LICENTA FARMACIE 2011 UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GR..T.POPA” IAŞI FACULTATEA DE FARMACIE TEMATICA PENTRU EXAMENUL DE LICENŢĂ Sesiunea 2011 1. Farmacocinetică generală (1) 2. Farmacodinamie generală (1) 3. Farmacotoxicologie generală(1) 4. Antibiotice cu structură betalactamică (1) 5. Antibiotice din alte clase structurale: macrolide, aminoglicozide, tetracicline, fenicoli şi polipetide (2) 6. Analgezice antipiretice (2) 7. Hipnotice şi tranchilizante (2)
8. Anticonvulsivante (2) 9. Antiparkinsoniene (2) 10. Simpatomimetice şi simpatolitice (2) 11. Parasimpatomimetice şi parasimpatolitice (2) 12. Antiinflamatoare steroidiene şi nesteroidiene (2) 13. Antiacide, antiulceroase (2) 14. Antihipertensive (2,3) 15. Antialergice (2) 16. Antiastmatice (2) 17. Antitusive, expectorante (2) 18. Diuretice (2,3) 19. Vitamine liposolubile şi hidrosolubile (9) 20. Formularea şi biodisponibilitatea medicamentelor (7,8) 21. Condiţionarea medicamentelor (8)
22. Preparate lichide pentru uz oral (8,10) 23. Preparate parenterale (8,10) 24. Preparate oftalmice (8,10) 25. Preparate nazale (8,10) 26. Suspensii farmaceutice (7,10) 27. Unguente.Preparate transdermice (7,10) 28. Preparate rectale (7,10) 29. Comprimate, capsule (7,10) 30. Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România (11) 31. Aplicaţiile metodelor cromatografice în controlul medicamentelor (6,10) 32. Metode volumetrice în controlul medicamentelor (10)
33. Metode spectrofotometrice de absorbţie în ultraviolet şi vizibil în controlul medicamentelor (6,10) 34. Toxicomania şi doppingul (5) 35. Alcaloizi tropanici, izochinolici şi indolici – generalităţi şi produse vegetale (Belladonae radix şi folium, Opiu, Chelidonii herba, Ipecacuanhae radix, Rauwolfiae radix, Secarae cornutum ) (4) BIBLIOGRAFIE 1. Aurelia Nicoleta Cristea, Farmacologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998; 2. Aurelia Nicoleta Cristea, Tratat de Farmacologie, sub redacţia, Ed. Medicală, Bucureşti, 2005;
3. Ana Mureşan, Medicaţia în boli cardiovasculare, Ed. Medicală Universitară “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2005; 4. Ion Ciulei, Emanoil Grigorescu, Ursula Stănescu, Plante medicinale, fitochimie şi fitoterapie, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993; 5. Marţian Cotrău, Teodor Stan, Lidia Popa, I. Preda, Maria KincseszAjtay, Toxicologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991; 6. Marius Bojiţă, Liviu Roman, Robert Săndulescu, Radu Oprean, Analiza şi controlul medicamentelor, vol. 1 şi 2, Ed. Intelcredo, Cluj-Napoca, 2002;
7. Sorin Leucuţa, Tehnologie farmaceutică industrială, Ed. Dacia, 2001; 8. Iuliana Popovici, Dumitru Lupuliasa, Tehnologie farmaceutică, Ed. Polirom, Iaşi, 2001; 9. Veronica Dinu, Ed. Truţia, Elena Cristea Popa, Aurora Popescu, Biochimie medicală, Ed. Medicală, Bucureşti, 1998; 10. *** Farmacopeea Română, Ediţia a X-a, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993; 11. Legea nr. 95 din 14.IV.2006 privind reforma în domeniul sănătăţii publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 372 din 28.IV.2006. Titlul XIV (Exercitarea profesiei de farmacist.
Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România).
GRILE EXAMEN LICENŢĂ 2011 Disciplina Analiza medicamentelor, Legislaţie şi deontologie farmaceuticã 30. Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România 30. 1. Exercitarea profesiei de farmacist este incompatibilă cu: A. profesia de medic
B. starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei de farmacist C. orice ocupaţie de natură a aduce atingere demnităţii profesiei de farmacist D. farmacistul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia E. farmacistul care a fost condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească 30. 2. Certificatul de membru al Colegiului Farmaciştilor din România: A. are valabilitate 5 ani B. se avizează anual pe baza asigurării de răspundere civilă C. are valabilitate pe toată durata de exercitare a profesiei
D. necesită aprobare din partea Casei de Asigurări de sănătate E. devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civila 30. 3. *Certificatul de membru al Colegiului Farmaciştilor din România se acordă pe baza următoarelor acte, exceptând: A. diploma de bacalaureat B. documentele care atestă formarea în profesie C. certificat de sănătate D. certificat de cazier judiciar E. declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de incompatibilităţi şi nedemnităţi 30. 4. Colegiului Farmaciştilor din România este un organism: A. profesional
B. apolitic C. cu scop patromonial D. de drept public E. fără autonomie instituţională în domeniul său de competenţe 30. 5. Pe ce criterii se organizează şi funcţionează Colegiului Farmaciştilor din România? A. teritoriale B. la nivel naţional C. la nivel judeţean D. la nivel internaţional E. la nivelul municipiului Bucureşti 30. 6. Care dintre următoarele enunţuri constituie atribuţiile Colegiului Farmaciştilor din România: A. atestă onorabilitatea şi moralitatea profesională a membrilor săi
B. apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate C. colaborează cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional şi a tematicii de concurs D. colaborează cu Garda Financiară şi participă la activitatea de inspecţie farmaceutică organizată de aceasta E. elaborează şi adoptă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Farmaciştilor din România 30. 7. Membrii Colegiului Farmaciştilor din România au următoarele drepturi, cu excepţia:
A. să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau naţionale ale Colegiului Farmaciştilor din România B. să participe la orice acţiune a Colegiului farmaciştilor din România şi să primească informaţiile solicitate C. să participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi D. să păstreze secretul profesional E. să conteste sancţiunile primite 30. 8. Membrii Colegiului Farmaciştilor din România au următoarele obligaţii: A. să rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de membri sau reprezentanţi ai corpului profesional
B. să poarte însemnele Colegiului Farmaciştilor din România C. să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Farmaciştilor din România şi să primească informaţiile solicitate D. să solicite ajutoare materiale pentru situaţii deosebite E. să păstreze secretul profesional 30. 9. Obligaţiile membrilor Colegiului Farmacistilor din Romania, ce decurg din calitatea lor specială de farmacişti sunt: A. să respecte şi să aplice în orice împrejurare normele de deontologie farmaceutica B. să participe la şedinţele sau adunările la care au fost convocaţi C. să respecte drepturile legale ale pacienţilor
D. să achite, în termenul stabilit, cotizaţia datorată în calitate de membru al Colegiului Farmaciştilor din România E. să acorde, cu promptitudine, asistenţă farmaceutică de urgenţă, ca o îndatorire fundamentală, profesională, civică 30. 10. Colegiului Farmaciştilor teritorial: A. are personalitate juridică B. are patrimoniu şi buget propriu C. poate funcţiona în afara Colegiului Farmaciştilor din România D. sediul este în orice oraş din judeţ E. cuprinde toţi farmaciştii care exercită profesia în unitatea admnistrativ-teritorială respectivă
30. 11. *Organele de conducere ale Colegiului teritorial sunt următoarele, cu o excepţie: A. consiliul B. adunarea generală a farmaciştilor C. biroul executiv D. biroul consiliu E. preşedintele 30. 12. Adunarea generală a farmaciştilor din Colegiului teritorial : A. cuprinde toţi farmaciştii înscrişi în colegiul teritorial respectiv B. se întruneşte anual în primul trimestru C. se întruneşte anual în ultimul trimestru D. se întruneşte la convocarea biroului consiliu
E. se întruneşte la convocarea consiliului 30. 13. *Membrii consiliului structurilor teritoriale şi reprezentanţii în Adunarea generală naţională se aleg pe o perioadă de: A. 4 ani B. 5 ani C. 3 ani D. 1 an E. 10 ani 30. 14. Biroul consiliu este format din: A. 1 preşedinte B. 5 vicepreşedinţi C. 2 secretari D. 3 vicepreşedinţi E. 1 secretar 30. 15. Atribuţiile Adunării generale naţionale sunt următoarele:
A. elaborează statutul Colegiului Farmaciştilor din România B. elaborează Codul deontologic al farmacistului C. aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli D. alege comisia de cenzori E. stabileşte sistemul de credite de educaţie continuă 30. 16. Consiliul naţional al Colegiului Farmaciştilor din România are următoarele atribuţii: A. aprobă statutul Colegiului Farmaciştilor din România B. aprobă Codul deontologic al farmacistului C. colaborează cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării la elaborarea tematicilor, metodologiilor, concursurilor şi examenelor pentru farmacişti
D. fixează cotizaţia care trebuie plătita obligatoriu de către fiecare farmacist E. alege, dintre membrii săi, pe cei care vor forma comisiile de lucru 30. 17. *Comisiile de disciplina la nivel teritorial conţin: A. 3 membri B. 7 membri C. 2 membri D. 5 membri E. 10 membri 30. 18. Sancţiunile disciplinare sunt: A. mustrare B. amendă C. avertisment D. vot de blam E. suspendarea calităţii de membru al Colegiului Farmaciştilor din România pe o perioadă
determinată, mai mare de 3 ani 30. 19. *Cuantumul cotizaţiei de membru al Colegiului Farmaciştilor din România se stabileşte de către: A. Adunarea generală a farmaciştilor B. Biroul consiliu C. Consiliul Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România D. Biroul executiv E. Preşedintele 30. 20. Profesia de farmacist se exercită pe teritoriul României: A. de către persoane fizice absolvente a unei instituţii de învăţământ superior B. conform Legii nr. 95/2006 C. de către persoane juridice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în farmacie
D. de către cetăţeni ai statului român posesori ai unui titlu oficial de calificare în farmacie E. de către cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, posesori ai unui titlu oficial de calificare în farmacie 30. 21. Prin titlu oficial de calificare în farmacie se înţelege: A. diploma de farmacist eliberată de Ministerul Sănătăţii Publice B. certificatul de farmacist specialist, eliberat de o instituţie de învăţământ superior medicofarmaceutic acreditată în România C. diploma de farmacist eliberată de statele membre ale Uniunii Europene D. certificatul sau alt titlu de farmacist dobândite într-un stat
terţ şi recunoscute de unul din statele membre ale Uniunii Europene E. certificatul de farmacist primar, eliberat de o instituţie de învăţământ superior 30. 22. Conform legii nr. 95/2006, Titlul XIV: A. profesia de farmacist este o profesie independentă B. în timpul exercitării profesiei, farmacistul este funcţionar public C. apărarea principiilor farmaciştilor este asigurată de Colegiul Farmaciştilor din România D. profesia de farmacist se exercită în regim salarial E. profesia de farmacist nu se exercită pe bază de contract de muncă
30. 23. Activităţi prin care se realizează exercitarea profesiei de farmacist: A. prepararea formelor farmaceutice ale medicamentelor B. fabricarea şi controlul medicamentelor C. activităţi didactice sau de administraţie sanitară D. prepararea, controlul, depozitarea şi distribuţia medicamentelor în farmacii deschise publicului E. acordarea de informaţii şi consultanţă privind medicamentele 30. 24. Faţă de persoana care i se adresează pentru obţinerea serviciilor farmaceutice, în exercitarea profesiei, farmacistul trebuie să dovedească:
A. profesionalism B. devotament C. aroganţă D. respect E. disponibilitatea 30. 25. Profesia de farmacist poate fi exercitată pe teritoriul României de persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii, exceptând: A. deţin un titlu de calificare în domeniul medical, prevăzut de lege B. nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate C. sunt membri ai Colegiului Medicilor din România D. sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de farmacist
E. nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate 31. Aplicaţiile metodelor cromatografice în controlul medicamentelor 31. 1. *La baza tuturor metodelor cromatografice de separare stau următoarele procese fundamentale, cu excepţia: A. repartiţia între faza staţionară şi aceea mobilă B. adsorbţia pe suporturi solide C. schimbul ionic D. adsorbţia pe suporturi lichide E. excluderea – difuzia; 31. 2. Dacă faza mobilă este lichidă, iar cea staţionară solidă, procesul cromatografic poate fi: A. Cromatografie de repartiţie B. Cromatografie de adsorbţie C. Cromatografie de excludere
D. Cromatografie de absorbţie E. Cromatografie de schimb ionic 31. 3. De care dintre următorii parametri depinde viteza liniară medie vm, în cromatografie: A. temperatură B. presiunea impusă fazei mobile C. presiunea impusă fazei staţionare D. natura coloanei E. natura fazei staţionare. 31. 4. * In cromatografie,viteza liniară medie vm depinde de următorii parametri, cu o excepţie: A. presiunea impusă fazei mobile B. temperatură C. presiunea impusă fazei staţionare D. natura coloanei E. natura fazei staţionare.
31. 5. Caracteristici comune metodelor cromatografice: A. analiţii se repartizează între faza staţionară şi faza mobilă B. cele două faze sunt nemiscibile C. între cantitatea de analiţi repartizaţi între cele două faze nu există un echilibru D. migrarea analiţilor de-a lungul fazei staţionare se realizează cu aceeaşi viteză E. separarea constă în eluarea continuă a analiţilor ce părăsesc succesiv coloana. 31. 6. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate, referitor la raportul de retenţie: A. se notează cu RR B. este egal cu raportul dintre viteza medie de deplasare a analitului (vA) şi viteza medie de
deplasare a fazei mobile (vM) C. este egal cu raportul dintre timpul mort tM şi timpul de retenţie tR D. este egal cu raportul dintre timpul de retenţie tR şi timpul mort tM E. este egal cu raportul dintre distanţa parcursă de volumul mort de fază mobilă şi distanţa până la maximul picului analitului A 31. 7. *Care dintre următoarele afirmaţii nu sunt adevarate, referitor la raportul de retenţie: A. este egal cu raportul dintre timpul mort tM şi timpul de retenţie tR B. este egal cu raportul dintre viteza medie de deplasare a analitului (vA) şi viteza medie de deplasare a fazei mobile (vM)
C. este egal cu raportul dintre timpul de retenţie tR şi timpul mort tM D. se noteaza cu RR E. este egal cu raportul dintre distanţa parcursă de volumul mort de fază mobilă şi distanţa până la maximul picului analitului A 31. 8. Gelurile utilizate ca suporturi în cromatografia de excludere sterica trebuie să prezinte anumite proprietăţi: A. diametrul porilor B. forma şi mărimea particulelor C. să aibă o afinitate crescută faţă de subsţantele dizolvate în soluţiile de analizat D. să nu reacţioneze cu solvenţii E. să aibă consistenţă spumoasă, semirigidă sau rigidă
31. 9.*Gelurile utilizate ca suporturi în cromatografia de excludere sterică trebuie să prezinte anumite proprietăţi, mai puţin una: A. să aiba consistenţă spumoasă, semirigidă sau rigidă B. diametrul porilor C. să nu reacţioneze cu solvenţii D. forma şi mărimea particulelor E. să aibă o afinitate crescută faţă de substanţele dizolvate în soluţiile de analizat 31. 10. Care dintre următoarele afirmaţii nu sunt adevărate, privind răşinile schimbătoare de ioni, dacă se consideră reacţia de schimb dintre 2 ioni A şi B: A. dacă răşina are o afinitate mai mare pentru ionul B decât pentru ionul A, valoarea constantei de
echilibru este mai mare decât unitatea, KA/B>1 B. dacă răşina are o afinitate mai mare pentru ionul B decât pentru ionul A, valoarea constantei de echilibru este mai mică decât unitatea, KA/B<1 C. valoarea constantei de echilibru este mai mare cu cât diferenţa dintre afinităţile pentru ionii A şi B este mai mare D. valoarea constantei de echilibru este mai mare cu cât diferenţa dintre afinităţile pentru ionii A şi B este mai mică E. valoarea constantei de echilibru este mai mică cu cât diferenţa dintre afinităţile pentru ionii A şi B este mai mare
31. 11. Identificarea spoturilor analiţilor în CSS se poate efectua prin următoarele procedee: A. examinarea plăcii cromatografice în UV B. expunerea plăcii cromatografice la vapori de iod C. măsurarea picurilor de pe cromatogramă D. pulverizarea de soluţii caustice E. utilizarea de soluţii etalon 31. 12. *Măsurarea densitometrică a analiţilor separaţi prin CSS se poate face prin următoarele metode, cu excepţia: A. reflexie B. transmisie C. emisie fluorescenţă D. refracţie E. stingerea fluorescenţei
31. 13. *Pentru determinarea concentraţiei componenţilor separaţi prin GC se pot utiliza următoarele procedee, mai puţin unul: A. metoda examinării în UV B. metoda normării ariilor C. metoda standardului intern D. metoda curbei de calibrare E. metoda adaosului de standard 31. 14. *Cum se defineşte Rf-ul cromatografic: A. mărime ce depinde de natura gazului purtator B. raportul b/a; a = distanţa de migrare a probei; b = distanţa de migrare a frontului fazei mobile C. raportul a/b; a = distanţa de migrare a frontului fazei mobile; b = distanţa de migrare a probei
D. raportul a/b; a = distanţa de migrare a probei; b = distanţa de migrare a frontului fazei mobile E. mărime ce depinde de timpul şi volumul de retenţie 31. 15. Care dintre următoarele enunţuri sunt adevărate cu privire la cromatografia de gaze: A. este o metodă fizico-chimică de separare cromatografică B. faza mobilă este un gaz C. faza mobilă este un lichid D. faza staţionară este un lichid E. faza staţionară este un solid 31. 16. *Care dintre următoarele enunţuri nu sunt adevărate cu privire la cromatografia de gaze: A. este o metodă fizico-chimică de separare cromatografică B. faza mobilă este un gaz C. faza staţionară este un lichid
D. faza mobilă este un lichid E. faza staţionară este un solid 31. 17. Faza staţionară în cromatografia de lichide sub presiune este constituită din: A. un solid cu granulaţie fină B. un solid impregnat cu un lichid C. un solid pe care sunt grefate grupări anorganice D. un solid cu granulaţie mare E. un solid pe care sunt grefate grupări organice 31. 18. Evidenţierea spoturilor de pe cromatogramă se face conform FR X astfel: A. examinare în lumină UV la 366 nm B. examinare după tratare cu reactivi în lumină vizibilă C. examinare în lumină UV la 150 nm
D. examinare în lumină UV la 254 nm E. examinarea ca atare în lumină vizibilă 31. 19. Cromatografia de gaze se poate utiliza: A. la separarea substanţelor nevolatile B. pentru identificarea speciilor chimice separate, utilizând volumul de retenţie specific C. pentru identificarea speciilor chimice separate, utilizând timpul de retenţie relativ D. pentru identificarea speciilor chimice separate, utilizând indicele de retenţie E. pentru identificarea speciilor chimice separate, utilizând indicele de separare
31. 20. Cromatografia de gaze se poate aplica la: A. controlul purităţii materiilor prime utilizate în sinteza de medicamente B. cercetarea impurităţii solvenţilor utilizaţi la cristalizare şi recristalizare C. separarea substanţelor nevolatile D. controlul produsului finit E. determinarea stabilităţii în timp a medicamentelor 31. 21. In care din următoarele metode cromatografice, cele 2 faze, mobilă şi staţionară nu sunt lichide: A. cromatografia de repartiţie cu fază legată normal sau inversă B. cromatografia de excludere prin separări polare
C. cromatografia de repartiţie cu fază adsorbită normal sau inversă D. cromatografia de excludere prin separări nepolare E. cromatografia de schimb ionic cu răşini chelatante 31. 22. In cromatografia de gaze, creşterea temperaturii nu determină: A. ieşirea substanţelor separate mai lent din coloană B. ieşirea substantelor separate mai repede din coloană C. lărgirea picului în funcţie de volumul de retenţie D. micşorarea volumului de retenţie E. îngustarea picurilor în funcţie de volumul de retenţie 31. 23. Care dintre următoarele enunţuri nu sunt adevărate cu
privire la eluţia selectivă în analizele ion cromatografice: A. sunt eluaţi toţi ionii reţinuţi, cu ajutorul unui eluent judicios ales B. se utilizează când coeficienţii de repartiţie au valori apropiate C. se utilizează un gradient de concentraţie al eluentului prin modificarea compoziţiei sale D. se elueză un singur ion din cei reţinuţi cu ajutorul unui eluent judicios ales E. coeficienţii de repartiţie trebuie să fie foarte diferiţi 31. 24. *Care dintre următoarele enunţuri nu sunt adevărate cu privire la faza staţionară din cromatografie:
A. particulele de fază staţionară se caracterizează prin diametrul mediu B. este formată din particule fine, solide, sferice, pe suprafaţa cărora se produc interacţiile cu analiţii – cromatografia de adsorbţie C. este formată din particule fine solide care sunt suportul pe care se fixează faza staţionară lichidă – cromatografia de repartiţie D. în coloanele capilare din cromatografia de gaze, faza staţionară este fixata în stare neomogenă, sub forma unui film pe pereţii interiori E. particulele de fază staţionară se caracterizează prin suprafaţă specifică
31. 25. La baza tuturor metodelor cromatografice de separare stau următoarele procese fundamentale: A. adsorbţia pe suporturi solide B. repartiţia între faza staţionară şi aceea mobilă C. adsorbţia pe suporturi lichide D. schimbul ionic E. excluderea – difuzia; 32. Metode volumetrice în controlul medicamentelor 32. 1. * Conform FR X, morfina din T-ra Anticholerina, se dozeazã: A. conductometric B. spectrofotometric C. acido-bazic D. direct pe tincturã E. polarografic
32. 2. Urmãtoarele substanţe se pot doza complexonometric, conform FRX : A. carbonat bazic de magneziu B. sulfat de aluminiu C. bromurã de sodiu D. benzoat de sodiu E. gluconat de calciu 32. 3. Conform FRX nu se pot doza complexonometric urmãtoarele substanţe: A. sulfat de aluminiu B. bromurã de sodiu C. gluconat de calciu D. benzoat de sodiu E. carbonat bazic de magneziu 32. 4. * Conform FRX se pot doza prin metoda iodometricã urmãtoarele substanţe: A. clorurã de potasiu B. fenazonã
C. clorurã de sodiu D. acidul benzoic E. clorhidratul de procainã 32. 5. *Factorul de molaritate al soluţiei de acid percloric 0.1mol/l în dioxan se stabileşte conform FRX utilizând: A. hidrogenoftalat de potasiu B. hidroxid de sodiu C. acid oxalic D. hidrogenoftalat de potasiu uscat în prealabil E. acid benzoic 32. 6. *Conform FR X factorul de molaritate al soluţiei de metoxid de sodiu 0.1 mol/l se stabileşte folosind ca substanţã de referinţã: A. salicilat de sodiu B. acid salicilic C. benzoat de sodiu D. hidrogenoftalat de potasiu
E. acid benzoic 32. 7. Titrosubstanţele folosite pentru prepararea soluţiilor volumetrice trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii: A. sã fie stabile B. sã aibã o compoziţie bine definitã C. sã fie insolubile în solventul ales D. sã fie solubile în solventul ales E. sã conţinã impuritãţi pirogene 32. 8. Titrosubstanţele folosite pentru prepararea soluţiilor volumetrice trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii, mai puţin: A. sã aibã o compoziţie bine definitã B. sã conţinã impuritãţi pirogene C. sã fie insolubile în solventul ales
D. sã fie stabile E. sã fie solubile în solventul ales 32. 9. Fenilbutazona din unguentul cu fenilbutazonã se dozeazã: A. dupã dispersare în amestec alcool-eter B. dupa dispersare în amestec alcool-eter neutralizat C. prin titrare cu HCl 0.1 mol/l D. în prezenta indicatorului roşu de fenol E. dupã dispersare în apã 32. 10. Care dintre urmãtoarele afirmaţii cu privire la dozarea fenilbutazonei din unguentul cu fenilbutazonã nu sunt adevãrate: A. se titreazã dupã dispersare în apã B. se titreazã dupã dispersare în amestec alcool-eter
C. se titreazã dupa dispersare în amestec alcool-eter neutralizat D. se titreazã cu HCl 0.1 mol/l E. se utilizeazã indicator roşu de fenol 32. 11. *Factorul de molaritate al soluţiei de complexon III se stabileşte conform FRX cu: A. zinc granule B. clorurã de sodiu C. carbonat de calciu D. acid oxalic E. clorurã de potasiu 32. 12. Conform FR X urmãtoarele substanţe nu se dozeazã cu EDTAdisodic: A. oxid de zinc B. clorurã de potasiu C. sulfat de magneziu D. bicarbonat de sodiu E. oxid de magneziu
32. 13. Conform FR X urmãtoarele substanţe se pot doza cu EDTAdisodic: A. carbonat de calciu B. gluconat de calciu C. clorurã de sodiu D. clorurã de calciu E. bromurã de potasiu 32. 14. Care dintre urmãtoarele substanţe nu se pot doza cu EDTAdisodic, conform FR X: A. clorurã de sodiu B. bromurã de potasiu C. carbonat de calciu D. gluconat de calciu E. clorurã de calciu 32. 15. Factorul de molaritate pentru soluţia de HCl 1 mol/l se stabileşte conform FR X folosind: A. hidrogenocarbonat de potasiu B. carbonat de potasiu
C. apã distilatã D. apã distilatã proaspãt fiartã şi rãcitã E. metil oranj (I) 32. 16. Factorul de molaritate al soluţiilor volumetrice: A. se stabileşte pe o substanţã de referinţã B. se stabileşte cu o soluţie volumetricã cu factor de molaritate cunoscut C. se verificã periodic D. rãmâne neschimbat la variaţiile de temperaturã E. se stabileşte cu o soluţie volumetricã cu factor de molaritate necunoscut 32. 17. Metronidazolul din supozitoarele cu metronidazol se dozeazã: A. cu HCl 0.1 mol/l
B. cu HClO4 0.1 mol/l în dioxan C. utilizând roşu de metil în cloroform (I) D. tratând masa de supozitor cu cloroform E. tratând masa de supozitor cu apã 32. 18. Care dintre urmãtoarele afirmaţii sunt adevãrate : A. acidul benzoic se titreazã cu NaOH 0.1 mol/l B. pentru dozare, acidul benzoic se dizolvã în apã C. pentru dozare, acidul benzoic se dizolvã în alcool D. pentru dozare, acidul benzoic se dizolvã în alcool neutralizat E. se titreazã cu HClO4 32. 19. Dozarea clorhidratului de procainã din soluţia injectabilă:
A. se efectueazã direct pe soluţia injectabilã B. se efectueaza prin extracţie în cloroform dupã prealabilã alcalinizare C. se dozeazã cu NaNO2 0.1 mol/l D. se utilizează bromura de potasiu catalizator E. nu se utilizeazã catalizator 32. 20. Care dintre urmãtoarele enunţuri nu sunt adevãrate cu privire la stabilirea factorul de molaritate al soluţiei de HCl 0.5 mol/l, conform FR X, utilizând: A. titrosubstanţã – hidrogenocarbonat de potasiu B. titrosubstanţã – clorurã de sodiu C. indicator metil oranj D. indicator galben de metanil în dioxan E. indicator fenolftaleina
32. 21. Care dintre urmãtoarele enunţuri sunt adevarate cu privire la stabilirea factorul de molaritate al soluţiei de HCl 0.5 mol/l, conform FR X, utilizând: A. titrosubstanţã – hidrogenocarbonat de potasiu B. titrosubstanţã – clorurã de sodiu C. indicator metil oranj D. indicator galben de metanil în dioxan E. indicator fenolftaleina 32. 22. Conform FR X, factorul de molaritate al soluţiei de tiosulfat de sodiu 0.05 mol/l se stabileşte utilizând: A. titrosubstanţã – acid oxalic B. indicator - galben de metanil C. titrosubstanţã – dicromat de potasiu D. indicator – amidon
E. indicator - fenolftaleinã 32. 23. *Factorul de molaritate al soluţiei de nitrat de argint 0.1 mol/l se stabileşte, conform FRX, folosind ca substanţã de referinţã: A. tiocianat de amoniu B. clorurã de sodiu C. cromat de potasiu D. alaun de fer şi amoniu E. clorurã de calciu 32. 24. Care din urmãtoarele afirmaţii sunt adevãrate referitor la clorhidratul de papaverinã: A. dozarea se realizeazã prin titrare directã cu acid percloric B. are caracter slab bazic C. dozarea are loc în mediu neapos D. cu acetatul mercuric, ionul de Cl- este trecut în clorurã de mercur E. dozarea cu acid percloric se face dupã tratare cu acetat de mercur
32. 25. *Care din urmãtoarele afirmaţii nu sunt adevãrate referitor la clorhidratul de papaverinã: A. dozarea cu acid percloric se face dupã tratare cu acetat de mercur B. are caracter slab bazic C. dozarea are loc în mediu neapos D. cu acetatul de mercur, ionul de Cl- este trecut în clorurã mercuricã E. dozarea se realizeazã prin titrare directã cu acid percloric 33. Metode spectrofotometrice de absorbţie în ultraviolet şi vizibil în controlul medicamentelor 33. 1. Inregistrarea spectrelor în UV-VIS se face prin reprezentarea graficã pe: A. abscisã – lungimea de undã, ordonatã – absorbanţa
B. abscisã – absorbanţa, ordonatã lungimea de undã C. abscisã – transmitanţa, ordonatã - lungimea de undã D. abscisã – lungimea de undã, ordonatã – transmitanţa E. abscisã – numãrul de undã, ordonatã – absorbanţa 33. 2. Pentru determinarea pKa al unui acid slab, se înregistreazã spectrele soluţiei la: A. pH = 2, când predominã forma molecularã purã, acidul nefiind ionizat B. pH = 2, când predominã forma ionizatã purã, acidul fiind ionizat C. pH = 8, când predominã forma molecularã purã, acidul fiind ionizat D. pH = 8, când predominã forma ionizatã purã, acidul fiind ionizat
E. pH = 5.5 când existã un echilibru între cele 2 forme 33. 3. Spectrele derivate din spectrometria de absorbţie prezintã urmãtoarele caracteristici, cu excepţia: A. oferã o rezoluţie mai bunã decât spectrul iniţial B. rezoluţia creşte odatã cu ordinul derivatei C. rezoluţia scade odatã cu ordinul derivatei D. amplitudinea picurilor derivate creşte cu ordinul derivatei E. nu oferã o rezoluţie mai bunã decât spectrul iniţial 33. 4. *Domeniul spectral UV apropiat este cuprins între: A. 185 – 600 nm B. 400-600 nm
C. 185 – 400 nm D. 700 – 1100 nm E. 400 – 1100 nm 33. 5. Sursa de radiaţii în VIS: A. este o lampã cu fir de wolfram B. este o lampã de hidrogen C. este o lampã cu deuteriu D. furnizeazã un fascicul cu radiaţii în domeniul 160 – 380 nm E. furnizeazã un fascicul cu radiaţii în domeniul 320-2500 nm 33. 6. Urmãtoarele enunţuri nu sunt adevãrate cu referire la tranziţiile de tip d-d*: A. sunt specifice compuşilor anorganici care implicã electronii din orbitalii moleculari d B. sunt însoţiţi de o absorbtivitate micã C. se produc în domeniul UV
D. sunt specifice compuşilor organici care implicã electronii din orbitalii moleculari d E. se produc în domeniul VIS 33. 7. Care dintre urmãtoarele enunţuri sunt adevãrate cu referire la tranziţiile de tip d-d*: A. se produc în domeniul UV B. se produc în domeniul VIS C. sunt specifice compuşilor anorganici care implicã electronii din orbitalii moleculari d D. sunt însoţiţi de o absorbtivitate micã E. sunt specifice compuşilor organici care implicã electronii din orbitalii moleculari d 33. 8. Legea Lambert-Beer: A. este legea fundamentalã a absorbţiei
B. este valabilã numai pentru soluţii concentrate C. stabileşte relaţia dintre lumina absorbitã, structura şi concentraţia în substanţa de analizat a soluţiei şi grosimea stratului absorbant D. este valabilã numai pentru soluţii diluate E. include temperatura mediului 33. 9. Erorile datorate aparatelor în UV-VIS prezintã urmãtoarele cauze: A. zgomotul de fond al sursei luminoase B. zgomotul de fond al fotomultiplicatorului C. procesele de refracţie D. procesele de difuzie E. procesele de reflexie 33. 10. Alegeţi informaţiile false despre efectul hipsocromic:
A. constã în deplasarea benzilor de absorbţie spre lungimi de undã mai mari B. constã în creşterea intensitãţii benzilor C. constã în apariţia carbocationilor D. constã în deplasarea benzilor de absorbţie spre lungimi de undã mai mici E. se întâlneşte la caroteni 33. 11. Din punct de vedere al participãrii sau neparticipãrii electronilor existenţi într-o moleculã, la tranziţii electronice, se disting urmãtoarele tipuri de electroni: A. electroni de tip σ B. înveliş de electroni închis, în care electronii sunt implicaţi în legãturi chimice C. electroni de tip n
D. electroni de tip π E. electroni care se gãsesc sub forma perechilor de electroni neparticipanţi în învelişul exterior al unor atomi uşori 33. 12. *Care dintre urmãtoarele afirmaţii nu sunt corecte despre spectrometria derivatã: A. se aplicã când spectrele compuşilor din amestec nu sunt suficient de diferenţiate B. are aplicaţii în analiza şi controlul medicamentelor, în analiza biochimicã şi de laborator clinic C. este importantã când absorbanţa este denaturatã D. este importantã în cazul în care în soluţia de analit apare un fenomen de reflexie a luminii
E. picurile spectrelor derivate sunt mai accentuate, mai diferenţiate 33. 13. Conform FR X absorbanţa este: A. este logaritmul zecimal al inversului transmitanţei B. logaritmul zecimal al raportului dintre intensitatea luminii incidente şi intensitatea luminii transmise C. logaritmul zecimal al raportului dintre intensitatea luminii transmise şi intensitatea luminii incidente D. este proportionalã cu concentraţia în substanţa de analizat E. este proporţionalã cu grosimea stratului absorbant 33. 14. *Conform FR X absorbtivitatea este:
A. este raportul dintre concentraţia soluţiei substanţei de analizat şi produsul dintre grosimea stratului absorbant şi absorbanţa soluţiei de analizat B. este raportul dintre absorbanţa soluţiei substanţei de analizat şi produsul dintre concentraţia soluţiei substanţei de analizat şi grosimea stratului absorbant C. este raportul dintre grosimea stratului absorbant şi produsul dintre concentraţia soluţiei substanţei de analizat şi absorbanţa soluţiei de analizat D. este raportul dintre intensitatea luminii transmise şi intensitatea luminii incidente E. este o mãsurã a absorbţiei luminii la o anumita lungime de undã
33. 15. Conform FR X absorbtivitatea molarã: A. este o mãsurã a absorbţiei luminii la o anumitã lungime de undã, într-un strat cu grosimea de 1 mm al soluţiei de analizat cu concentraţia de 1 mol/l B. este o mãsurã a absorbţiei luminii la o anumitã lungime de undã, într-un strat cu grosimea de 1 cm al soluţiei de analizat cu concentraţia de 1 mol/l C. este independentã de concentraţie D. este dependentã de concentraţie E. variazã cu lungimea de undã 33. 16. Conform FR X absorbanţa specificã:
A. este o constantã caracteristicã fiecãrei substanţe B. reprezintã absorbanţã corespunzatoare unui strat de soluţie cu grosimea de 1 cm C. reprezintã absorbanţã corespunzatoare unui strat de soluţie cu grosimea de 1 dm D. reprezintã absorbanţã corespunzatoare unui strat de soluţie ce conţine 1 mg de substanţã în 100 ml E. reprezintã absorbanţã corespunzatoare unui strat de soluţie ce conţine 1 g de substanţã în 100 ml 33. 17. Tranziţiile σ – σ*: A. necesitã puţinã energie B. apar în UV îndepartat C. necesitã multã energie
D. sunt tranziţii puternice E. apar în UV apropiat 33. 18. Electronii n: A. se gãsesc sub forma perechilor de electroni neparticipanţi în învelişul exterior al unor atomi uşori B. sunt mai puternic atraşi de nucleele acestor atomi decât electronii σ C. pot fi excitaţi cu radiaţii UV-VIS D. pot contribui la absorbţii în domeniul IR E. nu pot fi excitaţi cu radiaţii UVVIS 33. 19. Tranziţiile π – π*: A. au loc în sisteme nesaturate care conţin o dublã legãturã etilenicã izolatã B. au loc în sisteme saturate
C. le corespund benzi de absorbţie foarte intense D. le corespund benzi de absorbţie slabe E. le corespund benzi de absorbţie spre 295 nm 33. 20. *Conform FR X domeniul vizibil este cuprins între: A. 400 -900 nm B. 185 – 400 nm C. 400 – 800 nm D. 400 – 1100 nm E. 700 – 1100 nm 33. 21. In spectrometria derivatã, spectrul derivat de ordinul 3 prezintã urmãtoarele caracteristici, cu excepţia: A. prezintã 2 maxime, unul mai mic, al doilea mai mare
B. prezintã 2 minime, din care unul mai important C. prezintã 2 maxime ce corespund celor 2 puncte de inflexiune ale primei derivate D. ţine seama de maximele şi minimele spectrului derivatei de ordin imediat inferior E. picul cel mai important este situat la aceeaşi lungime ca şi maximul picului de ordinul zero 33. 22. In spectrometria derivatã, spectrul derivat de ordinul 3 prezintã urmãtoarele caracteristici: A. prezintã 2 maxime ce corespund celor 2 puncte de inflexiune ale primei derivate B. ţine seama de maximele şi minimele spectrului derivatei de ordin imediat inferior
C. prezintã 2 minime, din care unul mai important D. prezintã 2 maxime, unul mai mic, al doilea mai mare E. picul cel mai important este situat la aceeaşi lungime ca şi maximul picului de ordinul zero 33. 23. Care dintre urmãtoarele enunţuri nu sunt adevãrate cu referire la tranziţia n-π*: A. constã în saltul unui electron de pe un orbital molecular de nelegãturã n pe un orbital molecular de antilegaturã π* B. este o tranziţie de intensitate mare C. se întâlneşte la sisteme nesaturate, compuşi carbonilici D. este o tranziţie de intensitate micã
E. apare în UV îndepãrtat (sub 200 nm) 33. 24. Care dintre urmãtoarele enunţuri sunt adevãrate cu referire la tranziţia n-π*: A. se întâlneşte la sisteme nesaturate, compuşi carbonilici B. constã în saltul unui electron de pe un orbital molecular de nelegãturã n pe un orbital molecular de antilegãturã π* C. apare în UV îndepãrtat (sub 200 nm) D. este o tranziţie de intensitate mare E. este o tranziţie de intensitate micã 33. 25. Efectul hipercromic:
A. constã în deplasarea benzilor de absorbţie spre lungimi de undã mai mici B. constã în creşterea intensitãţii benzilor C. se întâlneşte la beta-caroten, forma trans D. constã în scãderea intensitãţii benzilor E. constã în deplasarea benzilor de absorbţie spre lungimi de undã mai mari 1 GRILE EXAMEN LICENŢĂ 2011 Disciplina de Farmacologie Tema nr. 1 FARMACOCINETICĂ GENERALĂ 1.1. Următoarele medicamente, din diferite grupe farmacodinamice, produc fenomenul
de inducţie enzimatică: A. Antiepileptice (fenitoina, fenobarbital, carbamazepina); B. Antihistaminicele H2 (cimetidina); C. Antibiotice (rifampicina, griseofulvina); D. Hipnotice şi sedative (barbiturice, glutetimida, cloralhidrat); E. Analgezice-antipiretice (pracetamol, acid acetilsalicilic). 1.2. Următoarele medicamente, din diferite grupe farmacodinamice, produc fenomenul de inhibiţie enzimatică: A. Antidepresivele triciclice (nortriptilina) şi inhibitori de monoaminoxidază (IMAO);
B. Antibiotice (cloramfenicol, eritromicină); C. Tranchilizante şi neuroleptice (meprobamat, unele benzodiazepine ca diazepam şi clordiazepoxid; clorpromazina); D. Antihistaminice H2 (cimetidina); E. Antiepileptice (fenobarbital, fenitoina, carbamazepina). 1.3 Factorii care influenţează difuziunea medicamentelor în ţesuturi, dependenţi de organism, sunt: A. Structura chimică; B. Perfuzia cu sânge a ţesuturilor; C. Tipul de membrană biologică; D. Liposolubilitatea şi hidrosolubilitatea; E. Permeabilitatea capilară.
1.4. Factorii care influenţează difuziunea medicamentelor în ţesuturi, dependenţi de medicament, sunt: A. Concentraţia plasmatică şi interstiţială; B. Activitatea metabolică a ţesutului şi gradul de oxigenare; C. Greutatea moleculară (GM) şi pKa; D. Liposolubilitatea şi hidrosolubilitatea; E. Structura chimică; 1.5. Dezavantajele căii orale de administrare a medicamentelor sunt: A. Biodisponibilitatea este influenţată negativ de efectele primului pasaj intestinal şi hepatic;
B. Absorbţia este dependentă de funcţionalitatea tractului gastrointestinal; 2 C. Substanţele cu gust sau miros neplăcut se pot încorpora în forme farmaceutice orale, care le maschează aceste caracteristici; D. Latenţa (debutul acţiunii) este relativ mare şi deci nu reprezintă o cale pentru urgenţele medicale; E. Biodisponibilitatea medicamentelor este mai mică decât pe căi parenterale. 1.6. Biotransformarea (metabolizarea) medicamentelor prezintă următoarele caracteristici:
A. Substanţele medicamentoase pot fi nemetabolizate (puţine); B. Majoritatea substanţelor medicamentoase sunt metabolizate parţial sau total; C. Biotransformarea (metabolizarea) este obligatorie pentru toate substanţele medicamentoase; D. Biotransformarea creşte viteza de eliminare a medicamentelor pe cale renală prin urină şi pe cale cutanată prin transpiraţie; E. Biotransformarea se produce, în general, în sensul apariţiei de metaboliţi cu hidrosolubilitate mai mare decât medicamentul respectiv. 1.7. Care din următoarelor enunţuri definesc biodisponibilitatea:
A. Cantitatea de substanţă activă, precum şi viteza cu care aceasta este cedată de medicament, este absorbită în organism, ajunge la locul de acţiune şi îşi manifestă efectul biologic; B. Fracţiunea din doza administrată care este liposolubilă; C. Fracţiunea din doza administrată care este hidrosolubilă; D. Cantitatea de substanţă activă eliberată dintr-o formă farmaceutică şi absorbită în circulaţia sistemică; E. Viteza cu care substanţa activă este eliberată şi absorbită. 1.8. Condiţii obligatorii, generale, pe care trebuie să le îndeplinească formele farmaceutice injectabile:
A. Izotone sau slab hipertone; B. Sterile; C. Facultativ sterile; D. pH egal aproximativ cu 7,4; E. Apirogene. 1.9. Administrarea medicamentelor pe cale rectală prezintă următoarele avantaje: A. Ocolirea primului pasaj intestinal şi hepatic; B. Absorbţia incompletă; C. Apariţia eventuală a reflexului de respingere, care micşorează perioada de retenţie în rect, deci timpul de contact; D. Abordabilă la copii, bolnavi cu vărsături, bolnavi în comă; E. Absorbţie inegală.
1.10 Următorii factori intervin în transferul substanţelor medicamentoase prin membranele biologice şi depind de substanţa medicamentoasă: A. Doza şi concentraţia; B. Liposolubilitatea formei nedisociate (coeficientul de repartiţie în lipide – apă); C. Greutatea moleculară (masa moleculară); 3 D. Starea fiziologică sau patologică a membranei; E. Structura chimică; 1.11. Căi de administrare utilizate exclusiv pentru acţiunea generală (sistemică) sunt: A. Calea intravenoasă; B. Calea subcutanată; C. Calea sublinguală;
D. Calea intramusculară; E. Calea oculară. 1.12. Inducţia enzimatică are următoarele caracteristici: A. Se manifestă prin stimularea sintezei de enzime ca o consecinţă a creşterii cantităţii de substrat (reprezentat de medicament); B. Durata lungă de administrare a medicamentului nu favorizează inducţia enzimatică; C. Dozele mari favorizează inducţia enzimatică; D. Durata lungă de administrare a medicamentului favorizează inducţia enzimatică; E. Dozele mici favorizează inducţia enzimatică.
1.13. Formele în care medicamentele pot fi transportate în sânge sunt: A. Substanţele medicamentoase pot fi transportate în plasmă numai sub formă liberă (dizolvate în plasmă); B. Substanţele medicamentoase pot fi transportate în plasmă, o parte sub formă liberă (dizolvată în plasmă); C. Substanţele medicamentoase pot fi transportate în plasmă numai sub formă legată de proteinele plasmatice; D. Substanţele medicamentoase pot fi transportate în plasmă, o parte sub formă legată de proteinele plasmatice (formă de depozit);
E. Substanţele medicamentoase (puţine) pot fi transportate în sânge şi în elementele figurate. 1.14. Capacitatea de a trece prin membranele biologice este mai mare pentru substanţele: A. Cu un coeficient de partiţie lipide/apă foarte mare ; B. Legate de proteine, datorită masei moleculare mari; C. Cu greutate (masă) moleculară mai mică; D. Nedisociate; E. Mai liposolubile. 1.15. Căile fiziologice de eliminare a medicamentelor sunt: A. Calea digestivă, de elecţie pentru substanţele neabsorbabile, administrată pe
cale orală; B. Calea renală, de elecţie pentru substanţele hidrosolubile absorbite; C. Calea cutanată, pentru substanţele volatile şi lipofile; D. Calea parenterală, pentru substanţele administrate pe cale injectabilă; E. Calea respiratorie, de elecţie pentru substanţele gazoase şi volatile. 4 1.16. Pe calea intravenoasă se pot administra: A. Substanţe care produc hemoliză; B. Substanţe iritante pentru ţesuturi (de exemplu digoxină, aminofilină, săruri de Ca2+); C. Substanţe exclusiv hidrosolubile;
D. Substanţe care precipită proteinele plasmatice; E. Soluţii iritante datorită pH-ului care nu este egal cu 7,4 (pH-ul sângelui şi al lichidului interstiţial) sau/şi unei presiuni osmotice mai mari de 0,9%. 1.17. În cadrul căii orale de administare a medicamentelor, mucoasa intestinului subţire, reprezentând locul principal de absorbţie, prezintă următoarele particularităţi: A. Suprafaţa foarte mare de absorbţie (aproximativ 100 m2); B. Vascularizaţia foarte bogată (sanguină şi limfatică); C. Suprafaţa foarte mică de absorbţie;
D. pH-ul mucoasei variază între 4,8 şi 8,2, în funcţie de segment; E. Vascularizaţie foarte redusă. 1.18. Avantajele căii orale de administrare a medicamentelor sunt: A. Poate fi utilă pentu medicamente cu efect retard; B. Reprezintă calea naturală, fiziologică de aport; C. Poate fi utilă mai ales pentru administrări repetate şi tratament de întreţinere; D. Prezintă o posibilitate comodă de autoadministrare a medicamentelor; E. Latenţa (debutul acţiunii) este relativ mare şi deci reprezintă o cale adecvată pentru urgenţe medicale.
1.19.Căi de administare utilizate exclusiv pentru acţiunea locală sunt: A. Calea intravaginală; B. Calea intraarticulară; C. Calea subcutanată; D. Calea oculară; E. Calea intravenoasă. 1.20. Următoarele căi de administrare a medicamentelor sunt căi artificiale, injectabile, parenterale: A. Calea intramusculară; B. Calea oculară; C. Calea intravenoasă; D. Calea subcutanată; E. Calea cutanată. 1.21. Următorii factori intervin în transferul substanţelor medicamentoase prin
membranele biologice şi depind de membrană: A. Sistemele membranare active de transport; B. Doza şi concentraţia; C. Starea fiziologică şi patologică a membranei; D. Constanta de disociere (pKa) şi gradul de disociere; E. Tipul membranei. 5 1.22. Următoarele căi de administrare a medicamentelor sunt căi naturale: A. Calea intravenoasă; B. Calea orală; C. Calea intramusculară; D. Calea sublinguală; E. Calea respiratorie.
1.23. Avantajele căii sublinguale de administrare a medicamentelor sunt următoarele: A. Absorbţia este rapidă şi latenţa scurtă; B. Ocoleşte bariera hepatică fiind utilă pentru medicamentele biotransformate în procent mare în ficat; C. Reprezintă o cale de urgenţă în crize (angină pectorală, astm bronşic); D. Permite absorbţia moleculelor puternic ionizate; E. Ocoleşte degradarea medicamentelor sub influenţa sucurilor digestive. 1.24. Substanţele medicamentoase eliminate pe cale renală sunt:
A. Substanţe liposolubile care se elimină prin secreţie tubulară pasivă; B. Substanţe hidrosolubile, care se elimină prin filtrare glomerulară; C. Substanţe nedisociate la pH-ul acid urinar se pot reabsorbi tubular şi au o eliminare lentă (acizi slabi); D. Substanţe cu structuri speciale, care se elimină prin secreţie tubulară activă; E. Substanţe insolubile. 1.25. Modificările de biodisponibilitate a medicamentelor pot induce variaţii din punct de vedere farmacoterapeutic (echivalente cu o modificare de doză) şi anume în: A. Durata efectului;
B. Timpul de debut al efectului; timpul efectului maxim; C. Costul tratamentului; D. Intensitatea şi fecvenţa efectelor adverse; E. Intensitatea efectului farmacologic. Tema nr. 2 FARMACODINAMIE GENERALĂ 2.1. Etapele fazei farmacodinamice a interacţiunii (contactului) medicament organism, având ca rezultat apariţia acţiunii farmacodinamice sunt următoarele: A. Apariţia efectului farmacodinamic (Ef) (etapa farmacodinamică propriu-zisă); B. Apariţia unor modificări locale, declanşate de prezenţa complexului
medicament-receptor (MR) la locul de acţiune (acţiunea primară); C. Legarea medicamentului (M) de substratul reactiv, respectiv de receptori (R); D. Formarea complexului medicament-receptor (MR); E. Legarea medicamentului de proteinele plasmatice. 2.2. Eficacitatea maximă a acţiunii farmacodinamice depinde de următoarele: A. Organism; B. Activitatea intrinsecă (numărul de receptori pe care substanţa medicamentoasă îi poate activa); C. Proprietăţile farmacocinetice ale substanţei active; D. Potenţa; 6
E. Proprietăţile farmacodinamice ale substanţei active. 2.3. Potenţa acţiunii farmacodinamice a unui medicament este dependentă de: A. Afinitatea substanţei active pentru substrat (numărul de receptori ocupaţi, conform teoriei ocupaţionale); B. Organism; C. Proprietăţile farmacodinamice ale substanţei active; D. Eficacitatea maximă (efectul maxim); E. Proprietăţile farmacocinetice ale substanţei active. 2.4. Acţiunea farmacodinamică a medicamentelor: A. Este rezultatul contactului medicament-organism (substratul reactiv);
B. Este manifestată ca o modificare a unei funcţii fiziologice (în sens stimulator sau inhibitor); C. Nu este rezultatul contactului medicament-organism; D. Se manifestă ca fenomen fizic, chimic, biochimic şi fiziologic; E. Se manifestă ca diminuarea sau înlăturarea unei tulburări a unei funcţii fiziologice. 2.5. Care dintre următoarele afirmaţii privind latenţa acţiunii farmacodinamice (timpul de debut al efectului) sunt adevărate: A. Medicamentele legate de proteinele plasmatice în precent mare au latenţa mai
mare (pentru că timpul de transport este mai mare); B. Substanţele care acţionează prin metabolit activ au latenţa mai mică; C. În administrarea intravenoasă (i.v.) latenţa este mai mică (pentru că timpul de absorbţie = 0); D. Formele farmaceutice retard au latenţa mai mare decât formele cu eliberare rapidă; E. Medicamentele cu mecanism indirect de acţiune au latenţa mai mare (pentru că timpul de apariţie a efectelor biologice este mai mare). 2.6. După mecanismul de acţiune, acţiunea farmacodinamică poate fi:
A. Acţiune farmacodinamică directă; B. Acţiune asupra metabolismului substanţelor fiziologic active; C. Acţiune farmacodinamică pe receptori; D. Acţiune locală (topică); E. Acţiune farmacodinamică indirectă. 2.7. Factorii care influenţează acţiunea farmacodinamică, dependenţi de medicament, sunt: A. Calea de administrare; B. Factori farmacocinetici (profilul farmacocinetic); C. Factori fizico-chimici (de ex. structura chimică); D. Factorii farmacografici (de ex. doza);
E. Factorii farmacodinamici (de ex. locul, mecanismul acţiunii). 2.8. Sensul acţiunii farmacodinamice poate fi: A. Deprimant; 7 B. Indiferent; C. Excitant; D. Inhibitor; E. Stimulator. 2.9. Interacţiunile medicamentoase antagoniste au următoarele caracteristici: A. Rezultatul asocierii poate fi anularea acţiunii farmacodinamice (antagonism total); B. Antagonismul apare când substanţele medicamentoase acţionează în acelaşi sens;
C. Rezultatul asocierii poate fi diminuarea acţiunii farmacodinamice (antagonism parţial); D. Antagonismul apare când substanţele medicamentoase acţionează în sensuri opuse ; E. Rezultatul asocierii poate fi chiar inversarea acţiunii farmacodinamice (antagonism total). 2.10. După sensul acţiunii, acţiunea farmacodinamică poate fi: A. Acţiune inhibitoare; B. Acţiune mimetică; C. Acţiune principală; D. Acţiune litică; E. Acţiune stimulatoare. 2.11. Antagoniştii competitivi prezintă următoarele caracteristici:
A. Au afinitate şi sunt capabili să se lege de receptori, la nivelul situsurilor de legare ale agoniştilor specifici; B. Diminuă potenţa agoniştilor specifici, prin competiţia pentru receptori; C. Au activitate intrinsecă; D. Nu sunt capabili să declanşeze un efect la nivelul receptorilor, pe care doar îi blochează; E. Nu au activitate intrinsecă. 2.12. După criteriul farmacoterapeutic, acţiunea farmacodinamică poate fi de următoarele tipuri, cu o excepţie: A. De substituţie; B. Indiferentă; C. Fiziopatologică; D. Simptomatică;
E. Etiotropă (cauzală). 2.13. Factorii dependenţi de mediul natural care pot influenţa acţiunea farmacodinamică, sunt: A. Temperatura ambiantă; B. Lumina şi zgomotul; C. Altitudinea şi presiunea; D. Structura chimică a substanţei active; E. Calea de administrare. 8 2.14. Următoarele afirmaţii privind factorii de care depinde eficacitatea maximă a acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu o excepţie: A. Proprietăţile farmacodinamice ale substanţei ale substanţei active; B. Potenţa;
C. Activitatea intrinsecă (numărul de receptori pe care substanţa medicamentoasă îi poate activa); D. Proprietăţile farmacocinetice ale substanţei active; E. Organism. 2.15. Factorii de care depinde durata de acţiune sunt următorii: A. Factorii farmacocinetici; B. Factori farmacodinamici (afinitatea pentru substrat şi tipul de legătură); C. Denumirea substanţei active; D. Factori biofarmaceutici; E. Calea de administrare. 2.16. Selectivitatea acţiunii farmacodinamice se referă la faptul că:
A. Este proprietetea unei substanţe medicamentoase de a avea un număr cât mai limitat de acţiuni farmacodinamice; B. Majoritatea substanţelor medicamentoase au un număr „n” de efecte, pe un teritoriu mai mult sau mai puţin larg; C. Este proprietatea unei substanţe medicamentoase de a influenţa un teritoriu cât mai limitat din organism; D. Este proprietatea unei substanţe medicamentoase de a avea un număr cât mai mare de acţiuni farmacodinamice; E. Este proprietatea unui medicament de a manifesta efect benefic terapeutic, fără efecte secundare nedorite.
2.17. Următoarele afirmaţii privind sensul acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu o excepţie: A. Sensul stimulator rezultă prin stimularea unei funcţii; B. Sensul inhibitor nu apare prin stimularea excesivă a funcţiei respective (până la epuizarea ei); C. Sensul stimulator rezultă şi prin deprimarea unei funcţii antagoniste; D. Sensul inhibitor apare prin inhibarea unei funcţii; E. Sensul acţiunii farmacodinamice este dependent atât de substanţa activă cât şi de substratul biologic reactiv.
2.18. Interacţiunile medicamentoase sinergice au următoarele caracteristici: A. Sinergismul de adiţie apare când substanţele medicametoase asociate acţionează pe acelaşi tip de receptori; B. Sinergismul poate fi de adiţie şi de potenţare; C. Sinergismul apare când substanţele medicamentoase asociate acţionează în acelaşi sens; D. Sinergismul de potenţare apare când substanţele medicamentoase asociate acţionează pe receptori diferiţi; 9
E. Sinergismul apare când se asociază substanţe medicamentoase care acţionează în sensuri opuse. 2.19. Acţiunea predominantă şi selectivă a unui medicament poate fi datorită: A. Realizării unei concentraţii mai mari în ţesutul sau organul respectiv, datorită unei afinităţi deosebite pentru componentele acestora; B. Existenţei de subtipuri de receptori specifici, în anumite ţesuturi (de ex. receptori beta-2 adrenergici în bronhiole sau beta -1 în miocard); C. Realizării unei concentraţii mai mici în ţesutul sau organul respectiv;
D. Inexistenţei de subtipuri de receptori specifici în anumite ţesuturi; E. Realizării unei concentraţii mai mari în ţesutul sau organul respectiv, datorită unei permeabilităţi crescute a membranelor ţesutului respectiv. 2.20. Durata de acţiune depinde de următorii factori, cu o excepţie: A. Factori farmacodinamici (afinitatea pentru substrat şi tipul de legătură); B. Calea de administrare; C. Costul substanţei active; D. Factori farmacocinetici; E. Factori biofarmaceutici. 2.21. Următoarele afirmaţii privind latenţa acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu o excepţie:
A. Medicamentele legate de proteinele plamatice în procent mare au latenţa mai mare (pentru că timpul de transport este mai mare); B. Substanţele care acţionează prin metabolit activ au latenţa mai mare (pentru că apare şi timpul de metabolizare); C. Medicamentele cu mecanism indirect de acţiune au latenţa mai mare (pentru că timpul de apariţie a efectelor biologice este mai mare); D. Formele farmaceutice retard au latenţa mai mică decât formele cu eliberare rapidă; E. În administrarea intravenoasă (i.v.) latenţa este mai mică (pentru că timpul de
absorbţie =0). 2.22. După selectivitate acţiunea farmacodinamică poate fi: A. Acţiune farmacodinamică selectivă (specifică), asupra unui sistem fiziologic, organ, receptor sau unui agent patogen; B. Acţiune farmacodinamică generală (sistemică), ce se manifestă după absorbţie; C. Acţiune farmacodinamică de substituţie; D. Acţiune locală (topică), la locul administrării; E. Acţiune farmacodinamică neselectivă (nespecifică). 2.23. După criteriul farmacoterapeutic acţiunea farmacodinamică poate fi de următoarele tipuri:
A. Acţiune farmacodinamică simptomatică; B. Acţiune farmacodinamică etiotropă (cauzală); C. Acţiune farmacodinamică fiziopatologică; D. Acţiune farmacodinamică indiferentă; E. Acţiune farmacodinamică de substituţie. 10 2.24. După reversibilitate (durată) acţiunea farmacodinamică poate fi: A. Acţiune farmacodinamică reversibilă (cu durată limitată); B. Acţiune farmacodinamică principală; C. Acţiune farmacodinamică selectivă (specifică); D. Acţiune farmacodinamică ireversibilă (cu durată nelimitată);
E. Acţiune farmacodinamică secundară. 2.25. Factorii dependenţi de mediul natural care pot influenţa acţiunea farmacodinamică, sunt: A. Temperatura ambiantă; B. Structura chimică a substanţei active; C. Calea de administrare; D. Lumina şi zgomotul; E. Altitudinea şi presiunea. Tema nr. 3 FARMACOTOXICOLOGIE GENERALĂ 3.1. Intoleranţa dobândită prezintă următoarele caracteristici: A. Se mai numeşte hipersensibilitate sau sensibilizare; B. Nu are mecanism de producere imunologic; C. Apare în timpul vieţii şi este temporară sau permanentă;
D. Are mecanism de produce imunologic; E. Reprezintă o alergie la medicamente. 3.2. Factorii favorizanţi ai apariţiei alergiei la medicamente, dependenţi de medicament, sunt: A. Calea de administrare (apariţie mai frecventă la aplicare locală, pe piele şi mucoase); B. Reactivitatea individuală (mai mare la femei); C. Frecvenţa contactului cu organismul; D. Atopia ereditară (predispoziţie genetică la reacţii şi boli alergice); E. Potenţialul antigenic al medicamentului.
3.3. Intoleranţa dobândită (alergia la medicamente) prezintă următoarele particularităţi, cu o excepţie: A. Lipsa relaţiei gradate doză-efect; B. Doze extrem de mici pot produce reacţii alergice foarte grave; C. Anticorpii pot fi puşi în evidenţă prin teste cutanate sau diverse reacţii serologice; D. Prezintă o relaţie gradată dozăefect; E. Organismul sensibilizat posedă un titru ridicat de anticorpi (adeseori Ig E). 3.4. Factorii care condiţionează instalarea farmacodependenţei sunt: A. Mediul socio-cultural
B. Cantităţile consumate, frecvenţa consumului; căile de administrare; C. Mediul ambiant natural; 11 D. Substanţa incriminată (profilul farmacodinamic, farmacocinetic şi farmacotoxicologic); E. Particularităţile şi antecedentele individului. 3.5. Specificaţi exemple de medicamente care produc efecte adverse mutagene: A. Fungicide; B. Agenţi fizici (radiaţii); C. Epoxizi; D. Citostatice alchilante; E. Toxicele fusului de diviziune celulară (colchicina, podofilotoxina).
3.6. Efecte adverse medicamentoase care sunt efecte secundare sunt următoarele, cu o excepţie: A. Uscăciunea gurii (hiposalivaţia) dată de atropină; B. Hipovitaminoza, în cursul tratamentului cu antibiotice cu spectru larg (ex. tetraciclina) pe cale orală; C. Constipaţia produsă prin atropină; D. Nefropatii (de ex. prin antibiotice aminoglicozide nefrotoxice); E. Sindroame depresive induse de simpatolitice (reserpina, alfametildopa, beta-1 adrenolitice). 3.7. Substanţe capabile să producă farmacodependenţă sunt:
A. Deprimante SNC (alcool, hipnotice ca barbituricele, tranchilizante ca diazepam); B. Parasimpatolitice (atropina); C. Opioide (morfinomimetice) (tip morfină, heroină); D. Stimulatoare ale SNC (tip amfetamină, tip cocaină); E. Parasimpatomimetice (neostigmina). 3.8. Efectele secundare medicamentoase prezintă următoarele caracteristici: A. Sunt tulburări morfologice diferite de efectele farmacodinamice, care apar la o parte din indivizii trataţi în condiţii similare;
B. Sunt consecinţa directă a acţiunilor farmacodinamice secundare ale medicamentelor; C. Sunt tulburări funcţionale, diferite de efectele farmacodinamice, care apar la o parte din indivizii trataţi în condiţii similare; D. Sunt consecinţa indirectă a acţiunilor farmacodinamice secundare ale medicamentelor; E. Sunt un răspuns anormal, cantitativ şi/sau calitativ, la un medicament, deviat de la efectele farmacodinamice ale medicamentului, ce apare numai la o parte din populaţie.
3.9. Reacţiile adverse (RA) medicamentoase au următoarele caracteristici: A. Sunt reacţii fără nici o legătură cu farmacoterapia; B. Sunt reacţii nedorite; C. Sunt reacţii ce apar la dozele eficace terapeutic; D. Sunt reacţii dăunătoare; E. Sunt reacţii în legătură cu costul medicamentelor. 12 3.10. Toleranţa dobândită cronică (obişnuinţa) prezintă următoarele caracteristici: A. Durata, după întreruperea tratamentului, este variabilă; B. Este un fenomen reversibil (dispare, la întrerupere, după un interval de timp variabil);
C. Se instalează lent şi niciodată nu este completă; D. Este un fenomen ireversibil (nu dispare niciodată); E. Se instalează cu intensităţi diferite pentru diferitele efecte ale unui medicament. 3.11. Mecanismele de instalare a toleranţei cronice (obişnuinţei) ca efect advers medicamentos sunt: A. Mecanism farmacocinetic: creşterea eliminării; B. Mecanism farmacodinamic: „desensibilizarea” celulelor sau receptorilor (reglare „down”), manifestată prin „internalizarea” receptorilor în membrană;
C. Scăderea vitezei de metabolizare prin inhibiţie enzimatică; D. Mecanism farmacocinetic: diminuarea absorbţiei; E. Mecanism farmacocinetic: creşterea vitezei de metabolizare, prin instalarea inducţiei enzimatice. 3.12. Frecvenţa mai mare a reacţiilor adverse (RA) se întâlneşte la vârstnici, datorită unor factori multipli: A. Particularităţi farmacodinamice specifice organismului vârstnic; B. Complianţa (respectarea posologiei prescrise) frecvent deficitară; C. Utilizarea, de obicei, de doze mai mari la bătrân, decât la adultul tânăr;
D. Particularităţi farmacocinetice specifice organismului vârstnic; E. Polimedicaţia (număr mare de medicamente utilizat) ca o consecinţă a polipatologiei. 3.13. Medicamente contraindicate (proscrise) la gravide, datorită potenţialului teratogen: A. Antineoplazice antimetaboliţi (metotrexat, fluorouracil); B. Anticogulante cumarinice (acenocumarol, warfarina); C. Antiepileptice (fenitoina, acid valproic), antidepresive (triciclice, litiu), tranchilizante benzodiazepine; D. Antiacide; E. Glucocorticoizi (doze mari).
3.14. Factorii care cresc riscul apariţiei reacţiilor adverse medicamentoase ototoxice sunt: A. Insuficienţa renală; B. Tratamentul îndelungat; C. Dozele mari; D. Asocierea de medicamente ototoxice; E. Dozele mici şi tratamentul de scurtă durată. 3.15. Sunt frecvent implicate, în reacţii adverse (RA) alergice de tip I (anafilactic) următoarele medicamente, cu o excepţie: A. Peniciline (penicilina G inj., ampicilina etc.); 13 B. Acidul acetilsalicilic (aspirina);
C. Substanţe iodate radiografice de contrast; D. Acidul ascorbic (vitamian C); E. Anestezice locale administrate i.v. 3.16. Factorii care cresc riscul apariţiei reacţiilor adverse medicamentoase ototoxice sunt următorii, cu o excepţie: A. Tratamentul îndelungat; B. Dozele mari; C. Asocierea de medicamente ototoxice; D. Dozele mici şi tratamentul de scurtă durată; E. Insuficienţa renală. 3.17. Exemple de efecte adverse medicamentoase toxice sunt următoarele, cu o excepţie:
A. Nefropatii după antibiotice aminoglicozide nefrotoxice; B. Citoliză hepatică produsă de izoniazidă, rifampicină, paracetamol; C. Methemoglobinemie (după derivaţi de anilină: paracetamol); D. Uscăciunea gurii şi constipaţie date de atropină; E. Ototoxicitate după antibiotice aminoglicozide (kanamicină, gentamicină). 3.18. Factorii favorizanţi ai apariţiei alergiei la medicamente, dependenţi de organism, sunt: A. Frecvenţa contactului cu organismul; B. Reactivitatea individuală (mai mare la femei);
C. Atopia ereditară (predispoziţie genetică la reacţii şi boli alergice); D. Calea de administrare (apariţie mai frecventă la aplicare locală, pe piele şi mucoase); E. Potenţialul antigenic al medicamentului. 3.19. Exemple de efecte adverse medicamentoase toxice sunt următoarele: A. Ototoxicitatea după antibiotice aminoglicozide (în special după kanamicină şi amikacină); B. Sindromul neurologic extrapiramidal produs de neuroleptice clasice; C. Psihoze de tip schizofrenic în hipercorticism provocat de supradozarea
glucocorticoizilor; D. Uscăciunea gurii şi constipaţia produsă de atropină; E. Citoliză hepatică produsă după izoniazidă, rifampicină, paracetamol. 3.20. Substanţe incriminate în producerea de efecte adverse cancerigene sunt următoarele: A. Hidrocarburi policiclice (din gudronul de cărbune, fum de ţigară); B. Glucoza; C. Nitrozaminele (apărute, de exemplu, prin tranformarea aminofenazonei în prezenţa acidului clorhidric în stomac); D. Aflatoxinele produse de mucegaiuri;
E. Substanţe alchilante (de exemplu citostatice alchilante). 14 3.21. Efectele adverse medicamentoase toxice au următoarele caracteristici: A. Sunt tulburări morfologice, diferite de efectele farmacodinamice; B. Sunt consecinţa directă sau indirectă a acţiunilor farmacodinamice secundare ale medicamentelor; C. Sunt tulburări funcţionale, diferite de efectele farmacodinamice; D. Pot fi uşoare sau grave (uneori chiar fatale); se pot manifesta la nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor;
E. Apar la o parte din indivizii trataţi în condiţii similare. 3.22. Efectele adverse medicamentoase toxice au următoarele caracteristici, cu o excepţie: A. Pot fi uşoare sau grave (uneori chiar fatale); se pot manifesta la nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor; B. Apar la o parte din indivizii trataţi în condiţii similare; C. Sunt tulburări morfologice, diferite de efectele farmacodinamice; D. Sunt consecinţa directă sau indirectă a acţiunilor farmacodinamice secundare ale medicamentelor;
E. Sunt tulburări funcţionale, diferite de efectele farmacodinamice. 3.23. Factorii favorizanţi ai apariţiei reacţiilor adverse (RA) medicamentoase sunt: A. Numărul ridicat de medicamente asociate (polipragmazia), cu posibilitatea apariţiei interacţiunilor (previzibile sau nu); B. Stările patologice (insuficienţele renală sau/şi hepatică); C. Costul medicamentelor; D. Dozele eficace mari (peste DE50) şi tratamentul prelungit; E. Stările fiziologice particulare (sarcină, vârstă înaintată). 3.24. Idiosincrazia (intoleranţa congenitală de grup) prezintă următoarele
particularităţi: A. Deviaţia de la răspunsul farmacodinamic normal poate să fie cantitativă (efecte de supradozare sau ineficienţă); B. Se manifestă ca deviaţie de la răspunsul farmacodinamic normal al populaţiei, la medicament; C. Nu apare la scurt timp după începerea tratamentului sau chiar la prima doză; D. Deviaţia de la răspunsul farmacodinamic normal poate să fie calitativă (reacţie anormală diferită de acţiunea farmacodinamică); E. Apare la scurt timp după începerea tratamentului sau chiar la prima doză.
3.25. Exemple de efecte adverse medicamentoase care sunt efecte secundare sunt următoarele: A. Uscăciunea gurii (hiposalivaţie) dată de atropină; B. Sindromul neurologic extrapiramidal produs de medicamente neuroleptice clasice; C. Constipaţia produsă de atropină (scăderea tonusului şi peristaltismului normal intestinal); D. Psihoze şi halucinaţii produse de antiinflamatoare nesteroidiene (indometacina, ibuprofen, sulindac); 15
E. Somnolenţă după trezirea din somn produc hipnocoercitivele cu acţiune de lungă durată (de exemplu fenobarbital). Tema nr. 4 ANTIBIOTICE CU STRUCTURĂ BETALACTAMICĂ 4.1. Administrarea penicilinelor este contraindicată: A. În aplicare locală pe mucoase (creşte riscul alergizant); B. În infecţii cu germeni sensibili; C. În aplicare locală pe tegumente (creşte riscul alergizant); D. În caz de alergie; E. În infecţii cu germeni rezistenţi (în special stafilococ penicilinazopozitiv); 4.2. Din grupa penicilinelor antistafilococice fac parte:
A. Amoxicilina; B. Dicloxacilina; C. Oxacilina; D. Ampicilina; E. Cloxacilina. 4.3. Benzilpenicilina are următoarele indicaţii, cu o excepţie: A. Infecţii cu pneumococ: pneumonii, meningite, septicemii; B. Cărbune, gangrenă gazoasă, tetanos, difterie; C. Infecţii cu streptococ hemolitic: angine, erizipel, scarlatină, septicemii; D. Infecţii cu germeni rezistenţi la peniciline; E. Lues (sifilis). 4.4 Din grupa antibioticelor betalactamine fac parte următoarele:
A. Penami (peniciline); B. Aminoglicozide; C. Cefeme (cefalosporine); D. Monobactami; E. Macrolide. 4.5. Din grupa antibioticelor betalactamine fac parte următoarele, cu o excepţie: A. Monobactami; B. Penami (peniciline); C. Cefeme (cefalosporine); D. Penemi (carbapenemi); E. Macrolide. 4.6. Cefalosporinele prezintă următoarele caracteristici: A. Sunt denumite şi cefeme; B. Sunt antibiotice având ca nucleu de bază acidul 7aminocefalosporanic; C. Sunt antibiotice cu structură beta-lactamică;
D. Sunt antibiotice având ca nucleu de bază acidul 6aminopenicilinamic; E. Acidul 7-aminocefalosporanic cuprinde un inel dihidrotiazinic condensat cu un nucleu beta-lactamic. 16 4.7. Administrarea benzatinbenzilpenicilinei este contraindicată în următoarele cazuri: A. Antecedente alergice; B. Infecţii grave care necesită niveluri plasmatice ridicate de benzilpenicilină; C. Infecţii cu germeni puţin sensibili; D. Copii sub 3 ani sau mai mari, dacă au masă musculară redusă;
E. Infecţii uşoare cu germeni sensibili la benzilpenicilină şi pentru profilaxie. 4.8. Aztreonamul prezintă următoarele caracteristici: A. Este rezistent la majoritatea betalactamazelor produse de bacili Gram negativ aerobi; B. Este indicat în infecţii cu bacili Gram negativ (septicemii, infecţii urinare, respiratorii); C. Acţionează bacteriostatic prin inhibarea sintezei proteice; D. Spectru antimicrobian cuprinde: bacili Gram negativ aerobi (inclusiv Pseudomonas); E. Mecanismul de acţiune este bactericid, prin împiedicarea sintezei peretelui
bacterian. 4.9. Benzilpenicilina se administrează corect în următoarele condiţii: A. Soluţia se prepară extempore în ser fiziologic steril; nu se asociază cu alte medicamente în aceeaşi seringă; B. Se administrează, cel mai frecvent, intramuscular (i.m.) profund sau intravenos (i.v.) în perfuzie; C. În perfuzii se preferă soluţiile acide (glucoza 5%) sau alcaline; D. Stabilitatea în soluţie este de maximum 24 ore la frigider (+4°C); E. Se poate asocia cu alte medicamente în aceeaşi seringă. 4.10. Următoarele substanţe medicamentoase sunt inhibitori de beta-lactamaze produse
de stafilococi şi bacili Gram negativ, astfel încât în asociere cu peniciline cu spectru larg le lărgeşte spectrul antimicrobian: A. Acid clavulanic; B. Sulbactam; C. Amoxicilina; D. Ampicilină; E. Ticarcilina. 4.11. Penicilinele (penamii) prezintă următoarele caracteristici, cu o excepţie: A. Sunt antibiotice de semisinteză (unele); B. Au ca nucleu comun acidul 6aminopenicilinamic; C. Sunt antibiotice naturale (unele); D. Au ca nucleu de bază acidul 7aminocefalosporanic;
E. Acidul 6-aminopenicilinamic este format dintr-un inel tiazolidinic şi un inel beta-lactamic; 4.12. Specificaţi grupele de antibiotice care acţionează asupra peretelui celulei bacteriene (inhibarea sintezei peptidoglicanului care intră în constituţia peretelui bacterian): A. Carbapenemi; 17 B. Cefalosporine; C. Tetracicline; D. Monobactami; E. Peniciline. 4.13 Din grupa penicilinelor de semisinteză fac parte următoarele: A. Peniciline active faţă de enterobacteriacee (amidinopeniciline: ex. mecilinam);
B. Peniciline antistafilococice: ex. oxacilina; C. Peniciline injectabile cristalizate: ex. benzilpenicilina; D. Peniciline active faţă de Pseudomonas (ex. carboxipeniciline: ex. carbenicilina); E. Penciline cu spectru larg (aminopeniciline) (ex. ampicilina). 4.14. Afirmaţiile cu privire la aztreonam sunt adevărate, cu o excepţie: A. Spectrul antibacterian cuprinde bacili Gram negativ aerobi (inclusiv Pseudomonas); B. Este bactericid; C. Este rezistent la majoritatea betalactamazelor produse de bacili Gram negativ aerobi;
D. Este indicat în infecţii cu bacili Gram negativ (septicemii, infecţii urinare, intraabdominale, respiratorii etc.); E. Este bacteriostatic (inhibarea sintezei proteice bacteriene). 4.15. Notaţi antibioticele cu potenţial mare de producere a reacţiilor adverse alergice: A. Ampicilina; B. Cefalosporine; C. Procainbenzilpenicilina; D. Eritromicina; E. Benzilpenicilina; 4.16. În infecţiile cu stafilococi secretori de beta-lactamaze (penicilinaze) sunt indicate următoarele peniciline, cu o excepţie: A. Oxacilina; B. Nafcilina;
C. Benzilpenicilina; D. Cloxacilina; E. Dicloxacilina. 4.17. Fac parte din grupa penicilinelor antistafilococice următoarele antibiotice, cu o excepţie: A. Dicloxacilina; B. Ampicilina; C. Oxacilina; D. Cloxacilina; E. Nafcilina. 4.18. Din grupul penicilinelor de semisinteză, cu spectru larg, active pe bacili Gram negativ, inclusiv Pseudomonas aeruginosa (piocianic) fac parte: 18 A. Carbenicilina; B. Ticarcilina; C. Piperacilina;
D. Fenoximetilpenicilina (penicilina V); E. Azlocilina; 4.19. Benzilpenicilina este antibiotic de elecţie în: A. Lues (sifilis); B. Cărbune, gangrenă gazoasă, tetanos, difterie; C. Infecţii cu germeni rezistenţi la peniciline; D. Infecţii cu streptococ hemolitic (angine, erizipel, scarlatină, septicemii); E. Infecţii cu pneumococ (pneumonii, meningite, septicemii). 4.20. Din grupa penicilinelor naturale fac parte următoarele: A. Peniciline cu spectru larg (aminopeniciline) (ex. ampicilina); B. Peniciline injectabile cristalizate (ex. benzilpenicilina);
C. Peniciline orale (ex. fenoximetilpenicilina, feneticilina); D. Peniciline injectabile săruri cu acţiune retard (peniciline depozit) (ex. procainbenzilpenicilina, benzatinbenzilpenicilina); E. Peniciline antistafilococice (ex. oxacilina). 4.21. Penicilinele cu spectru larg prezintă următoarele caracteristici: A. Spectrul antimicrobian cuprinde coci Gram pozitiv (cu excepţia stafilococului penicilinazopozitiv) şi coci Gram negativ; B. Cocii Gram pozitiv prezintă o sensibilitate mai mică decât la benzilpenicilină;
C. Nu sunt active după administrare orală, fiind distruse de acidul clorhidric din stomac; D. Spectrul antimicrobian cuprinde bacili Gram negativ; E. Sunt active după administrare orală, nefiind distruse de acidul clorhidric din stomac. 4.22. Penicilinele (penamii) prezintă următoarele caracteristici: A. Sunt antibiotice de semisinteză (unele); B. Acidul 6-aminopenicilinamic este format dintr-un inel tiazolidinic şi un inel beta-lactamic; C. Sunt antibiotice naturale (unele); D. Au ca nucleu comun acidul 6aminopenicilinamic;
E. Au ca nucleu de bază acidul 7aminocefalosporanic. 4.23. Următoarele afirmaţii în legătură cu penicilinele cu spectru larg sunt adevărate, cu o excepţie: A. Cocii Gram pozitiv prezintă o sensibilitate mai mică decât la benzilpenicilină; B. Sunt active după administrare pe cale orală, nefiind distruse de acidul clorhidric din stomac; C. Spectrul antimicrobian cuprinde coci Gram pozitiv (cu excepţia stafilococului penicilinazopozitiv) şi coci Gram negativ; D. Nu sunt active după administrare orală, fiind distruse de acidul clorhidric din
stomac; 19 E. Spectrul antimicrobian cuprinde bacili Gram negativ. 4.24. Din grupa penicilinelor naturale fac parte următoarele, cu o excepţie: A. Peniciline orale (ex. fenoximetilpenicilina, feneticilina); B. Peniciline injectabile săruri cu acţiune retard (ex. procainbenzilpenicilina); C. Peniciline injectabile cristalizate (ex. benzilpenicilina); D. Peniciline injectabile- peniciline de depozit (ex. benzatinbenzilpenicilina); E. Peniciline antistafilococice (ex. oxacilina).
4.25. Din grupa penicilinelor de semisinteză fac parte următoarele, cu o excepţie: A. Peniciline active faţă de Pseudomonas (ex. carbenicilina); B. Peniciline injectabile cristalizate (ex. benzilpenicilina); C. Peniciline cu spectru larg (aminopeniciline) (ex. ampicilina); D. Peniciline antistafilococice (ex. oxacilina); E. Peniciline active faţă de enterobacteriacee (amidinopeniciline) (ex. mecilinam). Tema nr. 5 ANTIBIOTICE DIN ALTE CLASE STRUCTURALE: MACROLIDE, AMINOGLICOZIDE, TETRACICLINE, AMFENICOLI ŞI POLIPEPTIDE
5.1. Dintre antibioticele macrolide, sunt substanţe naturale următoarele: A. Claritromicina; B. Eritromicina; C. Azitromicina; D. Spiramicina; E. Josamicina. 5.2. Eritromicina are următoarele proprietăţi farmacologice: A. Este un antibiotic natural din culturi de Streptomyces erythreus, cu caracter bazic; B. Are efect bacteriostatic sau bactericid în funcţie de concentraţia antibioticului, microorganism şi faza de creştere a acestuia; C. Nu este activă după administrarea pe cale orală;
D. Reprezintă medicaţie de alternativă în infecţiile cu germeni sensibili, inclusiv pentru profilaxia recăderilor în reumatism poliarticular acut; E. Reprezintă o medicaţie de alternativă la bolnavii alergici la penicilină. 5.3. Următoarele antibiotice macrolide sunt substanţe de semisinteză, cu o excepţie: A. Diritromicina; B. Eritromicina; C. Claritromicina; D. Roxitromicina; E. Azitromicina. 5.4. Dintre antibioticele aminoglicozide se pot administra ca medicamente antituberculoase următoarele: A. Tobramicina;
B. Gentamicina; 20 C. Kanamicina; D. Streptomicina; E. Neomicina. 5.5. Scăderea biodisponibilităţii orale a tetraciclinei se produce prin asocierea cu: A. Alimente (mai ales produse lactate); B. Medicamente care conţin calciu, magneziu şi fier; C. Enzime pancreatice; D. Antispastice digestive; E. Antiacide alcalinizante. 5.6. Antibioticele aminoglicozide prezintă următoarele proprietăţi farmacologice: A. Mecanismul de acţiune este bactericid (inhibarea sintezei proteice bacteriene);
B. Produc bloc neuromuscular cu relaxarea musculaturii scheletice (acţiune curarizantă); C. Toate aminoglicozidele au absorbţie orală redusă, deoarece la pH-ul intestinal predomină forma ionizată neabsorbabilă; D. Principalele reacţii adverse sunt oto- şi nefrotoxicitatea; E. Pot fi administrate în asociere cu curarizante şi în prezenţa miasteniei grave (miastenia gravis). 5.7. Specificaţi care este singura tetraciclină care nu este contraindicată în insuficienţa renală: A. Tetraciclina; B. Minocicilina;
C. Demeclociclina; D. Rolitetraciclina; E. Doxiciclina. 5.8. Afirmaţiile corecte în legătură cu cloramfenicolul sunt următoarele: A. Spectrul antimicrobian este larg; B. Nu se fac serii repetate de tratament; C. Este antibiotic de rezervă, utilizat în infecţii grave, pentru care nu există altă alternativă terapeutică (ex. febră tifoidă, meningite, septicemii etc.); D. Se pot face serii repetate de tratament; E. Prezintă riscul unor reacţii adverse hematologice: deprimarea hematopoezei (anemie aplastică, leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie).
5.9. Dintre tetracicline sunt substanţe de sinteză următoarele: A. Metacilina; B. Rolitetraciclina; C. Tetraciclina; D. Minociclina; E. Doxiciclina; 5.10. Următoarele afirmaţii privind tetraciclinele sunt adevărate, cu o excepţie: 21 A. Biodisponibilitatea orală a tetraciclinelor este scăzută de alimente (mai ales lactate), de medicamente antiacide cu Ca, Mg, Al, Fe, care formează chelaţi cu acestea; B. Rezistenţa bacteriană se instalează rapid;
C. Tetraciclinele sunt contraindicate la femei gravide, copii mai mici de 8 ani; D. Spectrul antimicrobian este larg; E. Difuziunea în ţesuturi este bună pentru tetraciclinele din generaţia a II-a (doxiciclina, minociclina), datorită liposolubilităţii crescute. 5.11. Doxiciclina prezintă următoarele caracteristici farmacologice: A. Spectrul antimicrobian este asemănător tetraciclinei; B. Mecanismul de acţiune este bacteriostatic, cu împiedicarea sintezei proteice bacteriene; C. Absorbţie orală crescută (peste 90%), cu biodisponibilitate puţin influenţată de
alimente, lapte, cationi bi- sau trivalenţi; D. Administrarea se face la 4 ore interval; E. Reacţiile adverse sunt comune tetraciclinelor. 5.12. Care din următoarele tetracicline este substanţă de origine naturală: A. Tetraciclina; B. Metacilina; C. Doxiciclina; D. Rolitetraciclina; E. Minociclina. 5.13. Următoarele antibiotice macrolide sunt substanţe naturale, cu o excepţie: A. Eritromicina; B. Oleandomicina; C. Azitromicina; D. Spiramicina;
E. Josamicina. 5.14. Următoarele afirmaţii privind eritromicina sunt adevărate, cu o excepţie: A. Intoxicarea microorganismelor este datorită fixării pe ribozomi şi împiedicării sintezei proteinelor bacteriene; B. Reprezintă o medicaţie de alternativă la bolnavii alergici la penicilină, în infecţiile cu germeni sensibili (inclusiv pentru profilaxia recăderilor în reumatismul poliarticular acut); C. Are o absorbţie redusă pe cale orală, deoarece este inactivată de sucul gastric; D. Are efect bacteriostatic sau bactericid în funcţie de concentraţia antibioticului,
microorganism şi faza de creştere a acestuia; E. Nu se administrează pe cale orală. 5.15. Dintre tetracicline, următoarele se administrează pe cale orală (p.o.): A. Minociclina; B. Doxiciclina; C. Rolitetraciclina; D. Demeclociclina; 22 E. Tetraciclina. 5.16. Streptomicina are următoarele proprietăţi farmacologice: A. Absorbţie digestivă redusă, cu eliminare integrală prin scaun, după administrarea pe cale orală (p.o.);
B. Indicată în principal, în tratamentul tuberculozei, în asociaţii polichimioterapice; C. După administrare intramusculară (i.m.) se elimină renal în formă activă (realizând concentraţii mai mari decât în sânge); D. Spectrul antimicrobian cuprinde şi bacilul Koch uman; E. Nu prezintă risc de lezare a perechii a VIII-a de nervi cranieni cu tulburări vestibulare (tulburări de echilibru) şi tulburări auditive (pierderea acuităţii auditive). 5.17. Specificaţi care este afirmaţia corectă pentru tetracicline:
A. Mecanismul de acţiune este bactericid; B. Au un spectru antimicrobian îngust; C. Una dintre reacţiile adverse produse de tetracicline este fotosensibilizarea; D. Sunt antibiotice de primă alegere în tratamentul luesului (sifilisului); E. Este recomandată asocierea tetracicline-peniciline deoarece apare sinergism. 5.18. Dintre antibioticele macrolide, sunt substanţe de semisinteză: A. Spiramicina; B. Claritromicina; C. Eritromicina; D. Azitromicina; E. Roxitromicina.
5.19. Specificaţi informaţia incorectă în legătură cu cloramfenicolul: A. Spectrul antimicrobian este larg; B. Are liposolubilitate mare, cu difuziune bună şi rapidă în toate ţesuturile; C. Este antibiotic de rezervă, utilizat în infecţii grave, pentru care nu există altă alternativă terapeutică (ex. febră tifoidă, meningite, septicemii etc.); D. Provoacă reacţii adverse (RA) hematologice grave: deprimarea hematopoezei (anemie aplastică, agranulocitoză, leucopenie, trombocitopenie); E. Spectrul antimicrobian este îngust.
5.20. Specificaţi care din următoarele antibiotice au ca mecanism de acţiune inhibarea sintezei proteice bacteriene: A. Tetraciclina; B. Benzilpenicilina; C. Eritromicina; D. Cloramfenicolul; E. Polimixina. 5.21. Specificaţi care din următoarele antibiotice face parte din aminogliocozide, iar posologia sa trebuie ajustată corespunzător în insuficienţa renală în funcţie de clearance-ul creatinei: 23 A. Eritromicina; B. Cloramfenicolul; C. Doxiciclina; D. Gentamicina;
E. Benzilpenicilina. 5.22. Tetraciclina prezintă următoarele proprietăţi farmacologice: A. Biodisponibilitatea orală este scăzută de asocierea cu alimente (mai ales produse lactate) şi medicamente care conţin Ca, Mg şi Fe, antiacide alcalinizante; B. Calea de administrare este exclusiv injectabilă; C. Se acumulează în ţesutul reticulo-endotelial, oase, dentină, smalţul dentar; D. Biodisponibilitatea pe cale orală (p.o.) este bună (77-80%); E. Se acumulează la nivelul musculaturii striate. 5.23. Colistina are următoarele proprietăţi farmacologice:
A. Spectrul antimicrobian este similar polimixinei B (bacili Gramnegativ); B. Absorbţie bună după administrare pe cale orală (p.o.); C. În injecţii intramusculare (i.m.) sau perfuzii inravenoase (i.v.) este indicată în infecţii severe: septicemii, endocardite, infecţii urinare (când alte antibiotice sau chimioterapice antimicrobiene de sinteză nu sunt eficace); D. Absorbţie după administrare orală foarte redusă; E. Mecanismul de acţiune este similar polimixinei B (bactericid absolut) prin alterarea ireversibilă a membranei bacteriene.
5.24. Specificaţi care din următoarele antibiotice acţionează la nivelul membranei citoplasmatice bacteriene pe care o alterează ireversibil: A. Polimixina B; B. Ampicilina; C. Tetraciclina; D. Benzilpenicilina; E. Colistina. 5.25. Antibioticele aminoglicozide au următoarele proprietăţi farmacologice, cu o excepţie: A. Produc bloc neuromuscular cu relaxarea musculaturii scheletice (posibil până la apnee) prin inhibarea eliberării acetilcolinei din terminaţiile presinaptice;
B. Principalele reacţii adverse sunt oto- şi nefrotoxicitatea; C. Absorbţie digestivă redusă după administrare orală; D. Mecanismul de acţiune este bactericid, inhibând sinteza proteică bacteriană; E. Nu influenţează funcţiile musculaturii striate. Tema nr. 6 ANALGEZICE-ANTIPIRETICE 6.1. Următoarele afirmaţii privind enzima ciclooxigenaza-2 (COX-2) sunt adevărate, cu o excepţie: 24 A. Inhibarea de COX-2 reprezintă mecanismul acţiunii antiinflamatoare a analgezicelor – antipiretice;
B. COX-2 inductibilă este implicată în biosinteza de prostaglandine cu rol inflamator şi hiperalgic, atât la nivel periferic, cât şi la nivel medular; C. COX-2 este izoformă constitutivă numai în unele ţesuturi (plămâni, rinichi, măduva spinării); D. COX-2 este inductibilă în toate ţesuturile în prezenţa unor stimuli externi proinflamatori (microorganisme, citokine şi leziuni tisulare); E. Inhibarea de COX-2 reprezintă un mecanism generator de efecte secundare nedorite.
6.2. Analgezicele-antipiretice au următoarele indicaţii pentru acţiunea analgezică (potenţată de acţiunea antiinflamatoare), cu o excepţie: A. Durereri postoperatorii moderate; B. Durere acută foarte intensă (postoperator, traumatisme, infarct miocardic); C. Algii moderate: cefalee, dismenoree; D. Afecţiuni ortopedice: fracturi, luxaţii, entorse; E. Algii moderate: nevralgii, artralgii, mialgii. 6.3. Acidul acetilsalicilic are următoarele indicaţii: A. Infecţii virale (gripă, varicelă, hepatită), la copii sub 4 ani;
B. Afecţiuni reumatismale inflamatorii (reumatism poliarticular acut, poliartrită reumatoidă); C. Febră de etiologie diversă (procese inflamatorii, infecţii microbiene şi virale acute); D. Ulcer gastro-duodenal; E. Algii moderate (nevralgii, mialgii, artralgii, cefalee etc.). 6.4. Paracetamolul poate produce următoarele efecte, în afară de unul dintre acstea: A. Intoxicaţia acută se manifestă prin necroză acută hepatică; B. Antipiretic moderat; C. La doze mari poate produce toxicitate renală; D. Analgezic moderat; E. Antiinflamator.
6.5. Analgezice-antipiretice derivaţi de acid salicilic sunt următoarele: A. Diflunisal; B. Paracetamol (acetaminofen); C. Acetilsalicilat de lizină; D. Propifenazona; E. Acid acetisalicilic. 6.6. Analgezice-antipiretice derivaţi de pirazolonă sunt următoarele: A. Propifenazona; B. Fenacetina; C. Aminofenazona; D. Paracetamol (Acetaminofen); E. Metamizol (Noraminofenazona). 25 6.7. Acţiunea analgezică a analgezicelor-antipiretice are următoarele caracteristici, cu o excepţie:
A. Inhibarea biosintezei de prostaglandine (ca PGE1 şi PGE2) explică acţiunea analgezică, deoarece acestea cresc sensibilitatea terminaţiilor nervoase senzitive (nociceptorilor), precum şi eliberarea de substanţă P, provocând hiperalgie; B. Mecanism periferic, analgezic şi antiinflamator, de inhibare a biosintezei de prostaglandine (PG) implicate în nocicepţie şi inflamaţie; C. Mecanism central, la nivel talamic, ridicând pragul perceperii durerii; D. Mecanism de inhibare a biosintezei de leucotriene (LT);
E. Eficacitatea analgezicelorantipiretice este mai mare în durerile somatice (nevralgii, artralgii) şi în unele dureri viscerale (cefalee, dismenoree). 6.8. Analgezice-antipiretice derivaţi de pirazolonă sunt următoarele, cu o excepţie: A. Propifenazona; B. Fenazona; C. Metamizol (Noraminofenazona); D. Aminofenazona; E. Paracetamol (acetaminofen). 6.9. Analgezicele-antipiretice au următoarele indicaţii pentru acţiunea analgezică (potenţată de acţiunea antiinflamatoare):
A. Algii moderate: nevralgii, artralgii, mialgii, cefalee, dismenoree; B. Dureri postoperatorii moderate; C. Durerea de angină pectorală (cardiopatia ischemică); D. Durere acută foarte intensă: postoperator, traumatisme, infarct miocardic; E. Afecţiuni ortopedice: fracturi, luxaţii, entorse. 6.10. Acţiunea analgezică a analgezicelor-antipiretice are următoarele caracteristici: A. Eficacitatea analgezicelorantipiretice este mai mare în durerile somatice (nevralgii, artralgii) şi în unele dureri viscerale (cefalee, dismenoree);
B. Inhibarea biosintezei de prostaglandine (ca PGE1 şi PGE2) explică acţiunea analgezică deoarece acestea cresc sensibilitatea terminaţiilor nervoase senzitive (nociceptorilor), precum şi eliberarea de substanţă P, provocând hiperalgie; C. Mecanism periferic, analgezic şi antiinflamator de inhibare a biosintezei de prostaglandine (PG) implicate în nocicepţie şi inflamaţie; D. Mecanism central, la nivel talamic, ridicând pragul perceperii durerii; E. Mecanism de inhibare a biosintezei de leucotriene (LT).
6.11. Sunt analgezice-antipiretice cu activitate antiinflamatoare puternică, următoarele: A. Diflunisal; B. Propifenazona; C. Acid acetilsalicilic; D. Paracetamol (acetaminofen); E. Metamizol (Noraminofenazona). 26 6.12. Acţiunea analgezică a acidului acetilsalicilic are următoarele caracteristici: A. Inhibarea biosintezei de prostaglandină E1 (PGE1) explică acţiunea analgezică, deoarece aceasta contribuie la durerea din inflamaţie prin sensibilizarea terminaţiilor nervoase aferente; B. Inhibarea biosintezei de leucotriene (LT);
C. Mecanism periferic de inhibare a biosintezei de PGE1; D. Analgezic moderat; E. Mecanism central talamic de inhibare a biosintezei de PGE1. 6.13. Următoarele afirmaţii privind enzima ciclooxigenaza-1 (COX-1) sunt adevărate, cu o excepţie: A. Este prezentă în toate ţesuturile; B. Intervine în biosinteza de prostaglandine (PG) cu roluri fiziologice benefice, de protecţie; C. Inhibarea COX-1 reprezintă un mecanism generator de efecte secundare nedorite; D. COX-1 nu este izoforma constitutivă;
E. Prostaglandine cu roluri benefice, de protecţie sunt PGI2, PGE2. 6.14. Metamizolul (Noraminofenazona) are următoarele proprietăţi farmacologice: A. Profil farmacodinamic şi farmacotoxicologic asemănător cu aminofenazona; B. Antiinflamator puternic; C. Este incriminat în inducerea cancerului gastric; D. Reacţii adverse cele mai frecvente: agranulocitoză, noduli locali la injectarea intramusculară (i.m.); E. Analgezic şi antispastic mai intens decât aminofenazona.
6.15. Analgezice-antipiretice, care nu posedă şi activitate antiinflamatoare puternică, sunt următoarele: A. Propifenazona; B. Metamizol (Noraminofenazona); C. Paracetamol (acetaminofen); D. Acid acetilsalicilic; E. Diflunisal. 6.16. Medicamentele analgeziceantipiretice pot avea, în grade diferite, următoarele acţiuni farmacodinamice principale: A. Acţiune antispastică; B. Acţiune antipiretică; C. Acţiune analgezică; D. Acţiune euforizantă; E. Acţiune antiinflamatoare. 6.17. Enzima ciclooxigenaza-1 (COX-1) are următoarele caracteristici:
A. Este prezentă în toate ţesuturile; B. COX-1 este izoforma inductibilă; C. Intervine în biosinteza de prostaglandine cu roluri fiziologice benefice, de protecţie; 27 D. COX-1 este izoforma constitutivă, E. Inhibarea de COX-1 reprezintă un mecanism generator de efecte secundare nedorite. 6.18. Analgezice-antipiretice fără activitate antiinflamatoare sunt următoarele: A. Aminofenazona; B. Metamizol (noraminofenazona); C. Diflunisal; D. Acid acetilsalicilic; E. Paracetamol (acetaminofen).
6.19. Analgezice-antipiretice derivaţi de p-aminofenol sunt următoarele: A. Paracetamol (acetaminofen); B. Propifenazona; C. Acid acetilsalicilic; D. Metamizol (noraminofenazona); E. Fenacetina. 6.20. Acţiunea antipiretică a analgezicelor-antipiretice are următoarele caracteristici, cu o excepţie: A. Mecanism molecular: inhibarea biosintezei de PGE2, cu efect pirogen la nivel central hipotalamic; B. Antipireticele produc stimularea mecanismelor de termoliză (transpiraţie, vasodilataţie periferică etc.);
C. Antipireticele readuc la normal nivelul funcţional ridicat al centrilor termoreglatori; D. Antipireticele sunt hipotermizante (scad temperatura normală); E. Antipireticele reduc febra. 6.21. Paracetamolul (acetaminofenul) poate provoca următoarele reacţii adverse: A. Toxicitate renală, la doze mari (nefrită interstiţială, necroză tubulară, insuficienţă renală cronică); B. Trombocitopenie, rar; purpură trombocitopenică; C. Ulcer gastro-duodenal; D. Toxicitate hepatică, la doze mari (citoliză hepatică, hepatită acută prin leziuni necrotice);
E. Rabdomiolize (distrucţii ale muşchilor striaţi). 6.22. Aminofenazona poate provoca următoarele reacţii adverse: A. Ulcer gastro-duodenal; B. Tulburări sanguine (leucopenie, agranulocitoză, anemie hemolitică, anemie aplastică); C. Hipocoagulare cu favorizarea microhemoragiilor şi anemiei; D. Cancer gastric (prin biotrasformarea în nitrozamine cancerigene, în stomac, prin reacţie cu alimentele în prezenţa HCl); E. Alergii (erupţii cutanate). 28
6.23. Analgezice-antipiretice derivaţi de acid salicilic sunt următoarele, cu o excepţie: A. Acid acetilsalicilic; B. Paracetamol (acetaminofen); C. Diflunisal; D. Salicilamida; E. Acetilsalicilat de lizină. 6.24. Următoarele sunt contraindicaţii pentru administrarea acidului acetilsalicilic, cu o excepţie: A. Alergie la salicilaţi; B. Diateză hemoragică; C. Sarcină (întârzie travaliul; sângerare postpartum); D. Ulcer gastro-duodenal; astm bronşic; E. Algii moderate (nevralgii, mialgii, artralgii, cefalee etc.).
6.25. Contraindicaţii pentru administrarea paracetamolului sunt următoarele: A. Diateza hemoragică; B. Insuficienţă renală; C. Astm bronşic; D. Ulcer gastro-duodenal; E. Insuficienţă hepatică. Tema nr. 7 HIPNOTICE ŞI TRANCHILIZANTE 7.1. Care din următoarele medicamente cu acţiune tranchilizantă nu aparţin clasei benzodiazepinelor: A. Hidroxizin; B. Buspirona; C. Diazepam; D. Meprobamat; E. Medazepam. 7.2. Care din următoarele afirmaţii privind diazepamul sunt false:
A. Acţiune anxiolitică intensă utilă în terapia sindromului anxios; B. Nu provoacă reacţii adverse (RA) teratogene şi nu este contraindicat la gravide în primul trimestru; C. Absorbţie per os rapidă şi practic completă; D. Este antagonist competitiv al benzodiazepinelor pentru situsul benzodiazepinic situat pe complexul receptor GABA; E. Acţiune miorelaxantă intensă care poate fi utilizată pentru combaterea stărilor spastice ale musculaturii striate. 7.3. Care din următoarele afirmaţii privind medicamentul hidroxizin sunt adevărate:
A. Acţiunea antispastică este utilă în manifestările psihosomatice cu localizare digestivă; B. Acţiune antihistaminică H1 şi antiserotoninică, cu efect antiemetic; C. Acţiune antispastică anticolinergică; 29 D. Acţiune agonistă pe receptorii histaminergici H1 şi pe receptorii serotoninergici; E. Acţiune antispastică musculotropă. 7.4. Care din următoarele hipnotice barbiturice au durată medie sau lungă de acţiune: A. Amobarbital; B. Fenobarbital; C. Secobarbital;
D. Ciclobarbital; E. Pentobarbital. 7.5. Hipnoticele barbiturice au următoarele contraindicaţii şi precauţii, cu o excepţie: A. Insuficienţă hepatică gravă; B. Conducători auto; C. Insuficienţă renală gravă; D. Insomnii de hiperexcitabilitate nervoasă; E. Prudenţă: la bătrâni (accidente în faza de somnolenţă incipientă sau terminală). 7.6. Care din următoarele afirmaţii privind mecanismul de acţiune al hipnoticelor baarbiturice sunt adevărate: A. Mecanism de acţiune specific: potenţarea neurotransmisiei inhibitoare mediată de GABA;
B. Mecanism de acţiune nespecific: deprimarea formaţiei reticulate ascendente activatoare (SAA); C. Mecanism de acţiune specific: activarea unui situs specific de pe complexul receptor GABA-A postsinaptic efector, cu creşterea timpului de deschidere a canalelor de Cl- hiperpolarizare şi inhibiţie neuronală; favorizarea eliberării de GABA; D. Mecanism de acţiune: blocarea receptorilor dopaminergici D1 şi D2; E. Mecanism de acţiune nespecific: deschiderea canalelor de clor.
7.7. Hipnoticele barbiturice pot produce următoarele reacţii adverse (RA): A. Toleranţă dobândită (obişnuinţă) pentru acţiunea hipnotică, la administrare regulată 10-20 zile, cu tendinţa creşterii dozelor; B. Sensibilizare (erupţii cutanate); C. Efecte secundare (somnolenţă după trezire); D. Dependenţă fizică cu sindrom de abstinenţă la întreruperea bruscă a unui tratament îndelungat; E. Ulcer gastro-duodenal. 7.8. Care din următoarele medicamente este un antagonist competitiv al
benzodiazepinelor, fiind indicat ca antidot în intoxicaţia acută cu acestea: A. Bromazepam; B. Clordiazepoxid; C. Medazepam; D. Diazepam; E. Flumazenil. 30 7.9. Care din următoarele barbiturice prezintă durată scurtă sau medie de acţiune: A. Pentobarbital; B. Amobarbital; C. Ciclobarbital; D. Secobarbital; E. Fenobarbital. 7.10. Cntraindicaţii pentru administrarea de diazepam sunt următoarele:
A. Miastenia gravă (miastenia gravis); B. Combaterea contracturilor şi stărilor spastice ale musculaturii striate; C. Terapia sindromului anxios; D. Insuficienţa respiratorie acută (injectarea rapidă i.v.); E. Ambulator, la conducătorii auto. 7.11. Diazepamul are următoarele indicaţii terapeutice: A. Combaterea contracturilor şi stărilor spastice ale musculaturii striate; B. Stări convulsive de diverse cauze (tetanos etc.) şi în starea de rău epileptic; C. Hiposomnia din nevroze sau psihoze; D. Miastenia gravă (miastenia gravis);
E. Terapia sindromului psihovegetativ, anxietăţii din nevroze şi psihoze. 7.12. Hipnoticele barbiturice au următoarele contraindicaţii: A. În preanestezie (barbiturice cu durată medie); B. Insomnii de hiperexcitabilitate nervoasă; C. Insuficienţă hepatică gravă; D. Insuficienţă renală gravă; E. Conducători auto. 7.13.Care din următoarele medicamente hipnotice aparţin benzodiazepinelor: A. Flunitrazepam; B. Fenobarbital; C. Zolpidem; D. Midazolam; E. Nitrazepam.
7.14. Hipnoticele din grupa hipnoinductoare sau hipnogene (care favorizează somnul) au următoarele caracteristici: A. Nu reduc durata de somn REM (cu vise) şi nu produc efect „rebound”, cu vise neplăcute; B. Efectele deprimante asupra SNC sunt de intensitate gradată, dozădependente: sedare-somn hipnotic-somn narcotic-comă-exitus: C. Trezirea din somn este uşoară; D. Efectul hipnogen este mai evident în hiposomnii; E. Acţionează selectiv asupra unor receptori specifici (situsuri specifice din complexul receptor GABA-ergic). 31
7.15. Următoarele afirmaţii în legătură cu acţiunile tranchilizantelor sunt adevărate, cu o excepţie: A. Acţiune miorelaxantă; B. Acţiune tranchilizantă; C. Acţiune hipnoinductoare, în insomnii psihogene (nevrotice); D. Acţiune antipsihotică; E. Acţiune anticonvulsivantă. 7.16. Hipnoticele din grupa hipnocoercitive (care forţează somnul) au următoarele caracteristici: A. La oprirea bruscă a tratamentului se declanşează efectul „rebound” cu vise neplăcute; B. Forţează somnul şi la indivizii normali, care nu suferă de insomnie;
C. Sunt deprimante ale SNC neselective, inhibând difuz diferitele segmente ale acestuia; D. Efectele deprimante asupra SNC nu sunt de intesitate gradată, dozădependente; E. Dezvoltă slab sau nu dezvoltă obişnuinţă şi farmacodependenţă. 7.17. Hipnoticele barbiturice au următoarele indicaţii: A. În insomnii de hiperexcitabilitate nervoasă (pe termen scurt); B. Ca sedative (barbiturice hipnotice în doze mici); C. În epilepsie, forma de mare rău epileptic (fenobarbitalul); D. În preanestezie (barbiturice cu durată medie); E. Conducători auto.
7.18. Care din următoarele tranchilizante aparţin clasei benzodiazepinelor: A. Hidroxizin; B. Diazepam; C. Medazepam; D. Buspirona; E. Clordiazepoxid. 7.19. Care din următoarele medicamente cu acţiune tranchilizantă este eficace în atacul de panică: A. Lorazepam; B. Diazepam; C. Buspirona; D. Alprazolam; E. Clordiazepoxid. 7.20. Diazepamul are următoarele indicaţii, cu o excepţie:
A. Stări convulsive de diverse cauze (tetanos etc.) şi în starea de rău epileptic; B. Miastenia gravă (miastenia gravis); C. Combaterea contracturilor şi stărilor spastice ale musculaturii striate; D. Hiposomnia din nevroze sau psihoze; E. Terapia sindromului anxios. 32 7.21. Zopiclon este un hipnotic modern, cu profil farmacologic similar benzodiazepinelor, cuprinzând următoarele acţiuni farmacodinamice: A. Hipnotică, sedativă; B. Antipsihotică (neuroleptică); C. Anticonvulsivantă;
D. Anxiolitică; E. Miorelaxantă. 7.22. Următoarele afirmaţii privind buspirona sunt adevărate: A. Mecanism de acţiune indirect: agonist al receptorilor 5-HT1A presinaptici, cu diminuarea eliberării şi favorizarea recaptării serotoninei; B. Este un antagonist pe receptorii 5-HT1A pre-sinaptici; C. Profil farmacodinamic: selectiv anxiolitic (imprimat de mecanismul de acţiune); D. Efectul se instalează lent, după un tratament de peste o săptămână (datorită mecanismului indirect de acţiune);
E. Anxiolitic util în anxietatea cronică, datorită instalării lente a efectului (zilesăptămâni). 7.23. Următoarele afirmaţii despre flumazenil sunt adevărate: A. Are afinitate şi se fixează pe situsul benzodiazepinic situat pe complexul receptor GABA; B. Este antagonist competitiv ale benzodiazepinelor; C. Administrat la indivizi cu dependenţă la benzodiazepine hipnotice sau tranchilizante (în afara intoxicaţiei acute) declanşează un sindrom de abstinenţă (sevraj), cu simptomatologie de stimulare a SNC, până la convulsii; D. Este tranchilizant agonist pe receptorii 5-HT1A;
E. Este indicat ca antidot în intoxicaţia acută cu benzodiazepine. 7.24. Următoarele medicamente cu acţiune hipnotică nu aparţin clasei benzodiazepinelor: A. Zolpidem; B. Fenobarbital; C. Midazolam; D. Flunitrazepam; E. Nitrazepam. 7.25. Care din următoarele medicamente cu acţiune hipnotică prezintă şi acţiune anticonvulsivantă: A. Nitrazepam; B. Fenobarbital; C. Midazolam; D. Zolpidem; E. Zopiclon. 33
Tema nr. 8 ANTICONVULSIVANTE 8.1. Carbamazepina prezintă riscul următoarelor reacţii adverse (RA): A. Hepatotoxicitate gravă, ce impune monitorizarea frecventă a funcţiei hepatice; B. Comă (la administrare cronică); C. Sialoree (creşterea secreţiei salivare); D. Efecte teratogene (spina bifida şi malformaţii cardiace); E. Depresie respiratorie (la administrare cronică). 8.2 Fenitoina are următoarele indicaţii: A. Micul rău epileptic; B. Epilepsia psihomotorie; C. Marele rău epileptic; D. Aritmii cardiace; E. Stop cardiac (oprirea inimii).
8.3 În tratamentul cronic cu fenobarbital, cu doze mari, antiepileptice, pot apare următoarele reacţii adverse (RA): A. Osteomalacie; B. Sedare; C. Hiposomnie (insomnie); D. Anemie megaloblastică; E. Ataxie; 8.4. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenitoinei sunt adevărate: A. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de sodiu; B. Indicată în epilepsie (marele rău epileptic, epilepsia psihomotorie) şi aritmii cardiace;
C. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de calciu de tip T; D. Potenţialul farmacotoxicologic este ridicat; E. Corelaţia între concentraţiile plasmatice şi eficacitate, respectiv toxicitate, este bună. 8.5. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenacemidei sunt adevărate: A. Este un antiepileptic cu spectru larg (marele şi micul rău epileptic, epilepsia psihomotorie); B. Este antiepilepticul cel mai toxic;
C. La administrare prelungită poate produce ca reacţii adverse tulburări psihice (paranoia, delir, agresivitate); D. Este utilizat numai ca antiepileptic de rezervă; E. Este un antiepileptic cu spectru îngust. 34 8.6. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă sunt active în starea de rău epileptic: A. Fenobarbital; B. Etosuximida; C. Clonazepam; D. Carbamazepina; E. Diazepam. 8.7. Fenitoina are următoarele indicaţii, cu o excepţie: A. Marele rău epileptic;
B. Epilepsia psihomotorie; C. Starea de rău epileptic; D. Aritmii cardiace; E. Micul rău epileptic; 8.8. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale clonazepamului sunt adevărate: A. Efectul secundar major constă în deprimarea SNC (sedare, somnolenţă, hipotonie, ataxie); B. Indicat în micul rău epileptic, crize mioclonice; C. Indicat în marele rău epileptic; D. Nu există o corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi eficacitate, respectiv toxicitate; E. Indicat în status epilepticus i.v., lent.
8.9. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă aparţin clasei benzodiazepinelor: A. Clonazepam; B. Carbamazepina; C. Diazepam; D. Primidona; E. Fenitoina. 8.10. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenitoinei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Potenţialul farmacotoxicologic este ridicat; B. Corelaţia între concentraţiile plasmatice şi eficacitate, respectiv toxicitate, este bună;
C. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de sodiu; D. Indicată în epilepsie (marele rău epileptic, epilepsia psihomotorie) şi aritmii cardiace; E. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de calciu de tip T. 8.11. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenacemidei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Este un antiepileptic cu spectru larg (marele şi micul rău epileptic, epilepsia psihomotorie); 35 B. Este antiepilepticul cel mai toxic;
C. Este utilizat numai ca antiepileptic de rezervă; D. Este un antiepileptic cu spectru îngust; E. La administrare prelungită poate produce ca reacţii adverse tulburări psihice (paranoia, delir, agresivitate); 8.12. Carbamazepina are următoarele indicaţii: A. Micul rău epileptic; B. Epilepsia psihomotorie; C. Nevralgia de trigemen; D. Diabet insipid hipofizar; E. Marele rău epileptic. 8.13. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenobarbitalului sunt adevărate: A. La doze mari este un puternic inductor enzimatic;
B. Sindromul de sevraj (abstinenţă), care apare la întreruperea bruscă a tratamentului cronic, se manifestă prin convulsii tonico-clonice (consecinţă a sensibilizării receptorilor glutamatergici); C. Tratamentul cronic se poate întrerupe brusc; D. Induce toleranţă dobândită încrucişată cu alte medicamente posibil asociate, cu eficacitate redusă la dozele obişnuite; E. Sindromul de sevraj (abstinenţă), care apare la întreruperea bruscă a tratamentului cronic, se manifestă prin deprimare SNC.
8.14. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale acidului valproic sunt adevărate: A. Nu există o corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi efectele terapeutice, respectiv toxice; B. Supravegherea tratamentului pe criteriul farmacocinetic (monitorizarea concentaţiilor plasmatice) este obligatorie; C. Risc de hepatotoxicitate cu afectare hepatică rară, dar gravă (se impune monitorizarea funcţiei hepatice); D. Risc de efecte teratogene (spina bifida, malformaţii ale degetelor, cardiovasculare şi oro-faringiene);
E. Supravegherea tratamentului pe criteriul clinic este obligatorie. 8.15. Care din următoarele medicamente cu acţiune antiepileptică sunt utilizate în marele rău epileptic şi celelalte forme (cu excepţia micului rău epileptic): A. Fenitoina; B. Carbamazepina; C. Primidona; D. Etosuximida; E. Fenobarbital. 8.16. Următoarele reacţii adverse fac parte din profilul farmacotoxicologic al carbamazepinei, cu o excepţie: A. Efecte teratogene (spina bifida şi malformaţii cardiace); 36 B. Comă (la administrare cronică);
C. Depresie respiratorie (la administrarea cronică); D. Creşterea apetitului; E. Hepatotoxicitate gravă (impune monitorizare frecventă a funcţiei hepatice). 8.17. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale acidului valproic sunt adevărate, cu o excepţie: A. Risc de efecte teratogene (spina bifida, malformaţii ale degetelor, cardiovasculare şi oro-faringiene); B. Nu există corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi efectele terapeutice, respectiv toxice; C. Supravegherea tratamentului pe criteriul farmacocinetic (monitorizarea
concentraţiei plasmatice) este obligatorie; D. Risc de hepatotoxicitate cu afectare hepatică rară, dar gravă (se impune monitorizarea funcţiei hepatice); E. Supravegherea tratamentului pe criteriul clinic este obligatorie. 8.18. Care din următoarele afirmaţii privind indicaţiile pentru fenobarbital ca antiepileptic sunt adevărate: A. Starea de rău epileptic; B. De elecţie în marele rău epileptic la copiii mici (la care fenitoina provoacă frecvent reacţii adverse); C. Micul rău epileptic; D. Marele rău epileptic; E. Crize mioclonice.
8.19. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă (antiepileptică) au ca mecanism de acţiune la nivel molecular blocarea canalelor de sodiu: A. Fenitoina; B. Acidul valproic; C. Carbamazepina; D. Gabapentin; E. Etosuximida. 8.20. Medicamentele anticonvulsivante (antiepileptice) pot acţiona prin următoarele mecanisme la nivel molecular: A. Blocarea canalelor de sodiu; B. Deschiderea canalelor de clor, prin activarea complexului receptor postsinaptic GABA-A;
C. Creşterea nivelului GABA în creier prin inhibarea ireversibilă a enzimei GABA-aminotransferaza (GABA-T), care degradează GABA; D. Blocarea receptorilor dopaminergici D1, D2; E. Blocarea canalelor de calciu de tip T. 8.21. Acţiunea anticonvulsivantă a medicamentelor antiepileptice constă în: A. Diminuarea tendinţei la iradiere a excitaţiei în afara focarului epileptogen; B. Ridicarea pragului de excitabilitate şi a pragului convulsivant; C. Diminuarea tendinţei la descărcări repetate a neuronilor modificaţi patologic;
37 D. Scăderea pragului de excitabilitate şi a pragului convulsivant; E. Stabilizarea membranei neuronale. 8.22. Care din următoarele medicamente anticonvulsivante este util în nevralgia de trigemen: A. Fenobarbital; B. Fenitoina; C. Etosuximida; D. Carbamazepina; E. Fenacemida. 8.23. Care din următoarele afirmaţii privind mecanismul de acţiune la nivel molecular al fenitoinei este corectă:
A. Deschiderea canalelor de clor, prin activarea complexului receptor postsinaptic GABA-A; B. Blocarea canalelor de sodiu; C. Inhibarea selectivă a recaptării GABA; D. Favorizarea eliberării GABA; E. Blocarea canalelor de calciu de tip T. 8.24. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale clonazepamului sunt adevărate, cu o excepţie: A. Efectul secundar major constă în deprimarea SNC (sedare, somnolenţă, hipotonie, ataxie); B. Indicat în starea de rău epileptic (status epilepticus) i.v., lent;
C. Indicat în micul rău epileptic, crize mioclonice; D. Indicat în marele rău epileptic; E. Nu există o corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi eficacitate, respectiv toxicitate. 8.25. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă (antiepileptică) sunt folosite în tratamentul micului rău epileptic: A. Acidul valproic; B. Lamotrigin; C. Etosuximida; D. Fenitoina; E. Trimetadiona. Tema nr. 9 ANTIPARKINSONIENE
9.1 Care din următoarele medicamente antiparkinsoniene fac parte din cele care stimulează transmisia dopaminergică: A. Trihexifenidil; B. Amantadina; C. Levodopa; D. Benzatropina; 38 E. Selegilina; 9.2. Care din următoarele medicamente antiparkinsoniene fac parte din cele anticolinergice: A. Selegilina; B. Trihexifenidil; C. Benzatropina; D. Levodopa; E. Prociclidina;
9.3. Levodopa poate produce următoarele reacţii adverse: A. Efecte secundare periferice dopaminergice şi simpatomimetice (cardiovasculare, digestive); B. Efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, cicloplegie cu tulburări de vedere); C. Stare paranoidă (la tratament îndelungat, cu doze mari); D. Obişnuinţă (cu diminuarea intensităţii şi duratei efectului) la tratament îndelungat (după circa 2 ani); E. Efect „on-off” (fluctuaţii mari ale stării bolnavului pe parcursul unei zile).
9.4. Care din următoarele medicamente este cel mai eficace antiparkinsonian: A. Trihexifenidil; B. Levodopa; C. Amantadina; D. Bromocriptina; E. Selegilina. 9.5. Următoarele afirmaţii privind avantajele asocierii selegilinei la tratamentul cu levodopa sunt adevărate, cu o excepţie: A. Selegilina, inhibând selectiv MAO-B, care metabolizează dopamina, creşte şi prelungeşte efectele levodopei; B. Nu întârzie evoluţia bolii Parkinson; C. În cazul asocierii, dozele de selegilină pot fi reduse la jumătate;
D. Permite reducerea dozelor de levodopa; E. Ameliorează unele dintre efectele nedorite ale tratamentului cu levodopa (obişnuinţa şi fenomenul „on-off”). 9.6. Următoarele afirmaţii privind efectele urmărite prin antiparkinsoniene care stimulează transmisia dopaminergică sunt adevărate, cu o excepţie: A. Stimularea eliberării dopaminei; B. Creşterea biosintezei de dopamină; C. Acţiune antagonistă pe receptorii dopaminergici D2; D. Inhibarea enzimei MAO-B, care metabolizează dopamina; E. Acţiune agonistă pe receptorii dopaminergici D2.
9.7. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacodinamice ale levodopei sunt adevărate: A. Precursor al dopaminei şi noradrenalinei; 39 B. Efecte dopaminergice centrale; C. Efecte simpatomimetice periferice; D. Efecte anticolinergice (colinolitice) centrale; E. Efecte dopaminergice periferice. 9.8. Care sunt afirmaţiile adevărate în legătură cu proprietăţile farmacologice ale trihexifenidilului: A. Tolerabilitate mai bună faţă de antiparkinsonienele dopaminergice;
B. Antagonizează intens hipertonia, moderat tremorul şi slab hipokinezia; C. Sialoreea este anulată; D. Reacţii adverse de tip efecte secundare dopaminergice şi simptomimetice (cardiovasculare, digestive); E. Reacţii adverse de tip efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, cicloplegie cu tulburări de vedere). 9.9. Care sunt afirmaţiile adevărate privind bazele fiziopatologice, patogenice şi neurochimice ale bolii Parkinson: A. Instalarea unei hipofuncţii dopaminergice în sistemul nigrostriat, însoţită de o
hiperfuncţie colinergică; B. Tulburarea echilibrului dintre sistemele dopaminergic şi colinergic, cu instalarea unei hiperactivităţi colinergice; C. Hipoactivitate dopaminergică în corpul striat şi alte zone subcorticale motorii din sistemul extrapiramidal (ce controlează funcţia musculaturii striate); D. Există distrugeri de neuroni dopaminergici în substanţa neagră, cu degenerescenţa fasciculului nigrostriat şi reducerea nivelelor de dopamină; E. Instalarea unei hiperfuncţii dopaminergice şi a unei hipofuncţii colinergice.
9.10. Sindromul Parkinson se manifestă clinic prin tulburări motorii caracteristice: A. Hiperkinezie; B. Hipertonie, până la rigiditate musculară; C. Hipokinezie (consecinţa rigidităţii); D. Hipotonie a musculaturii striate; E. Tremor al extremităţilor. 9.11. Există următoarele tipuri de parkinsonism: A. Secundar postencefalic; B. Congenital; C. Secundar toxic şi medicamentos (prin neuroleptice anti-D2); D. Secundar aterosclerotic; E. Idiopatic (boala Parkinson sau paralizia agitantă).
9.12. Asocierea selegilinei la tratamentul cu levodopa prezintă următoarele avantaje: A. Permite reducerea dozelor de levodopa; B. Ameliorează unele dintre efectele nedorite ale tratamentului cu levodopa (obişnuinţa şi fenomenul „on-off”); C. În cazul asocierii dozele de selegilină pot fi reduse la jumătate; D. Selegilina, inhibând selectiv MAO-B, care metabolizează dopamina, creşte şi prelungeşte efectele levodopei; 40 E. Nu întârzie evoluţia bolii Parkinson. 9.13. Care din următoarele afirmaţii privind asocierile levodopa+inhibitori ai aromatic
1-aminoacid decarbixilazei (dopadecarboxilazei) sunt adevărate: A. Inhibitoarele dopadecarboxilazei protejează levodopa de degradarea la nivel periferic; B. Inhibitoarele dopadecarboxilazei nu difuzează prin bariera hemato-encefalică (explicându-se astfel acţiunea periferică); C. Levodopa se asociază în produse tipizate cu inhibitoare ale dopadecarboxilazei (carbidopa, benserazid); D. Inhibitoarele dopadecarboxilazei diminuă biosinteza dopaminei; E. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei (carbidopa, benserazid) acţionează numai
periferic. 9.14. Următoarele afirmaţii privind tipurile de parkinsonism sunt adevărate, cu o excepţie: A. Idiopatic (boala Parkinson sau paralizia agitantă); B. Secundar postencefalic; C. Secundar toxic şi medicamentos (prin neuroleptice anti-D2); D. Congenital; E. Secundar aterosclerotic. 9.15. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale trihexifenidilului sunt adevărate, cu o excepţie: A. Tolerabilitate mai bună faţă de antiparkinsonienele dopaminergice;
B. Reacţii adverse de tip efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, cicloplegie cu tulburări de vedere); C. Reacţii adverse de tip efecte secundare dopaminergice şi simpatomimetice (cardiovasculare, digestive); D. Sialoreea este anulată; E. Antagonizează intens hipertonia, moderat tremorul şi slab hipokinezia. 9.16. Sunt medicamnete antiparkinsoniene agonişti dopaminergici D2: A. Selegilina; B. Pergolid; C. Bromocriptina; D. Levodopa;
E. Lisurid. 9.17. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacodinamice ale levodopei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Efecte dopaminergice centrale; B. Efecte anticolinergice (colinolitice) centrale; C. Efecte dopaminergice şi simpatomimetice periferice: D. Precursor al dopaminei şi noradrenalinei; E. Inhibarea secreţiei hipofizare de prolactină (consecinţa stimulării dopaminergice, la nivel hipotalamic). 41 9.18. Următoarele afirmaţii privind asocierile levodopa-inhibitoare de dopadecarboxilază sunt adevărate, cu o excepţie:
A. Inhibitoarele dopadecarboxilazei (carbidopa, benserazid) acţionează numai în periferie; B. Inhibitoarele dopadecarboxilazei protejează levodopa de degradarea la nivel periferic; C. Levodopa se asociază în produse tipizate cu inhibitoare ale dopadecarboxilazei (carbidopa, benserazid); D. Inhibitoarele dopadecarboxilazei diminuă biosinteza dopaminei; E. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei nu difuzează prin bariera hematoencefalică (explicându-se astfel acţiunea perifică).
9.19. În afara celor trei tulburări motorii caracteristice (tremor, hipertonie, hipokinezie), sindromul Parkinson se manifestă şi prin alte simptome asociate: A. Tulburări de echilibru; B. Simptome psihice; C. Dureri ale muşchilor scheletici (consecinţa hipertoniei); D. Simptome vegetative de tip colinergic (sialoree); E. Hipotonia musculaturii striate. 9.20. Următoarele afirmaţii privind bazele fiziopatologice, patogenice şi neurochimice ale bolii Parkinson sunt adevărate, cu o excepţie: A. Hipoactivitate dopaminergică în corpul striat şi alte zone subcorticale motorii
din sistemul extrapiramidal (ce controlează funcţia musculaturii striate); B. Există distrugeri de neuroni dopaminergici în substanţa neagră, cu degenerarea fasciculului nigrostriat şi reducerea nivelelor de dopamină; C. Tulburarea echilibrului dintre sistemele dopaminergic şi colinergic, cu instalarea unei hiperactivităţi colinergice; D. Instalarea unei hiperfuncţii dopaminergice şi a unei hipofuncţii colinergice; E. Instalarea unei hipofuncţii dopaminergice în sistemul nigrostriat, însoţită de o hiperfuncţie colinergică.
9.21. Următoarele afirmaţii, privind alte simptome asociate celor trei tulburări motorii caracteristice (tremor, hipertonie, hipokinezie) sindromului Parkinson, sunt adevărate, cu o excepţie: A. Simptome vegetative de tip colinergic (sialoree); B. Tulburări de echilibru; C. Hipotonia musculaturii striate; D. Dureri ale muşchilor scheletici (consecinţa hipertoniei); E. Simptome psihice. 9.22. Următoarele afirmaţii privind reacţiile adverse după levodopa sunt adevărate, cu o excepţie: A. Obişnuinţă (cu diminuarea intensităţii şi duratei efectului) la tratament
îndelungat (după circa 2 ani); B. Efecte secundare periferice dopaminergice şi simpatomimetice (cardiovasculare, digestive); C. Efect „on-off” (fluctuaţii mari ale stării bolnavului pe parcursul unei zile); 42 D. Efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, cicloplegie cu tulburări de vedere); E. Stare paranoidă (la tratament îndelungat, cu doze mari). 9.23. Sindromul Parkinson se manifestă clinic prin următoarele tulburări, cu o excepţie: A. Hipokinezie (consecinţa rigidităţii);
B. Hipertonie până la rigiditate musculară; C. Simptome vegetative de tip colinergic (sialoree); D. Tremor al extremităţilor; E. Hiperkinezie. 9.24. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale selegilinei sunt adevărate: A. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip A (IMAOA); B. Potenţiază unele efecte secundare date de levodopa (insomnie, greaţă, hipotensiune ortostatică); C. Tratamentul precoce cu selegilină nu întârzie nevoia tratamentului cu levodopa;
D. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip B (IMAOB); E. Diminuă metabolizarea dopaminei prin dezaminare oxidativă. 9.25. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale selegilinei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Tratamentul precoce cu selegilină întârzie cu 6-9 luni nevoia tratamentului cu levodopa; B. Potenţează unele efecte secundare date de levodopa (insomnie, greaţă, hipotensiune ortostatică); C. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip A (IMAOA);
D. Diminuă metabolizarea dopaminei prin dezaminare oxidativă; E. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip B (IMAOB); Tema nr. 10. SIMPATOMIMETICE ŞI SIMPATOLITICE 10.1. Adrenalina are următoarele indicaţii: A. În cardiopatie ischemică; B. Asociată anestezicelor locale cu efect secundar vasodilatator (procaina), pentru a le prelungi durata acţiunii locale şi a reduce sângerarea; C. Ca bronhodilatator (în lipsa adrenomimeticelor beta-selective) în criza de astm bronşic;
D. În reanimarea cardiacă (stop cardiac la electrocutaţi, înecaţi); E. Manifestări alergice grave (şoc anafilactic, boala serului, edem Quincke). 10.2.Următoarele afirmaţii privind indicaţiile adrenalinei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Manifestăi alergice grave (şoc anafilactic, boala serului, edem Quincke); B. În reanimarea cardiacă (stop cardiac la electrocutaţi, înecaţi); C. Ca bronhodilatator (în lipsa adrenomimeticelor beta-selective) în criza de astm bronşic; 43 D. Asociată anestezicelor locale cu efect secundar vasodilatator (procaina), pentru a le
prelungi durata acţiunii locale şi a reduce sângerarea; E. În cardiopatia ischemică. 10.3.Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru nafazolină: A. La administrarea locală mai mult de o săptămână, apare autolimitarea efectului prin instalarea tahifilaxiei; B. Este alfa-adrenolitic; C. Adrenomimetic alfa şi beta, cu predominanţă alfa; D. Indicat exclusiv pe cale generală; E. Indicat exclusiv local, ca vasoconstrictor, în rinite şi conjunctivite. 10.4.Care din următoarele simpatomimetice sunt adrenomimetice (cu mecanism direct):
A. Cocaina; B. Fenilefrina; C. Amfetamina; D. Adrenalina; E. Izoprenalina. 10.5.Următoarele simpatomimetice sunt adrenomimetice, cu o excepţie: A. Fenilefrina; B. Adrenalina; C. Izoprenalina; D. Amfetamina; E. Dobutamina. 10.6. În funcţie de utilitatea farmacoterapeutică, adrenomimeticele se clasifica în: A. Ocitocice; B. Vasoconstrictoare generale sau locale; C. Vasodilatatoare periferice; D. Bronhodilatatoare;
E. Anestezice locale. 10.7.Următoarele afirmaţii privind clasificarea adrenomimeticelor în funcţie de utilitatea farmacoterapeutică sunt adevărate, cu o excepţie: A. Ocitocice; B. Vasodilatatoare periferice; C. Stimulante cardiace; D. Vasoconstrictoare generale sau locale; E. Bronhodilatatoare. 10.8.Următoarele afirmaţii privind indicaţiile simpatomimeticelor vasodilatatoare periferice (isoxuprina, bufenina, bametan) sunt adevărate, cu o excepţie: A. Insuficienţe circulatorii centrale (cerebrale); B. Flebite; C. Boala Raynaud;
D. Stimulatoare ale contracţiei uterine; E. Arterite ale membrelor inferioare. 44 10.9.Efedrina poate produce următoarele reacţii adverse: A. Anxietate; B. Tremor; C. Agitaţie; D. Insomnie; E. Deprimare a SNC (somnolenţă). 10.10. Adrenalina are următoarele contraindicaţii: A. Şocul anafilactic; B. Criza de astm bronşic; C. Hipertensiune arterială (HTA); D. Aritmii cardiace; E. Cardiopatie ischemică.
10.11. Următoarele afirmaţii privind contraindicaţiile adrenalinei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Hipertensiune arterială; B. Insuficienţă circulatorie cerebrală; C. Aritmii cardiace; D. Şoc anafilactic; E. Cardiopatie ischemică. 10.12. Efedrina are următoarele indicaţii: A. Ca vasoconstrictor general: hipotensiune cronică şi posturală; B. Ca stimulant cardiac: în blocul cardiac (sindrom Adams-Stokes); C. Ca vasoconstrictor local: decongestiv al mucoasei nazale, în rinite; D. Ca deprimant SNC: în insomine;
E. Ca bronhodilatator: în tratamentul de fond al astmului bronşic. 10.13. Următoarele afirmaţii privind indicaţiile efedrinei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Ca vasoconstrictor general: hipotensiune cronică şi posturală; B. Ca vasoconstrictor local: decongestiv al mucoasei nazale, în rinite; C. Ca bronhodilatator: în tratamentul de fond al astmului bronşic; D. Ca stimulant cardiac: în blocul cardiac (Sindrom Adams-Stokes); E. Ca deprimant SNC: în insomnie. 10.14. Tolazolina are următoarele proprietăţi farmacologice:
A. Simpatomimetic indirect (prin mecanism antagonist pe receptorii alfa-2-presinaptici (tahicardie), la doze mici; B. Histaminergic (vasodilataţie, hipersecreţie gastrică); C. Efect antiulceros; D. Alfa1-adrenolitic postsinaptic (arteriolodilataţie), la doze medii şi mari; E. Parasimpatomimetic (bradicardie, stimularea funcţiilor motorii şi secretorii ale tubului digestiv). 10.15. Timololul are următoarele proprietăţi farmacologice: A. Favorizează scurgerea umorii apoase şi scade presiunea intraoculară; 45
B. Poate induce efecte secundare sistemice, prin absorbţie după administrare locală; C. Beta-adrenolitic lipofil, neselectiv, dar pur; D. Scade secreţia umorii apoase şi presiunea intraoculară; E. Indicat în glaucom cronic cu unghi deschis şi glaucom secundar (sol. oftalmice). 10.16. Următoarele medicamente sunt neurosimpatolitice: A. Guanetidina; B. Prazosin; C. Reserpina; D. Propranololul; E. Alfa-metildopa. 10.17. Propranololul are următoarele indicaţii: A. Hipertensiune arterială; B. Angină pectorală;
C. Astm bronşic, insuficienţă respiratorie, boli respiratorii obstructive; D. Tahiaritmii; E. Bradicardie, bloc atrioventricular, insuficienţă cardiacă decompensată. 10.18. Dihidroergotoxina are următoarele indicaţii: A. Tulburări circulatorii periferice hipertone (arteriopatii, boală Raynaud); B. Hipertensiune arterială cu valori ridicate; C. Hipotensiune arterială; D. Accidente cerebrale ischemice acute (perfuzie i.v); E. Insuficienţa circulatorie cerebrală.
10.19. Contraindicaţiile medicamentelor beta-adrenolitice sunt următoarele: A. Angină pectorală; B. Hipertensiune arterială; C. Activitate ce necesită atenţie mare, în cazul beta-adrenoliticelor lipofile tip propranolol ce difuzează prin bariera hematoencefalică (şoferi etc.); D. Astm bronşic, insuficienţă respiratorie, boli respiratorii obstructive; E. Bradicardie, bloc atrioventricular, insuficienţă cardiacă decompensată. 10.20. Următoarele sunt contraindicaţii pentru medicamentele beta-adrenolitice, cu o excepţie:
A. Aritmii cardiace; B. Bradicardie, bloc atrioventricular, insuficienţă cardiacă decompensată; C. Tulburări ischemice hipertone periferice; D. Diabet; E. Astm bronşic, insuficienţă respiratorie, boli respiratorii obstructive. 10.21. Următoarele medicamente sunt alfa-adrenolitice: A. Atenolol; B. Propranolol; C. Nicergolina; D. Prazosin; E. Tolazolina. 46 10.22. Sunt alfa-adrenolitice următoarele medicamente, cu o excepţie:
A. Tolazolina B. Prazosin; C. Dihidroergotoxina; D. Metoprolol; E. Nicergolina; 10.23. Următoarele medicamente sunt beta-adrenolitice: A. Tolazolina; B. Nebivolol; C. Sotalol; D. Propranolol; E. Prazosin. 10.24. Sunt medicamente betaadrenolitice următoarele, cu o excepţie: A. Timolol; B. Nebivolol; C. Atenolol; D. Doxazosin; E. Oxprenolol.
10.25. Următoarele medicamente sunt neurosimpatolitice, cu o excepţie: A. Bretilium; B. Prazosin; C. Guanetidina; D. Reserpina; E. Alfa-metildopa. Tema nr. 11 PARASIMPATOMIMETICE, PARASIMPATOLITICE 11.1.Care sunt contraindicaţiie administrării de atropină? A. Glaucom; B. Spasme şi colici gastrointestinale, biliare, renoureterale; C. Ileus paralitic; D. Antidot în intoxicaţia cu pilocarpină şi anticolinestrazice; E. Retenţie urinară.
11.2.Care din următoarele indicaţii sunt adevărate pentru neostigmină? A. Miastenia gravis, diagnostic şi tratament; B. Astm bronşic; C. Stări de atonie intestinală (atonia postoperatorie, ileus paraliticus, constipaţie atonă), ca prokinetic; D. Boala Parkinson; E. Antidot anticurarizant, pentru antagonizarea curarizantelor antidepolarizante (tubocurarina, pancuronium). 47 11.3.Care sunt indicaţiile administrării de atropină? A. Midriatic în oftalmologie (în lipsa parasimpatoliticelor de sinteză cu durată mai
scurtă); B. Retenţie urinară; C. Antispastic în spasme şi colici gastro-intestinale, biliare, renoureterale (asociată cu analgezice); D. Glaucom; E. În preanestezie (pentru inhibarea hipersecreţiei bronşice produsă de unele anestezice generale). 11.4.Parasimpatoliticele au următoarele indicaţii: A. În oftalmologie, cercetarea fundului de ochi; B. În glaucom; C. Ca hiposecretoare gastrice; D. Ca bronhodilatatoare, în astm bronşic;
E. Ca antispastice, în colici ale aparatului digestiv şi excretor renal. 11.5.Următoarele sunt indicaţii pentru administrarea parasimpatoliticelor, cu o excepţie: A. Incontinenţă urinară; B. Retenţie urinară; C. Enurezis; D. Antispastice în colici ale aparatului digestiv şi excretor renal; E. Bronhodilatatoare în astm bronşic. 11.6.Parasimpatoliticele au următoarele contraindicaţii: A. Constipaţie atonă; B. Astm bronşic; C. Retenţie urinară; D. Glaucom; E. Adenom de prostată.
11.7.Următoarele sunt contraindicaţii pentru administrarea parasimpatoliticelor, cu o excepţie: A. Glaucom; B. Retenţie urinară; C. Conducători auto (tratament ambulator); D. Adenom de prostată; E. Astm bronşic. 11.8.Următoarele substanţe sunt parasimpatomimetice de origine naturală: A. Metacolina; B. Carbacol; C. Pilocarpina; D. Fizostigmina; E. Neostigmina. 11.9.Scopolamina are umătoarele indicaţii: A. Adenom de prostată;
48 B. Boala Parkinson (mai potentă ca atropina); C. Glaucom; D. Preanestezie, asociată cu un opioid puternic (morfina, hidromorfon); E. Rău de mişcare. 11.10. Următoarele sunt indicaţii pentru scopolamină, cu o excepţie: A. Rău de mişcare; B. Midriatic în oftalmologie; C. Boala Parkinson (mai potentă ca atropina); D. Glaucom; E. Preanestezie asociată cu un opioid puternic (morfina, hidromorfon). 11.11. Parasimpatolitice care fac parte din grupa antispastice digestive sunt:
A. Propantelina; B. Pirenzepina; C. Atropina; D. Ipratropium; E. Butilscopolamoniu. 11.12. Următoarele parasimpatolitice fac parte din grupa antispastice digestive, cu o excepţie: A. Butilscopolamoniu; B. Atropina; C. Ipratropium; D. Oxifenoniu; E. Propantelina. 11.13. Sunt parasimpatolitice naturale următoarele: A. Butiscopolamoniu; B. Scopolamina; C. Ipratropium; D. Atropina; E. Propantelina.
11.14. Sunt parasimpatolitice care fac parte din grupa midriatice următoarele: A. Homatropina; B. Atropina; C. Pirenzepina; D. Ciclopentolat; E. Tropicamida. 11.15. Următoarele parasimpatolitice fac parte din grupa midriatice, cu o excepţie: A. Atropina; B. Ipratropium; C. Ciclopentolat; D. Homatropina; E. Tropicamida. 49 11.16. Pilocarpina are următoarele indicaţii: A. Intoxicaţia cu atropină (administrare i.v.);
B. Sialoree (hipersecreţie salivară); C. Galucom acut congestiv cu unghi închis (tratament de urgenţă); D. Irite şi irido-ciclite, alternând cu midriatice, pentru prevenirea aderenţelor între iris şi cristalin; E. Glaucom cronic cu unghi deschis. 11.17. Următoarele sunt indicaţii pentru pilocarpină, cu o excepţie: A. Sialoree (hipersecreţie salivară); B. Glaucom acut congestiv cu unghi închis (tratament de urgenţă); C. Irite şi irido-ciclite, alternând cu midriatice, pentru prevenirea aderenţelor între iris şi cristalin;
D. Glaucom cronic cu unghi deschis; E. Intoxicaţia cu atropină (administrare i.v.). 11.18. Sunt parasimpatomimetice cu acţiune indirectă (anticolinesterazice) cu acţiune uşor sau moderat reversibilă următoarele, cu o excepţie: A. Fisostigmina (Eserina); B. Edrofoniu; C. Piridostigmina; D. Neostigmina; E. Fluostigmina. 11.19. Următoarele indicaţii pentru neostigmină sunt adevărate, cu o excepţie: A. Boala Parkinson; B. Miastenia gravis, diagnostic şi tratament;
C. Stări de atonie intestinală (atonia postoperatorie, ileus paraliticus, constipaţie atonă); ca prokinetic; D. Antidot, anticurarizant pentru antagonizarea curarizantelor antidepolarizante (tubocurarina, pancuronium); E. Glaucom. 11.20. Contraindicaţii pentru neostigmină sunt următoarele: A. Ulcer gastro-duodenal; B. Miastenia gravis, diagnostic şi tratament; C. Ileus mecanic; D. Astm bronşic; E. Boala Parkinson. 11.21. Următoarele sunt contraindicaţii pentru neostigmină, cu o excepţie: A. Ulcer gastro-duodenal;
B. Boala Parkinson; C. Ileus mecanic; D. Glaucom; E. Astm bronşic. 50 11.22. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale medicamentului butilscopolamoniu sunt adevărate, cu o excepţie: A. Derivat cuaternar de amoniu, de semisinteză de la scopolamină; B. Indicaţii: glaucom, adenom de prostată; C. Eficacitate mai bună la administrare pe cale injectabilă; D. Absorbţie p.o. incompletă; nu difuzează în SNC (nu are efecte centrale);
E. Profilul farmacodinamic şi farmacotoxicologic similar scopolaminei (fără efecte centrale). 11.23. Medicamentul pirenzepin are următoarele indicaţii: A. Sindrom Zollinger-Ellison; B. Ulcer gastro-duodenal; C. Glaucom, adenom de prostată; D. Profilaxia leziunilor gastroduodenale induse de antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS); E. Sângerări gastrice de stres. 11.24. Parasimpatolitice antispastice urinare sunt următoarele: A. Propiverin; B. Oxibutinin; C. Tolterodin; D. Ipratropium;
E. Emepronium. 11.25. Parasimpatolitice antiastmatice bronhodilatatoare sunt următoarele: A. Pirenzepina; B. Oxitropium; C. Butilscopolamoniu; D. Tiotropium; E. Ipratropium. Tema nr. 12. ANTIINFLAMATOARE STEROIDIENE ŞI NESTEROIDIENE 12.1.Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale ibuprofenului sunt corecte? A. La bolnavii cu poliartrită reumatoidă eficacitatea este asemănătoare acidului acetilsalicilic (dar inferioară indometacinei şi fenilbutazonei);
B. Absorbţie rapidă p.o, biodisponibilitate peste 80%; C. Tulburări digestive (greaţă, vomă, diaree, constipaţie, fenomene dispeptice, epigastralgii, sângerări) apar cu o frecvenţă mai mică decât după acidul acetilsalicilic; D. Se poate administra la pacienţi cu alergie specifică sau hipersensibilitate la antiinflamatoare nesteroidiene (AINS); E. Are proprietăţi antiinflamatoare, analgezice, antipiretice. 12.2.Care dintre umătoarele medicamente sunt antiniinflamatoare nesteroidiene (AINS)? A. Piroxicam; B. Prednison;
51 C. Diclofenac; D. Betametazon; E. Ibuprofen. 12.3.Glucocorticoizii au următoarele contraindicaţii (care în funcţie de cazul clinic pot fi absolute sau relative): A. Diabet; B. Boli inflamatorii severe (poliartrită reumatoidă etc); C. Hipertensiune arterială; D. Ulcer gastroduodenal; E. Psihoze. 12.4.Precizaţi care din afirmaţiile următoare privind medicamentul hidrocortizon (cortizol) nu sunt corecte? A. Nu este activ în aplicaţii locale; B. Retenţie hidrosalină marcată, de referinţă pentru corticosteroizi;
C. Activ şi în aplicaţii locale; D. Acţiunea antiinflamatoare este considerată de referinţă pentru glucocorticoizi; E. Nu are acţiune de retenţie a sodiului şi apei. 12.5.Care din următoarele antiinflamatoare nesteroidiene sunt derivaţi de acid propionic? A. Indometacina; B. Ibuprofen; C. Ketoprofen; D. Diclofenac; E. Naproxen. 12.6.Care din următoarele reacţii adeverse pot fi produse de glucocorticoizi? A. Retenţie hidrosalină; B. Hipoglicemie; C. Diabet; D. Ulcer peptic;
E. Scăderea rezistenţei la infecţii. 12.7.Următoarele reacţii adverse pot fi produse de glucocorticoizi, cu o excepţie: A. Miopatie cortizonică; B. Scăderea presiunii intraoculare; C. Diabet; D. Osteoporoză şi osteonecroză; E. Întârzierea creşterii la copii. 12.8.Care din afirmaţiile următoare referitoare la prednison sunt corecte? A. Durata de acţiune medie (12-36 ore); B. Eficace şi în administrare locală; C. Potenţa antiinflamatoare este mai mare decât cea a hidrocortizonului; D. Hepatic se bioactivează în prednisolon;
E. Se absoarbe uşor după administrare orală. 52 12.9.Următoarele afirmţaii referitoare la prednison sunt adevărate, cu o excepţie: A. Eficace şi în administrare locală; B. Efect mineralocorticoid mai redus comparativ cu hidrocortizonul; C. Se absoarbe uşor, după administrare orală; D. Potenţa antiinflamatoare este mai mare decât cea a hidrocortizonului; E. Durata de acţiune medie (12-36 ore). 12.10. Următoarele antiinflamatoare nesteroidiene sunt derivaţi de acizi carbociclici şi heterocicli acetici, cu o excepţie:
A. Lonazolac; B. Indometacina; C. Piroxicam; D. Tolmetina; E. Sulindac. 12.11. Glucocorticoizii au următoarele indicaţii: A. Ulcer gastro-duodenal; B. Hepatită cronică activă; C. Colagenoze (lupus eritematos diseminat acut etc); D. Reacţii alergice grave (şoc anafilactic etc); E. Poliartrita reumatoidă (cazuri grave care nu raspund la medicaţia specifică). 12.12. Glucocorticoizii au următoarele indicaţii, cu o excepţie:
A. Colagenoze (lupus eritematos diseminat acut, poliarterita nodoasă etc); B. Boli renale (glomerulonefrită rapid progresivă); C. Hipertensiune arterială; D. Boli inflamatorii severe (poliartrită reumatoidă, reumatism poliarticular acut, artrită acută gutoasă); E. Infecţii grave însoţite de şoc. 12.13. Glucocorticoizii au următoarele contraindicaţii (care în funcţie de cazul clinic pot fi absolute sau relative), cu o excepţie: A. Psihoze; B. Reacţii alergice grave (şoc anafilactic, forme severe de astm bronşic, dermatoze alergice etc);
C. Diabet; D. Ulcer gastro-duodenal; E. Hipertensiune arterială. 12.14. Indometacina are următoarele indicaţii: A. Ulcer evolutiv (şi antecedente de leziuni gastro-intestinale); B. Alergia şi hipersensibilitatea la salicilaţi; C. Alergia şi hipersensibilitatea la indometacină; D. Poliartrita reumatoidă (şi alte boli reumatice inflamatorii); E. Artrita acută gutoasă. 12.15. Indometacina are următoarele contraindicaţii, cu o excepţie: A. Ulcerul evolutiv; 53 B. Antecedente de leziuni gastrointestinale;
C. Alergia şi hipersensibilitatea la indometacină; D. Alergia şi hipersensibilitatea la salicilaţi; E. Artrita acută gutoasă. 12.16. Mecanismul de acţiune al antiinflamatoarelor nesteroidiene cuprinde: A. Diminuarea formării şi acţiunii moleculelor de adeziune de către celulele endoteliale, leucocite, plachete; B. Inhibarea activării celulelor inflamatorii (cum ar fi polimorfonuclearele neutrofile) cu diminuarea formării de endoperoxizi şi radicali liberi; C. Diminuarea bosintezei prostaglandinelor prin inhibarea ciclooxigenazei (COX-1, COX-2);
D. Diminuarea biosintezei prostaglandinelor prin inhibarea fosfolipazei A2; E. Inhibarea chemotaxiei celulelor inflamatorii. 12.17. Benorilatul are următoarele proprietăţi farmacologice: A. Este esterul acetilsalicilic al paracetamolului; B. Are aceleaşi indicaţii ca şi acidul acetilsalicilic; C. Riscul sângerărilor digestive este mai mare decât după administrare de aspirină; D. Reacţiile adverse sunt asemănătoare cu cele produse de aspirină; E. Are proprietăţi asemănătoare acidului acetilsaliciclic. 12.18. Diflunisalul are următoarele proprietăţi farmacologice:
A. Indicat în poliartrită reumatoidă, artroze; B. Antiinflamator, analgezic; C. Puternic antipiretic; D. Este un derivat fluorat al acidului salicilic; E. Se absoarbe bine pe cale orală. 12.19. Următoarele proprietăţi farmacologice sunt adevărate pentru diflunisal, cu o excepţie: A. Se absoarbe bine pe cale orală; B. Puternic antipiretic; C. Antiinflamator analgezic; D. Este un derivat fluorat al acidului salicilic; E. Contraindicaţii asemănătoare cu ale acidului acetilsalicilic. 12.20. Medicamentul diclofenac are următoarele indicaţii: A. Poliartrită reumatoidă;
B. Alergie specifică sau reacţii de hipersensibilitate la antiinflamatoare nesteroidiene (AINS); C. Spondilită ankilopoietică; D. Ulcer gastro-intestinal; E. Artroze. 12.21. Medicamentul diclofenac are următoarele indicaţii, cu o excepţie: A. Stări inflamatorii dureroase postoperatorii, postraumatice, dureri după extracţii dentare; B. Poliartrită reumatoidă; C. Ulcer gastrointestinal; 54 D. Artroze; E. Spondilită ankilopoietică. 12.22. Principii de utilizare ale antiinflamatoareleor nesteroidiene (AINS) sunt următoarele:
A. Protecţie gastrică preventivă (alimentară, medicamentoasă); B. Principalul criteriu de alegere este tolerabilitatea clinică; C. Alegerea AINS în funcţie de indicaţii; D. De preferat administrarea pe cale injectabilă; E. Ritmul de administrare: de obicei o doză mai mare la început (3-7 zile) apoi una mai redusă. 12.23. Ibuprofenul are următoarele indicaţii: A. Stări inflamatorii severe sau prelungite (ORL, în stomatologie, patologie respiratorie, ginecologie etc.); B. Ulcer în evoluţie; C. Activ în spondilita ankilopoietică;
D. Afecţiuni reumatice articulare şi extraarticulare; E. Afecţiuni ortopedice (entorse, întinderi musculare). 12.24. Următoarele indicaţii privind medicamentul ibuprofen sunt adevărate, cu o excepţie: A. Stări inflamatorii severe sau prelungite (ORL, stomatologie, patologie respiratorie, ginecologie etc.); B. Afecţiuni reumatice extraarticulare; C. Activ în spondilita ankilopoietică; D. Afecţiuni reumatice articulare; E. Afecţiuni ortopedice (entorse, întinderi musculare). 12.25. Medicamentul celecoxib are umătoarele proprietăţi farmacologice:
A. Ca reacţii adverese: ulcere sau sângerări gastrointestinale superioare mai reduse decât la antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) clasice; B. Bine absorbit digestiv; C. Inhibitor specific al ciclooxigenazei 1 (COX-1); D. Indicat în boala artrozică (tratament acut sau cronic), poliartrită reumatoidă, analgezic în dureri de intensitate moderatseveră; E. Inhibitor specific al ciclooxigenazei 2 (COX-2). Tema nr. 13. ANTIACIDE, ANTIULCEROASE 13.1. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt alcalinizante? A. Bentonite;
B. Fosfat disodic; C. Carbonat bazic de bismut; D. Carbonat acid de sodiu; E. Citrat de sodiu. 13.2. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt adsorbante? 55 A. Acid alginic; B. Citrat de sodiu; C. Carbonat bazic de bismut; D. Carbonat acid de sodiu; E. Silicat de aluminiu şi magneziu. 13.3. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt neutralizante? A. Carbonat de calciu; B. Carbonat acid de sodiu; C. Oxid de magneziu; D. Acid alginic; E. Hidroxid de aluminiu.
13.4. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antihistaminice H2? A. Misoprostol; B. Cimetidina; C. Ranitidina; D. Lansoprazol E. Omeprazol. 13.5. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă sunt parasimpatolitice? A. Omeprazol; B. Pirenzepina; C. Cimetidina; D. Propantelina; E. Ranitidina. 13.6. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase inhibă H+/K+ - ATP-aza? A. Acetazolamida;
B. Omeprazol; C. Lansoprazol; D. Pantoprazol; E. Pirenzepina. 13.7. Parasimpatoliticele inhibă secreţia gastrică prin următorul mecanism: A. Activarea receptorilor colinergici muscarinici M1, M3; B. Blocarea receptorilor colinergici muscarinici M1, M3; C. Blocarea receptorilor histaminergici H2; D. Inhibarea enzimei anhidraza carbonică; E. Activarea receptorilor histaminergici H2. 13.8. Substanţele medicamentose antihistamince H2 inhibă secreţia gastrică prin următorul mecanism:
A. Antagonizează acţiunea stimulatoare a gastrinei, prin blocarea receptorilor histaminergici H2; B. Antagonizează acţiunea stimulatoare a histaminei, prin blocarea receptorilor histaminergici H2; 56 C. Antagonizează acţiunea stimulatoare a histaminei, prin activarea receptorilor H2; D. Activează receptorii colinergici muscarinici M1, M3; E. Diminuă transferul activ al ionului H+, extracelular, în cavitatea gastrică, prin inhibiţia enzimei H+/K+ - ATP-aza. 13.9. Care dintre următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale cimetidinei
sunt adevărate? A. La întreruperea bruscă a tratamentului apare fenomenul de rebound; B. Difuzează prin bariera hematoencefalică; C. Este indicată în sarcină; D. Este indicată în ulcer gastric; E. Este indicată în cancer gastric (scop diagnostic). 13.10. Următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru cimetidină, cu o excepţie? A. Administrarea la pacienţi în vârstă produce tulburări neuropsihice; B. La întreruperea bruscă a tratamentului apare fenomenul de rebound; C. Este indicată în sarcină;
D. Este indicată în ulcer gastric şi duodenal; E. Difuzează prin placentă şi laptele matern. 13.11. Care dintre următoarele situaţii reprezintă indicaţii pentru cimetidină? A. Cancer gastric; B. Esofagita de reflux; C. Asociere cu AINS pentru combaterea efectului advers ulcerigen; D. Hirsutism androgen-dependent, la femei; E. Ulcer duodenal. 13.12. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru Ranitidină? A. Potenţa ranitidinei este mai mare comparativ cu cimetidina;
B. Reacţiile adverse sunt similare cimetidinei dar de intensitate mai mică; C. Absorbţia ranitidinei este scazută la asocierea cu antiacide; D. Absorbţia ranitidinei nu este influenţată de asocierea cu antiacide; E. Potenţa ranitidinei este mai mică comparativ cu cimetidina. 13.13. Precizaţi mecanismul de acţiune al omeprazolului: A. Blochează receptorii histaminergici H2; B. Blochează receptorii colinergici muscarinici M1, M3; C. Inhibă enzima anhidraza carbonică; D. Diminuă transferul activ al ionului H+, extracelular, în cavitatea gastrică, prin inhibiţia
enzimei H+/K+ - ATP-aza; E. Activează receptorii colinergici muscarinici M1, M3. 13.14. Următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru omeprazol, cu o excepţie: A. Este medicament de elecţie în sindromul Zolliger-Ellison; B. Durata de acţiune este lungă datorită blocării ireversibile a pompei de protoni; C. Poate produce fotosensibilizare; D. Poate creşte toxicitatea unor medicamente metabolizate de SOMH; E. Nu produce efect de rebound hipergastrinemic după tratament prelungit. 57
13.15. Care dintre următoarele situaţii nu reprezintă indicaţii ale omeprazolului? A. Ulcer duodenal evolutiv; B. Hiperplazia celulelor enterocromafine; C. Ulcer gastric evolutiv; D. Sindrom Zollinger-Ellison; E. Esofagita de reflux. 13.16. Care dintre următoarele proprietăţi farmacologice caracteristice parasimpatoliticelor permit administrarea acestora în unele afecţiuni ale tubului digestiv? A. Creşterea presiunii intraoculare; B. Acţiune hiposecretoare gastrică; C. Acţiune antispastică; D. Retenţie urinară; E. Midriază şi cicloplegie.
13.17. Următoarele afirmaţii referitoare la parasimpatoliticele utilizate în afecţiuni digestive sunt adevărate: A. Cresc tonusul sfincterului piloric, întârzie golirea stomacului (dezavantaj în ucerul gastric); B. Blochează receptorii histaminergici H2; C. Scad tonusul sfincterului esofagian, cu favorizarea refluxului gastric (dezavantaj în esofagita de reflux); D. Diminuă secreţia de mucus şi bicarbonat (dezavantaj); E. Blochează receptorii collinergici muscarinici M1, M3. 13.18. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă aparţin
grupei antigastrinice? A. Cimetidina; B. Misoprostol; C. Omeprazol; D. Proglumid; E. Pirenzepina. 13.19. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă aparţin grupei analogi ai PGE2? A. Octreotid; B. Misoprostol; C. Proglumid, D. Enprostil; E. Carbenoxolona. 13.20. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă aparţin grupei protectoare ale mucoasei şi stimulante ale regenerării? A. Enprostil;
B. Salicilat de bismut coloidal; C. Sucralfat; D. Carbenoxolona; 58 E. Misoprostol. 13.21. Farmacoterapia ulcerului gastric şi duodenal urmăreşte: A. Înlăturarea durerii; B. Grăbirea cicatrizării; C. Prevenirea complicaţiilor; D. Profilaxia recurenţelor; E. Stimularea secreţiei de acid clorhidric. 13.22. Următoarele substanţe medicamentoase sunt inhibitoare ale secreţiei gastrice, cu o excepţie: A. Ranitidina; B. Pirenzepina; C. Omeprazol; D. Misoprostol;
E. Sucralfat. 13.23. Care dintre următoarele acţiuni aparţin acetazolamidei? A. Blochează receptorii histaminergici H2; B. Acţiune diuretică, cu alcalinizarea urinii; C. Scăderea presiunii intraoculare în glaucom; D. Acţiune antiepileptică, în micul rău epileptic; E. Inhibă secreţia gastrică. 13.24. Care dintre următoarele antiacide sunt sistemice? A. Fosfat de aluminiu; B. Fosfat de sodiu; C. Carbonat acid de sodiu; D. Citrat de sodiu; E. Silicat de Mg şi aluminiu.
13.25. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase fac parte din grupa antiacide? A. Carbenoxolona; B. Carbonat acid de sodiu; C. Sucralfat; D. Trisilicat de Magneziu; E. Enprostil. Tema nr. 14 Antihipertensive 14.1.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt inhibitoare ale sistemului nervos vegetativ simpatic, cu mecanism central de acţiune? A. Verapamil; B. Diltiazem; C. Clonidina; D. Reserpina; E. Alfa-metildopa.
59 14.2.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt betaadrenolitice? A. Clonidina; B. Atenolol;. C. Sotalol; D. Moxonidina; E. Metoprolol. 14.3.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt alfaadrenolitice? A. Prazosin; B. Terazosin; C. Fendilina; D. Doxazosin; E. Verapamil.
14.4.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt neurosimpatolitice? A. Felodipina; B. Alfa-metildopa; C. Reserpina; D. Guanetidina; E. Isradipina. 14.5.Precizaţi substanţa medicamentoasă cu acţiune antihipertensivă ce aparţine ganglioplegicelor? A. Rilmenidina; B. Clonidina; C. Moxonidina; D. Trimetafan; E. Nifedipina. 14.6.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă aparţin
grupei vasodilatatoare? A. Atenolol; B. Diltiazem; C. Verapamil; D. Dihidralazina; E. Nifedipina. 14.7.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă blocante ale canalelor de calciu sunt de tip nifedipină? A. Nicardipina; B. Nifedipina; C. Verapamil; D. Lecarnidipina; E. Amlodipina. 60 14.8.Precizaţi substanţa medicamentoasă care nu aparţine grupei blocante ale canalelor de calciu tip nifedipină:
A. Diltiazem; B. Amlodipina; C. Fendilina; D. Nicardipina; E. Nisoldipina. 14.9.Precizaţi care este substanţa medicamentoasă cu acţiune antihipertensivă care aparţine grupei blocante ale canalelor de calciu tip verapamil: A. Nifedipina; B. Nimodipina; C. Galopamil; D. Clonidină; E. Propranolol. 14.10. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt agonişti ai receptorilor adrenergici alfa-2 presinaptici şi/sau imidazolici I-1 presinaptici?
A. Felodipina; B. Clonidina; C. Verapamil; D. Rilmenidina; E. Moxonidina. 14.11. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă aparţin grupei inhibitori ai enzimei de conversie? A. Xipamid; B. Candesartan; C. Captopril; D. Ramipril; E. Losartan. 14.12. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă aparţin grupei antagonişti ai receptorilor AT-1 ai angiotensinei II? A. Irbesartan;
B. Valsartan; C. Enalapril; D. Losartan; E. Candesartan. 14.13. Farmacoterapia parenterală a urgenţelor hipertensive include după caz, următoarele medicamente: A. Clonidina; B. Trimetafan; C. Furosemid; D. Nitroprusiat de sodiu; E. Propranolol. 61 14.14. Care dintre următoarele asocieri sunt recomandate în tratamentul hipertensiunii arteriale? A. Clonidină + beta-blocante; B. Diuretic tiazidic + beta-blocant; C. Verapamil + beta-blocant;
D. Diuretic tiazidic + inhibitor al enzimei de conversie; E. Blocante ale canalelor de calciu + inhibitori ai enzimei de conversie. 14.15. Care dintre următoarele asocieri nu sunt recomandate în tratamentul hipertensiunii arteriale? A. Diuretic tiazidic + beta-blocant; B. Beta-blocant + alfa-blocant; C. Verapamil + beta-blocant; D. Clonidină + beta-blocant; E. Diuretic tiazidic + antagonist AT1. 14.16. Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă contraindicaţii pentru clonidină? A. Hipertensiunea arterială din sarcină;
B. Încetarea bruscă a tratamentului; C. Asocierea cu beta-adrenolitice; D. Conducători auto, activităţi de precizie; E. HTA din glaucom. 14.17. Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă indicaţii pentru beta-adrenolitice? A. Bradicardie severă; B. HTA uşoară ca monoterapie iniţială; C. Bloc atrio-ventricular; D. Post infarct miocardic în tratamentul de lungă durată; E. HTA labilă. 14.18. Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă un dezavantaj în tratamentul HTA cu alfaadrenolitice (prazosin, doxazosin etc)?
A. Durata mare de acţiune; B. Sunt indicate în toate formele clinice de HTA; C. Sindromul primei doze: ameţeală, leşin, sincopă; D. Absorbţie digestivă completă; E. Biodisponibilitate mare p.o.. 14.19. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru ganglioplegice? A. Sunt indicate în urgenţele hipertensive; B. Sunt administrate i.v. în perfuzie; C. Sunt administrate p.o.; D. Sunt antihipertensive de rezervă; E. Sunt administrate exclusiv în spital.
14.20. Beta-blocantele sunt utilizate în terapeutică pentru următoarele acţiuni: A. Antisecretoare gastrică; B. Antihipertensivă; 62 C. Antianginoasă; D. Antiaritmică; E. Diuretică. 14.21. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru nitroprusiatul de sodiu? A. Este indicat în urgenţele hipertensive; B. Timpul de înjumătăţire al nitroprusiatului este lung; C. Nu se asociază în perfuzie cu nici un alt medicament; D. La administrarea peste 2-3 zile produce methemoglobinemie prin acumulare de
tiocianat; E. În timpul administrării se monitorizează tensiunea arterială; 14.22. Tusea uscată şi obstrucţia nazală (datorită excesului de bradikinină şi prostaglandine) apare când se instituie un tratament cu una din următoarele substanţe medicamentoase: A. Nitroprusiat de sodiu; B. Losartan; C. Captopril; D. Prazosin; E. Hidroclorotiazidă. 14.23. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă nu se administrează la pacienţii hipertensivi cu afecţiuni obstructive bronşice? A. Nifedipină;
B. Prazosin; C. Propranolol; D. Hidralazină; E. Nicardipină. 14.24. Care dintre următoarele situaţii reprezintă contraindicaţii pentru inhibitorii enzimei de conversie? A. Postinfarct miocardic; B. Sarcină; C. Insuficienţă cardiacă; D. Hiperpotasemie; E. Nefropatia diabetică. 14.25. Care dintre următoarele situaţii reprezintă contraindicaţii pentru blocantele canalelor de calciu? A. Angina pectorală; B. Tahiaritmii supraventriculare; C. Insuficienţa cardiacă congestivă; D. Dislipidemii;
E. Diabet. Tema nr. 15 ANTIALERGICE 15.1.Terapia nespecifică a bolilor alergice cuprinde: 63 A. Desensibilizări prin injectarea pe cale s.c. a alergenului; B. Inhibitori ai degranulării mastocitare; C. Adrenalină (antagonist fiziologic al histaminei); D. Antihistaminice; E. Corticosteroizi. 15.2.Indicaţiile corticoterapiei sunt: A. Dermatitele alergice severe; B. Edem angioneurotic; C. Boala glaucomatoasă; D. Şoc anafilactic; E. Boala serului.
15.3.Care dintre următorii factori de eliberare ai histaminei sunt imunologici? A. D-tubocurarina; B. Citokine (IL-1, IL-3,IL-8); C. Dextran; D. Substanţa P în inflamaţie; E. Traumatisme. 15.4. Care dintre următorii factori de eliberare ai histaminei sunt factori chimici? A. Dextrani; B. Morfina; C. Substanţa P în inflamaţie; D. D-tubocurarina; E. Substanţe de contrast. 15.5.Care dintre următorii factori de eliberare ai histaminei sunt factori fizici? A. Dextrani; B. Frig;
C. Lumina solară; D. Traumatisme; E. Arsuri. 15.6. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase este antagonist al receptorilor H3? A. Tioperamida; B. Difenhidramina; C. Loratadina; D. Cetirizina; E. Terfenadina. 15.7.Care dintre următoarele antihistaminice H1 sunt din generaţia I? A. Clorfenoxamina; B. Astemizol; C. Prometazina; D. Loratadina; E. Clorfeniramina. 64
15.8.Care dintre următoarele antihistaminice H1 sunt de generaţia a II-a? A. Prometazina; B. Desloratadina; C. Cetirizina; D. Azelastina; E. Difenhidramina. 15.9.Care dintre următoarele efecte nu sunt corelate cu blocarea receptorilor H1? A. Anestezie locală; B. Sedarea; C. Împiedicarea edemului; D. Acţiuni anticolinergice; E. Acţiune antivomitivă. 15.10. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru clorfenoxamină? A. Miorelaxant central; B. Antiparkinsonian;
C. Se poate administra la conducători auto; D. Contraindicat în glaucom; E. Contraindicat în adenom de prostată; 15.11. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru prometazină? A. Efectele sedativ-hipnotice sunt absente; B. Acţiune antihistaminică de lungă durată; C. Difuzează prin bariera hematoencefalică; D. Prezintă efecte de tip anestezie locală; E. Efectele anticolinergice sunt absente. 15.12. Următoarele substanţe medicamentoase pot creşte concentraţiile plasmatice ale
astemizolului când sunt asociate cu acesta: A. Fenobarbital; B. Eritromicina; C. Fenitoină; D. Ketoconazol; E. Carbamazepină. 15.13. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase pot prezenta efecte adverse de tip torsada vârfurilor? A. Ebastina; B. Clemastina; C. Prometazina; D. Astemizol; E. Terfenadina; 15.14. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă pentru histamină?
A. Este considerată unul din cei mai importanţi mediatori ai alergiei şi inflamaţiei; B. Provine din decarboxilarea histidinei; 65 C. Scade secreţia gastrică; D. Este o amină biogenă; E. Se gaseşte în mastocite. 15.15. Care dintre următoarele efecte pot fi atribuite histaminei? A. Contracţia musculaturii intestinale; B. Bronhoconstricţie; C. Stimularea secreţiei gastrice; D. Creşterea permeabilităţii capilare; E. Creşterea presiunii arteriale. 15.16. Reacţiile alergice de tip I sunt: A. De tip citotoxic;
B. Reacţii de sensibilizare mediată celular; C. De tip imediat; D. Dependente de IgE; E. Dependente de IgM. 15.17. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă pentru astemizol? A. Prezintă efecte adverse la nivelul aparatului cardiovascular; B. Are acţiune de lungă durată; C. Nu prezintă efecte sedative; D. Antagonist al calciului; E. Este un antihistaminic H1. 15.18. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase pot fi administrate la conducătorii auto (doze terapeutice)? A. Loratadina; B. Prometazina; C. Clorfenoxamina;
D. Clorfeniramina; E. Terfenadina. 15.19. Precizaţi afirmaţia corectă pentru azelastină: A. Nu produce somnolenţă; B. Nu prezintă modificări de gust pe perioada tratamentului; C. Antihistaminic de generaţia I; D. Inhibă sinteza şi acţiunea leucotrienelor; E. Prin metabolizare hepatică rezultă metaboliţi inactivi. 15.20. Care dintre următoarele substanţe pot creşte concentraţiile plasmatice ale terfenadinei atunci când sunt asociate cu aceasta? A. Eritromicina; B. Ketoconazol; C. Fenobarbital; D. Cimetidina;
E. Ranitidina. 66 15.21. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru clemastină? A. La administrare injectabilă poate produce ameţeli; B. Antihistaminic de generaţia a Ia; C. Antihistaminic de generaţia a IIa; D. Prezintă acţiune antivomitivă; E. Indicată în rinite alergice. 15.22. Care dintre următoarele medicamente cu acţiune antihistaminică sunt fenotiazine? A. Clorfeniramina; B. Prometazina; C. Mequitazina; D. Alimemazina; E. Clemastina.
15.23. Următoarele fenomene apar în intoxicaţia acută cu antihistaminice H1: A. Tahicardie sinusală; B. Retenţie urinară; C. Halucinaţii; D. Convulsii; E. Pupile dilatate, fixe. 15.24. Precizaţi afirmaţia corectă pentru receptorii histaminergici H3: A. Generare de prostaglandine; B. Secreţie gastrică acidă; C. Prurit; D. Down reglarea sintezei de histamină; E. Permeabilitate vasculară crescută. 15.25. Receptorii histaminergici H1 sunt localizaţi în: A. Mastocite; B. Muşchi netezi;
C. Mucoasa gastrică; D. Limfocite; E. Endoteliu vascular. Tema nr. 16 ANTIASTMATICE 16.1.Dezechilibrele semnalate în astmul bronşic sunt: A. Deficit de receptori beta-2 adrenergici; B. Predominenţa controlului parasimpaticului; C. Deficit de eliberare a adrenalinei, ca răspuns la hipoxie; D. Dezechilibru al mesagerilor secunzi AMPc/GMPc, în favoarea GMP; E. Nici un răspuns nu este corect. 16.2.Medicamentele utilizate în farmacoterapia astmului bronşic sunt: A. Bronhoconstrictoare;
B. Bronhodilatatoare; 67 C. Inhibitoare ale degranulării mastocitare; D. Antiinflamatoare; E. Curarizante. 16.3.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt adrenomimetice? A. Teofilina; B. Orciprenalina; C. Adrenalina; D. Efedrina; E. Ipratropiu. 16.4.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt parasimpatolitice? A. Montelukast; B. Zileuton; C. Ipratropiu; D. Oxitropiu;
E. Izoprenalina. 16.5.Cre dintre următoarele bronhodilatatoare sunt musculotrope? A. Aminofilina; B. Salbutamol; C. Adrenalina; D. Teofilina; E. Zileuton. 16.6.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antileucotriene? A. Orciprenalina; B. Nedocromil; C. Teofilina; D. Montelukast; E. Zileuton. 16.7.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt inhibitoare ale degranulării mastocitelor? A. Montelukast;
B. Nedocromil; C. Acid cromoglicic; D. Zileuton; E. Ketotifen. 16.8.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt antiinflamatoare (steroidiene, nesteroidiene)? A. Fluticason; B. Zileuton; C. Fenspirid; D. Nedocromil; E. Triamcinolon. 68 16.9.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt antiinflamatoare steroidiene (corticosteroizi)? A. Beclometazon; B. Fenspirid; C. Prednison;
D. Zileuton; E. Fluticason. 16.10. Care dintre următoarele bronhodilatatoare este AINS? A. Nedocromil; B. Zileuton; C. Fenspirid; D. Fluticason; E. Beclometazon. 16.11. În farmacoterapia crizei de astm bronşic, de elecţie sunt: A. Bronhodilatatoare beta-2 adrenergice inhalatoare, cu durată scurtă de acţiune; B. Antiinflamatoare: corticosteroizi sistemici (i.v.); C. Bronhodilatatoare anticolinergice inhalator; D. Bronhodilatatoare musculotrope p.o;
E. Inhibitoare ale degranulării mastocitare p.o. 16.12. Care dintre următoarele bronhodilatatoare adrenomimetice sunt de generaţia a III-a? A. Salbutamol; B. Adrenalina; C. Efedrina; D. Izoprenalina; E. Terbutalina. 16.13. Care dintre următoarele bronhodilatatoare adrenomimetice prezintă durată de acţiune lungă (> 12 ore)? A. Salmeterol; B. Adrenalina; C. Izoprenalina; D. Formoterol; E. Orciprenalina. 16.14. Care sunt avantajele asocierii ipratropiu-fenoterol?
A. Efect bronhodilatator sinergic potenţat şi extins; B. Ascocierea nu reprezintă un avantaj terapeutic; C. Efecte secundare adrenergice şi tahifilaxia adrenergică reduse; D. Asocierea nu poate fi administrată în rinite; E. Asocierea este utilă în crizele de astm cronic sever. 16.15. Teofilina este contraindicată în: A. Astm bronşic (tratament de fond); B. Epilepsie; C. Infarct de miocard; 69 D. Tahiaritmii; E. Bronşita astmatiformă.
16.16. Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt inhibitori selectivi ai 5-lipoxigenazei? A. Zileuton; B. Fluticason; C. Montelukast; D. Beclometazon; E. Zafirlukast. 16.17. Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt antagonişti selectivi, cu afinitate înaltă şi competitivi ai receptorilor CysLT? A. Zileuton, B. Zafirlukast; C. Pranlukast; D. Montelukast; E. Fenspirid. 16.18. Care dintre următoarele situaţii reprezintă indicaţii ale antileucotrienelor?
A. Astm sensibil la acid acetilsalicilic; B. Tratament de fond în astmul cronic (administare p.o.); C. Bronhospasm indus de antigen şi de efort; D. Stare de rău astmatic; E. Tratament de fond în astmul bronşic (administrare i.v., inhalator). 16.19. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte pentru ketotifen? A. Poate fi indicat în sarcină; B. Difuzează prin placentă; C. Indicat în tratamentul de fond al astmului alergic; D. Nu potenţează efectul deprimantelor SNC; E. Este un antagonist al calciului.
16.20. Care dintre următoarele afirmaţii este corectă pentru nedocromil? A. Parasimpatolitic; B. Glucocorticoid; C. Simpatomimetic; D. Utilizat de primă alegere la copiii astmatici; E. Inhibitor selectiv al 5lipoxigenazei. 16.21. Care dintre următoarele acţiuni corespund glucocorticosteroizilor? A. Stimulează sinteza histaminei; B. Acţiune imunodepresivă; C. Acţiune antiinflamatoare; D. Acţiune antiexudativă; E. Hiposecreţie bronşică. 16.22. Care dintre următoarele fenomene apar la trecerea de la glucocorticosteroizii sistemici
la cei inhalatori? 70 A. Moarte prin insuficienţă suprarenală acută; B. Ulcere hemoragice; C. Diabet; D. Fragilitate capilară; E. Retenţie hidrosalină. 16.23. Care dintre următorii glucocorticoizi se pot administra pe cale orală în astmul bronşic? A. Prednison; B. Hidrocortizon hemisuccinat; C. Triamcinolon acetat; D. Prednisolon; E. Beclometazona dipropionat. 16.24. Care dintre următoarele acţiuni pot fi atribuite teofilinei? A. Antisecretoare gastrică; B. Antiinflamatoare; C. Bronhodilatatoare;
D. Imunomodulatoare; E. Antiaritmică. 16.25. Care dintre următoarele medicamente sunt contraindicate la astmatici? A. Barbiturice; B. Morfina; C. Adrenalina. D. Propranolol; E. Pilocarpina; Tema nr. 17 ANTITUSIVE, EXPECTORANTE 17.1. Substanţe cu acţiune periferică utilizate în farmacoterapia tusei sunt: A. Expectorantele; B. Codeina; C. Glaucina; D. Oxeladina; E. Antiseptice şi decongestionante nazale.
17.2.Inhibitoarele centrului tusei sunt: A. Carbocisteina; B. Codeina; C. Dextrometorfan; D. Oxeladina; E. Acetilcisteina. 17.3. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antitusivă sunt opioide? A. Oxeladina; B. Noscapina; C. Codeina; 71 D. Dextrometorfan; E. Clofedanol. 17.4.Centrul tusei este localizat în: A. Mezencefal; B. Muşchii netezi de la nivelul bronhiilor; C. Punte;
D. Bulb; E. Muşchii intercostali. 17.5.Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru codeină? A. Efectul antitusiv apare la doze mai mari decât efectul analgezic; B. Prin metabolizare rezultă morfina (metabolit activ); C. Difuzează prin placentă şi în laptele matern; D. Efectul analgezic este mai slab decât al morfinei; E. Stimulează secreţiile bronşice. 17.6.Care dintre următoarele afirmaţii este falsă pentru codeină? A. Creşte presiunea intrabiliară; B. Efectul inhibitor al centrului respirator bulbar este mai slab decât la morfină; C. Nu deprimă centrul respirator;
D. Produce convulsii la copii; E. Efectul antitusiv este mai slab decât al morfinei. 17.7.Următoarele afirmaţii sunt false pentru codeină, cu o excepţie: A. Scade presiunea intrabiliară; B. Efect anticonvulsivant la copii; C. Nu difuzează prin placentă; D. Prin metabolizare rezultă metaboliţi inactivi; E. Efectul antitusiv apare la doze mai mici decât efectul analgezic. 17.8.În care din următoarele situaţii este indicată morfina ca antitusiv? A. Cancer pulmonar; B. Fracturi de coaste; C. Pneumotorax; D. Infarct pulmonar; E. De elecţie în tusea uscată iritativă în răceala comună.
17.9.Care dintre următoarele antitusive centrale nu sunt opioide? A. Butamirat; B. Pentoxiverina; C. Codeina; D. Oxeladina; E. Clofedanol. 17.10. Care dintre următoarele antitusive sunt utilizate în tusea iritativă neproductivă? A. Pentoxiverina; B. Oxeladina; 72 C. Clobutinol; D. Codeina; E. Acetilcisteina. 17.11. Expectorantele produc fluidificarea sputei prin: A. Modificarea proprietăţilor fizicochimice ale secreţiei vâscoase;
B. Inhibarea secreţiei glandelor bronşice; C. Mărirea secreţiei glandelor bronşice; D. Inhibarea mecanismelor de eliminare a sputei. E. Stimularea mecanismelor de eliminare a sputei; 17.12. Secretostimulantele care acţionează prin mecanism mixt sunt: A. Benzoat de sodiu; B. Derivaţi de guaiacol; C. Săruri de amoniu; D. Tripsina; E. Bromhexina. 17.13. Bronhosecretoliticele care acţionează prin mecanism biochimic sunt: A. Acetilcisteina; B. Alfachimotripsina;
C. Tiloxapol; D. Tripsina; E. Bromhexina. 17.14. Care dintre următoarele bronhosecretolitice acţionează prin mecanism chimic? A. Bromhexina; B. Ambroxol; C. Alfachimotripsina; D. Acetilcisteina; E. Carbocisteina. 17.15. Care dintre următoarele bronhosecretolitice acţionează prin mecanism mucoreglator? A. Alfachimotripsina; B. Bromhexina; C. Iodura de sodiu; D. Ambroxol; E. Benzoatul de sodiu.
17.16. Care dintre următoarele bronhosecretolitice acţionează prin mecanism fizico-chimic (de reducere a tensiunii superficiale)? A. Bromhexina; B. Ambroxol; C. Acetilcisteina; D. Carbocisteina; E. Tiloxapol. 73 17.17. Care dintre următoarele metode terapeutice cu valoare expectorantă este nemedicamentoasă? A. Saponine din specii de Primula administrate p.o.; B. Săruri de amoniu administrate p.o.;
C. Inhalare de vapori de apă calzi sau aerosoli dintr-o soluţie de clorură de sodiu izotonă sau hipertonă; D. Ioduri administrate p.o.; E. Benzoat de sodiu administrat p.o. 17.18. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru sărurile de amoniu? A. Efect stimulant asupra SNC; B. Contraindicate în ulcer gastroduodenal; C. Contraindicate în bronşite acute; D. Indicate în bronşite acute; E. Contraindicate în epilepsie. 17.19. Care dintre următoarele situaţii reprezintă contraindicaţii ale iodurilor? A. Bronşită cronică;
B. Stări congestive pulmonare acute; C. Ulcer gastro-duodenal; D. Sensibilizare la iod; E. Hipertiroidie. 17.20. Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă asocieri interzise acetilcisteinei? A. Tetraciclină; B. Ciclofosfamidă; C. Eritromicină; D. Intoxicaţie cu paracetamol; E. Antitusive (în tusea intensă). 17.21. Care dintre următoarele expectorante poate fi utilizat ca antidot în intoxicaţii cu paracetamol? A. Acetilcisteina; B. Bromhexina; C. Ambroxol; D. Clorură de amoniu;
E. Benzoatul de sodiu. 17.22. Care dintre următoarele expectorante este indicat în uropatia produsă de ciclofosfamidă? A. Ambroxol; B. Bromhexina; C. Acetilcisteina; D. Benzoat de sodiu; E. Iodura de sodiu. 17.23. Care dintre următoarele expectorante prezintă metaboliţi activi? A. Carbocisteina; 74 B. Ambroxol; C. Guaifenesina; D. Tiloxapol; E. Bromhexina.
17.24. Care dintre următoarele expectorante se elimină prin secreţie salivară? A. Ambroxol; B. Clorura de amoniu; C. Carbocisteina; D. Bromhexina; E. Ioduri. 17.25. Care dintre următoarele expectorante prezintă şi acţiune diuretică? A. Acetilcisteina; B. Ambroxol; C. Clorura de amoniu; D. Bromhexina; E. Benzoat de sodiu. Tema nr. 18 DIURETICE 18.1.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică sunt tiazide?
A. Hidroclorotiazida; B. Ciclopentiazida; C. Furosemid; D. Politiazida; E. Acid etacrinic. 18.2.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică inhibă reabsorbţia sodiului, la nivelul segmentului terminal cortical al ansei Henle? A. Furosemid; B. Clopamid; C. Xipamid; D. Hidroclorotiazida; E. Acid etacrinic. 18.3.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică sunt inhibitoare ale anhidrazei carbonice? A. Hidroclorotiazida; B. Metazolamida.
C. Acetazolamida; D. Acid etacrinic; E. Xipamid. 18.4.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antagonişti competitivi ai aldosteronului? A. Triamteren; 75 B. Canrenona; C. Amilorid; D. Spironolactona; E. Furosemid. 18.5. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antagonişti de efect ai aldosteronului? A. Furosemid; B. Canrenona; C. Triamteren; D. Amilorid;
E. Spironolactona. 18.6.Care dintre următoarele substanţe cu acţiune diuretică sunt diuretice osmotice? A. Furosemid; B. Indapamid; C. Hidroclorotiazida; D. Triamteren; E. Manitol. 18.7.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică elimină potasiu? A. Triamteren; B. Spironolactona; C. Hidroclorotiazida; D. Canrenona; E. Amilorid. 18.8.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică reţin potasiu? A. Furosemid;
B. Spironolactona; C. Canrenona; D. Triamteren; E. Amilorid. 18.9.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă eficacitate mare? A. Indacrinona; B. Acetazolamida; C. Furosemid; D. Spironolactona; E. Acid etacrinic. 18.10. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă eficacitate slabă? A. Canrenona; B. Spironolactona; C. Triamteren; D. Acetazolamida;
76 E. Acid etacrinic. 18.11. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă acţiune de scurtă durată? A. Politiazida; B. Furosemid; C. Acid etacrinic; D. Clortalidona; E. Indapamid. 18.12. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă acţiune de lungă durată? A. Spironolactona; B. Politiazida; C. Indapamid; D. Acid etacrinic; E. Ciclotiazida.
18.13. Care dintre următoarele situaţii reprezintă dezechilibre electrolitice şi acido-bazice rezultate în urma tratamentului cu diuretice? A. Hipopotasemie; B. Hiperpotasemie; C. Hipomagneziemie; D. Acidoză hipercloremică; E. Hiperazotemie. 18.14. În edemul pulmonar acut de elecţie este: A. Furosemid i.v.; B. Furosemid p.o., în doze mari; C. Hidroclorotiazida; D. Spironolactona; E. Xipamid. 18.15. În care dintre următoarele situaţii se administrează manitol i.v? A. Edem cerebral;
B. Edem pulmonar acut; C. Glaucom acut congestiv; D. Ciroza hepatică; E. Insuficienţă renală acută. 18.16. Care dintre următoarele situaţii reprezintă indicaţii ale hidroclorotiazidei? A. Diabet insipid nefrogen; B. Alcaloză; C. Litiază urinară oxalică; D. Sarcină; E. Hipertensiune arterială. 18.17. Efectul antidiuretic al hidroclorotiazidei constă în: 77 A. Inhibarea fosfolipazei A2; B. Inhibarea fosfodiesterazei, cu creşterea concentraţiei de AMPc, mediator de care depinde permeabilitatea pentru apă a tubilor distali şi colectori;
C. Inhibarea enzimei de conversie a angiotensinei; D. Stimularea fosfodiesterazei cu scăderea concentraţiei de AMPc, mediator de care depinde permeabilitatea pentru apă a tubilor distali şi colectori; E. Stimularea fosfolipazei C. 18.18. Furosemidul este indicat în: A. Edem pulmonar acut; B. Sarcină; C. Edem cerebral; D. Alăptare; E. Intoxicaţia cu barbiturice. 18.19. Acetazolamida este utilizată: A. În insuficienţa renală cu anurie; B. Ca diuretic; C. Ca hiposecretor gastric; D. În glaucom; E. În epilepsie.
18.20. Spironolactona este contraindicată în: A. Hiperpotasemie; B. Insuficienţă hepatică gravă; C. Alăptare; D. Edeme cu hiperaldosteronism; E. Edeme refractare, în asociere cu furosemid. 18.21. Care dintre următoarele substanţe sunt metaboliţi activi ai spironolactonei? A. Canrenona; B. Hidroclorotiazida; C. Triamteren; D. Amilorid; E. Acid canrenonic. 18.22. Care dintre afirmaţiile următoare este falsă pentru hidroclorotiazidă? A. Este diuretic; B. Este antidiuretic;
C. Este antihipertensiv; D. Scade glicemia; E. Creşte toxicitatea sărurilor de litiu. 18.23. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată pentru Indapamid? A. Diuretic de ansă; B. Durată scurtă de acţiune; C. Inhibă anhidraza carbonică; D. Durata lungă de acţiune; 78 E. Prezintă acţiune hiperglicemiantă. 18.24. Diureticele pot acţiona prin următoarele mecanisme: A. Inhibarea reabsorbţiei de sodiu, la nivelul segmentului terminal al ansei Henle;
B. Inhibarea reabsorbţiei de sodiu, la nivelul segmentului ascendent al ansei Henle; C. Inhibarea anhidrazei carbonice; D. Stimularea reabsorbţiei de sodiu la nivelul segmentului ascendent al ansei Henle; E. Stimularea anhidrazei carbonice. 18.25. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru acidul etacrinic? A. De primă alegere în edemul pulmonar acut; B. Diuretic din grupa tiazidelor; C. Diuretic de ansă; D. Ototoxicitate cu surditate reversibilă sau definitivă; E. Antagonist de efect al aldosteronului. GRILE EXAMEN LICENŢĂ 2011
Disciplina de Farmacognozie 1. Următorii alcaloizi din Secale cornutum au acţiune antimigrenoasă: A. dihidroergometrina B. ergometrina C. ergotamina D. dihidroergotamina E. dihidroergotoxina 2. Metil-ergometrina: A. este un derivat de acid lisergic B. este lipsită de acţiune ocitocică C. are proprietăţi ocitocice mai intense şi de mai lungă durată decât ergometrina D. este un derivat de acid izolisergic E. intră în compoziţia preparatului Buscopan 3. Esenţiale pentru acţiunea analgezică a morfinei sunt:
A. atomul de azot heterociclic B. gruparea de amină terţiară legată de ciclul aromatic printr-o catenă constituită din doi atomi de carbon aflaţi într-un aranjament spaţial determinat C. gruparea cetonică D. atomul de azot cuaternar E. nucleul ciclohexanic 4. Atropina: A. este derivat de acid L-tropic B. este D, L-hiosciamina C. este esterul 3-alfa-hidroxitropanolului D. are acţiune midriatică E. este derivat de pseudotropanol 5. Rezerpina: A. determină bradicardie B. scade peristaltismul intestinal C. provoacă tahicardie D. determină retenţie hidrosalină
E. scade presiunea arterială 6. Acţiunea spasmolitică a atropinei este imprimată de: A. integritatea legăturii ester dintre tropanol şi acidul tropic B. prezenţa grupării metil la C4 al tropanolului C. puntea epoxi existentă la C6 – C7 D. structura de tip tropanol E. structura de tip pseudotropanol 7. Papaverina este utilizată în terapeutică: A. ca spasmolitic B. ca analgezic C. în tratamentul afecţiunilor gastrointestinale şi ale traiectului urinar D. ca antispastic E. ca expectorant
8. Următorii alcaloizi se utilizează în terapeutică pentru acţiunea lor antiaritmică: A. serpentina B. ergotamina C. chinidina D. ajmalicina E. ajmalina 9. Următorii alcaloizi se utilizează în terapeutică pentru acţiunea antispastică/spasmolitică: A. atropina B. narcotina C. papaverina D. morfina E. codeina 10. În tratamentul afecţiunilor hepatobiliare se prescriu preparate din: A. Secale cornutum B. Chelidonii herba
C. Belladonnae folium D. Ipecacuanhae radix E. Rauwolfiae radix 11. Următorii alcaloizi au acţiune antimicrobiană: A. morfina B. sanguinarina C. ergometrina D. rezerpina E. cheleritrina 12. Care dintre alcaloizii menţionaţi au acţiune antihipertensivă: A. emetina B. serpentina C. codeina D. dihidroergotoxina E. ergocriptina 13. Atropina este indicată în: A. tratamentul glaucomului B. oftalmologie
C. tratamentul spasmelor tubului digestiv D. adenom de prostată E. intoxicaţii cu insecticide organofosforice 14.Chelidonii herba conţine: A. hiosciamină B. chelidonină C. berberină D. emetină E. sanguinarină 15. Alcaloizii din Secale cornutum sunt: A. derivaţi terpenici B. de tip aminoalcool C. derivaţi de ornitină D. de tip peptidic E. derivaţi de iohimban 16. Morfina: A. se foloseşte în terapeutică drept antitusiv
B. aparţine, din punct de vedere chimic, flavonoidelor C. face parte dintre alcaloizii cuaternari, coloraţi D. are acţiune analgezică E. determină, la administrare repetată, farmacodependenţă 17. Acţiunea ocitocică a alcaloizilor lisergici din Secale cornutum este legată de: A. catena polipeptidică B. dubla legătură între C9 – C10 C. funcţia aminoalcool D. structura de tip acid izolisergic E. atomul de azot cuaternar 18. Codeina acţionează ca: A. antitusiv B. bronhodilatator C. slab analgezic D. vasodilatator cerebral E. expectorant
19. Alcaloizii morfinanici acţionează: A. analgezic B. spasmolitic C. hipnotic D. citotoxic E. narcotic 20. Emetina este: A. tranchilizantă B. spasmolitică C. expectorantă D. amoebicidă E. antiaritmică 21. Rauwolfiae radix conţine: A. ergometrină B. rezerpină C. solanină D. ajmalicină E. iohimbină 22. Latexul conţinut în Chelidonii herba are proprietăţi:
A. citotoxice B. emoliente C. antivirale D. cicatrizante E. proteolitice 23. Acţiunea citotoxică a emetinei se explică prin: A. paralizia centrilor medulari B. inhibarea sintezei proteice C. stimularea diviziunii celulare D. stimularea sintezei proteice E. inhibarea centrilor bulbari 24. Papaverina: A. este analgezică B. este coronarodilatatoare C. este spasmolitică D. provoacă farmacodependenţă E. are nucleu indolic 25. Opium: A. se obţine din capsulele imature de Papaver somniferum
B. se administrează parenteral C. se obţine din scleroţii ciupercii Claviceps purpurea D. are gust amar, dezagreabil E. conţine scopolamină GRILE EXAMEN LICENŢĂ 2011 Disciplina de Biochimie Generală şi Aplicată 1. Tiaminpirofosfatul: A. Este o coenzimă sintetizată pornind de la vitamina B2 B. Este o coenzimă sintetizată pornind de la vitamina B1 C. Participă la transferul unei unităţi metilice D. Participă la transferul unei unităţi aldehidice activate E. Participă la transferul unei unităţi cetonice activate 2. FMN şi FAD: A. Sunt coenzime flavinice
B. Participă la reacţii de metilare C. Participă la reacţii de oxidoreducere D. Prin oxidare trec în FMNH2 şi FADH2 E. Prin reducere trec în FMNH2 şi FADH2 3. Vitamina PP: A. Este reprezentată de acidul nicotinic B. Este reprezentată de nicotinamidă C. Nu determină formarea de coenzime D. Conţine în structură un nucleu pirimidinic E. Intră în structura NAD şi NADP 4. Vitamina B6: A. Este reprezentată de piridoxal-5fosfat
B. Este reprezentată de piridoxină, piridoxal, piridoxamină C. Participă la reacţii de reducere D. Participă la reacţii de transaminare E. Participă la reacţii de decarboxilare 5. Reacţia de transaminare sub acţiunea enzimelor piridoxalfosfat dependente: A. Are loc prin mecanism secvenţial aleatoriu B. Are loc prin mecanism secvenţial ordonat C. Are loc prin mecanism de tip ping-pong D. Este întâlnită la metabolizarea proteinelor E. Este întâlnită la metabolizarea aminoglucozidelor 6. Acidul pantotenic:
A. Participă în mod direct la sinteza acizilor graşi B. Participă la sinteza coenzimei A C. Conţine în structură coenzima A D. Este fosforilat la nivelul organelor E. Este hidrolizat la nivelul organelor 7. Biotina în calitate de coenzimă intră în structura: A. Piruvat carboxilazei B. Piruvat decarboxilazei C. Acetil-coenzimei A decarboxilazei D. Acetil-coenzimei A carboxilazei E. Piruvat dehidrogenazei 8. Vitamerele vitaminei B12 sunt: A. Metoxicobalamina B. Metilcobalamina C. Ciancobalamina D. Hidroxicobalamina
E. Hidrocobalamina 9. Transformarea homocisteinei în metionină necesită coenzime provenind din: A. Vitamina B5 B. Vitamina B6 C. Vitamina B7 D. Vitamina B9 E. Vitamina B12 10. Acidul folic participă la transferul grupelor de un atom de carbon sub formă de: A. Acid folic B. Acid dihidrofolic C. Acid tetrahidrofolic D. Acid difolic E. Acid tetrafolic 11. Acidul tetrahidrofolic participă la transferul următoarelor grupe cu un atom de carbon: A. Metil
B. Metilen C. Metoxi D. Formamido E. Formimino 12. Acidul ascorbic participă la următoarele transformări: A. Acid folic → Acid tetrahidroflic B. Acid tetrahidrofolic → Acid folic C. Fe2+ → Fe3+ D. Fe3+ → Fe2+ E. Prolină → Hidroxiprolină 13. Acidul ascorbic participă la sinteza sau degradarea următoarelor substanţe: A. Adrenalina B. Tiamina C. Acizi biliari D. Biotina E. Piridoxina 14. Vitamina A este implicată în procesul vederii sub formă de:
A. Acid retinoic B. 11-cis-retinal C. All-trans-retinal D. Alfa-caroten E. Beta-caroten 15. Ergosterolul şi 7dehidrocolesterolul sunt precursori ai vitaminei: A. F B. E C. D2 D. D3 E. A 16. Sinteza 1,25dihidroxicalciferolului din 25hidroxicalciferol: A. Are loc la nivelul ficatului B. Are loc la nivelul placentei C. Are loc la nivelul tubilor renali D. Este influenţată de nivelul calciului plasmatic
E. Este influenţată de nivelul fosforului plasmatic 17. Acţiunea antioxidantă a vitaminei E: A. Este evidentă la concentraţii mari ale oxigenului B. Este evidentă la concentraţii mici ale oxigenului C. Este sinergică cu a seleniului D. Este sinergică cu a vitaminei F E. Este sinergică cu a betacarotenului 18. Deficitul de vitamină K este determinat de: A. Lipsa factorului intrinsec B. Lipsa factorului extrinsec C. Malabsorbţia lipidelor D. Malabsorbţia proteinelor E. Afecţiuni pancreatice 19. Vitamina K este implicată în activarea factorilor coagulării:
A. II B. III C. VI D. VII E. X 20. Formele active ale vitaminei C sunt: A. Acidul L-ascorbic B. Acidul D-ascorbic C. Acidul L-dehidroascorbic D. Acidul D-dehidroascorbic E. Acidul L,D-ascorbic 21. Transformarea L-metilmalonilCoA Succinil-CoA necesită prezenţa: A. Metil-cobalaminei B. Dimetil-cobalaminei C. Adenozil-cobalaminei D. Deoxiadenozil-cobalaminei E. Ciancobalaminei
22. Carboxilarea acidului piruvic cu formarea de acid oxalacetic are loc cu participarea: A. Tiaminei B. Biotinei C. Piridoxinei D. Niacinei E. Riboflavinei 23. În reacţia de decarboxilare a acidului piruvic la acetil-CoA sunt implicate următoarele coenzime: A. Tiaminpirofosfat B. Tetrahidrofolat C. Acidul lipoic D. NAD+ E. NADP+ 24. FMN sau FAD sunt coenzime pentru următoarele enzime: A. Hemsintaza B. Aldehid dehidrogenaza
C. Piruvat decarboxilaza D. Aminoacid oxidaza E. Transaminaza 25. În metabolismul aminoacizilor piridoxalfosfatul este coenzimă în următoarele reacţii: A. Decarboxilare B. Transaminare C. Trans-metilare D. Trans-sulfurare E. Demetilare GRILE EXAMEN LICENŢĂ 2011 Disciplina de Biochimie Generală şi Aplicată 1. Tiaminpirofosfatul: A. Este o coenzimă sintetizată pornind de la vitamina B2 B. Este o coenzimă sintetizată pornind de la vitamina B1
C. Participă la transferul unei unităţi metilice D. Participă la transferul unei unităţi aldehidice activate E. Participă la transferul unei unităţi cetonice activate 2. FMN şi FAD: A. Sunt coenzime flavinice B. Participă la reacţii de metilare C. Participă la reacţii de oxidoreducere D. Prin oxidare trec în FMNH2 şi FADH2 E. Prin reducere trec în FMNH2 şi FADH2 3. Vitamina PP: A. Este reprezentată de acidul nicotinic B. Este reprezentată de nicotinamidă
C. Nu determină formarea de coenzime D. Conţine în structură un nucleu pirimidinic E. Intră în structura NAD şi NADP 4. Vitamina B6: A. Este reprezentată de piridoxal-5fosfat B. Este reprezentată de piridoxină, piridoxal, piridoxamină C. Participă la reacţii de reducere D. Participă la reacţii de transaminare E. Participă la reacţii de decarboxilare 5. Reacţia de transaminare sub acţiunea enzimelor piridoxalfosfat dependente: A. Are loc prin mecanism secvenţial aleatoriu
B. Are loc prin mecanism secvenţial ordonat C. Are loc prin mecanism de tip ping-pong D. Este întâlnită la metabolizarea proteinelor E. Este întâlnită la metabolizarea aminoglucozidelor 6. Acidul pantotenic: A. Participă în mod direct la sinteza acizilor graşi B. Participă la sinteza coenzimei A C. Conţine în structură coenzima A D. Este fosforilat la nivelul organelor E. Este hidrolizat la nivelul organelor 7. Biotina în calitate de coenzimă intră în structura: A. Piruvat carboxilazei B. Piruvat decarboxilazei
C. Acetil-coenzimei A decarboxilazei D. Acetil-coenzimei A carboxilazei E. Piruvat dehidrogenazei 8. Vitamerele vitaminei B12 sunt: A. Metoxicobalamina B. Metilcobalamina C. Ciancobalamina D. Hidroxicobalamina E. Hidrocobalamina 9. Transformarea homocisteinei în metionină necesită coenzime provenind din: A. Vitamina B5 B. Vitamina B6 C. Vitamina B7 D. Vitamina B9 E. Vitamina B12 10. Acidul folic participă la transferul grupelor de un atom de carbon sub formă de:
A. Acid folic B. Acid dihidrofolic C. Acid tetrahidrofolic D. Acid difolic E. Acid tetrafolic 11. Acidul tetrahidrofolic participă la transferul următoarelor grupe cu un atom de carbon: A. Metil B. Metilen C. Metoxi D. Formamido E. Formimino 12. Acidul ascorbic participă la următoarele transformări: A. Acid folic → Acid tetrahidroflic B. Acid tetrahidrofolic → Acid folic C. Fe2+ → Fe3+ D. Fe3+ → Fe2+ E. Prolină → Hidroxiprolină
13. Acidul ascorbic participă la sinteza sau degradarea următoarelor substanţe: A. Adrenalina B. Tiamina C. Acizi biliari D. Biotina E. Piridoxina 14. Vitamina A este implicată în procesul vederii sub formă de: A. Acid retinoic B. 11-cis-retinal C. All-trans-retinal D. Alfa-caroten E. Beta-caroten 15. Ergosterolul şi 7dehidrocolesterolul sunt precursori ai vitaminei: A. F B. E C. D2
D. D3 E. A 16. Sinteza 1,25dihidroxicalciferolului din 25hidroxicalciferol: A. Are loc la nivelul ficatului B. Are loc la nivelul placentei C. Are loc la nivelul tubilor renali D. Este influenţată de nivelul calciului plasmatic E. Este influenţată de nivelul fosforului plasmatic 17. Acţiunea antioxidantă a vitaminei E: A. Este evidentă la concentraţii mari ale oxigenului B. Este evidentă la concentraţii mici ale oxigenului C. Este sinergică cu a seleniului D. Este sinergică cu a vitaminei F
E. Este sinergică cu a betacarotenului 18. Deficitul de vitamină K este determinat de: A. Lipsa factorului intrinsec B. Lipsa factorului extrinsec C. Malabsorbţia lipidelor D. Malabsorbţia proteinelor E. Afecţiuni pancreatice 19. Vitamina K este implicată în activarea factorilor coagulării: A. II B. III C. VI D. VII E. X 20. Formele active ale vitaminei C sunt: A. Acidul L-ascorbic B. Acidul D-ascorbic C. Acidul L-dehidroascorbic
D. Acidul D-dehidroascorbic E. Acidul L,D-ascorbic 21. Transformarea L-metilmalonilCoA Succinil-CoA necesită prezenţa: A. Metil-cobalaminei B. Dimetil-cobalaminei C. Adenozil-cobalaminei D. Deoxiadenozil-cobalaminei E. Ciancobalaminei 22. Carboxilarea acidului piruvic cu formarea de acid oxalacetic are loc cu participarea: A. Tiaminei B. Biotinei C. Piridoxinei D. Niacinei E. Riboflavinei 23. În reacţia de decarboxilare a acidului piruvic la acetil-CoA sunt implicate următoarele
coenzime: A. Tiaminpirofosfat B. Tetrahidrofolat C. Acidul lipoic D. NAD+ E. NADP+ 24. FMN sau FAD sunt coenzime pentru următoarele enzime: A. Hemsintaza B. Aldehid dehidrogenaza C. Piruvat decarboxilaza D. Aminoacid oxidaza E. Transaminaza 25. În metabolismul aminoacizilor piridoxalfosfatul este coenzimă în următoarele reacţii: A. Decarboxilare B. Transaminare C. Trans-metilare D. Trans-sulfurare E. Demetilare
GRILE EXAMEN LICENŢĂ 2011 Disciplina de Toxicologie Tema „Toxicomanii şi doping” 1. Precizaţi caracteristicile toxicomaniei: A. dependenţă psihică şi/sau fizică faţă de efectele drogului B. dorinţa de neînvins sau necesitatea de a continua consumarea drogului C. tendinţa de a mări progresiv dozele D. efectele nocive asupra individului, familiei, societăţii. E. lipsa sindromului de abstinenţă la suprimarea drogului 2. Care dintre următoarele enunţuri sunt corecte: A. toxicomania este determinată de consumarea repetată a unui drog B. toxicomania este o intoxicaţie acută profesională C. toxicomania are efecte nocive aspra societăţii D. toxicomania este o intoxicaţie cronică
E. politoxicomania reprezintă consumarea mai multor droguri 3. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte despre doping: A. reprezintă întrebuinţarea în special a substanţelor psihoanaleptice B. măreşte performanţele fizice sau intelectuale C. nu aduce prejudicii eticii sportive D. prezintă efecte nedorite asupra integrităţii fizice şi psihice a concurentului. E. înlătură în mod artificial senzaţia de oboseală 4. Manifestările neuropsihice din alcoolism sunt: A. ciroză B. polinevrită C. insomnie D. delirum tremens E. tulburări de comportament 5. Manifestările organosomatice din alcoolism sunt:
A. ulcere B. nevrită optică retrobulbară C. delirum tremens D. hepatită subacută E. tulburări endocrine 6. Farmacodependenţa barbiturică se caracterizează prin: A. creşterea toleranţei B. dependenţa psihică C. dependenţa fizică D. poliurie E. hiperaciditate gastrică 7. Precizaţi tulburările psihice din farmacodependenţă barbiturică: A. tentative de sinucidere B. confuzii mintale C. halucinaţii vizuale D. tulburări de vedere E. scăderea capacităţii intelectuale 8. Tulburările neurologice în farmacodependenţa barbiturică sunt: A. ameţeli
B. tremurături C. scăderea apetitului D. hipotensiune E. dificultate de vorbire 9. Sindromul de abstinenţă la derivaţii barbiturici se manifestă prin: A. hipertensiune B. insomnii C. anxietate. D. somnolenţă E. convulsii 10. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte în cazul amfetaminomaniei: A. este o toxicomanie majoră B. antrenează cu uşurinţă politoxicomanii C. se instalează dependenţă psihică puternică D. este o toxicomanie minoră E. se instalează dependenţa fizică 11. Tulburările cardiovasculare din amfetaminomanie sunt: A. hipotensiune
B. bradicardie C. tahicardie cu aritmie D. hipertensiune E. colaps cardiovascular 12. Tulburările neuropsihice din amfetaminomanie sunt: A. crize epileptiforme B. halucinaţii tactile, vizuale, auditive C. somnolenţă D. vertije E. hipertensiune 13. * Sindromul de abstinenţă în cazul amfetaminomaniei se manifestă prin: A. apatie B. constipaţie C. midriază D.convulsii E. hipertensiune 14. Canabismul se caracterizează prin: A. dependenţă psihică puternică B. alterarea profundă a psihicului
C. toleranţă minimă D. dependenţă fizică E. tendinţa de a trece la alte toxicomanii 15.Toxicomanul dependent de drogurile obţinute din cânepa indiană prezintă următoarele simptome: A. pierdere ponderală până la caşexie B. insomnii C. halucinaţii D. creşterea apetitului E. convulsii 16. Morfinomanul prezintă următoarele tulburări psiho-somatice: A. midriază B. secreţii crescute C. faţă palidă D. extremităţi reci E. piele uscată cu erupţii 17.Toxicomanul dependent de morfină prezintă ca simptome caracteristice: A. faţă palidă
B. mioză C. somnolenţă D. sindrom de abstinenţă la continuarea administrării E. agresivitate 18. Sindromul de abstinenţă la morfinomani se manifestă prin: A. hipertermie B. mioză C. hipotensiune D. dureri musculare şi articulare E. anorexie 19. În heroinomanie administrarea drogului se face: A. pe cale rectală B. prin prizare nazală C. prin fumat D. parenteral E. cutanat 20. Decesul prin supradozare cu heroină se produce prin: A. deprimarea centrilor respiratori
B. convulsii C. hipertensiune D. dureri musculare E. edem pulmonar 21. Toxicomania indusă de dietilamina acidului lisergic (LSD25) se caracterizează prin: A. dependenţă psihică puternică B. efecte halucinogene C. dependenţă fizică D. alterarea profundă a psihicului E. nu prezintă implicaţii sociale 22. Faza euforică din cocainomanie se manifestă prin: A. bună dispoziţie B. luciditate intelectuală C.privire vioaie- midriază D. dispnee E. agresivitate 23. * Cocainomanul nu prezintă: A. mioză
B. halucinaţii olfactive, C. perforarea septului nazal D. delir E. crize de furie 24. Efectele nocive din tabagism constau în: A. emfizem pulmonar B. hipertensiune C. insomnii D. pierderea ponderală E. acufene. 25. * Tulburările neuropsihice din tabagism sunt: A. inapetenţă B. aritmii C. cefalee D. bronşită cronică E. cancer 1 SUBIECTE EXAMEN PRACTICĂ AN V (2010/2011)
1. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. BROMHEXIN soluţie Clorhidrat de bromhexin 0.20 g Acid tartric 0.10 g Parahidroxibenzoat de metil 0.07 g Parahidroxibenzoat de propil 0.03 g Apa distilata q. s. ad 100 g 2. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. ASMOFUG soluţie Cafeina anhidră 0,93 g
Teofilină 0,50 g. Iodura de potasiu 1,80 g Apa de mentă q. s. ad 100 g 3. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. Rp./ Guaiacol sulfonat de potasiu 6 g Tinctura de portocale 10 g Apa distilata 10 g 2 Sirop simplu q. s. ad 100 g M.f. sirop D.s. intern 4. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii;
- mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. SIROGAL sirop Guaiacol sulfonat de potasiu 2.30 g Benzoat de sodiu 2.30 g Tinctura de omag 0.96 g Sirop simplu q. s. ad 100 g 5. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. SOLUŢIE ALCOOLICĂ DE CAMFOR Camfor 10 g Alcool 70 g Apa distilata q. s. ad 100 g 6. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare;
- caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. SOLUŢIE ALCOOLICĂ DE IOD IODURAT Iod 2 g Iodura de potasiu 3 g Alcool 50° q. s. ad 100 g 3 7. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. Rp./ Acid benzoic Acid salicilic Iod aa 1.5 g Benzoat de sodiu 3.0 g
Alcool 70° q. s. ad 100 g M.f. solutie D.s. extern 8. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. CLOROCALCIN Clorura de calciu 18.18 g Alcool 1.00 g Glicerol 9.00 g Aldehida cinamică 0.014 g Apa distilata q. s. ad 100 g 9. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice;
- reacţii adverse. SOLUŢIE DE DIGOXINĂ Digoxin 0.05 g Propilenglicol 10.00 g Alcool etilic 51.60 g Apa distilata q. s. ad 100 g 4 10. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. Rp./ Borax 11 g Benzocaina 1 g Propilenglicol 36 g Glicerol 25 g Ulei volatil de menta X gttae Apa distilata q. s. ad 100 g M.f. solutie
D.s. extern 11. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. SOLUŢIE DE EPINEFRINĂ Epinefrina 0.10 g Clorura de sodiu 0.80 g Acid clorhidric 1N 1.00 ml Pirosulfit de sodiu 0.08 g Clorbutanol 0.50 g Apa distilata q. s. ad 100 g 12. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse.
Rp./ Camfor 1.00 g Alcool 10.00 g Apa distilata q. s. ad 100 g M.f. solutie D.s. extern 5 13. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. Borax 10.00 g Glicerol q. s. ad 100.00 g M.f. solutie D.s. extern 14. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii;
- mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. SOLUŢIE AURICULARĂ CU CLORAMFENICOL ŞI FLUOCINOLON Cloramfenicol 0.5 g Fluocinolon acetonid 0.05 g Propilenglicol 60.00 g Clorura de benzalconiu 0.02 g Apa distilata q. s. ad 100 g 15. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. RINOFUG picături pentru nas Clorhidrat de nafazolina 0.10 g Fosfat disodic 0.72 g Fosfat monosodic 0.22 g Clorura de sodiu 0.60 g
Fenosept 1.00 g Apa distilata q. s. ad 100 g 6 16. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. Rp./ Mentol 0.45 g Ulei volatil de eucalipt 0.20 g Timol 0.30 g Ulei de parafină q. s. ad 100 g M.f. solutie D.s. extern 17. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii;
- mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. BIXTONIM picături pentru nas Clorhidrat de efedrina 0.50 g Hidrocortizon 0.02 g Clorhidrat de nafazolina 0.10 g Tiomersal 0.001 g Alcool 2.40 g Clorura de sodiu 0.90 g Apa distilata q. s. ad 100 g 18. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. ROMAZULAN soluţie Extract fluid de musetel 96 g Ulei de musetel 0.3 g Tween 80 3.7 g
7 19. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. TINCTURA ANTICHOLERINA Tinctura de opiu 17 g Extract fluid de crusin 3.4 g Ulei volatil de scortisoara 1.0 g Ulei volatil de menta 5.0 g Acid clorhidric diluat 1.0 g Alcool q. s. ad 100 g 20. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse.
Rp./ Cloramfenicol 0.5 g Acid boric 1.6 g Borax 0.5 g Fenosept 0.5 g Apa distilata q. s. ad 100 g M.f. solutie D.s. extern 21. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. SOLUŢIE INJECTABILĂ DE PAPAVERINĂ Clorhidrat de papaverina 4.00 g Edetat disodic monocalcic 0.012 g Apa distilata pentru preparate injectabile q. s. ad 100 ml 8
22. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. SOLUŢIE INJECTABILĂ DE FITOMENADIONĂ Fitomenadiona 1.30 g Tween 80 9.10 g Propilenglicol 2.69 g Fenol 0.50 g Solutie tampon acetat pH=5.9 10 ml Apa distilata pentru preparate injectabile q. s. ad 100 ml 23. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice;
- reacţii adverse SOLUŢIE INJECTABILĂ DE CLORURĂ DE SODIU COMPUSĂ Clorura de sodiu 8.60 g Clorura de potasiu 0.30 g Clorura de calciu 0.50 g Apa distilata pentru preparate injectabile q. s. ad 100 ml 24. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse SOLUŢIE PERFUZABILĂ DE FRUCTOZĂ Fructoza 54 g 100 g 400 g Apa distilata pentru preparate injectabile q. s. ad 100 ml 9
25. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse SOLUŢIE PERFUZABILĂ DE METRONIDAZOL Metronidazol 5.00 g Glucoza 54.72 g Clorura de sodiu 0.28 g Acid clorhidric 0.1 N 2.48 g Apa distilata pentru preparate injectabile q. s. ad 100 ml 26. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse
PICĂTURI PENTRU OCHI CU NITRAT DE PILOCARPINĂ Nitrat de pilocarpina 2.00 g Acid boric 1.50 g Borax 1.00 g Fenosept 1.00 g Apa distilata q. s. ad 100 g 27. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse SOLUŢIE INJECTABILĂ DE FENOBARBITAL Fenobarbital 10.00 g Propilenglicol q. s. ad 1000.00 ml 10 28. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare;
- caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse SOLUŢIE INJECTABILĂ DE CLORHIDRAT DE PROCAINĂ Clorhidrat de procaina 80.00 g Apa distilata pentru prearate injectabile q. s. ad 1000.00 ml 29. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse SULFAT DE BARIU – suspensie uscată Sulfat de bariu 120 g. Polisorbat 80 0,60 g. Tragacanta 1,2 g. Srbitol 12 g. Citrat de sodiu 1,2 g.
30. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse ALMAGEL A suspensie Hidroxid de magneziu 0,35 g. Hidroxid de aluminiu gel 2,18 g. Benzocaină 0,109 g. Sorbitol Hidroxietilceluloză Metil paraben Butil paraben Propil paraben Zaharină sodică Ulei volatil de lămaie 11 Alcool etilic Apă purificată.
31. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse CALPOL suspensie Paracetamol 0,12 g. Maltitol soluţie Sorbitol lichid Glicerol Celuloză dispersabilă Gumă xanthan Metil paraben Propil paraben Aromă de căpşuni Apă purificată. 32. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii;
- mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse KEFLEX suspensie uscată Cefalexin 0,125 mg/5 ml. Aromă artificială guarana 51880TP Zahăr laurilsulfat de sodiu, Allura Red CE Metilceluloză 15 Dimeticonă 350 Gumă Xanthan Amidon pregelatinizat. 12 33. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse
AZITROMICINĂ SANDOZ suspensie uscată Azitromicină monohidrat 100 mg/5 ml. Zahăr Gumă Xanthan Hidroxipropilceluloză Fosfat trisodic anhidru Dioxid de siliciu coloidal anhidru Aspartam Cremă caramel Dioxid de titan 34. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse Rp./ Talci Zinci oxydi aa 25 g. Glyceroli Aquae destillatae
M.f. suspensie D.s. extern 35. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse MAXITROL picături pentru ochi Dexametazonă 1 mg/ml.; Neomicină sulfat 3500 U.I./ml. Clorură de sodiu Polisorbat 20 Clorură de benzalconiu 13 Hipromeloză Acid clorhidric/Hidroxid de sodiu Apă purificată. 36. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare;
- caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse RHINOCORT AQUA - spray nazal Budesonid Carboximetilceluloză sodică Celuloză microcristalină Polisorbat 80 Glucoză Sorbat de potasiu Edetat disodic Acid clorhidric. 37. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse NASONEX - spray nazal Mometazon furoat
carboximetilceluloză sodică Celuloză microcristalină Citrat de sodiu, Acid citric Clorură de benzalconiu Polisorbat 80. 14 38. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse Rp./ Nystatini 0,2 g. Benzocaini 0,2 g. Natrii tetraboratis 2 g. Glyceroli q.s.ad. 20 g. M.f. suspensie D.s. extern 39. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind:
- formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse SALIFORM unguent Salicilat de metil 3,750 g Camfor 0,250 g Mentol 0,800 g Acid salicilic 1,650 g Cloroform 1,600 g Excipient (bază lipofilă) q.s. ad 100,000 g 40. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse Rp/ Sulfatiazol 1 g Benzocaina 1 g Dermatol 5 g
Lanolina 20 g Vaselina 20 g M.f. ung. D.s. extern 15 41. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse HEMORZON unguent Tetraciclina 1,0 g Hidrocortizon acetat 0,5 g Lidocaina 0,1 g Ceara 5,0 g Lanolina anhidra 20,0 g Vaselina la 100,0 g 42. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare;
- caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse UNGUENT CU TETRACICLINA 3% Tetraciclina Colesterol Lanolina anhidra Parafina Vaselina 43. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse 16 NEOPREOL unguent Sulfat de neomicina 0,5 g Prednisolon 0,25 g Ulei de peste
Vaselina alba Lanolina anhidra Ceara galbena 44. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse Rp/ Rifampicina 0,20 g Sulfat de neomicina 0,15 g Lanolina 5,00 g Vaselina 5,00 g M.f. ung. D.s. extern 45. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice;
- reacţii adverse Rp/ Metronidazol 0,25 g Nistatina 0,075 g Cloramfenicol 0,10 g Unt de cacao q.s. M.f. ovule D.t.d. nr. X D.s. extern, intravaginal, 1 ovul seara 17 46. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. THERAFLU pulbere suspendabilă Paracetamol 650 mg. Maleat de feniramin 10 mg. Clorhidrat de fenilefrină 10 mg. Zahăr Maltodextrină
Acid citric anhidru Dioxid de siliciu coloidal Aromă de lămaie Colorant FD&C 47. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. FLAMEXIN pulbere suspendabilă Piroxicam- β ciclodextrină 20 mg. Sorbitol Aspartam Aromă de lămaie Dioxid de siliciu coloidal 48. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii;
- mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. COLDREX MAXGRIP pulbere suspendabilă Paracetamol 1 g. Acid ascorbic 40 mg. Clorhidrat de fenilefrină 10 mg. Zahăr 18 Acid citric anh. Citrat de sodiu Amidon de porumb Aromă FD&C Ciclamat de sodiu Zaharină Dioxid de siliciu coloidal Colorant FD&C 49. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii;
- mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. FERVEX granule Paracetamol 500 mg. Acid ascorbic 200 mg. Maleat de feniramină 25 mg. Zahăr Acid citric anh. Gumă arabică Glucoză Zaharină sodică Aromă FD&C Maltodextrină Dioxid de siliciu coloidal Butil hidroxianisol (BHA) Butil hidroxitoluen (BHT 50. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii;
- mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. VITAMINA A capsule Palmitat de retinol 500000 U.I. Ulei de floarea soarelui rafinat Butil hidroxianisol (BHA) Gelatină Glicerol p-hidroxibenzoat de metil Roşu Amarant Apă purificată 19 51. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. ERDOMED capsule Erdosteină 300 mg.
Celuloză microcristalină Povidonă Stearat de magneziu Gelatină Dioxid de titan Oxid galben de fier Eritrozină 52. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. BILOBIL capsule Extract uscat din frunze de Ginkgo Biloba 40 mg. Lactoză monohidrat Amidon de porumb Talc Dioxid de siliciu coloidal Stearat de magneziu
Dioxid de titan Gelatină Indigotină, oxizi de fier 53. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. 20 FARINGOSEPT comprimate de supt Ambazonă 10 mg. Cacao Zahăr Lactoză monohidrat Gumă arabică desenzimată Povidonă Stearat de magneziu Vanilină 54. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind:
- formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. METRONIDAZOL comprimate Metronidazol 250 mg Amidon de porumb Lactoză monohidrat Gelatină Dioxid de siliciu coloidal Talc Stearat de magneziu 55. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. VITAMINA C comprimate efervescente. Acid ascorbic 0,500 g.
Acid tartric 1,2405 g. Bicarbonat de sodiu 1,1590 g. Polividonă 0,0750 g. Sorbitol 0,0505 g. Zaharină sodică 0,0250 g. Clorură de sodiu 0,010 g. Aromă 0,14 g. Benzoat de sodiu 0,10 g. 21 56. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. NITROGLICERINĂ comprimate sublinguale Nitroglicerină soluţie alcoolică 10 % 0,65 mg. Talc 2 mg Stearat de magneziu 1 mg.
Polividonă 10 mg. Amidon de porumb 6 mg. Lactoză 100 mg. Alcool etilic q.s. 57. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. CLOTRIMAZOL comprimate vaginale Clotrimazol 0,100 g. Lactoză 1,200 g. Amidon de porumb 0,586 g. Aerosil 0,004 g. Bicarbonat de sodiu 0,030 g. Acid tartric 0,040 g. Stearat de magneziu 0,040 g. 58. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare;
- caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. 22 ACID ACETILSALICILIC TAMPONAT comprimate Acid acetilsalicilic 0,500 g. Gluconat de calciu 0,150 g. Amidon de porumb 0,145 g. Gelatină 0,010 g. Aerosil 0,015 g. Talc 0,020 g. Stearat de magneziu 0,010 g. 59. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. SEPTOVAG pulbere vaginală
Metenamină- Clorură de zinc 3 g. Ulei volatil de pin 0,0125 g. 60. Descrieţi următorul preparat medicamentos urmărind: - formulare, preparare, condiţionare; - caracteristici şi controlul calităţii; - mecanism de acţiune şi utilizări terapeutice; - reacţii adverse. SARE FĂRĂ SODIU pulbere Clorură de potasiu 55,50 g. Clorură de amoniu 20,50 g. Clorură de calciu 0,27 g. Citrat de magneziu 2 g. Acid citric 1 g. Amidon de porumb la 100 g. BIBLIOGRAFIE: - cărţile din tematica de licenţă şi: - caietele de lucrări practice de Tehnologie farmaceutică anii III-V. - Memomed 2010, Ed. Minesan.
- Farmacopeea Romană, ed. a X-a, ed. Medicală Bucureşti 1993 şi Suplimentele I-IV.
