Paralizia de Nerv Periferic-masajkinetoterapie.ro

Metode de recuperare medicală BFT în Paralizii de nervi periferici ale membrelor inferioare

METODE DE RECUPERARE MEDICALĂ B.F.T ÎN PARALIZII DE NERVI PERIFERICI ALE MEMBRELOR INFERIOARE

PLANUL LUCRĂRII PARTEA I. I.Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică III.Criterii de susţinere a diagnosticului: a). examenul clinic – semne subiective şi obiective b). Investigaţii paraclinice – ex. radiologic probe de laborator IV. Evoluţie şi prognostic V. Tratament: 1. tratament profilactic 2. tratament igieno-dietetic 3. tratament medicamentos 4. tratament ortopedico-chirurgical PARTEA a II-a: tratamentul BFT.

• • • • •

1. principiile şi obiective tratamentului BFT 2. tratamentul prin hidro-termoterapie 3. tratamentul prin electroterapie 4. tratamentul prin masaj: Efectele fiziologice ale masajului Descrierea anatomică a regiunii Tehnica masajului Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie) Gimnastică medicală 5. terapia ocupaţională 6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri) BIBLIOGRAFIE

1


PARTEA I. I. GENERALITĂŢI – definiţie, definiţie, clasificare, clasificare, date epidemiologice Implicarea nervilor periferici în cazul unor traumatisme ale membrelor conferă de la început un grad crescut de gravitate pentru viitorul funcţional al segmentelor respective. În cadrul leziunilor complexe postraumatice, interesarea nervilor este aproape regulă. Este întâlnită destul de frecvent şi în traumatisme cu fracturi închise. Paraliziile izolate ale nervilor periferici sunt datorate unor cauze locale. Nervii periferici pot suferi diferite traumatisme, intoxicaţii sau infecţii sau pot fi interesaţi într-un proces alergic. Nevrita, oricare ar fi cauza ei, realizează o întrerupere parţială sau totală a infl influxu uxulu luii nervo nervoss în nervu nervull peri perife feri ric, c, provo provocâ când nd tulb tulbură urări ri moto motori rii, i, senz senzit itiv ivee sau sau senzitivomotorii în teritoriul corespunzător. La aceste aceste tulburări tulburări se asociază asociază fenomene fenomene trofice trofice şi vasomotorii, vasomotorii, precum şi manifestări manifestări dureroase, de un anumit tip, care traduc lezarea fibrelor vegetative. În cadrul paraliziilor periferice intră paralizia rădăcinilor, plexurilor, a trunchiurilor nervoase şi a ramurilor periferice.

II. ETIOPATOGENIE – cauze, mecanisme, anatomie patologică Etiolo Etiologie gie.. Se recunosc recunosc aceleaş aceleaşii grupe grupe de factori factori pentru toate paralizi paraliziile ile de nervi nervi periferici. Traumatismu Traumatismull direct, direct, cu impact imediat, imediat, prin plăgi pe traiectul traiectul nervului, fracturi de pelvis şi femur, contuzii fesiere (prin cădere pe fesă), fracturi ale oaselor gambei, luxaţii coxo-femurale, tibio-peroniere proximale sau manevre de reducere a luxaţiei, sau tardiv prin înglobarea nervului într-un calus vicios sau într-un ţesut cicatricial. Factori compresivi prin tumori de vecinătate ale cavităţii pelviene sau abces al psoasului pentru pentru nervul crural, anevrisme de arteră femurală sau poplitee. poplitee. Compresiunea Compresiunea prelungită prelungită în poziţie „picior peste picior” sau parchetari – pentru nervul sciatic popliteu extern. Nervul tibial posterior posterior poate fi comprimat comprimat în tunelul tunelul tarsian tarsian (situat (situat sub ligamen-tul ligamen-tul inelar intern, pe faţa internă a gleznei) – realizând sindrom de canal tarsian. Factori Factori iatrogeni: iatrogeni: aplicaţii aplicaţii de forceps, forceps, intervenţii intervenţii chirurgicale chirurgicale pe bazin sau canalul canalul inghinal, compresiuni în poziţii operatorii care necesită abducţie sau flexie maximă a coapselor, compresiune prin garou sau braţele mesei ginecologice, injecţii intrafesiere greşit aplicate, tracţiuni asupra membrelor inferioare la nou născut. Cauze Cauze general generale: e: toate toate paraliz paralizii iile le de nervi nervi perife periferici rici a căror căror cauză cauză locală locală nu este este evidenţiabilă trebuie să impună cercetarea unui diabet zaharat, unei periartrite nodoase, 2


unei hemofilii (generatoare fie de hematoame ale psoasului, fie de hemoragii în teaca nervului), unei intoxicaţii cu alcool, plumb sau arsen, etc. fie a unui factor infecţios în special viral. Din punct de vedere anatomo-patologic, leziunile de nerv periferic pot fi:  Secţiune totală a nervului: este leziunea cea mai gravă, fără nici o şansă de vindecare spontană.  Distrugerea axonului, dar păstrarea intactă a ţesutului conjunctiv al nervului.  Lezarea teci de mielină, este leziunea caracteristică după compresiuni prelungite; de regulă se vindecă spontan. Se produce numai un blocaj trecător de conductibilitate. III. CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI. a) Examenul clinic – semne subiective şi obiective. Examenul clinic amănunţit („testing”-ul neuromuscular) trebuie să stabilească ce nerv (sau nervi) au fost lezaţi – respectiv să determine ce muşchi şi mişcări sunt afectate. Leziunea unui nerv periferic se traduce printr-un tablou clinic care cuprinde în general:  Un deficit senzitiv cutanat, izolat, cu limite precise după teritoriul de inervaţie a nervului considerat, toate modalităţile senzitive fiind interesate:  Un deficit motor interesând muşchii dependenţi de nervul respectiv, acompaniat de hipo sau areflexie OT, hipotonie şi atrofie musculară.  Tulburări vegetative şi trofice a căror intensitate şi aspect variază mult de la un nerv la altul. În cea mai mare parte a cazurilor leziunea nervilor periferici asociază aceste trei categorii de simptoame. Paralizia de nerv sciatic popliteu extern, (nerv peronier comun) Ram terminal al marelui sciatic, din spaţiul popliteu nervul sciatic popliteu exten înconjoară gâtul peroneului, pătrunde în loja antero-externă a gambei, asigurând inervaţia motorie pentru muşchii gambier anterior, muşchii peronieri, extensorii degetelor şi pedios. Senzitiv inervează faţa antero-externă a gambei şi 2/3 externe a feţei posterioare, 3/4 interne a feţei dorsale a piciorului şi faţa dorsală a primelor falange a primelor trei degete şi 1/2 internă a celei de a patra. Leziunea nervului sciatic popliteu extern antrenează o paralizie a lojei antero-externă a gambei cu abolirea mişcărilor de flexie dorsală a piciorului şi a falangelor proximale ale degetelor, de abducţie şi ridicare a marginii laterale a piciorului. Mişcarea de adducţie a piciorului şi ridicarea muşchiului tibial posterior (inervat de sciaticul popliteu intern). Urmarea acestui deficit, mersul devine dificil, stepat – bolnavul este obligat să ridice genunchiul şi să flecteze mult gamba iar când se sprijină, piciorul loveşte solul întâi cu vârful. Mersul pe călcâi devine imposibil, nu poate bate tactul cu piciorul afectat. Atrofiile interesează loja antero-externă a gambei. Paraliziile şi atrofiile induc o atitudine particulară „picior în picătură” sau „picior în varus ecvin”

3


Senzitiv – subiectiv rareori dureri, obiectiv – hipo sau anestezie în teritoriul cutanat al nervului. Paralizia nervului sciatic popliteu intern, (nervul tibial) Al doilea ram terminal al nervului mare sciatic, nervul sciatic popliteu intern continuă traectul acestuia pe faţa posterioară a gambei angajându-se sub muşcii gemeni şi plantar subţire după care trece pe sub arcada solearului luând numele de nerv tibial poasterior. Străbate apoi canalul tarsian, înapoia şi dedesubtul maleolei interne şi ajunge la plantă unde se împarte în ramurile terminale: nervul plantar intern şi plantar extern. Înervează motor, la gambă, muşchii regiuni posterioare: tricepsul sural (muşchii: solear, gemen extern şi intern), gambier posterior, flexor comun al degetelor şi flexor propriu al degetului mare, plantar subţire; la flexorul scurt, abductorul şi adductorul halucelui, flexorul scurt al degetelor, muşchii interosoşi şi lumbricali, flexorul scurt şi adductorul degetului mic. Senzitiv teritoriul sciaticului popliteu intern cuprinde regiunea tendonului Ahile, planta, marginea externă a piciorului şi 1/4 externă a feţei sale dorsale şi faţa dorsală a ultimei falange. Conţine un important număr de fibre vegetative. Leziunea nervului sciatic popliteu intern duce la abolirea mişcărilor de flexie plantară a piciorului, flexie a degetelor, abducţia şi adducţia degetelor, flexia primei falange şi extensia celorlalte două. Sunt diminuate adducţia ridicarea marginii interne a piciorului, posibile totuşi prin acţiunea muşchiului tibial anterior inervat de sciaticul popliteu extern. Atrofiile se instalează în regiunea posterioară a gambei şi la nivelul piciorului. Distribuţia paraliziilor şi amiotrofiilor dau piciorului un aspect caracteristic „picior valgus” (flexie dorsală şi abducţia piciorului) cu „degete în ciocan” (hiperextensia primei falange şi flexia celorlalte două). Reflexele ahiliene şi medio-plantar sunt abolite. Senzitiv, se pot întâlni dureri cu caracter cauzalgic, obiectiv hipo sau anastezie în teritoriul cutanat deschis. Tulburări vegetative şi trofice sunt importante: modificări vasomotorii (edem, hipotermie locală) şi sudorale, modificări ale fanerelor, pielii, ulcere trofice.

Leziunile nervului sciatic popliteu intern sunt rare, el poate uneori însă să fie afectat în tunelel tarsian realizând un sindrom canalar (analog sindromului de canal carpian – dar mult mai rar) – sindrom de tunel tarsian. În acest caz nervul tibial posterior şi ramurile sale sunt comprimate în canalul osteo-fibros situat înapoia şi dedesubtul maleolei internei sub ligamentul inelar intern. Deficitul motor este moderat şi se limitează la o pareză a flexorilor degetelor. Tulburările senzitive sunt pe primul plan, senzaţie de arsură sau parestezii ale degetelor şi plantei. Simptoamele se agravează după efort şi în cursul nopţii, sunt ameliorate de repaus. Semnul Tinel este pozitiv. Cauza sindromului de tunel tarsian rămâne de cele mai multe ori necunoscută, uneori se regăsesc vechi traumatisme ale piciorului.

4


b) Investigaţii paraclinice – ex. radiologic, probe de laborator Trebuie să vizeze două obiective:  Demonstrarea naturii leziunii nervoase. Se poate realiza prin electromiografie de detecţie şi examen de stimulodetecţie cu măsurarea vitezei de conducere în fibrele senzitive sau motorii. Măsurarea etajată a vitezei de conducere nervoasă poate localiza, în cazul unei încetiniri selective (bloc de conducere), nivelul lezional, fapt deosebit de important, în special în diagnosticarea sindroamelor canalare. Examenul electric are însă şi o importanţă prognostică: o denervare totală se va traduce prin absenţa în totalitate a potenţialului de unitate; apariţia de fibrilaţii musculare în repaus, semn de atingere axonală permit un prognostic rezervat cu recuperare lentă eventual incompletă. Apariţia de potenţiale de unitate motorie polifazice şi accelerate sunt martore ale procesului de reinervare.  Precizarea cauzei care a produs leziunea. Cu ajutorul investigaţiilor paraclinice, trebuie ghidată de un examen clinic corect şi examen electric pentru un diag-nostic topografic mai întâi. Examenele biologice uzuale – VSH, hemoleucograma, glicemie, etc. vor fi orientate de la caz la caz. Examene radiologice (rg. standard, radiografii funcţionale, radioculografii, CT sau IRM), examenul Doppler al vaselor cervicale sunt uneori necesare pentru diagnosticul etiologic. IV. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC. Sunt în funcţie de cauza care a provocat leziunea nervului respectiv, examenul electric putându-ne oferi elemente de prognostic asupra recuperării. După numai câteva zile, sensibilitatea de la periferia zonei denervate începe să se refacă, pe baza preluării acesteia de către nervii din teritoriul vecin. Orice ameliorare în continuare nu se mai face însă decât pe baza regenerării nervului lezionat. Viteza de regenerare este variabilă, în funcţie de nerv. Viteza este în funcţie şi de tipul lezional, fiind mai mare în leziunea axonului decât în secţiunea totală. Obţinerea mişcării voluntare este mai bună din acest punct de vedere la mână decât la picior şi mai rapidă la coplil decât la bătrân. V. TRATAMENT. 1. Tratament profilactic. Trebuie să aibă în vedere prevenirea cauzelor locale sau generale care pot să inducă suferinţa trunchiurilor nervoase: Local: prevenirea atitudinilor vicioase, în special în actul profesional, prevenirea accidentelor iatrogene prin injecţii, aplicări de garou, fixarea pe masa de operaţie, etc. în poziţii greşite, cunoaşterea corectă a structurilor anatomice, în efectuarea actului chirurgical, manevre blânde în reducerea luxaţiilor.

5


General: tratamentul corect al bolilor metabolice, al celor infecţioase (preventiv prin vaccinare şi curativ), supravegherea corectă a tratamentelor cu potenţial toxic asupra fibrei nervoase, alimentaţie raţională, evitarea abuzului de alcool sau altor substanţe toxice. 2. Tratamentul igieno-dietetic. În recuperarea paraliziilor de nervi periferici este foarte important repausul la pat. Acesta trebuie să fie totuşi unul activ, bolnavul încercând să facă contracţii voluntare ale muşchiilor membrelor inferioare, pentru a se evita atrofia musculară. Tratamentul dietetic constă în regim alimentar hiposodat atunci când bolnavului i se administrează AINS. Scopul este de a evita retenţia hidro-salină care poate duce la creşterea tensiunii arteriale. 3. Tratament medicamentos (curativ) Poate fi etiopatogenic şi simptomatic. Tratamentul etiopatogenic: în paraliziile de nervi periferici de cauză compresivă tratamentul trebuie să îndepărteze factorul compresiv prin intervenţie chirurgicală, reducerea unei luxaţii, radioterapie sau medicaţie citostatică. În paraliziile de nervi periferici de cauză generală este necesar tratamentul afecţiunii de bază: reechilibrarea diabetului, antibioterapie şi seroterapie în boli infecţioase, corticoterapie în colagenoze. Asociat prescripţiilor de mai sus se va stimula procesul de regenerare a nervului prin administrarea de vitamine grupul B indiferent de sediul leziuni sau natura cauzei. Tratamentul simptomatic vizează combaterea:  Durerii, prin substanţe analgezice uzuale ca Acid acetilsalicilic, antiinflamatoare nesteroidiene – Fenilbutazona, Indo-metacin, Brufen, neuroleptice cu efect analgezic – Cloropromazina, Levomepromazina, antiepileptice cu efect analgezic – Carbamazepina şi substanţe anestezice locale (procaină, xilină – utilizate în special sub formă de infiltraţii locale);  Hipotoniei- cu stricnină 1-4 mg/zi injectabil subcutanat;  Amiotrofiilor – prin utilizarea anabolizantelor (Naposimn Decanofort, Nerobolin), Vitamina E, Glicocol, Uteplex, Fosfobion. Tratamentul recuperator – de o deosebită importanţă în tratamentul afecţiunilor nervilor periferici este fiziobalneoterapia cuprinzând hidrotermoterapia, electroterapia, chinetoterapia (pasivă şi activă) şi balneoterapia şi masajul..

6


PARTEA a – II – a: TRATAMENTUL BFT. 1. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT Nervii periferici reacţionează la răceala printr-o diminuare a excitabilităţii şi conductibilităţii. Căldura şi mai ales fierbinţeala de scurtă durată cresc sensibilitatea iar caldura de lungă durată scade sensibilitatea. Obiective urmărite de tratamentul B.F.T. sunt următoarele:  Combaterea dureri,  Refacerea echilibrului muscular,  Tonifierea musculaturi,  Refacerea mobilităţii articulare,  Refacerea staticii piciorului. Factorul termic (caldura) prezintă o deosebită importanţă prin efectele pe care le are asupra organismului cum ar fi:  Creşterea hiperemiei cutanate prin fenomenul de vasodilataţie;  Efect decontraturant si de relaxare a musculaturi;  Scaderea vâscozităţi lichidului articular uşurând astfel realizarea mişcărilor printr-o creştere a mobilităti;  Efect antialgic;  Creşterea fluxului sanguin la nivelul muşchilor.

 

Lezarea nervilor periferici determină, aşa cum am văzut, în funcţie de patomorfismul lezional, 3 sindroame clinico funcţionale: A. Sindromul motor-se urmăreşte: 1. Evitarea apariţiei deformărilor şi atitudinilor vicioase;  Aplicaţii de parafină,  Unde scurte, ultrasunetul,  Exerciţii pasive. 2. Evitarea artofiei muşchilor paralizaţi-aici se vor face:  Mobilizări pasive,  Curenţii de medie frecvenţă, curenţii interferenţiali,  Masajul. 3. Creşterea funcţiei fibrelor musculare restante sănătoase şi recâştigarea imaginii kinestezice: Mobilizări pasive, pasive-active, active şi active cu rezistenţă Terapia ocupaţională. 4. Recâştigarea coordonării mişcărilor:  Terapie ocupaţională 5. Recuperarea mobilităţii şi forţei segmentelor neafectate de paralizie:  Exerciţii active , exerciţii izometrice. B.Sindromul senzitiv 7


Terapia ocupaţională. C. Sindromul vasculo-nutritiv-se va efectua:  Posturile antideclive,  Mobilizările pasive, active, ale musculaturi rămase indemne sau parţial paralizate., contracţii izometrice;  Gimnastica generală, exerciţii de respiraţie;  Băile parţiale de CO2;  Hidrotermoterapia alternantă;  Ultrasunetul etc;  Masajul executat pe planurile superficiale şi profunde. Obiectivele recuperării în urma unui traumatism cu interesare de nerv sunt reprezentate de tratarea acestor trei sindroame. 

2. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE. HIDRO-TERMOTERAPIE Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diverse stări de agregare ca şi unele tehnici strâns legate de acestea. În paraliziile de nervi periferici ale membrelor inserioare se utilizează următoarele proceduri: Baia de jumatate sau halbbad. Tehnica de aplicare-această baie se efectuează într-o cadă mai mare decât cele obişnuite cu apă la temperatura de 320 C. Se umple cada până la înalţimea de 28-30cm, apa trebuie să acopere jumatatea inferioară a bolnavului până la ombilic. Bolnavul se aşează în aşa fel în baie încât în spatele lui să rămână un spaţiu suficient pentru manipulaţiile tehnicianului. Bolnavul este invitat să-şi spele faţa şi să se fricţioneze uşor pe mâini, torace şi abdomen. Tehnicianul se aşează la stânga şi puţin în spatele bolnavului ia în mâna dreaptă un vas special cu capacitate de 1,5l şi face 10-15 turnări rapide asupra spatelui şi umerilor bolnavului, realizate prin lovirea şi proiectarea în acelaşi timp a apei din cadă asupra corpului pacientului. După aceea execută fricţiuni rapide cu apă pe spate şi părţile laterale ale toracelui în direcţie verticală de sus în jos şi invers. Tehnicianul se mută apoi şi execută aceleaşi turnări şi fricţiuni şi pe faţa anterioară a corpului. Halbbadul poate fi completat cu o turnare energică executată de la 1-1,5m asupra toracelui şi abdomenului în scopul stimulării respiraţiei, circulaţiei şi creşterii tonicităţii muschilor din regiunea interesată. Durata băii este de 3-5 minute. Modul de actiune- factorul termic si mecanic. Acţiunea este excitantă , tonifiantă, sedativă şi antitermică. Baia kineto-terapeutică. Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului. Mişcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare care

8


se bazează pe principiul legi lui Arhimede “ Asupra unui corp scufundat într-un lichid acţionează o forţă de jos în sus egală cu greutatea volumului deslocuit “. Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-380 C. Bolnavul este invitat să se aseze în cadă şi timp de 5 min. este lăsat liniştit să se obişnuiască cu ambianţa. După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulaţiile pacientului în mod pasiv toate mişcările posibile în timp de 5 min. după aceea pacientul este lăsat puţin în repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de tehnician. Durata băi este de 20-30 min. după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească. Modul de actiune-factorul termic si mecanic. Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influenţa apei calde şi pierderi greutăţii corpului conform legi lui Arhimede. Importanţa mişcării pasive este esenţială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înţelege că articulaţia este funcţională şi recuperarea este posibilă. Baia cu masaj. Tehnica de aplicare-într-o cadă cu apă 3/4 la temperatura de 36 0-390 C se execută masajul asupra regiunii indicate prin tehnica cunoscută.. Durata variază în funcţie de regiunea pe care se face masajul. Modul de acţiune-factorul termic si mecanic.

Băile de picioare. Materiale necesare: căzi speciale sau găleţi obişnuite. Bolnavul aşezat pe un scaun îşi introduce picioarele în apă în aşa fel încât apa să urce la 1 lat de palmă sub genunchi. Băile reci de picioare se prescriu cu apă sub 150 C şi durează 1-2 minute. Mod de actiune-cele de durată scurtă 1-2 min. au o acţiune desconges-tionată asupra organelor toracelui şi creierului. Cele de durată mai lungă de 5-10 min. au acţiune antiinflamatorie şi antisudorală. Băile calde de picioare se prescriu cu apă la 350-400 C şi durează 10-20 minute. Modul de acţiune-aceste băi provoacă o vazodilataţie periferică şi influenţează reflex circulaţia coronariană înlăturând spasmul vascular. Băile alternante de picioare se practică cu ajutorul a 2 vase: unul cu apă caldă la 380-420 C, celălalt cu apă rece la 180-200 C. Conform băilor alternante se începe cu cald şi se termină cu rece. Manevra se repetă de 3-5 ori terminând obligatoriu cu apa rece. Mod de actiune-efectul se bazează pe alternanţa factorului termic cald şi rece care activează circulaţia periferică şi descongestionează organele toracice. Băile alternante fac de fapt gimnastica vasculară Băile ascendente de picioare Se foloseşte cada pentru picioare în care se pune apă la 350 C. La interval de 1-2 minute se creşte temperatura cu 10 C treptat prin adăugare de apă fierbinte, în 5-6 min. se ajunge la temperatura apei de 400-440 C şi se stă aici 15-30 minute. Mod de acţiune-factorul termic cu hiperemie lentă care alternează vasodilataţia atât a vaselor superficiale cât şi a celor profunde, atât a vaselor cu elasticitate bună cât şi a vaselor cu elasticitate proastă.

9


Băile cu flori de muşeţel sau mentă. Se folosesc 1kg flori uscate care se prepară prin infuzie în alt fel prin decoct (fierberea plantelor). Mod de actiune: efect sedativ asupra sistemului nervos. Băile cu bule de diferite gaze. Băile cu bule de diferite gaze se practică în căzi obişnuite care au adaptat un sistem de legătură la tuburi de gaze şi altă legătură la generatorul de bule plasat pe fundul căzi. Băile se prescriu la 30-350 C cu o durată de 5-20 min. Ele se aseamănă cu băile carbogazoase naturale. Efectul mecanic (senzaţia de înţepătură şi căldură) datorat bulelor care fac micromasaj tegumentar. Efectul chimic-prin rezorbţia gazelor prin tegument şi hiperemia activă. Prin vazodilataţia periferică scade tensiunea arterială. Baia cu bule de oxigen şi aer. Se pregătesc ca şi cele cu gaze. Prin masajul fin tegumentar produs prin spargerea bulelor excită terminaţiile nervoase periferice şi cu rol calmant în activitatea sistemului nervos central. Duşurile sul. Datorită formei şi presiunii coloanei de apă au acţiune mecanică cea mai puternică. Duşurile sul se aplică reci, calde sau alternante numit şi duşul scoţian. Duşul scoţian- se practică cu ajutorul a două tuburi de cauciuc mobile şi orizontale prevăzute cu capete metalice de îngustare a coloanei de apă.Temperatura apei este de 180200 C şi 380-400 C. Bolnavul este aşezat în faţa duşului la distanţă de 2-4m în raport cu presiunea coloanei de apă care este de 1,5-2 atmosfere. Se aplică pe regiunea prescrisă, la început coloana de apă caldă 10-15 secunde apoi coloana de apă rece 5-10 secunde, alternativ de 2-4 ori. Duşul scoţian are o acţiune excitantă asupra sistemului nervos tonifică, sistemul neuromuscular şi activează foarte intens circulaţia. Duşul masaj. Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 3840 C asociat cu masaj. Mai frecvent se aplică parţial mai rar general. Durata masajului este de 8-15 min. Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv şi de tonifiere prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic. 0

Duşul subacval. Constă în aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune 3-6 atmosfere cu temperaturi diferite a apei de baie. El se poate efectua într-o cadă cu apa la 350-380 C cu ajutorul unui duş sul mobil cu presiune mare. Duşul cu temperatură de 1-20 C mai mare decât apa din cadă se introduce în apă pe segment sub controlul uneia dintre mâinile asistentului până la 5-10cm de regiunea de aplicat. Durata proceduri este de 5-10min. Acţiunea intensă a duşului subacval se datorează temperaturii diferite băii plus duş precum şi masajului puternic al coloanei de apă care comprimă puternic ţesuturile. Efectul este asemănător duşului masaj dar este suportat mai bine datorită băi calde.

10


Împachetările cu parafină. Acestea fac parte din procedurile termo-terapice şi se aplică pe regiuni limitate de corp. Tehnica de aplicare: se topeşte într-un vas o cantitate de parafină albă în aşa fel încât să mai rămână câteva bucăţi neâncălzite, în scopul evitării supraâncălzirii. Cu ajutorul unei pensule late se pensulează repede regiunea interesată de mai multe ori până ce se realizează un strat de parafină de 0,5-1cm grosime. Peste stratul de parfină se pune o bucată de flanelă şi se acoperă regiunea cu pătura. Durata este de 30 min. Regiunile păroase se rad sau se ung cu ulei înainte de aplicarea parafinei. Pe regiunile nepăroase înlăturarea parafinei se realizează foarte uşor din cauza transpiraţiei produsă de parafină. Pentru picioare se pot efectua băi de parafină cu bule reci. Pacientul introduce piciorul îl scoate şi aşteaptă până ce parafina se întăreşte pe tegument. Se repetă manevra de 2-3 ori introducând de fiecare dată segmentul la un nivel inferior faţă de precedentul. Când temperatura devine suportabilă extremitatea se lasă în parafină un timp mai îndelungat. Acţiune-parafina provoaca o supraâncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor. Pielea se încălzeşte la 38-400 C provocând o transpiraţie locală abundentă. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsă. După împachetare se aplică o procedură rece. 3. TRATAMENT PRIN ELECTROTERAPIE. Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic. Galvanizarea simplă. Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcţie de regiunea de aplicare si efectele de polaritate. Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală - electrozii sunt asezaţi de o parte şi de alta a regiunii de tratat; aplicare longituninală - când electrozii sunt plasaţi la distanţă unul de celălalt. Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor, care trebuie spalat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului - care este strâns legată de sensibilitatea şi toleranţa tegumentului, de evoluţia afecţiunii, de mărimea electrozilor şi de durata aplicaţiei. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcţie de regiunea anatomică. Durata - este de aprozimativ 30 de minute. Numărul şi ritmul şedinţelor-este variabil cu diagnosticul. În general se folosesc 8-10 sedinţe în afectiuni acute şi 12-20 sedinţe în afecţiuni cronice. Poziţia bolnavului - în timpul şedinţei trebuie să fie în cea antalgică care depinde şi de funcţia regiunii tratate. Băile galvanice. Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp. În această modalitate se combină atât acţiunea curentului continuu cât şi efectul termic al apei, fiind mijlocitoare între electrod şi tegument. 11


Densitatea curentului - este redusă micşorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată. Se pot aplica: băi parţiale sau 4-celulare, generale sau stenger. Băile parţiale - sunt alcatuite din: 4 cădiţe de porţelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă. Apa din cădiţe variază între 36-380C 4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare şi 2 pentru membrele inferioare. De pe tabloul de comandă putem realiza combinaţii diferite ale electrozilor în funcţie de efectele urmărite. Durata unei şedinţe - este între 10-30 min. Şi ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile. Numărul de şedinţe - este de 10-15 sedinţe. Băile generale - sunt formate dintr-o cadă prevăzută cu 8 electrozi fixaţi în pereţi căzi. Sensul curentului - este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante: descendent, ascendent, transversal sau chiar în diagonală. Intensitatea curentului - este mai mare decât cea de la băile parţiale .Durata -15-30 min. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedinţe. Acţiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei, pe efectul curnetului continuu cât şi pe efectul chimic când se foloseşte ionizarea. Are efect excitomotor, vasodilatator, trofic, de stimulare a excitabilităţii musculare. Ionogalvanizarea. Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continu diferite substanţe medicamentoase care au o acţiune farmacologică. Principiul general al ionizării: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanţe medicamentoase şi transportarea anionilor (-)şi a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încărcările lor electrice. Cu soluţia conţinând iodură de potasiu 2% se îmbibă stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare şi sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organismului de unde sunt preluaţi de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină superficială, ajugând în circulaţia generală. Dovada pătrunderii în organism a ionilor terapeutici este regăsirea lor în urină. Diferenţa dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în îmbibarea stratului hidrofil în soluţie medicamentoasă în loc de apă. Pentru eficienţă maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pasiv Durata proceduri - este de aproximativ 30 min. La efectul farmaco-dinamic al soluţiei medicamentoase se adaugă şi efectul analgezic al curentului continuu. Efect de depozit - realizat de acumularea substanţelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. Efectul de pătrundere pâna la stratul cutanat profund are o acţiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. Este posibilă dozarea precisă a substanţelor medicamentoase aplicate. Se pot obţine efecte bune cu cantitaţi foarte mici de substanţe medicamentoase evitânduse tractul gastro-intestinal. Curenţii diadinamici. Se fac aplicaţii pe punctele dureroase bine determinate, cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi şi aplicaţii transversale la nivelul articulaţiilor cu electrozi polari de diferite mărimi. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros. Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. distanţă. 12


Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensităţi care produce o contracţie musculară) şi creştem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare. În general durata proceduri este de 4-8 min. dacă depăşim această durată se diminuă eficacitatea analgetică. Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea procedurii, durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min. la fiecare nouă procedură în cursul aceleaşi sedinţe. În cazul acţiunilor vasculotrofe şi neurotrofe se poate menţine o durată mai indelungată de 20-30min. Ritmul şedinţelor-este determinat de stadiul afecţiuni dacă intensitatea durerii este mare aplicăm de 2 ori pe zi, dacă este mai mică 1 procedură pe zi. Numărul şedinţelor-pentru acţiune analgetică sunt utile 8-10 sedinţe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedinţe. Monofazatul fix - efect excitator, creşte tonusul muscular, acţionează ca un adevărat masaj profund electric, evidenţiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe. Acţioneză vazoconstrictor şi tonifică pereţii arteriali la frecvenţa de 50 Hz. Difazatul fix - are acţiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilităţi dureroase. Îmbunătăţirea circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. Perioada scurtă - are un efect excitator tonicizant, acţionează ca un masaj profund mai intens, are o acţiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acţiune rapidă asupra hematoamelor şi a edemelor posttraumatice sau din staza periferică. Perioada lungă-are un efect puternic analgezic şi miorelaxant, acest efect este persistent timp mai îndelungat, are deasemenea un efect anticongestiv. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz.

Curentul faradic Este obţinut din curentul continuu cu ajutorul unui inductor şi este format dintr-o curbă neregulată în care undele pozitive cu valori crescute alternează cu unde negative. Curenţi de joasă frecvenţă cu impulsuri sunt folosiţi în terapie pentru: 1. Electrostimularea musculaturii striate normoinervate—Folosirea acestor curenţi cu inpulsuri realizează o adevărată electro-gimnastică musculară. Se bazeză pe acţiunea de excitare a impulsurilor electrice asupra substraturilor excitabile: muşchii şi fibrele nervoase. Se realizează printr-o descărcare electrică a membranelor celulare numită şi depolarizare. Musculatura striată, scheletică normal inervată - răspunde la impulsuri cu durată relativ scurtă şi frecvenţă relativ rapidă în jur de 30Hz. Efectul de contracţie-se obţine la o durată de 0,1-5 mili sec. şi frecvenţa de 40Hz. Această acţiune tetanizantă sau de contracţie maximă se menţine atâta timp cât curentul străbate muşchiul. Sunt folosite în general următoarele forme de curent: 13


Curenţi dreptunghiulari mici;  Trenurile de inpulsuri;  Curenţi modulaţi de lungă perioadă;  Curenţi faradici;  Curenţi neofaradici; Au frecvenţa de 50Hz durata de un impuls este de 1min. şi pauza dintre inpulsuri de 19 mili sec. Efectele fiziologice-sunt:  Excitator,  Vazomotor producând o vazodilataţie prelungită,  Trofic,  Antialgic,  Revulsiv în cazul unei vazodilataţi maxime. 2. Electrostimularea musculaturiI total denervată—În acest caz se obţine un răspuns selectiv la stimularea prin impulsuri exponenţiale de lungă durată cu panta de creştere lentă sau foarte lentă. Folosirea excitări selective cu astfel de impulsuri poate duce la obţinerea capacităţi de contracţie musculară. 

Forme de curenţi ce pot fi folosiţi:  Curenţi cu inpulsuri trapezoidale-sunt folosiţi în stimularea diferitelor grupe musculare .  Curenţi cu inpulsuri triunghiulare-cu fronturile de creştere liniare sau exponenţiale. Electrostimularea –previne instalarea atrofiei musculare. Nu este o metodă de recuperare în sine ci pregăteşte iniţierea kineto-terapiei recuperatorie. Tratamentul- cu aceşti curenţi trebuie instituit precoce la 7-10 zile de la denervare. Unde scurte Aceste unde au acţiune electrolitică şi electrochimică şi nu produc fenomene de polarizare. Aceste unde nu provoacă excitaţii neuromusculare. Au efecte calorice de profunzime fără a produce însă leziuni cutanate. Spre deosebire de tehnica de aplicare a curenţilor de joasă şi medie frecvenţă în care era nevoie de un contact direct între electrozi şi tegument, la undele scurte electrozi nu se aplică direct pe tegument. Aceşti curenţi de înaltă frecvenţă se pot aplica fie în: câmp inductor fie în câmp condensator 1. Aplicare în câmp condensator-introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului. 2. Aplicarea în câmp inductor-foloseşte electrozi flexibili ce sunt acoperiţi de un cauciuc vulcanizat. Acţiunea asupra sistemului nervos periferic-creşte excitabilitatea, creşte viteza de conducere, scade reobaza şi scurtează cronaxia. Acţiunea asupra musculaturii: scade tonusul muscular, relaxează musculatura antagonistă, îmbunătăţeşte circulaţia locală.

14


Efectele sunt: efect hiperemizant, actiune analgetică, efect miorelaxant şi antispastic efect de activare metabolică Undele scurte produc endotermie nemijlocită cu efect remanent (de lungă durată) de aproximativ 48-72h.

Ultrasunetul. Ultrasunetele au o frecvenţă de 800-1000 KHz. Este nevoie de un contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă. Capul emiţător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau al altui unguent, fără a se apăsa prea tare, în sens circular sau liniar în funcţie de regiunea de tratat, şi cu o viteză foarte mică. Ultrasunetul este folosit în: Câmp continu - când unda ultrasonică este longitudinală şi neântreruptă având o acţiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea unui micromasaj tisular profund şi cu efect termic important. Este foarte important ca emiţătorul să păstreze un contact perfect cu toată suprafaţa tegumentului şi să fie menţinut în poziţie verticală cu acesta. Trebuie evitate în cursa emiţătorului toate zonele cu proeminenţe osoase precum şi regiunile vascularizate. Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită frecvenţă a ultrasunetului din câmp continuu şi când trebuie să ţinem seama de forma şi durata impulsului, durata pauzei şi de frecvenţa intercalări radiaţiilor respective. Într-o baie călduţă se introduce piciorul bolnav înpreună cu capul emiţător. Se vor executa mişcări lente liniare sau circulare la o distanţă de aproximativ 3 cm faţă de tegument având grijă ca suprafaţa emiţătoare să fie paralelă cu tegumentul. Se utilizează substanţă de contrast ca să nu reflecte raza ultrasonică, durata este de până la 10 minute şi tratamentul se face zilnic sau la 2 zile. Acţiunea asupra musculaturi striate şi netede La musculatura hipertonă-produce scăderea tonusului muscular, iar la musculatura atrofică-realizează tonifierea. De cele mai multe ori se urmăreşte efectul anti-spastic decontracturant muscular şi de relaxare generală. Se obţin următoarele efecte fiziologice: analgetice, miorelaxante, hiperemiante, tonifiante, neuro-musculare; excitate de sistemul nervos. La amplitudini mici se obţin efecte sedative, iar la amplitudini mari acţiuni de stimulare şi excitare. 4. TRATAMENT PRIN MASAJ: 

EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI:

15


Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. Spunem că masajul este o „prelucrare”, deoarece se acţionează din afară asupra corpului, Subiectul masat nu cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la efectuarea lui. Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri: 1. Locale:  Acţiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).  Acţiunea hiperemiantă- îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin înroşirea şi încălzirea tegumentului, asupra căruia se execută masajul.  Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale de stază- cu accelerarea proceselor de rezorbţie în regiunea masată.  Acţiunile directe, mecanice-influenţează ţesuturile subcutanate conjunctive şi grăsoase, favorizând schimburile nutritive, prin sporirea aportului de sânge.  Îmbunătăţeşte şi proprietăţile funcţionale ale muşchilor (excitabilitatea, conductibilitate, contractibilitatea) şi ale nervilor motori, făcând să crească impulsul motor şi capacitatea de contracţie a muşchilor. 2. Generale:  Stimularea funcţiilor aparatului circulator- îmbunătăţeşte circulaţia venoasă, creşte cantitatea de hemoglobină din sânge, sporirea numărului de leucocite şi hematii.  Stimularea funcţiilor aparatului respirator-uşurează schimburile de gaze.  Creşterea metabolismului bazal Alte efecte ale masajului sunt:.  Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului, îmbunătăţirea somnului, îndepărtarea oboseli musculare. 





Efectul mecanic- produs de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei şi forţei musculare care participă la mişcarea într-o articulaţie. Mecanismul reflex- în piele există numeroase terminaţi nervoase (numite exteroceptori) în muşchi, ligamente şi tendoane, proprioceptori la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi care pornesc spre sis-temul nervos central. DESCRIEREA ANATOMICĂ A REGIUNII.

REGIUNEA FESIERĂ. Regiunea fesieră este formată din oasele coxale care sunt în număr de 6 (3 perechi), ilon, ischion şi pubis. Muşchii regiunii fesiere formează în partea posterioară a bazinului, un relief muscular caracteristic omului. Sunt inervaţii de: nervul fesier inferior şi superior. Aceşti muşchii fac: extensia coapsei, abducţia şi rotaţia laterală şi rotaţia medială a coapsei. Ei sunt aşezaţi pe mai multe planuri: 16


1. Muşchii fesieri superficiali:  Muşchiul fesier mare. 2. Muşchii fesieri profunzii:  Muşchiul fesier mijlociu;  Muşchiul fesier mic; 3. Muşchii pelvitrohanterieni:  Muşchiul piriform;  Muşchiul obturator intern;  Muşchii gemeni superior şi inferior;  Muşchiul pătrat femural;  Muşchiul obturator extern; REGIUNEA COAPSEI. Coapsa este formată din: osul femur considerat cel mai lung os al organismului. Muşchii coapsei au acţiune de: extensie şi flexia a gambei pe coapsă, flexia coapsei pe bazin, o rotează lateral, contribuie şi la abducţia şi adducţia coapsei şi la extensia genunchiului, rotaţia laterală şi rotaţia medială a gambei. Inervaţia coapsei este asigurată de nervul femural, nervul sciatic şi nervul popliteu. Muşchii coapsei sunt împărţiţi în trei grupe: 1. Muşchii anteriori (extensorii):  Muşchiul cvadriceps femural;  Muşchiul croitor;  Muşchiul tensor al fasciei lata. 2. Muşchii mediali (adductori):  Muşchiul gracilis;  Muşchiul pectineu;  Muşchiul adductor lung;  Muşchiul adductor scurt;  Muşchiul adductor mare. 3. Muşchii posteriori (flexori):  Muşchiul bicepsul femural;  Muşchiul semitendinos;  Muşchiul semimembranos; REGIUNEA GAMBEI Gamba este formată din tibie şi peroneu. Muşchii gambei sunt inervaţi de nervul fibular profund (tibial anterior), nervul fibular comun, sciatic popliteu intern. Prin acţiunea lor execută mişcările de: flexie dorsală şi plantară a piciorului, extensia şi flexia degetelor, pronaţia piciorului şi abducţia plantară. Muşchii gambei se împart în 3 grupe 1. Muşchii anteriori ai gambei:  Muşchiul tibial anterior;  Muşchiul extensor lung al degetelor;  Muşchiul extensor lung al halucelui;  Muşchii peronieri, care au rol de a face pronaţia; 17


2. Muşchii posteriori ai gambei-sunt dispuşi pe 2 planuri: a). Muşchii planului superficial:  Muşchiul triceps sural;  Muşchii gemeni-sunt în număr de 2: unul median şi altul lateral;  Muşchiul solear;  Muşchiul plantar subţire; b). Muşchii planului profund:  Muşchii popliteu;  Muşchiul tibial posterior;  Muşchiul flexor lung al degetelor;  Muşchiul flexor lung al halucelui; 3. Muşchii laterali ai gambei  Muşchiul peronier lung;  Muşchiul peronier scurt. ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI. Este articulaţia dintre condilii femurali, patelă şi condilii tibiali. Condilul medial al femurului coboară mai jos ca cel lateral, încât femurul formează cu tibia un unghi de 174 0. incongruenţa dintre feţele articulare este completată de două meniscuri de forma literei "C".  Meniscul median-este cel mai rezistent şi mai mobil.  Meniscul lateral. Articulaţia genunchiului este un trohoginglim. Mişcările sunt de flexie extensie şi, în măsură foarte redusă de rotaţie şi înclinaţie laterală. REGIUNEA PICIORULUI. Scheletul piciorului propiu-zis este alcatuit din trei segmente:  Tars - este alcătuit din 7 oase, dispuse pe 2 rânduri;  Metatars - este format din 5 oase  Phalange - sunt în număr de 14, câte 3 pentru fiecare deget în parte cu excepţia halucelui care are numai 2 falange. Muschii piciorului se împart în 2 grupe: sunt inervaţi de nervii: plantar medial şi lateral, ramură terminală a nervului tibial. Prin acţiunea lor participă la extensia degetelor, 1. Muşchii dorsali ai piciorului:  Muşchiul extensor scurt al degetelor (muşchiul pedios);

 

2. Muşchii plantari ai piciorului: se împart în 3 grupe: a). Muşchii plantari mediali (muşchii halucelui)-corespund eminenţei tenare: Muşchiul abductor al halucelui; Muşchiul flexor scurt al halucelui;

18

Metode de recuperare medicală BFT în Paralizii de nervi periferici ale membrelor inferioare 

Muşchiul adductor al halucelui; b). Muşchii plantari laterali (muşchii degetului mic):corespund eminenţei hipotenare: Muşchiul abductor al degetului mic  Muşchiul flexor al degetului mic  Muşchiul opozant al degetului mic  c). Muşchii regiunii plantare mijlocii: sunt aşezaţi în 3 planuri: Planul superficial:   Muşchiul flexor scurt al degetelor Planul mijlociu:  Muşchiul pătrat al plantei  Muşchii lombricali-sunt patru muşchii  mici. Cei doi lombricali laterali, şi cei doi lombricali mediali. Aceştia efctuează flexia primei falange şi extensia ultimelor două. Planul profund:   Muşchii interosoşi ai piciorului Muşchii înterosoşi ai piciorului-sunt în număr de 7 dintre care 3 interosoşi plantari şi 4 interosoşi dorsali. Prin acţiunea lor, fac flexia falangelor proximale, extensia ultimelor două falange ale degetelor şi adducţia degetelor.  Muşchii interosoşi plantari; .  Muşchii interosoşi dorsali; 

TEHNICA MASAJULUI

Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulaţii manuale variate aplicate sistematic pe suprafaţa organismului în scop terapeutic sau profilactic (de prevenire). Pentru efectuarea masajului se foloseşte:  Pudră de talc,  Diferite unguente (care conţin medicamente),  Uleiuri,  Săpun. Se controlează starea tegumentului eventuale echimoze. Se evită masarea aluniţelor. Masajul se execută în sensul de circulaţie venoase de întoarcere de la periferie spre centru. MASAJUL ARTICULAŢIEI COXO-FEMURALE Este format din: Capul femurului-care se articulează cu cavitatea acetabulară a osului coxal. Pentru masajul coxo-femural se masează coapsa şi regiunea fesieră. Se face netezirea specifică cu partea cubitală a mâini şi fricţiune pe plica fesieră şi în jurul articulaţiei coxo-femurală. În partea anterioară poziţia pacientului este pentru fricţiune: membrul inferior fiind în flexie şi abducţie uşoară. MASAJUL REGIUNI FESIERE. 19


Poziţia bolnavului- este în decubit-ventral. Neteziri-se execută sub formă circulară şi pieptăne. Frământare-toate formele de frământări de la plica fesieră în sus. Geluiri-pe toată suprafaţa regiunii cu degetele sau cu pumnul. Fricţiuni-cu pumni sau cu articulaţiile interfalangiene. Se execută ciupitul şi toate formele de tapotament şi vibraţiile. MASAJUL REGIUNI COAPSEI. Masajul se începe pe partea posterioară a pacientului fiind aşezat în decubit-ventral. Netezire-cu ambele mâini şi mână după mână pornind de la spaţiul popliteu până la plica fesieră şi pieptăne pe tensorul fasciei lata. Frământarea-se execută cu toate formele ei (cu o mână, cu două mâini şi contratimp) pe toată suprafaţa. Geluirea-se execută pe toată suprafaţa musculară (în special pe şanţurile intermusculare). Fricţiunea-se execută pe direcţia nervului sciatic (şi la spaţiul popliteu şi plica fesieră). Tapotamentul- cu toate formele lui: căuş, cu partea cubitală şi cu pumnul. Se execută transversal pe fibrele musculare. Vibraţia- se execută cu palma întinsă pe toată suprafaţa musculară a coapsei. Se execută cu netezirea de încheiere cu descreşterea treptată a ritmului şi intensităţi obţinându-se un efect calmant (sedativ) asupra pacientului. Partea anterioară-se aşează pacientul în decubit-dorsal. Se execută aceleaşi manevre ca şi la partea posterioară adăugându-se măngăluirea şi cernutul (se flectează piciorul la 450). MASAJUL GENUNCHIULUI Se începe prin încălzirea zonelor alăturate. Asupra acestor regiuni se aplică manevrele de masaj care au un rol tonifiant major prin creşterea circulaţiei sancvine locale. Aceste manevre se execută posterior asupra musculaturi gambei şi coapsei după care se execută neteziri cu partea cubitală în spaţiul popliteu şi fricţiuni în fosa poplitee cu gamba uşor flectată. Partea anterioară a genunchiului se masează mai întâi coapsa după care se trece la masarea propriu-zisă a articulaţiei genunchiului aşezată în semiflexie. Se execută netezirea articulaţiei cu cele 2 police, ţinând contrapriză în fosa popliteee cu celelalte degete. Fricţiunea-se aplică cu policele pe ambele margini ale sacrului capsular fricţionând articulaţia de jur împrejur. Se înconjoară rotula şi condili femurali. Fricţiunea se poate combina cu vibraţia. MASAJULUI GAMBEI Partea posterioară: Poziţia pacientului-decubit-ventral. Netezirea-se execută cu 2 mâini, mână după mână şi pieptăne. Frământatul-cu o mână, cu 2 mâini şi contratimp. Geluirea-pe toată suprafaţa musculară şi pe şanţul muşchilor gemeni.

20


Fricţiunea-se execută pe tendonul lui Ahile în formă de cleşte şi pe şanţul între muşchii gemeni. Tapotamentul-toate formele şi vibraţia. Partea anterioară: Se execută neteziri, frământări şi geluirea şi fricţiunea se execută cu 2 degete depărtate pe creasta tibială. Nu se face tapotament. Se poate executa măngăluirea şi cernutul cu membrul inferior în flexie. MASAJUL PICIORULUI Poziţia pacientului-la partea plantară în decubit-ventral cu piciorul sprijinit în mâna maseorului gamba fiind un pic flectată. Neteziri-pieptăne de la călcâi spre degete şi cu policele. Frământarea-cu 3 degete pe partea externã a muşchilor tenari. Geluirea-pe toată suprafaţa plantei. Fricţiunea-pe toată suprafaţa plantei dar în special pe aponevroza plantară deget peste deget. Tapotamentul-cu partea cubitală şi cu pumnul. Partea dorsală-în decubit-dorsal. Netezirea-cu palmele întinse de la degete către gleznă înconjurând maleolele cu vârful degetelor, cu 2 degete depărtate pe spaţiile interosoase. Geluirea-pe aceleaşi direcţi ca la netezire. Fricţiunea-pe aceleşi direcţii ca la netezire şi în jurul maleolelor deget peste deget. Se poate combina fricţiunea cu vibraţia. Vibraţiile şi netezirile de încheiere. 

MOBILIZAREA ARTICULAŢIILOR (Kinetoterapie).

Mobilizări pasive-active. În cazul centurii pelviene şi a coapsei se pot executa următoarele mişcări:  Flexia coapsei pe bazin (cvadricepsul şi croitorul);  Extensia coapsei (marele fesier şi semitendinosul);  Adducţia coapsei (micul şi mijlociul fesier şi tensorul jasciator);  Adducţia (adductorii şi pectineul);  Rotaţia externă (adductori şi obturatorul);  Rotaţia internă (micul şi mijociul fesier);  Flexia gambei (cvadricepsul femural).  Circumducţie. În cazul articulaţiei genunchiului se execută mişcări:  Flexia-este mişcarea prin care gamba se apropie de faţa posterioară a coapsei.  Extensia-este mişcarea de îndepărtare a feţei posterioare a gambei de faţa păosterioară a coapsei.  Rotaţia înăuntru-vârfurile piciorului se apropie de linia mediană (adducţie).  Rotaţia înafară-se deplasează lateral (abducţie).

21


Înclinarea laterală şi medială-se fixează coapsa iar gamba este dusă în semiflexie din această poziţie se imprimă gambei mişcările oscilatorii, pendulare, atât în sens lateral cât şi medial. . 

În cazul articulaţiei gleznei se execută după masaj mişcări pasive şi active.  Flexia dorsală-este mişcarea prin care faţa dorsală a piciorului se apropie de faţa anterioară a gambei.  Flexia plantară-este mişcarea opusă prin care faţa dorsală a piciorului se îndepărtează de gambă.  Adducţia-este mişcarea prin care vârful halucelui se apropie de planul medio-sagital al corpului.  Abducţia-este mişcare prin care vârful halucelui se îndepărtează de planul medio-sagital al corpului.  Circumducţia-este mişcarea prin care vârful halucelui descrie un cerc şi rezultă din executarea alternativă a mişcărilor precedente.  Supinaţia-este mişcarea prin care marginea a piciorului este ridicată de pe pământ, astfel că faţa plantară priveşte spre planul medio-sagital al corpului.  Pronaţia-este mişcarea prin care marginea laterală a piciorului se ridică de pe sol, astfel încât planta priveşte înafară. 

GIMNASTICA MEDICALĂ.

Se pot efectua exerciţii de mers pe marginile externe ale picioarelor cu călcâile înafară şi degetele în flexiune dorsală. Cele mai importante exerciţii în gimnastica medicală sunt exercitiile izometrice. Alte exerciţii indicate în paralizia nervilor periferici sunt exerciţiile executate la:  Covorul rulant;  Bicicleta ergometrică;  Spalier;  Urcatul şi coborâtul scărilor. 5. TERAPIA OCUPAŢIONALĂ. (Ergoterapia) Este o metodă foarte bună pentru refacerea imaginii kinestezice, fără a plictisi pacientul prin repetarea aceloraşi exerciţii timp îndelungat. Terapie ocupaţională are 4 scopuri importante:  Ameliorarea mobilităţii articulare, a forţei musculare, a coordonării mişcărilor, deci restabilirea stereotipurilor dinamice ale vieţii de zi cu zi;  Să obişnuiească pe pacient să se ajute singur, să redevină independent în activităţile uzuale (mâncat, îmbrăcat, spălat, mers, etc) cu sau fără ajustarea obiectelor utilizate. Deci, să pregătească reinserţia socială.  Să evalueze necesităţile ulterioare (provizorii sau definitive) de ajustări ale sculelor de muncă, ale obiectelor casnice, în concordanţă cu invaliditatea şi în general, să evalueze capacitatea de muncă restantă.  Să pregătească reinserţia profesională, utilizând elementele ergoterapiei. 22


Totul depinde de fizioterapeut să ştie să aleagă cele mai potrivite activităţii recreative profesionale sau din viaţa obişnuită, care se adresează muşchiului şi mişcării afectate de pareză. Este important scopul final pe care îl urmărim. În cadrul ergoterapiei se recomandă:  Pedalatul la maşina de cusut,  Roata olarului;  Mersul pe plan înclinat; 6. TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, nămoluri) Staţiunile de tratament pentru aceste afecţiuni sunt recomandate de către medicul specialist cu prescripţia necesară. Enumerăm staţiunile de tratament folositoare pentru paralizia nervilor periferici: Băile Felix-sunt băi oligo-metalice slab mineralizate şi radio-ionice;  Băile Herculane, Pucioasa, Vulcana-sunt băi termale si sulfuroase;   Govora-sunt băi sulfuroase, iodate şi sărate; (nămol silicos şi iodat); Bazna-sunt băi iodate şi sărate;   Sovata, Amara, sunt băi sărate şi cu nămoluri de lacuri sărate.  Litoralul (Eforie siTechirghiol) - băi sărate şi cu nămol sapropelic În staţiunile de tratament se aplică o gamă largă de proceduri balneofizioterapice. Pe lângă aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului. Reeducarea şi readaptarea la viaţa cotidiană presupune însuşirea de către deficientul neuromotor a tuturor deprinderilor motrice, pe care viaţa cotidiană le reclamă.

BIBLIOGRAFIE: Lucia Ştefănache – Curs de Neurologie, Ed. Polirom, 1993-1995. Conf. Dr. V. Ranga, Prof. Dr. I. Teodorescu Exarcu – Anatomia şi Fiziologia Omului, Ed. Medicală, Bucureşti, 1969. Dr. Clarence Dail şi Charles Thomas – Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecţiuni obişnuite), Casa de Editură-Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 1999. Vasile Marcu – Masaj şi Kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, Bucureşti 1983. Sbenghe Tudor – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Ed. Medicală, 1981 Dr. Adrian N. Ionescu – Gimnastica Medicală, Ed. ALL, Bucureşti, 1994. Note de curs.

23

Paralizia de Nerv Periferic-masajkinetoterapie.ro

Recommend Documents