Democratie ORGANISME EUROPENE SI DREPT COMUNITAR
Student: Iacobescu Madalina Grupa: 3109 An: I Indrumator: Dr. Vasile Adrian
Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, Bucuresti
Democratie, Acquis comunitar Democratia Motto:
" Odata cu Revolu tia F ran ceza democratia a i ncetat sa mai f ie doar u n cuvant l iterar si a deveni t parte a vocabul aru lu i poli ti c." Er nest Weekl ey
Democratia este o forma de organizare si conducere politica a societatii prin consultarea cetatenilor, tinand cont de vointa acestora, de interesele si aspiratiile de progres ale tarii. Este guvernarea de catre popor, puterea suprema revenind poporului si fiind exercitata direct de el sau de catre reprezentantii alesi conform unui sistem electoral liber. Ca forma de organizare si conducere politica a societatii, democratia presupune doua parti: conducatori si condusi (guvernanti si guvernati), prin consens intre cele doua parti. Detinatorii puterii politice, indiferent care ar fi apartenenta lor de grup social, trebuie sa reprezinte vointa majoritatii poporului. Democratia este un tip de regim politic dar si un mod de viata. Ea este produsul societatilor dar este si producatoare de viata si de stiluri colective de existenta. Studiul democratiei cuprinde un ansamblu de legi care guverneaza viata colectiva, sentimentele sociale, emotiile etc. Lumea democratiei este astazi raspandita in spatiul geo-politic. Democratia moderna s-a intemeiat in societatea capitalista prin conceptele de: libertate, egalitate a sanselor, recunoasterea drepturilor omului, minimum de interventie a statului, maximum de autonomie. Mecanismele care ajuta democratia sa lucreze s-au realizat treptat. In Atena, toti cetatenii puteau lua parte, in mod nemijlocit, la adoptarea deciziilor de interes public.Exista o democratie directa . Cetatea era condusa de un Sfat (Boule) si de Adunarea Poporului Sfatul era alcatuit din 500 de membri , cate 50 de reprezentanti din fiecare trib teritorial, desemnati prin tragere la sorti, pe o perioada de un an si pentru maximum doua mandate. Pentru a devenii membru al Sfatului , o persoana trebuie sa aiba cetatenia ateniana, varsta de minimum 30 de ani si sa promoveze un examen de moralitate. Adunarea poporului este alcatuita din chiar societatea in totalitatea ei, exceptie facand sclavii, femeile si strainii, care nu erau considerati cetateni. Adunarea putea
decide prin majoritate simpla asupra oricarei probleme de interes public. Judecatile se tineau in fata unor jurii alcatuite din 501 de membri, care luau hotarari tot prin vot majoritar.
În ziua de astăzi termenul este de cele mai multe ori folosit cu sensul de democra ț ie liberală, dar există multe alte varietă ț i iar metodele de a guverna pot diferi. Cu toate că termenul democraț ie este utilizat de obicei în contextul unui stat politic, principiile sale sunt aplicabile și altor organisme sau entită ț i, cum ar fi universită ț ile, sindicatele, companiile publice sau organiza ț iile civice. Pe plan politic, democra ț ia se definește ca regimul politic fundamentat pe principiul suveranită ț ii naț ionale (naț iunea conduce statul prin reprezentanț ii săi aleși, pe principiul separării puterilor în stat, pe principiul egalită ț ii tuturor în fa ț a legii. Democraț ia este inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale cetăț eanului. Democraț ia modernă are la bază trei modele istorice din sec. XVII -XVIII (englez, american, francez) Un element important al democra ț iei este constituț ia. Acest document, votat de către popor prin referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și libertăț ile individului într-un stat și definește limitele puterii a conducătorilor afla ț i în diferite func ț ii din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului. este un regim politic democratic în care cetăț enii deleagă puterea poporului - a "suveranului" - unor reprezentan ț i pe care îi aleg chiar din rândurile lor, pentru a se ocupa de treburile publice. Alegerile legitimează dreptul reprezentan ț ilor de a decide în locul și în numele poporului, fără a-l mai consulta, pentru o perioadă de timp limitată, după care trebuie organizate noi alegerei. Primele state democratice moderne care au adoptat modelul democra iei reprezentative sunt Marea Britanie și S.U.A., unde s-a trecut la separarea puterilor în stat și la alegerea conducătorilor. În Anglia, în 1689, conform Declaraț iei drepturilor, puterea a fost încredinț ată unui parlament ales în mod liber de cetă ț enii cu drept de vot, iar în S.U.A., în 1787, a fost adoptată prima constituț ie modernă. În secolele următoare sistemul democratic s -a extins în numeroase ț ări, cu diverse forme de guvernământ. Democra ia r eprezentativă
este un regim politic democratic în care populaț ia („suveranul”) exercită puterea în mod direct. Democra ț ia directă mai este numită uneori și "democraț ie pură". Aplicată doar sectorului economic, democraț ia directă este în mod uzual numită autogestiune. Democraț ia directă apare ca alternativă fa ț ă cu sistemele (democratice) deja existente, alternativă orientată critic în raport cu, în special, democraț ia reprezentativă . Democra ia directă
Exemple de democra ț ie directă Exemple de democraț ie directă sunt democra ț ia ateniană (în secolul al V-lea î.Hr.) și, actual, comunită ț ile de tip Landsgemeinde (traducere: comunitate rurală) din anumitecantoane elveț iene, acestea din urmă originând din Evul Mediu. Democra ia ateniană
În Atena lui Pericle, a jumătăț ii secolului al V-lea î.Hr., regimul democratic a luat forma sa definitivă pe care o va păstra până la pierderea independenț ei. Instituț iile democratice ale cetă ț ii asigurau drepturi egale pentru cetăț enii de drept, singurele cunvinte din limba lor ce le slujesc la caracterizarea regimului republican sunt isonomia, egalitatea în fa ț a legii, și isegoria, dreptul egal de a vorbi în adunări. Pritanii ce alcătuiau senatul, câte cincizeci, din fiecare trib, care ”exercitau pe rând func ț iile sacre și care deliberau, tot anul, asupra intereselor religioase sau politice ale orașului”, erau ale și prin tragere la sor ți , deși, pentru a putea exercita funcț ia, ”fiecare trebuia să treacă o probă și era înlăturat dacă nu părea îndeajuns de onorabil.” Însă deasupra senatului, și adevăratul suveran îl constituia adunarea poporului (eklessia), și deși nu avea iniț iativă – adunarea nu putea propune ”proiecte de legi” și nu putea influen ț a decât prin intermediul altor institu ț ii * ordinea de zi – senatul fiind cel care îi aducea un proiect de decret spre validare, orice cetă ț ean ce î și putea dovedi cetăț enia de drept putea vorbi indiferent de pozi ț ia sa socială sau de avere, putea lua parte la dezbateri și influenț a prin vot cursul deciziei politice; votul fiind considerat ”una dintre cele mai sfinte surse ale autorităț ii.”
Democraț ia directă modernă Este, pe de altă parte, adevărat că elemente constitutive ale democraț iei directe se regăsesc în majoritatea formelor de guvernare
democratice moderne - chiar dacă nu sunt de ajuns pentru a face din acestea ”democra ț ii pure” - cum ar fi referendumul sau adunările (assembly, assemblee) locale sau generale; de asemenea scrutinele pentru alegerile preziden ț iale, precum și pentru demiterea sau supendarea unui înalt-demnitar (referendumul pentru suspendarea actualului pre ședinte al României ce a avut loc la data de 19 maiconstituind un bun exemplu). Statele actuale au milioane de locuitori, de aceea adunarea de fiecare dată a tuturor cetă ț enilor pentru dezbateri și hotărâri asupra diverselor probleme actuale privind întreaga societate, a șa cum ar cere-o o democra ț ie directă, este greu de practicat. Totu și, pătrunderea Internetului mai în toate domeniile vieț ii prezintă o premisă bună pentru democra ț iile directe.
Acquis-ul comunitar - Uniunea Europeana si aderarea Romaniei Acquis-ul comunitar reprezintă ansamblul de drepturi şi obligaţii comune ce unesc state UE. El este într- o permanentă evoluţie şi cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza activitatea institutiilor UE, actiunile si politicile comunitare, mai exact:
• conţinutul, principiile şi obiectivele politice cuprinse in Tratatele originare ale Comunitatilor Europene si in cele ulterioare (Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam);
• legislatia adoptata de institutiile UE pentru punerea în practica a prevederilor Tratatelor (regulamente, directive, decizii, opinii si recomandari);
• jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene; • declaratiile si rezolutiile adoptate in cadrul Uniunii Europene ; • actiuni comune, pozitii comune, conventii semnate, rezolutii, declaratii si alte acte adoptate in cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC) si al cooperarii din domeniul Justitiei si al Afacerilor Interne (JAI);
• acordurile internationale la care CE este parte, precum si cele încheiate intre statele membre ale UE cu referire la activitatea
acesteia.Conform prevederilor tratatelor UE, nu este posibilă revenirea la etape deja parcurse, în sensul că se pot transfera noi competenţe la n ivel
european dar odată convenite anumite armonizări legislative, anumite domenii şi proceduri în care deciziile să fie luate la nivel european, nu este permisă revenirea asupra lor. Se asigură astfel stabilitatea şi ireversibilitatea procesului de integrare europeană. Toate ţările care aderă la UE trebuie să aibă legislaţia conformă cu acquis -ul comunitar. Uniunea Europeana si aderarea Romaniei
Criteriile De Aderare La Uniunea Europeană
După cum demonstrează extinderile precedente ale UE, aderarea la UE reprezintă un proces îndelungat şi complicat de ajustare a tuturor domeniilor interne ale statelor candidate la principiile, valorile şi standardele UE. Doar în acest caz integrarea ulterioară a noilor ţări membre nu va avea pentru ele consecinţe dureroase şi nu va afecta integritatea sistemului european. Pentru a orienta statele candidate asupra reformelor care trebuie îndeplinite în vederea
aderării la UE, Uniunea a stabilit cîteva criter ii de aderare. Criteriile obligatorii pentru aderarea la Uniunea Europeană formalizate la summitul de la Copenhaga sunt următoarele *Tratatul asupra UE, art. 49+: 1. Criteriul politic: existenţa unor instituţii stabile, care ar fi garante ale democraţiei, supremaţia legii, drepturile omului şi protecţia minorităţilor. Acest criteriu a fost desfăşurat mai târziu în Tratatul de la Amsterdam, declarându- se că „Uniunea este fondată în baza condiţiilor de libertate, democraţie, respectarea drepturile omului şi a libertăţilor fundamentale, supremaţiei legii, principii care sunt comune pentru toate statele membre” (art.6). Orice stat european care respectă aceste principii poate deveni membru al Uniunii.
2. Criteriul economic: existenţa unei economii de piaţă funcţionale, capabile să facă faţă presiunilor competitive şi forţelor de piaţă din cadrul UE.
3. Capacitatea de adoptare integrală a acquis -ului comunitar; aderarea la obiectivele politice, economice şi monetare ale UE. Ulterior la Consiliile Europene, care au urmat celui de la Copenhaga,
criteriile de mai sus au fost completate cu încă unul: 4. Existenţa unor structuri administrative şi judiciare car vor permite
adoptarea şi aplicarea acquis -ului comunitar. Această condiţie urma să asigure că extinderea Uniunii Europene nu va periclita realizările Comunităţii şi procesul de integrare, convenit la Maastricht. Consiliul European de la Luxembourg, din decembrie 1997, a decis completarea
criteriilor de la Copenhaga cu o nouă condiţie – capacitatea UE de accepta noi membri, aceasta însemnînd sporirea angajamentului UE în procesul de extindere.
Criteriile expuse la summitul de la Copenhaga vin să completeze condiţia de bază pentru a deveni membru al UE o constituie identitatea europeană , care a fost consacrată prin Tratatul de la Roma din 1958, art. 237 („orice stat european poate deveni membru al Uniunii Europene”). Îndeplinirea criteriilor de aderare de către statele candidate este monitorizată de Comisia Europeană, care anual publică Rapoarte de Ţară privind succesele înregistrate de statele candidate în acest domeniu. Condiţia înaintată UE:
Capacitatea UE de a absoarbe noii membri şi de a menţine, în acelaşi timp, procesul de integrare. - Extinderea nu trebuie să fie mai costisito are decât procesul de integrare - Extinderea nu trebuie să pericliteze realizările Comunităţii şi procesul de integrare convenit la Maastricht.
Uniunea îşi rezervă dreptul de a decide momentul la care va fi pregătită pentru a accepta noi membri. Având în vedere necesitatea îndeplinirii unor criterii economice
suplimentare pe care încă România nu le îndeplineşte, adoptarea monedei comune EURO va fi făcută la câţiva ani după aderare, nu imediat după aceasta. Şi celelalte state ce au aderat recent la UE se află într -o situaţie asemănătoare. Firmele şi cetăţenii români beneficiaza de cele 4 libertăţi economice definite de UE: libertatea de circulaţie a forţei de muncă, a serviciilor, a mărfurilor şi a capitalurilor, cu unele perioade de tranziţie, stabilite în cadrul negocierilor de aderare. Astfel, în unele state cetăţenii români pot lucra fără permis de muncă după aderare, iar în alte cazuri acest lucru se va întâmpla după o periodă de tranziţie de câţiva ani. Intreprinzătorii, meşteşugarii şi
practicanţii profesiunilor liberale (de exemplu: jurişti, medici, artişti) pot lucra oriunde în UE, fără restricţii, imediat după aderare. Experienţa aderărilor anterioare la UE ale unor state cu nivel de dezvoltare economică inferior faţă de cel al statelor membre a arătat că una dintre consecinţele aderării este şi creşterea nivelului de trai. In baza principiului solidarităţii, UE sprijina România în vederea reducerii decalajelor economice.
10 lucruri de ştiut despre... Democraţie Noţiunea de democraţie a fost şi încă mai este un subiect de dezbatere. Din Antichitate şi până astăzi a democraţia a evoluat şi s -a modernizeat. Termenul de democrat/democraţie a fost folosit chiar de comuniştii români după 23 august 1944. Iată zece lucruri despre ce înseamnă democraţia şi cum a evoluat ea.
Noţiunea de democraţie care a apărut în Grecia Antică a fost alăturată unor concepte ca egalitatea tuturor în faţa legilor, liberatea, egalitatea puterii, libertate egală de exprimare, considerându-se că doar democraţia ar putea să le realizeze pe toate, celelalte forme de guvernământ având chiar mai multe defecte. Realizările instituţionale ale democraţiei greceşti s -au dezvoltat în interiorul polis-ului, structurându-se în special, în adunarea cetăţeni lor din Atena, modelul fiind transmis ulterior oraşelor din Liga delio -atică. În perioada republicană, Roma a exercitat o puternică influenţă asupra ideii de democraţie, afirmându-se liberul acces al cetăţenilor la diferitele funcţii după ce Legea celor XII Table stabilise egalitatea juridică dintre patricieni şi plebei. În Roma, adunările comiţiilor exercitau puterea legislativă şi judiciară, iar Senatul, care rămânea o emanaţie a patriciatului, se reînnoia prin cooptarea celor care ocupaseră în trecut funcţii publice. În Evul Mediu, redescoperirea filosofiei politice clasice, în special a cele aristocratice, dar şi apariţia primelor teorii contractualiste au dus la afirmarea principiului legitimităţii populare, alături de tradiţionala ideea a originii pute rii divine. Sub efectul ideilor lui Toma d’Aquino, influenţat de scrierile lui Aristotel, capătă formă principiul unui contract originar, prin care membrii societăţii se supuneau Principelui. Astfel, începând cu secolul al XIV- lea, puterea suverană
constă în a face legi în beneficiul poporului (sau a cea parte a lui care este predominantă). În gândirea iluministă şi în ideologiile revoluţionare din America şi Franţa s-au afirmat principiile democratice în mod definitiv împotriva absolutismului, îmbinându-se ideea contractului social cu cea a existenţei unei voinţe generale a colectivităţii. Toate ideile formate şi consacrate în perioada iluministă şi -au găsit aplicarea la sfârşitul secolului al XVIII -lea în constituţia SUA, dar şi în legile create de Revoluţia franceză, ceea ce a determinat legarea conceptului de democraţie cu cel de reprezentare politică şi de existenţa unei adunări alcătuite din delegaţi ai poporului. În secolul al XIX- lea, atenţia teoreticienilor democraţi s -a îndreptat spre garantarea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, militându -se pentru integrarea maselor populare în stat şi împotriva restricţiilor de tip censitar asupra dreptului de vot. Primul Război Mondial modifică viziunea, ideea unei democraţii directe, descentralizate, cu un puternic control de jos în sus, organizată la locul de muncă aflându-se în centrul elaborării gândirii marxiste şi preluată la nivel teoretic de „revoluţia bolşevică”. Secolul al XX-lea deschide şi discuţia a supra viziunii elitiste a teoriei clasice politice, care duce la reinterpretarea democraţiei ca o modalitate de selectare şi de recrutare a deţinătorilor puterii.
