Honoré de Balzac
(n. 20 mai 1799 mai 1799, Tours, Franța – d. 18 august 1850 august 1850, Paris, Franța) a fost un romancier,
critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist , romanului
psihologic și a romanului fantastic. Apreciat de critica literară, Gérard Gengembre, G. Vannier, cât și de filozofi sau eseiști ca Alain, Albert Béguin el a fost caracterizat drept un autor vizionar de către Albert Béguin . În cultura română a avut doi admiratori de valoare, valoare, G.Călinescu, cel care milita pentru balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în r omanul Enigma Otiliei, și de Mircea Eliade , care, în tinerețe și -a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui Balzac. Pornind de la motivul androginului, care constituie de fapt nucleul nuvelei de ample dimensiuni Séraphita, Séraphita, Mircea Eliade a dezvoltat teoria sa din eseul Mitul reintegrării .
Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei cat egori deja existente, aparte. El a creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză Comédie humaine), ciclu în a cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări neterminate. Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a uninii, a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Sarrasine, Gobseck , sub titlul Scènes de la vie privée. privée.
REALISMUL Apariţie: Curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX -lea, ca reacţie la subiectivitatea,, exaltarea, excesul de reverie a spiritului romantic, reacţie detremina subiectivitatea detreminaţă ţă de marile desoperiri ştiinţifice. Principiu fundametal al realismului este redarea în manieră credibilă, veridică a realităţii, cu obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton impersonal, neutru. Trăsături: pricipiul mimesisului mimesisului şi al verosimilităţii: inspirată din fapte reale, opera realistă expune nu fapte care s-au petrecut într-adevăr, într-adevăr, ci evenimente fictive, dar prezentate ca şi cum s-ar fi putut produce, în mod credibil, verosimil; prezentarea moravurilor unei epoci, atenţia fiind concentrată asupra detaliilor, iar intenţia – de – de a surprinde epoca în complexitatea ei.
preferinţa pentru o tematică socială prezentarea individului în relaţiile sale cu mediul social în care trăieşte, al cărui produs este: de aceea personajul nu mai este excepţional în situaţii excepţionale (ca la romantici), ci are o condiţie socială mediocră, astfel încât operele realiste sunt mărturia faptului că omul simplu are o existenţă la fel de dramatică şi de complexă.
crearea unor personaje tipice în situaţii tipice, personajele realiste fiind complexe şi având dinamică interioară; interesat de aspecele realităţii ime diate, scriitorul realist alege ceea ce este reprezentativ pentru epoca aleasă. Exemple: parvenitul, arivistul, seducătorul, avarul femeia aduterină.
caracterul de frescă al operelor, monografii ale lumii prezentate
preferinţa penru un stil sobru şi refuzul celui împodobit, cu scopul prezentării cât mai fidele a realităţilo realităţilor r
cultivarea observaţiei în descrierea realităţii sau în portretele personajelor, observaţia vizând precizia ştiinţifică
tehnica detaliului, cu scopul de a realiza descrieri sau portrete verosimile
preferinţa, la nivel naratologic, penru naraţiunea la persoana a III -a, pentru un narator obiectiv, impersonal, omniprezent, omniscient, căruia îi corespund o perspectivă auctorială, o viziune naratologică „din spate” şi focalizarea zero.
“Eugenie Grandet este unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Balzac. A fost publicat in 1833 si ilustreaza viata unei familii din franta de la mijlocul secolului al XIX-lea. A ctiunea se petrece la Saumur, in casa familiei Grandet. Felix Grandet, gratie afacerilor pe care le detinea, a reusit sa stranga destul de multi bani, care nu egalau nici pe departe avaritia lui. Ele este cel care-si conduce familia si casa intr-un mod foarte strict, aproape tiranic. Totul este inchis si tinut sub cheie, iar toate cheltuielile casei sunt atent calculate de barbat. Intr-o zi de noiembrie, in 1819, a fost organizata o mica petrecere in cinstea lui Eugenie, fiica lui Grandet, cu ocazia implinirii varstei de 23 de ani. Aici au fost invitate 2 familii rivale : Cruchot si des Grassins. Fiecare spera sa-si poata marita fiul cu Eugenie. In aceeasi seara isi face insa apritia Charles, verisorul lui Eugenie din Paris. Eleganta si farmecul nu o lasa indiferenta, fata simtindu-se inca din prima clipa atrasa de el. Baiatul este surprins la inceput de aspectul mizerabil al locuintei unchiului sau. Treptat, Eugenie se indragosteste de Charles, iar acesta incepe sa-i imparatseasca sentimentele. Baiatul a venit cu o scrisoare de la tatal sau care putea fi deschisa numai de Felix Grandet. Cand scrisoarea a fost deschisa Grandet a aflat cu stupoare ca din cauza banilor, din pricina ca era ruinat, fratele sau s-a sinucis. Acesta il ruga sa aiba grija de Charles dupa moartea lui, sa-l vegheze si sa-l ajute la nevoie. Felix nu se sensibilizeaza si il dispertuieste pe acest nepot insolvabil.Aceasta insensibiliate fata de durerea aproapelui sau socheaza i ntreaga sa familie. Tanarul isi plange parintele zi si noapte, Induiosata de soarta sa,Eugenie ii daruieste toate monedele de aur pe care le are de la tatal sau. Fata i-a oferit aceasta mica avere pentru a-l ajuta sa-si implineasca visul :sa plece in India pentru a-si face un viitor. Charles a plans de bucurie cand a vazut bunatatea fetei si i-a oferit un in schimb un lucru foarte drag lui care a apartinut parintilor sai. Dupa ce isi schimba multe juraminte si chiar un sarut cei doi se despart, Charles luand drumul Indiei in speranta ca va castiga bani pentru a putea acoperi datoriile lasate de tatal sau. Viata isi reia cursul normal, dar plecarea baiatului lasa o durere foarte mare in sufletul lui Eugenie. In prima zi a anului 1820, Felix Grandet cere sa vada, ca in fiecare an, averea fetei. Atunci cand afla ca aceasta nu mai are banii, se supara si atat de rau, incat isi inchide fiica in camera. Mama care o adora pe Eugenie, se imbolnaveste din cauza supararilor din casa si se stinge incet, incet. Dupa lungi certuri Felix se hotaraste sa se impace intr-un final cu fata lui, aceasta fiind singura sa mostenitoare.
In 1822, dupa 2 ani de boala si chin, doamna Grandet trece in lumea de dincolo. Grandet isi convinge fiica sa renunte la mostenirea lasata de mama sa. Eugenie traieste acum numai pentru a avea grija de tatal ei. In adancul sufletului inca mai asteapta vesti de la Charles, dar acesta nu-i scria deloc. Inainte de moarte, Felix Grandet isi initiaza fata in afacerile sale. In 1827, cand a trecut in nefiinta, Eugenie era stapana pe toate domeniile tatalui sau, ea trebuind sa ramana singura sa intretina casa. Intr-o zi, fata a primit o scrisoare din partea varul ei, prin care o anunta ca si-a gasit o fata cu care se va casatori numai din considerente materiale. Aceasta era foarte bogata, iar in urma casatoriei Charles va deveni nobil. Eugenie se resemneaza cu gandul ca nu se va marita nicodata cu varul sau, asa ca se marita cu bogatul Cruchot de Bonfons. Aceasta pune insa o singura conditie :barbatul trebuie sa plateasca toate datoriile unchiului sau. Aceasta casatorie nu a durat mult din pricina ca sotul ei a murit. Cu o avere foarte mare, Eugenie se intoarce la casa parintilor sai, donand banii in scopuri caritabile. Deceptionata de greutatile vietii, fata isi traieste restul zilelor linistita, alaturi de doica sa Nanon si de sotul acesteia.
