LIBERALISMUL
1. Conceptul de liberalism. Valorile principale ale liberalismului 2. Teoria liberală clasică. Tradiţii şi precursori 3. Liberalismul secolului XX. Neoliberalismul şi formulele sale 4. Consideraţii teoretice asupra disputei neoliberale 5. www 6. Raporturile liberalismului cu alte doctrine Exista o bibliografie consistentă care s-a acumulat în ultimii 300 de ani. Liberalismul este doctrina cu cea mai largă cuprindere (anvergură) la nivelul spiritualităţii moderne. Ca etimologie, termenul este de origine latină. El provine de la latinescul libertas, care desemna în latina clasică, sclavul eliberat, sclavul care nu mai depindea de un stăpân, nici juridic, nici economic. Libertas era fostul sclav care ajunsese el însuşi în stare să găsească o muncă, din care să-şi asigure subzistenţa şi, chiar prosperitatea, pentru el şi pentru familia sa. Etimologia, luminează în acest caz o componentă conceptuală relevantă: faptul că liberalismul înseamnă concomitent independenţă juridică şi capacitate umană de a găsi şi valoriza oportunităţi Teoriile politice moderne, subliniază faptul că termenul de liberalism este folosit mai ales în scopuri demagogice, dat fiind caracterul lax al conceptului. Valoarea fundamentala a liberalismului rămâne, dincolo de diferitele unghiuri de abordare, asigurarea fericirii individului şi umanismul individualist. 1.
Conceptul teoretico-filosofic de liberalism. Valorile cheie ale liberalismului
Ştiinţele politice şi practica politică căuta un concept de liberalism, adică o utilizare precisă şi univocă a cuvântului, referitoare la o realitate determinabilă, privită din acelaşi punct de vedere. Un autentic concept de liberalism nu poate viza obiective propagandistice sau efecte de presă, ci clarificarea punctului de vedere care comandă doctrinele şi practicile politice care se consideră cu îndreptăţire liberale. Nici această determinare nu este simplă. Aceasta pentru că istoria gândirii de tip liberal este forate veche şi foarte variată. Gândirea liberală a începuturilor are alte dimensiuni şi alte caracteristici decât liberalismul marilor entuziasme din secolul XVIIlea şi al XVIII-lea, decât aşa numitul „liberalism de tranziţie” sau cel contemporan. Totuşi există câteva caracteristici majore care individualizează şi dau identitate specifică liberalismului ca atare. Conţinutul acestora poate fi determinat sub aspect politic, economic şi social. A) Liberalismul sub aspect politic presupune: - separarea netă între societatea civilă şi societatea politică, între activitatea civilă şi cea politică 1
- preeminenţa societăţii civile căreia îi aparţine suveranitatea - preţuirea în primul rând a fericirii individului şi numai în plan secund a libertăţii, egalităţii, fraternităţii ca relaţii şi raporturi între indivizii care favorizează mai mult decât contrarele lor aceasta fericire - înţelegerea tuturor instituţiilor publice ca „servitoare” (instrumente) ale societăţii şi aprecierea valorii lor după calitatea administrării pe care o prestează. Separarea între societatea civilă şi cea politică înseamnă că activitatea de guvernare se aplică unei realităţi date, independentă de activitatea politică. Aceasta realitate este denumita, în filosofia politică, de la Hegel încoace, „societate civilă”. Ea are o esenţă, o natură proprie, care sa statornicit în devenirea ei istorică şi din care, la rândul lor, decurg graniţele până la care se poate întinde politicul. Guvernarea care trece de aceste graniţe este „contra naturii”, absurdă şi imorală. Ea trebuie neîntârziat schimbată, lichidata. Libertatea individului, intimitatea lui nu pot fi atinse prin intermediul instrumentelor de guvernare. Suveranitatea aparţine, potrivit concepţiei liberale, societăţii civile, care-şi încredinţează puterile spre administrare legislativului şi guvernului, care funcţionează ca puteri separate şi în echilibru împreuna cu puterea judecătorească. Există o etapă de început marcată de o serie de probleme cheie care se regăsesc sub semnul a ceea ce numim astăzi liberalismul clasic. Tezele esenţiale ale liberalismului clasic rămân, indiferent de timp şi loc, nucleul tare a curentului liberal din toate timpurile şi toate locurile. Exista câţiva termeni cheie care sunt definitorii pentru liberalism: 1. libertatea 2. egalitatea şanselor Într-un plan general-filosofic valoarea fundamentală a liberalismului rămâne umanismul individualist, asigurarea fericirii individului. Temeiul, condiţia individualismului este existenţa proprietăţii individuale, garantată politic atât ca posibilitate de înfiinţare, ca existenţă, cât şi ca posibilitate de transmitere. Toate activităţile politice se justifică în perspectivă liberală sub condiţia transformării omului în stăpân şi posesor al condiţiilor naturale şi sociale de care depinde fericirea sa. Cu formula lui Condorcet, din Schiţa a unui tablou al progresului spiritului uman (1798): oamenii sunt răi pentru ca sunt săraci şi ignoranţi. Daţi-le bogăţia şi luminile cunoaşterii, îndemna el, şi ei vor deveni buni. Conjugându-şi eforturile cei buni vor putea fi şi fericiţi. Aceste premise stau la baza diverselor formule conceptuale pe care le cunoaşte liberalismul. Principiul esenţial al liberalismului este: „Cât mai mult bine, pentru cât mai mulţi oameni!” Iar binele se concretizează în realizări precum prosperitatea, instrucţia, reforme înfăptuite cu discernământ, progres. Valoarea definitoriu liberală în plan social rămâne legalitatea. Statul liberal este un stat de drept, cu un sistem de legi extins şi caracterizat de obligativitate. La temelia statului liberal stă de obicei constituţia şi legile organice. 2
Fraternizarea relativă implica o solidaritate a indivizilor dornici de a obţine aceea fericire menită să întrunească şi consensul general: de aceea guvernământul liberal implică o răspundere a executivului în faţa legislativului. Statul liberal, în această viziune, este un administrator, un „slujitor” al societăţii civile care trebuie să aducă prosperitate şi securitate pentru cel mai mare număr de oameni. Aceste obiective pot fi atinse printr-un guvernământ „minimal” sau printr-un guvernământ de factură neoliberală care admite statul intervenţionist. Liberalii clasici diferă de cei moderni, în primul rând pentru că admit teza conform căreia acţiunea politică este un fapt nenatural şi nerecomandabil. Liberalismul modern, chiar dacă pune sub semnul întrebării autoritatea politică, nu o neagă (în manieră anarhistă), ci pretinde o reformare a ei. Statul liberal, indiferent de varianta de liberalism avută în vedere este un administrator, adică o pârghie a societăţii civile. El răspunde pentru atingerea obiectivului general: libertatea, prosperitatea, speranţa şi securitatea pentru cât mai mulţi dintre membrii acelei societăţi. Acest obiectiv poate fi realizat fie printr-un guvernământ minimal (statul ca „paznic de noapte”) fie printr-un guvernământ definibil după sarcinile sociale concrete, ale momentului, fie printr-un guvernământ, neo-liberal, de „intervenţie a statului în economie”. Liberalii sunt, în genere împotriva exceselor revoluţionare şi implicit împotriva revoluţiei de tip comunist. Este preferat progresul pe calea reformelor. Ca tehnici politice liberale pot fi menţionate negocierile, compromisul, practicile de abordare activă a oportunităţilor, critica permanentă a guvernării în scopul adecvării ei la cerinţele sociale şi la obiectivul urmărit, participarea la putere ca opoziţie constructiv. B) Liberalismul din perspectiva economică Liberalismul politic este reflexul socio-politic al unei doctrine economice. Liberalismul are la bază proprietatea privată şi regula laissez-faire. Doctrina liberală se bazează pe crearea, conservarea şi dezvoltarea proprietăţii private de tip industrial, financiar, bancar, comercial. Obiectivul declarat al politicilor liberale este progresul fără salturi al obiectului proprietăţii care va asigura bunăstarea, prosperitatea generală. Întreprinzătorul - proprietar particular garantează social iniţiativa sa cu averea pe care o deţine. Riscul pe care el şi-l ia este individual, al său, iar nu al societăţii. Acţiunea întreprinzătorului în context liberal, se desfăşoară după regula „laissez faire-ului”. Aceasta era iniţial, înţeleasă ca libertate nelimitată din afară. Singură piaţa, ca o „mâna invizibilă” (Adam Smith), reglementează spaţiul de expansiune al întreprinzătorilor, prin mecanismul concurenţei, asigurând prin acelaşi mecanism promovarea intereselor sociale, abundenţa de produse, scăderea preţurilor. Ulterior libertatea întreprinzătorului s-a redefinit ca libertate autolimitată în propriul ei interes, prin intervenţia statului în economie. Intervenţia statului se manifestă fie în protejarea unor ramuri, fie în acţiuni de evitare a acaparării statului de către o singură clasă socială. Practica economică presupune concurenţa şi legea profitului. Libertatea întreprinzătorului este însă reglementată, fiind limitată prin intervenţia statului în economie. Ca mecanisme intervenţioniste există: fiscalitatea, planificarea pe termen lung, priorităţile naţionale.
3
C) Liberalismul din perspectivă socială În plan social, liberalismul se pronunţă pentru reforme menite să redistribuie averea, libertatea, oportunităţile şi facilităţile sociale pentru a asigura egalitatea socială a şanselor şi să introducă solidaritatea (temeiul societăţii civile). Fără solidaritate există riscul atomizării sociale şi al anarhiei. Imperativul de solidaritate nu înseamnă însă căderea în egalitarism. Elitele vor continua să subziste, criteriile de selectare fiind însă revizuite. După elita proprietăţii, liberalii preţuiesc meritocraţia, elitele competenţei. Se asigură mişcarea socială pe verticală, trezind încrederea că societatea liberală este societatea tuturor posibilităţilor. Prin sprijinirea învăţământului liberalii sprijină formarea elitei meritocratice. Liberalii se pronunţă ferm împotriva luptei de clasă. Sunt pentru ameliorarea activităţilor şi a societăţii prin critica civilizată.1 Liberalii nu sunt legaţi de o anume biserică. Sunt pentru statul laic, în care toate religiile au o condiţie egală. De asemenea ateismul este privit ca o opţiune personală care nu poate fi subiect al vreunei presiuni, opresiuni sau favor din partea statului. Prin tradiţie liberalismul este un curent de centru-stânga. El este legat de afirmarea culturii de tip urban, burghez, cu valorile ei, de afirmarea statelor naţionale şi de cadrul democratic al vieţii sociale. Social-liberalismul este curentul şi doctrina politică care exprimă interesele claselor mijlocii, adepţilor proprietăţii individuale productive şi al elitelor profesionale. În măsura în care redistribuie libertăţi, oportunităţi şi facilităţi comunitare muncitorilor, poate recruta electorat şi din rândurile muncitorilor. Liberalismul politic este apogeul unei tradiţii de gândire socială care coboară până departe în Antichitate. Vechii profeţi evrei, Jurământul de pe Munte sau filosofii presocratici teoretizau poziţii care au fost ulterior considerate bastioane premergătoare gândirii liberale. Este vorba despre însemnătatea acordată individului, de libertatea şi independenţa faţă de cerinţele şi aşteptările grupului, despre relaxarea credinţelor în puterea obiceiurilor, legii şi autorităţii supraindividuale. Polis-ul grecesc a ajuns să se confrunte cu tiraniile tocmai pe fondul individualismului accentuat al membrilor cetăţii. Aşa cum evidenţiază Kurt Schilling „L’idéal tyrannique découle ainsi de façon naturelle de la décadence de la communauté totalitaire et de sa transformation en individus isolés non seulement politiquement libres et se gouvernant euxmêmes dans la communauté, mais sépares les uns des autres et libres les uns contre les autres. Ces individus indépendants, mais isolés, sont aussitôt entraînés à la guerre.(…) Le tyran n’est ainsi que l’individu qui a été jusqu'à bout des conséquences de l’individualisme et de ses méthodes de défense.”2 Individualismul (şi cel liberal în consecinţă) nu este, aşa cum s-a dovedit încă din Antichitate o poziţie comodă şi lipsită de pericole. În cea mai mare parte a istoriei sale, omul ca individ a fost supus regulilor şi cutumelor grupului său. Emanciparea sa ca individ, poate fi înţeleasă ca o cucerire a culturii Vestului European şi constituie cea mai însemnată marcă a acestuia. De aceea liberalismul nu poate fi 1
A se vedea Regulile polemicii civilizate de la Oxford
2
Schilling, Kurt, Histoire des Idées sociales, Ed. Payot, Paris, 1962, p. 43
4
separat de căutările omului din Vest cu privire la căile sale de emancipare. Într-o accepţie restrânsă liberalismul chiar acest lucru îl desemnează: încercarea de a proteja individul de arbitrarul unor constrângeri externe care ar împiedica deplina realizare a potenţialităţilor sale. Originea liberalismului ca mişcare politică este legată de procesul istoric de afirmare a burgheziei şi a statului naţional. Ca teorie, originarea liberalismului este conjugata cu trei teorii filosofice şi două mari evenimente politice. Cele trei teorii filosofice sunt: Empirismul filosofic, de la Hobbes la John Stuart Mill; Filosofia luminilor cu progresismul şi optimismul ei nelimitat şi utilitarismul, mai ales, în varianta lui Jeremy Bentham. Cele două momente istorice sunt: Revoluţia Engleză de la 1688 şi Revoluţia Franceză de la 1789, practic de la 1792 la Directorat. Totuşi, abia „La sfârşitul perioadei revoluţionare şi imperiale, care a durat patru sau cinci ani, parcă pentru a sublinia şi mai bine rolul lor fondator, apar principalele texte ale curentului liberal francez sau mai degrabă ale curentului liberal provenit din Europa franceză: De l’esprit de conquête et de l’usurpation de Benjamin Constant (1814) ; De Bonaparte et des Bourbons de Chateaubriand (acelaşi an); Traité d’économie politique de Jean-Baptiste Say apărut deja în 1803, dar cu adevărat cunoscut şi difuzat după 1814; Considérations sur les principaux événements de la Révolution française de Madame de Staël care avea să fie publicată în 1818, la un an după moartea sa; Essai sur les garanties individuelles dues a tous les membres de la société de Daunou, apărut la aceeaşi dată, Commentaire sur l’esprit de lois de Desttut de Tracy (1819) publicat la Liège şi mai ales de conferinţa lui Benjamin Constant: La liberté des anciens comparée a celle des modernes, pe baza căreia autorul fundamentează Cours de politique constitutionnelle (1818-1820.”1 În esenţă, se poate aprecia că, în plan social, liberalismul se pronunţă pentru redistribuire şi o egalitate a şanselor. Este necesară, o solidaritate socială limitată însă la prevenirea conflictelor interpersonale. În societatea liberală, în afara de elita proprietăţii, un loc important îl ocupă meritocraţia. Liberalismul politic reprezintă apogeul unei tradiţii de gândire care are în centrul sau individul, libertatea sa, precum şi meritele sale. 2. Teoria liberală clasică. Tradiţii şi precursori
Liberalismul clasic oferă un răspuns la o problematică dominant politică şi, în mod derivat, aşa cum am arătat, la problemele economice. Această teorie îşi are expresia într-o filosofie politică, cu importante influenţe dincolo de liberalismul economic (Adam Smith, David Ricardo). Există autori importanţi care se ilustrează intelectual prin lucrări de filosofie liberală. Simbolul tradiţional al premiselor conceptuale care premerg liberalismului politic este filosoful empirist John Locke. Acesta nu are doar scrieri influente, ci şi o activitate politica nemijlocita. Pe această linie se plasează diverşi gânditori şi oameni politici: Th. Jefferson, Bay. 1
Roussellier, Nicolas, Europa liberalilor, trad. rom. Daniela Irimia, Ed. Institutul European Iaşi, 2001, p. 18
5
3. Liberalismul secolului XX Între liberalismul clasic şi ceea ce în secolul 20 a fost etichetat ca fiind liberalism, se interpune aşa numitul liberalism de tranziţie. În acest orizont putem identifica autori precum J.S. Mill, Herbert Spencer, Jeremy. Bentham (1748-1832), Alexis de Tocqueville. J.S. Mill susţine (în lucrarea sa Despre libertate) că individul nu trebuie să dea seama în faţa societăţii pentru actele sale, câta vreme acestea nu se răsfrâng asupra cuiva aflat în afara sa. Individul nu poate fi culpabilizat şi societatea nu poate lua măsuri directe şi radicale împotriva sa, dar îşi poate exprima, atunci când consideră necesar, dezacordul faţă de un anumit comportament sau o anumită acţiune. Individul răspunde în fata societăţii doar pentru acele categorii de acţiuni care aduc prejudicii sau vătămări celorlalţi membri ai societăţii fiind pasibil de pedeapsă. Statul are posibilitatea să intervină, în principiu, în cazuri precum: prohibiţia substanţelor periculoase, restricţia vânzării otrăvurilor, etc. Libertatea poate apărea în aceste condiţii ca fiind un factor favorizant al abuzurilor; totuşi, concepţia liberală apreciază ca este de preferat sa îşi asume acest risc, întrucât atâta vreme cat nu avem certitudinea răului, individul se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Liberalismul a cunoscut, de-a lungul celor 300 de ani de istorie, numeroase revizuiri; adesea aceste revizuiri erau interpretate ca fiind abateri de la principiile liberale, mulţi dintre teoreticienii liberali refuzând să accepte aceste noi interpretări. în acest context, şi-a făcut apariţia neoliberalismul – interpretat adesea ca o reacţie la apariţia şi afirmarea pe scena politică a partidelor socialiste. Neoliberalismul. Principalele alternative neoliberale. Neoliberalismul este o doctrină economică şi politică apărută în secolul 20. Aşa cum arăta etimologia cuvântului, rădăcinile neoliberalismului se găsesc în orizontul ideilor clasic-liberale. Momentul istoric care delimitează apariţia problematicilor neoliberale este criza economică mondială din anii 1929-1933. Keynes este unul din teoreticienii care cer intervenţia statului în economie pentru a realiza un model anti-ciclic de dezvoltare economică. (cf. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii ş ia banilor). Neoliberalismul a reprezentat o politică de succes în Europa şi în SUA. În anii ’70, keynesismul şi intervenţionismul pe care acesta îl promovează începe să fie criticat de noii neoliberali începând cu Hayek. Diversitatea problemelor cu care se confruntă secolul 20 conduce la o spargere a unităţii doctrinare neoliberale. Nu se mai poate vorbi de un singur neoliberalism, totuşi pot fi identificate anumite valori liberale esenţiale, care se regăsesc la toate aceste orientări. Valorile comune cele mai importante sunt: drepturile naturale ale individului, securitate, bunăstare, suveranitatea statului, însă o suveranitate care aparţine societăţii civile. Societatea civilă îşi încredinţează puterile spre administrare legislativului şi guvernului, dar ele funcţionează ca puteri separate, ele se afla într-un echilibru echidistant faţă de puterea 6
judecătorească. Valoarea fundamentală a liberalismului de orice fel rămâne umanismul individualist. Caracterizare generala a neoliberalismului. Direcţii doctrinare şi ramuri. Neoliberalismul este o doctrină economică şi politică a secolului XX. Momentul istoric care-i marchează problematica este criza economica mondiala din 1929 -1933, iar cartea sa de căpătâi este cartea lui J.M.Keynes -Teoria generala a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor (1936), care cere intervenţia statului în economie pentru a realiza un model anti-ciclic de dezvoltare economică. El a fost o politică de succes ca politică a dirijismului în Europa şi neweconomics în S.U.A. în anii '70 Keynesismul intervenţionist este criticat de către noii neoliberali în frunte cu Fr.A.von Hayek. Confruntat cu varietatea problemelor secolului XX, neoliberalismul îşi pierde unitatea. Rămân însă ca valori liberale majore: 1. drepturile naturale ale omului - ca securitatea şi bunăstarea 2. individualismul - ca valoare princeps şi ca valoare incontestabilă în raport cu orice sistem politic 3. respectul legii naturale plasate înaintea oricărei legi umane; 4. egalitatea şanselor pentru toţi membrii societăţii 5. separarea puterilor în stat 6. critica status-quo-ului în vederea ameliorării lui Curentele majore în cadrul neoliberalismului sunt: 1. liberalismul nostalgic - care căuta revenirea la laissez faire-ul clasic, la autoreglarea pieţei prin „mâna invizibilă” – exponent Hayek şi liberalismul anilor '70 -80. 3. neoliberalismul pragmatic - intervenţionist: a) - cu teoria „statului bunăstării generale” (Walt Rostow, John K.Galbraith) b) - New-Deal-ul american al lui Franklin D.Roosevelt şi John F.Kenedy - New-Frontiers; accentuează rolul resurselor umane de creativitate politică şi sociala în ieşirea din criză, rolul personalităţii şi a adeziunii populare la politica personalităţii (exemplul lui F.D.Roosevelt). Ei pornesc de la observaţia conform căreia societatea modernă foarte complexă, este la bază, colectivă şi interdependentă; pe de altă parte problemele zilnice sunt un fel de cadru, care poate fi efectiv dirijat numai prin mijlocirea acţiunii colective de obicei guvernamentale. Colectiviştii cred în separabilitatea libertăţii - în posibilitatea de a păstra libertăţile politice şi civile în ciuda unei restrângeri rezonabile, moderate, a libertăţii economice. O altă idee centrală a New-Deal -ului este necesitatea restaurării echilibrului economic pe principiul „fiecare sa fie în mod rezonabil prosper”. Aceasta este chemarea guvernului sa ajusteze preturile intre partea rigida şi cea flexibila a economiei, să crească preţurile în zona flexibilă şi să crească producţia în zona rigidă. Echilibrul economic este necesar atât în beneficiul economiei cât şi a democraţiei. New-Deal respinge acuzaţia de „înregimentare” şi totalitarism 7
soft. Teoreticienii acestei orientări recunosc deschis obligaţia guvernului de a oferi locuri de muncă sau reducerea numărului victimelor nevinovate ale declinului periodic al economiei. Ei recunosc dreptul muncitorilor de a se organiza fără interferenţe din partea funcţionarilor şi dreptul de a acţiona colectiv prin reprezentanţii lor. Prin întregul program New-Deal este promovată ideea obligaţiilor reciproce ale indivizilor şi grupurilor unii faţă de alţii. New-Deal cere modernizarea maşinăriei guvernamentale în direcţia creşterii federale, în special a autorităţii în ramurile executive, mai larga folosire a experţilor guvernamentali şi delegarea celor mai multe puteri quasi-legislative şi quasi- judiciare către agenţiile administrative. Cel mai nou element în politica New-Deal este accentul pe planificarea economică naţională un accent stimulat de depresiunea anilor 1929 -1933 şi de urgenţa reducerii ei. New-Deal subliniază faptul că tehnologia modernă a făcut posibilă o economie a abundenţei, în care hotărâtoare este distribuţia, mai degrabă decât producţia. Planificarea la nivelul marilor corporaţii, planificarea locală este din punct de vedere socialgenerale, contraproductivă. Ea conduce la rigidizarea preţurilor. Planificarea guvernamentală în interesul public trebuie să coordoneze sau chiar să înlocuiască planificarea regională, domenială. Asemenea planificare guvernamentală nu trebuie să ignore posibilitatea de a dezvolta tehnici de producţie, dar în principal trebuie să se concentreze spre distribuirea mai echitabilă a venitului naţional preocupându-se de menţinerea şi dezvoltarea producţiei, folosirea întregii forţe de muncă, de stabilitate şi securitate. 4. Consideraţii filosofice asupra disputei neoliberale În epoca noastră, disputa dintre liberali se reflectă ca o competiţie doctrinară şi în plan filosofic. Ea este descrisa în lucrările a 2 filosofi influenţi: J.RAWLS (1971- O teorie a dreptăţii) şi R.NOZICK (1974- Anarhie, stat şi utopie). Pentru Rawls, vechea deviză a liberalilor privitoare la contractul social e importantă în măsura în care ne poate servi la descoperirea principiilor dreptăţii sociale. Rawls începe prin a-i cere unui eventual lector sa îşi imagineze situaţia unui grup de oamenii ce semnează un contract. Însă el observă că, cei mai mulţi stau sub un fel de „văl al ignoranţei” care îi împiedică să-şi cunoască identitatea, vârsta, rasa. Dacă toţi indivizii aceştia acţionează conform propriului interes, nici unul nu va reuşi să-şi creeze un avantaj nemeritat întrucât nici unul nu ştie care ar fi acest interes personal. Deci, concluzionează Rawls- ignoranţa asigură, în acest caz, imparţialitatea. Rawls considera că oamenii aflaţi sub acest văl al ignoranţei vor alege în viaţă ghidaţi de doar două principii fundamentale ale dreptăţii: 1) fiecare trebuie sa fie liber, dar în mod egal faţă de semenii lui 2) fiecare trebuie să se bucure de egalitatea de şanse -pt. a contribui la realizarea acestui obiectiv, fiecare persoană să se bucure de acelaşi nivel de bogăţie şi putere, cu excepţia situaţiilor în care cineva ar putea dovedi că o distribuţie inegală ar fi în folosul persoanelor dezavantajate, mai sărace . 8
În perspectiva lui Rawls, oamenii care depun cele mai mari eforturi şi dispun de abilităţi mai mari, nu merită o recompensă mai mare decât alt om. Resursele personale şi abilităţile sunt caracteristici ereditare sau dobândite graţie mediului- în consecinţă o persoană nu poate avea un avantaj datorită talentului cu care ea s-a născut sau în temeiul hărniciei lui native. Dacă dreptatea ne cere sa dăm o răsplată mai mare anumitor indivizi, aceasta nu se întâmplă pentru că ei merită mai mult, ci pentru că e singura cale de a promova interesele persoanelor defavorizate. Semnificaţia celui de-al doilea principiu pe care îl susţine Rawls, arată că el rămâne un adept al liberalismului bunăstării, dar într-un mod egalitarian. Punctul de plecare al teoriei sale este distribuţia egală a bunurilor şi atunci când aceasta nu se întâmplă ea poate fi legitimată doar prin binele celor aflaţi la periferia societăţii. În esenţă, Rawls susţine că oamenii nu se pot bucura nici de libertate, nici de şanse egale dacă există inegalităţi în ce priveşte bogăţia. NOZICK-si statul liberal Dupa teoria dreptatii lansată de Rawls, Nozick îşi publica lucrarea Anarhie, stat şi utopie. El se pozitioneaza diferit fata de Rawls sustinand ca toti oamenii au anumite drepturi pe care fiecare ar fi gresit sa le incalcam.Intrebarea care se ridica ramane:cum poate fi conceput un guvernamantsau un stat care sa nu violeze drepturile cetatenilor? Raspunsul lui NOZICK se contureaza pe linia unei vechi idei liberale ce trece prin Hobbes şi Locke:este vorba de starea de natura. Nozick ne cere sa ne inchipuim un stat fara guvernamant, autoritate politica, fara institutii.In starea de natura indivizii au drepturi ,ei fiind lipsiti de protectie. în starea aceasta de natura, anumiti oamenii intreprinzatori vor porni afaceri bazate pe asigurarea protectiei. Cei ce vor dori protectia s-ar putea inscrie, desigur în schimbul unei taxe la o astfel de agentie. Daca oamenii subscriu unei astfel de agentii, alegerea lor apare ca una liberala-nimeni nu-i forteaza sa faca ceea ce ei nu vor. Daca initial e posibil sa existe mai multe astfel de agentii, în final una va deveni mai puternica şi le va inghiti pe celelalte, devenind ea însă si unstat- noul stat asigura doar functii minimale de proctie. Statul este legitim pt. ca nu violeaza drepturile nimanui. Nozick pretinde ca este singurul stat legitim. La fel ca alti liberali neoclasici, Nozick sustine ca guvernul ar trebuie sa ne protejeze şi în rest sa lase o concurenta libera intre indivizi. El apara dreptul individual de a gândi şi a spune orice, în măsura în care nu se violează drepturile celorlalţi membri ai societăţii. LIBERALISMUL CONTEMPORAN Exista 3 chestiuni esenţiale care pot fi semnalate în legatura cu liberalismul contemporan: 1) în ciuda prestigiului şi a pretenţiilor sale de succes liberalismul nu mai este „motorul schimbării”, cel puţin în lumea occidentala. Ideile liberale mai pot avea un rol dinamizant important doar în statele lumii a treia, unde se preconizează o reconstrucţie a sistemului sau în tarile musulmane 2) nu se mai poate vorbi despre o unitate a concepţiilor liberale, chiar daca se păstrează acordul asupra libertatii individului, a prevalenţei intereselor lui. Liberalii se contrazic între ei în ce priveşte mijloacele, metodele, ce pot promova în practică ideile lor, eventual sa definească 9
ţintele acţiunii politice. De exemplu: liberalii bunăstării sunt de părere ca e nevoie de un guvernământ activ, intervenţionist care sa ofere tuturor şansa de a deveni liberi. Libertarienii apăra ideea unei limitări a competenţelor guvernământului tocmai pentru a nu diminua nepermis libertatea individului; la maxima extremă se situează anarhiştii libertarieniîn viziunea lor, orice guvernământ trebuie abolit. 3) dificultatea care rezultă din angajamentul liberalilor în soluţionarea problemei libertăţii individuale şi a egalităţii şanselor. Liberalii contemporani trebuie sa precizeze limitele pana unde are dreptul un individ sa meargă cu exercitarea libertăţilor sale. Cei mai mulţi dintre liberali (neo-clasici şi cei ai bunăstării) accepta în principiu faptul că oamenii au dreptul sa facă ceea ce doresc cu condiţia ca acel exerciţiu al libertăţii să nu producă vătămări, şi să nu dăuneze celorlalţi; mai dificilă rămâne însa clarificarea noţiunii de vătămare, delimitarea sferei acestuia. VIITORUL LIBERALISMULUI Criticii capitalismului american oscilează intre optimism şi disperare. În timpul erei progresivismului şi în primii ani ai New-Deal ei credeau ca reformele vor merge mai departe. Ei au simtit ca o anume democratie economica şi sociala ar putea fi dobindita prin metode ale democratiei politice. Primul razboi mondial a pus capat progresivismului, în ciuda revigorarii din 1924. Decada cinismului, reactiei, materialismului s-a sfirsit cu crahul din 1929. Noi sperante a dat New-Dealul care a murit şi el fiindca n-a rezolvat problema muncii, prin 1939. Cu el a murit şi speranta în reforme. Dar aceasta poate sa vina şi din noua situatie a lumii moderne: pierderea generala a credintei ca ceva integral bun s-ar putea realmente intimpla în lume. Inventariind istoria schimbărilor în înţelesul pe care liberalismul le-a avut pentru americani, McKeena consideră că în America există cel puţin patru liberalisme: 1) liberalismul începutului de secol XIX. (până la 1840) -liberalismului minimei guvernări, a minimei intervenţii a statului în economie, cultură, religie; 2) liberalismul de la 1940 favoriza intervenţia masivă a statului în economie, liberalismul New Deal-ului al controlului de stat liberalii bunăstării( Era îngrijorat de puterea magnaţilor din economie şi de decăderea drepturilor individului de a-şi apăra demnitatea în faţa expansiunii puterii acestora în viaţa socială şi credea că statul este dator să-le limiteze şi controleze extensiunea ); 3) liberalismul anilor 1970, este liberalismul luptei pentru drepturi civile şi mişcări anti-război; 4) el amorsează liberalismul actual care iese din sfera preocupărilor liberalismului limitat la „pâine şi unt” pentru a aborda alte subiecte: Rasele şi etniile cu drepturile lor la identitate şi non-discriminare; Problemele revoluţiei (libertăţii) sexuale şi ale calităţii vieţii; problemele dreptului de a hotărî asupra propriului corp - libertatea avorturilor; recunoaşterea homosexualităţii ca stil de viaţă; 10
curricula multiculturală în şcoli este Liberalismul progresivist. Este liberalismul preocupat de probleme sociale. McKeena inventariază conţinutul contemporan al celor două orientări fundamentale în ideologia americană: Liberalismul şi Conservatorismul1, orientări asociate cu Democraţii (liberalismul) şi respectiv cu Republicanii (Conservatorismul). Astazi traditionala coalitie în care se afirmau liberaliii în S.U. A. s-a rupt. Minoritatile etnice au devenit confuze şi divizate prin credintele separatiste a;e celor mai militanti dintre liderii lor; tulburarile au lasat comunitatea academica traumatizata; sindicatele si-au pierdut vechiul şi bunul lor dinamism. Chiar cei mai angajati sartisti s-au pierdut în esteticim şi esoterism. Cresterea olarizarii politice intre dreapta şi stanga a facut ca liberalii sa fie atacati concomitent atat din dreapta cat şi din stanga.Pe de alta parte cele mai multe programe liberale au devanit politici publice. Cand în anii 1930 presedintele Fr. D. Roosevelt a stbilit Comitetul de planificare a Resurselor Nationale el a fost numit ca un comitet neamericamn de catre conservatori. ; bugetul sau a fost boicotat şi în cele din urma abolit. Totusi azi cei mai multi conservatori trebuie sa vina cu proiectul liberal de stabilire a obiectivelor nationale , sa sprifine o agewntie nationala care sa planifice folosirea resurselor nationale. în ciuda aparentelor societatea vestica ar putea fi în evul polarizarii. Toate acestea sugerează o noua lupta pentru liberalism. , exprimata în ceea ce a fost botezat "Sfarsitul Ideologiei". Daca societatile Vestice se misca spre economii mixte şi cele Estice flirteaza cu orientari în directiile obtinerii profitului, aveasta trasatura trebuie explorata politic. Dar , evident, nici socialistii, nici capitalistii din Europa de Vest sau din Commonwealth nu mai vor sa aplice dogme prestabilite noilor probleme. Si, spre deosebire de vechea "dreapta" şi "stanga", apare acum în S.U.A. o tendinta în crestere de a respinge perspectivele doctrinare asupra problemelor sociale. Ideologia poate sa nu fi murit, dar se vede a fi în declin. Daca rezultatul este o orientare pragmatica, experimentala în care vechile principii sunt ajustate la noile nevoi şi indepartarea nu este socotita lipsa de loialitate, aceasta este foarte mult o maniera liberala de a intelegere. Expansiunea puterii şi raspunderii guvenamentale, vazuta de liberalii de azi este cu certitudine opusa ideii cu privire la restrangerea guvernarii asa cum o vedeau liberalii de ieri. Continutul liberalismului variaza cu diversitatea conditiilor; liberalii pot intr-o zi sa respinga Biserica, în alta s-o promoveze;pot cere mai mult interventionism economic intr-o perioada decat în alta , Pot fi favorabili intereselor şi ambitiilor comunitatii de afaceri în anumite circumstante, ca în alte circumstante, sa fie, dimpotriva, ostili; pot predica decenii intregi virtutile sindicatelor, ca intr-o zi sa le considere vicii. Dar în toate cazurile inspiratia este aceiasi: ostilitatea la orice concentrare a Puterii care ar ameninta libertatea individului şi l-ar impiedica sa realizeze potentialitatile.; dorinta de a reexamina şi reconstrui institutiile sociale în lumina noilor nevoi. Aceasta vointa., temperata de aversiunea fata de schimbari bruste şi de tipul cataclismului, ii indeparteaza pe 1
Vezi Anexa Liberalism vs Conservatorism în America
11
liberali de radicali, care adesea ignora consecintele schimbarilor. Pe de alta parte constanta deschidere catre intretinerea şi incurajarea schimbarilor folositoare, ii distinge pe liberali de conservatori. Daca continuturile liberalismului difera urmatoarea lista de caracteristici se constituie în caracteristici definitorii şi constante a liberalismului. - ideea formulata de Condorcet inca în secolul al 18-lea ca " perfectibilitatea umana nu are limite", ca ea" perfectionarea , independenta de orice putere care ar incerca s-o stavileasca., nu are alta limita,decat durata globului pe care natura ne-a plasat"; -ideea formulata de Helvetius " a fi puternic şi a fi fericit este o problema doar de perfectionare a educatiei" - ideea, formulata în secolul 19-lea ca "educatia a fost divina, omul mai are nevoie doar sa se corecteze cu cunoasterea faptelor ca sa atinga perfectiunea "[Henry Adams]; Trezit din iluziile sale, prin tragicele evenimente ale acestui secol şi prin dezvaluirile psiohologiei cu privire la mizeriile şi perversitatile omului, în secolul XX, liberalismul nu mai impartaseste naivele sale credinte cu privire la rationalitate, perfectibilitatea şi nesfarsitul progres al omului. Cei mai multi liberali de azi acceopta ca omul este radical influentabil, slab, decat ca omul ar putea fi convins sa aplice metode stiintifice insolutionarea problemelor sociale şi sa-si gaseasca astfel multumirea. Exista io serioasa suspiciune ca daca oamenii nu ar avea probleme serioase ei şi le-ar inventa. Totusi, puternica incredere a liberalilor în reformele sociale sugereaza mentinerea optimismului şi credintei a omul îşi poate controla destinul şi poate construi o lume mai buna. în aceasta perspectiva , este evident ca liberalii mai sunt inca tentati de Cetatea Cereasca a filosofilor. . Declinul liberalismului în anii '80, în plan politic şi al teoriei politice face din nou actuala întrebarea: Este prezentul declin al liberalismului mai mult decit o faza a ciclului politicoeconomic pe termen lung? Putem spera ca nu este mai mult decit o faza, bazindu-ne pe trei tipuri de argumente: 1. Cel istoric. Liberalismul a renascut şi s-a revigorat permanent, aducind cu el noi conceptii despre proprietate, libertate, egalitate, educatie şi planificare sociala. 2. Cel faptic. Aparitia unor perspective liberale de succes, cuceritoare în plin curent antiliberal. De exemplu aparitia cartii lui Samuel Pisar - "La Ressource Humaine", Ed.Jean Claude Lattes - Paris 1983,- ca element de încredere în rationalitate şi în inepuizabila sursa de ameliorare pe care o reprezinta inteligenta umana, sau penetratia sociala în modelul lui Thomas Gordon centrat pe valoarea filosofica prioritara a cooperarii şi pe tehnica transformarii concurentei şi conflictului în model cooperant, în care nimeni nu pierde şi toti au de cistigat. 3. Argumentul logic, care-n cel mai pesimist umor afirma ca "oamenii vor proceda rational cind vor epuiza toate celelalte posibilitati" - ne lasa speranta ca au gasit toate celelalte posibilitati şi se vor intoarce la ratiune fie şi constrinsi de complexitatea datelor. Din punctul de vedere al interesului politic este posibila aceeasi speranta. Interesul politic al majoritatii are mai mari sanse de afirmare, pentru ca cei multi pot dobindi mai multa putere
12
culturala şi tehnica prin instructie, sporindu-si astfel puterea, pe cind cei putini nu pot deveni multi deci sa-si creasca cantitativ puterea. Inmultindu-se ei îşi vor diminua puterea. 6. Raporturile liberalismului cu alte doctrine
Bibliografie 1. Rousselier, Nicolas, Europa liberalilor, Ed. Institutul european, Iaşi, 2001 2. ***Doctrine politice contemporane Buc. Ed. Did. şi Ped 1985 3. 4. 5. Fukuyama, Francis, Sfârşitul istoriei şi ultimul om, traducere de Mihaela Eftimiu, Ed. Paideia, Bucureşti, 1992 6. von Hayek, Friedrich, Drumul către servitute, traducere de Eugen Marian, Bucureşti, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993 7. Heilbroner, Robert L., Filosofii lucrurilor pamânteşti, traducere Dorin Stanciu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994 8. 9. 10. Manent, Pierre - Istoria intelectuală a liberalismului Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992 11.Stuart Mill, John Utilitarismul, traducere de Valentin Muresan, Ed. Alternative, Bucureşti, 1994 12.Stuart Mill, John Despre libertate, traducere de Adrian Paul Iliescu, Ed Humanitas, Bucureşti, 1994 13.Montesquieu - Despre spiritul legilor Buc. Ed. St. 1964-68. 14. S Pisar -La Resource Humaine Paris,Ed. Jean Claude 1983 15. Popper, Karl Raymund -Societatea deschisa şi duşmanii ei, traducere de D. Stoianovici, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993 16 17.
13
