ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE BUSINESS ȘI TURISM
Proiect la disciplina Design și estetica mărfurilor Contribuția designului și esteticii în dezvoltarea pieței Produsului: Ipone X
Iosif Cristina Manica Sorina Manole Loredana Grupa 366 , Seria B, An 3
București 2017
Anul univ. 2017 - 2018
INTRODUCERE
Dimensiune secțiune: 1 pagină
Punctaj secțiune: 1,5 pct
Motivarea alegerii produsului
Motivul pentru care am ales să analizăm acest produs a fost faptul că se enumeră printre cele mai populare smartphoneuri din lume iar preţul piperat la care se găseşte îl face să fie un telefon greu accesibil . Un alt factor care ne-a determinat să ne focusăm atenţia a fost designul deosebit pe care acest smartphone îl are în componenţa sa, destaşându-se cu uşurinţă faţă de celelalte telefoane concurente.
Nevoia la care răspunde produsul d.p.d.v. al c onsumatorului De când a apărut pe piaţă, Apple a reuşit să le ofere mereu utilizatorilor gadgeturi care să le satisfacă nevoile, având un design inedit şi fiind foarte uşor de folosit.Funţia de bază la care răspunde Iphone X din punct de vedere al consumatorilor este comunicarea, respectiv reţelele de socializare şi numeroasele aplicaţii pe care le deţine în acest sens. O altă nevoie la care produsul ales de noi răspunde este calitatea, renumele şi securitatea informaţiilor.
Istoric/evoluția designului de produs (cine,când și unde l-a inventat și care au fost momentele cele mai importante în evoluția designului de produs, care au fost principalele elemente care au contribuit la evoluția sa) Steve Jobs, presedintele de atunci al consiliului de administratie al Apple Computer, a prezentat pe data de 9 ianuarie 2007 mult asteptatul iPhone. Evenimentul a avut loc in cadrul conferintei anuale Macworld de la San Francisco.
Primul iPhone era la vremea respectivă mai subtire decat orice alt smartphone de pe piata, avand doar 11,6 milimetri grosime. Device-ul functiona cu sistemul de operare Apple OS X, avea 8 gigabytes de memori, dar si o camera de 2 megapixeli. De asemenea, acesta dispunea si de tehnologia Bluetooth 2.0 si conexiune Wi-fi. La doar un an de zile de la lansarea iPhone-ului srcinal, A pple a anunţat şi lansarea unui model îmbunătăţit. Aşa cum o sugerează şi numele, noul device a a trecut de la 2,5G la 3G, împreumă cu un design ceva mai elegant, un jack pentru căşti mai bun, o baterie mai performantă, dar şi cu o versiune mai nouă a sistemului de operare. /1
Anul univ. 2017 - 2018
Preţul terminalului a fost simţitor mai mic faţă de primul telefon. iPhone 3GS a fost anunţat în luna iunie 2009. Acesta a venit cu o viteză de procesare dublă faţă de modelul precedent, era dotat cu o cameră de 3 megapixeli, apelare vocală, instrumente de prelucrare a imaginii şi cu baterie cu o durată de viaţă mai lungă. Cu toate acestea, vânzările din prima zi nu s-au comparat cu cele similare ale vechiului iPhone. Peste încă un an de zile, Steve Jobs, preşedintele Apple, a lansat iPho ne 4 în cadrul conferinţei WWDC 2010. iPhone 4 a venit cu un design complet nou, inclusiv un finisaj lucios de sticla, dar şi o rezoluţie mai mare a retina display. Noul model este cu 24% mai subtire decat iPhone 3GS, avea o camera foto de 5 megapixeli cu inregistrare video HD, un procesor A4, dar şi o baterie cu 40% mai rezistentă. Tim Cook a prezentat acest telefon în lunea Octombrie a anului 2011. Desi la exterior telefonul arată aproape la fel ca iPhone 4, acesta a venit cu o cameră mai performantă, de 8 megapixeli, dar şi cu un procesor dual-core A5. Pentru cei care nu îşi amintesc, odată cu noul device a fost introdus şi asistentul controlat prin comandă vocală, Siri, dar şi iOS 5 cu ajutorul căruia s-a lansat serviciul iCloud. Apple a prezentat ulterior iPhone 5, cea de-a şasea generaţie a smartphone-ului lansat
de companie Esteșiunasta telefon acestea fiind aluminiu sticlă. El este șlefuitîncu2007. diamante îl facedinsămateriale arate binepremium deși se zgârie ușor. Este cel maișisubțire, performant și luminos telefon de la Apple de până acum. Apple a făcut un procesor mult mai puternic, baterie multă mai bună toate acestea într-o carcasă cu 18% mai ușoară 12% mai subțire. iPhone 6 și iPhone 6 Plus sunt două tipuri de telefoane inteligente (în engleză smartphone) cu ecran tactil (în engleză touchscreen) din seria iPhone dezvoltate de compania americană Apple. Produsele au fost prezentate public pe data de 9 septembrie 2014. Dispozitivele sunt, în comparație cu predecesoarele lor sensibil ma i mari ca dimensiune, având o mărime a ecranului de 4,7 țoli (inch), adică 11,94 cm respectiv, varianta Plus de 5,5 țoli, ultimul cu rezoluție full HD. Telefoanele funcționează cu sistemul de operare iOS 8. Începând cu data de128 19 GB. septembrie ambele variante sunt disponibile la capacități de memorie de 16, 64 respectiv IPhone 7 a fost lansat în anul 2016. Caracteristicile de accesibilitate ajută persoanele cu dizabilități să profite la maximum de noul lor iPhone 7. Datorită asistenței încorporate pentru vedere, auz, abilități fizice și motrice, precum și pentru învățare și alfabetizare, poți să te bucuri de tot ceea ce are de oferit cel mai personal dispozitiv din lume.
iPhone 8, iPhone 8 Plus și iPhone X, acestea sunt noile telefoane Apple lansate în anul 2017. Au fost prezentate în noua clădire în care se mută compania, în teatrul denumit după Steve Jobs. iPhone X are un ecran de 5,8 inci la rezoluție Super Retina, e OLED (fabricat de Samsung) și se întinde pe aproape toată fața. Doar în partea de sus mai există un „rest” de spațiu pentru camera foto cu sistemul Face ID, senzorii de proximitate și luminozitate. iPhone X rezistă la apă și praf, suportă încărcare wireless (standard Qi) și folosește iOS 11. Apple foloseste ambalajul pentru a comunica promisiunea brandului si limbajul de design cu privire la minimalism in cadrul strategiei de marketing. Aspectul ambalajului este simplu si clar, fara text si elemente grafice inutile, exceptie facand denumirea produsului si /2
Anul univ. 2017 - 2018
informatiile obiligatorii precum certificatele si tara de provenienta. Elementul vizual al ambalajului il reprezinta o ilustratie ce prezinta produsul, de cele mai multe ori in marime naturala. Pentru ca produsul este 'starul', lipsa textului inutil este un mesaj excelent de marketing. Alte componente exterioare ale ambalajului sunt logo-ul si numele produsului pe marginile ambalajului. Specificatiile produsului si drepturile sunt in plan secundar, fiind ascunse pe spatele ambalajului. Simplitatea, dar in acelasi consistenta ambalajului este o reflexie a brandului Apple si a pozitionarii acestuia pe piata.
/3
Anul univ. 2017 - 2018
I. CARACTERISTICI GENERALE ALE PIEȚEI ȘI ALE PRODUSULUI Dimensiune secțiune: 1 pagină
Punctaj secțiune: 1,5 pct
1.1. Descrierea pieței căreia i se adresează produsul (specificul potențialilor cumpărători)
IPhone X este un telefon adresat persoanelor cu un potențial financiar foarte ridicat care vor să aibă parte de produse de cea mai bună calitate, de ultimă tehnologie. Clienții cărora li se adresează acest produs, sunt oameni care își doresc un smartphone care să aibă cât mai multe funcţii, care sa fie ușor de manevrat, și care să le ofere fotografii şi aplicaţii de cea mai bună calitate.
1.2. Principalii actori de
pe piață (companiile care comercializează produsul)
Nr.Crt.
Companie
Cotă de piață
Cifră de afaceri (în anul ....)
1 2 3
Samsung Sony Allview
>40% 8% 10%
37,9 miliarde dolari 2016 15,9 milioane euro 2016 60,3 milioane euro 2016
4
Huawei
15%
36,7 miliarde dolari 2016
5 Nokia 19% 31 miliarde euro 2016 Sursă: http://www.go4it.ro/business/samsung-conduce-piata-smartphone-la-nivel-globalhuawei-in-china-15536848/
Scurtă analiză a structurii pieței produsului și a nivelului de concurență Cu livrări care depăşesc 77 milioane unităţi, Samsung conduce piaţa smartphone la nivel global, însă volumul de 48 milioane dispozitive livrate de Apple s -ar putea reflecta într-un profit mai mare, dată fiind încadrarea produselor companiei americane la o categorie superioară de preţuri . 1.3. Estimări privind potențialul de creștere al pieței produsului
Apple şi-a îmbunătăţit prezenţa pe piaţa smartphone -urilor în vara acestui an, când a preluat din cota deţinută de Google pe segmentul american, şi chiar dacă procentele sunt sau nu sunt ridicate, perioada în care s- a întâmplat arată succesul de care se bucura terminalele. iPhone controla, la finalul lunii august, 40,7% din piaţa americană a smartphone-urilor, cu 1,5% mai mult decât în primăvară. In acelaş i timp, Android a pierdut aproape un procent, ajungand la o cotă de 51,6%, conform comScore.
Piaţa americană este singura unde Apple concurează cu Android la nivelul preţurilor, în timp ce, la nivel mondial, nu poate face faţă .
/4
Anul univ. 2017 - 2018
Totuşi, situaţia de pe piaţa americană demonstrează că Apple, dacă vrea să concureze cu Android la nivelul preţurilor, poate să-şi majoreze cota pe piata telefoanelor mobile inteligente. Este de aşteptat raportul celor de la comScore pentru situaţia pieţei din perioada septembrie-noiembrie, după ce, pe 20 septembrie, Apple a început vânzarea noilor modele iPhone 8 si 8s in primul weekend stabilind un nou record. Apple a vandut 9 milioane de iPhone-uri 8 si 8s, in trei zile, a anuntat compania americana, datele reprezentand un nou record pentru primul weekend de vanzare a smartphone-urilor. Rezultatul depaseste estimarile analizelor, care se asteptau sa fie vandute maxim 7 milioane de unitati.
II. STUDIU DE CAZ: APPLE CARACTERISTICI SPECIFICE ALE Iphone X
Dimensiune secțiune: 2,5 pagini
Punctaj secțiune: 3 pct
2.1. Descriere generică a principalelor caracteristici ale produsului (1/2 de pagină)
Pentru prima oară din 2014 încoace, Apple vine cu un design nou, după ce trei ani la rând, iPhone 6, iPhone 7 şi iPhone 7S au folosit acelaşi desen. iPhone X estedominat de ecranul care acoperă un procent mai mare din suprafaţa dispozitivului decât până acum. Difuzorul pentru convorbiri, senzorii şi camera foto frontală au fost grupate pe o bară care pare decupată din partea superioară a ecranului. Dispozitivul este rezistent la apă şi praf. iPhone X este, totodată, primul telefon Apple dotat cu un ecran de 5.8 inch de tip OLED de tip Super Retina (2436 x 1125 pixeli, 458 ppi), care oferă o imagine mai bună, este mai eficient din punct de vedere energetic dar ridică mai multe în procesul de producţie. Îngustarea ramelor care acomodează un ecran mai mare a dus la dispariţia butonului Home, cel care integra şi tehnologia Touch ID, responsabilă de autentificarea pe bază de amprentă. Locul acesteia a fost luat de Face ID, un sistem de recunoaştere facială care foloseşte o cameră cu infraroşu. La fel ca Touch ID, Face ID va fi folosit atât pentru deblocarea telefonului şi accesul la anumite aplicaţii, cât şi pentru plăţi electronice prin sistemul Apple Pay (acolo unde aces ta este disponibil). /5
Anul univ. 2017 - 2018
Operaţiunile care erau până acum atribuite butonului Home se vor realiza pe iPhone X prin gesturi intuitive desenate cu degetul pe ecran. În ceea ce priveşte dotările tehnice, iPhone X este telefon Apple care dispune de 3 GB memorie RAM. De asemenea, smartphone-ul foloseşte noul chipset A11, care este compus din 6 nuclee de procesare
2.2. Valoarea oferită consumatorului
prin design și estetică (1/2 de pagină)
Beneficiul oferit consumatorului în urma Caracterisitici de design și estetică care susțin folosirii produsului beneficiul 1.Un display mult mai mare cu aspect 1.Ascunderea butonului de home. edge to edge 2.Ecranul este in totalitate din sticlă
2.Nu este necesară o interacțiune tactilă cu 1.Senzorul de Face Scan. telefonul pentru a-l debloca.
3. Captare în gamă largă de culori pentru 1. Camere telefoto cu unghi larg de 12 MP fotografii și Live Photos.Pozele cu zoom 2. Reducere a zgomotului in sunt mai reușite decât la alte modele anterioare. HDR automat pentru fotografii Camera de pe spate are o deschidere mai mare și o stabilizare a imaginii mult mai bună.
2.3. User experience oferit de produs
(1/2 de pagină). /6
Anul univ. 2017 - 2018
Inovaţia în spaţiul mobil s -a oprit probabil odată cu primul iPhone. Toate celelalte smartphone-uri lansate în ultimii zece ani sunt o evoluţie a conceptului lansat de Apple, nicidecum dispozitive inovatoare. Noul iPhone X este cel mai avansat smartphone lansat de Apple pe 12 septembrie. Terminalul este construit din sticlă (faţă şi spate) şi inox (cadrul). Smartphone-ul include tehnologie de încărcare wireless şi un procesor (A11 Bionic) cu 25% mai rapid decât cel de pe iPhone 7.
iPhone X dispune de un nou display OLED „Super Retina”, cu rezoluţie de 2.436 x 1.125 pixeli suport HDR. Camera duală pe telefonoptică beneficiază de senzori de 12 MP. Mai mult, ambeleşicamere de pe spate dispun dede stabilizare a imaginii. Acesta se diferenţia radical de tot ce exista în acel moment printr -un sistem de operare simplu, intuitiv, prin intermediul display-ul tactil prezent pe întrega suprafaţă a terminalului , , designul este superb, liniile fiind perfect finisate din materiale premium, ecranul afişează culori naturale, nu saturate, sunetul se aude impecabil,difuzorul şi microfonul sunt de o claritate şi fidelitate nemaiîntâlnite, claritatea foto/video, sisteme hardware şi software excelente . Compania nu folosește grafice țipătoare sau zgomote puternice. Ea emite din reclamele sale chiar și informația despre cum și unde poți procura produsul. În schimb, Apple permite
produselor să vorbească de la sine. De exemplu, atunci când intrați într -un magazin cu produse Apple există mese cu diferite gadget-uri care sunt accesibile pentru oricine ca să le testeze. Iar un alt lucru pe care Apple îl face, este să creeze mister în jurul produselor sale. Compania nu dezvăluie detalii despre noul iPhone sau iPad, până când nu are loc un eveniment oficial Apple. Astfel încât, oamenii să vorbească și să speculeze mereu despre ce ar putea să fie în continuare. O mare parte din strategia de publicitate a companiei Apple este că nu se implică niciodată în războaiele prețurilor. Aceștia rămân la prețurile lor, chiar dacă sunt adesea mult mai mari decât cele ale concurenților. Pot face acest lucru pentru că se concentrează pe înțelegerea propunerii lor de valoare unică. Oricine poate face un produs, dar nu mulți pot crea o experiență pentru client, care să fie memorabilă și să îl atragă să se întoarcă din nou și din nou.O parte a creării unei experiențe pe care clienții o vor ține minte, implică utilizarea artei de a spune o poveste care să conțină emoții. Acest lucru îl face pe client să simtă că face mult mai mult, decât pur și simplu cumpără un produs.
Elemente comune de identitate vizuală între d iferite produse ale companiei Apple (1/2 de pagină) 2.4.
O schimbare radicala in ceea ce priveste designul de produs a avut loc odata cu revenirea lui Steve Jobs. Una dintre schimbarile radicale care a aparut a fost renuntarea la culorile traditionale (negru, gri, bej) in favoarea culorilor vii si a plasticului translucid, schimbari ce erau radicale la acea vreme. Acest lucru dorea si propunea o schimbare in felul de a gandi si a fost comunicata cu ajutorul campaniei de la vremea respectiva si a sloganului ”Think Different”. Trecerea de etapa simplitatii, paleta de culori minimalizandu-se la alb si negru, si la argintiul dat de folosirea in premiera a unor materiale precum aluminiu sau titaniu. Astazi plasticul a fost inlocuit aproape in totalitate de metal si sticla, iar accentul cade in preponderenta pe continut si pe felul in care utilizatorul foloseste si nu neaparat pe hardware. /7
Anul univ. 2017 - 2018
Apare astfel si o noutate pe piata laptopurile care ofera pe langa estetica si dimensiuni compacte si o rezistenta superioara.
Elementele comune de identitate vizuală între produsele companiei Apple se bazează pe designul exterior dar şi pe sistemul unic de operare. Se pot diferenţia cu uşurinţă faţă de celelalte mărci, prin culorile specifice : Alb, Silver, Gold, Rose etc. Atât tabletele cât şi computerele se disting prin designul fin, culorile specifice şi forma subţire. Apple are propriul sistem de operare care se regăseşte la toate produsele sale : IOS.
2.5. Particularități ale produsului în funcție de specificul geografic
(1/2 de pagină) Principala activitate de comercializare a produsului în diferite ţări este preţul. Acesta diferă de la ţară la ţară deoarece este influenţat de un număr de factori: taxele locale, rata schimbului valutar cu moneda locală, costurile de operare ale companiei în ţara respectivă. În USA şi Canada Apple specifica în campania de promovare preţul fără taxe al telefonului deoarece acesta diferă de la stat la stat. De asemenea, Apple a creat o aplicaţie numită Apple Pay, ce le permite utilizatorilor din ţările cu mare influenţă economică, să poată folosi carduri bancare şi tehnologia NFC pentru a autoriza plăţi mobile. Această aplicaţie a fost lansată în Finlanda, Danemarca, Suedia, Emiratele Arabe. Aceste servicii mobile urmează a fi lansate în ţări dezvoltate precum : Germania, Olanda şi Elveţia.
O mare pondere în particularităţile privind specificul geografic îl au magazinele Apple, care sunt prezente doar în marile state, precu m USA, Canada, Orientul Mijlociu şi Asia.
/8
Anul univ. 2017 - 2018
III. PROMOVAREA PRODUSULUI PRIN DESIGN ȘI ESTETICĂ
Dimensiune secțiune: 2 pagini
Punctaj secțiune: 3 pct
În realizarea acestei părți a proiectului vă este util capitolul 9 din cartea “Design și estetică în business” de Rodica Pamiflie și Roxana Procopie, Editura ASE, 2013 (mai ales cap. 9.2, 9.3 și 9.4) 3.1. Promovarea produsului prin etichetă și ambalaj
Etichetă Eticheta „Made for iPhone” înseamnă că un accesoriu electronic a fost
creat special pentru conectare la iPhone şi a fost certificat de dezvoltator ca fiind
conform cu standardele de performanţă Apple. Ambalajul produselor Apple, nu conţine elemente precum plastic, hartie în exces sau materiale de protectie. Consistenţa şi simplitatea produselor Apple este dată de stilul ambalajului şi modalitea de deschidere dar si de o parte din accesorii care sunt comune la toate produsele Apple Ambalaj
Din punct de vedere al ambalajului, Apple a dorit reducerea acestuia ca dimensiuni si impact asupra mediului cu fiecare noua generatie de produse. S-a renuntat la folosirea preponderenta a plasticului, in special cel de tip PVC, material cu un cost si un impact asupra mediului ridicat. Reducerea dimensiunilor si greutatii ambalajelor Apple are o serie de avantaje printre care: a. reducerii costuri dematerialelor productie folosite al ambalajului si implicit (plastic, hartie, etc.) ale produsului reduse, datorita b. ofera valoare brand-ului, una din tendintele actuale fiind designul minimalist si simplificat al ambalajelor c. ofera valoare clientului, produsul cumparat fiind mai usor de transportat, iar ambalajul, fiind de dimensiuni reduse poate fi pastrat pentru o eventuala re-vanzare de catre client.
/9
Anul univ. 2017 - 2018
3.2. Designul și estetica mediului ambiental comercial
(descrierea spațiului de vânzare și prezența în mediul online) Probabil cel mai important aspect este functionalitatea produselor expuse. Acestea nu sunt expuse doar in scop orientativ, fiind in stare functionala, conectate la reteaua de internet cu acces la dispozitive precum camere foto sau video, iPod-uri, intrumente muzicale, astfel incat potsau crea pot pus accesa informatii, naviga pe- intrand internetastfel de mare viteza, directa le pot salva clienti pe e-mail peceva, un DVD la dispozitie in magazin in legatura cu produsul si software-ul fara presiunea de a-l cumpara. Apple este prezenta si in tarile in care nu exista magazine Apple Store, prin dealeri autorizati Apple. Magazinele acestora se numeste 'Apple Center' sau 'Apple Shop' pentru a nu fi confundate cu magazinele oficiale, avand un design usor diferit, dar pastrand elemente esentiale precum culorile, simplitatea si iluminarea puternica.
Exista o serie de magazine Apple Store, asa numitele “magazine vedeta”, cum sunt cele din orase ca New York, Tokyo, Londra, etc. prezinta un statut special, fiind considerate 'magazine-vedeta'. Diferentele fata de magazinele normale sunt: amplasarea in locatii ultracentrale, suprafata destinata clientilor mult mai mare si o configuratie a magazinului speciala .Apple investeste anual aproximativ 35 de milioane de dolari in activitatea de marketing a acestor magazine, acestea reprezentand adevarati mesageri ai brandului. Prin intermediul site-ului si a magazinului online, dar si in magazinele Apple Store, clientul are posibilitatea sa isi configureze propriul calculator pornind de la aspecte tehnice (procesor, memorie, spatiu de stocare) la aspecte privind modelul de tastatura dorit, software-ul cu care este livrat, culoare, materiale folosite. Sistemele de tip MacBook Pro sau iMac sunt disponibile in 3 variante diferite in ceea ce priveste dimensiune si tipul ecranului, iar produsele precum iPhone, iPod, iPad sunt disponibile in diverse variante in functie de aspecte precum culoare, spatiu de stocare, tehnologia wireless folosita. De asemenea exista o alta posibilitate de personalizare o reprezinta gravarea laser disponibila liniilor de produse iPod si iPad, clientii putand grava gratuit, daca doresc, un text la alegere.
3.3. Designul și estetica formelor vizuale comunicante Analiză reclame, grafică publicitară, alte forme de publicitate etc. Desi a suferit multe modificari de-a lungul timpului, astazi Apple foloseste pentru logo, diferite nuante; in functie de produs si de culoarea acestuia, logo-ul alterneaza intre culorile alb si negru. In cursul anilor compania a investit in diverse campanii publicitare cum ar fi „Think different”, „ Apple Switch” sau „Get a Mac”. Intre anii 1997-2002, a fost folosita campania „ Think different” prin care s-a dorit transmiterea viziunii de a gandi diferit, consumatorilor, apeland la spoturi TV si printuri in care apareau personalitati cunoscute pentru nonconformism si pentru schimbarile pe care le-au adus in societate (Ghandi, Einstein, Martin Luther King, etc.). Un aspect interesant de diferentiere a companiei il reprezinta asocierea produselor Apple cu lupta impotriva SIDA prin produsele din linia PRODUCT (RED) - produse ce vin intr-o nuanta puternica de rosu si cu o inscriptie speciala. Aceste produse sunt mai exclusiviste, si ofera posesorului un anumit status si o anumita imagine. Un procent intre 10/ 10
Anul univ. 2017 - 2018
15 % din valoarea acestor produse este donat de catre Apple organizatiilor ce lupta impotriva SIDA. De asemenea, Apple lanseaza anual editii speciale in serii limitate al unor produse precum ipod ce se deosebesc prin materialele folosite (titan, crom, etc). Ambalajul produselor Apple, nu consine elemente precum plastic, hartie in exces sau materiale de protectie. Consistenta si simplitatea produselor Apple este data de stilul ambalajului si modalitea de deschidere dar si de o parte din accesorii care sunt comune la toate produsele Apple Desi dimensiunile ambalajelor produselor Apple sunt din ce in ce mai mici, astfel reducand-se si costurile, totusi acestea raman de o calitate impresionanta, asemeni produsului, devenind astfel o extensie a lui si la nivel de comunicare si imagine. Hartie folosita este de tip matase, iar cardul “how to use” este de asemenea de o calitate superioara, iar culorile si textura ambalajului sunt atent alese pentru a se sincroniza si armoniza cu produsul. Privind manualul de instructiuni acesta nu este unul ca si in cazul celorlalte companii care ofera produse similare, ci este unul simplu, sub forma unui pliant care te indruma la instructiuni aflate pe site-ul oficial sau pe dispozitivul in sine, desi acestea for fi apelate doar daca utilizatorul este la prima experienta cu un produs Apple.
/ 11
Anul univ. 2017 - 2018
IV. ÎMBUNĂTĂȚIREA PRODUSULUI PRIN DESIGN ȘI ESTETICĂ DIN PERSPECTIVA COMPANIEI
Dimensiune secțiune: 1 pagină
Punctaj secțiune: 1,5 pct
4.1. Probleme întâmpinate de companie în realizarea și comercializarea produsului
iPhone va avea Apple acuratete maicamera proasta3Dpentru Face ID dinin cauza uneitelefon schimbari facute de catre Xcompania pentru frontala folosita noul sau anul acesta. In cee ace priveste masura radicala facuta de catre Apple pentru a se asigura ca are suficient de multe camere pentru a putea asambla mai multe telefoane iPhone X pentru a acoperi cererea de pe piata, dar asta afecteaza acuratetea Face ID. iPhone X va avea un Face ID mai prost pentru ca Apple a relaxat limitele de toleranta in baza carora este produs senzorul cu laser care analizeaza fetele utilizatorilor. Relaxarea acestor limite de toleranta are drept efect o scadere a acuratetii senzorului si implicit a Face ID, astfel ca iPhone X nu va face recunoasterea faciala la fel de bine precum ar dori compania Apple, dar acesta este compromisul pe care trebuie sa il faca. iPhone X avea oricum sub semnul intrebarii sistemul Face ID implementat de catre compania Apple, iar asta din cauza unei probleme avute in momentul prezentarii oficiale. Atunci Face ID din iPhone X a refuzat sa functioneze pentru ca sistemul fusese blocat de catre o persoana care curata telefoanele inaintea prezentarii, insa lumea intreaga a ramas cu impresia ca sistemul nu functioneaza corect. iPhone X sufera cel mai probabil si de pe urma perfectionismului companiei Apple, cei din Cupertino avand obiceiul de a face schimbari importante pentru structura telefoanelor inainte de lansare. Mai exact, Apple este cunoscuta pentru faptul ca uneori finalizeaza dezvoltarea produselor chiar inainte ca ele sa intre in productie, iar iPhone X ar putea suferi din cauza unor schimbari de ultim moment. iPhone X chiar si cu un singur surub schimbat in carcasa sa ar fi putut da “peste cap” intregul proces de productie si stim ca Foxconn are probleme foarte mari de productie. Separat, intervine si problema componentelor care se gasesc extrem de greu de catre compania Apple pentru productia iPhone X, partenerii asiatici dand inca de acum cateva luni de inteles ca nu pot indeplini cerintele Apple. iPhone X are probleme de fabricatie ale ecranului OLED implementat de catre compania Apple, iar ele incep sa apara multumita marturiilor unor clienti ai companiei Apple. Vorbim despre probleme de fabricatie care nu ar trebui sa apara la un telefon mobil care costa peste 1000 de euro. iPhone X are in primul rand cateva probleme cu bule de aer care sunt vizibile in marginile noului sau ecran OLED, acestea fiind descoperite de un utilizator care s-a uitat cu mare atentie la produsul Apple. Conform acestuia, bulele respective sunt vizibile chiar la marginea ecranului, aproape de sectiunea care il desparte de carcasa, ele disparand cand se aplica presiune in acea zona, insa dupa 10 – 15 minute redevin vizibile pe iPhone X. iPhone X are ecranul laminat in procesul de productie al acestuia, insa se pare ca in graba de a produce noul ecran, undeva s-a trecut peste verificarea temeinica a calitatii acestuia, iar acum exista probleme. In mod normal ecranele pentru iPhone X care au asemenea probleme nu ar fi trebuit sa fie instalate in telefoane, insa compania Apple si-a grabit foarte mult partenerii pentru a creste productia telefonului, iar acestea sunt rezultatele. / 12
Anul univ. 2017 - 2018
4.2. Soluții propuse pentru creșterea profitabilității produsului
Dat fiind faptul ca prețul produsului selectat este unul deloc accesibil persoanelor de rând, și că produsul este adresat persoanelor care vor să aibă parte de ultima tehnologie apărută în materie de design, utilizare și digitală, o soluție pentru a crește profitabilitatea este aceea de a spori foarte mult publicitatea adresată oamenilor cu venituri mai ridicate.
4.3.
Soluții propuse pentru crearea unor funcții noi ale produsului în vederea creșterii numărului de clienți.
Una dintre problemele principale cu care clienţii se confruntă îl reprezintă faptul că Iphone nu se poate conecta prin Bluetooth cu alte telefoane, ci doar prin conexiune IphoneIphone.
De asemenea, încărcătorul nu se adaptează la orice smartphone, fiind greu de găsit întotdeauna un încărcător atunci când nu -l avem la îndemână pe al nostru. Nu există widgeturi, mod USB, iar aplicaţia iTunes, este dificilă de utilizat.
/ 13
Anul univ. 2017 - 2018
V. ÎMBUNĂTĂȚIREA PRODUSULUI PRIN DESIGN ȘI ESTETICĂ DIN PERSPECTIVA CONSUMATORULUI
Dimensiune secțiune: 1 pagină
Punctaj secțiune: 1,5 pct
5.1. Probleme întâmpinate de consumatori în utilizarea produsului
Apar tot mai multe cazuri raportate în mai multe țări din lume în legătură cu noile telefoane iPhone 8 Plus, lansate recent de Apple. Clienții gigantului american se plâng că bateria smartphone-ului se umflă, iar iPhone-urile se crapă. Primul caz de iPhone 8 Plus cu baterie umflată a apărut în Taiwan. La cinci zile după ce a cumpărat smartphone-ul, clienta la trimis înapoi reprezentanței Apple.
Pe de alta parte exista si unele probleme destul de serioase, cum ar fi cea din cauza careia se pierde semnalul GSM pe iPhone 7 dupa activarea AirPlane Mode. Desigur ca avem si problema castilor sau a adaptorului, care se blocheaza si nu mai raspund la comenzi, sau nu mai redau muzica dupa cateva minute in care nu au fost folosite de utilizator. Compania Apple a recunoscut ca exista unele probleme cu terminalele sale si a anuntat astazi ca iOS 10.0.2 va fi lansat in perioada imediat urmatoare pentru a rezolva unele doleante. Desigur ca vorbim aici doar despre ceea ce poate fi rezolvat prin software, deoarece problemele hardware nu vor fi rezolvate de catre Apple, deloc, sau prin inlocuirea unitatilor.
5.2. Soluții propuse pentru îmbunătățirea esteticii produsului din perspectiva consumatorului
Pricipala soluţie propusă pentru îmbunătăţirea esteticii produsului venită din partea consumatorilor ar fi înlocuirea ecranului de sticlă cu un alt material mai rezistent la şocuri.De asemenea, clienţii îşi doresc un smartphone mai mic ca dimensiune, observând faptul că Apple tinde să mărească din ce în ce mai mult dimensiunile telefoanelor noi lansate.
5.3. Soluții propuse consumatorului
pentru îmbunătățirea utilității produsului din perspectiva
Principala soluţie pentru îmbunătăţirea utilităţii produsului ar fi creşterea timpului de utilizare a bateriei şi implementarea unui sistem mai eficient de protecţie împotriva şocurilor. De asemenea, încărcătorul ar putea fi înlocuit cu unul universal, similar cu cel de la Samsung.
/ 14
Anul univ. 2017 - 2018
CONCLUZII
Dimensiune secțiune: 1 pagină
Punctaj secțiune: 1 pct
De când a apărut pe piaţă, Apple a reuşit să le ofere mereu utilizatorilor gadgeturi care să le satisfacă nevoile, având un design inedit şi fiind foarte uşor de folosit.Funţia de bază la care răspunde Iphone X din punct de vedere al consumatorilor este comunicarea, respectiv reţelele de socializare şi numeroasele aplicaţii pe care le deţine în acest sens . Motivul pentru care am ales să analizăm acest produs a fost faptul că se enumeră printre cele mai populare smartphoneuri din lume iar preţul piperat la care se găseşte îl face să fie un telefon greu accesibil. Designul in cadrul companiei Apple isi pune amprenta in trei directii, fiecare avand o functie diferita. Cel mai important rol apare in cadrul designului de produs, unde aspecte precum (estetica, stilul) si functia, partea utila a produsului (cum functioneaza si la ce foloseste) trebuie corelate astfel incat sa existe o simetrie perfecta ce rezulta intr-o valoare superioara a produsului. Pot preciza faptul ca designul intervine si la nivelul comunicational in special prin grafica creata (logo, font, culori, materiale de promovare) dar si la nivelul felului in care oamenii reactioneaza la mediu si ambianta prin intermediul designul ambiental. Concluzionând, Iphone X este ultima lansare de produs marca Apple, şi reprezintă o revelaţie în materie de smartphoneuri, fiind lider de piaţă în ceea ce priveşte nr. vânzărilor, bucurându-se de renumele de cel mai râvnit telefon din 2017.
/ 15
Anul univ. 2017 - 2018
BIBLIOGRAFIE
Punctaj secțiune: 1 pct 1. http://www.go4it.ro/video/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-iphone-x-pe-scurt-16727772/ 2. http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/DESIGNUL-COMPANIEIAPPLE46.php 3. 4. https://www.quickmobile.ro/articole/curiozitati-despre-apple https://www.wall-street.ro/tag/apple-corp.html 5. http://www.hit.ro/stiinta-generala/100-de-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-Apple-siSteve-Jobs
/ 16