diavolul

DIAVOLUL

 Jacque  Jacquess Duquesne Duquesne s-a născut născut în în 1930 1930 la Dunkerque Dunkerque (Normandia (Normandia), ), într-o într-o familie modestă, dar cu solide tradiţii de educaţie religioasă. La 17 ani pleacă la Paris pentru a-şi face studiile universitare (ştiinţe politice şi drept). Activitate intensă în organizaţii catolice de tineret, secretar general la „Association catholique de la jeunesse française“. În 1957 îşi începe strălucita carieră de ziarist: ca reporter al jurnalului La Croix , denunţă, nu fără riscuri majore, tortura practicată de armata franceză  în Algeria; 1964 – director delegat la Panorama chrétien; colaborează la  Europe 1 şi la L’Express , al cărui redactor-şef adjunct devine; 1974 – cocofondator, împreună cu un grup de ziarişti demisionari de la L’Express , al publicaţiei catolice Le Point ; director al acesteia în 1985. Autor de eseuri (Les Catholiques français sous l’Occupation, La Gauche du Christ ),), biobio Maria Vanda Vandamme, mme, Alice Van grafii (Jean Bart, Sfântul Eligiu) şi romane ( Maria  Meulen, Catherine Courage, Laura C .,., vândute în peste un milion de exemplare). Cel mai mare succes al său este biografia Isus , apărută în toamna lui 1994, la Flammarion.

JACQUES DUQUESNE Diavolul

Traducere din franceză de EMANOIL MARCU

Redactor: Vlad Russo Coperta: Ioana Nedelcu Tehnoredactor: Manuela Măxineanu Corector: S. Alexandru DTP: Florina Vasiliu, Carmen Petrescu Tipărit la Artprint  Jacques Duquesne Le diable 

Copyright © Plon, 2009  All rights reserved. reserved . © HUMANITAS, 2014, pentru prezenta versiune românească  Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DUQUESNE, JACQUES Diavolul / Jacques Duquesne; trad.: Emanoil Marcu. – Bucureşti: Humanitas, 2014 ISBN 978-973-50-4368-1 I. Marcu, Emanoil (trad.) 398.41 235.2 EDITUR EDITURA A HUMANI HUMANITAS TAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. tel. 021/ 021/40 4088 83 50, 50, fax fax 021/4 021/408 08 83 51 www.humanitas.ro Comenzi online: www.libhumanitas.ro Comenzi prin e-mail: [email protected] Comenzi telefonice: 0372 743 382, 0723 684 194

Cuprins 

Cuvânt înainte   . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

7

Diavol olii pest pestee tot tot . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . I. Diav II. Sata Satan, n, apr aproa oape pe ign ignor orat at în Bibl Biblia ia evre evreilo ilorr . . . . . . . . . . . . . . Îngeri riii răzv răzvră răti tiţi ţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . III. Înge Isus şişi Sata Satann . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IV . Isus V . Când Când apa apare re Ant Antic icri rist stul ul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când Satan Satan aprind aprindee imagi imaginaţ naţia ia Pări Părinţi nţilor lor Biseri Bisericii cii . . . . . . VI. Când plin Ev Ev Medi Mediu: u: sup super erst stiţ iţiiii,, magi magici cien enii şi vrăj vrăjit itor orii . . . . . VII. În plin VIII. Ibli Ibliss şi dji djini niii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . jurul anul anului ui 1000: 1000: spera speranţe nţe,, spaime spaime şişi erezii erezii . . . . . . . . . IX . În jurul  X . Unde vedem că Evul Mediu

9 18 23 30 38 46 55 65 68

nu-i nu-i totdea totdeauna una ceea ceea ce ce se crede crede . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77 faliee în împă împără răţi ţiaa diav diavol olul ului ui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83  XI. O fali Inchizi iziţi ţiaa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93  XII . Inch  XIII . Când Când Renaşt Renaştere ereaa asigur asigurăă succes succesul ul lui Sata Satann . . . . . . . . . . . 103 Epoca lui Luther Luther . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114  XIV . Epoca Evrei şi femei femei la stâlpu stâlpull infamie infamieii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123  XV . Evrei  XVI. Când Când se dezlă dezlănţu nţuie ie vânăto vânătoare areaa de vrăji vrăjitoa toare re . . . . . . . . . . . 132 Poseda daţi ţi şi exo exorc rciş işti ti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141 141  XVII . Pose Progresul şi statul statul împotriva împotriva fricii şi diavolulu diavoluluii . . . . . . . . . 149  XVIII . Progresul  XIX . Şi dac dacăă Răul Răul vin vinee de la om? om? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157 Ciudăţenii ale ale Revoluţiei Revoluţiei şişi ale urmărilor urmărilor ei . . . . . . . . . . . 170  XX . Ciudăţenii  XXI. Bazarul iraţionalului pe vreme vremeaa lui Freud Freud şişi a lui Nietz Nietzsch schee . . . . . . . . . . . . . . . 180

6

diavolul

 XXII . Când omul face pe diavolul…

sau face face compr compromi omisur surii cu el . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 192 Ezitări şi contradicţi contradicţiii ale Vatica Vaticanului nului . . . . . . . . . . . . . . . . 207  XXIII . Ezitări Să te lepezi de Satana   . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 218

Cuvânt înainte

— Ce temă veţi trata în viitoarea dumneavoastră carte? — Istoria diavolului. — A diavolului?! Îl pomenim mereu, e drept… Dar nu mai m ai suntem pe vremea Inchiziţiei, şi nici a vrăjitoarelor cu nas încovoiat. — Nu, slavă Domnului. Cu toate astea, azi ca şi ieri, poate azi mai mult decât ieri, oamenii se confruntă, adesea dureros, cu aceeaşi problemă: existenţa Răului, sub toate formele sale. Răul e peste tot. Sub nume diferite. Schimbându-se odată cu lumea, inventând noi metode, folosind noi mijloace. Progresul tehnic sau de orice alt fel are de aceea două feţe: una albă şi una neagră. Problema e şi mai dificilă pentru cei care cred în bunăta tea şi atotputernicia atotputernicia zeilor, sau a unui Dumnezeu. Cum pot zeii – sau Dumnezeu – să tolereze Răul? Într-o conferinţă pe care a ţinut-o în 1985 la Lausanne, Paul Ricœur constata că  filozofi şi teologi importanţi „văd Răul ca pe o provocare fără  egal“. Şi îndrăznesc s-o mărturisească! mărturi sească! Dar nu mărturisirea  contează, adăuga Ricœur, ci felul în care primim provocarea, şi chiar eşecul: ca pe „un îndemn de a gândi mai puţin, sau ca  pe unul de a gândi mai mult şi chiar diferit?“ — Şi dumneavoastră ştiţi răspunsul? Deşi nu sunteţi nici filozof, nici teolog, nici… — Nu. Dar îl caut. Şi încerc să-i ajut pe oameni să gândească  diferit. Am întâlnit Răul chiar din copilărie. Ca mulţi alţii. Am scris despre asta şi un roman, acum uitat,  Marea înşelăciune .

8

diavolul

 Apoi am revenit revenit asupra subiectului, subiectului, explorând explorând în felul meu răsrăs punsurile date de filozofii sau teologii pomeniţi de Ricœur. Despre păcatul originar, de pildă, în Dumnezeul lui Isus . Sau despre accidentele Creaţiei, după acel tsunami ucigaş din de cembrie 2004, în Dumnezeu, totuşi . Aşteptam, în acel moment, o luare de poziţie din partea autorităţilor religioase. Dar ele au tăcut. Şi-au exprimat compasiunea, com pasiunea, au lansat chemări la solisoli daritate, dar n-au încercat să caute explicaţii. N-au dat nici un răspuns, nici măcar un început în ceput de răspuns, la întrebarea care-i îndepărtează de credinţă cre dinţă pe atâţia oameni: dacă există un Dumnezeu bun şi atotputernic, atotputernic , de ce există tsunami, de ce există  copii bolnavi de cancer, de ce… Am căutat atunci elemente ele mente de reflecţie la filozofi, la teologi, teo logi, în Scripturi şi aşa mai departe.  Am revenit la aceste întrebări întrebări în Iuda … — Şi de ce scrieţi acum despre diavol? — Pentru că este unul dintre răspunsurile pe care car e oamenii le-au găsit de-a lungul timpului, în toate civilizaţiile. Istoria  lui spune multe, ne ajută să înţelegem. — Adesea, e simplu folclor… — Uneori, da. Şi încă unul destul de amuzant, cum veţi vedea dacă citiţi aceste pagini. Însă şi tragic. Derutant. Dra matic şi ridicol. Dar totdeauna instructiv. Mărturisesc că, lucrând la această istorie, am făcut multe descoperiri. Ca un arheolog care scormoneşte pământul, sapă, caută şi găseşte un ciob de oală, o bucată de piatră. Şi care car e încearcă să pună totul laolaltă. Pentru a înţelege, a reconstitui… — Totuşi, nu sunteţi om de ştiinţă. — Nu, sunt jurnalist şi mulţumit să fiu jurnalist. Am reperepe tat adesea că încerc să vulgarizez – un cuvânt, pentru mine, deloc peiorativ. A vulgariza înseamnă a spune ceva pe înţeleînţele sul tuturor, a face cunoscut unui număr cât mai mare de oameni lucruri ştiute de foarte puţini. Poate că merită efortul, nu credeţi?

i

Diavoli peste tot 

Satan e unic, poate, dar a fost precedat şi însoţit de o mul ţime ca el. Toate religiile cu origini cunoscute au afirmat existenţa  puterilor puterilor Răului – adesea întrupate în fiinţe – vinovate pentru relele universului şi pentru suferinţele ce se abat peste oameni, cărora le inspiră şi gândurile necurate ce-i bântuie uneori.  Astfel, în Africa neagră, continent pe care care s-au găsit urmele primelor fiinţe umane, spiritele malefice par să fi circulat înîn totdeauna totdeauna şi peste tot, populând jungla, savana, pădurile şi fluviile, acţionând în toate comunităţile, împărţindu-şi sarcini tenebroase. Mai mult, chiar zeii creatori ai Pământului se arată uneori capabili să facă răul. La Dogoni, bunăoară, popor care trăieşte în actualul Mali şi a creat o artă complexă, Amma, fiinţă  supremă aflată la originea tuturor lucrurilor, ratează prima sa  Creaţie. În fapt, aşază unul peste altul elementele ce compun com pun lumea şi dă întregului forma unui grăunte; când însă acesta  începe să se rotească, apa, element vital, alunecă. Va Va trebui s-o ia de la capăt. Precum se vede, nu e un zeu atotputernic, nici perfect. În plus, aduce pe lume patru divinităţi, dintre care ultima, pe nume Ogo, provoacă dezordine. Cele patru divinităţi tretre buie însoţite – li s-a făgăduit – de patru surori gemene. Or,  Amma  Amma lucrea lucrează ză foarte foarte încet, încet, iar iar Ogo e un zeu nerăbd nerăbdăto ător, r, bănui bănui-tor şi probabil invidios. Îl suspectează suspect ează pe Amma că nu vrea să-i dea sora geamănă promisă. Fără să mai aştepte, el părăseşte pără seşte

10

diavolul

placenta genitorului său, ba chiar fură o bucată din ea, apoi cutreieră pământul în lung şi-n lat pentru a semăna tul burări şi dezordini. 1 Ogo nu e chiar singurul de soiul lui. În multe religii străstră vechi, spiritele Răului au fost mai întâi ajutoarele sau slujitorii creatorilor, înainte de a dori – adesea din invidie – să le comcom promită lucrarea.2 Totuşi, o regulă universală nu există. Spiritele şi zeii trec uneori dintr-o tabără în alta. Sau, fiinţe ambigue, sunt s unt în aceace laşi timp de partea Binelui, ca şi a Răului. E cazul egipteanului Seth, un zeu brutal, patruped cu bot prelung şi coadă bifurcată. Seth îl apără pe marele zeu Ra  reprezentat de Soarele care, în timpul zilei, străbate cerul într-o barcă, apoi, în timpul nopţii, coboară pe tărâmul morţilor. Or, zeul Ra este ameninţat de un şarpe (lucru nu prea original: ori ginal: în aproape toate miturile Creaţiei, şarpele reprezintă forţele haohao sului). Acest şarpe enorm, pe nume Apopis, nu se recunoaşte recu noaşte niciodată învins. Porneşte iar şi iar la luptă împotriva lui l ui Seth, care îl apără pe zeul Ra. Seth este aşadar de partea bună a  baricadei. Asta, până când se transformă în zeul Răului şi al deşertului. Mult mai puţin cunoscut, zeul Sido sau Souw a fost venevene rat în Oceania, iar aventurile lui sunt mimate în cadrul unui cult secret rezervat iniţiaţilor (exclusiv bărbaţi). În credinţa  unor popoare, Souw a dat omenirii rezerve de peşte şi primele recolte de legume. Alţii spun că a croit trecători ce străpung  munţii sau a creat lacuri. E partea part ea lui pozitivă. Dar Souw, dotat cu un falus enorm, era mânat de dorinţe la fel de enorme. De unde, conflicte cu femeile. Atunci i-a blestemat pe oameni oa meni şi 1. Cf  . Issiaka-Prosper Lafarge, Les Religions de l’Afrique noire , în Le  Fait religieux , sub conducerea lui Jean Delumeau, Fayard, Paris, 1993. 2. Cf  . Mircea Eliade, Histoire des croyances et idées religieuses , Payot, tom III, Paris, 1983 [Istoria credinţelor şi ideilor religioase , vol. III, EdiEditura Ştiinţifică, Bucureşti, 1988 – n.t.].

diavoli peste tot

11

a creat moartea, războiul, vrăjitoria. Penisul lui, înzestrat se pare cu o viaţă autonomă, lua uneori forma unui şarpe… Cât despre greci, ei au imaginat conflicte între zei, de pildă  între Zeus şi Prometeu, ocrotitorul oamenilor. Ca să-i ajute, acesta furase un crâmpei din focul ceresc, iar pe deasupra şter pelise de la atotputernicul atotputernicul suveran al Olimpului o bună parte din ofrandele aduse de oameni. Era prea mult. Dornic de răzbunare, Zeus i-a oferit fratelui lui Prometeu o soţie, s oţie, prima  femeie, Pandora, căreia, ca zestre, i-a dăruit o cutie sigilată în care fiecare zeu pusese un principiu prin cipiu distructiv. Zeus a sfătuit-o să n-o deschidă niciodată, ştiind prea bine cu cine are de-a  face: cu o femeie, adică o minte uşurică, frivolă, curioasă, cum vom vedea în multe capitole ale cărţii, începând cu acesta. Cu primul prilej, fireşte, Pandora a deschis cutia. Din ea au ieşit mii de nenorociri, boli, cutremure, crime şi dezastre pentru a-i chinui pe oameni. În cutie a rămas doar speranţa. Pandora aparţinea unui lung şir de surate. Într-adevăr, mitologia greacă e plină de creaturi feminine monstruoase. monstruoase. Sunt bine-cunoscute Sirenele şi cântecele lor vrăvră  jite care-i ademeneau ademeneau pe marinari, ducându-i la pieire; ca să le poată rezista, Ulise a pus să fie legat de catargul corăbiei, după  ce astupase cu ceară de albine urechile vâslaşilor. Erau apoi Gorgonele, Gorgonele, trei femei cu şerpi încolăciţi în loc de păr şi o privire ce-i prefăcea pe bărbaţi în stane de piatră; suratele mai mari ale Gorgonelor, Graiele, mai rar pomenite şi care aveau, împreună, un singur ochi şi un singur dinte: destul pentru ca  una dintre ele, Meduza, să-i poată ucide pe duşmanii lui Perseu şi ai Atenei; în fine, Hidra din Lerna, un şarpe şarp e de apă cu nouă  capete care, tăiate fiind, creşteau în loc şi mai multe; ca să-i vină de hac, Hercule a avut nevoie de ajutor: era una din cele douăsprezece munci pe care-a trebuit să le îndeplinească.  Amazoanele, războinice orientale, călăreţe desăvârşite, nene între întrecute cute la mânuirea arcului, jefuiau, ucideau bărbaţi ori îi luau ca robi, apoi se întorceau acasă în fiecare an ca să nască,

12

diavolul

aruncând pruncii de parte bărbătească bărbăteas că şi păstrând doar fetiţele, feti ţele, pentru a le duce neamul mai departe. Răul reprezentat de puteri feminine nu era întâlnit doar la  greci. În lumea slavă, Amazoanele erau cunoscute sub numele de Polenniţa . Ele erau întrecute, în basmele populare vechi, de o creatură hâdă cu nasul lung, Baba-Iaga: înarmată cu o mătură, mătură, aceasta păzea poarta spre Lumea cealaltă. Europa răsărirăsări teană cunoştea însă şi spirite rele masculine: vârcolacii şi vamvam pirii, de pildă. Pentru inuiţii de la Polul Nord, războiul şi moartea au fost aduse tot de o femeie (o vrăjitoare bătrână pricepută la descândescân tece). E drept că o face cu bune intenţii: oamenii înmulţin du-se peste măsură, Pământul risca să se răstoarne sub greutatea  lor, aruncându-i în mare. Bătrâna a creat războiul răzb oiul şi moartea, iar Pământul şi-a putut regăsi echilibrul. Tot o femeie, tânără însă, e la originea morţii pentru maorii din Polinezia. Tane, Tane, zeul arborilor, a modelat din nisip prima  femeie şi a luat-o de soţie. Cei doi au avut o fiică, pe „tânăra  fată a dimineţii“, dar Tane s-a culcat şi cu ea, fără să-i spună  că e tatăl ei. Când fata a aflat, răscolită, a fugit în lumile subpă mântene, hotărând să trăiască acolo, în întuneric, şi să-i „atragă  pe toţi oamenii, copii ai tatălui incestuos“. De altfel, în multe legende, incestul e legat de cele mai cumplite nenorociri. În Bali, Rangda, alt demon femelă, conducătoarea feroce a unei legiuni de diavoliţe cu gheare la l a mâini şi la picioare, l-a  înfruntat pe spiritul-rege, Barong, duşmanul Răului. Lista cu spirite rele feminine ar putea continua la nesfârşit… E un aspect comun comun la popoare foarte foarte diverse, diverse, şi îl vom regăsi regăsi în Europa celui de-al doilea mileniu, când vânătoarea de vră  jitori va fi mai ales o vânătoare de vrăjitoare. Să notăm totuşi că rolul feminin era uneori mai complex. Am văzut cazul bătrânei vrăjitoare a inuiţilor: dacă nu inventa moartea, Pă mântul s-ar fi scufundat în mare pentru vecie. Iar fiica zeului

diavoli peste tot

13

arborilor din Polinezia era, înainte de toate, victima tatălui incestuos.  Astfel, miturile şi credinţele multor popoare aduc în scenă  fiinţe versatile sau cu două feţe. Sub acest aspect, comportamentul babilonienilor şi asirieasirie nilor e cu atât mai semnificativ cu cât Mesopotamia, „ţara  dintre fluvii“, e pătrunsă de un pesimism funciar. Locuitorii zonei cred în nenumărate forţe malefice, pe care încearcă să le îmbuneze cu sacrificii sau, dimpotrivă, dimpotrivă, să le domine prin magie. Fără prea mari speranţe. Demonii sfârşesc întotdeauna prin a-şi prinde victimele, pe care le paralizează şi le ucid. Interesant e totuşi că, la origine, aceşti demoni nu sunt cu adevărat răi. Uneori, de altfel, sunt descrişi într-o manieră foarte poetică. Nu mai puţin ambiguu e marele zeu hindus Şiva. Desigur, hinduismul îl venerează mai ales pe Vişnu, zeu binevoitor, binevoitor, protector al universului, care coboară pe Pământ, schimbându-şi înfăţişarea (aşa-numitele „avatara“) ca să resta bilească ordinea. Dar cazul lui Şiva – sinteză, la fel ca Vişnu, a  mai multe divinităţi – e mai tulburător. Numele lui înseamnă  „prielnic“; dar e numit şi „răpitorul“ sau „fiorosul“. Însoţit de strigoi şi vampiri, această putere a tenebrelor frecventează  locurile de incinerare sub o formă terifiantă, cu un şirag de cracra nii în jurul gâtului, cu ochii de un roşu aprins, înconjurat de şerpi. Zeu al vieţii, maestru al marelui balet cosmic, Şiva distruge şi creează lumea deopotrivă. deop otrivă. Şi, la fel ca Vişnu, a înfruntat şi ucis cohorte de demoni.1 Însă repartizarea sarcinilor poate fi şi mai clară.  Astfel,  Astfel, multe multe religii religii străvech străvechii pun în scenă scenă doi gemeni. gemeni. Unul Unul e bun, celălalt rău. Tribul Tribul Tuscaroras, Tuscaroras, un trib t rib irochez din AmeAme rica de Nord, a păstrat mult timp amintirea celor doi copii ai 1. Cf  . Anne-Marie Esnoul, Histoire de l’hindouisme , în Histoire des  religions , sub conducerea lui Charles-Henri Puech, Gallimard, col. „La  Pléiade“, Paris, 1990.