Dicţionar Aromân(Macedo-Vlah. Introducere_Matilda Caragiu Marioţeanu_DMV__2

MATILDA

CARAGIU MARIOłEANU

D I C ł I O N A R

A R O M Â N

(M A C E D O - V L A H) *DIARO*

C O M P A R A T I V (român literar ~ aromân) CONTEXTUAL NORMATIV MODERN

EDITURA ENCICLOPEDICĂ Bucureşti - 1997

Fiicei mele, BRÂNDUŞA

PREFAłĂ DIARO este un ultimam cogito: este rezultatul 'lucrării' timp de o viaŃă asupra aromânei, în sensul de p r a c t i c a r e, de s t u d i e r e şi de a p r o f u n d a r e a limbii mele materne. Am conceput dicŃionarul în mai multe variante (1987-1990), aceasta fiind cea din urmă. Excerptarea materialului s-a efectuat între anii 1988-1992 (şi, uneori, în continuare, până la forma dată la tipar, la 15 mai 1996), iar introducerea în computer a durat alŃi trei ani (numai pentru volumul I, perioadă care include însă şi ucenicia 'scrisului' cu computerul). DIARO va avea trei volume, acesta fiind cel dintâi, care cuprinde literele A, B, C, D, precedate de o amplă INTRODUCERE (conŃinând normele lingvistice şi ortografice, principiile lor, tabele cu clasificări folosite în DIARO etc.). În loc de un capitol i s t o r i c, am reprodus în POSTFAłĂ textul lucrării mele definitive Un DODECALOG AL AROMÂNILOR sau 12 adevăruri incontestabile, istorice şi actuale, asupra aromânilor şi asupra limbii lor (1993; abreviat: CAR., DOD.) În ce priveşte materialul, am avut în vedere, ca punct de plecare, în primul rând, lucrarea lexicografică fundamentală DICłIONARUL DIALECTULUI AROMÂN, GENERAL ŞI ETIMOLOGIC, de Tache Papahagi (Bucureşti, 1963, ediŃia I, 1974, ediŃia a II-a; abreviat: DDA), pe care am fişat-o în întregime. Sursa de informaŃie cea mai importantă a constituit-o şi o constituie însă, permanent şi paralel cu DDA, propriul meu grai (Gr. Aut.): cuvinte, sensuri, nuanŃe, forme gramaticale, structuri, expresii, variante etc. pe care mi le-am însuşit, de la naştere, în familia mea, compusă din: bunica, Dhafna Papastere (1873-1952; n. Pupti, în Samarina, Grecia), mama, Athina Caragiu (19001984; n. Papastere, în Hrupişti, Grecia), tata, Nico Caragiu (1899-1977; n. în Deniscu, Grecia), fratele meu, Toma (1925-1977, născut, ca şi mine, —1927— în Hrupişti, Grecia) şi sora mea, Geti (n. 1929, în Sarsânlar, Durostor, România); în casa noastră s-a vorbit şi se vorbeşte şi azi, în mod curent, aromâna, o aromână curată, nedeformată, autentică; totul este foarte v i u în mintea mea şi, de aceea, s-a aşternut şi se aşterne mereu pe noi fişe, care s-au introdus şi se vor introduce în continuare, până la terminarea dicŃionarului, în computer, la locul lor, în DIARO. La cele izvorâte din trecutul meu (practică şi studiu de o viaŃă asupra aromânei) şi la cele preluate din DDA, s-au adăugat şi se adaugă noi

PrefaŃă

excerptări din volume de literatură cultă sau populară aromânească, apărute în ultima vreme în lume, sau cuvinte, sensuri, fonetisme auzite la vorbitori aromâni. Lista bibliografică s-a încheiat în aprilie 1995. DIARO este în primul rând un dicŃionar c o m p a r a t i v (român literar ~ aromân); este, apoi, c o n t e x t u a l (şi, tocmai de aceea, întrucâtva e x p l i c a t i v, contextele fiind de obicei explicative; este un dicŃionar de tranziŃie spre unul explicativ de tip clasic: stadiul actual al performanŃelor lingvistice în aromână — sub raportul terminologiilor speciale — mai cu seamă al celor abstracte — fiind abia la început, acesta nu permite definiŃii propriu-zise); este n o r m a t i v (sub raport lingvistic şi ortografic) şi, în fine, m o d e r n (căci introduce un număr de neologisme considerate necesare; v. INTRODUCERE, 1, Caracteristicile... ). Ar fi fost de dorit ca DIARO să fie, totodată, şi un dicŃionar e t i m o l o g i c. A studia însă etimologiile tuturor cuvintelor din aromână fără a le copia pe acelea date de alŃi cercetători însemna a avea la dispoziŃie încă mulŃi ani în faŃă, ceea ce nu este cazul. Pentru oricine este interesat de acest aspect al vocabularului aromânesc, dicŃionarele apărute până la DIARO (mai ales DDA, REW şi toate dicŃionarele etimologice româneşti) sunt instrumente de neînlocuit. DIARO este un dicŃionar care a fost scris pe înŃelesul tuturor, adresându-se deopotrivă învăŃaŃilor, specialiştilor, dar şi celui mai simplu ştiutor de carte. Caracteristicile lui se pot citi în INTRODUCERE. Este o lucrare care mi-a adus multe satisfacŃii: am redescoperit aromâna, am văzut că este e x t r e m de bogată, mult mai bogată decât apare ea în DDA (unde se dau numai contexte din lucrări p u b l i c a t e) şi probabil chiar mai bogată decât apare ea în DIARO. Deşi aici (în DIARO) aromâna este rescrisă şi mult îmbogăŃită, sunt convinsă că oricând se pot adăuga alte sensuri şi alte cuvinte care mi-au rămas necunoscute. Căci nici o lucrare nu poate fi exhaustivă, mai ales atunci când ea este opera unui singur om: nici o fişă nu a fost scrisă şi nici o pagină nu a fost redactată/ introdusă în computer de altcineva. Orice lipsă, prin urmare — în redactare, în respectarea cu stricteŃe a normelor pe care mi le-am impus, în inventar etc. — se datorează numai autoarei. Cer, de aceea, îngăduinŃa cititorilor, care ar trebui să reŃină, în primul rând, ceea ce este bun, valoros în DIARO, ceea ce nu se găseşte în nici una din lucrările lexicografice de până acum, căci DIARO este o 'saga' a aromânei: spre deosebire de DDA, care este un dicŃionar 'tezaur' de forme care a u f o s t, DIARO este un 'tezaur' de valenŃe, de posibilităŃi, de forme v i i, care ne permit să vedem ce poate deveni aromâna în viitor, o aromână dinamică, în mişcare. VIII

PrefaŃă

Acest viitor al aromânei depinde de t i n e r i: ei trebuie să o vorbească, să o scrie, să o îngrijească, să o cultive, să o îmbogăŃească, să o respecte. Numai astfel se vor fixa, de la s i n e, normele lingvistice şi ortografice: acestea trebuie să fie opera c o l e c t i v i t ă Ń i i, a comunităŃii aromâneşti de pretutindeni. * * * Dedic această lucrare nu numai fiicei mele, dar şi soŃului meu, Constantin MarioŃeanu (care, deşi român nord-dunărean, vorbeşte aromâna, şi care mi-a fost alături şi la bine şi la rău, cu dragoste şi devotament), familiei mele şi tuturor aromânilor. O dedic mai ales t i n e r i l o r aromâni şi ne-aromâni, care sper să găsească în DIARO un bun instrument de lucru şi o sursă de informaŃie şi chiar de bucurie. Poate că unii dintre ei vor continua ceea ce am început eu: să adauge alte cuvinte-titlu, să introducă etimologiile, să facă un DIARO invers, aromân ~ român literar, să dea ediŃii bilingve — prin traducerea cuvintelor din româna literară şi aşezarea acestora în ordine alfabetică: dicŃionar englez/ grec/ albanez/ bulgar ~ aromân etc.; sau invers: dicŃionar aromân ~ englez/ grec/ albanez/ bulgar etc. O dedic, nu în ultimul rând, ştinŃei lingvistice: ştiu bine că cel puŃin aromânistica, românistica, romanistica şi balcanistica au nevoie de această lucrare. *** În numele meu şi al aromânilor, de azi şi de mâine, şi în numele ştiinŃei lingvistice, aduc aici cele mai vii mulŃumiri tuturor SPONSORILOR lucrării, ale căror nume sunt trecute pentru eternitate în TABULA GRATULATORIA: generozitatea lor a contribuit la acoperirea unei părŃi din cheltuielile necesare tipăririi volumului I din DIARO. ***

IX

PrefaŃă

TA B U L A G R A T U L A T O R I A S P O N S O R I : B R Â N D U ŞA MA R I O ł E AN U - N I R O, New York (care a asigurat întreaga aparatură electronică) S. C. B A N C P O S T, Bucureşti (şi Sucursala Tulcea) I A N C U P E R I F A N, Paris G E O R G E B E C A L I , Bucureşti I O A N & V I C T O R B E C A L I, Bucureşti H R I S T U C A R A M A N, Tulcea M I H A I B I L E C A, Bucureşti S. C. T U L C O S. A. , Tulcea M A R I U S C A R N I C I U, Bucureşti E L E N A P A P A HA G I - D E M M E R, Homburg am Saar *

*

*

P R I E T E N I (care au pus mult suflet pentru acordarea unora din sponsorizările menŃionate): Zoe Ghinescu - Bucureşti; ChiraŃa şi Gheorghe Grameni, Stere Chiriac, Tache Cucliciu, Niculachi Hristu Tulcea; Ion Caramitru, Stere Gulea, Hrista Ciuleanu - Bucureşti.

X

PrefaŃă

TABLA DE MATERII INTRODUCERE ................................................................................... XIV 1. Caracteristicile DIARO ..................................................................... XIV (1) DIARO este un dicŃionar comparativ ........................................... XIV (2) DIARO este un dicŃionar contextual ............................................ XIV (3) DIARO este un dicŃionar normativ ............................................... XIV Criterii de normare: a) Criteriul ariei m a j o r e .........................................................XV b) Criteriul e t i m o l o g i c (metateza C + r, l ..................... XVII c) Criteriul s p e c i f i c i t ă Ń i i ( u final, a protetic, u desinenŃă pers. 3 pl. ind. imperf. ....................... XVII O dublă normare: — l i n g v i s t i c ă (tipuri de graiuri: 'regional' şi 'general' în aromână.......................................... XVIII — o r t o g r a f i c ă (scrierea DIARO în raport cu alte scrieri, notarea palatalităŃii, a fricativei palatale/ velare sonore [y] .................... XIX (4) DIARO este un dicŃionar modern .................................................. XXI — neologismele, adaptarea lor 2. Principiile ortografice aplicate în DIARO ...................................... XXII (1) Principiul fonetic ......................................................................... XXII — literă-sunet: două litere = acelaşi sunet (â/ î [â]) două sunete = o singură literă (x [cs, gz] ) grup de litere = un sunet (che, chi [»], ghe, ghi [¹] ) — semne diacritice - valori (2) Principiul etimologic — î iniŃial ................................................ XXII (3) Principiul silabic — ce, ci [ t• ], ge, gi [d¥] ............................... XXIII (4) Principiul morfologic ................................................................. XXIII — alternanŃa e/ ea — e iniŃial 'pur' în aromână

XI

Tabla de materii

3. Reguli ortografice (care nu au fost formulate în paragrafele precedente)................................................... XXIII 4. Tabele: ............................................................................................. XXVI Tabelul Nr. 1: Alfabetul limbii române literare (RL) ................. XXVI Tabelul Nr. 2: Alfabetul aromân (34 de litere) ........................... XXVII Tabelul Nr. 3: Raportul dintre scriere şi pronunŃare ............... XXVIII (valorile literelor/combinaŃiilor) Tabelul Nr. 4: Sistemul fonetic al aromânei .............................. XXXVI Descriere: vocale, semivocale, vocale finale scurte, consoane Tabelul Nr. 5: Tipuri flexionare............................................... XXXVIII I. Substantive ........................................................ XXXVIII 1. masculine: clasele (1), (2), (3), (4) 2. neutre: clasele (1), (2), (3), (4) 3. feminine: clasele (1), (2), (3), (4), (5), (6a, b), (7), (8), (9), (10) II. Adjective ................................................................... XLII 1 terminaŃie: clasa (1) 2 terminaŃii: clasa (2a, b) 3 terminaŃii: clasa (3a, b, c, d, e) 4 terminaŃii: clasa (4 a, b) III. Verbe....................................................................... XLIV clasa (1a, 1b) clasa (2) clasa (3a, 3b) clasa (4a, 4b) clasa (5a, 5b) 5. Liste: (1) SEMNELE DE PUNCTUAłIE (numele lor în aromână........... XLVI (2) SEMNE/ SIMBOLURI folosite în DIARO.............................. XLVII (3) BIBLIOGRAFIE ...................................................................... XLVIII (4) ABREVIERI................................................................................... LV 6. IndicaŃii pentru utilizarea dicŃionarului........................................ LXIII

XII

Tabla de materii

7. DicŃionar A-D .......................................................................................... 1 8. POSTFAłĂ istorică: Un DODECALOG al AROMÂNILOR sau 12 adevăruri incontestabile, istorice şi actuale, asupra aromânilor şi asupra limbii lor .............................................................435 * * * 9. ANEXE: (1) Schemă cu distribuŃia numelor românilor în nordul şi în sudul Dunării (date de ei înşişi, ca 'insiders', şi date de vecini, ca 'outsiders'). .......................................................................................453 (2) Scurtă biografie a autoarei............................................................... 455 (3) Harta răspândirii aromânilor în Peninsula Balcanică.

XIII

INTRODUCERE DICłIONAR AROMÂN (MACEDO-VLAH), abreviat: DIARO, este, de fapt, un studiu asupra vocabularului aromân, prezentat sub forma unui dicŃionar b i l i n g v. DIARO nu este însă un 'dicŃionar bilingv', de aceea nici nu i s-a dat titlul de 'DicŃionar dacoromân-aromân', ci este unul care este destinat aromânei, celor ce doresc, ca prin intermediul românei literare (RL), să înveŃe/ să cunoască a r o m â n a. Aceasta este limba - Ń i n t ă. 1. Caracteristicile DIARO, care motivează şi opŃiunile autoarei: (1) DIARO este un dicŃionar comparativ: aromâna şi româna vorbită în nordul Dunării sunt două v a r i a n t e ale străromânei, de aceea ele pot fi privite mai ales c o m p a r a t i v, şi nu atât c o n t r a s t i v. Româna literară (RL) este folosită în DIARO ca un factor 'organizator', de introducere a 'i n t r ă r i l o r' româneşti (RL), în ordine alfabetică, şi de 'ordonare' a corespondentelor lor aromâneşti, începând cu cele latineşti sau de substrat m o ş t e n i t e, care ocupă primul/ primele locuri în lista de cuvinte aromâneşti, şi continuând apoi cu elementele de superstrat din aromână (alogene/ balcanice — albaneze, neogreceşti, slave, turceşti; neologisme latino-romanice intrate direct sau prin intermediul unei limbi balcanice oficiale ori prin limba română literară, pe cale culturală/ directă). În acest fel, vocabularul aromân prezintă serii s i n o n i m i c e, uneori foarte bogate, explicabile prin contactele interlingvistice balcanice. (2) DIARO este un dicŃionar contextual: marea majoritate a cuvintelor aromâneşti este 'explicată' în c o n t e x t e (fără a fi vorba de 'definiŃii'), formulate de obicei de autoare, dar şi prin ilustrări din literatura aromânească a c t u a l ă (reprezentată numai prin volume de orice întindere, publicate d u p ă apariŃia DDA; nu s-au inclus în bibliografie producŃii literare apărute în reviste, foi, ziare). S-au dat, aproape întotdeauna, cele mai vechi atestări din textele sec. XVIII-XIX, deşi acestea sunt cuprinse în DDA (cu excepŃia Liturghierului aromânesc, care, deşi figurează în DDA, ediŃia 1974, cu sigla CLitur [ = Caragiu, Liturghier], acesta nu apare în lista bibliografică de la sfârşit; în plus, DDA nici nu reŃine t o a t e cuvintele, sensurile, contextele noi pe care le găsim în acest text, cel mai vechi scris în aromână). (3) DIARO este un dicŃionar normativ: deşi cele mai multe contexte sunt formulate de autoare, l i m b a recomandată de DIARO nu r e p r o d u c e graiul autoarei: abrevierea 'Gr. Aut.' nu indică decât faptul că acel cuvânt/ sens/ XIV

Introducere

fonetism nu apare în DDA sau în vreunul din textele folosite care ne-au parvenit. În stabilirea normelor lingvistice şi de scriere, autoarea a Ńinut seama de tradiŃia grafică şi lingvistică a scrisului în aromână (de la G. Murnu, Nuşi Tulliu, C. Belimace, N. Batzaria, Z. Araia, T. Caciona, N. Velo, G. Ceara, N. Perdichi), alegând o formă pe care o consideră i n v a r i a n t ă, deci recomandabilă. Iată două exemple: deşi în Gr. Aut. (şi în alte graiuri) se folosesc formele în -eşŃâ (la vb. <4b, 5b>, adj. <3a>, adv.), am normat formele în -eşti, -eaşti, aproape 'literare' în aromână, prin folosirea lor de către poeŃii şi lingviştii noştri editori de texte aromâneşti: (tini) creşti/ mutreşti/ aurăşti; muľireşti; zburaşti grâŃeaşti, în loc de (tini) creşŃâ/ mutreşŃâ/ aurăşŃâ; muľireşŃâ; zburaşti grâŃeşŃâ „tu creşti/ priveşti/ urăşti; muiereşti (adj.); vorbeşte greceşte”. La fel, în Gr. Aut. (şi în multe alte graiuri), după -Ń, -d (provenind din lat. t, d, dar şi din c, g), - i nu se mai aude după o consoană sau devine [â] după grup consonantic. Conform cu tradiŃia scrisului literar (şi conform principiului etimologic, de care predecesorii au Ńinut seamă), am normat un -i păstrat în distribuŃia Ń, d (< c, g) + i: Ńi faŃi?/ Ńi dâŃi?/ iu fudi? tini calŃi/ tini frândi/ tini aşterdi „ce faci?/ ce zici?/ unde fugi [= pleci]?/ tu calci/ tu frângi/ tu ştergi”, (cf. acelaşi tratament în interiorul cuvântului, în toată aromâna: Ńinâ, fudimu „cină, fugim”, cu i păstrat, după Ń, d < lat. c, g), şi nu Ńi faŃ?/ Ńi dâŃ?/ iu fud?/ tini calŃâ/ tini frândâ/ tini aşterdâ, ca în Gr. Aut. şi în majoritatea graiurilor (cf. acelaşi tratament în interiorul cuvântului, în toată aromâna: s-Ńânâ, si-avdâmu „să Ńină, să auzim”, cu i > â, după Ń, d < lat. t, d). Criteriile opŃiunii autoarei sunt: a) Criteriul ariei m a j o r e (al r ă s p â n d i r i i), care presupune selectarea acelei trăsături fonetice/ morfologice care este g e n e r a l aromânească şi nu un fapt r e g i o n a l. — Exemple din f o n e t i c ă: - [l'] dispare în graiul aromânilor din Bulgaria (mueari, cheae, în loc de muľeari, cľeae „muiere”, „cheie”, răspândite în toate celelalte graiuri). In consecinŃă, formele normate sunt cele din urmă, cu ľ păstrat (v. şi infra, exemplul oferit pentru caracterul normativ al DIARO: grupurile consonantice rl, rn > rr în graiul fărşeroŃilor, care, fiind regionale şi având o arie m i n o r ă, nu pot fi date ca normă). - Vocalele anterioare e, ă în poziŃie neaccentuată, medială sau finală, se închid la i, â în toată aromâna.

XV

Introducere

Marii poeŃi aromâni au început un fel de normalizare lingvistică refăcând, inconsecvent şi n u m a i la finală, scrierea (şi pronunŃarea, în recitarea versurilor) vocalelor neaccentuate -e, -ă (netrecute la -i, -â). Totuşi, am normat formele cu -i, -â (< - e, -ă neacc.), care sunt g e n e r a l e în aromâna vorbită, pe de o parte; pe de altă parte, potrivit unui alt criteriu de normalizare, cel m o r f o l o g i c, aceste vocale i, â îşi menŃin caracterul de vocale închise în i n t e r i o r u l cuvântului (prin alipirea articolului la substantiv, a unor desinenŃe etc., chiar şi în scrierea poeŃilor mai sus amintiŃi şi a unora dintre cei care scriu azi): am scris, deci, feati, featili, a featiloru şi nu feate (dar, în schimb, featili, a featiloru!, cum scriu, inconsecvent, şi unii contemporani ai noştri, chiar filologi!); la fel: moarâ, a moarâľei şi nu moară (dar, în schimb, a moarâľei!; aceeaşi lipsă de principiu şi aceeaşi inconsecvenŃă). — Exemple din m o r f o l o g i e: - La substantiv: am normat ambele tipuri flexionare la clasa substantive f. (1): G-D identic cu pluralul (deci diferit de N-A), dar şi G-D + N-A, adică o formă unică de sg.: a featiľei/ a featâľei. Această clasă (1) de s. este s i n g u r a care a păstrat sau şi-a creat un G-D diferit de N-A la sg.f. Consider că viitorul va decide care dintre cele două forme de G-D se vor impune (probabil în favoarea formei unice de singular, care este cea mai răspândită, şi care se adaptează tipului flexionar preponderent m./n.: formă unică de sg.). - La verb: am dat, pentru aromână (aşa cum au procedat şi predecesorii mei), cele 4 forme de bază ale verbului din latină: ind. prez. 1 sg., inf., pf.s., part.: cântu, cântari, -ai, -atâ, urmate de silabaŃie (cân-tu, cân-ta-ri, /-tai, /-ta-tâ). În cartea mea, CAR., F-M, p. 107-108, nu am Ńinut seama în clasificarea verbelor de forma de infinitiv din aromână, pe care le-am considerat — şi le consider şi astăzi — i r e l e v a n t e: aromâna are numai un infinitiv lung, cu valoare preponderent substantivală (sunt rare situaŃiile în care un infinitiv aromân guvernează morfeme de acuzativ — ceea ce ar demonstra valoarea lui de verb). Am trecut totuşi formele de infinitiv 'clasice' printre formele verbale de bază ale verbului pentru a obŃine o comparaŃie mai exactă pe plan românesc şi romanic. Infinitivul (totdeauna lung) din aromână, cu valoare substantivală, şi-a creat o terminaŃie proprie, u n i c ă pentru toate clasele de verbe: -(e)ari: cântari, videari „cânta(re), vede(re)”, (identice cu infinitivele aşteptate din latină), dar şi cunuşteari, cuŃeari, fâŃeari, mureari, aurari, avdari vs. formele aşteptate din latină, figurând la formele de bază: cunoaştiri, coaŃiri, faŃiri, muriri, aurâri, avdâri „cunoaşte(re), coace(re), face(re), muri(re), urâ(re), auzi(re)”. Aceste forme de infinitiv corespund infinitivului lung şi/ sau 'supinului'/ participiului substantivat din RL şi au primit indicele morfologic 's.f.vb.' .

XVI

Introducere

- Un alt caz important din morfologie: conjuncŃia conjunctivului, care prezintă în aromână o mare varietate p o z i Ń i o n a l ă (în funcŃie de caracterul sunetului care urmează), dar şi g e o g r a f i c ă: si/ să/ sâ/ s-/ z-. Am normat un si + V (vocală) şi un s- + C (consoană): voi si-avdu/ si-aflu/ si-aducu; voi s-caftu/ s-dormu/ s-creapâ „vreau să aud/ să aflu/ să aduc; vreau să caut/ să dorm/ să crape” (deci, nu se Ńine seamă, în scris, de caracterul surd/ sonor al consoanei iniŃiale următoare, de care se leagă conjuncŃia conjunctivului). - În formarea cuvintelor: prefixul in-/ im- din latină are mai multe realizări în aromână: una aşteptată din latină, n-/ m- , dar şi în-/ îm-, an-/ am- , ăn-/ ăm- : ndreptu/ îndreptu/ andreptu/ ăndreptu, respectiv mpartu/ împartu/ ampartu/ ămpartu. Am dat o interpretare unitară normând formele cu în-/ îm- , care sunt general româneşti şi apar şi în neologisme (cu i- păstrat: interesu, impresie etc.). În fonetică sintactică, în scris şi în rostire, î- din prefix cade: voi s-ti-ntrebu, lâ-mpârŃâi la tuŃ „vreau să te-ntreb, le-mpărŃii la toŃi”. De menŃionat că prefixul în- devine îm- înainte de labiale (p, b), nu şi înainte de labiodentale (f,v): îmbunedu, îmbetu, împrostu „îmbuna, îmbăta, drept/ în picioare”, dar înveastâ, înflucatâ „nevastă, [înflocată]”, şi nu îmveastâ, îmflucatâ, cum apar, în absenŃa unor norme. b) Criteriul e t i m o l o g i c (= forma/ fonetismul/ varianta cea mai apropiată de etimon şi, deci, implicit corectă în raport cu forma aşteptată), permite să se elimine formele deformate, corupte; DIARO le menŃionează însă şi pe acestea, la sfârşitul tratării fiecărui cuvânt. De pildă, metateza care se produce în cadrul grupurilor consonantice formate cu -r, -l ca al doilea element: (C +) -râ-, -lâ- > -âr, -âl, ca în grânu > gârnu, sprilungu > spirlungu, grâdinâ > gârdinâ, împlâtescu > împâltescu etc.) este foarte/ cea mai răspândită. Totuşi, apelând la criteriul răspândirii şi la cel etimologic, al fidelităŃii faŃă de latinitate şi românitate, am normat formele fără metateză (grânu, grâdinâ etc.), menŃionându-le, ca 'v a r. răsp.' pe cele metatezate. c) Criteriul s p e c i f i c i t ă Ń i i aromânei (în raport cu celelalte ipostaze ale străromânei): — Exemple din f o n e t i c ă: - O trăsătură i n d i v i d u a l i z a t o a r e şi r e l e v a n t ă pentru aromână este -u păstrat din latină (ca şi în alte limbi romanice, ca şi în RL: numai după consoană + r, l, dar şi în celelalte situaŃii în unele graiuri): auşu ~ auşi, ficioru ~ ficiori, moru ~ mori. Acesta trebuie notat sistematic, nu la întâmplare (aşa cum a procedat chiar T. Papahagi, în DDA, scriindu-l numai în contextele: -du, -Ńu, -şu şi -ciu, dar întotdeauna după d o u ă consoane: în sufixele - escu, -uşcu şi în toate cuvintele: multu, caldu, orbu, cântu etc.; uneori, DDA notează chiar sporadic un -u: s.v. bes, de exemplu, citim mai departe: „vb. IV, formă rară fără -u. — V. besu” [!]). Am dat drept normă formele cu -u general (s c u r t/ XVII

Introducere

a s i l a b i c — dar pertinent în rostire, notat ca atare, fără semn de scurtime — după o consoană, şi s i l a b i c după grup de consoane): omu [omu], potu [pomu], lişoru [li-şoru], durńimu [dur-ńimu], ca şi orbu [or-bu], portu [por-tu], albu [al-bu], disfaptu [dis-fap-tu] „om, pot, uşor, dormim; orb, port, alb, desfăcut”. Această trăsătură i n d i v i d u a l i z e a z ă aromâna, în contextul românesc general, şi o apropie de alte limbi romanice (în contextele: it.: buono, tèmpo, sp.: bueno, tiempo). În fonetică sintactică, în rostire, -u poate forma diftongi: şedu-aoa [şe-duaoa], multu-aroşu (mul-tua-roşu) „şed aici, mult [= foarte] roşu”; poate deveni silabic (dacă este asilabic): potu-s-vedu-ş-mini (po-tus-ve-duş-mi-ni) „pot să văd şi eu”; sau, dacă este asilabic, poate dispărea înainte de consoana următoare: cât-vrei?, mer-veardi, cap-albu, când-vidui „cât vrei?, măr verde, cap alb, când văzui”. În scris însă, această vocală finală — asilabică sau silabică — trebuie notată: câtu vrei?, meru veardi, capu albu, cându vidui. - O altă particularitate este p r o t e z a lui a- : legea fonetică de alipire a unui suport fonetic a la iniŃiala cuvintelor care încep cu vocale, r, l şi alte consoane este aproape generală în aromână (cu excepŃia aromânei F-fărşeroteşti, unde fenomenul este neregulat): aungu, aurlu, alavdu, alumtu, arău, arâu, arâdu, arupu, aspargu, aştergu „ung, urlu, laud, lupt, rău, râu, râd, rup, sparg [= stric], şterg”. Este o particularitate s p e c i f i c ă aromânei (şi altor limbi romanice: sp., piem. etc.) şi, în plus, i n d i v i d u a l i z a t o a r e între ipostazele actuale ale românei comune. Însuşi numele etnic Ar(u)mânu prezintă proteza lui a- . De aceea consider că (a- iniŃial, protetic) trebuie notat sistematic. — Exemple din m o r f o l o g i e: - DesinenŃa -u la pers. 3 pl.ind. imperf. nu este specifică aromânei, deci nu trebuie scris/ spus: (eľi) cântau/ lucrau/ dâŃeau, care imită drom. (ei) cântau/ lucrau/ ziceau. Aromâna a p ă s t r a t forma aşteptată din latină: cantabant, după căderea consoanelor finale, a devenit întâi (eľi, eali) cânta; ulterior, dacoromâna a adăugat un -u, din nevoia unei mărci distinctive de plural (el cânta ~ ei cântau). Din păcate, chiar aromâni care au făcut studii filologice greşesc adăugând în aromână acest -u la pers. 3 pl. ind. imperf. Caracterul normativ al DIARO se referă, deci, la o d u b l ă normare: — O normare lingvistică, în primul rând. Aromâna nu are o normă lingvistică supradialectală, ea se prezintă sub forma unui grup de graiuri n e s t a n d a r d i z a t e [= care nu şi-au creat o limbă „standard”], ceea ce înseamnă că fiecare grup de aromâni vorbeşte cu particularităŃi specifice, regionale. XVIII

Introducere

Gruparea graiurilor aromâneşti, practicată de Th.Capidan, Tache Papahagi ş. a., în două tipuri de graiuri — de nord şi de sud — nu corespunde realităŃii: încă înainte de 1968, când a apărut CAR., F-M, iar apoi, în 1975, CAR., Comp. (v. capitolul despre aromână), şi într-o serie de articole, am arătat că, din punct de vedere lingvistic, graiurile aromâneşti sunt de d o u ă tipuri: 'de tip A' [= 'marea' aromână] şi 'de tip F' [= graiurile fărşeroteşti din Albania şi din Grecia, acestea din urma influenŃate într-o măsură de aromâna A, preponderentă în zonă]. Graiurile de tip F au câteva particularităŃi în raport cu aromâna A: - nu cunosc fonemul/ sunetul [â]; - ele prezintă la finală numai un [-u] scurt, chiar şi după un grup de consoane; - transformă grupurile consonantice rl, rn > rr şi diftongii ea, oa > e, o (mai deschişi decât e, o ; fenomen instabil): arom A: soarili, carni > arom. F sorră, carră (fenomene necunoscute 'marii' aromâne A). În consecinŃă, graiurile de tip F (o arie foarte restrânsă în raport cu aceea a aromânei A) prezintă trăsături care le deosebesc n e t de marea masă a graiurilor aromâneşti. Este clar (şi pentru dialectologul Petru Neiescu, mare cunoscător al graiurilor aromâneşti din Albania) că împărŃirea 'clasică' în 'graiuri din nord' şi 'graiuri din sud' nu este valabilă, o eventuală linie de demarcaŃie fiind posibilă numai pe v e r t i c a l ă, şi nu pe o r i z o n t a l ă: graiuri aromâneşti de vest, din Albania (= de tip F) şi graiuri aromâneşti de est (= de tip A), din Grecia (de la Aminciu/ Metsovo până la nord de Castoria, cu unele insule de grai F, care au fost şi sunt influenŃate de aromâna A), din sudul fostei Iugoslavii (de la Nijopole-Magarova-Cruşuva-Scopie şi până mai spre nord, sporadic), din Bulgaria (răspândiŃi în diferite localităŃi). Normele DIARO nu au caracter de 'lege', ele nu obligă pe nimeni să le respecte, ele sunt norme fidele unei concepŃii, au caracter de 'reguli' în interiorul DIARO (în sensul că, în corpul dicŃionarului, se scrie, atât cât a fost posibil, la fel, în contexte identice). Sunt convinsă însă că cei care vor î n Ń e l e g e motivaŃiile şi opŃiunile mele vor accepta sugestiile şi deciziile luate şi aplicate în DIARO. — O normare ortografică, abia în al doilea rând. În aromână s-a scris şi se scrie în multe feluri: la început cu alfabet grecesc (scrierile din secolul al XVIII-lea), cu alfabete latineşti aplicate diferit (de la M. Boïagi la scrierile în mss., aflate în posesia Bibliotecii Academiei Române, la scrierile din calendare, almanahuri, reviste efemere, la operele lirice ale poeŃilor aromâni menŃionaŃi, la lucrările stiinŃifice ale marilor lingvişti români, aromâni, străini şi până la DDA, la lucrările noastre, ale celor de azi, din România şi din alte părŃi ale Europei şi ale lumii).

XIX

Introducere

Nu doresc să fac o analiză a celorlalte scrieri care circulă astăzi. Voi face numai câteva observaŃii (v. infra, principiile care stau la baza scrierii DIARO): În ceea ce priveşte opŃiunea mea : am folosit întotdeauna scrierea t r a d i Ń i o n a l ă din dialectologia românească şi din toată literatura ştiinŃifică şi beletristică aromânească, pe care o aplic în continuare în DIARO. De la un autor la altul, această scriere a prezentat şi prezintă mici deosebiri: - palatalitatea consoanelor a fost notată de cei mai mulŃi cu un semn diacritic 'la umăr', ca în DIARO: ľ, ń, dar şi cu virgulă dedesubt (G. Murnu, de ex.); în vremea din urmă, n se notează cu ~ (tildă) deasupra. Important este ca un semn diacritic oarecare să noteze deosebirea dintre consoanele palatale şi dentalele corespunzătoare: l ~ ľ , n ~ ń. După modelul lui M. Boïagi (care nu s-a difuzat însă nici în epocă şi nici timp de aproape 175 de ani), spre a se evita semnele diacritice şi dificultăŃile [inexistente!] scrierii cu computerul, unii aromâni de azi au 'creat' scrierea cu j ca semn al palatalităŃii, lj, nj: njelji, anj, ljau, oaminjlji atselj bunjlji, ocljilj adică, în scrierea DIARO: ńeľi, ańi, ľeau, oamińiľi aŃeľi buńiľi, ocľiľi „miei, ani, iau, oamenii cei buni, ochii”. Deşi, în principiu, consider că trebuie să fim multumiŃi să se s c r i e , cu orice preŃ, în aromână, totuşi apreciez că nu se poate scrie o r i c u m: scrierea în discuŃie este, pe de o parte, nepotrivită cu o scriere romanică (ea include şi grupurile de litere ts, dz, sh, necunoscute acestora din urmă), aspectul unui text scris în acest fel fiind străin/ asiatic?!, greu de acceptat de ochiul şi, mai ales, de tradiŃia românească/ romanică a aromânului. Pe de altă parte, această scriere elimină elemente i m p o r t a n t e ale foneticii şi ale morfologiei aromâne: ea nu notează, de exemplu, diftongul ea, care face specificul întregii limbi române: cljamă, angljatsă, care se opun lui cljem, angljeŃ (cf. şi RL cheamă ~ chem, îngheaŃă ~ îngheŃ), respectat şi notat în scrierea tradiŃională aromânească şi în DIARO: cl'eamâ ~ cl'emu, îngl'eaŃâ ~ îngl'eŃu); sau nu notează desinenŃa i: bunj, calj, spelj, adunj (cf. şi RL buni, cai, speli, aduni), notat întotdeauna, ca marcă de plural sau de pers. 2 sg. la verb, în DIARO şi în toată limba română: buńi, caľ i, speľ i, aduńi ş. a. În orice caz, dacă va fi ca această scriere să se impună, prin absurd, ea va trebui să fie normată de un specialist; deocamdată ea este doar un amalgam de reguli inventate de amatori, care diferă de la un autor la altul, fără principii şi, de aceea, total inconsecventă. - O altă deosebire care apare între scrieri este notarea fricativei palatale (şi velare) sonore [y], corespondentă a surdei [h]: yermu, yinu, yiŃălu, yeaspi, ayru, yramâ (cf. şi RL vin, viŃel, viespe, „aspru/ sălbatic”, „literă”, dar şi dial. yin, yiŃăl, yespi). Semnul denumit 'y grec/ ipsilon/ ypsilon', folosit întotdeauna în dialectologia română şi, deci, şi în DIARO, figurează, mai mult decât atât, în alfabetele unor limbi romanice (fr., sp.) şi neromanice (engl., germ., tc. etc.) ca semn care notează un iot: fr. hyène, j'y vais, hygiène, sp. hay, mayo, ayudar, XX

Introducere

engl. they, yellow, year etc. Unii aromâni 'purişti' evită, inutil, litera grecească scriind un v cu ~ sau - deasupra. (4) DIARO este un dicŃionar modern: am introdus în vocabularul aromân, atât cât am considerat necesar, un număr apreciabil de neologisme latinoromanice, necesare unei comunicări 'decente' în relaŃiile din societatea contemporană aromânească. Nu am abuzat de elemente din domeniul limbajelor speciale (tehnico-stiinŃific, sportiv, administrativ etc.), deoarece am considerat că, indiferent de ceea ce oferă DIARO, aromânii aflaŃi în diferite Ńări din lume vor introduce, negreşit, neologismul curent în limba oficială respectivă (greacă, albaneză, slavă, engleză, germană etc.). În ce priveşte a d a p t a r e a neologismului la sistemul aromânei, am Ńinut să nu facem din aromână o limbă ridicolă, cu adaptări mutilante, deformante, de tipul produs de unii autori amatori de azi: dicŃiunaru, puizii, puliticu, urganizari etc. Cu excepŃia desinenŃelor, care sunt elemente funcŃionale (-edu, -ed, -eadâ, de ex.), neologismele nu trebuie să se modifice în interiorul cuvintelor, ci trebuie să aibă o formă cât mai apropiată de aceea curentă în RL şi în limbile de largă circulaŃie, adică: - Fără închiderea timbrelor vocalice: servescu, poezie, poetu, hotelu, pronumi interogativu, pronunŃari, controversâ, vocalâ, consoanâ, neologismi şi nu sirvescu, puizii, puet, hutel, prunumi intirugativ, prununŃari, cuntruversâ, vucalâ, cunsoanâ, niulughismi, cum se recomandă şi se foloseşte în scrierea şi în limba unor autori, stâlcindu-se şi mutilându-se aromâna. Trebuie să se înŃeleagă că legile fonetice au o v i a Ń ă a lor, ele se opresc la un moment dat, deci cuvintele noi se adaptează la sistem î n momentul actual din evoluŃia limbii. A recomanda prefixe ca neo-, pro- cu pronunŃarea şi scrierea niu- , pru- (ca şi toate celelalte norme de 'adaptări' pe care le-am ilustrat) este o aberaŃie. Aromâna nu trebuie să arate ca 'ruda săracă' şi periferică, în toate sensurile, a ipostazelor romanice. - Fără alternanŃele specifice aromânei: Dacu, Daci şi nu DaŃi, autenticu, /-tici şi nu /-tiŃi, filologu, /-logi şi nu /-lodi sau loghi, generalu, /-rali şi nu /-ral'i, Canadeanu, /-eani şi nu /-iańi etc. - O situaŃie specială: substantivele terminate în RL în -Ńie, cel puŃin în principiu, n-ar trebui să fie recomandate ca atare (dat fiind că acestea au intrat în RL pe cale rusească, limbă cu care aromâna nu a venit niciodată în contact direct), şi care în alte limbi romanice/ neromanice se termină în -tion (pronunŃat diferit în fr./ engl. /germ. de aromânii aflaŃi în Europa/ America de Nord/ Australia). Aceste substantive au fost normate, totuşi, ca în RL, majoritatea intelectualilor aromâni de azi cunoscând şi româna literară. A încerca propunerea unor forme ca poziŃiune, administraŃiune etc. mi s-a părut un XXI

Introducere

'ciunism' de neacceptat. În unele cazuri am sugerat şi formele de s.f.vb. în -(e)ari (administrari, de ex., pentru administraŃie). Desigur, şi aici viitorul va decide. 2. Principii ortografice aplicate în DIARO: (1) Principiul f o n e t i c: cu câteva excepŃii, care vor fi formulate mai departe, în aromână se scrie aşa cum se pronunŃă, fiecare sunet fiind redat cu o literă: a/ A, ă/ Ă, â/ Â, e/ E, i/ I, o/ O, u/ U; b/ B, c/ C, d/ D, d/ D, f/ F, g/ G, h/ H, j/ J, l/ L, ľ/ Ľ, m/ M, n/ N, ń/ Ń, p/ P, r/ R, s/ S, ş/ Ş, t/ T, Ń/ ł, v/ V, y/ Y, z/ Z. După cum se observă, se folosesc p a t r u semne diacritice: - două pentru notarea vocalelor mai închise decât a: ă/ Ă; â/  sau î/ Î ; pentru ultima literă v. infra. - unul pentru notarea palatalităŃii consoanelor: ľ/ Ľ; ń/ Ń. - unul pentru notarea elementului fricativ din africate: Ń/ ł; d/ D sau al fricativei ş/ Ş. Aşa cum am arătat mai sus, nu am folosit niciodată în lucrările mele scrierea cu două litere pentru un sunet (adică: nj, lj, sh, ts, dz în loc de ľ, ń, ş, Ń, d), rămânând fidelă tradiŃiei scrierii româneşti şi aromâneşti). E x c e p Ń i i la regula generală formulată la început: - se scriu cu d o u ă litere împreună sunetele ch/ CH (+ e, i), gh/ GH (+ e, i) [che, chi/ k ; ghe, ghi/ g']: cheptu, luchi, ghini, corghi „piept, lupi, bine, corbi” ; dh/ DH şi th/ TH [dh/ δ, th/ θ]: dhascalu, thimeľiu „dascăl, temelie”. - se scrie cu d o u ă litere diferite un singur sunet-vocală: â şi î [â] (v. infra, principiul 2, e t i m o l o g i c). - se scriu cu o singură literă, x, grupurile consonantice [cs/ gz], care în silabaŃie nu se 'desfac' în două litere, în pronunŃie însă apar două sunete aparŃinând la silabe diferite: taxi (ta-xi), dar [tac-si] „taxi”, amaxi (a-ma-xi ), dar [a-mac-si] „căruŃă”. - se folosesc, la nevoie, pentru nume proprii/ tehnice străine, literele q/ Q şi w/ W. În total, alfabetul aromânesc are 34 de litere (v. Tabelele Nr. 1, 2 şi 3, unde se dau listele: 2. Alfabetul aromânesc, 3. Raportul dintre scriere şi pronunŃare — valorile literelor/ combinaŃiilor în scrierea aromână, cu exemple relativ echivalente din alte limbi europene), 4. Sistemul fonetic al aromânei. (2) Principiul e t i m o l o g i c: Se face o concesie în scriere principiului etimologic: sunetul [â], atunci când se află în poziŃie iniŃială, se scrie, ca şi în RL, cu î- şi nu cu â-, care provin din lat. in-/ im-. Spre deosebire de RL însă, care recomandă scrierea cu î la finala cuvintelor, în DIARO scriem cu î numai la iniŃială, medial şi final XXII

Introducere

scriindu-se cu -â: întrebu „întreb”, dar cându, pf.s. aurâ, avdâ „când, urî, auzi” (ambele la pf.s.). (3) Principiul s i l a b i c: în combinaŃie cu e, i, literele c, g redau africatele [ce,ci; ge, gi]: celnicu, cireapu; gepi, hagi [cel-nicu, ci-reapu ; ge-pi, ha-gi] „celnic, cuptor; buzunar, hagi(u)”. (4) Principiul m o r f o l o g i c: sunt situaŃii în care, ca şi în scrierea literară românească, notăm unele valori fonetice din raŃiuni morfologice, nu fonetice: de ex., alternanŃa e ~ ea, în cadrul sistemului, ne ajută să notăm corect diftongii ea şi ia: scriem ea când acesta alternează cu un e : searâ ~ seri, meru ~ meari, deanâ ~ denuri, cl'eae ~ cl'ei; ficiureascâ ~ ficiureşti, armâneascâ ~ armânescu; ea ~ eali ~ elu; a mea ~ a meu; escu ~ easti ~ eara, cl'eamâ ~ cl'eńi, lucreadâ ~ lucred „seară ~ seri, măr ~ mere, geană ~ gene/ deal ~ dealuri, cheie ~ chei, fecioresc/ tineresc/ băieŃesc ~ -ească, aromânească ~ aromânesc; ea ~ ele ~ el; a mea ~ al meu; „sunt ~ este ~ era, cheamă ~ chemi, lucrează ~ lucrezi” etc. Scriem însă ia când acesta alternează cu un ie: iarbâ ~ ierghi; iasi ~ iesu; iedu (care au un ie- etimologic, din latină. Aromâna nu cunoaşte iodizarea lui e-, ca în dacoromână, e iniŃial este 'pur', în elementele latine: (mini) escu, (tini) eşti, elu, eľi, dar şi în cele alogene: eftinu, emburu etc. „(eu) sunt, (tu) eşti [= ieşti], el [= iel], ei [iei]; ieftin, comerciant/ negustor” (ultimele două cuvinte fiind împrumuturi din neogreacă). 3. Reguli ortografice În absenŃa unor norme tradiŃionale (demne, deci, de a fi respectate), scrierea aromânească actuală este, aşa cum am arătat (p. XXII-XXIII), diferită de la autor la autor sau chiar de la individ la individ. Este nevoie, prin urmare, de reguli care să fie acceptate şi respectate de toată lumea. O astfel de iniŃiativă nu poate satisface însă — ca şi în cazul celorlalte norme lingvistice şi ortografice din DIARO — pe toŃi (şi, mai ales, pe cei ce scriu de mult în aromână). De aceea nu voi face decât să propun câteva sugestii de reguli (unele dintre ele decurgând din principiile formulate în paginile precedente): 1. Numele proprii se scriu cu literă mare: Toma, Giogi, Cole, Nachi, Caragea/ Carageani/ Caragiu, Papahagi, Papacostea etc. 2. Numele de popoare se scriu cu literă mare: Armânu, Grecu, Americanu, Arbinesu etc.; adjectivele corespunzătoare se scriu cu literă mică. 3. Cuvintele care denumesc fiinŃe unice, ca toate numele proprii, se scriu cu literă mare: Dumnidă, Domnulu, Doamne!, Stâ-Mâria, Sum-Chetru, SumMedru etc. (Dumnezeu, Domnul, Doamne!, Sf. Maria, Sf. Petru, Sf. Dumitru etc.). 4. Vocala prepalatală e, la iniŃială, în cuvinte de origine latină şi în împrumuturi, este 'pură' (v. p. XXVI), de aceea se va scrie fără i precedent: XXIII

Introducere

escu, eşti, elu, eľi „(eu) sunt, (tu) eşti, el, ei” şi nu iescu, ieşti, ielu, ieľi (fonetisme specifice numai dacoromânei, condamnate însă de normele ortografice româneşti); ca şi împrumuturile: eftinu, etimu, emburu, exipnu, eryu etc. „ieftin, gata, comerciant, deştept, supărare” etc. 5. Vocala finală scurtă -u, care se notează şi după o consoană (nu numai după grup consonantic, v. p. XX-XXI), poate fi marcată, în scris, cu semnul scurtimii deasupra: u˘ : pomu˘, muşatu˘, cadu˘ etc. „pom, muşat/ frumos, (eu) cad”, dar Ńerbu, albu, portu etc. „cerb, alb, (eu) port” etc. 6. Diftongul ea este foarte frecvent în aromână (care păstrează stadiile vechi din străromână): ea alternează cu e (când este cazul), de aceea nu se va nota niciodată ia (care alternează cu ie; v. p. XXV-XXVI) şi nici nu se va accepta scrierea fără e semivocalic: ľeau, cľeamâ, gľeami, duńeauâ, ńeadâ-duuâ, ńeadâ-vearâ, leani etc. „(eu) iau, (el) cheamă, gheme, lume, miază-zi/ în miezul zilei, în miezul verii, lene” şi nu ľiau, cľiamâ, gľiami, duńiauâ, ńiadâduuâ, ńiadâ-viarâ, liani şi nici cljamă, gljame, dunjauă, njiadză-dzuuă, njadză-veară etc. 7. Diftongul ia se scrie numai la iniŃială, unde este etimologic (latinesc sau alogen; v. şi p. XXVI): iarbâ, iasi; iambulâ, iadirâ, etc. „iarbă, (el) iese; cergă, iederă”, etc. 8. Prefixul în- se scrie îm- numai după bilabialele p, b, nu şi după labiodentalele f,v (v. p. XX): împartu, îmbunedu, dar înfaşu, înveastâ, învescu şi nu îmfaşu, îmveastâ, îmvescu, cum se scrie adeseori. 9. Cuvintele compuse, ca regulă generală, este bine să se scrie c u cratimă, cu unele e x c e p Ń i i: - Se scriu f ă r ă cratimă, cuvintele compuse cu elemente care nu sunt ocurente separat/ independent: însusu; înghiosu; dighiosu, prighiosu disuprâ, prisuprâ; împrostu „sus; jos; dedesupt, ~ ; deasupra/ peste; în picioare” (susu, ghiosu, suprâ, prostu nu se folosesc singure). Î- din situaŃiile date se elidează atunci când se leagă de un cuvânt precedent cu o finală vocalică (ca şi la derivatele cu prefixul în-/ îm- ): însusu/ înghiosu nu-i vârnu „sus/ jos [= la etajul de sus/ de jos] nu e nimeni”, dar mi ducu-nsusu, mi ducu-nghiosu „mă duc sus, mă duc jos”, mâcâ di-mprostu; Ńi stai-mprostu (cu î- elidat, cf. supra) „mănâncă (stând) în picioare; de ce stai în picioare?”; în schimb vom scrie înpadi „jos” şi nu (î)mpadi, într-un singur cuvânt şi cu dentala schimbată în labială (din cauza lui p bilabial), cum scriu mulŃi aromâni, căci padi este un cuvânt independent „padină ←” : în-padi nu-ari Ńiva; si-aştirnu-n-padi; stăi înpadi! „(pe) jos nu e nimic; s-a aşternut/ aşezat (pe) jos; stai jos!”. - Se scriu f ă r ă cratimă sintagme compuse (scrise separat în alte contexte, pentru că, acolo, elementele componente au un singur sens: unâoarâ (unâoarâ lumea eara ma bunâ!) „odinioară (odinioară lumea era mai bună!)” vs. unâ XXIV

Introducere

oarâ (Ńâ dâşu unâ oarâ, Ńâ dâşu di doauâ ori, nu mi-avdâ!) „o dată (Ńi-am zis o dată, Ńi-am zis de două ori, nu mă auzi!)”; altâ oarâ (altâ oarâ si s-facâ doauâ ori!) „altă dată (altă dată să se facă de două ori [= nu se va mai repeta])”, altâoarâ (altâoarâ mini-ľi dâdeamu s-mâcâ!) „altădată, cândva (cândva eu îi dădeam să mănânce!)” vs. altâ oarâ (nu yinu tora, altâ oarâ va s-yinu!) „altă dată (nu vin acum, altă dată am să vin!)”; vârnâoarâ (s-nu ti ma vedu vârnâoarâ pri-aoa!) „niciodată (să nu te mai văd niciodată pe aici!)” sau compusul di vârnâoarâ (di vârnâoarâ va nâ videmu!) „la anul, cândva (la anul ne vom vedea/ ne vom revedea cândva!)” vs. vârnâ oarâ (vârnâ oarâ nu dâseşi ca mini) „nici o dată (nici o dată n-ai zis ca mine)” etc. - Se scriu însă c u cratimă toate combinaŃiile de prepoziŃii + prepoziŃii/ + adverbe care, deşi sunt ocurente şi separat, sunt neaccentuate, de obicei, în frază şi/ sau au un sens unitar: di-tu, di-tru (si scoalâ di-tru moarti), di-nuntru, di-nafoarâ, di-diparti, di-disuprâ, di-prighiosu, di-nsusu, di-nghiosu, diatumŃea, di-aoa, di-aclo, pri-aoa, pri-aclo, trâ-oarâ (tr-oarâ), câtr-aoa/ [încoa], câtr-aclo [înclo] etc. „din/ dintru- (se ridică dintru moarte), din năuntru, din afară, de departe, de deasupra, de dedesupt, de sus, de jos, de atunci, de aici, de acolo, pe aici, pe acolo, îndată, către aici [încoace], către acolo [încolo]” etc. - Se scriu, de asemenea, c u cratimă cuvintele (s., adj. etc.) legate, ale căror elemente componente sunt ocurente şi separat/ independent, dar care alcătuiesc o unitate semantică: merlu-a-loclui, ńedlu-a-loclui, Muşata-loclui, GioniAleptu, coad(â)-albâ, capu-aroşu, coad(â)-aroşi, coada-callui, coada-ńellui, bunâ-şteari, bunâ-vreari; ca(ri)-şti-Ńi, cathi-unu, niŃi-unu, altâ-soi/ altâ-turlie, di-adunu etc. „mărul pământului/ morcovul, miezul pământului/ cartoful, Frumoasa Pământului/ Ileana Cosânzeana, June-Ales/ Făt-Frumos, cod-alb(ă), cap-roşu (pasăre), cod-roş, (id.), coada-calului, coada mielului, bunăştiinŃă, bunăvoinŃă; cine-ştie-ce, fiecare, niciun(ul), altfel/ ~ , împreună” etc. Am scris, totuşi, împreună bunâoarâ, după RL bunăoară ← , pentru că sentimentul compunerii cu s. oarâ nu mai există aici (cf. chiar şi în urarea bunâ-vâ oara!, de ex., „bună să vă fie ora/ bun să vă fie ceasul [= , de fapt: bună-ziua!]”, oarâ bunâ! „la revedere”, unde, deşi este permisă intercalarea sau inversiunea, nu mai facem legătura cu sensul „timp”.

XXV

4. Tabele Tabelul Nr. 1 ALFABETUL LIMBII ROMÂNE LITERARE (RL) (Nr. crt. indică şi ordinea intrărilor în DIARO) Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Litera mică mare a A ă Ă â Â b B c C d D e E f F g G h H i I î Î j J k K l L m M

Numele literei (a) (ă) (â)* (be) (ce) (de) (e) (fe) (ghe) (ha) (i) (î)** (je) (ca) (le) (me)

Nr. crt. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31.

Litera mică mare n N o O p P q Q r R s S ş Ş t T Ń ł u U v V w W x X y Y z Z

Numele literei (ne) (o) (pe) (chiu) (re) (se) (şe) (te) (Ńe) (u) (ve) (dublu ve) (ics) (i grec) (ze)

______________ *, ** Literele â (din a) şi î (din i) notează acelaşi sunet [â], vocala cea mai închisă din seria centrală: [a > ă > â ]. Litera â notează sunetul [â] din interiorul cuvintelor (câine, aflând, câmp), iar litera î notează acelaşi sunet la iniŃiala şi la finala cuvintelor (împlinit, întrebare, coborî), dar şi în cuvinte prefixate sau compuse care conŃin un î- (neîncetat, preîntâmpinare, bineînŃeles).

XXVI

Tabelul Nr. 2

ALFABETUL AROMÂN - 34 de litere Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17.

Litera Numele mică mare literei a A (a) ă Ă (ă) â Â (â)* b B (bâ) c C (câ) d D (dâ) d D (dâ) e E (e) f F (fâ) g G (gâ) h H (hâ) i I (i) î Î (î)** j J (jâ) k K (ca) l L (lâ) ľ Ľ (l'i)

Nr. crt. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34.

Litera Numele mică mare literei m M (mâ) n N (nâ) ń Ń (ńi) o O (o) p P (pâ) q Q (chiu) r R (râ) s S (sâ) ş Ş (şâ) t T (tâ) Ń ł (Ńâ) u U (u) v V (vâ) w W (dublâ vâ) x X (csâ) y Y (yi greacâ) z Z*** (zâ)***

___________________ *, ** : Literele â (din a) şi î (din i) notează acelaşi sunet [â], vocala cea mai închisă din seria centrală: [a > ă > â]. Litera â notează întotdeauna, în aromână, sunetul în poziŃie medială şi finală (cându "când", (tini) avdâ "(tu) auzi", (elu) avdâ "(el) auzi" (pf.s.), iar litera î notează sunetul iniŃial: împlinu "plin", îndreptu "drept". î- cade atunci când cuvântul precedent se termină în vocală (deci, în fonetică sintactică): lu-ntribai "(eu) îl întrebai". *** : Literele majuscule, de tipar sau de mână, se pot scrie fără semne diacritice.

XXVII

Tabelul Nr. 3 RAPORTUL DINTRE SCRIERE ŞI PRONUNłARE* (valorile literelor/ combinaŃiilor de litere în scrierea aromână) În DIARO nu se dă transcrierea fonetică. In acest TABEL, fiecare literă/ combinaŃie de litere este transcrisă fonetic în sistemul Atlasului Lingvistic Român (TfALR) şi în semnele corespunzătoare din Transcrierea Fonetică InternaŃională (TFI). Singurele indicaŃii fonetice sunt: a) s i l a b a Ń i a (care se dă după fiecare cuvânt-titlu); b) a c c e n t u l (care se redă prin literă aldină/ neagră , în cuvântul despărŃit în silabe). Prin s i l a b a Ń i e se realizează nu numai despărŃirea corectă în silabe a cuvintelor, ci se pune în evidenŃă şi valoarea asilabică a semivocalelor, care sunt notate cu litere drepte de rând/ albe: în orice silabă de 2-3 vocale, dintre care una poartă accentul, literele albe, care preced sau urmează vocala accentuată, notează sunete a s i l a b i c e (formând împreună cu nucleul silabei diftongi şi/ sau triftongi): videa (vi-dea), beau (beau); la fel, vocalele finele scurte postconsonantice sunt a s i l a b i c e: durńimu (dur-ńimu), furi (furi).

Nr.

Litera/

Valoarea fone-

Litera/

Ex. arom.

Traducerea ex.

Ex. cu sunete

Nr.

crt.

Combi-

tică a literei/

combinaŃia

cu sunetul în

în RL

relativ echi-

crt.

naŃia

combinaŃiei în

în alte scri-

diferite poziŃii

TfALR | TFI

eri arom.

valente în alte limbi europene

1.

2.

a

ă

[a]

[ă]

[ž]

[c]

ă,ã,´

albu (al-bu)

"alb"

fr. axe

casa (ca-sa)

"~"

it. casa

caldu (cal-du)

"cald"

engl. but

cânta (cân-ta)

"(el) cânta"

ă- : —

2.

ă acc.: cărŃâ (căr-Ńâ)

"cărŃi"

engl. bird

cântă (cân-tă)

"(el) cântă"

germ. böse

ă neacc.: — ExcepŃie: Voc.f.: feată! (fea-tă!)

"fato!"

soră! (so-ră!)

"soro!"

XXVIII

1.

Raportul dintre scriere şi pronunŃare 3.

â

[ î ]*

[v]

ă,µ,´,î

â- → î

3.

cându (cân-du)

"când"

câmpu (câm-pu)

"câmp"

avdâ (av-dâ)

"(el) auzi"

â neacc.: pâduri(pâ-du-ri)

"pădure"

avdâ (av-dâ)

"(tu) auzi"

mulŃâ (mul-Ńâ)

"mulŃi"

bunâ (bu-nâ)

"bună"

fr. bon

albâ (al-bâ) slabu

"albă"

engl. but

* V. şi infra, litera Nr. 13. 4.

5.

b

[b]

[b]

(slabu) albu (al-

"slab"

bu)

"alb"

casâ (ca-sâ)

"casă"

fr. car

(+ a/ă/â/

acasâ (a-ca-sâ)

"acasă"

it. come

o/u/cons)

facu (facu)

"(eu) fac"

Ńarcu (Ńar-cu)

"Ńarc"

kaliu (ca-liu)

"kaliu"

engl. car

celniŃi (cel-niŃi)

"celnici"

fr. tcheque

ceapâ (cea-pâ)

"pas"

it. ciello

cicioru (ci-cioru)

"picior"

engl. chip

cheptu (chep-tu)

"piept"

fr. quelle, qui

s-tuchi (s-tu-chi)

"(el) se topi"

it. che chi

luchi (luchi)

"lupi"

dau (dau)

"(eu) dau"

fr. dans

caldu (cal-du)

"cald"

it. caldo

dhascalu

"dascăl"

gr. dhrama

c

c

[c]

[ˆ c ]

[k]

[t•]

c, k

cˆ, č, tch

(+ e/i)

c

[ »]

[¼]

k, »

(+h+e/i)

6.

d

d+h

[d]

[δ]

[d]

[δ]

d, z

(dhas-calu) aradhâ (a-ra-dhâ)

XXIX

engl. the "rând"

4.

5.

6.

Raportul dintre scriere şi pronunŃare 7.

d

[d]

[dz]

dz, z

daŃi (da-Ńi)

"zece"

fudi (fu-di)

"(el) fuge"

fadi (fadi)*

"fagi"

cad (cad)*

"(tu) cazi"

aşterdi

"(tu) ştergi"

it. zanzaro

7.

zinco

(aş-ter-di)* caldâ (cal-dâ)* "calzi" * După d (simplu sau precedat de o altă consoană) care provine din lat. g (deci care alternează morfologic cu un g, într-o altă formă din paradigmă), -i rămâne neschimbat: fagu ~ fadi, aspargu ~ aspardi; după d (simplu sau precedat de o altă consoană) care provine din lat. d (deci care alternează morfologic cu un d, într-o altă formă din paradigmă), -i devine â: caldu ~ caldâ (nu se noteazã dupã o consoanã: cadu ~ cad). 8.

e

[e]

[e ]

fr. égal

e acc.: eşti (eşti)

"(tu) eşti"

engl. devil

hertu (her-tu)

"fiert"

fr. fumée

pirde (pir-de)

"perdea"

e neacc.: — ExcepŃii: - s. terminate în -ie (-i-e): filie (fi-li-e)

"felie"

-e neacc., Voc..:

e

feate! (fea-te!)

"fetelor"

frate! (fra-te!)

"frate!"

easti (eas-ti)

"este"

veardi (vear-di)

"verde"

şidea (şi-dea)

"şedea"

[ ¶]

ea (ia)

"ea"

[0]

ľeau (ľeau)

"(eu) iau"

[= e ]*

(+ voc)

durńea (dur-ńea) "dormea" * Semivocala e (ca şi o) nu formează niciodată, în toată limba română, diftongi d e s c e n d e n Ń i (= cu semivocala plasată d u p ă vocală); v. şi infra, nr. 21.

XXX

8.

Raportul dintre scriere şi pronunŃare După consoanele palatale l' şi ń (care au semnul palatalităŃii), în grupurile de grafeme chea-, ghea-, ca şi în cea-, gea-, litera e nu are, de fapt, valoare fonetică (= 0 , zero fonetic); este un semn folosit în combinaŃie cu alte semne, pentru a reda alte valori fonetice. 9.

10.

f

focu (focu)

"foc"

fr. feu

gofu (gofu)

"şold"

engl. staff

gurâ (gu-râ)

"gură"

fr. gare

(+a/ă/

lungu (lun-gu)

"lung"

â/o/u )

greu

g

g

[f]

[g]

[¸]

[f]

[g]

[® ]

(+ e/i)

dj

[g' ]

[g' ]

(+ h+e,i) 11.

12.

h

[h]

[h]

gepi (ge-pi)

"buzunar"

engl. gin

agiungu

"ajung"

fr. djebel it. giovane

ghelâ (ghe-lâ)

"tocană"

fr. guerre

ghini (ghi-ni)

"bine"

it. ghiacci

hari (ha-ri)

"har"

germ. Hand

herbu (her-bu)

"fierb"

vahi (vahi)

"poate"

engl. here

[i]

[i]

inimâ (i-ni-mâ)

"inimă"

fr. image

( i +voc./

[ ¶]

[j]

iarbâ (iar-bâ)

"iarbă"

fr. iambe

stai (stai)

"(tu) stai"

fr. faille

iedu (iedu)

"ied"

it. ieri

trei (trei)

"trei"

it. sei

arăi (a-răi)

"răi"

avdâi (av-dâi)

"auzii"

doi (doi)

"doi"

germ. treu

io (io)

"eu/io"

fr. yoga

iu (iu)

"unde"

it. più

vidui (vi-dui)

"văzui"

fr. oui

furi (furi)

"furi, hoŃi"

mori (mori)

"(tu) mori"

i (cons.+-i)

[i]

XXXI

11.

Himmel

i

voc.+ i)

10.

it. grande

(a-giun-gu) g

9.

12.

Raportul dintre scriere şi pronunŃare 13.

î*

[î]

[v]

ă,â,µ,´

împlinu

"plin"

13.

(îm-plinu) îndreptu

"drept"

(în-drep-tu) * V. Tabelul nr. 2, nota; v. şi supra, litera Nr. 3. â şi î notează acelaşi sunet â, vocală centrală închisă. In DIARO, se scrie cu î numai la începutul cuvintelor (nu şi la sfârşit, ca în limba română literară). Acest î- cade, în fonetică sintactică (legându-se de cuvântul precedent, când acesta începe cu o altă vocală): adu-lu-mplinu vaslu! (adu-l plin vasul!), nu mi-ntreabâ! (nu mă-ntreba!). 14.

j

[j]

[¦]

jali (ja-li)

"jale"

fr. jaloux

peaji (pea-ji)

"pieliŃă"

engl. pleasure

coji (coji)

"coji"

germ.

14.

Ingenieur 15.

k**

[c]

[k]

c, k

kaliu

[ »]

[ k, ]

che, chi

ketchup

15.

kilu 16.

17.

18.

l

[l]

ľ

m

[ľ]

[m]

[l]

[ λ]

[m]

lj, l,

lapti (lap-ti)

"lapte"

fr. langue

16.

altu (al-tu)

"alt(ul)"

calu (calu)

"cal"

ľinu (ľinu)

"in"

it. figlio

17.

ocľi (o-cľi)

"ochi"(pl.)

caľi (caľi)

"cai"

mari (ma-ri)

"mare" (adj.)

fr. mon

18.

amari (a-ma-ri)

"mare" (s.f.)

germ. mein

pomu (pomu)

"pom"

Dom

** Litera k/K apare numai în neologisme (v. litera nr. 5, nota). Literele k (+ a/ă/â/o/u/cons.) şi c (în aceleaşi contexte) notează acelaşi sunet: ocluziva velară surdă. Literele k (+ e/i) şi c + h+ e/i notează acelaşi sunet: ocluziva palatală surdă. 19.

n

[n]

[n]

nari (na-ri)

"nas"

neali (nea-li)

"inele"

spunu (spunu)

"(eu) spun"

XXXII

fr. nom

19.

Raportul dintre scriere şi pronunŃare 20.

21.

ń

o

[ń]

[o]

[…]

ñ, n¯, nj

[o]

ńelu (ńelu)

"miel"

fr. vigne

durńea (dur-ńea)

"dormea"

it. agnello

pońi (pońi)

"pomi"

o acc.:

20.

21.

optu (op-tu)

"opt"

fr. or

doru (doru)

"dor"

it. oro

aclo (a-clo)

"acolo"

o neacc.: — ExcepŃii: Voc. f.: dado (da-do!) - în neologisme: dicŃionaru poezie o+a

[o]*

oarâ (oa-râ)

"oară"

coadâ (coa-dâ)

"coadă"

fr. moi

* V. supra, litera Nr. 8, notând semivocala e (aceleaşi observaŃii sunt valabile şi pentru semivocala o ). 22.

p

[p]

[p]

porcu (por-cu) lupu (lupu)

"lup"

it. capo

23.

q**

[ »]

[¼]

Quebec

"~"

fr. ~

[c]

[k]

(che-bec) "~"

engl. ~

Quin

"porc"

fr. porc

22.

23.

** Numai în neologisme (nume proprii/ tehnice). 24.

25.

26.

r

s

ş

[r]

[s]

[ş]

[r]

r-: (a- protetic)

[s]

[•]

sh

24.

arău (a-rău)

"rău"

fr. rare

arâu (a-râu)

"râu"

it. caro

sari (sa-ri)

"sare"

fr.sel

casâ (ca-sâ)

"casă"

engl. sea

osu (osu)

"os"

germ. was

şasi (şa-si)

"şase"

fr. chef

aroşu (a-roşu)

"roşu"

engl. sharp

aroşi (a-ro-şi)

"roşie"

XXXIII

25.

26.

Raportul dintre scriere şi pronunŃare 27.

t

t+h

28.

Ń*

[t]

[ ›]

[Ń]

[t]

[›]

[ts]

t

ts

tatâ (ta-tâ)

"tată"

fr. table

potu (potu)

"(eu) pot"

germ. Fahrt

portu (por-tu)

"(eu) port"

engl .thing

thamâ (tha-mâ)

"minune"

gr. theatros

cathi (ca-thi)

"fiecare"

alathu (a-lathu)

"greşeală"

Ńeru (Ńeru)

"cer"

poŃ (poŃ)*

"(tu) poŃi"

germ. Zeit schwarz

duŃi (duŃi)*

"(tu) duci"

Zimmer

porŃâ (por-Ńâ)*

"(tu) porŃi"

porŃi (por-Ńi)*

"porci"

27.

28.

* V. supra, regulile de la litera nr. 7, valabile şi pentru Ń alternant cu t: potu ~ poŃ, portu ~ porŃâ, sau pentru Ń alternant cu c: facu ~ faŃi, porcu ~ porŃi. 29.

u

(voc.+= u)

[u]

[ = u]

[u]

[w]

(u=+voc.)

30.

31.

v

w*

[v]

[v]

urdâ (ur-dâ)

"urdă"

bunâ (bu-nâ)

"bună"

it. nullo

câdu (câ-du)

"(el) căzu"

germ. du

stau (stau)

"(eu) stau"

germ. blau

arău (a-rău)

"rău"

engl. know

arâu (a-râu)

"râu"

a meu (a meu)

"al meu"

arniu (ar-niu)

"iernatec"

bou (bou)

"~"

engl. no

steaua (stea-ua)

"steaua"

engl. wife

steauâ (stea-uâ)

"stea"

vostru (vos-tru)

"~"

fr. votre

avinu (a-vinu)

"(eu) vânez"

it. vivo

bacavu (ba-cavu)

"vânăt"

[v]

[v]

watt (vatu)

"watt"

[= u]

[w]

western

"~"

(ues-ter-nu) * Numai în neologisme (nume proprii/ tehnice).

XXXIV

fr. pour

29.

30.

31. engl. ~

Raportul dintre scriere şi pronunŃare 32.

x

[cs]

[gz]*

[ks]

[gz]

xenu (csenu)

"străin"

fr. extra

externu

"extern"

externe

examenu

"examen"

examen

32.

([eg-za-menu]) * Numai în neologisme latino-romanice, de obicei înainte de vocală. 33.

y +e,i

[y]

[γ]

ghi, ¹

yermu (yer-mu)

"vierme"

v', v-

ayi (ayi)

"sfinŃi"

înyeadâ

"(el)înviază"

gr. yenos

33.

ayios

(în-yea-dâ) y+a,ă,â,

[y]

[γ]

[z]

[z]

g, gh

yramâ (yra-mâ)

"literă"

zurlu (zur-lu)

"nebun"

huzmeti

"treabă"

γrama

o,u,cons. 34.

z

fr. zebre

(huz-me-ti) mufluzu (mu-fluzu)

XXXV

"mofluz"

fr. rose

34.

Tabelul Nr. 4 SISTEMUL FONETIC AL AROMÂNEI* (descriere) 1. Vocale: a: centrală deschisă ă: centrală semiînchisă â/ î: centrală închisă e: anterioară semiînchisă i : anterioară închisă o: posterioară semiînchisă u: posterioară închisă 2. Semivocale: e (+ a): anterioară semiînchisă o (+ a): posterioară semiînchisă (ambele formează numai diftongi ascendenŃi) i (+ voc.)/ (voc. +) i: anterioară închisă u (+ voc.)/ (voc. +) u: posterioară, închisă (ambele formează diftongi ascendenŃi/ descendenŃi/ triftongi) 3. Vocale finale scurte/asilabice: -i (cons. + -i): anterioară închisă, finală, scurtă/ asilabică postconsonantică (după o consoană) -u (cons. + -u): posterioară închisă, finală, scurtă/asilabică * V. supra, Tabelul Nr. 3, unde se dă distribuŃia, silabaŃia şi exemple relativ corespunzătoare în alte limbi europene, pentru toate sunetele din sistemul fonetic aromânesc: vocale, semivocale, consoane.

XXXVI

Sistemul fonetic al aromânei

postconsonantică (după o consoană) 4. Consoane: b: ocluzivă, bilabială, sonoră c: ocluzivă, velară, surdă che,chi/ ke,ki: ocluzivă, palatală, surdă ce, ci: africată, prepalatală, surdă d: ocluzivă, dentală, sonoră dh: fricativă, interdentală, sonoră d: africată, dentală, sonoră f: fricativă, labiodentală, surdă g: ocluzivă, velară, sonoră ghe, ghi: ocluzivă, palatală, sonoră ge, gi: africată, prepalatală, sonoră h: fricativă, palatală/ laringală, surdă j: fricativă, prepalatală, sonoră l: laterală, dentală; sonantă ľ: laterală, palatală; sonantă m: ocluzivă, bilabială; sonantă n: ocluzivă nazală, dentală; sonantă ń: ocluzivă nazală, palatală; sonantă p: ocluzivă, bilabială, surdă r: vibrantă, dental-apicală; sonantă s: fricativă, dentală, surdă ş: fricativă, prepalatală, surdă t: ocluzivă, dentală, surdă th: fricativă, interdentală, surdă Ń: africată, dentală, surdă v: fricativă, labiodentală, sonoră y: fricativă, palatală/laringală, sonoră z: fricativă, dentală, sonoră

XXXVII

Tabelul Nr. 5 Tipuri flexionare I. Substantive 1. m a s c u l i n e: (1) N-G-D-A:

sg. ([CC]C +) -u ficioru fagu duşmanu corbu ocľiu porcu murgu bou beu carabeu cumnatu sacu soŃu câlâudu preftu

/

pl. -i (-â <-ă), -0 ficiori fadi duşmańi corghi ocľi porŃi murdi boi bei carabei cumnaŃ saŃi soŃ (marca 0) câlâd (marca 0) prefŃâ

ObservaŃii: 1.: La s. terminate în (C+) -u sg. /-i pl., acestea sunt asilabice (scurte). 2.: La s. terminate în ([CC]C + ) -u sg. /-i pl., acestea sunt silabice. 3.: Când cons. 'finale' sunt c/g (+ -u), acestea alternează cu Ń/d (+ i final, la pl.). 4.: Când cons. 'finale' sunt t/d (+ -u), acestea alternează cu Ń/d(fără -i, marca 0) la pl. 5.: Când cons. 'finale' sunt grupuri, dintre care ultima cons. este un t/d, acestea alternează cu Ń/d (+ -â, în loc de -i). (2) N-G-D-A: sg. -â, -u / pl. -âńi tatâ tâtâńi lalâ lâlâńi papu pâpâńi (3) N-G-D-A: sg. -ă, -e, -i, -o (acc.) pl. -(e)ad amiră amirad mistico misticad cafine cafinead cafigi cafigead XXXVIII

Tipuri flexionare

(4) N-G-D-A:

sg. -i (< -e neacc.) / pl. -i (-â < -ă), -0 soari sori frati fraŃ şarpi şerchi munti munŃâ Pentru realizările fonetice ale morfemelor finale, vezi supra observaŃiile 1-5 de la subclasa (1). (5) Nume proprii: sg. — / pl. - (e)ańi (neacc.) Vreta Vretańi Geogea Geogeańi Caragiu Carageańi (plurale colective, (bulşuvicu) bulşuvicańi facultativ) (haldupu) haldupańi (ceapatoru) ceapatoreańi (6) Nume proprii: sg. — / pl. -(e)ad (acc.) Papahagi Papahagead Badralexi Badralexad

2. N e u t r e: (1) N-G-D-A:

sg. ([CC]C +) -u / pl. -uri locu locuri portu porturi Ńercľiu Ńercľiuri arâu arâuri (2) N-G-D-A: sg. ([CC]C + ) -u / pl. -i (< -e) osu oasi gľemu gľeami semnu seamni maŃu maŃâ gorŃu gorŃâ verdu veardâ Pentru realizările fonetice ale morfemelor finale, vezi supra observaŃiile 1-5 de la subclasa (1) Masculine. sg. -i (<-e) / pl. -uri (3) N-G-D-A: lapti lăpturi sândi — (4) N-G-D-A: sg. -io / pl. -uri radio radiouri studio studiouri

XXXIX

Tipuri flexionare

S. din această subclasă sunt neologisme. În vorbire, ca şi în cazul s.f. zero, zeruri, -o cade : radiuri (neîngrijit!) sau, cel mai adesea, pluralul se evită: au doauâ radio în casâ (au două radio[uri] în casă). 3. F e m i n i n e: (1) N-A: sg. -â (< -ă) / pl. -i (< -e) casâ casi featâ feati ńilâ — G-D: casi/casâ casi feati/featâ feati ńilâ — ObservaŃii: 1.: Unele s. din clasa (1) au G-D identic cu forma de plural, în acelaşi timp însă aceasta este în variaŃie liberă cu forma de N-A, generalizată (sau moştenită? ; v. CAR., Fono-morf., p.86-87). Se acceptă, deci, ambele tipuri de flexiune: cu doi termeni la sg. (N-A şi G-D, aceasta din urmă fiind aceeaşi cu forma de pl.), sau cu un singur termen (formă unică de sg. şi formă unică de pl., ca la masculine şi neutre). 2.: Marea majoritate a graiurilor aromâneşti cunoscând fenomenul de închidere a vocalelor finale neacc. -e şi -ă la -i, respectiv, -â, DIARO are ca normă această din urmă pronunŃare. (2): N-G-D-A: sg. -â (< -ă) / pl. -ati armâ armati yramâ yramati Acest tip flexionar este foarte rar (terminaŃie de pl. din gr.) sg. -â (< -ă) / pl. -i (-e), -â (< -ă) (3): N-G-D-A: gurâ guri poalâ poľi vacâ văŃi ghineaŃâ ghineŃ aradhâ arăd câcâradâ câcârăd barbâ bărghi poarcâ poarŃi poartâ porŃâ palandâ palăndâ Pentru realizările fonetice ale morfemelor finale, vezi supra observaŃiile de la subclasa (1) Masculine. (4): N-G-D-A: sg. -uâ (<-uă) / pl. -ali (< -ale) steauâ steali XL

Tipuri flexionare

câŃauâ câŃali mârdeauâ mârdeali (5): N-G-D-A: sg. -uâ (<-uă) / pl. -ei , -ăi bileauâ bilei piştireauâ piştirei curauâ curăi (6a): N-G-D-A: sg. -i (< -e) / pl. -i , -0, -â ( < -ă) cârari cârări sârbâtoari sârbâtori cânduşi [cân-du-şi] cânduşi [cân-duşi] lohi [lo-hi] lohi [lohi] culmi [cul-mi] cul-ńi [cul-ńi] biricheti biricheŃ padi [pa-di] păd [păd] carti cărŃâ oae [oa-e > oa-i] oi [oi] soe (> soi [so-e > so-i]) soi [soi] ploae (> ploai [ploa-e > ploi [ploi] ploa-i]) idee (> idei [i-de-e idei [i-dei] > i-de-i]) Pentru realizările morfemelor finale, vezi supra observaŃiile 1-5 de la subclasa (1) Masculine. Pentru s. de tipul ultimelor patru (oae, soe, ploae, idee), recomandăm formele cu -e, spre a se evita confuzia cu pluralul. (6b): N-G-D-A: sg. -ie/ -ee / pl. -ii/ -ei ciudie [ciu-di-e] ciudii [-dii] turlie turlii geamie geamii academie academii bibliografie bibliografii civilizaŃie civilizaŃii geadee geadei cearee cearei Recomandăm ca şi aceste substantive (care se deosebesc de tipul soe > soi, ploae > ploai, prin aceea că -e este precedat de un i acc. ) să se scrie cu -e (sg. neart.). La G-D art., ambele subclase îl transformă pe -e în -i: a geamiiľei, a academiiľei (dar geamia, academia, unde art. -a îl î n l o c u i e ş t e pe -e); a soiľei, a ploaiľei (dar: oaea, soea, ploaea, ideea, unde art. a se a d a u g ă la forma de sg.). (7): N-G-D-A: sg. -i (< -e) / pl. -uri XLI

Tipuri flexionare

carni cărnuri cali căľiuri (8): N-G-D-A: s.neregulate: mumâ mumâńi sorâ surări norâ nurări (9): N-G-D-A: sg. = pl. lupoańi lupoańi cilnicoańi cilnicoańi lucrâtoari lucrâtoari aşcľi aşcľi ungľi cireaşi cireaşi ungľi bohci bohci "boccea" dulŃi "baclava" dulŃi budâ budâ soaŃâ soaŃâ frândâ frândâ gioi gioi viniri viniri (10): N-G-D-A: sg.: pl. -uri zero zeruri trei treiuri optu opturi asimi „argint” asimuri Numele cifrelor (ca şi numele literelor) sunt feminine în aromână. II. Adjective: (1) : 1 terminaŃie:

(2a): 2 terminaŃii:

(2b): 2 terminaŃii:

m.sg.pl. = dulŃi haki aplo capsu m.f.sg.: -i (< -e) / mari araŃi veardi m.sg.: -u / idhyiu XLII

f.sg.pl. dulŃi haki aplo capsu m.f.pl.: -i (-â < -ă) mări arăŃi verdâ m.pl; f.sg.pl.: -i (-â < -ă) idhyi

Tipuri flexionare

bardu

bardâ

(3a): 3 terminaŃii:

m.sg.: -u / f.sg.: -â (-ă) / m.f.pl.:-i (-â < -ă) adâncu adâncâ adânŃi acru acrâ acri lungu lungâ lundi mortu moartâ morŃâ bărdâ bardu bardâ muľirescu muľireascâ muľireşti armânescu armâneascâ armâneşti Pentru realizările morfemelor finale, vezi supra observaŃiile de la Substantive, subclasele (1) Masculine şi (1) Feminine. (3b): 3 terminaŃii: m.sg.: -u / f.sg.: -i (<-e) / m.f.pl.: -i vecľiu veacľi vecľi laiu lae lăi uraniu uranie uranii Pentru G-D adj. terminate la f. în -ie acc., vezi supra observaŃiile de la Substantive, subclasele (6a) şi (6b). (3c): 3 terminaŃii: m.sg.: -u / m.pl.: -i / f.sg.pl.: -i (< -e) aroşu aroşi [a-roşi] aroşi [a-ro-şi] stângaciu stângaci [-gaci] stângaci [-ga-ci] lucrâtoru lucrâtori lucrâtoari câlâtoru câlâtori câlâtoari azburâtoru azburâtori azburâtoari ateu atei atee (a-te-e] (3d): 3 terminaŃii: m.sg.: -ă,-i acc. / m.pl.: -ad / f.sg.pl.: -oańi budâlă budâlad budâloańi şicâgi şicâgead şicâgioańi (3e): 3 terminaŃii: m.sg.-i acc. / f.sg.: -ie m.f.pl.: -ii arivanli arivanlie arivanlii bitivi bitivie bitivii (4a): 4 terminaŃii:

m.sg.: -u / bunu golu zurlu albu alâvdatu arudu analtu

m.pl. -i / buńi goľi zurľi alghi alâvdaŃ arud analŃâ XLIII

f.sg.: -â (<-ă) / bunâ goalâ zurlâ albâ alâvdatâ arudâ analtâ

f.pl.: -i (<-e) buni goali zurli albi alâvdati arudi analti

Tipuri flexionare

(4b): 4 terminaŃii:

caldu m.sg.: -u / greu arău

caldâ m.pl.: -i / grei arăi

caldâ f.sg.-uâ (<-uă) / greauâ arauâ

caldi f.pl.: -li greali arali

III. Verbe: (1a): inf.: -ari ind. prez.: 1 sg.: -u / 1, 2 pl.: -ămu, -aŃ / part.: -atâ cântu cântămu, cântaŃ cântatâ alavdu alâvdămu, alâvdaŃ alâvdatâ taľiu (1sg.) tâľemu, tâľeaŃ tâľeatâ taľi [taľi], 2sg. taľi [ta-ľi], 3sg.pl. După consoană palatală (ultimul ex.), -â > -e > -i (pers. 3 sg. pl.). (1b): inf.: -ari ind. prez.: 1, 2, 3 sg.pl.: -edu, -ed, -eadâ / id. / id. (mini) lucredu lucrămu, lucraŃ lucratâ (tini) lucred (elu/ eľi) lucreadâ vb. nereg.: dau, dai, da dămu, daŃ , da datâ stau, stai, sta stămu, staŃ, sta statâ/ stâtutâ ľeau, ľeai, ľea lomu, loaŃ, ľea loatâ Omonimii specifice: — { ind. prez. 3 sg. = 3 pl.} (acestei clase) — { ind. prez. = conj. prez.} (toată paradigma) ConjuncŃia conjunctivului este, pentru toate clasele de verbe, si (+ voc.) /s- (+ cons.). (2): inf.: -eari ind. prez.: 1 sg.: -u / 1, 2 pl. - emu, -eŃ acc. / part.: -utâ vedu videmu, videŃ vidutâ paru pâremu, pâreŃ pârutâ şedu şidemu, şideŃ şidutâ vb. nereg.: beau bemu, beŃ biutâ (3a): inf. -iri (< -ire), cu voc. tematică neacc. ind. prez.: 1 sg.: -u / 1,2 pl.: -imu, -iŃ neacc. / part.: -utâ cunoscu cunoaştimu, -iŃ cunuscutâ batu batimu, -iŃ bâtutâ cheru chearimu, cheariŃ chirutâ (3b): inf.: -iri (< -ire), id. ind. prez.: id. / id. / part.: -sâ , -(p)tâ arâdu arâdimu, -iŃ arâsâ XLIV

Tipuri flexionare

torcu toarŃimu, -iŃ toarsâ plângu plândimu, -iŃ plâmsâ/-mtâ arupu arupimu, -iŃ aruptâ facu faŃimu, -iŃ faptâ Vb. din subclasele (3a) şi (3b) se confundă frecvent, la toate formele, cu excepŃia celor de participiu şi a celor de perfect simplu (identice, de cele mai multe ori, ca în latină). De asemenea, clasa (3ab) se confundă adeseori cu clasa (2): cunuştemu, /-eŃ, bâtemu, /-eŃ, chiremu, /-eŃ. (4a): inf.: -iri, cu voc. tematică acc. ind. prez.: 1 sg.: -u / 1, 2 pl.: -imu, -iŃ acc. / part.: -itâ dormu durńimu, -iŃ durńitâ yinu yinimu, -iŃ vinitâ moru murimu, -iŃ muritâ (4b): inf. -iri, id. ind.prez.: 1 sg.pl., 2, 3 sg.: -escu, -eşti, -eaşti / id. / id. (mini/ eľi) plâtescu plâtimu,-iŃ plâtitâ (tini) plâteşti (elu) plâteaşti (5a): inf. -âri, cu vocala tematică acc. ind. prez.: 1 sg. -u / 1, 2 pl.: -âmu, -âŃ / part.: -âtâ avdu avdâmu, -âŃ avdâtâ patu pâŃâmu, -âŃ pâŃâtâ (5b): inf. -âri, id. ind. prez.: 1 sg.pl., 2, 3 sg.: -ăscu, -ăşti, -aşti / id. / id. (mini/ eľi) aurăscu aurâmu, -âŃ aurâtâ (tini) aurăşti [a-u-răşti] (elu) auraşti [a-u-raş-ti] Cu excepŃia verbelor din subclasele(1a,b), toate celelalte clase de vb.: (2), (3a,b), (4a,b), (5a,b), prezintă: — omonimia {pers.1 sg. = pers. 3 pl.}: mini vedu = eľi vedu; mini cunoscu = eľi cunoscu; mini avdu = eľi avdu etc. — desinenŃa de pers. 3 sg. ind. prez. -i > -â la pers. 3 sg.pl. conjct. prez.: elu veadi > elu/ eľi s-veadâ; elu ardi > elu/ eľi si-ardâ, elu cunoaşti > elu/ eľi s-cunoascâ, elu moari > elu/ eľi s-moarâ, elu avdi > elu/ eľi si-avdâ.

XLV

5. Liste: (1) SEMNELE DE PUNCTUAłIE (numele lor în aromână) (seamni di punctuaŃie) . , ; : ... ? ! ' — " "

punctu (punc-tu) comâ (co-mâ)/ virgulâ (vir-gu-lâ) punctu şi virgulâ doauâ puncti puncti-puncti semnulu a-ntribăriľei (sem-nulu a (î)n-tri-bă-ri-ľei) semnulu a ńirăriľei ( ~ a ńi-ră-ri-ľei) apostrofu (a-pos-trofu) cratimâ (cra-ti-mâ) / linie di ligâturâ linie di dialogu (li-ni-e di di-a-logu) seamnili a dâŃeariľei (seam-ni-li a dâ-Ńea-ri-ľei) / a cităriľei (ci-tă-ri-ľei) i ghilimeli (ghi-li-me-li) ( ) parantezi (pa-ran-te-zi)

XLVI

(2) SEMNE/ SIMBOLURI folosite în DIARO: → ←

*

(?) ( - -)

a, ă, â, e, i, î, o, u

< > ♦ ◊

= ( ) [ ]

~

trimite la cuvântul din dreapta trimite la cuvântul din stânga trimite la cuvântul-titlu (unde a fost tratat) dubiu cu privire la forma/ scrierea/ sensul/ atestarea unui cuvânt (de obicei, necunoscut de autoare) silabaŃie, între paranteze drepte, după fiecare cuvânt-titlu: ardu (ar-du) litere-vocale culese cu litere aldine, în silabaŃie = vocale accentuate : casâ (ca-sâ); ea cântâ (cân-tâ) "ea cântă", ind. prez. 3 sg.; ea cântă (cân-tă) "ea cântă", pf.s. 3 sg. provine din ... : arom. câmpu < lat. campus devine ... : lat. campus > arom. câmpu valoare gramaticală diferită valoare semantică diferită echivalenŃă semantică paranteze rotunde, pentru transpunerea în RL paranteze drepte (pentru expicaŃii suplimentare în transpunere, pentru transcriere fonetică — uneori —, pentru un cuvânt-titlu neatestat în RL, coloana I) tildă, semn ce Ńine locul unui cuvânt/ al unui radical

XLVII

(3) BIBLIOGRAFIE Această listă cuprinde numai surse de literatură aromână apărute în volum, care nu sunt cuprinse în DDA (cu unele excepŃii: sensuri/ cuvinte neînregistrate de DDA, valori poetice la diferiŃi autori etc.). Am introdus toate volumele de versuri sau proză care ne-au fost aduse la cunoştinŃă, publicate în România sau în alte părŃi ale lumii, şi toate culegerile de literatură populară semnalate, apărute după DDA (dar şi, din nou, basmele culese de Per. Papahagi: PAP., B.). Pentru a avea o imagine asupra atestărilor celor mai vechi, am trimis, de fiecare dată, la scrierile din secolul al XVIII-lea, şi la lucrări publicate sau în mss., nefolosite în DDA (în posesia "Bibliotecii Academiei Române"). O sursă importantă o constituie graiul autoarei: Gr. Aut. (care vorbeşte graiul bunicii şi al mamei sale, originare din Samarina şi Hrupişti/ Arγos Orestikon, Grecia). De asemenea, pentru analiza fonologică/ morfologică (stabilirea claselor şi a subclaselor părŃilor de vorbire), am introdus numai lucrările ştiinŃifice care stau la baza acestor analize. Este normal ca unele surse, literare sau ştiinŃifice, să lipsească din lista noastră. Lipsesc, de pildă, Tratate sau Antologii care preiau/ prelucrează material publicat de alŃii. În schimb, se poate observa cu uşurinŃă marea bogăŃie de opere literare apărute mai ales în ultimele decenii. Dacă am fi putut adăuga aici şi revistele/ ziarele/ foile publicate în toate părŃile lumii, imaginea reală a scrisului în aromână ar fi fost mai aproape de realitatea existentă: aceste scrieri sunt însă foarte numeroase, şi nu întotdeauna consecvent şi bine scrise, dimpotrivă, de cele mai multe ori sunt neîngrijite, cu o aromână scoasă din uitare, compozită şi urâtă. De aceea nu le-am excerptat, lăsând şi generaŃiilor viitoare dreptul de a duce mai departe cercetarea şi aprecierea lor (dacă aceste scrieri vor supravieŃui). Lista s-a încheiat în aprilie, 1995.

XLVIII

Bibliografie

AM. ARA. AROUM.

ATH.

BAGAVU BATZ. BELIM. BEZA BOGA BOÏ.

CA.

Aminta, Lacrmâ, (9 poezii aromâne), editsia Casa Gramosta, C. B. Stefanovski,Tetovo, 1988 (nu se menŃionează numele autorului, probabil acelaşi cu al editorului). PoeŃii Z. A. Araia şi T. Caciona, în colecŃia "Biblioteca NaŃională a Aromânilor" publicată de Tache Papahagi, Bucureşti, 1932. Les Aroumains, INALCO, Paris, 1989 (volum colectiv, apărut în seria "Publications Langues' O" , no. 8, la Centre d'Etude des Civilisations de l'Europe Centrale et du sud-est; autori: Cicerone Poghirc, Petre Ş. Năsturel, Matei Cazacu, Neagu Djuvara, Max Demeter Peyfuss, Mihaela Bacou). Athanasescu, Dimitriu, Scurtare de Istoria Sacra pentru Romanii dela drepta Danubiului, lucrată dupu Testul a Santei Scriptura de D.A. Şi stambata cu plata Onor SocietăŃi pentru înveŃiatura poporului românu. Bucuresci, Stambatoria (Tipografia) C.A.Rosetti, 1867. Andreilu alu Bagavu, Carte de alégere, scrisa in dialectulu macedo-românu, Bucuresci, Tipo-litografia Dor. P. Cucu, 1887. Batzaria, N., Anecdote, în colecŃia "Biblioteca NaŃională a Aromânilor" de Tache Papahagi, Bucureşti, 1935. Belimace, Constantin, [Versuri aromâne], v. PAP., Ant., p.195207 (unde se fac trimiterile din DIARO), şi Poezii, PAP., G., p. 585-633. Beza, Marcu, Poezii şi Proză, v. PAP., G., p. 391-584. Boga, Nida, Voshopole, epopee în sonete; v. VEAC, p. 245-342. Boïagi, Mihail G., Gramatică Română sau Macedo-Română, reeditată cu o Introducere şi un Vocabular de Per. Papahagi, Bucureşti, 1915; titlul real dat de BOÏ: Yramatiki Romaniki itoi Makedhonovlahiki/ Romanische oder Macedonowlachische Sprachlehre (Viena, 1813) i-a fost restituit acestei cărŃi de mine, în ediŃia foto-copiată (de pe aceea a lui Per. Papahagi) apărută la Freiburg im Br.,Germania, în 1988: Gramaticâ aromânâ icâ macedo-novlahâ (v. motivaŃia mea pentru schimbarea titlului şi semnificaŃia lui în lucr.cit., p. 213 (I/1), unde a fost plasat textul meu, destinat a fi, iniŃial, o "PrefaŃă" la această nouă apariŃie a Gramaticii lui Boiagi).. Caratană, Nicolae, Aşteptu soarile (poeme în dialectul aromân), Editura Litera, Bucureşti,1985; (trimiterile din

XLIX

Bibliografie

CAL. CAP., Arom. CAR.,Anch.

CAR.,Comp. CAR., Dod.

CAR., F-M. CAR., Litgh.

CAR., Stih. CARG. CAV. CÂNDR. COD.

DIARO se fac la această ediŃie, nu şi la cele următoare, din 1991 şi 1992, care au un alt sistem de scriere). Caloir, Cutuli, Caetlu a meu. Puizii aleapti, Tipusitâ di SoŃata Perivolea, New York, 1991, de Pascal Marco. Capidan, Theodor, Aromânii. Dialectul aromân, Bucureşti, 1932. Caragiu MarioŃeanu, Matilda, Anchetă dialectală la aromânii din Dobrogea, România, 1951 (împreună cu A. Avram, V. Rusu, V. Şuteu); material cules pentru "Arhiva Fonogramică a Limbii Române". Caragiu MarioŃeanu, Matilda, Compendiu de dialectologie română (nord şi sud-dunăreană), Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975 (300 p., 35 hărŃi). Caragiu MarioŃeanu, Matilda, Un DODECALOG al AROMÂNILOR sau 12 adevăruri incontestabile, istorice şi actuale, asupra aromânilor şi asupra limbii lor, în "România literară" (Anul XXVI), 1-7 septembrie, 1993, p. 12-13; în volum separat, cu traducere în limbile franceză şi engleză şi cu un Post-Scriptum explicativ, Editura Sammarina, ConstanŃa, 1996. Caragiu MarioŃeanu, Matilda, Fono-morfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală, Editura Academiei Bucureşti, 1968. Caragiu MarioŃeanu, Matilda, Liturghier aromânesc. Un manuscris anonim inedit, Editura Academiei, Bucureşti, 1962. Este primul text de s l u j b ă religioasă în biserică, în aromână (lucrarea figurează în DDA, în corpul dicŃionarului, cu sigla CLitur., dar lipseşte din lista bibliografică; v. de ex. s.v. magurlăki, uşnurlăcă, zabitlăcă etc.). Caragiu MarioŃeanu, Matilda, Di nuntru şi-di nafoarâ. Stihuri armâneşti/ Din năuntru şi din afară. Stihuri aromâne, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1994. Carageani, Gheorghe, La subordinazione circostanziale ipotattica nella frase del dialetto aromeno (macedo-romeno), Istituto Universitario Orientale, Napoli, 1982. Cavalioti, Theodor Anastas, Vocabular din sec. al XVIII-lea, v. SCR. (unde trimit paginile din DIARO). Cândroveanu, Hristu, Nihadz. Poeme aromâne, Editura Eminescu, Bucureşti, 1980; v. şi VEAC. Codex Dimonie, text religios mss., nedatat, nelocalizat, anonim, descoperit şi publicat de Gustav Weigand în "Jahresbericht L

Bibliografie

des Instituts für rumänische Sprache", I, IV,V,VI, Leipzig; în vol. I, prima parte a fost publicată de Paul Dachselt (datare aprox.: deceniile 1-2, sec. XIX). COT. Cotolulis, Socratis, DicŃionar român-grec şi DicŃionar grecromân, Editura Vox, Bucureşti, 1995. C.-SAR. Caraiani, Nicolae Gh., Saramandu Nicolae, Folclor aromân grămostean, Editura Minerva, Bucureşti, 1982. (volumul cuprinde texte folclorice culese de la aromâni 'grămosteni' din Bulgaria, din Republica Macedonia şi din Livăd, Grecia). CUT. Cutova, Ioan, v. VEAC, p. 427-437. CUV. Cuvata, Dina, Zghic di moarti, Editura Cartea Aromână, Syracuse, N Y, USA, 1989. DAN. Daniil Moscopoleanul, Lexikon tetraylosson, text din sec. al XVIII-lea, v. SCR., p. 103-186. DDA v. PAP., DDA. DEX DicŃionarul Explicativ al Limbii Române — DEX, Editura Academiei , Bucureşti, 1975. DEX-S idem, Supliment, DEX - S, ibidem, 1988. DIARO Caragiu MarioŃeanu, Matilda, DicŃionar Aromân (Macedovlah): Comparativ ( român literar ~ aromân ), contextual, normativ, modern (lucrarea de faŃă). DODU Dodu, Yiannaki (Perivoli-Velestino), Alithia fantastikiaska, Velestino, Grecia, 1990. DODU, Ar. Dodu, Yiannaki (Perivoli-Velestino), "Armânamia", Velestino, Grecia, 1992. ECOU Ecou de cîntec aromînesc. Antologie. SelecŃie, cuvânt înainte, notă, portrete de Atanasie Nasta; postfaŃă de V. Rusu, Editura Litera, Bucureşti, 1985. FUD. Fudulea, Cola, Vîră noauă, vîră veacľe. SchiŃe umoristice, Editura Litera, Bucureşti, 1986. Gr. Aut. Din graiul autoarei, originară din Samarina/ Hrupişti, Grecia; cuvânt/ sens/ context neatestat în DDA/ altă parte. GULI Guli, Costa, Soneti, Editura Cartea Aromână, Syracuse, N Y, USA, 1990. INSCR.N.T. InscripŃia lui Nectarie Tărpu, de pe gravura din ArdeniŃa, Albania, datată 1731 (în patru limbi: greacă, albaneză, latină şi aromână ; v. CAR., Litgh., p. 112-113). Este primul text datat scris în aromână. IORG., Ant. Iorgoveanu-Dumitru, Chirata, Antologie de poezie populară aromână, Editura Minerva, Bucureşti, 1976. LI

Bibliografie

IORG., St. LAZ. M. MAR. MER. MI. MIH. MIORIłA

MUR. NASTA NASTEV NEA-ZOI

NTONTOS PAD., 1 PAD., 2 PAP., Ant. PAP., B.

Iorgoveanu, Kira, Steauă di dor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1983; v. şi VEAC. Lazarou, Achille, L'AROUMAIN et ses rapports avec le grec, Institute for Balkan Studies, Thessaloniki, 1986. Mihadashlu, Thiuhari, Botsili di didindi, Editura Cartea Aromână, Syracuse, N Y, USA & Editura "Muntenia", 1992; v. şi VEAC, p. 421-426. Marcu, George, Folclor muzical aromân, Editura Muzicală, Bucureşti, 1977. Merca M., George, Livădzli—Vatrâ Armâneascâ cu cântărli shi suschirărli di gintâ, Editura Cartea Aromână, Syracuse, NY, USA, 1991 & Editura "Muntenia", ConstanŃa,1993. Mihanji-Sterghiu, Vanghea, Trâdzeri. Proză shi Puizii pi Grailu di Shtip, Editura Cartea Aromână, Syracuse, N Y, USA, 1992. Mihăileanu, Ştefan, DicŃionar macedo-român, Bucureşti, 1901. MioriŃa la dacoromâni şi aromâni. (Texte folclorice), culese de Tatiana Găluşcă-Crâşmaru, ajutată de Emilia Milicescu (semnatară şi a Introducerii) şi de Tudor Nae; ediŃie îngrijită de Nicolae Saramandu, Editura Minerva, Bucureşti, 1992. Murnu, George, Bair di Cântic Armânescu. Ritmuri macedonene, Bucureşti, 1931. Nasta, Atanasie, [Versuri aromâne], v. ECOU, p. 80-96. Nastev, Bojidar, Aromanski Studii, Skopje, Republica Macedonia, 1988 (p. 147-225: Angăcitor[i] armăneşti, cu traducere în limba macedo-slavă). Koka Maria, Texte dialectale inedite, culese din Nea-Zoi, Trikala, Grecia (1989) şi fructificate în lucrarea de licenŃă "Graiul aromânesc din Nea-Zoi" (susŃinută la Universitatea din Bucureşti), pe care am condus-o. v. DODU. Padhioti, Yeoryiou Ap./Padioti, George Ap., CăntiŃi Armâneşti di-Aminciu/Vlahika trayoudhia tou Metsovou (cu traducere paralelă în limba greacă), Athina, Grecia, 1988. Padhioti, Yeoryiou Ap./Padioti, George Ap., CăntiŃi fărşeroteşti/ Trayoudhia Farsarioton — Arvanitovlahon, Athina, Grecia, 1991. Papahagi, Tache, Antologie aromănească, Bucureşti, 1922. Papahagi, Per., Basme aromâne şi glosar, Bucureşti, 1905

LII

Bibliografie

PAP., DDA

PAP.,G.

PAP., Lit. PAPAZ. PERD. PEYF.

PR. SAR., Cerc. SCR. SIM.

TULL.

Papahagi, Tache, DicŃionarul dialectului aromân. General şi etimologic./ Dictionnaire aroumain (macedo-roumain). Général et étymologique, Editura Academiei, Bucureşti, ediŃia I: 1963, a II-a: 1974 (la care se trimite DIARO). Papahagi, Tache, Grai, Folclor, Etnografie, Editura Minerva, Bucureşti, 1981 (ediŃie şi prefaŃă de Valeriu Rusu); v. Marcu Beza, Poezii şi Proză, p. 391-584, Constantin Belimace, Poezii, p.585-633, Nicolae Velo, Poezii şi Proză, p. 635-731. Cu aceşti autori se continuă colecŃia „Biblioteca NaŃională a Aromânilor”. V. şi Glosar, de T.P., p. 732-735). Papahagi, Per., Din literatura poporană a Aromânilor, Bucureşti, 1900 (material parcurs şi fişat din nou); v. şi sub SCR., ediŃii de acelaşi autor. Papazisi-Papatheodhorou, Zoi, Ta trayoudhia ton Blahon. Dhimotiki ki eponymi poiisi, Gutenberg, Athina, Grecia, 1985 (cu traducere paralelă în limba greacă). Perdichi, George I., Puizii aleapti.Tipusiti di SoŃata Perivolea, New York, USA, 1991. Peyfuss, Max Demeter, DIE AROMUNISCHE FRAGE. Ihre Entwicklung von den Ursprungen bis zum Frieden von Bukarest (1913) und die Haltung Österreich-Ungarns, Böhlaus, Wien-Köln-Gratz, 1974; varianta românească: Editura FundaŃiei Culturale Române, Bucureşti, 1994. Prefti, Mihai, Durut iho. Poeme aromâne, Editura Litera, Bucureşti, 1987. Saramandu, Nicolae, Cercetări asupra aromânei vorbite în Dobrogea, Bucureşti, 1972; v. şi C.-SAR.; v. şi MIORIłA. Papahagi, Per., Scriitori aromâni în secolul al XVIII (Cavalioti, Ucuta, Daniil), Bucureşti, 1909. InscripŃia de pe vasul Simota, provenind din localitatea Câlariľi, Grecia, descoperită şi descrisă de Per. Papahagi, în articolul "Din trecutul cultural al aromînilor (cu prilejul unui document de limbă)", Analele Academiei Romîne, seria II, tomul XXXV, 1912-1913, Memoriile secŃiunii literare, Bucureşti-Leipzig-Viena, 1913. Este cea dintâi poezie scrisă în aromână (v. CAR., Litgh., p.113). Tulliu, Nuşi, Poezii, în colecŃia "Biblioteca NaŃională a Aromânilor" publicată de Tache Papahagi, Bucureşti, 1926.

LIII

Bibliografie

UC.

VEAC

VELO VR.

Ucuta, Constantin, Noua Pedagogie sau Abecedar uşor (în traducerea românească dată de Per. Papahagi), apărută la Viena, în 1797. Este prima carte de învăŃătură, scrisă p e n t r u aromâni şi î n aromână, prima încercare de a da "reguli" de s c r i e r e în aromână, cu alfabet grecesc. (paginile din DIARO trimit la SCR., adică la ediŃia Per. Papahagi.). Un veac de poezie aromână. (Antologie). Introducere şi prezentările autorilor: Hristu Cândroveanu; ediŃie şi note: Kira Iorgoveanu; transpuneri: cei doi autori ai Antologiei; Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985. Velo, Nicolae, Poezii şi Proză, v. PAP., G., p.635-731. Vrana, George, Avigľitorlu di zboară, Editura "Dimândarea părintească", Bucureşti, 1995.

LIV

(4) ABREVIERI: a b r. abrevi/at, /-ere Ac./A acc.

acuzativ accentuat, -ă

adj. adv. alb. anat. ant. apel. aprox. arh. arom. arom. A arom. F arom.v. art. atest. atr. augm. AUT. aux. bg. biol. bis. bot. card. cauz.

adjectiv, -al adverb, -ial albanez, -esc anatomie antonim apelativ aproximativ, -ă arhai/c, /-sm aromân, -esc aromâna A (aria majoră) aromâna F (aria minoră, fărşerotească) aromâna veche artic/ol, /-ulat atesta/re, /-t atribut, -iv augmentativ < fondul autohton auxiliar bulg/ar, /-ăresc biologie bisericesc (termen ~ ) botanică cardinal cauzal LV

Abrevieri

cf.

confer (lat.: "compară cu ... ")

chim.

chimie

col.

colectiv

com. comp.

comerŃ compara/Ńie, /-tiv

cond. conj. conjct. cons. cop. cp. CR cult. cuv. Dat./D def. dem.apr. dem.dep. depr. dez. dial. dift. dim. distr. DN drom. ec. encl. engl.

condiŃional conjuncŃie conjunctiv conso/ană, /-nantic copulativ compus cuvânt reintrodus (care a existat în străromână) cultur/ă, /-al cuvânt dativ definit (art., pr. ~) pronume demonstrativ de apropiere " " de depărtare depreciativ dezinenŃă dialectal diftong diminutiv distributiv (num. ~ ) derivat nou dacoromân economie enclitic (art. ~ ) englez, -ă LVI

Abrevieri

etim.

etimologic, -ă

eufem.

eufemism

e x p r.

expresi/e, /-i

f. fam.

feminin familiar

farm. FC FE fig. filoz. fiz. FN fr. frecv. Gen./G gen. germ. geol. geom. geogr.

farmac/ie, /-eutic formă coruptă (faŃă de cea etim./ cea mai răsp.) formă etimologică (= apropiată de etimon) figurat filozofie fizică fonetism nou francez, -ă frecvent genitiv general (în ~ ), generic german, /-ă

Gl. gr. Gr. Aut. gram. greş. hip. i ibid. id.

geologie geometrie geografie glosar, -e grece/sc, /-ască < graiul autoarei gramatic/ă, /-al greşit, -ă hipocoristic intranzitiv ibidem (lat.: "tot acolo") idem (lat.: "acelaşi") LVII

Abrevieri

ident.

identic

i.e.

id est (lat.: "adică")

imp.

imperativ

imperf. imprec.

imperfect imprecaŃie

ind. inf. infra injur. interj. interog. inuz. invar. irev. iron. istr. it. înv. învăŃ. jur. jurăm. lat./~ sav. LAT. L. BALC. lingv. lit. loc. local. m.

indicativ infinitiv infra (lat.: " v. mai jos" [în acelaşi cuvânt-titlu]) injuri/e, /-os interjecŃie interogativ inuzitat invariabil ireverenŃios ironic istroromân itali/an, /-enesc învechit învăŃământ juridic jurământ latin, -ă, -esc; latină savantă < latină < limbile balcanice lingvistică literal locuŃiune ( ~ vb., prep.) localitate masculin LVIII

Abrevieri

matem.

matematică

med.

medicin/ă, /-al

megl.

meglenoromân

met. mil.

metafor/ă, /-ic milit/ar, /-ărie

m.m.c.pf. mss. multipl. muz. n. N navig. neacc. neat(est). nec. nedef. nefix. nepej. neol. nepred. nereg. Nom./N n.pr. nr. obsc. ONOMAT. orig. ord. ort.

mai mult ca perfect manuscris multiplicativ (num. ~) muzică neutru neologism navigaŃie neaccentuat, -ă neatestat necunoscut, -ă nedefinit nefixat, -ă nepejorativ neologism, -e nepredicativ neregulat, -ă nominativ nume propriu număr obscen onomatopeic originar, -ă ordinal (num. ~) ortografi/e, /-c LIX

Abrevieri

p.

pagina

part.

participiu

pejor.

pejorativ

pf.c. / pf.s. perifr.

perfect compus/ perfect simplu perifrază

pers. piem. pl. pl.t. poet. pol. polit. pop. por. pos. pr. pred. pref. prep. prez. procl. pron. prop. prov. ps. pref. r rar răsp. refl.

perso/ană, /-nal piemontez, /-ă plural pluralia tantum (lat.: are numai plural) poetic politic politeŃe popular poreclă posesiv, -ă pron/ume, /-ominal predicativ, -ă prefix prepoziŃie prezent proclitic (art. ~ ) pronunŃa/re, /-at propoziŃie proverb pseudo-prefix reflexiv (vb. ~) frecvenŃă rară răspândit, -ă reflexiv (pr. ~) LX

Abrevieri

reg.

regional

rel.

relativ (pr. ~)

rel.

religi/e, /-os

rever. RL

reverenŃ/ă, /-ios româna literară

rom. rom. com. rom.v. s. S sec. sem. sg.t. sil. sin. SN sport. strărom. suf. superl. supra s.v. t T tc. tehn. temp. topon. unipers.

româna literară (vorbită în România) româna comună/ străromâna ( → strărom.) româna (= dacoromâna) veche substantiv sens secol semanti/c, /-sm singularia tantum (are numai sing.) silabaŃie/despărŃire în silabe sininim sens nou din terminologia sportivă străromân, -esc, limba străromână sufix superlativ ~ (lat.: "v. mai sus " [în acelaşi cuvânt-titlu]) sub voce (lat.: "v. sub cuvântul indicat") tranzitiv tabel (v. ~ , p. ... ) turc, -esc tehnic, -ă temporal, -ă toponimi/c, /-e unipersonal (vb. ~) LXI

Abrevieri

v.

vezi

val.

valoare

v a r.

variant/ă, -e

vb. voc.

verb (~ i/t/r), -al vocal/ă, /-e

Voc./V vs. vulg. zool.

vocativ versus (lat.: "faŃă de") vulgar zoologie

LXII

6. IndicaŃii pentru utilizarea dicŃionarului DIARO este un dicŃionar al aromânei, care este însă, totodată, comparativ român literar ~ aromân (macedo-vlah). Cele două ipostaze actuale ale străromânei sunt aşezate pe două coloane: ♦ Coloana din stânga: ◊ Toate intrările, în ordine alfabetică, sunt în româna literară (RL), doar uneori ele aparŃin însă şi variantelor regionale ale acesteia. In foarte puŃine cazuri, se dau între paranteze drepte derivate aromâne de la radicale româneşti comune (considerate ca intrate, deci, în fondul românesc de cuvinte). ◊ Toate cuvintele-titlu din româna literară sunt scrise cu litere aldine drepte. ◊ Sub cuvântul-titlu, se inserează sensurile acestuia (care corespund celor cuprinse în coloana din dreapta, ilustrate prin contexte aromâne), scrise cu litere drepte de rând. Dacă sensul nu este cunoscut aromânei, acesta nu figurează în coloana din stânga (de ex.: "a se abate de la ceva" nu figurează, în schimb "a se abate din drum, trecând prin alt loc" există). ◊ Asteriscul (semnul *), 'la umărul' unui cuvânt care figurează în explicaŃia semantică, trimite la tratarea acestuia drept cuvânt-titlu, la locul cuvenit. ◊ Semnele → şi ← trimit, de asemenea, la cuvinte-titlu. ♦ Coloana din dreapta: ◊ Toate cuvintele-titlu din această coloană, scrise cu litere aldine drepte, sunt corespondente aromâneşti — gramaticale şi semantice — ale intrărilor din RL. Ele constituie serii sinonimice: primii termeni sunt, de cele mai multe ori, de origine latină şi/sau autohtoni, sau (rareori) parafraze (e x p r.); urmează, în ordinea răspândirii (aprecierea fiind relativă, fără o bază statistică), elementele alogene (balcanice şi de alte origini) şi, în ultimul rând, neologismele (marcate cu N). ◊ Cuvântul-titlu conŃine formele de bază şi, între paranteze, clasa morfologică (ce trimite la TABELUL Nr. 5, TIPURI FLEXIONARE). La substantiv, formele/ dezinenŃele de sg.,pl., m.,f.,n.; la adjectiv, formele/ dezinenŃele de sg.,pl, m.,f. ; la verb, formele/ dezinenŃele de pers. 1. sg. ind.prez., inf. lung — cu forma aşteptată din latină, formele în -(e)ari fiind considerate s.f.vb., corespunzătoare infinitivului lung şi 'supinului' din RL — , pers. 1 sg. pf.s. şi part. LXIII

IndicaŃii pentru utilizarea dicŃionarului

◊ Cuvintele aromâneşti sunt tratate o s i n g u r ă dată cu toate formele de bază. La cuvintele polisemantice, numai cuvântul-titlu considerat matcă apare cu toate formele de bază, celelalte cuvinte sunt reprezentate numai de prima formă, însoŃită de un * (asterisc), care trimite la cuvântul de bază ce figurează în coloana din stânga. ◊ După formele de bază, urmează, între paranteze, silabaŃia (cu litere albe de rând). Se marchează accentul cu o literă aldină dreaptă, în toate cuvintele: casâ (ca-sâ), udă (u-dă), "odaie", chiuşe (chiu-şe) "colŃ"; accentul este marcat chiar şi în monosilabe (în acest fel, se deosebeşte vocala silabică de cea asilabică — iniŃială, medială, finală — ): iarnâ (iar-nâ), leani (lea-ni), doi (doi), pomu (pomu). Şi silabaŃia nu apare decât o s i n g u r ă dată, la cuvintelede bază (nu şi la cele polisemantice). ◊ Cu rare excepŃii, toate cuvintele-titlu din coloana aromână sunt ilustrate prin c o n t e x t e explicative (cu toate sau aproape toate valorile gramaticale — ♦ — şi semantice — ◊ — ), scrise întotdeauna cu litere italice/ cursive (uneori cu accentul marcat cu cursivă aldină). ◊ După fiecare context aromânesc, între paranteze, este dată — întotdeauna cu litere drepte — transpunerea în RL. ◊ Indicativele v a r. (= variantă/-e) şi/sau FC (= formă coruptă) arată că forma dată în cuvântul-titlu este cea recomandată. ◊ La sfârşitul fiecărui articol se dau, de obicei, indici de întrebuinŃare: poet., înv., pej.; rel., mil., anat. etc. (v. 5. Liste, (4), ABREVIERI). ◊ Unele comentarii fonetice, morfologice, etimologice, semantice etc. se fac la sfârşitul unor articole (acestea reprezentând dubii — ? — sau opŃiuni ale autoarei). * * * Din motive tehnice (datorate modului de lucru 'justified', la computer), în unele cazuri formele neaccentuate legate cu cratimă de cuvântul următor sau precedent pot rămâne (regretabil) izolate, la sfârşit/început de rând.

LXIV

2

7. POSTFAłĂ ISTORICĂ:

.

UN DODECALOG AL AROMÂNILOR∗ sau

12 adevăruri incontestabile, istorice şi actuale, asupra aromânilor şi asupra limbii lor. „DaŃi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu“.

(Matei, XXII, 21)

∗

Lucrare apărută prima oară în “România literară”, XXVI, 33, 1-7 sept. 1993; ediŃia a II-a, în volum, apărut în noiembrie 1996 le Editura Sammarina, ConstanŃa (cu traduceri în franceză şi engleză), sub titlul: DODECALOG AL AROMÂNILOR/ DODECALOGUE des AROUMAINS/ DODECALOGUE of the AROMANIANS. Dodecalog – 3

Dodecalog – 4

CONFESIUNE Acest DODECALOG al aromânilor reprezintă credo-ul meu ştiinŃific asupra „fiinŃei“ denumită „aromân“. El este rezultatul unui proces îndelungat, care durează de 68 de ani, de la naşterea mea, şi care se explică prin: a. o excelentă cunoaştere a limbii mele materne, vorbită în familie de părinŃii mei, Nico Caragiu1 şi Athinà Papastere2, şi de bunica mea maternă, Dhafna Pupti3, moştenire sfântă lăsată de stră-stră-strămoşii mei de 2000 de ani; b. un respect fără limite pentru tot ce este „tradiŃie“, „lege“ transmisă din generaŃie în generaŃie, „mentalitate“ aproape imuabilă – deşi foarte evoluată în comunitatea mea aromână, în raport cu altele – în f u n d a- m e n t e l e sale; c. o competenŃă ştiinŃifică veritabilă, câştigată, treptat, datorită unui lucru serios şi constant (1947-1995), condus, direct sau indirect (prin cărŃile lor), de dascălii mei: Theodor Capidan, Pericle Papahagi, Tache Papahagi, Al. Rosetti, Iorgu Iordan. Având în vedere aceste date, în aceste momente de c o n f u z i e totală, creată de oameni care nu vor sau nu pot să respecte rezultatele ştiinŃei (istorice/ lingvistice/ arheologice etc.), mă consider obligată – chiar dacă acest credo al meu va fi ignorat, criticat, distrus – să formulez ideile care mi se par a fi punctul de plecare în orice iniŃiativă, de orice fel; dacă nu sunt acceptate aceste a d e v ă r u r i e l e m e n t a r e, care nici măcar nu au nevoie să fie explicate, rezultatul, în orice acŃiune, ar fi: o confuzie generală (din cauza amestecului de criterii – istorice/ 1

n. 1899, Deniscu, Grecia; m. 1977, Bucureşti, România. n. 1900, Hrupişti, Grecia; m. 1984, Bucureşti, România. 3 n. 1873, Samarina, Grecia; m. 1953, Ploieşti, România. 2

Dodecalog – 5

lingvistice/ geografice/ cultural-politice etc.–), create adeseori conştient, de toate „părŃile“ implicate; fricŃiuni etnice în Ńările balcanice; fără îndoială, s â n g e va curge din nou de toate părŃile. Îi rog pe cititori să parcurgă, cu răbdare, cele 12 adevăruri şi să le judece numai la sfârşitul lecturii. Îmi asum întreaga răspundere.

DIXI ET SALVAVI ANIMAM MEAM

Dodecalog – 6

1.

Aromânii (macedo-vlahii) şi limba lor maternă e x i s t ă astăzi şi de două mii de ani.

Tocmai de aceea se vorbeşte despre ei din secolul al X-lea, de aceea li se s t u d i a z ă de 200 de ani limba, este c o m p a r a t ă cu altele4; de aceea se scrie o l i t e r a t u r ă î n aromână şi p e n t r u aromâni, se publică reviste, se fac emisiuni radio-difuzate sau televizate î n aromână şi p e n t r u aromâni; de aceea se fac Congrese ale aromânilor (De ce nu? Orice alt grup, constituit pe baza oricărui criteriu, o poate face: surzi, uriaşi din toată lumea – oameni ce depăşesc 2 m, – grupuri religioase etc. se reunesc în Congrese InternaŃionale).

2.

Aromânii sunt dintotdeauna sud-dunăreni.

Ei sunt continuatorii populaŃiilor sud-est europene romanizate (macedoneni/ greci/ traci/ illiri) sau colonizate de romani (în orice caz, nimic s l a v în această epocă): latina a asimilat o parte din aceste limbi autohtone. Acest proces s-a desfăşurat pe un teritoriu destul de mare şi de compact, care se întinde între CarpaŃii de nord şi până la sud de Balcani. Pe acest teritoriu s-a format vechiul popor român, destul de unitar la început (până între secolele VII-IX), mai ales din punctul de vedere al limbii.

4

7

Achille Lazarou, L’aroumain et ses rapports avec le grec, Thessaloniki, 1986. Titlul spune exact acest lucru: aromâna există şi are raporturi cu alte limbi. Dodecalog –

DODECALOG

3.

Limba veche română (străromână/ română comună/ ~ primitivă/ protoromână) vorbită pe acest teritoriu era o limbă unitară.

Ea prezenta, totuşi, diferenŃe r e g i o n a l e, datorate substraturilor şi trăsăturilor caracteristice ale latinei vorbite de ocupanŃii romani. Şi totuşi, u n i t a t e a vechii limbi române, păstrată şi astăzi, este surprinzătoare (în evoluŃia fonetică a latinei spre noua limbă, în tipurile morfologice şi în realizările concrete ale morfemelor, în vocabularul fundamental identic, în evoluŃiile semantice comune etc.). Ceea ce este cel mai important este faptul că „Toate trăsăturile caracteristice ale limbii române, tot ce deosebeşte limba română de limba latină pe de o parte şi de celelalte limbi romanice pe de altă parte se găseşte“5 peste tot în română.

4.

Unitatea teritoriului unde se vorbea româna comună a fost scindată de sosirea slavilor între Dunăre şi Balcani.

O bună parte din populaŃia românească veche a fost deznaŃionalizată, altele au fost împinse spre nord/ vest/ sud (poate, începând din a 2-a jumătate a secolului al VI-lea). Rezultatul: p a t r u grupuri de vechi români, deveniŃi, de-a lungul secolelor: ROMÂNII din nordul Dunării sau DACO-ROMÂNII (locuitorii Daciei), AROMÂNII (MACEDOVLAHII, termen pe care îl prefer, căci evită confuzia: nu există „români “ în teritoriile unde au trăit şi trăiesc ar(u)mâńi/ rrămăńi; dimpotrivă, v(a)lahi, da, căci cu acest nume au denumit şi denumesc vecinii pe t o Ń i românii, din nordul şi din sudul Dunării), 5

Sextil Puşcariu, Limba română, I, Bucureşti, 1940/ 1976, p. 232. Dodecalog –

DODECALOG

MEGLENIłII (MEGLENO-ROMÂNII/ ~ -VLAHII, strâns legaŃi de aromâni), din Câmpia Meglen, la nord de Sârunâ (Thessaloniki), şi ISTRIENII (ISTRO-ROMÂNII/ ~ -VLAHII), din Peninsula Istria.

5.

Vechea limbă română s-a scindat în cele patru ipostaze actuale ale sale.

În ce priveşte limba, cu câteva excepŃii, marea majoritate a lingviştilor recunoaşte existenŃa unui trunchi comun, româna comună, care se continuă aproape neatinsă în cele patru ipostaze actuale ale acestei limbi comune, corespunzătoare celor patru grupuri de vechi români: româna (daco-româna/ - v(a)laha), limba naŃională/ literară a României, aromâna (macedo-româna/ -vlaha) şi meglenita (me-gleno-româna/ -vlaha; variantă a aromânei?), vorbite în sudul Dunării, în Ńările balcanice, şi istriana (istro-româna/ -vlaha), vorbită în Peninsula Istria. Lingviştii au denumit aceste variante „dialecte“ şi anume, „dialecte“ ale limbii române; în acest moment al expunerii mele, este nevoie să completez ultima parte a citatului din Puşcariu (al 3-lea adevăr din DODECALOG) cu textul următor: „...se găseşte în cîteşipatru d i a l e ct e l e“ (s.n.). Eu însămi, urmând tradiŃia lingvistică românească (şi străină, în această privinŃă, referitor la latinitatea sud-est europeană), am folosit această terminologie, explicând, totuşi, în cursurile mele studenŃilor şi mai târziu, în cartea mea, Compendiu de dialectologie română6, că este vorba aici numai de o definitio nominis şi nu de o definitio rei (constatare ce aparŃine marelui lingvist francez Paul Meyer, formulată încă din 18757). În ultima vreme, după câteva decenii de lucru, mi-am dat seama că problema se situează „dincolo“ de lingvistică. Într-un

6 7

Matilda Caragiu MarioŃeanu, Compendiu de dialectologie română (nord- şi sud-dunăreană), Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975. ibidem, p. 28-33. Dodecalog –

DODECALOG

studiu din 19888, aplicând a 5-a din opoziŃiile stabilite de Eugenio Coseriu „au-delà du structuralisme“9, ‚langue historique ~ langue fonctionnelle‘, mi s-a reconfirmat opinia asupra i n u t i l i t ă Ń i i discuŃiei pe marginea limbii şi a dialectului: româna comună este o limbă i s t o r i c ă, ce are un adjectiv propriu, limba română. Acest adjectiv aparŃine fiecăreia dintre limbile vorbite de românii (vlahii, pentru vecini) din nordul şi din sudul Dunării, care sunt dialecte i s t o r i c e ale românei comune. Dar, pe de altă parte, fiecare ipostază actuală a acestei limbi istorice, româna comună, este o limbă f u n c Ń i o n a l ă, o limbă care funcŃionează ca atare.

6.

Aromâna este limba maternă a aromânilor, care le conferă conştiinŃa lor etnolingvistică.

Este mijlocul folosit spre a se înŃelege între ei, de secole. Este ceea ce le dă o conştiinŃă etnolingvistică aparte, le conferă „la dimension de l’homogénéité donnée par l’ a l t é r i t é du langage, comme le dit Coseriu, en principe“.10 „Altérité“ înseamnă aici „le fait d’être autre, caractère de ce qui est autre“ (cf. Petit Robert, s.v.); aceasta înseamnă că orice aromân, având o limbă a lui, se simte, în Ńările balcanice, un a l t u l , o fiinŃă diferită de albanezi, de greci, de slavi, de turci. Tocmai limba lor este, fără îndoială, aceea care i-a înscris pe aromâni definitiv în istorie. Această calitate a limbii materne a aromânilor îi conferă „dreptul de cetate“, dreptul de a exista ca atare, de a fi vorbită, folosită pretutindeni – în familie, pe stradă, în biserică, în literatură –, dreptul de a fi analizată ca limbă funcŃională, comparată cu alte limbi etc. Istoric, ea este o v a r i e t a t e a românei comune (şi nu a românei pur şi simplu, căci aceasta este limba funcŃională a românilor din nord). 8

idem, À propos de la latinité de l’aroumain (à la lumière des dernières recherches), în RRL, XXXIII, 4, p. 237-250. 9 Eugenio Coseriu, Au-delà du structuralisme, în „Linguistica e letteratura“, VII, 1-2, Pisa, 1982 / 1983, p. 14. 10 Matilda Caragiu MarioŃeanu, op. cit.; v. Eugenio Coseriu, op. cit. p. 14. Dodecalog –

DODECALOG

Această română comună este o etapă istorică necesară, i n d i s p e ns a b i l ă în orice abordare a succesoarelor latinei orientale din nordul şi din sudul Dunării (etapă care a fost totuşi eliminată de unii dintre lingviştii români).

7.

Există d o u ă categorii de aromâni: a. „autohtoni“ şi b. în diasporă.

A vorbi despre aromâni „în bloc“ înseamnă a comite cea mai gravă dintre greşeli, cu consecinŃe practice dăunătoare în mai multe domenii. Aromânii care locuiesc în Ńările balcanice (Grecia, Albania, fostei R.S.F. Iugoslavia, Bulgaria) sunt „autohtoni“, adică se găsesc, de la naştere (ca popor neo-latin), aproximativ acolo unde trăiesc azi (am pus cuvântul autohtoni între ghilimele tocmai din respect faŃă de acei istorici/ lingvişti etc. care consideră că patria primitivă a aromânilor se afla undeva mai la nord de actualele regiuni în care trăiesc). Aici, acest cuvânt nu vrea decât să sublinieze diferenŃa dintre aromânii care au rămas acolo unde s-au născut strămoşii lor şi cei care au părăsit aceste locuri, aflându-se în diasporă). Aromânii din ultima grupă, din diasporă, sunt cei ce se găsesc oriunde în lume (în Ńările din Europa, inclusiv în România, în cele două Americi, în Australia etc.).

8.

Statutul aromânilor „autohtoni“ locuind în Ńările balcanice este cu totul diferit de acela al aromânilor din diasporă.

Aromânii din Ńările balcanice sunt m i n o r i t ă Ń i în raport cu populaŃia majoritară din statul în care trăiesc. Această calitate le conferă d r e p t u r i , acordate în lumea întreagă, în orice Ńară, oricărei minorităŃi. Dar este necesar ca e i î n ş i ş i, aromânii care trăiesc în a c e l e Ńări, Dodecalog –

DODECALOG

să şi le ceară, să încerce să şi le obŃină. Consider că orice intervenŃie venită din a f a r ă nu ar putea decât să înrăutăŃească relaŃiile dintre etniile balcanice. România mai ales, după părerea mea, nu trebuie să mai repete greşeala comisă acum mai bine de un secol şi un sfert, intervenind în î n v ă Ń ă m â n t (în r o m â n a l i t e r a r ă şi, mai mult decât atât, predându-se exclusiv limba, literatura, istoria, geografia dacoromânilor, în timp ce copiii aromânilor îşi pierdeau limba maternă şi nu ştiau nimic despre istoria lor, despre cultura şi personalităŃile lor..., nimic despre ei înşişi) şi în b i s e r i c ă, unde se oficia slujba în limba română literară (rezultatul, un exemplu: biserica românească din Sofia– Bulgaria a fost clădită de aromâni, mai mult, singurele persoane, femei în vârstă, care asistau la slujbă, într-o duminică a începutului de septembrie 1989, când a avut loc, la Sofia, Congresul A.I.E.S.E.E., erau, t o a t e, aromânce – preotul român însuşi dându-ne aceste explicaŃii. Slujba era însă în limba română literară. QUID PRODEST ?). Evident, statul român îi poate a j u t a pe aromânii din Ńările balcanice cu cărŃi, burse de studii, învăŃători şi preoŃi, dar aceştia trebuie să cunoască aromâna şi să fie chemaŃi/ acceptaŃi de aromânii „autohtoni“. Românii din sudul Dunării nu Ńin geografic de românismul nord-dunărean, ci istoric, prin origine şi prin unitatea de limbă şi de nume; deci România nu are de ce să se amestece în procesul însuşi: ea poate proceda ca orice altă Ńară, înrudită sau nu prin limbă (FranŃa, Italia, Germania, S.U.A., etc.), care îşi îmbogăŃeşte zi de zi patrimoniul cultural în t o a t e Ńările. A relua vechea acŃiune culturală aplicată începând cu 1864 înseamnă noi asperităŃi şi fricŃiuni, mai mult decât periculoase.

Dodecalog –

DODECALOG

9.

Statutul aromânilor aflaŃi în diasporă (în România ~ în altă parte) are specificul lui.

Aromânii care locuiesc în orice altă Ńară din lume pot, dacă trăiesc în grupuri compacte şi dacă o doresc, să se constituie în m i n o r i t ă Ń i şi să-şi ceară drepturile. SituaŃia aromânilor care trăiesc în România este, după opinia mea, cu totul diferită: aceşti aromâni au venit în România în mod d e l i b e r a t, nimeni nu i-a obligat să o facă. Ei au sosit aici având conştiinŃa (inculcată, târziu, de intelectualii aromâni, români, străini, pe cale culturală, deci) că ei sunt români –, ceea ce şi sunt, istoric vorbind, – a fost a l e g e r e a lor. Să spunem însă că noi t o Ń i cei care trăim în România, Ńara care ne-a primit, care ne-a oferit un acoperiş, o viaŃă materială (care era foarte satisfăcătoare înainte de al doilea război mondial), o cultură, suntem m i n o r i t a r i în această Ńară? În care limbă George Vraca sau Toma Caragiu au devenit uriaşi ai artei scenice? Nu în româna literară? Toma Caragiu este născut chiar în Grecia şi, prin Ńara sa de naştere, el aparŃine şi acesteia (ca şi George Murnu, Nicolae Batzaria, Marcu Beza, dintre cei ce au scris şi în aromână şi în româna literară; ca şi Eugen Ionescu, care, invers, este scriitor de limbă franceză, mai ales, dar este român de origine; şi nimeni nu se supără pentru asta). Consider, de aceea, că a legaliza o comunitate aromânească m i n o r i t a r ă în România, astăzi, ar constitui cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a aromânilor.

10.

Numele aromânilor trebuie să fie aromân şi macedo-vlah.

Se ştie că t o Ń i românii, nord- şi sud-dunăreni, îşi zic ei înşişi cu un cuvânt care îl continuă pe latinescul ROMANUS11. Se ştie, de asemenea, că t o Ń i vecinii îi denumesc pe t o Ń i românii cu termenul germanic 11

Matilda Caragiu MarioŃeanu, op. cit., loc. cit. Dodecalog –

DODECALOG

prin care popoarele respective îi numeau pe romani (vlah, cu toate variantele sale12). Cercetătorii i-au denumit, mai ales, MACEDOROMÂNI. Consider acest termen echivoc (cum am arătat şi mai sus, adevărul nr. 4) şi propun, de aceea, ca el să fie înlocuit prin MACEDOVLAH, „compus“ pe care îl datorăm de altfel părintelui Gramaticii aromâne sau macedonovlahe, Mihaïl G. Boïagi13 (mi-am permis să fac o mică rectificare: macedo-, în loc de macedono-, şi să adaug o trăsătură de unire). Faptul de a folosi elementul macedo- nu trebuie să-i supere pe cei din Ńările balcanice: această denumire este folosită de cel puŃin 200 de ani (exemplul lui Boïagi, 1813). Acest element, urmat de numele etnic, exclude orice confuzie: macedo-slav este altceva decât macedo-vlah etc. Dimpotrivă, utilizarea termenului Macedónia/ Makedónia, ca şi adjectivul corespunzător macedonean/ makedonski crează multe confuzii. Se ştie că Makedhonía este... „une macédoine/ salade de fruits, de légumes“, adică un amestec de populaŃii. Tocmai de aceea, pentru ca informaŃia individualizatoare a numelui etnic să fie păstrată intactă (altfel spus: pentru a se evita orice confuzie), trebuie ori să se dea alte nume, ori să se adauge la numele etnic un atribut situaŃional. A da numele Makedónia unei republici slave create după război şi care are frontieră cu o provincie grecească (las la o parte aspectul istoric al problemei) care se numeşte tot Makedhonía înseamnă a crea confuzie (situaŃia este identică, aproape, cu aceea care s-a produs, tot după război, cu termenul Moldova: s-a „furat“ numele unei vechi provincii istorice din România şi s-a dat altei provincii româneşti – furată ea însăşi de sovietici, creându-se... noua „Republică Sovietică Socialistă Moldovenească“, această provincie/ republică nou creată având, de fapt, numele ei propriu: ea se numeşte 12

V. noi date şi interpretări în expunerea mea (făcută la Sesiunea ştiinŃifică organizată de SecŃia de Filologie şi Literatură a Academiei Române, 31 oct. 1994), Varietatea limbii române, în volumul Limba română şi varietăŃile ei locale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995, p. 22-29. 13 Mihaďl G. Boďagi, Gramaticâ aromânâ icâ macedonovlahâ, Freiburg I. Br., 1988 (cu titlul tradus de mine după original), sau Gramatică română sau macedo-română, ediŃia Per. Papahagi, Bucureşti, 1915 (cu titlul dat de editor).

Dodecalog –

DODECALOG

dintotdeauna Basarabia). Deci: Macedonia ~ macedonean = echivoc (Moldova ~ moldovean = echivoc)! Repet: CUI PRODEST ? În orice caz, nu Ńărilor balcanice! (confuziile pot fi grave sau numai derutante – un exemplu din ultima categorie: la apariŃia, în România, a dublului dicŃionar român-macedonean şi macedonean-român14, multe persoane au crezut că era vorba de un dicŃionar aromân! ExplicaŃiile pe care le-am dat mereu m-au costat mult timp pierdut: respectivul „macedonean“ era, de fapt, „macedo-slav“!). Aşadar, numele etnic este foarte apropiat, prin natura sa, numelui propriu: dacă într-o familie sunt mai multe Maria, se caută o modalitate de a le individualiza (adăugându-se sufixe, atribute etc.; de ex., în română: Maria, Mărioara, Măriuca, Marica, Maricica, Maria mare, Maria mică, Maria a Domnichii etc.; pentru Moldova, se spunea Moldova Sovietică, se spune acum Moldova de dincolo de Prut etc.). Confuzie înseamnă „lipsă de precizie“, ceea ce duce la eroare, derută, haos şi alte tulburări de toate felurile. De aceea, numele MACEDOVLAH mi se pare cel mai potrivit.

11. Aromânii sunt creştini ortodocşi. Ortodoxismul lor are specificul lui (spre deosebire de acela al românilor din nord). DistincŃia 'creştin ~ ortodox' deosebeşte pe aromâni şi aromâna (vocabularul ei) de românii şi româna din nordul Dunării: dacă, pentru toŃi românii, creştinismul este f u n c i a r, p r i m o r d i a l şi l a t i n, în schimb, ortodoxismul este a d o p t a t, t a r d i v şi n e o g r e c la aromâni, dar î n s u ş i t, v e c h i (de peste un mileniu) şi b i z a n t i n os l a v la românii din nord. Vocabularul aromân conŃine foarte puŃine 14

Mile Tomici, DicŃionar român-macedonean şi macedonean-român, Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986 (Vol. 1-2).

Dodecalog –

DODECALOG

elemente de ritual ortodox, iar literatura rituală este, şi ea, foarte rară. De fapt, aromânii nu au avut o organizare ecleziastică proprie, biserica greacă impunându-se, târziu, ca atare15.

12. Aromânii (macedo-vlahii) trebuie să aibă un singur scop: să-şi cultive limba maternă şi tradiŃiile lor. Nu cred să existe aromâni care să aibă alte pretenŃii în Ńările în care trăiesc, în Peninsula Balcanică. Dacă există, ei trebuie să aibă grijă şi să vorbească în numele l o r. A implica pe t o Ń i aromânii în iniŃiative, porniri, acŃiuni aberante, incompatibile cu concepŃiile lumii contemporane, care vrea să realizeze o înŃelegere r e a l ă între popoare, înseamnă a descalifica o etnie şi a distruge tot ceea ce strămoşii noştri şi personalităŃile noastre au realizat de-a lungul secolelor.

15

Matilda Caragiu MarioŃeanu, Paďen, chrétien et orthodoxe en aroumain, în Studi romeni e romanzi, Omaggio a Florica Dimitrescu e Alexandru Niculescu, Linguistica, Etnografia, Storia Romena, Padova, 1995, p. 52-73.

Dodecalog –

DODECALOG

POST-SCRIPTUM În cei doi ani care au trecut de la apariŃia DODECALOG-ului, reacŃiile pe marginea celor 12 adevăruri formulate nu au lipsit. Autorii lor pot fi grupaŃi, grosso modo, în două categorii: a. unii, majoritatea (mai ales oameni de ştiinŃă, dar şi nespecialişti, din toată lumea), au adoptat i n t e g r a l şi necondiŃionat opiniile mele; b. alŃii, mai ales aromâni din România, au contestat unele din adevărurile cuprinse în DODECALOG. Voi spune din capul locului că, în ceea ce mă priveşte, nu aş avea de făcut n i c i o modificare în text (cu privire la conŃinutul sau la forma lui; o singură deosebire: am introdus un nou paragraf, referitor la ortodoxismul aromânesc): acest DODECALOG a fost elaborat după studii aprofundate şi în totală cunoştinŃă de cauză. Afirm, de asemenea, cu toată răspunderea, că ambele categorii de opinii conŃin interpretări care sunt departe de ideile mele, nu au nici o legătură cu ele sau sunt intervenŃii ale unor oameni total neavizaŃi. Fie din cauza unei lecturi superficiale, fie din motive subiective (păreri/ interese personale sau de grup, prioritare, neştiinŃă), s-au tras câteva concluzii aberante. Nu intenŃionez să fac aici o analiză a acestor opinii (ceea ce ar fi fost necesar dacă se impuneau unele schimbări în text), doresc să fac doar unele p r e c i z ă r i: Într-un fel sau altul, s-a ajuns la concluzii denaturate ca: „aromâna nu este limbă română“ sau „aromâna este o altă limbă decât limba română“. Or, nu se fac nicăieri în DODECALOG astfel de afirmaŃii, dimpotrivă, ca în t o a t e lucrările mele, se arată că aromâna este o variantă a românei comune, a acelui „trunchi“ comun din care s-au desprins aceste variante i s t o r i c e (denumite tradiŃional „dialecte“) ale limbii străromâne ( = germ. Urrumänisch). Ceea ce este nou în DODECALOG Dodecalog –

DODECALOG

este tocmai această precizare: aromâna este un „dialect“ i s t o r i c al unei faze v e c h i din istoria limbii române (aici rezidă şi deosebirea dintre opinia mea şi aceea a lingviştilor Al. Graur şi Ion Coteanu, care, în deceniul al 6-lea, eliminau stratul străromân, vorbind de „limbi“ de sine stătătoare, născute direct din latina carpato-balcanică, fără o etapă românească de comunitate). O altă precizare pe care o aduce DODECALOG-ul este aceea că aromâna şi aromânii nu s-au desprins din românitatea nord-dunăreană, locul lor de origine fiind sudul Dunării. Greşesc, deci, în primul rând, cei care, din nevoia de argumente în favoarea identităŃii aromânilor, plecând de la DODECALOG, denaturează ideile mele spunând că aromâna/ aromânii este/ sunt o altă limbă/ un alt popor decât limba română/ românii: o exagerare şi o deformare inutile, căci însuşi faptul de a vorbi o altă limbă decât oricare din limbile balcanice – toate neromanice, nelatine! – le conferă acest drept! Aceşti autori fac o gravă eroare i s t o r i c ă. Greşesc însă, în al doilea rând, şi cei care, exagerând în sens invers, pun semnul egalităŃii între 'aromână' şi 'aromâni' (din sudul Dunării) şi 'română' şi 'români' (din nordul Dunării). Aceşti autori fac în plus o gravă eroare g e o g r a f i c ă: aromânii sud-dunăreni sunt la ei acasă acolo, dar sunt în diasporă în orice alt loc pe care s-au aşezat după ce şi-au părăsit locuinŃele de baştină (în România sau aiurea – oricât de mult ar deranja termenul diasporă pe unii autori). Dacă egalizarea în discuŃie ar fi exactă, atunci n-ar trebui să se mai cultive aromâna ca limbă maternă a aromânilor (de ce ar mai fi nevoie de reviste, cărŃi, dicŃionare etc. în aromână, pentru aromâni?). Dimpotrivă, tot acest efort care se depune de sute de ani are ca scop tocmai păstrarea individualităŃii aromânei şi îmbogăŃirea, creşterea ei, a acestei verigi a lanŃului evolutiv latino-romanic sud-est dunărean, de o importanŃă covârşitoare pentru romanitate şi românitate. Este clar că şi aceşti autori vor să cultive, totuşi, aromâna, cultivând însă, în acelaşi timp, şi contradicŃia, confuzia. ConsecinŃa p r a c t i c ă imediată a acestei opinii, care a început să fie pusă, de altfel, în aplicare, este: (re)înfiinŃarea unor şcoli şi a unor biserici la aromânii din Ńările Dodecalog –

DODECALOG

balcanice în limba română l i t e r a r ă. Aşa cum am arătat însă şi în DODECALOG, o astfel de iniŃiativă nu salvează aromâna şi aromânii de la pieire, ci, cel mult, ar putea face să crească numărul de aromâni cu o situaŃie materială precară, din unele Ńări balcanice, dornici să studieze/ emigreze în România. Aromâna şi aromânii se pot salva numai prin limba lor maternă. A-i 'cultiva' pe aromâni înseamnă pentru mine a le permite să-şi cultive limba şi anume: prin câteva ore – poate 4 – de a r o m â n ă (limbă, literatură, istorie, civilizaŃie etc.) şi 2 ore de limbă română l i t e r a r ă săptămânal, în şcolile din localităŃile cu populaŃie aromânească densă din Ńările balcanice. Cât despre 'cultivarea' lor în sensul instruirii şi al perfecŃionării într-un domeniu oarecare, aceasta se face, în mod firesc, în limba oficială a Ńării în care aceştia trăiesc: în greacă, albaneză, macedoneană, sârbă, bulgară, italiană, germană etc. Fără limba lor maternă însă, de mâine nu s-ar mai putea vorbi de aromâni! Acest lucru trebuie împiedicat cu orice preŃ, căci această etnie suddunăreană este veche de 2000 de ani şi ea trebuie să persiste spre folosul latinităŃii, al românităŃii şi al balcanităŃii. Dovezile identităŃii ei sunt vechi şi clare. Aş puncta doar câteva aspecte mai recente, referitoare la s c r i s u l în aromână (lăsându-le istoricilor sarcina de a vorbi despre atestările din cronici, începând cu anul 976, notat de cronicarul bizantin Kedrenos, sau altele mai timpurii). În momentul în care, în 1731, Ieromonahul Nectarie Tărpu a scris pe gravura de la Ardenica (ArdeniŃa), Albania, un text scurt în aromână, punând limba sa maternă alături de latină, greacă şi albaneză, el a dat un act de naştere aromânei în contextul balcanic şi romanic: Viryiră, mum-al Dumnedă, oară tră noi pecătoşl’i. „Fecioară, muma lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii“ (este posibil să fi existat scrieri mai vechi ca aceasta – Liturghierul aromânesc pare a fi una dintre ele –, dar InscripŃia lui Nectarie Tărpu este, deocamdată, cel dintâi text aromânesc d a t a t ). Şi, de vreme ce Th. A. Cavalioti şi Daniil Moscopoleanul au pus în Lexicoanele lor aromâna alături de greacă, albaneză şi bulgară (la Daniil), se mai poate îndoi cineva de faptul că aceşti aromâni n-au avut Dodecalog –

DODECALOG

conştiinŃa clară a identităŃii lor etnolingvistice? Tot ce a urmat după aceste texte: literatură religioasă, didactică, populară, cultă, ştiinŃifică, totul este, pe de o parte, o dovadă a e x i s t e nŃ e i acestor entităŃi cu numele de 'aromân/ aromână' şi totul a fost realizat (şi publicat), pe de altă parte, în scopul p ă s t r ă r i i şi al c r e ş t e r i i acestui tezaur nepreŃuit prin valoarea sa individualizatoare. Datorită învăŃaŃilor din toate timpurile şi din toată lumea, aromâna şi aromânii sunt consemnaŃi ca atare, iar tomurile care o/ îi descriu figurează în toate bibliotecile lumii. Şi datorită forŃei sale de caracter, conştiinŃa de sine a aromânului este foarte puternică. De aceea el spune cu mândrie, când se află lângă un vorbitor de altă limbă: eu hiu armânu! (se înŃelege, în limba interlocutorului: „eu sunt aromân!“, adică „nu sunt nici turc, nici grec, nici evreu, nici francez etc.“). Dar spune cu bucurie, când se întâlneşte cu un român nord-dunărean, acolo, pe pământ balcanic sau oriunde: şieu hiu armânu! („şi eu sunt român!“ = „ca şi tine!“). Identitate şi românitate. Consider că înŃelegerea exactă a sensurilor celor 12 adevăruri din DODECALOG se impune: orice denaturare nu numai că nu a j u t ă, dar s u b m i n e a z ă evoluŃia pozitivă a aromânei, rolul ei fundamental în conservarea şi afirmarea identităŃii vorbitorilor ei, aromânii.

Dodecalog –

DODECALOG

8. ANEXE: (1) Scurtă biografie a autoarei. (2) Schemă cu distribuŃia numelor aromânilor. (3) Harta răspândirii aromânilor.

21

DDodecalog –

MATILDA CARAGIU MARIOłEANU s-a născut la 20.07.1927, în orăşelul Hrupişti (Argos Orestikon), Grecia, din părinŃi aromâni (macedo-vlahi). În 1928, familia sa a emigrat în România. A studiat limba şi literatura română/ franceză la Universitatea din Bucureşti (1947-1951), unde a şi fost numită preparator la Catedra de limbă română, încă din timpul studiilor (1950). A parcurs ierarhia universitară până la pensionare (1982). Între 1970-1973, a funcŃionat ca profesor invitat la Universitatea din Salzburg, Austria, iar în 1983 la Universitatea din Frankfurt am Main, Germania. Activitatea sa d i d a c t i c ă universitară s-a axat pe istoria limbii române şi gramatica istorică/ descriptivă a limbii române, dialectologia română (nord- şi sud-dunăreană), limba română contemporană, limba română pentru străini. A acordat 70 de grade didactice I profesorilor de limbă şi literatură română din Ńară. Activitatea ş t i i n Ń i f i c ă: doctorat în filologie (1967), cu teza Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală (publicată în volum în 1968). A editat cel mai vechi text aromân de slujbă religioasă, Liturghier aromânesc. Manuscris anonim inedit (1962, onorat cu premiul Ministerului ÎnvăŃământului). Volumul Compendiu de dialectologie română (nord- şi sud-dunăreană), amplă lucrare de sinteză, publicat în 1975, a primit premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române. Câteva alte volume (în colaborare) sunt destinate istoriei limbii române (1969), dialectologiei române (1978) sau predării limbii române străinilor: Cours de langue roumaine, Bucureşti, 1967, 1972, 1978, A Course in Contemporary Romanian, 1969, 1980, şi Rumänisch für Sie, München, I, 1976, II, 1979, Bucureşti, I - II, 1993. A publicat numeroase lucrări — capitole în volume colective şi studii, articole proprii - descriptive şi/sau istorice- asupra limbii române, asupra piemontezei etc. Are o foarte bogată activitate în domeniul cultivării limbii române, al cunoaşterii varietăŃii ei regionale etc. prin radio şi televiziune: este unul din fondatorii rubricii săptămânale t. v. , consacrată limbii române, „Mult e dulce şi frumoasă” (şi sub alte denumiri) şi colaboratorul ei constant timp de peste 30 de ani. M. C. M. nu a încetat să studieze, de-a lungul întregii sale vieŃi, sub toate aspectele, limba sa maternă, aromâna (pe lângă lucrările în volum amintite, a publicat descrieri fonologice, morfologice, lexicale, tipologice, trăsături individualizatoare, literatură aromânească, personalităŃi etc.). A repovestit în limba română literară basme aromâne (în seria „Basme nemuritoare”; în placheta Norocul şi mintea şi în antologia colectivă ilustrată „Cele mai frumoase basme ale lumii”). A scris versuri în aromână (în 1990 — pe un disc, în 1994 — în volum: Di nuntru şi-di nafoarâ, cu transpuneri în româna literară). Este o colaboratoare constantă a revistei „România literară”. Din 1993, este Membru corespondent al Academiei Române.

Dodecalog –

22

Scurtã biografie

Matilda Caragiu MarioŃeanu est ne'e le 20 juillet 1927, a Hrupişti, Grece. En 1928, sa famille a emigre en Roumanie. MCM a etudie la langue et la litterature roumaines/ francaises a l'Universite de Bucarest (1947-1950), ou elle a ete retenue des 1950, durant ses etudes et ou elle a parcouru les etapes universitaires jusqu'a la retraite (1982). Doctorat en Philologie en 1967 avec la these Fonomorfologie română. Studiu de dialectologie structurală (publiee en 1968). MCM a edite le plus ancien texte aroumain destine a la messe, Liturghier aromânesc. Manuscris anonim inedit, "Le Missel aroumain", livre honore avec le prix du Ministere de l'enseignement, 1962. Son oeuvre de synthese sur la dialectologie roumaine (nord- et sud-danubienne) Compendiu de dialectologie română a recu le prix "Timotei Cipariu" de l'Academie Roumaine 1975. Des travaux nombreux et varies (voulmes, etudes, articles) sont consacres a l'enseignement du roumain aux etrangers, a l'histoire de la langue roumaine et a sa grammaire etc.). Une activite tres riche est constituee par des emissions radiodiffusees et televisees ayant comme but la repandue des connaissances sur la variete du roumain, sur la defense de la purete de la langue roumaine etc. Elle a ecrit des poemes en aroumain (1990 — sur disque, 1994, en volume: Di nuntru şi-di nafoarâ). En 1993, MCM a ete elue Membre correspondant de l'Academie Roumaine.

Dodecalog – 23