Introducere in filosofia științelor sociale Martin Hollis -Capitolul 6:Jocuri cu agenți raționaliCartea lui Martin Hollis este o introducere clară şi concisă în filosofia ştiinţelor sociale. Lucrarea analizează întrebări care ridică probleme filosofice fundamentale: Este de preferat ca structurile sociale să fie concepute ca sisteme de legi şi forţe sau ca retele de sensuri şi practici? Acţiunea socială ar trebui concepută ca un comportament raţional sau ca o manifestare personală? Examinând aceste întrebări cititorul este îndrumat să reflecteze asupra naturii metodologiilor în ştiinţele sociale, pentru că această carte interdisciplinară arată de ce gândirea filosofică este indispensabilă pentru acest domeniu. Scrisă în limbajul clar şi incisiv al lui Martin Hollis, cartea prezintă interes pentru filosofi şi specialişti în ştiinţe sociale. Capitolul 6 intitulat Jocuri cu agenti rationali debuteaza cu readucerea in atentia cititorului a conceputului de individualism,al carui definitie o vom relua si noi,dar aduce in discutie si termeni noi precum:agentul rational.Schiteaza apoi elementele Teoriei Jocurilor dupa care prezinta o discutie despre emergenta normelor si intrebarea daca avem astazi o analiza care le poate explica. Individualismul este un pricipiu filosofic care susține că înțelegerea și explicarea dinamicii de ansamblu a unei comunități (sau societăți) este acceptabilă doar în măsura în care elementele fundamentale (ireductibile) luate în considerare sunt deciziile individuale (ale indivizilor).Mai simplu spus,individualismul este o teorie care considera invidiul drept valoare suprema in toate domeniile vietii(economie,politice,morala etc.) In capitolul 6 autorul pleaca de la teza ca:”istoria este rezultatul actiunii umane,nu al proiectelor umane”,citat apartinand filosofului scotian Adam Ferguson,indreptandu-ne astfel atentia spre economie ca stiinta sociala in care s-a afirmat cel mai mult un gen de individualism umanist. Economia este definita de Lionel Robbins ca:”stiinta care studiaza relatia dintre scopurisi mijloacele neindestulatoare susceptibile de intrebuintari alternative” de unde rezulta ca este o stiinta cu o sfera foarte larga. Dintre stiintele sociale,sociologia si stiinte politice au fost cele care s-au interesat mai mult de analizele economice ale interactiunii sociale. Din economie s-a desprins ideea ca ne comportam in orice aspect al vietii noastre asa cum o facem in conditii de piata.Astfel,teoria economica a alegerii rationale ne priveste ca indivizi rationali,cu interese proprii,fiecare preocupat sa-si maximizeze propiriile foloase. Agentii rationali Agentii rationali ar fi acei indivizi”motivati numai de interesul propriu”.Afirmatia ii apartine lui Edgeworth si este considerate primul principiu al stiintei economice,desi nu este acceptat de toti economistii,cei care il preferă fiind neo-clasicistii. Teoria alegerii rationale incepe cu un singur individ,perfect rational,un fel de Robinson Crusoe pe insula sa pustie.El are 3 componente esentiale:preferinte total ordonate,informatii complete si un calculator intern perfect.El actioneaza rational in masura in care alege actiunea pe care o calculeaza corect a fi cea mai olositoare pentru satisfacerea preferintelor personale. Un agent rational respinge intotdeauna actiunile cu utilitati anticipate mai mici si nu are preferinte intre cele cu aceleasi utilitati anticipate. Agentul perfect rational este ceva foarte idealizat,intrucat in calcul ar putea sa intervina costuri variabile si de asemenea posibilitati variabile.
Actionam rational atunci cand stim ce vrem,cand avem o idee destul de precisa asupra a cat de probabil este ca fiecare curs al actiunii sa ne satisfaca si cu ce cost si cand alegem actiunea care este in aceste conditii mijlocul cel mai eficace pentru scopurile noastre. Agentii rationali pot avea orice preferinte si sunt rationali daca si numai daca alegerile lor le maximizeaza in consecinta utilitatile anticipate. Teoria jocurilor Teoria jocurilor analizeaza alegerile rationale strategice intr-un cadru de tip ideal in care fiecare agent rational stie,printre altele,ca alti agenti sunt rationali in sensul deja definit. Pe scenă sunt prezenţi doi actori (agenţi), fiecare având de ales între două acţiuni. Amândoi ştiu că trebuie să ţină cont de strategia celuilalt, de ceea ce gândeşte celălalt în momentul în care îşi crează propria strategie. Astfel, alegerile celor doi vor fi interdependente. Hollis vorbeşte despre cele patru jocuri fundamentale: coordonarea, dilema deţinutului, fricosul şi bătălia sexelor. Hollis vorbeste si despre echilibru Nash(nume dat dupa matematicianul John Nash) semnificand o pereche de strategii,cate una pentru fiecare jucator,fiecare din ele fiind cea mai buna replica la cealalta.Perechea formeaza un echilibru prin aceea ca este un rezultat stabil,de vreme ce niciunul din jucatori nu are o strategie mai buna data fiind strategia celuilalt.Intr-un joc de coordonare exista doua sau mai multe echilibre iar jucatorii trebuie sa decida fiecare spre care sa se indrepte.Pentru ca teoria jocurilor sa poata fi un instrument puternic de analiza a vietii sociale ea nu trebuie pur si simplu a presupuna analiza unor conventii. Prin Dilema deţinutului înţelegem că anumite alegeri raţionale individuale pot duce pe plan colectiv la rezultate inferioare. Doi prizonieri sunt bănuiți că au săvârșit o infracțiune. Pedeapsa maximă pentru această infracțiune este de cinci ani. Celor doi prizonieri li se face o propunere pe care cei doi o cunosc. Dacă unul dintre ei mărturisește și astfel își împovărează partenerul, atunci scapă nepedepsit – celălalt trebuie să ispășească o pedeapsă de cinci ani. Dacă cei doi decid să nu mărturisească, rămân doar dovezi prezumptive care le vor aduce o pedeapsă de doi ani. Dacă amândoi mărturisesc, pe fiecare îl așteaptă o pedeapsă de patru ani. Prizonierii sunt chestionați separat unul de celălalt, astfel încât nici unul dintre ei nu va cunoaște nici înainte și nici după chestionare intenția celuilalt. Această dilemă poate fi numită paradox, deoarece decizia prizonierilor luată individual și conștient (aceea de a mărturisi) și decizia colectivă (aceea de a tăinui) sunt divergente. Conform analizei clasice a jocului, în dilema prizonierului jucată o singură dată, singura strategie rațională pentru individul interesat de binele propriu este aceea de a nu coopera cu celălalt prizonier, ci să mărturisească și astfel să-l trădeze pe celălalt. Prin decizia sa prizonierul nu poate influența comportamentul celuilalt prizonier și independent de decizia luată de celălalt se plasează într-o poziție mai bună dacă nu cooperează (mărturisește). Această analiză condiționează faptul că jucătorii se întâlnesc o singură dată, iar hotărârile lor nu pot influența interacțiunile de mai târziu. Deoarece este vorba despre o dilemă autentică, din această analiză nu reiese nici o instrucțiune clară (concluzie prescriptivă) pentru interacțiuni reale corespunzătoare unei dileme a prizonierului. Într-un joc unic trebuie precizat că este indiferent dacă cele două părți s-au înțeles între ele. Situația rămâne la fel după o eventuală discuție!
Situația se schimbă, dacă jocul este jucat în mai multe runde (așa numitele turnee iterate). În acest caz o înșelare a încrederii este răzbunată în jocul următor sau într-un joc de mai târziu, iar cooperarea este răsplătită. Numărul rundelor nu trebuie să fie cunoscut dinainte, ci trebuie să fie necunoscut. În caz contrar s-ar putea ca pentru strategii de fapt cooperante să fie profitabil ca în ultima rundă să intervină trădarea, deoarece pentru aceasta nu mai este posibilă o recompensă. Astfel, penultima rundă devine ultima, pentru care rezultă din nou aceeași situație. Din aceasta reiese o soluțe neoptimă. Problema ultimei runde se aplanează dacă jocul este jucat ca un - presupus sau actual - turneu nesfârșit. Cât de benefică este o anumită strategie într-un astfel de turneu, depinde întotdeauna de strategiile concurente pe care aceasta le influențează și nu poate fi declarată în mod absolut. Fricosul indică un conflict de interese. Este foarte analizat de experţii în cursa înarmărilor – un exemplu bun ar fi din timpul războiului rece, cei doi agenţi fiind URSS şi SUA – niciunul nu a folosit forţa nucleară de teama că celălalt putea fi mai puternic. Fricosul este un joc în care doi jucători se angajează într-o activitate din care poate rezulta o vătămare serioasă, dacă cel puțin unul dintre ei nu cedează. Acest joc este, în mod comun, aplicat în cazul folosirii a două vehicule cu motor de către doi conducători care pornesc unul înspre celălalt, iar primul care virează pierde și este umilit, fiind numit laș. O versiune formală a jocului Fricosul a fost subiectul unei cercetări serioase în cadrul teoriei jocurilor. Din cauză că „pierderea“ ce rezultă din faptul de a vira este comparată în mod trivial cu coliziunea care apare, dacă nimeni nu virează, strategia rezonabilă ar părea să fie aceea de a vira înainte ca o coliziune să fie probabilă. Cunoscând aceasta, dacă unul dintre participanții la joc crede că oponentul său acționează rațional, s-ar putea întâmpla ca acest participant să nu vireze deloc, crezând că oponentul său se va decide să vireze, lăsându-l să câștige. Această strategie instabilă poate fi formalizată spunând că există mai mult decât un echilibru Nash pentru acest joc, un echilibru Nash fiind o pereche de strategii pentru care nici un jucător nu câștigă în cazul în care se decide să își modifice strategia, atunci când celălalt nu și-o modifică. (În acest caz echilibre sunt cele două situații în care un jucător virează în timp ce celălalt jucător nu virează.) Batalia sexelor este un tip de joc de coordonare cu anumite elemente conflictuale. Poate fi văzut drept scenariu de bază pentru majoritatea poveștilor hollywoodiene. Să ne imaginăm două persoane de sex opus, M și F, și fiecare persoană dorește să iasă seara cu cealaltă, însă au preferințe diferite în legătură cu locul unde vor să meargă. Ea vrea să meargă la discotecă, în schimb el vrea să meargă la meci. Modul în care funcționează bătălia sexelor în acest tip de joc, ca în majoritatea poveștilor de dragoste constă în faptul că cei doi îndrăgostiți doresc să petreacă viața împreună, dar au preferințe diferite referitoare la modul în care își vor conduce viețile. Nici unul nu vrea să compromită un aspect important al vieții sale: cariera, ceilalți prieteni, unde vor locui, ș.a.m.d.
Bibliografie:dexonline.ro http://www.edituratrei.ro/product.php/Martin_Hollis_Introducere_%C3%AEn_filosofia_ %C5%9Ftiin%C5%A3elor_sociale/1091/ http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_sexelor http://ralucaboboc.wordpress.com/page/3/
