1. Introducere
Ceea ce și-a Ceea i-a prop propus us de la început început Comuni Comunitat tatea ea Econom Economică ică Euro Europe pean anăă a fost fost real realiz izar area ea une unei piețe comu comune ne,, în care are să fie fie asig asigur urat atăă atâ atât libe libera ra circ circuulație a mărfu ărfuri rilo lor, r, cât și a serv servic iciiiilo lor, r, capitalu capitalului lui și for forței de muncă. muncă. Încă Încă din din prime primele le rânduri rânduri ale ale Tratat Tratatului ului de la Roma, acest lucru era exprima imat în termeni specific ificii: „Comu „Comunit nitate ateaa are ca misiu misiune ne,, prin reali realizar zarea ea unei unei pie țe comune comune și prin apropierea treptată a politicilor economice ale statelor membre, să promoveze promoveze o dezvoltar dezvoltaree armonioasă armonioasă a activită activită ților econom economice ice în ansa ansamb mblu lull Co Comu muni nită tății, ii, o expan xpansi siun unee conti ontinu nuăă și echi echililibr brat ată, ă, o stab stabililititat atee cresc rescut ută, ă, rid ridicar icarea ea acc accele elerată rată a nive nivelu lulu luii de via via ță și stabilir lirea unor relații mult mai apropiat iate între țările care le formează” 1. Libe Libera ra circu circula lație a pers persoa oane nelo lorr sau sau for for ței de munc muncăă este este una una dintr intree cele patru tru lib libertă rtă ți fundame amental ntalee și cade mai mult sub inci incide dennța Co Comu muni nită tății Econ Econom omic ice. e. Acea Această stă liber libertat tatee deriv derivăă din din prev prevede ederile rile legate legate de „cet „cetăățenia enia euro europea peană” nă” prin prin care care toți cetă cetă țenii enii Uniu Uniunii nii au au drep dreptul tul să să circ circule ule și să să locu locuia iasc scăă libe liberr pe teri terito tori riul ul St Stat ateelor lor Memb Membre re,, cu resp respec ecta tare reaa condi condițiilor impuse impuse de Tratatul Tratatul CE și a măsur măsurilor ilor luat luatee pentru pentru aplicare aplicareaa acestora. As Astfe tfel, lib libera circ irculaț ie a persoane anelor lor este subordo rdonată pose posesi siei ei naționa ionalilită tății unui unuiaa dintr dintree state statele le memb membre re cu men men țiune iuneaa că în în abs absen ența def defin iniiției iei com comun unita itare re a naționa ionalilită tății, ii, fie fieca care re stat stat mem membr bruu 1
www. iusiuventutis.blogspot.com ;
1
determină suveran condițiile în care se acordă na ționalitatea (cetățenia), inclusiv dubla cetățenie. Dreptul de liberă circula ție și de sejur pentru persoanele ce desfășoară o activitate economică salariată este prevăzut de art. 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care are următorul cuprins 2: „1. Libera circulație a lucrătorilor este asigurată în interiorul Comunității; 2. Ea implică abolirea oricărei discriminări, bazate pe naționalitate, între lucrătorii statelor membre, în ceea ce prive ște locul de muncă, remunerația și alte condi ții de muncă; 3. Ea comportă dreptul, sub rezerva limitărilor justificate de rațiuni de ordine publică, de securitate publică și de sănătate publică: a) de a răspunde locurilor de muncă oferite în mod efectiv, b) de a se deplasa liber în acest scop pe teritoriul statelor membre, c) de a se stabili într-un stat membru pentru a ocupa acolo un loc de muncă conform dispozițiilor legislative, regulamentare și administrative care guvernează munca lucrătorilor na ționali, d) de a ramâne, în condi țiile care vor face obiectul unor regulamente de aplicare stabilite de Comisie, pe teritoriul unui stat membru, dupa ce a ocupat acolo un loc de muncă. 4. Dispozițiile prezentului articol nu sunt aplicabile locurilor de muncă din administrația publică”.
2
www.eur-lex.europa.eu;
2
2. HOTĂRÂREA CJCE din 30 septembrie 2003 – cauza C224/2001 (cauza Köbler)
Circumstan țele cauzei Profesorul universitar Gerhard Köbler din Austria, de-a lungul carierei sale a lucrat la diverse universită ți din Germania, unde a predat istoria dreptului. Din 1986, pe baza unui contract de muncă încheiat cu statul austriac, a lucrat ca profesor universitar la Universitatea din Innsbruck, unde a fost salarizat potrivit func ției sale. În 1996 a cerut atribuirea indemnizaţiei de vechime, indemnizaţie ce se poate acorda, conform legii austriece, după o activitate de 15 ani depusă exclusiv în universităţile austriece. D-l Köbler putea beneficia de această prevedere în cazul în care i se luau în considerare şi anii de profesorat din universităţile din celelalte state membre. În urma refuzului autorităţilor austriece, d-l Köbler a făcut recurs, susţinând că o asemenea condiţie constituie o discriminare indirectă, contrară dreptului comunitar 3. Instanţa austriacă a introdus un recurs prealabil la CJCE, dar urmare a unei decizii a CJCE într-o speţă similară 4, şi-a retras acest recurs şi, printr-o decizie din 1998 a respins recursul d-lui Köbler, pe motiv că indemnizaţia de vechime constituie o primă de fidelitate care justifică derogarea de la principiul liberei circulaţii. Dat fiind faptul că, în sistemul judiciar austriac, hotărârea nu era supusă nici unei căi de atac, d-l Köbler a introdus o acţiune în despăgubire împotriva Republicii Austria, pe motiv că decizia 3
S. Deleanu, G. Fabian, C.F. Costa ș, Curtea de Justiție Europeană, Hotărâri commentate, 2007, pag. 367; Hotărârea CJCE din ianuarie 1998 în cazul Schoning-Kougebetopoulou. În speţă Curtea a hotărât că o măsură prin care salariul unui lucrător depinde de vechimea sa, dar exclude orice posibilitate de a lua în considerare perioadele de angajare similare efectuate în serviciul public dintr-un alt stat membru e susceptibilă de a viola principiul liberei circulaţii a lucrătorilor; 4
3
instanţei austriece este contrară dreptului comunitar. Instanţa federală a adresat 5 întrebări CJCE pe această temă, dintre care primele două se refereau la răspunderea patrimonială a statelor membre pentru încălcarea dreptului comunitar prin decizii ale instanțelor judecătorești5. Prima întrebare încerca să clarifice dacă această răspundere poate interveni când institu ția statului membru în culpă este chiar una din instanțele ei judecătorești supreme, iar în cazul în care răspunsul este afirmativ, a doua întrebare solicita să se precizeze dacă instanța competentă să solu ționeze cererile privind drepturile individuale ce derivă dintr-o astfel de încălcare este stabilită de către sistemul judiciar al statului membru respectiv. Curtea de Justiție a hotărât în acest sens 6, folosind pentru a fundamenta acest tip de răspundere argumente din dreptul internațional, din dreptul comunitar și din dreptul na țional: 1) Principiul conform căruia statele membre sunt obligate să repare prejudiciul cauzat persoanelor particulare prin încălcări ale dreptului comunitar care le sunt imputabile se aplică, de asemenea, atunci când încălcarea în cauză decurge dintr-o hotărâre a unei instanţe de ultim grad de jurisdicţie, în cazul în care norma de drept comunitar încălcată are ca scop să confere drepturi persoanelor particulare, când încălcarea este suficient de gravă şi când există o legătură directă de cauzalitate între această încălcare şi prejudiciul suferit de persoanele vătămate. Pentru a stabili dacă încălcarea este 5
eurojurnal.eu;
6
curia.europa.eu;
4
suficient de gravă atunci când încălcarea în cauză decurge dintr-o astfel de hotărâre, instanţa naţională competentă trebuie, luând în considerare specificitatea funcţiei juridice, să stabilească dacă această încălcare are un caracter evident. Este de competenţa ordinii juridice din fiecare stat membru să desemneze instanţa competentă pentru soluţionarea litigiilor privind reparaţia menţionată. 2) Articolul 48 din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 39 CE) şi articolul 7 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii, trebuie să fie interpretate în sensul în care se opun acordării, în condiţii precum cele prevăzute la articolul 50a din Legea salarială din 1965, astfel cum a fost modificată în 1997, a unei indemnizaţii speciale de vechime care, în conformitate cu interpretarea dată de Verwaltungsgerichtshof (Austria) în hotărârea sa din 24 iunie 1998, constituie o primă de loialitate. 3) O încălcare a dreptului comunitar, precum aceea care rezultă, în circumstanţele din acţiunea principală, din hotărârea Verwaltungsgerichtshof din 24 iunie 1998, nu are caracterul evident necesar pentru a putea fi angajată, în temeiul dreptului comunitar, răspunderea unui stat membru pentru o decizie a uneia din instanţele sale de ultim grad de jurisdicţie. 3. Comentariu
Hotărârea adoptată în cauza Köbler este un punct important în domeniul răspunderii statelor pentru prejudiciile cauzate particularilor 5
în cursul implementării ș i aplicării dreptului comunitar. Noutatea adusă de această hotărâre constă în faptul că, de și cu caracter principial, Curtea de Justiție a elaborat condi țiile răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate particularilor de către instan țele na ționale. Curtea reaminteşte că a stabilit deja că sistemul tratatelor CE impune statelor membre repararea prejudiciilor cauzate particularilor prin violări ale dreptului comunitar imputabile jurisdicţiilor naţionale ce hotărăsc în ultimă instanţă. Prin aceste prevederi, particularii au posibilitatea să obţină, în anumite condiţii repararea daunelor provocate prin nerespectarea dreptului comunitar. Conform unei jurisprudenţe constante, Curtea a fixat trei condiţii necesare şi suficiente pentru a angaja responsabilitatea statului pentru violări ale dreptului comunitar ce-i sunt imputabile. Aceste condiţii se aplică de asemenea în cazul în care o jurisdicţie naţională, hotărând în ultimă instanţă, încalcă una din regulile de drept comunitar. Aceste condiţiile sunt: 1. regula de drept violată atribuie drepturi particularilor; 2. încălcarea acestei reguli trebuie să fie suficient caracterizată; 3. trebuie să existe o legătură de cauzalitate între violarea, obligaţie ce-i revine statului, şi prejudiciul suferit de particular. Pentru a determina dacă violarea regulei de drept comunitar este suficient caracterizată, în cazul în care această nerespectare provine din partea unei jurisdicţii naţionale statuând în ultimă instanţă, instanţa naţională competentă trebuie să verifice dacă respectiva juridicţie a încălcat în mod voit legislaţia comunitară în cauză. Astfel, responsabilitatea statului nu va fi angajată decât dacă 6
se va stabili că respectiva jurisdicţie nu a respectat intenţionat dreptul comunitar şi jurisprudenţa Curţii în materie. Instanţa naţională competentă în a tranşa astfel de litigii va fi desemnată de către fiecare stat membru. Curtea constată că legea austriacă ce condiţionează acordarea indemnizaţiei de vechime în activitatea de profesor de o experienţă de 15 ani dobândită exclusiv la universităţi austriece, reprezintă o restricţie adusă principiului libertăţii de circulaţie a lucrătorilor, interzisă de Tratatul CE. Pentru prima dată, Curtea stabileşte că un obiectiv ca cel vizând fidelizarea lucrătorilor faţă de angajatorul lor (o primă de fidelitate) ar putea fi justificată în principiu de raţiuni de interes general, dar măsura impusă de legislaţia austriacă nu poate fi justificată prin acest scop. Într-adevăr această măsură antrenează închiderea segmentului pieţei muncii profesorilor de universităţi din Austria şi se opune principiului libertăţii de circulaţie a lucrătorilor. Conform jurisprudenţei anterioare a CJCE, jurisdicţiile naţionale sunt acelea care stabilesc dacă sunt întrunite condiţiile privind angajarea responsabilităţii statelor membre pentru prejudiciile cauzate particularilor. Totuşi, în acest caz, CJCE a considerat că dispune de suficiente date pentru a examina ea însăşi condiţiile. CJCE constată că deciza din 1998 se bazează pe o interpretare eronată a jurisprudenţei sale similare şi constituie o violare a dreptului comunitar, dar această violare în sine nu poate fi calificată ca fiind manifestă. Motivul este faptul că CJCE nu a avut încă ocazia să se pronunţe asupra unei măsuri vizând fidelizarea angajaţilor faţă de angajatori şi deci soluţia nu era evidentă pentru 7
jurisdicţia austriacă. Faptul că jurisdicţia austriacă şi-a retras recursul prealabil nu constituie un motiv suficient pentru calificarea deciziei austriece ca fiind o încălcare manifestă a dreptului comunitar. Principiul degajat din această speţă este acela că statele membre sunt obligate să repare prejudiciile cauzate persoanelor fizice sau juridice, de către jurisdicţiile lor naţionale de ultimă instanţă prin violări ale dreptului comunitar. Particularii pot dobândi aceste reparaţii în cazul în care jurisdicţia naţională competentă dovedeşte că era vorba de un act comunitar prin care se atribuie drepturi particularilor; încălcarea acestei reguli este suficient caracterizată; există o legătură de cauzalitate între violarea obligaţiei ce-i revine statului şi prejudiciul suferit de particular. În cazul în care CJCE dispune de elemente suficiente poate ea însăşi să decidă dacă se întrunesc aceste condiţii. Răspunderea Köbler este fundamentată în jurul principiilor deja consacrate de jurispruden ța Cur ții: principiul eficacită ții dreptului comunitar, caracterul efectiv și echivalent al legisla ției na ționale de implementare și principiul autonomiei procedurale na ționale, și este văzută ca ultimul remediu la îndemâna persoanelor atunci când drepturile acestora izvorâte din dreptul comunitar sunt nesocotite de instanțele naționale. În nici un caz, instan țele na ționale nu au obligația de a rejudeca și de a casa o hotarâre definitivă și irevocabilă contrară dreptului comunitar, dacă acest lucru nu este conform cu normele procedurale naționale. Condițiile care trebuie întrunite pentru a da na ștere acestui tip de răspundere sunt condi țiile generale ale răspunderii civile 8
delictuale. În plus trebuie îndeplinită și o condi ție specială. Aceasta decurge din caracterul excepțional al răspunderii Köbler și se referă la încălcarea normei (fapta ilicită), care trebuie să fie vădită. Curtea de Justiție a respins încercarea de a restrânge sfera faptelor ilicite care să atragă răspunderea Köbler și să se limiteze la anumite acțiuni din procesul de luare a hotărârii judecătore ști, de exemplu, interpretarea unei prevederi legale sau analiza faptelor și probelor administrate. Nu în ultimul rând, un merit al acestei decizii este stabilirea faptului că principiul liberei circulații a for ței de muncă interzice discriminarea lucrătorilor în funcție de locul desfă șurării muncii lor în Comunitate, chiar și în domeniul acordării unor premii legate de vechimea în muncă.
9
