Cuprins I.
Conjuraţia lui Catilina 1. Context istoric ................................................... .pagina 2 2. Catilinarele ........................................................ pagina 3 II.„In Catilinam” ......................................................... pagina 5
III.
Ce s-a întâmplat cu Republica?...............................pagina 7
IV.Bibliografie .............................................................. pagina 9
1
I.Conjuraţia lui Catilina 1. Context istoric Pana in secolul al treilea a.Chr, poporul latin nu ducea o viata mult diferita de cea a taranilor, indiferent de statul social pe care indivizii l-ar fi avut. Acest lucru nu este deloc surprinztor, avand in vedere ca mai toata populatia se ocupa de agricultura, muncind pe branci de dimineata si pana seara, ducand o viata lipsita de cultura maiestoasa la Romei ulterioare, mancand legume fierte si purtand haine simple, tesute de neveste si, mai tarziu, de sclavi. Este interesant de obervat faptul ca, in acele vremuri, se presupune ca in spatiul italic nu patrunsese inca ideea averii masurate in bani; cei din clasa sociala superioara se diferentiaza mai mult prin domeniile vaste detinute, prin sclavii pe care ii aveau si prin puterea pe care o exercitau, prea putin pin fastul unei vieti de lux. *Se spune ca, la inceputul secolului al teilea a.Chr, cand senatorii romani s-au vazut nevoiti sa aigure solului trimis de regele Epirului luxul cu care acesta era obisnuit acasa, a trebuit sa umble din casa in casa prin toata Roma pentru a gasi indeajuns de multe vase si piese de mobilier de lux. * Datorita contactului cu lumea Elena si impactului semnificativ asupra psihicului pe care l-au avut bogatiile castigate in urma campaniilor dintre secolele al doilea si intai a.Chr, a parut in Roma “luxuria”, concept care definea ceva asemanator luxului si confortului de astazi. Desi la inceput luxul era destinat in exclusivitate locurilor publice, incetul cu incetul, a ajuns sa fie o bucurie si in particular. Astfel, cei din clasele sociale superioare detineau case cu multe camere, nu numai clasicul “atrium” universal; cu toate acestea, mobilierul nu s-a ridicat mult nivelului anterior – piesele au ramas in continuare putine ca numar, insa valoarea lor a crescut, fiind confectionate din metale si din pietre pretioase. Si totusi, chiar si in aceste conditii, exista conditii de viata foarte dure pentru unii dintre oraseni. In urma reformelor si a exodului rural, multi tarani nu au mai avut incotro sa se indrepte si au ajuns la portile cetatilor. Incet-incet, acestia s-au stabilit in niste cladiri foarte inalte pentru perioada respectiva, cu un numar mare de camere care stateau sa cada in orice clipa, punand in pericol atat viata locatarilor cat sip e cea a celor din imprejurimi. 2
*Se poate spune ca, priml bloc cu apartamente din istoria omenirii a fost construit undeva aproape de portile Romei, ca forma de aezare pentru taranii fara adapost. Acesta avea in jur de sapte etaje si era destinat traiului la comun al saracimii. Etajele lui nu aveau aceeasi inaltime, acest fapt facandu-l extrem de fragil si de periculos.* Aceleasi cauze au dus si la aparitia unei schimbari in ceea ce priveste mentalitatea romanilor. Familia de tip traditional este profound marcata de “mondenitatile” nou-aparute, multe sarcini ale mamei din inalta societate fiind atribuite sclavilor si incepe parka sa pluteasca in aer parfumul singurantei de a fi cetatean al unei puteri. Influentele grecesti se observa cu foarte multa usurinta si in ceea ce priveste literatura latina. Practic, pana in secoul al treilea a.Chr nu se poate pune problema unei literturi a poporului din peninunsula. Desi stim cu siguranta ca etruscii cunosteau alfabetul inca din secolul al saptelea a.Chr, pana in secolul al treilea a.Chr nu se remarca nicio scriere reprezentativa, ci doar inscrieri timide. Chiar si la incputul periodei infloritoare a Republicii, limba celor culti era greaca, lucru acceptat pana si de cei mai conservatori romani (vezi Cato) si, prin urmare, primele scrieri latine au fost, de fapt, in limba greaca. Paradoxal, primii care au scris in limba latina au fost niste greci, oameni de cultura sau chiar oameni politici insemnati ai cetatilor grcesti cucerite de romani. Litertura latina, in sensul pe care il intelegem noi astazi se contureaza in jurul secolului intai a.Chr, odata cu mari scriitori romani. Atunci se afirma si oratoria, elocinta fiind considera o arta indispensabila celor care aspira la o cariera in polica ori avocatura. Desi la un moment dat este interzisa invatarea oratoriei, Cicero, reprezentatul cel mai de seama al acesteia continua sa scrie carti pe acesta tema chiar in limba latina; astfel, scrierile despre oratorie au capatat un caracter profound roman, fiind intr-un fel “personalizate” de Cicero. *Se pare ca, pana si plebeii ar fi cunoscut limba greaca, datorita contactului acestora frecvent cu negustorii greci. Acest fapt a fost un factor determinant al insuflarii filosofiei grecesti in Roma, fiindca filosofilor greci le era usor sa se faca intelesi. Pana si unul dintre cei mai aprigi critici ai influntelor elene in Roma, Cato vorbeste in limba greaca* 2.
Contextul Catilinarelor 3
Pentru a intelege Catilinarele trebuie sa avem putine cunostinte referitoare la contextul in care au fost scrise, sa stim care erau personalitatile vremii si ce relatii aveau acestea intre ele. De aceea dorim sa realizam o scurta prezentare a fiecarei Catilinare in parte. Catilinara intai Cine erau Cicero si Catilina? Ce relatii aveau si de ce? La alegerile pentru consulta de la finele lui iulie 63 a.Chr. Lucius Sergius Catilina, care dorea de cativa ani sa ajunga la magistratura suprema, este din nou invins, in ciuda ideilor sale oarecum incendiare care i-ar fi putut atrage multi sustinatori(abolilea datoriilor, proscrierea celor bogati si confiscarea averilor acestora etc). El, fostul locotenent al lui Sylla isi facuse cunoscut numele prin cruzimea de care a dat dovada in perioada in care fusese propraetor al provinciei Africa.In anul 65a.Chr., Catalina un putuse candida la consulta tocmai din pricina acuzatiilor aduse in urma jefuirii fostei sale colonia, iar acum., in 63, spera sa i se indeplineasca visul:acela de a deveni cónsul al Romei. Insa planul sau esueaza, fiind alesi consuli M.Tullius Cicero si C. Antonius Hybrida. In noaptea de 20 octombrie 63a.Chr, Cicero primeste de la Crassus o scrisoare anonima primita de acesta si un pachet de scrisori inca nedesfacute. In scrisoarea anonima, Crassus era sfatuit sa paraseasca Roma, caci in zilele de 27 si 28 octombrie ave asa inceapa o revolta. In sedinta senatului din 21 octombrie, Cicero aduce la cunostinta continutul scrisorii primite de Crassus si deschide si celelalte scrisori, punand cap la cap informatiile din acestea. Cicero ia masuri de aparare ca in cazul unui razboi civil, dar zilele trec si nimic nu se intampla. In cele din urma, la 27 octombrie, Cicero primeste o scrisoare din Firesole prin care se anunta ca Manlius, fost libert al lui Sylla fusese eliberat si ca pornise la actiune, fiind conducatorul celei mai Mari foste catilinare din Etruria. Cicero isi propune acum sa demonstreze implicarea lui Catilina. Situatia un este usoara: Cicero un avea informatii pe care le-ar fi putut face publice; informatiile sale, desi foarte importante, fusesera probabil cumparate; in senat existau si partizani ai lui Catalina si pe langa acestia si senatori increduli. In acest context, in cadrul sedintei senatului din 8 noimbrie, Cicero rosteste faimoasa Catilinara intai. Catilinara a doua Ce se intampla in continuare? 4
Dupa memorabila sedinta a senatului din 8 noiembrie, Catalina paraseste Roma. In ziua de 9 noiembrie, Cicero convoaca adunarea poporului pentru a le aduce la cunostinta acest fapt care ii sustinea ipoteza. Astfel el explica conduita lui Catalina; Cicero se vede acuzat de unii fiindca un l-a arestat si consamnat la moarte pe tradator, in timp ce altii il considera pe el vinovat de nenorocirea “bietului” Catalina. Prietenii si sustinatorii tradatorului raspandisera zvonul ca ar fi plecat spre Marsillia cand el, de fapt, se indreptase carte Arretium si mai departe catre tabara lui Manlius din Etruria. Consulul considera plecarea lui Catalina un succes si se arata ingrijorat de eventualele conspiratii ale partizanilor sai ramasi la Roma, dorind sa imbarbateze poporul si sa il pregateasca pentru lupta. Catilinara a treia Va fi sau un o lupta la Roma? Catalina fusese declarat “dusman public” de catre senat, dar Cicero inca un avea dovezi palpabile ale pregatirii insurectiei. In Roma se intampla ceea ce anticipase Cicero; partizanii lui Catilina continua ideile acestuia, incercand sa puna in miscare planul. In mai multe provincii exista tulburari puternice. Catilinara a patra Deznodamantul In ziua de 5 decembrie 63 a.Chr Cicero convoaca la templul Concordiei, aparat de puternice straji si inconjurat de o mare masa de cetateni, senatul, spre a decide soarta conspiratorilor, care isi marturisisera vina, sub povara dovezilor care sustineau acuzatia. Cand vine randul praetorilor, Caesar rosteste o cuvantare care sporeste teama si confuzia senatorilor; el considera ca decizia trebuie sa fie luata cu calm si sa sa fie cumpanita, nefiind influentata de interese proprii. Discursul lui Caesar are un efect extraordinar, unul dintre conducatorii partidului popular luand cuvantul si denuntand chiar ilegalitatea pedepsei capitale. In acest context, Cicero rosteste Catilinara a patra. Practic, discursul lui Cicero este un raspuns incurajator si abil la incercarea de intimidare a lui Iulius Caesar, dar prin care un reuseste sa risipeasca confuzia si ingrijorarea senatorilor. Tiberius Nero propune ca cei acuzati sa fie tinuti inchisi pana la incheierea totala a conflictului si apoi sa fie judecati de catre 5
instantele obisnuite de judecata. Aceasta idee este primita cu destul de multa caldura de catre senatori, ei practic neimplicandu-se in niciun fel in soarta vinovatilor. Decizia finala este luata imediat dupa cuvantarea lui M. Porcius Cato. Ideea acestuia consta in faptul ca, in vreme de razboi un mai are sens discutarea pedepsirii vinovatilor – este evidenta, capitala. Mai degraba este nevoie sa se discute masurile de aparare impotriva altor ticalosii care trebuie anticipate; in niciun
caz un trebuie tinuti in cetate dusmanii, a caror existenta ar ameninta statul. Imediat dupa ce Cato isi incheie discursul, senatorii si consulii lauda propunerea plina de curaj a acestuia. Hotararea este redactata conform lui si Cicero doreste ca executia sa aiba loc in aceeasi zi, temandu-se de o rasturnare de situatie. Catilina un se numaraprintre cei executati, el fiind ucis in 62 a.Chr in batalia senatoriala de la Pistoria.
II. „In Catilinam” Catilina, om fără scrupule, a încercat să ajungă chiar şi pe căi extralegale la magistratura supremă, lucru care a dovedit destul de clar faptul că ar putea face orice pentru a-şi atinge scopurile. Astfel, şi în cazul acestui senator roman se aplică binecunoscuta sintagmă: „Scopul scuză mijloacele”. În acelaşi timp, Catilina este un om crud, faimă pe care şi-a dobândit-o în timpul proscripţiilor din vremea dictatorului Sulla. 6
Îndrăzneala şi ambiţia lui au depăşit orice limite, fiind gata să accepte orice pentru a-şi înlesni ascensiunea pe Cursus Honorum. Este acuzat de concusiune („a stors” bani cu forţa de la locuitorii provinciei Africa) şi astfel, calea legală spre cosulat îi este închisă. Recurge după cum am amintit, la mijloace extralegale: constituie o armată în Italia şi organizează un complot în capitală pentru a obţine puterea absolută. Catilina avea drept complice pe Manlius. În noaptea de 6 spre 7 noiembrie, el adună pe conspiratori în casa senatorului M. Porcius Laeca pentru a stabili ultimele detalii în vederea pornirii răscoalei. Pune la cale uciderea adversarilor săi politici şi ai cetăţenilor Romei, precum şi declanşarea unor incendii în 12 cartiere ale capitalei Republicii. Cicero, care era consul în acel an, este avertizat la timp de pericolul care îl aştepta în umbrele nopţii de către informatorii săi particulari. A doua zi, convoacă senatul în templul lui Iupiter Stator. Catilina se prezintă la întrunirea senatorilor doar pentru a disimula, pentru a da impresia că este nevinovat, neimplicat în asemenea, răscoale. În „Catilinarea I”, Cicero îl acuză pe Catilina de crimă: „indica din ochi spre a fi ucis fiecare dintre noi”. Consulul îl condamnă neoficial la exil, dezvăluind planurile sale mârşave. Catilina este acuzat că vrea să aducă la distrugere şi ruină templele zeilor nemuritori, casele oraşului, viaţa cetăţenilor, toată Italia. Tot despre Catilina se spune că şi-ar fi otrăvit soţia pentru a lua în căsătorie pe o anume Aurelia Orestilla. Este numit de Cicero, în „Catilinara a II-a” „monstru înspăimântător”. Asupra aestui senator stau cele mai grave acuzări, este considerat monstru, este acuzat de toţi, este un criminal. În consecinţă, Catilina poate fi numit un animal, nu un om.
III. Ce s-a intamplat cu Republica? „Toţi oamenii dornici de a fi mai presus de celelalte fiinţe trebuie să se străduiască din răsputeri să nu treacă prin viaţă neştiuţi de nimeni, deopotrivă cu dobitoacele, pe care firea le-a plăsmuit, cu capul plecat la pământ şi roabe pântecelui”, scria 7
istoricul Sallustius, adăugând că „întreaga noastră tărie stă în suflet şi în trup”, iar noi „avem nevoie mai cu seamă de domnia sufletului şi de ascultarea trupului”. De-a lungul istoriei, şi mai cu seamă a istoriei Romei, căci aceasta constituie subiectul acestei lucrări, s-a distins un mare număr de oameni, unii mai buni, alţii mai dedaţi plăcerii, unii întrecându-se în glorie, renume, faimă sau avere, alţii încercând să caute binele concetăţenilor lor. Gracchus, Sulla, Caesar, Pompeius, Crassus, Cicero, Catilina sunt nume mai mult sau mai puţin cunoscute, care străbat însă veacurile şi mileniile şi ajung până în zilele noastre în cărţile de limba latină sau de istorie. Ce este important la aceştia? Au încercat să trăiască, unii mai comfortabil, alţii căutând primejdia, unii alergând după glorii, onoruri sau avere, alţii încercând să afle scopul adevărat al existenţei lor. Îi putem considera eroi sau trădători dar, fie că vrem, fie că nu vrem, şi ei au îmbrăţişat moartea, iar oasele lor şiau găsit mormântul ca locuinţă. Cu toate acestea, încă avem ce învăţa din experienţele lor de viaţă, din care o seamă de crâmpeie au supravieţuit furiei anilor şi au ajuns până la noi. În acest capitol, doresc a mă opri asupra unui moment culminant în istoria Romei, un climax al crizei Republicii romane, reprezentat de conjuraţia lui Catilina. Acest senator roman făcea parte din străvechea gens Sergia, al cărei întemeietor ar fi fost, după Vergilius, troianul Sergestus, unul din tovarăşii lui Aeneas. În ciuda renumelui familiei sale cu tradiţie, Catilina s-a lăsat dominat de pornirile rele ale trupului său, afundându-se în fiecare zi din ce în ce mai mult în plăceri nechibzuite şi dedându-se mirajului puterii, pe care dorea să o obţină cu o dorinţă nestăpânită. Ceea ce este interesant începe când Sallustius ne informează că „Pe lângă acestea, [pe Catilina] îl mai aţâţau şi moravurile stricate ale concetăţenilor săi, pe care-i tulburau două rele mari şi felurite: neînfrânarea şi lăcomia.” Aceasta este într-adevăr suprinzător, întrucât sunt cunoscute şi astăzi pragmatismul şi cumpătarea romanilor din vechime. Cum s-a ajuns la această stare de igonranţă, la această pată neagră pe toga albă a poporului latin? Sallustius continuă lucrarea sa intitulată „De coniuratione Catilinae” printr-o scurtă trecere în revistă a istoriei Romei de la întemeierea sa şi până în vremea lui Cicero, punând accentul pe această schimbare a moravurilor cetăţenilor romani. Astfel, Roma 8
a cunoscut o perioadă de expansiune economică, politică şi teritorială în vremurile sale de început însă, după secole de trudă şi războaie pentru stat, cetăţenii curajoşi şi cumpătaţi de până atunci au început să prospere din punct de vedere material. Astfel, „Celor care înduraseră cu uşurinţă osteneli , primejdi şi vremuri de restrişte, tihna şi bogăţia, atât de dorite altădată, leau fost spre povară şi nenorociri.” Istoricul continuă menţionând că „la început spori lăcomia de bani, mai poi setea de putere: acestea au fost izvorul tuturor relelor. Lăcomia de bani a zdruncinat buna credinţă, cinstea şi celelalte deprinderi bune; [...] setea de putere i-a împins pe mulţi muritori să devină făţarnici, una să aibă ascunsă în gând şi alta gata pe buze, să preţuiască prieteniile şi duşmăniile nu după fapta cuiva, ci după folosul lor şi să aibă bunătatea mai curând pe faţă decât în suflet.” La început, aceste dorinţe erau temperate de stăpânire prin aplicarea unor pedepse dar, încet-încet, aceste pofte nesăbuite au cuprins întreaga societate romană ca o molimă. Bineînţeles că au existat şi oameni care au încercat să se împotrivească acestor plăceri păcătoase de o clipă, însă aceştia erau, probabil, într-un număr relativ restrâns. Cicero însuşi declara în „Catilinara I”: „Doresc, senatori, să fiu îngăduitor; doresc ca în mijlocul acestor atât de mari pericole ale republicii să nu par nepăsător; dar de pe-acum mă găsesc vinovat eu însumi de inerţie şi incapacitate.” Deci, chiar eroul republicii, consulul Cicero, se declară ineficient în stoparea molimei viciilor şi păcatelor cetăţenilor romani depravaţi. Lăcomia de bani şi setea de putere au condus zece de oameni de-a lungul vremii. Acestora li se adaugă desfrânarea şi îngâmfarea, ca ingredientele ale unei băuturi otrăvitoare atât pentru suflet, cât şi pentru trup. Este de datoria noastră să învăţăm din greşelile personale sau, cel puţin, din greşelile celor din jurul nostru. Conjuraţia lui Catilina a apărut ca un punct culminant al neglijenţei în istoria poporului roman, ca un semn al ignoranţei ajunse la apogeul său în rândul cetăţenilor republicii. Fiecare dintre noi ar trebui să vegheze asupra trupului său şi, mai cu seamă, asupra sufletului său, mai ales în această vreme în care păcatul pândeşte la orice colţ de stradă, gata să facă victime noi. Trebuie să fim conştienţi de gravitatea acestui fapt. Vegherea nu este confortabilă pentru nimeni: sunt sigur că un străjer şi-ar dori să se ghemuiască în patul său călduros, decât să îndure somnul, frigul şi poate chiar foametea pentru a sta de veghe. Pentru fiecare dintre noi, preţul nevegherii este mai mare sau mai mic, iar la un moment dat, ignoranţa şi neglijenţa ne pot costa chiar viaţa.
9
IV.Bibliografie www.wikipedia.com Sallustius – Opere, editura
10
