Trei Dialoguri Cu Heidegger

TREI DIALOGURI CU HEIDEGGER

Trusted by over 1 million members

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.





































TREI DIALOGURI CU HEIDEGGER Traducere din limba spaniolă de Victor Ştir

Editura Mesagerul, Bistri ţa



















Descrierea CIP a Bibliotecii National a României ŞTIR, VICTOR Trei interviuri cu Heidegger/ traducere de Victor Ştir dupa Horacio Potel , “Heidegger en castellano” Bistriţa: Mesagerul 2007 ISBN: 978-973-7843-38-8

Lector carte: Virgil Ra ţiu Tehnoredactare: FBA Tipar digital: FBA



















Dialog realizat de Frederic de Towarnicki / Jean-Michel Palnier de la L’Express, nº 954, 20-26 octombrie, 1969 .



















Carte aparuta cu sprijinul: Centrului Judetean pentru Cultura Biatrita-Nasaud Biatrita-Nasaud SC.Autogamma SRL, SC. Salix SRL, SC. Prisma Prod SRL





















tiut că sunte ţ i considerat ca fiind cel din INTREBARE : Ş tiut urmă filosof al tradi ţ iei iei occidentale, cel cu care se sfâr şe şte ă tradi ţ ţ i şi, totodat ă ă , cel care a pretins să deschid ă ă o aceast ă nouă manier ă ă de a interoga. Azi, criza universit ăţ ăţ ii ii este înso ţ it it ă ă de o mare neîncredere pe care o simte însăşi filosofia. Pentru mul ţ i,i, aceasta deja nu mai are ra ţ iunea iunea de a fi, a ajuns inutil ă ă ... ...

Aceasta a fost întotdeauna gândirea mea. În cursul meu “Introducere în metafizic ă” din 1935, am sus ţinut: “Filosofia este mereu intempestiv ă. Este o nebunie.” Heidegger:

O nebunie?

Filosofia este în mod esenţial intempestivă, întrucât îi corespund acele lucruri originale ale căror destin este de a nu putea întâlni rezonanţe imediate. Ce reprezint ă ă , a şadar, filosofia?

Una dintre rarele posibilit ăţi ale existenţei autonome şi creatoare. Sarcina sa originală este de a face lucrurile mai apăsătoare şi dificile.



















Dar atunci, care este sensul ei?

Nu este un “a şti” care se poate dobândi şi folosi direct. Nu se adresează niciodată decât unui număr redus de persoane. Nici nu poate fi apreciată prin criterii comune şi nu se poate face nimic cu ea, din contr ă, este ea cea care poate face altceva din noi, dacă ne compromitem cu ea. Pute ţ i preciza mai bine ce vre ţ i să spune ţ i? i?

În cursul dezvoltării lor istorice, popoarele şi-au pus mereu multe întrebări. Dar numai întrebarea: “De ce este fiinţa şi nu mai bine nimicul?” e cea care a decis întreg destinul lumii occidentale prin r ăspunsurile care i-au fost date de presocratici, acum mai bine de dou ă mii cinci sute de ani. Şi totuşi, sensul acestei întrebări nu mai nelini şteşte pe nimeni. Dumneavoastr ă ă afirma ţ i că a fi preocupat de esen ţ a lumii ării rii gânditorilor de azi înseamnă să meditezi asupra formul ă presocratici: Parmenide, Heraclit...

Da, dar azi, în Germania sau în alte locuri, se citeşte puţin. Ce leg ă ătur tur ă ă ne une şte, după pă rerea rerea dumneavoastr ă ă , cu acei gânditori atât de îndep ă rta rta ţ i? i?

În cursul meu: “Introducere în metafizic



















Eu am scris că tehnica modernă nu a fost cu totul str ăină antichităţii, în care sunt de g ăsit şi datele esenţiale ale originii sale. ă r ă Este adevă rat rat că din 1907, f ă ră excep ţ ie, ie, dedica ţ i cel pu ţ in in o or ă ă pe zi gânditorilor şi poe ţ ilor ilor greci: Homer, Pindar, Empedocles, Sofocles, Tucidides?

În toate zilele, în afar ă de cele din anii r ăzboiului. ă întoarcerea la sursele gândirii Crede ţ i că e necesar ă grece şti?

Întoarcere? Renaştere modernă a antichităţii! Ar fi absurd şi pe de altă parte, imposibil. Gândirea greacă nu poate fi decât un punct al partidei. Rela ţia, legătura gândirii grece şti cu lumea noastr ă modernă nu a fost niciodat ă atât de evidentă. ă re ţ inere ă în Aceast ă inere în interogarea tradi ţ ie ie nu trebuie vă zut ă rela ţ ie ie cu necesit ăţ ăţ ile ile lumii moderne?

Care necesităţi? În particular, aceast ă opozi ţ ţ ie ie radical ă ă care, după Marx, despă r r ţ ea ea o viziune teoretică a lumii de una practică , pe care dore şte să o transforme.



















Este chiar ceea ce spun eu. Aceast ă ă leg ă ătur tur ă ă între metafizica grecilor şi tehnica modernă e cea pe care dumneavoastr ă ă dorea ţ i să o semnala ţ i, i, când zicea ţ i că , într-un anumit fel, bomba atomică a început să explodeze în poemul lui Parmenide, acum mai bine de două mii cinci sute de ani?

Da, dar nu trebuie s ă avem încredere în formulele scoaterii din context. Mă gândesc la efectul, care e în poemul lui Parmenide, în întrebarea pe care o inaugurează, care pune în mişcare posibilitatea ştiinţei viitoare. Dar pericolul formulei va fi acela de a face să se creadă că este vorba aici despre un proces inevitabil, de o necesitate; inevitabil de tip hegelian. Ar fi putut istoria lua un alt curs?

Cum ştiţi, pentru mine, nimic nu e fatal. Istoria nu se supune unui determinism de tip marxist. La fel ca filosofia sau politica. Fizicienii care au căutat legile fuziunii nucleare nu au pretins, nu au urmărit să fabrice bomba nuclear ă. Şi totuşi, aceasta s-a f ăcut. E adevă rat rat că a ţ i spus despre “Fiin ţă şi timp”: “Este



















Sunte ţ i considerat de multe ori ca un dispre ţ uitor uitor al tehnicii şi al lumii moderne?

Este absurd. Ceea ce mă interesează este viitorul. Dumneavoastr ă ă a ţ i fost primul care a vorbit de ”era tehnicii planetare”. Ce se în ţ elege elege prin aceasta?

Era planetar ă, era atomică sunt expresii care desemnează zorii timpurilor ce vor veni. Nimeni nu poate prevedea ce va fi. Nimeni nu poate şti ce va fi atunci gândirea. Epoca tehnicii planetare marchează sfâr şitul metafizicii?

Nu. Nu, f ăr ă realizarea ei. Făr ă Descartes lumea modernă ar fi fost imposibilă. Cum în ţ elege elege ţ i problema tehnicii?

Fie că se spune r ău sau se glorifică, în acest fel nu va putea niciodată fi, cu adevărat, aşa cum este. Este necesar să o întrebăm. Ce vre ţ i să spune ţ i cu a “întreba tehnica”?

A întreba, cum s-a spus, este a lucra pe o cale, un drum, a





















Ş i dacă nu gândim aceast ă ă esen ţă a tehnicii?

Atunci suntem înl ănţuiţi şi privaţi de libertate, fie că o afirmăm cu pasiune, fie c ă o negăm. Poate că tehnica nu este ceva neutral. Este adevărat când credem că este ceva natural, când r ămânem păcăliţi în derizoriul ei. ă , lumea modernă încă nu a După pă rerea rerea dumneavoastr ă “gândit” tehnica?

Am scris într-o conferin ţă: “În for ţa tehnicii încă nu percepem fiinţa esenţială a tehnicii, cum în for ţa esteticii nu mai apăr ăm fiinţa esenţială a artei.” Este tehnica pentru om supremul pericol?

Dumneavoastr ă cunoaşteţi cuvintele lui Hölderlin: “Dar acolo unde creşte pericolul, creşte, de asemenea, şi ceea ce-l îndepărtează”.



















această întrebare Nietzsche a r ăspuns: “Omul este ceva ce trebuie depăşit, transformat în supraom.” Acest gând al lui Nietzsche nu a fost cel mai desfigurat din ă filosofia? toat ă

Într-un curs despre Nietzsche am scris că toată gândirea sa esenţială a trecut neatinsă prin gloata detractorilor. Epoca noastr ă ă vi se pare în mod special important ă ă ?

Nietzsche scria în 1886: “Jucăm cartea adevărului... Umanitatea e posibil să întâlnească în ea moartea. Şi bine-ar fi să fie!” şi filosofie? Cum concepe ţ i rela ţ ia ia dintre ştiin ţă ş

Este o întrebare foarte dificilă. Ştiinţa este pe cale să-şi întindă puterea peste tot pământul. Dar ştiinţa nu gândeşte. Poate calea sa şi mijloacele sale sunt astfel, încât să nu poată



















Dumneavoastr ă ă spune ţ i: i: “Ş tiin tiin ţ a nu gânde şte”. Nu e o afirma ţ ie ie ofensivă ?

Sigur, dar ştiinţa nu reuşeşte nimic f ăr ă gândire. Şi cum am repetat-o în teoria mea: “Lucrul cel mai important al epocii noastre este că nu gândim de-adev ăratelea, încă.” Ce vre ţ i să spune ţ i? i?

Este posibil ca, de secole, omul să acţioneze prea mult şi să gândească prea puţin. Într-o lume ce dă de fiecare dată oricât de gândit, gândirea nu e prezent ă mereu. ţ ia ă acum între “teorie” şi “practică ”, Opozi ţ ia care exist ă ”, sau mai bine-zis “praxis”, vi se pare definitiv ă ?

Cine ştie cu adevărat ce este “praxis”, practica? Azi, se confundă frecvent cu reţetele. Pentru greci, teoria însăşi era cea mai înaltă practică.



















ă în Germania, totu şi, se Se vorbe şte pu ţ in in de dumneavoastr ă poate dovedi că pă stra ţ i o influen ţă considerabil ă ă. Sunte ţ i ări, ă r ă ţ i citat . întâlnit în multe cercet ă r i, dar f ă ră să fi ţ

Cu atât mai bine, nu are importanţă. Fratele meu mă face să râd; el numeşte aceasta cleptomanie. Într-o bibliografie apă rut rut ă ă în 1945 şi unde sunt citate mai mult de 820 de lucr ă ări r i consacrate operei dumneavoastre, editorul credea că poate prezice că interesul în lume pentru, opera lui Heidegger va scă dea dea net.

Da, şi nostim e c ă textele consacrate lucr ărilor mele s-au triplat de atunci. Stiu c ă mi s-a spus că au trecut, cred, de 3000. ă rile ă apropiat Au urmat cercet rile fostului dumneavoastr ă Herbert Marcuse?

Herbert Marcuse a pregătit la Freiburg, sub conducerea



















Ş i r ă ă spunsul

ă Marcuse este cel al destinului, în pe care-l d ă sensul acestei domină ri. ri. Tehnica este pentru el o formă de existen ţă mondial ă ă care face din om un sclav al muncii pentru întreaga via ţă .

Da, acesta este Heidegger. Am scris, în acelaşi sens, că totalitarismul nu este o simplă formă de guvernare, de nu cumva consecinţa acestei dominări dezlănţuite a tehnicii. Omul este azi abandonat ameţelilor, de sine f ăurite. Crede ţ i că Marcuse a dezvoltat, în definitiv, într-o ă , ceea ce dumneavoastr ă gândi ţ i perspectivă revolu ţ ionar ionar ă despre dominarea tehnicii planetare?

Făr ă îndoială. Dar întrebarea nu este necesar ă pentru esenţa tehnicii? ă? O întâlnire între Marx şi Heidegger este posibil ă





















Freud?

Psihanaliza este o disciplin ă foarte importantă. O văd peste tot ca terapie. Dar poziţiile sale filosofice sunt de nesus ţinut. De ce?

Pentru că ele ”biologizează” esenţa omului. Recitiţi “Dincolo de principiul pl ăcerii” de Freud. Azi, oamenii pare că sunt mult mai interesa ţ i de practică decât de o medita ţ ie ie asupra esen ţ ei ei omului.





















O “Etică”? cine îşi poate permite azi, şi în numele c ărei autorităţi, să propună una lumii? Dumneavoastr ă ă a ţ i scris: “Fiin ţ a umană este propria sa ă de Jean-Paul Sartre în “Fiin ţ a posibilitate”. Temă dezvoltat ă şi neantul”.

Sartre a interpretat frecvent gândirea mea în sens marxist. Omul este propria lui posibilitate, dar nu o poate “produce” el însuşi. Vi s-a repro şat de câteva ori distan ţ a pe care pă re re ţ i să o lua ţ i de succesele istoriei mondiale.





















filosof fascist. Pe de alt ă parte, trebuie să neg că l-am citit pe Lukacs înainte de a scrie “Fiinţă şi timp”. Nu, nu l-am citit. Dar el v-a citit pe dumneavoastr ă ă în aceast ă ă perioad ă ă?

Nu pot să spun. A ţ i fost frecvent atacat?

Puţin, în formă filosofică. Din toate aceste atacuri mă întreb, pe de altă parte, dacă r ămâne o lucrare care să conteze. Şi dumneavoastr ă cunoaşteţi cuvintele lui Valéry: ”Dac ă nu poate fi atacat un gând, se atacă gânditorul”.





















Ceea ce este valoros din gândirea mea va r ămâne sau nu în viitor. Nu se poate vorbi de via ţ a dumneavoastr ă ă f ă ă r ră ă întrebarea despre fiin ţă . A şa o întrebare vi se pare şi azi atât de important ă ă ?

Da, privită în toate înţelesurile. Întrebarea despre fiin ţă a hot ă ărât r ât întregul dumneavoastr ă ă drum ca gânditor. Cum s-a conturat un astfel de drum?

Eu însumi nu aş putea să o spun. Alţii o fac. Nu ştiu dacă au dreptate în ceea ce spun despre mine.





















A ţ i încercat de multe ori să apropia ţ i dezvoltarea gândirii proprii, de influen ţ ţ ele ele pe care le-a ţ i suferit. La cine vă referea ţ i? i?

Am fost influenţat peste tot de tradi ţie. Dar acest mod de elucidare este tipic universitar: “Heidegger şi Hegel”, “Heidegger şi Scheling”... Dacă e să-i credem pe anumiţi comentatori, luându-i pe Aristotel, Husserl, Brentano şi combinaţii ale lor, se va obţine “Fiinţă şi Timp”. Este comic. Cum concepe ţ i sarcina care revine azi gândirii?

Mi-e greu să dezvolt acest punct, poate ceea ce am scris























Ş i

noul stil, numit poetic, care urmează după “Fiin ţă şi timp”?

Nu este f ăr ă cotitur ă, dar conferinţa mea despre “esenţa adevărului” este într-un anumit fel jonc ţiunea. Felul cum pun prima întrebare în opera mea era ignorat mai târziu când o puneam pe a doua.























Acest lucru vi se pare esen ţ ial? ial?

Cred că nu se practică prea mult în Franţa acest mod de a lucra: un dialog urmat de inducere, prin intermediul interschimbului, al tuturor participan ţilor, să facă faţă chestiunii filosofice. Observaţi vă rog, că în aceste seminarii























Dumneavoastr ă ă a ţ i spus: “Cine gânde şte în mare ă necesitate, gre şe şte mult”. În ce sens trebuie în ţ eleas eleasă aceast ă frază ? În plan filosofic, politic?

În toate. În Fran ţ a au fost semnificative încercă ri ri pentru a disipa























opt profesori de la Bonn. Nu am fost, fireşte, invitat să protestez împotriva unora ca Heisenberg sau von Weizsäcker. Von Weizpäcker nu a fost unul din cei care au împiedicat ă când fabricarea bombei atomice germane, desf când ceea a realizat, în mă sura în care a participat la proiect?























Este cazul că r r ţ iiii sale “Fiin ţ a şi neantul ” pe care mul ţ i au ă , după eliberare. descoperit-o în Fran ţ a, a, ca şi dumneavoastr ă Ş i atunci existen ţ ialismul ialismul l-a numit “tat ă ă ”. ”.

Existenţialismul este într-un anumit fel o absurditate. Dar Sartre nu este responsabil. Îl stimez mult. Pentru un filosof german este uimitor un om care ştie să se exprime, deodată,

























René Char. Mi-a trimis recent poeziile sale ilustrate de

























Nu vă place să se vorbească despre dumneavoastr ă ă?









































































încerca, cu for ţele constructive, care încă erau cu adevărat vii,

































































































































































































































































































































































































































a aduce la înţeles această situaţie, ar fi necesar înaintea tuturor o lămurire a relaţiilor dintre filosofie şi ştiinţe, ale căror rezultate tehnico-practice determină o gândire cu stil filosofic şi aparenţă de fiecare dată azi, ca şi ceva superfluu. În dificila situaţie în care în respectul propriei sarcini, gândirea se întâlneşte, corespunde unei ciudăţenii nutrite cu siguranţă din poziţia preponderentă a ştiinţelor înaintea gândirii care trebuie să refuze să r ăspundă la întrebările practice şi ideologice, pe care actualitatea le cere. Domnule profesor, în gândire nu exist ă argumente pentru autoritate. Nu poate surprinde atunci nici faptul c ă artei moderne i-ar fi greu să propună argumente autoritare. Totu şi, ă o numi ţ ţ i dumneavoastr ă “distructivă ”. ”. Arta modernă e în ţ eleas eleasă frecvent ca o art ă ă experimental ă ă. Operele ei sunt încercă ri... ri...

Eu r ămân cu plăcerea de a învăţa. ...încercă ri ri de a ie şi dintr-o situa ţ ie ie de izolare a omului şi artistului, şi între o sut ă ă de încercă ri ri iese, din când în când, succesul.

Marea întrebare e: Unde este arta? Care-i este locul? Bine, dar dumneavoastr ă ă cere ţ i artei ceva ce acum nu cere ţ i gândirii.

Eu nu cer nimic artei. Numai atât spun, c ă trebuie întrebat ce loc ocupă. Ş i, i,

dacă arta nu ştie ce loc ocupă , este pentru aceasta distructivă ?



















Bine etichetat. Dar aş vrea să r ămână clar că nu văd în ce sens arta modernă poate da o orientare; pe deasupra, este obscur unde se vede specificul artei, sau mai pu ţin, unde îl caută. De asemenea, artistul este lipsit de leg ă ături t uri cu tradi ţ ia. ia. Ar putea să se întâlnească ş ă şi să spună , a şa s-a putut picta acum şase sute de ani, treisute de ani sau treizeci. Dar acum el nu mai poate picta astfel. De şi ar dori, nu poate. Poate atunci cel mai mare pictor să fie genialul falsificator Hans van Meegeren, care ar putea picta “mai bine” ca al ţ ii. ii. Dar aceasta nu se poate. Astfel, poate, artistul, scriitorul, poetul se ă cu cea a gânditorului. De câte întâlnesc într-o situa ţ ie ie similar ă ori trebuie să spunem: închide ochii!

Dacă se ia ca şi cadru al coordonării artei, poezia şi filosofia, atunci “activitatea culturală” trebuie pusă la acelaşi nivel. Dar dacă se întoarce problematica, nu numai activitatea, ci ceea ce se numeşte “cultura”, atunci reflecţia asupra acestei problematizări cade în sarcina gândirii, a cărei situaţie critică cu greu poate r ămâne să se gândească pe sine. Dar carenţa maximă a gândirii se bazează pe ceea ce azi, după cât pot aprecia, niciun gânditor nu apreciaz ă să fie suficient de “mare” pentru a aduce gândirii imediatul şi forma plastică, înaintea temei sale şi a-l aşeza pe calea sa. Pentru noi, oamenii de azi, magnitudinea lui de a gândi este prea mare. Poate ne for ţă ţăm s ă construim puntea, îngust ă care nu duce mai departe decât trecerea. Domnule profesor Heidegger, vă mul ţ umesc umesc foarte mult pentru aceast dialog.



















Notă:

O variantă românească semnată de Alexandru Boboc, sub titlul “Ultimul interviu al lui Martin Heidegger”, a fost publicată la sfâr şitul volumului “Fiin ţă şi timp”, traducere realizată de Dorin Tilinca şi apărută la Editura “Jurnalul literar” în 1994.



















Interviul profesorului Richard Wisser cu Martin Heidegger Difuzat pe canalul al doilea al postului german de televiziune ZDF, în 24 septembrie,1969, cu ocazia împlinirii de c ătre Heidegger a vârstei de optzeci de ani.



















ă în epoca Wisser: Domnule profesor Heidegger, exist ă ă , mai multe voci care se aud- ş şi aceste voci se doresc noastr ă întotdeauna mai insistente-pentru a proclama c ă sarcina cea mai grea a timpului nostru const ă ă într-o transformare a ă transformare, ca rela ţ iilor iilor sociale, şi a considera aceast ă singurul punct de pornire promi ţă tor tor pentru viitor. Care este pozi ţ ţ ia ia dumneavoastr ă ă cu privire la o orientare asemă nă toare toare a ceea ce se nume şte “ spiritul epocii ”, în ce prive şte, de pild ă ă , reforma universitar ă ă ?

Nu voi r ăspunde decât la ultima întrebare, de fapt, la ceea ce mă gândesc eu este mult mai amplu. R ăspunsul pe care-l voi da este cel pe care l-am oferit acum patruzeci de ani în lecţia mea inaugurală de la Universitatea din Freiburg, în 1929. Heidegger:

Citez un paragraf din conferinţa “Ce este metafizica?”: elor sunt situate departe unele de altele. “ Domeniile ştiin ţ elor Modul de tratare a obiectivelor acestora este fundamental distinct. Aceast ă ă mul ţ ime ime de discipline separate nu reu şe şte să men ţ in ină unitatea actual ă ă , mijlocind organizarea tehnică a ăţ ilor ăţ ilor universit ăţ ilor şi facult ăţ ilor şi nici să pă streze un sentiment unitar datorat finalit ăţ ăţ ii ii practice a disciplinelor. Mai mult, r ă ăd d ă ăcina c ina ştiin ţ elor elor în ceea ce const ă ă fondul lor esen ţ ial, ial, s-a pierdut complet . ” Cred că acest r ăspuns ajunge. Sunt motive foarte diferite care aduc inten ţ iile iile moderne spre a da drumul, în plan social sau în cel al rela ţ iilor iilor dintre ări ăţ ilor) indivizi, unei reorient ă r i a scopurilor (finalit ăţ ilor) şi a unei “restructur ă ări” r i” a datelor faptice. Evident, e în joc mult ă ă filosofie, pentru bine sau pentru r ă ău. u .





















Nu! În acest sens nu se poate vorbi de o misiune socială. Dacă se doreşte să se r ăspundă la această întrebare, mai întâi trebuie să r ăspundem la “ce este societatea?”, şi să medităm despre faptul că societatea actuală este absolutizarea subiectivităţii moderne, că pornind de aici, o filosofie care a depăşit punctul de vedere al subiectivit ăţii nu are pentru nimic dreptul de a se exprima în acelaşi ton. A şti până la ce punct putem vorbi cu adevărat de o transformare a societăţii este o altă temă. Intrebarea despre exigenţa transformării lumii ne duce la o frază foarte citată, din “Tezele despre Feuerbach” de Karl Marx. Se poate cita exact şi verifica: “ Filosofii s-au limitat să interpreteze lumea în diferite feluri; important îns ă e de a o schimba.” A cita această frază şi a o aplica înseamnă a se pierde din vedere că transformarea lumii presupune o schimbare a reprezentării despre lume, şi că o reprezentare a lumii nu poate fi atinsă decât prin intermediul unei interpret ări suficiente a lumii. Aceasta înseamnă că Marx se baza pe o interpretare bine determinată a muncii prin pretinderea “transformării”, şi aceasta demonstrează că fraza citată nu este fondată. Dă impresia de a se fi pronun ţat ferm împotriva filosofiei, pe când în partea a doua a frazei ncesitatea unei filosofii este inclusă, tacită, presupusă. În ce fel flosofia dumneavoastr ă ă poate actualiza în ziua de nelini tile i speran ţ ele ele sale cu privire la o societate concret ă ă



















presupun ca incluse în interpretarea conceptului Dasein, adică o determinare a esenţei omului. Şi ideea care stă la baza gândirii mele este cu certitudine că, fiinţa, sau puterea de manifestare a fiinţei are nevoie de om şi viceversa, omul este unic în măsura în care e manifestare (descoperire) a Fiinţei. Astfel, ar trebui să r ămână fermă problema de a şti în ce măsur ă mă ocup numai de Fiin ţă, uitând de om. Nu se poate întemeia întrebarea despre Fiinţă, f ăr ă a o pune pe cea a esenţei omului. ă că filosoful e con ştiin ţ a rea a timpului Nietzsche zicea odat ă să u. u. Pu ţ in in interesează ce in ţ elegea elegea Nietzsche prin aceasta. ă inten ţ ia ă de a vedea în Dar dacă se consider ă ia dumneavoastr ă istoria filosofiei trecutului o istorie a decaden ţ ei ei referitoare la Fiin ţă , cu consecin ţă ţă de “a o distruge”, cineva ar putea fi tentat să -l -l numească pe Heidegger con ştiin ţ a rea a filosofiei occidentale. În ce ar consta pentru dumneavoastr ă semnul cel mai caracteristic, pentru a nu spune monumentul cel mai caracteristic, cel pe care dumneavoastr ă ă îl numi ţ ţ i “uitarea Fiin ţ ei” ei” şi “abandonul Fiin ţ ei”? ei”?

Mai întâi trebuie să corijez un aspect al întreb ării, când se vorbeşte de “istoria decadenţei” Această expresie nu este întrebuinţată în sens negativ. Eu nu vorbesc de o istorie a decadenţei, în afara destinului Fiin ţei, în măsura în care se retrage de fiecare dată, dar în relaţie cu manifestarea ei



















caracteristic al acestui destin care e al nostru, este, deoarece pot numai întrezări-faptul ca întrebare despre Fiinţă, pe care am pus-o şi încă nu a fost înţeleasă. ă două lucruri pe care dumneavoastr ă ă le-a ţ i dezbă tut Exist ă tut mereu şi ale că ror ror caracter problematic l-a ţ i semnalat: preten ţ ia ia ştiin ţ ei ei de a domina, şi o manier ă ă de a concepe tehnica, pe care nu o vă d, d, decât ca pe un mijloc util de a ajunge mai repede la respectivul scop vizat. Precis, în epoca noastr ă ă , când majoritatea oamenilor ş aşteapt ă ă totul de la ştiin ţă şi când li se demonstrează prin emisiuni televizate interna ţ ionale, ionale, chiar extraterestre, că în aceast ă ă epocă omul atinge prin intermediul tehnicii acel lucru care se propune, ideile sale despre ştiin ţă şi despre esen ţ a tehnicii provoacă dureri de cap multor oameni. ă în primul rând când se afirmă : Ce în ţ elege elege ţ i dumneavoastr ă “ ştiin ţ a nu gânde şte?”

Să începem mai întâi cu durerile de cap: cred c ă sunt cu adevărat salvatoare! Încă există destul de puţine dureri de cap în ziua de azi în lume şi o mare lipsă de idei, care sunt cu precizie, funcţie a uitării Fiinţei. Şi fraza: ştiinţa nu gândeşte, care a f ăcut atâta zgomot când a fost pronunţată în cadrul unei conferinţe la Freiburg, semnifică: ştiinţa nu se mişcă în întinderea filosofiei. De exemplu: fizica se desf ăş ăşoar ă în spaţiu, timp şi mişcare. Ştiinţa, cât e de tiinţă, nu poate hotărî ce este mi



















depinde de ce gândeşte filosofia, numai c ă, pe de alta parte, ea însăşi uită şi neglijează ceea ce se cere gândit aici. Ş i

ce în ţ elege elege ţ i dumneavoastr ă ă , în al doilea rând, când se spune că un pericol mai mare decât bomba atomică este pentru umanitatea de azi, ansamblul legilor care înfiin ţ eaz ează tehnica, “dispozitivul”, cum numea ţ i dumneavoastr ă ă tr ă ă s ă tura tura ă a tehnicii, care const ă ă în a descoperi realul în fundamental ă locul ascuns; ce s-a cerut în trecut, în al ţ i termeni, prin a face ca to ţ i şi fiecare, să poat ă ă fi chema ţ i apă sând un buton?

În ce priveşte tehnica, definiţia mea pentru esenţa tehnicii care până în prezent nu a fost acceptată de nicio parte, ca s ă o spun în termeni concre ţi, este că ştiinţele moderne ale naturii se întemeiază în cadrul dezvoltării esenţei tehnicii moderne şi nu invers. Trebuie să spun în primul rând c ă nu sunt împotriva tehnicii. Niciodată nu voi fi împotriva tehnicii, şi cu atât mai puţin împotriva a ceea ce se numeşte caracterul “ demonic ” al tehnicii. Dar încerc să înţeleg esenţa tehnicii. Când dumneavoastr ă amintiţi că acesstă idee a pericolului pe care-l reprezintă bomba atomică şi pericolul încă mare pe care-l reprezintă tehnica, mă gândesc la dezvoltarea de azi a ceea ce numim biofizică. Într-un timp previzibi, vom fi în stare s ă creăm omul, adică să-l construim în îns ăşi esenţa sa organică, aşa cum se cere: oameni abili şi oameni greoi, inteligen ţi şi proşti. Haideţi să ne oprim la aceasta! Posibilităţile tehnice sunt azi în acest punct, i deja am fost obiectul unei comunic ări



















dispreţul şi respectul între care el nu este înc ă liber. Văd că se anunţă ceva aici, o relaţie între Fiinţă şi om, relaţie care se disimulează în tehnică şi ar putea într-o zi s ă se descopere cu toată claritatea. Nu ştiu dacă este întâmplător. Totodată văd în esenţa tehnicii, întâia descoperire a unui secret mult mai profund pe care-l numesc eveniment; dumneavoastr ă, aţi putea deduce că în niciun caz nu poate fi vorba de o poziţie împotriva tehnicii sau de sentinţă. Dar problema este de a în ţelege esenţa tehnicii şi lumea tehnicii. După părerea mea, aceasta nu se poate întâmpla în timp ce noi ne mi şcăm, în plan filosofic, în rela ţia subiectobiect. Aceasta înseamnă că esenţa tehnicii nu poate fi înţeleasă plecând de la marxism. Toate reflec ţ iile iile dumneavoastr ă ă se cl ă ă desc desc şi se reg ă ă sesc în ă a propriei filosofii, întrebarea despre întrebarea fundamental ă ă a ţ i amintit mereu că nu dorea ţ i să Fiin ţă . Dumneavoastr ă ad ă ăuga u ga ţ i o nouă teză celor numeroase existente deja despre ă în feluri Fiin ţă . Cu siguran ţă , pentru că Fiin ţ a a fost definit ă diferite, de exemplu ca şi calitate, ca posibilitate şi realitate, ca adevă r, r, inclusiv ca Dumnezeu; dumneavoastr ă ă pune ţ i problema unei armonii (Einklang) susceptibile de a fi în ţ eleas eleasă , nu în sensul unei suprasinteze, ci ca o punere în chestiune a sensului Fiin ţ ei. ei. ţ i orientat pe parcursul gândirii r ă ă spunsul la În ce sens v-a ţ întrebarea: de ce exist ă ă fiin ţă ş şi nu mai bine nimic?





















Chestiunea Fiinţei poate totodată fi înţeleasă în sensul următor: Pe ce se fundamenteaz ă orice r ăspuns la întrebarea despre Fiinţă, adică pe ce se bazează în general revelaţia (unverborgenheit) Fiin ţei? De exemplu: grecii defineau Fiinţa ca prezenţă (Anwesenheit) a ceea ce este prezent. Noţiunea de prezenţă aminteşte de actual (Gegenwart), actualitatea este un moment al timpului, şi definirea Fiinţei ca prezenţă se referea atunci la timp. Dacă vreau acum să determin prezenţa pornind de la timp şi caut, în istoria gândirii, ceea ce a fost, despre timp, găsesc că începând cu Aristotel esenţa timpului se determina plecând de la o Fiinţă deja determinată. Atunci conceptul tradi ţional de timp este de neutilizat. Şi din acest motiv am încercat s ă dezvolt în ”Fiinţă şi timp” un nou concept de timp şi de temporalitate în sensul deschiderii ecstatice (ekstatische Offenheit). Cealaltă întrebare este întrebarea pusă deja de Leibniz şi a fost reluată de Schelling, şi eu o repet la sfâr şitul conferinţei mele “Ce este metafizica?”, deja amintită. Dar această întrebare are pentru mine un sens total diferit.



















tradiţie. Unul dintre marile pericole ale gândirii noastre actuale este cu siguranţă că gândirea-prin care înţeleg gândirea filosofică-, deja nu are o adevărată legătur ă cu tradiţia. Este evident, ceea ce vă interesează înaintea tuturor este deconstruirea subiectivit ăţ ăţ ii, ii, şi nu ceea ce actualmente se scrie cu litere mari, antropologia şi antropologicul, nu ideea că ă şşi omul le are deja în con ştiin ţ a de sine însu şi pe care o posed ă în ac ţ iunile iunile pe care le realizează ş ă şi-a cuprins propria esen ţă . Dumneavoastr ă ă invita ţ i omul să dea aten ţ ie ie mai ales experien ţ ei ei lui “a fi aici” (Da-sein), unde omul se recunoa şte ca o esen ţă deschisă a Fiin ţ ei ei şi Fiin ţ a i se ofer ă ă ca dezvelire, revelare (Un-verborgenheit). ă opera dumneavoastr ă ă este dedicat ă ă verifică rii Toat ă rii necesit ăţ ăţ ii ii transformă rii rii astfel a fiin ţ ei ei omului, plecând de la experien ţ a lui a fi “aici”. ţ i indicii care permit să se cread ă ă că aceast ă ă gândire Gă si ţ considerat ă ă ca necesar ă ă va deveni realitate?

Nimeni nu ştie care va fi destinul gândirii. În 1964, într-o



















Pentru ca un gânditor s ă ajungă de fiecare dată să aşeze înaintea sarcinii de a asuma efectiv acest mod de gândire pe care îl pregăteam, va trebui pus de acord cu un cuvânt al lui Heinrich von Kleist care scria într-o zi: “R ămân absent înaintea a orice nu este încă aici, dar mă înclin, la o mie de ani dup ă, înaintea spiritului s ău.”



















CUPRINS

Pagina 5

Dialog realizat de Frederic de Towarnicki / Jean-Michel Palnier de la L’Express, nº 954, 20-26 octombrie, 1969 .

Pagina 28

Dialog realizat în 23 septembrie 1966 şi publicat în Der Spiegel

Pagina 63



















Carte aparuta cu sprijinul: Centrului Judetean pentru Cultura Biatrita-Nasaud Biatrita-Nasaud SC.Autogamma SRL, SC. Salix SRL, SC. Prisma Prod SRL

Trei Dialoguri Cu Heidegger

Recommend Documents