Expansiunea creditelor

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS”, GALAŢI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR 

Expansiunea creditului şi efectele sale asupra sistemului economic

Nedeloiu Claudia Specializare Finante-Banci Anul III , Grupa II

Profesor coordonator : Lect. Dr. Viorica Ioan

-

2013 -

1. Principalele evoluţii ale creditului A doua parte a anului 2011 şi primele şase luni din anului 2012 au consemnat reluarea activităţii de creditare a sectorului real (Grafic 1.) , fapt ce s -a reflectat în majorarea volumului creditului acordat sectorului privat (cu 6,6% în decembrie 2011 şi 6,3 % în iunie 2012, ritm anual, termeni nominali). Îmbunătăţirea condiţiilor macroeconomice interne, respectiv revenirea inflaţiei la o valoare apropiată de intervalul de variaţie din jurul ţintei, a asigurat o dimensiune reală sporită (+3,3% în decembrie 2011 şi +4,2 % în iunie 2012) creşterii finanţărilor direcţionate către sectorul privat.

Grafic 1. Evoluţia activelor bancare şi a creditului acordat sectorului privat

Dinamica activelor bancare nete s-a menţinut la nivelul modest consemnat odată cu debutul efectelor crizei financiare internaţionale (la finele anului 2011 creşterea a fost de numai 3,6% în termeni nominali, nivel similar celui aferent anului anterior). În primele luni ale anului 2012, creşterea bilanţului agregat al sistemului bancar a fost superioară (9,5% în iunie 2012, ritm anual, termeni nominali În România, procesul de dezintermediere financiară s-a manifestat întrun ritm moderat ca efect net al următorilor  factori:  uşoară creştere a activelor   bancare totale;  majorarea capitalurilor proprii  pe seama noilor aporturi de capital;  reducerea ordonată şi moderată a surselor de finanţare de la băncile mamă. Totodată, din perspectiva gradului de acoperire a creditelor cu depozite atrase de la clientele nebancară, decalajul de finanţare internă a rămas practic neschimbat (raportul a evoluat de la 118 % în decembrie 2010 la 119,1 % în decembrie 2011, menţinându -se la un nivel similar şi în iunie 2012), ceea ce reflectă absenţa unui proces de dezintermediere. Efectul eforturilor băncii centrale pe linie de politică monetară s -a resimţit pe piaţă prin majorarea volumului de credite acordate sectorului privat. După doi ani de contracţie, ritmul de creştere a creditului acordat sectorului privat (Grafic 2 a reintrat pe o traiectorie pozitivă începând cu luna septembrie 2011 (3,3% în decembrie 2011 şi 4,2 % în iunie 2012; ritm anual, termeni reali). Tendinţa a fost imprimată de componentă în valută, care a consemnat un ritm de creştere mai ridicat (4 % în decembrie 2011 şi 5,4 în iunie 2012) comparativ cu cea în lei (2,4 % în decembrie 2011 şi 2,1 % în iunie 2012), ritm parţial atribuibil efectelor induse de evoluţia cursului de schimb.

2

Grafic 3. Ritmul real de creştere a creditului acordat sectorului privat

Grafic 2. Ritmul anual de creştere a creditului acordat sectorului privat, termini reali

Totuşi, în termeni reali, volumul cr editelor în stoc nu a atins nivelul perioadei anterioare manifestării efectelor crizei, în condiţiile în care acesta a corespuns ciclului de creştere economică, care a favorizat activitatea de creditare. Ritmul real de creştere a creditului acordat sectoru lui privat, considerând că referinţă luna septembrie 2008 (Grafic 3.) relevă încă valori negative, dar în scădere (-5,4 % în iulie 2011 şi -3 în decembrie 2011 şi iunie 2012), având că singur determinant creditele în valută ce consemnează ritmuri pozitive de creştere în întreaga perioadă (amplificate până la 11,5 % în mai 2012 şi 10,3 % în iunie 2012), cea mai mare parte a variaţiei fiind determinată de efectul deprecierii leului. Componenta denominată în moneda naţională continuă să se situeze cu aproxi mativ 20 % sub nivelul de referinţă, în termeni reali. Băncile din România au în derulare credite de consum în valoare 16 mld euro sau echivalentul a 13% din PIB, mult peste nivelul din zona euro (7%), sau chiar din Bulgaria (11,7%). Exuberanta cu care băncile au acordat acest tip de credite în anii trecuţi a generat şi problemele cu care se confruntă acum sistemul bancar, în sensul că restantele la creditele pentru consum sunt mult mai mari decât la creditele ipotecare.

3

2. Expanisunea creditului Începând cu septembrie 2008 ritmul expansiunii creditelor în 69 de ţări în curs de dezvoltare  pentru care s-au prelucrat datele a scăzut la aproape jumătate (Banca Mondială, 2010), de la o creştere de circa 1,1 procente în perioada ianuarie-septembrie 2008 la numai 0,6 procente în intervalul septembrie 2008  –  mai 2009. Declinul a fost foarte pronunţat în ţările cu venituri medii, probabil datorită sistemelor financiare mai integrate care au fost afectate direct de schimbarea condiţiilor  financiare globale. Graficul 4. Ponderea creditelor de consum în total s old de credite acordate populaţiei

Sursa : www.businessday.ro

Aceasta a aruncat sistemul bancar într- o criză şi mai profundă în trei moduri. În primul rând, creşterea valului de datorii neperformante ameninţa solvenţa băncilor. În al doilea rând, schimbarea aparentă în politica Rezervei Federale de la salvarea anterioară a Bear Sterns a creat panică pe piaţa de împrumuturi interbancare. Existând nesiguranţă în ceea ce priveşte băncile care vor supravieţui,  băncile au sistat toate împrumuturile blocând astfel întregul sistem. În al treilea rând, investitorii de pe  piaţa de capital s-au panicat de asemenea, astfel că acţiunile băncilor au intrat în cădere liberă. Întrucât reglementarea bancară se bazează pe ideea că împrumuturile pot fi un anumit multiplu al capitalului  bancare şi întrucât declinul acţiunilor a redussemnificativ capitalul, s-au creat condiţiile pentru un declin masiv al împrumuturilor bancare care poate ameninţa stabilitatea sistemului. Deşi aceste  probleme au devenit vizibile iniţial în SUA şi Marea Britanie, unde sectorul imobiliar şi dereglementarea bancară au fost foarte puternice, într -un timp scurt a devenit clar faptul că şi băncile din alte ţări, în special din Europa continentală, care au făcut împrumuturi pe aceste pieţe au afectat toate ţările industrializate. Sectorul financiar a fost destul de neruşinat în încercarea de a transmite costurile crizei asupra forţei de muncă –  s-a ajuns chiar la formularea unor planuri pentru a folosi banii contribuabililor la menţinerea plăţilor bonus. Mecanismul asigurării schimbării include următoarele:  subvenţii directe pentru băncile finanţate de contribuabili; 4

refacerea bazei de profit prin refuzarea transmiterii scăderilor de rate ale dobânzilor către cei care acordă împrumuturi. Aceasta se poate face cu uşurinţă prin fuziuni asemănătoare cu Lloyds-HBOS, care reduc competiţia şi sporesc dependenţa gospodăriilor de un număr relativ mic de instituţii mari;  atac asupra securităţii locului de muncă, salariilor şi condiţiei personalului bancar pentru a diminua costurile. Din nou, fuziunile cu sprijin guvernamental pot ajuta acest proces prin furnizarea de mijloace în vederea închiderii băncilor;  reducerea ratei dobânzii plătite pentru deponenţi. În măsura în care statul a încercat să acţioneze şi în altă calitate decât aceea de un agent de capital şi să impună termeni asupra băncilor, acestea au reacţionat printr -o ameninţare –  blocarea sistemului. Aceasta a condus la un conflict difici l între guvern şi bănci, în special în ceea ce priveşte implementarea reducerilor de rată a dobânzii. Cu toate acestea, reducerile s -au realizat, au condus la diminuări şi mai mari ale ratelor plătite deponenţilor care au avut implicaţii serioase asupra  pensionarilor curenţi şi viitori. În plus, garanţiile întregi au condus la costuri ideologic considerabile atât în ceea ce priveşte reputaţia financiară a sectorului financiar la nivelul societăţii (care probabil că înregistrează cel mai scăzut nivel de până acum), cât şi în raport cu legitimitatea reglementării şi  proprietăţii de stat. Expansiuna artificială a creditului a fost una din cauzele principale ale actualei crize economice, la fel cum a stat și la originea altor crize majore din trecut. 1. Expansiunea artificială fără  precedent a creditului a fost posibilă în condițiile în care sistemul bancar funcţionează în regim de depozite bancare la vedere cu rezervă fracţionară: băncile pot să multiplice cantitatea de bani din economie creând credit pe baza depozitelor la vedere, deși acestea, spre deosebire de depozitele la termen, pot fi retrase oricând și ar trebui să fie păstrate în permanență la dispoziția clienților. Din depozitul la vedere constituit de un client, o bancă poate da mai departe cu împrumut cea mai mare  parte din sumă, iar aceasta, ajunsă la altă bancă, poate constitui bază pentru un nou credit și așa mai departe. Astfel s-a dublat masa monetară în ultimii ani la nivel mondial, 90% fiind bani virtuali, creați din nimic, ce există doar scriptic în registrele contabile ale băncilor. Multiplicarea artificială a creditului  pare să stimuleze economia, dar ajunge inevitabil să  producă distorsiuni care contribuie în final la declanșarea crizei. „Expansiunea creditului din perioade de boom determină antreprenorii să se comporte ca și cum economisirea ar fi crescut, deși în realitate nu s-a întâmplat așa ceva“, afirma un profesor universitar şi economist Jesus Huerta De Soto. Investițiile sunt deturnate către zonele cele mai apropiate de consumul f inal, în detrimentul bunurilor  de capital, (care presupun economisire, și sunt consumate doar peste câțiva ani în produsul final). Banii creați nu prin creșterea economisirii, ci prin expansiunea artificială a creditului, la început îi bucură pe antreprenori, pentru că orice investiție pare realizabilă. Restaurantele sunt mereu pline, sindicatele văd că au mai multă putere pentru că se caută angajați, politicienii pot prezenta totul ca fiind rezultatul  politicilor lor. Dar cât durează petrecerea? Cât timp investitorii pot evita să crească economisirea? Cât durează iluzia că oricine poate trăi mai bine fără sacrificii? Piața ajunge mereu să descopere eroarea și șase reacții macroeconomice apar spontan după un boom artificial:  creșterea prețului originar al mijloacelor de producție;  creșterea subsecventă a prețurilor bunurilor de consum, după ce banii noi ajung în  buzunarul consumatorului. Cresc în consecință profiturile contabile ale agenților apropiați de procesul consumului final.  Cum venitul generat de f actorii de producţie, îndeosebi salariile, vor tinde să se reducă în mod relativ, antreprenorii descoperă că e mai avantajoasă substituirea echipamentelor cu 

1

Jesus Huerta de Soto , lucrarea Moneda, creditul bancar si circuitele economice 5

forţă de munca , acum comparativ mai ieftină, iar proiectele deja lansate de investire în  bunuri intensive în capital sunt puse în dificultate. De acum, recesiunea e inevitabilă: companiile din stadii aflate mai departe de consum descoperă că au pierderi contabile, iar creșterea dobânzilor, determinată de creșterea puterii de cumpărare, creează dificultăți antreprenorilor în obținerea de finanțări suplimentare. Se constată erori antreprenoriale și trebuie lichidate investițiile greșite. Piața descoperă că valoarea activelor bancare e mai mică, vede că băncile sunt în realitate falimentare.

3. Efectele creditării asupra sistemului economic Graficul 5. Evoluţia creditării în perioasa 2006 -2012

Sursa : www.finanteazi.ro

Gestionarea riscurilor bancare constă în totalitatea metodelor de gestionare a riscurilor bancare, cu scopul de a limita, d ivizare şi de finanţare a acestora, precum şi de a reduce posibilitatea pentru fiecare bancă pentru a rula un risc.Am selectat printre riscurile de la o bancă cele ce s e confruntă cu cei care au cel mai puternic impact asupra activităţii lor, şi anume: riscul de credit, riscul de rată a dobânzii, riscul de lichiditate şi de cea a capitalului. Riscul de credit trebuie să fie estimat în raport cu profiturile banca se aşteaptă să obţină de la acordare de credit. Astfel, funcţia cea mai importantă a gestionării bancare este faptul că de verificare şi analiza calităţii portofoliului de credite ca o slabă calitate a creditelor este una din cauzele principale ale falimentului. O bancă trebuie să dispună de sisteme eficiente de revizuire şi de contabilitate în măsură să informeze Consiliul de bancă cu privire la modul în care politicile de creditare sunt puse în aplicare ştiind că calitatea şi caracteristicile portofoliului de credite al unei bănci reflectă aspecte cum 6

ar fi poziţia şi cererea de pe piaţă, de afaceri şi strategia de risc, precum şi capacitatea unei bănci de a acorda credite. De gestionare a riscului de credit reflect politicile menite a limita sau de a reduce riscul de credit, cum ar fi politicile cu privire la concentrarea şi expunerilor mari, polit icile privind clasificarea activelor, politicile în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la condiţiile de neaşteptate. Analiza de risc în ceea ce priveşte rata dobânzii are o importanţă deosebită datorită faptului că modificările neaşteptate de raţă dobânzii poate determina modificări semnificative de un profit bancă şi a valorii de piaţă a capitalului său, din cauza unei mări sau micşora din venitul net de interese, ca o consecinţă a activelor şi pasivelor -fluxurile de numerar caracteristici ale unei  bănci. De gestionare a riscului de rată a dobânzii ar trebui să găsească modalitatea de a obţine o marjă cât mai mare posibil, în timp păstrând în acelaşi timp rentabilitatea şi valoarea capitalului băncii ca fiind mai puţin modificate în care este posibil , în ciuda variaţiilor neaşteptată a ratei dobânzii cu numerar fluxurilor generate de activele bancare şi pasivelor. În ceea ce priveşte riscul de lichiditate, din cauza lipsei de corelare a termenilor între activele şi  pasivele poziţii, gestionarea unei  bănci are o sarcină cele mai importante pentru a estima corect activele necesare lichide, după cum rentabilitate a unei bănci ar putea fi tulburate pe una pe termen lung în cazul în care portofoliul său a ajuns la mai multe active lichide în comparaţie cu nevoile sale. Pe de altă  parte, prea puţine active lichide ar   putea cauza probleme financiare importante sau chiar de faliment a  băncilor mici. De gestionare a riscurilor de lichid activele se axează pe finanţarea în comun de la mare şi creditorilor mici, cu privire la expunerea la riscul de a deponenţilor mare şi pe faptul dacă banca se  bazează sau nu pe surse de finanţare individuale. Acesta trebuie să fie subliniat faptul că o estimare corectă a riscurilor bancare trebuie să ia în considerare ceea ce ma nagerul este vizează. Astfel, dacă scopul manager este de a dubla profitul, el îşi va asuma conscienta unui risc mai mare, dar dacă administratorul are în vedere o strategie de a aduce la un nivel minim de risc profiturile vor fi mai mici, dar sigur. Băncile comerciale ar trebui să îşi assume riscurile specifice ale acestui proces, ţinând seama de respectarea cerinţelor de precauţie, astfel cum a solicitat de către autoritatea naţională de decontare, motivaţia a expunerii la riscul asumat, de măsurare a riscului, astfel ca pierderile cauzate de materializare sale pot fi considerate normale pentru activitatea şi interne şi imaginea externă a băncii. Deciziile adoptate de către băncile ar trebui să fie corelate cu nivelurile de rezultate şi de riscurile cu care doresc să se presupună, astfel încât aceste niveluri ar putea fi atins, cunoaşterea şi aplicarea de măsuri -cheie în adoptarea de decizii viitoare cu  privire la profitul legătură cu risc a fi împreună un obiectiv central pentru managementul bancar. La nivel naţional, putem vorbi de influenţa factorilor interni şi externi asupra indicatorilor  financiari ai anului 2009 , astfel:  Deprecierea monedei naţionale; aceasta a egalat sau chiar a depăşit ca mărime 

7

discounturile substanţiale ale vânzătorilor de autoturisme care afişau preţuri promoţionale cu reduceri şi de 30– 40%. Tranzacţiile cu autoturisme noi au înregistrat un recul semnificativ ; Scăderile de volume au fost şi de 50% sau chiar 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, unii dealerii auto fiind nevoiţi să-şi închidă showroom-urile şi să disponibilizeze o parte din angajaţi. 

 Nivelul veniturilor reale ale românilor a fost şi este afectat de deprecierea monedei naţionale: cei care aveau rate de plătit au resimţit cel mai puternic şocul valuta r. 

Sumele de  plată nu mai erau de neglijat, ratele crescând de la un trimestru la altul şi cu 30%, în timp ce veniturile nominale au rămas constante sau chiar au scăzut în condiţiile creşterii şomajului. Acest lucru nu putea să conducă decât la restanţe şi întârzieri la plată, probleme de lichiditate pe termen scurt, creşterea contractelor de leasing reziliate, o afluenţă de cereri de reeşalonare a obligaţiilor de plată. 

Diminuarea liniei de credit

Uzual prin criză financiară înţelegem un mediu economic care se caracterizează printr -o acută lipsă de lichiditate, fapt ce scumpeşte creditul bancar. În România începutul şi sfârşitul crizei este marcat de anumiţi indicatori, prezentaţi în figură următoare.

Figura nr. 1. Evoluţia ratei inflaţiei din decembrie 2008 până în decembrie 2016

Figura nr. 2. Particularităţi ale crizei financiare în România

8

În România, 90% din întreprinderile mici şi mijlocii sunt afectate de actuala criză economico- financiară, situaţia economică dificilă conducând la creşterea numărului de falimente. Între măsurile pe care firmele le -au luat pentru a scădea impactul crizei economice, 36% au redus cheltuielile administrative, 19% au redus numărul angajaţilor, iar 9% au redus veniturile angajaţilor, aşa cum este reprezentat în gra ficul de mai sus. Reducerea ponderii expunerilor faţă de instituţiile financiare din România şi, respectiv, a resurselor atrase de la acestea în bilanţul agregat al sistemului bancar indică o diminuare relativă a riscului de contagiune pe canalul de transm isie al instituţiilor de credit, continuând astfel şi în anul 2011 scăderea înregistrată în cursul anului anterior . Monitorizarea nivelului expunerilor şi resurselor atrase de instituţiile de credit de la instituţii financiare interne are ca scop evidenţierea unor concentrări de risc care ar putea avea efecte sistemice din perspective importanţei sectorului bancar în cadrul sistemului financiar românesc. Ponderile reduse ale celor două elemente în bilanţul instituţiilor de credit indică dependenţa scăzută a sectorului bancar  faţă de celelalte sectoare financiare şi, pe cale de consecinţă, o limitare a vulnerabilităţilor de contagiune internă asupra stabilităţii financiare. Pe parcursul anului 2011, numărul de instituţii financiare active în cadrul sectoarel or financiare interne nu a înregistrat modificări semnificative, indicând astfel lipsă unor schimbări structurale în cadrul acestor sectoare. Deşi creşterea economică a revenit la valori pozitive, variaţiile din acest an au fost similare celor înregistrate în anul anterior, astfel că numărul de brokeri de asigurare şi cel al fondurilor de investiţii au continuat să crească, în timp ce numărul societăţilor de asigurare şi cel al societăţilor de servicii de investiţii financiare s-au redus .

4. Concluzii În opinia mea principală provocare pentru sistemul bancar românesc este să intre în competiţie  pentru reducerea costurilor bancare – deoarece până în prezent a fost o competiţie frenetică între bănci urmărindu-se în principal ocuparea cotei de piaţă. De asem enea considerăm că anul 2008 a fost unul dintre cei mai dificili ani  pentru sectorul bancar din România. Profitabilitatea băncilor este posibil să scadă sub presiunea reducerii marjelor de dobânda şi a concurenţei, a creşterii costurilor cu investiţiile  pentru extinderea reţelelor, dar şi a crizei mondiale de lichidităţi. Un alt factor important care poate reduce rata profitului la nivelul sectorului bancar românesc, în opinia noastră este reprezentat de, creşterea necesarului de provizioane ca efect al dinamicii susţinute a creditării, continuarea investiţiilor  în dezvoltarea reţelelor teritoriale, precum şi costurile legate de implementarea Acordului Basel II. Riscul de a nu dispune de rezerve proprii - riscul de capital - este supra-dimensionate în sectorul  bancar, datorită funcţiei de bancă de intermediere. Prin urmare, pentru a contracara această tendinţă, o  bancă trebuie să se ridice la un maxim de profit sale, de către un ocuparea forţei de muncă intensă din fondurile sale, autorităţile de supraveghere  plasate unele restricţii. La nivel internaţional a determinat Comitetul de la Basel de a elabora un nou acord, în vederea limitării de capital de risc, prin creşterea de securitate a sistemului financiar internaţional, acordânduse o mai mare importanţă auditului intern şi  pentru gestionarea băncilor, precum şi la procesul de supraveghere şi la disciplină de piaţă. Anul financiar 2012, a fost pentru România un an considerat de unii specialişti în finanţe ca fiind un „an bugetar imposibil” datorită unei scadenţe pentru returnarea banilor împrumutaţi de la FMI 9

şi datorită drepturilor câştigate în instanţă de diferite persoane sau categorii de angajaţi şi a căror plată a fost amânată. Criza, ca fenomen economic, a devenit în opinia unor specialişti, alături de Parlament, Guvern,  justiţie şi presă, a cincea putere în stat. O particularitate a crizei, ca a cincea putere în stat, este că influenţează dramatic activitatea celorlalte puteri în stat: Parlamentul este mai preocupat ca oricând de  pachete de legi cu efecte directe în economie, Guvernul are ca prioritate obiective pur economice, cum ar fi salvarea unor industrii sau asigurarea pensiilor, justiţia este afectată prin reducerea bugetului, creşterea numărului de dosare şi necesitatea unor decizii drepte după o analiză precară, iar pentru presă reprezintă un colac de salvare pentru creşterea tirajelor. Soluții împotriva crizelor viitoare Pentru ca același drum inevitabil spre criză să nu se repete în viitor sunt necesare măsuri radicale. Băncile vor trebui să pă streze rezerve 100% în orice moment pentru depozitele la vedere, respectând principiile tradiționale de drept care se aplică depozitarilor din orice alt domeniu decât cel financiar. Măsura, susținută de cinci laureați Nobel, are șanse de a fi aplicată în Marea Britanie. O moțiune susținută în parlamentul britanic de grupul conservator a trecut pe 15 septembrie, după regula de zece minute, urmând să fie dezbătută pe 19 noiembrie. Aceasta prevede că băncile nu vor   putea acorda împrumuturi din banii primiți cu titlu de depozit, ci doar din sumele pe care clienții aleg să fie plasate în conturi de investiții. Având ca scop protecția clienților, măsura ar desființa sistemul depozitelor la vedere cu rezerve fracționare. Pe lângă acest pas, consideră De Soto, pen tru a avea un sistem financiar stabil, e nevoie de libertate completă în alegerea monedei pe care oamenii vor să o folosească și de trecerea la un sistem de liberă întreprindere bancară, în care băncile centrale pierd monopolul emisiunii monetare, care le- a permis, după renunțarea la etalonul aur, să tipărească bani fără acoperire și să susțină expansiunea artificială a creditului.

10

BIBLIOGRAFIE o

o

Jesus Huerta de Soto , Monedă, creditul bancar şi ciclurile economice, ed. a doua ,2011 Florina BRAN , Economie teoretică şi aplicată Volumul XVIII (2011)

o

www.businessday.ro www.finanteazi.ro http://www.bnro.ro

o

http://mises.ro/617/

o o

11