Levantul Mircea Cărtărescu este considerat a fi liderul generaţiei de poeţi din perioada anilor 1980 (generaţia optzecistă). Volumele de versuri: “Faruri, vitrine, fotografii”, “Poeme de amor”, “Totul”, “Dragostea”, antologia “Dublu CD” îl carcaterizează carcaterizează ca pe un poet al citadinului. este o epop epopee ee în două douăsp sprez rezec ecee cânt cântur uri, i, o adevă adevărat ratăă repli replică că la ”Levantul” este “Ţiganiada” lui Ion Budai-Beleanu şi un adevărat manifest postmodernist. Are ca punct de plecare una dintre “Scrisorile “Scrisorile către Vasile Vasile Alecsandri Alecsandri” ale lui Ion Gica. Poetul revalorizează experienţa lirică aînaintaşilor aînaintaşilor (un prim element postmodern al operei), textul fiind un mixaj ciudat, cu inserţii sau aluzii culturale, un amalgam de scriitori şi opere (“Împărat şi proletar”, “Dan, căpitan de plai”, “Scrisoarea lui
Neacşu”, Costache Conachi, Grigore Ureche, “Riga Crypto şi lapona Enigel”, Alecu Russo, “Baroane”, “Scrisoarea I”, Leonid Dimov, Ştefan Augustin Doinaş, “Călin (file din poveste)”, Horia Furtună, Ion Pillat, “Luceafărul”, Bacovia, Blaga, Anton Pann, “Sărmanul Dionis”, Caragiale. În esen esenţă ţă,, “Levantul” este este pove povest stea ea unei unei călă călăto tori rii, i, care care înce începe pe în Mare Mareaa Mediterană, la care iau parte Manoil, sora lui, Zenaida şi piratul Iaurta Chiorul. Lor li se adaugă adaugă o întreag întreagăă ceată, ceată, scopul scopul final al călători călătoriei ei fiind uzurpar uzurparea ea domnitorului tiran (aflat în Capitală). Drumeţii ar trebui să fie personajele extraordinare ale unei acţiuni eroice, dacă ironia autorului nu le-ar transforma într-o ceată “ pestriţă ” care urcă “pă “pă potec potecii cu bălării ”, într-o călătorie caricată.
O insulă vizitată este Hosna, unde locuieşte un inventator excentric, Leonidas Ampotrofagu. Insula este un paradis mecanic, unde maşinile îndeplinesc funcţii ciudate: “Una mare cât hambarul lua poame dân cais/ Cu trei deşte de aramă şi le pune iute-n coşuri;/ Alta mică jumuleşte peanele de pe cucoşuri;/ Le ascute şi le moaie-n călămări ce cresc dân stâncă/ Şi înscrie-n pergaminturi vro istorie adâncă ”. O
altă “mahină” prinde
muştele din zbor şi le pune “ pamblici ”, dându-le apoi drumul.
1
Un alt episod al poemului este legat de Leonidas, care se alătură cauzei răzvrătiţilor şi le va da un “mongolfer ”, pentru a zbura spre Bucureşti şi a-l detrona pe vodă printr-o lovitură de palat. Balonul eşuează însă pe insula H din Hellespont, unde, într-un munte, îi aşteaptă zâna Hyacint. Manoil o întreabă pe ” fee” dacă planul lor are şansa de a izbândi: “- Poate revoluţiunea pentru care noi ne zbatem/ Ca să izbăvească neamul, să îl cureţe de patemi?”
Zâna ţineîn mână întreg universul, ca o dovadă a puterii sale fără margini:
“-Manoile, tu spui vorbe cari eu nu pot pricepe,/ Lumea asta în cristalul ista se sfârşeşte şi începe,/ Iară eu dă orce tremur, d-orce departe sum./ Eu a veciniciei doară trag în pept amar perfum…”. Globul de cristal este un simbol al eternităţii .
Personajul este transportat, precum Dionis, într-un ţinut imaginar, Halucinaria, unde vede şapte statui uriaşe. Fiecare se adresează personajului cu versuri în stilul marilor poeţi români (între care Eminescu, Arghezi, Bacovia, Barbu, Nichita Stănescu). Un element postmodern evident aici este ludicul, bucuria de a tâlcui, într-o manieră proprie, idei şi experienţe ale poeţilor înaintaşi. Acestuia i se adaugă un altul: refuzul stilului înalt. Manoil revine printre răsculaţi, iar aceştia pleacă mai departe în călătoria cu balonul, pentru ca, în cele din urmă, să ajungă la palat, unde vodă, prin iscoade iscusite, află de planul aventurierilor. Are loc o bătălie aeriană, care se sfârşeşte cu căderea “caicului ” lui vodă. După ce insurgenţii pun mâna pe palat şi tirania este înfrântă, domnitor devine nu Manoil, ci Iaurta,la fel de rău ca domnitorul alungat. În finalul poemului, autorul primeşte acasă personajele imaginate de el, la reuniune fiind invitat şi cititorul. Sunt reunite astfel toate instanţele narative: autor, narator, personaje, cititor.
2
