Formula AS Nr 955 Misterele Moscovei
* Moscova este un oras imens, atat la suprafata cat si in subteran: galerii abandonate, catacombe, labirinturi, constructii secrete si adaposturi antiaeriene. Acest oras de sub pamanturile Moscovei este incarcat de mistere si legende, care se deschid doar pentru cei ce indraznesc a infrunta o calatorie periculoasa * Planeta subterana Pentru majoritatea locuitorilor Moscovei, tinutul subteran al capitalei este un teritoriu terifiant, periculos, in care legendele si miturile se impletesc cu marturiile incredibile ale oamenilor care, din intamplare sau nu, au patruns in aceste locuri neumblate de sute de ani. Pentru Vadim Mihailov, acest oras de sub Moscova reprezinta parte din viata lui. Zi de zi coboara sub pamanturi pentru a descoperi mereu altceva. "Este un loc minunat, in care secretele zac nedescoperite. Moscova are cea mai adanca si mai complicata retea de canale subterane din lume. Cum sa nu te bucuri, sa te minunezi si sa admiri asa ceva!". Pasiunea lui Vadim pentru misterele de sub pamant a inceput cand a implinit varsta de cinci ani. Cadoul primit atunci a fost unul special, unul care i-a marcat intreaga existenta si pe care nu il va uita niciodata. Tatal lui, conductor de metrou, i-a oferit o plimbare in cabina trenului subteran. Pustiul nu era suficient de inalt pentru a vedea bine peste tabloul de control, asa ca a trebuit sa suporte supliciul de a sta in varful picioarelor timp de mai bine de o ora. Insa nu s-a dat batut. Se uita cu ochii larg deschisi la lumea aceea subterana, luminata doar de farurile metroului.
Vadim Mihailov
Cand a implinit varsta de 12 ani, Vadim si prietenii lui au facut prima calatorie in "interiorul pamantului". Nu a trecut mult si au facut prima lor descoperire importanta: un buncar din perioada stalinista, ingropat adanc sub Bulevardul Leningrad. La scurt timp, au urmat alte descoperiri incredibile, printre care depozitul abandonat al Institutului de Oceanografie. Acolo, baietii au gasit mai multe recipiente in care erau conservate in formol fel de fel de creaturi submarine. Si iata ca, pentru gasca de baieti, ceea ce parea initial un joc a devenit o pasiune. In 1991, Mihailov si prietenii lui au format asociatia "Cercetasii planetei subterane" sau, cum le spun moscovitii, "Sapatorii". Acum, ei sunt celebri in intreaga Rusie si si-au castigat o reputatie deosebita printre aventurierii din intreaga lume. In cei douazeci de ani de cand tot "diseca pantecul Moscovei", "Sapatorii" au descoperit lucruri extraordinare: taine ingropate de tari, secrete monastice si urme mai recente, lasate de autoritatile sovietice.
Incaperile mortii Moscova, cu o istorie de aproape 900 de ani, a fost construita pe soluri aluvionare, de-a lungul malurilor mlastinoase ale raului Moscova. Pamantul nisipos a fost un teren favorabil ridicarii orasului la suprafata, dar si usor de sapat, pentru construirea nervurilor subterane. Si astfel, in timp ce orasul se dezvolta incet si sigur la lumina soarelui, in adancuri crestea un alt oras. Un oras sapat in pamant care, de-a lungul secolelor, s-a marit, formand o retea stratificata de tuneluri, hrube si galerii pe mai multe nivele.
Vadim Mihailov intrand in subterane
Inca din secolul XV, sub Kremlin s-au construit pivnite si depozite subterane, pentru a ascunde cele mai nepretuite comori, bijuterii, carti antice si harti necunoscute. S-au sapat tuneluri care au servit in scopuri militare. In aceste tuneluri, aflate sub zidurile de aparare ale Kremlinului, din loc in loc erau plasate, in mod strategic, asa-zisele "camere de ascultare". Aici, in timpul asediilor si navalirilor tatare, stateau iscoade care aveau sarcina de a asculta cu mare atentie, ca nu cumva inamicul sa se infiltreze in cetate pe sub ziduri, prin tuneluri. Sub pamanturile Moscovei s-au construit laboratoare si ateliere secrete ale alchimistilor. In secolul XX, mai multi arheologi rusi au sperat ca printre sapaturile de sub Turnul Suharev vor descoperi misterioasele laboratoare ale contelui scotian Jacob Bruce, un apropiat al tarului Petru cel Mare. Turnul avea o constructie neobisnuita pentru acele vremuri patriarhale ale secolului XVIII din Rusia, de aceea capatase o faima misterioasa. Printre moscoviti, se soptea ca sub zidurile cladirii, contele Bruce prepara potiuni magice in cautarea elixirului vietii si incerca sa prefaca metalele in aur. In acele laboratoare se crede ca se ascundea si faimoasa "carte a mortii" - "Nekronomicon", in paginile careia se gaseau multe mistere ale universului.
Un buncar de pe vremea lui Stalin
De-a lungul secolelor s-au zidit temnite unde erau aruncati oameni care trebuiau sa dispara pentru totdeauna. In urma cu cativa ani, "Sapatorii" au dat peste doua cripte terifiante: o camera de tortura, construita, se pare, de Ivan cel Groaznic, si un loc de sinucidere in masa. "Am descoperit un bazin subteran de apa, din secolul XVIII, despre care auzisem mai multe legende. Se povesteste ca aici a avut loc o sinucidere in masa. Toti din echipa ne-am dat seama imediat ca acolo se intamplase ceva infiorator. Tensiunea noastra era aproape palpabila. Zeci de cranii se puteau vedea limpede pe fundul bazinului, care nu avea mai mult de doi metri. Eu sunt crestin ortodox, cu teama de Dumnezeu, si desi am vazut multe, am fost bantuit zile in sir de locul acela ingrozitor". "Sapatorii" au parasit acea hruba in tacere si nu s-au mai intors acolo niciodata. Se pare ca aceasta nu este singura "incapere a mortii" ascunsa in labirinturile de sub capitala Rusiei. Odata cu incoronarea lui Ivan al IV-lea cel Groaznic, in 1547, ca monarh al Rusiei, dinastia tarilor a devenit una dintre cele mai sangeroase, asa cum Europa nu mai vazuse de pe vremea imparatilor romani. Se spune ca, in 1580, tarul Ivan cel Groaznic, in nebunia lui, a sapat sute de metri in pamant pentru a construi o temnita secreta, cu camere de tortura, iar la final, toti muncitorii au fost omorati pentru ca nimeni sa nu stie vreodata unde se ascundeau ororile tarului. Biblioteca secreta Una dintre cele mai misterioase legende ale subteranului este cea legata de biblioteca suveranului Rusiei Ivan al III-lea. Marele cneaz se casatorea, in 1472, cu printesa Sofia Paleolog, nepoata ultimului imparat al Bizantului, Constantin Paleolog, pecetluind astfel transferul puterii de la Bizant catre Rusia.
Una din strazile orasului de sub pamant
Ca zestre, printesa a adus de la Constantinopol o colectie de carti si manuscrise de o valoare inestimabila. Pentru a pastra aceasta comoara intacta, printesa Sofia a construit cu ajutorul arhitectului italian Aristotle Fiorovanti o biblioteca in subteranele Moscovei. Locatia era secreta si asa a ramas pana in zilele noastre. Se spune ca mostenitorul tronului, Ivan cel Groaznic, ar fi descoperit comoara, insa chiar daca acesta ar fi adevarul, tarul nu a dezvaluit niciodata secretul, luandu-l cu el in mormant. De atunci, regele Sigismund al Poloniei, imparatul Napoleon si multi altii au incercat sa gaseasca biblioteca secreta. Multi cercetatori rusi sustin ca aceasta ar fi fost distrusa in incendiile din Moscova, altii ca ar fi cazut victima jafurilor invaziei poloneze. Insa cea mai incitanta teorie este aceea conform careia biblioteca exista inca, adanc ingropata sub Kremlin. Unul dintre cei mai ferventi cautatori ai misterioasei biblioteci a fost arheologul si speologul rus Ignati Steletki. Timp de zeci de ani, chiar in timpurile terorii staliniste, el a explorat numeroase pasaje subterane aflate sub Kremlin, sub Manastirea Novodevicii si sub vechea cladire cunoscuta sub numele de Turnul Suharev.
Apele toxice din subterane genereaza mutanti
Conform teoriei sale, biblioteca se afla la al doilea sau al treilea nivel, dedesubtul Kremlinului. In ultimii ani, "Cercetasii planetei subterane" au continuat cautarile bibliotecii, coborand si mai adanc in pamant, ajungand pana la sapte nivele sub Kremlin. Vadim Mihailov declara: "Cred ca biblioteca se afla, in continuare, sub Moscova, cel mai probabil intr-o camera construita in stil egiptean, si avem sperante mari sa o gasim. Aceasta retea de tuneluri subterane este inca necunoscuta, dar asteapta sa fie descoperita". Metroul secret al lui Stalin Astazi, metroul a devenit o parte integranta din viata omului si este putin probabil sa ne putem imagina o capitala fara un asemenea mijloc de transport. Metroul din Moscova este unul dintre cele mai frumoase din lume.
Camera de tortura
Dar ce se ascunde cu adevarat in spatele peretilor de marmura, in spatele sculpturilor si mozaicurilor? Unul dintre zvonurile cele mai raspandite este cel despre asa-numitul "Metro-2", construit in secret, in anii '50, in timpul lui Stalin, sub numele de "cod D-6". Oficial, acesta nu exista, practic insa, toata lumea vorbeste despre el. A trecut mai bine de o jumatate de secol de cand povestea "top-secret" a metroului 2 a aparut pentru prima data si, totusi, ea ramane o necunoscuta. Oficialitatile ruse nu au confirmat niciodata asemenea zvonuri, insa nici nu le-au negat. Se spune ca lungimea lui, de aproximativ 150 de kilometri, o depaseste cu mult pe cea a metroului public actual, ca are patru linii si se afla adanc ingropat in pamant, la 200 de metri. Prima linie de metrou se presupune ca ar fi fost construita din ordinele venite direct de la Kremlin, pentru a crea posibilitatea autoritatilor, in caz de urgenta, sa fuga din oras. Acest sistem de transport subteran strict secret conecta Kremlinul cu toate institutiile strategice ale orasului, cu sediile KGB si cu aeroportul.
Metroul secret al lui Stalin
Se pare, chiar, ca linia de metrou ajungea pana la casa de vacanta a tovarasului Stalin, situata in apropierea Moscovei. Ei bine, "Sapatorii" au gasit aceste tuneluri ale metroului 2! "Am descoperit chiar si o veche garnitura de tren care, cu putin efort, ar putea functiona din nou. Sinele metroului secret sunt ingropate in beton, astfel incat, in situatii extreme, tunelurile sale sa poata fi folosite si de automobile sau tancuri", declara Vadim Mihailov, liderul asociatiei. In 1941, statia de metrou public Maiakovski a gazduit ceremonia dedicata revolutiei din noiembrie, unde Stalin a tinut un discurs. Au fost zeci de martori care sustin ca in acea zi dictatorul si garda sa personala au ajuns la fata locului cu trenul, printr-unul dintre tunelurile secrete. Metro-2 a continuat sa se construiasca si sub Hrusciov, Brejnev si Gorbaciov. Potrivit zvonurilor, constructia lui continua si astazi. Mutantii de sub Moscova In urma cu un an, publicatia rusa "Pravda" anunta ca in subteranele Moscovei colcaie gandaci, viermi si alte insecte de dimensiuni
gigantice. Asemenea creaturi fusesera surprinse de camerele de luat vederi ale aceluiasi Vadim Mihailov si ale echipei sale de temerari. Inca de acum cativa ani s-a zvonit prin Moscova ca in subsoluri misuna sobolani imensi, de marimea pisicii. Totusi, acest fapt nu a fost niciodata confirmat.
Se spune ca in adancuri exista si stafii
"Sapatorii" povestesc ca in subterane au descoperit o flora si o fauna cel putin stranii: viermi de cinci centimetri, lacuste de marimea unei farfurii, gandaci foarte mari, complet albi, pesti orbi, lipsiti de solzi, ciuperci acide. Oamenii de stiinta au declarat ca nu au mai vazut asa ceva si ca acestea ar fi putut aparea datorita unor mutatii genetice. Modificarile sunt generate, probabil, de apele subterane ale capitalei ruse, care formeaza un "cocktail" de substante toxice. Toate reziduurile de la suprafata se scurg in subteran: benzina, ulei de masina, detergenti, substante de uz casnic. Astfel, nu este de mirare daca in apele subterane poti regasi toate elementele chimice din tabelul lui Mendeleev si ca aceste ape sunt populate de creaturi de domeniul science-fiction. Mai mult decat atat, o cauza in plus ar putea fi si deseurile radioactive depozitate in subteran inca din perioada stalinista. Conform relatarilor lui Vadim Mihailov, echipa lui a descoperit, in urma cu ceva vreme, chiar sub zidurile Universitatii de Stat din Moscova, aproximativ 350 de kilograme de material radioactiv. "Era depozitat in niste recipiente rasturnate si care curgeau", isi aminteste Vadim. "Am anuntat imediat autoritatile si in cateva ore, deseurile au disparut. Totusi, unde oare, daca nu tot in aceleasi subterane neumblate si nestiute?!". Cimitirele de sub pamant In aceleasi subterane ale Moscovei s-au asezat oseminte, formand adevarate necropole sub oras. Galeriile metroului actual din capitala rusa sunt sapate dedesubtul mai multor cimitire. Poate de aici si ideea ca unele statii sunt bantuite de spirite, iar in altele poti simti energii negative foarte puternice. Una dintre statiile de metrou cu un asemenea renume inspaimantator este "Sokol". In locul unde astazi se afla intrarea la statia "Sokol", in secolul trecut se gasea o manastire. Dupa revolutia bolsevica, in Rusia s-a instaurat asa-numita "Teroare Rosie", cand au fost vanati si impuscati fara judecata mii de oameni. In 1919, in curtea acestei manastiri au fost executati in mod barbar, de catre membrii temutei CEKA, mai multi preoti si ofiteri din armata tarista. Sufletele celor ucisi au ramas la un loc cu trupurile ce siau gasit sfarsitul, si aparitiile lor fac subiectul unor povesti inspaimantatoare, spuse chiar de lucratorii de la metrou.
Necropolele de sub oras
Sunt multi cei care sustin ca au senzatia ca sunt mereu urmariti din intunericul tunelului. Nu odata, mecanicii au vazut pe sinele metroului din statia "Sokol" siluetele stravezii ale unor soldati, din ale caror trupuri curgea inca sange. Statia "Arbat", din centrul vechi al Moscovei, a dobandit, de asemenea, o faima aparte. Nu numai pentru arhitectura ei deosebita si pentru bogatia monumentala a decoratiunilor, ci si pentru faptul ca aceasta statie este prima in statistica de sinucideri. Conform evidentelor politiei metroului din Moscova, in statia "Arbat" s-a inregistrat cel mai mare numar de oameni care si-au luat singuri viata. Psihologii rusi au ajuns la concluzia ca acest loc are o puternica incarcatura negativa, probabil datorita faptului ca in secolul XVIII aici exista un cimitir stravechi. Astfel, influenta apropiatei necropole continua sa se manifeste si astazi. Vadim Mihailov a relatat o experienta incredibila traita de el insusi. "S-a intamplat in urma cu doi ani. Echipa noastra examina structurile de sub statia de metrou "Arbat". Deodata, prin tavan a aparut silueta translucida a unei femei. Avea mainile impreunate, ca si cum ne-ar fi implorat sa o ajutam, iar chipul ei exprima spaima. Apoi, brusc, o forta misterioasa, nevazuta, a inceput sa o traga in jos, catre pardoseala din beton. Desi femeia parea sa opuna rezistenta, a fost absorbita in podeaua tunelului. Noi toti am vazut-o. Eram ca paralizati de spaima. Dupa ce ne-am revenit, am rupt-o la fuga. Abia la suprafata am observat ca unul dintre baieti, in intuneric si in groaza de care eram stapaniti, se lovise puternic la cap. Am mers de urgenta la spital. In timp ce stateam in sala de asteptare, o ambulanta a sosit si asistentii au scos o targa cu un cadavru. Pentru noi, era al doilea soc din acea seara: cadavrul era al femeii pe care o vazuseram in subteran! Din discutiile cu personalul medical, am inteles ca femeia murise din cauza leziunilor interne, cu o ora in urma. Se aruncase in fata trenului, la statia de metrou "Arbat". Socant, dar exact cu o ora in urma, o intalniseram noi, in tunelul de sub aceeasi statie!". In fiecare zi, moscovitii pasesc peste aceasta lume ascunsa, necunoscuta si misterioasa. Cel mai experimentat explorator al subteranului din Rusia, Vadim Mihailov, considera ca lumea subpamanteana este poarta catre o alta lume: o lume paralela. Omul strabate distante imense pentru a explora spatiul cosmic, dar spatiul subpamantean, aflat mult mai aproape, fascinant si misterios, este de multe ori abandonat in intuneric.
Natasa Galche
Umbra Monseniorului Ghica la Tokyo
Prelat, mare om de cultura, si-a sfarsit viata in inchisorile comuniste
Heisei, adica isihia! Ajuns in septembrie, 2010, la Tokyo, am aflat ca japonezii numara altfel anii: ei se afla in anul 22 al erei Heisei. Ei numara anii de la intronarea imparatului. La urcarea pe tron, monarhul japonez inaugureaza o era noua, si da epocii sale un nume-emblema, un nume-program. Actualul imparat, Akihito, a dat epocii sale numele Heisei, care se traduce: liniste, pace. Pentru mine, cuvantul heisei a sunat drept hesychia (isihia), termen grec care inseamna tot "liniste", liniste luminata. Acest paralelism mi s-a parut providential. Sa vizitezi Japonia, in chiar epoca isihiei! Am luat-o si ca pe o adresare personala, oricum, de bun augur. Am rugat un confrate japonez (pe care l-am cunoscut la Congresul scriitorilor la care eram delegat) sa-mi traduca in japoneza formula isihasta, stihul de 5 cuvinte: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma", stih care se repeta in rugaciunea inimii (pe care voiam s-o fac cunoscuta in Japonia, pe cat posibil). Astfel, primele notiuni de limba japoneza le-am primit la invatarea formulei isihaste; ea suna astfel: "Shu Iesu Kirisutoyo, Watashi Wo Awarende, Kudasai". In japoneza, stihul isihast are 7 cuvinte, deci este mai lung decat versiunea romana sau greaca. Cuvantul in plus, kudasai, este o reverenta. Japonezii nu se pot lipsi de reverente nici in rugaciune. Ei sunt politicosi chiar si cu Dumnezeu! Dar faptul ca partea a doua a stihului, cea rostita pe expiratie, este ceva mai lunga vine perfect cand faci sincronizarea stihului cu respiratia. Asadar, am resimtit un acord intre duhul epocii heisei ("linistea") si propria mea cautare spirituala de-o viata: isihia. Alta usa deschisa spre "genius loci nipponensis" era acel precedent divin: binecuvantarea data Japoniei de catre calatorul mistic Monseniorul Ghika, acum opt decenii. A pune o pecete pe viitorul lumii As putea spune ca noi, romanii, avem o relatie speciala, o conexiune de destin, cu imparatul actual al Japoniei, Akihito. Pentru ca, spune legenda, actualul imparat a venit pe lume ca darul lui Dumnezeu, in urma binecuvantarii Monseniorului Vladimir Ghika. A fost o minune. S-a petrecut in 1933. Voi povesti faptele, asa cum le stiu din atestari documentare sau din marturii, unele publicate, altele ramase in arhive sau in memoria unor contemporani.
La putin timp inainte de a fi arestat
In 1933, Monseniorul Vladimir Ghika a calatorit la Tokyo, cu vaporul. Mergea sa ajute la instalarea unei manastiri carmelite. Insotea
un grup de calugarite care au insistat sa fie sprijinite de Monseniorul Ghika in misiunea lor. Pentru ca Monseniorul avea multe relatii peste tot. El a obtinut si gratuitatea acelei calatorii cu vaporul. Monseniorul avea cunostinte insemnate la Tokyo. In primul rand, pe amiralul Yamamoto, pe care-l cunoscuse la Roma. Amiralul Yamamoto fusese atasat naval la Roma si se convertise la crestinism. In 1933, amiralul Yamamoto chiar l-a intampinat pe Monsenior la coborarea de pe vapor. Monseniorul l-a rugat sa-i favorizeze o audienta la imparatul Hirohito. Voia sa-l binecuvanteze pe imparat! Aflase despre mahnirea imparatului Hirohito: nu avea un fiu care sa-i succeada la tron. Monseniorul i-a spus lui Yamamoto: "Daca il voi binecuvanta pe Imparatul, el va avea un fiu!". Yamamoto a raspuns ca este absurd si este un delict sa vrei sa-l binecuvantezi pe Imparatul, caci Imparatul este una cu Dumnezeu; si nu-l poti binecuvanta pe Dumnezeu! Imparatul are origine divina, este fiul lui Amaterasu, dumnezeul soarelui si al luminii. Monseniorul Ghika a insistat senin: "Fa sa ajunga smerita mea sugestie la alteta sa, prilejuieste-mi o audienta la palat... si lasa-l pe Imparat sa aleaga el singur daca vrea sau nu sa-l binecuvantez". Pentru aceasta audienta, Monseniorul a cerut sa i se traduca in japoneza formula "Dumnezeu sa te binecuvanteze". Amiralul Yamamoto i-a reamintit ca Mikadoul este una cu Dumnezeu, asa ca au "ajustat" formula astfel: "Sa te binecuvanteze Cel Atotputernic!". Spre surprinderea amiralului, mai marele Japoniei a aprobat audienta solicitata de prelatul roman. Intrevederea a fost deosebit de destinsa si senina. Imparatul Hirohito a vorbit cu Monseniorul in limba franceza, mandru ca vorbea impecabil franceza. In sala primirilor se aflau demnitari, ofiteri. Am citit intr-o sursa ca Imparatul insusi i-a spus Monseniorului roman ca este mahnit ca nu are descendenti masculini si doreste sa aiba un fiu.
Imparatul Akihito / Foto: Agerpres
Monseniorul a raspuns ca daca-i va da binecuvantarea Dumnezeu ii va da un fiu. Imparatul incuviinteaza. Se ridica amandoi in picioare. Imparatul se inclina in fata Monseniorului Ghika; acesta face semnul crucii pe fruntea Imparatului... Garzile se reped cu mana pe sabie, caci este nemaipomenit ca un om sa-l atinga pe Imparat. Hirohito linisteste garzile, surazand. Monseniorul rosteste in japoneza: "Sa te binecuvanteze Cel Atotputernic". Si: "Fie ca numele tau sa dainuie si sa ti se nasca un fiu". Face iar semnul crucii pe fruntea Imparatului. Monseniorul insusi a povestit scena, incheind: "Intr-adevar, in anul urmator, Imparatului i s-a nascut un fiu". Fiul este Akihito, imparatul de astazi al Japoniei. (Am preluat unele date dintr-o carte de Elisabeth de Miribel, care citeaza texte intre ghilimele, dar nu indica sursele.) In acel timp, Imparatul Hirohito avea 32 de ani, iar Monseniorul Ghika avea 60 de ani, si o barba alba, de patriarh carpatic. Dupa alti ani, imparatul Hirohito a declarat oficial ca el nu este de origine divina, nu este fiu supranatural al zeitatii Amaterasu, nu este Dumnezeu! A renuntat la statutul sau legendar de "dumnezeu intrupat"; si si-a proclamat oficial natura omeneasca! Declaratia lui a emotionat poporul, dar i-a scandalizat pe traditionalisti. Declarandu-si natura omeneasca, imparatul rupea o traditie imperiala de 1500 de ani. Dar japonezii l-au iubit mai mult ca om, decat ca divinitate! Nu stim daca la aceasta hotarare epocala, a admiterii naturii sale omenesti si muritoare, a contribuit si acel moment cutremurator, al binecuvantarii de catre Monseniorul Ghika. Este posibil ca un proces metanoic sa se fi produs atunci. Mai tarziu, in 1959, Hirohito ii va permite fiului sau, Akihito, sa se insoare cu o fata fara blazon regesc, o fata din popor, cum se zice. Si aceasta a fost o noutate absoluta in traditia casatoriilor domnesti japoneze! Nu demult, frumosul cuplu imperial Akihito si Michiko au sarbatorit nunta de aur!
Postumitatea legendei Am vrut sa aflu daca astazi, in Japonia, se cunoaste legenda aceasta despre binecuvantarea Monseniorului Ghika si urmarile ei istorice. Daca figureaza cumva in cartea de istorie, sau poate in folclorul sapiential... Constat ca nu este cunoscuta. Nu stiu nici daca Imparatul insusi o cunoaste! Este drept ca, pana-n secolul 20, s-a practicat o discretie totala cu privire la imparat. Pana la Hirohito, era interzis sa-l povestesti sau sa-l desenezi pe imparat! Doar Hirohito a rupt aceasta traditie, a permis sa fie povestit, transformat in text. A fost primul care a admis sa dea si un interviu in presa! Asadar, acum imparatul poate fi povestit, de aceea ne-am ingaduit s-o facem. Dar o discretie persista. Enigma ne ocroteste.
Palatul Imperial
Actualul imparat Akihito a fost in Romania, in 1979. Era print mostenitor pe atunci. Era in octombrie. A vizitat si Bucovina, zone
voievodale si religioase, Suceava, Sucevita, Marginea, Voronet. Eu eram foarte june pe atunci, dar impresionat de vizita aceasta... citeam tot ce se scria despre ea. Printul era pasionat de istorie si de... ichtiologie! In Bucuresti, la Muzeul de istorie, cuplul imperial japonez a fost fascinat de Columna lui Traian. Imparateasa Michiko nu se dezlipea din contemplarea Columnei, iar la urma, a comentat emotionata cum, in istorie, in piatra si-n mintea noastra, invinsul Decebal si invingatorul Traian stau asa, ca doua neamuri, la o senina comuniune. Zicea: "Cat de pasnici stau acum Traian si Decebal unul langa altul... in ciuda confruntarii pe viata si pe moarte!" (Am urmarit ecourile acelui eveniment, pe atunci scriam romanul despre Columna, "De bello Dacico", primul volum aparuse chiar in zilele vizitei cuplului imperial japonez.) In acea vizita la Bucuresti, nu stiu daca i-a spus cineva inaltului oaspete despre conexiunile de destin intre noi, romanii, si altetele lor... Cred ca politicienii cu care oaspetii s-au intalnit in 1979 nu stiau de Monseniorul Ghika, sau daca stiau, isi tineau gura inchisa. Comunistii care l-au exterminat pe Monseniorul Ghika, in inchisoarea Jilava, in 1954, nu cred ca s-au dat in vant sa-i cinsteasca harisma. Si, oricum, exista un tragism al cailor paralele: istoria profana, ignorand dureros istoria divina... Asadar, nu cred ca cineva le-a spus altetelor lor, atunci, despre Monseniorul Ghika... Fireste, voi avea vreme sa mai caut raspunsuri, facand pasi mici spre marile taine si spre protagonistii legendei. Ocazii se ivesc. Receptie la un om de stat Luni seara, pe 27 septembrie, am participat la o receptie la un om de Stat japonez, Hatayama, dintr-o familie de demnitari. Era o receptie oferita delegatilor la Congresul International al Scriitorilor. Ne-a invitat la palatul sau, superb, situat pe o inaltime, in mijlocul unui parc privat, in plin Tokyo. Aici, la Hatayama-Kaitan, am cunoscut multa lume buna. La ceremonia ceaiului, am stat alaturi de doua persoane din Ministerul Culturii. Am comunicat frumos, cu taceri, cu suras, cu gasho si san-pai (plecaciuni), dar si prin cuvinte. Timp aveam, in Japonia este timp.
La Templul de Aur din Kyoto
In acel context, am vrut sa aflu daca legenda Monseniorului Ghika este cunoscuta acolo. Erau bucurosi s-o afle. Le-am spus celor doi vecini de ritual despre conexiunile de destin (continui sa le numesc astfel) intre romani si alteta sa imperiala Akihito, conexiuni revelate printr-un sfant roman. Ei erau bucurosi sa auda povestea, se creau noi punti de comunicare intre noi. Imi cereau amanunte despre acest sfant roman si apropierea lui de Japonia. Monseniorul Ghika a facut o a doua calatorie in Japonia, in 1936, sa viziteze si sa intareasca asezamintele medicale intemeiate de prietenul sau, doctorul Totzuka, un japonez crestinat. Pe dr. Totzuka Monseniorul Ghika l-a cunoscut la Paris, in casa filosofului Maritain. Doctorul Totzuka a studiat si teologia, a devenit preot; ca preot-medic, a intemeiat la Tokyo si-n imprejurimi cateva spitale. A infiintat si un ordin religios, "Asociatia Fratilor si Surorilor Sfantului Ioan". Japonezii au o mare evlavie la evanghelistul Ioan, care este evanghelistul "cel mai Zen"! adica este pe spiritul paradoxal si intuitiv al japonezilor. Prietenii japonezi ai Monseniorului au infiintat o leprozerie. Monseniorul Ghika, el insusi avand si studii medicale, a petrecut un timp in leprozeria japoneza, sa dea asistenta medicala si spirituala. (Stim ca, in alta etapa, a stat doi ani intr-o leprozerie in India, acordand asistenta medicala; atunci a starnit admiratia lui Gandhi, cu care apoi a avut lungi discutii sapientiale.) In 1936, in Japonia, Monseniorul Ghika a facut liturghia de Craciun la leprozeria nipona. A povestit el insusi, cutremurator, cum a dat sfanta impartasanie la leprosii aceia, simtind la ei lucrarea metanoica a euharistiei, simtind cum, in trupurile ruinate de boala, "stateau suflete de sfinti". Ce pot cuvintele?
Este o intrebare-alarma, pe care si-o pune scriitorul azi; a fost si intrebarea-tema a congresului de la Tokyo ("What can words do?"). Raspunsul priveste planul social, dar si cel psihic individual. Pentru planul social, am raspuns si prin titlul comunicarii expuse la congres, "Cuvintele pot boicota sfarsitul lumii", si cu argumente dintr-o experienta romaneasca (cea a revistei "Formula AS"), a obstacularii unui proiect devastator la Rosia Montana. Pentru planul psihic, metanoic, ma gandeam la cuvintele purtatoare de duh, cuvintele teoforice, ale celor harismatici, care schimba destine. Exista cuvinte-fapta. Rostirea si lucrarea Monseniorului Ghika sunt argumente despre cuvantul-fapta. Inchei cu o fraza a Monseniorului, aleasa ca motto, si care-mi pare o cheie a sortii sale: "Vei fi frumos si impalpabil, ca un juramant care-si pune pecetea pe viitor".
Vasile Andru
Retete populare - Tuberculoza
Bantuie lumea ca o stafie, lasand dare de suferinta in urma ei. Tratamentele naturale sunt la fel de importante si necesare ca cele practicate in spital
* Bantuie lumea ca o stafie, lasand dare de suferinta in urma ei. Tratamentele naturale sunt la fel de importante si necesare ca cele practicate in spital * Tuberculoza este una dintre pedepsele cele mai grele pentru un stil de viata gresit, pentru supraestimarea capacitatilor noastre fizice si intelectuale, risipite in excese de tutun si alcool, in lipsa suficienta de odihna si somn, intr-o alimentatie la intamplare. Boala de lunga durata, persoanele care au nevoie de tratament trebuie sa se inarmeze cu rabdare si perseverenta. Tuberculoza recidiveaza usor si poate fi invinsa numai atunci cand tratamentul este complex si practicat constiincios. La baza lui se afla cresterea imunitatii, o alimentatie sanatoasa, exercitii de respiratie, fitoterapie si reflexoterapie, dar si schimbarea mentalitatii. Alimente-medicament Doua elemente esentiale: Siliciul si Argintul Pentru o vindecare sigura, tesuturile plamanilor trebuie imbogatite cu siliciu, un element ce se gaseste in sfecla, soia, stafide, ovaz, miere de albine, orez brun, alge marine, maces. Toate ceaiurile si ciorbele se fac cu apa imbogatita cu siliciu. Pentru asta, in apa rece, de izvor, se pun 3-4 bucati de piatra de cremene, spalate bine (nu se fierb!) si se lasa 7-10 zile. Pietrele se spala o data pe luna. Daca la fundul vasului se depun fulgi de culoare inchisa, se foloseste numai stratul cu apa limpede, restul se arunca. Argintul este un antibiotic natural. In conditii de casa putem sa imbogatim apa prin fierberea unui obiect din argint curat (nu aliaj) timp de 30 de minute sau lasand un inel sau o moneda veche intr-un termos cu apa fierbinte peste noapte. Se foloseste pentru baut, dar si pentru prepararea ceaiurilor. Cereale * Ovazul - In fitoterapie se foloseste des decoctul din ovaz nedecorticat. Se spala bine, se piseaza 200 g de ovaz impreuna cu invelisul (pleava). Se pune pe foc un litru de lapte cu ovazul zdrobit, se aduce pana la fierbere si se tine pe foc mic, pana se evapora 500 ml din lapte. Decoctul se strecoara, se stoarce prin ciorap sintetic si se bea impartit in 3 doze, in timpul zilei, cu o ora inainte sau dupa masa. Daca organismul este slabit, dar nu exista hemoragie pulmonara, in lapte se adauga 1-2 lingurite de coniac bun. * Orzul - a fost unul din produsele cel mai des folosite in terapia populara. Pentru bolnavii de tuberculoza, se recomanda un decoct dintr-un pahar de boabe spalate bine si fierte 30 de minute in 4-5 pahare de apa. In medicina veche, populara, in apa cu orz se puneau si 3-5 raci, care se fierbeau impreuna cu orzul, inca 15-20 de minute. Decoctul se bea in timpul zilei, iar racii se mananca.
Grasimi animale
Laptele de capra - obligatoriu pentru un bolnav de tuberculoza
In timpurile stravechi, tratamentul tuberculozei se baza, in primul rand, pe o alimentatie bogata in grasimi si vitamine. Exista multe variante de retete populare de tratamente cu untura de bursuc, sau de urs, sau retete ce contin grasimile in combinatie cu alte ingrediente. In unele zone, taranii topesc untura de bovine si o mananca dimineata, incalzita in tigaie, cu paine sau mamaliga. * Reteta cu grasime de bursuc. Se tin in congelator 50 grame de propolis pana se intareste, se da prin razatoare si se pune la macerat in 500 ml de alcool sau tuica de 70 de grade, timp de 9 zile. Dimineata, pe nemancate, se amesteca in pahar o lingura de tinctura de propolis, o lingura untura de bursuc si 150 ml suc de rosii. Timp de 2 ore nu se bea si nu se mananca nimic. Seara, se bea la 2 ore dupa masa. In paralel, in timpul zilei, se mananca de trei ori, cu 30 minute inainte de masa, cate un ou de gaina sau 3 oua de prepelita batute cu zahar sau cu miere de albine. Reteta se foloseste si in caz de tumora la plaman. * Laptele de capra crud este unul din componentele obligatorii in meniul bolnavului de tuberculoza. Ca sa obtinem un alimentmedicament adevarat, in fiecare pahar de lapte se adauga o lingurita de cenusa de tei. O bucata de lemn se arde, se sfarama si se cerne prin sita. O alta combinatie: o lingurita de usturoi zdrobit se amesteca cu un pahar de lapte de capra proaspat muls. Se bea de trei ori pe zi, timp de o luna. Daca nu se gaseste lapte de capra, se inlocuieste cu frisca nebatuta din lapte de vaca, cea mai grasa parte din lapte, in care se adauga cate o lingurita de miere de albine si unt natural (in nici un caz margarina sau alte produse ce pretind a fi unt) si o lingurita rasa de usturoi. * Uleiul de peste - este recomandat pentru toate formele de tuberculoza. Puteti sa-l amestecati cu ulei de catina in cantitati egale. Doza zilnica este de 2-4 linguri. Reteta cu nuci si cacao Cu 10-12 zile inainte de prepararea retetei, se taie 2 frunze mari de aloe, cu varsta de 3 ani, se invelesc in hartie alba si se tin pe raftul de jos al frigiderului. Apoi se taie frunzele pe lungime si se scot 50 de grame de pulpa suculenta, din interiorul lor. Pulpa se amesteca cu 250 ml de vin negru si dulce si se lasa la macerat peste noapte. In acelasi timp, se pun la uscat cojile de la 5 lamai spalate bine cu peria, in apa fierbinte. * 1,2 kg miez de nuca se usuca bine in cuptor sau pe tigaie si se trece prin rasnita fina pana se obtine un macinis ca faina. * Se pune pe foc o cratita cu un litru de lapte gras, de casa, proaspat muls, se incorporeaza faina de nuci si se fierbe pe foc mic 20-25 de minute, amestecand permanent, ca sa nu se arda la fund. Se pot adauga cate 100 ml de apa, de 3-4 ori, dar nu mai mult. * La final, se adauga 500 g de untura, se amesteca bine cu masa de nuci, apoi se pune o lingura plina de pulbere din cojile de lamaie, un pahar de smantana, 100 g de zahar amestecat cu 50 g de cacao si 6 galbenusuri de ou. * Se strecoara vinul de aloe si se toarna in laptele care fierbe incet. Preparatul se mai tine pe foc 10 minute si se amesteca in continuare. Daca se arde la fund, nu mai are calitati terapeutice. Batranii rasturnau preparatul intr-o oala de lut, lipita cu o turta de aluat la gura, pe care o tineau in cuptorul caldut 5-6 ore. Noi putem sa rasturnam compozitia in termos. * Cand se raceste preparatul, se mai incorporeaza si 250 g de miere de albine. Se pastreaza la rece. Copiii pana la 12 ani consuma 2/3 de lingura, cu 1,5 ore inainte de masa, iar adultii 1-1,5 linguri. Reteta cu oua si lamaie Un borcan de 3 litri se inveleste in hartie sau panza de culoare neagra. * Se spala cu apa foarte fierbinte 5 lamai mari si 10 oua de casa crude.
Lamaile fara seminte se dau prin masina de tocat carne sau robotul de bucatarie. Un sfert din masa obtinuta se pune pe fundul borcanului, se aseaza deasupra ouale si se toarna peste ele pulpa ramasa de lamaie, amestecata cu 300 g de frunze de aloe tocate si 500 g de miere de albine. Deasupra se toarna coniac bun, de 5 stele, astfel incat sa fie cu doua degete mai sus de continutul din borcan. * Se pune capacul si se lasa 9 zile intr-un loc fara lumina, la racoare, dar nu in frigider. * Se leaga doua straturi de tifon pe gura borcanului, se strecoara lichidul, iar lamaile si ouale se mixeaza si se amesteca apoi cu lichidul. Se mai adauga 300 g de usturoi zdrobit, se macereaza 24 de ore, dupa care se consuma dupa urmatoarea schema: prima zi cate o lingurita, de trei ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa; a doua zi cate o lingura, de trei ori pe zi, din ziua a 3-a se bea cate un paharel de 25 ml. Bolnavul trebuie sa consume 2-3 borcane fara pauza.
O varianta mai simpla: o lingurita de pulbere din coji de ou de gaina sau de prepelita se amesteca cu sucul proaspat stors din 3 lamai mari, se lasa in frigider 3 zile, apoi se bea cate o lingurita de doua ori pe zi, intre mese, timp de 6 luni. Tratamente cu plante
Iarba mare
* Radacini de iarba mare (Inula helenium) - puteti prepara un decoct ce da efecte bune si in cazuri de bronsita, astm bronsic, diabet zaharat, hidropizie. O lingura de radacini curatate si tocate se pune intr-o craticioara emailata, se toarna un pahar de apa fierbinte, apoi se tine vasul pe bain-marie, acoperit cu capac, timp de 30 de minute. Se infuzeaza pana la racire, se strecoara si se completeaza cu apa fiarta pana la 200 ml. Se pastreaza la rece, dar nu mai mult de 48 de ore. Se bea caldut, cate 125 ml, de patru ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa. * Radacina de tataneasa tocata sau rasa - se amesteca in parti egale cu miere de albine si se tine la frigider. Se consuma cate o lingurita, de 3 ori pe zi. Pentru ceai, radacina uscata se marunteste cu ciocanul, apoi in rasnita de cafea. O lingura de radacina se opareste cu 200 ml apa clocotita, se tine pe baie de aburi 10-15 minute, dupa care se infuzeaza in termos, timp de 7 ore. Adultii beau cate o lingura de 4 ori pe zi, copiii cate o lingurita de 3 ori pe zi. In primele doua zile se incepe distrugerea in masa a bacteriilor, si bolnavul se simte mai rau, din cauza intoxicatiei, pe urma starea lui se imbunatateste. * Muschiul (lichen) de piatra (Cetraria islandica) este o planta cu efecte sigure impotriva bacteriilor tuberculozei. Planta nu produce dependenta, disbacterioza sau reactii alergice. Este benefica si pentru copii, si pentru adulti, mai putin pentru cei cu hepatita C, cand antibioticele continute in planta pot sa produca efecte negative.
Lichen de piatra
Batranii preparau decoct din muschi islandez, pentru intarirea bolnavilor epuizati de o boala grea. In zilele noastre bolnavilor de tuberculoza li se prescriu multe medicamente de sinteza, mai ales antibiotice care, concomitent cu flora patogena, distrug si baza fabricii de imunitate - microflora intestinala, provocand uneori si o disbacterioza grava. Bolnavii din zona montana pot consuma muschi proaspat tocat si amestecat cu miere de albine, deoarece are un gust foarte amar. Pentru o cura este nevoie de 1,5-2 kg de planta. Din muschiul uscat se prepara infuzie sau decoct in vas emailat, acoperit cu capac. Pentru infuzie: o lingura de planta tocata se pune in doua pahare de apa rece si se aduce aproape de punctul de fierbere. Dupa racire, se bea fractionat lichidul in timpul zilei, iar muschiul se mananca. Pentru decoct: 6 linguri de planta se oparesc cu 700 ml de apa clocotita, se tin pe foc mic 7 minute si se infuzeaza o ora, in vas cu capac. Lichidul obtinut se bea in 4-6 reprize. (O parte puteti sa adaugati in ceai sau in lapte cald.) * Patlagina. Pentru cresterea imunitatii si stimularea producerii de hemoglobina, oprirea hemoragiilor si cicatrizarea ranilor pulmonare se bea suc din frunze. Se bea cate o lingura, de trei ori pe zi, cu 15-20 de minute inainte de masa. Se practica si inhalarea fumului de frunze uscate de patlagina. Se pun intr-o scrumiera 2-3 linguri de frunze sfaramate, se aprind, se lasa sa arda partial si se sting. Fumul se inhaleaza pe gura. O alta varianta de inhalare. Se amesteca parti egale de frunze uscate de patlagina si de podbal, se confectioneaza tigari din plantele sfaramate si se fumeaza 4-5 "tigari" pe zi. Se foloseste si in caz de bronsita. * Coniferele se folosesc de mii de ani in vindecarea tuberculozei. Cel mai bun efect se obtine atunci cand bolnavul inghite 5-7 bilute
confectionate din rasina de pin sau brad. Daca rasina este uscata, se piseaza si se inghite cate 1/2 de lingurita de pulbere, cu ceai preparat din ace de pin, de brad sau din amestec de ambele plante. Componente pentru ceai: se amesteca parti egale de varfuri tinere de brad sau ace de pin si brad, frunze de patlagina, podbal si sovarf. In 350 ml de apa rece, se macereaza timp de 2 ore 4 lingurite de amestec, apoi se pune pe foc, se aduce pana la punctul de fierbere, se lasa pe flacara mica timp de 5 minute, apoi se infuzeaza pana la racire. Lichidul strecurat se bea in timpul zilei, intre mese, impartit in trei reprize. * Polen de pin. Batranii culegeau de pe varful ramurilor de pin inflorescentele masculine de culoare galbena, data de polen. Dupa uscare, polenul se pastra in borcane si se consuma cate 1/2 lingurita, inainte de masa. Se spune ca favorizeaza si longevitatea. Pentru bolnavii slabiti de tuberculoza, polenul se fierbe in lapte, impreuna cu unt de casa. Dupa racire se adauga mierea. * Conurile de pin se toaca marunt, se iau 3 linguri si se pun la macerat in 500 ml de tuica, pentru cel putin 7 zile. Nu se strecoara. Se bea de 2 ori pe zi, dupa masa, incepand de la o lingurita. Treptat, se mareste doza pana la o lingura. Se bea pana la imbunatatirea starii de sanatate. * Suc de brad alb. In medicina populara este apreciat in lupta cu tuberculoza sucul obtinut din muguri sau crengute tinere de brad alb. Se spala bine in apa rece, se usuca pe un prosop, se toaca marunt si se aseaza in straturi presarate cu zahar in borcan de sticla. La un borcan de 5 kg se foloseste 1 kg de zahar. Se lasa borcanul o noapte in bucatarie, dupa care se amesteca cu o lingura de lemn, se leaga la gat cu un prosopel de bumbac si se tine la soare 10-12 zile. Sucul strecurat se pastreaza in sticle de culoare inchisa. Se beau cate 2 linguri (adulti) dimineata, pe nemancate. Copiii beau cate o lingura.
Ienupar
* Fumigatii cu ienupar. Frate cu chiparosul, ienuparul este o fabrica naturala de fitoncide si ozon, dezinfecteaza si asaneaza atmosfera, are efect antibacterian, de aceea stramosii nostri aprindeau in camera bolnavului crengute de planta. Cercetarile contemporane au confirmat efectul benefic al procedurilor de afumare a spatiilor infectate. Ienuparul omoara bacteriile tuberculozei, de aceea, in camera bolnavului se pun cat mai aproape de pat 2-3 ghivece cu planta vie. Vreau sa atrag atentia persoanelor care culeg si vand fructe de ienupar ca in unele locuri din tara creste o forma toxica de ienuparpitic, care nu se foloseste in terapii naturiste. Iata care sunt diferentele. Fructele ienuparului terapeutic au culoare negru-brun, frunzulite ce seamana cu acele si, atentie, trei seminte. Planta toxica are fructe de un negru-albastru, acoperite de un strat subtire de ceara, pulpa de culoare verde si contine doar doua seminte in interior, iar frunzulitele sunt plate, stranse spre crenguta. Fructele de ienupar se folosesc, de regula, in combinatii cu alte plante. Uneori se prescriu si cure cu fructe proaspete, cand in prima zi se mesteca bine dimineata, inainte de masa, 2-3 fructe, apoi numarul lor creste cu o bobita zilnic. Cand bolnavul a ajuns la 13-15 fructe, se consuma in descrestere, pana se ajunge la 5 fructe. Metoda este mai eficienta decat decoctul. Dar atata timp cand majoritatea populatiei nu are acces la fructe proaspete sau macar congelate, va ofer o reteta cu fructe uscate. O lingura de fructe zdrobite se fierb 5 -7 minute, in 250 ml apa. Se bea dupa racire cate o lingura, de patru ori pe zi. Contraindicatii Preparatele de ienupar irita rinichii, de aceea nu se folosesc in cazuri de pielonefrita, glomerulonefrita. Curele trebuie sa fie de 5-7 zile, cu pauze intre ele de 4-5 zile. Nu depasiti dozele recomandate, deoarece reactiile adverse sunt grave: voma cu sange, diaree, urinare excesiva, la femei insarcinate apar hemoragii sau se produce avortul. Consumul unei cantitati mai mari de 45-50 de fructe proaspete provoaca uneori decesul bolnavului. Alte metode populare Cand bacteriile tuberculozei trec prin cateva mutatii si devin invulnerabile la minimum doua preparate farmaceutice, terapia naturista ofera o solutie eficace. Intr-un borcan de 3 litri, se toarna 2,5 l de apa fiarta si racita, dar nu de la robinet. Se mai adauga 500 ml gudron de mesteacan (se gaseste la farmaciile veterinare) si se inchide ermetic. Borcanul se lasa timp de 14 zile intr-un loc cald, fara lumina. Apoi se face un orificiu mic in capac in care se introduce un tub cu diametrul mic si se scoate stratul de sus al apei, limpede si curat. Gudronul ramane la fund. Se beau cate 100 ml de apa, de trei ori pe zi. Pentru o cura este nevoie de 3-4 borcane. Curele se fac de doua ori pe an. * Inainte de a bea orice lichid, bolnavul citeste deasupra lui "Tatal nostru" sau rugaciunea catre Sf. Pantelimon. Paharul se tine in palma stanga, iar cu cea dreapta se face de trei ori cruce deasupra lui.
Tratamente EXTERNE
* Inhalatii. Preparati pentru inhalatii o combinatie din parti egale de cimbru, sovarf, eucalipt, podbal, flori de soc si seminte de fenicul. In 2 litri de apa care fierbe pe foc mic se pun 2 linguri de amestec, o lingura de miere (si mai bine de fagure), se mai lasa pe foc 3 minute, se lasa sa se raceasca putin si se fac inhalatii, 10-15 minute, timp de 6 saptamani. In timpul inhalatiilor va sfatuiesc sa faceti si exercitii de respiratie, ca sa mariti efectul procedurilor, imbunatatind circulatia sanguina la nivelul plamanilor. Luati in gura un pai si scufundati varful lui in lichid. Inspirati aburii pe nas, expirati prin pai cu efort. Periodic inspirati aburii si cu gura. * Salina la domiciliu. Sare grunjoasa, de bucatarie, sau sare de mare se macina in rasnita de cafea, pana se obtine un praf fin. Se deschide rasnita si se inhaleaza nourasul ce se ridica din rasnita. Praful ramas se toarna in sticla cu gatul larg. Se agita energic, se scoate repede capacelul si se inhaleaza la fel ca prima data (din rasnita). Se repeta de 3-5 ori pe zi. * Frectie. Seara, inainte de culcare, se fac frectii pe spate, intre omoplati, si pe piept, cu putina untura incalzita. Alternativ se foloseste un unguent ce contine venin de vipera, timp de doua luni. * Comprese cu ridiche neagra - se aplica daca in plamani se aduna lichid. Ridichea rasa si stropita cu alcool sanitar se pune intr-un saculet de bumbac, se incalzeste pe calorifer sau pe capacul unei cratite cu apa fierbinte si se aplica pe spate. Se acopera cu celofan si un prosop flausat. In timpul procedurii, bolnavul se culca cu fata in jos, pe doua perne situate in zona abdomenului. Ridichea provoaca senzatie de usturime, dar nu produce arsuri. Imediat dupa procedura, se bea un pahar de lapte fierbinte, cu o lingurita de unt, o lingurita de miere de albine si jumatate lingurita de pulbere din coaja de ou.
Elena Josan
"Copilul meu sufera de enterocolita acuta"
(Raspuns pentru GABRIELA TRIFU - Alexandria, jud. Teleorman, F. AS nr. 524) Sa-i administreze de trei ori pe zi, inaintea meselor principale, o lingurita sau o lingura daca este sirop, din dulceata de trandafir, facuta in casa. Am verificat leacul pe nepotelul meu, il stiu de la o doamna doctor in varsta. Se administreaza pana la "legarea" scaunelor, bineinteles cu regimul adecvat si apoi cand mai este nevoie. Si nu in ultimul rand, nadejde si rugaciune la bunul Dumnezeu si Maica Preacurata. Cu stima, MARIA ALUPOAE - cartier Tiglina 2, bl. E6, ap. 52, Galati "Stie cineva un remediu pentru prurit anal?" (Raspuns pentru AMALIA - Constanta, F. AS nr. 510) Si eu am avut asemenea probleme si la indemnul unei consatence care s-a confruntat, de asemenea, cu prurit anal, am folosit Tridermcrema, care se gaseste in farmacii si se poate cumpara fara reteta. Am folosit-o cu succes si m-am vindecat. Este buna pentru orice prurit. Nu are nici o contraindicatie, deci, nu are efecte negative. Bunul Dumnezeu sa va ajute!
PINTEA CORNELIA - com. Mediesu Aurit, jud. Satu Mare "Sunt imobilizat la pat si nu-mi pot vindeca escarele" (Raspuns pentru MERCA TEODOR - Cugir, jud. Alba, F. AS nr. 945) Escarele necesita doua pansamente zilnic. Se spala locul cu apa oxigenata si Rivanol, care sunt substante puternic dezinfectante. La farmacie se gaseste Oximed spray, cu continut de hidrocortizon si oxitetraciclina, ce au proprietati antiinflamatoare si antibacteriene cu spectru larg. Se fac pulverizari locale, de 2-4 ori pe zi. Dupa utilizarea unui flacon, se face pauza si se aplica pe locul escarelor ceai concentrat de pelin in compresie de o ora. Se poate aplica unguentul Neopreol - ce contine prednison, neomicina si untura de peste in strat subtire, care este trofic si epitelizant prin vitamina A. Nu se foloseste timp indelungat, aproximativ o saptamana, dupa care se spala locul cu ceai de pelin. Pansamentele ce se aplica, se cumpara de la farmacie, in pachetele mici, sterilizate. Pe locul de contact al escarelor se pun pernite moi, din burete, invelite in material. Este recomandat ca persoana sa fie intoarsa de mai multe ori pe zi de pe o parte pe cealalta. Va doresc multa sanatate. VALERIA PETRIU - Brasov "Am fibroame uterine si vreau sa evit interventia chirurgicala" (Raspuns pentru SILVIA TARATA, F. AS nr. 946) Tratamentul in caz de fibrom uterin incepe cu schimbarea dietei. O formula de tratament excelenta este prezentata in "Asul verde" nr. 76 (2010). Multa sanatate! LUKACS MARILENA, asistent principal farmacie - Brasov "Fratele meu nu are lacrimi si a inceput sa cheleasca" (Raspuns pentru PETRACHE MARILENA - Bucuresti, F. AS nr. 947) 1. Stimata cititoare, afectiunea se datoreaza mediului toxic, tusului cu care a lucrat fratele dvs. 10 ani. Substantele care se volatilizau in mediul inconjurator i-au deteriorat glandele lacrimale. Ii recomand sa puna in ochi, nas si urechi, seara, la culcare, cate o picatura cu vitamina A lichida, se gaseste in farmacii. Dupa aceste picaturi, pana se resorb, va avea senzatia ca vede aburit. Cum dansul este sofer, e mai bine sa le foloseasca inainte de culcare. Aceasta stare dureaza cam 30 de minute. Ochii, nasul si urechile au niste canale ce comunica intre ele si imbunatatirea si regenerarea epiteliilor va face reversibila lacrimarea. De asemenea, aceasta vitamina liposolubila intra in constitutia pigmentilor fotosensibili. Pe cale bucala este bine sa ia capsule moi cu ulei de peste cu vitamina D - 3 capsule pe zi, dupa mesele principale. Fiind o substanta grasa, se resoarbe mai bine impreuna cu alimentele. Ar fi bine ca o data pe zi sa taie o ceapa marunt si sa lacrimeze. De asemenea, si hreanul dat prin razatoare desfunda si stimuleaza canalele lacrimale. Sa se fereasca de frig si praf, folosind ochelari cu lentile transparente, fara dioptrii, dar nu ochelari moderni, cu lentile negre. Daca nu este supraponderal, regimul alimentar nu are specificatii. Pentru matreata, ii recomand sa se clateasca cu apa in care a pus 1 lingurita de bicarbonat (la 1 l apa, de fiecare data cand se spala). Se gasesc la magazinele naturiste sampoane din plante, pentru par uscat sau gras, ar fi bine sa foloseasca aceste produse. Sau sa se spele cu un galbenus de ou, pe care sa-l lase pe par cinci minute. Atunci nu mai este necesar samponul. Galbenusul este spumant si tonifiant pentru bulbul parului. Va doresc un an plin de bucurii! VALERIA PETRIU - Brasov
2. Pentru cei care nu au lacrimi este bine si folositor sa puna in ochi miere de salcam, care nu se solidifica niciodata. Se procedeaza asa: se pune miere intr-o sticluta cu picurator cam treisferturi, si se adauga 4-5 picaturi de apa rece sau de apa de vita-de-vie. Aceasta diluare se face pentru a trece mai usor prin picurator. Doar mierea se poate pune si direct, in sacul de jos al ochilor, cu varful degetului, care trebuie sa fie foarte curat. Eu aceasta miere diluata am folosit-o pentru ochi cu cataracta. O tine pe loc si nu evolueaza. Daca in sticluta se produce o fermentatie, de la apa pusa, in doua-trei zile se va limpezi si poate fi folosita in continuare, fara probleme. O cunostinta a folosit reteta pentru lipsa de lacrimi si acum i-au revenit. In ce priveste caderea parului, am gasit o reteta pe internet cu miere si scortisoara. Este folositoare in foarte multe boli. Reteta: la o lingura de miere de albine, se adauga o lingurita rasa de scortisoara, 2 linguri de ulei de masline virgin, o lingura whisky sau coniac, un galbenus de ou. Cu acest amestec se maseaza pielea capului. Se tine 15-30 minute, dupa care te speli in mod normal. Aceasta masca se face de cel putin doua ori pe saptamana. Tratamentul este de durata: 3-4 luni. * Cine are dureri reumatice sau de alta natura poate folosi cataplasme cu miere puse pe locul dureros. Se omogenizeaza mierea cu scortisoara, pastrandu-se raportul (1 lingura miere si una lingurita cu varf de scortisoara). Se unge locul dureros cu acest amestec, cat mai gros posibil, apoi se pune un plastic si peste el se aplica un prosop ce se leaga cu un fular. Se tine de seara pana dimineata. Durerea cedeaza dupa 30-35 de minute. Succes! TAMARA ISEVICI - str. A. I. Cuza nr. 9, Eforie Nord, jud. Constanta "Am multe probleme, dar de actualitate sunt negii si chisturile de pe limba" (Raspuns pentru POPESCU LEONTINA - Targu Jiu, F. AS nr. 949) Stimata doamna, m-am confruntat si eu ani de zile cu problema negilor. Nu m-a ajutat nimic altceva decat tinctura de propolis, reteta gasita tot in aceasta minunata revista, "Formula AS". Tamponati dimineata si seara negii cu tinctura si in cateva zile, in functie de vechimea lor, vor disparea. Va doresc sanatate! Multumesc cu aceasta ocazie revistei "Formula AS", pentru grija si daruirea ce o manifesta fata de oameni. Va doresc un An Nou cu sanatate, liniste si pace in suflet si in casa. La multi ani, "Formula AS"! INGRID - Iasi
"La multe luni dupa operarea unei fracturi deschise, rana supureaza" (Raspuns pentru ANA-MARIA ALEXANDRU - Oradea, F. AS nr. 950) Ma aflu si eu printre miile de cititori fideli ai minunatei reviste "Formula AS", tocmai de aceea sunt motivat, dar poate si dator sa scriu si eu o reteta verificata si testata, cu privire la tratamentul sigur in cazul muscaturilor de caini, precum si al locurilor care raman infectate in urma intepaturilor cu diferite obiecte dure sau alte cauze, cand locul cu pricina supureaza frecvent si iese o secretie care seamana cu puroiul, care se vindeca foarte greu sau niciodata, ajungandu-se la cangrena si, in ultima faza, la amputarea membrului. Tratamentul pe care vi-l propun si pe care l-am verificat personal este argila ALGO, pe care o veti primi de la d-l ing. chimist Mircea Bocan din Alba Iulia (tel. 0258/83.58.02). * Costul este foarte mic, numai 30 lei kg. Totodata, rugati pe cine va va raspunde la telefon sa va trimita, odata cu argila, si brosura "Argila, ingerul pamantului", unde la capitolul "Abcese - rani" aveti detaliat toate informatiile necesare. * Comandati 2 kg la inceput, cam atat trebuie pentru problemele dvs. Rana pe care o aveti la picior trebuie spalata inainte si dupa tratament cu ceai mai concentrat de coada-soricelului (este de 10 ori mai puternic decat musetelul). In vara lui 2010, am tratat o doamna in varsta, pe care a muscat-o foarte rau de picior un caine. A stat de doua ori internata la spital, si cu toate dozele mari de antibiotic, dupa externare, ranile supurau din nou. Dupa ce si-a pus cataplasma cu argila, numai intr-o saptamana de tratament, piciorul arata ca la 30 de ani. Multa sanatate!
Leacuri din Tirol (VI) * Din retetarul vindecatoarei germane EVA Lubke
A. PARUL In ceea ce priveste parul, primul lucru care-mi trece prin minte este meiul. Dar nu trebuie mancat crud, ci fiert. Sa crape si sa se umfle. Pentru un par mai lucios, clatiti-va, dupa ce va spalati pe cap, cu apa si otet. Si apa de mesteacan ajuta, din interior. Luati un sfredel, faceti o gaura adanca de circa 5 cm in scoarta copacului, introduceti in ea un pai si fixati dedesubtul lui o galetusa, in care se strange apa. Perioada ideala: februarie-martie. Am spus mereu ca o problema trebuie abordata si din interior, si din exterior. Dar nu uitati: cand taiati - in natura - flori, frunze sau scoarta de copac, cereti permisiunea plantelor respective. Si multumiti-le ulterior. Cura de noapte pentru par Preparati, toamna, un decoct din radacina de urzica, udati-va parul cu el, de exemplu cu un pulverizator, si lasati-l sa stea asa peste noapte. Acelasi lucru il puteti face cu apa de mesteacan sau cu ceai de mesteacan. Intareste parul si il ajuta sa creasca sanatos. Caderea parului Cauza caderii parului - chelia in forma rotunda - este, adeseori, lipsa substantelor minerale. Alimentele noastre nu mai contin mineralele necesare din pricina pamantului epuizat. Pentru restabilirea echilibrului, mancati mei si beti - vreme de 6 saptamani ceai de urzica + frunze de mesteacan + coada-soricelului + galbenele + frunze de nuc. Cate 1 l pe zi.
Am avut cazuri in care, dupa tratamentul respectiv, parul a inceput sa creasca din nou si in locurile in care scalpul chelise complet. Si inca o recomandare: o femeie care a observat ca incepe sa-i cada parul a mancat doua zile la rand cate o lingura de seminte de urzica si caderea parului s-a oprit. Daca gaseam, dimineata, pe perna sotului meu prea multe fire de par, ii faceam o cura cu galbenus. Se aplica un galbenus pe parul ud si se maseaza pielea capului, fara a o freca, ci doar miscand-o incolo si incoace. Veti constata ca dupa cateva minute galbenusul incepe sa faca spuma. Este foarte bine. Parul se intareste, iar firele de par de pe perna sotului meu s-au imputinat si apoi au disparut complet. Ulterior, parul trebuie clatit cu apa calduta, ca sa nu se coaguleze galbenusul. Par gras De obicei, persoanele cu par gras incearca sa inlature grasimea din par spalandu-se foarte des pe cap. Si obtin exact opusul: parul se ingrasa si mai repede. Daca aveti parul gras, incercati, pentru inceput, cu peria. Personal, am doua perii: una de sarma si una de par de mistret. Dimineata, incep sa-mi perii parul cu prima si continuu cu a doua, in timp ce raspund la apelurile telefonice. Periile sunt spalate o data la 2-3 zile. Asta-i tot. Matreata Daca aveti matreata, spalati-va normal pe cap si masati-va apoi parul cu ulei de radacina de brusture. Lasati-l asa peste noapte si a doua zi veti constata cu surprindere ca nu mai exista nici urma de ulei. Pielea l-a "consumat", pur si simplu. In caz de matreata, nu va uscati parul cu foehn-ul. Usuca si mai mult pielea si parul. Inca o recomandare, pe care am aflat-o de la o femeie care, in ciuda varstei (50 de ani), nu avea nici un fir de par alb. Se spala pe cap, an de an, in Vinerea Mare, intre orele 10-12. B. PIELEA Am constatat in mod repetat ca multe dintre afectiunile pielii sunt strans legate de rinichi. "Spalati-va", asadar, iar si iar rinichii, beti lichide multe si eliminati toxinele din organism. Cand pielea e foarte uscata, problema vine - cu siguranta - din interior. Tratativa rinichii si ea va disparea de la sine. La copiii mici, neurodermita poate fi provocata de scutecele de plastic sau de jucariile de plus. Un sfat: nu lasati copilul sa se joace pe covorasul obisnuit, ci puneti pe el un alt pres sau o patura. Spalandu-le regulat, pielea copilului dvs. va fi in siguranta. Si in ceea ce priveste scutecele se poate face cate ceva. Daca nu vreti sa renuntati la pampersi - desi este primul lucru pe care vi-l recomand - puneti in chilotii de plastic un scutecel de tifon. Si aveti grija ca pielea bebelusului sa nu vina in contact cu materialul plastic (trageti tifonul afara, pe langa picioruse). Am observat ca persoanele cu ciuperca la intestine fac - in mod frecvent - neurodermita. Scapati de ciuperca, mancand morcovi rasi si frunze crude de patlagina (3-4 pe zi).
Acneea este legata, in general, de crestere, apare la majoritatea oamenilor la pubertate si apoi dispare. Fetelor aflate la pubertate le recomand un ceai de coada-soricelului, cretisoara si urzica moarta. Se infuzeaza o lingura de plante (amestecate in cantitati egale) cu 1/4 l de apa clocotita si se bea ceaiul in fiecare zi. Pentru baieti, ceaiul se prepara din coada-soricelului, rachitica si coada-calului. Se face o infuzie la fel ca cea amintita mai inainte si se bea tot 1/4 l de ceai pe zi. De obicei, dupa trei luni, problema este rezolvata. Impotriva acneei recomand, in plus, aburii cu salvie, coada-soricelului si sunatoare, eventual se poate adauga si musetel. Aburii trebuie sa patrunda in piele aproximativ 10 minute. Se sterge, apoi, pielea cu tifon steril (s-ar putea chiar sa sangereze), iar la sfarsit, se unge cu ulei de sunatoare. Personal, prefer metoda bunicii: cu capul acoperit deasupra vasului cu apa clocotita. In cazul alergiilor si al eruptiilor cutanate legate de ele consider ca cele mai bune remedii sunt alifia cu galbenele, zmeura si coadasoricelului si, de asemenea, baile totale cu plante medicinale, dupa care se unge capul cu ulei de sunatoare. Sotul meu facea, vara, niste eczeme deasupra calcaielor. Acestea treceau dupa ce-si tinea mai multa vreme picioarele in apa lacului din apropiere. Vindecarea, presupun eu, se producea datorita apei calcaroase. De aceea, i-am recomandat unei cunostinte, al carei fiu suferea de o neurodermita acuta, sa-si lase copilul sa faca baie in lac. A incercat si copilul s-a vindecat. Pentru vindecarea ranilor, recomand intotdeauna un remediu homeopatic: arnica D12. Pentru copii, 3x5 granule pe zi, pentru adulti, 5x8 granule pe zi. Se tin sub limba si se lasa sa se topeasca incet. Cel mai bun leac in cazul ranilor deschise si al ulceratiilor in general il reprezinta gutuia. Reteta: se fierbe o gutuie si se amesteca cu 30 g de coada-soricelului si 30 g de nalba. Se intinde terciul pe zona bolnava si se "reinnoieste" stratul de 2-3 ori.
C. ZONA ZOSTER Pentru aceasta afectiune, cel mai eficient este consumul de sucuri rosii: de soc, de coacaze negre sau rosii, de struguri rosii si de sfecla rosie.
Alte sfaturi pe scurt Probleme cu ficatul Ficatul nu doare, de aceea nu ne dam seama decat dupa vreme indelungata ca are nevoie de ajutor. Pentru regenerarea lui se recomanda branza de vaci, mustarul, armurariul (capsule) si ceaiul de pedicuta, iar pentru stimularea activitatii hepatice, papadia.
Eu, una, nu sunt total impotriva alcoolului, mai ales ca se foloseste si in medicina. Dar nu trebuie baut in cantitati prea mari si nu in mod regulat. Intalnesc mereu oameni care nu consuma alcool, si cu toate acestea, au probleme cu ficatul. Constitutia este diferita de la organism la organism. Migrene si dureri de cap Impotriva migrenelor recomand argila, luata zilnic, cu o lingurita de iaurt sau de suc. In cazul durerilor puternice de cap, cea mai eficienta este ceapa. Taiati marunt o ceapa, inveliti bucatelele intr-o batista mare si stati culcati, cu ceafa pe ea, circa 15-20 de minute. Paradontoza
In cazul paradontozei si al sangerarii gingiilor va recomand tinctura de sclipeti (Potentilla erecta), pe care o puteti prepara in felul urmator: cumparati de la Plafar radacina uscata de sclipeti, puneti-o (cam de 2 degete) intr-un borcan de dulceata si turnati peste ea rachiu natural. A doua zi, rachiul incepe deja sa se inroseasca. Tineti-l in camara aproximativ 2-3 saptamani, scuturandu-l din cand in cand, dupa care il puteti folosi. Luati, seara, o lingurita de tinctura in gura si tineti-o, cat puteti de mult, chiar daca va doare.
Jessie, lectia de iubire
Afectiunea dintre un om si un animal, mai ales unul de companie, poate parea mai simplu de inteles si mai usor de povestit decat iubirea dintre doua fiinte omenesti.
In realitate, nu este chiar asa... Spre deosebire de oameni, animalele nu au nimic de ascuns, pentru ca nu stiu sa minta, dar nici nu stiu sa-si "explice" sentimentele. Ele reactioneaza spontan, exact asa cum simt, iar daca tu nu esti atent la limbajul lor emotional, exista riscul sa le indepartezi de tine. Vreau sa povestesc pe scurt, in acest colt de pagina, ce lectie de iubire am primit de la catelusa familiei noastre, ca sa traga invataminte atat cei mici, cat mai ales cei mari! Jessie este un bichon havanez cu un pedigree autentic. Fac aceasta precizare pentru a va lamuri ca are talia si greutatea unui pui de leu de cateva luni. Este
la fel de aurie ca si acea felina si maraie la fel de "fioros", numai ca, de cate ori se intampla asa ceva, in loc sa inspire teama, ne face pe toti sa pufnim in ras. Daca nu o cunosti, dar o auzi latrand din spatele unei usi, timbrul ei baritonal te poate face sa crezi ca este ditamai dulaul... Jessie este supraponderala, pentru ca a fost sterilizata fara a fi nascut vreodata, si de atunci nu mai reuseste sa slabeasca, oricat de stricta ar fi dieta pe care am incercat sa i-o impunem. Din acelasi motiv, catelusa este o alintata care doarme numai cu noi in pat sau cu fetele noastre, insa niciodata pe covor, ori in cosuletul in care nu a incaput de la bun inceput. Noaptea sforaie ca un om in toata firea, iar ziua se poarta ca un copil batran, adica plina de afectiune, dar respectuoasa, dornica de mangaieri si scarpinari tandre, melancolica, uneori capricioasa, cu o personalitate accentuata. Mananca de doua ori pe zi si tot de doua ori iese la plimbare fara lesa, caci e foarte prietenoasa. Nu stie sa se apere singura si pare resemnata in fata oricarui pericol. Cand merge la mare, inoata cu o viteza uimitoare, fara nici cea mai mica teama de apa, sau se rostogoleste prin nisip, cu burta la soare, intinzandu-si picioarele, de lene, exact ca un om. Totusi, marea ei slabiciune ramane zapada sclipitoare si pufoasa, prin care face intortocheate carari cu botul. Jessie este nascuta in zodia Berbecului. Desi are cinci ani si jumatate, noi am adoptat-o abia de un an. Vechea familie in care crescuse si care i-a ales acest nume nu o mai putea pastra. Prin intermediul revistei "Formula AS", i-am contactat pe stapanii ei, iar acestia ne-au incredintat-o dupa ce s-au asigurat ca vom avea grija de ea. Sotia si fetele mele isi doreau de mai multa vreme un
animal de companie, dar scepticismul meu le descurajase pana atunci. Eu mai avusesem experiente asemanatoare si, de fiecare data cand pisoiul, cainele sau papagalul murisera am suferit foarte tare... De aceea, ma temeam sa ma atasez inca o data. Tocmai din acest motiv am si fost rezervat la inceput, desi in apartamentul nostru de patru camere a domnit o euforie generala dupa sosirea catelusei. Ei bine, Jessie a simtit aceasta ezitare si a avut rabdare cu mine! Relatia dintre noi doi a inceput cu un sentiment de induiosare din partea mea, caci o vedeam trista si stinghera, fiindca cineva se hotarase sa-i schimbe viata fara sa o intrebe. Dupa cateva zile de mangaieri si "dialoguri", m-am trezit lins pe fata, dimineata, cu o afectiune ce m-a tulburat peste masura, dupa ce Jessie facuse turneul celorlalte paturi. In alta zi, la revenirea acasa, am fost intampinat cu un pantof in gura, drept cadou. Treptat, la mine a inceput sa vina cel mai des sa ceara de mancare, fiindca stia ca nu o pot refuza. Acum, eu o scot cel mai frecvent la plimbare si sunt cel mai apropiat de ea, desi sotia si fetele mele sustin ca pe ele le iubeste mai mult. Felul domol si aproape intelept prin care Jessie m-a induplecat sa tin la ea si sa o primesc in sufletul meu este o adevarata lectie de iubire. Acum, dupa un an, suntem nedespartiti, iar Jessie isi traieste fericita a doua viata, ceea ce ma face sa cred ca oamenii si animalele de companie nu se intalnesc intamplator...
Marius Petrescu
Pledoarie pentru Valeria
De trei ori am stat fata in fata cu Valeria. Si m-a biruit. Am intrat in ceva din care n-am mai avut scapare. Era ca si cum ai fi dat, deodata, de-o vana de piatra dura sau de un suvoi care te ia pe sus. Stii asta pe loc. Valeria Rimbetea e o femeie simpla, din Luncani. Platforma Luncanilor, din Muntii Orastiei, Sureanu, in coasta de Retezat. Tara dacilor: Piatra Rosie, Cioclovina, Pestera Seaca, e cotrobaita si astazi pentru comorile lui Decebal. Se spune ca regele ar fi zagazuit firul apei din coridoarele subterane, si-ar fi ingropat bogatiile si ar fi dat drumul torentului inapoi. Oricum, s-au descoperit aici coliere cu clopotei de bronz - "tutuli", margele in romburi de aur - "fusaiole", chihlimbare, perle de aur. Povestindu-mi, Valeria rade incet. Rade fara sunet. A deprins toate numele rostite de arheologi. De maritat, s-a maritat in alt cuib al Luncanilor, in Ursici, sat fara lumina electrica si acum. Drumul s-a taiat, totusi, in cele din urma, drum de car si masina, peste poteca de altadata, pe care urca si Valeria, cu caii incarcati de desagi. Doar de sarbatori si duminica, mai cobora Valeria pe drumul cel vechi. In multe din satele cu case rasfirate pe padinele si culmile largi ale Luncanilor, in Cioclovina, Ursici, Alunu, Prihodiste, nu sunt biserici, si atunci oamenii coboara in Bosorod sau in Luncani Vale. La fiece sarbatoare, in fiece duminica. Asa am cunoscut-o pe Valeria. Salamandra de pe usa bisericii Pe tocul usii negre a bisericii de lemn din Luncani statea lenesa la soare, cu obraznicie si nepasare, o salamandra. Nu-mi parea deloc o blasfemie, ba era chiar grozava, superba. Dinauntru, psalmodia gutural, pe nas, o voce de cantor. Soparla parea ca se desfata, imbaiata, mangaiata de cantare. Era usa femeilor, dupa cum aveam sa aflu. Aici, bisericile au doua intrari, pentru barbati si pentru muieri, separat.
Valeria Rimbetea
Usa se deschide si apare intaia femeie. Cum iese, da de mine privind salamandra. Petele galbene ii straluceau pe trupul solzos. Muierea isi trage coltul baticului inflorat si imi spune, suierat, printre dinti: "Da', bin'e, nu puturati s-o zgorniti?! Balaurea asta ii neam cu "Uciga-l Crucea"! Tomna aice s-o pus, pe usa bisericii, afurasata!". Incet, incet, s-au perindat si au apucat-o pe poteca in jos, una cate una, batrane sau fetiscane, neveste sau vaduve, femei cu broboade sau basmale, intr-un sir lung, lung, cu straiele lor intunecate, pe care topaiau, uneori, prin frunzis, stropii de soare. Imi ziceam, petrecandu-le cu ochii: "Uite neamul luncanilor, cum se duce la vale...". Deodata, femeia cu naframa inflorata se intoarce din drum in curtea bisericii, facandu-si loc si dand la o parte pe celelalte muieri. A venit glont la mine, m-a impins usor, spre spate, si m-a privit indelung: "Va cunosc, oare, de undeva?". Apoi m-a strans in brate cu foc, ca pe o cunostinta asteptata indelung. "Sa nu va fie da pricina pentru vorbele dinainte. Daca umblati prin Luncani, neaparat sa viniti si in Ursici, la noi. Imi zice Valeria lu' Ionel al lu' Dionisie Rimbetea". Apoi m-a intrebat, brusc, care-i ziua nasterii mele. Si cand i-am spus, a batut din palme: "Asta era! D-apoi de asta v-am samtat indata ca pe-o sora a me. Suntem deodata, dantr-o zi si dantr-un an. V-astept musai". Desi n-am dat mare atentie potrivelii, de dus, m-am dus in Ursici, si calatoria aceea aduce, si astazi, soare in viata mea. Peste mai bine de un an de la intalnirea din Luncani Vale, am ajuns si eu sus, in Ursici, satul din pragul norilor. Ii trimisesem veste Valeriei, iar ea se pusese sa coaca placinta cu cas dulce, umpluse deja paharele cu vinars, se gatise cu o ie batraneasca si statea cu rabdare si cu nerabdare, in geam, printre muscatele inflorite. Ochiuri de geam lucioase, cu perdele "rupturite" (brodate), prin care se zareau, hat departe, valuri, valuri de dealuri si nori destramati. In jur, nici o casa, Valeria statea ca la poza, in geam.
Mormintii din gradinuta In pridvor, in tarnatul comnariei (bucataria de vara), trona un pat mare din scanduri, lasat afara, in aer liber. Batatura casei, cu multe trepte, fusese taiata in piatra, chiar din stanca locului. In fiece an, la "Samti", cei 40 de Mucenici, in 9 martie, Valeria ocolea casa si sura cu jar fumegand, din vatra aprinsa afara. Iar de Armindeni, cocota copacelul de mesteacan sus, pe vranita, la poarta. Statea acolo strajer pana la 1 aprilie al anului viitor. "E bine si de serpi, ca dai de ei la coasa, la fan". Iar cand dadea lupul peste oile lor sau intra ursul in sada (livada de pruni), Valeria, ca orice bacita de aici, stia sa chioteasca. Era de mare folos. Chiot de noapte, lung, gutural, spaimos, de alungare. "Tuuuuui-Hi. Tuuuuui-Hi". Cu totul altfel decat cel de zi, scurt, chemator, cand le anuntai ca esti acolo celor aflati cu turme pe alte dealuri... "Tui-Hi. Tui-Hi." Tot in ocol, pe pragul casei vechi, iesise in intampinare o batrana. Mama Valeriei, venita din Cioclovina. Marunta, cu ochi cat roata si luminite hatre in ei, statea cu o mana in "surt" si cu cealalta imbratisand, ca pe-un tovaras, o cruce. Crucea ei! Pictata in verdealbastru si cu chipul lui Iisus. Ochii-i jucau a zambet. Pe cruce, un patrat alb, loc pentru scrierea datei "ei". "Si ce daca, am trait destul!", parea a zice privirea aceea, staruind si astazi in mintea mea. Astazi, batrana o fi odihnind printre "mormintii din gradinuta". Asa se ingroapa oamenii aici, in satele de munte din Luncani, in livada sau chiar in batatura, printre bujori si dalii, flori nalte, abia de vezi locul. La 40 de zile, se pune o cruce noua, cu ciocoti (ciucuri) negri de lana si nu se mai innoieste. Crucile de lemn se surpa incet, raman o vreme rezemate de-un pom, de gard, cazute la pamant, musuroiesc usor, si doar o gramajoara de pietre scoase de pe loc la o noua inmormantare, mai dau de veste c-ar fi fost acolo osemintele cuiva... In fiece gradina, 4-5 cruci, nu mai mult, cele dinainte s-au macinat, s-au buruienit, s-au inierbat... Sunt alor tai, ti-s dragi, ti-s de folos, nu sperie niciodata pe nimeni, dimpotriva. N-ai sa vrei nicicand sa fii de rusine in fata lor, ci de toata isprava. Cum era si Valeria. O femeie si jumatate, insa acum avea un nu stiu ce. O framanta o neliniste. Cobora si urca, nu totdeauna cu rost, lampa de petrol din tavan, careia barbatul ei, Ionel Rimbetea al lui Dionisie, ii faurise un soi de arc ce-i dadea mobilitate, si era cand jos, lampa de masa sau de tesut la razboi, cand sus, lustra. Ionel lucrase singur casa cea mare si facuse, bineinteles, si putina de branza, cada pentru varza, butoaiele de muraturi, de tuica, sau covatile pentru carnea pusa la sarat.
Mama Valeriei, "purtandu-si" propria cruce
Asta-i rostul barbatului, mai cu seama in gospodariile din munti. Iar rostul femeii nu parea a-l sti nimeni mai bine ca Valeria. Iata-l: in scorbura unui anume fag batran, in "butoara", o femeie se-ngrijeste obligatoriu sa fie pus un ulcior cu apa rece, cand se tineau targuri in Hateg si oamenii se porneau la drum, sau cand urca turmele in munte. Asa isi si masurau calea. "Cat mai e pan' la butoara?". Stia sa faca si "pomana in viata" Valeria. "Tre' sa asterni o masa de lemn cu panzatura, si pe ea pui zupa, sarme, o pan'e, tuica, vin, cana cu lapt'e, pahare, sararita, tacamuri, galeata cu apa, lampa cu petrol, scaun, si ce jivine poti - miel, purcel, pui, vitel... Dai mai cu sama la batrani si copchii. E bin'e s-o faci din tat sufletu', nu pentru f'o rasplata, samplu, ca mare bucurie ai ase"... Valeria vorbea, vorbea, dar era cu inima intr-altundeva. Si se tot juca cu lampa aia. Sus, jos, sus... Intr-un tarziu, am surprins nefirescul. In ia larga, ascundea un ghips. Ii zdrobise umarul o usa de tren. Brusc, mi-a vorbit in soapta. Dezvaluia o taina: "E facatura. Mi-a facut de rau vecina, imi vor pamantul de gradina, le-ar fi mai lesne s-apuce spre drum. De mult ne vor plecati, da' io nu m-am dat dusa...". Ce poti sa-i spui?! Ei, celei atat de puternice, devenita, parca din senin, tematoare si vulnerabila, de parca cineva ii strapunsese cu o sulita aura ei de munteanca invincibila. O unda de spaima ii strabatea, uneori, chipul. Dar ea o gonea aproape imediat si-mi zambea: "Hai, mai bine-om vorovi de comorile lu' Decebal". In cer
Satele din podisul Luncanilor sunt, si ele, niste comori. Aici sunt infruntate stihiile, lupii, ursul, sarpele, furtuni cu trasnete, vijelii si torenti, troiene si viscole. Fiecare brat de lemne pus pe foc e cu stradanie adus. La nunta, zestrea e urcata pe o spinare de cal. Cel mort e coborat, asezat la odihna de veci, in gradina. Nu poti duce in alta parte coparseul. Oamenii sunt tari, aprigi, dar se feresc de "locuri rele". Nu pornesc in "zile rele" si si-au faurit strategii contra "moroilor", contra vrajitoarelor care fura "mana laptelui", de-i vine vacii colostru si sange pe uger, nu lapte bun.
Cruce arhaica (cu pasarea-suflet)
Asa ca pun in ograzi, pentru vite, drob de sare sfintit la biserica, aidoma anafurei si aghiazmei. Nu traiesc la intamplare, stau cumva la panda si presimt pulsatia maleficului atunci cand se apropie. Nu stiu cum fac. Dar rareori se inseala. Nici Valeria nu s-a inselat. Spre sfarsitul verii, am primit un telefon. Valeria era in Bucuresti, internata la Spitalul Universitar Municipal. I se facea punctie pentru biopsie (a fost cumplit de dureroasa), din osul mainii rupte, ce nu se mai vindeca. Dar ochii-i straluceau cand m-a vazut si am citit in ei mandrie, reusise sa dea de mine, sa ma faca sa vin la ea. Mi-a spus raspicat: "N-oi mere io la oncologia lor, in Fundeniu ala. Cum ies, o iau pan manastiri. Stiu vreo doauo tare bune... Mai vorbim noi, ie, om mai pun'e la cale, ne-om mai vide, ca io n-am stat destul pe lumea asta...". Dar cand toamna trecuse de parguire, in plina noapte, am sarit in sus. Mi se nazarise ca Valeria era cu mine, in camera! Si, nu dupa o lunga vreme, mi-a venit vestea. Se dusese, totusi, sau fusese dusa la Fundeni. Si de acolo, plecase de tot. In cer. Totusi, eu n-o cred invinsa definitiv pe Valeria. O fi in cer, dar cred ca e ramasa cumva si in Luncani. O voi gasi, daca ma invrednicesc sa mai urc in Ursici. Poate ca trebuie sa o fac. Pentru ea si pentru ai ei, cat nu se muta cu totii la vale, parasindu-si lumea si locul, asa cum paream sa simt, mai demult. Atunci, langa salamandra de pe usa bisericii, cand am cunoscut-o pe Valeria mea.
Cristina Struteanu
Pictura romaneasca, cu toate panzele sus!
Detaliu History Line
* Expozitii de exceptie, la Bacau si la Tours * "Cand sunt roman sunt francez, si cand sunt francez sunt roman!". Sub acest manifest, o marturisire de credinta tulburatoare, isi deschidea, in 2008, pictorul francez de origine romana Christian Paraschiv expozitia sa de la Centrul International de Cultura "George Apostu" din Bacau. Dar aceasta marturisire transanta nu este doar adevarul unui singur om. Ea exprima si visul romanesc de a iesi din anonimatul si izolarea in care ne-am infundat de 70 de ani incoace. Si iata ca, recent, doua evenimente culturale puternice, doua expozitii de pictura de valoare internationala vin sa arate ca arta romaneasca e in avanpostul acestui vis. Prima expozitie ii apartine tot lui Christian Paraschiv, poate fi vazuta in Romania zilele astea, la Bacau. A doua a fost deschisa in Franta, la Tours. Galeria "Velea" - Bacau Universul luxuriant al lui Christian Paraschiv Orasul pictorilor De mai bine de 40 de ani, Bacaul este un oras al pictorilor. Aventura in culori a orasului de pe Bistrita a inceput din clipa cand pictorul Ilie Boca, bucovinean de origine, a hotarat sa plece departe de zgomotul si furia Capitalei, pe aceasta insula de liniste din centrul Moldovei.
Chrisitan Paraschiv la vernisaj
Si cum maestrul Boca este o combinatie rara de artist, organizator si mentor de exceptie, s-a pus imediat pe treaba. Omul sfinteste locul! Temerarul artist a inzestrat orasul cu o Filiala a Uniunii Artistilor Plastici puternica si valoroasa, cu sali de expozitie si ateliere pentru artisti. Universitatea de arta si Centrul International de Arta Contemporana "George Apostu", aparute ceva mai tarziu, au intarit si ele forta culturala a orasului. Nu departe de Bacau se afla si casa lui George Enescu de la Tescani, loc de pelerinaj in anii '80 al pictorilor din toata tara. Toate acestea, impreuna cu personalitatea delicata si magnetica a maestrului Boca, au creat emulatie. Astazi, Bacaul are un nucleu de artisti pasionati, pictori profesionisti si naivi, de valoare europeana. In aceasta atmosfera culturala curata, nepoluata de vremuri, au inceput sa apara si initativele particulare. Un plastician bacauan, Gheorghe Frantz, s-a apucat sa trudeasca din greu, schimband o veche casa boiereasca ruinata intr-o galerie de arta: Galeria "Velea". Si tot el a ridicat la Magura Bacaului o splendida pensiune de arta, unde organizeaza, in fiecare an, pe cheltuiala lui, tabere de pictura. In acest februarie geros si inghetat, galeria Velea are o oferta fierbinte: expozitia lui Christian Paraschiv, pictorul roman-francez, cu inima batand pentru doua patrii. Este, fara indoiala, evenimentul plastic major al acestui inceput de an in Romania. Inima si nobletea culorilor Christian Paraschiv a fost mereu un plastician al ideii, un nelinistit ucenic vrajitor.
Cutia
Mereu in cautarea formelor noi, el a migrat fara odihna printre tehnici si genuri. Si cand ele nu l-au mai incaput, a inventat altele. De pilda acum, la Bacau, Christian Paraschiv expune lucrari inspirate tematic de trupul omenesc - cel de dincolo de aparente. Sunt lucrari foarte picturale, facute intr-o horbota de culori groase, luminoase si transparente, o lume asa de unitara, incat aproape nu iti dai seama cat de diverse sunt tehnicile in care autorul a plasmuit-o. In spatiul expozitiei plutesc giganti halucinanti, coborati parca dintr-un Cosmos al viselor. Din alte tablouri apar maini uriesesti, cu degete stranse a rugaciune. Iar in mijlocul expozitiei e o zona de liniste: un poliptic luceste stins, ca aurul voievodal. "E o combinatie rara, de tehnici pe computer si foaie de aur, ca a icoanelor pe sticla", explica pictorul. In anii 80, Christian Paraschiv s-a afirmat repede drept unul dintre artistii tineri cei mai valorosi ai Romaniei, si unul dintre fondatorii optzecismului in arta noastra. In 1986, in urma unui lant de persecutii inutile si absurde din partea autoritatilor comuniste, pictorul se stabileste definitiv in Franta. La Paris, in capitala culturala a lumii, locul libertatii totale, dar si al concurentei artistice acerbe, caracterul si talentul pictorului se forjeaza, sustinute si de scoala solida de acasa. Astfel ca pictorul se afirma si aici ca unul dintre artistii de seama ai Frantei.
Masina lumii
"Unul dintre cei mai mari artisti contemporani romani, fiu spiritual al lui Cioran, Ionescu si Tristan Tzara, compatriotii sai", l-au elogiat francezii. La vernisajul de la galeria "Velea" au venit o multime de artisti valorosi ai tarii, din Bucuresti si din Bacau. Iar Valentin Ciuca, cel mai important critic de arta al Iasiului, a rostit despre expozitia Paraschiv un cuvant exploziv: "Aceasta expozitie este stupefianta!". * Traind aceeasi senzatie, am simtit nevoia sa-i pun pictorului si cateva intrebari, pentru cititorii revistei noastre. Destinul lui de artist plecat din tara, dar care si-a pastrat neciobita dragostea pentru Romania, mi se pare exemplar.
"Zona aceasta moldoveneasca a tarii mi-a devenit foarte necesara" - Dupa numarul si calitatea expozitiilor pe care le-ati facut la Bacau, pare ca aceasta zona va atrage in mod deosebit. Ce va face sa reveniti mereu aici? Va aflati sub nostalgia Tescaniului? - La Tescani am inceput sa merg la inceputul anilor '80, cu Paul Gherasim si cu Horia Bernea, care m-au facut sa descopar locul acesta. Fusesem pregatit pentru apropierea de acest tip de "natura", prin prima mea vizita la Putna si la Vicovul de Sus, unde mam dus la familia sotiei mele, Silvia. Puritatea, curatenia umeda a aerului si a luminii si curatia morala a oamenilor de aici m-au cucerit repede. Cu atat mai mult cu cat eu sunt nascut la oras, dintr-o familie de ingineri, asa ca natura se rezuma pentru mine la artificialul orasului. Trecand anii, am tot revenit la Bacau si la Tescani, caci erau singurul meu refugiu tihnit, mai ales ca, pana la exilul meu voluntar la Paris, din ianuarie 1986, mi se interzisese sa expun in Romania. Mult mai tarziu, dupa marea mea retrospectiva, cu aproape 300 de lucrari, de la Muzeul National de Arta Contemporana din 2007, am revenit in fiecare an acasa, purtand expozitia prin tara. Cei mai deschisi si interesati de lucrul meu au fost cei de la Iasi si cei de la Bacau, de la Centrul "Apostu". Apoi, in 2009, am fost selectionat pentru o tabara internationala organizata de Muzeul Enescu la Tescani. Aici am avut o noua revelatie. Am redescoperit obiecte si lucruri familiare, ce-mi aduceau aminte de perioada copilariei mele: biscuiti varsati, vanduti la kilogram, ciocolata cu rom, cuiele care unul din trei se indoaie etc. Ele isi au farmecul lor, iar in Franta au disparut de mult. Vorbesc acum de o alta Natura - de natura umana. Cat despre Tescani, l-am regasit aproape acelasi, chiar daca cladirea e acum umeda, caci n-a fost ingrijita bine, iar parcul e colonizat de urzici. Asadar, zona asta a tarii mi-a devenit foarte necesara ca sa inteleg societatea romaneasca de azi, care continua sa ma intereseze si din departare.
Christian Paraschiv, sotia sa si Valentin Iacob
- Cum ati ales galeria "Velea", mai putin cunoscuta pana acum publicului larg? - Am descoperit Galeria "Velea" in 2009, prin amabilitatea domnului Ilie Boca. Aici am intalnit un om rar, pe Frantz, care a creat aceasta galerie din nimic, si i-a dat numele ca omagiu adus mentorului sau de la Liceul de Arta din Bacau. Pe de alta parte, am observat ca in Romania piata galeriilor particulare e aproape inexistenta. In Bucuresti sunt 5-6 galerii private, in vreme ce la Paris sunt mai bine de 1000!... Iar asta nu e natural, dupa 20 de ani de economie, cat de cat de piata. Asa ca atunci cand Frantz m-a invitat cu oarece emotie si neincredere sa expun in galeria sa, am spus imediat da! Am vrut sa dau si un semnal: sa incurajam galeriile particulare din tara. Culmea e ca acum, o serie de artisti de valoare din Bucuresti si Bacau au inceput sa curteze si ei galeristul, pentru a face expozitii aici. Iata de ce e bine cand un artist ca mine vine de la Paris, sa expuna la Galeria Velea. E si acesta un pas pentru ca arta romaneasca sa-si reintre in drepturi.
Galeria "Maurice Mathurin" - Tours 12 romani vor sa seduca Franta Intre 24 ianuarie si 6 februarie, la Tours, un grup de 12 romani si-au inceput si ei recitalul de forme si culori in fata publicului francez.
Mihai Gavaza
Expozitia este ampla. Sunt 48 de tablouri, fiecare artist expune cate 4 lucrari, facute in Franta si in Romania. Caci spatiul picturii nu are granite! Astfel, expozitia romaneasca din Franta inchide stralucit arcul de triumf romanesc peste Europa, inceput la Bacau. Si parca spre a da mai multa unitate acestor doua manifestari, Christian Paraschiv se afla si el printre cei care expun la galeria "Maurice Mathurin". Iar ceilalti unsprezece care ii incanta pe francezi sunt: Dorin Baba, Calin Beloescu, Dan Cioca, Marian Condruz, Gelu Costea, Carmen Cretzu-Iacob, Mirela Iordache, Robert Koteles, Costin si Lisandru Neamtu, si Cristian Sida. Toti au fost invitati
in Franta, in 2010, la atelierele de creatie organizate de asociatia internationala "Soleil de l'Est", despre care am relatat in "Formula AS". Vernisajul evenimentului de la Tours, care a fost deschis de primarul adjunct al orasului si de un reprezentant al ambasadei Romaniei, i-a invaluit pe francezi intr-un abur romanesc - de la muzica lui Enescu si Grigoras Dinicu, pana la vinuri si bucate autohtone, necunoscute acolo. Cu cateva zile inainte de evenimentul ce se pregatea, am stat de vorba cu presedintele Asociatiei "Soleil de l' Est", Michel Gavaza, cel care nu oboseste niciodata sa promoveze arta romaneasca in Occident. Un avanpost al culturii romane - La a cata editie sunt expozitiile de la "Maurice Mathurin"? - Galeria "Maurice Mathurin" are o lunga traditie in a expune pictura romaneasca, dar si arta populara si pictura naiva din Romania. Galeria a devenit un adevarat avanpost al culturii romane. Prima expozitie a avut loc aici, in septembrie 1985. A fost o personala Francisc Bartok, pictor roman de mare renume si apreciere in tara, stabilit in Franta in 1982, cu perspective extraordinare in Italia, in Franta si peste ocean. Un tragic sfarsit a pus capat formidabilei lui ascensiuni. In 1987, la randul nostru, ne-am stabilit in Franta, cu toata familia.
In 1990, de Craciun, am organizat pe cont propriu, pentru ca Soleil de l'Est nu aparuse inca, o ampla expozitie in care am prezentat pentru prima data la Tours lucrari de Baba, Piliuta, Pacea, Musceleanu, Traian Bradean, Petre Achitenie, alaturi de pictori brasoveni consacrati. Apoi, intre 1992 si 2001, am organizat prin Soleil de l'Est, sase expozitii de arta populara romaneasca.Tot atunci am facut si doua expozitii de pictura naiva, din care a doua impreuna cu pictori naivi francezi, din Tours si din Orleans. Incepand din anul 2002, am prezentat la galeria "Mathurin" lucrarile pictorilor romani ce au fost invitatii asociatiei Soleil de l'Est. Aici au expus multi artisti romani de marca, de la Ilie Boca, Angela Tomaselli si Ion Salisteanu, pana la Sorin si Ruxandra Ilfoveanu, Stefan Pelmus, Vasile Pop-Negresteanu, Dan Hatmanu, Corneliu Vasilescu, Petre Velicu, Letitia Oprisan, Vasile Tolan, Horea Cucerzan, Nicolae Iorga sau Ciprian Radovan. Acum, le-a venit randul pictorilor invitati in 2010 la atelierele noastre de creatie. Asadar, cu arta romaneasca, suntem aici la editia a 18-a, dintre care zece editii de pictura contemporana. - Ce alte surprize le mai ofera francezilor expozitia de la Tours? Am inteles ca incercati sa promovati si turismul romanesc. - In fiece an, Oficiul de Turism al Romaniei din Paris ne trimite un set de pliante si de harti turistice, despre cele mai frumoase regiuni din tara noastra. Publicul francez a "prins narav" si, de fiecare data, devoreaza pliantele. Astfel ca noi le prezentam esalonat, ca sa le avem pentru toata lumea, pana la sfarsitul expozitiei. Iar asta este inca o dovada ca Romania poate si trebuie sa se etaleze pozitiv. Caci arta face casa buna cu turismul. Dar pentru asta trebuie munca, abnegatie, nu discursuri sterpe.
Cristian Sida - "Christ la Briare"
- Sa ne intoarcem la arta. Care e circuitul european pe care il organizati pentru artistii participanti la atelierele Soleil de l' Est in 2010?
- Noi incercam mereu sa impunem o prezenta continua si de calitate a picturii contemporane romane in Franta. In ultima perioada, am organizat mai intai, in septembrie 2010, o mare retrospectiva la Galerie des Deux Clochers, din Saint-Genis-des-Fontaines. A urmat apoi expozitia de la Bucuresti, de la Sala Parlamentului, din noiembrie 2010. Acum e randul acestei valoroase expozitii de la Tours. Si urmeaza bomba! O expozitie de mare anvergura la Haga, in Olanda, in galeriile European Patent Office, in parteneriat cu ambasada Romaniei din Olanda. Va fi in martie 2011, cu un grup de 15 pictori romani si un total de 75 lucrari. - Cum reactioneaza publicul francez la arta romaneasca? - Publicul francez din Tours, important centru universitar si cultural (infratit cu Brasovul, la propunerea lui Michel Gavaza, in decembrie 1989 - n.red.), s-a obisnuit cu Romania, ca tara cu traditie culturala. Peste 120 articole de presa au aparut in toata Franta, in ultimii 15 ani, ca urmare a activitatii noastre. Presa din Tours, indeosebi cotidianul regional "La Nouvelle REpublique", are in fiecare an articole laudative despre expozitiile artistilor romani de aici. Iata cateva titluri: "In onoarea artei romanesti", "Artistii romani expun iar", "Priviri romanesti in Touraine", "Un pod intre Est si Vest". Noi, de 20 de ani, am indrumat un public avizat in ale picturii sa se apropie de arta romaneasca.
Avem un fisier cu peste 600 de amatori de arta care vor sa cunoasca tot ce-i nou in pictura romaneasca si vin la toate expozitiile de aici. Imi aduc aminte o intamplare, zic eu exemplara, de la una dintre expozitiile romanesti de la galeria "Mathurin". S-a petrecut acum vreo 10 ani. A intrat atunci in galerie un francez care nu auzise de noi decat din presa de scandal: un popor si o tara cu reputatie nu prea grozava etc. Si tipul incepe sa se uite pe simeze, se minuneaza, se vedea si ca nu-i ageamiu in pictura, si ma intreaba cu serenitate: "Tot ce este aici pe pereti e facut de cei din tara ta?!". Si francezul le-a adresat felicitari pictorilor romani, luminandu-se ca in Romania sunt si lucruri bune, care ne pot promova in ierarhia culturii europene. Dar ele trebuie facute cunoscute lumii, trebuie sa circule. Iar arta noastra circula prea putin. Daca ar mai fi inca 50 de Soleil de l'Est in toata UE, daca Statul roman si-ar apleca urechea si la propunerile noastre, daca ICR nu ne-ar ignora cu desavarsire, daca... Eei, dar sunt prea multe imponderabile, inca! - a incheiat d-l Gavaza. Iar noi, pana la saltul cel mare al artei noastre in lume, nu putem decat sa ne bucuram alaturi de artistii nostri, pentru succesul lor prestigios. Si sa le uram sa le urmeze cat mai multe. Ca sa putem iesi toti impreuna din penumbra spre lumina...
Valentin Iacob
Tristetile si bucuriile lui Tetea Remut
Ceaunul luminos din acuarelele lui Remus Hadarean
Povestea unui dascal de tara - S-a nascut la Ceanu Mare, in inima Transilvaniei, intr-un sat pentru care traditia si credinta erau valori de capatai. Dascali iubitori l-au invatat, la scoala din sat, dragostea de carte si de trecut. A fost "normalist" la Abrud, inspector scolar, apoi director de scoli in Turda. A revenit la Ceanu Mare, dupa pensionare, sa mai creasca o vacuta, niste iepuri si niste gaini. Si sa isi afle ragaz pentru pasiunile lui de-o viata: cartile dedicate satului si dascalimii de odinioara si acuarelele in care poleieste Ceanul in culorile vremurilor de altadata Cu caruta, la scoala din Muntii Apuseni A parasit prima oara satul imediat dupa razboi. Abia ce terminase patru clase in Ceanu Mare si luase cu brio "igzamanu" organizat, ca la fiecare final de ciclu, la insistentele dascalilor, care tineau mortis sa le demonstreze parintilor ca nu isi trimisesera in zadar odraslele la scoala. De cu seara, dupa ce-au ajuns acasa vacile din ciopor, il ajutase pe tatal sau sa unga osiile carutei, ca sa mearga mai cu spor a doua zi. Si-a facut apoi culcus in sania plina cu paie din sura, unde dormea peste vara, si-a tras tolul peste el. Oare cum o fi la Abrud? Cum o fi oare in Mocanita? Da' Apusenii, muntii aia pe care ii vazuse doar cateodata, in departare, in zilele senine de iarna, or fi asa de mari cum zic flacaii din sat, care au fost in catanie pe acolo? Nu putea pune geana pe geana. A iesit din sura si s-a harjonit cu cainele, sub clarul lunii de septembrie, pana ce a iesit biata Lina sa-l trimita la culcare. "Meri de te culca, Remut, dragu' mamii, ca nu ti-i pute trezi dimineata, si-i ramane de ailalti!". A doua zi, trezit cu noaptea in cap, n-a mai apucat decat sa-si dea pe ochi cu doi stropi de apa si sa bea o cana cu lapte. S-a urcat in caruta, in spate, pe fan, si de acolo a auzit ultimele sfaturi ale mamei: "Dragu' mamii, sa nu uiti sa te rogi seara si dimineata!". N-a mai apucat sa-i raspunda. De pe ilis, tatal Niculae si fratele sau mai mare, Niculita, au prins a o struni pe Miti. Au mers intins pana in Turda, de acolo au urcat cu Mocanita pana hat, sus, la Abrud, in inima Muntilor Apuseni, unde avea sa invete dascalia si sa implineasca, astfel, visul Hadarenilor: sa aiba barbati cu scoala in neamul lor. Lasa in urma un sat in care postul era post, sarbatorile erau sarbatori, iar numele erau transmise cu sfintenie de la tata si bunic catre cei mici. Satul care vuia de colinde in seara de Craciun si stralucea de lumini in noaptea de Paste. Satul in care copilarise pana la 10 ani.
"Oi muri in varf de deal, impuscat de-un criminal" Remus Hadarean sau Tetea Remut, cum i se spune in sat, este fost dascal in Ceanu Mare si un reputat cercetator al istoriei comunei sale natale. Sta asezat confortabil intr-un fotoliu teapan, ca sa-i tina mai bine salele.
Remus Hadarean si-a dedicat multi ani din viata cercetarii istoriei si obiceiurilor satului
E cu spatele la geam, iar razele soarelui de ianuarie il invelesc ca intr-o aura orbitoare. Vorbeste rar si cald, cu cuvinte bine cumpanite, cum a invatat in copilarie, la scoala de "normalisti". Are o vesta gri, de lana, trasa peste un pulovar pe gat, o pereche de pantaloni de postav si niste ghete cu bot rotunjit si cuminte. Un om obisnuit si modest, ai zice, daca pe chip nu i-ar arde privirile acelea iscoditoare si la fel de nelinistite ca amintirile pe care le deapana. Venea mereu acasa, in vacantele primite de la Scoala Normala, din Abrud. Era de lucru vara - har Domnului! "Treaba multa, sapatul cucuruzului de a doua si de a treia oara, seceratul graului si al orzului, adunatul fanului, caratul snopilor...". Viata satului curgea linistit inainte, niciodata prea repede, astfel ca baiatul plecat la scoala sa-si regaseasca locul lasat in ea. Dar intr-o zi... O tacere ciudata se lasase, de la o vreme, ca o molima, peste sat. A simtit asta intr-o zi de august. Clopotele ce batusera neincetat, luni intregi, tanguindu-i pe cei care nu s-au mai intors de pe front, tacusera. Satul isi ingropase suferinta in suflet. Era altceva, in linistea inganata de ochi tintiti in pamant. La scurt timp, tacerea a lasat loc soaptelor tematoare. Incepuse colectivizarea: echipaje de lamurire treceau din casa in casa, sa-i convinga pe oameni sa intre in "tovarasii". Munca de lamurire a lasat repede loc amenintarilor, arestarilor, amenzilor si batailor. Tetea Remut traieste si acum, cotropit de emotie si tristete, ziua in care un om din sat daduse navala in curtea casei anuntand, cu ochii plini de lacrimi si groaza, moartea lui Cuc Mihaila, fruntas al Ceanului, fost primar, vreme de peste 20 de ani. "Ma, Niculae, l-o puscat, mai, pe Cuc Mihaila, in deal, la Cracosa! Ii pazat de soldati, care nu-i lasa pe oameni sa-l vada!", i-a spus omul tatalui lui Remut. "Clopotele satului au inceput sa bata, vestind parca urgia, iar satenii, stransi palcuri, care de pe unde, plangeau, cutremurati de durere, dar si infricati. Pe ulite patrulau securisti si militieni, iar a doua zi s-a dat ordin sa nu se mai traga clopotele
intruna, ci ca dupa un mort obisnuit. Afland ca nu s-a permis aducerea lui Cuc Mihaila in sat, multi cenani au plecat spre locul unde avea sa fie inmormantat. Au fost intorsi inapoi, sub amenintarea pustii", isi aminteste Remus Hadarean, episodul petrecut in 1949. "Cuc Mihaila nu era un agitator. Fusese prizonier la rusi, si chiar zicea: "Nu te poti pune impotriva vantului. Eu am vazut ce e acolo, vai de noi va fi, dar nu putem scapa". Avea viziunea a ceea ce urma, ajunsese sa nu se mai duca la biserica, numai sa nu fie acuzat ca umbla printre oameni ca sa ii atate. Cu toate astea, s-a intamplat ce s-a intamplat. Uciderea lui a fost un exemplu, ca sa forteze lumea sa intre in Cooperativa", crede Tetea Remut. Isi aminteste cu drag de verile in care avea grija de mielutii lui Cuc Mihaila si se infioara numai povestind de ultimul ospat la care l-a vazut cantand, pe muzica lui Sandor Ceterasu', un cantec pe care singur si-l compusese - "Horea lui Cuc Mihaila": "Ca mi-o spus mama batrana/ Ca n-oi muri pe perina/ Oi muri in varf de deal/ Impuscat deun criminal!". Cu pielea in bat Moartea lui Cuc Mihaila avea sa fie doar inceputul sfarsitului. Vacanta dupa vacanta, Remut a vazut cu ochii lui degradarea satului in care copilarise. "A fost, in primul rand, interzicerea de a mai merge la biserica, aparitia colindelor muncitoresti... Incet-incet, s-a terminat cu colindatul traditional. Erau urmariti copiii si erau tot timpul amenintari ca cine va fi prins va avea de suferit. Nu mai erau sezatorile, nu mai erau pregatirile pentru sarbatoare, nu mai circulau colindele cum era mai an...". "Mare vanzoleala a fost la infiintarea ariilor. Daca pana atunci toti isi treierau recolta acasa - venea batoza de la o familie la alta pentru a avea control asupra productiei de grau, in vederea achitarii cotelor catre stat, s-au infiintat asa-numitele arii. Erau multi care nu mai duceau un bob de grau acasa de la treieris", explica fostul dascal din Ceanu Mare. "Colectivizarea a fost un prapad. Lipsa competitivitatii intre producatori, lipsa concurentei si a proprietatii au infundat cooperativele agricole de productie. Se cumparau vaci in prostie, ca apoi sa ajunga sa nu aiba ce le da sa manance. Erau juninci de 7 ani, asa de flamande si slabe, ca le ridicam de jos cu mainile! Am ramas uluit cand am cercetat documentele Colectivului si am vazut ce datorii avea CAP-ul din Ceanu Mare fata de banca. Un faliment programat", caracterizeaza Remus Hadarean prapadul pe care perioada comunista l-a adus in viata cenanilor. Ce s-a intamplat dupa Revolutie e tot o aberatie fantastica, crede Tetea Remut. "Retrocedarea pamanturilor s-a facut pe fondul unei saracii crunte. Oamenii nu aveau cu ce-si lucra pamantul. S-a ajuns la situatiile din anii 30-'40. Mii de hectare stau nelucrate. Asa au aparut marii latifundiari, care asteapta momentul propice ca sa-si valorifice investitiile. E o mare bogatie in subsolul Ardealului. S-au facut prospectii: stam pe o punga de gaze naturale si de petrol, dar vor profita altii de ea. In majoritate straini". Si mutarea artificiala la oras a taranilor, hei-rup-ul industrializarii din anii '70, a ciuntit sufletul satului din Campia Transilvaniei. "Procesul ar fi trebuit sa fie firesc. Aveam foarte multa lume ocupata in agricultura. Dar faptul ca au fost luati si pusi in bloc, intre patru pereti... Nu s-au mai regasit, nici acolo, si nici la tara, iar asta a tras in jos si calitatile celor impamanteniti la oras". Elegie pentru un dascal de tara Mai are ceva pe suflet Tetea Remut, cand vorbeste despre drama satului pe care il parasise la 10 ani, cu promisiunea secreta, nimanui marturisita, a revenirii, in el, ca dascal.
Tetea Remut a pastrat neatinse vechile acareturi din curtea casei parintesti
Se vede cat de mult il framanta asta din felul discret in care intra in subiect. Ca un popa deslusind o parabola hristica. "Cand au plecat pe front bunii nostri dascali, Gheorghe Geambasu si Ioan Radu, am plans cu totii la scoala. Am plans mai ales dupa Domnu' Radu, care ne incanta cu cititul basmelor si al povestilor. Cand s-a despartit de noi, ne-a imbratisat pe fiecare si ne-a rugat sa nu-l insotim, sa stam mai departe in banci. Nu ne-am miscat de la loc multa vreme. Apoi, dupa ce au trecut ceasuri bune, ne-am ridicat, unul cate unul, ne-am luat straitele pe umar si am mers, tristi, spre casa. Cu capul in pamant, unul in spatele celuilalt, cat era drumul de lung, cum ii vazuseram pe tinerii racani in Dealu' Crucii, dupa ce-si sarutasera pentru ultima oara dragutele. Nu am mai auzit nimic niciodata de cei doi dascali...". Un sentiment greu, sufocant, ca un nod in gat. Aceeasi senzatie o are Tetea Remut si cand vorbeste despre soarta actuala a scolii de la tara. "Inainte, cadrele didactice au fost apropiate de sat. Eram parca legati la ochi, nu stiam ce sunt pretentiile. Sus, in varful muntelui, la Garda, dupa Ghetar, unde am predat prima oara si unde mi-am luat si sotia, acolo credeam ca vom ramane pentru totdeauna. Stateam intr-o camera a scolii. Mai era o camaruta, ne gandeam sa o amenajam si pe aceea si sa ramanem acolo pentru toata viata... Dar acum, acum s-a terminat cu rolul dascalului in viata satului. Cadrul didactic de la sat urca dimineata in masina pusa la dispozitie de primarie, vine la scoala, se uita la ceas, a terminat orele, inapoi in masina si la oras. Inainte, dascalul statea la tara, coordona un cor, o piesa de teatru si era - har Domnului! - printre oameni, ii cunostea. Se faceau vizite la domiciliul parintilor... Era cunoasterea dintre dascal si familie, el iti era indrumator. Venea si zicea: "Tete, lasa copilul la scoala, da-l mai departe". Cine mai face astazi asa ceva?". Duminica "multamnitei" De sus, de pe deal, din curtea lui Tetea Remut, Ceanul natal se vede frumos si mare, intins la poalele unor coaste de pamant roditor. E varstat, brazda langa brazda, intr-o tesatura pe care plugurile taranilor au desenat-o ca din carbune de artist, inca din
toamna. Samanta e in pamant si daca "Dumnezo bunu' a mai da un pic de nea in iarna asta, sa aiba bobul caldurica, apai a fi un an bun si-or trece toate".
Nostalgia satului de munte, descoperit dupa plecarea la scoala, la Abrud
E duminica, la pranz, iar Cel de Sus a ridicat de mult clopotul de ceata de peste sat, ca sa auda mai bine Crezul silabisit scolareste, din podul bisericii, de copiii cenanilor. Rand pe rand, batranii ies, cate doi, pe usa bisericii. Iau cate un dumicat de prescura si inchina un pahar de tuica, pentru mortii pomeniti la "parastas". "Dumnezo sa-l ierte pa Sandu a Linii Rusului!", apoi pleaca spre case, cernind ulita satului cu baticurile groase si cu caciulile de lana indoite pe-o parte. Sunt impacati. Dom' parinte le-a vorbit si azi frumos, pe limba lor, sa inteleaga "si al mai citit, si al mai simplu". Le-a vorbit despre "multamnita", despre leprosul vindecat de Iisus, care s-a intors din drum si a cazut la picioarele lui Mesia, pentru a-i multumi ca l-a intors la viata. Din poarta casei, de unde in urma cu aproape 70 de ani pornea in marea aventura scolara spre Turda si Abrud, Tetea Remut ii conduce cu privirea pe batranii "de din-susul satului". Ii duce pe fiecare la gazdusagul lui. Merge cu ei la biserica, duminica de duminica. Azi, insa, o durere rea de sele l-a tintuit pe loc, langa Biblia veche, din care a citit, cu voce joasa, ca pentru el. Cand si ultimul batic negru dispare din drum, Remut isi arunca ochii peste sat, apoi cuprinde cele patru zari ale Ceanului intr-o cruce mare, multumind Domnului pentru toate, si mai ales pentru duminica aceasta de iarna, cu soare scanteietor. In martie, cu voia Celui de Sus, va face 76 de ani. O viata cumpanita in greu si in bine, in deznadejde si insperanta , asa cum ii e dat omului pe pamant.
Ciprian Rus
Ortodoxia pierde un luptator de elita: BARTOLOMEU ANANIA
Foto: Agerpres
"Decat sa intind in unt si sa ma uit in pamant, mai bine intind in sare si ma uit la soare"
Luni, 31 ianuarie, ora 19.25, IPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, si-a incheiat viata pamanteasca. A murit Leul Ardealului! Vestea a cuprins tara in cateva minute, ca o flacara manata de vant. Chiar daca medicii ne prevenisera, am pastrat speranta pana la sfarsit. Iar cand am aflat ca vladica s-a stins, pentru o clipa am simtit ca ni se goleste sufletul. Caci nu ne-a parasit o statuie, ci un parinte. Un parinte te iubeste fara sa te strice, te invata binele, prin propriul exemplu, te apara si te ajuta, fara sa te faca neputincios, te dojeneste, fara sa te raneasca, nu asteapta laude si recompense, ci tanjeste numai dupa putina dragoste. Nu stiu cata dragoste i-au aratat romanii arhiereului Bartolomeu, cat a fost in viata, dar am vazut cat il iubesc, dupa moarte. Mii de crestini din toata tara au mers pentru a-si lua ramas bun la Catedrala Mitropolitana din Cluj, unde a fost depus, Mitropolitul Bartolomeu s-a mutat la cele vesnice la aproape 90 de ani de viata si 70 de calugarie, lasand in urma o vasta opera carturareasca si arhiereasca, pentru care, fara indoiala, va fi pomenit din neam in neam. A atins excelenta in tot ce a facut: ca scriitor crestin (poet, dramaturg, prozator, cu 30 de volume publicate), traducator al Bibliei (cea mai buna varianta in limba romana de pana acum), excelent predicator, ierarh cu mari realizari pastorale si misionare, patriot neinfricat si luptator anticomunist, fost detinut politic (singurul din Sf. Sinod al BOR), aparator neclintit al Ortodoxiei si al traditiilor nationale. Nascut lider, n-a cautat niciodata sa iasa in fata cu tot dinadinsul, dar evenimentele si calitatile sale incontestabile l-au obligat sa-si asume responsabilitati. Asa a ajuns, de pilda, conducator al revoltei studentesti din 1946 de la Cluj. Tot la Cluj a fost ales arhiepiscop, in 1993, de catre Sf. Sinod, fara voia sa si in absenta lui. Apoi a acceptat arhieria, ca pe o chemare sub drapel a unui batran ostean. Iar in 2006, cand majoritatea episcopilor ortodocsi ardeleni au cerut o mitropolie la Cluj, s-a pus chezas pentru ea.
L-am cunoscut pe vladica Bartolomeu la inceputul anilor 2000, intr-o imprejurare fericita. Il insoteam pe Parintele Gheorghe Calciu, unul dintre parintii sufletului meu, la Patriarhie, cu oarece treburi, si acolo m-a prezentat Inaltului Bartolomeu. In chilia ierarhului, am asistat, intimidat si fericit, vreme de vreun ceas, la revederea a doi camarazi de suferinta, a doi prieteni buni si a doua uriase calauze pe calea mantuirii. De atunci, am tinut o lunga corespondenta cu parintele Bartolomeu si ne-am mai intalnit in cateva randuri. Si mi l-am apropiat tot mai mult ca model. Era imposibil sa nu te cucereasca dragostea sa pentru oameni, curajul marturisitor, neastamparul creator, libertatea incandescenta - toate alcatuind o personalitate care i-a atras supranumele de "Leu al Ardealului". Ultima oara ne-am intalnit in primavara lui 2008, la resedinta sa de la Nicula. Pentru ca nu mai fusesem acolo, intai mi-a aratat, cu febrilitatea celui care vrea sa impartaseasca o bucurie unui prieten, manastirea si superba sa casa construita in stil brancovenesc dupa planurile lui. Pe urma, am petrecut o dupa amiaza intreaga, discutand despre problemele Bisericii, Sfanta Scriptura si proiectele sale literare. A fost cea mai emotionanta intrevedere a noastra, pentru ca i-am simtit mai mult decat oricand delicatetea sufleteasca. Si m-am temut sa nu fie ultima, chiar daca ierarhul era inca viguros. Mi-am propus sa revin la Nicula, dar indatoririle cotidiene si boala lui ne-au impiedicat sa ne mai intalnim. Astazi, dinaintea catafalcului sau, imi amintesc o spusa a parintelui Bartolomeu Anania, cu valoare de crez de viata: "Mama ne zicea noua, copiilor, un proverb pe care-l mostenise de la inaintasii ei: "Decat sa intind in unt si sa ma uit in pamant, mai bine sa intind in sare si sa ma uit la soare". Daca m-ar intreba cineva: "Ce-ai invatat de la mama dumitale?", i-as raspunde: "Asta am invatat: sa ma uit la soare. Si daca Dumnezeu va harazi aceasta lumina si dincolo de mormant, voi fi, intr-adevar, fericit"". Dumnezeu sa-i implineasca asteptarea!
Claudiu Tarziu
AUTOTROFII - Oameni care traiesc fara mancare si fara apa
Zeita Amba sau Durga
- In lume exista peste 3000 de oameni care traiesc fara sa consume hrana solida, multi dintre ei si fara sa consume lichide. Sunt numiti "autotrofi", o denumire data organismelor capabile sa transforme energia solara in hrana, prin fotosinteza. Numai ca specialistii nu pot explica mecanismul prin care autotrofii umani supravietuiesc Zeita Amba si hrana divina Indianul Prahlad Jani are 83 de ani, dar nu a mai mancat si nu a mai baut nimic de la varsta de 8 ani, cand, spune el, a fost binecuvantat de Zeita Amba. Jani este numit Mataji - un adept al Zeitei Mama a Tuturor, Amba sau Durga, foarte populara in Gujarat, locul lui natal. Zeita este o aparatoare a razboinicilor, dar cea mai importanta functie a ei este de a aduce si de a mentine fertilitatea terenurilor agricole. Ea aduce ploaia binecuvantata care uda ogoarele, hranind pamantul. De aceea si Mataji Jani este convins ca pe el il hraneste Amba cu apa divina, tinandu-l in viata. In 2010, Jani a fost supus unei atente supravegheri medicale, la Spitalul Sterlin din Ahmedabad. Timp de zece zile, o echipa formata din 30 de medici specialisti i-au monitorizat functiile vitale. Rezultatele i-au naucit, desi in India sunt multi yoghini care fac tot felul de demonstratii ce anuleaza legile fizicii, dar si pe cele fiziologice. Lui Prahlad Jani i s-a interzis sa faca baie, stiut fiind ca apa hidrateaza si prin piele. Oamenii normali pot trai fara apa doar trei, patru zile, dar cu urmari uneori foarte greu de ameliorat. Jani nu a avut nici o complicatie. In ciuda faptului ca nu consuma nici un mililitru de lichide, urina se forma in vezica, dar, cu totul inexplicabil pentru medicii care l-au asistat, era absorbita ulterior de peretii vezicii. Cat a durat experimentul, Jani nu a mancat, nu a baut si nici nu a avut necesitati fiziologice.
Mataji Jani
Insa functiile organelor interne nu s-au modificat in nici un fel si nu a manifestat nici o afectiune. Prahlad Jani este un om sfant, care traieste ca un pustnic, intr-o pestera, de la varsta de 8 ani, cand i s-a aratat Zeita Amba. El sustine ca este hranit cu apa
divina printr-o gaura in bolta pesterii, si ca nu a simtit niciodata nevoia de a manca, de a urina sau defeca. Nu incearca sa explice in nici un fel conditia sa, lasandu-se total in grija zeitei protectoare, pe care o slujeste cu rugile sale si meditatii zilnice. Dr. G. Ilavazahagan, directorul Institutului Apararii Nationale din India, care a participat la examinarea lui Jani, nu intelege cum un om poate supravietui in intregime ca o planta. "Pare evident ca mai exista o sursa de energie care poate fi procesata de corpul uman, in afara caloriei, dar va dura pana o vom descoperi". "Fenomenul HRM" Hira Ratan Maneck, in varsta de 67 de ani, este tot din India. Este inginer si a renuntat la mancare in mod deliberat, in urma cu opt ani, vrand sa demonstreze ca organismul uman are mai mult de suferit prin consumul de mancare solida, decat prin nealimentare. Ratan se hraneste cu apa, sucuri si energie solara.
Hira Ratan Maneck
Invitat de specialistii NASA pentru un studiu, a trait doar cu apa si absorbtie de energie solara, pe toata durata supravegherii, timp de 130 de zile. Nestiind cum sa denumeasca procesul prin care supravietuia, specialistii NASA l-au numit "fenomenul HRM", de la initialele subiectului. Ratan a incetat sa consume hrana solida dupa un pelerinaj in Himalaia. "In fiecare dimineata, statea la soarele ce rasarea, cate o ora, fara sa clipeasca", spune sotia sa, Vimla. "Acesta era meniul principal. Ocazional, mai consuma cate o cafea, ceai sau alte lichide". Ratan crede ca aceasta metoda reda corpului abilitatea naturala de a trai, fara sa fie ingreunat de toxinele generate de hrana solida. "Si creierul se simte mai bine astfel hranit", spune Ratan. "Este o metoda straveche, practicata de ascetii Hindu si Jina. Este chiar demonstrabila stiintific".
Mic dejun cu soare Ceea ce s-a si facut. In urma unor cercetari efectuate de "British Royal Medical Institution", s-a constatat ca, intr-adevar, energia solara este ideala pentru viata. In prezent, se face o publicitate negativa Soarelui, din cauza exploziilor solare, care afecteaza tehnologia, in primul rand. Dar, din punct de vedere al vietuitoarelor, mult mai multe efecte negative sunt cauzate de lipsa expunerii la soare. Dimineata, la rasarit, soarele este o adevarata hrana energetica. "Consumand legumele care sunt dependente de energia solara, ca sa se dezvolte, oamenii traiesc, practic, dintr-o sursa indirecta de energie solara", este de parere Ratan. "Noi ne hranim cu ceea ce a fost deja procesat de plante. Trebuie sa reinvatam sa absorbim energie solara din sursa directa". Metoda lui Ratan de a "gati" energia solara e simpla: incepi prin a privi cateva secunde la soarele care rasare dimineata; treptat, se prelungeste sedinta pana la 30 de minute. Cand se ajunge la 15 minute de privit soarele diminetii, deja se diminueaza necesitatea de a manca. La 30 de minute, creierul dezvolta capacitatea de a stoca energia solara si de a o transforma in energia necesara activitatilor umane. O plimbare de 40 de minute, cu picioarele goale in soarele diminetii, incarca "bateriile" umane si inlatura orice afectiune psiho-somatica. Cel mai important, spun ascetii indieni, este faptul ca se formeaza in jurul trupului o coroana de energie, care alimenteaza organismul toata ziua. Cu cat aceasta coroana este mai puternica, riscul de imbolnavire scade, pana la a fi eliminat definitiv.
Solarian
Neurofizicianul Sudhir Shah, care i-a monitorizat si pe Jani, si pe Ratan, in cursul unui experiment ce a implicat mai multi subiecti, desfasurat la Health Care International Multitherapy Institute, nu poate da o explicatie stiintifica fenomenului. "I-as spune, mai degraba, "adaptarea cronica" a unui organism la conditii vitrege impuse. Astfel, organismul isi reduce voluntar necesarul de energie, pentru a procesa reactiile chimice, fenomen ce intervine cam dupa a 16-a zi de post a ascetilor. Organismul slabeste dramatic, chiar si 40 de kilograme in 200 de zile, dar, in ciuda asteptarilor medicilor, nu se observa nici o dereglare a functiilor vitale. Dupa acest "hop", organismul se adapteaza. Este posibil si sa se activeze acel lob temporal unde credem ca s-ar afla sediul celui de-al saselea simt, responsabil de proprietatile parapsihice. Celelalte parti ale creierului, inclusiv hipotalamusul, glanda pituitara si medulla oblongata, nu sufera nici o modificare". Ratan, practicant jainist, este ferm convins ca procentul foarte mare de functii ale creierului inhibate la oamenii ce consuma hrana solida se activeaza cu hrana solara. Si ceea ce resimte imediat orice subiect care renunta la hrana solida este inclinatia spre sfere spirituale, uitand de grijile materiale.
Organismul uman este dotat ca si plantele In conditii de experiment similare, la unii subiecti s-a constatat o scadere dramatica a nivelului de zahar in sange, pana la limita de risc letal maxim, dar ascetii nu prezentau nici un simptom. Ratan nu a mancat si a baut doar apa fiarta, in timpul zilei, pe durata experimentului, ce a durat 200 de zile, dar, in viata de zi cu zi, consuma noua tipuri de lichide, pe langa sedintele solare. Un grup de calugari jainisti, care fac parte din Societatea Energiei Solare, s-au supus testarilor medicilor pentru a demonstra ca postul ascetic regleaza tensiunea, pulsul, sistemul urinar, sistemul digestiv, sistemul circulator, practic, toate functiile organismului si ale creierului in special. Medicii se straduiesc acum sa dezvolte o strategie de vindecare a anumitor boli prin post, o metoda practicata de animale, care cand se imbolnavesc renunta la mancare si reduc consumul de energie, dormitand tot timpul. Un studiu de nutritie destul de recent arata ca vitamina B12, absolut necesara organismului uman, se regaseste doar in hrana de origine animala, deci vegetarienii n-ar putea sa supravietuiasca doar cu legume. Si totusi, in organismul autotrofilor se gaseste, inexplicabil, o cantitate suficienta de B12. Continuand cercetarile, s-a descoperit ca in intestinul uman exista o bacterie care genereaza componentele vitaminei B12. Un alt studiu a aratat ca intestinul uman este capabil sa produca o bacterie ce intra in compozitia aminoacizilor, deci omul este dotat cu o microflora capabila sa-l intretina, fara aport din afara. Pana la urma, mitologiile care vorbesc despre cei dintai oameni, ce nu consumau hrana solida, se vor dovedi a fi fost adevaruri demult uitate. A renuntat la pizza pentru... nimic Dar nu numai indienii, practicanti ai unor culte diverse, pot deveni autotrofi. Doctorul Michael Werner, din Brunswick, specialist in chimia cancerului, traieste de patru ani doar cu hrana solara. Werner are 60 de ani, alearga in fiecare dimineata peste trei kilometri, apoi ia micul dejun cu sotia sa, Angelica. Ea mananca destul de consistent, el bea doar o ceasca de cafea. La serviciu, are un program incarcat, dar tot isi face timp si pentru o partida de tenis, sportul lui preferat. Dupa ce se intoarce acasa, cei trei copii, fiecare cu problemele lui, il tin ocupat. Viata lor pare absolut normala.
Doctorul Michael Werner
Asa si este, doar ca Angelica nu trebuie sa gateasca pentru Michael. Deloc. Michael Werner n-a mai consumat hrana solida de la Revelionul din 2001, cand a mancat o uriasa portie de salata de cartofi si o bucata mare de tort, dupa care i s-a facut rau. A fost doar o indigestie, dar Michael, doctor in chimie, s-a hotarat sa renunte la mancare. A citit, s-a informat, dar ideea i-a dat-o o prietena de familie care experimenta hrana solara, renuntand la mancarea solida. Treptat, Michael a trecut si el pe hrana solara. Iau trebuit doar trei saptamani sa se adapteze la noua conditie, care ii confera infinit mai multa vitalitate. "E prana din textele sfinte, ki-ul cosmic, energia ideala!", spune Werner. Dieta lui zilnica este formata din patru cesti de cafea si doua sucuri de fructe naturale, plus, ocazional, un pahar de vin. In rest, ...soarele diminetii. "Sunt o persoana absolut normala, fericita si in deplinatatea sanatatii", spune Werner. "Inainte eram dependent de pizza, eram supraponderal si ma simteam epuizat dupa o zi de munca. Multi colegi doctori mi-au spus ca e o nebunie ceea ce incerc sa fac. La un moment dat, chiar mi-au recomandat sa vorbesc cu un psiholog". Foamea din minte Adevarul este ca transformarile care se produc in primele 21 de zile par ingrijoratoare, mai ales slabirea dramatica si aspectul de "pruna uscata" al pielii. Dupa care organismul incepe sa proceseze noua dieta. Nu toti reusesc sa se adapteze. "Cei mai multi dintre cei care renunta o fac pentru ca nu reusesc sa-si scoata foamea din minte", spune Werner. Ca specialist in reactii chimice, a observat ca organismul capata o rezistenta uluitoare si o putere de regenerare mult mai mare decat inainte, fapte dovedite de el prin analize si radiografii. Sistemul imunitar pare o reduta de necucerit. Doarme doar cinci ore pe noapte, suficient cat sa se odihneasca pe deplin. O alta functie care a suferit modificari considerabile este memoria, care acum pare un "stick" modern, cu o capacitate de stocare uriasa. Cand reporterii l-au intrebat daca dieta sa nu e cumva o forma de anorexie, dr. Werner a raspuns prompt: "Eu nu mananc, pentru ca imi iubesc corpul, nu pentru ca-l urasc! Si asta schimba toate reactiile din organism, fiind un catalizator". Dr. Werner nu lipseste de la mesele copioase date de prietenii de familie, desi nu simte nevoia sa consume nimic. Mintea lui nu mai are nici o relatie cu hrana solida. Corespondeaza cu vreo 30 de oameni care se supun voluntar aceluiasi regim. Foarte invocat este si numele lui Wiley Brooks, cel care in 1983 a infiintat, in America, "Institutul Celor ce se Hranesc cu Aer". Din pacate, a fost surprins cand tocmai ingurgita o placinta de pui, dupa ce sustinuse in public ca nu consumase hrana solida de 19 ani! De atunci, multi dintre cei care traiesc cu aer sunt supusi unor teste de control. In 1999, o alta adepta renumita a dietei cu aer, australianca Ellen Greves, a picat testul medicilor, dupa numai patru zile de hrana solara. Sanatatea ei s-a deteriorat atat de sever, incat medicii
au pus capat testarii. Dr. Werner a participat insa la doua experimente, de cate zece zile fiecare, si a reusit cu succes sa demonstreze ca prana este hrana ideala. De ce exista foamete in Africa?! Problema pe care o ridica acesti oameni nu este una usoara. Cum reusesc ei sa traiasca si sa fie sanatosi, cand in lume exista tari unde oamenii mor literalmente de foame, mai ales in Africa, unde, se spune, soarele este mai stralucitor?! Si pentru aceasta problema, dr. Werner are un raspuns, dar nu o explicatie: "Mor de foame, pentru ca sunt convinsi ca asta se intampla daca nu mananca. A trai cu energie solara este un concept pe care creierul, in primul rand, trebuie sa si-l insuseasca. Sunt convins ca metoda folosita de noi ar salva omenirea de la foamete, dar nu cred ca omenirea este gata sa treaca la acest mod de viata, care este foarte spiritual. Eu, personal, n-as indrazni sa sfatuiesc pe nimeni sa faca ceea ce fac eu". Chiar si el, care si-a "calit" creierul, mai pofteste uneori la pizza si ciocolata. Si chiar vrea sa-si satisfaca pofta, dar imbucatura i se opreste in gat. "Mentalitatea omului guverneaza. E cel mai aprig razboi s-o invingi!". Expertii nutritionisti nu accepta aceasta idee si au si ei dreptatea lor. Cum ai putea, de exemplu, sa convingi copiii ca pot trai cu soare si aer?! "Poti sa tii un bebelus in soarele diminetii cat vrei, dar, daca nu-l hranesti, va muri", spune dr. Helmut Oberritter. "Numai plantele traiesc cu hrana sintetizata din energia solara, dar vorbim de alt regn". Admite, totusi, ca cei care se hranesc ca dr. Werner au o mentalitate aparte, dar cum poate aceasta mentalitate sa-i tina sanatosi, fara sa se hraneasca cu mancare solida, nu poate explica stiintific. "Sunt inclinat sa cred ca acesti oameni fac parte dintr-o alta rasa umana, foarte restrictiva, care a fost in trecut si a lasat mostenire anumite gene, pe care, cu metodele din prezent, inca nu le-am detectat", spune dr. Oberritter, mai in gluma, mai in serios. "In orice caz, sistemul prin care autotrofii umani supravietuiesc este prea complicat sa se fi dezvoltat intr-o scurta perioada de timp". Alaptare pana la 7 ani, apoi... soare Si in Rusia cea plina de cercetatori ai fenomenelor neobisnuite se gasesc autotrofi. Avand o tara greu de hranit, conducatorii au finantat multe studii de nutritie, insa doar filosofii au reusit sa se apropie de "fotosinteza" autotrofilor. Verdanski, de exemplu, era convins ca omul este o fiinta energetica si trebuie sa fie capabil sa se hraneasca doar cu energie din spatiul cosmic. In Rusia, exista un grup de autotrofi, care se intalnesc cu regularitate la Muzeul Konstantin Vasiliev din Moscova. Acestia cred ca au descoperit si solutia pentru copiii autotrofi.
Zinaida Baranova
"Un copil trebuie alaptat pana la varsta de 7 ani, dupa care este perfect capabil sa devina autotrof", spune Zinaida Baranova, din Krasnodar, cea mai renumita dintre acestia. "Mama, chiar daca nu consuma hrana solida, are suficient lapte pentru a hrani copilul pana la 7 ani". Zinaida a lasat clar sa se inteleaga ca exista femei din grupul lor care au facut acest experiment. Zinaida s-a supus testarii sub supraveghere medicala. Cercetatorii de la Institutul Bauman au constatat ca varsta biologica a femeii pare a fi de 20 de ani, desi e trecuta de 65. Explicatia: ea nu consuma hrana solida de peste patru ani. "Organele ei parca s-au regenerat", a constatat profesorul Spiridonov. Inainte de a renunta la mancare, avea chiar si o boala cronica, la stomac, plus diverse simptome specifice varstei. Acum nu mai are nimic. Nu i-a fost usor sa se adapteze la dieta cu aer. A suferit de epuizare, avea crampe si gura uscata. Starea de bine a inceput sa se instaleze dupa o luna. Biologii sustin ca orice organism viu are nevoie de energie ca sa supravietuiasca. Plantele, prin fotosinteza, proceseaza energia solara. Mai sunt organisme care isi procura energia din anumite reactii chimice proprii, dar ambele procese necesita enzime sofisticate. Omul nu are asemenea enzime, deci ar trebui sa nu supravietuiasca fara mancare. Totusi, peste 3000 de oameni dovedesc contrariul!
Adina Mutar
