Cartea-Alimentatia-echilibrata-a-omului-sanatos.pdf

Cap. I

GREŞELI ÎN ALIMENTAŢIE FOLOSIREA EXCLUSIVĂ ŞI ABUZIVĂ A PÂINII ALBE Grâul este un aliment important pentru hrana omului, uşor de digerat, bogat în  proteine, enzime, fermenţi, vitamine şi minerale. Cu toate acestea, consecinţele nutriţionale care au decurs din introducerea tehnologiei de obţinere a făinii albe (începând din anul 1870) sunt de natură îngrijorătoare, fiind insuficient cunoscute şi înţelese. Încă din secolul al XVIII -lea au fost constatate avantajele folosirii pâinii negre în detrimentul celei albe. În ciuda acestui fapt, consumul de pâine albă a luat  proporţii, de-a lungul timpului observându observându-se că această tendinţă de exagerare poate fi  din punct de  pusă în legătură cu diverse patogenii. patogenii. Astăzi, superioritatea pâinii negre –  din vedere calitativ – constituie  –  constituie un fapt demonstrat. Acest produs de panificaţie conţine o  parte din tărâţe, celuloză, vitamine, vit amine, săruri minerale şi un aport caloric redus. Pâinea albă, în general, conţine de trei ori mai puţine vitamine şi oligoelemente decâ t cea integrală, iar magneziu, calciu şi fosfor de cinci ori mai puţin. Astfel, valoarea nutritivă este mai scăzută, deoarece nu se reţine decât o parte din bobul de grâu (circa 50%), iar în partea albă a făinii rămân cele mai sărăcăcioase elemente nutriti ve. După procesul tehnologic de măcinare a grâului, făina albă mai conţine: vitamina B1  – 23%,   29%, acid  –  23%, riboflavină – 20%, –  20%, nicotinamidă – 19%, –  19%, piridoxină –  29%,  pantotenic –  50%,  50%, acid folic  – 33%  – 33% şi vitamina E – 14%. –  14%. De asemenea, şi procentul de minerale scade semnificativ: crom  –  13%,   13%, mangan  –  9%,   9%, fier  –  19%,   19%, cobalt  –  13%,   13%, cupru  –  10 – 20%, 20%, zinc  –  17%,   17%, molibden  – 50%  –  50% şi magneziu –  17%. În acelaşi timp, conţinutul de fibre este scăzut, autorii fiind unanim de acord că fibrele au o importanţă  profilactică şi nutritivă deosebită. Pe de altă parte, absenţa fibrelor celulozice dăunează organismului uman, datorită creşterii colesterolului. În contraindicarea folosirii exclusive a pâinii albe vine şi următorul argument: acest produs de panificaţie conţine aditivi chimic i, iar uneori vitamine (medicamente) adăugate în scopul compensării pierderilor. Această practică contravine principiilor medicinii naturiste, deoarece valoarea nutritivă a vitaminelor de sinteză nu se ridică la la nivelul vitaminelor biodisponibile, dizolvat e în mod natural în bobul de grâu. Mai mult decât atât, aditivii prezintă un grad ridicat de risc şi incertitudine în ceea ce  priveşte reacţiile reacţiile adverse, pe care care le pot induce în timp. Cu cât făina din care se fabrică pâinea este mai albă la culoare, respectiv cu cât gradul de extracţie este mai mic, mic, cu atât deficitul deficitul aminoacidic al proteinelor proteinelor din grâu se accentuează (60). În consecinţă, aminoacizii esenţiali, inclusiv cei din bobul de grâu, nu pot fi sintetizaţi de organism. Ori, prin extracţia făinii albe, aceştia sunt îndepărtaţi, lipsind organismul uman de cele mai valoroase elemente plastice. Anumite studii dovedesc modul în care diferenţele dintre făinele cu diverse grade de extracţie se regăsesc în pâine. Astfel, 300 g de pâine albă conferă numai 15   % din necesarul zilnic de tiamină, în vreme ce aceeaşi cantitate de pâine din făină intermediară are un aport de 25% tiamină, iar făina integrală contribuie cu 40% (60). În aceeaşi notă mai putem afirma că proteinele din făina albă au o valoare biologică redusă. Făina albă mai este incriminată şi în patogenia cariilor (24), precum şi în favorizarea constipaţiei, ca o consecinţă majoră a lipsei de glucoză.

1

ZAHĂRUL Este un aliment obţinut printr -un grad înalt de rafinare, conţinând 99,8% zaharoză. Mulţi autori atrag atenţia asupra efectelor nocive ale acestui produs şi îl consideră responsabil, responsabil, în mare parte, pentru patologia umană a ultimului secol. Dezavantajele

folosirii zahărului

În primul rând, este lipsit complet de trofine şi conţine numeroşi aditivi chimici. Apoi, prin procesul de rafinare, zahărul pierde mineralele şi vitaminele, iar pentru a fi metabolizat, sustrage aceste elemente din organismul uman (30). În concluzie, zahărul nu numai că nu aduce, dar chiar spoliază organismul de elemente  nutritive.

Efectele negative ale consumului de zahăr Excesul de zahăr stimulează până la epuizare producţia de insulină a  pancreasului,  pancreasului, favorizând apariţia diabetului. Mai pe înţelesul tuturor, zahărul are asupra pancreasului un efect de biciuire. Statistic vorbind, se poate dovedi în mod cert că epoca modernă –  în care diabetul s -a răspândit ca un flagel –  se   se suprapune epocii descoperirii şi folosirii extensive a zahărului. Consumul excesiv de zahăr duce şi la sporirea

cazurilor cu dislipidemii (60). (60). Altfel spus, consumul acestui produs produs

alimentar tulbură metabolismul grăsimilor. În final, abuzul de zahăr şi creşterea grăsimilor în sânge măresc riscul bolilor cardiovasculare cardiovasculare. Un alt motiv pentru care ar trebui să consumăm foarte puţin zahăr sau deloc es te faptul că acest aliment duce la creşterea morbidităţii cardio -vasculare. Să nu uităm că  bolile cardiovasculare cardiovasculare reprezintă prima cauză de mortalitate în patologia generală (60). Alte riscuri la care se expun consumatorii de zahăr costau în: creşterea frecvenţei cariilor (24), riscul de poluare microbian, sporirea numărului de cazuri cu rectocolită ulcerohemoragică şi maladia Crohn (16), favorizarea obezităţii, iar în această ultimă situaţie putem asista la un cumul de factori de risc : obezitate, diabet, dislipidemii (60). ADITIVII

În Monitorul Oficial al României, Anul XI, nr. 268/1999, pag. 13, aditivii sunt definiţi drept: Substanţe care se folosesc la prepararea unor produse în scopul ameliorării calităţ ii ii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare.

Din păcate, definiţia oficială nu este suficient de clară, deoarece nu se specifică despre ce fel de substanţe substanţe e vorba, de ce trebuie ameliorată calitatea calitatea unor produse şi şi despre ce fel de calitate e vorba – organoleptică  – organoleptică sau nutritivă? În ultimii ani, mai multe şcoli de medicină şi asociaţii de protecţie a consumatorului din lume au demonstrat nocivitatea E- urilor. David Stout a susţinut, într -un studiu făcut public în septembrie 1999: "Deşi SUA au aprobat cele mai sigure suplimente nutritive din lume, circa 76 de milioane de americani suferă intoxicaţii alimentare şi circa 5.000 dintre aceştia îşi pierd anual viaţa" (50). Un principiu străvechi, confirmat şi de ştiinţa modernă, spune că "nimic nu este mai periculos decât administrarea unei substanţe, timp îndelungat şi în mod repetat". Altfel spus, toate substanţele nealimentare, adică aditivii, medicamentele, noxele chimice profesionale, poluanţii de mediu şi chiar plantele medicinale, intră sub incidenţa acestei axiome biologice. Consumarea lor un timp îndelungat şi în mod repetat induce diferite sindroame. În numai patru ani (1998 -2002),

în ţara noastră au fost introduşi peste 70 de aditivi şi au fost interzişi doar 13. Dar  ce este mai regretabil, mulţi dintre aditivii acceptaţi de autorităţile române au fost catalogaţi drept toxici în alte ţări civilizate, iar alţii netoxici au fost respinşi. 2

O metodă în vogă prin care unii producători derutează cumpărătorii, falsificând informaţia, este aceea de a nu menţiona pe ambalaj indicativul exact al aditivilor folosiţi. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi alte organisme de control ale statului au depistat în repetate rânduri că, în locul unui astfel de număr de cod, s-a trecut pe ambalaj cuvântul afânători, în locul denumirii chimice s-a folosit sintagma arome identic naturale, iar ca să nu se mai menţioneze conţinutul de benzoat conservanţi. de sodiu, salicilat, sorbat etc. a fost inscripţionată noţiunea de conservanţi. Spre exemplificare, compoziţia reală a unei supe instant constă în: amidon modificat, sare, pudră de tomate, sodium citrat, sodium diacetat, sirop de glucoză, ulei hidrogenat, pudră de ceapă, guar gum, sodium ribonucleotide, proteină hidrolizată vegetală, anti caking agents, yeats extracts, adipic acid, caseinat, chinolină, carmoizină, emulsionanţi (disodium monofosfat, gliceril minostearat, sodium  polifosfat), condimente, condimente, arome, îndulcitori îndulcitori artificiali şi antioxidanţi. Clinica de oncopediatrie din Dusseldor f

a lansat o listă cu E -uri cancerigene şi  potenţial toxice, recomandând recomandând evitarea evitarea acestora (65). Menţionăm câteva: câteva: Cele mai periculoase adaosuri cancerigene: E 330 (acid citric/sare de lămâie) din unele băuturi răcoritoare şi dulciuri, amestecuri de condi mente pentru semipreparate cum sunt conservele de ciuperci, racii, pastele de tomate, sucurile de

roşii, compoturile, muştarul sau brânzeturile; E 621 (glutamat de sodiu), folosit în sosuri şi supe concentrate, a fost inter zis zis în Europa occidentală. Adaosuri foarte cancerigene:   E 211, E 131, E 142, E 213, E 214, E 215, E 217, E 239, E 123  – toate  – toate au fost deja interzise în ţările ex -URSS. Adaosuri periculoase: coloranţii alimentari E110 (galben), E 124 (roşu  ponceau),  ponceau), E 102 (tartrazină), E 120 120 (acid carminic). Substanţe de evitat:  E 102, E 123, E 110 din bomboane şi cremă de frişcă. Adaosuri potenţial toxice care duc la apariţia anumitor afecţiuni: E 220, E 221, E 222, E 223, E 224  –  boli   boli intestinale; E 338, E 339, E 340, E 341, E 450, E 461, E 463, E 465, E 466, E 407  – tulburări   boli  –  tulburări de digestie; E 230, E 231, E 232, E 233 –  boli

dermatologice; E321, E 320 (antioxidant din margarină) –  tulburări în metabolismul colesterolului; E 311, E 312  – afecţiuni  – afecţiuni neurologice. Adaosuri suspecte:  E 125, E 141, E 150, E 171-173, E 240, E 241, E 477. Unele E-uri, considerate foarte periculoase de către aceeaşi clinică, se regăsesc

şi în pâine, aliment ce implică un grad foarte mare de risc, datorită consumului zilnic. Este vorba despre emulsifianţi (agenţi de prospeţime E 471), întăritori de gluten, stabilizatori (E 472 şi E 482) şi agenţi de oxido -reducere (acizi alimentari E 300 şi E 330).

În aceeaşi notă mai putem preciza că unii cercetători americani (39) consideră că aspartamul (E 951) este răspunzător pentru circa 90 de simptome. De asemenea, vinurile limpezite cu filtre amiant (conţinând fibre de silicat) sunt cancerigene, afectând plămanii şi tubul digestiv, aditivul fiind interzis în anumite ţări (54). numite şi "nutritive"  au efecte dezastruoase asupra sănătăţii. Utilizarea acestor antibiotice provoacă modificări importante asupra sensibilităţii bacteriilor, iar acest lucru se răsfrânge pe nesimţite în  patologia umană. Astfel se explică, într -o anumită măsură, lipsa de sens ibilitate la antibiotice a tot mai multor germeni microbieni. Aceleaşi "antibiotice nutritive" sensibilizează alergic organismul oamenilor. Dacă la începutul secolului al XX-lea abia începea să se contureze noţiunea de alergie, astăzi procentul bolnavilor alergici este îngrijorător de mare, ajungându -se de la forme simple de urticarii până la şocuri anafilactice. Faptul că unii bolnavi fac alergie la antibiotice, fără să se fi tratat vreodată cu asemenea medicamente, se explică printr -o sensibilizare lentă a organismului pe cale alimentară . Antibioticele la care ne referim mai produc şi dezechilibre ecologice în lumea microorganismelor. Ele distrug flora saprofită, Antibioticele din produsele alimentare

3

 proliferează virusuri, fungii, acarienii, rezultatul acestor dezechilibre fiind creşterea incidenţei bolilor virale, fungice şi a celor cauzate de acarieni . Din păcate, în faţa acestor boli, mijloacele terapeutice se dovedesc a fi foarte reduse, putându -se afirma că afecţiunile respective sunt rezultate nefaste ale dezechilibrelor ecologice de medi u.

Iodul din sare şi efecte sale negative Consumul de iod, în ciuda reclamelor difuzate prin intermediul mass -media,  provoacă hipertiroidii induse la eutiroidieni, sporirea volumului glandei tiroide de la 4,8 ml la 8,6 ml (5), creşterea constantă a Based ow-ului autoimun, favorizează tiroidita Hashimoto, induce fenomenul numit Tiroid cell necrosis  (necroza celulelor

tiroidiene) şi determină creşterea numărului de cazuri cu hipotiroidism subclinic la copii şi adolescenţi. Consum excesiv duce la sporirea caz urilor de alergie la iod, corelat cu un număr mare de investigaţii radiologice cu această substanţă, ceea ce amplifică incidenţa şocului anafilactic. Pe lângă hipotiroidia indusă de iod, mai este de menţionat creşterea alarmantă a cancerelor tiroidiene. În tr-un studiu de dată relativ recentă efectuat în Tasmania s -a constatat că rata cancerului a crescut de trei ori, în ultima vreme, la persoanele de peste 49 de ani (1).

FOLOSIREA SĂRII ALBE EXTRAFINE Sarea extrafină are două mari dezavantaje. Este tratată cu E 535, adică cu ferocianură de sodiu, în acelaşi timp fiind foarte săracă în minerale, după cum reiese şi din tabelul următor: Compoziţie 

Sare

extrafină  NaCl CaCl2 MgCl 2 CaSo3 MgSO4

98,5 0,1 0,03 1,2

Substanţe insolubile în apă

Sare

gemă

Lipsă 

97,5 0,2 0,1 1 0,04

0,06

1,2

Unii autori fac o legătură directă între frevenţa mare a bolilor cardiovasculare şi folosirea cu precădere a sării extrafine care, după cum se vede, este de circa 30 de ori mai săracă în magneziu decât sarea gemă. De altfel, din practică se ştie că multe crize de angină pectorală scad în intensitate şi frecvenţă după tratamentul cu săruri de magneziu. Asta nu înseamnă că omul trebuie să mănânce multă sare gemă ca să fie sănătos, ci că e bine să o folosească în alimentaţie în locul celei extrafine. RAFINAREA ULEIULUI

Datorită procesului de rafinare, uleiul vegetal este sărăcit de principii nutritive. Procesul tehnologic presupune extragerea cu benzine superioare, tratarea cu alcalii, albirea, dezodorizarea şi tratarea la temperaturi înalte, de 200– 250 de grade Celsius.

Efectele negative ale rafinării Pe lângă faptul că la rafinare se elimină aproape în totalitate fosfolipidele şi se reduce drastic conţinutul de vitamină E, în timpul hidrogenării se pierd vitaminele liposolubile şi îşi fac apariţia grăsimile trans, care se comportă în organism ca şi grăsimile hidrogenate, scăzând HDL (fracţiune a colesterolului sanguin transportat de 4

către lipoproteine). De asemenea, temperaturile ridicate ale procesului tehmologic duc la formarea de compuşi ciclici de polimerizare, care prezintă o oarecare toxicitate. Totodată, prin rafinare apar produşi noi, greu sau imposibil de metabolizat (28), iar o  parte dintre acizii graşi nesaturaţi se saturează, devenind aidoma acizilor graşi din untură. RENUNŢAREA LA ALIMENTELE INTEGRALE În opinia multor nutriţionişti, renunţarea la alimentele integrale constituie o greşeală care a influenţat mult starea de sănătate a populaţiei planetei. Este suficient să menţionăm câteva exemple care ilustrează diferenţa dintre compoziţia unui aliment integral şi cea a unuia rafinat sau parţial rafinat.

Conţinutul de vitamine în făina de grâu de diferite extracţii în %, faţă de conţinutul în grâu (tabel reprodus după Rodica Segal şi colaboratorii, Valoarea nutritivă a produselor alimentare, Editura Ceres, Bucureşti, 1983). Extracţia

BB1

% 60 17,7

B2

PP

27,4

14,5

85 76,1

59,8 100

BB6

Acid folic

Biotină 

Tocoferol

114,8

22

4,6

35,4

57,2

668,1

54

43

67,9

100

1100

100

100

100

44

100 100

Acid Pantotenic 33,3

100

Aşa cum am mai subliniat, sarea extrafină este de 30 ori mai săracă în magneziu decât sarea gemă (integrală). Procedeul de prelucrare a laptelui lichid integral în lapte praf face ca enzimele să se distrugă total, iar vitaminele să fie parţial inactivate (60). În opinia celor mai mulţi partizani ai dietei naturiste, renunţarea la alimentul integral este cel mai agravant factor în patologia şi malnutriţia zilelor noastre. Fiecare specie a fost creată  perfectă, cu maximum de potenţial plastic şi energetic, pentru a servi omului . Ori, a renunţa la integralitatea unui aliment înseamnă a contribui la propria noastră sărăcire de principii active. În plus, există riscul ca în timp să apară o pervertire a gustului, iar omul modern acceptă tot mai greu calităţile organoleptice ale alimentului integral. ORGANSIME MODIFICATE GENETIC  Definiţie Organsimele vii la care au fost

transferate gene străine faţă de zestrea ereditară  proprie, pot fi considerate ca fiind modificate genetic, cu menţiunea că gena străină se transmite la descendenţi. Obţinerea de organisme transgenice presupune izolarea ADN – ului corespunzător genei care ne interesează, apoi includerea lui într -un vector  plasmidial sau fagic şi  transferul acestuia de la o specie la alta. Organismele modificate genetic devin, de fapt, din ce în ce mai "puţ in integrale", deoarece prin hipertrofierea unei singure calităţi se pierd treptat alte calităţi. Diferitele combinaţii transgenice oferă un potenţial infinit de denaturări. Crearea organismelor modificate genetic este cel mai elocvent exemplu despre modul în care poate fi pedepsit omul  pentru tentativa lui de a sminti natura şi toate cele create de Divinitate. De exemplu, vacile transgenice obţinute pentru o mai mare producţie de lapte,  prezintă imunodeficienţe grave, fiind necesare doze mari de antibiotice pentru tratarea lor. Aceste medicamente ajung în lapte şi cresc automat numărul cazurilor de alergii 5

alimentare. Alte urmări constau în scăderea potenţialul reproductiv al vacilor şi apariţia bolilor digestive grave la aceste animale. Un caz elocvent în acest sens este următorul: după ce s -a creat un soi de soia  bogat în metionină, producţia a trebuit stopată, fiindcă au apărut numerose alergii la această substanţă. Laboratoarele de genetica plantelor se străduiesc să obţină plante  bogate în anumite principii nutritive şi rezistente la insecte sau la insecticide, însă pe lângă efectele adverse, încă nebănuite, o consecinţă gravă a transferurilor genetice o constituie reducerea drastică a numărului de specii vegetale. Deoarece speciile transgenice devin treptat "înlocuitoare", identitatea iniţială a plantelor se pierde în timp. Un alt mare dezavantaj al organismelor modificate genetic constă în faptul că efectele adverse nu pot fi anticipate şi nici evaluate în totalitatea lor, decât după un timp îndelungat de consum, când răul a fost deja comis. ABUZUL ALIMENTAR

Un vechi proverb francez spune că "omul mănâncă o treime din porţie ca să trăiască el însuşi şi două treimi ca să trăiască doctorii". Există numeroase studii care încearcă să demonstreze că, în ţările civilizate, cantitatea de alimente consumate zilnic este mult mai mare decât ar fi necesar. Numărul impresionant al celor ce suferă din cauza obezităţii, pancreatitei, aterosclerozei, diabetului şi altor afecţiuni este o dovadă certă că supralimentaţia este o mare problemă, cel puţin în ţările aşa -zis civilizate. Aici trebuie spus  –   chiar cu riscul de a deranja unele interese  – că n-ar fi exclus ca numeroşii aditivi, modificarea genetică a organismelor, renunţarea la alimentele integrale, folosirea alimentelor pasate şi alte practici ale lumii moderne pot întâ rzia senzaţia de saţietate, contribuind esenţial la aportul nesăbuit de alimente. ABUZUL DE CARNE ŞI GRĂSIMI În Sfânta Biblie, carnea nu este interzisă, dar se recomandă abţinerea de la consumul excesiv a acestui aliment.  Bine este să nu mănânci carne, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se poticneşte, se sminteşte sau slăbeşte în credinţă (Romani 14, 21).

Abuzul de grăsimi –  practică ce duce la creşterea mortalităţii datorate bolilor cardio-vasculare  –  este găsit responsabil de majoritatea autorilor şi se bazează pe studiile ştiinţifice efectuate în 20 de ţări (60). Nivelul colesterolemiei şi lipemiei creşte o dată cu cantitatea de colesterol din dietă şi cu numărul de calorii furnizate de lipide în raţia zilnică. Alte studii indică lipsa cancerului de sân la populaţiile cu consum de lipide ce conţin sub 10% acizi graşi saturaţi. Pentru o creştere de 5% a caloriilor prin aport de grăsimi saturate, riscul de cancer de sân se amplifică cu 50 %. Împotriva consumului sau abuzului de carne există câteva argumente de netăgăduit. Fiziologic vorbind, consumul de carne nu este absolut necesar organismului uman, fiindcă principiile nutritive existente în acest aliment pot fi  preluate din altele. Este suficient să amintim, ca surse valoroase de pro teine, ba chiar de proteine calitativ superioare celor din carne, ciupercile, brânzeturile, unele legume, cerealele integrale, ouăle şi, în ultimă instanţă, peştele. Efortul digestiv pentru metabolizarea cărnii este foarte mare –  în special pentru ruperea lanţurilor de aminoacizi – , iar PH-ul are tendinţa de a vira rapid spre acid, după consumul de carne. Abuzul de carne mai este responsabil şi pentru unele boli cum sunt guta,  pancreatita, litiază urica, dermatozele şi altele. Carnea nu îşi exprimă dezavantajele şi eventualele efecte negative pe loc, după un prânz bogat, însă statisticile demonstrează că, în a doua jumătate a vieţii, cei care au consumat abuziv carne au o patologie mult mai problematică decât ceilalţi . În conceptul medicinii naturiste, a mânca zilnic carne constituie un mare şi inutil abuz.  Nu trebuie să uităm şi faptul că, în practica alimentaţiei moderne, cele mai multe 6

 preparate din carne abundă în aditivi alimentari, uneori utilizându -se peste cinci E-uri la un singur tip de produs. FOLOSIREA APEI DE REŢEA ŞI A STRATURILOR DE SUPRAFAŢĂ

Datorită activităţilor industriale, agricole şi urbane, în râurile României se deversează peste şase milioane de tone de poluanţi. Tratarea apei cu clor, pentru înlăturarea acesui gen de neajunsuri, favorizează apariţia a două tipuri de compuşi organici: halogenaţi nevolatili, cu greutate moleculară mare (clor, diclorbenzen, clorfenoli, clortoluen etc.) şi halogenaţi volatili cu greutate moleculară mică (haloformi sau trihalometani). Mai mulţi autori au constatat efectul cancerigen al acestor produşi (46). În urmă cu aproape 20 de ani, cercetători români (32) au analizat 30 de studii epidemiologice din întreaga lume şi au concluzionat că apa clorată creşte riscul de apariţie a cancerului rectal. Pe un total de 702 probe de apă, Mihaela Vasilescu a stabilit că, în majoritatea acestor probe, se depăşeşte CMA (concentraţia maximă admisă) de 0,5 g/l şi de pesticide (45). La Sesiunea ştiinţifică a Institutului de Igienă şi Sănătate Publică 1994 s -au comunicat  –   pentru perioada 1991 – 1993  – 389 cazuri de intoxicaţii acute cu nitraţi, soldate cu 13 decese. Calitatea apei fusese necorespunzătoare chimic în 84% dintre  probe şi necorespunzătoare microbilogic în 74% dintre acestea (26). Într -un alt studiu comunicat la aceeaşi sesiune se arată că 48% dintre probele analizate au fost necorespunzătoare, din care: 45,6% depăşesc numărul de organisme vegetale, 3,3% numărul de organisme animale, 4,4% conţin ouă de geohelminţi, iar în 46,7% cauzele au fost mixte (animale, vegetale, ouă de geohelminţi etc.). Aceste statistici evidenţiază două concluzii îngrijorătoare. În primul rând, apele de suprafaţă –  cel puţin pe continentul european şi nord -american  –   sunt grav contaminate, iar consumarea lor este periculoasă. Iar în al doilea,  apa de reţea este, în ciuda tratamentelor intensive, puternic poluată şi imposibil de adus la cote de siguranţă din punct de vedere epidemiologic şi toxicologic. De fapt, după cum se ştie, însăşi tratamentele pentru purificarea apei de reţea sunt implicate în cauzalitatea unor maladii. POLUAREA HRANEI

Începem cu câteva exemplificări:  Roland Sananès (61) apreciază că, în ţările civilizate, fiecare locuitor consumă circa 4, 5 kg aditivi alimentari pe an.

Lipp şi I. Frank (21) constată, într -un studiu din anul 1996, că utilizarea  pesticidelor a provocat trei milioane de intoxicaţii în lume, dintre care 220.000 de 

cazuri au fost mortale.

Incidenţa de Campylobacter în carcase, după spălare, rămâne foarte însemnată, variind între 60% şi 100% (17).  Ne aşteptăm ca poluarea hranei cu insecticide să fie tot mai mare şi pe viitor, deoarece aceasta se amplifică în timp. 

7

REZISTENŢA LA INSECTICIDE Anul 1938 1948 1956 1970 1976 1980 1984

Nr. Specii rezistente 7 14 69 224 364 428 447

După cum se vede, poluarea hranei atinge cote impresionante, fără precedent în istoria civilizaţiilor . Impresionant este că această poluare nu poate fi considerată accidentală, ci chiar folosită dirijat, "ştiinţific", de către diferite instituţii oficiale  ale unor state. Din nefericire, se bate prea multă monedă p e ideea riscului acceptat,  principiu care, atât în medicina socială cât şi în ocrotirea sănătăţii publice, este inacceptabil din punct de vedere deontologic. Asta p entru că fiecare fiinţă umană este unică şi are dreptul de a nu fi expusă vreunui risc, cât de calculat ar fi el. FOLOSIREA ÎNLOCUITORILOR  Margarina

Prin faptul că margarina nu se găseşte nicăieri în natură, poate fi considerată un aliment nenatural. Din acest motiv, organismul îl recunoaşte cu greutate şi depune un efort imens spre a-l metaboliza. Pentru obţinerea margarinei se foloseşte ulei rafinat în combinaţie cu o pudră de nichel, încălzite la o temperatură de circa 400 de grade Celsius, bine agitate şi apoi tratate cu hidrogen industrial. După 10–20 de ore rezultă  produsul numit margarină, solid la temperatura camerei şi conţinând grăsimi saturate comparabile cu cele de porc. Reclamele agresive au făcut ca acest produs să fie folosit în cantităţi foarte mari, atât în ţările civilizate cât şi în cele sărace, în ciuda faptului că dietetica naturistă pledează pentru folosirea untului în locul margarinei. Pentru ameliorarea calităţile organoleptice, în procesul de fabricaţie a acestui aliment se adaugă: vitamina A, clorură de potasiu, antioxidanţi, acizi şi alcali, arome şi coloranţi sintetici, vitamina D, mulsifianţi (mono şi digliceride), lecitină, izopropyl ori stearyl citrat şi diacetyl. Aspartamul

Acest produs a fost decoperit în SUA anilor 1965, iar astăzi se comercializează în peste 60 de ţări (29). Aspartamul (E -951) a apărut pe piaţă cu intenţia de a înlocui zaharul şi a se elimina efectele negative ale acestuia. Paradoxal, consumul respectivului înlocuitor a ajuns mai periculos decât zahă rul. Americanul Mark D. Gold, dar şi alţi autori ca James şi Phyllis Bilch consideră aspartamul una din cele mai periculoase substanţe de pe piaţa alimentară. Aproape 90 de simptome şi sindroame au fost raportate la Food and Drug Administration (FDA), concretizate în special în cefalee, vertij, spasme cerebrale sau coronariene, greţuri, spasme musculare, erupţii, depresie, astenie, iritabilitate, insomnie, tulburări de vedere şi auz, palpitaţii, senzaţia lipsei de aer, atacuri de panică, pierderea gustului, tulburări de memorie, dureri articulare şi altele. De asemenea, se consideră că aspartamul are un rol important în declanşarea tumorilor cerebrale, sclerozei multiple, epilepsiei, sindroamelor extrapiramidale, bolii Alzheimer, retardului mintal, limfoamelor,

malformaţiilor şi diabetului (50). Pentru a se înţelege şi mai exact cât de nocivă pentru sănătate este această substanţă, mai menţionăm că Aspartamul dezvoltă aproximativ 75% dintre efectele adverse ale aditivilor alimentari raportate de FDA. 8

Copiii cu fenilcetonurie nu pot metaboliza unul dintre cei doi aminoacizi aflaţi în compoziţia aspartamului, şi anume fenilalanina, care o dată ajunsă în sânge poate  provoca retard psihimotor grav. Această substanţă toxică este, conform legilor în vigoare, admisă pentru prepararea diferitelor prăjituri, băuturi răcoritoare, îngheţate şi  bomboane. De aceea este curios cum de se permite unei substanţe atât de periculoase să intre în compoziţia a mii şi mii de produse alimentare şi de ce consumatorii o acceptă, în ciuda pericolelor evidente care decurg din consumare ei. Zaharina

A fost descoperită şi fabricată, pornindu -se de la toluen, în anul 1879 (21). Statele Unite ale Americii au interzis Zaharina în 1997, dar după o vreme au readmis o, cu condiţia ca pe ambalaje să se inscripţioneze că administrată animalelor este cancerigenă. Ulterior, Congresul American a renunţat la acest avertisment, în urma  presiunilor exercitate de industria alimentară şi în ciuda opoziţiei organizaţiilor de  protecţie a animalelor (50).

Ciclamaţii Au fost descoperiţi în anul 1937, mai târziu fiind acuzaţi că ar avea o acţiune cancerigenă la om. Ajungându -se la un compromis, Comitetul mixt FAO  –   OMS (organisme ONU pentru alimentaţie, agricultură şi sănătate) a limitat doza maximă la 4 mg/zi/kg corp. Totuşi, Ciclamaţii sunt contraindicaţi copiilor şi femeilor însărcinate, iar în unele ţări ca Franţa sunt interzişi cu desvârşire (29). Din păcate, Ciclamaţii sunt utilizaţi, în ciuda contraindicaţiilor lor, fiindcă în magazine nu este expusă public interdicţia cu privire la copii, iar contraindicaţia  pentru femeile însărcinate este întotdeauna relativă, avându-se în vedere că diagnosticul de sarcină se pune după cel puţin 2–3 săptămâni, poate chiar şi mai mult. CONSUMARE BĂUTURILOR RĂCORITOARE NENATURALE De regulă, aceste băuturi au la bază apa, la care se adăugă diverse ingrediente sintetice precum coloranţii, aromele şi conservanţii. Despre benzoatul de sodiu, care este prezent ca antiseptic în multe băuturi răcoritoare, se ştie că este extrem de alergizant, provocând urticarie sau agravând astmul bronşic. Asociaţia Consumatorilor din Piaţa Comună Europeană consideră această substanţă cancerigenă, ea fiind interzisă în multe ţări. TRATAREA TERMICĂ ABUZIVĂ Tratarea termică abuzivă, adică prelungită sau efectuată la temperaturi de peste 100 de grade Celsius prin prăjire, coacere sau fierbere, are efecte negative asupra alimentelor. Astfel, se distrug unii aminoacizi, pierderile cele mai însemnate înregistrându-se la lizină, meotionină şi arginină. Tratarea abuzivă reduce digestibilitatea şi disponibilitatea unor aminoacizi, iar fulgii de cereale sau produsele expandate, realizate la temperaturi de peste 200 de grade Celsius, au valoarea  biologică a proteinelor cu 30– 70% mai mi că decât ar fi normal. Alte neajunsuri

constau în descompunerea vitaminei B1 la temperaturi înalte în nucleele piramidic şi tiazolic, formarea de izomeri  – oze de tip L, pornind de la oze de tip D, acizi aminaţi de tip D plecând de la acizi aminaţi de tip L şi acizi graşi trans  pornind de la acizi graşi cis. Toate aceasta împiedică acţiunea enzimelor care, se ştie, acţionează eficient doar pe molecule originale (28). 9

Vişinile se degradează la tratamentele termice, proteinele scăzând de la 1% la 0, 45%, lipidele de la 0,3% la 0,1%, calciul de la 0,03% la 0, 015%, vitamina B1 de la

0,04% la 0,01% (60). De asemenea, fierberea cu aruncarea apei elimină 30% până la 70% din magneziul conţinut (11). Un alt impediment al tratamentului termic abuziv constă în interacţiunea dintre  proteine şi glucide, cel mai bun exemplu fiind reacţia Maillard ce se produce între grupul amino al proteinelor şi cel caloric al glucidelor. Se ştie că mulţi compuşi Maillard sunt insolubili în apă şi rezistenţi la enzimele proteolitice. În cursul fazei de digestie a alimentelor tratate termic apare o leucocitoză tranzitorie (factor de apărare), în vreme ce la digestia alimentelor crude nu se petrece acest proces. Tratarea termică abuzivă mai favorizează saturarea, prin prăjirea uleiului, a unei părţi din acizii graşi nesaturaţi, iar o altă parte din acizii graşi nesaturaţi se transformă în forme trans, imposibil de digerat, în urma tratării termice a uleiului extras la cald. Totodată, proteinele glutenului se coaguleză şi se denaturează, iar substanţele cu grupări SH provoacă înmuierea şi lichefierea glutenului. În fapt, tratarea termică abuzivă este tot o îndepărtare de la tradiţiile culinare străvechi , etalonul "temperaturii naturale" fiind apa care fierbe la 100 de grade Celsius. Dietetica naturistă recomandă folosirea alimentelor crude sau –  acolo unde se impune tratarea lor termică –  folosirea etalonului menţionat.  De aceea, medicina naturistă respinge prăjirea în ulei, unde temperaturile ajung până la cote foarte înalte. TEHNOLOGII ŞI PRODUSE  NATURALĂ A ALIMENTELOR 

CARE

DENATUREAZĂ

STAREA

Datorită folosirii în exces a unor tehnologii şi semipreparate, starea naturală a alimentelor este total denaturată, ceea ce are urmări negative pentru organismul uman. Iată câteva exemplificări ale denaturării alimentelor: coagulările chimice, expandarea, afânarea, conservarea prin substanţe chimice, radiaţii, UHT, îngheţare, realizarea supelor instant, a maionezei industriale, a laptelui praf, prafului de ouă, de cartofi, fasole, usturoi şi folosirea cuptorului cu microunde. În replică la aceste procedee nesănătoase, dietetica naturistă recomandă folosirea alimentelor cât mai aproape de starea lor naturală sau cel mult uşor fragmentate sau slab tratate termic. CONSUMAREA EXCESIVĂ A ALIMENTELOR MOI Abuzul de mixare, tocare şi transformarea în paste a alimentelor are drept consecinţă negativă excluderea aproape totală a masticaţiei şi digestiei bucale, etapă importantă pentru digerarea şi asimilarea principiilor nutritive. Digestia bucală conţine următoarele trei faze: ingerarea, transformarea fizică şi cea chimică. Transformarea fizică constă în sfărâmarea şi înmuierea alimentelor, formarea bolului alimentar şi dizolvarea în parte a unor alimente. În cadrul transformării fizice se disting două fenomene. Ptialina atacă amidonul şi glicogenul pe care le transformă în dextrină şi maltoză, acest lucru fiind posibil numai în cazul unui pH slab acid ca al salivei (6,35 – 6,85). În fine, maltaza transformă maltoza în glucoză. Pentru ca digestia chimică să înceapă în faza bucală şi să se continue în cea gastrică, în mijlocul bolului alimentar, este necesar ca masticaţia să fie efectuată complet, şi în nici un caz să nu se sară peste această etapă. Este ştiut faptul că aceia care înghit nemestecat ajung obezi. Pierderea obiceiului de a mastica suficient e responsabil şi de frecvenţa mare a cariilor şi parodontozei.

10

POLUAREA CĂRNII ŞI A PRODUSELOR DIN CARNE Adesea, animalele crescute pentru carne, nu văd lumina soarelui, nu primesc hrană naturală şi trăiesc în mari aglomeraţii pentru a se îngrăşa mai repede. În hrana şi în corpul animalelor se introduc hormoni, antibiotice, vaccinuri, sedative şi vitamine, astfel încât după consum, substanţele chimice din carnea lor provoacă deseori alergii, obezitate, he patită toxică etc. CONSUMUL UNOR ALIMENTE SĂRACE ÎN PIGMENŢI VEGETALI Plantele alimentare cultivate în sere pentru consumul uman sunt foarte sărace în magneziu.

ALIMENTAŢIE EXCLUSIVĂ În ultimii ani au apărut câteva practici dietetice periculoase. Dint re acestea remarcăm curele de apă distilată, ce se întind pe parcursul a 30–40 de zile, existând  pericolul unei morţi subite prin edem pulmonar acut datorat hipoosmozei extracelulare. Deşi alimentaţia cu grâu încolţit nu se regăseşte în nici o civilizaţie,  fie ea cât de veche, oamenii au început să consume acest produs agricol care poate stimula mitozele şi prezintă riscul apariţiei unei neoplazii. De asemenea, extinderea aşa -zisei "teorii a crudului", la alimente care sunt greu de digerabile, poate fi deos ebit de periculoasă pentru organismul uman. LIPSA ALIMENTAŢIEI NATURALE PENTRU ALĂPTARE Laptele matern are cel puţin două mari calităţi care nu pot fi imitate în laborator. Compoziţie acestuia –  constând în proteine, glucide, lipide şi minerale –  este ideală, laptele matern realizând un transfer pasiv de anticorpi de la mamă la făt, ce influenţează pozitiv întreaga dezvoltare imunologică a organismului micuţului. Din  păcate, multe femei nu alăptează suficient timp copiii, din diferite motive. Unel e nu vor să-şi deformeze sânii, altele cred în reclamele comerciale deşanţate, conform cărora laptele praf înlocuieşte cu brio laptele matern ş.a.m.d. Într -un studiu efectuat pe 2.458 de mame s-a dovedit statistic efectul protector al alăptării naturale, amigdalectomia impunându -se într -un procent semnificativ mai mare la copiii care nu au fost alăptaţi în mod natural. Mai poate fi spus că laptele matern îşi pierde calităţile în condiţii de stres, în special la mamele intelectuale şi la cele subnutrite, car e fac parte din familii sărace. Pledoaria pentru alimentaţia naturală nu are nevoie de un suport ştiinţific , însăşi instinctul speciei noastre demonstrând că,  pentru un nou-născut, nimic nu este superior laptelui matern. VASELE ÎN CARE SE PREPARĂ MåNCAREA Autorii de studii nutriţioniste recomandă evitarea vaselor din aluminiu, cupru şi sticlă datorită sărurilor pe care acestea le pot lăsa în alimente, în urma tratamentelor termice efectuate la temperaturi înalte. EFECTUL RADIAŢIILOR ASUPRA ALIMENTELOR  Datorită

radiaţiile ultraviolete, proteinele se coagulează, lipidele râncezesc, iar glucidele se descompun prin faptul că glucoza se transformă în acizi şi fructoza în alcooli, având un atom de carbon mai puţin. Totodată, vitaminele se descompun din cauza r adiaţiilor. Spre exemplu, vitamina C se degradează, tiamina îşi reduce 11

activitatea fiziologică, riboflavina este transformată în lumiflavină şi lumicrom –  elemente inactive pentru organism, vitamina A se descompune, iar vitamina E se distruge (60).

Radiaţiile ionizante sunt la fel de periculoase pentru sănătate, deoarece reduc cantitatea de aminoacizi esenţiali, aminoacizii suferă procese de decarboxilare şi dezaminare cu formare de cetoze şi aldehide, iar lipidele formează peroxizi, suferind  procese de deshidratare şi hidroliză. În timpul depozitării, valoarea indicelui de  peroxidare continuă să crească, iar glucidele se oxidează şi vitaminele se irosesc la fel ca la tratarea termică a alimentelor. În ciuda acestor efecte negative alarmante, radiaţiile sunt folosite intensiv în industria alimentară. AFUMAREA ALIMENTELOR

Tratamentul termic prin afumare conţine, ca efecte negative, acţiunea căldurii, a gazelor de ardere şi interacţiunea dintre componenţii fumului şi proteine (60). Datorită acestui procedeu, valoarea biologică a proteinelor se poate reduce cu până la 50%, în vreme ce fenolii şi reductonele afectează în special lizina şi metionina. Alte neajunsuri constau în pierderea cu până la 15– 20% a vitaminelor din grupul B,  precum şi efectul benzpirenul rezultat din afumare, care prezintă riscuri cancerigene. SUBSTANŢE ADMINISTRATE ANIMALELOR ŞI PLANTELOR  În scopul obţinerii unor producţii semnificative, animalele şi plantele sunt supuse unor tratamente care, în loc să amelioreze sănătatea acestora, le-o distrug. Spre exemplificare menţionăm hormonii, antibioticele, tranchilizantele, vaccinurile,  pesticidele, erbicidele şi diverse vitamine. În afară de această "infestare voită" există şi una involuntară. Gh. Mohan şi A. Ardelean (23) citează un studiu în care corpul unor păsări vânate pentru hrană conţin de 900 ori mai mult mercur decât doza admisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Această infestare provine din grăunţele tratate chimic de pe câmpuri, cu care s -au hrănit nevinovatele zburătoare. Admi nistrarea substanţelor la care ne referim este de -a dreptul anacronică, deoarece, timp de milenii,  plantele şi animalele au supravieţuit în lipsa acestor adaosuri chimice.  Iar faptul că în ultimile decenii au apărut, în replică, produsele alimentare ecolog ice, constituie cea mai bună dovadă că plantele şi animalele pot creşte şi fără aceste substanţe. POLUAREA SOLULUI

După părerea specialiştilor, eroziunea solului se datorează poluării cu pesticide, cu îngrăşăminte chimice, ploilor acide, tăierilor masive de păduri şi distrugerii asociaţiilor vegetale naturale. Eroziunea solului a afectat în ultimul secol 20 de milioane km2 din terenurile cultivate, adică 28% din suprafaţa lor pe întreg globul  pământesc (23). În anul 1939, Departamentul pentru Agricultură al SUA a înregistrat 32 de tipuri de pesticide, iar în 1987 au fost atestate 1.200, care s -au regăsit în 37.000 de produse comerciale. În anul 1989 s -au folosit pentru agricultura României 1.159.000 de tone de substanţe chimice, din care 45.000 tone pesti cide (47). După Dr. J. Seignalet (28), insecticidele de tipul DDT (liposolubile) au o acţiune antiandrogenă, afectând major mobilitatea spermatozoizilor. Folosirea intensivă a îngrăşămintelor chimice a dus la scăderea materiei organice din sol de la 4% la 2%, adică aproape de limita la care încep procesele ireversibile de deşertizare, cu consecinţe incalculabile pentru viitorul umanităţii.

12

LIPSA CONVINGERILOR ŞI A PRACTICILOR LEGATE DE POSTUL ALIMENTAR

Importanţa postului decurge din faptul că   toate religiile importante ale lumii recomandă postul. În concluzie, putem vorbi despre o practică străveche, ale cărei  beneficii sunt confirmate de-a lungul timpului. Postul alimentar  – cu sau fără tentă religioasă – este destul de puţin practicat în lume. Asta în pofida faptului că există destule statistici ce dovedesc că persoanele care

ţin post nu se îmbolnăvesc de cancer şi nu se confruntă cu afecţiuni metabolice. În  plus, subnutriţia la persoanele care se abţin în unele zile de la hrana animală, est e mult mai rar întâlnită decât obezitatea la gurmanzi. Postul creştin, prin alternanţă impusă, urmează calendarul marilor sărbători şi al celor două zile săptămânale de post. Acest ritm, dincolo de semnificaţia religioasă, are menirea de a contribui la eliminările toxinelor şi a reziduurilor metabolice acumulate în zilele cu alimentaţie excesivă. Cap. II

CONSECINŢELE ALIMENTAŢIEI MODERNE Alimentaţia modernă se confruntă cu o sumedenie de erori –  ce constau în folosirea îngrăşămintelor chimice, insecticidelor şi erbicidelor, aditivilor în produsele finite, a organismeleor modificate genetic, zahărului, alimentelor rafinate, abuzului de carne şi grăsimi, a metodelor nenaturale de conservare –, toate acestea ducând, inevitabil, la modificarea indicatorilor de sănătate şi la influenţarea negativă a  patologiei ultimului secol. Majoritatea specialiştilor nutriţionişti sunt de acord că schimbările esenţiale în alimentaţia secolului al XX -lea sunt cele mai responsabile de frecvenţa unor boli specifice acestui se col. După British Medical Association (53) expunerea la pesticide determină: carcinogenitate (predispoziţie spre cancer), mutagenitate (agresiune asupra materialului genetic), teratogenitate (efecte nocive asupra fătului), alergie şi diferite sindroame neuropsihice.

După Sleinuger (53), 10–20% din populaţia SUA acuză reacţii alergice la alimente, iar alergia la laptele de vacă apare într -un procent de 0,3 – 7,5%; J. Seignalet a emis chiar ipoteza conform căreia populaţia ce emigrează riscă să se molipsească de bolile din noua regiune. Cei care ajung în Occident, spre exemplu, contacteze boli degenerative ca arteroscleroza, cancerul, afecţiunile metabolice, auto imune şi osteoporoza. Dr. Gene Spiller a comunicat statistici potrivit cărora, în ţările în care se consumă cantităţi mari de grăsimi şi cantităţi mici de fibre, cereale, legume şi fructe, frecvenţa cancerului de sân şi colon este mult mai ridicată. De asemenea, Mark Bricklin, editor la pubilcaţia de prestigiu internaţional  Natural Healing and Nutirtion, a scris în 1990 că abuzul de grăsimi este incriminat de creşterea frecvenţei cancerului de sân, colon şi prostată. Tot după părerea acestui autor, circa 40% dintre caloriile americanilor provin din grăsimi. Aveline Kushi şi Wendy Esko corelează obiceiuril e alimentare regionale cu harta cancerului. După o analiză statistică efectuată în 44 ţări, autorii au ajuns la concluzia că cea mai redusă incidenţă a cancerului poate fi întâlnită în ţările unde se  păstrează dieta tradiţională constând în porumb, orez, soia şi grâu, iar cea mai ridicată în ţările europene, America de Nord şi Australia. Adică, tocmai acolo unde alimentaţia modernă se utilizează la scara cea mai largă. În urmă cu două decenii, 13 cercetători de la Naţional Academy of Science au determinat faptul că 30–40% dintre cazurile de cancer la bărbat şi 60% dintre cele la femeie sunt legate de abuzuri alimentare, constând cu predilecţie în grăsimi saturate. 13

Dr. F. de Waard (53) a analizat incidenţa cancerului în Olanda, în perioada celui de al doilea război mondial. Aşa a observat că numărul de astfel de cazuri a scăzut cu 35 până la 60, în diferite regiuni ale ţării. Această diminuarre coincide cu perioada unei diete sărace în grăsimi animale şi carne, dar bogată în pâine integrală şi vegetale. Un grupaj de şase studii prospective şi 24 de studii epidemiologice au demonstrat că vegetarienii prezintă o rată mult mai scăzută a hipertensiunii arteriale(7). De asemenea, un studiu pe aceeaşi tematică a evidenţiat nivelul lipidelor în sângele vegetarienilor, comparativ cu subiecţi hrăniţi în alte variante, constatându se că primii au niveluri mai scăzute ale colesterolului. În acelaşi timp, consumul de  peşte s -a dovedit neutru, iar cel de lactate şi ouă a dus, de asemenea, la o creştere a lipidelor. Un alt

studiu comunicat de Gene Spiller (22) este interesant şi semnificativ prin faptul că dovedeşte legătura dintre nivelul mediu al colesterolului în sânge şi  patologia din unele zone ale lumii. Astfel, au fost stabilite următoarele valori medii  populaţionale: China  –   157 mg%, California  –  203 mg%, Scoţia – 238 mg%, iar Finlanda –  238mg%.  Norman şi Ruth Jervis (51) şi-au exprimat părerea că occidentalii consumă cu 50% mai multe proteine decât are nevoie organismul, şi asta ar explica atât numă rul mare de cazuri de boli reumatismale, cât şi o parte din patologia hepatică şi renală. Lucrările lui Mc Carrison citate de aceeaşi autori sunt interesante prin faptul că încearcă să identifice relaţia dintre patologia modernă şi renunţarea la alimentul integral. Mc Carrison este de părere că renunţarea la alimentele integrale a crescut îngrijorător frecvenţa bolilor degenerative, non-infecţioase (carii dentare, obezitate, reumatism, sindroame alergice, constipaţie, cancer de colon, diverticuloză, cardiop atie ischemică, afecţiuni neuropsihice, anomalii congenitale, diminuarea sau absenţa lactaţiei materne şi altele), mai ales în Europa şi America de Nord. Denis Burkitt (53), încă acum 30 de ani, a demonstrat pe baza unor statistici elaborate că frecvenţa cea mai mare a cancerului de colon se regăseşte în ţările cu alimentaţie rafinată şi conţinut sărac de minerale. În strânsă legătură cu aceste observaţii, autorul demonstrază, pe baza unor studii de fiziopatologie, că la populaţiile  primitive din Africa –  unde se consumă alimente integrale şi minerale din abundenţă –  , timpul dintre ingerarea alimentelor şi evacuarea rezidurilor este de circa 35 ore. Asta în vreme ce la elevii unui colegiu englezesc, unde se consumă exclusiv alimente rafinate, intervalul respectiv este de 89 ore, adică de două ori şi jumătate mai lung. W. Schultz –Friese a făcut observaţia că femeile japoneze şi eschimose nu se îmbolnăveau, în regiunile natale, de cancer de sân. În schimb, din momentul în care au renunţat să -şi alăpteze copii, au început să facă această formă de cancer, statisticile apropiindu-se de cele din ţările europene. După o statistică a lui Haldermann publicată de W. Schultz-Friese, femeile obeze se îmbolnăvesc mai frecvent de cancer uterin şi de diabet (64). Din alt punct

de vedere, se poate observa că toate statisticile demonstrează următorul lucru: în ţările aşa-zis civilizate, consumul de alcool a crescut în ultimele decenii. Astfel, s-au putut efectua analize pertinente şi s -a demonstrat că la alcoolici, cancerul de esofag este de 25 de ori mai frecvent decât la cei care nu consumă alcool (64).

În Tirolul de Nord există o localitate unde se consumă slănină afumată în cantităţi foarte mari. Aici, cancerul gastric reprezintă 40% din totalul tumorilor diagnosticate.

În măsura în care lipsa magneziului este implicată în boala ischemică coronariană, trebuie să remarcăm că această patologie se leagă tot de alimentaţia modernă. Pâinea albă este de cinci ori mai săracă în magneziu decât cea integrală, sarea extrafină conţine de 30 de ori mai puţin din acest element chimic decât cea gemă, iar apa de la robinet este de trei ori mai săracă în magneziu decât cea de izvor.

14

J. Seignalet, ca majoritatea autorilor, este de părere că la frecvenţa mare a cancerelor contribuie şi consumul exagerat de alimente afumate, prin prezenţa  produşilor degajaţi ca benzopirenul, benzofluorenul şi benzantracenul. Earl Mindell a făcut observaţia că japonezii consumă între 50 şi 80 g de soia/zi/cap de locuitor, iar americani doar circa cinci grame, în acelaşi interval de timp. Autorul continuă cu următoarele concluzii patologice bazate pe aceste constatări: japonezii sunt cei mai longevivi dintre oameni, înregistrând cea mai scăzută rată a cancerului de colon şi de sân, cea mai scăzută rată a mortalităţi i datorate  problemelor cardiace şi de patru ori mai puţin cancer de prostată decât restul  populaţiei planetei(14). Desigur, există şi alţi factori alimentari care contribuie la aceste diferenţe. Al. Nicholson (53) a demonstrat statistic că, pentru o creşte re cu 5% a caloriilor  prin aport de grăsimi saturate, riscul de cancer de sân majorează cu nu mai puţin de 50%.

Obezitatea este, de asemenea, o consecinţă a alimentaţiei moderne, şi, totodată, un factor major de risc în bolile cardiace ischemice. Statisticile demonstrează, fără tăgadă, că numai în SUA există în jur de 40 de milioane de obezi. J.C. Basdekis (29) a făcut publică o statistică a consumului de zahăr în ultimul secol, în ţările occidentale. Acesta a crescut de la 8 kg/an/cap de locuitor la 60 kg/an/locuitor. Autorul consideră că zahărul este răspunzător cel puţin de cariile dentare, diabetul zaharat şi cardiopatia ischemică. Un fenomen invers s-a petrecut în cazul cerealelelor domestice. În anul 1880 se consumau 600 g/zi/persoană, iar în zilele n oastre s-a ajuns la doar 144 g/zi/persoană. Reducerea sau lipsa din alimentaţie a cerealelor integrale a atras după sine o sărăcire periculoasă a consumului de fibre şi creşterea numărului de cazuri de cancer de colon.

Lisa Turner, bazându -se pe statisticile anilor 1994, a observat că 70% dintre decesele înregistrate în SUA se datorează afecţiunilor cardiace şi cancerului, iar de  jumătate dintre bolile cardiace sunt răspunzătoare dietele greşite (33). În concluzie, se poate spune că după schimbarea alimentaţiei de tip ancestral într -una de tip modern, au apărut maladii noi sau a crescut vertiginos frecvenţa altora. Astăzi, patologia este dominată de următoarele suferinţe: - moarte cardiacă subită, cel mai adesea provocată de cauze cardiovasculare ca hipertensiunea arterială şi cardiopatia ischemică; - cancer; - diabet şi hiperinsulinemie; - obezitate; - ateroscleroză; - boli imune; - dislipidemie.

Cap. III

PRINCIPIILE DIETEI NATURISTE ALIMENTUL INTEGRAL

A fost o vreme în istoria civilizaţiilor, câ nd alimentele se foloseau doar integral. Conform acestui principiu naturist, care n-a ucis pe nimeni de-a lungul timpului, este

de dorit ca omul sănătos să consume fructe întregi, nu numai sucul acestora. De asemenea, aşa cum am mai precizat, se recomandă făina integrală în detrimentul celei albe, laptele integral şi nu cel degresat, sarea gemă, iar nu cea extrafină şi aşa mai departe. În sprijinul acestui principiu avem cel puţin patru argumente. 15

1. Natura oferă oamenilor civilizaţi alimente integrale din abundenţă. 2. Elveţianul Guy – Claude Burger (24) ne aduce aminte că în copaci cresc fructe, nu sucuri de fructe, iar în bobul de grâu se găseşte făină integrală, nu făină albă. 3. Natura oferă un raport ideal între concentraţiile diferitelor principii nutri tive. 4. Numeroase generaţii anterioare s -au hrănit doar cu alimente integrale, iar acestea s-au imprimat în memoria genetică a metabolismului uman. Din nefericire, renunţarea la alimentele integrale s -a produs exclusiv din motive organoleptice sau comerciale, şi era de aşteptat ca o astfel de abordare să aibă urmări nefaste asupra sănătăţii populaţiei. După câteva generaţii care au consumat alimente  parţiale, gustul – din păcate –  s-a pervertit, astfel încât o mare parte a ţărilor europene şi americane a ajuns să considere agreabilă doar pâinea albă, iar pe cea integrală să o respingă. Cei mai mulţi copii preferă dulciurile pe bază de zahăr, iar nu mierea, ba chiar există prichindei care refuză laptele integral, preferând laptele praf. CEREALELE

După Biblie, cerealele şi   fructele au reprezentat alimentaţia omului până la  potop (24). Totodată, majoritatea nutriţioniştilor sunt de acord că cerealele sunt alimentele cu cea mai mare valoare nutritivă. În prezent, cerealele acoperă două treimi din calorii şi jumătate din raţia de proteine necesare omului.

Grâul este cea mai folosită plantă dintre cereale. Denumirea ştiinţifică a grâului ancestral este Triticum monococcum  cu genomul AA cu 7 perechi de cromozomi. Multiple recombinaţii au dus în timp la selecţ ia Triticum turgidum, din care derivă astăzi grâul dur (Triticum durum). Triticum aestivum derivă din Triticum spelta şi este

un hexoploid cu 21 de perechi de cromozomi. Grâul dur serveşte la fabricarea pastelor făinoase, iar grâul aestivum la prepararea pâinii, produselor de patiserie şi prăjiturilor. Compoziţia grâului: - proteine 12,6%; - glucide 70,1%; - celuloză 1,6%; - lipide 7%; - cenuşă 1,7%. Cea mai mare cantitate de proteine se regăseşte în stratul aleuronic, 10 –   14% în înveliş, 11% în endosperm şi 24 – 26% în germen.

Glucidele sunt reprezentate în general prin intermediul amidonului, iar zaharoza se găseşte numai în germene. Lipidele pot fi întâlnite în cantităţi mari în germene şi în stratul aleuronic. Cea mai mare parte dintre lipide sunt trigliceride, dar şi acizi graşi liberi –  cu predilecţie acidul linoleic.

În continuare prezentăm conţinutul de vitamine al grupului B din bobul de grâu, după Rodica Segal (60): tiamină 0,3– 0,7 mg%; riboflorină 0,1 mg%; nicotinomidă 2 –  6 mg%; piridoxină 0,6 mg%. Grâul dur conţine cantităţi mai mari de biotină. Vitaminele liposolubile sunt concentrate în germene, vitamina B 1 în scutelium, iar celelalte din grupul B –  în stratul aleuronic. Substanţele minerale sunt prezente în cantităţi mari în cortex şi în stratul aleuronic. De aceea, făinurile albe sunt cele mai sărace în minerale. Compoziţia în minerale a bobului de grâu (în mg%), după Rodica Segal (60): 16

K – 325 Ca – 62 Mg – 114 Cl –  30

Na –  21 S - 100 P - 368

Cea mai mare cantitate de fosfor se află, sub formă de fosfor fitic, în tărâţe (70–  75%). De asemenea, fierul, manganul şi calciul se regăsesc, în principal, în structurile  periferice ale bobului de grâu. În tradiţia biblică, grâul se consuma sub formă de  boabe prăjite pe o lespede de piatră, iar în situaţii de excepţie în stare crudă, ca pâine nedospită sau dospită. Valoarea nutritivă a grâului este una deosebită. În istoria monahismului ascetic, se cunosc nenumărate cazuri ale unor pustnici care au trăit p erioade lungi de timp numai cu astfel de pâine şi apă. Analizele biochimice au demonstrat faptul că principiile nutritive ale acestei cereale sunt repartizate în toate straturile bobului de grâu, iar o alimentaţie corectă şi eficientă nu se poate obţine decât folosindu -se pâinea integrală. Numeroasele studii asupra pâinii relevă că pâinea integrală nu predispune la obezitate, îşi păstrează calităţile timp îndelungat şi este bine tolerată de persoanele cu afecţiuni digestive. Orzul este a patra cereală consumată în lume,

după grâu, orez şi porumb.

Compoziţia orzului: - apă 13,92%; - proteină brută 10,53%; - lipide 2,08%; - substanţe extractive neazotate 66,18%; - calciu 0,06%; - fosfor 0,4%; - potasiu 0,49%; - sodiu 0,06%; - clor 0,15%; - sulf 0,15%; - magneziu 0,13%; - fier 0,008%; - mangan 0,17%; - cupru 1,28%.

Orzul poate fi consumat sub formă de făină pentru pâine, pâine preparată în amestec cu alte cereale şi supă de cereale combinată cu alte specii de plante, inclusiv cu leguminose. Orzul conţine numeroase virtuţi terapeutice, cum sunt acelea de tonifiant, mineralizant şi laxativ. Secara

Compoziţia secarei: - proteine 8,2%; - glucide 73,2%; - lipide 1,5%; - celuloză 1,6%; - cenuşă 1,5%.

Experienţele pe animale de laborator, dar şi observaţiile asupra unor colectivizăţi cu hrană diferenţiată (Kofranyi citat de R. Segal), au demonstrat că  proteinele din secară sunt superioare celor din grâu. Iată câteva argumente demne de reţinut: 17

Conţinutul în minerale a pâinii de secară, la 100 g: calciu 44 mg, fosfor 160 mg şi fier 2,8 mg. Compoziţia în vitamine a pâinii de secară, la 100 g: vitamina B1 –   200 mg, vitamina B2  – 150 mg şi vitamina PP –  1,5 mg. Compoziţia în aminoacizi a boabelor de secară : arginină –  6,1%, histidină –  2,6%, izoleucină – 4%, leucină – 5,9%, lizină – 3,5%, metiononă – 4,9%, fenilanină –  5,4%, triptofan – 2,4% şi valină –  4,9%. Pâinea de secară se consumă ca atare şi amestecată cu alte cereale. Porumbul

Compoziţia chimică (%): Conţinut Proteine Lipide Glucide

Făină

Porumb boabe

de

 porumb 9,6 1,7 72,1

10 4 70,7

Mălaiul Compoziţia în minerale şi vitamine (la 100g): Calciu Fosfor Fier Caroten Vitamina B1 Vitamina B2 Vitamina PP

22 mg 240 mg 2,6 mg 350 mcg 400 mcg 180 mcg 1600 mcg

Mălaiul se consumă ca boabe imature ("în lapte" –  cum i se mai spune), fierte sau coapte, ca boabe mature fierte, mămăligă şi crupe, în combinaţie cu alte cereale  pentru supă. Orezul

În comerţ există câteva sortimente precum orez  paddy nedecorticat, orez cargo  –  având 80% din greutatea bobului  paddy, orez  semidecorticat  având 75% din greutatea bobului paddy, orez alb, albit, glasat  sau lustruit, care are 60% din greutatea  bobului paddy, acesta din urmă fiind cel mai sărac în vitamine ş i minerale. Compoziţia chimică a bobului de orez (g/%):

Proteine Lipide Glucide

Orez 7,6 1 75,8

Fulgi de orez 7,5 0,6 80,6

Compoziţia în minerale a bobului de orez (mg/100g): Minerale Calciu Fosfor Fier

Orez 23 127 0,9 18

Fulgi de orez 20 86 1,3

Compoziţia în vitamine a bobului de orez (la 100g): Caroten Vitamina B1 Vitamina B2 Vitamina PP

30 mcg 40 mcg 30 mcg 1,3 mg

Orezul se consumă fiert în apă sau în baie de aburi, în supă combinat cu diverse cereale, ca făină de orez în pâine împreună cu alte cereale şi ca fulgi de orez. Teoria piramidei USDA (Departamentul de Agricultură al SUA) plasează cerealele pe un loc important, adică la baza (primul nivel) piramidei. De asemenea, recomandările NACNE (National Advisary Committee on Nutririon Ed ucation) reclamă "creşterea semnificativă a consumului de cereale integrale". Aceeaşi recomandare o lansează şi AMA (American Medical Association), respectiv revenirea la un consum crescut de cereale integrale.

În finalul prezentăm câteva recomandări generale privind cerealele: - să fie consumate sub formă de cereale integrale; - să se evite consumul de cereale germinate; - să fie tratate la temperaturi de maximum 100– 150 de grade Celsius; - să se evite consumul cerealelor cultivate în soluri îngrăşate chimic ; - să nu fie ierbicidate; - să nu se folosească organisme modificate genetic . În Cartea Sfântă a Creştinătăţii, cerealele (seminţele, ierburile) şi fructele (roadele pomilor), aşa cum reiese din Geneza 1,19, au constituit alimentaţ ia omului  până la potop. Ele erau suficient de acoperitoare din punct de vedere energetic şi  plastic, pentru a acoperi necesităţile omului. Alimentaţia modernă, bazată pe  principiile alimentaţiei ancestrale, a redescoperit în ulimele decenii valoarea acest or două tipuri de hrană. FRUCTELE

La fel ca şi celelalte produse ale pământului, fuctele apar în Geneza (1, 29) ca fiind alimentele omului de la creaţie şi până la potop. Ele sunt denumite în textul  biblic roade a tot pomul purtător de rod cu sămânţă de pom întrânsul.

Calităţile fructelor constau în nivelul ridicat de apă "biologică" de cea mai bună calitate, majoritatea conţinând lichid în proporţie de peste 90%. Totodată, sunt o importantă sursă de glucide solubile (în special glucoza şi fructoza 3– 22%) şi se remarcă printr -o valoroasă sursă de vitamine, cu predilecţie vitamina C, bioflavone şi carotena, având rolul de antioxidant. Fructele sunt o sursă inegalabilă de minerale, în principal de potasiu. În aceste roade binecuvântate, fierul se regăseşte sub formă de compuşi organici uşor asimilabili. De asemenea, putem spune că în fructe se află oligoelementele într -un raport care le favorizează asimilarea, reprezentând şi o importantă sursă de fibre (celuloză şi pectine). Sucurile de fructe, deşi nu pot înlocui fructele ca atare, au multe calităţi şi avantaje specifice, îndeosebi profilactice, prevenind formarea calculilor renali şi  biliari. În acelaşi timp, ionii de calciu şi potasiu – mult mai concentraţi în sucuri decât în fructe –, generează un efect alcalinizant, tamponând aciditatea gastrică. Absenţa lipidelor face ca fructele să fie indicate şi în dislipidemii, prevenind obezitatea –  deoarece conţin puţine calorii – şi grăbind senzaţia de saţietate. Fructele sunt indicate şi în insuficienţa cardiacă, datorită aportului de potasiu, substanţă care este mai fiziologică decât sarea cu potasiu. Băuturile răcoritoare naturale cu pulpă mai au avantajul că sunt bogate în celuloză, iar sucul de mere este tolerat bine de copiii cu enterocolite. 19

H. Jonyeux ( 25) afirmă că în fructul de kiwi s -ar afla o substanţă cu efect antitumoral (ACPS-R), de natură polizaharidică. Aceasta, până şi la şoarecii purtători

ai unei tumori, permite reducerea cu 88,8% a ascitei însoţitoare şi cu 49,6% a hepatomegaliei. Alte calităţi de necontestat ale unor fructe: - strugurii au un conţinut bogat în fructoză şi fier; - smochinele conţin fibre în mari proporţii; - fructele cu boabe, muriforme (căpşuni, zmeură,

mure, fragi) au în compoziţie

 pectine, vitamina C şi fier; - citricele sunt bogate în vitamina C, substanţă care nu se degradează pe timpul iernii; - fructele galbene (caisele, piersicile, pepenele, nectarinele ş.a.) conţin mult caroten; - vişinile şi prunele au un efect laxativ moderat, cele din urmă putându -se păstra

şi peste iarnă; - merele, gutuile şi perele servesc din plin extragerii pectinei; - curmalele prezintă o mare valoare energetică şi un conţinut ridicat de fier; - fructele oleaginoase (nuci, alune, fistic, arahide, mieji de dovleac şi floarea soarelui) sunt preţioase pentru conţinutul în acizi graşi polinesaturaţi; - castanele constituie o sursă energetică importantă, datorită prezenţei glucidelor; - afinele şi porumbul conţin fier şi principii antidiareice.

În piramida USDA, fructele sunt plasate la al doilea nivel, imediat după cereale ca importanţă. AMA (American Medical Asociation) şi NACNE (National Advisory Committee on Nutrition Education) recomandă consumul frecvent de fructe şi cereale, cea de-a doua instituţie demonstrând şi strânsa legătură dintre dietă şi boală. Fructele de pădure prezintă avantajul că cresc în zone nepoluate, nefiind stropite cu insecticide, iar solul este îngrăşat doar organic. Acestea se consumă ca atare, drept sucuri proaspete obţinute prin presare, uscate, ca salate şi ceaiuri   din fructe uscate. Majoritatea fructelor sunt accesibile tuturor categoriilor de populaţie, deoarece cresc spontan, în stare sălbatică. Fructelor domestice trebuie acordată o atenţie deosebită, evitându-se cele tratate cu insecticide. Din cauza rezistenţei pe care au căpătat -o insectele, în zilele noastre s -a ajuns la circa 15 stropiri pe an ale unui măr din stadiul de floare până la cel de fruct matur. APA

Acest aliment fără de care omul nu poate trăi mai mult de trei zile, merită o abordare atentă. Organismul omului este constituit din apă, în procent de circa 70%. Toate reacţiile metabolice ale corpului uman se desfăşoară în apă. De asemenea, circa 70% din globul terestru, este format tot din materie. Plantele conţin în structura lor între 70% şi 90% apă.  Necesarul uman de apă este de circa 2.500 ml pe zi pentru un adult, în care intră şi apă endogenă. Calitatea acestui lichid este un factor esenţial în menţinerea stării de sănătate, de aceea este bine să se ţină seama de faptul că apa ideală este cea de izvor. Fluorizarea, clorurarea sau iodarea apei devin fenomene toxice, atunci cănd se  practică timp îndelungat. Un alt argument convingător rezidă din realitatea că alimentele bogate în apă reprezintă o sursă valoroasă de apă exogenă (fructele, zarzavaturile proaspete ş.a.). Apa participă la metabolizarea alimentelor în trei faze succesive: 1. În tubul digestiv au loc fenomene de hidroliză care favorizează absorbţia: glucidele trec în monozaharide, lipidele în acizi graşi şi glicerină, iar proteinele în aminoacizi. 20

2. În sânge şi tumori, apa este un transportor ideal pentru toate substanţele solvite.

3. La nivelul ţesuturilor, apa participă la toate reacţiile de reducere şi oxidări fosforilante în procesele anabolice (57), devenind apă endogenă în procese le catabolice. Conţinutul alimentelor curente în apă în ml/100gr de aliment –  după Radu  Pieptea:

Cartofi,varză,fasole verde, roşii, 80  –  conopidă, castraveţi, gulie, salată, ridichi

Zarzavaturi  proaspete 95 % Fructe proaspete

8090 %

Lapte

Mere, pere, cireşe, vişine, portocale, mandarine, lămâi

90

-

80-

Bureţi, mânătărci

75-

Carne de peşte proaspăt de toate

% Ciuperci 90 %

Peşte 80 %

Ouă

felurile 75

Gălbenuş – 50 %; albuş 88%

60-

-

35-

Diverse sorturi de pâine

5-

Arahide, alune, castane,

%

Smântână 70 %

Făinoase 40 % Fructe oleoginoase Icre, (presate)

50 % caviar

migdale,

nuci 35-

-

15-

-

40 %

Unt, maioneză 16 %

Apa plată este băutura optimă pentru organismul uman ş i care nu are contraindicaţii. Din unele observaţii clinice rezultă chiar că folosirea apei plate de izvor are o mare legătură cu longevitatea. Apa de puţ este acceptatbilă, cu condiţia ca sursa să se afle la mare adâncime, deoarece primele trei straturi sunt, de regulă,  poluate cu nitriţi, datorită abuzului de îngrăşăminte azotate din sol. Abţinerea de la consumul de apă, în ciuda senzaţiei de sete şi folosirea permanentă a diferitelor tipuri de lichide, inclusiv apă fiartă sau distilată în locul apei naturale, constituie o greşeală monumentală. Consumarea unui pahar de apă dimineaţa, pe stomacul gol, stimulează  peristaltica intestinală, având un uşor efect laxativ. LEGUMELE

Leguminoasele uscate sunt valoaroase pentru con ţinutul

lor mare de proteine şi glucide (mazărea, fasolea, lintea, năutul) sau proteine şi lipide (soia) (57). Totodată,  proteinele din leguminoase au o mare solibilitate în apă.

21

Compoziţia chimică (%): Pr  odusul M

Pro

 pă

azăre

1 Fa

sole

0 Li

nte

teine

L ipide

22 23 25 38

3 2 ,8 1 ,9

0 So

ia

2 0

0

G lucide 5 5,2 5 5,7 5 6,4 2 2

Cel

uloză

C

enuşă 6,4 5,5 3,4 5

2, 4 3 2,

Raport Proteine/Lipide 7,5 9 13,4 1,9

8 5

Soia

Aminoacizii esenţiali, cu excepţia triptofanului, se află în soia într -o concentraţie mai mare decât în carne, fracţiunea solubilă a proteinelor conţinând 86% globuline, 8% albumine, 6% azot neproteic. De asemenea, lipidele din soia au o

 proporţie ridicată de acizi graşi nesaturaţi (85%), monosaturaţi (35%) şi polisaturaţi (50%). Totodată, şi conţinutul de amidon este r edus. Vitaminele din soia sunt: ribloflavina, tiamina, acidul nicotinic, tocoferoli,

 piridozina şi aroteni, iar mineralele –  potasiu, sodiu şi calciu. Unele studii demonstreză scăderea colesterolului în sânge după trei săptămâni de consum preferenţial de u lei de soia.

Mazărea Proteinele din mazăre au o mare solubilitate în apă, ceea ce explică marea lor digestibilitate (84,2%) (57). În acelaşi timp, conţinutul ridicat de lizină este caracteristic pentru această plantă erbacee. Fasolea

Proteinele existente în fasole au un conţinut ridicat de tirozină şi lizină. Trebuie ţinut cont de faptul că factorii antinutritivi din fasole pot fi înlăturaţi prin tratamente termice dure. Amidonul prezent în fasole în proporţie de 50–60% reprezintă cel mai mare aport de glucide. Pentru o preparare ideală se recomandă fierberea şi aruncarea  primelor două ape. Lintea

Proteinele sunt de o calitate comparabilă cu cele din mazăre, dar această legumă uscată nu conţine, spre deosebire de celelalte leguminoase , factori antinutritivi ca glicozizi cianogeni, saponine, alcaloizi toxici, hemaglutinine sau factori de flatulenţă.

Năutul Unii autori au observat la această plantă leguminoasă – care se consumă fiartă în apă –  efectul diuretic şi drenor al uraţilor, precum şi cel vomifug. Principalele minerale conţinute în năut sunt fosforul, potasiul şi magneziul.

22

ZARZAVATURILE

O cantitate importantă de celuloză se găseşte în ridichi, sfeclă, morcov şi  păstârnac. Calităţile nutritive ale zarzavaturilor constau în: - celuloză, care prezintă o structură mai fină decât cea aflată în cereale, având  proprietăţi bactericide, detoxifiante şi diminuând colesterolul; -  bogăţia în vitamine, care este preponderentă în ardeiul gras, în ţelină şi varză de Bruxelles. Vitamina K se găseşte din abundenţă în spanac şi varză. Specialiştii consideră că, fără a se apela la produsele farmaceutice, necesarul de vitamina C şi caroten poate fi acoperit numai prin consumul de verdeţuri şi fructe; - varietatea de glucide, glucoza fiind prezent ă în morcovi, zaharoza în sfeclă, iar amidonul în cartofi; -  bogăţia în minerale, magneziul fiind preponderent în spanac, cartofi şi sfeclă, fierul în spanac şi urzici, iar potasiul în pătrunjel, spanac, cartofi şi vinete; - reglarea echilibrului acido-bazic, cenuşa lor fiind alcalină datorită prezenţei  potasiului, calciului şi magneziului; - efectul diuretic datorat prezenţei sărurilor de potasiu; - existenţa unei importante surse de apă (70 -90%). Autorii tuturor studiilor ce pledează pentru o alimentaţie naturistă nu concep să treacă o zi fără a se consuma zarzavaturi. De asemenea, în sezonul cald se pune accentul pe "frunzoase" ca varza crudă, salata, mărarul, pătrunjelul, ceapă şi usturoiul, toate verzi. În sezonul rece sunt de preferat rădăcinoasele ca morcovul, ţelina şi  păstârnacul. CIUPERCILE

Compoziţia acestui aliment esenţial, din păcate prea puţin abordat la adevărata lui valoare, constă în 82–90% apă, 2–4% proteine, existând specii şi cu un conţinut de  până la 30%, 1% –   lipide, 6% glucide, 1 –2% minerale şi 0,8% celuloză. Mineralele mai bine reprezentate în ciuperci sunt fosforul, clorul, sodiul, potasiul, magneziul, calciul, fierul, zincul, cuprul, manganul şi iodul. Dintre speciile de ciupercii comestibile se disting: Hribul sau mănătarca (Boletus edulis), Pitarca sau Mitarca grasă (Boletus luridus), Ciuperca de bălegar (Psalliata campestris), Ciuperca de câmp (Psallota arvensis), Buretele domnesc (Amanita caesarea), Pălăria şarpelui (Lepiota procera), Râşcovul (Lactarius deliciosus), Iuţarul (Lactarius piperatus), Buretele de rouă (Marasmius oreades), Buretele ţepos (Hidnum repandum), Burete solzos sau Barba ţapului, Buretele galben sau Gălbiorul (Cantharellus cibarius), Barba caprei (Clavaria formosa), Trufa neagră (Tuber cibarium), Trufa (Tu ber aestivum sau Tuber brumale), Zbârciogul (Giramitra aesculenta), Urechiuşa (Peziza aurantia), Urechea babei (Peziza coccinea), Urechea lui Iuda (Auricularia auricula- judae), Ghebele (Armillaria mellea), Vineţica sau Pâinea pământului (Russula vessca), Păstrăvul (Pleurotus ostreatus) şi Buretele de stejar (Fistulina hepatica).

Institutul de Cercetări pentru Ciuperci, în colaborare cu Centrul Naţional de Cercetări asupra Cancerului, au demonstrat efectul antitumoral al principiului numit lenitan şi care se găseşte în unele specii ale acestei plante considerate inferioară, deoarece cu nu conţine clorofilă. Acelaşi lenitan are efecte anti -SIDA, alături de o altă substanţă numită glucan (33). M. Petre, în lucrarea "Ciuperci medicinale", prezintă o serie de st udii competente ce demonstrează că o alimentaţie bogată în ciuperci inhibă aromataza –  o enzimă răspunzătoare de proliferarea neoplazică. De asemenea, studii efectuate pe specia Agaricus blazei demonstrează efectul de sporire a capacităţii organismului de sinteză a interferonului şi a interleukinelor, efectul antimicrobian şi pe cel hipocolesterolemiant. Aceleaşi proprietăţi se 23

evidenţiază şi la specia Pleurotus ostreatus, comună în ţara noastră, care se dezvoltă atât spontan cât şi în cultură. Ciupercile mai poartă denumirea de "înlocuitori de carne", datorită conţinutului  bogat în proteine de cea mai bună calitate. Aceste plante se pot consuma nepreparate, în stare crudă dar în mici cantităţi, sub formă de salată, eventual combinate cu diferite legume şi preparate, fierte în apă ca supă sau cremă, coapte la cuptor, fripte la grătar ori pe jăratec, murate în saramură sau oţet. Este bine de ştiut faptul că, cine vrea să renunţe la carne din convingeri naturiste sau religioase, trebuie să devină un consumator constant de ciuperci, deoarece acestea asigură necesarul de proteine, atât din punct de vedere cantitaiv cât şi calitativ.   Tratamentul termic la care sunt supuse ciupercile trebuie să fie redus, evitându-se pe cât posibil prăjirea în ulei. Ciupercile ideale sunt cele sălbatice, desigur comestibile, ori cele de cultur ă crescute pe substrat natural organic şi netratate cu insecticide. MIEREA

Mierea constituie principala sursă de glucide pentru organismul uman. Mierea de albine este un produs natural obţinu t de albine din nectarul florilor sau din sucurile dulci de pe alte părţi ale plantelor verzi, pe care acestea le recoltează, le îmbogăţesc cu  propriile substanţe, le prelucrează într -un mod specific şi le depozitează în celulele fagurilor din stupi.

În funcţie de provenienţă există miere polifloră, monofloră, de mană sau de  pădure, cum i se mai spune. Conţine zaharoză, glucoză şi fructoză în cantităţi aproape egale, proteine (0,2 –0,3% în mierea de flori şi 0,3–0,5% în mierea de mană), vitaminele A, B1, B2, B5, B6, C, E şi K, enzime ca invertaza, catalaza, peroxidaza, enzimele proteolitice, hialuronidază şi amilază, acizi organici, precum şi susbstanţele minerale K, Na, P, Mg, S, Ca, Cl, Fe, Cu, Si, Al, Mn. Compo

Mierea de flori

Mierea

de

mană

nent

Zahăr invertit (glu + fru) Zaharoz

74,4%

66,5%

1,3%

3,9%

ă Dextrin

0,10 – 0,25%

e şi gome Substan

0,30 – 1,00%

ţe minerale Proteine Acizi organici

Apă

0,20 – 0,50% 0,14-1,10 % 18,0%

16,6%

Mierea bogată în fructoză, cum este cea de salcâm, se cristealizează  cu greutate, iar mierea bogată în glucoză, precum cea de rapiţă, se cristalizează cu uşurinţă. Calităţile şi efectele mierii de albine constau în următoarele proprietăţi: nu este iritantă pentru mucoasa tubului digestiv, nu dezechilibrează flora intestinală saprofită a intestinului, este uşor asimilabilă, satisface rapid nevoile de energie ale organismului, are proprietăţi antiseptice şi cicatrizante, e asimilată lent în organism, este predigerată chiar de către albine, conţine o bogăţie de minerale şi vit amine, cu menţiunea că mineralele din miere au un accentuat efect eritropoetic, din acest motiv mierea fiind indicată în anemii. Energia calorică eliberată de miere este folosită complet pentru nevoile organismului uman, spre deosebire de zahăr. Totodată, acidul lactic din acest aliment corectează flora de putrefacţie a intestinului. 24

Printr-un

studiu realizat pe parcursul a trei ani, cercetătorii de la University Teaching Hospital (Nigeria) au demonstrat efectul cicatrizant şi dezinfectant asupra  plăgilor al mierii de albine. De asemenea, Dr. Gene Spiller (22) a comunicat rezultatele unui studiu de laborator conform căruia, şobolanii alimentaţi cu miere drept sursă de energie, au avut o durată de viaţă mai mare decât cei cărora li s -a administrat zahăr. Mier ea, alăturii de fructe, reprezintă sursa cea mai valoroasă de glucide din alimentaţia umană. În afară de valoarea sa dietetică, are şi o importantă valoare terapeutică în anemii, ulcer, convalescenţe, bronşite, hepatită cronică şi este un bun extractor pentru principiile nutritive şi terapeutice din plante. Alimentul se poate consuma ca atare, în diferite combinaţii cu salată de fructe, unt, etc. sau ca îndulcitor  pentru ceai, cafea şi băuturi răcoritoare. Este foarte important ca mierea să nu fie  păstrată sau preparată la temperaturi ridicate, fiindcă suferă un proces brusc de îmbătrânire şi devine toxică. Atât tradiţia biblică cât şi nutriţioniştii recomandă ca mierea să se consume cu moderaţie, cu toate că organismul uman îşi reglează senzaţia de saţietate faţă de această sursă de sănătate în mod natural, instinctual, astfel încât nu se cunosc boli cauzate de abuzul de miere. Nu acela şi lucru se poate spune despre zahăr, al cărui consum exagerat poate constitui un factor etiologic. PEŞTELE (22) citează mai multe studii ce demonstrează efectul benefic al consumului de peşte – în special cel de apă rece – asupra cordului. În aprijinul acestor cercetări vin şi unele observaţii empirice, conform cărora la eschimoşi se înregistrează o rată foarte scăzută a bolilor de inimă. Dr. Kromhont, de la Universitatea Leiden din Danemarca, a urmărit, timp de 20 de ani, 852 de bărbaţi de vârstă medie şi a constatat că, hrănindu -se de două ori pe săptămână cu peşte, mortalitatea coronariană a subiecţilor a scăzut cu 50%. Studiile Universităţii de Medicină din Oregon confirmă aceste cercetări, observând aderenţa trombilor intravasculari la consumatorii de peşte. Cercetători japonezi au efectuat şi ei studii comparative asupra locuitorilor din satele de pescari şi cele de fermieri agricoli, rezultatele confirmând faptul că primii erau mai protejaţi în faţa maladiilor Gene Spiller

coronariene.

Majoritatea autorilor sunt de acord că acidul cicosapentaenoic (EPA) şi acidul docosahexaenoic (DHA) prezintă efecte benefice asupra aparatului cardio-vascular (fiindcă sunt grăsimi polinesaturate) şi asupra colesterolului, scăzând nivelul acestuia. Un alt studiu citat de P. Biason (52), care a fost efectuat timp de doi ani asupra  bolnavilor cu infarct miocardic, demonstrează că la con sumatorii de Omega –3 aflat în

 peşte (450mg x 3/zi), mortalitatea a fost cu 29% mai redusă decât a lotului martor. În fine, un alt studiu citat de acelaşi autor –   efectuat asupra bolnavilor cu angioplastie transluminală –, duce la următoarea concluzie: consumul de ulei de peşte, timp de şase luni, scade la jumătate numărul restenozarilor. Cercetări preliminare, care încă nu sunt confirmate de comunitatea ştiinţifică, demonstrează şi alte efecte benefice ale EPA si DHA cum sunt creşterea  performanţelor cerebrale, sporirea vitalităţii spermatozoizilor, a acuităţii vizuale şi  protecţia împotriva cancerului. Mai putem afirma că proteinele din peşte sunt superioare celor din carnea altor animale, fiind bogate în minerale, cu predilecţie în iod.  Natural Healing and

nutrition din anul 1990 (40) citează un studiu dublu  publicat în Formal of Allergy and Clinical Immunology. Conform acestuia, bolnavii astmatici care au consumat ulei de peşte timp de şase luni au suferit mai puţine crize de sufocare decât lotul martor. Reese Dubin, în cartea Miracle food cures from the Bible (58), citează un studiu efectuat de MRFIT Coordinating Center din Minneapolis, ce demonstrează că, la un lot de 6.000 de bărbaţi de vârstă medie, decesul prin cancer a fost mai redus la 25

subiecţii care au consumat peşte în mod regulat. Aceiaşi lucrare vorbeşte despre unele observaţii asupra bolnavilor HIV - pozitivi, la care speranţa de viata s -a dublat datorită consumului constant de carne de peşte. Dr. A. Steinberg (58) a constatat că, la bolnavii cu  poliartrită reumatoidă ce consumau regulat ulei de peşte, doza de antiinflamatoare a putut fi redusă la jumătate, fără a se înregistra reacţii adverse. E de remarcat faptul că substanţa Omega–3, aflată în uleiul de peşte, este mai bogată în grăsimi polinesaturate decât cea din plante (19). Regăsindu -se din abundenţă în grăsimea de peşte, Omega–3 inhibă formarea tromboxanului, care este răspunzătoare de formarea plăcii de aterom şi a trombilor. Peştele proaspăt are ochii strălucitori, solzii aderenţi, la apăsare cu degetul nu lasă urme, iar mirosul este specific. Poate fi preparat la grătar, la cuptor, în sos de ulei de măsline cu vin, fiert în apă cu puţin ulei şi oţet, sau în baie de aburi. Nu se recomandă prepararea peştelui în alte grăsimi animale, deoarece îşi micşorează valoarea nutritivă. Fiindcă nu conţine fibre, se poate servi în combinaţie cu legume sau cereale.

În culturile europene ale secolului care tocmai a trecut, consumul cărnii altor animale a trecut – din păcate –  pe primul loc faţă de cel de peşte. Este de dorit ca acest raport să se inverseze, cu menţiunea că trebuie acordată o importanţă deosebită calităţii apelor, prin eliminarea sau măcar diminuarea pe cât posibil a poluării industriale. OUĂLE

Au în compoziţie 72% apă, 14% substanţe proteice, 12% grăsimi, 0,60% glucide şi 1,40% cenuşă. Ouăle de raţă au cel mai mare conţinut de grăsimi, iar ouăle de curcă – cel mai redus. Oul este o importantă sursă de fosfor, fier, lecitină şi conţine aproape toate vitaminele, hidro şi liposolubile. Albuşul este lipsit de lipide, iar gălbenuşul conţine o cantitate importantă de colesterol (200 –   400 mg). Cu toate acestea, există mai multe studii ce demonstrează că albuşul nu influenţează major nivelul colesterolului din sânge. Ouăle au o mare valoare nutritivă şi mult mai multe recomandări decât restricţii, cu excepţia unor cazuri rare de alergii. Acest aliment nu are contraindicaţii, dar sunt de preferat ouăle de la găinile hrănite în mod natural. LACTATELE

Istoria civilizaţiilor demonstrează că laptele şi produsele lactate constituie, alături de cereale şi fructe, dieta de bază a majorităţii popoarelor. Deşi există unele opinii ce contestă valoarea nutritivă a laptelui pentru un mamifer adult, pe motiv că în lumea animalelor doar puii se hrănesc cu acest aliment, totuşi, în Biblie, Ţara Făgăduinţei este denumit locul unde "curge lapte şi miere", expresie care a devenit ulterior o sintagmă ce exprimă bunăstarea. Pe de altă parte, în toate culturile lumii apare ocupaţia de păstor.  Nutrţioniştii consideră laptele "un aliment complet care conţine, în proporţii echilibrate, toate elementele necesare întreţinerii şi dezvoltării organismului, cu efecte morfogenetice şi energetice remarcabile".

26

Compoziţia chimică a laptelui de vacă, bivoliţă, oaie şi capră (după R. Segal): 2 Sp ecia

Gră

Dens itatea

%

%

.4 Va

că Bi

voliţă

1,031 1,032 1,036 1,031

Album Globul

eină

simea

relativăd20

Caz

3,5 7,8 6,2 4,0

3,5 6 8 2,6

in % 0,50 0,53 0,80 1,15

La

ctoză

A

 pă %

%

4,6 4,5 4,2 4,6

87 -89 82 ,6

Oa

80

ie

,8 Ca

86

 pră

-88

Proteinele din lapte prezintă un înalt nivel de asimilare (96%). Cazeina se  precipită în prezenţa labfermentului şi a sărurilor de calciu –  principii ce stau la baza transformării laptelui în brânză. Albumina este uşor asimilată de către nou -născuţi. Globulina se găseşte în cantitate mai mare în colostru (4%), faţă de laptele normal (0,1%); de asemenea, are rolul de purtătoare a anticorpilor din lapte. Practic, în lapte se găsesc toţi aminoacizi esenţiali, cu un mic deficit de metionină, dar consumul alimentului în combinaţie cu cereale sub formă de pâine, mămăligă sau paste compensează această lipsă. Grăsimiile din lapte asigură jumătate din valoarea lui calorică. Din 12 acizi graşi, 11 sunt saturaţi, iar acidul oleic este nesaturat. Lactoza constituie un glucid specific laptelui format din glucoză şi galactoză. Prin prezenţa acestei substanţe, se pot obţine diferitele produse fermentate ale laptelui, sub acţiunea microorganismelor. În lapte se găsesc, practic toate vitaminele, cele hidr osolubile având o concentraţie constantă, iar cele liposolubile variind în funcţie de sezon. Deşi laptele este sărac în vitamina K, datorită lactozei, în intestin se dezvoltă o floră ce favorizează sinteza acestei vitamine. Mineralele din lapte ajung în organism legate chimic de proteine sau prin absorbţie. Laptele mai este şi o sursă bogată de calciu (120 mg%), dar şi de fosfor, potasiu ori magneziu. Mecinicov a efectuat unele studii populaţionale, ajungând la concluzia ca între consumul de iaurt şi longevitate există o relaţie directă: bacteriile lactice şi acidul lactic din iaurt ar împiedica dezvoltarea în intestin a microorganismelor de putrefacţie ce produc substanţe considerate toxice ca scetolul, indolul şi fenolul. De asemenea, lactobacilii determină, pe calea metabolizării sărurilor biliare, şi o scădere a colesterolului. Totodată, lactatele şi brânzeturile fermentate inhibă formarea nitrozaminelor.

Acest aliment se consumă sub formă de lapte proaspăt crud, numai dacă  provenienţa şi igiena sunt sigure, ca lapte fiert, iaurt, sana, kefir, brânză de vaci,  brânză telemea, caşcaval etc. În funcţie de provenienţa laptelui, de tehnologia de  preparare, a felului coagulării, adausurilor de condimente şi tipul fermentaţiei există sute de feluri de brânză. Se recomandă folosirea laptelui integral şi consumul moderat de derivate lactate bogate în grasimi ca untul, smântâna, frişca şi altele. Industria laptelui a lansat, din păcate, produse ce se abat de la principiile dietei naturiste şi care ar trebui evitate. Este vorba despre amidonul modificat genetic, aromele nenaturale, coloranţii, laptele praf, cheagurile sintetice sau folosirea metodelor de conservare foarte dure, cu raze gama, la temperaturi deosebit de ridicate. PROBLEMA FIBRELOR

 privind alimentaţia bogată în fibre este indisolubil legată de cea a alimentului integral. Fibrele sunt un ansamblu de produşi specifici dietei vegetale, ce nu pot fi atacaţi de enzimele digestive. După definiţia Asociaţiei Oficiale a Teoria

27

Chimiştilor din Agricultură, fibrele reprezintă reziduul ce rămâne după tratarea cu acid sulfuric, alcalii şi alcool. Fibrele sunt alcătuite dintr -un ansamblu de compuşi glucidici ca pectina, celuloza, hemiceluloza şi ligninele. Efecul fiziologic al fibrelor constă în: - capacitate mare de absorbţie şi legare a apei; astfel, raportat la 100 g, tărâţa de grâu leagă 447g apă, morcovii –  208 g, merele  –  177 g, varza  –  168 g, conopida  –  68 g, iar cartoful  – 48 g; în funcţie de gradul de mărunţire, absorbţia poate creşte de trei  până la cinci ori (57)2; - accelerarea tranzitului intestinal; - antrenarea deşeurilor metabolice din intestin, o dată cu apa, şi accelerarea tranzitului intestinal evacuat; - suplimentarea raţiei alimentare cu celuloză determină o creştere importantă a secr eţiei de lipide prin scaun; -

alimentele bogate în pectine au un rol important în detoxifierea de metale grele cum sunt plumbul, arsenicul şi mercurul; - asimilarea carotenilor, a vitaminei A şi B, creşte substanţial atunci când se recurge la diete bogate în pectine; - celuloza din legume prezintă o structură mai fină decât cea din cereale şi trece mai uşor în intestin sub formă de hidrocaloid. În legume, celuloza se găseşte legată de  pectină, formând complexul pectină–celuloză, care are un bun efect de e liminare a colesterolului din intestin.

Concentraţia de fibre a unor alimente, după Michel Montignac, citat de D. Menrath (12) PRODUSE CEREALI

LEGU ME

USCAT

ERE

E

Tărâţe 40g

Fasole 25g

Pâine integrală 13g Făină necernută 19g

Mazăre 23g Linte 12g

Orez integral 5g 2g Orez alb 1g

 Năut

FRUCTE USCATE OLEAGINOAS E

 Nucă

de

cocos 24g Smochine 18g Migdale 14g Curmale 9g Arahide 8g

LEGUME VERZI

FRUCT E PROASPETE

Mazăre verde Zmeură 8g fiartă 12g Pere cu Pătrunjel 9g coajă 3g Spanac

fiert

7g Anghinare 4g

2g Piersici

4g

2g

Varză 4g Ridichi 3g Ciuperci 2,5g Morcovi 2g

Salată 2g

Lăptucă 4g

28

coajă 3g Căpşuni

Praz

Pâine albă 1g

Mere cu

verde

Toţi cercetătorii nutriţionişti sunt de părere că alimentaţia bogată în fibre e  benefică şi că doza uzuală este de 30–40 g/zi. Importanţa fibrelor a fost evidenţiată, mai ales în ultimile decenii, când s -au observat consecinţele renunţării la alimentul integral. De fapt, dacă omul sănătos ar consuma alimentele integrale, implicit ar avea un aport normal, fiziologic, de fibre şi nu ar mai fi necesar nici un aport suplimentar. PROBLEMA VEGETARIANISMULUI

Disputa dintre adepţii înfocaţi ai vegetarianismului şi cei ai regimului carnat este veche de când lumea şi încă nerezolvată.  Argumente biblice

De la Facere şi până la potop, alimentaţia omului s -a bazat pe cereale şi fructe (Geneza 1, 29). Aceasta este şi perioada în care s -a înregistrat cea mai ridicată longevitate şi vârsta matusalemică. Noul Testament recomandă renunţarea la carne, dar nu o interzice: Bine este să nu mănânci carne… (Romani 14, 21). În multe pasaje  biblice se interzice consumul de sânge, de animale sugrumate sau animale moarte, care n-au fost sacrificate prin exsanguinare.

Argumente ştiinţifice Studiile populaţionale pledează pentru vegetarianism, în acest scop utilizând drept criterii de evaluare morbiditatea şi longevitatea. La ora actuală se apreciază că numai în SUA ar exista circa 12 milioane de vegetarieni. Statisticile arată că vegetarienii au o incidenţă mai mică a bolilor cardiovasculare, a hipertensiunii arteriale, a cancerului, în special a celui de colon şi de sân (14). Aceiaşi specialişti citează un studiu britanic după care vegetarienii înregistrează un nivel scăzut al colesterolului şi un risc cu 57% mai mic pentru atacuri cardiace. Alte statistici demonstrează că vegetarienii au nevoie de mai puţine intervenţii chirurgicale, pe  parcursul vieţii lor. În altă ordine de idei, vegetalele sunt bogate în ceea ce organismul are o acută nevoie. Ne referim la proteine de calitate, minerale, lipide nesaturate, glucide

superioare şi fibre sărace în ceea ce organismul nu are nevoie, adică în grăsimi saturate). George Webb,

în  Natural Healing and Nutrition (40), apeciază că folosirea cu  prioritate a vegetalelor aduce cantităţi importante de magneziu şi potasiu în organism, ferindu-l pe om de hipertensiune arterială. Asociaţia Forsight (30) recomandă orientativ ca în dieta zilnică, aproximativ 65 –70% din hrană să fie de origine vegetală. Fără îndoială, vegetarianismul este superior regimului cu carne, însă aici se impune şi o abordare diferenţiată a acestui aspect, în funcţie de problemele personale ale fiecărui indi vid. Spre exemplificare, unele forme de colopatii nu tolerează vegetalele în mod exclusiv, dar  guta, afecţiunile renale glomerulare şi pancreatita cronică se agravează în urma consumului de carne. Ar mai trebui spus că ateroscleroza, cu toate consecinţele ei nefaste  –   accidente vasculare cerebrale, coronariene, sau arterite aterosclerotice – este mult mai frecventă în ţările în care se consumă carne la greu.

29

PROBLEMATICA ALCOOLULUI, CAFELEI, CEAIURILOR ŞI CONDIMENTELOR Alcoolul

Se poate spune că, în cantitate mică, vinul este benefic pentru sănătate. Studii  populaţionale (15) arată că la bărbaţii francezi care consumă două pahare de vin pe zi se înregistrează cu 35% mai puţine decese cardiace şi cu 25% mai puţine decese prin cancer. În acelaşi timp, statisticile comparate demonstrează că, deşi francezii consumă mai multe grăsimi animale decât americanii, mortalitatea prin boli cardiovasculare în Franţa este de 2,5 ori mai mică. Vinul roşu este superior celui alb sau roze deoarece strugurii negri conţin î n coaja lor o cantitate mare de flavonoide care previne formarea de trombi şi, de asemenea, compuşi fenolici incluzând catechine, antociani şi taninuri ce scad colesterolul.

Un studiu continuu, efectuat în California pe un eşantion de circa 300.000 de subiecţi, relevă că riscul cel mai scăzut de boli cardiovasculare se înregistrează printre subiecţii ce consumă două pahare de vin roşu pe zi. Tot în America de Nord, un studiu recent pe un eşantion de 10.000 de femei demonstrează că riscul de deces prin boli cardiovasculare este de 1 la cele abstinente şi 0,7 –  0,8 la cele care consumă o cantitate moderată de alcool (27). Unele tradiţii recomandă ca vinul să se consume seara, înainte de cină.  Alcoolul distilat chiar şi în mici cantităţi, are mai multe efecte negative decât  pozitive.

Berea consumată în cantitate mică (200 –  300 ml/zi) nu are nici efecte negative, nici pozitive.

Cafeaua poate fi consumată fără riscuri în cantităţi reduse, adică o ceaşcă de 30

 –  50 ml pe zi, cu condiţia ca aceasta să fie cafea naturală, fără aditivi şi arome sintetice. Gene Spiller remarcă trei studii –  dintre care două efectuate pe un număr mare de subiecţi – ce ajung la aceeaşi concluzie: o cantitate mare de cafea consumată zilnic (peste cinci ceşti) duce sigur la creşterea colesterolul, iar o cantitate mică sau moderată (una, două ceşti/zi) nu influenţează nivelul colesterolului. În Italia se consumă cu predilecţie cafea espresso  preparată din cafea neagră  prăjită şi supusă la presiune de vapori. În această ţară s -a constatat că creşterea colesterolului se află în relaţie directă cu cantitatea de cafea consumată zilnic. Corneliu Zeană (11) citează pe Lowik şi colaboratorii, care dovedesc că boabele de cafea conţin mari cantităţi de magneziu, ce tamponează efectele de hiperstimular e adrenergică ale cofeinei (dar nu şi pe cele psihostimulente), cu condiţia să fie consumată cafea naturală şi nu solubilă. Atât autorii care au studiat efectele pe termen lung ale cafelei, cât şi tradiţia locală din ţările cultivatoare de cafea, recomandă una, două ceşti infuzate (sau filtru). Fierberea cafelei este contraindicată, deoarece aceasta devine foarte toxică şi îşi  pierde aroma. De asemenea, tehnica preparării cu ajutorul vaporilor şi consumul cafelei solubile nu sunt recomandate. Pentru persoa nele care prezintă intoleranţă la cafea  – insomnie, greţuri, cefalee, agitaţie, palpitaţii –  se recomandă evitarea totală a acestei băuturi. Ceaiul nu este recomandat de medicina naturistă –  în sensul evitării consumului

continuu sau abuziv de ceaiuri din plante medicinale  –, datorită posibilelor "inducţii  patogenezice" cum sunt generarea unor simptome specifice, nepericuloase dar

confuze în planul diagnostic, ce apar prin administrarea timp îndelungat şi în mod repetat al unei anumite substanţe. Poate fi consumat lejer ceai verde şi din fructe, care nu induc patogenezii datorită faptului că sunt alimente, nu leacuri. 30

Ceaiul din fructe este deosebit de important pentru aportul său de minerale. Unii autori apreciază (33) că ceaiul verde se află pe locul al doilea, după apă, în ceea ce  priveşte consumul de lichide pe planetă. Lisa Turner (33) consideră că aceeaşi băutură miraculoasă previne bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, cancerul, infecţiile acute de căi respiratorii superioare, diabetul zaharat şi stomatitele. Cele mai importante beneficii ale ceaiului verde constau în prezenţa  polifenolilor şi efectului lor antioxidant. Epigallocatechiin gallate (EGCG) are un rol de protejare împotriva radicalilor liberi, de 200 de ori mai mare decât vita mina E.  National Cancer Center Research Institut e din Tokyo a constatat o rată mai mică a îmbolnăvirii de cancer în regiunile unde se consumă ceai verde în mod constant. De asemenea, mulţi autori au fost preocupaţi de mecanismul de acţiune al ceaiului verde asupra organismului uman, constatând că quercitina are un puternic efect antiinflamator, antiviral şi antihistaminic, iar polifenolii blochează formarea nitrosaminelor, despre care se ştie că sunt carcinogenetice. Autorii din Ţara Soarelui Răsare au convingerea că această băutură îi protejează şi pe fumători împotriva cancerului pulmonar, fiindcă japonezii contactează maladia într -o proporţie mai redusă decât cei americanii. Totuşi, este de preferat consumul a două–patru ceşti de ceai verde pe zi, mai ales din frunze întregi şi nu prea fierbinte, căci, paradoxal, altiminteri creşte riscul de cancer esofagian. Ceaiul negru conţine o concentraţie mai mică de EGCC decât cel verde şi de aceea este mai puţin recomandat. Ca o concluzie, putem afirma că riscul apariţiei unui cancer esofagian este cu 60% mai mic la consumatorii de ceai, comparativ cu restul populaţiei. După cum se vede, majoritatea studiilor pledează pentru consumul cu moderaţie al alcoolului, cafelei şi ceaiurilor, deoarece  pe cât de dăunător este abuzul, pe atât de  benefic se dovedeşte a fi consumul moderat. Dar u n lucru care nu trebuie ignorat este calitatea acestor produse, prin faptul că ceaiurile pot fi falsificate sau aditivate excesiv, pentru a li se conferi tot felul de arome bune la gust. De aceea, se recomdandă evitarea ceaiurilor cu aromatizate, cafeaua cu unele E -uri în compoziţie şi  băuturile alcoolice în amestec cu substanţe de limpezire, stabilizare ş.a.m.d.

GRĂSIMILE Pentru diminuarea grăsimilor din organism este bine să fie respectate o sumă de  principii. Iată câteva dintre acestea: - excluderea sau evitarea la maximum a grăsimilor animale ca slănina şi untura; - consumul untului în cantităţi moderate, de trei, patru ori pe săptămână; - renunţarea la margarină, datorită prezenţei lipidelor saturate şi a aditivilor din acest aliment, ce nu se regăseşte în natură –  motiv pentru care căile metabolice fiziologice nu îl recunosc; - excluderea sau reducerea pe cât posibil a uleiului rafinat din alimentaţie; - folosirea, pe cât posibil, a uleiului presat la rece. Pornind de la realitatea că studiile de dietetică demonstrează superioritatea uleiului vegetal presat la rece, Dr. Gene Spiller îl citează pe Dr. A. Key care analizează starea de sănătate a popoarelor mediteraneene. Raportul dovedeşte fără echivoc faptul că, în satele din Creta –  cultivatoare de măslini şi mari consumatoare de ulei presat la rece  –, se întâlneşte cea mai mică incidenţă a bolilor şi deceselor cardiace. Pe măsură ce înaintăm spre ţările occidentale, iar  uleiul de măsline presat la rece este înlocuit cu grăsimile animale, rata îmbolnăvirilor şi mortalităţii cardiace se majorează.

31

Uleiul de măsline se găseşte în comerţ sub trei forme : - extravirgin, adică presat la rece din măsline de cea mai bună calitate şi fără nici un tratament chimic, ceea ce asigură o aciditate foarte redusă (sub 1 %); - virgin, mai puţin aromat, obţinut din măsline de diferite calităţi, având o aciditate de 1 –  3 %; - olive oil,  numit adesea  pur   sau 100% ulei de măsline pur ; este, de fapt, un amestec de ulei rafinat şi extra– virgin. Centrul pentru Boli Reumatice din Glasgow a efectuat un studiu dublu "orb" pe

reumatismul reactivat, constatând că 90% dintre bolnavii care au primit ulei de Oenothera au ieşit din puseu. În teoria alimentaţiei piramidale, fructele şi seminţele oleaginoase se găsesc  plasate la nivelul al treilea (la bază fiind cerealele, iar la nivelul al doilea – fructele şi vegetalele).

Asociaţia Foreseight (30) recomandă o dietă cu 3 –  5% lipide, suficientă  pentru absorbţia vitaminelor liposolubile. Acelaşi grup de cercetători recomandă o activitate fizică intensă persoanelor care consumă abuziv grăsimi, pentru a determina arderea acestora. Combinaţia dintre sedentarism şi grăsimi saturate constituie un impor tant factor de risc pentru cancer şi boli cardiovasculare. Dintre alimentele  bogate în lipide remarcăm nucile, seminţele de dovleac, miejii de floarea soarelui, fisticul, alunele, untul, smântâna, brânza de oaie, capră şi de bivoliţă, frişca, gălbenuşul de ou, somnul şi scrumbia. Ar mai fi de adăugat că nu există nici măcar un singur studiu care să demonstreze vreun efect benefic al grăsimilor animale saturate. În ciuda acestui fapt, consumul grăsimilor la care ne referim a crescut îngrijorător de mult în ţările europene. CARNEA

Foarte puţini nutriţionişti mai recomandă astăzi consumul preferenţial de carne, iar majoritatea studiilor cu privire la alimentaţie dovedesc mai degrabă dezavantajele acestui aliment. Carnea trebuie evitată, pe cât posibil, datorită aportului de acizi graşi saturaţi, al nitriţilor, marcantei sărăcii în amino -acizi determinată de prelucrarea termică şi creşterii incidenţei cancerului de colon la populaţiile mari consumatoare de carne. La toate acestea se adaugă aportul de aditivi (c u dezavantajele lor), antibiotice, hormoni şi sedative din hrană, vaccinuri, vitamine, mineralizări, precum şi E -urile folosite la prelucrarea produselor din carne.

Persoanelor care adoră carnea şi nu pot renunţa la ea le recomandăm un dram de cumpătare, respectiv consumul o dată sau de două ori pe săptămână. Dar şi atunci este de preferat carnea de animale hr ănite naural, preparatele fără adaos de aditivi şi care nu au fost congelate perioade lungi de timp. De asemenea, sunt de evitat prelucrările  prea sof isticate, tocarea, prăjirea excesivă şi consumul mezelurilor tratate cu diverse mirodenii sintetice. POSTUL

Postul alimentar are două dimensiuni şi anume: una biologică, tradusă în supunerea organismului la o abstinenţă temporară şi una spiritual–religioasă. Majoritatea religiilor lumii îmbrăţişează în dogmele lor obiceiul de a posti. În paralel, medicina a evaluat consecinţele abuzului alimentar atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Cele mai grave boli ce pot fi contactate datorită excesului de alimente sunt ateroscleroza, obezitatea, diabetul, cancerul, pancreatitele,

litiaza şi cele cardiace. Pe de altă parte, există statistici ce dovedesc că postitorii sunt  protejaţi cel puţin de unele boli precum cancerul, ateroscleroza şi obezitatea. Dimensiunea religioasă creştină a postului are câteva repere demne de menţionat. Însuşi Adam a fost alungat din Rai, deoarece n -a reuşit să se abţină şi a gustat din fructul interzis. În Vechiul Testament se postea de două ori pe săptămână. 32

Iisus îşi începe misiunea de mântuire a oamenilor printr -un post de 40 zile. Alungarea

demonilor se realizează prin cele două arme ale creştinului: rugăciunea şi postul. Abstinenţa alimentară religioasă constituie o armă, nu o virtute. Toţi sfinţii au postit ca să se purifice şi a -i putea ajuta pe oamenii aflaţi în nevoie. Pe lângă aceste adevăruri, mai putem spune că posturile alternative –  aşa cum le recomandă şi Biserica  –  sunt binevenite fiindcă, prin intermediul lor, organismul elimină consecinţele abuzurilor precedente. Totodată, posturile exagerate sau dietele prea severe, ce depăşesc rezistenţa organismului, sunt extrem de periculoase. RITMULUL MESELOR Daniel Menrath consider ă că nutriţia omului decurge în mod firesc în trei cicluri:  Ciclul I  –   aportul alimentar, adică ingestia şi digestia alimentelor de la prânz

 până la ora 20.00.  Ciclul II  –  asimilarea, ceea ce înseamnă absorbţia şi utilizarea produşilor de absorbţie: de la ora 20.00 până la ora 04.00.  Ciclul III  –   eliminarea reziduurilor metabolice: de la ora 04.00 până a doua zi la prânz.  Nutriţioniştii sunt de părere că este foarte important ca aceste clicluri să nu fie dereglate. Din păcate, se întămplă frecvent ca oamenii să servească cina după ora 20.00, ceea ce duce la blocarea eliminării reziduurilor metabolice şi la apariţia obezităţii. În ţările occidentale există mentalitatea celor trei mese pe zi –   cea de dimineaţă fiind foarte consistentă –  şi gustări între ele. În tradiţia monahismului răsăritean, îndeobşte la mănăstiri, încă din  primele secole ale Lumii exista obiceiul de a se mânca de două ori pe zi, la 12.00 şi la 18.00. După părerea unor autori, cum este şi cea a Dr. Salzborn de la mijlocul secolului trecut (64), bolnavii neoplazici ar trebui să se hrănescă în cantităţi mici, dar din două în două ore. SFATURI PRACTICE  Cerealele şi fructele nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică.

Consumul de apă consumată zilnic (de izvor sau conţinută în fructe, zarzavaturi, supe, ceaiuri ş.a.) se recomandă să depăşească  2 litri.  Alimentaţia echilibrată presupune o varietate de produse, evitându -se monotonia şi consumul frecvent al unui aliment predominant.  Deoarece omul poate trăi cu o cantitate redusă de mâncare, se impune o cumpătare în alimentaţie proporţională cu riscurile de îmbolnăvire generate de excesul 

de alimente.

Crudităţile vegetale sunt extrem de valoroase, iar tratarea termică, acolo unde se impune, e bine să fie de scurtă durată şi la temperaturi care să nu depăşească cu 

mult 100 de grade Celsius. 

Alimentele prea rafinate şi cele ce conţin aditivi trebuie excluse din hrana

zilnică. Masticaţia prelungită este pe cât de necesară, pe atât de importantă.  Pâinea integrală, fără amelioratori, este alimentul ideal pentru organismul 

uman.  Vinul

roşu netratat, consumat seara înainte de cină (100– 150 ml pe zi), este

 benefic pentru organismul uman.

Alimentaţia sugarului la sân îi conferă acestuia o imunitate prelungită la boli.  Postul are un efect profilactic şi curativ extrem de important, care se adaugă curăţirii spirituale.  Cafeaua trebuie infuzată, nu fiartă (dată în clocot).  Ceaiul verde conţine foarte multe efecte benefice pentru sănătate. 

33

Prepararea alimentelor înainte de a fi consumate Din hrana zilnică nu trebuie să lipsească crudităţile. Majoritatea autorilor  pledează în acest sens, în detrimentul celor ce recomandă alimentele tratate termic. Totuşi, pentru o abordare exactă a acestor principii nutriţioniste, trebuie cercetată şi toler anţa individuală a subiecţilor, pentru a se putea realiza o adaptare specifică şi gradată, de la caz la caz.  Alimentele ce pot fi consumate crude: afine, agrişe, alune, ananas, anason, andive, anghinare, arahide, ardei, asmăţui, avocado, banane, caise, capere, castraveţi, căpşuni, cătină, ceapă, chimion, cimbru, cireşe, ciuperci în mici cantităţi, coacăze, coarne, corcoduşe, coriandru, creson, cuişoare, curmale, seminţe de dovleac, dude, fistic, seminţe de floarea-soarelui, ghimbir, grepfrut, gulie, gutuie, hrean, kiwi, lapte, lămâie, lăptucă, leurdă, leuştean, lobodă, maghiran, mandarin, măceşe, măcriş, mărar, măsline, mere, miere, migdale, morcovi, moşmoane, mure, nuci, păpădie, păstârnac,  pătrunjel, pepene, pere, piersici, portocale, praz, prune, rabarbă,  revent, ridiche, rodie, rosmarin, roşie, salată verde, scorţişoară, scoruşe, smochine, struguri, tarhon, ţelină, untişor, usturoi, varză, vişine, zmeură ş.a.  Alimente ce trebuie tratate termic:   bame, cafea, carne, cartof, castane, ceai,

(tratare termică uşoară), conopidă, dafin, dovleac turcesc, dovlecel, fasole, grâu, gulii, hrişcă, linte, mazăre, mei, năut, orez, orz, ovăz, ou, vinete, peşte,  porumb, secară, sfeclă, soia, spanac, susan, ştevie, urzici ş.a. În orice caz, aşa cum am mai menţionat, tratarea termică trebuie realizată la temperaturi relativ mici, sub 100 de grade Celsius. La această limită, studiile dovedesc că există puţine mutagene, molecule Maillerd şi izomeri, din acest motiv fiind de  preferat coacerea sau gătitul la cuptor ori fierberea în apă şi baie de aburi. cicoare, ciuperci

Vasele folosite la bucătărie Dietetica naturistă recomandă întoarcerea la timpul ancestral şi, din acest punct de vedere, se consideră că vasele de bucătărie confecţionate din pământ sunt ideale. Studiile moderne atestă, ce-i drept, că vasele din inox sunt la fel de bune, fiindcă împiedică pătrunderea unor metale în preparate. De asemenea, pâinea se recomandă a fi păstrată în casete din lemn sau saci din pânză. Asociaţia Foreseight (30), care promovează naturismul în rândul tinerilor ce doresc să aibă copii sănătoşi, are următoarele principii în privinţa tratării termice a alimentelor: -  pregătirea la grătar este superioră prăjirii în ulei; - fierberea în baie de aburi este superioară celei în apă; - coacere car tofilor în coajă este preferabilă fierberii în apă sau prăjirii; - alimentele fierbinţi nu se păstrează mai mult de 18 ore în termos, deoarece

dezvoltă produşi toxici; - după unele păreri, este de evitat folosirea cuptorului cu microunde, deoarece aceasta ar degrada în mod brutal proteinele din alimente şi ar produce compuşi alergizanţi. Cantitatea hranei

Toţi autorii sunt de părere că principiul cumpătării este fundamental pentru o alimentaţie sănătoasă. Raportându -ne la mentalitatea europeană şi americană, hrana  poate fi scăzută la jumătate, cu condiţia să consumăm alimente integrale. Mesele abundente solicită excesiv atât sistemul enzimatic intestinal, celula hepatică, cât şi pe cea pancreatică. În acest sens, experienţele pe animale dovedesc o dubl are a duratei de viaţă la cele hrănite cu cumpătare, faţă de cele hrănite până la saţietate. 34

Desigur, indiferent de condiţionare, dieta naturistă reclamă respectarea cerinţei consumului de alimente naturale şi integrale, dar asta nu înseamnă că nu trebuie ţinut cont şi de o abordare personală, dictată de preferinţele şi aversiunile alimentare ale fiecărui subiect în parte.

DIETA ŞI CANCERUL Cancerul, fiind o boală frecventă care seceră multe vieţi, cercetatorii şi -au pus desigur problema relaţiei dintre alimentaţie şi această afecţiune. Toate studiile medicale converg spre concluzia că incidenţa cancerului este mai mare la populaţiile care consumă abuziv carne, grăsimi saturate şi zahăr. Pe de altă parte, există statistici ce demonstrează o mică incidenţă a acestei boli în rândul vegetarienilor în general şi celor ce ţin post în special, precum şi a consumatorilor de fibre şi alimente integrale din abundenţă. Pe măsură ce omul a renunţat la hrana ancestrală, adoptând stilul alimentaţiei moderne, incidenţa cancerului a crescut, ajungând astăzi pe locul al doilea ca mortalitate, după accidentele vasculare cerebrale şi bolile cardiovasculare. Dintre măsurile cele mai eficiente pentru prevenirea cancerului menţionăm excluderea aditivilor alimentari,  postul negru una sau două zile pe săptămână, sau  postul numai cu consum de lichide ori cereale integrale şi fructe. De asemenea, consumul preferenţial de ciuperci constituie o metodă profilactică pentru prevenirea cancerului, alături de excluderea sau reducerea substanţială a grăsimilor animale, a zahărului şi consumul cât mai frecvent de alimente bogate în vitamina C, în fibre, ceai verde şi cereale integrale.

DIETA ŞI ATEROSCLEROZA În topul cauzelor mortalităţii se situează bolile cardiovasculare şi acc identele vasculare. Cauza cea mai de temut în această patologie este ateroscleroza, cu diferitele ei localizări –  coronariene, valvulare, arterele cerebrale şi arterele periferice. Toţi nutriţioniştii sunt de acord că dieta condiţionează procesul intim de sclerozare  –   mai devreme sau mai târziu –   a sistemului arterial. Pentru prevenirea aterosclerozei se  poate recurge la reducerea consumului de sare, în special cea extrafină şi a grăsimilor animale. De asemenea, sunt recomandate consum preferenţial de uleiu ri  polinesaturate, în special Omega 3 care se găseşte la peşte, şi cel abundent de alimente  bogate în fibre, care reţin şi elimină grăsimile saturate din intestin.

DIETA ŞI OBEZITATEA Procentul mare de obezi din ţările europene şi continentul nord -american se datorează unor greşeli grave în alimentaţia modernă, precum abuzul cantitativ de alimente şi lipsa cumpătării, folosirea exclusivă sau abuzivă a pâinii albe, consumul excesiv de grăsimi şi micşorarea fazei de digestie bucală a alimentelor –   ceea ce traduce prin reducerea masticaţiei –, folosirea alimentelor moi ori tocate. Alţi factori favorizanţi ai obezităţii sunt abuzul de zahăr şi de mâncăruri aditivate –   unele E-uri având efect anabolizant – şi lipsa sau reducerea fibrelor din alimentaţie. Obezitatea poate fi preîntâmpinată prin diminuarea cantitativă a alimentelor, cum ar fi reducerea cu 50% raportată la propriile obiceiuri alimentare, printr -o masticaţie prelungită, excluderea zahărului, pâinii albe, alimentelor conţinând E -uri şi a grăsimilor saturate. Se mai recomandă ca ultima masă să fie luată la ora 18.00 şi ţinerea postului una, două zile pe săptămână .

DIETA ŞI ALERGIILE  Numărul mare de alergici, în special suferinzi de alergii cutanate şi digestive, se datorează în principal celor trei cauze cunoscute: 35

- denaturarea proteinelor alimentare prin tehnologii sofisticate cum sunt

cuptorul cu microunde, UHT, ingineria genetică, congelarea şi decongelarea, expandarea ş.a.; - adaosului de substanţe străine în alimente şi băuturi precum aditivii alimentari, îngrăşămintele anorganice, insecticidele, conservanţii ş.a., pe care, deoarece organismul nu a fost obişnuit, le metabolizează cu greutate; - rafinării alimentelor în special a zahărului, uleiului şi margarinei. În concluzie, se impune suprimarea cauzelor alergiilor şi revenirea la alimentaţia ancestrală, care nu are un impact atât de negativ asupra organismului uman. ALIMENTE CE TREBUIE EVITATE  –   alimente contraindicate – 

Industria alimentară lansează tot timpul alimente cu aprobări în regulă, care, în conceptul medicinii naturiste, nu sunt recomandate nici măcar omului sănătos, darmite celui bolnav. În continuare menţionăm o listă orientativă, cu numele generic al unor asemenea alimente, rafinări care prezintă mari abateri de la alimentaţia ancestrală, ori sunt contrafaceri, amestecuri de substanţe de sinteză etc. Categoric că aceste aşa-zise alimente trebuie evitate, doarece produc o intoxicare lentă a organismului, iar efectul, de cele mai multe ori ireversibil, se observă după mulţi ani. - zahărul şi alimentele preparate cu zahăr, cu excepţia zahărul brun, care este acceptat de majoritatea autorilor; - îndulcitori ca aspartamul şi ciclamatul; - margarina; - băuturile răcoritoare chimizate; - laptele praf; - mezelurile preparate industrial; - conservele; - praful de ouă; - supele instant; - cafeaua solubilă; - alimentele aditivate cu E-uri; - apa de reţea; - alimentele ce conţin hidrolizat de proteină; - alimentele rezultate din organisme modificate gnetic; - apa de suprafaţă, datorită cantităţilor mari de nitriţi; - alimentele obţinute din culturi tratate cu îngrăşăminte chimice; - laptele şi băuturile sterilizate cu raze gama; - alimentele congelate timp îndelungat sau decongelate şi congelate multe ori.

de mai

În altă ordine de idei, deşi grăsimile animale – în special slănina şi untura –  sunt naturale, trebuie evitate pentru că există numeroase studii care le incriminează ca factor de risc în creşterea incidenţei cancerului şi aterosclerozei. Această lucrare nu îşi  propune şi nu poate să epuizeze toate "invenţiile" nenaturale ale industriei şi comerţului cu alimente. Dar, cunoscând principiile dietei naturiste, orice om îşi poate apără organismul de erorile la care acesta este expus. Calităţile organoleptice ale multor alimente pot fi înşelătoare, iar E -urile sunt suficient de perfide pentru a oferi gust, miros sau aspect plăcut unui produs, mai ales persoanelor intoxicate cronic cu aditivi.

36

SAREA

Este preferabil să utilizăm sarea "integrală" obţinută direct din zăcământ, căci este mai bogată în minerale, în special în magneziu şi mai săracă în sodiu decât sarea extrafină. Chiar şi persoanele sănătoase este bine să consume cât mai puţină sare. Conţinutul în sare al câtorva alimente după J. Claude Basdekis (29) Conţinut în sare în mg/100

Aliment g

Măsline în saramură  Sardine în ulei  Varză acră  Măsline  Pâine albă 

2400 760 650 600 500 410 310 300 200 130 110 100 75 90 50 50 140 40 22 20 15 14 12 10 4

Fasole verde (cutie) Fasole albă  Biscuiţi uscaţi  Unt Ou întreg  Ţelină rădăcini  Spanac verde Carne de pui

Carne de viţel Morcov Iaurt Lapte dulce integral

Mazăre uscată Struguri uscaţi Pepene galben

Varză Ridichi Paste

Ceapă Orez

Merită să menţionăm faptul că, pentru omul sănătos, abuzul de sare este la fel de dăunător precum renunţarea completă la acest ingredient. În concluzie, soluţia optimă constă într -un consum cumpătat de sare integrală.

CONŢINUTUL UNOR ALIMENTE ÎN PRINCIPII NUTRITIVE Cele mai bogate alimente în : - proteine: carne, peşte, ou,

lapte, ciuperci, soia, linte, bob, fasole boabe, mazăre uscată, năut, secară, mei, orez orz, ovăz, grâu, porumb, hrişcă, măsline, migdale, nucă de cocos, nuci, miez de florea soarelui, alune, arahide. - glucide: miere, făină integrală de grâu, ore z, porumb, fasole, linte, bob, soia,

smochine, cacao, struguri, prune, măceşe, banane, arahide, ananas, cartof; - lipide nesaturate: şofrănel, susan, măsline, floarea soarelui, soia, migdale, arahide, nuci, avogado, nucă de cocos;

37