Influenţe baroce în opera lui Dimitrie Cantemir
Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673 - 21 august 1723) a fost, pe bună dreptate, supranumit Lornzo de Medici 1. Numele său figurează astă as tăzi zi în ce cele le mai mai mari mari enci encicl clop oped edii ii ale ale lumi lumiii iar iar co cont ntri ribu buţi ţia a sa la îmbog îmbogăţi ăţirea rea cultur culturii ii univer universal sale e este este peste peste tot subli sublinia niată. tă. Activi Activitat tatea ea înteprinsă de acesta acesta în întreaga sa viaţă este foarte foarte diversificată dar şi bogată. Dimitrie Cantemir a fost fost totodată autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român. Este chiar domn al Moldovei în martie- aprilie 1693 şi între anii 1710-1711. Ajunge pentru prima dată domn al Moldovei după moartea tatălui său, însă Înalta Poartă nu l-a confirmat ca domnitor, în atare condiţii, el se întoarce la studii în Constantinopol. A doua domnie s-a concretizat prin acordul turcilor, în fapt, urcarea sa pe tronul domniei este mai inedită: Cantemir nu cumpără cu bani grei înscăunarea de la turci, ci ajunge la un acord cu Poarta, faptul petrecându-se datorită politicii politicii externe externe din zona de la acea dată. El a fost un domn domn de război, impus de imprejurările grele care se pregăteau 2. Dimitrie vodă trădează poli politi tica ca otom otoman ană, ă, îsăş îsăşii el într întrev evăz ăzu use ce ceas asul ul ac aces esta ta de ca cade dere re a imperilui înrobitor. 3 Interesul Interesul pentru pentru preocupările preocupările ştiinţifice, ştiinţifice, raţonali raţonaliste, ste, laice din cerc ce rcur uril ile e cult cultur ural ale e euro europe pene ne ale ale se seco colu lulu luii al XVII XVII-l -lea ea au avut avut şi intelectualii din Ţările Române, dovadă lecturile lor, atestate prin cărţile prezente în bibliotecile domneşti, ecleziastice, boiereşti.4 Însă nu s-a putut putut vorbii vorbii despre despre o angaja angajare re hotărâ hotărâtă tă pe făgaşu făgaşull unei unei cultur culturii noi, noi, paracreştine, străină de tradiţia rigurasă a Bisericii Răsăritului, nu se poate vorbii de veacul următor, al filosofilor şi ilumoniştilor. Ca atare, până la apariţia enciclopedismului europeană, indeosebi a lui Dimitrie Cantemir, care va inaugura secolul al XVIII-lea al culturii româneşti. 5
1
George Călinescu , Istoria literaturii române de la origini până în prezent , Editura, Minerva, Bucureşti, 1982, p. 41. 2 Petre P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir Viaţa şi Opera, Editura, Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1958, p. 95. 3 Ibidem. 4 *** Istoria Românilo r, vol. V, Editura, Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 900. 5 Ibidem.
1
În istoria literaturii noastre vechi Dimitrie Cantemir cade ca un surpri surprinză nzător tor aer aeroli olitt în câmpău câmpăull întins întins şi, poate, poate, monoto monoton n al scrisu scrisului lui românesc.6 Considerând activitatea literară a lui Dimitrie Cantemir, îl cons co nsta tată tăm m în veşn veşnic ic prog progre res, s, cu anum anumit ite, e, fire fireti ti,, orga organi nice ce noan noanţe ţe deosebite de la vreme la vreme. Trei epoci se pot stabili cu graniţe destul de precise. Prima epocă ţine pâna la 30 august 1698, când a apăr apărut ut Diva Divanu null ; epoc epoca a a doua doua îmbr îmbrăţ ăţiş işea ează ză apoi apoi ac acti tivi vita tate tea a lui lui de tranziţie pâna la 1711 şi a treia, epoca maturităţii sau a exilului rusesc, cuprinde operele concepute sau scrise în forma definitiva după 1711. Epoca întâia, este importantă prin faptul că ne arată educaţia unei beizadele moldoveneşti spre sfârşitul secolului al XVII-lea. Epoca a doua, culminează cu Istoria Ieroglifică, lucrare ce a fost terminată înainte de 26 octombrie 1705.7 Epoca a treia, a maturităţii, aduce de la sine o modificare în percepţia lui Cantemir în lucrările sale. Autorul Autorul scrie acum o istorie, cea a Porţii, ce poartă titlu de Istoria Imperiului Otoman 8. Desigur, lucrarea în sine păstrează multe naivităţi, smplicităţii de spirit şi patriarhalism oriental, cu inspiraţie prea limitată de unele izvoare otomane, ca să folosim câteva aprecieri ale lui Nicolae Iorga 9. Trebuie să menţionăm faptul că Iorga atribuie operei lui Dimitrie o valoare mai mult istorică decât literară.10 De remarcat diveritatea stilistică a creaţiei autorului, evoluţia sa de-a lungul tumpului implcă şi astăzi diferite opinii la citicii de artă. Apare la Iaşi, în 30 august 1698, în româneşte şi greceşte Divanul , operă ce se caracterizează sub tutela mistico-religioasă11. În epoca de tranziţie apare, după unii autori, barocul ce se concretizează în Istorie Ieroglifică . George Călinescu susţine că Istoria Iroglifică este în fapt un continuu scandal estetic şi lingvistic, o operă nedefinită, o struţocamilă12
6
Dragoş Protopopescu, Stilul lui Dimitrie Cantemir , Extras din Analele Academiei Române, Seria II.- Tom. XXXVII., Memorile Sectiunii Literare, Bucureşti, 1915, p. 1. 7 Ion Minea , Dimitrie Cantemir Omul, Scritorul, Domnitorul, Editura, Viaţa Românească, Iaşi, 1926, p. 24. 8 Paul Simionescu, Dimitrie Cantemir, Editura, Enciclopedică Română, Bucureşti, 1969, p. 52, 9 Ibidem. 10 Nicolae Iorga Originalitatea lui Dimitrie Cantemir , Editura, Valeni de Munte, 1935, p. 10. 11 Constantin Măciucă, Dimitrie Cantemir, Editura, Tineretului, Bucureşti, 1962, p. 84. 12 George Călinescu, Op. Cit., p. 40.
2
a litera literatur turii, ii, alţi alţi autori autori acordă acordă capodo capodoper perii ii litera literare re o manife manifesta stare re în esenţă barocă.13 Există mai multe interpretări, definiţii ale barocului. Pentru istoricii artelor nonverbale acest termen marchează o perioadă (secolele XVII şi XVIII) a picturii europene, un stil arhitectural, un fenomen cultural ce şia găsit exprimările cele mai viguroase în domeniul artelor frumoase şi al artelor aplicate. Din acest punct de vedere, de altfel perfect justificat, barocul este o formă de expresie esenţialmente vizuală, însă pentru specialiştii istoriei literare, termenul a primit un sens mult mai larg, dar şi mai mai rela relati tiv, v, ac acel el al unei unei atit atitud udin inii în faţa faţa vieţ vieţii ii,, al unei unei spec specif ific ice e percep percepţia ţia lumii lumii exteri exterioar oare e şi, bineîn bineînţel ţeles, es, a celei celei interi interioar oare. e. Deşi Deşi în cercetarea oricărui curent literar şi artistic analiza matricii diacronice este o conditie sine qua non , în cazul de faţă, o cale mai sigură de identificar identificare e a spiritului spiritului baroc baroc ni se pare nu atât axa diacronică, diacronică, pe care nu o negăm, cât perceperea adân adâncc individuală ală a dimensiunii existenţial existenţiale. e. Sensibilit Sensibilitate ate (în mare parte parte ostentativ ostentativă, ă, este adevărat) adevărat),, marcată de o ireconciliabilă tulburare ontologică, apărută din realitatea socio–istorică peste care s-a grefat un univers imaginar specific. Barocul a fost cel ce a pus în lumină o sensibilit sensibilitate ate anamorfotică anamorfotică,, chiar tragicotragicodefensivă, situată sub zodia suprasaturaţiei formelor de expresie. Considerîndu-se pradă a contradicţiilor vieţii, a unui fatum în perpetuă perpetuă metamorfo metamorfoză, ză, creatorul creatorului ui baroc îi repugnă repugnă calmul, calmul, măsura, măsura, simplitatea şi claritatea expresiei. Se poate afirma că dacă Clasicismul are are o aură aură masc mascul ulin ină, ă, Baro Barocu cull prin prin ca carrac acte teru rull să său u ne apar apare e mult mult feminizat şi nu în sensul Romanticului adesea maladiv, excentric şi cu trăsături masculine diminuate, ci în sensul biopsihicului feminin care drept act de sublimare foloseşte nu atât frumuseţea cât înfrumuseţarea din care îşi crează scut şi armă (efemeră, este adevărat) într-o lume a bărbaţilor. Dacă Clasicismul a fost (şi rămâne) un Caesar al timpurilor, Barocul considerăm a fi legendara Cleopatra. Creatorul baroc este unul per excellentiam ţde atelierţ şi, poate, din astă cauză tiparul de om promovat este aidoma unui monument baroc, în care esenţial devine efectul aparent, mizându-se pe „decorţ, 13
Dragoş Moldoveanu, Dimitrie Cantemir Între Umanism şi Baroc : Tipologia stilului cantemirian din perspectiva figurii dominante, Editura, Universităţii ţAlexandru ioan Cuzaţ, Iaşi, 2002. p. 35.
3
pe ,,lu ,,luci ciul ulţţ de faţa faţadă dă,, ca care re ţine ţine să impr impres esio ione neze ze,, să surp surpri rind ndă, ă, strâmtorând, de cele mai multe ori, adevăratele virtuţi, sau ascunzând partea slabă a individului. Trebuie să se ţină cont că în baroc, de regulă, „lucrurile nu trec drept ceea ce sunt, ci drept ceea ce parţ. Trucarea realităţii devine, în epoca barocă, un cod al vieţii. „A părea e, aşadar, verbul ce luptă să-l înlocuiască pe a fi ţ. Se schimbă şi viziunea despre lume, percepută drept o falacioasă împletire de mizerii materiale şi spir spirit itua uale. le.
Treb Trebui uie e de spus spus că prud pruden enţa ţa barocă barocă e exce excela lată tă în aş aşa a
măsură măsură,, încât încât atinge atinge treap treapta ta maniei maniei,, mai ale aless în sec secolu olull ,,înfl ,,înflor oriri iriiţ iţ barocu barocului lui (sec. (sec. al XVII-le XVII-lea). a). Truca Trucare, re, pruden prudenţă, ţă, „încif „încifrar rareţ eţ (de aici aici şi pasiunea barocului pentru alegorie) – „cine joacă cu cărţile pe faţă riscă să piardăţ– iată codul vieţii propus de baroc. Personajul baroc e lipsit de acel faimos caracter monolitic al antich antichită ităţii ţii,, chinte chintesen senţa ţa sa fiind fiind de natură natură dihoto dihotomic mică ă (alteo (alteori ri chiar chiar plurihotomică), el oscilează continuu între două euri, încât nu va ajunge niciod niciodată ată să înlătu înlăture re „funda „fundamen mental tala a duplic duplicita itate te a inimii inimii sal sale, e, motiv motiv pent pentru ru ca care re dram drama a (mod (modal alit itat atea ea sa spec specif ific ică ă de repr reprez ezen enta tare re)) va înregistra conflictul dintre două mişcări ale aceluiaşi suflet, iar drept term termen enii ai anti antino nomi miei ei ac aces este te sc scen ene e vii, vii, două două sper speran anţe ţe sa sau u două două posibilităţi de existenţă ale personajului. Am vrea să subliniem că deşi acest curent nu s-a instaurat în mod preponderent în arealul românesc, totuşi implozia sa a dat rezultate uimitoare mai ales pe tărâm literar, un exemplu elocvent fiind opeara luminatului principe Dimitrie Cantemir. O altă lucrare lucrare ce a apărut la noi încă foarte foarte devreme, fiind publicată în 1835, de fapt primul volum, iar volumul al doilea în 1836 la Iasi, în Tipografia Tipografia Mitropoliei Mitropoliei lui Mihail Sturdza. Sturdza. Aceste douoă douoă manuscrise au fost promotoarele Şcolii ardelene14. La fel cum cele două manuscrise au fost precursoarele Scolii ardelene la fel şi Istoria Ieroglifă este o operă ce da un imbold barocului literar românesc. Opera fundamentală a melancolicului Inorog, Dimitrie Cantemir, Istoria Istoria ieroglifică ieroglifică
reprezintă şi o lucrare de o valoare incontestabilă
pentru barocul literar românesc, cercetarea căruia a luat amploare în ultima perioadă de timp. 14
Ştefan Gioşu, Dimitrie Cantemir Studiu Lingvistic, Editura, Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, p. 22-23.
4
Istoria ierogifică
este o carte în care discursurile urmează
consecutiv, eroii având plăcerea de a vorbi, ţinând ample monologuri, plăcerea de a fi ascultaţi. Deghizându-se verbal, personajele invocă în discur discursur surile ile lor drepta dreptatea tea şi princi principiil piile e moral morale, e, rel religi igioas oase, e, vorbin vorbind d în pilde pentru pentru a impresion impresiona a publicul publicul destinatar destinatar şi a da dovadă dovadă de multă înţelepciune şi bunăvoinţă . De cele mai multe ori aceste discursuri seamănă cu nişte poveşti orientale, scopul lor fiind acela de a-l considera pe interlocutor martor şi de a-l convinge de veridicitatea şi exactitatea faptelor relatate. Cuvântul nu are funcţia de a aplana un conflict, ci de a-l prelungi mascându-l; în mod paradoxal cuvântul nu serveşte pentru a exprima ceva, ci pentru a camufla de fiecare dat . Comportamentul verbal al personajelor este absolut absolut teatr teatral, al, aceast aceast pl cere cere orator oratoric ic determinân determinându-l du-l pe Corb Corb să-şi să-şi stabilească o tactic de acţiune. El îi lasă lasă pe toţi cei cu păreri distincte să se exprime nestingheriţi, intenţionând intenţionând astfel să-şi cunoască cunoască inamicii pentru a-i putea lichida ulterior. Simboluri ale disimulării şi metamorfozei, Vulpea şi Hameleonul constituie personajele cele mai degradate moral. Discursul Vulpii ţinut în faţa Lupului reprezintă o capodoperă de viclenie, ipocrizie ipocrizie şi servilism, servilism, însă tactica tactica ei este una stabilită cu multă multă precizie, aceasta urmărind urmărind ca prin intermediul tuturor laudelor şi invenţiilor verbale la care recurge pentru a-l copleşi pe Lupul înţelept, să-i provoace invidie din partea celorlalţi şi să-i creeze cât mai mulţi duşmani. Ea are un comportament atât de mobil, încât se metamorfozează , trecând cu lejeritate de la o stare stare la alta, alta, fără fără a fi bănuit bănuită ă decât cu cu excepţii excepţii (Lupul (Lupul)) de ipocri ipocrizie zie şi teatralitate. Pentru a da credibilitate cuvintelor sale este gata să se blesteme şi să jure pe orice orice (exemplul cu Ciacalul). Depăşind-o uneori pe Vulpe în arta seducţiei verbale, Hameleonul beneficiază de un portret realizat cu lux de amănunte care îi oferă citi citito toru rulu luii anum anumit ite e indi indici ciii as asup upra ra ac acţi ţiun unilo ilorr sa sale le ulte ulteri rioa oare re.. Spir Spirit it emin em inam amen ente te se serv rvil il şi ipoc ipocri rit, t, Ha Hame mele leon onul ul îşi îşi preg pregăt ăteş eşte te cu preţ preţul ul libertăţii şi vieţii Inorogului planuri de accedere la graţia superiorilor şi de as asce cens nsiu iune ne în iera ierarh rhia ia so soci cial al-p -pol olit itic ică. ă. Simi Simila larr Vulp Vulpii ii,, şi el se bles bleste team amă ă
în faţa faţa Inoro Inorogu gulu luii pe orice orice îşi îşi amin aminte teşt şte, e, doar doar să pară
convingător că nu minte (deşi tocmai pregăteşte trădarea acestuia): „şi
5
pre viaţa mea, o, domnul mieu, dzicea, şi pre credinţa mea, de voi desc descop oper eri, i, de voi voi grăi grăi sa sau u din din mâni mâni,, din din ca cap p şi din din oc ochi hi să sămn mn de înştiinţare de voi face, în cap urgie, în ochi orbie, în mâni ciungie s -mi vie şi roada gândului mieu cu amar, cu pelin şi cu venin să mănânc…” . Cu aceeaşi abilitate simulează simulează adevărul adevărul şi în faţa Crocodilului, Crocodilului, abuzând de teatralitate în discurs şi în comportament. Hameleonul iniţiază nişte meschinării în care implică voit mai multe persoane, iar pentru a nu fi bănuit de vreo contribuţie la aceasta se retrage acas , l sându-i pe ceilalţi ceilalţi s se confrunte confrunte unii unii cu alţii. Însă atunci atunci când ajunge ajunge în impas, impas, când norocul pare pare să-l ocolească ocolească iar adevărul să să se dezv luie, încearcă să se salveze salveze mereu mereu prin retor retorică ică , inventând inventând noi şi noi discur discursur suri, i, deghizându-se verbal. Istoria ieroglifică reprezintă un univers baroc într-o permanentă
metamorfo metamorfozare; zare; personajele personajele se află într-o într-o conti continuă nuă agitaţie, agitaţie, iniţiind iniţiind mereu conflicte noi, şocând prin excentricitate şi comportament, creând şi distrugând un univers care stă sub zodiac prefacerii, o lume pe dos în care nimic nu este ce pare a fi. Fiecare transmite mesaje hiperbolizate şi ceea ce este semnificativ semnificativ constituie faptul că personajele caută caută mereu ceva, dar nu ştiu ce anume şi importantă rămâne căutarea, nu soluţia. Dat fiind starea starea incertă incertă a personaj personajelor, elor, lumea în care care acestea acestea îşi îşi duc existenţa este deviată de la normal, iar valorile şi principiile morale sunt încălcate. încălcate. Instabi Instabilitate litatea a personajelor personajelor le provoacă provoacă
scindări scindări interioar interioare, e,
dedublări de personalitate, unele devin melancolice, altele nu-şi găsesc identi identitat tatea, ea, au tendinţa tendinţa de a trece trece dintr-o dintr-o tagmă tagmă în alta, alta, iar graniţ graniţa a dintre dintre specii specii risc riscă ă
să
se dest destram rame. e. Se Se duc duc polem polemici ici inte intermi rminab nabile ile
pentru stabilirea apartenenţei lor incerte. Chiar de la început există dificultat dificultatea ea de a determina determina cărei monarhii monarhii trebuie trebuie să aparţină aparţină Liliacul, Liliacul, celei de aer sau celei de pe pământ. Hameleonul trece din tagma păsărilor în cea a animalelor, Vidra trece în monarhia celor de apă, iar Camilopardalul nu face parte din nici o monarhie: „această jiganie (…) dintr-amândoa monarhiile afară ieste”. Eroii Eroii lui Cantemir Cantemir oscilează oscilează între caricatur caricatural al şi grotesc, autorul autorul punâ punând nduu-le le la disp dispoz oziţ iţie ie nişt nişte e ogli oglinz nzii în ca care re ac aceş eşti tia a îşi îşi co cont ntem empl plă ă chipurile deformate, hilare. Ei sunt nişte fiinţe polimorfe constituite din elemente contrarii, din părţi diferite de animale. Exemple concludente
6
pot reprezent reprezenta a Struţocamila Struţocamila (struţ (struţ + cămilă) deghizat deghizat cu pene roşii roşii şi negr negre e ca de co corb rb,, co coad ada a păun păunul ului ui,, ca capu pull boul boului ui;; Ca Cami milo lopa pard rdal alul ul;; Monocheroleopardalisul, Monocheroleopardalisul, care s-a născut oaie, dar „până în dzui din oaie în jiganie şi din erete în lup să mută”, apoi „precum din arete lup, aşe din lup pardos să făcut . Acesta cumulează mai multe trăsături pozitive ale ale anim animal alel elor or:: „a „aşe şeda darr , toat toate e firi firile le într într-un -una a boţi boţind nd,, blan blande deţe ţea a oii, oii, înţelepciu înţelepciunea nea lupului, lupului, cunoştinţ cunoştinţa a pardosului pardosului,, greuimea greuimea filului, filului, iuţimea iuţimea inorog inorogulu uluii şi vârtut vârtutea ea leului leului”. ”. Dat fiind fiind faptul faptul că ace aceste ste creatu creaturi ri nu aparţin în exclusivitate vreunei specii anume, acţiunile pe care le pot efectua pot fi la fel de bizare ca şi ele şi nu sunt neapărat cele corecte. Personajele se prefac a pleda în favoarea celor mai înalte valori morale, dar ele sunt conştiente că în spatele măştii se ascunde o cu totul altă intenţie. Ele au luat act de existenţa adevărului şi a dreptăţii, dar, din obişnuinţă, procedează exact în sens invers. Toată Toată aceast această ă aglomera aglomerare re barocă barocă
în romanul romanul lui Dimitri Dimitrie e
Cantemir, Istoria ieroglifică este este rezult rezultatu atull compen compensat satori oriu u al horror vacui (teama de gol) care uneşte totul într-un amalgam ce exprimă cu
un dramatism şi mai vizibil fuga ilogică din faţa destinului ineluctabil. Personaje Personajele le formează formează o sarabandă sarabandă de măşti măşti prin intermediu intermediull cărora cărora evol evolue ueaz ază ă pe sc scen ena a teat teatru rulu luii mund mundan an,, unde unde înce încear arcă că prin prin vari variat ate e mijloace mijloace verbale verbale şi comporta comportamental mentale e să simuleze simuleze contrariul contrariul realităţii realităţii,, fapt care agravează şi mai mult starea lor de bufoni ai istoriei15. Istoria Ieroglifică este o operă semnificativă, se citeşte greu, dar cu
folos pentru înţelegerea vremilor, a gândirii autorului şi a gradului la care ajunseseră literature şi gândirea roânească16. De aceea, nu putem înţelege de ce istorici ca Nicolae Iorga văd în această lucrare a lui Cantemir numai “ pedantis” şi “reminescenţe de şcoală”, o carte lipsită de originalitate, imitată după Heliodor , scriitor antic grec, ceea ce de fapt nu este17. Tocmai originalitatea prea mare, şi nicidecum lipsa de originalitate, ar fi învinuirea care s-ar putea aduce 15
Conf nfer erin inta ta stii stiint ntif ific ica a inte intern rnat atio iona nala la “Dimitrie Lud Ludmila mila R. Done Donea a , Co
Cant Cantem emir ir – uman umanis ist, t, gând gândit itor or si om de stii stiint nta” a”,, comu comuni nica carea rea:: La carnavalul baroc al Istoriei ieroglifice de Dimitrie Cantemir, (Cahul), 4-5 aprilie 2003, p. 14-15. 16 17
Petre P. Panaitescu, Op. Cit., p. 75.
Nicolae Iorga Istoria Literaturii Româneşti, Ediţia a II-a, volumul II, Editura, Minerva,Bucureşti, 1981, p. 398.
7
acestei opera. Iar Sextil Puşcariu socoteşte că Istoria Ieroglifică “ n-a putut rămânea în literatura românească”, e o carte “pornită pe drumuri greşite”18. Este fără îndoială o carte îmbrăcată în forma barocului vremii decadenţei Renaşterii, dar o carte cu miez adânc şi străluciri de imagini şi de cugetare, pe care trebuie să ai răbdarea să le descoperi19. Pentru opera lui Cantemir barocul reiese din ordinea lucrurilor ce poate si trebuie sa fie schimbată. Societatea nu este încremenită,pentru totdeauna. O veşnică frământare şi nemulţumire o agită si o macină şi chia chiarr dacă dacă în co conc ncep epţi ţia a sa lupt lupta a so soci cial ală ă se prez prezin intă tă vag, vag, cu sc scop op imprecis, ea totuşi există ca o permanentă aspiraţie spre mai bine. Căci, în felul său şi cu limitele inevitabile, Cantemir era un revoltat. Şi este intere interesan santt de observ observat at că ace acest st lucru lucru va avea avea profun profunde de consec consecinţ inţe e asu as upra pra înt întregii egii struc tructturi uri a oper perei sale, ale, ca carre va fi şi ea la fel fel de frământată, pasionată şi nepăsatoare în faţa canoanelor20. Întotdeauna marile valori artistice apar pe fondul constituit al unei tradi tradiţii ţii,, subtil subtil sau zgomot zgomotos os negată negată printr printr-un -un aştept aşteptat at evenim eveniment ent de rupt ruptur ură. ă. Ne Nega gare rea a trad tradiţ iţie ieii e şa şan nsa ei de supr suprav avie ieţu ţuir ire e în form forme e subl sublim imat ate, e, se sens ns evol evolut utiv iv legi legic, c, prop propri riu u dina dinami mici ciii lite litera rare re.. În isto istori ria a internă a dezvoltării formelor literare româneşti un fenomen de ascunsă discontinuitate se produce, imediat după 1700, prin Istoria Ieroglifică21. Opera şi viaţa viaţa lui Dimitrie Cantemir Cantemir se îmbină îmbină întru-un tot, pe care nu l-am l-am pute putea a numi numi ar arm monio onios, s, din din cauza auza as asp pec ectu tulu luii chin chinu uit, it, cu contraziceri, accente de luptă, care merg de la marile concepţii politice genera generale le pâna pâna la rivali rivalităţ tăţile ile person personale ale,, moment momente e de senină seninătat tate e ale uman umanis istu tulu luii şi omul omului ui de ştii ştiinţ nţă, ă, toat toate e împr împreu euna nate te intr intr-o -o viaţ viaţă ă de pasiune şi de creaţie22. În fond, opera lui Dimitrie Cantemir, este fără doar şi poate una inovatoare, chiar dacă unii critici mai vechi şi mai noi nu sunt de acord cu acest lucru.
Inovaţia se concretizează în special cu a doua etapâ
23
18
Sextil Puşcariu, Istoria Literaturii Române (Epoca Veche), Ediţia a II-a, Editura, Epoca Veche, Sibiu, 1930, p. 170. 19 20
Petre P. Panaitescu, Op. Cit., p. 75. Manuela Tănăsescu, Despre Istoria Ieroglifică, Editura,
Cartea Românească, Bucureşti, 1970, p.33, 21 Elvira Sorohan, Cantemir în Cartea Hieroglifelor, Editura, Minerva, Bucureşti, 1978, p. 11. 22 23
Petre P. Panaitescu, Op. Cit., p. 254.
Roxana Sorescu, Dimitrie Cantemir, " Istoria Ieroglifică", În: Limba şi Literatura romana,42, nr. 2, 1997, p. 85.
8
menţionată mai sus, sus, unde apare ca formă de manifestare manifestare barocul, şi se finalizează cu ultima etapă cea a exilului rusesc, epocă de apogeu, caracterizată ca o formă de umanism, pentru că aduce în prim-plan concepte ale omului ca putere creatoare. Însă nu trebuie omisă nici prima etapă de creaţie ce oferă o poziţie diametral opusă ultimei, ea fiind una a misticismului şi a religiei, în speţă cea ortodoxă. Întreaga activitate a lui Dimitrie Cantemir este una inovatoare presărată cu multe substraturi literare şi politice. Creaţia sa aduce cu sine apariţia certă a barocului literar, concretizat după cum am opservat în Istoria Ieroglifică, lucrare inedită la acea vreme atât în ţară cât şi peste hotare. Andrei Dădîrlat Ina Silvia
Robert
9