ridicarea “prin forţe proprii” a ţării (formulă mult îndrăgită de liberali), întărirea încrederii în valorile locale - toate acestea sunt câştiguri certe ale secolului, în spatele cărora nu e hazardat a vedea orientarea ţării către cultura şi spiritualitatea germană. “Sincronismul” de peste câteva decenii, în schimb, va avea totdeauna de reproşat ţării că nu intră în Europa pe poarta latină, a Franţei mai ales. Iată că, începând cu 28 iunie 1883, poarta franceză se închide pentru români - mai întâi pe cale politică, apoi economic, apoi cultural. Filofranţuzii noştri încep a se exila definitiv în limba şi în spaţiul fizic francez. Ruptura aceasta îi va permite lui Poincarré să ne arunce vorbele grele de la 1901: “Aici, în România, suntem la porţile Orientului!” Zăvorul a fost, în 1883, Eminescu; cheia rămâne, după ce şi-a împlinit menirea încuierii, în tenebrele secretelor de tot felul ale secolului...

375

“Eminescu nu a murit nebun”- demonstraţia o face celebrul medic Ovidiu Vuia, din a cărui carte fundamentală despre temă publicăm fragmente elocvente DESPRE BOALA ŞI MOARTEA LUI MIHAI EMINESCU – studiu patografic În concluzie 1. Prin studiul meu patografic, bazat strict pe documente şi interpretarea lor hermeneutică adică fără să ţin seama de alte împrejurări de ordin extern, neştiinţifice, reiese demonstrat că marele nostru poet, Mihai Eminescu a suferit de o psihoză maniaco-depresivă, lipsită de substrat anatomic, numită şi endogenă. Prin urmare nu a avut lues, deci nici paralizie generală progresivă ori altă formă a respectivei îmbolnăviri. În concluzie 2. Aşadar, între anii 1883-1889 nu a prezentat o “mare întunecime”, boala psihică nu i-a alterat capacităţile creatoare, s-a bucurat de o luciditate caracteristică unui creier normal. Nu există nici o baza ştiinţifică să explice activitatea sa poetică din timpul bolii ca o simplă reproducere mecanică din memorie a versurilor scrise înainte de 1883. Poezii ca De ce nu-mi vii, Kamadeva, La Steaua, 55 de alte versuri intitulate Dalila din timpul bolii şi adăugate la cele din manuscrisele aflate în posesia lui Titu Maiorescu au constituit postum publicata Scrisoare a V-a, sunt mărturii greu de înlăturat, care, toate, susţin păstrarea puterii sale creatoare şi în timpul “marei întunecimi”. Desigur mai adăugăm traducerile sale de mare calitate, ca o schiţă presupusă a fi a lui Mark Twain, dar nu-i exclusă paternitatea eminesciană şi piesa Lais de Augier, tradusă în germană K. Saar. Ultimei dându-i forma scrisorilor din anii 1881, dintr-o simplă tălmăcire în versuri reuşeşte o capodoperă cu adevărat eminesciană, depăşind pe ceilalţi autori, dar înscriind-o în marea sa tradiţie demonstrează şi continuitatea, neatinsă de boală a creativităţii sale. Lais e datat cu anul 1888, nu există nici o îndoială asupra acestei realităţi, P. Creţia confirmă data şi el, decisivă pentru a ne apăra definitive teza. Despre inexistenţa unei “mari întunecimi” în perioada bolii la Eminescu pledează şi alte studii, prin care se demonstrează luciditatea poetului ca om de ştiinţă. Astfel A. Bhose, comentând studiile sanscrite ale poetului, subliniază faptul că în anii 1884-1886 cunoştinţele sale au atins nivelul unui specialist, cele dinainte de boală purtând amprentele unui amator, începător. Să nu uităm că avem de-a face cu o cunoscătoare a respectivei limbi. Mai departe 376

Octav Onicescu şi Aurel Avramescu, matematicieni de valoare, cercetând manuscrisele eminesciene în materie, majoritatea concepute în timpul bolii, unele chiar în Februarie-Martie 1889, ajung la convingerea că poetul avea cunoştinţe fundamentale în specialitatea lor, calculele lui nu sunt producţii “de dement” ci ale unui om lucid, în stăpânirea capacităţilor sale de a realiza un studio ştiinţific. La aceste contribuţii trebuie să adăugăm şi articolul lui Al. Oprea despre omul de ştiinţă Eminescu. La fel şi cel al lui Maria Bucur privind corespondenţa lucidă a poetului din timpul bolii. În concluzie 3. Cauza morţii poetului reiese din studiul obiectiv al aceloraşi documente, mult mai numeroase, în acelaşi timp semnate de medici. Din raportul d-rului Vineş, publicat mai târziu pe notele avute din 1889 ca şi medic curant al poetului în sanatoriul dr. Şuţu, cât şi raportul medico-legal întocmit de acelaşi dr. Şuţu şi dr. Petrescu, alături de care trebuie amintit buletinul aflat nesemnat la Academie probabil aparţinând internistului dr. Tomescu, ultimul valoros şi pentru datele autopsiei, putem constata că la internare (1889) Eminescu nu a avut decât discrete simptome maniacale şi depresive, deci de natură psihică, subliniindu-se chiar lipsa fenomenelor organice de altă natură, aspect ce înlătură hotărâtor posibilitatea unei paralizii generală progresive. În spital, cam de la sfârşitul lunii Aprilie, începutul lunii Mai poetul prezintă tot mai accentuat, tremurături ale membrelor, gurii, limbii şi o ataxie, situaţia psihică se complică şi ea cu un delir, totuşi, însoţit de momente de luciditate, aşa cum o descriu unii vizitatori. Şi în această stare se poate face diagnosticul diferenţial cu o paralizie progresivă în stadiul ei final (Bacaloglu) tocmai prin prezenţa remisiunilor fie şi scurte, niciodată presente la un paralitic a căruri substanţă cerebrală este total distrusă, în respectiva fază finală. Decisiv ne vine în ajutor dr. Vineş, oricât simptomele sunt de caracteristice pentru intoxicaţie, când scrie că bolnavilui i s-au administrat injecţii cu mercur. Poetul era sensibilizat din perioada fricţiunilor cu mercur de la Botoşani, pentru declanşarea gravelor simptome de intoxicaţie inclusiv sincopa cardiacă, pe bază alergică, ar fi fost suficiente una sau două injecţii într-a doua fază, totuşi avem dovada că s-a făcut o întreagă cură de tratament de unde agravarea simptomelor şi sfârşitul poetului prin sincopa cardică descrisă de d-rul Vineş, martorul apropiat al evenimentului.

377

Nu există, nici din simptomele bolii nici din cele descrise la autopsie, motive ştiinţifice să acceptăm traumatismul cranico-cerebral ca şi cauză a morţii poetului, mai ales că o atare situaţie nu ar fi putut fi muşamalizată, autopsia decurgând de-a dreptul ca un act public în prezenţa nu numai a oficialităţilor, dar şi a ziariştilor. Cu această ocazie insist asupra unui aspect important. Nici dr. Iszak, nici ceilalţi medici ieşeni, care au indicat greşit tratamentul cu mercur, nu pot fi incriminaţi de sfârşitul poetului. Explicarea o găsim în faptul că ei cunoşteau complicaţiile terapiei cu mercur şi au ştiut să se oprească la primele semne toxice şi astfel să prevină catastrofa. Am descries deaproape atitudinea doctorului Iszak, mai mult decât deontologică, atunci când, confruntat cu diagnosticul medicilor vienezi, deşi convins că are dreptate a suspendat cura de mercur. Interesant că dr. Vineş, după atâta timp, nu pune în discuţie intoxicaţia cu mercur, poate fiindcă intervenţia unui atare factor e trecută systematic cu vederea de câtre medici, înca şi în timpurile noastre. Sigur, a avut o importanţă diagnosticul aprioric al “marei întunecimi”, astfel că medicii s-au concentrat asupra paraliziei generale, chiar şi atunci când o combinau cu o schizofrenie (C. Vlad, 52) sau alţii până în zilele noastre o consideră, cu nimic justificat drept un sifilis congenital. S-a luat în considerare iar numele celebre ori, G. Marinescu în acest context e întrecut de medicul anonim V. Vineş prin descrierea sa, amintind şi injecţiile de mercur. În orice caz nu e misiunea mea să stabilesc de ce mi-a venit chiar mie rolul să elucidez problema cauzei morţii lui Eminescu, luând în considerare în primul rând documentul şi nu omul care-l scrie. Aceasta e calea adevărului, singura metodă valabilă, de altfel nu întâmplător Eminescu se întreabă unde poate găsi cuvântul să exprime adevărul, iar Heidegger descoperă esenţa Poeziei nu în frumos, ci în Adevăr. Cum a purtat Eminescu în sufletul său durerea românilor din toate timpurile şi din toate ţările româneşti n-a mai purtat-o nimeni.

378

Numai urmând învăţăturile lui, mai pot afla urmaşii calea mântuirii din prăpastia in care am căzut. Cine va călca alături, va rătăci … Se nenoroceşte pe sine şi va nenoroci şi pe alţii, făcând să crească ruina ţării, in loc de a o scădea. (Simion Mehedinţi) Post-faţă Eminescu, marele nostru contemporan Am aşezat în fruntea studiului meu patografic “Despre boala şi moartea lui Mihai Eminescu” vorbele lui Simion Mehedinţi în legătură cu eternitatea spiritual românească a poetului, deoarece ele rezumă fidel şi credinţa mea privitor la bardul nostru naţional. Îl consider creatorul absolut, cum îl caracteriza Rosa del Conte – dar definiţia o port de când mă ştiu gravată cu cer în inima mea sau în limbaj hegelian – se înţelege neparodiat de Marx – el satisface nevoia de înălţare a omului carpato-dunărean dincolo de lucrurile finite spre veşnicia idealurilor divine. Poezia lui m-a călăuzit întreaga viaţă, tot ea mi-a dat puteri să rezist, printre străini în exil, până la capăt. Cu această iubire neoplatonică – de fapt singurul mod în care se poate cunoaşte o mare personalitate, confundându-te şi simţind ca ea – tot după recomandări hegeliene – m-am dedicat studiului bolii şi morţi lui Eminescu, având ca specialist în afecţiunile cerebrale, înainte, doar documentele şi adevărul din ele. Trebuie să recunosc, la început fără vreo prejudecată, eram convins că voi putea demonstra paralizia lui generală, formă a sifilisului nervos susţinută de G. Marinescu şi G. Călinescu în primul rând, dar în continuare numai realitatea obiectivă a datelor m-a determinat

379

să ajung la concluzii total opuse şi anume, Eminescu n-a avut sifilis şi n-a fost alcoolic. Demonstrat deci faptic, fără nici o îndoială, poetul nostru a suferit de o psihoză endogenă, maniaco-depresivă, fără substrat organic, ea nu i-a alterat capacitatea intelectuală şi creatoare, în viaţa lui n-a existat zisa “mare întunecime”, invenţia eminoscologilor interbelici, cu precădere. Sfârşitul i-a fost provocat de sincopa cardiacă survenită în urma tratamentului cu injecţii de mercur, administrate în sanatoriul doctorului Şuţu din Bucureşti în cursul ultimei internări din Februarie-Iunie 1889. În lumina acestor date ţin să subliniez, cu toate că bine se observă, îl consider pe Eminescu egal cu substanţa eternă a conştiinţei neamului românesc sau, după gândurile lui C. Noica, omul deplin al culturii româneşti. Nu am nici o legătură cu cele două curente actuale, antieminescian şi proeminescian, din ţară, forme de război civil mascat, care macină în mod condamnabil cultura românească. Adică o serie de intelectuali, în fruntea cărora se află domnii Zigu Ornea, A. Buzura, N. Breban, Şt. Augustin Doinaş, I. Negoiţescu, Al. Paleologu şi alţii, au lansat, şi nu de astă-zi, o adevărată campanie de demontare, antieminesciană. După ei se impune o despărţire de Eminescu, devenit un autentic pericol al contemporaneităţii nostre. Ori, cum o scrie dl. Z. Ornea în “Adevărul” din 1994: “Opiniile lui Eminescu despre fenomenul românesc nun e pot ajuta. Dimpotrivă.”, completat, în mod sinistru, de Şt. A. Doinaş care-l consideră pe Luceafărul literaturii româneşti drept un protolegionar, probabil invidios de lumina sub care amândoi autorii respectivi nici nu se pot distinge, nici măcar ca pete de umbră. Dar curentul respectiv, e cazul s-o scriu, are în mâini cele mai importante instituţii ale ţării, astfel că nu întâmplător dl. Z. Omea s-a grăbit să-mi critice, în mod nedrept cartea “Mistrul mortii lui Eminescu” apărută în ed. Paco, Bucureşti, 1996. Astfel, după ce mă minimalizează ca poet şi scriitor al exilului, domnia sa se grăbeşte să-şi dea cu părerea despre boala lui Eminescu arătând o inocentă lipsă de pregătire, în acest sens mânuia noţiuni clare medicale cu o confuzie compromiţătoare pentru obiectivitatea cerută chiar şi unui exeget de literatură. Mai departe, împreună cu G. Munteanu – ultimul autor al unei Vieţi a lui Eminescu în care susţine în mod total fals că poetul nostru ar fi suferit de sifilis congenital, de fapt numit impropriu ereditar pe linie de mamă şi merge până acolo încât afirmă că Eminescu a infectat-o

380

cu lues pe iubita sa Veronica Micle, desigur ipoteză apărată de dl. Z. Ornea – mi-au ultragiat lucrarea nu numai în reviste, dar şi la postul de televisiune naţional (TVR 2). În emisiunea respectivă dl. Ornea era reprezentat prin proectarea vizibilă a articolului său în care şi-a permis să-mi comenteze versurile dedicate de mine lui Eminescu prin sublinieri groase şi diferite semne de întrebare. Deci s-a recurs, în absenţa mea, pe data de 15 Ianuarie 1997, în cadrul emisiunii “Hyperion”, la un atac lipsit de orice morală, să nu-l numesc ordinar, nedemn de doi pretinşi literaţi şi de cei ce au organizat o atare cacialma. Confruntat cu manifestări de acest gen în care adevărul era terfelit în mod mai mult decât condamnabil împreună cu autorul care-l susţinea, ocrotit de calificarea sa de specialist în bolile cerebrale, am cerut dreptul de replică garantat în orice democraţie adevărată, dar dl. Gulea, directorul televiziunii, pur şi simplu nu mi-a răspuns, mi l-a furat. După mai multe insistenţe din partea editorului cărţii mele dl. Gh. Sărac, mi s-a adus la cunoştinţă că cererea mea este la dl. Iosif Sava, afirmative directorul secţiei culturale a televiziunii. Ori cu acest cunoscut vechi şi nou comunist, demnitatea mea de exilat nu-mi permite să stau de vorbă, mai ales că nu are nici pregătirea să dea el o sentinţă în problema Eminescu. Lăsându-mă insultat la televiziunea română din Bucureşti, fără drept la replică, pe această cale mă limitez să arăt felul totalitar în care înţeleg unii să procedeze în România de astăzi, zisă democrată. Eu in orice caz, dacă mă numeam Stere Gulea, nu dormeam o noapte liniştit după ce aflam ce se întâmplă la postul pe care-l conduce!!! Cu toate aceasta, mă delimitez hotărăt şi de celălalt current proeminescian, care deşi îl apără pe Eminescu, din păcate recurge la argumentaţii la fel de subiective, total inadmisibile ştiinţific, să mă refer la doi dintre reprezentanţii lui, dar nu sunt singurii, în persoana lui N. Georgescu, A doua Viaţă a lui Eminescu, ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994 şi Th. Codreanu, Dubla sacrificare a lui Eminescu, ed. Macarie, Târgovişte, 1997. Primul merge până acolo încât e de părere că întreaga boală psihică a poetului nu ar fi decât o înscenare a duşmanilor lui, în frunte cu francmasoneria, şi insinuează că ea l-a şi ucis. Ţin să o relev, cu toată puterea, în cercetările mele n-am găsit nici un document sau altă dovadă cât de minoră să întărească respectivă teorie. Mai mult, doresc să insist asupra mărturiei

381

regretatului Pamfil Şeicaru, unul din cei mai buni cunoscători ai situaţiei politico-sociale româneşti interbelice, pe care l-am solicitat în legătură cu activitatea respectivei formaţiuni în ţara noastră. El mi-a răspuns în scris, îi păstrez rândurile, că politicienii români interbelici – ca cei de pe vremea lui Eminescu de altfel – nu au luat în serios organizaţia masonică şi în acest sens mi-a dat următorul exemplu. Argetoianu, ca ministru de externe, era gata să facă o vizită în Germania şi pentru a trata de pe picior de egalitate cu Stresemann, ministrul de externe german, a dat ordin să fie înscris în masoneria românească cu gradul 33, ceea ce, cu toată opoziţia bazată pe un statut strict alcătuit, până la urmă a şi dobândit. Lucrul e de luat în seamă, odată ce cu totul altfel era privită masoneria, de pildă, în Germania pe vremea lui Goethe. Magul de la Weimar, cunoscut pentru respectful său faţă de rangurile nobiliare, descrie prin manuscrisele sale cum a ţinut cuvântarea la moartea lui M. Wieland în loja lor masonică şi arată locul exact pe care-l deţinea fiecare ca-n stalurile unui templu. Goethe procedează cu o solemnitate caracteristică germană faţă de executarea unui ritual de a căruri eficienţă se simţea convins. În respectivul context greu se poate imagina rolul masoneriei în “lichidarea” lui Eminescu încă o dată o accentuez nu există nici o probă documentară în acest sens. Venind vorba prin contrast de neseriozitate, m-aş referi la dl. Georgescu, acesta îşi întunecă grav credibilitatea atunci când afirmă, negru pe alb, că după autopsie creierul lui Eminescu a fost pus pe geam şi a venit pisica de l-a mâncat. Ori se ştie că nobilul creier a fost trimis lui Marinescu şi acesta l-a aruncat la gunoi pe motiv de putrefacţie. Gestul cu totul reprobabil nu l-a împiedicat pe celebrul savant să revie în 1914 cu o descriere făcută intr-o scrisoare adresată unui ziarist şi să pună, total gratuity, diagnosticul de paralizie generală progresivă la Eminescu. În lucrările mele mă ocup pe larg de acest aspect şi arăt că marele savant nu are dreptate. În ce-l priveşte pe N. Georgescu, evitând documentele ce le-ar fi găsit la A.Z.N. Pop, este autorul unei şotii în care lapsusul realităţii nu poate fi iertat decât dacă se admite că întreaga verbigeraţie nu e altceva şi nici nu caută să fie, decât un număr senzaţional de circ. Dl. Th. Codreanu, mergând pe urmele unui atare maestro, devine şi el autorul a nenumărator

382

supoziţii prin nimic justificate, de fapt producţii ale unei fantezii înfierbântate ca, de pildă, când găseşte în numerele din delirul poetului apărut în ultimele zile ale vieţii sale, drept urmare a efectelor nocive ale medicaţiei, nici mai mult nici mai puţin decât simboluri masonice (???) lăsate drept mesagii urmaşilor. Mai departe, e demnă de amintit activitatea dr. Iszak, medic evreu emigrat din Polonia, stabilit la Botoşani, care analizată obiectiv se arată cât se poate de binevoitoare faţă de pacientul său, Eminescu. De altfel nu singur ci impreună cu medicii de la Iaşi i-au précis fricţiunile cu mercur bănuind, greşit, gome sifilitice pe creier. Dar ce-i important, după ce-a aflat diagnosticul d-rului Notnagel (1887) de la Viena, consonant cu cel al lui Obersteiner, din corespondenţa adresată lui Titu Maiorescu, de boală psihică de origine neluetică, cum reiese din corespondenţa lui Harieta, sora poetului, dr. Iszak a renunţat la fricţiunile mercuriale, deşi împotriva convingerilor sale, rămas la diagnosticul prim. Ori să recunoaştem că în acest caz a arătat un caracter deosebit, nu de toate zilele. E drept, poetul a prenzentat fenomene de intoxicaţie hidrargică în 1887 (I. Nica), după fricţiunile mercuriale, administrate în parte de Harieta, în parte de dr. Iszak în persoană, dar ele nu erau mortale şi ce-i sigur atât el cât şi colegii de la Iaşi cunoşteau simptomele “paralizante” ale intoxicaţiei mercuriale, lucru evident în modul judicious cu care conduceau cura respectivă. Prin urmare, orice intenţie nocivă din partea dr. Iszak, asta o putem afirma cu siguranţă, e mai mult decât neîntemeiată şi regretabil exegeţii eminescieni o întăresc, atunci când, ca de pildă G. Călinescu, nu-l pomeneşte decât pe dr. Iszak practicând fricţiunile mercuriale şi nu aminteşte, deşi a avut raportul doctorului Vineş în mâini, că lui Eminiescu i sau făcut injecţii mercuriale, în 1889, în cursul ultimei internări în sanatorul dr. Şuţu. Mai mult, la dr. Vineş în descrierea sa, cât şi în raportul aflat la Academie presupus a fi redactat de dr. internist Tomescu, se insistă asupra fenomenolor tipice de intoxicaţie mercurială apărute în timpul internării a doua, cam de pe la sfârşitul lunii Aprilie, începutul lui Mai 1889 ca: tremurături, numite în tratatele de specialitate hidrargirice, atât sunt de caracteristice, polinevrită, tulburări psihice, sincope mici cardiace, ades terminate printr-o sincopă mici cardiace, ades terminate printr-o sincopă letală cardiacă, aşa cum de altfel a evoluat boala şi la Mihai Eminescu. La autopsie, inima şi rinichii au prezentat o marcată

383

degeneres- cenţă grăsoasă, baza intoxicaţiei cu mercur, la poet moartea a survenit printr-o miocardită mercurială. De reţinut că la examenul macroscopic creierul era de greutate normală (1490 gr.) ca al lui Schiller, cum s-a amintit, ori poetul german a suferit de plămâni, nu a avut tulburări psihice. La fel circumvoluţiile cerebrale se arătau de aspect şi structură normale, asemănător cu creierul lui Hoelderlin, şi cum apar la psihozele endogene, fără substrat organic. În paralizia gen. progresivă creierul prezintă o atrofie accentuată cu retracţia circumvoluţiilor, simptom capital absent la poetul nostru. Dacă mai adăugăm şi tulburările psihice doar de ordin afectiv cu menţinerea lucidă a memoriei şi lipsa altor tulburări organice ca tulburări de vorbire, de scris, pupilare prezente la un paralitic general, putem face diagnosticul diferenţial fără nici o dificultate la Eminescu între o psihoză maniaco-depresivă de care a suferit şi o paralizie generală progresivă care i s-a atribuit în mod eronat. Într-un cuvânt, paraliticul general e dement în primul rând, pe când Eminescu a prezentat o menţinere constantă a facultăţilor sale intelectuale inclusive cele creatoare. Iată deci date obiective, imposibel de pus în discuţie, care arată existenţa la poet a unei intoxicaţii mercuriale cu efect letal, dar ea nu se datorează curie de fricţiuni practicată de dr. Iszak, ci de injecţiile cu mercur prescrise de dr. Şuţu, aspect ce l-am putut clarifica doar după cercetări cu totul obiective, ştiinţifice. Dar nici dr. Şuţu n-a lucrat la comanda cine ştie cărei oculte, deci nu a avut intenţia de a-l ucide pe poet, a făcut-o sigur involuntar şi cu totul explicabil prin faptul că nu cunoştea complicaţiile tratamentului pe care îl aplica, ceea ce nu-l salvează postum de responsabilitatea actului săvârşit. Ar mai fi de adăugat că mercurul era aplicat încă din Renaştere în sifilisul din stadiul prim şi cel secundar, cum mărturiseşte în autobiografia sa Benvenuto Cellini, că şi-a tratat morbul galic cu fumigaţii de mercur. Dar, pe de altă parte se ştie încă de pe timpul îmbolnăvirii lui Lenau (1846-1850) că acest medicament e ineficace în perioada terţiară şi contraindicat pentru lipsa de efect în paralizia generală progresivă, cum se poate constata din diagnosticul bolii poetului german: boală organică a creierului de tip demenţial în care se contraindica orice

384

tratament intempestiv, se înţelege mercurul. Cât priveşte tabloul intoxicaţiei mercuriale se afla descries încă din acei ani în tratatele de medicină, cu frecventa complicaţie a sincopei cardiace. Insist asupra acestei probleme deoarece un specialist în istoria medicinii, la una din prezentările lucrării mele, pentru a-i apăra pe medicii care i-au administrat lui Eminescu terapia cu mercur – era vorba atunci numai de dr. Iszak – susţinea că în acele vremuri acesta era tratamentul sifilisului, ori asta nu e adevărat. În vremea îmbolnăvirii lui Eminescu era ştiut şi contraindicat tratamentul cu mercur în demenţele organice, ori la loc de frunte printre acestea figura tocmai paralizia progresivă generală. Dacă greşeala doctorului Iszak constă în fixarea unui diagnostic greşit, la dr. Şuţu e mult mai greu de înţeles modul său de gândire. La prima criză din vara lui 1883 Eminescu a stat sub observaţia sa şi i-a pus diagnosticul de manie acută, boală psihică confirmată de medicii vienezi, care nu are nicio legătură cu sifilisul. În cursul celei de a doua internări în 1889 la 23 Martie, dr. Şuţu şi dr. Petrescu întocmesc un raport medico-legal din care reiese clar că marele nostru poet nu prezenta decât simptome maniacale cu predominanţă. Au pus diagnosticul de demenţă înţelegându-se prin ea ceea ce numim noi astăzi cronicizarea maniei. Titu Maiorescu, bun cunoscător al bolilor psihice care figurau ca materie în cadrul facultăţii de filozofie şi psihologie de la Viena, urmată de el, a vorbit de o manie care a trecut în demenţă la poet. Dar el nu a înţeles un sifilis cerebral prin acest diagnostic, fiindcă această etiologie nu o considera prezentă la poet. Criticul vorbea de un factor ereditar, înţelegând prin el o afecţiune familială care ştim astăzi că e transmisă prin gene. Interesant de reţinut că în vremea noastră dl. G. Munteanu înţelege prin sifilis ereditar o boală congenitală, eroarea fiind evidentă. Spre deosebire de prima, afecţiunea congenitală, şi sifilisul a fost una, se transmite direct transplacentar, organ prin care trece spirochete dar ea nu are nicio legătură cu cele genetice. Astfel, eroarea doctorului Şuţu e dublă: el punând diagnosticul de demenţă la Eminescu, a confundat-o cu una paralitică de unde tratamentul fatal cu mercur, administrat pentru o boală care nici nu era de natură sifilitică, cum era socotită de medicii din Iaşi şi dr. Iszak.

385

De reţinut, în ultimă analiză indifferent de natura bolii poetului, mercurul era contraindicat şi în una şi în cealaltă, chiar dr. Şuţu a rămas uimit de cursul bolii când el i-a mai dat poetului încă vreo doi ani de viaţă, uitând total de medicaţia periculoasă ce i-a administrato. De altfel, atunci când la un bolnav intoxicat cu mercur îi apar tremurăturile el este pierdut, ori ele survenindu-i la ultima internare, demonstrează când i s-au făcut dozele mortale din respectivul toxic. Iată concluziile ştiinţifice ale studiului meu patografic, fără nici o legătură cu politicul şi manifestările sale tendenţioase şi de-o parte şi de alta. A judeca şi stigmatiza politic opera unui mare creator înseamnă să practici crima spirituală, aşezându-te pe poziţii mai mult decât retrograde. Se ştie, de pildă, că marele pictor francez Courbet a fost unul din conducătorii Comunei din Paris (1870-1871), calitate în care a dat dispoziţii să fie distrusă columna lui Napoleon din Place Vendome. Pentru despăgubirea materială a pagubei realizate, Courbet a fost urmărit de justiţie până la sfârşitul vieţii, încheiată, în Elveţia. Dar oare se gândeşte cineva să-l condamne, astăzi, pentru activitatea sa politică pe autorul unei opera alcătuind mândria secolului de aur al artei franceze, de altfel atât de bogat în unice realizări? Aşa se procedează astăzi în România de pildă cu filozoful Nae Ionescu ori cu poetul Radu Gyr, ostracizaţi din cultura românească pentru “vinele” lor politice. Totuşi în Occident s-a pus o limită unor atare pedepse, dacă ne gândim că Heidegger, pentru convingerile sale de circumstanţă – a refuzat să-şi ardă carnetul de partid nazist – a fost interzis pe un interval de cinci ani, după care nimic nu l-a împiedicat să ajungă unul din cei mai mari filosofi ai secolului al XX-lea. Dar Ezra Pound, închis în 1945 pentru rezistenţa sa antiamericană, în cuştile din Pisa, scăpat de la condamnare la moarte numai după ce-a fost declarat nebun, e împiedicat să-şi ocupe locul de cinste printre marii poeţi modernişti? Numai la noi continuă acea clasificare a intelectualilor, în de stânga şi de dreapta, pecete politică fără sens spiritual propriu-zis, mai ales fiindcă ea urmăreşte condamnarea de care am vorbit. Sunt convins, în ce priveşte valoarea inestimabilă a lui Eminescu pentru neamul românesc şi prin el pentru întreaga omenire, amestecul politicului joacă un rol cu totul negativ,

386

după umila mea părere, ambele tendinţe antieminesciene şi proeminesciene, a doua clarificată drept o replică pe măsură tot exagerată, aşezate la poluri deşi opuse, au în comun extremismul în judecata lor, indiferent de numele celui care îl practică. Dl. Manolescu îşi exprimă uimirea privitor la românii care protestează vehement când despre Eminescu se vorbeşte în mod negativ la posturile naţionale de televiziune ori în scris. Şi îşi pune întrebarea cu o naivitate disimulată, dacă oare despre Eminescu am ajuns să nu se poată vorbi? Îi răspundem noi: desigur e de dorit să se vorbească despre marele poet nu numai la data naşterii şi morţii sale şi-atunci degradant, ci în fiecare zi să trăim întru Eminescu, fiindcă el este cea mai reprezentativă figură a sufletului românesc, Dantele-Valah cum potrivit îl numeşte poetul desţăraţilor, Aron Cotruş. Dar nu se pot ţine discursuri făţarnice despre el, cu tendinţa de a-l degrada, slujind imposturii şi minciunii! Singura modalitate de a te apropia de geniul eminescian este acela de a te ridica din cercul tău strâmt, pământean, vulgar, josnic de cele mai multe ori, la lumina sa divină unde străluceşte ca un Luceafăr, “nemuritor şi rece”. Aceasta e unica poziţie care cinsteşte ADEVĂRUL, în slujba căruia m-am pus fără nici un compromis, în studiul meu patografic “Despre boala şi moartea lui Eminescu”. Dr. Docent medic neuropatolog OVIDIU VUIA ROMÂNIA - VICTIMA UNUI PLAN CRIMINAL AL STRATEGILOR NOII ORDINI MONDIALE Poligon de încercare în plan real pentru SIDA, depopulare, deznaţionalizare, dezindustrializare, Recent au fost prezentate o serie de documente ce incriminează strategii Noii Ordini Mondiale (N.O.M.) de producere artificială şi răspândirea controlată a virusului AIDS.

387

Conform acestor documente, în “fundamentarea” descoperirii sunt angrenate organisme precum CIA, Ministerul Apărării al SUA (Departement of Defense - DOD) şi Clubul de la Roma. Interesant este că malefica idee a producerii unui virus ucigaş ca antidot împotriva suprapopulării planetei a fost elaborată şi dezvoltată în mod secret de către eminenţa cenuşie a Clubului de la Roma, dr. Aurelio Peccei, o dată cu pregătirea documentelor pentru Conferinţa Populaţiei de la Bucureşti, când s-a atras atenţia asupra dublării populaţiei în progresie geometrică. Astfel, dacă în 1900, populaţia Globului era de 1,6 miliarde locuitori, în 1960 se dublase (deci crescuse cu 1,6 miliarde în 60 de ani), ca în 1999, deci în acest an să se dubleze din nou şi să ajungă la 6 miliarde. Ceea ce înseamnă că în mai puţin de 40 de ani populaţia Globului a crescut cu 3 miliarde de locuitori. Iată de ce, în documente strict confidenţiale, strategii lumii, autorii din umbră ai Noii Ordini Mondiale (N.O.M.) au pus la punct un plan de reducere în masă a populaţiei, în special a celor din ţările subdezvoltate ale Africii, unde deşi mortalitatea este extrem de ridicată (în jur de 20 la mie) natalitatea este dublă (peste 40 la mie) astfel că şi sporul anual al populaţiei în aceste ţări este de 20-25 la mie şi chiar mai mult. În schimb în ţările dezvoltate sporul populaţiei este de circa 1 la mie, zero sau chiar subunitar, dar nu mai mult de 1-2 la mie. În această situaţie de depopulare lentă (Germania, Suedia, Olanda etc.) au luat măsuri de sprijinire a familiilor, încurajând femeile să aibă cât mai mulţi copii, chiar şi atunci sau mai ales atunci când nu sunt căsătorite. În Germania situaţia de femeie necăsătorită cu doi, trei sau patru copii a devenit un soi de meserie, ele fiind un fel de matcă reproducătoare a statului german, foarte aproape de ceea ce visa cu decenii în urmă un alt precursor al N.O.M. Se ştie că rata mortalităţii este direct dependentă de nivelul de trai şi se modifică rapid, în vreme ce natalitatea ţine de genă şi de mentalităţi, fiind mai dificil de modificat. Aşa se face că în ţările arabe, care au dat de bogăţia petrolului, rata natalităţii a rămas neschimbată ca în vremurile de sărăcie, respectiv foarte ridicată, în vreme ce rata mortalităţii a scăzut la cote incredibile, de 3-5 la mie. Motiv pentru care strategii N.O.M. şi întreţin acolo focare de război în ideea stopării acestei explozii demografice. Nimic nu se face la întâmplare. Virusul HIV a fost produs tocmai pentru a stopa creşterea populaţiei în Africa devenită o bombă demografică pentru a se abate atenţia opiniei publice, mai precis pentru a fi intoxicată cu informaţii ce par veridice s-a prezentat varianta infectării de la maimuţele verzi din Congo, prin consumul cărnii acestora ori prin sodomie. Pe aceeaşi linie a inoculării ideii că ar fi vorba de “pedeapsa divină” pentru devierile omenirii sfârşitului de mileniu, s-a mers şi în

388

cazul infestării deliberate a grupurilor de homosexuali din America. În toate cazurile, virusul imunodeficitar (HIV) a fost inoculat prin injectare. În acelaşi mod s-a procedat în cazul planului complex de-a dreptul criminal la care este supusă România de peste un deceniu, devenită un poligon de experimente incredibile. Dar care îşi arată de acum rezultatele odioase. Este ştiut că primele cazuri de SIDA au apărut în Leagănul nr. 1 “Sfânta Ecaterina” din Bucureşti. Explicaţia medicilor de bună credinţă a fost şi este că virusul a fost inoculat în mod dirijat, în cadrul unui program de vaccinare, susţinut de o fundaţie internaţională, implicată şi în exportul de copii din România. La vremea respectivă s-a declanşat o anchetă urmată de un proces penal care au fost însă muşamalizate la intervenţia unor forţe internaţionale oculte, aceleaşi însă care aveau în vedere anihilarea României sub toate aspectele, începând cu populaţia. Inocularea HIV şi răspândirea SIDA constituie doar unul din mijloacele folosite pentru depopularea galopantă a României. Conform unor cifre vehiculate de presa străină (din Israel, de pildă) România are actualmente o populaţie cu 2 milioane mai redusă decât în 1990, deci cu 10% mai puţin. Cert este că în baza ultimelor cifre statistice, România a ajuns la un raport natalitate-mortalitate mai mult decât alarmant, fără corespondent într-o altă ţară sau întro altă perioadă. Conform datelor Comisiei Naţionale pentru Statistică, mortalitatea depăşeşte 14,7 la mie, în vreme ce natalitatea scade sub 10 la mie. Aşadar, de la 2-3 la mie spor în anii '80 s-a ajuns la minus cinci la mie, cu zone foarte extinse în care s-a ajuns la minus şapte sau opt la mie! Cifrele coincid întrutotul cu cele preconizate de cupola N.O.M., care are în vedere ca în următoarele decenii populaţia să se reducă în mod drastic la numai 2 miliarde de oameni, aproximativ la nivelul la care se găsea în perioada anterioară primului război mondial. Ca un argument în plus care confirmă cele ce se întâmplă în România trebuie arătat faptul că strategii creării virusului S.I.D.A. şi ai celorlalte mijloace criminale de diminuare a populaţiei s-au ocupat de reducerea populaţiei în Salvador prin declanşarea unui război local. Planul însă a eşuat, conform unor declaraţii ce provin din chiar cercul celor iniţiaţi întrucât nu a fost combinat cu alte mijloace de reducere a populaţiei, motiv pentru care un asemenea plan complex cuprinzând inocularea virusului HIV, atacul la nivel psihosocial, înfometarea, deznaţionalizarea şi, în cele din urmă, şi un război civil sau interetnic se aplică în România. Thomas Ferguson, cel care a făcut dezvăluirile cu privire la Salvador şi care este unul din strategii Clubului de la Roma a susţinut cât se poate de nevinovat că Salvadorul trebuia

389

“salvat” întrucât rata natalităţii era de 3,3 la mie, aproape unică în lume între ţările nonafricane. Printr-o coincidenţă tragică, România avea, în anii 80, când s-a pus la punct planul ce avea să înceapă cu asasinarea lui Ceauşescu, exact acelaşi procent de creştere demografică: peste trei la mie. Reducerea populaţiei prin mijloacele arătate este, după Ferguson, “cheia” strategiei Clubului de la Roma şi a grupului lui Henry Kissinger, care au elaborat o strategie ce se potriveşte exact cu ceea ce s-a întâmplat în România. Ei spuneau astfel: “Vom veni într-o ţară şi vom întreba: care este planul vostru de dezvoltare? Aruncaţi-l. Nu vă trebuie nimic. Doar să aplicaţi un plan de exterminare a populaţiei. Prea mulţi oameni înseamnă răscoală sau comunism.” În baza acestor informaţii vehiculate şi în ţara noastră, dar de fiecare dată ocolindu-se faptul că şi România constituie un astfel de cobai, se explică toate acţiunile de agresiune împotriva României şi populaţiei sale. Se explică de ce Banca Mondială a alocat 50 milioane de dolari pentru ca să se desfiinţeze 100.000 de locuri de muncă ale minerilor, se explică de ce Fondul Monetar Internaţional condiţionează acordarea împrumuturilor sale de desfiinţare a marilor combinate zootehnice şi de distrugere a agriculturii, respectiv a surselor de hrană, se explică de ce România a fost obligată să-şi reducă la 30% efectivele miliare, se explică de ce România a fost obligată să-şi reducă rezerva de grâu de la 2 milioane de tone la numai 350.000 de tone pe care deja a consumat-o. Anii 1999-2000 constituie punctul final al acestui plan decenal de anihilare a României. Foametea ce se prefigurează în mod cert respectiv realizarea unei recolte de numai 2 milioane de tone de grâu faţă de un necesar de cel puţin 3,5 milioane de tone - coincide cu situaţia încetării de plăţi concomitent cu epuizarea rezervei valutare prin plata forţată a dobânzilor de 2,5 miliarde de dolari, cu radicalizarea populaţiei prin creşterea explozivă a şomajului şi încetarea plăţilor către bugetari şi pensionari (aceştia din urmă în număr de 6 milioane) şi mai ales cu declanşarea conflictelor interetnice în Ardeal în scopul implicării României într-un război de uzură, distrugător. Acestea sunt faptele binecunoscute din presa de toate zilele, din informaţiile publice. Ceea ce nu văd politicienii, nici cei de la putere şi nici toţi cei din opoziţie, este prezenţa acestui plan diabolic ce leagă lucrurile şi le face întrutotul explicabile. Din păcate, într-un mod catastrofal pentru noi. Loja “Popaganda Due” despre procesul Ceauşescu Unul din cele mai interesante si mai puţin cunoscute comentarii, legate de suprimarea rapida si atat de controversata - a lui Ceausescu, in decembrie 1989, a fost făcuta de Marele 390

Maestru al Lojei “PROPAGANDA DUE” (P.2). Pentru cititorii si analistii mai putin avizati, semnalam ca P.2 este o loja nespecifica, lansată în 1966. Atunci generalul Giordano Gamberini (Marele Maestru al Marelui Orient din Italia.) îi încredinţeaza lui Licio Gelli sarcina de a strânge într-un unic Atelier elita politică si economică din Italia. Trebuie spus ca Licio Gelli, fost susţinator si inalt demnitar al regimului Musollini, emigrase la sfarsitul razboiului in Argentina dupa ce reusise sa delapideze, printr-un hold-up organizat de serviciile secrete ale Republicii de la Salo, Banca Naţionala a Iugoslaviei de 60 tone lingouri de aur si 20 de tone monede antice din aur, încarcate în 53 de camioane, cuprinzand 1300 cutii de tezaur expediate apoi prin Cattaro, un mic port munte-negrean la Adriatica. Devenit prieten apropiat al, preşedintelui argentinian Juan Peron, Gelli este semnalat ca recrutat de KGB în Argentina, prin santaj, in schimbul ascunderii trecutului sau fascist. Revenit prin 1955 in Italia, Gelli face avere in domeniul textilelor si stabileşte relatii inalte in Italia, unde politicieni, editori, bancheri, înalte feţe bisericesti îi vor deveni colaboratori apropiati. Momentul cheie al carierei lui Gelli este legat de capturarea “arhivei SIFAR”, adica a celor 157.000 de dosare compromiţătoare privind lumea politica, financiara si militara a Italiei - dosare alcatuite de politia secreta (SIFAR) - si care potrivit unei decizii a Parlamentului italian ar fi trebuit sa fie distruse. Prin generalul De Lorenzo, apoi prin generalul Alavena (seful serviciilor secrete militare), copiile dosarelor compromitatoare au intrat insa in posesia lui Gelli si prin el, a KGB-ului, permitandu-i lui Gelli sa influenteze decisiv viata politica italiana timp de vreo 15 ani, pana cand Gelli va fi eliminat de pe scena politica. Formulata de Gelli, sprijinit discret de KGB, PROPAGANDA DUE (P.2) va grupa numai in Italia 49 de bancheri, 83 mari industriasi, catva generali (inclusiv sefii serviciilor secrete italiene), 60 de mari politicieni, multi dintre capii mass-mediei italiene. Conexiunile externe, puse in evidenta dupa descoperirea registrelor lojii, de catre poliţie, la locuinţa Gratiellei Corrocher, secretara lui Calvi, bancherul lui Gelli scot in relief legături din cele mai inalte a lui P.2 , atat in Occident cat si in ţările comuniste. Printre membrii externi ai lui P.2 s-au numarat Juan Peron si Lopez Rega , mâna dreapta a Isabelei Peron (“modelul” care a insprirat-o politic pe Elena Ceausescuâ) o întreaga cohortă de conducatori din Brazilia, Uruguay, Bolivia, Paraguay. Politicieni francezi, ca Charles Pasqua, au fost prieteni intimi ai lui Gelli. Nu pe ultimul loc s-au situat si câţiva conducători comunişti. Astfel, potrivit lui Pierre Carpit, liderul roman Nicolae Ceausescu a fost iniţiat încă din 1966, devenind apoi unul dintre pionii cei mai importanţi ai operaţiunilor lui P.2 pe plan

391

international, fapt confirmat apoi si de Yves Stavrides. Potrivt unor studii recente, Gelli susţinut de KGB - urmarise prin înfiinţarea lojei P.2 câteva ţeluri globale : 1) dezbinarea Occidentului si dezmembrarea NATO; 2) penetrarea de catre KGB a structurilor francmasonice clasice, in scop de manipulare politica; 3) orchestrarea actiunilor teroriste internationale, P.2 fiind considerată astăzi, de analisti competenti, drept cea mai spectaculoasa actiune subversiva din intreg secolul XX, initiata de KGB. Ceausescu, in acest context, nu afost decat un vector, dar unul pe care tocmai P.2 prin filierele sale, l-a acreditat ca mare personalitate politica si ca mediator, in multe chestiuni internationale. Marele secret al lui Ceausecu este de fapt aparteneta sa secreta la P.2 si implicarea in comploturile de anvergura ale acesteia. In acest scop, defecţiunea Pacepa, din 1978, are o semnificaţie specială, marcand declinul treptat al liderului roman, in paralel cu Gelli, caruia lojile americane i-au retras sprijinul, dupa ce s-a descoperit ca lucra dublu , alaturi de KGB. In acest context, iata ce declara Marele Maestru al Lojii P.2 (si sucesor al lui Gelli, eliminat printr-un proces celebru de pe scena politica internationala), referitor la dedesubturile “procesului Ceausescu”, imediat dupa executia de la Targoviste: “ Nu cred ca poporul roman si-a rasturnat conducatorul. Cred ca a fost o lovitura de stat, deoarece romanii nu erau suficient de pregatiti. Chiar judecatorii care l-au condamnat pe Ceausescu la moarte nu erau pregatiti. Ei n-au fost in stare sa-i puna in faţă PROBLEMELE NECESARE. Intrebare : Ce fel de probleme ? Raspuns : Ştiu eu care! Sunt multe dar eu nu vi le dezvalui. Este secret.” Acestea fiind spuse, la cinci ani de la momentul Târgovişte, sa incercam - zicem noi cu ceva sanse de succes - sa schitam macar cateva dintre marile secrete pe care Ceausescu le-a dus cu el in mormant si care explică procedura ultrarapidă în care a fost eliminat, evitandu-se astfel un proces public, de tip clasic, cu declaratii stanjenitoare. Aşadar: - Finanţarea revenirii lui Peron la putere in Argentina, pe banii lui Ceauşescu si serviciilor secrete române, revenire cu anumite ţeluri geopolitice

392

- Afacerea MORO (Brigăzile Roşii erau conduse de Giovanni Semzani, care anterior fazei de “terorism rosu”, fusese un criminalist care lucrase ani de zile in acesta calitate, pentru Ministerul Justitiei Italiene). - Pista bulgara (atentatul contra Papei Ioan Paul al II-lea, din 13 mai 1981, care-l implica pe turcul Mehmet Ali Acca si doi ofiteri din serviciul secret bulgar). Potrivit însă lui Alexandre de Morenche, fost sef al serviciilor secrete franceze, acesta fusese înştiinţat de Ceausescu cu 6 luni inainte de pregatirea atentatului, care avertizase Vaticanul si serviciul secret italian, dar informaţia fusese ignorata. - Crahul Bancii Ambrosiano (1,3 miliarde dolari) din care 41 milioane de dolari vărsati de fapt in contul lui Bettino Craxi si PSI, in vederea alegerilor. - Operaţiunea Demavand - Traficul de arme sovietice sustrase de Oliver Morth în Polonia, si expediate apoi prin Stettin in Nicaragua. - sustragerea de catre Pentagon a unor arme sofisticate sovietice, operaţiune in care au fost implicaţi atât fraţii Ceauşescu, cât si generalul Jaruzelski, fapt pentru care ultimului i s-au redus datoriile externe si nu i s-a mai facut proces pentru instaurarea legii martiale in Polonia. - Promovarea lui Gorbaciov la conducerea URSS căruia P.2 i-a construit si o luxoasă vilă în Italia, asigurandu-i, ăn detrimentul lui Ceausescu, din 1985, o presa fantastica de vest, exact aşa cum procedase cu liderul roman cu 20 de ani mai devreme. - Cazul Nixon. Presedintele american a fost, la sfatul lui Gelli, unul dintre susţinătorii lui Ceauşescu, introducand cu H. Kissinger linia politica a asa-zisei “diferenţieri” in raporturile cu ţările comuniste. De altfel, vizita lui Nixon la Bucuresti, din 1969, este “opera” lui Gelli, ajutat de Frank Gigliotti, important sef al CIA si membru in P.2, artizanul celor câteva comploturi contra lui Kennedy, între 1960-1963, nume esenţial in dezlegarea afacerii Oswald si a conexiunii CIA - Gelli - KGB, de aceea evitat cu regularitate in anchete si rapoarte.

393

- Cazul dizidentului M. Botez, membru din 1966 al lojei P.2, iniţierea fiindu-i făcuta la Hotelul Excelsior din Roma, alturi de câtiva români. (Botez a decedat subit dupa o cină la Restaurantul “La Premiera” din Bucuresti, la puţin timp dupa apariţia în presă a ştirii ca ar putea candida la preşedenţia României) Si ar mai fi câteva, unele româneşti (ca de pilda, deponenţii italieni ai BRCE (BANCOREX - a cărei sigla conţine de trei ori cifra 6), contul Andreotti etc) dar să nu anticipăm... Sfârşitul sec. XX va fi bogat în dezvăluiri istorice cutremuratoare. Ceausescu a fost doar unul din martorii importanti, alături de alţii. România ca o PRADĂ S-a constatat că în ultimii ani, în Transilvania se desfăşoară o abilă ofensivă economică, în scopul susţinerii autonomiei politice şi economice a judeţelor cu populaţie preponderent maghiară. George Soros este unul din protagoniştii acestei ofensive maghiare în Ardeal. Creşterea influenţei maghiare în Ardeal conţine o strategie bine pusă la punct, care urmăreşte nişte linii de acţiune bine stabilite. Acestea sunt: Retrocedarea imobilelor, terenurilor şi altor bunuri care au aparţinut nobilimii maghiare şi cultelor specifice etniei maghiare. Acţiunile întreprinse pe această linie sunt susţinute pe baza fostului statut de naţiune privilegiată a Principatului Transilvaniei în care etnia maghiară deţinea puterea politică şi economică. Existenţa acestui statut a permis consemnarea proprietăţilor în mai multe documente folosite în prezent atât de istoriografia ungară, cât şi de către descendenţii familiilor nobiliare maghiare pentru a justifica şi solicita imperativ aplicarea principiului “Restitutio in integrum”, principiu care, aplicat fără discernământ în Transilvania, ar afecta interesele fundamentale ale populaţiei majoritare româneşti, mergându-se până la contestarea originii acesteia şi a dreptului legitim de a trăi în această zonă. Pe baza dreptului “istoric” de proprietate este solicitată retrocedarea, în prima fază, a unor imobile şi terenuri dintre care mai reprezentative pentru etnicii maghiari, sunt la ora actuală următoarele: Timişoara: Casa maghiară şi Liceul Piarist; 394

Oradea: Universitatea, Facultatea de Stomatologie,

(revendicate de Fundaţia

maghiară catolică “Caritas”), Muzeul Ţării Crişurilor (revendicat de către Biserica Catolică). Tot în cadrul judeţului Bihor mai sunt revendicate Castelul din Cighid, clădirea spitalului din Borod (de către o persoană din Debrecen/Ungaria) şi terenul pe care se află Marghita (de către Biserica Reformată din Oradea). Satu Mare: sunt revendicate toate imobilele şi terenurile care au aparţinut nobilimii maghiare şi Bisericii Reformate, parte din ele fiind deja obţinute, cu sprijin parlamentar şi al autorităţii locale. În judeţul Cluj, în perioada 1995-1997, o serie de asociaţii culturale şi turistice au fost preocupate să identifice monumente istorice şi clădiri sub motivaţia editării unor lucrări ştiinţifice. Documentele obţinute au fost folosite pentru începerea unor procese de recuperare a acestor imobile, folosindu-se din plin prevederile legii privind “restitutio in integrum”. Sunt vizate de asemenea, diverse obiective de genul celor menţionate anterior, în oraşele Sf. Gheorghe, Braşov şi Sălaj, totalizând astfel o listă impresionantă de clădiri şi terenuri. Extinderea societăţilor comerciale cu capital mixt, româno-maghiar, în vederea realizării unui control tot mai accentuat al activităţii economice. Din anul 1997, este în curs de derulare o puternică ofensivă economică a capitalului ungar în Transilvania. Astfel, prin intermediul bisericii catolice, etnicii maghiari au fost dirijaţi să-şi preschimbe cupoanele în acţiuni la diverse societăţi ce prezentau interes de complementaritate sau posibile concurente pentru industria uşoară ungară, care a luat un deosebit avânt. Blocajul financiar şi speculaţiile bursiere au dus aceste întreprinderi în pragul falimentului sau la subevaluarea capitalului propriu, prin scăderea cursului acţiunilor, care au putut fi astfel achiziţionate foarte ieftin. Este cazul întreprinderii “Armedica”, al cărui pachet majoritar de acţiuni a fost achiziţionat de societatea “Gedeon-Richter”, cu capital majoritar maghiaro-german, urmând apoi aprobarea în funcţiile de conducere a personalului loial acţionarului principal maghiar, amplasarea în interiorul intreprinderii

a drapelului maghiar, impunerea folosirii limbii

maghiare şi orientarea producţiei spre realizarea unor produse secundare care să faciliteze importul de medicamente din Ungaria.

395

La fel s-a procedat în cazul fermelor de tip “Avicola”, care, prin scăderea artificială a valorii acţiunilor şi prin scumpirea furajelor, au fost aduse în incapacitate de plată sau au fost falimentate. De asemenea, a luat amploare micul trafic cu produse alimentare, care devine o adevărată concurenţă pentru produsele româneşti. Transilvania, în general, şi zonele din vest, sunt transformate în adevărate pieţe de desfacere, neoficiale, ale industriei alimentare ungare. Şi în domeniul exploatării forestiere s-a produs un adevărat jaf încă din anul 1990, în special în judeţele Harghita şi Covasna, în condiţiile în care Ungaria este deficitară la această materie primă. Se poate aprecia că intenţiile de a penetra economia din Transilvania se realizează prin intermediul unor firme ale minoritarilor maghiari, aflate în relaţii cu firme din străinătate, tot ale etnicilor maghiari. Astfel firmele “Wuc” şi “Confortomega” din Cluj-Napoca, conduse de Zoltan Arpad, reprezintă interesele firmei “Polus” din Canada, al cărei patron majoritar este tot un etnic maghiar. De asemenea, se acţionează prin intermediul “Asociaţiei maghiare a specialiştilor din Transilvania”, care coordonează activitatea specialiştilor români de etnie maghiară din zonă, aceştia furnizând investitorilor maghiari informaţii care să-i avantajeze în raport cu partea română. Asociaţia este condusă de Varga Bela, profesor la Universitatea Transilvania, din Braşov. Susţinerea financiară a etnicilor maghiari, cu intervenţia unor bănci din Ungaria. Investitorii români de etnie maghiară sunt puternic susţinuţi de către banca “Pater” din Târgu Mureş (filială a “Budapest Bank” din Ungaria) şi de fundaţia “Lam” din Ilieni, judeţul Covasna. Se acţionează pentru deschiderea unei filiale a băncii şi în Braşov. Fundaţia “Lam” ( Fundaţia pentru încurajarea agriculturii particulare şi a dezvoltării agricole din judeţul Covasna) s-a constituit în anul 1993, ca reprezentanţă a fundaţiei “Heks” din Elveţia, la iniţiativa preotului reformat Kato Bela din comuna Ilieni, care este şi preşedintele acesteia. Respectiva fundaţie îşi desfăşoară activitatea prin intermediul Bisericii reformate şi are ca principal scop ajutorarea cetăţenilor de naţionalitate maghiară pentru cumpărarea de terenuri şi prestarea de către aceştia a unor activităţi economice private: peste 60 de persoane

396

de etnie maghiară au fost împrumutate, fără dobândă, cu sume între 500-95000$, cu scopul declarat de sprijinire a investiţiilor în agricultură. Finanţarea agenţilor economici din Transilvania se realizează şi prin creditele acordate de băncile din Ungaria, cu condiţia ca minimum 65% din produsele importate să fie produse în Ungaria. În acest context, se remarcă activitatea financiară desfăşurată de “Romanien American Enterprise Fund” care acordă credite în afaceri cu cele mai mici dobânzi de pe piaţă, în valoare de maximum 15000$, având durata de rambursare de până la 18 luni. Afacerea se derulează în cadrul programului “Capa”, partea americană fiind reprezentată de nimeni altul decât miliardarul George Soros. ROMÂNIA – a doua Palestină? Aparent bizară, întrebarea are, aşa cum voi demonstra în cele ce urmează, o bază cât se poate de reală. Ştiu că majoritatea celor care sunt la curent cu evenimentele politice actuale privesc Israelul drept cel mai puternic stat din lume care, prin colosala sa putere financiară şi prin cahalurile sale (guverne oculte evreieşti care există în orice Ţară), dictează politica statului respectiv conform propriilor sale interese. Cel mai grăitor exemplu în acest sens este recentul complot sionist - Sexgate - din S.U.A. unde preşedintele Clinton, amestecându-se în treburile interne ale Israelului, a simţit din plin forţa Cahalului din Ţara sa, fiind acum adus în situaţia umilitoare de a fi o simplă marionetă în slujba stăpânilor săi. Pentru majoritatea oamenilor politici, chiar dacă recunosc sau nu, scandalurile sexuale în care a fost implicat Bill Clinton au avut un singur scop - realizarea intereselor israeliene care urmăresc crearea unui Israel Mare, care să se întindă de la Eufrat la Nil. Un astfel de stat, deşi a fost promis de Dumnezeu lui Avraam, nu va putea fi creat, conform afirmaţiilor profeţilor evrei, decât după venirea pe pământ a lui Mesia, care va pune capăt celui de-al treilea război mondial pe care, conştient sau nu, prin umilirea lumii arabe, evreii sunt la un pas de a-l declanşa. Dacă avem în vedere şi instabilitatea politico-financiară, în special din Rusia şi Asia (realizată prin F.M.I. şi Banca Mondială), putem spune că scenariul acestui război, transmis de Dumnezeu profetului Ezechiel, a început să se desfăşoare (Ezechielcap. 38,39). Este vorba de o alianţă formată de Rusia, Ţările arabe şi Ţările asiatice care vor

397

ataca Israelul şi America. Pentru a demonstra că Israelul Mare va fi creat după venirea lui Mesia, voi prezenta un mic fragment din lucrarea “Ierusalim!” de Larry Collins şi Dominique Lapierre: “Şi totuşi, în acest carusel al fericirii (fericire generată de decizia Adunării Generale a Naţiunilor Unite, din 29 noiembrie 1947, care a împărţit Palestina între evrei şi arabi - n.a.) se auzeau şi voci nemulţumite. Cu capetele plecate, în sanctuarul întunecos al sinagogii lor, conducătorii sectei evreieşti ortodoxe, de un fanatism turbat, Neturei Karta, ţineau, de-a dreptul doliu. Pentru aceşti oameni profund religioşi (în prezent ei spijină guvernul condus de Netanyahu - n.a.) care credeau că numai şi numai Divinitatea putea porunci întoarcerea evreilor acasă, statul pe care-l sărbătoreau conaţionalii lor era o blasfemie: un miracol făurit de mâini omeneşti, când nu puteau fi permise decât cele dumnezeieşti!”. Prin venirea lui Mesia, pe lângă crearea Israelului Mare, vor fi soluţionate şi diferendele dintre evrei, creştini şi musulmani, îndeplinindu-se astfel profeţiile biblice. Voi da numai două exemple: “Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta (promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam, n.a.) pentru că ai ascultat de porunca Mea!” (Geneza 22:18). “Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul Pământului. Domnul oştirilor îi va binecuvânta şi va zice: “Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu şi Asiria, lucrarea mâinilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea!” (Isaia 19:24-25). Formarea Statului Israel, ca şi Biblia pe care evreii au dat-o omenirii sunt, la o primă analiză, foarte greu de înţeles. De aceea, foarte mulţi oameni ignoră aceste aspecte. Voi da un exemplu: sunt puţini cei care ştiu că, pentru împlinirea profeţiei biblice privind prima strângere a evreilor din toată lumea, profeţie ce viza crearea statului evreu, fostul prim-ministru al Israelului, Itzac Shamir, “a susţinut o alianţă cu Hitler, cu Germania Nazistă, contra Marii Britanii” (Bar Zohar, Ben Gourion, Le Prophete armé, Paris, 1966, p.99). Profeţii evrei vorbesc de două strângeri laolaltă ale evreilor din toată lumea. Mulţi rabini greşesc crezând că prima stângere a avut loc după ce s-au întors din robia babiloniană unde au fost duşi în anul 586 î.Chr. Atunci au fost cei din Babilon, nu din toată lumea. Prima stângere a evreilor din toată lumea avut loc, deci, când s-a creat statul evreu, în perioada 1947-1948, continuând şi ulterior. În prezent, ştiind ce se va întâmpla în Israel, evreii încep să fugă, pregătindu-se pentru a doua strângere din toată lumea. Despre acest eveniment profeţii evreilor vorbesc pe larg (ei nu îi prea citesc; preferă Talmudul). Am ales două exemple din Vechiul Testament: “În ziua aceea, vlăstarul lui Isaia (Mesia - n.a.) va fi ca un steag pentru

398

popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui. În acelaşi timp, Domnul îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său, risipit în Asiria, în Egipt, în Patros şi în Etiopia., la Elam, la Şincar şi la Hamat şi în ostroavele mării. El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale Pământului”. (Isaia 10:10-12). În versetul de mai sus se vorbeşte despre o “rămăşiţă” a poporului evreu. Din cele care urmează putem deduce unde se va duce majoritatea acestui popor: “Leam fost un TEMPLU pentru câtăva vreme, în ŢARA în care au venit” (Ezechiel 1:16). Singura Ţară din lume în care există un templu identic cu cel descris de profetul Ezechiel este România, templul fiind Casa Poporului. Aspectul delicat al acestei probleme acum începe. Evreii, după cum vom demonstra în continuare, au luat de mult în calcul România ca loc unde să creeze statul evreu, iar mai nou, ca loc de refugiu în caz de război. Cel de-al II-lea război mondial i-a determinat să plece din Ţara noastră. În prezent, după ce ne-au acuzat că i-am omorât cu sutele de mii (istoricii şi rabinii evrei neagă acest lucru) vor să se reîntoarcă. “Doar” 700.000 de familii. Dacă înainte de război erau 700.000-800.000 şi au fost omorâţi, cine revendică proprietăţile? Morţii? Au înviat? Dacă românii i-au omorât, de ce nu se duc în Ungaria, cu George Soros în frunte? De frica anti-semitismului feroce al ungurilor vor să dea Transilvania acestora, doar ca lor să le fie bine. Planul prin care evreii doresc ocuparea României există în arhivele israeliene, XVI, p. 719, 1866. “Dacă voiesc să ne cucerească, n-au decât s-o facă ... făţis, ca toate naţiile, cu arma în mână”- afirma, referindu-se la evrei, marele poet Mihai Eminescu (Scrieri Politice Literare, Ed. Minerva 1905, p. 111). În cazul în care profeţiile biblice se vor împlini şi, împinşi de războiul din Orientul Mijlociu, evreii vor veni în România, ei trebuie să uite Talmudul şi să-şi citească profeţii. Dumnezeul lor este şi al nostru. Evreii ne vor fi stăpâni, iar noi, românii, slugile lor. În lucrarea sa “Pericolul ovreesc”, J.D. Protopopescu, în 1922, afirma următoarele: “Când venim în lume, moştenim, o dată cu Ţara şi limba strămoşească, şi obligaţiunea de a ne apăra naţionalitatea. Nu putem da cu piciorul tuturor sacrificiilor făcute de strămoşii noştri pentru a construi această Ţară, oricât de scump ni s-ar plăti acest gest, ci avem datoria de a ne apăra Ţara.şi naţionalitatea cu toată energia de care suntem capabili. Avem, aşadar, datoria de a lupta în contra ovreilor, ruşilor sau oricărui alt popor care vrea să ne răpească libertatea, fie politică, fie economică. Să ne încordăm forţele fizice şi intelectuale şi să luptăm fără preget, pentru ca Neamul

399

lui Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare să nu devină o turmă de iloţi într-o Nouă Plestină”. În 1868, treizeci de deputaţi români, având în fruntea lor pe preşedintele Camerei, au denunţat Guvernului (expunerea de motive a proiectului de lege contra emancipării evreilor din România a fost publicată în Monitorul Oficial din 1868 – “chestiunea ovreiască”) şi, în acelaşi timp, lumii întregi că evreii “încearcă să înfiinţeze în România acel stat evreiesc care ar fi prima realizare a ideilor lor de dominaţie asupra popoarelor creştine”: Presa vremii din întrega Europă a redat strigătul de disperarea al Poporului Român: “Evreii vor să facă din România, Palestina şi din Bucureşti, noul Ierusalim”. În 1913, savantul român dr. N.C. Paulescu, cel care a fost privat de primirea premiului Nobel pentru medicină în urma descoperirii insulinei, afirma în lucrarea “Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria” următoarele: “România, cu pământul ei excesiv de fertil şi cu locuitorii ei buni, blânzi ca nişte miei şi, mai ales, naivi ca nişte copii, este un fel de El Dorado (Ţară de aur) care ar constitui o pradă bogată, un adevărat Rai pământesc pentru poporul lui Israel”. Dezvăluirea planurilor de ocupare a României i-a atras furia evreimii, fiind, prin toate mijloacele, împiedicat să primească Premiul Nobel. Tot doctorul N. Paulescu afirma că, în lucrarea lui L. Chabauty, “Les juifs, nos maîtres” sunt scrise următoarele: “De vreo 30 de ani, adică de pe la 1850, evreii caută să-şi creeze acest centru naţional, această Ţară israelită, în provinciile danubiene, astăzi regatul României”. Deşi pare depăşită de realitatea istorică, problema înfiinţării unui stat evreu în România este mai aproape de împlinire ca niciodată. În cele 9 lucrări pe care le-am scris, în ciclul “Lumi paralele”, am expus, pe larg, confruntarea dură care a existat de mii de ani între evreii mondialişti şi cei naţionalişti. Aceştia din urmă, care au dorit şi au reuşit să înfiinţeze Statul Israel în teritoriul promis de Dumnezeu lui Avraam, merită toată stima celor care au citit şi au înţeles profeţiile Vechiului şi Noului Testament. Celorlalţi, “mondialiştilor”, le amintesc cuvintele profeţilor: “De te voi uita, Ierusalime, usucă-mi-se dreapta şi lipească-mi-se limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aminti de tine, Sion”.”Mondialiştii” sunt acei evrei care consideră că Ţara lor e aceea în care se simt bine. Sunt “lipitorile” care o sug, până nu mai rămâne nimic din ea. Încercând să fac o sinteză a acestor aspecte, lucru destul de greu, dar absolut necesar pentru o analiză obiectivă şi lucidă a intenţiilor unor evrei faţă de Poporul Român, am avut norocul să o găsesc excelent realizată în revista “Atac la persoană”, de către redactorul-şef al

400

acesteia, domnul Dragoş Dumitriu, sub titlul “O acţiune mondială concertată - Lichidarea lui Netanyahu şi a Israelului” (9 februarie 1998). Înainte de a prezenta câteva fragmente din acest articol, ţin să menţionez faptul că am fost profund indignat citind pe prima pagină a revistei “Atac la persoană” (din 14 septembrie 1998) următoarele: “Sfidând Constituţia Ţării noastre şi drepturile omului, Comunitatea Evreiască din România cere ca revista noastră să fie interzisă. În acest timp, imaginea ne este compromisă, în toată lumea, prin agenţii internaţionale de presă şi canale de Televiziune care transmit date mincinoase despre “Atac la persoană”. În continuare, voi prezenta fragmentele menţionate din articolul redactorului-şef Dragoş Dumitriu: “Criza politică din Orientul Mijlociu este cea mai periculoasă etapă a sfârşitului de mileniu. Practic, s-a ajuns la confruntarea ideilor şi conceptelor materializate, de trei milenii, prin societăţi progresiste, ierarhice şi discrete. Încă de la formarea acestor societăţi, poporul israelit s-a împărţit în două curente ultraantagonice, ce îşi continuă, şi astăzi, atât existenţa cât şi nemiloasa confruntare. Unul din curente susţine supremaţia evreiască mondială, cu sprijinirea elementelor evreieşti din fiecare Ţară, conform principiului “Ubi bene, ibi patria”, negând, practic, dependenţa evreilor de pământul lui Iacov-Israel. (Aceştia vor desfiinţarea revistei “Atac la persoană” şi consideră România pământul pe care trebuie să-l cucerească - n.a.). Celălalt curent, deosebit de vitregit de-a lungul istoriei, are doctrina “Eretz Israel”Pământul lui Israel. Anume, crearea statului israelit pe vechile teritorii biblice, ca stat independent. Puternic susţinut financiar şi politic, primul curent, mondialist, a dorit crearea puterii evreieşti oriunde în afara Israelului. Astfel, evreii mondialişti domină America, Franţa, Africa de Sud ş.a. Crearea statului evreu s-a format sub imperiul unei strategii diabolice, anume din dorinţa de a crea statul care, în scurt timp, să fie distrus de vecini - arabii. Se împuşcau doi iepuri, se dădea o lovitură cumplită curentului pro-statal, naţionalist, şi se crea o aură de victimă tuturor evreilor, aură de care aveau să profite, ca şi după războiul mondial, “mondialiştii” din America şi Franţa. Nimeni nu şi-a închipuit, însă, puterea de rezistenţă şi credinţă în destin a evreilor. Nici puterea antică a pământului lui Israel. În fond, n-au crezut nici în destin, nici în scrierile sfinte ... Ultimele incidente, al căror subiect este Benjamin Netanyahu, dovedesc clar că S.U.A. şi Occidentul îi vor sfârşitul, cât mai rapid, vajnicului om de stat israelit ... marile puteri

401

influenţate de “mondialişti” sunt hotărâte să îl lichideze pe Netanyahu şi, cu aceasta, chiar spiritul naţionalist israelian. Ţinta ulterioară: statul Israel! O jertfă de sânge închinată aurului.” Articolul “Antisemitismul la el acasă ...” publicat în revista “România Mare” din 25 septembrie 1998, de către domnul Paul Suditu, mă determină să fac unele comentarii. Deşi pare mai aproape decât oricând, crearea statului evreu în România nu se va produce, deoarece evreii au acum Ţara lor. Contestat de mulţi rabini, evenimentul formării statului Israel a fost prezis de profeţi: “În vremea de apoi, vei merge (coaliţia ruso-arabă, căreia i se vor alătura şi Ţările din Orientul Îndepărtat - n.a.) împotriva Ţării ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie (suferinţele îndurate de evrei din anul 70 d. Chr. până la crearea statului Israel - n.a.), vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii” (Ezechiel 38:8). Unirea forţelor naţionaliste din România şi viitorul război mondial vor împiedica destrămarea Ţării noastre, deşi contextul politic actual este aproape identic cu cel din 1940, când mai multe partide politice “sinucigaşe”, în primul rând P.N.Ţ., grupate în jurul regelui nebun Carol al II-lea, cum l-a denumit filosoful Nae Ionescu, au acceptat sfârtecarea graniţelor României Mari, fără ca Poporul Român să fie consultat şi fără să se tragă un singur glonte. Şi atunci evreii urmăreau crearea statului lor în România. Acum au un stat pe care, cât de curând, vor trebui să-l apere. C. Lazarovici, din Tel-Aviv, care a insultat grav Poporul Român, afirmă că N. Ceauşescu a trebuit să moară fiindcă n-a respectat angajamentul faţă de evrei, refuzând să se mai împrumute de la F.M.I., Banca Mondială etc. Lipsa de judecată şi vederea îngustă a acestui evreu mondialist nu pot concepe consecinţele dezastruoase ce se vor abate asupra statului Israel din cauza acestor organisme financiare. Recent (21 septembrie 1998), academicianul Leonid Abalkin, consilier principal al noului prim-ministru al Rusiei, Evgheni Primakov, declara următoarele: “Dacă în Rusia va veni la Putere o dictatură, atunci vinovat va fi numai directorul F.M.I.. Michel Camdessus”. Aşa se va face coaliţia ruso-arabă. Probabil, C.L. va părăsi oraşul Tel-Aviv când va începe conflictul şi va veni în România să-şi scape pielea, la fel ca mulţi alţi evrei care, doar în sectorul 4 din Bucureşti, au umplut cutiile poştale ale blocurilor cu oferte, de genul: “Cumpărăm imobile pentru cetăţenii români stabiliţi în străinătate”. Pentru cei interesaţi, firma se numeşte Ruset & Avram International Trad. Inc. S.R.L. C.L. greşeşte grav susţinând că evreii (de teapa lui) “vor injecta populaţia cu SIDA”. Au şi făcut-o. Informaţii la: ziaristul italian Mino Damato, care conduce Fundaţia “Bambini in emergenza”, dr. Cristian Apetrei - Laboratorul de Virusologie din Iaşi şi prof. dr. Ioan Tănşanu

402

de la spitalul Sf. Spiridon din Iaşi. Aceştia au dovezi clare şi au atras atenţia opiniei publice, dar degeaba. Reamintesc că prin Ordinul M.S. 1349/13.07.1995, fundaţia masonică ROTARY s-a ocupat de vaccinarea copiilor. Nu o incriminez. Ar trebui să se facă cercetări. Spre satisfacţia lui C.L.. nu le face nimeni. C.L. susţine că “România este grădina evreilor şi acolo vom făuri noul stat Israel”. România nu va fi niciodată grădina evreilor, dar Israelul, din cauza mondialiştilor, va fi sigur mormântul evreilor. Din nefericire pentru ei, majoritatea nevinovaţi, evrei naţionalişti, nu trădători ai religiei iudaice precum C. Lazarovici, vor plăti cu viaţa greşelile “semenilor” lor. Vor muri cu gândul la Israelul Mare pe care, conform profeţilor Vechiului şi Noului Testament, la sfârşitul Armaghedonului, îl vor dobândi: “Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile batjocorite ... În toată Ţara, zice Domnul, două treimi vor fi nimicite, iar cealaltă treime va rămânea. Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc, şi o voi curăţi cum se curăţeşte argintul, o voi lămuri (scoaterea din cap a ideilor mondialiste - n.a.) cum se lămureşte aurul” (Zaharia 14:2 şi 13:8-9). Până la “lămurirea” evreilor, românii ar trebui să ţină cont de cuvintele lui Simion Mehedinţi: “Ori ne ridicăm pe planul Istoriei, alături de naţiile care au ajuns pe treapta cea mai înaltă, lipindu-ne de pământul nostru prin folosirea intensă, dar prevăzătoare a tuturor izvoarelor de energie naţională, ori vom fi fără doar şi poate întrecuţi de alţii şi eliminaţi dintre propriile noastre hotare.” “Numai noi, evreii, suntem în măsură să decidem cine să conducă România, pentru că numai nouă ne-a dat Dumnezeul lui Israel această putere supremă”. Astfel delirează prin TelAviv Cezar Lazarovici. Alţi mondialişti (nu merită să-i denumensc evrei deoarece aş insulta statul Israel) etalează aceeaşi patologie în România, sau chiar prin înalte foruri mondiale, unde se pune la cale federalizarea României, în timp ce, culmea sfidării, tot românii sunt acuzaţi de antisemitism. Cel mai recent exemplu este al ziaristului Mihai Antonescu, de la săptămânalul “Atac la persoană” care, pentru un pamflet de 5 rânduri, riscă o pedeapsă maximă de 5 ani închisoare. Perspectiva exodului masiv din Israel în România, în cazul izbucnirii unui conflict armat, îi determină pe mondialişti să ia, preventiv, măsuri dure împotriva presei din România. Să nu creadă C. L. şi Brucan (citat de C. L.) că din 20 de milioane de “români proşti” nu se va găsi o mână de români deştepţi care să-i trezească pe mondialişti la realitate - realitatea statelor naţionale şi unitare, de exemplu Israelul Mare şi România Mare. Acestor evrei internaţionalişti, mai corect spus TRĂDĂTORI AI STATULUI ISRAEL, le voi transmite câteva puncte de

403

vedere ale domnului Michael Shapiro, membru activ al comunităţii evreieşti din New York, avocat, compozitor şi scriiitor care, în excelenta lucrare “Mândria evreiască”, afirmă următoarele: “Evreii ar trebi să fie mândri de moştenirea lor. Cel mai adesea nu sunt. Mulţi evrei, mai ales în America, vor să fie precum ceilalţi. Mai bine să fie simpli cetăţeni ai Ţării lor, participanţi la marele experiment social al naţiunii şi invizibili pentru curioşi, decât să fie pur şi simplu evrei ... LAUDA DE SINE nu este un substitut pentru înţelegerea minunatelor dogme ale gândirii iudaice ... Ierusalimul a fost întotdeauna un LOC DE ÎNTOARCERE, nu de părăsire ... Pacea din Orientul Mijlociu n-ar trebui să fie atât de iluzorie pentru popoare cu origini comune ... Dacă trebuie să existe un sfârşit al antisemitismului şi al prejudecăţii evreilor contra creştinilor, aceasta se va întâmpla când evreii şi creştinii vor recunoaşte că religiile lor se trag din aceleaşi rădăcini... Să fii evreu nu înseamnă să ai doar o relaţie de supunere cu Dumnezeu. Mândria evreiască, în cel mai bun sens, presupune CUNOAŞTEREA PORUNCII DATE POPORULUI IUDAIC DE A ALEGE CU ÎNŢELEPCIUNE CEEA CE ESTE BUN, NU DOAR ÎN FAVOAREA LOR ÎNŞIŞI, CI PENTRU ÎNTREAGA UMANITATE”. Viaţa românilor, aşa cum o plănuieşte Francmasoneria Puţini dintre noi mai reflectăm profund asupra a ceea ce a devenit la ora actuală viaţa noastră. Unii ne spun că trebuie să ne trăim viaţa, că e mai bine să lăsăm cugetările pentru vremea când vom fi bătrâni. Această situaţie se poate compara cu aceea în care am juca un joc ale cărui reguli le aflăm abia la sfărşit, iar dacă ne păstrăm în această situaţie nu ar trebui să fim surprinşi că, jucând după reguli greşite, am pierdut lamentabil jocul. Totuşi nu este vorba de un joc oarecare, ci de unul cu totul special, care este chiar viaţa noastră. Paradoxal, chiar dacă nu ştim de unde venim în această viaţă şi unde vom ajunge după ce aceasta se va încheia, nu avem timp să ne oprim şi să ne întrebăm încotro mergem. Prinşi în acest cerc vicios, puţini mai au puterea să spună “vreau să ştiu cine sunt, vreau să-mi trăiesc viaţa cu adevărat liber!” Articolul de faţă ne propune să medităm la întrebarea dacă într-adevăr aceasta este viaţa pe care o vrem, dacă noi ne facem viaţa sau dacă nu cumva un anumit mod de viaţă ne este impus... Pentru majoritatea românilor, existenţa este intrată în derivă, iar curgerea timpului se înteţeşte, parcă. Românii nu mai au repere de viaţă memorabile. Viaţa s-a îmbolnăvit de cenuşiu, de monotonie şi dintr-o dată ne-am dat seama că vremea vieţuirii

404

noastre nu mai are răbdare să ofere zile cu gust demn de aducere aminte, nopţi cu parfum de neuitat, răgazuri înstelate de fericiri imposibil de pierdut prin vreme. În schimb, sunt îmbrăcate, în mod artificial, în haine sărbătoreşti, întâmplări lipsite de însemnătate, doar-doar vom încetini, cumva, fuga secundelor. Oamenii caută să construiască baraje pentru a domoli căderea spre “moartea” sufletească . Dar strădania românilor de a opri decăderea nu mai are vigoare, deoarece lecţia conform căreia în unire stă puterea unui popor a fost uitată. Strigătul poetului de odinioară “Opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea!” nu se mai aude demult în sufletele oamenilor, ci a rămas închis, între pagini prăfuite (dar care pot fi readuse oricând la viaţă acolo unde oamenii pun suflet). Majoritatea românilor merg cu paşi obosiţi pe aceleaşi drumuri, cu aceleaşi scopuri banale, zi de zi, fără să mai fie în stare, fără să mai vrea să deosebească ziua de azi cu aceea de ieri, pe aceea de mâine de cea dinainte. Sufocaţi de rutina unor vieţi fără bucurii, nu mai au curajul de a-şi încerca norocul pe cărări nebătătorite. Traseele drumului lor amintesc de şinele trenuleţelor electrice cu care se jucau în copilărie. Nu se poate ieşi din ruta prestabilită decât printr-o catastrofă sau, desigur, printr-o minune dumnezeiască. Numai că românilor li s-a atrofiat demult gustul pentru miracol, nădejdea către fericirile care vin pur şi simplu ca o binecuvântare divină. Şi atunci se mulţumesc cu un destin îmbibat de plictis, de monotonie, de apatie, care va duce inevitabil, dacă nu este schimbat, către catastrofă. Totuşi, va trebui să se hotărască foarte curând ce aleg: minunea sau catastrofa... În paralel cu timpul lor fugar, politica îşi ia tributul de nelinişte. Altfel trec anii într-o ţară în care nu eşti nevoit să-ţi baţi capul cine ajunge preşedinte sau primar. La români, vacanţele nu mai seamănă a vacanţe, ci a fugă. Toamnele sunt o povară, pentru că smălţuiesc în cenuşiu toate neîmplinirile de peste an. Le alungă aşa cum alungă şi iernile, pentru că viscolul se tânguie ca un muribund, iar sub brad stă ghemuită sărăcia. Primăverile vin spre ei cu atâta fragilitate şi cu atât parfum efemer, încât reîntoarcerea la viaţă devine, de multe ori, tristă şi dureroasă. Canicula verilor le arde buzele, cuvintele, gândurile. Speranţele sunt secate, ca un pârâu de câmpie, în iulie... După atâtea iluzii mutilate, orice plan se ofileşte tăcut. Într-un vertij straniu al derutei, ajung să se contrazică în propriile gânduri, visurile se încaieră absurd, răzgândirile curg ca o hemoragie a sufletului.

405

Aproape nimeni nu mai are timp de demersuri spirituale. Clinchetul ultimelor monezi din portofel e ca un lacăt care nu te lasă să pătrunzi prin albiile poeziei. E vremea trenurilor care stau prea puţin în gară. Lumea modernă a făcut ca îndemnul “Bate fierul cât e cald !” să prospere. Supravieţuim într-o viteză care e deja un atentat la drepturile omului. Trăim mult mai repede decât în alte epoci. Obsesia de a umple viaţa până la refuz cu diverse sortimente de senzaţii a declanşat o reacţie paradoxală: nu mai avem timp pentru nimic, în timp ce “hoţii de timp” jubileză căci totul merge încă aşa cum ei au plănuit. Pragmatismul vremurilor a impus o lege dură: timpul înseamnă bani, iar banii înseamnă totul. Oamenii au tăiat de pe lista priorităţilor tot felul de lucruri care ţin de suflet, de încântare, de adevărata fericire. Nu mai citim, nu mai medităm la propriile sentimente, nu mai iubim. Un amestec de grabă şi teamă de ratare a făcut ca trăirile poetice să fie înlocuite cu calcule. Nimic nu se face fără o planificare. Totul trebuie să aibă un “rost”. Tehnica este fascinantă, până în momentul în care răpeşte hrana spirituală. Îţi trebuie zile întregi să vezi Muzeul Luvru, parcurgându-l cu pasul. Dar pe Internet îl expediezi în douăzeci de minute. Dacă citeşti “Anna Karenina”, îţi ia o săptămână. Dacă vezi filmul îţi ia două ore. Treptat, lumea opteză pentru cele mai rapide modalităţi de asimilare, fără să ia în seamă faptul că adevăratele bucurii sunt legate de foşnetul molcom al paginii de carte şi de nuanţele tulburătoare ale unui Van Gogh contemplat în original. Cine mai are timp să asculte simfonii întregi? Acum, lumea se limitează la nişte teme clasice cunoscute, de regulă prescurtate drastic şi remixate uneori chiar penibil în ritmuri disco. Oamenii trec pe lângă monumente şi sculpturi ca pe lângă stâlpii de curent electric. Tradiţiile s-au preschimbat în demonstraţii de viteză. Nu mai e timp de iubire. Până la abandonarea în faimoasele “mreje ale dragostei”, oamenii se interesează ce meserie are cel vizat, cât câştigă, dacă e o persoană dinamică, dacă poţi avea bază pe el. Dacă toate condiţiile practice au fost îndeplinite, îşi face loc şi câte un miez de dragoste. Amorurile se consumă fără o stare interioară adecvată. Nici un băiat nu mai curtează o jumătate de an o femeie, pentru a ajunge în alcov. Tandreţea se consumă după principiul văzut-plăcut. Oamenii nu mai au capacitatea de a sesiza sublima atracţie sufletească ce aduce adevărata împlinire afectivă şi dă viaţă unei relaţii de iubire. “Ritualurile” sentimentale au ieşit din garanţie. Totul decurge rapid, goana este principiul fundamental al comunicării.

406

Oamenii nu mai au timp pentru ei înşişi. Vor să facă totul deodată. Cândva, fie şi numai băutul ceaiului era o îndeletnicire amplă, tihnită. În prezent, o mână stă pe computer şi cealaltă pe ceaşca de cafea. Apoi, mâna de pe computer se mută o secundă pe genunchiul amantei, iar mâna de pe ceaşcă umblă într-un sertar, după vreun document. Între timp, ochii se mai plimbă şi către televizor, să nu le scape ceva important. Cu o atenţie napoleonică, obsedaţi de timp şi de spaţiu, alergând după autobuz şi după cumpărături, oamenii s-au dezvăţat dramatic, de umanul din ei... La prima vedere tot ceea ce a fost descris anterior pare un tablou trist despre nişte oameni care au uitat de ei înşişi. Românii aproape că s-au obişnuit deja cu el. Totul pare o “întâmplare” nefericită, o “boală” care-i face pe români să sufere. Dacă cineva îndrăzneşte să spună că totul este de fapt un plan diabolic, foarte abil realizat, este catalogat drept paranoic de către presă, este ameninţat de serviciile secrete şi este treptat scos din viaţa socială prin diverse manevre care pornesc de la nivele guvernamentale. Prin toate aceste măsuri, “cineva” doreşte ca nimic să nu perturbe somnul conştiinţei românilor. Sărăcia, monstrul care ucide lent, dar sigur România Se pare că în mare parte planurile francmasonilor de a îngenunchea poporul român au avut succes. Francmasoneria a reuşit în mare parte să îmbolnăvească România de sărăcie. Dacă sărăcia ar fi doar în exteriorul oamenilor problema nu ar fi chiar atât de gravă, dar când sărăcia pune stăpânire pe suflet, situaţia este cu adevărat dramatică. Astfel, sărăcia nu e numai un disconfort care se manifestă în salturi în această perioadă, ci un mod de viaţă ce declanşează reacţii acute, întunecând mai ales mintea oamenilor. Sărăcia declanşează cea mai mare parte din certurile conjugale, care nu o dată degenerează în divorţuri traumatizante. Tracasaţi de o viaţă mizerabilă, oamenii se îmbată şi se ceartă, omorându-şi timpul în veşnica harţă violentă. Femeile blazate şi nemulţumite de viaţă îşi varsă oful în capul bărbaţilor vicioşi şi, de aici începe infernul. Cine mai ştie de la ce a pornit prima ceartă? Sociologii ştiu: de la sărăcie. De la lipsa de speranţă şi motivaţie care este cea mai gravă formă de sărăcie - sărăcia interioară. Lumea a început să priceapă că îi oferă statului mai mult decât el are bunăvoinţa să returneze către populaţie. Şi atunci, printr-o formă firească de revoltă, apare o

407

lehamite pă-guboasă. Omul nu mai are chef să muncească şi să-şi dedice viaţa unor cauze pierdute din start. Din ce în ce mai multe segmente din populaţie abandonează lupta, căutând refugiu în cele mai inadecvate activităţi extraprofesionale. Majoritatea românilor care emigrează o fac din cauza sărăciei. Prea puţini mai au şi alte motivaţii. E o dramă să părăseşti definitiv pământul părinţilor tăi. Dacă s-a ajuns până la acest incredibil exod către ţările dezvoltate, aceasta spune enorm despre dezastrul actual. Foamea e doar unul din chipurile mizeriei umane. În urma ei, ca un cortegiu funebru, vin toate celelalte răzvrătiri: ura, înverşunarea, răzbunarea, invidia, furia. În zadar vor trebălui psihologii încercând să depisteze sursa acestor tare contemporane. Răspunsul e cu mult mai prozaic şi mai concret decât s-ar fi putut bănui. Suntem atât de săraci, încât ne-am învelit în viciu ca într-o vestă antiglonţ. Păcatul nostru zilnic (ignorarea sufletului) a devenit o absurdă formă de apărare. Mai ştim oare cum arată o carte? Recentul sondaj “C.U.R.S.” a semnalat o realitate dramatică. Apetenţa şi preocuparea românilor pentru cultură au scăzut atât de dramatic, încât ar trebui să fie găsită rapid o soluţie de oprire a derapajului spre dezastrul numit incultură. Din cercetarea realizată de “C.U.R.S.” se poate afla că 48% dintre români nu mai citesc cărţi. O jumătate din populaţia ţării a abdicat de la exerciţiul minţii, de la “fericita zăbavă” despre care cronicarul spunea că: “nu este alta nici mai frumoasă nici mai cu folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor”. Există oameni care nu au putut niciodată străbate până la capăt traseul dificil al unei lecturi complete, care au răsfoit cu silă şi obidă o carte şi apoi au rămas cu gustul eşecului. Şcolile nu mai găsesc, se pare, mijloace convingătoare pentru a-i antrena pe copii în “sportul” minunat al cititului. Cu scuza că, după revoluţie, cărţile au devenit inaccesibile din cauza preţurilor imense, oamenii au renunţat să citească. Aceia care nu sunt dispuşi să facă asemenea investiţii în cultură sunt gata să plătească fleacuri de pe urma cărora satisfacţiile sunt înzecit mai mici şi mai puţin durabile. În fiecare oraş, în fiecare cartier, în cele mai multe dintre comune se găseşte câte o bibliotecă pentru cei care nu au într-adevăr bani de dat pe cărţi. Dar fişele bibliotecilor din ţară sunt tot mai goale, oamenii nu-şi mai ostenesc paşii până în locurile în care se află

408

depozitată înţelepciunea marilor cărturari ai pământului. Scuzele sunt mincinoase. Cei care doresc să citească pot găsi cărţi. Mai rămâne să se hotărască să renunţe la obiceiul cronofag al privitului la televizor, patima păguboasă a ultimelor decenii, să renunţe la nepăsare şi să refuze tentaţia comodă a necunoaşterii, pentru a găsi apoi curajul de a căuta comorile spirituale din cărţi. Îngerii Justiţiei Divine Prin nelegiuirile pe care le comit, francmasonii vor ca oamenii să creadă că Dumnezeu a “uitat” de oameni, şi că acum forţele satanice conduc Pământul. Că acest lucru nu este adevărat, o arată numeroase semne divine: miracole (pe care oamenii sunt “educaţi” să nu le creadă), apariţii divine (ale Fecioarei Maria), informaţii spirituale propagate de mişcările spirituale divin inspirate, etc. Un exemplu zguduitor al faptului că forţele divine sprijină umanitatea pentru a depăşi situaţia de decădere pe care o traversează, este şi cazul pe care vi-l prezentăm în continuare: numeroase incendii (peste 600 de clădiri), a căror cauză nu a putut fi determinată sub nici o formă de anchetatori, au fost semnalate peste tot în lume, stârnind bănuiala că originea lor este legată de intervenţia divină. Primul care a emis această ipoteză este preotul italian Marco Galone, care susţine că aceste incendii misterioase care au avut loc începând cu luna iulie a anului trecut în mai multe ţări, printre care Statele Unite, Israel, Irak, şi în alte state ale Orientului Mijlociu, sunt semne ale justiţiei divine. Peste 900 de martori au asistat înmărmuriţi la exploziile şi incendiile care au cuprins diverse clădiri şi alte locuri unde poliţia suspecta desfăşurarea unor activităţi necurate. Intrigaţi de legătura evidentă între distrugerea unor astfel de edificii şi manifestarea justiţiei divine, înalţii prelaţi de la Vatican au ordonat deschiderea unei anchete proprii, numindu-l la “comandă” pe preotul Marco Galone. Acesta, o adevărată autoritate în materie, fiind autorul câtorva tratate despre existenţa şi intervenţia îngerilor, a fost “înzestrat” cu o echipă de alţi cinci anchetatori, printre care un fizician şi un fost comisar-şef de poliţie. Pe măsură ce rapoartele despre focuri devastatoare care se iscau “ca din senin” în întreaga lume asaltau Vaticanul, investigatorii se convingeau din ce în ce mai mult că este vorba despre pedeapsa lui Dumnezeu, adusă la îndeplinire de aşa-numiţii “Îngeri ai Justiţiei Divine”. Iată ce declară părintele Galeno: “Nu poate fi vorba despre acţiunile unor fiinţe umane. Nenumăraţi martori, printre care poliţişti şi militari, au afirmat că au asistat la scene în

409

care imenşi îngeri, purtând săbii de foc, au părăsit în zbor locul incidentelor. Ei au mai descris cum îngerii incendiau clădirile respective, lovind săbiile de pereţii exteriori, până când aceştia luau foc”. Dar despre ce gen de clădiri este vorba, mai exact? Un recent caz este cel al exploziei unui depozit de lângă Ierusalim, unde poliţia bănuia că există o fabrică secretă de explozibil, aparţinând teroriştilor arabi. Un alt exemplu este acela al unei case dubioase din zona sudică a oraşului Los Angeles, loc preferat de întâlnire a traficanţilor de droguri din zonă. Pompierii veniţi să stingă incendiul declanşat puteau să jure că au văzut cel puţin zece îngeri, părăsind locul dezastrului, după ce şi-au îndeplinit misiunea. Acelaşi lucru îl susţin şi martori oculari ai unui incident asemănător petrecut în Bagdad (Irak), unde o explozie misterioasă a distrus o clădire suspectă de adăpostirea unor arme chimice. Şi cum numărul incendiilor de acest gen a ajuns la 615, e greu de crezut că totul nu este decât o coincidenţă… Proiectul „ROŞIA MONTANĂ” – jefuirea poporului român „Toate acestea (planurile secrete francmasonice de dominare a lumii) se vor împlini pentru că noi (francmasonii) avem în mână cea mai mare forţă modernă: AURUL. Cu ajutorul lui (al aurului)… puterea noastră va fi mereu glorioasă, atât pentru că ea va fi imensă, cât şi pentru că ea va guverna şi va conduce independent de poziţia liderilor politici…” (al XXII-lea protocol secret francmasonic din cadrul Protocoalelor Înţelepţilor Sionului) Introducere explicativă Aurul este echivalentul general prin care se exprimă valoarea tuturor mărfurilor şi produselor, cât şi valoarea banilor (de hârtie) aflaţi în circulaţia monetară. La începuturi, a existat schimbul nemijlocit de bunuri cu valoare egală: un asemenea schimb avea loc între două persoane, fiecare posedând un bun pe care voia să-l schimbe pe un altul deţinut de celălalt. Mai apoi oamenii au început să folosească ca mijloc de schimb anumite obiecte ce aveau o valoare intrinsecă, cum ar fi scoicile decorative, blocurile de sare, bucăţelele de metal preţios sau pietrele preţioase. Mai târziu, au apărut monedele de metal, ce conţineau o anumită cantitate de metal preţios, în general aur sau argint.

410

Impunerea francmasoneriei pe plan politic, începând cu secolul al XIX-lea, a condus treptat la punerea în aplicare a strategiilor sale vizând controlul financiar asupra valorilor fixe, metalele preţioase, cheia înstăpânirii economice şi politice depline asupra naţiunilor lumii. Încă din 1869, în discursul programatic privind “trecerea în revistă a progresului realizat în munca de stăpânire a lumii”, ţinut la Praga de rabinul Reichhorn, se preconiza ca: “Noi, înţelepţii francmasoni, …, să încercăm să înlocuim circulaţia aurului cu bani de hârtie. Cuferele noastre vor înghiţi aurul şi noi vom dirija valoarea hârtiilor care ne vor face stăpâni pe toate poziţiile”. Astfel, s-a reuşit impunerea ideii că era mai convenabil să se păstreze metalul preţios în tezaurul unei bănci şi să se emită bancnote de hârtie (ce echivalau cu o chitanţă, certificând că purtătorul deţinea o cantitate de metal preţios), bancnotele putând fi schimbate cu metal, la cerere. Fiecare dintre aceste inovaţii a fost un pas înainte spre separarea banilor de bunurile cu valoare reală. Un pas mai departe a fost făcut la conferinţa de la Bretton Woods (1944), care a creat Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Statele reprezentate la această reuniune au căzut de acord să creeze un nou sistem financiar mondial, în care fiecare guvern participant se angaja să schimbe la cerere propria monedă în dolari americani la un curs stabilit. În schimb, guvernul Statelor Unite se angaja să schimbe la cerere dolarii în aur la un curs de 35 de dolari la 28,35 grame aur. Aceasta introducea standardul aur pentru toate valutele lumii, pe baza rezervei americane de aur depozitată la Ford Knox (aflată sub controlul unui consorţiu de bănci multinaţionale controlate de francmasoni, prin familia Rothschild). În 1971, pentru a proteja dolarul (era evident pretutindeni că Statele Unite creau, în scopul imensei lor expansiuni economice şi militare mondiale, mult mai mulţi dolari decât puteau echivala cu aurul lor), preşedintele Nixon a declarat că S.U.A. nu vor mai schimba la cerere dolarii în aur. Altfel spus, dolarii fără acoperirea lor în aur (prin tezaurele naţionale stocate de fiecare ţară), nu au absolut nici o valoare. Controlul aproape total exercitat de francmasonerie asupra finanţelor mondiale, prin concentrarea băncilor (împreună cu rezervele lor de aur cu tot) în structuri bancare multinaţionale aflate în subordonarea directă a francmasoneriei, cât şi politica concertată a forurilor financiare mondiale (francmasonice), Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, bazată pe finanţări condiţionate şi împrumuturi (pe termen lung, falimentare pentru statele naţionale)

411

au condus şi vor conduce în ritm accelerat la subordonarea totală a ţărilor lumii. O subordonare iniţial financiară (prin pierderea solvabilităţii naţionale, datorită epuizării rapide a rezervelor de tezaur pentru plata datoriilor - mereu mai mari şi mai grele datorită dobânzilor – asumate prin împrumuturile bancare), ulterior politică şi naţională. Iar cheia, suportul acestei înstăpâniri a “hidrei” francmasonice asupra naţiunilor planetei este controlul AURULUI. Altfel spus, adevărata independenţă (economică, politică şi deci şi naţională) a unei ţări constă în rezervele de aur de care dispune (deoarece valutele nu au o acoperire reală). Tezaurizate (în fondurile de tezaur ale Băncilor Naţionale) sau potenţiale (sub formă de zăcăminte naturale, ce pot fi utilizate în caz de necesitate), aceste rezerve strategice de aur reprezintă o adevărată garanţie de neatacat a suveranităţii economice a statului - cu condiţia ca aceste rezerve de aur să rămână în proprietatea naţională şi în folosinţa exclusivă a ţării. Implicaţiile preconizatei catastrofe de la Roşia Montană “În producţia de aur (fin), România ocupa locul al doilea în Europa (după Rusia). În România minereurile de aur sunt concentrate în două mari zone auroargentifere din Transilvania: zona Brad (cu centre de extracţie la Roşia Montană, Gura Barzei, Băiţa, Zlatna, Baia de Arieş), unde există zăcăminte de aur nativ şi zona Baia Mare, unde se găsesc zăcăminte de sulfuri polimetalice bogate în aur şi în argint.” (Cf. Dicţionarului Enciclopedic Român, 1962). Dintre aceste centre de extracţie, în zona Roşia Montană se află cel mai mare zăcământ de aur din Europa continentală, estimat la peste 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, având o valoare de 3 miliarde de dolari. De notat că, compania canadiană implicată în scandalul de la Roşia Montană a plătit pentru concesionarea exploatării aurifere din Roşia Montană doar 3 milioane de dolari! Roşia Montană este singura exploatare profitabilă (produce 320 de kg. de aur pe an, şi aceasta pentru că Banca Naţională a României nici nu doreşte mai mult), celelalte exploatări fiind falimentare (sau, mai bine spus, falimentate). Cealaltă mare zonă auroargentiferă a României, zona Baia Mare, a fost exploatată până de curând de un concern australian, în condiţii economice, financiare şi ecologice absolut dezastruoase pentru ţara noastră.

412

Aurul nu era exploatat pentru România, ci pentru a fi vândut în afară de compania australiană, ţara noastră neprimind decât procente minime din toată această afacere. În plus, anul trecut, datorită gravelor neglijenţe în procesul de producţie şi a sistemului de protecţie neadecvat, s-a produs o gravă poluare (cu cianură de sodiu) a apelor din zonă, inclusiv a Tisei. La acel moment au existat aprecieri că această catastrofă ecologică ar fi cea mai mare din Europa, după dezastrul de la centrala nucleară de la Cernobîl. Statul român este obligat acum de organismele europene să plătească, pentru poluarea mediului ecologic (Tisa), despăgubiri statului ungar, în valoare de 105 milioane de dolari. În concluzie, zăcământul aurifer de la Roşia Montană este cea mai importantă, de fapt unica, rezervă de metal preţios a României. Iar acum aurul din Roşia Montană, aurul României, a fost concesionat spre exploatare şi comercializare exclusivă unei companii străine, care în maxim zece ani preconizează să epuizeze definitiv această unică rezervă strategică de aur a României. Conexiunile dintre planurile francmasonice de dominare a lumii prin intermediul controlului aurului aplicate şi pentru România, recunoscută chiar de francmasoni ca fiind “pământul făgăduinţei” (“Noul Ierusalim” sau, altfel spus, viitorul centru spiritual al planetei), şi afacerea de la Roşia Montană sunt mai mult decât evidente… Date semnificative * Rezervele de aur estimate oficial: Proiectul companiei canadiene ‘S.C. Gold Corporation Roşia Montană’ vorbeşte de exploatarea a 300 tone de aur, dar noi credem că este vorba de o cantitate mult mai mare. Rezerva de minereu, spre exemplu, depăşeşte 227 milioane tone… Dacă în prezent, prin metode curate, fără cianuri, se exploatează 420.000 tone de minereu pe an, compania canadiană doreşte să exploateze 13 milioane de tone/an. Ceea ce s-ar exploata, în sistemul clasic, în 30 de ani, ei vor să extragă într-un singur an! Aşadar, producţia pentru următorii 300 de ani, o şansă pentru generaţiile viitoare, va fi exploatată în 10 ani. O grabă criminală, care va lăsa pustiu în urmă. Aurul exploatat la Roşia Montană va fi vândut în străinătate căci Banca Naţională a României nu-l cumpără, nu are nevoie (Cel puţin deocamdată)! Ţara noastră rămâne doar cu redevenţa de 2%, cu impozitul pe cele câteva sute de salarii (700 în faza de producţie, după afirmaţia d-lui Timiş) şi cu participarea de 20% din acţiuni.

413

Şi atunci de ce să scoţi, în grabă, tot aurul din măruntaiele pământului? De ce să nu exploatezi lent şi curat, fără cianură? “În urma acestei acţiuni criminale iniţiate de S.C. Gold Corp, rezerva strategică de aur a României, solvabilitatea noastră naţională, va deveni un vis…” (Eugen Cornea, topograf, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei “Alburnus Maior” din Roşia Montană) Plaiurile Iancului se pregătesc să devină o gigantică “rezervaţie” de cianuri Munţii Apuseni fac parte din sufletul românilor, sunt munţii lui Avram Iancu şi ai legendarei sale legiuni, sunt munţii lui Popa Balint şi ai lui Horea, Cloşca şi Crişan. Aici sunt îngropate sicriele armatei lui Coshuth, care n-a reuşit să treacă de Roşia Montană. Aici sunt locurile în care dacii îşi extrăgeau aurul, locul de unde romanii au luat sute de tone de aur şi de argint şi de unde au mai extras încă până când au venit alţii, mai puternici. Roşia Montană este cea mai veche localitate din România, atestată documentar de 1870 de ani, tăbliţele cerate descoperite aici datând din 6 februarie 131 după Hristos. Alburnus Maior (numele străvechi al Roşiei Montană) era în antichitate un important centru comercial. Aici existau pieţe şi mine de aur, se organizau licitaţii, era unul din nodurile economice importante ale Europei. Povestea acestor locuri de o specifică frumuseţe este de fapt povestea aurului, căci după romani au venit alţi invadatori, atraşi de strălucirea bogăţiilor din Apuseni. Veşnic a existat un imperiu care a râvnit la toate acestea, veşnic s-a purtat o luptă. Împăratul roman Traian a exploatat din Alburnus Maior 165 de tone de aur şi 1.500 de tone de argint, ducându-l la Roma. Imperiul Austro-Ungar a extras şi el 100 de tone. Bogăţia acestui loc pare infinită, pentru că noii stăpâni canadieni speră să scoată şi ei, în următorii 20 de ani, ceea ce a mai rămas. Dar acum aurul nu va mai fi scos din galerii, ci prin exploatări de suprafaţă. Iar la suprafaţă trăieşte istoria. Printre oameni… În 10 ani urmează ca aici să nu mai fie nimic, decât un deşert de cianură de potasiu, un crater colosal care va lua locul satelor răspândite prin munţi. Zăcământul milenar de la Roşia Montană va dispărea şi, odată cu el, oraşul însuşi, bisericile, clădirile, animalele şi oamenii; munţii vor fi raşi, scobiţi.

414

Cea mai mare exploatare de aur de suprafaţă din Europa va fi aici. După accidentul de anul trecut, de la Baia Mare, când au fost deversate într-un râu apele cianurate ale unei exploatări aurifere, presa occidentală a scris că atunci s-a petrecut cea mai teribilă catastrofă ecologică europeană, după Cernobîl. Acum României i se cer despăgubiri de către Ungaria, în valoare de 105 milioane de dolari. Ei bine, aflaţi că această exploatare de la Roşia Montană va fi de o sută de ori mai mare şi implicit, riscurile vor fi de o sută de ori mai mari. Sute de milioane de tone de minereu dislocat din munţi şi de sub satele nefericite ale moţilor vor fi depuse într-un imens lac amenajat în valea Cornei. Satul va fi mutat, cu istoria sa cu tot şi cu bisericile sale, pentru a face loc unei zone în care nu va putea locui nici o fiinţă. Această zonă a apocalipsei ecologice va fi otrăvită cu sute de tone de cianură, substanţă folosită în procesul de extragere a aurului. Bogăţia de pe urma căreia au trăit românii de mii de ani este pe cale de a deveni blestemul acestor locuri. Se intenţionează extragerea a 200 de milioane de tone de minereu, circa 800 de grame de cianură fiind necesare pentru fiecare tonă. Aceasta înseamnă 200 de mii de tone de cianură lăsate libere în natură, în apă, în sol… Iar un gram de cianură omoară un bou! Despre rezervele de aur rămase ne spune geologul Aurel Manta: “Este aur pentru 200 de ani de-aici înainte, dacă îl exploatăm cum se cuvine, aici mereu va fi aur… Nici Ceauşescu nu a îndrăznit să facă ce vor ăştia să facă. Ceauşescu a expropriat vreo 11 familii prin anii ’70 şi a distrus cetatea dacică şi multe case sunt făcute acum din pietrele perfect finisate ale meşterilor daci, dar nu a îndrăznit să meargă mai departe. Aici, aurul e sub oraş. Iei praf de pe drum şi praful ăla are aur care se poate extrage, separa. Înainte, se folosea mercurul. Acum se folosesc cianurile.” O ţară ce se urmăreşte a fi umilită… Patrulaterul aurului din Munţii Apuseni – tezaurul nostru naţional – e pe cale să intre în mâna unor aventurieri internaţionali care vor să-l sece dintr-o dată, lăsând în urmă un peisaj mutilat şi otrăvit de cianuri. Bisericile sunt pe cale să fie rase din temelii, fabuloasa istorie a locului va fi umilită, batjocorită, trasă încă o dată pe roată. Cu buzunarele niciodată sătule de

415

bani, responsabilii de azi ai destinelor ţării uită că Patrulaterul aurului din Apuseni este, înainte de toate, un Patrulater al istoriei naţionale. Acolo, la Albac, la Abrud, la Roşia şi Câmpeni, s-au scris două dintre cele mai importante momente ale identităţii noastre naţionale: răscoala lui Horea şi revoluţia lui Avram Iancu. Jertfa lor, plătită cu torturi fizice şi morale, i-a adus pe moţi şi pe ardeleni la masa istoriei, lăsând Apusenii în păstrarea întregului românesc. Deşi primarul din Roşia Montană a afirmat că, din punct de vedere arheologic, nu mai există nimic aici, avea să se dovedească că această afirmaţie era o minciună uriaşă, căci în aceste locuri de pe Dealul Carpeni, de sub stâncile vârfului Găuri, sunt zeci de ruine dacice şi romane, iar ceramica roşie a acestor ruine arde printre ierburile culcate de vânturi; adevăratele flăcări de pe comori sunt resturile de vase, de amfore, pe care noi le călcăm în picioare la fiecare pas, pentru că nu avem pe unde trece. Peisajul este terifiant: se văd resturile unei biserici paleocreştine abia explorate ce vor fi îngropate în steril, stupefacţia lasă loc unui urlet interior şi unei panici care nu poate fi explicată. Sufletul acestui loc al Dealului Carpenilor este copleşitor. Cum de aceste locuri nu sunt clasate arheologic, cum de vor fi acoperite de mizeria cianurilor fără măcar să fie dezgropate? Iarba şi copacii acoperă cât vezi cu ochii zidurile unor construcţii înghiţite de valurile istoriei. Ale istoriei noastre. Şi dacă sunt clasate, atunci cum să fie sacrificate? Şi dacă vor fi sacrificate, atunci ce a căutat ministrul culturii, domnul Teodorescu, aici, invitat de compania traficantului de droguri? Lumea e pe invers. Unde e Academia Română, unde sunt acele spirite veşnic treze, care ar trebui să se lege cu lanţuri de pietrele acestea măturate de vânturi, ale sanctuarului ciudat de lângă Tăul Găurilor, de pe dealul Hăbadului, de sub vârful Şchiolnei? Drumul roman care lega Alburnus Maior (Roşia Montană), de Alburnus Minor (Abrud) e aici, trece pe lângă ceea ce pare a fi fost un uriaş sanctuar de formă semirotundă; o piatră de altar zace părăsită; zeci, sute de morminte ale unor timpuri milenare sunt răspândite în întreaga zonă. E mai mult, mult mai mult decât credem. Ni se arată apoi alte şi alte guri de mină străvechi, de mii de ani, în care încă şi astăzi se mai poate scormoni pe filoane, după aur. Simţim probabil cu toţii o tristeţe teribilă, de cetăţean al unei republici călcată în picioare de proprii conducători, o ţară cu genunchii prăbuşiţi în cioburile trecutului său, incapabilă să se ridice, incapabilă să se apere, incapabilă să ridice capul din pământ.

416

Şi nu putem observa că, în loc să înălţăm un panteon al istoriei naţionale, o zonă de protecţie şi de rememorare spirituală din care să ne regenerăm puterile, ne vindem aurul şi trecutul pe cinci arginţi, nici aceia intraţi în visteria săracă a ţării noastre? Corupţie şi clientelism politic Proiectul de vânzare a aurului de la Roşia Montană a demarat, a fost aprobat şi se bucură de susţinerea guvernului actual, dar aprobările iniţiale au fost date de fostul guvern de ţărănişti. Se susţine că există sute de aprobări din partea tuturor instituţiilor statului, de la ministerele Industriei, Mediului, Culturii, Amenajării Teritoriului, de la alte agenţii guvernamentale pentru această criminală acţiune. Fostul secretar de stat la Ministerul Mediului, Dumitraşcu, cel care a susţinut acordarea avizului de mediu în 1999 (când compania canadiană a solicitat acordul acestui minister), este astăzi directorul S.C. Gold Corporation Roşia Montană. Simplă coincidenţă? Unul din membrii Consiliului de administraţie al companiei este deputat al partidului de guvernământ, iar prefectul de Alba, Ioan Rus, care a fost la început de partea oamenilor din Roşia Montană, acum acţionează contra, vorbind ca un angajat de facto al lui Frank Timiş. Consilierii de la Roşia Montană, care s-au opus iniţial semnării Planului de Urbanism General sunt astăzi angajaţi ai aceluiaşi domn Timiş, după ce şi-au schimbat, “imparţiali”, opiniile, aprobând planul, deşi legea impune organizarea unui referendum al populaţiei pe această temă. Vasile Frank Timiş, personajul de “prim-plan” De loc din Maramureş, absolvent al unei şcoli profesionale de mecanici auto, propăşit, prin anii ’80, în Australia, Timiş se întoarce în 1995 în România. Aici obţine, aşa cum numai în ţara noastră se poate produce, contra unei sume modice, de 3 milioane de dolari, concesionarea exploatării aurifere de la Roşia Montană (cu un zăcământ estimat a avea o valoare de 3 miliarde de dolari)! Aceasta după ce plăteşte nota delegaţiei oficiale române în Canada, formată din secretarul de stat la Mine, prefectul de Alba, directorul de la Mine Deva (din 1997), care la întoarcere semnează contractul de asociere cu compania “Roşia Montană Eurogold Corporation”, special înfiinţată pentru această exploatare, ce-l avea ca preşedinte pe Timiş.

417

Timiş a mai contribuit (în 1998), printr-un specialist în drept minier canadian, la elaborarea proiectului care stă la baza Legii minelor! Emite acţiuni ale “Roşia Montană Eurogold Corporation” pe pieţele bursiere internaţionale (la bursa din Toronto). Se ocupă apoi de crearea unui hăţiş de firme, firme acţionare la alte firme (precum firma “Deva Gold” S.A. asociată cu “Regia de Aur Deva”, pe lângă firma de faţadă canadiană “Eurogold”) aşa încât asociaţii să fie greu de identificat şi de urmărit. Înfiinţează multe firme off-shore (firme care nu plătesc statului român impozite şi taxe, având sediul în “paradisurile fiscale”), firme canadiene, firme australiene, un hăţiş financiar foarte greu de controlat de autorităţi, aproape imposibil de descifrat, constituit tocmai cu această intenţie. Totul este organizat astfel încât circuitul banilor să fie uşor de pierdut, aurul să iasă din ţară fără nici o problemă, iar vinovaţii să nu mai fie găsiţi niciodată. În doi ani Vasile Frank Timiş obţine (sau, cel puţin, susţine că a obţinut) sute de aprobări – multe discutabile – de la Mediu, de la alte ministere, de la prefectură, de la primării, de la felurite comisii şi agenţii guvernamentale. El susţine o politică duplicitară, căci autorităţile neagă existenţa oricărui demers oficial. (Vezi comunicatul de presă al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, care precizează că: “1. Ministerul nu a dat nici un fel de acord pentru lucrările de investiţii la “Roşia Montană Gold Company”; 2. Până în prezent nu a fost depusă documentaţia tehnică, potrivit procedurilor legale, pentru obţinerea acordului de mediu necesar începerii activităţii industriale în zona Roşia Montană.”) Acelaşi personaj promite investiţii de 400 de milioane de dolari, promite locuri de muncă şi răscumpărarea cinstită a proprietăţilor moţeşti, ademeneşte şi ameninţă cu exproprierea, organizează bizare sondaje de opinie pentru a dovedi că oamenii vor să-şi părăsească casele, angajează printre oamenii săi foşti demnitari ai statului român şi îmbunătăţeşte relaţiile cu autorităţile regionale şi locale suficient de mult pentru ca oamenii să-l bănuiască de corupţie. Timiş nu are banii necesari să susţină exploatarea aurului din zonă, lucru, de altfel, pe care îl şi recunoaşte. El joacă în acest moment o posibilă mare “cacealma”. Atu-ul lui este speranţa că, lăudând rezerva de aur din Apuseni, va obţine finanţări externe. Se bate cu pumnul în piept că firmele lui sunt cotate la bursa canadiană, că are negocieri avansate cu investitori, dar deocamdată, nici un dolar nu este cert. Ce se va petrece, însă, dacă ele nu vor fi suficiente? Probabil Timiş va renunţa la exploatare, îşi va strânge lucrurile şi va pleca de unde a venit,

418

lăsând în urmă un dezastru ecologic şi uman. Sute de milioane de tone de cianură, mii de hectare de săpături abandonate, case, culturi, drumuri distruse. Cine va plăti pentru toate acestea? Cititorii “B.I.Y.” trebuie să ştie că în realitate V.F. Timiş este un traficant de droguri: el a fost condamnat de două ori în Australia pentru deţinere de heroină, în 1994 şi 1997 (conform dezvăluirilor publicaţiei candiene Minews), cu numai trei ani înainte de a veni în România în calitate de “salvator al Apusenilor”. El posedă doar 10% din acţiunile companiei canadiene “Eurogold”. Site-ul firmei canadiene “Eurogold Corporation”- “Gabriel Resources” Ltd.: www.gabrielresources.com Campanie publicitară otrăvită Campania publicitară a “S.C. Gold Corporation Roşia Montană” este organizată de “Planning Alliance”. Modalităţile ei de acţiune: - publicitate (promoţională şi lobby) în marile cotidiene: România Liberă, Adevărul, Libertatea. Exemple: Petre Mihai Băcanu (directorul României Libere) afirmă: “În curând, mulţi vor regreta că nu s-au născut la Roşia Montană”, deoarece, “au venit banii!”; “Căsuţe dărăpănate, acoperite de sărăcie… preţul plătit pentru modernitate” – este vorba de casele vechi de 200 de ani, monumente de arhitectură, care vor dispărea sub exploziile dinamitelor etc. Sunt pagini întregi de ziare în care este prezentat programul de strămutare a localnicilor. “Compania “S.C. Gold Corporation Roşia Montană” înţelege că oamenii sunt nerăbdători să se mute”- aşa încep anunţurile. În realitate, nimeni nu este nerăbdător să plece din Roşia Montană, nimeni nu vrea să plece, doar că unii sunt ameninţaţi şi obligaţi să plece. Din modul în care este construit mesajul publicitar rezultă clar că Timiş şi ai lui acoliţi încearcă o crasă manipulare a opiniei publice. În presă se dă impresia că toţi localnicii vor să se mute, că toţi trăiesc într-o mare fericire, că nu există nici o nemulţumire, nici un scandal acolo, şi că aceste probleme sunt simple invenţii ale unor ziarişti răuvoitori.

419

- campanie (promoţională şi lobby) la televiziunile locale (cu contribuţia televiziunii S.I.C.A., ramură locală a Pro TV din zonă); - publicitate stradală, afişe tip: “Cianura de sodiu conţine compuşi netoxici, benefici pentru sol, cum sunt îngrăşămintele pe bază de amoniu”; “Organismul uman are cea mai mare capacitate de a metaboliza cianuri”!!; Alte afirmaţii aberante ale responsabililor locali: “Degajarea acidului cianhidric în atmosferă va fi în cantitate mică şi nu va depăşi, deasupra “iazului”, valoarea din interiorul unei camere în care se fumează” (când se ştie că la Baia Mare, deasupra iazului cu cianuri, cad păsări moarte); “Cianura nu este mai toxică decât hipocloritul pe care-l folosesc gospodinele la spălatul rufelor”!! (afirmaţie a reprezentantului Inspectoratului de Mediu Alba). Crimă ecologică Dezavantajele principale ale exploatării la suprafaţă a aurului: aurul este amestecat cu metale cu grad ridicat de toxicitate, posibil chiar uraniu. Efectele: pe o rază de 70 de km., gazele se vor împrăştia cu iuţeală, poluarea va distruge aproape tot. Bolile se vor înmulţi, pomii nu vor mai da fructe, animalele vor avea de suferit. Adio turism montan şi agrar! Proiectul va otrăvi Apusenii. În 10-15 ani, nu va mai rămâne nimic. Se termină şi aurul şi se termină pentru totdeauna cu acest colţ paradisiac de ţară. Vom rămâne doar cu o mare zonă distrusă. Cum facem cu pădurea ţării, aşa facem şi cu aurul: ne vindem pe nimic. “Proiectul de la Roşia Montană este cel mai neplăcut prejudiciu ce se poate produce mediului înconjurător” Lavinia Andrei (inginer energetician), preşedinta organizaţiei ecologiste “Terra Mileniul III”: “Exploatarea sălbatică ce se preconizează la Roşia Montană, strămutând sute de case şi aruncând în aer munţii şi istoria, este un exemplu de nedurabilitate totală. Este cel mai neplăcut prejudiciu ce se poate aduce mediului înconjurător. Din punct de vedere economic, a fost demonstrat, în toată istoria economiei mondiale, că un profit maxim într-un timp scurt nu este totodată un fenomen durabil. Hai să le oferim moţilor o şansă durabilă! Să îngrijească o pensiune turistică sau să amenajeze propria casă pentru turism, să vândă tricotaje, ţesături şi obiecte din lemn, să vândă

420

plante medicinale, fructe de pădure şi ciuperci culese de pe munte. Nu se vor îmbogăţi, dar nu cumva vor pierde mai mult dacă acceptă iluzoriile promisiuni ale companiei miniere? Mă doare sufletul când mă gândesc la Roşia Montană, la timpurile ce o aşteaptă. Şi-a putut cineva închipui, în urma accidentului de la Baia Mare, tocmai oamenii de la Brăila vor fi afectaţi de cianură? N-ar fi crezut nimeni în acele momente. Iar astăzi firma australiană se ascunde ca “mortul în păpuşoi” şi ameninţarea plăţii a peste 100 de milioane de dolari despăgubire pentru Ungaria planează asupra statului român. Şi mai e ceva grav: în S.U.A., dacă cineva vine să-ţi taie pomul din faţa casei, vecinii anunţă imediat Poliţia şi-l opresc pe tăietor din acţiunea sa, până la lămurirea incidentului. În România, totul este un strigăt în pustiu. Oamenii din Roşia Montană strigă, strigă şi nu ştiu de ce să se agaţe, la cine să apeleze, ce să facă. Au pierdut complet încrederea în instituţiile statului. Mai degrabă îşi pun nădejdea în Posibila intervenţie internaţională a Ungariei, o ţară vizată direct de efectele nocive ale cianurilor ce ar putea fi folosite la Roşia Montană. Legile europene ar trebui să fie valabile şi în România D-na Francoise Heidebroek, economistă din Belgia, lucrează în Bucureşti, în cadrul unor proiecte ale Băncii Europene de Investiţii. A călătorit mult în lume, a văzut multe locuri frumoase, dar în cele din urmă s-a oprit în satul Bucium-Poieni din Munţii Apuseni, pentru că i s-a părut un “muzeu viu fără egal”. Şi-a cumpărat o casă aici, alături de alţi patru concetăţeni. “Aici se poate face un altfel de turism”, spune belgianca, “salvarea oamenilor este turismul rural”. “Îmi petrec aici fiecare sfârşit de săptămână, fiecare vacanţă. Eu sunt europeană şi ştiu că noi occidentalii n-am respectat peisajele, ci le-am stricat. De aceea în ceasul al 12-lea, U.E. a dat deja legi stricte privind protecţia mediului, care ar trebui să fie valabile şi în România. Proiectul Eurogold, pe bază de cianuri, la o scară atât de mare, nu a fost şi nu va fi acceptat niciodată în Europa. Acceptând această investiţie, statul român pierde foarte mult, pe lângă daunele provocate de cianuri oamenilor şi animalelor. Calculele companiei sunt doar financiare şi nu trebuie să fii mare economist, ci doar un om de bun-simţ, ca să-ţi dai seama că, pe termen lung, România pierde extraordinar. Dacă se ţine cont de costurile indirecte, proiectul nu poate fi viabil. Adevăratul preţ al acestuia va fi o tragedie pentru Ţara Moţilor şi pentru România. Guvernul doreşte să ne convingă că totul va trebui sacrificat pentru acest proiect de ‘interes

421

naţional’, însă eu spun că adevăratul interes al României este de a-l opri. Sunt sigură că, într-un viitor nu prea îndepărtat, acţiunea companiei canadiene va fi catalogată drept genocid. De câte incidente de tipul celui petrecut în Baia Mare este nevoie ca să se priceapă acest lucru? O carte împotriva francmasoneriei La sfârşitul acestei saptamani este programata la Cluj lansarea cartii “Strategia diabolica a fortelor oculte pentru instaurarea noii ordini mondiale” .Autorul acesteia se numeste Nicolae Trofin are 27 de ani si este proaspat absolvent, cu nota 10, al Facultatii de Teologie din Cluj. desi mai sunt aproape 8 zile pana la lansarea oficiala a cartii, ea a declansat un adevarat scandal, clujenii, in ciuda pretului de 25.000 de lei, cumparand-o in draci. Nicolae Trofin a declarat in exclusivitate “Evenimentului Zilei” ca este prima lucrare de acest gen publicata de un reprezentant al bisericii Ortodoxe, dupa lucrarea mitropolitului Ardealului, Nicolae Balan, din anul 1937. Trofin afirma ca din cauza acestei carti a fost batut in luna octombrie 1996 in plina strada si ca acum doua saptamani a fost convocat la sediul SRI Cluj, unde a fost amenintat si i s-a spus ca in Germania ar fi fost arestat pentru atitudine revizionista si antisemita. “Am fost anchetat de mai multe ori dar am refuzat sa dau o declaratie. apoi am fost la Arhiepiscopul Bartolomeu Anania care mi-a spus : -Da cine esti tu sa scrii asa ceva ? Cine te crezi ? Te crezi scriitor?”. Nicolae Trofin considera ca Bartolomeu Anania merge pe linia francmasonica, in predicile lui putand fi lesne intuit acest lucru. Cert este ca datorita acestui scandal, cartea lui Nicolae Trofin a devenit un best-seller la Cluj, fiind cumparata pe sub mana.(...) Titlurile catorva capitole: “Evreii nu mai sunt popor ales”, “Francmasoneria, creatia evreilor”, “Comunismul - creatia francmasoneriei”, “ Comunismul - un pas catre noua ordine mondiala”, “New Age - Satanizarea (creatia francmasoneriei)”, “Rusia si noua ordine”, “ Anul francmasonic '89 - planuirea caderii lui Ceausescu”, “Comunism -satanism”. Bogdan Eduard - Evenimentul; Zilei 1 iulie 1997

422

BISERICA ŞI FRANCMASONERIA Dupa izgonirea din rai istoria omului continua cu cele doua ramuri: cea a lui Set (fiii lui Dumnezeu) - binecuvântata si cea a lui Cain - revendicat, cu dreptate, de francmasoni a fi protoparintele lor.[1] Duhul magic al acestuia si al semintiei sale s-a remarcat prin inventarea uneltelor, tehnicii, tehnologiei, artei, instrumentelor. Mason inseamna propriu-zis zidar; omul de tip cainit se vrea si el a fi un „zidar”, un „ziditor”, dar nu mai se aseamana Ziditorului sau. Inrautatirea progresiva a semintiei magice („masonice”) cainite a determinat luarea hotarârii radicale de stârpire (eliminare) fizica prin potopul universal. In urma acestuia supravietuiesc cei opt insi: Noe cu fii sai (Sem, Ham si Iafet) si sotiile lor, din semintia setita binecuvântata a dreptilor (religiosii „ortodocsi”). Dar, contrar ideilor optimiste ale evolutionistilor, situatia se inrautateste din nou, si neamurile postdiluviene: semitii, iafetitii si hamitii cad in idolatrie si masonerie. Ca asa au stat lucrurile ne dovedeste momentul zidirii Turnului Babel, unirea neamurilor impotriva lui Dumnezeu: Facerea Cap XI 1. Si era tot pamântul un rost si un glas la toti. 2. Si fu dupa ce au purces ei de la rasarit, aflara câmpu in locul lui Senaar si lacuira acolo. 3. Si zise om catra vecinul sau: „Veniti sa facem caramizi si sa le ardem in foc”. Si le fu lor caramida in loc de piatra, si varul le era lutul. 4. Si zisera: „Veniti sa ne zidim noao cetate si turnu caruia vârful va fi pâna in ceriu, si vom face noao nume mai nainte decât ne vom rasipi pre fata a tot pamântul”. 5. Si pogori Domnul a vedea cetatea si turnul carele l-au zidit fiii oamenilor.

423

6. Si zise Domnul: „Iata, un neam si un rost tuturora, si aceasta au inceput a face. Acum nu va lipsi dentru dânsii toate câte vor apuca a face. 7. Veniti si, pogorând, sa turburam acolo limbile lor, pentru ca sa nu auza fiestecarele glasul aproapelui sau”. 8. Si-i rasipi pre dânsii Domnul de acolo preste fata a tot pamântul, si potolira a face cetatea si turnul. 9. Pentru aceaea s-au chemat numele ei Turburare[2], pentru ca acolo au turburat Domnul rosturile a tot pamântul si de acolo au rasipit pre dânsii Domnul preste fata a tot pamântul. Interesant este faptul ca francmasonii nu fac de obicei nici o referire la acest moment crucial al istoriei omenirii. In loc de aceasta se face o trecere la alt moment important din istoria constructiilor: Templul Regelui Solomon. Originile societatilor francmasonice sunt destul de greu de trasat cu siguranta, cronologia prezentând fluctuatii semnificative. Totusi, pentru aparitia francmasoneriei moderne speculative se propune ca data secolul XVII si ca loc Scotia. Francmasoneria operativa - breslele de zidari constructori de catedrale, aveau o organizare in mare parte secreta, bazata pe un „crez” filosofic comun, cum ar fi cel mai timpuriu care s-a pastrat, datat in jurul anului 1400 numit The Old Charges, o scriere ermeticomoralista. Doctrina francmasoneriei se bazeaza pe o mitologie proprie, fiind legata de Egipt si Templul lui Solomon. Împărăţiei III, [3] Cap. V 1.Si trimise Hiram, imparatul Tirului, slugile lui catra Solomon, pentru caci au auzit ca pre el au uns intru imparat in locul lui David, tatâne-sau, caci iubind era Hiram pre David toate zilele. 2.Si au trimis Solomon catra Hiram, zicând:

424

3.„Tu stii pre tata-mieu, David, ca nu putea ca sa zideasca casa numelui Domnului Dumnezaului mieu, de catra fata[4] razboaielor ce l-au incunjurat pre el pâna i-au dat Domnul pre ei supt urmele picioarelor lui. 4.Si acum au odihnit Domnul Dumnezaul mieu mie, pre imprejur nu iaste hiclean, nu iaste tâmpinare rea. 5.Si iata, eu zic sa zidesc casa numelui Dumnezaului mieu, in ce chip au grait Domnul catra David, tatal mieu, zicând: ‘Fiiul tau, pre carele voiu da in locul tau pre scaunul tau, acesta va zidi casa numelui Mieu’. 6.Si acum porunceaste si sa-m taie leamne den Livan. Si iata, robii miei, impreuna cu robii tai, si simbria lucrului tau da-voiu tie, dupa toate câte vei zice; caci tu stii ca nu iaste la noi stiind leamne a taia, precum sidoneanii”. 7.Si fu dupa ce intelease Hiram cuvintele lui Solomon, sa bucura foarte si zise: „Blagoslovit Dumnezeu astazi, Carele au dat lui David fecior intelept preste norodul cel mult acesta”. 8.Si au trimis Hiram catra Solomon, zicând: „Auzit-am de toate carele ai trimis catra mine. Eu voiu face toata voia ta la leamne de chedru si de pefcu[5]. 9.Robii miei le vor pogori pre eale de la Livan la mare si eu le voiu pune pre eale plute, den locul carele vei trimite catra mine; si le voiu scutura pre eale acolo si tu le vei radica. Si vei face voia mea, ca sa dai pâine casii meale”. 10.Si era Hiram dând lui Solomon chiedri si pini si toata voia lui. 11.Si Solomon au dat lui Hiram 20 000 de cori[6] de grâu si mahil[7] casii lui si 20 000 de veth[8] de untdelemnu pisat; intr-acesta chip da Solomon lui Hiram pre an. 12.Si Domnul au dat intelepciune lui Solomon, in ce chip au grait lui. Si era pace intru mijlocul lui Hiram si intru mijlocul lui Solomon, si pusera fagaduinta intru mijlocul lor.

425

Reproducem in continuare pasaje din Sfânta Scriptura spre a limpezi aspectele intunecoasei mitologii francmasonice legate de personajul Hiram, asimilat intr-un fel lui Osiris. Dar nimic de acest fel in Cartea sfânta: Cap. VII 1.Si au trimis imparatul Solomon la Tiros si au luat pre Hiram de la Tiros, 2.Fecior unii famei vaduve, si acesta den fealiul lui Neftalim, si tatul lui, om tirian, mester de arama si plin de mestersug si de priceapere si conostinta a face tot lucrul cu arama. Si sa duse catra imparatul Solomon si au facut toate lucrurile. 3.Si au topit pre cei 2 stâlpi la elamul[9] casii, si 18 coti inaltimea stâlpului, si imprejurul 14 coti imprejura pre el, si grosimea stâlpului, de 4 deagete sapaturile, si asa stâlpul al doilea. 4.Si doao glavânte[10] deasupra au facut sa le dea preste capetele stâlpilor, varsatura de arama; de 5 coti inaltimea unii glavânte si 5 coti inaltimea glavântei a doua. 5.Si au facut doao mreji, ca sa acopere glâvânta stâlpilor, si mreaja la o glavânta si mreaja la glâvânta a doua; si lucru spânzurat, doao rânduri de rodii de arama mrejite, lucru spânzurat, rând preste rând, si asa au 18 facut la a doua glavânta. 6. Si glavânte preste capetele stâlpilor, lucru de crin, 19 dupa elam, de 4 coti. 7. Si polimar[11] preste amândoi stâlpii, si deasupra coastelor[12] bold[13], si de rodii[14] 200 de rânduri preste capeteaua[15] a doua. 8. Si s-au pus stâlpii lui elam al besearecii si au pus un stâlp si au numit numele lui Iacum[16] si au pus stâlpul al doilea si i-au numit numele lui Voloz[17]. 9.Si preste capetele stâlpilor, lucru de crin; si sa savârsi lucrul stâlpilor. Arhitectura Sfântului Templu din Ierusalim a fost preluata de nesfânta masonerie cu simbolistica mintilor cazute ale „fratilor arhitecti”: „De fiecare parte a usii se afla o coloana 426

goala, din bronz, având un capitol suportând rodii intredeschise. Pe trunchiul coloanei din stânga de la intrare, adica coloana aflata la nord, se gaseste litera J (de la Jakin) pe cea a coloanei din dreapta, sau la miaza-zi, se afla litera B (de la Boaz).“[18] Cu timpul masoneria operativa este inlocuita de masoneria speculativa ai carei membri provin la inceput din rândurile burgheziei scotiene si engleze având ca reprezentanti pe scotianul William Schaw (1550-1602) si pe astrologul britanic Elias Ashmole (1617-1692), initiat in anul 1646. Variante. Reprezentanţi. Fiind rodul intrigilor omenesti, masoneria cunoaste o serie intreaga de variante, rituri, „acceptate”, „regulate” sau tot soiul de dizidente. De aceea, socotim suficient in iconomia lucrarii noastre a descrie ca exemplu ritualurile de initiere in masoneria suedeza: GRADUL I Discipolul Sf. Ioan Acesta este primul grad, care are un ritual de debut, din care fac parte sabii, bastoane si altele. Viitorul discipol este legat la ochi si raspunde la unele intrebari. Are loc juramântul de tacere, iar maestrul de ceremonie spune ca acela care incalca juramântul va fi infatisat unui tribunal competent… Discipolul trebuie sa raspunda acum la intrebarea: «Esti gata sa-ti amesteci sângele cu cel al confratilor?» si maestrul care face initierea bate de trei ori intr-un compas indreptat spre inima neofitului… GRADUL III

Maestrii Sf. Ioan

Localul va fi o capela mortuara intunecata. In mijlocul camerei se afla un cosciug iar pe capacul acestuia se afla un cap de mort. Pe altar se afla o Biblie, un craniu si doua oase de mort incrucisate. Acum are loc o inmormântare rituala. Cel ce va deveni maestru al Sf. Ioan se intinde in cosciug si este purtat in sunete de muzica mortuara. Se mai introduce si o alta notiune de catre maestru: «Mac-Benac», ceea ce inseamna «carnea se desprinde de pe oase», sau cu alte cuvinte «corpul a inceput sa se descompuna». Maestrul spune «memento mori». O mistrie atârna de o panglica albastra pe sortul maestrului Sf. Ioan.

427

GRADELE IV-V

Discipolii sau confratii Sf. Andrei

…Cel care va fi discipol sau confrate in loja Sf. Andrei este expus acum unei noi incursiuni simbolice pe tarâmul mortii. El merge singur printr-un coridor decorat cu capete de mort si oase. In final, maestrul indreapta pumnalul ritual catre ochiul drept al neofitului, apoi catre gura acestuia. GRADUL VI Maestrii Sf. Andrei Pe altar se afla se afla Biblia, o lampa, trei sfesnice cu trei brate si un craniu de mort pe doua oase incrucisate. Intr-o camera alaturata, pe podea, se afla un cosciug. Discipolul devine aici maestru al Sf. Andrei. I se leaga o panglica la gât si maestrul deputat spune: «Pe baza angajamentelor facute de tine, te leg cu aceasta panglica aurita legamântului, astfel incât, dupa terminarea probei sa devii o veriga din inseparabilul nostru lant fratesc.»… GRADUL VIII

Cavaler Templier

Pentru acela care este numit cavaler templier se deschide o lume mult mai larga, care este necunoscuta celor de grade inferioare. Ordinul are o capela proprie. Pentru ritualul de grad VIII, in camera de pregatire se afla o masa cu o Biblie deschisa. Acolo sade maestrul de ceremonii care detine un formular cu 9 angajamente pe care aspirantul trebuie sa le semneze… In marea sala a capelei, altarul este imbracat in negru. Cosciugul este acoperit cu o pânza neagra cu margine de aur. Pe aceasta este cusuta o cruce rosie. Cel ce va deveni Cavaler Templier sau mai complet, «Mult Stralucitor Cavaler al Ordinului Templierilor al Domnului nostru Isus Cristos sfânt si sarac» se va imbraca dinainte in armura de cavaler… GRADUL IX

Gradul Luminii

Pentru ritualul de gradul IX este nevoie de mai multe incaperi: camera de pregatire, camera capitoliului, camera alba si camera de curatire. Toti cavalerii ordinului poarta haine albe si pumnale… GRADUL X:1 si X:2. Gradul Secret

428

Gradul al zecelea este impartit in doua: unul deschis, cunoscut, X:1, si altul care, pâna in prezent este strict secret, X:2, respectiv Legamântul intern, care necesita ritualuri de sânge. Ceremonia pentru X:1, cuprinde angajamente si proceduri simbolice, maestrul de ceremonii bate in altar ti toti cei de fata pornesc in procesiune catre capela, iar acolo un preot conduce un ritual cu frângerea pâinii. Inaintea ceremonialului pentru gradul X:2 se aminteste solicitantului juramântul facut de acesta inca de la gradul I asupra amestecului de sânge, iar apoi acesta va trebui sa-l exercite. Un preot ia cupa ordinului in care se afla vin. Inainte, cel care voia sa fie primit se taia la degetul mare de la mâna dreapta si picura sânge in cupa. Astazi, acest lucru se face doar simbolic. Conform ritualului, preotul ia si aduce o cupa de cristal cu sânge vechi, al fratilor deja primiti, si lasa doar trei picaturi sa se amestece cu vinul cel rosu din cupa Ordinului. Preotul citeste ceva din Biblie si invita pe aspirant sa bea din amestecul de vin cu sânge. Apoi bea si preotul insusi si trimite amestecul de vin cu sânge si celorlalti confrati ce se afla in jurul altarului. GRADUL XI Gradul de maestru Templier Acest grad este de fapt o functie care decerneaza titlul de ,Mult Iluminat Frate Cavaler’ si comandor al Crucii rosii. In timpul ceremoniei, cosciugul se afla in mijlocul salii inconjurat de 81 de lumânari aprinse. Maestrul cel mare deschide adunarea, un preot conduce rugaciunea si cântarile de psalmi. Cavalerul care va fi primit in noul grad este adus in sala imbracat in mantie alba, iar ceremonialul are multe similitudini cu hirotonirea de preoti sau calugarirea din biserica romano-catolica…”[19] Reprezentanţi Pe reteaua internet se pot accesa mai multe documente legate de prezentarea unor figuri marcante ce au facut sau fac parte din masonerie. Iata un extras de acest gen: Lista Francmasonilor renumiţi PRESEDINTI S.U.A: George Washington, James Monroe, Andrew Jackson,… Theodore Roosevelt,… Franklin D. Roosevelt, Harry S. Truman, Lyndon B. Johnson, Gerald R. Ford.

429

LIDERI POLITICI: Winston Churchill, Simon Bolivar,… Benito Juarez, Edward VII, George VI,… Pandit Nehru, Lajos Kossuth,… Giuseppe Mazzini, Eduard Benes,… Regele Hussein al Iordaniei, Yasser Arafat, Francois Mitterand, Helmut Kohl, Gerhard Shroeder, Tony Blair, Yikzak Rabbin, Cecil Rhodes,… Benjamin Franklin,… Rev. Jesse Jackson,… Robert Dole,… Al Gore, Printul Phillip, Zbigniew Brzezinski, Lordul Peter Carrington, Andrew Carnegie, W. Averell Harriman, Henry Kissinger,… Robert McNamara. ARTISTI: William Shakespeare, Leonardo da Vinci, W.A. Mozart, Leopold Mozart, Ludwig van Beethoven, Jean Sibelius, Franz Liszt, Josef Haydn, Richard Wagner, George Gershwin, Count Basie, Louise Armstrong, Nat King Cole, Giacomo Meyerbeer, John Wayne, Clarke Gable, Ernest Borgnine, Oliver Hardy, Walt Disney, Duke Ellington, Douglas Fairbanks, Charles Chaplin, Bob Hope, Harry Houdini, Al Jolson,… Harold C. Lloyd, Ronald Reagan, Peter Sellers, Cecil B. DeMille. MAGNATI AI FILMULUI: Jack Warner, Louise B. Mayer (MGM), Darryl F. Zanuck (20th Century Fox) INDUSTRIE, COMERT, FINANTE: Henry Ford,… Walter P. Chrysler,… Pehr G. Gyllenhammar (Volvo), Percy Barnevik (ABB), André Citroën, Samuel Colt (Colt revolver), … familia Rockefeller, familia Rothschild, King C. Gillette (lame de ras), Charles C. Hilton (Hilton hotels), Sir Thomas Lipton (Tea),… Ransom E. Olds (Oldsmobile), David Sarnoff (parintele televiziunii),… Edgar Bronfman Jr. (Seagram Whiskey), Rich DeVos (Amway), Alan Greenspan (Fed. Reserve), Giovanni Agnelli (FIAT), Peter Wallenberg (SE-Bank Sweden) AVENTURIERI: Charles A. Lindbergh, Roald Amundsen, Amiralul Richard Byrd, Casanova, William “Buffalo Bill” Cody, Davy Crockett, FILOSOFI: Johann Wolfgang von Goethe, Gotthold E. Lessing, Voltaire ASTRONAUŢI: Buzz Aldrin, Neil Armstrong, Leroy Gordon Cooper, Edgar D. Mitchell, John Glenn

430

SCRIITORI: Mark Twain, Sir Walter Scott, Rudyard Kipling, Robert Burns, Heinrich Heine, Alexander Puskin, Sir Arthur Conan Doyle, Jonathan Swift, Oscar Wilde, Jules Verne, H.G. Wells, Robert Burns, Carlo Collodi (Pinocchio), Edward Gibbon, Rudyard Kipling, Lewis Wallace (Ben Hur), Alexander Pope ŞTIINŢĂ: Carl Sagan, Hans C. Orsted, J.J Frk. von Berzelius, Albert Abraham Michelson (viteza luminii), C.F.S. Hahnemann (homeopatia), Alexandre Gustave Eiffel, Joseph Ignance Guillotin (inventatorul ghilotinei), Franz Anton Mesmer (hipnotismul), Albert Einstein, A.J. Sax (saxophone) DIVERŞI: Frederic A. Bartholdi (Statuia Libertatii), Daniel Carter Beard (fondatorul Boy Scouts), EDUCAŢIE: Leland Stanford (Railroads & Stanford University) LIDERI RELIGIOSI: Billy Graham, Rev. Jesse Jackson, Joseph Smith (fondatorul Mormonilor), Brigham Young (al doilea lider Mormon), Aleister Crowley (Satanist), Gerald B. Gardner (Wiccan), Wynn Westcott (Golden Dawn) ORGANIZAŢII: Jean Henry Dunant (Crucea Rosie), Melvin Jones (Lions Int.), Giuseppe Mazzini (Iluminati Italiei), Albert Pike (Ku Klux Klan) SERVICII SECRETE: Edgar Hoover.[20] Lista de mai sus este desigur greu de verificat in totalitate, iar numele sunt inşiruite aleatoric. Crestinul ortodox nu se va impresiona de rasunatoarele nume de mai sus, stiind bine ca in Imparatia lui Dumnezeu altele vor fi criteriile si judecatile Sale. Iar ceea ce pare a fi realizare si slava intru propasirea si fericirea omenirii va fi gasit ca tragând usor la cântar… Pozitia Bisericii. Hotarârile bisericii ortodoxe privitoare la masonerie: Cipru, Grecia. România

431

Este binecunoscut conflictul dintre francmasonerie si Vatican. Papii au emis mai multe bule[21]: Papi Acte pontificale Datele promulgarilorClement al XII-lea Constitutia In Eminenti 4 mai 1738 Benedict al XIV-lea Constitutia Providas 18 mai 1751 Pius al VII-lea Constitutia Ecclesiam a Jesu Christo 13 sept. 1821 Leon al XII-lea Constitutia Quo graviora 13 martie 1825 Pius al VIII-lea Enciclica Traditi 24 mai 1829 Grigore al XVI-lea Enciclica Mirari vos 15 august 1832 Pius al IX-lea Enciclica Qui pluribus 9 nov. 1846 Pius al IX-lea Enciclica Quantacura 8 dec. 1864 Pius al IX-lea Syllabus 8dec. 1864 Pius al IX-lea Alocutiunea consistoriala Multiplices inter 25 sept. 1865 Pius al IX-lea Constitutia Apostolicae Sedis 12 oct. 1869 Leon al XIII-lea Enciclica Humanum Genus 20 apr. 1884 Declaratia Congregatiei pentru doctrina credintei din 26 noiembrie 1983 „Am fost intrebati daca aprecierea Bisericii asupra asociatiilor masonice s-a schimbat, dat fiind faptul ca in noul Cod al dreptului canonic nu s-a facut o mentiune speciala, ca in codul anterior. Aceasta Sf. Congregatie este in masura sa raspunda ca aceasta imprejurare se datoreaza criteriului adoptat in redactare, care a fost utilizat si pentru alte asociatii, trecute si

432

ele sub tacere, deoarece sunt incluse in niste categorii mai largi. Parerea negativa a Bisericii asupra asociatiilor masonice ramâne deci neschimbata intrucât principiile lor au fost intotdeauna considerate incompatibile cu doctrina Bisericii, iar inscrierea in aceste asociatii ramâne interzisa de Biserica. Credinciosii care apartin asociatiilor masonice sunt cazuti intr-un pacat grav si nu pot accede la sfânta impartasanie. Autoritatile ecleziastice locale nu au competenta sa se pronunte asupra naturii asociatiilor masonice printr-o hotarâre care ar implica derogare de la ceea ce s-a afirmat mai sus, pe linia declaratiei acestei Sf. Congregatii, din 17 februarie 1981.”[22] Aceste interdictii au fost totusi ignorate in ultima vreme, datorita intereselor de putere lumesti ale Vaticanului: „Relatiile catolicilor cu francmasoneria au facut multe valuri si sunt binecunoscute in Occident. Astfel, Mary Ball Martinez a scris in cartea Subminarea Bisericii Catolice ca in acest secol multi papi au fost masoni. Jurnalista Mary Ball Martinez a fost 15 ani reporter al Vaticanului pentru o seama de reviste faimoase (”The Wonderer”) sau la alte reviste (ca “The National Review”). Mary Ball afirma ca papa Ioan al XXIII[23]-lea era initiat in francmasonerie si ca a participat la intrunirile Lojei Marelui Orient de la Paris din 1940. Carlos Vasquez, mare Comandor al Francmasoneriei Mexicane, a declarat ca papa Ioan XXIII si de asemenea Paul al VI-lea erau masoni; episcopul Sergio Mendez din Cuernabaca (care a introdus la Conciliul Vatican II initiativa de a anula interdictia credinciosilor catolici de a putea fi si masoni) a fost in aceeasi loja cu Carlos Vasquez, dupa cum declara chiar acesta din urma. In “CDL Report” din mai 1995 gasim urmatoarea mentiune: “Pe 9 strazi ale Vaticanului sunt 4 loje masonice. Unii din cei mai inalti reprezentanti ai staffului Vaticanului sunt membri ai masoneriei si apartin Ritului Scotian.“”[24] Nu trebuie sa uitam ca fenomenul masonic a pătruns şi în spaţiul ortodox. In secolul al XIX-lea Biserica Ortodoxa a reactionat cu asprime, osândind francmasoneria intr-o seama de documente, dintre care amintim: Afurisania impotriva francmasoneriei data de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului (1815): „Prin urmare, spunem ca, oricine fiind imbracat in sfintele vesminte cu epitrahil si omofor, si un astfel de om va bine vesti voua o alta Evanghelie afara de ceea ce am 433

bine vestit voua, macar de ar fi si Inger din cer, anatema sa fie. (Galateni, I, 8-9) Deci, oricâti se alatura cu grabire acestei slujbe dracesti si nelegiuite a francmasoneriei, si toti cei ce ii urmeaza in mândria si ratacirea lor, sa fie afurisiti si dati anatemei de catre Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Dupa moarte, ei nu vor avea parte de iertare si dezlegare. Suspinând si tremurând, precum Cain, vor fi ei asupra pamântului. (Facere IV, 14). Pamântul se va deschide si ii va inghiti ca pe Dathan si Aviron (Numeri XVI, 31-32). Urgia lui Dumnezeu va fi asupra capetelor lor, si partea lor cu Iuda vânzatorul. Ingerul Domnului ii va izgoni cu sabia de foc, si, pâna la sfârsitul vietii lor, nimic nu vor dobândi. Fie ca lucrarile si mestesugurile lor sa fie blestemate si sa se inece intr-un nor de praf, ca o arie de treierat in miezul verii. Si toti cei ce vor starui in rautatea lor vor avea parte de o atare rasplata. Dar toti cei ce vor iesi din mijlocul lor si se vor deosebi, si vor scuipa urâcioasa lor erezie, si se vor lepada de blestemata lor mândrie, unii ca acestia vor primi plata zelotului Fineas; adica vor fi binecuvântati si iertati de catre Tatal, Fiul si Sfântul Duh, Treimea cea singura neamestecata si nedespartita, Unul Dumnezeu in fiinta, si de catre noi, smeritii Sai slujitori.” (Declaratia lui Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului. Cipru, 2 februarie, 1815) Francmasonii nu s-au cutremurat de aceasta afurisanie si au continuat lucrarea lor de aducere a duhului cainit in spatiul rasaritean ortodox, incepând cu anul masonic 1848. Se cunosc actiunile lor de modernizare a statelor din aceasta zona, printre care si România. Are loc o slabire tot mai accentuata a duhului traditional ortodox, si inlocuirea lui cu cel secularizat, importat din lojile apusene franceze. Ceea ce este cel mai grav, este faptul ca masonii au patruns in Biserică, si nu numai in compartimentul laic: „Iata aici, in cartea fratelui Dan A. Lazarescu, Românii în francmasoneria universală, pe care a editat-o Centrul Naţional de Studii Francmasonice[25] da, exista si asa ceva - aveti o lista de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: arhimandritul Gherasim de la Mitropolia Moldovei, cel care traduce Taina francmasonilor[27] la 1787;

434

episcopul Melchisedec Stefanescu[28], al carui rol in lupta pentru Unire la 1859 este arhicunoscut, ministru in guvernul Kogalniceanu, aparator al autocefaliei Bisericii Române fata de Patriarhia de la Constantinopol; arhiereul Filaret Scriban[29], profesor de teologie la Universitatea din Iasi, luptator pentru Unire, deputat si senator in Parlamentul tarii; episcopul-carturar Gherasim Clipa[30], care la cumpana dintre veacurile XVIII si XIX, strânge in jurul lui o adevarata scoala de calugari carturari-francmasoni; episcopul Amfilohie Hotineanul[31], autor de manuale[32] scolare; mitropolitii Leon Gheuca[33], Dionisie Lupu[34], Atanasie Stoianescu sau, mai aproape de zilele noastre, Irineu Mihalcescu[36]. Sa nu-l uitam si pe traducatorul Bibliei, parintele-scriitor Gala Galaction[37]. Se spune acelasi lucru chiar si despre primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea[38], fost regent in timpul minoratului regelui Mihai.”[39] Daca pentru francmasoni cei de mai sus reprezinta o legimitate onorabila, nu acelasi lucru se intâmpla in cadrul Bisericii. Secolul XX a dus la o confruntare de mari proportii si o crestere a activitatii masoneriei internationale. Biserica Ortodoxa continua sa sufere de pe urma acestei mari incercari. In 1909 Meletie IV (Metaxakis), viitorul patriarh al Constantinopolului, devine francmason in Loja Marelui Orient al Greciei; in 1910, ajunge la gradul 33.

435

In 1925 episcopul si tovarasul de loje masonica al lui Kemal Atatürk, Vasile III, este instalat ca patriarh al Constantinopolului. In 1929 episcopul si tovarasul de loje masonica al lui Atatürk, Fotie al II-lea, este instalat ca patriarh al Constantinopolului.[40] Contextul interbelic se manifesta prin afirmarea unor forte politice „de dreapta” ce se opun cu putere masoneriei („democratiile occidentale”). Aceste forte permit Bisericii sa se pronunte mai ferm impotriva masoneriei. La 15 august 1932 Mitropolitul Antonie (Hrapovitki) (ROCA) anunta intr-o enciclica pastorala afurisirea francmasonilor.[41] Anul urmator, a fost rândul Bisericii Greciei sa se pronunte asupra masoneriei Declaraţia Oficiala a Bisericii Greciei privind masoneria (1933) Episcopii Bisericii Ortodoxe a Greciei in sedinta din 12 octombrie 1933, s-au ocupat de studierea si examinarea societatii secrete internationale - Francmasoneria. Au ascultat cu atentie expunerea introductiva a Comisiei celor patru episcopi ce au alcatuit-o din insarcinarea primita de la Sfântul Sinod in precedenta sa sedinta; de asemenea pozitia Facultatii de Teologie a Universitatii din Atena si in mod special parerea in aceasta problema a profesorului Panag Bratsiotis. De asemenea au luat in considerare informatiile asupra acestei chestiuni aparute in Grecia sau in strainatate. “Francmasoneria nu este o societate filantropica sau o scoala filosofica, ci constituie un sistem mistagogic ce aminteste de vechile credinţe pagâne din care provine şi a căror continuare şi rod este. Acest lucru nu este numai recunoscut de membrii proeminenti ai lojelor, ba ei chiar declara acest lucru cu mândrie, afirmând literal: “Francmasoneria reprezinta supravietuirea credintelor antice si poate fi numita pastratoarea lor”; “Francmasoneria izvoraste din misterele egiptene”; “umilul atelier al Lojei Masonice nu reprezinta altceva decât pesterile si intunericul cedrilor Indiei, necunoscutele adâncuri ale Piramidelor, criptele maretelor temple ale lui Isis; in misterele grecesti ale Masoneriei, mergând pe stralucitoarele drumuri ale

436

intelepciunii deschise de marii initiati Prometeu, Dionisos si Orfeu, se afla formularea eternelor legi ale universului!” Aceasta legatura intre Masonerie si vechile credinte idolatre este marturisita de toate ritualurile ce sunt interpretate in timpul initierilor. Ca si in ritualurile vechilor credinte idolatre unde viata si moartea zeului erau imitate, in aceasta repetare imitativa a zeului, initiatul murind o data cu moartea patronului cultului, care intotdeauna era o persoana mitologica personificând Soarele sau natura care moare iarna si invie primavara, tot astfel se intâmpla si in cea de-a treia treapta a initierii in Masonerie, când este repetata moartea lui Hiram - patronul Masoneriei, repetare in care initiatul este supus acelorasi lovituri, cu aceleasi instrumente si in aceleasi zone ale corpului ca si Hiram. Dupa cum marturiseste un important francmason, Hiram este “ca si Osiris, ca si Mithra, ca si Bachus una din personificarile Soarelui. ” Astfel Masoneria este, cum s-a si recunoscut, o religie foarte diferita, separata si straina de credinta crestina. Acest lucru este aratat fara nici o indoiala de faptul ca ea are propriile-i temple cu altare pe care slujitorii lor le numesc “ateliere ce nu pot avea mai putina istorie si sfintenie decât Biserica” si le caracterizeaza ca fiind temple ale virtutii si intelepciunii unde Fiinţa Supremă este adorata si unde este invatat adevarul. Îşi are propriile ceremonii religioase, ca ceremonia adoptarii - botezul masonic, ceremonia recunoasterii conjugale casatoria masonica, ritualul mortii, consacrarea templului masonic si altele. Isi are propriile initieri, propriul ceremonial ritual, are ordine ierarhica proprie si o disciplina bine intemeiata. Din existenta agapelor masonice, a sarbatoririi solstitiilor de vara si de iarna se poate concluziona ca Masoneria este o religie fiziolatra (adorarea naturii). Este adevarat ca la prima vedere Francmasoneria se impaca cu oricare alta religie pentru ca nu da nici o importanta religiei careia initiatul ii apartine. Acest lucru se explica prin caracterul sincretic pe care il poseda, chiar acest caracter dovedind ca ea isi are radacinile in vechile credinte idolatre care acceptau spre initiere pe adoratorii oricaror alti zei. Dar ca si credintele idolatre, in ciuda aparentului caracter de toleranta si acceptare a zeilor straini, prin acest caracter sincretic submineaza si treptat zdruncina increderea in celelalte religii astfel incât Francmasoneria, care incearca sa inglobeze treptat intreaga omenire si care promite perfectiunea morala si cunoasterea adevarului, astazi vrea sa se ridice in pozitia unei super-religii, privind la celelalte religii (neexceptând crestinismul) ca fiindu-i inferioare. Astfel induce adeptilor sai ideea ca numai in lojele masonice se taie si se slefuieste piatra cea necuprinsa si neinteleasa. Si faptul ca numai Francmasoneria creeaza o fraternitate excluzând orice alte legaturi (ce sunt considerate

437

de Masonerie ca fiind inferioare, chiar când e vorba de Biserica crestina) dovedind fara tagada pretentiile sale de supra-religie. Aceasta inseamna ca, prin initierea masonica, crestinul ajunge frate cu musulmanul sau cu budistul, in timp ce crestinul neinitiat in Masonerie devine pentru el un strain. Pe de alta parte, Francmasoneria prin continua exaltare a cunoasterii si prin incurajarea liberei cugetari “nepunând nici o stavila cautarii adevarului” (dupa cum afirma in Constitutia si riturile sale), si chiar mai mult, prin adoptarea asa-zisei etici naturale se arata a fi in opozitie totala cu religia crestina. Crestinismul propovaduieste credinta inainte de toate, ingradind ratiunea omeneasca cu granitele trasate de revelatia dumnezeiasca, conducând la sfintenie prin mijlocirea harului dumnezeiesc. Cu alte cuvinte, Crestinismul fiind o religie a revelatiei, cu dogmele si adevarul sau, cere mai inainte de toate credinta si isi intemeiaza morala pe harul dumnezeiesc; francmasoneria accepta numai adevarul natural si aduce adeptilor sai libera cugetare si investigarea realitatii numai cu ajutorul ratiunii. Isi bazeaza morala numai pe fortele naturale ale omului si are numai scopuri omenesti. Incompatibilele contradictii dintre Crestinism si Francmasonerie sunt clare. Este firesc faptul ca diferite denominatiuni crestine au luat pozitie impotriva Francmasoneriei. Nu numai Biserica Catolica, pentru propriile-i motive, a infierat prin numeroase enciclice papale miscarea masonica, ci si comunitatile luterane, metodiste sau presbiteriene au declarat-o ca fiind incompatibila cu crestinismul. Mai mult ca oricare, Biserica Ortodoxa, pastrând in integralitatea sa tezaurul credintei crestine, i s-a impotrivit de fiecare data când chestiunea Francmasoneriei a fost ridicata. De curând, Comisia Inter-Ortodoxa, intrunita la muntele Athos si la care au luat parte reprezentantii tuturor bisericilor autocefale ortodoxe, au caracterizat Masoneria ca fiind “un sistem anticrestin, subversiv”. Adunarea Episcopilor greci in sedinta mai sus mentionata a ascultat si a acceptat urmatoarele concluzii care au fost formulate pe baza cercetarilor si a discutiilor de catre Prea Sfintia Sa Arhiepiscopul Hrisostomos al Atenei: Francmasoneria nu poate fi compatibila cu crestinismul atâta timp cât ea ramâne o organizatie secreta actionând si propovaduind in ascuns, glorificând rationalismul. Francmasoneria accepta in rândurile membrilor sai nu numai crestini ci si iudei si musulmani. Ca urmare, clerului nu-i poate fi permis sa faca parte din aceasta organizatie. Orice cleric care o va face trebuie depus. Este absolut necesar sa fie atrasa atentia acelora care au intrat in Masonerie fara gânduri ascunse si fara sa se fi lamurit ce este intr-adevar Masoneria, sa rupa

438

orice legatura cu ea, crestinismul fiind singura religie care invata adevarul absolut si care satisface intru totul nevoile morale si religioase ale omului. In unanimitate si intr-un singur glas episcopii Bisericii Greciei au aprobat cele spuse si declara ca toti fiii credinciosi ai Bisericii trebuie sa se fereasca de Francmasonerie. Cu nestramutata credinta in Domnul nostru Iisus Hristos intru care avem rascumpararea, prin sângele Lui si iertarea pacatelor dupre bogatia darului Lui, pre care l-a prisosit intru noi, intru toata intelepciunea si priceperea (Efeseni I, 7 intru adevarul revelat de El si propovaduit de Apostoli, nu prin cuvinte intelepte ci impartasindu-ne din Sfintele Taine prin care suntem curatati si mântuiti spre viata vesnica, nu trebuie sa decadem din harul lui Hristos devenind partasi la inchinarea pagâneasca. Este impotriva firii sa apartii lui Hristos si in acelasi timp sa cauti usurare si perfectiune morala in afara Lui. Acestea fiind spuse, toti cei care au luat parte la initierile masonice, de acum trebuie sa rupa orice legatura cu lojele si activitatile masonice, asigurându-se astfel de reinnoirea legaturilor, slabite de ignoranta, cu Dumnezeul si Mântuitorul nostru. Adunarea Episcopilor Bisericii Greciei asteapta cu dragoste acest lucru de la cei initiati in loje, fiind incredintata ca multi dintre ei au primit initierea masonica nestiind ca prin aceasta ei au trecut la alta religie, ci au facut-o din ignoranta crezând ca nu au facut nimic potrivnic credintei parintilor lor. Incredintându-i dragostei, si in nici un caz ostilitatii sau adversitatii fiilor credinciosi ai Bisericii, Adunarea Episcopilor ii indeamna sa i se alature in rugaciune ca Domnul Iisus Hristos Calea, Adevarul si Viata sa-i lumineze si sa-i intoarca la adevarul de care prin ignoranta s-au departat. Stimulati de acest context, dar si de catre adevarul de credinta, sinodalii nostri au iesit in fata natiunii cu o declaratie de condamnare a masoneriei, si aceasta desi capii statului si Bisericii din acel timp, regele Carol al II-lea si patriarhul Miron Cristea aveau mari afinitati cu institutia in cauza. Creştinismul şi francmasoneria Temei Nr. 785/1937. I.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, da citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod inca din anul 1934. Sf. Sinod insusindu-si concluziile din referat hotaraste:

439

I. Biserica osândeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si in special pentru urmatoarele motive: 1. Francmasoneria invata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, indemnându-i sa admita numai ceea ce descopera cu ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta impotriva crestinismului ale carui invataturi sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai multi intelectuali sa si-i faca membri si obisnuindu-i pe acestia sa renunte la credinta crestina, Francmasoneria ii rupe de la Biserica, si având in vedere influenta insemnata ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca necredinta sa se intinda asupra unor cercuri tot mai largi. In fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sa raspunda cu o contrapropaganda. 2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoana, deosebita, destinat nemuririi. 3. Din rationalismul si naturalismul sau, Francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laica, un invatamânt laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezulta din credinta religioasa si din destinatia omului la o viata spirituala eterna. Materialismul si oportunismul cel cras in toate actiunile omului, este concluzia necesara din premisele Francmasoneriei. 4. In lojile francmasone se aduna la un loc evreii si crestinii si Francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna in lojile ei cunosc adevarul si se inalta deasupra celorlalti oameni. Aceasta insemneaza ca crestinismul nu da nici un avantaj in ce priveste cunoasterea adevarului si dobândirea mântuirii membrilor sai. Biserica nu poate privi impasibila cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sa fie considerati intr-o situatie superioara crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevarurilor celor mai inalte si al mântuirii. 5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine. Chiar daca unii adepti nu dau nici o insemnatate acestui cult se vor gasi multe spirite mai naive asupra carora acest cult sa exercite o oarecare forta quasi-religioasa. In orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea sa se substitue oricarei alte religii, deci si crestinismului. 440

In afara de motivele acestea de ordin religios Biserica mai are in considerare si motive de ordin social când intreprinde actiunea sa contra Francmasoneriei. 6. Francmasoneria este un ferment de continua si subversiva subminare a ordinei sociale prin aceea ca isi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamântesti decât aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. Ii face unelte in mâna unor factori nestiuti inca nici de ei, având sa lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o lupta nesincera, pe la spate; niciodata nu exista siguranta in viata Statului si in ordinea stabilita. E o lupta ce ia in sprijinul ei minciuna si intunerecul. Impotriva juramântului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramânt pagânesc. 7. Francmasoneria lupta impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica Ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat sa-si dobândeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori, nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietăţii spirituale din sânul omenirii. Masurile cele mai eficace ce are sa le ia Biserica impotriva acestui duşman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale si al naţiunei, sunt urmatoarele: 1. O actiune persistenta publicistica si orala de demascare a scopurilor si a activitatii nefaste a acestei organizatii; 2. Indemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, sa le paraseasca. In caz contrar, «Frăţia Ortodoxă Română» extinsa pe toata tara va fi indemnata sa izoleze pe cei ce prefera sa ramâna in loji. Biserica le va refuza la moarte slujba inmormântarii, in caz ca pâna atunci nu se caiesc. De asemenea, le va refuza prezenta ca membri in corporatiile bisericesti. 3. Preotimea va invata poporul ce scopuri urmareste acela care e francmason si-1 va sfatui sa se fereasca si sa nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor.

441

4. Sf. Sinod acompaniat de toate corporatiunile bisericesti si asociatiile religioase se va stradui sa convinga Guvernul si Corpurile legiuitoare sa aduca o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. In caz ca Guvernul nu o va face, Sfântul Sinod se va ingriji sa fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentara.» II. Intreg referatul impreuna cu concluziile se va tipari in brosura prin Consiliul Central Bisericesc si se va intrebuinta ca mijloc de propaganda impotriva francmasoneriei. I.P.S. Patriarh prezinta declaratia facuta in fata Sa, a delegatilor lojei francmasone nationale in frunte cu d-l Pangal, prin care aduc la cunostinta ca aceste loji se autodizolva, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient si spre a nu se crede ca este impotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale si crestine. El - d. Pangal - in numele delegatilor declara ca toti membrii lojelor francmasone nationale sunt buni fii ai Bisericii Ortodoxe. Sf. Sinod ia act cu satisfactie de declaratia d-lui Ion Pangal si a celorlalti conducatori ai masoneriei nationale române, cetita in ziua de 25 Februarie a.c. in fata I.P.S. Patriarh Miron, prin care anunta ca aceasta organizatie se autodizolva. Este prin urmare de sine inteles ca hotarârea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat si prin urmare nu mai exista. La orele 13 I.P.S. Patriarh, ridica sedinta, prorogând Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineata. PRESEDINTE, (ss) MIRON Secretar, (ss) † GALACTION CRAIOVEANU In 1948 Atenagora I (nascut Aristoklis Spyrou), fost arhiepiscop al Americilor de Nord si de Sud, initiat in masonerie la Atena, ajuns la gradul 33, devine patriarh ecumenic al Constantinopolului.

442

In iulie 1972 patriarhul ecumenic Atenagora moare si este inmormântat; o inmormântare cu sicriul inchis. Este urmat de catre Dimitrie (mason de gradul 33, in loja mama a Turciei, membru al lojilor grecofone “Houlous” si “Hakikat”).[43] Reluarea osândirii masoneriei de către Biserica Ciprului (1993) „Sf. Sinod, in şedinţa sa din 11 febr. 1993, studiind documentul semnat si depus la acesta de catre mai mult de 11 000 de credinciosi ortodocşi membri ai pliromei (plenului) Sfintei noastre Biserici a Ciprului, prin care se cerea fixarea pozitiei oficiale a Bisericii Ortodoxe fata de masonerie si condamnarea acesteia spre luarea la cunostinta si ferire a credinciosilor, comunica cele de mai jos: Masoneria este o organizatie in afara Bisericii noastre Ortodoxe, cu o conceptie despre lume care nu duce catre principiile credintei noastre ortodoxe. Prin ceremoniile secrete oficiate in intuneric si prin modurile de initiere a adeptilor ei, cu initiatori in cele sfinte (tainele) „preoti si arhierei” si initiati, se autopropune ca un fel de alta religie. Se prezinta chiar ca o suprareligie si cultiva sincretismul, adica egalizarea si amestecarea tuturor religiilor din lume, ceea ce este de neacceptat si de condamnat pentru adevarul credintei in Hristos. Pentru toate acestea masoneria nu a fost niciodata aprobata de Biserica. Aceasta a condamnat in mod repetat si condamna organizatiile secrete de orice natura, mai ales când acestea sunt intretesute cu ceremonii care au coloratura religioasa. Hristos este Lumină, Adevăr, Viaţă, si adeptul adevarat al lui Hristos trebuie sa traiască şi să lucreze în cadrul acestei lumini si sa evite câte se savârsesc in intuneric. Pentru aceea, crestinul adevarat, si nu numai dupa nume, nu poate sa fie membru sau adept al masoneriei. Principiile intr-ajutorarii, care sunt prezentate a fi profesate de masoni, exista din belsug si in crestinism. Prin urmare, crestinul care doreste sa practice aceste principii, poate sa o faca in cadrul Bisericii si prin Biserica. Nu este nevoie sa se incadreze in organizatii secrete si de provenienta dubioasa.

443

De altfel, dupa cum ne spune Apostolul Pavel „ce impreunare are lumina cu intunericul?” (2 Corinteni VI, 14). Domnul nostru Iisus Hristos ne invata ca „tot cela ce face rele, uraste Lumina; si nu vine la Lumina, ca sa nu se vadeasca lucrurile lui. Iar cela ce face adevarul, vine la Lumina; ca sa se arate lucrurile lui, ca intru Dumnezeu sunt lucrate.” (Ioan III, 20-21). Pentru aceea, sfatul Bisericii catre membrii pliromei sale, in ceea ce priveste situarea lor fata de masonerie, este aceea pe care o arata Apostolul Pavel in Epistola catre Efeseni: „nu va amestecati cu faptele cele fără de roadă ale intunericului, ci mai vârtos si mustrati… iar toate vadindu-se de lumina se arata; ca tot ce se arata lumina este.” (Efeseni, V, 11, 13) Ramâneti deci, atasati in mod statornic la lumina vesnica a lui Hristos si in cadrul acesteia alcatuiti-va viata si croiti-va calea!” [44] Daca vom compara cele patru pozitii oficiale si normative ale Ortodoxiei privitoare la francmasonerie, si anume, Cipru 1815, Grecia 1933, România 1937 si din nou Cipru 1993, constatam, ca un numitor comun, osândirea acestei miscari. Totusi, se poate observa un fel de diminuare a consistentei si tariei declaratiilor respective, si chiar o tendinta de treptata secularizare. Tonul duhovnicesc si bisericesc al primei afurisanii se diminueaza pe parcurs, lucru ce tradeaza un fel de slabire si de deplasare a perspectivei catre lumea aceasta, lucru ce micsoreaza eficienta acestor actiuni… Condamnările Vaticanului Fiecare isi disputa caracterul universal si de aici conflictul. Biserica este „catolică”, adica „universală”. Masoneria depăşeste graniţele naţionale si concureaza universalitatea Bisericii Romei. Masonii cred in marele Arhitect al Universului. Dar este Marele Arhitect si Dumnezeul crestinilor? Disputa dureaza de peste doua secole si nu se profileaza nici un armistitiu. Inca de la inceput, Biserica Catolica, a vazut in Francmasonerie un pericol, considerind organizatia incompatibila cu doctrina crestina. Prima luare de pozitie a fost formulata de Papa Clement al XII-lea in constitutia In Eminenti, publicata in 1738. Aceasta

444

este confirmata si reinnoita de Papa Benedict al XIV-lea. Pius al VII-lea isi urmeaza predecesorii si publica constitutia Ecclesiam a Jesu Christo in1821, fiind urmat de Leon al XIIlea in 1825. Aceeasi pozitie o adopta si urmatorii Suverani Pontifi: Pius al VIII-lea si Grigore al XVI-lea. Dupa asasinarea primului-ministru italian Pellegrino Rossi, proclamarea si infrângerea Republicii Romane si revenirea Papei la Roma (1850), Pius al IX-lea incepe asanumita politica de intransigenţă (Non possumus) faţă de puterea seculara si ajunge sa fie considerat cel mai important adversar al Masoneriei. Papa Leon al XII-lea, in 1884, analizeaza amanuntit punctele de vedere ale Bisericii si ale Francmasoneriei. Papa arata ca naturalismul adoptat de francmasoni se bazeaza pe convingerea ca natura este desavirsita si suficienta siesi, ca si cum nu ar fi atinsa de pacat. Astfel, ar fi de ajuns sa urmarim natura, fara sa fie nevoie de lupta pentru a infringe pornirile pasionale sau violente. Episcopul Romei reproseaza Francmasoneriei ca doreste manipularea oamenilor prin subminarea familiei, educatiei tinerilor, orinduirii sociale existente, chiar a notiunii de autoritate, si de asemenea ca, promovind egalitarismul socialist si comunist, des-considera deosebirile dintre oameni. In 1906 Pius al X-lea condamna Francmasoneria si avertizeaza asupra legaturii ei cu comunismul. Masonii sunt excluşi de la euharistie (sfânta împărtăşanie) Din cauza unor formulari ambigue de dupa Conciliul Vatican II, unii au crezut ca Biserica Catolica si-a indulcit pozitia faţă de francmasoni. Pentru a risipi nelămuririle, in 1983, Cardinalul Razinger a publicat o Declaratie despre Asociatiile Masonice, in care arata ca ? sentinta negativa a Bisericii privitoare la asociatiile masonice ramine neschimbata de vreme ce principiile sale au fost mereu considerate ireconciliabile cu doctrina Bisericii, drept care ramine interzis a deveni membru in acestea. Credinciosii care adera la asociatiile masonice sint in pacat grav si nu pot primi Sfânta Impartasanie?. O mare parte dintre dispute s-a axat pe analizarea riturilor francmasonilor, pe secretismul organizatiei, pe influenta sa in politica, in presa. Si Biserica, si Francmasoneria s-au schimbat, insa trecerea timpului nu pare a fi modificat raporturile dintre ele. Chiar daca Francmasoneria nu practica rituri ofensatoare pentru crestini sau nu ascunde conspiratii mondiale, Biserica nu o accepta nici astazi deoarece crestinismul este esentialmente o religie revelata (Dumnezeu s-a aratat omului) si supranaturala. Dincolo de orice satisfactie sau implinire naturala, crestinul tinde la o vesnicie

445

de unire cu Dumnezeu insusi, si dincolo de orice posibilitati naturale, aceasta unire e inceputa de pe acum in Sfintele Taine ale Bisericii. In Prima Porunca e afirmata unicitatea lui Dumnezeu. El cere nu doar respect, ci chiar inchinare. Dumnezeu nu accepta sa isi imparta locul cu nimeni. Biserica respinge ideea ca Dumnezeu ar putea fi folosit de o organizatie sau privit ca un zeu printre altii, oarecum echivalent cu Budha ori Manitu, plasat cumva sub umbrela Marelui Arhitect. Pericolul privatizării religiei Astăzi, mai mult ca oricând, lumea încearcă să descifreze tainele viitorului, să intuiască decursul acestuia. Oamenii de ştiinţă se străduiesc, de pildă, să priceapă, atât cât pot pricepe, impactul ştiinţei asupra profilului omului modern; pe de altă parte, teologii încearcă şi ei să interpreteze cât mai exact consecinţele întâlnirii dintre ştiinţă şi religie, dintre ştiinţa omului şi ştiinţa lui Dumnezeu. Nu puţini sunt aceia care susţin că trăim deja într-o „perioadă post-teologică“ (C. Sedmak). Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că modernitatea nu poate şi nici nu trebuie să-şi propună să excludă religia; nu puţini sunt oamenii care astăzi afirmă deschis nevoia de religie, indiferent de forma şi sensul acesteia. Ateismul din secolul al XIX-lea sau din anumite perioade ale secolului al XX-lea, în formele sale agresive, este greu identificabil în lumea în care trăim. Setea de religie, într-o lume tot mai deschisă, spun sociologii, nu trebuie să ne surprindă. Ceea ce trebuie să ne surprindă este modul în care omul religios se comportă în societatea premodernă şi modernă. În societatea premodernă, religia a reprezentat dintotdeauna un fapt integrator, un centru în care se regăseau toţi oamenii, întreaga societate. În societatea modernă, dimpotrivă, religia nu mai are, în foarte multe cazuri, aceeaşi forţă, pentru că orice societate modernă se caracterizează, în principal, printr-o diferenţiere clară din punct de vedere social, religios, economic, politic etc. Diferenţierea funcţională a societăţii se repercusionează implicit asupra vieţii oamenilor; ea se caracterizează, în special, printr-o puternică fragmentare, pe diferite domenii, care, de cele mai multe ori, nu mai sunt compatibile. Oamenii trăiesc în contexte absolut diferite, au dorinţe şi oferte care nu au nimic în comun, inclusiv din punct de vedere religios. Din perspectivă religioasă, se constată azi, mai mult ca oricând, o tendinţă spre „privatizare“ sau subiectivare. Odată privatizată şi subiectivată, religia nu mai are decât un impact minor 446

asupra societăţii. De altfel, această privatizare şi subiectivare a religiei confirmă faptul că, astăzi, nu se mai poate vorbi de un ateism agresiv, similar celui din secolul al XIX-lea sau din anumite perioade ale secolului al XX-lea. În conformitate cu acest criteriu, cel ce nu împărtăşeşte valorile moral-religioase nu înseamnă că îşi propune necondiţionat şi combaterea lor. Viaţa religioasă a fiecăruia capătă un caracter absolut privat. Această mutaţie în plan religios implică şi un alt aspect: în lumea modernă, cu greu mai poţi găsi un loc pentru Dumnezeu; într-o atare lume, Dumnezeu nu mai este atât de necesar nici pentru a explica originea lumii, nici pentru a aduce temeiuri privind viaţa morală. Tot ceea ce se întâmplă în lume se pune pe seama unei cauzalităţi interne. Aşa se şi explică, de altfel, faptul că, în perioada modernă, credinţa în Dumnezeu s-a diminuat. Pentru omul modern, Dumnezeu a devenit un străin (P. Hünermann). În atât de diversele domenii ale vieţii publice, cum ar fi cel politic, economic, ştiinţific sau juridic, de exemplu, Dumnezeu nu mai apare, despre El nu se mai vorbeşte, sau se vorbeşte foarte puţin (H.-J. Höhn). Este şi motivul pentru care s-a cerut ca numele lui Dumnezeu să fie cel puţin pomenit în preambulul Constituţiei Europene. „Privatizarea“ religiei pune în discuţie, bineînţeles, inclusiv viitorul teologiei, pentru că teologia nu ar trebui să rămână nicicând şi niciunde o problemă privată. Aşa cum afirmă H. Lehmann, „atât în lumea islamică, cât şi în India sau Orientul Îndepărtat, parola nu înseamnă modernizare sau religie, ci religie plus modernizare…“. Un teolog, fie el şi universitar, nu vorbeşte niciodată doar în numele disciplinei pe care o reprezintă, în numele ideilor pe care le poate împărtăşi în mod subiectiv, ci totdeauna în numele lui Dumnezeu. Orice privatizare şi subiectivare a religiei şi teologiei înseamnă o relativizare a adevărului lui Dumnezeu, o îndepărtare simultană de tine însuţi şi de Dumnezeu. Biserica Ortodoxă condamnă Masoneria Spre deosebire de Biserica Catolica, Biserica Ortodoxa nu a combatut atât de vehement Francmasoneria, desi a condamnat-o in termeni severi. Astfel, in 1937, Biserica Ortodoxa Romana a dat prima si singura hotarire de condamnare a Masoneriei. Referatul Studiu asupra Francmasoneriei a fost întocmit de Mitropolitul Nicolae al Ardealului, ca urmare a cererii facute de Sfintul Sinod inca din 1934. Sfântul Sinod, in sedinta din 11 martie

447

1937, si-a insusit concluziile din referat si a hotarit ca Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrina, ca organizaţie şi ca metoda de lucru ocultă. Iata câteva fragmente din concluziile studiului Mitropolitului Nicolae al Ardealului, aflate si astăzi în vigoare. Francmasoneria este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un insemnat rol, având un rit cvasi-religios, luptând impotriva conceptiei religios-morale a crestinismului, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala laica. Ea este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrina, ca organizaţie şi ca metoda de lucru oculta si in special pentru urmatoarele motive: 1. Francmasoneria invaţă pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, indemnându-i sa admita numai ceea ce descopera ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta impotriva crestinismului ale carui invataturi sint revelate de Dumnezeu. (...) 2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista, reprobind ideea unui Dumnezeu personal, deosebit de lume, si ideea omului ca persoana deosebita, destinat nemuririi. 3. Din rationalismul si naturalismul sau, Francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laica, un invatamint laic. (...) 4. In lojile Francmasoneriei se aduna la un loc evreii si crestinii, si Francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna in lojile ei cunosc adevarul si se inalta deasupra celorlalti oameni. (...) 5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine. (...) Prin acest cult, Francmasoneria vrea sa se substituie oricarei alte religii, deci si crestinismului. 6. Francmasoneria este un element de continua si subversiva subminare a ordinii sociale prin aceea ca isi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamintesti decit aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. (...) Impotriva juramintului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramint pagânesc. 7. Francmasoneria lupta impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica Ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual

448

al natiunilor si le-a ajutat să-şi dobândeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sânul omenirii?. Bibliografie * * * Biblia 1688, Bucuresti, 1997 * * * Constituţia şi Codul Organic al lojei Marelui Orient * * * Creştinismul si Francmasoneria. Ce este Francmasoneria pentru poporul crestin. Mijloacele popoarelor crestine de a o combate, Ed. Sfintei Episcopii a Argesului; 1934 (titlu dat de redacţie) * * * Hronograf, Oradea, 1992 * * * Întreaga opera apologetica si seria de brosuri populare Biserica si Sinagoga; * * * Precis historique du Grand Orient de France * * * Scara, treptele 2 si 4 * * * Texte care au zguduit lumea, Iaşi, 1995 Badulescu Dan, Imparăţia răului New Age, Ed. Christiana, 2001 Bidegain, Jean Le Grande Orient de France, Paris, 1905 Comanescu Radu, Istoria francmasoneriei, Bucuresti, 1992 Crainic, Nichifor: Ortodoxism şi masonerie, David Petru, Invazia sectelor, Constanta, 1999 Dem Marc, 666 Antihrist, Ed. Domino, 1997 Dobridor Ilariu, Decăderea dogmelor

449

Lannhoff, Eugen Biblia, raportorul şi compasul Lazare, Bernard Antisemitisme Lina, Juri Sub semnul scorpionului Mihalcescu Irineu, Teologia luptatoare, Ed. Ep. Romanului si Husilor, 1994 Mironescu Ioan Nor, Moldova crestina si judaismul talmudic, 1927 Monaste Serge, Protocoalele de la Toronto, Ed. Samizdat, 1995 Mota Ioan I., Protocoalele inteleptilor Sionului (traducere si comentarii), 1923 Muret Maurice L’Esprit juif, Paris Nefontaine Luc, Francmasoneria, Ed. Diogene, 1990 Nestorescu-Balcesti, H., Masoneria - o stare de spirit, o ai sau nu o ai, Centrul National de Studii Francmasonice, Bucuresti, 2003 Nicolae al Ardealului, Studiu asupra Francmasoneriei, (aprobat de Sf. Sinod, 1937). Bibl. Inst. Biblic al B.O.R. Paulescu Nicolae, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria, Buc., 1913 Poncius, Leon (de) La dictature des Puissances Occultes Popescu Ioan St., Lectiuni duminicale. Francmasoneria, 1934 Popescu - Malaiesti, N., Iudeii si românii, 1939 Popovici Justin, Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, Petru Voda, 2002 Ranc, Paul, Francmasoneria in lumina Bibliei, Agape, 2000 Serafim (Alexeiev), Ortodoxia si ecumenismul, Mân. Slatioara, 1997 450

Stefanescu Paul, Ritualul lojilor francmasonice albastre, Bucuresti, 1998 NOTE: Vezi La Rose du Silence Vezi Athenee des etrangeres Ritul de 33 de grade, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat este guvernat de Marile Constituţii din 1786 Apelul de la Strasburg reprezintă fundamentul CLIPSAS Vezi www.clipsas.abt.ro Cele 11 Puteri Masonice Suverane reunite la Strasburg la 22 ianuarie 1961 afirma necesitatea restabilirii Lanţului de Unire, raţiunea de a fi a Centrului de Legatură a Semnatarilor (CLIPSAS). Vezi: www.franc-maconnerie.org www.fm-fr.org Franc-maconnerie francaise www.maconnic.ch francmaconnerie suisse www.hiram.be www.godf.org Grand Orient de France www.gldf.org Grande Loje de France www.gltso.org Grande Loje Traditionelle et Symbolique „Opera” www.journalchretien.net www.psychologie-sociale.com

451