Creștinul care îngenunchează
UN
CREȘTIN NECUNOSCUT
CREȘTINUL CARE ÎNGENUNCHEAZĂ Împlinirile rugăciunii autentice
Traducere și adaptare din limba engleză de Tatiana Pop
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Creştinul care îngenunchează : împlinirile rugăciunii autentice / un creştin necunoscut ; trad. şi adapt. din lb. engleză de Tatiana Pop. - Arad : Gramma.ro, 2016 ISBN 978-606-94176-0-7 I. Pop, Tatiana (trad.) 2
Original U.K. title: The Kneeling Christian. By the author of “How to live the Victorious Life, London; Edinburgh: Marshall Bros., [1924]
© Gramma.ro, 2016 pentru prezenta versiune în limba română Toate drepturile rezervate Nici o parte a acestei publicaţii nu poate fi reprodusă, copiată sau transmisă prin orice fel de mijloace - electronice, mecanice, fotocopiere, înregistrare, sau oricare altul - cu excepţia unor citate scurte incluse în articolele de critică sau recenzii tipărite, fără permisiunea scrisă prealabilă a editurii. Cu excepția locurilor în care este specificat altfel, toate citatele biblice sunt luate din versiunea Dumitru Cornilescu a Sfintei Scripturi. Editor: Preda-Mușat Ciprian Coperta: Bîc Daniel Corectură: Gavriș Lucia Gramma.ro este un imprint al SC Special Care 4U SRL str. Micalaca, 246/17, Arad Telefon/fax: 0257/259007 e-mail:
[email protected] internet: www.gramma.ro ISBN: 978-606-94176-0-7
Cuprins Prefața autorului..............................................................7 1. Marea nevoie a lui Dumnezeu.....................................9 2. Promisiuni aproape incredibile..................................19 3. „Cere-Mi și-ți voi da!”................................................31 4. Cernerea semnelor.....................................................47 5. Ce este rugăciunea?....................................................63 6. Cum să mă rog?.........................................................79 7. Chiar trebuie să agonizez?..........................................93 8. Răspunde Dumnezeu întotdeauna la rugăciune?........113 9. Răspunsuri la rugăciune.............................................125 10. Cum răspunde Dumnezeu la rugăciune?...................133 11. Piedici în calea rugăciunii........................................145 12. Cine poate să se roage............................................159
Prefața autorului
Un turist care vizita China a intrat într-un templu păgân într-o zi de mare sărbătoare. O mulţime de oameni se închinau în faţa unui idol hidos, închis într-un altar sfânt. Vizitatorul a observat că cei mai mulţi dintre adepţii fanatici ai acestuia aduseseră cu ei bileţele pe care erau scrise sau tipărite rugăciunile lor. Aceste bilețele erau învelite într-un noroi tare şi le modelau în formă de bile, cu care aruncau apoi în direcția idolului. Turistul a întrebat care era motivul acestui procedeu ciudat. I s-a spus că dacă bila de noroi rămânea lipită de idol însemna că rugăciunea lor a fost ascultată de zeu, dar dacă aceasta se desprindea şi cădea la pământ însemna că rugăciunea lor a fost respinsă. S-ar putea ca acest mod ciudat de a testa dacă rugăciunea este acceptată sau nu, să ne facă să zâmbim. Dar, nu este o realitate faptul că majoritatea creştinilor, bărbaţi şi femei, care se roagă Dumnezeului Celui Viu, cunosc prea puţin despre rugăciunea biruitoare? Cu toate acestea, rugăciunea este cheia care descuie uşa visteriei Lui. Nu este o exagerare în a spune că întreg procesul de creşterea reală a vieții spirituale – toate biruinţele asupra ispitelor, toată încrederea şi pacea în mijlocul dificultăţilor
8
Prefața autorului
şi a pericolelor, toate răspunsurile Duhului în perioadele de mari dezamăgiri sau pierderi, întreaga părtăşie cu Dumnezeu – depinde de practica rugăciunii în ascuns. Această carte a fost scrisă la cerere şi cu multă ezitare din partea mea. Ea este rezultatul multor rugăciuni. Fie ca Acela, care a spus că trebuie să ne rugăm necurmat şi să nu ne lăsăm, să ne înveţe cum să ne rugăm!
1. Marea nevoie a lui Dumnezeu
Dumnezeu se miră. Ce gând frapant! Mesajul îndrăzneț al acestei idei ar trebui, în mod sigur, să captiveze atenţia fiecărui creştin adevărat, indiferent că este bărbat, femeie sau copil. Un Dumnezeu care se miră! De ce? Oh, cum ne-am pierde siguranța dacă am cunoaşte cauza „mirării” lui Dumnezeu! Cu toate acestea, se pare că noi o privim ca pe un lucru neînsemnat. Dar, dacă vom fi dispuşi s-o cercetăm îndeaproape, vom descoperi că aceasta este de-o importanță capitală pentru fiecare urmaş al Domnului Isus Hristos. Nu există nimic mai important şi mai vital pentru bunăstarea noastră spirituală. Dumnezeu „se miră că nimeni nu mijloceşte” (Isaia 59:16), că nu e „nimeni care să intervină” (NTR). Însă aceasta se întâmpla cu mulţi ani în urmă, înainte de venirea Domnului Isus Hristos „plin de har şi de adevăr”, înainte de revărsarea Duhului Sfânt, plin de har şi de putere, care în prezent „ne ajută în slăbiciunea noastră”, mijlocind pentru noi şi prin noi (Rom. 8:26); înainte de promisiunile cu adevărat uimitoare ale Mântuitorului nostru referitoare la rugăciune; înainte ca oamenii să ştie prea multe despre rugăciune; în zilele în care jertfele pentru păcate aveau
10
Marea nevoie a lui Dumnezeu
o importanță mai mare în ochii lor, decât mijlocirea în rugăciune pentru alți păcătoşi. O, cât de mare trebuie să fie astăzi mirarea lui Dumnezeu, pentru că atât de puțini sunt aceia dintre noi care ştiu cu adevărat ce înseamnă rugăciunea triumfătoare! Toți afirmăm de pe buze credința în rugăciune, și totuși câţi dintre noi credem cu adevărat în puterea ei? Acum, înainte să mergem mai departe, dați curs rugăminții autorului de a nu citi în grabă mesajul cuprins în capitolele următoare. Rezultatele vor fi pe măsura implicării fiecărui cititor, a modului în care va interioriza mesajul cuprins pe filele acestei cărți. Și, în final, totul depinde de rugăciune. De ce așa de mulţi creştini sunt atât de des înfrânți? Pentru că se roagă atât de puțin. De ce așa de mulţi dintre slujitorii bisericii sunt atât de des descurajaţi şi demoralizaţi? Pentru că se roagă atât de puţin. De ce slujirea celor mai mulți creștini reușește să aducă atât de puţini oameni „de la întuneric la lumină”? Pentru că se roagă atât de puţin. De ce bisericile noastre nu sunt în flăcări pentru Dumnezeu? Pentru că există atât de puţină rugăciune autentică. Domnul Isus este la fel de puternic şi astăzi ca întotdeauna. Are aceeași nerăbdare - ca și până acum - de a da oamenilor mântuirea. Nu, mâna Lui nu este prea scurtă să mântuiască, dar El nu poate să-şi întindă mâinile până când noi nu le ridicăm pe ale noastre în rugăciuni tot mai sincere spre cer! Putem fi siguri de un lucru, și anume că rădăcina tuturor eșecurilor prezente este eșecul rugăciunii în ascuns. Din moment ce Dumnezeu ,,s-a mirat” în zilele
Marea nevoie a lui Dumnezeu
11
lui Isaia, să nu ne surprindă faptul că şi Domnul nostru „s-a mirat” în zilele vieții Sale în trup. El a fost mirat de necredinţa unora care, practic, L-a împiedicat să facă vreo minune în cetatea lor (Marcu 6:6). Să nu uităm însă că cei care s-au făcut vinovaţi de această necredinţă nu vedeau niciun strop din frumuseţea Lui care să-i atragă sau să-i determine să creadă în El. Prin urmare, cât de mare trebuie să fie „mirarea” Lui astăzi, când printre cei care într-adevăr Îl iubesc şi Îl adoră, vede așa puţini care vor să se trezească şi să se alipească de El (Isaia 64:7)! Cu siguranţă, nimic nu poate să ne uimească mai mult, decât un creștin care nu se roagă. Trăim zile bogate în evenimente şi prevestitoare de rău. De fapt, există multe dovezi că acestea sunt „zilele din urmă” în care Dumnezeu a promis că va turna Duhul Lui, Duhul de rugăciune, peste orice făptură (Ioel 2:28). Cu toate acestea, majoritatea celor ce se declară în mod deschis creştini, abia dacă știu ce înseamnă rugăciunea. Și foarte multe dintre bisericile noastre, pe lângă faptul că nu au întâlniri de rugăciune, condamnă chiar, fără rezerve, întâlnirile de felul acesta și le batjocoresc. Biserica din Anglia, recunoscând importanţa închinării şi a rugăciunii, aşteaptă ca preoţii să citească rugăciuni în biserică în fiecare dimineaţă şi seară. Și totuși, când are loc acest ritual, biserica nu este de obicei goală? Şi nu sunt adesea rugăciunile rostite în grabă, fapt care împiedică închinarea reală? De asemenea, de cele mai multe ori, rugăciunea în comun este vagă, este o formă lipsită de conținut.
12
Marea nevoie a lui Dumnezeu
Trecând și mai departe, cum am putea numi bisericile care suspendă demodatele întâlniri de rugăciune de peste săptămână? Oare „slăbănogite” nu ar fi o descriere potrivită pentru ele? C. H. Spurgeon a avut bucuria de a spune că a fost liderul întâlnirilor de rugăciune de luni seara „la care nu se prea întâmpla să participe mai puţini de o mie, o mie două sute de oameni.” Fraţii mei, am încetat cumva să credem în rugăciune? Și dacă totuși încă mai aveţi întâlniri săptămânale de rugăciune, nu-i așa că cei mai mulți dintre membri nu participă niciodată la ele? Bineînțeles că nu, și nici nu intenţionează să participe vreodată. De ce se întâmplă lucrul acesta? A cui este vina? E doar o simplă întâlnire de rugăciune! De cate ori nu auzim această exprimare?! Câţi dintre voi, care citiți aceste cuvinte, vă bucurați într-adevăr de o întâlnire de rugăciune? Este aceasta o bucurie reală sau doar un simț al datoriei? Vă rog să-mi iertaţi libertatea de a lansa această avalanșă de întrebări; o fac din dorința de a semnala ceea ce pare să fie o vulnerabilitate periculoasă şi o deficienţă lamentabilă în bisericile de astăzi. Intenţia noastră nu este să criticăm, cu atât mai puţin să condamnăm. Oricine poate să facă aceasta. Dorinţa noastră arzătoare este să-i motivăm pe creştini să se prindă atât de strâns de Domnul cum nu au facut-o niciodată până acum. Dorim să încurajăm, să înviorăm și să ridicăm. Niciodată nu suntem mai sus ca atunci când ne plecăm pe genunchi. Să criticăm? Cine îndrăzneşte să critice pe un altul? Când ne uităm în urmă şi vedem cât de deficitară este propria noastră viață de rugăciune, cuvintele critice se ofilesc pe buzele noastre.
Marea nevoie a lui Dumnezeu
13
Dar credem că a venit vremea ca fiecare individ în parte, şi Biserica în general, să audă chemarea la rugăciune ca pe un sunet de trâmbiță. Așadar, avem oare curajul de a sta față în față cu această problemă a rugăciunii? Pare o întrebare inutilă din moment ce rugăciunea este un aspect intrinsec al fiecărei religii. Totuşi, ne aventurăm să-i îndemnăm pe cititori să privească problema corect şi sincer. Am ajuns să fiu convins că rugăciunea este o armă? Este sau nu rugăciunea cea mai mare forță de pe pământ? Rugăciunea într-adevăr mişcă Mâna care mişcă lumea? Sunt cu adevărat preocupat de poruncile lui Dumnezeu referitoare la rugăciune? Mai au valoare pentru mine promisiunile lui Dumnezeu legate de rugăciune? Citind aceste întrebări, probabil toţi am bombănit: „Da, da.” Nu am îndrăzni să răspundem „nu” la niciuna din ele. Şi totuşi... Ați conștientizat că Dumnezeu nu a dat niciodată o poruncă inutilă sau opţională? Oare chiar credem că niciodată Domnul nostru nu ne-ar fi făcut o promisiune pe care să nu vrea sau să nu poată s-o împlinească? Cele trei mari porunci ale Domnului exprimate printr-o acţiunea concretă au fost: Rugaţi-vă! Faceţi! Mergeţi! În ce măsură Îi ascultăm glasul? Porunca Lui, „Faceţi!”, este repetată întruna de predicatorii noştri din ziua de azi. Am putea crede că a fost singura Lui poruncă! Dar, cât de rar ni se aminteşte de poruncile: „Rugaţi-vă!” şi „Mergeţi!” De fapt, putem dovedi cu uşurinţă că toată lipsa de succes şi toate eşecurile din viaţa şi lucrarea
14
Marea nevoie a lui Dumnezeu
spirituală sunt consecinţe ale rugăciunii insuficiente sau necorespunzătoare. Dacă nu ne rugăm cum se cuvine, nu putem nici să trăim și nici să slujim cum se cuvine. Deși la prima vedere aceasta poate părea o exagerare grosolană, totuși cu cât vom privi mai adânc în lumina Scripturilor, cu atât vom fi mai convinși de adevărul acestei afirmații. Acum, când începem să studiem din nou ce are de spus Scriptura pe acest subiect tainic şi minunat, să ne dăm silinţele să citim promisiunile Domnului ca și cum nu leam mai fi auzit niciodată până acum! Ce efect va avea oare lucrul acesta? Cu aproximativ douăzeci de ani în urmă, autorul acestei cărți studia în cadrul unei facultăți de teologie. Într-o zi, dis-de-dimineaţă, un prieten student – în prezent unul dintre misionarii de primă însemnătate ai Angliei – a dat năvală pe uşă, ținând în mâini o Biblie deschisă. Deşi se pregătea pentru rangul ecleziastic, în vremea aceea nu era decât un tinerel întors de curând la Hristos. El a mers la Universitate, fără a avea vreo îngrijorare. Era popular, isteţ, sportiv și își câştigase deja un statut în grupul de elită al facultăţii când Hristos l-a chemat la El. Acest tânăr L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor personal şi a devenit un urmaş zelos al Învăţătorului său. Biblia era o carte relativ nouă pentru el și, ca urmare, descoperea încontinuu „lucruri noi”. În ziua aceea memorabilă, când invadase liniştea mea cu faţa-i luminată de bucurie și uimire, a exclamat: - Tu crezi tot ce scrie aici? Lucrurile acestea chiar sunt adevărate? - Să cred ce?, am întrebat, uitându-mă la Biblie oarecum uimit.
Marea nevoie a lui Dumnezeu
15
- Ceea ce scrie aici - şi a citit cu înflăcărare Matei 21:21-22: „Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi… Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” Tu crezi lucrul acesta? Chiar este adevărat? - Da, am răspuns - fiind extrem de surprins de încântarea lui - bineînţeles că este adevărat și desigur, cred. Totuşi, mintea mea era străfulgerată de tot felul de gânduri! - Ei bine, aceasta este o promisiune minunată, a spus el. Mi se pare nemărginită! De ce noi nu ne rugăm mai mult? Şi a plecat, lăsându-mă cufundat în gânduri. Niciodată nu mă gândisem la acele versete în felul acesta. Când uşa s-a închis în urma acelui tânăr urmaş, plin de zel, al Învăţătorului și Mântuitorului, dragostea şi puterea Lui mi s-au descoperit ca niciodată până atunci. Am avut o descoperire a unei vieţi de rugăciune şi da, a unei puteri „nemărginite”, care vedeam că depindea doar de două lucruri: de credinţă şi de rugăciune. Pentru moment am fost cuprins de încântare! Am căzut pe genunchi şi, când mi-am plecat capul în fața Domnului, am simțit cum sunt copleșit de măreția gândurilor care se perindau prin mintea mea, de speranţele şi de aspiraţiile care, realmente, inundau sufletul meu! Dumnezeu îmi vorbea într-un mod extraordinar. Era o chemare măreață la rugăciune. Dar, spre ruşinea mea, nu am luat în seamă această chemare. Unde am eşuat? E adevărat, mă rugam puţin mai mult ca înainte, dar schimbările evidente se lăsau așteptate. De ce? Oare din cauză că nu vedeam ce standard înalt stabilea Mântuitorul pentru viaţa interioară a celor ce voiau ca rugăciunile lor să fie încununate cu succes?
