Unitatea de învăţare 1 INTRODUCERE ÎN ŞTIINŢA ECONOMICĂ 1.1. Originea şi etapele formării ştiinţei economice 1.2. Principalele contribuţii şi concepte 1.3. Repere ale gândirii economice în România 1.4. Definirea şi trăsăturile ştiinţei economice 1.5. Concepte şi legi specifice ştiinţei economice 1.6. Principii de analiză în economie
1.7. Importanţa studierii economiei
1.8.Teme de referate 1.9.Evaluare 1.10.Rezumat 1.11.Bibliografie Introducere în ştiinţa economică, după parcurgerea căreia veţi fi familiarizaţi cu originea şi etapele formării ştiinţei economice, cu principalele contribuţii şi concepte, cât şi cu trăsăturile şi caracteristicile economice, veţi înţelege rolul economiei în viaţa socială. Obiectivele unităţii de învăţare După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să: Precizaţi originea şi etapele formării ştiinţei economice; Precizaţi principalele contribuţii şi concepte economice:
mercantilismul şi fiziocraţia;
gândirea clasică şi neoclasică, liberalismul economic;
keynesismul şi neokeynesismul;
sinteza neoclasică, neoliberalismul.
Enumeraţi câteva repere ale gândirii economice din România;
Definiţi ştiinţa economică şi trăsăturile sale; Definiţi principalele concepte şi legi specifice economiei; Distingeţi principiile analizei economice; Evidenţiaţi principalele motive ale importanţei studierii economiei. Timp necesar: 150 minute După parcurgerea unităţii veţi fi în măsură să răspundeţi răspun deţi la întrebările: Care sunt principalele contribuţii şi concepte economice? Ce reprezintă ştiinţa economică? Care sunt principiile analizei economice? 8
1.1. Originea şi etapele formării ştiinţei economice Originea ştiinţei economice În prezent, noţiunea de economie comportă două accepţiuni: a.activitatea şi sistemul real – prin – prin care oamenii, colectivităţile şi societatea îşi asigură cele necesare traiului; b.ştiinţa economică – ce – ce studiază şi explică fundamentele şi legile acestei ac estei activităţi. Ştiinţa economică îşi are originea în Grecia Antică, menţionată în lucrarea filosofului şi istoricului istoricului Xenophon1 intitulată Oikonomia. Lucrarea analiza în principal probleme legate de administrarea gospodăriei (oikos – casă, – casă, gospodărie, nomos – normă, – normă, lege). Teoria economică a fost îmbogăţită şi prin contribuţia filosofilor Platon2 şi Aristotel3, care pe lângă economia casnică au studiat schimburile de mărfuri şi modalităţile de obţinere a bogăţiei (Aristotel în lucrarea „Politica‖). Aceleaşi probleme legate de obţinere a bogăţiei, au intrat în sfera preocupărilor mercantiliştilor şi fiziocraţilor.(sec. fiziocraţilor.(sec. XVI XVI – XVIII). – XVIII). Adam Smith4 deschide o nouă etapă în studierea ştiinţei economice. Considerat a fi părintele economiei, Adam Smith elaborează lucrarea „Avuţia naţiunilor‖, publicată în 1776, deşi primul tratat de economie politică aparţine francezului Antoine de Montchrestien şi este publicat în 1615. 1 Xenofon (427 î.Hr - 355 î.Hr.), a fost soldat, mercenar, elev şi admirator al lui Socrate. Lucrările lui Xenofon sunt o sursă importantă pentru studiul istoriei şi al filozofiei grece.
Definiţi ştiinţa economică şi trăsăturile sale; Definiţi principalele concepte şi legi specifice economiei; Distingeţi principiile analizei economice; Evidenţiaţi principalele motive ale importanţei studierii economiei. Timp necesar: 150 minute După parcurgerea unităţii veţi fi în măsură să răspundeţi răspun deţi la întrebările: Care sunt principalele contribuţii şi concepte economice? Ce reprezintă ştiinţa economică? Care sunt principiile analizei economice? 8
1.1. Originea şi etapele formării ştiinţei economice Originea ştiinţei economice În prezent, noţiunea de economie comportă două accepţiuni: a.activitatea şi sistemul real – prin – prin care oamenii, colectivităţile şi societatea îşi asigură cele necesare traiului; b.ştiinţa economică – ce – ce studiază şi explică fundamentele şi legile acestei ac estei activităţi. Ştiinţa economică îşi are originea în Grecia Antică, menţionată în lucrarea filosofului şi istoricului istoricului Xenophon1 intitulată Oikonomia. Lucrarea analiza în principal probleme legate de administrarea gospodăriei (oikos – casă, – casă, gospodărie, nomos – normă, – normă, lege). Teoria economică a fost îmbogăţită şi prin contribuţia filosofilor Platon2 şi Aristotel3, care pe lângă economia casnică au studiat schimburile de mărfuri şi modalităţile de obţinere a bogăţiei (Aristotel în lucrarea „Politica‖). Aceleaşi probleme legate de obţinere a bogăţiei, au intrat în sfera preocupărilor mercantiliştilor şi fiziocraţilor.(sec. fiziocraţilor.(sec. XVI XVI – XVIII). – XVIII). Adam Smith4 deschide o nouă etapă în studierea ştiinţei economice. Considerat a fi părintele economiei, Adam Smith elaborează lucrarea „Avuţia naţiunilor‖, publicată în 1776, deşi primul tratat de economie politică aparţine francezului Antoine de Montchrestien şi este publicat în 1615. 1 Xenofon (427 î.Hr - 355 î.Hr.), a fost soldat, mercenar, elev şi admirator al lui Socrate. Lucrările lui Xenofon sunt o sursă importantă pentru studiul istoriei şi al filozofiei grece.
Oeconomicus este un dialog despre agricultură şi gospodărire şi pe lângă acest subiect mai sunt tratate teme ca relaţiile dintre bărbat şi femeie, viaţa rurală. Oeconomicus Oecono micus a fost tradus în latină de Cicero. 2Platon (n. cca. 427 î.Hr. — î.Hr. — d. d. cca. 347 î.Hr.) a fost un filozof al Greciei antice. Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost de asemenea matematician, scriitor al dialogurilor filozofice şi fondatorul Academiei din Atena, prima instituţie de învăţământ superior din lumea occidentală. 3Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul un ul din cei mai importanţi filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale. Deşi Platon a pus bazele baz ele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia şi a dezvoltat-o. dezvoltat-o. Aristotel este întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare. A întemeiat şi sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. 4Adam Smith (1723 -1790) -1790) a fost un economist, om politic şi filozof scoţian. Lucrarea sa Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei şi comerţului în Europa. Lucrarea a contribuit la crearea economiei ca disciplină academică modernă şi a f urnizat urnizat una dintre cele mai bune bun e argumentări intelectuale pentru comerţul liber şi capitalism. A introdus în economie conceptul de mâna invizibilă. 9
Adam Smith O nouă etapă în conturarea ştiinţei economice (marxismul) începe în 1870 şi în paralel se consolidează cele trei şcoli de gândire neoclasică (Viena, Lausanne şi Cambridge). Criza mondială din perioada 1929 – 1933 impune o regândire a dimensiunilor financiar- economice asupra vieţii sociale. După 1930 keynesismul fundamentează o nouă orientare în gândirea economică, axată pe cercetări asupra echilibrelor financiare. Problemele financiare au fost aprofundate de monetarişti (contribuţia lui Milton Friedman) şi externalizate de corporatişti prin instituţionalismul actualei etape economice. Sarcina de lucru 1.1 Care sunt principalele etape de evoluţie a ştiinţei economice?
Ce a adus în plus fiecare etapă comparativ cu cea anterioară? 1.2.Principalele contribuţii şi concepte 1. Mercantilismul (între 1500 şi 1750) avea în centrul atenţiei Mercantilismul ideea că aurul şi argintul reprezintă principala bogăţie atât pentru individ cât şi pentru stat. Mercantilismul spaniol interzicea ieşirea din ţară a metalelor preţioase, mercantilismul francez încuraja protecţionismul industriei şi comerţului, iar mercantilismul german aşează în centrul preocupărilor tezaurul public. 10
Fiziocraţia Clasicismul şi neoclasicismul Keynesismul şi neokeynesismul 2.Fiziocraţii (mijlocul sec. XVIII), reprezentaţi de Franrcois Quesnay5, al cărui Tablou economic prezintă, pentru prima dată, un model cantitativ al circuitului economic şi al fluxurilor existente între ramurile economiei naţionale. Oponenţi ai mercantiliştilor, fiziocraţii consideră agricultura singura ramură productivă, în care se creează produs net. Ei acordă o atenţie sporită ordinii naturale din societate, încurajează proprietatea privată, liberul schimb şi impozitul unic pe produsul net creat în agricultură. 3.Gândirea clasică şi cea neoclasică. Liberalismul economic. Început spre final de sec. XVII şi având ca reprezentanţi pe William Petty6, Adam Smith, David Ricardo7 sau Jean Baptiste Say, liberalismul întemeiat pe principiul „laissez faire, laissez passer‖, consideră libertatea de acţiune a agenţilor economici ca fiind cea mai importantă coordonată economică. În optica liberală schimbul de mărfuri nu este dictat decât de raportul cerere – ofertă, valoarea fiind dată în principal de munca depusă la realizarea pr oduselor, idei care se păstrează în prezent sub denumirea de principiul avantajului absolut (enunţat de Adam Smith) şi principiul avantajului comparativ (enunţat de David Ricardo). Neoclasicii consideră valoarea bazată pe utilitatea marginală, pun accentul pe studiul microeconomiei şi analizează procesele economice în termenii echilibrului economic. 4.Keynesismul şi neokeynesismul . Keynesismul, doctrină economică a sec. XX îşi datorează numele fondatorului său, economistul englez John Maynard Keynes8. Acesta critică gândirea clasică, îndreptând analiza către macroeconomic şi mărimile globale – venit, economisire, investiţii, consum, cerere şi ofertă globală,
5François Quesnay (1694 - 1774) a fost un economist francez, reprezentant al Şcolii fiziocrate. 6William Petty (1737 - 1805) politician britanic. A fost prim ministru al Marii Britanii între 1782 şi 1783. 7David Ricardo (1772 - 1823) economist englez, reprezentant al Şcolii Clasice de Economie. Publică prima sa lucrare, în 1810, cu titlul Despre marele preţ al monedei ca probă a deprecierii biletului de bancă. Îi urmează, în 1817, Principiile de economie politică, lucrarea ce îl va face celebru. În 1821 fondează clubul de Economie Politică, primul de acest fel din Marea Britanie. 8John Maynard Keynes (1883 - 1946) a fost economist britanic ale cărui idei au avut un impact însemnat atât asupra teoriei politice şi economice moderne, cât şi asupra politicilor fiscale. Este cunoscut în mod special pentru pledoaria sa în favoarea politicilor guvernamentale intervenţioniste, prin care guvernul ar folosi măsuri fiscale şi monetare în scopul temperării efectelor adverse ale recesiunilor economice, crizelor economice şi boom-urilor economice. Este considerat de mulţi economişti unul dintre principalii fondatori ai macroeconomiei teoretice moderne. 11
utilizând în acest scop un model matematic bazat pe ecuaţii de echilibru: venitul naţional reprezintă suma dintre cheltuielile destinate consumului şi investiţii, iar investiţiile sunt egale cu economiile. Conform acestor formule cererea şi oferta se echilibrează reciproc dacă se investesc toate economiile şi se poate asigura în acest fel ocuparea forţei de muncă. Cu alte cuvinte ocuparea forţei de muncă depinde de mijloacele fiscale, monetare şi bugetare prin care statul reuşeşte să pună în concordanţă înclinaţia spre consum cu imboldul de a investi. Aşadar este preferabil ca toate investiţiile agenţilor economici să se regăsească într -o cerere efectivă. John Maynard Keynes Neokeynesismul spre deosebire de Keynes, care punea pe primul plan reglementarea de către stat a creditului şi a dobânzii, acordă o atenţie deosebită investiţiilor de stat, utilizării politicii impozitelor şi controlului asupra salariilor şi preţurilor.
Neoliberalismul 5. Sinteza neoclasică. Neoliberalismul. Curentul se remarcă prin îmbinarea armonioasă a analizei microeconomice neoclasice cu teoria macroeconomică keynesistă, rezultând economia mixtă. Astfel se împletesc funcţionarea pieţei cu intervenţia statului, cheltuielile publice cu influenţa progresului tehnic la nivelul întreprinderilor. Neoliberalismul proclamă credinţa în mecanismul preţurilor, în concurenţă şi proprietate privată, pregătind trecerea spre noua doctrină a instituţionalismului prin lucrarea „Societatea perfectă‖ a lui John Galbraith9 9 John Kenneth Galbraith (1908 - 2006) economist american, reprezentant al Şcolii keynesiene. 12
6 Instituţionalismul se bazează pe următoarele idei: economia Instituţionalismul trebuie studiată ca un întreg, nu ca entităţi separate, se pune accent pe rolul instituţiilor în economie, se neagă echilibrul economic normal şi se abordează o teorie evoluţionistă explicată prin faptul că societatea ca şi instituţiile din cadrul ei sunt într -o continuă schimbare. Sarcina de lucru 1.2 Explicaţi diferenţa între doctrina mercantilistă şi cea fiziocrată. Ce reprezintă liberalismul economic?
1.3. Repere ale gândirii economice în România Primele idei economice oarecum mercantiliste apar în lucrarea „Descrierea Moldovei‖ aparţinând marelui cărturar Dimitrie Scurt istoric al Cantemir10. Din respectiva lucrare se desprind rolul şi importanţa evoluţiei gândiriischimburilor economice, necesitatea creşterii potenţialului financiar al economice în ţării, asigurarea unei balanţe comerciale active, proprietatea feudală şi România geneza ei. Dimitrie Cantemir în prima ediţie a „Descrierii Moldovei‖ (1716) 10 Dimitrie Cantemir (1673 - 1723), domn al Moldovei, autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român. A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s- au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. 13
Nicolae Bălcescu11 avea o concepţie unitară asupra dezvoltării economice din Ţările Române, anume că natura proprietăţii determină caracterul societăţii. În lucrările sale s-a referit la împroprietărirea ţăranilor, valoare, rentă, muncă productivă şi consum parazitar. Dionisie Pop Marţian12 este iniţiatorul şcolii economice protecţioniste şi al impulsionării dezvoltării industriei. El urmăreşte în lucrările scrise să insufle un spirit de emancipare economică poporului român prin dezvoltarea industriei, a agriculturi dar şi a protecţionismului în faţa concurenţei străine. Liberalismul economic românesc, reprezentat de Ion Ghica13, George Bar iţiu, Nicolae Şuţu, continuă să creadă în dezvoltarea industriei şi agriculturii, în realizarea unei reforme agrare dar şi în protejarea industriei româneşti în faţa concurenţei care, să nu uităm, se afla în plin impact al revoluţiei industriale. Deşi un critic al liberalismului P.S. Aurelian14 încuraja dezvoltarea puternică a industriei ca fiind singura cale prin care putem fi egali cu marii producători străini. Mai târziu la sfârşit de secol XIX se conturează în ţara noastră alte două curente de gândire. Pe de-o parte neoliberalismul care se dezice oarecum de economia imperialistă promovând o politică „prin noi înşine‖ şi ţărănismul reprezentat de profesorul Virgil Madgearu15, care considera agricultura ca fiind un atu al ţărilor care nu reuşeau să ţină pasul cu statele capitaliste industriale. Ambele curente caută soluţii prin care ţara noastră să
11Nicolae Bălcescu (1819 - 1852) istoric, scriitor şi revoluţionar român. 12Dionisie Pop Marţian (1829 - 1865) statistician şi economist român, iniţiator al şcolii economice protecţioniste. A fost primul director al Oficiului Central al Statisticii din România, organizând primul recensământ modern din România (1860). 13Ion Ghica (1816 - 1897) academician, autor, diplomat, matematician, om politic şi pedagog român de origine aromână, prim-ministru al României de două ori, între 1866 şi 1867, respectiv între 1870 şi 1871, preşedintele Academiei Române de patru ori. 14Petre S. Aurelian (1833 - 1909) academician, economist, agronom, om politic român, membru titular din 1871 al Academiei Române, preşedinte al acesteia între anii 1901 - 1904 şi primministru al României în perioada 2 decembrie 1896 - 12 aprilie 1897. 15Virgil Traian N. Madgearu (1887 - 1940) economist român, sociolog, şi politician de stânga, membru şi principal teoretician al Partidului Ţărănesc şi al succesorului său, Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ). A avut o importantă activitate ca eseist şi jurnalist şi a fost teoreticianul care a fundamentat doctrina politică a curentului ţărănist. A fost ales membr u post-mortem al Academiei Române. A fost asasinat de un comando legionar în 1940 în pădurea Snagov. 14
Roegen17 poată progresa economic fiind în acelaşi timp un partener egal de afaceri în schimburile internaţionale.
Altă contribuţie majoră la dezvoltarea ştiinţei economice au reprezentat-o lucrările lui Mihail Manoilescu16, care aveau în centrul atenţiei natura schimburilor economice dintre ţările industrializate şi cele agrare, continuând şi la început de secol XX ideile protecţionismului. Profesorul american de origine română Nicholas Georgescu – matematician şi economist a criticat neoclasicismul considerându-l inaplicabil în societăţile agrare suprapopulate, cum de altfel critică şi Keynesismul datorită transformării cheltuielilor guvernamentale în factor inflaţionist. Aceste consideraţii au determinat formarea unui nou concept denumit bioeconomie bazat pe următoarele coordonate: a) universalitatea legii entropiei care consideră orice evoluţie în sistemele economice închise sortită eşecului prin „degradarea energiei şi materiei‖; b) procesul de producţie este un proces natural, deci entropic, iar evoluţia economică se aseamănă cu evoluţia biologică; c) tehnologiile se disting, înainte de toate, prin modul de procurare a energiei; d) pentru prevenirea crizelor este nevoie de un nou tip de tehnologii variabile, bazate pe resurse regenerabile; e) noua ştiinţă a termodinamicii a debutat şi este, în esenţă, ca o fizică a valorii economice. Sarcina de lucru 1.3 Comentaţi următorul citat: „Românul adevărat nu este niciodată meschin şi îşi râde de aceea dintre compatrioţii lui – cum sunt unii ardeleni – care arată deprinderi raţionale şi cuminţi în administrarea cheltuielilor lor. Ideea românului despre avere şi venit este epicuriană; scopul acestora este consumul cu toate bucuriile lui.‖ Mihail Manoilescu, Rostul şi destinul burgheziei româneşti, Bucureşti, Editura Cugetarea-Georgescu Delafras, 1942, pp. 306-307 16Mihail Manoilescu (1891 - 1950) publicist, economist, ministru de externe şi politician român. Printre alte funcţii publice pe care le-a deţinut, Mihail Manoilescu a fost ministrul de externe al României în vara anului 1940. Ideile sale economice au fost intens popularizate şi aplicate în America de Sud. 17Nicholas Georgescu-Roegen (1906 - 1994) matematician, statistician, pedagog şi economist american de origine român, părintele teoriei bioeconomice, o teorie care prezintă un mod revoluţionar de a vedea economia. 15 1.4. Definirea şi trăsăturile ştiinţei economice Definirea ştiinţei economice
Economia a fost definită în maniere diferite de-a lungul timpului. Astfel, adepţii clasicismului considerau ştiinţa economică o ştiinţă a avuţiei sau bogăţiei, impresionaţi fiind de ideile mercantile şi fiziocrate. Mai târziu economia devine o ştiinţă a schimburilor de mărfuri, conform concepţiei neoclasice. În sfârşit, după marea criză economică din perioada 1929-1933, economia a început să fie definită ca fiind o ştiinţă a gestionării resurselor rare şi a alegerilor eficiente. Oricum ar fi fost privită economia în trecut, astăzi este considerată de majoritatea cercetătorilor ei ca fiind o ştiinţă socială, care situează omul în centrul atenţiei dar şi relaţiile pe care acesta le stabileşte în procesul muncii. Din acest context se desprinde definiţia economiei ca fiind o ştiinţă socială, care studiază procesele şi fenomenele economice în strânsă legătură cu factorii şi împrejurările care le determină, producţia, repartiţia, schimbul şi consumul de bunuri şi servicii, în vederea desprinderii legilor şi raporturilor de condiţionare, interdependenţă şi funcţionalitate şi a punerii în evidenţă a metodelor şi soluţiilor de utilizare eficientă a resurselor şi a mobilurilor care îi animă pe agenţii economici în activitatea economică. Se poate spune că ştiinţa economică este o ştiinţă istorică ce încearcă să observe obiectiv şi să explice o repetabilitate a fenomenelor, formând legi, concepte şi teorii care vin să îmbogăţească continuu această ştiinţă. De aceea, considerăm în prezent, că economia utilizează un aparat format dintr-un complex de ştiinţe ca istoria, statistica, econometria, matematica, sociologia ş.a. Sistemul ştiinţelor economice integrează: ştiinţe economice general teoretice şi istorice (economie politică, istoria gândirii economice, istoria economiei naţionale); ştiinţe economice teoretico- aplicative (finanţe, monedă, bănci, economia muncii, industriei sau agriculturii); ştiinţe de măsurare şi funcţionale (statistică, management, marketing, sociologie sau cibernetică economică). 16
Sarcina de lucru 1.4 În funcţie de ce factori a fost definită ştiinţa economică de-a lungul istoriei? Ce elemente cuprinde sistemul ştiinţelor economice? 1.5. Concepte şi legi specifice ştiinţei economice Aşa cum s-a văzut pe parcursul anterioarelor subcapitole istoria dezvoltării ştiinţei economice arată că cercetătorii s-au împărţit în cel puţin două categorii. Pe de-o parte se afla tabăra celor care considerau că există o ordine naturală în ansamblul societăţii ceea ce făcea ca legile economice să pară o noţiune abstractă sau o ipoteză de lucru, iar pe de altă parte gruparea celor care cred în repetabilitate şi
Legile economice legi statistice, consideră că un fenomen care se repetă poate crea o lege dar şi o predicţie pentru viitor. Putem considera ca exemplu observarea cererii care acţionează în următorul sens: o dată cu majorarea preţului produselor, cantitatea cumpărată şi consumată se va diminua, fenomen repetabil care formează legea cererii şi prevede comportamentul consumatorului. Legile economice exprimă raporturi esenţiale, durabile, cu un grad ridicat de repetabilitate între procese şi fenomene economice. Cele mai multe dintre aceste raporturi sunt de cauzalitate, altele exprimă funcţionalitatea sistemelor economice, iar unele sunt raporturi de interdependenţă şi variaţie reciprocă a fenomenelor. Cu toate acestea se poate naşte firesc dilema, cum poate fi prevăzut comportamentul consumatorilor atâta timp cât aceştia sunt oameni cu dorinţe şi gusturi diferite, ba chiar mai mult orice consumator poate fi în situaţia de a conduce propria afacere deci de a fi şi producător. La această dilemă răspunde poate cel mai bine Robert L. Heilbroner care afirmă: „Piaţa care reprezintă culmea libertăţii economice individuale este totodată cel mai riguros dispecer şi supraveghetor. Pe piaţă fiecare poate să facă ce vrea. Dacă face ceva ce piaţa dezaprobă, 17
preţul libertăţii economice va fi ruinarea economică.‖18 Cum de altfel se remarcă şi în literatura română că „ extinderea şi amplificarea libertăţii economice nu afectează cu nimic nici statutul ontologic al necesităţii economice şi nici manifestarea ei ca imperativ.‖19 Sarcina de lucru 1.5 Ce reprezintă legile economice?
1.6. Principii de analiză în economie Principii de analiză teoretică şi practică Economia, ca de altfel orice ştiinţă îmbogăţită continuu de-a lungul istoriei, s-a format pe anumite principii de analiză teoretică şi practică. Relaţia logic-istoric. Abordarea proceselor şi fenomenelor se face pornind de la istoria lor reală şi de la factorii care le-au favorizat apariţia. Economia fiind o ştiinţă logică ce utilizează un set de idei, teorii şi concepte abstracte, are în vedere formularea unor teorii nu în ordinea producerii lor ci în ordinea producerii cauzelor lor. Cu alte cuvinte fenomenele economice o dată produse pot cauza efecte, dar repetarea lor creează consecinţe incluse în teoriile economice;
Deducţia şi inducţia sunt metode utilizate în analiza economică. Dacă inducţia reprezintă observarea manifestării unor fenomene, acceptarea şi înţelegerea lor, atunci deducţia presupune selectarea noţiunilor, adică definirea lor şi stabilirea unor axiome, extragerea din postulate a deducţiilor logice şi verificarea teoriilor în realitate;
Enunţul ipotezelor este destul de dificil deoarece acestea pot fi ipoteze în care se prezintă condiţiile de aplicare a teoriei de referinţă şi ipoteze care se referă la reacţiile mediului analizat. De asemenea
18Robert L. Heilbroner, „Filosofii lucrurilor pământeşti‖, Ed. Humanitas, 1991, p. 61-62. 19Aurel Negucioiu, Gh. Diţu, Anton Drăgoescu, Sabin Pop „Economie Politică‖, vol. I, Ed. George Bariţiu, 1998, p. 98. 18
dificultatea enunţului rezidă din variabilele care acţionează asupra mediului economic; Analiză statică şi dinamică. Am văzut preocuparea economiştilor de a descoperi un echilibru în relaţiile economice. Clasicii abordau fenomenele şi procesele economice în mod static, aşa cu se prezintă ele pe intervale scurte de timp. Mai târziu din punct de vedere istoric, procesele economice au fost urmărite pe termen mediu şi lung ceea ce a determinat o abordare dinamică a acestora;
Microeconomia şi macroeconomia. Microeconomia studiază comportamentul individual al unităţilor economice, clasificate în
Microeconomia şi categorii de agenţi economici (întreprinderi, societăţi financiar Macroeconomia bancare, companii de asigurări, administraţia publică şi restul lumii). Macroeconomia reprezintă ansamblul formelor de economie din cadrul unei ţări, privite în unitatea şi interdependenţa lor cu procesele microeconomice. Mondoeconomia studiază economiile naţionale în context global; Analiza şi sinteza fac necesară utilizarea unui aparat matematic în studierea conexiunilor şi interdependenţelor dintre fenomenele şi procesele economice.
În acelaşi context al principiilor ce stau la baza studierii economiei, menţionăm şi finalitatea şi valoarea acesteia, raportul economic- juridic în economie şi cele două abordări, de economie pozitivă şi economie normativă. Abordarea pozitivă a economiei o face explicativă, reprezentând o descriere a realităţilor evidente din universul în care trăim. Abordarea normativă prezintă economia ca o ştiinţă prescriptivă care încearcă să analizeze ce ar trebui să fie şi se produce sau nu în fapt. Sarcina de lucru 1.6 Care este diferenţa dintre metoda deductivă şi cea inductivă în studiul economic? În ce constă diferenţa dintre macroeconomie şi mondoeconomie? 19
1.7. Importanţa studierii economiei Importanţa cunoaşterii ştiinţei economice Importanţa studierii ştiinţei economice provine din faptul că fiinţa umană tinde să-şi minimizeze efortul pe unitatea de efect util, sau cu alte cuvinte, să-şi maximizeze rezultatele pe unitatea de efort. Drept urmare, teoria economico-socială tinde să raţioneze asupra practicii, să-i selecteze elementele esenţiale şi să le combine logic spre a scoate concluzii care să fie de folos.20 În condiţiile economiei contemporane, care se dezvoltă continuu, orice activitate umană se realizează cu eforturi deosebite care atrag cheltuieli corespunzătoare de resurse materiale, umane şi financiare. Aşa cum s-a putut remarca pe parcursul prezentului capitol, în permanenţă omul a căutat să se adapteze cât mai bine le schimbările economice, depunând eforturi considerabile în înţelegerea şi transformarea acestor schimbări în teorii utile societăţii. Cunoaşterea proceselor şi fenomenelor care se petrec în viaţă dau posibilitatea alegerii celor mai bune variante de optimizare a raportului avantaje – dezavantaje. „Economia este, cu siguranţă, un studiu liber. Fiecar e are nevoie să ştie puţină economie, deoarece ea explică cadrul prosperităţii, iar o viaţă
liberă este posibilă numai atunci când există prosperitate. Chiar şi astăzi, numai acolo unde economia este puternică se pot întâlni oameni cruţaţi de producţie, care să creeze obiecte frumoase, să picteze tablouri nemuritoare sau să compună melodii nepieritoare. Cel mai umil muncitor din astfel de societăţi este înnobilat de munca sa, deoarece numai ea face posibilă cultura timpurilor lui‖.21 Cunoaşterea economiei ne oferă posibilitatea de a înţelege şi de a anticipa evenimentele care se succed cu repeziciune în jurul nostru. Numai prin calcule şi raţionamente alternative, ceea ce denotă o bună cunoaştere a ştiinţei economice, putem lua hotărâri care influenţează activităţile noastre prezente şi viitoare. Pregătirea economică a celor ce lucrează în întreprinderi, organisme financiar 20Acad. Prof. N.N. Constantinescu, „Nevoia actuală de teorie economică, în Restructurarea teoriei economice, Învăţământul în faţa unor noi provocări‖, Ed. Economică, Bucureşti, 1996, p. 17. 21GeoffreyWhitehead, „Economia‖, Ed. Sedona, Timişoara, 1997, p. 401 20
bancare, administraţie publică sau chiar în propriile gospodări este baza organizării întregii vieţi economico sociale. O societate cu economie viabilă, funcţională şi puternică este o societate sănătoasă şi prosperă, care deşi nu o fereşte de crize le poate face faţă mai uşor. Altfel, o societate care nu încurajează creaţia de avuţie, având o economie slabă va rămâne vulnerabilă în faţa crizelor de orice natură. Sarcina de lucru 1.7 Comentaţi următoarea opinie: „Profesiunea de economist de azi îşi pierde credibilitatea, dat fiind faptul că activează într -o Casă a Ştiinţei divizată sau dezbinată: Economia modernă a dezechilibrului, Economia clasică a echilibrului stabil. Nici un progres de durată nu este posibil – în teorie sau în practică – până ce această interpretare eronată, sau dilemă metodologică,
moştenită din trecut, nu va fi soluţionată adecvat. A venit, deci, momentul unei a treia revoluţii în gândirea economică. Aşa cum scria Victor Hugo: ―Există ceva mai puternic decât toate armele din lume, şi aceasta este o idee căreia i-a venit timpul.‖ Anghel Rugină: ―Principia Aeconomica‖, Editura Academiei Române, Bucureşti 1993
1.8. Teme de referate 1.Începuturile economiei; 2.Mercantilismul şi fiziocraţia; 3.Clasicismul şi neoclasicismul; 4.Keynesismul; 5.Repere ale gândirii economice în România. 21
Completaţi spaţiile libere Alegeţi răspunsul corect 00:00 1)Mercantilismul avea în centrul atenţiei ideea că …………………………………………………………….
2)Şcoala clasică a pus bazele curentului de gândire economică numit ………………………………………. 3)………………………a scris lucrarea „Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei‖. 4)Una dintre coordonatele liberalismului economic presupune libertatea de acţiune a …………………………. 5)Legile economice exprimă raporturi durabile, cu un grad ridicat de repetabilitate, între fenomene şi ……………economice. 1) Mercantilismul a fost o doctrină ce avea în centrul ei: a)liberalismul economic; b)legea debuşeelor conform căreia orice ofertă îşi creează propria cerere; c)aurul şi argintul reprezintă principala bogăţie, atât pentru indivizi cât şi pentru state; d)teoria conform căreia concurenţa liberă nu este spontană, ci trebuie să se sprijine pe o ordine legală realizată prin intervenţia limitată a statului. 2) Diferenţa între doctrina liberală şi neoliberală constă în: a)libertatea de acţiune a oamenilor şi întreprinderilor; b)modul în care se efectuează schimbul de mărfuri; c)intervenţia statului în economie; d)zonele geografice diferite în care s-au manifestat. 3) Principiul „laissez faire, laissez passer‖ este specific: a)liberalismului; b)mercantilismului; c)keynesismului; d)fiziocraţiei. 4) Bulionism-ul sau interzicerea ieşirii din ţară a lingourilor de metale preţioase a fost specific:
a)mercantilismului francez; b)mercantilismului spaniol; c)mercantilismului englez şi olandez; d)mercantilismului german. 22 5)―Tabloul economic‖ primul model cantitativ al circuitului economic şi a fluxurilor dintre ramurile economiei naţionale a fost conceput de: a)Aristotel; b)Francois Quesnay; c)Adam Smith; d)John Maynard Keynes. 6)Care din aprecierile următoare consideraţi că sintetizează cel mai bine definirea obiectului ştiinţei economice ? a)studiază comportamentul oamenilor în întreaga lor existenţă; b)fundamentează administrarea resurselor limitate în vederea satisfacerii nevoilor cât mai diversificate ale oamenilor; c)fundamentează setul de soluţii economice pentru introducerea eficientă a progresului tehnic; d)dă soluţii şi răspunsuri problemelor concrete cu care se confruntă fiecare agent economic. 7) Legile economice exprimă: a)norme de comportament economic care se stabilesc între consumatori în procesul cumpărării şi consumului; b)norme stabilite şi acceptate de producători în procesul schimbului; c)raporturi durabile, cu grad ridicat de repetabilitate între procese şi fenomene economice (raporturi de interdependenţă); d)raporturi întâmplătoare între agenţii economici producători şi consumatori.
8) Macroeconomia studiază: a)comportamentul individual la nivelul unităţilor economice; b)comportamentul individual al şefilor de întreprinderi, comercianţilor, deponenţilor la bănci şi al băncilor; c)fenomenele apărute la nivelul ramurilor, sectoarelor şi zonelor (regiunilor) economice; d)ansamblul formelor de economie din cadrul unei ţări, privite în unitatea lor. 9) Metoda deductivă utilizată în analiza economică nu presupune: a)selectarea noţiunilor; b)extragerea din postulate a deducţiilor logice; c)utilizarea teoriilor false; d)verificarea teoriei în realitate. 10) Analiza microeconomică se face la nivelul: a)economiei naţionale în ansamblul ei; b)strict financiar bancar; c)economiei mondiale; d)unităţilor economice. 23 Alegeţi combinaţia de răspunsuri corectă 11) Economia nu a fost definită ca: a)ştiinţă a avuţiei sau bogăţiei; b)ştiinţă a schimbului de măr furi; c)ştiinţă a conducerii centralizate; d)ştiinţă a alegerilor eficiente;.
1) Coordonatele fundamentale ale liberalismului economic sunt: a)libertatea de acţiune a oamenilor şi întreprinderilor; b)indivizii au comportamente raţionale fondate pe preocuparea pentru maximizarea raportului avantaje/dezavantaje; c)pe piaţă se schimbă mărfuri contra mărfuri şi ca urmare moneda nu este decât un văl dincolo de care se află procesele reale, economia reală; d)piaţa este motorul reglării economiei, alcătuind acea ―mână invizibilă ― care ghidează pasiunile, sentimentele şi alegerile individuale, către binele tuturor; A = a + b; B = b + c + e; C = a + d + e; D = a + b + c + d. 2)Economia a fost definită de-a lungul timpului ca: a)ştiinţă a avuţiei sau bogăţiei; b)ştiinţă a schimbului de mărfuri; c)ştiinţă a conducerii centralizate; d)ştiinţă a alegerilor eficiente;. A = a + b + c; B = b + c + d; C = a + b + d; D = a + c + d; 3)Gândirea neoclasică s-a format în cadrul a trei şcoli: a)şcoala de la Viena; b)şcoala de la Moscova; c)şcoala de la Lausanne; d)şcoala de la Cambridge. A = a + b + c; B = b + c + d; C = a + b + d; D = a + c + d; 4)Cei mai de seamă reprezentanţi ai liberalismului economic au fost: a)Jean Baptiste Colbert; b)Adam Smith;
c)David Ricardo; d)John Stuart Mill. A = a + b + c; B = b + c + d; C = a + b + d; D = a + c + d; 5)În concepţia lui J. M. Keynes nivelul ocupării forţei de muncă depinde de: a)cheltuielile consumatorului; b)nivelul investiţiilor făcute de întreprinzători; c)rata dobânzii; 24 Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarelor propoziţii d) neintervenţia statului în economia muncii. A = a + b + c; B = b + c + d; C = a + b + d; D = a + c + d; 6)Instituţionaliştii consideră că: a)economia trebuie studiată ca un întreg; b)există un echilibru economic natural ce determină o armonie socială; c)instituţiile au un rol important în viaţa economică; d)societatea şi instituţiile ei sunt într -o continuă schimbare. A = a + b + c; B = b + c + d; C = a + b + d; D = a + c + d; 7)Sistemul ştiinţelor economice cuprinde: a)ştiinţe economice general teoretice şi istorice; b)ştiinţe economice teoretico-aplicative; c)ştiinţe de măsurare şi funcţionale; d)ştiinţe inutilizabile în domeniul economic. A = a + b + c; B = b + c + d; C = a + b + d; D = a + c + d;
8)Legile economice exprimă anumite raporturi, între fenomene şi procese economice, ce pot fi: a)esenţiale; b)unice; c)durabile; d)cu grad mare de repetabilitate A = a + b + c; B = b + c + d; C = a + b + d; D = a + c + d; 9)Principiile analizei în economia politică sunt: a)relaţia logic-istoric; b)analiza statică; c)deducţia şi inducţia; d)enunţul ipotezelor A = a + b + c; B = b + c + d; C = a + b + d; D = a + c + d; 1)a) Colbertismul sau mercantilismul industrial pune în centrul cercetării problemele tezaur ului public. b)Colbertismul sau mercantilismul industrial constă în interzicerea ieşirii din ţară a metalelor preţioase şi creşterea exportului. 2)a) Fiziocraţii preiau şi continuă să cerceteze problemele considerate de mercantilişti. b)Fiziocraţii critică argumentele mercantiliştilor. 25
3)a) Deviza ―laissez faire, laissez passer‖ a fost formulată de adepţii marxismului. b)Deviza ―laissez faire, laissez passer‖ a fost formulată de liberali.
4)a) Şcoala de la Cambridge (şcoala echilibrului parţial) a fost reprezentată de Leon Walras şi Vilfredo Pareto. b)Şcoala de la Lausanne (şcoala echilibrului general) l-a avut drept conducător pe Alfred Marshall. 5)a) În concepţia lui Keynes nivelul ocupării forţei de muncă depinde de cheltuielile consumatorului. b)În concepţia lui Keynes nivelul ocupării forţei de muncă depinde de nivelul investiţiilor. 6)a) Afirmaţiile pozitive se referă la ceea ce ar trebui să fie, depind de judecăţile noastre de valoare despre ceea ce este bun sau rău. b)Afirmaţiile normative se referă la ceea ce este în fapt sau va fi, ele susţin şi descriu realităţi evidente. 7)a) Microeconomia reprezintă ansamblul formelor de economie din cadrul unei ţări, privite în unitatea şi interdependenţa lor. b)Macroeconomia pune accentul pe comportamentul individual al unităţilor economice. 8)a) Economia este o ştiinţă socială. b)Economia este o ştiinţă a raporturilor între fenomene şi procese economice 9)a) Fiziocraţii au introdus în teoria economică noţiunea de legi „naturale‖. b)Reprezentanţii şcolii clasice au introdus în teoria economică noţiunea de legi „naturale‖. 10) a) Abordarea economiei poate fi pozitivă. b) Abordarea economiei poate fi explicativă. 00:30 26
Rezumat Ştiinţa economică îşi are originea în Grecia Antică, menţionată n lucrarea filosofului şi istoricului Xenophonintitulată Oikonomia; Mercantilismul avea n centrul atenţiei ideea că aurul şi argintulreprezintă principala bogăţie atât pentru individ cât şi pentru stat; Fiziocraţii consideră agricultura singura ramură productivă, în care se creează produs net. Ei acordă o atenţie sporită ordinii naturale din societate, încurajează proprietatea privată, liberul schimb şi impozitul unic pe produsul net creat în agricultură; Liberalismul întemeiat pe principiul „laissez faire, laissez passer‖, consideră libertatea de acţiune a agenţilor economici ca fiind cea mai importantă coordonată economică; Keynesismul, doctrină economică a sec. XX îşi datorează numele fondatorului său, economistul englez John Maynard Keynes. Acesta cr itică gândirea clasică, îndreptând analiza către macroeconomic şi mărimile globale – venit, economisire, investiţii, consum, cerere şi ofertă globală, utilizând în acest scop un model matematic bazat pe ecuaţii de echilibru: venitul naţional reprezintă suma dintre cheltuielile destinate consumului şi investiţii, iar investiţiile sunt egale cu economiile; Neokeynesiştii acordă o atenţie deosebită investiţiilor de stat, utilizării politicii impozitelor şi controlului asupra salariilor şi preţurilor; Neoliberalismul se remarcă prin îmbinarea armonioasă a analizei microeconomice neoclasice cu teoria macroeconomică keynesistă, rezultând economia mixtă; Adepţii clasicismului consideră ştiinţa economică o ştiinţă a avuţiei sau bogăţiei, impresionaţi fiind de ideile mercantile şi fiziocrate; Economia devine o ştiinţă a schimburilor de mărfuri, conform concepţiei neoclasice; Economia reprezintă o ştiinţă socială, care studiază procesele şi fenomenele economice în strânsă legătură cu factorii şi împrejurările care le determină, producţia, repartiţia, schimbul şi con sumul de bunuri şi servicii, în vederea desprinderii legilor şi raporturilor de condiţionare, interdependenţă şi funcţionalitate şi a punerii în evidenţă a metodelor şi soluţiilor de utilizare eficientă a resurselor şi a mobilurilor care îi animă pe agenţii economici în activitatea economică; Legile economice exprimă raporturi esenţiale, durabile, cu un grad ridicat de repetabilitate între procese şi fenomene economice; Microeconomia studiază comportamentul individual al unităţilor economice, clasificate în categorii de agenţi economici (întreprinderi, societăţi financiar bancare, companii de asigurări,
administraţia publică şi restul lumii); Macroeconomia reprezintă ansamblul formelor de economie din cadrul unei ţări, privite în unitatea şi interdependenţa lor cu procesele microeconomice; Cunoaşterea economiei ne oferă posibilitatea de a înţelege şi de a anticipa evenimentele care se succed cu repeziciune în jurul nostru. 27
Cornescu Viorel, Nistor Cornelia, Papuc Răzvan, Radu Carmen, Radu Liviu, „Economie - ghid practic‖, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001;
Creţoiu Gheorghe, Cornescu Viorel, Bucur Ion, „Economie‖, ed a II-a Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008;
Heilbroner L.Robert, „Filosofii lucrurilor pământeşti‖, Ed. Humanitas, 1991;
Iancu Aurel: ―Tratat de economie‖ vol. I şi III, Editura Economică, Bucureşti – 1992, 1993;
Keynes M. John, ―Teoria generală a folosirii mâinii de lucru a dobânzii şi a banilor‖, Editura Ştiinţifică, Bucureşti – 1970;
Lipsey R., Christal K. Alec, „Economie pozitivă‖ Editura Economică, Bucureşti 1999;
Negucioiu Aurel, Diţu Gh., Drăgoescu Anton, Pop Sabin „Economie Politică‖, vol. I, Editura George Bariţiu, 1998;
Samuelson Paul, Nordhaus D. Wiliam: „Economics‖, 12th Edition, McGraw – Hill Co. 1985;
Smith Adam, „Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei‖, Editura Academiei, Bucureşti – 1962;
Toffler Alvin, „Al treilea val‖, Editura Politică, Bucureşti – 1983;
Whitehead Geoffrey, „Economia‖, Editura Sedona, Timişoara, 1997;
***Dicţionar de economie, Ediţia a II a, Editura Economică, Bucureşti, 2001.
***http://ro.wikipedia.org.
Completaţi spaţiile libere Alegeţi răspunsul corect 1)aurul şi argintul reprezintă principala bogăţie. 2)liberalism economic. 3)Adam Smith. 4)agenţilor economici. 5)procese. 1)c; 2)c; 3)a; 4)b; 5)b;
6)b; 7)c; 8)d; 9)c; 10)d; 11)c. 28 Alegeţi combinaţia de răspunsuri corectă Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarelor propoziţii 1)D; 2)C; 3)D; 4)B; 5)A; 6)D; 7)A; 8)D; 9)D. 1)a) Fals b)Adevărat. 2)a) Fals. b)Adevărat. 3)a) Fals.
