UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ DIN BUCUREŞTI FACULTATEA TRANSPORTURI
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA TRACTOARELOR
Student – Carabulea Oprea Nicolae Grupa – 8406A
1) Scurt istoric.....................................................................................................................3 2) Clasificarea Tractoarelor.................................................................................................4 3) Sisteme ce compun tractorul...........................................................................................5 3.1 Motorul......................................................................................................................5 3.2 Transmisia (mecanică, hidraulica).............................................................................6 3.3 Sisteme de rulare.......................................................................................................9 3.4 Sisteme de direcţie...................................................................................................12 3.5 Sisteme de frânare...................................................................................................13 3.6 Sistemul hidraulica..................................................................................................14 3.7 Postul de conducere.................................................................................................14 3.8 Sisteme speciale.......................................................................................................15
2
1) Scurt istoric Tractorul este un vehicul terestru autopropulsat destinat tractării sau împingerii maşinilor agricole,remorcilor, maşinilor terasiere sau a altor utilaje cu destinaţie specială folosite în agricultură,transporturi, silvicultura, îmbunătăţiri funciare, industrie, exploatări de piatră, exploatări miniere, etc. Tractoarele în ziua de astăzi sunt «coloana» societăţii moderne. Ele sunt folosite pentru diferite aplicaţii care sunt enumarete mai sus. Tractoarele pe roţi şi-au păstrat de-a lungul anilor formă de baza singurile lucruri care sau schimbatfiind tehnologia de propulsare, puterea şi comodităţile şoferului. Ele au evoluat de la o trasmisie simpla pe spate 4x2, la trasmisii extreme de eficiente integrale4x4, care ajuta tractorul să iasă din orice situate imaginabilă. Primul tractor românesc s-a numit IAR-22 şi a fost realizat la 26 noiembrie 1946la fostele uzine IAR, devenite “Tractorul”, din Braşov. În primul an de fabricaţie,1947 s-au construit 280 de tractoare, iar de atunci şi pânã astãzi capacitatea de producţie a crescut la cca 60.000 bucãţi/an, fabricaţia de tractoare extinzându-se şi la Craiova, Miercurea-Ciuc, Timişoara şi Codlea.În anul 1951 a început fabricaţia în serie a tractorului pe şenile KD35 cu destinaţie generalã, care realiza cinci viteze pentru mersul înainte cuprinse între 3,81şi 9,11 km/h şi era echipat cu un motor Diesel în patru timpi cu puterea de 37 CP la1400 rot/min.În anul 1955 a început fabricaţia tractorului Universal-2 (U-2) pe roţi, echipat cu acelaşi motor D-35 al tractoarelor KD-35, realiza cinci viteze de mers înainte cuprinse între 4,56 şi 12,95 Km/h, având un domeniu de utilizare mai larg.Ulterior s-a trecut la fabricarea tractorului U-26, U-27, U-29, U-450, cu prizã de putere semiindependentã şi instalaţie hidraulicã pentru acţionarea diferitelor maşiniagricole purtate şi remorcate, aceste tractoare realizau 10 viteze de mers înainte,cuprinse în intervalul 2,83-22,40 km/h şi erau echipate cu motor Diesel de 45 CP laturaţia de 1500 rot/min. Un pas important în dezvoltarea industriei româneşti de tractoare l-a constituittrecerea în anul 1963 la fabricarea în serie a tractoarelor pe roţi U-650 cu varianta U-651 (cu patru roţi motoare), destinate sã execute majoritatea lucrãrilor agricole,inclusiv lucrãrile de întreţinere a culturilor prãşitoare, precum şi lucrãrile detransport. Aceste tractoare au fost echipate cu motor Diesel (D-103) cu injecţiedirectã şi pornire electricã, cu puterea de 65 CP la turaţia de 1800rot/min,dezvoltând 10 viteze de mers înainte cuprinse între 2,58-26,94 km/h. În prezent aceste tractoare se produc în variante modernizate U-650M , U-651M, U-650 super şi U-650 DT super, echipate cu motor Diesel D-110. În perioada 1963-1968 s-a început fabricaţia altor tipuri de tractoare cum ar fi: S1300 tractor pe şenile cu putere de 130 CP ( anul 1963); S-650 tractor pe şenile echipat cu motor D-104 (anul 1965), în prezent se produc variante modernizate S-651 LS şi IF650 E; În anul 1969 a început construcţia tractoarelor pe roţi şi şenile din familia U-445, cu motor de 45 CP în variantele Universal (U-445, U-445 DT, U-445 DTE,U-445 SD, U445 DTSD, S-445), legumicol (U-445 L), viticol (U-445 V, SV-445,U-445 HCV), 3
pomicol (U-445 HCP), pentru lucrãri în pante (SM-445) şi pentrulucrãri multiple (U-445 TIH), cu performanţe la nivelul tehnicii mondiale. În anul 1970 a început fabricaţia tractorului S-1500, echipat cu motor Diesel, supraalimentat cu puterea de 150 CP, iar în prezent se construiesc tractoarele S-1800IF şi S-1800 LS pentru lucrãri în construcţii şi industriale, echipate cu motoare de180 CP.Ulterior, au fost realizate noi tipuri de tractoare agricole cu performanţe îmbunãtãţite (U-350, U-500 cu diverse variante, U-530 cu variante, U-550 cu variante, A-1800 A), precum şi noi tipuri de tractoare industriale cu transmisii hidrodinamice şi ramã articulatã (A-1801 IF, A-1801 L, A-3602 IF), în prezent sefabricã în România peste 53 de tipuri de tractoare, pe roţi şi pe şenile, în peste 300 de variante, în 12 grupe de puteri: 25-300 CP.
2) Clasificarea Tractoarelor Se pot folosi mai multe criterii de clasificare dintre care cele mai utilizate sunt: destinaţia, tipulsistemului de rulare, tipul şi puterea motorului, tipul transmisiei. A. După destinaţie: a) Tractoare agricole: 1.Tractoare de utilizare generală care pot fi pe roţi sau pe şenile şi sunt folosite laexecutarea principalelor lucrări; 2.Tractoare universale care formează o grupă a tractoarelor pe roţi şi se caracterizeazaprin lumina de transport mare ( în unele cazuri variabilă); 3.Tractoare specializate care printr-o construcţie specială sunt adaptate unor lucrarispecific; 4.Şasiuri autopropulsate care sunt tractoare pe roţi la care motorul şi transmisia suntplasate în zona punţii spate; b) Tractoare pentru industre : 1.Tractoare cu utilizare generală folosite pentru executarea unor lucrări grele; 2.Tractoare special destinate unor lucrări speciale ca: săpat, încărcat, tras, apropiatbusteni etc. c) Tractoare de transport folosite pentru transportul produselor agricole sau a alor materialeatat pe drumuri amenejate cât şi pe terenuri fără drumuri. B. După tipul sistemului de rulare: a) Tractoare pe roţi: 1.Tractoare cu o punte numite motocultoare, care sunt tractoare de putere mică şi foartemica şi gabarit redus. Sunt utilizate pentru executarea de lucrări pe suprafeţe moi; 2.Tractoare cu două punţi care formează clasa cea mai răspândită. Pot fi: cu trei roţi (3x2)din care două motoare plasate în spate şi una în fata (folosite la lucrări de prăşit) şi cupatru roti în varianta 4x2 (două roţi motoare plasată în spate) şi 4x4 (patru 4
rotimotoare). b) Tractoare pe şenile care folosesc sistem de propulsie cu şenile asigurând o aderentă mai bună şi o presiune specifica mai scăzută . c) Tractoare cu semisenile care au sistemul de rulare format din roti în fata şi senile în spate . S-au obţinut de regulă, din modificarea tractoarelor pe roţi fie prin adăugarea unei roţi suplimentare sau prin înlocuirea roţilor din spate cu mecanism cu şenile. C. După tipul şi puterea motorului: a)Tractoare cu putere foarte mică (3-7 kW); b)Tractoare cu putere mică (7-20 kW); c)Tractoare cu putere mijlocie (20-50 kW); d)Tractoare cu putere mare (50-100 kW); e)Tractoare cu putere foarte mare ( >100 kW); D. După tipul transmisiei: a) Cu transmisie mecanică: 1. În trepte; 2. Continuă. b) Cu transmisie hidraulică: 1. Hidrostatica; 2. Hidrodinamica. c) Cu transmisie electrică d) Cu transmisie combinată
3) Sisteme ce compun tractorul 3.1 Motorul Motorul reprezintă sursa de energie a tractorului. De regulă este un motor termic. El transformă energia termică rezultată din arderea combustibilului în energie mecanică, necesară pentru deplasarea tractorului şi acţionarea maşinilor din agregat Rodajul tehnicii agricole se efectuează conform cerinţelor întreprinderilor producătoare sau a întreprinderilor de reparaţii şi are destinaţia de a înlătura eventualele defecţiuni ivite la montare, ajustarea şi păstrarea pieselor conjugate în frecare, constatarea şi înlăturarea unor scurgeri de combustibil şi lubrifianţi. De exemplu, înainte de a intra în sarcina normală de exploatare tractoarele şi
5
autovehiculele trebuie rodate în gol şi în sarcină progresivă. Rodajul tractoarelor constă din încercarea lucrului motorului în gol (15 ... 20 min.) cu verificarea lucrului aparaturii de comandă; rodajul tractorului în gol (5 ... 7 h, câte 0,5 ore la fiecare treaptă de viteze); verificarea lucrului sistemului hidraulic (15 ... 20 min.); rodajul tractorului cu sarcină progresivă la toate treptele de viteze (7 ore – 15 ... 20% sarcină, 14 ore – 30... 40% sarcină, 18 ore – 50 ... 60% sarcină şi 14 ore – 75% sarcină). Rodajul sub sarcină, ca regulă, se realizează la efectuarea anumitor lucrări agricole de câmp şi transport care nu necesită sarcini mari. În timpul rodajului se va urmări; lucrul motorului şi a celorlalte agregate; acţionarea manetelor de comandă care trebuie să se facă uşor şi fără şocuri; dacă nu se produc încălziri anormale; dacă nu se produc decuplări, decât numai prin acţionarea manetelor; dacă nu apar pierderi de combustibil, ulei sau valvolină în timpul probelor. După rodaj trebuie să se facă înlocuirea lubrifianţilor cu alţii proaspeţi şi se face recepţia tractorului pentru a constata dacă acesta corespunde cerinţelor constructive şi funcţionale. Sistemul de alimentare la MAC este format dintr-un rezervor cu o capacitate ce asigură circa 10 ore de funcţionare (tractor), conducte. În funcţie de variaţia debitului de combustibil avem: * pompe cu injecţie cu pistonul variabil; * pompe cu inectie cu constanţa. Consumul de combustibil depinde de: starea şi puterea motorului; viteza de deplasare; încărcare; tipul şi starea drumului. La tractor consumul de combustibil se raportează la unitatea de suprafaţa prelucrată la diferite lucrări (l/ha). * * * *
3.2 Transmisia Transmisia serveşte la transmiterea, modificarea şi distribuirea cuplului motor la roţile motoare ale tractorului. Cuprinde următoarele subansamble: * ambreiajul principal; * cutia de viteze; * transmisia centrală; * diferenţialul; * transmisia finală. Transmisiile mecanice în trepte sunt cele mai răspândite datorită simplităţii constructive şi siguranţei în funcţionare. În funcţie de organele de deplasare ale tractorului, transmisiile mecanice diferă între ele din punct de vedere al părţilor componente.
6
Figura 3.2.1. Schema unei transmisii mecanice pentru tractoarele pe roţi: MT - motor termic; AP -ambreiaj principal; RP - reductor planetar; CV - cutie viteze; TC -transmisie centrală; D -diferenţial; TF - transmisie finală; RM - roţi motoare.
În figură 3.2.1 se prezintă schema unei transmisii mecanice destinată tractoarelor pe roţi. O astfel de transmisie cuprinde următoarele părţi componente: ambreiaj principal, reductor planetar, cutie de viteze, transmisia centrală, diferenţial, transmisii finale şi roţi motoare.
Ambreiajul principal este un cuplaj de legătură intermitent, asigurând cuplare progresivă a motorul termic la celelalte părţi componente ale transmisiei şi decuplarea motorului de la transmisie. Ambreiajul principal serveşte la cuplarea şi decuplarea motorului de transmisie în vederea opririi şi pornirii motorului precum şi schimbarea treptelor de viteză. La tractoarele pe roţi, şasiuri autopropulsate şi combine autopropulsate, o largă răspândire au primit-o ambreiajele normal cuplate cu discuri de fricţiune. Aceste ambreiaje se prezintă într-o mare varietate de forme constructive, alegerea tipului de ambreiaj depinde de funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească, de tipul şi destinaţia tractorului, şasiului, combinei şi în primul rând de condiţiile de exploatare. Astfel, se întâlnesc ambreiaje normal cuplate simple şi duble cu posibilitatea de ramificare a fluxului de putere şi fără ramificarea fluxului de putere. Specific tractoarelor cu roţi care au vaste întrebuinţări în transporturi, agricultură şi sivicultură sunt ambreiajele simple cu ramificarea fluxului de putere şi duble. Ambreiajele duble permit transmiterea puterii de la motor pe două fluxuri: la transmisia tractorului şi la transmisia arborelui prizei de putere. Ambreiajul dublu reprezintă 7
reunirea a două ambreiaje simple întru-un singur ansamblu, care pot fi comandate fiecare în mod separat prin sisteme proprii de pârghii de la pedale separate şicomandate de acelaşi sistem de pârghii şi de aceeaşi pedală cu comandă în serie. Prima categorie oferă posibilitatea de manevrare a ambreiajelor complet independent – a doua categorie condiţionează manevrarea ambreiajelor care se efectuează în serie, prima etapă este destinată decuplării ambreiajului principal, iar a doua, decuplării ambreiajului prizei de putere. Reductorul planetar realizează dublarea numărului de trepte de viteză şi este specific tractoarelor agricole. Cutia de viteze are rolul de a realiza viteze diferite de deplasare a tractorului în funcţie de sarcina concretă, mersul tractorului înapoi şi oprirea tractorului cu motorul în funcţiune. Transmisia centrală schimbă planul de transmitere a mişcării cu 900 şi realizează prima mare demultiplicare a turaţiei. Diferenţialul are rolul de a transmite turaţii diferite la roţile motoare când tractorul se deplasează în linie dreaptă, pe teren denivelat, sau în curbe şi turaţii identice când tractorul se deplasează în linie dreaptă, pe teren plan. Transmisiile finale realizează ultima mare demultiplicare şi sunt specifice tractoarelor. Transmisii hidraulice Transmisiile hidraulice transmit puterea prin intermediul unui flux de lichid, de regulă ulei hidraulic. Ele sunt transmisii fără trepte. Transmisia hidraulică a tractoarelor pe roţi are în componenţă următoarele părţi principale: rezervor hidraulic, filtru hidraulic, pompă hidraulică, motor hidraulic, conducte hidraulice, transmisie centrală şi diferenţial. Pompă hidraulică transformă energia mecanică primită de la motorul termic în energie hidraulică a lichidului de lucru. Motorul hidraulic transformă energia hidraulică a lichidului de lucru, în energie mecanică necesară deplasării tractorului. Conductele hidraulice conduc lichidul hidraulic sub presiune la părţile componente ale transmisiei (conducte de tur şi conducte de retur). Transmisia hidraulică a tractoarelor pe şenile are în vedere eliminarea din schema constructivă a unor părţi mecanice (transmisia centrală, diferenţial, reductor planetar, cutie de viteze). Acest tip de transmisie cuprinde: două pompe hidraulice cu debit reglabil şi două motoare hidraulice. Prin modificarea debitului şi presiunii lichidului între pompă hidraulică şi motorul hidraulic se pot obţine turaţii diferite ale stelelor motrice ale şenilelor. Figura 3.2.2 Schema transmisiei hidraulice pentru tractoarele pe şenile: M - motor termic; P - pompă hidraulică cu debit variabil; M.H. - motor hidraulic; S.M.
8
steaua motrică a şenilei.
Utilizarea transmisiile hidraulice la tractoarele pe roţi sau şenile conferă următoarele avantaje: * viteza de lucru variază continuu de la o la valoarea maximă atât înainte cât şi înapoi; * simplifică comenzile tractorului; * pompele hidraulice şi motoarele hidraulice pot fi montate în price zonă a tractorului, acesta devenind mai compact; - asigură posibilităţi sporite de automatizare a procesului de lucru al tractorului. Dezavantajele utilizării transmisiilor hidraulice sunt: * preţ de cost mai mare datorat prelucrărilor de mare precizie şi a materialelor speciale; * pe timp rece este necesară încălzirea uleiului; * randamentul transmisiei scade o dată cu încălzirea uleiului; * randamentul total al transmisiei este mai scăzut, datorită transformărilor intermediare. Transmisii electrice 9
Transmisia electrică a tractoarelor este formată din următoarele părţi componente: ambreiaj principal, generator electric, motoare electrice (două sau patru în funcţie de numărul de punţi motrice), transmisii finale şi conductori electrici. Generatorul electric transformă energia mecanică promită la arbore de la motorul termic, în energie electrică disponibilă pentru acţionarea motoarelor electrice. Motorul electric are rolul de a transforma energia electrică primită de la generatorul electric, în energie mecanică care este transmisă organelor de rulare ale tractorului. Avantajele utilizării transmisiilor electrice sunt, în general, aceleaşi cu cele ale transmisiilor hidraulice. Dezavantajele principale ale transmisiilor electrice sunt cele menţionate la cele hidraulice, în plus există riscul electrocutării, de aceea pentru exploatare trebuie angajată forţă de muncă cu înaltă calificare.
3.3 Sisteme de rulare Sistemul de rulare are rolul de a susţine tractorul şi de a asigura deplasarea lui prin transformarea momentului motor primit de la motor în forţă de tracţiune. Tractoarele pot fi echipate cu: sistem de rulare pe roţi; sistem de rulare pe şenile; sistem de rulare cu semişenile. Sistemul de rulare la tractoarele pe roţi Sistemul de rulare pe roţi este cel mai utilizat sistem în construcţia tractoarelor. Sunt realizate sisteme cu o punte motoare (cu două roţi motoare), cu două punţi motoare (cu patru roţi motoare). Părţile componente principale ale sistemului de rulare pe roţi sunt: osia din faţă, semiosiile din spate şi roţile cu pneuri. Osiile din faţă pot fi osii simple şi osii motoare. Osiile simple, la rândul lor pot fi: cu cale largă, cu cale îngustă, cu cale unică. Osia simplă cu cale largă (fig. 3.3.1 a) echipează majoritatea tractoarelor universale şi speciale. Este o osie telescopică, formată dintr-o axă centrală tubulară, prinsă articulat la suportul osiei din faţă şi două semiosii laterale, la capetele cărora sunt prinşi articulat pivoţii fuzetelor pe care se montează roţile de direcţie. Osia simplă cu cale îngustă (fig. 3.3.1 b) are în componenţă un suport vertical cu pivot vertical prevăzut cu două fuzete pe care se montează roţile directoare. Acest tip de osie echipează unele tractoare universale care lucrează cu maşini construite special pentru tractoare cu astfel de osii. Osia motoare este o osie cu cale largă şi echipează tractoarele cu două punţi motoare. De regulă ecartamentul este fix. Pentru asigurarea unei bune stabilităţi a tractorului şi o manevrare uşoară, roţile 10
de direcţie se montează pe puntea din faţă în poziţii bine determinate, formând patru unghiuri: - unghiul de înclinare transversală - (3 - este unghiul (măsurat în plan transversal) format de axa pivotului fuzetei cu verticală. Are valori de 2 - 80, permite
a
b
Figura 3.3.1 Schema osiei simple: a. cu cale largă; 1 - axa centrală; 2 - semiosii laterale; 3 - pivoţi; 4 - fuzete; 5 - roţi de direcţie; b. cu cale îngustă; 1 - suport vertical; 2 - pivot; 3 - fuzete; 4 - roţi de direcţie. luarea virajului cu uşurinţă şi măreşte stabilitatea tractorului la deplasarea în linie dreaptă; - unghiul de înclinare longitudinală - y - este unghiul (măsurat în plan longitudinal) format de axa pivotului fuzetei cu verticală şi are valori de până la 10a. Acest unghi îmbunătăţeşte stabilitatea tractorului la deplasarea în linie dreaptă. - unghiul de stabilitate - a - este unghiul format de planul rotii cu verticală. Are valori de 0,5 - 50 şi permite manevrarea uşoară a tractorului. - unghiul de fugă (de convergenţă) al roţilor. Roţile sunt mai apropiate la partea din faţă cu 1 - 12 mm în raport cu partea din spate. Semiosiile din spate, din punct de vedere constructiv pot fi realizate ca: * semiosii cu arbori liberi (nu includ transmisiile finale) care permit modificarea ecartamentului prin culisarea roţilor pe arborii liberi; * semiosii fără arbori liberi (includ transmisiile finale) la care ecartamentul se poate modifica prin schimbarea poziţiei discului şi a jenţii roţii. Roţile cele mai utilizate sunt cele cu pneuri. Roată cu pneu este formată din: butuc, disc, jantă şi pneu. Butucul se montează pe semiosie, pe el se prinde discul roţii. Discul de regulă este concav. Janta este montată pe disc şi are rolul de a susţine pneul. Pneul este format din amvelopă, cameră de aer şi valvă şi constituie partea de rulare a roţii. Pneurile pot fi: de tracţiune, folosite la roţile motoare şi sunt prevăzute cu profile de
11
aderenţă; de direcţie utilizate la roţile de direcţie. Sistemul de rulare la tractoarele pe şenile La tractoarele pe ºenile,sistemul de rulare este reprezentat prin douã ºenile montate de o parte ºi de alta a tractorului, cãrucioarele ºenilelor ºi suspensii. Șenila este un organ de deplasare al unor autovehicule grele (tractoare, autocamioane, tancuri). Constã într-o bandã continuã închisã care se înfãșoarã pe o roatã stelatã motoare ce permite mișcarea tractorului sau a altui vehicul greu. Șenila este compusã din mai multe zale modulare (plãci de oțel prevãzute cu dinți de angrenare și cu pinteni care pãtrund în sol, asamblate între ele prin buloane). Zalele îi asigurã vehiculului o mai mare suprafațã de contact și o mai mare aderențã cu solul decât dacă ar fi avut roți, ceea ce îl face sã poatã fi folosit pe o mare diversitate de terenuri fãrã sã se scufunde.În funcþie de tipul suspensiei, ºenilele se clasificã în: * ºenile rigide; * ºenile semielastice; * ºenile elastice.
3.4 Sisteme de direcţie Sistemul de direcţie se compune din următoarele două părţi principale : * Mecanismul de direcţie, care serveşte la transmiterea mişcării de rotaţie de la volan la axul levierului de direcţie : * Mecanismul de comandă al direcţiei, care transmite mişcarea de la levierul de direcţie(levierul casetei) la fuzetele roţilor de direcţie. La tractoarele de putere mare (peste 60-70 kw) apar rezistente mari la bracarea roţilor de direcţie, datorită greutăţilor mari ce revin pe aceste roti, încât la volan sunt necesare 12
forţe de acţionare mari, care depăşesc posibilităţile fizice ale conducătorului, mai ales la deplasarea pe terenuri deformabile, când rotile creează făgaşe. De aceea, pentru reducerea efortului aplicat la volan, mecanismele de direcţie ale autovehiculelor grele sunt prevăzute cu servomecanisme care, totodată, amortizează şi şocurile transmise de rotile de direcţie şi măresc manevrabilitatea acestora. Cele mai răspândite servomecanisme de direcţie sunt cele cu acţionare hidriostatica, în principiu, un asemenea servomecanism se compune dintr-o pompă didraulica acţionată de motorul autovehivulului, un distribuitor hidraulic comandat prin rotirea volanului şi un motor hidrostatic de acţionare a mecanismului de comandă a direcţiei. La comanda dată prin volan, motorul hidrostatic transforma energia hidraulică realizată de pompă în lucru mecanic necesar rotirii (bracării) roţilor de direcţie. Servomecanismele de direcţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii : La rotierea într-un sens a volanului, motorul hidriostatic trebuie să realizeze bracarea roţilor de direcţie în sensul comandat ; Dacă volanul este oprit într-o anumită poziţie, rotile de direcţie să rămână în poziţia respectivă, corespunzătoare unghiului de rotire a volanului, iar această poziţie să nu se modifice ; Să se asigure o corespondenţa între viteză de rotire a volanului şi cea de bracare a roţilor de direcţie ; Servomecanismul să intre în funcţiune şi să iasă din funcţiune după un timp foarte scurt din momentul începerii rotirii volanului, sau din momentil când volanul a fost oprit (inerţia sistemului să fie mică) ; în cazul în care pompă hidraulică nu funcţionează (de exemplu: la oprirea motorului) sau atunci când instalaţia hidrostatică este defectă, servomecanismul de direcţie trebuie să permită conducerea vehiculului direct de la volan, pe cale mecanică. Servomecanismele sunt: Hidromecanice – cele mai răspândite; se caracterizează prin aceea că între volan şi roţile de direcţie exista în permanenţă o legătură mecanică, motorul hidrostatic având un rol numai pentru uşurarea bracării roţilor de direcţie. Hidrostatice - mai puţin răspândite la tractoare, se folosesc mai mult la maşini agricole autopropulsate şi se caracterizează prin aceea că nu sunt prevăzute cu o legătură mecanică intre distribuitorul servomecanismului şi levierul de comandă al mecanismului de direcţie. Legătura între cele două elemente se realizează pe cale hidrostatică, prin acţionarea unui cilindru de lucru care pune mişcare în mecanismul de direcţie.
13
Schema mecanismului de direcţie a unui tractor U 445
3.5 Sisteme de frânare Sistemul de frânare are rolul de a reduce viteza de deplasare, de a opri şi imobiliza tractorul pe durata staţionării şi de a contribui la realizarea întoarcerilor cu rază mică de viraj, prin frânarea independentă a unei roţi sau şenile. Sistemul de frânare trebuie să asigure frânarea rapidă, lină, fără şocuri în momentul acţionării şi să excludă total apariţia fenomenului de autofrânare. Clasificarea sistemelor de frânare se face după mai multe criterii, cele mai uzuale fiind: După modul de acţionare ele se pot clasifica în: - sisteme de frânare cu acţionare mecanică; - sisteme de frânare cu acţionare hidraulică; - sisteme de frânare cu acţionare pneumatică. După tipul constructiv se pot clasifica în: - sisteme de frânare cu frâne cu bandă; - sisteme de frânare cu frâne cu discuri; - sisteme de frânare cu frâne cu saboţi. Sistemele de frânare cu acţionare mecanică se utilizează la tractoarele cu viteză mică de deplasare (tractoare agricole, universale), caracterizându-se prin fiabilitate ridicată Sistemele de frânare cu acţionare hidraulică sau pneumatică se utilizează la tractoarele cu viteză sporită de deplasare. La tractoare frânele se amplasează pe arborii transmisiei (semiarborii planetari) şi
14
sunt independente, iar la remorci, la roţi.
3.6 Sistemul hidraulica Instalaţia hidraulică are rolul de a transforma energia mecanică în energie hidraulică şi de a acţiona prin intermediul energiei hidraulice motoare hidraulice montate pe tractor sau maşini horticole, care transform ă energia hidraulică în lucru mecanic. După modul de realizare ele se clasifică în: Instalaţia hidraulică cu elemente separate este o instalaţie simplă, uşor de întreţinut, cu preţ de cost redus. Are în componenţă: rezervor de ulei, filtru de ulei, pompă hidraulică, distribuitor hidraulic, cilindru de forţă cu dublu efect, conducte. Instalaţia hidraulică de tip semibloc are o parte din elemente montate întrun bloc comun iar altele dispuse separat. Instalaţia hidraulică de tip monobloc are toate elementele grupate într-un bloc comun. Această instalaţie cât şi instalaţia de tip semibloc prezintă avantajul automatizării proceselor de lucru, fiind prevăzute cu reglaj automat al forţei de tracţiune şi al poziţiei maşinii. După modul de funcţionare se clasifică în: instalaţii hidraulice fără reglaje automate şi instalaţii hidraulice cu reglaje automate.
3.7 Postul de conducere Echipamentul anex al tractorului reprezentat prin capotaje, scaunul şi cabina care trebuie sã asigure confort şi condiţii de igiena muncii conforme cu normele de protecţia muncii.
3.8 Sisteme speciale Tractoarele agricole trebuie sã corespundã în totalitate cerinţelor impuse de lucrãrile agricole ce se executã, de realizãrile tehnice şi ştiinţifice obţinute în ţarã şi pe plan mondial, asigurând în acelaşi timp eficienţa economicã maximã şirespectarea cu stricteţe a normelor de protecţia muncii. Dispozitive de tracţiune Dispozitivele de tracţiune sunt reprezentate prin bare de tracţiune şi cuple de tracţiune, fiind montate în partea din spate a tractorului. Barele de tracţiune au rolul de a permite cuplarea maşinilor tractate la tractor fiind realizate sub două forme: * bară transversală montată perpendicular pe axa de simetrie a tractorului, în articulaţiile sferice ale tiranţilor laterali. Este prevăzută cu orificii echidistante şi furcă de cuplare. Se livrează împreună cu tractorul şi este utilizată cel mai frecvent. * bară longitudinală montată pe sub tractor, longitudinal, cu un capăt la şasiu iar cu celălalt pe un suport propriu cu orificii. La capătul opus este montată furca de cuplare. 15
Se utilizează numai la maşini special concepute. Cuplele de tracţiune sunt utilizate pentru cuplarea şi tractarea remorcilor. Se montează în partea din spate a tractorului prin intermediul unor elemente rigide sau elastice, cu rol de amortizare a şocurilor. Ele pot fi: cuple manuale, cuple semiautomate (cuplarea şef ace automat, decuplarea manual), cuple automate. Mecanismul de suspendare al tractorului (ridicătorul hidraulic) Mecanismul de suspendare este folosit pentru cuplarea la tractor a maşinilor horticole semipurtate sau purtate. Are în componenţă un arbore transversal cu două braţe, doi tiranţi laterali, doi tiranţi verticali, tirant central reglabil ca lungime, lanţuri stabilizatoare. Acţionarea mecanismului se realizează prin intermediul unui cilindru de forţă comandat de instalaţia hidraulică a tractorului, prins cu un capăt la tractor iar cu celălalt la unul din braţele arborelui. Mişcarea se transmite la tiranţii laterali prin tiranţii verticali şi implicit la maşina din agregat care poate fi ridicată sau coborâtă după dorinţă. Lanţurile stabilizatoare au rolul de anulare a jocului în plan transversal al maşinii suspendate, în special în timpul transportului.
16
