PR6FAŢÂ în momentele alcătuirilor ei simple, prea puţin evoluate, cum ar fi orînduirea primitivă sau, în cazul popoarelor moderne, perioa da feudalităţii, societatea omenească trăieşte dominată de gestul acţiunii imediate. Numai în fazele complexe de dezvoltare a omeni rii, acţiunea cedează întrucîtva locul contemplaţiei, reflecţiei, vieţii interioare. De aceea, atît popoarele vechi cît şi cele noi, informele lor prime de existenţă, vor produce o poezie a faptelor, înlănţuite în întîmplări şi evenimente; pe plan poetic, ele se vor realiza, deci, în epică; mărturia cea mai strălucită, în această privinţă, este dată pentru vechime de epopeile homerice. Popoarele moderne, la rîn-dul lor, care-şi au faza de început în momentul de organizare necomplexă, oarecum rudimentară, a feudalismului, vor fi şi ele solicitate îndeosebi de vraja acţiunii, a faptei în desfăşurare. De aceea apare atît de important genul epic la aceste popoare în veacu r i l e XI—XIII. Aşa se explică, în vremea amintită, şi apariţia celei mai de seamă epopei a poporului german, Cîntecul Nibelungilor. Numele Nibelungilor nu este inventat de către autorul acestei mari lucrări epice, alcătuită pe la începutul veacului al XlII-lea; el mai circulă de cîteva ori în cultura europeană şi înainte de anul l U H O . Semnalăm, printre altele, acel Chronicon Nibelungi comitis (Cronica contelui Nibelung), unde se dau relatări despre un văr al I n i Carol cel Mare. Şi în alte documente vechi mai apare acest n u m e , care ajunge, însă, să-şi capete celebritatea numai o dată cu epopeea germană a Nibelungilor, unde el circumscrie existenţa Unei rase, a unei ginţi sau a unui trib. Punctul de plecare, de unde se desprinde întreaga succesiune de drame a acestei naraţiuni versificate, este rivalitatea feminină dintre Crimhilda, soţia lui Sigfrid de Brabant, şi mîndra Brun- I n l i l . i , soţia lui Gunter (sau Gundehar); acest rege, împreună cu l i M I I s ă i , Gernot şi Giselher, domnea peste burgunzi în Cetatea 1
de scaun Worms. Considerîndu-se insultată, Brunhilda, în înţele gere cu Gunter, vrea să-1 sacrifice, pe altarul răzbunării ei, pe Sig-frid. Planul acţiunii răzbunătoare este pus în execuţie prin inter mediul unui cavaler credincios lui Gunter, anume Hagen din Tronje (sau Troneck). Crimhilda, rămasă văduvă, se află stăpînită acum de gîndul răzbunării. In acest scop se recăsătoreşte cu Atila, regele hunilor (care-n epopeea germană capătă numele de Etzel), şi-şi urmează noul soţ la reşedinţa sa din Etzelburg. Obiectivul Crimhildei este, de fapt, dublu: pe de o parte răzbunarea, iar pe de alta recuperarea unei bogate comori ce aparţinuse lui Sigfrid şi care acum intrase în posesia burgunzilor. De aceea, după mai mulţi ani, cînd planul răzbunător i se maturizează definitiv, ea îi invită la Etzelburg pe Gunter şi pe toţi cavalerii burgunzi, în rîndul cărora se număra şi Hagen. Aceştia, bănuitori, vin cu o oaste nume roasă, care reproduce în cadrul epopeii un aspect de migraţiune a popoarelor. Ei ajung la Etzelburg, unde are loc un măcel teribil, în care Hagen este ucis chiar de mîna Crimhildei, după ce mai înainte îşi găsiseră moartea Gernot, Giselher şi Gunter. Comoara, însă, tot n-a putut fi obţinută. în cele din urmă, în vederea unei restabiliri a echilibrului zdruncinat prin vărsarea acestui potop de sînge, este ucisă şi Crimhilda, aceea care dezlănţuise tot pră pădul final, potenţînd pînă la hybris, adică pînă la gradul excesului nemăsurat, setea ei de răzbunare. Tema, deşi legendară, se leagă totuşi şi de unele evenimente istorice disparate, lipsite de orice conexiune între ele. Cel mai important din aceste evenimente este masacrarea de către huni a regelui burgund Gundiscarius şi a oştilor sale, fapt ce a avut efectiv loc în anul 437; data marchează chiar sfîrşitul dinastiei regilor burgunzi. Un alt motiv istoric, situat mai tîrziu, în a doua jumătate din veacul al Vl-lea, este dat de rivalitatea dintre Fredegonda, soţia lui Hilperich, regele Neustriei, şi Brunhilda (sau Brunehault), regină a francilor. în sfîrşit, la cele amintite se mai poate adăuga şi
răzbunarea Clotildei (în anul 523) asupra regelui Burgundiei, pentru asasinarea părinţilor ei. Pe toate aceste eveni mente istorice discontinue s-au grefat o serie de legende, care au reuşit să se ajusteze în alcătuirea unei epopei de o perfectă unitate. Multe din motivele cuprinse în Cîntecul Nibelungilor circulau fragmentar în cîntece încă înainte de anul 1000. Epopeea ce ne-a rămas se pare, însă, că ar proveni dintr-un material mai recent, adică din versurile cîntate ale jonglerilor, care se produceau pe la diferitele curţi nobiliare din Germania veacului al XH-lea. Transmiterea motivului ajunge, deci, pînă în primii ani de după 1200, cînd a luat fiinţă această lucrare epică. în virtutea faptului că tema se află difuzată în diferitele ei fragmente, încă dinainte de apariţia poemei, s-a deschis şi-n cazul de faţă aceeaşi controversă, pe care o stîrniseră poemele homerice, învăţaţii din veacul trecut s-au înfruntat în chip similar pentru apă rarea aceloraşi două teze opuse. Prima grupare susţinea că poemul Nibelungilor ar fi o simplă culegere de cîntece populare transmise prin intermediul jonglerilor amintiţi; uneori s-a mers chiar atît de departe, încît s-a exclus pînă şi ipoteza celei mai uşoare remanieri ulterioare. Dimpotrivă, a doua grupare admite teza unui autor unic. O riguroasă cercetare de ordin istoric, filologic şi stilistic a tex tului face să încline cumpăna către ultima teză amintită. într-a devăr, dacă poemul Nibelungilor ar însuma numai o simplă cule gere de cîntece anterioare, lucrarea ar fi pe de o parte lipsită de perfecta unitate pe care o prezintă, iar pe de altă parte ar păstra nealterat tonul specific popular al vechilor jongleri. Poema are, însă, puternic întipărit, în factura ei, stilul cu desăvîrşire opus al unui poet cavaler, stil care apare peste tot acelaşi. Este, deci, foarte probabil că un poet unic, de pe la începutul veacului al XlII-
lea, s-a folosit numai ca material de tradiţiile poetice populare ale ţării sale, spre a alcătui o poemă care poartă vizibil pecetea sa personală. Veacuri de-a rîndul epopeea a fost uitată şi ignorată chiar de poporul german, pînă ce în secolul al XVIII-lea, poetul şi învăţatul elveţian Johann Jakob Bodmer (1698—1783) publică din ea cîteva fragmente, din VI
numeroasele manuscrise păstrate în diferite biblio- teoi germane, şi o semnalează atenţiei cercetătorilor. Prin aceasta Bodmer, unul din cei mai valoroşi deschizători de drumuri ai lite ral urii germane noi, se arată încă o dată vrednic de recunoştinţa întregii culturi moderne. Ceva mai tîrziu, în 1782, Cîntecul Nibelun-gilor apare pentru prima dată integral, datorită lui Christoph VII
3
IX
Müller. Din acel moment şi pînă astăzi poema s-a bucurat de nume roase editări, ajungînd a fi şi tradusă în principalele limbi euro pene şi înscriinduse, astfel, în patrimoniul literaturii universale. Cel mai mult, însă, poema a fecundat tot literatura germană modernă, motivul ei fiind prezentat pe scenă de doi mari dramaturgi din veacul trecut, Friedrich Hebbel şi Richard Wagner. O privire, fie ea şi sumară, asupra acestei impunătoare lucrări epice, care aduce atîtea înţelesuri şi rezonanţe noi în poezia univer sală, trebuie să plece de la stabilirea caracterelor ei distinctive. De aceea numai raportarea poemei la unele vederi şi coordonate poetice de altă natură decît a ei îi pot scoate în lumină originalitatea. In acest sens, una din trăsăturile fundamentale care desparte Cîntecul Nibelungilor nu numai de epopeile homerice, dar chiar şi de cele mai reprezentative poeme epice ale altor popoare din epoca feudalităţii, bunăoară de Cîntecul lui Roland, de Poemul Cidului sau de Cîntec despre oastea lui Igor este importanţa de prim ordin acordată elementului feminin. Spre deosebire de cazul celorlalte poeme eroice amintite, aci femeile deţin iniţiativa şi fixează punctele de plecare ale întregii desfăşurări epice. Faptul se poate surprinde chiar de la prima vedere. într-adevăr, cele două părţi ale lucrării, care se rezolvă mai întîi prin moartea lui Sigfrid şi apoi prin moartea lui Hägen şi a burgunzilor, sînt dirijate către dezno-dămintele lor de voinţa răzbunătoare a unor femei, Brunhilda şi Crimhilda. Obiectivul atenţiei se îndreaptă atît de stăruitor asupra celei de-a doua, urmărită în durerea, în însingurarea şi în planurile ei răzbunătoare, încît, din toată mulţimea de figuri şi evenimente a părţii ultime, o putem desprinde pe ea ca personaj principal. Acest primat al elementului feminin se pare că ar defini o trăsătură tipică a vechii epici germane, de vreme ce şi-n cealaltă epopee a timpului, în Gudrun, interesul dominant se vede îndreptat tot asupra unei femei, aşa cum arată de altfel şi titlul. Observaţia noastră poate fi, de altfel, extinsă pe o arie mai vastă a lumii germanice, fiindcă acelaşi factor primează, bunăoară, şi în Volsungasaga islandeză, epopee atît de înrudită cu Cîntecul Nibelungilor.
Faptul trebuie integrat într-o anumită constelaţie de determi nante istorice. Aşa, bunăoară, după mărturia lui Tacitus, la vechii germani — spre deosebire de popoarele antichităţii clasice — feme ile se bucurau de o mare trecere, desigur ca o reminiscenţă mai apropiată a matriarhatului. Fr. Engels arată, ce-i drept, că germanii depăşiseră această fază în vremea lui Tacitus, însă tot el ne desluşeşte că „urme de matriarhat (în lumea germanică) se mai găsesc pînă tîrziu în evul mediu". Existenţa acestor urme ni se ilustrează eu anticipaţie printr-un pasaj din cîntul nordic Voluspd, apărut cam în jurul anului 900. Faţă de epica iniţială a celorlalte popoare europene, dăinuirea îndelungă a amintirii matriarhale în poemele germanice — inclusiv Cîntecul Nibelungilor — ni se pare că ar constitui marea lor originalitate. Ea le determină şi le alcătuieşte o fizionomie cu totul proprie. Poemele epice ale începuturilor, legate îndeosebi de motivul luptei şi al aventurii, s-ar cuveni, gîndim noi, să dezvolte aproape exclusiv voinţe, pasiuni şi ambiţii virile, aşa cum se întîmplă efectiv în Iliada şi în cele mai multe cazuri similare. Iată, însă, că trăinicia reminiscenţei matriarhale la popoarele germanice dă un alt curs şi o altă direcţie epicei lor iniţiale. „Ei (germanii), afirmă Engels, vedeau în femeie ceva sfînt şi profetic, şi sfatul ei era ascultat în chestiunile cele mai importante." Pe atunci pro blemele primordiale se aflau negreşit legate tocmai de faptul răz boiului, adică de ceea ce constituie materia epicei de început. Aci mai avem, însă, un cuvînt de adăugat pentru desluşirea deplină a discuţiei. Din afirmaţia lui Engels nu trebuie să se înţeleagă că femeile aveau un simplu rol consultativ, aşa cum era cazul Pythiei la greci sau al Sibilei la romani. Ilustrarea sa ne arată că ele deţineau şi un rol activ, cu mult mai important. „Ast-fel, Veleda, continuă Engels, preoteasa Bructerilor de pe malurile fiului Lippe, a fost sufletul întregii răscoale a Batavilor, în cursul oăreia germanii şi belgii, conduşi de Civilis, au zdruncinat stăpî-tiirea romană în Galia". Femeia putea, deci, deveni nu numai second a n t u l , ci chiar sufletul unei acţiuni hotărîtoare. în această lumină 11<- apare mai limpezită funcţiunea ei dominantă în Cîntecul Nibelungilor si în celelalte poeme germanice. Asemenea eroicei Veleda,
femeia poate stîrni şi înteţi furia luptei, cum e cazul Brunhildei şi al Crimhildei, dar o şi poate frîna sau anula, ca în cazul Hil-dei, al lui Gudrun şi al lui Ortrun, din cealaltă mare epopee ger mană, în oricare din cazuri ea rămîne, însă, tot factor decisiv, contribuind în transpunerea poetică, la o fundamentală trăsătură distinctivă a epicei de început din Germania faţă de poemele eroice ale altor popoare, unde bărbatul este cel ce decide cursul acţiunii. Faptul se va răsfrînge adesea şi asupra naturii morale a femeii, care, în Cîntecul Nibelungilor, capătă o adevărată vigoare virilă. . Dar, pe lîngă funcţiunea primordială a elementului feminin, mai există şi alte caractere distinctive, cuprinse în marea epopee germană. Fiindcă ne-am oprit la personajul central al Crimhildei, mai putem semnala şi felul cum ea se află prezentată. Şi în această latură Crimhilda se deosebeşte radical de modul cum sînt concepute figurile umane atît în epopeile homerice, cît şi în amintitele poeme epice ale feudalităţii. în Iliada personajele apar însoţite de un calificativ unic, care le defineşte neîntrerupt, de la un capăt la celălalt al poemei. Această permanenţă de ordin psihic şi moral este adoptată apoi de toate operele reprezentative ale anti chităţii, ceea ce 1-a îndemnat pe Horaţiu, în Epistola către Pisoni, s-o ridice la rangul de normă. „Dacă îndrăzneşti, spune el, să creezi un personaj nou, acest personaj să se menţină pînă la capăt aşa cum a pornit-o de la început, şi să nu se dezică." 1 Literaturile moderne părăsesc, însă, în mare parte această normă a consecvenţei în pictarea caracterelor. Dacă ea se mai menţine relativ în unele culturi de tradiţie şi ambianţă clasică, cum ar fi cea franceză — aci, şi în proza lui Rabelais, şi în dramaturgia clasicismului şi în romanele lui Balzac, Flaubert sau Anatole France, figurile umane sînt aceleaşi de la început şi pînă la sfîrşit — în alte aspecte ale literaturilor moderne, şi încă din cele culminante, accentul cade tocmai pe faptul prefacerilor radicale din conştiinţa şi alcătuirea personajelor. Destul numai să amintim de marea poemă din zorii epocii noastre, de Divina Commedia, unde Dante, înălţîndu-se din prăpastia scăderilor morale, ajunge pînă la lumina deplină a puri ficării,
1 Perscmam formare noram, serretur e.t audes ad imum. Qualis ab incepto processerit, et sibi constet.
sau de primul mare roman modern, de Don Quijote, unde Cervantes îşi arată eroul, în preajma morţii, cu totul altul decît îl făcuse cunoscut în restul lucrării Această abandonare în literaturile moderne a idealului de cons tanţă, pe care îl întrupaseră figurile umane din poezia antichităţii, îşi are rădăcini multiple. Vom desprinde din ele numai două, care ni se par mai însemnate. Prima cauză se arată a fi intervenţia creştinismului cu legendele şi cu vieţile sale de sfinţi, unde se pune un accent hotărîtor pe faptul convertirii, al modificării fundamentale din cugetul omului. A doua cauză se leagă de apariţia popoarelor barbare, germanice, care, răsfrîngînd în conştiinţa lor mediul schimbător al unei vieţi seminomade şi aventuriere, se manifestă adesea prin treceri bruşte de la o stare la alta. Aci, în ultima cate gorie, intră şi figura Crimhildei, această fiinţă blîndă, bună, suavă, care, după moartea lui Sigfrid, apare cuprinsă de vîrtejul sălbatic al răzbunării şi al setei de sînge. De aceea, împreună cu unele perso naje din Edda scandinavă şi mai cu seamă din Volsungasaga islandeză, ea stă la baza noului mod de prezentare a omului — omul în procesul schimbărilor sale — pe care-1 aduce de la început poezia Nordului în literaturile europene. Dar figura Crimhildei, de fapt ca şi celelalte personaje adînc reprezentative ale poemei, ne stimulează să desprindem şi o altă trăsătură specifică, cuprinsă în Cîntecul Nibelungilor, anume radicalismul intransigent. Personajele sînt, în cea mai mare parte, mono-mane, adică obsedate de năzuinţa către un ţel unic, pe care vor să-1 realizeze cu cea mai mare energie, indiferent de urmările fatale ce pot decurge din acţiunea lor. Cu alte cuvinte, ele îşi urmăresc cu îndărătnicie scopul, chiar ştiind că le aşteaptă pieirea o dată cu punerea lui în fapt. Sigfrid, bunăoară, ambiţionează să-i întreacă pe toţi cavalerii, deşi tocmai această ambiţie îi va aduce moartea. Hagen şi ceilalţi burgunzi sînt încredinţaţi dinainte că-i aşteaptă nimicirea la Etzelburg. Totuşi, nu vor să cedeze fricii, ceea ce lear aduce dezonoarea, şi se abandonează orbeşte unui destin pătruns OU
anticipaţie în sentinţa sa implacabilă; iar o dată ajunşi în faţa primejdiei ştiute, nu cedează nici o clipă, rezistînd cu gratuitate X
XI
pînă la capătul puterilor. Răspunsul, totodată cinic şi' demn, pe care-1 dă Hagen Crimhildei mai înainte de-a fi ucis de mîna ei, completează fizionomia dîrză, înverşunată a eroilor nibelungi. Aceste personaje, la o privire mai atentă, au ceva din însăşi natura săgeţii pe care o mînuiesc. Traiectoria ţelului lor este sin gura cale spre care-şi aţintesc privirea şi în străbaterea căreia îşi încordează întreaga putere sufletească, rămînînd surzi şi orbi la tot ce se află în afara ei. De aci derivă acea aprigă împietrire şi neîndurare, carc-i defineşte atît de pronunţat. Pentru aceste fiinţe nu există îndoială, dilemă, luptă lăuntrică, în vreme ce ele îşi duc năzuinţele pînă la capăt, călcînd totul în picioare, întro cavalcadă nebună a cugetului. Excepţii nu apar decît la personaje ce nu intră în centrul conflictului, şi unde se iscă indicii de şovăială şi dezbatere interioară. Asemenea cazuri izolate nu modifică, însă, climatul moral al ansamblului, în care adevărata pecete distinctivă este purtată de coordonatele durităţii neclintite. O atare tră sătură se află admisă şi acceptată de toată această societate frustă, ca o modalitate firească a comportamentului uman. De aceea, victimele neîndurării celei mai crunte au deplina luciditate a situaţiei lor, ca a unei stări normale; la fel procedaseră şi ele cînd condiţiile le-au fost prielnice. Aşa este, bunăoară, cazul lui Gunter, care, adus legat în faţa Crimhildei, declară că nici nu gîndeşte să ceară îndurare, fiindcă o ştie pe sora sa inflexibilă. In conştiinţa lor nu există, deci, o stare intermediară între aceea de călău şi de victimă, pe care fiecare dintr-înşii o poate întrupa, după cum îi ajută sau îi defavorizează împrejurările. Această cruzime păgînă, care dă epopeii un aer de măreaţă fero citate, o desparte radical de poemele cele mai reprezentative din epica franceză a timpului, cum ar fi Cîntecul lui Roland. Feudalismul francez se grefase pe vechiul fond de civilizaţie galo-romană prezentînd, astfel, şi în manifestările sale poetice, un caracter mai evoluat. Lumea germană nu intrase, însă, în orbita luminată de tradiţiile Romei. De aceea, în Germania feudalismul se clădeşte pe un alt substrat, mai primitiv, în care stăruie încă mentalitatea gentilică a triburilor germanice. Faptul se va răsfrînge cu urmări ■opuse şi în epica de început a celor două popoare, unde trecutul XII
istoric de la baza materiei legendare este cu mult mai îndepărtat în Cîntecul Nibelungilor decît în Cîntecul lui Roland. Pe cînd în acesta din urmă evenimentele se desfăşoară pe la sfîrşitul veacului al VlII-lea, cînd feudalismul se statornicise şi se închegase în forme definite, în primul poem motivele coboară pînă pe la începutul veacului al V-lea, în plină orînduire primitivă a lumii germanice. Tipul alcătuirii morale a omului va fi, în consecinţă, cu totul deo sebit de la o lucrare la alta. Să comparăm numai temele similare a morţii lui Roland şi a morţii lui Sigfrid, ambii victime ale unei trădări odioase. Pe cîtă vreme Roland moare într-o recule gere maiestuoasă, aproape rituală, trimiţînd un ultim gînd de de votament şi de iubire „dulcii Francii" şi împăratului său, Sigfrid apare încrîncenat şi în clipele agoniei, încercînd încă să se răz bune cu arma, în timp ce pronunţă ameninţări şi blesteme. Caracterul mai aprig şi mai înverşunat al acestuia din urmă trădează dăinuirea coordonatelor primitive, gentilice în conştiinţa eroului. Aceeaşi trăsătură caracteristică se poate urmări şi la celelalte personaje. De aci se desluşeşte şi frecvenţa impresionantă dată de motivul sîngelui —al sîngelui vărsat prin omor—în Cîntecul Nibelungilor. Motivul n-a mai atins o asemenea amploare decît tot în unele înfăptuiri poetice ale începuturilor, îndeosebi în poemele homerice, de unde el se transmite pînă la tragicii greci. în această privinţă, Cîntecul Nibelungilor nu rămîne cu nimic mai prejos de exemplele corespunzătoare din antichitate, oferind imagini de o egală grandoare şi forţă sugestivă. Efectul zguduitor al loviturilor mortale, primite de Sigfrid la izvor, se vede intensificat, bunăoară, prin imaginea florilor ude de sînge. Aci sîngele răspîndeşte în toată ambianţa un fel de radiaţie sumbră, care marchează pînă unde se extinde grozăvia faptului; el atinge şi imprimă stigmatele ororii pînă şi în aspectele cele mai fragede şi mai neprihănite ale naturii. Acest motiv al sîngelui, care ■—■ ca şi în Iliada — se repetă de atîtea ori şi cu o stăruinţă atît de obsedantă, aduce cu sine un ecou tipic din orînduirea tribală. El descreşte în poezie, adică se reduce ca imagine-atmosfera, o dată cu orînduirile ulterioare, cînd pe de o parte decade fundamentul juridic al răzbunării personale pe calea XIII
armelor, iar pe de alta încetează uciderea vrăjmaşilor învinşi, care d e v i n sclavi sau captivi. Dar în marea epopee germană, unde am văzut însemnătatea de prim plan a acţiunilor răzbunătoare, scopul ultim al luptei se defineşte încă în uciderea adversarului. Holocaus tul final din Cîntecul Nibelungilor, cînd inamicii prinşi sînt omorîţi fără cruţare, oglindeşte o expresie ireductibilă a epocilor gentilice, desluşind totodată şi importanţa pe care o deţine aci motivul sîngelui. Acest motiv, laolaltă cu determinantele sale şi cu atmosfera pe care o creează, susţine şi caracterul marţial, de epopee, al marii poeme germane, făcută parcă pentru a fi intonată în sunetele de alămuri puternice. Istoria literaturii universale, care înregistrează şi procesul de metamorfozare a genurilor, arată că indicele epic originar se află în declin atunci cînd glasul armelor intră în concurenţă cu glasul pasionat al dragostei. Aşa se întîmplă, bunăoară, cu Eneida lui Virgiliu sau cu Ierusalimul liberat a lui Torqua-to Tasso, epopei apărute tardiv în istoria popoarelor respective, unde strigătul dureros al Didonei sau al Armidei, care-şi plîng iubi rile dispreţuite, ameninţă să acopere clamoarea luptelor. Nu aceeaşi stare de fapt se întîlneşte în Cîntecul Nibelungilor, cum nu se întîlnise mai înainte nici în Iliada, unde tonul dominant rămîne cel războinic. în orînduirea gentilică, unde încolţeşte rădăcina marilor epopei, nu există pasiune mai intensă decît a luptei. Motivul dragostei, cu ingerinţele sale lirice, nu are încă nici pe departe puterea de a dizolva graniticul contur epic al ansamblului. Cea mai înaltă tem peratură a iubirii — care la Didona devenise vulcanică — abia atinge aci accentul mai potolit al ataşamentului conjugal, la o Andromacă, la o Penelopă sau, în cazul de faţă, la o Crimhildă. Şi nici acest accent nu se lasă auzit decît în clipele extreme, cînd soţul moare, răpus de o lovitură neaşteptată. în această privinţă se poate stabili o analogie de intensitate între durerea Andromacăi la moartea lui Hector şi durerea Crimhildei la moartea lui Sig-frid, ambele momente devenind expresia unei poezii adînc sfîşie-toare. Acea clipă zguduitoare se află, însă, cu mult depăşită la Crim hildă de toată acumularea ei imensă de ură şi de planul sîngeros al răzbunării din a doua parte. Ea chiar acceptă să se recăsătorească cu Atila, pe care nici nu-1 cunoştea, fapt surprins de Engels şi la alte personaje din epopeile vechi germane. „Gunter, observă el,
o cere în căsătorie pe Brunhilda, Atila pe Crimhildă, fără să le fi văzut vreodată." Căsătoria este, deci, pentru acele vremuri, „un act politic", străin de „înclinarea individului". Toată această stare de lucruri favorizează dezvoltarea unei epici de început, unde tonul dominant războinic nu poate fi stînjenit de injoncţiunile pasiunii şi iubirii, care nici nu se constituise ca atare cu toate atributele pe care i le cunosc epocile mai evoluate. Natura conţinutului moral al epopeii nu se luminează, însă, numai din privirea motivelor dominante, ci chiar şi din aceea a facturii exterioare. în această ordine de preocupări, alcătuirea ei strofică apare deopotrivă de reprezentativă pentru concepţia ce-i stă la bază. Strofa, de cîte patru versuri rimate, are versul final vizibil mai lung decît celelalte. De aceea, pentru a se păstra armonia şi consonanţa cu restul strofei, rîndul ultim trebuie pronunţat într-un ritm mai accelerat. Această grăbire, ca pentru a ajunge pe cineva din urmă, produce efectul unor lovituri dese şi repetate, însoţite de o anumită încordare iritată. Versul final spune, deci, mai mult decît celelalte, el vrea să rezume, pe nerăsuflate, în idee, faptele expuse în versurile anterioare. Procedeul se va vedea adop tat şi de către Wagner la ariile sale, unde fraza muzicală conclu-sivă va apărea totdeauna mai extinsă şi, în acelaşi timp, mai preci pitată decît premisele ei. Efectul va fi acelaşi ca şi în Cîntecul Nibelungilor, unde concluzia mai lasă încă o tensiune nerezolvată, adesea perspectiva deschisă a unei primejdii, a unei ameninţări, sau, în orice caz, a unei noi dezlănţuiri. Prin aceasta am putea iarăşi sta l u l i o relaţie de contrast cu ceea ce urmăreau anticii. în strofa poeţilor greci şi romani — bunăoară în strofa safică — versul final prezintă tocmai un opus caracter extensiv, prezentîndu-se cu mult IM . I I icurt decît cele precedente. El are, deci, factura unei concluzii definitive, a unei apăsate punctări, menite să dea tonul încheierii. Versul lung final al poemelor germanice ne menţine, însă, în ■USpemia unei aşteptări. El reproduce năzuinţa necurmată II eroilor nibelungi, încordaţi fără preget în urmărirea unui ţ e l inexorabil.
Tocmai această trăsătură, subliniată de calitatea strofei, relevă o alcătuire morală necunoscută antichităţii. Şi eroii homerici sînt purtaţi de un ţel mult rîvnit, fiindcă altfel nu s-ar putea rea liza marea poezie epică. Ei, însă, adesea se abat, uită momentan sau se eliberează pentru cîtvatimp de gîndulce-i împinge către faptă. Eroii nibelungi, dimpotrivă, sînt continuu îndreptaţi, printr-o sălbatică goană a cugetului, către obiectul pasiunii lor monomane. De aceea, poetul nu respiră larg, ca Homer, în tablouri ample, în metafore bogate, ci dă numai fugitiv aşchii imagistice, cum ar fi desprinderea şi risipirea nestematelor încrustate în scutul lui Sig-frid, pentru a sugera violenţa loviturii date de el. Imaginile nu sînt aci decît scăpărări subite în cîmpul de forţe al unor năzuinţe dezlănţuite. Această icoană a omului, prins în iureşul aspiraţiilor sale, va fi tocmai obiectul uneia dintre cele mai reprezentative, laturi a literaturilor moderne. Numai că năzuinţa nu va mai fi captiva unei pasiuni egocentrice, ci se va deschide în perspectiva largă a cunoaşterii şi a progresului.
Din sumara noastră consideraţie se poate, deci, ajunge la ideea unei îndoite însemnătăţi, pe care o prezintă pentru noi epopeea Nibelungilor. Ea este şi cheia care deschide priveliştea unei lumi dispărute, cu toate deprinderile şi cu tot stilul ei de viaţă, dar mai este şi aducătoarea unor elemente noi, care vor intra în alcătuirea specifică a literaturilor moderne.
C1NT6CYL NIBSLVN6IL0R EDGAR PAPÚ
DSSPReVlSARSA
11
DSSPReVlSARSA CRIMHILDS1
minunăţii îs pomenite într-a vremurilor străvechi povestiri, foni n i măreţe vitejii săvîrşite, cu falnice şi iscusite făptuiri; I , i HI : i videle petreceri, fost-au şi lacrimi cu-amarnice tînguiri... \ . u l i i i i acum minunatele întreceri din isprăvile depărtatelor trăiri: Mulii-
înflorise pe-al Burgundiei meleag o copilă de viţă-mpărătească; Nicicînd sa pomenit chip mai drag la zînă sau fiinţă îngerească. Crimhilda e numele pe care purtatu-l-a fermecătoarea făptură, De dragu-i, paloşe nenumărate, sufletele vitejilor feţi-frumoşi se pierdură. De cum o vedea fiecare, ajungea de măiastră să-ndrăgostească, Paloşele fremătau în dogoare, orice şoiman rîvnea s-o peţească, Că era domniţa frumoasă peste fire, de nu te saturai s-o priveşti. Harurile-i întreceau în podobire fala oricărei alte crăiese împărăteşti. Vajnici, trei rigi inimoşi pre dînsa o privegheau cu nestinsă sufîeţire, Anume Gunter şi Gernot, viteji, vijclioşi, destoinici făr-asemuire, Dimpreună cu mezinul lor frate, Giselher-paLoş neştiutor de teamă. Crimhilda fiindu-le soră, ocrotirea ei le era întru toate dată-n seamă. Aceşti domnitori fost-au drepţi şi paşnici, cu toată-nalta lorobîrşie, Nimeni dintre pămînteni sau venetici nu-i întrecea în vitejie. Burgundia se numea ţeara, peste care cîrmuiră cu bunătatea şi mila... Pe urmă le fu dat a săvîrşi isprăvi vestite pînă în regatul lui Etzel-Atila. Cetatea lor fost-a Worms-cetate, pe stînca Rinului avînd temelie, Mulţime de călări îi slujeau pre dînşii, alcătuind crîncena lor armie, Stîndu-le supuşi în credinţă, slujindu-i neclintiţi pînă ticălos pieiră Din pricina a două muieri de viţă, care cu prea aprigă hîră mi se vrăjbiră. Fost-au fost domnitorii ceştia, aşa precum vă dădui bine ştire, Puternici, inimoşi, feciori de seamă, iar sub oştească lor cîrmuire Aveau straşnici
13
viteji de criţă, cum nu s-au mai pomenit vreodată, Pricepuţi la luptă şi la harţă, dar neînduplecaţi să dea-napoi niciodată. Muma acestor încoronate vlăstare fuse Ute-doamna mare, bogată, [ar crai Dancrat, destoinic în toate, le-a fost vrednic, cinstitul tată Care, răposînduse cu drepţii, lăsatu-le-a lor tronul moştenire, După ce în anii lui volnici agonisit-a isprăvi de mult falnică strălucire. Prenumăra-voi între ei pe Tronje Hagăn, şi pe fratele lor mezin, Aşijdere pe Dankwart foarte sprinţarul, şi cu nepotul lui, Ortewin, Pe lîngă doi comişi de frunte, care Geru şi Eckewart pre nume sînt Şi cu Volker din Alzai, faimosul, oşteance-ntotdeauna doveditu-s-a neînfrînt. prejos nu era nici Rumhold-cuhnierul, cunoscut paloş temut, Cu Sindolt şi Hunolt ce-n seamă chivernisirea curţii au avut, K i toţi laolaltă fiind supuşii acestor stăpîni de vestit sînge crăiesc; Ş i lăsat-am pe mulţi alţi deoparte, nemaiajungînd pe toţi să-i pomenesc. IVi,ii
Dankwart le era armaş mare, nepotul era Orte-win din Metz pitar, ■ ■ i i r
lt, nu mai prejos, veghea mai cu seamă rînduieli de căminărie, I M :;, I , peste înaltele lor ranguri ei toţi erau mai vîrtoşi vestiţi în dreapta vitejie. De c i n s t e a do la curtea domnească şi putere le mersese buh departe, i i : ; i de străşnicia cavalerească a fiecărui din ăşti oşteni în parte; ' ' n i toj i plineau totdeauna slujba cu straşnică bucurie şi osîrdie, Inott nicicînd nu aş ajunge îndeajuns să laud o atîta prea izbînditoare omenie. 1
.1 că o dat', lui Crimhilda arătatu-i-s-a vis turburător: niM nla nundreţe de şoim falnic, asupra-i năpustit-au în zbor Doi hultani haini, care cu vierşunare şi îndîrjire pre el l-au încolţit; n u l ' • mai cumplită durere prin inima domniţei nu a fost sfredelit. '
i
'
1
.11
14
,
1
Cerînd mumei sale tălmăcire la ăst vis, TJte-doamna mare zise: „Iată înţelesul povestirii, adusă de tîlcul vestitoarelor vise: Şoimul drag ţie închipuieşte pe şoimanul drept soţ hărăzit, Cerul în pază să-1 ţie, că de neagră urgie se află pesemne bietul de eî pîndit". „Ci nu mi-e în gînd, dragă mamă, de fel să mă însoţesc vreodată, Decît săndrăgesc un războinic, mai bine mă ţin mai departe fată; Neveştejită făptura-mi, feciorească păstrîndu-o pe totdeauna, Neapucînd să ajung a cunoaşte cu durere din restriştele dragostei nici una". „Tu, fată, nu pripi a lua hotărîre, răspunse mumă-sa-n mustrare, Că dacă-ţi va fi dat pe lume parte de trăire în senină desfătare, Fericirea nu o vei avea deplină fără dragostea unui viteaz luptător, Deci sileşte unui oştean de vază s-ajungi soaţă prin voia cerului îndurător." „O, mamă mult iubită, spuse fecioara, tu, legiuită stăpînă a mea, Bine ştiu că viaţa multor femei pe lume s-a irosit în suferinţă rea, Că dragostea fosta totdeauna de aprigă durere apropiat urmată. Dar vrere am ca, ferindu-mă de primejdii, să pot rămîne de pătimire cruţată." Crimhilda, în nevinovată neprihănire, cuteza să se ferească de iubire, Şi într-astfel a stăruit multe zile, păstrîndu-şi o senină tihnire, Nepărîndu-i nimenea a fi vrednic cît să-i placă de-a bine adevărat, Pîn' hăt-tîrziu, cînd cu multă cinste, cucerit-a inima unui viteaz neînfricat. Acesta fu, pasămite, şoimul pe care-1 arătase ei visul prorocitor, Precum îi şi tălmăcise muma, fiind el urgisit prea de tot repezior. Dar sîngeroasa
răzbunare se vădi din neam în neam mai departe, Moartea lui sădind în sînul multor altor mume o crîncenă şi 15
scîrbavnică moarte. Niderland, Ţeară-Joasă, feciorul unui falnic domnitor creştea; • I " , " . i n ..I crai fostu-i-a lui tată, crăiasa-mumă Siglinda se numea; 1 letatea lor era năstruşnică foarte, peste tot cuprinsul răsărită, Voutitft liăt, pîn' departe foarte cetatea Xantem pe malul Einului întărită. De frumseţea şi vitejia făt-feciorului ăsta destule am să vă grăiesc: Răspînditu-s-a peste ţări şi mări faima frumosului cocon domnesc, Că repede preste otare şi mare, nălţatu-s-a al lui falnic nume. Hei, ce mai trainică strălucire şi-a mai durat el, voinicul, pe-astă lume! In
Sigfrid se numea făt-viteazul, paloş poreclit, pace izbînditoare, Destul de mulţi viteji de seamă braţul lui pus-a la grea încercare, Curînd numele în renume peste fruntarii crescut a zburat. Hei, în acea Burgundie-ţeară, cîte paloşe trufaşe i s-au fost închinat. N-apucaseră nici măcar tuleie asupra buzelor să-i fi fost mijit, Şi paloşul făptuise isprăvi cu duiumul, de care o lume s-a uimit. Din gură în gură li se poartă pomenire, însoţită de cîntec pe strună. Pînă azi nici nu încăpură în cîntec toate măreţele lui isprăvi să se spună. încă din fragedă junie Sigfrid începu cu osebire voinicie s-arate, Braţul lui cu neîntrecută tărie dovedea mereu minuni nenumărate. Cît creştea zi de zi trupu-n frumseţe, faima în destoinicie creştea; Jupîniţele-1 sorbeau din ochi de-atîta mîndreţe, sufletul lor înfiorat tresărea. Crescut fost-a în tot odorul, cu grijiri cuvenite mădularelor domneşti; Dar roadele astfel agonisite întrecutu-le-au harurile fireşti. Dintîi în ţeara părintească coconul ajungînd podoabă să fie, Atît era el de-obşteşte înalt în virtute, şi pe deasupra fruntaş la vitejie.
Iar cînd împlinise vîrsta la care feciorii la curte se-nfăţişează, Mîndrele şi întreg norodul nu mai saturau în mereu să-1 vază. Nimeni se îndura să se despartă, pe dat' ce se alipea în preajma lui, Ci se îndrăgosteau buluc dendată, cum întîlneau privirea viteazului. Bar foarte tînărul ostaş avînta călare,'fără a fi însoţit de mare alai; Muma lui îl împodobea la pornire cu cel mai mîndru falnic strai. I lascăli aleşi, tobă de carte, îi tot îmbrăcară gîndul cu înţelepciune, Încît ajunse să cucerească ţeări şi oameni prin făptura lui cu har de minune. Cînd plini vîrsta la care se cădea deletnicirea armelor sămînuiască, Ctţ i. igase toată desăvîrşirea cîtă putea vlăstar domnesc să năzuiască; Rîvna do a cuceri al unei domniţe suflet îi flori feciorelnic în gînd, A l unei domniţe căreia dragoste nestăvilită să îi tot închine în cucernic gînd blînd. Intru aceste tatăl lui Sigfrid printre toţi supuşii dădu vestire CB găteşte, cu
osîrdie mare, ospăţ domnesc, la straşnică prăznuire; Boli .ui purces să poftească craii, şi pre mai-marii ţărilor vecinate, I lagpeţilor şi curtenilor dăruindu-le gazda roibi sprinteni şi belşug de straie bogate. Pofl irea crăiască era deoseb' îndreptată către acei vajnici tineri care, După strămoşeasca dătinare, rîvneau în cinul cavalerilor intrare. Do pretutindeni cinstite vlăstare poftindu-se la serbarea domnească, Pontru ca şi ei o dat' cu Sigfrid dreptul de a purta paloş să îşi primească. Multe minunăţii ar fi de povestire, privitor la minunata sărbătorire, < II : i Jigmond şi Siglinda agonisit-au în acea zi osebită cinstire Pontru darurile de preţ pe care cu mînalor musafirilor împărţit-au, Daruri scumpe, pentru care călării oaspeţi de pretutindeni spre ţeara lor roit-au. 16
Tlnori la patru sute urma să îmbrace mantie de cavaler cu el o dată. Pontru luminata zi, multe domniţe ţesut-au vreme delungată. Că toatelo i l îndrăgeau pe Sigfrid, şi cu gînd aprins toate la el erau, U ......ii i nul seîntoietoare nestemate cu fire de aur în catifele tărcate însăilau. Iscusind să scrie cu mărgăritar şi pietre izvoade pe straie vitejeşti, Şi hotărînd rostul frumuseţării statorite de tipicul datinei domneşti, Cînd loc avea să aibă primirea oaspeţilor ce au fost poftiţi în ţeară, Că urma să fie miruit cavaler însuşi Sigfrid acum tocmai la crugul de primăvară.
Apoi aprozii duseră caii, gazdar înduind jocului schimbare, Scuturi puternice zăceau grămadă, sparte pe bătătoritele răzoare. Puzderii de nestemate scînteiară, în troscot colbuit rostogolite, Cîte săriseră de pe pavezi, şubrezindu-se gurguiul ferecaturilor ciocnite.
Atunce spre altarele sfinte, argaţi şi călări la închinare s-au înteţit, Bătrînii, plinind datorie, legea paloşului faţă de tineri au propovăduit Aşa cum odinioar', în tinereţe, moşii lor pe ei de cruzi învăţatu-i-au, Acum, venindu-le la rîndul lor vreme, bucuroşi într-acelaşi chip arătatu-le-au.
Dar cu toate că-n delung cuprinsu zilei nici clipă de răgaz nu avură, Pînă'n tîrziu la gîndul odihnei oaspeţii să se îndure nici că trecură, Ci se înfruptau vîrtos pe-ndelete din săţioasa ospeţie belşugată, Prcaslăvind a lui Jigmond pofalnică stăpînire, ce le păru întru totul binecuvîntată.
După ce în cinste cereştei pronii ţinură ison laolalt' la liturghie, Mulţime dete buzna ghesuind toată, cît mai la faţă vrînd să fie, Să vadă de-aproape pe cei ce-n treaptă de cavaler căpăta primire, O asemnea cinstire fiind tare rar obişnuită, şi neavînd cu vreo alta semuire.
După care pre Sigfrid-voinicul puternicindu-1 crăiescul său părinte Cu drept asupra ţinutului şi cetăţii, precum ţinuse moşu înainte, ''flora cu care a fost ortac în paloş împărţind multa milostivire iară, I ><• s-au bucurat, înfruptîndu-se cît nu se poate, cîţi făcuseră drumul în astă ţeară.
Iar strîngînd gloatele pîlc spre ograda unde fremătau roibi şeuaţi, Pe dată sufleţită larmă începură-n jocurile căluşarilor zăuaţi. Sălile şi bolţile Cetăţii de scaun tremurară adînc vuiet clocotitor, Din cîte paloşe vitejeşti scînteiau rotire pe întrecute în clinchetul zăngănitor.
[ntr-astfel tocmai, praznicul ţapăn, pînă-ntr-a şaptea zi au ţinut. Atunci Siglind cea bogată, care-n dătinare străbună s-a cunoscut, Unit aur roşu împărţit-a, cu belşugată mărinimie chiar că tuturor, 1 a bună tocmeală pentru popor şi oaste, la credinţa faţă de • viteazul ei fecior,
Cu chiote tinereşti, şi îndemnuri bătrîne pocneau lănciile fărîmate, Suliţele vitejeşti răspicară din alte mîini prieteneşti descleştate; Larma umpluse întreg văzduhul cu ţeapăn huiet şi vuiet îngrozitor, Ţăndări şi aşchii din lăncii zburară de jos din curte pînă la înaltul pridvor.
Olt pîn' la sfîrşit nici rămase în ţeară de sămînţă drumeţ calic, Ifiu
Apoi luatu-şi-au oaspeţii loc după rangul ce fiecărui se cuvenea, La cele mese eu mîncăruri alese, vin bătrîn belşugat gîlgîia, Făcîndu-i să uite truda luptei, cu atît de mult plăcutele cinstiri Darnic îmbiate deopotrivă pentru pămînteni cît şi pentru proaspeţi musafiri.
dăruind cai buni şi straie scumpe fiecărui precum apuc să vă zic, i i cînd după lepădata pomană, nici avea la ce să trăiască; Nu I a mai fost pomenit atîta mărinimie să obişnuiască vreo altă curte crăiască. 1
17
Ci atît vreme cît Jigmond şi
lături la nici o
Siglinda aveau dat pe lume să trăiască, Dragul fecior nu voia schiptru, necum să poarte cucă domnească; Dar ca oştean cu nefricare, neocolind în tîrcoale truda nici povara, Paloşul lui ajunse de-a drept să bage-n dîrdor pe cîţi ar fi cercat să vateme ţeara.
luptă, cordînd braţ, vrednic în cumetare, încît ajunse a fi prea vestit peste vremuri, şi preste ale întinselor ţeări hotare
' Inti n Lfel încheiatu-s-a sărbătoare printr-o nălţătoareţeremonie. oui pu cei mai bogaţi, în gura mare, cît ar fi bucuroşi să tot fie npn i u n uistăpîn atît de falnic, şi să-irămînă în smerită oblăduire. Dill I - f i id viteaz în nici o privinţă nu rîvnea să îşi cîştige asupritoare cîrmuire,
Nimeni nu îndrăzni să-1 înfrunte pe Sigfrid purtător de buzdugan, Rar dacă avu răgaz de odihnă ăst viteaz, la tot poporul drag oştean, Nedînd 18
ATRGIALSPRA/ Â
cu
LAWO
19
Despre înfăţişarea vestitei domniţe se dusese faima peste ţări'şi mări. Precum şi de sufletul ei mîndru şi dragi cuviincioascle-i purtări. Astfel o preţuiau celelalte frumoase, vitejii la fel o pomeneau, Drept care nenumăraţi colăcari şi oaspeţi spre ţeara craiului Gunter coborau. Dar oricît se înghesuiră peţitorii, cerînd pe întrecute mîna ei, Crimhilda nu simţea plecare să oprească la nice unul din acei. Necum cugeta să osebească din gloata lor a culege un soţ iubit; Pasămite, încă nu se ivise în cale acela ce avea să fie anume de soartă ursit.
ar fi. Iar la urechile lui Jigmond-riga ajungînd hotărîta veste curînd, Prin gura credincioşilor, pesemne, destăinuit fu scormonitul gînd; De năzuinţa viteazului tînăr, inima bătrînului fericit a pîlpîit, Bine cumpănind la ce straşnică domniţă feciorul cu destoinicie a jinduit. • ijderi şi crăiasa Siglinda, căpătînd auzire, foarte îngrijoratu-s-a, 1 II mamă cu multă căinare pentru viaţa feciorului tremuratu-s-a, lui MI bine pe Gunter şi pe oştenii din armia lui foarte cunoscînd, Curteni laolaltă se siliră să înduplece pe rîvnitor să se lase de ăst gînd.
Gîndi feciorul Siglindei s-aibă dragă cum n-a fost alta pe pămînt. Năzuinţa altor faţă de vrerea lui Sigfricl spulberatu-s-a vînt. Dobîndire unei făpturi atît de alese în adevăr se cuvenea numa lui; într-astel falnica domniţă Crimhilda ajunse soaţa isteţului Sigfrid, precum am să spui. Şi cu toate că rude, şi ortacii cercaseră în nenumărate rînduri Să-1 abată de la atîta iubire, să-1 strămute de la pătimaşele gînduri, De care avea să căiască foarte, că greşeşte cel ce prea stăruie la dorit, Viteazul Sigfrid da răspuns cu neclintire: „Cu vrerea la Crimhilda m-am oprit". Mîndra domniţă din ţeara burgundă fiind pentru viteaz aleasa care Prin har şi frumuseţe neîntrecută îi va rămîne fără asemănare. Faţă de atîta falnică mîndreţe la nici o altă peţire nu ar mai rîvni, Ştiu bine că nici un împărat de pe lume, oricît de puternic să fie 20
Alunei viteazul Sigfrid grăit-a: „Ci află mult dragul meu părinte, Hui li ine vieţui făr' să cunosc ce-i dorul pe lumea asta, de-azi înainte, l'<■eil. să ştiu că nu mă înnădesc cu făptura ce inima mea o au ales", unic încercară să-1 urnească de la credinţa ce nezdruncinată să ţină a înţeles. IIAti inul rigă dete a zice: „Cu toate că seamă sfatul meu n-ai luat, \ l l i că hotărîrea ta neclintită în adîncul rărunchilor m-a bucurat. Ir ivind încotro, sili-voi din răsputere la plinirea celor ce îţi vrei, Cu toate că riga Gunter se bizuie pe oaste de mulţime viteji şi vajnici paralei.
F
HI dacă nu ar avea cu el decît numai pe singur Hagăn, paloşul tare, III I m aş mai teme de ce e în stare să năzărească trufaşa-i cumetare, | a multe 15
primejdii stau pîndă, multe restrişti te adulmecă fără milă, I Io îndată ce le va fi lor cunoscută peţirea ta faţă de mlădiţa înaltă copilă." Orii tt do grele urgii ar fi cele ce vor pe mine să mă pîndească, Irigat a Sigfrid, nimic va fi-n stare în nici un chip să-mi stăvilească, i n i eu nn voi dobîndi de bunăvoie, prin voia paloşului voi cîştiga, ' | llindu-i pre ei să-mi închine ţeara, norodul lor genunchea-va
21
în faţa mea." iu lat aluneca riga Jigmond: „Mîhnitu-m-au vorbele ce spui, | i ' i dni ă ameninţările ar fi s-ajungă pînă de gios, la ţărmul Rinului, l l l H mul li i ngăduit să dai raită nicicînd într-a regelui Gunter ţeară, i |" (iiinter şi Gernot i-am păscut prea bine şi cunoscu-i de lungă vreme amară. 'i
15
Cu silnicia niciodat' nimeni ajunse pe lume dragoste să cucerească Zise riga Jigmond. Dar adevărul nu poate careva să tăgăduiască, Dacă stărui mai departe cu călării spre meleagul lor să răzbaţi, Rîndui-voi să se alăture ţie întărire credincioasele mele stoluri de soldaţi." „Nu într-astfel înţeles-am a purcede, răspunsu-i-a Sigfrid îndată, Urcînd către a Rinului costişe, nu înţeleg să fiu urmat de gloată. Nevrînd nimănuia să-i pară că prin amerinţări de volnică urgie Am uneltit să cîştig silniceşte pe acea gingaşe şi neprihănită minunăţie.
Ci mai bine tocmeşte de rostul mult dragilor mei ortaci încercaţi, Că doresc în ţeara burgundă să pătrundă cuviincios vcşmîntaţi După cum vitejilor de frunte cînd vin ca musafiri cinste se cuvine, Iar pentru a lor găteală de fală pururi fi-voi cu mulţumită faţă de tine". [ntrucît fără abatere ţi-e gîndul, zis-a crăiasa către fecior, l ' c - n l . r u drum davoi cu neprecupeţire ajutor dragu meu odor. \ mînta-veţi mai mîndre straie de cît purtară cavaleri vreodată, i II i păloşarii tăi căpătîndu-vă cu prisosinţă premeneală bună, din cea mai bogată."
Singur prin braţul meu vreau izbîndire dreptăţii inimii să cuceresc, Deci spre ţeara lui Gunter-rigă numa cu doisprece ortaci mă pornesc. De vrei să ajuţi la încumetare chiverniseşte-le cele trebuitoare." îndat' riga Jigmond le rîndui veşminte sure şi cojocele din cele alb-strălucitoare.
Cucernic atunci făt-viteaz Sigfrid faţă de maică-sa s-a închinat li u i i l i i -i: „Alăturea cu mine, pentru ăst drum, nu mi-am numărat Pocit doisprezece ortaci, ca atare poartă-le grija înţolirei îndată, i . 1 arzător rîvnesc cît mai degrabă să văd pe dragă Crimhilda la
Iar crăiasa Siglinda, de cum îi fu să afle veste de plănuitul drum, începu cu năduf să bocească în grija dragului ei fecior de acum, Temînd foarte ca el să nu fie de ordia crîncenului Gunter învins. O podidiră pe măria-sa doamna, rostogolire, lacrimi şirag, cu foc de dor nestins.
< ' II
Dar Sigfrid, făt-viteaz, îndată ce pe drag maică-sa în mîhnire zări, Dreptîndu-se spre ea, cu blîndeţe duios şi mîngîietor îi grăi: „Tu, doamnă, nu apuca să jelui pentru hotărîrea pe care o cutez, Că de vrăjmaşii ce au să măntîmpineze nu-mi fac obidă nici mă grijorez,
1
chip cum arată". n i spun, fetele de casă sîrguiră zi şi noapte, neodihnite, cu zor, I . n . i preget să tocmească schimburi făgăduite de mumă cătanelor i l a i n i c e straie din care să primenească făt-viteaz Sigfrid de-acum I 'npi. eare, năpristan, hotărîtu-s-a voinicul să se şi purceadă
nezăbovit la drum i u n şi tătîne-său craiul datu-i-apieptaru lui din junie să îmbrace I Ic uniat' ce va părăsi a ţeară, cît drum pe la alte conace va face, Ui inind să încingă cămaşe de oţele, din sîrmă cu pletitură deasă, i li poarte coif căpăţînos pe frunte, şi la umăr pavăză tare, lată
şi frumoasă. i1 .H I
I
i
văzu că vremea drumeţiei spre Burgundia-ţeară arătatu-s-au, jupîniţe, cu grijorare unii pe alţii întrebatu-s-au: M i - avea-vor fericită parte să-i mai tîlnească pe lume vreodată? Intre timp drumeţii încărcară povara, încopciind armele la ,i
niieiii şi I
1
ii
tarniţa închingata. Uimiri II ratau de amu trăpaşii, în hamuri florate cu aur roşior, l'i i " i i II prinsul din a lume nu ar fi putut să închipuie cineva uşor i I I u l i u - e e -n vreo privinţă pe Sigfrid şi ceata lui vitejească \ ' H IM ' lud, iată, ajunsese vremea spre burgundă ţeară şi ei să mi 1
se vîrtejească. 16 ' lllli • Nlbeltingllor
ui
17
îl jeliră şi-1 bociră de plecare riga şi muma-sa crăiasa duioasă; Amîndoror le răspunse voinicul, cu bărbătare şi vorbă mîngîioasă, învăţîndu-le dulce blîndeţe: „N-aveţi temei a plînge plecarea mea, La traiul ce voi duce prin meleaguri străine nu-i bai în a vă îngrijora". însă curtenii erau zdrobiţi de mîhnire, aşijderi jupîniţele plouate. Inima lor preţuia în presimţire peripeţiile drumeţirei minunate, Temînd că încumetarea va fi plătită cu prinos de vieţi preteneşti. Judecau cu îndestul temei de mîhnire. Pasămite, jelaniile le erau întru tot fireşti. A şaptea dis-dimineaţă, călării din Worms pe prundiş tropotind, Straiele dalbe scînteiau înflorite, în aur roşiatic strălucind, Hamuri şi şăi de aşijderi erau bătute-n ţinte de aur curat, Bidivii aleşi de Sigfrid-viteazul tot unul şi unul nu 'cetinau buiestrul legănat. Scuturile calărilor arătau noi, late, cu măiestrite smălţuiri ghintuite, Iară chiverele ferecate licureau, cu orbitoare nestemate podobite. Şi pretutindeni pe unde Sigfrid-viteazul prin ţeara lui Gunter îuainta Nicicînd s-a văzut vrealt stăpîn mai mare, atîtea dichisuri de preţ că arăta. Vîrful săbiilor, cît umblau călare, le atingeau zăngănitorii pinteni, Lăncii lungi, cu tăişuri şlefuite, purtau la oblîncul cailor sprinteni; Lancia lui Sigfrid, mai cu osebire, era ca la doi stînjeni de lungă, Pîlpîitoarea ei ascuţită vîrfuire, te lua groaza, chipurile, ce putea să străpungă.
Pe pumnul stîng îşi înfăşaseră călări îndoitele căpestre poleite; Valtrapurile şeilor erau de mătase, cusături înflorate, măiestrite. De cît călcară hotarului pragul, ca la urs îi privi gură-cască fiecare, Curtenii lui Gunter, de cum îi osebiră, se arătară grăbiţi întru întîmpinare. rînsu-s-au vitejii locului cavalerii, vătafii şi scutelnicii lor; ■ [vitul străinilor dihai alergară întru tîmpinarea musafirilor. Lo'urară, după datină, bună venire de cum intrară oaspeţi înţeară, Plimbîndu-le caii de căpăstru, să-i despovare de scuturile mari se îmbiară. '■iii(liră s-adape buiestraşii şi la grajd, la buciumare, să-i ducă, i iar de îndată oaspele Sigfrid către argaţi a zicere-apucă: . 1 ocului lăsaţi roibii noştri, cu toate că pentru rîvnă mulţumim, i n n o i de gînd nu avem pe aice, nicidecît, mai delung să ne poposim. l.n ce priveşte scuturile noastre, nu-i lipsă a fi puse la păstrare, 1 1 .u rogu-vă vreunul să-mi spună au unde să fie riga vostru oare? i ndc-i măria-sa craiul puternic, stăpîn pe al burgunzilor ţinut?" \lunci din ceată un isteţ îi răspunse, care chiar din început 1-a cunoscut: \ n|i a vedea pe riga ţării? Uşor e îndrumatul cu putinţă; \ i . ■ n i i i -l-am adineaur' în sala mare, în roata vitejilor de credinţă. i i (i deci voi într-acolo, şi chiar de bună seamă-1 veţi găsi] îndată, înconjurat de toţi mari hatmanii şi de-a pîrgarilor lui vajnică gloată."
intre aceste însă şi craiul dobîndise cunoştiinţare prin slujitori tras la curtea domnească mîndru alai de călăraşi călători |
24
19
IM
i II i n e a a purtau cămăşi
de oţele, şi cu zăbunegrele de serasir se împăunau. burgunda moşie acum dintîi cu nesaţ îi
1 1
1
pe| i
pe care cei din dovedeau.
i 1 ' i - minună cel rigă, întrebîndu-se din ce ţinuturi au venit i " II niîndri călăreţi ce purtau grumăzare din scînteios oţel călit, i paveze at!t de ferecate, atît de noi, cu încăpătoare acoperire, i' I I . i • i u (iu uter avu mîhnire că nimeni nu era volnic a-i aduce 1
lămurire. Iată că stăpînului răspuns dete viteazul Ortewin cel din Metz, Voinic de chipeşă înfăţişare şi vajnic călăreţ, cu adevăr semeţ. Zise: ,;Cît n-avem de unde-i cunoaşte, purceadă-se cineva în solie La unchiul meu Hagăn, care, văzîndu-i, va da părere cine veneticii să fie, Că lui e cunoscută lumea toată, din ţările şi împărăţiile străine; Dacă obliceşte drumeţii, e-n măsură a cunoaşte pe vericine". Eiga porunci să fie chemat în degrabă, umblatul sfetnic prea încercat Apoi, străbătînd curtea cu măreţie, agale, de-ntreagă curtea fost-a urmat.
Zise: „De-orhmde vor fi purceşi drumarii, aici pe-a Rinului moşie, Ei nu pot fi decît odrasle de viţă, vlăstare de domnească obîrşie, Că tare mîndri le sînt roibii, şi au armuri de mare scumpătate. Vericare le va fi a lor ocină, înfăţişarea lor falnică numai vitejie poate să arate. Iară pe cît biata minte-mi-ajută, mai departe Hagăn făcu adăugire, Cu toate că să văd pe Sigfrid nu mi-a fost pîn-acuma sortire, Dară că se află între cei de faţă tare mult îmi pasă mie a crede, Pare-se că el să fie mîndreţea de paloş, carele în mijlocul pilcului se vede.. i ll bună seamă e purtător de vestire pentru al nostru drag pămînt; ■ina ftetui viteaz, odinioară, Mbelungii din ţeara negurei a frînt, Rlpunînd coconi de crăiie, care Schilburg şi Nibelung s-au numit, \ Intui năprasnic al istui braţ puternic, prin ispravă năstruşnică i-a zdrobit. ........lat'.cînd tinerel Sigfrid străbătea colnice, drumeţindsingurel, i u i i l n i l , a, precum se aude, pe picior de plai la umăr de muncel, 1 i . u n a de ostaşi ce în veghe visteria regilor Nibelungi străjuia, ' I . h o a i e de războinici cumplit de straşnici, pe care atunci dintîi îi 1
oblicea. Făţişîndu-se Hagăn în clipită, ţinu să afle la ce îl căutară. „Pentru că aste paloşe străine la sălaşele noastre, vezi, descălecară, Şi întrucît nimeni nu-i cunoaşte, singur eşti carele ai să ne spui De-ai dat cumva de urma-le-n vreo parte, pe la vreun uitat cap al pămîntului." „Sili-voi să aflu", zise Hagăn; cu luare-aminte spre pridvor păşind, Roti ochii către proaspeţii oaspeţi, măsurînd cercetător, iscodind. Pe bună dreptate socot că la arme şi la dichis îi plăcură prea bine, Cu toate că pentru burgunda ţeară înfăţişările lor erau în de totul streine.
i a h r a g ă avuta Nibelungilor comoară fusese din cula ei mutată I ' MI l i II văgăunoasă hrubă. Acum ciuliţi urechea la tîmplare minunată i li fulul cum cei doicrai de neguri tindeau comoara să jumătăţească i in mai cînd Sigfrid dînd pe-acolo prinse cu uimire a ce vor ei să 1
părtinească. 1
Ipa a I calului îl apropiase pînă în pragul haznalei, unde a strunit, ' H I acei păloşari îl cunoscură, din amîndoi mai-marele a'grăit: i ' i i l aici pe Sigfridviteazul, din a Ţeării-de- Jos puternică cetate; ....... fu sortit să ne fie părtaşul a nemaipomenitei judecări, cum o să se arate».
25
19
ghies de cotropire. liIIburg şi Nibelung cu cinste primiră ivirea vitează în preajma lor I lud la înţelegere, de îndată, să roage pe tînărul domnitor călător Dn i ' i c jumătăţi sămpartă comoara, ce din munte au dezgropat; ' i i i i d r stăruitor lui mi se cerşiră, că pîn' la urmă l-au fost 1
înduplecat. II l.u H a u acolo, cît se aude, nestemate droaie arzînd foc de pară, i mane de odoare şi scule cît nu cară o sută de care povară. ...........încă deasupra belşug de aur roşcovan, duium de bogăţie; ..........ttl aţteptau ca Sigfrid cu-a lui mînă să le măsoare din două întreaga avuţie. Pentru truda că le-mparte comoara, lui paloşul Negurei i-au dăruit însă pîn'ila sfîrşit nu se-nvoiră fraţii cu părţile ce viteazul a tocmit; Văzînd el că nu izbuteşte să-mpace frăţeşte pe cei doi crai nesăbuiţi, Care, în nesătulă lăcomie, erau pe acea moştenire fără de măsură hămesiţi,
Scos din răbdări, ajuns-a viteazu de scîrbi comoara să împărţească, întrucît scutelnicii rigilor, cît simţise, căutau price să-i hărţuiască. Atunci cu paloşul ce primise, paloş vestit ce se numea Balmung, Viteazul Sigfrid a luat stăpînire comoara dimpreună cu întreg ţinutul Mbelung... Avuseseră cei doi rigi ajutoare doisprezece novaci, care s-au sculat, Douăsprezece matahale deşirate, dar împotrivirea nimic n-a ajutat, Că Sigfrid cu vajnica îndîrjire îi doborî cu năprasnică urgie, Silind şapte sute de ostaşi din Ţeara de Neguri să-i cadă laolalt' prinşi în robie. Bizuitu-s-a pe acel vajnic paloş, carele Balmung fost-a fost poreclit; Molipsitoare de moarte spaimă, oţelul în vrăjmaşi a sădit; Căci muşcăturei de paloş năprasnic zadar ar fi cercat ei împotrivire, încît ţeară şi cetăţi întărite închinatu-i-s-au îngenunchind sub 26
Iar pe rigii ajunşi de slabă bogăţie, pe amîndoi de viaţă lecuit-a. Atunci Alberic, mărunt tartor, viezureşte, potriva lui Sigfrid sărit-a. Piticului îi căşuna să răzbune pre stăpînii săi de mişeleasca pieire, însă curînd îi fu dat să cunoască a lui Sigfrid năstruşnică tărie peste fire, La care cu toată vînjoşia năpîrstocul n-a ajuns a ţine piept ast' dat'. Luptatau ca paralei, din stîncă-n stîncă, prin grahotiş au căţărat; Acolo Sigfridviteaz smulse lui Alberic-tartacot gluga fermecată, într-astfel voinicul puse deplin stăpînire pe întreaga vestita comoară minunată. 1
1 1 1 cutezaseră împotrivire zăceau acum doborîţi în ţărînă, cum spui.
\ Uni
dete poruncă comoara să fie iar ascunsă în pieptul muntelui, i ' mi care robii ţeării de neguri o dezgropaseră truditori odinioară, l . n po vînjosul Alberic-pitic, mai departe îl lăsă chelar veghetor pe comoară, icul
'np;! ce-1 sili să-i jure pe paloş slujire cu nestrămutată credinţă/ I irept că de-atunci năpîrstocul rămase credincios în orice privinţă." toa-s păţaniile pe care Hagăn din Tronje le-a pomenit amănunţit, I lovedind că-s minunăţii pe care numai Sigfrid şi nimeni alt le-a mai desăvîrşit. I
Dar mai fu săvîrşită şi altă ispravă de ăst mare viteaz ortoman: Ou mina, măre, făt-viteazul zdrumicat-a un balaur năzdrăvan Mdîndu-se-n bala jivinei, pielea voinicului corn s-a întărit, i i i ii n mai putea străbate vreun paloş, cum de fapt de atunci s-a tot dovedit. pravile fiindu-vă ştiute, aflu cuviinţă, bine primit să ne fie, Încît cu nimic să nu stîrnim arţagul bunului voinic iute la mînie. Ou lezare neştiutoare de frică îndeamnă vîrtos să preţuim vitejia lui, i
19
i
i l i adică prin vajnică cerbicie a făptuit măreţele isprăvi de care vă spui."
Ini uviinţat-a puternicul rigă: „De bună seamăpovaţae înţeleaptă 1 l i uite-1 ce mîndru mi se ţine, parcă mereu numa' luptă aşteaptă, i n In jur ostaşului falnic, dîrji stau doisprezece ortaci ajutor. I l i i d c m , deci, să zorim a fi cît mai harnici întru întîmpinarea destoinicului fecior."
ii
i
'.ni
războinici din cîţi izbuti a ţine cîndva un rege; Iată ce mă făcu anume pe mine drum înspre părţile voastre a-mi alege Mult tot auzit-am la noi acasă pomenindu-se a măriei-tale vitejie, Că neîntrecută ar fi de vreun alt rigă întru crăiască destoinicie; Că faima ta, peste ţinuturi răspîndită, crescu întocmai unui erez, încît nici am gîndit să urnesc mai departe pîn' ce aievea nu mă credinţez
întări îndemn vorbirii: „îl putem primi cu cinstirea cuvenită,
' . M I fecior de crai vestit arată, şi dovedit-a obîrşie strălucită.
Ou I-« ndeinnat către aste meleaguri? numai Mîntuitorul va fi ştiind. I • . I I de hună seamă nu pentru isprăvi mărunte purces-a ostenire pîn-aice călărind." Şi iară stăpînul ţeării dete şi zise: „Oaspele fie-ne binevenit. Acuma pricepînd din ce viţă odrăsleşte, ştim cum să fie omenit. De bună seamă că-n ţeara burgundă faima nu are să dezmintă." Grăind în astfel, riga Gunter îndreptatu-s-a către viteaz Sigfrid ţintă. Găzduitorul rigă cu toţi curtenii pe voinicul străin îndat' primit-au, Făeîndu-i cinstire cuvenită, rang strălucit într-astfel osebit-au; Drept care, aşijderi fătviteaz răspunse după legiuita buna-cuviinţă Dimpreună cu credincioasa ortacilor ceată, dîndu-şi pe-ntrecute curtenitoare silinţă. „Pe mine mă căzneşte gînd să>flu, mărturisi riga în sfîrşit, Din ce îndemn, viteze Sigfrid, pîn' la cîrmuirea noast' ai năzuit? Cu ce prilej coborît-ai aice pe Rin, la Worms, în tîrgul crăiesc?" Oaspele răspunse: „îndată arăta-voi, pricina nici că voi de fel să dosesc.
Că sînt oştean tot ca şi tine, şi îs hărăzit să port coroană odată. Destul de mult aş vrea despre mine aşijdere să zică lumea toată, Precum că moşia şi poporul la rîndul meu pe dreptate aş cîrmui; Pentru ca asemeni laude să mi se cuvină cap şi cinste năpristan aş jertfi. i Iacă ai chiar atîta văjnicie, după cît vorba pe lume ţi-a ieşit, < u voia sau fără voia ta fie, dar nici că-mi pasă pînă la sfîrşit. l .11 aste stăpîniri îţi voi smulge, oricîtă vitejie pîn-acum dovedişi, i iţi voi supune cetăţile şi ţeara, genunchindu-le sub a paloşului meu tăiş." I i ucitu-s-a riga auzindu-1, iar prostimea asculta cu dîrdîită uimire, < Hui obliciră că viteazul rosteşte acea atît de ciudată rîvnire, Precum că va să despoaie o moşie, iar pe supuşi purta-va-n robie, l i auzul ameninţării, hatmani şi căpetenii clocotit-au cuprinşi de nestăvilită mînie. Ciuiter-păloşaru întrebat-a: „Pe ce temei cîştig ţi-ai dreptăţit \ upra stăpînirii de la tata, lăsămînt ce cu sîrg am ocîrmuit? h u' II m să-mi fie despuiată domnia prin jăcmănire samavolnicească? i 1 H aş răbda să-mi încâlci strămoşia, care mi-ar fi vrednicia I H
cavalerească?" Anume mi-a fost, cîrd de vreme, în ţeara tatii să aud nu o dată Că la aiastă curte se află (dacă ştirea va fi întru tot adevărată) Cei mai năbădăioşi 27
19
i Io la cele hotărîte nu voi abate, zise viteazul, cu dîrză străşnicie, l i i dacă nu vei dovedi destoinicie a-ţi apăra strămoşeasca moşie, | i Hă cotropesc mănoasele meleaguri, fiind în la fel dreptăţit, ' i I I li tu încâlcind a mele praguri, dacă mai tare ca mine te-ai 1
fi răsărit. Im It, la rămăşag aprigei întreceri, moştenirile să ne punem bătaie, 1 ' i ' <• protivnicul va frînge, dovedind că-n izbelişte nu se covoaie, 1 uiînă să aibă cucerire moşiile şi a iobagilor supusă gloată." 1 1 i........loarea pe care a îmbiat-o viteazul, Hagăn şi Gernot răspunseră îndată: MI ţ . i noastră, începu Gernot, nu e să cotropim a altui răzăşie, ' II vedea prăbuşindu-se protivnic, răpus într-a luptei vitregie, i |ia i i l a , j;eara dulce are, ne e cu prea de ajunsă destulare, ......." 1 lasă cîrmuită de dreptate, dîndu-ne credincioasă
ascultare." Toţi ortacii clocotiră mînie, dorit fiindu-îe să-1 audă mai semeţ. Iar între dîrjii mai cu osîrdie se dovedi Ortewin de la Metz, Zicînd: „împăciuitoarele cuvinte îmi împung inima şi mă durerează Cîtă vreme el, Sigfrid cumplit şi fără price, mereu la luptă aprigă te întărîtează.
La aiste comis Metz Ortewinul ceru paloşele să dovedească în tot. în adevăr, lui Hagăn din Tronje se cunoştea a fi după soră nepot. Riga se căina că pînadineauri curteanul se stăpînise şi nu crîcni, Dar Gernot, fruntaş dintre vitejii de criţă, către paşnică înţelegere sfătui: „Lasă mînia, către Ortewin zis-a, strînge-n dîrlogi năvalnica fire, Că viteaz Sigfrid pîn-acum nu ne-a căşunat vrăjmăşească jignire, Ca să piară nădejde a ne înţelege, cît să fim siliţi a rupe prietenia Totdeauna mai mult clădeşte blîndeţea, decît poate să dărîme ţanţoşa mînia". Atunci cu răspicare Hagăn zis-a: „Cei de aici se minunează foarte Cum căloşarii pîn'la Rin pogoară, cu gînd de luptă să se poarte. De ce nu părăsiră ei mai degrabă ţelul semeţ dar la cuprins nesăbuit, Că ostaşii şi căpeteniile noastre de bună seamă nu i-ar mai fi fost batjocorit!" i i) udînc mustrătoarea dojenire, Sigfrid vîrtos dădu răspuns:] i lacfi do mniei-tale, Hagăn, nu îţi plac spusele'mele de ajuns, A l u n e i sili-veţi mai cu apăsare s-ajungă braţul meu să dovedească l' r o e i n n pot să zdrobesc burgundă ţeară, şi strivind-o puterea să vi se nimicească."
Dar chiar dacă laolalt' cu fărtaţii nu te ridici să i te rocoşeşti, Chiar dacă zăpor ar năvăli potrivă oardele unei oşti împărăteşti, Totuşi mă ridic înfruntîndu-1, oricare i-ar fi războinica silinţă. Făcu-l-aş să îşi năruie cerbicia, înfrînge-i-aş năpristan îngîmfata năzuinţă!"
Bornot, împăciuitor, făcu arătare: „înlătur prilejul de price, muiîngăduind păloşarilor cîrtire şi vorbe vrăjbitoare a zice. 1 i ' I m fire verşunare şi ura, nicicînd pace izbuti-vor să clădească." I m ai ia cruntă vreme viteaz Sigfrid nu înceta la măiastră domniţă să gîndească.
Cuvîntarea stîrni năpustită mînie în voinicu din Ţeara-de-Jos: „Zadarnic te-ai potrivi mie! Nu te măsura cu braţu-mi vînjos, Că eu rămîne-voi rigă puternic, cît nu eşti decît biet vasal după lege. Doisprezece ca tine piept nu mi-ar ţine, nici aş avea din ei răfuind ce alege." 28
(noii o dat' mai zise Gernot: „Au ce temei de zaviste am avea oare? i ' n i cît voinici ar cădea în luptă, răpuşi în crîncenă cumetare, d . . i cinste ar da biruinţa celor mulţi asupra puţinilor la număr." ■ l i id, feciorul lui Jigmond, de-acuma îi azvîrli răspuns semeţ 19
peste umăr: i in c e se pregetă oare Hagăn, şi Ortewin de ce mi se codeşte? i 1 ce diinpreun' cu toţi ai lui prieteni, la iureş nu se îmbulzeşte? 1 II doar hurgunzii sînt o droaie! Ce nu năvălesc puhoi asupra lor?" i' H a precum le povăţuise Gernot, rămaseră păgubiţi de verice răspuns aţîţător i I ( I bineveniţi la vetrele noastre, Giselher-copilandru grăi, Ulm \ miraţi cu fărtaţii, cu care aţi drumeţit într-aci, ' d i nipreun' cu ortacii de faţă, căzni-vom a văface primire dragă". ■ li i l.n i m h i ind dintr-a craiului Gunter vinaţuri, începură paharele să dreagă. i ii Iflpînul [carii, ca gazdă, zis-a: „Cîte-s a noastre, a voastre fie; • • i i. II ind dreaptă împărţeală, cum cere datina de omenie i m i lătura-vom averea, sîngele laolalt-ajungă întrupat". 1 ...............icni înţelepte îndemnuri domolitoare, Sigfrid-paloşul s-a mai îmbunat.
29
19
frumseţe nu avusese vreodat' prilej să o zărească, Care nici ea dacă nu-1 văzuse, dar la fel începuse tainic dogorind să-1 dorească. I cum se iscară la curte jocuri, ciocnindu-se cavalerii-n armură, 1 ajutaţi de ageri scutelnici, întîiele încăierări de zburdă avură, • u n ; a . privea domniţa Crimhilda de la firidă, din naltul foişor, i I nu şi-ar fi dorit mai plăcută desfătare, ci dulce fremăta
Drept care deschingară caii, uşurînd samarele pe greabănul lor Dădură musafirilor cămări primitoare, grijă purtînd ospătarii lor. îmbiară scutierilor lui Sigfrid rostuite încăperi cu pe cuviinţă, Nou-veniţii pretutindeni tîmpinaţi fost-au de burgunzi cu obştească bună voinţă.
sufletul ei în fior.
Zile în şir aducîndu-i-se la curte foarte măreaţă deplină cinstire, Chiar de o mie de ori mai belşugată, decît e îngăduit adeverire. E de crezare că vitejia avea parte pe drept de slavă domnească, Că nu s-a întîmplat să-1 vadă pre el vericare fără ca îndat' să-1 şi îndrăgească.
Ini c l să f i bănuit că-1 priveşte mîndra cărei dorul a juruit, Iftro şi neţărmurită bucurie în adîncul sufletului ar fi tresărit, i 1 H a o c h i i ar fi avut mîngîiere privirile ei să întîlnească, rol că nici ar fi avut să-şi dorească o mai deplină fericire
La curte-n jocuri de întreceri, era totdeauna mai presus de oricare, La geriduri grele, neapărat întîiul, dovedind vitează-îndemînare. Nimenea îl putea ajunge, covîrşind cumetări cu putere peste fire; Atît la împroşcările cu zburaturi de pietre, cît şi la a suliţei dibace-azvîrlire.
I'rnctt între ceilalţi războinici, jos, în curte, rotea făt-viteaz, ' ........' *>bicei la sărbătoreşti întreceri, aţinîndu-se pe scurt răgaz, i i ■ iorul crăiesei Siglinda, o înfăţişare atît de plăcută avea odorul, amu în pieptul multor crăiţe pîlpîiau în doldora inima,
După dătinatu la curte, războinicii se măsurau în trînta vitejească. Cît din pridvoare zăbrelite, domniţelor le era drag să-i privească; Cu agermie le săgeta ochirea spre voinicu din Ţeara-de-Jos, Care purta acea dragoste de taină cucernic ascunsă în mare sufletul lui văpăios.
lui gîndea voinicul: „Oare cînd va fi aievea putinţă I vad mîndra dorului, frumoasa-frumoaselor, cereasca fiinţă l'i 1 M C de lungă amară vreme în taina inimii însingurat o păstrez, i 1 uf lotul meu atît de depărtată, îndată ce de vis încerc să mă
Şi oricît mîndrele domniţe ar fi vrut să afle de-amănunt îndată Din ce meleag se trage viteazul, şi care-i obîrşia lui luminată, Că-1 prindeau minune veşmintele leite şi arăta sprinten, mlădios, Tot ele îşi dădeau răspuns îndată, spunînd: „E din Ţeara-de-Jos făt-frumos". Prejos la cît de grea cumetare nu se lăsa nicidecum viteazul de viţă, Păstra în inimă, ca pe-o floare, gînd tainic pentru dalba copilită, A cărei mîndră
pămîntească.
1
I (Iu
sufletul şi dorul. mea
apropiez". 1
di i i i c ori ăşti stăpîni puternici drumeţeau călări către ţeara lor, - ' i" drag cu alaiul dimpreună era şi mîndrul Sigfrid călător. I di I i ' c c dată înteţită jalea mîndrelor la aste călătorii zbucnea. p ă i imaş în sufletul lui deacuma, focul dragostei nici că se mai domolea.
i
II
depănat pentru viteaz răstimpu cît colo la curte a stat,
............I'"d într-a craiului Gunter ţeară vreme ca la un an încheiat,
' li Fost măcar o dată pe blînd duioasa copilă s-o zărească,
30
30
1
'' i..............." cărei fu ursit în atîta iubire şi atîta suferire să pătimească.
tulburatu-s-au. \< iun pe zurbavii prădalnici cuvine-se vouă a-i face arătaţi: I ........I liudeger, rigă pe saxonă ţeară, puternic cum puţini aflaţi; I I i «lălăit Ludegast purtător de coroană, dintr-al danezilor regat. I i vorba cum că mulţi părtinitori de seamă în ajutorarea lor ar fi cîştigat. i i i , ( I r năpăstioasa arătare, în ţeara lui riga Gunter a sosit. H M . protivnici isteţi precum se pare era pilcul de vestitori alcătuit. .. < unoscuţii fură luaţi în cercetare: ce veste le era să vestească? futnaidecît fiind poftiţi după aceea să se şi înfăţoşeze sus la curtea crăiască.
făcu frumoasă primire, urîndu-le bun venit, cum i-a văzut: li ine v-a trimis la mine, ce de pe acuma încă nu-mi e cunoscut, I . u milostivire, prin voi afla-voi, ce veste bună aduceţi în ţeară". . " I n , , ' M i i d i n d cum avea să se mînie crai Gunter, mai abitir că se cutremurară. |
GVM-A-LVPTAT- SIGFRID GV-^AXONÎI
i Ir
i' (Idtiic-ne, mărite stăpîne, menirea ce purtăm să-ţi spovedim, vestea care ne împovăra, nu-i chip pe mai departe să-năbuşim, i i piu ii noştri, care ştii bine, că Ludegast şi Ludeger se numesc, i i luiiit a u să păşească asupra pămîntului vostru, şi de năpastă se pregătesc. '' un tem a face mărturie că temeinic mînia lor ai stîrnit; i '" pl c u r să-ţi calce ţinutul pîn' la Worms pe Rin s-au probuit, . ..mile pa,loşe ascultîndule porunca, roi-vor droaie în alăturare . o i ( i a ta va să ţină socotire de îndrăzneşte împotrivire la încălcare. 1
i ptuX MI douăsprezece săptămîni plinite, are să se işte iureşul lor; ' . 1 H a aveţi credincioşi, chemaţi-i să vă stea la izbelişte ajutor, i . 11 cerca a ţine păstrate cetăţi şi moşii pîn-acum stăpînite, 1 . i i i o pi a apuca-vor multe chivere să fie despicate, aşijderi multe paveze ciobite. 1
1
Acum iată că veşti întunecate în ţeara regelui Gunter au răzbătut. Erau iscoade cu grabă pornite aducînd ştiri din depărtat ţinut, Vestind cum necunoscuţi războinici, hain protivnici ridicatu-s-au. Auzind aste zvonuri de cumplită restrişte, tare mult stăpînirea 31
Dar dacă jinduiţi să ţineţi pace, urmează din vreme să o tocmiţi, Dîndu-ne de îndat' răspunsuri dibace, ca să fiţi de puhoi ocoliţi, încît în preajma armiei duşmane să nu ajungeţi la ticăloasa irosire, Căci mulţi viteji ar urma altminteri să piară, încumetînd să le stea în semeţire."
într-astfel grăi Hagăn din Tronje: „Semne nu a bine dau arătare. Ludegast şi Ludeger, se ştie, bizuie pe gros de liotă copleşitoare. Iar în răgaz de puţine zile, cîţi fărtaţi am putea strînge soldaţi?" Mai adăugi isteţul războinic: „Dar dintîi părerea viteazului Sigfrid căutaţi să aflaţi". Infl atunci, solilor ceştia li se griji cuviincioasa gazdă în cetate, i 1 I aduceau solie de vrăjmăşie, omenindu-i cu belşug din toate, n II i n puternicul într-astfel a fi cu iscusinţă cuminte se dovedi, i i i ' i n u l s ă vadă de pe la priateni, din preajmă, ce ajutor mai i
„Făgăduiţi-mi bob zăbavă, şi arăta-vă-voi vrerea cît de curînd, După ce voi mai răzgîndi răspunsul, zise pe dată craiul blînd. Că-nainte de a lua hotărîre, cu credincioşii a sfătui se cuvine, Cerşind aşijderi prietenilor povaţă la povăroasa vestire ce asupră-ne vine."
poate dobîndi.. acuma, în inima crăiască, povara grijilor obşteşti precumpănea, I n u l că necaz o să prididească se ridica un cavaler pieptar de za, li I i l i ' pînă atunci petrecute neavînd, pasămite, nicidecum ştire. 1 du - s a crai Gunter să-i dezvăluiască pricina temeiului de H
Era într-aceasta pentru Gunter destul amărît temei de obidire, Căutînd înţelept a se reculege spre cît mai chibzuită pornire. Deci chemînd îndată pe Hagăn, şi pre alţi supuşi de reazem în tot, Le-a poruncit să purceadă fără zăbavă a se strînge pe la curţie lui Gernot. Atuncea divăniră acolo dîrjimea războinicilor cîţi au fost să fie Le zise: „Iată că vrăjmaşii vor să ne cotropească bătrîna moşie; Ei se îndrumă să fie într-acoace pentru năvală din greu înarmaţi, Faţă de neaşteptata, potopitoarea urgie, rămînem de-a-ntregul bieţi nevinovaţi".
adîncă mîhnîre. Illli adevăr, mult ne-a minunat obida, strigat-a Sigfrid-viteaz. I 1 1 fapt iţi umbreşte veselia firii, şi ce te mohorăşte cu necaz, ' i i hi l i c e u l , , la voia bună, neîntrecut între noi te-ai dovedit?" I puni II riga Gunter într-astfel dragului cavaler cît s-a fost destăinuit: drept, faţă de toată lumea, să-mi despoi jalea de-astă dată, 1 ' '" linie H ă -mi copăr durerea, să-mi fie adînc în inimă, îngropată, i II 111 II i i i priatenilor de nădejde chinul cuvine-se să-1 spovedesc". i i lud .'i este, obrajii lui Sigfrid dintîi albiră, apoi bujoraţi că se un
Gernot răspunse fără pregetare: „Cu paloşele va să ne împotrivim, Dacă-n adevăr fost-am sortiţi morţii, de moarte nu ne descotorosim; Cinstea de oştean, ce nu doseşte lupta, măcar să nu fie tăgăduită. Bineveniţi, aceşti protivnici descălecînd, să-şi capete cumplita primire cuvenită."
30
roşesc.
32
' d' i' 1
■ ■
pu n s cătră rigă: „Dat-am oare temei să fiu ocolit? ...........ip.irtăşesc chinul grijii, care pe măria-ta te-a mîhnit. > i ' p ( i ajutor de la vreun priaten, acel priaten îs numai eu, nestrămutată vreau" pînă la capăt să te slujesc ■ I I
nil, viteze Sigfrid, vorba ta sufletul să-mi vioreze, ■ I ' ce îmbii, la restrişte, ar izbuti să mă ajutoreze. ................Im | a ce-mi arăţi mie mă bucurează nespus de duios-, ■ \ i u a v e a s ă scap de urgie, să se ştie că te răsplătesc mărinimos. '| 11' ci
" l i i i n (a.
Iu 'i'ilnila
mereu."
1
I ....
liinulli
33
nil"
33
Deci află grija ce mă roade, şi teama ce-mi aduce întristare: Din partea unor iscoade vrăjmaşe, adusu-mi-s-a adineaur ştiinţare, Precum că mari oştiri străine îs pornite să se verse încoace. Mai neagră ameninţătoare obidă nici un paloş nu izbutise pîn-acum a ne face."
tihnească pace nezdruncinată." Drept care craiul cu însufleţită îmbărbătare adunat-a ceata de credincioşi îndată. • nul a lui Ludeger solie după răspuns la curte s-a făţişat, i i " i n. n i să se ştie mai grabnic turnaţi de unde au plecat; iu riga < in uter pe fiecare-n parte cu plocoane să procopsească, i i li lui le puse la-ndemînă poteră tare, pîn' la hotare să-i 1
„Din atît nu-ţi stîrni tulburare, spus-a pe dată Sigfrid-viteaz, Ascultă-mi sfatul cu bărbătare, stîmpărînd prea netrebnic necaz; îngăduie soarta şi cinstea să-ţi apăr, luptînd pentru tine, Iar celorlalte paloşe deocamdat' le încuviinţează să şază privitori, alături de mine. Că dacă împotrivă-ţi duşmanii chiar la treizeci de mii ar tot fi, Iar cu minealături doar o mie, eu tot cu văjnicie m-aş împotrivi. Bizuie pe mine cu nădejde, la primejdie ţiu piept tuturor." Mişcat a adăugat riga Gunter: „Pentru ajutor fi-voi ţie pe veci recunoscător".
ocrotească. in In I M ceru: „La-napoiere, spuneţi puternicilor mei vrăjmaşi, | i pliu' nu se revarsă, cale-ntoarsă, lăsîndu-se de japca păgubaşi; k I I IH i Lotuşi cu căpăţînare spre ale mele hotare raita mai urcă, Iun i n aşteaptă grea căşunare, că avea-vor cu oamenii mei de furcă". 1
cu daruri foarte bogate pe olăcarii ceia i-a înzestrat, ......... i raiul Gunter, să se ştie, era ca avuţie putred de bogat, ........ lui Ludeger nu se-ndurară prinoasele să nesocotească, l II tii11 II şi rămas bun, purces-au cu voioşie către baştină lor să ropotească.
.............i
„Atunci dă-mi să-mi steie sub poruncă o mie clin vrednicii ostaşi, Lîngă doisprece credincioşi, pe care adusu-i-am cu mine călăraşi. Ştii bine că nu am mai multă oaste cu care să apăr a ta moşie; Dar braţul lui Sigfrid totdeauna va să te ocrotească în zdravănă destoinicie." „într-aceste va să ajute atîta Hagăn, cît şi Ortewin dacă le ceri, Precum şi Dankwart şi Sindolt, dintre vajnicii tăi cavaleri; Iar cu noi totodată pornească şi Volker, călăraşul vestit de isteţ, Plănuim să ne fie el stegarul,că nu poate fi alt prapurgic mai de preţ. îngăduie celor soli îndată să se întoarne pe unde-au venit, încredinţîndu-i să ducă veste că pentru luptă ne-am gătit, într-astfel pîrgarilor din ţeară să
. . . i neineriră grăbiţii vestitorii întru-a daniilor veche ţeară, . . . i ' | " M pe laidegast-craiul de cele oblicite încunoştiinţară, I . i'ltoi l . i Rin vorbit-au şi chipul în care solia au mustrat, I M i i rău deamerinţările trimise, şi pocăit de pripă craiul s-a turburat.
............. i n a şovăi că burgunzii au belşug războinici de seamă, I i m , ni osebire, arătînd că se afla viteaz, fără teamă, i IIIIIIIC i Sigfrid, voinicul, neînfricatul din Ţeara-de-Jos. ■ ■ i.....i lui Ludegast-pripitul, de-amu temînd că va trage greu ponos. |
34
34
i
. II
.Im
, I daniilor ţeară vestea soliei răsturnate aflat-au,
Ipl.......... pu(iiil.c| iuţiră, şi ajutoare de peste hotare chemat-au. i di l lulrgast-craiul, douăzeci mii de lefegii a cuprins, pn sloboadă năvala, precum pătimaş pusese gînd
i i IU
dinadins.
34
35
La fel zorit şi Ludeger-craiul, care căpetenia saxonilor era, îndată patruzeci mii şi mai bine liota bunilor simbriaşi năimea, Care călăraşi laolaltă, spre ţeara burgundă urniră să năvălească, Şi pe riga Gunter anume vestiră despre ce apucaseră vrăjmăşeşte să hotărască. Iară pe ortacii de aproape, pe cei înfrăţiţi în lupta cu credinţă, Voi să le dea de ştiinţă că nădăjduia să cîştige dreaptă biruinţă. La fel vestit-au pre Hagăn, dar dintr-asta cumplit au primejduit, Căci multe paloşe tare viteze, în ce apucară să cuteze, cu viaţa lor au plătit.
plocon biruinţa Că liftelor care la Worms, pe Rin, aicea cercare fac să năvălească, De bună seamă le pun zăticnire, vătămare să nu izbutească. A noastră oaste io lua din coaste, zgonindu-i pînă peste hotare, Cît să-i sature curînd de orice pripită şi rău chibzuită a lor încumetaţi' ml al Itinului mal, călării printr-al Hesei ţinut s-au abătut, un înaintară prin ţeară, pe al Saxoniei tărîm au trecut, if i ,ii pîrjol, în prădare, acel cuprins întins au scrumit, i I IH I vestea în de tot grijorătoare chiar la urechea celor rigi a bufnit. 1
Dar întrucît tocmiseră de ducă, acum nici puteau să dea înapoi; Stegar călărea în frunte Volker, vestit, prea iscusit în război; Iar eînd peste Rin, spre Worms a trece, călării fostu-s-au înţeles, Hagăn din Tronje îndată asupră-le căpetenie chiar de atunci li s-a ales.
il
i
îndrumară spre hotară scutelnici şi hăitaşi să ţipe ajutor. I pus-a întrebare a mustrare Sigfrid-viteaz fecior cutezător: ' I c c i n e mai bine-ar urma a ceată să mai fie ocrotită? ■ l i l a oaste saxonă nu arăta să fi îndurat frîngere mai cumplită!" 1
Cu ei buiestrea Sindolt, ager Hunolt izbutea alături roibul să ţie; Plănuiau laolalt cum să împartă a craiului Gunter vestită avuţie Şi Dankwart, fratele lui Hagăn, se afla aşijderi alături de Ortewin, Făcînd parte dintru aceeaşi şleahtă, fiind laolaltă cavaleri din acelaşi cin. „Măria-ta, viteaz Sigfrid, zise, cade-se a rămîne la grijile de-acasa, Cît paloşele tale îs cu mine pe cale, altă răspundere nu te apasă. Rămîi, priveghează muieretul, nu te muia, ţine dîrză credinţa. Şti-voi şi-aşa să-ţi apăr cinstea şi moşia, adueîndu-ţi de-a gata 36
i i.....■ •: „Lăsaţi copilul de casă paznic drumurilor să ne fie, ui A .nl, ager nu se prea.lasă, paloş sprinţar în vitejie. ' pierderi puţine din partea gloatelor lui Ludeger vom avea, l e l i i i Ortewin, ca temeinică pază, îndărătul oştilor se aşază să stea." .......a v o i la-ntîmpinare călare, spusu-le-a Sigfrid paloş tare, l u d duşmanului grija mai bine, de mă voi aţine la trecătoare, u i d i i -le scurgerea oştii prin pasul dintre munţi sugrumat". I n 'i mîndrei Siglinda la cumpănă să mai pregete nici că
1
1
■! " di. feciorul
a stat, 37
I
călăreţii smuciră frînele să cîrmească din goană, Amîndoi încereîndu-şi dîrji norocul, dintru a paloşelor rotitoare prigoană.
lei lud, întru ast' el lui Hagăn, grosul oastei încredinţat-a, 1 ...........■ pe seamă destoinic acestuia şi lui Gernot dat-a. I pui n i singur pe cărare, care sus spre ţeara saxonă ducea, ■ " ' i n d f a i m ă încă mai mare prin mai măreţe isprăvi viteze aducea. iasă la cîmpie, dete de armie dudău înţesată, pli e a n i năprăsnicie puterile oştilor din mica lui gloată, i ■ p u l i II zeci mii duşmănie, socot chiar mai mult putea să fie, 1 . I I dibuit viteaz Sigfrid, săltatu-i-a inima sprintenînd bucurie. lud iu a
Atunci din rîndu tabărei vrăjmaşe, un cavaler zăuat s-a desprins; Stătuse pază-n vîrf unei măguri, îmbrăcat în fier, cu fier încins. Cum zări pe Sigfrid şi acesta dete ochi cu cavalerul veghetor, Ca două paloşe-n ciocnire mînioasă încrucişară semeţ crîncenate privirile lor. Să spun acum cine era pîndarul care pe măgură stejar a stat, Ţinînd stînga o pavăză largă, meşterită din aurul cel mai curat? Era însuşi Ludegastcraiul, care palancii grijea, făcînd pază; De cum îl văzu pe străin, fătviteazul a rîvnit năpustit potriva-i să se repează. Dar aşijderi domn Ludegast duşmăneşte s-a fost pe clipă aruncat; Armăsarii lor pintenaţi în vintre, zbucnind în iureş înfuriat; Lănciile avîntate cu răsputere, în scuturi boncăniră vuirc; Atunci clătinatu-s-a nădejdea puternicului rigă, cuprinsă de prea temută mohorîre. Sîngerînd din pinteni armăsarii, războinicii aprig izbitu-s-au; Parcă două vîrteje de furtună în stihia norilor negri întîlnitu-s-au. Atuncea pe clipă
37
Dacă avîntatu-s-a Sigfrid-paloş, începu cîmpia să vuiască sălbatic Cînd izbi pieptarul de oţele scăpărat-a spre cer spuză de jeratic; Tîşniră ploaie seînteile roşii, cît tăişul zaua oţelelor a tîlnit, Că viteazul din Ţeara-deJos prea năprasnic, cu străşnicie încetată a lovit. Da' nu prejos Ludegast-riga tras-a cu paloşul secerător, verşunat; Sentreceau dîrz care pe care, în scut protivnic repezind tăiş înfocat, Cînd treizeci de inşi din a lui Ludegast oaste sărit-au să le fie ajutor; Dar pînă s-ajungă pe locul de luptă, Sigfrid rămăsese singur, deplin învingător. l'ftil rarii udînci, trei roşii izvoare din trupul craiului au zbuenit lin i lud pieptarul argintiu, care fusese din oţel călit făurit, i il i paloşului smulse val de sînge din gura rănilor gîlgîitoare, i ' I pi , . u i - cerbicia craiului Ludegast atuncea schimbat-a în geamăte deznădăjduitoare. IVi m i i < i u(ată să-i fie viaţa, îmbia să-nchine ţara cu umilinţă, Uni i i c I n se că deşi rigă Ludegast este, nu mai are o altă năzuinţă. M u n c i MI goană sosiră războinicii lui, ce din depărtare văzură ..... II desfăşurat întreaga luptă, şi cîtă jalnică soartă armele au fost de avură. " i n c i l . Sigfrid tîra cu el prinsul, ajunse la rîndu-i presurat i i M I / . c o i oşteni dintr-o dată, dar frînt dintr-atît nu s-a lăsat, H I I I n u l de preţ zălogul, păstratu-şi-a rob crăiescul ostatic, ..........iml mari pustiiri celor protivnici, pe cît se apăra cu verşunare sălbatic.
37
In l i fîrşit cu vrednică voinicie pe cîteşitroizeci a răpus, • ' " i lud mimai unuia viaţa, carele în goana calului s-a fost dus |.....le n lagăr cumplita vestire a cele ce aceilalţi au pătimit. i i p l . i l i . . o vedeau prea adeverite, că pîn' şi coiful îi era de tot cu sînge năclăit. 1
\......... neinîngîiată, multă jale pe vitejii din ţeara dană a cuprins, lud ajunseră bieţii să afle ce fel domnitorul lor a fost prins. Il ...............I şi frate-său învăţă vestea, mînie dîrdîită 1-a scuturat, i l t i nea mai cumplit de cum rage o vită, ca şi cînd ar fi fost el cel cătuşat. Inii H Hol grozav Ludegast-craiul ajuns-a să fie frînt şi robit, ' i Hilarului rigă Gunter, întrucît de viteaz Sigfrid fu covîrşit. i I II p r i n s u l dat lui Hagăn, spre zdravănăpăstrare-ncredinţat, [II II ' " . u i , aflînd de soarta luptei, grozav de straşnic mi s-a mai bucurat. Poruncit-au burgunzii să-nalţe flamuri în capătul lăncilor simcelate „Grăbiţi, feţi iubiţi, răcni Sigfrid, pîn' la chindie pe nerăsuflate, Că dacă îngăduie cerul pe deseară, şi scap cu zile să mai trăiesc, Atunci multe mîndre din ţeara saxonă stoarce-vor lacrimi cîte nu se contenesc. Dar, viteji de pe-a Rinului ţărmuri, luaţi seamă celor ce vă cer, Am putinţa a vă duce în parcană răzbătînd la cortu lui Ludeger; Să vedeţi cum chivere bogate pocnesc sub pumn viteaz sfărîmate, Şi cum vrăjmaşului îi va fi abia a cunoaşte îngrijorările cele adevărate." Gernot şi soţii, auzind îndată, n-au stătut, ci în şei săriră, Avînd pe Volker stegar pe ceată, de-a lungul văilor iureş vîrtejiră. Viteazul, frunte tuturora, descopcia drumul în tropot ropotitor, Iar copiii de casă, cu nestăvilită bucurie, porniră şi ei puhoi de năvalnic zăpor. 38
Cu toate că nu erau decît o mie, başca de cei doisprece viteji, Curînd pulbere începu să se-nalţe asupra drumului fuior de vîrtej; Călăreţii străbăteau de-a lat ţeara, brăzdînd drum oblu peste ogor; Ca scut de aur soarele frîngea lumina, răsfrînt oglindindu-se în scuturile lor. Acum dat-au să apropie saxonii, avîntîndu-şi vestitele săbii călite, Vai, vai, în mîinilc viteze ce vajnice ajungeau săbiile ascuţite, îmi dădeam seamă, dc-ast' dată erau cît frunza, cît iarba ceata lor, Năzuiau să izgonească pe toţi ceamburii, năpădiţi în cetăţi şi pe întinsul ogor. Căpitani domneşti cîrmiră oastea, cu-ndemînare la-ntîiul prilej, Dar şi Sigfrid se ţinea pe-aproape, cu cei ai lui doisprezece viteji, Pe care-i purtase cu faimă, adueîndu-i tocmai din Ţeara-de-Jos; în iureşul măcelului astei zile crunte, Ia destul mîinile li s-au roşit sîngeros I i l l i 11 II 1 1 o 11 cu Gernot alături în cumplită dîrjire luptară, i p i i - i - \ ulmăşaguri dezlegare de suferinţe multor viteji dară . 1 pentru că păloşarii destoinici bizuiau pe voinicia grozavă, ■ oază d e mîndre rămasau de-a pururi jeluitoare, după cumplita-le ispravă. 1
I nr :;i llagăn, aşijderi, cu Ortewin cel sprinten aprins, irea măcelului, fără preget, lumina multor coifuri au stins, "'i n i val purpuriu de sînge faima cu care nainte au strălucit, " i " încă Uankwart-viteazul isprăvi minunate fără număr a săvîrşit.
llln
In
cercară danii să vădească puterea braţelor vînjoase, pavezele în dangăt, muşcate de paloşele bătăioase, i i i
in ii-
liniară
37
i
i
'
pii ni
răni adînci brăzdate, repezind vulturească rotire; I luptă, cu vîrf şî-ndesat le pricinuira
n j r l i j .i
la aprigă păgubire.
burgunzii, ce-n vălmăşagul încăierării săriră, i "' I i u adînc spintecară, multă călărime aleasă căsăpiră. i i r i i i | . e l e -n aur podobite, nu contenea să rîure sînge prelins, | i n i întreceau să mai răzbească din faima cavalerească de neînvins. n i iilil-aii
Iu Iul paloşelor, făr-odihnă, în mîinile oştenilor zăngănind, cu nestăvilire avîntauropotireunduind-vuind. II ' n i năpădind din urmă, şi strîns mai departe zbucniră, > i e u Sigfrid-voinicul în iureş năprasnic cu inrumpere se potopiră.
Strîns mai strîns se-ncleşta vălmăşagul, săbii zăngăneau crucişa I r , Piept la piept rcpezeau pedestraşii, în trînte mînios vierşunate. Cînd căpeteniile viteze cercară duşmani deopotrivă să măsoare, Gloatele şovăiră. A războinicilor ură clocotea acum încă mai dihai spăimîntătoaii' I Tocma' se cleşta toiul luptei, cînd saxonul fu să afle vestea rea, Că fratele îi căzuse prins; drept aceea, înteţit de mînie dogorea Cu toate că nu oblicise anume, că feciorul Siglindci 1-a robit. Dar toţi socotit-au că Gernot făcuse isprava, abia mai tîrziu adevăr au lămurii,
I I n a d e -Jos
i
" i " m e i u n u l încă din ceata de la Rin nu i-a fost urmat; ■ ■ • > i p i l i n d tăpşane pîraie de sînge gîlgîind volburat .....................i ' nainte avurăpodoabe de mîndră făţarnică strălucire, h H i n L u d e g e r , în fruntea oastei, a mai încumetat căznind o zadarnică izbire. De trei ori tăişul roşie cărare prin toată pedestrimea plugari, Dintr-un capăt în celălalt, atuncea, încă şi Hagăn-păloşar se ivi, Căruia prilejul îi dete să dovedească volnicie cu temeinicie; Dar cîţi viteji de frunte muşcat-au ţărîna, socot că încă tot nu se ştii'
însă cînd Ludeger-paloş trase, atît de vîrtos pare-se că a tras, încît roibul lui Sigfrid prăbuşire sub şa acolo locului a rămas. Dar Sigfrid cu sprinteneală descălecînd smuncindu-se s-a ridicat. Vădind cu prilejul înteţitci trînte puterea lui năprasnică ajunsă de spăimîntd
pe
Hagăn lupta cu el alături, şi alături sta şi Gernot într-ajutor, Dimpreună cu Dankwart şi Volker, belşug de morţi lăsară-n urma I m Sindolt şi Hunolt, cu Ortewin împreună, larîndullor s-au năpustii, | în îndîrjire cu prisosire, multora veleatul din urmă atunci le-au fost dăruit,
Im
Iată-n sfîrşit că Ludeger voinicul cu Sigfrid-viteaz în faţă se-ajung, Zdravăn acesta mînui credincios paloş, poreclit vestitul Balmung; Doborînd în rotire ostăşime, ai fi zis că e pornit la cosit mohor, Dar ce năprasnică pustiire în rotire căşuna la vrăjmaşi mînia celui domnitor.
luptei laolaltă, aceşti domnişori cît la cot luptat-au l » i • npni i lătăreţe, peste întreg răstimpul zburat-au .........l e lăncii avîntate, că mereu braţe viteze în ei au ţintit, 1 1 HI I zugrăvit pe arătoasele scuturi, cu spoială de sînge s-a borhotit.
ileiiil i i I urilor
II in
mulţi foarte căzură în vîrtej de pustiitoare furtună, I u n i de-a valma caii şi oamenii dimpreună. • M i i e e l dîrz şi Ludeger-craiul aprig se-ntreceau în verşunare, Intri i d pornind să zboare fără prididire ascuţitele măzdrace \ ileji,
i n isluindu-se
vîjîitoare. 39
37
robie. II l i pumnul lui Sigfrid cocoaşa scutului regesc s-a pleoştit, ■ Itcazul din Ţeara-Joasă socotea ceasul izbînzii venit, m i ţ i ş pe saxoni să frîngă, că pe urma lor pătimiseră de zor; ■ H i p .mţrtre luminoase nu a spart Dankwart, avîntător
i '
cioplind oastea lor! unui scut atuncea, riga Ludeger zări semn cunoscut: nărăvită cu herbul pe care viteaz Sigfrid în lupte 1-a avut. I u l ini iista, cunoscînd anume cu cine năselnică încleştare încumeta ! l i n i a t ' , chiuind în gura mare, către toţi ortacii începu răsunător a pe
i
ierna
...........i
striga: ui i i | i îmi sînteţi dragi supuşii, măcelul încetinaţi îndat', II p i i l e i n a, sta protivnici feciorului lui riga Jigmond! adevărat ■ l u p a a l armelor semne pe Sigfrid-viteazul puternic; un l i u n i : i i l-a fost, se vede, să ne prăpădească saxonii în chip atît de nemernic."' craiul poruncă să încline flamura lănciilor în jos, cerşesc pace, orice împotrivire fiind de prisos. ............înduplece riga lui Gunter ostatec lăsîndu-se luat, I ' HVI I I IIH I II s e deplină izbîndirea, ce de mîna viteazului Sigfrid s-a cîştigat. După ce căpeteniile chibzuiră, şi urmărirea luptei au contenit, Erau multe paloşe dumicate, multe scuturi largi încă s-au ciobit; Zvîrlite acolo-n ţărînă, găsiră nenumăratele armuri părăsite, Fuseseră, de viteaza burgunzilor mînă, de-a valma cu nămol de sînge năclăile 1
1
1
îndată grosul oastei înfrînte s-a tras spre ţeara danilor călare. Nici pentru saxoni nu fu lupta scofală de prea vitejească lăudare, Iar întrucît nu li se cuvenea pohfală, vitejilor le era jale foarte; Plîngeau norocul celor priateni, care din vreme apucaseră a fi răpuşi de moarte.
'i' li
Dacă burgunzii încărcară armurile grele în harabale de povară, Luară întoarcerii cale, cîrmind către Rin calabalîcul spre ţeară. Sigfrid cu ortacii isprava luptei dovediră dusă la bun sfîrşit, După cum de oastea craiului Gunter, dărvala au şi fost obşteşte mărturisit. îndată apoi Gernot-craiul trimis-a către Worms-cetate olăcari Să vestească cunoscuţilor acasă de izbutirea isprăvilor mari, De cum s-a întors de partea-i izbînda făcîndu-le amănunţită ştire, Amintind îndeosebi faptele de cinstire, săvîrşite de oştire cu prisosire.
I
..............i e i
Luară în robire pe cine vrură, nimeni neputînd ţine împotrivire. Gernot şi Hagăn, războinici ageri, privegheară aprinşilor rînduire Pentru ca cei cu răni adîncate să fie ridicaţi grabnic pe năsălie. într-astfel pînă la Rin ciopor purtară dîrji cinci sute saxoni în 40
Sprintenii olaci goniră vestea mare, vetrelor pretutindeni dăruind, Aducînd cu drag bucurare unde pînă atunci căinaseră bocind. Care aflînd temeinică mărturie dădeau vestirei voioase crezări; Jupîniţele nu conteneau a pune cu duiumul fel şi chip ispititoare întrebări. IftOul, d e domniţa Crimhilda cu amănunt să sporovească fu poftit, ■ nu in domniile din crăiască armie mîndreţea isprăvilor au plinit; I ilnic, soptitor că în altfel nu ar fi fost îngăduit cuvînt iscoditor, liilrucît între cei de-a căror soartă voia domniţa să-ntrebe, se afla şi ascunsul ei dor. II
liniată ce în iatacul crăiesei a dat de a intrat solul chemat, 1 ( 1 duioasă, măiastră Crimhilda, întîmpinîndu-1 1-a cercetat: 37
1111ue mi întreaga dragă veste, aurul meu căpăta-vei răsplată; i dezamăgire de va fi a ta grăire, pe veci faţă de tine rămîne-voi
H I
îndatorată. in 'im ăst război de urgie, fratele meu Gernot teafăr a izbăvit? l i n i fărtaţii lui? Au cîţi oare dintre şoimanii de frunte au pierit? ■ Im arătatu-s-a mai destoinic? Spune amănunţit adevărul curat!" I u l i e a i noştri n-a fost nici un nemernic, dat-a răspuns crainicul » neînfricat. In I u e o l o frunte de luptă nimeni n-a fost cu atîta cutezare, i l l l l l cuvioasă şi inimoasă domniţă, dacă îngăduit îmi e arătare; I n .... n-a întrecut în vitejie pe cel făt-frumos din Ţeara-de-Jos, 1 |irft\ i d e nemaipomenită minunăţie a săvîrşit înteţit braţul lui vînjos. 1
Ni
în stare, laolaltă, toţi ceilalţi viteji să izbîndească, '"!'"'" CU Dankwart şi Hagăn, toat-ostăşimea crăiască, .............uigă năprasnică neînfricarea ce neostenit toţi au dovedit, u l i u i d e vînt le-ar fi fost avîntul, faţă de cercarea-n care Sigfrd i-a depăşit. I a u
Drept că şi domnul din Metz, Ortewinul, cu străşnicie a adîncat Acelor pe care din vîrf de paloş în scăpărare ajuns-a de i-a crestai, Căzură ciungiţi, dacă nu chiar toţii, de cum i-a atins s-au răpus. Dară şi fratele vostru, dulce domniţă, pe destui în amară restrişte a fost pus. Căci la cîte iureşuri cruntate să luăm parte vreodat' ni s-a dat, Trebuie să recunoaştem pe dreptate cestor fruntaşi adevărul curat. Mîndrii burgunzi dovediră năstruşnică destoinicie în pierdut rezbel Că cinstea vitejească nu o pîngăriră, nici vitejia nu feşteliră în vreun fel. m De pe greabăn, din tarniţe poleite, doborîră grămadă trupuri albe Pînă-n zare răsuna în clinchet cîmpia de ciocnirea paloşelor dalbe. Vitejii călăreţi de pe-a Rinului plaiuri ast' dat' dovediră vitejie vie, încît pentru acele lifte spurcate ar fi fost mult mai bine ca nici să mai vie.
1
........'ir vrăjmaşii pe care-n vălmăşag izbuti să-i omoare; \H\ Iu cile săvîrşi viteazul e neîneăpătoare a cuvintelor arătare; 111 ..............inaţii ştiu a face, prin cîmpul luptei cît croi calea. ' iimh I .ii le a, Sigfrid multor rubedenii şi multor ibovnice haină i
1
jalea. Că pe urma viteazului paloş multor mirese le-a pierit cel iubit; Boncănit-au lăncii în scuturi, cuprinsul de trăsnet a duduit; Iar din răni de sînge înecate năvăliră puhoinic şiroaie spumegate, Cutezătorul oştean în oţelire întrecînd toate luptele de ceilalţi purtate.
41
Asemeni oştenii lui Tronje făuriră cu hurta isprăvi trufaşe, Cînd se zvîrliră şi loviră pieptiş, înfingîndu-se-n gloate vrăjmaşe. Mîna viteazului Hagăn din plin prin desimea duşmană a răzbit, în care privinţă pentru burgunda ţeară încă ar mai fi prisosinţă de pomenit. Sindolt şi Hunolt, poteraşii, pe oastea lui Gernot dacă porniră, Dimpreună cu vajnicul Rumhold, fapte de preţ nepreţuit făptuiră. Crai Dulger, de pea lor urmă, cîte zile o mai avea să tot plîngă Că au căutat domnitorilor de pe Rin, nerozeşte, să le găsească price nătîngă. 1 1 ir ni;ii semeţe isprăvi de arme, din cîte odat' s-au săvîrşit, nltn odat' s-au văzut pe lume, sau cîte în basm s-au pomenit, !rt|iluilii Ic-a de unul Sigfrid cu a braţului vajnică destoinicie, .........I craiului Gunter bogate zăloage şi cîrduri de ostateci 37
chezăşie. ...... I pe care la smerită-nchinare, prin puterea paloşului silnici i m i mă cărei păţanii Ludegast-riga multă ruşinare mai ponosi; n u l , I;iideger-craiul, din saxonă ţeară soartă iproci avînd, | lupii num, prea cucernică domniţă, povesti-voi îndelete, numai să ascultaţi pe rînd. iinindoi domnii ceştia i-a prins Sigfrid, robindu-i cu mîna lui, n u l a u mai fost aduşi în ţeară atîţi cu anasîna cum spui; i u i a pînă laRin, ca pe vite, viteaz cu mînă neîntrecută." iml|ci chiar că nici o altă veste nu putea să-i hie într-atîta de plăcută. porni pîlcul într-acoace ducînd la peste cinci sute prinşi; i i n i de tărgi sîngerate purtară trupurile răniţilor învinşi, in \ oblicul, în luptă albă, cu mîna lui i-a fost singur ciuntit; | H I d e cei mai fără număr, cărora deplină moarte pe loc le-a dăruit.
li liilfl
Ini c î |i calaseră cu semeaţă trufie pe ale Rinului ţărmuri harţă ( l i n i i n i i l a prinşilor lui Gunter poticnit-au să nu se despartă. n u ic cîrdul de ruşine mînînd în hăis şi cea spre ţeară." .......i w : ; i c a , obrajii domniţei mai gingaş rumenind se aprinseră iară şi iară. 1
Iiipul ci,
42
37
Zis-a mîndra: „Aducîndu-mi veste de bucurie binecuvîntată, Poruncesc să fii dăruit, de îndată, cu straie bogate drept răsplătii, Şi cu zece galbeni deasupra, pe tine să te procopsesc vreau acum Iată ce cîştigă cei care cu prialnice veşti bune la o domniţă dom u H îşi au drum."
i n i H
eeaşi
spuse: „Făceai bine dacă din început ca oaspe veneai, a păgubire, pe care din senin ţării adus-o-ai. p u i i l i v e i avea de-acum norocire să plineşti cele ce-ai stricat, M II .........i l Domn miluiască buna răsplătire nemoteniilor care ast' dat' m-au ajutat." | mii "i: I ■
îndată fu dată răsplată punga de galbeni şi dulama domnească; Atunci, grămadă la ferestre, cîrdul copilelor zbughi să privească Plecîndu-se să urmărească alaiul ce-n uliţă avea să pătrundă, Că se-ntorceau în tropot biruitori vitejii, din slăvită ţeară, la crăiia burgundl Dintîi perinda şirul celor teferi, apoi pilcul greu răniţilor a urma! Prilej a fi-ntîmpinaţi de priateni, făr' ca de isprăvi să se fi ruşinai Bucuros călărean frunte riga, să cinstească-napoierea lor în ţeară, Căci în veselire îşi aveau sfîrşire grija şi obida pătimite într-atîta odinioară întîmpina, în avîntare inimoasă, cunoscuţi şi musafiri deopotrivă. Senţelege, nici se cădea el, rigă, să nu vădească veselia milostivă Altfel decît arătîndu-şi mulţumită faţă de cîţi îi statură ajutor, Cîştigîndu-i în năvalnicul iureş izbîndă de seamă în chip atît de fulgeraţi a Dar, cu întîietate crai Gunter despre dragi priatenii lui ştiri a cerul, Vrînd anume să afle pe nume care ! t au fost cei ce în raită au căzut Nu păgubise alt în totul decît la şaizeci de ostaşi în marea bătălie. Iar pe aceştia n-avu prilej să-i bocească, întrucît pieriseră cu vitează hărnicii'. Cîţi se-ntorceau într-a lui Gunter ţeară duceau povară prăzi străluc i I c , Scuturi şi coifuri zdrumicate, arme zdrobite, platoşe ciuruite; Curînd călării toţi descălecară, în faţa curţilor strunind oprire, Şi chiote în larma veselă răsunară, îăcîndu-li-se îndată bucurată 43
primire. I \ a r l . i r u i t -au în cetate, rînduindu-se găzduire domnească; i n a c curtenilor luminare, oaspeţii vîrtos să-i omenească, I I chemă să vină vracii, răniţilor să dea lecuitori oblojire, lud mărinimoasă milă faţă de ai lui, şi faţă de duşman fără osebire.
i uneşti
cuvine prisosinţă, apucă Ludeger pocăit de strigă, 1 i 1 a l Ha de volnici n-a mai stăpînit nicicînd un alt rigă; ......1 1 n e cu omenie, şi ne vom răscumpăra cu grea bogăţie. i i (a de vitregia noastră, purtarea voastră cu atît mai îndurătoare să fie." ■ ii
c
şi
' ' „Vă dau slobozie la amîndoi, dar facu-vă cunoscut i u i fiu,nainte de toate, că nu mai primejduiţi ăst ţinut, | p f l i i a faţă de ţeară gînd trainic de paşnică prietenie", i n i i Ludcgcr îi strînse mîna, făgăduind ca aşa întocmai să fie. la culcare, prieepînd că aveau puteri istovite, II H i i i l i l u j i i i d fiecare, rostuiră laviţe cu aşternut rînduite. III I III l e dote destulare, bărdace cu mied, şi urcioare cu vin, il n i i , i u ic şi mare, nici se puteau bucura într-alt' mai deplin. I "' i p i d ' l i ( , i
........Indu-lc laolaltă, făcură morman scuturile fărîmate, li i " ' m a i l a , o coadă, sîngerate şeile cîte erau surpate, | li i n - n vadă inuieretul şi să contenească să smîrcîiască. ........II i l i n i i a vitejilor grămadă dovedeau că au nevoie să odihnească.
mtif IIIHKI I CII
44
49
Spus-am că riga dăduse poruncă să aibă de oaspeţi grijire osebită., Ţeara era de pripăşiţi înţesată şi de oaspeţi localnici ticsită; Ălor care aveau răni grele, aveau bărbierii grijă tămăduiţi să fii Dar din semeţia multă ce arătaseră odinioară, pleoştiseră acum întreaga trufii», Iar vracilor, care ungeau aîioane, făgăduitu-li-s-a răsplătire niarn„ Galbeni de aur, odoare şi scule, cît nu putea încăpea pe chitare, Numai să izbutească zdrăvenire vitejilor care din luptă au păţim il| Şi riga cu multe podoabe nestemate pe oaspeţii de preţ i-a tot răsplal i i Aceia pe care îi trăgea gîndul să se-ntoarne grabnic la vetrele lor Fost-au rugaţi să zăbovească o ţîră, cît se face poftire priatenilor. Ba riga chiar dete să chibzuiască, şi cu sfetnicii lui s-a povăţuit, Cu ce răsplată să îi mai cinstească pe cîţi cu credinţă moşia i-au păzit. Atunci zis-a riga Gernot: „Lăsaţi-i, cari vor să iasă din ţeară, Dar pînă-n şase săptămîni plinite să fie ţinuţi să se înapoieze iară; întrunească-se aici toţii, a lua parte la întîlnire sărbătorească, întrucît şi din răniţi, pîn-atuncea, cei mai mulţi au să se zdrăveneasca, Acum rugatu-s-a şi Sigfrid din Joasă-Ţeară să i se-ngăduie plecare Cînd însă Gunter oblicitu-i-a vrerea, înainte de a-i da încuviinţau , Rugatu-l-a dintr-al inimii baier, o clipă să zăbovească neapărat. De sora craiului să nu fi fost vorba, viteazul nici că s-ar fi înduplecai Avea de acasă destulă avuţie să nu ispitească răsplata bănească. Riga îşi dădu seama prea bine, oricît ar fi cuvenit să-1 cinstească. La fel ortacii cu 45
care luptase, ajutorînd prisosită vitejie semeaţă, Era zadarnic să le încerce o plătire, cum se-ncredinţară cîţi fost-au de faţă
ticul duplecatu-s-a a rămîne; şi de dragul crăiţei a stat, Ltitu i nădăjduia să o vadă, şi de fapt aşa s-a şi întîmplat. " iivuse nestinsă dorire, ajunse pînă la urmă să o cunoască, il d e mulţumire că a văzut-o, cîrmi apoi căpăstrul spre ţeara părintească, H I
|n i n i Hor, dădu slobozie la zilnice întreceri cavalereşti, II ulutinfii-s-a tineretul ahtiat după încumetări vitejeşti, c r a i n 1 să fie durate strane la Worms, în moşia burgundă ........iu |ieţii ce de-amu, numai paşnic, din istov în ţinut aveau să pătrundă Iu i i lud Iu plinit sorocul de întoarcere a musafirilor iară, llilldn n l d i e l aşijderi serbarea ce orîndui riga pe ţeară. i l i strălucita prăznuire priateni aşteptaţi se-napoiază, i|ilni(elc se bucurau, nu prosteşte, ghiotindu-se nerăbdătoare să-i vază. îmi l i u r l u i l .e şi rochii, ca pe-ntrecute apoi să se împăunească, na, află sorocul ce avea benchetuire să prăznuiască, ml i I i c primiţi cavalerii, ce porneau să vină iară-n ţeară, d i n l ă z i l e ferecate brocarte brodate, cu care curtencele se împopoţară. 'i
.................l u a i u
" i m l.oţi copiii de casă, straie chipeşe din nou arăscroit; ■ i i ' i niiille domniţe şi copilite s-au podobit şi s-au premenit. ...........i > d i n tineretul crăiiei gătindu-se chipeşi de sărbătoare, l i l m i peul.ru nou-veniţi oaspeţii, chivernisitu-s-au straie strălucitoare.
A- CINCIA LSPRAAÂ
Giselher-mezinul vădea neastîmpăr robotind de zor; cunoscut de localnici, faţă de oaspeţi primitor; ............lu-se cu frate-său, Gernot, alături cu slugile lor de casă, ml i întîmpine vitejii oaspeţi cu primire în cinstire prea cuviincioasă.
| .........l u | i ,
MI
1
i
■*ZT*
*'w\i,
1
Jiu
V
: aşgaiiL
GVM-"vÂZV- -STGFRID
PS-CRIMHILDA
mus
m i I mi i piin ţeară călării, cu şei şi căpestre înflorat poleite, 1 I i n nalte, cu scuturi zugrăvite, cu hlamide podobite, .....mlii i ' de pretutindeni spre curte la Rin unde se ţinea serbare, ...............( i zăcuseră obrintiţi pînă-atuncea, însănătoşiră la vestita bucurare. culcaţi deocamdată, istoviţi de a rănilor povară, să uite chinul, nemaifiind speriaţi de moartea amară; ..........n uitare tînguirea acei vechi bolnavi, cum vă spun, i l i ' a i c se veselea cu nădejde la gînd de chiolhau sărbătoresc, încă din ajun. " p u i
n i i . i -.!■/.
i ........
ii
II
Zilnic de acum călăreţi îndreptîndu-se către Rin se depanau; Călătoriţi din depărtare mare, să ia parte la sărbătoare voiau ; Şi care de dragul craiului Gunter fuseseră de-acum în ţeară veniţi, Oricît de numeroşi, noii oaspeţi, fiind dăruiţi [cu bahmeţi şi ou straie miluiţi. patoare, frumoase jilţuri fuseseră înadins din vreme cioplite, - n i , . , i din luminaţii oaspeţi pe care îi cunoscurăm din auzite. 1 ..........i doi de crai luau parte, fiinţîndu-se la curte să petreacă. Ullinl din timp de ei, harnicele domniţe apucatu-s-au în găteli să se întreacă. i ( > c ,are
făgăduia să le îmbie trai desfătător cu bună prisosinţă; aştepta delungat ospăţul şi-a veselirilor făgăduinţă, numeroşi se îndesau oaspeţi, creştea a bucuriei primire; pi ntreagă crăiia lui Gunter apuca să se reverse a belşugului fericire.
In i i i
(luni neţii de Rusalii s-au văzut cum forfot adunatu-s-au, straie sclipitoare, alaiul de paloşe arătatu-s-au. iu pi I c c i n c i mii vitejii pe care cetele curtenilor îi primiră, u i l l i •(! nlurilor de întreceri pretutindeni de îndată avîntate se porniră. Craiul ţeării, chiar din început, se pare, că fără tăgadă a cam ghicii Din ce îndemn inimos viteaz Sigfrid, din Ţeara-de-Jos, a fost venii. Că îi căzuse tronc domniţa cu toate că viteazul n-o văzuse niciodată, Fiind ea mai presus decît oricare crăiasă, pentru aleasă fire anume II
i u
1
iic în
lăudată. 46
să le vie. Şi grăi craiul: „Voi, priateni, şi voi, supuşi, daţi-mi povaţă, în ce chip mai nemerit socotiţi să fie orînduirea serbării de faţă, încît, mai în pre urmă, să nu ni se aducă vinovăţire sau mustrare; Căci numai desăvîrşita înfăptuire îşi culege firească o vrednică
ilnliil H Im n «lotri ii
lăudare". Atuncea, către bunul rigă, într-ast' grăit-a şoiman Ortewin: „Vrea măria-ta la serbare să aducă tuturor vitejilor cinste deplin? îngăduie dragilor oaspeţi la mîndrele-odrasle să privească, Că de-a copilelor gingaşe frumseţe e dreptăţită crăiia burgundă să se mîndrească. Au ce desfătare ar fi mai mîngîioasă unui falnic viteaz de viţă, Dacă nu să privească în voie o faţă luminoasă de fragedă domniţă? Deci rogu-te săntîmpine pe oaspeţi chiar însăşi sora măriei-tale!" Sfatul era în bucuria vitejilor, fireşte, găsindu-1 toţii astfel a fi cu cale. Iar riga răspunse rugăminţii: „TJrma-voi tocmai dreapta povaţă". Şi de cum aflară hotărîrea, se mulţumiră grozav aceia de faţă. Atunci fu rugată Utedoamna pe luminata ei fiică s-o poftească, Să vină cu jupîniţele toate, pentru ca bine primirea curţii să alcătuiască. Pe dată lacrele fost-au răscolite; scoaseră din lăzi haine bogate, Toptane de veşminte scînteiate, cîte se găseau la chitire păstrate, Brîie cu filigranate paftale, împletite şiraguri, nestemate odoare, Cu care se împodobiră pe întrecute atîtea stoluri de jupîniţe şi fecioare. n
HM i I I viteji doriră să cuteze la prilej de sărbătoare, rl i ' u i .1 se înfăţişeze chipeşelor domniţe de neam mare. ■ ' i ' ' I ....bat |)c-o-rnpărăţie norocul ista, de*naltă bucurie, ............ui pentru întîia dată îl ştiau că iaste pregătit ochiilor lor i
47
marele rigă porunci surorei să facă întîmpinare sută de războinici, care o slujeau sub ascultare, ■"■ ■' pe iţă şi pe mumă, ă paloşelor dalbă strălucire; i i obişnuit la curtea burgundă era din moşi-strămoşi dătinata primire.
.....................m l . i t '
r/llii ii, bogata Ute, cu falnic pas în mijlocul alaiului nainta, il i d e jupîncse cu drag din urmă pe doamnă nu slăbea, ula, ba chiar mai multe, toate în rochii bogate, învoalte, i 1 ' Imliilda domniţa aşijderi o urmau în alai celalte copile de casă toate.
ml iliu odăile doamnei, de-a rînd purceseră pe curînd; " l i d e aproape s-au grămădit vitejii, preajmă stînd. i ' i irile să-şi veselească, toţi aşteptători cu nerăbdare, ină frageda domniţă, ce le era lumină cu senină înfăţişare.
ii
i font izbucnit ivire precum apare roşeaţa în zori, ' dimineaţă ce-naintează în plutire suind pe tulburii nori; U c a z u l simţi că se alină inima de dor lung obidită, ..........înfăţişa, ca înaltă lumină, minunea de domniţă iubită.
de nestemate într-a veşmintelor alesătură; - i v e a , prospeţimea zăpezii şi frăgezimea florii de răsură; II f i î n d r ă g i t în suflet oricine, silit să recunoască pe dată a mai văzut, pe-ntreg pămîntul, altă frumseţe mai luminată Senină precum dalba lună, cînd între pîlpîitoare stele pluteşte, Blajină ca limpedea lumină, ce deasupra norilor în slavă daureştfl. într-astfel "• pii/.derii
îi era- strălucirea, întrecînd pe celelalte surate înmiit, încît în pieptul şoimanilor, acuma, focul sufletului neprididit s-a înteţii
.........raiul poruncă: „Poftiţi pe Sigfrid să vadă pe sora mea, ...................... a i iasă întîmpinare, mulţumire sufletele vor avea; .....in I m a r e fecioara, care de nici un altu nu s-a îndurat... l u l . i i i i , socot că de partea noastră viteaz paloş falnic vom fi cîştigat." 1
Deschizînd cale păşeau falnici cămăraşii cu agerii copii de casă, Ajutaţi de păloşarii vajnici, însetaţi şi ei să vadă pe crăiasă. Dornici să-i fie mai în preajmă, îmbulzeau lîngă gingaşa copilita. Dor drag şi-amară durere fiind astă vedere pentru Sigfrid, viteazul de viţa Necontenit sie zicîndu-şi: „Cum ar putea fi izbîndire cu putinţă, Să pot să îi cîştig iubire cîtă vreme îmi pare nesăbuită dorinţă? Totuşi, decît să-mi fie dat a te pierde, mai degrab-aş dori a muri." Gîndul ăsta îi stingea obrazul, şi apoi de îndată cu roşeaţa îl podidi. Iar cele ce simţea feciorul Siglindei i se oglindeau pe-nfăţişare, Ca şi zugrăvită pe pargamină o mîndră icoană fermecătoare, Dibăcită de meşteră mînă, într-ast' bucuros fiecine ar fi mărturisii. Că de cînd e lumea lume, viteaz mai mîndru nici s-a văzut, nici s-a pomenii, #
şi porniră spre locul unde aveau să-1 găsească, : , ,,| ( | in Ţeara-de-Jos aflîndu-1, într-ast' apucară să grăiască: .....nviinţează, luminate, să pofteşti la curtea crăiască-n primire .............. m ă , dumisale, domniţa, îţi va aduce urările făcîndu-ţi firitisire".
} | l l i II • l a i u l u i
di . i i i /.ire în suflet viteazul paloş adînc s-a fost luminat, ........nflorindu-i bucurare, neumbrită de alt gînd durerat Mu I e a . i v e a să vadă pe fiica doamnei Ute, fericit tresăltînd, II i i e u neprihănită duioşia virtuţii avînd să-1 întîmpine pre dînsul curînd. I u l II
,
Aprozii, străbătînd gloata curţii, Crimhildei cale deschideau Pe cînd seimenii supuşi, din lături, drum viu domniţei desfăceau; Tuturor le creaşte-n piept bucurie, cît să tot stai să priveşti La atîtea vlăstare de neam mare şi atîtea străluminate feţe domneşti. Acum cu întîietate grăi Gernot-craiul, din partea burgunzilor,grăi: „Viteazului ăstuia care ţi-a stat ţie inimos ajutor de cum veni, Urmează să-i dai cuvenita răsplată însuţi tu, Gunter, iubit frate! Martori fie vitejii de faţă că sfatul ce-ţi dau e numai pe bună dreptate." 48
domniţei să privească pre mîndrul făt-frumos în faţă, fost aprinşi sfielnici de dulce străvezie roşeaţă, mi i ..........1 1 a , frumoasă zise: „Făt-viteze Sigfrid, bine-ai venit!" .i d i n frageda, inimoasa urare, cugetul lui mai tare s-a şi oţelit.
...........i i i
lini i
ui
i i , . . ........\
u \ adînc din suflet, pîn'la pămînt s-a înclinat, inima toată să alăture mai aproape 1-a îndemnat. i . i i , viteazul şi frumoasa priviri de dragoste schimbară, ...... vîlvătăi de dor mistuitoare în scînteierile ochilor străluminară.
...............l i n u l u i • H, i
Iu i,i
mîngîietoare fu mîna ei dalbă dezmierdată, i , i i nimeni nu poate să dovedească vinovată socoată. m II mi-ar fi a 11 i n t e r e
crede că nu s-a fost aieve întîmplat, nu săvîrşea din atît
II pojarul
dorului din inimi ştiu că
mare păcat. Nici în cuptorul fierbinte de vară, necum în zilele lui florar, Nu i-a fost dat inimii fermecate într-al dulce fericirilor har Atîta nemărginită bucurare ca în clipa cînd a simţit vis plinit, în sfîrşit mîna lui cînd a izbutit să cuprindă mîna dragii precum şi-a doi i i
Pe cînd ea pornise spre bărăţie, de roiul jupîniţelor înconjurată, Se strînsese prostime îmbulzeală, uita la domniţă buluc de gloată; Că dornice priviri nenumărate rămaseră lung în urma ei rătăcite; îndelung ochirile vitejilor, setoşate, cu nesaţ o mai căutau neostenite ..........I Sigfrid nerăbdare, aştepta liturghia să fîrşească, ........ i n l i ă din nou prilejul de lumina ochilor ei să fericească, 1 i|diiinil c i icoana din suflet îi va purta îndurare în credinţă, ............i i i i d r e ţ e a ei peste poate dragă, precum era şi de cuvenită cuviinţă. 1
1
Aşa gîndeau în sine vitejii: „Hei, să se fi tîmplat mie ăst noroc, Să mă preumblu pe voie cu dînsa, precum se văzu aici pe loc, Şi să-mi fie dat în poala domniţei să-mi rezem capul, să mă lese, Ce drag mi-ar fi, n-ar sluji mai cu credinţă nici un alt oştean vrealtei crăiesc' Dar din orice ţeară sau împărăţie să fi venit oaspeţii care venit a u Cîţi în sală fost-au să fie, numai la mîndra pereche privit-au; Iar la despărţire domniţa să dea sărut lui făt-viteaz avu îngădui i c , Nicicînd pîn-atunci în cuprinsul vieţii nu-i fu dat lui o mai dulce simţire
lud dup/i aminul sfintei slujbe, crăiasa din sfîntul locaş păşi, 1 i ■ i ne! viteaz oştean falnic să o reîntîlnească îşi dori. i i i n i e n a copilă mulţumitu-i-a de alt' cu multă gingăşie, Iul " i n I i a a aflat cum a-ntrecut în luptă pe toţi protivnicii ca vitejie. 1
' II răsplătească-te, domn Sigfrid, adăugi copila frumoasă,
■
i
i
dreptăţire să ţi se poarte dragoste credincioasă n p i i i i e r e neclintită, cum toţi în jurul tău dovedit-au". I e n i r e domniţa Crimhilda încă mai fierbinte viteazul galeş privit-au. cal,
Că-n clipă craiul ţeării dane ridicatu-s-a a le ţine bună cuvîntare „încă multor viteji le mai sîngeră rană, începu cu înaltă urare, Nimeni nu poate tăgădui isprava cîtă mîna lui Sigfrid a plinit. Deie Domnul ceresc să nu se pornească vreodată peste ţeara dană cu chef de cucerit "
' ' H e Sigfrid voinicul: „Pre veci credinţă am să-ţi slujesc, ' "" < apatii de odihnă nu mai vreau frunţii să îngăduiesc. .......o încă vieţii mele nu te înduri dorul să plineşti, i I I i l i , mîndră crăiasă Crimhilda, cu dragostea ta să mă fericeşti". 1
După oraţie, praznicul luînd sfîrşire, poruncit-a slobodă cale Mult frumoasei domniţe Crimhilda, aşijderi alaiului măriei-sale. Atunci multe paloşe, în haine mîndre către altar i-au însoţit. Drept îi că făt-viteaz, cît ţinu slujba, de chipul domniţei se văzu despart, ¡1.
49
p i ' ' i zile de atunci trecură, dar de cum soarele se ivea, i n i lei falnice copile alături de făt-viteaz lumina, Hi " i i i i era îngăduire să se înfăţoşeze cu însoţitoarele ei, Iul n i astfel răsplătire viteazului, din neprihănit prinosul dragostei. '
1
■
|i
chicotiri de veselie, clinchetul săbiilor vitejeşti ......h a lui Cunter crăiie, zi de zi, prin naltele săli domneşti; p e t i c i . i i cămara curţii, larma revărsa huiet peste cetate, .............lirtewin şi Hagăn se vădiră săvîrşind droaie isprăvi minunate. ■ lnl.ee,
La orice fel de întreceri de luptă îi găseai gata să se măsoare; în adevăr paloşele viteze n-aveau odihnă nici stîmpăr în cutezam | Prielnic faţă de vitejii oaspeţi, vitejia lor au făcut cunoscut Pentru mare mîndria craiului Gunter, şi întru bună faimă întregului ţinui Cîţi delung zăcuseră-n lingoare cumetau acum să-nfrunte adierea, Cu oaspeţii craiului laolaltă măsurîndu-şi în desfătare puterea Fie adăpostinduse sub scuturi, fie împroşcînd o lancie vîjîită Sau cercînd altora să dea ajutoare, cu inimoasă rîvnă ce arăta nestăvilit/l, Iară cît dăinui măreaţa serbare craiul dărui tuturor ospătare, Dintre cele mai gustoase bucate grijind a fi destulare la fiecare; Priveghind singur cu străşnicie, neorînduială să nu se ivească, Cu drag făţiş îşi cerceta musafirii, să-i omenească, nimic să nu le lipsească,
încheiem o pace, de care au nevoie şoimanii necontenit, Căci paloşele tale dibace pe mulţi priateni dragi prea cumplit i a ciopîi'ţil I Acum, întrucît şi Ludegast-craiul rănile de lupte tămăduise, Putea purcede căpetenia saxonă, că din nou teafăr înzdrăvenise, Abia cîţiva din vechea oaste, în glia din încercata ţeară lăsară; Atuncea riga Gunter chemîndu-1 pe Sigfrid, ţinu sfat de taină într-o cămări Un Sigfrid riga: „Povaţă dă-mi la cumpăna din prejurare, .....................i zori au gătit să pornească oaspeţii noştri raită călare; .........I n im pc I OC , cer, şi mie şi crăiiei, să dregem pace negreşit; i i i paloş iscusit, răspunde-mi, au ce socoti că se cade de făcut mai nemerit? ilmtii c e îmi îmbie amîndoi domnişorii dacă le dau pace: n i d i . n i r cît să poarte cinci sute de samare într-acoace, ■ i l n i II netocmeală plecare, şi slobozire plătind." i ",lrid: „Preamărite, tare-ai greşit la asemenea tîrg a cădea priimind.
II I
. titra' despăgubire, ducă-se la casele lor craii nestingheriţi, cum că de-acum-nainte vor şti să umble mai feriţi; mi n mai cumeteze vreo price ţearilor noastre a mai căta, M num de dreaptă chezăşie, le-mbie, doamne, cu prietenie, mîna ta."
.........
Zicînd vitejilor anume: „Pînă gătaţi de-ncălecare pentru plecare, Primiţi prinos darurile mele, că mare îmi e dorinţa pentru figcarn, Şi purta-vă-voi veşnic mulţumită, dacă daniile mele nu dispreţuiţi Avînd io fierbinte dorinţă, ca părinte, între voi aste bucurii să le împărţit i Pe dată vitejii din ţeara dană avură răspuns la îndemînă: „înainte de încălecare şi plecare, îngăduie crăiieiîn tihnă să rămînft, îngăduie să 50
i ni
ni întocmai sfatul ista, adăugit-a riga, iar la plecare, in n e au fost protivnici înainte doresc să le fac ştiinţare III ' HC să-i tescuiesc de aur, cu avuţie stoarsă n-am ce face. ............... i i a şi că la ei au neamuri şi rude, care tînjesc să aibă grabnică pace."
şirag de scuturi, cu scumpe daruri încărcate; i i i i cîntărire chiar le-a împărţit priatenilor toate; ......... u t e . bani de aur răsplătiţi la tot oşteanul a dăruit, ...........u înţeleaptă iscusinţă Gernot lui Gunter mai-nainte ului; a u
i
altă
CVM-CÂLÂTORI • GVNTSR LA • O^TROA/ŢSARÂ- PeŢITOR
a povăţuit. toţi bun-rămasul, grăbind la vatră să napoieze, cu Crimhilda cucernic apucară să genunchieze. i ! . d e U t e -doamna mare aduseră straşnic la fel închinare; I m ! 11 II au făcut unor războinici, la plecare, atîtea urări curtenitoare. luară
i .................. l
e l ' a ţ .ă
AŞASGA- LSPRA\A
Din nou alte veşti să răspîndiră pe decindea Rinului în cele zile; Povestitu-s-a că hăt-departe s-ar fi |aflînd mult frumoase copile. Poftirea craiului Gunter din auzire stîrnitu-s-a una s-o peţească, Supuşii lui şi ostaşii lui încuviinţară foarte dorinţa în totul al îl de fireasca a io cămările de oaspeţi, îndată ce acei călări plecară, i i o amintire neuitată de primitoarea şi mărinimoasa ţeară. ........leparte riga şi sfetnicii cu grijă crăiască nu povărau, Uliii pînă la iatacul copilei Crimhilda cu voioşie în pîlc mi se urcau. .....iul lui şi viteaz Sigfrid găsi că sorocul plecării a venit, ' i pierduse nădejde a-şi mai vedea iar dorul îndeplinit. .........auzind cum că voinicul bate şi el gînd de pornire, 1 ' ituneca prin Giselher-mezinul a-i mai smulge prelungită zăbovire. Ril iţa: ..Mărite Sigfrid, încotro zoreşti să te porneşti călare? ........ mai bine rugămintea, rămîi aici la curtea primitoare. i " h n g ă Gunter-craiul şi lîngă vitejii şi vasalii lui de-aici, ........i la.ce a cunoaşte destule frumoase, bucuroase să cinstească voinici." ....... le a Sigfrid cel tare: „Descingeţi roibii noştri de-ndat'!
51
II
ini I I pornit pe plecare, dar iată că gîndul mi-am mutat. I I a r ă scutul la cămară. Dorisem să vîrtejesc la mine-n ţară, I m Giselher stăruinţe, gîndurile către loc de popas se îndrumară." i i al Rinului plai viteazul de dragu rugăminţii preteneşti, II i l i a împărăţie nu puteai mai inimoase primiri să găseşti, i o parte pe lume să se simtă mai bine nici că izbutea, .............u i u n d e anume, zi de zi, voinicul pe Crimhilda de acum o tot vedea.
|n nl.ru niilla-i frumseţe, statornici acest paloş mai departe; i l i c i ind nesimţite, nu-1 lăsa de desfătare a se desparte. . i i | i . i a, adesea, cu neliniştitor presimt a celei soarte, I I I I \ iteazul să-ajungă din a dragoste nemărginită la năprasnică moarte. Peste limanul mărilor se adeverise că o măiastră crăiasă domnea, O mîndră cu care nici o altă domniţă nu se putea asemăna. Era nemaipomenit frumoasă, dar nu puţin năprasnică în voinicie, întrecînd în cerbicie pe toţi vitejii, apărîndu-şi năstruşnic buna fericire.
Dar o dat', cînd crai Gunter a stat cu sfetnicii dumisale la sfat, îndelungat făcînd cercetare ce nevastă ar fi lui vrednică de luat, Adică pe cam cine să aleagă, cu cine mai vîrtos să se însoţească, Care pentru placul lui să îi fie, dar şi cu tronul ţeării să se potrivească, Craiul Rinului iată că zise: „Apuca-voi să drumeţesc peste mare, Pîn'la mîndra Brunhilda cuteza-voi, întîmple-se orice tîmplarc; Că de drag estui dor năvalnic de mine nici de viaţă că-mi pasă, Dacă nu izbutesc să cuceresc precum e în voia-mi, a faimoasă măiastră crăiasă."
II
1
Ci Sigfrid răspunse înţelepţeşte: „N-aş povăţui într-ast' pe nime, Că mîndra domniţă e prea vestită pentru nealinată a ei cruzime; Iară încumetîndu-i peţire, la fel cu ceilalţi viteji ai s-o păţeşti. Mai bine părăseşte neînceput drumul ăsta, să răzgîndeşti pînă te mai călătoreşti!" 11 desfidare riga Gunter: „încă nu se născu făptură muierească Itn de vajnică şi dîrză, cît să poată mie să se-mpotrivească, 1 || i are niăsurînd în luptă, să nu fie dintr-nceput pierdută!" i taci, îi răspunse Sigfridviteazul. Puterea ei îţi e în de tot 1
neştiută. împroşca bolovani hăt-departe, săltînd în urmărirea lor căprioară, Dar cine încumeta s-o dorească, neapărat trebuia să şi moară: în trei încercări de-a rîndul de nu izbutea la rămăşag s-o întreacă, Se ştia dinainte că învins fiind, peţitorul sub securea gîdei grumazul îşi pleacă. Şi osîndirea asta nu doar o dată măiastră crăiasă a săvîrşit-o; Verice falnic oştean peţind-o, ruşinea pierzaniei a păţit-o, Cînd dorul stîrnitu-s-a să tindă după nemilostiva frumseaţă; O seamă de îndrăzneţe paloşe pierdură scîrbavnic bunătate de tinereţe şi viaţă. 52
împătrită să-ţi fie văjnicia, încă n-ar putea s-o domolească, Uita mînioasă vîlvoare e în stare în vrerea ei să clocotească! 1 Hiit.ru prea dreaptă sfătuire, te povăţui să nu-ajungi păgubaş, I II li alt suferi-vei amarnic, că zadarnic ajunge-vei pradă morţii să te laşi." ar fi de tare tartora crăiasă nu-mi pasă, nici vreu să gîndesc! i luiple-se orice, spre ţeara Brunhildei trage-voi să mă călătoresc; 1 li dragul acestei înalte frumoase îmi cade să încumet cucerirea, I poate că Domnul din cer miruieşte, cu ea, la Rin, să-mi pot trage însoţirea." 1
H
1
i I
moi Hagăn dete părere, la rînd apucînd să vorbească, n lăţosul: La drumu ăsta roagă-1 pe Sigfrid să te-nsoţească. ' primejdii de folosire fiindu-ţi a ţine seamă ăst biet sfat, l i I el o cunoaşte îndeobşte mai bine, şi veşti de crezare întru totul ţi-a dat."
craiul întrebat-a: „Viteze Sigfrid, vrei să îmi stai în ajutor • n i. eîştig frumoasa măiastră? îmi împlineşti ăst dor rugător? i i mă să pot spre mare cinste să-ajung să o capăt de soaţă pre ea, i n ' II , dintru asemenea ispravă, cu viaţa şi cinstea îndatorat îţi voi rămînea." i i i
ni, fecior lui Jigmond-craiul, într-ast 1-a credinţat să fie: i i I făfţădui deplin-ajutorare, dacă învoieşti şi tu a mea căsătorie; l'n d o i i t u -mi-am cu mîndra Crimhilda la rîndul meu să mă însor, imî\ nindu-mi nici o altă răsplătire, dăruindu-ţi neprecupeţitul meu ajutor". ■
ii
53
1
Itltecul Nibelungilor
65
„Prin euvînt sfînt, jurui Gunter, mă leg s-o primeşti în mîna ta, Dacă frumoasa Brunhilda în ţeara noast' să vie se va dupleca; Vrere îmi e pe-a mea soră să ţi-o dărui atunci ţie, Sigfrid, soţie, Ca să hălăduiţi, pe veci, laolaltă, trai fericit alcătuit din necurmată bucurie". îndată prin aste cuvinte vitejii schimbară între ci jurămînt; Legămîntul ce luară multă grijă le dete şi multă trudă pe euvînt. înainte de a izbuti crăiasă preste moşia Rinului să domnească, Că pentru izbîndire, viteji cutezătorii multe silinţi avură să primejduiască. Auzitu-s-a auzit adese de pitici fioroşi, care deseîntat vrăjesc, Au bîrlog pitit în văgăuni de cremeni, iar în lume obişnuiesc Să poarte cuşme ce la făţişare comanace ţuguiate-arată, Dar cînd trag căciula capătă neînvinsă vlagă, ajungînd nevăzuţi de îndată. ISTu-i crestează nici împunge fierul; cît poartă cuşma, îs nevăzuţi, în schimb ei văd, aud, prin vicleşugul cuşmei duşmanii sînt abătuţi, Puterile lor sporesc mereu cît poartă pe creştet podoaba vrăjită Iar ca dovadă de năzdrăvana lor putere, întărită vorba din bătrîni a fost adeverită. Acum pe asemene cuşmă fermecată şi făt-viteaz Sigfrid se bizuia. Cu multă osîrdie fusese cîştigată; ajungînd pradă, ce-1 întărea, De cînd pe Albericpitic în grea luptă 1-a fost voiniceşte biruit; Cu ăst fermecat ajutor vitejii noştri încălecînd au pornit la drumul plănuit.
doisprece, laolalt' punînd văjnicia lor, Precum cu mult şiretlic d i b a c i isteţul, asupra măiastrei crăiese ieşind biruitor. l ' . r a d t i t e , prea vestita cuşmă e r a din fuior de negură ţesută; < ii icine o
trăgea pe sprinceană, ajungea făptură nevăzută, T u l i n d să facă orice în voie, făr-a f i în de loc de nimenea zărit. I n li astfel izbuti a veni de hac Brunhildei, d a r şi cumplită năpastă 1-a urgisit. \ < n spune - m i , paloş Sigfrid, pîna la cale lungă să pornim,
ni
vom
străbate spumată maro, întru ca dorinţa să ne deplinim? i luăm cătime războinici ca oaste, în ţeara Brunhildei cu noi? i ■ r o i de mii de ostaşi ne putem strînge, din început pornind de război!" Ulă precum că oricîtă ar fi oştirea, lămuri Sigfrid de îndată, Din lire crăiasa din Ostrov-ţeară e în atîta de crunt verşunată, i li-ar răpune, de bună seamă, pe gloate dacă ai pune temei; •ea, viteze paloş, alt socot meşteşugul prin care s-o scoţi la capăt cu dumneaei. numai noi de noi, vitejeşte călătorind valea Rinului în jos, ia li-i arăt, alcgînclu-i pe cei ce pot să ne fio de folos; a noi încă doi să mai vină, ş i careva alt' să nu ne însoţească, poi ii vom cuceri de bună seamă, orice alt' ar cerca să ni să i
împotrivească. "■liste, din ceată fi-voi unul, iară celălalt tu cată a fi; '".in Hagăn cade al treilea, încă spre folos ne va însoţi; ■ ii patrulea vom avea pe Dankwart, bărbat destoinic, isteţ, m i e de alţi oşteni în luptă nu ar avea nicicînd cît el unul
Iar atunci cînd Sigfrid cel tare purta vestita cuşmă năzdrăvană, Dobîndea în sine atîta putere, stăpînind atîta tărie oţelită avană, Cît n-ar fi ajuns să aibă 66
i n
preţ."
67
i1
tare vreau să ştiu, zise craiul, pînă vom găti de plecare, < primeniri acolo se cuvine a ieşi Brunhildei la-ntîmpinare? .........ie straie va fi de cuviinţă acolo să mă făţişez îmbrăcat? ". Sijţfrid, şi în astă privinţă, osteneşte şi dăruieşte îndat'
ei frăţior.
II
sfat încercat 1" „Eu ştiu că-n meleagul Brunhildei, vitejii totdeauna purtară Cele mai bune şi frumoase hlamide din cîte pretutindeni se aflară; Că-n faţa femeilor se cuvine să păunăm cît mai falnice veşminte, Spre a nu păţi cumva ruşine, în ce se va mai spune lumea de noi de azi înainte." Atuncea straşnicul paloş zise: „însumi ruga-voi pe drag' maică-mea, Ca de îndat' frumoaselor jupîniţe poruncă a ne ţese straie să dea, Cît s-avem prisosinţă la nevoie găteli şi schimburi trebuitoare, Cînd va fi să descindem pe tărîmul măiastrei, luminatei, vestitei crăiţe-fecioare". Atuncea Tronje Hagăn, la rîndu-i dete cu tîlc să facă arătare: „Dacă vei pune doamnei-mume mare mărinimia ei la încercare Vesteşte-i voia dumitale, arătîndu-i ce lipseşte şi ce-ţi doreşti, Căci doar ea va fi prea bucuroasă să capeţi toate-n rînduială cum doreşti". Atuncea trimiţînd soră-si vestire precum că grabnic ţine să o vază, Dimpreună cu paloş Sigfrid, pînă ce încă solul nu se făţişează, Frumoasa era gătită gata într-o rochie scînteietoare, învoaltată, Că întîlnirea acestor doi domni de frunte nu o mîhnea cît de puţin pre fată. Faţă era şi alaiul de jupîniţe, împodobite şi ele după bun obicei, Iar cînd amîndoi principii intrară sus în iatacurile dumneaei, Din jilţ ridicatu-s-a domniţa, pornind în tîmpinarea lor curtenitor, Să aducă viteazului străin cuvenita închinare, precum şi iubitului 66
„Fii bun-venit, dragul meu frate, dimpreună cu cel ce te-a însoţit, Zise copila... Aş vrea să aflu cu ce gînd la curte aţi năzuit. Doresc cît mai degrab' să am ştire în ce vă pot sta într-ajutor, Aşa încît să îndeplinesc nestînjenită dorinţa vitejilor în cît mai de zor." Aluneca crai Gunter arată: „Domniţă luminată, îndată vei oblici, < » i icît de mare ne-ar fi vitejia, din ce temei avem a ne porni 1 Hei noi va să purcedem cale lungă pînă la ţinut foarte depărtat iun avea dintîi lipsă, pentru drumul ăsta, de bună înţolite neapărat". ..la. loc aici, drag frăţioare, zis-a copila, iară pe cît odihneşti, i,nunţeşte-mi acele cerinţe de care cu rîvnă te doreşti, i vreme ce apuci drumeţia, care spre depărtare te cheamă". Intr astfel zicînd, domniţa dete mîna cu amîndoi aceşti voinici de seamă. codire îmbiindu-i să şează pe perinile-n care înainte stase, 1 " deţimă, erau lăicerele bune, ţesute-n fir de aur, şi mătase, i pun de îndemînată alesătură, ce fel de chipuri arăta închipuit. I i l i ml,, alături de jupîniţele curţii, vitejii răgaz de odihnă şi-au i
h
i
găsit. simţit-au să preschimbe ochiri prietenoase, zîmbitoare, ' H e i doririle mijiră din amîndouă părţile cu îndestulare, ' ' i i id purta-n inimă dorul, ce pe întreaga viaţă şi-a dorit, ! i ' l e niîndra aleasă cu care după îndelungă rîvnă avea pînă la urmă a fi însoţit.
Iiiilriiin
lllfn i grăit-a falnicul rigă: „Scumpă, mult preaiubită surioară, ■ ■ " de-a ta ajutorare nici că am nădăjdui vreo izbîndă uşoară. ■ n i in ţara crăiesei 67
Brunhilda să cercăm puţinul nostru noroc, " lU arătoase, de bună seamă că nu
un
vom avea ţoale strălucit izbîndim de loc."
■" ■• la riadul ei domniţa: „Tu, frate drag şi foarte iubit, i ' i ' i m e a , , ştii mai dinainte, avea-vei tot ajutorul dorit, litru deplina izbutire, gatas orice ostenire să făptuiesc, ' ' | i a v e a din partea cuiva stînjenire, deajuns ar fi ca mult să mîhnesc. Iară voi, ca vitejii destoinici, nici trebuie a-mi face rugăminte, Ci porunciţimi cu amănuntul, ce straie gîndiţi şi ce veşminte, Că oricare v-ar fi dorinţa, sînt gata îmbelşugat s-o împlinesc." într-ast' le-a fost răspuns inimoasă, cunsufleţire, mîndra copilă, os domnesc. 1
„Dorimu-ne, drag surioară, îmbrăcăminte de a mai falnic dalbă, Pe care să pregăteşti anume, cu însăşi mînuşiţa ta gingaşe, albă; Deci porunceşte fetelor de casă veşminte cît mai bogate a scoate Că de la drumul ce ne puserăm în minte, de-acum înainte nimeni nu ne abate." A zice începu atunci fecioara: „Ci ascultaţi ce vouă chibzuiesc: Cum am destulă mătase toarsă da-voi poruncă robilor ce robotesc Să ducă într-un scut movilă, grămezi de nestemate luminoase, Pe care întru falnica voastră împodobire pe noile veşminte le vom coase". Dar dete să întrebe cu grijă crăiasa: „Au care sîiit acei ortaci Cu care liotărît-ai să mergi în peţire, pe cîţi urmează să îmbraci?" „în totul sîntem numai patru, din care doi veclii, credincioşii mei, Dankwart şi Hagăn; la curtea mîndroi fete am pus de gînd a merge doar cu ei. 66
Deci ia tu seama, dragă soră, la cele ce spusei dînd ascultare: Ţine de seamă, pînă-n ziua a patra, să avem din toate fieştecare. Trei schimburi mîndre de găteală, din bună pănură, cusută bine, Ca după ce lăsăm curtea burgundă, să nu cumva să fim ajunşi de o ruşine." Făgădui Cei să lăture lipsa, drept care domnitorii grija uşurară. Atuncea, fără preget, Crimhilda chemat-a în domneasca ei cămară Treizeci de jupîniţe tot pe alese, harnice, sîrguitoare şi pricepute, Cu care să încăpute şi să rostuiască plinirea celor ce doriră cît mai iute. jttu-le-a sarică de cea arăbească, albă cum e neaua dîntîi la noi; JHnase zamancar verde, fraged ca frunza în întîia coasă la trifoi; nsiitu-l-au cu roiuri de nestemate din care licurici să înflorească, eprididind, mîndra Crimhilda, însăşi, cu mîna ei la fiecare să răscroiască. i iiptuşi eu pieliţa străvezie a unor peşti ce anevoie s-au aflat \ maţi din mări necunoscute, încît o lume întreagă s-a minunat. \|mi Ie întreţăsu cu aur, şi le însăila şirag de pietre preţioase, \ a că mult ar fi la povestire pe îndelete de fala astor mîndre haine pîlpîioase.
folosit fruntea mătăsei din Maroco şi din a Libiei împărăţie; Nioicînd funduliră bizadele purtînd caftane mai bogate-n măreţie; Prin toată osebita grijă cîtă Crimhilda-n rîvnă o vedera, \ I I tos ţinea să le dovedească în ce dragi îi erau cei pentru care găteală pregătea. A u
i do vreme ce ei numai haine scumpe la călătorie şi-au fost dorit, i r piclcele de hermină albă, cu sfîrcşoare negre, nu s-a zgîrcit; luînd, măre, voinicii să aibă făţişări pe cît cu putinţă mai măreţe i n u l fivor poftiţi colo la curte, părtaşi la praznice, să facă faţă
67
la ospeţe. incultă, mult iubite frate, so apucă a zice tînăra crăiasă, i i tnţelepţeşte ar fi fost aice de te-ndurai a rămîne acasă, i a f i căutat în pe-aproape, mîndra de stirpă tot domnească, i m i l nă nu purtăm griji de ponoase, ce viaţa ar ameninţa să îţi primejduiască." i pasămite, presimţeau cu toţii neîndurata soartă de nefericire, I ' i i l au slobod drum la lacrimi, şiroaiele să curgă în neştire, Im i i pieptarele de aur, de-atîta plîns muiate, jilăviră, i ir /l h o p i i , lunecînd şiroaie, pînă în iarba pajiştei mi se rostogoliră. Zise crăiasa: „Sigfrid-doamne, în grija ta frate-meu fie ocrotit, în a mărinimiei tale văjnicie mă bizui, nădăjduindu-1 izbăvit, Cruţat de pînditoarele primejdii, cît va hălădui la Brunhilda", Viteazul a jurat să-1 ocrotească, dînd mîna şi încredinţînd pe Crimhilda. '
Făgăduind voinicul războinic: „Cît inima în piept au să bată, De astă grijă să ştii bine, domniţă, că fi-vei pururea cruţată. Ci am să ţi-1 aduc la Rin teafăr, întocmai precum arată la pornire; O jur pe viaţă!" La adeverire, copila i-a înnoit încrezătoare mulţumire. Acuma scuturile de-aur roşu au fost pînă jos la ţărm cărate, Luntrind caii şi mîndrele veşminte, cu grijă cît nici că se poate, Prielnică arătîndu-li-se vremea la drum pe valuri să pornească, Drept care mîndrele frumoase şi porniră pe întrecute cu of să miorcăiască.
unda Rinului devale să coboare. Atuncea întrebat-a craiul Gunter: „Cîrmaciul nostru cine fi-va oare?" S-a îndemnat îndată Sigfrid: „Eu cîrma ştiu să mînuiesc; Cît peste valuri să dau îndrumare, de altă parte îmi închipuiesc Că voi ştiţi bine că plutitul îmi e de-ajuns meşteşug cunoscut", într-ast', pe drum fără pulberi, trecură voioşi depărtîndu-se de al burgunzilor ţinut. De cum le-a fost vorbit, de-ndată Sigfrid o vîslă lungă apucat-a, Cu braţ vînjos, în lopătare, corăbioara de stînca malului depărtat-a; Gunter, cutezătorul, luîndu-1 pildă, pornitu-s-a s-ajute la vîslit, încît vitejii mîndri, întrecîndu-se grabnic, acel meleag în urmă-au părăsit. Duceau eu ei merinde îmbelşugate, precum şi vinuri din prisos, Bel mai gustos nectar care vreodată podgoriile Rinului au scos. De roibi grijiră sîrguit rîndaşii, în fundul corăbioarei grăjdăniţi, plutirea fiindu-le întratîta de lină, încît n-ajunseră nici de cît primejduiţi. Pornindu-se în cerbicie vîntul, vîntrelele catargei s-au umflat; Sl.răbătutau iute douăzeci de leghe, pînă ce încă nu s-a înnoptat. Prielnică boare ajuta dorinţa, împîngîndu-i corabia către mare, Dar în urmare sîrguinţa era menită să aducă multor mîndre mare-ndurerare. tnsă într-a dosprecea dimineaţă, precît s-a fost pe urmă auzit, Departe, pînă foarte departe, vînt harnic împingînd i-a pornit Pînă la Isenstein, cetatea pietrei, în al Brunhildei falnic ţinut. Numai lui Sigfrid cel viteaz, acolo, i-a fost pesemne colţul stîncii cunoscut.
Şi de îndată în pervazul ferestrei cîrdul de copile s-a ivit, Boare de vînt adietoare, umflînd pînza corăbiei, s-a arcuit, Fărtaţi de arme începură pe 66
67
Şi
ajuns de a privit.
f
Mai zise Sigfrid: „Isprava nu silesc numai în folosu-ţi doară, Cît pentru al domniţei prea gingaşe, ce-ţi este scumpă surioară, Că ea din suflet îmi e suflet, mai mult chiar, trup din trupul meu, Iar ca s-o capăt soaţă mă fac volnic să nu mă dau în lături de la nici un greu."
de cum ce crai Gunter văzu grămada ceea de naltă cetate Cu foişoare, metereze, parapete, cum alta să mai fie nici că poate, Pe Sigfrid-viteaz de îndată în uimire nu puţină întrebatu-l-a A
■-ŞAPTEA- ISPRAVA
i;.e puns într-astfel dete Sigfrid: „Ce ştiu, şi încă ştiu prea bine, i i a cetatea, cu tot înconjurul, de stăpînirea Brunhildei se ţine; I n i i u c î t Isenstein, cetatea pietrei, precum curînd o să adeveriţi, i ! i uibul unui cîrd de tare mîndre copilite, pe care astăzi chiar o să le întîîniţL Ci ascultaţi, viteji, acum sfatul, grijind a păstra vorbe măsurate, încît, deopotrivă în purtare, a voastră bună-cuviinţă să arate Cînd faţă cu crăiasa lor Brunhilda îngăduit va fi a ne înfăţişa; Căci lîngă preavestita lor măiastră urmează toţi straşnică băgare de seamă a avea De cum ajungem primiţi de crăiasă, să fim la o vorbă învoiţi, Ci voi, vitejilor, spusele mele întru acelaşi chip să întăriţi. Dînd arătare că Cunter e stăpînul, iar eu abia sluga-i de credinţă, Numai ţinînd astă înţelegere neştirbită, veţi ajuta să izbîndească arzătoarea-i dorinţă."
Cu toţi la cele zise se învoiră, şi întocmai de învoială s-au ţinut, Din hotărîre chiar că nici unul cu vreo uşurătate nu s-a abătut, Vorbind aidoma cum le fu învăţul, prielnic au dibăcit neclintit, De îndată ce acolo Guntercraiul, la a mîndră Brunhilda a fost 66
CVM DOBÎNDI- GVNTSR PS-BRVNHILDA 67
............«printena catargă volburile mării vrednic despica Ul '1' '«' de palatu-cetate din Ostrov-ţeară se apropia. " '■laiul din geamlîcuri copilă stînd lîngă copilă, ' i pim.Vi "nu era nici una între ele de care săîifie lehamite, silă.
60
Atunci întrebatu-l-a pe Sigfrid, întrucît fărtat apropiat el îi era: „Au ce e cu aceste copile, ce din pridvoare către valuri privea, Că oricare le-ar fi lor stăpînul peste cîrdul de fragedă tinereţe, Priveliştea, pot spune cu adeverire, de fol nu arăta lipsită de mîndreţe". Sigfrid-viteaz îndemnul dete: „Cu coada ochiului să umăreşti, Răspunzîndu-mi din ele la care mai mult să hotărăşti doreşti, Dacă ar fi să ai prilejul să ţi se dea drept a face alegere". La care ager craiul Gunter răspunse, după lung chibzuită reculegere: „Uite-acolo, în fereastră, mîndreţe se-arata ce privirea desfată, O fată chipeşă ce pare să fie în străvezie ninsoare veşmîntată. O sorb cu ochii, minunînd singur de trupu-i în semeaţă fălnicie; Dacă mi-ar fi îngăduit, din tot cîrdul aleasă numai pe dînsa aş lua-o soţie." „Straşnic nemerişi din ochire, văzul în adevăr nu te-a amăgit; Că e însăşi domniţa Brunhilda, copila la care într-atît ai rîvnit, Şi către care cu inimă, suflet şi gînd te simţi tu îndemnat." De fiece mişcare a domniţei se-nflăcăra mai cu dogoare crai Gunter, fermecat. Atunci porunci crăiasa ălor fete ce buluceau la ferestre grămadă Cum că să intre înăuntru, că nu se cade-n pervaz ciucur să şadă, Nici să mai privească furiş la străinii către care lacome holbau. Ce of aveau acele jupîniţe, nu încape îndoială că pînă şi nerozii 61
pricepeau. Ele se podobiră îndegrabă, întrecîndu-se în zorul gătelei firesc, Cum obişnuiesc copilele noastre, cînd pentru musafiri se sclivisesc. Apoi se pitiră ruşinoase în dreptul îngustelor firide zăbrelite, De unde la călăreţi puteau trage cu ochiul, fără să mai fie de acum zărite.
01
fost-au numai patru voinicii, cîţi falnic la ţărm au fost stat; >i| ' l 'rid, viteazul cel de frunte, roibul buiestraş pe mal a urcat. Din Terestre, jupîniţele mîndre nu se saturau privind cu osîrdie, In vreme ce inima craiului Gunter creştea pofală cît să nu încapă de trufie.
Pro cînd Sigfrid strunea armăsarul rotat, încordat, înfocat, i ung în trup, mlădiat la coapse, subţire-n gleznă, stufos comat, \ | n l î n d smerit pe crai Gunter, pînă ce în şa a izbutit de 1-a suit. ' ' l i id astfel slujitu-l-a cu credinţă, deşi apoi craiul nu şi-a mai amintit. Te URMĂ trase la uscat pe prunduri micuţa corăbioară de îndată; Uita d e slugarnic şi destoinic nu s-a supus alt argat niciodată, In■ It BĂ ţină cu îngenunchiere scara stăpînului la-ncălecare, i II HI şi-a plinit slujba viteazul, cît îl pîndeau jupîniţele din pridvoare. i i MI coi oaspeţi depotrivă în albe postavuri de dimie îmbrăcaţi, " i lor în valtrapuri zăpedite păreau în troian de omăt turnaţi, i "i u n u l şi unul, 1
77
aleşi de o seamă, şi totuşi care mai de care, la umăr scînteiau falnic paveze
• > r MI
al înga fiecărui oştean strălucitoare.
I m i e erau bătute-n pietre scumpe, şeile pîlpîiau stele ferecate, i l ufiiM inainta în tropot alaiul printr-a Brunhildei mîndră cetate. I I i Iţientre atîrnau zurgălăi de aur, din d-ei de lin, lin clincheteau, 1 i inehezînd înspumaţi buiestraşii, către curţi scăpărînd piatra urcau. I
i l l | i le luceau de nou şlefuite, aşijderi paloşele totodată, i meii. ajungea în atingeri zornăitorii pinteni să bată; I i ■ M i i a u paloşe straşnice la coapsă voinicii cu trup oţelit. 1 l i l l i l a c a r e iscodea spre dînşii, de-a dreptul puterea din ochi le-a cîntărit. 1
Călărea cu ei alăture Dankwart, dimpreună cu Hagăn, fratele lui; Se aude că erau în veşminte negre cum e lucioasă pana corbului; Pe umărul stîng ale lor scuturi se legănau nou-nouţe, scînteioase, Lungi, late tare, bine ferecate, cu prinzăturile închingate în curele vînjoase. O droaie de nestemate indiene roura pe hainele lor îmbobocire, Revărsînd ţîşnire de flăcări, spuzeală de pîlpîitoare strălucire. Lăsatu-au fără de pază catarga, la ţărm acolo unde-au ancorat, Căci pornitu-s-au vitejii fără preget, în sus, către cetate de au aburcat. Şi cu optzeci şase de turnuri văzură că easte cetatea întărită, Avînd trei cule prea nalte, başca o tindă de metereze boltită, Ca o pajişte primăvăratecă străvezie, clădită în marmură verzuie; Domniţa crăiasă şi alaiul curţii sălăşluia într-acel colţ înalt de cetăţuie.
62
Porţile cetăţii erau larg deschise, îmbiindu-se acum primitoare. Curtenii Brunhildei alergaseră înainte, însufleţită preîntîmpinare, Primind oaspeţii bună urare din partea măiastrei crăiese stăpînă, Ducîndu-le caii povodnic de căpăstru, şi uşurîndu-i de purtatul scuturilor din mînă. Atuncea zise cămăraşul: „încredinţaţi-ne paloşele ce purtaţi, Scoateţi pieptarele de oţele, de vreme ce la curte vă făţişaţi". Dar Hagăn din Tronje răspunse: „Armele vom păstra cu temei". Atunci Sigfrid făcutu-le a arătare, despre cum era al curţii statorit obicei. „în cetare, e păzită dătinare, a ş a cum vă încredinţez în parte, A nu fi îngăduit musafirului ce vine cumva cu sine armă să poarte. Deci înmînaţile copiilor de casă, ei vor pune oţelele la păstrători." Aflînd cuviinţa, argaţii craiului Hagăn se siliră să fie smeriţi ascultători. l i i u-s-a noilor oaspeţi de îndată băutură şi răgaz să odihnească. Din toate colţurile începură, în juru-le, vitejii ageri să roiască. l D (ireptîndu-se spre curte vecinii, în falnice veşminte domneşti, i lui mai cu seamă pe voinicii noştri era acum mai mare drag să-i tot priveşti. ndată ce crăiasa Brunhilda fost-a fost anume înştiinţată i 1 ioi irea unor cavaleri de seamă din necunoscută ţeară depărtată, pe o sprintenă corăbioară, peste noianul mărilor au răzbătut, 1 li mniţa frumoasă, cu bunătate oblăduitoare, pe fieştecare întreba dintru început: • . i îmi spuneţi, poruncit-a către curteni înalta copilită, ■ i i unoscuţi şoimani de unde-s oare? Iar obîrşia lor, din ce viţă? i i II i n se face pînă la curţile mele că ajuns-au de călătorit-au? l I c dragul cărcr gînduri, cu ce rîvnăstrăbătîndmarea pînă într-aice plutit-au ?" 77
M i i i i ( « i a n îi răspunse: „Măriei-tale vom arăta îndată ce ştim, \ i m e n e a străini niciodată nu ne-a fost dat nouă să mai privim. Mai n i ! r e ei unul, de bună seamă, e viteaz Sigfrid după-nfăţişare; i n i a sfătuiesc să-i faceţi deoseb' primire, cu cinstire cît se poate mai mare.
i
e că şi al doilea din ceată tot pe atît de falnic arată; | ) w I I a v e a şi puterea crăiască, ar fi de bună seamă rigă îndată. i ........I volnic, după cîte dovedeşte, întinsă-mpărăţie să cîrmuiască, l ' n l i u l a : e peste ceilalţi, îndeobşte, făptura lui răsărită ţine să se osebească. i
•» cel de al treilea mai aspru pare a fi la cugetare, I u l puternică domniţă, şi el se făţişează viteaz mare. ...............u n a I n i , fulger încruntă şi scăpărătoare ochire repede, ..........a i s e dovedeşte firea, dintru carele spornic la fapte se '
nlie m l aci
lainic,
prevede. însă din împătrita lor voinicie, acela, mezinu în tinereţe, Parcă pe toţi îndeobşte întrece cu agera lui fragedă frumseţe. Atît de feciorelnic arată, şi atîta de fraged e totuşi la obraz, încît temem toţi ca un cumva vreodată să i se căşune vreun deochiat necaz. Oricît se arată ea gingaşe fire la-nfăţişare cît şi la simţire, Multor jupîniţe ar pricinui grea mîhnire, cu nesăbuită dezamăgire, Multor grele lacrimi ar smulge de va ajunge în vreun chip mîniat, în orişice virtute sufletească fiind, pasămite, un aprig paloş încercat."
pre mine, atunci atîta pot să vă spui: Vai şi amar va fi de a lui viaţă, în de mine însumi altă teamă nici că avui!" Chiar prea curînd mîndra Brunhilda cămaşă de fier a veşmîntat, Iar o sută de copile tot atuncea fost-au în preajma ei că au stat. Ba, care mai de care se iviră straje, în mantii bogat împodobite, Că multe jupîniţe mai cu osîrdie ca să privească pe oaspeţi îmi erau grăbite. Mergeau cu ele alături în gloată şi crunţi războinicii Islandei; Era paza celor cinci sute, scutelnici de pomină în simbria Brunhildei, Avîntînd cu repezire săbii albe, spre nou-veniţii înaintară. Se cam îngrijorară oaspeţii văzîndu-i; din dată din jilţuri se ridicată cu poară.
* Dar dacă crăiasa pre Sigfrid în mijlocul alaiului a fost zărit, Pe loc apropiatu-s-a curtenitoare, cu oaspele mărinimoasă a vorbit, Zicîndu-i: „Binevenit fii, Sigfrid, ca oaspe pe moşia mea, Oare ce gînd ascuns aici te-aduse, şi cam ce falnic îndemn rîvneşto vrerea ta?" îngăduie dintîi, domniţă Brunhilda, pentru urare să mulţumesc, II m i se cuvine mie tîmpinare, ci domnitorului pe care-1 însoţesc. i i a vaier stîndu-mi-nainte, îi e să aibă parte de stăpîn în toate, I tnd ol faţă de mine, Sigfrid, dreptul poruncitor statorit prin întîietate.
Intrucît el la Rin e rigă, alt' ce-aş adăuga la cîte ce-ţi spui, i
H că aici, la tine venirăm, numai din imboldul şi de dragul lui, 1 > \ MII .I el să te peţească pre tine, eu argăţeşte nu-i ies dincuvînt, UpUflă lă/.gîndeşte-ţi din vreme hotărîrea, căci voile lui
nezdruncinate îmi sînt.
Zis-a atuncea răspicat crăiţa: „îndaf aduceţi-mi haina de zale, Dacă Sigfrid cel tare e viteazul carele mi se potriveşte în cale, Venind să mă peţească
63
77
Illinelo stăpînului meu e Gunter, rigă puternic şi bogat se ţine, MlH dorinţă mai mare nu are decît a te cere în cununie pre tine. In Ir all,', pînă la curtea voastră, cu drum nu mă călătoream, ...............a ş l i lui sub ascultare, trudirea pînă într-acoace de bună seamă scuteam."
....... la rîndul său, Tronje Hagăn într-astfel a grăit chibzuit: li I U v a l i să fie pedeapsa, osînda ce avem de împărtăşit nil primi fără cîrtire dacă stăpînul nost' Gunter porunceşte, i i fiind nmipră-ne cu deplină vrere, cînd se cutează mîndră 1
ibovnică de peţeşte". * îrlind peste zări pietroiul, împroşcătura în salt s-ajungă, pe i n m ă să nemerească halcaua, pe care dibaci s-o străpungă; In îulrecere cu mine pierde unul din rămăşaguri, să ştiţi, ........Iută cu cinstea şi viaţa, zise fecioara. Deci va să vă
IU rft piinse: „Dacă el îţi e domnul, iar tu abia scutelnicul lui, i i încumete a se întrece la primejduirea statorită peţitului? ........i a i dacă izbîndă cîştigă, atunci soaţă în totul îi voi fi, ii de ajung a-1 rămîne, cu voi dimpreună şi el din aceeaşi price
Ii i
mai răzgîndiţi."
va pieri."
64
77
■i Nlbtliitlgll ur
65
81
Sigfrid cel ager atunci pe rigă trăgîndu-1 deoparte 1-a îndemnat, Povăţuindu-1 să vorbească crăiesei precum dintîi i-a fost arătat, întocmai în ce îi fusese dorinţa, că temei de teamă nici că temea,. Zisu-i-a: „Apărat vei fi întru totul, bizuie tu numai pe bună viclenia mea". La care crai Gunter dă mai departe: „Mărită, prea slăvită crăiasă, La verice încercare mă vei pune, de nici o primejdie nu-mi pasă Că pentru mîndra frumseţe, la cumetare cît de grea m-aş ţine, Şi decît a nu ajunge să te iau pe tine, piară mai bine a viaţă din mine". De îndat' ce a frumoasă crăiasă a fost auzit plăcuta vorbire, Poruncit-a jocul de întreceri să şi înceapă fără pic de zăbovire, Cerînd năpristan să i se aducă veşmintele care la luptă obişnuia: O za aurită cu solzi de oţele, şi un scut bulbucat care straşnice gurguie avea. îmbrăcatu-s-a domniţa deasupra cu pieptar de luptă din mătasă, Mătasă atîţa de deasă, încît ascuţişul fierului la pătruns nu lasă, Pre urmă îi aduseră bluzarul ce fusese în ţara Libiei făurit, Falnic veşmînt cu un şir de tivuri luminoase, jur împrejur împodobit, daurit. Faţă de o atîta ticluire, încrederea oaspeţilor greu s-a clătinat, în şovăire Dankwart şi Hagăn în de loc nu s-au mai fost bucurat, îi cuprinse o destulă grijă de cele ce stăpînul lor avea să păţească, Gîndind: „Călătoria noastră chiar foarte rău de pe acum o să primejduiască". Sigfrid-voinicul, într-acestea, cumpătul de fel nu-şi pierdu, Pînă să îşi fi fost dat seama vreunul, înspre corabie şi trecu, Acolo unde păstrase cu ascunsă
82
grijă minunata cuşmă fermecată, Pe care de cum o puse pe creştet le ajunse nevăzut tuturor dintr o dala
poi cît ai clipi, înapoiatu-s-a iară la curte printre şoimanii lui, n vreme ce crăiasa cu nestîmpăr dete rînduire desfăşurării jocului, să viteazul nevăzut de nimeni, precum spusei, s-a fost strecurat, eplin aflîndu-se apărat prin cel farmec pe care cuşma vrăjită 1-a purtat. apă ce aprozii însemnară cercul, lăuntrul cărui rămăşag se ţine, I n preajmă, strîngîndu-se, şoimanii voiră să vadă de aproape bine. I b la şapte sute dintre viteji purtători de fier s-au fost adunat i v a d ă cine va să cîştige prinsoarea, şi să stea martori la adevărul adevărat. 1 1|
i a , l ,-o,
s-a ivit Brunhilda într-atît de straşnic bine înarmată, i cînd i-ar fi fost ei vrere împărăţiile tuturor crailor să bată; i n pt.irul ei de albă mătasă era tot cu solzi de aur ghintuit, i * n i coif ferecat cu strălucire bogată obrazul apărea mai fraged înflorit. i
se apropie un scutelnic, care opintind i-a fost înmînat i M i l . n l ci dordolat puternic, în aur roşu ferecat şi smălţat, liinturi bine oţelite, pentru cît mai desăvîrşită apărare I u l u p t a la care apriga fecioară se purcedea cu dîrză, cruntă încăpăţînare.
\. a in
II i iil.nl chingă de aur, mîndreţe, la a minerului prinzători | ' i i n - luceau nestemate ca iarba în rour primăvăratic în zori. . ile scânteieri din făurăria de aur pîlpîiau roiul lor orbitor, I ce nul căznea să i se împotrivească se cădea să fie chiar foarte cutezător.
66
aflu, cocoaşa scutului de luptă era ca de trei degete groasă, i i i î l inînuia, după nevoie, din minerul funiei de mătasă; l l l i i " | ' l şi «lin aur era scutul, pînă-n gurgui din prisos ferecat, l i l n . 1 patrulea cămăraş punînd umăr, izbutiră laolalt' cînd i l-au săltat. Iară dacă văzu vajnicul Hagăn cu cită povară e scutul dus, Cu ciudoasă amărăciune Tronje-viteazul, zice-se că atuncea a spus; „Pesemne că ţie, craiule Gunter, trupul ţi-a urît a vieţii ispită, De vreme ce ajuns-ai să peţeşti acum o muiere atît de îndrăcit uni
afurisită". Auziţi , minunaţi-vă singuri, cu ce strai venise măiastră îmbrăcată! Avea destule, dar ăsta era din mătasă de Azagan cu pajuri brodată, O feregea fără preţ de făloasă, faldurile aruncau licuriri luminoase, în cute erau cusute rîuri şi iar rîuri şiragurile de broboane preţioase, Apoi iată că ajutoarele bulziră, purtînd cu multă trudă mare O suliţă năprasnică, dintre acele pentru zvîrlit la depărtare; Era ca o ţapină straşnic nestrunjită, lungă şi foarte ghintuită, Iar în vîrful tăiuşului, ca bine să străpungă, era pe două muchii şlefuită. La greutatea astei măzrace, auziţi ce minciuni s-au adeverit: Ca la o sută ocale fier din cel negru în tulpina ei au călit Trei calfe din oastea Brunhildei abia izbuteau de o tîrîiau; Nădăjdile falnicului crai Gunter, din îngrijorare dezmeticite gîndurau. Gîndea craiul în sine acuma: „Dar asta oare ce să mai fie? Tartorul din iad şi încă nu poate potrivi, la atîta urgie. Dacă acum pe Rin, la mine-acasă, aş şti că m-aş mai afla, Ca să mai pornesc s-o peţesc, mult şi bine-ar tot putea dumneaei adăsta !* 82
Aflaţi însă că temuta grijorare şi-a stăpîait cu destulă fiere, Cînd îi aduseră şi Iui pieptarul ce pentru luptă a pune se cere. Pe dată craiul fără de preget s-a veşmîntat în oţel însîrmat, De părere de rău, făr' doar şi poate, aproape că Hagăn a şi aiurat. Otnd ager Dankwart, fărtat lui Hagăn, dete la rîndu-i să grăiască: l > c drumul către astă curte începu sufletu-mi să se căiască! V i t e j i ni se spunea pîn-acuma, iar vitejia iată că ne cere . n u ne lăsăm vătămaţi la rămăşagul ista, cît ameninţă să ne facă de rîs o muiere. Şl pentru că în meleag aici venirăm, jale multă o să-mi rămînă, I » n r ă dacă frăţinul meu Hagăn ar mai avea paloşul în mînă, i dacă şi mie să port paloş încă o dată îngăduit mi-ar fi, iloicînd trufia curtenilor Brunhildei în rîvnă să ne copleşească nu ar izbuti. ţi-mi, la restriştea de faţă să răzgîndească s-ar fi cuvenit, i n . n dacă pace şi prieteşug prin mii de jurăminte am fi zălogit. i u ' i i i vedea că stăpînul meu, bietul, silit ajunge ortul să dea, \ l i n dcgrab' astă mîndră cumplit încrîncenată, traiul de pe lume părăsească-1 ea." 1
1
" iii
• II \ I I . i s-ar să nu cădem în capcană, să părăsim degrab' ăst ţinut,
VIui
H p n .se fratele lui Hagăn, iar dacă totuşi măcar am fi avut noi pieptarele
oţelite şi paloşele noastre de luptă, apoi tr fi domolit mult ahtiata prigoană mult căpiatei muieri faţă de noi." e/.i bine că şi măiastră domniţă apucă vorbele de a auzit, i n i \ indu-l pe voinic peste umăr, cu trufie sfidătoare a zîmbit. i im ei bizuic atîta cutezare numa' pe temei de vorbe făloase, 1 II m i i i II mai vaite, daţi-le în mînă vitejilor musafiri armele 67
lor tăioase. puţin îmi pasă dacă păzesc ei aici, de faţă, înarmaţi, III i l a r a privesc cu mîinile goale, tihnit în jilţuri aşezaţi, n u l i HI a nimănui străşnicie, şi nici mă sperie cumva a lor, ' i III I I h m II r îndeobşte nerăbdătoare, la gîndul cu tăria ăstui rigă să mă măsor." 1
tainic semn de îmbărbătare, Pără care, faţă de meşteşugul măiestriei, ar fi căzut craiul la rea îngrijorare.
'* inie mia
Cînd armele reeăpătară şoimanii, precum domniţa poruncise, De îmbucurare lui Dankwart obrazul pînă la urechi i se rumenise: „De-acum nu îmi pasă, urmeze jocul întrecerii precum aţi poftorit, Căci dacă paloşe ne căpătarăm, Gunter-crai poate începe lupta nestingherit". încă dintîi puterea Brunhildei nu proastă îostu-s-a fost desprins, Cînd vătafii o namilă de piatră pînă-n ţarcul de luptă au împins; Era un ditai bolovan de stîncă, împlinit şi destul de gurguit, Că doisprezece voinici laolaltă, ca să-1 clintească abia l-au fost urnit. Măiastra-1 zvîrli în tărie, ca buzdugan pietroiul proşcînd, Drept care îndată burgunzii la mare îngrijorare au fost intrînd. „Cu cine să se întreacă riga?" Hagăn în gura mare au strigat, Că mai bine să fi fost a crăiasă blestemată mireasă Tartorului împieliţat.. Ea însă îndată mînecile sumes-a şi braţele dalbe dezvelea, Ţinînd scutul numa-ntr-o mînă, suliţa spre slăvi avînta, Dînd astfel obştească vestire că întrecere în prinsoare pornit-a; Teama în Gunter cît şi în Sigfrid de înverşunarea Brunhildei încolţit-a. Şi dacă n-ar fi fost acolo credincios Sigfrid, nepreţuit ajutor, De mult şi-ar fi pierdut sărac viaţa, viteazul rigă peţitor. Ci credinciosul îi dete cu cotul un 82
„Au cine îmi dete ghies de cumpăt?" se întrebă cel luptător, Dar zadar cercetară ochii întreagă împrejmuirea pătrunzător! O şoaptă lămuri desluşindu-i: „Sînt Sigfrid, sînt fărtatul tău, N-ai grijă, cît îţi stau mereu alături, crăiasa nu-ţi poate căşuna nici un rău. i i nii-1 mie scutul pe mînă, şi bizuie pe mine să-1 port eu; i - aţa bagă-ţi-o în minte, şi nu uita o clipă sfatul meu: ! i i şi cînd ai duce tu lupta, dar las' pe mine s-o-mplinesc." I OBtca auzind, tihnitu-s-a în parte ticăirea viteazului suflet crăiesc.
tăinuieşte meşteşugul, că înspre binele tău taina va fi; astfel pe trufaşa craiului copilă pînă la urmă vei dobîndi; I " i nu va izbuti în nimica potrivă-ţi avînt să dobîndească; i u Insă acum ia ager seama la îndemînarea ce măiastră porni să meşterească." 1
i
.........liţa, răsputernic avîntată, năzui să-1 străpungă a fată, ! 'n i ml în bunătate de pavăză nouă, ce era zdravănă şi lată, l'i i ure cu îndemînare-n mîna stingă feciorul Siglindei o ţinea, luneca din oţel ţîşniră seîntei puzderii, pe care parcă însuşi vîntul le-nteţea. ui suliţei în de-a-ntregul prin ferecarea scutului s-a înfipt, 1 pilr niturile, stropi de spuză au picurat şi sfîrîind au fript; i u i , n a i/.hutirii clătinat-a pe cei doi păloşari mai să-i doboare; I ■ N ii . \ c u i ajutorul cuşmei fermecate, apoichiar piereau amîndoi din cea dogoare. i ,ni
68
n i -<■ roşu din zguduială pe gura viteazului Sigfrid năvăli; ..........i mit iute însă voinicul de sîrg în picioare sări. ....Igînd cu smucire înfuriată lancia adînc în scut intrată, ' puteri a zvîrlit-o hăt-departe, încît de-a-ndaratele a şuierat înapoi spre fată.
Sigfrid cum sta nevăzut alături, cu cercată, vajnică îndemînare, Izbuti să zvîrle mai tare bolovanul şi să sară depărtare mai marc, Dară săvîrşit-a totodată alt fapt, mai mult decît minunat, întrucît în avîntul săriturii şi pe crai Gunter cu el mi 1-a fost purtat.
Iu iinl > il.eazu spunîndu-şi: „Pe copilănu-mi pui minte s-orăpui", Irlll ii spre ea suliţa întoarsă, şi nu cu vîrful ascuţişului, .................H i u minerul bont de-a-ndoase', spre zaua fetei ţintit-a, 1 " .........I nimeri suliţa pieptarul, întreg văzduhul din izbelişte clătinat vuit-a. Flăcări zbucniră din oţele, tocmai ca dintr-a vîntului vîlvoare. într-adevăr, că feciorul Siglindei ochise cu dibace îndemînare, Iară crăiasa piept n-a putut ţine la atîta izbitură grozavă; Drept să spun, însă, el craiul Gunter n-ar fi volnicit singur o asemenea ispravă. Curînd apoi frumoasa Brunhilda sărit-a iar ageră în picioare: „Mulţumescuţi, Gunter, viteze paloş, pentru lovitura ta cruţătoare". Socotit-a fata că însuşi craiul, cu lancia întoarsă a ţintit, Ea care bărbaţi mult mai vajnici în ţărînă de-a valma i-a fost prăvălit. Acum în sprintenă încordare, mai aprig colcotind mînioasă, Apucat-a să ridice pietroiul, măiastră vestit de frumoasă. Azvîrli la depărtare bolovanul, pînă hăt-departe 1-a zvîrlit, Apoi cînd a sărit şi ea pîn-acolo, hainele plescăiau în fîlfiit cît a zbughit. La doisprece stînjeni peste cîmpuri căzuse bolovanul cel mare, Dar să-1 întreacă dintr-o săltare, fecioarei îi fu uşor în stare, îndat-însă ager Sigfrid, năvalnic spre împroşcătură a şi alergat, Cît Gunter căznea să cumpănească pietroiul, ca să fie mai cu
Iar astfel împlinind săritura, după ce pietroiul rostogol a căzut, Intr-acestea, însă, toată lumea numai pe Gunter viteaz a văzut. Brunhilda, dovedindu-se rămasă, cu totul roşise cît se mîniase. însă într-astfel Sigfrid pe crai Gunter de la ruşinoasa moarte scăpase. Miniera, faţă de curteni ca buimacă măiastră crăiasă aşa le grăi, îndată ce avu dumerire că viteazul crai rămăşagul izbuti: lini, priateni şi supuşi ai curţii, degrab' veniţi de vă adunaţi, | | lui crai de amu înainte se cade să vă închinaţi şi ascultare să-i daţi".
bl
I m c u m auziră astă vestire, din mîinile şoimanilor armele picară, l . i c e i viteji chiar de îndată faţă de puternicul crai se-nchinară, • m , , l a cîţi fost-au să fie de faţă, asta a fost credinţa tuturor, i i i< p a n i că prin singură a lui voinicie ajuns-a crai Gunter de rămase biruitor. e l se închină-n faţa mulţimei, dovedind multă bunăvoinţă, I n i i i m i l , avea şi destul obişnuinţă la purtarea după buna-cuviinţă. | i , l a , dîndu-i, îngădui crăiesei stăpînire preste întregul ţinut, l ........... a r încuviinţare paloşul Hagăn multă îmbucurare a şi fost avut.
|«,rh
im atunci de îndată pe viteazul învingător ca să poftească ui r e a , încăpere de primire, unde curtenii să-i priimească; i n u l liniile mai
avînt aruncat. 82
69
vîrtos pe-ntrccute s-au veselit şi s-au bucurat, răsuflare simţiră că de grija ce îi rodea au
i
i
Dankwart cu scăpat.
Iml
cel ager destulă viclenie cu aist prilej încă îşi dovedi, abnvă după aceea cuşma fermecată la loc de taină piti. n l i eîndu-se în hardughia unde jupîniţele odihneau aşezate, I,re rigă cu vulpească viclenie, întrecînd îndemînările lui toate : li i n
dc ce atîta zăbavă şi nu începeţi îndată jocul, volnicia în care măiastră îşi caută norocul ? a s e aleagă odată, să ştim într-un fel cine-i biruitor!" i a la ţinu ; 11 să întărească a nu fi fost faţă la întrecerea rămăşagului lor. ii,
I r .......\ a l a ,
,
82
70
Atunci crăiasa la rîndu-i pe Sigfrid cu neprefăcută mirare întreba Cum de n-a fost de faţă acolo, cît lupta întrecerei se da, Luptă în care, el, riga Gunter, în tot îi ieşi deasupra izbînditor; Dară îndată dete răspuns temeinic Hagăn, iscusitul sfetnic din ţeara burgunzilor, Carele zise: „în vreme ce, măre crăiaso, de soarta luptei te grijeai, Sigfrid pîndărea corabia noastră. Iar că aici biruită rămîneai, N-a avut cum să afle, de vreme ce jos, acolo, la ţărm, a stat. Deci despre izbîndirea de craiul Rinului cîştigată, pînă acum e în totul neîncredinţat." „Tare mă bucură vestea izbutirei, strigat-a Sigfrid cu bucurie, De vreme ce se dădu înfrîntă a măriei-voastre semeaţă trufie, întrucît îţi veni de hac viteazul, cărui va să îi dai ascultare, Viteaz pe care ai să-1 urmezi acasă, la crăiia ce pe ţărmul Rinului îşi are." Răspunse crăiasa: „Astei dorinţe nu pot dintr-o dat' să mă supun, Socot să mă sfătui cu verii şi supuşii, să văd dintîi ei ce spun, Că nţj cuget nitamnisam, din pripă, scaunul domniei să părăsesc, Fără judecată bine pregetată şi fără să caut povaţă în gînd pretenesc". Deci îndegrabă trimise solie, către toate părţile dînd vestire La rude, la neamuri, la priateni şi la supuşi făcînd ştire. Degrabă la Isensteina, pietroasa, la curte să se întîlnească, Mai avînd grijă dintîi tuturora strălucite şi bogate veşminte să 71
dăruiască. Zi de zi acum se strîngeau călării către a crăiesei Brunbilda cetate, Cete din ce în ce mai numeroase, alături de nenumărate gloate. ' „Altă belea, a mai zis Hagăn. Uite altă primejdie ne adastă: Că supuşii Brunhildei sînt încă volnici să ne pregătească nouă năpastă. Dacă ei cu răsputerile ţeării vin acum laolalt' de s-adună, Gîndurile crăiesei nu cunoaştem, dar ce se arată nu e a bună; ( a dacă mînia ce-i verşunată, izbucneşte împotriva-ne încoace, Alunei crăiasa, cu vrăjmăşie hapsînă, multă bătaie de cap are să ne coace." Dar Sigfrid-viteazul răspunse: „îi avem ac de cojoc de bună seamă,, Cit despre uneltiri primejduitoare, să nu aveţi nici bob de teamă; l'n întîmpinare la prejurare vă voi aduce ajutor necunoscut; Războinici de frunte, paloşe din care nimeni din ţinut nici că a văzut. \'u întrebaţi dincotro aduc întărire, dară purcede-voi chiar acum. i;amîneţi Celui-de-sus în pază, iară pînă ce orînduiesc ist drum, D i n c a r e cît mai curînd cu putinţă griji-voi a mă napoia, A i l n c c -voi o mie de păloşari de frunte, cum nici au fost alţii careva, cîndva!" i uilă să nu prea zăboveşti pe acolo, şi vino cît de nentîrziat, i II naiul. Fivom cu ajutorul, abia avîndu-te cu noi de-adevărat". \|">i viteazul îndat' le răspunse: „în puţine zile voi fi înapoi. i m : ci spuneţi-i că mă vîrtejesc cu solia pe care aţi trimes-o în 1
ţeară la voi."
72
feciorul Siglindei cuşma care face nevăzut o purta, Şi curînd, cu grăbire, peste albe valuri ca de vînt mînat mi se
AOPTA-LSPRAVÀ
depărta. C i nevăzut era cîrmaciul, cît sprinten tot fugea catarga lui; Pasămite, la
Sigfrid covîrşitoare erau puterile voinicului, încît ai fi zis că un vîrtej vajnic îi împinge peste luciu plutirea. Dar nu! Era singur făt-viteaz cel care avîntase năzdrăvană încumetată pornirea. După ce se trecu o,zi întreagă şi după ce ma^i o noapte a trecut, La (armul unui ţinut puternic ajunse, acolo unde oricine, abătut, Putea merge o sută de zile să străbată în de-a latul cea ţeară, [Înde domneau Mbelungii, şi unde Sigfrid pusese stăpînire pe vestita lor comoară. ilngur acolo s-a coborît şoimanul şi dete să-nainteze pe dîmb lat, I mi pa ce la ţărm, în ascunziş sigur, corabia şi-a fost ancorat, I libui, căţărată peun picior de munte, o cetate de cremene întărită, Acolo adăpostire cerşindu-şi, ca un călător cu vlaga de drumeţie istovită.
CVM-SQ-WSG -^ISFRID
i i r nud ajunsese în faţa porţii pe care o găsi ţapăn ferecată, După obicei pămîntean, cît pare, intrarea era straşnic vegheată; l ' i Ibeag necunoscut, din răsputere, în poarta cetăţii el a bocănit; in I de pe dinăuntru cuibul de piatră cioplită era cu pază cumplită străjuit
LA-NIBSLVN6I
ditai namilă mătăhăloasă, care veghe neclintită a fost stat. I i noapte străjuia portarul, din cap pînă-n picioare înarmat. ■racnit-a paznicul cu zbierat: „Cine îndrăzni poarta să bată?" i i n i îndrăzneţul cînd dete a răspunde se prefăcu schimonosind grăire schimbată, IM
Şi iată că acum viteaz Sigfrid spre limanul mării s-a şi îndrumat, La sinul măluşului, unde înainte corabia la adăpost a fost belciugat. Puţin încă
73
S3
„îs numai un războinic, dar ia deschide făr'să zăboveşti, lltninteri îmi stîrneşti mînie şi n-ai să poţi să mi te-mpotriveşti I .........■ \ rea să fie cruţat de pierzare va să îmi descuie nerugat!" ■ • • l i i d d a c ă a apucat a-i vorbi într-astfel, grozav pe zăvod 1-a' mai întărîtat.
...........I
74
S3
Cu năpristan, namila matahală pieptarul de oţel îşi îmbrăcase, Iar coifului ce purta pe creştet obrăzarul zăbrelit ridicase; Luîndu-şi rotata pavăză-n mînă, poarta din loc a şi smucit, Apoi cu aprigă cătrăneală către Sigfrid viteaz s-a fost năvălit
Acest Alberic-pitic, fără teamă, nemaipomenit de ţapăn cum zic, Purta coif de fier ca şoimanii, şi cămaşă de fier ca un voinic, Cu o mînă rotea buzduganul, ghintuit cu ghiulele de aur ferecat, Pasă, ca să-mi întîlnească pe Sigfrid-viteazul, bufnos într-acolo s-a vîrtejat.
, dîrdîit.
tartacotul şapte grele ghiulele, la buzduganul lui lănţuite; Oînd trase o dată cu mătăhuzul, aproape săriră talaşuri strujuite, I Iczghiocate bucăţi, din scutu pe care Sigfrid de stînga-1 purta, Şi aproape că de astă dată pribeagul pentru însăşi viaţa lui că se îngrijora. Avea,
Mînios că-ndrăznise drumeţu pre paşnicii războinici să trezească, Mîna novacului grăbi pedepsitoare, vrînd nărpistan să lovească. Străinul cel de neam atunce s-a ferit, cît a putut s-a ferit, Dar cu o izbitură paznicul a rupt minerul chingii ce ţinea scutul ghintuit.
iml viteazul văzu cum că scutul hîrburi din mînă îi căzu, l * a t -a lungul paloş în teacă; de-acum încotro nici că mai vru Pe paznicul comoarei negurene în luptă din tăiş să răpună, 1 Ici mai degrabă îşi cruţa supuşii vajnici, ştiind în altminteri cum să-i supună. i
Dacă dete cu o rangă vînjoasă, îl primejdui pe viteaz în de foarte, Aproape s-a crezut ajuns să fie în ceasul acela de moarte, Că paznicul de la poarta cetăţii repezea buşeala cu avană tărie, Drept care totuşi lui Sigfrid voinicul nu i-a căşunat cîtuşi de puţin mînie. Luptară-ntre ei înteţit, năprasnic, cît întreaga cetate vuia, hăuia; Zăngănitul armelor ciocnite pînă-n sală la Nibelungi duduia; însă viteazu, la urma urmei, învinse pe portar, şi cobză 1-a strunit; în curînd vestea de grozava ispravă în toată Ţeara-Negurii mi s-a răspîndit.
lv Alberic-pitic prinzînd ca-n cleşte dintîi vînjos 1-a-nhăţat, Do barba colilie, ruginie ca de un caier 1-a înşfăcat, înnodat, inucind, zgîlţîind, buşindu-1 de chirăia ca un şarpe netotul, IMnă ce, văzîndu-se rămas fără scăpare, smeritu-s-a în cu totul la tartacotul. Hoţeşte atunci strigă piticul: „Puternice, dă-mi milostivă cruţare, i d e nu juram eu pe vremuri altui stăpîn supusă ascultare, i i " i n d i i -mă a fi credincioasă slugă unui războinic vestit în vitejie, 1 1 ia că de amu şi pînă la moarte jura-m-aş a-ţi sluji ţie şi numai ţie". 1
Auzitu-s-a de-a luptei soartă pînă în creierul adînc al munţilor; Atuncea o fiară de pitic sălbatic, Alberic zis cel cutezător, înarmatu-s-a cu dîrză străşnicie, şi spre locul luptei alerga, Vrînd să se măsoare cu străinul, care tocmai pe portar a fost de îl lega. 75
95
I indat' cum legase pe uriaş înainte, legă de ast'dat' pe pitic, l Ireşto, strînsorile lui Sigfrid le-a cam simţit năpîrstocul un pic! i......voinice, cum te cheamă", micuţii de mareleviteaz s-a milogit. m i Sigfrid, dete a răspunde biruitorul, şi credeam că astă veste ai oblicit."
M m p r e a , bine datu-mi-am seama, oftă cu năduf acel pitic, I I i l n i c eşti să porţi pre lume îndreptăţită faimă de voinic, i i m i , n i ' poruncă, de-azinainte, face-voi precum îmi vei spune. | H i m ' ce-mi cruţaşi a zilelor viaţă, jur, smerit, în tot a mă supune." i
1
#
76
95
Atunci viteaz paloş Sigfrid adăogit-a: „Ast'dată, iată, poruncesc S-aduni aici pre toţi vitejii cîţi lăuntrul cetăţii se găsesc, Căci din Nibelungi socotesc a strînge o straşnică armie de o mie. în schimb te cruţ de verice pedeapsă, şi nici te voi căzni cu altă osîrdie." într-astfel dacă apucă de zise, îl şi dezlega din odgoanele groase Pe cel uriaş cît şi pe piticul, cu care mai adineauri luptase. Măruntul văzîndu-se iar slobod spre supuşii Nibelungilor a tulit Strigîndu-le: „Alăturaţi-vă, vitejilor, lîngă Sigfrid", şi toţi în stol s-au alipit. Sărind din culcuşuri, din aşternuturi, mi se gătiră pe nerăsuflate O mie de călăraşi sprinţari numărară, în haine sîrmoase ferecate; Apoi piticul le fu călăuză pîn'la răspîntia unde Sigfrid aştepta; Acolo viteazul paloş îi întîmpina cu mulţumire, şi mîna de-a rînd cu vitejii da. Multe lumini începură să pîlpîiască, bună băutură li s-a cinstit; Şi pentru că veniseră fără zăbavă, întreaga oaste s-a omenit; Iar viteazul poruncit-a: „Acuma peste zarea valurilor mă urmaţi", îndată găsind bucuroasă rîvna din partea vrednicilor vultani încercaţi. Fost-au fost trei mii şi mai bine luptători la chemare venind; Dintr-înşii alese doar o mie, din buni numai cei mai buni oprind; Le-au dat îndat' zale călite, şi arme ascuţite din cele ferecate, Pe dînşii vrînd să-i aducă pe cît mai degrabă la a Brunliildei mîndră cetate,
încît le zise: „Voi, care îmi sînteţi de frunte războinici călăreţi, De vreme ce mă veţi însoţi la curte, mîndre straie cată să aveţi, Căci multe jupîniţe pe acolo or pofti ades la voi să privească Deci fieştecare în cît mai mîndru cu găteli domneşti să mi se şi împodobească." \ i u n i poate nerozi, auzind voroava, m-ar scoate pe mine mincinos, i II i i i rid la îndoială: „Oare de unde atîta mulţime de călări au scos? i mai vîrtos de unde lua merinde, şi din ce îmbrăca pe fieştecare? <1| din treizeci de craii, pesemne, bogăţia nici că ar fi ajuns a fi destulătoare." I iar uitarăţi precum că viteaz Sigfrid cucerise nemărginită bogăţie, [{oa comoară Nibelungă, a Ţeării-de-Negură nesecată vistierie? Dooi paloşe oricîte la număr putea să tot înzestreze îmbelşugat, ( i m i c i t ar fi tot golit din comoară, nu se simţea nicidecît că ceva a fost dat. i I I i n l,r-o
dis-de-dimineaţă cu oastea strînsă porni la drum. ll ' i . cili călăraşi ageri şi vajnici înconjurau pe Sigfrid de-acum! [nc&lecaseră roibi sprinteni, straiele lor erau curată minunăţie. « H m u l t ă mîndrie acea armie descins-a pînă la falnica Brunhildei crăiie. \' tilo vegheau pe-naltele parapete un cîrd de copilite gingaşe. \ 1 1 noi dete a întreba domniţa: „De unde vin stol oşti plutaşe? I ' tiţi din care colţ al zării porniră-n atîta falnică grămadă 1 - i i l i i i strălucitoare, legănate cu albe vîntrele ca de proaspătă zăpadă?" i
'II
era
iul Rinului dete a răspunde: „Acesta abia că e alaiul meu. depărtişor îl părăsisem. Acum l-am chemat însumi eu
II p r e a ,
i drag' doamnă, a lor e datoria, la-ntoarcere să ne însoţească." A l u n i i proaspeţii oaspeţi avură parte de straşnic strălucită primire domnească. 1
corăbiei ivitu-s-a Sigfrid, în mantie făldurită înfăşurat, i i n i n i r e g alaiul luptătorilor cu drag fiind înconjurat. Uimei a p u c ă a zice crăiasa: „Măria-ta, oare nimerit socoteşti, \ n e c a d e sau nu, eu însămi să întîmpin venirea musafirilor tăi crăieşti?" / i lllUeill Nibelungilor Pi punica
97
El spuse: „Stai tu de priimire, în prag palatului, că aşa se cere, Intr-ast' avea-vor dovedire că sînt primiţi la curte cu plăcere". Domniţa făcut-a întocmai precum craiul Rinului a poruncit, Iar în urarea de bună venire, mai dintru-ntîi pe Sigfrid 1-a fost fost osebit.
De îndat' ce fratele lui Hagăn în mînă cheile a fost primit, Viteazul, la mic şi la mare daruri bogate nemiluit a împărţit. Cine ban de argint rîvnea să aibă, atîta bănet căpăta dăruire, încît sărmanii o viaţă întreagă ar fi tot avut prisosit cu < îmbelşugare trăire. Că le-a îmbiat cu baniţa mărunţişul, făr-a mai face numărătoare, Şi mulţime din ei părăsiră curtea în falnice straie de sărbătoare, Cum niciodat' pînă atuncea nu le-a fost dat vreunui a fi purtat. Domniţa dovedindjmplinirea poruncirei, nici că destul de mult s-a cam întristat. către crai a zis într-astfel: „Aş vrea să ştiu curat, de-a bine, După ce toate veşmintele dădură-ţi, de-a rămas parte pentru mine. |j după ce se porni harnic vistierul tot aurul din tainiţă a risipi, Aş da într-adevăr mare mulţumită celui ce va izbuti puţintel a-1 mai stăvili.
Ostaşii căpătară găzduire, şi de îmbrăcămintea lor grijă s-a avut. Veniră pe-atunci atîţia oaspeţi, de pretutindeni de prin ţinut. Cît era mulţime gloate şi nespusă grămădire de pilcuri viteze, Atuncea oştenii din burgunda ţeară găsiră că ar fi cu cale să se înapoieze.
Clei acest paloş cu nemila împărţit-a-n risipire daruri tuturor, Parcă-mi făcea pomană de moarte, ajungîndu-mă la capăt zilelor. I»»r îs încă volnică, în stare a cheltui însămi avuţia părintească. • ii ieînd nu i-a fost dat unui vistiernic atîta agonisită cu nemiluita
Dar le făcu arătare crăiasa: „Purta-voi acum mare mulţumire Celui ce osteni-va a face din auru şi-argintu meu dreaptă împărţire între oaspeţii mei deopotrivă cu oaspeţii soţului meu, precum cer". Răspunse atunci îndemnindu-se Dankwart, credinciosul oştean al craiului Giselher:
Mupunsu-i-a Tronje Hagăn zicîndu-i: „Doamnă, de ştire îţi aduc I ) i noi craiul Rinului încă are aur şi straie din buluc, tacîl de nimic nu duce lipsă, şi prea puţin la ai noştri pasă l >n /istrea pe care ar fi să o aducă Brunhilda-crăiasa cînd a să vină mireasă acasă".
„Rogu-te, preamărită domniţă, credinţează cheia comorii mie, Şi sta-voi să împart cu osîrdie cea avuţie ce păstrai în vistierie; Dacă va fi să pat o ruşine, atunci de zgîrcit să-mi scoţi vină", într-astfel se lumina vădire deplină, cît îi era firea de cumsecade, blajină.
i i uşi, la mine dacă ţineţi, adause domniţa, aflaţi că doresc
să risipească."
l .....ăzeci
de lăzi cu scule de aur, cu mîna mea să le-mpărţesc, Dtnd va fi la voi s-ajungem descălecaţi în Burgundie-ţeară". Deci ei s-au fost supuşi îndată poruncii şi întru tot dorinţa îi ascultară.
I n i lircat-au în lădoaiele grele multele odoare şi pietrele preţioase, O d n i n ş i i statură de faţă, că privegherea pe seama lor o credinţase. I U
argatul lui Giselher acuma mai mult a drege nu s-a bizuit; văzînd Gunter şi Hagăn, a rîde cu hohote s-au pornit
»1« i c
atunci nestăvilit.
1
im ispitit-a crăiasa: „Dar ţara lăsa-voi în a cui oblăduire? acum dimpreună urmează să luăm înţeleşi hotărîre." ' nul răapunse: „Cheamă pe oricine socoti să laşi vechil înlocuitor, 1 11 1 ......Ic îndat' îl vom încredinţa să şi rămîie în locul nostru ocîrmuitor."
Atunci, între cei din preajmă, domniţa vînturîndu-i a zărit Pe unchiul ce îşi avea după mamă; îndată la astă rudă a gîndit: „ încredinţaţi-i cetatea să cîrmuiască pe cuprinsul Ostrovului-ţeară, Pînă ce riga Gunter ar socoti că e bine să hotărască întru de altfel iară". Apoi dintre curteni crăiasa alese mai credincioşi supuşi două mii, Care înspre crăiia burgundă aveau s-o urmeze cu alaiul de aci Dimpreun cu cele paloşe o mie, ce din Ţinutu Negurilor purcedcau. Deci pregătindu-se de cale lungă, călării în şirag pe ţărm se scurgeau. încă a mai fost luat cu sine crăiasa optzeci şi şase de jupînese, Precum şi o sută fete de casă, dintre acele mai chipeşe-alese; Dar altfel nu mai întîrziară dacă tot calabalîcul au strîns, Numai că băboaiele, sortite a rămîne, s-au pus în smiorcăială Ia plîns! Atunci duioasă, cuvioasă, domniţa rămas bun de curte şi-a luat, Pupînd priateni şi neamuri, cîţi îndeaproape s-au aflat, Făcînd urări de timpurie revedere pe puntea corăbiei a suit, Atunci cînd, pasămite, de ocina strămoşească pentru vecie s-a fost deslipit. Dar în cîntec pe tot firul apei voioase harfele îngînat răsunară, Şi-n multe desfătări alese de trudă şi urîtul drumului uitară. Prielnic vînt împinse plutirea, ce-n larg îndrumată a săgetat. Rămas-au numai cîte o măicuţă pe ţărmuri, cu aleanu greu şi dor lăcrimat. Dar craiului nu-i vru mireasa în răstimp nimica să-i îngăduiască, Pîn' ce vor ajunge limanul, decît numai cu înfocare să o dorească, în aşteptarea zilei mult jinduite, cînd vor intra în Worms-cetate, Unde le era la un bob zăbavă să sosească cu sufletele de bucurie
flăcăratc. I>„ după ce vitezele alaiuri nouă zile întregi >u tot plutit \.......-i Tronje Hagăn dete părerea: „Socot că prea am zăbovi, 80
chiar trîmbiţaşii noştri s-ar fi căzut acolo sa şi fie , , ,. cuvinea la Rin să trimitem, la Worms-cetate, dm timp, cu nepreget, solie. Datu-s-a cu părere riga Gunter: „Prea drept vorbit-ai întru toate, Şi drumul ăsta, priatene Hagăn, mai bine ca tine nimeni poate. Porneşte deci deacuma călare spre ţeara mea şi du-le ştire Cum a decurs întreaga ispravă şi cît de rodnică ne-a fost în ,,, „,„11;
izbîndire."
solia dori-va să-ţi răsplătească." Iar Sigfrid auzind aceste imbolduri, îndată a fost gata la drum să pornească. m rcdinţează-mi năpristan solia, că o voi duce prea bucuros I dragul mult mîndrei crăiţe, cum aş putea să mă las prejos, Ind spre ea dorul mă îndrumă, mereu purtînd-o în inima mea? in aş pregeta să nu pornesc de îndată? Ci porunceşte orice pentru ea."
„Dar ştii prea bine, dragă doamne, că nu-s din felul meu vestitor. Măngăduie a rămîne căminarul, pe drumul către ţel, străduitor, Să port de jupîniţe grija, pe catrafuse veghetor mă lasă Pînă ce vom hălădui a ajunge teferi la vechea vatră a burgunzilor, acasă.
i bine, du mumei mele vorbă, anume lui Ute-doamna crăiasă, < i : lîrşind încumetarea cu bine, de-acum înapoiem spre casă. i '.ir fraţilor mei fă-le aflare de binele cum mireasa mi-am cucerit. \ Mteşte nu mai puţintel pe priateni să fie sufletul lor de bucurie împărtăşit.
Mai bine credinţaţi pe Sigfrid să plinească el plănuita solie, Pe care-o va scoate bine la capăt, cu priceputa-i măiestrie. Iar dacă-n pregetare cumva cere de nevoiosul drum să fie scutit, De dragul sorei măriei-tale roagă-1 totuşi să se pornească de-acum
tăinui chiar nimica, îndeobşte faţă de scumpa-mi surioară, 1 1 \ m a u să-i duci închinare de la mine şi de la draga-mi soţioară. Uri tuturor slugilor mele şi la toţi supuşii arată-le de-ndată • . ujuns-am a îndeplini cu straşnică biruinţă a dorinţă ce purtam în inima înfocată.
negreşit." Trimiseră îndată eă-1 cheme. Viteazul veni de cum îl găsiră. Au zis: „Ne pregătim întorsul, dar ştiri din parte-ne acasă lipsiră. Aş vrea a trimite mumei veste, nu mai puţin la scumpa surioară, Ca să afle de-a noastră poveste că în sfîrşit ne-nturnăm la a Rinului ţeară. Te rog, tu, Sigfrid, premerge-ne drumul şi-ţi voi rămîne îndatorat." întrastfel 1-a credinţat viteazul paloş, dară dintîi nu 1-a înduplecat; Se cam codea viteazul Sigfrid, să se pornească nici că a vrut, Pîn' ce tot stăruind riga Gunter, prea multe rugăciuni, cum spun, i-a fost făcut. îndemna: „Luîndu-ne înainte deplineşte fierbintea-mi dorinţă, Să duci sorei mele bună vestirea despre a noastră biruinţă. Mîndra copilă, ştii prea bine,
i n u
i
i Irtewin, drag nepot ce îmi este, dă-i ştire cum căsă grăbească, i do Îndată jilţuri înflorate pe malul Rinului să-mi dăltuiască; i i un iţind olăcari cu strigare poftind la priateni şi vecinătate, 1 1 Ingînduse mic şi mare nuntaşii la cununia mea cu Brunhilda să se arate. n i
[ u i I mai roagă, pe-a mea soră, aducîndu-i izbutirea la cunoştinţă,
i
unei
cînd veni-voi cu ăşti oaspeţi, întru sărbătorească biruinţă, ' n ullcţire să se pregătească a primi pe aleasa inimei mele 1 . lia-voi înoseb' recunoştinţă Crimhildei pentru toate întocmirile-acele." i li .
i
ia mas bun la despărţire luînd de Brunhilda şi alaiul ei, 81
. I . I Sigfrid, fecior Siglindei, îndată părăsindu-i pre ei, | irni p i ' ţărmul Rinului, călare, spre stoliţa cea veche anume, i i . . UI unde s-ar fi putut găsi oare odată un sol mai destoinic pe astă lume?
82
Un pîlc de ortaci, douăzeci patru, pînă la Worms l-au însoţit; Dar că el s-a întors fără rigă, fulger în cetate zvonul a bîntuit; Supuşii mohorîră de jale, păloşarii cerniţi s-au întristat, înfiorat, Temîndu-se că în cumplită pierzare, acel iubit rigă a lor a fost răposat. Dară cînd descălecară trimişii, izbucnit-a ţapănă bucurie, Căci curînd Giselher-domnişorul apuca să afle crăiască solie, O dat' cu fratele său Gernot-craiul, care dintîi zbucnind a strigat Cînd obliciseră pe viteazul Sigfrid căfăr'de dragul rigă Gunter li s-a
Atunci zis-a Giselher-mezinul: „înfăţişează-te de sîrg naintea lor, într-astfel faţă de sora noastră te dovedeşte foarte îndatoritor. Cum soarta fratelui o grijorează, mai mult în întristare să n-o laşi, Iar că venirea voastră o îmbucurează, de asta pot să-ţi fiu în tot chezaş."
l»puns dete paloş Sigfrid astfel: „Cît aş putea întru tot să slujesc, 1
• i
îl, fără preget totdeauna faţă de ea voi şti să dovedesc, i u i cine pe înaltele crăiese prevesti-le-va de a mea descălecare?" A l u n e c a Giselher cumpănind înţelepţeşte şi-a luat asupra-i grije a face arătare. IVII
înapoiat. „Bine ai venit, tu, Sigfrid-doamne! Spune-ne însă pe ce plai Lăsaşi pe drag frăţînul nostru? Adicăte pe Gunter-crai. Au nu cumva a crăiţei Brunhilda năvalnică putere copleşitu-l-a, încît dragostea lui, năvalnic pătimaşe, în năprasnică petrecanie
I........lată Giselher-mezinul, în iatac la maică-sa anume sui l . i i . i surorii sale, de aşijderi, vestirea dulce încă îi destăinui: Veni Sigfridviteaz cu solie, veni stăpînul Ţeărilor-de-Jos, 1 11 i n î s de-al nostru frate Gunter-craiul, aici la Worms, pe rîul spumegos,
prăpăditu-l-a?" arătare de felu-n care al nostru rigă mireasă dobîndi, i i \ a să înfăţişeze cu amănunţire tot faptul precum se săvîrşi. ' I I i din Islanda, ostrov-ţeară, adus-a proaspătă solie acum." i n i ' i ijorarea-naltelor domniţe, de cum auziră vestea, risipitu-s-a ca un fum. Ailueînd
„îngrijorarea voastră e de-a surda, nemernica teamă părăseşte, Ortacul cu care m-am înfrăţit la luptă trimete bineţe prieteneşte; Zdravăn era cînd ne despărţirăm. Vrerile lui voioase se arătară în faptul că mi-a încredinţat mie solie, pe care s-o aduc vouă plocon în ţeară.
bughire săltat-au din jilţuri, cu mîndru horbot s-au podobit; i u i zăbavă pe şoiman Sigfrid să vie sus la curte au poftit; i I I p a l o ş u l urcă scara degrabă, prea fericit fiind să le vază; lllajină în dintîi domniţa Crimhilda, într-astfel solului îi cuvîntează: i n i
Acuma ajută-mi dînd povaţă, cum socotiţi nemerit să izbutesc Să ajung de faţă la Ute-doamna şi pre sora voastră să întîlnesc, Spre a le face lor ştiinţare că riga Gunter şi Brunhilda-crăiasă Cu sănătate şi voie bună deacum au şi purces drumeţindu-se spre casă."
Uino-ai venit la noi, Sigfrid-doamne, viteaz ce nici că ai semănare! CI ,l . i veste de slăvitul frate,riga Gunter, pe unde rătăceşte oare? i i t r mă tem cum că viteaza Brunhilda, au nu cumva să-1 fi răzbit? I I , I e a vai şi amar ar mai fi de mine; la ce pe lume m-am mai fost zămislit?" ne
104
i l I I răspunse: „îmi aştept plata cuvenită la prielnic crainic, \ ni inîndre frumuseţi vă tînguirăţi pîn-acum de tot zadarnic. \ II v aduc încredinţare că-i sănătos, cum dau adeverire vouă, înaintaş trimisu-m-a pe mine ca întocmai să vă căpătaţi dovadă amîndouă.
1C5
Din drag şi în cucernică cinstire, la dătinarea celor cuvenite, Prinosul închinărilor lui şi a miresei, iată în astfel vă trimite, Deci văicăreala conteniţi, că grabnic de acuma se vor înturna." De mult nici îi fusese dat crăiţei să audă veste ce într-atît de fericit îmbucura. Cu faldul rochiei dalbe de îndată lacrimile limpezi şi-a uscat; Ea solului aduse mulţumire, recunoştinţă mai vîrtos a arătat Pentru vestirea de nespusă veselie cu care către ea se avînta, într-astfel seninînd delunga ei mîhnire, amare lacrimi bucurată îşi zvînta. ll îndemnă pe crainic ca să şează, drept care el aduse mulţumire, Şi gingaşa copilă zise: „Cu toate că s-ar cuveni să-mi fie îngăduire Ca răsplătire la bunavestire cu aurul meu iată că te dăruiesc, Cu toate că înalta ta solie nu e din cele ce cu avuţie pămînteană se plătesc". „Treizeci de ţeări să fie-a mele zise viteazul, să am nesecate avuţii, Din mîna drag' măriei-tale, cu mare mulţumire tot aş primi." îndată îmbietoare ea domniţa i-a şi răspuns: „Pre voia ta să fie!" Şi porunci la cămăraşi saducă răsplătirea ce i se cuvenea la buna lui solie.
întîmpinat să fie cînd va ajunge ca la Rin să vie; Drept care cu recunoştinţă fără margini, faţă de dumneavoastră două are să se ţie,
I Un
n i M I I RC doreşte riga să faceţi oaspeţilor cu belşug primire., n i > : > intîmpinare în prag cetăţii Worms să fiţi la întîlnire, nl.........i '. M i o r i l o r nuntaşi să fie găzduirea pre cît mai măreaţă. • ■ i i '■ dorinţa dumnealui fierbinte şi rugăminte stăruită cu povaţă."*
de
îmi rîvnesc să deplinesc porunca, zise a copilă. | (ut i i i p o a t e plac să-i fie voi săvîrşi întotdeauna fără silă. ■ ■ " ■ I I ' d i o (ii, nesmintită voiesc în tot dorinţele să-i deplinesc." iul l i c e n ţ e cu îmbucurare, luminile obrajilor mai tare încă se înfrăgezesc.
.........U r i
I
Aşijdere muma domniţei deopotrivă dărnicia ei şi-a descărcat, Spune-văvoi acum ce-a zis el, craiul, cînd rugămintea a încredinţat: „De voi doreşte 106
lud vreunui rigă vestitorul n-a fost mai călduros primit. îl săruta pre dînsul, dacă ar fi fost îngăduit, I u i c u inima înfocată lua bun rămas nerăbdător în aşteptare, lud l > înfrunzii izbîndiseră temeinica ispravă, precum făcuse Sigfrid arătare..
II . . .IIH
şi cu Hunolt, dimpreună cu Rumhold păloşar vestit, trudă şi neostenită rîvnă întru aceste mi s-au fost silit, " i IIIH, p e -a Rinului tăpşane, jilţuri de primire pregătind, lujitorii craiului silind pe întrecute, destoinici, fără preget hărnicindiniloll
............r c • \\
I-a dat douăzeci patru de paftale bătute-n nestemate şi mărgăritar. Viteazul îşi vădi mărinimoasă fire, că nu păstră nimic din dar, Ci îndat' pe mai departe la curtence, la rînd, în văzul ei, le dăruia, Copilelor de casă, care slujniceau Crimhildei, şi roitoare o * înconjurau pre ea.
I li
1
şi Gere mai cu seamă nu mai puţin siliră ca atare, n i în vecinătate la cunoscuţi şi la priateni ştiinţare. ■ poftească a fi acolo faţă la cununia ce s-a plănuit, i i i e mîndrele cu rîvnă prea isteaţă pentru marea petrecere s-au> şi gătit.
I I ■ ' i i i « UI
85
i i • i I I i . c u pereţii lui cei falnici, din nou porniră să-1 spoiască, i ' " i tirul şi odăile lui Gunter încăpător pe oaspeţi să primească; ■ i. ■ i i n l prin întreaga împrejmuire vădea domnească strălucire,. • i i I UI d uire de sărbătorire săvîrşindu-se întru înteţită şi dorită veselire.
serbare
1
Curgînd din toate drumurile ţeării, călători, priateni se-nfiinţară, Curteni trimişi ca să le iasă în cale, cu bucurie îi întîmpinară; Deschiseră lăzi ferecate, unde fuseseră păstrate rufării-n lăcate, Şi ridicară jupînesele sărbătoreşti veşminte, mătăsuri şi velură şi florate brocate. Curînd se răspîndi peste mulţime veste că din cap de zare s-a zărit Alaiul care pe Brunhilda de-acum către crăiie s-a călăuzit; îndată a Burgundiei noroade de pretutindeni ca la matcă alergau. Hei, cîte paloşe viteze, din lături şi alături de alaiul călare tropătau! Zise acum Crimhilda: „Voi, dragele mele jupîniţe, vă siliţi Ca la mîndreţea tîmpinărei alăturea de mine să îmi străluciţi; Vă alergaţi la lăcare, scoateţi gătelile cele frumoase spre purtare; Văzîndu-vă într-astfel musafirii întrece-se-vor aducîndu-vă cinstita lăudare". Şi pe războinici îi chivernisiră cu ce lipsea în folosirea lor, Şei meşteşugăreşte încrestate, cu ţintuieli bătute în aur roşior, Pe care domniţele să drumeţească în spre Worms, pe Rinul călare. Nu s-au văzut vreodat' dichis de frîie şi căpestre cu mai de cuviinţă făţişare. Ce scînteiere fluturii de aur din valtrapuri la a chingilor curea, Ce nestemate-n prinzătoarea hamurilor pîlpîi licurea. Un şir de scunde scăunaşe de aur fost-au fost aşezate pe covoare; încalţe cîrdul muieresc deacuma era cu întreg gîndul numai la 106
Anume pentru jupîniţe buiestraşii aşteptau la scară înşeuaţi; Şi pentru fiecare din domniţe aleseseră caii încercaţi; Roibii, împodobiţi cu zdrăngănele, clincheteau hamuri împletite, Ce de valtrapuri de mătase, ce mai tarniţi, cum nici n-au fost vreodat'mai "strălucite. i n , optzeci şi şase de neveste cu cosiţe sub tulpane văluite i . h n i pentru alai Crimhildei pe prispa casei rînduite. i .................i n l a I c toate în bogate rochii de foşnitoare, grea mătasă, .............lin partea lor, copilele de casă se întreceau în podobire bogătoasă. i c i şi patru dintre acele obîrşeau dintr-a Burgundei-ţeară, c,B au fost vreodat-odinioară altele mai frumoase să pară. i lutnlc lor gălbioare luceau din panglici taman ca razele de soare, î m p l i n i s e r ă cu sîrg porunca domnească, precum se dovedeau la înfăţişare.
............i ,
lei
mai gingaş-aleasă ţesătură le erau rochiile răscroite, oaspeţilor în astfel fiind ele cu mîndreţe împodobite. i le prindea la boiu, asemenea înfăţişare, arătînd şi mai frăgezii, I m i i ciudată ar fi părut firea năzurosului pe care farmecul lor nu l-ar răscoli. I ' i n cea.
i .........itea
imhrăcaseră dulame de hermină, altele scurteici de samur; i | 1 1 I <• aveau prinse-n brăţare cu nestemate de jur împrejur; i 1 1 1 i l e cu muguri de nestemate mătăsuri primăvărean tărcate; i ■ H II u am mai isprăvi niciodată, pomenindu-le cu de-amărunt gătelile toate. i m li
i i ' I c în alesături măiestrite erau lungi şi de scumpătate mare |'i Le rochii luminoase, spumoase, ce înfoiau învoaltă avîntare, i I I i u i i
86
împărăteştile ferahanuri şi străvezii marame arăbeşti. aceste copile de neam mare nici se putea să le
I n i i
,1 .1. chip penemulţumeşti.
de care mai arătoase, cu pajişti florate pe pieptare brodate, mîndră decît alta izbuteau în frumseţe să se arate. i ............I II .izul lor în dulce frăgezime întrecea orice împodobire, I ' n Ici n-a fost crăiasă pe a lume să aibă cîndva o mai măreaţă i .ii'*
i
una mai
însoţire.
106
87
Iar cînd cele mlădiţe copilite cu belşug de giuvaeruri s-au gătit, Iată că şi stolul vultanilor războinici în mare număr s-a vestit; Cu largile scuturi poleite, în trapul robilor cînd înaintau, Lungi suliţele, din tulpină de frasin, cu dreapta lor oştenii falnici avîntau.
CVM- NVNTI- GVNTSR CY • BRVNHILDA
.1 Rinului luncă de dincolo de apă, riga Gunter apropiatu-s-a tot alaiul şi toată oastea, către obîrşia gîrlei dreptatu-s-a. I I acelor mîndre copile duşi de dîrlogi prin valuri străbătură, i ce aveau a oaspeţilor primire în grijă, de la pregătirile cuvenite nu abătură.
88
Apoi cînd stolul de războinici trecînd în luntri începu a lopăta, Ostroveniiislanzi mişunînd gloată pe muchia de mal mi se căţăra, Cu Nibelungiinegurenii care lui Sigfrid stăteau sub ascultare. Atunci vîslaşii grăbiră să avînte către crăiia ce se ţinea foarte primitoare. Acum ascultaţi pe mai departe şi ce făcu Ute-doamna bogată, Care adusese la serbare pentru mare desfătare ast'dată întreg stolul copilelor de casă, la ţărm unde corăbiile statură; Cu prilejul ăsta, fetele doamnei cu destui cavaleri chipeşi cunoaştere-avură. Marcgraf-Gere ducea de dîrlogi calul, pe care Crimhilda încălecase, Pînă la poarta cetăţii, acolo unde tăpşanul de primire se aflase. De-acolo Sigfridpaloş îngăduit fost-a pe mai departe s-o slujească. Era nespus de frumoasă mîndra, dar ce cumplită osîrdie avea să-i răsplătească î Alături Ortewin-dibaciul, lui Ute-doamna calul i-a povodnicit. într-astfel mulţi căluşari alături cu mîndrele domniţe au călărit La falnica primire sărbătorească, cum nici s-a mai văzut vreodată, Atîta mîndreţe de curtence şi atîta frumseţe de copile alese laolalt-adunată. Pornindu-se nenumărate jocuri de înaltă destoinicie cavalerească, S-au întrecut vitejii de frunte, nici unul n-a căutat să codească. De îndat' cînd frumoasa Brunhilda în dreptul corăbiilor s-a arătat, Năpădiră curtenitori vitejii, cu rîvnă domniţelor ajutîndu-le la descălecat.
Iar dacă riga pe mal coborîse, cu călării străini ce-1 însoţeau, în cinstea frumoaselor, care de care, lăncii în ţăndărire sfărîmau. Se-auzeau pocnind paveze ciocnite, vuind cu larmă răsunătoare. Hei, ce de mai cocoaşe de scuturi nu s-au turtit zdrobite la falnica sărbătoare! .11 puntea ţărmului ca în ciorchină roiul de muieri adunatu-s-au. Hunter şi oaspeţii săi, pornind să vină, de pe corabie ridicatu-s-au; i i , luînd pe Brunhilda de mînă, ajutatu-i-a crăiesii să coboare, ' Iar luminară hainele în fireturi găitănite, rîurind nestemate strălucitoare^
1
u pas domol domniţa Crimhilda de locul întîlnirii se apropia; Muncea pe crăiasa Brunhilda şi al ei alai a fost de întîmpina, i ' M i d cu mîinile lor dalbe coroniţele ce pe creştet purtau, I n ine ce cu nespusă gingăşie aceste prea mărite feţe cu drag se sărutau. ' cu fragedă cuviinţă, copila Crimhilda a şi fost atunci grăit: i meleagu nost' , în ceas bun vouă, ura-vă-vom bine aţi venit, 1 | mumei mele şi nouă fără osebire acelora cîţi sîntem din ţeară, '.........l ; i foarte ne e vederea voastră". Drept care amîndouă iară se închinară, 1
multe ori în şir, pe-ntrecute, domniţele s-au fost îmbrăţişat, ll, asemenea inimoasă primire la nici un alt prilej nu s-a arătat, i " i nul amîndouă într-astfel din suflet menire fericită doreau, 1 1 1 l i L e -doamna, cît dulcea ei fiică, cu dor avîntat gura miresii i
îmbrăţişau. I'lnn, i i se desfăşoare primirea, vreme delungată a mai trecut; " ■ ' i pentru o gură trandafirie cu înlesnire mijea cîte un sărut. 1 ......... aţineau crăiţele olaltă, pe-ndelete sporovăind fără seamă. " " i n i l o r o privelişte atît de inimoasă prilejuindu-ledesfătarea 1
Loate jupîniţele Brunhildei pogorîte pe prund aşteptaseră, i - - l de îndat' ochindu-le vitejii, de mănunchiul lor se aninaseră, I | uiîndu-le cu mare drag de mînă, le ajutorară să înainteze [II i ' l , i crăiesei; mîndrele foarte se pricepură în purtare bine să se învedereze. A. m u
1
iară. H
............i i ul Nlbelungilor
113
Aţinteau priviri în nestîmpăr spre frumoasele de care au tot auzit, Dar de atîta prinos de măreţie nici că ar prea fi de pomenit. Faţă cu cele două neîntrecute, însă precum spun de-adevărat, Desăvîrşirea lor chiar întru totul, întocmai fără de vreun cusur s-au arătat.
tîrcolire roată, de era mare drag să-1 fi privit, Cînd, cu cele o mie de paloşe în urmă-i, şir Nibelungii de paradie au mărşăluit. Iută că acum Tronje Hagăn în rîndul luptătorilor se înfăţişa, Uuoînd poruncă de la rigă, drept care jocul cavalerilor contenea. I i nu se mînjească de prăfărae găteala domniţelor prea tare, Iu ifirii se văzură siliţi, neavînd încotro, a da înaltei porunci ascultare. 1
Şi cîţi mi se ştiau destoinici să cîntărească frumseţe muierească Nu se putea pe crăiasa lui Gunter îndeosebi să nu o preţuiască, Dar cîţi într-adevăr erau acolo, nepărtinitori cunoscători, negreşit, înainte de a închina laudă pentru Brunhilda, pe crăiasa Crimhilda ar fi proslăvit. Acum copile şi jupîniţe porniră de-a valma agale în preumblare, îmbelşugare de minarete şi frumseţe se perinda desfătătoare. Unele sub pologuri de mătase, altele sub falnice corturi bogate. Umbrare nenumărate copereau cîmpia, înţăruşate în margine de Worms-cetate. Şi toţi priatenii craiului, grămadă, cu nesaţ la mîndre se holbară. Acum Brunhilda şi Crimhilda deteră semn ridicîndu-se, plecară. Toate femeile o dată cu ele pornitu-s-au la adăposturi de frunzare, in vreme ce burgunzipăloşarii, ajutoratu-le-au care de care cu îndrumare. INeîngăduindu-şi preget musafirii, buiestraşii odihniţi încălecară, .Pornind întrecere la frînt de suliţi, scuturile-n pocnet răsunară; .Peste cîmpie ridicatu-s-a colbul, parcă din văpaia mărilor fumega; Într-astfel, din ce în ce înteţită, îndîrjirea vitejilor mai aprigă se verşuna. Priviră copilele cu desfătare atîta năstruşnică ispravă vitejească. Acum fătviteaz Sigfrid, de unul singur, pornindu-se să călărească, Dînd corturilor
91
I i I f e l grăit-a înţelepţeşte Gernot: „Opriţi a cailor alergare, zăpuşeala arşiţei se trece şi s-o face un pic mai răcoare. leptare, pîn-atunce, izbutim în sala domnească să aţipim, îngădui riga porunca să dezlege, cu toţii din nou gata I
i i" i
i
H
cînd va să fim."
II
"
jocul îndeletnicirei de luptă contenise pe întreaga cîmpie, umbrarul naltelor corturi, cavaleri şi domniţe să se-aţie. i " i I i imp de dreaptă odihnă, ce firească îndreptăţire căpăta Intru astfel ceasurile răgazului nesimţite trecură, pînă ce ziua dete a scăpata. lili
nu-nnoptase de-a bine, cît soarele rumenea în asfinţit, lud o boare de răcoare, n-au dăinuit să mai stea la odihnit, I ldieatu-s-au nou avînt să purceadă în sărbătorească desfătare, ■ ii' aleri şi acele jupîniţe preschimbînd dornice privirile dezmierdătoare. " ' ii
1
1
dupfi c e destoinici călăraşii o droaie de trăpaşi au ostenit, • n i na, obiceiul ţeării, apoi pe întrecute au zăbovit, 1 ' '' chiar riga luat-a hotărîre din sala domnească să coboare, ..... jupîniţelor în şei să salte, cînd îmbulzitu-s-au mulţime ajutoare.
91
se cerea la odihnă întreagă ceata bogatelor crăiese. ICCH I . C Ute şi Crimhilda dădură de sub coviltire să iese. .........le jupîniţele lor cu care în încăpătoare casă au adăpostit, m e i i i abil petrecăreţilor mai dihai cu foc şi bună rîvnă s-a înteţit. u n
1
ni
92
92
Jilţurile fnndu-le rînduite, cumpănit-a riga semn de pornire La masă o dat' cu musafirii; atunci a fost însemnată zărire: Văzînd pe mîndra, frumoasa Brunhilda, purtînd stema crăiască, înfăţişarea ei izbutea îndeobşte minunare uimită la privitori să stîrneaseă
în sfîrşit să plinesc?" Dar gazda către oaspe răspunse: „Mult dreptăţit ai amintit Jurămîntul la care dădui mîna, cînd spre izbîndă am pornit, Făgăduişi deplin ajutorare ca dorinţa peţirei să se plinească", îndată trimise după Crimhilda pentru ca la curtea crăiască să mi se p o f t e a s c ă
Rînduiseră mulţime de laviţi de-a lungul marginilor de mese l a i c , încărcate cu bunătăţi de tot soiul, şi cu belşuguri de bucate, Din tot ce-ar fi visat oaspeţii ceia să nu zîmbrească şi negreşit, Era prisos de vinaţuri şi bucate de nici nu pot crede ceva fel să fi lipsii.
mîndrele copile în sala domnească s-au fost suit, lata (iiselher, de pe scară, cu înteţire a şi grăit: 1 1 1 m i ic pe dragile fete degrabă în iatacurile lor să se napoieze, nu mai. sora mea e singură chemată de chiar acum la rigă să . se înfăţişeze" - lini a.
Stolnici şi paharnici cu hărnicie dregeau prin cupele daurite, Turnînd gîlgîietoare băutura. Aşteptările nu mai zăboveau lungite. Pare-se că de peacum la ospătare dovediseră toţi dîrză osîrdie, Dar la praznic de nuntă crăiască nici cred că se putea altminteri să fie
i i n | i l c a r e călăuziră pe Crimhilda spre locul unde riga a stat. ( M II |ur îl străjuiau curtenii, de mulţi domnitori era înconjurat. \ i H I U î n sala de primire, dădură a înţelege domniţei ca să stea. i l o , m a r e că şi Brunhildacrăiasă, frunte la masă îmi strălucea ca o stea
Pînă ce la Rin stăpîna cea nouă se pregătea închinare să bea, Sigfrid fără de nici o sfială de mare crai Gunter se apropia, Amintindu-i fără de ocoluri că sosise vreme a făgăduială să ţie, De cînd nu pregetase a porni la Islanda, spre a lua pe crăiasa Brunhilda soţie
I I craiului n-avea de ştire despre cîte vitejii au fost juruit. feciorul lui riga Dancrat către oştenii săi a grăit: Daţi i n i si voi ajutoare, ca sora mea cu Sigfrid să se cunune", nli u n glas răspunsu-i-au oştenii: „Mai bine nici că puteai tu nemeri a spune".
i .......
Zise: „Aminteşte-ţi bine ce ai jurat, cînd mîna mi-ai dat, Că dacă la tineacasă cu a crăiasă Brunhilda ajungi nevătămat, Atunci îmi vei da pe-a ta soră, cu ea dimpreună să mă însoţesc. Au unde a rămas legămîntul pentru care într-atît trudit-am bun 116
i
93
..........iga Gunter zis-a domniţei: „Fecioară şi scumpă surioară,
l l li
iveşte să-mplinesc jurămîntul ce sufletul meu împovăra, li I jiiruitu-m-am pre tine cu prea viteaz şoiman să te-nsoţesc, ......mai supunîndu-te dorinţei mele ăst legămînt din cuvînt sfînt deplinesc". I
Iară pre cînd stătea riga la masă, lîngă Brunhilda mireasă-sa, Văzînd-o pe Crimhilda lîngă Sigfrid, inima crăiesei nu se tihnea, Ci amarnic îmboldi să tînguiască nestăvilind sufleteşti suferinţi. Obrajii ei mîngîioşi de fragedă lumină, brăzîndu-i şiroaiele
1
lacrimilor fierbinţi înalta copilă răspunse: „Dragă frate, tu mult dulce frăţior, • i |ln a , plinesc porunca mi-e dorul în pripire nerăbdător, m a i aşa precum tu vei spune, vreau întru totul să gîndesc, I p e care tu hotărî-vei supunîndu-mă fără împotrivire mă căsătoresc". fudula,
Zise el stăpînul de ţeară: „Tu, doamna mea, la ce te-ai durerat A ochilor senină lumină, din ce amărăciuni s-a-nnorat? Cădea-s-ar fericirea numai pe chipul tău să îţi strălumineze. Cînd ţeara cu cetăţi şi tîrguri sub stăpînirea-ţi tinde să îngenuncheze."
l.î
1
' •ni . I dragă bucurie atuncea faţa lui Sigfrid îmbujoratu-s-a. ■ l u j c a s e ă domniţei Crimhilda, şoimanii de dat' îndemnatu-s-a, I Menii trăgîndu-se la o parte îi lăsară dimpreun' să sporovăiască, I e l a întrebat-o de îndată dacă pre dînsul ca ibovnic are să-I îngăduiască. Sfioasă ca oricare fecioară, copila dintîi a şovăit, apoi a roşit. Totuşi avu bun noroc Sigfrid-viteazul, izbînda Iui n-a şovăit. Căci mîna ei cerînd în peţire, înduratu-s-a domniţa a se supune; Iată că stăpînul Ţeării-de-Jos într-astfel urma cu drag lui să se şi
„Căpătat-am dreptul a plînge, dădu răspuns crăiasa iară. Nu pentru mine inima-mi se frînge, ci gîndind la biata-ţisurioară, Văzînd-o cum a scăpătat aciuată ajunsă lîngă vătaful tău la masă Doar de ocara asta îmi e ruşine, căci de umilirea ei prea mult îmi pasă." imn i riga Gunter îi răspunse: „Tu nu mai fi pe-atît turburată, m e i n-am adus jignire; te voi lămuri de bun' seam-alt'dată, Inii li va să-ţi destăinui temeiul drept care pe ei i-am logodit, i . 1 i e r u l ca draga dimpreună cu Sigfrid să ducă delungă vreme trai fericit." 1
cununi'
întrucît cu deplină învoire de-acum cu gingaşa copilă se logodea,, în sfîrşit atît de prielnic, de trainica lor căsnicie se pregătea, Primind încuviinţare, viteaz Sigfrid pe gingaşa copilă îmbrăţişai a . Şi-n faţă tuturor atunci şi crăiasa, ca răspuns feciorelnic, pe voinic sărutai a
II I punse crăiasa: „Mi-o tare milă numa de frumseţa-i neprihănită! Ilunii ini-ar sta în putinţă faptă, în lume degrab' m-aş ţine fugită. i uşor mă împac la gîndul a avea cu tine aşternut nempărţit, t i i a v r e m e nu am oblicit temeiul pentru care cu Sigfrid pe Crimhilda ai logodit." 1
Vătafii dîndu-se deoparte, Sigfrid cu Crimhilda s-au fost văzut Cum aşezatu-s-au frunte mesii, unde locul de cinste au avut. Toţi se îmbulzeau să-i slujească, care de care mai curtenitor, D-apoi în jilţurile de mai deaproape şiruitu-s-au căpeteniile Nibelungilor. 116
i i , n a crai Gunter mai drese: „Tu află doar atîta deocamdat', ..........cinai, ca un puternic rigă, e şi ăst Sigfrid putred bogat; i I | H I I pe cetăţi cu mari cuprinsuri, domn de vestită viţă veche; i Irepl care datu-i-am să-i fie lui soaţă pe sora ce mi-e dragă fără de pereche"
94
schimbe vreodată. işicît mai blătărit-a riga, crăiasa încă nu s-a luminat. către sfîrşitul mesei mai mulţi din cavaleri s-au ridicat, .........., i i a geridul atît de sălbatec, încît acum tot palatul a vuit. i n m i r e musafiri cu prilejul desfătărei riga simţitu-s-a îndeosebi i ■ i "i I ii
I
I
Gînd n-am a povesti mai multe în privinţa celor ce s-au plinit, Ci ascultaţi acum de Gunter-riga cu soaţa Brunhilda ce-a păţit: Cu toate că era viteaz şi chipeş, cu vajnică trufaşă arătare, încît oricare altă crăiţă din lume s-ar fi fost arătat mai grabnic îndurătoare.
ml
anostit. i .........l e a :
„Să fie mai degrabă să odihnesc alăture de mireasa mea". pui inţelegînd poftitul zadarnic, să se dezbare de visare cerca. ..........lu-se din ce în ce mai ţapăn în mreaja iubirii lănţuit, . I c ; , lot mai galeş, riga Gunter către Brunhilda doamna s-a
Alaiul de curteni şi jupîniţe se depărtase precum fost-am zis, Şi riga cu de zor şi nestîmpăr în cămara de nuntă s-a fost închis, Dornic lihnea să se înfrupte dintr-a trupului ei fragedă dulceaţă, însă mai va pînă ce dumnealui să ajungă a face iubeaţă pe apriga soaţă.
topit. i . i i pe urmă rugaţi musafirii jocul luptelor să mai slăbească, I n n i n i l riga şi a lui mireasă urmau spre culcare să se dorească. i i a c o l o , pe scara mare, Crimhilda şi Brunhilda s-au întîlnit. I H II n ia întîmplare deocamdată încă n-a pornit furtună să se fi dezlănţuit. Erau de-nsoţitoare-nconjurate, şi nici opriră să mai zăbovească; Vătafii cu lumini aprinse deteră drum deschis să le îmbrîncească; Supuşii fiecărui rigă s-au strîns apoi în pîlcuri bine osebite; Lui Sigfrid îi făcu frumos alai mulţimea de credincioase paloşe cu lăncii ascuţite.
Iară cînd s-a strecurat sub polog mireasa în albă cămăşuie de in, Şi-a zis riga: „Cîte zile avea-voi de-acuma ştiu că desfăta-voi deplin, Hălăduind la urîtă dezmierdare din tinereţi la adîncă bătrîneţe!" E drept că avea din ce găsi cu îndestulare şi plac şi nuri la atîta frumuseţo 1 llnicul de crai între degete tremurate năbuşi a candelei feştilă, llţor cutezător viteazul paloş s-a lăturat binişor de copilă. (Ililcîndu-se alipit de crăiţă, cuprins a fost de multă bucurare, i i I "înd la piept pe crăiasa gingaşe, pătimaş întru mult lacomă îmbrăţişare.
Iar dacă s-au pornit de-amu vitejii, pe unde fiecare culcuş avea, Pe fiecine păscîndu-1 dorul că doar va dupleca soaţa ce năzărea, Căci sufletul acestor crai pesemne mult prea fierbinte s-a dogorit, Iar desfătarea lui Sigfridşoimanul fost-a chiar mare şi tare s-a mai veselit.
cu rîvnă înteţită şi alte mîngîieri şi-a poftit nedomolit, Bl u i u d pe slabă nădejdea că asemenea purtări i-ar fi îngăduit, l i n i s ă izbucni năvalnică mînie, drept care cumpătul lui turba pre cînd îşi căuta o dulce desfătare, de prea amarnică supărare da. liniai.1
Şi-atuncea cînd viteaz Sigfrid lîngă Crimhilda mi s-a fost culcat, Şi cînd cu drăgostire pe fecioară în dezmierdare a mîngîiat, Mai dragă decît draga viaţă simţi că îi ajunge dulcea de fată! Nici chiar pe o mie de alte mîndre nu s-ar fi îndurat să o mai 116
isc: „Mult mărite rigă, scoate-ţi din gînd nesăbuita cumetare, i a l i a că-s hotărîtă a rămîne trainic pe mai departe fată mare, m i vei da răspuns la i
95
taina de care nencetat te-am întrebat". Povedind neclintită hotărîrea alesei, crai Gunter tare rău s-a
„Nici mie nu mi-ar fi spre bunicică fală! falnicul crai adăugi: în numelendurării şi virtuţii eu rogu-te frumos a te milostivi. Dă-mi drumul să-mi recapăt culcuşul alăturea de tine în cel pat, Că nu-ţi mai ating nici cu degetul veşmîntul, dc-ajuns fiindu-mi cîte îmi fu dat să pat."
mai verşunat! I)f«d dragoste cumeta să înfrupte, bizuind pe năvalnică puterea, M n u d veşmîntul feciorelnic, să plinească stăpînitoare vrerea, i' ' i fata ce purta-n jur de şolduri bete, îndată fostu-le-a descins ' 1 raiului pătimire grozavă într-aceste căşunatu-i-a copila voinică dinadins.
Slobozindu-i Brunhilda nodarea, biet mirele smerit se-abătu, însă de cămăşuţa subţirică nu se mai atinse, ci cuminţeşte petrecu, Rămînînd răzleţit pe mai departe, cît mai departe sfielnic aciuit, Fiindcă în almintere drept îi că soaţa mai mult nici că i-ar fi fost îngăduit.
rl de îndat' de mîini şi picioare legatu-l-a snop deolaltă I burduf, în piron atîrnîndu - 1 , cocoţîndu - 1 pe o bîrnă naltă, ui'îl s ă nu-i mai sîcîie somnul cu ghiesul cel ticăit, nepotolit. Ai n d e dură înfăşcîndu - 1 fecioara, cît craiul din voinicia ei mai să fi murit!
Dară în zori cînd slugile veniră cu schimburi şi cu primeneli, Că aduseseră în dimineaţa ceea rufe şi alte albituri în fel şi fel, Mai silea craiul sprinţar să pară, dar era în sinea lui tare cătrănit. El care ziua era stăpînul pe ţeară, şi smeriţi supuşii cu tremurici l-au privit.
ce s-ar fi căzut să poruncească, craiul porni să milogească: > i noadă brîul nevastă, nu lăsa mădularele să-mi amorţească! I | i d a u deplină credinţare să nu mai încep de istov încumetare; M l v o i [inc cuminte culcat lîngă tine, lăsîndu-ţi de aici încolo stîmpărare!" Dar puţin îi păsa ei de văicăreală, de vreme ce tindea să aţipească Şi 1-a lăsat spînzurat de grindă, pîn-a început cîntarea cocoşească. în crăpat de zori, cînd dalba dimineaţă la oblonu ferestrei s-a iţit, Cit la un şoarece opărit, în biet craiul puterea bîţîit dac-a mai zvîcnit. 1
|)lu
Pe urmă după obiceiul ţeării şi dătinare păzită cu străşnicie, Soţii urmau să nu întîrzie, ci falnici să ia parte la liturghie. Aşa că de îndat' se şi urniră; iar dacă în sfîntul lăcaş intrară, întîlnit-au pe viteaz Sigfrid, închinătorii, şi de norod buluc în pronaos d a r a , Ca, măreaţă primire crăiască fusese întru cinstirea lor pregătită: Să îmbrace dulamă domnească, să încingă cunună daurită, I a r ă după ce mărimile, cîteşipatru, primit-au sfînta binecuvîntare, încununaţii încinsu-şi-au fruntea cu coroane făurărite în giuvaere strălucitoare.
„Acum arată-mi, Gunter doamne, cerceta măiastră mustrătoare, Ce te faci cînd veni-vor vătafii, şi or da de tine în ziua mare Atîrnat de capătu de grindă, unde te prinse mînă muierească?" Răspunse riga: „Hei, isprava deazi-noapte cinstire n-o să-ţi dăruiască!"
Aşa precum mai arătai la vreme, vătafilor care de faţă au stat (Şi erau peste şase sute) dreptul de a încinge paloş li s-a dat. I'acînd veselire mare în ţeara burgundă cu bună cinstire crăiască, I a trosniră frînte o seamă de lăncii în halcaua din voioasa întrecere cavalerească.
116
96
m-a prăpădit!" Iară cetele drăgălaşelor copile ferestrele pridvorului împodobeau, < 'a, să vază ciocnirile de scuturi ce dalbe în luptare scînteiau. Acuma însă riga Gunter de pîlcul curtenilor se depărtase; Cu cît creştea petrecerea şi cheful, cu atît sufletui de nemulţam se întunecase.
Grăi atunci Sigfrid: „Trebile tale pîn'la sfîrşit ajunge-vor rînduite. Nu închipuiam as'noapte s-o petrecem în feluri atît de osebite, Căci sora ta izbuti să-mi fie mai scumpă decît viaţa trupului meu. Dar şi Brunhilda ta, ca muştruluită soţie, cuvine-se să-ţi fie în ascultare mereu.
>ar nu se potriveau simţirile lui Sigfrid ciudei ce craiul resimţea. Viteazul de unde să bănuiască la ce jar lăuntric Gunter dospea? I n chip firesc, astă dată către cumnat cuvînt îndrepta: „Hei, cum te desfătaşi azi-noapte, ia spune", de la crai răspuns aştepta. I
Furişa-mă-voi deci în diseară la tine, pitindu-mă în cămăruţa ta, Şi voi purta o cuşmă nevăzută, aşa încît să nu mă vadă nimenea. La cămăraşi şi slugi pe-nserate sloboade-le drumu mai devreme, Că eu cu meşteşugul ce voi drege îi vin ei de hac încît să nu ma i ai ce teme,
Riga-n obidă răspunse către oaspe: „Batjocura şi nenorocirea, I le cînd am însoţit astă muiere, ajung a-mi f i singure răsplătirea. I u b e ţ vrînd să apropiu nevestii mele, cobză dumneaei m-a legat, . 1 ntr-un piron agăţat de bagdadie, pe cît ţinu noaptea, lăsatu-m-a
Vătafilor, ce poartă luminări, lumina dintr-o suflare le voi stinge, într-astai să cunoşti că-ţi stau în preajmă, şi ca atare vei învinge, Că soaţa va fi silită după aceea cu tine dragostea să părtăşească! Mai bine pier decît să am vreo îndoială, cum că isprava n-o să izbutească!"
atîrnat, încît pîn' leşuiră zorii zilei, numai aşa m-am fost perpelit. M u n c i înduratu-s-a să mă dezgaţe, dar abia aşa dacă s-a învoit. Destăinui aceste numa ţie, în pretenia ta avînd destul crezare." ligfrid cel tare răspunse: „în adevăr, mult rău îmi pare de-atîta
„Oricum vei fi s-o îndupleci, o să-ţi port pe veci recunoştinţă, Silind-o-n cerbicie să se mlădieze, făr-amăgire de credinţă, Poţi s-o răpui, dacă n-o îndupleci; nu-mi pasă nici dacă moare; Că într-adevăr muierea asta nemaipomenită este cumplită, prea în de tot fricoşătoare." „Jur, zis-a Sigfrid, că va ajunge strunită, dar neprihănită! Miresei tale purta-voi credinţă sfîntă, pentru de veci nedezminţită. Căci dreapta cinstita frăţie, mai presus de dor am aşezat!" îndată riga Gunter de-a lui Sigfrid făgadă, rămase cu cle-a binele încredinţat.
întîmplare. N-avea grijă, o dovedim pîn' la urmă, ci acum lasă ciuda deoparte; Grijesc să o muştrui la noapte, încît de tine nu s-o mai desparte, în dragostea ce va să-ţi poarte, învăţînd-o să nu mai arate crudă." Mult fericit fu atuncea bietul rigă, asemenea voroavă de nădejde să mai audă, „Da' ia priveşte-mi mîinile, zise, vezi-le cît arată de umflate! Ca pe prunc m-a dat uţa-n grindă, că-i tîrtoşe mireasa peste poate! De sub unghii ajunse stîlcite, vezi numai sîngele cum a mustit; Socoteam că-mi sunase pentru vecie ceasul, că răzbit de-a binele 116
Cu mult avînt în răstimp cavalerii se deteră la întrecere vijelioasă, Cundemînare, ce în joaca luptei era plăcută şi primejdioasă, Ţinînd pînă 97
tîrziu silinţă, cînd curtence aveau să iasă de la joc. Atuncea cămăraşii au înghiontit la o parte prostimea, avînd mărimilor să facă loc.
Apoi ea tăcu, dar Sigfrid-viteazul multişor grăbi la alte alergări Spre iatacul crăiesc unde vegheau vătafii ţinînd aprinse luminări. Dibaci în mîinile copiilor de casă din suflare luminile le-a stins; îndată Gunter pricepu că Sigfrid-isteţul, acolo, făcuse ăst semn dinadins.
Şi după ce întreaga curte de roibi şi de norod s-a fost golit, La fieştecare dintre domniţe un episcop pentru călăuzit Către regeasca masă de praznic, unde cu musafirii să cineze. Atunci pînă la rînduitele jilţuri însoţitu-le-au cuviincios căpeteniile viteze.
Ştia că prin întunecarea încăperei cam ce muştruluială unelteşte, Drept care pe copii şi pe curtence să se cărăbănească pofteşte. Curînd apoi falnicul rigă închise uşa după ei cu grijă mare, Greu ferecînd-o zdravăn cît mai sigur în drugii cu două ţapene zăvoare.
Iar riga luă loc în tron lîngă soaţă, scăunîndu-se plin de nădejde, Că după cele cîte Sigfrid făgăduise nici mai temea vre o primejdc. Da-i părea că ziua-ntrece-n cetineală depanarea a treizeci de zile, Cît gîndul nu-i era decît tot la Brunhilda, şi tot la făptura trupeşei copile.
Numa opaiţu clipea în bîjbă, după pologul patului pe duşumea pitit, îndată începu pe beznă joc hîrjonit anume voiniceşte chibzuit. Tot şăguindu-se Sigfrid-voinicul preună cu frumoasa de crăiasă fată, Sărăcan riga Gunter astă dată se cam şi bucura, se cam şi grijora totodată.
Cu nerăbdare-n perpeleală, aştepta să sfîrşească ospăţul odată! Că nu tîrziu mîndra Brunhilda afar' din sală a fost chemată, Cît şi Crimhilda de asemeni, amîndouă fiind poftite la culcare. Hei! cîte paloşe viteze atunci li se închinară în cucernică îngenunchiare!
Dar în răstimpu în care Sigfrid alături de crăiasă s-a culcat, Ea spuse: „Dă-mi tu pace, Gunter-rigă, domoale a dorinţă odat', Să nu mai păţeşti altă suferinţă şi să rabzi a doua oară ocară; Alminteri închieturile şi mădularele tale amorţi-vor iară şi au să te doară".
pe cînd domnitorul Sigfrid îşi avea odihna lîngă draga lui, l â n g ă iubita soaţă-n blinda desfătare şi fără ură cum spui, Olt ea îl mîngîia cu albă mînă, iată că din ochi mi 1-a pierdut! v i n-a ştiut cum să-şi tălmăcească de cum din faţă în clipă s-a făcut nevăzut. Dar
Voinicul, stăpînindu-se muţeşte, pîs n-a crîcnit ci înainte tăcu; Fireşte, riga Gunter auzea tot haiul, cu toate că de văzut nu văzu, Dar datu-şi-a bine seama că mai nimic nelegiuit nu s-a săvîrşit, Cu toate că acum, pe îndelete, mireasa şi priatenul în pat s-au fost zbenguit. 1 I i " , l ho purta tot timpul ca şi cînd însuşi riga Gunter ar fi. | i d n toartă de grumazul copilei, în hîrjoneală mi se împleti, •< i utuncea, întărîtată, din pat peste-o laviţă azvîrlitu-l-a II l i n in m e i aprig, încît vai de dînsul, de un scăunaş glava cucuiat pocnitu-i-a!
Cînd pană atunci alături hîrjonise au cum acum a fost de pieri? Atunci crăiasa-n adîncă turburare către însoţitoare astfel grăi: „Mult, foarte mă minunează unde dispăru domnul meu de îndat', Cum de pieri din strînsoarea mîinii mele, au cine mîna lui a fost luat?"
116
98
cînd în piron la grindă îl va pune, l' i n i n i eămaşa înc-o dată sfîşiată-n poale, ţinînd mai cu năduf să
I mai îndrăzneţ, bărbăteşte, cu putere ce sta să tot crească, Irh n i II i c u l înhăţînd pre codană, horind-o, s-o domesticească, nieicînd Tiară codreană dintre dihaniile cîte sfîşie şi muşcă II apărat aprig, mai colţată, decît hapsîna ceea tîrtoşe de muieruşcă. i i i |>, de sări pe podini copila, văzînd că el de fel nu s-a lăsat,
se răzbune! in I d e -acum ce să ajute încordarea şi întreaga biată văjnicia M . i l a s t r a dovedi că-1 covîrşeşte trupeşte cu năprasnică tărîa; H Inhăţase taman ca în cleşte, vîrtindu-1 tot pe sus, pînăl-a sleit; l a urma urmei, i-a bufnit o brîncă, din care alăturea de pat 1-a fost lipit.
i „
1
iVni mie, zise-n gînd şoimanul, că dacă printr-o mînă feciorească M i '■ dat să-mi scurg nemernica viaţă, zborşit de vlaga trupească, i estele, de azi încolo, bărbaţilor în rocoşire s-or împotrivi, in inuieretul făr'să mai cunoască ruşinare, neobrăzat va îndrăzni
M l i\ indu-1 pe voinic în braţe, gîndi şi-acum să-1 lege fedeleş, 1 " n i d că-i riga, că-1 înşfacă, şi că-1 răzbeşte iar fără de greş, \ | . M i H ă tragă somn în pace,
116
a se însemeţi."
99
Cum auzit-a riga vaiet, şi prinse pentru omul lui îngrijorare! Pre cînd păţea atîta ruşinare Sigfrid, stîrni mai tare mîniare. Atuncea cu năprasnică îmbăţoşare, smucitu-s-a cercînd s-o răzbească, Că mai-mai sta acum Brunhilda să-1 răpună, răscopleşindu-1 apriga putere muierească, Cit îl ţinu strîns sub genunche fata, se zvîrcolea flăcăul apăsat, Simţind puterea din mădulare că aproape toată 1-a lăsat. Biet riga trase altă spaimă cînd domiri cum că voinicul răzbit, Era purtat de încleştata ei strînsoare, pe toată duşumeaua zdravăn tîrnuit.
I se păru că trece o vecie pînă ajunge Sigfrid s-o bine răzbească; Ea-i strînse mîinile cu văjnicie, sînge sub unghii să ţîşnească. Atuncea o durere fără seamăn pe el şoimanul fostu-l-a pălit; Dar tocma suferinţa, biciuind o avîntare, cu înteţită încordare pe fecioară a silit I i frîngă mult prea dîrza cerbicie, cu care păn-atîta nărăvise; \< r tea toate le-auzisc riga, care nici pîs tot timpu nu mîlcise. M u oînd l u i Sigfrid fu săi vie rîndul, cît îndesat o alipi în pat, Miroasă n i c i mai căuta împotrivire, ci de durerea cea cumplită îmboldită a ţipat. î n c e r c a furiş măiastră de după şolduri brîul să dezlege, i . H m a i s e socotea să izbutească pe Sigfrid cot la cot să-1 lege. Dai e l , sucindu-i de-andaratc mîna se izbuti atunci pe loc s-o ţie, i i n inindu-i mădularele, încît, deplin învinsă, ajunse să se dea lui M u
Din colţ în colţ mătura colbul, de trebuit-a riga să mi se ferească, Mereu înstrecurîndu-se de lături pe cei luptaci să nu-i lovească Cit ei se repezeau unu-ntr-altul cu într-atîta aprigă înfocare încît mare minunea, ţie, Doamne, că-n viaţă mai scăpară teaferi ei care de care! Acum de-a amîndoror soartă pe Gunter-crai acelaşi of îl apăsa, Dar mai vîrtos de Sigfrid încă, măre, ca de un bun priaten îi păsa! Mult n-a lipsit că fata în de-a bine pe harnicul voinic să fi răzbit, Şi de ar fi fost îngăduit, el, bietul rigă, ajutorare grabnic lui i-ar fi sărit.
Gunter de soţie. '.li m i i : „De-acuma mă supui, stăpîne, da' cruţă-mi viaţa ast'dată, I n de nesăbuita mea împotrivire, te miluieşte ca să fiu iertată! I i i I I i u i l din parte-mi de azi nainte răzvrătire n-ai să mai găseşti; \ l u a a c u m a ajunsei de îmi dau seama cum te pricepi năravurile muiereşti să lecuieşti." cînd zăcea fecioara istovită, Sigfrid-viteaz domol s-a ridicat, cît să crezi că pregăteşte, ca să se culce dezbrăcat. .............a simţi mai mult crăiasa, cît el tare dibaci la pipăite, I a tras cu binişor din degetul ei mic atuncea un ineluş de aur cam i n
Ţinu vreme delungă lupta, cu schimbătoare hotărîri a legănat, Păn-izbutl voinicu dintr-o smucitură să urce pe fecioară sus în pat. De-acolo, însă , împotrivirea fetei din ce în ce mai tare a slăbit, Cu toate că pe Gunter, mare crai, îngrijorare mai dihai înteţit 1-a îmboldit.
[\'ale,
pe negîndite. i 'II
100
încă îi şterpeli la fel şi brîul, o bunătate de curea!
i şti anume ce-şi pusese-n minte, sau din trufie de obişnuia; I I I I c î n d soţiei dărui cîştigul, rău chilipir i-a cîştigat. într-astfel riga a rămas biruitorul, pre urmă cu frumoasa lui
crăiasă s-a culcat.
precum se şi cuvine, a-i da el, riga, straşnic dezmierdare. Oui crăiasa fu în tot silită să lase nărăvaşa răutate în uitare. I i c d u l c e , tainica lui mîngîiere, obrazul ei pînă la urmă a pălit. H e i ' a i f i zis că o cam îmblînzeşte leacul, pe-atîta asprimile ei . i începu, mii
s-au fost şlefuit! II
101
i llntecul Nibelungilor
129
Crăiasa nici avu pe urmă mai mult ca alta din muieri de fel tărie Cînd elîmbrăţişăfrumseţea-i trupească în harnică şi dragă osîrdie. Chiar de ar fi putut să căşune o apărare, ea nici că s-a împotrivit, Izbînda ce-şi avu de dată Gunter-craiul adeverit numai prin dragoste a izbîndit! Pe urmă cu nespusă dulce desfătare, rămas-a lîngă soaţa lui culcat, Şi gingăşitu-s-au unu pre altul pînă ce dalbe zorile s-au ridicat. Iar între timp, cum arătai-nainte, de multişor Sigfrid plecase La soaţa lui, care cu nerăbdare şi cu mult dor de cam de mult în veghe aşteptase.
pe toţi cu argint şi aur, caftane şi roibi sprintenei Că părăsiră curtea bucuroşi de-agonisire, atît zestrîndu-se ei oaspeţii acei.
'"'
brtmet
' S'
«P*"««.
totul
fost răsplătit 1
^JX&''rotaden ZF'Ţ**'***» Ltf , *****■'
Pre
Cerca el ocoliri la ispitiri cu care crăiasa în nedumerire iscodea, Să afle obîrşia celor lucruşoare pe care dintru-ntîi i le tăinuia. Pînă la urmă nu îndurase a le ţine, ci apucat-a ca să i le dăruiască, Din care a lui mărinimie îmi ajunse cu groază de alţi păloşari către [pierzanie să păşească. Dară în zorii celei de a doua zile nu se încăpu riga de bucurare. Se veselise el nainte, dară acuma dovedea chef încă şi mai mare. Atunce pe dragi oaspeţii de seamă cu osebită cinste ospătatu-i-a, Aşijderi şi pe toţi curtenii cu multă omenie şi din prisosit belşug îndatoratu-i-a. Astfel de-a rîndul patrusprece zile ţinut-a lanţ de sărbătoare; De răsuna tot timpul ăsta chiot de cînt şi larmă jucătoare; Făcut-au în atît fel de petreceri, cît încă alte nu s-a pomenit; Pentru dichisul şi plăcerile îmbucurate din întreceri, craiul a cheltuit cu neprecupeţit. Poruncă dete îndeobşte şi ca stăpîn găzduitor în astfel hotărît-a Către curtenii şi priatenii ce parte luară dînd împărţeală într-atîta, Au procopsit 102
uL> cra;ul ,a
'
de tot
lovire.
............■................................
paloşele îmi plecară.
A-VNSPRSZGCeA- lSPRi¥Â
i i zise îndată: „Tu, bărbate, cu toate că de*drumeţie mă gătese, Dur, pentru aiastă despărţire, într-altfel nici pot să grăbesc. Dlntîi avînd să-mi împart moşia, cît să las fraţilor pămîntul." A u i i k I acum cuvîntul Crimhildei, domolitu-şi-a Sigfrid cu mîhnire avîntul.
Atunci rigii către el se dreptară, într-un glas grăindu-i tustrei: l u, Sigfrid-doamne, află de dată, pe vorba noastră bizuind temei, < II pirăm să-ţi slujim păn'la moarte ţie neclintiţi credinţă", i i Inclinatu-s-a-n semn de mulţumită, faţă de inimoasa lor bunăvoinţă. r . u lăşi-vom cu tine, frăţeşte, cetăţi şi pămînt cîte de noi.se ţin, l Hiialt' deopotrivă făcînd parte dreaptă, zis-a Giselher cel mezin, Aţa încît din a ţeară mare, ce ţinem frăţeşte în devălmăşire, 1 va aveţi tu dimpreună cu Crimhilda tot cît şi noi dreptăţita stăpînire." •< iorul craiului Jigmond îndată cumnaţilor în ast a răspuns, \ Itzînd precum că domnişorii la nejapcă arată voie bună de-ajuns: I »ea Domnul strămoşească moştenirea pe veci să stăpîniţi deplin, Alil ogorul cît şi cele acareturi, cîte ca zestre.de pămînturi legate se ţin. I1'
GYM- ÎNTVRNÂ • SI6FRID CV- SORV
mea nu duce lipsuri, nici ţine să păstreze din moşie, i are nevoie avere cînd purta-va coroană în ţeara de obîrşie. Ai olo fiva de tot bogată, cît nu o ajunge alta pe lumea toată. I i a r orice altă dorinţă a voastră înţeleg să deplinesc pe placu-vă îndată." 1
Apoi după ce toţi ceilalţi oaspeţi pe la ocinele lor, s-au f o s t tras, Feciorul crăiesci Siglinda într-ast' către vătafi d e t e g i a s : E timpul si noi să ne încingem, ca să urnim amu de p l e c a r e Oblicind vestea, soaţa lui Sigfrid bucuratu-s-a ca la o zi da sărbătoare 103
i soaţa
ima î n s ă grăit-a Crimhilda: „Dacă moşiile mele nu opreşti, l Iar pe oştenii mei burgunzi nu face în nicidecît s ă dispreţuieşti, 1 orice rigă s -ar
bucura foarte s ă poată oastea cu ei s ă sporească. I luci lasă-i cu mîna lor s ă ne facă şi nouă, dragii mei fraţi, o parte frăţească." Atunci zise Gernot: „Drag' soro, ridică din oşteni cîţi pofteşti; Bucuroşi vor fi să te urmeze, ori încotro va să eălărăşeşti. Din treizeci de sute de războinici, alege o mie viteji care-i vrei." Crimhilda, de îndat' auzind încuviinţarea, începu să cerceteze pe capete dintre ei. Dar dintîi de Hagăn din Tronje, precum şi de Ortewin întreba, Ispitindu-i dacă de bunăvoie în alaiul crăiesei nu cumva ar intra. La vestea asta Hagăn cu mînie strigat-a ţîfnit cu ifos de îndată: „Pe noi nu ne poate înstrăina riga Gunter, nici da în schimb pe lumea toată. Alege dintre ceilalţi, din gloată, însoţească-te din ei cine vrei, Că doar cunoaşteţi, la cei din Tronje, statornicul bun obicei; Slujim doar unui singur rigă, cărui din început apucăm să ne ştim,. D-apoi în slujba altui stăpîn cu schimbul nicicînd nu înţelegem să clintim." Atunci nemaiavînd încotro, de cale lungă mirii se pregătiră. Crimhilda alaiul adunîndu-şi, treizeci şi două de copile o însoţiră. Şi oaste luat-a totodată, sute cinci, din şoimanii voinicei, Iară pe Eckewart marcgraful aiesu-l-au chibzuit punîndu-1 căpetenie preste ei. Şi luînd rămas bun de plecare, atît cavalerii cît şi vătafii lor, Curtencele şi jupînesele inimoase dorindu-le drum uşor şi spor. Din sărutări mereu înteţite, cu foarte greu mi se despărţiră, ] Totuşi în toane destul de bune ostaşii din ţeara lui riga Gunter acum se porniră.
104
Priatenii îi mai urmară o vreme, bucată de drumeag eălăuzindu-i, Pregătindu-le conace-popasuri, cu frăţească omenie găzduindu-i, Pretutindeni pe unde prin ţeară avură poftă să se odihnească, Şi degrab' trimiseră trîmbiţarii pe riga Jigmond de înturnare să-I vestească, C î t şi pe Siglinda-crăiasa, că feciorul lor rîvneşte să se înapoieze, Şi c u
odrasla lui Ute-doamna la curte au să se şi înfăţişeze. * Anume cu mîndra Crimhilda, domniţă do la Worms, de pe Rin. • > veste pe atît de priitoare, nu încape vorbă, avea să-i bucure cu folos deplin, „Ferice de mine, Jigmond zise, că mi-au fost dat s-apue trăit, I n c î t să văd pe frumoasa Crimhilda cu creştet de cunună împodobit, i n l r -ast' mai falnică moşie rămîne mădularului meu crăiesc, Să scăuneze rigă voindu-1 pe Sigfrid, dîndu-i de pe acum schiptru domnesc. tar Siglinda-crăiasa cinsti pe crainici cu odăjdi de catifea vişinie, ','.i multe pungi de argint şi aur dăruitu-le-a pomină să fie. Căci foarte se şi fericise de veştile ce prin ei au căpătat; Alaiul astfel cu mare hărnicie s-a aşternut la drum cu multe daruri încărcat. Făcutu-s-a cu amănunt vestire despre cei cîţi pe Sigfrid însoţesc, îndată ce dădu poruncă, jilţuri la îndemînă musafirilor rînduiesc, Boftunără curtenii să privească venirea feciorului încoronat. Vătafii lui riga Jigmond de-a călare întru întîmpinare lui făt-viteaz au plecat. Şj m i s-au auzit vreodată fecior să aibă mai falnică primire Decît avură Sigfrid eu ai săi dimpreună, la strălucita întîlnire. I a r ca să o întîmpine pe Crimhilda, Siglinda-mumă călare s-avînta • 'u alaiul de curtenee şi de slujnici şi toţi viteji călăreţi care de
:
pază le sta.
Şl cale de o zi mai străbătură, pînă ce pe musafiri îi întîlniră. I Iar Nibelungii şi burgunzii avură de furcă în drum cît pătimiră, l ' î i i ' de măreaţă cetate, zisă Xantem-cetate, ajunseră de au dat, A c o l o unde mai pe urmă Sigfrid ca rigă s-a şi fost în stoliţa mare înscăunat. Le rîdea sufletul lor tuturora cît Jigmond şi Siglinda apucat-au Pe odrasla lui Ute-doamna cu dragoste focoasă de îmbrăţişat-au, Aşijderi şi pe Sigfridşoimanul, acum risipind a lor grijorare, Urară bun-venit tuturor celor de faţă, bucuros, deopotrivă la mic şi la mare. Apoi pînă la curtea lui Jigmond pe oaspeţii riga au călăuzit, Ajutînd frumoaselor jupînese, care cu sprinteneală din şei au sărit, Că dintre cavaleri, mulţime grăbiră să le şi stea într-ajutor, Iară dintre ei multişori rămaseră pe mai departe credincioşi în slujba frumseţilor. S-a dus buhul despre cîte daruri nuntaşii acolo la Rin primiră; Aici în haine încă mai frumoase decît orişicînd vitejii premeniră; îmbrăcăminţi atîta de mîndre, nicicînd au fost altele purtate, Şi nici s-a pomenit la vreo curte domnească să se afle veşminte într-atîta bogate. Pe urmă aşezatu-s-au mesenii să cineze întru straşnică destulare; Argaţii lor erau îmbrăcaţi în pănură stacojie, cu daurită înfiorare. Scînteiau ceaprazurile-n nestemate, licureau găitanele mătasă, Că falnic îmi împodobise pe toţi curtenii harnica şi darnica Siglinda mărinimoasă. Atuncea într-astfel riga Jigmond curtenilor fostu-le-a el arătat: „De azi pe toţi priatenii noştri, cît şi pe cei vecini am ştiinţat, Că drept să-mi poarte 105
coroana, de-amu lui Sigfrid am puternicit". Cei din Ţeara-de-Jos auzind vestirea cît nici se mai poate mi s-au fost veselit. Iară craiul înmînîndu-i stema, datu-i-a şi peste ţinut cîrmuire. Căpăta întrastfel, ca orice rigă, volnic pre schiptru stăpînire. Iar cînd în divan soţul Crimhildei nepărtinitor dregător şezu, O lume întreagă do paloşul dreptăţii şi de înţeleaptă lui judecata se temu. lili astfel deletnicind cîrmuire, precum cu cinste s-a adeverit, i m Ins a, pe frunte ţeapănă coroană, şi ani zece în şir a domnit, i lupă care îi dădu pronia parte frumoasa lui crăiasă cocon să nască, i a caro multă veste, ai craiului priateni nu conteniră vîrtos să se veselească.
prea amăgit.
Dai lîmplîndu-se cam pe aproape şi crăiasa Siglinda de răposa, M u n c i odrasla Utei-doamna, stăpînă urmaşă în drepturi intra, i Iu rîndu-i pe tron a fost să aburce, şi foarte măsurat ocîrmui, Dai dintru-ntîi s-au revărsat destulă jale, de dragul celei ce se prăpădi. Ini i ş i sus, la Rin, de veste de cum ce a fost lăţită auzire, Bl niihilda dărui pe avut Gunter cu un cocon din bună zămislire. Dro.pt care cei burgunzi pe întrecute la rînd destul benchetuiră, I dorindu-1 cu viteaz Sigfrid ca semănare, pruncului nu altminteri nume răsădiră.
despre cu cîtă grijă îl vegheară şi cu ce pază l-au crescut, ' i II I spun că Gunter-crai îi dete mari dascăli dintru început, i i cunoască lumea temeinic, învăţîndu-se timpuriu a fi mare. I I ' i , oilor rubedenii în de astfel s-a fost pus norocul la o grea încercare! IM
1
1
•'• ovăită aripatu-s-a vestea,şi faima trecînd hotare mult lăuda l'"lul de viaţă, bunul trai în care pre fragedul vlăstar îl desfăta, i i oas do ceas, la curtea lui Jigmond, vajnicii păloşari încercaţi l'răil au petrecînd laolalt' cu riga Gunter, lîngă ai lui priateni şi fărtaţi. Ştie-se că a Nibelungilor Negura-Ţeară era lui Sigfrid închinată, Nici unul din priateni nu cîştigase asemene veresie vreodată. Ţinea acum cîrmuire vitejii din Schil-cetate, cu întreaga-le avuţii', Dintr-aceasta îşi sporise voinicul şi mai groasa stăpînire,trecîndu-şi agera semeţio. Agonisise a mai întinsă avuţie din cîteafost şoiman să stăpînească. Başca şi comoara pe care crailor de Neguri dibăcise să răpească, Acolo pe picior de munte, cînd prin luptă dreaptă prada dobîndi, După ce pe o droaie de cavaleri fieroşi de-a rîndul în luptă dreaptă îmi nimici. Dacă n-apuca din belşugul cela de preaslăviri decît pe jumătate, Şi tot ne dăm bine seama că mai mult decît atîta nici că se poate; Să-aducem mainaltă lăudare unui cavaler din cîţi odat' s-au aflat,. Toţi îi temeau puterea neînfrîntă, că pe bună dreptate stăpînirea lui a temeiat.
A DOVAsPRE2eceA • ISPRAVA
106
CÎND • 6VNTSR • POFTI • P€ SIGFRID • LA- ZAIAFGT
^r? Af f
Cumlt r Dee
nhllda ÎŞi PMea memi acee
^ ^bare:C înd so ° ' * nu are Deoit pe Sigfnd, care-n rang la curte nu e decît vătaful nost'smerit Dar eare, de la un cîrd de vreme, vădcă nu s-a prea îndesat să vie Semeaţă d mnita C rimMIda
la slugărit?"
107
îi rodea trufia îndoiala şi tainic gîndul i-a fost rîcă măcinat, Mult se mînca socotind hainească străinarea în care au stat, Adulmecînd mai departe iscodire, crăiasa tare ar fi vrut Să ştie că de ce ţeara lui Sigfrid nu le plăteşte în supuşenie dijmă, necum tribut. Atunci îşi ispiti pe soţul rigă să afle ce fel craiul se învoieşte Ca s-o tîlnească pe domniţa Crimhilda, întrucît cu sîrg o doreşte. Spovedindu-se pe ascuns lui Gunter de gîndurile ce o cotropeau, Dar vorbele muiereşti pre rigă deocamdată nu foarte puţin că îl nemulţumeau. în a privinţă răspunzîndu-i: „Cum i-am putea da poruncă să vie, Cum am sili-o cu de la noi puteare să purceadă în aiastă crăiie, Cînd ei au aşezare într-o ţeară atîta de mult peste mînă depărtată?" La care îndată Brunhildacrăiasa îi şi dete răspuns cu îmbufnare înţepată: „Cît de s-ar treace la purtare vasalul unui crai, tare mi-e teamă Supusul e dator sub ascultare de vrerea stăpînului a ţine seamă!" La care vorbe îi veni lui Gunter fără de vrere să se zîmbească, Căci nu de un vătaf ca alde Sigfrid se cuvenea într-astfel desfidător să gîndească. Stărui dînsa: „Drag stăpîne, măcar de dragu meu cuviinţează Să poftim aice pe ăst Sigfrid şi pe sora ta să vie să ne vază. Căci tare vreau, precum se şi cuvine, în ţeara noastră să-i poftesc, Şi nici că mai am alt dor mai mare de care cu atîta rîvnă înfocată să-mi doresc. 140
Că doar frumseţea sorei tale şi bunătatea ei mereu curtenitoare Dăruitu-miau totdeauna voie bună şi dulce sufletească prospătare; Cu drag mi-aduce înfăţişarea-i aminte de vremurile cînd ne-amluat. Am stat doar alături, cum ştii bine, cînd pe viteaz Sigfrid . şi 1-a ales de bărbat." 3-a năucit pe rigă, cît acesta pîn'la sfîrşit s-a învoit. „Află că nu-i oaspe după care mai cu atît drag să-mi fi dorit, Şi nici văditu-s-a nevoie sămi toci pe mai departe rugăciune, Ci le voi trimite înadins o solie, la noi la Rin să vie năpristan le voi spune." Atîta
At«mei crăiţa apucă a zice: „Cînd plănuieşti să trimiţi a solie, Mult rogu-te a-mi face ştiinţare, cînd scumpii priateni o să vie, Şi care sînt anume olăcarii pe care cu vestirea îi credinţezi, ('ăci vreau şi eu din vreme a-i cunoaşte pe cine cu poftire ai să le repezi". „Vreau, lămuri acuma riga, să le trimit treizeci de călăraşi." Chemîndu-i de îndată le şi dete lui Sigfrid să înmîne un răvaş. Dar pînă a nu se şi purcede solii, Brunhilda i-a fost îndemnat Ca să primească straie tare mîndre, din care prisosit chiar că in dat' le-a dat. Grăit-a riga: „Voi de-acuma purtaţi vestirea mea cu grabă marc, Fără ca să uitaţi vreo vorbă, nici să vă bobotiţi la întîmplare Cînd da-veţi de viteazul Sigfrid şi de crăiţa, care îmi e soră dragă, Ci încredinţaţi-i cum că n-am pe nimeni mai scump ca ei în toată 108
lumea largă. Adeveriţi-le că tare sîntem dornici aici la Rin ei amîndoi să vie. îi aştept astfel cu drag în neastîmpăr şi eu şi doamna mea soţie. Pană intrăm în crugul verii, au de-ajuns timp să tot sosească. Cu tot alaiul noi din partea noastră grijindu-le primire pe cuviinţă, să se pregătească. Dar spuneţi înoseb lui Jigmond că trimitem dornici închinare, îl.a-şteptăm aici cu toţi curtenii să-i tragem o cucernică urare. Spuneţi aşijderi sorei mele, cînd va porni călare, să grăbească, Fiindu-i rînduită în cinstire sărbătorească straşnică petrecere prietinească." .Brunliilda şi cu Ute, dimpreună cu jupîniţe cîte preajmă se aflară, Ţrimiseră bineţe şi urare lui Sigfrid, şi la fel înştiinţară Curtencele şi pe ostaşii de-acolo din care-i cunoscuseră-nainte. Apoi trimişii craiului nu se mai abătură, învîrtejindu-se tot oblu înainte. Primiseră focoşi cai olăcarii, şi straie straşnice au fost primit, Aşa că de îndată aşternură cale, dar tîndălire nici au zăbovit. Ţinînd fără conace goană, dus-au dus glonţ poftirea cea crăiască, Iar cît trecură ei prin ţeară, riga le rîndui anume gros de pază să îi ocrotească. .^Cînd se plini a treia săptămînă, în neguroasă ţeară au intrat, Acolo în Cetatea lor de scaun, într-al norvegilor vechi comitat; § i pre viteazul paloş îl găsiră la locul unde fostu-s-a sălăşluit. Dar de atîta cale lungă, pană sajungă, crainicii şi caii au cam istovit. Degrabă atunci Sigfrid şi Crimhilda, prin slugile crăieşti aflară ■Că sosiseră călări ce la făţişare arată a fi din a Burgunda ţeară. .Şi de cum colo sus la 140
curte asemenea vestire s-a fost răspîndit, ; Sprinţară a zbughit, zvîrlugă, dumneaei crăiasa, din patul unde pîn-atunci a odihnit. Şi porunci unei isteţe curtence să treacă la fereastră să ispitească; Aceasta de îndată izbuti-n ogradă pe viteaz Geru să îl osebească între ortacii care dimpreună la conovăţ au fost descălecat; -Vestirea îi mai uşura crăiţei apăsat aleanul, şi dorul de-acasă i-au mai alinat. ;
Ea zise craiului: „între solii de frunte arată-se a fi Geru cel tare". Atunci trimişii străbătură curtea, oprind în faţă pentru aşteptare, •Iar Sigfrid întrebă: „Au ce vestire frate-tău, Gunter, a trimis?" „Bine venirăţi!" a fost falnica urare care îndemnător către descălecaţi a zis. A Lunci argaţi săriră să-i ajute, purtînd de grijă pentru fiecare; Cu multe vorbe bune, omenoase mi se îmbiară întru-ntîmpinare, S i l i n d care de care, rîvnici, pe crainici fel şi chip să mulţumească, < ii mult chiar izbuti a lor venire lui riga Jigmond într-atunci să-1 fericească! Şi pentru Geru şi ortacilor îndată chiverniseau o bună încăputare, I a r caii-n grajduri căpătat-au nutreţu din belşug şi buciumare. I V urmă sus la Sigfrid şi Crimhilda curînd pristavii se înfăţişară; Gftzduitorii îi primiră în senină bucurie, că doară prilej de miniere cu nimica nu aflară. •lăpîn şi soaţa, văzînd solii, din tron în clipă ridicatu-s-au, l ' r e Geru, dintru a Brunhildei ţeară, cu primire tîmpinatu-l-au, A ; , i jderi pe ortaci cîţi din partea lui riga Gunter se arătară, [ar către comis Geru multă rugare îi făcură să stea în jilţul ce anume îmbiară.
109
., îugăduie-ne însă mărite, nainte de a ne tihni, cum dai poruncă pricit de trudnică a fost călătoria din care avuserăm muncă Dintîi să descărcăm veştile toate de Gunter şi Brunhilda credinţate 'fi amîndurora le merge cît se poate bine şi trimisu-va cu caru multă sănătate.
i
Aşijderi Ute-doamne mamă, în fiece zi doreşte-vă-n neştire, Ş i Giselhermezinul cu crai Gernot stăruitor vă fac mereu poftire, I a r toate a voastre
140
rubedenii venirea vă aşteaptă-n nerăbdare. Drept care din burgunda-ţeară purceserăm la drum făcînd atîta depărtare!" „Să-ţi ţie pază Naltul, zise Sigfrid, neîntrerupt m-am bizuit Pe dragoste în trăinicie credincioasă, cîtă priatenii au dovedit, pi sora lor nu deslipită cu inima faţă de dînşii se socoate, Dară de toţi vrem s-avem proaspătă vestire dacă se află în deplină sănătate!
110
Au nu cumva ivitu-s-a un duşman de cînd de ei ne-am despărţit? Nu crez că pacoste de-atuncea pe fraţii soaţei mele a năpăstuit! Ci voi răspundeţi-mi degrabă de s-a stîrnit cumva vreun încălcător Zdrobi-voi pe verice cotropitori protivnici, sărindu alor noştri-n ajutor!" Răspunse comisul, vestitul Geru din cavalerii cei de seamă: „Nu la primejduire vă poftiră rude ci la un zaiafet vă cheamă. Să vă porniţi spre Rin cu osîrdie, la desfătare e-mbierea dumneaei. Aceasta fiindu-le dogoritor dorinţa, şi nu vreo teamă sau primejdios temei.
Cum Geru îi era dulce văr crăiesei, găzduitor să şadă 1-a poftit, Pe urmă fără de zăbav cu băutura pe toţi trimişii au fost omenit. Atunci ivindu-se Jigmond-măritul de crainici ochii cînd dădu, îşi arătă prieteşugul şi mai tare burgunzilor întru primirea ce cu voioşie le făcu. Lc-a zis: „Supuşi lui riga Gunter, pe-al nost' meleag bine-aţi venit! Acum dacă şi fi-meu Sigfrid o soaţă bună în Crimhilda a găsit, Ce nu obişnuiţi voi mai adesea preumbletul către moşia noastră? Căci dornică şi cu prietenoasă încrezare e aşteptată în mereu venirea voastră."
De vreme ce cu doamna ta crăiasă, nerăbdători aşteaptă să vă vază Dendată ce se depărtează iarna, îndat' ce codrul desprimăvărează, La prăznuirea de Sînziene, în de Rusalii aştepta-vă-vor mereu." Acum puternic Sigfrid dote a le zice: „Ca să venim atunci ar fi cam greu"..
Ivăspuns-au ei că de-acum nainte vor fi să calce cu neîndoială, C i t mai adese ca oaspeţi, uitînd a drumului anevoioasă osteneală, îndat' îmbiinduli-se încăpătoare jilţuri, bucate zemoase au gustat, îmbelşugat chiar fiecare crainic aşa cum poruncit-a Sigfrid mi s-a săturat.
Ci stărui pe mai departe Geru, curteanul din Burgunda-ţeară: „Tare i-e of lui Ute-doamna, şi fraţii cu fierbinte dor rugară, Că Giselher şi Gernot mult, fierbinte voi la poftire stăruicsc, Din mare depărtare, aproape zilnic vă pomenesc, şi după voi tînjesc.
Şi trebuit-au nouă zile de-a şir să îmi rămînă colo în găzdare, Pe urmă însă cavalerii îndrăzniră să nalte glas cerşind cruţare, încredinţînd că sînt siliţi degrabă-napoi spre ocină a călări; îndată riga Sigfrid şi chemă la divănire credincioşii întru a se sfătui.
Aşa a zis stăpîna mea, Brunhilda, preună cu copilele de casă, Că-abia aşteaptă-n netihnire venirea voastră ca să fie bucuroasă, Că pentru toată lumea reîntîlnirea prilejuie grozavă veselire." Plăcut cît nu se poate fu Crimhildei să afle de această aşteptată auzire.
El întrebînd care le e povaţa, au să purceadă către Rin neîntîrziat, Aşa precum cumnatul Gunter şi fraţii lui au prea rugat: „Ca împreună să luăm parte la bun ospăţ cu înteţită sărbătoare; Ci tare duce-m-aş acolo dacă a lor ţeară n-ar fi atît de depărtişor ca aşezare.
111
Asemeni roagă pe Crimhilda la aist drum să mă-nsoţească; Acum daţi, sfetnicilor, îndrumare pe chibzuită înţelepţească, Că pîn-acolo-n drumeţie prin treizeci de ţinuturi va să mă străbat!" A arătat mîna lui Sigfrid semn de mulţumire la căpătarea răzgînditului Ier sfat.
Răspunseră pe dată ei şoimanii: „Dacă de călătoritul ista vă e voie, Atunci să luaţi la drum de ajutor întîmpinare la orişice nevoie. O oaste de o mie de viteji de pază pană sus la Rin să vă însoţească, într-astfel cu destulă cinste, fără teamă, au să poată ei burgunzii ca să vă primească."
10 — Ctnlecul Nlbel ungi lor
112
iu*
145
147
Atunci Jigmond dintru Ţeara-Joasă apucă a zice cu ifos înţepat. „Dacă lipsea alai pe cinste, apoi de ce nu m-aţi înştiinţat? Ci iată mă pornesc cu voi eu însumi de nu vă e cu supărare, O sută paloşe aduce-voi cu mine, ca să aveţi un gros de oaste şi mai mare." .„Ei, dacă dumneata, dragă tată, mi te hotărăşti să ne-nsoţeşti, îi zise Sigfrid, s-a schimbat povestea, aşa deplin ne mulţumeşti, Pînă în doisprezece zile va să împingem drumul plănuit!" îndată de iznov celor ce aveau să-i însoţească, trăpaşi precum şi ţoale le-a-mpărţit. Iară cînd falnicul de rigă era gata din prag să se urnească, «Slobozi solilor iar drumul napoi spre ţeară să se călărească, Spunînd că de cum apuca-vor a înturna întru a Rinului cetate, S-arate lor, cumnaţilor, cum că acolo picava cu ortacii săi de] îndat'ce poate. Atuncea Sigfrid şi Crimhilda, precum fostu-s-a fost din faimă auzit, Plocoane într-atît de bogate la cei conăcari au dăruit, încît greu povărarea izbuti la întoarcere caii să nu-i spetească; Dar riga cel avut le potrivi pesemne cît samarele să nici nu prisosească. Pe urmă Sigfrid şi cu Jigmond îmbrăcămintea slugilor grijit-au. Chemînd pe Eckewart-marcgraful, îndată sîrg straşnic poruncit-au, Să îi tîrguie toptan din cea mai chipeşă găteală muierească, Din cîtă se putea găsi în toată ţeara lui Sigfrid pe la bolţi să tîrguiască. Dacă chivernisiră şei şi scuturi, să fie gata, rînduite toate, Pentru călări şi cele jupîniţe, ce pe oblînc vor fi purtate, Dînd tot ce le era de trebuire, încît
113
nimic să fie să lipsească, Anume alegîndu-şi totodat' însoţitorii cei mai vajnici din tagma lor cavalerească. Grăbiră solii tare foarte, cît bine către obîrşie-napoiatu-s-au. [ar dacă Geru-paloş la burgunzi acasă cu osîrdie făţişatu-s-au, Pare frumos a fost primit acolo şi multă cinstire i-au fost arătat C î n d , ajungînd la curtea lui crai Gunter, întreg pîlc teafăr s-a descălecat. \cum moşnegii şi copiii năuci se grămădiră droaie după obicei, întrebînd şi ispitind care de care ce veşti aduc solii cu ei. 1 ispunse cavalerul: „Voi afla-veţi după ce dintîi e riga ştiinţat". i , i într-acestea, dimpreună cu alaiul, urcat-au la crai Gunter în palat. CI craiul, chiar de multă bucurie, îndată de pe tronu-i ridicatu-s-a
i
i'cntru'graba-napoierii de-a rîndu' crainicilor mulţumitu-le-a. \ ijdore Brunhilda cea frumoasă, apoi şi Gunter întrebare a făcut: I I ce mai face Sigfrid, marele viteaz, carele totdeauna cu credinţă mi-a ţinut?" i i i c u m auzi răspunse: „De bucurie vestea cînd primit-au, \ i i i ci craiul, cît şi sora voastră, întocmai ca bujorii înroşit-au, i i l i i a r că nimeni n-a trimis vreodată urare atît de călduroasă, ' i m | i c n l ,ru voi încredinţară rigatatăl, cu Sigfrid-domnul, cum şi tînăra crăiasă".
linooa soaţa falnicului rigă pe marcgraf ispititu-l-a îndată: i pune, vine şi Crimhilda? înfăţişarea-i tot mlădie arată? 1 Lroază nurii ce obişnuiră obrazu-i dalb să împodobească?" I i i ' i a : : | i u n s e : „Pe curînd îi veţi vedea aicea-nsoţiţi de mîndră ceată vitejească". 1
i i i ludul oi şi Ute-doamna chema la dumneaei solii degrabă, i d i i n ( i l r s de ce cu înfocare pe fiecare şi de-amărunt întreabă: i i n . i l u a s ă -ntr-adevăr Crimhilda? cum îi merge dragei copile?" ' i i l c l c i încredinţa încă o dată că vor descăleca aici peste puţine zile.
114
iu*
147
Ăşti crainici, prea de bună cinste, alminteri nici au tăinuit Cît aur şi ce straie scumpe Sigfrid-viteaz le-a fost dăruit; Toţi cîţi erau băgaţi la curte, în slujba ăstor trei crai, se minunară Atunci cînd dezlegară doldora desagii şi cu bucata tot ce căpătară arătară. Dar zise Hagăn: „Fără teamă cu amîndouă mîinile să dăruiască, Că are în atîta avuţie, cît o viaţă nu ajunge ca să o sleiască, De cînd în mîna lui stă bunişoară întreaga Nibelungilor comoară! Hei! cît mai putregai de bogăţie, măcar de-am găbuiv-o vreodat'lanoi în ţeară!" Se bucurau curtenii dinainte la gîndul că le vin crăieşti musafiri. Din zori în seară, pretutindeni, vedeai doar pregătiri şi pregătiri. Supuşii crailor cunsufleţire, zi-noapte, cu nepreget sîrg lucrat-au T Şi ce mîndreţe bunătăţi de jilţuri dăltuite, jos la porţile cetăţii, ridicat-au. Drept care Hunolt ager, laolalt' cu Sindolt-paloşul viteaz Nu îşi avură la atîta înteţită hărnicie măcar o clipă de răgaz. Unu în a pitarului dregătorie, celalt neostenit vrednic paharnic, I-a ajutat şi Ortewin; adevărat e, apoi şi riga li s-a arătat nespus de darnic. Atuncea Hunolt, ca mai mare pe cuptoare, pus-a pe vătraie stăpînire Peste mormane de cazane şi pre oastea de tigăi şi de tingire. Chiar de pe-acum, pe-ndelete începînd fierturi să pregătească, Să rostuiască destulare musafirilor la praznic ca nici un mezelic 115
să nu lipsească. Dară nici munca muierească nu era mică, stai numai şi socoate: Aveau ca să croiască şi să însăileze dulămile brodate-n nestemate Ce licăreau pînă departe falnic, în sîrmă de aur împletite. Era mai mare dragul, nici să te mai saturi, privind la mîndrele atîta de împodobite.
ATRGLSPRGZGCGA- ISPRAVĂ
Roibii,cu greabăne încărcate, de drum lung aşţernînd pornit-au T Sîgfridviteazul cu ortacii sprintenă împintenire zorit-au; Tînăra crăiasă, cu gîndul, clipa revederii a tot îndulcit. Dar, of, cîtă blestemată pătimire pînă la urmă pre toţi i-a mai năpăstuit î Lăsaseră acasă pruncuţul pe care Sigfrid cu Crimhilda au făcut, Că nu puteau drum greu să-1 poarte prin cît au avut de străbătut; Dară din călătoritul ăsta iscatu-s-au pre urmă necaz grămadă. Ursit aşa fiind, pasămite, nevinovatul nici tată nici mumă să ma vadă î Dimpreună cu ei riga Jigmond călare falnic la drum s-a arătat. Hei! să fi fost ei să presimtă petrecania ce la serbare i-a aşteptat, De bună seamă ei din cale s-ar fi înturnat dintru-nceput. Dar cui să-i treacă atunci prin minte ce urgie pe dragii lui mai apoi s-a abătut?
(.VM-PORNIRĂ LA PGTRGCAMe
I).
h u r i i l e ce pe drum le avură de acuma nici că ne mai pasă. hi
i Livorn cum Crimhilda dimpreună cu fetele de casă, Dinii n Nibelungilor împărăţie pînă la ţărmul Rinului înaintară, I n i . i (înd buiestraşii povodnici nu purtară mai bogată povară, spre ţeară.
116
Cum trimiseseră dinainte vestire despre pripita lor pornire, Ute-doamna şi curtenii lui Gunter întîmpinatu-i-au la întîlnire. Alaiul premersese călare şi la întîiul popas s-au aţinut, Căci gazda cu rîvnă mare şi bucurare primitoare de oaspeţi s-au văzut din început.. îndreptatu-s-a craiul către Brunhilda, pe care a găsit-o şezînd, Şi-i zise: „Precum sora mea dragă pe tine primitu-te-a pe cînd Dintîi venit-ai proaspătă în ţeară, la fel se cade să o cinsteşti Pe cea care easte soaţă lui Sigfrid". Frumoasa răspunse: „Nici că să te-ndoieşti". Drept care adause marele rigă: „Pe mîine de cu zori vor sosi, Iar dacă vrei să le faci primire, începe de acum a te grăbi, într-alt' teamă îmi e că încă ne vor afla tîndălind în palat, Cu toate că în nici vreodată de oaspeţi atît dragi vezi bine că iu*
147
n-am aşteptat." 5 iv loc dădu crăiţa poruncă la fete şi copile ce-avea îndemînă |l aducă din rochiile cele mai făţoase, încît prejos să nu rămînă, ( ' a , în cinstea musafirilor ele toate urmau a fi cît mai gătate, l > . , a , că din dorul împodobirii grăbiră, aceasta încă mult prea adevărate. lui Gunter pe-ntrecute forfotind alergară să se vădească; loimani toţi chemaţi în roată ieşiră înainte să-i priimească; I n : aşi mîndra domniţă crăiasă în frunte alaiului se iuţi călare; Puteau fi fericiţi, dragi musafiri, de atîta ghies la sărbătorească întîmpinare. Cui Icnii
< lă multă şi prea înaltă bună cinstire de dată au fost căpătat. I ie păru atunci lui Crimhilda că faţă de Brunhilda n-a arătat Cu nimic mai măreaţă curtenire cînd din întîi în Burgundia pofti; inii cîţi acum fost-au fost faţă cu straşnică bucurie apucatu-s-au a se înveseli. lată că arătîndu-se Sigfrid cu vitejii care drumari îl însoţiră, I I c pretutindeni, stoluri şi pilcuri, şoimanii, voinicii se roiră, {[ <>p< r i n d cîmpia întreagă, cu cete multe fără de număr. 1 1 ( praf nu se mai ţinea nimeni ferire, ajunşi de stăteau ghesuiţi umăr în umăr. : i
. atunci cînd stăpînul ţeării pe viteaz Sigfrid 1-a fost zărit \l Iturea de riga Jigmond, cu glas blajin cam aşa i-a grăit: i Unu unirăţi la noi în ţeară, însoţitorii oaspeţi aşijderi fie, a i lialori-vom prilejul sosirii voastre prin voioasă, bătrînească bucurie". in . H u i să vă răsplătească, răspunse Jigmond cel prea cinstit, ' I du cînd cu tine în cumnăţie fecioru-meu Sigfrid e înfrăţit, 117
1 . . li
am dorit a vă cunoaşte la faţă cum arătat-aţi cu adevărat." i . p u n : a , dat Gunter: „Mă bucură foarte că doru-n faptă aievea s-a schimbat". Primit a fost atunci Sigfrid aşa precum cuvenit îi şi cădea, Cu multă şi măreaţă cinstire, că fiecine ajungea de-1 îndrăgea; Gernot şi Giselher îi dădură primire precum e datina cavalerească, Şi nici puteau să le facă din înaltă bucurie o mai deplină primire frăţească. Iară crăiesele de dată, acuma, a se privi ochi în ochi izbutiră, Cînd din şei bogate, sprinteioare domniţe şi jupîniţe săriră, Fiind ajutate de ageri viteji cu îmbiare în iarbă să se coboare. Şi toţi curtenii înteţiră pe întrecute stîndule de cît mai vrednică ajutorare. Apoi laolalt' în voioasă cîrduire mîndrele muieruşe pornit-au. într-astfel şi mulţimea vitează mulţumire îndestulă simţit-au. Văzînd cu cîtă blîndă gingăşie crăiţele între ele se îmbrăţişau Iată că vitejii, cu mai înfocată rîvnă, în slujba domniţelor mi se îmbiau. Alaiurile falnice, dîndu-şi mîna, urniră în paşnică înaintare, Cu ploconiri şi închinăciuni înnoite întrecîndu-se mică şi mare, în vreme ce încă o dată înaltele feţe cu dor drag mi se sărutară. Curtenii lui Gunter şi ai lui Sigfrid de mîndreţea priveliştei mi se bucurară. Iară multişor nici că mai zăboviră, către cetate călări au suit. Din început riga ţinu să dovedească venirea lor cît 1-a fericit, De care încă de pe acuma ţeara burgundă avea să se veselească, Că multe jocuri de luptă şi geriduri în cinstea crăieselor dete să poruncească.
Dară dintîi şi dintîi, Tronje Hagăn şi Ortewin ca vajnici fărtaţi, Vădiră năprasnica lor vlagă, din care erau cu prinos înzestraţi. Cîte erau în stare să săvîrşească spre minunare obştească arătară. Oaspeţii dragi priveau în bunăvoie, încît pe deplin din privit se saturară u i î i i d , în faţa porţilor cetăţii scuturile dăgnind adînc bubuiră, A l u n e i cînd vajnic avîntate lănciile cu năpustită împungere izbiră. Riga şi oaspeţii uimiră minunaţi de priveliştile cît au văzut, încît li s - a părut că îndelung răstimpul, fugar, abia ca-ntr-o clipită a trecut. Cînd, arcuind grumazii, roibii dinaintea pridvorului ropotiră, ■ ilc domniţelor atîrnau pe ţoluri cum alte nu mai pomeniră. Şi frîiele căpestrelor aveau podoabe care nici s - a mai fost aflat; A l m i c e a vătafii care de care pe brînci săriră de-au ajutat mărimilor la descălecat. oaspeţilor arătară ce cămări le erau anume lor gătate, I u v r e m e ce Brunhilda către Crimhilda îşi aruncau ochiri furişate, Pl u î n s o ţ e a vestită pretutindeni fiind amîndorora destul cunoscută. I ' . u a c u m , sub podoaba giuvaerurilor de aur, se dovedea cumnata neîntrecută.
' .......( i i fost-au slujiţi prieteneşte, fără să se stîrnească pizmuire. tind craiul cu oaspeţii la masă, îi îndemna cu ghies la înteţire. l| lud, c a , odinioară întocmai la locul de cinste fiind scăunat, I lupii c u m I I e r a , întotdeauna a se ţine, de toată ceata vitejilor lui înconjurat. Războinici o mie două sute luau parte la gustoasă pofalnică masa. A părut prea bogat ospăţul atuncea, aşa socoti Brunhilda crăiasa., Văzînd că grosul ostăşimei la praznic de-a valma au poftit. Dar crăiasa încă arăta bunăvoie, tuturora menindu-le poftă mare şi trai fericit. Şi se făcuse minune de seară, în vreme ce riga vîrtos ospeţit-a. Multe veşminte se feşteliră din vinul care, vărsat, năpădit-a. Iar cînd cuparii trecură jos la mese să dreagă înnoit la pahare, îmbulziră cu harnică silinţă băutura, osebindu-se pe întrecute cu sîrgul mare.
I'e urmă
Atunci de sus, din Worms-cetate, izbucniră chiote de veselie. ; - e foarte bucura norodul ce făcuse strînsură din întreaga crăiie, 1 .11 riga Gunter cu osebită osîrdie lui şătrar Dankwart grijă i - a dat I dreagă iatacuri bune la oaspeţi, după cum credinciosul a şi fost deretecat de îndat. chiliile, ba şi prin curte, întins-au mese pentru musafiri; .........d păstratu-s - a amintire a unei atît de făloase primiri. ' II i l i n I u l ce-şi dorea fiecare era fiecine dintr-o dat' destulat, ' l i n i nindule din plin la curte ospătare, fiind riga cu dar de mînă înzestrat.
Dar precum la asemenea praznic a fost dintru totdeauna dătinat, Lăsară pe jupîniţe şi copilite să se mai pornească şi către culcat. Acum chiar că din orişice parte, ăşti oaspeţi or fi fost ei venit, însuşi riga le purta de grijă, grijulindu-se de setea lor tare s-a mai milostivit.. Cînd noaptea cumpăni să se treacă, dacă dalbe zorile de vestiră, Pe mîndrele veşminte înstelate focoase nestematele clipiră; Erau acele îmbrăcăminţi făloase de măiestrele domniţe cusute, Şi multe rochii de mătase, cîte fuseseră pîn-atunci în lacre sub ivăr ţinute.
Iu lua le
118
Pornind a creştere lumina, cît totuşi soare încă nu s-a însuliţat, O droaie din cavalerii de criţă s-au strîns cu vătafii în palat, începînd toţi laolaltă să cînte ţinînd ison slujba de utrenie, Faţă de stăpîn perindară cinstitori călării, aducînd mulţam fiece iu*
147
căpetenie, Iară dacă trîmbiţele zbucniră cu vuitoare larmă răsunătoare, Din cornuri de zimbru şi din cavaluri înteţi întrecută cîntare. Din Worms-cetate în răsfrîngeri, buciumările înnoindu-se înviară. Atunci ca la un singur semn vitejii înşfăcînd coama roibilor încălecară. peste plai s-a încins de îndată o sprintenă luptă vitejească, La întrecere avîntîndu-se atuncea întreagă lamura cavalerească; Toţi cîţi cu tinereascăncumetare ţinură mai osebi să se arate, Dovedindu-şi avîntată destoinicia, în scuturi izbit-au multe lănci încrucişate. . 1 1 , 1 , la, giurgiuvele din pridvoare mi se grămădiră să îi privească Jupîniţe şi copilite cîte dintîi grijiseră să se împodobească, l a i dc-acuma sorbeau în neştire a luptelor dîrză desfăşurare. Gazda dimpreună cu musafirii deteră semn îndemnător, pornind călare în naintare.
lBtr-astfel trecutu-s-a plăcută vreme, ce doar cît o clipă le păru. Atuncea bangăt-dangăt de-aramă de din turla clopotniţei se dădu, I |i adus-au cai pentru domniţe, care voiniceşte în şei se-avîntau la i a . alaiul vitejilor trăgînd chiot, din ropot pe mîndrele crăiese întins le urmau.
Deicălecară la bisearica mare, în ograda năpădită de verdeaţă; l ' i n . i al micea, faţă de oaspeţi, nici că se vădise Brunhilda pizmăreaţă. I 'aijiră plecaţi sub bolţile sfinte, apropiindu-se cu smerenie de altar. I I I e.urînd avea să schimbe rodnica iubire în pustie ură, la ticălos sufletul zuliar. I
lupa ce se săvîrşise sfîntă liturghia, pornit-a să iasă alaiul falnic « I I hună fost-au văzute crăiesele îndrumîndu-se către praznic. Itrl deplina i
119
vine
veselire, care la jocurile vitejeşti deobşte se arată, zile într-una, nefiind nici măcar pentru o
| lunii,
şir unsprezece clipă turburată.
i n i a în sine crăiasa: „De-amu mai mult nici că pot răbda, i I I . u n i a . silesc pe Crimhilda adevăratul răspuns a-mi da? i , , 1 1 11 , . i , . i e d i n întîrziat-a soţul ei a ne face supusa închinare? I n i î n n i l i i ne el drept slujitorul nostru, nu pot a-i pune pe şleau întrebare!"
i
1
APAmWR€ZeceA-ISPRA\ft
Ceasul cel rău într-ast-a pîndit-o, precum Satana a povăţuit-o, Şi seninare de sărbătoare cu chinuire de netihnire a înlocuit-o. Căci focul ce în inimă înăbuşise păn' la urmă trebuia să răbufnească întru atîte alte ţeări ferice, prin jale grea avîndu-se prăpăd să se pricinuiască.
(-VM • SAV • FOST - iNCĂISRAT cRAisseLe
I
i
II
l ' o H t înainte de murgire, cînd deodat' izbucni L larmă mare, 1 1 II a lă de şoimanii din curte, întrecîndu-se în lupta de-a călare;
iii...... îmbrăcaţi în dalbe zale hîrjoneau^ întru războinică sfadă; inimii i jupîniţe alergară într-acolo adunîndu-mi-se grămadă, să-i vadă.
Crăiesele se divăniră agale privind din jilţurile măestrit dăltuite. Gîndul era cu zbor taman la şoimanii şi minunea vitejiilor auzite; Şi zise domniţa Crimhilda: „Bărbatul meu atîta văjnicie cutează, încît faţă de el toată astă ţeară s-ar cuveni numai în genunchie să şează". Băspunse Brunhilda: „Cum oare asemenea crezare să trăncăneşti? Să fiţi numa voi doi pe lume, hai, treacă închipuite fumuri crăieşti, Dar cîtă vreme crai Gunter trăieşte, află că uşurateca judecată E pe de-a-ntregul nesăbuită, necum să se poată îndreptăţi crezare vreodată." Ci iară mai dete bobotire Crimhilda: „Priveşte-i falnica înfăţoşare De îndată cum se vredniceşte, frunte cavalerilor zăuat de apare, Ca dalba lună care cînd străluce, la ivire întunecă orice biată stea. Drept îi că ori de cîte ori îl văz oriunde, îndată tresaltă de fericire inima mea." înfiptă Brunhilda răspunse: „Oricît de chipeş ţi-ar fi bărbatul, Oricît de frumos şi cît de falnic, îi ia cu mult înainte un altul. Că Gunter-viteazul întrece, fără doar, pe bărbatul tău întru toate, Şi de aceea el, ca înalt rigă, cuvine-se în fruntea tuturor oricînd să se arate." Crimhilda dete să pufnească: „Nu eu pe bărbatu-meu am lăudat. Isprăvile îi înălţară slava, că nu pe flori de măr m-am temeiat. Deci crede-mă,
122
Brunhilda, tu, crăiaso, fără să ai păreri de rău, Află cum că bărbatu-meu în multe stă alături, ba chiar întrece mult pe soţul tău." „Ci nu te amăgi cu gărgăuni, Crimhilda, asupra cîte aiurire ai, Vorba mea se bizuie temeinic, statornic tîlc îmi judecai, întemeind pe vorbele pre care faţă de mine înşişi au rostit, Atunci cînd s-a luat riga la prinsoare şi în dreaptă trîntă cu folos m-a biruit. De-a dreptul cucerindu-mă în totul prin vitejia lui cavalerească, I n ziua ceea Sigfrid ca vătaf lui Gunter,ţinu să se mărturisească. Dacă-1 socot vasalul nostru, e că el însuşi drept aşa s-a dat." Alunei dădu răspuns Crimhilda: „Dar cum îţi închipui că era el altceva vreodat'? I îrezi oare tu că fraţii mei pe mine după vătaf avea ca să mă dea? i îmi fi căşunat ei o atare înjosire? Chiar rangul lor se decădea! Prieteneşte rogu-te Brunhilda să mă scuteşti de nerozeşti poveşti, I a care nici se cade, nici nu e cuviinţă faţă de mine bobote să aiureşti." I Iar a crăiasă nu se lasă: „Ca să schimb vorba, nici că mă gîndesc! i 1 r c m-
aş lepăda eu de viteazul, cărui cuvine-se să-i poruncesc? I ogat este prin rînduirea tagmei să-mi slugărească păloşarul mie!" \< n m Crimhilda îşi simţi cum îi dă în foc răbdarea treeîndu-se-n năvalnică mînie.
159
floi să închipui că vreodată ajunge-va ţie să-ţi argăţească, l'ontru nimic pe lume nu îngădui faima lui să terfelească! \ i l c a z u l şoim pe fratele meu Gunter cu foarte mult a depăşit, a l e a i n ca să te cruţ de cainica mustrare la care numai ale tale vorbe m-au silit. .....ă prea mă minunează pe ce temei vasalul tău îl socoteşti, I, Ingîmfat, putere de stăpînă asupra noastră îţi închipuieşti, II n u r i cu ifos că viteazul biruri şi ploconeli nu îţi plăteşte; 1 1 uf ia ta se-ntrece peste măsură, pesemne că umflată îngîmfarea ta te aiureşte!" .....( i că o la mine aiurare scornită de-o bolnavă-nchipuire? ileu vom cui se cade să păstreze slugărnicească robnică smerire i Ine o c u droptăţire să se ridice cu întîietate vîrf pre ţeară?!" I rali' ele, din aste veninate vorbe, mult mai cumplit gîlceavă -ncăierară. Â dat â spune iâr Crimhilda: „Ei, dacă încă stărui, vei vedea, Fiindcă socoti pe Sigfrid făt-viteazu a fi vătaf în slugărimea ta, Ostaşii noştri, încă deastăzi, avea-vor nemerit prilej să domirească Dintre noi două care întîia cu intrare în bisearică cuvine-se ca să păşească I
O să îţi dau deplină dovedire că rangul meu e de stăpînă neatîrnată, Că soţul meu e mai de seamă decît a fost oricare alt bărbat vreodată; Nici că-ţi îngădui mai departe, în nici un chip, vreo umilire, Ci buzna îmi iau loc naintea tuturora, oriunde, de acuma fără de şovăire >
în fruntea căpeteniilor burgunde, faţă mai-marilor semeaţă stînd, Fiică de crai dar prin întîietate, covîrşitor crăimea întrecînd. Nu dau pas celei care în neobrăzare vru la coroană să se năzuiască." într-astfel s-a iscat între muieri cumplita vrajbă, cu-ntărîtată ură diavolească. 123
Brunhilda îmboldi ţîfnoasă: „De nu vrei tu să mi te smereşti mie, Nici să cutezi a sta cu muieretul, cînd noi ne rînduim la liturghie! De azi alăturea de mine, aici tu cu alaiul tău nu ai ce căuta!" „Fireşte, nu, a bombănit Crimhilda, şi nici că eu pe mai departe voi mai stat Voi slugi, curtence-jupînese, porniţi şi pe-ntrecute vă gătiţi", A poruncit Crimhilda. „Pasă, însă, de ruşinări să nu umbriţi, Dovadă daţi cu ce podoabe-alese se păunează casa mea crăiască." Dară din cîte a rostit ieftină gura, nu în tîrziu avea scump capul să plătească. îndemnul a plăcut la jupîniţe cît şi copilelor curtence neînchipuit, Fete cît şi neveste, care mai de care, cu rochii mîndre-au fandosit; Cu ticluit alai, mai mare dragul, crăiasa la bisearică pleeat-au, Cum spui, în cele mai boghioase catifele curtenccle la ăst prilej acolo îmbrăcat-au. i■<< i au chiar patruştrei fecioare, care de le-a fost adus, in luminoase arăpeşti borangicuri cum înainte vi s-a tot spus. I n pîlpîita fluturilor strălucire către lăcaşul Domnului plecară, Unde la tinda sfîntă, pe trepte, Sigfrid cu vătafii Iui sîrguitori le aşteptară. Oamenii se minunară cu nemaipomenire de ce le fu dat acu să vază. I Irăioselc venind hojma răzleţe, nevoind alături ca să mai şează, li i m c mai preumblară împreună, cînd nainte nedespărţite stat-au. I 'aloşele o băgară pe mîneci, că din sfadă pricină multora nenoroace cîştigat-au. i
ilai a ţanţoşe soaţa lui crai Gunter la tinda lăcaşului a. ajuns, l di l'a.Iară ale prostimei gloate privind cu nesaţ îndeajuns H
159
i i mîndreţea muieretului cucernic, care smerit către trepte .a suit; Uunoca iată că şi Crimhilda mîndră cu falnicele ei însoţitoare.a răsărit.
......11 »r fi silit vreunul' dară nu putea nimeni să dovedească, ■ » ' 1,1 altcine odat' laolaltă, atîta bogăţie împărătească, I' i i m uni purtau mănunchiul de copile ce în alai s-au alcătuit. 1 .......Inlilci îi venea să plesnească de ciudă, tocmai de-aceea Crimhilda # le-a podobit!
Purtau mlădiţele de neam mare rochii învoalte cum alte nu sînt. 1 I arătare, lîngă ele, gătelile alorlalte era pulbere de vînt. I ' m i n i pesemne atîtea odoare şi atît de frumos erau veşmîntate v ' I " l i putut îndestula şi întrece în slavă pe treizeci de regine prea bogate.
124
pîlc de dalbe zîne în faţa bisearicii eîrdul se opri, ciudă de pizmaşe, în ele îndesîndu-se, le îmbrînei, liliţlnil i . i i r r Crimhilda, în sfidare, din faţa-i, umilită să ferească, 1 ..........Mu de vătaf nici nu se cade să ţină pas alături cu o faţă crăiască!"
..................." I n i 1
' <
HI
159
11
..............1
Nlhcliiricilor
125
161
Aşa mustra ea trufaşa Crimhilda, şi în mare mînie mi s-a văzut: „Ţi-ar fi căzut, netrebnice-, mai bine, de astă dată să fi tăcut, Fiind tu una din netrebnicele care frumseţea trupului ai tolănit, Cînd din început fuseşi ţiitoare, în prag de tron mă mir cum de ai suit?" „Au pe cine faci ţiitoare, nenorocito?" nevasta lui Gunter striga. „Pe cine? Pe tine, că dintîi Sigfrid cu nurii trupului tău se juca. El, drag bărbatu-meu, care-n risipă întîiul frîntu-ţi-a cerbicia, Poară astfel, domolindu-te genuncheată, pierdutu-ţi-ai neruşinată fecioria.
îar cît ţinut-a liturghia şi cît cucernic psalmii fostu-s-au cîntat, Răgazul îndelung îi păru Brunhildei că vremea locului a stat, în inimă şi gînd bîntuind năduful şi rocoşind pufneala de mînie, Dintru care pricinuitu-s-au nespusă pătimire unor paloşe viteze în avîntată vitejie. . n a , Ibrunhilda lîngă ale ei soaţe, cît în faţa bisearicii s -a oprit, GHndea: „Va să îi smulg Crimhildei întreg tîlcul de gînd otrăvit, Aliume din ce pricinuire ajuns-a limba-i cu terfelire să mă ocărască, i . i i d a c ă Sigfrid s-a grozăvit ticăloşeşte, cu viaţa nemernicia lui să plătească!"
că acum Crimhilda coboară, urmată de a vitejilor ceată. A l unei Brunhilda crăiasa dete să strige: „Opreşte, tu neruşinată, Apucînd să mă faci ţiitoare, dintîi sileşte nelegiuirea să dovedeşti, multă obidă nedreaptă mie adusu-mi-ai, vrînd vitreg să mă i iila
Au unde rătăceai cu gîndul, atunci cînd pe mîinile lui te-ai lăsat, Şi cînd vătaful, sluga curţii, te-a frînt în voie şi te-a frămîntat? Cum oare pot o ruşine ca asta pe şleau mai blajin s-o poreclesc?" Ţipă Brunhilda: „Ei bine, află ocara întocmai lui Gunter am să i-o poftoresc.
I
răneşti". |'o usc Crimhilda frumoasa: „La ce te încerci cale să-mi aţii, Iguţa de aur, ce port pe deget, uşor poate isprava ta dovedi. i 1 luduşul cîştigat de Sigfrid, cînd noaptea întîi cu tine hălădui." H i îndată mai neagră ziuă de cît pomenita, Brunhilda crăiasa nu II
Cutezînd a-mi aduce asemeni vătămare, trufia înrăit te-a amăgit, Cît încereat-ai, prin viclene vorbe, la jugul tău a mă fi robit. Ci află că pentru atîta mîrşăvie nu poate să mai încapă cruţare; Pe veci de veci pierdut-ai din parte-mi să mai capeţi drept la prietenie crezătoareî"
i
\ . i
pătimi. i '.ine: „Belciugul de aur ţin minte cum că de mult mi s-a furat, mi-a din deget odinioară, amar de vreme l -am tot căutat, Uliu I I cine e hoţul, carele drag odorul mi-a răpit!" Hi......I ' , prin împungace batjocuri, mai tare sufleteşte că s-au i
Brunliilda apuca să seîncească, dară lui Crimhilda puţin îi păsa, Că, luînd-o înainte crăiesei, pe poarta sfintei bisearici întîia intra, îndată urmată de tot alaiul abia acum nesăbuita ură mai slăbi, Cînd din ochi se podidiră şiroaie, iară lumina feţei din cumplita jignire amurgi.
i
h
I
că
iiu
aflu
obrintit. I
II
Ici
i aveai
muia Crimhilda: „Nu rabd drept hoaţă să fiu socotită, I'! din măsură la gură, lăsam tu să pari altora cinstită, i i n i m a i sileşti
I
a, se
spre dovadă să-ţi arăt brîuleţul ce -am primit, Sigfrid, în voie descingîndu-te te-a
1
1
.
MC
adeveri-se-va oricui că folosit."
| .........i '
i62
osebită urzeală, cum altul nici s-a mai fost văzut. din Niniva, cu mîndre nestemate în urzeală bătut. • d i l " s ă -i cunoască izvodul, în hohot de plîns a izbucnit. a păţită trebuia să-o afle Gunter, dimpreună cu toţi supuşii negreşit.
i i II I n i u c u
I .........i m . i l a . s ă
I t *
163
Drept care crăiasa ţeării strigat-a: „Chemaţi pe rigă aici să vie, Să afle, să judece singur şi să osîndească grozăvie de mârşăvie Din ticăloasa fală ce face, lăudîndu-se nemernicul că m-a pîngărit, încercînd la lumea întreagă să-mi bage vină că eu cu Sigfrid aş fi trăit!'' Venit-a riga cu şoimanii, văzu soaţa din băierile inimii plîngînd, îndată, cu blîndă mîngîiere, pricina stîrnitului necaz cercetînd. „Răspunde dragă nevastă, au cine vreun rău ţi-a căşunat ţie?" Răspunse regina: „Află, bărbate, că la cumplită năpastă am intrat ca soţie,
Cînd dete a veni păloşarul Sigfrid, văzîndu-i atîta de scîrbiţi, Neputîndule cunoaşte pricina din care se plouaseră posomoriţi, întrebat-a îndată: „Spuneţi, la ce seîncesc muiarele, ce-au păţit? Şi care-i pricina, pentru care, pe nerăsuflu, aice la divănit m-aţi poftit?" crai Gunter: „O mare durere adînc în inimă ne răni cu mîhnire, I n u mascara clevetirilor tale crăiasa Brunhilda pătimeşte ponegrire. I ' i m ' s c că lăudatu-te-ai a fi întîiul carele pre ea o ai desfeciorit, l'n i i II - I c -a însăşi soaţa ta, Crimhilda, că astă mărturie neruşinată ai grozăvit!" n
făcui arătare, zise Sigfrid, de cutează soaţa să trăncănească, \ i să n-am parte de odihnă pînă n-ajung s-o fac să se căiască! i II i i n toată oastea sînt gata să mă dezvinovăţesc deplin de îndată, i ' ......itraşnic jurămînt, asemenea vorbe, nicicînd am fost să le fi rostit vreodată." cu
mici
Iar dacă apuc să mă jelui atîta, e numai pentru că sora ta a cercat Să-mi ponegrească fecioria, bîrfind că, pînă tu să mă fi luat, Aş fi trăit dintîi cu Sigfrid, întru-ăst chip foarte m-a terfelit!" împăciuitor riga Gunter cercă domolire: „De bună seamă că pătimaş a vorbit".
l 'inului uşurat răsuflat-a: „Eu ţin de bun al tău ăst cuvînt! păşesc de închipuita-nvinuire, dacă-ntăreşti zisa cu jurămînt. n i i l i i -te din năpăstuire basma curată, vădindu-te nevinovat." i n j u r u l lor la auzire mulţimea semeţilor burgunzi spre mărturire s-a îndesat. II i- . i
11
„Deasupra mai poartă şi brîul, pe care de demult pierdutu-l-am, Şi ineluşul de aur roşu, ce în feciorie pe degeţel purtatu-l-am. încît dacă de nedreaptă ruşine prin răzbunarea-ţi nu mă limpezesc, Atuncea prea bine simt că nici cu tine nu aş pricepe mai departe să trăiesc!" Striga Gunter: „Dacă aşa e vorba, trimite să cheme făptaşul îndată, Că dacă grozăvitu-s-a într-astfel, îşi va cunoaşte bîrfirea vinovată. Că e drept la fire şi nu în stare să mintă viteazul din Ţeara-de-Jos. Deci grabnic chematu-lau pre Sigfrid să spulbere toată învinuirea mai vîrtos."
164
i
viteazul Sigfrid întinse mîna şi rosti pe loc jurare, a c e e a mîndrul rigă arăta a fi astă pîră prea nedoveditoare, i li p l i u îs lămurit că n-ai vreo vină, nici e prepus de pedepsire, i ' i i l a ce făcut-a neghiobeşte ea, Crimhilda, nu de la tine îşi avu pornire."
micii
i n . c i l n i una zise: „Limbută soaţa-mi daeă năzăriri a băsmit, | H o moaşei tale neveste, inima turburatu-i-a prin aiurit, i u n i l i n j e z că 128
scornirile greşite dintîi pe mine mă mîhniră". întărind mărturia, vitejii ochi în ochi mi
1
pl
i are, cu
închinare se priviră.
sfătuit-a mintosul Sigfrid, ar trebui de-acasă muştruluite ■ a liirfeală să nu ne molipsească, de verzi-uscate închipuite, iu I c (i t u dintîi muierea, că eu pe-a mea oi şti s-o frînez ..................| n e / . e razna cu uşurătate, din care de-a drept să ajung să mă ruşinez." Multe muieri stricară pretenia bărbaţilor prin bîrfe ce au stîrnit Dacă, înlăcrămat, chipul Brunhildei arăta atît de mîhnit, pătimit, Supuşii marelui crai Gunter acum căzură întristaţi de cele spuse; Vădit s-a fost atunci cum Tronje Hagăn, de-a drept înspre crăiasă se şi duse. 1
............l e ,
Hagăn tăie vorba: „Gîndit-ai oare să creştem copiii lui din flori? Ar fi o tare şubredă cinstire pre seama atîtor vajnici luptători Dară dacă el de crăiasa minţind s-a lăudat, nu mai puţin e vinovat; Dreptatea să aleagă, să n-am parte de viaţă, dar numele crăiesei trebuieşte răzbunat!"
1
Aflînd-o încă jilavă-n lacrimi, descusu din a cui vină e pricină Şi îndată tărăşania cu de-amăruntu fu dezvelită de crăiasa reghină, Drept care jurat-a cu răzbunare soţul Crimhildei să ispăşească, Legîndu-se ca pînă la împlinire să n-aibă tihnă nici măcar să mai zîmbească. Pe cînd el se făgăduia într-astfel, şi Ortewin cu Gernot s-au ivit, Tustrei vitejii laolaltă pieire şoimanilor lui Sigfrid au sortit. Apoi pică şi Giselhermezinul, al mîndrei doamne Ute drag fecior, Care însă, auzind de crîncena hotărîre, ţinu parte lui Sigfrid, făcînd mustrare lor: „Vai vouă, viteji ue ispravă, ce la ticăloase pierzanii vă uneltiţi, Nici poartă Sigfrid atîta mai vină, cît ură împotrivă-i grămădiţi. Că nu e dovadă să dreptăţească osînda spre a fi el cu pedeapsă ucis. Ades o muiere din chiar nimic se mînie, cum nu o dat'înţelepţii bine au tot zis.
164
Drept care ehiar riga răspunse: „Cum nouă nici un rău n-a prilejuit Ci totdeauna numai bine, cu rîvnă şi sufleţire ne-a tot dovedit, La ce i-am plăti noi lui prin ură la cîte isprăvit-a-n dreaptă credinţă? întotdeauna ajutîndu-ne cu înflăcărare, cu bun folos, pentru a noastră biruinţă.". M a i multe n-apucă a zice, că sări păloşarul din Metz, Ortewin: ..La dezvinovăţiri nu-i vitejia dovadă, ca atare ajută prea puţin. I i i r dacă riga îngăduieşte, voi şti de hac să-i fac precum spui." Cu toate că de loc n-avea dreptate, ceilalţi se traseră pe loc de partea lui. Ptr nimene aîar' de Hagăn nici că gîndi să dea osîndirii urmare. Acesta zilnic către riga Gunter împlînta înveninată credinţare, Tu IVI că: „Dacă Sigfrid-viteazul n-ar mai fi lumea să umbrească, Multe ţeări craiului s-ar tot supune". Şi riga intră la gînd vorba să cumpănească» răstimp jocurile întrecerilor de luptă din nou la curte înteţiră, l ' . l i . i . In tarlaua bisericească, ce de mai suliţe ţepene ţăndăriră, i o faţa soaţei celui Sigfrid, sărind aşchii pînă-n tavanu din palat! Dtr, pasămite, oamenii lui Gunter priveau de amu jocul cu un ochi întunecat» i n
I ' Isc riga: „Descruntaţi ura ce ucigaşă-n cugete v-a crescut ! \ Ucazul o menit pentru cinste şi întru obştească mîntuire e născut, Hpriisnică putere totdeauna arată isprava ăstui oştean vestit. ( li nu <ă pe nimeni nu l-ar răbda în preajmă, de i-ar fi gîndul vostru bănuit." 129
Un, răsturnă acuma gîndul Hagăn, teama primejdiei, lasă în pace, 1 I m o i unelti pe tăcute planul, cît să-1 rămînem prin taină dibace. I 1.11n că lacrimile Brunhildei au să ajungă chin necruţător, ' li i lingău cu înverşunată răzbunare îl va urmări pînă în vecii vecilor."
164
Illal i m o întrebare Gunter: „Cum poţi tu oare deplini ăst gînd?" IU i..........I însă 1-a dat Hagăn: „Măria-ta vedea-va prea curînd: 1 li I I IU te ticlui-vom să vie trimişi de nimeni cunoscuţi la noi, 1 . • i . Indii HO a ne-aduce solie că împotrivă-ne deschid nişte cotropitori război.
130
Âtuneea spune la oaspeţi cu supuşii noştri cum că pregăteşti Să-ţi strîngi îndată pilcul de oaste cu care pe duşmani să loveşti. Dacă el se îmbie să dea ajutorare, din asta viaţa o să irosească, De-aeum soaţa lui dreptăţindune să-1 înfrîngem, prin nechibzuinţa ei muierească." Din păcat', urmă riga sfatul ce vătaful de credinţă i-a fost dat. Urziră cu tărăşenie vicleană mreajă, în laţul căreia viteazul a picat, înainte ca oricine pe lume pustietoarea uneltire măcar să bănuiască, Pin cîrcota a două muieri înţănţoşate, ajungîndjbunătate de voinic să se prăpădească!
\
131
9
V.........., au i u a patra dimineaţ ă că treizeci doi de mişei sau ivit
9
Prefăcuţilor fugari datu-li-s-a îngăduinţă la curte să se făţişeze, Iar ei, că-s supuşi ai lui Ludeger, jurară ca zisele să-şi adevereze. Acest Ludeger era un vrăjmaş aprig, de Sigfrid odinioară învins, Şi pe carele în ţeara lui Gunter ca zălog al biruinţei îl adusesecîndva prins,. Acum pripăşiţii se închinară lui Gunter, care în jilţuri îi pofti: „Tu, doamne, nu ne e de şedere, unul mai bun de gură grăi, Cît nu îţi descărcăm de sîrg vestire, ce nouă ni s-a credinţat: Duşmani cotropitori cît frunza şi iarba, năpăditori hotarul ţi-au amerinţat,, Că împotrivă-ţi răzvrătiră iute crai Ludegast şi riga Ludeger, Pentru ce împilări din parte-ţi îndurară, acum despăgubire cer, Cumetînd cu puternică oaste să-ţi potopească peste biata ţeară." Riga s-a prefăcut uimit de îndată, ca şi oînd primejduirile aflate îl mîniară.. Miluitu-s-a mincinoşilor crainici cu nezgîrcire dîndu-le găzduire, Cum săşi deie seama săracul Sigfrid de vicloneasca-le ticluire ? ! Nimenea nu le bănuise vicleşugul în diavolească iscusinţă urzit, Din care mai pe urmă s-a vădit urgie, că droaie de nevinovaţi pătimiră cumplit! Că în forfotă şi tainică şoaptă, riga între priateni zaviste iţea, Iară curteanul Hagăn din Tronje în sus şi-n jos mi se bălăbănea; Mulţi din vătafii crăieşti atunce-apleca la o altă hotărîre, Dacă n-ar fi stăruit îndîrjit aprigul Hagăn, spulberînd chibzuita lor povăţuire. Iar într-o zi paloş Sigfrid, la divan ce ţineau, intrînd tîmplător, Viteazul din Ţeara-de-Jos ispitit-a să-i dăruie ştire domniile lor. Au ce necaz a mîhnit
133
pe rigă şi ce teamă dă curtenilor tristare? Că dacă ei pătimesc din vreo împilare, e gata să-i ajute a lua cu vîrf răzbunare. l ' oarele riga Gunter răspunse: „în adevăr, mi-e inima-ndurerată, Ludegast şi Ludeger cu răzmiriştire ameninţă ţeara încă o dată, Voind cu ordie călăreaţă pe meleagu ţeării cotropitori să rămînă". i I |iunso însă viteazul paloş: „Pe aiştia dă-i să cadă lui Sigfrid pe mînă. I i |innl;ru înalta crăiască tihnire din răsputeri voi şti să-i potolesc, ......i infrîngerea lor pe dată cu paloşul să le-o întăresc, i 1 i i Iniîndu-le şi tîrguri şi cule, pustiindu-le bune holde şi moşie, i' i . n i i .iilui eu, nu îţi face obidă că la dintr-atît îmi pun capul chezăşie! '......HI lefegiii pe la vetre, doar nici că se face să vă dezlipiţi, ' I p i . . i destul dacă pre mine unul şi pe călării mei acolo ne trimiţi il iar ştii bine cum că pentru tine a-ţi fi de folosinţă îmi e drag. ' ■ i i i cei vrăjmaşi să nu-ţi pese, din partea mea destul pricep ce să le trag." 1 1
II i turn scumpă volnica bărbătare", răspunse riga zîmbitor, 1 i i l ieăia, de bună seamă, după nevoia de asemeni ajutor. înclină şi mişeleşte parcă de credinţă s-a adeverit lipsit, 1 ■ Sigfrid cuget fără de prihană: „Vei fi de grije şi primejdie scutit". ' ......... vătafi şi cu scutelnici s-au pregătit cu toţii să pornească, pentru ca pre Sigfrid şi ăi şoimani să amăgească. 1 Imll i i ni dote de poruncă celor din Ţeara Joasă a se ţine gata, luni i bftgîndu-se în haine de oţele, pe loc mi s-a ferecat de luptă ceata. 1
.................> i i
171
i i II i i i . i , viteaz Sigfrid: „O, Jigmonde, care mi-eşti tată, ..........■ r 1 1 i" (.cară că noi ne-om înturna chiar de-ndată. ' îngăduie înaltul, aici la Rin din nou să te-ntîlnim. " i " i il ii n e e acasă cu ăst rigă cît ne dorim ca teferi şi în voie bună să vă ştim."
134
171
De-acum vrînd pe dat să pornească, în suliţi flamuri înălţară Dintre curtenii lui crai Gunter, acolo o seamă încă se aflară Ce nici apucaseră să oblicească ştirea de cîte f ostu-s-au rînduit; în mare pile oştenii credincioşi destoinici, prejur lui Sigfrid stol au rînduit. Pieptarele grele de fier şi scuturi, pe cai de povară încărcară, Destulă lamură de oaste urma să se pornească la hotară. Atunci încă şi Tronje Hagăn, mai înainte ca din graniţe să iasă, S-a dus rămas bun să-şi culeagă de la Crimhilda mult frumoasa lui stăpînă-crăiasă. „îs fericită, a fost zis Crimhilda, cît îmi cîştigai un ajutor ocrotitor Al unui prea puternic volnic, să apere mulţimea priatenilor. Precum de acum şi domnul Sigfrid pe fraţii de restrişte ocroteşte, Mîndră-s de bunăvoia ce domnia-sa-mi arată, de vreme ce isprava lor le prieşte. Io, drag priaten Hagăn, nu uit credinţa ce mi-ai fost făgăduit. Bizui pe firea ta vitează, nicicînd tu nu te-ai suferit jignit. Dorindu-mi lăudata vitejească pretenie soţului meu să-i folosească Că pentru cele dintre mine si Brunhilda păcat ar fi un crai nevinovat să pătimească. Pentru necugetata-mi neghiobie destul am pătimit şi pocăit, Adause falnic domniţa. Că drept pedeapsă, soţul m-a cam stîleit. Pentru atîte cîte cu pungace limbă pe crăiasă-am fost vătămat, Cu prisosinţă îndestulă tărbăceală de la prea bunul meu vrednic
paloş am luat." Răspunse Hagăn: „în puţine zile ajunge-vei tu cu crăiţa la-mpăcare. Dar spune-mi, rogu-te, scumpă stăpînă, în ce fel de împrejurare Aş izbuti, faţă de Sigfrid, din parte-ţi în vreun chip să îl ajutorez? Că pentru nimene pe astă lume nici că mi-ar fi mai drag să mă cutez!" B i-aş teme o primejdie, întărit-a credinţă mîndra crăiţă, i i i . 1 . ar putea să piară în luptă atîta mîndreţe de voinic de viţă, i izbuti-n năvalnica lui cutezare, mai domolit să ştie să fie, D i prea viteaz fără de cumpăt focos se-avîntă, de cum ajunge-n vreo bătălie." n i
îl (.cmc, drag stăpînă, s-o liniştească Hagăn îi îndruga, d o m in luptă n-o să piară, încrede-te în vorba mea. ......nenea nu poate vreodată să-i pricine cît de cît vătămare, l l a 1 1 1 1 . i i voi sta necontenit pîndar alături, în orice luptă să îi dau ajutorare." 1
i nu
tA.ru it a însă: „Eşti cu mine, şi deci vorbescu-ţi ca atare, rudeniei, veghează cu bună pază, cutează dsîrdie mare i m u scump pe lume îmi este decît ochilor mei lumina, 'i I bine a r li fost ca ea să tacă, decît să mai destăinuiască de poveste vina". i i
l ....................I c
i
i
i
i: „E prea viteaz bărbatul, destulă voinicie dovedit-a ■ II i creierul de munte jivina cea cumplită hălcuit-a. i l i dihanici
II | i o
îmi în
172 135
răpuse scăldatu-s-a apoi şoimanul de îndată, atuncea o rană, nici sabie şi nici
i a II î l
poată vătăma desăgeată.
am o grijorare de cîte ori la luptă se porneşte, i l II i . | i o a i e . dibăcit împotriva lui ţintită către pieptu-i vîjîieşte, | ' " a p o l : m u l g e teama ce în suflet cu vitregie înrădăcinatu-s-a. | | * | l i l l r chinuri, c e nelinişti cu gîndul către Sigfrid zi şi noapte grijoratu-m-a! | II
„Aşa voi face, tocmai, drag' stăpînă", cu rîvnă Hagăn se adeveri. Ea s-a crezut în vorbe ce cucernice şi drepte se păreau atunci a fi, Şi din necugetare ea, Crimhilda, pe al ei soţ a fost vîndut. Că vesel Hagăn după cele ce aflase, luîndu-şi rămasul bun, nici că a mai stătut.
iliicj) lotuşi
1
........... i iindcă dat-ai dovedire de trainic simţimînt pretenesc, i ' II a i î n c r e d e r e deopotrivă, încumetat-am să îţi destăinuiesc .....i i l u p i u care ar putea vreodată să ajungă el primejduit, - .............i i u tine să-i aduci ferire, mă bizui să îl mîntui tu la timpul potrivit. Cînd zvîrcolea dezgrumăzit acel balaur, în ţărînă, sînge cît ţîşnea, Dacă-n lecuitoarea baltă nenchegată, viteazul apuca de se îmbăia, O frunză dintrun tei desprinsă, lui între umeri i s-a fost lipit, în locul neatins de sîngele jivinei, tare mă tem că încă poate fi rănit." La care Hagăn Tronje îi dădu povaţă: „Rogu-te osteneşte, coase Cu mîna dumitale semnul, s-arate locu peste hainele-i frumoase, încît să desluşesc cu uşurinţă ce parte mai rămîne de păzit". Ea socotea cu drag să-1 mîntuiască, însă în astfel, de pierzanie i-a pregătit. îşi zise-n gînd: „Pe haină îi cos cu mătăsică semn o jurubiţă; Aşa cît nimeni alt să îi ghicească taina, îi înfloresc o cruciuliţă, Ca pază cînd va fi să intre-în primejdioasa luptelor viitoare. Lesnind să îl ajuţi cînd l-or înconjura duşmanii de-1 vezi lipsit de apărare."
La întoarcere, întrebatu-l-a pre urmă numai craiul ce a fost aflat. „Să ne lăsăm de drum, răspunse. E vremea să adulmecăm vînat, Că în sfîrşit aflat-am prin ce mijloc îmi izbutesc să-ifac pierzanie." „Să ne gătim frumoasă \ înătoare", încuviinţă cu tîlcuire riga ticăloasa petrecanie. Drept care prea supusul sfetnic fostu-s-a foarte tare mulţamit, O fire în atît afurisită la nici un alt şoiman nu s-a vădit, Nici pînă-n de-apoi la judecată încă nu cred să se mai întîlneaşcă. Uf! biet crăiasa cea frumoasă de tot uşor se încrezuse-n vorbă pretenească! \ doua zi, în zori de dimineaţă, alături cu vitejii cei o mie, i"n I . . II ! Sigfrid mi se şi pornise la drum cu bucuroasă osîrdie; ' l'iegătea ce chip să îngenunche cotropitorii care ţeara încălca ' ' n i u r i n ă se ţinea călare Hagăn, cu ochii în patru umerii viteazului pîndea. oblicind cusut că este semnul, doi cercetaşi trimise în taină mare, H urmară mai curînd să se înapoieze cu altă nouă încredinţare: ■ ' i Iga luideger nici are vină, şi nici un rău nu cearcă a le face. I i dimpotrivă, cu a lui Gunter ţeară ţine morţiş să se aibă trainic numai pace. I I păru lui Sigfrid-şoimul cînd de focul luptei se văzu lipsit, i lupii ştia că oastei tot dichisul îi fusese de lovire pregătit; ii"i i n . m i i lui Gunter cu anevoie de izbutiră să-1 stăvilească, . i l n i c dacă se porni călare înspre rigă, care grăbi oseb' să-i mulţumească.
it "ii ce
172 136
n u r n a , bun priatine Sigfrid, blagoslovească-te Cela-de-sus . ' i i osîrdie îmi luaşi parte şi osteneala toată ce ai pus, II I m IC n bună dreptate, cu prisosinţă ca să mi te răsplătesc; l i t r i |n i . i i e n i cel mai cu nădejde pe tine unul mai presus mă bizuiesc; 1
nu mai are pornit la harţă preste joimarii călăreţi ■ ' . ■ i . i u iă vînăm mai bine urşi negri şi găligani colţoşii mistreţi, 1 ........îmi Odin bat hăitaşii desimea vechiului ţinut rădăcinos." lud .......i \ e u e a , din partea celui Hagăn, ce prefăcut se juruia priaten credincios. 11 i n e c e r o s t
h ............ ' i i
I
I
1
1
să so-aducă la cunoştinţă dragi musafirilor vestire i m u murgeşte ziua, va fi pentru vînătorit pornire, I | n n l e p o t e r i peţerite, avînd din vreme să se pregătească ...........- uni îndulcesc să stea la vatră, rămînă pre muieri să le păzească. I Il e l e
172 137
De înrîat', întocmai, curtean de frunte, Sigfrid-viteaz le-a cuvîntat: „Dacă vă e a vînătoarc îmbiu şi bucuros poftesc a merge la vînat, Da' numa daţimi voi pe seamă un bun hăitaş şi un copoi de frunte, Atunci cu drag cu porni-voi, dorind foarte să răzbat călare prin brădetul din munte"
M'VGISGRÂ-Pe
„Gonaci un singur crezi că ajunge?" crai Gunter 1-a fost întrebat. • Că bucuros dau patru, care au învăţat tot codru-n lung şi-n lat, De dibuie hăţişul şi grohotişul prin unde gadinele se-aciuiază. Cu ei nu poţi să rătăceşti prin bunget nicicînd de-a binele de tot se înnoptează." Aceste auzind viteazu, rămas bun luatu-şi-a de la scumpa soţie, între timp Hagăn îi destăinui lui riga de uneltită mîrşăvie, De cum adică rînduise mai lesnicios pe bietul paloş să răpună; Nicicînd gîndi vreun altu mai nevrednic o ticăloasă fărălege mai păgînă. Şi dacă ci, necredincioşi priateni, pierzanie viteazului hotărît-au, De îndat' lui Giselher şi Gernot întreagă tărăşenia destăinuit-au. Aceştia auzind nu mai voiră a fi părtaşi la plănuita vînătoare Dar mai pre urmă fost-a totuşi săvîrşită rea isprava, menită să aducă tuturor pierzare.
A - $A$&SPR&Z&CSA • ISPRAVĂ SIGFRID
-
'
"••-•■" ; « acuma faimă de mari lotri cutezători aveau, ' " «'Poaie nestrujite, să ucidă dihănii pădureţe
7fireşte, Ia cale vînătoarea în brădet puneau '
............... .......0are
sa
^ fie astea încumetările destul de îndrăzneţ
il ' tiin 11■ ■■ u 11> >■
177
Şi iată că alături cu voioasa ceată, şi mîndrul Sigfrid a călărit. Merinde avură.de tot felul, cum din belşug li s-au fost pregătit. Dar la fîntîna cu apă rece avea să sece a viteazului dulce viaţă, Precum Brunhilda, soaţa lui riga Gunter, în taină a fost dat ucigaşă povaţă. Dar dintîi, paşnic, viteaz Sigfrid către doamna Brunhilda a purces, Rînduieli la vînătoare trebuitoare de şi-a fost cu chibzuinţă ales Pentru el şi ortaci, după aceea să treacă peste Rin au dorit. Mcicînd ca acum Crimhilda-crăiasa, în presimt mai adînc să se fi mîhnit! El însă, sărutînd-o pe gură, a luat rămas de mîndra Iui frumoasă: „Dea Domnul, cînd mă voi întoarce să mi te aflu sănătoasă, Şi aşijderi ochii tăi atuncea să mă descopere teafăr pe mine; între priateni treacă-ţi uşor aşteptarea în vremea ce nu pot fi cu tine!".
Atunci Ia ce a fost destăinuit lui Hagăn, crăiasa încă s-a gîndit. Dar soţului amărunţit ca să povestească sărac' de ea n-a îndrăznit, Ci începu să tînguie de jale miloasa doamnă, blîndă, plăpîndă, Peste măsură podidit-o-a năvalnic plînsul, părîndu-i traiul vieţii nedreaptă osîndă. Zisu-i-a către paloş cu dinadinsul: „Lasă-te de vînătoare ast' dat', Că mie azi-noapte semn în visare doi porci sălbateci s-au arătat, Poiana curmeziş străbătură, călcată floarea pajiştei sîngera; încă mai plîng şi acum presimţul de spaimă că liniştea tihnită nu-mi voi mai afla. Tare tem semnul să nu fie vestire de urgie cu răzbunare şi izbire Din partea vreunui pizmaş la care om fi căşunat în neştire jignire Sau uneltire a
duşmani de moarte stăruind să ne poarte nestinsă ură. Ascultă-mi ruga şi povaţa, bărbate, măcar azi la rămînere cu mine te îndură." i Draga mea, să nu-ţi pese, înapoierea îmi fi-va timpurie, ( l i r c h i a r nu ştiu pe nimeni pătimaşă pică să-mi poarte mie, I i i ■ i i l i e d e n i i l e tale toate arătatu-mi-au dragoste neţărmurită, i d e alţi păloşari nu îmi fuse purtarea în nici vreun fel altminteri pizmuită". Irugii Sigfrid, ia seama bine, că tare mă tem de nenorocire! i noapte cum doi munţi negri năruiau asupra-ţi prăvălire, ' i o l n ş i în pornire te stărui, nemărginită jale-mi laşi mie." i voinicul o prinse-n braţe legănînd-o pre mult prea draga lui soţie. .....ni scamă mai departe ce mult duioase îi erau rugările, 'l o l a piept cu înfocare a acoperit-o în de tot cu sărutările, l l l l i i d n ş i rămas bun dintr-o dată, grăbit pornitu-s-a călare. ........ m a i fu dat ei să-1 revadă în viaţă după înduioşătoarea despărţire de plecare iul i . n l n r spulbera pe colnice în cetina brădetului întunecat, • i mai anevoie pe urma craiului s-au fost păstrat, (cil ci destulă povară, belşug merinde aleasă şi gustoasă, ............ u n i ca să se înfrupte la amiaz', cînd vor ţine popas de
masă! I I s u i n d îndelete, purtau, în şir, samar întremător I vin, c u v e n i t tain să fie la orice hăitaş şi orice vînător, |l liniei d e carne, pescărie aveau şi fel de fumaturi felurite, II ............c crai cu gospodărie pentru orice cale lungă cu belşug pregătite..
in
li
.1
poiană mare înţăruşară corturi agerii vînători, işurile pe unde au fiarele codrului trecători,
i i l i ' IC l i a |
140
• 'IM
179
in i ' .ili.Hii a
aisla cuminte loc lesnicios pentru pîndă prilejuit, Sigfrid înainte, pe craiul de îndat-au şi fost iul
1
mu i
ştiricit. Se risipiră-n strungi vînătorii, aţinînd de rînd calea vînatului. Atunci viteazul pe pădureni întrebat-a: „Dară în inima codrului Cine -s hăitaşii care dibăcesc pe fiare din bîrlog să ni le scornească? Şi care păloşar destoinic la îndeletnicire cu gonacii va să ni se vrednicească?" „Socot a ne despărţi două poteri, cu isteţime Hagăn povăţuit-a, De pînă ce grosul vînătoarei pe sub cetini încă nu năvălit-a, în chipul ăsta, mai cu lesnire putea-vom alege şi osebî de îndat' Că cine străbate mai cu norocire zada şi e mai destoinic doborîtor la vînat. Deci oameni şi potăi, deopotrivă, pe din două pilcuri vom împărţi, încît neatîrnată fiecare ceată în socoteala ei se va trebălui. Norocoşii care vor dovedi la urmă din ăst măcel vînat mai bogat Să capete mare lăudare." îndat' din ce hotărîseră nici că au zăbovit pregetat,. Dar Sigfrid-viteaz le mai spuse: „Eu haită nu obişnuiesc să folosesc, Ci cu un singur copoiaş destoinic care ştie să adulmece mă pornesc, Luînd urma dihăniilor pitite prin desişul brădetului întunecat". Că, a mai adăugat cu tîlc soţul Crimhildei: „Doar ne pricepem cu adevărat la vînat". Atunci un moş hăitaş, ca mai vrednic, un căpău destoinic dezlega, Dintre cei care pentru stăpîn, fără zăbavă, fiarelor urma adulmeca, îl purtară în hăţiş unde găsiră rămăşiţă proaspătă cu belşugare, încît ortacii chiar din ziua întîia tăiau orice scăpare la dihăniile fugaro.
141
Iar tot vînatul ce mai atuncea de pe urma harnicului copoi a sărit Sîgfrid din Ţeara-de-Jos, vitejeşte, fără de greş 1-a nemerit Că roibul lui îmi alerga ager de nu îngăduia dihăniilor o iertare, încît cu toţi, din prilejul vînătorii, adusu-i-au o neprecupeţită lăudare. IJ Ieri în fiece deletnicire îşi dovedi viteazul osebita destoinicie. 1 ■ cea dintîi ditai fiară, ce atuncea fu de mîna-i răpusă să fie, i ' ii n bour prea puternic, pe care dibăcia viteazului 1-a dichisit. .......ilt pe urmă dete păloşarul şi cu un paraleu rînjit că încă s-a întîlnit. 1
1
' num îl simţi, stîrni pe cîine şi aţintind încorda arcul îndată, ' i indii i bună ochire, drept prin grumaz, ascuţită săgeată, 1 |irn II r ui a cărei numai trei salturi namila dacă a mai ţupăit, 1 ■ are, eu uşurare pre urmă, fărtaţii de izbîndă i-au foarte mulţumit. ui '' doborî un ghebos zimbru şi un cerb sur, fioros rămurat; I patru boureni şi pe deasupra un cumplit, crîncen rîs înstelat. H I Iul inimos şi ager sufleţindu-se din atîta avînt pe ponoare I lliai p r i n s e şi mulţi ţapi negri, şi un ciopor de galeşe căprioare sprinteioare. | dihanie de mistreaţă colţoasă a scos copoiul din grohotiş, 1 .......'I scroafa balcîză înclina să mi se răznească furiş, i ' n i vînătoru, la eătare, luîndu-i umărul drept,ţintă lovi, lalfl l i ' . i u a , mînioasă împotriva voinicului grohăind cumplit se năpusti. Itulliii
(.ii I Crimhildei poarca pe tăişul paloşului luatu-o-a. ill vreodată, la atîta văjnicie încumetatu-s-a.
mo
maior,
179
j
i flpil au mistreţa, apoi pe copoi în zgardă băgatu-l-au. n i n I I H a , sătulă desfătare din marele morman de vînat aflatu-şi-au.
Atunci dintr-a lui Sigfrid ceată, unul din încercaţii vînători a zis: „Ascultă, doamne, vuiet de bucium, tuturor veste li s-a trimis, Ca să poftească să se ţină parte, îndat' înfruptîndu-se la ospătare. Nu se cuvine să le răspundem?" Deci înnoit trîmbiţară cu vuitoara
i d -doamne, binişor de-acum te milostiveşte, ............. n c i i c i s rămas-a, alt', sămînţa prăsilei se stîrpeşte, l|un bi-ltilol.nl din parînguri pustiu de prăsitoare vietate". ! ] o I • M i i/. trecu din crîncenare la zîmbet âe blajină bunătate.
răsunaţi
ni ' 'i
i ",li
1
1 1
Atunci de pretutindeni izbucni larmă, vestind veselie-n chemare. Văzduhul duduia de chiot, de strigare, rînchezare şi lătrare. Buciume uiau din munte-n munte, cei care sub brazi se chemau. Douăzeci patru de haite dintr-o dată stîrnite, din lănţugele gornicilor chelălăiau. Sălbătăciuni prea multe cu necruţare f ost-au dintr-atîtamăcelării e Iar cetele vînătoreşti îşi cerură lăudare isprăvilor săvîrşite. Dar năzuinţa către întîietate vînăterească istovind cu încet înceta, Cînd la jeraticul încinselor focuri, unde popas aşezase, Sigfrid şoimanul se apropia Strîngîndu-se de-acum vînătoarea, se-apropia de capăt în sfîrşit. Ceata hăitaşilor pe lîngă focuri rînd pe rînd a venit de s-a aciuit. Ce gadine, cîte sălbătăciuni anume au mai fost spintecate, jupuite; Hei, ce de mai frigăroaie se învîrteau în spuză, cîte mai grase buturi sfîrîite! Cînd iată că atunci riga le dete prin vătafi trîmbiţată ştiinţare, Că îi e vrere de gustare, şi îndat' dintr-a cornului sunare, Pe toţi părtaşii deletnicirii cu îndemnul de adunare au vestit, Cum că ospăţul falnicilor crai, ce hămesiseră foarte, a fost în sfîrşit perpelit,
142
A zis acum Sigfrid: „Prin rarişti pleşuve ieşire din brădet se arată",] Cînd bidiviul lui zbughi înainte şi însoţitorii urmară ceată, Mai iată ivindu-se o matahală, un ditai urs prin larmă stîrnit, O gogeamite sălbătăciune posacă. Atuncea păloşarul ce s-a fost gîndil 'r i l i "l i a noastră au să se dezmorţească ortacii care ţinură de noi. 1 ditai u r s u l nemaipomenit de mare să asmuţim potaia de copoi. I ' < \ r e a să fugă mormăilă, în loc îl ţintuie taraful lătrător, I apoi liirotonisi-l-vom mult mai lesne pe prea cucernicul duhovnic al buştenilor." slobozindu-şi credincioasa şarlă, săltat ursul seşizbughi. " " 1 i n e i i i i ş ţinut din de aproape, soţul Crimhildei nu-1 slăbi, " I ajuns a n într-o văgăună, gîrlici, cu beregată tare îngustă; ulii fiara vajnică a socotit că poate afla-va cît de cît scăpare de năpustă. uprii i
1
1
I . u m a n u l cel destoinic la cheile de piatră mi s-a pedestrit, I ' i i h a n iei, prin prăvălişul bolovănit, rostogolit, a dibăcit ' iiul hîrlogul fiarei o altă poartă să se răsufle de scăpare, ' ' • i /.ul paloş prinse pe ditai ursanul, fără să-i căşune în cît de cît o vătămare.
pe dînsul nu izbutea să-1 muşte sau să îl sfîşie. i n a p u i ursuloi în curele, la oblîncul şeii ghem să mi-1 ţie. Itcazul nost' cu mulţumită agerul lui nechezător încăleca, lud II r îiilurna şăgalnic la fărtaţii, care la foc de cetină se dezmorţea.
'i ilihania
179
mare dragul să-1 vezi cum saltă chipeş de-a călare, rezemată ţepoaia, cîtă suliţoaia de mare, i l i l n p n lungă, cît 1 s-ajungă la vîrful pintenului, zăngănea, i " i p a h a cornul de zimbru negru, ce ferecat cu aur roşu licurea.
....................i n m a i
1
Iml pe umăr
alt voinic ca să mai aibă atîta ticluit dichis vînătoresc, ilul " " i din postav negru mi se purta ca un vlăstar domnesc. i ............' I n i e d e căciulă, de-a toată din samur pe-afară căptuşită. .........' i i rată în mîndreţe era tolba ce îşi purta pe umăr cumpănită! Era o tolbă pe de-a-ntregul în blană de pistruiat ghepard lucrată, De felul celor ce păstrează, ca moscul, mir ce nu mai trece vreodată. Şi numai ajutîndu-se cu pîrghii izbutea altul arcu lui să încordeze, Dară nici ca să fi fost pe-ntreagă lumea nimeni putere ca a lui să vederezo. 1
1
un
Din fel de fel de blănuri de fiare îi fusese dulama lui cojocărită, încît din cap şi pînă-n călcîie, făptura-i se înfăţişa împodobită Cu belşugată prisosinţă din jupuri de spinări spicate fumurii, Iară paftalele cu fluturaşi de aur încopciau chimirul cu făloase bogăţii. Dară mai scump ca orice nestemată, purta precum s-a pomenit, Tăios paloş, de bunătate vestită, carele Balmung fostu-s-a poreclit; Oţelu-i de izbea vreun scut o dată, pe loc în două scutul se crăpa; Prea falnic în totul, fără semănare, acest vînător viteaz mereu s-adeverea. Vrînd de-amărunt, cum se cade, de-a-ntregul să vi-1 povestesc, Nici tolba nu va fi uitată, şi de săgeţile-i grozave am să amintesc. Erau săgeţi din cele
143
poleite, cu ascuţiş din fier încîrligat călit, încît orice făptură le era dat să străpungă, la cumplită moarte o trimitea nezăbovit. Cînd călărea prin codru viteazul, la luminiş din brădet cînd ieşea, Văzîndu-1 oamenii lui Gunter îndată alergară în întîmpinarea sa, Şi, luîndu-i roibul de căpăstru, au cercat să-i ajute la descălecat, Minunaţi de cum purta ursăul pe coama şeii, pieptos şi gros, fedeleş legat. De cum s-a fost descălecat voinicul, ţuştan pe martin îl slobozi. I-a dezlegat şi labele şi botul, iar potăimea clinilor îl dibui; Haitele începutau să urle, boaitele mai mare dragu se chelălăiau, Morocănosul vru să se tragă-n codru, petrecăreţii, de multă spaimă, că păleau.
matahala, buimacă de larmă, prin rosturile cuhniei încălcat-au. 00 a mai fost cu bucătarii, care prin foc să sară apucat-au, I i fiertura răsturnară, cîte fripturi au prăpădit cărbunite! de bucate prin spuză şi cenuşă văzurăm
i ,
azane
I oo mai bunătate tăvălite!
■ a de pe scăunaşe stăpînii cu slugile lor din poiată, totodată Iwinl/i dîrjită, simţind slobozire, mormăia şi pufnea mîniată. ...........'raiul făcu poruncă să fie şi zăvozii bătrîni dezlegaţi, boi «acul urs dacă nu aveau să-1 răpuie, cu toţii temînd să nu fie dumicaţi. .......' 1 şi ţăpoaie, hăitaşii goniră pe huidum în strînsă urmărire. I l.i i' au roată cîinii, ochitorii temură să nu greşească o rănire. I ' i 'li II ce în ce vuită larma, gonacii cu sufleţire chiuiau, 1 > i urlau cu dîrjire, din piepţii muntelui huirile cu vuiet se întorceau.
179
1
' n chitit pe fugă, neslăbit de haită, mereu chelfănit. ......Irăznea apropiere, doar al Crimhildei soţ 1-a urmărit. ........ rcl.cz de paloş în clipită pe namila de urs a şi răpus! .....• 1 ' idicînd pe umăr hoitul, povara pînă la focul ce fumega în tabără 1-a dus. 1
■ ■ pruvfl martori se întîmplară de voinicia lui uimitu-s-au. i | M «|I cu Irigare de îmbărbătare către chiolhan poftitu-s-au, i ......... Inimos smălţată, dacă întreg taraful s-a fost lăsat, ....... n u n , dintre cele domneşti, acolo, lihniţii vînători au 'nfulecat.
tot întîrziară în cupe şi vedre vin a drege ............m a p e vorbă, fusese rînduită gustare în lege. "Mm u do acolo cîţiva mişei vicleni nu s-ar fi aflat, " i i c i ilainiiia pe mai departe, neprihănit, de-a pururea nevătămat. Dar apucă a zicere viteaz Sigîrid: „Mult foarte, mult mă minuni De cînd cu bunătăţile alese, ce din cămara voastră ospătez, Cum de ăşti trîndavi de paharnici ne lasă să secetăm fără un vin? Dacă aşa grijiţi voi pe cei prea trebnici, îmi e lehamite la vînătoi i cu voi să mai |in. 1
i
l!l
di
mucii ho
Răspuns-a Sigfrid-şoim: „De setoşare ţi-am mulţumi noi puţin Totuşi puteau pas după noi să ţie cele burdufe şapte cu mied şi v i n , Ce însumi trimisesem într-acoace, sau barim se putea măcar Ca tabăra să fie aşezată spre izvoare, îîngă zăvoiul din al Rinului hota r Răspunse iară Tronje Hagăn: „Viteji meseni, eu încă-s bucuros Vestinduvă că în preajmă se află izbuc ce-i limpede şi răcoros Ca să v-adap tihnit necazul, poftescu-vă acolo pentru sete". Sfatul cu apa proaspătă, de bună seamă, slabă nădejde multora, l| desfătare (!<■ i •
1
Credeam cum că totuşi mi se cuvine o în de altfel de cinstire ir Atunci din capul mesii, riga Gunter răspunsu-i-a cu prefăcătorii' „Vom ispăşi alt'dată lipsa seacă pe care astăzi silnic o răbdăni, Uscată vina poartă numai Hagăn, cît de pe urma lui, uitaţi, însecetăin". La care Hagăn îi răspunde: „O, drag stăpîne, cum de am greşit? înţelesesem că spre codrul ghionoaiei azi vînătoare ai rînduit. Acolo-s poloboacele trimise, acolo îmi crezusem că va fi popas. Vom ispăşi cu alt prilej greşeala, că altă udătură nici o picătură ne-a r ă m a D , ' * 144
Dar setea dogorea atît de arzătoare, pe Sigfrid într-atît 1-a chimul, încît pe loc să strîngă masa vătafilor a şi fost poruncit. Luînd hotărîre către munte de sîrg în căutarea vînei să porneaaoB Or, paloşului i se lăudase unda răcoroasă numai din aţîţată viclenie mişeleafl I n u l argaţii încărcau vînatul ce-avea să fie cărvănit în care, iHlifluii doborîte de el Sigfrid, cît la nădejde dovedise-ndemînare, i i ■ i i | i îl cunoşteau din vreo ispravă să-1 laude n-au încetat, .............i n i . i i Hagăn sfînta datorinţă de credinţă faţă de Sigfrid fostu-şi-a călcat.
•..........la mi se pogorî prin rarişti spre buturuga teiului străvechi, nimicea Tronje Hagăn: „Ajunsu-m-a anume zvonu la urechi, irid ce e bărbat Crimhildei nu îl rămîne nimenea în alergare. I i i r c aş mai vrea să dea o vrednică dovadă cînd îl vom pune noi la încercare!" ni ii diii Ţeara-Joasă îi răspunse: „Ca să-ţi poţi da seamă bine ...........iute este, hai, încearcă, întrece-te din rămăşag cu mine. 179
|H Iiiilein a da fugă la fîntînă, pîn'la izvorul cela îngheţat, i'lm ulii acolo va ajunge, de acela fie înteţitul nostru falnic cîştigat." încercăm prinsoare", paloş Hagăn viclean aţîţă îndemnare. i.......i i II , Sigfrid cel tare: „Dacă eu pierd, facu-ţi îngenunchiare, lllliln ( i la eălcîic-n iarbă, în semn de prea supusă umilinţă", i i n . I I in acuma Gunter-rigă de-ndată ce despre vicleanul rămăşag avu ştiinţă.
Era fîntînă lină, nencepută apă, limpede, străvezie, rece totodat'. Dintîi a îmbiat pe riga Gunter, care setat pe ghizd s-a genuncheat. Lung alinat-a arzătoare sete, apoi să plece mai departe-a dat, La fel să facă se dorea şoimanul, care la rîndul lui pe brînci mi s-a lăsat. Atuncea, chipurile, în semn de curtenie, la aşa-zisa lui ajutorare, Luatu-ia Hagăn paloşu-n păstrare, şi tolba cu săgeţi de vînătoare. Apoi cu grijă a sărit deoparte, după ce încă suliţa i-a dibuit, îndată ce-ntre umeri semnul cruciuliţei pe a viteazului îmbrăcăminte a fost zărit.
..........II II decît atît, a zis viteazul: la certată noastră alergare I pori. zaua, suliţa, scutul şi tot tacîmul meu de vînătoare". parlc-Ie, făr' să aştepte, făcu aşa precum s-a lăudat ! ........... paloşul pe deasupra, şi chiar cu tolba de aşijdere s-a
ui
i i II
încărcat. li
piedici agerimei, se învoiră de le lepădară. ..........i i pentru prinsoare, acuma amîndoi se-nfăţişară; n i l i i i i u săritură prin pajiştea de trifoişte au zbughit, ..................t ură cum că la fîntînă în dintîi Sigfrid fost-a
Iară cînd şoim Sigfrid, stînd de-a buşe, din undă, cu nesaţu sorbea, Străpunsu-l-a prin cruce Hagăn; ţîşneală sîngele şiroi piştea, Din inimă stropi roşi zbucniră, pe-a mişelului veşminte au sărit. Nicicînd vreun voinic de frunte mai pe atîta ticăloasă faptă n-a mai săvîrşit.
I IIIII I
fost sosit. Viteazu întrecea pe-oricine totdeauna la orice încumetare încerca, îndată ce ajunse pîn' la ghizduri, de tolbă şi de paloş deschinga, Iar suliţa ce avîntasen mînă de-o creangă a teiului a rezemat, Apoi la şipotul ţurloiului fîntînei, viteazul falnic un răstimp a aşteptat. Chiar într-atîta îngăduitoare curtenire încă o dată Sigfrid dovedea, încît lăsîndu-şi lîngă jgheaburi scutul, unde pîrîul rece clipocea, Oricît de aprigă îi fuse setea, viteazu să soarbă strop a pregetat, Ci socoti întîi să lase craiului cinstire. Dar vitregă răsplată a mai căpătat. 145
Lăsat-a Hagăn ăl ţăpoi de lance adînc în inima vitează împlîntat, Apoi zbughi la fugă ucigaşul, şi-atît de repede s-a alergat, Cum n-a mai fost pe lume om s-alerge, cînd la ananghie e fugărit, iar dacă Sigfrid, cel fără de vină, îşi dete seama cum că e atîta de cumplit rănit, unooa oît viteazul paloş, încă zăcînd pe jgheab a mai fost stat, M"" n u l suliţei tulpina, ce pieptu-i străbătea, s -o smulgă a cercat I btjbîi să dea de paloş, sau măcar chiar de arc şi o săgeată, Dl i I i zărit oţeală rătăcită-n preajmă, îşi spăşea Hagăn vina de îndată. cu a de moarte istovire văzu că paloş nu a fost găsit, scutul rămăsese alături în pipirigul jilav trîntit, ■ ' i m înşfâcîndu-şi scutul, de-a dura în Hagăn aruncatu-l-a, ii ii slugoiul lui cel riga Gunter de a răsplată cuvenită nu scăpatu-l-a.
..........n u l
' uni nnmai
1
179
ajuns de necruţătoare moarte atît de vajnic 1-a mai nemerit, ■ i i l i i i de pe scuturi puzderie de nestemate au sărit, iMn m u iga izbire scutul aproape cum ca ţăndări tot zobitu-s-a, l i n i ' I m prea însetată răzbunare, viteazul pentru vrerea lui din urmă mult doritu-şi-a. 1
li '
<
ia
l 'erecătura
1
Iară cavalerii toţi se alergară în jurul celui ce trăgea să moară. Şi multor li s-a arătat că este aiasta zi îndeoseb' de amară. Toţi cîţi aveau în suflet omenie, în cinste cu dureare se bociră, Precum acestui paloş drept în totul chiar neprecupeţire multă i se cuveniră.
I
In rare Ilagăn nu avu ferire, sub izbitură apucînd să prăvălească, dăgnind în toată valea nu încetă în duduire să vuiască; ■ ! i u ui. un paloş îndemînă, el pe din două fără doar îl despica. 1 a suliţei, prin umeri, ucigaşe, istovitor prăpăd şoimanului îi căşuna. IIi iinicliil
I obrajii gălbeniră şi pe picioare nici că izbuti a se mai ţine; rugeau cu sîngele odată, scurgîndu-se şiroi din vine; l i " " l pe faţă semne de vecie se începură veşted să se scrie; nuavea în urmă, drag făt-viteazul plîns nemîngîiat i
1
1
1
' '!'■
ulii iiiînilro
să fie 1 dat', soţul Crimhildei în iarba înflorată-a prăbuşit, rimă, un izvor de sînge prin pajişte şerpuitor a gîlgîit. .............i i i r . ş i t , că e aproape se tînguia voinicul cu mustrări amare .................I ' " r a r e au uneltit nedreapta şi într-atît de mişeleasca lui pierzare. Rănit de moarte apucă a zice: „O, voi, cei ticăloşii din nemernicie La cît vam ajutat, asta-i răsplata ce pe cuviinţă darăţi mie? Purtatu-v-am credinţă vitejească, şi uite necredinţă ce purtaţi! Ăsta-i răspunsul ce în strîmbătate pentru dreptate cugetaţi să arătaţi! ■ iiMii 1
Văitatu-s-a pană şi burgund-craiul pentru năprasna-ngrozitoare; Atunci apucă de le mai zise şoimul în cea din urmă a lui suflare: „Să nu cumva pierzania să-mi plîngă aceia care o au pricinuit-o, Ci singuri să se ruşineze de păcătuirea pe care ei nepocăiţii au vroit-o!" Hagăn, cîinos, rînji: „Nu voi pricepe la în de ce te-ai mai căinat, Că întrast' doar grijorarea noastră şi îndoielile sfîrşit au luat. De nici că se mai află nimeni ca să ne aibă un prilej de înfruntare; Măria-ta prin mine e cruţată de a mai sta primejduit sub teama de ameninţare."
II
i, ilin
Cîţi de acuma în pe mai departe din stirpa voastră zămisli-se-vor Osînda fărălegii voastre poarte de-acuma pînă-n vecii vecilor, Că destulatu-v-aţi voi samavolnic ura, întru cît viaţa mi-aţi răpit! Vă fie-apururi numele cu scîrbă şi ocară de cinul neprihănit al cavalerilor hulit!" 146
„Uşor îţi vine să te lauzi, mai spuse cel viteaz Ţeară-de-Jos, Dar să fi bănuit puţin vreodată că gîndul e în atît de păcătos, Ştiam fără-ndoială să mă apăr de crunt vrăjmaşa voastră viclenie. Atît îmi pare rău pe ast' lume, milă covîrşindu-mă doar de Crimhilda, blinda mea soţie! ( ! e l - d e -sus
în pază, pentru pruncuţu ce mi-a fost ea zămislit; asupra lui apasă hulă, că a rămas cu ucigaşii înrudit. I I . 1 1 îngădui răgaz viaţa, din cel din urmă piculeţ de sînge plînge altă pătimire, ci doar ruşinea ce pătează faima lui aş plînge. • '
II
ni
un ucigaş vreodată în mai cumplit omorul răzgîndit, mustrare către rigă, decît acel asupră-mi săvîrşit.
■ ii;ii, i c
in
179
1
■
n v am de bună mîntuire, atunci cînd în restrişte te zbăteai, l u n c i i ' ce bucuros am făptuit din fire, cu ce haină vitregie -1 răsplăteai!" NUL
II u p Ut
I
pe mai departe viteazu-n multă sîngerare istovit: î n d u r i , mărite rigă, cît pe astă lume îţi e datul de trăit, i.i, dc vreun suflet ocrotire, purtare omenoasă, dreaptă, I L I L . milostivire către a ta soră, către biet soaţa mea îţi mai îndreaptă.
l . i ţ , i i l e 'dînsa biîndă îndurare, într-adevăr fii ca bun frate, c i l i m l virtute,-apărînd-o de verice mişelească nedreptate, I n l a . l .a şi supuşii, zadarnic ar mai fi o alinare să aştepte, " d II a u fost prilejuite unei soaţe mai povărate pătimiri nedrepte 1 " chinu fără stîmpăr ce tot mai dureros făptura îi cîrcea, urmă deznădejde şoimanul făt-viteazul tînguia: i n I \ a ajunge-veţi a plînge păcatul ce acum aţi săvîrşit, ' i u n c a veţi pricepe cum că lovindu-mă pe mine, înşivă-aţi fost lovit". 'i dc
....i u l d i n
M I l e a , d i n juru-i întreagă floarea-n sînge îşi roşi. l u p I n i Î L . a, luptat cu moartea, rana mai mult nu-ngădui p l u n a c e e a , ucigaşă prea într-adînc 1-a fost de tot străpuns, I i i i / . u l paloş de îndată nici apucă a mai începe să pornească alt răspuns.
147
179
Iară cînd domnii toţi văzură cum marele viteaz s-afost detotsfîrşit, Urcatul-au, ca pe o năsălie, pe scut de aur roşu poleit. Apoi ţinură sfat, în ce fel ar izbuti ei în vreun chip să tăinuiască Uciderea, de-a cărei vină pre Hagăn totuşi încă stăruiau să-1 dezvinovăţească. Mulţi ziseră ca sfat: „Nenorocirea va trebui minţind a fi ascunsă. Olaltă să ne ţinem la o vorbă, şi taina va rămîne nepătrunsă. Să zicem că sărman viteazul, călare la vînat cînd a pornit, Fu doborît de niscai lotri crînceni pe care în brădetul negru i-a tîlnit." Dar Hagăn se sculă şi zise: „Acuma dacă-1 ducem în jos în ţeară, Chiar puţintel îmi pasă de vestirea ce vitejii o fi să afle, nici doară De pătimitul urgisitei de crăiese, al cărei cuget îndestul a turbura!, Nu-i tem cînd va trezi să afle de durerea mai cumplită din cîte s-au fost întîmplat. Dar obliciţi anume adevărul despre fîntîna unde Sigfrid fu ucis. Cu ascultare să luaţi aminte din cîte-atuncia zisu-s-au fost zis: Că dăinuie şiacum codru lu Odin la marginea cătunului lafel numii;. Şi-acolo curge încă nesecat izvorul, încît de nimeni faptul nici că poate fi tăgăduit."
A £APTeSPRGZGC€A-ISPRM
c.VMBOCn ^-MORMÎNTÎMD PS • SI6FRÎD
■
■ 1 "-« 'liniai asfinţitul, apoi preste vadul Rinului au trecut, mai i i : l o altă vînătoare atît de jalnic sfîrşit să fi avut. 1 ............. mîndre nu plîns-au după mîndrul vînat doborît, M " l i l i i i m a n i nu căzură mai în urmă, plătind ponosul obştesc dintru atît. ■
i
Iilm I • i lir Iun inilor
193
Că mare semeţia fost-a curmată de mare nemernică răzbunare, Iară la cele cîte se-ntîmplară, acuma daţi-mi cu răbdare ascultare La porunca lui Hagăn, Nibelungii leşul lui Sigfrid frumos purtai-a. Pînă într-acolo în dosul curţii, în prag la a doamnei Crimhilda cămară. Fără de larmă, ci-n mare taină, în dreptul pridvorului l-au părăsii, Lăsîndu-1 ca slugile să-1 afle, cînd în zori la utrenie vor fi pornii întrucît nu trecea niciodată nici o singură dimineaţă, întru care Doamna Crimhilda să se lipsească a merge jos la bisearică spre închinai I Şi cînd ca-n orice fapt de ziuă iscară clopotele chemare să sune, Frumoasa Crimhilda trezi pe copile să le pornească rugăciune, Poruncind făclie să se aprindă şi să i se aducă dumisale veşmînt. Atunci cămăraşul, dînd tocmai să intre, poticni de leşul în prag pi păniînl Era în mînjeală de roşu sînge, şi cu zăbunul în sînge năclăit, Nu-1 cunoscu a fi lor stăpînul, dintîi necum să fi fost bănuit. Ci, buznind cu vălvorita răşină la doamna Crimhilda în cămară, îi dete pleaşcă neplăcuta vestire cu pricină de mortul peste care piedecat afară.
vieţii ei fericiri M
li. i i . 1 i n (ărînă, nici o vorbă să îngaime nu fu în stare l e u . . . I I a frumoasa, vădită fiind doar adînca durcrare ......i \ i - I I iutin - ş i puţintel în fire, din lungul leşin s-a trezit, ipi I I i i i f e r i n ţ a Crimhildei, tînguirile prin toate odăile geamăt au stîrnit.
■ lllli
. 1 I I dădură părere: „Nu-ncape vorba, mortul e străin". i.....ut pe gură mînji faţa, fîrşind al inimei sălbatec chin. i l e Sigfrid, îl cunosc doară că e însuşi soţul meu iubit. . . n u m a i din vrerea Brunhildei de către Hagăn s-a fost
săvîrşit." fi purtată spre locul unde trupul viteazului zăcea, l l l l frumoasă ridicîndu-i, cu dalba ei mînă i-o mîngîia. i I I i i I I . i , de spoit de sînge, de îndată cum spui, 1-a cunoscut, pilea e i , era însuşi viteaz domnitoru de pe al Kibelungilor ţinut! .in . - a
Că încă pană să nu îl vadă că a fost a fi soţul ei răpusul bănuit-a. Şi la felu în care Hagăn cu întrebări o ispitise, de îndat' gîndit-n. Cînd el zicea că vrea să-1 ocrotească, presimţi înfiorata nenorociri), ^ Că dusu-s-a, de atunci cînd cu moartea viteazului paloş, întreagă M 194
tînguitu-s-a crăiasa, jalea sărmana ca pentru sine: sfărîmatu-i-a scutul. Valeu, nefericita de mine! i n i prin vicleană uneltire, răpus a fost mima prin trădare. . . . . . i că cine-i vinovatul, cu cît of i-aş dărui nesăţioasă răzbunare."
.... i .In ins
......n i p a l o ş .. ni
Pre cînd urmau fomeile să pornească în cîrd cucernic la mănăstire, „Doamnă, a apucat a dîrdîi cămăraşul, îngăduiţi o zăbovire, Că în pridvorul chiliei dumneavoastre un căluşar ucis a fost găsit" „Vai, vai, a ţipat îngrozită Crimhilda, au ce cumplită urgie ne-al vestii':' 1
u
H i i care ţineau de casă aşijderi în gura mare bocit-au, H I i jupîniţe pe-ntrecute după mîndru crai iubit tînguit-au, . . i . a mă că deacum mai departe nu l-or vedea pînă-n vecie. ............i i h a i n ie dase el Hagăn ascultare la verşunata Brunhildei
11
mînie! de noroc atunci mai zise: „Din voi cată unul să grăbească, i i din nepăsata somnie pre curtenii lui Sigfrid să trezească, i " i l u i riga ll i
150
Jigmond durerea mea să i se dea de ştire, bun viteazului Sigfrid
( nit i a
parte cu noi dimpreună la a sfîşietoare boeire."
194
151
1907
curtene, tînguind a lui Sigfrid pieire." Cît s-a înfiorat biet riga Jigmond abia cînd îşi dete seama de nenorocii e| Dusu-s-a dus într-acolo trimisul şi din odihnă dulce au scos Pe vitejii care dimpreună cu Sigfrid veniseră din Ţeara-de-Jos. Iară dintru cernita vestire, întreaga lor fericire le-a risipit. Dintîi nici că vrură a da trimesului crezare, pînă ce bocetele au dovedit Aşijderea sui vestitorul în iatacul unde bătrînul rigă odihnea. Dară el pesemne îi presimţise, căci domnul Jigmond nu aţipea, Ci-n inimă pare-se o cobire îi ispitise de mult nenorocita piază, Pe drag feciorul lui în vieţuire avuse un presimt că n-o să-1 mai vază, „Trezeşte-te, tu, rigă Jigmond! Crimhilda către tine mînatu-m-a Ca să-ţi vestesc nenorocire, cît făr' de seamă întîmplatu-s-a! Năprasnă dintru care, pătimită, inima e cu desăvîrşire zdrobită. Te cheamă nora să-i ajuţi alăturat cu plînsul, cu tine aibă ea durerea împărţita De îndată Jigmond mi se trezeşte, şi-a întrebat: „Ce s-a întîmplal Au care este năzărirea din care frumoasa Crimhilda a tristat?" Trimisul începu a jale: „Are-ndestul prilej de plîns, a spus, Că şoiman Sigfrid, domn pe Joasă-Ţeara, fost-a fost năpristan mişnleşte răpui Oprindu-i vorba, Jigmond mustră: „Din glumă nu te-ai potrivit. Vrei să mă sperie rea veste în ce priveşte feciorul meu iubit? Dar nu mai cerca vreodată să-mi faci asemenea cumplită înfricarn, Căci de ar fi adeverire la cobire nici pînă la moarte n-aş clipi o îndurări „Ci dacă măria-ta nu îngădui crezare, ştiinţării de care ai auzit, Atunci ascultă pe Crimhilda, că-n strigăte boceşte chirărit Cu toată ceata ei de 152
din aşternut dintr-o dată, o sută de ostaşi cu el ridica, l l i |ţoliră săbii ascuţite şi suliţe înalte că îşi avînta, î n r o u r a buluc spre cămara din care vaiete lungi au lălăit, l l i r l » şoimani ostaşi de-ai lui Sigfrid nu tîrziu într-acolo s-au ""I
năpustit, tUlIt au nemărginita jale, că bocitoare tărăgănat văicăreau, rtunoi îşi deteră seamă despre puţinele veşminte ce purtau, i "' a. năprasnică îi cotropise în durere piaza cea rea neaşteptată, In ndîncul vericărei biete inimi apăsa grea povară adînc întunecată.
ktunoi cînd riga Jigmond cu Crimhilda-crăiasa mi s-a tîlnit,
11
ii „A fost de bleastem clipa cînd într-acoace am călătorit! '«'i tău, pe drag fecioru-mi, cin' 1-a răpus cu vicleană mişelie, luată [ i ara pîn-acuma faţă de dînsul arătase numai senină pretenie?" ....... ainiicea falnica domniţă: „Dac-aş putea afla vreodată ........f«»t urzită a faptă neagră, tainic pornită şi încumetată, .......1 tihni răgaz o clipă, nici păsuire cît de cît la răzbunare, ......ăt şi în plîns de pe acum ucigaşii ar ispăşi osînda lor f ieştecare!" i .ligmond proste ucis viteazul năruitu-s-a şi 1-a îmbrăţişat, lini ilfl mai
tare drept-credincioşii tînguire au ridicat, Ini palatul, toată cetatea, duduitor se răsună văicăritul lor, 1 >ia «Ic adîncă era jalea cu cît mai aprigă se vedera durerea tuturor!
197
'
1
Iul ! i -li id soaţă prin nimica o alinare nu şi-a fost găsit. impui viteazului pe-ndătinareacumfost-au de-aupremenit. i rftiiilo i lc spălară, apoi pe năsălie-naltă-1 aşezară, ........11 ■! le sece ochii, aşa îl prohidi în neştire întreaga ţeară!
153
197
Iară ostaşii negurilor, Nibelungii, într-astfel că făcură arătare: „Oricînd braţele noastre fi-vor gata să-mplînte cuvenita răzbunare Nelegiuirii care sub adăpostire aice în găzduire s-a fost întîmplal.!" Cei cîţi lui Sigfrid îi purtau credinţă, la îndemnul către arme au ji] alerga, l
încumetam, ni '
igmond-rigă tu, la rîndu-ţi sileşte să îi înfrînezi, prielnică împrejurare să poţi temenic să li te încrezi. I .........i i n ; II mi voi sări ajutorare ca soţul răzbunat să-mi fie, ii d o v e d i m pe ucigaş că îl aşteaptă pedeapsă cuvenită laavan i a .1
............ l i
Im
ii
na lui ticăloşie. Apoi aceşti aleşi războinici întorsu-s-au cu paveze şi înzăuaţi. Pe atunci făceau din oaste parte o mie şi o sută de soldaţi, Cărora acuma riga Jigmond după pierzania feciorului le poruncea. Bătrînul pusese-n gînd să îşi răzbune el odrasla, precum, fireşte, i se şi cuvenea.
..........ui, la, Rin, deocamdată iţesc prea mulţi zăuaţii îngîmfaţi, nu e la-ndemînă şi nici povăţuiesc ca să te baţi. i II M i i la fiecare unul, ei sînt cu treizeci de ori mai mulţi. ului, Dumnezeu e mare, şi îi răzbim, pe-atîta sfatul
i i'iin
una
1
meu dacă asculţi. Dar ei pesemne nu temeau ştire cu cine ar avea să se răfuiască Anume dacă nu cu însuşi Gunter, şi întreaga oastea lui crăiască, Adică cu ceata celor care porniseră cu el călări la vînătoare. Crimhilda, apucînd să-i vază cum se înarmează, cuprinsă fu de multă grijorare
<
deci, vitejilor, aice, pană ce iară soare înc-o dat' răsare. I l | I p a i Inşii suferinţei cu mine alături la o durere negrăit de mare, i I ijula(.i-mi pe drag' soţu după cuviinţă să îl pot mormînta!" I I IIIII l e i i răspunseră cu sufleţire: „Drag, măre, doamnă, fie-n
.........| i .
totu voia ta!" Oricît de mare îi fu îndurerarea, oricît restriştea de adîncă, Pentru sortita Nibelungilor pesemne ea mai temea anume încă A nu ajunge ei măcelăriţi de oastea pe care fraţii ei o poruncea, De aceea agrăitu-le-a-n blîndeţe dulce, precum vorbeşti unui priaten, le vorbea.
h-ar putea să puie capăt la bocetele care îl jeliră |ilplui | e l e ş i cavalerii; pînă-n cetate văicărind se auziră. 1 ■ " Ungiiirile şi plînsul mulţimii, răscolit îndurerate, i Iii iiilunatu-s-au acolo tîrgoveţii cum şi prostimea toată din
........................n i
ui i
cetate. Şi zis-a mult îndurerata: „ O , doamne Jigmond, luminate rigă m a u Ce săncumeţi? Au nu ştii oare? ai căşuna zadarnică pierzare! Că riga Gunter are fără număr lefegii dintre cei mai încercaţi? Aţi pieri toţii, dacă în dinadinsul cu blestematele lor haite vă încăieral i '
i i musafirii împreună, de mult cumplita marea păgubire. i u n i i e «lin a cui urgie pornise a năpastei urgisire, i i" l ; l'îrşit năprasnic o viaţă într-atîta de frumoasă, l i i l o r se înecau cu hohotirea, plîngînd alăture de
1
im " i i
frînta lor crăiasă
*
Erau, ţinîndu-şi pavăza-ntr-o mînă, golite paloşe să năvălească, însă crăiasa, întru-atît de hotărîtă cînd apucă să poruncească, Opri de la orice-ncercare a se porni pe mai departe vreo luptare, Dar îndîrjirea aprigă să domolească i-a fost şi ei cu greu întru 198
i.....mii la fauri să întocmească bun sicriu îndat', argint şi aur, în chingă de oţele ferecat, ' ............l i i u l r e giuvaere şi cu de mare preţ podoabe podobit. |"<" i
" H
i l ............i ' l . i d e
154
Hei
i ni
II
mult în durerare gîndul jeluitorilor s-a fost de
tot cernit. Şi dacă era noaptea pe trecute şi zorile mijiră să se lumineze, Crăiasa porunci să-1 ducă-n mănăstire, ca după datină să privegheri Pe Sigfrid drag, pe bun viteazul soţul dumisale mult mare iubit. Cu burniţă de plîngeri tot alaiul urnindu-se spre sf înta boltă pe-ndolete a urnit. Iar cînd suiră înspre tindă porniră clopote din dungă să vuiască. De pretutindeni se-nălţa, în cîntec, cucernic, rugăciune preoţească. Atuncea pînă şi crai Gunter cu ăi curteni s-a fost înfăţişat, Cu fiorosul Hagăn dimpreună care mai bine nu s-ar mai fi fost acolo arătat. Şi zis-a riga: „Vai, tu soră dragă, de netrăit mi-e astă suferinţă, Dar, din păcate, de la moarte nimeni să scape nu are putinţă. Nu ne rămîne nouă decît veşnic pieirea lui Sigfrid să o tot jelim I" Răspunsu-i-a îndurerata: „Dintruatîta mai vîrtos ar fi de la datorinţă să nu ne lipsim. Că dacă tu aveai de dînsul milă, eastă pierzanie nu se-ntîmpla. De bună seamă că durerea mea uitaseşi, doveditor te pot încredinţa Că iată-mă acuma despărţită-s de cel ce mi-a fost drag bărbatu. Of, de ce nu vru el Savaot cel sfîntu dintîi pe mine de pe lume să mă fi luatul"' Cum îi dădeau-nainte cu minciuna, Crimhilda nu le mai îngădu i: „Cei ce încearcă dezvinovăţire uşor e să pornească a tăgădui, încerce însă de coşciug apropiere, că dacă ucigaşii au să se cuteze Cunoaşte-vom îndată cine e făptaşul, cu adevăr avînd dreptatea să ni se învedereze "
Aceasta fu minunea minunată ce deseori la cei ucişi s-a arătat Cînd ucigaşul îndrăzneşte de racla mortului de s-a apropiat. Că rănile încep a se deschide şi iar din nou gîlgîitor să sîngereze. Aşa încă s-a întîmplat şi acum cînd Hagăn îndrăzni apropiere oa să mai cute»i I M l i i m i i /.liucni încă o dată întunecată podidire roşul sînge; ' ■• ■ ■ itnăl e i j . i boceau acolo toţi văzură, şi tare începură-a plînge. l i n i e i ^trăit-a riga Gunter: Mărturisi-voi adevăr-adevărat: i ■ ■■îmi lotri l-au răpus în codru, iar Hagăn cu nimica nu e vinovat". ,,1 ' e cîinoşii lotri prea mult de tot i-am cunoscut. 1 l u i i i H u m n e z e u pe cei priateni care astă rea ispravă au făcut, i i i I bigii t i , astă vină, voi, numai voi de voi aţi săvîrşit!" i m n " i m e n i i lui Sigfrid mi se sculară ca să îl şi răzbune atuncea ar fi fost voit. 1
iu
i
i
adăugi Crimhilda: „împărtăşiţi cu toţi durerea mea". ceilalţi fraţi cercară de racla mortului a se apropia. ■ i ( i e r n o t marele cu Giselher-craiu mezin de faţă că veniră, i i l ' l e t podidiră ei cu zguduiri a geme şi ochii în clipire se păienjeniră.
............i '
fui mi ,i
nul
Inima jeleau pentru viteazul care abia a fost Crimhildei soţ. î n c e p u adînc prohodul, înfiorară întru pogribanie cu toţi, ■ u i i. i jupîniţe luînd parte la mîhnita, şi pomenita închinare. hohoteau din piept cu sughiţare chiar cîţi altminteri n-avuseseră îndurare. 1
dăruiră Giselher şi Gernot cuvintele de mîngîiere: l i n a l o a r e oricare viaţă, şi biruire morţii nu stă omului putere, ' a i i i ••■■>:io frăţească ajuta-vom a îţi face lipsa lui uitată". .........te lumea lume, chiar de nimeni nu izbuti a fi crăiasa
Iuiicen i i
1
îmbunată. 198
155
' coşciugul era gata, cu măiestrie-n întregime făurit; mortul, care păn-atuncea pe năsălie a odihnit; .........I i i i c r e a fără margini crăiasa împotrivitu-s-a la mormîntare; ■ i l i u ţ a , deteră cu toţii să o aducă pe vădană înspre cuvenită duplecare. ■
..........i
mii insul
1
'
h
Cu-odăjdii falnice pe veşnic dragul grijiră să-1 împodobească. Şi nu era de faţă nimeni pe care plînsul să nu-1 podidească. De bună seamă, Ute-doamna adîncul inimei seca de plîns, Cît ceata bocitoarelor durere sfîşiată lingă mîndreţea răposatului s-au strîns. Dar cînd slujitorimca auzit-a prohodul ce sub bolţi au răsunat, Cînd îl culcară în racla daurită mulţime mai vîrtos s-a îndesat. Atunci pentru odihna sufletească cîtă pomană nu s-au fost făcut, Căci însăşi mai presus dc-atîta vrăjmăşie, destui priateni răposatul a avut. Şi iată că sărmana de Crimhilda copilelor de casă le grăi: „Voi, din credinţa ce aveţi faţă de mine, avea-veţi osteneli a pătimi Ci întru luminată pomenire luaţi aurul şi între voi îl împărţiţi, Şi pentru sufleteasca-i izbăvire la toţi acei lipsiţi uşurare izbutiţi să dăruiţi. '* Nu a rămas copil pe-acolo, din cîţi avea un pic de minte cît de cît. Să nu alerge la pomană, cînd în pămînt îmi fu viteazul coborît; O sută sărindare şi mai bine atunci întru odihnă vecinică-i cîntarăi, Grămadă stînd cîţi l-au fost iubit pe Sigfrid, în jur lîngă căscată groapă se-adunară După ce să sfîrşitu-s-a sfînta slujbă mulţimea risipitu-s-a-n tăceri Şi iară rugatu-s-a Crimhilda: „La noapte pentru priveghere Să străjuie cu mine-
198
alături credincioşii pe care el drag îi preţui, Că de-acum cu pogorîrea lui în ţărnă irosită toată bucuria vieţii mele pieri Trei zile şi trei nopţi olaltă vreau închinate să-i fie cu veghere, Abia întrasta îngăduit îmi este să mă destulez din plin de durere Şi poate Savaot se-ndură să-mi grăbească o moarte la care rîvnesc Că numai într as tfel dacă mai se poate că pătimirile Crimhildei sfîrşese!" ............. lîrgovoţii, şi oaspeţi negurenii, la sălaşe,-napoiatu-s-au P i dini i i pe călugări să mai rămîie încă mai tocmitu-i-au, IJili ri II i v i n d să-ntîrzie cei ce curtea lui mai-nainte alcătuit-au. " 1 lh ............'Iţe nopţi de jale albă şi zile de neagră durere laolalt' r pătimit-au.
' iprig în răstimp de veghe străjerii nu puţin au fost stat
'
i
e
atingă
de merindea cîtă lor din belşug li s-a îmbiat. ........1 '■«tute «ă riga Jigmond să nu fie lipsă de nimic a grijit, l l i e l u n g i i din cea de Neguri-Ţeară numai neagră-ndurerarea i-a oploşit. i prea mohorîte zile, precum ne-a fost şi nouă auzire, l i I n icc cîntări ştiură avură de la Crimhilda multă dăruire. i l t o l e pomeni, fiecărui, cu ăst mîhnit prilej nu s-a împărţit! '..........I'ini, cei golani săraci mai înainte, cît n-au visat bogaţi cu stare s-au trezit. | li i n
1
lipiţi pămîntului mi se ştiură de se ţinea scai de ei calicia,. ......|)ărţit cu dimirlia vraişte aur dintru crăiască vistieria, llllrueît nu se putea într-altfel răscumpăra ea viaţa viteazului, ........I ..........'ii cîte o mie de galbeni, cumpărînd tihnita odihnire ■ M i
sufletului.
156
ine n i mănoase embaticuri, prisosinţă la altare închinat-a; milei mănăstiri vestite şi droaie de moşneni podani zestrat-a; l i l |i e u baniţa împărţind calicimii, şi straie bunicele, curate, ......... 1 dragostea ce-a purtat ea lui Sigfrid pe mai departe darnică să o arate.
Iuti a treia dimineaţă, la ceas cînd clopotele a utrenie suna, preajma mănăstirii mulţime mare de norod se-aduna. ' poporenii de prin vecinătăţi acolo cîrd veniră, I ............Irag neam şi un bun priaten, pe mult blajin viteazul 1
""i II
I
'
mi
Mare minune fost-a fost, vom zice, putere dacă a mai zdrăvenit, Copilele de casă şi însoţitoare pe-ntrecute au mai văicărit. „Ci voi, vitejii lui, zis-a crăiasa, şi voi, şoimanii lui iubiţi, în numele lui încă un hatîr cerşi-voi, îndurători faţă de mine să milostivi) i.
în
' i i .
de-1 bociră. Iar într-aceste zile patru, cum pretutindenea apoi s-a pomenit, La patruzeci de mii arginţi acolo, ba chiar mai mult a cheltuit, Daţi în pomană calicească, pentru deplina mîntuire sufletească, în timp ce biet se risipise în ţărînă, scump fără seamă frumseţea-i pămîntească.
îngăduiţi în făr' de margine durerea-mi, măcar atîta înc-o dată, Să îi mai pot vedea obrajii şi frumseţea luminată cum arată!" Pe într-atît s-a umilit crăiasa, atît fierbinte mi s-a fost rugat, Că trebuiră să îi dea înlăcrămatei ascultare, şi pleoapa la coşciug un fărîmati I HI ilnert i n adus-o pe crăiasă pînă la racla-n care el dormea, ............uliu ' i dalbe înc-o dată lui capul încerca a-i ridica, II i ului c u lungă deznădejde dînd a mai de pe urmă sărutare. •.......I I I i r i ce scînteiau lumină, văzură-n rour izvorînd o
sîngerată lăcrimare.
Atuncea însă cînd la urma urmei prohodul cuvenit a luat sfîrşit, în a întunecime de mulţime semn de durere cu adevăr a izbucnit. Pe umeri năsălia ridicînd-o, pornind la locu cel de veci cu dînsul, Nu se-auzea în aer decît vaier şi tînguirea, bocetul şi dangătul şi plînsul. Norodul, doborît de jale, genunche-n jurul groapei înşiratu-s-a, Nici la bărbaţi, nici la muieri nădejde de bucurie nelăsatu-s-a, Pînă să îl pogoare-n glie astrucîndu-1, diaci îi tot cînta sfeştanie. Hei! straşnici fost-au cei călugări, cîţi parte luară întru sfînta pogribanie! Dar pînă cît ţinu în cumpăt, mult credincioasa, draga lui soţie, La groapa-n care îl coborau pre dînsul în jale să se apropie, Durere în atît de junghietoare pre ea din inimă a fost pălit-o, încît cu apă de f întînă ca s-o trezească care de care înteţit au tot stropit-o. 198
sfîşictoare despărţire a cărei amintire nu se şterge, I I u i în braţe, ca o pruncă, da' nici mai putea biata merge! i i i i n i l n i istovinduse de tot la groapă, în deznădejde leşinată, i l l u II I i i i pătimire peste fire ar fi tot vrut să moară cu adevărat i
II
prea
de astă dată. i l bulgării ţărnei peste mormîntul paloşului duduit-au, < | H d i n Ţinutul cel de Neguri încă-n zăbralnice cernit-au. I II |'I U I Nibelungă cîţi venise mîhnire mare în atîta i-a pălit, 1 l i n u r i vechi riga Jigmond nici că vreodată să se mai fi fost
................ n u
înveselit. 1
i i d i u l i c ÎI c e i care acolo trei nopţi şi zile trei au tot vegheat, i l i n l i n care înecîndu-se-n durere nici au băut, nici au mîncat. I I m p u i u alinătoare
157
lege are, pînă la urmă foamea îi răzbi. durerea oarecum cu vremea
, i
' > i alţii, luînd a vieţii pildă, aşternînd se domoli.
' ' " noapte mai rămase Crimhilda de zăcu culcată în leşin, I n i a /anilor încă o dată pe ceruri arătă semn mai senin. ... .i p u i c a vorbi şi încă nici că avea de-a lume o ştiinţă. 1 ............a Jigmond a zăcut tînjind cu-ndelungare, şi pătimi aceeaşi suferinţă.
............. I
'..........voios de izbutiră într-un tîrziu să îl aducă la simţire, lli i ' ' i ' i i c , năruise prăbuşire, într-o neputincioasă şubrezire, ■ I M II Io i i i a, minune, că îi făcură maslu pentru însănătoşare, l ui . i n u l izbuti a zice: „Hai să ne-ntoarcem, de-amu nici că i
încape amînare".
198
158
60�1
A OPTSPRQZG CS A- ISPRAVA Porni socrul Crimhildei să o agrăiască, şi astfel i-a fost ar ălftl Deacum s-ar cuveni să ne întoarcem în teara noastră de mdat Tare mi dau seama că la Rin, aice, n-avem ca oaspeţi ce mai căuta, încît Crimhilda, tu, scumpă domniţă, urmează-mă sa jem»po«™ | rude din crăiie pre tine fostu-te-au pe atîta vitregit, i ..........iii \ ruj mase viclenie, răpind mîndreţe de bărbat iubit, h I | I i - dai acuma urma păcătoşeniei lor să o spăşeşti, 1 ■ •.... l n i Ini meu, pentru drag fiul vostru la mine ocrotire să H (i
găseşti. vei avea de pe acuma rangul crăiesc la mine-n ţeară, I n i e . drept de stăpînire ce cuveni lui Sigfrid odinioară: i m o ş i e şi coroana mea domnească, a tale semnele să fie, Im ' i i la!ură lui sub ascultare să-ţi dea pre mai departe ascultare ţie." 1
in.i i
159
i ii cel
1
luni .argaţilor poruncă: „La noapte fi-va ca să ne pornim, i ' i iii, strângeţi caiabalîcul, grijiţi ce cai avem să călărim, d u m a n i a mai rămîne ajunsese chin curat ca să ne fie." 1 l |u litru jupîniţe ş i copilelor de casă a împărţit veşminte obişnuite de călătorie. I
GVM-3IGMOOT- SATRASÎMPOl IflB -CRIMHILDAKĂMASe
nunii,
1
n a l n u c i cînd riga Jigmond era să se pornească cle-a călare, ' lui trîna doamnă făcînd cu lacrime duioasă rugare ' ' l i . ' ,'! sl .'l. la care dureroasă a ei dorinţă, ....li lipsita do o bucurie zis-a: „Rămînere socot că nu e cu
in M I CM
putinţă. II u i . i r vrednici ochii de-acuma să vadă mai departe cu plăcere, i mie, o fomeie, mi-au căşunat neţărmurit durere?"
206
i eîji
i
<. i illicr-mezin grăbi răspunsul: „Mult dragă surioara mea, l" | '■ năpăditor te prigoneşte, rămîi ţinîndu-te a sta cu noi pe lîngă maică-ta.
|lr i ' i c u c rău inima îţi povărară, din care dragostea îţi e cernită, | ' " | i lipsi p e totdeauna strîugîndu-te la singura-mi agonisită." » l l i ' ulm c a însă îi răspunse: „Asemenea înfrîngere nu-mi cere, d i iul să dau cu ochii iar do Hagăn, văzîndu-1 aş muri de silnică durere".
160
„Cruţată fi-vei de scîrbava nedorinţă, iubită, dragă dulce surioară, La fratele tău Gisel-domnul, care atîta îţi doreşte doară Să îţi aline ţie suferinţa, ce din pieirea soţului pe atît te copleşeşte." Biet amărîta îi răspunse: „Crimhildei verice gînd al mîngîierei îi lipseşte". Pre cînd atît de drag mezinul încă mai stăruia cald îndemnînd-o, La fel a început să roage Gernot. Ute-crăiasa nu altfel rugînd-o, Preună cu toţi credincioşi supuşii, cerşind-o să nu se pornească, întrucît între oamenii lui Sigfrid, slabă credinţă va afla să îşi găsească. Că zise Gernot: „Dînşii, totuşi, rămîn oricum străini faţă de tine. Pe cît de tare ar fi să fie omul, la urmă tot o moarte îl aţine. Ia răzgîndeşte, surioară, şi hai, cu soarta ce ne este dată te împacă. Rămîi cu rudele, că tot mai bine e cu ele, după ce focul inimii o să-ţi cam treacă I"
' " , 1 , 1 , 1 : „Dragă noră, nu te lăsa de neamuri amăgită, .......!•< vei ieărei rudenii să porţi coroana ţeării eşti menită, Uliu |l drepturi la crăiie, aşa cum dinainte ţi-am fost dat, Mii i ' decazi din rang, ce mult ţiseeuvine după răposatul tău ! I
1
' i
bărbat. Iliftl promis de toate mă ascultă pentru copiîu vostru, vino! I l oropseşti de mamă? Gîndeşte-te la datorinţa ta, reghino. 1 u N a creşte mare, din partea-i aştepta-vei mîngîiere. •" il ""<" paloşe viteze te-or asculta împlinindu-ţi la cherem orişice vrere." Iartă, .ligmond-doamne, că totuşi nu îndur să pot pleca, ■ rămînea aice, întîmplă-se ce s-o mai întîmpla. ....... voi pe lîngă neamuri, cu ele laolaltă vrînd să mă jelesc!" im nul dezamăgiţi şoimanii noştri cu toţi chiar foarte
ului
\ "i
1
se nemulţumesc.
înduplecatu-s-a către frăţească rugăminte ce îi cerea să şeze-n ţearB Taman cînd roibii celui Jigmond frămînta copita înşăuaţi la scara, Şi cînd către Ţinutul cel de Neguri erau ei gata-gata_de plecat, îndată de pe caii de povară calabalîcul cît şi straiele_crăiesei au descălecat.
strigară: „Nu ne mai rămîne decît să ne mărturisim i i i " i'lovi durerea; acuma cînd purtările îţi ştim, ■■' . . . 1 că rămîi în ţeară, de-ai noştri duşmani conjurată, IM i ' H ' t l i " i n cum că războinici alţii au fost atîta de nenorociţi vreodată 1"
Acum bătrînul riga Jigmond faţă de noră-sa Crimhilda s-a oprit, Şi zisu-i-a frumos crăiesei: „Ci iată că vătafi celui Sigfrid s-au gătit, Aşteaptă aşezaţi în şa de-acuma, pe timpul drumului să fiepăzifon Ci hai, lehamite ne e în ţeara cea burgundă ca să ne mai răbdăm L ăşti găzduitori."
i | I p l e c a ţ i fără de teamă, şi domnul Savaot vă aibă-n pază, • (lini piuă la voi acasă oaste, cu priveghere să vă fie strajă. ............l-aţi cum ajungeţi la vatră, pe drag copilu-meu să îngrijiţi, llfl vă o credinţată viaţă-i, de care de-acuma singuri numai o să îngrijiţi.
ll
J
Răspunsu-i-aCrimhilda-doamna:„Priatenide credinţămăpovăţiio ■: Să stau mai bine aicea, că de ceată tot nu mă-ndur să răzleţesc. De alt', în Ţeara Nibelungă adevărată rubedenie de sînge nici avînd " Bău s-a căinat bătrînul Jigmond de hotărîrile Crimhildei ştiriciro lu i u il I 161
"
ui ' l
i;
ll Ifl dădură însă bine seama, că ea pornire nici că şi-agîndit, ...... Iul Sigfrid credincioşii s-au pus pe un bocit cu hohotit. .........> îndurerată Jigmond de nora sa rămas bun luat-a i"' » i i n ( i i i d eă-rnpovăratul suflet cu încă o amărăciune păn'la
moarte încărcat-a. Mlbllungllo r
206
209
162
„Vai, zis-a riga, blestemată sărbătoare fu praznicu la care am poftit. Să nu mai fie crai vreodată de-asemenea primire vitregită dăruit Ca, pentru o prea scurtă desfătare, să pătimească trainic suferinţă. Nicicînd să mai vedem Burgundia-ţeara nu vom mai vrea să fie cu putinţă." Iar paloşele cîte avusese Sigfrid, pe şleau acuma au fost răsbufnit: „Vom face cale întoarsă, de îndată ce-am descoperit şi dibuit Pe ucigaşul fără de credinţă ce pe stăpînul nostru l-au răpus, La răsplătită în nelege, pretenia noastră, astă vrăjmaşe moarte dacă au adus" Dar riga, sărutînd-o pe Crimhilda cu multă clătinare de tristeţe, Cînd înţelese cum că nu urneşte, şi că zadarnic i-ar mai da poveţe, I-a zis: „Pornit-am înspre vatră cu suflet despuiat de bucurie, Abia acum simt că durerea cea pustie povară grea o să-mi rămîil mie". Nu îngăduii să se alăture însoţitorii, la cale dacă hotărîţi porniră. Fireşte, Nibelungii, negureni viteji în suflet mohorîre resimţiră, Prea bine pricepînd primejduirea de ar fi la drumu mare năvăliţi; Atuncea tot mai bine ar fi să bizuiască pe singură puterea lor a fi păziţi. Rămas bun de la nimeni nu îşi luară, pe calea lungă s-au îndepărta,l,; Cînd Giselher şi Gernot fraţii spre rigă s-au mai îndreptat îi deteră a-nţelege jalnici că rău căinau năprasnica nenorocire, Simţire de căinţă mai adîncă însă se vedea bine doar întru-a vitejilor privire Dar stăpînindu-se cu multă curtenie, agerul Gernot a adăugat: „Martor e Dumnezeu, de moartea lui Sigfrid nu sînt vinovat, Nici nu am auzit pe-aice 163
cum că vreodată un duşman avea. Nespus din suflet rău îmi pare mie pentru năpăstuită şi năprasnică pieirea sa I" ....r învinui
I
şi durere. 1
Intîmplatu-s-au pre urmă n-aş şti amu să vi le povestesc. • ■ Hă plîngă biet Crimhilda, şiroaie care nu mai contenesc, iwuiloi de-acuma chiar că nimeni nu-i putea aduce alinare, ■ iloai de Giselher-frăţînul, care asilea să îi înduplece zadarnic 1
îndurare. Ind prea ghizdava Brunhilda nu se-ncăpea în sine de trufie, i ' i jale pentru biet Crimhilda ajunsese desfătare să mai fie. " H i i i arăta nici pic de milă, de duioşare, nici de bunătate. Io ' a , i n «i pe urmele vădanei iscatu-s-au în urgisire mai amarnice păcate.
A-NWÂSPRSZSCSA-ISPMVĂ
r
şi stal, ate, lîngă catedrală, îi rînduiră spre sălaş locuinţă H l i I I i ioaie. încăpătoare, bogată şi arătoasă pe cît cu putinţă; \ \ u l i i nefericita domniţă, dimpreună cu slugile ei, aciuatu-s-a, ..... I I i m ! numai pînă la sfînt lăcaşul, unde cucernic zilnic închinatu-sa. i
!
acolo mormîntat iubitul, harnică toată ziua purcedea, ..........pleşit de restrişte, pentru mîntuirea-i sufletească se ruga. I ii i i i m ! Irădanie nezdruncinată întru dumnezeiască îndurare. |l illl i îndelungată credinţă, o dată cu dragostea neţărmurită de mare. \\ I IH I II
i
1
iun II IIte, şi alde copile cu vorbe blînde cătau să o mîngîie, II i huleau bune nădejdii în suflet mult abătut să-i rămîie; " ' h ..............- .'ui fost înţeleptele sfaturi, şi cîte mulţi au dădăcit, i l n i u l după iubit încă de atunce de-ntreagă bucuria vieţii o a lipsit. 1
OM-DYSSRÂ- COMOAEA N1BSLVN6ILOR • LA-WORMS
cumplită caznă din cîte încercat-a fomeie vreodată, ■ iubirei dovedind-o purtată într-o credinţă nestrămutată, i p u i s e la capătul vieţii, suferinţa de sîrg n-a potolit, lini nliieînd cu vîrf dovedire în felul în care s-a fost răzbunat cumplit. I nai
După ce falnica doamnă Crimhilda, cum pomenirăm, a singurii, Acel marcgraf, Eckewart pre nume, în ţeară la ea s-a stator.!., Cu seimeni ce avea în năimire supusă credinţă în totul l-au dat, Care pînă la moarte cu neabătută sîrguinţă în slujbă doamnei
164
....... i uită zăbralnic de jale, pîn-al patrulea cernită stătu, i . ne de mîhnire în amintirea scumpului bărbat ţinu, mers în zăbralnic nici o vorbă lui Gunter nu a grăit, I pi 1 lagăn, mare vrăjmaşul, în toată vremea în ochi nu 1-a privit.
n I lagăn din Tronje făcut-a către Gunter-riga îndemnare: hui i pe sora dumitale s-o dupleci să ne dea încrezare, ■ i i m comoara Nibelungă aduce-l-am aicea în ţeară, fireşte. ..............fi agonisit cîştigul, dacă domniţa la isprava noastră se-nvoieşte!" La care riga grăbi şi răspunse: „încercarea asta face să încumetam, întru izbînda plănuirei, de Gernot şi de Giselher să ne rugăm. Prin ei vom izbuti a face să învoiască aducerei încuviinţare." „Dară eu nu cred a face, adăugit-a Hagăn, să ajungă ea vreodată la înduplecau' " iln. i
vreodată fărădelegea ăstui greu păcat I" Atunci de Giselher porni ca să se roage, îl cunoşteau cu toţi, mîndreţe de b; ;
i
i
9
îi zise: „Mă închin faţă de tine, oricît pui tu necontenită stăruin|l, Asupra-vă purtaţi păcatul, mi-a căşunat el Gunter mare suferin| De care inima mea biată nu se cunoaşte în nimica vinovată. Eu chiar dacă din gură îi mai dau iertare, din suflet n-am să-l izbăvesc vreodli nil "
e l e r u d e : „Aduce timpul pentru inimă-mbunare, n l l e o să-ţi mai dăruie mîngîietoare alinare". ............d a i p e mai departe şi Gernot fratele a spune. ■ II n i m i l 'erinţi bogata: „Deci iată de acum că mă voi
ni
nn;e
Ci totuşi dărui poruncă netîrzie la curte Ortewin la sfat să vie: Aşijdere cu el, Gere-marcgraful, acolo totodată să se ţie, Iară pe urmă Gernot-craiul cu frate-său, Giselher, copil mezin, Cercară să-mbuneze pe Crimhilda, făcînd risipă de cuvînt pretenos, blajin Atunci, din partea cea burgundă, vorbit-a Gernot mai cutezător „O, doamnă, prea destulă vreme jeleşti pe cel ucis lîngă izvor, Dar riga ţine săţi aducă dovedire că e străin de cei ce au lovit, Deşi, fără încetare, pretutindeni cu gura ta de ăst omor l-ai tot vinovăţii". Ea zise: „Eu năpăstuirea nicicînd asupra craiului am aruncat, Bineştiind că mina ucigaşă a fost numai el, Hagăn, care-a avinlal El singur avu destăinuire în ce chip poate fi viteazu meu stră] Cum nu i-am fost eu bănuit vicleana ură? miratu-s-a mîndra regină de ajun», Cum fui în stare să destăinui duşmanului primejdia frumseţii? Nefericita de mine, iată ajung de-i plîng pieirea falnicei vieţii. Dar nici că am să îmi iert
165
supune
lllllul
I I voi aduce, precum cereţi, îndatorita închinare". ......I i t d e fruntea curţii, atuncea riga Gunter că apare, li Hagăn, care încă, apropiere nici a îndrăznit, nr îşi ştia destul păcatul, din care ea-ntr-atît de greu a pătimit.
........i Imlărîse să-năbuşe simţirea ce către Gunter a purtat, ........... m- n i II de împăcare, frate cu sora s-au şi sărutat, Iu c e l e ci t e suferise nu vrerea lui avu de învinovăţit, i n i i i l i l i e r a n stare a-i privi în ochi fără de teamă, păstrîndu-şi cuget liniştit. n a l t ă împăcare nu a mai fost de-atîtea lacrime udatăI i i e ea durerea ei de moarte o mai simţea în inimă ast 'dată, i n I " i l i u l a r î s ă -i ierte; pe unul singur nu-1 putea ierta. M irşea omorul Hagăn, un altul nici că-1 mai putea încumeta. îmi
•
i
.........l chiar dclungată vreme de la frăţeasca împăcare, I r a di; crăiasă a şi îngăduit dorita lor încuviinţare, in i INihelungilor comoară să fie în ţinutul Rinului adusă; i "omara îi venise zestre, încă din ziua nunţii fiind pre numele ei pusă.
...........H
1
1
şi Gernot s-aducă mult vestita bogăţie se porniră. ..........al a n e vrednice pentru ispravă cu ei acolo însoţiră, | " i i m a r a , s ă dezgroape din tainiţă unde zăcuse îngropată, • ' i u , vistieria, de-Alberic-pitic şi de năstruşnica lui Ulii ■.
I
elher
măre,
gloată 1 Cînd ca să aducă avuţia, ostaşii de la Rin în munte arătatu-s-au, Atuncea Alberic-pitic în astfel paznicilor cuvîntatu-le-au: „îngăduită nouă nu ne e împotrivire, cerinţa e făcută cu temei, De vreme ce a noastră falnică stăpînă deplin e volnică pe zestrea dumneaei
Acuma staţi şi ascultaţi voi. cu răbdare minunile jos întîmplafe: Douăsprezece care de povară abia cărau averile nemăsurate; Patru nopţi, patru zile de-a rîndu din comoara munteană au luat, De trei ori zilnic fiece căruţă făcea drum plin cu aur pană la loitră încăfl Că nici un fel de alte scule decît tot numai aur şi tot nestemate Se cuprindeau în averi îndestulate a plăti preţul lumii toate. Prin cheltuit abia o părticică, adînca vistierie ar fi irosit, într-adevăr, la cele ce rîvnise Hagăn pe bună dreptate iscusii, i stal i n -i • • • » ............i uriaşe zăcea vărguţa ce plineşte orice dorinţă. .....o a u t harul avea el stăpînirea lumii în putinţă, I u l I I IU / H omenire cu depline mendre ar fi divănit. 1 II i trup' | i e Alberic îl părăsiră, trecînd în ceată către Gernot s-au năimit.
Totuşi, de falnică haznaua, nu ne-ndurăm a despărţi vreodată, De n-am fi pierdut noi pe Sigfrid şi, totodată, cuşma fermecată Altminteri mare bogăţia în poala muntelui n-ar mai fi cuibărit De nu pierdeam noi tăria vrajei, pe care soţul mult frumoasei şi-a fost însuşii
Inliulaln
■
Drept care, pentru însuşi Sigfrid ca piază-rea îi fu avută să îi fio, Că ne-a smuls a nevăzutelor taină cu toată măiestrita vitejie, Pe urma căreia în astfel ajunse întreaga ţeară de ne stăpînea." Atunci chelarul merse cheile de-aduse de sub obrocul unde obiş ..................i le tăinui», Iară cînd crainicii Crimhildei sub pieptul muntelui intrară, Ceata de robi întreg purcoiu odoarelor nespus de scumpe încărcai Scoţînd ei nestemate destupate, cărcîndu-le în stol de corăbioaxe, Care aveau să zboare vîslitoare către scaun, pană la ale Rinului izvoam 166
şi Gernot puseră ei stăpînire pe comoară, să şi fie adevăraţi stăpînii preste ţeară, ......i i l e şi ogoare; armele frînte li s-au închinat sărace l i i i i i i i i ' i e a . multă teamă, fie că în faţa vrerilor cumpănitoare nu aveau ce face.
• i - i • i (ii.McIher
iu......pomenita comoară în ţeară la crai Gunter descărcară ' ■ ■ n i a lui primire această bogăţie, nu uşoară, i i .......i i l e şi turnurile toate îmi umplură vîrf şi îndesat, Io a omeni scumpătate nici că s-a mai fost visat la alţii vreodat'." ■
■ -i
" i
bogata comoară
ar
fi fost înmiit mai bogată,
ui : oiman cu preţul ei ar fi să mai trăiască o dată, ■ I i i risipit-o Crimhilda, să se ştie la o cămaşă avuţie, H l i o n u l p e II II voinic vreodată na iubit atît de credincioasă altă soţie. iin i o domniţa luat-a pe vîlva de mult auret stăpînire, i , i împartă pomană la toţi vitejii străini cu dăruire. ......Inul.iviri pîn-atunci nici pomenit să se mai fi săvîrşit, nu.....precupeţită mărinimie la nimeni în risipitoare rîvnă s-a dovedit. lini
■ împartă danii. La bogaţi şi săraci mereu a t o t dat. C i l i n t r -atît, către rigă Hagăn cu sfat a îndemnat: ■ i . n u să tot deie, cîştigă pe toţi vitejii prin est joc, ■ • ii' i nbia ni s-ar trage nouă primejduire multă şi un mare
Dar, pasămite, apoi nici că vrură de cîte îi jurară să mai ţie, Ci pe vădana repede au despuiat-o de prea grozava-i avuţie. Hagăn, fără pierdută vorbă, cheile tainiţelor lua în stăpînire, Oricît s-a necăjit ăl frate Gernot, greu împăcîndu-se cu lăcomita. cotro pire Grăit-a însă Giselher-mezinul: „Destul durere şi urîtă supărare Prilejuit-a pînă acuma Hagăn mult prea iubitei noastre surioare. Fără doar ar trebui să-1 piedic; de nu am fi un sînge l-aş răpune I" Atît de milostiv vădana auzindu-1, pe plîns nestăvilit înduioşată mi se p u n e
.......I n
nenoroc". Dar riga Gunter răspunse: „Dreptul ei cum am putea împiedica? Avîndu-şi zestre, e în măsură să facă din bogăţie ce vrea ea. Pîn-ajunsei să o împac cu mine, şi-aşa avut-am destulă greutate! Cît n-aş îndrăzni a mai cere socoată aurul şi nestemate cum le împarle I Hagăn răspunse: „Mărite, crede-te-n sfat de curtean cercat: Asemeni comori niciodat' nu-i bine pe mîna muierilor a fi lăsat. Că vezi, crăiasa e în stare atît de nesăbuit să tot dăruiască, încît pînă la urmă noi lefterind, mofluzi burgunzii ajunge-vor s a se căiască." Ci adause riga: „De vreme ce juruitu-i-am în straşnic jurămînt Să nu îi mai căşunez supărare, în nici un fel, sub nici un cuvin I , , Nu vreau să calc făgăduinţa, că mai presus de toate e soru-mea". La care Hagăn răspicat răspunse: „Lua-voi întreg păcatul asupra mea". 167
Dar Gernot dete hotărîre: „Decît cu pătimiri comoara să spurcăm Dau cu părere, blestematul aur, în vîlva Rinului să înecăm Ca nimănui să-i folosească, şi nimeni cu păcat să jinduiască". Atuncea obidita de Crimhilda dete iar lui Giselher să mi se tîngu iască. I i l a i a s a : „Dragă frate, adu-ţi aminte şi de mine, . H H o r n I Imnurilor mele se cuvine, întrucît îmi vrei tu bine". I ilnli or-si eredinţare: „întocmai aşa face îmi doresc, " "' mii voi întoarce, fiindcă acum de drum mă cam gătesc". 1 1
.......ăi sfetnici mai de seamă şi cei credincioşi plecat-au, Hagăn singur ca dregător peste ţinut lăsat-au. ......... nestăpînita ură anume pe Crimhilda nici că o slăbea, doamnei în mai multă vătămare acuma peste poate urmărea.
duai pe 11
ilm
a
drumu-i ăst rigă încă nu s-a înapoiat aici, .....- n a. hăsmuită a şi scos-o din al tainiţei gîrlici, In IIluarea Rinului cel mare, marile avuţii a înecat; ...... folosească mai pe urmă bogăţia, dar dintr-atîta s-a ■ ........l e l u i i g
foarte înşelat. ' ea el, lacomul Hagăn, să fi-necat comoara cea răpită, I 1 Imînt cu jurămîntul să nu fie vreodată cheltuită, .......' cît ei doi stăpînii în viaţă trăitori se vor afla, Hun. a II II II ia încuviinţare, celălalt nici ca să poată înfrupta cumva din ea. ui mă c r a i i se-napoiară dimpreun' cu droaia de oştire, li Uda. c u amarnică jeluire dădu ştire de grozava păgubire, '"■ şi copile de casă aducîndu-le-n doveditoare mărturie., i r a l o a r i i mi se prefăcură cum că vor pe Hăgan să ucidă i
de mînie. strigară: „A săvîrşit cumplită, grea nelegiuire". I din nou a lor prietenie, lipsitu-l-au de pedepsire, .........1 ' " viaţă teafăr prin vicleşugul care i-a îmbrobodit, Intru a ilel ajuns-a pentru Crimhilda să fie chinul încă mai II
i
lolaltă
belşuguri, multe moşioare făcîndu-i zestrai c , într-astfel precum rămase mănăstirea Lorşa, ştiută pînă astăzi da fiecare Nu mai prejos lăsatu-s-a Crimhilda, lăcaşului făcîndu-i dăruire, Pentru ca sufletul lui Sigfrid să aibă în vecii vecilor pomenire, Hărăzindu-i cu mărinimie aur şi nestemate cu mare destulare, Cît nici nu se mai văzu pre tot pămîntul o altă mai cumsecade, credincioasă mu ian
Iară de cînd crăiasa Crimhilda dînd mîna cu Gunter s-a împăcat, După ce de-ntreagă pierderea comoarei s-a făcut craiul vinovat, încă mai aprigă începu pre doamnă durerea la inimă să o sece, Ş i tare de tot sar fi vrut de la curte cu toate jupîniţele ei să îmi
11
pleol
nesuferit. Mînia ei era acuma întrecută, cu nouă pricină împovărată, Amintindu-şi de soţul ucis odinioară, şi acum de bogăţia furată. Limba ei nu contenea să blesteme, din atîta nici că a muţit, Ş i pînTa ziua cea din urmă, fără oprire, din greu 1-a fost mereu pe ucigaş afurisii. Drept îi, după răpunerea lui Sigfrid aceasta e de-a-ntreg adevărat, în jalea din canonul văduviei încă treisprece ani că a răbdat A mîndrului făt-viteaz mişeală pierzare, fără să o şteargă în u i t a r e . Iar cît de mult i-a fost crăiasă credincioasă o ştie pe-astă lume fieştecari Apoi atunci cînd la rîndu-i Dankwart viteaz cu slavă pristăvi Bună crăiasa doamna TJte o prea bogată mănăstire îşi mai ctitori, întărind-o cu plăcute 168
Acum cînd la mănăstirea din Lorşa clădi TJte-doamna chinovie, Unde să trăiască mai departe, departe de neamurile ei să fie, însingurnîdu-se de lume deşartă, în post şi rugăciune a vegheat, Pînă ce la sfîrşit tot acolo adormit-a întru veci în sicriu de piatră săpat,
a văduva crăiasă făcu într-astfel fiicei sale ştire: | . . i i L M . c e aştepţi tu, ca să te tragi aici în mănăstire, ! II u i p l t t i g o dimpreună în adăpostu ce izbutii să clădesc?" I HH I C i i i i i l n l d a îi răspunde: ,.Cum aş putea de soţul meu să mă II ! u i
i n i " . - ; noi la odihnă, cuminte Ute-doamna a povăţuit, ' i i i pflrjanie despicată nici Dumnezeu din cer n-a îngăduit". . i i i I ; . I mamă, niciodată să depărtez de el nu mă-nvoiesc. \ \ I u n c a să.-! mut alături cu mine, dacă la schimnicie mă
»n
hotărăsc să slujesc."
ill de fericire lipsita, numai în suferinţi prea bogată, i.........ii să fie dezgropate albele rămăşiţe pămînteşti de îndată, du e c u sfinţită cinstire, gropîndu-le la Lorşa, mănăstire, mii p i n i astăzi viteazul paloş îşi mai doarme somn de veşnică pomenire. iM I m m a i pe cînd Crimhilda la maică-sa urma să statorească, frumoasa crăiasă în Worms-cetate să zăbovească. ..... pasămite, a ei soartă cu totul altfel i-a fost ursit, nli nul fel lamură altor cîntări avîntate pe ţărmul Rinului au
I
I
Milă.
înflorit.
169
Mîndră vădană de-acolo, anume pre vestita doamna i llilu li II moaşa Helca, curtenii la un glas deteră să spună. I rli ui' 1 1 să iei nevastă în adevăr pe muierea cea mai bună, ............. l i miloasă este dintre toate frumoasele totodată, i|n I l a n d e soaţă pe vădana Crimhilda, care s-a avut cu Sigfrid cununată". • puternicul rigă: „Au e putinţă în nuntire să crez, |iăgîn din tagmă care nici nu ţine seamă de botez? i illncioasă fiind n-o să gîndească cu necreştin să se unească, I u r u p t u l capului nu-mi vine a crede la căsnicie să se învoiască!"
......................o
Intimii viteji adăugiră: „Poate că totuşi se va dupleca, i > litre bogăţiile tale, şi strălucită mare faima ta, îmi nu strică a face, iară dacă izbutim la încercare, u l l â inîngîiere o să-ţi aducă, luminate, a frumuseţilor ei nurlie dezmierdare". ........... lainicul rigă iscodit-a: „Care din voi fost-a la ei călător, i..........I la Ivin cunoscător să fie de popor şi de stăpînii lor?" || i i ' b u n Itudiger din Beclaren, făcînd mărturie cu tărie: li a c o l o îmi sînt cunoscuţi prea bine încă din frageda-mi copilărie. i l e i u o t sînt viteji foarte, cu renume deobşte vestit, al treilea frate ca ei e deopotrivă slăvit. i '.esc în străşnicie legea, credinţa lor e foarte vitejească, u l i i toţi cavalerii de seamă cu nesmintită sfinţenie în datina bătrînească." i
i
................i s e l h e r , P e ca,
Ktzel riga: „Priatene, oare socoti că s-a cădea cunună regească, aicea în mîndră ţeara mea? nl I I într-atît chipoasă, precît nu încetăm să auzim? u r n i i care îmi sînteţi mai de-aproape, au nu cumvaavem ■
i
a,
........i . i i . i s a ,
F« S t-a fost ta vre m i.e «ele, pocind H*»— . 1 • CAtila, Şi cînd riga Et eir+,oiAUl■) dup după o Sfetnicii îndemn n facura soli spre g
altă 222
soaţa
s-a ^i o s > i p mi Crimhilda
i
170
i i
voi
să ne căim?"
222
171
Fost-a fost în vremile acele, pe cînd Helca-doamna apr, Si cînd riga Etzel (Atila) dnpă o altă soaţa s-a fost pc| Sfetnicii îndemn îi făcnră soli spre burgundă ţeara B a porfir.. I, Mîndră vădană de-acolo. anume nre vestită doamna Cnmhilda lin ■ ■ m i l i i -se frumoasa Helca, curtenii la un glas deteră să spună, i 1 1 . . 1 i îvneşti să iei nevastă în adevăr pe muierea cea mai bună, > i mai frumoasă este dintre toate frumoasele totodată, i i napristan de soaţă pe vădana Crimhilda, care s-a avut cu Sigfrid cununată". |( l piuis-a puternicul rigă: „Au e putinţă în nuntire să crez, ..........îs uri păgîn din tagmă care nici nu ţine seamă de botez? i i < i T i l i n c i o a s ă fiind n-o să gîndească cu necreştin să se unească, Hli...... în ruptul capului nu-mi vine a crede la căsnicie să se învoiască!" [ > i i 11 tenii viteji adăugiră: „Poate că totuşi se va dupleca, linîiul către bogăţiile tale, şi strălucită mare faima ta, l........i i i r e nu strică a face, iară dacă izbutim la încercare, 1 iu I I multă mîngîiere o să-ţi aducă, luminate, a frumuseţilor ei nurlie dezmierdare". i •
H
plinirea falnicul rigă iscodit-a: „Care din voi fost-a la ei călător, I ...........m i i la Rin cunoscător să fie de popor şi de stăpînii lor?" ItAnpunsc bun Rudiger din Beclaren, făcînd mărturie cu tărie: i ile-acolo îmi sînt cunoscuţi prea bine încă din frageda-mi copilărie. i.....I e r şi Gernot sînt viteji foarte, cu renume deobşte vestit, \ < m e n i Giselher, al treilea frate ca ei e deopotrivă slăvit, ' i i r e i păzesc în străşnicie legea, credinţa lor e foarte vitejească, f i u i m l u -sc ca toţi cavalerii de seamă cu nesmintită sfinţenie în datina bătrînească."
Etzel riga: „Priatene, oare socoti că s-a cădea ( U i p . i . H l e crăiasa cunună regească, aicea în mîndră ţeara mea? i u l e văr într-atît chipoasă, precît nu încetăm să auzim? piindeţi voi care îmi sînteţi mai deanroa,ne a n m-.™*™ „Ea nu are păreche în frumseţe, şi n-ar putea să fie asemuită Deeît cu fosta noast' stăpînă, cu răposata Helca cea vestită. N-ar putea cu nici una alta pe tot pămîntul avea asemănare. Acela pe care ea de soţ îl va alege de bună seamă parte de voinii I fericire arc."
Rüdiger îndată răspunse: „Ca să pornesc acolo, cade-se dinainte Să pregătesc în cuviinţă pe tocmeală arme bune şi făloase veşmintl Pentru o cinstită făţişare la curtea naltelor mîndre feţe crăieşti, Căci vreau la Rin să sui înfăţişîndu-mă în frunte a cinci BUt(j paloşe v i t e j i i
Zisu-i-a Etzel: „Rudigere, aleargă şi pentru mine peţeşte, Iar dacă doamna Crimhilda la pirostrie cu mine se-nvoieşte, Eu răspl&ti-te-voi pe tine cu prisosinţă de recunoştinţă. Băgînd seamă că vei fi dovedit izbăvire, slujindu-mă la treabă CU credinjă
crăiie".
' i
I
U
I
z i s -a
Te-oi procopsi din vistierie, de-aici încolo pentru viaţa toată Să-ţi desfăţi cu priateni traiul în dezmierdare-mbelşugată. Cu robi şi straie strălucite, şi în ce vei mai pofti te dăruiesc, Dacă prin tine, care faci peţirea, ajung cu temei la crăiasă de izbutesc," Atuncea Rudiger-comisul, vestit ca prea bogat, a fost răspuns: „Eu nu rîvnesc din parte-ţi daruri, cînd avuţie am îndeajuns, Şi bucuros merg de voie în solie, la Rin, din parte-ţi să peţesc. Dar orice cheltuială a fi să am cu drumul, din banii mei înţeleg să o
plincRC,"
Iti ii la stoliţa burgundă cînd am să descalec cu ceata mea I recunoască verişicine din cîţi peţind ne vor vedea n u a fost vreodată rigă să cumeată mai falnică solie, H I olţi s-au pomenit pe vremuri, la mîndră vestita Rinului
află, prea slăvite rigă, că vădana fost-a lui Sigfrid soţie, alinau care era fecior lui Jigmond, crai cunoscut destul şi ţie, i « i odinioară cu oasteajutătoare aici la curte îţi veni, ■ ' i : a arătat o cinstire mare precum în adevăr la vitejie i se cuveni." It i i
' punse riga înţelepţeşte: „Dacă a fost ea soaţa unui domnitor, i i ni nume faima îşi păstrează deasupra vremurilor nepieritor, I i m n a seamă că nu mă dau în lături de la o asemenea crăiasă, I oare dornic gîndul o închipuieşte pe cît de mîndră pe atît şi de frumoasă". I lai i l'ost-a grăit comisul: „Deci griji şătrarilor noştri zi -Ie, n n o i ne şi sculăm într-acolo, pînă în douăzeci patru de zile, ■ i"' draga mea soaţă, Gotlinda, vreau însumi pe clipă s-o vestesc, i " u n i că la Crimhilda am de cinste ca staroste peţitor pe loc să pornesc".
L-a întrebat atunci bogatul rigă: „Au cînd gîndeşti să te urneşl i Spre ţeara mîndrei? Dea Domnul primejdii-n drum să nu-ntîlnc 1 1 Şi să te-ntorci cu bine de-acolo, dimpreună cu viitoarea-mi soţi», Aşa încît o mult norocoasă soartă să-mi fie dintr-atîta agonisită gl ;n o
Iluiligor trimise la Beclaren grăbit amănunţită ştiinţare, a cinstită soaţa maregrafina făcînd, precum spun, arătare pentru craiul său porneşte să ceară nunţitor crăiasă u l u i i i I hlîndei răposatei Helca; vestirea se-arăta din capu
locului prietenoasă. > i i atunci cînd maregrafina însăşi de la crainic vestea luat -a, | o parte rău i-a cam părut muierii, de altă grijă măcinat-a; ' " I n mai avea ea parte de stăpînă cum a fost Helca odinioară? " " l i i i d u -se la răposată crăiasa, da sufletul ghies mai rău să o
doară.
l Nlltcul Nlbelungilor
224
225
La şapte zile Rudiger pre urmă a părăsit călare ţeara hungureasea, în bun zor riga Etzel nu găsi cu cale decît să veselească, Iară în cetatea Beci de rînduiala înţolirilor ceva chivernisit-a, Şi mai departe în călătorie amînare de nici un fel a mai fost de zăbovii :i Soaţa sa, Gotlinda, din Beclaren ieşind nainte, calea-i ţinea, Dimpreună cu prunca pe care Rudiger de la altă soaţă avea. Fiindcă şi nevastă îl aşteptară cu multă nerăbdare şi bucurare, Mîndrelor frumoase fiind prilej întîlnirea de drag plăcută înduioşare Dar pană Rudiger cel falnic din cetatea Beci nu s-a depărtat, Şi cît încă pană la Beclaren roibul trăpaş la popas n-a frînat, Tot calabalîcul şi hainele toate pe cai de povară-nainte porniră, într-una mînînd, încît pană de conăciră puţină pagubă îşi suferirl
Dară cînd în cetatea Beclaren cu pilcul lor însoţitor intrat-au, îndată pentru el şi cîţi veneau pe lături gazdă să mîie căutat-a 11 Cu vorbe pretenoase şi îmbiate daruri făcînd faţă de hangii rugan Ivirea drumarilor pentru bogata Gotlinda fiind prilej de mare îmbucurai, x \şijderea
cu marcgrafina a tresăltat voioasă frageda lor fiică, Dînd de iubitul ei părinte, ce alt' ar fi putut simţi la adică? Privind pre vitejii din alaiul care din ţeara hunilor mi se înapoiat! Copila de neam bun pricepînd a face întîmpinare cu zîmbet în grai zisu-le a u „Bine-aţi venit, drag părinte, şi voi credincioşii lui supuşi!" Să fi văzut cum întreceau mulţumire curtenii noştri de-acuşi. Faţă de frageda
176
marcgrafina dovedindu-i osebită ploconire. Doamna Gotlinda încă nu cunoscu temeiul ce pornise pe falnic Rudiger în călăt........... bia-n toiul nopţii, cînd alături de bărbatul ei odihnitu-s-a, I I ; ^ l a ,s mieros, în dulce şoptire, binişor pe nesimţite iscoditu-l-a n c n t r o a fost încredinţat anume de craiul hunilor să pornească? fie, soaţă Gotlinda, răspunse bărbatu, bucuros face-voi descusută vrerea crăiască. tăpînul încredinţatu-mi-a poruncă nevastă proaspătă să-i cat, • v r e m e ce Helca prea frumoasa, aşa precum ştii, s-a fost răposat, II i o de-acum pentru Crimhilda spre ţărmul Rinului mă călăresc, Pentru huni avînd înalta îndatorire o straşnică domniţă de aicea să peţesc." Ddo prea sfîntul, spuse Gotlinda, să izbîndeşti cum ţi-ai dorit. Hi nici de virtutea astei crăiese noi încă destule am tot auzit. V I I ITU bătrîneţele noastre priască-i pe Helca să o înlocuiască, i n e bucurăm văzînd mireasă nouă în ţara hunească, purtînd coroană crăiască." 1
Ilrijeşte, dragă, dulce soţie, rugător comisul Rudiger a grăit, i ii oamenii cîţi în drumul aista către malul Rinului m-au însoţit. I limtoşte-i belşugat din parte-ţi omenindu-i cu daruri frumoase, .........astfel voinicii cîştigă voie bună, şi încumetările le sînt mai văpăioase." 1
n M H -a: „La fiecare din dînşii a le face dar îmi gîndesc, căpăta decît lucruri de preţ de care într-adevăr se folosesc. I H i unul n-o să plece cu tine pînă ce nu e de mine omenit." 1 I ' a r e marcgraful răspunse: „De mărinimia-ţi ştii bine că sînt " mu
prea mulţumit".
227
Knt, c e mai minunăţii de odăjdii a scos din cămările dumneaei! ■ " i i o toţi vitejii de acolo a fost un belşug cît mai să nu vrei. .........il»mo lungi, dintr-acele de la grumaz pînă la pinteni blănite, Bustul lui Rudiger alese anume tot straie falnice, nouţe şi neponosite. 1
h
177
227
Iar într-a şaptea dis-dirnineaţă porniră din Beciaren călare MaregraM cu paloşele însoţitoare, dar nu ca într-o preumblare Ci armaţi pînă-n dinţi, fără abateri, Baiera toată străbătură, Iar cît ţinut-au pe drumul mare, puţintel dacă de furcă cu l o t r i a v u rit
Acum, de vreme ce-n cetate musafirilor li se înjgheba găzduire, Crainicul premeni veşminte bogate, ca pregătire de primire, Lafcurtea domnească intrînd călare cu ortacii care l-au însoţit; Toţi se înţoliseră în pănură de-a bună, vădind port împodobit, bini eroii
Şi pînă în două săptămîni de zile, la zăvoaiele Einului au ajung, Multdelung nici nu izbuti alaiul să rămîie băştinaşilor ascuns, Ci craiului şi curtenilor de îndată li se dădu cuvenita arătare De ivirea străinilor oaspeţi, ca atare stăpînul începu ispititor a pune întrebare:
Îndată grăbi a zice Hagăn: „Cît mă taie capul şi cît domiresc, Nu mi-a fost de cînd nici ţin minte asemenea domni să întîlnesc, Mai că aş jura de cel din frunte că Rudiger-viteazul să fie, Dintru a hunilor mîndră ţeară pare-se purcede păloşarul de isteaţă vitejie."
„Cine-i cunoaşte?" Căci ivirea calărilor era de tot neaşteptată, îţi dădeai seama după povodnici şi disăgăria vîrf încărcată, Că erau cu dare de mînă vitejii ce opriseră la conac în poposit. Atuncea odăile din cetatea mare întru găzduire de cinul lor au
„Oare să fie ce spui de crezare? uimitu-s-a atuncea riga iară. A coborît voinicul din Beciaren, drumeţitor la noi în ţeară?" I Iar abia îşi apucase crai Gunter mirările să fi rostit, I !& agerul Hagăn îşi şi dete seama de prepusul cu Rudiger că e adeverit,
rîndu ii Iară de vreme ce bogaţii oaspeţi fură îmbiaţi a pofti-n cetate, Cît s-au tras stolul se grămădiră în pe de lături gurile căscate, Minunînd şi întrebîndu-se adică ce treburi aduce oaspeţi la Rin. Stăpînul ispitindu-1 pe Hagăn: „Ăşti domni pofalnici oare de and mai vin?' Viteazul din Tronje răspuns-a: „Pînă acum ochii cu ei n-am dat, Dar de cum caut de-i văd, de bună seamă aflu ce este de aflat. Obîrşia lor, pare-se mie, de peste ţeări şi mări ca să fie, De vreme ce nici unul dintre descălicaţi deocamdată nu mi se arată cunoscut să fie
228
Bare dimpreun' cu ai lui priateni şi alergase în întîmpinare, Săltînd de pe roibi descălecară cinci sute paloşe sprinteioare, < u tare, prietenoasă primire fiind oaspeţii huniazi întîmpinaţi, Dar nici că sa mai fost văzut vreodată soli în atît de falnic veşmîntaţi. Iată acum că Tronje Hagăn răsunător se ridică-n strigare: ,Bine venişi, paloşe viteaze, le meni voios, făcîndu-le urare. H u n venit fiind tu care mai mare din Beciaren te-ai dovedit!" Într-astfel, cinstindu-le ivirea, pe hunii cei iuţi prea frumos i-a . primit. 178
A t u n c i ale craiului rubedenii se îndesară întru întîmpinare, Şi Ortewin din Metz menit-a lui Rudiger aşijderi urare: ... IN II ne-a fost de mult prilej oaspeţi atîta de dragi să primim, Mouafirii de-a căror vedere într-adevăr din tot sufletul voioşiţi să fim!" l . u . i , ei viteazului mult mulţumiră de caldă primire pretenoasă,.
\ | h u cu toată ceata se lăsară sus la rigă ureîndu-se în casă, Undo şi deteră în sala mare de cel crai între curteni înconjurat, < '-n e l e , ridieîndu-se de pe tron cu fală urare de bună venire a închinat.
Şi-nsufleţit de bucuroasa rîvnă, spre solii peţitori a fost păşit. Aşijderea Gernot cu dulci vorbe pre noi-veniţii a cinstit, Nelăsînd gazda chiar pe nimeni din ei nefiritisit să rămînă, Iară pe Rudiger-viteaz la jilţuri 1-a călăuzit riga binişor trăgîndu-1 de mînă, îmbiindu-i tronul, unde pîn-atuncea însăşi măria-sa a stat; Apoi cu însetată bucurare poruncit-a cuparului de le-a turnat Mied fiert în miere de albină şi straşnic în putere bătrînescu vin, Din care prieşte în cremenele de piatră, în podgoriile vestite căţărate la Rin. Giselher şi Gere la primire s-au fost într-un suflet alergat; Dankwart şi Volker despre sosirea străinilor curînd au aflat, Dimpreună cu toţi deopotrivă la vestire arătînd deplin mulţumire. Din partea crailor la toţi musafirii li se dete deosebi inimoasă primire. Atunci iată că Tronje Hagăn stăpinului îmbunat a fost arătat: „Războinicii tăi în frumoasă primire mult cu de tot s-au datorat, Cît pentru drumeţirea ce
228
marcgraful de dragul nostru o arată Cuvine-se ca soţul frumoasei Gotlinda să primească îndată bună răsplată". Acuma riga Gunter grăit-a: „De la voi mult doresc a mă învăţa Cum îi merge craiului Etzel, şi mai ales crăiţei Helca, doamna sa, Ei care peste a hunilor ţeară cu rîvnitoare străşnicie oeîrmuiesc". îndată dete a răspunde marcgraful: „Din fir-în-păr bucuros am să-ţi povestesc". Sculîndu-se atuncea din jilţuri, dimpreună cu ai săi de tot sculat, într-astfel zise către rigă: „îngăduie să arăt a fi credinţat De însuşi riga Etzel trimis către burgundă ţeară să călătoresc, Că am primită din parte-i poruncă măriilor-voastre mare veste să părtăşesc".
untor atuncea: „Oricare e vestea cu care spre meleag ne-ai venit, Ht« că îţi spun pînă ce cu ai noştri chiar încă nu m-am sfătuit 01 «Intern gata în reculegere adîncă să-ţi dăruim deplină ascultare, Inlnieîl, ţi se cuvine primire de cinstire, vîrtos îndreptăţit fiind tu ca atare." Răspunse solul de credinţă: „Marele meu rigă, cum bine vă spui, M i credinţat să fiu purtătorul bunăvoinţei şi mărinimiei lui, \ . 1 ind vouă în a Rinului ţeară gîndul ocrotitor ce v-a purtat. \' <: u fiind în totul cuprinsul soliei, întru care vt ă dezvălui adevăr adevărat. I)arfi jalea ce inima-i împovăra doreşte să fie şi vouăpărtăşită: l a noi domneşte adîncă mîhnire de cînd dete duhu crăiasa iubită. ăi i pristăvitu-s-a cu drepţii stăpîna noas',Helca-doamna bogată, fiu i l întreaga tinereţea din ţeară ajuns-a pustie, sărmană, tînjind singurată. 1
179
Uulţime-s domneştile odrasle ce-n creştere dumneaei priveghea; Vcutii lipsindu-ne, e uşor înţeleasă de ce apasă pe ţeară jale grea, i aiavînd pre nimeni care-n drag căutată grijă să poarte, l a l a de ce nu lesne va sparge durerea craiului nostru în de acum pe mai departe." Hniunul aducă-i mîngîiere, zise Gunter, întrucît e putinţă i niă împărtăşesc prin solie cu mare nemărginita lui suferinţă. Mulţam pentru urările bune, ce prin tine nouă trimise ştire. \ " i la, fel fierbinte credinţare pretenească dovedi-vom drept împărtăşire."
Făeutu-li-s-a acestor conăcari atuncea atît de călduroasă omenire, Cît Rudiger să mărturisească nici se putea mai bună grijire, Cunoscînd că la curtenii lui Gunter de mulţi priateni s-a bucurat; Hagăn îl slujea mai cu recunoştinţă, ca musafir odinioară a fost la fel tîmpinat.
1
Desfătatu-s-a Rudiger cu zăbavă, pană a treia zi aşteptînd. Craiul la divan chemase pe sfetnicii, înţeleaptă întrebare făcînd, Să se dea curtenii cu părere şi cît mai chibzuit să hotărască, Dacă e nemerit la adică domniţa Crimhilda cu riga Etzel să mi se însoţească.
o ni dintr-a burgunzilor parte sculatu-s-a Gernot de grăi: îndelung jelui-se-vă lumea, întrucît prea frumoasa Helca muri. Cu I a r ă număr virtuţi cuvioase arăta crăiasa împodobită." I' t i n llagăn şi ăilalţi păloşari nu altminteri a,flîndu-şi cuvîntarea întărită. Din nou atunci Rudiger-viteazul, sculîndu-se a fost adăugit: „îngăduie tu, rigă doamne, să-ţi spui din fir-în-păr ce-a plănuit Dragu meu stăpîn, care rămas singur, într-atît copîeşitu-l-a jale, Prea mult pătimind de pre urma răposării în de tot timpurii a doamnei sale. A.
Aflînd stăpînul meu ca mîngîiere că la voi Crimhilda văduvi, Şi, de la pieirea lui Sigfrid, însingurată crăiasa traiul îşi mărgini, Dacă vă easte de cuviinţă precum stăpînul mă încredinţează, Ca soaţă a lui riga Etzel, cu coroană regească, supuşii lui atîrnă să o vază." îndată răspuns-a Gunter-craiul, cu mult binevoitoare curtenire: „Din partea mea cu dragă avîntare mi-aş da prea bucuros învoire, Iar păn-în trei "zile mă bizui şi răspunsul dumneaei să dobîndesc. Dacă ea-ncuviinţează peţirea lui Etzel, cum aş putea eu să mă împotrivesc?"
228
Toţii sfătuitu-l-au în astfel, numai Hagăn altă părere s-a arătat Şi iată că faţă de riga Gunter ce sfat a dat ăst iscusit bărbat: „Dacă aţi judeca voi cuminte, chiar dacă domniţa încuviinţează, Necum nu v-aţi învoi în de fel la peţire, oricîtă cinstire vi se vederează". Dară de ce? miratu-s-a Gunter, la astă cerere să nu mă-nvoiesc? || aş împăca dinainte cu gîndul să pot pe domniţă să fericesc, l loar este sora noastră, iar asta nici am să pot uita vreodată, t' i vîrtos socot că se cuvine să ne străduim vrednică cinstire să-i fie cîştigată." i .'initor răspunse Hagăn: „Hotărîrea cată să vă fie răzgîndită, [)n ai cunoaşte cum cunosc pe Etzel, ştiindu-i văjnicia nestăvilită, A l u n e i la asemenea însoţire ai pregeta mult pană să te-nvoieşti, OH ropezind pripită hotărîrc, ai fi îndreptăţit îndelungat să mi te căieşti".
iar întrebare Gunter: „Pot oare să feresc din preajma lui, i IM i i , s ă n-ajung să am a face vrodată cu mînia-i de care ne spui, Chiar d a c ă s-ar tîmpla el să ajungă pe soru-mea să ţie-n cununie?" i ... u
180
i
i
urnise Hagăn: „Nesocotinţa a celor de el dorite ar putea primejdioasă să îţi fie".
r Indul lor Giselher şi Gernot fost-au şi ei ca fraţi poftiţi, U l n i î n d să-şi rostească părere şi ăşti doi domnişori iscusiţi, l 'e socot că se cade Crimhilda cu falnicul crai să se însoţească, , i iară numai Hagăn rămase, care tot stăruia-ncăpăţînat să se împotrivească. i i
228
l 'e
curînd însă Giselher-burgundul ca un paloş viteaz a vorbit: l ' i inteno Hagăn, din parte-ţi să judeci nepărtinit s-ar fi cuvenit, M i < a r să răscumperi pătimitul, cît pîn-acum crăiesei ai căşunat, l .n H o a r t a ce mijeşte să i se îmbuneze, priveşte fără gînd protivnic împizmat. li i u l a păţire şi obidire pricinuit-ai pîn-acuma surorei mele." i p a l o ş Giselher la rîndu-i răspicat a adăugat vorbe mai grele: i ' i ar Fi să-ţi poarte ţie pică, socot că te-ar urî pe dreptate, ('Iţei nimeni unei alte muieri pîn-acuma nu i-a răpit mai avan fericirile toate". i
181
Răspunse Hagăn: „Nu încape tăgadă, dară cu Etzel dacă se-nsoţeştc Urmînd bărbatul în ţinutu-i, acolo şi ca nevastă statorniceşte, Mult rău şi pacoste destulă fi-va-n stare potrivă-ne să urzească, Asupra o seamă de viteji avînd atunci putinţa cu vrere vrăjitoare să rîurească.' Şi întoreîndu-se către Hagăn, isteţul Gernot răspicat a grăit: „Delungă vreme ar putea să treacă pană ce ei să şi fi murit, Fără ca să apucăm să ajungem în ţeara lui Etzel să călătorim. Ci lasă-ne ca să-i dovedim credinţă, şi purtîndu-ne astfel cu mai cinste să fim.' Hagăn răspunse: „Asemeni povaţă nu vreau să cred bună vreodată Dacă o ajunge coroana reginei Helca de mîndraCrirnhilda purtată Mult rău va fi să pricinuiască, precît va pricepe în a ne face. Ci pentru binele oştilor tale, mai bine stîmpărînd rîvna lasă gîndul în pace.' La care feciorul Utei-doamna, auzind îndemnul mîniatu-s-a tare, Răspunzînd: „Nu crede tu că toţii ne vom îndeletnici în trădare, Cînd cinstea cîtă-i se îmbie urmează să ne bucure cu prisosinţă, Oricît ai cîrti împotrivă, Hagăn, eu o voi sluji nestrămutat în credinţă". Aceste auzind sfetnic Hagăn, în cugetul său adînc turburatu-s-au. Giselher şi Gernot, pe cît falnici şi inimoşi cavaleri doveditu-s -au Dimpreună cu
Gunter, avutul frate, căzură la aceeaşi părere. Anume nu vor arăta nici o împotrivire la ce ar fi a Crimhildei nesilită vrere Iar marcgraf-Gere mai zise: „Mă duc să fac doamnei noastre ştire Că se cuvine să dea ascultare la a lui riga Etzel peţire. Un crai de frunte, cărui mulţime vitejii supunere au juruit, Ca atare dovedit în măsură să aducă mîngîiere la suferinţele ce crăiasa a pătimit»!
Duolndu-se paloşu la Crimhilda, curînd a găsit-o la rîndu-i. 1| 1 1 primi cu bunătate, îngăduinţă vestirei încuviinţîndu-i. A topt să primesc dăruire, cuvenită celui ce aduce bună vestire, nii mit îţi aduc ştire de prielnică fericire, după amară pîn-acum pătimire. i d r a g u l măriei-voastre, doamnă, peţitori în conăcărie veniră I)Iu partea unui mare rigă, cum mai vrednic nici că se pomeniră. <' (r.uă prea bogată cucerit-a şi cu schiptru înţelept o cîrmuieşte, n i fratele vostru încuviinţînd peţirea, la rîndul lui prin mine te vesteşte."
liăi punse bogata-n pătimire: „Ferească-mă pe mine Dumnezeu! i I I a batjocură, de-ajuns nu-i oare păstrat ascuns necazul meu? li I nu sînt volnică de-acuma pre alt bărbat ca să mai fericesc, l ' i u eei cîţi pe dreptate bună în a lume pentru o soaţă fericită se tot căsnesc".
potrivit vădana destul de aprig conăcăriei astfel îmbiate. Muncea au intrat în vorbă Gernot şi Giselher-mezinul frate, Mugind-o să se îmbuneze şi judecată descruntată să gîndească a i raiul carele cinstit o cere, cumpănească, doar este volnic să o fericească. a
ui
linierii avu să îi clintească duplecare de la hotărîrea luată. înţelegea să iubească sau să-nsoţească alt bărbat vreodată. A l u n e c a ăşti viteji atîta rugară: „Barim atît încuviinţează, II
234
i........ vrei alt', măcar primeşte-i să te vază, că peţitorii vor în vrerea ta să se încrează". i i asta, a lăsat mai moale ea crăiasa, nu-i bai samă împotrivesc. ■I pregătesc pe Rudiger-viteazul, cu multă curtenie să-1 primesc, l Ifnpl c că, pe oricare altul nu l-aş lăsa s-apropie a-mi fi vorbit, i " i n i : I îi cunosc purtaioa de curtean destoinic şi firea dreaptă de oştean cinstit."
235
Deci zis-a: „îi trimiteţi vorbă ca mîine-ri zorii zilei negreşit Să vie în iatacul meu să afle din veghea nopţii ce am chibzuit", însă aducerileaminte, pare, au răscolit durerea mai cu seamă, Că iar domniţa da din nou să plîngă, amarnic şi în deznădejde să geamă. Dar deocamdată Eudiger-viteazul la dintr-atît s-a mulţumit, Cît că să vadă pe crăiasă îi fusese de-acum îngăduit, îşi bizui destulă-ndemănare din hotărîre ca s-o clintească, încît să o înduplece la căsnicia întru care se străduia cu dibăcie să peţească. Aşa că în a doua zi de dimineaţă utrenia sfîntă dacă s-a cîntat, Veniră solii de cu fală, îndat' stîrnindu-se înghesuială la palat. Cei ce înaintau cu Rudiger în frunte purtau pieptare strălucitoare. Şi între paloşe viteze vădeau a fi chiar că podoaba tineretului în floare într-ast' sărmana de Crimhilda, cu inima ei copleşită de mîhnire, îl aşteptă pe Rudiger trimisul ce aducea a craiului peţire. îl aştepta-n iatacul ei crăiasa, în rochia ce de toate zilele purta, în vreme ce copilele de casă în rochile bogate care mai ele care mi se tot fo
i.i.
Crăiasa se porni spre uşă, întîmpinîndu-1 binevoitoare cu primire Pe crainicul craiului Etzel şi pe vitejii ce-1 călăuzeau de însoţire. Cu doisprezece vătăşei de curte cu mare cinste fiind poftit, La un conăcărit cu mai gingaşe greutate altul nici s-ar fi găsit mai nimeni Fiind îndemnat ăst domn să se aşeze cu vătafii care îl slujeau, Marcgrafii Eckewart şi Gere de faţă în picioare îmi străjuiau; Nu le era pe plac să ştie
184
cu mult vitejia lor prea vestită, Cum că domniţa ar mai fi să fie de verişicine de pe astă lume iar pe li l a
Văzură odihnindu-se pe laviţi mănunchi de flori frumoase copile. Ol i n i l i ' i l d a -doamna rămăsese în durerea ce pătimea de ani de zile. Pieptarul rochiei era în întregime de sarea lacrimilor jilăvit, < i i i n ş i văzu îndată mişcat marcgraful falnic, decum crăiesei i-a vorbit. Bl Incepu-n desăvîrşită curtenie: „Mîndră şi falnică domniţă, (llgăduie crăiasă prea mărită ca dimpreun' cu ăşti viteji de viţă, I n l . i ( işîndu-nenălţimei tale şi închinîndu-ne încă smerit, U Iţi putem cunoştiinţa temeiul şi dorul pentru care de sîrg ne-am călătorit". Crăiasa îndemnatu-l-a astfel: „La ce vei spune da-voi ascultare. Re Leşte pe de-a-ntreg solia cît nu aduci prilej de altă întristare. ||l dacă eşti destoinic crainic la vestire bună, fi-vei răsplătit." Du îndată seamă-şi deteră cu toţii decît îi era sufletul crăiesei cătrănit! Rudiger, marcgraful din Beclaren, astfel apucînd a zis: Din partea lui puternic rigă Etzel, la tine, doamnă, îs trimis l i f l u l u c de dragoste mărturisire credinţa ce doreşte să-ţi închine, Drept care ispitind înduplecări din parte-ţi, trimisu-m-a cu ăşti viteji pre mine, Aluni ea,
a ţinut-o pe crăiasa Helca, din toată inima mai înainte, i unită gata, învoit de pe acuma, de vrei peţire să-nvoieşti, < M I i n e dimpreun' să ocîrmuiască ţeara, şi fruntea cu cunună să-ţi împodobeşti". i'
184
i|■ . i d i i i n d iubire fără suferinţă şi statornicie-n simţăminte,
Ai'.i eu ni
I | i arde a răspuns crăiasa: „Marcgrafule, dacă ar fi să fie ( ' " i oare de pe
lumea asta întreag-amărăciunea inimii să-mi ştie, h < < l de bună seamă nu mi-ar da povaţă de-a doua oar' să mă mărit, l ' l n i l . u n pierdut iubit pe cel mai bun şi mîndru, pe care o mireasă şi l-ar fi dorit". „Cum ar putea durerea să aline, arată iscusitul sol cu sufleţire, într-alt' decît întemeind nădejde în altă tot atît cucernică iubire? Aceea însă îngăduieşte să dreptăţească inima în a ei vrere. Deci află însă cum că dragostea curată e singură alinătoare sufletului la d u r e r e De te îndupleci la peţirea pe care el, stăpînul meu, o face, Douăsprezece mari coroane sub stăpînirea ta atunci vor zace, Cu treizeci de voievodate, care sub schiptru să-ţi rămînă, Că îl ascultă în supunere robite ţinuturi cucerite de-a lui oţelită mînS Astfel o mare crăiasă fi-vei preste viteji cu voinicie încercată, Pe cîţi au fost supuşii lui Helea-doamna vei fi stăpînă tu odată, Şi preste jupîniţe de domnească viţă, care pe răposata au slujit." într-astfel cu avînt şi caldă sufleţire doveditorul crainic a fost stării ii. „Iară dacă dupleci la învoială, coroană ai să porţi ca el curînd. Mi-a dat porunci a-ţi face arătare cum că mai are încă de gînd Să-ţi puternicească drept de cîrmuire mai mult decît Helca a avut, întreaga lui Etzel oaste supunîndu-ţi, cuvîntul tău s-ajungă tuturor temut." „Cum ai putea tu crede, zise crăiasa, că după lung pătimit necaz, Să îmi îngădui să gîndesc vreodată să mă mărit cu alt viteaz? Cînd moartea celui ce mi-a fost drag mie aşa năprasnic m-a lovit, încă o să mă chinuiască a durerilor urgie, pe cîte zile mai avea-voi de trăit 185
Huniaţii se cercară să îi dovedească: „Ascultă, prea bogată eră ia ii Alăturea de Etzel-riga, de vrei să faci cu dînsul trăinicită casă, Vei duce trai lipsit de norare, în desfătare, ce nu s-ar întuneca; Că mîndre paloşele viteze în slujba ăstui prea puternic rigă îţi vor sin I
dulci copilele de casă, rămase de la Helca cea înaltă, ni potrivi minune să-ţi stea ţie-n slujire îmbiate toate laolaltă. H m care mîndră cîrduire s-ar bucura vitejii noştri cu prisosinţă Dacă măria-ta ca să le stăpîneşti mărinimoasă ar fi să arăţi ceva îngăduinţă." M.I
i u i i p i i i i s u -le-a
curtenitoare: „Lăsăm pe mîine vorbelor astea răgaz. Mtine în zori veniţi la mine, să dau răspuns celor rostite azi. | i u n nevoie pînă atunci la hotărîri pe îndelete să mă răzgîndesc." Paloşele se supuseră naltei dorinţe, cumpănind că pregetatul e firesc. ! u dacă solii merseră apoi să odihnească la gazdele la care au stat, i Masa mai trimise vorbă pe Giselher şi muma ei de au chemat, l' i i n l i i -le de peacuma ştire: „Să zică ei ce vor ca să mai zică, l .i numai jale îşi doreşte în neştire şi alta decît lacrimi chiar nu vrea nimica". 1
i
,i c a r e Giselher a mîngîiat-o: „Cunosc, dragă soră, trainica durere, i iară mă bate gînd că riga Etzel poate aduce alinătoare mîngîiere, l ie mvoieşti să te cununi cu dînsul, cum prin colăcărie a petit. I n o r i c e alţii ar cerca să te abată află cum că tot sfatul ăsta e mai nemerit."
Căci, zise Giselher pe mai departe, într-ast'vei găsi o alinare, i u n Hon la Rin este stăpînul, şi de la Elba pîn' la mare. fu şl iu pe-ntreaga lume să se
185
afle un rigă cu atît întinsă stăpînire, încît, se cade chiar că să te bucuri straşnic, cînd ai primit din partea lui peţire." „Cum poţi tu, drag frate, într-astfel să mă sfătuieşti, n u l pentru mine bocete şi lacrimi nezvîntate sînt fireşti? | m u a apar la curtea lui crăiască după viaţă amar pătimită? ' i i l e a n i avut şi eu frumseţe odinioară, ajuns-a ca de mult să fie veştejită." 1
!• a puse:
186
186
Atuncea Ute-doamna a bătrînă către mult draga fiică astfel grăi: „Sfatul pe care-1 deteră ei fraţii bine ar fi dacă l-ai făptui. Povaţa vine de la rude, deci ca atare cîştiga-vei numai bine. Destul că te văzui răbdîndu-te pînă acuma în jale şi în bocete pre tine!" Rugatu-s-a crăiţa şi de ceruri vrerea înaltul să-i călăuzească, Vru în pomană aurul, argintul şi straiele să împărţească, întocmai ca pe vremurile trecute cînd viteazul păloşar a vieţuit. Dar cu asemeni mîngăioase clipe fericite de bună seamă nici că s-a mai întîlnit. Se scormonea în cugetu-i crăiasa: „Au nu va fi năprasnic vină, Să se cunune chiar aşa cu păgînul, ea, care de credinţă e creştină? Trupescul har prin măritare necredinciosului s-ajungă dăruire? Chiar de mi-ar îmbia întreagă avuţia lumei, şi încă m-aş lipsi să cad la învoire." Aşa gîndi întreagă noaptea şi pînă-n dalbe zori s-a zbuciumat Cît perpelind pe laviţă cu neodihnă la cumpănă nehotărîtă-a stat. Adîncii ochi lăcrimători a plînge prin întuneric nu-ncetară, Pînă ce zorile nu scăpărară şi pînă ce-n izbucnire clopotele de utrenie nu sunară. De-acuma însă iată că picară şi rigii să ia parte la sfînta închinare Ţinînd de mînă pe crăiasă povăţuiră din nou dragei lor surioare Să se aplece fierbinte la peţirea ce din partea craiului huniat venea Dintr-aceste prea puţină se vestea înseninare, că domniţa tot nu se descrunta.
Atunci chemaţi fură să se făţişeze trimişii prin care Etzel a petit Şi care acuma să se-napoieze spre ţeara lor au fost pregătit. Oricare avea a fi răspunsul, în da sau ba, ce aveau să primească, Cînd Rudiger se înapoia la curte şi războinicii apucară să îi cam aminteasol 240
recum că are datorinţă de vrerea craiului său seamă a ţine înapoiere să grăbească drum lung fiind prin meleaguri străine, Nenuiiavînd îngăduit întîrziere, întrucît prea delung au zăbovit. Deci băgatu-s-a Rudiger în cămară, unde Crimhilda-doamna mi 1-a primit. e îndată ce pătrunse-n încăpere, pe cuviinţă viteazul a rugat H afle răspuns la peţirea ce din partea craiului a arătat, l'nnînd a domniţei voinţă să fie apoi purtată lui Etzel de ştire. Dar viteazul Ia întreaga străduinţă a fost întîmpinat eu neclintită împotrivire. acum dumneaei culese hotărîre să nu se mai căsătorească. C] iară îi răspunse marcgraful a fi cu cale să mai răzgîndească: l a c e să iroseşti haruri cînd cu atîta prisosinţă înzestrată eşti? i'uvine-se să ai cinste să fii soaţa unui şoim vestit în isprăvi vitejeşti." Mi'
iilarnic fost-au rugăminţi dibăcite, pînă ce Rudiger nu izbuti . porodească singur cu domniţa, cînd în şoptire îi destăinui a duplecînd fi-va-n măsură să ducă celor pătimite răzbunare, bia cu nădejdea cruntelor gînduri, jalea ei s-a mai clătinat spre descruntare.
i i i e crăiasă zis-a solul: „Tu, plînsul, doamnă, va să conteneşti, i dacă n-ar fi la huni în ţeară decît pe mine să te bizuieşti, i pe priatenii mei de credinţă şi pe robii cîţi îi am în iobăgie, " i i iu că rău ar ispăşi aceia care ar cerca să-ţi prilejuiască vătămare ţie".
a. m i e l e rostite cu dreaptă tîlcuire îi fură pentru cuget uşurare. liucliger, oare îmi juri tu că acelor ce îmi aduc vătămare ■ i i i potrivă-le săritorul, căşunarea plătindu-le-o cum e datorit?" i M'ftro ispitire marcgraful răspunse: „în ascultarea ta voi fi întotdeauna pregătit". Inii i
ni Nibelungllor
241
o deteră-n vorbă: „De-acuma hotărîre luînd, dragă sor', da şi toată mîhnirea nu vei mai cunoaşte tulburător". Q rugară fraţii dînsei, şi pînă într-atît au stăruit, ia urmelor a izbutit crăiţa, la măritişul cu riga Etzel de s-a învoit. Ajuns-am biata de mine, mult oropsita de nenoroc, pripas meleaguri străine, pribegind la al hunilor obroc. , că asta vă e voia, de îmi găsiţi ajutoare pază la drum." , frumoasa Crimhildadoamna îşi fusese dat-învoirea de pe acum. larcgraful zis-a: „Stau doi şoimani măriei-tale ascultare, ) orunca-mi o-ntreagă oaste te scoate din a Rinului hotare, oastră dacă vei încrede nimica n-ai să primejduieşti. otărîrea luată de acuma nu îţi rămîne pricină să te mai zăboveşti. ici sute mă ascultă, başca mulţime de priateni iară, ina-se-vor vrerei tale, aici şi într-a lui Etzel ţeară. ri ai lua tu vreodată voi fi întîiul a mă supune lor, rreşind ar fi să-ţi ies din voie, stau să mă mustri ca proclet strîmb-jurător. L poruncă argaţii să cingă cailor pături pentru drumeţie, în ce va da Rudiger povaţă, vei găsi urmă de vinovăţie, •se fetele de casă, cîte vrei în călătorit să-ţi slujească, îstul de lungă calea le e dat de bun' seamă mulţi viteji să-ntîlnească." 243
vea fără doar şi poate încă destule hamuri de călărie, i m e a cînd cu Sigfrid-viteazul s-a fost ţinut în cununie; mpodobească pe cinste alaiul cu care să se pornească, e mîndreţe de şei şi valtrapuri se pregăteau acele mîndre să se fandosească!
243
Ca la păunite, la jupîniţe strai totdeauna bogat e ştiut a plăcut însă cu prilejul drumeţiei, care de care mîndrele s-au întrecut, Pentru că despre falnicul rigă atîtea şi atîtea au avut auzire, Nu pregetară din lăzi să scoată borfălîcul ce de mult păstrau în nefolosire. Zorit pe capete trebăluiră, preţ la vreo cinci zile şi jumătate. Croind şi răscroind betelii din postavuri şi din mătăsuri înflorate, însăşi Crimhilda purcese la cămara unde păzea bănetul sub zăvor, Gîndind să procopsească în răsplăţi alaiul, iară pe Rudiger mai vîrtos cu multişor încă mai chivernisea destul aur, rămas din a Nibelungilor comoară Cu mîna ei ţinea să-mpartă danii, de cum ajunge-n a hunilor ţeară. Avea cît şase sute de catîrce ar fi spetit abia purtînd poverile. Vorba prisosinţei ajunse pîn'la Hagăn, care uimit află cîte-i sînt crăiesei vrerile. Zise: „Fiindcă domniţa Crimhilda faţă de mine îndurare n-are, Cade-se ca aurul lui Sigfrid să rămînă aicea la noi în păstrare. Că nu m-aş învoi pe mîini vrăjmaşe să încapă duiumul de bogăţie, Cunoseînd la ce cumpărări lar folosi Crimhilda atîte puteri ajungînd să le ţio. Dacă izbuteşte să care comoara, nu-ncape tocmeală, cu dor şi poate O să năimească protivnici asupra-mi, nepăsuindu-mi ură de moarte Dară n-au ei destule vite povară cu care să care vestita comoară, Deci daţi de veste Crimhildei că Hagăn nu îngăduie aurul să iasă din ţeară." Cînd află samavolnica oprire, vădana mîniatu-s-a peste măsură. Auzind şi cei trei fraţi rînduirea se-mpotriviră vajnic din gură, Fără ca să dea o 244
poruncă, prin care de năpăstuire să o ferească. Atuncea Rudiger cel falnic hotărît vorbit-a pentru mare mulţam iu ei sufletească: le lu.gată-n măreţie, doamnă, nu se cade pentru aur să văicăreşti, inii lui riga Etzel întru bucurie de-acuma atîta dragă îi eşti. e ajuns ar fi să-ţi vadă ochii şi toate comorile lumii ţi-ar dărui. M I mii jur că nu ai ajunge nicicînd la capăt la tot bănetul ce are spre a-1 secătui." Dârele crăiasa îi dete a răspunde: „O, mîndre, viteze Rudiger, l e i c î n d n-a avut domniţă avere cît aceea pe care înapoi mi-o cer, care cu nesătulă lăcomie Hagăn nemernic m-a despuiat", rba ace.ista iată că şi fratele Gernot atunci în cămară s-a dat de a intrat. pe putere crăiască, vîrînd cheia deschise a broască Iniţei unde păstra bănetu Crimhilda şi poruncit-a să se părţească H treizeci de mii de aspri şi mai bine, pre oaspeţi a cinstit, ' ■ hotărîre încă şi Gunter arătatus-a chiar foarte prisosit mulţumit. leineind
I * .1 <ă soţul Gotlindei, viteazul cavaler din Beclaren, grăi lor: i .i ar fi înapoiate Crimhildei comorile din ţara Nibelungilor, |l I mîna mea nici mîna crăiesei nu s-ar atinge de atîta bogăţie, in I I dacă pe cîtă e lumea de lume, alt aur nici că ar mai fi să mai fie. 1
vă pe mai departe bănetul, la care nu gîndesc să poftesc, dunei do la mine de acas' destul în pungă cît pe ortaci să plătesc, IU i i la iiiţi
cheltuiala călătoriei cu larg să fac faţă, a răspuns, dare de mînă, cîtă să ne fie în ajuns şi
v iod cu
noi belşugată prea de ajuns."
191
douăsprezece sipete cu aur dintru cel mai curat şi mai bun llm i i pentru fetele din casă, tot aur înflorat, aur străbun . . m i ' mea din vremi uitate cu grijă în păstrare l-au strîns (împreună cu odoare fără număr, la drum femeilor să-1 cheltuie dinadins.
iubit neprecupeţit
i
Atît că hapsînia lui Hagăn părutu-i-s-a crăiesei din cale-afară; Pusese deoparte ca să facă pomană o mie de galbeni din comoară, Pe care întru odihna sufletească a iubitului răposat avea a cheltui. Rudiger risipitoarea pomană nemerită drept cucernică datorinţă o socoti Acum sărmana crăiasa zis-a: „Au care priateni vor vădi să ţie Să împartă cu mine nenorocul, încît să mă urmeze-n pribegie Călare, drumeţind alături, pin' la depărtata lui Etzel ţeară • Impartă-şi bănetul cît îmi mai rămase şi cumpere-şi veşminte şi cai de povară". lndat' că Eckewart-marcgraful răspuns cuvenit a şi fost dat: „De vreme ce la tine, stăpîno, între argaţii casei tale am intrat, Slujitu-te-am cu neclintită credinţă, credinţat-a paloşul viteaz. Vrîndu-mă să fiu de folos măriei-tale pînă la moarte, la orice netrebnic necaz. Sub ascultarea-mi merge oaste de cinci sute ostaşi de credinţă. Ei sînt supuşi măriei-tale, gata să piară, să-ţi fie folosinţă. Că numai moarte ar fi în stare a face să .nu dăm poruncii ascultare." Inimoasa lui cuvîntare sătura pe Crimhilda, dîndu-i o mai tare îmbărbătare Deci porunciră să fie aduşi caii, voiau de-amu ţeara să părăsească. Statornicii rămaşi priateni începură la despărţire să jelească. Ute, bogata doamnă mare, dimpreun' cu jupîniţele au dovedit Că într-adevăr pe domniţa Crimhilda din toată inima au 244
Numai o sută de gingaşe copile în anevoioasa călătorie o urmară După puterea fiecărei, care de care mai gătite mi se arătară. Din rourată strălucire de lacrimi şiraguri belşugat au lunecat, Dar mai pre urmă la curtea lui riga Etzel cu multe bucurii ochii s-au luminat. ml. a atunci Giselher-tinerelul, cu riga Gernot în dimpreună, (Jrmaţi fiind de-ntreg alaiul, curtenitori rămas bun să îşi spună, i . i chiar că pe draga lor soră se-ndemnau pînă la hotar să urmeze, . : ca, să îi poarte prin ţeară de pază se legară o mie de paloşe să o vegheze . V*
i iată că răsări Gere-sprinţarul, dimpreună cu Ortewin cel voios, Dar nici Rumhold, mai-marele bucătarul, nu se lăsase mai prejos. K i aveau grijă la sălaşe să găsească noptat muieretului găzduire, Pentru care deletnieire şătrar Volker se dovedea cu tare pricepută pregătire.
i curseră miorcăiri cu duiumul, o dată cu îmbrăţişările de plecare, | lai ă, de porţile cetăţii trecură avînd să pogoare-n cîmpu mare. M u l ţ i fără să-i îndemne nimeni pînă la hotare au mai însoţit, i Iar riga Gunter chiar din praguri, de sora ce a iubit s-a fost despărţit.
[ai pînă ce trăparii la Rin să ajungă, repeziră solie sprinţară,
A n i i i n e să dea ştire de izbîndă şi întoarcere în a hunilor ţeară, Precum ea pre rigă să1 vestească de cîte el Rudiger izbutise, lie vreme ce de-acum îi şi aduce cu călării pe scumpa mireasă pe care o peţise.
olăcarii un suflet, siliţi tot în goană să călărească, i Iar ştiau cu ce cinstire bogată solia avea să se răsplătească Dfl îndată ce a de ;.i alergară
192
ispravă veste descărca-vor la crăiescul palat, orice altă dată stăpînul Etzel de
i
drept e că mai mult ca-n bucurie a săltat.
[arft
schimbul celor aflate dăruitu-le-a riga de altă parte \ l o r crainici daruri atîta scumpe cît să-i sature pîn' la moarte. H u z u r pe-ndelete să tot trăiască trai fericit din gras îndopat i ' i i n u n d ditai ştire mîngîietoare, amărăciunea craiului Etzel a dat de-a încetat. în
ADOVĂZGCISIYNA • ISPPAVÂ
Lăsa-vom solii să gonească murgii, iară noi vom! povesti deoparte Cum călători domniţa prin ţeară, departe şi tot mai departe, De la locul unde Giselher şi Gernot rămas bun luînd 'se răzleţiră,' După ce o bucată de drum au călăuzit-o, şi cum în poruncă de credinţă o slujiră. n au mers ei pînă Ia Vergen, pe mal dunărean, unde descălccară; i- a r u l o hotărît-au să cîrmească vîrtejind la a Rinului hotară. u r i ce pentru încă o dată cu mîndra crăiasă s-au îmbrăţişat, nu fără de burniţate dovediri duioase unii de alţii că mi s-au depărtat. I
Giselher-sprinţarul îmbărbătare către soru-sa grăi: i ,i vreodat', soră dragă, socoti în cumva că ai primejdui, 0 ilară ai de mine vreo nevoie, ştiinţează-mă cum ştii, îndată i i încalec şi pornesc la tine în ţeara lui Etzel într-un răsuflu să fii ajutorată." ui iii o i
nibedeniile dădură zor cu înteţire de se sărutară pe gură. i i u i -s-au atunci burgunzii cu cîtă curtenie închinăciuni făcură , i i n alaiul lui Rudiger-viteazul, care tropătat s-a depărtat, ' i i ; a, cu mîndra crăiasă sa arătat un cîrd de dalbe copile de casă ce şi-a fost luat. 1| i
sută patru la număr, toate în rochii de o ţesătură minunată, I l o i a l ă cu alesătură măiestrită. Războinici ocroteau draga ceată, i l r j i i purtau largile scuturi chíngate pe braţul cu pumn oţelit. I data asta şi păloşarul Volker, cerîndu-şi dezlegare de întoarcere, i iu o
O/M- A -PVSCes-LA-HVNI DOMNITA 244
193
i-a părăsit. Irl bătînd vadul Dunărei pe urmă intrau într-a Baierului ţinut, l t i a. venirii străinilor oaspeţi prin toată ţeara a străbătut. |unsoră unde rîul Inul cu Dunărea se îmbină torcînd vîrtejire, Í lărîmul unde încă pană astăzi mai dăinuie o prea străveche mănăstire.
OG l a l ea din Passau un mare vlădică au fost atunci că păstorea, i i l n din han şi curtea domnească vestirea drumeţilor îmi golea, n i i megieşii şi pîrgarii către ţărm spre Baiera alergară în gloată, r u l o la, hotar frumoasa Crimhilda fost-a de marele vlădica Pilgerin întîmpinată. Iară vitejilor cîţi erau din ţeară, pasămite, de loc rău nu le păru Cînd în alaiul mîndrei crăiesc atît şirag de jupînese mi se văzu; Privindu-le toţi feciorii de viţă aproape că din ochi le mîncară, Celora ce era pînă acum de drum cu grabă la sălaş de rămîneri îndemnară o
La Pildelingen mi se descălecară şi îmi aleseră loc de conăcit. Norodul din întreaga împrejurime, lude şi călăreţi s-au grămădii îmbiindu-se pe întrecute cu toţii la fiece lipsuri să dea ajutorare. Pretutindeni aşa pe mai departe fură primiţi cu sufleţire de calicimea îndatoritoare Cucernicul vlădică, şi a lui finuţă apoi către Passau se călăriră, Dară de cum tîrgoveţii cetăţii iscodit-au ce fel de oaspeţi se iviră, Şi că între drumeţi însăşi Crimhilda, sora craiului, s-a mai aflat, Multă cinstire cu ghies negustorii şi toţi toptangiii pe întrecute au îmi)ia I Cînd vlădica arătă că doreşte cu oaspeţii pe noapte la ei să mîie, Ridicatus-a Eckewart-marcgraful, dovedind neputinţă să rămîie. „Trebuie fără răgaz 244
de zăbavă la ţeara lui Rudiger să ne iuţim, Că o seamă de paloşe ne aşteaptă nerăbdătoare, întrucît li s-a dat vestire că venim". Acuma pînă şi frumoasa Gotlinda aflarea venirei a fost ştiricit, Dimpreună cu odrasla ei cea gingaşe, mare hărnicie au pregătit. Rudiger îi trimisese doar îndemnare că venirea ei va fi trebuitoarei Căzîndu-se chiar a întîmpina pe domniţă cu însufleţirea cuvintelor mîngîietoare Ieşindu-le-nainte în cale supuşii pînă la Ense de vale în jos, Ce fără întîrziere înfăptuit-a, gloatele toatele în drum au scos; Din uliţe vedeai rîurind mulţime înşivoindu-se ca o apă mare, Porniţi care călări, care pedeştri, întru a face prea cinstita lor întîmpinare
dacă pînă la Everding-cetate crăiasa cu alai a izbutit, i u i n î n ţeara Baiera lotri de drumu mare făcuseră nărav statorit, < a pe toţi cîţi răzbăteau în acolo pînă la piele au fost despuiat, Poato că şi pe aceştia aşijderi i-ar fi fost de greu calabalîcul lor uşurat. \eiima
< mii tor însă la drumare păţanii, Rudiger ca ager priveghetor, Ou o mie de călări şi mai bine le ţinu pieptu împotrivă lor. i n u l iată că şi soaţa-i Gotlinda cu pe tot atîţi călări apăru, l u l r -astfcl numărul mîndrilor oşteni la călăuzire o pază încă mai straşnică le făcu. l
vadu gîrlei la Traune, deteră lîngă Ense de cîmp mare. \ < a l o pretutindeni văzură ridicate mulţime de corturi şi frunzare, Pregătite lor, pentru ca peste noapte acolo să mi se conăcească, i a i a î n ce priveşte merindea cinei, avu marcgraful din timp să le grijească . Tieeînd
194
ieşi-nainte de sub zidu cetăţii, pe-un ager buiestraş călare, >i n i d r a Gotlinda, în vreme ce pe drum se treceau din naintare l'tlouri de telegari, din căpestre clinchetiră argintii zurgălăi. Crăiasa fu găzduită cu osebită cinste, mult bucurîndu-se Rudiger şi ai săi. l e
a preunîndu-se cele două cete, cavalerii între ei mi se închinară, Oare mai de care tot mai meşteri la minatul cailor se-arătară. i n a dragi copilele de casă jinduiau cu nesaţ osebita lor măiestrie,
244
i
m e i jupîniţele nu părea rău să le pară faţă la isprăvile vitejilor
să fie. cînd musafirii acolo în slujba lui Rudiger tîlnitu-s-au, I i n i l a r i zbucniră sărind în văzduhuri, lănciile cu care lovitu-s-au, l'rooum obicinuiau să-şi fie la măsuratul vitejilor lănciile sfărîmate, M i c a r e jocuri fost-au mai presus de toate îndeosebi muierile pe întrecute încintate. Muncea
195
Pre urmă dacă geridurile slăbiră, zăuaţii dădură pretcneşte bineţe, într-astfel punînd ei capăt de ast'dată silitoarelor întreceri isteţe. Apoi duseră pe frumoasa Gotlinda la Crimhilda-crăiasă s-o vadă, Cei cîţi erau în slujba înaltelor domniţe avură pe capete treabă grămadă. Şi dacă fruntaşul din Beclaren sălta către Gotlinda gonind călare, Nu proastă fost-a bucurare acestei mîndre soaţe iubitoare Văzînd că de la Rin se întoarce bărbatu ei zdravăn şi nevătămat. Descărcată de-a primejdiilor apăsătoare teamă, inima grijă ce ţinuse a uşurat. După ce a adus crăiesei închinare, a îmbiat-o din şa să coboare, Dimpreună cu acele jupîniţe de casă ce se ţineau alături ajutoare. Nezăbovit, oştenii falnici cu rîvnă de curteni se îmbulziră, în hărnicie bucuroşi pe întrecut să le slujească mîndrelor cîte aice
După care prea curtenitoare soaţa lui Rudiger într-atît grăi: „Ferice de mine, domniţă, că avui parte apucînd ăst ceas a-1 trăi, Şi am norocit aici, în ţeara noastră, a te vedea aievea pe tine, ă de nimic pe-ntreagă lumea nici că mi-ar fi fost părut alt mai bine!" Kfînt Dumnezeul din ceruri să-ţi dea mărinimoasă răsplătire, \ întors Crimhilda-doamna vorba către Gotlinda cu mulţămire, . Cl fecioru lui Bitelungen şi cu mine, pîn-acu teferi am scăpat." Nici aveau cum din partele ceva să bănuiască păţaniile ce pre urmă s-au întîmplat. * după datină rîndul că şi jupîniţele între ele s-au firitisit. • ' m i i am spus, se întreceau păloşarii îmbiind a-şi face loc la slujit, in după ce plecăciunile îşi făcură, în trifoiştea pajiştei statură, între ei să lege cunoaşteri cei care pînă acum străini se ţinură. eni
apucînd
veniră. Şi dacă acum domniţa Crimhilda a fost să vadă pe verdele plai Pe soaţa comisului că descălecase, dimpreună cu al jupîniţelor alai, Din dîrlogi smucit-a căpăstrul, strunind roibul în zăbală spumat Şi îngădui să fie binişor ajutată, cînd sprinţară din şa a fost
i lirnat-au băutură la jupîniţe; trecuse de-a binele amiaza mare, Dară din strălucit alaiul nimeni către odihnă nu simţi îndemnare, CI porniră călări mai departe, pînă de corturi şi şetre au dat. \ i o l o la de toate era rînduită chibzuinţă, avîndu-şi oricare rost deplin belşugat.
descălecat. Vlădica pînă la fiica sorei sale lăsat-a să i se facă domol purtare, Acolo cu Eckewart dimpreună avu la Gotlinda-doamna înfăţoşarc. Cîţi nu se aflară lor în cale cu smerenie îndelături se dădură. Acuma crăiasa nou-venită cuviincios sărutatu-o-a pe marcgrafina pre gură.
i pînă a doua dimineaţă urmau în culcuşuri să mi se tihnească, l' i n ş l e beclarenii avură de grijă cu tot dichisul să-i chivernisească, i i i u i i d seamă cu amăruntă socoată rangul pe care fitecine 1-a avut. l u a Kudiger a dires îndetocmai, încît nici unul vreo lipsă nu şi-a ştiut.
spun, în bună noaptea aceea rămaseră la Beclaren-cetate. I ' i leastrele deschise la perete, şi porţile caseM desferecate, Intrară oaspeţii de cîte ori îşi vrură, bucuroşi înnoit -au primit, i ilnicul Rudiger luîndu-şi asupra ca tot oaspele să fie pe cherem găzduit.
Uuncea a marcgrafului copilă, la pas de alaiu curtencelor urmată, Du I I s , i să se închine crăiesei, care blîndă mărinimie arată. I I I I niaică-sa tot acolo, a lui Rudiger prea credincioasa soaţă, Di care a fost asemeni inimos întîmpinată, şi cu sufleţire strînsă în braţă.
îi
• uni
i
252
197
253
255
Ţinîndu-se pre urmă de mînă, domniţele-n primblare porniră olaltă, Şi ajunseră într-un cerdac frumos foarte, care ţinea de o sală-naltă. Privire asupra Dunărei avînd-o, ce la picior zidului curgea vălurită, Acolo un răstimp amîndouă odihniră, în tare plăcută răcorirea tihnită. Nu-s în măsură să fac pomenire în ce fel oaspeţii îşi petrecură, Cum nu puteau să zăbovească, întocmai celor care greu se îndură, Vitejii din alaiu Crimhildei cu părere de rău au pornit, Dară vrednicii păloşari din Beclaren eu cinste mare un răstimp i-au mai fost călăuzit. Comisul aşijderi în tot felul multă bunăvoinţă în oseb' le vădi, Douăsprezece brăţări de aur roşu crăiasa la rîndul ei dărui Zestrire fecioarei Gotlinda, dimpreună cu mulţime de rochii bune, încît ajungînd în ţeara lui Etzel să îi fie cele mai de preţ găteli din cîte va pune. Cu toate că de-a Mbelungilor comoară fusese ea crăiasa lipsită, A izbutit faţă de cîţi aici o văzură a se face mai departe îndrăgită; Neprecupeţit mărinimoasă, chiar din puţinul ce avea de-mpărţit, Totuşi pre toţi cîţi erau vătafii gazdei a izbutit cu plocoane de i-a pricopsit. Din parte-i şi Gotlinda-doamna la fel cu oaspeţii s-a purtat, Că scule de preţ, mie» şi mare, de-a rînd fiecare belşug a căpătat, încît din toată ceata nu rămase nici măcar unul să fie nepricopsit, Carele sau pietre nestemate sau strai îmblănit să nu fi fost şi el să fi primit. Cînd după ce se înfruptară urmau în sfîrşit să se îndepărteze, Gazdagospodină pe soaţa lui crai Etzel ţinu să mai încredinţeze, Că multă rîvnă primitoare întru slujirea domniei-sale a arătat. Şi ocrotitoare pe tînăra ei copilă cu gingaşe Blîndeţe încă a mai
dezmierdat. poi dete a zice crăiesei copila: „De-aş şti că nu vă stingheresc, Credinţată sînt că al meu părinte mi-ar da îngăduire să te slujesc, Ba ( I t iar înadins m-ar trimite să rămîn într-a hunilor ţeară". i i imhilda faţă de îmbiata rîvnă bucuratu-s-a încă si mai tare
H I înşeuaţi, purtaţi de căpestre, la scara din Beclaren au înşirat. I lomniţa rămas bun de la soaţa şi de la fiica lui Rudiger a luat, Cu îmbrăţişări arătînd mulţumire pentru prietenoasa lor găzduire, l n a stolul de mîndre copile de casă se închinară cucernic la astă despărţire.
\ emeni pofăloasă primire în alt prilej nici s-a mai arătat, yiers-au din mînăn mînă-n cinstire urcioare făurite din aur curat, A p o i omeniră drumeţii cu vin de la podgoriile Medelicului adus, i urări pentru călătorie norocoasă cu sufleţită setoşare au fost cu gîlgăit adus. ' 1 gazdă ce era de pe acolo, carele pe nume Astolt numitu-s-a, Calea ce prin ţinutul Austrului duce spre Mautar, îndrumatu-le-a, l'ovăţuindu-i cum de-a dreptul pe decindea Dunărei să tot coboare. I n răstimp pentru bogata crăiasă au fost de folos îndrumările cele binevoitoare. i i urmă inimosul vlădică cam greu de draga nepoată s-a despărţit, II.....iivîutînd-o, blagoslovind-o, făcîndu-i urări de trai fericit, li nindu-i să cîştige atîta cinstire, de cîtă Helca-doamna bucura! 11 i la. rîndul ei a frumoasă crăiasă cîtă slavă din partea hunilor nu îşi cîştiga!
i" u n s c u r t răgaz fără tîndală, oaspeţii de tîrgul Treisem trecură; \ mafii din a lui Rudiger cetate fireşte că osebită grijă avură 1 Iul) dai-au cu ochii de
hunii care-şi încurau buiestraşii pe cîmpie. l■" i cinstire atunci crăiasa tîmpinată de
II
fost în multă şi mare
Că lîngă tîrgul acela Treisem avea riga hun ţeapănă cetăţuie
mărinimia, Care, după cîte păn-atunci pătimise, avea să
zidiţi, O straşnică şi zdravănă meterează, care Trei ziduri e poreclită, Acolo unde Helcadoamna odăile ei de şedere şia fost avut. Cit împărţea pomeni şi milostenii de nici o altă crăiasă n-o a fost întrecut,
afle în danii bucuria, încît supuşii lui riga Etzel pe drept îi duceau necontenită lăudaiv, Vitejii întrecîndu-se care de care, în a recunoaşte cucernica ei bună-purtaro.
mulţimi să fie.
întru afară de Crimhildadoamna, cărei la fel îi plăcu 199
255
Aşa că faima lui riga Etzel se lăţi vîlvă mai departe preste ţinut. Tot timpu tot
mai mulţi oaspeţi la curtea domnească s-au văzut. Războinici păgîni şi creştini războinici, din cei în de pofală vestiţi Se adunaseră hălăduind în bună pace, obişnuiţi a fi sub crăiia lui oblăduiţi. Fapt ce nicăieri în vre altă parte ca la curtea lui nu s-a văzut, Cum creştinii dimpreună cu păgînii, turmă frăţeşte s-au ţinut, Fiindu-i credincioşi, rămînînd fiecare în credinţa ce avusese lăsat. Aceasta
săvîrşiud a craiului înţelepţească bunătate, care astfel pre toţi au destulat.
a lun drumulu nici conteni. (i fumegare spre ce de pre u unui nesăbuit pojar, I I lr-astfe oastea riga E străbătu călare ajungînd pană la austral hotar.
DOVÂZSC IŞIDOVAISPRAVĂ GS • PPJMIRS AWCRIMHILDA
|7
Acolo
Treisemmauer crăiasa popas făcu pînă-n a de a patra zi Cttfi vreme trîmba de pulberi de-
— Clntecul Nibe'ungilor
Riga Etzel fost-a încă din departe, de sosirea oaspeţilor vestit, într-astfel dintru noratele gînduri, vechile îndurări s-au risipit, întrucît slăvită Crimhilda-crăiasa răzbea prin ţeară cu slăvire, Grăbindu-se întru nerăbdare craiul să îşi aibă drag fericită de aproape întîlnire. în drum auzeai fel şi fel graiuri, din mai toate limbile pămînteşti. în chip de-naintaşi gonind în faţă, mulţime de paloşe vitejeşti, Gloate atît creştine cît şi păgîne în toată legea dornici înaintară, Iară de îndată ce dădură de crăiasă, cu voioşie întru paradie desfăşurară Puzderie oşti se roiră acolo, parte rusă şi parte elinească, Iară leahi şi deopotrivă valahii, iureş porniră să învîrtejească, Minunat jucîndu-şi sirepii sprinteni, pe care călăreau cu măiestrie; îmi vedeai şi osebeai îndat' pe fiecare dupre portul din ţinutul lui de obîrşie. încă şi dinspre a Kievului cnezate destui călări puteai să alegi, Cînd tropotiră în pilcuri dese urdiilc sălbaticilor pecenegi, Destoinici vestiţi să încordeze arcuri pînă îmbinau căpetîiele lor, Şi de-a călare să doboare din zbor, la iuţeală, păsăreaua pitită în nor. Pe mal dunărean, într-Austră ţeara, află-se o cetate întărită, Care cetate, încă din străvechime, cetatea Tulnei easte numită. Acolo dătinau obiceiuri, cum chipurile, nu s-a mai pomenit. De mulţi făcîndu-li-se primitoare intrare, cărora pre urmă multă pătimire le-a prilejuit. Frunte la alaiul lui riga Etzel se întrecea harnic să buiestrească Bună ceată, voioasă şi mîndră, cu falnică strălucire vitejească. Din douăzeci şi patru de
258
principi alcătuită, care atît au străduit Să vadă cît mai degrabă proaspăta crăiasă, şi altă nimic nu şi-au mai dorit. Intti ivitu-s-a Ramung-viteazul, voivod din ogorul valahilor, I I ipte sute de sirepi ce zboară cum rîpăie stolul potîrnichilor. I | perindatu -s-a iureş stolul, iară pre urmă lor a fost trecut ' l i b n h crai, carele aşijderi multe mîndre pilcuri sub sabie în pază au avut. 1
Ou " mie d e călări Cornborg cel iute d e lîngă Etzel s-a desprins, Ropczitumi-s-a el către crăiasă să o întîmpine mai cu dinadins. Şlruindu-şi roibii şi rotindu-i ca-n treier după obicei pămîntean. Căci şi la vestiţii crai huni d e copil era meşter crescut cu calul fiece oştean.
că agerul Harvart a fost să vie Dimpreună cu Iring-sprinţarul ce nu ştia săvîrşi vreo mîrşăvie, A l .it urca de Irnfrid din Turingia prea straşnic inimosul bărbat; I u t i deteră dimpreună închinat Crimhildei, din care multă cinstire au cîştigat. \ p o i din ţeara danilor acuma iată
• (aste de o mie două sute, la atît ţinu stolul lui numărătoare; \pui paloş Blodel, cu a lui trei mii vlăjgani, făcu îndat-aratare. I I I ic era cu riga Etzel, roata lui numai din huni alcătuit-a, Plicul lui straşnic de trăpaşi mîndri întru întîmpinarea crăiesei puhoit-a. i curmătură însă şi riga Etzel cu Ditric-domn şi cu vitejii lui \- urna se înfăţişează laolaltă, în tot alaiul, tocmai cum vă spui, M u l ţ i m e a de călări războinici sclipi în oţelite straie lucitoare. I ' i iveliştea pentru Crimhildadoamna fost-a plăcută inimei în înălţare.
I
201
şi Rudiger cel falnic într-ast' făcu crăiesei o grăire: i I I doamnă, ăsta e locul în care luminatul crai face primire, îngăduie deci să-ţi arăt anume la cine trebuie săruturi să mai dai, i ' . i n u faţă de toţi vitejii craiului Etzel se cade ca tu aceeaşi aplecare să ai." Aluneca
258
202
na pocnetul avîntatelor lăncii, cît lovit pieptare au zdrobit. *in toate colţurile ţeării voinicii sa se măsoare s-au iţit. îiar din feţe crăieşti nou-venite, întrecere mulţi au îndemnat, ce puternicul rigă şi a crăiasă frumoasă răgaz de odihnă au căutat. ■eajmă lor aştepta anume cort bogat minunat împodobit, iprins, jur împrejur cîmpul era numai cu colibe chivernisit; ru odihna meritat cîştigată după truda greu învăpăiatei zile, ii însoţind spre verzile umbrare pe acele fraged-rumene drăgăstoase copile. ■ îndată Crimhilda-crăiasa să şi stea în tron a fost apucat, Le era în de totul cu scoarţe şi lăicere bogat vîrstate îmbrăcat, isul bătaie de cap dovedise jilţ cît mai mîndru să rînduiască, iul r-astfel inima lui riga Etzel avut-a şi de ce în săltări să veselească. cît sporovit-au acolo a şti mai mult nu ne e cuvenit, i vajnic în crăiască mînă, alba mînuţă plăpîndă a zăbovit, l a i ură, că nu altminteri ţinu chip Rudiger rost de rînduire, Igftduind pe mai departe 1-a lui riga drăgostire să fie faţă de Crimhilda cu tăinuire. ne
li ea prctutindenea lăsară întreg luptelor jocul să înceteze Initirea pofalnicei petreceri încheiară prin chiuituri viteze, u i mă sătui supuşii lui Etzel către colibe fostu-s-au pornit, " in i- împrejur cu străşnicită voie bună culcuş pentru toţi au
găzduit. plăcută odihnă pentru destinderea nopţii aflară, dis-dimineţii, cînd zorile străvezii străluminară; i i l i I I a a se strînge vitejii suliţari tocmind şir călare. |oouri nu mai despletiră ei acolo întru preslava aestui rigă
I ' u ara,
I I
i n
'
uUi
in i i
mare.
Şi craiul hun rugatu-i-a călării la cinstea crăiesei să se întreacă, Iară ei pornit-au din Tulna către cetatea Beci să se petreacă, Unde dat-au de muieret fără număr, cu fel de podobiri împodobit, Jupînesele cu rînduită cinstire pe soaţa craiului Etzel pe şart au primit. Aveau acolo belşuguri din de toate, nu multişor, ei prisosinţă, Din tot ce-ar fi putut să îşi dorească, încît vitejii de credinţă Norociră plăcută pleaşcă, dacă gazdă pentru căpătîi au avut. Cu multă,-naltă înveselire, sărbătorirea nunţii crăieşti apoi în toi s-a cunoscut. Dar nici putea să cuprindă găzduirea pre toţi musafirii în cetate. Rugatu-i-a Rudiger pe cei de seamă să mîie-n prejurimi apropiate, în care chipu pentru fiecare împărţeală de culcuş au şi încăputat. Ce încă ştiu e că întru tot răstimpul riga din preajma Crimhildei n-a depărtat. Iară Ditric, vestit păloşarul, cu seamă de alţi viteji acolo siliră Frumoasă trudă să izbutească, şi pre toţi oaspeţii dragi veseliră Cu tot felul de înţeleapte petreceri şi cimilitură de au născocit. Rudiger şi priatenii lui întratîta pre oaspeţi foarte i-a fost în de totul copleşit. întîmplatu-s-a astă nuntă faimoasă că de zi-ntîi a Rusaliilor căzu, Atunci cînd riga Etzel fericitul pre Crimhilda în aşternut o avu, în scaunul din Becicetate. Şi drept îi că de la dintîiul ei bărbat, Atîţia ostaşi slujitori ca acum de data ceasta, departe mult ca să mai fi aflat. Ştiu că ajuns-a cunoscută prin daruri chiar celora ce nu o ştiau, încît şi mulţi dintre proaspăt-veniţii faţă de străini întăreau: „Crezuserăm pe doamna Crimhilda răpită de întreagă avuţia, Dar uite ce minunăţii din largă inimă cheltuieşte cu atîta neprecupeţită mărinimia".
262
untirea ce ţinură cu pofală, şaptesprezece zile şir s-a prăznuit. Pe nici un alt rigă vreodată cîntecele bătrîneşti n-au pomenit. Bă fi ţinut aşa delungă nuntă, pesemne nici că s-a mai aflat, Iară toţi poftiţii cîţi fură ca să fie de faţă tot numai straie nounouţe au purtat. în Ţeara-de-Jos cred chiar că niciodată atîte lude nu adunară, Precum acum laolaltă tot unul şi unul ştiu că se aflară Măcar că şi biet Sigfrid fusese să aibă prea îndestulă avuţie, Da' tot nu izbutise să adune grozăvie de oaste cît obişnuia riga Etzel să ţie. Nici s-a văzut vreun alt rigă care la nunta lui să fi împărţit Nenumărate mantii bogate, lungi, late, destulate la învălit, Nici atîtea veşminte prea bune cîte cu ăst prilej se-mpărţiră, Din dărnicia crăiesei Crimhilda, la vericîţi cu îmbrăcăminte îndemn doriră.
Căci priatenii ca şi musafirii erau la acelaşi gînd fiecare, în prea măreţie de mărinimie să nu potrivească vreo cruţare, Ci să vadă de plinire poftei tot natul în ce şi-a fost dorit, Că nu doar un paloş în aşteptarea milei pînă şi de cămaşe se ştiuse lipsit. Dar cum crăiasa aminte îşi aduse de vremea cînd la Rin a stat, Cînd la răposat' soţul gîndit-a, rouă-n păienjenire au ceţat. însă faţă de întreagă lumea ştiu să se tăinuie a mîndrei mîhnire, întrucît, după delungate suferinţe, săvîrşea cu menire înaltă sărbătorească cinstire.
Ce cîte unu dăruia milă, vînt spulber de bun' seamă părea Faţă de Ditric a lui Botlung, fecioru care ce primea redăruia, Sădind dărnicie mai departe, 205
avuţia şi-a fost celorlalţi împărţit, N ici mîna milostivului Rudiger în mărinimie a fi mai prejos nu s-a dovedit. Aşijderea din ţeara hungurească, paloş Blodelin mi se întrecu Din îndestule lacre şi sipeturi, pe care cu el acolo le avu, Slcitu-le-a aurul şi argintul pe care în milostive danii le împărţi, încît vitejilor crăieşti îmbelşugată mulţămire izbuti din plin a prilejui. Iară alăutarii craiului, adică acel Verbel şi moş Schvemelin, Primit-au cîte o mie aspri mulţumită, fiecarele întru cel puţin, La pomenita mare sărbătorire, cum din capu locului s-a arătat, Sărbătorita Crimhilda atuncea alături de riga Etzel stemă crăiască au purtat. La a optsprezecea crăpare de ziuă, vitejii din cetatea Beci roiră, Dar întîi la jocuri de geriduri duium de scuturi se ştirbiră, ' Fiind de lăncii bortite la întreceri de călări în zale leite; Dar într-astfel întorsu-s-a în ţară hunească riga Etzel cu poftiri mulţumite. O noapte în străbuna Hîmb-cetate au fost pre urmă de a poposit. Cu cîtă tărie de oaste pornise chiar nimeni nu ar fi închipuit, Nici cîte gloate se lipeau alături, nesfîrşitele pilcuri să-ntărească. Hei, şi ce mai mîndreţe de mîndre urmau la el acasă de amu să întîlnească! i
Iară de la bogata Misen-cetate, pe puntea unor şeici se suiră De pe acum valurile călătoare cu cai şi soldaţi solzaţi se-nvăliră. Părea că tot pe pămînt se află, că umăr de umăr naintau ghesuit; Aici muierile se răzbiră ostenite, de-amu să mai răsufle zăboviri ar fi dorit.
262
Cînd una de alta, laolaltă, fost-au zdravenele şeici strîns odgonite, încît de-a valurilor răscoală şi de sorbul.vîltorilor să fie ferite, Deasupra punţilor, în chip de umbră, pologuri mîndre-au priponit, Podul împodobit se arăta în astfel ca şi cînd oastea drum între holde ar fi călărit. acuma şi-n cetatea de scaun vestea descălecărei lăţitu-s-au, Lni tt bărbaţi şi muieri pe întrecute cu prisosinţă bucuratu-s-au. \ l i H I Ini ostăşimei lui Etzel, ce stătuse crăiesei Helca-n ascultare, li I U dat parte prin Crimhildacrăiasa, de încă şi mai mîndre zile de sărbătoare. dor o aşteptară în prag pre dînsa destule jupîniţe de-ast'dat, < . i re de la a lui Helca pristăvire zăbralnic pe inimă au purtat. ' li a p t e dulci copile de crai, la curte acolo, Crimhilda tîlnitu-s-a, l ' i n i care întreaga ţeară a lui riga Etzel, cu de mai mare podoabă mîndritu-s-a. i'u
o fecioară, pre nume Gerata, în fruntea alaiului stătu, \ I I 'a doamnei Helca de soră nepoată, multă virtute să arate avu. I'.ilnica odraslă domnească îmi era cu viteaz Ditric logodită, I n u d fiică lui Naitevin-viteazul ce dobîndise faimă vestită, îmbelşugat agonisită. 1
Ireştca-n piept inima bucurie, întru a vrednicilor nuntaşi venire i 1 tulă cheltuială avură, a le face lor cît mai aleasă primire. ' n i r -ar fi măsură să amintească traiul pe care riga îl petrecu? H u n i l o r nici o altă crăiasă atîta de dragă să le fie nici că nu le mai păru. c î n d riga şi a lui mireasă călări de pe prund se abătură, M I m e l e fiecărei jupîniţe cu de-amănunt miresei cunoscut făcură, I II are falnica doamnă Crimhilda cu învăţ de gingăşie mulţumi, i m i l degrabă în a tuturor inemi locul crăiesei Helca degrabă îl şi cotropi.
I n i
206
slujba-i cu neclintită credinţă ţinut-a să stea fieştecare, i n crăiasa răsplată le dete aur şi straie atît de strălucitoare, Cu duium de argint şi in. îl
262
nestemate, încît de prisosinţă să le fie, Tot părţindu-le cu
ce
adusese pînă într-a hunilor ţeară nemărginită mărinimie.
207
Aşa că nici mai încape mirare de cum o îndrăgiră toţii îndată, Curtenii de sub porunca lui Etzel, de toţi ajungînd ascultată Cu mai multă rîvnă decît fusese Helca în vremurile cît trăia. Aşa îi rămaseră statornic în slujbă Crimhildei pînă în ziua eînd şi ea se pristăvia. Dară căpătase într-acea zodie curtea faimă într-atîta de aleasă, încît de pretutindenea oaspeţi vedeai că la poftire se îndeasă, Pe imboldul inimei fiecine, în preajma lor a fi, năzuit aciuire De dragul ăstui rigă puternic unii, alţii pentru daniile cîte crăiasa le făcea pricopsire.
ADOVÂZGCIŞITRGIA ISPRAVA
•
CVM-SlNDI-CRĂIASA . PĂTIMIRI • SÂ-RAZBYNS
208
în m u l t ă cinstire şi cu mare slavă, precum e temeinic adevărit, l ' . i r u r ă soţii laolaltă bună casă, pînă ce al şaptelea an s-a-mplinit. Oînd îi fu izbutit crăiesei norocos cocon domnesc să odrăslească, D r e p t e că pentru riga Etzel mai zdravăn cîştig nici închipuia să dobîndească.
209
Dară să izbîndească în vrere crăiasa-n ruptu capului nu lăsa Pînă ce pe feciorul lui riga Etzel în lege creştinească boteza. Cînd datu-i-s-a după dătinare nume, fiind pruncu Ortelib numit, Cu ăst prilej pe-ntreagă ţeara lui Etzel drept „dragostea de ţeară" l-au prăznuit. Iară bune apucături în toate, pe cîte-nainte Helca-doamna ţinu, Cu siiire luat-a Crimhilda ca pilduire, şi zi de zi le întrecu. Povăţuind-o tainic o curteancă străină, care Herata se numi, întrucît cu dorul pe tăcute după Helca-doamna îndurerată mereu se tînji. Celor străini, şi celor localnici, purtarea crăiesei cunoscută era, Vădindu-ise mila şi bunătatea, cum altă ţară crăiasă nici avea, Că altă muiare nu fusese nicicînd, volnică de a o întrece, într-astfel necurmat lăudatu-o-au pre ea huni, de rînd, în şir ani treisprezece. Acum cunoscu crăiasa prea bine că nimeni nu o pizmuie pe aici, Deşi domniţele, ştie oricine, nu-s prea suferite de a rigilor voinici. Cu toate că zilnic îi stăteau preajmă doisprezece crai cu închinare, Obidei ce acasă necruţat pătimise nicidecît nu îi stîmpăra iertătoare uitare, Spre Ţeara-de-Neguri purtînd-o dorul la cinstiri de Nibelungi îmbiate De cînd prin ucigaşul Hagăn fostu-i-au ale haruri despuiate. Pierzînd vieţii fericirea cînd omoru lui Sigfrid au săvîrşit. Ah, do-ar putea-ntr-o zi cu vîrf să-i plătească răul ce din urma-le a pătimit!
crăiasa, alături mergînd, îl săruta înfocat, Şi visul acesta de pătimită chinuire, neschimbat în de multe ori s-a fost arătat. .ii.i doar şi poate că lui Crimhilda datu-i-a sfat Diavolul spurcatu, Clnd a povăţuit-o de riga Gunter că fără vrajbă s-a fost depărtatu, Ba chiar duplecase să-1 pupe, cînd de ţeara burgundă s-â despărţit. Am in aducînduşi aminte cu ruşinare, lacrimile pe pieptar s-au rostogolit. Gîndul nu o slăbea în clipă din seară tîrziu, pînă-n fapt de zori, itinunînd cum de se duplecase, la stăruinţa acelor frăţiori, 8-ajungă să se ţie cununie cu unul ce era de lege păgînească! La. fapta asta numai Hagăn şi Gunter izbutiseră prin restrişte să o nevoiască. Nici trecea zi vreodată, fără să gîndească fel şi chip răzbunare. ..Acuma, îşi zicea crăiasa, acuma, cînd în adevăr îmi sînt tare, A n i s ă silesc la pătimire vrăjmaşii, osîndindu-i la chinuit cumplit. Ce bucuroasă aş fi să-nfăptui o răzbunare ce lui Hagăn din Tronje i-am gătit! dintîi iubitul şi-acuma neîmpăcare biet sufletu-mi geme, A li, pentru ea să le plătesc dobîndă, veni-ar să vie a mea vreme, A ; descărca povara de doruri ce după pierzania dragului a rămas. Al.ia dacă pot să mai rabd aşteptarea!" Astfel durerea prindea în deznădejde glas. După
Supuşii craiului care de care oricît cu dragoste cucernică o conjura, l\ drept Crimhildei o asemenea credinţă în deplin se cuvenea. I ' ckcwart, fiind cămăraşul, era aice îndeobşte cu ochi buni văzut, 81 nimeni n-ar fi îndrăznit piedică să ridice potrivă celor ce Crimhilda a vrut.
Plini-ar dorinţa să fie în stare a-1 momi la ea în ţeară să vie. Visat-a că Giselher, ei frate, stătea cu Etzel de mînă să se ţie, în care răstimp biata 269 210
ZI 'le zi se perpelea crăiasa, eercînd a făuri încumetare:
„Vroi s ă îmi cîştig încuviinţare, voi face craiului mereu rugare ngăduiască a melc neamuri să le poftesc în stoliţa hunească". I la 1 nimeni nu era-n stare ca să bănuiască pentru ce gînd se ispitea să îi poftească! Iată că într-o noapte, tîrzior Crimhilda stînd lîngă crai alăturată, Cînd dumnealui cu dulce liubov la piept o legăna îmbrăţişată, în bucuroasa dezmierdare că parcă i-ar fi viaţa de acum o iubea, Dară crăiasa din nestrămutate gînduri către răuvoitorii ei nici că slăbea. Şi zise soţului într-astfel: „Ascultă, tu, prea dragul meu stăpîne, îngăduie rog, dacă ţie, în plac pe mai departe voi rămîne, Să am de la tine dovadă dulce muindu-te atîta să încuviinţezi, De nu ţi-ar fi bănat măcar o dată ca neamurile mele ici la curte să le vezi". Răspunsu-i-a vajnicul rigă (că sufletul lui tare drept îi mai era): „E cuviinţată vrerea îndată, iar mulţumirea mea nu va fi rea. Ba chiar de pe acuma bucur de cum pe oaspeţii gazdă voi primi, Căci nicicînd din o dragoste pentru muiere mai buni priateni nu îmi voi agonisi." Mai spuse crăiasa: „Cum ştii bine, am neamuri de înaltă obîrşie, Dar foarte mă împunge a lor lipsă, de ce nu pot şi ei aici să fie. Şi tare mă cătrăneşte gîndul că supuşii tăi la o adică au să zică De mine că sînt singureană peastă lume şi nu îmi am rude, nici priateni, în nimica." La care vorbe tăia Etzel-riga: „O, mult prea scumpa mea nevastă, De nu lear părea depărtat sălaşul, drag i-aş pofti la curtea noastră! Că bucuros din parte-mi altfel de mult să vie i-aş fi îmbiat." Crăiasa oblicind încuviinţarea, pe atîta mai vîrtos de vrerea lui s-a bucurat
Zicînd: „De vrei cu dinadinsul credinţa dragostei să îmi vădeşti, Atuncea către Worms-cetate, trimite-n fugă olăcarii domneşti Să ducă la neamuri şi priateni veste de ofu cu care îi dorim, în felul ăsta seamă de vitejii de frunte şi de călări va fi în ţeară să primim." i i < : „Face-voi întocmai, şi da-voi tuturor poruncă de îndată; Fii i ai putea în vreo privinţă întrece mulţămirea-mi vreodată; i ' n u m i r i feciori ai doamnei Ute aşteptu-i cu nestîmpăr bucurat, leamul tău mult m-a amărît de totdeauna cît s-a ţinut străin de mine stînd îndepărtat. i
i ' i isc: Dacă n-ai bai împotrivă, dragă, prea draga mea soţie, i N aş trimite acum pe fugă la scumpele rudenii neleneşă solie, i răzbată-n Burgundia-ţeară alăutarii mei trimete-i-aş îndată." \i' ,l ia fiind la îndemînă, chemaţi fură la curte zicătorii, cum se şi arată. sîndu-1 pe rigă solii acolo la picioare în genunchi i-au căzut Ki' ta în tronul de crăiie lîngă crăiasă, trufaş de a şezut i . i a i -le-a atuncea stăpînul la Burgundia ca vîntul să călătorească, I M U I I totodată străşnicit poruncă, bogate straie îndat'să li se chivernisească. \ i
douăzeci patru încercaţi războinici care să-i însoţească urmau I o multă grabă în nepreget apucară îmbrăcămintea de le croiau, i I I n i să-1 poftească pe Gunter şi pe ai lui, dumneaei învăţatu-i-a, -n puţin zăbovind Crimhilda-doamna, că, în mare taină, muştruluitu-i-a. l i
M o m i bogatul rigă zis-a: „Ascultaţi cum purtarea vreau să vă fie: .......iul meu, scumpilor preteni, numai drag şi bine le îmbie, I'i M I (oară fără primejdie să pată, credinţează-i că au să străbată, nicicînd mai dragi oaspeţi mie nu îmi va fi dat să primesc
HI
vreodată. 269
211
i
i
" i ilară nemoteniile Crimhildei da-vor poftirei mele ascultare, \ 11 noea fără vreo altă zăbavă să aducă vrerei arătate urmare, 1 1 11 îudu-se la stoliţa
noastră, care pregătită este să-i primească, | il presus decît oricare altă bucurare fiindu-ne dorită întîlnirea cumnăţească."
269 212
La care alăutarii încă ispitiră, mîndrul Schvemelin cutezînd a zice: „Şi pentru cînd ai ţine mai bine să vină oaspeţii poftiţi într-aice? Trebuie arătare să facem priatenilor din Burgundia-ţeară." Răspunsu-le-a răspuns riga în socoată: : „Aşteptu-i în preajma crugului vară". „Vom împlini de-a totul porunca", mărturisit-a Verbelin cu tărie. Grimhilda clipi semn ca solul să vină la a dînsei ferită chilie. Acolo, cu şoptită taină, învăţ la ce trimisul va zice povăţuit-au, Din care mult puţin drage fost-au urmările pe care paloşele viteze pătimitu-le-au. Ţintă privind grăitu-le-a astfel: „Agonisi-veţi mare răsplătire, De izbutiţi să împliniţi întocmai a vrerei mele poruncire. Dacă fără abatere încredinţarea vreţi întocmai să urmaţi, Vă dărui vouă alde veşminte scumpe şi hărăzesc să fiţi în cu de totul bogaţi.
mai fi răituit! Dară şi lui Gernot să faceţi credinţare, pofalnicului meu frăţior, Că nu-i pe pămîntul ăsta nimeni la care să gîndesc mai cu dor. Rugîndu-1 să-mi aducă din ţeară, o dată cu aşteptata lui venire, Pe cei mai de credinţă priateni, căror voi şti să le dau astfel cuvenita cinstire. Şi spuneţi-i lui Giselher aşijderi, anume să fie în de tot încredinţat Că nu am păstrat vreun prepus la cele ce odinoar' mi-a căşunat. Drept care, pentru mare bucurare, în ochii mei aştept să apară Că întreg rostul vieţii mele de-acum se leagă de venirea lui aici în ţeară. Maică-mea încă să se mîndrească de cinstea ce aice mi s-a dat, Iar dacă la într-acoace pornire Hagăn nu se va fi duplecat, Credinţaţi-1 că numa el e-n măsură prin ăst ţinut să-i călăuzească, întrucît lui îi sînt cunoscute, răzbătute drumurile ce trec prin ţeara lumească."
Oricare ar fi ai mei priateni ce-n drumul la Worms aţi întîlni, Nicicînd, nici unuia în nimica din jalea mea grijiţi a nu pomeni. Nu cumva faceţi mărturie că mă văzurăţi de jale povărată, Ci arătaţi cu sufleţire închinăciuni voioase şi plecăciuni bucuroase războinicilor de îndată.
Acuma chiară că solii ceştia nici cum că obliciseră cîtuşi de puţin Pricina pentru care Hagăn din Tronje nu trebuia să rămînă la Rin. Curînd însă de isprăvitul pornirei, ei prea de amarnic s-au căit, Că-ntr-astfel duiumul paloşelor viteze cumplit pierzanie din ăst drum au trăit.
Rugîndu-i cu stăruire să vină la poftirea ce soţul meu le făcu, Numai aşa mă scăpaţi de necazul ce lanţ pîn-acuma de mine ţinu, Că nevenind ei hunii de pe-aici, lipsită de apropiaţi m-au socotit. Bărbat de mă năşteam, hei, pîn-acuma cîte ori pînă la Rin aş
Cărţi întărite cu pece-aţii fostu-le-au solilor înmînate, înnodate, Primind ei belşug de scumpe daruri cu destul pentru zile delungate, Cînd Etzel şi a lui soaţă, în sfîrşit de plecare le-au îngăduit. Şi.totodat' cu mult strălucite odoare şi cu prea falnice veşminte
i-a miluit. 272
I I inimii Nibelungilor
ADOVÂZeCLŞIPATRA- ISPRAVA
îmbietoare la a lui serbare credinţa, Dar cîţi ascultare deteră la rugare "ce soarte ucigătoare pre urmă • îşi afla. nleii calări, dacă îmi apucară să părăsească ţeara hunească, i . ( 1 .1 către meleaguri burgunde în avîntare să trăpătească, |o aveau să poarte solie la trei crăişori şi curtenilor lor, i i indu-i la riga Etzel să vie; olăcarii împintenară şi goniră de cu bun zor. că Ia Beclaren-cetate, potcoavele cailor ţăcăniră. " i [ură primiţi îndeobşte, că omeneşte îi mai găzduiră. I I I l i 'niligcr şi Gotlinda urări pentru vitejii de la Rin închina, i 1 H i copila castelanului îndeaşijderi cu inimoase doruri îi mai încredinţa. Mia
u i rost lăsaţi ei crainicii să plece pînă nu i-a cinstit şi ploconit,' ( l i t l astfel le-a fost drumul lor acolo cu atît mai plăcut înlesnit, l M I nc doamna cît şi crailor dete Rudiger de veste cu netîrziare I > i ' n alt castelan de atîta credinţă de bună seamă că nici un alt stăpîn nuîşi are!
gvmpunirAwsrbsl St SGHV6MGLIM ■ CONÂGÂRIA
i ' i , i c a l i c domniţa Brunhilda arătară cu tot pe atîta temeinicie, i i ' i I I i n că-i stau nezdruncinaţi în slujbă cu credincioasă trăinicie, i ; i are cuvîntare trimişii se împotriviră să mai zăbovească, i i i i , H a , Gotlinda, castelana, rugîndu-se ca Preasfîntul pază să le ocrotească. i ' i i pînă ce ăşti trimişi vrednici prin Baiera-ţeară să fie răituit, 1 1" I cel ager încă de atunce pe bunul vlădică a şi dibuit, i n i i c vorbă credinţat-a către cei de la Rin priateni nu am ştire, i • H iiocot că aurul lui a sunat pentru dînşii cu scînteiată roşioară sclipire. 1
Acuma dacă riga Etzel pe trimişii lui către Rin a împins, Ţeara de îndată veste bucurată pe întreaga lume a întins, Că soli pe fugă cu poftiri 215
275
M l i n u l i v i l n -s-a foarte cuviosul faţă de crainici cînd au pornit. ' m i ar fi să-i primesc pe aice, vlădica Pilgerin a adăugit, i " ' i mult, m-aş bucura acuma pe nepoţii de soră să-mi văd, i ' i i a c i din păcatele bătrîneţii, arar pînă-n părţile Rinului pot să mă repăd".
216
275
^Kpuţini nu fură muşteriii care-arătară ahtiaţi să le îmbrace,
i i i fostau iubitori să se înţolească se şi năpustiră într-acoace. r e p l , care cu încă şi mai mîndre haine solii acum premenitu -s-au, , i după cum se şi cuvine, curat ca nişte trimeşi împărăteşti fandositu-s-au.
telul ista li se dete drumul înaintea craiului să se înfăţoşeze; 6 bucurară trimişii lui Etzel în preajmă tronului să-nainteze. I M domnul Hagăn îndegrabă la întîmpinare a zdupit, . I I îndu-le prietenească urare, la care trimişii au şi mulţămit cu ploconit. n
udată că şi începu ispitirea, şi întrebatu-i-a fost în de toate: foţii cum îi merge lui riga Etzel, apoi de-a curţii sănătate. Răspuns-a alăutarul: „IMicicînd a lăfăit mai mult fericire-n ţeară, Prea zglobiu simte-se desfătat întreg norodul", despre toate adevăr la fel aflară. I lupă care îl duse la stăpînul, unde se umpluse sala crăiască. Primiţi fură solii de îndată, cum e obicinuire să se primească I » ' cîte ori asemenea oaspeţi nemeresc în ţinuturile vecinilor crai. .Ilminteri între vitejii lui riga Gunter, Verbel bucuratu-s -a de nu prost alai. Craiul, în legiuită dătinare, gătitu-s-a oraţie să grăiască: I , llino venirăţi, alăutari ai lui Etzel, cu soţitori din ţeara hunească! \ i . la ţ i ne chiar de îndat' temeiul pentru care anume v-a trimis i i i l cel avut spre ţeara burgundă mărturisindu-ne întocmai ce v -a fost zis." 217
şi iată că Verbelin dete a zice: i m u l meu cu osebită menire trimisu-m-a către voi aice, I (împreună cu sora voast', Crimhilda, în semn de dreaptă pretenie, Pi n i i o c a , laolaltă cu voi, vitejii, credinţă pe un legămînt temeinic să ne fie". [IU l i n u l u-s-au craiului alăutarii,
1
/\şa. îi pare că de dinadinsul îi ocoliţi voi silnici crăiia şi moşia... îhiar dacă v-aţi străinat de soră, nu pricepe să-i păstraţi lui urgia. Iară d a c ă vănduraţi pînă la urmă şi oaspeţi vă hotărîţi să îi fiţi, A l i a ţ i cum că nici că se mai poate mai mult decît aşa cu drag să-1 fericiţi!" La carele Gunter-crai şi zise: „Răspuns oricît îmi silesc să grăbesc, îngăduiţi puţin înainte numai pe şapte nopţi în şir să răzgîndesc. 1 'iuă 1 atunci înfruptaţi-vă veselie, părtăşindu-vă de bună găzduire, 1 îndeobşte ţin să luaţi folos de cuvenita odihnă şi de bine chivernisită primire." l a. ol. a, apoi întrebare Verbel: „Oare pîn-atunci ne e îngăduit • ll lai a,
de Ute-doamna mare să arătăm cum că de ce am venit, înainte de a purcede la odihnă, sau de a lua parte la desfătare?" l Irept care Giselher cel falnic le-a şi făcut într-astfel pe-ndelete 218
cuvenită arătare. „Nu i b a i , nu se împotriveşte nimeni la ce vă îndemnaţi a face, 1 . M i n e . u ş i muma mea cu neastîmpăr dorise ca să vgmiţi încoace. - răbdătoare acum vă aşteaptă, tînjind de soră-mea să aibă ştire, l a i binele ce veţi grăi despre Crimhilda va fi pentru bătrîna doamnă fericire."
219
Giselher fost-a cela care pînâ la doamna cea Latrină îi călăuzi. Mult a bucurat bogata stăpînă de vestea ce din ţeara hună primi, încît îi întîmpina preteneşte, arătîndu-le osebita ei mulţumire, Iară crainicii îşi făcură datoria, povestind de pe rîndu fără nici o şovăire:
„Că n-ar fi cu nimica potrivă spre ţeara lui Etzel să călărească", în ăst fel luminară iscusiţii cîţi între sfetnici puteau să găsească. Numai Hagăn singur de altă părere cu îndîrjire s-a tot împotrivit. Agrăindu-1 pe rigă în taină: „Mărite, văd că ţie însuţi ea vrăjmaş te-ai uneltit.
„Crăiasa, prin noi, vă trimite mărturia de smerită credinţă. De i-ar fi dat cit de ades să te vadă, asta ar fi singura-i dorinţă, Şi nu ar socoti să se afle pe ăst întreg pămînt mai mare fericire Decît gîndul ce necontenit o bîntuieşte să ajungă măcar o dat' împlinire."
i i i a i , oare, faţă de Crimhilda, de felu-n care noi ne-am purtat? \ i : . 1 păzim, ferindu-ne de dînsa, primejdia pîndind neîncetat. Dlipă ce soţu ei prin a mea mînă, cum ştii, de moarte am răpus, mai cuvine în ţeara lui riga Etzel să ne mai cutezăm cumva prilej de dus?" |
La care crăiasa Ute răspunse: „Asemenea fapt e chiar cu neputinţă. Cît de mult aş vrea să-mi revăd copila, dintr-o firească năzuinţă; Din păcate, aşa a vrut soarta, la mare depărtare să fie strămutată Dar, ştiind-o fericită cu Etzel acolo, îmi simt aice ca mamă inima împăcată.
Un pt care avutul crai răspunse: „Mînia sorei mele s-a mai abătut. I ' i tătoare m-a pupat la plecare, cînd părăsi al nostru ţinut, i li dacă stărui să rămîi protivnic, se vede că, de bună seamă, l i i H M fricos, domnule Hagăn, şi tot nu îţi trecu pîrdalnica de teamă."
Rogu-vă însă vestiţi-mă şi pe mine cînd vă e soroc să înturnaţi, Şi nu porniţi cu valvîrtejul fără ca pe la mine să mai daţi. Că e destulă apăsată vreme de cînd soli atît de dragi n-am primit." Supuşii îi deteră temeinic încredinţare că vor face aşa întocmai precum a poftorit.
In c a m a , răspunsu-i-a Hagăn, cu gîndul ista să nu amăgeşti, I le I c iei după-a hunilor solie, şi-ajungi pe Crimhilda să-ntîlneşti, i a l e din asemenea cumetare şi viaţă şi cinste să-ţi cam piară, l i a m i c ă l a mînie fiind muierea ăstui Etzel, crăiasa de pe a hunilor ţeară."
Porniră h uniazii la odihnă spre sălaşele ce li s-au fost deretecate. Bogatul crai îşi chemă credincioşii, cerîndu-le sfaturi descurcate, Falnicul Gunter întrebînd pe fiecare, din om în om, ce părere are. Iară după îndelungă chibzuinţă, răspunsu-i-au pe şleau la gingaşa întrebare
I lal iar părere Gernot-craiul: „Dacă teama arătată îţi e temeiată, a înseamnă pre sora noastră să nu o mai vedem niciodată. I I . I I , i I i simţi ţie vinovăţie, cît în ţinut hunesc nu cutezi a călca, K u n i i la vatră, însă pre ceilalţi de a ne întîlni sora nu ne mai împiedeca."
220
28Î
I lup
i c a i c cam tot aşijderi şi Giselher-tinerelul s-a fost răţoit: Ini încît, priatene Hagăn, te ştii copleşit de cele ce ai săvîrşit, i Im t i a i c i , la noi în ţeară, şi ai de grijă pielea ta să-ţi păzeşti. II I I m i I c ridica potrivă celor care vor să pornească spre sălaşele lumeşti."
221
i i
28Î
u c ocară, cu mînie, pornit-a viteaz Tronje să clocotească: I I l a s alt mai vrednic ca mine la drumul ista să vă însoţească. ' i a c a voi pe mai departe în gîndul călătoriei aţi stăruit, C I n i l i i i i l care porneşte călare, însoţindu-vă de pretutindeni negreşit." I
ept stărui locului rămîneţi, că ţeara geme prisosind bogăţie, ndestulări aveţi la orice biruri şi plocoane de cuvenită chezăşie Decît să porniţi spre ţeară hunească, unde năpasta vă pîndeşte, Rămîie măriile-voastre locului aice, în chipul în care Rumhold vă povăţuieşte.'* îndată Gernot îi tăia vorba: „Nu ne e vrere de năroadă zăbovire, De vreme ce ea sora noastră dragă făcutu-ne-a călduroasă poftire, Şi de vreme ce Etzel avutul cu atîta osîrdie stăruitor ne îmbie. C i n e se codeşte n-are decît să rămînă, iar cîţi se ţin cu noi să nu întîrzie !" ,,în adevăr, zise Rumhold, hotărît sînt drum la Etzel a nu face, Dacă ajungînd în a lui ţinuturi, nu mai mă pot întoarce încoace. C u i u oare să mă învoiesc a pierde mai-binele cît am agonisit? Ci vreau să pot trăi în tihnă aice, atît cît îmi este încă datu meu de trăit." „La fel mă bate gînd şi pe mine, destăinuitu-s-a păloşar Ortewin. U . i i n i n să port grija treburilor acasă, cu voi nu am la ce să vin." . N u altfel, spuseră mulţi alţii, arătînd că nu le e să drumeţească. di v o i , stăpînilor, veţi fi prin partea hună, Stăpînul cel din cer să vă păzească." \ ' > Bto auzindu-le crai Gunter, încă mai aprig s-a înverşunat, V Inuindu-i că vor să dosească truda, şi lingă vatră s-au aciuat. \ u i n u vom obidi din atîta, nici ne lăsăm păgubaşi de călătorie, i . 1 numai a acelui easte izbînda, a cui ştie să aibă în vrere cu nesmintită tărie."
i i oare încheiat-a Hagăn: „Mărite, oricum socoteşti să hotărăşti, I In i ele rostite de mine nici să te turburi, nici să te prea jigneşti. Iliti râtul din inimă porneşte, ţine deci samă de povaţa mea: li.......|uri1 I c de pază înfierată zdravăn în ţeara hunilor dacă te vei încumeta.
De vreme ce nu clatini hotărîrea, ia cu tine straja cuvenită, Năimind pe cei mai tari războinici din cei cu bărbăţie oţelită, Şi alege dintre ei o mie, călări de frunte, să te însoţească; într-ast oricît de aprigă ar fi Crimhilda tot nu va izbuti să te primejduiască." „TJrma-voi astă povaţă care e isteaţă", arată craiul de îndată, Iar prin vătafi degrab' trimise veste, cît lua de ştire ţeara toată. Şi strînsu-s-au să se îmbie oşteni trei mii la cea dintîi chemare, De fel nebănuind să fie o primejduire, nici semne de vreo grijorare oarecare Apoi voioşi, cu sprinteneală, de-a lat moşiile lui Gunter străbătură. Cai, straie, merinde pentru fiecare de pe la curte li se mai dădură, La cîţi au fost aleşi să-1 însoţească în drumul către ţeara hunească. Duium de oşti s-au strîns, călări voinicii, crăieşte toţi dorind să se călătorească. Atunci iată că Tronje Hagăn, cu Dankwart prea iubitu-i frate, Porniră optzeci de oşteni de criţă pe coasta Rinului să se arate. Vitejii cu paloşe de-oţele acum în haine de mătase se înfăţişară, Cu falnice semeţe chipuri, care pe riga Gunter parcă din rărunchi îl bucurară. Apoi s-a arătat Volker-alăutarul, cîntăreţ ager poreclit. Treizeci de păloşari de credinţă pentru ăst drum a pregătit. Le erau straiele bogate, cît orice rigă nu s-ar fi sfiit a le purta, Precum că vrea să-1 însoţească pînă în ţara hună, lui Gunter începu a arăta. 224
Acuma ascultaţi ca să vă spun anume de Volker cîte am aflat: El se trăgea din neam de viţă, era de-a binele boiar adevărat. O seamă din vitejii din burgunda ţeară îi stăteau lui sub ascultare, Şi meşter fiind în alăută, cei mulţi în dezmierdare îi ziceau alăutare. A l e s e Hagăn la o mie de războinici, se bizuia deplin pe vitejia lor. îi cunoştea din lupte vechi, se credinţase că au braţ cutezător, l'o dîrză cerbicia lor cu sprijin, pe drept cuvînt se socotea ferit, (lă de tăria lor, vestită-n lumea toată, chiar nimeni niciodată nu s-a îndoit. Ştafetele trimise de Crimhilda nu mai răbdau să zăbovească, Temîndu-se la o întîrziere din a stăpînului mînie să păţească, îşi cereau zilnic dezlegare să se pornească înapoi cît de curînd, I >ar Hagăn îi tot amîna cu socoteală, plecarea lor în fel şi chip tărăgănînd. Şi Hagăn către rigă zise: „Să nu slobozim solii să pornească, Nainte ca pentru plecarea noastră acolo rostul să ne potcovească, Premers mai mult ca şapte zile să nu ne-ntreacă în sosire, într-astfel nici vor avea destulă vreme să pregătească tainic împotrivă-ne o uneltire. N ici vom îngădui Crimhildei-doamna răgaz de cum să ne urzească 0 plănuire prefăcută, din care cumetarea noast' să păgubească. I a r de se pune să ne piardă, pierzania împotriva ei întoarsă fie, Că doară noi pornind în spre hunească ţeara, vom răzima pe-a gloatei credincioasă vitejie."
(hj grijă au gătat dichisul, la drumul rînduit de mai-nainte, Şeile, paveze, merindea şi toate atît de trebuincioasele veşminte A e u m erau în totul gata pentru hunească ţeară în chivernisire. Drept care alăutarilor lui Etzel li se făcu faţă cu Gunter-crai de bun rămas poftire.
225
liul . i l , ' ce solii se înfăţişară, începe Gernot-crai sfătos a arăta: „Ca i igă, mă bucur de prilejul să tîlnesc pe Etzel la ocina sa. i ' u vosoliro ne vom părtaşi la de cîtă sora noastră pregăteşte, 1 loi arzător fiindu-ne a o vedea pre dînsa, de care nimeni că se îndoieşte".
la' craiului Rinului aiaste vorbe pricinuitu-i-au nemulţumită. Cît ei fereau să mai primească din bogata lui crăiască miluită, l'ină la urmă însă se văzură-n silă aur şi veşminte să disăgească, jjjftrîndu-le cu dînşii dusu-leI
au acasă, la riga Etzel, în crăiia cea hunească. Doritu -s-au-nainte de plecare de Ute-doamna rămas bun să îşi ia, Aşa că Giselher mezinul dusu-i-au alături pînă în chilie la ea. I a r ă marea doamnă fiicei sale rugatu-s-a să îi fie credinţată ştire i a nmlţămită este de cîştigul pe care-1 aduce ca dobîndă o asemenea cinstire. care bătrîna deschis-a baierul pungilor de aur încărcate, î n slava fiicei sale Crimhilda dete să-mpartă pe nemăsurate, Şi întru preamărirea lui crai Etzel pe destoinicii trimişi cinstit-a. I a r ă ei se înduplecară să primească pînă la urmă acele ce dumneaei cu rîvnă dăruit-a. I>in
dacă solii bun rămas luară de la muieret cît şi de la bărbaţi, Pornit-au crainicii Crimhildei, de prinosul darurilor încărcaţi. < ' a l a r e Gernot cu alaiul pînă în ţeara şvabilor călăuzitu-i-a, l u l r -astfel de oricare primejdioasă amerinţare chiar peste hotare feritu-i-a. Si
EJilde frîndit-au să se despartă, după ce-atît drum i-au fost păzit, rlll a i l 'lînd în ţinut stăpînit de Etzel, a cărui oblăduire i-a ocrotit, Încît nici ai lor cai, şi nici veşminte de lotri n-au fost jăcmănite. l Io BÎrg înapoindu-se ei în hunească ţeară pe drumuri ce nu ajunseseră primejduite.
Wt
\
i u i nul
priateni întîlniră făcutu-le-au tuturor ştiinţare i . 1 nvea-vor oaspeţi pre burgunzii de la a Rinului izvoare, i Ic vin către a hună ţeară, la întîlnirea ce va fi sărbătorească, fiu i şi lui vlădica Pilgerin atuncea, ajunsa de plăcuta veste să se oblicească.
Iară dacă alaiul în Beclaren prin uliţa mare s-a fost strecurat, Slugile nici că tîndăliră, ci pe Rudiger cu vestea nu l-au înşelat. Şi nici pe Gotlinda castelana că nu uitară de sîrg s-o vestească, Destul cît din pălimar de sus să-i privească, iară din privit să se tot înveselească.
Fraţii măriei-tale au gînd să vie, aşa mă credinţară cei fraţi, Gătindu-se cu armele strălucitoare, cu mîndre mantii veşmîntaţi. Dar despre cine îi mai însoţeşte, nu sînt în stare a vă face arătare. Atît ştiu, că isteţul Volker, cîntăreţul, îi însoţeşte de-a călare întru preumblare."
Apoi alăutarii cei ageri în vintrele cailor ţeapăn împinteniră, Fe riga Etzel la un cîrd de vreme în cetăţuia Granului îl tîlniră. Pomenind de-a rînd, amănunţite, închinările ce pentru el au luat, Carele aflîndu-le, de nu puţină mulţumire pe dat'stăpînitorul s-a îmbujorat.
De a lăutar Volker m-aş lipsi de-a bine, zis-a ciudoasă a crăiasă, le do imul, ce de teapa lui ţine, nici pe cît de cît nu îmi pasă. Mpre un păloşar cum e Hagăn tare aş vrea să ştiu dacă vine, tare aş vrea să-1 privesc în faţă, ca să-mi dau seama cît de
Iară cînd la rînd crăiasa Crimhilda vestirile apucă să le ştie, Cunoscînd precum că frăţanii pregătesc în ţeară curînd să vie, Nici mai încăpea de bucurie, dînd solilor zecit tainul cuvenit. Cu mari răsplăţi în bună prisosinţă, deasupra încă i-a mâi fost mereu cinstit.
*>l>"i dieptatu-s-a mîndră crăiasa spre tronul în care riga sta; 1 I n vorbă mieroasă Crimhilda pe al ei bărbat nu dezmierda?! / o imlu-i: „Prea iubite stăpîne, plăcutele veşti cum te mulţumiră? D i n parte-mi acuma ştiu prea bine că strădaniile apropiat
Zicînd: „Voi, Schvemelin şi Verbel, amărunţit răspundeţi amîndoi, Care anume sînt acei priateni care primit-au ca să vie pe la noi? Luaţi-i pe rînd, rostindu-i după nume pe rangu ce la curte au avut Ci mai vîrtos îmi dezveliţi ce zis-a Hagăn cînd aflat-a de poftirea cîtă am făcut."
îndestularea vrerii tale rămîne pentru mine o aleasă bucurie, Mărturisit-a riga: Plăcere mai dragă inimei nici că putea să îi fie, ' ►eoîl să pot primi a tale neamuri pe plac aşa cum am dorit, UN ingînd de-a bine o grijă veche, ce sufletul îmi negura, dar s-a risipit în sfîrşit."
„încă dis-dimineaţă Hagăn chemat fiind la sfat, îndată a venit, Acolo însă cu puţine vorbe bune la ispitirea ce făcurăm a sărit. Iar celora care se îndemnară întru poftirea ce făcurăm să ia parte Rînjind le-a prorocit şi a cobit că drumul prin ţeara hună duce către moarte.
iv urmă, fără zăbovire la alte treburi vătăşeii forfotind se grăbiră, <'u jilţuri şi scoarţe, sălile, iatacuri şi toată curtea îmi împodobiră, Pentru ca înîudru alai de oaspeţi să fie cît de mai mîndru primit. Dai a b i a astfel mai curînd fu riga de o ferice mult mai naltă
mult ţine la mine."
sfîrşit împliniră."
despuiat şi văduvit.. Itl Ul N l l n
-lnngilor
marele dintr-a Rinului ţeară, aşa precum ni s-a fost arătat, .....• şaizeci de păloşari destoinici cu tot dichisul a îmbrăcat. .............miă mii de argaţi ce făcură alai de primire sărbătorească, i u n i t cei ce apucară a rămîne la vatră de loc nu conteniră pizmuitori să câinească. 11
Urnirea |>re cînd calabalîcul prin ograda cetăţii Worms purtară, Uli i -n că Speicr, bătrînul vlădică ce păstorea marginea de ţeară, i i către Ute: „La praznic aduna-se-vor domnii, socot eu, i i pentru ca să le fie spornic drumul, blagoslovească-i milostivul Dumnezeu". i c , falnica foarte, feciorilor dumneaei aşa le grăi: i li i n i lamîneţi acasă, că pentru vitejia voastră aşa mi se vădi: m ipto în vis mi se făcură semne ce nu puţin mă-nfricoşară, i i că ar fi pierit în pretutindeni tot păsăretul nostru din întreaga ţeară". 1
1
CVM--5S-CÂLATOR1RA CSI-GRAI-LAHVNI
i'l ' ii i <•. /.isa-n derîdere Hagăn, se ia după a semnelor tîlcuire iln niciodată bine pricepe adevărata soartelor prorocire, ' ' afle nestrîmb dreptarul, ca-n vrednică cinste să hotărască, i I I I M i c i n e ce stăpînul şi-a luat rămas-bunul, cuget că se cade să şi pornească. I I \ [ urnită trage-vom raită pînă la a lui Etzel ţeară, n i n i astă harnică ispravă, grosul vitejilor i se alăturară, i i i n l i i n î n d u -se la înfruptare dintr-al Crimhildei prăznuit." i îndemna însuşi la drumul de pomini, de care pre urmă amarnic s-a căit.
nari ni
1
A™,
aflarati cu de-amammtul dc cîto po acolo petMeutu-.-.u.
i i 11 ridicat împotrivă de nu l-ar fi rîs batjocoritor Ihi i i are cu nesocotită cicală luatu-i-a teama peste picior .....i I lin pricina lui Sigfrid, ce fu Crimhildei întîiul bărbat, 290
............ c codeşte Hagăn, şi ca să purceadă la drum mai bîţîie înfricat".
291
Hagăn-oţelitul răspunse: „Nu frica locului mă {intuieşte. Porniţi, vitejilor, înaintarea, aşa cum mai-marele porunceşte! Că merge-voi alături călare, împlîntîndu-mă în a lui Etzel ţeară." Curînd de pe urma nesăbuitei raite multe platoşe şi scuturi desfundate se fărîmară. Legănatu-s-au pîntecoasele corăbii, aşteptînd semnu de pornire; La cîte haine şi provianturi avură făcură chibzuită rînduire. Avînd trebăluială destulă pînă hăt-tîrziu, cînd cerul murgi. Mai luaseră de pe acasă grămadă de boarfe cîte pentru drum le-ar mai trebui. De cum pe celălalt mal Rinul trecură, în verde tăpşan aşezat-au, Corturi şi umbrare de frunzare pentru toată tabăra înălţat-au. Acolo frumoasa soaţă a lui Gunter ceru pe noapte cu ei să mîie, Pentru că mult se dorea măcar încă o veghe în braţele bărbatului să rămîie. Apoi cînd buciume, cavaluri şi surle sunară a doua zi de cu zori, Ridicînduse veste de plecare pentru toţi aceşti vajnici călători, Oricine nu se îndura la desbrăţişare, în lacrime şuvoi podidea, într-astfel izbutea soaţa craiului Etzel că dintr-un început multe mîhniri stîrnea. Zice-să, feciorii lui TJte-mîndra pre un om de credinţă ar fi avut, Care arătat-a stăpînului în taină de cînd călătoritul au început, Că avea însuşire să citească văzul gîndului fără ca să greşeasc»: „Prea multe a jale mă stăpîneşte, la drumul ce purcedeţi spre curtea crăiască".
netoată nimenea nu izbuteşte să vă abată? Că mie pesemne poftirea ce v-a făcut Crimhilda curată de loc mi se arată!" 1 I jeşte cînnuirea ţeării, păzeşte-mi ca ochii din cap pre fecioraş, l > ' le pe muieri în de astfel, ca să treacă-n jale, să nu le laşi. \' i ista ne fie neclintita vrere, ducîndu-le bărbătare şi mîngîiere, Intrucît nouă crăiasa Crimhilda nu ne poate căşuna în nici un chip neplăcere." plnă mai departe să plece, riga cu sfetnicii la divan se divăni « H dregătorii, mai-marii rămaşii pe chibzuinţă a puternici, n i cum anume dîndu-le grije moşie şi cetăţi să cîrmuiască, i mii aşijderi la cuib destulă oaste pentru de orice nevoie să îi H
1
păzească. itîndu-şi cavalerii şi vătafii, băteau copita caii şeuaţi. i 1 la nevoita despărţire mîndrelor li se umeziră ochii genaţi i i iul ostaşii la plecare se dezlipeau cu voioasă zburdare, In i imp ce pentru soaţe prelunga aşteptare rămlnea pecetluită abia în sărutare. 1
in le bocete şi destule jelanii cu prilejul deslipirei au văitat; -nia crăiasa, care, stînd de faţă, pruncu în braţe a fost purtat. I n ne să-mi lăsaţi fără tată unicelul, iară pre mine în văduvie? a mişcaţi", se ruga galeş domniţa, doar-doar va dupleca a soţului neclintire. 'i
face obidă, muiere, curmă viteazu, nici grijeşte de vrerea mea, li I o restrişte nu ne paşte, iar voi acasă necaz nu veţi avea. I iu n . i curînd înturna-vom iară să ţinem ţeapăn cu voi desfătare." / M lud într-astfel, încălecatu-s-au iute şi apucat-au chiar atunci i
de plecare.
Pre nume prorocitorul chematu-s-a Rumhold, şi era paloş încercat. El zise: „Ţeara pe-a căror mînă cu supuşii de acasă aţi lăsat? Oare de la încumetare 231 292
i
m e i , sprintenii războinici, împintenit-au ropot depărtîndu-se i utu s-au dintre muieri o seamă în adîncă mîhnire adîncîndu-se, i l e ar f i junghiat gînd tainic, că soţ nicicînd vor mai vedea, • Iu, ¡ 1 . 1 , v e i i s i c u i că îi păsa amarnic, presimţindu-şi împovărare pe atîta de grea. Precum arătarăm, burgunzii, repezi şirurile calărilor au urnit. Văzînelu-i în cale cu forfotă şi vîlvă întreg tot ţinutul s-a stîrnit. Pe stîncoasele maluri poporenii şi muieri deteră să plîngă, Dar oştenii chiuind se depărtară, neaşteptînd alţi jeluitori să se mai strîngă. 'I
'
1
II
Vitejii, neguroşi-Mbelungii urniră de acum alaiul fără pregetare, Lăsînd cernită îndurerare, număratu-s-au ca la o mie de pieptare, Pe care nevestele lor de acasă zadarnic în urmă i-au tot aşteptat. Că rănile din care răpus a fost Sigfrid cu nesleită dureare la Crimhilda au sîngerat. Prea slabă întru grelele vremuri mai prididea credinţa să vegheze. Abia un diac îşi ţinea de grijă tipicul slujbelor să mai urmeze, Care singur întorsu-sa teafăr din multele restrişti scăpat, Pre cînd turma celorlalţi în ţeara hunească de vecii vecilor s-au îngropat. Şiragul pornind laolaltă, dintîi ţărmurile Mainului străbătut-a, Suind spre a Franconiei crăiie, stăpînire ce Gunter ţinut-a; Hagăn, cunoscînd drumul, sta călăuză alegînd unde să pătrundă. Fostu-le-a fost armaş Dankwart-viteazul, voinic vestit din ţeara burgundă.
Atuncea Hagăn din Tronje înainte călăraşilor s-a avîntat, Care pe Nibelungii din neguri necontenit i-a îmbărbătat. Sărind din şa străbătu prundişul şi către ţărmura apei înaintatu-s-a După ce, descingînd în pripă nărăvaşul de trunchiul unei sălcii, căpăstru legatu-i-a. M i se vărsase Dunărea din matcă, podeţ de vase nu s-a fost aflat, i I I a puhoiul valurilor vuitoare pe Nibelungi au spăimîntat; a dibuiau vad nicăierea, în spumegări lăptoase clocotea, I u călăreţii, care mai de care, dînd de potmoale pedestritu-s-au din şa. i iga Kinului zise: „Tu Hagăn, de restrişte nevoiaşe ne-am lovit, l ' . i ( i scama că din zare-n zare puhoiul Dunărei a năpădit. ahlapii se rostogolesc sălbatici şi volbureşte unda verşunată. l le n n i încerca să trecem prin bulboana vuitoare mă tem că o să înecăm multă armată!
care-ţi e sfatul, Hagăn? riga cu teamă a fost întrebat, i ' " i i nu vom spăimînta degeaba, caută vad ca să răzbat i i : ,i punem tăind în două vîlva, pe celalt mal să ne suim; l izbutim o dată ca să trecem caii, şi cărcătura de merinde Alunei
1
lupă ce să o mîntuim".
punsu-i-a într-astfel Hagăn: „Ba mie de viaţă nu mi s-a urît, i I I I I să, mă înec în hămesite toance nici nu îmi vine cît de cit. Dintîi mai va, mîinile mele împumnate alte ispăvi să dovedească. i I I I I i am chef să secer din ăi duşmani de cum pătrund în holda lor hunească. i
i
1
Dacă trecură a Franconiei clină, dacă prin cîmpul lebedei au iţit, Pre unde mîndra lor făţişare chiar multă minunare au stîrnit, Ăşti domnitori de cîţi priateni li se închinau nu pridideau, Dar într-a douăsprezecea dimineaţă, în zori de ziuă, iată că pe dîmb dunărean poposeau.
R i n i i n o |i voi aici pe pragul apei, vitejilor, cît anevoie mă silesc I i aice în preajmă pe ăi dibaci podari să-i dibuiesc, 1 ' I 1 1 II I oru lor spre a lui Gelfrat ţeară apoi cerca-vom a străbate." .......I aşa, voinicul Hagăn sumese pavăza lui ţeapăn, azvîrlind-o-n 232
292
nil,
pe
spate. i ' i narmat năstruşnic ast' dată, că în afara pavăzei îşi mai avea Pieptar de za, bine încins, care-ţi lua ochii, aşa de tare seînteia. i " Igăţat la şold purta un paloş călit dintr-un oţel năprasnic, 1 n bacele subţire ascuţite, un paloş ce muşca şi hălcuia cumplit de groaznic. Umblă delung cu ochii zarea doar o zări podar cu luntrea lui. Şi aude apa plescăind clipot aproape, lingă o margine de grui, Şi vede cîrd de muieri albe care într-un smîrc se zbenguiau, în limpezeala undei tremurate, unde de arşiţa amiazei se mai răcoreau. Zărindu-le s-a furişat în strecur Hagăn, pitiş-pitiş s-a apropiat, Dar ele, dacă îl simţiră, pe fugă în desiş de păpuriş s-au tupilat; Vremelnic iele mi se bucurară că scăpară nemailuînd aminte, Că ager el voinicul fără preget le şterpeli din păpuriş acolo lepădatele veşminte. Atuncea, dintre zînele de apă, o rudă-udă care Aduga s-a numit, Tocmitu-sa: „Tu, Hagăn, cavalere, dacă napoiezi ce ai răpit, Ţi-oi dezveli să îţi arăt ce soartă vă e la drumul ăsta să vă fie, Şi ce păţanie v-amerinţă fără doar şi poate, dacă pătrundeţi întru-a hunului crăiie". înotau mîndre-n ghibăcie, ca lişiţele bălţii, dacă nu mai măiestrit, Curteanului îi dete-n gînd că iele îs tare meştere şi-n prorocit, îl înteţi pesemne ghiesul a cunoaşte drumului în ce va fi urmare, Drept care cu dorinţă arzătoare se apucă descîntătoarelor a face întrebare. Ea dete s-arate: „în ţeara gazdă izbuti-veţi teferi să-mi călăriţi. Dară privinţe la năzuinţe, chezăşie în desghiocată vă găsiţi: Nicicînd oaspeţi
străini vreodată nu au bucurat mai-naltă primire, Necum avură parte să se înfrupte de mai străşnicită crăiască cinstire". Zînaticele meniri de-a drept pe voinic la inimă au uşurat; Fără să îşi mai pregete de răsplată cămăşile mărinimos le-a-napoiat, Iară dacă iele mi se îmbrăcară cu minunatele albe veşminte, Adeveritu-i-au altfel în de-totul ce o să se întîmple şi tot ce îi tăinuiseră mai înainte. altă zînă, care pre nume Ţiglina se cheamă: ■ tic, Hagăn, ştiindu-te că avuseşi pe Aldriana mamă, M I I M i a . minţit prorocirea, momindu-ţi să capete iile iară, " ■ ' i i n i p l i l î ţ i va fi amăgită nădejdea, îndrăznind tu sacalei ■< • > la ilrsoînta
1
prin huna ţeară. poate bobită o scăpare numai să cercaţi să daţi înapoi, lltll litrei n ă p r a s n i c ă foarte, cumplită zodie se arată pentru voi, 1 > ln|l vitejii voştri, cîţi dau spre ţeara lui Etzel zor, p r e aeum cu nestrămutare semnele cumplitei pieiri scrise în palma lor". ': „Boscoroditul vreţi din măsluită citire să-1 daţi, pînă la unu să piară mulţimea noastră de soldaţi il din verşunarea răzbunătoare care într-o zăludă s-a mocnit", \......... 1 rusălencele fermecătoare abia au deseîntat păloşarului sortirea lămurit. i
........................1 n e p u t i n ţ ă
|n nil I
a întări în semne: „Osînda voastră într-astfel se-arată:
voi nu va ajunge a se întoarce la vatră vreodată, f i u ilo al craiului duhovnic, de semne cobite toţi au să piară, mu 1 1 bi (liceanul o să scape, tainic, înapoindu-se într-a lui Gunter ţeară". . . . .I I I
II u
(H
233 292
11
.........
pufni
ilin
clocotită mînia: „Ar da cu greu stăpînii mei crezare
iu
pieri cu suflet şi răsuflet de mai călcăm huneştile hotare, oaro pe
cele necurate bizui, în zodii socotindu-te învăţată, ..................mai bine ne arată felul cum am putea să trecem peste Dunărea turbată!" 1 < „Văd că nu îndupleci, să pleci pe mai departe te vrei, c u I o , î n susul apei, la clina malului un bordeiaş ţapăn bordei. I i i i' i p i i r i : l e stă pitit podarul, numai acolo poate fi găsit." \" ton aiizindu-le Hagăn, mai mult la tîndalit nici că a mai
lungit. Dar una din urmă mai strigat-a către viteazul ce grăbea de zor: „Aşteaptă numai, domnule Hagăn, nu te iuţi atîta de repezior, St ăi lecuit să-ţi destăinui tărîmul ista cum să îl străbaţi, Pe ăl mai mare pe hotare, pe cela ce se numeşte Else, dinţii cuvine-se să aflaţi. Frate bun este cu voinicul carele Gelfrat este poreclit, E căpetenie într-a Baierii-ţeară, drum greu e într-acolo de răzbit. Dacă prin ale vitrege meleaguri pasul de trecere vă căutaţi, Voi mai presus de toate grijiţi foarte ca pe podar să nu cumva să-1 mîniaţi.
Trufaşul Hagăn o vorbuliţă pe mai departe să întindă nu rîvni, Atîta numai că pentru-ndrumătoarea ei povaţă zînişoarei mulţămi. Apoi, pornind în susul apei, de-a lungul prundărişului suit-a, Ţinînd pînă ce dincolo, pe răchitoase dîmburi, unde bordeiul afundat zărit-a. Şi straşnic începu o chiuire cît peste Dunăre chemare să răzbată, Strigînd: „Hai, treci încoace, mă podare, ci vino să mă iei o dată, Că va să-ţi dărui răsplată ditamai spangă ferecată-n aur roşior, Dacă m-ajuţi şi mă tragi dincolo de ape, pe celălalt mal să pun picior". '! n M l pro ghiftuit în bogăţie şi de chemare nici că i-a păsat; irft se lăsa la plată din partea celora pe cari a ajutat. i | n I m I I a u şi dînşii mîndri, la fel trufaşi obişnuiau să fie, Ini ii pe mai departe Hagăn rămăsese aşteptînd zadarnic în pustie. " răcnit-a Hagăn atît de vajnic, cît valul s-a cutremurat, 'ii \ Iteaz cu glas atît de straşnic pare-se nici că s-a aflat, i a Wnelric sînt şi din oastea lui Else eu acum am dezlipit, 1 'i i u l - (lintr-o vrăjmăşească prigonire, ţeară de baştină am părăsit".
Că tare e sanchiu din fire şi crunt de felul lui, borzac se ţine. Dacă nu-1 luaţi cu binişorul, să n-aşteptaţi din vitejia-i un bine; De vreţi la celalt ţărm ca să vă tragă, să fie zdravăn răsplătit, Că el păzeşte vama către-ntreaga ţeară, stînd cu credinţă către Gelfrat juruit.
Iii ' i i u paloşului luciu pe care braţu deasupra capului îl înălţa, - i i i e acea spangă pe atît de mîndră care de aur roşu licărea, 1 l| " I n i m i răsplată să o dăruiască de îndat' ce o să fie ajutat, i imil podarul, oblicind ce scump e darul, grăbit de lopătat s-a
Iară dacă îl vezi că nu prea se grăbeşte să treacă apa într-acoa', Strigă-i, zicîndu-i că eşti Amelric-pribeagul, atuncea el va alerga, Ăst nume iaste purtat de un paloş care cîndva s-a răzleţit. Podarul nu va lenevi vîslitul, de îndată ce ăst nume drag va fi rostit".
i ' i 'le a 11 fel ăst podar din fire hapsîn şi lacom prea destul zgîrcit. ..........ne vrea nesaţ prea multe, des pînă la urmă cade păgubit. "" i ' i e socotind de la Hagăn scump aur roşu să bogăţească, .......n i m b nu a ajuns decît o moarte în prea de tot grozavă să îşi dobîndească.
1
apucat.
234 292
1
trudnic cu vîslitul spre mal protivnic s-a fost căznit, ' li m o o dădu de cunoscutul priaten cu care vestitorul 1-a minţit, i I I i n i u a-a-n zurbavnică mînie, de îndată ce pe Hagăn îl văzu, pi........'I mare şi sudalme, la cel neajutat să treacă vadul 1
■ '■ ' mult
blestemînd se dădu: l'i " I II hemînd din născătoare să fii pă nume tiz tot Amelric, i 1 " celu ia de care aşteptam să dau aice tu nu îi semeni cu nimic. \i ■ i i Inii c mie după tată şi după mamă drept şi dulce frate, i llnili a u i ai păcălit, eu dincolo nu te voi trece, ci ai să tot rămîi de astă parte." „Ferească Sfîntul, zbucni Hagăn, să-mi faci asemenea năpăstuire. îs un păloşar străin, îmi e încredinţată a altora viteji grijire, Aşa că învoieşte cu răsplata pe care netocmit ţi-am fost făgăduit, Ajută-mă a trece peste apă mare, că pentru osteneală rămînea-vei mulţămit." Ci iar podarul i-a stricat tocmeala: „Una ca asta nici că gîndesc. Stăpînul meu e destulat de nepriateni, a mai aduce alţi mă feresc. Drept care preste zarea apei nu vămui străin, oricît m-ar milui, Şi dacă nu ţi s-a urît cu viaţa de pe prund, cărăbăneşte-te şi nu mă plictisi." „Ba nicî gîndesc, zis-a Hagăn, că tare îmi e cugetul mîhnit, Ţine mai bine amintire de la mine spanga de aur ce am făgăduit, Şi trece-ne acolo, cai o mie, preună cu a noastră gloată toată". Podarul cel ciufut zbieratu-i-a una şi bună r „Ba, treaba asta n-o fac niciodată!" Alt nezicînd, o vîslă grea, lată ridicînd, în Hagăn a pălit. Pe urmă s-a căit cînd păloşarul din genunche s-a fost prăbuşit, în fundul luntrii apucînd să pice, unde abia dacă mai răsufla. Podar atîta de hapsîn şi crîncen nicicînd curteanul din Tronje nu va mai afla!
încă o dată înteţind mînie, pocni neobrăzatului străin să-i pată; Spartu-s-a ţăndăre din lovitura aplecată năstruşnica vîslă-lopată, Pocnindu-1 în tigva lui pe Hagăn, altmintere dovedea văjnicie. Dară dintr-astă mîrşavă ispravă podarul avea să-şi căşuneze cumplită urgie. Că mult nestăpînindu-se Hagăn smuls-a tăiosul paloş din teacă, Dezgrumăzind podarului nătînga căpăţînă, o zvîrli, pleosc, în apă. în sorbul Dunărei scăfîrlia pogană îndată la fund a ajuns, Iar curînd vestea năprasnicei păţanii între ostaşii burgunzi a pătruns de ajuns. lini i al n hacul de iuţeala apei, ajungînd din odgoane desprins, Iar cu i priponească plutirea, acum Hagăn cu totul istjvit-a. Iltorul vătaf al craiului Gunter cît gîfîind răsputernic, întru i
r ă i hiar în clipa ceea, cînd podarul pe Hagăn fostu-l-a atins,
mîntuire, vîslit-a, lud 'napoi să cîrmească plutirea, vîrtos trăgînd din lopată, ......... i se sfărîmă bucăţi în mînă vechea vîslă lată crăpată, 1 i Ind v u i a , la mal să ajungă, acolo unde pe ostaşii lui a lăsat, li urna, nemaiavînd vrealtă unealtă, frînturile fărîmate căsnit a 1
legat. Obloji grijuliu bucăţirile vîslei cu nojiţa pavezei, legîndu-le apoi i l i • I > ii t i să despice vîlva apei, cîrmuindu-se către un adine zăvoi. P i bl m a l u ş
unde pînă la urmă de dragii lui stăpîni acolo a dat, I de mfreg grosul de oaste, care, cunoscîndu-1 îndat' întru întîmpinare au alergat. ' Hi îndu-i bucuroasă urare vitejii şi vătafi de cum l-au zărit, 1 l nu se închegase sîngele în luntre, ci încă au mai fost aburit, Dl tul şiroise dîră
235 292
1
din a rană cu care podarul 1-a fost însemnat, Hagăn cu neprididire de cruntele
1
n inşi coroană în jur lui semne l-au întrebat.
' I de cum şi riga Gunter văzu acolo băltoc de zamă fierbinte, I I li oarcă se făcuse-n luntre, înnoit-a întrebatul celor dinainte: i i pune-mi şi mie, domnule Hagăn, din podaru cela ce s-a ales? II . m i a î m i e foarte că ditai văjnicie din puterea dumitale nu s-a prea dres." a n însă dete să mintă: „Luntrea fu de mine fără stăpîn găsită, " ' " i n cu mîna am desprins-o de o salcie scorburoasă era odgonită. n am zărit nicăiere în preajmă nici urmă de podar măcar, " 1 am pricinuit necaz unui localnic, sau nemulţumire altui 1
netrebnic hoinar." Atuncea riga Gernot burgundul, de din nou apuca să mai zică: „De mulţi ce îmi stau în aproape că vor pieri tare-mi e frică. Şi dacă nu-«> podar să ne treacă, nu ştiu cum vom putea răzbate. Şi mult mă grijorează altminteri gîndul să-mi ştiu bietele armate amerinţate!" La care Hagăn dete să zbiere: „Argaţi, sculaţi, nu mai staţi, Calabalîcul şi merindea asta cît mai degrab' ajutaţi să îmbarcaţi. De nu mai e podar să ne freacă dincolo într-a lui Gelfrat ţinut, Vă duc tot eu, că doar pe vremuri a fi destoinic cîrmaci la Rin dovedit m-am avut." Iar spre a găsi vad nou minară caii în valuri şi adîncul călcau, Făcînd aşa croiră drumul lesne, nici unul din roibi nu înecau. Iară sorbul din mijlocul vîlvei păgubire de fel nu le înghiţi, Atît că pe unii fuiorul i-a împins mai la vale, de vreme ce iuţeala îi slei.
Chibzuit încărcară plutitul, grămădindu-şi avutul şi armele lor, Dar ca să nu îşi aibă întîrziere, într-atît grăbiră de cu zor. Hagăn, călăuzindu-le vîslirea cît demînatic apele au străbătut, Falnicii viteji timpuriu coborîră pe prundişul singuratic de tărîm necunoscut. Dintîi o mie de cavaleri şi mai bine la malul de dincolo a luat, Cu şaizeci păloşari ce ţineau de dînsul pe urmă alţi a urmat, Anume nouă mii vătafi, pe care cu bine la ţărm i-a rînduit. întreaga ziuă în fără de odihnă agerul viteaz într-astfel cu avînt a tot vîslit. Acea luntre era destul de pîntecoasă, lată, cu şolduri încăpătoare, în stare să ducă cinci sute ostaşi o dată, avînd încărcătură mare, Purtînd şi merindea, şi armăria cîtă cu dînşii au luat în păstrat; în ziua aceea toţi ajutară cu schimbul chiar şi cavalerii, întrecîndu-se la lopătat. după ce mîndra oaste pe ţărmul dimpotrivă a descins, littfl că în viteazul cel ager prevestirea prorocirei s-a aprins. \ < l i i < Indu-şi aminte de zîna care perzanie tuturor le-a cobit, n ii lipsi ca pe duhovnic ast' dată acolo chiar de viaţă să fi descotorosit. 1
I ilîiul cu ochii de tămîilă tocmai cînd ţăcăliul în luntre intra, | Inimi ui braţe duhovniceşti odoare de care nici se despărţea, i 1 udată către el de-a dreptul, încruntatul Hagăn s-a pornit, t'i potoăpit dintr-astă năpastă destul cu îndemn de necaz a prigonit. 1
I i........it, în naltele valuri, duhovnicul berbeleaca fu dat. Iipruşto te, opreşte-te, Hagăn", ortacii zadarnic au strigat. 1 II domnişorul Gisel-mezinul cercă de-a bine să se mînieze, 1'ftei ' itoazul nici chiar din atîta nu se mulţumea căşunarea să destuleze. 236
292
vreunul iară". i
1
burgunzi văzînd aceste, crai Gernot iată cu ifos grăieşte, Ind „Domnule Hagăn, pierirea netrebnicului ce îţi foloseşte? u i . .ilIu săvîrşea înecul, pedeapsă grea de bună seamă că lua. ........i v inovat bietul călugăr, încît atît de crîncen porneşti a-1 boteza?"
'..,1M-
nil i uviosul înota iepureşte, nădăjduind din val să mai scape, I I n u I I dorea mîntuire, nimeni cuteza să-1 smulgă din ape. 1*1 ..........l i i vajnicul Hagăn din atîta urgisire nu s-a destulat, " i I I a cutezat să-1 stăvilească, cît iar pe duhovnic în adînc a înfundat. \ , I / . I I sărăcan muratul că preste ape scăpare nu sclipeşte, i i" i dai în afundul de undă, cereînd să înoate ca un peşte. 1 i > datai însă pasămite, mîna cerească deajuns 1-a sprijinit, Pi Urli ujungînd la fund de bulboană, fost-a iar scos viu şi pe prund azvîrlit. Acolo, ridicîndu-se în picioare, zbicitu-şi-a veşmintele leorcăite. Atuncea Hagăn aflat-a adeverire la cele de păgîna zînă prorocite. Vrerea soartei pricepînd că nu poate, nici răsturna nici ocoli, Gîndi în sine: „Paloşelor aceste le e rînduită pierzanie cumplită a pătimi!" ' ■' ■ ii
Mai zis-a viteazul din Tronje: „Nimicirea făcui cu gînd chibzuit, Cumva dacă-n ceata noastră, vreun mişel nevrednic s-a pripăşit, Care ar cerca prin fugă să scape de a primejdiei ameninţare, Sigur să fiu, că-n val, îşi găseşte nemernică moarte, şi nu vreo scăpare". Pe urmă trăgîndu-se aproape lîngă un mucalit burgund a venit, Era dintre vitejii de frunte, acela pre numele lui Volker numit, Care se dete vorbe glumeţe a'zice, din care îndată pe rîs se şi pune, Căci altminteri cele săvîrşite de Hagăn îi părură lăutarului numai glnme bune. Iară cînd crăiescul duhovnic văzut-a că barca se îneacă sfărîmată, De pe celălalt mal către Hagăn începu urlînd grozav astă dată: „Tu, tîlhare fără de credinţă, oare potriva-mi ce ţi-a căşunat, încît să năzuieşti să-mi răpeşti a viaţă mie, sărman cleric nevinovat?" • i "< l. stropşitu-i -a Hagăn: „Ci lasă deşartele vorbe deoparte, Nn pi Hpun, tare mă mîhneşte cînd văd că scăpaşi de moarte, ............ M " dau cu mîinile mele,'că nu glumit am cercat". ' > i< povedanii duhovnicul răspunse: „Fie numele Domnului 1
I
în veci lăudat! Iar dacă dincolo coborîră şi mult calabalîcul îşi descărcară, Şi toate acele zăhărele cîte oştenii celor crai cu ei purtară, Sfărîmat-a Hagăn barca bucăţele, iar fărîmăturile în val le zvîrli, încît falnicii viteji războinici fapta cînd cît o văzură în prea mult de totâi uimi. „Frate, la ce făcuşi nimicirea? Dankwart cu mirare întreba, Gîndeşte că ne lipsim de folosirea ce ar fi adus cînd om înapoia, Cînd raita la hun va avea sfîrşire, şi înturnăm la a Rinului ţeară." Dar Hagăn răspunse: „Nu e de nici un fel nădejde să se întoarne
i l c K M u i de spăimîntată înfricare nu voi mai teme cît de puţin. ini|i l a l i I I ni, că eu din parte-mi înapoia-mă-voi la Rin. nu h îngăduie însă înălţatul a mai întoarce la vetre vreodată! ■ ■ " i i i ' I «lin inimă vă hleastem că, mai-mai, şi îmi răpeai tu viaţa toată." I I
1
1
1
■
i
"i ........................I c 237
292
riga Gunter către duhovnic în ăst chip grăi: ispăşesc pe întregul răul ce Hagăn faţă de tine săvîrşi «aibă mînie. Cînd eu la Rin mă voi înturna,
' nfuriHirc i
1
............." i
'>J»ng Ia ocină teafăr, cinsti-te-voi zdravăn încît de orice griji te voi scăpa.
1
apostolcşte spre casă, că vadul a trece înapoi nu se poate care-mi sînt dragi de aproape împarte bineţe la toate. iiit'iicn «clor ce ne sînt priateni urămu-le să fie mereu voioşi,
"" Ic
...........i ' i ' » r
.............1,1 Ic veste din partea noastră, că ajuns-am în drum pîn-aici sănătoşi." In i l '/ilinil m a i strîns căluţii, poverile pe greabăne suiră, ni inul de acuma altminteri vreo altă pagubă nici că simţiră, bun di crăiescul duhovnic, ce rămînea a fi de lipsă cetei lor, u i ingurean înspre a Rinului podgorii pornitu-mi-s-a pedestraş pribegitor.
238 292
ni Nllii'lungllor
239
A- DO\Â2eCL?l?AS'€A-ISPRM
Iară după ce toţii laolaltă pe malul protivnic mi se aburcară, întrebat-a fost riga Gunter: „Cine va fi călăuză nouă în ţeară. Care pe căi bune să ne îndrepte, cit să nu putem avea rătăcire?" Volker-isteţul grăbi de răspunse: „Lăsaţi-mi în seamă mie a drumurilor hălăduire". < • I I ni, îîiso Ilagăn, voi, cavalerii, şi voi, vătafii, cît puteţi, ■ mai risipiţi în cale, ci strînşi laolaltă să vă ţineţi, uool o& c nevoie, după ce cobirea vă voi fi descoperit, I h I nu no e dat a mai înapoia vreodată la vetrele ce în Burgundia am părăsit.
Illl i i prorocitu-mi-au mie iele în dis-dimineaţă două zîne: I umul ce pornirăm de-acuma nici o întoarcere nu ne rămîne. I Ini ii dărui-vă-voi sfatul: armaţi-vă de tot din cap în picioare, I puternici vrăjmaşi ne poartă sîmbeţi, şi curînd ajungem la strîmtoare.
lil i im. u n să dau de minciună viclenele rusalce de rea piezire, «ic(linţară [că din noi nici unul nu are a afla mîntuire, i n I I m a i de cel duhovnic, care singur de urgie îi ferit; l'd
..............., i
CYM- RÂPVSe • DANKMSKT PGGSLFRATS
i
i
Ir
dovedesc sfruntată neadeverire, voit-am pre călugăr ele pe lume să trimit." ilrtei! a prorocită cobire, ce din ceată în ceată aflatu-s-au, I i l " arii cu înfricare, de cum auziră, faţa încenuşatu-s-au; I I | n i i de adîncă îngrijorare din aşteptare pieirei cumplite, k1 1 i ':■ i era într-adevăr restriştea, blestemata, călătoriei întru sărbătoare plănuite.
306
240
N
in
de Moringen; mai departe, dacă vadul trecură cît de cît, ' ele părţi a fost obîrşie podarul ce l-au fost omorît. ■ i i Ilagăn: „Cu cită silinţă răi nepriateni mi-am cîştigat, a \ ă pregăteşte iureş vrăjmaşul împotrivă, şi mult nu vom avea de aşteptat. .i
n.\ ură de chiar dimineaţă să afle că pe podar l-am căsăpit. |lţi i ţineţi cuţit îndemînă, încît fie tot oşteanul pregătit. ilui'A i lelfrat şi cu Elsen or vrea din urmă să vă lovească, .............ud s-or ciocni de-ai noştri rea petrecanie grabnic să şi păţească. Isteţi, iscusiţi îi ştiu bine, prea curînd vicleneşte vor da glas. Şirul calărilor de acum înainte să înainteze numai la pas, Că altminteri ar zice duşmanul că ne-am grăbi din frică de ei." „Drept spui, Giselher-tinerelul încuviinţata, face-voi întocmai cum vrei". i
„Dar cine să ne arate calea pre unde ostile noastre pot străbate?" Răspunseră: „Doar Volker, că ştie drumuri şi urcuşurile toate". Fiind alăutarul un oştean destoinic, descurcăreţ, umblat bărbat, Nici n-apucară bine să îl cheme, că el s-a şi înfăţişat zăuat pînă în dinţi armat. Atunci tocmai ager alăutarul pieptarul de oţel abia îşi închingase; II purta peste o cămaşă străvezie, strălucitoare, zăpezie de mătase, Iară în vîrful suliţei, ca semn de luptă, o roşie flamură înălţa. Cît do curînd pe dimpreună cu craii lui depotrivă, cumplită năpădită urgie îl aştepta.
Acum fără de bob zăbavă ascultaţi numai la ce s-a mai tîmplat. Văzutu-s-a o ceată de criţă într-acolo că au fost gîfîind în alergat; Erau mulţime buluc de oaste, alăturînd ajutorare la crîncenare; Şapte sute de călări şi mai bine alergat-au de partea lui Gelfrat cel tare. Iară cînd astă fioroasă armie începu cu stolul lor să forfotească, Dat-au căpeteniile bună poruncă cu şirurile iureş să mi se lovească, Ca să îi ia din spate ăi oaspeţi împotriva căror setoşau răzbunare; Drept care multora dintre priateni aşa le-au hărăzit nerînduită mormîntare. Hi illn Tronje în decursul harţei dădu poruncă la desfăşurare; Iml Işi avu o altă oaste o mai măiastră îndîrjită apărare, ■ 11 " Ui bătea iute urma întoarsă, de frate-său Dankwart ajutat, .......I,M "'. «înd apriga luptă se varsă, pază şi bună chibzuinţă au arătat. i ii înrată scăpătase, şi iată că întunecarea lăsatu-s-a.
1
r
n i -:"i.;ă celor priateni pe care primejdia ameninţatu-i-a. I | I I I I ou scuturile-n mînă prin ţeara Baiera s-au fost călărit, ' i ' |>u|in, o putearnică oaste vrăjmaşă asupră-le ca o haită
năpustit s-a vînzolit. 1
•
i o n i c (I rumului, cît şi din urmă, hăuia duduire în năbuşire, II '........ ; potere duşmane, ropotul copitelor tropotind înteţire. i I lanlcwart vestit-a: „Vor să ne-nconjure, crescură puhoi! ....."''! 1 vă platoşele încopciate, şi nu daţi cu nici un călcîi
înapoi." Primitu-a veste credinţată Gelfrat de cum a fost podarul căsăpit, Iară Else cel tare de-asemenea; ajungîndu-se despre omor adeverit, Căzură amîndoi la tristare pentru năprasnica păgubire şi pătimire. Chemară deci de sîrg oştenii din preajmă poruncindu-le pregătire de războire. 306
1
l caii in zăbale şi oştenii mi se opriră spre chibzuire. 1 ilc M i c a , prin bezne a pavezelor vrăjmească licurire, mnoalui Hagăn mai mult să tacă de amu nici că va răbda, oiili i a a, ne aţine calea?" Gelfrat să taie firul în patru încerca! 241
Ic bunii «lin Baiera vechie pe dată sfetnicilor le lămuri: 1 ..............tem unor nemernici pre care pe fugă îi vom pedepsi; ii 1 arc din ci azi-dimineaţă ucisu-mi-au al meu podar, in un vrednic paloş avusesem, de pierderea lui lipsindu-mă ei aşadar". 1
.............""'bare Tronje Hagăn: „Podarul de tine ţinut? lunci pi i u m c apasă vina, că-n ruptul capului să ne lase n-a vrut .......1,1 vadul, ci cîinos protivnic dîrjitu-s-a cu verşunare rea, 1 ........1,1 să-1 răpun mai devreme, că altfel de petrecanie el îmi grijea.
Cu toate că îi îmbiasem răsplata, aur şi straie din cele bogate, Cerşindu-i milostivire, numai pe malul tării tale a ne scoate. La vorbă răspunse cu ocară şi dete cu lopata cînd dar am dat. Atuncea nemaistrunind răbdare, mînia mea asupra nătîngului s-a lăsat. Smulsu-mi-am paloşul, ca-ntr-astfel să avînt împotriva-i apărare, Despicînd în el o brazdă adîncă, dăruit-am volniciei lui pierzare. Dar gata îs ca să despăgub'ispăşire, aşa cum crede-vei cuviinţă." TJrît începură să suduiască unu-ntr-altu, îmbunarea n-a mai fost cu putinţă. „Ştiam bine, strigat-a Gelfrat, dacă Gunter şi ai lui aci vor păşi, Din partea neobrăzatului Hagăn ca mare înfruntare vom suferi, însă pentru nelegiuirea pe care o îndrăzni-mpotriva podarului, Eea isprava nemernicul avînd să îşi plătească cu însăşi viaţa cînd îl răpui. La aceste, Gelfrat şi Hagăn suliţele peste pavăze ciulitu-le-au. Dintrunceput ei vitejii cu cătrănire-ntunecată mîniatu-s-au, Unu în altul înfigîndu-
şi caii. Elsen şi Dankwart avîntară, însemeţind puterile să măsoarenfruntare prea greu înverşunaţi se căierară. Cercat-au alţi viteji vreodată mai încutezători faimei noroc? Din vajnică brîncire, trasă de Gelfrat care îl pumni pe loc, Vajnicul Hagăn lunecat-a din şa şi pleaşcă în ţarină a picat. Curelele pieptarului de oţel plesniră, censeamnă doborîtă vlagă abia a aflai. Auzitu-s-a atunci că şi vătafii cu baltaguri între ei au căsăpit. Dezmeticind Hagăn din prăbuşire, îndată în picioare a sărit. Din troscătul în care la ciocnire protivnică măzdracă îl trîntise Mînia ce se aprinse în Tronje, tăria împotriva celui Gelfrat vîlvorise. U n u I u aflare la împrejurare de cine caii de căpăstru mînuit-au lll atlt Gelfrat cît şi Hagăn din tarniţe în colburi tăvălitu-s-au. ..........ară se ridicară unu-n celalt se repeziră mai cu încruntare, ■ .jlitoarcle lor se încăierară dîrjite cu pre tot atîta avîntare la încruntare. 1
de \ îrtos a fost el Hagăn cînd Gelfrat s-a fost de fapt năpustit! 1*1« nulul falnicului oştean la izbire o schije lată a sărit vîjîit, I | i u /.ă de scîntei pîlpîiră, izbucnind puzderie pînă mai sus. I dluciosul supus al craiului Gunter mai-mai era să fie de nădejde răpus. li nilu s a atunci în gura mare, chemîndu-1 pe Dankwart ajutor: Iutii ini, frate, frăţioare, sărind împotriva cînelui turbător I nu mi dă răgaz să răsuflu, copleşindu-mă cu neîndurare". " H I I . i Dankwart, dînd să mi se repeadă: „îi lecuiesc eu pofta de încăierare". ..... mei indu-1 dintr-o săltată dibăcire cu paloşul lui oţelit, rotit,
306
242
1
lii| ură lovitură că îi trase, din care îndată 1-a muţit, sfîrşit. II a H H mai cerce Elsen să cîştige răpus viteazului răzbunare, i u ilit să bată înapoi cu ortacii, avînd păgubire cu pierzare destul de mare.
Dar cînd seninătatea lunei prin ruptura norilor străbătu liniştit, Mai zise Hagăn: „Despre cîte aicea bună ispravă s-au isprăvit Să nu cumva să daţi la noapte stăpînului iubit vreo vestire. Cruţaţi-1 pînă mîine-n zori, scutindu-1 de grijă, încît să aibă tihnită odihnire."
1
n bine ucis îi zăcea frăţanul, şi el însuşi era în răni ciuruit. ■ i 'Im păloşarii lui de frunte din cercare nesăbuit au pierit. ........Iu i în ăl ceas cruda moarte, cărei cruntă pradă fură să fie, 1 l.'ia de strînsă oaste a lui Gunter, viteazul a luat-o razna la fugă pe cîmpie. ■
1
' >• ' din urmă boierenii deschiseră în oţel brazda izbăvitor, a cîrd de vreme clinchetul lăncilor sunînd surzitor. ......" lui Tronje pînă departe după cete vrăjmaşe fugăriră, l( i I I n K O înduplecau locului să ispăşească puţină odihnă în
........I UN
fugă găsiră. Văzînd că o iau acum la sănătoasa, Dankwart ortacilor a strigat: „Lăsaţi-i iepuranii să gonească, noi facem cale-ntoarsă îndat', Că doar s-au nămolit în sînge din care socot că destul revărsăm. Deci ascultaţi-mi pe dreptate sfatul, mai nemerit e la bîrloage să ne-nturnăm!" Cînd mi se traseră de colo unde avu loc harţa de care pomenii, Oprindu-şi ortacii, Tronje Hagăn într-ăst chip cumpănit le grăi: „Vitejilor, să cercetăm degrabă pe cine-n astă harţă pierdut-am, Şi dintr-a lui Gelfrat turbăcioasă înfuriare cîtă grea păgubire cunoscut-am". Numai patru ostaşi dădură lipsă, pierderea nu păru prea mare, în schimb vrăjmaşul arăta să aibă povărare cu o nu uşoară urmare. Din ai lor, mai mult de sută numai în preajmă leşuri răbojiră, Iar pavăzele oştilor lui Tronje, cît vedeai cu ochii, în cheaguri de sînge se mînjiră. 306
Cînd încă dîrjiţi se înturnau hăitaşii ce pe fugari au fost fugărit, Văitatu-sau vătafii din atîta goană şi nerăsuflu că au spetit. „Cît călărirăm, istovirăm" şi cum că îi întrece osteneala arătară. Răspuns le dăruieşte Dankwart: „Nu mai găsim sălaş de noi în aist corn de ţeară. Veţi că ; ări trudiţi pe mai departe, pînă s-o lumina mijit de zi." Atuncia Volker, care purta grijă urmei, spre marele armaş se repezi Să-ntrebe: „Cît are gînd să-i mîie şi cînd ajung să poposească? Doar au şi cai, iar dragi stăpînii boldesc multă nevoie să mai odihnească." punsu-i-a isteţul Dankwart: „Mai mult n-aş putea face arătare, hai nu ne e îngăduită clipă de oprire, pînă ce soare nu răsare, I 1 1 Iu cîntatul ciocîrliei, unde-om vedea buruiană ne-om trînti." intru auzul vorbei cumpănite, nimenea că îndrăznea şi nici se mai putea înveseli. I mcrscră leoarcă de roşu sînge pînă ce soarele s-a suliţat, I M n f l mănunchi de suliţe din pieptul muntelui au scînteiat. Ulinci, crăpîndu-se bine de ziuă văzutu-i-a craiul şi avu mînie, i lupii mînjeala sîngelui şi sfîşiatele veşminte, pricepînd că au fost dat o bătălie. I U ilo ce tu, priatene Hagăn, să chemi ajutorare pregetaşi, 1
m i
cînd pînă atît pe zale năclăitul sînge închegaşi?
...........i fost oare vinovatul care urgisit încăierare a prilejuit?" II
ui răspunse craiului: „E vinovatul Elsen, potrivă-ne azinoapte el a năvălit! 243
şold i-a şterpelit. 11 1
" pentru căucis-am un podar netrebnic, ce asupra-ne s-a aruncat. ■ n i I I piuă la urmă mi se văzu silit să caute fugar scăpare. .............lintr-ai lor, şi abia că patru din ai noştri căzură ciopîrţiţi la încăierare." 1
n i . i însuşi al meu frate, cu mîna lui pe Gelfrat a tăiat,
1
[
i fosl să aflu înfrînţii unde găsiră bieţi de cuviinţă să oprească, i'tutindenea între localnici începu vestea ca să se lăţească, ..... « ' . ¡ 1 feciorii lui Ute-doamna către crăiesc scaun au călătorit. 1 ............ni riemerit-au în Passau-cetate, tîrgoveţii de acolo prea bine i-au omenit. l l'ilgcrin-vlădică, de care ştim că unchi al craiului era, cil a l a i cad în ţeară nepoţii, de bucurie nu mai încăpea, i ¡itila belşug de oaspeţi cu greu într-altfel s-ar fi aşteptat, |l in m i cu in a simţit prilejul, s-a arătat să fie mai presus decît încîntat. Făcutu-s-a lor pe de rînd ca atare o cît mai de cuviinţă primire. Nu încăpură în Passau-cetate să capete-ntre ziduri găzduire, Ci peste gîrlă tăbărîră, întrun obor ce se afla dincolo de cîmpie, Ridicîndu-şi ei corturi şi şatre zăplăzite, în care la adăpost bun să se ştie 1
;
Numitu-s-a Eckewart pre nume, viteaz somnorosul cela care Trezindu-se şi văzînd lipsă oţelul, copleşitu-l-a necăjită căinare Că de pe urma întâlnirii cu voinici de frunte s-a simţit umilit, Hotarul către a lui Rudiger fruntarii fiind netrebnic priveghiat, şi prea uşor păzit. „Vai mie, tînguitu-s-a Eckewart, ponosul de mine o să se ţie, TJrîtă păţanie trăsei de pe urma pricepuţilor burgunzi în drumeţie De la uciderea lui Sigfrid, necaz atît de cumplit n-am pătimit. Vai mie, Rudiger-stăpîne, că faţă de tine greu păcat nesocotit am greşit!"
1
■
ii
Şi maseră răsuflu la zi întreagă, şi o noapte întreagă au odihnit. Dar de ce bună primire avură parte, şi de cît frumos îngrijit! Apoi de-acolo pe mai încolo, către ţinutul lui Rudiger călăriră, Iară curteanul bucuratu-s-a aşijderi cînd cu preîntîmpinare solii se vestiră. Şi dacă istoviţi de trudă pribegită sălaş de noapte mai eăutară, Cît spre miezul de ţeară hunească pîlcul cotise pe drum de cară, Dat-au, în peste hotar lăsat pază, de un oştean în straje adormit, însuşi Tronje Hagăn apropiindu-se nesimţite, şpanga ce purta la 306
De nostime fără nădejde jelanii, de cum avut-a Hagăn auzire, înapoia tăiuşul ce şterpelise, dîndu-i şase spăngi roşii miluire. „Aceste daruri fămi plăcere pentru dovedita vitejie să primeşti, întrucîtla hotar stînd singur nu ţi-a fost teamă, ci ai găsit prilej să hodineşti". 1 1 1 deic Domnu prisosit răsplată la spăngile culcare m-ai cinstit, Urii 'i mă mai mîhneşte drumul ce voi în ţeara hună aţi croit, i ■ i lud cu a lui Sigfrid omorîre, stîrnită ura nu îşi află domolire, i ' ui cea da-v-aş în de-a dreptul sfatul să vă vegheaţi acum pe voi cu straşnică păzire."
\w\ Col-de-sus ne ocrotească, răspunse Hagăn mai întunecat. M i i că păloşarii noştri au zdravăn lipsă de odihnă deocamdat'; rtfvnind să afle mai degrabă unde ar mai fi să fie carevaşi, I ij Ipim măcar de peste noapte, să facem istor crai prea istoviţi sălaş. | 1 H binele spetirăm caii, trudind pe nebătute căi întortocheate, noastră-i pe sfîrşite", apucă Hagăn să arate. 244
1
i indea
li I de am îmbia chirie, nu-i chipu nicăieri să se găsească să se-ndure cu adăpost şi pîine măcar din milostivire
II
\tn
1 1 fi
care
omenească." I i i tea Eckewart răspunse iară: „Curînd vă dibuiesc o găzduire, i ude mai bine ca la voi acasă să vi se dea cu dragoste primire, ■ luntri ţeara chiar că nicăierea nici nu aţi fi mai bine-adăpostiţi, | • r l l In Itudiger la curte, unde ca oaspeţi dacă vreţi să fiţi, de acum să vă grăbiţi. i i I c în drum mai colo, şi-i cel mai bun aproape ce se ştie, mila cîtă are cu mai-marii, nu i-o-ntrece nimenea-n mărinimie. I du c u atîta bunătate, cum dă florire şi frunzire luna lui florar, 1 llll uflet revărsat se bucură a face oricăruia un bine cît de mic măcar."
" Unuter dete a mai zice: „Vrei tu din parte-mi să îi duci solie,, c e r c i de pui' mîine dimineaţă înduplecă în găzduire să ne ţie? ■ I iluai îmi cute drag şi vechi priaten şi credincios vasal supus, i purta, pe totdeauna neuitată mulţămită la slujba şi ajutorarea cîtă mi-a adus!" Arată Eckewart atuncea: „Eu bucuros voi duce îmbiata ştire". De-ndată arătînd fără de preget gata să urnească de pornire Lui Rudiger să-i dea solia, că aşezarea nu era departe, Şi lui de mult nu i-a fost dat pesemne să poarte la priaten mai plăcută carte. Ci, pasămite,-ntr-o suflare către castelul din Beclaren alerga, Iară Rudiger chiar de departe, recunoscîndu-1, iată îndemna: „Grăbeşte către noi cel Eckewart, ceauş Crimhildei credincios". Dintîi a bănuit că e năprasnă de podghiazuri, moşia să-i fi încălcat vreun ticălos.
306
Grăbindu-se spre poartă castelanul, din metereze 1-a întîmpinat, Şi ajutînd cu mîna lui pe paloş să descingă 1-a întrebat îndat', Cu grijorată ispitire: „Care-i pricina de atîta te-ai fost grăbit De îţi tragi sufletul în alergare? Au nu cumva jecmănitorii iar ne-au cotropit?" „Nu-i pricină de încălcare, răspunse Eckewart, de mă grăbesc E pentru că trei crai de seamă să-ţi fie ţie oaspeţi năzuiesc, Anume Gunter, Giselher şi Gernot vă fac prin mine arătare, Că îşi cerşesc, viteji destoinici, la tine să ajungă-n adăpost fiind la strîmtoare. Aşijderea arată Hagăn, nu mai puţin cu Volker deopotrivă, în sîrguinţă şi credinţă slăbescu-ţi ei mărinimia milostivă. Iară armaşul lor cel mare prin mine dă dintr-a lor parte ştire Cum că vitejii păloşari destoinici se simt. în mare lipsă de tihnită" găzduire." Rîzîndu-i sufletul de bucurare, făcu şi Rudiger la rîndu-i arătare: „Nici pot avea mai mare desfătare, decît în a fi gazdă primitoare Acestor crai, care, prin tine, venirea lor la curte îmi cinstesc. Atunci cînd ei călca-vor pragul casei mele, de bună seamă tare mulţumesc." iul w a r t -armaşul arăta-vă-va de îndată cu amănunţire, ■ i m l la număr musafirii, care pe astăzi au făcut vestire. |frtl l i i a şaizeci mari viteji, ce dimpreună cu o mie cavalerii vin, v I n i i şi nouă mii vătafi." De-atîta castelanul mi s-a bucurat fireşte nu puţin. | ( l iu' veniţi că-s bucuros la oaspeţi, făcut-a Rudiger voios urare, Mlmli iml acuma că vitejii, îmi pun o dată ospeţia la-ncercare. H . i n u ii fost dat atîta încîntare, pre cît nepregătită au fost dat, l I I 1 1 1 il i n c i o s i i noştri fără zăbovire să şi ieşim călări nainte de îndat'." 245
iln i i l e porunce stăpînul, cu pregătire totdeauna se găsiră, lllndu H O cu zor să împlinească fieştecare rînduielile ce le avea. hun iu u n u i numai Gotelinda-doamna încă nu aflase, ci singură-n iatac se zăbovea. i i
i............■ r u m şi auziră, cavalerii în coama cailor se repeziră,
306
246
A DOVAZea^ŞAPTeA-I5PRA\^i
luminata cinstire, pe care le era lor dată să o trăiască, întrucît pe înseşi fraţii crăiţei li se întîmpla la noapte sub coperişul lui să găzduiască. ['rea dragă soaţă, Rudiger zise, datu-ţi-am cuvenita ştire, i v i i i i u ca acestor crai li se cade să le vădim plăcută cinstire. ! > > ' I I m cu alaiul lor pofalnic la curtea noastră au să apară, 1 lih i i i c -se a vă înclina urîndu-le bună venire, aşijderea purtaţi-vă cu Hagăn iară. M m în stolul lui Gunter vedea-veţi pe Dankwart cel vestit, I hlpeşului care se cheamă Volker aceeaşi purtare arătaţi negreşit, i i de cîteşişase cu grijă mare se cade în smerire să staţi, Chiar dintr-un început, dimpreună cu a mea fiică, întîmpinîndu-i nu uitaţi să-i pupaţi." 1
făgăduiră a sili întocmai, arătînd rîvnă tare cuminte. Vpin începură în lăzi să umble după boghioase îmbrăcăminte, 1 n :.a, le ajute frumuseţea, pentru a istor viteji privinţă; ' i n i indii-se muieri prea inimoase dîndu-şi încă mai rîvnitoare dorinţă, *> n i i i i d o u ă
LA- BSCLARSN
u n foloseau din cele sulimanuri cu care alte fomei se direg. .........şi.cl, purtau cununiţe de aur, pletind conciuri ciuful întreg, Im i i vîntu puţin să izbutească zulufi şi cosiţe să clintească, 1 1 n e a , lor fiind întru toate aleasă şi mai presus de laude purtare crăiască.
1
[h\
lăsa-le-vom să înteţească a muierească dătinare, | | . i i a in gazda de-a lungul cîmpiei, pintenind caii, goană mare, I I d i i n inşii pe care Rudiger îi avuse mult înainte crailor ieşiră, 1 ........Iu Ic încă din drum oraţia cuvenită, de îndat' ce în ţinutul grăniceresc păşiră. pi când
1
Suitu-s-a la odaia de sus castelanul, unde muierile şi-au fost găsit, La nevastă şi fiică, îndată vestire de dragii oaspeţi le-a părtăşit. Lămurindu-le
.........ni ajunseră să le stea faţă, de cum castelanii văzutu-i-a, .........uită v e s e l i e musafirilor de seamă sporite bineţe dădutu-le-a: ............ i ; hun venirea voastră, de cînd prag de ţeară aţi călcat. 318
.......Iul d e a vă şti de pieptu-mi atît de aproape mai îndeobşte m-a bucurat!"
mătasă, însăilate pe falduri seînteiau scăpărări tremurate, i i n . i . i cu prisosinţă la odoare, care de care mai bogate, i i i n i a i a apărură cei oaspeţi şi sprinteni în prag descălecară. p| I M m ai purtări alese vădeau cu temei musafirii dintr-a Burgundiei ţeară!
Răspunseră veseli crăişorii vădindu-se încrezători şi lipsiţi de ură, Că doar destul le potolise grija prin felul în care primire avură. Mai osebit binevoind faţă de Hagăn, pe care dinainte 1-a cunoscut, Aşijderi faţă de Volker din burgunda ţeară cu straşnică sufleţire s-au avut
i . i .....■
Pe urmă înehinatu-s-a lui Dankwart, care vitejeşte îi meni: „De vreme ce la ospătare, de culcuş ai binevoit a ne oploşi, Cine însă purta-va rost gloatei, care de la Worms ne soţeşte?" Castelanul pe loc îi răspunse: „Grija asta de acum nici că vă mai priveşte.
şase de fecioare făceau primire şi mulţime de fomei, . ia || i n . , ă-ntîmpine pre oaspeţi de cîrdul curtenilor însoţite, M " i i inimoase închinări codanele urară de bună venire şi trăiri fericite. .
Vegbea-vom ca nimic să le lipsească la oameni cît şi la dobitoace, Iară la cît aveţi o avuţie, argint sau straie, furtişag nu se va face, Căci pune-voi străji să pîndească pe veghetorii cei mai sprinteni, Ca să nu vă fie lipsă un capăt de aţă şi nici măcar o rotiţă de la
Se bucurară foarte musafirii de toate rosturile cum se tîmplară; Iar dacă tabăra fu rînduită, marii călări spre castel o luară. Vătafii tolănit-au în verdeaţă, unde bunătăţi alese au înfruptat; Hei, dar la cîte alte mai purtaseră flămînd dorul, de cînd de-acasă au plecat! Grăbi voioasă castelana, apoi agale din cerdacuri coborîtu-s-a. O însoţea de aproape frumoasa fiică. Atunci alaiul ei doveditu-s-a Un cîrd de mîndre jupîniţe şi dalbe tinerele copilite de casă, Purtînd spelci de aur în fionguri şi foşnind rochii de fremătătoare
1
ni I I I I nul castelana pe tustrei craii avîntat îmbrăţişatu-a; i I I in a i fiica dumisale; Hagăn curteanul acolo aflatu-s-a. tatălui poruncire fata îndrăzni în ochi să-1 privească, i ui i n a. însă dc-a lui înfăţişare, şi tare ar fi vrut de pupătură să se lipsească.
pinteni. Grăbiţi, vătafilor, şi-n clipă nălţaţi-mi şetre pentru domniile lor, De verice pierdere afla-veţi, va fi taraful slugilor răspunzător. Cailor le scoateţi căpăstrul, despriponindu-i cît să pască-n voie." Primire atîta de pretenească îmi cred că s-a văzut oriunde mai cu anevoie.
1
port şi înfăţişare nici că doreai în alt chip să vrei
•
i
i a
si l i t ă a se supune la porunca pe care gazda a rînduit-o,
■ ' i biata
făcu fete-feţe, de cînd a pălit şi cînd a sfeclit-o. llll piipatu-l-a pe Dankwart, apoi pe-alăutar încă a mai pupat, Iu I pentru vestită vitejie, în care din verice primejdii s-a înălţat. i i i u la urmă tînăra domniţă a luat de mină pe viteazul strein,
"h
0
i
petele din crăiia burgundă, pe junele Giselher cel mezin. ...............a ei îşi ceru braţul lui Gunter, cel neîntrecut în agerime, | . | i l i u arătîndu-le amîndouă calea, răzbătînd printr-a vitejilor mulţime.
conduse pe Gernot către sufrageria unde praznic da; • dimpreună cu bunele doamne întîi în jilţuri se aşeza, ............... turnat-au cuparii vin tămîios pe dreptate vestit, mimul
I I I
Im i i la mai înţelepţească ospătare nicicînd vitejii şi-ar fi fost 320
altminterea dorit. I.. Nibclungilor
ui
321
TJmplutu-s-au ochii de duioşie cîtor la fiica lui Rudiger se uita. Aveau de ce să se înduioşeze, atîta gingăşie nici că vor uita. Cîrdul de cavaleri, pasămite, deletnicea s-o dezmierde-n gînd, Erau îndreptăţiţi să-i dea înaltă preţuire, avînd mîndra copilă şi sufletul blîrid.
Şi iată ce-a fost grăit alăutarul, cînd paharul în urare a ridicat: „Mult prea mărite castelane, prea bunul Dumnezeu te-a zestrat Cu multe harurile plăcute cîte izbuti cu ghies să-ţi sădească, Dăruindu-ţi muiare de hărnicie frumoasă, în stare zdravăn să mi te fericească. i i icamăn ţie, crai de viţă, adăugi mai departe alăutarul,
însă dorinţa lor oricît de arzătoare nici putea nădăjdui alt ' p l i n i r e , Cît vedeai pe cavalerii destoinici, ahtiaţi rotind ageră ochire După mîngîioase copile şi jupîniţe din care destule s-au aflat, Iar vestit alăutarul pre bună cuviinţă cu dreaptă credinţă faţă de gazdă s-a arătat.
i
s o r t i t să port cunună şi să am în cinul marilor harul, • ' ml
jinduit de soţie pe prea frumoasa voagtră copilită, i n i fu dată vedere la mai falnică mîndreţe de
i 'li
II
; fi
i
fi
faţă nu-mi domniţă."
Iun la anta castelanul răspunse: „Au cum socoti că s-ar putea nlovărat să coboare privire pînă la biata fiica mea? i | "l ie n-avem nici o ţeară căreia stăpîni să îi stăm. Io de fată că-i chipeşă foarte, cît nu putem cu pămînt s-o zestrăm?"
Pre urmă, aşa acum cerea dătinarea la obicei pămîntean statorit, Cavalerii s-au tras către o cămară, jupîniţele spre alta au pornit. Pe dată jghebînduse lungi mese în sala largă încăpătoare, în care cu belşug străinii oaspeţi aflară îndeobşte pe tot dorul deplin desfătare.
i u n . 1 dat înţelepţeşte Gernot-păloşarul mult încercat: in . alege o muiare după gustul şi pre dorul meu adevărat, I ' • I H H I C i n i -ar fi, doamne, şi mie să cîştig un asemenea odor". • ' " I .......' " ' I c intrat-a în vorbă el, Hagăn, întărind mărturia tutulor curtenitor: 1
Spre a cinsti osebit musafirii castelana aşezatu-s-a la a lor masă, Lăsînduşi pre fiică, după cum se cade, în cîrdul copilelor de casă întocmai cum cerea şi obiceiul care cu straşnice era ţinut, Cu toate că, mai aproape de stetea copila, la musafiri mai mult le-ar fi plăcut. Gîtlejul dacă îl mai udară apoi că şi-n bucate l-au uns îndeajuns, Chemară din nou pe copile, care sfioase în sală au pătruns. Iară plăcutele vorbiri meşteşugite de loc nu fură la prilej cruţate. Limbut a întrecut pe ceilalţi Volker-paloş, destoinic izbutind cu miez să se arate.
323
251
1
p'nu meu Gisol-domnul ajunse-n vreme de caută soţie, i i I I iţingaşe domniţă de viţă mi-i stă prejos ca obîrşie, '""l ' i ' i i n a cu supuşii ţărei noastre, toţi bucuroşi i-am sluji, 1 ...............nd ar veni mireasă în crăiia burgundă, şi prin cununie crai ar însoţi".
II'
Ini I c a vorba, de bună seamă că pe castelan îmbucuratu-l-a, I n u l . ! in al ei cuget nu mai puţină mulţumire cîştigatu-i-a. * •• '• 1 i.'iruiră cavalerii sprijinind pentru o potrivită însoţire, ' i e i i i e l l i e r cel falnic în totul sar îi ruşinat să facă o împotrivire. 1
BÎnt să se întîmple, e de prisos oricare-ntîrziare. mu n i s-a deci poftirc de-nfăţişare gingaşei fecioare. ................ I c a s c ă bucuria logodna cu ăl tînăr crai a fost cuviinţată, • • ' .........b i i m l i i -se cu jurămînt de paloş în legăm în t clin dragoste adevărată.
Părinteasca povăţuire, ţinut-a în seamă şi cuminţeşte a ascultat, Arătă bucuroasă tînăr crai să însoţească, tîrg repede s-a încheiat, Şi de iute Giselher-mezinul, cu dalbele lui braţe a îmbrăţişat-o. Dar nestatornicia clipei fericite în fugă, cît de puţin atunci abia a bucurat- o!
....................i " Itiltilii h
•
Drept care zestre statoriră copilitei ce tîrguri şi ce anume ogoare; Chiar craiul întinse mîna să jure că dania va rămîne stătătoare, Iară Gernotpăloşarul chezăşie adeveririlor ca de hrisov a întărit. Atuncea castelanul dete a mai zice: „Dar întrucît cetăţi 'tărite n-am agonisit, Nu-s volnic să aduc la închinare decît statornicie de credinţă. Dară înzestrînd-o acuma pe fată, în dovedire ele avută bunăvoinţă, O dărui cu atîta argint şi aur cît o sută de catîri în povară cară, Aşa încît să nu se ruşineze soţindu-se cu mînciru crai viteaz dintru a voastră ţeară." La care vorbe tînăra pereche joc unei hore în mijloc au încins, Precum era la veseiiri datinare prin părţile acelui vechi cuprins; întreg tineretul la veselire ţinînd cu deosebi să fio de faţă, Glumind şi chiuind precum îşi obicinuieşte tinereţea cînd petrece şugubeaţă. Totuşi atunci cînd o întrebară pe fată de se-nvoieşte crai să ia, De-o parte inima da văpăiată ghiesu, de alt' copila se mîhnea. Pînă la urma urmei însă,cu toate că nu cuteza a hotărî dindată, întocmai precum face orice fată-mare ruşinată-ruşinată s-a lăsat înduplecată. 323
252
Ridicat-a cuvînt castelanul: „O, falnici crai, de dovedită tărie, Cînd veţi porni călări către case, toreîndu-vă la ţeara de crăie, Griji-voi ca şi a mea dragă copilă să vă fie în pază încredinţată". Legatu-s-au într-astfel cu jurare nezdruncinată hotărîrea fiind deobşte încuviinţată. m i . i chiote şi strigături de veselie găsiră potolită contenire, luaru iu trimisă înapoi în iatacuri, după fireasca orînduire. ' > i " | n se-ndemnară la culcare, îmbiindu-se zorile să-i trezească, 1 lud r , i ijitu-li-s-a alte tablale cu fel şi fel de bucate, că gazda ţinea sătui să-i dovedească. 1
1
■ dacă destul dănţuit-au, gîndiră şi în ţeara hunilor să plece, i c l a n u l mai avea gînduri: „Stăviliţi drumul, şi vom petrece. i inboldcşte atîta grabă? Ci ia mai zăboviţi prin ţinut, loază de vreme trecut-a de cînd oaspeţi atît de dragi nici că am mai văzut." 1
n I însă răspunse pe dată: „Rămînere nici că se poate, u n d e ai mai luatu merinde, pita şi vinul pentru atîte gloate, II i mai ai prisosinţă la bulucu de oaspeţi pe încă o zi? !" 1 l|......I i n ruptul capului nu vru să auză: „De aşa ceva nici nu mai vorbi. 1
naiipoţi dragi, atîta hatîr cerşescu: duplecaţi voi să mă dăruiţi | ...... pentru încă patrusprece zile cu casă şi masă la mine să fiţi, liiipn ună cu de-ntreg alaiul vostru, aşa precum v-am rugat, i i u acuma chiar că riga Etzel rar foarte de la mine ceva dac-a II'
mai luat." 1
..............avură ce mai face, stăruit de capul lor dac-a cicălit, i n l . i a patra dimineaţă cu tocmeala a rămîne au învoit. ......i milostiv castelanul, precum chiar se simţea de mai-nainte, i i i i musafirilor bogate plocoane şi cai trăpaşi şi frumoase îmbrăcăminte. m. ia încăpea zăbovire, spre ţelul lor săgetînd să iuţească, Iuti u I I im ie făcu Rudiger cruţare, din cîte putea să le dăruiască. ...................i i fost dorinţa oricărui, de-ndat' primea lucru dorit, ■ ufa, şi vestita mărinimie găzdoiul pe toată lumea de zor a fost mulţumit. Alaiul lor cel falnic în podoabe, dacă în faţa porţii mi s -a înşirat, Erau mulţime de cai înşeuaţi acolo; atunci voinicilor s -a îmbiat Calicii năzuind slugi să se bage, care scutul din mînă le şi luară, La călării ce clinteau să pornească, năimindu-se a rîndăşi într-a Iul
zgîrcitu rigă nu ţinea obicei plocon să primească, înclinatu-s-a către darnica mînă în răsplată cinstire lui Rudiger să mulţumească Iar Gotelinda îmbia lui Hagăn, ce făr' de ruşinare era îngăduit, Daruri prieteneşti, întrucît şi riga la ăst căpătuit s-a învoit, încît să primească şi curteanul prinos care să rămîie amintire. Dar el s-a împotrivit să păstreze pentru sine vreo danie care ar avea preţu iro.
i ' ■" n u i
Etzel t e r n a Iară gazda acestor paloşe viteze darurile neprecupeţit a împărţit înainte ca falnicii lui oaspeţi în faţă pridvorului să se fi păşit. Căci de acum se bizuiră în cinste şi mărinimie să îmi vieţuiască, De vreme ce pe frumoasa lui dragă copilă cu Giselher înţelesese s-o nuntească
A zis Hagăn: „Din ce văzui pîn-acuma, amintire nu mi-aş fi luat Decît vechiul scut care atîrnă colo pe înaltul perete agăţat. Iar dacă ţineţi cu dinadinsul, numai scutul ghintuit aş primi, Purtîndu-1 pretutindeni cu neuitată cinstire, cînd în ţeara lui Etzel voi veni." \.........i ( a : I c l a n a aceste cuvinte, de jalea ce purta amintindu-şi, i ........hm d u r e r e din lacrimi des tăinuită deodat' podidindu-şi. .............iu no cu adîncă mîhnire la a viteazului Nunding pierzanie, i . . ,n Witlic îl răpusese odinioară, înecatu-i-s-a-n piept grea jelanie. . n u d jalea crăiasa răspunse: „Fie scutul de tine stăpînit, ...................i n .
i
I I
....................I
Dăruitu-a inimos pe Gernot cu tăioasă sabie mlădie de oţel călit. De care pe urmă păloşarul mîndru în lupte furtunoase s-a bizuit : Priitu-i-a dania, pe care soaţa comisului ţinu să i-o dăruiască, Dar de pe urma cărei biet Rudiger în urmă de viaţă avea să mi lipseascl Datu-i-a atuncea riga Gunter, viteazului ce pereche nici că avea. Armură straşnică, pe care craiul o putea cu folos în lupte purta. Şi cu toate că 253
I
a rămas numai bocirea mîngîiere, că doar asta poate fi sortirea muierească." d e pe jilţul ei falnic primitoarea castelană s-a ridicat,
i ..........................a mîinile dalbe scutul cel falnic din perete a dezgăţat, lui Hagăn, care în astfel înmînarea darului a primit. Ml........H I :: prinos a căpătat viteazul oaspe care fost-a cum se şi vede foarte cinstit. I M . indii I
..................i t 323
vrut cerul cine-1 purta odată acuma să mai fi trăit.
n . n \ Ucazul în crîncenă luptă şi n-avu parte să dăinuiască,
II'
i Irăveziu văluia podobirea culorilor gingaşe mîngîietoare.
...I n u s-a văzut vreodată un scut mai strălucitor sub soare; ...............i indetotul numai cu spuză de nestemate bătut; ...... la \ in/are în tîrg, de bună seamă, la o mie de'auraşi ca nimic ar fi fost făcut.
i|
I I
I M H I.ea
dete poruncă să-i fie scutul spre purtare adus,
i .............I tratele său Dankwart înfăţişatu-s-a la curte, sus, ■
i: I I diger inimoasă destul de bogate veşminte îi mai da, i i a n - \ de pofală în urmă la curtea hunilor de sărbătoare mi le purta.
pila lui
nins
Şi iată că gazda agrăi pe oaspeţi: „Ca să vă aduc mai bună păzire, Facevă-voi chiar eu călăuzire, încît să nu vă căşuneze asuprire Lotri cîţi, pînditori din codri, să aţin luînd vamă drumului mare", îndată precum dădură poruncă pornitorii, încărcatu-s-a calabalîcul de drum pe samare.
i ...........l e m a r i daruri de plecare îşi văzură atuncea cinstire Iu a i h a j u n s la nici unul dintre ei întru nimic la folosire, ||........ l........h i a Rudiger din suflet, cu dragoste prietinească. i I I ......i i pic urmă hăinindu-se duşmăneşte, pînă şi viaţa cunoscură să-i răpească. însă deocamdat' sprinţarul Volker străbătînd alaiul a înaintat, Ajungînd pînă-n faţa Gotlindei dintîi cu plecăciune s-a închinat. Apoi dete să doinească un cîntee, cc-avea dulceaţă fermecătoare, în viers îşi lua rămas bun de Beclaren, făcîndu-le pentru plecare cîntarc.
De îndat-a strigat castelana să i se aducă la ea o anume besactea. Acuma ascultaţi numai de-a rîndul ce daruri înduratu-s-a să dea; Alese douăsprezece spăngi de aur dîndu-le alăutarului miluire. „Cu odoarele istea în ţeara hunească să ai tu, Volker, găteli de împodobire, încît să-ţi aminteşti de mine, podobindu-te la curtea domnească, Că vreau la-napoierea voastră, de purtarea ta să mi se pomenească, Amintind credinţa-n care pre mine între curteni m-ai fost slujit." întocmai precum arătatu-şi-a crăiască dorinţa, împăunarea lui mulţi au mai pizmuit. 323
254
Fost-a Rudiger gata în pregătire, de cinci sute de oameni însoţit, Cu caii şi cu veşmintele lor scumpe la drumeţie cînd s-au pornit. Senini, dreptînduse spre ţinutul unde avea să ia parte la serbare, Din care nu s-a mai înapoiat nici unul vreodată, astă fiind vrerea soartei amare După îmbrăţişările duioase, castelanul luînd rămas bun de soţie, Giselher avu şi el parte să se înfrupte din a sărutărilor bucurie. Dezmierdatu-a dragile mîndre, ţinîndu-le cu strînsă îmbrăţişare; Multe din tinerele fecioare cu ruşinare ascunseră în năframe ochii la plecare. ............rdacclo dintr-o dată toate ferestrele lor dcschisu-le-au, , . .......■ c c comisul cu a lui gloată pe drumu ţeării pornitu-s-au. ■ ft i n i n ş i într-a lor inimi mîhnirea semn de piază a cobit, | i i | , i i n ţ c şi copilite de casă nici că se îndurau să mai contenească din bocit. „ i r . i . u n i t e , le era dat într-astfel atîta de pătimaş să jeluiască n dragi care de aici înainte nicicînd avea să întîlnească. ■ ilrtii ( I I porniră cu voioşie, şi tot de-a lungul prundului ţinură, j h f i > l d i n ilecindea Dunărei nu s-abătură, pînă ce în ţeara hunilor dădură. |t
\.........n II
II'
i;ndiger darnic şi falnic într-ast' către burgunzi a arătat: i ......i , i afle fietecine că de pămînturile huneşti ne-am apropiat. putea să ţinem taină vestea, sosirea grabnică o să ne fie, i , i I I i e i o altă ştire cu atîta nerăbdare nu aştepta riga Etzel în bucurie."
i « N i l n k i r ' i i -negurenii aveau să conăcească în moşia hunească. hm C i n u I n I d a , din
I ' i l i n i I . I d e c i printr-a Austrului-ţeară să se purceadă grabnic solia I I I i l n \ n I . i că se apropie omenimea că prea curînd vor fi acia I I i ' d e l a înalta Worms-cetate, de pe malul Rinului căţărată; m i l i a să le fie dată o ştire mai dragă călăraşilor din crăiască gloată i ........n M I repeziciune cei crainici bună vestire să răspîndească,
323
255
pervazul ferestrei aştepta arătînd că priveşte, i , ......... \ exilează o rudă în nerăbdare pînă ce neamurile ei dragi întîlneşte. pogoară dintr-a ei ţeară şiruri de oşteni în naintare, i ........i u a foarte riga de-ndată de cum i se dete şi lui ştiinţare. i ...........|. mea ('rimhilda, crăiaso, caută să le faci bună cinstire, ....... m a i vîrtos li se cuvine, că doară fraţilor tăi e să le faci primire I" \ ■....I M I
II'
iu
Cînd astă fiică de crai mare de-a bine de venirea lor s-a credinţa!. Mai dete drum în inima închisă povara de dureri de-a uşurat. Soseau acuma,
întetindu-se, călării purceşi din vatra părintească, în de pre urma cărora el, riga Etzel, o pacoste năprasnică avea să mai păţească. Şi zis-a în atunci Crimhilda: „într-adevăr, e straşnică bucurie. Căci iată, neamurile mele cu pavezele noi gătitu-s-au să vie, Şi-n panţăre de-oţele ferecate purces-au purtători armaţi din greu. Voi răsplăti cu aur de ajuns pe aceia care vor şti să îmi mîngîie chinul meu." Se cugeta, năduful tăinuindu-şi: „încă se află o tămăduire. Iar pentru cel carele vieţii mele răpitu-au întreaga fericire Voi şti să-i coc răsplata cuvenită din care să ajungă urgisit, Căci astfel înţeleg să dichisesc primire, şi asta-i găzduire ce i-am sorocii în toi vreau petrecania să-i fie, încît să-mi satur răzbunarea; Cu rînduire îndelung răspregătită începe de-acuma sărbătoarea. Faţă de cel fără de milă, fără de milă hotărîndu-mă să îl lovesc, încît pentru sărmană fericirea risipită, în veci de veci pe vinovat să îl nefericesc."
l a i u l cetei burgunde întru hotarele ţinutului intrat-au,
"
i l u n i ......I llildebrand-berneanul, de îndată venirea lor aflat-au, n u l agale, cu amănunţire stăpînului său măreaţa ştire, I n i l o u i i i i n c l u - I să facă din risipă primire la a calărilor destoinică oştire. I
u "i
ii
uni
257
Wolfrat cel puternic făcu arătare că unde să tragă osteniţii cai, Apoi pornind călare cu berneanul şi cu seamă de paloşe din alai întîmpinară cu bună urare pe străinii care ca oaspeţi ivitu-s-au, Şi în tabără mîndreţe de flamuri la mulţime de corturi pologite suitu-s-au. Iară de cum încă din departe pe Hagăn Tronje îl cunoscură, Cu prea bună creştere lui într-astfel apucatu-s-a a şi zice din gură: „Sosit-a, vitejii mei, ăst ceasul, ca făcînd popasul să descălecaţi, Iar către cei care mi se silesc să vă primească îndemnu-vă io preteneşte să alergaţi, Căci iată, ochilor mei se arată o ceată ce bine cunoscută îmi pare, Din ţeara amelungilor, de bună seamă, curseră paloşele sprinţare. Cugetele lor trufaşe-n dreptate au căpetenie pe berneanul vestit. Arătaţi simţitori primirei ce ni se face, fiind întru toate cu nimica de dispreţuit." De-ndată cavalerii şi vătafii cu agerime de pe caii lor pedestrit-au. Ditric iuţindu-se frunte după care sprinteni ceilalţi sărit-au, Mers-au către pofalnicii oaspeţi, la locul unde au gătit tăbărît. Prieteneşte cîrduitu-s-au cu musafirii ce tocmai din de la Burgundia au coborît. Iară cînd pe falnicul Ditric îl văzură apucînd către dînşii că vine. Lui, pasămite, de drumul de acuma nici că putea să-i pară bine, Că doar aflase slaba prorocire, carele în cobit destul 1-a amărît. Socotea cum că Rudiger trăsese cu urechea de vreme ce se dovedea 258
că ştia într-atît „Bine vcnirăţi în părţile noastre, Gunter, şi Gisel-domni crai, Şi voi, Gernot, Hagăn şi Volker, cu strălucitul vostru alai, Şi tu, Dankwart sprinţare, dar vouă de veste încă nu v-a oblicit, Că din greu Crimhilda şi acuma tot mai jeleşte după nibclungul iubii'' I 0 lă-1 bocească cît îi place, Hagăn în vorbă a intrat, ■ i" a i a răpusul de ani de zile zace sub piatră astrucat. ......Im ilă ar fi să-nceapă vădana pe riga hunilor să-1 dezmierde, ' • l i ui mortul nu se mai întoarce şi-n gîndul lui zadarnic vreme-şi pierde."
t\
Ini Sigtrid nu contenesc oprire, ci trează îi ţin amintirea, i '• trăi crăiasa Crimhilda, aflaţi că vă paşte rău nenorocirea." I ' 'lei grăit-a falnicul Ditric adăugind către crai ca povaţă: * i ani ai rămas Nibelungilor singură mîngîiere, păzeşte că e primejduită a ta viaţă". Mi l e
ar fi cu putinţă să mă apăr? întrebă Gunter întristat, ' Kl.zol a trimes poftire, la ce să îl amin, pregetat, m c ce la el în ţeară ne chemă, ne pintenirăm pe călătorie, i ura mea Crimhilda nu în de-a surda îmi îmbie nemaiprididit solie !"
| ...........i n
I I I i i ■ ' ridioatu-s-a Hagăn a zice: „Aşa întocmai eu vă sfătuiesc: ........linIii lăsati-mă pe mine cu de-amăruntul să mi-1 ispitesc,
333
• n i cu de la Ditric-domnul şi de la călărhnea care-1 însoţeşte H
. dedesupt urzelile Crimhildei, şi cam ce uneltire urzeşte".
Că şi îmi arăta destul de chipeş, nu va fi de nimeni tăgăduit, Era pieptos şi lat în spate, la păr abia pe jumătate cărunţit, Bătea în sur, iar canălţime Hagăn proţăpea pe cocoreşti picioare, însă mersul îi era falnic în măreţie, cu toate că mutra-i se vădea fiorătoarc
..............a i s-au înţeles îndelete să le fie tacîmul bine chibzuit, I
Lor domnul, şi Gernot-domnul cu Ditric mi s-au sporovit: .......na, viteazule din Berna, ne dezgoleşte nouă cu temei, rozi că ne paşte mîndra crăiasă, şi care ar fi tainic gîndul dumneaei?"
l i p i tenia din Berna le destaină: „Nicidecît ai putea adeveri, m u l e n n toată dimineaţa o tot aud bocind în zi de zi. "l i lui l'itzel fiind Crimhilda încă se roagă proniei mereu, mereu i l i l i r e a lui făt-viteazul Sigfrid s-o răzbune în cumplit de milostivul Dumnezeu." i
„Primejdia nu poate fi înlăturată, întări Volker lăutar sprinţar. Dacă pornim călări către curte, vom dovedi de bine sau amar, Că din sortit e prevestit acolo, ce au pus ei ca să ne pregătească Cînd cu poftire prea stăruitoare ne chema oaspeţi la crăiia lor hunească." în astfel isteţindu-se, burgunzii o luară înspre curte de-a călare, Semeţi precum aveau îndătinare, trecîndu-se în mîndră făţişare. Iară acei dintru hunească parte nici saturară să-i privească, Dar mai vîrtos dintre mai-marii oaspeţi, pe Tronje Hagăn căutau să-1 osebească. Se răspîndise veste pretutindeni, mearsă din gură-n gură în popor, Că el purta vina morţii lui Sigfrid şi e făptaş cumplitului omor. Al făt-viteazului din Ţeara-Joasă, rămasul tuturora neuitat, Din care pricină curtenii, cu firească nerăbdare, tot numai de ăst Hagăn au tot întrebat.
259
Cum spun, mai-marii de găzduire cavalerilor burgunzi îngrijiră, întreg alaiul craiului Gunter mai îndeoscb' cu rost adăpostiră. Că într-astfel a dat sfat doamna crăiasă, ce multă rîcă le-a păstrat, Dintru care mai la pre urmă vătafii chiar acolo de petrecanie îşi vor fi aflat. Fratele lui Hagăn, credinciosul Dankwart, lăsat peste oaste armai, Craiul îi dete lui în de grijă să ţină-n priveghere pe fice călăraş, Cu menirea să grăbească îndeobşte să nu rămîie vreunul nesătul. Drept e că la asemenea anevoioasă datorie, plinit-au îmbuibare prea destul. ' l l i I I m o a ş a Crimhilda dimpreun' cu jupîniţele a pornit 1 ........le i n mîrşavă prefăcătorie pre oaspeţii nibelungi a primit, ' ' ' u n li pe Giselher-craiul, ba chiar de mînă 1-a fost apucat, (li I n u l că văzu Hagăn îndată, mai vîrtos curelele panţărului a înnodat. nenea primire, dete glas Hagăn, paloşele fie pregătite." r! iruii şi vorba crăiesei îi dădea tot mai mult de gîndite. i I I i \ ădit de îndată că alt' decît pe curteni îlîntîmpina, ...........iţeşte pentru noi cobirea pentru drumul ce de către praznic vom lua." • ' i n chip de urare: „Venind îmi căşunarăţi ţeapăn bucurare, • i.........i prieteşugu ce-mi arătarăţi gîndesc de prisos lăudare. ........ atît numai, cu ce veste bună de pe la Worms aţi venit, 333
in
|M
inosit să îmi mai tresalte sufletul meu în deplinătate mulţumit?"
......egliioabe aiurări, crăiaso? îi tăia Hagăn au chiar •••• i ' i ' . i l o ş a r i i aice, aşteptînd la pantahuză să aducă dar? III din gros
bogăţie la-ndemînă, dacă la plocoane am f i gîndit, . i lud no cheltuirăm cu venirea şi către ţeara hunilor ne-am brîncit!"
260
J
■ Icptat-am din partea voastră, ca să îmi dăruiţi vestire, I I I I I . i Nibclungilor comoară? Rămas-a într-a cui păzire? I I i mea e grămădita avuţie, vericinc fie bine credinţat. - iui o aduceţi în ţeara lui riga Etzel, vezi bine că la asta am aşteptat!" r ' I l e ne află, Crimhildo, destule zile trecut-au cît să ştii, |Hd de comoara din Negură-ţeara încetat-am a ne mai îngriji, i i n l i i ne cu stăpînii în baierul Rinului o înecarăm noi, lin i i l|i spun, auretul acolo rămîne în veacul-vcacului pînă-n ziua de apoi."
333
Crăiasa nedînd răgaz îi răspunse: „De-aşa ceva aveam io prepus, Cînd văz că nici puţinătate din cuvenita-mi zestre nu aţi adus. Cu toate că numai al meu era bunul, ce vouă în pază încredinţai, Şi cu toate că din parte-vă pînacuma numai prisosite necazuri îmi căpătai.' „Ei, nu era să mai aduc pe naiba, ţîfnindu-se Hagăn i-a tăiat. Au nu crezi că purtînd platoşa şi scutul destul, samar am încărcat: Că e prea de ajunsă atîta povară, ca să nu-mi pese de alt imbold, Nefiind silit să mai car muiereşti angarale, cîtă vreme am aninat paloşul de şold?' „Dacă făcutu-ţi-am întrebare, nu crede că lipsa aurului îmi tînjese Am destulare să fac daruri, încît de plocoane să mă şi lipsesc, însă pentru omorul de-atuncea şi pentru îndoite jafuri săvîrşite, Urmează ca voi să împliniţi după leage întreg ispasul păgubirilor suferite.'
„Vai mie, jeluitu-s-a cu năduf Crimhilda, ridicînd glas tînguitor: De ce nu vor nici frate-meu, nici Hagăn să lase pavăzele lor? Că dacă ei se feresc în necrezare, neapărat că cineva a răsuflat... Dacă aş putea şti cine a fost limbutul, face-i-aş de petrecanie nepregetat I" hi! c a r i luiciii Ditric, răspunzîndu-i clocotind cu dreaptă mînie: I I I l" i nu făcut crailor arătare, că vrut-am şi Hagăn să ştie, llalll C U Imrgunda oaste la ce isprăvi te-am socotit în stare, ...... 11 crede tu, care eşti ursită Satanei, că mi-ai putea aduce vreo vătămare". I "'a i I I s - a în grozav crăiasa, biciuita mustrare dacă îşi căpăta, ...........in s e mult de acel Ditric, pe care îl ştia că prea nu-nfrica, ......I I "mă trasu-s-a deoparte, ferind chitic să mai cîrtească, H i u n contenit din ascuns vrăjmăşeşte cu piezişe priviri să-i pîndească.
mei
Pe urmă zis-a crăiasa, agrăind cruntată războinicilor înzăuaţi: „La noi la curte e dătinare oaspeţii să nu se poarte înfieraţi, Deci, credinţaţi-ne armele voastre, ca să vă fie puse la păstrare". „Nu zău, dete să mai cîrtească rînjind Hagăn, face-vom obiceiului călcare,
mare sufleţire doi din păloşari dădură mîna frăţeşte: ......... o r / i vestitul Hagăn, celălalt arătîndu-se că Ditric îmi este, I Ifoli m u turisit-a de-a dreptul, fără de înconjur, dar curtenitor: 1 ftrul este că ăst drum al vostru în huna ţeară mă întristează prea multişor, 1
Că nu rîvnesc, prea blîndă crăiaso, altcine scutul meu să grijească Şi nici ca nimene a mele leafuri în nici un chip să îmi păzească. Supuie-se oricare poruncilor tale din cîţi la curte lehăi se găsesc, Dară aşa m-a învăţat tata pre mine, ca armele mele singur să-mi păzesc."
cu
1
.............. ce duioasa crăiasa noastră grăitu-v-a precum v-a grăit". i ' i n i a Hagăn: „La tot gînditul e vreme pentru răzgîndit". ' ' ' M e i chibzuind păloşarii statură la sfat destul de îndelungat, 1 II p t u ă şi riga Etzel băgat-a de seamă, carele cu mirare a fost întrebat: 1
fie vorba şi lipiciul că vitejii atît de bine s-au înţeles, 1 im Iu i atîta prietenie? Vîrtos tare ţiu să ştiu mai ales i i i i r a z u l cu care Ditric s-a dat în sfat atît de îndelungat? |i»m " i i din ce neam s-ar trage el după tată, se-arată a fi un cavaler încercat." 1
I.
336
1
i u n i u n stăpînului unul, ce-n alai Crimhildei slujea oştean:
II
uliii ic din Tronje purcede, pe tată-său chematu-l-a Aldrian. I I d e lilîud pare la-nfăţişare, pe atît la faptă este de crunt. I I I I HI i i n nul vedea-veţi purtările-i adeverite, că neminţite arătatele mele sînt.
llm'lll NlhHiingilor
337
„Cam oare îmi pot afla o dovedire cu privire la crîncena-i fire?" Riga Etzel nu avea bănuială unde premerge prefăcuta viclenire Cu care crăiasa lui soaţă împotriva neamurilor ei se încorda, Silindu-se măcar într-atîta: dintra hună ţeară, nici unul să mai poată scăpa.
.VM -HAGHSN- SI-VOLKCR
„Cunoscut-am pe Aldrian-viteazul, cîndva sub steag mi-a slujit, Iară pe vremuri multă cinstire şi mare laudă fostu-şi-a agonisit; Cît l-am nălţat la cinu cavalerilor să intre dăruindu-i destul avere, Iar pe credincioasă Helca legiuit înainte-mi fostu-i-a dat să o ţie el ca muiere Dintru ispravă îmi este şi mie acest Hagăn prea binecunoscut, Căci taicăsău doi copii ca ostatici lăsatu-mi-a mie de i-am ţinut. Pe el şi pe Valteracvitanul, crescutu-i-am pînă s-au răsărit; Pe Hagăn l-am trimis chiar eu la vatră, iar Valter cu Hildegunda a fugii." Apoi începu să depene amintire din vechi întîmplate de altădat', Că Tronje i-a fost priaten în junie, şi în multe isprăvi 1-a ajutat, Avînd bucurare la gîndul a cîte trăit-au împreună odinioară Nebănuind că, ajuns în putere vîrstei, fi-va hainul care pe dragi credincioşii lui îi doboară.
OVAZSCIŞINOVAISPRAVA
IATĂ- CRIMHILDSISTATYRÂ
... .Im viteji de frunte rămas bun cu cinste dezlegară, ... iliu l'ronjc de-o parte, Ditric-domnitor de alta, se depărtară. . . 1 vătaful lui 263
Gunter din urmă peste umăr a privit, mlii i uo ortac de sprijin, pe care nu după multă zăbavă 1-a fost găsit.
264
Căci lingă Giselher-domnişorul văzut-a pe Giselher că a stat. Pe măiestru alăutar atuncea să îi ţie de urît la drum a rugat, întrucît îl cunoştea dinainte, ager la fire şi dîrz la făptură, înzestrat cu alese virtuţi de la care cavaleri în vitejie nici nu făcură ruptin. i Iară cînd ceilalţi domnişorii, jos în curte la trăncăneli s-au ţinui Văzutu-sa cei doi voinici cum singuri ogrăzile au străbătut. Şi mers-au mers tot mai departe, pînă ce au fost dat de un palat, Dar cum erau oşteni de seamă, de vreo mustrare nici că s-au îngrijorai
Ci se opriră la stîlpul casei, chiar peste drum de bolta ce văzură Era acolon jilţ Crimhilda, curtenii în deasa umbră se dădură, înveşmîntaţi erau vitejii, altminteri, în straie mîndre strălucite Şi mulţi ar fi rîvnit văzîndu-i atîta de falnici mai de aproape sa. | cunoască, pasămite. Un cerc de oşti tocmai ca la urs se strînse holbîndu-se în jurul lori Năuci fără nesaţ zgîiau la dînşii o liotă de huni de pe pridvor. Văzutu-i-a chiar şi crăiasa, dacă pe fereastră să privească încercn Adîncul sufletului cunoscîndu-i chiar prea bine de răul lor un puse turbura Că amintindu-şi cîte pătimise, podidi crăiasa pe nespusă trista i < încît supuşii celui rigă ca paloşe viteze au avut mirare mare, Din ce îşi căşunase neagră jale cît stăpînire firea n-o mai ţine, Ea arătă: „E Hagăn pricina durerii, vitejilor, degeaba îmi mai 265
vreţi un bini Dînşii deteră să întrebe: „Cine stîrni împungătoare supărare? Că pînă adineauri, tu, crăiaso, te arătai senină, zîmbitoare! Cît de puternic ar tot fi cel care jignitu-te-a cu vorbă necugetata Te-om răzbuna cu dăruită prisosinţă, cu viaţa lui plătind gloab i
II
spurc ai i foi recunoştinţă vrednicitului care va izbuti să mă răzbune, ! a
orişice dorinţă ar apuca pe urmă de mi-ar spune, • a în genunchi şi închina-m-aş, adăugi ea înduioşătoare, ilbuti pe Hagăn ca să-1 hălcuiască bucăţele, atîta dăruindu-mi răzbunare". I asezcci de stolnici îndemnul ce dădu crăiasa ascultară, n i m a i a să împlinească a poruncă, alt chip nici că pregetară, I n I gînd cît mai degrabă ca pe isteţul Hagăn să-1 doboare. ■ ' i răpunînd pe alăutarul, dacă vor izbuti cumva a-i prinde la strîmtoare. f
I I
II Insă cînd văzu ce mică era-n puternicie a răzbunării ceată, • l i n u l că alţi nu se mai ridică, a răzbufnit sudalma mîniată: i i i a , de a cumeta ispravă, atîta de puţini n-aţi fi în stare, > ■ (i ajunge ca să doborîţi pe Hagăn, nici îmi veţi face mie răzbunare.
341
i puternic cel din Tronje, năprasnic în turbată vitejie, a l i alăutarul îl întrece, şi încă mult mai tare poate ca să fie nlker, despre care mers-a faima fierată că-i primejdios ca om, ......... nu se cade ca să le cădem asupra decît doar cînd în număr copleşi-i-vom." LI i
|im i i i cum de auziră, vreo patru sute iute înarmatu-s-au, .........lărora văzînd crăiasa, de data asta bucuratu-s-au,
266
|(1 răzbunător ea soeotindu-i că au sorţi să răzbată negreşit. ' m i i astfel neîndurător anume prigoană vajnicilor păloşari le-a pregătit. ..........li iad cum de-amăruntul acuma se gătea a ceată .......ici grăbiţilor scutelnici să domolească deocamdată: i i ( i nu răstimp zăbavă aşteptîndu-mă strînşi împreună, I u t i i | i n să mă vadă pre mine vrăjmaşii cum îmi încing pe frunte cunună.
341
Ca să fac din treapta de crăiasă lui Hagăn din Tronje mustrare, Care, slugărind pe Gunter-craiul, adusu-mi-a cumplită vătămare Pe eît de trufaş îl ştiu la fire, îmi tem că n-o să cuteze tăgăduire, Dar nici vreau ca să mai aflu ce se va alege din ispăşirea lui după pedepsire însă cînd scripcarul cela ager într-acolo uitatu-s-a cu ispitire iară, De eum de zări pe falnica lor crăiasă, pe scara ce ducea în afară, De-ndată fără ca să mai aştepte, a şi fost dat ortacului de ş t i r e , Că-ntr-astfel Volker cel ager rosti sfătos şi ticluit isteaţa lui povăţn iro
podobiră astfel " Dar iată că Hagăn-iscusitul cu roşie aprinsă miniere răspunse: „Toată uneltirea împotriva-mi, ştiu bine, poartă ţeluri ascunse. La pregătire cu tacîmuri tăioase pornitu-s-au, într-atîta doară Că ceata lor nu îmi noate fi o împiedecare să mă-ntore eălaro-n i i a, viteze Volker, mereu să-ţi răsplătească Dumnezeu, îmi stai tu alături ce ajutor mai mult să-mi vreau eu? Iii i i le voi simţi nu departe, păi ăşti viteji să se tot ferească, • i ' u le de-a lor piele multă grijă, altminteri greu pot foarte să mi se primejduiască." ■
..........■ i i
„Priveşte-o numai, pretine Hagăn, şi uite-o cum apropie trufaşe Muierea care ne făcu poftire, ehemîndu-ne cu gînduri vrăjmaşe; Nicicînd nu-mi fu să văd crăiasă soţită de atîta groasă oaste, Purtînd dezgolite paloşe pregătite tinzînd cu neastîmpăr price de harţă să adaste
1
Oare aflat-ai, priatin Hagăn, că în potrivă-ţi ar purta învinuire? Povăţuiesc nicicînd faţă de dînsa, purtarea ta să fie cu ferire, într-alt-avînd tare teamă viaţa şi cinstea ca primejduite să îţi Ml, Că pre cît îi cetesc din cruntată lor făţişare, prea se lămuresc porniţi pe mînll
1
Spete late şi braţe vînjoase în ceată duium sînt să se plătească, Dar cui îi pasă viaţa să îşi cruţe cată din vreme să o păzească. Că sub cămăşi de borangic vitejii poartă ţepene cămăşi de oţel, Şi nimeni nu ar putea în altminteri să tălmăcească întru ce se mal
........ se, ca din primejduite locuri, ce nepăzite sînt, să urnim, I i l .iiilarul, şi pe crăiasa ce vine într-aice s-o mai cinstim l | i r c c u m e să fie dătinare faţă de rangul ei pofalnic de crăiie, ■ ........nslim abia pre noi întotdeauna, cînd dovedim a noastră bună curtenie". I (unic, tu, priatene Volker, ai sau n-ai gînd să-mi stai ajutorare, ......i i u d a crăiesei Crimhilda năpăstui-se-va potrivă-mi asmuţare? 1 ........ărturia ta cîştiga-voi dovedire de felul în care la mine ţii. " i n , din parte-mi cu nestrămutată credinţă neclintit mai departe te voi sluji." 1
In i e , Ic voi ţine piept oriunde, răspunse Volker de îndată. ■ li să văd chiar pe riga Etzel stînd frunte la întreaga ceată l i ' uapoi nu dau vreodată, luptînd morţiş alăturea cu tine, i
1
........nai licăre în mine zvîcnitoare viaţa şi un strop de sînge îmi curge în vine." 1
i "
Că amîndoi aveau acum de grijă, nu cumva vreun străin să zică, Necum să creadă că ar fi avînd vreodată măcar pentru o clipă frici Ce i-ar putea sili cu plecăciune de-acolo de pe laviţă să se ridice Trecînd prin faţă-le crăiasa, astă dată, atîta încruntatu-s-a şi apucă a zioi
.i (ii la mine, zise Hagăn, să nici încerci o închinare,
va să îşi închipuiască, din ăşti ostaşi, un paloş oarecare \ frica m-a-ndemnat a face plecăciune. Ci locului rămîn, cum zic, I n i ' i | pe mai departe în şedere şi faţă de nici unu dintre ei de-acuma n-am să mă ridic. ' ...................i i n
„Ia spune-mi, doamne Hagăn, oare cine te mai pofti aicea doară? Şi cum de te-ai obrăznicit călare să mi te urci pînă în astă ţeară, Cînd vinovat cu cîte ai făcut faţă de mine destul de bine te ştiai? Dacă erai în toate minţile şi nu-n sărire, pînă a te porni întru săr« bătorire răzgîndea I
1
ilitie /i ista-i cea mai nemerită din cîte am putea avea faţă de ei. 1 II ilui e i rica potrivă-mi, să ploconesc a linguşire n-ai să-mi ceil m f l îndupleci să fiu în altfel şi cît o fi pe lume să trăiesc; i
1„„„s j
„__t,:„4„ „
--------------n—•—t
„Nu-mi făcu nimeni mie îmbiere, răspunse sfetnicul nestingherit,, însă din vreme ce către aiastă ţeară stăruitor poftire au primit Cei crai, întru a căror întreită pază răspund pe viaţă slujitor, La nici un drum pe care-1 face curtea nici că puteam rămîne coadă-n urma loi > i c e r u t crăiasa mai departe, cu ce îţi eram ţie vinovată, 1 1 aăvîrşit cumplit isprava căreia ură ai stîrnit răsplată? ......iia pe viteaz Sigfrid, ce îmi fusese soţul prea iubit, li li I IH I n u voi avea destule lacrimi, să-1 plîng cît mai am zile de trăit!"
----------------------"
în astfel Hagăn cel trufaş pe mai departe către alăutar a zis, Răzămînd pe genunchi tăiosul paloş, care avea minerul de japis, O nestemată verde cum îi iarba la capătu-i gurguiul a ţinut, Că fostu-a pe vremuri paloşul lui Sigfrid, Crimhilda din clipita-111 î i 1-a cunoscut,. Cînd dete ochii cu ăst paloş, zvîcnit-a inima-n pieptuţul ei îndat'. Era mîneru făurit de aur, iar tiocul paloşului în urşinie îmbrăcat Şi năvălind aducerile-aminte, în ochi scîntei de lacrimi au aprins Socot precum că Hagăn ca s-o scoată din sărite îi arătase paloşul cu dinadiiiH
■ I I I I I I H dăruie văitatul? Destul şi prea destul! Hagăn a zis.
.... mă vinuieşti, eu sînt acela care pre Sigfrid l-am ucis. .........il neîntrecut în vitejie care din greu, sărac de el a ispăşit, lua, cum că odinioară tu, Crimhilda-doamna, pre falnica Brunhilda ai batjocorit.
Volker se apropia agale dorind să stea pe laviţă mai lîngă el acu Şi pregătind pentru cîntare, scoase din învelişuri un prelung arm Care întocmai ca un paloş, arăta vîrf mlădios şi bine ascuţit; Şezură fără de teamă amîndoi ostaşii, apoi un timp tihnit au mal sporovăit
ului tăgăduire nu-i încape; deci recunosc e prea adevărat cumplita de atunci urgie numai eu singur voi rămîne vinovat. Imn i e potrivă-mi cine se rîvneşte, fie bărbat, fie muiare, II
i MI
268
345
........i
un
să tăgăduiesc vreodată că ţi-am pricinuit îmbelşugată durerare."
in ' l e l e ea să strige: „îl auzirăţi cum fruntat mărturiseşte vina ' i '• m-a făcut să pătimesc atîta? Dar ca să osîndesc pricina ■ i m i c e a supuşii unui riga Etzel, nu lor dreptate am să cei!" înmiii paloşele mai cutezătoare făcutu-şi-au cu ochiul semn de înţelesuri între ei. I
"
i
'■ isca încăierare, de bună seamă s-ar fi fost adeverit
■ ......Im doi ortaci mai mult ca la oricare cinstire li s-a cuvenit. dovedise, nu doar o dată, în iureşul de lupte la adică, I I ■ creaseră protivnicii să se măsoare, lor nici că le-a păsat nicicît de frică. H 1 din gloată unul: „în privinţa pricei, la ce atîta 'mpotrivire? iul i H I gînd credinţelor jurate a nu le mai aduce împlinire. ....... trebuie prinos dacă prin daruri voi fi apoi de viaţă păgubit, iu " u i să alunec în pierzare, spre care a lui Etzel soaţă cu momeli ne-a amăgit."
Un altul dete-a zice mai departe: „La fel mă taie capul că nici m ii Nu-mi e ispită, de mi-ar da de plată teancuri aur orişicîtă bogăţie Cu-alăutarul nu voi a mă bate. Cuminte e ca nici să îndrăznesc. Cînd aruncat-a o privire către mine, simţit-am cum că ochii lui prin mine sfredeleai Nu mai puţin ştiu şi despre Hagăn, doar îl cunosc dintru a lui j u n i e îl ştiu cît e de volnic la dîrjeală şi ce pustie face la o bătălie. Numai în douăzeci două lupte ce poate ca să vrednicească îl văzui Pe urma lui ajuns-au droaie de vădane, iar jalea sfîşiat-a inimi la destui Cît fu cu ispaniolul împreună, sătul prăpăd cîrdaşii secerat-au. îl ştiu de cînd sta lefegiu lui Etzel, aice-n ţeară amîndoi luptai a u Nu doar o dat' a dat să-ngraşe corbii, ci cam de-ajuns de multe 011 încît li se cuvine o cinstire scumpă, şi nu puţin îi rămînem altminterea datori Pe cele depănate vremuri de-atunce abia trecuse frageda copilării' Noi băietanii, din de odinioară, ajunserăm acum la cărunţie. Pre cît aduce cuminţire vîrsta, pe atîta vremea făuritu-l-a ternul De cînd a mai ajuns stăpîn şi pe-acel Balmung-paloş, pe care printr-o japca 1-a avui Din lămurit se dumiriră jăpcănarii altă gîlceavă nimeni a cereai Dar mai fieros în inima domniţei cruntarea dinainte a muşcat. Dacă ostaşii huniazi
se depărtară, ei drept aveau, ocolind foarte, Să nu izbească doi viteji de frunte, să nu dea pieptu cu necruţătoare m o a i le S-a zis că nu o dată ucigaşul pînă a trece la-mplinire răzgîndeşto, în cel cărui pornise să împlînte moarte, priaten dacă dovedeşte Atunce singur dîndu-şi seamă, el îşi căinează fapta plănuită, Altminteri nici îsi află mîrituire decît lăsînrl din vreme în nărăsira ' i e l e isteţul Volker zis-a: „Cît înşine avem vădire dovedire, 1 loai intern presuraţi de duşmani, cum ni se şi făcu mărturisire, 1 ' i n I a r ă de preget sus la curte, craii de primejdie să apărăm, I ■ nimeni nu va îndrăzni domnilor noştri să le cate price cît ajutor alăturea le stăm." " i bine, cuviinţat-a Hagăn, dacă-i aşa, te însoţescu negreşit", n H puseră, făr de zăbavă, spre pilcul de oşteni au şi urnit; • i " sus, la curte, începuse primirea oaspeţilor să se înteţească. ! i' atuncea agerul alăutarul Volker cu hotărîre răspicat să-mi glăsuiască, 1
.....mu pe domnii lui să-ntrebe: „Au cît o să vă mai îngăduiţi ' i îmlăliţi la curtea asta în neştire, de tot norodul ăsta îmbulziţi? .......'oliţi să ştiinţaţi pe rigă de cum jigniţi ajuns-am înşişi noi?" luni i
Hitric cel din Berna, luînd pe Gunter-craiburgund de mînă,
1
II i i
n I r id în la fel cu Gernot, dorind alăturea ca să rămînă.
1
......i a liudiger, aşijderi, spre scara mare mi s-au fost suit,
l'n
1
1
■' elher păşind alături, în turmă ceilalţi credincioşi pe trepte au îmbulzit.
lai "' icare le-ar fi fost să fie locul care în alai l-avură rînduit, i ■' a Hagăn pînă la moarte de amu nici s-au mai despărţit, 1 numai într-una luptă mare şi numai întru a din urmă dată; In pi ' a mult trebuit-au să le jelească îndepărtatul, mîndrele cu durere încruntată.
Aşijderea priinţă dori-voi vouă amîndoror, voinici între voinici, Ţie, isteţe Volker, şi lui domnul Hagăn bucurînd că venirăţi aici, Dînd ascultare soaţei mele, care făcutu-v-a cu drag dulce poftire. în dese rînduri stăruind vă chemase, trimiţîndu-vă pînă în ţeara Rinului ş t i r e " La carele răspuns-a Tronje Hagăn: „De cum ne-a fost să oblicim, Chiară de nu aveam datorintă, cu stărjînii în teara hună să oornim. Pil eu mulţumire rigă Etzel: „Mă văd silit să aduc mărturisire: mă putea îmbucura pe vremuri pe-atîta cît astă primire. .....i fei uit că voi, vitejii, pre mine cu venirea mă cinstirăţi. Ihfllroa cc rodea în suflet pe crăiţa noastră în felul ista socot că o sfîrşirăţi. ......... i
' i " i u s au fost tras către curte craii, pre lăture i-au însoţit ^ . ' i n m i e paloşe de viţă, cu care ştim că au mărşăluit, ■ i i n i p i e i i u cu cei şaizeci vitejii, porniţi laolaltă de-acasă; n i i l i u l n i cuminţenia i s t e ţ u l u i TTap-ăn S P înrlnra.spră rlnmrm Iară Harvart şi Irinfrid, păloşarii, pe faimă din cei mai încercaţi, Naintau spre curte în rînd cu craii, ţinîndu-se în degete aninaţi. Apoi veneau Dankwart şi Wolfrat, în izbînzi fără număr vestiţi, întrecînd pe mulţi destoinici ostaşi de seamă din cîţi fost-au mereu pomeniţi. Cînd însă în palat făcut-a intrare mai-marele din ţeara Rinului, Etzel puternic n-a zăbovit adăstare, ci ridicatu-s-a din tronul lui, Şi răpezitu-s-a întru întîmpinare, de cum ce venind l-au văzut, Nicicînd un alt crai vreodată parte de-ntîmpinare mai mîndră n-a mai avut. „Bine-ai venitu, Gunter-doamne, bine venişi Gernot şi dumneata Cu Giselher al vostru frate, dînd ascultare la poftirea mea, Cu dragoste şi rîvnă fierbinte pentru cei de pe Rin m-am gătit, La toate paloşele voastre făcînd de pe acum urare, de bună venire în ceas norocii.
Il " i i i intrebam într-una, au pentru care nevinovată vină, lini uimpoţi fel de fel cu droaia, la mine îndeasă ca să tot vină? "> i i dintre voi măcar unul pîn' la noi raită nu s-a avîntat? ....' dacă vă văzum venire, proasta întristare înţeleaptă bucurare a mai dat!" punsu-i-a Rudiger-ager, oşteanul curteanul cel straşnic inimos: ......, ţi-e îngăduită rîvna, vădindu-ţi un suflet eredincios, iu imurile soaţei mele au cuviinţă prea trainică nezdruncinată ltl| n u r de viteji simţind nu altfel, alăturatu-li-s-au aşijderi să vie totodată". im
I i i /ia seară a crugului de vară, oaspeţii mari îmi descălecară • lirica
falnicului rigă Etzel, şi de mult nu se văzu în ţeară > I musafirilor să facă vreodată o primire mai cu măreţie, .........luînd parte cu mărimile de-a valma, călăuzindu-i pînă jos la sofragerie.
'
II
pomenit mai curtenitoare gazdă faţă de oaspeţi noi veniţi;
Pe care de anume poruncise, să se dureze pe cît mai largă şi lungă, Că-n tot răstimpul vitejii foiau necontenit pană la tron s-ajungă, Iar din mulţimea de dregători, ce făcea parte acolo din a curţei alai, Pe deasupra se prenumărau ca frunte în mîndreţe, doisprece bogaţi fecioraşi de crai.
A TR SIZSCSA ISPRAVĂ
Drept care nici că avu riga vreodată o însoţire mai în de seamă» Ţineau la măria-sa curtenii din dragoste şi nu numai din teamă, Iar totdeauna văzîndu-1 gloata de sfetnici dădea chiot de veselie. Simţinclu-se înconjurat de agerii viteji, bogatul rigă statorise" mulţămirei sale temelie.
('.V M AV- STAT-HAGHSN SIVOLKSRSTRAJA
Bipre sfinţire ziua, iară din urmă se furişa înnoptarea. ...... ,L| turnului pe viteji copleşise; curînd se trezi grijorarea,
acuş. 273
Iniţiind să aibă odihnă neştiind unde îşi vor afla culcuş, 'fagăn prinse limbă verde să capete lămurire de
274
Drept care zis-a către rigă Gunter: „Cerul să-ţi deie trai fericit, Dar noi în acuma spre somn ne-om trage, dacă ne este îngăduit, Şi dacă măria-ta aşa porunceşte, făţişa-ne-vom mîine-n zori iară". Gazda cu mulţumire îi lasă ca să plece; oaspeţii drumul către culcuş apucară.
Atunci făcură îndrumare la oaspeţi către o tindă destul de m : i ' Anume pentru primiri durată, să poată odihni nestingherire fierarii Cu mîndre lăicere păturite, pe care aveau lăfăialăunde să tolăneam - a în vreme ce împotrivă-lor Crimhilda nu contenea ascunse gîndm i să urzeam-A,
însă de pretutindeni curtenii, în jur la oaspeţi ghies au îmbulzit Ţanţoş Volker în nemulţămită hunilor ce steteau grămadă a grăit: „Cum văngăduiţi pe noi vitejii cu proastă opintire să ne brînciţi? Dacă nu ştiţi să vă păstraţi în larg locul vostru, o fi vai de ce la strîmtoare păj i | i ,
cele frumoase, în Arcaş-cetate la gherghef ţesute, ţ i p i 1 i t n r i încă mai bogate le fuseseră tocma-n Arabia cusute, ■ nu se poate mai aleasă, cu multă măiestrie horbctită, i l - i n i m i l e aveau numai ceapraz de aur, de strălucire llfli tite din
i
nemaipomenită. Să nu fiu silit pîn'la capăt s-ating pe unul cu arcuşul alăutei molfll Cîţi ţinură aproape a se aţine, ajunseră să îşi căineze zile rele. Hei, daţi-vă mai iute la o parte! Cine se simte, din drum ferească, Iară carele tot nu pricepe dojana, nu-i vrednic de cavaler să se socotească."
coperitori pufoase erau din înnădite piei de hermină, I c p e n t r u odihnă noaptea, din negre blăni de zibelină, ' •! s e desfăteze-n pjrotire pînă la dalba zilei ca în pluş. ■ i u n c ă nicicînd vreun crai vreodată n-a fcst avut mai ilr
1
molatic culcuş. îndat' ce lăutarul pe buznaşii ceia cu şfichiul mustrării lovit-a, Hagăn ce-1 ager, rotindu-şi ochii, la cei din jur privi şi grăit-a: „Datu-v-a sfat de mîntuire la cît v-a-ndemnat alăutarul cuteza 1 Slugile care alcătuiesc alaiul Crimhildei tragă-se la adăpost întru sălaşul lor Că e zadară năzărirea voastră; la ce gîndiţi nu dă nimeni plinire Iară dacă vă mai este de cutezare, aşteptaţi mîine a zorilor mijin Lăsînd osteniţii de cale pe drept să mi se odihnească dezmorţii, Socot că nicicînd alţi războinici mai îndestul de dulce somnul loi să-şi fi dorii
354
pare încăperea, a apucat mezinul Giselher să zică, ||| p i i . i l c n i i cari cu noi o dată veniră s-odihnească la adică, l i - l l a primirea de seamă, ce sora noastră îngriji să ne poarte, .......... ' c m din parte-i că abia să ne cîştige în si mai cumplită ura ei de moarte." ■ iliorîlă
" •'•
» lături grijorarea, atuncea paloş Hagăn li s-a răstit, hotărît-am că la noapte să stau de veghe-n străjerit, i i i î i u e , pînă-n zorii zilei, păzindu-vă îndeaproape, « i f i ţ i mai fără grijă, că doar scăpa-va cine e ursit din
........u n i
I
pi
275
felul lui să scape." Volker, paloş viteaz, atîta i-a mai fost grăit: ( u r i i I c fierbinte, Hagăn, să-mi laşi măcar să-mi fie-ngăduit M - a veghetor alăturea de tine, de pază pin' se luminează", r r mulţumindu-i inimos şoimanul îndată viteaza voie îi hilarul
Orbit l u i c u toţi se înclinară şi-n recunoaştere îi mulţumiră, i l d e a dreptul la culcare, la vorbă de prisos nici zăboviră. ■ l u n g . istovitorul zbucium, la somn buştean au şi căzut, i n d i i i atunci ager Hagăn, să se înarme ca să străjuiască pază a-nceput. llllri ni Nlbelungilor
276
353
încuviinţează:
„Să-ţi răsplătească în nemiluită cerul vitejita faptă, Volker dragă, Că n-aş vrea cu altu să împart grija din cîtă, măre-i, lumea întrcagll Decît numai cu tine singur, oricare ar fi primejduirea care ar veni Şi te voi răsplăti din plin, de bună seamă, afară numai dacă moartea m-ar opri Pieptare de oţele îmbrăcară, şi platoşele de zale închingîndu-lo Cu pavăzele ce aveau la îndemînă, apărători de umărare luîndu li Ieşit-au pînă-n tinda bagdadiei să stea la poartă la străjuit, Cu veghe neclintită de credinţă şoimanii neînfricaţi pe oaspeţi de restrişte au lipsii Volker-sprinţarul îşi avu de grijă să-şi reazeme a pavăză-ndeniin .i La un perete-n fundul sălii clinînd-o rezemată numai într-o rînă, Apoi se-ntoarse aducînd în braţe drag-alăuta lui, cu care, îmbărbăta de obicei în nopţile de strajă priateni cu o mîngîietoan dezmierd. I I Şi aşezîndu-se pe pragul alb de piatră, acolo-n chiar faţa celei i n N-a pomenit alăutar să îl întreacă de cum dădu-n doiniri duioa n Cînd începu în limpezimi de strune în doruri legănate să descrea i I Bieţii pribegi uitară istovirea, ncmaiştiind lui Volker ăsta cum să-i mulţumeai 1 1 Din tremur de vrăjite coarde, se fremăta întreaga casă fermecaţii Atît de înteţită îi era puterea blinda, atît de măiestrită totodai .i Iar cîntecul înaripa în izvorîre din ce în ce mai dulce şi mai lin, Că mulţi căzură-n aţipire şi găsiră-n aşteptarea de primejdii, soi sen In,
Dacă datu-şi-a seama Volker cum în răstimp fărtaţii au pirol.il , Luatu-şi-a păloşarul scutu în mînă şi jos la poartă dacă a ieşit, A pregătit să-şi apere
354
ortacii, stînd acolo în prag să-i tot păzea , n e R , De-ar cerca dintre ai Crimhildei credincioşi furiş pe întuneric H JI I loveu i un târziu, spre miez dc noapte, să fi tot fost să fie, cît vădi Ikci isteţul cum că-n beznă fulgerată lucire de pieptare tresări, M ce-n catranuntunecimii nu contenea să pîlpîiască, I . u n pricepu că se tîrau acolo slugile Crimhildei, ce nu slăbeau şi-acuma să-i pîndească. i H I a-i trimite la ispravă i-a dădăcit Crimhilda de le-a zis: i i dibuiţi, rogu-vă foarte că numai pre unul îl vreau ucis; i n i v a din dreaptă mînie să căşunaţi altora năpăstuire, n i . i i ticălosului lipsit de credinţă, lui Hagăn, daţi-i în de tot pedepsire". > tpăsa alăutarul: „Iacă-te acuma, Hagăn, dragul meu ortace, I I ce primejdie ne-alătură-n luptă, că trudnicia nu ne dă pace? | ...........i u n că împotrivă-ne se îndreaptă o ceată tărîtată, înarmată i dau seama, nu ne-au pus bun gîndu bezmeticii, nemernici cum arama îşi arată." I i ' Hagăn: „Muşcă-ţi, frate, vorna, lasă-i mai aproape să vie; nr dumiri, de
cîndjijung aice dintr-înşii face-vom căsăpie, liml p a l o ş e l e noastre ascuţite vor ciopîrţi din ei bucată de bucată, fir cuvenita grea răsplată, ea Crimhilda, pentru fărădelegea ce-ncumeată". ' o Iscoadă dintru-a huniadă gloată îşi dădu seama dintr-o dată puni la. casei unde s-au culcat vitejii cu străşnicie e vegheată, idocît şi celorlalţi le spune: „Ce plănuiam a face e-n zadar, n i zărit cum treaz le stă de strajă pe vajnicul lor cîntăreţ alăutar,
277
iartă coiful cu obloane de zăbrele, în straşnică tărie făurit,
i i nituit în gîlciuri în oţele, cum nici că s-a mai pomenit, pieptarul lui luceşte. în solzire din ţesturi ferecate, îmbinate, luliirea veghează însuşi Hagăn, încît străinii apăraţi sînt cum
nici că se poate". . Hunii se trag, amină cutezarea, iar Volker cînd ceva s-a dumirit, în mînierea fără stăvili, către ortac într-astfel i-a grăit: „De-acuma lasă-mă pe nesimţite pîn' la sălaşul lor să mă îndur, Să prind o noutate ce ar fi folositoare de pe la slugile Crimhildei dacă pot s-o fur", împotrivitu-s-a dîrz Hagăn: „Dacă îţi sînt cît negru unghei drag, Tot n-ai să-răzlăţeşti la noapte, nici că vei părăsi al tindei prag; Că dacă te avînţi acolo, ajunge-vor să te-ncolţească paloşele lor. Atunci voi fi silit lăsînd neapăraţi pe cei de-aiee să-ţi sar la repezeală ţie ajutor Iar dacă amîndoi intrăm în luptă şi ne încăieram cu cei mişei, Nu-încape vorbă că degrabă răpunem noi trei sau patru dintre ei. însă rămaşii vor avea de grijă pe ai noştri în culcuş să năpust< Prăpădul ce l-ar face-n toacă ar izbuti urît pe somnoroşii noştri să belească." Dar zis-a Volker: „Noi măcar să facem pe nepriatenii să priceapă, Că datune-am de îndată seama ce treburi cugetau ei să înceapă, încît crăiasa lor Crimhilda să nu poată aduce dezminţire oare an Cînd fi-va învinovăţită că şi-a fost călcat credinţa, oaspeţilor uneltind piei/. Astfel zicînd, chiar de acuma glas către ceata hunilor a ridicat: „Cu ce gînd pentru miezul nopţii, voi, haraminflor, v-aţi înarmai Au slugărimea falnicei Crimhilda a plănuit o raită tîlhărească? Nu cumva aveţi lipsă de-ajutorul nostru, cu sprijin de din spati 278
*
vă întărească?"
Dară nimenea nu dete a răspunde, din carele mai vîrtos s-a mîniatl „Ptiu, ptiu nemernici, voi borfaşi netrebnici! păloşarul le-a strigai Vă plănuiserăţi în somn să ne ucideţi, atîta voinicie-aţi pricepui, Dar nu cred, cît o fi ea lumea asta mare, viteji ca voi să se mai l'l ! văzut l' 1 .; I lirtnd a iieizbînzii veste pîn'la urechile crăiesei s-a ajuns. Itltlinire, multă înciudare în inimă-îndîrjită a împuns! i ăuta prin alte căi piezişe să dea ea vrerii împlinire, ■ lirlnd (lezlănţui năprasnică pierzare, din care mulţi viteji avură suferire de pieire.
A- meiZGCISIVNA-LSPRAVR
CÎND DOMNITORII MSARSGRÂ LA BLSGARICA
li I a c u m a vă daţi scama din tărăşania bătrînă ce o sărămînă, ! i Im s ă depănaţi mătănii, mai bine aţi înşfăca oţel în mînă; 1 Im d e i Ui veri zorzonate trăgîndu-vă pe cap coif zăbrelit, iul n e adulmecarăm ce cîinoasă vrăjmăşie rău cugetul Crimhildei ponosit a dovedit. moartea cu ochii, iată ce nevoit-am să vă zic de fel. 1 II i nnăşi de borangic cu-altiţe, vă puneţi grumăzare de oţel, i l e i i l dulame înflorate, v-aţi lua pe umăr pavezi ferecate, | in I I i l a r ă dintre soţi nemulţumesc pe vreunul, dar paza bunăne-o feri de toate. i
Destăinuitu-s-a atunce Volker: „îmi simt pieptaru meu maiîngheţat E semn că noaptea-i pe trecute, de ziuă în curînd s-a pregătat. Din proaspătă boare adulmec, mult nu mai e pînă în răsărit." Drept care se porni să îi trezească, pe cîţi încă în dulce somn au pirotit /inilor, dintr-o roşeaţă, în şura musafirilor s-a furişat, >i ui i i <•/.indu-şi vitejii, a apucat şi i-a mai cercetat, nu cumva vor să ia parte la utrenia din bisearica cea mare? i i i i l m d a t ' dădu din dagnet clopot să bată, după creştinească dătinare. ii i
se vedea nepotrivire, da' la de ce să fie de mirat iul la: m i creştineşti cu cele păgîneşti isonullaolalt-au mestecat. 1 i .....I oştenii lui şi Gunter hotărît-a la bisearica să meargă-acuşe; ...................ml trezi la porunceală zbughiră ageri sprinteneală din culcuşe. 1
" vom
1
r i l m i voi, domnii priateni, şi rude, şi-ostăşime totodată, i ■ ■ ! i ( a t r e bisearica simţind îndemnu, vă închinaţi inimă curată î n l e i i naltului cu pocăire vă cereţi izbăvire dezlegată şi iertare, ■ i i i d i a c u m nu mai încape nici tăgadă nici orbire că pe fiecare ne păscu pierzare. Necum cercaţi a da uitării cîte cu bună ştire aţi fost greşit Ci pregătiţi-vă a sta de faţă cu Cerul în cuget deplin pocăit. Căci adevăr zicu-vă de-acuma vouă, cei bine ştiuţii mie-n vitejii-, Căci nu s-o îndura dintru cerşitu vostru Sfîntul, nici că mai auziveţi altă liturghie!"
.................H i l a r e
mu uiră în degrabă, îmbumbînd pe ei mai bunele veşminte, s-a fost văzut în vreo ţeară la alţi viteji mai înainte i ........i e atîta bunătate de ţoale cît Hagăn nici s-a mai îndurat, i n o hulii-Ic: „Ar fi fost cuminte voi în cu tot de alt chip să vă fi îmbrăcat! .................i
354
Acum şi craii şi curtenii cu rîvnă-n spre altar porniră-n şir, Dară destoinic dete îndemnu Hagăn dintîi să se oprească-n cimitir. Acei rămaşi din urmă să-i ajungă cîrduind să nu mai răzleţească, îmbărbătîndu-i: „încă nimeni nu dumireşte ce şi-au pus gînd hunii să înfăptuiască, •
Sprijin ţinură scuturile-n şolduri, iar dac-un băştinaş dintr-o privirţ Faţă de voi încearcă să-ndrăznească o-ntîmpinare cu batjocorire, Atuncea Hagăn vă povăţuieşte rană de moarte să-i pecetluiţi, într-astfel cu mult rost de chibzuială bună de partea celor lăudaţi 279
să vă găsii i
I
\
111 chipurile să tăgăduiască, vechi obicei că ar fi
apucat, După-aste Volker şi cel Hagăn porniră de îndată-amîndoi şezură In faţa tindei la bisearica cea mare, cu bună ştiinţă într-astfel făcu i .1. La cînd pe acolo o păşi crăiasa, să îi strîmteze trecerea înghesuind-o, Socotind prin arţagu pătimaş în îmbrînceală să-i calce pe coadă meţia umilind o Şi iată la curînd stăpînul-craiul, cufrumoasa-i soaţă arătatu-s-a,u, împodobiţi cu falnice podoabe, că în bogate mănti largi purtatu-s a u Iară oştenii dintre ceia de iuţeală înconjurau alaiul lor cel strălucii , Zbura colbul pînă-ntr-a cerurilor slavă de pilcul cailor Crimhildci doamna tropol i l Iară de cum şi prea avutul rigă către oaspeţi a săgetat o privire, Armaţi pînă în dinţi lămurind craii şi curtenii care le făcea însoţire, Zisu-le-a: „Au de ce, priateni, păşiţi la închinat cu coifuri şi piepta 1 a Că dacă a cugetat vericine să vă amerinţe ponoase, mi-ar face mic supărare! ■ 1 păşesc greşeala, în chipul ce veţi judeca voi nimerit, i 1 adus la, inimă o vestejire, purtare care să vă fi mîhnit. rulaţi c e nebăgarei de seamă stîrni din parte-vă nemulţumire, i ,i l ' i i n d , întrucît mă priveşte, să întocmesc de îndată vinovată ispăşire." 11 .urat
datu-l-a Hagăn: „De fel nemulţumire nus-afost iscat, ce aşa le e obiceiul, dintru străbună vreme dătinat, o c praznice vitejii noştri întîiele trei zile armaţi să se-arate. 1 dacă am avea temei de o năzare, dintîiul afla-va Etzel cele întîmplate."
,1 . . .11 i l o r , 1
o r b i r i ale lui Hagăn, Crimhildci în urechi bine intrară mînie ochi ţintă în ochii paloşului acaparară, 280
. 11 năpraznică
a în ţeara burgundă ar fi o dătinare să stea oaspele în oţele
ferecat. II de a p r i g ă îi era neagra ură care crăiasa fostu-s-a îndîrjit, . dacă pe rigă măcar vreunul de adevărul drept să-1 fi vestit, , - 1 - a r mai fi pus o zăticnim să nu se işte atît avan, urgie, i i i , ■ m u i r ă însă şi punînd zăvoare, mărturiei muţindu-se din o căpăţînată de trufie. ........le grosul prostimei, Crimhilda spre tinda bisearicii se porni, uiiliii vitejii din dreptul intrării nici că gîndiră a se urni, iul palme să fi lăsat trecătoare! Stăvilirea pe huni a supărat, . 1 1 1 , 1 .sa, nevoită să se-ndese tare stîlcită, între păloşari abia s-a strecurat. , are cămăraşii lui Etzel cu nu puţină ciudă erau să îmi fie, ....... l e a r l i plăcut să poată să zgîlţîie puţin rîtanilor mînie. 1111 îndrăzniră să-i stîrnească, temînd că pre crai ar fi tristat. 1 Ine acolo straşnică îmbulzeală cu brînceală, dară altă poznă nu s-a mai iscat. Iară după ce fu vanghelia cetită, de plecare aveau să se rărească, Cînd încă mai veniră mulţime aleşi panţiri din oastea hunească. Iară dacă în jurul Crimhildei roiau în stol dalb, frumoasele fomei, Vreo şapte mii de ostaşi de frunte călăreau alături, tot în preajma dumneaei. , ,ii
Dacă veni pre urmă Crimhilda cu jupîniţele la geamlîc S3i Stl dă, Alăturea de soţul ei riga Etzel, aşijderi avea plăcere să vadă Cum joacă şoimanii sirepii şi cîtă măiestrită îndemînare aveau, Hei! care mai de care, viteji de pe alte meleaguri, în dibăeita vitejie se măsurau!
Iată, măre, acum că armaşul, dimpreună cu vătafii lui s-au ivit, Dankwartisteţul, pe roib falnic, de întreg alaiul călăreţ însoţit, Precum rînduise deacasă, paradia de cînd din Burgundia porneau. Şi au fost găsite că îs tare minunate mendrele în care agerii nibelungi fandoseau. Iară şi cînd cu voivodimea domnitorii călări s-au ivit în ropotit, S-a dat cu părere isteţul Volker că precum spun, i-a sfătuit La cum era obicei la ei în ţeară: în joc de lăncii să mi se lovească. Drept care minunată măiestria şi dibăcia calărilor avea uimire să trezească. îndemnurile viteazului fost-au acuma cu înteţită bucurie primite. Pretutindenea suna larmă de lăncii şi ropotu frămîntatelor copite. Multă mulţime dindată pe loc în curtea cea mare crescutu-s-au, Etzel şi Crimhilda asemeni, ca să primească geridul, între oaspeţi arătatu-s-au. La jocul ciocnirilor din lăncii, păloşarii şase sute se înfăţoşară, Iară vitejii lui Ditric degrabă pe proaspeţii musafiri întîmpinară, Ţinînd cu osebită rîvnă, cu burgunzii la halcă să se măsoare; Numai stăpînul lor să le încuviinţeze, fiind rîvnitori la prilej de înfruntare. i \ ileji-şi-jumătate în pilcul ăstor călări s-au mai adunat! I Iml şi Ditric-voinicul do războinicele lor doruri fu stanţat, ■ Ic a oprire cu răspicare călării lui Gunter să se lovească, Iml i îşi cruţe pe oameni de încumetare, din prevăzătoare cuminţenie firească. <
încuviinţări. rim a [iănă în miezu de ceată, morţiş ţinînd să le vedereze nu pornească la întreceri, ci cît mai vîrtos avînturile să frîneze, ¡1 între oştenii lui Gunter cam ghicise porniri întunecate, i iml mai înţelopţeşte în sine să nu ia parte la viclene jocuri încruntate. .i vitejii-de-hotare se lăsară de crîncena întrecere păgubaşi, I I ea, precum merse vorba, iată apărură ai Turingiei joimăraşi, llllproiină cu a danilor pilcuri, ce număra laolaltăo mie de călări; a I I cum din lăncile lor ţăndărite ţîşniră mulţime de sclipitoare seînteieri.
i
i
........liat-au Irnfrid şi Harvart pe tărîmul luptei să se măsoare. u.....I călăreţii rineni vîrtejul, îi înfruntară cu înverşunare, îl lăncile la-ncrucişare cu turingienii în iureş iama au dat, n ilată în avîntată lovire mulţime de scuturi mîndre s-au fost desfundat.
1
li apăru paloş Blodel, cu trei mii de viteji, ceată măreaţă, ' l I Ci îmhilda văzutu-i-au, bine, aşezaţi fiind tocmai din faţă, .....locul gloatei, în palanca unde jocul cavalerilor mi se ţinea, .......ii I n i c i i r a t u -s-a crăiasa să tot vază ce ură împotriva burgunzilor clocotea.
ll m li ostăşimea lui Ditric, prilejul ciocnirei 1-a fost ocolit, I i apărură cei din Beclaren, alai ce pe Rudiger l-au însoţit, iitn
354
281
Gîndind în sine crăiasa, şi aproape gîndul avea să se adeverească „Dacă din înteţire jocul va fi spre luptă neglumit să se trezească, S-ar putea să am parte la-ncăierare pe duşman să-1 ştiu nimicit. Atunci m-aş vedea spălată de orice grijă, ştiind că dîrje răzbunarea s-a-mplin it." Gibek şi Scrutau, căpetenii de seamă, în ţarcul luptei au intrat, Asemenea Cornoborg şi Eamung-voievodu, ei după obicei huniat, Opritu-s-au să ţie pieptul protivnicilor viteji din burgunda ţeară ; Frînturile de lăncii ca stolul „de lăcuste deasupra ceardacului crăiesc zburară. Oricît încurau în avînt roibii, era numai o zadarnică larmă, Cu vuiet dogit de pavezi izbite credeai că şura crăiască se sfarmă, Şi cu toată năvalnica vîrtejare cît vitejii între ei s-au avîntat, Dintru atîtică numai frumuşică cinstire şi laudă de nu ieftin preţ au cîştigat. Ţinut-a atît de îndelung încăierarea, şi zbuciumară atîta înfocare, încît de pe închingatele valtrapuri şiruia dîră spumegareşi sudoare, Din rîvna cu care sirepii sprinteni pe viteji zeuaţi au purtat în avîntata dintîi încercare, cît cu înfipţii voinici huniazi s-au mai măsurat. Atunci, îndîrjit, isteţul Volker, alăutar vestit chiuind a strigatu: „Aceste paloşe nevrednice foarte, să ne lovească nu au cutezatu. Şi oricît mereu auzit-am că împotrivă-ne sînt doldora de ură, Se văzură cu fugiţii cum bir dădură, de îndată ce prilej de întîlnir* îşi avură
282
„Deocamdat' duceţi la grajduri caii, mai dete craiul să grăiască, Care vor, or mai călări spre seară, cînd zăduful o să se răcorească, De bună seamă că răsuflă adiere cînd amurgirea cade noptată, Iar atunci găsi-va crăiasa cuviinţă să împartă la întrecerea cu burgunzii răsplata 1
283
Dar nici crăişorii nu se lăsară, voind să apere pe dragu alăutar; Nu înţelegeau, înconjurat de duşmănie, să-1 uite fără apărare chifti Ci se intrară-n ţarcul cel de luptă, soţiţi de căluşari o mie, Inaintînd agale în buiestru, întocmai ca şi cînd ar fi poftit mai mult
lunecare pungace lancia protivnică 1-a sfredelii Volker nu poartă în nici un chip vină, ci calul cînd s-a poticnii în hun 1-a îmbrîni II mi musafirii mei în pace, şi care unde-iplace, slobod plece!" > 1 1 îndemnul însuşi riga ţinut-a prieteneşte a-i petrece, n i au tras la conovăţuri vătafii, din care destui erau să fie ......l asta le era şi slujba rîndăşească la care întrecutu-s-a cu hărnicie.
din curtcnie
Cînd însă fost-au hunul tinerelul de avuţia vieţii fragede prădat, Stîrnitu-sa chiot şi larmă ascuţită, cu care pretenii i s-au ridicai Iară cînd chezăşii întrebat-au: „Cine a săvîrşit ăst vinovat omot „Tîlharul este Volker, e scripcarul", striga clocotitor întregul mîniftl
II apoi găzdoiul cu ăi buni preteni în şura mare s-au înapoiat,
1 . 1 alt fulger de miniere din ochiul craiului a mai scăpărat; I ni 11 le-au mese întinse, ba chiar ciubăre de stropit au adus. pftl 1 u r n a cei de la Rin, de bună seamă, îşi cîştigaseră vrăjmaşi, de ajuns.
pop... Atuncea ale comisului rubedenii şi cîţi încă de oaste hună ţinea, Infăşcînd săbii şi scuturi, pregătiră pe loc pedeapsă să -i dea. Puţin lipsi ca în chiar din clipă, să fie Volker-alăutarul acolo răpu ' Ceea ce de cum văzut-a stăpînul, ca gazdă coborî repezit din nalt ui pălimar de
te că nu putea fi plac lui Etzel, o ceată întreagă i-a urmat, u i m i înarmată crăimea, cînd la mese domnişorii s-au avîntat, tăpînind verşunarea ce faţă de străini aveau din îndestulare, li ; inul cu nerăbdare să-şi găsească prilej temeinic întru a rudei lor răzbunare.
911
O larmă puternică în huiet din partea hunească a fost răsunat. Atuncea riga coborî în mulţime şi în faţa surei s-a înfăţoşat, Carele burgunzii cum văzură frînîndu-şi roibii înapoi s-au pornit., Iară riga Etzel cu degrabă să potolească învrăjbirea prostimei ;i.
1 ..........ustrare
fost silii
1
Din mîna unui neam al hunului cela, smuls-a riga o sabie tăioa. . . 1 , Răsipind cîrdul celor de-un sînge, care înverşunaţi se şi încaieră 11 Că era stăpînul plin de mînie pentru grea păgubirea suferită, întrucît de un viteaz din cei mai de seamă îşi vedea din joacă pn I crăiiei sărăciţi)
1
„Hei, dacă voi la rîndul vostru aţi răpune pe oaspele alăutar? A zis Etzel: Greşeală voită, vădit aţi săvîrşi nedrepţi în zadar, Că din tîmplătoare 284
367
Etzel: „Socot că de tot puţină curtenie arătaţi, enie ce vă înfăţişaţi la masă atîta de pînă-n dinţi înarmaţi, îcn-vă, luaţi aminte: dacă din musafiri e vreunul jignit, ştie, oricare va fi îndrăznitorul, plăteşte vina cu capu dezgrumăzit!"
li
1
oaspeţii să-şi găsească locu la masă trecut-a răstimp delungat; îta grijă crăiasa Crimhilda simţitu-şi-a cugetul împovărat, e: „Craiule din Berna, eu azi mă simt silită să te rog pre tine ari în ajutor la cumpănă cu sfatul, întru cele care căzut-ar fi mai bine".
1
iiinatu-s-a Hildebrand a răspunde; era viteaz, de viţă crăiască. II 1-0 lua la harţ' cu nibelungii isprava fără mine săvîrşească.
285
l
"i
icîte comori ar fi să se îmbie, pricinaşul fi-va tot cel păgubit, i i negurenii sînt călări destoinici, pe care nimeni să-i genunche nu a izbutit."
367
re Blodel dete să răspundă: „Stăpînă mare, ştii doar bine neamurilor astea ale tale însăţi poftitu-le-ai în casă la tine, |fl greu aş cuteza să le aduc vătămare, pre cîtă ură le-ai purtat. I I (ratele meu, milostivul riga Etzel, nu mi-ar ierta nelegiuirea asta niciodat'. M |, măre, Blodel, stărui crăiasa, înduplecă-te tu pe gîndul meu, tja \ oi ţie ca răsplată atît argint şi aur cît vrei tu din greu. plupra ca prinos lesnivoi să iei pe a lui Nudung văduvioară, al căreia trupşor nici ai să te mai saturi, la dezmierdări mai scump ca o comoară. ■ia, acareturile toate, şi cu cetăţile ce are zestre, le dau ţie, a încît, viteazule de frunte, să îmi tot ai cu prisosinţă avuţie, n i i n Iri-n bunătăţi din care pînă acuma Nundung s-a înfruptat, toate cîte ţi-am făgăduit de bună seamă eu dărui-ţi-le voi cu deplin adevărat." ml îi fu dat lui Blodel să audă la cît belşug se ridica răsplata, ml |iomeni şi de frumoasa, că îi plăcea de multă vreme fata, puse-n cap ca să încerce, prin luptă hărniciile să dobîndească, i i astfel mult silitu-s-a viteazul de zile şi de viaţă să mi se lipsească. <'■>'■< a fost zis crăiesei: „înapoiază-te lăuntru, că de acuma, zău,. ■şi dea seama dintru ei vreunul, ridic năprasnic tămbălău, i -a . i c llagăn va să ispăşească păcat ce împotriva ta a căşunat, lilcstcmat supus ce are Gunter-riga am să ţi-1 dau pe mînă fedeleş legai,
vă oţelele tăioase ! îndeamnă Blodel pe ai săi să vină, i n a, prindem fiara pe neaşteptate cît oploşeşte-n vizuină, n u lăsăm porunca neîmplinită, soaţa lui riga Etzel ne-a-nvăţat, o i i H O teme niciodată nici măcar de moarte, acela care e viteaz adevărat." f ii i
'i'vnl Nibelungilor
3fs9
Dar dacă faţă de ăst paloş Blodel atîta rîvnă-aprinsese cea crăiasă, Sădită fiind de-acuma vrajba, Crimhilda luat-a locul iar la masă, Alăture de mare riga Etzel, de cîrdul de curteni înconjurată. Dăduse îndestul de vrăjmăşeşti poveţe potrivă oaspeţilor din stîrnire verşunală Ci o să pomenesc pe mai departe cum praznicul mi s-a desfăşurat. Văzutus-a stînd craii ceia falnici, ce steme-n frunte au purtat, Mulţimi de domnitori de seamă şi voievozi de neam slăvit, Trecîndu-se care de care în cinstita închinare, ce faţă de crăiasă au slujii Marele riga Etzel îşi avu de grijă în jilţuri oaspeţii să îi poftească, Pe cei înalţi şi mai de vază ţinînd mai de alăture să rînduiască. Osebind harţul la bucate, după cum ei creştini sau huni era, însă la toţii destulîndu-le îmbuibarea, precum înţelepţeşte chibzuit învedora. în tindele vecine pe delături, vătafii lăcomind pe rupte îmbucau Cît stolnici şi pitarii împărţind tainuri aproape nu mai pridideau , A dovedi gustoasele lor feluri cu hărnicie şi în avîntată sîrguinţă Cît de curînd din dedulcirea de la prazinc aveau să îşi culeagă amărîta suferinţl Nici se putea să înnoiască-încăierare sau să scapere ceartă zbucnitl, în inima Crimhildei şi acuma mocnea o veche pătimire obrintită. A poruncit să fie adus la masă a lui biet Etzel unicei vlăstar; Poate-se oare, din imboldul răzbunării, muiere să se crînceneze într-atîta dai I Pornitu-au patru din aprozii ce-n rînd slujeau pe-acolo lîngă tron. Şi aduseră pe Ortelib-miciiţul, înfăţişînd pe domnescul lor cocon. La masa
370
unde înşiraseră craii, şi Hagăn tot în de acolo a şezut; Silit fost-a adus micuţul de faţă, că din de moarte ură, zilele şi le-a pierdui riga de cum şi-a văzut odrasla, şi mai vîrtos s-a ţost fălit, < după nevastă într-astfel cu blîndeţă le-a grăit: Iţi voi, dragilor, aista măriei-mele şi al sorei voastre unicei? ca poate că-ntr-o zi avea-veţi voi parte, să vă trageţi mult folos izbăvitor prin el. ca
n n i naţilor
să-şi dezmintă obîrşia, ajunge-va un dîrz bărbat ca să fie, darnic, tare în mărinimie, ba încă şi vlăgos în vitejie, i l a c ă m ă ajung din zile, pe douăsprece ţeări îl facu stăpînitor. i * cdeţi că Ortelib prevesteşte de pe acuma a vă fi în prea mult folositor. urc
le c e pe voi, dragi priateni, rogu-vă tare ca la-napoiare, I ea când vă veţi purcede din nou la vetre înspre Rin călare, l'iul să mi-1 creşteţi credinţîndu-1 vouă că vă e nepot. I I mi şi ocrotiţi-mi băietanul încît să crească mare de vlăjgan îndetot. I i n d i i -l
pre cuviinţa bună, pînă va ajunge făt în toată firea, la voi în ţeară ar călca vreunul legiuită întocmirea, I I I vă fie ajutorare, bătînd cu văjnicie orice ticăloasă călcare." iul d a , care sta alăturea de soţu riga, împărtăşea la cuvîntare a,
ascultare.
j|
li cred, zise Hagăn, că voinicii sînt volnici să îl dădăcească, pi micuţul ăsta firav ar avea zile cît de-o palmă să crească, mu o naşul nare sorţi de vlagă, e prea plăpînd, pe cît arată, u n cred s-apuc să mă mai închin eu la curtea vreunui crai zis 1
Ortelib vreodată."
288
I U Iii privitu-l-a riga pe Hagăn, căci batjocura adînc l-au jignit; I atunci se
frînă de nu-i dete pe loc răspunsul cuvenit, lotuşi lurburatu-s-adînc în suflet, cuprins de scîrbavă mîhnire 1 ' " i ' - i !e cu care îmboldise ăst Hagăn nici că vesteau putinţă de păciuire.
370
289
Durutu-l-a cumplit pe rigă căinarea în privinţa pruncuţului cobită, Părerea cum o îmboldise Hagăn era în totul prea de tot'nesuforită, Şi nimenea-saudă o asemenea ocară nici că socot să fi putut răbda, Dar încă nimenea putea să bănuiască vitejilor pe mai departe ce II se va întîm|ilu De la acei cc fură faţă şi-auziră, se porni mînia fără de zăgăzuire Şi s-ar fi pus îndată pe tăiate, să fi dat riga puţintică învoire; Carele ar fi făcut încuviinţare, datina găzduirii să îl fi îngăduit, Curînd însă îşi întrecu fărdelegea Hagăn prin crunt omorul cc sub ochii lor a făptulj
. V M • LVPTA £ A • BLODS L CV-DANKVART
i că in nestîmpăr vitejii lui Blodel zale de oţele îşi veşmîntară, do grumăzare ferecate buzna în şura cea mare că intrară. undo viteaz Dankwart dimpreună cu vătafii lor a benchetuit, ..... măre între voinicii crăiiei cea mai crîncenă hăinicie cu grea năprasnă a zbucnit. .....I I
du
290
Că dacă păloşarul Blodel pînă-n capul mesei de s-a avîntat Dankwart marearmaşul, cu voioşie pretenească 1-a întîmpinat: „Bine-ai venit prin părţile noastre, drag domnişorule Blodelin! Dar cu ce gînduri tăinuite mi te apropii, mă-ntreb, mirîndu- i u a încă nu puţ m Răspuns-a Blodelin atunce: „ M ă lipsesc de urarea ce mi-ai conăelt, Pentru a pune capăt unor nelegiuite ce prea s-au trecut am venii Anume pentru fratele tău Hagăn, carele lui Sigfrid i-a făcut oinoi Drept care aice, în ţara hunească, ispăşi-va cu mulţi alţii osînd< destulătoi „Ba, zise Dankwart, nu-mi aduce, tu, Blodel, asemenea vinuire, într-alt o "să căim a fi venit aice la a voastră stăruitoare poflin Abia copil eram pe vremea cînd viteaz Sigfrid duhul şi-a fost dai. Deci nu pot pricepe că împotriva-mi ce prepus crăiesei lui Etzel i-a c ă ş u n a i I „Habar nu am de întîmplare şi nici vreau mai multe a mai spune Neamurile tale, Gunter şi Hagăn, sînt cei ce purceseră a-1 răpiin Dar de pe acuma voi, mişeii, mai mult nici aveţi zile să trăiţi, Ci trebuie cu neîndurată moarte, în ispăşire faţă de Crimhilda sli i I
plătiţ i „Ei, tot mai stărui în nelegiuire? oţeritu-s-a Dankwart cel tare. îmi pare rău de gîndul paşnic, de care mai bine făceam c r u ţ a i ' într-astfel zicînd agerul paloş din fruntea mesei sprinten sări, Dezgolind din teacă oţelul spatei lung tăiş ascuţit care în fulgerau
sollj Şi cînd cu şuierată rotitură, armaşu pre acel Blodel pălitu-l-a Cu coif cu tot tigva hunească jos tocmai sub călcîi rostogoliţii „Aceasta, a răcnit atunci Hagăn, e ploconul ce-ţi fac de c u n u n i . Te mai sfîrîie şi-acuma din călcîie după muierea lui Nudung. oi tînjea în vădin ll de mîine în colo frumoasei în peţire bagă rînduire altă bărbăţie, 0 muşteriu pofteşte asemene zestre capete ce-ţi dădui acum ţie." a .imite, un hun de credinţă i-a cam destăinuit ce s-a răzbufnit, iun asupră-le însăşi că ea crăiasa cumplită urgie întocmai a plănuit si ar fi plătit.
j
acă slujitorii lui Blodel văzutu-lau pre domnul lor despicat, ără de tînjire izbucniră, ncrăbdînd să nu fie omorul răzbunat. I»in alb dezgolitele săbii asupra vătafilor vîrtej repezitu -s-au, 'u multă mînie tăind halci într-înşii, drept care mai tîrziu nu puţin pocăitu-s-au. M u n c e a răcnit-a viteaz Dankwart, către vătafii lui cu foc strigînd: Văzurăţi voi, slugi credincioase, ce netrebnic ni se găteşte orind? Uicţii de voi, vă sileşte nevoia, dar feriţi înşivă de josita ruşine. \paraţi-vă pe cit pricepeţi mai ţeapăn, scumpind preţul morţii în cum se cuvine."
(tei care s-au găsit făr' de săbii, policioare de sub mese le-nhăţară, Oulegînd băncile răsturnate cu scînduri descheiate avîntară. I' I I nici vătafii burgunzi dintr-atît nu slăbiră, ci luptară cumplit, i u jilţurile grele date de-a dura mulţime de platoşe de oţele au 291
rablagit, ■ o cîtă îndîrjire statură acolo vătafii aprigi în împotrivire, huliră curînd din încăpere să facă şoimanilor zăuaţi izgonire; H u i carii cinci sute şi mai bine spurcat au picat de tot în lege 11 i u ţ i argaţii erau acuma leoarcă de sînge care pretutindeni apuca să închiege.
pierdutu-v-am aice, unde în ţarină aţi căzuţi Lăsatu-m-aţi numai pre mine la price, să stau împotriva duşmanilm scut."
1
pon iţrabnic tărăşania ticăloasă pe vlăjganii lui riga Etzel ajunse, apucară şoimanii a descoase pricea, înfocată mînie îi pătrunse i li ■ I I lui, cînd dibuiră cum Blodel dimpreun' cu soţii au căzut, 1,11 că fratele lui Hagăn a fost iscusitul carele cu vătafii bolnavă ispravă au făcut. Pîn' să dezmeticească riga, se ridicară căprăriile hune de-a bine, Erau la două mii nu mai puţine, ce piept nu izbutiră a le ţine, Că se-aruncară pe vătafii ceia, şi cu atîta turbare în ei au tăiat, încît din moşoroiul de mulţimi hărţaşe nici măcar unul prubă cart să fi scăpai..
Oţele zburătăceau tot mai aprig cîte pe platoşa lui năpustiră; Nu tîrziu, după crunta îndrîjire nevestele destulor viteji tînguiră, Căci viteazul nalţă deasupra scutul şi zăbreaua coifului coborit-a, încondeind în sînge mulţime de pieptare ciuruite, o seamă de vrednici oşteni omorîl-a.
............i
Şi aduseseră paginii, în faţa curţii, puternic grămădită armie. Luptatu-s-au vătafii fără de ţeară şi dovedit-au vitează osîrdie. Dară nimic le-a folosit silinţa, la număr agerimea n-a prea ajutat, Foarte curînd după înfrîngerea suferită prăpăd mai de păcat 6 asupră-le s-a dat. De-acuma minunaţi-vă singuri, auzind de măcelul nemaipomenit, Că leşuri nouă mii vătafi de frunte număratu-s-au cum au murit, Şi doisprezece cavaleri deasupra, din alaiul ce Dankwart au avut; Singur viteazul ista rămase-n picioare şi de unul mai departe piept de a ţinui Acuma însă larma contenise, iar vuietul zăngănirilor avu-năbuşiro Şi dete a zice Dankwart-viteazul, cît peste umăr aruncă privire: „Vai vouă, pe care 292
Striga feciorul lui Aldrian: „Vai mie, cît greu pătimeşte iest duh, Voi căpcăunilor feriţi-vă-n lături să-mi răcoresc suflare cu văzduh, Măcar atîta că se îngăduieşte celui de furtunatic iureş istovit". Atuncea îmbulzitu-s-a înspre pîrleazuri şi cu măiestrie dibace a lovit înteţit ră cînd îi mai trecuse osteneala şi izbuti din tindă să sară afară, Iară iară paloşele grele, tocînd în pieptare de oţele sunară; oi care nu luase ştiinţare de năvalnica lui dibăcie minunată di mai alergară într-acolo, cercînd cu fierosul oştean burgundean să se bată. a Domnul, strigă, Dankwart să am parte măcar un sol să trimit c r i c întîmplate aice să ajungă fratele Hagăn cumva ştiricit, ţlre grabnic să-i aduceţi de cum mă încolţiră oaspeţii cu război, nan îmi află şi săritor mă mîntuieşte, sau că vom pieri laolaltă amîndoi." oarele căpcă-hunii urlară: „Tu însuţi îţi vei face astă crăinicie, ml mort te-om tîrî într-acolo să ajungi la ăl frate să fii solie, pierzanie înteţind pătimire la cîţi pe Gunter l-au slujit, i lui falnicul riga Etzel prin tine destulă strîmbă păgubire s-a pricinuit."
377
Igntu-le-a dînsul: „Lăsaţi amerinţarea şi găduiţi-mi loc să trec, i i uginivor de sînge oţele, şi paloşul prin paloşe o să petrec, ' i n - rămas îmi voi fi vestitorul pornind la curte să duc ştirea, nd însumi stăpînului în mai degrabă să-i vestesc prea cumplită mîhnirea." întreagă ostăşimea lui Etzel luptatu-s-a aşa în înteţită îndîrjire i i : .i 1)iile nici se încrezură să facă mai risipită împotrivire. proşcară cu suliţi, şi atîtea înfipte-n pavăză s-au prins, I i i (Ic grozava lor împovărare din mîna voinicului ferecătura ţestoasă s-a desprins. di.pliiiră să-1 doboare, văzîndu-1 lipsit de-a scutului apărare, I ol te răni adînci încolţate le-a bortelit bătînd în pieptare! 1 |l oşteni fără de număr ca pe snopi cu paloşul rotitor secerat-a, I ......a bună încă mai de seamă într-astfel Dankwart mai presus
„Dar ce vreţi cu mine, voi, stolnici? întrebat-a ostenitul păloşai Să aibă grijire de lihniţii oaspeţi acela carele e rînduit bucătar' Stăpînului, vezi bine, se cade să-i îmbiu o merinde mai gustoai II Lăsaţi-mă voi, dragilor, cît mai degrabnic să îi satur hămesiţii cu veste prea frumoa i Sărit-au panţirii asupră-i, roiuri cercînd pre trepte să-1 zădărc - u t c i Din care dat-a destui în lături cînd paloşul începu să hălcuiasoă Iar de prea multă spăimîntare ceilalţi deplină cale au slobozit, Dar multă putere învederase viteaz ortomanul şi prea destul du mari minunăţii a săvîrşll
A- TReiZSCISTTRSIA- ISPRAVĂ ~7]t
cîştigat-a. Din amîndouă părţile protivnice adăugitu-s-a sprijin la încăierare, Destui ce mai apoi se căinară că prea pripiră în graba săritoare, Iară el spintecat-a prin desişul lor cale, întocma' porcului mistreţ încolţit de haită în codru, dar au cum ar fi putut fi altminteri viteazu mai de proţf Cu şiroaie de sînge în caznă scrisu-şi-a drum tăios în desime intrînd Cum prin duşmani sta să răzbată va nici să poată trece prin gînd, Cît atîta urgie de urclie ca stavilă potriva-i s-a înteţit, nesăbuit, Dar văzutu-s-a cum frăţînul lui Hagăn să intre în grădiştea curţii a izbiil , i l Cînd paharnici şi stolnici lămuriră ce-i clinchetul săbiilor crucişa le Din mîini le săriră de spaimă potirele cu băuturi răsturnate, Şi tăvi cărcate cu bucate, pe care la praznicul curţii le-au pregăl il Mai dihai sus de pe treptele scării în încă alţi duşmani de vlagă ce au găsit, 293
CÎND - ÎNCÂSRATY"-
294
BYRGVNZJI- CV-HYNII
377
Atunci cînd agerul Dankwart sub poarta cetăţii să intre izbuti, Pre cîţi făceau parte din alaiul lui Etzel să iasă afară îi pofti; întreaga platoşa cît şi îmbrăcămintea se lipeau de sînge leorcăite, Iu mînă mai avîntînd el un capăt de năprasnic paloş cu prăsele ştirbite.
Tîmplatu-s-a tocmai atrmcea cînd Dankwart spre uşe se îndrepta, Că în şura unde se ţinea prăznuirea doica pe Ortelib îl ducea, Purtîndu-1 de la o masă la alta în a-1 facere celor domni cunoscut, Iar vestea cea rea, proaspăt primită, fu pricina ce pe biet pruncuşorul a pierdut. Că Dankwart apucat-a să zbiere la paloşul cu care s-a întîlnit: „Prea mult trîndăvit-ai, frate Hagăn, mult prea de tot ţi-a tihnit, Dacă pînă şi Celuidin-ceruri ajuns-am să mă vaiet deznădăjduiro, Că ucişi fură panţirii şi argaţii noştri în chiar adăpostul lor de găzduire "
„Ba cum mă vezi, deplin îs teafăr, sîngele de care mă văd pătat A curs din paloşul celora care ca să lupte împotrivă-mi au săltat, Că multor sortită fu ziua de astăzi că de petrecanie le-am grijit. Au fost atîţia care se pierdură în astfel, încît nici la număr n-am mai răbojit." n îl îndrumă: „Frate drag Dankwart, tu ţine porţilor străjuire • n u îngădui la un hun de pe aice să încumete izbind o altă ieşire, l| vreau să vorbesc vitejilor vorbă precum restriştea a dorit tntrucît fără de nici o vină pe credincioşii noştri i-au belit atît de cumplit." Iacă mi-e dat să fac pe cămăraşul, isteţul viteaz a fost răspuns, Mu jind la crai atît de falnici, şti-voi să-i mulţumesc îndeajuns. Qj ca atare iau în pază-naltele trepte din capu scării de intrare." I Iară pentru plănuirea Crimhildei, hotărîrea mea nu poate să-nsemne decît pierzare. I
Hagăn izbuti să-ntrebe: „Au nemerniciei cine îi făcu cumetare? Isprava săvîrşitu-o-a Blodel-paloş, cu oamenii lui în ajutorare, însă deplin şi-a plătit el nelegea, atît aş mai avea eu de adăugat. Că neîntîrziat mîinile mele-amîndouă grumazul de pe creştet i-au deseăpăţînat." „Atîta pagubă ne fie, rînji Hagăn, că doară nu-i scofală mare, Cînd de un pui de lele mi se pomeneşte, luptînd a pieri ca oricare. Dacă aflatu-şi-a sfîrşitul, de mînă vitează lovit, ajunge cinstit; Cu atîta mai puţin se cade să îmi fie pe mai departe de mîndrele jupîniţe bocit.
oi iar le arăta Hagăn dîrzul: „Mereu eu tare mult mă tot minunez Be şopotesc hunii la ureche, că mie nu prea îmi vine să mai crez < . 1 idănuiesc cum să se scape de cel ce porţilor paznic am lăsat, i care a fost să le fie crainic cînd burgunzii vestea prăpădului au fost aflat. m auzit mai dinainte cum chiar Crimhilda-crăiasă mărturisit-a ii, nu v-a-
Ci spune-mi, drag frate, din ce pricină te afli în roşaţă muiat? Porneşte şiroi din cumplite rane, că în tine protivnici au tăiat? Sau vreun pămîntean de pe aice în pe atît cumplit te-a căsăpit? Chiar Tartorul de-ar fi fost să îi fi dat ajutorare, în viaţă n-am să-1 las nejungănitl"
380
ngădui din răzbunare scăpare celor prin care pătimit-a. Şi-acuma cînd cunchinare bem din straşnicul vin lui Etzel plătit, Apoi tînărului cocon au nu i se cade să şi fie de fapt, în din plin răsplătit?" Zieînd astfel Hagăn viteazul, cînd în ţînc cu paloşul dat-a, De -a lung din prăsele, pînă pe inele, şiroi clipocit sîngerat-a; Căpşorul rostogolit ţupăit-a 296
minge doamnei crăiese drept în poală, Izbucnindu-se în turbare dintr-atît măcelul, semeţindu-se a paloşelor cruntă răscoală. Iar acelui curtean căruia-i sta în grije purtarea pruncului cu dădăcit Trasui-a cu mînile-amîndouă retezătură, cînd paloşul a repezit, /burătuindu-i dindată căpăţîna, la piciorul mesei dura rostogolită, Pentru cîtă grijă nefericită purtase curteanul fostu-şi-a căpătat jalnică mulţămită. Iară cînd chiar la masa lui Etzel atuncea pe scripcar zăritu-mi-a, Hagăn cu clocotitoare mînie de-a dreptu împotriva lui săritu-s-a. Scripca pe care o ţinea zicătorul o dat' cu braţu i-a despicat. Că, pasămite, acesta fusese trimisul prin care burgunzii crăinicia poftirei au căpătat. „Vai, mîna mea, tîngui-ta Verbel, care cîntător la Etzel a stătut, Domnule Hagăn, rogu-te răspunde, ţie cu ce vinovat m-am făcut? Că eu numai cu dreaptă credinţă în ţeara crailor tăi am pornit! Spune, cum să-mi sune cîntare pe strune, cînd braţul mi-e din umăr lipsit?"
Atuncea cu el totodată sculatu-s-au şi cei trei craii de-au mai sărit, Ar fi vrut să despartă-nvră-jbiţii, dar era încăierat prea îndîrjit. Zadarnic potoliră din răsputere, de surda ar mai fi cercat domolire, Cînd prin Hagăn şi Volker îşi dezlănţuise urgia aprig zăporul în urlătoare nestăvilirn. Cînd cel ce fost-a la Rin mai mare văzu că măcelul nu se împacă, început-a însuşi chiar riga destule răni la rîndu lui să le facă, Străpungînd panţărele lucitoare cu care era vrăjmaşul împlătoşat. Fost-a fost un viteaz din cei mai de seamă, doveditul cum în restrişte a arăta l lud iată că mi se crescu în certare pînă şi acel Geront cel tare, ie, i H I viteji din ceata lor hună purces-a la rîndu-i să îmi omoare, lila nul bine tăişul de paloş, cu care fusese de Rudiger dăruit, un astfel la seamă din oştenii lui Etzel prilej de-ngropăciune le-a gătit. |ie /.itu-s-a mezin fecioru Ute-doamnei în încăierare şi moţ ajuns-a. | i mele falnice prea tare prin multe platoşe huneşti străpuns-a. M i n i din oamenii lui Etzel-rigă şi isprăvind minunăţii cum spui, itraşnice fapte mai
săvîrşit-a isteţul Gisel-domnişorul cu Dară lui Hagăn nu-i era păsare că strunele n-au să mai zumzească, Ci mînia lui, într-atît fieroasă, purccdea alt sînge să răcorească; Mulţi fură vitejii din jurul celui rigă dintre care a tăiat de-ajuns, întrucît astfel tîrnuia prăpăd în şură, moartea în duium de viteji a pătruns. Cînd iată, Volker-sprinţarul, din capul mesei să ţuştească apucat-a Iară arcuşul pe care-1 mînuia în cîntare încă mai tare răsunat-a; Aprigă fost-a de-acuma mîngîierea din care scripcarul a doinit; Hei, mulţi la număr fostau hunii, netihniţii pe care duşmanii pe viaţă i-a dobîndil !
380
văjnicită mîna lui. eît de şoimani se dovediră craii, şi nu mai prejos slugile lor, | utu-s-a fost însă atuncea că Volker se-aţine în frunte tuturor. Ai' i intrînd într-a duşmană tărie, rămase paloş lucrînd neostenit, i [olnuindu-le răni fără de număr la cîţi în sînge pretutindeni a tot prăvălit. in
Iprasnic se zbătură în apărare acolo curtenii pe care Etzel îi avn, ln i e . şin jos pe oaspeţii prin şură în nemilostivă căsăpie ţinu ( I I năbiile lor lucitoare, care în crăiască încăpere îmi fulgerau, Uri vaiete se năbuşeau pretutindeni cîtă vreme crucişe paloşe clincăneau. 297
cercară cei dinafară la priatini în vreun chip să facă intrare, i i i |ina poartei nu deschiseră astfel nici un temei de cîştigare. I n i n i l . i C zăvorîţii lăuntru sileau să străbată prin mormanul doborît Dară Dankwart proţapit păzea pe scară şi nu mai îngăduia suit nici coborît. I I
380
I , i - . i i a s-a la praguri pe dată năvalnică înghiesuială încăierată. Zăngăneau
loviturile de paloş, vuiau pieptarele răzbite de spată. || fost-a, pasămite, ager Dankwart, în de mare primejdie ajuns, A h t că l'rate-său 1-a mîntuit cu credinţă, dar avu îndemn sîngerat de ajuns.
298
■
299
383
i n Ic bcrnean dacă văzut-a, dîldora de minune spăimîntătoare
cumplitul prea tare zdrumica prin groază de pieptare, pc o laviţă-naltă craiu amelungilor se apucă să îmi sară, ld Aice la praznic Hagăn ne-adapă cu beutură prea de tot amară". I M I I
Ktzel o băgă pc mîneci temînd pentru muiere, cum spui, i eltime din dragii lui pretini răpuşi fuseseră sub ochii lui? n a mai găsea prididire fiind de puhoiul vrăjmaşilor năpădit, j i : I ia o bortă de scăpare, ba încă nici crăiia lui la ce i-ar mai fi folosit. . Crimhilda bogată striga cerşindu-şi de la Ditric ajutor: | i|>.i mă, viteze, grabnic, mă mîntuie de ăst nesăbuit omor. i n H ul din ţeara amelungă, în tine doar îmi bizui încrezare. ■i Hagăn mă înhaţă la strîmtoare, din gheara lui nu-încape o scăpare." i c miratu-s-a la crăiasă: „Cum oare aş putea să te mîntui? v r y .i,
domniţă, că însumi în cumpănă de moarte mă bîntui, U i lui Gunter ca turbaţii cuprinşi sînt de atîta verşunare? II I aista de grea restrişte nici că mai pot să dărui nimărui scăpare." bllteşti, craiule Ditric, tu luptînd, sortirea luptei îndreaptă. Briirca vitejiei atîrnă tuturor izbînda ce se aşteaptă; l i . a iloare ispravă fără de care pierderea ne e ticăloasă, ' l i l a R c a p ă -1 tu pe rigă, mîntuit scoţîndu-1 din nevoia cea primejdioasă." v n i c i l e cu putinţă, din răsputere sili-voi o împotrivire, | i ' i spun
nici am văzut vreodată atîta crîncenată urgisire amarnică mînie cît
la hapsînii lor strechiaţi ni se vădi ' înd din platoşe izbite de măzdrace, porni şiroi de sînge de ţîsni.* I Nlliclungilor
385
înteţitu-s-a în luptare cavalerul, şi iară şi iară dacă răcnit-a, Glasul ca dintr-un corn de zimbru în muget veacului vuit-a, Prin cula boltită, de multe^ori noită chemarea năprasnic a hăuii Uriaşă era cu adevăr tăria lui Ditric, cum alta nici că s-a mai fost pomenii
mă deseaier din aspru crîncenatul vălmăşag Ingăduindu-mi să mă ţin deoparte la vaier, îmi vei rămîne pe totdeauna drag." i i la ce milogeşti atît plecare? mîniat cel Wolfrat a întrebat, • . ' . i că alăutarul ţine de paza porţii, prin care nu dau să răzbat? Iii i m o ue-au cu zăvorire, e cu neputinţă slobod să mă facu". I i n e Ditric îi răspunse: „Drag frăţioare, taci odată, c-ai să păţi pe dracu".
Cînd Gunter-craiul apucă să audă strigarea ceea fără de pereche, Centrecea duduitul furtunii, ciulit-a băgare de seamă din ureche, Apoi grăit-a: „E glasul lui Ditric, fără doar şi poate, dintr-atît Ne dete semn, lămuri păloşarul, că vrăjmaşul pe toţi credincioşii ar fi omorîi '
I ' mai o dat, Etzel zise: „E slobod din a noastră casă, 1 1 oştenii cîţi ar avea cu sine, vericine vrea oricînd să iasă, • i a r ă de aceia care-a fi ai mei vrăjmaşi sfruntaţi s-au dovedit. I rnniînă întru spăşire pricinaşii prin care hunii mei avură năcaz de pătimit."
Urcatu-s-a acum pre masă, cu mîna în deznădejde semn îmi faoi „Opriţi priateni şi burgunde rude, să încheiem o cruţătoare p a c e 1 Şi dintîi depănavom pricina, puricînd în ce chip vrajba s-a iscal, Şi-n ce fel curtenii deaice astă price vătămare lui Ditric i-au fost căşunai "
■ iu anul, dacă auzit-a, nu pregeta, ci apuca de braţul dumneaei l 1 1 a crăiasă mare, însă fu cu dîrdîială în cuget falnicei femei, braţ pe rigă înhăţîndu-1, fost-au acum păşind din încăpeare, - i e sute păloşari de seamă s-au luat pe urma lor dinrăzleţire dobîndind scăpare.
Iară dacă tocmai în de astfel, riga Gunter tînguit-a şi mi se ruga. Iată că paloşele,-n dihonie sculate, domolire în jos nu mai muia. Se cerea prea de tot stăpînire, ca să izbutească stăvilire la adică, Deci binişor ispititu-l-a pe bernean gîndul cam ce îndemn e nemerit să lc zioj
(I i n astfel, Rudiger-viteazul, la rîndul lui a fost adăugat: li n o c o ieşti cumva ca să mai iasă de-aice cineva din ăst palat, |n . 1 1 cîţi te slujiră cu credinţă, îmi spune şi-i slobod îndată, I pace trainic de acum voiesc să dăinuiască pentru pretenia noastră încercată".
Destăinuindu-i: „Mărite Ditric, atîte cîte aice ţie întîmplatu-s-au Socoti oare că de astă dată din partea credincioşilor iscatu-s-auî Ci gata sînt în ispăşire, la întreaga vătămare să-ţi despăgubesc, Dacă-i ponos iscat din isprava şoimanilor care sub oblăduirea curţii mele trăiesc "
• pu n s e Giseîher tare cuminte lui văru-său, aşa s-a fost grăit: u n parte-ne noi încă gata sîntem să încheiem o pace negreşit, i i cît totdeauna arătat-aţi nouă în faţă purtare fără hiclenie Uii ! i pleca de-aice fără supărare, şi nici ai voştri cu vreo teamă să nu fie".
Da' falnicul Ditricii răspunse „Potriva mea nimic nu s-a făcut, Ci îasă-mă să mă slobod de aice, aşa precum dorit-am din începui, Că vreau pe dată să 386
302
| dacă iîudiger-comisul crăiască încăpere a lui Etzel părăsit-au, In cincişase sute îl urmară, cu dînsul totodat' atunci ieşit-au. i lai I I s-au ei prea cuminte, faţă de domn păsţrînd bună-credinţă i a pre urmă din atîta faptă pătimit-a Gunter, trăgînd netrebnic multă suferinţă. Cînd dintre huni un hatman apucă să vază că riga Etzel da să pleOfl , Alăture de Ditric, care afară acuma însuşi începuse a-1 petrece, îşi vru să cerce o scăpare, dară pieziş din arc alăutarul 1-a pălit, Cît eăpăţîna, berbeleaca, pe podele, pînă sub tălpile lui Etzel dina
Hei, dacă oaspeţii năpasta ce i-a pîndit ar fi fost numai prorocii., Şi cea cumplită de urgie cîtă perechea de şoimani a mai prilejuit, N-ar fi scăpat de sub coperăminte atîta de uşor cît au scăpat, Pînă' ce ei osînda cuvenită din partea celorlalţi oşteni să nu fi fost deplină căpătai l' n i ş u r ă au lăsat să iasă-afară pe care au mai vrut să mîntuiască. I i . i l a că pre urmă dinăuntru un huiet apucă să hăuiască. i lipeşte răzbunat-au musafirii năpăstuirea ce atît i-a procopsit, i i i l a r şi Voiker cel isteţ acuma au cîte platoşe nu credeţi că a mai zdrobit!
s-a rostogolii. Şi dacă cel ce fu stăpîn pe ţeară porni pe poarta casei în afară, Degrab' privirile aistui rigă spre Voiker iară că se ridicară: „Vai mie, la ce fel de oaspeţi avui parte; o grea urgie m-a lovit, De vreme ce pe toţi vitejii mei de seamă de-a rîndul şleahta lor i-a căsăpii !
Iliapoiatu-s-a şi Gunter, acolo unde urletul crescuse nebuneşte. \u i-1 Hagăn, Voiker cîntă? Bătută săltăreaţă hunilor horeşte, i i cîţi le mai e chef de-acuma să calce pragul de-au mai cutezat, i - i ' I m s ă din arcuş, mereu mai picură roşeaţa, din sînge închegat de-a descîntat."
Şi blestemat rămîie ticălosul praznic, grăit-a riga mai departe, Acolo e un oarecare Voiker, avan nepăsător de lăcomita moarte. Se luptă-ntocmai ca mistreţul găliganul, şi e şoiman adevărat. Dacă mai sînt în viaţă, mulţumită -i numa' minunei că de aest dimon am scăpai
li mărginit de rău îmi pare, mai căinea Hagăn milostiv ast' dată. Di u i fi silit de paloş de ispravă şi de viteji să mă despart odată, i i i lai i-am fost, şi el faţă de mine s-a arătat fărtat adevărat. - vom rămîne tot aşa pre mai departe, dacă scăpăm şi dacă ne înapoiem la noi odat'."
Cîntarea lui a jale glăsuieşte, arcuşul lui easte de sînge-i rourit. Din ce-a doinit pînă acum aice, floarea vitejilor au fost pierit. Nu ştim din ce nedreaptă vinuire ne prigoni năpăstuindu-ne cu foc Dar nu am cunoscut vreodată oaspe care să răsădească tuturor atîta nenoroc
iveşte, prea mărite Voiker cam ce credinţă poartă ţie! i e cuvine de la tine să îşi cîştige argint şi aur, orişicîtă bogăţie. 1 1 i cum zobeşte coifuri podobite? Cum hărniceşte cîntăreţu tău | nul din arcuş ferăstruieşte în cămăşile de-oţele, mai abitir decît un ferăstrău? |*i
Dacă mi se porni berneanul Ditric şi comis Rudiger că s-a pornii, Ducînduse spre încăperile în care fusese găzduitul lor orînduit, Ei înşişi se ţinură îndeobşte scutiţi de a mai lua parte la ceartă, La oameni ce aveau sub ascultare poruncă depărtară de la vrajba,
m i pomenit alăutar vreodată să lupte cu atîta strălucită semeţie, i n i n n i s-a dovedit azi Volker-păloşarul, în ce acuma izbuti să fie,
cea deşeartl 386
303
1
i | i in
pieptare şi prin chiveri a împlîntat şi-a înălţat cîntare, Iu. II. s-ar cuveni să aibă dăruit roib falnic şi să îmi poarte mantie strălucitoare." I • H cît a fost a fi acolo hunul, ce sub acoperămînt a fost şezut, i '.
iută nu rămaseră nici unul, cu toţi prăpădindu-se în petrecut, i ' linişte de moarte se întinse. Cînd cu acei din urmă au gătat, \ i ........i a , şi vitejii noştri domoliră, iar paloşele alături la-îndemînă fost-au aşezat.
Cînd copleşiţi de crunta osteneală aşezatu-s-au să mai hodinea Volker şi Hagăn trecură-n faţa casei, unde hotărîseră să păzea l Rezemîndu-se de a pavezilor speteze, veghe delungă sporovăduir-S Şi pînă în tîrziul întunecimii, frăţeşte, laolaltă mai şăguiarfl
A-meiZGCL?IPATR A- ISPRAVA
mai gluiu
II
.1
Iti i viteazu Giselher, burgundul paloş, a fost în ast fel arătat: I i , pentru voi dragi priateni, ceasul odihnei încă n-a sunat. ....... mai vîrtos arătă-se trebuinţă leşurile jilave să zvîrlim afară, adevăr zic vouă, e treaz duşmanul, şi n-o să stîmpere, ci porni-se-va iară. I leşurile nici se mai poate mult să le mai păstrăm sub călcîie. i n i i pornesc iar iureş hunii, ce năzuitu-s-au să ne rămîie, Mllii-vom în ei destule rane, cît să ne simţim la inimă mîngîiere." I'ieeiini zic, Giselher întărit-a, la fel îndeamnă şi însăşi a mea vrere". I u l i r e euvine-se vouă, adăugit-a viteaz Hagăn, încă iar. Ilul un oştean se arată astfel, adevărat că este vrednic păloşar, ..........i dovediră azi la hărţuire vitejii tineriei, domnişorii mei. pl r a r e voi, burgunzii, de aice voi zice că aveţi temei să bucuraţi de ei." 1
GYM • ZVÎRLIRÂ- LGŞVRILS INTRAFAR 386
n u l povaţa, cărară peste poartă şi-n şanţ de palanca zvîrliră m i i de neînsufleţite trupuri, de sus de pe trepte prăvăliră ■ ir pe scara cerdacului golite, dusu-s-au tumbălite la vale. < Rudeniile văzînd în răsturnătură carne frăţească izbucnitu-s-au MM
304
în bocete de jale.
huniaţilor ăştia pe placul lor le predoslovii.I, Cu toate că dintru prea trufaşe meşterite vorbe pînă la urmă g r e u pătimiri ,
i ' i n B -a între loviţi şi cîţi abia primiseră abia atinsă rănire, " dacii ar fi avut parte de căutare, ar fi nădăjduit tămăduire. ■ i picurînd din nălţime, în stîlcirea căzăturei moarte aflat-au. înteţită restrişte din deznădăjduire, priatenii neputincioşi mai rău lăcrimat-au.
Ci zise Hagăn: „Fire-ar să fie pentru popor îmbărbătare mare: Fruntaşul luptei vază făptură vitează ce-n pace loc de frunte are Dară domnii mei să nu se aşeaze în chiar de faţă cînd se bat, Că scuturile s-au zdrumicat căzînd în puzderii, dar din paloş
'mi a n batjocură scripcarul, vestitul viteaz fără de prihană: I I adevăr arată zicala: „Şi ghizdav, hunul rămîne o fire avană". ■ n i c e slabi îs de înger, ca muierile cînd prind să tînguiască, loi a poarte grija ranelor grele deseîntători cu leac blajin să le oblojească.» Iară un comis auzind strigătura norod luînd-o de bună a crezu i întrucît avea un biet neam acolo, care sîngerat pe scînduri a zăcui, îndată aplecatu-s-a să-1 ridice, dară cit apucase să-1 mai smuci., . , Atinsu-l-a vînjos alăutarul, pe veci de veci nici dumnealui să nu mai clinici i |
sîngele n-a rîurat,"
Viteazul Etzel auzind sfruntarea, scutul înşfăcatu-şi-a de-ast'dal I Crimhilda i-a strigat: „Ia seama, cuvine-se viaţa să-ţi fie cruţata îmbie la viteji mai bine un scut cu aur şi lasă-i singureni să lupii Că-ntr-alt fel dacă Hagăn te ajunge, doar stolul corbilor din tine n să se-nfriiptc," I H c i l de vajnic acel ager rigă mai stăruia în luptă să se măsoare, 1 II toate că rar vor însuşi craii să se primejduiască în prinsoare, l l l r ă să-1 smulgă în lături; de-a pavăzei curele trasu-l-au-napoi, I I . u i cu rînjet de batjocorire îi zise: „Din cîte se vede, pre voi amîndoi,
Iară rămaşii dacă văzură isprava, răzleţind ea iepurii zbughil . a u Şi pre scripcar cu grele blesteame, fără măsură spurcat ocărît-au Volker de pe podină culesese un ţeapăn măzdrac la vîrfoi ascuţil, Din cele cîte fără de număr, hunii împotriva lui pînă acum a n I n i aţintii,
ine, Etzel, şi pre Sigfrid, nevasta va perechiat din cîrduire. i ■ ] i care vă aveţi aceeaşi semuire atît la fapte precît şi la fire. 1 I nu degeaba pe Crimhilda, nainte s-o cunoşti, a dezmierdat-o i I I netrebnic crai, nedreapta prigoană de ce potriva mea ai mai căşunat-o?"
Avîntînd pîrmacu aşa de năprasnic, zvîrlitu-l-a dincolo de ogr.nl., Deasupra capetelor hunilor speriate, ce tare se cocîrjaseră grămarl I De-aşa puternică împroşcătură şi de nefireasca lui vajnică tărie, Că nici nu au mai văzut la alt lefegiu vreodată o mai avană
I ' i . n i t i i -i-a
obrazul lui în ruşine de biciuita, jositoare terfelire. I n i e a clocotit şi Crimhilda tot pe atîta furtunoasă fire, I M i u l faţă dc-a lui Etzel alaiuri văzutu-s-a-n derîdere încondeiată, e porni să îşi aţîţe credincioşii curţii, pe oaspeţi în mai tare înciudată.
răsputere în mim. Stăteau în faţa casei hunii haită, la cîteva mii de s-au fost strîn*. Atuncea Volker şi cu Hagăn se opriră să le vorbească înadins. Ba chiar către riga 386
j
305
Irving, ce preste ţeara danilor a cîrmuit. Hei, totuşi prea de timpuriu în obidire întru privinţa lor urgia soartei s-a dezlănju il
■ a l -a făgăduind: „Celui care pe ăst, Tronje Hagăn mi-1 răpune, I i . i e retezată tigva proaspăt plocon în faţa ochilor mei pune, i i l e g să-i fac dar scutul lui Etzel, cu aur roşu, vîrf încărcat, i I I l a c deasupra danie moşii şi cule-ntărite ca să se înalţe putred bogat".
•TRSIZSCLŞ1C1NC1A-ISPRAVA
o împunse: „Eu nu pricep de ce vitejii tăi atîta se codesc; cînd nu am văzut mai ghizdavi, care la rîndul luptei dîrdîiesc, < M I , I li se îmbie cu mărinimie şi dăngălău o grozăvie de simbrie, \ \ I I h ine s-ar lipsi de dînşii riga Etzel, decît atîta liotă nemernică în jur să-şi ţie. \l
Hilarul
li
Ic ueara astei curţi pomană mănîncă netrebnicii pita crăiască, i . . m i i e la greu sau la nevoie, ca rimele ştiu să se pitulească. Iar cearcă să îşi ascundă frica, păunîndu-se că au mutra grozavă, | . pripăşiţii sfioşi de ruşine, nu sînt volnici cît de cît a face o vrednică ispravă." Căinitu-s-a puternic tătînu Etzel cu jale neputincioasă în mîhnire, Bocea pentru alaiul oastei şi a sfetnicilor credincioşi pieire. Din multe ţeări îşi adunase oaste, strînsoare de viteji în acel loc, Care cu toţi, cu craiul dimpreună, în ticăire jeluiau năprasnicul lor nenoroc
Pre cînd isteţul Volker mai departe nu contenea cu împunsă ocară „Văd cum boceşte muiereşte mîndreţea bărbată de aici din ţeară. O slab-ajutorare are craiu-n astfel, că la nevoie rău îl uşurează, De atîta trîndăvită vreme boaitele de la curte, cit cu nesaţ pîinea casei înfruptează."
Aceia de treabă dintre dînşii gîndeau: „în asta cam are dreptate", Dară din cîţi îi stăteau preajmă nici unul nu se amărîse poate, Precum acel comite 386
306
' .VMA-FO.ST-RÂPV.5"
1RVINS
ll mlica Irving-comisul, carele peste a danilor ţinut a cîrmuit: Plnlotdoauna păzitu-mi-am firea ţinîndu-mi nume neprihănit, ".ii i i le l'ostau crunte lupte în care săvîrşit-am ispravă cutezător. 1 nluceţi-mi leafurile să mă ferec, cu Hagăn hotărînd de acum să mă măsor."
307
„Mai lasă asemenea-ncercare, dete Hagăn, nici îndecît te sfătui<:. , Altminteri dai prilej de jale, şi-ajung robii lui Etzel de te bocesc Că dacă doi sau trei se-ncumetă să mai puie pe aice picioru eară, îi fac de îndată să sară în de-a-ndăratele tumba, cu tontoroi şi berbeleac pe scarB „Din atît n-ai să mă îndupleci, mai drese Irving, că-n de prejos Nu m-am lăsat cînd alţii poftiră să-mbie un joc şi mai primejdioi Nici vreau ins alt să m-ajute, ci numai pe-al meu paloş bizuieso, Chiar dacă ai izbutit tu pînă acum isprăvi din care nu am apucai încă să săvîrşei i Era armat în criţă oţele Irviug, după cavalerescu înţelept tipic', Despre Irnfrid, agerul turingean, asemeni pe tot atîta am să z i c , Precum şi de Harvart-pietrosul, care cu o mie lefegii s-a făţişa! Cu gîndul să-i dea lui Irving reazăm la cîte păcătoase restriştii s-ar fi tîmpll)! îi fu alăutarului acum să vadă nou ivindu-se o năprasnică armată Care însoţea pretutindeni pe Irving, în leafuri straşnice zăuată. Purtînd mîndreţe coifuri lucioase, cu obrăzar pe bărbie lăsat, Drept carele ghizdavul de Volker mai îndîrjit s-a fost cătrănit încriinlai
„Văzutu-l-ai, fărtate Hagăn, cu ce gloată-mi vine Irving încoace, Cînd dintîi grozăvise că singur cu mine luptă dreaptă va face? Cuvine-se viteaz să mintă? De faima ce terfeleşte mi-e ruşine m i c , Că, lăudîndu-se să mă învingă de unul, îşi pofteşte într-ajutor
396
presto o m H „Greşit mi-aduci învinuire de minciună, turburat Irving a arălai Vătaf de sub ascultare lui Harvart, nu ies din cuvîntul ce ţi-arn dai Nu mă sperjur în strîmbătate, ţinînd legămînt cum am făgădui! Vreau singur a mă bate cu ist Hagăn, oricît ar fi să fie ortomanul de cumplil " i i . i t I I s-a în genunche Irving şi de ortacii de arme s-a cerşit l i I I a l să se măsoare numai singur, iar ei, siliţi, abia au învoit- n u l u a . căinare mare, dupre multa rugăminte abia duplecară, doar prea ştiau ce fioroasă fiară îmi este hoţomanul din burgunda ţeară. i atît se rugase însă Irving nevoind în nici un chip a le da pace,. • i i silit a fost pînă la urmă alaiul întocmai pe vrere a-i face. n i 'in I să se încumeate singur spre-a răfui fărbintata gîlceavă, i are că pentru amîndoi pe dată pornitu-s-a cu clocot verşunare prea grozavă.
■ I 1 1 v ing-danul, vitejeaşte lancea cu dreapta avîntat înălţatu-o-a,
totodat' pieptul, latul cu pavăza lui trainică apăratu-l-a, pil i itu-s-a apoi pe trepte către Hagăn lăsîndu-se foarte dîrjit; i ' ' a n i văzînd păloşarii cîţi erau acolo faţă, ridicară zbucnitul lor chiuit ascuţit. i ' i n c ce
i m dintîi acuni unul în celalt, vînjoasele măzdrace le îmblătiră pavăzo, în platoşele lucitoare, cînd lung zîngănind dăngăniră; i i n i aşchioare în văzduhuri, şi puzderie licăr a seînteiat;
308
"i
i"
1
'a mai întărîtaţi, la aprigă hărtăneală, din paloşele oţelite s-au încercat.
Ilagăn preste măsură de tare, precum destul s-a dovedit, • md pălitu i încăperea cu-nalte foişoare, la bufnire răspunse în vuire. i \ n i c a , ce zburlise îndîrjitul paloş încă din atît nu plini domoală potolire. > ' i
l -a pe din muchie Irving, cetăţuia toată a hăuit,
' urcarea scremută de Irving, Hagăn mai departe teafăr a rămas,. .....pu către alăutar dînd ghiesul să mi se desească pas cu pas, 'l Ijiluind din mai de-aproape, să-1 dărîme în sfîrşit de-astă dat', i ' a i s c u s i t u l păloşar destoinic cu măiestrită pricepere s-a mai fost apărat. Iar cînd, la rînd, alăutarul cu una în marginile pavezei mi-1 poOBJ Atîta de avană fuse lovitura, cît armătura din curele rupte săi i. Atuncea Irving pregetă să-1 colţească, apucînd iar să răzgîndea: 111|. Schimbîndu-şi ţinta, piezişă cîrmuire, scrîşnind spre Gunter purces să năpustea:
111
Gum însă amîndoi pe-o măsură la fel de tari s-au dovedit la lovit Cînd Gunter dete a da în Irving, şi Irving dătător s-a pornit, Dar n-apucă nici pic de sînge dintru nici un pieptar să piftească, Avîndu-şi platoşe de năstruşnică tărie, se izbuteau prea bine amîndoi să se ferea:;. j Lăsîndu-se atunci păgubaş de Gunter, potriva lui Gernot s-a Iftltf Cruntele loviri scînteiere de stele din zale de oţele au scăpărat, Mult nelipsind voinic burgundul pe Gernot să îl dichisească. Isteţul Irving fiind mai-mai la încolţire pierzania gata-gata a c u m să păţea,: a |
396
Dar sări raznă, cu mîntuitoare agerime întrucît sprinten a dibăcii, Eăsturnînd din burgunzi pe vreo patru, care năprasnă au repezii Ţinuseră de ceată vitează care la Worms pe Rin avu obîrşie, Dintr-atît mai că Giselher cel fără stîmpăr nu îşi mai putea a c u m încape de mînii „Martor mi-e-Naltul, domnule Irving, strigat-a Giselher-mezimil, Pentru cei de i-ai răpus adineauri, prin moarte ispăşi-le-vei chinul Graba nu încape zăbava", a răcnit cînd împotrivă-i repezitu-s a. Trăgîndu-i un croi, altoindu-i tărie, încît voinicul dănean dăndănind bîţîilu a | Căzînd în buşi pre jilav năsipul, unde în sîngele lui s-a îmbăiat, Cîţi au văzut cum picase voinicul dădură părere că niciodat' N-o fi pe mai departe în stare alt paloş în lupte să mînuiască. Totuşi Irving mai rămase încă teafăr, că Giselher nu izbutiso să-1 ciuntească, lovitura zguduise ferecătura, paloşul a ciocnit, coiful a vuit. i i I a viteazului nostru, în clipă, limpezimea ghidului negurit l l , I i l , încît pierzînd cumpăt se dete din lovitură să lesineze. ■ I I m Giselher la văjnicie de vijelie, năselnică izbîndă avu să cuteze . I . de cum se risipi ameţeala, iute revenindu-şi voinicul în fire, • < Uiato că nemaipomenită fuse şuierat-avîntata cumplita izbire, .......e îşi zise: „Mai sînt în viaţă, mă pipăi dar rană nu căpătai, l l ' bai, dacă despre a lui Giselher tărie dovadă cît nu se mai poate îmi aflai".
' .
li ea aşa auzea din departe pe duşmanii că luptau mai departe. | | i ia să-1 fi ştiut în viaţă, aveau ac de cojoc să-i tot poarte. |ie glas, pe Giselher-craiul odat' că preajmă de el 1-a lămurit, i c gândea doară cum să se mîntuiască degrabă, ci alta nici 309
a mai poftorit. biţii luptau ca ăi bezmetici, în vreme ce sîngele lor piştea, i ii prăvea să găsească scăpare, din sprinteneala ce-1 iuţea, ri pczitu-s-a în afara clădirii, unde pe Hagăn întîlnitu-l-a, i i a puternice tocaturi de paloş din răsputere aproape la colţ înghiesuitu-l-a. ..... Ilagăn socoti: „De acuma tu, suflete, nici că încape amînare, \ ori te ia naiba îndată, ori nici că nu îţi mai ai vreo scăpare", i . nciueri Irving pe Hagăn, prin cheieturile platoşei a brăzdat, | i ca, prea viteazul un paloş destoinic, care cu numele de Wasta era botezat. i u , dară aprigul Hagăn în coastă avană rană fierbinte a simţit, in ea întro năstruşnică avîntare din mînă paloşul a mai rotit, l ii Hă dea înapoi vătaful, care luiHarvart simbriaş fusese-n slujire, n i Ilagăn luatu-s-a după el pe trepte, pas cu pas nu 1-a mai lăsat cu slăbire. Cerca să-şi apere ţeasta Irving, izbutind pe creştet scutul să ţie, Dar chiar dacă ar fi fost loitra la izbelişti întreit mai lungă să fie, Hagăn tot nu-i îngăduia putinţa încă o dată să-1 mătăhuzească. Hei, dar ce de mai puzderii de scînteiuţe roşioare nu conteneau din platoşe să sfîrîiaBi I Cînd însă izbutit-a zdravăn Irving între ai lui de s-a înapoiat, Pe dată crăiesei Crimhilda cu de-amănuntul socoata i-a fost dat, Să afle-n despre mersul luptei, cum de-a rănit pe Hagăn cel tare, De-ndat' crăiasa doamna se făcu bujorată şi începu să-i mulţumească foarte tare „Viteze paloşule Irving, să-ţi răsplătească prisosinţă Dumnezeu ! Adusumi-ai prea dulce mîngîiare dezmierdătoare cugetului meu." Cînd auzi ea,
396
că din al lui sînge Hagăn pieptaru i-a fost smălţat, Nu încăpea în bucurii crăiasa, luatu-i-a lui Irving scutul şi cu mîna ei 1-a vîntural. „Cu slabă veselirea nu tc-ntrece, întoarse Hagăn rînjitor a zice, Că pînacum vre o scofală mare nice s-a isprăvit cumva pe-aice. Dar dacă înc-o dat' mai încearcă, să-1 porecleşti că e cutezător. Cît despre zgaiba ce prin el am cîştigat-o, de răni îs prea puţin vreodată păsat o i Dacă din zgîrietură de nimica, săracă platoşa cu sînge s-a văpsil, Grijivoi să-mi răzbun pe mulţi de-ai voştri cu în atît mai îndîrjit, într-adevăr acum mînie potriva ostăşimii voastre m-a cuprins; Cît despre prea vestitul paloşul lui Irving numai cu mică stricăciune m-a aţin Plin de năduf Irving din ţara dană adiere o să îl răcorească îşi dorea îşi scoase coiful din oţele, apoi cămeşii ferecarea descopcia; Ceia din jurui preţuindu-i şi cinstindu-i bătăioasa voinicie, Din care nu puţin, cum se arată, mîndritu-s-a comisul ista şi se umfla în ghizdăvitj
dote
de grăit-a Irving: „De-acum, priateni, haideţi şi porniţi-vă., ngrabă căutaţi-mi alte arme, cu care întru luptă pregătiţi-vă. \ I I a u să cerc încă o dată aicea cu trufaşul cel să mă măsor." 11 i u It scutul folosit cam şubrezise, datu-i-au altul în cu mult mai grozăvior. nil a închingat cu rost pieptosul, o trainică apărătoare oţelită- i inînios a înşfăcat măzdroaca vînjoasă tare bine ascuţită. i \\ nă pregătitu-s-a viteazul de-al treilea-n Hagăn să izbească, | iistoinic stînd de-o parte aşteptase cît mai precinste să mi-1 dechisească. 310
Hagăn-paloş în mai mult zăbavă, nici că şi-a fost îngăduit, năpustind pungaci cu văjnicie, în josul scărilor s-a repezit, ml Buliţare de nesăbuită cutezare, mai cătrănit, mai mîniat i t r r i l e prea mari de data asta pe paloş Irving chiar că de nimica l-au mai ajutat 1 i
ni de tare cu cerbicie unul într-altul scuturile îşi bccniră, | i i de dogoreala flăcărilor rcşii încinse amîndouă străluciră, i i ucu vătafu celui Harvart de palcşu lui Hagăn greu pălit, despicîndu-i scutul petrecu pieptarul; din tăietură Irving nici că s-a mai zdrăvenit.
396
d a c ă paloş Irving îşi simţi rănirea, atuncea iacă agerul viteaz Idicat în apărare scutul, acoperindu-şi creştet şi obraz, n i l i i şi prea bine însuşi seama ce groasă plesnitură a primit, i ' h de prea curînd vătaful lui crai Gunter adăugit-a încă una mai cumplit. i
ml Hagăn jos acolo, la picioare, zărit-a un măzdrac zăcînd, lei n l-a, în Irving cel din ţeara dană cu năpustire împungînd, Ittta înrăită răsputere,< că lemnu-adînc în ţeastă i-a-mplîntat, ii astfel ticălos sfîrşit aflînd viteazul, dintru năprasna care Hagăn i-a fost căşunat.
311
i lii
'.nil Nibelungilor
312
401
Mai încercat-a cu împleticire la fugă să ia Irving către danii Iul, Dar pînă ce ortaci dară buzna să îi descheie obrăzarul coifului, Cît se cercau din tîmplă ăl mîner de lemn să smulgă el îşi dete duhlii Zău, pe dreptate rude şi priateni umplut-au în văitat bocit îndurerat văzduhul Abia s-a mai apropiat crăiasa ci dumirind că moartea îl înfrîngi Pe toţii întrecînd în jale, pe neferice Irving începu a-1 plîng», Cu lacrimi grele, presărînd pe gură, răni cîte greu au sîngerat. Şi iată că viteazul la ai lui cîţi se strînseseră de faţă şi crăiţei a zicere a apucai „Tu, prea cucernică stăpînă-mea crăiaso, acuma lacrimile c o n t e n e > i " Că la nimica plînsul nu ajută, pe dată viaţa trecătoare se fîrşostfl Din răni căscate vlaga mi se scurge; iată de moarte mă gătesc A moarte nu îmi mai îngăduie pe mai departe, drag ţie şi lui rij i Etzel să slu i' ■ Spre turingieni şi danii lui se-ntoarse, şi încă în aşa le-a arătal „Nici unu dintre voi să nu primească din daruri ce crăiasa a-rnlilnl Nici atingeţi aurul cu care ar vrea să vă cinstească, cît de roşloi Căci toţi acei cîţi vor pe Hagăn să înfrunte abia aşa au să îşi cheme moartea lui Obrazul i-a pălit apoi mai tare, şi semne de sfîrşit s-au fost ivii , Fu pentru toţi nemărginită jale că nu mai putea fi de fel tăniăilu II Curteanul ce pe Harvart cu credinţă slujise în curînd duhul ilaili i Atuncea cîţi erau viteji din ţeara dană cerură ca îndat' în luptl iar să se dădlfl
iureş de furtună potop seimenii mi se revărsară , Hei, cîte suliţi, ce pîrmace ascuţite atuncea în burgunzi nu împroşcării "ni Irnfrid în de-a dreptul ca proaşcă înspre alăutar s-a vîjîit, i l i n vijelioasa oţelita cumetare braţul lui greu a păgubit, i u n ui alăutar tăie o ciosvîrtă în comisul de hotărnicie nouă, plotndu-i chivără cea groasă, căzură pe de lături jumătăţile în două. ridul lui prejos să nu se lase, în vajnicul alăutar şi Irnfrid dete i l u i platoşa de-a lungul, lovi cu uf de arzătoare veche sete, lolo în jilavă înscînteiere vopsitu-s-au cu mîzgă roşioară. . 1 ilîntîi comisului îi fuse dat spăşire, avînd prin cel alăutar să moară. l"- urmă Hagăn şi ăl Harvart de laolaltă s-au fost întîlnit, no mare avură să adeverească aceia toţii care pre ei i-au zărit, H I viteji se înteţea putere la paveze întru izbire cu povară, iiirvart fu silit în chiar atunci să piară sub loviturile acelui din burgunda ţeară. ii turingii şi cu danii se lămuriră că stăpînul lor e răposat, i i i m a i aprig faţă hurdubaiei un' găzduiseră s-au încleştat, I oo mîna lor vînjoasă a dat la-naltele pîrleazuri s-ajungă, < > i l I I ii multe trebuiau să descăpăţîneze şi prea destule platoşe să mai străpungă. | i \ ă-n lături, sfătuit-a Volker, lăsaţii în capcană să pătrundă o să izbutească vrerea, afla-îşi-vor cu toţi înfrîngere curîndă
II
i pieri pînă la unul de îndat' ce sub coperămînt or fi ajuns,
Năpustă năvăliră la căsoaie, Irnfrid şi Harvart totodată au s i n ii O mie de viteji care de care, urmară-n căţărare cu avîntul înte| II De pretutindeni 313
nul
cu viaţa pentru-afurisite daruri cu care i-a fost pricopsit crăiasa de ajuns."
403
prea cutezătorii acolo a pătrunde totuşi îndrăznitu-s-a, n i , cu toate că plecaseră ei capul, în săbiere, retezat-li-s-a. n l e ţ iţele tăişuri de oţele în moarte i-a trimis grăbiţi să fie. n i e luptatu-s-a pînă la urmă ager Gernot, şi fost-a Giselher un paloş de tărie. ei ml
Intrat-au una mie patru în căsoaie, îndată însă pragul cum păşii m i Din săbii ce se crucişau, văzduhul, înfioratu-s-a şi zăngănii, au Apoi pe musafirii dinlăuntru pînă la unul au trecutjîn căsăpiri Iară de minunatul chip de cum burgunzii se luptară I multe-ai mai fi de po\ imtlri Cînd însă aşternutu-s-a tăcere şi larma scăpătîndu-se dintru im • li Sîngele foştilor viteji în sursur se şipotea scursoare preste duşii i m li Şi prin burlanele de piatră în mari băltoace negre închegaţii n nu Vădind cu cîtă încăpăţînare o mînă de oşteni ce de la Rin v ..................... ■ i i luptatu - H a Cînd pripăşiţii din burgunda ţeară răgazul de răsuflu aşezară, La îndemînă rînduindu-şi leafuri că în prea mult de tot luptarl Aeşti pîndari pe mai departe parcana încă stăruind să strcjunim n Tot aşteptînd că doar o mai pica vreunul să mai încerce cu iuti . 1 să îndrăzni 1 Rigatătucu tînguia în gura mare, asemeni şi crăiasa prea de ajun încă şi featele de casă şi jupîniţe cozile în deznădejde-au sinul Zice-se s-a zis atuncea că însăşi moartea împotrivă-le s-a îndîi |ll De vreme ce prin musafirii oploşiţi lăuntru, traiul destulor alţi viteji afar' s-au slolm/,11,
TReizecişi-şAseA- isprava 314
(VM • PCflÂRÎ • CRĂIASA ODĂ1LS
0 1 1 u m zis-a Hagăn-păloşarul: „îngăduiţi-vă coifurile a le scoate, 1 11 n i , dimpreună cu fărtatul aista, voi ţine bună paza întru toate. 1 1 1 d e i- . i i mva supuşii lui Etzel să vină încă o dată se mai cutează, | l i ' | i i a h ' îmi voi vesti stăpînii, ţinînd veghere trează în neclintită ' pază."
315
403
a mai îndrăi ull
îndemnul cum auziră cavalerii, pe capete coifurile au descheiat g Apoi pe morman de sîngerate hoituri ca să răsufle s-au scăunal, Şezînd asupra celor pe care nu mult nainte cu mina lor au lovii, Iar de-acuma cu scîrbavnică amărăciune drept laviţe i-au fostărl folonll Pînă nu înnoptase bine, riga tătîn şi Crimhilda-crăiasă îndemnări Pre hunii lor să mi se strîngă, să învoiască la o altă încercare iarK Drept care grabnic dintre dînşii ca la douăzeci mii adunatu-s -an De-ndată cu aprigă silinţă, iureşul izbeliştei, în cumpăna luptei aruncatu - N - M i i Acuma către oaspeţii dinăuntru năpustitu-s-a dîldoră de vîltoari Dankwart, frătînu lui Hagăn, bărbat cu putere spăimîntătoarr, Preîntîmpinînd duşmani, apărîndu-şi domnii, la porţi a sărit. L-au ţinut mort din îndrăznită semeţire, dar teafăr îndărăt cu ritul
I
Arăta zodia crug de sînziene, cînd grozav măcel întîmplatu-s | Din carele Crimhilda crăiasa jalea vechiului omor alinatu-şi-a. Asupra rudelor ei apropiate şi acelor cîţi împreună au cîrduit; De-atuncea însă inima lui Etzelriga nici că vreodată o veselii. 316
petrecania întn
ar fi cu grăbire moartea şi chinuirile s-ar fi scurtat, Ai i la nici un folos mai arăta acuma nătîngă prelungită pătimire", in M I C mîndri viteji atîta mai doriră, să aibă măcar scurt răgaz de păsuire. I "ii ilu-şi-au deci ca însuşi riga în faţa tindei mari să fie poftit. \ Itcjii
s-a ivit Ţeapănă luptă ţinu pînă noaptea întru de tot coborîtă s-a lăsat Aprig se vitejiră cei oaspeţi, harnic din paloşe s-au tăiat Potrivă cu şoimanii lui riga Etzel în delungul zilei lungi de varii Hei, ce mai bunătate de voinici se trecură şi abia cu amurg în hotarul morţilor intrai
Cu toate că nu preţuise crăiasa atît omor o să se cheltuiască, Din ceasul care numai unuia singur pornise măcel să îi hotăra i | Că numai lui Hagăn unul cugetase de petrecanie ca să-i dreagă Dar Necuratul a lărgit deznodămîntul, rînduind mai multora
bujoraţi de sînge, în negre armăturile oţelului ruginit i I I a în spre pridvorul curţii, dimpreună cu tustrei craii lor; H i că ştiau faţă de cine să mai tînguiască de atîta chin nedrept prăpăditor. ■ a ii a Etzel cu soaţă-sa Crimhilda; de îndată că veniră amîndoi, I I . i rum ei erau stăpînii ţearii, strînsu-s-au juru-le oaste vîlvoi. i Insă mustratu-şi-a musafirii: „Au ce mai pohtiţi de la mine? ii dacă acuma tocmai vă vine încă de pace, greu văd cum pace s-ar mai ţine. pustiitoarea păgubire, din care pricinuit-aţi aici căşunare, li i a r nici mai pot să îngădui iertare, pînă la ultima mea suflare, inul voi care-mi căsăpirăţi coconul şi încă rubedenii mi-aţi tăiat. n |'.i
407
i nIni
fapta-vă nici se cunoaşte împăcare, nici îndurare nu mai e de aşteptat!"
(IunIer făcu arătare: „Ştii doară bine nevoia ne-a strîns în ţîţînă. Itndu-mi seama că din întreag-oastea, nici unul o să ne rămînă, i i fiind poftiţi de tine oaspeţi, credincioşii tăi pe ai noştri tăiau. I I ee mai puteam aştepta de la credinţă, cînd într-ast curtenii tăi ne omeneau!" IJrmîndu-l Giselher-mezinul, făcu pe mai departe şi el arătare: v itcjilor ai lui Etzel-riga, voi cîţi mai aveţi încă zile trăitoare, "■ v-aţi năpustit asuprămi, şi paloş împotrivă-mi aţi ridicat, nul ni în cuget drept şi gînduri bune, acuş dintîi moşia voastră am călcat?" Răspunsu-au: „De bunătatea-ţi întreagă cetăţuia acu s-a umplut,, Că multă jale deznădăjduită pe-ntreg aist ţinut prăpăd ai abătut. Bine-ar fi fost, mai bine niciodată ca de la Worms să fi pornit Că iată, mai întreagă ţeara noastră tu dimpreun' cu ai tăi fraţi ne-ai orfanii Pe urmă clocotind mînie, să-întrebe apuca pe crai, acum ce mai voi „Au nu îngăduiţi păciuire, zăgăzuind zadar de prăpăd ucigător? în ce purtarăm apoi oare vina, noi cîţi pribegim aice aruncaţi? La ce ne-ar osîndi pre noi ăst bun riga Etzel cînd sîntem în da toi nevinovat ii' A zis găzdoiul: „A mea pătimire cu-a voastră nici n-are semuire. Nici pot fi puse suferinţa dintru mine cu-a celorlalţi în cumpănii Iară de paguba şi de ruşinea cîtă din pricina-vă azi parte îmi avu| t Nici unul dintre voi, o spui de pre acum verde, nici că se mai Ifl toarce viu în ţeara Iul
317
La care îi făcu împotrivire, în arătare înţeleaptă, Gernot cel taro „Din cer te lumineze Domnul faţă de noi eu milostivă îndurare, Măcar ne dă tu dezlegare de sub coperişul casei tale să depărtăm, întrucît bine ştim că nu-n zăbavă pentru a noastre vieţi va să ne mai luptăm. Sau celor ce urmează să se-ntîmple dărue-le mai degrab' împliniri Mai ai în oaste oameni zdraveni care să ţie în luptat împotriviri' Şi care mai grăbit să ne răpuie pe noi de nesătula moarte osteniţi Că mai departe au pentru cîtă vreme voieşti să mai rămînem în restrişte osîndi 1 1 Aproape că vitejii celui Etzel la trista rugăminte s-ar fi aplecai Erau pe cale să le lase slobozie, dintru odăi să se şi fi fost plecai Crimhilda însă-n ruptul capului nu vru s-audă de-o-ndurare, încît pribegii nu avură îngăduinţă să capete acum smerit cerşita lor cruţau i u laşilor cavaleri, unde vi-i gîndul, că la o dreaptă judecată iluplecare şi nici milă nu s-ar cădea să arătaţi vreodată, n să deschideţi poarta de scăpare cîtora ce ucigaşi s-au dovedit. Iţi ca ai noştri să-ajungă la pierzare? Nu îndestui din vina lor s-au prăpădit?
dacă numai ei feciorii lui Ute-doamna ar fi în viaţă ca să ţie,
I I ar fi decît mîndri ei trei fraţii ce-mi sînt vestiţii în vitejie, v r e a ei platoşele să răcorească, oricare din voi ar ajunge pierdut, micit paloşe mai hărnicite pe astă lume pînă acuma nu s-au fost născut."
I
îndemn Giselher-copilul cercă o domolire nu în de fel uşoară: 06 dădui atunci crezare zisei tale, slăvită mîndră surioară, ai ita stăruinţă la restrişte poftitu-m-ai aicea ca să viu? care mi-a fost vina ce mă osîndeşte, prin huni să-mi văd pieirea mea de viu? 407
faţă de tine drept-credinţă, nicicînd pricinuindu-ţi un rău, M n i l i i -mam bizuind drag de soră, călărind pînă-n meleagul tău; IU l a /.ămat pe sfinte legăminte ce poartă sîngele de frate; dâruieşte-ne milostivirea cîtă fierbinte o cerşim că întru altfel nici se poate." in lai
avea milostivire cînd voi faţă de mine pe atîta n-aţi avut in i cînd cîinoşitul Hagăn cumplită pătimire mi-a făcut, mi I I acasă odinioară, apoi aice unde îmi ucise prunculeanu meu, i i i a c e i cîţi s-au alăturat cu tine rămînă ca să ispăşească laolalt' păcatul greu. uni aş
una dacă vă învoiţi măcar acuma pe Hagăn mie prins să-mi daţi, ii m 11 I I iese încuviinţare să fiţi voi, fraţii mei, toţi trei cruţaţi. ) .....|ţn sîntem după tata, şi-avurăm tot aceeaşi dragă născătoare, Kala sînt ca să tocmesc pentru ai voştri toţii în schimbul ăstui unuia scăpare." „Nici pentru sfîntul sfînt din ceruri, îi strigă Gernot, nu învoioi < Că dacă noi am fi o mie, şi aş şti că-n necruţare toţi se prăpăd, i Mai lesne cuviinţale-voi pieirea decîtsăcadla tîrg pentru un prin Şi nici că ai să-1 capeţi vreodată, oricît ne-ai tot momi cu mila ta în dinadini „Va trebui ca să pierim mai bine, îi spuse Giselher, că nu se poati Oricare ar fi silinţa, nimeni, din legea cavalerilor nu ne abale Iar cui ne cată verice price, oricînd vom face faţă drepţi în osii di. Nicicînd vom părăsi priaten la restrişte, neclătinaţi rămîne-vom la mişch. Pe cînd cutezătorul Dankwart a spus precum se cuvenea să spin. „Aice al meu frate, Hagăn, de bună seamă numai singur nu e, Cîţi nu vor să îi deie
318
pace văita-se-vor căinînd neîmpăcat urgie Ajunge-vă-vor însă bleastemele mele, cînd pătimi-veţi la adevei in i cea tîrzii
1
Răspuns le porunci crăiasa: „Vitejii mei, voi de nimica înfricaţl De-acum purcedeţi a sui pe trepte şi a noastră pătimire răzbunai I Dintr-asta cîştigîndu-vă răsplata, care nu ieftin fi-va preţuită, Atunci cînd cu trufia marelui nemernic Hagăn, vedea-mă-voi pini în pînze albe răi m i I Şi dintru hurdughie nu cumva să scape de-acum vreunul în de Im Din patru cornurile bagdadiei cu smoală şi pucioasă daţi-i foc, Că foc destul în inimă purtat-am, ca ei deplin să mi se mistuia: Curînd vitejii hunilor se-arătară gata porunca doamnei lor să împlini.. Pe oaspeţii cîţi răzleţeau de-afară, năuntru împingîndu-i au băgft! Izbiri, împroşcaturi şi multă larmă şi vuiet mare a mai răsunai Dară glotaşii nici că se voiră să părăsească domniilor în suferin| I Ci toţi făcură laolaltă înfruntare, nestrămutat cu-o dovadă dir/.fl de credinţi muierea straşnică poruncă să fie toată şura pojorîtă dinafară, h astfel aprig chin au îndurat duşmanii dintru a flăcărilor pară, blrnărie-n foalentărîtată prinse cu vîlvătăi să dogorească, înnodată n-a fost la vreo oaste atîta spaimă crîncenată să se pătimească. «Iu
i (ga mulţimea îngrozită dinăuntru: „Vai nouă, prigoniţii de urgie, i liine-ar
fi să ne ajungă moarte în iureşul din cîmp de bătălie. I i a ne Cel-de-sus în pază, de totul totului ticăloşit ne prăpădim, i n a m i c se răzbună greu crăiasa, iară din pandalia ei cu toţii întru nedreptate ispăşim!" 407
a l i n a zicere apucă: „Aice ajuns ne e ca să ne dăm de moarte, e r a ţ i de fum şi arşi de muşcătoare pară, crunt, nemilostivă soarte, [ zăpuşeală rău perpelitoare cumplită setoşare mă mai doare, teamă-mi e că cenuşata viaţă usca-se-va dintru a jarului mistuitor dogoare."
ipunse Tronje Hagăn: „Dragi vitejii, uşor e setea a vă înfrînge, l ce prea greu se însetoşează are acum prilej să beie proaspăt sînge, ii i r pentru zăpucul blestematelor arşiţe e mai plăcut ca orice vin, . vreme ce vreo altă băutură de ispravă nici nu o să mai căpătăm cît de puţin" unu din oşteni cu buza arsă deasupra unui leş s-a aplecat; ii/enunchind pe gura unei răni deschise, cînd coiful a înlăturat, " i I i i cu arzătoare sete însîngerarea ce s-a fost prelins mustind uşor. l u a t e că obişnuinţă nu avuse, găsit-a gustul sîngelui ca sărutatul de desfătător. lumea
i ' i .i'.nslovească-te ăl cer, bunule Hagăn, îi spuse bietul istovit, I latul tău
avut-am bună parte, şi bună băutură am agonisit, I . i nod să mai fi omenit vreodată vreun vinaţ pe în atît de bun, i n cîte zile mai avea-voi de trăire, tot bodaproste pentru astă treabă am să-ţi spun !" Cînd însă ceilalţi deteră de auziră la ce plăcută alinare a înzdrăven i i , Găsitu-s-au mulţime setoşaţi care din rane vrănuite adăpare |fl
sorini, Eedobîndind împrospătată vlagă, mult viorîndu-se la vitejie, încît pre urma lor ibovnicii a multor mîndre avură parte ca să D U mai l i e i Acum însă acel pîrjol năprasnic deasupra prin clădire a străpung Atunci vitejii dedesubtu pavezelor fumegate cu fereală s-au ascun Cu paloşul putea
319
ca să taie fumul că dogorîrea a ajuns usturătoari Nu s-a tîmplat atîta vaier nicăierea, nici fost-a ceată de viteji pe atît pătimito . - u e Povăţuit-a sfetnic Hagăn: „Numa de-a lung pereţilor lipiţi să staţi, Feriţi tăciunii să nu cadă pe zgărduţa cu care coifurile încopcaţi Şi afundaţi călcîie proţăpite cît mai adînc în sîngetura cruntă; Aşa ne este joc, de vreme ce crăiasa poftitu-ne-a amu la ticăloasa ai de nuntă" Cu ticăitele de petrecanii, păn' la sfîrşit a noapte s-a tot depanai. în faţa clădăraiei mai departe vegheatu-mi-a alăutaru nenfrical., Preună cu ortacul Hagăn, pe muchia scuturilor rezemîndu-se, Din partea stolurilor huniade la altă înnoită mai becisnică năpasta aşteptîndu nu Mare noroc a fost acu de oaspeţi că tavanu adăpostului era boldi, în astfel mulţi dintr-înşii deocamdată pierzania au ocolit, Cît băteau limbile şi rea văpaie prin gura de ferestre au pătruns. Dar din precum se apărară păloşarii au dovedit o falnică dîrzenia de - a j i i i i n Ci iată că mai zise-alăutarul: „Haideţi, dar, înlăuntru să păşim, într-astfel au să ţie socoată hunii, precum că şi ajuns-am să pierim, înăbuşiţi întru cumplita canonire, din care ne prilejuiră suferinţl Şi-atunce au să sencumeate dintre dînşi vreunii, să se pătrundă înspre noi cu sîrguinţi In care Giselher,-mezinul din burgundă ţeară, atîtica glas a dat: ^'resimt că în curînd se crapă ziuă, adie boare de răcoare-n rourat. I'oate dă Domnul cel din ceruri să ne mai apucăm trai fericit, I | hrigă cumplită fu nuntirea la carele Crimhilda, sora noastră, ne-a poftit."
407
adăugit-a altul: „De acuma simt cum că dalbe zorile se şi ridică, v i dacă pentru păloşarii de aice mai vine vre un bine la adică, l*'l|i gata vitejeşte cu credinţă, pe viaţă şi pe moarte ca să vă luptaţi, II
nu mai e altă scăpare cu putinţă, dar cel puţin de fală vrednici vă învederaţi".
f n s l ; măsură Etzel-riga morţi musafirii să socoată în năprasnă, i e cîtă trudă îi sleise-n luptă şi dintr-a vîlvătăii arzătoare caznă, I l a r şase sute cei mai aprigi, pe mai departe-mpotrivire au ţinut, I»' cînd a fost să fie lumea lume, cred că un rigă păloşari mai vrednici n-a văzut.
Har oastea care pe pribegi înconjurase în de-ajuns de tare domiri, i încă mai erau în viaţă musafirii, oricîte avuseseră a pătimi, I in vreme ce prea 1
320
multă stricăciune iar le prilejuiră de curînd, V a/iitu-s-au şoimanii încă teferi înăuntru pe sub bolţirile căsoaiei mişunînd. I m îndu-se Crimhildei arătare că mulţi sub bîrne încă ar trăi, V 1 1 num să fie cu putinţă în tăciuni ca să trăiască? ea mi se uimi. i a Hă mai vieţuie vreunul nici ca minune nu cred să mai văd. || nici că poate fi putinţă-n bortă, după delung pojarul de nimicitor prăpăd." ihtiat înăbuşiţi şi crai şi oaste, din vîlvoră nădăjduind scăpare, Ilara de nicăierea pentru nimeni o mîntuire n-avea cum apare, i mu i puţin de la acei de limbă hună erau acum cruţări de aşteptat; H e e i mai vîrtos luptînd încercuiţii acum cu braţ încărbunit pieirea doar au răzbunat.
407
Făcutu-le-au scăpaţilor dis-de-dimineaţă urare groaznică de f a l a , O.altă mai primejdioasă acum mult mai năprasnică năvală; Măzdracele şi suliţi ascuţite, pînă-n adîncul bolţilor se vîjîiră, De la acei ce ţineau pieptul înăuntru, hărţaşii mai destoinice împotriviri acum găsiri Luptat-au oştirile lui taica Etzel cu într-atît mai înfocată vitejii Cu cît îşi bizuiau agonisită de la Crimhilda-doamna o mărinimii", Deci cu nespusă sufleţire dădeau crăieştilor îndemnuri ascultau Mulţi îşi văzură colo moartea-n ochi de grabă, într-a răsplăţi Im nădăjduită aşteptări Dar de plocoanele ce le au fost făgăduite ar fi minuni de p o m e n i i Cu aur dintru cel roşiatic crăiasa multe paveze deplin a vîrl'uit Din care cui a vrut să se îmbogăţească întru prisos făcu îndestul In Nicicînd potrivă unor duşmani vreodată nu datu-s-au comori de, atîtica preţuiri Acum un pîlc armat încă mai straşnic, să rupă-n porţi s-a repozll A zice apuca alăutarul: „Noi încă deocamdată gata ne-am găsit Nicicînd nu îmi fu dat să văd că vine o ceată în atîta de voioantl Pasă, pentru perzarea noastră i-a năimit el, riga, de aur ce prii ....................... nu îmi pa I' Mulţi către ei strigară: „Haide-haide apropiaţi, să ne ajungem, Că dacă tot va să pierim odată, cît mai degrab' să ne străpungem. Că din restrişte totuşi
321
scapă numai cel care încă are zile de tril 1 1 Ghimpoase din mulţimi de suliţe înfipte, întocmai ca aricii pave i In s-au zbui III Şi ce v-aş povesti pe mai departe? Că paloşe ca la o mie două s u l e Cercatu-s-au să-şi taie drum năuntru, luptîndu-se pre întrecute. Dar musafirii, ferbîntaţi îndată, în valul sîngelui se răcoriră, Cu-atît mai aprig cutezînd în văjnicie, cu cît scăpare nu îşi mai nădăjdui! |
322
323
întri I .1
Of, vai de jalnica viiaţă, grăi viteazul, că-i deşartă strădanie! I I nimeni nu ne e în stare, să stăvilească a blestemată petrecanie? | ' M ii aş sili să-i duplec la pace, nu poate riga totuşi să învoiască, Btrucît tare şi încă tot mai tare, se ţin năpăstuirile ca scaiul să năpădească." I)itric trimisu-i-a ştiinţare, milostivul Rudiger făcînd ispitire: n B -ar putea în vreun chip să aibă urgia asta crăiască ocolire?" Irnoanul răspunse cu ocară: „Au cum să mai închipui împăcare, l Ir \ rome ce riga Etzel nu se mai voieşte, în ruptul capului la vre un tîrg de iertare?" i
\ l u n c i un hatman din oastea huniată, care de Rudiger s-a apropiat,
Rzutu-l-a cu ochii în lacrimi şi cu obrazul în lacrimi scăldat. Mu hărţaşul acru crăiesei: „Priviţi-1 cît se plînge de tare I " I mai cel căruia tu şi cu riga i-aţi tot proptit sprijin la boierită
i
zis-a
înălţare o li a căruia ascultare, astăzi atîte sate şi ţeara bună au ajuns.
i
II 1
i
l'n.i
i c i l e cetăţui nu-i dăruirăţi preste şi uite ce credinţă v-a răspuns! supuşenie faţă de-a tronului slavă, priveşte la mila cîtă îndură, în iureşul căierărilor crunte viteazul mult feritu-s-a să dea măcar o lovitură.
chiar că lui nici că îi pasă de cele cîte pe aice s-au tîmplat, îndestulat dacă pe plac se simte din prea multe avuţiile îmbuibat; ' n luate că dusu-sa faima că nu l-ar întrece nimene în cutezare, i i restriştea peste noi abătută nici chiar de ochii lumii n-a sărit să dea ajutorare." •iul
.idîncă mîhnire în mirare atunci mult credinciosul lung privit-a Pl I I I I nul care stătea în faţă şi care într-ăst chip aţîţător grăit-a, . I I i ml în gînd: „Vorba pizmaşă cu vîrf îndesat ai să plăteşti, i i prea ţi-ai înălţat la curte glasul cu iţirile înteţite din care te ocoşeşti!" i ¡1
324
EJntecul Nibelungilor
325
417
Apoi strîngîndu-şi pumnul piatră către hunul nătîng s-a repezii Trăgînduşi cu răsputere lovirea, din care dacă bine 1-a buşit, Picat-a păgînul pleaşcă în ţarină şi smirnă rămase unde prăvăl itu Acuma pupăză peste colac, la tot prăpădul ce congiura pe El zi l adăugii n „Ci piei, odat', netrebnice, strigat-a Rüdiger către hunul răstuiU N-avea cum şti biet inima din mine în cîte pătimiri a zbuciu M U T Cum îndrăznitai să mă mustri, că lupte cu priateni nu-mi plăoul | Fireşte, aş avea destul temei ca însumi să fiu faţă de oaspeţi i de | J cu pătimaşe ui
margini ne-ai f&i \ te ai jurat pe totdeauna să ne tot aperi cinstea şi credinţa, butit ca mie şi lui riga să ne-înteţeşti amară suferinţa; ■teptam din parte-ţi vreodată atîtea durerări să fi prilejuit, toţi vitejii-ţi lăudau purtarea pe-ntrecute şi vitejiile ţi-au preamărit. ■ I
trezi la tine amintire un jurămînt ce odinioară îmi jurai, i inălţînd spre ceruri mîna, să mă-nsoţesc cu Etzel îndemnai, i i n l u -te pre cît avea-vei zile, a mă sluji credinţă neclintită, l e î n d am fost, biată muiere, la o restrişte mincinoasă în atît nevrednic amăgită." a
Şi fără preget lor potrivă cu toată verşunarea acuma aş fi năpu I De n-aş fi cel prin care musafirii aici să vină oaspeţi s-au pofl H Eu însumi dintraceste tare sufăr chiar încă mai presus de toato. Cum fostu-le-am în drum ca să le fiu de călăuză, n-am drept, O U dînşii a mă bu t < La care însuşi riga Etzel dete pe loc comisului un potolit răspual „Socoti tu, Rudiger-viteze, că-n ăst chip m-ai ajutorat de-ajum Prisos de morţi a copleşit de pre acuma, socoti că ne-am îndestuli Rău isprăvişi, prea vinovat eşti foarte, acuma că pe bunul noetl I credincios ai o m n i II Răspuns aşa îi dete cavalerul: „Aduse hunul cinstei mele pîngăi I] Făcutumi-a nedrept învinuire cum că am înşelat a ta milos! i v i r i Şi că din mîna ta prea multe daruri fără o dreptăţire am primii Iară pedeapsa care i se trase lui acuma îi vine numai dintr-acoei că sfruntaţii a N U U N I Atunce se amestecă şi cea crăiasă ce apucă acolo ascultînd să üio, Şi-a fost văzut cînd Rudiger-viteazul pe hun îl doborîse cu mînii Iar ochii dumneaei duioasă tînguire de rourare milostivă s-au umplu Atît îi zise: „Ce îţi păgubirăm, de-n schimb atîta stricăciune l'.u .i
418
ipt e, făgăduit-am ascultare, nu-mi trece-n minte să tăgăduiesc, i i . i a jertfi în orice clipă viaţa pre totdeauna ca să te slujesc, nu-n supunere orbească-va să îmi pierd pe veci sufletu meu, nu mă pot păcătui prigonind oaspeţi, pe care i-am adus în gazdă însumi eu." Insă: „Aminteşte-ţi încă, de straşnic jurămîntul care l-ai jurat H i; I I diger, cînd martor este cerul, ca să mă aperi te-ai legat, Iptînd potriva a oricine care mi-ar căşuna o vătămare vreodată", m i u i 1 îi răspunse: „Adevăr aşa e, şi în de lături n-am să dau eu niciodată". iniliil lui, marele Etzel cu ruga-i să îi bată capul n-a încetat, pînă la sfîrşit crăieştele obraze jos la picioare i s-au aruncat, i dacă blînd comisul, întru copleşire, atîtea rugăminte a primit, 'ni piept adînc porni ca să se mai ofteze, şi astfel în a zicere mi s-a destăinuit: de mine, la ce-mi fu dat aiastă ziuă să trăiesc? l■ '' silitbietsănenorocit calc porunca omeniei sau cinstea juruit să terfelesc, \
I I
326
■ ii mie,
să mă abat de la credinţa, din legea şi dreptăţile cavalereşti! \ I I iar tu, Dumnezeule din ceruri, mai bine ia-mă decît în atît să mă joseşti!
Oricare-ar fi să fie însă hotărîrea care-aş lua-o eu de-astă dată, Aş săvîrşi oricum rea faptă, întru de-a pururi vinovată, ncici talR în tot ce aş purcede săvîrşire învederînd păcătuire şi greşiiv Doar Dătătorul vieţii ar putea să mă mai smulgă dintru resl I I M I H K de vinov .i | , | f | Dar riga şi muierea lui îl copleşiră cu în atît mai mare stării mi I Din care mulţi viteji urmară de îşi pierdură bieţii vajnica fiiuj > Prin braţul lui, pînă la urmă cel Rudiger petrecanie şi-a aflai Iar de-acuma ascultaţi ca să vedeţi ce jale şi ce prăpăd încrîni a mai urmai Bine ştia, prin volnicie, că numa pagubă sădeşte şi pierzan i c n i i i Rîvnea zadarnic să se scape de datorarea faţă de crăiasă şi de . i|iit Şi tare se temea dacă vreunul din oaspeţi ar ajunge ca să fie n u .................. Pe totdeauna prihănea întreagă faimă, şi în dispreţ o lume n i n i |ţl l-ar fi fosl
in
ii
încît destoinicul viteaz într-astfel către stăpînu-i începu s-arati „Ia-ţi, preamărite rigă Etzel, trage-napoi acele mie dăruite, l.oali Moşiile şi culele, şi avuţia, din care nu mai vreau să folosea Ci lasă-mă netrebnic în mai bine, ca pe un mişel sărman deseul|
pribegim Că despuiat vreau să mă ştiu de-orice avere şi nimic să îmi i ; ..................n I Să ies pribeag în largu lumii cu prunca şi nevasta mea de m i n i Dară decît să-mi leapăd eu credinţa, ia-mi dintru-ntîi fiinţa meu Că-ntr-alt aurul roşu ce mi-1 dăruiseşi nici se cuvine mie pe mal departe a păstra "
418
Dar riga Etzel îi întoarse: „Ajutorare la dureri în cuget ce i m iu N îţi dau mai bine-ntreagă ţeara cu iobagii şi alte mari moşii, Numai înduplecă la răzbunare, atîtă mîngîiare ceru-ţi ţie, în schimb să tot crăieşti alăture de mine, ca un rigă, punîndu-te cu parte la domnii iidiger răspunse iară: „Dar cum aş îndura într-înşii să lovesc, mi-a fost dat cu inima deschisă la mine-n casă să-i primesc? in .iiăm şi băurăm laolaltă şi dăruit-am şi primit-am darul lor; i I I i u aş putea călcînd priatenia ce legarăm, să mă apuc acuma vrăjmăşeşte să-i omor? întreagă lumea-n judecată m-ar rîndui în tagma răilor nemernici, tllml doveditu-s-a cu cîtă rîvnă slujit-am neaoş crailor puternici, ' nul datu-leam supunere într-atîta la cinul lor cavaleresc, -ajung să îmi căiesc acum prieteşugul şi-ncrederea ce am silit să dobîndesc?
l
iselher viteazul paloş, făgăduitu-i-am cu fata mea să se cunune. mîndru ginere pe-ntreg pămîntul nici că aş fi găsit pot spune, i ii nimenea nu îl întrece în purtare bună, credinţă, cinste, bogăţie, | nici că s-a văzut la vreun crai sa fie atîte lamuri de virtute întrupate în mărinimie." i (1
II
I iară începu Crimhilda: „O, Rudiger de falnică şi dreaptă vază, nl .i, şi restriştea noastră de-acuma tu vino află şi înduioşează, ilind la rigă şi la mine, nestrîmbă hotărîre, iute cumpăneşte, H I mai fost crai, dragi oaspeţii primindu-şi, să-ajungă că asemenea tîlhari îi dovedeşte!" I I ei comisul răspunse: „De vreme ce în astfel vrerile vă cer, ■ bunătăţile ce miluirăţi pîn-acuma cu viaţa ispăşi-va Rudiger, I n lielşugate procopseli ce îmi căpătuirăţi, recunoştinţa ce păstrez i rnează să plătesc cu moartea, nevrînd în ticăloasă vieţuire să mă mai întîrziez.
327
preajmă-le s-a, ac .......................................
1,11111 bine că bogate cetăţui şi holde recăpăta-le-veţi voi chiar azi, 'nu pe
iată fiindu-vă întreag-avere, precum o va aduce braţ viteaz.
;c8cu-vă doar milostiva ocrotire pentru muierea şi a mea copilă,
II liie
imlu-vă pentru îngolănatul din Beclaren să nu mai arătaţi o îndurare şi nici milă." „Amin şi Dumnezeu să mi te ajute, riga atunci blagosloviţii I nu Căci craiul şi crăiasa de credinţă arătată, mult tare bucuraiu i Ml Avea-vor ocrotire şi oblăduire cei care după tine laşi urmaşi, Cu toate că măncred întru a mea firească norocire, nădăjduind birui-vei pre vrfij ina |
Biet Rudiger, întru soartei voie, cu suflet şi făptură nu se complini Atuncea îndurarea lui puternic riga în vaieru de lacrimi izlnu ni Numai într-astfel tînguit-a: „Silit mă văd greu jurămînt a (im Că la nevoie să pornesc potriva priatenilor lupta şi loc nu o să îmi pară I M un Văzutu-s-a apoi cum bietul rigă îndepărtatu-s-a - n mînie în v o r ; ll Iar cînd apoi'într-a lui oaste, la lefegiii credincioşii s-a trezii, Le-a zis: „Voi soldăţime tare dragă, acum în dinţi să vă - n a r i i u i | i Căci vai, dinspre burgunzii ageri, siliţi veţi fi cu deznădejdi' i n I vă lupi i De-ndat' vitejii toţi pe întrecute armurile-n cămară că îşi că ..................... Vătafii grijulii, a fiecărui, lor coifuri, suliţe şi paveze le î .....................H M I Şi pentru tot panţirul cumsecade, steaguri ce îşi avea au rîridull Curînd şi veneticii încă îşi aflară, de veste rea, care prăşită In cuprins s-a răspînilll Cu cinci sute de credincioşi, pesemne, acuma Rudiger se înai m u i Başca deasupra încă doisprezece dintre zăuaţi, ca întărire Iun i îi năzuiau să îşi cîştige faimă dintru bătaia ce cumplit s-a p; i Habar nici neavînd măcar că-ncrîncenata moarte de pe acum In
418
Cînd, frunte oştii, Rudiger-viteazul îşi puse chivără strălucii U I M I Iar ludele lui săbioarele tăioase le prinseră în şold la cingătoari Purtară-n stînga pavăză cu buză lată cu buboase ghinturi fon caii Dacă văzu atîte pregătiri alăutarul, şi mai vîrtos căzutu-mi a Ll întristat de ml II (iliiselher-mezin de-asemeni îndat' s-a lămurit de cum a oblicit 'e socru printre credincioşi că se preumblă, cu obrăzarul sumeţit. • I I I cum putea să mi se mai încrează că gînd a bine le păstrează? Iftr dintr-atîta mîndrul soţior acuma părea mai ţapăn că mi se-învoioşează.
|j apucatu-s-a zice: „îs ferice, la drum acum întru acoace drumeţit Iflatam parte de asemeni rude de teapa cărora m-am procopsit. (Jă iată, mulţămită soaţei mele, ăst ajutor neaşteptat cum a picat, Be Imn noroc nea ajutat credinţa, şi-n lăudat temei ne-am fostu „ , însurat." *
I
„Au cum mai tragi nădejde dintr-atîta? alăutarul întrebatu-l-au, Cînd oare-n doruri împăciuitoare văzut-ai că oştirile urmatu-au? Cu obrăzarele pe coifuri coborîte, apropie ţinîndu-şi paloşele-n mînă, Voiesc pe seama noastră, şugubină, cît cu moşii şi cu cetăţi bişag au să rămînă." nici a isprăvit alăutarul ăsta înţelepţeşte tîlcuire să le fi făcut, Şi iată acel mîndru comis mare pieziş faţă de prispa casei a trecut. (Vtuncea scutul cela lătăreţ şi zdravăn de coapsa lui a rezemat, . 1 de credinţa ce s-a fost legat faţă de tron să poarte şi de-ntreg neamu lor s-a lepădat. Iar
Strigat-a Rudiger cel mîndru, la cei de dinăuntru le făcea strigare: „Voi, Nibelungi ai ţării cea de neguri, cercaţi în laolaltă apărare Insă de-aici, pe 328
mai departe, pe-ajutorarea mea nici să mai bizuiţi. Priateni dacă îmi fuserăţi odinioară, de-amu vă socotiţi pre totdeauna urgisiţi!" Blestemu de afurisire, pe cei năpăstuiţi a fiorat cu atît mai greu; Pierdură din nădejdii pe a din urmă, în care mai crezuseră mereu. Acum văzîndu -se siliţi să lupte-mpotrivă celui ce au îndrăgit, Cînd la aprigii vrăjmaşi mai nainte se avuseseră destul în prea
de
atîta pătimit. „Ba ne ferească Dumnezeu din ceruri, paloşul Gunter izbucnii a Cum să te lapezi de prietenia ce numa dreaptă trăinicia dovedii ,} Asemeni arătări de bună seamă cu firea falnică nu pot să se împace, Drept care nici mă îndoiesc cum că vreodată o mîrşavă ticăloşie împotrivă-ne ai Tac 1 „Dar altfel nici că se mai poate, scrîşni viteazul, în aşa mi-e dai ' Nu pot să mă abat, de pe acuma silit voi fi cu voi ca să mă bat, Pe fier jurat-am, nu rămîne decît să vă cercaţi zadarnic apărarea Crăiasa nunţelege prin porunca-i să îmi îngăduie vre în de altfel dezlegarea
„Trecut-a vremea răzgîndirei chiar craiul însuşi a mai lămurit. Fii, mîndre Rudiger, de-acuma, de Tatăl cel din ceruri răsplătit La toată bunătatea şi credinţa ce ai ştiut să ai faţă de noi, Că pînă la sfîrşit tot neclintit rămasai, şi în nevoi cumplite nu te-îndol
Ţi-om mulţumi pe veci de daruri ce fost-ai tu în stare a ne face, Cruţîndune viaţa ticăită, lăsîndu-ne ca să putem pleca în p a c e Şi aste haruri sînt cu mult mai mari decît acele carele ne-ai dăru ¡1 Cînd încrezîndu-ne în fireaţi dreaptă, aici la Etzel şi la huni ne ai fost călăuzii "
răsputeri de cuget m-aş tot sili mereu să vă ajut, Dacă puteam să domolesc mînia, crăiasa la atît îngăduinţă de mi-ar fi dădui " „Ci lasă a pornire vrăjmăşească iar zise Gernot, nu îţi aminteşti? Că n-a fost gazdă mai mărinimoasă decît ai izbutit să te vădeşti, Cînd arătatu-neai fiindu-ţi oaspeţi purtare omenească şi frăţeasca* , Să-ţi dea cerul milostiv răsplată încă că mai îngădui ocrotiţii t&i să vieţuiască nu dete Dumnezeu să fie, aşa cum însumi eu aş fi dorit, ft vă purcedeţi voi la Rin acasă. Bietul de mine să fi fost murit. 8 1 1 1 puţin atunci îmi păstram cinstea şi n-ajungeam a fi fruntat, leicînd un păloşar netrebnic vreodată mai rău cu-ai lui priateni njci că s-a purtat." |)e ce
,a ajute-ţi Dumnezeu, Rudiger doamne, acuma Gernot a scrîşnit, pite
daruri ne făcuşi în viaţă, de moartea ta cumplit aş fi jelit, ea rău mi-ar fi părut să piară o bunătate de viteaz adevărat; (1 bine că nedespărţit de mine e paloşul pe care dăruire mi l-ai dat! nici că mă va părăsi vreodată ci în primejdie mereu mă va-nsoţi, i .ail lui şi pînă-acuma din tagma cavalerilor o groază ciopli, la zdravăn este ăst oţel, pe care îl ştim că-i lesnicios la mînuire, toi se putea ca unui cavaler vreodată să nemereşti să-i dai mai strălucită dăruire.
dacă nu te dupleci la blîndeţe, ci încă ne mai cauţi înfruntare, a vei izbuti în a-mi ucide vreunul din priateni la încumetare, paloşul ce mi-ai dat mie, silit vedea-m-aş ca să te răpun în silă. II ll rău mi-ar părea, Rudiger, de tine, iară de sărmană-ta vădană mi-ar fi milă." i
„Ce bucuros v-aş face eu pe voie cu of răspunse mîndrul păloşar, Deplină mi-ar fi mulţumire să pot să vă aduc a mîntuire-n dar, Precum din
418
329
felin, atuncea Gernot-doamne, urarea ta să ţi se împlinească, < i l aceia care-ţi sînt priateni să scape teferi, să se mîntuiască. n i aş putea de-acuma înainte, ca să mai am altă dorinţă, iot! să ştiu că soaţa mea şi draga mea copilă găsi-vor de la voi ajutorinţă."
„Mai zăboveşte mima o clipită prea mîndre Rudiger în pregetan Să mai schimbăm măcar o vorbuliţă, acuma la izbeliştea a m a r i Cînd şi pe mine şi pe domnii noştri primejdia ne strînge în ţîţîii I Că din pierzarea noastră, riga ăsta Etzel cu ce cîştig, cu ce s c o f u i
Itftnl.it de la burgunzi atunce, fecioru mîndrei Ute-doamna a grăit: l n c e te porţi în felul ăsta, Rudiger-viteze? Atîta nu ai socotit a foţi cîţi sînt alăturea de mine cu o credinţă neclintită vor lupta? i'" a timpuriu tu îţi vei face văduvă soţia, şi prea devreme o sărmană din copila ta. Dar dacă ţii cu dinadinsul, cu ăi ai tăi viteji, să-mi cauţi p r i e r N-ar fi o faptă de ispravă, ai cîştiga doar pretenia să se strice. Că de amu în cine m-aş încrede? Pe cine alt' mai mult aş bi / . u i , De nu pre cela cu a cărui fată purces-am pe viaţă şi pe veci a
Căzut-am ponosit la mare grijă, pe mai departe Hagăn a adăugii Că scutul ce purtam pînă acuma, ăl scut de Gotelinda mie dai nil Spartu-l-au hunii în fărîme, cu mîna lor în dîrză vrăjmăşie. Şi doar venisem aducîndu-1 pînă-ntr-a lui Etzel ţeară numai în M c t A f l de trainică prialmiln
mă-nsoţl? „Gîndeşte-te la jurămîntul ce ai jurat atunce, Rudiger adăugii a, Iar dacă scapi cu zile, preamărite, ai grijă să nu fie oropsita Dragă copila mea, ci poartă-i pe mai departe dragoste şi milă. Atîta rogu-te pre tine în crăiască bunătate: ai grijă de sărmana mea copila „Amin, voi face chiar aşa întocmai, dete-a spune Giselher-mezin Dar dacă priatenii de dinăuntru, prin tine vor pieri în chip Iu Silit voi fi mă tem atuncea, oricît de greu mi-ar fi ca să îmi [ic, Că rup prietenia care mă lega de tine, şi-uit de dragostea către a mea soţie, „De-acuma Domnul sfînt să se îndure" atît adăugit-a agerul osl.ii Atunce scuturile ridicară şi hotărîră să lovească ţapăn în vrăji Pe cît mai grabnic să pătrundă-n casa, în care musafirii s-au aflai Iară Hagăn Tronje sus din capul scării, în gura mare cu mustrări 1-a certai
418
are să r a m m u '
Măcar de-mi lăsa pronia miloasa să am eu, Rudiger, scut ca al tău, Simţi m -aş în deplină coperire la strîmtoare încolţit ori cît de rău, Ferit aş fi de orice grijă, simţi - m -aş ca şi tine-acum destul de tare, încît să n-am nevoien iureş crîncen să port atîta grea ferecătură de pieptare." „Ce bucuros ţi-aş da eu scutul, de n-ar fi ea crăiasa să ne vadă, Dar oricît ar mustra Crimhilda, priateniei ce îţi port aduc dovadă: Ci ia tu, Hagăn, scutul meu în lupta asta ce se prevesti aşa amară Măcar de-ai avea în astfel parte să mi-te înapoiezi tu teafăr în burgunda ţeară." Iar după ce în ast' de bunăvoie şi în mărinimie scutul dăruitu -i-a, Multor dintre viteji, atuncea, de lacrime fierbinţi ochii roşitu-s-a. Fost-a fost ăsta darul cel din urmă, pe care să-1 mai facă izbuti, Că de atuncea Rudiger, vestitul beclereanul, nici un alt paloş nu , mai dărui. Dar cît ele aprig arăta el Hagăn şi cît de dîrz pornea de ast' dat' Pre dînsul darul ce făcuse păloşarul, foarte vîrtos 1-a fost mişcat. Ceasul din urmă îl simţi în presimţire, ca un fior în preajmă fîlfîit. Destul din cavalerii mîndri altădată, acum în jale din adînc au podidit. 330
„Domn Dumnezeul răsplătească-ţi, prea mîndre Rudiger, bogat, < a ii dar, cum ai milostivit a face, cu tine nimeni nu s-a semănat, Faţă de alte paloşe pribege, vădit că nimenea avu atît mărinimie! I i i i n m Dumnezeul pază să te ţie, iar fapta-ţi veşnic pomenită întru lăudare fie!
Co greu îmi pasă auzindu-ţi astă veste, adăugit-a Hagăn iară, I'uitasem şi-aşa pînă acuma cu greu istovitor nemernică povară, Bun Dumnezeu credeam ca să ne cruţe s-ajungem preteni să lovim." Comisul în la fel răspunse: „De chinul nedreptăţii sorţii încă noi ne tînguim." „Da pentru daru ce-mi făcuşi tu mie, mulţumesc u-ţi ostăşie. Ori ce-ai pătimi din partea vitejilor de-aici vestescu-ţi, să se ştie, Că mina mea pre tine nu te va atinge cit ai dîrji să mai omori, Chiar dacă te apuci să îmi dobori în luptă întreaga biat' urdia dl burgunzi hărţuituri Ducînd la frunte mîna făcînd cruce da Rudiger semn prinosire; Simţind a sorţilor neîndurare, s-a lăcrimat întreaga lui oştire. Nemărginit vădea îndurare în vitregie de restrişti neîntrecute. Că prin pierzare îi era lui Rudiger sortită, osîndă la neprihănita.
Mai zis-a Rudiger-comisul: „Dea Domnul încă, draga mea soţie Să fie în măsură să te miluiască prin şi mai povăroasă avuţie, Aceasta fiind a de pre urm' vestire de care vreau să o încred ini' Că dacă mai trăiesc şi am eu parte s-o mai văd vreodată, pe-atîtl am să te adevei ei Iar după ce rosti făgăduinţa, Rudiger pavăza ca semn a înălţa!, De nerăbdare începînd să clocotească, altă zăbavă n-a mai pregetat Ci către cei care primise găzduire a alergat cum face un viteaz, Cu multe, straşnice loviri fără de preget trecîndu-se comisul în răsuflu la nei n A t u n c i Volker şi Hagăn de îndată, aşa cum au şi fost de au făgăduit, l ' i
irindu-se de căierare traşi în lături ca privitorii au privit. Cu toate astea-n poarta mare destui voinici potrivă-le au stat, I n c i t biet Rudiger de la atîta vrăjmăşie la nu puţină-ngîndurare a intrat. ctoşi de sînge, lui Gernot şi Gunter, intrare înlăuntru leîngăduiră, I n t r astfel încă şi mai cu de rîvnă a lor destoinicie înteţiră, Pre cînd el, Giselher, s-a dat ceva deoparte de tristăciune copleşit. A r fi poftit lui Rudiger să-i cruţe viaţa şi dintru-atîta 1-a fost ocolit necontenit.
lui virtuţi Atunci de sus, din treapta scării, Volker alăutar a mai adăugit: „Pentru că Hagăn, care-mi e ortacul, să mi te cruţe a făgăduit, Aşijdere şi eu fac mărturie: de paloşul meu fi-vei milostiv cruţai îndreptăţit fiind tu la o asemenea purtare de cînd ca oaspeţi la moşia ta am stai Dară te rog, mărite comis, să ne plineşti în numele-mi un dor: Din partemi napoiază Gotlindei, aste brăţări de aur roşior, Pe care mi le dăruise, ca pentru sărbătoare sfîntă să mă podoln i Vezi-le că le port şi acuma, fii mărturie lor, răzdovedind cum din credinţă nu r a z n e i t
418
( ' î ţ i faţă de comis păstrau credinţă grăbiră încă să îi saie ajutor.
Venindu-le acea din urmă sufleţire, văzutu-s-a luptîndă ceata lor. Tăioase spate mînuind, pe capăt; chiar îndestul strădanie au arătat, Că multe coifuri lucitoare găuriră, şi groază pavezele ferecate bine au stricat. Dar şi burgunzii-n toată istovirea, mai repeziră şi acum să taie I M cei becleareni cîţi năpustiră, alăturîndu-se în gloată la bătaie; Prin platoşe, înţepenite junghiuri crunt mulseră izbuc de sînge; Minuni isprăvi redovedind pe întrecute, de vinuire nimeni să se 331
poată plînge. A c u m dacă destoinica lor ceată lăuntru pătrunzînd s-a bulucit, I le data
asta Volker şi cu Hagăn nu se mai stăpîniră, au sărit, Bl 11 u dădură nimănui suflare, afar' de singur unuia cruţat, i a grindina loviri proşcate ropotiră, din coifuri sparte înroşcatele şiroaie s-au vărsat. Vuia căsoaia în turbata zurbă dintru ciocnirea paloşelor zăngănite, ' f a iau tăişurile, clinchete dăgniră în pavezele ţandăre zdrobite, Din care nestematele desgingiite în müde sînge s-au rostogolit. Dîrjitu-s-au atîta înverşunare, cît în de altfel nicăieri nu s-a mai pomenit. Acum vru căpetenia din Beclaren prin duşman să croiască drum, Ca unul care-n sîngerată zloată se pricepea să bată pîrtia de-acum. întracea zi vădindu-şi mai cu seamă la vălmăşag urgia lui avană, Cu vajnic vitejia în nimica stăvilită, năvalnică din volnicia cea făr' de prihană. Dar tot acolo, Gunter şi cu Gernot păloşari vrednici au ţinut, Cu înteţită agerime, în celălalt tărîm pe mulţi au mai trecut. Nici Giselher, nici Dankwart nu avură o mîntuire mai de soi, Pre mulţi nerăbdători trimes-au să se înfăţoşeze pe-a lume la judeţul de apoi. Iară dacă Rudiger ţinea neînfricare, că îi era putinţă cu tărie, Avînd la agerime arme bune, hei, cîţi voinici făcu să nu mai fie! Dacă văzu descumpănind burgundul, nevoia în mînie izbucnit-a. Dintr-asta s-a apropiat clipita care acum pierzanie lui Rudiger pesemne pregătii a Că răsputernic Gernot în atuncea făcu voinicului multă strigare. Mustrare comisului do hotară: „Văd, nu îngădui nimănui cruţar» Acelora ce îs ai mei, chiar la nici unul, nu vrei să păsui zi de viaţi Drept care mult mă doare a scîrbavnică purtare, şi nu mă rabd de crîncenă greaţă
418
încît darul măriei-tale, iată, potriva ta acum silit sînt să îndrepl. Ai doborît pe credincioşii din partea căror mîntuire stam să-aştepl Ci vino ca să dai cu mine faţă, silit fiind cutezările să îţi înfrunt, Zvîrlindu-ţi-1 înapoiezu-ţi darul, plătindu-te cu prisosinţă aspră i l! mai e i i i n i Da' pînă izbuti comisul prin gloată într-acolo cu pedeapsă a-1 înfrîngo Mînjit-au multe chivere ţuguie şi platoşe borşitu-le-au cu sînge. Iară laolaltă cînd mi se ciocniră, izbîndă năzuind cu-însetoşare, Cercară amîndoi să se ferească-n lături de a rănilor cumplită roşie amerinţare 1
Iod ei în săbii apucară să se taie, tăietul nefolos curînd a dovedit, ui 1.1. că, măre, riga Gernot pre Rudiger cu paloşul a împistrit; I > i II coiful ce era ca stînca tare, zbucnire tîşt de sînge s-a prelins, l ' n ! şi cavalerul, tot destoinic, îi dete neîntîrziat răspunsul cuvenit cu dinadins. H u l i n d cu avîntare albu paloş de la ăl Rudiger pe vremuri căpătat, ! i dăruia schimb lovitura cea de moarte, că din retezătură a crăpat JrRscaua platoşei strălucitoare, şi ţapăn pavăza în două despica I V atît încît Rudigerblajinul năprasnic duhul năpristan pe limba paloşului da. Milostivit pentru mărinimie, nimeni n-a fost mai vitreg răsplătit, f d amîndoi pierzanie căzură, Gernot şi Rudiger olaltă au pierit. In oîinoşita încleştare, datu-şi-au unul altuia cruntat omor, I m a Hagăn cătrănitu-s-a încă mai tare, cînd ochi avu să afle păgubirea lor. I' a jeluit acel din Tronje: „Urgia cu blestemăţia ei ne prigoni. A pierdere e grea de suferinţă, de lipsa amîndour mult ne vom simţi |)in care nici că voi şi nici ai noştri vor afla vreodată mîngîiere, I n e vom risipi în destrămare, iar credincioşii ăstui Rudiger se 332
pătimi-vor în durere". Iar nimenea pe mai departe nici milă nici cruţare nu a învoit, i n cîţi se poticniseră-n cădere, poate vreunul s-ar fi mîntuit, In Hă ora atît de strînsă încleştarea încît şi cel de tot nevătămat I '' jos nu mai putea să se ridice, ci năbuşea-n băltocul potmolit de sînge înecat. ■Ooit-a Gisel-domnu: „Vai de mine, biet frate-meu, cum a pierit, • 'lift, nenorocire şi năpastă, iată că din de pretutindene a încolţit! \ Ijdori a lui Rudiger pieire pricinuind a tuturor jale cumplită; Din partea amîndorora acuma pătimind îndurerare la rea isprava nemilostivită."
Iară atunci cînd Giselher mezinul, văzutu-a pe frate-său că e răpu Mai înteţit cîneasca verşunare potriva celor dinăuntru a fost dus Cît moartea nici că prididea cu zorul la cei ce apuca să o culeagrt , Dintre becleareni nu a scăpat nici unul, pieritu-le-au lor mîndră ceata de întreagă. Nedespărţit de Hagăn, acel Gunter şi Giselher acolo se aflară, Şi Dankwart dimpreun' cu Volker, destoinici păloşari, se lăturară, Pătrunseră lăuntrul hardughiei, unde morman răpuşii îmi zăceau Chiar şi nemernicii, ştiuţi neînfricaţi de o lume-ntreagâ, sughiţ de plînset hohotoau „Prădatu-ne-a cu aprigă neîndurare moartea, el Giselher a ticluil, Deacum lăsaţi-vă plînsoarea, în vînt să zvînte dorul risipit. Iar panţărele răcorească, de fierbinţeala luptei prea avură parte; Pre cît văd Domnul milostiv din ceruri nu-ngăduie să ne trăim pe mai
418
departe " •
Văzutu-s-au oştenii-n istovire, pe scuturile lor cum se propteau, într-ast' chip la sleirea luptei un sprijin de răsuflu îşi ajutorau. Se prăpădise a lui Rudiger armie, însă de acuma larma a mai stal Şi s-a lăsat tăcere stîncă de adîncă, încît mai rău pe taica Etzel liniştea 1-a-întărîtal „Slugă netrebnică ne fuse credinciosul, crăiasa-n ciudă încă sudui, Ţinuta cu duşmanii dinlăuntru, ca să-i ucidă nu se vrednici, în loc să-ndese a-i răpune, nici pe departe nu plini a noastră vrere. Ci năzuitu-le-a către moşia lor burgundăca să le mijlocească chip dfl napoiei I Ce prost folos avuseşi tu, rigă Etzel, din toate milele ce-i dărui i Buibîndu-1 cîte nici că îşi dorise, pînă la urmă tu te amăgişi Că-n loc să ne aducă răzbunare, a mers ca să le-njghebe blîndă pace!" Atuncea Volker cel destoinic, apucă a răspunde cu înţelepciunea lui di bacei Iu prea falnică domniţă, în arătare neadevărat tu dai părere, a i cuveni minciuna osîndită chiar cînd rostită e de tîrtoşe muiere, lui Kudigerviteazul în privinţă, grăirea-ţi diavolească se arată, i n< i el şi păloşarii lui de împăciuire dornici, bună-credinţa îşi avură înşelată. ■I el poruncilor date de rigă cu multă rîvnă împliniri a căutat, Un care pricină căzu în luptă dreaptă cu credincioşii ce l-au ajutat, încît de-acum, Crimhildă-doamnă, din partea altor' caută crezare Că Kudiger-viteazul slugăritu-ţi-a credinţă ca un cîinc, pînă la a din urmă lui suflare.
333
lui Etzel copleşite. i nul îl aduseră pe ciopîrţitul comis, nesuflcţit purtat pe năsălie, l'ăeat
că nu fu grămătic pe-acolo carele văzutele să le şi scrie, i V bocete şi cîtă tînguire neveste şi bărbaţii în laolaltă au mai lălăit, I lingîndu-şi inimele tuturora, căindu-se cu toţii în neagră jalea nemaipomenit! l Iară scîncelele lui riga Etzel acum vîrf peste celelalte ascutitu-s-au, Apei prin toate bagadiile bogate, crăieşte mugetu de leu răenit-au, Cu deznădăjduită scîrboşire pentru acea aşa nemilostivă soarte, riingînd din peste cît se poate omeneşte plînge a lui viteazul Rudiger cumplită moarte.
M - Cînteci-l Nibelungilor
418
334
A- TReiZeOSIOPTA • rSPRAVÂ Marele vaier, întru aceste, crescînd în vuiet pe atîta s-a umflaţi Cît văicărelile acuma răsunară pînă în foişorul porţilor şi în pala! încă şi un bernean care era curtean lui Ditric, chiotele a fost auzit, 'Drept care ca să ducă astă ticăloasă veste pe stăpîn să îşi veste, i | a
graiul
. . . a către crăişorul său atunce: „Tu, doamne Ditric, mă ascultă, l ........nl apuc să fiu pe lume nu-mi fu ca să-aud larmă mai multă,
I I M m e i atîtea zbiarăte cumplite şi nici atîtea bocete de moarte. 1 . i' i ia mite, la asemenea nuntire blestemată s-ar crede însuşi riga dat să aibă parte. au pricep cum de în altfel atît' jelanie în curţi să fi intrat, i .ră numai dacă însuşi riga sau crăiasa lui fostu-s-au răposat, i nvişte pustie de gîlceavă, pe care oaspeţi dureraţi o au scornit, 1 . prea aud cum plînge oastea şi toate căpeteniile se tînguie în prea cumplit." ■ I
CVM ■ MAceLAPJBA ■ P & CVRTSN1! LVI DITRIC
M i uarele bernean răspunse: „Credincioşi ai mei, nu vă pripiţi, A . n i p r a păţăraniei tîmplate noi toţii degrabă fi-vom lămuriţi. Iiu.'i. la cîte săvîrşiră veneticii, e bine că n-avem amestec în nimic, 1 . a i lăsăm să se îndestule dorit de pace", adăugit-a-n cuminţenia lui Ditric. 335
l l.c|ul Wolfrat îi întoarse vorba: „într-acolo socot să mă pornesc, \ mpra
celor dinăuntru întîmplate cu de-amănunt să ispitesc, l 'n apoi să îţi dau de ştire, a întîmplatelor aievea cu de-amănunt, l ' i n cîte se pricinuiră spre amarnicele plîngeri, iar vinovaţii zarvei care cum că sînt. u falnic Ditric dete-a zice: „Atunci cînd omul la mînie clocoteşte, M u a îi pui nesăbuită întrebare, în ţîfnă ca o ţandăra zvîcneşte; i......are mai grăbit cu vîlvorare, cumpătul liudelor s-ar turbura. Dintru aceste nici că vreau tu, Wolfrat, să începi acum zgîndăritor a-i cerceta."
Atunce domnu Bernei lor grăit-a: „Aiastă faptă nu o rabdă Duium i Atît de pătimaşe răzbunare vine din viclenia Diavolului, vă zic c u Ce vină-avu biet Rudiger, blîndeţe, a fi plătit cu vitregă urgie. Cît a fost primitor, cu inimă deschisă părtăşind tuturora caldă pretcniePfl
i
Isteţ Wolfrat întărind adăugit-a: „Aceia care săvîrşiră astăfărăli i Plătesc cu capu ticăloasa lor ispravă, alt nici că s-ar putea al< i • O îndurare deam avea cu răii, am ajunge de batjocură şi -oi Că de nepreţuit folos ne fusese răposatul şi bine mult făcu aice tuturor în tea răi"
I'ofl itu-l-a pe Helferic atuncea în preget ca să mi se repezească I de pre la curtenii celui Etzel cu iscusinţă să cam ispitească, i u de pe la ăi musafirii de-acolo cam ce păţani s-a fost căşunat, I )l 11u se pomenise nice la vrenimeni atîta jale alte neamuri să fi păşunat. Purcesu-s-a solul iacă să întrebe: „Au ce s-a fost aice săvîrşil Răspunsu-i-sa : „în hunească ţeara întreagă voia bună a pierlj Şi nici că nu a mai rămas nădejde să ne aline crez mîngîietor, Că, uită-te-1, pe Rudiger cum zace aici răpus de ucigaşa şleahtl blestemată a burgunziloi Din cîţi se apucară ca să intre nici măcar unul nu-i să fi scăpai Iară pre mai departe-amănunţire de-acuma Helferic nici a răbdal Cu toate că-i venea greu foarte ceauş să fie tristătoarelor ves1 ii înapoiatu-s-a degrab' la Ditric purtîndu-i tîlcul şi amarnicele tînguirl, „Ce veste izbutişi a ne aduce? cu nerăbdare întrebatu-l-a Ditric, De ce-n neştire cu nestăvilire verşi lacrimi păloşare Helferic?" Iar falnicul vătaf dete-a răspunde : „Temei am prea destulător De vreme ce pre bunul Rudiger răpusu-l-a, vezi bine neomenie i burgunziloi",
Doritu-şi-a craiul din Amelungen să afle. şartul de-amănunţ il ; Pre cînd se rezema în pervazul ferestrelor şi inima i-a tica.il , Trimisu-l-a pe Hildebrand atunce să facă între musafiri o c e i Ispitind mai vîrtos să afle de la dînşii precum de ce s-a fost i c u întunecata întîinpl ,ti ft măiestrul Hildebrand ca şi vîrtejul nici zăbovi să mai rămînă, M I apneat-a platoşa să-îmbrace sau să înşface pavăza în mînă, 1 1 i ind întracolo să pornească, precum un oricare paşnic curtean, ■pre atît feciorul sorei sale mustratu-l-a temeinic cu dojana şi cu mult alean. fierosul "Wolfrat zise: ..Dacă porneşti tu într-acolo nearmat, i să păţeşti neajunsuri multe, din care napoia-vei ruşinat, lesne ar fi în stare din ei unul să se cuteze o necuviinţă, i e ai înţelepţeşte îţi cruţi necazul, armîndute încă mai straşnic cu putinţă." Btrinul ţinu seamă sfatul pe care cuminţeşte tinerelul i 1-a dat. i pînă Hildebrand să dumirească, iată că s-au fost zăuat treagă urdia lui Ditric 336
aflîndu-se cu paloşe gătite de apărare, bucuratu-s-a de loc de zurbă, dară nici că mai putea cerca vreo altă împiedicare. d întrebatu-i-a cotro vor merge: „îţi vom ţinea alături pază, a nu cumva cel Tronje Hagăn potriva ta să mai cutează li umili batjocorire ţie, precum el prea adese cam obişnuieşte". 1 .uid spusa lor, şi neavînd încotro, viteazul ca să aibă soţitori se-nvoieşte. dacă atunci Volker-isteţul văzutu-i-a busnind greu înarmaţi i c aceşti bernani, ce cu simbrie erau la curtea lui Ditric băgaţi, buind săbiile-ncinse, şi scuturile ce pe braţ purtară, Im ic şi apucă de dete veste lor domnilor dintru burgunda ţeară. oîndu-le alăutarul: „Văzut-am în spre noi precum furiş păşesc i p u ş i i lui crai Ditric, iar gîndul lor vădeşte mi se duşmănesc, -au îmbrăcat în zale, poartă coifuri, mult tem că vor să ne doboare I c u i n mă taie capu, mă socot că noi, pribegii, ajunserăm la o urîtă grea strîmtoare." Şi la puţină vreme de aceasta, iată că Hildebrand înfăţişatu-s-a, Carele, ajungînd în faţă el scutul la picioare aşezatu-şi-a. La cîţi a lui Gunter erau supuşii îndată aspră certare le-a făcut: „Vai, voi, care sînteţi oşteni de seamă, spuneţi cu blîndul Rudigof ce aţi avutf Acum pre mine stăpîn Ditric cu stăruire către voi mă mînă, Vrînd ca să afle dacă de-acuma ucisu-l-a mişeala a voastră mînă Pre bun viteazu de neam mare, că noi aşa avurăm ştiinţare. Şi nici că ne-am putea împăca amarnic gîndul la care nu încape mîngîiare I"
Cu rînjet a răspunde dete Hagăn: „Faptul e pe de-a-ntreg adeverii, Oricît mi-ar place a aduce dezminţire dar zvonul nu v-a amăgit, Şi cît aşincerca^eu nu pot drege'să-1 fac pe Rudigor să vieţuiască,, ia i . Că destul muieret şi oşti de viţă viteaz ajuns-au să îi jeluiască pierderea amar" Dacă aceia în de faţă obliciră precum că Rudiger chiar a pierit, Bocitu-lau din plin vitejii cu toată a credinţa cît s-a cuvenit. Văzutu-s-au văzut ostaşii lui Ditric cu obraz de lacrime spălat, Rîurea plînsul prin caerul bărbii, multă durere fără de folos le-a căşunai
Sigestab, care a fost herţog de Berna, sculîndu-se din ei strigat-fl „Vai şiamar de noi, că bunătatea şi toate bucuriile curmat - a , Pre cîte Rudiger ni dăruise nouă după zile de-ndelungu pătimit. Iată că mîngîierea şi nădejdea pribegiei noastre, voi paloşelor vitrege aţi nimicii I" Dintru-a amelungilor grămadă, paloş Wolfvein sta arătare a f a c e „Dacă mi-ar fi aice faţă să-mi văd pe tata că-n nesufleţire zace, Nu aveam atît mîhnire cît la vestea că Rudiger a murit. Durerea soaţii sale, cine o să-i aline cînd biata o afla cum el s-a prăpădii?" din miniere cutezarea, a îndrăznit şiWolfrat să le spună: Dl acum cine-o călăuzi vitejii cu ei stînd la restrişte împreună, i precum în prea adese comisul nostru avut-a obiceiu statorit? M şi iar vai, prea mărit Rudiger viteze, pierdut de-acuma pentru noi eşti socotit!" n i i i d u -şi
irli Wolfrand, Helferich, şi Helmont cu mulţi priateni din ai lor î n d e l u n g începură să tînguiască şi să blcasteme nedreptul omor: „Ci voi, paloşelor, săvîrşiţi întocmai porunca ce stăpînul a dat..," Hildebrand conteni alt să mai glăsuiască, întrucît suspinurile l-au înecat. 337
fnapoiaţi-ne leşul scump nouă, daţi-ne trupu lui Rudiger în afară, . 1 putem măcar astfel plînge în voie a noastră deznădejde amară; L|iSaţi-ne să-i întocmim orîndul, carele întru totul i se şi cuvine, fntrucît drept s-a arătat faţă cu oricine, şi cu noi purtatu-s-a încă prea bine!
Alăutarul însă-i dete înainte: „Acel ce e totdeauna prea ascultă I m De multe ori nu face asta, decît fiind din josnica lui fire temător. Dar pre cine se tremură astfel, nici aş putea să-1 numesc viteaz." Din aste împunsături îmboldite, mai aprig înveselitu-s-a Hagăn, fiorosul obraj
Că tocmai ca a lui Rudiger oaste, abia fost-am nişte bieţi pripăşiţi; Ci lăsaţine să-1 ridicăm de aice, au la de ce să ne mai zăboviţi? \ e i n n cînd mortu aşteaptă pe cuviinţă, să fie în închinare cinstit, Cu acea proslăvire ce lui încă din viaţă pe dreaptă adeverinţă i s-ar fi cuvenit."
„Nu vrei să-ncetezi batjocorirea? sărindu-şi Wolfrat a izbucnit. Păzeşte-te să nu-ţi dogesc scripca, pe care prea-ntins o ai strunit; Să n-ajungi, cînd vei călării spre casă, a te văita de coarde sparţi^ Nici rabd să mă mai înjosesc pre mine, răbdîndu-ţi neobrăzarea
riga Gunter începu arătare: „Nici este slujbă mai dreptăţită Docît a în care, după moarte, amintirea unui priaten e prăznuită. întru totul cuvine-i-se închinarea şi pe dreptate faceţi-i rugăciune, Căci fostu-i-au faptele de credinţă bună în dragostea lipsită de deşertăciune!"
La care alăutarul răspunse: „Dacă de strune cumeţi să te legi, încercînd să le înăbuşi cîntarea, află că uşor ai putea să te alegi Cu un pumn din a cărui străşnicie luciu coifului să cam feşteleu i D Fie de-o fi sau n-o mai fi savem parte a ne înapoia la noi în
. Dar oare cît îl vom mai plînge, atuncea Wolfrat viteaz a certat, Dacă din noi cel destoinic de-acum zace în moarte secerat? De vreme ce nu e cu putinţă nici să-1 păstrăm, nici să-1 viăm, lăsaţi-ne să-1 ducem la primitoarea groapă noi, credincioşii lui, ca să-1 astrucăm." Strigatu-Ie-a Volker mustrîndu-i: „în zadar aşteptaţi să-1 căpătaţii Pînă nu vă porniţi voi singuri, trudindu-vă, să mi-1 ridicaţi Din srnîrc de sînge-n care zace, cu pieptu de înflorite rane ciuruit, Atunci abia dărui-veţi prinosul dezlegării ce lui biet Eudiger i s-a fost cuveni I ' .
Astfel strigînd să mi se năpustească vrut-a, dar nu îi fu îngăduil, Pentru că atunce Hildebrand, uncliieşul, din răsputere 1-a oprii „Văd că spulberi zbucium, năvalnic însă a pierde fire ar fi nerozie. Că foarte ai nemulţumi stăpînul, care ne dete străşnicit porunoB
Iară
Isteţii Wolfrat îi răspunse: „Ştie Domnul din cer, domnule l ă u l a r , Că nu-i nevoie peste fire să verşi mai mult înveninat amar. Destul rău ai căşunat pîn-acuma, dacă mi-ar da stăpînul învoire, Face-te-aş ca să ispăşeşti fărălegea, dară el ne-a oprit de la oricare
mai deparl e
moşia burgundeasoB
pace să B C lin, i dezlănţuie o dat' leul a cărui mînie abia nu mai are răbdare." i i i iugit-a paloşul Volker: „Iar dacă se apropie de mine prea tare, Ol ici! pîn-acum ăst braţ vajnic o lume izbuti să răzbească. 1 H u i îi voi dărui de la mine una şi bună, îl dezvăţ mai departe să se mai fălească."
Dintr-atîta mai aprig încă berneanul la în mai dîrz s-a fierbîntat; i i i n c e a grabnic Volker-viteazul pavăza de minere a înfăşcat i ea doi paralei
ciocnire." 338
amîndoi în vîrtejeală, unul în altul se repeziră, 16 cînd priatenii lor strîngîndu-se în jurul lor gloată în roată mi se grămădiră M,
* Ou toate că în năprasnică săritură pîn'la peretele clădăriei ajuns-a, i i . i că Hildebrand-bătrînul opritu-l-a cînd pe scări pătruns-a, Hi n u îngăduia pe altul să-i ia înainte cînd să se-nceapă căierare; i înşiră dar pe placul lor vajnici protivnici, de care se şi pregătiseră în aşteptare.
i meşter Hildebrand îndată în Hagăn mi s - a năpustit verşunat, rtbiile
vitejilor răsunară, zăngănind cînd în şerpuire au scăpărat. M i nia lor fierbea răscolită, le dovedeai de cît colo înfuriarea uşor, I n vreme ce roşii seînteioare jucătoare îşi scuipau de pe buzele paloşelor lor. Dară din astă dîrjită încleştarea şi restriştea luptei iar au înteţit. Numai bernenii fost-au de hac să le vie destul de greu la despărţit, fulr-astfel Hildebrand magistrul atunce de Hagăn s - a desfăcut; A lance, Wolfrat voinicul, sculîndu-se mai în năpastă asupra lui Volker a trecut. în coiful alăutarului izbit -a cu o într-atîta de cumplită avîntare, încît tăişul paloşului zdravăn muşca prin ţeapănă călită ferecare, I Iară atuncea şi alăutarului cel ager înapoiatu-i - a răspuns călit, Că din lovitura mântuitoare ce dete, lui Wolfrat spuză dogoritoare valuri-valuri a roit. Vălvătaiele de pară iar ţîşniră, ţiuind din panţărele scăpărate, Purtîndu-şi cu sete de sînge, fieroasa lor ură crîncenă de moarte, Cînd iată că păloşarul din Berna, silindu-se i-a mai descăierat; Şi dacă nu ar fi izbutit să-i despartă viteazul ăsta, altul zadarji io s-ar fi încumclai
Pre cînd mai departe Gunter-isteţul căznea cu braţ neostenit, Luptînd împotriva viteazului cela, din ţeara amelungilor venit, Gisel-mezinul avu parte, trandafiriu multe pieptare să înflorea 19 Făcîndu-le, în furtunatecul iureş, în roşeală de sînge de tot să
•
feştească,
\ \
Da' şi Dankwart, fratele lui Hagăn, fiară de om mi s-a dovedit, Pre cîte în încăierare dc-aeuma sălbatice minunăţii a săvîrşit, Că prăpăd în oastea lui Etzel, mai mult ca vîntul i-a spulberai ' Al lui Aldrian fecior abia acuma luptatu-s-a mai rău ca o dihan li de t u r k i I
Iară Ritsart şi Gebrat, cît şi Helferic şi Mişart, la fel deopotri\ a Nici că au stat deoparte de la luptă din vreo pornire milostivă, Ci săraci vătafii lui Gunter avură să-i vadă destoinici la omor, Iară Wolfrat în marele iureş în zăpor de sînge întrecut-a falnic urgia tul
in
ci
Luptatu-s-a Hildebrand ast' dată, ca un apucat, în mînie turbai I Fost-au mulţi viteji să primească dăruire de Wolfrat înmînată A moarte, care fără de cruţare în bălţile închegate îi înecară, într-astfel şoimanii-ăştia ageri şi destoinici a lui Rudiger alîi căsăpire răzbunări Aşijderea herţogul Sigstab ca schiptru biruitor bine îi izbăvea Hei, cîte coifuri ferecate, din care doagele de oţele spărgea. La cei cîţi la al lui Ditric nepot de soră cercaseră să ţie poli i \ im. Şi nici că s-ar fi putut să-1 întreacă de acuma nimeni în aprigi vitejeasca vîrl.ejirw însă şi Volker-voinicul ajunse în tăria lui că mi se dumireşte, ..inii că Sigstab, măciuciosul schiptru, prin platoşe buzdugăneşte, opindu-1 o ţîşneală sînge, în aprigă nerăbdare începe să ardă. Inc săritu-i-a mînios împotrivă, drept carele i se trase vitejeşte 339
să se piardă. porni a-1 răpune alăutaru şi Sigstab toiag al izbînzii s-a frînt, u l k c r şi-a dovedit măiestria, ci nu doară dintr-al strunelor cînt, i c u paloş mînuit ca arcuşul, în adîncu morţii cîntat i-a prăbuşit, i o cînd Hildebrand-bătrînul, dezmierdătoare răzbunare, în urgia lui a năzuit. ai nouă, tîngui bătrînul magistru, că ce nădejde să ne rămînă îmi la picioare zace stăpînul nostru, ucis de a lui Volker mînă? o acuma pe mai departe nici pentru alăutar nu va fi cruţare!" [cînd, cînd 1-a pălit agerul Hildebrand la miruri, a tras cu atîta veche-nsetoşare. dat cu atîta foc în Volker încît doagele coifului s-au despicat, fcndări săriră pretutindeni, şi în molozu pereţilor s-au plîntat. loburi din ce nainte fusese la agerul alăutar pieptar şi obrăzar; Într-astfel şi pentru vajnicul Volker plinitu-i-s-a în zdrob obştesc sfîrşitul dar. Cînd iată că şi vătafii lui Ditric dădură înăuntru să năvălească; Bcăpărau loviturile năprasnic, aşchii apucau în văzduh să roiască. Minorele tăioaselor săbii în bucăţele de bîrna tavanului s-au izbit, [ară de sub coifurile tercite, şuvoiul fierbinte a mustit cu neprecupeţit. Cînd dete Tronje Hagăn să mai vadă că pe paloş Volker a răpus, la, praznicul nuntirii asta îi fu grea năpasta care 1-a ajuns. i pierderea tare cumplită ce avu din ortaci şi fărtaţi totodată. Of! cu cîtă rînjită îndîrjire răzbunarea priatenului îşi pofti să îi fie cumpărată !
„N-o să-îi tihnească acuma lui moş Hildebrand nelecuită ispravă, De vreme ce îmi răpuse frăţînul, rînduindu-i viteazului izbavă. Pierd cea mai temeinică ajutorare, din cîte pe lume s-au aflat!" Ca răspuns atunci avîntînd cu deznădejde oţelul, croitu-şi-a drum sîngeral.
Helferic cel voinic fu acela, carele pe Dankwart viteazul tăiatu-l - a , De pre urma-i îndestul de tare Gunter şi Giselher întristatu-s-a. Cînd îl văzură că prăbuşe şi cade în viitoarea vălmăşagului sîngera i, Dintîi el însuşi cu mînă vitează, paguba morţii cumplite şi-a fost răscumpărat Iar din cîte nenumărate ţări olaltă mulţime gros aice adunatu -K a n , Destui domnitori în ferecate zale potriva cetei mici avîntatu-s - a u, Apăi dacă nu se alăturau creştinii, şi nu apucau potrivă-le satir, Ar mai fi izbutit încă pre mai departe, stavilă faţă de păgîni ţeapăn să se 1 ir
într-aceste Wolfrat, ca lup tare, nu înceta drum să îşi răzbească, Doborînd pre credincioşii lui Gunter, în care s-a pus să colţească Izbutind pe de-a treia oară,năuntru încăperii să tîrcolească ocolii ■ Destui viteji a înmînat atunce hapsînei nesătule făcîndu-le r ă b o j la straşnică pieire Atunce Giselher cel tare către vajnic Wolfrat cu spaimă a răcnii „Vai mie, din ce vinovăţie cîştigat-am vrăjmaş atît de cumplit? Măcar tu, cavalere, te-ndură, îndreptînd cruţare către mine, Dă-mi ajutor să punem capăt luptei, ce în pre mai departe nu mai poate
ţine
în ăst timp secerînd pe întrecute Gisel faţă de Wolfrat a ajuns, Păcîndu-şi unul altuia cu îndîrjire răni adîncate prea îndeajuns, întru-atîta cu întărîtată nestăvilire, tînărul crai s-a năpustit, încît din plescăitul de călcîie în sînge, preste creştetul viteazului 340
i s-a strop i i dăruind loviri mai îndesate, al doamnei TJte drag fecior Intîmpinat lui Wolfrat vîrtejarea, nimic nerămînîndu-i dator, o r irit de vajnic era păloşarul, încă nu izbutea să i se măsoare, i mei că s-a vădit vreodată ca mai dihai să fie un pui de crai atît de tare.
holbat-a ochii, încă o dată el, recunoscând Pe unchiu-său ce îi venise în preajmă, o prea zadarnică mîntuire încercînd. Şi zise cel ce se trăgea de ducă: „Drag' unchiule, mult prea iubit, în ceasul ăsta de prisos o să îmi fie ajutoru-n care te-ai căznit, Ci atîta te mai rog, ia seama, de Hagăn cel cumplit de te fereşte, Că-n inima-i înverşunată rîcă şi fioroasă ură împotriva-ţi coace
1-a nemerit crestînd pe Wolfrat, cu paloşul în platoşe trecu, l i n il sîngele izbucnind din vrană de rană să gîlgîie în ţărnă începu, lostu-s-a sărăcan vătaful lui Ditric ajuns la cuvenitu orînd; l'lizutu-s-a nu puţintel viteaz să fie el, voinicul, ispravă în deplină cu izbîndire vrînd.
şi dospeşte.
ia
I»ară
Cînd ageru Wolfrat îşi dădu seama că din rînă n-o să se mai ridice, I M u mul dat-a pavăzei rotate, lăsînd-o în nămoale să îi pice, ; . i înşfăcînd de prăsele spata, a smuls din teacă tăişu dezgolit, Cu carele prin coif şi prin pieptarul de oţele în paloş Giselher cu-nsetare a croit, Amîndoi vitejii deopotrivă se dăruiră hoaştei, care s-a rînjit. Tuli cîţi fuseseră supuşii lui Ditric pe mai departe la fel au sfîrşit; rină la urmă Wolfrat, lup hîtru, răzbi pe Hildebrand care căzu, De bună seamă văzînd limpede cu ochii moartea, nimeni atîta pătimire nu avu.
Iară dacă vor priateni să mă plîngă, ori moartea mea să jelească, Tu spune celor mie dragi de aproape, mai bine să se stăpînească. A soarte, de-a cărei rînd am parte, nu-i cu nimic de întristare, Căci mîna unui crai îmi dete moarte, încît îmi cîştigai o cinste înălţătoare. în aste hărdăbăi cu prea destulă cutezare, vieţii preţul ispăşit-am Pe multe mîndre a falnicilor ce luptară în potrivă-mi văduvit-am. Dacă ar fi odat' să întrebe ce-mi fu isprava pămîntean făcută, Adeveriţi-le că braţul ăsta singur a doborît dintre vrăjmaşi mai la o sută." Atuncea s-a pornit şi Hagăn, de cel alăutar să-şi amintească, Pe care Hildebrand-bătrînul izbutise acu de viaţă să-1 lipsească. Şi a strigat atunci viteazul ager: „Plăti-vei păgubirea căşunată, Că prea multor viteji, fără pricină, curmat-ai traiul întrecîndu-te de ast'dată!"
Pieriseră şoimanii toţi cîţi odinioară alai lui Gunter au alcătuit, l'recum şi cei ce se ţineau de Ditric, aşijderea şi ei au fost pierit. Cînd văzu Hildebrand porneşte spre unde Wolfrat a muri trăgea Şi, îmbrăţişîndu-i trupul ce înţepeneşte, sîngerarea nepăsîndu-i obrazu-i dezmierda.
Iară cînd a tras în Hildebrand cu sete, s-a auzit precum a vîjîit Balmung, mult prea vestitu paloş, ce marelui Sigfrid a fost răpit, Atuncea cînd cu dîrje cutezare izbuti omor să-i săvârşească; Acum însă bătrînul s-a ferit piezind în lături, şi chiar avea la ce să se ferească.
Vroit-a să-1 ridice de acolo, să-1 poarte către un adăpost a cercat, Dară prea grea îi era povara, încît bătrînul în silă 1-a lăsat. Atuncea murindul, mai
La rîndu lui iacă unchiaşu pe cel Wolfrat cu-o spată lată 1-a ajuns, Lui Hagăn Tronje pînă la piept vîrfuşul paloşului a străpuns. Da' nici acuma 341
dat nu-i fuse pe vătafu celui Gunter să răzbească. Ci îi răspunse-ndată Hagăn mai din zdravăn, că izbutit-a platoşea să-i bortelească. i n s a magistrul Hagăn cînd işi dete seama de lovitura căpătată, I V mu să nu i
se mai tragă, încă o dată, alta mai înverşunată alunei lui Ditric credincioasa slugă sumese pavăza-n spinare, Intr-ast', cu toate că primi adîncă rana, a izbutit să scape Hagăn din strîmtoare. Dc-acuma însă chiar că nimeni din păloşari nici că mai vieţuiau, Bar' de Hunter şi de Hagăn, care pe mai departe paralei luptau. I a r ă cînd bătrîn Hildebrand se-întoarse, era tot leoarcă sîngerat, aducea cu el prea trist vestire despre Ditric, de cît răpunerea a fost aflat
Şi
Şi
Prc craiul, ce-i era stăpînul, simţitu-l-a-n durere neagră adîncit, vorbele aduse-n olăcire cu atîta mai adînc mi l-au mîhnit. Haina de fier la Hildebrand văzînd-o că e năclăită de însîngerare, îndată fu cuprins de îngrijorare, şi dete-a-i pune cu nestîmpăr grabnic întrebare: „Ia spune-mi, Hildebrand-magistre, au din ce sînge te-ai udat? Făcutu-ţi-s-a ţie rană sau numai dintru ce pe alţii ai sîngerat? Mi-e teamă că domnia-ta, cu cei de dinăuntru mi te ciopîrţeai , Călcînd porunca mea, ce te oprea anume, de la aceste cîte f ăptuitu-le-ai!" Ci lui stăpînu-său răspunse-ndată: „Isprava acel Hagăn săvîrşi Pre cînd dădeam să mă răzbat năuntru; a fost acela care mă răni Cînd luînd seama Ia porunca ce dăduseşi încă stam să-1 ocolesc, Cum vezi, abia cu chiu şi vai îmi izbutii scăpare, de duhul lui afurisit şi diavolesc".
Iară berneanul dete a-i răspunde: „Ba chiar păţania e datorită ţie Deşi ştiaţi că ăstor buni războinici ţineam să le păzesc priatenie; Pornitu-v-aţi cît fu călcată sfînta pace, care le fuse lor jurată, Şi dacă nu mi-ar fi în veci de veci ruşine, apoi chiar că v-ar lua ăl gîdea de-ast'dată". „De-aeuma însă Ditric-doamne, e de prisos a-ţi face mult necaz, Socot că îndestul ne pătămirăm, eu şi ortacu meu mereu viteaz; Ci alta noi nici că o năzuisem, decît biet Rüdiger să fie îngropat Dar slugile lui Gunter nu nengăduiră; morţiş, hainii cu putere ne-au împiedecat." „Atuncea vai şi-amar de mine! în adevăr au Rüdiger să fi murit? Durerea mea e peste poate, păreri de rău mustrîndu-mă cumplit Că blinda, prea sărmana Gotelinda, îmi vine mie vară dulce bună. O , vai şi-amar de bieţi copiii ceia, ce la Beclaren au rămas în orfănie împreună!" Necazul copleşindu-1 foarte, mai inima-i că se frîngea de moarte. Şi prinse tot mai tare lăcrimare, că de cumplită jale avea parte. „Vai mie, deajutor şi de credinţă pierzania lui în totul mă lipseşte. Nu voi găsi în toată oastea lui ăst Etzel-rigă un paloş care să-1 înlocuiască vitezeşte"? „N-ai fi în stare, Hildebrand-magistre, să-mi spui cine 1-a omorît? De-aş putea cunoaşte ucigaşul, şi încă mulţumi-m-aş pe atît." Răspunsu-i-s-a: „Astă faptă, de Gernot cela vajnic săvîrşitu-s-a, Dar totodată Rüdiger, cu mîna lui pe craiul Gernot în aceeaşi clipă doborîtu-l-a".
c
'
Lui Hildebrand făcu atunci poruncă: „Dă veste către oastea mea Degrabnic armele să se pregătească, în fruntea însumi le voi sta, Şi porunceşte îndată să-mi aducă, să-îmbrac lucioasa armătură, Căci însumi ispiti-voi întrebarea vitejilor burgunzi pentru isprava ce făcură". 342
Magistrul Hildcbrand dete a zice: „Pe cine bizui să te însoţească? Numai noi ăi de lîngă tine, rămas-am vii din oastea ta crăiască, La drept, rămas-am unul singur, cît ceilalţi toţi acolo au picat." Cum auzi de necuprinsa lor restrişte, cu groază rece craiul că s-a scuturat. Nici va mai fi cît e pămîntul, mai aprigă şi amărîtă suferinţă! A zis: „Pieritu-mi-au cu toţi supuşii, au cum e oare cu putinţă? A părăsit cel Domn din ceruri pe sărman Ditric, robul lui, Cînd odinioară ca un crai de seamă atîta de bogat şi prea puternic fui?" Şi iară adăugit-a tot el Ditric: „Dară cum oare fost-au fost în stare Pe cei viteji vitejilor de frunte, pe credincioşii mei să îi omoare Cei pripăşiţi, care ei înşişi păreau atît sleiţi de istovire ticăită? De nu m-ar fi păscut pe mine nenorocul, cruţaţi erau acum de a pierzanie cumplită!!
Da' dacă piaza rea mă urmăreşte, precum pe într-atît o dovedesw, Tu spune cel puţin din musafirii ăştia acum anume, cîţi trăiesc?" La care Hildebrand-magistrul, cu arătare frigurată 1-a şi lămurit: „O ştie Dumnezeu din ceruri, că numai Hagăn singur şi cu Gunter încă n-au murit". „O, vai, prea dragu meu viteze Wolfrat dacă pe tine te-am pierdut, Ajunsam de mă doare-n suflet, că pe-astă lume încă m-am născut. Pe Sigstab, pe Wolfvein, şi Wolfrand, n-o să-i mai văd odată iară, Au cine să-mi mai fie ajutoară şi sprijin cînd am să mă-ntoni la amelungi în ţeară? Pînă şi Helferic cel prea destoinic, că şi pre el mi l-au răpitu, Şi pentru Gerhar cît şi pentru Wichart, nu contenesc cu tînguitu; Ziua din urmă îmi va fi de veselie, vecnicindu-mi suferinţă-amară! O, vai, de ce nu-i cu putinţă nimeni dintru trăirea aprigei dureri în mai curînd să moară?"
343
29 — Cîntecul Nibelungiler
344
ATReiZeciSINOVA- ISPRAVĂ
Atuncea
Ditric domnitorul s-a dus în casă armătura de o căuta, Şi însuşi Hildebrand-bătrînul la îmbrăcatul zalelor îl ajuta. Iară în tot răstimpul cela, voinicul în atît de greu s-a tînguit, încît de-a glasului dureri căsoaia pînă-n adînc de temelii s-a fost în tremur dîrdîit. Abia aşa apucînd a se reculege, călind inima de viteaz neînfricat, După ce, clocotindu-şi mînia, cu leafurile s-a fost paloşul înarmat, l .uatu-şi-a scutul lui cel ţeapăn, pe care cu o mînă 1-a cumpănit, Apoi cu Hildebrand, magistru, amîndoi în degrab' pe coborîşul treptelor s-au repezit. Apucat-a Tronje Hagăn a zice: „Văd oaste care către noi se porneşte, Iar unu cată Ditric să fie ce răzbunare împotrivă-ne clocoteşte, iii urma crîncenelor pierderi, cîte de pre urma-ne avu a culege, Ziua de astăzi parese sortită să fie la care dintre noi un învins va alege.
CVM ■ Se ■ PRĂPĂDIRĂ GVNTSR HAGHSN- 51 • GR1MHILDA
Da' oricît bizuie stăpînul Bernei şicît de voinic ar fi Ditric păloşar, De dată ce îşi caută răzbunare, de curînd are să să-ncumeată iar, Găsi-va însă în noi împotrivire la care, oricît ar fi de pregătit, Va fi destul de scump o plătită ispăşire", într-astfel Hagăn necruţător a grăit. Aceste ameninţări rostite, Hildebrand-magistrul şi Ditric le auziră, Iar cînd porniră mai de aproape ca să-1 întîlnească stînd îl găsiră Chiar în pridvorul cel din faţă, de zidul culei vechi rezemat. Atuncea Ditric cu tremurată mînie de îndată scutul în picioare a călcat. Şi cu pătimire grijorată începu Ditric a face mustrare în dojana: „La ce avut-ai, Gunter-doamne, purtare într-atîta de avană, Cu mine ce eram de
345
ocină departe? Care e vina din care-ai cutezat Să-mi oropseşti întreagă mîngîierea şi tot ce mi-a fost drag mi-ai despuiat?
Au nu te-a destulit restriştea că proaspăt mormînt ne-ai deschis, Atuncea cînd pe Budiger-viteazul fără de prihană l-ai ucis? A trebuit să mai dai pierzării şi-ntreagă oastea mea nevinovată, Cînd nici măcar vreunul dintre dînşii, nu-ţi căşunase vreo stricare niciodată? 29*
346
451
(rept care iau a răspunde că feri-voi ostile tele de restrişte grele, încît nici un hun de peaice să nu le încerce a le face pătiminţă; Nu vor afla din parte-mi decît apărare, cu cuget drept şi dreaptă bunăcredinţă."
Oare nu restrişti destul de povorate asupra cutezării voastre apasă? Vai mie, ce în prea aspru pătimit-am dintr-a lui Rudiger pierire ticăloasă!
I
Faţa pămîntului n-avu pomenire să se tîmple asemene năprasnă. Nici cît păsatu-mi-a de mine, pătimitoru dintru a voastră caznă. Că bucuria ce frăgezeam în suflet vă apucarăţi şi îmi aţi stîrpit, Iar pentru cîţi îmi fuseră dragii odinioară, nici vor ajunge lacrimi la bocit!" împotrivire adus-a Hagăn: „Doară nu vom fi chiar atîta vinovaţi, Că sub coperămînt cînd intrară a tăi soldaţi erau zdravăn armaţi, îndestul înţesată le fu ceata lăuntru cînd cu năvală-au năpustit, Pare-se că nu îţi pomeniră adevărul în chiară felul netrebnic cum l-au săvîrşit."
„Ba ferească sfîntu să-ţi dau crezare! atuncea Hagăn s-a izbucnit. Ai cuteza să genunchi vitejii slugarnic, cît paloşele nu s-au tocit? Cît platoşele nu-s încă străpunse şi nici pavăzele
„Au ce-mi rămîne de crezare, cînd Hildebrand mă credinţase doară, Atuncca cînd vitejii din Amelunga-ţeară atîta vouă vi se rugară Să le sloboziţi spre astrucare a lui Rudiger rămăşiţă pămîntească? Cu cale aţi găsit să luaţi în rîs rugarea, batjocorind a noast' dorinţă prea firească." Căpetenia de la Rin îi răspunse: Nu dădui pentru Rudiger găduinţă., Oprelişte făcui să-1 ridice, vrînd să-nteţesc lui Etzel ăsta suferinţă. Dar faţă de şoimanii ţeărei tale nu am avut nici cît de împărţit. Pînă Wolfrat nu începu cu ocară, dinţii ăst paloş fostu-ne-a scîrbavnic suduit." Drept care viteazu bernean răspuns-a: „Pare-se că aşa ne fu să fie. Dar tu, crai Gunter, prea mărite, dovedeşte că eşti de omenie: Plăteşte cum vei socoti cuviinţă, preţuind răul ce îmi căşunaşi, Si mă voi mulţumi să nrimesc isnasul din care să răzbim la,
347
455
nu sînt fărîmate? O asemenea plecare ar fi din mîrşavă teamă, ce în ruptul capului nici se poate." Dar dete să le zică Ditric: „Voi, Gunter şi Hagăn, mai pregetaţi, Iară cerinţa ce deocamdată v-am făcut-o, păziţi-vă să o aruncaţi, Că de pe urma voast' amîndorora destulă pătimire pătimit-am, Şi îndestul de ieftin vă cerui ispasul, cît eu pentru globire cu mărinimie cumpănit-a.m. Chezaşe credinţa să îmi fie, cu mina ridicată jurînd mă adeveresc, Pre urmă cu voi dimpreună teaferi acasă ca am să mă călătoresc, Aleasă dîndu-vă cinstirea cum pe capul meu fac acum jurămîntuî De dragul vostru uitînd pătimirea, ţinîndu-mi cu străşnicie în întregime cuvântul." „Ci lasă asemenea năzuinţe, rîse Hagăn că pofta ţi-i nesăbuită. Au ce ne-ai socoti tu însuţi, cînd ţi-ar ajunge veste povestită Că doi viteji de teapa noastră robitu-s-au ţie cu tot avîntul lor, Cînd nu le puteai sta împotrivă la dovedire decît cu singur el Hildebrand ajutor?" Iată magistru Hildebrand răspunse: „Ceru, mărite Hagăn, ştie, Ce fel de pace o să fie aia pe care azi domn Ditric o mai îmbie.
„Mai uşor m-aş îndupleca eu la pace, dete atunci Hagăn să îi zică, Decît, socotindu-mă destoinic, să dezgolesc nemernică frică Cum te dovedeşti, Hildebrand acuma cînd la cumetare dai înapoi. Că zău, te credeam mai acătării, pînă-ţi fu dat de trufie să mi te despoi!""' La care magistrul Hildebrand întreabă: „Oare la ce să fiu înfierat? Dar cine fu viteazul care, în munţii Vosgi, pe pavăză s-a culcat, în vreme ce Walterispaniolul la căsăpit neamuri n-a prididit? Că dacă ar fi să-ţi întocmesc ţie pomelnic, ar cam fi mult de scos la răbojit." Dar falnicul Ditric arătat-a: „Se cade păloşarii să se ocărească, Folosind sudalmele potrivite abia în ştirbă gură muierească. Opreseu-te, maremagistre, în ist chip a te mai stropşi vreodată. Că destulă silă ne ţine năpăstuirea în bejania prigonitoare de noi încercată 1" „Ci ascultă, drag priatene Hagăn, mai dete apoi Ditric să zică, Mai aminteşte-ţi ce te lăudai adineauri, viteazule fără de frică, Cînd m-ai văzut că vin într-acoace, în zale de oţele înfierat. Nu te-ai fălit să te masori tu cu mine? Atît de grabnic grozăvirea ai şi uitat?" „Ba nimeni nu tăgăduie arătatul, nu ieşea Hagăn din vorba dintîi Şi chiar dovadă am să-ţi satur cînd cu ăst paloş am să te mîngîi. Afară numa dacă nu ar fi dat acuma nibelungul tăiuş să se frîngă, Că de cînd ai cerşit să îţi fim ostateci mult mă uimeşte foarte vrerea-ţi nătîngă!" Dară cînd Ditric auzit-a ocările ce Hagăn în rînjit i-a slujit De năpristan destoinicul paloş către scutul lui s-a şi repezit. Cu cîtă iuţeală pe trepte 349
potrivă lui Hagăn năpustitu-s-au, Iar paloşul, nibelungul cel straşnic, de paloşul lui Ditric zăngănitu-s-au. Dintr-aste domn Ditric dete a-nţelege de ce protivnic parte avu, Văzîndu-1 cit de năvalnic se-aruncă, aşa că-n rîndul apărării trecu Ajungînd căpetenia din Berna, temute loviri cu greu să ferească, Şi ce e drept, silit era pre Hagăn ca paloş de soi cu recunoaştere să osebească. Avea şi de ce să-i fie spaimă, fost-a Balmung paloş destul de tare. Ditric numai în răstimp da să răspundă, în măiestrită încumetare, Pînă să fi vădit în luptă că izbîndă asupra lui Hagăn e plecată, Pricinuindu-i cumplită rană destul de săpată, lată, adîncată de sînge bulbucată. Gîndit-a Ditric în sine: „Zadarnica trudă adusu-ţi-a istovire, Dară dacă te-aş răpune într-astfel, aş agonisi puţină fălire, Ci mai degrab' silind, căzni-voi să-mi ajungi mie viu în robie." într-astfel şi-a dat întreaga silinţă căznind cu mai destoinică iuţită osîrdie» Ci lăsat-a scutul să pice, că doar altminterea destulă putere arăta, Pre Hagăn din Tronje în braţe să-1 ridice, apucat-a şi-1 încleşta; într-astfel pre ostaşul ista, de pre acuma. 1-a fost tare bine prins, încît de îndată pe falnicul Gunter mare tînjeală istovit 1-a fost dintr-o dat cuprins, Iară înşfăcîndu-1 Ditric pe Hagăn, în funii ţapene înnodatu-La, Purtîndu-1 către semeaţă Crimhilda, căreia plocon înmînatu-i-l-a, Pre cel mai destoinic dintre vitejii cîţi purtară ferecătura oţelită. Abia acuma, după îndelunga încercare, fost-a fost şi crăiasa în deplinătate veselită.
455
Şi cu prisos de mulţumire, soaţa lui Etzel închinatu-s-a voinicului: „Deacuma pentru totdeauna datornica ta pot să spui că mă ţinuL Cu suflet şi fapt, că din restrişte, m-ai scos la liman de biruinţă, încît de acum numai în moarte dacă va mai conteni trainica mea recunoştinţă!"
Atunci Ditric zise: „Păzeşte, vieţii prinsului ca să-i dai cruţare, 'Cu, falnică regină crăiasă, căci s-ar putea să vie zi în care, Credincios prin bună slujire, să ispăşească răul odinioară pricinuit Şi nici se eade să fie căznit cu osîndă, de vreme ce legat în puterea ta l-ai primit."
Fînă la urmă dupleca cel din Berna ca şi pre Hagăn îl genunchia, Văzutu-s-a atunci din platoşa de zale cum sîngele să zemuie apuca Dintr-ascuţişul celui paloş, pre carele domnitorul Ditric îl purtase, însă oricît îl răzbise osteneala, Gunter-domnul încă prea destul îl înfruntase,
'Crăiasa da-va porunca să fie Hagăn într-o hrubă de scîrnă aruncat, 5 n care nimenea să-1 mai vază părăsindu-1 acolo în obezi ferecat. Atunce mult inimosul Gunter porni să facă strigare cu mustrare: „Au unde rămas-a viteaz berneanul, că foarte adînc îmi căşunează întristare I"
Tină ce craiul înfrînt ajuns-a legat cu funii de-a lui Ditric mînă; Nici s-a pomenit viteaz vreodată în atîta izbelişte să rămînă; Silit fusese berneanul să-1 înnoade, temîndu-1 să nu cerce scăpare, Căci şi craiul şi vătaful atunce a ucide pe vericine ar fi fost în stare cu avîntare.
La care domnul Ditric al Bernei puse oprire întimpinător. într-adevăr că puterea lui Gunter covîrşea peste măsura tuturor, Ci fără cheltuire de vorbe au şi fost ieşit cu lărmuire din încăpere; Avîntatele lor săbii late zăngăneau în clinchet, tăindu-se cu răsputere. Dară cîtă faimă viteaz Ditric din vremi bătrîne şi-a avut cîştigat, Iată că în verşunarea lui acel Gunter cu atîta viforare a luptat, Cu atîta miniere zbucnise într-o ură prea de tot arzătoare, încît minune chiar că fost-a, putem spune,dacă domnul Ditric îşi mai găsi scăpare. întrucît vajnicii protivnici deopotrivă de tari şi dîrzi au arătat, Iar lovirile ce îşi dădură sunară în foişorul clădirii şi prin palat, Aşa repezit-au paloşe grele cînd în chivere de oţele au hăcuit €ă din ăst recunoscut prilej şi riga Gunter, ca viteaz al vitejilor s-a mai fost vădit.
351
456
> itric al Bernei pe dată acum ţinîndu-1 de braţ spre curte pornit-a, I ) I K îndu-l fedeleş Ia Crimhilda; aşa crăiasa în precum poftit-a. • 'are văzînd cît pătimeşte prinsul, suferinţele ei s-au îndulcit, Şi îndată crăiasa dete a zice: „Rigă Gunter, de-acum în adevăr bine ai venit". 1
El zis-a: „Cuvine-s-ar, mărie soră, să aduc şi eu ţie mulţămită Dacă astă întîmplare în urare ar fi din inimă deschisă pornită. Dară, luminato, ştiu prea bine pre cît de vitregă eşti ca fire, Pentru mine şi Hagăn închinăciunile tale acuma răsună ca neagră batjocorire." Atuncea viteazul bernean la rîndu-i să îmi grăiască pornitu-s -a: „Viteji atît de buni ca aceştia, ostateci nicicînd mai pomenitu-s -a, Tară, cînd, mult milostivă doamnă, datu-ţi-am pre ei ţie păstrare, Prinşilor tăi pre mai departe le rămîne prieteşugul meu ca scut de nevătămare."
455
Cum dete a zice că tocmai va face, iată că Ditric-domn a plecat. Dară de cum viteazu de bună viţă cu umezi ochi s-a depărtat, Pornitu-s-a muierea lui riga Etzel pre cea mai hapsînă răzbunare, Făcînd o petrecanie cumplită la doi viteji ce nici că au avut pe lume semănare, Căci după ce în chilii osebite din capul locului i-a fost temniţat, Aşa încît unul cu altul de-atuncea ochii nici că au mai dat, Pînă ce a fratelui ei căpăţînă a zvîrlit-o lui Hagăn s-o privească; într-atît verşunarea Crimhildei împotrivă-le necontenit se tot avu să stăruiască î 457
Coborîrid erăiasa-n în hrubă la Hagăn, nestăvilit oeărî pe viteaz, Mai duşmănoasă deeît o fiară înfruntîndu-1 de-a drept de la obraz: „Abia cînd ai să-mi napoiezi cele bunuri, de care despuiatu-m-ai, Am să-ţi îngădui să tentorci acasă, şi slobozire cu viaţă va abia atunci să mai ai". Dar Hagan apucat-a să rînjească: „O, tu crăiasă prea slăbită, Zadarnic teamăgeşti în nădejde, momeala ta e vorbă risipită, Celor jurate ţiu cuvîntul. De la mine n-o afla nimene vreodată; Cit voi trăi nu spun în ce adînc de taină a fost comoara nibelungă astrucată." „Dacă-i aşa, grăbi-voi să ai orîndul", strigă muierea neînfricată. Poruncind ca fratele să fie dat la gîde, iar tigva descăpăţînată, Cînd din grumaz au fost desprins-o, căpăţîna de plete îi apuca Şi, ca să-1 amărască în mai tare, îndesat sub ochii lui Hagăn o mai purta. Iară cînd acel hărăzit osîndei obrazul stăpînului îl recunoscu, Cu afurisenie împotriva Crimhildei a zicere viteazul mai avu: „Ci iată că plinitu-ţi-ai gîndul, precum ţi-1 fuseseşi tu poftorit Deziăuţuindu-se dihonia şi blestemul întocmai precum le-am fost
prorocit. Că iată că dintre burgunzi, acuma, căzu falnicul rigă în jertfire, Aşijderi Giselher-mezinul şi cu biet domnul Gernot în pieire, Numai eu şi Acela-dinceruri ştim unde cocleşte comoara-ngropată, Pre cînd tu, afurisită muiere a gheenei, nici că ai să îi afli pituluşu vreodată." Ea zise încă: „în ispăşirea vinei, năravul tău strîmbătate are, Dar paloşa lui Sigfrid, de-azi nainte îmi rămîne mie în păstrare, Dar n-o mai las să îndesăgească ca în ziua din urmă cînd îl văzui, Că destulă nemărginită durere pătimit-am, de atunce tînjind num» în dorul lui!" Kulger din teacă trăgînd fierul, prinsul nu avu putinţă apărare, Gîndit-a să curme năprasnic viaţa viteazului aista prea mare, Dibace mînuind tăişul din dată capul de pe grumaz despica: Aceasta văzînd-o însă riga Etzel, la mare amărăciune scîrbavnică îmi intra. „Vai mie, văicăritu-s-a riga, tătueă ticăloasă soartă îţi fuse sortită, Viteaz al vitejilor, dete să te răpună cupandalieo muiare îndrăcită, Cînd nimeni putea să te răzbească cît scutul în lupte ai purtat! Dar oricîtă pică îţi purtam odinioară, acuma îs de ajuns de cu năduf îndurerat!" La care Hildebrand că răspunse: „Bine prea mult nici o să-i pară, Şi nici are să desfete din faptă aceea care mişeleaşte omoară; Nu putea fi îngăduită asemenea săvîrşire, că multă ticăire i-a dat. Totuşi cuvine-se viteazul Tronje să fie pentru netrebnica lui moarte răzbunat." Zieînd într-ast, cu sălbatică putere, împotriva crăiesei sări îndată, Şi dintr-o singură rotire de paloş înalta doamnă a fost tăiată, Cu toate că la plinirea
astor zise cuprinsu-l-a nu în puţină silă, Că întru nimic nu mai izbutea să-i ajute cînd ţipat-a în atîta spaimă şi milă. Zăcut-au pretutindeni preajmă, cei căror le fuse dat astfel să piară, Tăiată îmbucătăţită şi crăiasa, împărtăşindu-le soarta amară. Atunce Ditric şi cu Etzel se ridicară mai tare lung să scîncească, Plîngînd bunătate de neamuri şi oaste de cită ajunseseră să , văduvească. Atîta strălucită vitejie, găsise în moarte cumplit rînduitu sfîrşit, Aşijderea întreg norodul mai straşnic în deznădejde s-a adîncit; Jalnic îşi încheiase deacuma petrecerea lui crai Etzel desfătarea, Ca îndeobşte, senină bucuria, căpăta într-o bezmetică pătimire
353
dezlegarea.
Iară mai departe nici pomeni-voi tîmplările cîte se mai tîmplară, Atît numai că văzutu-s-a cum paginii, laolalt' cu creştinii văitară, Plîngînd deopotrivă cavalerii, şoimanii, muierile şi bietele copile, Fiindu-le în de tuturora, deopotrivă, prea dureroase mîrşăviile viforîtelor
zile,
Zadarnic aş mai face amintire de cit prăpăd fost-a astfel bîntuit, Că pre cîţi se tăiară atunce întru astfel pierzaniei au părăsit, Cum din neam în neam mai departe osînda-n ţeara hună adeveri. Aista fiind capătul de neagră poveste, din care şi cîntecul Nibelungilor se sfîrşi.
CÎNTSCVL NIBGLVNGILOR
455
CVPRINSVL P r e f a ţ ă .....................................................................................
V
Intîia ispravă Despre visarea Crinihildei............................................................
3
A doua ispravă Sigfrid .........................................................................................
7
A treia ispravă Cum s-a dus Sigfrid la Worms....................................................
13
A patra ispravă Cum a luptat Sigfrid cm Saxonii .................................................
30
A cincea ispravă Cum văzu Sigfrid pe Crimhilda...................................................
52
354
