Dezmembrarea Iugoslaviei

Universitatea din Bucuresti Facultatea de Stiinte Politice

Dezmembrarea Iugoslaviei Realizatori:        

Nisipeanu Bianca Raluca Luminiţa Dedeu Alina Costing Cătălina Costuleasa Andreea Costea Roxana Copilescu Carmen Mitrică Alexandra Cibea Daniela

,, Iugoslavia Iugoslavia este uş or

de descris: ş ase republici, cinci popoare, patru religii, trei limbi oficiale,

ntr-un singur stat .”(Sarvepalli două scrieri, şi toate î

Indiei).

1

Radhakrishnan-filosof Radhakrishnan-filosof şi fost preşedinte preşedinte al


Republica Federală Federală Iugoslavia şi şi sistemul iugoslav, puse la grele încercari în cei 45 de ani de existenţă, existenţă, atât din interior cât cât şi din exterior, au rezistat în condiţiile geopolitice şi şi geostrategice specifice, de după cel de-al II-lea II-lea Război monolitismului ideologic şi Război Mondial, ale monolitismului politic intern şi ale existenţei personalităţii personalităţii politice ale lui Iosip Broz Tito. Toate acestea au slăbit însă Iugoslavia şi au dus la destrămarea sa în 1992. După cum au recunoscut chiar personalităţi de mare prestigiu din Serbia, ddestrămarea estrămarea Iugoslaviei şişi-a avut rădăcinile chiar în în modul de constituire a statului. Acest proces proces a fost unul de durată, durată, dar oficial, potrivit ONU, aceasta a durat din decembrie 1990 până în în februarie 1992. Prin Rezoluţia Rezoluţia Consiliului de Securitate nr. 821/1992 ,,statul recunoscut recunoscut formal ca R.S.F Iugoslavia a încetat să existe”. Iugoslavia

este un termen care descrie trei entități politice care au existat succesiv, în

peninsula Balcanică, din Europa, în cea mai mare parte a secolului XX. Prima entitate cunoscută sub acest nume a fost Regatul Iugoslaviei, care, înainte de 3 octombrie 1929 a fost cunoscut sub numele de Regatul sârbilor, croaților, și slovenilor . A fost înființat la 1 decembrie 1918, prin unirea Statului slovenilor, croaților și sârbilor și a Regatului Serbiei 1 . La 13 iulie 1922, Conferința ambasadorilor de la Paris a recunoscut oficial oficia l unirea. Regatul Iugoslaviei a fost invadat de Puterile Axei în 1941 și, din cauza evenimentelor care au urmat, a fost oficial abolit în 1943 și 1945. A doua entitate cunoscută cu acest nume a fost Federația Democrată a Iugoslaviei, care a fost proclamată în 1943, de mișcarea de rezistență a partizanilor iugoslavi în al doilea război mondial. Ulterior, a fost redenumită Republica Populară Federativă Iugoslavia în 1946, când a fost instaurat un guvern comunist. În 1963 a fost iar redenumită în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia 2. Acesta a fost cel mai mare stat iugoslav, deoarece Istria și Rijeka au fost incluse în noua Iugoslavie la sfârșitul celui de de--al doilea război mondial. Cele opt elemente constitutive care formau federația erau șase republici socialiste Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Serbia și două provincii socialiste autonome Kosovo și Voivodina, incluse în Republica Socialistă Serbia. După 1974, aceste două pprovincii rovincii autonome s-a au devenit deasemenea membri egali ai federației. Începând cu 1991, R.S.F. Iugoslavia s-a 1 2

la care Regatul Muntenegrului fusese anexat la 13 noiembrie 1918 R.S.F. Iugoslavia

2


dezintegrat în războaiele iugoslave, urmate de secesiunea entităților constituente ale statului federal. Ultima entitate cunoscută cu acest nume a fost Republica Federală Iugoslavia, înființată pe 27 martie 1992. Aceasta a fost o federație constituită din două republici non-secesioniste non-secesioniste rămase, Muntenegru și Serbia (incluzând provinciile autonome Voivodina și Kosovo). Pe 4 martie 2003, a fost redenumită în Uniunea Statală a Serbiei și Muntenegrului, iar numele "Iugoslavia" a fost desființat oficial. Pe 3 iunie, respectiv 5 iunie 2006, Muntenegru și Serbia șișiau declarat independența, astfel sfârșindu sfârșindu--se statul iugoslav. Kosovo este însă în continuare -proclamata Republica Kosovo. subiect de dispută teritorială între Republica Serbia și auto auto-proclamata Kosovo șiși-a declarat independența la 17 februarie 2008, în timp ce Serbia pretinde că este parte a propriului teritoriu suveran. Kosovo a fost recunoscut de 71 din cele 192 state membre ale Națiunilor Unite. Ultima țară având în denumirea denumirea sa termenul Iugoslavia este Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Formarea statului Iugoslavia

sfârşit triumfa ideea unirii slavilor de sud , s-a creat în anul 1918, când în sfârşit

manifestată pentru prima dată în anul 1830 în cadrul ,,Marii mişcări ilirice”. În ciuda suspiciunilor cu privire la unirea propriu-zisă propriu-zisă,, la 1 decembrie 1918, bazat 1918, bazat şi pe prezenţa în noile teritorii eliberate ale armatei sârbe, regentul Aleksandar I. Karageorgevici, ,,în numele majestăţii majestăţii sale Regele Petar I Karageorgevici3”, proclama unirea Serbiei cu teritoriile Statului Independent al Slovenilor. La 1 martie 1919, prin decretul regentului Alexandru, a fost convocată la Belgrad, Reprezentanţ Reprezentanţaa Provizorie a Regatului Sârbilor, Croaţilor şi pregătirea şi Slovenilor, pentru pregătirea rii Constituante. Adunarea Constituantă voteaza la 28 iunie 1921 alegerilor şi formarea Adună Adunării participă deputaţii croaţi, ci majoritatea majoritatea reprezentanţilor noua constituţie, constituţie, dar la aceasta nu participă reprezentanţilor din Slovenia. Adunarea Naţională Croată nu a ratificat niciodată hotărârile hotărârile Adunarii Constituante de la Belgrad din anul 1921. 3

Retras de la putere in anul 1914

3


ii. Zvetozar Principalii oponenţi ai politicii unitariste sârbe rămân în continuare croaţ croaţii. Pribicevici, ministru de interne in guvernul Nikola Pasici4, declară în anul 1918 că ,,între croaţi şi sârbi nu poate exista întelegere, ci numai unitate”. contradicţiilor iilor a condus la instituirea, la 6 iunie 1929, de către Ascuţirea Ascuţirea contradicţ către regele Aleksandar I , a regimului dictatorial, la dizolvarea parlamentului, la suspendarea constituţiei şi la interzicerea interzicerea activităţii activităţii partidelor politice. Denumirea ţării a fost schimbată în ,,Iugoslavia”, iar teritoriul ţării a autonomie mult limitată. fost împărţit administrativ în nouă banovine, care aveau o autonomie limitată . Aleksandar I a încercat să creeze o Iugoslavie centralizată. El a decis să elimine regiunile istorice ale Iugoslaviei, și să traseze noi granițe interne pentru provincii, care au fost numite după numele râurilor5. Mulți politicieni au fost închiși sau ținuți sub supraveghere fermă de poliție. Efectul dictaturii lui Aleksandar I a fost continuarea alienării non-sârbilor non-sârbilor de la ideea de unitate. În timpul domniei sale steagurile națiunilor iugoslave au fost interzise. Deasemenea ideile comuniste au fost și ele interzise. Regele a fost asasinat la Marsilia în timpul unei vizite oficiale în Franța în 1934 de către Vlado Chernozemski, un trăgător cu experiență din Organizația Revoluționară Internă Macedoneană a lui Ivan Mihailov, în cooperare cu Ustașii, o organizație croată revoluționară. Aleksandar a fost succedat de Petru al II-lea, II-lea, fiul său de unsprezece ani, și un consiliu de regență condus de vărul său Prințul Paul al Iugoslaviei.

Iugoslavia î n al doilea război mondial

Hitler a propagat printre altele şi ideea În scopul realizării realizării obiectivelor sale in Balcani, Hitler potrivit căre că reia ia Iugoslavia reprezenta o sursă permanentă de nelinişte şi nesiguranţă în zonă şi, şi, în consecinţă trebuia redusă la minimum. 4

Politician şi diplomat sârb,una sâ rb,una dintre cele mai importante figuri politice a le Serbiei timp de 40 de ani,deţinând numeroase funcţii funcţii politice:primarul Belgradului,Prim-ministrul Prim-ministrul Regatului sârbilo r,croaţilor Belgradului,Prim- ministrul Serbiei şi Prim-ministrul sârbilor,croaţilor şi slovenilor 5 Banovina Dunarii,Banovina Drava,Banovina Morava,Banovina Sava,Banovina Litoral,Banovina Drina,Banovina Vardar,Banovina Vrbas şi şi Banovina Zeta

4


Începerea celui de-al de-al doilea razboi mondial şi şi presiunile Germaniei silesc Iugoslavia să adere, la 25 martie 1941, la Pactul Tripartit6. Vinovată de aa-şi fi înlăturat conducătorul, conducătorul, la 27 martie 1941, care tocmai tratase cu Hitler, este pedepsită imediat şi şi sever de catre acesta. La mai putin de opt zile de la afront, pe 6 aprilie 1941, la ora 5:12 A.M., forțele maghiare, italiene și germane au atacat Iugoslavia. Forțele aeriene germane7 au bombardat orașe mari printre care și capitala Belgrad. Reprezentanții diferitelor regiuni ale Iugoslaviei au semnat pe 17 aprilie un armistițiu cu Germania la Belgrad, Belgr ad, care a pus capăt rezistenței r ezistenței de unsprezece zile împotriva invadării armatei germane8. Peste trei sute de mii de soldați și ofițeri iugoslavi au fost luați prizonieri. Independent al Croației a fost Puterile Axei au ocupat Iugoslavia și au împărțit-o. împărțit-o. Statul Independent înființat ca un stat nazist, și condus de miliția fascistă cunoscută cu numele Ustași, care a fost înființată în 1929, însă activitățile lor erau limitate relativ până în 1941. Trupele germane au ocupat Bosnia și Herțegovina, precum și anumite părți din Serbia și Slovenia, Muntenegru, sudul Sloveniei si Dalmaţia Dalmaţia au fost ocupate de catre italieni, bulgarii au ocupat estul Macedoniei, maghiarii, regiuni din Voivodina şi din Croaţia Croaţia , iar albanezii au luat Kosovo si vestul Macedoniei. Este creat creat un ,,stat independent al Croaţiei”, condus de Ante Pavelic9 , care a anexat Bosnia-Herţ Bosnia-Herţegovina. egovina. În timpul perioadei sale, Statul Independent al Croației a creat lagăre de concentrație pentru antianti-fasciști, comuniști, sârbi, rromi, evrei, și croații care care se opuneau ideologiei.

6

Pactul celor trei puteri, Pactul Axei, Pactul celor trei căi sau Tratatul Tripartit a fost semnat la Berlin pe 27 septembrie 1940 de Saburo Kurusu (pentru Imperiul Japonez), Adolf Hitler (pentru Germania Nazistă, și Galeazzo Ciano (pentru Italia Fascistă), care a pus bazele unei alianțe militaro - politice politice și a fost actul oficial de constituire constituire a Axei Berlin-Roma-Tokyo, care s-a s-a opus Aliaților.

7

Luftwaffe Wehrmacht Heer 9 n. 14 iulie 1889, Bradina, Bosnia și Herțegovina, Austro-Ungaria Austro -Ungaria – – d. d. 28 decembrie 1959, Madrid, Spania, a fost un politician fascist croat, criminal de război și colaborator al Axei. El a condus sub titulatura de Poglavnik al Statului Independent al Croaț Croa ției , un stat-marionetă stat-marionetă al Germaniei Naziste existent în timpul celui de al Doilea Război Mondial în Iugoslavia ocupată de forțele Axei. 8

5


accentueze tensiunile interetnice şi a îngreunat Această dezmembrare nu a facut decât să accentueze organizarea mişcărilor de rezistenţă rezistenţă.. Au urmat masacre îngrozitoare (declanşate în în special de croat Ante Pavelic faţă de sârbi), care s-au s-au adăugat atrocităţilor politica rasistă a dictatorului croat atrocităţilor ucis: principiu aplicat de comise de ocupanţi ocupanţi (o suta de sârbi executaţi executaţi pentru un german ucis: principiu d e nazişti) marcat pentru totdeauna memoria populaţ iei. Zeci de mii de sârbi, dar şi evrei, şi care au marcat pentru popu laţiei. evrei, ţigani şi pierit în lagărele de internare ale ustaşilor croaţi croaţi (ostili lui Pavelic) au pierit ustaşilor de la Borac, Danica, Dakovo şi, şi, mai ales, Jasenovac, ,,poate cea mai oribilă dintre toate lagărele de concentrare ale celui de-al doilea razboi mondial”(M.

Djilas). Trupele lui Tito s-au s-au arătat şi ele vindicative şi şi

pline de cruzime; la sfârşitul războiului, s-au făcut vinovate de executarea în masă la Bleiburg, la războiului, s-au frontiera frontiera austriacă, ustaşi,i, sloveni şi austriacă, a 20.000 pâna la 30.000 de ustaş şi muntenegreni. Aceste barbarii nemaiauzite au debusolat, au deznădăjduit şi, şi, în cele din urmă, urmă, au divizat populaţia, populaţia, care nu a reuşit niciodată să creeze un adevărat front comun împotriva ocupanţilor. ocupanţilor.

Războiul de eliberare naţională a Iugoslaviei. Iosip Broz Tito-,,despotul luminat”

Iosip Broz Tito 10 a fost primul lider national-comunist care a sfidat deschis Uniunea Sovietică, Sovietică, Tito a scos Iugoslavia din cenuşa celui dede-al doilea război mondial şi şi a condus-o ca dictator absolut timp de cinci decenii. Din momentul în care Hitler a lansat Operaţiunea Operaţiunea Barbarosa, violând pactul de neagresiune cu Uniunea Sovietică Sovietică,, Tito şişi-a condus adepţii într -o campanie bine coordonată de sabotaj şi rezistentă împotriva ocupaţiilor ocupaţiilor germane. Mişcarea sa a avut atâta succes încat în în vara lui 1942 a reuşit reuşit să organizeze o ofensivă în Bosnia şi Croaţia, silindu-i pe germani să desfăşoare Croaţia, silindu-i contraofensivei, partizanii şi-au un număr însemnat de trupe pentru a-i a-i opri pe partizani. În ciuda contraofensivei, partizanii şi-au anunţat formarea uni guvern provizoriu în continuat activitatea, iar în decembrie 1943 Tito a anunţat elor Iugoslavia, în care el ocupa funcţiile de preşedinte secretar al Apărarii şi mareşal al forţ forţelor armate. După înfrângerea Germaniei naziste în în mai 1945, Tito şişi-a îndreptat eforturile în direcţia consolidării guvernului. guvernului. El a format o oligarhie de partid, Biroul Politic, şi a organizat alegeri în în 10

N. 1892-d.1980

6


stil sovietic în noiembrie. În maniera lui Lenin şi Stalin, Stalin, el a promulgat un plan cincinal de reconstrucţie şi dezvoltare economică economică,, fiind puternic sprijinit în aceste eforturi de popularitatea de care se bucura se bucura ca erou al războiului şi şi patriot. Tocmai de aceste calităţi calităţi se temea Stalin, mai ales când a devenit evident că Tito nu va mai permite ca Iugoslavia să să ajungă o marionetă sovietică. sovietică. Poziţia Poziţia lui Tito ca iugoslav în primul i- a sporit şi rând şi şi apoi ca militand communist -sfidându-l cu curaj pe Stalin- i-a şi mai mult popularitatea. ,,Titoismul” a fost expresia care caracteriza opoziţia sateliţilor comunişti faţă de dominaţia sovietică. sovietică. În secolul al XX-lea Tito a constituit un exemplu a ceea ce în secolele al XVIII-lea XVIII-lea şi şi al XIX-lea XIX-lea se numea un ,,despot luminat”. Stăpânirea Stăpânirea sa asupra Iugoslaviei era absolută; absolută; totuşi într un cadru de totalitarism, el a admis considerabile concesii constituţionale. constituţionale. Deşi era comunist, comunist, a sovietic şi refuzat sa işi alinieze ţara ţara blocului sovietic şi a permis exprimarea liberei initiative, ceea ce a Iugoslavia una dintre cele mai bogate ţări făcut făcut din Iugoslavia ţă ri ale Europei de Est. Mai mult decât atât, el a adus trei trei decenii de stabilitate unei ţări în mod tradiţional bântuită de violenţe, violenţ e, disensiuni şi şi război război civil. Republica Socialistă Federativă Iugoslavia

Pe 31 ianuarie 1946, noua constituție a Republicii Populare Federative Iugoslavia, după modelarea Uniunii Sovietice, a stabilit șase republici populare, o provincie autonomă și un district autonom care făceau parte din R.S. Serbia. Capitala federației a fost Belgradul. Republicile și provinciile au fost (în ordine alfabetică):

7


* actualmente Podgorița. În 1974, celor două provincii Voivodina și Kosovo-Metohia Kosovo-Metohia (celei din urmă i s-a s-a conferit statutul de provincie), precum și republicilor Bosnia și Herțegovina și Muntenegru li s-au s-au acordat o autonomie mai mare până la punctul în care limba albaneză și limba maghiară au fost recunoscute național minorităților, iar sârbosârbo-croata din Bosnia și Muntenegru modificată pentru a forma o bază de vorbire a localnicilor, și nu cu cea standard de la Zagreb și Belgrad. În Slovenia, erau recunoscute minoritățile maghiare și italiene. Iugoslavia a fost mereu o casă pentru o populație foarte mixtă, nu numai în termeni ddee afiliere națională, dar și în cea religioasă. Din cele mai multe religii, islam, catolicism, iudaism și protestantism, precum și diferitele credințe cr edințe ortodoxe alcătuiau religiile Iugoslaviei. Demografiile religioase ale Iugoslaviei s-au schimbat drastic după după sfârșitul celui dede-al doilea război mondial. Un recensământ care a avut loc în 1921 iar mai târziu în 1948, a arătat că 99% din populație era foarte implicată cu practicile și religiile lor. Cu programele postbelice ale guvernului de modernizare și urbanizare, procentul credincioșilor se povârnise brusc. Legăturile dintre credințele religioase și naționalitate au reprezentat o gravă amenințare la politica postbelică a urarea guvernului comunist cu privire la structura statului și unitatea națională. După insta instaurarea

8


comunismului, un sondaj de opinie luat în 1964 a arătat că doar puțin peste 70% din populația totală a Iugoslaviei se consideră a fi credincioși ai religiei. Locurile cu concentrație mare de religii erau Kosovo cu 91% și Bosnia și Herțegovina cu 83.8%. Locurile cu o concentrație scăzută de religii erau Slovenia 65.4%, Serbia cu 63.7%, și Croația cu 63.6%. Diferențele religioase dintre sârbii creștini ortodocși, croații catolici, bosniacii musulmani și ascensiunea naționalismului au contribuit la căderea căderea Iugoslaviei în 1991. Pe 7 aprilie 1963, statul șiși-a schimbat denumirea oficială în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia iar Tito a fost ales președinte pe viață. În R.S.F. Iugoslavia, fiecare republică și provincie avea propria constituție, curte supremă, parlament, președinte și prim prim-ministru. În capul guvernului iugoslav, erau președintele (Tito), prim prim--ministrul federației, și parlamentul federației 11 . De asemenea erau importanți și secretarii generali ai Partidului Comunist pentru fiecare repub republică lică și provincie și secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist. Iosip Broz Tito a fost persoana cea mai puternică din federație, urmat de președinții și premierii provinciilor și ai republicilor, și președinții Partidului Comunist. O mare varietate de oameni au suferit datorită dizgrației sale. Slobodan Penezić Krcun, șef al poliției secrete a lui Tito din Serbia, a căzut victimă unui unui incident dubios de trafic după ce a început să se plângă de leksandar Ranković șiși-a pierdut toate titlurile și politica lui Tito. Ministrul de Interne A Aleksandar drepturile, după o mare neînțelegere cu Tito în ceea ce privește politica de stat. Uneori miniștrii din guvern, precum Edvard Kardelj sau Stane Dolanc erau mult mai importanți decât prim prim-ministrul. Suprimarea Suprimarea identităților naționale ss-a culminat cu așa numita "Primăvara Croată" din 1970-1971, 1970-1971, când studenții de la Zagreb au organizat manifestații pentru libertăți cetățenești mai mari, și pentru o autonomie mai mare a Croației. Protestul public a fost înăbușit de regim, și a încarcerat liderii, însă mulți reprezentanți cheie croați din partid au sprijinit în tăcere această cauză, astfel o nouă constituție a fost aprobată în 1974, care prevedea mai multe drepturi pentru fiecare republică din Iugoslavia și provincie provincie a Serbiei.

11

un colectiv al președenției ss-a format după decesul lui Tito în 1980

9


Primul pas spre destră mare

O criză economică a erupt în anii 1970, cauzată de dezastruoasele erori comise de guvernele iugoslave, cum ar fi vastele cantități de împrumuturi din Occident, cu scopul de a finanța creșterea economică, prin exporturi. Economiile occidentale apoi au intrat în recesiune, blocând exporturile iugoslave și au creat o mare problemă de restanță. Ulterior, guvernul iugoslav a acceptat ajutorul din partea Fondului Monetar Internațional. În 1989, conform surselor oficiale, 248 de firme au falimentat sau au fos fostt lichidate și 89.400 muncitori au rămas șomeri. În primele nouă luni din 1990, imediat de la adoptarea programului de la FMI, alte 889 de întreprinderi împreună cu 525.000 de muncitori au avut aceeași soartă. O suplimentare de 20% din forța de muncă, sau o jumătate de milion de d e oameni, nu au avut acordate salarii în timpul primelor luni din 1990, întrucât întreprinderile au solicitat solicitat să evite falimentul. Cel mai mare numar de firme falimentate și cea mai mare perioadă de șomaj au -o fost în Serbia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia și Kosovo. Adevărate câștiguri erau într -o s-au prăbușit, creând în cadrul populației o atmosferă de scădere ușoară, iar programele programele sociale s-au disperare și inutilitate socială. Acesta a fost un punct de cotitură critică în evenimentele care urmau. Destrămarea

-au intensificat în Iugoslavia. După moartea lui Tito la 4 mai 1980, tensiunile etnice ss-au Constituția din 1974 a lăsat o moștenire care a fost folosită de așa natură încât a condus sistemul decizional într-un într-un impas fără ieșire, cu atât mai mult cu cât conf lictul lictul de interese devenise ireconciliabil. Crizele constituționale care au urmat inevitabil aauu dus la ascensiunea naționalismului în toate republicile: Slovenia și Croația au făcut cereri pentru relații mai slabe în cadrul federației, majoritatea albaneză din Kosovo a cerut statut de de republică, Serbia a solicitat absolutul, nu doar dominație relativă asupra Iugoslaviei. În plus, obiectivul croaților pentru independență a dus la numeroase revolte ale comunităților sârbe din Croația, care încercau să se separe separe de republica croată.

10


conflictelor -intervenţ ia ia din Slovenia Declanş Declanş area conflictelor

Practic, starea conflictuală deschisă a început în radicală şi în Slovenia, care a fost cea mai radicală operativă în luarea măsurilor legislative şi şi practice pentru limitarea aplicării aplicării pe propriul teritoriu independenţei şi suveranităţii naţionale. a Constituţiei şi legislaţiei legislaţ iei federale, pentru declararea independenţei naţionale. constituit preluarea controlului la graniţe Punctul critic în aceasta direcţie direcţie l-a constituit preluarea graniţele cu Italia şi şi Austria , a punctelor vamale, inclusiv încasarea taxelor, precum şi înlocuirea simbolurilor federale cu cele naţionale. naţionale. Intervenţ Intervenţia la 2 iulie 1991 a unui corp expediţionar expediţionar al armatei iugoslave, compus din cca. 1900 de militari militari cu tehnică de luptă corespunzatoare în Slovenia a fost un adevărat adevărat dezastru, poate nu atât uman şi şi material, cât mai ales psihologic pentru comandamentul armatei. Efectivele practic, blocate şi, militare şi tehnica de luptă trimise în în Slovenia au fost, practic, blocate şi, cu pierderi importante, au trebuit să fie retrase. Este greu de stabilit cine a luat decizia privind intervenţia şi şi organizarea acesteia, care, în mod normal, era de compe competenţa tenţa Consiliului Federaţiei, Federaţiei, organ colectiv, dar cel mai mult au fost adresate critici la adresa primului mi ministru nistru federal din acea perioadă, perioadă, croatul Ante Markovici. existentă la nivelul Acest eveniment era de natură să demonstreze nu numai confuzia existentă organelor federale, ci ci mai ales necesitatea reexaminării locului şi rolului armatei iugoslave în în rezolvarea crizei. Eşecul intervenţiei în în Slovenia a marcat profund moralul armatei iugoslave, care se bucura de un prestigiu de necontestat în rândul populaţiei, populaţiei, în special în Serbia, prestigiu care trebuia refăcut. refăcut. Riscul unei noi intervenţii, intervenţii, de această dată decisive, care părea iminent, iminent, a fost înlăturat prin adoptarea, la Brioni, la 7 iulie 1991, a Declaraţiei Comunităţii ca platformă Comunităţii Europene (UE) ca platformă rezolvării conflictului din Slovenia. De altfel, de tratative privind viitorul Iugoslaviei, inclusiv a rezolvării concomitent, începuseră confruntările şi în Croaţia şi desfăşurarea luptelor pe două fronturi era riscantă. riscantă. Retragerea armatei iugoslave din Slovenia a însemnat, practic, potrivit unor aprecieri, sfârşitul sfârşitul Iugoslaviei.

11


ia Evoluţia eveniment evenimentelor elor în Croaţ Croaţ ia

Retragerea armatei iugoslave din Slovenia şi Croaţia a marcat sfarşitul implicării, implicării, cel puţin puţin oficiale, deschise, a acesteia în confruntările confruntările care au urmat, deşi deşi comandamentul militar, care, într-o într-o anumită măsură, măsură, manifesta, la un moment dat , aparenţa aparenţa unei iesiri de sub controlul unitatea Iugoslaviei cu orice preţ şi autorităţilor autorităţilor federale, declara, în continuare, că va apăra apăra unitatea şi prin toate mijloacele. Ideea menţinerii unităţii unităţii Iugoslaviei, ori a cuprinderii tuturor sârbilor într-un singur stat nu era, însă, însă, complet abandonată. abandonată. Ea urma sa fie asigurată, asigurată, în concepţia autorităţilor federale şi şi a Serbiei Serbiei prin intermediul comunităţilor comunităţilor etnice din alte republici, practic, al comunităţilor sârbe din Bosnia-Herţegovina şi Croaţia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina şi Macedonia. Începutul procesului de reafirmare a identităţii naţionale şi şi statale croate, crearea partidelor politice, a organelor statale, trecerea, în general, la un sistem democratic, au fost insoţite şi de apariţia unor partide de nuanţă naţ naţionali stă,, de reabilitare, cel puţin partială a ionalistă al doilea război război mondial. Toate acestea au Statului Independent Croat, din preajma celui dede-al al doilea război mondial şi au trezit reamintit evenimentele tragice din timpul celui dede-al ia. Cu toate acestea, sau tocmai din aceste motive, ei s-au nemulţumirea sârbilor din Croaţ Croaţia. implicat în noile procese car caree se desfăşurau, desfăşurau, şi-au creat propriul partid politic, au participat la noile alegeri democratice, au câştigat un număr important de locuri in Parlamentul Croaţiei şi număr important şi au participat participat activ la lucrările lucrările acestuia, inclusiv la elaborarea noii Constituţii. Constituţii. Acuzând Acuzând autorităţile croate de naţionalism, naţionalism, de reapariţia unor fenomene şi manifestări manifestări care ar fi reabilitat sau chiar ar fi reînviat Statul Independent Croat al lui Ante Pavelici, sârbii din autorităţii în zonele în Kraina au declanşat o acţiune bine organizată şi coordonată de preluarea autorităţii în care constituiau majoritatea. Acest scenariu s-a s-a desfăşurat cu succes şi la trecerea sub controlul populaţiei şi a condus la sârbe a aproape o treime din teritoriul teritoriul Croaţiei. Croaţiei. Potrivit unor aprecieri, care puteau fi credibile în contextul în care conducerea conducerea armatei iugoslave declara că va impiedica destrămarea destrămarea Iugoslaviei ele existente, se ,,prin toate mijloacele”, iar Serbia se opunea formării noilor state în graniţ graniţele urmărea, urmărea, de fapt, zdrobirea rezistenţe rezistenţei croate sau crearea unei situaţii situaţii în care, îndeosebi Croaţia, Croaţia,

12


principala protagonistă a formării formării unui stat independent, alaturi de Slovenia, să renunţe renunţe la acest obiectiv. occidentală,, la 1 mai 1995 şi ,,Furtuna”, în După operaţiunea ,,Fulgerul”, în Slavonia occidentală Kraina la 4 august 1995, sub controlul sârbilor în Croaţia a rămas rămas numai zona Slavonia Orientală, Orientală, Barania şi Şremul Şremul de Vest, adică cca. 4% din teritoriul fostei Republici Socialiste Într-adevăr, r, Croaţia nu renunţă la acest teritoriu, situat în imediata graniţă cu Serbia, Croaţia. Croaţia. Într-adevă Serbia, după cum Serbia părea să nu mai admită repetarea unor noi operaţiuni operaţiuni croate de genul celor care au dus la reintegrarea Krainei. După lungi încercări, încercări, Slavonia Orientală este reintegrată prin hotărâri succesive ale Consiliului de Securitate, astfel că, că, la sfârşitul sfârşitul anului 1997, Croaţia a reuşit controleze toate teritoriile cuprinse în graniţele anterioare înaintea declanşării să controleze declanşării conflictelor. Pacea de de la Dayton

Ohio la 21 noiembrie 1995 şi şi Acordurile de pace privind Iugoslavia parafate la DaytonDayton-Ohio politico-militare semnate festiv la Paris la 14 decembrie 1995 reprezintă rezultatul unei acţiuni politico-militare reticent, al hotarâte de SUA, prin intermediul NATO şi cu consensul, mai mult sau mai puţin reticent, statelor membre ale Uniunii Europene. După cum mărturiseşte mărturiseşte diplomatul american Richard Hoolbroke, unul dintre adepţii intervenţiei militare în BosniaBosnia-Herţegovina şi şi participant activ la tratativele din baza aeriana de la Wright-Patterson, tratativele au fost deosebit de dificile, iar lideii bosniac, croat şi sârb au fost supuş supuşi unor puternice presiuni pentru încheierea acordurilor. Este, de altfel, simbolică şi ,,sechestrarea” acestora în baza militară menţionată, menţionată, în care au trebuit să negocieze timp de 20 de zile (1-21 noiembrie 1995), sub sup supravegherea până la definitivarea şi ravegherea diplomaţilor diplomaţilor americani, până şi semnarea documentelor. (Richard Holbroooke, Calea către Dayton (To end a War), Belgrad, 1998). Acordurile semnate de parţile în conflict şi angajarea ONU, ONU, a comunităţii internaţionale constituiau premize pentru hotărârea de a se pune capăt celui mai ucigător şi şi a NATO constituiau l-a cunoscut Europa după cel dedistrugător distrugător conflict pe care l-a de-al doilea război război mondial, pentru consolidarea păcii in zonă, zonă, pentru convieţuirea paşnică a foştilor foştilor adversari.

13


Acordurile de la Dayton şi Conferinţa de la Paris au asigurat într-adevă într-adevăr, r, pacea pacea în zonă z onă şi şi trecerea de la eliminarea eliminarea unora dintre consecinţele războiului: războiului: refacerea infrastructurii, reconstrucţia locuinţelor locuinţelor distruse, întoarcerea unor refugiaţi, refugiaţi, depistarea şi şi judecarea unora dintre criminalii de razboi. Aceste rezultate nu erau însă posibile fără o asistenţă internaţională strictă, strictă, chiar autoritară, autoritară, capabilă să împiedice declanşarea declanşarea unor noi conflicte interetnice, să stopeze tendinţele separatiste şi să încurajeze î ncurajeze promovarea elementelor de interes comun pentru toate entitaţile şi pentru cele trei comunităţi comunităţi etnice dominante. După înc încetarea etarea conflictelor dintre Croaţia şi BosniaBosnia-Herţegovina, Herţegovina, Macedonia işi declară declară independenţa şi în mod paşnic independenţa, independenţa, în noiembrie 1991. În 1992, Bosnia işi işi declară astfel începe al doilea razboi din Iugoslavia, care durează până în anul 1995. În În 1990 Alija colaborator nazist, este ales preşedintele Bosniei. În 1992, Izetbegovic, musulman fanatic şi şi fost colaborator Secretarul de Stat în administraţia administraţia Bush Sr. este nimeni altul decat Lawrence Eagleburger, care la avertizat pe Miloşevi Miloşevicc despre posibilitatea deteriorării relaţiilor cu SUA, în urma acestor acţiuni. acţiuni. Acest avertisment a fost dat la un an de la trimiterea în Bosnia, la preşedintele preşedintele Izetbegovic, a ambasadorului Warren Zimmerman, pentru aa-ll încuraja pe acesta să renunţe la orice întelegere “care ar putea împiedica dezmembrarea Iugoslaviei” . După terminarea războiului războiului din Bosnia, la 27 martie 1992, se formează a treia Iugoslavie, alcătuită din Serbia şi şi Muntenegru, (incluzând (incluzând provinciile autonome Voivodina și Kosovo). Pe 4 martie 2003, a fost redenumită în Uniunea Statală a Serbiei și Muntenegrului, iar numele și"Iugoslavia" a fost desființat desființat oficial. Pe 3 iunie, respectiv 5 iunie 2006, Muntenegru și Serbia șiau declarat independența. Utimul act al destrămării destrămării statului iugoslav este reprezentat de Războiul Războiul din Kosovo. Termenul de Războiul din Kosovo (sau Conflictul din Kosovo) este folosit pentru a descrie două conflicte militare paralele din Kosovo: 

1996 – 1999: 1999: Conflict între între forțele sârbe și iugoslave, și armata de eliberare din Kosovo, o grupare paramilitară de gherilă a etnicilor albanezi, susținută de NATO.



1999: Războiul dintre Republica federală Iugoslavia și NATO, în perioada 24 martie - 10 iunie 1999 cu scopul de atac atac asupra civililor și armatei Iugoslaviei, rebelii albanezi continuând războiul cu forțele iugoslave, printre care o deplasare masivă a populației în Kosovo.

14


Se sfârşeşte prin declararea independenţei independenţei Kosovo la 17 februarie 2008, recunoscută de 58 de state. În prezent, 70 de state membre ale ONU au recunoscut independența regiunii Kosovo, aceasta devenind țară membră a FMI și a Băncii Mondiale, cu numele de Republica Kosovo. Odată cu această recunoaştere se sfârşeşte şi şi ceea ce s-a numit Iugoslavia.

Concluzie:

Statului Iugoslav i-au i-au fost atribuite foarte puţine şanse de supravieţuire înca înca de la formarea sa. Nu atât poporul iugoslav, cât cei care au condus sau au intrat în contact cu într-adevărr un stat artificial. A fost formată Iugoslavia au susţinut susţinut acest lucru: ,,Iugoslavia a fost într-adevă în anul 1918 din popoare popoa re care car e s-au s -au luptat între ele. În armata austro-ungară austro-ungară,, 60% din efective le musulmanii şi s-au trezit toţi, formau croaţii, croaţii, musulmanii şi slovenii. Iar a doua zi s-au toţi, împreună cu sârbii, sârbii, într-un stat.”, declară la 5 iunie iunie 1993, scriitorul şi fostul preşedinte preşedinte al Iugoslaviei, Dobriţa Dobriţa Ciosici. Privind din această perspectivă, perspectivă, dar mai ales din perspectiva popoarelor care s-au lu ptat până în ultima clipă pentru independenţă, independenţă, pentru un trai mai bun şi pentru p entru recunoaşterea recunoaşterea valorilor de stat destrămarea, oricând s-ar fi produs ea, ar fi fost inevitabilă. inevitabilă. ale fiecaruia, destrămarea,

15


Bibliografie: 

Destrămarea Destrămarea Iugoslaviei, Dr.Nicolae Nitu, Iulian Nitu, Editura Top Form, Bucuresti 2006



Dictatori şi şi tirani, A.Axelrod şi şi C.Phillips, editura Lider, Bucuresti 1995, Traducerea Ion Aramă



Istoria Europei Europei de Est de la al doilea război mondial până în prezent, prezent, JeanFrancois Soulet, Editura Polirom, 2008



Michel Chossudovsky, Dismantling Former Yugoslavia, Recolonizing BosniaHerzegovina. Global Research: February 19, 2002



www.wikipedia.ro



„Kosovo Chronology: From 1997 to the end of the conflict”. British Parliament. June 1999.

16


17

Dezmembrarea Iugoslaviei

Recommend Documents