Argumente pro şi contra experimentului experimentului pe pacient pacient
Ştiinţele medicale sunt prin definiţie ştiinţe experimentale. Orice medicament, orice terapie trebuie să fie testate, t estate, experimentate. Efectele secundare, secundare, în cazul unei noi terapii, sau al unui nou medicament, trebuie să fie cunoscute, eliminate. Problema în acest caz este legată de aşaaşa-numiţii „cobai”. Pe cine sunt efectuate testele? Istoria ştiinţelor medicale consemnează, în primul rând utilizarea uti lizarea animalelor pe post de cobai. cobai. Avicenna este cel care ca re descrie pentru prima dată un experiment în care sunt puşi în aceeaşi aceeaşi cuşcă un lup cu un miel. Concluziile Concluziile referitoare la „nevorza „nevorza experimentală” experimentală” sunt valabile şi astăzi. De cele mai multe ori, experimentele pe animale au drept finalitate „sacrificarea” animalelor utilizate pe post de cobai. Broasca utilizată în cele mai simple experimente de fiziologie, utilizată şi în cadrul procesului de învăţământ (lecţiile de biologie sau de de zoologie) şişi-a căpătat un status de „cobai” în istoria ştiinţelor medicale. În aceste condiţii sunt inevitabile, iarăşi, o derie de întrebări „deschise”, întrebări cărora este 67 dificil de găsit un răspuns satisfăcător, complet, eventual în clasarea întrebării. Animalele utilizate în cadrul experimentelor ştiinţelor medicale sunt folosite, sunt folosite, în termenii eticii kantiene, drept mijloace şi niciodată drept scopuri în sine. Filosoful german s -a referit strict la persoanele umane în distincţia celebră. Întrebarea care se poate contura este: pot fi considerate animalele drept scopuri în sine? s ine? Trebuie să le recunoaştem statusul de vietăţi create de Dumnezeu, şi în consecinţă drepturile, autonomia acestora trebuie să fie fi e respectate de om? Funcţionează reciprocitatea confucianistă (´ce ţie nu nu--ţi place, altuia nu-i nu-i face”) şi în relaţia om-anim om -animale? ale? Iată câteva întrebări provocatoare şi dificile de soluţionat prin răspunsuri. Pentru a complica această situaţie şi mai grav, trebuie să amintim o serie de practici folosite de oameni asupra animalelor, practici ce ridică iarăşi o serie de întrebări sau le amplifică pe cele enunţate deja. Este vorba despre: forţarea gâştelor să se alimenteze astfel încât să se obţină celebrul pâté de foie gras (în acest caz, ficatul păsărilor este îmbibat cu grăsime, consecinţa fiind o steatoză hepatică); obţinerea, iarăşi, celebrului vreau blanc, fiind vorba aici de carnea unor viţei care sunt crescuţi în condiţii speciale. Aceste animale nu au libertate de mişcare, sunt complet izolate în nişte ţarcuri speciale. Nu se pot nici mişca, nici culca, iar alimentaţia primită este în exclusivitate lichidă, fără fier şi fibre. Ulterior, aceşti viţei anemici sunt sacrificaţi la 5 luni. Aceste practici ridică semne de întrebare privind corectitudinea morală a comportamentului omenesc în relaţie cu animalele. Dacă aceste animale (atât gâştele cât şi viţeii) ar putea să opteze, săsă -şi exprime voinţa de decizie, ar alege în mod liber aceste forme de existenţă? Sau, dacă într -un într -un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, noi oamenii, am fi în locul viţeilor şi al gâştelor, iar altă specie specie de vietăţi nene-ar utiliza în scopuri similare, am alege asemenea moduri existenţiale? Cu siguranţă nu am faceface -o de bună voie şi liberi. Doctrina creştină consideră că şi animalele au suflet, fiind însufleţite de Dumnezeu. „Doctrina creştină tradiţională a «sanctităţii vieţii» se extinde numai la fiinţele umane, datorită aprecierii că numai oamenii posedă suflet. Se consideră astfel că posesia unui «suflet nemuritor» face ca viaţa umană să devină sacră şi inviolabilă. Punctul de vedere general sugerează că formele de viaţă animale sunt superioare moraliceşte celor vegetale. S-a S-a încercat să se motiveze acest tip de distincţie pe criteriul capacităţii de a percepe durerea.” (Astărăstoae, Trif, 1998, p. 60)
În aceste condiţii a fost elaborat un „Cod de practică în exxperimentul pe animale”. Prevederile dintr-un dintr-un astfel de cod ar trebui să orienteze cercetătorii în „utilizarea” animalelor de laborator. Demersul comitetelor de etică şi al organizaţiilor nonguvernamentale ce promovează drepturile animalelor este direcţionat asupra durerii suferită de animalul de laborator în î n timpul experimentelor. Extrapolarea acestei probleme asupra omului este o operaţie delicată, doarece o viaţă lipsită complet de dureri capătă o altfel de valoare morală în cazul animalelor decât al oamenilor. Discuţia referitoare la cum ar trebui să ne comportăm faţă de animale este deschisă. Nu există, deocamdată un singur sistem referenţial axiologic, faţă de care să raportăm orice formă de comportament. Luptele 68 cu taurii, spre exemplu, au o valoare tradiţională, naţională în cazul Spaniei. Status -ul vacii este radical diferit în India faţă de SUA, spre exemplu. Dacă în spaţiul Indiei asiatice, vaca este considerat un animal sacru fiind interzisă i nterzisă orice sacrificare a acestui animal, în spaţiul spaţi ul SUA, vaca reprezintă o „sursă” extrem de valoroasă de carne şi de proteină animală. Din perspectiva ştiinţelor medicale, experimentele experimentele pe animale sunt singura categorie categorie de experimente ce pot fi efectuate. Experimentele pe oameni sunt întotdeauna problematice. Utilizarea animalelor în experimente nu trebuie să afecteze echilibrul ecologic al speciilor, să aibă consecinţe dramatice, cum ar fi, bunăoară, extincţia unei specii de animale. Clonarea animalelor în scopul utilizării experimentale ar putea fi o soluţie. În 1978, la sediul UNESCO din Paris a fost proclamată Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor. La articolul 8 ni se precizează următoarele: „1. Experimentele pe animale, care implică suferinţă fizică sau psihică sunt incompatibile cu dreptur ile ile animalului, indiferente dacă este vorba de o experienţă medicală, ştiinţifică ştiinţifi că sau de orice fel; 2. Metodele de înlocuire a folosirii animalelor trebuiesc dezvoltate şi puse în practică în mod sistematic.” (Astărăstoae, Trif, 1998, p. 65) Cel de-al Doilea Doilea Război Mondial a schimbat din temelii legislaţia internaţională. După acest fenomen social teribil, umanitatea ss -a îmbogăţit cu o serie de concepte: „crime împotriva umanităţii”, „genocid”, „crime de război”, „holocaust” etc. Experimentele efectuate de nazişti în lagărele de concentrare au fost efectuate fără a se ţine cont de voinţa prizonierilor. Cinismul acelor acelor experimente a fost dezvluit în faptul că de rezultatele acelor acelor experimente, statele învingătoare în cel dede -al Doilea Război Mondial, bunăoară, bunăoară, SUA, se vor folosi din plin în dezvoltarea unor programe ştiinţifice (spre ( spre exemplu, aselenizarea a „beneficiat” din plin de rezultatele ştiinţifice ştiinţifi ce ale acelor experimente). Legislaţia internaţională, după procesul de la Nürnberg, interzice cu desăvârşire orice desăvârşire orice forma de experiment efectuat împotriva voinţei pacientului. Sunt acceptate şi „tolerate” acele experimente în care avem acordul pacientului. pacientului. De cele mai multe ori avem de-a face cu autoexperimente. Mulţi cercetători în domeniul ştiinţelor medicale au devenit ei înşişi cobai în testarea unor medicamente sau terapii. Amintim în acest sens, cazul „Ramon y Cajal care a realizat un autoexperiment inoculându-şi inoculându-şi vibrion holeric.” (Astărăstoae, Trif, 1998, p. 66) Nu trebuie să avem avem iluzia, periculoasă, periculoasă, de altfel, şi anume anume să considerăm considerăm că experimentele abuzive, dezumanizante, dezumanizante, au fost f ost efectuate numai în spaţiul statelor totalitariste, dictatoriale, unde drepturile şi libertăţile li bertăţile fundamentale ale omului sunt încălcate sistematic. Situaţii surprinzătoare „negative” pot fi întâlnite şi în cazul statelor democratice autentice. În Sua, la Jewish Hospital and Medical Center din Brooklyn, doi cercetători în domeniul virusologiei au injectat celule canceroase canceroase vii unor pacienţi înaintaţi în vârstă fără să obţină consimţământul acestora în scopul studierii răspunsului imun la celulele maligne.
La Institutul Willowbrook din New York au fost „utilizaţi” pe post de cobai, pacienţi retardaţi minatl minatl sever, pentru studierea studierea virusului hepatitei hepatitei virale. În aceste condiţii condiţii 69 foarte foarte mulţi pacienţi au fost infestaţi deliberat spre a fi f i studiaţi în evoluţia bolii. Un caz celebru este relatat în presa americană în anul 1975, atunci când se descoperă că în Tuskegee, Tuskegee, în Alaska, era încă în desfăşurare un experiment început prin anii ´30, privind evoluţia sifilisului. Au fost utilizaţi pacienţi afroafro -americani ce fuseseră infestaţi cu sifilis şi au fost lăsaţi să evolueze spre stadiile finale ale bolii. Cu toate că din 1945 penicilina a fost descoperită şi putea fi utilizată cu succes în tratarea acestei boli, pacienţii aceştia au fost „sacrificaţi” în orizontul experimentelor medicale. De asemenea utilizarea deţinuţilor pe post de cobai cobai a ridicat iarăşi semne semne de întrebare. În anii anii noştri, adică la începutul începutul mileniului 3, se descoperă că o mică ţară din America Centrală, Guatemala, a fost utilizată pe post de cobai în verificarea tratamentului cu penicilină în cazul bolilor cu transmitere sexuală: sifilis, gonoree şi sancroid. Atât Bill Clinton în 1997, cât şi Barack Obama în 2010 şi-au şi -au cerut scuze în mod public faţă de această mică ţară. Nu ştim dacă scuzele publice au vreo valoare faţă de pacienţii care au fost sacrificaţi în aceste scopuri, dar ne putem da seama de imensul decalaj care se realizeaza între SUA şi Guatemala în domeniul relaţiilor internaţionale. (Astărăstoae, Trif, 1998, p. 68) Cercetarea ştiinţifică poate intra în conflict cu terapia umană. În aceste condiţii comitetele de bioetică trebuie să elimine acest conflict, trebuie să-l să -l minimalizeze cât mai mult cu putinţă. Drepturile şi libertăţile pacienţilor trebuie să fie cât mai mult imunizate faţă de orice tentativă de încălcare a lor. În aceste condiţii libertatea de acţiune a medicilor poate fi serios îngrădită îngrădită astfel încât să nu se mai repete situaţiile monstruoase din trecutul t recutul umanităţii. În aceste condiţii, „Declaraţia de la Helsinki” din 1964, reprezintă actul legislativ internaţional ce are menirea să elimine orice altă situaţie similară cu experimentele efectuale de „doctorul morţii”, fiind vorba aici de doctorul Mengele Men gele de la Auschwitz. Această declaraţie are menirea de a restabili într -o normalitate specifică viziunii umaniste, relaţia medicmedic- pacient. pacient. Consimţământul Consimţământul pacientului redevine redevine o condiţie condiţie obligatorie în folosirea experimentelor. În aceste condiţii pacientul trebuie să fie informat i nformat corect şi complet despre ce se va petrece în timpul experimentului, despre eventualele eventualele efecete secundare anticipabile sau necunoscute necunoscute etc. Rolul comitetelor de bioetică este acela de a superviza toate condiţiile în utilizarea experimentelor, de a identifica abaterile etice. de a le elimina sau corecta. Considerăm că trebuie să înfăţişam cititorilor cititoril or câteva repere importante ale Declaraţiei de la Helsinki adoptată la „The 18th World Medical Assembly”, Assembly”, 1964 şi revizuită la „The 2929 -th World Medical Assembly”, Tokyo 1975: „Introducere
Misiunea medicului este de a da sănătate pacienţilor. Orice act medical sau sfat adresat pacientului, aflat în suferinţă fizică sau mintală, trebuie executat numai în spiritul utilităţii pentru pacient. p acient. Principii de bază
1. Cercetarea medicală care implică subiecţi umani trebuie efectuată: - conform principiilor ştiinţifice; 70 - având la dispoziţie posibilităţi tehnice (laboratoare, aparatură paraclinică), conform standardelor; - cu posibilităţi de documentare ştiinţifică la zi;
2. Cercetarea medicală trebuie efecetuată în cadrul unui protocol bine documentat, dicutat în prealabil cu un comitet special. 3. Cercetarea medicală clinică trebuie condusă de persoane competente în domeniu, supervizată supervizată de o persoană din acelaşi domeniu. 4. Cercetarea pe fiinţa umană se poate efectua ţinând cont de proporţiile riscului în ceea ce priveşte subiectul. 5. Raportul risc/beneficiu trebuie calculat înainte de începerea cercetării. 6. Se impune respectarea dreptului pacientului în ceea ce priveşte integritatea organismului său; orice experiment se va efectua în ideea protejării integrităţii fizice şi mintale a pacientului respectiv. 7. Medicul implicat în experiment va încerca să prevadă consecinţele experimentului experimentului său, efectuând un scor HAZARD predictibilil rferitor la rezultatele experimentului. 8. Medicul coordonator al trialului este obligat să facă publice rezultatele adevărate ale experimentului său. 9. Fiecare pacient trebuie informat în mod adecvat asupra scopului experimentului, metodelor, beneficiilor sperate, riscurilor şi a posibilelor neajunsuri. Se recomandă ca informarea şi obţinerea acordului să se facă în scris. Orice pacient are dreptul să renunţe în orice moment la experiment. 10. Ţinând seama de relaţia de dependenţă a pacientului faţă de medic, se va incerca să se excludă orice influenţă din partea medicului curant asupra deciziilor pacientului. 11. În caz de malpractică se vor lua măsuri conform legislaţiei în vigoare. În cazul incapacităţii incapacităţii fizice sau mentale a pacientului de aa -şi exprima acordul de participare la experiment experiment sau dorinţa de a -l întrerupe, se vor lua măsuri în conformitate cu legislaţia ţării. Cercetarea clinică
1. În timpul tratamentului pacienţilor, medicul curant trebuie să aibă libertatea de a decide un diagnostic, atunci când se pune problema salvării unei vieţi şi/sau de a îmbunătăţi calitatea vieţii; 2. Potenţialul beneficiu, ricul şi disconfortul datorat unui nou tratament trebuiesc puse în balanţă balanţă împreună cu cu efectuarea ultimului tratament standard existent. 3. În cadrul unui trial, fiecare pacient (inclusiv cei din lotul l otul martor) trebuie să beneficieze de cele mai bune mijloace diagnostice diagnostice şi terapeutice existente. existente. 4. Refuzul pacientului de a participa la un u n studiu, nu trebuie să afecteze relaţia medic pacient.” (Astărăstoae, Trif, 1998, pp. 81-82) 81 -82)__
