Pedagogie prescolara 5. Colaborarea gradinitei cu ceilalti factori educationali. Pentru fiecare dintre noi, familia a jucat şi joacă un rol foarte important în vieţile noastre. Familia este unicul grup social caracterizat de determinările naturale şi biologice, singurul în care legăturile de dragoste şi consanguinitate capătă o importanţă primordială. .!. "runer considera că, admiţ#nd ca toţi oamenii sunt în esenţa lor umani, această umanitate este data de tipul de copilărie pe care l$au trăit. %. "erge considera familia un fel de cooperativă de sentimente, care îndulceşte pentru fiecare membru, loviturile vieţii, dispers#nd efectele asupra tuturor. Familia este primul grup social &mediul primar de socializare' din care face parte copilul. (ste una din cele mai vec)i forme de comunitate umană, o instituţie stabilă, cu rosturi fundamentale pentru indivizi şi pentru familie &*. +oinea, --'. *ediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai vieţii, se dezvoltă şi se formează pentru viaţa viaţa îl oferă familia. %re rolul central în asigurarea condiţiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiţii ce stau la baza structurării personalităţii personalităţii individului. %pariţia unei persoane micuţe în orice familie, care la început este complet dependentă de adulţi şi iţi inspiră tandreţe aduce cu ea un enorm sens al responsabilităţii, responsabilităţii, privind modul în care să o îngrijeşti şi s$o educi.
Părinţii sunt primii educatori deoarece/ (i sunt primii cu care copilul interacţionează interacţionează constant constant încă din prima zi a vieţii vieţii Familia Familia este model modelul ul pe care care copilul copilul îl imită0 imită0 modul modul de viaţă viaţă al famili familiei ei este princ principal ipalul ul reper reper în viaţă viaţă al copilului, copilului, el este internalizat puternic în anii copilăriei0 Comunicarea intrafamilială influenţează decisiv dezvoltarea psi)ofizică a copilului, formarea personalităţii personalităţii lui. Copiii îşi observă proprii părinţi cum acţionează în rolul de părinţi. (i sunt primele modele pentru modul în care să acţioneze ulterior ca părinţi. 1ezultatele unor cercetări făcute au demonstrat că dezvoltarea copilului este influenţată în proporţie de 23,4 de familie. 6rădiniţei îi revine rolul de partener în relaţiile ei cu familia 7 acest rol derivă din faptul că este un serviciu specializat, cu cadre pregătite pentru realizarea sarcinilor educaţiei copiilor cu v#rste cuprinse între 4$ 82 ani.
Relaţia grădiniţă-familie nu se poate constitui fără asigurarea unei condiţii de bază, fundamentală/ cunoaşterea familiei de către educatoare, a caracteristicilor şi potenţialului ei educativ. (ducatoarea trebuie să cunoască mai multe aspecte ale vieţii de familie, deoarece aceasta o ajută în cunoaşterea şi înţelegerea copiilor cu v#rste cuprinse între 4$82 ani. 6rădiniţa 6rădiniţa nu poate face minuni, iar educaţia dată în aceasta instituţie instituţie nu va avea
rezultate bune, dacă nu se va sprijini şi nu va colabora cu familiile copiilor. 9u putem educa în mod just un copil fără a$l observa atent, fără a$l studia, fără a$i înţelege personalitatea. :n privinţa aceasta ne ajută familia 7 care este o sursă principală de informaţii pentru educatoare, privind/ la relaţiile interpersonale dintre membrii săi, aşteptările privind educaţia copilului, stilul educaţional al părinţilor, autoritatea părinţilor şi metodele educative pe care aceştia le folosesc, valorile promovate, climatul educaţional din familie, responsabilităţile pe care copilul le îndeplineşte în familie etc. Părinţii dau informaţii educatoarei, căci ei îl cunoasc cel mai îndeaproape şi cel mai bine copilul, îi cunosc obiceiurile, ştiu ce îi place şi ce nu îi place, la ce reacţionează mai bine şi mai repede. ;e aceea, educatoarea trebuie să se bucure şi de încrederea copilului, dar şi de a familiei sale. Căldura raporturilor dintre părinţi şi educatoare, încrederea şi respectul reciproc se stabilesc prin sc)imbul de informaţii 7 pentru care trebuie să găsim întotdeauna timpul necesar. %stfel, educatoarea poate ajuta familia în cel mai simplu şi natural mod să urmeze calea justă în raporturile cu copilul său, să prevină îndepărtarea lui sufletească, să înlăture eventuale carenţe educative. Comple
a r#ndul lor, părinţii pot influenta comunitatea, deopotrivă ca indivizi sau ca membri ai unui grup. (i pot contribui la dezvoltarea valorilor comunităţii şi la fi
Modalităţi de cunoaştere a parintilor . Întâlnirile cu părinţii sunt prilejuri pentru a informa părinţii referitor la modul cum se comportă copilul lor
cu ceilalţi copii şi progresele pe care le înregistrează acesta în timpul activităţilor. ?ot la aceste înt#lniri educatoarea află de la părinţi despre problemele pe care aceştia le parcurg şi de cele mai multe ori le oferă soluţii sau le găsesc împreună. %şadar, dialogul dintre educatoare şi părinţi este foarte necesar. ;e ea r#ndul lor părinţii sunt informaţi, de către educatoare, că la grădiniţă copiii beneficiază de un program raţional, ec)ilibrat, altern#nd activităţile comune cu cele opţionale, ce statice cu cele dinamice, timp în care copilul are posibilitatea să asimileze cunoştinţe şi deprinderi noi, şi, în acelaşi timp se destinde. 9u la fel se simte copilul atunci c#nd este obosit de un program prea încărcat. Putem constata că unii părinţi sunt prea indulgenţi cu copilul lor, nu respectă un program zilnic necesar copilului, nu i se cere să respecte normele de
@
comportare civilizată în familie, pe stradă, la teatru, în eucrul acesta face ca acesta să se comporte la fel şi la grădiniţă/ nu salută, perturbă activităţile 7 vorbind neîntrebat, este neast#mpărat, agresiv, foloseşte cuvinte auzite în familie. ;ialogul educatoare$părinte se poate organiza, fie individual prin consultaţii, cu fiecare familie, fie în adunările organizate cu părinţii0 se informează reciproc, ceea ce contribuie at#t la buna desfăşurare a procesului educaţional din grădiniţă, cat şi la o buna educaţie în familie.
Dialogul deschis bazat pe încrederea reciprocă cere timp pentru a fi clădit . Anii părinţi, care au avut e
!"izitarea grădiniţei de către părinţi! Pentru a ajuta familiile să se simtă binevenite şi în largul lor în sala de clasă e nevoie de mai mult dec#t o simplă notiţă scrisă sau de o invitaţie unică, izolată. (ste bine ca asemenea vizite să se facă periodic, nu numai atunci c#nd au apărut anumite simptome neplăcute în activitatea de învăţare a copilului sau în comportamentul lui. Crearea unei atmosfere de încredere reciprocă, bazată pe comunicare sinceră, necesită respectul reciproc care survine în timp. (
mod prin care aceştia sunt familiarizaţi cu programul grupei, cu conţinutul şi metodele didactice, cu materialele didactice şi mijloacele necesare desfăşurării activităţilor, cu modul de comunicare şi abordare a situaţiilor problematice, cu semnificaţia respectului faţă de copil. 1elaţia părinte$educatoare astfel contribuie la constituirea unor relaţii pozitive între familie$grădiniţă, la o coerenţă a practicilor educaţionale şi a cerinţelor referitoare la copil. %stfel părinţii devin parteneri în educaţie deţin#nd informaţii despre scopul programului educativ la care participă copilul lor, care sunt obiectivele urmărite, cunosc progresele făcute de copil şi cum ar trebui sprijinit acesta şi acasă. ?rebuie să$i ajutăm pe părinţi să ştie mai multe despre ce le este de ajutor copiilor în dezvoltarea lor. Coerenţa şi continuitatea influenţelor educaţionale din grădiniţă şi de acasă asigură o dezvoltare c#t mai sănătoasă a copilului. ;e aceea, primul pas trebuie să$l facem noi, profesioniştii. Părinţii trebuie implicaţi permanent în activitatea grădiniţei prin participarea lor la crearea unui mediu plăcut, a unei baze didactico$materiale satisfăcătoare prin contribuţii personale $ sponsorizări.
$!"izitele periodice la domiciliu! Considerăm că acest lucru este bine să se facă numai cu acordul părinţilor. (le vor fi programate la momentele convenabile acesteia şi$i oferă educatoarei posibilitatea de a cunoaşte familia şi copilul în mediul lor propriu. Familia va fi încurajată să viziteze la r#ndu$i sala de grupă în orice 4
moment. Copiii vor fi at#t de înc#ntaţi de ideea că educatoarea lor îi vizitează, înc#t trebuie să vă planificaţi dinainte timpul special pentru ceea ce vor dori ei să vă arate. Participarea părinţilor la e%cursii& #izite& serbări& ani#ersări. Părinţii por fi implicaţi nu doar in organizarea acestor eveniment, dar pot veni şi cu sugestii, propuneri de teme, de activităţi. %ceste evenimente sunt prilejuri de a asigura o cît mai mare coerenţă între valorile şi practicile educaţionale promovate de grădiniţă şi familie. Fără stabilirea unui sistem unitar de cerinţe, colaborarea dintre cei doi factori educaţionali va răm#ne fără rezultatele scontate Colaborarea dintre grădiniţă şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune c#nd este vorba de interesul copilului. 1olul educatoarei este acela de a discuta cu părinţii copiilor, de a stimula comunicarea permanentă cu aceştia, de a informa membrii familiei cu privire la nevoile psi)ice şi motrice ale copiilor, de a$i orienta către cunoaşterea activităţilor din grădiniţă şi sprijinul în desfăşurarea c#t mai eficientă a acestora >a copiii cu v#rste între 4$82 ani este foarte important ca familia şi personalul grădiniţei să comunice liber şi desc)is despre copii şi activităţile lor. 6rădiniţa şi căminul părintesc sunt str#ns legate intre ele şi cu c#t comunicarea între ele este mai eficientă, cu at#t mai mult sprijin pot primi copiii pentru a trece printr$o perioadă educaţională încununată de succes. C#nd educatoarea consideră comunicarea ca fiind indispensabilă pentru succesul copilului, ea devine parte integrantă a activităţilor de zi cu zi.
'cti#ităţi de consiliere a familiei Pentru a$şi e
'cti#ităţi de educaţie parentală Întâlnirile tematice cu părinţii se organizează pentru toţi părinţii. Prin intermediul lor se realizează propaganda pedagogică în r#ndul acestora. 1eferatele, e
Propuneri de teme de dezbatere cu părinţii/ BCriza de împotrivire, BPedepsele. "ătaia, B!ingur în camerăE, B1eguli de politeţe, Bboseala copilului în grădiniţă, BFrica de întuneric, B!ă ştiţi să$i spuneţi 9A,
Programele de educaţie parentală %ceste cursuri s$au născut din ideea că educaţia părinţilor în ceea ce priveşte comunicarea cu copilul este un element esenţial în viaţa de familie şi că în societatea rom#nească contemporană este deosebit de necesară o asemenea intervenţie. Prin informarea şi educarea părinţilor se pot preveni multe conflicte în viaţa de familie, care uneori pot ajunge la situaţii ireversibile. :n urma desfăşurării acestor cursuri, educatoarea primeşte semnale importante despre felul şi calitatea educaţiei din familie, cartier, ideile părinţilor despre aceasta, întrebări cu privire la educaţie, probleme şi situaţii tensionate în familie. ?oate aceste informaţii se notează, iar educatoarea va îmbunătăţi viaţa copilului prin B educarea părinţilor. %ceste cursuri sunt bazate pe un cadru teoretic strict, care nu poate fi pus în aplicare doar din ce este conţinut în materialele oferite &materiale vizuale, broşuri, fişe individuale'. :n plus, se pretinde ca cei ce lucrează cu grupuri de părinţi $ în special cu grupe de părinţi cu situaţii mai dificile $ să fie specialişti, să deţină aptitudini şi profesionalism în folosirea materialelor. Putem sugera părinţilor să reflecteze asupra următoarelor subiecte/ B%cordarea atenţiei, B%precierea , B% spune 9A şi a interzice, B=gnorarea, B!epararea, BPedepsirea,
(iblioteci cu secţie de împrumut rezervă specială de cărţi şi jucării poate fi disponibilă pentru părinţi, pentru ca aceştia să le poată folosi acasă pentru o perioadă de timp. ucăriile pot fi păstrate în C1P. Păstraţi o listă cu semnături sau buletine individuale pentru a ţine evidenţa celor care au împrumutat o jucărie şi evidenţa datei c#nd jucăria trebuie returnată. :n general jucăriile se pot împrumuta pentru două sau trei săptăm#ni. Părinţii trebuie să aibă posibilitatea să împrumute oric#t de des doresc. >ectura cărţilor pentru copii reprezintă momente speciale de tandreţe acasă între părinte şi copil, iar citirea frecventă de povesti poate desc)ide gustul pentru literatură pentru întreg restul vieţii copilului. Pentru împrumutul cărţilor se pot folosi, la fel, liste de evidenţă cu semnături. :ncăperea destinată familiei ar putea conţine şi cărţi de specialitate despre dezvoltarea copilului şi despre educaţia parentală. %cestea trebuie să fie la îndem#na părinţilor, care fie le citesc la grădiniţă fie le împrumută. ;acă nu e
Parteneriate cu părinţii Parteneriatele cu familia cooptează părinţii ca parteneri în procesul educativ, îi informează despre valorile promovate în aceste instituţii specializate în educaţia celor mici, form#ndu$i ca beneficiari direcţi ai ac)iziţiilor de ordin educaţional ale propriilor copii. (
Parteneriate cu comunitatea
Copilul vine în contact cu persoane diferite, creşte şi se dezvoltă într$un mediu comunitar variat, necunoscut pentru el. !pecificul cultural, valorile promovate de acest mediu trebuie avute în vedere. ;e aceea este nevoie ca membrii comunităţii să fie antrenaţi în luarea unor decizii, direcţionarea unor activităţi, remedierea unor aspecte negative. Cu sprijinul acestora educatoarea îşi poate manifesta disponibilitatea de colaborare în cele mai diverse domenii
)olaborarea cu primăria %ceasta instituţie se poate implica în activităţi didactice şi de distracţie pentru copii cum ar fi/ $ înotul sau gimnastica0 $ întreţinerea şi reparaţia localurilor de învăţăm#nt0 $ dotarea unităţilor de învăţăm#nt cu mobilier şi alte materiale necesare, ec)ipament informatic. $ finanţarea unor acţiuni colective/ concursuri cu prilejul zilei de =unie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. (a mulţi ani, copilărieG, BArări de %nul 9ou , B;atini şi obiceiuri la rom#ni , B%rtişti în devenire . :n urma acestor acţiuni copiii pot fi răsplătiţi cu dulciuri, jucării, carti, diplome şi altele.
)olaborarea cu şcoala
Parteneriat grădiniţă*şcoală :n cadrul acţiunii de reformare a sistemului de învăţăm#nt şi reaşezare a lui pe baze moderne, se subliniază tot mai intens idea parteneriatelor educaţionale, ce creează oportunităţi de cooperare, consultare, comunicare, conlucrare în vederea atingerii unui scop comun.=n urma consultărilor reciproce, a nevoilor resimţite de ambii parteneri s$a stabilit un acord între unităţile de învăţăm#nt implicate. %cest parteneriat se naşte dintr$o serie de neajunsuri înt#mpinate cum ar fi/ relaţia sporadică dintre şcoală şi grădiniţă, necunoaşterea suficientă a
prevederilor celor două instituţii, neconcordanţa de cerinţe, dezorientarea părinţilor în ce priveşte cerinţele scolii, ne)otăr#rea lor cu privire la înscrierea copiilor la şcoală. Parteneriatul între cele două instituţii de învăţăm#nt, urmăreşte găsirea celor mai eficiente căi pentru a asigura adaptarea copiilor cu v#rst între 4$82 ani la noua etapa din viaţa lor, şcoala, după cum vizează şi îmbunătăţirea pregătirii profesionale a cadrelor didactice prin activităţi organizate în şcoală şi grădiniţă, valorific#nd cunoştinţele, e
)olaborarea cu biserica face ca aceasta să promoveze valorile moral$religioase care sunt un punct de reper
important în educaţia morală si comunitară a copilului. (
)olaborarea cu poliţia
%jută în educaţia preventivă şi cultivarea comportamentelor prosociale. (a drum mici pietoniG ş.a.
)olaborarea cu instituţii sanitare& care constituie un partener necesar în creşterea şi dezvoltarea tuturor
membrilor comunităţii şi la care familia face cel mai des apel. (
)olaborarea cu asociaţiile nongu#ernamentale& ca formă de participare la viaţa societăţii şi de promovare a voluntariatului şi a activităţii în favoarea rezolvării problemelor sociale.
)olaborarea cu parteneri pri#aţi care pot sprijini material unităţile de învăţăm#nt şi anumiţi copii
&ajutoare'. ?rebuie încurajate acţiunile de voluntariat, ţin#ndu$se seama de corespondenţa dintre competenţele personale şi activităţile prestate0 orice contribuţie va fi negociată şi contractualizată prin precizarea rolului, a limitelor de competenţă, precum şi a obligaţiilor celor două părţi.
)olaborarea cu mass-media ca sprijin al programelor educative, promovare a ideilor noi, inovaţiilor şi
reformei, dar şi a unor percepţii, imagini şi idei în sensul valorilor educaţiei.
+ferta educaţională a grădiniţei unde se cuprind date de bază privind programul educativ şi administrativ,
obiectivele generale şi particulare urmărite, personalul didactic şi nedidactic, fotografii cu aspecte de la activităţile din grădiniţă, inclusiv cu cele la care iau parte şi părinţii sau reprezentanţi ai comunităţii, dacă e
)olaborarea cu cabinetele de asistenţă psihopedagogică
Consilierea are la bază unitatea triadică familie$grădiniţă$copil, urmărind o educaţie eficientă şi o dezvoltare optimă a personalităţii copilului prin armonizarea celor trei termeni ai relaţiei triadice. 2
:n procesul de consiliere se încearcă provocarea unei sc)imbări voluntare în atitudinile şi comportamentul celui consiliat. !trategiile utilizate în acest sens depind at#t de scopurile clientului, c#t şi de orientarea teoretică a consilierului. !copul fundamental al consilierii şcolare este sprijinirea clientului &copil, părinte, cadru didactic' pentru ca acesta să fie capabil să se ajute singur, să se înţeleagă at#t pe sine însuşi, c#t şi realitatea înconjurătoare. Principalele componente ale acestei forme de sprijin reprezintă/ . )onsilierea educati#ă a familiei sau consilierea familială care se referă la un set de acţiuni preventive şi directe de sprijinire a membrilor familiei în îndeplinirea rolului acestora în creşterea, îngrijirea şi educarea adecvată a copiilor lor. @. ,ducaţia familiei şi educaţia părinţilor se adresează în principal părinţilor şi prevede întărirea rolurilor acestora în acţiuni în favoarea educaţiei şi păstrării coeziunii familiei0 are şi un caracter preventiv, fiind constituită din elemente de educaţie aplicate individului încă din copilărie în vederea devenirii unui bun partener de cuplu şi bun părinte. (a se deosebeşte de consilierea cuplului, care se referă la păstrarea relaţiilor maritale şi rezolvarea diferitelor situaţii de criză între părinţi. Consilierea familiei şi consilierea parentală se adresează familiilor cu copii. Preocupările vizează constituirea unor deprinderi, atitudini, capacităţi şi competenţe parentale şi familiale. !unt acţiuni proiectate profesional, realizate de specialişti &consilieri psi)opedagogi, consilieri educaţionali, sau psi)opedagogi educaţionali' care îşi propun să sprijine familia. Construirea unui parteneriat educativ în comunitatea în care creşte, se dezvoltă şi este educat copilul constituie o cerinţă a educaţiei de azi. !e recunoaşte faptul că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi realizate dec#t în comunitatea de opţiune dintre mediile responsabile/ familie$grădiniţă$comunitate$ colaborarea familie$grădiniţă$comunitate este benefică şi cu rezultate deosebite at#t pentru implicarea părinţilor dar şi pentru membrii comunităţii care îşi dau silinţa să se integreze în atmosfera grădiniţei şi să se împrietenească cu copiii. "eneficiarii parteneriatelor educaţionale/ $ copiii0 părinţii0 cadrele didactice şi profesioniştii în domeniul ocrotirii şi educării copiilor
!)opii cu ),. in gradinita Principiul fundamental al educaţiei incluzive 7 învăţăm#nt pentru toţi, împreună cu toţi 7 constituie un deziderat, dar şi o realitate care c#ştigă adepţi şi se materializează în e
B(ducaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, av#nd ca scop e
/ntegrarea copiilor cu cerinţe speciale în programul grădiniţei este facilitată de realizarea parteneriatului între părinţi şi grădiniţă. Părinţii pot fi parteneri la educaţie pentru că ei deţin mai multe informaţii despre copiii lor. :n mod special, relaţia grădiniţei cu părinţii copiilor cu C(! este nu numai benefică, ci şi necesară, ea furniz#nd informaţii privind specificul dizabilităţii copilului, precum şi informaţii privind tot ceea ce p#nă în momentul includerii în învăţăm#ntul de masă a copilului a constituit conte
K părinţi aflaţi în situaţii critice ce influenţează e
crescut pentru creşterea şi dezvoltarea copiilor/ divorţaţi, bolnavi cronici, părinţi vitregi, şomeri aflaţi în pragul sărăciei0 părinţi săraci, părinţi adoptivi, părinţi singuri8familii monoparentale0 K părinţii copiilor cu cerinţe educative speciale &deficienţe, )andicapuri, tulburări şi dificultăţi specifice, copiii
cu performanţe superioare şi supradotati'K K părinţii copiilor care înt#mpină dificultăţi de adaptare şcolară
respectiv/ $ dificultăţi şi tulburări de învăţare, atenţie, maturizare etc0 $ tulburări de comportament0 $ eşec şcolar. K părinţii în situaţii normale, dar care/
$ temporar au nevoie de sprijin0 $ resimt nevoia unei informări periodice0 $ au nevoie de perfecţionarea practicilor şi sc)imbarea percepţiilor despre educaţie în general şi despre copilul lor în special. *unca în parteneriat este şi în a#anta1ul copilului şi în interesul acestuia/ K permite o organizare mai bună a întregului demers educativ$recuperator0
Kcolaborarea şi comunicarea permanentă între partenerii adulţi constituie un model de comportament şi pentru
copii0 Kdin punct de vedere afectiv, copiii capătă încredere în ei, îşi dezvoltă autonomia, le apar sentimente de
bucurie şi satisfacţie, simt interesul, afecţiunea, aprecierile adulţilor cu privire la activitatea lor pentru părinţi, pentru cadrele didactice, pentru comunitate. -
(ste clar faptul că pentru a realiza un parteneriat la nivelul intervenţiilor timpurii asupra copiilor trebuie să fie suficiente informaţii la îndem#na părinţilor şi că deciziile trebuie pregătite cu grijă şi împreună.
'#anta1ele promo#ării incluziunii sociale în parteneriatul cu familiile copiilor / Kpentru părinţi2
$ devin mult mai implicaţi în educaţia copiilor lor0 $ stabilesc prietenii şi relaţii de ajutor cu ceilalţi părinţi. Kpentru cadrele didactice/
$ descoperă noi te)nici de învăţare pentru a veni în ajutorul copiilor care înt#mpină dificultăţi. Kpentru comunitate2
$ copiii devin participanţi ai comunităţii şi contribuie la bunul mers al acesteia0 $ ajută la dezvoltarea solidarităţii şi toleranţei comunităţii0 $ avantaje financiare pe termen lung deoarece educarea copiilor în clase integrate costă mai puţin dec#t în şcoli speciale0 $ previne şi reduce problemele sociale ale comunităţii şi societăţii. +ă sugerăm următoarele proiecte ce s$ar putea derula/ B !ă$i cunoaştem pe ceilalţi şi să învăţăm împreună , B ?oţi copiii trebuie să vină la grădiniţă , B Formele de integrare a copiilor cu C.(.!. pot fi următoarele/ clase diferenţiate, integrate în structurile şcolii obişnuite, grupuri de c#te doi$trei copii deficienţi incluşi în clasele obişnuite, integrarea individuală a acestor copii în aceleaşi clase obişnuite. =ntegrarea şcolară e
renunţa la ajutorul societăţii cu instituţiile sale, trăind în familii problemă, care nu se preocupă de bunăstarea copilului. (levii cu C.(.!. au nevoie de un curriculum planificat diferenţiat, de programe de terapie lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de predare$învăţare şi evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor de citire, scriere, calcul, de programe terapeutice pentru tulburări motorii. ;e asemenea vor beneficia de consiliere şcolară şi vocaţională personală şi a familiei. !tilul de predare trebuie să fie c#t mai apropiat de stilul de învăţare pentru ca un volum mai mare de informaţii să fie acumulat în aceeaşi perioadă de timp. %cest lucru este posibil dacă este cunoscut stilul de învăţare al copilului, dacă este facută o evaluare eficientă care ne permite să ştim cum învaţă copilul, dar şi ce si cum este necesar să fie învăţat. Anii elevi au nevoie de o terapie a tulburărilor de vorbire şi de limbaj şi de psi)oterapie individuală şi de grup pentru sprijinirea integrării pe plan social.putem afirma că profesorul poate folosi în procesul de predare$ învăţare, evaluare diverse strategii şi intervenţii utile/ Crearea unui climat afectiv$pozitiv0♣ !timularea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare0 ♣ :ncurajarea sprijinului şi cooperării din partea colegilor, formarea unei atitudini pozitive a colegilor0 ♣ :ncurajarea independenţei, creşterea autonomiei personale0 ♣ :ncurajarea eforturilor0 ♣ !prijin, încurajare şi apreciere pozitivă în realizarea sarcinilor şcolare, fără a crea dependenţă0♣ Folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, încurajări, întărirea pozitivă, astfel înc#t să fie încurajat şi evidenţiat cel mai mic progres0 ♣ Crearea unui climat afectiv, confortabil0 ♣ Centrarea învăţarii pe activitatea practică0 ♣ !arcini împărţite în etape mai mici, realizabile0♣ Folosirea învăţării afective0 ♣ %daptarea metodelor şi mijloacelor de învăţare, evaluare0 ♣ !prijinirea elevului să devină membru al unui grup0 ♣ rganizarea unor activităţi de grup care să stimuleze comunicarea şi relaţionarea interpersonală &jocuri, e
%şezarea în prima bancă a elevilor cu deficienţe de vedere, îmbunătaţirea calităţii iluminării, adecvarea materialelor didactice0♣ Poziţia profesorului să fie astfel ca fiecare elev să$l poată vedea, iar în dialogul profesor$elev profesorul să vorbească numai st#nd numai cu faţa spre elevi0 ♣ !tabilirea foarte clară a regulilor şi consecinţelor nerespectării lor în clasă şi aplicarea lor constantă0 ♣ %şezarea copiilor cu )iperactivitate şi deficit de atenţie în primele banci, astfel înc#t să nu le distragă atenţia restul colectivului şi să fie aşezat în apropierea elevilor care sunt acceptaţi de colectiv ca modele pozitive0 ♣ :ncurajarea oricărei tentative de comunicare, indiferent de natura ei0 ♣ Profesorul să fie ferm, consecvent, să folosească înţelegerea şi calmul ca modalitate de stingere a manifestării agresive a elevului0♣ !ă fie comentată acţiunea elevului şi nu personalitatea lui0♣ Profesorul să aprecieze limita de suportabilitate a elevului &să nu$l jignească sau umilească'0 ♣ Profesorul să folosească o mimică binevoitoare şi o atitudine desc)isă &să nu încrucişeze braţele şi să nu încrunte privirea'0 ♣ rice activitate să fie bine planificată, organizată şi structurată0♣ Profesorul să dea dovadă de consecvenţă şi corectitudine în evaluare0 ♣ %bordarea incluzivă susţine că scolile au responsabilitatea de a$i ajuta pe elevi să depaşească barierele din calea învaţării şi că cei mai buni profesori sunt aceia care au abilităţile necesare pentru a$i ajuta pe elevi să reuşeasca acest lucru. Pentru aceasta şcoala trebuie să dispună de strategii funcţionale pentru a aborda măsuri practice care să faciliteze îndepărtarea barierelor cu care se confruntă elevii în calea participării lor la educaţie. Putem stabili de asemenea relaţii de colaborare cu autoritaţile locale, părinţii şi reprezentanţii comunităţii. Poate fi dezvoltat un mediu afectiv pozitiv în care elevii să poată discuta cu lejeritate despre dificultăţile pe care le pot înt#lni şi să aiba curaj să ceară ajutor. :ntr$o abordare incluzivă toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importanţi, fiecăruia să îi fie valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este capabil să realizeze ceva bun.
@