(ireşte, studiul alotropic $sau alotropologic% nu va abandona re!ultatele privirii fenomenologice, ci şi le va integra. i ntegra. Astfel nct am avea de-a face cu un fel de fenoalotropologie a experienţei călătorului şi călătoriei sale temati!ate n literatura universală, mai ales cea de sorginte europeană $pentru a indica ct de ct universalitatea fenomenului lierar şi existenţial cercetat am folosi şi trei exemple exemple extra extra europen europene: e: Epopeea lui Ghilgameş, Parabola Fiului Risipitor şi romanul Moby Dick , al scri scriit itor orul ului ui am amer eric ican an )erm )erman an *elv *elvil ille le%. %. Metoda inventată, inventată, propusă şi urmată aici e, cum se vede, o combinaţie aparent aparent stranie şi contradictorie ntre o privire fenomenologică, deci anistorică sau, mai bine, trans transist istori orică că,, asup asupra ra fenom fenomen enulu uluii liter literatu aturii rii de călăt călători oriee şi un unaa atent atentăă la schimbare+ -ar !ice că aceste două moduri moduri ale privirii critice s-ar bate cap n cap. ar nu va fi vorba, n ca!ul de faţă, dect de sesi!area intuitivă a ctorva ' de fapt, trei de toate' situaii fundamentale şi e!emplare sau paradigme $modele% ale expe ex perie rienţe nţeii călăt călătoru orului lui şi călă călător toriei iei care care,, fireş fireşte te,, se ncar ncarne nea! a!ăă dife diferit rit,, n fenomenologică ică poartă diferite diferitele le mom momente ente ale timpul timpului ui istoric. istoric. Aşadar Aşadar,, calea fenomenolog
spre centru, spre realitatea eidetică şi neschimbătoare a fenomenului călătoriei, n vrem vremee ce aceea alotropologică istorică duce spre periferia lui, spre !ona devenirii şi determinaţiilor socio-culturale, mentale, morale, psihologice etc. in partea criticului sau a cercetătorului, una presupune o privire intuitivă, extrasă din contextele socio-istorice socio-istorice şi culturale, culturale, o privire participativă , directă, i"mediată, n fine, ntr-att de apropiată nct ncearcă să abolească orice distanţă
şi să se identifice cu subiectul călătoriei, iar cea de-a doua ' o privire mediată de istorie şi cultură, cultură, imersă imersă n contextele contextele istorice şi socio-cultura socio-culturale, le, deci o privire context contextuali uali!ato !atoare are şi, implic implicit, it, distanţ distanţată ată tocmai tocmai graţie graţie lor. lor. rima rima suspen suspendă dă fenomenul călătoriei din contextele sale istorice şi culturale, ncercnd să-l surprindă surprindă n unicitatea unicitatea şi esenţa sa, n timp ce a doua, reintroducndu-l reintroducndu-l n istoria şi cultura din care l-a smuls cea dinti, refăcnd contactele cu acestea, se străduie străduieşte şte să-l surprindă surprindă n ' cu un concep conceptt heideg heidegger gerian ian ' esenialitatea sa neesenială, n contextele sale.
Aceste două atitudini corespund celor două moduri fundamentale şi radical diferite de lectură critică, definite, n critica france!ă a secolului nostru, de către /eorge oulet şi /a0tan icon, n termeni la fel de concişi şi radicali, primul repre!entnd o lectură simpatetică şi i-mediată iar cel de-al doilea ' una intermedi me diat ată. ă. #hia #hiarr n prim primaa fra! fra!ăă a #ntroducerii la car carte teaa sa $onştiina critică ,
oulet afirmă decis şi implacabil: 1Actul lecturii $la care se reduce orice adevărată critică% implică coincidenţa a două conştiinţe: aceea a unui cititor şi aceea a unui autor1, iar n ca!ul nostru a unui subiect călător. eşi se preface că ar admite şi po!iţia contrară celei a lecturii intermediate de contexte, pe care o repre!intă exemplar, nici icon nu este mai puţin ferm n definiţia dată de el criticii n %criitorul şi umbra lui : 12e credem singuri cu opera pe care o admirăm. 3i, n momentul n care descopăr acea operă care entu!iasmea!ă, simt că, parcă, m-am mai născut o dată. ar acestea snt ilu!ii. Între operă şi mine există ntotdeauna o pre!enţă: celelalte opere şi ideea mea despre artă1. ar şi istoria despre care criticul vorbeşte n alt loc. ropunerea de faţă despre literatura europeană de călătorie va glisa, probabil, de la o privire de"conte!tuali&atoare şi... ingenuă la o alta, re"conte!tuali&atoare şi culturali&ată. e asemenea, măcar pe alocuri, nu vor fi evitate nici amintite
aporturi ale criticii instrumentale, fireşte, n măsura n care una sau alta dintre modalităţile ei i snt la-ndemna autorului acestor pagini.
D"$+r" *al"a $a% )"#oda '"(o)"(ologi*ă În cele ce urmea!ă nu va fi abordată dect prima 1cale de acces1 $cum ar spune 4ucian 5aicu% spre obiectul investigaţiei: calea fenomenologică. e ştie că fenomenologia a debutat, prin )usserl, cu faimoasa exigenţă de ntoarcere a spiritului la lucrurile nseşi, cu, spre a o numi n limba latină, o conversio ad phenomena ' sau n formula germană 'u den %ache selbst ' afirmată deopotrivă
de )usserl şi de )eidegger $n Fiină şi timp%, nsă şi de alţii. Aruncnd peste bord ntreaga tradiţie a cunoştinţelor filosofice şi ştiinţifice, nu mai puţin dect pe cele empirice, fenomenologia hisserliană voia să a6ungă, curăţindu-le de aceste depuneri culturale prin metoda reducerii fenomenologice şi intuiţie eidetică, la esenţa lucrurilor, la eidos-urile lor imanente, extrase din contextele şi cunoaşterile anterioare. Îndată nsă după această absoluti!are a lucrului nsuşi, nţeles ca fenomen, )usserl, iar după el ntreaga fenomenologie, şi-a schimbat orientarea dinspre exterior spre interior, punnd n prim planul cercetărilor conştiina subiectului cunoscător şi caracterul ei intenţional, ntr-un cuvnt,
subiectul gnoseologic, fără nsă a abandona, ba chiar fără a-şi contra!ice exigenţa iniţială: 1Întoarcerea la lucrurile nseşi, n realitate, nu contra!ice deloc ' afirmă, ntr-o carte scurtă şi clară, un profesor france! de filosofie, 7avier
Tilliette ' conversiunea la subiect, după cum nici intenţionalitatea nu se opune realismului esenţelor. e fapt, esenţa, (essen, nu e nici realitate ideală, nici realitate psihologică, ci intenţie ideală, obiect intenţional şi produs imanent al conştiinţei şi )n conştiinţă. &ntuiţia e intenţionalitate. #eea ce trebuie nsă subliniat n acest punct e că intenţionalitatea husserliană se caută şi se enunţă n anali!a eidetică8 $cea aparţinnd primei orientări%. 4ăsnd la o parte alte concepte fundamentale ale ei ' precum conştiinţa, cogito-ul, ego-ul transcendental, transcendentalul nsuşi, 1constituirea1 sau
problema celuilalt ', n contextul de faţă, e suficient să reamintim că fenomenologia repune subiectul n drepturi şi este, esenţialmente, o filosofie a subiectului gnoseologic, afirmndu-i prioritatea, ba chiar socotindu-l alfa şi omega oricărei gndiri, a oricărui proces autentic de cunoaştere a lumii şi de sine. e la el ncepe şi n el sfrşeşte orice relaţie autentică de cunoaştere. ub acest aspect, fenomenologol france! *aurice *erleau ont9 i-a făcut, n Phenomenologie de la preception, una din cele mai relevante descrieri la
persoana nti, considerndu-l centrul existenţei şi 1sursa absolută1 a acesteia. ursă nsă, trebuie subliniat, vie, proaspătă şi ' mai ales ' degrevată de antecedentele culturale şi ştiinţifice: 1#ăci eu nu snt re!ultatul sau intersecţia $lentrecoisement% multiplelor cau!alităţi care-mi determină corpul sau ;psihismul<= eu nu pot să mă gndesc ca o parte a lumii, ca un simplu obiect al biologiei, al psihologiei şi al sociologiei. 2ici să mă nchid n universul fiinţei. Tot ceea ce ştiu despre lume, chiar prin ştiinţă, eu o ştiu pornind de la o vedere a mea sau de la o experienţă a lumii fără de care simbolurile ştiinţei n-ar fi n stare să spună nimic. Întreg universul ştiinţei e construit pe lumea trăită, iar dacă vrem să gndim cu rigoare ştiinţa nsăşi, apreciindu-i exact sensul şi portanţa, trebuie mai nti să $re%tre!im n noi această experienţă a lumii ' experienţă căreia ştiinţa i este expresie secundă. 3tiinţa nu are şi nu va avea niciodată acelaşi sens al fiinţei ca şi lumea percepută, pentru simplul motiv că ea este o simplă determinaţie sau explicaţie a acesteia. >u nu snt numai o ;fiinţă vie< sau chiar un ;om< sau chiar o ;conştiinţă<, cu toate caracterele pe care !oologia, anatomia socială sau psihologia inductivă le recunosc acestor produse ale naturii sau istoriei ' ci eu s)nt sursa absolută $s.n.%= existenţa mea nu vine din antecedentele mele, din
antura6ul meu fi!ic şi social= din contră, ea merge către ele şi le susţine. #ăci eu s)nt cel care face să e!iste pentru mine $şi, deci, să existe n singurul sens pe
care cuvntul ar putea să-l aibă pentru mine% această tradiie $s.n.% pe care eu o aleg să o reiau, sau acest ori!ont a cărui distanţă faţă de mine s-ar prăbuşi $fiindcă nu-i aparţine ca o proprietate% dacă n-aş fi eu aici pentru a o parcurge cu privirea. ?ederile ştiinţifice după care eu aş fi un moment al lumii snt ntotdeauna ipocrite, pentru că şi ele subnţeleg, dar fără s-o menţione!e, această altă vedere, cea a conştiinţei, prin care lumea se dispune, mai nti, n 6urul meu şi ncepe să existe pentru mine. A reveni la lucrurile nseşi nseamnă a reveni la această lume naintea conştiinţei şi despre care conştiinţa vorbeşte mereu, dar faţă de care orice determinare ştiinţifică e abstractă, signitivă şi dependentă, precum geografia faţă de peisa6ul unde am nvăţat pentru prima oară ce este o pădure, o preerie sau un ru1. Aşadar, subiectul fenomenologilor nu e unul abstract, ci un subiect concret, viu, dinaintea conştiinţei culturale, pe care, de altfel, trebuie să şi-o suspende, un subiect deci n carne şi oase, iar n plus aruncat n vrte6ul curentului trăitului: n Erlebnisstronn-ul experienţei existenţiale.
Călă#oria *a "+"ri"(&ă dir"*#ă -i *a lo* *o)%( al )"#a'or"lor "+"ri"(&"i #ra(1i&iilor, a 2#r"*"rilor2 -i (% (%)ai @r, călătoria nsăşi este o e!perienă, nainte de toate. #el care călătoreşte, mai cu seamă pentru prima oară, se află prins mereu, prin nsăşi condiţia sa călătoare, n mie!ul unei experienţe existenţiale de care nu poate scăpa. 2imeni nu poate călători n locul altuia şi fiecare şi trăieşte propria călătorie. 2u se poate călători prin delegat., indirect sau mediat. #ălătoria, ca şi dragostea sau moartea, dar mai ales ca aceasta din urmă, e o experienţă n care fiecare subiect este singur şi pe care, volens-nolens, fiecare şi-o apropria!ă. #u călătoria nu se poate ' sau nu se putea pnă la turismul modern ' trişa. Apoi, fie că se face n 6urul lumii ori de-a lungul şi de-a latul unei camere, călătoria este o experienţă familiară omului de cnd există, ca şi din copilărie pnă la bătrneţe. > asemenea experienţei corpului, aerului, pămntului sau apei şi are, deci, o nrădăcinare antropologică. in copilărie şi pnă la moarte, călătoria este, pentru fiecare om ca şi pentru umanitate, o experienţă familiară şi poate constitui unul din instrumentele sale fundamentale de cunoaştere a ceea ce nu e ncă familiar, ci straniu. e altminteri, călătoria ' şi n genere, mobilitatea, mişcarea, schimbarea de loc, mutarea dintr-un loc ntr-altul, schimbarea teritorială etc. ' repre!intă un
spaţiu comun, chiar un loc comun, al metaforelor e!perienei , de regulă, indicnd tran!iţii sau treceri de la ceva la altceva. *ulţi cercetători, printre care şi *ircea >liade ori Arnold ?an /ennep, au vorbit despre călătorie ca despre un teren de metafore generali!ate, globale, ca despre o grădină de simboluri prin intermediul cărora imaginarul uman exprimă tran!iţii şi transformări de orice fel. Aproape orice experienţă de acest gen se poate servei ' şi s-a chiar servit mereu ' de metafora călătoriei. e una sau alta din pu!deria variantelor ei. Astfel, de pildă, s-a apelat mereu, de la culturile mitice pnă la cele moderne, la experienţa mobilităţii umane spre a exprima fie semnificaţia şi sensul morţii, fie structura globală a vieţii, fie pentru a codifica schimbările de la o condiţie socială ori existenţială $de vrstă% la alta n rituri iniţiatice de trecere. nă şi mişcarea privirii de-a lungul unei părţi a textului a fost desemnată printr-un termen sugernd mişcarea: 1pasa61. e exemplu, moartea ar fi o 1călătorie dincolo1, o 1trecere1 de pe tărmul nostru dincolo, viaţa ' un 1drum1 ori un 1pelerina61 spre moarte= schimbarea condiţiei sociale sau de vrstă ar fi o 1trecere peste un prag1, iar lectura s-ar face pe 1pasa6e1, fiind şi ea un fel de drum, un fel de călătorie cu privirea n lumea semnelor paginii. >tc. ar cum se explică faptul că metafora călătoriei, n genere figurile retorice ale mobilităţii, topoi-i ei exprimă attea tran!iţii non-spaţiale ce vi!ea!ă experienţa att de diverse şi, de regulă, capitale oate tocmai prin faptul că, graţie nrădăcinării ei pnă la nivelul antropologic antropogenetic al fiinţei umane, călătoria repre!intă o experienţă a schimbării de loc, familiară tuturor oamenilor ncă din clipa n care, la vrsta primei copilării, dobndesc locomoţia. upă antropologul american (rederiB Carth, nsăşi 1esenţa metaforei stă n utili!area a ceea ce e familiar spre a sesi!a ceea ce scapă şi nu putem recunoaşte1 ca familiar $ apud >ric D. 4eed, *a mente del viaggiatore, il *ulino, Cologna, EFFG%. Altfel spus, tocmai prin caracterul ei
universal şi familiar, călătoria devine un instrument de explorare a necunoscutului prin cunoscut $cunoscutul experienţei călătoriei, mişcării, mobilităţii n general% şi oferă un spaţiu att de propriu naşterii metaforelor diferitelor experienţe umane. Însă acest lucru nu este cel mai important.
Călăroria *a paradigmă a experienţei autentice şi directe ! E#i)ologia *%3.(#%l%i "+"ri"(&ă
incolo de toate acestea şi deoarece cu călătoria nu se poate trişa, pentru că nimeni ' individ sau chiar grup ' nu o poate face prin delegaţie şi toată lumea, cel puţin pnă n epoca noastră, o ncearcă pe propria-i piele, avnd un efect imediat asupra subiectului călător, călătoria repre!intă, la fel ca n alte cteva experienţe umane fundamentale, nu prea multe, o, cum afirmă acelaşi >ric D. 4eed, 1paradigmă a experienţei autentice şi directe1. 4a origine, nsuşi cuv)ntul e!perienă nseamnă a călători, călătorie. 3i ncă n sensul cel mai tare cu
putinţă: acela de punere la ncercare, la probă, de ' mai mult ' probă prime6dioasă, deci implicnd riscul morţii. În unele dintre limbile vechi occidentale, a face experienţă, a experimenta ceva nseamnă, pur şi simplu, a călători şi a fi, călătorind, n prime6die de moarte. entru vechii occidentali, experienţa era deci, n imediateţea ei, $ca% o călătorie periculoasă, aflată sub sancţiunea morţii. Această echivalenţă, e!perienă"călătorie prime+dioasă , e foarte bine pusă n evidenţă de etimologia cuvntului experienţă $pe care o vom reda re!umativ urmndu-l, n esenţă, pe acelaşi 4eed%. 5ădăcina indo-europeană a acestui cuvnt ar fi, după etimologi, H>5 $asteriscul indică o retro-construcţie filologică din limbi vii şi moarte%. H Per a fost interpretat de către aceştia ca nsemnnd 1a tenta, a ispiti1, 1a pune la probă, la ncercare1 şi 1a risca1. Toate aceste conotaţii se regăsesc n 1pericol1. #ele mai vechi conotaţii pre!ente n rădăcina H Per compar şi n termenii latini ntrebuinţaţi pentru a exprima experienţa, actul de a experimenta sau $cu un 1barbarism1 rom"nesc, dar mai aproape de rădăcina cuvntului, de a experienţia%: e!,per,ior şi e!,per,imentum. &ar de aici: 1experiment1. Această accepţie, de fapt, cuprin!nd o concepţie sau chiar o vi!iune existenţială, a cuvntului 1experienţă1, anume de ncercare sau probă prime6dioasă la care se supune sau este supus cel care trece prin ea, sugerea!ă şi concepţia mai largă, Iuasigenerali!ată, a celor vechi despre efectele călătoriei asupra subiectului călător. e de altă parte, destule semnificaţii secundare ale rădăcinii H Per trimit explicit la mişcare: 1a traversa un spaţiu1, 1a a6unge la o ţintă, a atinge o ţintă sau un scop, a merge către o ţintă1, 1a ieşi afară din1. ar revenind la conotaţia ei principală, să vedem $urmnd aceeaşi sursă% cum stau lucrurile, din acest punct de vedere, n aria lingvistică germanică . Anticipnd, se poate spune nu numai că, esenţial, aici nu stau altfel dect n limba latină, dar că şi adaugă ceva important cam pe aceeaşi linie. Astfel, implicaţia riscului existent n 1pericol1 e ct se poate de limpede şi n afinii
gotici ai radicalului H Per , n care, nsă, 11 se transformă n 1(1: fern $far%, fare $a face%, fear, ferr9. Jnul dintre cuvintele germane care numeşte 1experienţa1 ' anume: Erfahrung ' provine dintr-altul din vechea germană de 2ord ' irfaran ' şi semnifică 1a călători1, a ieşi, a traversa sau a vaga. e fapt, n germana filosofică, de pildă, n cea lui )egel sau )eidegger, Erfahrung va desemna doar acea experienţă, de regulă, periculoasă şi riscantă, care lasă urme indelebile şi care transformă radical subiectul ce o trăieşte, cum a fost, spre exemplu, experienţa fntului avel pe drumul amascului, n urma căreia evreul colaboraţionist aul $cu puterea romană cuceritoare% devine apostolul avel, autorul celebrelor Epistole cătreK din -oul .estament .
Acest sens de
Erfahrung este unul din cele două-trei sensueri ba!ale pe care le are experienţa
călătăriei n lecţiile care urmea!ă. Jn alt cuvnt german, ad6ectivul be/andert $nsemnnd a!i 1sagace1, 1expert1 sau 1versat1% califica la origine $n texte din secolul 7?% pe acela care a 1călătorit mult1. În timp, cel care a călătorit mult a devenit be/andert . ar iniţial ad6ectivul indica mai cu seamă acţiunea experienţei călătoriei asupra călătorului: cel care călătorea mult era $su%pus la-ncercare, iar ncercarea, proba călătoriei, i şlefuia caracterul sau chiar l schimba. #ălătoria era proba de re!istenţă a caracterului său ' cea pe parcursul căreia fie că se prăbuşea, fie că devenea altul, ca /hilgameş sau 4ucius din romanul Măgarul de aur al lui Apuleius, fie că doar şi confirma structura esenţială, ireductibilă a fiinţei, ca Jlise sau >neas.
Călă#oria *a reductio la "$"(&ă În sfrşit, din toată această reţea de cuvinte şi semnificaţii ce se ntretaie ntre ele, se poate desprinde o conclu!ie clară: pentru oamenii lumii vechi, a călători nsemna a 1suporta o ncercare, o probă1 ce implică o prime6die şi un risc esenţiale. ar aceste semnificaţii, conturnd o vi!iune asupra călătoriei, snt cuprinse, n sinte!ă, şi n vechiul termen engle! travail $călătorie%. Aici e inclus şi un alt aspect al concepţiei despre călătorie, aspect foarte important şi derivnd din cel de dinainte: călătoria nu numai că l pune pe subiectul călător la ncercare şi ntr-o prime6die de moarte, dar n acelaşi timp ' şi prin aceeaşi mişcare ' ea l şi despoaie de determinaţiile anterioare $loc, casă, masă, familie, dragoste,
proprietate, demnităţi etc.% şi-l istovesc, consumă sau chiar distruge, reducndu-i fiinţa la minimum. #ălătoria operea!ă asupra călătorului o, spre a folosi un cuvnt latin, reductio la esenţă, la structura simplă, fundamentală şi esenţială. oate chiar la
esenţa ultimă a fiinţei sale. Încă de la plecare, el şi pierde legăturile la toate nivelele fiinţei, adică determinaţiile care-i dădeau identitatea de acasă, şi din ceea ce fusese nu va mai rămne dect structura simplă, fundamentală, despuiată de toate !or!oanele atributelor sau determinaţiilor sale de-acasă ' cea care nu se relevă cu adevărat dect n cele cinci situaţii-limită 6aspersiene $pentru conceptul de situaţie-limită, Larl Daspers, .e!te filosofice, trad. de /eorge urdea, Cucureşti, >d. olitică, pp. M-MM%, ntre care poate fi nscrisă cu brio $deşi Daspers nsuşi nu a făcut-o%, ca o a şasea situaţie-limită, şi călătoria periculoasă şi riscantă antică şi medievală $dar şi diferite forme moderne de clătorie, cu excepţia sigură a turismului modern şi postmodern%. În virtutea acestei reductio operate de călătorie asupra sa, n exterior, ca şi n interior, subiectul călător nu mai este o fiinţă bogată, plină, saturată de atribute şi funcţii, de determinaţii externe şi interne, ci o fiinţă sărăcită, redusă la structura simplă ' nsă de o sărăcie şi de o reducţie ontice. Topos4%l +ri3a&i%(ii! O metabolé o(#i*ă! R"3"la&ia l%i 56ilga)"-
Acestui sens reductiv, chiar negativ, al experienţei călătoriei i corespunde, n literatura ficţională şi nonficţională a genului, ceea ce s-ar putea numi toposul privaiunii, exprimat, de regulă, prin cuvinte ce indică realităţi psihologice, fi!iologice sau morale: suferinţă, trudă, pătimire, oboseală, sfrşeală, moarte etc. re!ent sporadic şi n cea modernă, acest topos e răspndit pretutindeni n literatura antică de călătorie şi apare chiar odată cu prima naraţiune de acest fel, ncă n Epopeea lui Ghilgameş: 1Jrsanabi !ise către ei, către /hilgameş:N ;e ce obra6ii tăi snt scoflciţi şi faţa ta e trasă,N e ce e aşa de ndurerată inima ta, chipul tău e tristN $e ce% snt attea ofuri n pntecele tău,N (aţa ta-i ca a unui drumeţ ce vine de departe,N e frig şi de căldură e arsă faţa ta,N #a n căutarea de comoară tu rătăceşti peste stepă<.N /hilgameş i spune lui, lui Jrsanabi:N Jrsanabi, cum să nu fie obra6ii mei aşa scoflciţi,N aşa de suptă faţa mea, N Aşa de tristă inima mea, aşa de tulburată făptura meaN #um să nu fie ofuri n pntecele meu,N #hipul meu să nu fie ca cel al unui drumeţ de departe,N (aţa mea să nu fie pr6olită de frig şi de
căldurăN 3i ca-n căutare de comoară să nu rătăcească pe cmpiiN e prietenul meu mai tnăr, care vna asinul sălbatic peste dealuri, pantera stepei $...%N rietenul meu, pe care l-am iubit aşa de mult, care a suferitN cu mine toate greutăţile,N >nBidu, prietenul meu, pe care l-am iubit aşa de mult, care aN ndurat cu mine toate greutăţile,N e el l-a prins soarta omenirii+1. Asupra eroului babilonean, patimile, osteneala, greutăţile, prime6diile au sens esenialmente privativ, şi nsăşi motivaţia călătoriei sale, pusă la cale de
cetăţenii JruBului şi aprobată de !eu, ţine de privaţie. 2ăscut sub semnul excesului, al forţei fi!ice ieşite din comun şi al unei trufii fără egal, manifestnd mereu o apetenţă excepţională pentru bogăţii, muncă, sexualitate şi ră!boi, tnărul rege al JruBului, avnd atribute supraumane, aproape !eieşti, este ntr-un fel condamnat la călătorie spre a scădea pnă la dimensiunea umanului, a normei cetăţii: 1emeţ ca un taur sălbatic...=N &!birea armelor sale, cu adevărat, n-are egal.N #u toba snt sculaţi concetăţenii lui.N 2obilii din JruB snt tulburaţi n locuinţele lor:N ;/hilgameş nu lasă pe fiu tatălui său,N Oi şi noapte, trufia lui e fără margini.N Acesta-i /hilgames, păstorul mpre6muitului JruBN Acesta-i păstorul nostru vitea!, mndru şi nţeleptN /hilgameş nu lasă pe fecioară mamei sale,N e fiica ostaşului, pe soţia starostelui<.N Oeii au dat ascultare la plngerile lor,N Oeii tăpnului, cerescului JruB ei au...:N A nu Aruru a făcut acest puternic taur sălbatic1. e-a lungul călătoriei sale spre >xtremul @ccident, marcată de greutăţile şi probele simbolice cunoscute, el va fi privat de toate aceste nsemne ale excepţionalităţii. e toate aceste atribute sau determinaţii ieşite din comun: de suita sa regală, de energiile sale, de tovărăşia lui >nBidu, de demnităţi, ranguri, ambiţii, de trufie ' de tot. 4a capătul tuturor probelor călătoriei sale, avnd ca scop faima şi nemurirea , dar obţinnd-o numai pe prima, graţie transformării călătoriilor sale n mit, iar pe a doua ratnd-o pentru că a adormit atunci cnd trebuia să veghe!e, /hilgameş, pier!ndu-şi rnd pe rnd determinaţiile excesive, apare redus la nivelul condiţiei celorlalţi. 5os de suferinţe, trudă, dificultăţi, piedici şi nevoi, eroul, iniţial aproape un !eu, suferă un process de diminuie , micşorndu-se pnă la dimensiunea omului normal, nsă nţelepţit. Acest proces diminutive va duce finalmente, cu un termen din greaca veche, la o adevărată metabol0 ontică, răsturnare existenţială: una, nsă, n sens regresiv, de la superior
la inferior.
4a această răsturnare a condiţiei sale ' ori degradare n sens tehnic $nu moral sau axiologic% ' contribuie toate probele prin care a trecut, dar momentul ei decisiv ' proba probelor ' este acela al contemplării cadavrului putrefact al lui >nBidu, din a cărui nară iese faimosul vierme. *oment al metamorfo!ei radicale ' şi regresive tot n sens tehnic ' care ar putea fi numit revelaţia putrefactului sau revelaţia lui /hilgameş+
U( '"l d" r"d%*&i" '"(o)"(ologi*ă i(3ol%(#ară la 7solus ipse nă la un punct, nici pentru Jlise lucrurile nu stau altfel dect pentru fostul erou asiro-babilonean. 3i pentru el călătoria este trudă, foame, suferinţă, prime6die, sărăcie, pe scurt, reductio ontică la esenţă, cum i mărturiseşte porcarului >umeos la ntoarcerea n &thaca: 1(ii drag #elui-de-us cum mi-eşti mieN e drag, >umeos+ oar tu-mi puseşi capătN 2emernicirii şi răstriştii grele.N 2imic mai rău dect să fii un lainicN 3i fără căpăti. AfurisitulN e pntec e de vină că neca!uriN Îndură bietul om cea6unge-n lumeN )oinar, lovit de soartă şi durere1. au cum le declara feacilor ceva mai nainte, atunci cnd, eşuat pe insula lor, 6unele >vrialos l sfidea!ă, provocndu-l la lupte n cadrul unor 6ocuri: 1*-ai supărat vorbind cum nu se cade.N >u nu-s defel nepriceput la 6ocuriN #um mă defăimai, ci printre căpeteniiN ocot c-am stat de-a pururi ctă vremeN *ă bi!uiam n vlaga tinereţiiN 3i-n vrtoşia celor două braţe.N ar a!i m-au ros nevoile şi-amarul,N Am pătimit doar mult, am dus ră!boaieN 3i-am ră!bătut amarnicele valuri.N ar şi aşa cum snt, bătut de soartă,N *ă pun cu voi, căci mai rănit la sufletN 3i m-ai urnit cu vorba ta deşartă1. 5os la propriu de nevoi şi de-amar, de trudă, de oboseală, de ră!boaie şi de mare, @diseu suferă, n anii rătăcirilor sale, aceeaşi reducţie la minimum a fiinţei sale ca şi /hilgameş. e fapt, amndoi suferă de-a lungul probelor călătoriei, ndră!nesc să afirm, un fel de reducie fenomenologică involuntară, adică nedeliberată dinainte, ci simultană experienţei n care snt angrenaţi, iar nu voluntară, deliberată şi prealabilă experienţei $lumii şi a propriului eu%, cum se ntmplă la fenomenologi. #ălătoria nsăşi e cea care le suspendă, n mod spontan, datele prealabile ale fiinţei, iar nu voinţa sau conştiinţa metodei reducţiei fenomenologice sau a punerii ntre parante!e a datelor şi cunoştinţelor prealabile ale subiectului cunoscător fenomenologic. #ălătoria nsăşi, nu voinţa
metodologică, i reduce la solus ipse, la sinele simplu şi ba!al, la structura esenţială a fiinţei lor. Atta doar că ' n urma acestei reducţii a fiecăruia la esenţă, la stratul ultim, ireductibil şi inalterabil al fiinţei, pe scurt, la solus ipse ' unul dintre ei se transformă radical, n timp ce altul ' nu. 4a capătul periplului şi al tuturor probelor prin care a trecut de-a lungul lui, Jlise rămne n esenţă cel ce a fost la plecarea spre Troia: aceeaşi fiinţă politropică, isteaţă, practică, iscusită, şireată şi purtat mereu de mnă, n clipele de cumpănă, de !eiţa nţelepciunii. 3i cu această afirmaţie a6ungem la ntrebarea fenomenologică simplă care ar putea purta, dacă e formulată corect şi include şi răspunsul, la intuiţia situaţiilor fundamentale ale călătorului şi călătoriei.
C"l" #r"i $i#%a&ii '%(da)"(#al" $a% *"l" #r"i +aradig)" al" "+"ri"(&"i *ălă#or%l%i -i *ălă#ori"i #e se-ntmplă cu călătorul n timpul călătoriei ' iată ntrebarea fenomenologică simplă ' $1fenomenologică1 ntruct vi!ea!ă subiectul călător% ' ce stă la originea propunerii de faţă. 5ăspunsul simplu şi, iniţial, comic, ar fi: cu călătorul se-ntmplă multe, iar n primul rnd, el suferă transformări. e-abia acum, odată cu acest răspuns simplu, se pune problema problemelor: pnă unde merg aceste transformări *erg ele pnă la rădăcina fiinţei subiectului călător sau rămn doar la periferia ei Atinge vreuna dintre ele nivelul infrasturcturii esenţiale a subiectului călător sau avem de-a face cu anumite transformări doar la celelalte nivele ale ei, perferice e schimbă oare călătorul radical, transformndu-şi nsăşi identitatea ultimă, sau se modifică numai doar la nivelele de suprafaţă ale acesteia
8I(#"r)"11o i$#ori*, g"("#i* -i "+li*a#i39 O i(#%i&i" .(*ă ob$*%ră a ră$+%($%l%i 1 intuiie )ncă obscură a răspunsului la această ntrebare autorul acestei
propuneri a avut-o citind relaţiile de călătorie ale unor scriitori contemporani ca *ircea Oaciu, 5omulus 5usan, >ugen imion, pe de o parte, şi Adrian *arino, 5adu >nescu ori interbelicul *ihai 5alea, pe de alta. e-atunci, urmnd o te!ă a eseistului 5adu >nescu, conform căreia călătorul modern ar purcede la drum n virtutea unui 1apriorism livresc1, el făcea o primă distincţie ntre călătorii
livreşti şi artişti şi călătorii2 e!isteniali şi artişti , adică ntre cei la care
prioritar era baga+ul livresc, care nu-şi modificau identitatea dect superficial, şi cei la care prioritară era e!periena e!istenială3 subiectivă şi se modificau profund. e-atunci din prima categorie făceau parte *ihai 5alea, Adrian *arino sau 5adu >neascu nsuşi, n timp ce din cea de-a doua ' 5omulus 5usa, *ircea Oaciu şi >ugen imion. ar să urmărim mai pe-ndelete această primă fa!ă a intuiţiei răspunsului lantrebarea de mai sus, pusă-n formă cu oca!ia unui comentariu despre al doilea volum al memorialului de călătorie al lui 5omulus 5usan, $ălătorie spre marea interioară, din care cite! un pasa6 sinteti!ator:
;e scurt, problema care desparte apele de uscat este dacă experienţa călătoriei are sau n-are un sens revelator , dacă-l transformă sau nu n profun!ime pe subiectul călător, n fine: dacă are sau nu un sens iniţiatic. Acceptnd aceste posibilităţi şi lund 1apriorismul livresc1, cum numeşte 5adu >nescu punctul de plecare al oricărei călătorii moderne, ca termen definitoriu pentru ntreaga familie a călătorilor livreşti şi artişti, n funcţie de acest criteriu subiectiv ' al sensului existenţial al călătoriei sau $mai bine% al efectului călătoriei asupra subiectului călător ' s-ar putea distinge, n principiu, pe canavaua livrescului lor funciar, două tipuri fundamentale de călătorie. oi poli ntre care se interpun şi spre care gravitea!ă variantele epicii de călătorie, indiferent dacă ar fi vorba de consemnarea unor călătorii n 6urul inimii sau n 6urul lumii: călătoria care iniia&ă şi călătoria care nu iniia&ă, călătoria iniiatică şi cea neiniiatică, cea care transformă şi cea care nu transformă
călătorul. >xemplele se găsesc n literatura contemporană: de-o parte, cărţile de călătorie ale unor *ircea Oaciu şi >ugen imion, de cealaltă acelea ale unor 5adu >nescu, Adrian *arino sau, dintre interbelici, *ihai 5alea. eşi toţi cinci purced la drum cu raniţa memoriei culturale doldora de cărţi şi ştiu dinainte ce vor vedea, primii doi de-abia a6unşi la faţa locului, n /ermania şi (ranţa, ncep să vadă şi să se vadă cu adevărat, n timp ce ultimii trei au şi vă!ut de6a totul şi nu fac dect să se edifice a doua oară, mai adnc, despre ceea ce erau de6a edificaţi din cărţi, de la bun nceput. În timp ce, confruntndu-se cu spaţiile culturale străine, unii trăiesc decepţia infirmării imaginii livreşti de-acasă, ceilalţi vor trăi 6ubilaţia tuturor confirmărilor ei. acă pentru ultimii călătoria constituie, n primul rnd, o experienţă livrescă, n speţă o hermeneutică culturală , care nu le afectea!ă esenţial, deşi o exhibă şi
ei ntr-un fel sau altul, structura intimă, lăsndu-i, la sfrşitul ei, aşa cum i-a găsit nainte de a o ntreprinde, pentru cei dinti călătoria va fi, n primul rnd, o experienţă intimă, o arheologie psihică , nsă una care-i schimbă radical n interior: după experienţa france!ă, >ugen imion a devenit alt critic, iar *ircea Oaciu, dup cea germană, alt om. Astfel că, n timp ce pentru aceia apriorismul livresc este o barieră insurmontabilă, nsă amendabilă pe ici-pe colo, pentru aceştia, n schimb, ea nu numai că este surmontabilă, dar livrescul nu constituie, n cele din urmă, dect un catali!ator al revelaţiei de sine. e-o parte, aşadar ' primatul obiectului, al imainii culturale a locurilor vă!ute şi obiectivelor
culturale, de alta ' primatul subiectului, al imaginii de sine. rimatul, iar nu pre!enţa exclusivă
*ircea Oaciu. @biectivul ar putea părea mai mult dect trufaş, chiar nebunesc, dar din punctul de vedere al intuiţiei fenomenologice, eidele elementare ale fenomenului, acesta devine ct se poate de simplu. (ireşte, intuitiv, noul răspuns la vechea ntrebare exista, ca de obicei, nainte de formularea ei şi doar verificarea şi modul de argumentaţie snt ulterioare acestuia. #onform noii intuiţii, există nu două, ci ' se putea altfel ' trei situaţii fundamentale ale călătorului şi călătoriei: situaia Ghilgameş $sau Ahab% la o extremitate, situaia 4lise $sau #astorp% la cealaltă, iar ntre ele ' situaia Pytheas $sau...%. >le au fost bote!ate amestecat, cu nume din literatura ficţională
şi nonficţională, nu numai din lipsă de ceva mai bun, dar şi, mai ales, pentru a sugera că ar trebui, ntruct se pretind situaţii fenomenologice fundamentale, să se regăsească n imanenţa fenomenului experienţei călătoriei, indiferent de formele literare de apariţie ale acestuia, de modurile literaturii care-l ntruchipea!ă.
upă criteriul propunerii de faţă, acela al transformării radicale, la rădăcină, ba chiar a rădăcinii fiinţei călătorului sau al non-transformării radicale, deci doar la nivelele de superificie ale fiinţei sale ' prima situaţie e repre!entată de călătoria iniiatică şi transformatoare , n care călătorul trece ' ca /hilgameş, ca
persona6ul dantesc al marelui poem teologic, ca Ahab, ca *arcel, ca /. *. #antacu!ino, ca *ircea Oaciu etc. ' printr-o metamorfo!ă radicală= cea de-a doua, de călătoria neiniiatică şi nontransfomatoare, n care subiectul călător nu trece ' aşa cum nu trec nici Jlise, nici >neas, nici &ason, nici #astorp, nici /olescu, nici *arino ' dect prin metamorfo!e de suprafaţă. În fine, cea de-a treia situaţie e repre!entată de călătoria e!ploratoare, cea n care, mai mult dect subiectul călător, contea!ă obiectul călătoriei, şi n care intră toate formele de călătorie ce nu fac parte din primele două: cea de explorare geografică, cea filosofică, de cercetare ştiinţifică, de afaceri, de agrement etc. Toate călătoriile afirmnd prioritatea obiectului şi secundaritatea subiectului de varsă n situaţia 9theas. (oreşte, toate aceste trei paradigme au alotropiile lor de-a lungul timpului, dar cele principale apar n !ona de tran!iţie dintre anticipatea arhaică, elenism şi >vul *ediu. &ată-le, mai 6os, pe cele mai sesi!ante n cteva opera literare inconturnabileK
For)"l" alo#ro+i*" $a% alo#ro+iil" +ri(*i+al" al" +aradig)"lor $a% )od"l"lor *ălă#ori"i #")a#i1a#" .( li#"ra#%ra 'i*&io(ală #um obiectul discursului de faţă e constituit doar de călătoriile temati!ate n literatura ficţională şi cum călătoria exploratoare $ilustrată perfect, n secolul al &&&-lea a.#hr., de grecul 9theas din cetatea *arasala, n simili-6urnalul 5nsemnări de călătorie% nu a dat ' ntruct e temati!ată, de regulă, n opere
neficţionale, precum memorialele şi 6uralele de călătorie ' mari opera ficţionale, voi menţiona doar alotropiile principale ' şi anume: cele marcnd prima mare tran!iţie de la o epocă istorică, culturală şi literară la alta, anume cea de la antichitatea arhaică la cea elenistică şi la >vul *ediu ' ale primelor două paradigme $sau modele% ale literaturii de călătorie sesi!ate şi instituite n discursul de faţă pe ba!a unor opere de ficţiune inconturnabile. Aceste alotropii ' $alotropie Q concept compus din termenii, din greaca veche, allos şi tropos, allos nsemnnd altul, alt mod, de o altă maniere, iar tropos indicnd orientarea,
direcţia sau turnura pe care o ia sau modul, modalitatea sau maniera n care
apare sau se pre!intă ceva, precum un fenomen, un proces sau o anume evoluţie% ' ţin cont de ceea ce cred că constituie dintodeauna arheagentul $n greaca veche, arh0 nseamnă nceput, fundament, ba!ă, principiu% Kprimordial al oricărei deveniri şi schimbări, instanţa supremă, sine 6ua non a acestora, factorul lor decisiv ' anume, timpul $epoca istorică, culturală şi literară% ' şi au la ba!ă, n esenţă, două principii de instituire, oarecum, topite unul n celălalt: unul e formal şi vi!ea!ă, să-i !icem, geometria călătoriei, forma ei spaţială, relaţia dintre centru şi periferie, dintre punctual de plecare şi cel de sosire, iar altul e conţinutistic şi vi!ea!ă elementele structurale ale călătoriei, plecarea şi sosirea $ nu şi tran!itarea dintre ele, parcursul călător propriu-!is, spaţiul rătăcirilor şi probelor iniţiatice ori ba, pentru antici%, ducerea şi ntoarcerea, de fapt, ponderea lor sau $im%portanţa lor n structura globală a acesteia. În antichitatea arhaică, toate călătoriile au formă circulară, chiar de cerc ' căci punctual de plecare şi cel de sosire coincid, iar parcursul lor reali!ea!ă, dacă-l geometri!ăm, cele RS de grade ale acestei figure ' şi snt călătorii de dus-ntors, cu pondere pe al doilea termen. (iindcă, n ca!ul lor, de regulă, accentul cade, cum am spus, pe ntoarcere, pe nostos, şi, implicit, pe punctul al de sosire, coincident cu cel de plecare, ca n 1diseea lui )omer sau n Epopeea lui Ghilgameş , toate călătoriile epocii arhaice $ sau mitice% pot fi numite călătorii nostalgice $de la termenul vechi grecesc nostos, ntoarcere% şi odiseice $după numele persona6ului principal din 1diseea lui )omer, care manifestă exemplar această adevărată characteristica universalis a ficţiunilor de călătorie din antichitatea arhaică%. În
antichitatea străveche, cele două modele ale călătoriei, pe care le discutăm $ba nici călătoria exploratoare nu face excepţie+%, sunt nostalgic-odiseice: există, aşadar, o călătorie nostalgic"odiseică iniiatică , de pildă, cea a lui /hilgameş sau a (iului 5isipitor si o călătorie nostalgic"odiseică neiniiatică , precum cea a lui Jlise, cea a argonauţilor sau cea, dar numai pe plan simbolic $cum se va vedea la timpul potrivit%, a lui >neas. În plus, n toate, punctual de sosire, ca şi cel de plecare, fireşte, repre!intă centrul lumii şi locul prin care trece a!is mundi, axa lumii, n 6urul căreia se articule!ă ordinea lumii sau, mai bine, lumea ca ordine coerentă, opusă haosului, incoerenţei şi de!ordinii generate de plecarea n călătorie. > vorba de un cosmos $n gr. kosmos, lume% ordonat, geometric, armonic şi nchis, care conferea securitate deplină omului arhaic. ărăsirea lui, prin călătorie, constituia o suferinţă violentă, o traumă severă $vădită n secvenţa doliului de dinaintea
plecării, n topos-ul angoasei de despărţire marcat n toate operele antice pe care le vom anali!a%, surmontabilă doar prin ntoarcerea acasă, nostos, la a!is mundi. e aici, din această vi!iune specific arhaică asupra lumii derivă caracterul nostalgic al călătoriei, precum şi circularitatea ei formală, care nu pare să fie fără legătură cu vi!iunea asupra timpului circular, specifică acelei epoci culturale $opusă concepţiei asupra timpului liniar, care ncepe să se instituie n perioda elenistică şi se impune definitiv o dată cu creştinismul%: o vi!iune şi ea nostalgică, a unui timp care se ntoarce iarăşi şi iarăşi, periodic, la i!voare, adică la punctual de plecare, pentru a se regenera. #ălătoria nostalgică este i!omorfă vi!iunii asupra timpului circular, ambele ba!ate pe coincidenţa punctului de plecare cu cel de sosire.
C"(#rali#a#"a *o(*"(#ri*ă di( Odiseea 2u ntmplător coincidenţa dintre punctual de plecare şi cel de sosire, nsă cu accent pe ultimul, este att de puternic temati!ată şi att de abundent marcată simbolic n 1diseea lui )omer. #ăci puntul de sosire, fost şi de plecare, nu e unul oarecare, un loc geografic arbritar, ci e chiar centrul şi a!is mundi totodată. @r, centrul prin care trece axa lumii repre!intă ceva esenţial, chiar absolut, adică sacru, pentru omul arhaic homeric şi prehomeric. Acestea organi!ea!ă, cum demonstrea!ă *ircea >liade n numeroase pagini ale operei sale dedicate religiilor ahaice, lumea ntr-o ordine geometrică nchisă, care-i asigură protecţia şi securitatea n faţa haosului şi necunoscutului generate de călătorie, care era resimţită ca o rătăcire periculoasă, chiar letală, ca o eroare inexpugnabilă $cuvntul eroare provine din verbul latin erro, a rătăci, a merge ncoace şi ncolo%, ca o aberaţie, ca o abatere de la a!is mundi şi de la centrul sacru al lumii. e aceea, centrul ca punct de sosire, &thaca, e att de important, aproape supralicitat, n 1diseea, nct nu avem aici de-a face cu un centru simplu, ci cu mai multe centre suprapuse, de fapt, incluse unele n altele, ca-n matrioşca. În termeni de geometrie, n 1diseea putem vorbi de o veritabilă centralitate concentrică, marcată printr-o pu!derie de simboluri ale centrului şi centralităţii,
n fond, printr-o simbolistică plurieta6ată a acestora: &thaca este o insulă ncon6urată de ape, adică un simbol al ombilicului mărilor= apoi, n &thaca, Jlise e, pe plan religios şi politic, figura centrală, regele= la fel, pe plan economic, moşia sa este centrală, iar casa sa, palatal său repre!intă centrul comunităţii dominate şi păstorite de el= n fine, n centrul palatului se află faimosul iatac al
enelopei, iar n centrul acestuia se află patul con6ugal $simbol al stabilităţii şi fidelităţii%, cioplit de Jlise nsuşi ntr-un arbore viu de măslin, cu rădăcinile nfipte n pămnt şi cu trunchiul şi ramurile ndreptate spre cer, alt simbol puternic $al ctelea% al centrului sacru şi a!is mundi.
O +robl")ă d" (%)ir" -i arg%)"(#"l" .( *o(#ra #"1"i, *o('or) *ăr"ia *ălă#oria odi$""i*ă "$#" i(i&ia#i*ă @ problemă pune nsă numele de bote! al călătoriei neiniţiatice. e ce ar avea ea numele lui odiseică cnd toată lumea ştie că Jlise parcurge un scenariu iniţiatic Totuşi, nu ştiu chiar toţi, iar printre aceştia se prenumără cel puţin un france! şi un rom"ni: *aurice Clanchot şi Anton umitriu. 2ici pentru aceştia @diseu nu se iniţia!ă, căci la sfrşitul tuturor probelor el rămne ca la nceputul acestora. Îl vom cita doar pe *aurice Clanchot care, anali!nd experienţa odiseică cu sirenele n comparaţie cu experienţa lui Ahab, afirmă implicit această evidenţă: 1Între Abab şi balenă se 6oacă o dramă pe care o putem numi metafi!ică, dacă e să ne servim de acest cuvnt n mod vag. > aceeaşi luptă care se dă ntre irene şi Jlise. (iecare dintre aceste părţi vrea să fie totul, se vrea lumea absolută, iar fiecare nu are totuşi o mai mare dorinţă dect această coexistenţă şi această ntlnire. A reuni n acelaşi spaţiu pe Ahab şi balenă, pe irene şi pe Jlise ' iată legămntul secret care face din Jlise )omer, din Ahab *elville şi din lumea care re!ultă din această reunire ' cea mai mare, cea mai teribilă şi cea mai frumoasă dintre lumile posibile: vai, doar o carte, nimic mai mult dect o carte. intre Ahab şi Jlise, cel care are cea mai mare voinţă de putere nu este şi cel mai de!lănţuit. >xistă n Jlise acea ndărătnicie premeditată care conduce la imperiul universal: şiretenia sa este de a părea că-şi limitea!ă puterea, de a căuta cu răceală şi calcul ceea ce ncă mai poate, n faţa celeilalte puteri. >l va fi totul dacă va menţine o limită şi, totodată, intervalul ntre realul şi imaginarul pe care, n mod sigur, #ntecul irenelor l cheamă să-l parcurgă. 5e!ultatul este un fel de victorie pentru el, un fel de sumbru de!astru pentru Ahab. 2u putem nega că Jlise ar fi ascultat ceva din ceea ce Ahab a vă!ut, nsă el a re!istat acestei ascultări, n timp ce Ahab s-a pierdut n ntregime. #u alte cuvinte, unul s"a refu&at metamorfo&ei )n care celălalt a pătruns şi a dispărut . upă ncercare,
Jlise se regăseşte aşa cum era, iar lumea se regăseşte poate mai săracă, dar mai fermă şi mai sigură. Ahab nu se regăseşte şi pentru că *elville nsuşi, lumea
ameninţă nencetat să se scufunde n acest spaţiu fără lume către care l atrage fascinaţia unei singure imagini1. În experienţa sa cu sirenele, Jlise are şansa unei metamorfo!e radicale, dar o ratea!ă, ntruct se refu!ă fascinaţiei cntecului lor letal, legndu-se de catarg. acă, n schimb, s-ar fi lăsat ademenit de cntecul lor periculos şi ar fi acceptat ca oasele sale să se adauge celor ale corăbierilor care au făcut-o, ar fi trăit şi el, fireşte, cea mai radicală cu putinţă metamorfo!ă : odată cu cel de pe Tărmul 2ostru pe Tărmul #elălalt, el ar fi reali!at saltul de la condiţia ontică la condiţia neontică, de la fiinţă la nefiinţă. @ altă argumentaţie, confirmnd-o pe cea blanchotiană este aceea desfăşurată de Anton umitriu n eseul său 4lysse sau $ercul destinului . upă el, la capătul probelor călătoriei sale nostalgice, Jlise rămne la fel cum a fost la plecarea sa din &thaca spre Troia: ;upă peregrinări de !ece ani de !ile pe mările necunoscutului, trecnd prin experienţe neverosimile, fiindcă ele nu pot fi traduse n lumea noastră obişnuită dect simbolic, Jl9sse se ntoarce la &thaca. #ercul s-a nchis, enelopa nu va mai ţese !iua şi nu va mai desţese noaptea= #irce a rămas n lumea magică a ilu!iilor, unde oamenii nu pot rămne= #al9pso a rămas n lumea nemişcată a Uombilicului mărilor8= totul s-a spulberat ca un fum, şi experienţa supermentală a lui Jl9sse polytropos nu-i dă o Ustare8 superioară existenţială. >l rămne n Ustarea8 umană mai departe, starea pe care o avea cnd a plecat din &thaca, şi pe care şi-o reia cnd se rentoarce. >l nu a depăşit această stare, cu toate experienţele pe care le-a făcut ieşind din condiţia lui. e ce (iindcă Uuitarea8 nu i-a fost hără!ită de !ei şi, att timp ct Uamintirea8 l leagă de starea sa, destinul lui este un cerc, care l aduce mereu la punctul de plecare. >ste teoria Untoarcerii eterne8, pe care au susţinut-o o serie de filosofi greci şi a fost reluată chiar n timpuri mai noi de diferiţi gnditori, dintre care 2iet!sche: U>terna clepsidră a existenţei va fi ntoarsă din nou mereu ' şi tu cu ea...8< În alţi termeni, el susţine te!a după care, n urma probelor călătoriei, Jlise nu reali!ea!ă un salt de nivel nici pe plan gnoseologic, nici pe plan ontic. >l nu poate trece peste pragul stării umane, spre o stare existenţială superioară, divină. e ce entru că nu-şi poate uita trecutul, apartenenţa la lumea noastră. pre aşi depăşi condiţia umană şi pentru a accede la o stare superioară, divină, la atoateştiinţă şi la o condiţie supraumană, el trebuia să uite această apartenenţă, simboli!ată mai ales de enelopa şi Telemah.
Jn alt argument al eseistului ' şi mai puternic ' n spri6inul aceleiaşi te!e este acela al ţesutului şi al ţesătoarelor. >xistă trei femei care doresc şi vor să influenţe!e destinul lui Jlise. ouă dintre ele, cele divine, #al9pso şi #irce, se străduiesc să-i modifice, ţesndu-l, destinul după voinţa lor. #ea de-a treia nsă, cea umană, enelopa, paradoxal şi cea mai puternică, nu doar ţese, ci şi desţese, operaţie prin care vrea şi reuşeşte, după eseist, să ţină pe loc destinul lui Jlise, anihilnd astfel efectul muncii celorlalte două ţesătoare şi menţinndu-l pe acesta n condiţia umană. &ată de ce Jlise nu reali!ea!ă saltul de nivel ontic, rămnnd mereu acelaşi, ca la plecarea spre Troia. Această stabilitate fundamentală a structurii sale este simboli!ată $şi subliniată n plus% de actul prin care !eiţa Atena l rentinereşte pe Jlise, redndu-i, spre a putea fi recunoscut de enelopa, nfăţişarea de la plecarea de acasă. &ată, n esenţă, două argumente prin care Anton umitriu demonstrea!ă caracterul neiniţiatic al călătoriei nostalgice odiseice. entru celelalte argumente prin care Anton umitriu susţine te!a stabilităţii structurale a lui Jlise şi a caracterului noniniţiatic al călătoriei sale $v. eseul 4lysse sau $ercul destinului din $artea )nt)lnirilor admirabile , Cucureşti, >d. >minescu, EFVE, pp.ER-ESS%. În fine, ultimul argument, nsă nu cel mai puţin important, ci din contră, este de factură textuală şi se referă la aşa-!isa coborre n )ades $ n gr. veche Batabasis eis )adou% a lui Jlise, care, după ma6oritatea interpreţilor indică o experienţă iniţiatică sigură, cu modificare radicală de nivel ontic: unde există cataba!ă n infern, n mod automat, ar exista şi iniţiere cu salt de la un nivel ontic la altul. Am spus Uaşa-!isa coborre n infern8, deoarece n 1diseea nici nu există un &nfern cu arhitectură cataba!ică. Aşa-!isul &nfern este, de fapt, doar un ţinut nocturn, Unvăluit n ceaţă şi-ntuneric8, cotropit de Ube!nă urgisită8, aflat n ţara cimerienilor, populată de oameni muritori $ n gr. thanatoi%, nu de sufletele morţilor, de umbre, cum i considerau grecii homerici pe cei morţi: UA6unserăm la capătul de ape e-afundul @cean, unde-i cetatea oporului cimerian, de-a pururi Învăluit n ceaţă şi-ntuneric, #ă-n veci nu-l vede luminosul soare, #nd el spre cerul nstelat se suie 3i spre pămnt la vale coboară,
#i be!nă urgisită cotropeşte e bieţii muritori8. e asemenea, n episodul din cntul al 7&-lea, unde, cică, o temati!ea!ă, nu există ' neexistnd &nfern propriu-!is, arhitecturat cataba!ic ' nici o cataba!ă n infern, fiindcă, acolo, nu Jlise coboară n &nfern, ci, invers, umbrele din )ades, sufletele morţilor, vin să se adape cu sngele sacrificial şi substanţele magice din groapa scobită de Jlise la suprafaţa pămntului. Aşadar, nu e vorba aici de o cataba!ă n infern, ci de un act de magie evocatoare ' de la latinescul e7!8 9vocare, a chema ...la suprafaţă ' prin care Jlise cheamă sufletele morţilor din
&nfern, la suprafaţa solului cimerian. #are, evident, şi sosesc roiuri-roiuri, printro mişcare, fireşte, anaba!ică: Uosind acolo #u vasul, poposirăm. 2e luarăm 2ămaiele cu noi şi-o apucarăm e lngă @cean pnă ce furăm 4a locul unde ne spusese #irce. Acolo >vriloh şi erimede Winură cele două 6ertfe-aduse. >u sabia-mi trăsei atunci din teacă, ăpai o groapă de un cot n cruce 3i morţilor turnai ntr-nsa paos: 2ainte fuse mied, apoi vin dulce 3i dup-aceea apă. este ele (ăină albă presărai. e urmă *ă tot rugai de ţestele deşerte A morţilor, le 6uruii că-n ţară osind, le voi 6ertfi la mine-acasă @ vacă stearpă, vita cea mai bună, 3i pe altar le voi ticsi tot felul e bunătăţi şi că lui Tiresias eosebit 6erfi-voi un berbece #u totul negru, fala turmei noastre. &ar cnd urai şi mă rugai acolo 2oroadelor de umbre, pusei mna e oi şi le-n6unghiai n groap-aceea,
3i ciuruia ntr-nsa snge negru. Atunci din be!nă s-adună mulţime e suflete de morţi, feciori, neveste, *oşnegi sărmani şi fragede copile #u pieptul de curnd cuprins de 6ale 3i mulţi străpunşi de suliţi ferecate, Cărbaţi răpuşi n luptă, toţi cu arme Însngerate. e-mbul!eau spre groapă 5oind de pretutindeni cu un vuiet. Asur!itor. Îngălbenii de spaimă.8 e scurt, neexistnd nici infern propriu-!is, nici cataba!ă propriu-!isă n infern, te!a caracterului iniţiatic a experienţei lui Jlise cu umbrele morţilor cade, iar odată cu ea şi aceea, mai generală, a caracterului iniţiatic al călătoriei sale nostalgice. ar &nfern arhitecturat cataba!ic şi coborre veritabilă n infern există n Eneida lui ?irgiliu. Asta, nsă, e tema altui discurs...
No#" bibliogra'i*" :pud #otruş, @vidiu ' 1pera lui Mateiu #; $aragiale , >d. *inerva,
Cucureşti, EFXX, p. EY oulet, /eorges ' $onştiina critică. Trad. şi pref. de &on op, >d. Jnivers, Cucureşti, EFXF, p. GR icon, /aetan ' #ntroducere la o estetică a literaturii; %criitorul şi umbra lui. În rom"neşte de ?iorel /recu, prefaţă de *ircea *artin. >d. Jnivers,
Cucuereşti, EFXR, p. MV entru conceptul de critică instrumentală v. ?irgil odoabă, $ele trei graii; 5ncercare fenomenologică asupra criticii literare n #răciun, /heorghe, $ompetiia continuă . /eneraţia V n texte teoretice, >d. ?lasie, iteşti, EFFY, p.
YX-MV )eidegger, *artin ' *
Tilliette, 7avier ' =reve introdu&ione alla fenomenologia husserliana . >ditrice &tinerari, 4anciano, EFVR, p. M *erleau-ont9, *aurice ' Ph0nom0nologie de la perception. /allimaed, aris, EFYM, p. &&-&&& >liade, *ircea ' 1cultismo3 stregoneria e mode culturali . aggi di religioni comparate. ansom, (iren!e, EFVG, p. YV-S /ennep, Arnold van ' # riti di passaggio . Collati-Coringhieri, Torino, EFVM, p. EG-EF 4eed, >ric D. ' *a mente del viaggiatore. all@dissea al turismo globale. &l *ulino, Cologna, EFFG cf. 4eed, op. cit., p. EY Epopeea lui Ghilgameş n G)ndirea asiro"babiloneană )n te!te. tudiu
introductiv: #onstantin aniel, traducere, notiţe introductive şi note: Athanase 2egoiţă. >d. 3tiinţifică, Cucureşti, EFXM, p. ESE-ESG cf. op. cit, p. EF )omer ' 1diseea. Trad. de /eorge *urnu, studiu introductiv şi note de . *. ippidi, ediţie definitivă, >d. Jnivers, Cucureşti, EFXE, p. RGY cf. op. cit., p. EXS-EXX 5usan, 5omulus ' 1 călătorie spre marea interioară. &mperiul fără frontiere, vol. &&, >d. #artea 5om"nească, Cucureşti, EFVX >nescu, 5adu ' :b urbe condita. >seuri despre valoarea omului şi umanismul valorilor, >d. (acla, Timişoara, EFVM, p. ER-GR Daspers, Larl, .e!te filosofice, Trad. de /eorge urdea, Cucureşti, >d. olitică, pp. M-MM. 9theas ' 5nsemnări de călătorie3 pre&entate şi comentate de (erdinand 4allemand, >d. 3tiinţifică, Cucureşti, EFSM *elville, )erman ' Moby Dyck sau Calena albă, n rom. de 3erban Andronescu, >d. Tineretului, Cucureşti, EFSG Do9ce, Dames ' 4lise, trad. de *ircea &vănescu, >d. Jnivers, Cucureşti, EFVG umitriu, Anton ' $artea )nt)lnirilor admirabile . >d. >minescu, Cucureşti, EFVE, p. ER-ESX 4iiceanu, /abriel ' .ragicul > o fenomenologie a limitei şi depăşirii . >d. Jnivers, Cucureşti, EFXM, p. ESG-ESF Clanchot, *aurice ' *e livre a venir . /allimard, EFXE, p. F-G
*ann, Thomas ' Muntele vră+it , R vol., roman, trad. de etru *anoliu, pref. de &on &anoşi, >d. pentru 4iteratură, Cucureşti, EFSF.