Conflictele intrapsihice1
Sinonime: psihologice, personale, intrapersonale, intrasubiective, interne Cuprins
1. Definiţie şi caracteristici caracteristici 2. Teorii 3. Tipuri de conflicte intrapsihice 3.1. Conflictele motiva ţionale 3.2. Conflictele cognitive 3.3. Conflictele de rol 4. Gestiunea conflictului intrapsihic 4.1. Răspunsul conştient 4.2. Răspunsul inconştient (Mecanismele de ap ărare)
1. Definiţie şi caracteristici Definiţie:
contradicţia, ciocnirea diferitelor formaţiuni /structuri ale personalităţii (tendinţe, roluri, motive, scopuri, interese etc.), percepută şi trăită emoţional ca fiind o problemă psihologică importantă care necesită rezolvare, ca pe un impas care trebuie depăşit. Conflictul intrapsihic reflectă totodată legătura contradictorie cu mediul social (rezonanţă emoţională, ruminaţii). Conflictul este văzut de unii autori ca o caracteristică normală a psihismului, condiţie a dezvoltării şi autodepăşirii (C. Rogers, G. Allport, E. Erikson), iar de alţi autori ca o consecinţă negativă a perturbărilor personalităţii (William Stern, Pierre Janet, Abraham Maslow, Kurt Lewin, Leon Festinger ş.a.). Trăsături caracteristice ale conflictelor intrapersonale: iunii conflictuale, părţile conflictului sunt diferite formaţiuni ale ▪ nu exist ă păr ţ i ale ac ţ iunii personalităţii; ii negative (frică, depresie, stres, care deseori se transformă în nevroză ▪ se manifestă prin emo ţ ii sau chiar psihoză); ▪ Uneori greu de depistat - formă latent ă sau compensatorie: fie că persoana însăşi nu conştientizează starea de conflict, fie că o exteriorizaeză în mod involuntar printr-un
comportament derutant (euforie sau hiperactivitate). Indicatorii conflictului intrapsihic: ☺ cognitivi: imaginea Eu-lui este
contradictorie, scade stima de sine, sentimentul de impas psihologic, ezitarea în luarea unei decizii, persoana pune la îndoială veridicitatea motivelor, valorilor şi principiilor după care se ghida anterior; ensiune emoţională, emoţii negative acute; ☺ afectivi: t ensiune ☺ comportamentali: scade calitatea şi intensitatea activit ăţii, scade satisfacţia în muncă, comunicarea este afectată de emoţii negative; ☺ indicatori integrali: tulburarea mecanismului de adaptare şi intensificarea stresului.
11
Această prelegere este o completare la textul din cartea Conflictul interpersonal .
1
Cauze externe (atunci cînd este ameninţată satisfacerea unor motive sau relaţii): a) lupta cu natura b) spirala motivelor (după satisfacerea unor motive apar altele care se cer satisf ăcute) c) via ţ a socială (aceasta impune reprimarea sau reducerea unor motive). Condiţiile externe duc la conflicte interne numai cînd există şi condiţiile interne. Cauze interne: a) contradic ţ ii între structurile personalităţii (între motive şi atitudini, posibilităţi şi aspiraţii); b) frustrarea datorat ă subiectivit ăţ ii imposibilit ăţ ii de a rezolva conflictul. Omul consideră că nu este în stare să schimbe acele condiţii obiective care au provocat apariţia conflictului. Conflictele psihologice se rezolvă dacă omul reuşeşte să-şi schimbe atitudinea faţă de situaţia obiectivă şi să găsească noi forme de acţiune. Consecinţele conflictului intrapsihic: constructive - structurile implicate •
•
în conflict se dezvoltă, are loc o armonizare a vieţii
personale, prin: o îmbogăţirea vieţii psihice (de ex se formează noi atitudini, omul cunoaşte noi tr ăiri emoţionale, se dezvoltă conştiinţa de sine) o trecerea la un nou nivel de funcţionare dezvoltarea sentimentelor morale o perceperea de sine ca personalitate devina mai hotărîtă, cu comportament şi orientare o stabilă o conflictul contribuie la formarea unei autoaprecieri adecvate. distructive – dezintegrarea personalităţii, transformarea conflictului într-o criză existenţială permanentă, dezvoltarea unor reacţii nevrotice: o scăderea eficeinţei activităţii o stagnarea dezvoltării personalităţii o neîncrederea în forţele proprii o stabilizarea unui complex de inferioritate o deteriorarea relaţiilor interpersonale (datorită creşterii agresivităţii, iritabilit ăţii şi anxietăţii) nevroza. o 2. Teorii explicative pentru conflictul intrapsihic
2.1. Clasificarea teoriilor,
după criteriul legăturii cu mediul extern (cu excepţia concepţiilor
eclectice): - concep ţ iile psihodinamice /intrapsihice, psihanalitice, care se bazează pe principiile biopsihologie ale individului (S. Freud, C. Jung, A. Adler, E. Fromm, Karen Horney). - Abordarea situa ţ ională , behaviorist ă , care interprtează conflictul ca pe o reacţie la confluenţa unor împrejurări externe (B.F. Skinner şi neobehavioriştii N. Miller şi D. Dollard). - Abordarea cognitivist ă , care consideră conflictul ca pe un fenomen de cunoaştere (L. Festinger, K. Lewin).
2
2.2. Modele /teorii Sunt menţionate aici teoriile explicative ale autorilor Freud, Adler, Jung, Fromm, Erickson, Lewin, dar şi psihoterapiile existenţialiste. Sigmund Freud
Trei explicaţii ale conflictelor potenţiale: 1. Explicaţia psihodinamică: lupta dintre două pulsiuni contradictorii, care poate produce conflictul, manifestat prin nevroză: a. Eros (instincul sexual, al vieţii şi autoconservării) b. Thanatos (instincutl morţii, agresivităţii, distrugerii) Pulsiunile sunt privite atît separat, cît şi în fuziune (sexualitatea poate implica şi un element agresiv, după cum şi sadismul poate implica elementul erotic). 2. Explica ţ ia topică: Contradic ţ iile dintre Supra-Eu şi Sine. Personalitatea este structurată în 3 instanţe psihice: a. Id – supusă principiului plăcerii, sediul pulsiunilor înnăscute şi al dorinţelor refulate. Id-ul este iraţional. b. Ego – bazată pe principiul realităţii, controlează accesul dorinţelor în conştinţă şi în conportament, ajustînd astfel trebuinţele instictuale la cerinţele realităţii. c. Super-Ego – moralitatea, regulile (părinţilor şi societăţii) şi autoritatea. Se formează ultima. 3. Explicaţia economică: forţa, cantitatea pulsiunilor vs. forţa Eului. Dacă eul eşuează în rezolvarea conflictelor, intră în acţiune mecanismele de apărare, cel mai important fiind sublimarea (devierea energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive către activităţi valorizate social). Refularea poate duce la nevroză. Adolf Adler Cauză: Complexul de inferioritate, vulnerabilitate, neîncredere în sine, produs în primii 5 ani de viaţă faţă de părinţii puternici şi capabili influenţează comportamentul şi gîndirea adultului – apare fenomenul conpensării sau supracompensării, responsabile pentru realizările deosebite (de
ex. la Demostene). Rezolvarea conflictului, prin două căi:
-
dezvoltarea „sentimentului social”, interes social care se manifestă printr-o muncă interesantă, relaţii sociale mulţumitoare etc. stimularea aptitudinilor, pentru atingerea superiorităţii. Karl Jung Persona („socială”, măştile relaţionării) şi personalitatea autentică. Apare conflictul între aşteptările noastre şi ceea ce primim de la alţii. Orientarea dominantă a personalităţii, introversiunea vs. extraversiunea (extravertitul trebuie să-şi ajusteze lumea internă la lumea externă, spre care este el orientat, fapt ce
conduce la conflictele interne). Tipurile psihologice, care se bazează pe 4 funcţii ale personalităţii: gîndirea, percepţia, sentimentul şi intuiţia. Myers şi Briggs au elaborat instrumentul MBTI. După Jung, momentele de conflict interior fac posibilă existenţa vieţii psihice.
3
Erich Fromm
natura dihotomică a omultui, care se manifestă prin problemele lui existenţiale: problema vieţii şi a morţii, limitarea vieţii, marele potenţial al omului şi limitarea actualizării acestuia, nevoia de libertate vs. nevoia de securitate (conflictul fundamental), care activează procese psihice ca: autoritarismul, sadismul, conformarea automată, alienarea, singurătatea, pierderea sinelui. Cauza:
E. Erickson anterioară de vîrstă,
crizele nerezolvate în etapa persoana trecînd în noua etapă cu complexele celei precedente. A elaborat ideea de stadii de dezvoltare psihosocială a personalit ăţ ii, fiecare presupunînd traversarea unei crize. Cauză:
Kurt Lewin
Trei tipuri de conflicte: 1. echivalent (apropiere apropiere): alegerea între două sau mai multe obiecte la fel de atractive, dar care se exclud recipric. 2. vital (evitare-evitare): ambele obiecte sunt neatractive. 3. ambivalent (apropiere-evitare): alegerea obiectului care este în egală m ăsură atr ăgător şi respingător. Psihoterapiile existenţialiste Cauză: confruntarea individului următorilor factori ai vieţii:
cu problemele existen ţ ei, apărută în timpul reflexiei asupra
moartea duce la conflictul existenţial central: omul con ştientizează faptul că moartea este
inevitabilă , dar dore şte să tr ăiască libertatea – confruntarea dintre necesitatea unei structuri şi lipsa acesteia (individul crede că lumea este organizată, construită după unanumit principiu, plan, dar constată că în realitate el î şi creează propria viaţă, este responsabil de deciziile sale) izolarea existenţială – conflictul între izolarea fiin ţ ei umane, inerent ă şi fundamentală şi nevoia de contacte, securiotate, apartenen ţă. Oricît de apropiaţi am fi de cineva, între noi va exista o prăpastie ce nu poate fi depăşită căutarea sensului vie ţ ii – De ce trăim? Cum s ă trăim? Trebuie să murim? Etc.
Karen Horney propune o teorie „constructivistă”, care susţine că omulrezolvă problema nevrotică. Tendinţe egocentrice primitive conştiinţa prohibitivă. Carenţele educaţiei în familie conduc la insecuritatea /”anxietatea fundamentală. Pattern de sentimente şi comportamente (tendinţe nevrotice): - orientarea spre oameni: docilitate, altruism, dragoste, împăciuire.
-
Orientarea împotriva oamenilor: ostilitate, egoism, agresivitate, conflictogen. Îndepărtarea de oameni – izolat (a. înstrăinarea de sine, de propriile emoţii; b. Trebuinţa de autonomie; c. trebuinţa de intimitate). Conflictul este imaginea idealizată (dominată de o tendinţă nevrotică) şi Eul real.
4
3. Tipuri de conflicte intrapsihice
Cele mai cunoscute: conflictele motivaţionale, conflictele cognitive şi conflictele de rol. Dar mai există şi conflictul moral, complexul inferiorităţii, conflictul de adaptare, conflictul autoapreciarii neadecvate, conflictul nevrotic. -
Conflictul motivaţional este între vreau şi vreau. Conflictul moral – între vreau şi trebuie Conflictul neîndeplinirii dorinţei sau complexul de inferioritate – între vreau şi pot (între dorinţă şi realitatea care împiedică satisfacerea ei) Conflictul de rol – între trebuie şi trebuie (dificultatea realizării mai multor roluri de o singură persoană) Conflcitul de adaptare – între trebuie şi pot (tulburarea procesului de adaptare la mediul înconjurător, în special cel social) Conflictul autoaprecierii neadecvate – între pot şi pot (conflictul între autoapreciere, atractivitate şi posibilităţile reale Conflictul nevrotic – longevitatea oricărui conflict descris mai sus sau totalitatea acestora.
3.1. Conflictele motivaţionale /între scopuri
La baza desf ăşurării lor stă lupta dintre motive, dacă sunt incompatibile sau actualizate concomitent. Conflict între vreau şi vreau (Freud, Horney, Lewin). Psihanaliza propune o teorie a conflictului motivaţional care î şi păstrează relevanţa exclusiv în cadrul reflecţiei psihanalitice. K. Lewin: conflictul este o situaţie în care două forţe de dimensiuni egale acţionează concomitent asupra individului. Trei tipuri de conflicte: echivalent (apropiere-apropiere): alegerea între două sau mai multe obiecte la fel de atractive, dar care se exclud reciproc („Vreau şi una şi alta”). Condiţiile apariţiei acestui conflict: motive incompatibile, actualizate concomitent şi de forţe egale. Rezolvarea: prin apropierea de un obiect acesta devine dominant. vital (evitare-evitare): ambele obiecte sunt neatractive („Alegerea între două rele”). ambivalent (apropiere-evitare): alegerea obiectului care este în egală măsură atr ăgător şi respingător. Conflictul apare doar dacă valenţa pozitivă şi valenţa negativă se află în aceeaşi direcţie (copilul vrea să atingă un căţel de care se teme). •
• •
Principiile conflictelor de apropiere-evitare: gradientul de apropiere: tendinţa de atingere a scopului este cu atît mai mare, cu cît persoana este mai aproape de acesta; gradientul de evitare: tendinţa de evitare a obiectului nedorit este cu atît mai mare, cu cît persoana este mai aproape de acesta; gradientul de evitare este mai puternic decît gradientul de apropiere: la apropierea obiectului, tendinţa de evitare creşte mai puternic decît tendinţa de apropiere: •
•
•
5
•
intensitatea motivului determină intensitatea gradientelor
(atît de evitare, cît şi de
apropiere). Deci: este mai uşor de ales între două motive atractive, decît între două motive neatractive. În realitate, omul alege un motiv atractiv, dar îl regretă pe celălalt. 3.2. Conflictele cognitive
Pot fi intrapersonale sau interpersonale. L. Festinger (1957) – disonan ţ a cognitivă: omul tinde spre armonizarea structurilor psihice cognitive, afective, atitudinale etc. Disonanţa cognitivă se rezolvă prin modificarea cogniţiilor (reprezentărilor) despre fenomene, obiecte, comportamentul propriu. (Ex. oferit de Festinger: fumatul: ştiu că fumez, ştiu că fumatul este dăunător). Cogniţiile sunt procese mentale cu dublă semnificaţie: în realizarea cunoaşterii (procesul de cunoaştere) şi ca efect al procesului: cunoştinţele, informaţiile. Disonanţa cognitivă poate apărea după adoptarea unei decizii, dacă persoana nu este sigură de corectitudinea ei: „am luat o decizie”, în contradicţie cu „nu sunt sigur că este o decizie corectă”. Căi de reducere a disonanţei: ☺ schimbarea atitudinii faţă de o cogniţie (reprezentarea trecutului) ☺ schimbarea unei cogniţii ☺ mărirea componenteor consonante din cadrul cogniţiilor /unei cogniţii („fumez ţigări uşoare, care sunt mai puţin nocive”) ☺ modificare conceptului de Eu, adică revizuirea sistmului de valori pentru includerea ambelor cogniţii într-un sistem mai larg (trec printr-o tragedie emoţională şi fumatul este singurul care mă ajută să-mi menţin controlul emoţional, ştiu că este dăunător, dar acum prioritatea mea este să supravieţuiesc afectiv). 3.3. Conflictele de rol
În procesul de interacţiune fiecare membru al grupului îndeplineşte anumte funcţii, numite roluri. Conţinutul rolului: patternuri acţionale, cunoştinţe, abilităţi, reacţii. Cauza conflictului: Contradicţiile între posibilităţile persoanei şi comportamentul prescris de rol. Tipuri: conflictul intrarol şi conflictul inter-rol. a) conflictul intrarol. Orice rol are subroluri (este un conglomerat de roluri), care se activează succesiv, dar rolul activ este susţinut şi de cele latente în acel moment (clustery effect). Dacă o persoană refuză unul sau mai multe subroluri din cadrul conglomeratului, poate apărea conflictul de rol. De ex., femeia cu rolul de mamă poate accepta infrarolurile de femeie care naşte şi mamă iubitoare, dar poate respinge infrarolurile de mamă doică şi mamă educatoare. Dacă rolul de mamă corespunde sistemului său de valori, femeia se va culpabiliza pentru respingerea celor două infraroluri, ceea ce înseamnă conflict intrapsihic. b) Conflictul inter-rol. Ex.: mplicare şi pasiuni pentru 2-3 activităţi simultane, diferite; rolul profesional-rolul familial.
6
4. Gestiunea conflictului intrapsihic
Există două forme de rezolvare a conflictului intrapsihic: rezolvarea conştientă: - realizarea unei alegeri - diminuarea atractivităţii faţă de obiectul care a provocat problema - modificarea conceptului de sine pentru a obţine o imagine de sine adecvată. rezolvarea inconştientă: sunt folosite mecanismele de apărare Răspunsul la conflict poate avea trei forme de bază: evitarea, lupta şi dialogul. Evitarea poate fi conştientă sau inconştientă. Poate fi emoţională (blocaj - „înlemnire”), fizică (părăsirea locului) fiziologică (leşin). o Evitarea în cadrul unor teorii ale conflictului intrapsihic constă în: o mecanismele de apărare (în psihanaliză) o reinterpretare (în teoriile cognitive) Lupta este orientată spre reprimarea celeilalte părţi. Comunicarea intrapersonală este o comunicare între subpersonalităţile noastre, între părţile eu-lui. Poziţiile implicate în dialog: al meu – străin; central – periferic; dominant – supus; actualizat – de fond. Observaţii generale •
•
•
•
•
•
Sunt mai expuse la conflicte intrapsihice persoanele cu următoarele caracteristici: sensibilitate, susceptibilitate, stimă de sine scăzută sau instabilă, instabilitate în atitudini. Există o interacţiune între conflictele trăite la diferite niveluri ale persoalităţii: conflictul intrapsihic are repercursiuni asupra relaţiilor interpersonale şi invers. Transferul este o ilustrare a interacţiunii între conflictele aflate la diferite niveluri: un conflict intrapsihic este transferat la nivel interpersonal atunci cînd persoana înlocuieşte obiectul conflictului şi î şi alege ca „ţap ispăşitor” pe cineva din apropiere. Ideea subiecţilor multipli care interacţionează în lumea internă a omului se regăseşte la diferiţi autori: o Freud: Id, Ego şi Super-Ego o Eric Berne: stările de părinte, adult şi copil. o K. Jung: la acest autor componentele structurale ale personalităţii formează cîte o mică persoanlitate, astfel încît vorbim de contradicţii şi conflicte ale subpersonalităţilor. Cu excepţia interpretării psihanalitice a conflictului intrapsihic, văzut ca inconştient, toate celelealte explicaţii ale conflictelor intrapersonale se întemeiază pe trăirea de către individ a „luptelor” interne. Toate tipurile de conflict sunt, la bază, intrasubiective.
7
•
Dacă persoana nu face faţă dificultăţilor personale, nereuşind să-şi recapete armonia, atunci ea poate apela la ajutorul psihologului. Există cel puţin două forme de ajutor psihologic, în funcţie de organizarea dialogului constructiv cu sine şi cu alţii: Psihoterapia – individului i se oferă ajutor în dialogul cu sine însuşi o Consilierea psihologică – este un dialog al subiectului cu alte persoane. o
5. Mecanismele de apărare (Defensele) (În ordine alfabetică)
Identificate de S. Freud (Psihonevrozele de apărare), Anna Freud ( Eul şi mecanismele de apărare), Melanie Klein, Kernberg. În DSM IV sunt menţionate 31 defense. Nr. crt.
Defensa
Descriere
1.
Activism
Gestiunea conflictelor psihice sau a situaţiilor traumatice externe prin recurgerea la acţiune, în locul reflecţiei sau al trăirii afective.
2.
„Acting out”
Act impulsiv, agresiv (hetero sau autoagresiv). Este o tensiune psihică ajunsă la apogeu, care se descarcă brusc şi cu un slab control conştient.
3.
Afilierea
Solicitarea ajutorului şi a susţinerii celuilalt /celorlalţi cînd subiectul trece printr-o situaţie generatoare de angoasă.
4.
Comunicarea f ără ocolişuri a gîndurilor şi sentimentelor.
5.
Afirmarea de sine (prin exprimarea sentimentelor) Agresiunea pasivă
6.
Altruismul
Devotament faţă de celălalt, ceea ce-i permite subiectului să iasă dintr-un conflict. Persoana î şi gestionează conflictul dedicîndu-se satisfacerii nevoilor celorlalţi.
7.
Anticiparea
Pe durata unui conflict subiectul î şi imaginează viitorul experimentînd propriile reacţii emoţionale, prevăzînd consecinţe, plănuind răspunsuri sau soluţii.
8.
Ascetismul
Refuzul oricăror plăceri fizice, chiar şi al celor mai inocente, pentru a proteja eul impotriva nevoilor pulsionale, care sunt sursă de angoasă. Cel mai frecvent este ascetismul adolescentului.
9.
Clivajul Klein)
Agresiune indirectă şi necombativă, prin rezistenţă, resentiment sau ostilitate mascate de o faţadă de adeziune aparentă.
(Melanie Eul se scindează pentru a face faţă unei realităţi periculoase. Subiectul domină angoasa prin două reacţii opuse şi simultane, una manifestă şi conştientizată, alta latentă şi inconştientă, cu oscilaţii
8
între ele. O formulă clasică de clivaj este: „Sunt sigur, dar...” , exprimînd cele 2 părţi între care se oscilează. Ex.: un om obi şnuit, so ţ şi tat ă exemplar, muncitor bun, f ăr ă niciun antecedent judiciar sau psihiatric, a strangulat mai multe prostituate în decurs de cîteva luni, după care s-a autodenun ţ at, ca să scape de co şmarurile în care i se ar ătau femeile ucise. A fost arestat imediat, spre marea lui mirare, întrucît nu credea s ă fi săvvîr şit o fapt ă gravă. El avusese caren ţ e familiale infantile şi acum avea probleme conjugale, ceea ce nu justifica cu nimic motiva ţ iile crimelor sale, pe care nici el nu le cuno ştea.
10.
Contrainvestirea
Energie psihică a eului, care se opune descărcării pulsiunii. Freud o discută în contextul refulării.
11.
(De-)negarea
Imediat după formularea unui gînd, dorinţe, sentiment care se constituie în sursă de conflict, subiectul refuză paternitatea asupra lor. Este un mecanism de respingere, parţial inconştient, a conţinuturilor psihice indezirabile pentru eul conştient.
12.
Identificarea
Asimilarea inconştientă, sub efectul plăcerii libidinale şi /sau al angoasei, a unor aspecte, a unei proprietăţi, a unui atribut al celuilalt, care conduce subiectul la o transformare totală sau parţială după modelul celui cu care se identifică. Este mai mult o modalitate de îmbogăţire a eului. „Idolii” adolescentului.
13.
Identificarea cu agresorul
În caz de pericol subiectul se identifică cu agresorul în diferite moduri: - reluînd pe cont propriu agresiunea ca atare - imitînd fizic sau moral persoana agresorului - adoptînd anumite simboluri de putere care-l caracterizează pe agresor Ex.: copiii în rela ţ ia cu părin ţ ii. Ex.: o fetiţă se teme de fantome. Ea traverseaz ă holul întunecos de la intrare şi gesticulează explicîndu-i pe un ton triumfal fr ăţiorului ei: „Nu trebuie decît s ă te joci, pref ăcîndu-te că eşti fantoma care ar putea veni.” Gesticularea echivaleaz ă cu identificarea cu obiectul exterior temut.
14.
Intelectualizarea
Persoana recurge în mod exagerat la abstracţie şi generalizare pentru a controla şi minimiza tr ăirile negative (cineva o numea nevroză de cerebralizare). Este utilizată de persoanele cu o inteligenţă şi cultură peste medie, iar „şoarecii de bibliotecă” sunt cei mai obişnuiţi candidaţi la o existenţă bazată pe intelectualizare. Intelectualizarea este mai puternică în adolescenţă, activată de intensitatea ieşită din comun a pulsiunilor. Ex.: persoanele care suferă de o boală letală devin preocupate exclusiv de aspectele statistice ale bolii, pentru a ignora propriile aspecte emo ţionale.
15.
Introiecţia
Includere fantasmatică a obiectului sau a unei p ărţi a acestuia, în scopul înţelegerii acestuia. Este un mecanism de îmbogăţire a eului. Cînd eul recepţionează stimuli din exterior, el îi adoptă şi şi-i
9
asumă, spre deosebire de proiecţie, cînd îi exclude. 16.
Izolarea
Are două aspecte: a) eliminarea afectului legat de o reprezentare conflictuală (amintire, idee, gînd) b) separarea artificială între două idei sau două comportamente care în realitate sunt legate, relaţia lor neputînd fi recunoscută de subiect decît angoasantă.
17.
Înlăturarea
Încercarea de a respinge în afara cîmpului conştiinţei unele probleme, sentimente sau experienţe angoasante.
18.
Întoarcerea către propria persoană
Orientarea spre sine a propriei agresivităţi. Este apropiată de masochismul moral (Freud) sau mental. Mecanismul este asociat de obicei cu sentimente de culpabilitate, nevoie de pedepsire, tentative de autodistrugere.
19.
Omnipotenţa
Răspuns la conflictele emoţionale şi la factorii de stres interni şi externi, în cursul căruia subiectul simte sau acţionează ca şi cum ar poseda capacităţi sau puteri superioare celor deţinute de alţii. Două variante: sublimarea (subiectul excelează într-un domeniu) şi crearea iluziei că este special, unic, deosebit, mai înzestrat şi mai capabil decît alţii. Este deja un loc comun faptul că orice sentiment de superioritate este o supracompensare a unui sentiment de inferioritate.
20.
Proiecţia
Operaţia prin care subiectul expulzează în lumea exterioară gînduri, afecte sau dorinţe de care nu are ştiinţă sau pe care le refuză în el, atribuindu-le altora, persoane sau lucruri din mediul înconjurător.
21.
Raţionalizarea
Justificare logică, dar artificială, care camuflează, f ără ştirea celui care o utilizează, adevăratele motive ale unor judecăţi, conduite şi sentimente, întrucît recunoaşterea lor ar fi anxiogenă. Aronson: „Omul nu este un animal care raţionează, ci unul care raţionalizează”, ascunde şi deformează adevărul. A nu confunda orice explicaţie cu o raţionalizare.
22.
Refugiul în reverie
Este o formă de escapism psihologic, în care subiectul încearcă să compenseze o realitate nesatisf ăcătoare. Eul se lasă în voia principiului plăcerii.
23.
Refuzul realităţii
Refuză realitatea unei percepţii resimţite ca dureroasă pentru eu.
24.
Regresia
O revenire la moduri de expresie anterioare gîndirii. Transformarea gîndurilor în imagini, în vis, este o regresie la stadiul de materie primă. 10
25.
Retragerea apatică
Un mod de protecţie în faţa unei experienţe dureroase, manifestată prin detaşare compusă din indiferenţă afectivă, limitarea relaţiilor sociale şi supunerea pasivă în faţa evenimentelor.
26.
Sublimarea
Orientare a unei pulsiuni sexuale sau agresive înspre activităţi valorizate social (artistice, intelectuale, morale).
27.
Umorul
Prezentarea unei situaţii trăite ca traumatizante astfel încît să fie reliefate aspectele ei plăcute, ironice, insolite. La Freud doar umorul aplicat sieşi este defensă.
11
