CHAKRA1
1. Muladhara Muladhara Chakra Chakra - situat la baza coloanei vertebrale, in zona perineului, intre anus si sex. Simbolizeaza constiinta obiectiva, priza asupra existentei concrete, terestre. La nivel psihic controleaza vointa de a supravietui, instinctul de conservare, starea de siguranta launtrica, dorinta de acumulari materiale, alegerea profesiei. Guverneaza, in plan fizic, functia de excretie iar zonele corespondente la nivel fizic sunt: anusul, intestinul gros, sistemul muscular si tesutul adipos. MULADHARA, este localizat ă între anus şi sex. Aceasta vibrează cu elementul pămȃnt şi are culoarea roşie. Stabilitatea psiho-fizică este sentimentul de referinţă a acestei chakre. Vibrȃnd cu elementul pămȃnt, vine vorba aşadar de dreptul de a fi aici, de a exista, de a avea grij ă de noi, de a avea posesiuni, iar cȃnd chakra e închis ă sau afectată, intervine teama, depresia, neîncrederea în viitor. Prima chakra are legătură cu oasele, labele picioarelor şi intestinul gros. Simţ ul ul corespondent este mirosul, iar dacă acest simţ nu nu este bine dezvoltat, este semn că această chakră nu funcţ ioneaz ionează bine. Ȋ n cazul în care chakra Muladhara se află în dezechilibru, pot apărea diferite manifestări neplăcute, cum ar fi: - dureri în zona sacrală - tulburări ale circulaţ iei iei venoase în zona anusului - creşterea corpului în greutate - tulburări de miros - stare de nesiguran ţă - comportament violent datorită lipsei de siguran ţă - stare de somnolenţă nejustificată – stare de mȃnie - dezordine în gȃndire - imposibilitatea obţ inerii inerii a ceea ce este necesar pentru existentă Starea armonioasa specifica de constiinta a acestui centru de forta este intalnita la fiintele care au invins atasamentul fata de planul terestru al existentei, au un curaj extraordinar si nu se mai tem de moarte (nu e cazul sinucigasilor, unde aceasta energie e complet dizarmonioasa). -proasta functionare a acestui centru determina incapacitatea de a mentine stabilitate materiala,nivelul de traisi determina realizarea actiunilor impuse de frica. Exteriorizeaza efectele si traumele din copilarie legate de parinti. Se deschide brusc in situatii de criza si duce la instabilitate emotionala temporara.Blocarea determina ca persoanele sa fie rupte de realitate, aeriene, sa sufere de obezitate,hemoroizi,constipatie sau sciatica si determina un nivel scazut al imunitatii.Inchiderea ei completa duce la impotenta si sterilitate. Blocarea acestei chakre face ca persoana s ă fie ruptă de realitate (cu capul în nori...) dar apar şi tulburări manifestate fizic: sciatică, hemoroizi, mâncărimi anale, constipaţ ie, ie, obezitate. Este chakra prin care este atacat aspectul fizic al unui om, cu precădere al unei femei, modalitatea prin care ea este aruncată în latura neplăcutului, a hidoşeniei. Mecanismul de scurgere a 1
energiei negative fiind blocat (ca şi în cazul constipaţ iei, iei, care face ca toxinele să fie recirculate) duce la „umflarea” „ţ intei” intei” rapidă, „parcă umflată cu pompa”. Acea energie care normal trebuie dusă la „coşul de reciclare a energiilor” fiind stocată la nivelul chakrelor inferioare, materiale, situate în abdomen, dau prima senzaţ ie, ie, de umflare a abdomenului, caci poate c ă nu este nimic mai neplăcut decât să vezi un om cu o burtă care iese la 20-30 cm în faţ a corpului. Umflarea se produce iniţ ial ial prin balonare, ca apoi, repede, s ă se acumuleze orice, absolut orice, chiar şi apa, chiar şi prin dizolvarea muşchilor, într-un strat de grăsime... neuniform. Tot datorită blocării acestei chakre apar efecte şi pe planurile sociale: imposibilitatea de a men ţ ine ine o slujbă sau un nivel de trai şi determină realizarea de acţ iuni iuni impuse de frică; exteriorizează efectele problemelor nerezolvate cu p ărinţ iiii în perioada adolescen ţ ei ei şi copilăriei. O coardă aruncată pe această chakră este traductibilă prin „Am nevoie de ceea ce eşti tu, pentru a supravieţ ui”, ui”, cu efect de parazitare, sau „Mergi pe drumul pe care ţ i-l i-l fac eu”. Este necesar a se spune c ă o coardă aruncată pe chakra 1 la bărbat se traduce prin „Poţ i,i, numai când, cum, cu cine vreau eu”. Chakra 1 fiind şi coordonatoare a erecţ iei iei (în această zonă este localizat un muşchi care controlează erecţ ia ia şi ejacularea la bărbat) se poate controla potenţ a unui bărbat dar şi ejacularea (lipsa acesteia, imposibilitatea de a se putea ajunge la acel moment dar şi ejacularea spontană care, într-un mod curios poate să apară în situaţ iiii deloc obişnuite: când cazul este dependent de anumite condiţ ii, ii, în speţă doar o singură femeie, atacul asupra chakrei 1 a femeii este mai mult decât evident, pe latura aceasta trebuind în ţ eleas eleasă şi existenţ a unui atac pe cea de-a doua chakr ă). Care sunt alte efecte unui atac asupra acestei chakre? -lipsa vitalităţ ii, ii, stabilităţ ii, ii, curajului, senzaţ iei iei de securitate, de siguranţă: a nu fi cu picioarele pe pământ, la propriu, creează o stare de instabilitate. Chiar şi privind către o frunză ridicată de la pământ: pe sol este mult mai stabil ă, mai greu de mişcat de adierea vântului, fa ţă de cazul în care plute şte. Astfel se simte şi este şi omul. Neîmpământat, nu are cum s ă ştie unde calcă şi de calcă de o va face unde este bine sau unde este r ău. Va oscila pentru că nu este stabil dar şi datorită faptului că n-are nici un fel de siguranţă. Oriunde ar fi, în orice situaţ ie ie s-ar afla senzaţ ia ia de mlaştină sub tălpi îi este mult mai aproape, indiferent ce vede în jur, la toţ i ceilalţ i,i, lipsindu-i, cu totul, stabilitatea psihică. Astfel va prefera să dea înapoi, acolo unde „cândva” a simţ itit că a fost bine. O formă de curaj propriu, curajul întoarcerii, care însă nu are de-a face cu adevăratul curaj căci, acolo unde se întoarce, de cumva au existat probleme, nu le rezolvă, ci le acceptă în tăcere... mecanism care declanşează procelese fizice men ţ ionate ionate mai sus (constipaţ ie, ie, obezitate). O asemenea stare induce o lipsă de vitalitate pentru că omul este lăsat „fără suflare”, mişcările îi sunt îngreunate, transpiraţ ia ia este ceva frecvent; lipsa vital ătăţ iiii duce şi la scăderea dorinşei de a trăi, la modul propriu şi la modul figurat, acela de a avea trăiri, sentimente. Lipsa stabilităţ iiii psihice îl face, de multe ori, să spună „Eu sunt nebun”, „Eu o să ajung la nebuni”, „Eu abia aştept să mor”... şi multe alte exprimări ce nu au o legătură cu realitatea. -lipsa realismului, individualismul, impulsivitatea şi obsesivitatea crescute : lipsa referinţ ei, ei, aşa se poate traduce ruperea legăturii dintre om şi pământ. Ori tocmai lipsa acestei referinţ e creează lipsa realismului: a merge pe un 2
energiei negative fiind blocat (ca şi în cazul constipaţ iei, iei, care face ca toxinele să fie recirculate) duce la „umflarea” „ţ intei” intei” rapidă, „parcă umflată cu pompa”. Acea energie care normal trebuie dusă la „coşul de reciclare a energiilor” fiind stocată la nivelul chakrelor inferioare, materiale, situate în abdomen, dau prima senzaţ ie, ie, de umflare a abdomenului, caci poate c ă nu este nimic mai neplăcut decât să vezi un om cu o burtă care iese la 20-30 cm în faţ a corpului. Umflarea se produce iniţ ial ial prin balonare, ca apoi, repede, s ă se acumuleze orice, absolut orice, chiar şi apa, chiar şi prin dizolvarea muşchilor, într-un strat de grăsime... neuniform. Tot datorită blocării acestei chakre apar efecte şi pe planurile sociale: imposibilitatea de a men ţ ine ine o slujbă sau un nivel de trai şi determină realizarea de acţ iuni iuni impuse de frică; exteriorizează efectele problemelor nerezolvate cu p ărinţ iiii în perioada adolescen ţ ei ei şi copilăriei. O coardă aruncată pe această chakră este traductibilă prin „Am nevoie de ceea ce eşti tu, pentru a supravieţ ui”, ui”, cu efect de parazitare, sau „Mergi pe drumul pe care ţ i-l i-l fac eu”. Este necesar a se spune c ă o coardă aruncată pe chakra 1 la bărbat se traduce prin „Poţ i,i, numai când, cum, cu cine vreau eu”. Chakra 1 fiind şi coordonatoare a erecţ iei iei (în această zonă este localizat un muşchi care controlează erecţ ia ia şi ejacularea la bărbat) se poate controla potenţ a unui bărbat dar şi ejacularea (lipsa acesteia, imposibilitatea de a se putea ajunge la acel moment dar şi ejacularea spontană care, într-un mod curios poate să apară în situaţ iiii deloc obişnuite: când cazul este dependent de anumite condiţ ii, ii, în speţă doar o singură femeie, atacul asupra chakrei 1 a femeii este mai mult decât evident, pe latura aceasta trebuind în ţ eleas eleasă şi existenţ a unui atac pe cea de-a doua chakr ă). Care sunt alte efecte unui atac asupra acestei chakre? -lipsa vitalităţ ii, ii, stabilităţ ii, ii, curajului, senzaţ iei iei de securitate, de siguranţă: a nu fi cu picioarele pe pământ, la propriu, creează o stare de instabilitate. Chiar şi privind către o frunză ridicată de la pământ: pe sol este mult mai stabil ă, mai greu de mişcat de adierea vântului, fa ţă de cazul în care plute şte. Astfel se simte şi este şi omul. Neîmpământat, nu are cum s ă ştie unde calcă şi de calcă de o va face unde este bine sau unde este r ău. Va oscila pentru că nu este stabil dar şi datorită faptului că n-are nici un fel de siguranţă. Oriunde ar fi, în orice situaţ ie ie s-ar afla senzaţ ia ia de mlaştină sub tălpi îi este mult mai aproape, indiferent ce vede în jur, la toţ i ceilalţ i,i, lipsindu-i, cu totul, stabilitatea psihică. Astfel va prefera să dea înapoi, acolo unde „cândva” a simţ itit că a fost bine. O formă de curaj propriu, curajul întoarcerii, care însă nu are de-a face cu adevăratul curaj căci, acolo unde se întoarce, de cumva au existat probleme, nu le rezolvă, ci le acceptă în tăcere... mecanism care declanşează procelese fizice men ţ ionate ionate mai sus (constipaţ ie, ie, obezitate). O asemenea stare induce o lipsă de vitalitate pentru că omul este lăsat „fără suflare”, mişcările îi sunt îngreunate, transpiraţ ia ia este ceva frecvent; lipsa vital ătăţ iiii duce şi la scăderea dorinşei de a trăi, la modul propriu şi la modul figurat, acela de a avea trăiri, sentimente. Lipsa stabilităţ iiii psihice îl face, de multe ori, să spună „Eu sunt nebun”, „Eu o să ajung la nebuni”, „Eu abia aştept să mor”... şi multe alte exprimări ce nu au o legătură cu realitatea. -lipsa realismului, individualismul, impulsivitatea şi obsesivitatea crescute : lipsa referinţ ei, ei, aşa se poate traduce ruperea legăturii dintre om şi pământ. Ori tocmai lipsa acestei referinţ e creează lipsa realismului: a merge pe un 2
drum pe care nu exist ă marcaje, indicatoare sau borne kilometrice, şi neavând posibilitatea de a măsura cât s-a mers, creează impresia celui de pe drum că mai are mult sau puţ in. in. Nicicum nu poate preciza ceva ce s ă fie credibil. Orice apreciere este ireală şi irealistă. Astfel ajunge şi „ţ inta” inta” care, ruptă fiind de reperul „0” dat de Pământ se poate crede orice şi oriunde. Acest plan subtil, translatat în real dă o imagine numai bună de neluat în seamă, nicidecum conformă cu realitatea: „ţ inta” inta” se poate considera superioară unora (şi n-ar fi cazul!) sau inferioară altora (total ireal!); crede că poate să facă, să realizeze chiar şi imposibilul, dar fapte mici, mărunte, nu este în stare să le ducă la bun sfârşit, mai ales faptele în care viaţ a are rol suprem! Şi pentru că toate merg haotic, „ţ inta” inta” îşi va avea un drum individual, al ei, spune ea, de fapt un drum şi un comportament individualist. Şi nici n-ar putea fi altfel de vreme ce caut ă mereu să dea replică la orice, realismul incert tentând-o să răspundă înainte de a şti ceea ce i se spune, înţ elege elege orice spusă ca fiind împotrivă-i, fuge de tot ceea ce i-ar crea o stare stabilă, pe orice plan (material, social, emoţ ional). ional). S-ar crede mai repede că este o persoană îndreptată spre aventură, dar o aventură care o face să „nimereacă cu oiştea-n gard”. Sunt semne şi caracteristici ale unei impulsivităţ i dorite de „atacator”, desăvârşită de ego-ul „ţ intei”. intei”. Şi, ca să se ajungă la un tablou complet, unele idei pe care le vehiculează „ţ inta”, inta”, şi care i se par a fi reale, realiste, nu sunt decât repetiţ iiii obseive, neargumentate, nejustificare, plăsmuiri, s-ar crede, ale propriei imaginaţ ii. ii. Dar, de fapt este starea creată de „atacator” pentru „înşurubarea” în mental a ideilor pe care i le transmite. Dacă „ţ inta” inta” ar fi realistă şi fără obsesii, n-ar fi greu să se întrebe „de ce mă obsedează ideea aceasta?” sau „ce mi s-a căşunat pe asta?”. De aceea tot ceea ce dore şte atacatorul este ca „ţ inta” inta” să se creadă de-a dreptul ca fiind normală în anormalitate, astfel încât dorinţ a lui să fie realitatea ei! Ce ar mai fi de spus? Lovind această chakră apar probleme fizice la nivelul oaselor, a dinţ ilor ilor şi cartilajelor, a unghiilor. Nu doar că apar probleme interne, dar pot să apară şi probleme aparent nelegate de acestea: ştergerea unghiilor, dacă sunt vopsite, lucr ări dentare care cad, se rup, fracturi etc. Mirosul va avea mult de suferit, informaţ ia ia olfactivă fiind denaturată. Mecanismele din regiunea inferioar ă a corpului (intestine, rect, anus, prostată şi vezică urinară) vor suferi dereglaje şi disfuncţ ii, ii, mai ales pe partea de eliminare a toxinelor din corp Chakra 1 este cea care, dacă nu este reechilibrată, curăţ itită, deblocată, lasă să se acumuleze anxietatea şi angoasele, face ca inflexibilitatea, neadaptabilitatea şi gândirea rigidă să devină predominante, stări care pe plan uman dar şi pe plan spiritual nu doar că nu duc spre mai sus, dar determină decăderea, cu indulgen ţă a se spune că este stagnare. Până la urmă asta înseamnă neîmplinire, neîndeplinirea menirii şi blocarea destinului. Terapia, contracarea şi evitarea acestui tip de atac este în general diferită, de la un caz la alt caz. Exist ă şi reţ ete ete generale, dar greu a se da o „reţ et etă” general valabilă. Singura soluţ ie ie de a găsi rezolvare este cunoa şterea cazului, în întregime! -element -pamant -cromoterapie-inundarea chakrei cu rosu foc -fonoterapie-vocala U in do major 3
-meloterapie-orice fel de muzica ritmata -aromoterapie:cuisoare si cedru -cristaloterapie:agat,granat,coral rosu,rubin,jasp CULOARE- ROSU. ELEMENT- PAMANT. Cristale: GRANAT, OBSIDIAN, JASP ROSU, TURMALINA NEAGRA, CUART FUMURIU, AGAT ROSU, OCHI DE SOIM, CORAL ROSU, RUBIN, ONIX, HEMATIT, OPAL.
CHAKRA2
CHAKRA 2: SWADHISTANA- cunoscuta si sub numele de chakra sacrala, este situata la jumatatea distantei dintre osul pelvian si buric. Este asociata cu sexualitatea si creativitatea. Cand este blocata sau dezechilibrata, simti ca-ti lipseste inspiratia, este posibil sa se manifeste disfunctii sexuale, sterilitate sau disfunctii circulatorii. Cand este echilibrata, simti ca emani energie, atractivitate, esti plin de inspiratie si idei originale. 2. Swaddhisthana Chakra" - are ca zona de proiectie in corpul fizic zona situata deasupra organului sexual si reprezinta constiinta senzuala, erotismul, imaginatia, fiind asociat cu potentialul creator al fiintei. La nivel psihic swaddhistana determina dorinta nestavilita, imaginatia debordanta, halucinatiile, sexualitatea, nevoia de a avea familie. La nivel fizic controleaza asimilarea, procreatia, sistemul limfatic si secretiile menstruale. Persoanele cu nivelul de constiinta centrat predominant in acest centru de forta sunt puternic influentabile, au o imaginatie activa si fertila precum si aptitudinea de verbalizare a perceptiilor (logoree) ceea ce le face pricepute in activitatile de indrumare (profesori, instructori) si vindecare. A doua chakră: SVADHISHTHANA, se află deasupra osului pubis, la jumătatea distanţ ei dintre pubis şi ombilic, puţ in mai sus de prima chakră. Aceasta vibrează cu elementul apă şi este de culoare portocalie. Această chakră se referă în mod direct la dreptul de a simţ ii, de a exprima şi înţ elege emoţ iile, nevoile şi dorinţ ele, iar dacă se află în dezechilibru, apare sentimentul de vinovăţ ie foarte pronunţ at. Chakra este în legătură cu sentimentele şi sexualitatea, atunci cȃnd este deschis ă. Sentimentele curg în mod liber, fără a dovedi emotivitate extrem ă. Dezechilibrul chakrei se poate resimţ ii sub diferite aspecte cum ar fi: - dificultăţ i financiare - lipsă de control în relaţ ie cu alţ i oameni - mȃncat în exces - sentimente de vinovăţ ie - tulburări emoţ ionale - teama de a nu fi abandonat, de a nu fi iubit, de a nu fi agresat de semeni - frica nejustificată faţă de diferite subiecte (apă, întuneric, necunoscut, oameni, aglomeraţ ie, bătrȃneţ e, boală, samd) - probleme cu rinichii, vezica urinară sau prostate - dureri în zona pelviană sau în zona şalelor - plăcere exagerată de a mȃnca - perturbarea funcţ iei de reproducere 4
- agresivitate sexuală (verbală sau fizică) - coportament ostil faţă de sexul opus, dezgust, respingere, samd. Transcenderea conditionarilor ce sunt in legatura cu acest focar energetic inlatura teama de apa, induce imaginatie creatoare geniala, cunoastere intuitiva, control perfect al functiei sexuale si a simturilor. Pasiunea inlantuitoare, mania, atasamentul, orgoliul, gelozia si alte impuritati psihice -coordoneaza gustul,organele de reproducere ,rinichii si lichidele corporale (sange,limfa,urina,sperma,lichide digestive) -este responsabila e integregrare sociala de control si autocontrol,manipulare,senzualitatea.daca este prea deschisa pot fi preluate starile negative de altii.Da incredere in sine. -aceasta chakra este responsabila de 'simtirea' persoanelor din jur fara a le vedea neaparat.Blocarea ei determina Complexe,angoase,Fobii,infectii,vaginism, boli renale si ale vezicii urinare.tot de ea depinde si placerea actului sexual si calitatea relatiilor noastre.Se mai numeste si inima de jos si atunci cand se afla in dezechilibru apar probleme legate si de ban sau de viata emotionala, si in special la femei. Atacul pe aceast ă chakră este şi nu este uşor de descoperit. De multe ori, interpretări psihologice (materialiste, filosofic vorbind) fac să rămână în umbră adevărurile. Realismul şi superrealismul societăţ ii actuale, dă frâu liber interpretării umane, astfel că „ţ intele” admit cu greu existenţ a unui atac la nivelul acestei chakre. Şi cum pe această chakră, de cele mai multe ori, sunt atacate femeile, curentul feminist actual, degenerat, pune piedici serioase, prin modelarea falsă a adevărului, terapiei ce este strict necesară! Funcţ ionarea sa, în deschidere mare, (sau cand în relaţ ionarea persoanei cu această chakră funcţ ionând normal cu o altă persoană la care deschiderea chakrei este mai mică) se manifestă prin tendinţ a de dominare, de control. Trebuie să se distingă clar, de către terapeut, dacă această deschidere este urmarea dorinţ ei proprii (autoatac) sau atac din partea altcuiva. Bărbaţ ii „vânători” au această chakră foarte deschisă, emiţ ând dorinţ a de posesie sexuală, la fel şi femeile care îşi propagă aceeaşi dorinţă. Dacă psihologic, conştient, chiar asta îşi doresc (dau sunt făcuţ i să-şi dorească asta) atunci terapia trebuie, înainte de toate, orientat ă înspre problema respectivă. Dacă însă persoanele respective nu-şi doresc acest lucru, dar realitatea este că emit asemenea „semnale”, chakra trebuie supusă terapiei. Când o altă persoană reclamă din partea partenerului această senzaţ ie sau tentaţ ie, este necesară verificarea acestei deschideri pentru ambii parteneri. Dacă unul dintre ei are chakra sub parametri normali, celalalt fiind „în parametri”, terapia trebuie aplicată tocmai reclamantului. Senzaţ ia reclamată, de dominare sau de control, de obicei este argumentată cu cine ştie ce faptă când, în realitate, faptele nu justifică deloc aceste senza ţ ii. În recepţ ie, această chakră lasă cale liberă preluării de stări şi energii negative de la cei care emit, conştient sau inconştient. Deşi „responsabilităţ ile” guvernate de această chakră au o importanţă foarte mare şi pentru viaţ a personală a fiecărei persoane, aspectele sociale trebuie tratate cu prioritate, nu doar datorită actualei societăţ i ci şi datorită efectelor încrucişate ce se evidenţ iază. În primul rând este de men ţ ionat faptul că această chakră dă înformaţ ii despre apropierea unei persoane. Cu chakra 2 închisă, nu se poate sesiza apropierea cuiva, omul se sperie, uneori chiar dacă vede împrejurul lui alte 5
persoane sau nu va reac ţ iona nici la o apropiere pâna la o distan ţă foarte mică. Nici nu se pune problema de a sesiza intenţ ia acelei persoane. Evident că o asemenea persoană este victimă uşoară a hoţ ilor de buzunare dar şi pe alt plan, comportamentul agresiv cu tentă sexuală al unui „invadator” nu va fi sesizat, având de suferit imaginea social ă. Luând pe rând responsabilit ăţ ile acestei chakre, în cazul unui „atac” manifestările sunt evidente: -neîncredere, dizarmonii, desocializare, reducerea creativit ăţ ii şi sentimentul de lipsă de libertate: sunt manifestări vizibile pe plan social dar şi pe planul grupurilor restrânse, familiei. Motivele „atacului” pot fi din cele mai diverse, de la „punerea la respect” în cazul general pân ă la „domolirea aspectului sexual”, cel mai întâlnit şi cu precădere la femei. De multe ori este o urmare a unei relaţ ii „ce nu place cuiva” şi ideii „cuiva” că nu trebuie repetată pe viitor o asemenea situaţ ie. Din păcate lovitura nu poate ţ inti precis, iar efectele sunt pe un plan mult mai mare, inclusiv acesta, social şi, prin consecinţă, material. „Ţinta” va avea de suferit, în primul rând pe propriul plan, pierzându-şi încrederea în sine, pierderea care, deşi ea nu acceptă ideea, se proiectează în cei din jur care, la rândul lor, vor ajunge să creadă că persoana nu este de încredere, sau, după caz, că persoana nu poate să vadă adevărata situaţ ie şi trebuie ajutată. Către o asemenea persoan ă se vor îndrepta „sf ătuitorii” cu fel de fel de idei şi sfaturi, mai mult sau mai pu ţ in concordante cu structura psihologică şi noesică a persoanei respective. Unii o vor face dezinteresat, alţ ii deloc cinstit. La rândul ei „ţ inta” neavând încredere în sine face în a şa fel încât să „accepte” aceste sfaturi, nu neap ărat să le şi pună în practică (aici intervine îngerul păzitor!), însă, oricum, se lasă înconjurată de asemenea persoane ce au „un scop nobil”. Cuprinsă de neîncredere, armonia internă dar şi cea relaţ ională va intra pe făgaşul oscilaţ iilor, fiind normală, firească, până ce sunt create anumite condiţ ii care aruncă firescul în desuet, stările coborând înspre pasivitate, lascivitate, angoase, fobii, complexe de inferioritate sau o mare implicare, în care complexul de superioritate î şi „arată colţ ii”. Desocializarea este un efect şi direct şi indirect. Efectul direct este acela dat de modificarea câmpului de semnalizare şi control căci, dacă persoana nu este percepută ca „existând” nici nu poate să se mai gandeasc ă cineva la ea. Cineva care doarme mai poate fi chemat, invitat sau rugat spre ceva? Dar cineva mort? Cam aşa este percepută o „ţ intă” lovită în chakra 2, dormind sau moartă. Oricâtă zbatere ar fi viaţ a ei pentru a nu fi trecută pe „linia moartă”, va reuşi extrem de puţ in. Luând în calcul şi scăderea creativităţ ii, ajunge să fie justificată întrebarea “Şi pentru ce?”, cu referire la motivele ce ar face ca „ţ inta” să fie luată în calcul în orice proiect al cuiva. Efectul indirect este dat de acţ iunile „ţ intei” care, dacă rămâne cât de cât în parametrii principiilor noesice, ajunge să se refugieze, să de ascundă de o societate în care vede doar pe cei ce se apropie mult prea mult, f ără să mai vadă pe cei care chiar nu au vină, în schimb sunt puşi „la grămadă” cu ceilalţ i, puţ ini, e adevărat, dar cu un mod de acţ iune foarte pregnant. Lovitura cea mai puternică se dă pe aspectul creativ. Creativitatea este ceea ce-l defineşte pe om, este „cartea de vizită” în relaţ ia cu societatea, cu el însuşi, cu divinitatea. Un om cu o creativitate scăzută sau nulă nu reprezintă pentru nimeni nimic. Locomotiva vieţ ii sociale o reprezintă creativitatea. Exceptând cazul în care o parte a societ ăţ ii exclude un om foarte creativ (şi e 6
vorba despre domenii „de vârf”) doar cei necreativi sunt excluşi, fiind consoderţ i „proşti”. Creativitatea nu e un termen legat de ceva anume, căci tot creaţ ie este şi a spune/a face o glumă originală, şi a crea ceva pe plan material, şi a fi autorul unei opere în cultură ori în ştiinţă. Dar creativitate reprezintă şi procreearea. Şi la femeie şi la bărbat, procreearea este guvernată de această chakră. Chiar şi dacă, sub atac, se poate ajunge la o sarcină, copilul ce se va naşte va fi afectat de problemele dictate de atac, purtând urmele atacului, de obicei prin „semne particulare” sau prin comportament (mai deveme sau mai târziu). Despre semnele din naştere se mai spune popular că sunt „însemnări ale lui Dumnezeu” iar ideea nu este departe de adevăr căci copilul respectiv este n ăscut sub oblăduire divină dar prin acel semn se trag semnale de alarmă, mamei, tatălui sau amândurora[1]. Cei mai atacaţ i pe ideea creativă sunt scriitorii, compozitorii, realizatorii de filme/emisiuni, vîrfurile ştiinţ ei şi tehnologie. Motivele sunt diverse, în general invidie, dar şi pe alte idei, tocmai pentru decăderea „ţ intei”, căci, la vedere fiind, nu poate fi, pe de o parte, executant fidel al cerin ţ elor atacatorului, pe de altă parte se poate „trezi” văzând exemplele din societate, iar pe de altă parte poate fi „trezită” de cineva care pricepe ceea ce i se întâmplă. Mai există şi motivaţ ia spusei „Nu eşti nimic”, „N-ai reuşit nimic”, care, pentru a fi plauzibilă trebuie să fie argumentată de realitatea „ţ intei”. Sentimentul de lipsă de libertate este dat de restrângerea câmpului de control care nu mai sesizează decât persoanele prea apropiate fizic şi care se propagă ca o sufocare, ca o lipsă a spaţ iului de mişcare, vital, de parcă nu-i mai ajunge întregul orizont. Toate acestea sunt similare a ceea ce se simte într-un spaţ iu mic şi închis, adică lipsa de libertate. Şi când se asociaz ă o anumită fobie, sentimentul devine pregnant. Coroborând sentimentul de lipsă de libertate cu ideea de control, viaţ a într-o relaţ ie în care unul dintre parteneri este „ţ intit” are tendinţ a de a se îndrepta spre un dezastru deoarece se repro şează mereu ideea de control şi de pierdere a libertăţ ii, fără suport real. -incertitudinea sentimentelor, emotivitate, modificarea principiilor de intimitate, scăderea senzualităţ ii naturale: apar ca urmare a blocării acestei chakre. Chakra fiind în coresponden ţă cu glandele endocrine ce contribuie la „chimia” relaţ ionării, lipsind sau scăzând hormonii respectivi, exteriorizarea şi externalizarea trăirilor. Altfel spus, sentimentele exista, ele se manifestă prin alte forme, dar „ţ inta” nu-şi poate recunoaşte acest lucru. Senzualitatea, fiind o formă de manifestare a sentimentelor în intimitate, în primul rând, are acelaşi drum cu al acestora. Toate problemele menţ ionate până acum, aşa-zisa lipsă a sentimentelor, neîncrederea, lipsa creativităţ ii, a libertăţ ii, conduc la o creştere a emotivităţ ii, aceasta fiind doar o consecinţă. De fapt neîncrederea în sine e suficient ă să dea frâu liber emoţ iilor, căci lipseşte pozitivismul, speranţ a în a reuşi şi chiar dorinţ a de a reuşi. Lovitura în această chakră declanşează negativitatea. Intimitatea, în naturaleţ ea şi necesitatea ei, este văzută ca ceva abstract. „Ţinta” caută să fugă de orice relaţ ionare intimă, considerând ca fiind mai normal ca aceasta să lipsească. Motivaţ ia pentru care atacatorul conduce „ţ inta” pe acest drum este dat de faptul c ă prin intimitate, prin sexualitate, cele dorite de el pot fi anulate[2]. De aceea nici nu este de mirare c ă „ţ intele” fie bărbaţ i, dar mai ales femei, refuză nonşalant această idee, mascând-o sub ideea „nu mai pot”, „nu pot”! 7
-polaritatea: cea care apare la sfârşitul copilăriei, modificând esenţ ial comportamentul uman, poate fi modificată prin atacarea acestei chakre. Prin modificarea echilibrului firesc al hormonilor masculini şi feminini se poate ca o femeie să fie lipsită de feminitate, adoptând un comportament masculin, inclusiv la modul de a se îmbr ăca sau a se tunde, dar, poate genera şi o menopauză timpurie, creşterea pilozităţ ii, de fapt, la drept vorbind o urâ ţ ire, o defiminizare, o scoatere din destin. Prin similitudine se pot înţ elege şi modificările comportamentului la bărbaţ i. Pot, de asemenea să apară şi tendinţ ele homosexuale ori fuga de sexualitatea normală, refugierea în alte activităţ i, ca justificare a fugii. Ce ar mai fi de spus? Lovind această chakră apar probleme fizice la nivelul oaselor, a dinţ ilor şi cartilajelor, a unghiilor. Nu doar că apar probleme interne, dar pot să apară şi probleme aparent nelegate de acestea: ştergerea unghiilor, dacă sunt vopsite, lucrări dentare care cad, se rup, fracturi etc. Dezechilibrul acestei chakre duce la probleme de bani, de câştig material, dar şi la unele aspecte de violenţă. Corzile ce se arunc ă pe această chakră au o idei de genul „Te doresc”, „Te vreau”, „Trebuie să ţ ii cont de emoţ iile şi sentimentele mele”, mesaje care nu trebuiesc înţ elese ca venind doar dinspre cineva de sex opus. De ce nu ar vrea cineva sa-şi satisfacă ego-ul prin a împotrivi „ţ inta” cuiva care nu place atacatorului, chiar dacă „ţ inta” are alte idei, indiferente sau contrare? „Te vreau” este ideea dominant ă a persoanelor care pun posesivitatea pe primul plan şi gândesc (proiecţ ia psihologică) că o relaţ ionare a „ţ intei” cu altcineva duce implicit spre deposedarea sa şi „punerea în posesie” a acelui altcineva cu „ ţ inta”. Astfel un nefiresc absurd, involutiv, ia locul firescului. Având legătură cu unele organe: uter, organele de reproducere, vezica urinară, rinichii dar şi cu „lichidele” din corpul uman: sângele, limfa, lichidele digestive, urină, spermă etc, acestea pot fi îmboln ăvite ca urmare a unui atac dur sau de lungă durată. Oricum vaginita, bolile renale şi ale vezicii, impotenţ a, cancerul de prostată şi cel de col uterin (dar nu doar acestea) sunt favorizate de atacul pe aceast ă chakră ori de autoblocarea sa. Terapia aceste chakre este multiplă, şi chiar simplă într-un sens. Din punct de vedere al terapeutului este însă complexă, prin ReiKi se pot face anumite tratamente care readuc chakra în echilibru; prin terapia spirituală (preferabil citirea Moliftelor) se face o echilibrare pe fundament psihic şi energetic. Terapia de cuplu ar fi varianta cea mai simplă, condiţ ia fiind ca partenerul „neţ intit” să nu fie vulnerabil şi să se implice cu adevărat. Este o soluţ ie care poate da foarte bune rezultate. A nu se în ţ elege totuşi că e vorba de terapie în cuplu „ad-hoc”. „Ad-hoc”-ul este posibil doar în cazul în care divinitatea, destinul, are prevăzut această posibilitate. Dar câţ i oameni, cu adevărat, ştiu dacă există sau nu aceast ă posibilitate? Un procent de 0.001% poate fi elocvent? Este preferabil să nu se marjeze pe aceast ă idee căci dacă cineva se înşeală, răul poate fi şi mai mare! -element apa -cromoterapie:inundarea chakrei cu oranj -fonoterapie vocala O in re major -meloterapie:muzica populara -aromoterapie:Ylang Ylang,ulm,stejar,verbena -cristaloterapie:carneol Glande/hormoni: sexuale, estrogen, testosteron. 8
ELEMENT- APA. CULOARE- PORTOCALIE. Culoarea complementara este alb-lapte.Cristale: CARNEOL, JASP ROSU, OCHI DE PISICA, SARDONIX, PIATRA LUNII, AVENTURIN.
CHAKRA 3
CHAKRA 3: MANIPURA- numita si chakra plexului solar, este situata sub stern. Este asociata cu puterea personala. Cand este blocata sau dezechilibrata, te simti slabit sau usor descurajat. Esti inclinat sa fii prea critic cu tine insusi sau esti foarte vulnerabil la criticile sau parerile celorlalti, dai semne de nervozitat. Cand este echilibrata, te simti stapan pe propriile abilitati, optimist, increzator si sigur pe tine. 3. Manipura Chakra - zona de proiectie este plexul solar si reprezinta constiinta expansiva, vointa de putere. La nivel psihic controleaza vointa, ego-ul, individualitatea, expansivitatea, puterea, stapanirea de sine (autocontrolul), cristalizarea de sine, inteligenta de integrare. La nivel fizic coordoneaza procesele digestiei si activitatea organelor situate in zona Prin purificarea chakrei manipura se poate creea în primul rȃnd starea de calm şi de linişte interioară, care vă conduce treptat la un autocontrol din ce în ce mai mare. Atunci cȃnd veţ i putea să vă conştientizaţ i forţ a gȃndurilor, veţ i înţ elege cȃt de mult rău v-aţ i făcut gȃndind negativ despre propria voastr ă persoană sau despre altcineva. Prin purificarea chakrei manipura se poate creea în primul rȃnd starea de calm şi de linişte interioară, care vă conduce treptat la un autocontrol din ce în ce mai mare. Atunci cȃnd veţ i putea să vă conştientizaţ i forţ a gȃndurilor, veţ i înţ elege cȃt de mult rău v-aţ i făcut gȃndind negativ despre propria voastr ă persoană sau despre altcineva. Chakra manipura vă poate asigura legătura cu elementul foc, prin intermediul căreia puteţ i să vă purificaţ i corpul, prin arderea impurităţ ilor sau a stresului. Chakra manipura vă poate asigura legătura cu elementul foc, prin intermediul căreia puteţ i să vă purificaţ i corpul, prin arderea impurităţ ilor sau a stresului.abdominala. A treia chakră: MANIPURA, se află în zona plexului solar. Vibrează cu elementul foc şi are culoarea galbenă. Organele pe care le poate influenţ a sunt: ficatul, stomacul, splina, intestinul sub ţ ire, sistemul digestiv. Chakra Manipura poate influen ţ a autocontrolul în diferite situaţ ii, dar în mod deosebit, în situaţ ii limită cȃnd corpul este suprasolicitat. Are legătură cu corpul mental, unde sunt stocate toate g ȃndurile noastre. O funcţ ionare insuficientă a acestei chakre se poate manifesta sub diferite forme, cum ar fi - teamă nejustificată - lipsa de încredere în propriile forţ e - lipsa de autocontrol - lipsa de respect pentru alte persoane sau fa ţă de propria persoană - emotivitate, timiditate - tulburări digestive - gastrită, ulcer gastric şi duodenal - diabet, hipoglicemie 9
- insuficienţă hepato-biliară - artrită - depunerea de strat adipos în partea de mijloc a corpului - scăderea memoriei - digerarea cu dificultate a alimentelor -se afla asezata la aproximativ o palma deasupra ombilicului -este centrul cel mai expus vampirismului energetic deoarece reprezinta protectia. cea mai buna metoda de combaterea acestuia este impreunarea degetelor de la ambele maini sub forma de stea cum puteti vedea in imaginea urmatoare: -coordoneaza simtul vazului ,digestiv si neurovegetativ si producerea insulinei. este totodata responsabila de tonifierea intregului organism.Coordoneaza starea de relaxare a intregului orgganism si asigura capacitatea de concentrare ,claritate in gandire si corespunde deschiderii catre lumina.mai este numita s pompa de energie parapsihologica. Energiile care se manifesta la acest nivel sunt orientate catre a ne ajuta sa intelegem cat mai bine propria noastra individualitate si modul nostru specific de manifestare. In MANIPURA chakra se afla „miezul magnetic al personalitatii”. -Calitati pe care le dobandeste fiinta prin armonizarea, echilibrarea energetica la nivelul MANIPURA chakra : increderea in fortele proprii ( in sine ), afirmarea propriei personalitati ca individualitate bine conturata, capacitatea de a respecta vointa, sentimentele si caracterul altor oameni, capacitatea naturala de a insusi experiente, sentimente, dorinte, recunoscandu-le rolul in dezvoltarea personala si integrandu-le in propria personalitate, hotarare, tenacitate, simtul onoarei, spontaneitate, dinamism launtric dar si manifest, independenta in actiune, buna dispozitie, umor, spirit de aventura, vointa marita, asimilare corecta a hranei – un metabolism bun, un inalt nivel energetic, puterea de a lucra mult fara a obosi repede, capacitatea de a fi un bun lider, generozitate, facilitate de a comunica cu ceilalti. -Partile corpului pe care le influienteaza MANIPURA chakra : sunt coordonate si sustinute functiile sistemului digestiv, stomacul, splina, vezica biliara, sistemul nervos vegetativ, secretia endocrina a pancreasului. -Perturbarile energetice la nivelul celei de a III-a chakre, se manifesta prin : grandomanie, despotism, lipsa de incredere in fortele proprii, orgoliu, vanitate, lipsa de autocontrol, lipsa de respect pentru alte persoane sau propria persoana, scaderea memoriei, supunere excesiva, lasitate, dependenta, nervozitate neputincioasa, incapacitate de a lua decizii, agresivitate, irascibilitate, impulsivitate, preocuparea exacerbata de a controla si de a exercita puterea de dominatie asupra altor persoane, tendinta de a controla lumea launtrica si cea exterioara recurgand la forta si la presiuni, tendinta de a controla situatiile prin hiperactivitate, tendinta de a bloca manifestarea sentimentelor. -Probleme de sanatate care pot sa apara datorita persistentei si accentuarii dezechilibrelor la nivelul celei de a III-a chakre : digerarea cu dificultate a alimentelor, metabolism scazut, anorexie sau bulimie, greata – vomismente, afectiuni ale stomacului si duodenului precum : indigestii, gastrita, gastroenterita, ulcer gastric si duodenal, afectiuni ale pancreasului ca : diabetul, hipoglicemia, pancreatita, afectiuni ale splinei, afectiuni hepato-biliare : hepatita, ciroza, diskinezie biliara, calculi biliari, apendicita, tulburari de 10
vedere : miopie, hipermetropie, astigmatism, glaucom, cataracta, exoftalmie, cheratita, etc. Acceptarea si integrarea corespunzatoare a sentimentelor si dorintelor, precum si a experientei de viata pe care o acumulam, face ca chakra a treia sa ramana lipsita de tensiuni si deschisa, ceea ce lasa lumina sa patrunda tot mai mult in viata noastra, iar lumea noastra sa fie tot mai insorita. Starea generala a dispozitiei noastre depinde in mare masura de cata lumina lasam sa patrunda in noi. Ne simtim luminosi, bucurosi si impliniti launtric atunci cand cea de-a treia chakra este deschisa, insa dispozitia ne este echilibrata si tulbure, daca chakra este blocata sau dereglata. Noi proiectam mereu aceste sentimente asupra mediului inconjurator, astfel ca intreaga viata ni se pare luminoasa sau intunecata. Cantitatea de lumina din noi determina limpezimea parerilor noastre si calitatea observatiilor pe care le facem. Printr-o integrare si o implinire launtrica tot mai perfecta, lumina galbena a intelegerii intelectuale patrunde in cea de-a treia chakra, transformandu- se treptat in lumina aurie a intelepciunii si a plenitudinii. Cu chakra plexului solar noi preluam direct vibratiile altor oameni si reactionam in mod corespunzator la calitatea acestor vibratii. Atunci cand suntem confruntati cu vibratii negative, simtim semnalul unui pericol. Recunoastem acest lucru prin faptul ca chakra a treia se contorsioneaza involuntar, ca un mecanism de alarma. Aceste semnale devin insa inutile atunci cand in noi lumina va fi atat de puternica, incat va radia cu forta spre exterior si ne va inconjura ca o manta protectoare. -dezechilibrele duc la teama, intimidare,lipsa de incredere in sine,teama de responsabilitati,ulcer,diabet,anorexie,hipoglicemie. -cromoterapie -inudarea chakrei cu galben auriu -fonoterapie:O deschis in Mi minor -meloterapie: ritmuri muzicale aprinse,infocate -aromoterapie:lavanda si rozmarin -cristaloterapie:cuart ochi de tigru,chihlimbar,topaz auriu,citrin Dizarmoniile la acest nivel se manifesta printr-o lupta surda pentru puterea personala si recunoasterea drepturilor personale chiar in detrimentul aproapelui. La polul opus, armonia la acest nivel al fiintei inlatura teama de foc, imunitate perfecta, vointa si putere fizica uluitoare. ELEMENT- FOC. CULOARE- GALBEN. Culoarea complementara este auriul. Cristale: CITRIN, OCHI DE TIGRU, CHIHLIMBAR, CALCIT, OCHI DE PISICA, PIATRA SOARELUI
CHAKRA 4
11
CHAKRA 4: ANAHATA - cunoscuta si sub numele de chakra inimii, este localizata exact in dreptul inimii si este asociata cu dragostea si emotiile. Cand este blocata sau dezechilibrata te simti singur sau dezamagit in dragoste, nu manifesti compasiune pentru ceilalti sau sa fii prea sensibil. Cand aceasta chakra este echilibrata, simti ca meriti sa fii iubit si, la randul tau, esti gata sa te indragostesti. Esti gata sa-i ierti pe cei care ti-au gresit candva, iti ierti si tie propriile greseli din trecut si crezi ca totul merge spre bine. 4. Anahata Chakra - se situeaza la nivelul plexului cardiac si simbolizeaza constiinta iubirii si a trairii empatice la unison cu alte fiinte, abnegatia, daruirea. La nivel psihic acest centru de forta inspira fiintei umane dragostea nemarginita pentru ceilalti, compasiune, altruism, euforia emaptizarii cu tot ceea ce focalizeaza afectiunea, daruirea, acceptarea. La nivel fizic controleaza sistemul circulator, sistemul respirator si sistemul imunitar. Prin purificarea chakrei anahata se poate obţ ine un echilibru al energiilor yin şi yang. Atunci cȃnd partea pozitivă şi partea negativă sunt în armonie, se produce o transformare în fiin ţ a respectivă, care conduce la dezvoltarea sentimentului de iubire necondi ţ ionată către toate fiinţ ele, către toate animalele, către toată creaţ ia. Ȋ n această situaţ ie veţ i putea înţ elege diferenţ a dintre dragoste şi iubire. A patra chakră: ANAHATA, este localizată în zona inimii. Are o deosebită importanţă în corp, deoarece fiind situată între cele trei chakre inferioare şi între cele trei chakre superioare, are rolul de a face legătura dintre ele şi de a menţ ine o stare de echilibru. Elementul cu care vibrează este aerul, iar culoarea este verde. Sentimentele pe care chakra le stimulează sunt: - dragostea şi prietenia- iertarea şi acceptarea- compasiunea- grija faţă de semeni- iubirea necondiţ ionată faţă de toate fiinţ ele din univers. Funcţ ionarea insuficientă a acestei chakre poate genera probleme de ordin emoţ ional, cum ar fi: - tristeţ ea- melancolia- amărăciunea- incapacitatea de a dărui iubire propriei persoane sau altora- neputinţ a de a ierta- simţ critic exagerat sau chiar ură Disfuncţ ia chakrei mai poate duce la: - boli cardiovasculare- tulburări de respiraţ ie- astm- alergie- cancer pulmonar - pneumonie- hipertensiune- dureri de spate- cancer mamar Este situata in cventrul pieptului,in dreptul inimii. -Coordoneaza simtul tactil,timusul,zona superioara a spatelui,inima,plamanii, sistemul circulator,pielea si mainile. -determina capacitatea de iubire,increderea in sine ,acceptarea,gelozia,ostilitatea cautarea Adevarului,scade teama de impact si a stresului si asigura armonia si concentrarea -Calitati pe care le dobandeste fiinta avand ANAHATA chakra armonios activata : increderea si respectul fata de ceilalti, capacitatea de a fi compasivi si receptivi fata de sentimentele altora, starea de candoare, pace sufleteasca ( starea profunda de impacare cu sine ), fiinta este inimoasa si afectuoasa, 12
bucurie de viata, armonie si echilibru launtric, blandete, toleranta plina de intelepciune, altruism, stare spontana de bun simt si bunavointa, buna dispozitie constanta, stare de implinire launtrica. -Partile corpului pe care le influienteaza ANAHATA chakra : aceasta chakra coordoneaza si sustine functia aparatului respirator, circulator, imunitar, regleaza totodata functia timusului. Timusul are o activitate maxima in copilarie, urmand ca apoi sa involueze gradat o data cu pierderea spontaneitatii afective si iubirii neconditionate, specifice copiilor sau acelor fiinte capabile sa-si pastreze „ inima de copil”. Mai regleaza si functia glandelor sudoripare si sebacee. -Perturbarile energetice la nivelul chakrei inimii, se manifesta prin : suspiciune, neincredere in ceilalti, incapacitatea de a darui iubire propriei persoane sau altora, incapacitatea de a primi iubire, starea de visare – nerealism, neputinta de a ierta, simt critic exagerat, resentimente – chiar ura, nemultumire – lipsa de recunostinta, tristete, amaraciune, persoana respectiva vorbeste mult si este agitata, dificultate in a ierta si a se ierta pe sine, resentimente. -Probleme de sanatate care pot sa apara datorita persistentei si accentuarii dezechilibrelor la nivelul celei de a IV-a chakre : alergie, astm, anemie, boli cardiovasculare, tulburari de ritm cardiac cum ar fi : palpitatii, aritmii, angina pectorala, probleme cu circulatia sanguina, leucemie, tromboza coronariana, hipertensiune/hipotensiune arteriala, arterioscleroza, tulburari de respiratie ( bronsita, astm, etc), afectiuni ale plamanilor ( pneumonie, emfizem pulmonar, cancer pulmonar), probleme la nivelul sanilor : noduli, chisturi, dureri ale umerilor, dureri in partea de sus a spatelui, boli ale pielii : acnee, eczeme, psoriazis, vitiligo, zona zoster, etc, boli autoimune, afectiuni ale bratelor. -Disfunctiile ei duc la :scaderea poftei de viata,astm, hiper sau hipo tensiune arteriala, boli de inima sau de plamani. -culoare:verde cu roz in centru -Element:aer -Cromoterapie:inundarea chakrei cu verde sau roz -Fonoterapie:Vocala A tonalitatea Fa major -meloterapie:muzica clasica,sacra,canturi gregoriene -Aromoterapie:Trandafir -Cristaloterapie:smarald,jad verde,cuart roz,turmalina roz Natura unei persoane influentata predominant de energia lui Anahata Chakra este linistita, plina de compasiune, detasare si iubire neconditionata. Activarea dizarmonioasa la acest nivel este sursa tuturor problemelor afective ce apar in diverse situatii tragice (divort, deces) fiind perturbata si activitatea timusului. Armonia pe acest centru de forta confera abilitatea fiintei de a stapani dedublarea astrala. Deasemenea, fiinta devine instrumentul iubirii divine cosmice. ELEMENT- AER. CULOARE- VERDE, ROZ. Cristale: CUART ROZ, AVENTURIN, AMAZONIT VERDE, MALACHIT, JAD VERDE, PERIDOT, TURMALINA VERDE, RODONIT, FLUORIT VERDE, SMARALD, UNACHIT, TURMALINA ROZ, RODOCROZIT, KUNZIT
CHAKRA 5
13
CHAKRA 5: VISHUDHA – numita si chakra gatului, se afla la nivelul gatului. Este asociata cu capacitatea de comunicare. Daca este blocata sau dezechilibrata te simti frustrat si incapabil sa te exprimi clar. Este posibil sa vorbesti prea mult si sa-ti fie greu sa-i asculti pe ceilalti. Cand chakra gatului este echilibrata, esti capabil sa-ti comunici atat gandurile, cat si sentimentele – chiar si cele de manie si frustrare – intr-o maniera calma, analitica. Cuvintele rostite si cele scrise te ajuta sa pui bazele unor relatii stabile si sa-ti fixezi scopurile pe care le poti atinge. 5. Vishuddha Chakra - are ca zona de proiectie furculita sternala si simbolizeaza constiinta pura, creativitatea. In plan fizic guverneaza exprimarea, inspiratia in vorbire, magnetismul vocal, elocinta, sesizarea modelelor arhetipale, trezirea intuitiei. La nivel fizic controleaza activitatea corzilor vocale, a sistemului auditiv, a faringelui si esofagului precum si maduva osoasa.Vishuddha Chakra este salasul viselor, simbolul puritatii si favorizeaza intelegerea mesajelor non verbale. Perturbari energetice la acest nivel pot provoca spasmofilia, crize de insomnie, accese depresive. Toate puterile miraculoase (paranormale) sunt legate de activarea si dinamizarea exceptionala a acestui centru si de domeniul celui de-al 5 lea element subtil, eterul (akasha). Meditatia asupra acestui centru de forta are ca efecte: calmul, seninatatea, puritatea, trezirea inspiratiei artistice, capacitatea de a intelege mesajele ascunse ale scrierilor ezoterice si ale viselor. Persoana cu priza de constiinta predominant pe acest nivel energetic este complet detasata de placerile provocate de simturi si intelect si cauta cunoasterea reala dincolo de limitele timpului, conditionarile culturale si ereditare, dincolo de discursivitate. De acest centru este legata ideea de constiinta cosmica. Cel ce stapaneste aceste energii subtile detine cunoasterea trecutului, prezentului si viitorului si controleaza energiile misterioase ale timpului. Prin purificarea chakrei vishudha putem îndepărta pentru totdeauna stările de nemulţ umire interioară faţă de propria persoană sau faţă de alte subiecte. De asemenea, putem s ă ne apropiem mai mult de scopul vieţ ii şi să incercăm să-l căutăm. A cincea chakră: VISHUDDHA, este situată la baza gȃtului. Vibrează cu elementul Akasha, aceasta fiind marea bibliotec ă a universului, unde sunt stocate toate informaţ iile legate de fiinţ ele umane. Părţ ile corpului pe care le influenţ ează sunt umerii şi gȃtul. Funcţ ionarea insuficientă a acestei chakre poate crea dificultăţ i în exprimarea ideilor, sentimentelor, convingerilor, stări interioare contradictorii care pot genera nemulţ umire permanentă. -Se afla la baza gatului,in zona glandei tiroide -coordoneaza auzul,tiroidele si paratiroidele,gatul,ceafa, maxilarele si sistemul limfatic. -exprima bucuria,resentimentele,frustrarea,senzatia de bine,capacitatea de comunicare,asigura inspiratia si ne ajuta sa ne realizam vsele. -reprezinta centrul clar auditiei. -Daca aceasta chakra se inchide nu mai permite descarcarea emotiilor si duce la aparitia exprimarilor organice.Daca acest centru se inchide conduce la introvertire, iar acest tip de persoane sunt mult mai predispuse la boli 14
cardiovasculare si impotenta decat cele extrovertite.Acest camp asigura apptitudinie ptr educatie,actorie,telepatie,iar cand acesta este blocat produce boli ca laringita amigdalita sau hiprtiroidia,timiditatea,tracul,balbaiala sau depresia. Apariţ ia disfuncţ ionalităţ ilor este exteriorizată prin: timiditate, trac, bâlbâială, depresie. Închiderea chakrei nu mai permite descărcarea emoţ iilor, iar prin acumularea acestora se ajunge la apari ţ ia exprimărilor organice. Simultan, se produce introvertirea, fapt care creşte predispoziţ ia persoanelor afectate la boli cardiovasculare şi impotenţă. Succint se poate spune că chakra guvernează din punct de vedere: fizic – probleme precum exprimarea şi comunicarea; emoţ ional – independenţ a; mental – fluenţ a gândurilor; spiritual – siguranţ a. Corzile pe aceast ă chakră sunt de tipul „Trebuie să taci”, „Trebuie să vorbeşti doar ce/cât vreau eu”, care, în funcţ ie de puterea lor pot produce blocaje de comunicare şi dureri în gât. La fel de bine, această coardă poate transmite ideea de„Trebuie să stai doar la locul tău/în banca ta”, blocând expresivitatea şi manifestările persoanei atacate, „ţ intei”. Atacul este totuşi unul rapid perceptibil prin efecte asupra aspectului sau a simţ urilor: simtome de „urechi înfundate” până la dispariţ ii temporare ale auzului, senzaţ ia de „strâns de gât”, usturime pe laringe, farnige sau trahee, falsa sinuzită, dureri la articulaţ iile maxilarelor, umflarea ploapelor, apariţ ia guşii sau reliefarea pregnantă a acesteia, dificultăţ i în articulareşi apariţ ia lapsusului (multiplu), umflarea limbii, dureri în ceafă (partea dreaptă cu un rol – de obicei pe latura manifest ărilor instinctuale, sentimentale, partea stângă cu un alt rol – latura profesională are mult de suferit) ş.a! Prin închiderea sau blocarea acestei chakre efectele ce apar sunt: -scăderea puterii de comunicare, incoerenţ e, greutate în a vorbi, scăderea atenţ iei conversaţ ionale: toate aceste efecte au în ele o singur ă dorinţă, ce nu poate fi pusă pe seama cuiva care se gânde şte bine şi frumos, la adresa cuiva: dorinţ a de a închide gura, a suprima posibilitatea de a se spune ceva, altceva, decât se vrea, decât „trebuie”. Această formă de atac a existat dintotdeauna dar, în vremurile actuale, s-a perfecţ ionat. Foarte întâlnite au fost cazurile în „războaiele” juridice pentru moşteniri şi revendicări, dar şi în politică. În primul caz „ţ inte” au fost „cealaltă parte”, martorii, avocaţ ii, uneori chiar şi judecătorul (şi a fost uşor şi judecătorul să fie atacat deşi, dacă ar fi existat un complet de judecată, format din trei judecători, atacul nu avea şanse mari de succes). În politică s-a folosit pentru ca cei care candidau, sau pe parcurs, cei aleşi, să nu poată transmite către alegători ceea ce aveau de transmis. Aici „atacaţ i”, prin deschiderea chakrei au fost şi cei pentru care s-a lucrat, aceştia devenind foarte vocali, chiar şi atunci când nu aveau nimic de spus.: Capacităţ ile de comunicare şi manifestare au fost atacate nu doar în aceste cazuri, în aproape toate cazurile în care oratoria sau vocea au fost necesare activităţ ii, s-au găsit destui care să „facă altfel să fie”. Cei care au făcut asta, sau cei care au cerut pentru altcineva să se facă asta, au avut motive diverse, dar la bază a rămas invidia pe plan real şi ego-ul pe plan spiritual.: Dacă tot a avut succes în planul social, era evident că obişnuinta de a dori închiderea gurii a revenit în planul grupurilor mai mici: la locul de muncă dar, mai ales al familiei. Atacul PSI a fost, este şi va fi (deşi sper ca nivelul de conştintă să ducă la dispariţ ia sa) apanajul celor slabi, celor ce, prevalându15
se de cel mai mic avantaj, existent sau crera, faţă de „ţ intă”, să o facă să nu i se împotrivească (cazul în care şoţ ul/soţ ia doreşte să preia controlul total, să „joace” toţ i aşa cum li se cântă, fără replici). Sau, dacă o faptă a fost făcută şi descoperită, să nu mai fie „amintită”, ca şi cum ar fi fost uitată şi iertată (cazurile în care soacra îşi ajută fiul/fiica pentru ca un adulter s ă nu declanşeze un scandal...). Un alt caz este cel al controlului pe care părinţ ii (şi iertat să fiu, dar în majoritate, cele care fac asta sunt mamele), având de-a face cu copii mai încăpăţ ânaţ i a merge pe drumul lor, altul decât cel gândit ca bun, îi pun „cu botul pe labe”. Cazul se extinde şi ca „ajutor” după un eşec, căci se consideră că experienţ a trebuie să-şi spună cuvântul, chiar dacă aceasta este impusă.: Pentru toate acestea, înainte de a se implementa anumite programe, se loveşte ceea ce este mai uşor de lovit: chakra. Blocând forma de manifestare verbală, nimeni din cei care ar putea spune ceva împotriva spuselor atacatorului nu va mai spune, fiind vizaţ i cei din apropiere, urmărindu-se prin aceasta şi scăderea credibilităţ ii oricui ar avea ceva de spus împotriva sa. Prin aceasta atacatorul îşi formează şi o aură de om bun, om care ajut ă, făcând şi fapte care să exemplifice acest ă aură (dar în general de genul „chiar dacă nu are prea mult dă de acolo de unde are”). E şi această imagine un mod de a recunoaşte atacatorii ce se ascund, fiind, în general, foarte generoase cu victimele.: Primele semne ale acetui tip de atac sunt acute (sufocare, în ţ epături, strâns de gât) dacă atacul este în timpul activităţ ii „ţ intei” sau prin umflarea pleoapelor, dacă atacul survine în timpul somnului. Atacul în somn este mai eficient (greu e să se folosească pozitivul pentru o acţ iune negativă, dar altceva nu se poate g ăsi), căci până la momentul trezirii energia trimisă de atacator are timp să se „cimenteze” pentru efecte pe termen lung. Dacă nu este înlăturat atacul, efectele pe termen lung va avea semne invariabile: tiroida se va îmbolnăvi (manifestată prin guşă ori prin nervozitate) trăgând după ea toate celelalte glande şi organe cu care este în legătură; al doilea efect este cel de îngrăşare sau, mai rar, de slăbire, fără motive date de regimul alimentar. Ceea ce simte „ţ inta” sau se simte în apropierea ei, de către cei pot identifica, durerea în ceaf ă, este semnul unui atac ce deja se învecheşte (mai mult de 3 zile de la momentul atacului). Prin scăderea puterii de a comunica se urm ăreşte depersonalizarea „ţ intei”, care nu mai poate fi perceput ă ca utilă, oricâte lucruri bune ar avea de spus. Dacă reuşeşte să depăşească bariera de a nu vorbi, vorbirea nu va avea coerenţ a necesară pentru ca ceea ce comunică să fie şi înţ eles. Cea mai bună incoerenţă se obţ ine prin „negăsirea” unui cuvânt, ori prin bâlbâire ori prin acele nelipsite „îîîî” ori „ăăă”. După un timp de la atac se ajunge la blocarea oricărei spuse a „ţ intei”, pentru că ceea ce intră prin această chakră, care este o chakr ă mai mult emisivă, după ce o blochează, merge înspre celelalte chakre, pe care le afectează. Auzul este afectat de această chakră, pentru că auzul, din punct de vedere energetic, intră în acelaşi domeniu spectral cu al vorbitului. Chiar şi anatomic, legătura urechii cu gâtul e ştiut. O simplă „inflamare” a canalului de legătură dintre ureche şi laringe duce la înfundarea urechii ce nu mai percepe frecvenţ ele înalte... (oare cine are spectrul vocal pe frecvenţ e înalte?...). De obicei atacul asupra chakei 5 duce la această afecţ iune (mastoidită) care în timp poate evolua. 16
-scăderea expresivităţ ii, expresivitate falsă, informaţ ie telepatică falsă, imposibilitatea de a simţ i starea de bine: Oricine vede că ceea ce comunic ă nu este luat în considerare, încearcă să fie cât mai expresiv, chiar exagerat de expresiv, în tentativa de a atrage atenţ ia asupra sa. Chiar încearc ă să transfere expresivităţ ii mesajul pe care doreşte să îl transmită. Este ştiut de oricine, şi este normal că şi atacatorul se foloseşte de aceasta tendinţă firească, Iar dacă nu ştie el, cu siguranţă că acea conştinţă colectivă la care face apel pentru a fi ajutat în lucrarea sa – demonul, în limbaj mistic – ştie şi conduce atacul şi spre această direcţ ie. Şi astfel, chiar dacă „ţ inta” este animată de cele mai bune dorinţ e, gesturile şi modul de a fi evidenţ iate nu se încadrează în ceea ce este normal. „Ţinta” atrage atenţ ia, dar această atenţ ie nu se direcţ ionează spre ceea ce este real. Vinovăţ ia, îşi spune ea, aparţ ine celorlalţ i, care nu percep adevărul. De fapt realitatea este astfel: expresivitatea reală scade şi atunci se intră, pe acest plan, într-un fel de disperare, neconştientizat de „ţ intă”, care are legătura dintre conştient şi inconştient blocată... Cum nimeni nu-şi controlează fiecare pas, fiecare mişcare – căci ar obosi foarte repede, s-ar epuiza, neputând desf ăşura nici o activitate – educaţ ia nu poate înlocui ceea ce este involuntar, instinctual. Astfel că „ţ inta” face „pe dracu-n patru” ca să se facă înţ eleasă, acceptată, ajutată. O vorbă care ar trebui bine înţ eleasă! Cea de-a 5-a chakră are manifestări nu doar pe plan real, manifest ările pe alt plan sunt şi ele o parte din ceea ce reprezintă omul, ca prezenţă. Se ştie, nu mai poate nimeni contesta, c ă oamenii emit telepatic. Emit tot ceea ce ajunge să devină gând. Se poate astfel să se asculte gândul unui om, printr-un receptor potrivit care să le decodeze şi exprime, care, momentan este tot un om. Dar, şi fără a fi specializat, orice alt om recepţ ionează ceea ce se transmite, decodifică şi foloseşte inconştient aceste informaţ ii. Celebra lege a atracţ iei, în relaţ iie „faţă în faţă”, prin telepatie îşi găseşte şi explicaţ ia[1]. În acest fel ceea ce nu se trasmite prin verbalizare, nu se transmite nici telepatic. Altfel spus, şi această cale este erodată de aceleaşi probleme. Transmisia telepatică este valabilă şi pentru atunci când sursa şi receptorul sunt la distanţă. Iar ceea ce transmite telepatic este tot la fel de fals. Un caz aparte este cel în care intervine un câmp perturbator. Ca şi la un bruiaj al undelor radio, câmpul perturbator face s ă ajungă la receptor o cu totul altă informaţ ie decât cea trimisă de sursă[2]. În acest caz e bine să se vadă dacă este vorba de un atac pe chakra 5 sau altundeva, ori este vorba de un câmp energetic de „protecţ ie” (dacă aşa ceva s-ar putea numi protecţ ie!) Datorită acestei comunicări, pe plan real sau pe plan subtil, emi ţ ând fals, „ţ inta” va avea un feed-back în opoziţ ie cu ceea ce este real. Iar ceea ce primeşte nu îi dă o stare de bine, don contră. Se va simţ i frustrată, dezavantajată, nu va putea trăi o bucurie reală, totul în jur va fi negru, nu va exista motivaţ ie şi faţă de toate faptele nu va dezvolta decât resentimente: “nici o faptă bună nu rămâne nepedesită”, acesta va fi înţ elesul vieţ ii sale. Iar introvertirea este pasul următor, când şirul unor asemenea întâmplări devine prea lung, prea mare. Iar prin introvertire cercul vicios se închide, amplificând totul. -lipsa acumulării pe plan spiritual (înţ elepciunea), scăderea capacităţ ii de planificare şi organizare, scăderea capacităţ ii şi posibilităţ ilor de vindecare: când problema faptelor bune se pune la fel ca şi a faptelor rele, de unde s ă se mai tragă o concluzie pertinent ă, de unde să se mai extagă acumularea 17
spirituală? Şi dacă această acumulare lipseşte, de unde să mai existe inspiraţ ie creativă? Acesta este un alt rezultat, pe m ăsura dorinţ ei atacatorului ca „ţ inta” să fie marginalizată de societate, în aşa fel încât să „joace pe sârmă”. În conjuncţ ie cu toate aceste nereale interacţ ionări, lipsa încrederii în sine, duce la o scădere a capacităţ ii de planificare şi organizare a vieţ ii, chiar mai mult, propunerile proprii sunt uitate sau contrazise. Organizarea zi de zi are în timp şi ea de suferit, dar cea mai mare sc ădere se simte la tot ceea ce are timpul ca variabilă. Dacă „ţ inta” iese din sfera de acţ iune a celui care ţ ine neapărat să o ţ ină „în frâu”, atunci va avea idei care sunt de-a dreptul novatoare. Însă, de îndată ce reintră sub „incidenţ a” trimiţăturilor, se pierd toate ideile, acestea sunt văzute ca fiind ceva de domeniul trecutului, oricât de bune sau necesare ar fi tocmai... „ ţ intei”. Ceea ce poate devine şi mai grav este faptul că această chakră are prin sistemul energetic dar şi prin sistemul endocrin, legătură cu tot organismul. Blocarea ei, prin ceea ce se întâmplă cu glanda endocrin ă ce se află în strânsă legătură cu ea, face ca vindecarea oricărei boli să devină greoaie sau chiar imposibilă. Asta pentru că şi pe plan energetic se întrerupe fluxul dintre chakrele superioare şi cele inferioare, având de suferit în primul rând cea dea 3-a chakră, cea care vitalizează întregul organism. Totodată se blochează şi fluxul energetic al energiei Kundalini, ultima resursă a omului pentru autovindecare şi autodeblocare. Această chakră, prima din cele trei care lucrează cu energii de tip informativ (aici de tip „sonor”), la fel ca toate celelalte două, trebuie tratată cu multă atenţ ie, pentru că poate schimba radical persoana „ţ intă” în orice fel de relaţ ionare. Popular spus, pe aceste trei chakre se acţ ionează pentru înnebunirea persoanei. În oricare dintre afecţ iunile psihice se poate constata o disfuncţ ie a acestora. Omul care nu are cu cine vorbi, mai devreme sau mai târziu, încep să aibă anumite probleme. La fel se întâmpl ă şi cu cel care nu vorbeşte, fiindu-i blocată sau oprită această dorinţă, oricum ar face-o: direct, la telefon, în scris... Terapia chakrei este absolut necesar ă şi urgentă. Nu se poate da o reţ etă unică! Însa se poate începe printr-o terapie ReiKi: Sei He Ki, Chi Ka So, Dai Ko Mio, Cho Ku Rei. Dar contracarea atacului trebuie continuată cu o terapie spirituală mult mai puternică. -Culoare:azuriu -element:eter -fonoterapieVocala e is sol major -meloterapie:muzica Reiki,muzica meditativa -aromoterapie:salvie si eucalipt -cristaloterapie:acvamarin,turcoaz,calcedonie ELEMENT- ETER. CULOARE- ALBASTRU. Cristale : LAPIS LAZULI, SODALIT, TURCOAZ, CALCEDONIE ALBASTRA, CRISOCOLLA, LARIMAR, APATIT, ACVAMARIN, AZURIT, SAFIR, CUART ALBASTRU.
CHAKRA6
18
CHAKRA 6: AJNA- cunoscuta si chakra celui de-al treilea ochi, este situata in centrul fruntii. Este centrul imaginatiei si al spiritului. Cand este blocata sau dezechilibrata este posibil sa pierzi legatura cu realitatea lumii fizice. Cand aceasta este echilibrata esti capabil sa imbini intuitia cu ratiunea; reusesti sa constientizezi al saselea simt, sa fii receptiv la el si sa folosesti vizualizarea creativa pentru a-ti manifesta sperantele si visele. 6. Ajna Chakra - se proiecteaza in spatiul situat in zona dintre sprancene in mijlocul fruntii. Reprezinta constiinta mentala superioara care intermediaza perceptia lumilor invizibile si sesizarea directa a aspectelor subtile ale manifestarii. Activarea armonioasa confera putere de patrundere mentala, capacitati telepatice, stapanire de sine, intelegere mentala prin identificare intelectuala, ineligenta creatoare. In plan psihic controleaza intuitia superioara, clarvederea, capacitatea de anticipare a unor elemente, perceperea instantanee a calitatilor fiintei umane, perceptie extrasenzoriala. La nivel fizic coordoneaza activitatea glandei pituitare (hipofiza). Hipofiza, impreuna cu hipotalamusul, constituie sistemul de comanda al tuturor celorlalte glande endocrine. Prin purificarea chakrei ajna se poate dobȃndi un echilibru între fizic şi psihic, ceea ce în timp conduce la deschiderea celui de-al 3-lea ochi. De asemenea, poate creşte frecvenţ a de vibraţ ie a corpului, încȃt scȃnteia divină să se trezească şi să înceapă să-l influenţ eze în mod benefic pe practicant. Odat ă cu trezirea scȃnteii divine, persoana respectivă ar putea să beneficieze de o creştere spectaculoasă a intuiţ iei. A şasea chakră: AJNA, mai poate fi numită şi al treilea ochi sau al şaselea simţ . Caracteristica principală a acestei chakre este stăpȃnirea de sine. Ȋ n traducere, Ajna înseamnă “a şti”, “a recepţ iona” sau “a comanda”. Culoarea care vibreaz ă cu această chakră este indigo strălucitor. -Este situata la un centimetru deasupra ochilor intre sprancene. -Este centrul de comanda mentala,clarviziune si telepatie si coordoneaza toate simturile (in special gura si mirosul olfactiv) -Afectarea ei poate determina confuzii , iar functionarea ei optim a asigura puterea de concentrare. -Disfunctia chakrei produce paranoia, confuzia si incordarea,insotite de dureri de cap, iar daca chakra este prea deschisa se poate determina o mare sensibilitate in relatie cu astrele si gandurile. -Atunci cand cineva se gandeste intens la noi, campul nostru de receptie interactioneaza cu cel emis de gandurile persoanei respective si da nastere la senzatia de durere sau de usoara apasare, De această chakră depinde: percepţ ia realităţ ii, intuiţ ia, previziunea, clarviziunea, abilitatea de a discerne şi de a alege o opţ iune. Legătura acestei chakre cu ochii este indiscutabil ă. Problemele ochilor, durerile de os cranian din jurul ochilor dar şi durerea din frunte, trădează o problemă funcţ ională a acestei chakre. Problema nu este dat ă de deschiderea acesteia ci tocmai de închiderea a chakrei sau plasarea unor corzi ori perdele pe chakră. 19
Întâi de toate ce motivaţ ie are percepţ ia de durere sau apăsare în zona capului, cu precădere a frunţ ii? Este cel mai simplu „atac”, un atac rezultat din gândul intens al unei persoane. Dac ă acest gând are o durată mare sau foarte mare apăsarea se transformă în durere. Gândul poartă, în esenţă ideea ca cel „atacat” să-şi mute „privirile” în altă parte, ori pentru a nu descoperi vreun adevăr, ori pentru a-i schimba percepţ ia asupra realităţ ii. Acest gând poate fi si un deochi, deochiul fiind o form ă-gând involuntară. Dincolo de aceste manifestări încep atacurile, în majoritatea cazurilor conştiente. Chiar şi cele aşa-zis inconştiente, nu se poate accepta ideea maximei nevinovăţ ii deoarece „atacatorii” sunt măcar conştienţ i de faptul că vor să impună propria dorinţă. Adevăratele cazuri inconştiente sunt foarte rare şi sunt cele „date” de cei numiţ i popular nebuni. O formă de atac, conştientă, însă uşoară, are ca formă de manifestare iritarea ochiului care lăcrimează sau a ploapelor care dau senzaţ ii de usturime, mâncărime sau chiar umflare. Cea de-a treia este mai rar ă căci neavând „suport” în alte organe este u şor de descoperit motivul. Această formă este un atac ce condiţ ionează starea „ţ intei” de locul în care se află, de persoana în compania căreia se află. Nu este obligatoriu să fie un anume loc, o anumită persoană, poate avea chiar forma generală adică un loc în care se poate face o anumit ă acţ iune, respectiv cineva cu care se poate face o anumit ă acţ iune. Exemplele sunt la îndemâna oricui. Care sunt efectele unui atac dur sau a unui de lung ă durată asupra acestei chakre? Fără a considera prioritar oricare dintre efecte, acestea ar fi: -percepţ ie eronată sau percepţ ie indusă a realităţ ii: informaţ ia ce ajunge în raţ ionamentul „ţ intei” este atât de deformată – cu referinţ e aleatorii sau cu referinţ e bine stabilite de „atacator” – încât adevărurile ce le poate genera raţ ionamentul nu au de-a face cu realitatea, iar manifest ările sunt extrem de vizibile pentru orice observator „extern” şi neutru. Percepţ ia despre propria persoană este cea mai evidentă; îşi poate găsi nenumărate vinovăţ ii către anumite persoane (bine stabilite de „cine trebuie”) iar faptele înspre acelea sunt de ascultare, supunere, pân ă la sacrificiul de sine. Dar pentru ca aceasta să se întâmple, accesul către societate „trebuie” închis, iar un comportament ancorat în mândrie, lăudă, supraapreciere este cea mai bună cale de autoexcludere. În funcţ ie de durata atacului dar şi de mediul social în care se manifestă, pericolul de a se ajunge la paranoia este mai departe sau mai aproape. Oricum, apare o exacerbare a personalităţ ii paranoide (prezentă la oricine, spun psihologii, dar manifestat ă în limite ce o fac puţ in sesizabilă), traductibilă în creşterea ego-ului, paradoxal faţă de celălalt comportament, unde ego-ul dispare cu des ăvârşire. Faţă de persoanele care manifestă înţ elegere sau interes, percep ţ ia este dusă în extrem: faptele sunt inversate ca însemnătate şi valoare, ideile au valoare negativă, vorbele conotaţ ie potrivnică. Un ego manifestat la extrem, chiar uneori prin gesturi violente. Totul este necesar pentru a obliga acele persoane să „părăsească” terenul pe care se poate desf ăşura persoana „ţ intă”. Percepţ ia eronată se manifestă chiar în plan real, de multe ori persoanele respective nu văd anumite obstacole, lovindu-se de ele. Dacă poate fi înţ eleasă tentativa de a se trece printr-un geam de vitrină, greu se poate înţ elege tentativa de a se trece prin geamul de la o uşă cu ramă vizibilă „şi 20
pentru chiori” sau „îmbrăţ işarea” unui stâlp pe stradă. Asemenea comportamente nu sunt, a şa cum spun unii un semn al ideii „nu face asta”, ci un semn al atacului care există. De cele mai multe ori şi dacă se face ceea ce pare „semnalat” tot iese prost, deşi ar putea să iasă şi bine. -confuzie, încordare permanent ă, opoziţ ie neargumentată şi nemotivată, neacceptarea altor idei: consecin ţ e aproape directe ale percepţ iei eronate care, intrând în conflict cu informaţ ia „curată”, prezentă în structura informaţ ională a „ţ intei”, o face să numai poată discerne chiar şi propriul comportament. Elementele contradictorii dintre informaţ ia „orizontală”, a realităţ ii „văzute”, vis-a-vis de ceea ce primeşte ca informaţ ie prin celelalte simţ uri (iar dacă e vorba de o femeie acestea sunt puternice) fac din „ ţ intă” o persoană rătăcită prin hăţ işuri. S-ar asemăna această stare cu a unui drumeţ prin pădure ce are în mână harta şi busola dar, deşi are toate elementele săşi poată continua drumul, nu reuşeşte să identifice reperele în plan real. Cum este şi normal, aceasă confuzie produce o stare de nervozitate, de încordare permanentă, care se manifest ă atât în relaţ ia cu alţ ii cât şi în relaţ ia cu propria persoană. Deciziile sunt atât de diferite, de la o oră la alta chiar, încât se poate spune că viaţ a persoanei este haotică. Dintr-o perecepţ ie eroanată sau, mai mult, indusă, argumentele nu se pot sintetiza. Cel mult se pot inventa, căci legea ego-ului îşi face apariţ ia, voinduse dreptatea cu orice preţ . Oricine ar veni cu o idee, chiar dacă iniţ ial era ideea persoanei „ţ intă”a atacului, este imediat contrat şi pus la punct. Astfel „ţ inta” se şi autodiscretitează, cei care n-au nici interesul nici timpul de a se apleca asupra problemelor pot cel mult să o compătimească „Săraca/săracul, cum a ajuns”, dar nicidecum să mai considere că poate fi un element de încredere, în orice domeniu, de la social la intim. Orice idee care excede planul „atacatorului” este considerată ca absurdă şi potrivnică. Ideile „atacatorului”, chiar dacă i-au fost „ţ intei” clare ca fiind împotriva propriei persoane, chiar dacă nu nici atunci şi nici în momentul în care le consideră proprii, nu sunt cele care să-i aducă o stare de bine, sunt îmbrăţ işate, considereate proprii şi argumentate cu cele mai ciudate şi absurde idei, pe fundamentul realului sau al emo ţ ionalului. Totul este f ăcut în aşa fel încât să rămână „lege” ceea ce „i se cere”, e adevărat, indirect, în subtil (prin astral mai puţ in, fiind mai greu să treacă de filtrele binelui divin). -lipsa intuiţ iei şi a inventivităţ ii, scăderea memoriei, lipsa de curaj: aparent fără legătură, cele patru efecte, în afara faptului că sunt determinate de disfuncţ ionalitatea aceleiaşi chakre, sunt totuşi întrepătrunse. Cel care nu vede, în lumea reală, nu are de unde să ştie ce este în faţ a lui.... în lumea subtilă e la fel, ceea ce se vede în fa ţă, readus în lumea reală se numeşte intuiţ ie. Acoperirea acestui „ochi”, chiar parţ ial, produce o obturare a „vederii”, deci o scădere a intuiţ iei. Aceeaşi vedere parţ ială sau nevedere duce la lipsa oricărei idei inventive, cei afectaţ i neputând face nimic f ără să copieze, fără să-şi facă un plan, fără să repete ceva pentru a corecta greşeli, uneori greşind pe un alt plan. Intui ţ ia este parte a inventivităţ ii. Un atac de genul „să-i treacă viaţ a degeaba” tocmai pe aceasta se bazeaz ă căci „ţ inta”, pe orice plan reia la nesfârşit, dar niciodată nu ajunge să ducă ceva la bun sfârşit. Prin celelalte efecte, enunţ ate anterior, poate ajunge să dea vina pe al ţ ii, neputând să realizeze adevărul: că problema este viziunea şi vederea sa. Memoria n-are cum să mai aibă forţ a de a rezista, atât timp cât contradicţ iile menţ ionate o fac să „se umplă” cu nimicuri neconcludente. Este vorba aici de 21
o memorie a unui om „obişnuit” structurată pe procesul de învăţ are continuă, proces care duce la eliminarea unor informaţ ii care nu mai sunt necesare. Contradicţ iile flagrante pot să ducă la amnezie, la pierderea completă a informaţ iilor[1]. Chiar şi contradicţ ii care nu ajung la o amplitudine atât de mare duc la pierderea informaţ iilor vechi şi noi. Ori această pierdere a informaţ iilor vechi este o cheie în determinarea percepţ iei eronate şi a stării de confuzie. Chiar dacă ideea pare deplasată pentru cei ce vor să vadă raţ ionamentul ca neavând de-a face cu achiziţ ia de informaţ ii şi modul de achiziţ ionare, realitatea funcţ iilor congnitive este axată tocmai pe informaţ iile acumulate într-un prezent continuu. Curajul unei „ţ inte” atacate pe această chakră este total diminuat, fiind înlocuit cu teama sau timiditatea. Se ajunge la acea limit ă a curajului în care lipseşte chiar şi curajul unei discuţ ii directe, curajul de a privi către cel cu care se discută, predominantă fiind pierderea în gânduri manifestat ă prin „atârnarea” privirii într-un orizont nedefinit. Curajul nu este o simplă aventură în necunoscut. Curajul are definite elementele de plecare şi orizontul prefigurat. Ori lipsind baza, sau având o bază confuză, instabilă, cu o percepţ ie eronată, cu o lipsă acută a inventivităţ ii şi fără elemente intuitive, orizontul prefigurat este disipat, „în ceaţă”... Curaj înspre ce? Spre o luptă cu morile de vânt? Cam acesta este modul lipsit de curaj al unuei „ţ inte” lovite. O „ţ intă” lovită continuu se va lipsi până şi de visele copilăriei, de înţ elesurile vieţ ii şi ale meniirii sale, pentru că, deşi spune că „ce rost are”, „nu mai am motive”, realitatea neexprimată este că nu are acel orizont necesar fiecărui om pentru a merge, mai departe, pe drumul vieţ ii. -lipsa previziunii, a abilităţ ii de a discerne şi a alege o opţ iune, lipsa încrederii în sine (a călăuzii interioare prin ruperea legăturii dintre sinele superior şi cel inferior): structura informaţ ională nemaiavând susţ inere, prin concluzionările dictate de percepţ iile eronate, conduc „ţ inta” pe calea incertitudinii. Din incertitudine nu se poate ajunge niciodată la ceva previzibil. Previzibilul neputând fi luat în calcul, curajul se pierde... Şi cercul vicios mereu se închide. Şi cum nici o altă viziune, nici un alt drum, nu sunt acceptate, totul se opreşt, viaţ a intră într-o stagnare în care până şi întrebările rămân aceleaşi. Nu există decât diferenţ a momentului în care se pun şi locul în care se află „ţ inta”, eventualul moment relaţ ional al său cu alţ ii. Alegerea unei opţ iuni, parte definitorie a discernământului, este poate cea mai grea „pedeapsă” ce poate fi dată unei persoane atacate pe aceast ă chakră. Nu va face altceva decât să despice firul în patru şi pe oricare din cele patru în altele. Şi oricum tot nu se va hotărî. Este momentul în care „ţ inta” ori dă cu piciorul la adevăratul drum, la adevăratul bine, ori se lansează pe „drumul pierzaniei”. Atacatorul tocmai acest lucru şi-l doreşte: fie că este vorba de fapte, fie că este vorba de persoane, orice altceva (sau doar altceva) oricine altcineva (sau doar altcineva) este mai bun la momentul respectiv decât ceea ce persoana, în incon ştient şi-o doreşte. O paranteză este necesară! Atacatorul pândeşte tocmai acele acţ iuni inconştiente ale „ţ intei” pentru a şti care-i este adevărul. Spusele „din senin” care nu necesită nici un răspuns abundă, în aşa fel încât „ţ inta” să meargă ori pe o pistă a dezinteresului atacatorului pentru ea, ori pe cea a unei înţ elegeri sau atitudini binevoitoare. Ar fi interesant dacă „ţ inta” ar putea discerne cu mare acurateţ e ideile sau măcar le-ar memora ad-literam, pentru că acestea 22
dau cu adevărat motivele şi motivaţ ia atacului. Revenind, acel altceva/altcineva este bun doar în acel moment căci, de s-ar contura în inconştientul „ţ intei” ideea (cu excep ţ ia ideii „doar” altceva/altcineva) atunci s-ar găsi o altă oportunitate de bine ce ar trebui să o ia în considerare „ţ inta” ş.a.m.d. Toate efectele menţ ionate anterior, efecte care se identifică la nivelul manifestărilor şi realităţ ii fizice, duc la pierderea încrederii în sine. A relua toate explicaţ iile nu-şi are rostul, dar este o normalitate ca o persoan ă ce nu poate opta, nu poate discerne, nu are curaj, are percep ţ ii eronate etc, să ajungă a nu se mai putea privi în faţă pe sine, să ajungă să creadă că îşi face rău singură şi că toate faptele-i (ce crede că au fost proprie alegere, deşi e greu să se pună o asemenea „ştampilă”) sunt o dovadă a prostiei proprii. De ce ar trebui să vadă că au fost fapte rele dar şi fapte bune iar când alegerile au fost în „neconformitate” cu ceea ce era indus, a fost repede pus ă la zid? Pierderea încrederii în sine, în plan subtil, se manifestă ca o rupere a legăturii dintre sinele inferior (guvernant al momentului locului actual) şi sinele superior, cel care guvernează relaţ ia cu viitorul şi faptele viitorului, cel care este responsabil de clarviziunea ce, mai mult sau mai puţ in este prezentă la fiecare om. De multe ori această rupere a legăturii se face prin interpunerea unui „sine fals”, generat de atacator, cel care face „ţ inta” să creadă că „vede” şi ceea ce vede este adev ărul, singurul adevăr. O persoană atacată pe chakra 6, prin blocarea sau acoperirea ei, ori prin corzi energetice, va avea de suferit pe toate planurile: social (îşi va alătura oameni, prieteni, care nu au nici o legătură cu ceea ce reprezint ă persoana în cauză, mai repede nişte profitori, sau vânători, lauda şi mândria va înlătura pe cei de valoare) al activit ăţ ii (pleacă de la un loc de muncă la altul, de la o activitate la alta, spre mai bine dar mereu „dă din lac în puţ ”), material (va pierde continuu, va cheltui în mod absurd, f ără a avea intenţ ia de a face a şa ceva), emoţ ional-sentimental (sentimente înnecate, interpretate, oscilaţ ii, sentimente nerecunoscute chiar propriei persoane), familial (de obicei nu poate fi stabil într-o relaţ ie de cuplu, dar are oscilaţ ii şi cu rudele), relaţ ional (interpretează totul şi de cele mai multe ori ca împotriva propriei persoane, doar propriei persoane), de fapt pe toate planurile vieţ ii. Terapia este complexă, prin ReiKi dar nu doar atât. Terapia spirituală (prin slujbe de dezlegare) ar trebui s ă fie făcută de tot atâtea ori cât există atacul, adică permanent, citirea Moliftelor ar trebui repetat ă la fiecare şase săptămâni. Rugăciunea este un ajutor dar dacă nu este condiţ ionată, căci o rugăciune condiţ ionată, care este împotriva destinului nu va fi niciodată„onorată”. Terapia, contracarea şi evitarea acestui tip de atac este diferită de la caz la caz. Este greu a se da o „reţ etă” general valabilă. Fără cunoaşterea cazului, în întregime, nu se poate face tot ceea ce trebuie să se facă. Nu se face rău (depinde şi de cel care dă acest ajutor!) dar binele întârzie să apară! -Culoare:Indigo -Fonoterapie:I in La major -Meloterapie : muzica cosmica si clasica -Aromoterapie menta si iasomie -Cristaloterapie:Lapis Lazuli si safir indigo Ajna Chakra confera starea de unitate, de armonie cu legile 23
macrocosmosului, detasare si non identitate fata de corpul fizic, identificare cu esenta spirituala a fiintei. ELEMENT- AKASA (MEMORIA UNIVERSALA). CULOARE- INDIGO. Cristale: AMETIST, LAPIS LAZULI, SODALIT, AZURIT, FLUORIT VIOLET, TURMALINA ALBASTRA, CHAROIT, SUGILIT
CHAKRA7
CHAKRA 7: SAHASRARA- numita si chakra COROANEI, este situata exact in crestetul capuluI. Reprezinta legatura cu spiritualitatea, cu eul tau superior si cu divinitatea. Este punctul de intrare pentru orice tip de energie care iti patrunde in corp si circula prin celelalte chakre. 7. Sahasrara Padma - situat in zona din crestetul capului. In textele sacre orientale este denumit lotusul cu 1000 de petale (in realitate este vorba de 10.000 spite energetice ce au ca punct generator acest focar spiritual al fiintei) sau "centrul suprem de contact cu Dumnezeu". Sahasrara simbolizeaza detasarea completa de iluzie ce are drept consecinta cunoasterea supramentala si deplina a "adevarului ultim". Culoare: alb stralucitor. La nivelul lui Sahasrara fiinta sesizeaza disponibilitatea de identificare individuala cu absolutul divin. Functia "psihica" este aceea de "deschidere" spirituala fata de forta creatoare a universului. Fiinta umana care se identifica complet cu acest centru suprem traieste starea de continuitate a constiintei, de unitate a contrariilor, transcendere a polaritatilor si fuziune deplina cu constiinta divina suprema, Dumnezeu. Glanda epifiza (pineala), asociata acestei "locatii" spirituale a fiintei este situata exact in centrul cutiei craniene, are marimea unui bob de mazare si cantareste 0,16 g. Cercetarile moderne au demonstrat ca functionarea sa este implicata in ritmul circadian al corpului prin secretiile ciclice ale hormonului sau, melatonina. Prin purificarea chakrei sahasrara se poate realiza o rezonan ţă mai, mare cu toate energiile subtile din Univers A şaptea chakră: SAHASRARA, localizată în creştetul capului, vibrează ca şi culoare cu violetul strălucitor. Părţ ile corpului pe care le influenţ ează sunt: cortexul cerebral, creierul,prin urmare, întregul corp. Dezechilibrul chakrei poate conduce la incapacitatea de a avea încredere în viaţă sau de a avea o viziune de ansamblu asupra vie ţ ii, deoarece liberul arbitru nu mai funcţ ionează, iar asta se numeşte involuţ ie spirituală. -Este situata in varful capului(vortex) -Coordoneaza creierul, echilibrul fizic si psihic, motricitatea,vorbirea,vederea,somnul,epifiza si secretia serotonina. -Este chakra intuitiei pure,iar blocarea ei determina stare de soc,instrainare si depresia,senzatia de a fi parasit de Dumnezeu. -Functionarea ei determina starea de confort si seninatate, tot ea controland si memoria directa si cea indirecta. -Este chackea extracorpolarizarii, prin care spiritual se paraseste corpul,iar meditatia pe aceasta Chakra duce la pacea universala si primirea de informatii din astral. 24
-Un camp al acestei chakre crescut duce la inclinatii spre filosofie,preotie, astronomie,aviatie,iar un camp scazut la lipsa increderii in viata,la absenta credintei,la lipsa inspiratiei si la deruta. Funcţ ionarea corectă a chakrei determină starea de confort şi seninătate, controlând memoria directă şi indirectă. Blocarea chakrei determină starea de şoc, înstrăinarea şi depresia, ajungând la senza ţ ia de a fi “părăsit de Dumnezeu”. Un câmp crescut conferă înclinaţ ii spre filozofie, preoţ ie, creaţ ie poetică, astronomie, aviaţ ie şi înţ elegere, la nivel profund, a fenomenologiilor. Un câmp scăzut duce la lipsa încrederii în via ţă, la absenţ a credinţ ei, la lipsa de inspiraţ ie şi derută. Corzile de aici sunt un pericol real, fiind de tip “Vreau să te controlez”, “Trebuie să-mi urmezi spusele”, “Trebuie să mi te supui”. Aceste corzi împiedică judecata personală şi liberul drum, cu tendinţ a nefirească de apartenenţă la un clan, indiferent de beneficitatea acestuia. În cazul corzilor aruncate din familie, împiedică persoana să devină independentă, punânduse în situaţ ia de a-şi sacrifice, nefiresc, propria viaţă, în beneficiul sau pentru apărarea celorlalţ i. De la început trebuie spus că această chakră este tinţ a tuturor atacurilor, direct, ţ intit (fiind o formă, i-aş spune eu mai uşoară) dar mai ales tintă a atacurilor indirecte, cele direcţ ionate către celelalte chakre. Fără a fi atacată această chakră, fără a lăsa “ţ inta” fără nici un aliat, fără a tăia “ţ intei” orice cale de a putea fi, altfel decât omene şte, ajutată, atacurile asupra chakrelor ar avea efectul unei simple înţ epături de albină, fie ele chiar mai multe deodată, care s-ar vindeca, mai repede sau mai puţ in repede, dar fără urme, prin mecanismul propriu al omului, acela care face parte din materializarea ajutorului divin. Atacul direct, conştient sau inconştient, asupra chakrei coroanei duce la o alterare totală a condiţ iei individului, a comportamentului pe toate planurile, planul raţ ional, planul instinctual, planul emoţ ional, planul energetic. Atacul pe cea de-a şaptea chakră afectează fără selectivitate, tot, şi repede, fără altă împotrivire decât cea fizică. Şi se manifestă repede, în toată generalitatea sa, pentru că se atacă nu organele care sunt senzori, nici organele care sunt executante ale unor procese fizico-biologice, se atac ă centrele de comandă şi decizie, aflate toate în zona capului, în strânsă legătură unele cu celelalte. Se atacă aceste centre şi se atacă şi căile de legătură între ele şi căile de legătură cu toate celelalte organe. Chiar dacă această chakră este una verticală, sau poate tocmai de aceea, rolul ei în interacţ ia energetică a individului cu lumea reală, fizică, materială, este foarte mare, chiar cea mai mare. Pentru c ă aici există, latente, toate celelalte simţ uri şi senzorii lor. Sunt simţ urile de care se vorbe şte în şoaptă, fiindcă lumii de azi, materialistă şi tehnicistă prin excelenţă, nu i se poate aduce o dovadă atemporală, dovezi ale existenţ ei acestora. În materialismul ei orb, nici dovezile de dup ă întâmplarea unor fapte nu se mai iau în calcule, concentrându-se pe înlăturarea efectelor faptelor. Vulnerabilitatea la atacuri prin această chakră a devenit deja una naturală, protecţ ia la atacuri fiind considerată ca fiind specială, chiar dacă, în fapt real, protecţ ia nu este ceva câştigat, făcut de cel ce are această protecţ ie, ci de conservare a ceea ce există din începutul-începutul existenţ ei omului şi, în particular, a individului. 25
Concis se poate defini vulnerabilitatea ca îndepărtarea de Dumnezeu, ca îndepărtarea de Lumină, prin coborârea în lumea în care maşinăriile şi mecanismele create de om reprezint ă totul, în care totul este cunoscut de om, înţ eles de om, explicat de om, omul uitând c ă el, la rândul lui, este o Creaţ ie şi uitând că în lumea sa n-au coborât cei din lumea care l-a creat. Cu cât coboară mai mult, cu atât este mai vulnerabil, cei care încă mai păstrează ceva nealterat, mai au şanse de a nu fi lipsiţ i de apărare. Doar cei cu înalt ă credinţă pot pătrunde în toate mecanismele omene şti, fără a deveni vulnerabili, pentru că ei păstrează legătura şi nimic nu-i poate rupe de ceea ce sunt ca şi Creaţ ie. Dar aceştia sunt puţ ini, şi tot puţ ini sunt cei care-şi refac, înainte de a fi loviţ i puternic, legătura lor originală. Ca simtomatologie, atacul asupra Sahasrarei este dat de senzaţ iile din zona de sus, “orizontală” a capului: dureri de tip presiune pe toată suprafaţ a, dureri puternice ale unei zone de marime redusă (ca o lovitură de ciocan), înţ epături punctuale sau ale unei zone, amorţ irea şi usturimea pielii capului, rece sau chiar “îngheţ are” a zonei superioare a capului. Sunt senzaţ ii care au formă numai în această zonă dar şi senzaţ ii care apar în zona chakrelor secundare (îngheţ ul mâinilor şi al picioarelor (chakra tălpilor, chakra palmelor, chakra genunchiului, chakra inghinal ă), mai rar a chakrelor principale (chakra plexului solar (3), chakra 2.) Efectele atacului, pe plan fizic, func ţ ional, biologic, le poate sesiza şi victima, şi cel care a fost ţ inta atacului, efectul pe plan psihic, manifestat intern, sau extern (raţ iunea, percepţ ia, comportamentul ş.a.), doar cei “cu înaltă credinţă”, cei “cu înaltă conştiinţă” le pot sesiza şi identifica, cei care nu au această “ancoră în Cer” vor fi îndărătnici în a accepta, vor fi potrivnici şi se vor comporta ca şi aliaţ i ai atacatorului, considerând pe cei care le vin în ajutor, rude sau terapeuţ i, ca potrivnici lor, ca duşmani, ca atacatori, f ăcând totul pentru a se depărta de ei şi a-i îndepărta pe aceştia de ei. Nu e nevoie să se ajungă la forma acută, la manifestarea schizofreniei, pentru a identifica o persoană atacată, urmările unui atac, fiindcă cel care astfel este atacat va avea un comportament ciudat, de a atrage şi de a se apropia de cei care au ei tulburări în comportamentul lor, de a fugi de ceilalţ i. Nu este nevoie să se ajungă la manifestarea acută a paranoiei, fiindcă se vede tendinţ a evidentă a celui atacat de a sta în preajma celor care doar cuvinte de laudă la adresa lor rostesc, fugind de cei care le mai spun şi altceva, altfel decât îşi doresc. Este evidentă tendinţ a lor de a alerga după legături împotriva firii şi a realităţ ii, fiindcă, prin atacul asupra centrelor de control, se dore şte tocmai această şi mai mare cădere şi decădere în lumea manevrată din umbră, cu scop şi interes prestabilit sau stabilit în funcţ ie de traiectoria pe care urmează cel supus, cel subjugat. Dec ăderea în vicii şi în comportamente care se împotrivesc oricărui alt semen, e un semn clar. Din realitatea fiec ărei zile, se ştie, fără dubii, că pe cel decăzut în vicii îl vei avea duşman de încerci să-i arăţ i decăderea şi de încerci să-l opreşti a mai continua. Atacă chakra 7 cei care deţ in tainele Luminii, o atacă, cu mult mai multă râvnă, cei care deţ in tainele Întunericului. Altfel spus chakra 7 este atacat ă şi penetrată cu energii superioare şi cu energii inferioare. Rar se poate că spune că atacul cu Lumină este unul benefic, şi se face doar când persoana a fost puternic atacată cu Întuneric, pentru a o aduce mai aproape de Lumină, în aşa fel încât să se apropie, cât de cât, de normalitatea în care s ă fie conştientă şi de a lua decizii asupra propriei vieţ i. Nici cei care folosesc 26
Lumina, nici cei care folosesc Întunericul nu au alte limite, în a face ceea ce vor să facă, decât limitele propriei conştiinţ e şi protecţ ia divină a celui atacat. Nu există “permisiunea divină” în a ajuta pe cel lovit, aşa cum unii, neputincioşi în a face ceva bun pentru un om, aceasta este forma de manifestare a mândriei lor, de a nu admite c ă nu sunt ei cei prin care Dumnezeu lucrează pentru acel om, şi că nici ei nu sunt atât de nevinovaţ i încât să nu ajungă în postura de atacatori ai acestuia. Protecţ ia divină nu are motiv de a exista pentru cineva dec ăzut şi lovit, fiindcă nu stă în Legea divină aducerea omului în st ăpânirea Întunericului, potrivnic Luminii Divine. Permisiunea atacului întunericului există, ea fiind breşa creată, mai totdeauna, de persoana ce este sau urmeaz ă a fi atacată, care, prin fapte, a devenit certată cu Legea, fuge de ordinea dictat ă de această lege, se ascunde prin cotloane întunecate, în care este u şor prinsă şi încercuită de cei care sunt slujitorii celeilalte legi. Cei care, fără de conştiinţă fiind, sunt atacaţ i, ajung în acele ascunzători chiar fără voia lor, dar şi acolo se pot căuta faptele neamului, pentru a găsi breşele care trebuie închise. Legea Divin ă este dură si complexă! Înainte de a vorbi de atacurile perfide, cele care distrug personalitatea umană, trebuie vorbit şi de atacul care se vrea un bine pentru om, dar care, într-un întreg corolar al vieţ ii omului, nu totdeauna au efecte benefice, fiind chiar şi ele distrugătoare. Este vorba de acele atacuri care se fac de cei care nu au reuşit, oricât au urcat ei, să înţ eleagă dreptul şi puterera omului de a-şi alege calea cea mai bun ă, ce-a adevărată, fără a fi împinşi de la spate. Este vorba de atacurile ce au ca autori preoţ ii, terapeuţ ii şi părinţ ii, într-o mai mică măsură. Pentru a avea o înţ elegere clară a ceea ce urmează, trebuie, deja, spus că terapia este pur spirituală, în toate formele, inclusiv cea psihlogică. Sub ideea “Trebuie să-mi urmezi spusele”, preoţ ii atacă, fără să realizeze totdeauna că, într-un final, gândul că urmând spusele crezute a fi vindecătoare, pornite din înţ elegerea principiilor vindecătoare, poate să ajungă devastator pentru omul al cărui destin este de a fi om social. Şi o fac asta, cu precăderea preoţ ii călugări (ieromonahii) şi călugării, cei pentru care viaţ a socială nu mai are importanţ a pe care o are pentru omul normal, ei având o plajă mai mică de confruntări cărora trebuie să le facă faţă. De intenţ ie mai rar pot fi acuzaţ i, de necunoaştere însă totdeauna, când ceea ce spun devine atac f ăcut deja. Percepţ ia lor este percepţ ie pentru ei. Faptul că sunt cercetători şi ştiutori ai tainelor din Scriptură, nu îi duce implicit şi la a fi cunoscători ai acestora. Şi nici, toţ i, nu s-au lăsat de oboceiul de a cere ascultare şi supunere. Atacul lor este un atac pe Lumin ă, cu Lumină. Pe suportul energetic personal, al mănăstirii sau bisericii în care fac slujbele şi spovedaniile, vin şi, folosind semnul crucii, semn care şi taie legături, ei aduc un surplus, orbitor, de Lumină, de energie superioară, care însă orbeşte, care face ca această Lumină, să devină far călăuzitor. Din păcate, deşi izvorâtă din Lumina pură, din energia informată doar cu Spiritul Divin, cea de la Duhul Sfânt, este informată cu concepţ iile şi percepţ iile omului din el, ajuns la un anumit stadiu de evoluţ ie. Chiar şi acea lumină dezdumnezeieşte, şi nu rare sunt cazurile când spusele preotului devin legi Divine, când preotul devine un Dumnezeu (de fapt un idol) când habotnicia ia locul înţ elegerii şi toleranţ ei, încercarea de a impune propria idee ia locul gândului curat de ajutor şi sprijin a celui rătăcitor. Prea aproape fiind, prea mult ă fiind, această energie 27
penetrează uşor, infestând centrul de comand ă cu idei străine, ajungând să deformeze comportamente şi chiar să ducă la fapte antisociale sau boal ă. Au fost rare cazurile (şi vreau să cred că sunt încă rare), dar există ca excepţ ie care întăreşte regula, ca preoţ ii să folosească în scop personal aceast ă putere a lor. O folosesc însă unii terapeuţ i, care pe lângă binele ce vor s ă-l facă şi îl fac, leagă persoana “pacient” de ei. Porneşte acest atac din dorinţ a de a avea câ ştig, în primul rând material. Scuze există, dar scopul nu se dovedeşte a fi aşa curat. Părinţ ii, în copilărie mai ales, cu precădere în copilăria celor “şapte ani de acasă”, şi toţ i cei mai mari decât copilul, fac şi ei aceeaşi greşeală, în ideea de educaţ ie, impregând idei. Unele sunt bune, altele deloc bune. Timpul formării poate fi şi timp al deformării. Ideile provenite din fapte, exemplele cum sunt de toţ i numite, nu sunt forme de atac. Ele intr ă într-o altă sferă, a alegerilor personale care, mai devreme sau mai târziu, uşor pot fi corectate de chiar cel care a făcut alegerea aclor exemple. Atacul cel mai perfid, cel mai dur, cel mai criminal, este cel cu o energie joasă, informată cu idei josnice, de cea mai joasă speţă. Într-o anumită măsură se regăseşte şi în tipurile de magie rusească, chiar şi evreiască, dar numai de acest tip este în magia ţ igănească, cea care cu cele 99 de legături ale sale, merge până la dispariţ ia chinuitoare a celui atacat, asemenea a ceea ce se ştie din magia woodoo. Explica ţ ia este simplă, stă la îndemâna oricui... Provine din ancestralul unei categorii, rase spun unii, inferioare, inferiorizate dar şi mai mult autoinferiorizată, obicei întâlnit la mult prea mulţ i din cei care trăiesc prin apropierea noastră, sub forme uşoare şi subtile, cea care nu face mare caz din problemele, altfel umane, pân ă la formele de a scoate în public s ărăcia, prin expunerea în forme subumane. Lipsa de progres prin educaţ ie, cantonarea în principii involute, a sporit ura la adresa celor pe care i-au considerat şi îi consideră superiori, pe cei care ei îi văd ca motiv al lipsei lor de progres, şi, având acest suport puternic, negativ, energetic, al urii, atacă, din proprie dorinţă sau pentru avantaje materiale, contra cost, plătiţ i de cei din altă categorie dar plini de frustrări, cu duritate, fără discernământ şi nemilor, pe oricine, fie copil f ără altă vină decât acela de a fi al unei familii, oameni aşezaţ i, la locul lor, ce îşi văd de propria viaţă, oameni care s-au ridicat cinstit, drept, principial, prin muncă. Interesant este că, eu cel puţ in, nu am văzut, răufăcători atacaţ i astfel, cu excepţ ia celor care au intrat în conflict cu cei proveniţ i din categoria lor. Mecanismul atacului cu energie de pulsa ţ ie joasă, cu Întuneric, este acelaşi. Primul pas este tăierea legăturii cu sursa, cu divinitatea, cu Duhul Sfânt, cel din care provine viaţ a (vezi Geneza 6). Această tăiere se face prin forme specifice, cu energie de aceea şi frecvenţă, joasă, dar mai bine, mai repede şi mai puternic, cu energie înaltă, cu Lumină. Magia se împarte în albă şi neagră, dar de fapt cei care practică magia pe-amândouă le folosesc; magia albă, cea pe care o lasă chiar şi la vedere, pentru a tăia legătura, cea neagră pentru “implementarea” programelor distructive şi autodistructive. Multe icoane şi obiecte de cult religios se vor vedea în casele vră jitoarelor, multe cuvinte ale facerii de bine curg pe buzele lor, şi nu sunt doar vorbe de faţ adă, sunt cele folosite de ele pentru a începe facerea de r ău, aşa-crezuta facere de bine a celor care dau comenzile. Tainică, într-adevăr, ocultă cu desăvârşire, este magia neagră. Nici măcar cei care asta practică, nu-şi ştiu unii de alţ ii într-ale tainelor, fiindcă la ei principiul luciferian al mândriei 28
sălăşluieşte bine păzit şi întreţ inut. Tăiată fiind legătura, chakra, deschisă, se blochează pentru a se păstra deschisă. Rămânând deschisă, accesul oricărui tip de energie este posibil. Pentru a bloca accesul energiei fireşti, pozitive, divine, “pe capul victimei se pune o pătură” care, în funcţ ie de mărime, o poate cuprinde chiar toată, chiar şi picioarele. Pe sub pătură începe “luminarea” cea nouă, singura Lumină la care i se mai permite accesul celui atacat, singura lumină care i se dă. Şi, alimentându-se de la această pompă, tot sistemul energetic intră în criză, persoana este în derivă, conştiinţ a i se înlocuieşte cu una nouă, a celui care îi dă comenzi, voinţ ele şi vrerile, accepţ iunile şi dorinţ ele devin cu totul altele, străine de ceea ce fusese cândva, într-un cândva deloc departe ca timp de momentul de după ce atacul a penetrat toat ă structura victimei. Alfel spus, victima joacă aşa cum i se cântă, joacă şi pe sârmă, acceptă orice, chiar absurde idei şi principii, se împotriveşte la tot ceea ce nu îi este pe plac atacatorului, pentru a-l apăra este în stare de orice, chiar de a ucide, de a denigra, chiar crede că faptele-i sunt acceptate, fiind fapte dintre cele mai bune. Se ajunge pâna la părăsirea copiilor, a părinţ ilor, chiar când aceştia au nevoie de ajutor, se ajunge la orice faptă, oricât de inumană, fiindcă atacatorul, dorindu-se stăpân pe cel atacat, urmăreşte să-i distrugă demnitatea, moralitatea, şi tot ceea ce l-ar face credibil în faţ a altora şi, credibil fiind, să fie ajutat pentru a sc ăpa din jug, din lesă, din laţ ul care îl strânge de fiecare dată când face o fapt ă pe care atacatorul nu vrea ca cel atacat să o facă. Ce se simte în cazul unui atac pe chakra 7? După durerea specifică, apar tot felul de modificări în starea şi prezenţ a celui atacat. Enumerate doar, fiindcă ele apar şi la celelalte chakre, ar fi: -percepţ ie eronată sau percepţ ie indusă a realităţ ii; -confuzie, încordare permanent ă, opoziţ ie neargumentată şi nemotivată, neacceptarea altor idei; -lipsa intuiţ iei şi a inventivităţ ii, scăderea memoriei, lipsa de curaj; -scăderea puterii de comunicare, incoerenţ e, greutate în a vorbi, scăderea atenţ iei conversaţ ionale; -timiditate, trac, bâlbâială, depresie; -scăderea puterii de comunicare, incoerenţ e, greutate în a vorbi, scăderea atenţ iei conversaţ ionale; -scăderea expresivităţ ii, expresivitate falsă, informaţ ie telepatică falsă, imposibilitatea de a simţ i starea de bine; -lipsa acumulării pe plan spiritual (înţ elepciunea), scăderea capacităţ ii de planificare şi organizare, scăderea capacităţ ii şi posibilităţ ilor de vindecare; -neîncredere, dizarmonii, desocializare, reducerea creativit ăţ ii şi sentimentul de lipsă de libertate; -incertitudinea sentimentelor, emotivitate, modificarea principiilor de intimitate, scăderea senzualităţ ii naturale; -lipsa vitalităţ ii, stabilităţ ii, curajului, senzaţ iei de securitate, de siguranţă; şi multe altele care doar ideea că ar lua mult spaţ iu împiedică enumerarea lor. Aruncând doar o privire asupra sistemului endocrin şi înţ elegând rolul epifizei, asupra sistemului nervos central şi rolului său în funcţ ionarea întregului organism uman, se poate înţ elege uşurinţ a cu care, cel care atacă, preluând controlul prin această chakră, orice poate face victimei şi în orice o poate 29
treansforma. Un atac vascular cerebral uşor se generează, o paralizie tot la fel de uşor se induce, o bruscă îmbătrânire este o joacă, chiar banală se poate spune, pierderea auzului sau a vederii, prin alte forme decât afectând organele specifice, sunt semne clare ale atacului de lungă durată asupra acestei chakre. Sterilitatea fără aspecte medicale, masculină şi feminină, controlul asupra ciclului biologic al femeii, prin absurde momente de fecunditate, sunt semnele unui atac continuu, ale controlului preluat de c ătre atacator prin chakra 7. Un alt semn al prezenţ ei,nu doar a urmărilor unui atac, o stare care poate duce la alienare, este prezenţ a cantitativă, masivă, a viselor, amestecate fiind cele care mai dau înţ eles victimei despre cele ce se petrec cu ea, cu cele care distrag atenţ ia de la adevăratele probleme, dar care, văzute aşa cum trebuie văzute, unui terapeut, unui şaman, îi dă destule detalii şi argumente de stadiul atacului şi scopurile lui. Transpiraţ ia masivă, partială sau totală, este semnul prezenţ ei energiilor negative, a unor entităţ i negative care luptă cu entitatea umană producându-i anumite stări deloc favorabile (persoane care ajung s ă urineze necontrolat, în somn) ori îi satisface anumite necesit ăţ i pentru a o scoate din jocul firesc şi corect al vieţ ii. Repetând, trebuie să se înţ eleagă faptul că asupra acestei chakre se pot aplica şi terapii ReiKi, dar, având în vedere că prin ea se vehiculeaz ă informaţ ia tuturor bolilor, a tuturor anomaliilor, a stărilor, a faptelor umane, terapia necesară nu este la îndemâna oricui. Este o terapie complex ă, de durată, dureroasă şi cu multe tentative de oprire. Nicidecum nu se poate apela la cineva care lucrează cu energii de joasă vibraţ ie, pentru că o asemenea terapie are efectul vibraţ iilor subsonice asupra zidurilor unei cl ădiri: o darâmă fără posibilitatea de a opri căderea zidurilor... -Culoare:alb-violet -Fonoterapie:consoana M tonalitati majore -Meloterapie: Liniste -Aromoterapie:Lotus -Crstaloterapie:ametist,cuart. ELEMENT- CONSTIINTA UNIVERSALA. CULOARE- VIOLET, ALB, AURIU. Cristale: CRISTAL DE STINCA, AMETIST, CITRIN, CUART RUTILAT, DIAMANT, PIRITA, AMETRIN. Purificarea chakrelor
Ȋ n această perioadă benefică pentru evoluţ ia spirituală, tot mai mulţ i oameni încercă să se informeze despre acest subiect. O parte din ei au şi motive bine
întemeiate, cum ar fi: - probleme în legătură cu sănătatea fizică sau psihică - curiozitatea - evoluţ ia spirituală - eşecuri - temeri - traume - ambiţ ii nesatisfăcute Pentru omul modern este greu de acceptat ideea c ă s-a îndepărtat de natură, iar situaţ iile neplăcute prin care trece din această cauză, reprezintă o consecinţă nedorită. Civilizaţ ia îşi face tot mai mult simţ ită prezenţ a în viaţ a noastră cotidiană. Sunt aşadar, tot mai frecvente cazurile în care oamenii din 30