Biblie cu litere de zăpadă - Constantin Preda

Constantin Preda Biblie cu litere de zăpadă

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PREDA, CONSTANTIN Biblie cu litere de zăpadă / Constantin Preda. - Caracal : Editura Hoffman, 2017 Index ISBN 978-606-778-890-7 821.135.1

Tehnoredactare şi corectură: Daniel Preda

© Constantin Preda

www.EdituraHoffman.com www.LibrariaHoffman.ro Tel. 0740 984 910

Constantin Preda

Biblie cu litere de zăpadă Antologie Cu o prefaţă de Paul Aretzu Antologia de faţă cuprinde poeme scrise în perioada 1983–2017 şi publicate în volumele: „Sora mea, înserarea”, „Fiecare cu steaua lui”, „Fire de poet”, „Oare acesta să fie sufletul?”, „Teama de a te pierde”, „Fantasme cu mirese zburând”, „Fruntea mea, în cătarea puştii”, „Lacrima Ana”, „Eşti cea mai frumoasă femeie/ care m-a iubit vreodată”, „Karenina, Anna lui Constantin. Istoria sărutului”, „Aş veni să dau nume de flori genunchilor tăi”, „Cea mai frumoasă icoană? Cerul privit pe sub rochia ta”, „Am fost cândva egalul zeilor”, „Iertaţi-mi mâinile năuce,/ Nu ştiu să mai coboare de pe cruce”, „Didahiile de la Craiova”, „Celălalt Constantin”, „Clopotarul”, „Floare de ginere”, „Nimeni nu va avea o iubire mai frumoasă ca a noastră”, „Aş muri dacă n-aş scrie”, „Când se desprinde sufletul de trup”, „Carte de rugăciuni”, „Împart cu poezia aceeaşi inimă”, „N-am purtat niciodată o floare roşie în piept”, „Ieromonahul florilor”, „Melancolia şi vidul”, „Au trecut ultimele stoluri de gâşte sălbatice”, „Şi când pleci, paşii tăi tot către mine vin”, „Ceaslovul sfâşierii”, „Mai e puţin şi se va pune pe nins, buzele noastre abia s-au atins”, „Orbii caută umbre de păsări pe ziduri”, „Poezia – pâinea mea cea de toate zilele”, „Eu şi poezia mea”, „Jelanii (extrasistole-n amurg)”. Antologia mai include 14 poeme inedite.

Soţiei mele, ANA, şi fiilor noştri, CONSTANTIN-ROMULUS şi DANIEL

Biblie cu litere de zăpadă

Poetul înflorit Constantin Preda publică, în această antologie, cvasi totalitatea operei sale poetice, reunind peste patruzeci de volume (câteva mii de pagini). Prolificitatea o datorează, ne mărturiseşte, stării de har sub care scrie, nevoii interioare de a se comunica. A debutat în 1984, cu volumul Sora mea, înserarea, fiind primit de critică şi de congeneri cu mare entuziasm. A reprezentat o voce aparte, plină de energie, venind dintr-o zonă insolită. Predomină, în acest prim volum, poeme de notaţie a unor peisaje interiorizate, alcătuite mai mult din nespus, din mimare, dar cu deschidere semantică: „se înserează/ ca anul trecut când taniuşa a spart farfuria cu vişine/ era într-o vineri şi amurgul picura liniştit/ peste grădina năpădită de ierburi/ cineva deschisese o fereastră şi scutura realitatea/ în cealaltă parte a zilei/ era într-o vineri taniuşa şi-a schimbat rochia/ apoi a plâns/ neputând înţelege tristeţea câinelui/ adormit sub stiva de lemne” (taniuşa). O apatie pare a plana asupra existentului (care iese adesea din real). De la început, excedează inventivitatea imagistică. Dar universul este unul regresiv, melancolic, cufundat în patriarhalitate şi în solitudine, alimentat de energii htoniene. Sentimentele poetului tânăr sunt împărţite între deprimare şi exuberanţă: „oricât aş fi vrut venea toamna/ şi ea era ca o rază aurind frunza// în paşii ei dormeau plopii şi văile din împrejurimi// venea toamna şi vesel alergam peste dealuri/ cu un stol de vrăbii în degete/ printre lacrimi îi şopteam: soră a mea,/ o, soră a mea// seara (cuprins de o imensă fericire)/ ascultam câmpul revărsat în odaie” (fata înrubaşcă). Poezia are elanuri eseniniene (tandre şi ingenue), dar şi voluptăţi de anticar (făcând inventare de epocă). Văzul şi olfacţia au acuitate, iar sinesteziile fac parte din viziunea metaforică. Un pătimaş al înfloriturilor de limbă, precum Fănuş Neagu, nu putea să nu fie sedus de acest debut. În ciuda accentelor nostalgice, stările care domină sunt vitalitatea, frenezia tânărului avid de a lua în posesie tainele lumii, vârstele anotimpurilor, senzaţia ontologică pe care o transmite casa părintească. Autorul calchiază, adesea, modelul popular. Realitatea (arhaică, rurală) se metabolizează în reverie: „serile-acelea când coboram cu tata la râu/ grăbiţi de parcă nu ştiu cine ne-ar fi luat-o înainte/ ninsorile lunii săpau adânc în cai sub frâu/ poteci către o rarişte fierbinte// coboram, doamne, tata cernea pietre în râu/ eu scuturam un măr în pajiştea fierbinte/ dormeam în snopi, pluteam, nici nu mai ştiu/ de râul curgea înapoi sau tot înainte// pluteam agăţat de secera lunii// ţineam în dinţi frâiele cailor sfârtecate de maci/ tata trăgea de razele lunii cu funii/ înfăşurându-le pe un cătun dearaci” (serile). Lirica lui Constantin Preda nu este etnografică, deşi recurge la datele acesteia, iar limbajul este pitoresc. Scriitorul doar culege, din acest domeniu, elemente poetice, transfigurându-le, proiectându-le într-un orizont tematic şi stilistic propriu. În universul (utopic) al satului, el caută urmele unei trăiri/unei gândiri autentice. În acest sens, poezia sa are contiguitate cu 7

Constantin Preda

efuziunea sufletească a unor poeţi afini, cum ar fi Serghei Esenin, Nicolae Labiş, Ioan Alexandru. El cântă o stare interioară, aşa cum Marc Chagall îşi instituie propriul univers, dând caracter firesc fabulosului: „mai deunăzi noi am slobozit fântâna/ şi-am chemat în sat arţarii ca la nuntă/ i-am omenit cu vin şi de atunci întruna/ trei zile plâng şi-o săptămână cântă// o altă întâmplare, dar să taci/ vecinii toţi mai sunt cu frica-n oase/ într-o noapte-ncet a curs din saci/ grâul şi-a-ngropat câteva case” (dragul nostru – scrisoare de la părinţi). Poezia iubirii e diseminată peste tot, pentru că face parte, alături de natură, de lumină, de melancolie, de vinul ademenitor de la crâşmă, de comunitatea cosmică, din plinătatea trăirii: „a venit lumina, tutuie pândarii/ muguru-n tăcere dă din viţă pinteni/ văile-n ardoare cheamă armăsarii/ gata de rupt munţii, luminoşi şi sprinteni//a plesnit lumina, cântă pivnicerii/ sânge-adevărat de iepure îţi varsă-n căni/ clopotul vesteşte noaptea învierii/ ghiocei şi rouă îmi aşez pe răni” (roua din palme fragede de miri). Iubirea nu este una după canoane ştiute, ci suavă, exprimată prin metafore şi prin simboluri, lăudând iubita (ca în Cântarea Cântărilor), cu un anume hieratism, îndrăgostiţii fiind numiţi miri. Ea va deveni, în lirica de mai târziu a poetului, o temă exclusivă, plină de senzualitate (dar exprimată tot indirect, înăbuşită în metafore). El face, chiar, o catagrafiere a femeilor: „femei cu dor, femei cu părul lung/ la albul cărora/ nici îngerii n-ajung// femei cu părul lung păzit de paji/ femei cu purpură şi pară în obraji// femei cu gura caldă cum carminul/ femei cu sufletul mai tare decât vinul// femei a căror neprihană doar îngaimă/ femei cu sânii mici pitiţi de spaimă” (cântec auzit toamna pe la hanuri). Poetul se închipuie în ipostaze multiple, când un copil, când tânăr fără griji, voinicel cu pumnal în teacă, ori poet boem, contemplator al firului vieţii, trubadur, cavaler al purităţii. Treptat, renunţă la poezia de sărbătoare a tinereţii, textele devin mai grave, străbătute de dorinţa sihăstririi sau de ideea morţii: „călător orb/ pe sub brazii bogaţi în zăpadă/ unde poezia se scrie singură/ ca-ntr-o absidă/ ca-ntr-o raclă/ unde cuvintele lucrează singure (ca albinele)/ doar pentru dumnezeu// ierarhii au trupuri de zambilă/ (tristeţea e o nobilă artă)// bun e muntele/ care duce în spate/ tot zbuciumul lumii” (schit). Îşi deplânge limitele: „nu pot să mă înalţ, să zbor mai sus de-atât/ mă trag în jos aripile de lut” (înălţare). În poemul dumnezeu mă iubeşte, îşi exprimă recunoştinţa pentru harul primit. În lirica lui Constantin Preda, între elementele naturii are loc o contaminare, preiau unele de la altele atribute: valurile Dunării sunt de grâu, vara este un arc de triumf, muntele plânge brazi, vinurile plâng şi ele în carafe, poetul îşi mută odaia în fructe, prin frunze trec şlepuri cu grâne, lumânarea are rădăcini în părinţi, gândul e o corabie, păpădiile Îl plâng pe Iisus, pustnicii dorm în cuiburi de vrabie... În toate, se manifestă o continuitate vie, dinamică, se petrec permutări, corespondenţe, metamorfoze, lumea este un Eden pământesc, alcătuit dintr-o îngrămădire de figuri de stil, de metafore şi personificări, o mişcare ontologică în care formele 8


profane distilează sacrul, lăsându-l să irumpă, sau, dimpotrivă, cele sacre devin familiare. Totul este transformat în poeticitate: femeia iubită, moartea părinţilor, alternarea nesfârşită a anotimpurilor, jubilaţia şi tristeţea, satisfacţia de a se simţi ales de har, egocentrismul. Constantin Preda rescrie lumea printr-un imaginar poetic sătesc (tradiţionalist), prin sensibilitatea omului înfrăţit cu natura (care transformă tragicul în blândeţe, moartea în alegorie): „voi fi un mort frumos/ doar poezia va plânge la înmormântarea mea/ cocorii vor zbura maiestuos/ cu trupu-mi spre cea mai îndepărtată stea// voi fi un mort frumos/ doar cocorii vor plânge la înmormântarea mea/ poezia va zbura maiestuos/ îmbrăcată-n doliu de cişmea// [...]// voi fi mortul cel mai frumos/ voi dansa la-nmormântare ca la nunta mea/ sfeşnice zburând maiestuos/ plânsul într-o stea-l vor îngropa// va fi cea mai frumoasă-nmormântare din câmpie/ cocorii mă vor înhuma în poezie” (voifi un mort frumos). Poezia de dragoste este generoasă, mai mult imnică, tandră, cântând coapsa, sânii, sărutul, genunchii şi alte minunăţii, dar tot prin racordare cosmică (mioritică), prin participarea întregii firi. Iubita, cu o frumuseţe discretă de mierlă, de dropie, îşi aşteaptă mirele, cu evangheliarul toamnei pe masă, într-o pulberărie de inele. Ispititoare, ea este iubită mai ales în zilele de post. Poetul este un sentimental, are simţul obiectelor de altădată (ceea ce dă autenticitate) şi al iubirii ca ontologie. Din unirea iubiţilor se nasc arcanele lumii, muntele, câmpia, fructele toamnei, toată flora şi fauna, muncile câmpului şi meşteşugurile, tainele sacramentale, firmamentul, calea sufletelor, mitologia căminului, boema sătească. Stările, sentimentele se traduc în vegetale, în entomologie şi ornitologie, în stihii, în credinţă, în lucruri sfinte, în desfătare. Nimic nu este exprimat direct, totul este corelat, este parafrazat, intermediat, transformat într-o infinitate de imagini, în stilistică. Asalturile erotice sunt repetate la nesfârşit, angajând întreg imaginarul liric, toată recuzita de pitoresc şi de tropi. Poetul exclude concretul, organicitatea, din poeme, echivalându-le cu ornamente, cu beteală, cu feerie, cu abundenţă. Scenele (mai ales cele erotice), întotdeauna închipuite, sunt reverii, aspiraţii, creează idealităţi. Se petrec la schit, în munte, în casa însingurată, asezonate cu vin brumat şi cu gutui, sub potopul de ninsoare, ori chiar în timpul rugăciunii. Iubirea este transformată într-o religie (sacrilegă). Poetul se adresează continuu unui auditoriu presupus, confesându-i reprezentările sale. El este exponentul gingaş al sensibilităţii celorlalţi: „un poet este petala unei naţii/ lăcrimar de imne şi oraţii// plânge-ntre cărţi şi mângâie cu barba/ şi cerul înstelat şi apele şi iarba// la nevoie se zideşte-n locul anei/ este lumina şi nemărginirea mamei// un poet este petala unei naţii/ colb de pe cazanii risipit în spaţii” (poetul). Poetul este veşnic îndrăgositit, împărţindu-se între neprihană, gingăşie şi voluptate („azi, parcă sunt mai cast ca niciodată/ azi parcă sunt mai pur ca vinul şi lumina/ mâinile-mi miros a flori şi-a trup înfiorat de fată/ şi-a lacrimă de iconar fugit, cu cer cu tot, din bucovina” (ieromonahul florilor), „cea mai frumoasă vie cu struguri/ e cea unde sunt eu pândar/ 9

Constantin Preda

cea mai frumoasă dezlegare de muguri/ tocmai acum mi-o torn în pahar// cel mai frumos unghi/ din care pot privi cum creşte iarba/ e cel de la tine dintre genunchi/ de unde pot atinge stelele cu barba” (cel mai frumos unghi), „fii bună, dragostea mea, fii bună/ îţi voi spune, azi, cel mai pur dintre toate cuvintele: dor/ voi coborâ în sinea mea ca-ntr-o fântână/ şi-ţi voi aduce în palme cel mai fraged izvor” (îţi voi spune, azi, cel mai frumos te iubesc). Iubirea lui Constantin Preda este spumoasă, năvalnică, un omagiu neobosit adus feminităţii, un continuu asalt, efuziune de mărturisiri, orgie de metafore, adoraţie. El întemeiază o religie a femeii iubite, numindu-se pe sine „sfânt al odăii”. Alcovul iubirilor sale este toiul naturii. Din poezia (cu vocaţia cosmicităţii pastorale) a lui Constantin Preda, nu puteau lipsi părinţii, priviţi cu duioşie, cu întristare: „părinţi cărunţi/ părinţi de vânzare/ părinţi cu chipuri de pustnici/ pământ de ulcioare// părinţi cărunţi/ atât de cărunţi/ de parcă le pleacă cerul/ din frunţi” (părinţi de vânzare). El însuşi resimte vremelnicia: „sunt de ţărână, mamă”, „sunt trist ca un clopot/ care n-a bătut niciodată”. Natura, însă, este integratoare, armonizează şi ocroteşte tot existentul. Anotimpurile reflectă vârste biologice: „vine de nu ştiu unde/ şi nici măcar nu vreau să ştiu/ ca o vidră în sufletul meu se ascunde/ sau ca un plânset de ulm ruginiu” (toamna), „a trecut ultimul stol/ a ţipat ultima haită de lupi/ sufletul meu învaţă căderea în gol/ o, suflete curat ca mierea galbenă din stupi” (au trecut ultimele stoluri de gâşte sălbatice). Poemele autoreferenţiale sunt pline de tensiune, alcătuind un portret fabulos: „aş fi putut să fiu altfel/ aş fi putut să nu merg până la capătul drumului/ aş fi putut să-nvăţ orbirea/ aş fi putut să rămân cu mine” (aş fi putut să fiu altfel), „eu sunt nebunul/ un mugur cât o pădure/ un lup cât o haită/ un lup cât o ţară de mure” (eu sunt nebunul), „oare moartea sa/ ar putea face lumea mai bună” (constantin). Scriitorul are vocaţia purităţii, a desăvârşirii, raportând lumea la simboluri adecvate: bobul de rouă, lumina, lumea florală, firul de grâu, cerul, Dumnezeu, vinul, mierea, câmpuri de maci, clopotul, crinul. Ludic, preschimbă profanul în sacru, de fapt, desfiinţează frontiera dintre ele, le dezmărgineşte: „sunt un clopotar şi-un vechi paroh/ al rochiei tale şi-al cuvântului oh” (sunt al rochiei tale biograf), „rochia ta/ ca o mireasmă de caisă/ dintr-o biserică/ uitată de paracliseri bătrâni deschisă// rochia ta/ ca o lumină de livadă/ dintr-o biserică/ îngropată pân’ la turle în zăpadă” (melopee). Iubirea, căreia îi sunt dedicate cele mai multe poeme, converteşte necondiţionat: „am fost/ cel mai înverşunat ateu/ până ce buzele mele-ntre buzele tale/ l-au strigat pe dumnezeu” (revelaţie). Iubita este idolatrizată, sacralizată, reunind frumuseţe, gingăşie, voluptate, naturaleţe, fertilitate, mister, se confundă cu neliniştea, cu tihna, cu fenomenele naturii, cu imponderabilitatea: „şi când pleci/ eşti tot a mea, cu dumnezeu, cu paşi, cu poteci// şi când pleci, şi când plângi/ tot în lacrimă-mi ajungi// şi când pleci, şi când zbori/ eşti tot a mea: cu cer, cu cocori// şi când pleci, se-ntorc la mine/ paşii tăi să se închine” (şi când pleci). 10


Poetul lasă multe semne ale unei autumnalităţi târzii: tristeţe („o picătură de sânge de miel într-o picătură de sânge de lup”), „sufletul, oh, sufletul învaţă/ toamna”, „sufletul (toamna)/ în sublima lui cădere/ se transformă/ în lumină de mere”, iubita este „ca o zăpadă prin care trec sălbăticiuni”, lumina lămpii pare şi ea o ninsoare. Explicaţia anotimpului este vădită: „mă mint/ că voi avea o moarte frumoasă/ însă eu altceva simt:// o iarnă geroasă” (mă mint). Nelecuita iubire, însă, îl revitalizează: „vine primăvara/ ca un taifun, ca o tornadă/ iar eu îţi scriu acest poem/ cu focul ce-a mai rămas dintr-o zăpadă” (dă năvală primăvara). Constantin Preda surprinde în poemele sale stări pe care le comunică prin mijloace poetice (stilistice şi lexicale), aproape ignorând aspectul construcţiei structurate sau pe cel narativ, textele constituindu-se ca erupţii de metafore, de alegorii, de comparaţii, de repetiţii. Pentru că el crede că dragostea şi poezia mântuiesc, se simte îndreptăţit să se numească ieromonah (al florilor), arhiereu, paroh, rabin, sfânt, pustnic, lumea să o considere o mare biserică şi să recurgă la numeroşi termeni ecleziatici: „nebună primăvara asta, nu glumă/ mieroasă, frumoasă, desfrânată/ parcă scăpată de la o mănăstire de maici/ îmi citeşte gândurile/ nu suportă întrebări/ are sâni liturgici care au fost jinduiţi cândva/ de fluturi şi protopopi/ rochia ei e-n flăcări ca-n imaginaţia sfinţilor/ pulpele ei primenesc aerul în spaţiul carpatodanubiano-pontic// mulţi logofeţi şi-ar vinde averea/ mulţi episcopi şi-ar tăia venele/ numai să aibă şansa să locuiască o clipă/ în aceeaşi amprentă a buzelor sale/ pe icoana tremurândă a unei flori” (jurnal). Pare-se că, la un moment dat, poetul înţelege că bătrânul cărunt din oglindă este chiar el. Orgoliul omului care s-a simţit veşnic tânăr se preschimbă în meditaţie existenţială, în deşertăciune. Apare, astfel, celălalt Constantin. Dar nu-l ţine prea mult, pentru că scriitorul îşi arogă o multitudine de chipuri, patriarh, tâlhar, clopotar, logodnic, bouar de cuvinte, salvatorul omenirii, cel mai frumos, cel mai pur de pe pământ. Poetul este fascinat de idealitate, asumă poza romantică, vorbirea sărbătoarească. Înmulţind infinit imagistica, construind prin repetiţie, împerechind insolit cuvinte, creează o lirică învoaltă, bazată pe iluminări, pe expresivitate. Un text, paroxistic, surprinde, însă, cu luciditate (cu ironie), condiţia poetului/ omului: „iată un poet fericit/– zise bufniţa de pe umărul meu – / şi mă arătă cu degetul/ iată amurgul – pecetea sa, maşinăria sa de război infernală, – rana lui cea mai adâncă// sceptrul său e mai puţin strălucitor/ decât rana, decât sfioasa floare roşie de arţar// iată un poet fericit/ iată soarele care nu mai poate ieşi/ din rana lui atât de adâncă” (iată un poet fericit). Poezia lui Constantin Preda, prin caracteristicile ei distincte, are aspectul unei enclave, în poezia de azi. Ea are unele date proprii tradiţionalismului interbelic (spiritualitatea rurală, un bizantinism şi un neaoşism al limbii, sentimentul naturii, influenţa folclorică) dar şi trăsături neoromantice (hipertrofierea eului, idealitatea, voluptatea eroticii). Constantin Preda este un bun cunoscător şi un pasionat al limbii, un impetuos, un hipersensibil, atribuindu-i acesteia o mare experesivitate, recurgând la imagini bogate, 11

Constantin Preda

vizuale, olfactive, auditive. Poezia sa este extatică, un imn închinat iubirii şi naturii, imponderabilă: „eu şi poezia mea/ un şipot blând din care se adapă/ mierlele oarbe/ din satele rămase fără apă// eu şi poezia mea/ suntem totuna/ acel pas pe care o singură dată/ îl face în iarbă luna” (eu şi poezia mea). El este poet, prin natura sa, cu rădăcini în spiritualitatea trecutului. Limba şi rafinamentul său imagistic obligă la iniţiere, la un efort de cunoaştere şi de înţelegere. Paul ARETZU

12

SORA MEA, ÎNSERAREA (1984)


taniuşa se înserează ca anul trecut când taniuşa a spart farfuria cu vişine era într-o vineri şi amurgul picura liniştit peste grădina năpădită de ierburi cineva deschisese o fereastră şi scutura realitatea în cealaltă parte a zilei era într-o vineri taniuşa şi-a schimbat rochia apoi a plâns neputând înţelege tristeţea câinelui adormit sub stiva de lemne

15

Constantin Preda

melopee pentru floarea-vinului duminici foşnind în galbenul fum al indiferenţei şi-un camion de cherestea acoperit de ninsoare la marginea câmpului târziu când vântul aprinde panglica înserării

când maiestuoşi sunt fluturii retraşi în acordeoane cu burdufurile sparte şi negura e fiica unui lampagiu îmbătat de mirosul zăpezii când fiecare fântână părăsită pare un străfund de cer şi solemnă e doar sperietoarea de ciori lăsată în capul viei printre aracii putrezi când tulbure e floarea-vinului pentru sărindare uitate şi gerul bate cuie în uşă oricărei tresăriri când ninge surd şi lepros şi tu cheltui până şi arvuna acestui început de fericire p.s. cine ştie (în aceste clipe) duioşia mea este luată drept coroană de un şoarece într-o magazie veche printre flori de scrum

16


şi cum vă spuneam şi cum vă spuneam dă năvală uneori iarna în câmpie fără veste aşa sunt prins de nămeţi aşteptând să-mi bată careva în poartă şi satul pare un atelaj împins de îngeri în respiraţia de argint a zăpezii se-aude ca prin vis scârţâitul unei porţi, unui lanţ de fântână ninsoarea nu poate fi decât ecoul unei mirări

smintit este de-acum ginerele spânzurat de-o gură de pod astupată cu snopi de secară

17

Constantin Preda

deşi port la gât medalionul zăpezii deşi port la gât medalionul zăpezii sunt săptămâni întregi când nu primesc niciun răspuns de la nimeni fac inventarul proviziilor şterg luneta de praf şi alerg în dreptul ferestrei dar casele stau neclintite vântul întoarce cheile nepăsării în porţi într-un jilţ cu păsări ascult murmurul plopilor fragil pe-o astfel de vreme viaţa oricărei femei e un mic roman citit la gura sobei tristeţea visează picioare de melc de aceea înclin să cred că focul ascunde o mare înţelepciune în această duminică de iarnă nesfârşită şi singura mea preocupare importantă rămâne tăcerea cu care coboară înserarea

18


fata în rubaşcă oricât aş fi vrut venea toamna şi ea era ca o rază aurind frunza în paşii ei dormeau plopii şi văile din împrejurimi venea toamna şi vesel alergam peste dealuri cu un stol de vrăbii în degete printre lacrimi îi şopteam: soră a mea, o, soră a mea seara (cuprins de o imensă fericire) ascultam câmpul revărsat în odaie

19

Constantin Preda

partea mea de vină în odăi de mireasmă hârbuite cu pleoapa miezul nopţii îl îndur când spaima mişcă-n ceasurile-nţepenite o patrie de linişte fără contur e toamna grea ca o ispită cu sânii grei ciudat de grei femeie tristă despletită mi-e frică zău şi dorm pe şoldul ei ajută-mi, doamne, să-nţeleg căci nu-mi văd partea mea de vină răzvrătit cum sunt adorm în muguri şi uit că veşnicia ţine de lumină

20


să crezi să lupţi împotriva tristeţii hulubăriilor de la marginea oraşului împotriva iluziei că zilnic te visează o femeie să crezi în discursurile rostite la căderea ploii în sporovăiala sacagiilor de la băile publice în metafizica aburului de ceai în flautul şi piersica roşie ale amantului în gloria acestui septembrie – ţinut fabulos înţesat de dulcegării, burguri de auroră şi trăsături de chenaf, arămari de frunze şi fanaragii, samsari de cai şi cavafi, ducese de var, pâlnii de carton, iubiri învechite-n consignaţii, coletării sigilate de brumă, târguri de fete şi zarafi să crezi în bucuria soldatului adormit în turn căruia regina i-a pus în ţeava puştii o crizantemă în mai multe culori cine e soldatul? cine e regina?

21

Constantin Preda

să fii atacat, noaptea, la drumul mare serile când secerătorii de grâu se împuşcă cu maci albi jgheaburile fântânii tresar se clatină temelia casei mirosul de pâine vine tiptil ca o dropie învinsă de somn se-aşterne în postăvuri întinse şi adânci şi explodează, vai, explodează când mâna mamei alintă miriştea să fii atacat, noaptea, la drumul mare de o mirişte cu dropii departe, departe, în poiana cu aluni o ciocârlie subţire cât o rază de lună

22


gură de oşancă când plouă fetele se lăţesc în şolduri să te dedai pe-o astfel de vreme ispitei să-ţi iroseşti averea pe poftele cui? gură spartă este teiul măreţ de altădată potcovărie cu geamuri mici găzduind înserarea în patul băietanilor străluceşte de fiecare dată o pereche de cercei ploaia stinge putregaiul din magazii ah, năframa galbenă cu bănuţ de argint în colţ dar cui îi pasă de frunze? sub pragul casei răsfoieşte vremea un zeu cel mai frumos vers al tău, constantin preda stă nescris în desfătarea femeii în septembrie când vântul, bruma sting lămpile din porţi şi, doamne, doamne, luna privită peste dealuri dintre dărâmături e lacom de frumoasă ca o gură de oşancă

23

Constantin Preda

iar plouă iar plouă şi nu mai ştiu dacă am suflet trebuie să cred ploaia un nume de fată înserarea fumegă-n arbori ca o întâlnire târzie luna cade oarbă de cântecul mierlei cineva îmi iartă tâmpla cu o floare de tei ce pasăre doarme într-o îmbrăţişare? of, gura mea – gura ta, toamnă lungă, solie, brumă şi alte şoapte de aur

24


îmbrăţişare ponosită vine iarna voi uita fără îndoială gloria mixandrelor voi lăsa la o parte atâtea lucruri primordiale de-acum voi purta cămaşa aureolei boreale voi roboti însingurat în jurul stivei de lemne unde altădată creşteau fragi şi se ascundeau dihorii vine iarna, aţi lăsat totul în seama gutuilor cerul e de-acum o îmbrăţişare ponosită ieri am trecut pe la taniuşa şi îngrozit i-am spus vine iarna. ei, ce să-i faci, apoi a ridicat neştiutoare din umeri

25

Constantin Preda

scripet de aur ei, află că n-am murit deşi plecarea ta a însemnat încă un bazon pus pe raniţa cu amintiri încă o fereastră topită în umbra pustie a înserării pe-aici mirarea suflă în goarna zăpezii un stol de vrăbii saltă în văzduh blândeţea cerdacului de rufe odaia mea e o trăsură cu roţile topite în zid şi puteam să jur că viaţa e o rufă scrobită cu sunetele orbitoare ale unui cor de tinere călugăriţe o tejghea burduşită cu săcuţi de lămâi c-un scripet de aur voi ridica tristeţea pe butucul călăului

26


tablou de iarnă ninge şi tristeţea umblă cu paşi de fecioară în odaia parfumată cu aduceri-aminte ninge un car cu mere se mistuie în culoarea putredă a serii ninge în zgomotul duios al râşniţei din bucătărie ninge indiferent dacă acum câteva secole prinţesa heleonora a fost surprinsă (goală) la ieşirea din baie ninge ei bine, ninge, au mai spus-o atâţia şi-atâţia

27

Constantin Preda

pe atunci nu existau înserări ningea şi aerul parcă era o nuntă pe atunci nu existau înserări şi casele se desprindeau singure de pământ şi pluteau pe atunci cerul era doar o linie nesfârşită copacii erau cu totul altceva decât ceea ce sunt acum – puncte oamenii pe atunci erau de fapt nişte sunete felul în care ningea nu mai are nicio importanţă ningea şi aerul parcă era o nuntă ningea de parcă cineva ar fi trecut tăişul zilei peste un cântec de pasăre

28


azi-noapte a nins azi-noapte a nins şi casele, toate, s-au prăbuşit în memoria copiilor câinii au lătrat sterpi până dinspre ziuă pufoaica tatei mirosind a ger peste soba ştirbă de cărămidă azi-noapte a nins şi poate m-aş fi trezit clopot sau plug, vale sau deal dacă nu m-ar fi visat o femeie despre care bătrânele satului spun că ar fi rămas grea şi puţin timp după aceea a plecat neştiindu-i-se de urmă

29

FIECARE CU STEAUA LUI (1985) Motto: sora mea, înserarea mi-a aşezat în dreptul ferestrei mirarea voastră ca pe o creangă cu albine de mi-aş îneca plânsul aş adormi fericit


se-ntâmplă o zi se-ntâmplă o zi în care doarme pe inima mea o rază şi cu privighetori în glas înalţ tristeţea la cer scriu deh pe uşa lacrimei scutur mănuşa (fără să cadă vreun înger) şi-i împletesc mării două cozi lungi aurii cu o sută de zboruri caut un nor în care să-mi îngrop strălucirea

33

Constantin Preda

melopee cu o floare-n colţul gurii aniţei

mai ţii minte zece culmi stăteau trântite sub ulmi jucau leapşa pe o frunză inimă de foc şi spuză şapte vipere pe-un deal ţineau luna sub un şal aveai umeri mici de fată poala gurii tămâiată au, au, au, ce chip sublim doamne, ce era să fim

34


adio frumoase şaruri nupţiale ploaia ca-ntr-o logodnă secretă şi oglinzile mai adânci decât moartea în odăi copilele par nişte flori desenate pe-un ceainic tremură chipul toamnei lipit de obloane totul despre inimă, domnişoară prescura şi noroacele tinereţelor mele adio voi frumoase şaruri nupţiale zmeul şi zâna, schitul şi frunza, măi, măi septembrie-nvechitul bogat în săruturi şi semne cereşti e învoire generală la schituri cu miri desenaţi pe coperţile de cafea cin’ să mai aprindă putregaiul din lampă? dar fluturele zburat de sub peceţi?

35

Constantin Preda

oraţie de nuntă dea domnul dea să-mi fac o casă să-i pun acoperiş de lumânări să-mi toarne vinul o mireasă din dulce palavre şi ocări (nafură de primăvară flori de prun la căpătâi cal cu aripa amară şi o copită de gutui) cinteză ba nu troiţă da-mi-ar domnul şi-o fântână gărgărea sau gărgăriţă pleoapă rea de tot nebună dea domnul dea să mă însor frumos cu o mirea’ la scăpătat maica mea, nu grâu, mohor arde-n mine ne-ncetat

36


spune-mi, arthur rimbaud a cui armă este ploaia ce stinge aurora brânduşelor din trestii? gloria ţine de cenuşă? sublimul trage după el un cătun de lacrimi? câtă vreme port la ureche cercelul poeziei câtă vreme port floarea de tei ca emblemă la marile întâlniri cu îngerii câtă vreme ştiu că fiecare înserare se termină într-un zbor de pasăre câtă vreme proslăvesc avântul negoţului cu mărgele de sticlă trimiterea la mituri o las pe seama: celor care confundă vioiciunea cu apocalipsa celor care nu căinează esenţa unui măr căzut celor care ştiu că trufia promite-n stânga şi-n dreapta locuri de veci mai însorite pe colinele elocinţei a cui răzvrătire sunt eu seara când mă desprind de propriul meu trup şi, respirând, ating talpa zeilor?

37

Constantin Preda

pe sub pale reci de vânt pe sub pale reci de vânt ageamii de trei parale fără de-acoperământ îmi duc trupul într-o vale trupul meu sub lespezi mici coborât de purisani cinci fărâme de chirpici fi-va, doamne, peste ani zece meşteri gabroveni bat în crini floarea promisă asfinţit de arnoteni peste-o lume interzisă astă-noapte sub o stea dinspre zori într-o mirare prapore la nunta mea a trecut un tei călare

38


litanie dinspre ziuă inima mea şi poate o patimă mare te-aştept la capătul ogrăzii-ntr-o coşare undeva o toacă bate de vin ninsorile pe brânci, pe coate şi parcă latră câinele sub stivă luna pare-un măr pus pe colivă ce iarnă grea, te-aştept ca un smintit cu mâna floare pe cuţit şi ninge-al dracului pe deal am aruncat şi şuba peste cal

39

Constantin Preda

zi fericită ziua de mire zi fericită ziua de mire când sora ta mai mare e floarea de tei şi toamna pe o lacră subţire e scrisă cu lacrimi şi nume de zei

40


serile serile-acelea când coboram cu tata la râu grăbiţi de parcă nu ştiu cine ne-ar fi luat-o înainte ninsorile lunii săpau adânc în cai sub frâu poteci către o rarişte fierbinte coboram, doamne, tata cernea pietre în râu eu scuturam un măr în pajiştea fierbinte dormeam în snopi, pluteam, nici nu mai ştiu de râul curgea înapoi sau tot înainte pluteam agăţat de secera lunii ţineam în dinţi frâiele cailor sfârtecate de maci tata trăgea de razele lunii cu funii înfăşurându-le pe un cătun de-araci

41

Constantin Preda

mai ţii minte aminul frumoasei primăveri? mai ţii minte aminul frumoasei primăveri? şi ramura băietană sărutându-ţi genunchii şi mărul paj şi valea cu iezere şi piculine (să te apuce paradisul) rochia ta avea un nasture – împărat şi o cheutoare – ulicioară ce ducea spre hanul cu tei noaptea luam pe umeri vrăbiile adormite şi-ntre maluri visam o lună frumoasă cu pietre şi valuri

42


melopee la douăzeci şi patru de ani eu am douăzeci şi patru de ani şi un nume frumos ascuns în ferpare port şapte cuţite înfipte în şei iar despre mine numai cântece care să suie pe cer luna eu am douăzeci şi patru de ani şi o moarte frumoasă în trup (lai-lai) şi-un prag de minavetă

43

Constantin Preda

nişte rudari să batem pari la gura podului ştii mamă nişte rudari aseară-au spart o moară femeile au hohotit cărunt şi-au văruit ferestrele cu ceară creşte-o flăcăruie în ţărână bate-amiaza cu timpanul într-un par o femeie cu basmaua-n mână uşuie din lanuri cinteze de var puterea ploii stă în muşuroaie mi-e inima cât o zăbală spartă peste tarlaua galbenă de paie pluteşte hohotind un trup de moartă

44


car împodobit eu vin din sud şi trag după mine câmpia am un frate-acolo şi un loc întins de casă mama într-un car împodobit pipăie lumina pe un vârf de coasă e un sat acolo cu nedreptatea pe-un taler din când în când un prun înşală câte-o fată şuie dar toate casele au uşile în cer şi ferestruicile cât o gutuie de sora tatei ne despart doar trei uluci le-a cumpărat bătrânul loc să-i fie mai aproape când i-o striga la miezul nopţii în răscruci pe calea laptelui cu boii să-l îngroape şi când ninsoarea dă, cu plugul pus în car se pierd părinţii dincolo de orice zare se duc, ştiu ei în vise un hotar să are-adânc şi vremea-n calendare când în cer o stea se clatină zăpezile domol încep să se aştearnă mama-i mai frumoasă ca o datină în lumina tulbure de iarnă şi dacă-n paşii mei duc pacea din câmpie precum ţăranii iarba cerului în furci iar am băut un nor, sunt numai poezie şi suferinţa-i iarba binelui crescută-n lunci şi dacă vin din câmpie nu e nicio taină pruncii văd lumina zilei în arie pe snopi bucuria poţi s-o-mbraci ca pe o haină şi să fluieri luna tolănită între plopi

45

Constantin Preda

cred în steaua mea cred în steaua mea şi nu e o-ntâmplare cum crede toamna într-o patrie de fagi şi parcă-s beat dar sângele-i în floare când bat în voi cu degete de magi sunt dator cu o nemoarte, ştiu cum aurora blândei emisfere orice mire tânăr e zidit de viu toamna, într-o caldă-njunghiere când plâng sunt ca un mugur de curat şi ca o rază sunt de-atâta mers am de-acuma partea mea de vină-n sat şi-o stea cu întâmplări în univers

46


să punem laţuri s-aşteptăm ninsoarea s-a dus şi vara cu caii să se scalde îmi torn biciuşca în pahar şi-o beau pe trupu-ţi fumegând a ierburi calde septembrie bălăngăne de-un şleau prea mi se pare toamna asta mică un fel de asfinţit cu uşile de vin tristeţe cu picioare de pisică şi lumânare-aprinsă-n gura unui crin plouă în răscruciuri cu basmale toamnă şuie cu o mânecă de zar cerul a însovonit o vale cu o stea pe plugul aşezat în car să punem laţuri, s-aşteptăm ninsoarea şi lămpile să cadă brusc în noi iubita mea cosită cum e floarea vinului în serile de joi

47

Constantin Preda

taniuşa dacă-ntr-o seară ai să vii fără să ştiu, fără să ştii dezmeticită-abia de copilărie miresucă-a paltinului din câmpie să-ţi acopăr trupul cu săruturi arse sărbătoarea florii-i asfinţită-n coapse să te afunzi apoi într-un adânc suspin ca tulbure păcatul fânului în vin of, lămâioasă, fragedă şi-a cerului minune toţi prietenii, duşmanii, să mă caute, să tune cu văpăi pe limbă, cu pumnale-ascunse ’n flori de fân, în cântece de frăgezime-albastră-aprinse tu să-mi boceşti aievea, cast şi senzual precum valea înverzită către-un deal gura ta e-o denie în mai frunză verde, rază şi ţurai

48


să plângi să-ţi iei aerul ca zid de apărare şi-o stea să-ţi iei apoi s-o faci femeia ta cu ochii unui arbore într-o-nserare să plângi de parcă ai fi-nmormântat pe cineva

49

Constantin Preda

constantin casa noastră este aşezată pe un dâmb şi toamna când colinele se pun pe plâns înveliţi afară în foi de porumb adânc părinţii dorm cu feţele în sus şi uită-o clipă rostul lor şi trag în rădăcini lumina pe o roată acolo-i iarnă limpede demult zăpada-i aer respirat de fată să vii la noi în sat odată toamna la fiecare poartă dacă baţi e nuntă lebădă ţi se preface palma şi-n univers nemărginirea toată cântă în fiece ogradă pe-nserat pruncii toţi au straiul prins de vin dintre toţi mai plâns şi vinovat de lumină pare constantin

50


sora mea, înserarea tu crezi că înserarea este o-ntâmplare? un râu în care paşii zilei pier? ca-ntr-un sfârşit de sărbătoare şase văi cu plopi s-au risipit la cer înserarea poate fi nesfârşitul hotar unde lumina e păscută de neştiute turme fluturi moi cu aripe de var într-o întoarcere fără de urme

51

Constantin Preda

de sărbători vin sărbătorile şi-ntârziem tiptil mai înnoptăm din când în când pe la vreun văr mâini geruite de copil un drum, o sorcovă şi-un măr vin sărbătorile, de sărbători întregul sat se trece-n veşnicie trag clopotele, doamne, nişte călători şi laviţa miroase a copilărie vin sărbătorile şi-n fiecare casă la fiecare geam, sub fiecare căpătâi frumoasă mână mamei ne aşază o noapte nouă luminată de gutui

52


zăpezi înalte au stins lămpile din porţi la noi în sat s-a mai furat o mireasă zăpezi înalte au stins lămpile din porţi s-au subţiat pereţii de la fiecare casă şi-am auzit cum plânge întunericul din morţi câinii au zburat neştiutori din cotloane prin guri de pod c-atât au mai rămas fluturi buimaci au curs din obloane peste bătaia limbilor de ceas ce straniu, domnii mei, parcă aud şi-acum cum pe olane şuvoaie reci bolborosesc pe-un vas

53

Constantin Preda

floare trasă de boi mici floare trasă de boi mici cu soarele pe opinci s-a deschis cerul azi-noapte şi m-am speriat de moarte anu-i copac, ziua o frunză desenaţi pe nicio pânză ce spaimă, numai o clipită am fost şi piatră şi copită

54


dacă te strigă cineva pe nume vara, casele sunt pustii fiecare ne tragem răsuflarea în arii, în cer, oriunde şi-n plină zi dacă te strigă cineva pe nume în locul tău răspunde o piatră apoi cine ştie o coamă de cal e aşternută-n univers să doarmă pe ea zeul bătrân şi-atât de simplu eşti martor când o minune se depune în lucruri iarna când ne întâlnim în uliţi bătrâni ne-acoperim feţele cu întâmplări

55

Constantin Preda

p.s. ăsta sunt eu jumătate lebădă – jumătate flaut şi trece îngerul în fiecare seară călare pe-o rază de aur şi nani, nani îmi aşază pe frunte coroana adorm cu capul pe butucul călăului şi butucul înverzeşte

56


dragul nostru* mai deunăzi noi am slobozit fântâna şi-am chemat în sat arţarii ca la nuntă i-am omenit cu vin şi de atunci întruna trei zile plâng şi-o săptămână cântă o altă întâmplare, dar să taci vecinii toţi mai sunt cu frica-n oase într-o noapte-ncet a curs din saci grâul şi-a-ngropat câteva case şi-n fiecare zi ne-apasă-o-ntâmplare peste livezi colina parcă e însărcinată în grinda cerului bălăngăne-o spânzurătoare şi-un trup necredincios şi auriu de fată

* scrisoare de la părinți

57

FIRE DE POET (1988) Motto: Sunt cel mai frumos din oraşul acesta Pe străzile pline când ies n-am pereche, Atât de graţios port inelu-n ureche Şi atât de-nflorite cravata şi vesta Sunt cel mai frumos din oraşul acesta. Radu Stanca – Corydon

PARTEA MEA DE VINĂ


scrisoare mamei bună seara, mamă, locuiesc o zodie calmă calea lactee mi-e linia din palmă mi-e mâna făclie şi părul de grâu am râsul limpede ca un pârâu sunt macul (umil şi roşu compendiu) cu inima-n nouri sălbatic incendiu

63

Constantin Preda

lumina cutează cal ciulind lumina cutează un brad şi-un colind şi sufletul ce scânteiază un cal pe care-n loc de şa pun ţundra mea ca să-l ferească de ninsoare cu zece chingi za lângă za strunesc un bividiu care-a fugit pe mare are fântâni legate la picior cu fiecare nechez mai adânci m-aplec pe coama lui de parcă în cădere un pas cu pânze s-ar izbi de stânci

64


vară la sadova vacanţă petrecută la câmpie un staul, o cergă şi-un petic de vie c-un asin vom urca pe dealuri la schit acolo e raiul, e fructul oprit acolo la miezuri de noapte drumeţi fac focuri vrăjite s-alunge mistreţi iar ciobanii sub cojoace se cred în uşi de conace acolo juca-vom şeptic cu bouarul din frunză de viţă: valetul, şeptarul adio tristeţe şi patru pereţi adio voi foruri şi neam de poeţi în jgheaburi ascunse o sticlă la rece o să ne-astupe gurile zevzece de prin ziare-n liniştea vitală s-aflăm ce-i vechi în lume, ce-i nou în capitală uitată sub şopru şi-acum mai fumegă pipa în vin e căderea, în noi e risipa

65

Constantin Preda

balada unui copil bălai o, simplitate-n care te aduni de prin milenii slove şi genuni când te bate gloria pe umăr când eşti frumos şi, doamne, cât de tânăr când eşti mai fraged ca floria florii uite copilu-acela de pe dâmbul morii când nu ştii doar că oaspe eşti în propriul trup ca mierea galbenă în stup şi fulgere topeşti şi plumburi în vacanţe prin părăsite manutanţe când soarele păzeşte turma şi trece-o fată şi-i adulmeci urma când ploaia răpăne-n contumacie doi sori aprinşi într-o argintărie

66


roua din palme fragede de miri e-o primăvară dulce, zeul stă să soarbă roua din palme fragede de miri ca vinul scurs din candela din barbă zăpezi la streşini picură subţiri e-o dulce primăvară cu aburi de omăt şi-un damf de veche iarnă peste firea noastră a înfrunzit bodega şi-n depărtare hăt firul de grâu deschide o fereastră e-o primăvară nouă, zeul stă să moară de prin viroage-şi trage ultima suflare un armăsar cu sufletul doboară o primăvară şi mai dulce-n calendare a venit lumina, tutuie pândarii muguru-n tăcere dă din viţă pinteni văile-n ardoare cheamă armăsarii gata de rupt munţii, luminoşi şi sprinteni a plesnit lumina, cântă pivnicerii sânge-adevărat de iepure îţi varsă-n căni clopotul vesteşte noaptea învierii ghiocei şi rouă îmi aşez pe răni

67

Constantin Preda

peisaj cu ţigara călător de noapte rătăcit în şa nu mai e nici vin, nici camfor în oca stau întins pe-o sarică de oaie vechi e trosnetul de butură-n odaie apare-un păianjen, mă fac alb ca varul ferit de primejdii ascult samovarul scriu la peisaje şi eu cu ţigara deşi-i căruntă barba, deşi-a trecut şi vara

68


septembrie e oaspetele septembrie e oaspetele pe care cred că-l aştepţi clipa dusă e cina nubila ţine oglinda atletului ce iese din flăcări leului ce sare prin cerc focul arde fără grai ceasornicul arată numai sutele de ani

69

Constantin Preda

iarnă la sadova acasă la sadova spre iarnă când cerul e subţire ca o goarnă când vinul orb prin beciuri zace acoperit de ţundre şi cojoace când lângă brâul sobei mama mai mişcă timpul cu năframa nici paşi, nici ornice, nici calendare puterea iernii s-o măsoare doar eu plesnind nuci în ţâţâna uşii să sperii vulpile şi urşii

70


mamă, fără vorba ta sunt mai sărac mă las pradă serilor virane cruce tânără de mac răsărită pe olane vin dieci să cânte bruma pe sub care-ai să-nnoptezi bată viscolul de-acuma sub copite mici de iezi las jos mâna, vinovata mişcătoarele nisipuri zău şi mama, zău şi tata îmi răspund sub alte chipuri să ai inimă de brazi şi copil să-nveţi colinde unde e copilul azi? semne îngerilor vinde

71

Constantin Preda

ceainic pe foc cade iarna pe hârşii de miel deci pe cuşmele date pe spate fulgii fac cinel, cinel pe la casele-nnoptate acum îmi place s-aud cum toarce pisica acum mi-e austrul văr şi prooroc dispar pe rând femeia şi frica şi plin sunt de nimb şi noroc simte-te ca la tine acasă în această zare sub pământ numai barba, o să-ţi crească barba albă ca ninsorile în vânt

72


singur sunt de sărbători singur sunt de sărbători ca sfoara din lumânări uşa mi-e tot încuiată fericit ca o pomneată răsaie, doamne,-n lumină lujer roşu de mezină şi o împodobită lumânare să-mi încălzească steaua la culcare

73

PATERĂ-N FLĂCĂRI


iulie de la genunchi în sus eşti iulie toată de la genunchi în sus eşti numai urme de fragi miez de vară tras pe roată stea aprinsă-n cer de magi de la genunchi în sus eşti numai iulie ochii tăi au cel mai palid mister de la genunchi în sus – cerească abulie ave purpură de făclier lasă-mă să fiu gleznei tale ramul de mirt lasă-mă să fiu gleznei tale mac şi crăiţă când sub o bluză uşoară ca praful de spirt o să-mi arăţi cea mai sfântă troiţă

77

Constantin Preda

opaiţ sărac cu duhul, n-am o leţcaie să-mi cumpăr pe la hanuri o odaie doar o garoafă pentru pită şi aia-n slovă risipită septembrie mi-e martor şi vă poate spune că am desagii plini de rune doar o femeie grea ca mierea îmi mai culege-ntârzierea

78


de ce eşti trist, nu mai scufunzi corăbii? de ce eşti trist, nu mai scufunzi corăbii? strâmtorile din cer sunt de ajuns de păzite? nebunule, ce porţi pe creştet vrăbii pâlcuri de flori vara-ţi trimite recruţi ce duc soarele-n raniţi şi-aprind copilăria c-un chibrit voioase fete cu picioare-n varniţi spun nu dar sânii lor promit cum vara nu e-o pajişte eternă verşi zahărul în grajd la cai părul iubitei răsfirat pe pernă e valul care leagă porţile la rai uite lumina-şi leapădă stiletul şi praporul petala în tărie lângă trăsură-şi scutură valetul mănuşa de pulberărie

79

Constantin Preda

blues la temple bucle mângâiate de degete sure blues la temple cu madona prietenului baldung grien adolescent cu firişoare de podbal pe haine spui predici e anul de graţie când pe-aceeaşi melodie zeul coboară în trup

80


ne salutăm cu flori pe zăvoare, secret fum şi căinţi într-o casă cu putregai luminată cu mănuşi scutur zăpada din fresce ne salutăm cu flori pe zăvoare, secret şi muzici pe bucle pe anteriul de doliu tot mai blând se desface lumina-n unghere fanfare şi clopote-n nemărginirea formei cupe ciocnite ireal mai mult pentru înţelepciune pentru tine tăcerea mării flutură un steag pentru mine stingher creşte păpădia-n cornişe

81

Constantin Preda

miez de iarnă la hlebine a trecut toamna cu un pic galben să-ţi deschidă uşa a rămas luna să ţi se aştearnă pe urme sân mic mângâiat cu barba într-un miez de iarnă la hlebine copilă dăruindu-se matur dai frâu liber zăpezii bei din ceramici vinul care şi-aşa ţi-ar aduce moartea

82


noaptea mea e mai mult zi soldă risipită prin taverne mici jumătate lapoviţă, jumătate bici tristeţea dă cu banu-n sus e pajură sau chipul meu bălai apus? e întuneric vinovat ca-n vatra stinsă dintr-o margine de sat precum la nunţile de costorari oale pustii bălăngăne în pari vin vechi căzut pe gânduri e cuiul ce uneşte patru scânduri iubesc emoţia ca pe un şal înzăpezit în albul vechi natal nu uit, n-am cum să uit cenuşa de care plină mi-e mănuşa nevinovat ca toamna de copil în care vremea-aprinse un fitil zău, mamă, vin păresimile şi noaptea mea e mai mult zi şi-ncet din fiecare calendar coboară carele cu var ceasornic vechi, atâta sunt cu minutare de pământ

83

Constantin Preda

jurnal şold subţire şi puber precum în rouă gazela frumos ca aurul mesageriilor toamna astru de pus pe medalii simbol al bluesului cod suveran ca o tăbliţă de legi/ înţelegi? ţărm pierdut în tropicele rochiei velociped pentru fluturi şi aezi? primul „jur că” spus în toiul adolescenţei

84


felinar albastru cu pifani felinar albastru cu pifani într-o gară mică din balcani şi o caterincă tristă, tristă din floarea vremii paşoptistă şi o fulguire peste munţi pribegi din cofe milenare de moşnegi într-o sâmbătă cu ceasuri rele cu zaplaz şi conci de lele lângă-o lampă stinsă cu colnic iubire cu licăr mic

85

Constantin Preda

spectacol nubila scoate spinul din talpa leului în nesfârşite aplauze

86


cuib de iulii pe-o stradă veche cu orgă şi tei cuib de iulii pe-o stradă veche cu orgă şi tei paşi de gimnaste pe dale, pateră-n flăcări un nebun îndoaie oţeluri şi mâna sa e unsă cu mir la o lumină afuzalie citeşte bertold brecht şi-o muzică asiatică face să se ridice-n văzduh dirijabile ave boruri sub care aici am fredonat rozele vinuri plângeţi sâni – feudele mele mici dintr-o zi de miercuri adio cergă rozalie

87

Constantin Preda

vicleim brăduţi cu stea noaptea-n odăi zăpezi îndoliate cerbi mari trag anul vechi prin văi cu suflete de chidă încărcate năluciri sclipind între hulube ce alb străvechi iubita mea trec vizitii bătrâni în şube cu ciucuri galbeni şi nuia e-atâta alb, nu poţi cuprinde globurile bat în şei miez de noapte şi colinde peste guler am polei pune veşmânt pe sânii tăi melozi eu am să ies pân’ la răscruce pe drum de car an vechi se duce plin de zăpadă şi irozi

88


cine-o să-mi culeagă roua de pe gene/ prin tainiţe subpământene? tânăr moştenitor al subpământenei izbânzi într-o toamnă roşie îmi voi alinta părinţii cu semnul nopţii pe buze

89

Constantin Preda

trebuie să treacă o vreme trebuie să treacă o vreme ca septembrie să adoarmă-n biserici (plopi luminaţi de inele, miri luminaţi de inele) risipei să-i scrii când băută e toamna de moarte şi năfrămi o mie seara, în cătune pline de muzicanţia armoniului când cocorul e un ordin de graţie şi veselia o mănuşă trasă peste degete plânse de aceea las să fumege buchetul uitat în trăsură scrisoarea sădită în gară inelul rostit ieri

90


cişmea subţire toamne melancolice cu şerbi rouă şi-o cişmea subţire dealuri mici trase de cerbi numai şipot şi iubire crepuscul mov pentru cei duşi un fulger a împrejmuit grădina caut lăcriţa cu mănuşi din care-a izbucnit lumina trec generali cu pipe lungi de lut prin vechea şi cereasca gară şi-n semn de ave sau salut începe blând să ningă-afară toamne melancolice cu şerbi rouă şi-o cişmea subţire dealuri mici trase de cerbi numai şipot şi iubire

91

Constantin Preda

seri diamantine ca-n anii uceniciei seri diamantine ca-n anii uceniciei ţinând după umăr flaneaua pe strada ce duce spre mausolee ce zeu sau vişin tânăr îţi poate aduce pe tavă grandoarea? între flori şi fanfare mica plăcere de a fi înger (reverenţă) cum cade podul palmei pe talii singure, triste clipele mării vin

92


cel mai frumos se moare-n septembrie cel mai frumos se moare-n septembrie nici ninsori, nici prieteni să te răsfeţe puţin vicleşug noaptea şi arama ce adie în frunze stau în genunchi şi-mi pieptăn barba (profet răstignit în picătura de ploaie) vântul îmi aşază mâinile pe piept somnul cui cu ce flori să-l deştept?

93

Constantin Preda

tristeţea cântă la această cină tristeţea cântă la această cină cu toasturi vechi şi flori de gineri iubito-n cer la sfânta vineri într-un castel mai mult ruină unchii mei şi verii-mpart cocarde e doar toamna castelor iubiri tremură lumina, vechiul sfeşnic arde lăutarii dau semnal de musafiri a-ncolţit şi luna, cred, în miei din cumpeni fac dulgherii căpriori nu ştiu ce-mi miroase inima a tei trunchi frumos mi-e trupul pân’ la subţiori pesemne lăutarii sunt de vină că n-ai venit, iubita mea, la cină

94


iarnă opaiţe vechi arată drumul celui predestinat singur în alcooluri secrete-şi dispută miresele fraţii principele coase flori pe steaguri peisaj cu fete albe de secui amforă aşezată pe-un alb clavecin cişmea cu gură de ceainic cel mai frumos idiom iarnă cu iubite întinse pe sarici de oaie iarnă când dumnezeu îşi scutură barba albă de flori

95

Constantin Preda

în burg, prin mansarde în burg, prin mansarde să beau ceaiuri amărui adulţii-au cocarde din flori de gutui ferestre vecine ce dau să regrete adulţi şi virgine sub calde carpete storuri albe, vinovate la-nceput de melodie în ferestre cine bate? vântul. mit şi pandalie ce burg pustiu doar trec sacale şi plopii ştiu că-i mov şi jale

96


pictură pe lemn de tei duna aceasta de nisip sunt eu în locul gurii am o floare

97

TINEREŢEA TA ÎNTÂMPLATĂ


cântec despre frumoasa inimii trecere partea cea mai frumoasă a inimii e orizontul pe care o mulţime de îngeri veghează toamnă în floare linţoliul de aur al Morţii în numele cui prin nouri pluteşte? vârsta cărui crin alb ecou în atrii aştern noaptea târziu când singură-n lume inima mea bate pustiu şi etern?

101

Constantin Preda

tinereţea ta întâmplată tinereţea ta întâmplată cum mirosul de tuie vara trecută presari peste amintiri polen şi silistru invoci catedrala din mare (iubeşti sau nu vestea dată de crainici) fecioara şi pruncul au trecut deja liziera pregăteşti vinul cu pucioasă aşezi tainul cu licurici şi te pierzi spre vizuina ce duce spre temple să-ţi primeşti oaspeţii cum se cuvine copil cu gluga căptuşită de vânt demult n-ai mai întârziat la cină

102


roşie ceara ce ascunde suspinul doamnei vietate de xilofon amintind de mantia altor muzici roşie ceara ce ascunde suspinul doamnei (hieroglifă în bucla de ceai) animal tânăr adulmecând prada din goblenuri cu nori şi gazele lumina pleacă din gene ca sabia din teaca celui mai vestit samurai

103

Constantin Preda

toamnă cu idol feminin oricum menhirul acesta cu aer feminin a trezit cândva elogii mirtul venit pe dinăuntru (mărturie) din rădăcinile căror muzici, oranjuri şi caravanseraiuri? lăcaşul serii se desface din el zburând patima păcat de soţie rodind peste milenii preţ de câte sfieli nebănuit cu diamante la urechi nebunul în bătaia tobelor?

104


la marginea lumii cu toiagul în trepte la marginea lumii cu toiagul în trepte sihastrul bate prin opaiţe suind o poruncă dulce foşnetul de joagăr şi pasul fecioarei spre schit cinstit e să nu crezi în frumoasele zile de exil preotul cu sufletul vesteşte păpădia clipele-n surtuce aspre spre centrul pământului cată nu ştiu ce mă face să cred că în mâna cu care scriu visează argila

105

Constantin Preda

filarmonici pe defilee aprind foc în vârful colinei şi semnul încrederii-l aştept de aici încolo n-am teamă şi treaptă cu treaptă scara în stâncă o tai vreun ciclist oprit la jumătatea cursei poate îşi îndreaptă fularul nimic în capcane, burniţa se-nteţeşte mult şi-ascult clopotele cum zuruie-n munţi filarmonici pe defilee cu flamuri bogate şi-n grote pe blănuri de urs plete răvăşite şi ceramici cu tărie nici nu simt când vântul şi plânsul taie panglica fragedului surâs de copil

106


stăruitor ca niciodată inelul pe deget vântul împarte plicuri în palmă îşi pune sufletul ploaia puşca o încarc cu alice şi din nouri iese stolul de aur stăruitor ca niciodată inelul pe deget septembrie îşi înalţă coliba din zile o, de-aş putea în grădina pustie iezii să-i întorc cu fragedul arc de copil

107

Constantin Preda

mariaj iarna n-am să pot face niciodată casă bună cu ea de la zei primeşte daruri seara cade ca o za de argint în valuri cu aştrii discută de la egal la egal semn de mare putere sau frică nu-i scapă gavotă sau bal nici trupul meu la o adică deşi e ca zăpada de neatinsă deşi îmi poartă numele tristă şi rece aşez viaţa mea sub fiecare arc de triumf pe sub care clipă de clipă ea trece

108


eşafod de logodnă îmi obişnuiesc numele cu tăcerea şi ce văd eu în valea oglinzii? un eşafod de logodnă o copilă cu trup ajuns la jurământ aştept vremea – vidră şi amurgul cu pirostria pentru trecerea lor nicio răspântie adânc în ceremonie albul lucrează

109

OARE ACESTA SĂ FIE SUFLETUL? (1990) Motto: „O mare parte din viaţa mea nu-mi seamănă. Simt intens că trec necontenit alături de cel care aş fi vrut să fiu, şi, într-un fel, omul acela există, se află acolo şi-i trist, iar tristeţea lui este şi a mea.” Julien Green – Jurnal


scrisoare pentru o cheie pierdută deşi sunt departe, deşi sunt provincial sunt parmen-auriu de fraged, port teacă şi pumnal pe-aici e viaţa aspră, mai merg la câte-un bal şi-ades îmi pipăi cizma şi dau cu ghes la cal drumurile-s rare, prieteni tot mai rari sunt vecin cu noaptea şi câţiva zlătari mai lipesc bancnote pe frunţi de cobzari şi-am o vie mică de vreo câţiva ari viaţa mi-e chiar moartea, pufnită în râs parcă sunt un bob de rouă căptuşit cu plâns mi-e dor de o grotă şi-o blană de urs la căderea toamnei în ţara de sus pentru mine fericirea poartă tocuri prea înalte nici n-aş vrea la dânsa viaţa să mă salte eu îmi văd de toate celelalte şi mă mai gândesc la planta-aceea care-i zice moarte ţii minte primii paşi prin herăstrău? în fiece mesteacăn visa un dumnezeu credeam că roua este trupul tău eram timid şi-mi părea rău pe-aici tristeţea-i mare, mai cade câte-o nucă mai bat un cui în cană şi altu-n vreo ulucă şi mă apucă-aşa un dor de ducă în negura nespus de dulce a lui florin pucă

113

Constantin Preda

iarnă la sadova vin vechi cu camfor mult şi scorţişoară sub streşini mici ca-n „fraţii văcăreşti” la ţară vin fiert cu miezuri mici de nucă şi-un călător înzăpezit ce-n poezia mea apucă ţăranii dând gură la lupi din colbul strâns pe timpul verii-n stupi totu-i ceresc, doar un lătrat de câini vii mai spre foc cu biblia în mâini zâmbeşti discret, mai spui câte-o trăsnaie pentru tablourile din odaie vin fiert cu camfor mult şi scorţişoară sub streşini mici la sadova la ţară iubita mea cu sânii mari cât nuca o să-mi dărâmi căţuia asta, bojdeuca

114


serafic cum sunt serafic cum sunt pădurea îşi scutură filele e-o mamă de vânt ce-mi tremură zilele e-o vreme sacră de ceai să-ţi inviţi prietenii, să cânţi eşti doar tânăr şi bălai frumos cum cerbul carpatin din munţi ai la gât o monedă romană şi soarele-aprins pe umerii tineri şi-un drum istoric într-o zi de vineri prin peisaju-acesta de icoană când septembrie doarme-n patul femeii şi toamna mai ascunde posade de flori iar muzica din răsucitul cheii e pravilă la zborul de cocori

115

Constantin Preda

cât de nebuni, cât de fireşti cât de nebuni, cât de fireşti prin mahalalele cereşti credeam că niciodată n-o să fim glose-nflorite într-un ţintirim cât de nebuni şi geniali ai întrebărilor egali deja celebri prin iscălituri cum ghioceii iarna în păduri o zi a întrebărilor acerbe prin care iată: trecem în proverbe

116


nu mai mi-e teamă c-am să mor de tânăr sunt leneş fără de pereche n-am mai aşternut de cine ştie când un vers port peste umăr o sumană veche şi-un guler de lalea răsfrânt în univers nu mai mi-e teamă c-am să mor de tânăr gura mea face vinul mai rar consider muntele o margine de umăr şi toamna filă galbenă-ntr-un calendar ce mare ispravă faptul că scriu mai presus de toate mirosul de mere vara pe dealuri sclipirile de şiş noaptea la baluri sau zborul vulturului cenuşiu ce mare ispravă faptul că scriu mai bine-un vin adânc să mă-nfioare ca sânii primelor fecioare lângă-un opaiţ trandafiriu

117

Constantin Preda

cinzeacă sorbiri de-absint, efigii feminine bătrâne, toate pentru tine dăm peste cap câte-o cinzeacă ne pipăim pumnalele din teacă nu te-ntrista, căci zeii vor găsi o punte să vină să-ţi culeagă roua de pe frunte nu te-ntrista, căci zeii vor găsi o cale să-nchine-n cinstea ta o mie de pocale şi zborurile-acestea de erete sunt pentru tine să te-mbete nu dispera când lăcrimează via împărăţia ta, luminăţia

118


ceara sunt cast şi interzis precum sărutul ce-apropie prin foc două păduri ca două vechi iscălituri care prin viaţa mea plătesc de-a fi tributul e vinovat şi aerul când scriu se-aude în livezi cum pică para din părul meu bălai porneşte ceara prin file par rătăcitorul fiu să nu tresar. pe sub fereastra pleoapei trece râul şi pe deasupra aş putea muri în somn sunt mai curat ca lacrima şi grâul şi am deasupra capului o sabie de domn sunt dat pe foc, sunt dat în paşte viaţa mi-aduce care de noroc tristeţea straşnic mă cunoaşte şi am în dreptul inimii un boţ de foc

119

Constantin Preda

câmp galben cât de frumos poate fi vara când se coc pepenii şi poţi prinde aripi de-atâta mireasmă pepenii galbeni ascunşi în hambarele de grâu în lădiţa căruţei sau în stogurile de lucernă mici troiţe alături de care poţi să visezi sau să-ţi înalţi sufletul cât de frumos poate fi vara când trenuri nesfârşite trec în drumul lor prin câmpie (printre luminişuri clare şi lanuri de grâu) când cale de-napoiere nu mai există ci doar prin zbor te mai poţi întoarce acasă

120


ce mult îţi semăn, mamă ce mult îţi semăn, mamă cum cerul unei guri de rai eşti fulg sub o năframă uşoară ca un pai nici grâul, nici lumina ca tine nu-s de sfinte nici blestemată tina ce-ţi plânge dinainte ce mult îţi semăn, mamă din ghiocei ţi-e chipul tocmai acum l-aşez în ramă dar plânge-n el nisipul ce mult îţi semăn, mamă cerescul meu sărut te rog nu lua în seamă acest poem de lut

121

Constantin Preda

oare acesta să fie sufletul? vara-i pe sfârşite în munţi paşii copilului ca un răpăit de mere pe dealuri mari bivoli sfârâind cu coarnele în grâne şi săgeata fulgerului ce spre o inimă de ulm se îndreaptă casele strânse pe firul unei ape (ca pentru slujbă) şi putregaiul tras în amintire de cărăbuşi se coc merele şi fac lumina mai albă pe dealuri încât uneori stau şi mă întreb: oare acesta să fie sufletul?

122


flit retras în sudul meu patriarhal din tragica boemă în freamăt liric n-am rival port iatagan cu flori şi stemă îmi omor timpul cu nerval iau totul în dilemă am devenit proverbial ce mit şi anatemă vântu-mi numără bancnote în zgomotul cirezii petrec cu femei prin grote ’mi cântă-n barbă huhurezii retras în sudul meu patriarhal public colnice la jurnal am o telegă şi un cal din joi în paşti sunt genial

123

Constantin Preda

bătrâne, hai să ne clătim ochii cu o lyră, cu un trup de femeie sau hai s-ascultăm clavecinul prin marile mausolee să ne umezim glezna-n ferigile proaspăt aduse din munţi şi-n clarul lor de muţenie să ne punem sceptre de sfinţi să fumăm aloe din pipă să curăţim ceramici cu zei vecia de-o clipă sau lamura ei şi cai la trap, cai la trap (ca-n ziua-ntâielor amoruri) visăm coroane mari pe cap da-i soarele ce bate-n boruri

124


ce onoare: călăul să-ţi rostească numele-n somn să fii singur în mijlocul uraganelor de fragi o doamnă frumoasă să-ţi tragă cizmele (ca după marile cruciade) să ţi se ofere un drum care duce nicăieri să porţi mănuşi albe în timp ce afară înfloreşte glicina să faci dragoste şi să ţi se spună pe un ton blajin: eşti teribil să plouă mărunt din toate marginile lumii să fii singur în mijlocul unui basm să fii luat în considerare doar de cărăbuşi

125

Constantin Preda

taina mă las supus de iscodirea pleoapei mâinile-mi dorm pe piept ca două flori punţi peste clară oglindirea apei la două ’nalte sărbători un măr rostogolit de taina a două degete subţiri vântu-n păduri îmbracă haina atâtor calde despărţiri iubita mea, au dispărut şi caii cine te-aude dacă-ai vrea să strigi? am fost o noapte slugile şi craii sub braniştea-asta grea de cutcurigi

126


opaiţ înzăpezit e satul pân’ la chilimii vreme de sus cu troica-n sihăstrii pe pragul casei dorm sălbăticiuni ce mişcă noaptea uşa din ţâţâni ca să alunge gândurile negre, sfada ţăranii ies şi mai rânesc zăpada mi-ar trebui o puşcă sau un arc să mânii vietăţile din ţarc şi gerul parcă e o ctitorie în depărtata noastră sihăstrie retras aici aştern o plângere şi cer în fagurul zăpezilor să pier

127

Constantin Preda

la capătul ţigării te aştept supus la capătul ţigării te aştept supus cum doar recruţii ştiu s-aştepte într-o gară c-o floare la rever şi-n mână o chitară când totul despre toamnă a fost spus când trenuri de noapte pleacă spre munţi şi trenuri de ziuă vin spre câmpie o, voi fantasmagorice punţi între efemer şi vecie şi când zăvorul verii a fost tras iar toamna ne îmbracă în zăbranice de ceaţă când pân’ la cer mai e un pas şi în căderea frunzelor un fir de viaţă la capătul ţigării te aştept iar fumul ce face halte mici spre cer e viaţa-mi risipită cu duiumul sau zbor de heruvim într-un ungher iubito, zeul a trimis în parc fanfara peste poteci cad conuri mici de tisă ce zici de ţi-aş desface bluza-nchisă să-ţi aminteşti pârâul cald şi vara? din pricină şi presentiment îţi sărut degetul mic (să mă ierte inelarul) din nu ştiu ce motive pică frunze calendarul din nu ştiu ce motive plânge vodca în ibric dii, dulcele meu bividiu dii, dulcele meu nenoroc de la ’nălţimi cer aripă şi foc un ciob de har la versul pe care-l scriu

128


regretul că nu poţi face nimic regretul că nu poţi face nimic deşi se duce sufletul toamnei (sus, sus) ca un silf care trage după el un zmeu ca fumul dulce de zmeură ce susură din pipă deşi constaţi dintr-o dată că barba îţi acoperă fila la care vrei să ajungi tocul a devenit crin vizitiul care te aştepta în trăsură a devenit totuna cu ninsoarea iar tu scrii pe un scaun de ceară la o masă de ceară la numai doi paşi de muntele după care te aşteaptă ca pe o fericire focul

129

Constantin Preda

colb de la un capăt la altul septembrie-n sat colb de la un capăt la altul câinele orb de sub care a fugit ograda ocaua din care mai fură vântul răscruciul tânăr întins pe veliţă oamenii cu căciulile ridicate în mâini ţin de fapt în nouri câmpia doar şarpele mai mişcă ţestul casei doar o fată nebună mai culcă otava

130


foc de buturugă mică foc de buturugă mică lângă-un ceaslov cu filele ce pică austrul asmute dulăii spre negura din adâncimea văii vrăbii ciripind pe-un gard ţi se lumină faţa la plopii care ard (scormoni tăciuni cu un vătrai pui prepeliţe mici pe jerăgai) de-un scrin uitat îţi scuturi pipa şoimu-n tablou a desfăcut aripa ninge târziu ca-n vechile potoape şi clopotul îl rogi în sunet să te-ngroape doar vântul mai deschide scorţişoara în care se dezbracă domnişoara

131

Constantin Preda

se zbate între coarde vechi păcatul se zbate între coarde vechi păcatul azi poartă suflet blând de miel răsare luna, cine-i vinovatul cu o duminică aprinsă-n el? copiii tulbură culoarea mai e puţin şi vor ajunge sfinţi în trecere imită lumânarea cu fixe rădăcinile-n părinţi tu n-ai spus totul cu această viaţă lumina cea mai deasă zace în copilărie spre târguri vechi trec care cu ostreaţă şi batem asfinţiturile-n cuie e rai adânc şi poate vrei să fugi mireaso, toţi vor hohoti nebuni o clipă toţi regii sunt slugi profeţi ai unui sac de rugăciuni

132


alint truver imberb dar singur cuc eu plâng la masa mea de nuc sub cerul liber, în surtuc nici nu ştiu pe un’ s-apuc şi e o linişte de birt până şi ceasornicele mint fumăm aloe tei sau mirt ca-n „băutorii de absint” s-au tras şi ultimele storuri soldaţii cântă viaţa-n coruri ce artilerii şi onoruri mă-mbăt şi paul verlaine mă cred sub boruri

133

Constantin Preda

daniel turcea merge cu o lampă aprinsă pe fundul mării deşi sunt departe în munţi aud clipocitul mării (daniel turcea merge cu o lampă aprinsă pe fundul mării) mă legăn în şezlong şi ascult vuietul mării alb candelabru de alb creste înzăpezite (câte o carte căzând singură din raft o dată la o sută de ani) singură cartea deschizându-se la pagina în care daniel turcea merge cu o lampă aurie pe fundul mării

134


naufragiu naufragiu într-o zi liniştită de toamnă (tocmai când îţi pusesei în gând atâtea şi-atâtea) nu departe peştera cu faguri şi înţelepţii silabisind pe tăbliţe mici de lut nu departe cerul de ardezie pe care sălbaticul săgetează ulii şi şoimi şi porumbei naufragiu într-o zi cenuşie de toamnă: butoaie cu pulbere plutind liniştite pe valuri întunericul despărţind marea de uscat baluri în sala de dans a marilor corăbii dispărute menuete pe valuri naufragiu peste care nu se poate trece naufragiu obligatoriu cu condiţia să ai în mâna cu care scrii focul

135

Constantin Preda

cântec auzit toamna pe la hanuri femei cu dor, femei cu părul lung la albul cărora nici îngerii n-ajung femei cu părul lung păzit de paji femei cu purpură şi pară în obraji femei cu gura caldă cum carminul femei cu sufletul mai tare decât vinul femei a căror neprihană dor îngaimă femei cu sânii mici pitiţi de spaimă femei de fum, femei cu părul lung la albul cărora nici îngerii n-ajung

136


stau orb şi plâng că nu ştiu ce e neaua stau orb şi plâng că nu ştiu ce e neaua din cocuri cad gutuile-amărui port peste umăr şalul şi flaneaua adolescent cu spaimă şi pistrui pinii fac zăpada bulgări trec căruţe cu polei la chitară plâng călugări glezna micilor femei seară de basm. din arbori cad mărgele e tulbure de vecii lumina-i bună pentru schi şi peisaje pe inele

137

Constantin Preda

litanie cu paul verlaine stau în odaie şi aştept un tren odaia mea e peisaj şi gară îl tot aştept pe paul verlaine şi singurul bagaj i-e gerul de afară ce ninge-aşa de-i frig postum din sobă sare o scânteie îmi potrivesc reverul la costum dar unde-ai pus paharele, femeie fulgii cad ca la bogate cine vremea-aşteaptă şi ea în toiag nu mă abţin şi torn vinars pe şine de ce n-ai mai venit, prieten drag

138


singur, nici birt, nici cale ferată ninge şi ninge cu flori şi căinţi singur, nici birt, nici cale ferată am cu mine aicea în munţi o blană de urs şi puşca-ncărcată ninge pustiu când muntele plânge brazi îmbrăcaţi în suspiciune prepelicari cu suflete nătânge ce latră a sălbăticiune ninge şi-nteţesc mai tare focul iubito, doar miros de cherestea vino să întindem peste munţi cojocul şi să tragem iarna la rindea

139

Constantin Preda

somnul ca o binecuvântare somnul ca o binecuvântare zile întregi petrecute în larg numai cer (cât vezi cu ochii) cu cât stăruim mai mult asupra lui cu atât mai mult ne prăbuşim în adâncuri văi de pastel (pe un străfund de mare) văd chiar o podoabă luminând zarea vechii greci au ieşit să ne întâmpine cu cântece şi daruri sclav şi stăpân în acelaşi car de luptă ce spui, bătrâne? ştim atât de puţin despre noi cum corăbiile încărcate cu aur despre munţii de pe fundul mării

140


semnul în seara asta plâng ca pentru mine aplauzele vor veni în zori când universul lăcrimând în sine nu-i bine să-l străbaţi nici să-l măsori e şi aceasta poate semnul că toamna îşi trimite lacrimile sale în candele când se varsă untdelemnul rostirii noastre ancestrale tâmpla mea doare, mâna ta minte e-atâta aur, doamne, prin livezi peste tăcute ’naltele morminte doar picuri mici şi blagianul joc de iezi

141

Constantin Preda

pateră galbenă toamnă – pateră galbenă procesiune a vântului de a bate în ferestre (într-o lumină blândă de sepie) alianţa atâtor suflete hoţi schimbând iubitele-ntre ei toamnă cu incunabule latine şi-o bătaie de gater în munţi

142


îngenunchezi în faţa lumânării blând adolescenţei mele i-a trecut mireasma nu sunt scutit de rouă şi corvezi soţ tânăr care-ai luat-o razna prin birturi populare la amiezi ninsoare sau căsătorie îngenunchezi în faţa lumânării blând din trecători spre creste suie părul miresei hohotind dacă ghiceşti drumul şi înserarea o să ai tot ce ţi se cuvine aşa-mi zice şi trece lumânarea între trupul ei fraged şi mine

143

Constantin Preda

scribi tăcuţi sub mările somnului aş putea fi eu ai putea fi tu scribi tăcuţi sub mările somnului ce poate să aducă şi vântul acesta? prietenii noştri ară adânc pe fundul mării întorc pe o parte şi pe alta sămânţa puternic le e braţul ce zilnic înalţă catargul la cer stăm ascunşi pe fundul mării şi plânsul cum ne îneacă îl auzim

144

PLÂNSUL, FLOAREA SECRETĂ A MORŢII (1995)

CAPRICORN ÎNSINGURAT


să fii mireasa unui plâns de tei nu ţi-am mai scris, nu ţi-am mai scris de prin zăpada altui vis aveai pe-atunci pe buze plânsul unui crin (eşti cel mai tare şi mai dulce strop de vin) de ce nu vrei, frumoasa mea, nu vrei să fii mireasa unui plâns de tei hai, lasă-mă cu gura să-ţi sărut pe pântec florile cu iz de cer şi lut să-ţi beau tăria şi apoi să-ţi ar trupul mlădiu şi sânii tăvăliţi prin jar de unde să te prind, de unde să te prind ca-n ţara celui mai frumos colind de unde să te-ncep, de unde să te-ncep asemeni unui beţivan ce dă la butii cep să-ţi iau genunchii ca-ntr-un cleşte şi apoi să vin să-ţi bat în palme cuie de pelin iubita mea, de când nu ţi-am mai scris cu lacrima din ochiul mirelui ucis

149

Constantin Preda

moartea mea – bură de ploaie moartea mea – bură de ploaie într-o duminică la hotarul dintre prea mult şi nimic triste amiezile care vor veni după mine şi zăpezile ce vor grăbi încolţirea seminţelor sunt aedul ce duce-n neant istorii de mov (taina somnului biruind treptele imaginarelor piramide) biblioteci (arzând) plutind în văzduh cărţi fără de care lumea ar fi bâjbâit în întuneric la opaiţul atâtor zori ucigaşi

150


întâmplări cu un zeu palid întâlniri întâmplări cu un zeu palid (spaime, locuri, lacrimi, eclipse, mitologii) o răcoare veche doarme în mâinile mele împreunate mucuri de lumânări vestesc primăvara în sfeşnic al cui este duhul ce lăcrimează seara la lumina morţii ca la lumina unui liliac alb?

151

Constantin Preda

surioară, soţioară surioară, soţioară cu mijloc de tămâioară cu lacremi de gheaţă-n vară lasă-mă să-ţi fiu cărare printr-un fir de lumânare care plânge în uitare fie-ţi milă nu sunt câine doamna mea – abur de pâine cine-ţi râde-n suflet mâine? cine-ţi mai alină sânii? ( ochii mei plâng ca nebunii) pe muchia săptămânii iartă-mă, că ştiu că poţi nu mă pune cruce-n porţi nu mă vinde ca pe hoţi lasă-mă să-ţi fiu lumina din care-nfloreşte vina în mâna mea tremură tina

152


capricorn însingurat cuvânt lângă cuvânt, lacrimă lângă lacrimă mormânt lângă mormânt (cruce lângă cruce) versul – încleştarea în care se leagănă sfinxul (muşeţel, petunie, sălcioară) somn de iezi friguroşi (daniel turcea, dan david, aurel dumitraşcu, gabriela negreanu) peste strigătul nopţii cât Moartea

153

Constantin Preda

catedrală mov la lumina surâsului tău clădesc o catedrală mov un poem mov o moarte mov la lumina plânsului tău (ca la o răscruce) aştept cuvintele să se aştearnă singure în albia celui mai frumos epitaf

154


ştiu pe de rost moartea a învins (preţ de o clipă) Întunericul ştiu pe de rost moartea şi izvoarele somnului cum tac, cum taci mi-e sufletul de lumină plin din ce petală de doliu irupe odihna? în ce ghimpi de trandafir sângerează ţipătul (alb) de porumbel?

155

Constantin Preda

baladă la lumina unui bănuţ de argint ce fir de nisip îmi sărută gura? ce mână nevăzută îmi năruie chipul? ce floare de lotus se scutură şi-mi curmă viaţa?

156

TEAMA DE A TE PIERDE (1997) Motto: „Când nu scriu sunt pierdut... Port în mine o lume nemaipomenită. Dar cum să mă eliberez şi cum s-o eliberez fără s-o sfâşii? Şi, totuşi, e de o mie de ori mai bine s-o sfâşii decât s-o păstrez şi s-o înmormântez în mine. Pentru asta trăiesc, iar acest lucru îmi este cît se poate de clar.” (Franz Kafka, Jurnal)


poem scris din rotocoale de fumuri de ţigară la treizeci şi cinci de ani cu miros de caise coapte ţi-am jelit sânii azi-noapte cu ce plâns şi rugăciune am crezut că-ngrop o lume văicăreală de cătană fără pic de-absint în cană nu ştiam ce se întâmplă cu un glonte tras în tâmplă ghiocel de fum ţi-e trupul te pândeşte-n pustiu lupul cu miros de mure coapte ţi-am visat sânii azi-noapte tremurau ca doi arginţi sfârcuri pictate de sfinţi cu grijanie şi vin dintr-o ţară de pelin dintr-o ţară cu mult soare ah ce mure funerare sânii tăi păziţi de îngeri floare albă, de ce sângeri?

159

Constantin Preda

săgeată fierbinte în umărul meu tânăr vine somnul (lin) mutul, palidul, divinul şi-mi tulbură pacea de sub pleoape (septembrie ca o săgeată fierbinte în umărul meu tânăr) se clatină ulmii şi boncăluie cerbii în amurgul orb şi fraged îngenuncheat fântâna coboară şi umbra coboară mă furişez în sufletul cald al celui mai bun prieten (care tocmai acum moare) ca-ntr-un vin vechi în care copiii şi larii zilei trec la-nnoptat

160


ceara din inima lui constantin numai tu ştii cum macină somnul cum te înmoaie şi îmbie în ceara lui fierbinte din care numai dumnezeu (uneori) se mai poate întoarce numai tu ştii pacea din limba clopotului mut numai tu ştii muzica rostogolirii sfârşitului unui mileniu în sufletul începutului altui mileniu numai tu ştii ce a fost flacără şi ce este acum cenuşă numai tu ştii că zeii zboară fără aripi numai tu cunoşti ţipătul iezilor în împărăţia rece a făgăduinţei numai tu şi numai tu (cu inima înflorită de toporaşi) aştepţi cu sabia ridicată deasupra capului să ţi se facă dreptate

161

Constantin Preda

derviş la carul soaţei mele derviş la carul soaţei mele nici că-mi văd capul de jele vântu’ suflă-ncet în foale boii trag în cer o vale şi e o iarnă aspră prin ulcele legată-n funii şi obiele zăpada scârţâie sub cizmă prin sate mici cu cerdării de izmă vino tu şi fii umărul meu munte cu luminăţii de zeu vino să fii aerul meu azi munte cu dumnezeiri de brazi

162


privelişti privelişti când grâul (din glastră) încolţit în geam înfrumuseţează copila albul trupului său aşază un cerc în vârsta poetului aproape (departe) e lumina tristeţea îşi potriveşte lănţişorul de aur la gât ce zile friguroase în munţi când sunetele pustii/ sunt punţi pe care-şi pune în taină piciorul nubila ce ţipăt în tăcerea ei disperată simţi din ceruri cum coboară primejdia vom trăi şi ziua de azi aşteptând prin trecători înguste călăuza vom muri până la capăt vom vedea ce va mai fi

163

Constantin Preda

în cântec îngropat numele meu în cântec îngropat numele meu. requiem pentru soare, pentru zeul poeziei benedictin câte o corabie înaintând pe bolta cerească (proxima centaura – vega – altaïr, ce porturi celeste) câte un val aducând lumea la mal în cântec îngropat numele meu înfrăţit cu aurul, smirna şi genţiana în cântec şi strălucirea sabiei care ajută la rostogolirea capului către zorii unor zile mai bune

164


în goană târziu noaptea-n câmpie în goană târziu noaptea-n câmpie maşina torcând înghite şoseaua puţină dojană puţină vecie ţi-aşezi mai straşnic pe umeri flaneua înaintăm tăcuţi cu glugile ninse pe-un drum ştiut doar de vânt şi mistreţi adio şosea şi faruri aprinse cine mai ştie de suntem vii sau nămeţi? miez de iarnă târziu noaptea-n câmpie cerboaice-au ieşit pe semănături ave grâu tânăr ce crezi în vecie altfel cum te-ai jertfi preafragedelor guri? pădure de brazi bogată-n aho-uri câmpie de grâu bogată-n colinde carpaţi sub formă de ecouri ce poţi întâi cu sufletul cuprinde? înaintăm tăcuţi noaptea-n câmpie lacăte grele pune gerul la uşi de parcă-n cer s-a spart o merărie de parcă n-am avea dulămi şi mănuşi şi-n noaptea asta ca un semn de carte cojoace moi ai vrea să-ţi facă somnul lin pe sănii da-mpuşcături răzleţe sperie dihănii departe eşti de cer, dar şi de Moarte

165

Constantin Preda

plâns nemărginit mă las purtat ca lacrima pe pleoape (un dans pe muchie de cuţit) doi aurari bătrâni vin să-mi îngroape lumina într-un plâns nemărginit

166

FANTASME CU MIRESE ZBURÂND (2001)


scrisoare către doctorul dan botezatu ce zbucium e-n sufletul poetului (ce răbdare de ascet) mii de file nescrise, milenii de pagini drum de mii de ani-lumină numai urcuş ajungi în vârf doar acolo sus (între creste alpine) mai poţi întemeia Bucuria

169

Constantin Preda

fiu de argilă nici tu, mamă, n-ai crezut c-ai să-mi dai un chip de lut nici tu, mamă, nu visai ceara-n părul meu bălai cântă huhurezii-n grindă prin trup moartea îmi colindă cântă cucii de tot cântă cu steag funerar de nuntă pe sub streşini, mamă, vin ani de humă şi pelin buha suflă-n sfeşnic cu milă atâta sunt: fiu de argilă

170


maria plânsul mariei toamna după ploaie când sânii săi dau foc perdelei din odaie când după şoldu-i adormit în aşternut plâng vinurile în carafe mici de lut mere furate de la maria din sân trupul său ca şarpele prin fân maria-n paşii ei ascunde bărăţii de flori maria e o ţară de privighetori

171

Constantin Preda

noiembrie-n depărtări pe drumul subţire cât un fir de lumină dumnezeu trece zburând cu docarul vine omătul, începe pustiul o iarnă grea se aşterne-n limba clopotului mut cu capul pe sicriul miresei scriu aceste versuri cu faţa de îngeri lăcrimată focul joacă de jur-împrejur, întunericul aşterne dulămi de aramă pe jos numele moartei pluteşte ca un zmeu de hârtie-n văzduh

172


clopot toamna demult venea pe la noi câte o rudă îndepărtată pe care nu o ştiam decât din fotografii şi tata mă punea să cânt cu toată lumina strânsă-n icoane şi eu începeam să plâng ca o rugăminte ca o promisiune a cine ştie cui

173

Constantin Preda

diecii fac măsurători vin bălai – fir de nisip tot ce am agonisit lumina – fagurul etern în care de vecie îmi aştern cu un cuvânt frumos deschid seraiuri împărăţii prin putregaiuri diecii fac măsurători pe trupul meu cu lumânări prin toamne mici aştept solia cu fruntea ţine cerul sus maria pe terminate-s mirtul şi ambrozia din fleacuri mici aştept explozia

174


ecou stranii şi adânci sunt nopţile-n câmpie când se unesc pedepsele-n memorii iar copiii-şi pierd numele-n somn şi se recunosc numai după întâmplări

175

Constantin Preda

iarnă la sadova iarnă şi-o ulcică de grâu prin care vorbeşte mileniul

176


poetul domnişoarei irina botezatu

puţin aplecat de umeri (cum e şi firesc) zărit numai printre cărţi (castre de cărţi aş putea spune) războinic singur în Patrie la ce se pricepe el? la desfrunziri de somn la devenit podoabă în lut

177

Constantin Preda

sărbători eu scriu mai mult cu aplecarea frunţii când în cuvânt cad primii zori şi la uşa mea (sfios) părinţii îmi bat cu mâna grea de sărbători

178

FRUNTEA MEA, ÎN CĂTAREA PUŞTII (2012)


peste patrii toate nesupunerile zboară timp de aur, timp sacru, timp mort zile-ngropate-ntr-un cântec de heruvim peste patrii toate nesupunerile zboară cel mai frumos, cel mai bun cel mai supus dintre noi a murit plouă gângav şi oglinzile nu mai iubesc pe nimeni bocitoarele poartă haine de boz în parc răsună o fanfară de bronz va coborî din ceruri copila şi va însufleţi ceasul cu cuc

181

Constantin Preda

ţipătul, depresia, vidul – nume de sărbători doliu (alb) – ca sufletul neprihănit de porumbel călător într-o întîmplare tristă ţipătul, depresia, vidul – nume de sărbători colţurile salonului de spital – înverzite şi mirosind a iasomii orbitoare de fiecare dată spaimele, depărtările, nopţile lungi au argumente de fiecare dată cu ochii roşii de nesomn pun capul pe două moviliţe de pămînt în care aud amurgul cum plânge în sângele cailor

182


noaptea jertfei turme de lupi venite din abis de pe muntele unde cântă cocoşii şi chiar de mai sus / de pe acoperişul lumii au amuţit clopotele ceasornicele s-au oprit din bătaie dintr-o carte mai veche / roasă de molii a răsărit un ţintirim de flori noaptea jertfei lacrima jertfei m-aşez la masa de scris şi-aud în fiecare cuvânt cum explodează lumina

183

Constantin Preda

picătura de sânge ce-mi împietreşte obrazul tânguirea toamnei / în munţi / lângă păstrăvăria din stele o scrisoare neagră, un fluture negru, un fruct de pădure sînt fiinţele dragi ce-mi populează casa plouă mărunt / mocăneşte / în ciudă aş spune într-o tonalitate ridicolă, aproape absurdă în peisajul în care dorm ca-ntr-o fotografie veche / ca-ntr-un poem blajin mama apucă pe un drum scurt pe o scară fără trepte în care doar trosnetul crengii de brad mă mai face să tresar în care doar o singură picătură de sânge îmi împietreşte obrazul

184


schit călător orb pe sub brazii bogaţi în zăpadă unde poezia se scrie singură ca-ntr-o absidă ca-ntr-o raclă unde cuvintele lucrează singure (ca albinele) doar pentru dumnezeu ierarhii au trupuri de zambilă (tristeţea e o nobilă artă) bun e muntele care duce în spate tot zbuciumul lumii

185

Constantin Preda

sufletele înecaţilor nu le mai cântă nimeni

deznădăjduire de toamnă ca o picătură de vin roşu ca o picătură de sânge pe colţul unei scrisori albastre cu mii de stoluri de păsări migratoare vreme de dus după vreascuri, după mânătărci, după ferigi prin tablouri de iască pelerin rătăcit la gurile dunării într-o ceainărie cu ierburi amare sufletele înecaţilor nu le mai cîntă nimeni preoţii la slujbe poartă odăjdii de ceaţă

186


vânătoare bate toaca şi nimicul ca un copoi ia urma sălbăticiunii poemul înfloreşte ca o iederă, ca o ferigă pe zidul mănăstirii o săgeată doboară catargul lunii septembrie un glonţ ricoşează din tabloul corăbiei încărcate cu aur, smirnă, otrăvuri, elixiruri şi exegeze amare mi-e teamă să străbat fluviul în flăcări şi abisul din inima fluturelui mort

187

Constantin Preda

melopee iubita mea cu părul ca un lan de grâu biserică din nălucire de pârâu azimă caldă de rupt pe genunchi când se rupe mugurul de trunchi ţi-aş unge sânii cu mir, cu miere c-un strop de vin, cu dor de înviere să te culeg odată cu cireşele în mai cu fir de grâu, cu ham de nechezat de cai în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare vară iubita mea frumoasă ca o margine de ţară iubita mea frumoasă ca o margine de glie părul tău de grâu miroase-a veşnicie părul tău miroase-a evenghelie de maci a fulger rătăcit în scorburi de copaci iubita mea cu părul ca un lan de grâu iubita mea cu părul ca o revărsare de pârâu

188


melopee de aprins lampa iubita mea frumoasă ca un măr uitat în şură eşti mai curată ca un abur, ca o floare împletită pe-o prescură părul tău miroase-a nuferi, a zboruri de cocori şi a grijanie coapsa ta-i un fluture ce trage-n cer o sanie te-aş acorda cu gura mea, sub barba mea, ca pe-o vioară te-aş săruta cu plânsul meu ca pe-un hotar incendiat de ţară iubita mea dulce ca o azimă, ca un iconostas de flori când ninge-n sticla lămpii cu funii de spânzurători iubita mea sfântă ca o cuminecătură să nu suspini: îţi doarme îngerul pe gură

189

Constantin Preda

ginere de tămâie floare albă lăcrimată dintr-un trup pustiu de fată dii la şes şi dii la deal moartea-ntârzie la bal dii la deal şi dii la şes moartea cântă-ascunsă-n vers moartea mă strigă pe nume moartea vrea să mă cunune moartea-mi bate-n palme cuie c-o năframă amăruie cântă huhurezii-n poartă nunta-i cu mireasa moartă ginerele-i de tămâie iar sicriul de gutuie

190


ceasuri ceasuri în care se-aude clar bătând pustiul

191

Constantin Preda

bărbat de grâu bărbat de grâu, bărbat în toată firea cămaşa mea-i Nemărginirea

192


fruntea mea, în cătarea puştii fruntea mea, în bătaia puştii, sărutată de gloanţe, de vorbe de sânge, de rafale de spini (asasinul care îmi calcă pe urme are pieptul plin de medalii asasinul calcă desculţ prin zăpadă, prin flăcări, pe cioburi de oglinzi) traiectoria glonţului nu ţine cont de urgiile vremii telegraful albastru sparge muţenia orologiului cu sfinţi fruntea mea – pământ obosit de istorii râd şi plâng cu eretele – duhovnicul poeţilor înmormântaţi în munţi

193

Constantin Preda

rochia ta l-a citit pe homer rochia rochia rochia rochia rochia rochia rochia rochia rochia rochia rochia rochia rochia rochia rochia

ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta

l-a citit pe homer e mai presus de mânia lui dumnezeu e cel mai frumos sacrilegiu e o salvă de tun în republica vinului e o floare de murfatlar – cântec de orologiu e cel mai frumos cântec pe eşafod miroase a dinamită – venerată de zei – cel mai frumos psalm e o ţară-nflorată spre gloria noastră cântată prin sanctuare şi agore păzită de haite de lupi – steag de dinastie

rochia ta e ca un amurg de vişină putredă în bucovina

194


poem scris din rotocoale de fumuri de ţigară la cincizeci de ani scriu pentru că nu pot să zbor

195

Constantin Preda

în aprilie poţi muri de-atâta mireasmă în aprilie poţi muri de-atâta mireasmă frageda mea doamnă, dulcea mea catapeteasmă poţi prinde aripi de-atâta mireasmă-n aprilie sânii tăi au gust de foc îndulcit cu vanilie coapsele tale sunt punţi către cel mai sfios abis pe pântec ţi-aş scrie cu gura livezi de cais pe dunărea din plânsul tău aş trage azi la copcă când ţipete de nuferi beau vinul bun din lotcă te-aş săruta pe tălpi, pe creştet, pe sub sâni ca şarpele ce zboară prin patrii de căpşuni te-aş săruta, te-aş semăna şi iarăşi te-aş ara cu fiecare bob de grâu, cu fiecare strop de vin ce plânge în oca pe dunărea din plânsul tău aş trage, zău, la copcă iubita mea, dă-mi pâinea caldă-a coapsei să ţi-o frâng în lotcă să tai la stuf, la flori de măr, la munţi de sare să-mi desenezi la gât poemul de spânzurătoare iubita mea, miroşi a cer, a azimă, a praf de puşcă iertată fie gura crinului ce sfârcul drept ţi-l muşcă

196


între genunchii tăi mă-nham la un sărut între genunchii tăi mă-nham la un sărut am gura de trifoi şi buzele de lut geamătul tău e frumos şi greu ca un amurg de vin alunec, mă opresc, am braţe de pelin mâinile mele-au înflorit şi au zburat ca pe un fluviu de fiori încerc să te străbat îţi cercetez brânduşe mov pe coapsă şi apoi cobor duminicile într-o zi de joi între genunchii tăi la un sărut mă-nham cum se topeşte firul de lumină pe un ram între genunchii tăi mă-nham la un sărut am gura de trifoi şi buzele de lut

197

Constantin Preda

pipă de clopotar plâng prăbuşit lângă-un pahar cu vin cobor în mine sfâşiat de şoapte atâţia vulturi mă pândesc cum lin îmi scutur pipa la hotarul dintre zi şi noapte

198


nici nu ştie mezina mea nici nu ştie mezina mea că patul pe care dorm este din umbră iar dirijabilul cu care zbor (peste milenii/peste dealuri/peste genuni) este tot din umbră iată că vine o zi în care trebuie să capitulezi să pleci steagul să le cazi în genunchi huhurezilor să asculţi cântecul nedesluşit al bufniţei să te supui să baţi mătănii să spui totul vine o zi în care cea mai frumoasă efigie este umbra iar cel mai strălucitor sceptru de zei – asfinţitul vine o zi în care un vânt năprasnic rupe funiile cu care sunt legaţi lupii de limba clopotelor albastre de pe cer nici nu ştie mezina mea că o pereche de gheare va gâtui luna

199

Constantin Preda

mi-am croit un costum din frunze uscate ninge în boncăluit de cerbi aşa cum a nins acum o sută de ani când glonţul tras de un vânător orb/ în munţi mi-ar fi putut atinge (ca pe un trofeu) inima am plâns atunci, am spus proverbe, am adormit fericit mi-am croit un costum din frunze uscate viaţa mea a şerpuit leneş ca un pârâiaş până la rădăcinile ghilotinei viaţa mea s-a scurs odată cu ticăitul limbilor de ceas n-am apucat nici acum să-mi cunosc cu adevărat sufletul n-am apucat nici acum să aflu dacă poezia este un nor sau o ţară pe fruntea bunului dumnezeu

200


suspin de fluture pierdut în abis te-aştept în toate gările din lume, te aud în firul de iarbă, în trenul de aiud te-aştept în crucea verii pe puntea dintre nopţi când dumnezeu îşi face casă din lămpi de struguri copţi şi-n trenul de caracal şi-n trenul de brezoi ridic biserici de-aşteptare din fire de trifoi te-aştept în toate gările din lume, te aud în firul de iarbă, în trenul de aiud

201

Constantin Preda

te iubesc te iubesc aşa cum numai dumnezeu poate iubi o bătaie de clopot în inima munţilor te iubesc cu dragoste de fântânar te iubesc cu albastrul mistic din inima lupilor te iubesc aşa cum numai un lup îşi poate iubi haita te iubesc ca pe un fum de pipă de clopotar te iubesc ca pe o gară de la sfârşitul mileniului te iubesc cu toată dragostea din inima porumbelor te iubesc ca pe o zodie de aur te iubesc ca pe o mare victorie, singura dintr-o viaţă de poet te iubesc ca pe o solitudine de nouri de toamnă te iubesc ca pe un supliciu de zbor de cocori te iubesc ca pe un zeppelin de metafore te iubesc ca pe o orchestră de narcise pe treptele bisericii te iubesc ca pe o detunătură de carabină de cicoare te iubesc cu nobleţea cărturarilor cu bărbi şi plete de brumă te iubesc ca pe o floare de vodcă la graniţa cu siberia te iubesc ca pe o decoraţie de fericire te iubesc ca pe un punct cardinal te iubesc ca pe un tunet de mireasmă de vişin deasupra burgului vesel te iubesc ca pe o carte de rozmarin din vremea lui epictet te iubesc ca pe un catarg de corabie cu smirnă te iubesc ca un proscris din nemărginirea câmpiei te iubesc cu primăverile vapoarelor care urcă pe dunăre te iubesc ca pe o lumină de sabie în troia te iubesc cu disperarea porumbelului alb care luminează ierihonul te iubesc cum numai kavafis a iubit primejdia te iubesc ca pe o inscripţie pe fruntea celor mai frumoase dimineţi te iubesc ca pe o duminică înaltă cu hotarele în flăcări te iubesc cum numai tu ştii că eu pot iubi munţii te iubesc cu purpura bujorilor din aortă te iubesc cu blândeţea caligrafilor care destramă istorii de poeţi în pagini cu gust de cireşe amare te iubesc ca un tâlhar ascuns într-o inimă de mitropolit

202


unde unde e capătul lumii toamna ai vrea să ştii când dumnezeu stă pitit în suflete de copii când se-aude doar ţipătul buhăi în ţara odgoanelor ruginite iar soldatul de plumb îţi întoarce din peştera poemului ecoul

203

Constantin Preda

ţi-aş picta coapsa ţi-aş picta coapsa pe cer sau într-o biserică de sare să bată pentru ea mătănii stareţii-n nopţi de sărbătoare ţi-aş ciopli chipul în adâncimea unui bob de grâu glezna ta miroase-a flori de prun, a revărsare de pârâu ţi-aş scrie numele pe cer sau pe un prag de mănăstire iubita mea cu şold frumos ca slova din psaltire dumnezeu mi-e martor, îţi jur că te-aş picta cu-alai de popi, cu pâlcuri de mesteceni, cu însăşi viaţa mea te-aş unge cu mir, cu lacrimi de cerbi, cu un pistrui de miere cu fragi furaţi de sub altar în noaptea de-nviere

204


viaţa mea – un balamuc ceresc viaţa mea – un balamuc ceresc în care toate vinurile tari orbesc dau buzna peste mine lumânări de tei trăiesc din întuneric dulce de femei curat desfrâu: lumina face legea zilei trec fapte mici sub arcul de triumf al filei seara(târziu) îmi pieptăn barba şi aud cum se prelinge în carafă un strop de vin zălud nici nu-ntorc eu bine fila şi mai aud un foc de armă nebunul si-a ucis tristeţea în ora cea mai calmă

205

Constantin Preda

tabără de vară la cheile buţii la cheile buţii, pe culmi, în retezat pe linia întâi a frontului ce desparte viaţa de moarte se-apropie poemul acesta de îngeri, de vieţile sfinţilor, de firide cu ienuperi şi ţărani cu chipuri de magi zboară mantii de poeţi peste munţi (una precis e a prietenului meu valeriu bârgău) plâng popoare de poeţi odată cu toaca din inima mănăstirii cenuşa renaşte din fragi şi din fiecare cuvânt cenuşa urcă spre sate cu hotare de stele cerbi negri străbat codrii stâncoşi cerbi negri mai frumoşi decât gladiatorii din fresce e-o noapte atât de adâncă şi clară încât (la cheile buţii, pe culmi, în retezat) cu un singur cuvânt poţi transforma cerbii în stane de piatră

206


tatăl meu este pe moarte tatăl meu este pe moarte tatăl meu rescrie lumea acum aprilie-l zideşte-n flori ca într-o carte cu file, coperte şi litere de fum tatăl meu e la o răscruce cea mai adâncă răscruce dintr-o ţară de profet numai o fântână cu cumpănă-i mai poate aduce nemărginirea dintr-un suflet de poet tatăl meu e la o răscruce sufletul lui e ca o creangă-nflorită cu privighetori din fiecare cântec aş putea alege o cruce cu plânset de mierle, de dumnezeu, de sărbători vişinul din faţa casei e pe moarte floarea sa miroase-a clopot şi-a pumnal trupul tatei-i dus de turturele într-o carte mâna mea miroase-a dunăre zidită în aval

207

LACRIMA ANA (2012)


înălţare nu pot să mă înalţ, să zbor mai sus de-atât mă trag în jos aripile de lut ce-adâncă e fântâna-n care izvoarele ascund în ele câte-o zare tai dunărea în lung şi-n lat, înot să mă înalţ, să zbor mai sus decât atât, nu pot ceilalţi cocori aflaţi şi ei în zbor se-opresc şi plâng pe câte-o inimă de nor nu pot să zbor mai sus, dar pot să scriu am piept de mac, am pieptul sângeriu ce-adâncă e fântâna care a fost săpată într-o lumânare nu pot să mă înalţ, să zbor mai sus de-atât mă trag în jos aripile de lut

211

Constantin Preda

dumnezeu mă iubeşte dumnezeu mă iubeşte altfel nu mi-ar fi dat atâta suferinţă altfel nu mi-ar fi dat atâta încoronare altfel nu mi-ar fi dat atâta putere de izbăvire altfel nu mi-ar fi dat atâta putere să scriu şi să-mi apropii depărtările eu nu adaug nimic singurătăţii mele de a fi – dumnezeu e cel care orânduieşte totul – eu nu adaug nimic răcorii din magazinul de sfeşnice eu nu adaug nimic luminii sfinte din iedera de pe crucea mamei eu nu adaug nimic artei poetice a salcâmilor cărunţi eu nu adaug nimic paharului de ambrozie pe care îl bea poeta din trenul de ninive din trenul cu vagoane de cimbrişor din gara cu ceasuri penitente, din gara cu şine de pelin altfel cum aş avea putere să scriu şi să-mi apropii depărtările?

212


mi-ar plăcea să fiu lup mi-ar plăcea să fiu lup pentru o clipă, pentru un asfinţit, pentru o iarnă când vine dunărea dinspre bechet şi face un nod, o banchiză de gheaţă în inima mea când toată brăila e ca un fluture de var mi-ar plăcea să fiu lup (într-o iarnă nestatornică) tocmai pentru că tu eşti nestatornică când toată oltenia, de la zăval în sus, e frumoasă ca un sunet de goarnă de grăniceri mi-ar plăcea să fiu lup peste umeri cu trei straturi de zăpadă să te adulmec, să te pătrund pe patul de mac, de busuioc, de pânză curată ştiu un loc pe dunărea-ngheţată unde poezia se scrie singură ca lumina în capela sixtină acolo aş vrea să te iubesc sub anotimpuri de stampă, de vaiet de stoluri de păsări călătoare acolo, în valul pustiu al fluviului, în genunchi aş vrea să te iubesc cu toată vâltoarea de sfinţi care vine dinspre sud

213

Constantin Preda

ana eşti mai presus, în inima mea, decât crucea de pe caraiman (acolo unde sihaştrii dăruiesc câte o pereche de aripi poeţilor îndrăgostiţi de stele) eşti mai presus, în inima mea, decât cea mai frumoasă zăpadă în retezat (acolo unde, anul acesta, a nins la mijlocul lunii iulie) eşti mai presus, în inima mea, decât un murmurul unui psalm nerostit eşti mai presus, în inima mea, decât cântecul astral al primelor zeităţi eşti mai presus, în inima mea, decât glasul fără asfinţit al privighetorilor eşti mai presus, în inima mea, decât lumina primului gest primordial eşti mai presus, în inima mea, decât steaua altaïr şi alte stele care aprind dimineţi de poveste

214


ca o dinamită explodează inima mea ca o dinamită explodează inima mea ca o floare de sulf aprinsă de tristeţea unui fulger trăiesc cea mai aspră vară din existenţa mea lângă o dunăre sublunară cu valuri – făclii lângă o dunăre sublunară cu valuri de grâu poate vaporul care vine are catargul din spice poate adânca prietenie a vidului mă ia complice

215

Constantin Preda

ce tristă-i floarea de salcâm după plecarea ta ce tristă-i floarea de salcâm după plecarea ta ca-ntr-o biserică pustiul care n-are ce înmormânta ce tristă-i floarea de salcâm, bat clopote în dungă cenuşa din clepsidre începe-ncet să plângă ce tristă-i floarea de salcâm, jungherul depărtării îl opresc cu palma bat clopote în dungă, bat clopote de-a valma bat clopote de nuntă, bat clopote-n aval pe pieptu-mi se răstoarnă un plânset de metal bat clopotele doar în plăsmuirea mea ca şi cum un tren în cer ar deraia bat clopote de fum, bat clopote de moarte o ţară de cenuşă se-aşază-n fiecare carte plâng macii în neştire, gorniştii prin tablouri se sinucid şi sfinţii în patria din nouri ce tristă-i floarea de salcâm, ce trist e cântecul de greieri ce tristă e lumina prin care mă cutreieri m-aş aşeza cu inima pe butucul călăului, m-aş aşeza pe eşafod, pe lamă de cuţit aş înnopta m-aş aşeza-ntru-un ştreang de chiparos bat clopote, ard lumânări cu flacăra în jos ce tristă-i floarea de salcâm după plecarea ta ca într-un cimitir mormântul care n-are ce înmormânta

216


ce vară de cuţit, ce toamnă de pelin îţi sărut genunchii – două picături de vin ce vară de cuţit, ce toamnă de pelin îţi sărut genunchii, cu gura ţi-i desfac genunchi de vin, genunchii tăi înmiresmaţi de mac îţi ating genunchii, ţi-i sărut păduri de maci vuiesc la tine-n aşternut îţi sărut genunchii – maci păscuţi de miei îmi devii femeie – candelă de tei îţi sărut genunchii, în genunchi mă-nchin ce toamnă de cuţit, ce vară de pelin mai departe-n zbor pe o colină mi se dizolvă sufletu-n lumină

217

Constantin Preda

cer aprobare de la dumnezeu cer aprobare de la dumnezeu s-aud cum cade roua, la noapte, peste trupul tău vuieşte clopotul de maci în tâmpla mea rever de maci am, doamne, astăzi, la manta aproape strig, aproape mor, aproape zbor aş locui cu tine-n inimă de nor cer aprobare ca-n vremuri de război să-mi fii lumina unei picături de ploi te-aş săruta pe tălpi cu fir de alior te-aş săruta pe tălpi cu gură de cocor nici să plângi, să strigi, nu ai putea cu gust de fragi, la noapte, doamne, te-aş împresura cer dispensă de la dumnezeu când însuşi dumnezeu respiră peste trupul tău marile miracole-ale lumii sunt în luna mai dumnezeu ţi-e umbletul. tu râzi, respiri, ştiai

218


cozi de grâu cozile tale din spic de grâu în pârg miros a nopţi de dragoste-n parâng cozile tale din albăstrele împletite-n grâu răstoarnă soarele-n pârâu cozile tale cu miros de grâu şi de gutui frăgezesc metafore hai-hui cozile tale fluturând peste dealuri fac să cânte dunărea-ntre maluri cozile tale şi pântecul tău din grâu copt fac să zboare cifra opt cozile tale, împletite de cinteze, din amurg şi trifoi duminici revărsate într-o lacrimă de joi cozile tale mirosind a mere şi-a păduri de brad a îngeri şi a dunăre în care fluturi cad cozile tale te fac, în mijlocul fluviului, cea mai frumoasă când zbori, goală, ca icoana maicii domnului prin casă cozile tale din cicoare răsucită-n grâu fac să zboare caii fără frâu cozile tale mirosind a brusture şi-a unduiri de plop cheamă-mă-ntre ele, gol, să mă îngrop să-mi scriu cu ele, în amurg, un epitaf cu galben de cireşe, de cel mai dulce jaf cozile tale din spic de grâu în pârg miros a nopţi de dragoste-n parâng

219

Constantin Preda

cruce de aer eu cânt la un pian cu clape de aer eu cânt la un pian care zboară deasupra norilor eu cânt la o partitură scrisă de îngeri partitura mă cântă pe mine

220


cum să te pot iubi, femeie, /dacă gura ta e-un asfinţit/ din care îngerii beau fără-ncetare? linţoliu galben purtat într-o toamnă de galbenă răchită de patriarhul nebun care a dispărut în munţii măcinului cu lumina dobrogei pe frunte cade frunzişul se scutură scoruşii în frumoasa noastră dezordine literară sunt insomnii care vin şi nu mai pleacă niciodată sunt patimi după care tânjesc, în secret, ca după ultimele săruturi marine sunt cerbi care zboară cu melancolia mea pe frunte

221

Constantin Preda

de ce când pleci tu se face întuneric în orfevrăriile din stele? de ce când pleci tu se face întuneric în orfevrăriile din stele? de ce când pleci tu se aud focuri de armă în balcani? de ce când pleci tu lupii din satele de munte nu mai au aer? de ce inima mea bate, rar, în afara timpului? de ce toate asfinţiturile sunt legate de numele tău? de ce toate orologiile tipăresc secunde cu mirosul părului tău fluturând? de ce pereţii casei în care ai locuit devin pereţi de biserică, pereţi de peşteră, pereţi de pictat sfinţi? de ce pe coala mea de scris cresc muşchi de pădure şi licheni? de ce se sinucid cocorii în zbor? de ce câmpurile de păpădii sunt dulci ipostazieri ale mirărilor tale de ieri? de ce scriu cu litere de cenuşă? de ce am ales utopia? de ce gura ta e o cireaşă pietroasă ce se culege abia în iulie? de ce, când pleci tu, dumnezeu plânge pe umeri goi de statui?

222


plâng genunchii tăi de nuferi de ce sufăr, de ce suferi plâng genunchii tăi de nuferi de ce sufăr, de ce taci plâng genunchii tăi de maci de ce sufăr, de ce struguri plâng genunchii tăi de muguri de ce sufăr, de ce plângi peste inimă îmi curgi de ce sufăr, de ce zbori plâng genunchii tăi de nori de ce sufăr, de ce luni plâng genunchii tăi nebuni de ce sufăr, de ce furi plâng genunchii prin păduri de ce sufăr, de ce sfere plâng genunchii tăi de mere de ce părul când ţi-l scuturi plouă-n bărăgan cu fluturi de ce norii-n ulmi sunt calmi ai sânii ca nişte psalmi de ce tremuri când m-apropii plâng genunchii tăi de dropii de ce coapsa când ţi-o-ndoi plâng genunchii tăi de joi de ce în poeme-nchise plâng genunchii-ţi de caise de ce florile, puzderii sub genunchi îţi sunt imperii de ce sufăr, de ce suferi plâng genunchii tăi de nuferi 223

Constantin Preda

erai frumoasă ca o lacrimă de cerb. erai erai frumoasă ca o lacrimă de cerb. erai cu trup de salcie mă căutai erai frumoasă ca un asfinţit în munţi. pluteai cu trup de toporaşi mă-nlănţuiai erai frumoasă ca un nor. zburai cu dumnezeu topit în cântece de mai erai săgeata unui anotimp. mureai pe gura mea legende de măceş visai erai proverbul unui dor. erai sărut de dumnezeu. nici nu ştiai plângeai. tăceai. mă sfâşiai odată cu cireşele de mai erai o biblie de flori. erai lumina care-mbată îngerii în rai erai o biblie de flori. păcătuiai între genunchii mei un anotimp scriai erai frumoasă ca o lacrimă de cerb. plângeai cum plânge vântul peste coamele de cai erai un orologiu şi-ngropai lumina în cireşe galbene de mai

224


poem scris cu viaţa tatălui meu a murit cel mai frumos ţăran din câmpia română a murit cel mai frumos ţăran din poezia mea în locul lui devin eu rădăcină amurg amar pe-un şipot de cişmea a murit cel mai frumos ţăran din nemărginirea câmpiei sufletul lui era ca o puzderie de flori ca o cumpănă-n lumina poeziei ca o sărbătoare între sărbători a murit cel mai frumos ţăran din câmpia română cu nemoartea lui mă va îmbrăţişa nu mai pot să scriu, am mâinile de tină a murit cel mai frumos ţăran din poezia mea a murit cel mai frumos ţăran din câmpia română în amurgul acesta ca pelinul de amar trupul său sub lespezi de lumină nu mai pot să scriu, am mâinile de var un’te duci, însinguratule, un’te duci, bunul meu tată? în ce odaie a inimii tale mai cântă privighetoarea? eu sunt mai singur ca însingurarea şi scriu cu literă însângerată cine mă mai apără, tată, cine, în locul tău, ar opri glonţul cu inima sa? cui îi mai miroase plânsul a afine? cine răul cel mai mare l-ar îngenunchea? a murit cel mai frumos ţăran din câmpia română a murit cel mai frumos ţăran din poezia mea în locul lui devin eu rădăcină amurg amar pe-o frunte de cişmea

225

Constantin Preda

funie de clopot funie galbenă, funie de clopot, funie de răcoare de ce trupşorul tău miroase-a sărbătoare de ce trupşorul tău miroase-a zoriori de ziuă când trei mesteceni beţi bat apa-n piuă de ce cămaşa mea miroase a amurg de ce lumina e de aur în parâng de ce sunt nopţi în care uneori câmpia mă îmbracă-n straie de bujori de ce-ţi strig numele străvechi în somn de ce albastru de priveghi în cupă-mi torn de ce-ntr-o vară, într-o zi mă pierd în ţara de-a iubi funie galbenă, funie de clopot, funie de soare îţi plânge-un protopop la cingătoare funie galbenă, funie de clopot, funie de grâu de ce-mi miroase inima a ceară şi-a pârâu de ce privighetoarea peste stele curge de ce fântâna din poeme plânge de ce-am mohor în loc de prag de uşă de ce podeaua-i de cenuşă funie galbenă, funie de clopot, funie albastră coroana unui sturz nebun îmi plânge la fereastră

226


îmbrăţişare de tină câmpia mi-a îmbrăţişat definitiv părinţii bujori le cresc pe osiile frunţii bujori de tină, maci le cresc pe piept e ceaţă-n lacrima în care îi aştept spice de grâu le cresc la subţiori au inima aprinsă pân’ la nori surâsul lor de grâu mereu îl cânt în casa lor de albăstrele sub pământ au la ferestre lămpi de oameni buni de ghiocei ce cresc din rugăciuni sunt nopţi în care îi visez pe frunte sceptre de lumină le aşez sunt nopţi în care sfâşiat de dor îl rog pe dumnezeu să mă preschimbe în cocor sunt nopţi în care în câmpie şi dumnezeu miroase a copilărie

227

Constantin Preda

galbene cireşe pune-ţi la urechi eşti făcută din nouri, din apăsări de fragi din dor de dumnezeu pitit în scorburi mici de fagi eşti frumoasă ca un fulger, ca o sălbăticiune, ca o zeitate eşti ziua-n care sfinţii mor în cer de-atâta bunătate eşti frumoasă ca un zbor de heruvimi de foc eşti frumoasă când cireşele se coc eşti frumoasă ca un cânt de vinuri vechi galbene cireşe pune-ţi la urechi eşti frumoasă ca un jurământ de coacăze, de flori eşti frumoasă ca o dunăre cu capu-n nori eşti tunetul de schit ce plânge peste versul meu eşti ploaia de afine, eşti mov de dumnezeu eşti prima zi de paşte, eşti floare-n calendar sunt partea ta de vină, sunt fluture de var eşti prima zi de paşte, eşti fulgerul pe filă sunt clopotar de fum. am tâmpla de argilă

228


m-am retras în casa poeziei m-am retras în casa poeziei acolo unde doar dumnezeu are cheia acolo unde inima mea plânge ca într-o ţară de sfeşnice e o casă solidă cu pereţi transparenţi şi miros de mugur de brad e o casă cu trepte de lumină masa la care scriu are forma unui nor stiloul e din romaniţă uscată perdeaua e o văpaie de mac sângeriu icoana casei e frumoasă ca o câmpie din copilăria mea de ceva vreme m-am retras în casa poeziei acolo unde, pe piscuri, doar vulturii planează acolo unde şi izvoarele sunt imponderabile nu mă mai poate atinge nimic toate săgeţile ricoşează din inima mea scrisorile îmi sunt aduse de cerbi lopătari eu nu ţin socoteala vremii acolo unde sunt (nici poemele pe care le scriu nu mai sunt sigur că sunt scrise de mine) nu sunt mai puternic decât ieri, dar mai încruntat puţin mai dârz şi chiar mai fericit (dacă se poate spune aşa în sihăstria mea) am de partea mea corabia unui gând (cu care, într-o bună zi, voi pleca pe mare) am de partea mea tristeţea lupilor de lemn şi frumuseţea unei femei dintr-un amurg cu munţi de sare de aceea m-am retras în casa poeziei tu, care nu ştii cât de mult poate să iubească inima mea tu, care nu ştii cât de mult poate să rabde inima mea nu mă mai poate atinge nici moartea doar propria mea mulţumire mă mai poate pune pe gânduri

229

Constantin Preda

mă-ngropi, ca să mă uiţi, în mugurul de plop,/ dar eu sunt herghelia ce vine în galop mă-îngropi, cu fiecare zi ce trece, mai adânc în inima ta cum îşi îngroapă un recrut lumina iernii în manta mă-ngropi cu fiecare anotimp, cu fiecare clipă care zboară cum îşi îngroapă dumnezeu lumina în bobul de secară nemaiştiind unde să fugi de mine, mă-ngropi cât mai adânc lumina cărnii noastre e ca un gângurit de prunc ca o prigorie mă-ngropi în zbor, în bobul de nisip dar eu îţi sunt lumina toamnei ce-ţi plânge, de acum, pe chip cu toată poezia lumii, mă-ngropi în fiecare verb dar eu îţi sunt lumina toamnei ce plânge-n fiecare cerb mă-ngropi în ierburi sfinte, în cerul ce-l cuprinzi dar eu îţi sunt lumina din struguri puşi la grinzi nemaiştiind unde să fugi de mine, mă semeni în cuvânt pe nicovală-ţi bat lumina, din care-ţi fac veşmânt mă-ngropi, ca să mă uiţi, în mugurul de plop dar eu sunt herghelia ce vine în galop mă-ngropi, ca să mă uiţi, în cântece de greieri dar eu îţi sunt ca valul pe malul ce-l cutreieri nemaiştiind să fugi, mă-ngropi în verdele de nucă mă regăseşti apoi în fiece nălucă mă-ngropi, ca să te vindeci, adânc în calendar dar eu, cu fiecare por al cărnii, prin tine-am să răsar mă-ngropi, ca să te vindeci, mă chemi în ajutor aud un cal cum zboară prin firul de mohor

230


mireasă de semne te poate socoti dumnezeu mireasa dealului toată viaţa ai petrecut-o culegând nume de flori rare toată viaţa ai aprins focuri în vizuinile vulpilor toată viaţa ţi-ai strigat fratele dispărut ca un amurg în coamele cailor tu, mireasă de semne, cu straie de cenuşi nemişcate tu, mireasă de semne, cu un cuţit de bujori înfipt în spate niciodată n-am mai văzut o mireasă atât de frumoasă niciodată clopotarii n-au cântat cu glasuri atât de înalte ca la nunta ta

231

Constantin Preda

mormânt săpat în lumină îngerilor mei păzitori, constantin-romulus şi daniel

rădăcinile mele nu sunt în pământ rădăcinile mele cresc în aer mormântul meu este săpat în lumină

232


nimic nu se poate compara cu tristeţea din cântecul cocoşilor de munte

nimic nu se poate compara cu tristeţea din cântecul cocoşilor de munte în lumina absolută a firului de grâu copt alte anotimpuri vor veni şi vor îngropa (cu lopeţi, cu cazmale de brumă) hotarul acestei dimineţi alte anotimpuri vor veni şi vor acoperi (cu fum galben, cu fum de pucioasă) rama icoanei unde eu cu genunchii juliţi scriu tropare despre fericire alte dimineţi, din veacul altor literaturi, vor veni şi vor continua, cu un sărut pe obraz, toate ceremoniile nimic însă nu se poate compara cu un zbor de capre negre deasupra pădurilor de tei din inima moldovei nimic nu se poate compara cu un gângurit de copil la sfârşit de iulie în lumina de biblie a unui deal cu livezi de cireşe pietroase nimic nu se poate compara cu frumuseţea uitată a fântânilor cu cumpene(al căror biograf sunt) nimic nu se poate compara cu tristeţea din cântecul cocoşilor de munte în lumina absolută a firului de grâu copt

233

Constantin Preda

marile taine semăn tot mai mult cu tata care, acum, doarme pe câmpiile înalte ale cerului mi-e inima, ca şi a lui, o ţară de semne semăn din ce în ce mai mult cu tata şi-am pieptul acoperit cu umbre de nicăieri fiecare amurg din coplărie este o pleoapă sub care îmi place să cred că doarme dumnezeu amurgurile, ei amurgurile, sunt marile taine pe care tata mi le-a povestit pe patul de moarte

234


nimic nu va mai fi ca până ieri nimic nu va mai fi ca până ieri când tatăl meu scria câmpiile cu jderi nimic nu va mai fi ca pân-acum ninge în iulie cu jderi postum nimic nu va mai fi ca înainte doar cerul care plânge pe morminte nimic nu va mai fi ca până joi o icoană de lumină creşte-n noi nimic nu va mai fi ca până azi doar sufletul ce plânge printre brazi tata-mi ară slova sub pământ mama are umbletul de vânt mi se pare că îi văd şi-acum în zare în căsuţa lor de lumânare mama are chip de floare de gutuie amândoi prin sufletul meu suie vine-un plâns de dropie şi-mi curmă moartea ce-mi calcă pe urmă vine-un asfinţit şi-mi bate clopotul ce-l port în spate

235

Constantin Preda

nu pot trăi fără culmi deşi sunt om de câmpie nu pot trăi fără culmi iubesc depărtările care cântă în orologii de iarbă poate părinţii mei, îmbrăţişaţi peste timp, miros a scrisori de dragoste, a ferigi crescute pe trunchiuri de brad câte o buhă în inima muntelui plânge câte un joagăr taie suferinţa în două voi urca la noapte pe culmi voi străbate noi lumi şi povârnişuri celeste voi privi luna de pe dealuri de cremene voi înnopta în spaţiul dintre cântecul lupilor hămesiţi şi frumuseţea copilei de mierlă îmi voi lipi inima de inima unui vers nerostit voi auzi toaca sihastrului ce bate până în străfunzimi de stele voi adormi în părul femeii pe care n-o voi mai vedea niciodată

236


să-ţi beau rochia de mac surghiunit în ştreang de soc când cireşele se coc surghiunit în ştreang de mac şi rubaşcă de cazac ar fi bine să mă ari ca-ntr-un cântec de sitari ar fi bine să mă treieri cu bluza plină de greieri să-ţi beau rochia de mac c-un genunchi să te desfac dintr-un strop să mă îmbăt să trec zările înot c-un suspin să te răstorn în suflet să mi te torn ar fi bine să te sui îmbrăcată-ntr-un pistrui să-mi pui inima în palmă să miroase-n cer a toamnă să miroase-n cer a vară să-ţi fiu calul de povară c-un oftat să te răstorn pe frunte să mi te torn ar fi bine să mă treieri cu bluza plină de greieri

237

Constantin Preda

scriu în numele tuturor femeilor cărora nu le-am mărturisit iubirea mea scriu în numele tuturor poeţilor zidiţi de dumnezeu în mine scriu în numele pictorilor orbi scriu în numele femeilor (necredincioase) care nu au păcătuit încă scriu în numele eşescurilor care m-au salvat de la moarte scriu în numele macilor pictaţi pe coapse de femei scriu în numele sfinţilor care plâng în inimi de nuduri scriu în numele trilului de ciocârlie scriu în numele mamei care a încărunţit aşteptându-mă scriu în numele cărăbuşului fericit de lumina pământului reavăn scriu în numele depărtărilor asupritoare care ard prin crematorii scriu în numele morţii duioase a săritorului la trapez scriu în numele crinilor care mă plagiază scriu în numele fantomelor care poartă linţolii scriu în numele disperării care plânge-ntr-un amurg de toamnă scriu în numele tuturor îndrăgostiţilor care se despart în gări (de aceea nu voi suporta niciodată gările şi trenurile care ascund sub roţile lor jurăminte de sinucigaşi din iubire) scriu în numele mamei care doarme (doamne, ce frumos doarme!) cu fruntea mea aşezată în podul palmei scriu în numele tuturor femeilor pe care nu le-am putut iubi scriu în numele tufănicilor care plâng sub primul strat de brumă scriu în numele fanfarelor care zboară prin ospicii scriu în numele sitarilor nebuni care, îmbrăcaţi în costume de ceaţă, vor citi poeme la înmormântarea mea scriu în numele mireselor începute scriu în numele înghiţitorilor de săbii scriu în numele prepelicarilor nătângi scriu în numele detectivilor care anchetează jocuri de iele scriu în numele tribunalelor ai căror aprozi poartă robe de cicoare scriu în numele perechii de mierle care-mi înconjoară livada scriu în numele stupilor de cretă din grădină scriu în numele păpădiilor care-l plâng pe iisus

238


scriu în numele soţiilor de protopopi care fac dragoste în faţa oglinzii scriu în numele zilelor de joi din cărţile necitite scriu în numele ploilor din pădurile de conifere scriu în numele dansatoarelor de ceară care poartă revolver scriu în numele pustnicilor care dorm în cuiburi de vrabie scriu în numele vânzătorului de smochine din turnul primăriei scriu în numele ţărmului care dansează scriu în numele paznicului de far care cântă la clavecin scriu în numele paznicului de far care e de-o seamă cu eternitatea scriu în numele vânzătorului de pelin care ar merita premiul nobel pentru poezie scriu în numele nevestelor de protopopi care fac dragoste în faţa oglinzii scriu în numele principeselor care-şi muşcă buza de jos prin tablouri scriu în numele cerşetorului care ridică premiul academiei scriu în numele flaşnetarilor şi al vânzătorilor de coloniale care s-au născut la revoluţie scriu în numele celor mai erudiţi culegători de căpşuni scriu în numele izbânzilor noastre efemere scriu în numele nonsensurilor care atârnă în ştreang scriu în numele umbrei care mă ajunge din urmă

239

Constantin Preda

spune-mi spune-mi, cu gura ta de piersică, nu-i aşa c-ai coapsa de biserică? spune-mi, cu gura ta de cireaşă, nu-i aşa c-ai coapsa nărăvaşă? spune-mi, cu flacăra pântecului tău supt, nu-i aşa c-ai miere-n faguri dedesubt? spune, cu miresme, pâlcuri, pâlcuri, nu-i aşa că ai ambrozie pe sfârcuri? spune-mi, oare, mai există o câmpie-atât de tristă? spune-mi, cu suspinu-ţi de femeie, mai zbori uneori către calea lactee? spune-mi, cu suspinu-ţi de copilă, mai însufleţeşti brânduşe de argilă? mai zbori uneori sau mă mai strigi? te mai dezbraci în dezmierdări de cutcurigi? spune-mi, cu sânii mici ca de păcat, nu-i aşa că-l ai pe dumnezeu argat?

240


toamna unicornului, toamna femeii pe care n-o voi mai iubi niciodată vine o toamnă de frunze vine o toamnă de pâine vine toamna marilor singurătăţi cad peste pagini, ca peste veacuri, mâinile mele de-atâta scris obosite cad peste pagini, ca peste veacuri, mâinile mele care-au iubit cândva o soţie de arţar neştiută de lume vine o toamnă de vâsle vine o toamnă de pâcle vine o toamnă de auzit plânsul caprelor negre pe stânci

241

Constantin Preda

tatăl meu tatăl meu era cel mai puternic om din sat (în satul acela se spune că trăiau cei mai puternici oameni din lume) tatăl meu era frumos ca un orologiu care dă sens timpului lumina vorbei lui era fără cusur paşii lui erau căptuşiţi cu fulgere fruntea lui respira lumini de cişmele inima lui bătea dincolo de toate hotarele tatăl meu era cel mai falnic om din sat palmele lui, seara, la masă, miroseau a şoaptă de scoarţă de mesteacăn, a şoaptă de mugur de brad, a grădină cu ierburi sfinte palmele lui (bătătorite) erau frumoase ca nişte poeme tatăl meu era cel mai vânjos om din sat era atât de vânjos încât, cu o singură mână, scotea carul cu grâu din albia râului el ajuta caii şi munţii să zboare din respiraţia lui rândunelele-şi făceau cuib la streaşina casei (rândunelele făcându-şi cuib, de obicei, numai la case de oameni buni) umărul tatei era frumos ca o margine de lan, ca o margine de lume în inima lui cântau dropiile pe braţele lui dormeau stoluri de vrăbii, de libelule, de mierle, de ciocârlii mirosind a trifoi copt pe pieptul său creştea înaltă (până la cer) cumpăna verii pe pieptul său creştea, vinovată, crucea câmpiei pe pieptul său îşi făcuse culcuş, cu aripi de pelin, Moartea în satul acela se spune că trăiau cei mai frumoşi oameni din lume

242


tribunalul macilor tânguire de mai, în macii care gem la curtea marţială-a macilor am să te chem conturul gurii mele-l mai păstrezi m-alungi, m-apropii, mă îndepărtezi am o tristeţe care nu-i a mea cu dor de fragi la noapte parcă te-aş gusta am o lumină de-asfinţit, clocotitoare e primăvara care vine printr-un fir de lumânare mă-ngropi în sânii tăi ca-ntr-un totem la tribunalul macilor am să te chem conturul gurii mele-l mai păstrezi în primăvara macilor păscuţi de iezi în primăvara primăverilor, năucă în catedrala macilor cu sfinţi ce plâng pe coji de nucă tânguire de mai, crepuscul lin de mai e primăvara care plânge-n tropote de cai cu tânguiri de maci la tribunal te chem se clatină pământul, sunt macii ce-nfloresc, sunt macii care gem

243

Constantin Preda

ce-ai să faci cu mine, ce-ai să faci cu tine ce-ai să faci cu mine, ce-ai să faci cu tine delir de sfinţi, desfrâu de miere de albine cireaşă coaptă, rană de roşu-aprins de maci lumină de mai, pe brâuri de colaci cireaşă pârguită, cireaşă de icoană lumină care plânge la margine de rană cireaşă pârguită, lumina lin mă duce şi mă aşază-n bocet cu dumnezeu pe cruce e totul ca o nuntă, un fel de despărţire auzi cum cântă cucii, lumina-i jeluire auzi cum cântă cucii, ca la tăiere iezii te scriu adânc, în mai, pe muchia zăpezii livezile sunt coapte, ce rod, nici nu visai să viscolească mistic peste cireşele de mai cireşe galbene, cireşe roşii, cireşe purpurii aş pleca cu dumnezeu, m-aş duce în pribegii ce-ai să faci cu mine, ce-ai să faci cu tine nici dumnezeu nu ştie, zăpadă-i pe coline

244


cântec de alelei cu vampă de la buric pân’ la orgasm lumina toată e un basm de la orgasm pân’ la buric fierb căpşunele-n ibric delir. străfulgerări. hipnoză istorii scrise sub veioză de la buric mici vaiete-n surdină oftaturi sugrumate de lumină pe bluza ta plâng ghiocei păscuţi de boturi mici de miei te zbaţi blajin, cu gemete-mi răspunzi pun jar de flori pe sânii tăi rotunzi de la buric până la gleznă frumoasă-i floarea care creşte-n beznă de la buric în jos se scutură livezi lumina toată-i tropăit de iezi de la buric în jos se scutură bujori sunt sânii tăi ca două sărbători de la buric în jos e-o veşnicie lumina-i toată liturghie de la buric pân’ la orgasm lumina toată e un basm

245

Constantin Preda

femeie goală cu un motan pe genunchi femeie goală cu un motan pe genunchi primăvara,-n vizită la unchi femeie goală lângă o perdea în letopiseţul ei aş înnopta femeie goală lângă un tablou cu corăbii lampă stinsă-n ciripit de vrăbii femeie goală pe un ţărm de mare epitaf de semn de întrebare femeie goală-ntărâtată de dorinţi pipă fumată de sfinţi femeie goală-n catapetesme cu gutui pe coapsa ei aş vrea ca să mă sui femeie goală luminând prin cărţi posace vin îngeri tremurând ca s-o îmbrace femeie goală mirosind a dezmierdări de brad în străvechimi de vin mă-nalţ ca să decad

246


femeie goală citind epistole vechi levitaţie, vaier, vară cu cireşe la urechi femeie goală păzită de crini anahoreţi cosmogonie de stele, de luceferi beţi femeie goală cu sfârcuri ca vinul de tari eteriile toamnei se aud prin iconari femeie goală ca un cântec de cărăbuşi într-o casă cu poeme-n loc de ziduri şi de uşi femeie goală cu chip de bătut pe monede romane femeie ‒ lacrimă de uragane femeie goală ascultând rotundul unui măr poeţi zidiţi în adevăr femeie goală, la gura sobei, lângă-o ulcică de grâu femeie mirosind a poteră şi a pârâu femeie goală mirosind a lumânări de brad în străvechimi de vin mă-nalţ ca să decad

247

Constantin Preda

voi fi un mort frumos voi fi un mort frumos doar poezia va plânge la înmormântarea mea cocorii vor zbura maiestuos cu trupu-mi spre cea mai îndepărtată stea voi fi un mort frumos doar cocorii vor plânge la înmormântarea mea poezia va zbura maiestuos îmbrăcată-n doliu de cişmea voi fi un mort frumos doar mama va plânge la înmormântarea mea chiar şi jungherul împlântat până la os în cântec de lumină se va transforma voi fi un mort frumos voi purta pe piept o garoafă albastră din care vor fuma maiestuos toţi îngerii pictaţi pe geamul din fereastră voi fi un mort frumos voi purta pe umăr o prigorie neagră cu care voi dansa maiestuos în timpul zborului, o noapte-ntreagă voi fi mortul cel mai frumos voi dansa la-nmormântare ca la nunta mea sfeşnice zburând maiestuos plânsul într-o stea-l vor îngropa va fi cea mai frumoasă-nmormântare din câmpie cocorii mă vor înhuma în poezie

248

KARENINA, ANNA LUI CONSTANTIN. ISTORIA SĂRUTULUI (2012)


dacă dumnezeu există dacă dumnezeu există el îţi plânge în batistă dacă dumnezeu trăieşte este robul tău orbeşte dacă dumnezeu respiră bluza-n fluturi ţi-o deşiră dacă dumnezeu visează crângurile-n cer dansează dacă dumnezeu înjură are roua ta pe gură dacă dumnezeu recită coapsa ta e o ispită dacă dumnezeu ascultă ai în degete o nuntă dacă dumnezeu te ştie el îţi plânge pe sub ie dacă dumnezeu nu zboară el cu pleoapa te măsoară dacă dumnezeu îngână face macii din ţărână dacă dumnezeu există el îţi plânge în batistă

251

Constantin Preda

ai să regreţi, sfântule, ai să regreţi o să regreţi, sfântule, o să regreţi parfumul unor netrăite dimineţi o să regreţi că mă tot chemi, că mă invoci cu toată parohia ta de cutcurigi şi de prooroci o să regreţi că mă doreşti şi-mi scrii poeme prin caleşti o să regreţi, te vei căina, va fi târziu nebunul meu cu ham de bidiviu o să te doară nepăsarea mea, o să te doară ca secera ce intră-n firul de secară o să regreţi, sfântule, ai să vezi câtă mireasmă moare, dimineaţa, prin livezi o să te doară nepăsarea mea de clopot şi-ntr-o noapte voi mirosi a dunăre, a apuseni şi-a mere coapte vei vrea, ca un tâlhar, din mine să tot bei cu şleahta ta de-arhangheli, de paltini şi de tei o să regreţi, tâlharule, o să regreţi toată nemoartea din mine-ai să te-mbeţi o să regreţi, te vei căina, va fi târziu sfântul meu cu plâns trandafiriu

252


a mai rămas din toamnă o singură zi nu plânge, inimă, nu te jeli a mai rămas din toamnă o singură zi nu plânge, inimă, nu te-ntrista a mai rămas din toamnă un semn undeva nu plânge, inimă, leagă-ţi la uşă un lup cât o haită, un lup de cenuşă nu plânge, inimă, cheamă-ţi în drum un lup cât o haită, cu ochii de fum nu plânge, inimă, nu pune-n pervaz iubiri şi icoane, gutui la amiaz’ nu plânge, inimă, nu suferi cuţitul în năframa toamnei pe veci s-o vesteji nu plânge, inimă, bujor aprins să fii în veci chiar de te prinde iarna pe tainice poteci nu plânge, inimă, soră şi nemărginire a mea nu boci, nu putrezi, nu suspina nu plânge, inimă, nu te jeli a mai rămas din toamnă o singură zi nu plânge, toamnă, nu te jeli a mai rămas din inimă o singură zi

253

Constantin Preda

ce femeie, doamne, nu şi-ar dori/ să fie logodnică de fluture măcar pentru o zi? ce femeie nu şi-ar dori un fluture să-i fure dulceaţa, s-o dezbrace, s-o scuture? ce femeie nu şi-ar dori un fluture, toamna să-i fure duioşia, cu gura, de-a valma? ce femeie nu şi-ar dori un fluture, seara să-i care nemărginirea cu chitara? ce femeie nu şi-ar dori un fluture, de-a dura s-o miroase, s-o dezmierde şi să-i muşte gura? ce femeie nu şi-ar dori un fluture galben să-i sărute, între două zboruri, sânul parmen? ce femeie nu şi-ar dori un fluture mov s-o dezbrace, s-o calce-n alcov? ce femeie nu şi-ar dori, măcar pentru o clipă, un fluture să-i soarbă neastâmpărul frumos ca lumina dintr-un bob de strugure? ce femeie, doamne, nu şi-ar dori să fie logodnică de fluture măcar pentru o zi? ce femeie nu şi-ar dori un fluture, joi s-o sărute pân’ la capul bunei speranţe şi-napoi? ce femeie nu şi-ar dori un fluture, miercuri s-o legene-n tangouri, în opturi şi în cercuri? ce femeie nu şi-ar dori un fluture, pe perna dintre nopţi s-o culeagă ca pe o rugăciune, ca pe o mireasmă de struguri copţi? ce femeie nu şi-ar dori un fluture, într-o după-amiază de aprilie s-o dezbrace cu mâini interzise, de scorţişoară, de vişinată, de vanilie? ce femeie nu şi-ar dori un fluture, poet prin excelenţă s-o inspire la teză, să-i şoptească la corigenţă? ce femeie, doamne, ce femeie nu şi-ar dori un fluture, capotul să i-l descheie? 254


dragostea mea pentru tine întemeiază o nouă religie coapsa ta-n amurg, coapsa ta de smirnă şi de foc face cât toate tablourile lui cèzanne, magritte, ingres şi renoir la un loc coapsa ta e cel mai fericit tablou sinucidere de zambilă sub pervaz de ecou coapsa ta e cea mai frumoasă oraţie oferită de dumnezeu în loc de decoraţie coapsa ta bagă spaima-n duhovnici, în îngeri şi-n bancheri coapsa ta ucide gloria zilei de ieri coapsa ta scoate îngerii în stradă coapsa ta – cea mai frumoasă zăpadă coapsa ta e cea mai frumoasă sfidare ea aduce puii de jder, de lup, de cerb la recrutare coapsa ta – melodie genială de pus pe chitară o proslăvesc truverii şi o cântă în fiecare gară coapsa ta – cea mai frumoasă melodie, cea mai frumoasă palinodie aş pleca desculţ, pe drum de sanie, la orăştie să-ţi cumpăr un burg în amurg, un cântec de miere şi nişte culori din inima lui dumnezeu în inima mea să te învăţ să zbori coapsa ta – regină peste doi genunchi superbi iarbă de lumină din cântece de cerbi

255

Constantin Preda

coapsa ta – vin de grijanie pentru crinii din garda papală coapsa ta – bujor alb, bujor de pace monahală coapsa ta – sublimă angoasă-n surdină coapsa ta – cea mai frumoasă lumină coapsa ta-n amurg, coapsa ta de smirnă şi de foc face cât toate tablourile lui rubens şi van gogh la un loc coapsa ta-n amurg, pe care suspină o floare de prescură şi-un inel face cât toate tablourile lui rafael coapsa ta-n amurg, abia întrezărită prin deschizătura tunicii întrece în dumnezeire tablourile lui leonardo da vinci coapsa ta – cea mai frumoasă melodie, cea mai frumoasă palinodie aş pleca desculţ, pe drum de sanie, la orăştie să-ţi cumpăr un burg în amurg şi-un cântec pe care numai inima mea ştie să-l cânte aşa cum numai cerbii ştiu să sărute iarba, pe sub zăpezile căzute peste munte dragostea mea pentru tine întemeiază o nouă religie gura mea pe coapsa ta – cea mai frumoasă efigie

256


femeie goală în prag de biserică când îţi despleteşti părul asist smerit, în genunchi, ca la oficierea unei slujbe când îţi despleteşti părul toamna se despleteşte frumoasă odată cu tine când îţi despleteşti părul piersici pârguite îţi bat în şolduri când îţi despleteşti părul iubeşti viaţa până-n prăsele şi chiar dincolo de tăiş când îţi despleteşti părul mă simt ca un tâlhar pe crucea poeziei când îţi despleteşti părul ai în mâini glas de gutui coapte când îţi despleteşti părul iertate sunt, în slove, lutul şi păcatul când îţi despleteşti părul viaţa începe ca lumina dintr-un pumn de stele

257

Constantin Preda

gelozie de fir de lalea ce-ai să faci cu dogoarea gurii mele pe pântecul tău? leagă-i o floare de nufăr şi arunc-o în hău ce-ai să faci cu dogoarea gurii mele pe umărul tău stâng? leagă-i un fir de brânduşă şi arunc-o-n văi de parâng ce-ai să faci cu dogoarea gurii mele pe rochia ta de strugure? leagă-i un fir de pelin şi arunc-o în dunăre ce-ai să faci cu dogoarea gurii mele pe şoldul tău leneş? leagă-i un fir de bujor şi arunc-o în someş ce-ai să faci cu dogoarea gurii mele pe glezne mai sus? o să crezi că-i furi din durere lui iisus ce-ai să faci cu dogoarea gurii mele pe pântec mai jos? o să crezi că-i bei din durere macului roşu, hristos ce-ai să faci, femeie, fecioară, narcisă, ce-ai să faci? o mie de fluturi orbi îşi vor recăpăta vederea când ai să te dezbraci şi alţi o mie de fluturi, de cerbi, vor tresări, vor alerga eu voi primi un glonte în inimă de la un fir de lalea

258


îndrăgostitul de serviciu sunt îndrăgostitul de serviciu, la orice oră, vă răspund sub chip de auroră sunt îndrăgostitul de serviciu, la urgenţe, cereţi-mi elixiruri, reverenţe sunt îndrăgostitul marilor toamne, vă vindec de singurătăţi ca şi-n alte toamne, ca şi-n alte dăţi vă vindec de iubiri de foc, iubiri proscrise vă vând poeme şi fantasme interzise vă vând miresme rătăcite-n flori vă inventez, când nu există, sărbători sunt, de-a pururi, îndrăgostitul de serviciu, poetul fugit de la biserică, duhovnicul fugit de la ospiciu

259

Constantin Preda

istoria sărutului sărutul nu are istorie el e biserica pe care se întemeiază lumea el e profeţia unui zbor nesfârşit el e etern eternitatea nu are istorie (vorbeşte din viitor) eternitatea are doar gust de cireşe amare eternitatea are doar ticăit de inimă

260


istoria sărutului totul în această seară e memorabil de la felul în care te dezbraci şi îmi aşezi pe frunte rochia până la lumina veiozei (cuneiformă înflorită într-un tăiş de medalie) care are un suspin liric aparte, de o mare bogăţie, neinclus în niciun dicţionar, în nicio biblie, în nicio istorie literară sărutul tău e unic (vezi foiletoanele vremii) şi civilizator sărutul tău anunţă fraze memorabile de pus de frontispiciul bisericii, pe frontispiciul căminului de fete sărutul tău, în această seară, îl evaluez cu o cohortă de sfinţi (de fluturi, de bibliofili înrăiţi, de stareţi, de arhimandriţi, de esteţi, de exegeţi) şi îl aşez de-a dreapta lui dumnezeu sărutul tău e cel mai frumos ferment de înnoire a luminii acestui sfârşit de noiembrie sărutul tău (dincolo de mode, de cenzuri, de calendare, de înfiorări, de rătăciri nomade) face lumea imponderabilă, infinit mai bună, mai duioasă, mai frumoasă sărutul tău are o droaie de supuşi care clamează bunătatea, simplitatea, divinitatea sărutul tău e ca un vechi dangăt de clopot într-un sat din ardeal de aceea totul în această seară e memorabil de la felul în care te dezbraci şi îmi aşezi pe frunte rochia până la lumina veiozei (cuneiformă înflorită într-un tăiş de medalie) care are un suspin liric aparte, de o mare bogăţie, neinclus în niciun dicţionar, în nicio biblie, în nicio istorie literară sărutul tău e unic sărutul tău e întemeietor de milenii

261

Constantin Preda

m-ai subjugat, m-ai subjugat / o, ce amiezi de nufăr şi păcat

m-ai subjugat, m-ai subjugat o, ce amiezi de nufăr şi păcat jumătate copil, jumătate ascet îţi scriu pe sfârcuri cu şerbet o cratimă de miere şi-o cratimă de lumină doamne, cum ne mângâiem în liniştea alpină o cratimă de lumină şi-o cratimă de miere ne dezbrăcăm în iarba cu miros de înviere acolo unde înfloreşte lumina şi eu îţi cânt eşti cea mai frumoasă femeie de pe pământ şoapta ta aruncă în aer lungi trenuri cu fluturi eu mă topesc, rescriu slovare cu săruturi şoapta ta aruncă în aer ospicii de fluturi nebuni cu infirmiere ‒ zambile şi doctori ‒ păuni şoapta ta aruncă-n aer valea cu plopi şi vadra cu aghiazmă de la şcoala cu popi pentru tine aş rescrie biblia şi aş jeli epifanii, epifanii, epifanii pentru tine mi-aş aşeza capul sub ghilotină să vină-apoi un flutur să-mi spele rana cu lumină pentru tine m-aş lua de guler cu bunul dumnezeu pentru tine aş interpreta rolul de curcubeu şoapta ta îmi pune raiul la picioare o, ce amiezi, ce binecuvântare m-ai subjugat, m-ai subjugat o, tu narcisă, eu bărbat m-ai tulburat, m-ai tulburat o, ce amiezi de nufăr şi păcat 262


mai e timp de-o noapte de dragoste mai e timp să facem dragoste înainte de a veni prima zăpadă mai e timp să-ţi fiu staroste înainte ca iarna să cadă mai e timp de-o noapte nebună înainte de a veni prima ninsoare aş trimite un pâlc de mesteceni să-ţi spună c-aş vrea ca vipera trupului tău să mă-mpresoare mai e timp de-o noapte de dragoste mai e timp de-o noapte de joi mai e timp să-ţi fiu staroste s-auzi genunchii cum ţi-i îndoi mai e timp de-o noapte de dragoste mai e timp de-o noapte de fum de ţigară mai e timp să fiu staroste sânilor tăi sub formă de pară mai e timp de-o noapte de toamnă mai e timp de-o noapte de jar e-atâta frumuseţe în linia din palmă e-atâta miere neculeasă în toamna din pahar

263

Constantin Preda

melopee pentru femeia din ţara petuniei, din ţara brânduşei de-abia mai bate inima mea de-atâta toamnă frumoasă e-atâta frumuseţe în goluri şi-aş vrea să mă aştepţi cu evangheliarul toamnei pe masă e-atâta depărtare în braţele mele cum te-aş putea cuprinde mai blând, mai încet? e-atâta pulberărie de inele e-atâta risipire sfântă de violet doar o bătaie de inimă m-alungă, m-apropie de ţara de stele din inima ta ai o frumuseţe ascunsă, de mierlă, de dropie, în care şi dumnezeu ar poposi, ar înnopta

264


nepăsare albastră aveam un fel de teamă, de nepăsare-albastră îmi trecuse fulgerul, ca un cuţit, pe la fereastră aveam un fel de nepăsare, de zbucium şi de teamă de tot ce e deasupra noastră, de tot ce în adânc ne cheamă aveam o teamă-albastră de-a spune tânguirilor pe nume un fel de plâns din plânsul toamnelor postume aveam o frică frumoasă de gnomii ce veneau din pădure de văile cu castani, pregătite să mă fure aveam o frică frumoasă de nenumăratele voci ale sufletului meu de insomnia albastră numită eşarfa lui dumnezeu aveam o reverie frumoasă, o reverie ‒ enigmă, o reverie fără echivoc eram ca tăişul sabiei ce tocmai trecuse prin foc aveam şi-o perseverenţă spre mov, de transcendenţă fatală de mere târzii, de mere de brumă, de mere culese din poală aveam un fel de teamă, de zbucium, de nepăsare-albastră tocmai îmi bătuse, ca un inorog, septembrie-n fereastră

265

Constantin Preda

s-a sinucis o soprană în munţi s-a sinucis o soprană în munţi într-o mansardă pe valea frumoasei înflorise ghinda, era o toamnă cu nunţi era o toamnă cu lună plină la temelia casei veveriţe albe furau ghinda şi o duceau în alte păduri pe sub pădurile de pe pământ doar ochii cerbilor mai străluceau în toamna-aceea cu coama de vânt s-a sinucis o soprană azi-noapte ziarele vor întoarce pe toate feţele cântecul ei procurorii au găsit la locul faptei o armă cu şoapte şi o nedesluşită mireasmă de tei nicio scrisoare de adio sau nici măcar vreun alt indiciu, vreun bileţel cu aromă de zahăr vanilat toată enigma morţii sale stă în zborul unui fluture de var sau în lumina poeziei lui ion pillat s-a sinucis o soprană azi-noapte ziarele vor întoarce pe toate feţele cântecul ei procurorii au găsit la locul faptei o armă cu şoapte şi o nedesluşită mireasmă de tei

266


străvechi cântec de dragoste/ cu lumină de dulceaţă de gutui era o după-amiază nebună de toamnă tu făceai dulceaţă de gutui dumnezeu dormea cu sânul tău în palmă şi fuma poeme amărui era o altfel de după-amiază vremea-ncremenise ca florile în vrej un tren visa că deraiază (plin de arome vechi) la zimnicea, la dej era o după-amiază heideggeriană, nebună casele se ridicau la cer şi zburau hai-hui tremura rochia ta ca apa limpede într-o fântână tremurau icoane vechi. incest. pelin. arome de gutui era cea mai frumoasă după-amiază de toamnă din câte-au fost vreodată pe pământ şi-acum trăiesc din acea bătaie de inimă, doamnă femeia mea cu paşii risipiţi în vânt

267

Constantin Preda

sunt taifunul cu cei mai frumoşi ochi căprui sunt taifunul cu cei mai frumoşi ochi căprui şi semnătura lui dumnezeu pe vechi arome de gutui sunt taifunul unor năprasnice săruturi furate din lumina unor vechi zboruri de fluturi sunt biograful fântânilor cu cumpene pierdute-n depărtări şi-austrul care suflă-n crizanteme şi în lumânări sunt biograful păpădiilor şi-al morilor de vânt tai munţi de sare în fiece cuvânt sunt taifun, sunt austru, sunt crivăţ de câmpie sunt ireal, sunt numai poezie

268


te iubesc cum n-am iubit pe nimeni pân’ la tine te iubesc mai ales în zilele de post te iubesc mai ales când ninge când dumnezeu străbate târgul meu anost cu decoraţii vechi de crizanteme şi de sânge te iubesc mai ales în zilele de post când lumina-i mai curată când dumnezeu străbate târgul meu anost într-o tunică înflorată te iubesc mai ales în zilele de post când totu-i interzis, când pe coline ninge când dumnezeu străbate târgul meu anost şi lampa macilor uscaţi în suflete se stinge te te te te

iubesc iubesc iubesc iubesc

cum n-am iubit pe nimeni pân’ la tine până la moarte şi-napoi cu şuieratul trenului pe şine cu spicul de ninsoare şi de ploi

te iubesc mai ales în zilele de luni cele mai neînsemnate zile ale săptămânii când vulpile plâng prin aluni şi vânătorii trag ca nebunii te iubesc agale şi la trap când te apăs cu pieptul meu de fluture, de mânz, de urs într-un căuş de ghiocei, cu tine, eu încap peste lumina stelei ce n-a curs te iubesc în zilele de post când lumina-i nouă şi curată când dumnezeu străbate târgul meu anost într-o tunică veche, înflorată

269

Constantin Preda

te-am dezbrăcat şi aveam toporaşi în loc de degete te-am dezbrăcat de o mie de ori cu privirea ţi-am cumpărat o rochie de nori mai frumoasă decât nemărginirea te-am dezbrăcat de o mie de ori fără să ştii ţi-am cumpărat o ţară de bujori din ţara marilor melancolii te-am dezbrăcat atât de frumos întâia oară venise toamna incestuos prin cheia uşii într-o seară te-am dezbrăcat, doamne, atât de frumos îmi înfloriseră mâinile şi eram ca un cântec de fluture maiestuos ca un cântec de măr ionatan te-am dezbrăcat şi aveam două sărbători în loc de mâini îmi înflorise inima ca o albăstrea cei mai frumoşi cerbi dintr-un lătrat de câini te păzeau în sihăstria mea te-am dezbrăcat şi aveam toporaşi în loc de degete inima mea devenise o mare sărbătoare inima mea fără să pregete îţi punea un munte la picioare te-am dezbrăcat cu sfinţenie, aproape interzis ca un elev la ora de religie când îşi alege din istorii o efigie a unei profesoare cu coapsa de vis te-am dezbrăcat de o mie de ori cu privirea ţi-am cumpărat o rochie de nori mai frumoasă decât nemărginirea 270


toamnă nepământeană toamnă nebună toamnă neclară coapsă păgână de domnişoară toamnă nebună de pus la rană coapsă păgână de fetişcană toamnă nebună din praf de puşcă gleznă păgână de muieruşcă toamnă nebună ca de răşină coapsă păgână de curviştină toamnă nebună tiv de scurteică ţâţă nebună de caţaveică toamnă nebună de pus la rană toamnă păgână nepământeană

271

Constantin Preda

tu eşti femeia frumoasă care râde cu zeii tu eşti femeia care domesticeşte cerbii prin rugăciune şi lumină în rugăciunea din rădăcina ierbii tu eşti femeia cărora cerbii îi beau roua din urme tu eşti stăpâna lopătarilor marilor toamne din marile turme tu eşti frumoasa femeie care-mblânzeşte lupii când plouă la munte şi la câmpie ard macii şi stupii tu eşti femeia căreia urşii îi mănâncă afine din palmă tu eşti stăpâna muntelui, furtuna cea mai calmă tu eşti femeia frumoasă care râde cu zeii zbori peste dunăre cu paltinii şi teii eşti femeia care înoată cu cerbii-n amonte, -n aval şi-şi duce tânguirile, peste munţi, ca pe un şal tu eşti femeia cu poala rochiei plină de fluturi fulgere brăzdează cerul când rochia ţi-o scuturi tu eşti stareţa muntelui, ce îmblânzeşte lopătarii când la câmpie zboară lupii şi pândarii tu eşti femeia – pădure, care-nfloreşte cu fagii tu eşti femeia care, la mânăstire, se culcă cu fragii tu eşti sălbăticiunea care doarme cu lupii şi macii tu eşti mireasma fatală care ucide gonacii tu eşti femeia care plânge cu plopii, cu jderii tu eşti lumina din ciutura mierii tu eşti femeia cu panerul plin de flori, de struguri şi de gărgăriţe şi-ai sânii atât de frumoşi ca două potârnichi, ca două veveriţe tu eşti femeia care-nvaţă la ham lupii şi cerbii amurg în apuseni, lumină din lumina sfântă-a ierbii

272


un taraf în mijlocul norilor un taraf în mijlocul norilor ca o rugăciune de dragoste ultima zi a toamnei poartă mantie de arţar roşu ce frumos aleargă stâlpii de telegraf înaintea trenului ce frumos aleargă toamna şi gara şi tufele de porumbe înaintea locomotivei cu aburi membrii tarafului poartă tunici albastre, tunici de porumbe, membrii tarafului cântă la viori şi armonici şi trompete albastre un taraf în mijlocul norilor e singura certitudine că exist

273

EŞTI CEA MAI FRUMOASĂ FEMEIE / CARE M-A IUBIT VREODATĂ (2012) Motto: „Fiecare om e nebun, dar ce este soarta omenească, dacă nu o viaţă de efort pentru a-l uni pe acest nebun cu universul?” André Malraux „Orice om visează să fie Dumnezeu” Andre Malraux


tu mă crezi sfânt tu mă crezi sfânt, eu sunt tâlhar de-abia îmi încap o biblie şi o brânduşă-n buzunar sfântule, mă strigi când vrei să mă răsfeţi dar nu-s decât cenuşa unei dimineţi tu mă crezi poet, eu sunt pământ de flori te-mbăt cu vinuri şi miresme-n lumea-n care zbori tu mă crezi pădure, dar nu-s decât un urs ce fură miere din timpul ce niciodată nu s-a scurs tu mă crezi lumină, dar nu-s decât zăpadă ascunsă în cuvinte şi-n merii din livadă tu mă crezi grijanie, dar nu-s decât pumnal o mână de ninsoare pe franjurii de şal sfântule, mă cerţi, mă vrei, mă strigi dar nu-s decât zăpadă pe ferigi

277

Constantin Preda

eşti cea mai frumoasă femeie / care m-a iubit vreodată eşti cea mai frumoasă femeie care m-a iubit vreodată mi-ai băut sufletul ca pe un mac răsărit pe calea ferată eşti cea mai frumoasă femeie pe care am iubit-o vreodată ţi-am băut sufletul ca pe-o câmpie-nflorată eşti de-a pururi femeia care m-a iubit cel mai mult mi-ai băut, ca pe o ambrozie, sufletul chiar dacă el mirosea a pământ eşti cea mai frumoasă femeie care m-a iubit vreodată doar mama m-a iubit aşa ca tine şi-acum ne priveşte de pe bolta-nstelată eşti cea mai frumoasă femeie ţi-am băut, ca pe un vin vechi, sufletul eşti lacrimă sau zee îţi răsună-n poemele mele, dumnezeiesc, umbletul

278


vei lăcrima, vei striga pustiul pe nume, vei fi fericită ai să vezi în unele nopţi vei visa că pustiul furişat în odaie sunt eu vei împărţi acelaşi pat cu pustiul vă veţi spune şoapte de dragoste o toamnă cu miros de fructe de pădure va prefira lumina printre degete tristeţea va atinge culmi de aur tristeţea va legăna clopotul cu trei funii de brumă o simplă adiere a florilor de tufănică va declanşa în ziduri plânsetul lupilor tu vei fi fericită pustiul va purta frac pustiul va avea chipul meu pustiul se va aşeza la masa de scris şi va aştepta stingerea ultimei stele rochia ta se va aprinde din senin şi va readuce la viaţă pădurea vei lăcrima, vei striga pustiul pe nume, vei fi fericită

279

Constantin Preda

septembrie în septembrie-l voi reciti pe caraion voi asculta trei nori la patefon voi prinde fluturi cu paharu’ voi recita din tonegaru voi scrie toamna cu pseudonim voi înnopta în suflete de heruvim în septembrie-l voi reciti pe nicolae ioana voi asculta cum şarpele îmi umple cana cu smarald, cu vin, cu slove vechi voi asculta cuvintele cum vin perechi în septembrie-l voi reciti pe tomozei voi fuma trei clopote ce-mi bat în şei voi fuma rogoz şi vâsc şi floare de arţar voi desena un paradox pe muntele de var în septembrie voi locui cu o romanţă perseu, cassiopeia – cutii de rezonanţă voi scrie cu mirosul de tămâie de sub coji de brazi voi lumina cu ion vinea poimâinele de azi în septembrie voi rătăci pe nicăieri voi fi bogat în psalmi şi mângâieri în septembrie-l voi reciti pe ion pillat voi fi cocor, voi fi prooroc, voi fi bogat

280


străvechi cântec de dragoste ştiai că ai cel mai frumos păr din lume toamna când dumnezeu te strigă pe nume? ştiai că ai cei mai frumoşi ochi din transilvania şi că suspinul tău e mai dulce ca grijania? ştiai că rochia ta e o vâlvătaie mult mai frumoasă decât denia în nopţile de primăvară când dumnezeu străbate oltenia? ştiai că ai flori de gutui şi aripi în loc de umeri? ştiai cât de frumos bat clopotele toamnei într-o zi de vineri? ştiai că, vara, trupul tău e o învolburată pădure? să fie vreo legătură între dumnezeu şi uraganul tufei de mure? ştiai că atunci când îţi împleteşti părul, duminica, la prânz cade din el bobocul unui nechezat de mânz? ştiai c-ai trupul negustat, de smirnă şi de vin la sfârşit de aprilie, când dumnezeu sărută floarea de smochin? ştiai că mi-aş dori să ai un singur nasture la rochie? şi, doamne, sânul rotund ca un tresărit de dropie? ştiai c-ai chipul frumos, de pus pe medalie? ştiai că un fluture galben îţi soarbe polenul din talie? ştiai că ai cel mai frumos păr din lume toamna când dumnezeu te strigă pe nume?

281

Constantin Preda

vechi cântec de mânat cerbii în văi voi urca la iarnă-n vârf de munte îţi voi da chiar muntele la telefon voi străbate iarna pe o punte pe o sanie cu tălpi de patefon voi urca la iarnă pe-o colină pline-s văile de brazi, de cerbii mei îţi voi scrie o scrisoare de lumină c-un stilou din flori şi răzvrătiri de tei voi urca la iarnă la cabana cât un miez de nucă dintre brazi voi aprinde-o poezie la icoana sfântului de ghindă care-mi bate-n poartă azi voi urca la iarnă-n vârf de munte îţi voi da chiar muntele la telefon voi străbate valea izei pe o punte pe o sanie cu tălpi de patefon

282


voi trece munţii-n transilvania-ntr-o bună zi/ pe tălpi de sanie, pe un cojoc, te voi iubi voi trece munţii-n transilvania-ntr-o bună zi te voi căuta, te voi jeli, te voi iubi voi trece munţii, să te sfâşii, ai să vezi aşa cum intră lupii, iarna, în marile cirezi voi trece munţii-n transilvania-ntr-o bună zi pe tălpi de sanie, pe un cojoc, te voi iubi te voi iubi sălbatic, ca o fiară, fără milă cu mâini de fum, cu trup de urs, cu litere de-argilă nici n-ai să prinzi de veste, o să-ţi placă, ai să vezi vei încerca mai jos, spre pântec, să mă pierzi c-apoi, la rândul meu, să mi te pierd în strigăte de struguri tămâioşi să te dezmierd să vii ca fulgerul, adânc, în mine să aluneci ca şarpele, ca toamna care scoate foc prin mâneci să vii, sălbăticiune, mirosind a fragi şi-a fân cosit să vii să zaci în mine ca vinul învechit strecoară-ţi mâna, sălbăticiuneo, pe sub şuba mea s-auzi cum creşte-n tine, dumnezeieşte, firul de lalea voi trece munţii-n transilvania-ntr-o bună zi te voi căuta, te voi jeli, te voi iubi

283

Constantin Preda

te iubesc cu gelozia unei lame de pumnal ce se va-ntâmpla de-acum cu vara ce se va-ntâmpla de-acum cu noi dumnezeu îşi scutură ţigara iulie se-ascunde sub desiş de ploi ce se va-ntâmpla de-acum cu toamna prin păduri şi crânguri vor jeli toţi cerbii auziţi noiembrie cum sună goarna auziţi cum dumnezeu coboară-n firul ierbii ce se va-ntâmpla de-acum cu fumul ultimei ţigări uitate-n munţi trec cocorii cu duiumul peste munţii dobrogei cărunţi ce se va-ntâmpla cu ultima tăgadă ce se va-ntâmpla cu ultima brânduşă paşii tăi sunt de zăpadă paşii mei sunt de cenuşă ce se va-ntâmpla cu norul de narcise ce se va-ntâmpla cu rochia de bal te iubesc cu focul de caise care zboară peste dealuri ca un şal

284


ce se va-ntâmpla cu vara care vine ce se va-ntâmpla cu dumnezeu, cu noi iubita mea cu părul fluturând peste coline iubita mea cu paşii – picături de ploi ce se va-ntâmpla cu muntele maiestuos ce se va-ntâmpla cu galbenul fatal te-am iubit cu-aureola unui sfânt misterios te iubesc cu gelozia unei lame de pumnal ce se va-ntâmpla de-acum cu vara ce se va-ntâmpla de-acum cu noi dumnezeu, pe umăr, cu chitara plânge pe furiş cu lacrima şuvoi ce se va-ntâmpla de-acum cu vara ce se va-ntâmpla de-acum, în vers, cu mine dumnezeu îşi scutură ţigara dumnezeu e vers total peste coline

285

Constantin Preda

scrisoare către alice năstase buciuta trec ambulanţe mov pe serpentine tămâia-n coji de brazi începe-a lăcrima e-o deraiere de petale de cătină octombrie-mi sărută inima sunt munţii plini de ambulanţe poeţii joacă şah cu dumnezeu lumina pune aur în balanţe pe decolteuri de eleve de liceu sunt munţii plini de-arhangheli care zboară de pini, de cuci, de flori, de rugăciuni de pustnici care cântă la vioară de tei frumoşi cât viaţa lumii de bătrâni vai, dumnezeu pluteşte peste munţi nu te-ntrista de disperarea mea, alice septembrie-a trecut, suspinele sunt punţi mă-mbăt, mă sinucid, mă vindec cu matisse trec ambulanţe mov, vin astenii cu moartea care-aşază dangăte în flori mitologii, mitologii te pregăteşti să zbori, refuzi să mori trec ambulanţe mov către câmpie lumina-n plopi începe-a lăcrima mă-mbăt, mă sinucid, mă-ntorc în sihăstrie adorm, cu vântul toamnei, pironit în şa

286


poet rebel, poet nebun, poet de fluturi poet rebel, poet nebun, poet de fluturi ridic biserici din săruturi poet de soc, poet de vâsc, poet de fragi port dunărea albastră în desagi de plânsul meu atârnă soarta verii, soarta lumii e-o vale cu poeţi, în el, valea ţărânii pot transforma eşarfa mea de mac în cântece şi rochii să te îmbrac, iubita mea, în năluciri de dropii poet nebun, poet ascet, poet rebel lup îmbrăcat în lacrimă de miel poet nebun, poet de măr, poet frumos cu sufletul de chiparos poet de fragi, cu sufletul de sfânt poet amirosind a smirnă şi-a pământ poet de mirt, poet de birt, poet de turtă dulce în ale cărui înserări vin vrăbii să se culce poet de birt, de mănăstire, de cişmea pumnal înfipt în roşu de lalea poet frumos, poet rebel, poet sărac cu decoraţii de trifoi topite-n frac poet de soc, poet de vâsc, poet de fragi port sfeşnice aprinse în desagi poet frumos, poet rebel, poet sărac salve de tun, iubiri, cruce de mac

287

Constantin Preda

nu-mi pot închipui lumea fără mine nu-mi pot închipui lumea fără mine nu ştiu, fără mine, ce s-ar face ea când, în decembrie, peste coline ninge şi-n zăpezi m-aş îmbrăca nu ştiu, fără mine, ce s-ar face vântul cine-ar mai cânta aleanul strâns în el? cine-n toiul nopţii ar mai săruta pământul? iarba, roua, sub copite mici de miel? nu ştiu, fără mine, ce-ar visa câmpia pasul de femeie cine l-ar jeli? ce călugăr şi-ar incendia chilia? trupul de femeie cine l-ar iubi? cine-n miez de iarnă, cine? – fără teamă de înmormântarea sa – ar zbura frumos peste obcine peste patrii, doamne, ar zbura nu-mi pot închipui lumea fără mine chiar de sunt ţărână şi nu pot zidi ca albinele în fagur, o ascunzătoare pentru ticăitul inimii lumânarea mea arde întruna din clipa-n care mama, morţii, vai, m-a hărăzit eu am iubit-o cel mai mult pe mama în plânsul ei, pe veci, lumina m-a zidit nu-mi pot închipui lumea fără mine nu ştiu, fără mine, ce s-ar face ea când, în decembrie, peste coline ninge şi-n zăpezi m-aş îmbrăca

288


melodie sufletul meu e atât de frumos încât poate fi pus pe chitară şi cântat sufletul meu e atât de frumos încât toate bisericile singure îl pot murmura sufletul meu e singura melodie cu care pot tulbura stelele

289

Constantin Preda

cerbia cerbia e cel mai frumos sat din transilvania pitit între dealuri, între dangăte de clopot, între panere cu tămâie şi gutui, la poale de apuseni cerbia a fost, la-nceput, aşezare de cerbi de aici şi numele (pus în grabă de dumnezeu) de aici şi legenda de aici şi turmele de lopătari ce se întorc la obârşii prin toamnele arămii din sufletul meu cerbia există cu adevărat la poale de apuseni cerbia e hram de biserică cerbia e iubire de pustnic cerbia e arheologie de lumină de ferigă coborâtă-n tainele vremii cerbia e şi satul celei mai frumoase femei pe ale cărei urme turme de lopătari se întorc la obârşii prin toamnele arămii din sufletul meu

290


cântec după plecarea ta mi-ai lăsat în aşternuturi un noian de flori şi fluturi mi-ai lăsat pe mâini, pe coapse un noian de stele arse mi-ai lăsat când ai plecat un amurg înjunghiat mi-ai lăsat pe trup, pe gură ţâţa ta cu sfârc de mură mi-ai lăsat după plecare zări ascunse-n calendare mi-ai lăsat topită-n piele toamna-atâtor flori de stele mi-ai lăsat în tocul uşii lacrima, vremea cenuşii mi-ai lăsat aprins în pat trupul tău de matostat dii, necazule, dii, dii ca tămâia prin chilii dii, necazule, în cer te-aş ara cu plug de fier haide, fruntea mea, nu plânge lacrima în vers se frânge vine-o vreme când pe coapse verile sunt stele arse vine-o vreme când pe gură plânsul e fulgerătură 291

Constantin Preda

poem scris din rotocoale de fumuri de ţigară la cincizeci de ani aş fi vrut, ieri, să mă sinucid venise toamna într-o rochie de vid scăpase fiara din mine, îşi devorase cuşca eram însăşi haita ce trăgea în vânători cu puşca cădea frunza pe dealuri, aproape în neştire m-aş fi sinucis, aş fi zburat, ce ispitire cădea frunza pe dealuri, frunza mă făcea să sufăr pictam mări de lumină pe toarta unui cufăr cădea frunza pe dealuri, îmi astupase fereastra bătusem uşa în cuie, arsesem şi glastra era atâta arămiu în litere, în zare însuşi dumnezeu ducea o cruce în spinare era dimineaţă? era după-amiază? era noapte? sigur era o cruce vestejită, învelită-n şoapte te-am căutat şi te-am strigat ca pe iisus încercam să mă salvez din sfântul care nu-s încercasem, ieri, c-un ultim gest venise toamna, tiptil, ca un incest aş fi vrut să mă sinucid fără motiv venise toamna abrupt, definitiv

292


mi-e teamă mi-e teamă că-ntr-o bună zi mă voi sinucide între pulpele tale de caisă, albe, candide mi-e teamă că mă voi sinucide-ntr-o bună zi desfă-ţi coapsele, dii, piersică, dii

293

Constantin Preda

mi-e teamă de moarte mi-e teamă de moarte încă din copilărie mi-a fost teamă de moarte (de când am avut prima prefigurare, prima interogaţie, prima stare de vid) mi-e teamă de moarte toată viaţa am trăit cu coasa morţii pe inimă toată viaţa (chiar şi în cele mai frumoase nopţi de dragoste) au pâlpâit în inima mea nu pâlcuri de toporaşi, nu crânguri de ghiocei, nu patrii de maci, ci patrii de lumânări; lumânări zvelte, lumânări firave, lumânări tocmite pentru iarna trupului meu m-am pregătit – într-un fel – întrebându-mă cum va fi lumea fără mine cum va arăta câmpia fără mine mesteacănul din colţul casei (sub care am scris prima jelanie despre ploi) şi brazii aduşi – de mici – din vărfuri de munte (de la crasna, de la rânca, de la novaci, de la obârşia lotrului) de cine vor mai fi cântaţi? cine va mai vedea în ei/ chipuri de zei? cine va mai trimite stoluri de cocori orfevrierilor de peste fluviu? cine va mai traduce corespondenţa dintre dumnezeu şi vasiliscul şiret?

294


mi-e teamă, cu-nfrigurare, de moarte dar iubesc firul de iarbă care-a spart betonul de pe mormântul mamei mi-e teamă chiar dacă m-am pregătit înălţând biserici de cuvinte am şters colbul şi am lăcrimat pe cele mai frumoase ediţii liliput: esenin, puşkin, apollinaire, bacovia, rilke, verlaine, baudelaire, kavafis, dimitre anghel, şt. o. iosif, veronica micle, ungaretti, pessoa, neruda, anna ahmatova, lorca, montale, pasternak, lermontov, maiakovski, vâsoţki, borges, alain bosquet, rimbaud, radu stanca, pituţ, matcovschi, cezar baltag, constanţa buzea, ileana mălăncioiu am rescris psalmii lui david, am zburat în mesopotamia am trăit ca un pustnic am publicat cronici literare pe tăbliţe de ardezie, pe tăbliţe de lut am refăcut drumul lui nicodim la tismana dar tot mi-e frică de moarte ca unui paznic de far/ de ceaţa cu miros de ferigi ce scufundă cetăţi în loc de corăbii

295

Constantin Preda

scrisoare pune-mi o vorbă bună la dumnezeu să mă numească arhanghel la tine-n decolteu să mă numească arhanghel de la genunchi în sus să te iubesc sălbatic pe blănuri mari de urs de la genunchi în jos să mă numească protopop să-mi dea putere să te bântui în galop la-ntretăierea dintre coapsă, pântec şi pădure să mă numească pustnic peste tufele de mure la miezul nopţii, doamne, oh numeşte-mă al ţâţelor paroh iar dinspre ziuă, doamne, vai duhovnic al cireşelor de mai pândar de clopote, umil, sfios peste un şold de strugur tămâios la miezul nopţii, doamne, ah mitropolit al vinului valah iarăşi spre ziuă într-o joi lumânărar de coapse când le-ndoi şi dă-mi puterea de a trece-n calendare suspinul, printre sfinţi, ca pe o sărbătoare numeşte-mă, sfinţia ta, pe veci arhanghel peste bluze, rochii şi poteci numeşte-mă, sfinţia ta, definitiv patriarh al dorului cusut în tiv

296

AŞ VENI SĂ DAU NUME DE FLORI GENUNCHILOR TĂI (2013)


a explodat neatent (violent) nebuna floare de cais a explodat neatent (violent) nebuna floare de cais eu bat ninsori, şi doruri, şi toamne la maşina de scris te-aş iubi tăcut, viscolit, îndârjit cum picătura de sânge iubeşte lama de cuţit aş veni-ntre pulpele tale tiptil să-ţi dau foc la coacăze. oranj inutil te-aş iubi îndârjit, viscolit şi tăcut mi-ai răspunde astral, şi dement, şi atât mi-ai scrie cu sânii pe piept un amurg, un poem m-ai ruga în genunchi, sub icoane, să te am, să te chem te-aş iubi cum doar dumnezeu iubeşte lumina ca un iconar fugit într-o biserică din bucovina te-aş iubi îndârjit, viscolit şi tăcut mi-ai răspunde astral, şi floral, şi zăcut a explodat neatent (violent) nebuna floare de cais tu goală, doar cu eşarfa mea albastră pe umeri, mă chemi în abis a explodat neatent (violent) nebuna floare de cais eu încărunţesc – şi devin mugur – la maşina de scris

299

Constantin Preda

sunt cel mai frumos necredincios dintre atei sunt cel mai frumos necredincios sunt cel mai frumos necredincios dintre atei dovada vie, un cuţit înfipt până la os sunt uliul dintr-un pod cu porumbei mi-am înscenat propria moarte am participat la propria înmormântare un crin venise, doamne, de departe cu toiagul poeziei prin ninsoare am conferenţiat în gubernia fluturilor am prezidat congrese de nori şi tăcere am rang important în ţara săruturilor conduc un minister al aromei de mere mi-am înscenat propria moarte mi-am înscenat propria înmormântare trei crini mi-au dus sicriul prin ninsoare alţi crini mi-au dus sicriul într-o carte

300


balada rochiei cu gust de cireşe amare

anei

abia ieşisei din adolescenţă aveai rochia cu gust de cireşe amare sfinţii se băteau să te treacă la corigenţă aveai toată preoţimea la picioare abia ieşisei din copilărie erai frumoasă ca dunărea-n amurg băteau clopotele la mitropolie un fluture îţi adormise pe umărul stâng abia ieşisei din copilărie aveai rochia cu gust de cireşe dulci-amărui te chemam, mă chemai, ne iubeam hai-hui sub tivul tău descopeream cea mai frumoasă alegorie niciodată nu se va mai repeta vara aceea cea mai frumoasă vară din câte-au fost vreodată pe pământ plângeau în tine şi copila şi femeia mă credeai cireş sălbatic, mă credeai sfânt niciodată nu se va mai repeta sălbatica minune de-atunci ţin slujbe sfinţii pe la mănăstiri bat clopotele-a floare de cireş şi-a rugăciune bat clopotele-a smirnă şi a jeluiri

301

Constantin Preda

azi inima mea e ca o cruce azi inima mea e ca o cruce de fluturi orbi cioplită-ntr-o răscruce azi inima mea e ca o liturghie de fluturi orbi purtată prin pustie azi inima mea e ca o cruce de-abia sub un piept de flori o mai pot duce azi inima mea e ca o cruce îşi cată ţintirim şi n-o pot duce

302


când toţi mă credeau fericit când toţi mă credeau fericit atunci, mie, îmi înflorea în piept cel mai frumos rana pe-un drum de moină şi cuţit înflorea-n biserică icoana inima mea devenise un fel de biserică inima mea devenise un fel de icoană dumnezeu îmi turna vin – sânge de iepure în cană iar mâna sa mirosea a mugure de piersică de-atunci am ajuns să-mi iubesc, ca nimeni altul, rănile de-atunci am decis să nu mai strig după ajutor oh, doamne, sunt sosie de cocor nu-mi mai ajung nici zările, depărtările când toţi mă credeau fericit atunci, mie, îmi înflorea în piept cel mai frumos rana pe-un drum de moină şi cuţit înflorea-n biserică icoana

303

Constantin Preda

cântec de mirt zece pustnici în genunchi te sărută-n jos pe trunchi zece pustnici, tei sau zei vor din palme să le bei zece pustnici îţi sorb tivul înfloratul, milostivul zece pustnici într-o doară bat mătănii şi-apoi zboară zece pustnici fericiţi fură doruri de la sciţi zece pustnici la hotare te sculptează-n bob de sare zece pustnici prin drumbăvi te ridică, noaptea,-n slăvi zece pustnici sus în munţi plâng cu rochia-ţi pe frunţi zece pustnici într-un birt îţi scriu cântece de mirt zece pustnici vor să-ţi plângă într-un colţ pe coapsa stângă zece pustnici vor şi vor să fii partea lor de nor zece pustnici beţi, năuci îşi fac inima răscruci zece pustnici în genunchi te sărută-n jos pe trunchi 304


tocmai tocmai nestatornicia mea mă face atât de statornic

305

Constantin Preda

cineva-mi ţinteşte inima. ninge pustiu cineva-mi ţinteşte inima. ninge pustiu inima mea-i floare de colţ. ninge târziu cineva-mi ţinteşte fruntea. ninge frumos altcineva-mi ţinteşte mâna cu care scriu. maiestuos cineva-mi ţinteşte inima. ninge postum port cocardă de ginere şi frac de scrum cineva-mi ţinteşte inima. dor de trăgaci se luminează cerul. se umple cu maci cineva-mi ţinteşte inima. zăpada-i înroşită de sânge un fir de poezie deasupra lunii curge cineva-mi ţinteşte inima. un asasin milos altcineva îmi cată fruntea. câteva lacrimi mai jos ninge pustiu. bocet de glonţ ninge târziu. inima mea-i floare de colţ

306


iubita mea din frăgezimi de rouă iubita mea din frăgezimi de rouă să ne scundem în clopotniţă când plouă să ne jucăm de-a mama şi de-a tata să strângem mure cu lopata să ne ascundem în clopotniţă când ninge şi dumnezeu ne suflă-n lampă şi n-o stinge să ne ascundem în clopotniţă spre seară să ne iubim pe-o husă de chitară să ne ascundem în clopotniţă-n amurg o, doamne, sânii tăi cu boturi de cireşe date-n pârg să ne jucăm de-a-ndrăgostiţii lui magritte eu peste tine ca un şarpe-ncolăcit să ne jucăm de-a zeii lui brâncuşi să punem zeilor cireşe pe la uşi iubita mea din frăgezimi de rouă să ne scundem în clopotniţă când plouă

307

Constantin Preda

rugăciune iubito, calcă-mă pe şale şi adu vin zăcut din beci cu gust de înverzită vale unde se bat în capete berbeci când trece vara cu carele prin munţi pribegi eu sunt mai-marele ce dă peste trupul tău legi pe cinstite, pe bune fă sufletu` să-mi sune o epodă de rune un pasternak pe strune cuib de iulii cu papuci turceşti viaţa mea îţi stă la scară cu putne moldovineşti şi cu cozii în ciubară

308


ninge crunt, ninge atât de frumos ninge crunt, ninge atât de frumos de parcă mi-ar fi ajuns cuţitul zăpezii până la os ce destin de gutuie, ce iluminare curată şi umbra zăpezii parc-ar fi înjunghiată au şi zăpezile melancolia lor desprinsă parcă dintr-o margine de nor ninge iconoclast din cioburi de ardezii ninge frumos din clopote de frezii ninge cărunt, ninge din cioburi de oglinzi ninge evlavios din macii aburinzi ninge cărunt, ninge cărunt şi frumos dumnezeu străbate viforul pe jos bate-un clopot de zăpadă, bate, bate în micul meu abis numit eternitate bate-un clopot de gutuie, bate, bate viforul se plimbă prin poem cu mâinile la spate ninge narcotic, ninge ceresc, ninge păgân n-am putere nici bătaia de clopot s-o mai îngân ninge metafizic, devenim fluizi geamul ferestrei ţi-e teamă să-l deschizi ninge în transă, ninge abulic, ninge suicidar surâde-n ştreanguri fragede un fluture de var ninge cărunt, ninge cărunt şi frumos dumnezeu străbate viforul pe jos

309

Constantin Preda

mă voi sinucide într-o zi mă voi sinucide într-o zi mă vor beatifica doar fluturii va fi un fel de bal, de parastas cu poezia mea-n iconostas în prima zi de paşte şi pontificat pe lama unui vers crucificat mă voi sinucide într-o zi mă vor canoniza doar fluturii va fi un fel de bal, de parastas cu fete goale în iconostas va fi un chef cu vin, cu apă vie pentru virginele din ţigănie mă voi sinucide, doamne, într-o bună zi sporind puterea lumii de-a iubi va fi un fel de parastas cu flori, cu lăutari o sărbătoare pentru maglavit şi clopotari

310


o melodie de pământ o melodie de pământ, ca jurământ, peste cireşul de pământ, îndurerat, ce sunt o melodie de pământ în sacristie o melodie de cireşe sângerând în poezie ofer inel de cununie unei flori eu sunt cireşul dintre două sărbători eu sunt cireşul dintre două treceri groparii-o ţin în arte şi petreceri o melodie de cireşe – asta sunt cu purpură şi jubilaţii de pământ

311

Constantin Preda

o, te-am visat, o, te-am visat o, te-am visat, o, te-am visat aveai capotul descheiat aveai capotul desfăcut şi-un nufăr pregătit pentru sărut aveai capotul descheiat şi-un crâng de maci pe cerga de la pat aveai dantelă amăruie te sărutam cu gură de gutuie o, te-am visat că mă chemai să-ţi beau din galbenul cireşelor de mai să-ţi beau lumina pârguită dintre sâni ştiută doar de fluturii nebuni o, te-am visat cum mă încolăceai şerpoaică blândă cu venin dulce de mai o, am visat cum te încolăceam plângea un înger trist pe biblia din geam o, te-am visat, o, te-am visat n-aveai capot, doar trup miresmat

312


onorat auditoriu, onorată doamnă onorat auditoriu, onorată doamnă am sufletul ca un amurg târziu de toamnă onorată doamnă, onorat auditoriu plâng sitarii, între clopote, la sanatoriu plâng sitarii, între clopote, la schit dumnezeu de-o lampă veche s-a îndrăgostit plâng sitarii, între clopote, la orăştie clopotarii beau absint pe veresie onorat auditoriu, onorată lampă plâng sitarii sub un tiv trandafiriu de vampă onorat auditoriu, onorată stampă dumnezeu s-a-ndrăgostit de vinul vechi din lampă

313

Constantin Preda

o, fluture afemeiat, o, fluture afemeiat o, fluture afemeiat, o, fluture afemeiat cu un cuţit de raze-n inimă-mplântat o, fluture afemeiat, o, fluture afemeiat te-mbeţi cu picături de rouă pe crucea de la pat o, fluture afemeiat, o, fluture afemeiat eşti salahor de zeitate, suspin îndoliat o, fluture înmiresmat, o, fluture înmiresmat câte femei, în miez de noapte, nu te-or fi strigat o, fluture înlăcrimat, o, fluture înlăcrimat te-mbeţi cu fâlfâit de rochii şi păcat o, fluture înlăcrimat, o, fluture înlăcrimat cenuşa unui cântec de-a pururi necântat

314


plânge îngerul meu cu un cuţit în spate plânge îngerul meu cu un cuţit în spate l-aş obloji, jungherul e-mplântat pe jumătate plânge îngerul meu, toiagul i-e de nufăr eu sunt lumina unui crin înzăpezit şi sufăr plânge îngerul meu cu lancea în spinare se sprijină doar într-un fir de lumânare plânge îngerul meu cu un jungher în spate l-aş obloji, dar sângerează jumătate plânge îngerul meu, toiagul i-e de nufăr chiar eu sunt îngerul înjunghiat. îţi scriu şi sufăr

315

Constantin Preda

poetul un poet este petala unei naţii lăcrimar de imne şi oraţii plânge-ntre cărţi şi mângâie cu barba şi cerul înstelat şi apele şi iarba la nevoie se zideşte-n locul anei este lumina şi nemărginimea mamei un poet este petala unei naţii colb de pe cazanii risipit în spaţii

316


mâinile mele – frumos pe piept împreunate mâinile mele ‒ frumos pe piept împreunate par două narcise de fulger retezate mâinile mele de fum şi de ţărână par morţii cea mai frumoasă arvună mâinile acestea – care au modelat statui încă păstrează în ele arome de gutui mâinile mele – care ţi-au înflorit pe sâni sunt plânse-acum de doi hulubi bătrâni, nebuni mâinile mele – sărutate cândva de tine încă păstrează în ele un damf de flori şi trecători alpine mâinile mele, jelite de rochii, frumos pe piept împreunate par două duminici peste livadă aşezate mâinile mele – două pisanii, două sărbători îmbrăţişează, azi, porunci de lumânări mâinile mele – pe margini de sicriu încă iubesc, încă-nfloresc şi încă scriu

317

Constantin Preda

de dorul tău aş hohoti prelung de dorul tău aş hohoti prelung când cad zăpezi la câmpulung de dorul tău aş hohoti mereu în gara dintre nori şi dumnezeu de dorul tău mereu aş suspina te-aş îmbrăca-n odăjdii de lalea de dorul tău aş rătăci-n amurg când trec cocori la câmpulung când trec cocori, când plâng cocori şi dumnezeu ţi-ascunde rochia în nori de dorul tău, de dorul tău aş coborî pe frânghie în hău de dorul tău, pe crucea unui vis aş coborî în gara din abis aş coborî pe-o lamă de cuţit în gara unui dor înzăpezit de dorul tău pe sfinţi i-aş implora să-ţi coase-n mănăstiri odăjdii de lalea de dorul tău aş hohoti prelung când cad zăpezi la câmpulung de dorul tău aş hohoti prelung pe sub bătăi de clopote la câmpulung

318


îngere, îngere îngere, îngere fă-mi sufletul să nu mai sângere îngere, îngere dă-mi putere din umila ta înfrângere

319

Constantin Preda

jelanie arhimandrit de-aş fi, tot te-aş iubi cu foc de maci aprins din gelozii arhiepiscop de-aş fi, tot te-aş iubi o, ce ţi-aş face prin hulubării ateu de-aş fi, tot te-aş iubi aş lua-o razna peste sihăstrii prooroc de-aş fi, tot te-aş iubi cu tine prin icoane aş păcătui tâlhar de-aş fi, tot te-aş iubi ţi-aş scrie paşii prin orfevrării arţar de-aş fi – sau tei – tot te-aş iubi în miez de iarnă-aş înflori ieromonah de-aş fi, tot te-aş iubi o, fluture pierdut prin ceainării proscris de-aş fi, tot te-aş iubi pe eşafod, sub ştreang de flori de păpădii mitropolit de-aş fi, tot te-aş iubi într-o clopotniţă cu maci te-aş jefui derviş de-aş fi, tot te-aş iubi ţi-aş face din petunii pirostrii paracliser de-aş fi, tot te-aş iubi pe glezne-n sus ţi-aş jelui vicar de-aş fi, te-aş proslăvi ţi-aş scrie psalmi fără să ştii şi sfânt de-aş fi, tot te-aş iubi ţi-aş plânge rochia-ntre-mpărăţii

320


risc de avalanşă în câmpie risc de avalanşă în câmpie se răstoarnă văile în munţi bate-un clopot la mitropolie bate clopotul cu zei cărunţi risc de avalanşă peste dealuri dumnezeu schiază pe un dâmb subţire o mireasă zboară peste valuri luna, beată, cântă-n cimitire risc de avalanşă peste munţi risc de avalanşă în câmpie dumnezeu se-ntoarce de la schi pe punţi care se sfârşesc în veşnicie e un mic fior în toate avalanşele întârzie în hăuri cerbi frumoşi ne strigă din ecouri a moarte bate-un clopot. şi-a singurătate risc de avalanşă şi vecie brazii zgâlţâie lumina din ţâţâni îngheţaţi sunt strugurii în vie dumnezeu presară izmă în fântâni risc de avalanşă în parâng risc de avalanşă şi melancolie sânul tău suspină ca o mierlă-n crâng sânul tău sub bluză pare-o melodie risc de avalanşă ca un abur alb de ceară dumnezeu coboară munţii în clăpari ninge furios în miez de vară de se-aude moartea-n clopotari

321

Constantin Preda

mi se face uneori un dor mi se face uneori un dor de te-aş striga cu ţipăt de cocor de te-aş striga cu voce de lumină sub lacăte de fragi, sub chei de ghilotină mi se face uneori un dor frate cu firul de trifoi, cu firul de mohor mi se face uneori un dor şi strig o, doamne, cu nesaţ de cutcurig mi se face uneori un dor de parcă am în loc de inimă un nor mi se face, doamne, uneori un dor şi-n gara dintre două ierni adânci urc şi cobor

322


cintezele-ţi de sub fustă cintezele-ţi de sub fustă îţi fac coapsa mai augustă cintezele-ţi de sub bluză îţi fac coapsa foc şi spuză cintezele-ţi de sub poale îmi scot bărăganu-n cale

323

Constantin Preda

te iubesc cum doar dumnezeu te-ar mai putea iubi te iubesc de parcă l-aş trăda pe dumnezeu te iubesc de parcă l-aş trăda pe sfântul petru am, în loc de inimă, un curcubeu port un palton de moină şi de fetru te iubesc cum n-am iubit pe nimeni pân` la tine te iubesc de parcă l-aş trăda pe dumnezeu sfânt ascuns în lacrimă de derbedeu te iubesc, e-atâta mov pe serpentine te iubesc, o, doamne, până la nemărginire te iubesc, am trupul de ninsori nici nu simt când moartea cu lumina ei subţire îmi retează mâinile din subţiori te iubesc, o, doamne, mai ales când pleci te iubesc, o, doamne, mai ales când vii braţele ţi le aştern poteci candele aprinse-n sihăstrii te iubesc de parcă însuşi dumnezeu ar vrea te iubesc de parcă însuşi dumnezeu ar consimţi sfinţii toţi îmi dau acceptul de a te iubi sfinţii toţi îmi dau puterea de a lăcrima te iubesc de parcă l-aş trăda pe dumnezeu te iubesc de parcă l-aş trăda pe sfântul petru am, în loc de inimă, un curcubeu port un palton de moină şi de fetru

324


zece fluturi îţi fac patul zece fluturi îţi fac patul şi tot ei îţi beau păcatul zece crini îţi scriu balade de prin ţări de flori nomade zece tei îţi cântă-n strună zece zei îţi dau arvună zece maci îţi scriu poeme o caisă-n tine geme zece mierle-ţi dorm în casă şi-ţi fac bluza tămâioasă zece crini îţi scriu pervazul zece ulmi îţi beau necazul zece fluturi îţi fac patul şi tot ei îţi plâng păcatul

325

Constantin Preda

sunt la o răscruce sunt la o răscruce cu miros de cruce şi sufletu-mi nu ştie încotro s-o apuce

326


stăm pe malul lacului şi scrutăm zarea stăm pe malul lacului şi scrutăm zarea asfinţitul a intrat de ieri în ape părul tău în care tremură cicoarea cu miresme calde stă să mă îngroape iubita mea de lucruri vagi sedusă nisipu-ţi fură formele cele mai sfinte iar mâna mea e răbdătoare şi cuminte crin virginal de sarmizegetusă stăm pe malul lacului şi scrutăm zarea adolescenţi duc mantii moi pe umeri tu plopi îi crezi ce flutură şi-i numeri dar ei sunt larii zilei şi-nserarea stăm pe malul lacului şi scrutăm zarea asfinţitul a intrat de ieri în ape părul tău în care flutură cicoarea cu miresme calde stă să mă îngroape

327

Constantin Preda

vino să aprindem felinare de iarbă vino să aprindem felinare de mosc, felinare de iarbă să-i punem lui dumnezeu cireşe galbene în barbă ţie să-ţi pun cireşe roşii pe buric o vară, o toamnă, o iarnă şi-un pic vino să aprindem felinare şi lămpi cu gutui la tine-n munţii cu meandre, să cobor, să mă sui să mi te zbaţi sub piept, ca şarpele, un ceas, o zi, o vară să-ţi beau din rotunjimi de măr, de pară, de chitară gura mea să-ţi numere pistruii de prin văi şi de pe coapsă vara să se zbată şi să curgă, leneşă baladă, leneşă sinapsă să intru-n tine şi-n amonte, şi la mijloc, şi-n aval ţipătul să-mbrace dealul, ca un nechezat de cal ia-mă cu tine-n regatul tău de cireşe şi de pistrui ca pe-un mitropolit al ambroziei şi-al vinului umbra mea să-ţi facă reverenţe, să-ţi cadă în genunchi umbra mea de tei, de verişor primar, de unchi vino să aprindem felinare de nuc, felinare de iarbă să-i punem şi lui sfântu’ petru cireşe galbene în barbă

328


şi sfinţii lăcrimează uneori şi sfinţii lăcrimează uneori peste părinţii mei ce-au devenit pământ de flori şi sfinţii lăcrimează în biserici peste părinţii mei – lumină strânsă-n predici şi sfinţii lăcrimează printre flori părinţii mei – tablou cu îngeri păzitori şi sfinţii lăcrimează în halouri, toamna, sferici părinţii mei – icoane de biserici şi sfinţii lăcrimează cât sunt ei de sfinţi îi dor bujorii toamnei ce se scutură-n părinţi

329

Constantin Preda

dumnezeu priveşte prin gaura cheii dumnezeu priveşte prin gaura cheii când ţi se zbenguie pe sub fustă iezişorii şi mieii dumnezeu priveşte de după pârleazul livezii cum îţi pasc pe sub bluză mieluţii şi iezii dumnezeu trage cu ochiul prin crăpătura uşii când umbli goală doar în taiorul mătuşii dumnezeu trage cu ochiul prin geamlâcul bisericii când şoldul tău are ceva din neobrăzarea americii dumnezeu priveşte când te dezbraci în oglindă şi rochia ta miroase a pelin şi a struguri atârnaţi la grindă dumnezeu trage cu ochiul când te scalzi în şiştare cu lapte iar popii îţi fură rochia din maci şi miliarde de şoapte dumnezeu te priveşte hulpav, fără ruşine şi trimite ghioceii pe sub poala ta să se închine dumnezeu te priveşte hulpav, dumnezeu sunt chiar eu şi intru prin gaura cheii sub formă de curcubeu

330


piersică adulterină / cu furoul de lumină

piersică adulterină cine noaptea ţi se-nchină? piersică adulterină cu furoul de lumină piersică scăldată-n rouă vino să te dau în două piersică scăldată-n cântec vino să-ţi adorm pe pântec piersică de pus pe pernă peste floarea de lucernă piersică de pus la ham îţi bat îngerii la geam piersică de pus în pat sub rubaşcă de bărbat pe eşarfă de mătase într-un han cu geamuri joase piersică prinsă-n furou printre macii din tablou piersică prinsă-n altar printre sfinţi cu paşi de jar piersică adulterină episcopii ţi se-nchină piersică de dunăre cu rochia tulbure piersică, nimfă calină, piersică în pârg, mezină piersică, of, piersică nu eşti uşă de biserică 331

Constantin Preda

de câte ori un fluture se poate-ndrăgosti? de câte ori un fluture se poate-ndrăgosti? logodnic de cenuşă pentru-o zi de câte ori un fluture se poate întrista? chiar dumnezeu, atunci, începe-a lăcrima de câte ori un fluture se poate crede elf sau zeu? cenuşa sa o plânge dumnezeu de câte ori un fluture se poate-ndrăgosti? cenuşa sa e modul sacru de-a iubi de câte ori un fluture se crede dumnezeu? cenuşa sa devine curcubeu

332


rugăciune te-aş desface ca pe-o caisă, te-aş desface ca pe o piersică după care aş fugi să mă închin într-o biserică te-aş dezbrăca uşor ca şi când aş decoji o portocală şi te-aş privi când îmi vorbeşti (de fluturi şi de kant) în pielea goală te-aş săruta, cu buze moi, ca pe-o gutuie şi aş intra în tine-ncet pe-o cărăruie te-aş răsturna, te-aş dezgoli şi te-aş iubi în mii de dezmierdări de sfinţi m-ai regăsi de toată mierea florilor te-aş jefui m-ai alunga, m-ai rechema, m-ai jindui m-ai pedepsi, m-ai invoca, m-ai pune în genunchi cu gura mea de mac sfios să te măsor pe pântec şi pe trunchi o, doamne, tu cu gura ta de portocală m-ai tâlhări-n clopotniţa de crini, în pielea goală te-ai răzbuna pe dumnezeu şi ai striga m-ai jindui, m-ai rechema, m-ai trage la rindea

333

Constantin Preda

miracol eşti cel mai frumos miracol care mi se-ntâmplă lumina unei liturghii pe gură şi pe tâmplă eşti cel mai frumos miracol care mi s-a întâmplat o lampă de narcise sub crucea de la pat eşti cel mai frumos miracol care mi se va-ntâmpla beţie de prooroc în pat de haimana

334


doamne, la târgu` frumos la târgu` frumos, la târgu` frumos merg şi îngerii pe jos doamne, la târgu` frumos plânge-un strugur tămâios la târgu` frumos, la târgu` frumos bate-un clopot blând-duios doamne, la târgu` frumos plânge-un sfânt de zahăr tos la târgu` frumos, la târgu` frumos beau amurg şi te miros la târgu` frumos, la târgu` frumos îţi plâng de la brâu în jos îţi sorb de la brâu în jos vinul cărnii, tămâios, tocmai la târgu` frumos

335

Constantin Preda

scrisoare găsită pe pragul mănăstirii de la vlădiceni eu sunt lumânărarul, umilul, marele întemeietor de miracole cel care primeşte cuţitul în inimă la cele mai frumoase spectacole

336


vine uneori şi plânge pe umărul meu vine uneori şi plânge pe umărul meu cu lacrimi de copil chiar dumnezeu vine uneori umil şi calm ca un cireş cu aură de psalm ca un cireş fugit dintr-o livadă cu cârja albă de zăpadă vine uneori şi-mi plânge peste umăr trec cârduri de cocori prin inimă şi-i număr vine uneori şi plânge pe umărul meu cu lacrimi de copil chiar dumnezeu

337

Constantin Preda

trăiesc din mila unui nufăr am ajuns la mila unui nufăr îmi dăruie lumina sa când plâng şi scriu şi sufăr am ajuns la mila unui nufăr care poartă sceptru alb de lumânare trăiesc din mila unui nufăr, zău îmi duc litania din hău în hău mor caii, orbi, sub şaua mea subţire sunt morţii, astăzi, cel mai frumos mire am ajuns la mila blândă-a unui nufăr scriu şi plâng şi-am toate gările în cufăr

338


rochia de mentă cel mai mult îmi place când te-mbraci şi îţi tremură sălbatic coapsa, sânii parc-ai frământa colaci parc-ar înflori salcâmii o, doamne, -mi place mai ales când te dezbraci de rochia de mentă şi ai trupul necules şi o teamă de elevă corigentă cel mai mult îmi place când mă-mbeţi cu descântece din cuiburi mici de dropii când m-alungi, de fapt, m-apropii cu elixiruri de poeţi cel mai mult îmi place când m-atingi şi-ţi încleştezi picioarele pe trupul meu nebun mâinile-ţi miros a cutcurigi mâinile-ţi miros a şarpe furişat prin fân cel mai mult îmi place când te-aşezi deasupra mea şi-ncepi a frământa prescuri încet, încet, mă modelezi, mă furi cum iarba crudă e furată, în păduri, de iezi cel mai mult îmi place când te joci şi, râzând, îmi pui picioarele pe umeri odată cu cireşele de mai te coci iubita mea din raiuri despletite şi supuneri cel mai mult îmi place-n miez de vară când ca pe-o caisă te desfac în două şi ai, doamne, braţele de rouă şi lumină de copilă care zboară

339

Constantin Preda

liturghie am visat un schit azi-noapte aveai o rochie de şoapte aveai o rochie-nflorată n-o mai văzusem niciodată aveai un şal de mănăstire o, ce poveste de iubire o, ce poveste, ce poveste de prin desenele rupestre o, ce poveste, ce sfială un flutur ne zărise-n pielea goală noi, tolăniţi pe sub perdea trăgeam din pipe de lalea noi, tolăniţi pe sub psaltire sorbeam amurgul din potire sorbeam absintul din pahare o, ce suspine, ce fanfare noi, tolăniţi pe sub icoane băteam săruturi în piroane o, ce poveste, ce sfială ploua-n amurg cu toropeală ploua-n amurg cu poezie bătea un clopot ca de liturghie

340


nu sunt uşă de biserică nu sunt uşă de biserică n-am fost şi niciodată nu voi fi mi-e gândul la coapsa ta sferică atunci când mă închin îmi place a te jefui am pe buze gust de piersică o, doamne, cum te-aş jefui nu sunt uşă de biserică roagă-mă-n altar a te iubi sunt nebunul ce paşte calul în biserică sunt nebunul ce fură mireasma din tei port cămasă de americă şi o eşarfă de jidvei sunt nebunul ce paşte calul în biserică sunt nebunul ce prinde vrăbii cu sticla de lampă beau maci în lumea mea de stampă şi am fantasme cu coapsa ta sferică

341

Constantin Preda

rugăminte mi s-a părut, mi s-a părut că dumnezeu e abătut mi s-a părut – aşa să fie oare? – că şi-a cioplit o luntre dintr-o lumânare ca să străbată zările şi să unească depărtările dă-mi, doamne, mie, suferinţa ta puterea unui înger de a lăcrima dă-mi, doamne, mie, sacru, dorul tău neliniştea şi dimineţile ce se sfârşesc în hău dă-mi, doamne, mie, sfântă, crucea ta să mă îngrop în vers şi-n lacrimă cu ea

342


scrisoare către floarea calotă m-am retras în rugăciune că mi-e sufletul tăciune m-am retras în poezie ca un lup bătrân în vie m-am retras în munţi de sare coborând pe-o lumânare unde fluturii ţin predici sub mănunchiuri de biserici unde corbii trec în zbor în costume de mohor unde timpul n-are rost unde vulturii ţin post unde cerbii plâng şi zac şi beau vinuri vechi de mac m-am retras, oh, m-am retras cu rugina vremii-n glas m-am retras, oh, m-am retras lacrimă-n iconostas m-am retras în rugăciune că mi-e sufletul tăciune

343

Constantin Preda

burniţează, burniţează burniţează, burniţează bat clopote la amiază şi e frig şi lapoviţă şi-am o inimă pestriţă şi-am o inimă suavă cum e floarea de otavă şi-am o inimă-ntr-o doară ba pestriţă, ba amară burniţează, burniţează peste turle (la amiază) peste turle-n miez de noapte în târgul cu mere coapte vai, ninge-n clopotniţă doamne, ce viforniţă vai, ninge-n cuiburi de berze sfinţii stau să lăcrimeze vai, ninge-n cuiburi de cuci bate toaca-n miez de nuci

344


slujbă o, ce lumină, ce impietate erai în toiul slujbei şi te rugai pe coate o, ce lumină, ce murmur în amurg visai ca pe sub coapse ca fulgerul să-ţi curg o, ce sfială, ce impietate aveai genunchii roşi şi-un crin răsfrânt pe spate o, ce imbolduri, ce plete răsfirate cea mai frumoasă slujbă, un car de voluptate o, ce lumină şi câtă nedreptate maci roşii, în vitralii, vindeau de zor păcate o, ce lumină-n toiul slujbei şi ce singurătate o, ce vitralii, doamne, ce sfârcuri vinovate o, ce vitralii atât de vinovate visai că te pătrund, eram la jumătate

345

CEA MAI FRUMOASĂ ICOANĂ? CERUL PRIVIT PE SUB ROCHIA TA (2013)


nu-ţi întoarce, doamne, faţa de la mine nu-ţi întoarce, doamne, faţa de la mine nu-ţi întoarce faţa de la un anahoret de zboruri de albine anahoret de fragi, de tei, anahoret nebun nu-ţi întoarce faţa de la cel ce scrie nu-ţi întoarce faţa de la ultimul recrut într-o gară tristă din câmpie bate-un clopot pregătit pentru sărut nu-ţi întoarce faţa de la mine de la păcătosul care scrie în genunchi degustător de vinuri vechi, femei şi violine degustător cu cicatrici pe braţe şi pe trunchi nu-ţi întoarce faţa de la păcătosul vânător de fuste, cititor de vinuri vechi aurar de slove care spânzură frumosul şi-şi agaţă galbene cireşe la urechi nu-ţi întoarce faţa de la haimanaua care-şi duce viaţa în necontenit scandal şi bea vin cu vadra, cu ocaua agăţat în chinga de la cal nu-ţi întoarce faţa de la mâna de ţărână care scrie-n sihăstrie cu fiecare lacrimă îmi plâng ţărâna care se transformă-n poezie

349

Constantin Preda

mâini nebune sfârşitul verii se întoarce sfârşitul verii-n felinare suie e-un aer sacru de gutuie sihaştrii-s gata să se-mbarce sfârşitul verii e în toate câte-un taifun răstoarnă ceru-n marea neagră bat clopote de frunze-n lumea-ntreagă haite de lupi învaţă-n mare să înoate sfârşitul verii sfârâie subţire sunt semne de mirare mare şi prăpăd mâinile nebune-mi cântă a iubire nici mâinile-n lumina toamnei nu le văd lumina toamnei, iată, ne ajunge un dor păgân trimite-n nouri fumul de ţigară e ultima cea mai frumoasă vară şi prima toamnă care în frunzare plânge e prima toamnă care şovăie pe vale e prima toamnă care cade într-o zi de vineri e prima rugăciune pentru lupii tineri tu-mi pui manta de flori pe umeri şi pe şale sfârşitul verii se întoarce sfârşitul verii-n felinare suie ai sânii mici şi tari ca de gutuie sihaştrii-s gata de exod să se îmbarce

350


sceptru de poet mă socot poet numai în clipele puţine în care dumnezeu îşi aminteşte de mine mă socot, o, doamne, mă socot un sitar nebun ce trece dunărea înot mă socot poet o dată la o sută de ani când ninge cu smirnă şi flori de cireş în balcani mă socot poet – mai ales primăvara – în zilele de vineri când părinţii coboară de pe cruci de-a pururea tineri mă socot poet doar o clipită când dumnezeu cerne lumina prin sită mă socot poet în amurg, la apus când sitarii, de pe turla bisericii, privesc lumea de sus mă socot poet mai ales de sărbători când, de sub cele mai frumoase rochii, privesc cerul prin tije de flori mă socot poet mai ales de sărbători când, pe sub fuste-nflorate, sunt, doamne, cu capul în nori

351

Constantin Preda

septembrie nebun septembrie nebun. vin zeii struguri albi să guste eu caut macii verii la tine pe sub fuste septembrie dulceag. vin zeii struguri copţi să fure îţi caut pe sub rochii cărările cu mure septembrie viclean. vin zeii struguri să culeagă nici zeii n-au putere lumina s-o-nţeleagă septembrie de aur. trec norii cârduri, cârduri îţi scriu sub sticla lămpii aceste triste rânduri trec norii toamnei de la nord la sud pe şesuri răsturnate, cu norii te aud trec mierle rătăcite de la sud la nord se tânguie lumina ca un atac de cord trec mierle rătăcite de la sud la vest se tânguie lumina a clopot şi-a incest se tânguie lumina pe creste albe, sure îţi caut pe sub fuste cărări adânci cu mure

352


vulpile clipei vulpile clipei mă latră cu glas de abur de pâine eu sunt cenuşa sălbatică a zilei de mâine vulpile clipei mă latră de nicăieri eu sunt cenuşa sălbatică a zilei de ieri vulpile clipei mă latră, goale, în vie eu sunt cenuşa zilei ce niciodată n-o să mai fie vulpile clipei mă latră fără rost eu sunt cenuşa zilei ce niciodată n-a fost

353

Constantin Preda

te-aş începe de la gleznă

te-aş începe de la gleznă te-aş începe de sub fustă aş aprinde lampa-n beznă pe sub valea ta îngustă te-aş începe de sub poale aş veni între genunchi mai năvalnic, mai agale ca un văr primar din unchi te-aş începe de la gură te-aş începe de sub pântec hoţ nebun ce bea, ce fură mierea ultimului cântec te-aş începe dintre piersici te-aş începe de la coapse o, ţi-aş ţine nişte predici sub fermoare, pe sub capse te-aş începe de sub floarea ce îţi dezveleşte sexul val nebun ce fură marea dumnezeu îţi ştie mersul te-aş începe aburindă abur, azimă, nălucă strugur alb uitat la grindă miez pârgan (de măr, de nucă) te-aş începe de la gleznă te-aş începe de sub fustă şi aş rătăci prin beznă pe sub valea ta îngustă

354


vieţi de poeţi vieţi de poeţi, vieţi de poeţi iubiri, istorii, dimineţi vieţi de poeţi, nu vieţi de sfinţi lumina coapselor fierbinţi iartă-i, doamne, pe poeţi nu sunt arhangheli, nici asceţi mai dorm sub rochii, umblă beţi mai trag în soare cu săgeţi o, iartă-i, doamne, sunt rebeli florari de toamne şi sfieli geambaşi de elixiruri, duioşii stăpâni peste năluci şi herghelii trag clopotele, doamne, uneori cu dangăte de flori şi de fiori iartă-i, doamne, pe poeţi că dorm sub cruci de dimineţi căutători de absolut stăpâni peste imperii de sărut fac să răsară ghiocei din lut cum nici sihaştrii n-au ştiut iartă-i, doamne, pe poeţi mai trag în soare cu săgeţi

355

Constantin Preda

vino să te zidesc în rânduri de carte

vino să te zidesc în rânduri de carte doar o creangă cu cireşe coapte ne desparte vino să te zidesc în purpură, în versuri nebune lasă picioarele-ntre ele să se adune, să se îngâne vino să te mângâi, să te ador, să te răsfăţ cu gura mea de tei nebun, de piersic hoţ să-mi pui zăbala, să mă pui la ham să-ncingem cel mai nebunesc şi îngeresc bairam să-ţi pun zăbala, să te aşez în pat să-ţi fiu argat pe viaţă, cel mai frumos argat să zici, ca şi când ai bea grijanie, bogdaproste buzelor mele fragede, lacome şi anoste să zici, ca şi când ai bea lumină, doamne-ajută femeie frumoasă, femeie străină, caisă ne-ncepută vino să te descopăr, să mă descoperi, n-ai să regreţi te voi îmbrăţişa cu smerenia a o mie de asceţi dar şi cu furie de taifun, de cal nărăvaş, de alizeu de crin răspopit ce-l invocă pe dumnezeu vino să te pipăi ca orbii, nebuneşte, dumnezeieşte şi tandru să-ţi ia foc genunchii, buricul şi rochia de coriandru vino să-mi sfinţeşti patul, eu să-ţi sfinţesc trupul să simţi pe la-ncheieturi cum te adulmecă lupul vino să te descopăr, să mă descoperi, n-ai să regreţi ai să mă pui în pomelnic, ai să dai acatiste, cu mine-ai să te-mbeţi vino să te zidesc în rânduri de carte doar un taifun în şoaptă ne desparte

356


vine toamna şi-aş fugi de-acasă vine vine vine vine

toamna toamna toamna toamna

şi-aş fugi de-acasă şi-aş fugi în munţi (tandră şi melodioasă) şi-aş da foc la punţi

vine vine vine vine

toamna şi-aş fugi la şes toamna ca un fluierat subţire toamna cu subînţeles toamna, ce nelegiuire

vine toamna şi-aş porni agale vine toamna şi-aş porni cu sârg aş trimite fumul rotocoale către zeii ultimului burg vine toamna, m-aş îndrăgosti vine toamna şi-aş fugi de-acasă sunt nebunul toamnei, nufăr în chilii beau rugina toamnei: vinul de pe masă

357

Constantin Preda

dorm sub rochia celei mai frumoase doamne auzi-mă, doamne, auzi-mă, doamne dorm sub crucea celei mai frumoase dintre toamne auzi-mă, doamne, auzi-mă, doamne septembrie îmi bate cuie sângerii în palme auzi-mă, doamne, auzi-mă, doamne o mierlă îmi şterge fruntea de flori şi sudalme auzi-mă, doamne, auzi-mă, doamne cea mai frumoasă preoteasă îmi ţine sufletul în palme

358


ca şi când crucea nu mi-ar fi prea grea ca şi când crucea nu mi-ar fi prea grea s-au vorbit prietenii să-mi toarne altă cruce-n ea ca şi când un spin nu mi-ar ajunge mi-au bătut trei cuie-n mâna care, astăzi, plânge mi-au desenat la gât eşarfă înflorată ca să-mi fie mai uşoară tragerea pe roată mi-au desenat la gât eşarfă arămie şi mi-au bătut duios încă un cui în mâna care scrie

359

Constantin Preda

dulce fărădelege îşi dezleagă toamna câinii pe cărări pribege unde să reclam această dulce fărădelege? îşi dezleagă toamna căţelandrii pe sub fusta ta e-o melancolie, doamne, ce n-o poţi îndura îşi dezleagă vinul haitele de lupi cade veşnicia peste satele cu stupi îşi dezleagă vinul haitele de jderi plânge floarea toamnei, singură, prin meri îşi asmute toamna câinii pe coclauri cade veşnicia peste satele cu grauri îşi dezleagă toamna câinii pe la porţi când eu te-mbrăţişez, miroşi a struguri copţi

360


stihuri de scris pe piatra funerară a poetului constantin preda am visat azi-noapte flori o, ce jertfă de culori o, ce jertfă de de toate îţi pictam un sfânt pe spate îţi pictam un sfânt pe buci cu grijanie de nuci îţi pictam un sfânt agale pe sub cea mai sfântă vale îţi pictam un sfânt pe buci matisse, magritte – bieţi eunuci am visat azi-noapte muguri aveai patul plin de struguri am visat azi-noapte maci ezitai să mă dezbraci am visat azi-noapte piersici călăream două americi mă rugam de sfinţi, de clerici de poeţii mari iberici am visat azi-noapte nouri făceam dragoste-n tablouri o, ce jertfă de de toate îţi pictam un sfânt pe spate

361

Constantin Preda

trăiesc aşa cum scriu trăiesc aşa cum scriu pe muchie de cuţit, beau vin sfinţit, o, vin mieriu fac dragoste aşa cum scriu ca un patriarh deghizat în camionagiu visez aşa cum scriu cu aura unui fost lampagiu sufăr aşa cum scriu lângă-un altar de toamne şi de rochii, arămiu trăiesc aşa cum scriu pe muchie de cuţit, dii bidiviu fac dragoste, sălbatic şi duios, aşa cum scriu ştiu pe de rost trupul femeii − mac sângeriu trăiesc aşa cum scriu cu candela beau vin sfinţit, vin rubiniu trăiesc aşa cum scriu duc o viaţă de profet şi o viaţă de scandalagiu trăiesc, ca dimitrie stelaru, aşa cum scriu şi umil, şi genial, şi zurbagiu visez aşa cum scriu voi avea un nufăr şi o lotcă − în loc de sicriu

362


suspin de fluture albastru o, beatrice, o, beatrice te voi iubi cu lene de cais te voi iubi cu lenea unui urs o, doamne, câte vinuri vechi în mine nu au plâns te voi iubi cu foamea unui urs umil, adânc, sălbatic şi supus o, beatrice, o, beatrice îţi voi picta un flutur pe pubis şi încă-un fluture pe coapsa stângă să vină dumnezeu să-ntrebe şi să plângă să vină-armurierii să mă lege să-mi fie muceniţele colege o, beatrice, o, beatrice hai, urcă-te pe-o creangă de cais să bei nectar, să beau abis să-mi spui ce niciodată nu ţi-am scris o, beatrice, o, beatrice te-aş da pe mâna lui matisse

363

Constantin Preda

crucea lui constantin cine-mi va duce crucea, doamne cine crucea-mi va ciopli câte primăveri şi toamne vârful crucii-l vor albi câte litere pe cruce câte litere pe cer din lumină îmi vor duce în lumina-n care pier câte litere-mi vor scrie câte litere pe cruce crini cărunţi de poezie în ce licăr mă vor duce cine-mi va duce crucea, doamne cine crucea-mi va ciopli câte primăveri şi toamne vârful crucii-l vor albi

364


melopee clopotar, episcop, giuvaergiu o, doamne, câte n-aş fi vrut să fiu dar câte, doamne, nu am fost lumânărar, paroh, sihastru-n zi de post femei, trăsuri, o, câte n-aş fi vrut să am şi gloria de-a trage, azi, cu fluturii la ham sunt glorios, o, doamne, -atât de glorios mi-a ajuns jungherul toamnelor la os mi-a ajuns lumina toamnelor pe cruce îmi cad pe pagini două lacrimi sfinte, zăbăuce clopotar, episcop, giuvaergiu o, doamne, câte n-aş fi vrut să fiu

365

Constantin Preda

mi-a mai rămas, mi-a mai rămas mi-a mai rămas, mi-a mai rămas să trec dunărea la pas mi-a mai rămas, mi-a mai rămas doar fusta ta pe contrabas mi-a mai rămas, mi-a mai rămas gutuia din iconostas mi-a mai rămas, mi-a mai rămas un cântec vechi de bun rămas mi-a mai rămas, mi-a mai rămas în marea mânecii un as mi-a mai rămas, mi-a mai rămas lumina care-o cântă cucii-n glas mi-au mai rămas, mi-au mai rămas vreo doi bănuţi de parastas

366


marele absent doar eu voi absenta la-nmormântarea mea doar eu voi plânge, voi întârzia voi fi un altfel de mire (de tămâie) îmbrăţişat de fumul de gutuie doar eu voi absenta nemotivat adio, noapte bună, domnule soldat doar eu voi absenta, n-o să mă răzgândesc vă voi îndulci tristeţea cu vin bisericesc doar eu voi absenta, fie-mi ţărâna uşoară voi da de băut: o cupă de vin şi una de miere amară la-nmormântarea mea cu lăutari va plânge cerul pentru clopotari va bătea clopotul o singură dată tras pe furiş de o copilă cu fusta înflorată sitarii vor trage trei salve de tun pentru ultimul mare poet: şi înger, şi pezevenghi, şi nebun doar eu voi absenta la moartea mea (deşi voi fi prezent) voi râde nevăzut, eu marele absent

367

Constantin Preda

aproape psalm, aproape crepuscul, aproape incest aproape psalm, aproape crepuscul, aproape incest miroşi a struguri copţi şi-a pâine coaptă-n ţest aproape psalm, aproape amurg, aproape tropar miroşi a struguri copţi şi-a miere din altar aproape psalm, aproape viol, aproape sărut miroşi a miere crudă pe buze de recrut aproape psalm, aproape opium, aproape verset miroşi a miere crudă în degetare cu şerbet aproape psalm, aproape crepuscul, aproape poezie aproape agrişe furate în copilărie

368


daică vino daică să mi te-ntind pe-o pufoaică jderoaică lupoaică şerpoaică drăgaică

369

Constantin Preda

rugăciune genunchiul meu nebun între genunchii tăi e ca un lup bătrân prin văile cu miei genunchiul meu cărunt la tine în altar se roagă ca un sfânt te vrea ca un tâlhar genunchiul meu păgân la tine-ntre hulube are miros de fân de toamnă veche-n şube genunchiul meu nebun între genunchii tăi e ca un lup bătrân prin văile cu miei

370


călugăr într-o mănăstire de maici călugăr într-o mănăstire de maici. vara să umbli gol, în toiul nopţii, cu chitara printre miresme, printre cearşafuri, printre rufării printre explozii de nuditate, să-l reciteşti pe valéry călugăr într-o mănăstire de maici. iarna când cântă, la gura sobei, nebunele cu goarna călugăr printre portjartiere, şoapte-adânci şi rochii s-auzi în fiecare decolteu, ca altădată-n lanuri, zbateri mici de dropii călugăr într-o mănăstire de maici pentru o zi să te laşi furat de cald desfrâu şi duioşii călugăr într-o mănăstire de maici pentru o noapte să umbli gol, să fii atins cu sfâşieri de şoapte

371

Constantin Preda

salvează-mi sufletul de la tristeţe, doamnă salvează-mi sufletul de la tristeţe, doamnă e-atâta rai, e-atâta vai, e-atâta toamnă salvează-mi sufletul de la dezastru, doamnă ia-mi capu-ntre genunchi şi sufletul în palmă salvează-mi sufletul de la nemărginire, doamnă în galbenul pădurii se-aude-un ultim foc de armă salvează-mi sufletul şi du-l la mănăstire, doamnă e-atâta rai, e-atâta vai, e-atâta arămiu de toamnă

372


stihuri de scris pe piatra funerară a poetului constantin preda pune-mă la ham şi lasă-mă să te trag, în amurg, pe o talpă de sanie să-ţi torn în buric picături de şampanie şi de grijanie să-ţi beau din buric picături de vin vechi, ambrozie şi lumină de mere să-mi iei capul în mâini, să te zvârcoleşti, să ţipi de plăcere să încerci să îmblânzeşti armăsarul din mine, să-l chemi să se culce acolo-ntre coapse unde e mierea mai dulce acolo-ntre coapse, în prag de furtună să-mi iei capul în mâini, să-ţi dau fragi ca arvună să-ţi beau din buric, de mai sus, de mai jos cu sufletul unei haite de lupi, să te sfâşii mieros să gemi, să plângi, să mă alungi şi iar să plângi să mă îngropi între genunchii tăi frumoşi, rotunzi şi nătângi pune-mă la ham într-o seară nebună de iarnă când peste munţi se sparge ultimul sunet albastru de goarnă

373

Constantin Preda

melopee ultima zi de vară în munţi prima zi de toamnă la câmpie cu gura mea flămândă-ţi caut pe sub ie gutui şi coacăze furate de la nunţi ultima zi de vară la câmpie prima zi de toamnă rătăcită-n munţi parcă m-aş întoarce din călugărie cu lumina cerbilor pe frunţi vine toamna ca o rugăciune dumnezeu mă roagă, dumnezeu îmi cere foc dumnezeu şi-aprinde pipa de la mine o, doamne, câtă poezie-i la mijloc ultima zi de vară în munţi prima zi de toamnă la câmpie cu gura mea flămândă-ţi caut pe sub ie gutui şi coacăze furate de la nunţi

374


ca două trupuri sub aceeaşi cruce ca două trupuri sub aceeaşi cruce sunt, azi, cuvintele mele sărace şi năuce ca două oseminte sub aceeaşi moviliţă de pământ sunt cuvintele mele, azi, citite doar de vânt ca două oseminte în cel mai sărac dintre cimitire sunt, azi, cuvintele mele cărunte de iubire ca un psalm pe o cruce năpădită de ierburi şi de mure va veni, azi, un somn greu să mă fure

375

Constantin Preda

prima zi de cărunteţe prima toamnă fără mama primul anotimp al mamei sub pământ din toporaşi, măseaua ciotii-i e năframa plâng brânduşe mov în fiece cuvânt prima toamnă fără tata primul anotimp al tatei sub pământ bate-un clopot în învolburata toamnă. bate-un clopot legănat de vânt prima toamnă ca un ultim act prima toamnă ca un fum de tei, subţire bate toaca-n inimi a infarct bate toamna-a jale şi-a nemărginire prima prima prima prima

toamnă. damf de vin bisericesc rugăciune. zeii stau să plângă zi în care-ncărunţesc zi de cântece de toamnă lungă

prima zi de cărunteţe-n podul palmei cade toamna peste dealuri ca un artefact mă vindec cu lumină din lumina toamnei prima toamnă fără mama, ca un ultim act prima toamnă ca ultim gest prima toamnă pe cărări adânci de brumă gutuile pe ramuri murmură funest mama-nvaţă alfabet de humă

376


ţara de pe cruce ţara de pe cruce e cea mai frumoasă ţară mai sus de ea doar dumnezeu să urce mai jos de ea doar îngerii coboară ţara de pe cruce e prima şi singura ţară mai sus de ea la o răscruce doar plânsul mamei mă-nconjoară patria de pe cruce e singura noastră patrie acolo unde trei mierle sfioase şi năuce pot înălţa din zboruri o agapie

377

AM FOST CÂNDVA EGALUL ZEILOR (2014)


am fost cândva egalul zeilor

am fost cândva egalul zeilor acum sunt iarba mieilor am fost cândva cel mai vestit toreador purtam mantie de nor mânuiam cu pricepere şişul, adoram gavota şi balul despicam inima zărilor cu pumnalul fandam spectaculos, recitam în mijlocul arenei cântam cu françois villon pe malul senei am iubit lupanarele mai mult decât altarele acum sunt firul de iarbă ce păzeşte catedralele m-am bucurat de vinuri, de portjartiere, de viaţă sfinţeam cabaretele în fiecare dimineaţă am fost, mie la sută, un pezevenghi genial un vagabond pios şi un cuţitar proverbial am fost cândva mai-marele muritorilor de rând dezbrăcam de lumină nubilele în gând chemam mierlele să cânte în barba mea de fals arhimandrit dădeam nume de stele femeilor pe care le-am iubit mânuiam cu pricepere şişul, pumnalul acum sunt ca marea pustie ce-şi îmbrăţişează valul

381

Constantin Preda

ectenie

mi se împuţinează zilele parcă mă strânge toamna cu uşa citesc o carte căreia îi tremură filele în cenuşă se vor transforma şi socul şi brânduşa mi se răresc potecile şi paşii zarea, toată, plânge-n zboruri de erete ce nuntă tristă, au fugit nuntaşii în altă zare, mai adâncă, să se-mbete mi se răresc paşii. de aceea poemele mi le transform în rugăciuni slăvite-s vinul şi femeia par regele de la spitalul de nebuni mi se împuţinează cărările, zilele nopţile-s lungi, pustie-i via barba mi-o piaptănă copilele care se joacă de-a melancolia mi se răresc paşii şi zilele îngerii-n icoane păzesc via barba colilie mi-o piaptănă copilele care, la ospiciu, cred că sunt mesia

382


ana

ana mi-a oblojit rănile ana m-a salvat de fiecare dată de la moarte anei i-au înmugurit năfrămile din frunzele toamnei, galbene, sparte mâinile anei s-au transformat în muşcate mâinile anei sunt sărutate de dumnezeu mâinile clopotarului par retezate de sunetul clopotului care sunt eu ana e suma tuturor ursitelor de pe pământ ana e primul dangăt de clopot la mănăstire plânsetul anei este bujorul scuturat de vânt din zid îneacă lumea, ana, cu iubire mâinile anei sunt numai lumină şi purpură plânsetul anei este vaierul crud al păpădiilor dumnezeu pasul i-l murmură inima mea, de asemenea, toamna, sub candela viilor ana mi-a oblojit rănile ana m-a salvat de la moarte ana s-a zidit în locul meu în această pagină de carte

383

Constantin Preda

bătrânul cărunt din oglindă

bătrânul bătrânul bătrânul bătrânul

frumos din oglindă cărunt cu privire de zeu frumos din oglinda de ghindă acela, uimit, sunt chiar eu

nimeni pe nimeni nu vede-n oglindă nimeni pe nimeni, adânc şi mereu un munte de flori stă să se-aprindă muntele-acela, cândva, am fost eu bătrânul de la celălalt capăt de lume bătrânul acela se uită la mine mirat un munte de flori mă strigă pe nume oglinda e vastă, ecoul − furat

384


rugăciune de noiembrie

sunt, astăzi, propriul meu mormânt, vai, sunt firul de iarbă pe care nu pogoară niciun sfânt sunt firul de iarbă pe care nu coboară nici măcar o gărgăriţă nici roua, nici sfântul vin, nici sfânta lapoviţă sunt firul de troscot pe care nu coboară niciun zeu sunt firul de iarbă pe care calcă-n vis eleva de liceu sunt firul de iarbă, sunt herghelia, fiara sunt fulgerul care transformă-n orhidee domnişoara sunt picătura de sânge care se roagă în vin pentru geamătul femeii în somn, astral, floral, divin sunt picătura de cer, sunt astăzi propriul meu mormânt firul de iarbă pe care nu pogoară niciun sfânt

385

Constantin Preda

scrisoare către daniel şi constantin-romulus preda

îmbătrânesc frumos, îmbătrânesc şi-atât cu jungherul vânătorilor la gât îmbătrânesc frumos, prăpăstios, hai-hui îmi râde crucea-nmugurită într-un cui îmbătrânesc frumos, am paşii grei, am paşii mici peste coroana mea de ţar dorm fluturi şi furnici îmbătrânesc frumos, m-aş duce să mă sting în munţi mi-aş pierde urma pe sub omături nestrăbătute de punţi îmbătrânesc frumos, sunt asfinţitul cumsecade cuvintele, în paşii mei, par nuferi şi grenade îmbătrânesc frumos, îmbătrânesc şi-atât cu jungherul vânătorilor la gât îmbătrânesc frumos, îmbătrânesc prăpăstios vinul mi-e prietenul cel mai credincios

386


ceasornic de humă

ştiţi cum bate inima mea? ca inima unui ceasornic de humă toate toamnele s-au strâns în ea şi-au dangăt de brumă ştiţi cum ticăie inima mea? ca o inimă nebună de greiere o forţă nevăzută mă trage la rindea o alta e gata, cu firul de iarbă, să mă treiere o, dac-aţi şti inima mea cât de tare ticăie, o, dac-aţi şti inima mea cum bate e însăşi lumina care leagă minutare e însuşi ceasornicul cu crucea-n spate o, dac-aţi şti inima mea cum cântă peste ape o, dac-aţi şti inima mea cum cântă peste punţi inima mea e însăşi vremea ‒ vremilor în munţi bătaia inimii mele doar într-o bătaie de inimă de greiere încape ştiţi cum bate inima mea? ca inima unui ceasornic de humă toate toamnele s-au strâns în ea şi-au dangăt de brumă

387

Constantin Preda

aş fuma tivul rochiei tale

aş fuma opium aş fuma tivul rochiei tale ţi-aş ridica picioarele pe umeri şi ţi-aş trimite fumul rotocoale aş fuma nalbă aş fuma asfinţituri cu maci i-aş scrie lui dumnezeu o jalbă să nu mai tragă cu ochiul când te dezbraci aş fuma zdrenţe de nufăr aş fuma miresme de tei suspină lămpile când sufăr prin bojdeucile cu zei aş umple pipa cu muguri de-alun, de fag, de păducel te-aş căuta prin văile cu struguri o, lup divin în pielea unui miel te-aş bea sfios ca pe-o tequila te-aş bea sfios ca pe o duşcă te-aş hăitui ca lupul care nu cunoaşte mila în toamna asta cu miros de praf de puşcă aş fuma opium aş fuma tivul rochiei tale ţi-aş ridica picioarele pe umeri şi ţi-aş trimite fumul rotocoale

388


arzi atât de frumos, de sfios, de tăcut

arzi atât de frumos, de sfios, de tăcut ca uleiul de brad în candelă la mănăstire ţi-aş trece chipul pe biblii, sub formă de sărut pe frunze, pe monede, pe cea mai scumpă psaltire arzi atât de sfios, de frumos, de nu ştiu cum să-ţi spun ca vinul dulceag, ca picătura de untdelemn aluneci ca vidra, îmi laşi pe ape semn pui mireasmă de mentă în sfeşnicul nebun arzi nebuneşte şi totuşi tăcut arzi atât de floral fără pic de cenuşă ţi-aş da arvună să-mi ţii de urât în cea mai straşnică noapte ce-mi bate la uşă arzi atât de tăcut şi, doamne, -atât de sfios ca uleiul de mac în lămpile de veghe sunt prea bătrân să-ţi dau veşmântul jos trec clopotari de flori în false flori de zeghe arzi atât de frumos, de sfios, de tăcut ca uleiul de brad în candelă la mănăstire ţi-aş trece chipul pe biblii, sub formă de sărut pe frunze, pe monede, pe cea mai scumpă psaltire

389

Constantin Preda

zi fără calendar

va veni ţărâna, vor veni cenuşile va renaşte din ele doar firul de iarbă îmi vor face parastas mătuşile iar clopotarul îşi va freca samovarul de barbă va veni o brumă săracă şi mută caii îmi vor purta doar platoşa în şei cocarda mea va fi o floare de cucută hei, dumnezeule al firului de iarbă, hei va veni bruma ca o nuntă fatală va veni ţărâna fără să pregete va veni cenuşa în seara de gală toporaşi îmi vor creşte din degete va veni bruma ca o zi fără calendar va veni ţărâna cu coasa ei tânără cenuşa clipele-mi numără hei, dumnezeule al firului de iarbă, hei, domnule clopotar

390


se sinucid poeţii pentru tine, doamnă

se sinucid poeţii pentru tine, doamnă până şi cerbii se bat să-ţi bea roua din palmă se sinucid poeţii şi prelaţii îţi bat mătănii grofii şi argaţii se sinucide şarpele în chingă preoţimea, toată, vrea să te atingă monahii vor pulpana să-ţi sărute pântecul şi coapsa, pe tăcute pictorial de post, pictorial de toamnă eşti cea mai frumoasă dintre muceniţe, doamnă pictorial de post, de toamnă ruginie s-au strâns toţi îngerii poeme lungi să-ţi scrie se sinucid poeţii pentru tine, doamnă până şi cerbii se bat să-ţi bea roua din palmă

391

Constantin Preda

m-aş ascunde, m-aş ascunde

m-aş ascunde, m-aş ascunde în lumina din secunde din amiezele fecunde unde plâng mere rotunde vişinele poartă funde unde timpul nu pătrunde unde Moartea nu pătrunde şi cuvintele-s doar unde

392


pietà

maria se dezbracă la fereastră trec hoarde de fluturi şi de iele prin inima noastră maria se dezbracă încet, ca în altar, cu mare sfială maria-şi dă jos gutuile şi merele din poală maria-şi desface primul nasture, ca-ntr-un miracol ay, ay, strigă domnul magritte, venit şi el la spectacol maria îşi trage lent rochia peste umeri ai timp să te gândeşti la mere, să le numeri se dezbracă atât de lent şi de frumos maria că pare o biserică în care dumnezeu îşi fluieră melancolia vai, ce picioare de iarbă, de maci roşii, de fân cosit ay, ay, ce boboc de floare, şi greierii au amuţit vai, ce picioare lungi, de zmeură sălbatică, de crini imperiali vai, ce genunchi nebuni, din flori de măr, demenţiali felul mistic în care se dezbracă maria este aproape ireal parcă auzi în fiecare cută a rochiei un nechezat de cal ei, doamne, maria are sânii rotunzi sub formă de măr maria, cu sete, îmi muşcă buza de jos, în răspăr maria e un fel de pietà, mai mult fum şi, doamne, -atât de tristă cine poate să jure, pe-un prag de mănăstire, că maria există?

393

Constantin Preda

drumul

sunt drumul care merge pe drum sunt numai vaier, sunt numai aer, sunt numai fum sunt drumul care-şi caută drumul în sinea mea sunt drumuri cu duiumul sunt drumul care-şi caută calea acolo unde, ca bărbat şi femeie, se îmbrăţişează dealul cu valea sunt drumul care-şi vede de drum sunt fumul de toamnă ce se îneacă în fum sunt drumul care-şi caută calea acolo unde devin cruce dealul şi valea

394


palimpsest

uneori sunt atât de trist încât mă simt chiar în afara morţii nu aud nici balamaua porţii nici lacrima ce picură din ametist uneori, vai mie, uneori nu-nţeleg de ce vor macii să viseze ei, atunci, în blândele asceze simt c-ating cu tălpile de nori sunt şi astfel de după-amiezi, de clipe, de zile când nu-nţeleg lumina care răsuceşte cheia porţii atunci mă situez deasupra morţii şi-aud pădurea care hohoteşte-n file uneori sunt doar un palimpsest scris de-o mână nevăzută în afara sorţii vişinele ţipă a incest vişinele au culoarea morţii

395

Constantin Preda

doar

doar o singură noapte de dragoste a fost între noi doar o singură noapte de dragoste e singurul lucru de care îmi amintesc din viaţa mea de înger orb, de întemeietor de cnezate, de staroste doar o singură noapte de vişină putredă a fost între noi doar un psalm, pe o blană de urs, într-o magică noapte am făcut dragoste în faţa oglinzii, goi înainte de a întemeia o ţară de şoapte priveam viscolul, bătea mătănii focul zburau fulgii căzuţi pe fereastră eu te sărutam pe pântec în locul acela, în locul în care dumnezeu îţi picta o eşarfă albastră o singură noapte a fost de ajuns toată noaptea aceea am plâns ca mierea viespilor în struguri vino, mi-ai zis, ne vom preface-n muguri sau hai să ne întoarcem în faţa oglinzii, pe blana de urs doar o singură noapte de dragoste a fost între noi doar o singură noapte nebună, divină e singurul lucru de care îmi amintesc oglinda-i din flori, ninsori şi răşină

396


scrisoare către floarea calotă şi ştefan mitroi

mi-aş duce inima la un ceasornicar să bată-n urma astrelor mai rar mi-aş duce inima la cel mai vechi ceasornicar să o-nţeleg, să o dezleg, să o repar mi-aş duce inima la cel mai bun ceasornicar să-i pun o aripă de fluture măcar aş duce însăşi vremea-vremilor la reparat dar inima mea miroase-a grâu abia treierat

397

Constantin Preda

somaţie

numitul constantin preda este somat să nu-şi mai aprindă ţigara de la razele lunii tablourile lui van gogh vobesc între ele din tablouri au fugit poeţii şi nebunii numitul constantin preda este somat să nu mai discute cu statuile şi corbii umblă prin oraş un zvon ciudat că şi-au recăpătat vederea toţi fluturii şi orbii numitul constantin preda este somat să nu mai tragă cu ochiul prin gaura cheii toţi îngerii au decretat c-a devenit rob al misterului femeii inculpatul constantin preda este somat să nu-şi mai aprindă ţigara de la razele lunii tablourile lui van gogh vorbesc între ele în tablouri s-au întors poeţii şi nebunii

398


tranşee

mi-aş săpa o tranşee în înserarea unei rochii de femeie mi-aş săpa din flori o tranşee în tivul tânăr al unei rochii de femeie mi-aş săpa adânc o tranşee de la primul nastur, pân’ la marea egee mi-aş săpa, zău, o tranşee când episcopul rugăciunea îşi încheie mi-aş săpa o tranşee sau o cazemată sub o rochie de vară, în dungi sau înflorată mi-aş săpa cu un suspin un altar un’ să mă-nchin mi-aş găsi un adăpost pentru nebunul care-am fost pentru nebunul care mâine fi-va frumos ca aburul de pâine mi-aş săpa din flori o tranşee în tivul tânăr al unei rochii de femeie

399

Constantin Preda

mă apără tata

mă pândeşte moartea din toate cotloanele trage tata dunărea-n cer cu albe odgoanele mă pândeşte moartea din toate ungherele e ca o muzică veche ce leagănă sferele mă pândeşte moartea încă înainte de a mă naşte ca haita de lupi, mielul jupuit în ziua de paşte mă pândeşte moartea, despletită, la marele praznic mă apără tata, cu inima lui, sfâşiată năprasnic mă pândeşte moartea din toate cotloanele mă apără tata şi seacă oceanele mă pândeşte moartea, îmi frământă colacii o, doamne, rochia iubitei e mai frumoasă ca macii mă pândeşte moartea, o simt atât de aproape coboară munţii în văi, reintră în ape mă pândeşte moartea, o simt cu toţi porii e ca o taină veche ce leagănă norii mă pândeşte moartea din toate ungherele mă apără tata cu lumina cu care se coc merele

400


hai să facem dragoste-n odaia cu oglinzi

hai să facem dragoste-n odaia cu oglinzi şi să desenăm o păpădie pe tavan să te cuprind, să mă cuprinzi să nu lăsăm să zboare clipele în van hai să ne întindem pe covor tu să fii doar abur, pâine aburindă să privim sălbatic în oglindă toamna dintr-un ţipăt de cocor hai să facem dragoste-n picioare să mă-nlănţuieşti pe după şolduri să-mi legi gura cu cicoare taina primelor acorduri hai să facem dragoste pe tocul uşii hai să facem dragoste-n genunchi, pe coate în oglinda verişoarei şi-a mătuşii eu să-ţi intru între pulpe pe furate hai să ne iubim de-a valma hai să ne iubim ca vinul să-ţi fur din bujori carminul să-ţi pun pe sub pântec palma hai să facem dragoste-n odaia cu oglinzi şi să desenăm o păpădie pe tavan să te cuprind, să mă cuprinzi să nu lăsăm să zboare clipele în van

401

Constantin Preda

aş merge în audienţă la arhimandrit

aş cere dezlegare de la sfinţi aş cere binecuvântare de la zei să dorm pe sânii tăi sălbatici şi cuminţi într-un hambar cu porumbei aş cere voie de la iconari m-aş ploconi-n amurg pe la stareţe să vină galbenul gutuii să ne-nveţe aş cere îndurare de la cerbii lopătari aş cere dezlegare de la ulmi aş cere mângâiere de la plopi sub poala rochiei să mă îngropi să mă iubeşti prin văi înmiresmate şi pe culmi aş cere să mă spovedesc pe la sihaştri aş cere binecuvântare de la tei de la duhovnicii cu ochi albaştri care-n lumina toamnei par mai presus de zei aş cere dezlegare de la sfinţi aş cere dezlegare de la zei să plâng pe sânii tăi sălbatici şi cuminţi într-un hambar cu porumbei

402


maria

ţi-aş culege via, maria ţi-aş şterge-n amurg, cu lumină de psalmi, argintăria ţi-aş desena pe cer melancolia ţi-aş cere să-ncercăm hulubăria aş da ordin să ţi se strige numele-n gări, cu toată evlavia, maria ţi-aş păzi cu o mie de fluturi orfevrăria ţi-aş duce trena pân’ la gurile dunării, până-n ţara de nuferi, pân’ la chilia, maria ţi-aş deveni sclav de-a pururi, te-aş apăra cu viaţa mea, cu poezia, maria în plânsul tău, ca-ntr-un iconostas, mi-aş înălţa ctitoria ţi-aş săruta genunchii-n sacristia în care-aprinde-un sfeşnic păpădia iar rochia ţi-aş face-o purpură peste câmpia în care toţi cocorii cântă-n cor: maria!

403

Constantin Preda

vor veni marile ierni, vor veni marile zăpezi

vor veni marile ierni, vor veni marile zăpezi vor veni marile taine, marile cutume aş vrea s-abat jungherul turmelor de iezi dar picătura de sânge de pe jungher mă strigă pe nume vor veni lungile ierni, vor veni marile ninsori se vor topi potecile spre miazănoapte vor fi-ngropate de vâltori cătunele cu poduri bubuind de mere coapte vor veni de-a buşilea zăpezile cin` să mai ţină cont de flori, de inimă, de margini vor înflori direct din pieptul meu livezile vor zbura, de la un capăt la altul al lumii, poemele din pagini vor veni marile zăpezi, vor veni marile ierni vor coborî din cărţi năprasnice himere cine eşti tu, nevăzută femeie, ce pe frunte îmi aşterni lumină furată din lumina carelor cu mere vor veni iernile, vor veni marile zăpezi vor veni marile taine, marile cutume aş vrea s-abat jungherul turmelor de iezi dar inima mea este la celălalt capăt de lume

404


vine iarna ca o şoaptă, ca un ultim plâns

vine iarna ca o şoaptă, ca un ultim plâns cade iarna peste sănii, peste pieptul meu de urs cu o floare de măr pe cutele frunţii te chem în cea mai sălbatică iarnă, în cea mai frumoasă noapte a nunţii vom prinde aripi, vom zbura în afara morţii cu flori de muşcată vom drege balamalele porţii vom înşeua caii, le vom pune zăbala, vom aprinde felinare la sănii voi implora munţii, pe sub spic de ninsoare, să-ţi bată mătănii vine iarna ca o şoaptă, ca un ultim plâns vine iarna (ca un glonte de vin roşu) chiar în pieptul meu de urs

405

Constantin Preda

pe drum de sanie la cobadin

pe drum de sanie la cobadin haite de lupi beau rom cu vin haite de lupi cântă-n amurg fumează mărăşeşti şi nu le-ajung

406


te-aş duce la editură

te-aş legăna pe genunchi ţi-aş scrie un vers pe blog te-aş fuma pân` la rărunchi te-aş fuma ca pe un drog te-aş trage adânc pe nări ba te-aş trage şi pe roată eu, ierarh de călimări de iubirea lumii, toată te-aş duce la editură să te tipăresc sfios în scrisori de iarnă pură şi de crivăţ nemilos te-aş picta în podul palmei să te pot privi când plâng numai eu în crucea toamnei biet halou de flori, nătâng

407

Constantin Preda

ţi-aş publica în ziar albul rochiei demente dezbătut în parlamente heraldic, incendiar sau ţi-aş tipări pe-un timbru mersul tău de balerină oful tău numai lumină pe retina mea de zimbru te-aş ascunde-ntr-o oglindă să mă-mbăt cu tine seara când îmi răsucesc ţigara şi dau foc la toc, la grindă mi te-aş pune-n buzunar ca pe-un fir suav de mentă să îţi scriu când eşti absentă cântece de samovar te-aş duce la editură să te tipăresc sfios în scrisori de iarnă pură cu cuţitul pân` la os

408


balalaică

ţi-aş bea rochia ca pe-o şampanie, ca pe-o agheasmă când cade toamna la cozia şi bate clopotul de-atâta mireasmă ţi-aş bea ţipătul ţi-aş bea roua şi mugurii când îşi desface lenea sipetul şi sânii ţi-s mai dulci ca strugurii ţi-aş bea melancolia te-aş tăvăli, ţi-aş pune şaua o, cum ţi-aş treiera de flori tarlaua ‒ pândarul bleg care păzeşte via ‒ ţi-aş bea cu sete cântecul ţi-aş pune picături de miere pe sâni arhaic să-ţi tremure pântecul te-aş începe toamna, într-o zi de luni ţi-aş bea, pe nerăsuflate, sutienul şi rochia ca pe un vin negru de mure, ca pe-o agheasmă aş invoca-o pe sfânta evdochia când cade clopotul de-atâta mireasmă ţi-aş bea, îndrăcit, melancolia te-aş tăvăli, ţi-aş pune şaua o, cum mi-aş face eu damblaua ‒ nebunul bleg care păzeşte via ‒ ţi-aş bea adânc înfiorarea ţi-aş sorbi roua şi mugurii când cade laic înserarea şi sânii ţi-s mai dulci ca strugurii

409

Constantin Preda

câte altare se ascund sub rochia ta?

câte altare se ascund sub rochia ta la care dintre ele aş putea îngenunchea? câte biserici se ascund şi câte nu le ştiu? ca şarpele-aş veni prin lan, monah tăcut să-ţi fiu câte mătănii ai vrea să bat, câte mătănii? te-aş trage ca pe-o sfântă, pe roată şi pe sănii câte tropare-ai vrea să-ţi cânt şi câte să-ţi îngân? desfă-ţi genunchii albi, vin la cosit de fân

410


rugăciune

ţi-aş pune pe sâni floare de soc, miere şi scorţişoară ţi-aş pune pe sâni purpura cireşelor culese într-un miez de vară te-aş pătrunde (şiret) pân` la prăsele cu gust de vin, de bragă şi de caramele ţi-aş aşeza picioarele în lumina în care ţipătul meu să-l bei ca pe un vin de mare sărbătoare ţi-aş aşeza sub şolduri vreo două perini moi şi m-ai ruga să mă îndur să te frământ, să te îndoi ţi-aş gâdila talpa c-o pană de mierlă, cu puf de păpădie şi-aş intra în tine ca fulgerul-ntr-o herghelie ţi-aş recita din psalmi, te-aş călări, ţi-aş da să bei vin de smochine adus de la jidvei te-aş arăta îngerilor, te-aş duce în biserici, goală cu tine-aş începe ora de religie, chiar de-aş rămâne repetent la şcoală te-aş pune-n genunchi pe biblii, ţi-aş spune lucruri sfinte şi aş aluneca în tine, sălbatic şi cuminte ţi-aş scrie poeme pe pămătuful de la piersică, de la gutuie ţi-aş fi ca duhul care în icoane suie plin de păcate, plin de lumină, plin de dulceaţă ţi-aş fi ca aburul din munţi în fiecare dimineaţă plin de jelanie, plin de suspine, plin de păcate te-aş pătrunde, când cântă cocoşii, cam cât un psalm şi jumătate

411

Constantin Preda

vodcă, tutun, khayyam, cafea amară

ultimul tren, ultima gară îţi scriu un psalm din fumul de ţigară ultima gară, ultimul tren te-aş căuta-n zăpada urmelor de ren ţi-aş răsfira părul, ţi l-aş despleti în patul meu din galben crud de păpădii ultima gară, ultima ninsoare cea mai frumoasă iarnă încape-ntr-o scrisoare ultimul tren, ultima gară vodcă, tutun, khayyam, cafea amară cea mai frumoasă iarnă n-o cuprinde slova cea mai frumoasă iarnă cade la craiova ultima gară, ultimul amnar îţi scriu din fumul de ţigară un tropar ultima gară, ultimul acar mă voi topi, cu tot cu iarnă, cu sfinţi, în calendar ninge tăcut, arhaic, fabulos până şi crivăţul e astăzi mai milos te voi iubi şi voi pleca pe jos într-un amurg, ca fumul de ţigară, tămâios ultimul şuierat de tren, ultima locomotivă miroase-a sărbători, a mere ionatane şi-a colivă ţi-s rochia şi sânii oacheşi în derivă iubita mea ca păpădia de naivă ultimul tren, ultimul plâns, ultima gară ţi-s sânii ca două prepeliţe-n lanul de secară

412


final de decembrie

final de decembrie final de final final de vecernie pun chinga la cal final de decembrie drumu-i de fum departe-i noiembrie calu-i de scrum final de ţigară în scrum se îmbracă ziua de ieri cenuşa gutuii-ncolţi-va la vară în valea cu vidre şi jderi final de viaţă-n amonte final de viaţă-n aval cenuşa mea nebună de conte îşi pune cocarda de bal final de toamnă şi viaţă final de scrisoare primită pe front trăsura mea se pierde în ceaţă tristeţea mea e vis şi afront

413

Constantin Preda

cum îmi sărbătoresc eu ziua de naştere

cum îmi sărbătoresc eu ziua de naştere? joc şah cu moartea, cu zeii, e-un fel de falsă recunoaştere cum îmi celebrez eu trista, ‘nalta sărbătoare? joc şah cu vidul şi îmi citesc anunţul funerar prin colţuri de ziare cum îmi celebrez eu această sfântă zi de duminică? beau vin cu fratele vinului, într-o iarnă nebună, onirică cum îmi celebrez eu amintirea celui ce-aş fi vrut să fiu? mă zidesc în noapte, mă zidesc în moarte, mă zidesc de viu cum îmi sărbătoresc eu sfânta tristeţe a zilei de vineri? rog patru crini sălbatici să-mi ducă sicriul pe umeri iubita mi-a pus fotografia în fereastră până şi cenuşa acestei zile e albastră, albastră cum îmi sărbătoresc eu ziua de naştere? joc şah cu moartea, cu zeii, e-un fel de falsă recunoaştere

414


cititorule,

inima mea e de ţărână treci puntea către stele şi adună inima mea e casă pentru flori bat clopote de la pământ până la nori inima mea e arhetip, e rădăcină singura ce creşte-n nori, către lumină inima mea – de dorul şi nemărginirea ei mă sfâşii inima mea – lumină ce se-ntoarce la obârşii

415

Constantin Preda

singur în faţa fluviului în asfinţit

singur în faţa fluviului în asfinţit ca în faţa unui complet de judecată inima mea trimite s.o.s.-uri nemărginit care nu vor fi citite niciodată singur în faţa fluviului, cu o singură vâslă tristeţea mea ca o bătaie de clopot traversez fluviul cu o vâslă de pâslă cu o herghelie de cai fără tropot singur în faţa fluviului în asfinţit singur în mijlocul valurilor legat de catarg naufragiat, pe o coajă de nucă, în larg ca în adolescenţă, nătâng şi îndrăgostit singur în faţa fluviului în amurg ce mi-a rămas de făcut e o mică ceremonie inima mea trimite de sub umărul stâng s.o.s.-uri înfiorate de melancolie singur în faţa fluviului ca în faţa unui mare mister de-abia poţi să respiri sau să cutezi ca în copilărie în faţa ochilor de iezi singur în faţa fluviului ce se revarsă-n Cer singur în faţa fluviului ca în faţa unui arhimandrit sau ca în faţa unui complet de judecată tristeţea mea trimite s.o.s-uri în asfinţit care nu se vor întoarce niciodată

416


n-am primit nicio medalie de la mitropolie

n-am primit nicio medalie de la mitropolie eu sunt nebunul cu inima mitraliată de melancolie eu sunt nebunul, numitul, suavul, pârâtul cântecul meu e cântecul mierlei, alungă urâtul în fiecare oraş sunt primit cu urale sunt fantoma frumoasă, eroul trist din petale eu sunt nebunul – citat de zei şi tribunale numele meu stă scris în istorii secrete şi pe mânere de pumnale până şi visul meu şi foşnetul frunzei de arţar apar în stenograme câte grame să aibă sufletul meu (după moarte), câte grame? o femeie necunoscută duce, în cutele rochiei, ca pe un trofeu plânsul taurului de flori care-am fost eu eu sunt nebunul care sculptează splendori în albul de lumânare eu sunt poetul care refuză orice înregimentare eu sunt nebunul care nu mai aşteaptă nicio solie tristeţea frumuseţii mele trage clopotul în vechea hulubărie

417

Constantin Preda

mi-aş duce inima la un arheolog

mi-aş duce inima la un arheolog inima mea e un fel de atlantidă, de amforă veche, de ambrozie sau drog mi-aş duce inima la un orfevrier inima mea − cea mai tristă capodoperă a florii de ger mi-aş duce inima la un astrolog înzăpezit să-mi spună dacă dincolo de inimă e-o altă inimă, atinsă de cuţit mi-aş duce inima la un duhovnic inima mea de patriarh, de clopotar şi de logodnic mi-aş duce inima la grăniceri, la pompieri, la salvamont ca pe-o floare de colţ, ca pe-o scrisoare veche de pe front mi-aş duce inima la un zeţar, la un sihastru inima mea − bolnavă de mov, de galben, de albastru mi-aş duce inima la un anticar ca pe-un zapis, ca pe o filă galbenă în calendar mi-aş duce inima, pe drum de sanie, la un poştaş sub formă de ninsoare, de scrisoare, de lacrimă de cal nărăvaş mi-aş duce inima la smurd, la salvamar pe-o plajă veche-n asfinţit, cu samovar mi-aş duce inima la un pietrar să sape-n ea izvorul tutelar mi-aş duce inima la un seismograf inima mea poate muta munţii din loc, din vai în ah mi-aş duce inima la un zeţar sau lampagiu inima mea − pe muchie de şuriu mi-aş duce inima pe-un prag de mănăstire, la cea mai frumoasă femeie dar inima mea nu-i decât lumină din calea lactee

418


îngeri pentru o zi

dacă n-ai fi tu pentru cine-aş scrie? aş cerni oglinda cu melancolie dacă n-aş fi eu pentru cine-ai plânge? strigătul amiezii unde s-ar răsfrânge? dacă n-am fi noi n-ar fi mistuire nici paşte, nici joi nici nemărginire dacă n-am fi azi ar plânge oglinda şi securea-n brazi nu s-ar coace ghinda dacă n-am fi mâine nu ar fi nici ploi nici miros de pâine nici urmă de doi dacă n-aş fi eu te-ai certa cu zeii colb de curcubeu în lumina cheii dacă n-am fi noi lumea-ar sta să plângă floarea în altoi ar vui nătângă dac-am fi, n-am fi îngeri în lumină doar pentru o zi clopote de tină dacă n-ai fi tu pentru cine-aş scrie? aş cerni oglinda cu melancolie 419

Constantin Preda

numai dumnezeu mă vede când plâng

eu sunt bouarul, eu sunt bouarul cireada-mi de cuvinte ascultă samovarul eu sunt bouarul, ultimul bouar joc rolul unui claun, nu-i totul în zadar eu sunt bouarul, eu sunt bouarul culeg maci de pe calea ferată, când trece mărfarul eu sunt bouarul, am boruri de sulfină ascult durerea lumii (cum plânge în surdină) eu sunt nebunul, eu sunt bouarul prieten cu regele, dar şi cu clopotarul eu sunt bouarul, dau de băut în fiecare joi îmi urc cireada-n nouri, la rădăcina ultimelor ploi eu sunt bouarul, numai dumnezeu mă vede când plâng am o cinteză tristă pe umărul stâng eu sunt bouarul, nebunul, ultimul artist bravo mie, bouar de cuvinte, rarisim golan, paşoptist eu sunt bouarul, ultimul bouar frate de cruce cu vinul, dar şi cu picătura de var eu sunt bouarul care nici nu ştie-ncotro se îndreaptă voi ajunge sigur în rai, la sfântu’ aşteaptă eu sunt bouarul, eu sunt bouarul cireada-mi citeşte (în staul) ziarul eu sunt bouarul primelor cirezi de cuvinte faţă-n faţă cu Moartea, dinte pentru dinte

420


electrocardiogramă dincolo de tristeţea norilor domnului doctor dănuţ lică

puneţi urgent un diagnostic inimii mele: de ce bate dincolo de stele?

421

Constantin Preda

sunt prea bătrân să te mai pot iubi

sunt prea bătrân să te mai pot iubi pictez icoane prin hulubării sunt prea bătrân să-ţi mai sărut genunchii şterg praful prin biserici şi clopotniţe cu unchii sunt prea bătrân să-ţi mai aşez pe gură lumina mea de derbedeu, am barba sură îngrop singuratatea-n vid şi port pe umăr petala unui crin ce minte că sunt tânăr sunt prea bătrân să-ţi mai desfac breteaua ştii, pot orbi, ai pântecul ca neaua ai milă, pot orbi şi pot îngenunchea între genunchii tăi lumina-i de cişmea sunt prea bătrân şi, doamne, prea duios am buzele de vin, de măr aprins, de zahăr tos sunt prea bătrân să te iubesc am gust de miere şi de vin bisericesc

422


aruncătorii de cuţite

inima mea refuză să mai bată a venit paracliserul cu nota de plată inima mea fără de pată de ce refuză, doamne, să mai bată? inima mea e pe sfârşite vai, catifea pentru cuţite bat orologii, noaptea, pe sărite suspină, stins, vreo câteva iubite inima mea e pe sfârşite ţintesc în ea aruncătorii de cuţite vai, inimă cu minutare ruginite vai, inimă de taine nerostite inima mea cu tot cu taine mă înghite

423

IERTAŢI-MI MÂINILE NĂUCE, NU ŞTIU SĂ MAI COBOARE DE PE CRUCE (2014)


cel mai mare rival al meu

eu sunt cel mai mare rival al meu propriul meu gâde mă provoc mereu la duel îmi scriu singur citaţiile, îmi trimit singur sentinţele toate definitive şi irevocabile în fiecare dimineaţă cel care acum râde îi face semn de rămas bun celui care lăcrimează pe eşafod eu sunt gâdele propriul meu gâde bine-ai venit în inima mea prietene de demult fii complice cu lumina literei A eu sunt propriul meu amurg sinele celuilalt constantin rătăcit prin burg

427

Constantin Preda

aş muri dacă n-aş scrie

aş muri dacă n-aş scrie aş muri dacă n-aş plânge mierlă oarbă-n colivie strop uscat aş fi de sânge aş muri de nu ţi-aş scrie dacă nu te-aş mai iubi cenuşă de poezie într-o candelă aş fi aş muri dacă-ntr-o noapte ochiul nu mi-ar lăcrima m-aş zidi în mov, în şoapte m-aş zidi cu cal, cu şa aş muri dacă n-aş scrie aş muri de n-aş visa mi-aş bate palmele-n cuie zece pluguri m-ar ara aş muri dacă n-aş scrie m-aş da haitelor de lupi mac aprins sub o mistrie flacără de maci în stupi aş muri dacă n-aş scrie m-aş da haitelor de corbi aş munci fără simbrie într-un sat cu fluturi orbi aş muri de n-aş şti calea aş muri de n-aş şti zborul zece munţi îmbracă jalea zece munţi îmbracă dorul aş muri dacă n-aş scrie aş muri dacă n-aş plânge mierlă oarbă-n colivie strop uscat aş fi de sânge

428


scrisoare către dana cătălina grecu

ştiu o biserică albă în inima de milenii a unui bob de grâu are spre fiecare punct cardinal câte o ferestruică de nalbă iar în loc de de altar unduirea unui firicel de pârâu ştiu o biserică milenară în inima de lumină a unui bob de grâu are în loc de candele maci roşii de vară iar în loc de icoane, amurguri cu cai albi, fără frâu ştiu o biserică de maci, sângerie în inima unui prundiş de pârâu e cea mai frumoasă biserică din câmpie din câmpia ce urcă muntele spre bobul de grâu ştiu ştiu ştiu ştiu

o o o o

biserică-ntr-o picătură de sânge biserică-ntr-o mireasmă de răşină biserică unde dumnezeu vine şi plânge biserică unde dumnezeu vine şi se-nchină

429

Constantin Preda

portret în ulei de candelă

i se spunea constantin avea aripi în loc de mâini avea un fel misterios de a privi stelele, de a da nume de femei constelelaţiilor cereşti era dominator ca un astru şi sfios ca un ghiocel vorbea în o mie de graiuri şi tăcea într-o singură limbă era mai frumos decât un catarg în amurg era mai princiar decât pânzele unei fregate la gurile dunării avea ochi de lup şi duioşie de miel cu un spin în talpă era pur ca lostriţa din adâncul apelor de munte sau ca ursul hrănit cu faguri de miere, cu lumină de zmeură şi ghindă i se spunea constantin avea, în loc de mâini, două flori sălbatice de iasomie

430


ana

ana singura mea ană cea mai frumoasă ană amurg ce plânge-ntr-o icoană icoană ce se vindecă-ntr-o rană

431

Constantin Preda

mâinile mamei

mâinile mamei (truditele mâini ale mamei) sunt, ca şi amurgurile, cele mai tragice fioruri din istoria omenirii mâinile mamei în lan mâinile mamei la râu mâinile mamei frământănd prescura pentru biserică mâinile mamei legănându-l pe pruncul care am fost mînile mamei curate ca bobul de grâu mâinile mamei mai curate decât lacrimile sfinţilor mâinile mamei alungând moartea mâinile mamei ţinând departe toate spaimele lumii mâinile mamei chemându-l pe tata mâinile mamei mai frumoase decât legenda lui ghilgameş, decât piramidele, decât mileniile, decât toată istoria mâinile mamei, în vinerea mare, vorbind cu mierlele mâinile mamei mângâind iezii mâinile mamei singure pe bolta nopţii, pe bolta cerească mâinile mamei la mila pământului, la frumoasa milă a pământului mâinile mamei mai tragice decât cele mai tragice poeme din istoria literaturii mâinile mamei ‒ cele mai frumoase amurguri din toate timpurile

432


constantin

mai frumos, mai pur ca floarea unui câmp de zmeură mult mai pur ca lumânarea care arde-n pleură mai frumos, mai pur ca floarea care arde-n degete mult mai pur decât ninsoarea arsă, făr’ să pregete mai frumos, mai pur ca floarea cea sfinţită-n dragoste mult mai pur, mai alb ca sarea unui plâns de staroste mai adânc, mai pur ca grâul care-n brazdă va rodi mult mai pur decât pârâul ce se varsă-n zori de zi mai frumos decât nebunii din parfum de piersică mai frumos decât toţi sfinţii ce plâng în biserică mai frumos, mai pur ca roua ca întâiul bob de lut mult mai trist decât pessoa decât cerbii orbi la rut mai frumos decât e crucea unui gând furat din mit decât albul şi răscrucea dintr-un plâns de eremit mult mai pur decât e steaua care arde-n sfeşnice mai străvechi decât zăpada luminii din ornice mult mai pur decât pot scrie eu, aici, în lacrimă ca un crin într-o chilie ca o stea în datină 433

Constantin Preda

calendar

a mai trecut o zi cu voia lui dumnezeu fie ce-o fi biet suflet al meu a mai trecut o vară atât de repede încât din fumu-acesta de ţigară nu a rămas decât un simplu oh. atât au mai trecut o vară, o toamnă prin cheutoarea mea de la tunică prin viaţa mea de fragi, de tufănică prin viaţa mea năvalnică şi calmă a mai trecut o zi ca un cântec de flaut între albastru şi gri de-a pururi o caut a mai trecut un an ca un cântec de greiere în mijloc de lan vin sfinţii să treiere a mai trecut o zi cu voia lui dumnezeu fie ce-o fi biet suflet al meu

434


fabulă

un cheag de sânge într-o duminică mov se îndreaptă spre inimă / miliarde de stele aşteaptă joncţiunea delir mov toamnă mov trunchi de pădure mov muzică mov de-atâta tristeţe am mâinile mov linia din palmă are mii de rădăcini în rachmaninov aud o muzică mov pe fundul unei mări mov cu sunete şi elevaţii şi jubilaţii mov sunt rudă de departe cu o piatră mov sculptată de valuri mov pândită de cuirasate şi haite de lupi de mare mov pot depune mărturie dan david şi nichita danilov nu nu nu cheagul de sânge nu a ajuns la inimă e doar o fabulă mov despre un poet cu o chitară mov dintr-o ţară mov într-o duminică mov în care sinucigaşii poartă decoraţii mov prin artere îmi curge o muzică mov însoţită de o spaimă mov şi de o beznă dulce mov cu defibrilatoare mov cu asistente îmbrăcate-n lenjerie intimă mov munţii inimii vuiesc de sirenele ambulanţelor mov 435

Constantin Preda

curge atâta tristeţe prin venele mele toată tristeţea poeţilor lumii curge prin venele mele o tristeţe sălbatică mov ca dintr-o livadă cu cântece de mierlă mov ca dintr-un orăşel de provincie cu piatră cubică mov nimeni până la mine n-a cântat atât de frumos tristele şi frumoasele duminici mov nimeni după mine nu va mai cânta atât de frumos tristele şi frumoasele duminici mov nici măcar (în momentele lor de inspiraţie cele mai înalte, cele mai pure) nebunii din ospicii cu cămăşi de forţă mov psalmiştii din chilioare cu trestii şi alăute şi harfe mov nu nu nu cheagul de sânge nu a ajuns încă la inimă şi nici la creier e doar o fabulă mov despre un poet cu jiletcă mov cu joben mov cu barbă mov cu ceas cu lanţ de aur mov într-o duminică mov coborât de pe o corabie cu pânze şi catarge de-a pururi mov linia din palmă are mii de rădăcini în rachmaninov

436


nu găseşti pe toate drumurile

nu găseşti pe toate drumurile un nebun ca mine ospiciile sunt închise, ferecate cu lanţuri închisorile au gratii până la cer clopotniţele schiturilor au putrezit trenurile osândiţilor la moarte au ars pe defilee lunaticii au zburat de pe acoperişuri de şindrilă clopotarii care au visat că vor ajunge mitropoliţi au fost mitraliaţi cu ninsori zevzecii, narcomanii, jucătorii de cărţi au pierit îmbrăţişaţi de braţele sublunare ale dunării trişorii, vagabonzii, salahorii, cuţitarii, salvamarii, vânzătorii de elixiruri şi poţiuni amare au fost deportaţi în ţări cu amurguri de unde nu se mai pleacă nicăieri nu vei găsi niciodată un nebun mai nebun decât mine ospiciile sunt închise, ferecate cu lanţuri închisorile au gratii până la cer

437

Constantin Preda

întâmplare veche pe malul dunării

cele mai frumoase volute le creează aerul la întâlnirea cu tremurul sălbatic al sânilor tăi cele mai frumoase sculpturi, cele mai frumoase hieroglife le creează aerul când faldurile rochiei îţi dezvelesc genunchii cea mai frumoasă ceremonie o creează aerul, ca un rabin, când eu, deasupra ta, te cercetez ca pe un cer cu stele

438


scriu

scriu de parcă un zeu orb ascuns în lumină îmi fură timpul

439

Constantin Preda

orb, cu o chitară roşie deasupra norilor orb, cu o chitară roşie deasupra norilor cânt în străvechea limbă a cocorilor cânt un poem pentru rochia ta înflorată, pentru rochia ta albastră în străvechea limbă a mitropoliţilor fugiţi din hulubăria noastră orb, cu o chitară roşie în faţa cănii cu ceai cânt în străvechea limbă a inimii lui hokusai şi în străvechea limbă a iconarilor fugiţi din catedrale cânt cel mai frumos poem pentru sfiala rochiei tale şi-un alt cântec pentru tremurul divin al sânilor tăi în străvechea limbă a toporaşilor din văi orb, cu o chitară de lumină în faţa florii de cicoare cânt în străvechea limbă a hergheliilor rătăcite, de milenii, prin ninsoare orb, cu o chitară la doi paşi de cer cânt pentru tine în străvechea limbă a florii de ger cânt pentru tine în străvechea limbă a înţelepţilor din aldebaran versuri scrise cu briceagul pe coaja teilor de pe tăpşan orb, cu o chitară de lumină deasupra norilor scriu pentru tine în străvechea limbă a cocorilor

440


vin iepurii vin iepurii noaptea în grădină vin iepurii ca nişte flăcări mici ale sângelui vin iepurii să traducă într-o altă limbă lumina zăpezii vin iepurii ca nişte aprozi fugiţi din cerneala tristă a marilor tribunale vin iepurii pe sub sârma ghimpată a nopţii vin iepurii şi curăţă de istorie carabinele vin iepurii şi dezleagă vinul cu care sunt legaţi ogarii vin iepurii să asculte tânguirea vântului vin iepurii şi adulmecă vorbele dulci ale înţelepţilor vin iepurii să-mi fure literele de la maşina de scris vin iepurii să-mi scrie cu literă mică toate florile sângerii din cutia poştală vin iepurii să-mi şoptească cele mai frumoase poeme nescrise vin iepurii să-mi dezlege cele mai frumoase enigme vin iepurii să-mi stoarcă o lacrimă, şi-ncă una, şi-ncă una, şi-ncă una vin iepurii să pună la cale frumuseţea altor anotimpuri vin iepurii să-mi aducă veşti de la tine

441

Constantin Preda

această tristeţe

această tristeţe se adaugă peste cenuşa altor tristeţi vor veni veri şi toamne şi ierni corăbiile vor pleca în larg tot de la vechea mansardă vor veni amurgurile vor veni acele amurguri mai triste decât toate plecările fără întoarcere pe mare abia atunci, abia atunci te voi chema ultima oară abia atunci îţi voi rosti numele în somn abia atunci fără vâsle, fără nume, fără istorie, fără catarg mă voi lua la întrecere cu norii

442


desfrâu

sunt picătura de apă ce îmbrăţişeză oceanul

443

Constantin Preda

mâinile cu care te-am îmbrăţişat

mâinile cu care te-am îmbrăţişat sunt ca două cântece noaptea-n care-am devenit bărbat plină-i de descântece gura ce ţi-a plâns sub sâni gura mea de purpură versuri dragi îţi murmură psalmi nebuni, de tot nebuni gura ce ţi-a desenat caldă, pură, aurie sus pe pântec o câmpie ca-ntr-un vis netulburat mâinile cu care scriu sunt ca două pârâiaşe ce te caută-n oraşe pe urme de bidiviu mâinile cu care te-am îmbrăţişat sunt ca două cântece noaptea-n care-am devenit bărbat plină-i de descântece

444


sunt cea mai frumoasă pacoste

sunt ‒ dacă se poate spune aşa ‒ cea mai frumoasă pacoste un câmp de maci răsfrânt în şa în cea mai pură clipă de dragoste sunt ‒ dacă se poate spune aşa ‒ cel mai frumos pierde-vară şi am de-a pururi jungherul, cămaşa din flăcări albe de secară sunt ultimul mare săritor la trapez cel mai frumos tăietor de frunze la câini de fiecare dată când te îmbrăţişez am două raze-n loc de mâini sunt ‒ dacă se poate spune aşa ‒ sfântul cel mai aplecat către desfrâu de fiecare dată la cântatul cocoşilor îţi sărut picioarele şi mă prefac în pârâu sunt ultimul mare nebun sunt ultimul mare înghiţitor de săbii oficiez în cea mai frumoasă biserică din cătun pe sub rochia ta din cântece de vrăbii

445

Constantin Preda

mă îndoiesc de existenţa mea

mă îndoiesc de existenţa mea cum roşul, de lumina din lalea

446


litere de fragi

cele mai frumoase poeme de dragoste le scriu în pat cu litere de fragi, cu cerul gurii tămâiat

447

Constantin Preda

furou negru

primul strat de omăt / ca un imens buchet de trandafiri albi din partea lui dumnezeu sau ca silueta subţire a unui pâlc de mesteceni în continuarea unui rotocol de fum de ţigară explozie de puritate smerenie de lup scrisoare nescrisă muzică de harfe nevăzute astru nebun mânie fantastică sfinţenie mistuitoare drum fără călăuză-n văzduh tablou pictat cu respiraţia întretăiată academie de fiori fantasmă de schimnic spaţiu vrăjit primul strat de omăt ca un buchet de ghiocei albi pe o dantelă neagră (furou) locul cerului este luat de cuvânt

448


mi-au orbit mâinile

mi-au orbit mâinile după plecarea ta mi-au albit ca sarea străveche a mării amurgurile câte mi-au mai rămas mi le-a legat vântul de catarg mâinile mele trudite mâinile mele ca de sabie tăiate după plecarea ta mâinile mele ca nişte vulpi bătrâne cărora li s-a furat pădurea mâinile mele ca nişte valuri sorbite de nouri mi-au orbit mâinile unde să te caut dacă nu în lumina de pustnic bătrân a mâinilor mele?

449

Constantin Preda

ritual

m-am îmbăiat, m-am îmbrăcat în cămaşa albă, curată, de in să-ţi sorb de pe pântec o picătură de miere amestecată cu vin am aşternut pe pat o scoarţă albă, curată, de in ca la un altar, ca la o icoană, la tine să vin să mă închin ţi-am desfăcut părul din agrafe, agale, încet era o lumină totală, de miere, de maxim secret era şi-o umbră (şireată) vindecată de moarte ca-n versul acesta ce plânge în carte mă năpustisem asupra ta ca un lup flămând şi orb stropul de vin şi de miere voiam să ţi-l sorb urcam nişte munţi de fragi şi primejdii totale vino-nlăuntrul meu, mai în cer, mai la vale m-am dezbrăcat de cămaşa albă, curată, de in să-ţi sorb de pe pântec un strop de ambrozie, miere şi vin

450


numai dragostea ta mă mai poate salva

numai dragostea ta mă mai poate salva numai dragostea ta mă mai poate salva de la moarte numai dragostea ta mă mai poate răbda fericită, mă strigi din cenuşa din carte numai dragostea ta luminată numai dragostea ta ca o pădure de tei am o inimă aşa de tulburată cum e firul de iarbă pe care-l paşte turma de miei numai dragostea ta mă mai poate salva vreodată numai dragostea ta ca un punct cardinal nu-ţi voi mărturisi această teamă niciodată nu voi pune, azi, zăbala la cal numai dragostea ta-ntr-o noapte de toamnă numai dragostea ta într-o noapte postumă aş vrea să-ţi culeg cireşe galbene din palmă numai dragostea ta cu tarafuri de brumă numai numai numai numai

dragostea dragostea dragostea dragostea

ta ta ta ta

lângă o ceaşcă de ceai într-o noapte de iarnă într-o noapte de mai ca un cântec de goarnă

numai dragostea ta mă mai poate salva numai dragostea ta mă mai poate salva de la moarte numai dragostea ta mă mai poate răbda fericită, mă strigi din cenuşa din carte

451

Constantin Preda

femeia mea anei

femeia mea mai frumoasă decât stelele mai frumoasă decât un cântec de leagăn în care dumnezeu sfinţeşte cişmelele femeia mea mai frumoasă decât lumina ierbii mai frumoasă chiar decât evanghelia în care zboară, prin vecernii, cerbii femeia mea mai frumoasă decât un tezaur de pe vremea lui lisimah mai frumoasă decât lumina albastră a stâlpilor de telegraf femeia mea mai frumoasă decât o rugăciune-n altar o, doamne, femeia mea mai frumoasă decât vinul turnat în pahar femeia mea mai frumoasă ca mireasma, toamna, de gutui o, doamne, ca femeia mea nici lacrima cerbilor nu-i femeia mea o, doamne, dac-o vezi rămâi fără grai e mult mai frumoasă chiar decât primele cireşe coapte în mai femeia mea atinsă numai de mine, sfânt şi buimac e-atât de frumoasă femeia mea când îmi pune pe gură călcâiul de mac

452


femeia mea mai frumoasă, ehei, decât prima ninsoare e-atât de frumoasă femeia mea ca o corabie-n amurg, fugită pe mare femeia mea mai frumoasă decât un vers din scriptură e-atât de frumoasă femeia mea când îmi pune rochia pe gură femeia mea mai frumoasă ca un amurg în piatra craiului o, doamne, femeia mea mai frumoasă decât un pahar cu vin la porţile raiului femeia mea mai frumoasă ca, în biserică, o flăcăruie o, cum vine către mine femeia mea prin lumina din atrii, pe o cărăruie femeia mea mai frumoasă ca un strugur tămâios în viţă şi chiar mult mai frumoasă decât un câmp cu maci, cu romaniţă femeia mea mai frumoasă ca o creangă cu cireşe coapte e-atât de frumoasă femeia mea ca o lampă-aprinsă într-un miez de noapte femeia mea mai frumoasă ca un înger din picturile lui rafael o, doamne, femeia mea mai frumoasă ca un zbor înalt de porumbel

453

Constantin Preda

mâna mea s-a transformat în privighetoare

vrei să-mpărţim amândoi acelaşi amurg? vrei să chemăm cireşii în grupuri, în cete? de rochia ta ce flutură să se îmbete vrei să fim ieromonahii din burg? vrei să locuim amândoi aceeaşi lumină? vrei să citim în astre, în stele şi-n gânduri? o, doamne, mirosul acela sfânt de răşină mă potopeşte şi-acum dintre rânduri mâna mea s-a transformat în privighetoare ‒ de când ţi-a atins trupul ‒ şi cântă e-atâta dogoare şi-atâta răcoare în cuţitul de flori ce-n inimă mi se împlântă vrei să împărţim amândoi aceeaşi amiază? vrei să culegem flori de zmeură, de ceai? să mă adormi, să rămâi trează să locuim ca zeii-n sunete de nai? vrei să-mpărţim amândoi aceeaşi poveste? vrei să-mpărţim amândoi aceeaşi splendoare? vai, doamne, de pe piscuri celeste fără să ştiu a căzut prima ninsoare

454


roşu fără întoarcere

roşu de inimă, roşu de mai, roşu de maci se bat munţii în capete, se rup toate zăgazurile când te dezbraci roşu de inimă, roşu de maci, roşu de mai aveai o picătură de cer în loc de inimă şi mă strigai îţi plângea o picătură de vin roşu pe pântec, mai sus, mai jos eu mă rugam în toate bisericile să ard atât de frumos orbisem, zburam şi iarăşi zburam o flăcăruie de tei roşu dintr-un vechi epitalam roşu de nuntă, roşu de moarte, roşu ce plânge roşu de miez de piersică, roşu hoinar, roşu ce curge roşu de dumnezeu, de sfântu’ petru, roşu de iezi roşu de purpură, roşu de pară, roşu-n livezi roşu de ghindă, de noapte a nunţii, de ţipăt de maci roşu de maica precista, roşu de vin, pus pe colaci

455

Constantin Preda

te-am atins, te-am atins

te-am atins, te-am atins şi m-a năpădit o frică frumoasă ca atunci când întâia oară a nins şi mi-a intrat un fluture aprins în casă vai a nins, vai a nins era o linişte de câmp înflorit într-o noapte geroasă tu m-ai cuprins, tu m-ai cuprins mi-au luat foc umerii şi-ai aşezat un pâlc de ghiocei pe masă vai a nins, vai a nins ca în vieţile sfinţilor, ca în lumina rugăciunilor de prin chilii focul care eram eu căzuse în genunchi învins de ninsoarea aceea şi amurgurile în tablouri îşi vor aminti să nu laşi la noapte fereastra casei deschisă mi-ai zis râzând din turmele de miei umblă un lup prin pădurea de tisă vino la noapte să adormi între genunchii mei te-am atins, te-am atins şi m-a năpădit o frică frumoasă ca atunci când întâia oară a nins şi mi-au zburat icoanele prin casă

456


acatist duios

vântul care îţi ridică fusta sunt eu cel mai frumos elev care a fost declarat episcop în ultimul an de liceu vântul care-ţi va ridica rochia voi fi doar eu, doar eu voi fi voi sta în genunchi şi, mut, voi privi cum cântă dropia voi sta în genunchi şi, de-atâta frumuseţe, voi încremeni vântul care-ţi flutură perdeaua tot eu voi fi, tot eu voi fi ai sâni albi ca laptele, ca neaua sunt episcopul celor mai frumoase nerozii

457

Constantin Preda

un simplu vai, un simplu vai

un simplu vai, un simplu vai printre cireşele de mai un simplu vai, un simplu oh de la fecioară la paroh un simplu vai, un simplu vai miroase-a fluturi şi a rai un simplu vai, un simplu ah ca-ntr-un zapis de prinţ valah un simplu vai, un simplu vai îţi desfăceam un nasture, zburai un simplu vai rostit în strană acelaşi vai de pus pe rană un simplu vai rostit în mai genunchii tăi cântau la nai acelaşi vai, acelaşi cîntec îţi tremura un fluture pe pîntec acelaşi vai în bucovina de unde pleacă-n candele lumina acelalaşi vai ce-nchide slova într-un liceu de fete în moldova

458


scrisoare de desfăcut la miezul nopţii

ţi-am trimis un poem într-o sticlă nebună pe mare azi le voi vorbi păsărilor, le voi spune că te chem azi inima mea-i ca inima unui mânz rătăcit prin ninsoare ţi-am scrijelit un poem la fereastră pe geamul acoperit cu flori de zăpadă cântă-n cuvinte o goarnă albastră cântă sub rochia ta un lup abia fugit din livadă ţi-am scris o şoaptă în cana cu ceai ţi-am scris un poem mai frumos ca o psaltire am îmblânzit în cuvinte o herghelie de cai am zburat deasupra prăpastiei în cămaşa de mire ţi-am scris un poem, un admirabil poem pe care doar am visat că ţi l-am scris cu fulgi mari de ninsoare poemul acesta face parte din mine, din tine, te chem ţi-am aruncat o sticlă nebună pe mare

459

Constantin Preda

melopee de aprins lampa

te-aş ara, te-aş semăna, te-aş culege în cea mai dulce şi nebună fărădelege aş intra în tine până la nori, pân’ la prăsele până la ah, până la vai şi dincolo de stele te-aş iubi ca un sfânt, ca un golan, ca un derbedeu ca un mitropolit uşchit, dar şi ca un elev de liceu te-aş iubi în strană, în altar, dar şi pe tocul uşii te-aş iubi, aşa cum ţi-am mai scris, şi în taiorul mătuşii

460


cândva, demult, cândva, cândva

cândva, demult, cândva, cândva tu ai fost pentru mine lumina literei A cândva, demult, demult, demult mi-ai fost petunie, ţi-am fost tumult cândva demult cât ne-am iubit lunecai în mine ca un bot de piersică-n cuţit străbăteai toate cotloanele trupului meu le străbăteai şi-n loc de cuvinte în versuri puneai cireşe de mai te uitai în oglinzi, te uitai în oglinzi erai în stare şi-o biserică s-aprinzi te uitai în oglinzi, goală, sălbatică şi tandră lunecai în mine ca o salamandră nu uita, ţi-am fost cel mai frumos ţar tu ai fost ţarina mea, ţi-am scris cele mai frumoase cîntece de samovar cândva, demult, cândva, cândva ţi-am recitat ahmatova cândva, demult, tare demult mi-ai fost istorie, ţi-am fost tumult

461

Constantin Preda

prăbuşit în iarbă

prăbuşit în iarbă cu rochia ta deasupra frunţii aştept un vai nebun ca să mă soarbă să-ţi pot muta sub poale-nmiresmate munţii

462


ai iubit un amurg, ai iubit un amurg

ai iubit un amurg, ai iubit un amurg cel mai frumos amurg care a locuit vreodată în burg ai iubit nu un bărbat, ci un amurg sfios, un amurg amurgul acela plânge mai frumos decât tine, este al fluturilor demiurg plouă pe lemnul crucii, plouă de fericire, plouă cu aur amurg, vai, ce amurg, corida lui dumnezeu, coridă cu sânge de taur plouă pe lemnul crucii, plouă de fericire, plouă-n oglindă ai iubit nu un bărbat, ci un amurg sfios din floare de ghindă ai iubit nu un bărbat, ci un amurg de o tristeţe adâncă amurg din parâng, de capre negre, de floare de stâncă ai iubit un amurg, ai iubit un amurg pe veci vei fi femeia lui, o ştiu şi platanii din burg ai iubit nu un amurg, ci un bărbat sfios, un bărbat cu chip de ulm înflorit, singurul care prin sânge ţi-a zburat ai iubit nu un amurg, ci un bărbat cu cămaşă din floare albă de gutui pe veci vei fi femeia lui, lacrima lui, lacrima lui

463

Constantin Preda

eu

eu de dincolo de moarte eu de dincolo de stele vă zidesc pe toţi în carte chiar cu preţul vieţii mele eu de dincolo de lume eu de dincolo de-a fi vă îmbrac în flori postume vă zidesc în poezii eu de dincolo de toate eu de dincolo de nori duc un cer albastru-n spate într-o ţară de cocori eu de dincolo de crânguri eu de dincolo de joc inventez frumos amurguri pentru zei fără noroc eu de dincolo de moarte eu de dincolo de stele vă zidesc pe toţi în carte chiar cu preţul vieţii mele

464


hrisov

m-aplec cu dumnezeu şi îţi sărut genunchii mă gelozesc brânduşele şi unchii ca-ntr-un hrisov cu litere bisericeşti îţi desenez un ah pe toarta de la ceşti

465

Constantin Preda

hrisov de iarnă

între noi nu mai există cale de-mpăcare de s-ar întoarce dunărea către izvoare între noi nu mai există punţi toţi poştaşii au albit, au devenit cărunţi toţi poştaşii-au dispărut caii lor, trăsurile au devenit de lut între noi nu mai există cale de-mpăcare tu ai luat cu tine zare după zare toţi poştaşii parcă s-au vorbit să purceadă la încărunţit numai pipele de ei mai amintesc s-au retras în fum, de-acolo ne privesc s-au retras în munţi sub formă de ninsoare s-au retras ca zeii pe un ţărm de mare între noi nu mai există cale de-mpăcare câte-un poştaş de fum respiră-n fiecare

466


foşnetul rochiei tale face prăpăd

foşnetul rochiei tale face prăpăd, face istorie patul în care ne-am iubit miroase a cântec de prigorie rochia ta ‒ petunie, dalie, camelie, orhidee mor în extaz piraţii în largul mării egee rochia ta ascunde cel mai frumos pântec, cea mai frumoasă curbură tivul rochiei tale doarme, leneş, la mine pe gură rochia ta ‒ nătângă, fragedă, sălbatică şi deşucheată rochia ta ‒ acoperind valea dunării, unde genunchii mei suspină şi înoată rochia ta face istorie, face noi legi, face prăpăd îţi spune umil clopotarul tău sfânt şi nărod rochia ta face miracole, face minuni, face noi legi vino breteaua rochiei de la mâini să mi-o dezlegi foşnetul rochiei tale face ravagii, face minuni foşnetul rochiei tale umple de mierle clopotniţa de la spitalul de nebuni

467

Constantin Preda

frescă mov

pe strada sforii din braşov trece o balalaică îmbrăcată-n mov trece o balalaică îmbrăcată-n mov pe strada sforii din braşov miroase cerul a alcov cireşii îl citesc pe lermontov cireşii îl citesc pe lermontov pe strada sforii din braşov pe strada sforii din braşov trece-o doamnă-n fustă mov trece-o doamnă-n fustă mov truverii cântă din dimov tocmai acum pe strada sforii o balalaică-ncet sărută norii o balalaică-ncet sărută norii coboară-n cântec toţi cocorii tocmai acum trece pe stradă o doamnă ca lumina din zăpadă o doamnă ca lumina din zăpadă o fluieră cireşii din livadă tocmai acum, tocmai acum uşoară trece ca un fum uşoară trece ca un fum pe strada sforii, cum-necum

468


pe strada sforii din braşov trece-ntr-o brijă şi cehov coboară dintr-o frescă rubliov cireşii, toţi, au floarea mov pe strada sforii de sub munte trece lumina ca pe-o punte o balalaică mov cântă-ntr-o luntre balada florilor mărunte pe strada sforii din braşov e-o toamnă mov, atât de mov că pică file din ceaslov cu versuri scrise de dimov tocmai acum pe strada sforii o doamnă-n mov sărută norii îi simt sărutul cu toţi porii coboară-n cântec toţi cocorii pe strada sforii din braşov plouă mov, atât de mov e-o lună ca-n karamazov fugită din marea azov

469

Constantin Preda

dumnezeu dă cu cuţitul

dumnezeu dă cu cuţitul macului în miez de vară dumnezeu bea asfinţitul în cămaşă de secară dumnezeu dă cu şuriul macului în miez de vară dumnezeu bea tot târziul orb şi cântă la chitară dumnezeu dă cu jungherul macului în miez de vară dumnezeu coboară cerul ca pe fumul de ţigară dumnezeu dă cu pumnalul macului în miez de vară dumnezeu înhamă calul pune luna în ciubară

470


cântă mii de nebuni

cântă mii de nebuni în fiecare colţ al inimii mele cântecele altor mii de nebuni ce privesc cu binoclul la stele cântă mii de nebuni ce-mi traversează inima pe scânduri de caravele cântecele altor mii de nebuni ce trag cu puşca în stele cântă mii de nebuni în adâncul lutului inimii mele cântecele altor mii de nebuni internaţi în ospicii din stele

471

Constantin Preda

plecarea ta

plecarea ta e ca o ardere pe rug, ca o tragere pe roată e ca şi când unui lup i-ai împuşca haita i-ai fura pădurea i-ai fura colţul de cer plecarea ta e ca lumina dintr-o oglindă spartă dintr-o oglindă cernită dintr-o oglindă care nu mai spune nimic plecarea ta e ca o harfă fără coarde ca o lumânare arsă ca un pumnal împlântat într-o eşarfă de poet plecarea ta e ca o sabie din care cad litere de rugină

472


te aştept, zeitate, te aştept

te aştept, zeitate, te aştept cu un cuţit de bujori înfipt în spate cu alte zece înfipte în piept te aştept la capătul lumii, zeitate te aştept, zeitate, la orele ceaiului te aştept, zeitate, într-o noapte ploioasă sau într-un amurg de elev corigent, pe scările tramvaiului te aştept, zeitate, cu tristeţea toamnei pe masă te aştept, zeitate, întruna când cărţile-n rafturi par dulci flăcărui în părul tău nebun răsare luna te-aştept, zeitate, şi-n lumina florii de gutui te-aştept, zeitate, cum nimeni nu te-a aşteptat vreodată la orele ceaiului, în amurg sau într-o noapte ploioasă partea de sus a inimii e mult mai vinovată partea de jos înfloreşte de-atâta aşteptare frumoasă te-aştept, zeitate, dincolo de cuvinte te-aştept, zeitate, dincolo de nori, de hotare voi scrie un psalm pe coapsa ta fierbine cum valul scrie istorii secrete pe o plajă de mare te-aştept, zeitate, te aştept cu un cuţit de bujori înfipt în spate cu alte zece înfipte în piept te aştept în toate gările lumii, zeitate

473

Constantin Preda

mai ţii minte noaptea aceea, noaptea aceea?

mai ţii minte noaptea aceea, noaptea aceea de prin fânarele cu mere? rochia ta albastră flutura-n casiopeia şi era chiar mai frumoasă decât lumina toamnei care curge în panere mai ţii minte noaptea aceea dumnezeiască? mai ţii minte noaptea aceea pe eşarfa de mătase? la prima bătaie de clopot vechea biserică începuse să plutească iar eu te mângâiam cu tinere ramuri de sălcii pletoase mai ţii minte lumina aceea de lampă nebună, frumoasă? mai ţii minte sfiala cu care te-am iubit? miroaseai a fân tăiat de coasă miroseai a mere, şi a miere, şi a candelă de schit mai ţii minte noaptea aceea, noaptea aceea de prin fânarele cu mere? am intrat sălbatic între genunchii tăi ca ruşii în crimeea să-ţi sorb lumina toamnei din ciubere rochia ta albastră era mai frumoasă decât casiopeia mai ţii minte noaptea aceea, noaptea aceea?

474


mi-ai dat un deget, eu ţi-am furat şi fusta şi piciorul

mi-ai dat un deget, eu ţi-am furat şi fusta şi piciorul sălăşluieşte în mine regele junglei, cuceritorul mi-ai dat un suspin, eu ţi-am cuprins coapsa toată aveai şi un altar pe sub rochia-nflorată mi-ai dăruit un suspin, eu ţi-am pus un crin pe gambă aveai şi un iconostas sub rochia de stambă mi-ai dăruit o bătaie de gene, eu ţi-am acoperit cu flori patul cine se tânguie în zori, o, cine-i vinovatul? mi-ai zis un oh, mi-ai dăruit un vai eu ţi-am răspuns din fuga hergheliilor de cai mi-ai dat un deget, eu te-am lăsat fără rochie şi-acum îmi miros degetele a toporaşi şi-a zbor nebun de dropie

475

Constantin Preda

nud pe psaltire

cum stai, ca-n tablouri, culcată pe spate parc-ai fi o ţarină, o mică zeitate cum stai, ca-n tablouri, cu sfârcul obraznic parc-ai fi o picătură de vin roşu, la marele praznic cum stai, ca-n tablouri, leneşă, cum stai parc-ai fi regina hergheliilor de cai cum stai, ca-n tablouri, cu un batic pe şolduri parc-ai fi stăpâna primelor imbolduri cum stai, ca-n tablouri, ca o piersică hulpavă te-aş chema-ntr-o biserică, oh, cu temelia de otavă cum stai, ca-n tablouri, ca strugurii la grinzi te-aş chema genunchii să mi-i aprinzi cum stai, ca-n tablouri, şi râzi şi picoteşti parc-ai fi un foc de caise ce arde-n viforul din ceşti cum stai, ca-n tablouri, întinsă pe spate ţi-aş bea vin din cristelniţă, cu tot cu păcate cum stai, ca-n tablouri, întinsă-n hamac ţi-aş bea vin din cristelniţă, cu buze de mac

476


crucea

crucea mea din flori pioase crucea mea din flori de soc crucea mea din cinci, din şase maci nebuni, fără noroc crucea mea pe o colină crucea mea sfântă şi şuie crucea mea de violină din fum galben de gutuie crucea crucea crucea crucea

mea mea mea mea

râzând sfioasă plângând a lene din vodcă roasă de prin troiene

crucea mea din flori uscate crucea mea de trubadur – clipa mea de pietate – crucea mea din cântec pur crucea mea netămâiată crucea mea din romaniţă crucea mea din plâns de fată şi din zbor de porumbiţă crucea mea din tiv de doamnă crucea mea din vin ce plânge crucea mea din fum de toamnă din prescură ce se frânge

477

Constantin Preda

crucea mea risipitoare crucea mea de stareţ orb mănăstire de cicoare cuib de graur sau de corb crucea mea de din afară sau de coborât în sine cruce oarbă care zboară n-are unde să se-nchine crucea crucea crucea crucea

mea mea mea mea

care nu cântă de cununie de dus la nuntă de pus în vie

crucea crucea crucea crucea

mea mea mea mea

de sfânt, de pustnic de păcătos din lemn de tulnic din măr sfios

crucea mea, sub altă cruce, tot a mea, din altă viaţă, drum sub drum, sub o răscruce, sub un patrafir de ceaţă

478


scrisoare către dumnezeu îţi scriu, doamne, aceste rânduri, cu un cuţit în spate şi-am mâinile, de cuţitele aceloraşi sfinţi, retezate

479

Constantin Preda

cer brăzdat de bombardiere cu floare de izmă cer brăzdat de bombardiere cu floare de izmă cer brăzdat de bombardiere cu floare de soc citesc mihai ursachi: inel cu enigmă levitez, ascult sting, ascult muzică rock cer brăzdat de bombardiere cu floare de mentă cer brăzdat de bombardiere ascunse prin bostănării rochia ta zboară deasupra oraşului, frumoasă, dementă rochia ta aprinde candele prin ceainării cer brăzdat de bombardiere cu floare de vâsc cer brăzdat de avioane cu floare de răchită citesc trakl, traduc un cântec etrusc borges mi-a spus că rochia ta e cea mai frumoasă ispită cer brăzdat de bombardiere cu floare de izmă cer brăzdat de avioane cu floare de soc citesc mihai ursachi: inel cu enigmă e vară, e vaier şi cireşele se coc

480


cum fără de mine poţi atinge cerul

cum fără de mine poţi atinge cerul? cum fără de mine mai poţi respira? prin cotloane de biserici se aşterne gerul nici cocorii-n patrii nu mai pot zbura cum fără de mine poţi atinge calea? cum fără de mine tu mai poţi visa? în biserici albe se aşterne jalea ultimii mesteceni se vor închina cum fără de mine tu mai poţi trăi? ultimii arhangheli picotesc în strană în lumina toamnei eu te voi zidi însuşi dumnezeu îmi toarnă picături de untdelemn pe rană e o utopie să mai poţi iubi fără mine, cea mai tristă utopie în parâng e-o toamnă cu nuanţe gri îngerii în birturi beau pe veresie numai toamna are dreptul de-a prescrie numai toamna are dreptul de a lăcrima utopie lângă utopie bot de căprioară lângă o cişmea cum fără de mine poţi atinge cerul? cum fără de mine mai poţi respira? prin cotloane de biserici se aşterne gerul nici cocorii-n suflet nu mai pot zbura

481

Constantin Preda

autoportret

un lup cât o haită

482


de ce

de ce umbli goală prin casă? s-ar putea să te vadă vreun fluture vino să-ţi pun pe şolduri o mătasă ca să nu se mai bucure de ce umbli goală prin rouă? s-ar putea să te vadă vreun zeu vino să-ţi scriu o litanie nouă sau un tropar violaceu de ce umbli goală prin struguri? s-ar putea să-şi iasă vinul din minţi vino să-ţi scriu la lumina din muguri vreo două cazanii cu mierle şi sfinţi de ce umbli goală, sfioasă c-o picătură de miere pe sfârcuri? când sfinţii ard perdelele în casă şi se întorc în ceruri pâlcuri, pâlcuri de ce umbli goală prin vie? s-ar putea să se-mbete vreun strugure vino să-l vezi pe dumnezeu în chilie când se arată sub formă de mugure de ce umbli goală prin nouri? de ce umbli goală-n icoane? se-ascunde vara prin tablouri cu purpura cireşelor pe rame

483

Constantin Preda

corăbii

corăbii corăbii corăbii corăbii

urcând la amiază pe dunăre cu mătăsuri, corăbii cu aur, corăbii cu vin urcând prin inima mea tulbure cu catarge de trifoi sălbatic, corăbii cu catarge de pelin

corăbii corăbii corăbii corăbii

urcând mereu la amiază cu grâu, cu vin de brăila plutind, zburând pe o rază cu damf de tequila

corăbii, corăbii, corăbii plutind, zburând spre izvoare cocori şi mierle şi vrăbii ducându-mi plânsetul pe mare corăbii corăbii corăbii corăbii

urcând la amiază pe dunăre cu mătăsuri, corăbii cu aur, corăbii cu vin prin inima ta când clară, când tulbure scufundându-se-n inima ta, constantin

484



dumnezeu a pus în tine numai miere de albine dumnezeu ţi-a pus sub fustă numai zboruri de lăcustă dumnezeu ţi-a pus pe pleoape nuferi albi furaţi din ape dumnezeu ţi-a pus sfios chiar sub pântec, chiparos dumnezeu ţi-a pus, ţi-a pus ba în jos şi ba în sus numai cer, numai mireasmă citite-n catapeteasmă dumnezeu ţi-a scris, ţi-a scris cu sfială de cais dumnezeu a pus în tine numai miere de albine

485

Constantin Preda

ave

mi-am tăiat venele cu lama strigând ave am atârnat în ştreang strigând ave am strigat ave de pe butucul călăului am fredonat rugăciuni albastre pe eşafod am sărit de pe cele mai înalte blocuri turn am sărit de pe pasarele, de pe poduri, de pe macarale, de pe catarge în flăcări am dispărut în valuri am râs în faţa plutonului de execuţie mi-am îmbrăcat inima-n naufragii, în nopţi de exil am mers pe catalige am tăiat brazde în minele de sare am mâncat la cantina săracilor am cerşit pe praguri de biserici mi-am lăsat palmele bătute în cuie strigând ave am trăit cât în o mie de vieţi de poeţi am trăit cât în o mie de vieţi de martiri am trăit cât în o mie de vieţi de pustnici, de sacerdoţi am plătit, cu poezia mea, simpla îndrăzneală de-a fi

486


miracolul cireşelor de mai

habar nu ai, habar nu ai s-au copt cireşele de mai s-au copt cireşele de mai de-au rupt hulubele la cai s-au copt cireşele pietroase lumina lor o simt în inimă şi-n oase s-au copt cireşele de mai într-un cătun nebun de galben pai habar nu ai, habar nu ai vorbesc cu fluturii-n alt grai s-au copt cireşele de mai de-au rupt căpestrele la cai s-au copt cireşele de mai vin lupii la furat, vai, doamne, vai cântă un înger beat prin rai s-au copt cireşele de mai habar nu ai, habar nu ai se-ntoarce moartea cu alai habar nu ai, habar nu ai ţi-e sufletul roşu corai

487

Constantin Preda

vinul acesta

vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul vinul

acesta ţine de adâncimea cuvintelor acesta ferit de priviri, de confuzii, de spaime acesta băut (câte-o picătură) o dată la o mie de ani acesta în lumina căruia doarme liniştită planeta acesta în strânsă legătură cu cerul, cu lutul acesta îşi face în sufletul meu cuib acesta poartă taina unei nopţi de dragoste din tinereţe acesta pentru care credincioşii urcă dealul la patriarhie acesta păstrat într-o ulcică de pământ deasupra norilor acesta are ceva din simplitatea sfinţilor, din cruzimea irozilor acesta de băut în singurătate, în tăcere, în nopţi de surghiun acesta martor la sanctificarea primului papă acesta martor la arderea întâielor manuscrise acesta numai bun de preparat elixiruri acesta mereu în cârje, mereu cu cârjele-nflorite acesta întoarce melancolia din drum acesta venerat ca un zeu şi huiduit ca o haimana în piaţa publică acesta, vin de cenaclu, vin de sindrofii, dar şi vin de grijanie acesta povestit de amfore şi visat de nebuni acesta mă sărută pe pleoape acesta n-are niciun şfanţ să mă îngroape

488


iată un poet fericit

iată un poet fericit ‒ zise bufniţa de pe umărul meu ‒ şi mă arătă cu degetul iată amurgul ‒ pecetea sa, maşinăria sa de război infernală, rana lui cea mai adâncă sceptrul său e mai puţin strălucitor decât rana, decât sfioasa floare roşie de arţar iată un poet fericit iată soarele care nu mai poate ieşi din rana lui atât de adâncă

489

Constantin Preda

nu credeam vreodată că te voi atinge

nu nu nu un

credeam vreodată că te voi atinge credeam vreodată că te voi iubi credeam vreodată că atunci când ninge pumnal de flori în inimă-mi se va-nroşi

nu credeam vreodată că atunci când plouă nu credeam vreodată că-ntr-un pat de muguri nu credeam vreodată că atinşi de rouă vom urca-n icoane mirosind a struguri nu credeam vreodată că te voi culege nu credeam vreodată că te voi iubi mai presus de literă, de lege trupul tău e candelă aprinsă prin chilii nu credeam vreodată că te voi atinge nu credeam vreodată că atunci când ninge

490


melopee

vino să te fac femeie floarea mea de orhidee vino să te fac icoană floarea mea de pus pe rană vino să te fac mireasmă floare de catapeteasmă vino să te fac din miere un potop de sfâşiere vino să te fac din vin miere pentru constantin

491

Constantin Preda

mi-am cumpărat costum de Paşte

mi-am cumpărat costum de Paşte cutcurigii cântă vraişte pe la porţi fotografia veche-a mamei nu mă mai cunoaşte paşii mei de lupi sunt traşi la sorţi mi-am cumpărat costum de-nmormântare mi-am cumpărat costum de jale sau de nuntă boceşte o narcisă ca o fată mare o păpădie la priveghi suspină, cântă mi-am cumpărat costum cu picăţele mi-am cumpărat costum albastru de Florii mi-am cumpărat costum din irizări de stele câmpia scrie astăzi poezii mi-am cumpărat costum albastru de tergal mi-am cumpărat cocardă albă, viorie mi-am cumpărat şaretă pentru cal nemărginirea scrie astăzi poezie mi-am cumpărat costum de Paşte mi-am cumpărat costum de moarte sau de bal nici moartea astăzi nu mă mai cunoaşte nici depărtarea care poartă rochie de voal

492


mi-am pierdut minţile

mi-am pierdut minţile, mi-am pierdut capul, mi-am pierdut inima într-o noapte păgână, sălbatică, atât de frumoasă cine are nevoie de un nebun atât de nebun? cine are nevoie de un sfânt fugit de acasă?

493

Constantin Preda

doamna lumină de moarte

doamna lumină de moarte doamna trenă de fum doamna cenuşă de carte domnul capăt de drum doamna lumină de coasă doamna lumină de sfeşnic doamna ghilotină mieroasă domnul ac de ceasornic doamna lumină de moarte doamna trenă de fum doamna cenuşă de carte vai, domnul meu, cum-necum

494



sunt cărunt sunt ca zăpada sub pământ îmi mut livada sunt cărunt cărunt ca bruma nu de ieri nu de acuma sunt cărunt cărunt ca vinul ca botinul-bohotinul sfânt, nesfânt sunt cărunt cărunt ca varul dor mărunt ca samovarul sunt cărunt sunt ca ninsoarea jurământ ce leagă zarea sunt cărunt cărunt, cărunt sunt chiar focul din cuvânt sunt bătrân bătrân ca vremea baci nebun sfânt ca nevremea

495

Constantin Preda

sunt bătrân bătrân ca marea sunt mai alb ca lumânarea sunt uşor ca untdelemnul carnea mea mi-o plânge lemnul sunt cărunt vai, cum e crinul sunt frumos cum e carminul sunt cărunt cărunt ca munţii care plâng cu osul frunţii sunt cărunt ca din scriptură versuri dragi îmi dorm pe gură sunt bătrân ca sfâşierea un amurg mai greu ca mierea sunt cărunt sunt ca zăpada sub pământ culeg livada

496

DIDAHIILE DE LA CRAIOVA

IATĂ UN POET CU O CRUCE PE UMĂR – Poeme inedite – (2014)


sunt şi eu un suflet

sunt şi eu un suflet am şi eu angoasele mele sunt un fel de umblet între două praguri de stele sunt şi eu o lume sunt şi eu un fel de istorie clipa ce vrea să-şi asume cea mai amară victorie sunt şi eu o biografie sunt şi eu o cruce din floare pură de zarzăr sunt cel mai frumos amurg din poezie şi-am o singură cămaşă – cămaşa lui lazăr

499

Constantin Preda

iată un poet jelit de propria-i cruce

iată iată iată iată

un un un un

poet jelit de propria-i cruce poet plângând, iubindu-şi rana sfânt la o răscruce cireş ce-şi bea icoana

500


nud de adolescent

gol şi singur ca un mânz sălbatic privit de lupi într-o dimineaţă cu rouă pe valea vinului din munţii măcinului bot fraged de mânz într-un cântec sălbatic de floare de spânz

501

Constantin Preda

scrisoarea anei către constantin

bătaia aceasta de inimă nu-mi aparţine mi-am făcut din ea rochie-nflorată pentru tine clipa aceasta nu mi-a aparţinut niciodată mi-am făcut din ea, pentru tine, rochie-nflorată

502


zile şi nopţi, zile şi nopţi

zile şi nopţi, zile şi nopţi aş da o lege-a strugurilor copţi şi-o lege-a strugurilor tămâioşi culeşi în poala ta de zei frumoşi aş da o lege-n fiecare toamnă să-i calci cu glezna ta de aur, doamnă să plângă dumnezeu în crucea dintre nopţi tu să miroşi a anafură şi-a struguri copţi tu să miroşi a piersică şi-a fân cosit şi-a rugăciune spusă pe-o muchie de cuţit zile şi nopţi, zile târzii în casa strugurilor brumării în ţara vinului pios în care ţi-am muşcat buza de jos zile şi nopţi, zile de humă în ţara vinului, postumă zile şi nopţi, se rupe toamna-n două eu te doresc cu toată toamna care plouă zile şi nopţi, zile şi nopţi aş da o lege-a strugurilor copţi

503

Constantin Preda

acatist duios

între două perne moi înfloreşte păcatul cireşi sălbatici (pârguiţi) suntem noi nu ne ajung nici cerul, nici patul

504


balalaică

vino să te urc pe colina celor mai frumoase orgasme să recompun norii, să-ţi scriu crengi înflorite şi basme vino-ntr-o noapte să te gust, să te beau, să-ţi dau foc să-ţi fiu îngerul pezevenghi ce-ţi desface rochia şi măsluieşte cărţile de joc vino-ntr-un cerdac cu izmă sau în podul unei case dărăpănate să-ţi rup cu dinţii lenjeria neagră când stai culcată pe spate vino să-ţi scriu cu flori de soc pe brâu sau pe călcâie să crezi că-ţi trec printre picioare nevăstuicile-prietene fugite din copilărie vino să te înalţ, să te mângâi tâlhăreşte, să te urc să-ţi beau toată înfiorarea din mierea de pe sfârc vino să-ţi culeg ultima tufă cu mure de pe pântec să te transform în rugăciune de denie, în lumină divină sau cântec vino să-ţi pun ultima bobiţă de zmeură sălbatică pe limbă când cutele rochiei în flăcări se schimbă să-l bârfim pe dumnezeu, să-l scriem cu literă mică nici să nu simţi când uşa piersicii ţi se despică să-l preaslăvim pe dumnezeu, să-l scriem cu literă mare să-ţi sărut ca pe nişte icoane genunchii, să mă laşi să-ţi cotrobăi prin altare să te iubesc într-un pat cu o mie de perne când prima zăpadă peste munţi se aşterne să-ţi beau de pe buric vinul, agheasma, ambrozia când, de pe funii de clopot, cade prima zăpadă la cozia vino să te urc pe colina celor şapte orgasme să-ţi pun în poala rochiei flori culese din basme

505

MÂNA MEA DREAPTĂ ÎŞI STRIGĂ SORA ÎN VIS – Poeme inedite – (2014) doamnei doctor lucia mihaela botezatu


a înflorit mâna maicii domnului

a înflorit mâna maicii domnului, sfântă, sfioasă, curată tramvaiele sar de pe şine, din tablouri, de pe calea ferată a explodat mâna maicii domnului, nebună, sfioasă, curată ţiganii scriu poezii, îţi pun cuţitul la beregată a înflorit mâna maicii domnului, sfântă, sfioasă, curată de la dumnezeu – tropar, scrisoare parfumată a înflorit mâna maicii domnului, curată, sfioasă şi sfântă oraşul se-nchină, bate mătănii şi cântă a înflorit mâna maicii domnului, sfântă, curată, sfioasă semn că se întoarce sufletul acasă

509

Constantin Preda

am ajuns să vorbesc singur

am ajuns să vorbesc singur (cu teii) ca prelaţii nebuni îmi duc singur crucea pe umăr eu, cioplitorul de cruci care face minuni am ajuns să dau bineţe statuilor să intru-n vorbă cu norii pe culmi mă-mbrac în aroma gutuilor şi-am mantii din foşnet de frunze de ulmi am ajuns să vorbesc într-o doară cu cucii, cu ulmii, cu teii bre, domnule ulm, n-ai o ţigară? hai să privim la internatul de fete prin gaura cheii am ajuns să vorbesc în şoaptă cu mine să intru-n vorbă cu celălalt constantin care aşteaptă smerit să se închine icoanei făcătoare de minuni din cana cu vin am ajuns să vorbesc singur (cu teii) ca prelaţii nebuni îmi duc singur crucea pe umăr şi cred că-i ambrozie apa din fântâni

510


am visat

am visat o mierlă cântecul ei îmi ţine loc de inimă

511

Constantin Preda

dacă

dacă aş pune capăt la capăt toate tristeţile mele o, dacă aş pune capăt la capăt toate tristeţile mele s-ar umple de bătăi de clopot toate sihăstriile din stele

512


duhovnic la un internat de fete

duhovnic la un internat de fete să vină mirosul de gutuie să te-mbete miros de mere, de gutuie, de smochine de biblii, de dantele, de sutiene de virgine duhovnic la un internat, mare duhovnic s-auzi cum mişcă veşnicia acele-n ceasornic

513

Constantin Preda

hainele din odaia bună

vag, foarte vag m-apropii de-un prag mă-mbrac în haine de fag

514


litanie

ai surâsul atât de frumos ca o duminică înaltă şi tristă topită în vin tămâios cinci picături la mine-n batistă ai surâsul frumos ca vinul în clipa în care el se transformă-n grijanie ai surâsul frumos ca zăpada când lupii şi cerbii vin la spovedanie ai surâsul frumos ca un fulger ai surâsul frumos ca o picătură de mir când mâna lui dumnezeu pare un lujer iar eu doar prin lujerul acela de crin pot să respir ai surâsul frumos ca un nufăr ai surâsul frumos ca o petală de mac tu suferi,eu sufăr cu dumnezeu în bobul de grâu din colac ai surâsul frumos ca lumina de toamnă-n ciubere când dumnezeu coboară-n câmpie din carul cu mere

515

Constantin Preda

poezia

poezia este o infirmitate atât de frumoasă încât şi-o doresc şi îngerii

516


scrisoare către lucia mihaela botezatu

trăim vremuri de restrişte poeţii o duc foarte greu în ceruri arde o mirişte sub barba lui dumnezeu teama, doamne, teama dinamiteză munţii din inima mea pe prispa casei mama îşi face cuib de rândunea trăim vremuri de restrişte poeţii o duc foarte greu în ceruri arde o mirişte sub barba lui dumnezeu

517

Constantin Preda

scrisoare de desfăcut la miezul nopţii

am să-ţi scriu, iubita mea, duios, citeţ cu litere de biblie şi letopiseţ miliarde de poeme sau scrisori pe frunze ruginii sau prin ninsori am să-ţi scriu, iubita mea, cum nimeni nu ţi-a scris cel mai frumos evangheliar, cel mai frumos zapis am să-ţi scriu, iubita mea, cu vin sfinţit cu vin de candelă, cu flori în asfinţit am să-ţi scriu deasupra cerului cu stele cam cât un voroneţ de albăstrele am să-ţi scriu, iubita mea, şoptit pe lemnul uşii de la schit să nu ne-audă sfinţii, huhurezii eşti atât de frumoasă ca lumina zăpezii am să-ţi scriu, iubita mea, -n alt grai cu galbenul cireşelor de mai am să-ţi scriu, iubita mea, -n amvonul din livadă o biblie cu literele de zăpadă şi-o altă biblie cât toată poezia tu ai la degetul mic şi schitul şi mitropolia

518


trece troica

trece troica, trece troica prin zăpezi cu petre stoica trece-un strugur, trece-un strugur prin zăpezi cu florin mugur

519

Constantin Preda

hrisov de zăpadă

toată viaţa, în propriul trup, am stat cu chirie poemele acestea nici măcar nu-mi aparţin abia spre bătrâneţe mă bucur de copilărie şi scriu pe cer balade cu nume de vin

520

CLOPOTARUL (2015)

Motto:

aniţă, aniţă floare de roiniţă voroneţ în iconiţă psalm, şi sceptru, şi troiţă


scrisoare anei

această cazanie, această cazanie nu-i decât cazania unui clopotar bătrân are file stropite cu vin, nu cu grijanie iar cotorul îl are din floare albastră de fân această carte, această carte nu-i decât cartea unui biet clopotar bătrân cu mii de întrebări despre viaţă şi moarte un fel de testament al clopotarului cu trup din mireasmă de fân această carte, această carte este un fel de cazanie a unui lumânărar bătrân vă las aici cu limbă de moarte: viaţa piramidelor este mai scurtă decât viaţa florii de fân această lucrare, această lucrare sculptată de îngeri în firul de fum e ca o sticlă adusă de valuri de mare de pe o corabie cu catargul numai cenuşă şi scrum această cazanie, această cazanie nu-i decât cazania unui biet clopotar nebun bătrân are file stropite cu vin, nu cu grijanie iar clopotarul nu există decât în închipuirea florii albastre de fân

523

Constantin Preda

vino-n chilia mea de sihastru

vino-n chilia mea de sihastru vino pe cerga mea de clopotar bătrân am o pipă din lemn de cireş albastru şi-un fluture cu sufletul atât de bun vino-n chilia mea de bătrân iconar vino-n clopotniţa mea de bătrân huhurez vino la noapte c-un plug de flori să te ar să te desfac, petală cu petală, până la miez vino-n chilia mea de păpădie vino-n chilia mea de mure şi de fragi flacoane mici de poezie chiar dumnezeu ne va aduce în desagi vino-n lucarna mea nebună de sihastru vino pe cerga mea de clopotar nerod am o pipă din lemn înflorit de jugastru şi-o inimă de flutur trimis în exod

524


vino când macii înfig pumnale grele în inima mea

pasul tău ca un chibrit aprins pe întuneric glezna ta ca o vie cu depărtările luminate de struguri rochia ta ca un cântec cu care poţi străbate pe jos eternitatea vino să-ţi pierzi fetia cu mine vino să-ţi leg o mirare sălbatică la ochi vino să privim toamna care curge fără-ncetare vino să întoarcem ceasul din melancolia aştrilor vino să ascultăm pacea care se furişează în arbori vino în acele nopţi (doar în acele nopţi) în care greierii sunt îngerii ungherelor vino în ora de tihnă în care cântă răchita vino odată cu şiretenia vulpilor încremenite într-o picătură de sânge vino odată cu foşnetul trestiilor culcate de vânturi vino odată cu lupul care păzeşte mitropolia vino ferită de spaime, de legi, de adevăruri cumplite vino cu părul mirosind a amurguri pe dealul feleacului vino când macii înfig pumnale grele în inima mea vino să nu te prindă luna din urmă

525

Constantin Preda

îţi voi scrie o carte

îţi voi scrie o carte, îţi voi cânta cu harfa îţi voi dedica un amurg voi închiria o trăsură să-ţi plimbe eşarfa din argentina lui borges, până-n ultimul oltenesc târg îţi voi culege pelin şi răsură îţi voi spăla părul lung cu iasomie dumnezeu va zbura de pe scriptură o petală de romaniţă va umple cerul cu melancolie îţi voi scrie o carte cea mai frumoasă dintre câte pân-acum s-au scris cei mai frumoşi poeţi nebuni se vor scula din moarte cei mai frumoşi poeţi cu joben din floare de cais îţi voi scrie o biblie cu o singură filă îţi voi scrie o biblie cu o mie de pagini de ninsoare îl voi ruga pe dumnezeu să inventeze o zambilă pentru sufletul tău mereu cu iz de sărbătoare îţi voi scrie o carte, îţi voi săruta eşarfa îţi voi închina cel mai frumos amurg iată-l pe dumnezeu, trece cu harfa iată toţi sfinţii, prin sufletul meu curg

526


în tot cerul bătea un singur clopot

în tot cerul bătea un singur clopot, era o singură bătaie sfinţii mutau duminicile dintr-o odaie-n altă odaie în tot cerul înflorea o singură floare sfinţii aceia nebuni purtau dulămi de sărbătoare sfinţii aceia nu mai aveau loc de noi bătea un clopot în inima zilei de joi în tot cerul înflorea o singură picătură de vin dumnezeu trecea într-o sanie din petale de crin sfinţii aceia nu mai aveau loc de noi, locuiau în miezuri de nucă plângea în fiecare chitară câte-o genţiană uitucă în tot cerul era o singură livadă cu cireşi ce se coceau iarna dumnezeu muta zăpezile cu goarna în tot cerul acela rămăsesem doar noi doi sfinţii fugiseră pe turla bisericii din dorohoi

527

Constantin Preda

urcă tren spre baia sprie urcă tren spre baia sprie cu vid şi melancolie cerbii beau pe datorie vodcă, jir şi păpădie urcă trenul la carei lupii beau vin de jidvei lupii plâng, se-mbată criţă trece-un tren cu lapoviţă urcă trenul spre bicaz prin gări triste de topaz urcă tren la vatra dornei eu plâng într-un colţ al ciornei trece trenul de buşteni tras de lupi nebuni şi reni trece-un tren la lixăndrie cu mătănii din câmpie trece-un tren în bărăgan trece-un tren cu vid, în van trece trenul la nucşoara lupii îşi aprind ţigara trece-un tren cu pustnici beţi şi cocarde de poeţi urcă tren spre baia sprie cu pereţi de poezie urcă trenul la carei cu vin vechi de frăsinei lupii beau păduri de tei lumina poartă cercei urcă tren la orăştie pe şine de păpădie trece-un tren la roşiori plâng trei sate de cocori trece-un tren cu scorţişoară prin cenuşa de-astă vară 528


clopotar cu pipă

rector şi portar la academia de studiere a foşnetului de rochie umil biograf al susurului de samovar şi-al cântecului fantastic de dropie birjar de sanie caligraf de felinar las academiei ca danie încă un cântec de samovar biograf de suspin rector de mov mitropolit de vin portar de alcov umil clopotar care schimbă apa la flori la epitropie iconar cu pipă, iconar al galbenului fraged de păpădie clopotar cu pipă şi cercel la ureche bogat în mov şi risipă într-o clopotniţă veche ţar deghizat în lumânărar la academia de studiere a foşnetului de rochie umil biograf al aburului de samovar care de anton pavlovici cehov m-apropie

529

Constantin Preda

clopotarul

visez o ninsoare fatală când cade iarna peste munţi şi clopotarul în costum de gală presară flori peste morminte şi pe punţi visez o ninsoare cu cerul vecină când cade iarna peste trecători şi-n vale bubuie o carabină şi, doamne, trag mistreţii-n vânători visez o ninsoare fatală când cade iarna peste munţi şi clopotarul pe obraji se spală cu rouă de pe ghiocei sălbatici şi cărunţi visez o lumină fatală când cade iarna peste munţi şi clopotarul în costum de gală presară flori peste morminte şi pe punţi

530


constantine, constantine doamnei floarea calotă

constantine, constantine hoţ de dalii şi gherghine sclav de doamne şi virgine constantine, constantine vagabond de frezii şi verbine protopop al primelor sulfine caligraf de zeităţi latine constantine, constantine cioplitor de violine dumnezeul verii din smochine enoriaş de ane şi didine constantine, constantine ţar de mure şi afine clopotar de agrişe, cătine haimanaua florilor alpine constantine, constantine

531

Constantin Preda

ochii adânci ai mamei mele

ochii adânci ai mamei mele ca două rugăciuni spre cer, spre stele ochii adânci şi mari ai mamei sunt ca muşcatele năframei ochii adânci şi puri ai mamei mele ca două rugăciuni spre sihăstrii de stele

532


cu muşcate pe clăpari doamnei doctor lucia mihaela botezatu

când nu te mai aştepţi, când nu te mai aştepţi îţi dă dumnezeu o ultimă şansă surprins ca un şerpaş, în munţi, de avalanşă din floarea arborilor drepţi când nu te mai aştepţi, când nu mai speri îţi trimite dumnezeu un gând prin vrabia ce doarme în livezile de meri prin lujerul de crizantemă tremurând când pari răpus de disperare apare dumnezeu din mugurul de floare din dunărea ce curge printr-o lumânare în sinea ei, frumos, către izvoare când la sfârşitul toamnei abia mai tresari vine-un miros de dunăre-nflorită din ulmi şi din arţari îţi pui tutun în pipă, muşcate pe clăpari şi urci în munţi, şi zbori, cu tot cu sfinţi, cu clopotari

533

Constantin Preda

toate potecile

toate drumurile lumii toate potecile se-nchid într-un nasture de femeie

534


eu

mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu mereu

în dezacord cu mine capul răutăţilor celălalt fără măsură furat de dulceaţa preludiului menuet roi de albine haită de lupi rană coroană toamnă tulburare cer răsturnat pe cont propriu insomnie fără întoarcere legat la ochi în căutarea izbânzii mângâiat de zăpadă fără sfetnici risipă mai trist decât toate nopţile lungi de iarnă în drumul barbarilor între mine şi mine foc de armă linişte de biserică

535

Constantin Preda

îmi iubesc inima

îmi iubesc inima chiar şi atunci când se îndreaptă oarbă către un vârf de cuţit

536


psalm

femei fatale, femei fatale cu episcopi ce suferă-n spitale femei fatale, femei fatale cu rochii din miros de portocale femei fatale, femei fatale cântate de aezi prin catedrale femei fatale, femei fatale sclipiri de diamante pe pumnale femei de piersici şi gutui femei cu sânii mici, ai nimănui femei de coacăze şi de cireşe femei de mure şi măceşe femei de nori, femei de plante femei cu evantai, femei galante femei fugite din tablouri femei cu paşii în carouri femei de taine şi de flirt femei de metafizică şi mirt femei fatale, femei fatale cu gleznele de nuferi şi petale femei fatale, femei fatale le plâng duhovnici pe sub poale femei fatale, femei fatale cu episcopi ce suferă-n spitale

537

Constantin Preda

doamne, eu, prin crăpătura fustei

doamne, eu, prin crăpătura fustei, mă uit în ochii lăcustei mă uit în ochii lăcustei pustnic orb în floarea vârstei

538


jurnal

ninge marea putere de a iluziona a iernii îşi spune cuvântul ninge peste cutia cu greieri, peste cutia cu rotiţe de ceasornic peste vitrina unui magazin cu antichităţi ninge ca în cea mai pură formă de emoţie ninge atât de frumos încât ochii cerbilor se îndoiesc de existenţa ninsorii ninge ca o deflorare în patul miresei ninsoarea te face superior tuturor spaimelor, tenebrelor, vechimilor vinului ninge cu fulgi mari care tulbură umanitatea ninge încât instalat confortabil în fotoliu pot gândi o nouă mitologie a stelelor ninge apar pe prima pagină a ziarelor sub formă de ninsoare

539

Constantin Preda

lasă-mă să-ţi fiu duhovnic

lasă-mă să-ţi fiu duhovnic şi coapselor tale vornic lasă-mă să-ţi fiu argat peste cerga de la pat lasă-mă să-ţi fiu pândar de la coapse-n jos măcar

540


lupul

lupul, doamne, este mai sălbatic decât luna o femeie-mi bea din inimă întruna lupul, doamne, este mai frumos decât zăpada o femeie îmi îmbracă-n rugăciuni şi stânjenei livada lupul, doamne, este mai frumos decât ninsoarea o femeie îmi ascunde în clepsidră calea robilor şi marea lupul, doamne, este mai sălbatic decât vinul în genunchi, ca la duhovnic, o femeie-mi bea suspinul lupul, doamne, este ca o cruce de ninsoare în câmpie înfloresc măgurile în plină iarnă când el cântă la liturghie lupul, doamne, bate clopotul în cer atât de sfios el ţine loc de duhovnic, de lumânărar, de mitropolit, de sfânt păcătos

541

Constantin Preda

evangheliar cu litere de vanilie

între genunchii mei nerozi îţi împleteai părul în cozi rochia ta mirosea a viorele la sfârşit de aprilie pe dunăre treceau corăbii încărcate cu elixiruri şi flăcărui de vanilie eu te priveam ca de pe un prag de biserică, te tot priveam dumnezeu îţi săruta degetul mic şi îţi scria cel mai frumos epitalam declamam versuri, de pe stânci zburau pustnici şi capre negre aerul era ca o rochie de mireasă, cu flori şi oranjuri integre îmi bătea inima atât de tare, atât de nu ştiu cum să-ţi spun aveam o inimă de lup cumsecade, de lup tandru şi bun aveam o inimă de lup fioros, de lup milostiv era atâta melancolie în floarea de fân topită la tine pe sub tiv fiecare gest era ca un basm, dura cât o poveste fiecare gest venise vremea culesului, rochia ta mirosea a anafură şi a incest de fapt rochia ta nu mai avea nasturi, nici cute, nici pliuri, nici contur nici dumnezeu nu putea să te mai apere, în aerul acela atât de pur rochia ta mirosea a cicoare din lanul de grâu, din lanul de orz ca un şarpe, pe sub viaducte-n amurg, trecea trenul spre sângiorz pândarii prizau doze duble de floare de mac, de albăstrea, de poezie rochia ta era pictată-n tablouri şi purtată de la mitropolie la mitropolie rochia ta, între genunchii mei, mirosea a vale-nflorită la sfârşit de aprilie iar pustnicii scriau un nou evangheliar cu litere de vanilie

542


azi joc rolul pândarului

romaniţă, salvie, ochiul boului mac, spic de grâu, fir de cicoare azi joc rolul pândarului din albastrul tabloului şi-ţi scriu numele pe un colţ de stea căzătoare salvie, romaniţă, ochiul boului mac, fir de cicoare, fir de tătăneasă mâna mea, porumbel alb în tristeţea furoului mâna mea, pe coapsa ta, se simte ca la ea acasă volbură, trifoi sălbatic, romaniţă soc, cireşe galbene, uit cum mă cheamă ca pe un mac mă prinde noaptea în căpiţă caprifoi, şi izmă, şi pelin, şi-un pic de teamă romaniţă, salvie, ochiul boului mac, spic de grâu, fir de cicoare azi sunt atât de curat, sunt focul ecoului şi-ţi scriu numele pe un colţ de stea căzătoare doamne, eşti frumoasă ca o apă de izvor, ca o apă netulburată pe care n-a atins-o nimeni, niciodată

543

Constantin Preda

bocet

lacrimile nu mă-ncap a murit gheorghe azap în gutui cu lacrimi sap a murit gheorghe azap văile o iau la trap a murit gheorghe azap bocetul ca un satrap a murit gheorghe azap dumnezeu poartă pe cap sceptrul lirei lui azap

544


cântec de dragoste

sufăr cât în zece vieţi de nufăr sufăr ca un flutur adormit pe-un cufăr sufăr sub o lampă de ienupăr

545

Constantin Preda

pe-o blană de lup, pe-o blană de lup

pe-o blană de lup, pe-o blană de lup să-ţi rup veşmintele, să-ţi rup pe-o blană de urs, pe-o blană de jder să-ţi fiu şi vin şi pivnicer pe-o blană de ren, pe-o blană de ren să-mi dai sticluţe cu polen pe-o blană de miel, pe-o blană de miel s-auzi cum fac fulgii cinel la flăcări mici de şemineu buricul tău să creadă că sunt zeu pe-o blană de ren, pe-o blană de ren să-ţi beau jidvei din sutien

546


sunt clopotar

sunt clopotar, sunt clopotar îmi cântă vodca în pahar îmi cântă popii din prescură tu-mi desenezi cu rochia pe gură mă uit în sus, o iau pe scurtătură

547

Constantin Preda

se taie viile

se taie viile, se taie viile sfinţii sunt plini de muguri şi părăsesc în zbor chiliile se taie livezile, se taie livezile lăcrimează-n icoane toate după-amiezile lăcrimează lemnul în giurgiuvele e-o primăvară adâncă până-n miez de prăsele se taie cireşii, se taie cireşii sfinţii beau tutun cu megieşii

548


străvechi cântec de dragoste

maci pe zăpadă ca nişte urme nebune de ruj mă plimb cu toiagul de flori prin livadă şi-aştept să vină ninsoarea cu trenul de cluj

549

Constantin Preda

sunt atât de naiv, atât de naiv, atât de naiv

sunt atât de naiv, atât de naiv, atât de naiv caut calea lactee la tine pe sub tiv caut calea lactee, aldebaran, casiopeia tocmai de aceea inima mea bate aşa de frumos, tocmai de aceea caut calea lactee, calea robilor şi alte constelaţii cereşti o, cât de frumos e aburul de ceai ce se ridică din samovar şi din zăpada de pe ceşti sunt atât de naiv, atât de cast, atât de pur când te îmbrăţişez parcă mâinile mele nici nu mai au contur sunt, acolo, un aed ce-şi plânge tristeţea sub boruri de petale sunt cea mai frumoasă haimana din neam de sfinţi fugiţi din catedrale sunt atât de naiv, atât de cast şi-atât de evlavios ţi-aş atinge coapsele, dar coapsele tale sunt din floare de chiparos sunt, iubita mea, un duhovnic cu buze de miere am, în loc de inimă, un buchet de narcise ce vindecă orice fel de sfâşiere sunt, iubita mea, o picătură de sânge pe dâre de sănii tocmai de aceea aş arde cu tine, tocmai de aceea ţi-aş bate mătănii sunt atât de naiv, atât de naiv, atât de naiv deşi nu am băut nici măcar o picătură de vin, par cel mai mare beţiv

550


te invit la un ceai de cătină

te invit la un ceai de cătină te invit la un ceai de măceşe cu rom te invit într-un turn de lumină tu neatinsă regină, eu umil majordom te invit la un ceai de floare de mentă te invit la un ceai de floare de soc te invit într-o iarnă ardentă s-auzim cireşii când se coc te invit la un ceai de muguri de pin te invit la un vin cu miezuri de nucă voi pune şi scorţişoară în vin regină, duduie, duducă te invit într-un pod de răşină te invit, cu sfială, ca un ultim corsar te voi servi cu vin, cu ceai de cătină îţi voi trece numele pe toarta de la samovar te invit la un ceai de floare de mure te invit la un ceai de floare de roiniţă sub rochia ta cu miros de pădure voi picta o icoană cu un fir de romaniţă te invit la un ceai de cătină te invit la un ceai de măceşe cu rom te invit într-un turn de lumină tu neatinsă regină, eu umil majordom

551

Constantin Preda

te iubesc

te iubesc cu hramul unei parohii în zi de sărbătoare când te arăţi sfinţilor, goală, numai în lumina florii de cicoare te iubesc ca un lumânărar, ca un patriarh, ca un cneaz lumini din faguri de miere îmi ard pe obraz te iubesc cu lumina amurgului a o mie de dropii ce frumos cântă genunchii tăi când mă apropii te iubesc, ce poate fii mai dulce decât mierea? vai, sfâşierea-ntre genunchii tăi, vai, sfâşierea te iubesc cu cerneala albastră a o mie de scrisori te iubesc cu flăcările a mii de biserici prăbuşite de ninsori te iubesc, te iubesc, te iubesc flăcări de mere pădureţe din inimă îmi cresc te iubesc ca pe o soră, ca pe o stareţă, ca pe o copilă dar şi ca pe o femeie cu pântecul de zambilă niciodată n-am mai trăit o asemenea stare mi-a fugit capul de pe umeri şi-n locul lui am cea mai frumoasă cruce de ninsoare te iubesc ca la facerea lumii, te iubesc ca la potop te iubesc cu miros de izmă-nflorită, te iubesc cu duioşie de protopop te iubesc ca un tâlhar, te iubesc transcedental te iubesc cu lumina a o mie de văi ce se închină unui deal te iubesc oricum ar fi, te iubesc oricum ar fi fost cu lumina icoanelor din lixăndrii, cu lumina vinului în zi de post te iubesc sălbatic, umil şi fragil te iubesc cu foc de bărbat, cu gură de sfânt, cu gingăşie de copil

552


te iubesc cu plecăciune de zeu, cu lumină caldă de vrăbii te iubesc cu lumina războaielor nescrise pe săbii te iubesc cu ultimele şoapte de bujori l-aş ruga pe dumnezeu să mă înveţe să zbor, să te înveţe să zbori te iubesc, dumnezeu mi-a mai dat încă o şansă ca şerpaşului surprins în munţi de avalanşă te iubesc în limba garoafei, şi-a freziei, şi-a florii de ger ca ultimul diacon din munţi, ca ultimul mare corăbier te iubesc cu lumina corbăbiilor pierdute pe mare te iubesc cu lumina crizantemelor ce ard în felinare te iubesc cum n-am mai iubit pe nimeni pân-acum între picioarele tale tămâioarele-mi fac drum te iubesc sub candelă, pe biblie, ca de păcat te iubesc cu gură de sfânt, cu gingăşie de copil, cu foc de bărbat te iubesc curat ca în ţara de crini ce arde într-o lumânare te iubesc ca pe-un pâlc de stânjenei, dintr-o suflare te iubesc sfios stând la picioarele sfinţilor te iubesc cu mirosul de vară din casa de brad a părinţilor te iubesc azi, peste veacuri şi peste imperii te iubesc cu lumina a miliarde de stele, puzderii te iubesc cu inima unui mare bandit cumsecade te iubesc cu fulgere, şi tunete, şi păpădii-nflorite, tornade te iubesc ca un monsenior, ca un bujor, ca un ierarh, ca o lichea din miez de iarnă, până în miez de vară, pân` la cea mai îndepărtată stea te iubesc, de aceea îţi scriu cu sânge (din venele mele) acest pergament chiar serghei esenin, la ora de candoare, ar rămâne repetent te iubesc, de aceea-ţi scriu cu sânge acest palimpsest sunt ultimele manevre de toamnă, între viscol, psalm şi incest

553

Constantin Preda

aleluia

aleluia, aleluia sânii tăi sunt ca gutuia sâni de miere şi şerbet vin de-arhangheli, tămâiet sânii tăi sunt stropi de miere rugăciuni de înviere sânii tăi – doi stropi de miere mieluşei la-njunghiere

554


tu eşti fata nebună

tu eşti fata nebună care îmbrăţişează oameni de zăpadă jumătate ninsoare, jumătate furtună soră cu cireşii galbeni din livadă tu eşti fata zurlie tu eşti fata celestă care ţine loc de biserică-n câmpie o mică zeitate agrestă tu eşti fata nebună, vâltoarea nebună care sărută oameni de zăpadă tu eşti luna căzută în fântână pădurea cu meri fugiţi din livadă

555

Constantin Preda

sunt un tâlhar supus

sunt un tâlhar supus, sunt un tâlhar supus ţi-aş muşca buza de sus dar dacă se supără buza de jos că sunt un tâlhar atât de duios?

556


zăpezi, zăpezi, zăpezi

zăpezi, zăpezi, zăpezi pulberi ale vaierului cosmic iscoade ale luminii cântece ale ochilor zăpezi, zăpezi, zăpezi pe drumuri de stepă, pe drumuri în munţi zăpezi pe calea laptelui zăpezi fără vârstă zăpezi ca nişte caligrafii de copii te socoţi veşnic dai pinteni clipelor

557

Constantin Preda

miracol în decembrie

pe turla bisericii de la avrig a înflorit un cutcurig nici n-am putere să te strig

558


cântec de dragoste

te-am iubit ca pe-o ducesă, ca pe-o didină, ca pe-o regină ca pe un cântec de patefon ascultat la miezul nopţii în surdină te-am iubit ca pe-o hortensie, ca pe-o narcisă, ca pe o dalie ţi-am pictat, fără să ştii, chipul pe cea mai înflorată medalie te-am iubit ca pe un vin vechi (necitit de popi), dulce şi tămâios te-am iubit ca pe un cireş înflorit, ca pe un mac în flăcări, ca pe un dumnezeiesc chiparos te-am iubit ca pe o corabie încărcată cu smirnă, cu miere, cu aur mai ţii minte cum îţi luam sânii (ca pe nişte toporaşi) în palme, cu degete de faur? mai ţii minte lumina aceea de aur, de romaniţă, de biblie veche şuşoteau sfinţii-n vitralii, îţi puneam cireşe de mai la ureche te-am iubit ca pe o herghelie care nu mai ştie să treacă înapoi dealul te-am iubit ca pe o herghelie pierdută în dunăre când înfloreşte podbalul te-am iubit năprasnic, mieros şi ocult iubita mea ca aburul de pâine, de mâine, de azi şi de demult mai ţii minte cum ardea focul, cum ne priveam în oglinzi eram ca nişte struguri abia culeşi pe sub pelinul de la grinzi te-am iubit ca un nomad care numără stelele din căruţe cu coviltire şi-acum trăiesc din lumina aceea de câmp înflorit, de dinainte de orbire te-am iubit ca pe o muceniţă (narcisă) în prima noapte de denie când bat clopote şi iconostasul e plin de veveriţe bete de şiretenie te-am iubit cum doar firul de iarbă iubeşte roua te-am iubit ca pe o lumină secretă, ca pe o stareţă din clasa a noua te-am iubit ca pe-o ducesă, ca pe-o didină, ca pe-o regină ca pe un cântec de jazz ascultat la miezul nopţii în surdină

559

Constantin Preda

forma focului

şampania turnată în pahar ia forma unui amurg şampania turnată în pahar ia forma unei regăsiri de sine şampania turnată în pahar ia forma unui nour şi-a unui catarg şi-a unui pumnal încrustat cu diamante şampania turnată în pahar ia forma unei ghirlande ia forma trupului tău ia forma unui drum nestrăbătut încă şampania turnată în pahar ia forma focului

560

FLOARE DE GINERE (2015)


eram tineri eram tineri, eram tineri ne rugam la sfânta vineri eram tineri, eram puri ca lumina din păduri eram tineri, eram caşti şi frumoşi ca-n zi de paşti eram tineri şi hai-hui aveam inimi de gutui eram tineri, eram ruguri miroseam a văi cu struguri eram tineri şi aveam zarea-ntreagă, -n loc de geam eram tineri, beţi de stele numai şipot de cişmele eram, parcă nu eram în zambile ne zideam eram, parcă n-am fi fost vinuri dulci în zi de post eram tineri, eram aştri eram lupi, doi lupi albaştri eram puri, credeam că luna bate-n clopote întruna eram puri, eram asceţi păzeam cerul din poeţi eram tineri şi frumoşi pe-un catarg cu albatroşi eram tineri cum sunt zeii eram puri cum sunt doar mieii eram tineri, căţelandri eram lupi, dar eram tandri eram tineri, eram tineri ne rugam la sfânta vineri 563

Constantin Preda

ana

ana trece prin râşniţă cafeaua ana se joacă de-a focul şi de-a neaua tot oraşul miroase a cafea măcinată cişmelele au, în fiecare picătură albastră, câte-o literă A desenată ana îmi trece mâinile prin păr degetele anei au mirosul copt al unui măr ana are ciucurii năframei plini de zăpadă, de ninsoare, de burniţă ana trece boabele cafelei prin cerul albastru din râşniţă ana toarnă cafeaua fierbinte în ceşti aburul cafelei turnate de ana parcă spune poveşti ana pune zahăr în ibric ana are un înger pe degetul mic ana are un fluture pe degetul arătător ana trece prin albastrul rochiei sale nor după nor perdelele casei parcă sunt desenate cu câmpuri de maci ana are sânii atât de frumoşi şi de posaci perdelele casei sunt misterioase, confuze ana îmi aşază, evlavios, un deget de miere pe buze ana trece prin râşniţă lumina zilei, cafeaua dumnezeu dă la o parte, cu geana, perdeaua tot oraşul miroase a cafea măcinată catedralele au, în fiecare bătaie de clopot, câte-o literă A desenată ca o picătură de untedelemn ce-mbrăţişează rana ana vine s-o jertfesc în visul meu, aşa e ana

564


du-mă

du-mă, roibule, du-mă la casa mea de stele şi de humă la casa mea de stele şi de iarbă un pâlc de ghiocei să-mi crească-n barbă la casa mea de stele şi de pământ du-mă, pintenogule, cu coama-n vânt la casa mea de stele şi de ţărână cu bârne vechi din razele de lună du-mă, pintenogule, du-mă la casa cu icoanele de brumă du-mă, pintenogule, frăţioare la casa aceea care de-abia-ncape-ntr-un fulg de ninsoare du-mă, roibul meu – pur sânge dar mi se frânge inima, se frânge du-mă, pintenogule, -n galop la casa aceea care de-abia-ncape-ntr-un mugur de plop la casa aceea care de-abia-ncape-ntr-o picătură de vin du-mă, trăpaşule, să mă-ntâlnesc cu celălalt constantin

565

Constantin Preda

arhiva lui dumnezeu

mireasma strugurilor copţi e unică în septembrie în câmpie e arhiva ce leagă dumnezeirea de pe pământ de omenirea din cer

566


aş putea orbi

aş putea orbi dacă nu te-aş vedea goală aş purta doliu din galben crud de păpădii sau m-aş retrage la un schit dintr-o veche carte poştală aş putea rămâne orb dacă nu mi-ai scrie cu picături de miere pe gură aş purta doliu din negru de corb aş purta doliu din negru de mură mi-aş putea pierde vederea dacă nu te-aş îmbrăţişa, dezbrăcată, -ntr-o noapte aş fugi în munţi sau m-aş topi în sfâşierea primelor crengi de agrişe coapte n-aş mai putea râde, n-aş mai putea scrie dacă nu te-aş vedea goală albul trupului tău e alb sfânt, de chilie albul trupului tău e alb de vestală aş putea orbi dacă nu te-aş vedea goală aş putea fugi în munţi şi poate m-aş călugări sau aş cânta în corul de la vechea casă parohială m-aş retrage într-o scorbură de pustnic dacă nu ţi-aş săruta genunchii ca floarea de nufăr te-aş striga, cu pădurea, din albastru de tulnic ţi-aş scrie, ca un recrut, numele-n zăpada proaspăt căzută pe cufăr îţi jur, aş orbi dacă nu te-aş vedea goală ţi-aş scrie, cu creta, nerozii pe zidul bisericii şi pe gardul de la şcoală

567

Constantin Preda

cu cuţitul meu de catifea albastră

cu cuţitul meu de catifea albastră mi-aş tăia în zidul casei tale o fereastră m-aş închide-n zidul tău de albăstrele cu cuţit cu tot, cu cer, cu rândunele cu cuţitul meu de iarbă şi de catifea m-aş zidi (în pasul tău) sub formă de cişmea m-aş zidi în pasul tău să nu mă frâng m-aş ascunde-n zidul tău cu toate mierlele din crâng m-aş zidi cu mierle, cu privighetori doamna mea cu trupul numai flori cu cuţitul meu de catifea albastră mi-aş tăia în zidul mănăstirii tale o fereastră

568


eşti o sfântă

eşti o sfântă, eşti o sfântă coapsa ta sub mine cântă nu ai milă, nu ai milă eşti lupoaică şi zambilă

569

Constantin Preda

m-aş rătăci cu tine-ntr-o livadă de piersici

m-aş rătăci cu tine-ntr-o livadă de piersici să-ţi fiu duhovnic şi pândar tu să mă cerţi şi să-mi ţii predici că n-am strâns flori pentru ierbar m-aş rătăci cu tine-ntr-o livadă cu mere m-aş rătăci cu tine-ntr-o pădure de fagi să te prefaci că mi-aduci în ciubere luna, iar în căuşul palmelor două bobiţe de fragi m-aş rătăci cu tine-ntr-o livadă de pruni m-aş rătăci cu tine-ntr-o pădure de ghindă cât de nebuni, cât de nebuni ca atunci când, goală, te uiţi în oglindă m-aş rătăci cu tine-ntr-o pădure de flori de jugastru tu să mă cerţi că nu sunt lup, ci biet sihastru

570


poştaşii ar trebui declaraţi sfinţi

poştaşii ar trebui declaraţi sfinţi zăpada pe care-o duc ei în scrisori este lumina din părinţi – pământ de flori, pământ de flori – poştaşii ar trebui declaraţi sfinţi zăpada pe care-o duc ei în scrisori nu e decât lumina din părinţi – zbor de cocori, stol de cocori – poştaşii ar trebui declaraţi sfinţi zăpada pe care-o duc ei în scrisori ne-aduce aminte de părinţi plecaţi cu sat cu tot la subţiori

571

Constantin Preda

vinul – frumosul meu alter ego

vinul – frumosul meu alter ego duminica poeziei mele camaradul de front (de linia întâi) al clipelor al mileniilor al mierlelor aduse să îmblânzească nebunii vinul – celălalt sine al meu întâiul şi ultimul mare duhovnic hotarul nevăzut dintre desfrâu şi beatificare regele regilor sclavul sclavilor nebunul alungat din cetate cel mai frumos fior care curge prin sângele femeilor

572


ador nebunii

ador nebunii, îi iubesc pe nebuni sceptrul lor, din frunze uscate, e la mine pe frunte ei, ca şi icoanele, sunt făcători de minuni ei sunt curcubeiele ce se arată-n satele de munte ador nebunii, îi iubesc pe nebuni mai ales când cată luna-n ciuturile din fântâni

573

Constantin Preda

ai cheia de la schitul din munţi, ai cheia

ai cheia de la schitul din munţi, ai cheia intră cât încă-s înflorite orhideea, azaleea intră cât încă e-nflorit trifoiul sălbatic sunt parohul altarelor cu fragi din arcul carpatic schitul meu e ca un nor, n-are nici uşă, nici fereastră schitul meu poate fi deschis doar cu un fir de verbină albastră intră-ntr-o noapte în vârful picioarelor voi crede că e o sălbăticiune pe urma căprioarelor intră cât muşcatele sunt înflorite buzele tale de-abia aşteaptă să fie sfinţite şi gleznele, şi pulpele, şi pântecul la fel voi crede că în schit s-a rătăcit vreun porumbel vor bate-a sfâşiere toate clopotele de trifoi nici sfinţii – cât sunt ei de sfinţi – nu vor mai avea putere să dea înapoi intră, iubita mea, cât încă-s înflorite muşcatele dumnezeu ne va-ndulci cu miere toate păcatele

574


arhitectura cerului doamnei doctor lucia mihaela botezatu

cuibul de rândunică ascunde-n el arhitectura cerului e ca o mănăstire ce se ridică din florile colbului, din florile gerului

575

Constantin Preda

biblioteca mea, duducă

biblioteca mea, duducă încape, toată, -n verdele de nucă

576


biserica fugită să se-nchine

sunt ca o biserică ce arde cu altare cu tot pentru tine sunt ca o dunăre ce trece dunărea înot sunt chiar biserica plecată să se-nchine

577

Constantin Preda

ştiu

ştiu că sunt de-al amurgurilor din acelaşi sânge din acelaşi murmur din acelaşi vin mă regăsesc în acest amurg ca într-o veche suferinţă

578


ultima zi

ultima zi de toamnă târzie îmi torn vin în carafă dumnezeu cu toiagul prin vie caută brumă pentru parafă

579

Constantin Preda

ca un nebun, aurul toamnei

ca un nebun, aurul toamnei stă tolănit sub fusta doamnei aurul toamnei, aurul toamnei hi, hi, hi, sub fusta doamnei

580


cântec

în gura mea de puiandru de lup se rup toţi nasturii rochiei tale, se rup în inima mea de puiandru de jder o picătură de pădure sărută o picătură de cer

581

Constantin Preda

cu gura mea de garoafă

ţi-aş desface o agrafă cu gura mea de garoafă ţi-aş pune pe pântec parafă de la buric (pân` la călcâi) şi pân` la ceafă

582


cu lumină de mure

cu lumină de mure, chirilică m-am îmbrăcat, pentru tine, ca de duminică m-am îmbrăcat frumos, din lumină de mure să miros a duminică, să am gust de pădure m-am îmbrăcat, pentru tine, ca pentru împărtăşanie cu lumina aceea, de mure sălbatice, stranie am vrut să te strig, dar pădurea, toată, a zburat către tine pădurea, care sunt eu, voia să ţi se-nchine toate cărţile, care sunt eu, voiau să le citeşti septembrie îmi plimbă, maiestuos, cenuşa prin caleşti din cenuşă am renăscut şi-am devenit pădure pentru tine vino şi calcă iarba, care sunt eu, cu pulpele-ţi ca două violine

583

Constantin Preda

cum să-i traduc lui dumnezeu

cum să-i traduc lui dumnezeu foşnetul albastru al rochiei tale? cum să-i traduc eu – monahul derbedeu vinul furat pe care ţi l-aş bea sub poale?

584


de ce cânţi goală la pian?

de ce cânţi goală la pian păzită de-o piersică roşie şi de-un măr ionatan? plouă mocăneşte, plouă tăcut, plouă în van dumnezeu îţi plimbă rochia-n rădvan plouă mocăneşte, plouă fără măsură dumnezeu îţi plimbă rochia în cea mai frumoasă trăsură plouă mocăneşte, plouă tăcut dumnezeu îţi numără macii din aşternut de ce cânţi goală la pian păzită de-o piersică roşie şi de-un măr ionatan?

585

Constantin Preda

deasupra cerului cu stele

deasupra cerului cu stele ard zece mii de lămpi cu albăstrele e un cnezat de turturele şi-un drum de mii de psalmi, ferit de rele deasupra cerului cu stele e numai şipot de cişmele mai e un schit de rândunele şi-un clopot văruit cu tufănele

586


îţi voi ridica fusta cu genele

îţi voi ridica fusta cu genele îţi voi ridica fusta cu buzele, cu gura îţi voi colinda troienele ca un vizitiu nebun ce şi-a pierdut trăsura vei auzi, -n miezul iernii, cum înfloreşte răsura îţi voi dibui, cu buze de fragi, încheietura

587

Constantin Preda

latră câinii la lună

latră câinii la lună latră câinii la stele cea mai frumoasă arvună e cenuşa inimii mele

588


luna

luna ca o gitană frumoasă luna – ascunzătoarea lupilor

589

Constantin Preda

mireasa

mireasa cu sânge galben mireasa fânului – păpădia –

590


nud

mă laşi, zeitate, să-ţi fac un nud? îmi vei poza, zeitate, culcată pe spate? sau, goală, ca lumina de măr crud te voi picta cu buzele înflăcărate mă laşi, zeitate, să-ţi fac un portret? mă laşi, zeitate, să te pictez în amurg? inima mea ţi-o fac şevalet ai cele mai frumoase sfârcuri date-n pârg mă laşi, zeitate, mă laşi? te implor, te rog atât de mult, zeitate cum cade roua pe cosaşi vreau să cad peste tine când stai culcată pe spate mă laşi, zeitate, să te pictez nud? mă laşi, zeitate, să te pictez c-o piersică în mână? buzele mele, sfârcurile tale le aud te implor, zeitate, gheişă, stăpână mă laşi, zeitate, mă laşi să-ţi ghicesc? lumina pe care ţi-o scrie raza de soare pe pântec însuşi dumnezeu ţi-ar spune te iubesc însuşi sunetul de nai te-ar transforma în cântec mă laşi, zeitate, să-ţi fac un nud? îmi vei poza, zeitate, culcată pe spate? sau, goală, ca lumina de măr crud te voi picta cu buzele înmiresmate

591

Constantin Preda

oh, oh, oh

oh, oh, oh pentru o soţie de paroh vai, vai, vai fluturii, după ea, se ţin scai ca şi cum, ca şi cum paşii ei ar fi numai din tămâioare şi fum ca şi când, ca şi când dumnezeu i-ar despleti părul în gând doar atunci, doar atunci gropiţele din obraji i-ar fi mai fragede şi mai adânci doar o dată, doar o singură dată dumnezeu i-ar ridica fusta-nflorată dar, dar, dar când îi tremură fusta, zboară filele din calendar of, of, of în materie de jelanie, sunt cel mai dulce prof vai, vai, vai crinii se ţin după ea scai

592


prin tot vaierul prescurii

printr-un fir de mac, mlădiu trece trenul de sibiu prin urechea de la ac trece calul de cazac prin tot vaierul prescurii trec jivinele pădurii printr-un fir de lumânare dunărea se varsă-n mare

593

Constantin Preda

puterea poeziei

dizolvă colivia în cântecul privighetorii

594


genunchii tăi

genunchii tăi ca lumina unui papirus din vin vechi (bisericesc) îndulcit genunchii tăi desfăcuţi doar de barba mea de fals mitropolit

595

Constantin Preda

de tânăr ce sunt

de vorbă cu tatăl ţinând în palmă sămânţa şi-un vultur în căciula lui sură clopotul tresare atins de vânt dealul îşi mişcă spinarea fetele fură cleiul de pe vişini de tânăr ce sunt sparg cu sufletul carafa pe drumul acesta care mereu vine din urmă

596


proscrisul

faţă în faţă cu abisul ne tachinăm unul pe celălalt eu sunt firul de romaniţă, proscrisul răsărit, în crucea verii, din asfalt

597

Constantin Preda

sunt cel mai bun înotător

sunt cel mai bun înotător înot mereu împotriva curenţilor apei înot către cei ce-mi ţintesc, de-a pururi, fruntea

598

NIMENI NU VA AVEA O IUBIRE MAI FRUMOASĂ CA A NOASTRĂ (2015)


fată nebună, fată nebună

auzi razele de lună? auzi minutarele? fată nebună, fată nebună în inima mea râd căprioarele auzi roua cum cade? dar ciutura cum coboară-n fântână? în inima mea râd munţi şi cascade fată nebună, fată nebună auzi zeii, auzi zeii? auzi corăbiile cum se frâng în furtună? tocmai acum toamna intră pe gaura cheii fată nebună, fată nebună oare nu vrei tu să-mi fii stăpână? auzi cum ard calendarele? fată nebună, fată nebună te iei la-ntrecere cu soarele ai milă de mine, fată nebună, fată zăludă cu sânii de măr, de piersică crudă

601

Constantin Preda

ceaslovul sfâşierii

nu-ţi mai ştiu fiorul mâinii nu-ţi mai ştiu nici gustul pâinii nu-ţi mai ştiu lumina coapsei şi nici foşnetul mătasei nu-ţi mai ştiu nici gustul mierii sunt cărunt în crucea verii nu-ţi mai beau rouă din palmă beau arşiţă veche, doamnă te tot strig când trec cosaşii îţi sărut umbra şi paşii nu-ţi mai ştiu nici fragii gurii nici ungherele pădurii cine-ţi scrie, azi, sub tiv? ce tâlhar e milostiv? cine glezna ţi-o aşază mai presus de orice rază? cine-ţi bea, cine nu-ţi bea suspinul ca de cişmea? nu-ţi mai ştiu fiorul mâinii nu-ţi mai ştiu nici miezul pâinii nu-ţi mai ştiu nici paşii-n iarbă sunt cărunt, am var pe barbă sunt cărunt, cărunt ca merii scriu ceaslovul sfâşierii

602


îţi trimit, azi, vaierul sunt cărunt, mi-eşti aerul nu-ţi mai ştiu parfumul cărnii nu-ţi mai ştiu lumina iernii nu-ţi mai ştiu picioarele fragii şi ponoarele nu-ţi mai ştiu nici macii şurii limba mea pe ceru-ţi gurii nu-ţi mai ţin minte perdeaua nici pântecul alb ca neaua nu-ţi mai ţin minte odaia unde ţi-am băut văpaia îţi trimit, azi, sfâşierea să-ndulceşti cu ea chiar mierea îţi trimit tămâia gurii de prin strugurii pădurii îţi trimit fără tăgadă paşi prin ger şi prin zăpadă nu-ţi mai ştiu nici gustul mierii sunt cărunt, cărunt ca merii barba mi-e de staroste sunt bătrân de dragoste barba mi-e de baci, de pustnic strig spre stele cu un tulnic îţi trimit, azi, vaierul peste munţi, mi-eşti aerul

603

Constantin Preda

aerul

aerul pe care-l fâlfâie rochia ta e vaierul cu care orice episcop s-ar îmbăta

604


ajută-mă, doamne, fă-mi loc

ajută-mă, doamne, fă-mi loc în purpura zilei de vară se coc cireşele, se coc un pustnic a orbit în chilia cu stâlpi de secară

605

Constantin Preda

ca însăşi lumina

hymenul tău ca lumina florii de orhidee înainte ca însăşi lumina să devină femeie

606


cât de frumos stau sânii tăi la mine-n palmă

cât de frumos stau sânii tăi la mine-n palmă ca două mierle-n barba unui pustnic, doamnă

607

Constantin Preda

cum stai uşor aplecată

cum stai uşor aplecată cum stai cu părul răsfirat în vânt îţi e de prisos rochia-nflorată faci cât toate miresmele grădinilor de pe pământ cum stai zurlie, uşor aplecată ţi se vede bobocul de muşcată

608


genunchii tăi vestesc primăvara

genunchii tăi vestesc primăvara genunchii tăi – rapsozi de lumină

609

Constantin Preda

ia-mi capul între genunchi şi du-l în sus

ia-mi capul între genunchi şi du-l în sus cu învoire blândă de la tălpi şi de la glezne închipuie-ţi că la tufa cu zmeură a dat buzna un urs într-o explozie de rugăciuni şi de miresme închipuie-ţi că la fagurul cu miere un urs nebun se vindecă de sfâşiere

610


lumină de miere

lumină străveche de miere sfinţită de diaconi, de-arhangheli, de popi ca un sărut sub fusta înflorată în lanuri de mure, prin văile cu plopi lumină hieratică de miere de flori de câmp, de flori de pădure degetele-mi, la tine pe geamul ferestrei, s-au transformat în ruguri de mure lumină de miere străveche lumină de miere de izmă, de mentă ca un sărut parşiv pe după ureche ca un sărut pe pulpa-ţi de adolescentă lumină hieratică de miere de mai ca un sărut pe coapsele-ţi ce duc spre rai

611

Constantin Preda

rugăciune

mă calci, ca pe iarbă, cu picioarele între gleznele tale nu apune niciodată soarele mă calci cu tălpile goale ca pe struguri până-n lumina din atrii, până în via din muguri mă calci cu genunchii ca şi când ai bate mătănii ca şi când ai răstigni un urs pe cojoace, pe sănii mă calci cu călcâiele ca pe pământul de oale şi de ulcele ca şi când în inima mea ai vrea să dai de o boltă de stele mă calci cu picioarele goale ca pe aluatul de colaci între gleznele tale arde o lampă nebună de maci

612


mă pui pe jar, mă pui pe jar

mă pui pe jar, mă pui pe jar ce ai tu cu un biet bătrân clopotar? ce ai tu cu un biet clopotar bătrân nătâng în a cărui inimă toate duminicile frumoase vin şi plâng? ce ai tu cu un bătrân clopotar fără duhovnic a cărui inimă îţi ţine loc de soare şi de ornic? mă pui pe jar, mă scoţi din minţi ai buze şui, coapse fierbinţi mă pui pe jar, mă perpeleşti te plimbi cu sfinţii prin caleşti ce ai cu un bătrân clopotar de gutui cu mâini de fum bătute-n cui? ce ai tu cu un biet clopotar fără de dumnezeu frate de cruce cu toţi elevii de liceu? ce ai tu cu un biet clopotar bătrân nătâng în a cărui inimă toate duminicile, ca nişte azime, se frâng?

613

Constantin Preda

mă plimb cu cercul între două toamne

mă plimb cu cercul între două toamne pe coapsa celor mai frumoase doamne

614


m-aş pune paznic

m-aş pune paznic bobiţelor de struguri ale sânilor tăi ţi-aş păzi via şi mierla neagră adormită între văi

615

Constantin Preda

mi-am tocit coatele şi genunchii

mi-am tocit coatele şi genunchii ca să-ţi bat mătănii pot depune mărturie jivinele şi unchii şi chiar ninsoarea care cade fabulos pe sănii mi-am tocit genunchii şi coatele ca să te strig, să-ţi bat mătănii întoarce-te cu spatele în cojocul de pe sănii

616


miroşi a zăpadă

miroşi a zăpadă din urme de cerb, din urme de ghindă miroşi a livadă pe care nici dumnezeu, cu sufletul, nu poate s-o cuprindă miroşi a zăpadă, miroşi a cuminecătură miroşi a vin bisericesc: din tufă albastră de mură

617

Constantin Preda

nimeni nu va avea o iubire mai frumoasă ca a noastră îmi daţi voie să plâng pe umărul dumneavoastră? nimeni nu va avea o iubire mai frumoasă ca a noastră îmi daţi voie să plâng pe şoldul dumneavoastră? vi-l voi răsturna domol pe eşarfa mea albastră îmi daţi voie să suspin, să plâng pe rochia dumneavoastră? desfăceţi-vă pulpele, lăsaţi taurul să intre pe fereastră îmi daţi voie să vă adulmec şi ca pe o piersică să vă deschid? sunt ca firul de iederă ce caută cea mai frumoasă lumină pe un zid îmi daţi voie să vă răstorn şi să vă transform în cântec? nimeni, aşa cum o fac eu, nu vă va mai aşeza (cu colţul buzelor) miere pe pântec

618


poezia

poezia este aburul pe care-l lasă pâinea caldă după ce este ruptă de dumnezeu

619

Constantin Preda

să mă sinucid, să nu mă sinucid?

să mă sinucid, să nu mă sinucid în racla cărui crin să mă topesc în vid? să mă sinucid sau să devin cenuşa unei flori în racla sfântă a cărei sărbători? să mă sinucid, să nu mă sinucid ori să-ţi şoptesc, pe sub furou, un vers umil, candid?

620


secetă

groparii de la-nmormântarea mamei sapă o fântână-n colţul năframei

621

Constantin Preda

sunt ca vinul tânăr

sunt ca vinul tânăr sunt ca vinul bătrân hai vino şi pune-mi piciorul pe umăr hai să privim cerul din floare de fân hai să tragem perdeaua hai s-aprindem icoana să ne jucăm de-a focul şi de-a neaua să îmi aluneci printre degete ca lostriţa, ca mreana să-ţi scriu un psalm nebun pe pântec chiar cu geana să îmi aluneci printre degete ca lostriţa, ca mreana

622


sunt sfânt pentru rochia ta înflorată

sunt sfânt pentru rochia ta înflorată pe care n-a atins-o nimeni niciodată pe care n-a atins-o nimeni nici măcar în vis nici măcar vreun cireş înflorit, vreun piersic, vreun cais nici măcar un mac din lanul de grâu nici măcar un nufăr adormit în val de pârâu sunt sfânt pentru rochia ta uşoară, uşoară ca purpura ultimei zile nebune de vară sunt sfânt pentru rochia ta de mătase subţire sunt ca vinul străvechi de mănăstire sunt sfânt pentru rochia ta din care citesc popii-n altare sunt hulub care-nvaţă câmpia să zboare sunt bidiviu pe care-l struneşti cu cravaşa sunt sfânt căruia-i flutură prin nouri cămaşa sunt sfânt care doarme-ntr-o clopotniţă de flori, dărăpănată unde toţi lupii din lumina rochiei tale se îmbată

623

Constantin Preda

te-am şi uitat, te-am şi uitat

te-am şi uitat, te-am şi uitat au înflorit cireşii-n lemnul crucii de la pat te-am şi uitat, te-am şi visat de părul tău de grâu, pân` la călcâi, cădelniţat te-am şi uitat, te-am şi uitat plecarea ta, cât un cnezat, cât un cnezat te-am şi uitat, te-am şi uitat s-au copt cireşii-n lemnul crucii de la pat

624

CÂND SE DESPRINDE SUFLETUL DE TRUP (2015) Doamnei doctor Lucia Mihaela Botezatu, unul dintre cele mai frumoase caractere din câte am întâlnit într-o viaţă de poet


când se desprinde sufletul de trup

când se desprinde sufletul de trup câte funii la temelia unei case se rup? când sufletul mamei se-nalţă, se-nalţă un fulg de zăpadă mai zăboveşte pe clanţă când sufletul mamei se-nalţă şi scrie un ghiocel de zăpadă rămâne-n sicrie când sufletul mamei se rupe de trup lumina mierii altfel se aşază în stup când sufletul mamei devine o picătură de cer garoafa sângelui meu umblă nebună prin ger unde se duce sufletul mamei, unde se duce în ce stea fără durată, în ce sămânţă-ncolţită pe cruce? când se desprinde sufletul de trup câte grădini cu flori în seminţe se rup?

627

Constantin Preda

o mie de sfinţi vor bea o singură picătură de vin

ţi se vor tăia mâinile îţi vor creşte aripi, constantin mama-n amurg frământă pâinile şi-o mie de struguri copţi pentru o picătură de vin ţi se vor tăia degetele de la mâini rănile-ţi vor fi acoperite de toporaşi şi de alte miresme cerbii vor adulmeca aerul, păziţi de haite de câini vei purta un sărut de copilă pe glezne ţi se vor tăia degetele cu care scrii ţi se vor arde cuvintele cu care-ţi câştigi o frimitură de pâine îţi vor creşte aripi din galben crud de păpădii dumnezeu îţi va zâmbi din ciobul zilei de mâine ţi se vor tăia, înfrigurate, mâinile cel mai mult îţi va sângera degetul arătător mama va scoate aburinde pâinile şi-o mie de maci vor răsări din acelaşi foc şi din acelaşi cuptor ţi se va lua aerul ţi se vor pregăti o mie de spânzurători dar nimeni nu-ţi va putea aresta vaierul din care vor răsări o mie de biserici şi o mie de văi cu bujori ţi se vor tăia mâinile dar îţi vor creşte cele mai frumoase aripi, constantin nu-ţi fie teamă, mama-n amurg frământă pâinile o mie de sfinţi vor bea o singură picătură de vin

628


vei fi dat în urmărire generală

vei fi dat în urmărire generală pe urmele tale vor veni haite de lupi cenuşii eşti bănuit de prea multă lumină, de prea multă sfială te vei întâlni cu dumnezeu în căsuţa sa de struguri brumării vei fi dat în consemn la frontieră fotografia ta va fi arătată şi jderilor din pădure se bănuieşte că tămâioarele din cauza ta suferă şi disperă se vor pregăti pentru tine lanţuri din ruguri de mure vei fi căutat popas cu popas vei fi căutat trecătoare cu trecătoare prin munţi va răsuna, nebun, un contrabas adus de dumnezeu din străfunduri de mare ţi se vor trece în cazier toate duioşiile vei fi vinovat de albastrul cerului pe sub care zboară ereţii dar cu atât mai mult te vor iubi anele şi mariile cu atât mai mult vei simţi otrava din vârful săgeţii vei fi dat în urmărire generală vei fi căutat din hău în hău eşti bănuit de prea multă dragoste, de prea multă sfială o scorbură de ulm va purta numele tău vei fi hăituit, vei fi urmărit, vei fi interzis capul tău va atârna ca raza de lună în ştreang eşti numai vis, eşti numai vis, eşti numai vis ninsoare nebună, zăpadă nebună, ding-dang

629

Constantin Preda

clopot bătrân

îţi sunt credincios ca un clopot bătrân funiei sale mi te-au săpat în os sfinţii, cu dălţi de petale

630


cu această lumină

cu această lumină (chirilică) de mure cu-această lumină divină, -n paragină te chem ca un urs în pădure s-asculţi pădurea din pagină

631

Constantin Preda

rochia ta-n amurg

rochia ta-n amurg, rochia ta-n amurg are gust de cireşe date în pârg rochia ta-n amurg, rochia ta-n amurg într-o craiovă nebună cu titlul de burg rochia ta-n amurg, rochia ta-n amurg cu fluvii ce zboară, cu fluvii ce curg rochia ta-n amurg, numai voal şi ecou într-o craiovă nebună, cu mov şi halou rochita ta albastră, în dungi sau viorie numeşte ierarhi de zambilă la epitropie rochia ta cu ciripit de pădure rochia ta-n amurg, cu biserici de mure rochia ta-n amurg, rebelă, albastră, frumoasă rochia ta, oh, rochia ta, căzută la datorie, în patul meu de avrămeasă

632


s-ar putea

s-ar putea să te am s-ar putea să mă ai ca pe-un blând epitalam ca pe zahărul furat din ceai s-ar putea să mă ai s-ar putea să te am hai să-nchiriem o pereche de cai de la predeal la diham hai să plângem încet amurgul nebun de-astă vară să-nchiriem la clăbucet cabana cu stâlpi şi lămpi de secară s-ar ptea să te chem s-ar putea să te mint ca-ntr-un trist recviem cu ninsoare şi mirt hai să scriem poeme hai să scriem ninsori hai să-nchiriem o vreme gara. să mutăm predealul în nori s-ar putea să să te am s-ar putea să mă ai pune-mă-ntr-o doară la ham într-o noapte nebună de mai aş vrea, dar câte n-aş vrea ai vrea, dar câte şi câte aş închiria pentru tine o stea şi-un câmp de narcise, şi-un ţărm cu valuri tăcute s-ar putea să te am s-ar putea să mă ai hai să-nchiriem la diham o sanie şi-o pereche de cai s-ar putea să te am s-ar putea să mă ai ca pe-un blând epitalam ca pe zahărul topit din ceai 633

Constantin Preda

stampă

nu mi-ai citit niciuna din scrisori le-a transformat amurgul în ninsori sub lampa fermecată care arde răşina vechilor mansarde în iarna veche din ardeal cu dumnezeu în şubă de podbal nu mi-ai răspuns, îţi scriu şi azi beau vin cu scorţişoară printre brazi nu mi-ai răspuns şi ninge înteţit căruţa poştei s-a înzăpezit chiar dumnezeu împinge atelajul prin nămeţi bat clopote în suflete de mierle şi asceţi nu m-ai citit, nu mi-ai răspuns de parcă viscolul n-ar fi de-ajuns nu te-am citit, nu ţi-am răspuns ninsoarea asta parcă e un plâns

634


adulter de piersică

roşie carnea piersicii în lumina languroasă de vară roşie sfiala umbrei cu valoare de muzică veche şi palimpsest roşii şoaptele ce îmbogăţesc divina decojire a fructului degetul (în timiditatea lui mistică) indică adorabilul abis buzele urcă şi coboară zidurile ce-mprejmuiesc livada cu piersici sunt fericite

635

Constantin Preda

aerul

aerul dintre genunchii tăi: haosul fragilor haosul zmeurei sălbatice haosul cătinei haosul fraged al genezei

636


ai milă, doamnă, ai milă

sunt o fiinţă slabă, umilă prin venele mele curge sânge (sălbatic) de mac ai milă, doamnă, ai milă două mierle devin palmele mele când te dezbrac sunt o fiinţă slabă, fragilă trupul tău poartă lumina a o mie de flori în mijlocul coapselor îţi creşte o zambilă în triluri de mierle, de nori şi de privighetori sunt o fiinţă umilă şi pură inima mea este un mic clopot de maci trece îngerul şi-mi aşază pe gură mireasma coapselor tale când te dezbraci sunt cea mai sfioasă şi pură făptură ca un fluture căruia i s-au atins aripile de prima zăpadă trece chiar dumnezeu şi-mi picură pe gură mierea coapselor tale, ca de prescură, ca dintr-o neculeasă livadă ai milă, doamnă, de inima mea, ai milă în mijlocul coapselor îţi înfloreşte o zambilă

637

Constantin Preda

altare cu fragi

sfârcurile tale – ca fragii – la mine pe limbă fragii, mistic, spre cerul gurii se plimbă sfârcurile tale, evlavioase, la mine pe limbă când dumnezeu, în câmpuri cu fragi, lumea o schimbă

638


am făcut dragoste pe zăpadă

am făcut dragoste pe zăpadă am făcut dragoste în paturi cu maci în urma mea a răsărit mereu câte-o livadă buzele-mi miros a vinuri vechi şi-a cozonaci am făcut dragoste în turla bisericii am făcut dragoste într-o haltă de cale ferată m-au înjurat acarii şi toţi clericii mă credeam dumnezeu sub rochia ta înflorată am făcut dragoste într-o livadă cu pomii daţi în floare am făcut dragoste într-o livadă cu iarba retezată de coasă între genunchi neatinşi am lăsat mereu câte-o cărare şi-un foşnet de lumină veche şi mătasă am făcut dragoste ca un fluture buimac am făcut dragoste ca un ocnaş, ca un cal nărăvaş am purtat jiletcă sau frac o stradă cu tei îmi poartă numele-n fiecare oraş am făcut dragoste pe zăpadă am făcut dragoste la schitul cu maci în urma mea a răsărit mereu câte-o livadă buzele-mi miros a vinuri vechi şi-a cozonaci

639

Constantin Preda

balalaică

întoarce-te cu faţa la perete pe mâna mea de struguri, parfumată să intru-n tine pe-ndelete până la nori, până la stele şi-nc-o dată întoarce-te către mine cu genunchii la gură să muşc din ei ca din prescură să muşc din ei până la miere genunchi de copilă şi de muiere lasă-ţi genunchii să se-mbete să intru-n dânşii pe-ndelete printre tropare şi sonete şi printre zboruri de egrete întoarce-te cu faţa la perete pe mâna mea de piersici, parfumată să intru-n tine pe-ndelete până la cer, până la stele şi-nc-o dată

640


blues

avea chiloţii din mătase neagră o venerau şi pustnicii, şi preoţimea-ntreagă avea şi un suspin, şi-un sfârc de mură coaptă şi câte-o picătură de vin în fiecare şoaptă şoldul ei, de asemenea, avea pe vino-ncoa, pe vino-ncoa avea furnicături de flori pe braţe şi pe pântec lumina genunchilor ei era lumina unui cântec era ca roua-nmiresmată în vreme de arşiţă tămâioare nebune îi cădeau din fiecare şuviţă din fiecare oftat îi zburau flori de pădure se speriau iconarii şi lotrii veniţi să o fure avea sânii pe cât de sălbatici şi de rotunzi pe-atât de miloşi, de tămâioşi şi de blânzi avea cei mai frumoşi sâni, rotunzi şi sălbatici atât de miloşi, de tămâioşi şi de hieratici avea chiloţii din dantelă neagră şi-un zbor maiestuos, în munţi, de capră neagră fiecare geamăt al ei, fiecare suspin se terminau în câte-o bobiţă de mure, în câte-o picătură de vin picioarele ridicate pe umeri erau ca două confesiuni ca o icoană de fragi era gura ei, spunea numai minuni ploua mocăneşte, eu nu mai aveam nimic de zis îmi făcusem culcuş între lumină şi vis eu nu mai aveam nimic de zis şi ploua mocăneşte o lumina de mure şi-acum prin inimă îmi creşte

641

Constantin Preda

bobocul

din toată grădina cu frezii şi crini cel mai mult îmi place fluturele de pe degetul tău mic doar el te aude când suspini doar el îţi pune petale mov în batic din toată grădina cu tămâioare şi maci cel mai mult îmi place fluturele de pe buza de jos e ca un sfânt sfios când te dezbraci ce tremură-n lumina lui hristos din toată grădina cu miresme şi rouă cel mai mult îmi place fluturele de pe pântecul tău cald când zboară îl apăr cu mâinile-amândouă ca pe o troiţă, ca pe un vechi smarald dar cel mai mult şi mai mult din toată grădina îmi place bobocul acela când plânge lumina

642


buzele tale – buze de piersică

buzele tale – buze de piersică nesărutate, neduse la biserică buzele tale de piersică, nedesfăcute de ce-s atât de fragede şi de tăcute? buzele tale se vor muşcate până la sânge buza de jos râde, buza de sus se preface că plânge buzele tale la mine-ntre buze contururi de piersici, nebune, confuze buzele tale, parcă furate din livadă au carnea de piersică, de vaier şi de zăpadă buzele tale – buze de piersică sfâşieri de lumină, de nedescoperită americă buzele mele, parfumate de buzele tale ca două jertfe de piersici, ca două duminici fatale cum se năruie-ntre buzele tale, buzele mele? ca două cuţite-nfipte-n piersică, pân` la prăsele doar limba, ca o flăcăruie, ca o dojană între buzele tale, întoarce cuţitul de piersică în rană

643

Constantin Preda

buzele tale, muşcate de buzele mele, miros a literatură

buzele tale, muşcate de buzele mele, miros a literatură buzele mele, -ntre buzele tale, heraldică pură buzele tale, -ntre buzele mele, început de incendiu buzele mele, -ntre buzele tale, ninsori în compendiu buzele tale, -ntre buzele mele, rămân ca lumina în munţi, înainte de cosirea florii de fân

644


ca pentru o răzmeriţă

ca pentru o răzmeriţă îţi sunt pregătite simţurile ca pentru o răzmeriţă de flori potecile mele vin de departe velinţa ta e caldă de la respiraţia puilor de lup în prima zi de haită ce obârşie frumoasă ai ce întretăiere de munţi ce duminică de mure ce sâmbătă de zmeură ce tufe celeste deasupra genunchilor tăi ce bot de căprioară neatins de nimeni vreodată se-arată sub imediata lumină a pântecului tău ca pentru o răzmeriţă de flori îţi sunt pregătite simţurile potecile mele vin de departe

645

Constantin Preda

când îţi despleteşti tu părul

când îţi despleteşti tu părul se umple de floare mărul când îţi despleteşti şuviţa se umple de struguri viţa când intri goală în arieş deraiază un tren cu flori de cireş sar o mie de marfare de pe şine încărcate cu zmeură şi afine orologiile-ncetează să mai bată sfinţii-n evangheliare o fac lată când îţi despleteşti tu părul sânul ţi-e rotund ca mărul

646


de o mie de flori

de o mie de flori parc-aş fi fost electrocutat în noaptea aceea, -n care-am devenit bărbat în noaptea aceea nebună, în prima noastră noapte de dragoste când trupului tău i-am dăruit coroană de staroste

647

Constantin Preda

cântec

mult mai frumos decât cea mai frumoasă picătură de rouă este, mistic, pistruiul tău de pe pântec pe care l-am atins cu gura, cu mâinile-amândouă şi de-atunci nu mai sunt eu, m-am transformat în cântec

648


ce clinchet fraged de chei

ce clinchet fraged de chei îi scriu Morţii şi fiicelor ei îi scriu Morţii de-acolo de unde nimeni nu poate ajunge îi scriu Morţii dintr-o picătură de sânge îi scriu Morţii, din milă, cu milă îi scriu Morţii cu un topor de zambilă ce clinchet albastru de fragi am o pădure proaspăt cosită-n desagi am o pădure păzită de miei şi berbeci vai, unde duc atâtea şi-atâtea poteci? ce clinchet fraged de chei o haită de lupi e-nghiţită de miei îi scriu Morţii şi fiicelor ei

649

Constantin Preda

cele mai mari iubiri

cele mai mari iubiri încep totdeauna cu litera A dumnezeu duce-n priviri flacăra lui nu care-l aprinde pe da cele mai mari sfâşieri încep totdeauna cu litera A între mâine şi ziua de ieri flacăra nu aprinde candela da cele mai mari iubiri care-au fost vreodată sunt doar mărturisiri de îngeri, doar mărturisiri de crini cu tulpina retezată cele mai frumoase poveşti de iubire încep totdeauna cu litera A chiar dumnezeu vine şi bate clopotul la mănăstire chiar dumnezeu pune zambile în apa de cişmea celor mai frumoase poveşti sfinte ca picătura de cuminecătură dumnezeu le tocmeşte caleşti cu cai din floare de răsură cele mai mari iubiri încep totdeauna cu lumina literei A nemărginiri de biblie, nemărginiri petrecute-n viitor, cândva

650


citeşte-mi din cesare pavese

vino-n amurg, fără să-ţi pese citeşte-mi din cesare pavese desfă-ţi vreo doi nasturi la bluză îţi voi săruta buză cu buză nebuno, frumoasă ca luna citeşte-mi din pavese întruna citeşte-mi din pavese mereu s-a răsturnat un tren cu viori la ineu mâinile mele, ca de la cireşe coapte, iau foc desfă-ţi vreo doi nasturi din lumină de floare de soc desfă-ţi vreo doi nasturi, în cântec de greier pătrunde-mi în vene, în atrii, în creier vino-n amurg, sfioasă şi goală vino-n amurg, citeşte-mi din poală citeşte-mi versuri adânci şi confuze cu limba mea la tine-ntre buze citeşte-mi pavese, citeşte-mi cât cerul eşti piersica pe care o despică jungherul citeşte pavese, cât luna stă să ardă vai, cartea s-a făcut scrum, cu tot cu mansardă cenuşa de piersică, fără să-i pese citeşte din cesare pavese

651

Constantin Preda

adolescenta cu tricoul mov

adolescenta cu tricoul mov avea pe pleoape urme de alcov adolescenta cu tricoul gri punea-ntre sâni punctul pe i adolescenta cu tricou albastru purta-ntre sâni sărutul unui astru adolescenta cu tricou cu picăţele îmi trimitea prin fluturi bileţele adolescenta cu petunii pe maieu coresponda cu dumnezeu adolescenta ce lega lumina între maluri scria cu sânii pslami nebuni pe valuri adolescenta cu tricoul sărutat de nori avea pe pântec bucheţele mici de flori adolescenta rătăcită în hulubărie avea sub rochie o neatinsă galaxie adolescenta cu tricoul mov nu îl cities încă pe dimov adolescenta cu un înger adormit pe gene vedea-n cireşe flăcări mici, obscene

652


ca şi când

ca şi când ţi-aş pune trifoi înflorit pe glezne în turla bisericii bat clopote de miresme

653

Constantin Preda

colind de femeie

eşti nepătrunsă cu miere neunsă

654


scrisoare către floarea calotă

cuţitul se roagă de rană rana se roagă, -n genunchi, de cuţit urcă evlavios în icoană un mac mai frumos ca o lacrimă de-arhimandrit cuţitul se roagă de rană rana – de cuţitul fraged ce plânge urcă şi coboară din strană un mac mai frumos ca o picătură de sânge cuţitul se roagă-n neştire picătura de sânge, de-a pururi dumnezeu decretează: iubire dumnezeu desenează contururi aproape şi-atât de departe-i icoana aproape, doamne, şi-atât de departe dumnezeu aşază de-a pururi rana pe cea mai frumoasă copertă florală de carte cuţitul îşi cere iertare de la rană rana îşi cere iertare de la cuţit urcă evlavios în icoană un mac mai frumos ca o lacrimă de-arhimandrit

655

Constantin Preda

cuţitul

am am am am

un un un un

cuţit cuţit cuţit cuţit

înfipt pân` la rărunchi înmugurit în trunchi cu razele mănunchi ce-mi ţine loc de văr, de lacrimă, de unchi

656


de fiecare dată

de fiecare dată când mă strigi începe să ningă şi ninge atât de frumos pe ferigi de zboară calul fără chingă de fiecare dată când te chem începe să cadă, pură, prima zăpadă şi-n colţul buzelor tale îţi scriu un poem pe care doar îngerii au dreptul ca să-l vadă de fiecare dată când sufăr, când suferi începe să plouă, să ningă cu nuferi

657

Constantin Preda

direct în scriptură

cură vremea, cură, cură eu îmi apropii gura, ca pe o picătură de miere, de a ta gură cură timpul, cură, cură pustnicii cred că valea cu fragi a genunchilor tăi e ca o icoană de pură cură vremea, cură, cură eu îţi trec valea cu fragi direct în scriptură

658


dumnezeu

jumătate beat, jumătate treaz dumnezeu îşi apropie buzele de gropiţa ta din obraz dumnezeu are pe buze o flăcăruie de fragi bate o toacă de flori în munţi la polovragi bate o toacă de flori, bate o toacă de flori dumnezeu zboară fericit într-un cârd de cocori dumnezeu are pe buze o flăcăruie de miere dumnezeu e numai fragi şi sfâşiere

659

Constantin Preda

eşti atât de frumoasă când dormi goală

eşti atât de frumoasă când dormi goală ţi-aş pune o piersică (proaspăt culeasă) în poală ţi-aş dărui o piersică muşcată de buzele mele să ţi se topească pe gură, pe pântec, pe piele ţi-aş acoperi goliciunea cu o petală, cu un batic sau te-aş chema la mine pe ilic eşti atât de frumoasă când dormi, de parcă mi-ai poza şi-n loc de nud, pe pânză apar un fluture, un picur de cişmea nici cei mai mari maeştri, nici cele mai biblice picturi nu-ţi pot reda atât de fidel rotunjimile, bobocii cei mai puri eşti atât de frumoasă (goală) în rouă te-acopăr cu rouă, cu braţele-amândouă eşti poate o ţară de agrişe, o ţară de fragi eu n-am ştiut niciodată de ce mă alungi, de ce mă atragi eşti poate o ţară de muguri, o ţară de şoapte sau ţara nebună a murelor coapte eşti poate un voievodat de şoapte sau primul cnezat arhaic de muguri sau poate o păsăruică nebună rătăcită prin struguri eşti, doamne, atât de frumoasă când dormi goală ca un boboc care abia aşteaptă să fie sculptat pe cârja papală

660


eres

ce duioşie, ce gingăşie, ce eres am intrat în livada ta de piersici şi nu mai ştiu să ies am intrat între coapsele tale şi nu mai pot ieşi ca îngerii din vechile hulubării ca fluturii din vechile caligrafii ca episcopii rătăciţi, nebuni, prin păpădii

661

Constantin Preda

eşti ultima mea mare iubire

eşti ultima mea mare dragoste eşti ultima mea mare poveste îţi scrie un cneaz bătrân (fost staroste) ce umblă nebun prin vifor pe creste eşti ultima mea mare uimire eşti ultima mea rază de flori topită-n oglindă eşti ultima mea mare iubire în stare până şi ploaia s-o aprindă eşti ultima mea risipire eşti ultimul ţărm cu flori la margine de zi dumnezeu aşază, acum, în această zidire felul său de-a fi şi-al meu de-a te iubi eşti ultima mea cărare pe mare eşti ultima mea zăpadă ce cade pe munte de aceea dumnezeu te-a preschimbat în floare şi umblă cu tine de-a pururi pe frunte eşti ultima mea mare dragoste eşti ultima mea mare poveste îţi scrie un cneaz bătrân (fost staroste) ce umblă nebun prin vifor pe creste

662


eu eu, tânăr, din fotografia de buletin cu amândouă mâinile de marginile cerului mă ţin

663

Constantin Preda

eşti atât de frumoasă, evdochia

ţi-aş cumpăra rochia cu o mie de fragi şi-aş duce-o ca pe-o icoană, ca pe sfintele moaşte la mănăstire la polovragi eşti atât de frumoasă, evdochia încât aş cultiva toate pământurile cu fragi ţi-aş cumpăra rochia şi-aş face din ea un semn heraldic pentru desagi ţi-aş căuta pântecul ca pe un fagur, ca pe o cărare nebună cu fragi în toate dumbrăvile s-ar auzi doar cântecul genunchilor mei, genunchilor tăi dragi ţi-aş căuta, evdochia un alt cer, un alt prag de mănăstire ţi-aş proclama rochia cea mai frumoasă heraldică de iubire ţi-aş căuta cu sete pulpele şi ţi le-aş ridica pe umeri le-aş da lumină să se-mbete iar ţie o mie de fragi să numeri, să tot numeri te-aş duce-n ispită te-aş duce-n păcat ţi-aş face-un pat din răchită şi te-aş ara, te-aş lua la semănat cum să-ţi explic, evdochia cum să-ţi explic ţi-aş ridica rochia ţi-aş pune vodcă în ibric ţi-aş cumpăra rochia cu o mie de fragi şi-aş transforma-o-n cea mai frumoasă ninsoare peste pădurile cu fagi din polovragi

664


exegeză

sunt cel mai de seamă exeget al trupului tău, cel mai de seamă ierarh şi exeget îţi scriu aceste rânduri cu litere de vanilie, de miere şi şerbet îţi scriu aceste rânduri cu voie de la pustnicii din munţi şi de la mai-marii de la mitropolie cu o ramură de salcie-nflorită îţi voi cumpăra un armăsar alb pentru cea mai frumoasă herghelie îţi scriu aceste rânduri, pe zăpadă căruntă, cu bot fraged de lup îţi ştiu fiecare fir de lumină obraznică ce-ţi cade pe sfârcuri, pe şolduri, pe trup îţi scriu aceste rânduri cu văpaie de maci, cu cerneală de zambilă albastră de ierarh cu lumina unei mesteacăn bătrân care, -ntr-o altă viaţă, a visat să fie patriarh sunt cel mai de seamă, cel mai devotat exeget al surâsului tău sunt cel mai bătrân călugăr care trăieşte, neştiut de nimeni, într-o scorbură din munţii rarău îţi scriu această cazanie pe-o coajă de coacăz subţire ce frumos înfloreşte iedera în munţi, în cnezatul meu de iubire aud un ţipăt de mierlă, lumina nu mai încape în mere trec care cu fragi, trec care cu zmeură, trec sfinţi cu ciubere trec cerbi chemaţi de cerboaice la rut o mie de bobiţe de zmeură coaptă te-aşteaptă-n primul meu devastator sărut sunt cel mai frumos exeget al miresmelor viilor de roşioară, încă neculese din sud stau faţă în faţă cu tine, îţi dau jos rochia şi pântecu-ţi miroase a măr crud îţi sunt, dragostea mea, cel mai de seamă exeget lumina unui mesteacăn bătrân care, -ntr-o altă viaţă, a visat să fie poet

665

Constantin Preda

fântânarul

trăiesc pe picior mare am izvorul cu apă vie-n perete sunt fântânarul muntelui de sare aştept un licăr de lumină să mă-mbete sunt plin de glorie am fir direct cu dumnezeu cel mai frumos psalm e cântecul de prigorie şi-am mersul greu-legănat ca al unui leu ambrozia, pentru mine, e apă sălcie vinul bisericesc e o sudalmă ştiu o stareţă al cărei frate are o hulubărie unde lumina vine şi-ţi creşte din palmă trăiesc pe picior mare am izvorul cu apă vie-n perete sunt fântânarul muntelui de sare sunt chiar fântânarul care moare de sete sunt deja plin de glorie cum este în amurg un cântec trist de prigorie

666


fluturele

ţi s-a aşezat un fluture pe umărul gol ca un crin înfiorat în vaza albastră din hol ţi s-a aşezat pe umăr un fluture gata polenul să-şi scuture ţi s-a aşezat un fluture pe ultimul nasture de la capot ca pe buza paharului de porţelan, cu compot ţi s-a aşezat un fluture pe umărul stâng era atât de sfios, de diafan, de nătâng ţi s-a aşezat un fluture pe genunchi să-ţi bea dantelele mănunchi, mănunchi ţi s-a aşezat un fluture la-ncheieturi cum să-l refuzi, cum să nu-l furi? ţi s-a aşezat un fluture la o palmă-n jos de buric fluturele-acela sunt eu, pe buza de purpură de la ibric după atâta fior, după atâta ocol ţi s-a aşezat un fluture pe umărul gol ţi s-a aşezat un fluture pe jartiere la numai un deget de cea mai dulce picătură de miere ţi s-a aşezat o petală pe pubis petala aceea o transform în flăcăruie de maci la maşina de scris

667

Constantin Preda

furt de fragi

aş vrea ca buzele mele pe buzele tale să rămână cel mai frumos furt de fragi din literatura română

668


hai să fugim la schitul

hai să fugim la schitul din pădurea cu fragi şi cireşe amare hai să ne-apuce asfinţitul alergând goi pe ţărmuri de mare hai să fugim la cabana din pădurea de conifere să-ţi oblojesc, să-mi oblojeşti rana să-ţi pun pe sfârcuri picături de miere hai să fugim în ţara ultimelor cnezate de fragi s-auzim cum vine vara la cozia şi polovragi hai să-ţi arăt bujorii pe creste hai să fugim nebuni pe sub prima ninsoare vine o zi ce nu mai este decât cenuşă caldă-n calendare hai să fugim la schitul din pădurea cu fragi şi cireşe amare sau hai să ne-apuce asfinţitul alergând goi pe ţărmuri de mare

669

Constantin Preda

ieromonahul florilor

lui gabriel chifu

azi parc-am mâinile de rouă azi parcă sunt al florilor ieromonah trece pe drum un cerb însingurat şi plouă bat clopote în fila veche-a unui almanah azi parcă sunt mai cast ca niciodată azi parcă sunt mai pur ca vinul şi lumina mâinile-mi miros a flori şi-a trup înfiorat de fată şi-a lacrimă de iconar fugit, cu cer cu tot, din bucovina azi parc-am mâinile de rouă azi parcă sunt al florilor ieromonah trece pe drum un cerb însingurat şi plouă o fată-şi mută patul între oh şi ah de-aceea, cu sfială, vă zic vouă azi parcă sunt însingurat, azi parc-am mâinile de rouă

670


încă te mai iubesc

încă te mai iubesc încă-ţi mai port pică atât de frumos şi de firesc îmi plimb tristeţea-ntr-o lectică încă te vreau încă te-aş cere aş veni să te iau într-o trăsură cu mere încă, şi încă, şi încă marţi, miercuri şi joi dintr-o fântână adâncă scot zece rânduri de ploi încă te mai aştept c-un trandafir la butonieră dumnezeu are şi el o garoafă roşie în piept dumnezeu fumează şi disperă încă-ţi mai aud paşii încă aştept o scrisoare te-aştept cum aşteaptă luntraşii o zi fără furtună pe mare încă te mai iubesc încă-mi mai sângerează rana c-un fir de mac mă iscălesc când vara-şi mută-n biserici icoana încă te mai doresc încă-ţi mai port pică din fiecare literă îmi cresc păduri de mov şi levănţică

671

Constantin Preda

jelanie

ce ai tu tristă sub fustă gura-leului, augustă ce ai tu fraged sub fustă un boboc pe-o vale-ngustă ce ai tu-n amurg sub fustă cal nebun pierdut în pustă

672


litanie florală

pârâie caisele de coapte ce sunt rochia ta, ca o câmpie-nflorită, flutură-n vânt pârâie caisele, şi piersicile, şi prunele pulpele tale ard ca nebunele cade un măr în livadă, cade un măr fulgerul urcă prin sângele tău în răspăr se tânguie cireşele de coapte ce sunt au ascunse (în ele) toată purpura bisericilor de pe pământ suspină zmeura (sălbatică) neculeasă în vale eu, ca un mânz nepus la ham, te-mbrac în petale pârâie fragii, sânii tăi au sfârcuri de fragi voi fugi cu tine în munţi, cu un evangheliar în desagi sânii tăi au sfârcuri de agrişe, au sfârcuri de mure eu, ca un pui de urs, te strig prin pădure se-aprind, singure, vişinele de coapte ce sunt rochia ta, peste genunchii mei, tremură-n vânt

673

Constantin Preda

locul meu

locul meu? mereu în colţul mesei locul meu? mereu în amurg locul meu? mereu în patul miresei rostul meu? mereu nebunul din burg

674


m-ai răvăşit, m-ai răvăşit

m-ai răvăşit, m-ai răvăşit ca un cuţit de fragi, ca un cuţit ca un cuţit de fragi (într-o rană de fragi) într-un amurg nebun la polovragi ca lumina literei A în alfabet ca un scurtcircuit de tămâioare, violet ca un amurg care sfinţeşte o tristeţe de mitropolit ca un prăpăd de metafore, duios şi smintit ca un tropot frumos de caleşti ca un foc de buşteni, cu poveşti ca un salt de capră neagră în munţi ca pasul lui dumnezeu, de tămâioare, pe punţi ca o picătură de vin cât o vecie ca o mănăstire de fragi, cu fragi la temelie ca o zi de pace după cel mai mare război ca o cicatrice într-un amurg cu clopote de trifoi ca un cuţit de fragi, ca un cuţit ca un prăpăd de metafore, duios şi smintit

675

Constantin Preda

mestecenii

ca nişte dieci de biserică (diaconi nebuni?) cu gulerele mereu ridicate în vifor cu frunţile cărunte citind lumini din stele străvechi

676


mi-e frică de moarte

mi-e frică de moarte cum îi este rănii frică de cuţit mâna mea stângă de sora ei se desparte un mac ia foc într-un prăpăd floral de chibrit mi-e atâta frică de moarte dumnezeu aruncă flori din carlingă în cealălaltă parte-a muntelui, în cealălaltă parte în miez de vară aproape că-ncepe să ningă e ca-ntr-un zbor de parapantă întreaga vale miroase a fragi e o imagine de vis, halucinantă şi-ai vrea (într-un fir de iarbă) să te topeşti, să te retragi mi-e frică de moarte şi-am o frică frumoasă de stele mi-aş face culcuş într-o carte sau aş locui într-un cuib de rândunele mi-e teamă de nouri şi-am o frică frumoasă de galben, de-albastru, de mov străbat ninsori prin tablouri şi-i scriu în gând lui danilov mi-e frică de moarte cum unui copil îi este frică de nebuni ninge atât de frumos de parcă dumnezeu împarte nebunilor icoane făcătoare de minuni ninge şi-am o frică nebună, nebună, nebună că simt că dau cu creştetul de lună

677

Constantin Preda

litanie florală

ochi în ochi cu abisul ochi în ochi cu amurgul ochi în ochi cu nebunia celei mai triste zile de vară biată sălbăticiune împrospătându-şi cu sânge de zmeură rana

678


sunt un dezastru

sunt un dezastru din mov şi albastru sunt dezertor din steaua alcor sunt truli, truli din lapis lazuli sunt un idiom cu nasturi de rom sunt doar o amprentă de vodcă, dementă sunt desfrânat zeu şi argat pândar de piersici descălecător de americi sunt pehlivan cu miros de măr ionatan sunt un dezastru sosie de astru

679

Constantin Preda

psalmul de joi

te-aş frământa ca pe făina dulce din cocă te-aş frământa ca pe aluatul de cozonaci în vara asta echivocă cu purpură de cireşe şi opium de maci ţi-aş pune pe pântec cireşe pietroase ţi-aş pune pe pântec cireşe purpurii iar din rochia ta de mătase i-aş face lui dumnezeu perdele în chilii ţi-aş pune cireşe roşii pe pântec ţi-aş pune cireşe coapte pe gură geamătul tău – cel mai frumos cântec aş invoca toţi sfinţii din scriptură te-aş atinge cu degete de zmeură, de zahăr vanilat apoi m-aş pierde în măgura cu mierle şi iar te-aş lua la frământat

680



viaţa şi moartea se hârjonesc, se bat cu bulgări de zăpadă dumnezeu deschide cartea unde eu aştept un bulgăre să cadă

681

Constantin Preda

psalmul de vineri

cei mai frumoşi ochi sunt ochii albaştri cei mai sfâşietori sunt, totuşi, ochii căprui îi întâlneşti la pustnici, la sihaştri la cerbi ce dorm pe sub căpiţe cu gutui cei mai frumoşi sunt ochii verzi, ochii albaştri dar cei căprui sunt ca lumina de pumnal dincolo de cer, de astre şi de aştri ca două flăcărui într-o bisericuţă din ardeal cei mai frumoşi sunt ochii mamei mele cei mai căprui din câţi vreodată-au fost şi sunt două flăcărui de iarbă şi de stele din câte-au fost vreodată pe pământ cei mai frumoşi ochi sunt ochii albaştri cei mai sfâşietori sunt, totuşi, ochii căprui îi întâlneşti la pustnici, la sihaştri la cerbi ce dorm pe sub căpiţe cu gutui

682


şi sângele meu e tot un fel de cuminecătură poetului constantin hrehor

vin alb, vin roşu, vin de la dumnezeu vin de grijanie, de nuntă sau de-nmormântare tot un fel de vin e şi sângele meu din care bea poezia, ca o lupoaică, fără-ncetare vin de paşte, vin de botez, vin de crăciun vin pentru sărindare uitate tot un fel de vin e şi sângele meu, de clopotar bătrân cu răni de flori de fân, nevindecate vin alb, vin negru, vin tămâios vin de cununie, de sfeştanie, de nuntă tot un fel de vin e şi sângele meu, atât de frumos dintr-o podgorie străveche, căruntă vin roşu, numai o picătură, de pus pe gură vin (alb) de pronaos, de iconostas şi de altar şi sângele meu e tot un fel de cuminecătură vin (frumos) care curge prin vene şi atrii de clopotar vin alb, vin negru, vin de ineu vin de ananas, vin de podgorie (veche) de munte tot un fel de vin proaspăt e şi sângele meu din care bea o lupoaică cu o stea albă în frunte

683

Constantin Preda

scrisoare

mămucă, mămucă, mămucă livadă frumoasă din verde de nucă mămucă, şi zare, şi cruce livadă cu garduri bătrâne, uituce mămucă sfioasă, atât de frumoasă ca o lumânare cu flacăra retezată de coasă mămucă uitucă, sfioasă răscruce lumină de maci sub formă de nouri, de cruce mămucă sfioasă ca un ulcior la fântână noapte bună, cea mai mare dragoste a mea, noapte bună mămucă, îţi scriu c-o zambilă din albastrul tunicii eşti la fel de frumoasă ca glasul lui dumnezeu ce doarme-n cuibul rândunicii mămucă, mamă, icoană şi rană picătură de grijanie pe buza cu flori de la cană mămucă sfioasă, nespus de dulce livadă picătură de sânge scrisă de dumnezeu pe zăpadă mămucă, mămucă, şi cruce, şi zare mă-nchid cu dumnezeu în această scrisoare

684


şevalet

cum stai, în faţa mea, în genunchi îmi pătrunzi, cu tot cu pădure, pân` la rărunchi

685

Constantin Preda

stetoscop

aud în pieptul tău bătăile inimii mele

686


sunt al Morţii, sunt al Morţii

sunt al Morţii, sunt al Morţii ca rugina-n cheia porţii şi-al ţărânii, şi-al ţărânii ca lumina-n poala mumii şi al zării, şi al zării cum e focu-al lumânării sunt al ierbii, sunt al ierbii şi-al luminii când plâng cerbii şi-al tăcerii, şi-al tăcerii ca albina-n carnea mierii şi-al amiezii, şi-al amiezii cum sunt iezii ai livezii şi-al argilei, şi-al argilei şi al milei, al zambilei şi-al cenuşii, şi-al cenuşii cum e cheia-n broasca uşii sunt al Morţii, sunt al Morţii doliu alb în lemnul porţii

687

Constantin Preda

te iubesc ca un sacerdot

te te te te


ca un sacerdot arhetipal cu geneză cu tot primordial

te te te te


cu uimire cu primăvara de-afară ca un barcagiu dunărean, în neştire ca un ţăran care merge cu grâul la moară

te te te te


metafizic ca un alpinist ale cărui drumuri se termină brusc savant şi empiric ca pe un sigiliu etrusc

te te te te


cumsecade ca un corăbier abia ieşit din copilărie aşa cum dumnezeu iubeşte pomul cu roade ca pe briza mării pătrunsă într-o ceainărie

te iubesc disperat te iubesc aşa cum iubesc schiorii zăpada ştiu să culeg fragi, sunt bun la pat ştiu să bat nucii şi să păzesc livada ştiu să sparg lemne ştiu să pun zahăr cubic în ceai te iubesc prin o mie de semne şi chiar în numele lui hokusai te te te te


cu cu cu cu

vin şi scorţişoară tei şi alte mirodenii unduire de trestioară sfială şi lumină de denii

te te te te


ca un profesor de gramatică ca un jurat, ca un aprod cu cerneală simpatică ca un cais plin de floare şi rod

te te te te


ca un sacerdot arhetipal cu geneză cu tot primordial 688


sunt atât de bătrân

sunt atât de bătrân şi-atât de stingher clopotar al florii de fân copil al florii de ger

689

Constantin Preda

sunt nebunul

sunt nebunul care face cât o mie de case de nebuni sunt duminica de la temelia zilei de luni sunt ziua de luni care face cât o mie de duminici sunt cenuşa care arde cu muguri prea fragezi, prea lirici sunt nebunul care face cât o mie de case de nebuni sunt cărăbuşul care pune lumină la temelia zilei de luni

690


trec sacalele

trec sacalele cu apă fântânarii-n oase-mi sapă fântânarii-n palme-mi sapă vine mierla şi se-adapă

691

Constantin Preda

ţi-aş pune ham

ţi-aş pune ham de mătase să te am cât cinci, cât şase ţi-aş pune ciucuri de stambă subţire să vii să te bucuri în cnezatul meu de iubire ţi-aş pune ham din flori de avrămeasă ţi-aş recita omar khayyam într-un pat de mireasă ţi-aş pune ham într-un pat de orhidee te-aş pune la biserica poeziei mele hram după ce te-aş face femeie ţi-aş pune ham stropit cu câteva picături de vodcă şi miere o, doamne, ce epitalam ţi-aş scrie după ce te-aş face muiere

692


ţi-aş pune eşarfă când leneveşti pe ţărmuri goală l-aş ruga pe dumnezeu să-ţi cânte la harfă ca-n prima zi de rugăciune şi de şcoală ţi-aş lua eşarfă viorie să-ţi pot sorbi tril după tril ţi-aş cumpăra o ceainărie cu amfore aduse de pe nil ţi-aş pune parafă de flori pe buric m-aş face gură de carafă m-aş face toartă de ibric ţi-aş pune ham din lumină de crini ca o petală-n cazania lui varlaam să gemi, să suspini ţi-aş pune ham de mătase să mă pierd, să te am între pulpele-ţi bisericoase

693

Constantin Preda

ţi-aş trimite o mie de trăsuri cu narcise

ţi-aş trimite o mie de trăsuri cu narcise te-aş iubi într-un pat cu petale de flori ţi-aş săruta toate colţurile interzise aş acoperi cu rochia ta colţuri de nori ţi-aş trimite o lotcă cu nuferi ţi-aş trimite o lotcă cu floare de meri să nu mai plângi, să nu mai suferi în inima caldă a zilei de ieri ţi-aş trimite un tren cu brânduşe de munte ţi-aş trimite un tren cu ferestre de maci ţi-aş trimite o mie de cerbi cu petunii pe frunte l-aş ruga pe dumnezeu să stea în genunchi când te dezbraci ţi-aş ţi-aş ţi-aş ţi-aş

trimite trimite trimite trimite

un tren cu bujori un tren cu verbine şi-un stol cu cocori şi-un crâng cu sufline

ţi-aş trimite zambile în o mie de trăsuri ţi-aş trimite scrisori prin o mie de cerbi aş boncălui ca un cerb prin păduri aş hohoti şi-aş înflori prin biserici de ierbi ţi-aş trimite o mie de trăsuri cu narcise te-aş iubi într-un pat cu petale de flori ţi-aş săruta toate colţurile interzise aş acoperi cu rochia ta colţuri de nori

694


tropar

între genunchii tăi ca prin văile ca prin slăvile cerului

695

Constantin Preda

umblă vorba

umblă vorba (din gură-n gură) c-ai râsul mai frumos ca o prescură

696


vai, păcătosul de mine

vai, păcătosul de mine vai, cuţitarul de flori sare un tren de pe şine plânge un cârd de cocori vai, vai, vai, vai,

poetul din stele cireşul cu îngeri pândarul de iele lumini şi răsfrângeri

vai, vai, vai, vai,

nebunul cu sceptrul de nalbă nebunul cu sceptru de maci monahul cu diademă şi salbă nebunul pictat pe colaci

vai, vai, vai, vai,

nebunul cu togă subţire nebunul cu chip de ascet cireşul în cămaşă de mire zefirul cu chip de poet

vai, nebunul cu stele pe frunte vai, nebunul cu patul din nuferi vai, poetul frumos ca roua pe munte tu pentru cine, doamne, suferi, suferi? vai, păcătosul de mine vai, cuţitarul de flori sare un tren de pe şine plânge un cârd de cocori

697

Constantin Preda

voievodul izvoarelor

am fost la cules de zmeură, noaptea, -n bucegi drumurile genunchilor tăi – drumuri de stele, drumuri de regi pentru prima oară dezlegam taina îmblânzirii fiarelor tu m-alintai atât de frumos: voievodul izvoarelor! pentru prima dată, pentru prima dată ţi-am înfipt un cuţit de bujori pe sub rochia-nflorată pentru prima oară, dar pentru prima oară mă simţeam ca un pui de lup încolţit de o căprioară îmi ţineai ca pe un măr ionatan capul în mâini eu cântam pe drumul genunchilor tăi ca un abur de pâini mă bucuram ca un rege, sufeream ca un câine tu erai fericită ca o duminică desenată cu miere pe pâine am fost la cules de hribi, de muguri de pin, de plante medicinale te-am măsurat cu buzele, te-am străbătut vale cu vale te-am măsurat hoţeşte, milimetru cu milimetru ca un păstrăv care sfinţeşte apa în râuri, ca un nisetru am fost la cules de zmeură, noaptea, pe drumuri de munte voi purta o rană de fragi de-a pururi pe frunte

698


hai să furăm struguri

aş vrea să facem dragoste să-ţi spun cuvinte tandre şi obscene să-ţi fiu ba mare sfânt, ba pacoste să-ţi scriu c-un fir de mac poeme lungi pe gene aş vrea să-ntind o punte între cuvântul rai şi cuvântul păgân hai să culegem mure într-un sat de munte hai să domesticim cerbi în ţara florii de fân hai să-mpărţim un nor hai să te pun pe spate pe frânghii de maci să cobor între genunchii tăi plini de păcate hai să furăm struguri hai să furăm mere să te ar cu zece pluguri de tămâioare rebele, pubere hai să culegem mentă hai să punem struguri la grinzi să mă laşi repetent, să te las corigentă să priveşti cum te am, în oglinzi

699

Constantin Preda

blues

încă-ţi mai caut gura încă-ţi mai desenez, cu fraged roşu de fragi, încheietura

700


te mai îmbraci în verde de nuci?

de ce taci? cum o mai duci? te mai îmbraci în roşu de maci? te mai îmbraci în verde de nuci? spune, dragostea mea, spune hai, dragostea mea, hai mai plâng după mine pulpele tale nebune? şarpele casei mai păzeşte hergheliile de cai? mai porţi eşarfa aceea nebună, albastră? îţi mai flutură la fel de frumos rochia-n vânt? vai, dragostea mea, m-ai zidit în fereastră vai, dragostea mea, te-am zidit în cuvânt îmi mai scrii, dragostea mea, îmi mai scrii? mai rosteşti o dată cu mine aceleaşi cuvinte? tu, la o margine de cer, păzeşti hulubării eu încă-ţi mai caut paşii pe plaja fierbinte ce mai faci, lumina mea? cum o mai duci, zeitate? firul acesta (roşu) de lalea e picătura mea de sânge care vine din antichitate hei, dragostea mea, hei de ce îmi întorci din cuvinte ecoul? stăpână de semne, îmblânzitoare de zei cenuşa e cea care-mbrăţişează tabloul ce mai faci, dragostea mea, ce mai faci? cum o mai duci, dragostea mea, cum o mai duci? mai dormi pe câmpuri cu maci? te mai îmbraci în verde de nuci?

701

Constantin Preda

ţi-am sărutat genunchii, nici n-ai simţit

ţi-am sărutat genunchii, nici n-ai simţit eram la jumătatea drumului, în cel mai frumos asfinţit ţi-am sărutat genunchii, te prefăceai că pleci de fapt mă tot chemai pe galeşe poteci te prefăceai că pleci, te prefăceai că vii ţi-am sărutat genunchii, ca sfinţii în chilii ţi-am sărutat genunchii, tu zici că n-ai simţit unul era atât de pios, altul atât de frumos şi de smintit ţi-am sărutat genunchii ca pe nişte icoane, ca pe sfintele moaşte erai frumoasă ca prima seară de denie, ca prima noapte de paşte pântecul tău era mai năucitor decât bolta cerească după fiecare sărut aşteptam alte zambile să crească băteau clopotele a nemărginire şi a sfâşiere rochia ta-n iarbă mirosea a freamăt de mere ţi-am cules macii şi alte puzderii de flori descopereai o nouă ţară cu mine, prin primii fiori ţi-am sărutat genunchii, tu zici că n-ai simţit şi-acum buzele mele au gust de zmeură coaptă, de vin îndulcit ţi-am sărutat genunchii, eram sfântul genunchilor tăi căutam un loc de mănăstire printre macii sălbatici din văi ţi-am sărutat genunchii, tu zici că n-ai simţit eram la jumătatea drumului, în acel iconostas înflorit

702


capodoperă

reverenţa mea – genunchilor tăi reverenţa lui dumnezeu – rochiei ce-i acoperă între văi fragede, -ntre văi înfloreşte un mac roşu ca o capodoperă reverenţa mea, zeitate, ochilor tăi reverenţa mea, zeitate, genelor tale e ca şi când aş bea o picătură de ambrozie, măi, măi e ca şi când dumnezeu ar trece cu trăsura, prin nouri, agale reverenţa mea – genunchilor tăi frumoşi şi nebuni revenenţa mea – coapselor tale nebune, păgâne făcători de minuni sunt genunchii tăi, făcători de minuni macul aprins de pe pântec vrea să mă îngâne reverenţa mea – genunchilor tăi reverenţa ta – buzelor mele care-i descoperă între văi fragede, -ntre văi înfloreşte un mac roşu cât o capodoperă

703

Constantin Preda

blues în amurg

atât de sfios şi-atât de tainic ţi-am desenat un fluture pe ceainic ţi-am desenat un fluture frumos pe pulpe pentru cireşii înfloriţi ce vor să mă inculpe ţi-am desenat un fluture pe buze pentru cireşii care vor să mă acuze ţi-am desenat un mac aprins pe pântec acolo unde gura mea, într-un amurg, s-a transformat în cântec atât de tainic şi-atât de sfios ţi-am desenat un pat de chiparos tu îţi dădeai eşarfa jos pe gura mea de strugur tămâios

704


fecioria

reverenţa florii de orhidee inscripţia unui nufăr pe un trup de femeie

705

Constantin Preda

am nevoie de tine ca biblia de cuvinte

am nevoie de tine ca narcomanul de drog am nevoie de tine ca ţărmul de vara fierbinte cu cerul şi cu pământul, zeitate, te rog am nevoie de tine ca biblia de cuvinte am am am am

nevoie nevoie nevoie nevoie

de de de de

tine tine tine tine

ca ca ca ca

luntrea de valuri lampa de noapte dunărea de maluri psalmul de şoapte

am am am am

nevoie nevoie nevoie nevoie

de de de de

tine tine tine tine

ca ca ca ca

pictorii orbi de lumină sfinţii de biserici un nebun de serpentine istoria literaturii de poeţii iberici

am nevoie de tine ca narcomanul de drog am nevoie de tine ca ţărmul de vara fierbinte te implor, zeitate, te rog am nevoie de tine ca biblia de cuvinte

706


desfrâu

constantin ̶ golanul cu buze de struguri constantin ̶ haimanaua cu paşii din muguri

707

Constantin Preda

hohot

plâng cu lacrima mamei mele furişată în lacrima mea

708


grijania din sânge

macii-s picături de sânge din icoana care plânge macii-s focul care curge în grijania din sânge

709

Constantin Preda

nimeni ca firul de iarbă

nimeni – dar nimeni – ca firul de iarbă atins de glezna unei femei în cimitirul bisericii nu poate cânta atât de frumos dragostea

710


buzele mele vor să-ţi sărute

buzele mele vor să-ţi sărute genunchii ca pe două mierle tăcute buzele mele vor să-ţi dezlege genunchii ca pe două diademe de rege buzele mele vor să-ţi soarbă mierea genunchilor: fragedă, oarbă buzele mele crăpate de sete de mierea genunchilor tăi vor să se-mbete buzele mele ca două prescuri caută miere la tine-n păduri

711

Constantin Preda

nud

doamne, ce nud, doamne, ce nud ca un zarzăr înflorit în sud ca un zarzăr înflorit în nord într-un nebun floral atac de cord ca un zarzăr înflorit în est vai, ce incest al florilor, incest doamne, ce nud, doamne, ce nud măr pârguit lângă măr crud sân pârguit lângă măr copt măr ionatan în cifra opt doamne, ce nud, doamne, ce nud e raiul florilor în sud şi eu ̶ un pictor orb, zălud în fiecare zarzăr înflorit un nud aud

712

AŞ MURI DACĂ N-AŞ SCRIE (2015)


timp în răstimp

îmi trebuie ceva timp să mă obişnuiesc cu noul meu chip timp în răstimp sculptat în firul de nisip vreme a cuminecării rânduială veche-străveche sub streaşina-nserării ca o lumină de cercei de cireşe la ureche îmi trebuie ceva timp îmi trebuie ceva vreme timp în răstimp hrisov de crizanteme

715

Constantin Preda

din cauza miresmei de gutuie şi de zăpadă lui tudor nedelcea

din cauza miresmei de gutuie şi de zăpadă turlele bisericii au început să cadă din cauza literelor furate de vânt fântânarii sapă alte fântâni în cuvânt din cauza haitelor de lupi din pădure mitropolitul s-a ascuns, cu şleahta sa de sfinţi, într-o parohie de mure din cauza galbenului de tufănică din zări trenurile nu mai ajung niciodată în gări din cauza galbenului crud de gutuie nicio potecă în inima muntelui nu suie din cauza unui măr în cădere rămân însărcinate mariile pubere din cauza luminii frumoase din livadă dumnezeu trage funia unui clopot de zăpadă

716


nişte nebuni

nişte nebuni cară cu candela fură cu sacii lumina acestui poem în care, astă-vară, am îngropat toţi macii

717

Constantin Preda

toamnele de după mine

o altă toamnă îmi deschide uşa o altă doamnă îmi îmbrăţişează cenuşa la adresa aceasta din frunze, din scrum eu sunt doar cenuşa unui capăt de drum o altă toamnă îmi deschide uşa o altă doamnă îmi îmbrăţişează cenuşa

718



ninge atât de frumos încât nu pot distinge dacă acest poem e un câmp de maci sau o picătură de sânge

719

Constantin Preda

clopot vechi

clopot vechi tras c-un fir de iarbă dintr-un cântec străvechi dintr-o toamnă frumoasă şi oarbă îmi ard obrajii îmi ard buzele se tânguie brazii cad frunzele pun ibricul pe foc pun ibricul pe jar ceai de romaniţă, de mentă, de soc de flori culese de cel mai bătrân clopotar o, clopot vechi tras c-un fir de romaniţă uscată dintr-un cântec străvechi dintr-o inimă care-a uitat ca să mai bată pun ibricul pe foc aprind sticla de lampă ceai de romaniţă, de mentă, de soc e-o toamnă nebună (străveche) de stampă

720


chirie

din îndepărtata mea copilărie a fugit azi-noapte o bostănărie sunet îndelung de sonerie mi-a bătut la uşă nucul trist din vie paşii mei pierduţi ca într-o vlăstărie îmi cereau, pe lutul trupului, chirie

721

Constantin Preda

am văzut azi-noapte ultimul greiere

am văzut azi-noapte ultimul greiere de frigul toamnei mi-a intrat în casă s-a ascuns să-mi cânte-n oase şi să-mi treiere partea de viaţă rămasă

722


tocmai acum simt că trecui

tocmai acum simt că trecui prin odaia cu gutui eram eu cel ce pierdui sacul anilor, din cui

723

Constantin Preda

infarct de poet

îmi arde sub umărul stâng o flăcăruie ca şi când, în biserici, s-ar coace o gutuie

724


cad munţii

cad munţii cad munţii cad, în sinea lor, munţii nebunii schiorii îmi brăzdează cutele frunţii

725

Constantin Preda

se clatină munţii

se clatină munţii mâinile mamei sunt veşnice ca lumina din ciuturi ca lumina din sfeşnice se clatină munţii se clatină sferele scriu la lumina frunţii când se coc merele zuruie dealurile zuruie văile lumina e totuna cu valurile se aprind din senin clăile zuruie munţii zuruie crestele urşii se opresc la jumătatea punţii şi beau vin cu nevestele se clatină munţii mâinile mamei sunt veşnice ca lumina din ciuturi ca lumina din sfeşnice

726


aveam un atelier

aveam un atelier pe-o stradă cu cişmele şi smochini prima pictură a fost, în amurg, o urmă de jder unde tu veneai să te închini prima mea pictură a fost, într-un amurg, prima ninsoare ningea atât de frumos, aveai un fluture pe gură şi-i scriai lui dumnezeu scrisoare după scrisoare primul nud, primul nud pe care l-am pictat într-o iarnă geroasă a fost lumina unui măr pârguit, unui măr crud într-o sfâşietoare tristeţe de rochie de mătasă aveam un atelier pe-o stradă cu cişmele şi smochini prima pictură a fost, în amurg, o urmă de jder unde tu veneai să te închini

727

Constantin Preda

o bătaie fragedă de clopot

o bătaie fragedă de clopot într-o-nserare ploioasă de vineri oare ploaia e numai ropot? oare ploaia e numai pecetea cerbilor tineri? oare oare oare oare

a murit cineva? clopotul ce miracol vesteşte? a dispărut o cişmea? clopotarul a visat că orbeşte?

o bătaie de clopot într-o-nserare ploioasă de vineri oare ploaia e numai ropot? oare ploaia e tristeţea sfâşietoare a lupilor tineri?

728


muceniţă

această veche (nouă) romaniţă a înflorit să-mi fie muceniţă

729

Constantin Preda

scrisoare către floarea calotă şi ştefan mitroi

când se coace o gutuie când trece o livadă nebună pe drum tot galbenul toamnei în umerii mei suie în satul acela cu nume de fum când se coace o gutuie lumina toamnei îmi urcă spre tâmple şi-aştept o explozie urmată de alte mii de explozii în atrii, în degete să mi se-ntâmple când se coace o gutuie când cade o gutuie în livadă tot galbenul toamnei e numai aur şi tămâie iar pe fila de scris urmează prima zăpadă când în hambarul de grâu se coace un măr când pe pervazul ferestrei se coace o gutuie mama crede că mă strigă vreun văr dar nu e decât luna, frumoasă şi şuie

730


septembrie a coborât în oraş

septembrie a coborât în oraş ca un zeu, ca un elev de liceu, ca un cal nărăvaş septembrie a dat iama în livezile cu mere septembrie cutreieră străzile după fragii ascunşi în ciubere septembrie trage clopotul la schit femeile tinere beau sfâşiere cu vin îndulcit septembrie lasă câte un bileţel în fiecare fereastră pe sârma de rufe amurgul îmbrăţişează o rochie albastră septembrie coboară din munţi, pe urme de urs toate femeile tinere şoptesc: a ajuns femeile gem în somn şi nu ştiu ce va face toamna cu atâta galben-auriu? femeile îşi desfac genunchii şi nu ştiu pe la fereastra lor a zburat cel mai frumos bidiviu

731

Constantin Preda

între ursa mare şi calea lactee

între ursa mare şi calea lactee eu aleg valea dintre genunchii tăi, cu flori de orhidee între calea lactee şi ursa mare eu aleg valea dintre genunchii tăi, cu margini de floare între cele şapte minuni ale lumii şi cele zece porunci eu aleg flăcăruile căprui ale ochilor tăi, atât de adânci între un tezaur incaş şi o mină de diamante eu aleg rochia ta scurtă, cu mâneci bufante între floarea de orhidee şi floarea de azalee eu aleg floarea dintre genunchii tăi, duducă, fecioară, femeie

732


jelanie

piersică crudă, piersică crudă rudă cu o elevă de clasa a opta, frumoasă, zăludă piersică pârguită, piersică pârguită rudă cu o elevă de clasa a noua, de un toporaş îndrăgostită piersică coaptă, piersică coaptă rudă cu o elevă de clasa a zecea, care vorbeşte numai în şoaptă piersică cu miezul încă neatins de-nfiorate buze piersică cu sfârcuri ce rup nasturii la bluze piersică, piersică, of, piersică pentru tine-am cheltuit un schit şi o biserică pentru tine-am cheltuit un schit şi o mitropolie piersică crudă, piersică coaptă, piersică şuie

733

Constantin Preda

prima literă din alfabet

hai să-nvăţăm, amândoi, prima literă din alfabet tu să pui o liniuţă de miere, eu o liniuţă de şerbet hai să trăim pân’ la adânci bătrâneţi dintr-o picătură de rouă, dintr-un vers de poeţi hai să scriem, o vreme, numai cu litere de mână hai să căutăm luna în ciutura de la fântână hai să culegem struguri atinşi de nevăstuici hai să căutăm ultimul cuib de dropii, de cinteze, de păsăruici hai să facem un pătuiag şi să păzim la vie să vină dumnezeu să fure struguri la chindie hai să păzim la vie, să scriem pe cer un altfel de alfabet, din urme de jder hai să-nvăţăm, amândoi, să scriem cu literă mare cuvinte frumoase ca puii de cerb rătăciţi prin ninsoare

734


ce prăpăd, ce prăpăd

ce prăpăd, ce prăpăd a căzut o gutuie coaptă din pod sufletul ei trist şi nerod a plecat în sufletul meu, în exod

735

Constantin Preda

cabanier la straja

cabanier la straja cabanier la doi paşi de cer, în amurg din ochi de cerb începe vraja dintr-un sărut rebel pe umărul tău stâng dintr-un sărut rebel pe degetul mic dintr-un sărut nebun pe geană, pe pleoapă dintr-un sărut pe tivul înflorat şi-un pic între genunchi de nuferi galbeni şi de apă cabanier în apuseni, în făgăraş când dumnezeu aruncă peste munţi prima ninsoare doar o sanie şi un trăpaş şi eu scriind pe cer prima scrisoare cabanier la comarnic, la predeal cabanier, alpinist, culegător de mure urme de cerb, urme de lup, urme de cal şi rochia ta mirosind a pui de jder şi a pădure cabanier la rânca, la doi paşi de cer cabanier, tăietor de lemne, culegător de fragi orfevrier, orfevrier, orfevrier sau clopotar la schit la polovragi cabanier la buşteni, la predeal, la sinaia cabanier la azuga, la sinaia, la comarnic s-a milostivit de sufletele noastre ploaia ce să mă fac cu şoldul tău atât de darnic? cabanier la cota o mie patru sute vecin de schit cu dumnezeu urme de cerb, urme de ciute urme de cer, de curcubeu cabanier la straja cabanier la doi paşi de cer, în amurg din ochi de cerb începe vraja dintr-un sărut rebel pe umărul tău stâng

736


zăpada aceasta e cel mai frumos hrisov

zăpada aceasta e cel mai frumos hrisov pe care cerbii şi jderii i l-au scris lui danilov zăpada aceasta e mai frumoasă decât – mlădie – răchita pe care jderii şi cerbii i-au scris lui nichita zăpada aceasta are o mie de tâlcuri albastre sau mov zăpada aceasta e chiar barba lui danilov

737

Constantin Preda

adio

jar şi spuză, jar şi spuză mierea gurii tale e la mine pe buză

738


acest amurg

acest amurg ca o veche carte poştală braţele mele în lumina braţelor tale curg cântă o violină, tu umbli atât de melodioasă şi goală tu umbli în vârful picioarelor turlele bisericii stau aproape gata să cadă parcă duci în căuşul palmei lumina izvoarelor parcă duci un crâmpei din cea mai frumoasă zăpadă acest amurg ca un vin vechi, ca o picătură de sânge şi dumnezeu aude când plâng la picioarele tale, cu lacrimi nătânge acest asfinţit ca un zapis vechi, ca un fir de grijanie ascult o muzică veche: un cuţit taie o dulce felie de măr, într-o lumină de talpă de sanie

739

Constantin Preda

aer, inimă, garoafă roşie pe trunchi

aer, inimă, garoafă roşie pe trunchi ţi-am înduplecat uşor primul genunchi ţi-am înduplecat uşor, ţi-am desfăcut şi pe ce-l de-al doilea genunchi, aproape mut aer, inimă, cătină, zmeură şi iarăşi aer o stea pe cer s-a transformat în vaier ţi-am despicat uşor, ţi-am desfăcut două cărări de maci hai-hui în aşternut aer, inimă, lumină, rărunchi un bot de lup la tine-ntre genunchi

740


ai cele mai frumoase glezne

ai cele mai frumoase glezne ai cele mai frumoase pulpe când, leneşă, gura mea îţi urcă spre vizuina de vulpe spre vizuina de vulpe spre vizuina de fragi ai cele mai frumoase pulpe ca un magnet mă atragi ai cele mai frumoase pulpe ai cele mai frumoase glezne le suceşti minţile până şi sfinţilor de pe catapetesme

741

Constantin Preda

amor

nimic nu poate fi mai frumos ca frica nimic nu poate fi mai frumos ca teama amor într-un lan când înfloreşte levănţica şi trece-un şarpe (ca o rază) şi nu-ţi dai seama amor într-o vară, amor în amurg amor într-o lumină de ţărm, într-o lumină de perlă nimic nu poate fi mai frumos ca mâinile mele care curg peste pulpele tale ca un cântec de mierlă nimic nu poate fi mai frumos ca frica nimic nu poate fi mai frumos ca teama tocmai acum trece dumnezeu cu lectica prin acest abis, prin această tăcere şi nu-mi dau seama

742


amurg

e amurg, ce amurg îmi aşez sub bărbie umbra trupului tău ca o vioară cioplită cu sârg şi cânt, şi cânţi, de se aude până la epitropie e amurg, e un amurg atât de frumos încât îl simt până în cea mai mică picătură de sânge fiecare curbură divină a trupului tău e o curbură divină a viorii care plânge e amurg, ce amurg divin îmi aşez sub bărbie vioara pictată-ntr-o picătură de vin vioara cu buze de mac, vioara sângerie e amurg, cel mai maiestuos amurg îmi aşez sub bărbie umbra trupului tău ca o vioară cumpărată din burg dintre o mie de viori, dintre o mie

743

Constantin Preda

aprilie, prag de biserică

stau la cutia milei cerşesc albastrul zambilei

744


aş fi vrut să-ţi spun

aş fi vrut să-ţi spun vrute şi nevrute ca-ntr-un basm nebun pentru cerbi şi ciute aş fi vrut s-ating ca-ntr-un dans sălbatic păduri care ning cu cerbi de jeratic aş fi vrut să-ţi cânt ca-ntr-un dans pe culmi zăpezi de demult în păduri de ulmi aş fi vrut să-ţi cer să-ţi pictez pe mere stele care pier într-o sfâşiere aş fi vrut să-ţi scriu pe cenuşi de floare care-ntr-un târziu vor pieri pe mare aş fi vrut să-ţi ar îndelung ogorul trist cerb lopătar când dispare norul aş fi vrut s-aştern pete de culoare între cer şi stern între munţi şi mare aş fi vrut chiar azi aş fi vrut chiar mâine să-ţi fiu peste brazi abur cald de pâine 745

Constantin Preda

ultimul sărut

ultimul sărut pe buza cănii de ceai ai un giuvaier în aşternut sau o picătură de rai sau un nufăr apărat de petale tu suferi, eu sufăr ce mă fac cu buzele tale? ultima apăsare de buze pe buza cănii de ceai sunt clipe nebune, confuze când lupii atacă hergheliile de cai ultimul sunet de goarnă se-aude-n luminiş împuşcătura e prima zi de samovar, e iarnă vino şi muşcă-mi, sălbatic, gura ultimul sărut pe buza cănii de ceai ai un giuvaier în aşternut sau o picătură de rai

746


azi-noapte luna

azi-noapte luna a fost hărtănită de lupi o gutuie a luat foc pe pervazul ferestrei zăpada a eliberat lumina din stupi azi-noapte soarele după cel mai frumos ocol s-a sărutat cu izvoarele şi a adormit pe umărul tău gol azi-noapte pustnicii au împărţit ulmilor bătrâni câte un strop de grijanie o gutuie a luat foc în hambarul de grâu iar eu ţi-am sărutat paşii pe urme de sanie azi-noapte a căzut cea mai fabuloasă ninsoare luna e cimitirul corăbiilor luna s-a ascuns cu tot cu corăbii în mare

747

Constantin Preda

bat orologii

bat orologii de maci bat orologii care sfânt (când te dezbraci) nu ţi-ar aduce elogii? care sfânt? care clopotar? care cireş nescuturat de vânt? nu ţi-ar pune pe buze o picătură de jar? bat orologii sfioase bat orologii când scriu din herghelia cu armăsari de mătase a scăpat, ca un fulger, cel mai frumos bidiviu bat orologii de maci bat orologii de vornic care sfânt (când te dezbraci) nu ar dori să-ţi fie ibovnic?

748


ca o secure

ţi-am sărutat călcâiul ţi-am cules tufa de mure am fost întâiul eram deasupra ta ca o secure erai deasupra mea ca o pădure te răzbunai pe cel care venise să te fure

749

Constantin Preda

când dragostea îţi împlântă cuţitul până la os

lanuri de floarea soarelui în amurg ca un şarpe mă strecor pe sub rochia ta ca un greiere, ca un fir de iarbă, ca un demiurg ce poate fi mai frumos decât, în amurg, un lan de floarea soarelui când dragostea îţi împlântă cuţitul până la os când sună goarna pândarului? lan de floarea soarelui (la chindie) străbătut doar de două poteci ce cântec frumos se aude dinspre hulubărie ce frumoasă e rochia ta când te apleci şi ţi se văd gleznele şi ţi se văd norii bate un clopot de-aprinde miresmele iar eu îţi simt clocotul sângelui cu toţi porii lanuri de floarea soarelui în amurg ca un şarpe mă strecor pe sub rochia ta ca un greiere, ca un fir de iarbă, ca un demiurg

750


când pleci

sunt azi sunt rama unei icoane fără sfânt ca un infirm sunt când pleci ca un sfânt păcătos jeluind pe poteci sunt fără leac dau telegraf arde pădurea de mac în picătura de praf rochiile tale sunt plânse de regi sunt firul de cenuşă pe care aştept să-l dezlegi sunt numai plângere sunt numai lut aştept să-mi sângere primul sărut ca un infirm sunt azi îmi scriu poezia cu genele urmele tale sub brazi îmbujorează troienele sunt azi sunt rama unei icoane fără sfânt

751

Constantin Preda

cele mai frumoase rugăciuni

cele mai frumoase rugăciuni ale mele sunt stelele

752


cu degetul mic

cu degetul mic, fără să preget ţi-am scris toate scrisorile cu un deget, cu un singur deget ţi-am bătut la fereastră, tu ai crezut că au venit ninsorile cu o singură mireasmă ţi-am pictat o livadă dintr-o rază de lună le-am făcut cerbilor tăi drum prin zăpadă dintr-o singură petală ţi-am croit cea mai frumoasă rochie albastră toţi poeţii au crezut că eşti o vestală mai mare peste toate florile din glastră din dorinţa de a te întoarce am inventat calea lactee, am inventat stelele şi prima zăpadă albastră din care izvorăsc cişmelele toate mările lumii, toate mările le-am născocit pentru tine toate amurgurile şi înserările toate corăbiile încărcate cu aur, cu smirnă, cu flori şi violine vor veni zăpezi uriaşe vor pieri oraşe sub zăpezi voi inventa pentru tine alte cetăţi, alte oraşe alte păduri, alte turme de cerbi, alte cirezi cu degetul mic îţi scriu acum alte o mie de scrisori aşteaptă un pic ţi le voi trimite sub formă de ninsori

753

Constantin Preda

din mila lui dumnezeu

din mila lui dumnezeu din marea sa milă descopăr sub rochia ta albastrul de zambilă

754


doamnă Moarte, doamnă Moarte

doamnă Moarte, doamnă Moarte doar o toamnă ne desparte doamnă Moarte, doamnă bună doar un schit şi o fântână doamnă Moarte, doamnă rea doar un plânset de cişmea doar un vânt, doar o ninsoare doar un cor de bocitoare doar un cântec de zambilă din a inimii argilă doar un şipot, doar un ropot doar un dangăt trist de clopot doar un licăr, doar un semn doar un gând sculptat în lemn doamnă Moarte, doamnă Moarte unde să-ţi trimit o carte? unde să-ţi trimit scrisoare doar prin fulgii de ninsoare? unde să-ţi trimit un gând printr-un vişin tremurând? unde să-ţi trimit o carte doamnă Moarte, -n care parte? doamnă Moarte, unde, unde în ce ţară din secunde? doamnă Moarte, doamnă Moarte doar o toamnă ne desparte

755

Constantin Preda

domnule vânt, domnule vânt

domnule vânt, domnule vânt peste rochii, mare sfânt peste rochii, peste fuste peste piersici coapte, -auguste peste coapse, peste glezne peste cer, peste miresme peste paşi şi peste pulpe peste vizuini de vulpe peste vizuini de piersici peste rochii şi biserici pe sub rochii, peste astre mare sfânt de veri albastre pe sub rochii de virgine şi de doamne coapte bine peste mierea de pe pântec vânt obraznic, numai cântec domnule sfânt, domnule sfânt oare eşti numai psalm, eşti numai vânt? domnule vânt, domnule vânticel câte tufe de mure ai dezvelit, câte de păducel? domnule vânt, domnule baci, domnule staroste mâinile tale, buzele tale, pe sub rochii nebune de dragoste domnule vânt, domnule vânt oare, pentru a ridica rochii de tinere doamne, nu eşti prea cărunt?

756


e rândul morţilor, e rândul viilor

e rândul morţilor, e rândul morţilor să ungă cu o picătură de mir balamalele porţilor să nu mai scârţâie când bate vântul e rândul morţilor pe tot pământul e rândul lor, e rândul viilor să cioplească icoane din rădăcinile păpădiilor e rândul poeţilor, e rândul poeţilor să urce scările ce coboară-n inima dimineţilor e rândul morţilor, e rândul morţilor să lege cu o floare de vâsc balamalele porţilor e rândul tatei, e rândul mamei să urce treptele ce ies din rama icoanei e rândul morţilor noştri dragi, e rândul morţilor noştri dragi să-şi viziteze căsuţele cu bârne de fragi e rândul morţilor în răscruciuri de nopţi să-şi viziteze căsuţele cu bârne de struguri copţi

757

Constantin Preda

e toamnă

e toamnă mai am o fărâmă de suflet vreau să o-mpart cu tine, doamnă până la ultimul umblet e toamnă e aur ţi-aş pune în palmă sfieli de tezaur e toamnă au trecut deja primele zile hai să ne pierdem minţile la un foc de zambile stau de vorbă cu paşii tăi, cu urmele ca prin iarbă, prin inima mea trec cosaşii cu turmele de cerbi, cu turmele e toamnă mai am o fărâmă de suflet vreau să o-mpart cu tine, doamnă până la ultimul fum de ţigară, până la ultimul umblet

758


eşti frumoasă ca un vers de octavio paz

eşti frumoasă ca un vers de octavio paz câte corăbii cu aur nu s-au scufundat în gropiţa ta din obraz? eşti frumoasă ca un vers de lorca, de eugenio montale cel mai fioros lup şi-a părăsit haita şi stă sfios la picioarele tale eşti frumoasă ca un vers de petrarca, de dante aligheri lumina şi murmurul buzelor tale întrec lumina şi murmurul mierii eşti frumoasă ca un vers de ungaretti, de machado, de pessoa eşti mai frumoasă ca o ninsoare cu cerbi, eşti mai frumoasă ca roua cum să mă apăr de lumina ta, e ca şi când aş călca pe jar sunt fericit ca o biserică în munţi, când bate clopotul un clopotar cum să mă apăr de frumuseţea ta, e ca un psalm care mă-nalţă sunt fericit, atât de fericit, ca un copil care apasă, întâia oară, pe clanţă eşti frumoasă ca un vers de bacovia, de dan david, de daniel turcea eşti frumoasă ca prima ninsoare ce cade pe turla bisericii de la casimcea eşti frumoasă ca un vers de cezar baltag, de bănulescu, de pituţ, de fănuş când stai goală cu genunchii la gură şi ţii palmele căuş eşti frumoasă ca un vers de octavio paz câte corăbii cu aur nu s-au scufundat în gropiţa ta din obraz?

759

Constantin Preda

fata nebună cu buze de struguri

mulţi sfinţi şi-au pierdut minţile mulţi sfinţi şi le vor mai pierde sfinţii nu ascultă decât de rugăminţile fetei nebune în rochia verde numai la gândul coapselor ei fierbinţi numai la gândul buzelor ei unse cu miere cei mai mulţi dintre sfinţi îşi ies din minţi când fata nebună le luminează singurătăţile cu mere cei mai mulţi sfinţi au luat-o razna cei mai mulţi sfinţi au dat în mintea copiilor sfinţii nu tresar decât la cuvintele uşor obscene ale fetei nebune din strugurii viilor cei mai mulţi dintre sfinţi au pictat-o-n icoane cu muguri pe fata nebună cu buze de struguri

760


firul acesta de tină

firul acesta de tină de-argilă, de lumină, de lut doar acestei toamne frumoase se-nchină ca la liturghie, la primul sărut firul acesta de ţărână ce clatină stelele are o inimă nebună, nebună oare unde zboară păpădiile, oare unde zboară rândunelele? unde se duc păpădiile? oare se mai întorc rândunelele? firul acesta de ţărână încă mai tulbură stelele firul acesta de ţărână din care sunt plămădit e frate c-o rază de lună sărutată de un înger pe degetul mic firul acesta de tină de-argilă, de lumină, de lut doar acestei toamne frumoase se-nchină ca la liturghie, la primul sărut

761

Constantin Preda

fum de pipă

din pipa căzută astă-vară-n livadă din pipa-aceea mai stăruie încă fumul eu sângerez ca un mac în zăpadă şi mă întreb dacă fumul acesta e drumul ninge şi zăpada îmi trece de glezne ninge şi zăpada îmi trece de umeri oare din câte mii de miresme e zăpada când tu paşii mi-i numeri? ninge peste odaia cu mere ninge din lumini de lămpi şi smaralde oare cocorii bolnavi de sfâşiere se vor mai întoarce vreodată din ţările calde? din pipa căzută astă-vară-n livadă din pipa-aceea mai stăruie încă fumul eu sângerez ca un mac în zăpadă şi mă întreb dacă fumul acesta e drumul

762


fustă neagră, pantofi roşii

fustă neagră, pantofi roşii într-un amurg nebun, trandafiriu ce pulpe, şi ce glezne, dar genunchii? între care-am fost (ca paj) şi-aş vrea să fiu fustă neagră, pas de ciută într-un amurg nebun, într-un amurg când dumnezeu se pare că sărută şi aerul ce cade toamna peste burg ce decolteu adânc, ce decolteu dar, mai ales, ce rotunjimi de măr sfială de elevă de liceu şi sfârcuri care iau lumina în răspăr dar eşarfa, dar eşarfa? dar curbura coapsei, dar curbura? dumnezeu trece cu harfa doamnei i se-aprinde gura fustă neagră, pantofi roşii într-un amurg de piersici, sângeriu ce pulpe, şi ce glezne, dar genunchii? între care-am fost şi-aş vrea să fiu

763

Constantin Preda

genunchii mei îţi sunt călăuzele

genunchii mei îţi sunt călăuzele vino şi atinge-mi genunchii cu buzele vino şi atinge-mi genunchii cu gura, cu fruntea vino, peste valea cu fragi, să treci puntea genunchii mei n-au fost atinşi niciodată valea cu fragi, ca de o haită de lupi, vrea să fie călcată buzele tale îmi dau valea cu fragi în două genunchii mei spun rugăciuni ca-n schituri de rouă ca ziua de joi ce se-nchină zilei de vineri picioarele mele îţi urcă, sfioase, pe umeri

764


în atelierul meu de pictură

în atelierul meu de pictură ţi-am desenat un fluture pe gură în atelierul meu n-am avut niciodată şevalet îţi pictam direct pe sfârcuri, cu picături de miere şi şerbet în atelierul meu aveam doar o piersică pârguită şi-un flaut la care cântai fericită atelierul meu de la periferie era un fel de catedrală, dar şi de birt şi de chilie în atelierul meu de pictură ţi-am făcut respiraţie gură la gură te-am pus pe brânci, te-am pus pe coate am jucat leapşa pe porunci, pe dezbrăcate în atelierul meu n-am avut niciodată şevalet îţi pictam direct pe sfârcuri, cu picături de miere şi şerbet

765

Constantin Preda

încă-ţi mai păstrez scrisorile

încă-ţi mai păstrez scrisorile încă te mai asemui cu ninsorile încă, şi încă, şi încă mai cred că eşti floare de colţ ce creşte pe-o stâncă încă-ţi mai sărut paşii peste care zboară, cu toate miresmele, cosaşii încă te cred raza cea mai pură cea mai frumoasă zeitate din natură încă te caut, încă străbat pe o coajă de nucă oceanele încă transform în flori iataganele încă mă-nfrăţesc cu lupii, încă-mblânzesc hergheliile de dorul tău transform în lămpaşe păpădiile încă mai călăresc un mânz sălbatic încă mai am pe buze, de pe buzele tale, jeratic încă-ţi mai păstrez scrisorile ca pe nişte vechi smaralde încă te mai caut, cu cocorii, prin ţările calde încă te-aştept, încă te-aştept un pâlc de ghiocei mi-a răsărit pe piept

766


inima mea

inima mea – studiu de caz – buzele tale lipite la mine pe obraz buzele tale – studiu de caz, cel mai frumos studiu – roagă ghioceii să găsească o cale foc de ghiocei în loc de preludiu inima mea e învăpăiată ca macul inima mea sângerează la umbra unui mac singuratic eu stau de vorbă cu o rază inima mea – studiu de caz – gura ta lipită la mine pe obraz

767

Constantin Preda

intrarea în împărăţie

intru în împărăţie pe la glezne potop de cer, de flori şi de miresme intrarea în împărăţie, printre pulpe cu paşi de lup prin vizuini de fragi, de agrişe, de vulpe intru în împărăţie ca şi cum aş striga un unchi îţi iau un picior pe umăr, pe celălalt pe trunchi dau de curbura coapsei, măsor cu fragi curbura număr potecile de fragi, cu buzele, cu genele, cu gura intru în împărăţie ca un mânz nebun în grâu mă sorb într-însele bulboane limpezi de pârâu intru în împărăţie ca soarele în valuri beau vin de fragi cu vulpile pe dealuri

768


îţi cer iertare

îţi cer iertare îţi cer scuze că porţi (în plină ninsoare) o pecete de struguri copţi pe buze îţi cer iertare credeam că e vară visam să-ţi coboare pe buze, lumină de pară pe buze, pe gene, pe umeri pe umeri, pe gene, pe buze credeam că e rouă, credeam că e vineri o vară cu struguri şi spuze îţi cer iertare ca sub o icoană, m-aşez în genunchi dar te arăţi ca un mac înflorit prin ninsoare şi-mi desenezi două buze aprinse pe trunchi îţi cer iertare, îţi cer iertare un jder îţi scrie, în locul meu, această scrisoare

769

Constantin Preda

îţi scriu, dragostea mea

îţi scriu de-acum în limba jderilor tocmai mi s-a terminat cerneala din florile merilor îţi scriu de-acum ca şi când m-aş ruga la o masă de fum într-un schit, undeva îţi scriu sălbatic cu foame de urs duios şi zânatic rebel şi supus îţi scriu cu fraze frumoase îţi scriu în cana de ceai ţi-am cumpărat un şnur de mătase să legi porţile la rai îţi scriu începând de azi în limba cocorilor arde tămâia în brazi pân` la rădăcina norilor te iubesc, îţi spuneam în frumoasa limbă a cerbilor ţi-am pus o gutuie la geam să se coacă la lumina ierbilor îţi scriu, dragostea mea ca un diacon nebun fugit de la mănăstire un mesteacăn s-a îndrăgostit de o cişmea ce poate fi mai presus de această jertfire? îţi scriu de-acum în limba florilor la un capăt de drum spre ţara cocorilor

770


jurământ de mireseme

tu deasupra eu dedesubt ca dintr-o azimă caldă amândoi am rupt jurământ de miresme legănare de pulpe coboară-ntre glezne un geamăt de vulpe tu peste mine cu braţele-ruguri tu la furat din coşuri cu struguri tu ca o lună tu ca o ninsoare lună–fântână chiar în amiaza mare tu ca o apă eu ca un vin vino şi sapă încă puţin tu despletită tu într-o doară doar pârguită în pat de secară eu deasupra tu dedesubt ca dintr-o pâine cu struguri amândoi am rupt

771

Constantin Preda

mi-ai ars scrisorile

mi-ai ars scrisorile cenuşa lor ai împrăştiat-o-n toate zările câte-o floare de cenuşă-n fiecare zare s-o ducă mai departe stoluri de păsări migratoare câte-o floare de cenuşă-n fiecare glastră să citească şi dumnezeu, cu barba sa albastră mi-ai ars fiecare literă, fiecare vocală şi toate florile ascunse în cerneală mi-ai prefăcut în scrum pădurea cărţilor să ungi într-o noapte balamalele porţilor să nu m-auzi când vin, să nu m-auzi când plec eu chiar acum prin dreptul ferestrei tale trec mi-ai ars scrisorile, mi le-ai sădit în lumină de nufăr pentru serile când sufăr mi le-ai sădit (printre meri) în livadă să le citească cerbii la prima zăpadă mi le-ai sădit printre brazi, sub răşină când dumnezeu te strigă pe numele mic: lumină! mi-ai ars, ca să mă uiţi, toate scrisorile de atunci, în fiecare iarnă, cad ninsorile de atunci, în fiecare noapte, o fată nebună se crede vioară, se crede abur, se crede fântână

772


ninge

ninge în cea mai îndepărtată provincie a nordului din sud ţipăt de fecioară deflorată cu miros de iarbă şi măr crud ninge fabulos cum n-a mai nins de milenii ninge ca din barba lui hristos e o-nţelegere-ntre zei şi genii ninge aiurea ninge-n abis a plecat pe urmele noastre pădurea cu zăvorul porţii, deschis ninge aiurea din lacrimi de zei coboară pădurea în muguri de tei ninge în cea mai îndepărtată provincie a nordului din sud ţipăt de fecioară deflorată cu miros de iarbă şi măr crud

773

Constantin Preda

oare mă mai iubeşti?

oare mă mai iubeşti? oare mai ai sărutul meu pe gene? îţi scriu cu aburul de ceai din ceşti îţi scriu cu macii primelor troiene cât de triste-ţi sunt visele? cine-ţi cutreieră prin gânduri? se coc caisele ce-ascund lumina-acestor rânduri tocmai acum urc pe-acele dealuri zânatice pe care le-am străbătut împreună trec stoluri de gâşte sălbatice atârnate de-o rază de lună cât de mult mă iubeşti? oare cât de mult m-ai iubit? îţi scriu cu aburul de ceai din ceşti pe geamul cu muşcate, viscolit oare mă mai iubeşti, oare îmi mai scrii numele pe geamul troienit de ninsoare?

774


partea cea mai frumoasă din rai

partea cea mai frumoasă din rai e noaptea-n care, -ntre genunchii mei, strigai e cea mai frumoasă liturghie, e cea mai frumoasă icoană miere, şerbet, ulei de candelă de pus pe rană e cea mai frumoasă icoană, e cea mai frumoasă rugăciune aveai flăcărui în degete şi trup de sălbăticiune partea cea mai frumoasă din mine e vara în care-ai venit la cules de afine partea cea mai frumoasă din vara trecută e glasul tău de-atunci, de mierlă mută aş vrea să rămâi, ai vrea să rămân să-mpărţim amândoi o gutuie coaptă în fân partea cea mai frumoasă din rai e noaptea-n care, ca o ramură de salcie-nverzită, mă încolăceai

775

Constantin Preda

singurătatea mea

sunt însoţit totdeauna de singurătatea mea chiar şi în mijlocul mulţimilor chiar şi într-o strălucire de stea nimeni nu are o singurătate mai tristă şi mai frumoasă ca a mea e ca un clopot roşu ce bate în dangătul clopotului roşu de lalea sunt însoţit totdeauna de o sfâşietoare singurătate e mai frumoasă ca inima unui înger, ca luna când clopotul în creierii munţilor bate sunt însoţit totdeauna de singurătatea mea chiar şi în mijlocul mulţimilor chiar şi într-o strălucire de stea

776


stau în iarbă

stau în iarbă şi număr stelele care cad pe turla bisericii şi fac albastre cişmelele stau în iarbă şi-ţi privesc pe sub poalele rochiei cuvintele se transformă-n duminici şi zboară pe urmele dropiei stau în iarbă cât e noaptea de lungă icoana de sub rochia ta e atât de frumoasă nici moartea n-are putere să m-ajungă stau în iarbă ca la un foc de mere pădureţe rochia ta îmi cade lin pe barbă tu eşti cea mai sfioasă dintre stareţe niciodată cerul n-a fost atât de frumos de la facerea lumii încoace cerul privit pe sub rochia ta e cerul caisei care se coace stau trântit în iarbă şi-ţi număr petalele de pe rochie inima mea vorbeşte în limba macilor precis pe aici a trecut, cândva, o dropie

777

Constantin Preda

te faci tot mai frumoasă

pe zi ce trece te faci tot mai frumoasă doar tristeţea mea te mai întrece într-o noapte de toamnă, ploioasă doar tristeţea mea, doar marea mea melancolie doar susurul de samovar doar cântecul de herghelie cu fiecare duminică ce trece eşti mai melodioasă eşti cea mai mare bogăţie lirică dintre toate ediţiile princeps pe care le am în casă eşti chiar aburul pâinii calde de pe masă eşti mireasma lui dumnezeu când fânul înfloreşte, toamna, după prima coasă

778


te puteam alege dintr-o mie

aveai, în loc de rochie, o ie te puteam alege dintr-o mie erai pe jumătate goală o mică jertfă de sfială aveai genunchii abia desfăcuţi arhaici, fanatici, să poţi să-i săruţi se crăpau zorile, mijeau zorile abia mai respiram şi-ţi căutam florile veneam printre genunchii tăi în tropot dintr-o altă toamnă se auzea în mere un ropot şi chiar o rafală dulce de ploaie genunchii tăi luminau întreaga odaie parc-aş fi prins veveriţe, parc-aş fi prins dropii erai pe jumătate goală şi mă rugai să m-apropii genunchii tăi luminau întreaga câmpie te puteam alege dintr-o mie

779

Constantin Preda

taina

ţi-am scris un poem azi-noapte dar te rog, o, dragostea mea, te rog rămâne taina noastră, cea mai frumoasă taină de şoapte dintre o zambilă albastră şi un bătrân inorog ţi-am scris azi-noapte un poem ca un abur dulce de ploaie venise primăvara şi-aş fi putut să mă tem de lumina ei intrată brusc în odaie ţi-am scris, dragostea mea, ţi-am scris mai mult decât un rondel, un sonet, o scrisoare ţi-am scris, dragostea mea, un zapis despre cântecul trist al unui stol de păsări călătoare ţi-am scris un poem azi-noapte dar te rog, o, dragostea mea, te rog rămâne taina noastră, cea mai frumoasă taină de şoapte dintre o zambilă albastră şi un bătrân inorog

780


te-aş striga

te-aş striga dar m-aud munţii bate-un clopot de lalea chiar în voroneţul frunţii te-aş visa dar îţi văd zeii torsul alb prin albul cheii te-aş striga dar m-aud sfinţii eşti cişmea în noaptea nunţii

781

Constantin Preda

ţi-am sărutat tivul rochiei

ţi-am sărutat tivul rochiei, ţi-am sărutat tivul rochiei atunci am auzit, întâia oară, cântecul dropiei pasărea aceea e ca o cruce înverzită, e atât de rară ea cântă pe dinăuntru, niciodată pe dinafară pasărea aceea e ca un foc de candelă de mănăstire ţi-am sărutat tivul rochiei, am fost la un pas de orbire ţi-am sărutat tivul rochiei, ţi-am sărutat poalele au înverzit în tocul uşii balamalele a înverzit în tocul uşii toată pădurea cântecul dropiei topise în trunchiuri securea

782


tropot de cai

tropot de cai pe caldarâm vai, doamnă, vai doamnă de fum vai, doamna mea cu voal subţire hai undeva spre mistuire tropot de cai urme de jderi vai, doamnă, vai ard nişte meri poţi să-mi faci tot ce nu vrei foc peste maci hei, doamnă, hei dă-ţi voalul jos lasă-l să zboare ce trup frumos fum de cicoare vai, doamna mea vai, dulce doamnă hai undeva e miez de toamnă doamnă păgână neruşinată dâră de fum cu trup de fată tropot de cai pe caldarâm vai, doamnă, vai cum, nicidecum

783

Constantin Preda

tristeţea lumii doamnei doctor lucia mihaela botezatu

tristeţea lumii e tristeţea unei picături de sânge cea mai adâncă tristeţe prin sufletul meu curge sunt suma celor mai frumoase eşecuri azi sărbătoresc rugina şi bruma căzute peste mări şi edecuri fericirea mea e fericirea unui orb ce merge cu ochii deschişi pe fundul mării clopotarul urcă mistuirea chiar pe crucea de foc a ninsorii istoria lumii e chiar istoria unei picături de sânge cea mai frumoasă tristeţe prin sufletul meu curge

784

CARTE DE RUGĂCIUNI (2016)


poem pentru violină, chitară şi piersică roşie

sunt de-al orbilor împărţim aceeaşi lumină oare tristeţea corbilor unde se-nchină? împart cu orbii orice scânteie se-ntorc în inima mea corbii dintr-un colţ de cale lactee împart cu nebunii o picătură de ploaie şi razele lunii ascunse-n odaie împart cu ei zăpada ninsă orbii sunt miei cu pleoapa stinsă împart cu orbii până şi cea mai mică scânteie se-ntorc în inima mea corbii dintr-un păr despletit de femeie

787

Constantin Preda

cine sunt eu?

cine sunt eu? cine e cel din oglindă? bate-un clopot violaceu în stare sufletul să mi-l aprindă cine sunt eu? cine e cel de dincolo de mine? tocmai acum trece dumnezeu cu o sanie albastră pe coline cine sunt? şi-ncotro mă îndrept? bate-un firicel de vânt şi-mi aşază mâinile pe piept cine e cel din tablou? cine e cel de dincolo de ramă? oare sunt numai ecou cu vremea şi vinul de-o seamă? cine-i străinul? cine are, doamne, ochii mei? singurele lucruri care ne apropie sunt vinul şi ninsorile ce cad pe boturi mici de miei cine sunt eu? cine-i cel din oglindă? tocmai acum trece dumnezeu să aşeze struguri tămâioşi la grindă

788


grâu verde

grâu verde grâu încolţit cel ce te pierde e pustiit grâu sub zăpadă grâu peste cruce cel ce te pierde unde se duce? grâu la fereastră zăpezi peste geam cântă în glastră cel ce eram grâu sub ninsoare grâu peste moarte grâul tresare în pagini de carte grâu verde grâu încolţit cel ce te pierde e pustiit

789

Constantin Preda

fiinţa şi lutul

prin inima mea trec (în fiecare clipă) o mie de fulgere fiinţa şi lutul se luptă să sângere vino-n răscruce vino să vezi inima mea e ca o cruce aprinsă. pe sub zăpezi în inima mea e o vale şi multă plângere sunt cenuşa zilei de luni of, îngere, îngere sunt cenuşă de vers în marea lumii curgere uit, uneori, că-n inima mea ard o mie de fulgere

790


eu

eu – fără pseudonime eu – fără medalii eu – în afara clasamentelor eu – care îmbătrânesc atât de frumos eu – atât de cărunt eu – fără robă, fără nume conspirative eu – care îmi pun cele mai năstruşnice întrebări eu – cenuşarul sufletului eu – duhovnicul plopilor fără soţ eu – lacrima bulgărelui de zăpadă eu – făcut zob de tristeţea unei case fără cântec de greier eu – cu un plâns înaintea tuturor eu – fără barbă, fără premii, fără orologii, fără patalamale eu – paznicul hulubăriei eu – pândar la vie, uluit de mistica strugurilor copţi eu – liber de orice rigoare eu – grăbit să comunic inimii verdictele şi duioşiile eu – cu chipul bătut pe medaliile frunzelor risipite de vânt eu – poetul care crede că cea mai frumoasă hiperbolă este lumina pământului de flori eu – împotriva graţierilor în materie de iubire eu – mereu paradoxal eu – ruda mea mai săracă eu – ruda mea cu daruri de cuvinte

791

Constantin Preda

de-atâta secetă

de-atâta secetă de-atâta sete vin fântânile (din lacrima mea) să se îmbete vin fântânile vin fântânarii umbrei mele de lut îi iau măsuri brânduşele şi clopotarii de-atâta secetă de-atâta sete vin fântânile (din lacrima mea) să se îmbete

792


blitz

eu fotografiindu-l pe tata în fânar lângă trăpaşul a cărui coamă ca un fluviu curge şi ne desparte viaţa între două maluri eu pe un mal tata pe celălalt mal din fotografie nu a rămas decât strigătul

793

Constantin Preda

eu

un nebun care dirijează (ca pe o orchestră simfonică) Marea din vârful baghetei sale izbucneşte ninsoarea

794


arheologie

în copilărie, păzind la vie bolta cerului mi se părea atât de mlădie că-mi aparţine, doamne, numai mie

795

Constantin Preda

au plecat potecile

ţi-am scris cu ochii această puzderie de flori tocmai acum prin dreptul ferestrei tale trec cele mai triste stoluri de cocori mă doare lutul inimii atât de mult te iubesc acesta-i doar începutul unei noi primăveri în care, ca borges, s-ar putea să orbesc au plecat şi nu s-au mai întors potecile pe care altădată veneai s-au transformat în stoluri de cocori, cu zecile în trestii înflorite şi-n sunete de nai aşa cum rana îi scrie cuţitului ţi-am scris eu din flori această scrisoare în candela asfinţitului ţi-am scris cu ochii această puzderie de flori tocmai acum prin dreptul ferestrei tale trec cele mai triste stoluri de cocori

796


bolta cerului nu mai încape-n cer

bătaia inimii – cel mai frumos mister bătaia inimii – cea mai frumoasă provocare încă un mac e-njunghiat de un alt mac, în plină ninsoare bătaia inimii – cel mai frumos mister bolta cerului nu mai încape-n cer

797

Constantin Preda

bieţii fluturi

bieţii fluturi, bieţii fluturi trăiesc din flori şi săruturi bieţii fluturi, bieţii zei ehei, doamnelor, ehei

798


casa mea nu are zid

casa mea nu are zid casa mea are doar fereastră: cerul privit pe sub rochia ta albastră

799

Constantin Preda

cea mai frumoasă rană

cea mai frumoasă rană mi-e rana ca de icoană în care picătura de sânge e chiar ana

800


crucea?

focul mugurilor idila frunzelor drumul sevelor frăţia inelelor dintr-un trunchi duminica zilei de luni

801

Constantin Preda

doină

barba mea îţi e pădure gura mea – ciubăr cu mure

802


dumnezeu

dumnezeu îşi trimite la săniuş copilele cade o zăpadă albastră şi aşa apar zambilele

803

Constantin Preda

ea

ea are fusta plină de maci ea face cu şoldul cei mai frumoşi colaci ea are fusta plină de muşcate ea râde cu genunchii când stă culcată pe spate ea are fusta plină de mentă şi-o coapsă nebună, păgână, ardentă ea are fusta plină de gutui toţi greierii îi cântă un cântec care nu-i ea are pe şold un tatuaj de intră corăbiile pe mare în tangaj ea are fusta din lumină de măr copt ea face din şolduri, dumnezeieşte, cifra opt ea are fusta plină de maci ea face din opturi cei mai frumoşi colaci

804


în târgul de luni

în târgul de luni un jder orb vinde fântâni în târgul de joi un copil dă foc la ploi

805

Constantin Preda

incendiu

ard fântânile arde apa din toate ţâţânile

806


lemnul furat din pădure

lemnul furat din pădure lemnul acela de vioară, de fântână, de roată are un miros atât de grav: de mure, de coacăze, de afine şi de femeie dezbrăcată

807

Constantin Preda

literă sau ninsoare

doamne, nici nu mai disting dacă scriu sau dacă ning dacă-n munţi, departe, hăt sunt doar grâu sau sunt omăt

808


mama

cel mai frumos zbor frânt al ciocârliilor a fost acela în care mama a ţinut loc de cântec

809

Constantin Preda

melancolie

om de zăpadă în toiul verii vin ca să-l vadă arţarii şi merii om cumsecade om de lumină toţi pomii cu roade vin şi i se-nchină vin de peste tot şi se minunează cine-a mai văzut un om de zăpadă, vara, -n amiază? om de zăpadă flori la rever maci în livadă răni de jungher om de zăpadă atât de frumos, atât de bun are o rană din floare de fân om de zăpadă cruce de foc vin ca să-l vadă episcopi de soc om de zăpadă în toiul verii vin ca să-l vadă arţarii şi merii

810


mitologia sărutului

un sărut ca ploaia după milenii de secetă

811

Constantin Preda

mierla mută

vine în vis şi mă sărută – unde să scriu? – o mierlă mută şi cade frunza şi scriu cu fum şi cântă mierla în miez de scrum şi cade frunza şi plâng viori şi am în degete cenuşi de flori vine în vis şi mă sărută – unde să scriu? – o mierlă mută

812


ninge-nteţit

ninge-nteţit ca-ntr-o hipnoză arunc un braţ de maci în focul din veioză

813

Constantin Preda

nu am medalii

am răni adânci, am cicatrici pe sub tunici de tufănici pe sub cămăşi de crini şi dalii am cicatrici, nu am medalii

814


nu voi ajunge niciodată poet

nu voi ajunge niciodată poet sunt atât de sfios scriu cu picături de vin tămâiet pe trupul tău (de la sfârcuri în jos) nu voi ajunge niciodată vreun sfânt nu voi ajunge niciodată în rai sunt vizitiu peste cenuşa a zece trăsuri şi a zece perechi frumoase de cai nu voi ajunge niciodată vreun sfânt nu voi ajunge vreodată nici măcar clopotar sunt vaierul pe care-l lasă ploaia în susurul de samovar

815

Constantin Preda

o ştie tot burgul

punctele mele forte sunt melancolia şi vidul scriu cărţi care vor fi citite doar de vânt sunt frate cu arţarul, cu pelinul, cu molidul uneori mă detest şi-mi stau ca un ghimpe în coastă atât de sfios, de suav, de funest îmi sunt inimii mele şi zid şi fereastră punctele mele forte sunt puncte fatale scriu cărţi ce sunt citite doar de vânt de episcopi, de cerşetori, de haimanale o ştie tot burgul, o ştie tot burgul din inima mea începe amurgul

816


parcă-ţi pleacă din călcâie

parcă-ţi pleacă din călcâie două flăcări de gutuie parcă-ţi pleacă de la glezne mici duminici de miresme parcă-ţi pleacă de pe buze flori de maci uşor confuze parcă-ţi pleacă de pe pântec mii de mierle într-un cântec parcă-ţi pleacă de sub poale mici duminici de migdale parcă-ţi pleacă din călcâie două flăcări de gutuie

817

Constantin Preda

poem scris din rotocoale de fumuri de ţigară la cincizeci şi trei de ani

până la streaşina casei a crescut grâul aud şuierul coasei cum retează pârâul până la căpriori a crescut păpădia până dincolo de nori a făcut struguri via până în zare mi-a crescut barba prin atrii adânc aud cum se unduie iarba până la streaşina casei a crescut grâul aud şuierul coasei cum retează pârâul

818


privighetorile

privighetorile zboară cu capetele tăiate gâdele are degetele, a câta oară?, înlăcrimate privighetorile zboară atât de sus zborul lor e colb e numai dus bolta cerului e din lumină de flori scoarţa pământului e din cântec de privighetori

819

Constantin Preda

acatist duios

răscoala sângelui cea mai frumoasă răscoală când tu ieşi de sub duş ca dintr-o câmpie cu maci în pielea goală

820



atât de cărunt e dumnezeu şi-atât de căruntă, maşina de scris pe strada aceasta ninge mereu pe cealălaltă-i ieşirea din vis pe strada aceasta e-o vară de foc pe cealălaltă ninge atât de cărunt şi bate un clopot din floare de soc în cea mai frumoasă duminică de pe pământ la capătul străzii s-a stins o ţigară biserica parcă-i mereu purtată de vânt jumătate e iarnă, jumătate e vară jumătate sunt eu ce nu mai sunt

821

Constantin Preda

tablou

un câmp cu flori a fugit din rama unde un mac îşi taie venele cu lama

822


te-aş trage pe roată

te-aş trage pe roată te-aş arde pe rug pe jumătate, în flori, dezbrăcată te-aş pune să tragi la jug te-aş te-aş te-aş te-aş

trage pe roată ara c-un plug aşeza, între genunchii mei, înfiorată pune să tragi la jug

823

Constantin Preda

tristeţea mea

tristeţea mea e atât de simplă încât nu mai pot ieşi din ea toţi înţelepţii lumii

824

ÎMPART CU POEZIA ACEEAŞI INIMĂ (2016)


mama

a încărunţit i s-a decolorat năframa toate icoanele de la schit seamănă cu mama chiar dumnezeu uneori şopteşte femeia aceasta e atât de frumoasă din fiecare pas un ghiocel îi creşte chiar sfinţii o au ca model femeia aceasta e atât de frumoasă ca o lacrimă de miel chiar păpădiile îi sărută paşii femeia aceasta e atât de frumoasă ca iarba pe care-o retează cosaşii biserică-ntr-un fir de lumină aşa e mama şi în faţa unui trandafir uscat se-nchină din icoană a rămas doar rama

827

Constantin Preda

albeşte mama

albeşte mama şi plânge eu sunt la fel de cărunt ca lumina dintr-o picătură de sânge albeşte mama văile-s cernite eu am chipul său braţele trudite albesc şi florile din grădina mamei de omăt sunt viorile şi ciucurii din colţul năframei albeşte mama şi plânge eu sunt mai cărunt decât ea ca lumina dintr-o picătură de sânge

828


cute de flori

ce cute adânci îmi împodobesc fruntea arcuri de aer, de capre negre pe stânci pentru care încă nu s-au inventat cerul şi puntea ce cute de flori zăpezi de corăbii cuiburi uneori de mierle, de cinteze, de vrăbii ce hieroglife aiurea ce cute sfioase de ciute ce cutreieră pădurea ce goluri mănoase

829

Constantin Preda

nu-mi mai ajung zările

nu-mi mai ajung zările de ce, doamne, sunt atât de scurte şi triste ca fumurile de horn dintr-un sat înzăpezit de munte? nu-mi mai ajung marginile nu-mi mai ajunge lumina de ce sunt atât de lacom şi mi se pare atât de frumoasă rugina? nu-mi mai ajung munţii s-au făcut atât de mici osiile planetei scârţie de parc-ar fi din tufănici nu-mi mai ajung zările de ce, doamne, sunt atât de scurte şi triste ca fumurile de horn dintr-un sat înzăpezit de munte?

830


duc nesfârşite războaie

îmi peticesc inima cu triluri de cântece şi-mi las primăvara prin vene să-mi lunece duc nesfârşite războaie cu copilul din mine îmi curge lumina şuvoaie pe-acea parte a inimii, cu văi şi coline îmi peticesc inima mai adaug un tril, un zvon, un ecou ce-am să fac cu atâta primăvară frumoasă? sunt un biet erou al cenuşei, erou îmi peticesc inima cu triluri de cântece şi-mi las primăvara prin vene să-mi lunece

831

Constantin Preda

tablou

între mine şi mine o zare doi constantini parcă vin parcă se pierd în depărtare

832


sanctitatea sa

ghiocelul? un fel de papă al zăpezii al întinderilor albe al neprihănirilor al nemărginirilor al iubirilor nerostite al iubirilor dintâi al furourilor de petale al bisericilor din suspine al sfielii al purităţii al inconştienţei juvenile ghiocelul? marele pontif al giuvaierurilor mici al iubirilor în şoaptă al săruturilor cu buze de fluture al săruturilor de stampă al ninsorilor de vitralii sanctitatea sa? crucea zăpezii

833

Constantin Preda

cazanie

la noapte voi dormi cu fereastra deschisă de teamă să nu-mi spargă geamul mirosul de caisă

834


somnambul

încă mai zbor uneori somnambul către celălalt capăt al inimii fâl, fâl încă mai cad de pe acoperişuri de şindrilă încă mai zbor către o ţară de tămâie de brad încă mi-e mâna feştilă încă mai zbor alandala de pe acoperişuri vechi de case sunt somnambulul rămas cu sfiala unor nopţi adânci de mătase încă mai zbor uneori somnambul către celălalt capăt al nopţii fâl, fâl

835

Constantin Preda

mamă,

eşti cea mai dulce cruce pe care o pot duce crucea mea duioasă fir atins de coasă crucea mea – vioară dragoste de ţară cruce de zăpadă toiag în livadă cruce de omăt să plâng, nu mai pot crucea mea de măr şi de adevăr crucea mea de iarbă de dragoste oarbă crucea mea de vers foc în univers crucea mea de ploaie lacrimă-n văpaie crucea mea curată drum de pus sub roată cruce de arin psalm sculptat în vin crucea mea de lut EŞTI DOAR ÎNCEPUT

836


maică, măicuşoară

maică, măicuşoară ca firul de trestioară ca firul de păpădie uscăţivă şi mlădie maică, măiculiţă ca firul de romaniţă ca mireasma de verbină cazanie de lumină maică, măiculiţă cruce-n flăcări, muceniţă candelă de tei, văpaie dumbrăvioară după ploaie maică, măicuşoară eşti ca pana de uşoară ca pana de vrabie către cer corabie ca pana de porumbel psalm străvechi şi cântecel maică, ninsoare albastră ţi-ai mutat căsuţa-n glastră ca mireasma de verbină cazanie de lumină

837

Constantin Preda

nu te mai pot apăra, mamă

nu te mai pot apăra, mamă sunt un biet picur de ploaie mi-e teamă că apa ce sunt de fapt, e vâlvătaie

838


vin nebunii

vin nebunii, vin nebunii să sape-n lumina lunii dorm nebunii, dorm nebunii sus pe cumpăna fântânii

839

Constantin Preda

puşca unui abis bogat puşca unui abis bogat îmi confundă inima cu o frunte de lup

840


psalm

m-aş înjosi dacă nu aş putea plânge nu m-ar primi în biserica sa picătura de sânge

841

Constantin Preda

dumnezeu aprinde lampa

din sticla lămpii vine spic de ninsoare dumnezeu aprinde lampa iernii de la lumânare din sticla lămpii zboară hoarde de fluturi lupii-n păduri se mulţumesc să moară pentru câteva săruturi din sticla lămpii curge cea mai frumoasă zăpadă nici urmă de picătură de sânge pe botul haitelor de lupi din livadă în sticla lămpii iernează cei mai frumoşi dintre miei în miezul nopţii e amiază în miezul iernii-s ghiocei din sticla lămpii vine spic de ninsoare mii de lupi prin inima mea aleg o singură cărare

842


aş fi vrut să pictez eu acel amurg

aş fi vrut să pictez eu acel amurg aş fi vrut să semnez eu acea pictură în atelierul vetust din burg tu aveai un mac aprins în loc de gură aş fi vrut să semnez eu acel portret de nimfă frumoasă, de nimfă dezbrăcată vai, un nud pictat de un ascet care nu a făcut dragoste niciodată aş fi vrut să semnez eu acea scuturare de floare aş fi vrut să semnez eu acel ireal albastru de cer vaier, lumină, deflorare cenuşă, văpaie sau giuvaier aş fi vrut să pictez eu acel amurg aş fi vrut să semnez eu acea pictură în casa cu iederă, din burg tu, goală, citeai din scriptură

843

Constantin Preda

scrisoare către alice năstase buciuta şi lucia mihaela botezatu

cel mai frumos giuvaier este păpădia chiar dumnezeu coboară din cer îi face o reverenţă, îşi scoate pălăria o mie de sfinţi, o mie lucrează-ntr-un singur atelier pentru galbenul florii de păpădie şi-l au pe dumnezeu ca bijutier cel mai frumos safir cel mai frumos vers floarea de păpădie (un singur fir!) face cât toate stelele din univers cel mai frumos giuvaier este păpădia chiar dumnezeu coboară din cer îi face o reverenţă, îşi scoate pălăria

844


cenuşa unei declaraţii de dragoste

această grădină cu zambile este scrisoarea pe care tatăl meu i-o trimite mamei ca de pe front / în fiecare primăvară din tranşeele morţii din tranşeele inimii din tranşeele nopţii ca pe o proclamaţie, ca pe o scrisoare de dragoste ca pe un pergament cu cât frontul e mai lung cu atât mai greu scrisorile ajung acasă

845

Constantin Preda

plecăciune, doamna mea, plecăciune

plecăciune, doamna mea, plecăciune sunt cea mai frumoasă sălbăticiune locuiesc într-o scorbură, pe-un tăiş de secure n-am egal în întreaga pădure locuiesc într-o scorbură de cireş înflorit sunt peste lupi un fel de staroste, de-arhimandrit sunt, doamna mea, cea mai frumoasă jivină sunt ca un dangăt de clopot de lumină sunt o sălbăticiune, sunt o fiară sunt hohotul de plâns al unui pâlc de tămâioară sunt, doamna mea, un fel de staroste de schit al haitelor de lupi de fum ce plâng în asfinţit plecăciune, doamna mea, plecăciune sunt cea mai frumoasă sălbăticiune

846


se clatină axa pământului

se clatină axa pământului şi sfinxul şi piramidele din temelii când rochia ta se lasă-n voia vântului şi gleznele-ţi miros a ghiocei şi-a păpădii sfinţii o iau razna şi fug de pe catapeteasmă cum pot îndura ei atâta duioşie? cum poate îndura scoarţa pământului atâta mireasmă? îşi pierd minţile ţarii, mitropoliţii, cerşetorii când rochia ta se lasă-n voia vântului şi zboară atât de jos planetele şi norii toate pădurile arse se-ntorc în viori când tu râzi cu genunchii în geamăt de flori muţii-şi recapătă graiul orbii încep din nou să vadă acesta e raiul genunchii tăi sunt mai frumoşi ca prima zăpadă

847

Constantin Preda

letopiseţ de sfială

eşti atât de frumoasă în pielea goală ca o câmpie cu maci ca un letopiseţ de sfială eşti de o frumuseţe năprasnică ai cel mai nebun surâs în colţul gurii când apari în pielea goală faci cât toată istoria literaturii eşti naşpa eşti dată pe foc pustnicii te-ar lua cu japca într-o trăsură cu roţile de soc ai hulubele atât de frumoase de parcă toate lacătele lumii ar fi de mătase

848


ca un schit fără clopote

sunt ca o biserică fără altar fără iconostas fără strană fără catapeteasmă fără ziduri fără prapori fără grijanie fără evangheliare ca o mănăstire fără moaşte fără apă sfinţită fără tămâie fără pirostrii fără odăjdii fără lumânări fără sacristie fără prag ca o cutie a milei din care vântul spulberă cenuşa ca un schit fără clopote ca o scorbură de pustnic fără fragi fără iederă sălbatică fără faguri fără muşchi verde fără rădăcini de viorele aşa sunt fără tine

849

Constantin Preda

când te dezbraci

eu tac tu taci noi ardem punţi când te dezbraci eu cânt tu cânţi totul e sfânt noi doi, în munţi noi ardem flori noi ardem stele vrei să ajungi pân` la prăsele noi ardem flori păziţi la uşă de-un urs nebun şi de-o mătuşă eu tac tu taci vinul e sfânt când te dezbraci

850


ca o dulce victorie, ca o dulce înfrângere

pântecul tău e mai frumos decât, înstelată, bolta cerească toţi sihaştrii de l-ar privi ar putea să orbească pântecul tău e mai frumos decât un măr ionatan pântecul tău e mai evlavios decât o lumină de icoană de hatman pântecul tău întrece-n lumină până şi stelele tu eşti de vină din cauza ta sunt albastre cişmelele pântecul tău este sărutat de o mie de fulgere pântecul tău (peste pântecul meu) ca o dulce victorie, ca o dulce înfrângere pântecul tău ca un nor pântecul tău ca o procesiune a florilor toporaşi, ghiocei, cimbrişor străjuiţi de cântecul cocorilor pântecul tău e mai frumos decât, înstelată, bolta cerească toţi sihaştrii de l-ar privi ar putea să orbească

851

Constantin Preda

ca un popă de ţară

ca un popă duios, ca un popă de ţară azi-noapte te-am visat, a nu ştiu câta oară ca un popă de treabă, cu o picătură de miere în glas te-am visat că te rătăcisei în iconostas ca un popă timid, coborât din evangheliar ţi-am trimis un crin printr-un cerb solitar erai pe jumătate goală, erai pe jumătate dezbrăcată mi-ai jurat, ca unui sfânt, că este pentru prima dată căutai un punct de sprijin, suspinai parc-aş fi îmblânzit o herghelie sălbatică de cai puteam să strig, puteam să jur se legănau icoanele şi clopotniţa din floare de mur clopotul avea un dangăt de biblie, vegetal clopotul era chiar lumina unui crin arhetipal ca un popă de ţară, ca un diacon milos te-am rugat să mă culegi ca pe un măr ionatan, ca pe-un măr mălăios dar mâinile tale erau ireale, erau plămădite din nori de aceea te-am rugat să mă culegi ca pe-o puzderie de flori

852


barba mea e-o barbă de arhimandrit

nu m-am mai bărbierit, nu m-am mai bărbierit barba mea e-o barbă de arhimandrit barba mea e-o barbă de tâlhar schitul a fugit din calendar barba mea e barba unui sfânt versul meu – citit numai de vânt nu m-am mai bărbierit, port doliu dintr-o petală mi-am făcut linţoliu nu m-am mai bărbierit, nu m-am mai bărbierit barba mea e-o barbă de arhimandrit

853

Constantin Preda

melopee

eşti plină de mine de la călcâi până în cea mai îndepărtată linie a frunţii eşti îmbibată de mine ca o livadă de mirosul de caise când stai cu capul pe pieptul meu clipesc stelele când te desprinzi din braţele mele eşti ca o gintă de flori

854


cenuşa unui psalm

apa, lumina, mireasma, aerul? nu-mi sunt îndeajuns ca să mă vindec de tine din cele mai frumoase nopţi de dragoste a rămas doar vaierul mai ţii minte scânteierea acelor săruturi ca nişte calde rubine? vinul, cântecul mierlei, stelele? nu-mi sunt îndeajuns, nu-mi sunt îndeajuns cum să te uit? eşti mai frumoasă ca, albastre, cişmelele eu sunt doar vaierul, sunt ultima picătură de plâns vinul, foşnetul ploii, floarea arţarilor? nu mă pot ajuta ca să mă vindec de tine eşti mai frumoasă ca zborul sitarilor eşti mai frumoasă ca un amurg transilvan pe coline mai ţii minte vaierul acelor nopţi? mai ţii minte vaierul? erai ca o mireasmă de pelin, de struguri copţi te respiram crezând că eşti marea poezie a lumii, crezând că eşti chiar aerul apă, lumină, mireasmă, totem? apă, lumină, mireasmă, cer albastru? cine să ia în seamă acest poem scris pe o scoarţă albă de mesteacăn, pe o scoarţă tristă de jugastru?

855

Constantin Preda

ca un voievod

mă simt, între genunchii tăi, ca un voievod ca un pândar într-o vie bogată în rod mă simt, între genunchii tăi, ca un sfânt sunt gelos pe dumnezeu că-ţi lasă rochia ridicată de vânt mă simt, între genunchii tăi, ca un tâlhar ce jură cu mâna pe biblie, pe evangheliar am inima ţăndări când îmi spui acel atât de duios ah şi mi te-nchini ca unui lup, ca unui cerb, ca unui patriarh mă simt, între genunchii tăi, ca un voievod ca un pândar într-o vie bogată în rod

856


toată dulceaţa strugurilor

obrăznicia sfârcurilor tale îl îmbunează până şi pe dumnezeu când pleacă de la biserică agale şi se preface-n fluture sau alizeu toată dulceaţa strugurilor îţi stă ascunsă-n sfârcuri toată lumina mugurilor urcă acolo din adâncuri obrăznicia coapselor tale îl face miel pe dumnezeu e acolo, -ntre genunchi, o vale unde doar eu sunt curcubeu unde doar eu sunt curcubeu

857

Constantin Preda

ce femeie, ce femeie

ce femeie, ce femeie ce pântec alb de orhidee ce genunchi frumoşi tremurând ca aurul în nisipul fierbinte de pe prund ce sfârcuri, ce glezne, ce pulpe ce faguri de miere în vizuină de vulpe ce ungher frumos, ce ungher la câţiva centimetri mai sus de genunchi, aproape de cer ce miez de piersică, ce miez de vară ce femeie nebună în trup de vioară ce bărbie, ce gene, ce pleoape ce femeie din licăr de ape ce umeri, ce sâni şi ce tors ce lumină de ceasornic de flori, neîntors ce lumină de zulufi peste ceafă încep mierlele să cânte când îşi desface părul din agrafă ce geamăt, ce opturi, ce mişcări de felină ce genunchi tremurând şi ce gură de smochină ce femeie, doamne, ce femeie se rescriu vieţile sfinţilor când primul nastur şi-l descheie ce femeie, ce femeie ca un vin păstrat sub cheie

858


o linguriţă de zahăr în ceai

o linguriţă de zahăr în ceai într-o ceaşcă de porţelan te rătăceşti în sunete de nai încerci să te întorci din sunete în van o ceaşcă cu ceai de scorţişoară într-o după-amiază nebună, geroasă în fiecare chilie: fum de ţigară rom de jamaica, furouri de mătasă o linguriţă de zahăr în ceai într-o ceaşcă de porţelan te rătăceşti în sunete de nai încerci să te întorci din sunete în van

859

Constantin Preda

erezie

sfârcurile tale scânteiază ca rubinul vinului

860


mai e puţin şi se termină aerul

mai e puţin şi se termină aerul de aici încolo începi tu de aici încolo respir prin florile rochiei tale

861

Constantin Preda

jurnal

gândul de a doua zi după o noapte de dragoste: am avut în pat luna! am ajuns până la marginea cerului

862


eu stau ascuns în iarba `naltă

eu stau ascuns în iarba `naltă vântul rochia ţi-o saltă eu stau ascuns în lanul de grâu tu ieşi goală din pârâu norii sărută pământul părul ţi-l răsfiră vântul ferice de cel ce te vede, ferice ai părul ca grâul galben din spice firul de iarbă străpunge luna rămâne fără cumpănă fântâna fântâna are, ca tine, ochi verzi dumnezeu încă ascunde aceste dovezi eu stau pitit în iarba `naltă vântul rochia ţi-o saltă ferice de cel ce te vede, ferice ai părul ca grâul galben din spice

863

Constantin Preda

vrei, doamna mea, să te aduc în extaz?

vrei, doamna mea, să te aduc în extaz să-ţi pun o picătură de miere pe buze şi o petală de mac pe obraz? vrei, doamna mea, să te fac să te miri să-ţi pun o picătură de rouă pe sfârcuri, iar pe coapse apă de trandafiri? vrei, doamna mea, ca într-o zi cu ploaie să mă laşi să te pipăi până la ultima văpaie? vrei, doamna mea, să-ţi cânt la clavecin să-ndrept lumina iernii în declin? vrei, doamna mea, să-ţi cânt la samovar tristeţea unui vechi paznic de far? vrei, doamna mea, să te laşi trasă pe sfoară măcar o singură dată, şi-atât de adânc, măcar într-o doară? vrei, doamna mea, pe perini moi, pe catifele să-ţi apropii pântecul de buzele mele? sau într-un pat de mentă şi de gura leului să fii, pentru o clipă, lacrima zeului? vrei, doamna mea, să mă ţii minte ca pe un lup în patul tău fierbinte? vrei, doamna mea, să te aduc în extaz să-ţi pun o picătură de miere pe buze şi un fluture înfiorat pe obraz?

864


poem scris din rotocoale de fumuri de ţigară la cincizeci şi patru de ani

te-am pătruns până la ultima şoaptă cu geamăt de urs aveai gust de zmeură coaptă şi lumină de stea căzătoare erai o colină erai geamăt de floare te-am avut până la margini în aşternut şi-n zăpada din pagini te-am pătruns pân’ la prăsele ca o cheie-ntr-un lacăt neuns desferecat cu albăstrele te-am pătruns până la ultima floare aveai pântecul atât de supus fremătai ca o ninsoare te-am pătruns până la ultima şoaptă cu geamăt de urs aveai gust de zmeură coaptă

865

Constantin Preda

întâietate

ţi-aş da mult meritata întâietate tu să stai deasupra iar eu, culcat pe spate ţi-aş da titlul de ţarină, de stareţă, de regină eu să-ţi fur mierea din fagure cotropit de lumină te-aş face să ai la degetul mic bolta cerească să vii peste mine ca o hoardă tătărească ţi-aş da mult meritata întâietate tu să stai deasupra iar eu, întins pe spate

866


baladă

aveai părul mătăsos numai flori de chiparos trup nebun de abanos şi-un boboc aşa frumos aveai părul voluptos şi un vai sculptat în os glas nebun, evlavios buzele – de zahăr tos chiar acum aş vrea să-ţi cos un sărut acolo jos de călugăr păcătos ba obraznic, ba sfios aveai părul mătăsos când ţi-am dat eşarfa jos tu gemeai evlavios aveai şold de vin spumos aveai părul mătăsos numai flori de chiparos

867

SOMNUL DIN FAGURE – Poeme inedite – (2016)


săritor la trapez

săritor la trapez agăţat de razele lunii inventez hieroglife de aer, pedalez cot la cot cu clovnii, cu aruncătorii de cuţite şi nebunii cot la cot cu înghiţitorii de flăcări cu înghiţitorii de săbii mă încoronez rege al nimicului şi port un sceptru din cântece de vrăbii săritor la trapez agăţat de razele lunii inventez, pedalez, levitez cot la cot cu clovnii, cu aruncătorii de cuţite şi nebunii

871

Constantin Preda

năruire

aş putea să mă nărui acum, aici, tremurând aş putea lumina s-o dărui aş putea să mor surâzând aş putea să dispar aş putea să mă-ngrop e-atâta lumină şi har potop de muguri, potop aş putea să mă `nalţ să mă pierd în văzduh o, câte v-uri de păsări rătăcesc prin fragedul meu duh aş putea pe-un cuţit să fiu rugăciune şi rană grâu încolţit, grâu încolţit lumină de strană aş putea să mă nărui acum, aici, tremurând aş putea lumina s-o dărui cu mâinile pe piept, surâzând

872


amurg

cumpăna fântânii nu se mai ridică sub burlanul casei, cuib de rândunică e atâta linişte în ploaia care pică cerul, tot, se sprijină-ntr-un fir de tufănică dumnezeu, cu pipa, zarea o despică

873

Constantin Preda

amurgul acesta

amurgul acesta e ca sufletul unui poet fără cruce fâl, fâl, amurgul acesta e chiar sufletul meu care se duce

874


ca o mitropolie de ghiocei

ca o mitropolie de ghiocei de tămâioare e inima mea, ehei zăpadă pentru căprioare ca o clopotniţă de toporaşi şi de narcise e inima mea pentru cosaşi mireasmă veche de caise ca un foc înalt până la cer ca o scânteie e inima mea un giuvaier pe care-l poartă o femeie ca o hieroglifă de sânge spre care vin două săgeţi inima mea scrie, inima mea plânge inima mea e cenuşa unui neam întreg de poeţi ca o mitropolie de ghiocei e inima mea, ehei

875

Constantin Preda

istoria poeziei

între mine şi mine un cerc din care nu mai poate ieşi copilăria

876


luna

luna arde odăjdiile regilor

877

Constantin Preda

luna este ca o amforă

luna este ca o amforă din care lupii beau vin luna e cea care mă apără de toate-ntrebările lumii, de celălalt constantin

878


poeţii

mai săraci decât greierii dar mult mai bogaţi decât regii

879

Constantin Preda

vinurile

vinurile? icoanele bodegilor

880


ce frumoasă năvală

aduceţi inimii mele un stetoscop au plesnit primii muguri de plop ce frumos asediu de ghiocei lumina inimii parcă e păscută de miei ce frumoasă răzvrătire, ce frumoasă năvală sub crusta zăpezii florile miros a răscoală ce frumoasă magmă de flori, ce frumoase năluci au plesnit primii muguri pe cruci au plesnit primii muguri (parcă atinşi de lamă de brici) inima clopotarului e ca un buchet de flori, de cicatrici ce frumoasă năvală, ce frumoasă migală clopotarul îşi bate lumina inimii pe nicovală

881

Constantin Preda

de când te-am îmbrăţişat

de când te-am îmbrăţişat nu-mi mai aparţin mâinile, nu-mi mai aparţin inima mi-e ca o amforă cu miere şi vin sângele meu cântă sângele meu are vuiet de pădure de când te-am îmbrăţişat mâinile-mi sunt două flăcări de mure de când te-am îmbrăţişat şoaptele-mi sunt atât de adânci inima mi-e ca o lupoaică ce umblă nebună prin lunci nu-mi mai aparţin mâinile de fapt nu mi-au aparţinut niciodată sunt doar două hieroglife de aer scrise-n amurg de rochia ta înflorată de când te-am îmbrăţişat nici eu nu-mi mai aparţin inima mi-e ca o amforă cu miere şi vin

882


ai o aură nebună

ai o aură nebună eşti fata căzută din lună direct în focul braţelor mele ai parură de stele inima ta e un cântec de mierlă porţi la glezne câte-un topaz, câte o perlă rochia ta? o mitologie interzisă pulpa-ţi miroase a caisă fiecare nasture pe care eu ţi-l desfac la rochie e ca un fagure de care zeii se-apropie fiecare picur de ploaie e ba verde, ba albastru vrei ca din cutele rochiei tale să-mi fac un sceptru de sihastru? tu ai o aură nebună eşti fata căzută din lună

883

Constantin Preda

am iubit o gitană

am făcut dragoste cu o gitană mirosea a pelin, avea unduire de mreană era atât de frumoasă, atât de zveltă îi miroseau pulpele a trifoi abia cosit, a floare de mentă abia mijeau zorile, abia se pârguise am intrat, între genunchii ei, ca-ntr-o livadă de caise îi despleteam părul ca un corsar mileniile se transformau în clipe-n calendar am iubit o gitană, o nălucă, o drăgaică pe snopi de trifoi, de secară, de iarbă călcată de lupoaică de duminică până duminică, până la sfâşiere am intrat (între genunchii ei) ca-ntr-o livadă de mere cădeau crengile merilor de-atâtea roade nu mai puteam ieşi dintre pulpele ei zvelte, neroade am făcut dragoste cu o gitană mirosea a pelin, avea unduire de mreană

884


ca din prescură

gura mea păcătoasa mea gură ar muşca din gura ta ca din măr, ca din prescură gura mea atât de lacomă, de însetată gură de prooroc, de haimana pe sub fusta-ţi înflorată gura mea evlavioasa mea gură foc de lalea coacăză pură gura mea năbădăioasa mea gură ţi-ar săruta călcâiul, tufa de mură apoi ar invoca toţi sfinţii din scriptură

885

Constantin Preda

litanie florală

îţi desfac genunchii ca pe două petale de floare pe unul scrie: rugăciune pe celălalt: lup rătăcit prin ninsoare îţi sărut rochia ca pe lumina zilei ascult, tremur, aştept răsplata zambilei ţipăt, amurg, sfâşiere noi amândoi într-o barcă doi faguri de miere cocorii nu ştiu să se mai întoarcă îţi desfac genunchii ca pe două petale de floare pe unul scrie: vin bisericesc pe celălalt: ultima mare binecuvântare

886


miroşi a mugure

miroşi a mugure şi a surâs de strugure miroşi a bob de păducel câte miresme dumnezeu a pus în el? miroşi a narcisă lupul din mine te vrea ca pe-o caisă miroşi a flori de măr ţi-ai pus soarele în păr miroşi a flori de vanilie a zbor de fluturi în aprilie ai rochie de scorţişoară lupul din mine vrea s-o cânte la chitară miroşi a bob de păducel câte miresme dumnezeu a pus în el?

887

Constantin Preda

precum ghiocelul

precum ghiocelul care sparge zăpezii crusta cu smerenie, cu degete de lumină îţi ridic eu fusta şi o dizolv în vin şi o dizolv în grijanie acolo-ntre genunchii tăi mă-nchin de parc-aş fi la spovedanie ca un pustnic, vai care doar cu icoana înnoptează eu mă-nchin în partea mea de rai de la miezul nopţii la amiază precum ghiocelul care coboară dintr-un pat de petale atât de sfios eu cobor (ca-n rai) între pulpele tale precum ghiocelul care sparge zăpezii crusta cu smerenie, cu degete de lumină îţi ridic eu fusta

888


rochia ta e atât de cantabilă

privită de jos (de la rădăcină) dintre tulpinile florilor linia orizontului e o linie de lumină care se pierde în braţele norilor privită de jos (sfioasă, inefabilă) de la rădăcina ierbii rochia ta e atât de cantabilă o cântă poeţii, arhanghelii şi cerbii privită de jos (încărcată de vină) dintre tulpinile florilor rochia ta e o acoladă de lumină care se pierde-n zborul cocorilor

889

Constantin Preda

scrisoare

oare mă vei ierta? oare mă vei arde pe rug? oare mă vei primi sub fusta ta să mă îngropi cu tot cu plug? oare oare oare oare

mă vei urca pe eşafod? te vei prăvăli cu mine-n iarbă? mă vei trimite în exod? te vei rătăci la mine-n barbă?

oare vei înota cu mine în pârâul de munte? oare mă vei lăsa, vreodată, să te văd goală? dincolo de casa parohială e o punte pe sub care pârâul curge ca-ntr-o veche carte poştală oare mă vei lăsa să-nchiriez o trăsură? oare vei fi de acord? eşti ca o icoană de mure, sălbatică şi pură ca un pui de ciută în pădurile din nord oare mă vei lăsa să-ţi închiriez o trăsură? oare îmi vei pune fragii sânilor pe gură?

890


vino la neica

vino la neica, vino la neica să-ţi cos ilicul şi scurteica vino la neica, vino-n amurg locuiesc la vechea mansardă din burg locuiesc la vechea adresă din carte cireşii-nfloresc la noi după moarte locuiesc între nouri la vechea hulubărie lângă episcopul cu odăjdii de hârtie locuiesc în poem la vechea mansardă vino să-ţi fac scurteica să ardă vino-ntre nouri, vino-ntre nouri să-ţi pun genunchii în tablouri vino-ntre nouri, vino-ntre nori lasă-te purtată de cârduri de cocori

891

Constantin Preda

a luat foc o biserică

te-ai dezbrăcat a luat foc o biserică zece rânduri de sfinţi plâng şi acum după coapsa ta cu miros de piersică zece rânduri de sfinţi şi-alte zece rânduri de zei o, câte tropare vechi şi rugăminţi duminici de tei te-ai dezbrăcat a luat foc o livadă dumnezeu crede că nu e păcat şi a mai chemat zece rânduri de pustnici ca să te vadă ai rămas goală a luat foc o pădure sângele în mine se răscoală şi-ţi scriu acest poem cu cerneală din lumină de mure

892


sunt un prooroc

sunt un prooroc al rochiei tale şi-al florii de soc sunt un prooroc al florii de cais al rochiei tale şi-al celui mai tainic abis sunt un sfânt al rochiei tale ridicate de vânt sunt un sfânt în zdrenţe de mac la tine-n iatac sunt un sfânt în zdrenţe de nufăr pentru toate cutele rochiei tale eu sufăr sunt un episcop al rochiei tale-n care vreau să mă-ngrop

893

Constantin Preda

hotarul e atât de subţire

în fiecare cămăruţă a inimii deretică un zeu ca-ntr-un fagure ca-ntr-o odăiţă de elev de liceu o, doamne şi graniţa e atât de subţire între cămaşa de moarte şi cămaşa de mire o, doamne aş merita închisoare pe viaţă că lumânarea la care scriu arde cu flăcăruie de ceaţă o, doamne aş merita chiar tragerea pe roată că poemul pe care-l aştern acum nu va fi citit de tine niciodată o, doamne aş merita chiar arderea pe rug prin fiecare cămăruţă a inimii tocmai acum trece un plug

894


eternităţi

ca şi mâine ca şi-n alte dăţi mama şi aburul de pâine cât o mie de eternităţi doamne, inima mamei cât de frumos bate ea, singură ţine cât o eternitate ca şi mâine ca şi-n alte dăţi mama şi aburul de pâine cât o mie de eternităţi

895

Constantin Preda

scrisoare de dragoste

în fiecare primăvară o iau de la capăt las plugurile să mă are aşa cum ară cheile în lacăt în fiecare acest anotimp am atâtea emoţii de parcă asupra mea ar cădea topoare cu muchii de flori şi comoţii ca o femeie despletită vine de fiecare dată primăvara simt un foc în inimă, în capul pieptului ca focul amurgurilor care nu-ncetează nici când cade seara o, doamne, lutul din mine se cere arat chiar dacă pe unele coline ale inimii bate un vânt de ghiocei, turbat în fiecare primăvară o iau de la capăt nu-mi ajung nici înălţimile uscatului, nici adâncimile mării zbor cu cheia din lacăt

896


cele mai frumoase forme de relief

cele mai frumoase forme de relief ale inimii sunt norii ecouri de antice bătăi de clopot, de basorelief pe sub care zboară în v-uri cocorii cele mai înalte forme de relief ale inimii sunt adâncurile mării tocmai de aceea m-am retras în adâncuri să scriu o cazanie de purpură a înserării cele mai frumoase forme de relief ale inimii sunt norii contururi de zăpezi, contururi de zăpezi de unde zvâcnesc în flăcări schiorii

897

Constantin Preda

cu lotca pe râu

duc în inimă lumina unui grăunte de grâu mirosul pâinii umblă cu lotca pe râu

898


sunt amurguri mai frumoase ca icoanele

sunt amurguri mai frumoase ca icoanele sânii tăi râd şi ard ca ionatanele sunt amurguri mai frumoase decât cărţile bisericeşti oare mă mai iubeşti, dragostea mea, mă mai iubeşti? sunt amurguri mai frumoase decât catedralele sânii tăi fac să tremure degetele mele, haimanalele sunt amurguri mai frumoase decât dialectul pe care-l vorbesc, cu florile lor, prunii din şoaptele tale pleacă spre dumnezeu toate razele lunii sunt amurguri mai frumoase decât vinul rubiniu turnat în carafă tocmai acum ţi-a luat foc în păr o agrafă sunt amurguri mai frumoase decât toate corăbiile cu pânze plecate în larg oare mă mai iubeşti ca pe un zeu legat de catarg? sunt amurguri mai frumoase decât troparele duhovniceşti oare mă mai iubeşti, dragostea mea, mă mai iubeşti?

899

Constantin Preda

traiectorii de flori

ce sălbăticiuni ciudate femeile un fel de traiectorii de flori, amestecate cu vinul, cu rubinul, cu scânteile un fel de miresme străvechi din lumină de emoţii uriaşe contururi de ploi, cu cireşe la urechi de fulgere aruncate peste oraşe un fel de zeităţi niciodată supuse în inima nopţii, eternităţi de mireasmă de struguri induse năvalnice, fragede, cotropitoare mai adânci decât adâncurile mării copilăroase ca nişte livezi în floare hieroglife pe lujerul înserării speriate ca nişte cârduri de cocori, de gâşte sălbatice când zboară peste cerul acestor rânduri sfioase, hieratice ce icoane stranii cărora şi sfinţii li se-nchină un fel de duioase cazanii din faguri de lumină ce sălbaticiuni ciudate femeile un fel de traiectorii de flori, amestecate cu vinul, cu rubinul, cu scânteile

900


cneazul de aer

sunt îndrăgostit e-atata vaier în zăpadă, fier înroşit sunt cneazul de aer în în în în

ce ce ce ce

limbă să-ţi spun? dialect de narcise? lumină de evangheliar nebun? lumină de cutume florale interzise?

în ce semne cereşti? în ce sclipire de rouă? te-aş culege ca pe un cuib de fragi cu mâinile-amândouă sunt îndrăgostit e maximum de mov de tămâioară sunt jumătate tâlhar, jumatate arhimandrit sângele meu către tine zboară sunt ca picătura de vin îndulcit ce frumoasă osândă sunt şi rană şi cuţit sunt mileniul din secundă sunt îndrăgostit e-atata vaier în zăpadă, fier înroşit sunt cneazul de aer

901


N-AM PURTAT NICIODATĂ O FLOARE ROŞIE ÎN PIEPT (2016)

903


constantin

oare moartea sa ar putea face lumea mai bună oare după aceea i s-ar spune tot nebunul căzut din lună? oare moartea sa ar putea feri lumea de rele oare i s-ar spune tot ocrotitorul de vrăbii, tot ocrotitorul de cişmele? oare moartea sa oare moartea sa tot în braţele unui ulm înflorit ar dansa?

905

Constantin Preda

când lăcrimează viţa de vie

când lăcrimează viţa de vie se schimbă raportul de forţe dintre cer şi pământ mai greu decât un clopot este firul de păpădie lumina nu mai încape în cuvânt după o explozie urmează o altă explozie se-aprind puzderii de cuvinte pe cer jderii se-mbată cu vin şi ambrozie puzderii de stele-n inima mea pier când lăcrimează viţa de vie se schimbă raportul de forţe dintre cer şi pământ mai greu decât un clopot este firul de păpădie biserica se lasă purtată de vânt

906


către nu ştiu unde

către nu ştiu unde către nicăieri prin sângele meu ca printr-o chindie cu maci se pierde ziua de ieri şi ziua de azi o strigă şi ziua de mâine o plânge mac roşu şi verde ferigă împart aceeaşi luntre de sânge către nu ştiu ce ţărm către nu ştiu ce zare se tot duce ziua de ieri şi parcă poart-o cruce în spinare către nu ştiu unde către nicăieri milenii, secunde prin cenuşi de jderi

907

Constantin Preda

eu sunt nebunul

eu sunt nebunul care deschide porţile raiului eu sunt taifunul care trăieşte cu sălbăticiunile şi florile din piatra craiului eu sunt nebunul acel nebun de legat care aduce toată lumina florilor de câmp la tine în pat eu sunt nebunul un mugur cât o pădure un lup cât o haită un lup cât o ţară de mure eu sunt nebunul târât în faţa a zeci de tribunale singura mea vină e lumina florilor de câmp care naşte răzmeriţe-ntr-un pat de petale eu sunt taifunul dus în faţa plutoanelor de execuţie singura mea vină e mireasma florilor de câmp care în fiecare inimă declanşează câte-o nouă revoluţie singura mea vină e legată de albastrul cişmelelor eu sunt nebunul din inima ielelor eu sunt nebunul care deschide porţile raiului eu sunt taifunul cu cei mai frumoşi ochi căprui care trăieşte, în sălbăticie, cu florile din piatra craiului

908


fac parte din traiectoria glonţului

fac parte din traiectoria glonţului ca o urmă bătrână de jder din singurătatea muntelui

909

Constantin Preda

scrisoare către mine însumi

ai fi putut să rămâi ai fi putut să aştepţi în vechi arome de gutui e pacea celor înţelepţi ai fi putut s-aştepţi să ningă până la pervazul ferestrei măcar când trece îngerul să stingă câmpiile cu maci din felinar ai fi putut măcar să treci ai fi putut să urci în muguri luna e tăiată de aceleaşi poteci care străbat câmpiile cu struguri ai fi putut să rămâi ai fi putut să aştepţi în vechi arome de gutui e pacea celor înţelepţi

910


complot de flori

vioară, violă, harfă fagot e un complot de flori asupra inimii, e un complot toate ninsorile prin puzderii de maci se răzbună au macii un freamăt al lor care-ar scoate uşa din ţâţână mi se umple inima de-o horbotă de flori neînţeleasă încât nici nebunii de-atâta mireasmă nu mai găsesc drumul către casă vioară, violă, harfă fagot e un complot de flori asupra inimii mele, e un complot

911

Constantin Preda

dumnezeu

ce miros nebun de primăvară cineva în flori repară tristeţea unui crepuscul mov de tămâioară

912


aş fi putut să fiu altfel

aş aş aş aş

fi fi fi fi

putut putut putut putut

să fiu altfel să nu merg până la capătul drumului să-nvăţ orbirea să rămân cu mine

913

Constantin Preda

fără frâu

trece dumnezeu cu lotca pe râu râurile călăresc cai fără frâu izvoarele râd, izvoarele mint aprilie e o flăcăruie albastră de spirt popii la slujbe cu miresme se-mbată partea de sus a lunii ar trebui semănată şirurile de cocori par căzute din lună în inima mea e o lumină nebună, nebună rafale de flori, rafale, rafale tristeţea aruncă cenuşa iernii la vale poţi să damblageşti sau poţi să suferi e-atâta lumină şi rouă pe nuferi trece dumnezeu cu lotca pe râu un clopot nebun e firul de grâu

914


constantin

un pierde-vară, un sărăntoc frate de cruce cu păpădia are o umilă mină de diamante: Poezia

915

Constantin Preda

constantin

nebun, contradictoriu, duios, pătimaş frumos şi trist ca un zarzăr, ca un cais înflorit petală, zăbală, lup, cal nărăvaş colb de ţărână (mai ales) fericit nebun, contradictoriu, duios, pătimaş încearcă să mute amurgurile din oraş în oraş

916


martiraj

cea mai frumoasă formă de martiraj? sfântă lacrima mamei când cade pe obraz

917

Constantin Preda

scrisoare anei

ca vântul care întoarce o cheie de rugină în lacăt când sunt aproape de moarte mă-nalţ, încep să zbor, o iau de la capăt sunt lacăt şi cheie sunt cheie şi lacăt când mă aflu pe buza prăpastiei mă-nalţ, încep să zbor, o iau de la capăt sunt ţipăt şi zare sunt zare şi vânt când sunt faţă în faţă cu moartea abia atunci mă nasc din cuvânt

918


vid

în această dimineaţă am avut cea mai adâncă stare de vid mi-au cântat trei cuci de ceaţă cu ecouri vechi în zid în această dimineaţă târzie în această dimineaţă de flori mi-au cântat trei cuci de sub mistrie mi-au cântat trei cuci din cruci de nori în această dimineaţă am avut cea mai adâncă stare de vid mi-au cântat trei cuci de ceaţă cu ecouri vechi în zid

919

Constantin Preda

abia te descoperisem

abia te descoperisem în lan era firul de grâu atât de înalt se clătina cerul, ne sărutam, asurzisem ce fericire, ne dezbrăcam unul pe celalalt buzele mele n-aveau voie să urce decât de la genunchi în sus, mai jos de pântec îngropaţi de vii în câmpia de maci asurzisem de lumina aceluiaşi cântec abia te dezbrăcasem abia mă văzusei întâia oară gol îmi scriai pe buze cu roua cu care dădusem lumii ocol numai nebunii s-ar mai fi putut iubi atât de frumos numai ei ar fi atârnat în frânghii de nuferi şi chiparos abia te descoperisem ca un nebun icoana-n vinerea mare se clătina cerul, abia auzeam cum urcă sevele în floare

920


acatist duios

porţi toată vina ai între coapse şi noaptea şi lumina porţi sfâşierea ai mai jos de pântec toţi fagurii şi mierea porţi toată vina unui prăpăd de flori în bucovina

921

Constantin Preda

aş da iama în tine ca un lup

aş da iama în tine ca un lup într-o turmă de miei tivul rochiei să ţi-l beau, să ţi-l rup într-un iconostas de ghiocei aş da iama în tine ca un lup într-o turmă de căprioare cu şerbet, cu miere de albine de la creştet la picioare prin uşiţa aceea de bisericuţă uitată deschisă aş intra în tine ca un lup într-un miez de caisă aş da iama în tine ca un lup într-o turmă de miei ţi-aş bea albul rochiei într-un iconostas de ghiocei

922


baladă

se clatină munţii şuşotesc între ele adâncurile când ca o împărăţie de fragi tu îţi apropii de gura mea sfârcurile se leagănă sfere şi sfere şuşotesc între ele pâlcuri de flori când cu lumină de zmeură şi mere tu îţi apropii sfârcurile de gura mea şi mă măsori se clatină munţii şuşotesc între ele cişmelele când tu îţi apropii sfârcurile de gura mea de parc-ar spune rugăciuni stelele cad în iconostas icoane se umple cerul de purpură când îţi pui sfârcurile pe limba mea toate florile murmură se clatină munţii şuşotesc între ele adâncurile când ca o împărăţie de fragi tu îţi apropii de gura mea sfârcurile

923

Constantin Preda

amurg la văratec

eşti frumoasă şi văratică iubita mea ca o lumină de mere de vară vara la văratec

924


ca într-un vis de iconari

tresar tresari ai sfârcuri tari ca într-un vis de iconari visez visezi să mă posezi în toropeală de amiezi tresar tresari ai sfârcuri tari ca vinul, toamna, la cotnari

925

Constantin Preda

sunt al rochiei tale biograf

ah, ah sunt al rochiei tale biograf sunt un crai al rochiei tale şi-al cuvântului vai sunt un vechi paroh al rochiei tale şi-al cuvântului oh sunt cea mai frumoasă sfâşiere a unui preludiu de zmeură şi miere

926


ce altceva poate fi poezia?

ce altceva poate fi poezia dacă nu un fabulos compliment pe care cireşii înfloriţi îl fac femeilor în amurg când vântul le dezveleşte pulpele şi le flutură rochiile în cea mai frumoasă duminică de pe pământ?

927

Constantin Preda

cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

de aici şi pân` la bolta cerească nu vei găsi un nebun mai nebun ca mine să te iubească de aici şi până-n toate colţurile rochiei nu vei găsi un mai mare nebun care să-ţi spună cântecul dropiei nimeni, nici peste o mie de ani, niciodată nu va şti ca mine să-şi pună pe frunte rochia ta înflorată nimeni, dar nimeni, nici peste o mie de ani aurari, iconari, vornici, hatmani trubaduri, clopotari, episcopi, paznici de far în zadar, nici măcar ultimul ţar aurari, iconari, pictori de biserici tâlhari, cititori în stele, neguţători de miresme de piersici de aici şi până-n albul odăii de aici şi până-n picăturile ploii de la frunte până la degetul mic de la bobocul coapsei şi pân` la batic de sub lobul urechii până-n rărunchi de la buza de jos până la mierla dintre genunchi de aici şi până la cheia din stele pe un pat de maci, de nori, de albăstrele de aici şi pân` la bolta cerească nu vei găsi un nebun mai nebun ca mine să te iubească

928


cu rochia ta pe gură

cu rochia ta pe gură cu rochia ta pe frunte mă rupi ca pe-o prescură din grâu străvechi de munte rochia ta e ca un iconostas de mângâiere are toate marginile atinse cu miere rochia ta e ca o icoană făcătoare de minuni cu sfinţi căzuţi din strană din coacăze, din fragi şi din căpşuni cu rochia ta pe gură cu rochia ta pe frunte mă calci ca pe-o prescură din grâu înalt de munte

929

Constantin Preda

cuminecătură

cuminecătură din boabă de mură la tine pe pântec la mine pe gură cuminecătură din fragi de curbură icoană furată cu tot cu natură cuminecătură cu fragi din scriptură buza mea de jos cu sete te fură cuminecătură vinul înjură genunchii tăi abia se-ndură cuminecătură rai pe scurtătură la tine-ntre coapse e mierea cea mai pură cuminecătură din boabă de mură la tine pe pântec la mine pe gură

930


de ce ai sufletul atât de pur

de ce ai sufletul atât de pur? de ce ai sufletul atât de frumos? ceva între euharistie şi floare de mur ceva între păpădie şi vin tămâios o picătură de sânge ţâşneşte din floarea de mac cuţitul prin venele mele curge tu eşti cuţitul în floarea căruia zac de ce ai sufletul atât de pur? de ce ai sufletul atât de frumos? cu o dăltiţă din floare de mur mâini nevăzute mi te-au sculptat în os

931

Constantin Preda

de la genunchi

de la genunchi până la nori e trupul tău un câmp de flori de la genunchi pân` la călcâie e-un freamăt dulce de gutuie de la genunchi în sus şi-n jos e vin de Paşte tămâios de la genunchi în sus te chem acolo unde marginile gem de la genunchi întinşi pe spate s-atingem marginile toate o, câte flori o, câţi bujori de la genunchi până la nori

932


după plecarea ta

după plecarea ta în partea mea de inimă, rămasă stau dumnezeu şi sfinţii lui la masă e o lumină veche ne-nţeleasă de fir de iarbă retezat de coasă după plecarea ta e plâns de avrămeasă cenuşa-mbracă voalul de mireasă

933

Constantin Preda

ediţia princeps

sunt doar ceea ce scriu ediţia princeps a unei picături de vin trandafiriu

934


erezie

sunt desfrânat la tine în pat un ghiocel de desfrâu de cal fără frâu năvalnic şi tandru petardă de leandru sălbatic, duios un sfânt păcătos tandreţe de fiară de mov de tămâioară tandreţe de lup de miere şi stup căzut în desfrâu izvor şi pârâu sunt desfrânat la tine în pat

935

Constantin Preda

eu sunt grenada

eu sunt grenada din şoaptele tale sunt pur ca zăpada dintre munte şi vale eu sunt grenada dintr-o câmpie de maci sunt lupul de stepă şi prada când te dezbraci eu sunt picătura de miere ce-ţi cade pe sfârcuri eu sunt focul coapselor tale ce vine din adâncuri eu eu eu eu

sunt sunt sunt sunt

austrul taifunul majordomul crinilor nebunul

eu sunt grenada din şoaptele tale sunt pur ca zăpada dintre munte şi vale

936


euharistie

vară nebună prag de nebunie eu am chip de greier tu de păpădie primăvară nebună sferele se-ngână nu mai încape moartea în tămâie nici uşa în ţâţână vară nebună ca un plâns de floare sfinţii vor în inima mea purpura cireşei s-o doboare vară nebună euharistie tu ai chip de înger eu de păpădie

937

Constantin Preda

fântâni de iarbă

în loc de gene şi în loc de barbă mi-au crescut fântâni de iarbă

938


hrisov

tivul rochiei tale rupe tăcerea sunt pentru genunchii tăi mai presus decât vinul şi mierea sunt pentru genunchii tăi mai presus decât roua şi iarba vino să-ţi ating genunchii cu fruntea, cu barba movul rochiei tale rupe tăcerea sunt pentru valea dintre genunchii tăi ai presus decât lumina şi mierea

939

Constantin Preda

hrisov interzis

cât un mac şi cât un nufăr vor genunchii tăi să sufăr cât un fir nebun de mac vor tot ei să ţi-i desfac cât un fir nebun de floare vor un geamăt fiecare vor să-i semăn vor să-i ar vor genunchii iar şi iar vor genunchii miere, struguri într-un pat cu flori şi muguri vor genunchii struguri, miere vor tornade de plăcere vor genunchii mici înfrângeri schimburi laice de îngeri vor genunchii vor doar ei băuturi străvechi de zei cât un mac şi cât un nufăr vor genunchii tăi să sufăr 940


icoană de vodcă

icoană de vodcă icoană de rouă sunt, doamne, câte puţin din amândouă icoană de muguri altar de femei lumină de struguri paroh pentru tei icoană bătrână icoană mlădie la care se-nchină pândarii din vie cinzeacă de aer potir pentru vin şi rană şi vaier şi braţ de pelin cuţit care plânge jungher ce suspină văzduhul din sânge din vin şi lumină icoană de muguri altar de femei lumină de struguri paroh pentru tei

941

Constantin Preda

îmi sunt duhovnic îmi sunt duhovnic şi călău dar (mai ales) şi ţipăt şi ecou

942


în care parte-a trupului

în care parte-a trupului mă laşi să-ţi cad cum cade roua pe cosaşi? în care parte-a trupului mă vrei să-ţi ar grădina-aceea pentru zei? în care parte-a trupului mă chemi să număr florile, să gemi? în care parte-a trupului mă laşi să-ţi cad cum cade roua pe cosaşi?

943

Constantin Preda

în inima lunii

în inima lunii cântă o bufniţă în inima mea e vreme de burniţă îţi sărut geana îţi sărut pleoapa melancolică, mreana trece şi tulbură apa în inima lunii cântă o bufniţă în inima mea e vreme de burniţă

944


îţi jur

îţi jur pe mâna cu care scriu voi fi al tău într-o noapte de mac sângeriu îţi jur pe tâmpla cu care visez voi fi al tău voi veni lumină-n furou să-ţi aşez îţi jur pe sfinţii din icoane îţi voi plimba eşarfa în mii de rădvane îţi jur pe albastrul de cişmea te voi iubi cu toată lumina din biblie voi alerga cu tine în şa îţi jur pe mâna cu care scriu voi fi al tău într-o picătură de vin rubiniu

945

Constantin Preda

jurnal

sfârşit de mai început de iunie mă visez în înaltul rochiei tale dincolo de genunchi într-o amiază şi mai înaltă cu purpură de cireşe unde până şi lupii cei răi pot fi îmblânziţi

946


lumină de miere şi rodii

am luat-o razna umblu hai-hui aceasta mi-e truda, aceasta mi-e cazna de cais înflorit, de vişin, de gutui buzele mele sunt o harababură dulce de flori jumătate coacăză şi jumătate mură cine umblă cu capul în nori? am luat-o razna vorbesc în dodii buzele mele-ntre buzele tale au lumină de miere şi rodii

947

Constantin Preda

melopee

rochia ta ca o mireasmă de caisă dintr-o biserică uitată de paracliseri bătrâni deschisă rochia ta ca o lumină de livadă dintr-o biserică îngropată pân` la turle în zăpadă rochia ta ca o mireasmă de caisă coaptă dintr-o biserică ascunsă pân` la turle într-o şoaptă rochia ta ca o mireasmă de caisă dintr-o biserică uitată de paracliseri bătrâni deschisă

948


miresme de struguri pârguiţi, de struguri copţi

miresme de struguri pârguiţi, de struguri copţi tu pe sub rochie le porţi lasă-le în grija genunchilor mei nebuni, netoţi când bat arhangheli beţi la porţi la-ntretăierea dintre nopţi

949

Constantin Preda

n-am purtat niciodată o floare roşie în piept

n-am purtat niciodată o floare roşie în piept (doar o singură floare) pentru tine port câmpii întregi de maci ca un corăbier nebun fugit pe mare n-am purtat niciodată o floare roşie în piept (o singură floare) pentru tine port cusute direct în inimă câmpii întregi de maci, de stele căzătoare pentru tine port mii de flori cusute direct pe bolta cerească şi-aştept, vai, cele mai frumoase aripi din inimă să-mi crească

950


nud

o noapte-ntreagă am lucrat la acest nud pe jos lenjerie intimă neagră şi miros de piersică coaptă, de măr crud din amurg până-n zori am trudit cu migală dar în locul genunchilor goi a ieşit un câmp de flori dar în locul pântecului – un ghiocel de sfială o noapte ca un incendiu o noapte ca un rai vegetal am lucrat la acest compendiu cu miros de piersică coaptă, arhetipal o noapte-ntreagă am lucrat la acest nud pe jos lenjerie intimă albă şi miros de crini înfloriţi, de măr crud

951

Constantin Preda

numai

numai idioţii cred că pot schimba lumea fac parte dintre aceia

952


nu-mi vine să cred

nu-mi vine să cred am lăsat amprente buzele mele ca nişte suspine de ied pe sub voalurile rochiei tale transparente

953

Constantin Preda

oare roşul macilor?

incunabul abia şoptit incunabul greu oare roşul macilor este sângele lui dumnezeu?

954


pe urmele dropiei

pe urmele cintezei pe urmele dropiei ţi-aş săruta degetul mic şi tivul rochiei pe urmele mierlei la-ntretăieri de miresme în rama icoanei ţi-aş pune păpădie pe glezne prin munţii măcinului pe urme de lup te-aş îmbrăca în duminici fugite din stup pe urme de maci pe urme de viperă ca pe o biblie te-aş răsfoi pe genunchi literă cu literă pe urme de faguri prin flori şi prin jar te-aş frământa naşpa ca un ucenic de olar prin lan pe urmele dropiei ţi-aş săruta poala şi tivul rochiei

955

Constantin Preda

psalmul zilei de sâmbătă

genunchii tăi între genunchii mei au ceva din lumina picăturilor de ploaie sunt atât de sfioşi şi de mişei aduc toată primăvara în odaie ai genunchi frumoşi şi nebuni ai genunchi frumoşi şi mişei ai sâni mici şi păgâni ca două boturi fragede de miei ai sâni păgâni genunchi miloşi fragi de pădure tămâioşi

956


robia inimii

şi inima e o ţară şi inima e un drum şi inima e un colb din aceste motive robia inimii e atât de frumoasă

957

Constantin Preda

rochia ta

rochia ta are puteri oculte cum au în lumea florilor brânduşele de munte rochia ta are puteri peste puteri cum au în lumea bisericilor prescurile de meri rochia ta verde ca frunza de nuc mi-arată cărăruia pe unde s-o apuc rochia ta are puteri înmiite cum au în evangheliare străvechile ispite rochia ta are ceva sfânt mai ales când e ridicată de vânt rochia ta de zambilă pură e loc de-nchinăciune amvon în natură rochia ta are cea mai mare putere mai ales în amurg când se desfac miresmele de mere

958


rochia ta

numai stele pe cer numai urme de jder zmeură, fragi, flori în prier iconostas, alb giuvaier numai vaiet de stele fragi şi dansuri de iele şipot albastru de cişmele pe unde dorm mâinile mele numai stele şi aur numai văi cu urme de taur ţipăt de fragi, şoaptă de ghiaur luminii rochiei tale îi trebuie un nou faur

959

Constantin Preda


se taie viile lăcrimează viţa de vie oare sunt lacrimile lui dumnezeu? oare plânge vinul la cununie? oare plânge vinul la nuntă? oare lacrima, de dincolo de moarte, cântă?

960


rochia ta e o lumină de aur

rochia ta nu are contur e lumină de catapeteasmă şi ispită când te dezbraci rochia ta e ca o biblie doar de flori citită rochia ta miroase a livezi de migdali şi a livezi de piersici rochia ta e sărutată-n vis de clopotari, de sfinţi, de clerici rochia ta e o lumină de aur rochia ta e cea mai însemnată pradă de război tivul rochiei tale caută un faur să-i aducă mângâierile-napoi rochia rochia rochia rochia

ta ta ta ta

zboară atât de sus are legile ei e numai surâs e vin băut de zei

rochia ta nu are contur rochia ta e numai vaier şi ispită de fiecare dată când vin să te fur rochia ta miroase a iarbă cosită

961

Constantin Preda

scrisoare găsită pe pragul mănăstirii de la corbii mari

cum să nu te iubesc? cum să nu te urc în icoane? dulcea mea din vin mănăstiresc din fior de mere ionatane cum să nu te invoc? cum să nu te doresc? cum să nu te urc în icoane de soc? eu – cel mai umil din tot alaiul preoţesc cum să nu te chem? cum să nu ne-mbătăm criţă? eu – între genunchii tăi într-un pat de romaniţă cum să nu te strig? cum să nu fac pădurea să vuiască? cu glas nebun de cutcurig s-audă toată suflarea femeiască cum să nu te iubesc? cum să nu-ţi plimb eşarfa în rădvane? a venit vremea, îţi şoptesc să fii lumină de mere ionatane

962


scrisoare gasită pe pragul mănăstirii de la voroneţ

genunchii mei genunchilor tăi li se închină ehei cum se topesc în lumină noi flori apar noi flori se schimbă tu simţi o picătură de miere pe limbă eu simt o picătură nebună în cerul gurii lumină de miere din mierea prescurii genunchii mei genunchilor tăi le fac plecăciuni ehei, picătură de vin bisericesc pe bot de sălbăticiuni buzele mele spre sfârcurile tale încearcă să ajungă de la pântec în sus e-o cale frumoasă, atât de lungă de la pântec în sus de la brâu în jos îţi scriu cu buzele mele de strugur tămâios genunchii mei genunchilor tăi li se închină ehei cum se topesc în lumină

963

Constantin Preda

sub fusta ta

sub fusta ta cu tiv puber ascunzi o margine de cer sub fusta ta cu tiv albastru ascunzi o barbă de sihastru sub fusta ta cu tiv puber eu caut marginea de cer

964


sufletul meu

ca lumina care intră-n nucă sperioasă şi se pierde, verde, -n iod sufletul meu către tine, Poezie, o apucă sufletul meu, trist şi nerod ca lumina care rătăceşte-n struguri ca lumina care se transformă-n vin sufletul meu e făcut din muguri ca o podgorie din flori de pelin ca lumina care intră-n nucă sperioasă şi se pierde, verde, -n iod sufletul meu către tine, Poezie, o apucă sufletul meu, ca lumina-n rod

965

Constantin Preda

sunt

sunt macul de la reverul ecoului sunt picătura de sânge de pe butucul călăului

966


sunt nebunul

sunt nebunul de pus în compendiu când iubesc sunt un incendiu sunt nebunul de băgat în cămaşa de forţă când iubesc ard ca o torţă sunt nebunul celălalt eu al cocorilor când iubesc împrumut aura mea şi zeilor şi florilor sunt nebunul ajuns la apogeu tot mai cărunt, tot mai cărunt tot mai mult elev de liceu sunt nebunul mai-marele nebunilor primăvara, împrumut aura mea cireşilor, arţarilor şi prunilor sunt nebunul de pus în compendiu când iubesc sunt un incendiu

967

Constantin Preda

suspin de fluture

ca tămâioarele să nu se scuture te-aş săruta cu buze de fluture

968


tablou cu cosaşi

ca-ntr-un tablou nebun cu stoguri de fân şi cosaşi macii rochiei tale au aruncat în aer gara azi-noapte la iaşi nimeni n-a mai avut vreo scăpare doar lumina străveche din noi doar acel dangăt de floare doar acel bocet de picuri de ploi ca-ntr-un tropar nebun cu arhangheli şi enoriaşi macii rochiei tale au tras toată noaptea clopotele bisericilor de la iaşi poeţi bătrâni, vicari, ocnaşi umblă nebuni pe străzile din iaşi

969

Constantin Preda

tablou prin gaura cheii

cum stai goală cu ochii întredeschişi miroşi a mănăstire şi-a sfială ca într-un vis liturgic de caişi cum stai tolănită (pe zece perne) de parcă te-ar visa toţi zeii eu tocmai pictez acest tablou prin gaura cheii cum stai goală cu ochii-ntredeschişi miroşi a cer şi a sfială ca într-un vis năprasnic de caişi

970


te-aş îmbrăca în mângâieri

te-aş îmbrăca în mângâieri când cad petalele din meri pe drum de fum pe drum de jderi m-ai îmbrăca în sfâşieri eu te-aş ruga să-ncerci să-mi ceri din ciobul zilei de mâine mierea zilei de ieri te-aş săruta cu alb de meri fără să vrei, fără să speri la-ntretăieri de-ntârzieri te-aş duce într-un sat fără străjeri cu cerbi bătrâni, cu miei puberi când urcă sevele în meri şi bate-n geam ziua de ieri te-aş duce într-un port cu pivniceri cu vin nebun, cu trişti truveri corăbii vechi şi flori de meri cu muzici vechi din vechi tăceri te-aş îmbrăca în mângâieri când cad petalele din meri pe drum de fum pe drum de jderi

971

Constantin Preda

tonalităţi grave

tonalităţi grave singurătăţi contrarii lumină de cireşe-n palmele-ţi suave ca, vara, -n pâlcuri de maci şi zmeură, pe arii dorinţe greu voalate mereu la pândă o felină stă în mijlocul viei un pândar întins pe spate şi are-n loc de inimă o picătură de lumină tonalităţi smerite de alb târziu aproape monahal cel mai sigur mă simt în lumina tăiată de cuţite în vechiul loc al inimii, sacerdotal tonalităţi grave valuri de dunăre, contrarii lumină de cireşe-n palmele-ţi suave ca, vara, -n pâlcuri de maci şi zmeură, pe arii

972


tristeţea mea

tristeţea mea tristeţea unui tâlhar ce pleacă la călugărie şi-n loc de candelă se roagă la lumina unui fir de păpădie tristeţea mea tristeţea unui cuc ce cântă-n vie şi nu-i mai ajung zările pierdute între moarte şi copilărie tristeţea mea tristeţea unui clopotar la liturghie care din cauza ta şi-a pierdut minţile şi-ţi plimbă eşarfa din parohie-n parohie tristeţea mea tristeţea unui îndrăgostit fără leac, pe vecie rochia ta are o mie de flori albe pe care le traduc, seara, sfinţilor din chilie tristeţea mea tristeţea unui greier, în miez de iarnă, la chindie când toate drumurile duc în lumina acelui ţipăt din lan când îţi umblam ca şarpele pe sub ie tristeţea mea tristeţea unui tâlhar ce pleacă la călugărie şi-n loc de candelă se roagă la lumina unui fir de păpădie

973

Constantin Preda

tropar

aş putea cu tine să mă hârjonesc într-o picătură de vin vechi bisericesc oare cât de mult mă iubeşti? oare cât de mult te iubesc? suntem ca doi sfinţi surghiuniţi într-o picătură de vin mănăstiresc aş putea de dorul tău să mă călugăresc într-o picătură de vin străvechi bisericesc

974


vin îngerii şi mi se plâng

vin îngerii şi mi se plâng că sunt sclavul părului tău lung în care noaptea mă îngrop ca un tâlhar ce trece în galop vin îngerii şi-mi spun pe şleau că eşti grijanie şi eu te beau că te culeg, că te tot ar că te frământ ca un olar vin îngerii şi-mi râd în barbă că fusta ta o să mă soarbă c-o să mă tragă la rindea vai, fusta ta, biata de ea vin îngerii şi mi se plâng că sunt sclavul părului tău lung

975

Constantin Preda

vino şi aşază-ţi capul pe pieptul meu

vino şi aşază-ţi capul pe pieptul meu s-auzi cum îmi ticăie inima, cât de frumos bate ca un clopot tras de dumnezeu cu degete de maci, înfiorate vino în lungile nopţi când jderii urlă în munţi alături de fiare vino s-auzi cum ticăie inima mea ca un ceasornic vechi de tămâioare vino în nopţile lungi când plouă vino în nopţile lungi când ninge partea de sus a inimii mele e din rouă partea de jos e dintr-o lumină care niciodată nu se stinge vino şi aşază-ţi capul pe pieptul meu s-auzi cum îmi ticăie inima, cât de frumos bate ca un clopot tras de dumnezeu cu degete de maci, înfiorate

976


la lumina

la lumina unei lămpi de maci eu – flacără când te dezbraci

977

Constantin Preda

legat la ochi

legat la ochi legat la spate te-aş învăţa să zbori ca să mă poţi străbate legat la ochi cu o eşarfă albă, legat m-ai învăţa să zbor să te străbat legat la mâini bătut în cuie ţi-aş arăta cum se descuie o gutuie cum se descuie o mireasmă oare unde ar fi mai bine în vechea clopotniţă sau sub vechea catapeteasmă? legat la ochi legat la spate te-aş învăţa să zbori ca să mă poţi străbate

978


încă un înger

încă un înger încă un zeu plâng în albastrul rochiei tale ateu încă un fluture încă un jder vor în lumina rochiei tale să scuture o picătură de cer încă un fluture încă un cneaz vor să-şi ascundă-n albastrul rochiei tale lacrimile de pe obraz

979

Constantin Preda

mănăstire de şoapte

mi-eşti când te dezbraci ctitorie de maci mi-eşti în miez de noapte mănăstire de şoapte mi-eşti pe muchie de cuţit dulce catapeteasmă din floare de schit mi-eşti (când umbli goală şi şuie) aromă sfântă de gutuie mi-eşti când te dezbraci ctitorie de maci

980


am comis încă un păcat

am comis încă un păcat încă o infracţiune sub rochia ta (ca-ntr-o dumbravă) nu pot fi decât sălbăticiune îţi bat mătănii ca pentru rugăciune vai, bobocul dintre genunchii tăi e neatins şi plin de sfiiciune am comis încă o nerozie încă o infracţiune sub rochia ta (în clopotniţa de la mitropolie) nu pot fi decât sălbăticiune

981

Constantin Preda

vaierul

cel mai adânc cuvânt care înghite toate marginile lumii este vaierul de ce atunci când pleci îmi iei şi bolta cerului, şi bolta inimii, şi aerul?

982


letopiseţ de gelozie

ţi-am spus îţi spun eşti ultima zeitate căreia mă supun eşti ultimul tunet în şoaptă în atrii răsunet de purpură sau de cireaşă coaptă eşti ultima mea ctitorie cazanie de lalea letopiseţ de gelozie ţi-am spus îţi voi spune mereu sunt răstignit între tine şi dumnezeu ţi-am spus îţi sunt atât de supus ca un lumânărar icoanelor la sâmbăta de sus ţi-am scris eşti atât de pură eu – tandru cais tu – boabă de mură ţi-am spus îţi voi spune mereu te iubeşte un sfânt cu apucături de golan, de elev de liceu ţi-am spus îţi spun şi acum eşti ultima mea zeitate la capăt de drum

983

Constantin Preda

la telefon, vocea ta

la telefon vocea ta e vocea unei dumbrăvi cu fragi care nu are unde înnopta la telefon de la celălalt capăt al firului, al nopţii, al zilei vocea ta e chiar vocea zambilei la telefon vocea ta e un fel de auroră vocea ta? picătură de miere, colină de munte şi floră la telefonul meu nebun, străvechi, ateu vocea ta pare o rugăciune cu irizări de dumnezeu la telefon în iconostas, în fotoliu sau oriunde altundeva vocea ta e chiar vocea zambilei din apa de cişmea

984


au fugit toţi sfinţii din episcopie

primăvară, chip de nebunie au fugit toţi sfinţii din episcopie dumnezeu se-ascunde în câmpie sub un chip de greier şi de păpădie

985

Constantin Preda

cred în preludiu

sunt o haimana sunt un diacon nerod cred în preludiu ca în sfântul sinod cred în preludiu ca-ntr-o părticică de rai preludiul e acea picătură de miere din care zboară fluturele vai preludiul e acea mireasmă sfântă care zboară să facă loc orgasmului din mov nebun de tămâioară preludiul e acea mireasmă străveche, sfântă şi şuie care-a furat tot aurul verii dintr-o gutuie cred în preludiu ca într-un evangheliar de lumină cred în acea ţară de fragi e singura mea vină

986


vino-n partea mea de rai

vino-n partea mea de rai de-un roşu-aprins, de-un galben pai să punem frâiele la cai şi-o punte între iunie şi mai vai, cad cireşele-mi ziceai pe pieptul meu întârziai erai un freamăt vechi, cântai eu te coseam, tu mă coseai unde-ţi sunt buzele?, -mi şopteai aveai şi zmeură în grai eu suspinam, tu suspinai ca-ntr-un tablou din flori de ceai aveai aripi, pluteam, pluteai într-un alt timp, într-un alt grai unde-ţi sunt buzele?, -mi ziceai mai sus de cer, mai jos de rai?

987

Constantin Preda

te iubesc

am nevoie de tine ca un muribund de un strop de grijanie sunt macul îngropat cu tot cu petale în propria sa inimă, în propria sa jelanie te iubesc demenţial şi sfios cum muntele iubeşte câmpia te iubesc ca un nebun cuvios cum doar pustnicul îşi iubeşte, noaptea, chilia am nevoie de tine ca un bătrân ţăran de mirosul de azimă te iubesc până la pierderea de sine când dumnezeu pe umărul meu fruntea şi-o reazimă am nevoie de tine ca un muribund de un strop de grijanie sunt macul îngropat cu tot cu petale în propria sa inimă, în propria sa jelanie

988


să nu mă uiţi

am început să-mi uit mâinile au început să mă uite mările pe ale căror necuprinsuri am corăbierit să nu mă uiţi tu măcar până la sfârşitul acestui poem măcar până la sfârşitul acestui adulter de lumină să nu mă uite rochiile tale prin ale căror focuri de maci am ars am plâns am întins capcane de urs

989

Constantin Preda

inima mea?

numai hohot numai ropot numai cer atins de clopot

990


cât şoapta mamei de înalt

tristeţe, lumină, fosfor, cobalt din acest suflet al meu în celălalt când iese firul de romaniţă din asfalt cât şoapta mamei de înalt tristeţe, lumină, fosfor şi iarbă şi-un cântec străvechi de mierlă oarbă în toate e un vaier menit ca să mă soarbă cu tot crivăţul din barbă tristeţe, lumină, fosfor, cobalt din acest suflet al meu în celălalt când iese firul de păpădie din asfalt cât şoapta mamei de înalt

991

Constantin Preda

tropar

ehei, doamna mea, ehei sunt vinul pe care-l bei

992


sunt un lup

sunt un lup care trăieşte doar cu sânge de zmeură

993

Constantin Preda

fagure

eşti atât de dulce încât şi mierea pe care ţi-o pun pe limbă vrea să guste din tine

994


jurământ de struguri copţi

mi-eşti şoaptă de zmeură coaptă mi-eşti tornadă de fragi în zăpadă mi-eşti pădure şi flintă de negru de mure mi-eşti regină din ceai de cătină mi-eşti cel mai mare cutremur din toate încheieturile inimii mele eu tremur mi-eşti zambilă, lupoaică narcisă, gheişă, drăgaică mi-eşti tot ce nu mi s-a spus în cele mai frumoase nopţi un jurământ străvechi de struguri copţi mi-eşti liturghie de miresme de flori de gura-leului, de păpădie mi-eşti abur de pâine prin care trece cuţitul zilei de mâine

995

Constantin Preda

scrisoare fără litere, fără cerneală, fără aer

când pleci sunt ca un schit vechi fără hram ecoul clopotului îl aud doar în inima celui care eram când pleci sunt ca un pândar fără vie toţi strugurii copţi au rămas la tine sub ie când pleci sunt ca un crâmpei de vară fără greier tot vechile poteci ale rochiei tale le cutreier când pleci pleacă şi literele din alfabet iar mâna cu care scriu se dizolvă-n lumină încet când pleci rămân fără inimă iar linia orizontului în această tristeţe sălbatică este minimă, minimă

996


am făcut dragoste în timp ce tu spuneai rugăciuni

am am am am am am am am

făcut făcut făcut făcut făcut făcut făcut făcut

dragoste dragoste dragoste dragoste dragoste dragoste dragoste dragoste

în timp ce tu spuneai rugăciuni (ca două flori de iederă) pe zidul bisercii în picioare, pe tocul uşii într-un fânar cu lumină de mere pe o zeghe miţoasă de lână, pe talpă de sanie într-o mansardă cu perdele galben pai cu uşa uitată deschisă într-un amurg cu verde liturgic

ne-am iubit ca fluturii, ca lupii, ca nebunii, ca tâlharii înainte de a deveni sfinţi ne-am iubit ca două picături de ulei de candelă înainte de prima ardere înainte de prima sfâşiere

997

Constantin Preda

1961

m-am născut în anul morţii lui blaga într-un an prielnic uneia dintre cele mai adânci tristeţi ale literaturii române m-am născut în anul în care prietenul meu de mai târziu ioan alexandru mergea pe bolta cerului cu sicriul lui blaga pe umeri

998

IEROMONAHUL FLORILOR (2016)


scrisoare de pustnic

sunt trist ca şi când mi-ar fi murit un prieten drag flacără de ametist cărăruie sub un prag am un cuţit în inimă ca la înmormântarea mamei lampa de-abia mai licăre lacrima a dispărut în colţul năframei am un cuţit în inimă am un cuţit în spate un pârâiaş de flori visez că mă străbate sunt trist ca un sărut de fluture inima mea, azi e la un pas să se scuture

1001

Constantin Preda

ce pământ roditor, inima mea

ce pământ roditor, inima mea ce pământ roditor arhetip de cişmea abia venit din viitor ce pământ fertil ce pământ în care ca un copil un cuţit de stele îl împlânt ce cernoziom ales ce pământ de flori tocmai acum plec la cules (în inima mea) şi mă-ntorc în zori ce pământ de grâu ce pământ de râu aşa este pământul din inima mea ca un cal fără frâu ce pământ nebun ce pământ de mistrie încap în el: o pădure de fân şi o iubire târzie

1002


cântec de leagăn

ce frumos cântec de leagăn ce frumoasă poveste de doică dumnezeu ascultă marea într-o cochilie de scoică

1003

Constantin Preda

am fost orb

am fost orb până acum am fost orb am crezut că eşti cea mai frumoasă femeie din lume dar eşti mult mai mult de atât eşti cel mai adânc fior cu care plâng în inima ploii

1004


ca o haimana

ca un sfânt ca o haimana aş bate mătănii pe sub rochia ta dar mai ales ca un mânz încă nepus la ham te-aş duce în şa la un schit fără hram ca un mânz ca un cal nărăvaş într-un pat din floare de spânz vai, vai, ce ţi-aş ca ca ca ca

un un un un

clopotar episcop cântăreţ de strană protopop

ca un fluture în cea mai frumoasă îmbrăţişare n-aş mai ieşi din cântecul tău de mierlă, de privighetoare

1005

Constantin Preda

cântec de înduioşat sfinţii

a-nceput să plouă îţi duci vârful degetului la buze veioza arde cu rouă sfârcurile tale sunt buimace, sfioase, confuze trece-o trăsură cu roţi de petale sfârcurile tale sunt de mură pictate de sfinţi prin catedrale a-nceput să ningă se-aude-o bătaie de tobă trece-un cal fără chingă macii încep să trosnească în sobă trece-o trăsură trece o sanie un clopot de-acum o mie de ani bate-ntr-un strop de grijanie

1006


cea mai dulce zmeură

cea mai dulce zmeură pe care am gustat-o vreodată a fost cea culeasă de sub rochia ta într-o noapte doar de dumnezeu tulburată cel mai dulce fruct de pădure pe care buzele mele vreodată l-au atins a fost doar acela, genunchii ar putea să jure ca despre un foc de îngeri aprins cea mai dulce zmeură pe care am pus-o vreodată pe cerul gurii a fost cea culeasă de sub rochia ta şi-avea gust de anafură, şi-avea gustul prescurii

1007

Constantin Preda

cel mai frumos loc sub soare

cel mai frumos loc sub soare e cel de sub rochia ta are margini de floare şi-un luminiş unde poţi înnopta cea mai frumoasă gură de rai e cea unde tu-ţi aşezi piciorul vai, dragostea mea, vai opreşti din zbor şi timpul şi cocorul cel mai frumos loc de mănăstire cei mai frumoşi maci roşii de icoană sub rochia ta – eternă zidire sub rochia ta, şi catapeteasmă, şi vin de liturghie, şi strană iertare, dragostea mea, iertare că nu cunosc un alt loc mai frumos sub soare

1008


cel mai frumos unghi

cel mai frumos unghi din care pot privi cum creşte iarba e cel de la tine dintre genunchi de unde pot atinge stelele cu barba cel mai frumos unghi din care pot privi cum se aprind stelele e cel de la tine dintre genunchi unde dansează aerul de zmeură şi ielele cel mai frumos unghi unde se poate-mbăta şi picătura de vin e cel de la tine dintre genunchi unde tunetul devine suspin cel mai frumos unghi cel mai frumos ştreang din mireasmă de flori sunt acolo la tine-ntre genunchi de unde poţi, cu sufletul, un munte să dobori

1009

Constantin Preda

cel mai frumos zăcământ de iubire

am să scriu un roman despre mine şi tine am să construiesc o fereastră de han din flori de verbine am să-ţi scriu un poem am să-ţi scriu o psaltire eşti cel mai frumos zăcământ şi totem din inima mea, de iubire aştept de la tine poruncă aştept de la tine o zare ţi-aş face un prunc sau o pruncă din alb de petală de floare am să-ţi scriu un zapis într-o noapte târzie la han oare ce suntem noi doi: zăpadă sau vis mireasmă sau floare de măr ionatan? am să scriu un roman despre mine şi tine am să construiesc o fereastră de han din flori de verbine

1010


cum aş mai putea rămâne întreg?

am inima ţăndări am inima ruptă în două de când te-am văzut goală te strig cu buze de rouă am inima-n flăcări ca o duminică mare de când ţi-am dat rochia jos te chem cu bocet de floare cum aş mai putea rămâne întreg după ce te-am văzut goală? de aceea, cu dumnezeu, de tine mă leg de aceea-ţi scriu acest acatist de sfială am o inimă de crin înflorit am o inimă de chintă roială am o inimă de vin îndulcit de când te-am văzut, întâia oară, goală

1011

Constantin Preda

eşti cea mai frumoasă picătură de cer

pe cuvântul meu de jder eşti cea mai frumoasă picătură de cer pe cuvântul meu de cneaz ai cea mai frumoasă gropiţă în obraz pe cuvântul meu de lup fioros ai un genunchi păgân şi altul atât de evlavios pe cuvântul meu de ţar, de clopotar tivul rochiei tale face cât un evangheliar pe cuvântul meu de jder bătrân, de jder eşti cea mai frumoasă picătură de cer

1012


flaut, eşarfă, piersică, fagot

ca într-un vis străvechi de sacerdot mi te imaginez goală cântând la fagot ca într-un vis străvechi de lup bătrân cu eşarfă mi te imaginez goală atingând câteva coarde la harfă ca într-un vis străvechi încă te caut şi mi te imaginez goală lipită de flaut ca într-un vis străvechi de clopotar care-a furat o piersică mi te imaginez goală cântând în biserică ca într-un vis nebun de clopotar bătrân fără vreo vină mi te imaginez goală când cânţi topită-n lumină ca într-un vis nebun de hoţ bătrân de caise mi te imaginez când cânţi goală şi-mi laşi toate uşiţele deschise ca într-un vis străvechi de sacerdot mi te imaginez goală cântând la fagot

1013

Constantin Preda

inima mea

inima mea este mai frumoasă şi mai veche ca luna din ea sunt făcute şi cerul şi ţărâna

1014


îţi voi spune, azi, cel mai frumos te iubesc

fii atentă, dragostea mea, fii atentă îţi voi spune, azi, cel mai frumos te iubesc cu aromă de floare de mentă de salvie, de crin imperial, de elixir mănăstiresc fii bună, dragostea mea, fii bună îţi voi spune, azi, cel mai pur dintre toate cuvintele: dor voi coborî în sinea mea ca-ntr-o fântână şi-ţi voi aduce în palme cel mai fraged izvor fii caldă, dragostea mea, fii caldă îţi voi spune cea mai frumoasă rugăciune cu care se pleacă pe mare datorită ţie eu merg de-a dreptul pe valuri datorită ţie versurile mele sunt ca nişte stele căzătoare fii atentă, dragostea mea, fii atentă îţi voi spune, azi, cel mai frumos te iubesc cu aromă de floare de mentă de salvie, de crin imperial, de elixir mănăstiresc

1015

Constantin Preda

liturghie

sunt trist ca un prag de biserică peste care n-a mai fluturat de multă vreme o rochie de femeie sunt obosit ca o cruce din care primii muguri nu mai au pentru cine plesni

1016


ne-am cunoscut în trenul

ne-am cunoscut în trenul de moldova nouă eu vindeam pliculeţe cu nouri tu vindeai sticluţe cu rouă mai e puţin, mi-ai zis, şi va-ncepe să plouă cuprinde-mă încet cu braţele-amândouă ne-am cunoscut în trenul care face, de fiecare dată, câte-o haltă la etajul 9 eu avea în loc de braţe o câmpie de nouri tu aveai în loc de rochie o lumină de rouă

1017

Constantin Preda

orgie de flori

orgie de flori în această-mbrăţişare aici se-neacă de-o mie de ori lacom, oceanul în mare

1018


să nu mă uiţi

să nu mă uiţi măcar până mâine doamna mea abur de pâine să nu mă uiţi până mâine măcar dar cum poate uita marea un paznic de far? să nu mă uiţi măcar până ieri doamna mea soră de jderi să nu mă uiţi să nu mă, vai doamna mea floare de ceai să nu mă uiţi măcar acum doamna mea floare de fum să nu mă uiţi ca pe o cruce doamna mea glezne năuce să nu mă uiţi măcar până mâine doamna mea abur de pâine

1019

Constantin Preda

scrisoare de pus în decolteu

cât eşti freamăt? cât femeie? cât parfum de orhidee? cât eşti zbucium? cât eşti floare? cât eşti cer? şi cât eşti zare? cât eşti fum? cât eşti mireasmă? anafură? catapeteasmă? cât eşti cântec? cât altar? cât floare de clopotar? cât eşti cântec? cât eşti şoaptă? cât fulger de mură coaptă? cât eşti fragă? dar gutuie? dar caisă dulce, şuie? cât eşti rouă? cât eşti ploaie? cât eşti joagăr ce mă taie? cât eşti floare? cât eşti boare? cât eşti val străvechi de mare? cât eşti freamăt? cât femeie? cât parfum de orhidee? 1020


scrisoare despre inima mea

între două cuvinte cosmice, la camera de gardă stă inima mea ca o cocardă abia mai cântă, abia mai bate e ca o nuntă de garoafe-nsingurate s-au strâns toţi îngerii în jurul ei ehei, inimă a mea, ehei e-o atmosferă ca de bal toată elita greierilor s-a strâns în spital stă inima mea ca atinsă de coasă încăpăţânată, rebelă, frumoasă stă inima mea gata să ardă ca o garoafă roşie, ca o petardă

1021

Constantin Preda

vinul îţi dă totul

vinul îţi dă totul vinul îţi ia totul tâlharul, suavul nebunul, sacerdotul vinul îţi dă totul vinul îţi ia vinul este cea mai dulce haimana vinul e fum vinul e drum vinul e lacrimă acum

1022

MELANCOLIA ŞI VIDUL (2016)


inima mea nu e altceva decât un prăpăd

inima mea nu e altceva decât un prăpăd al florilor ce nu se văd şi peste noapte-aceste flori încep să cearnă tot ce-a rămas înzăpezit din vechea, trista, dulcea iarnă mii şi miliarde de petale o iau şi curg cu stelele la vale inima mea e-un drum de flori către departe fără de plâns, fără de clopote, fără de moarte inima mea nu e altceva decât un prăpăd de păpădii, de nucă verde şi de iod de păpădii, de nucă verde şi de ierbi de mure adormite-n urmele de cerbi inima mea nu e altceva decât un vechi prăpăd un cod al florilor ce nu se văd

1025

Constantin Preda

câteva hiperbole despre inima mea

încă mai suferă încă mai bate e ca o arhivă de flori retezate încă mai plânge încă mai suspină e ca un mac într-o picătură de sânge e ca un mac într-un fir de lumină încă mai plânge încă mai cântă inima mea e ca un bocet de nuntă

1026


zece pluguri

zece pluguri îmi cutreieră inima şi-alte zece mi-o ară această zi e singura în care un înger în inima mea pogoară zece pluguri îmi ară în atrii zece pluguri de flori mărunte o, câte stele şi câte patrii răsar acum în cutele din frunte zece pluguri de flori îmi brăzdează pământul inimii, atât de adânc fiecare bătaie a inimii e ca o rază care ascunde-n ea un gângurit de prunc zece pluguri îmi cutreieră inima şi-alte zece mi-o ară această zi e singura în care un înger în inima mea pogoară

1027

Constantin Preda

zboară o cruce

zboară o cruce din mireasmă de caisă coaptă toată câmpia s-a ascuns ca tunetul în şoaptă răsare luna câmpia o văruie inima mea în inima ta se topeşte, se năruie zboară o cruce cu cuie din miresme toată câmpia s-a ascuns în icoane şi catapetesme zboară o cruce cu cuie mici din untdelemn inima mea în inima ta se topeşte şi rămâne un semn zboară o cruce din mireasmă de caisă coaptă toată câmpia s-a ascuns ca tunetul în şoaptă

1028


fântâna

sunt un fântânar orb şi-am un toiag de hârtie tu eşti fântâna din care sorb ultimul strop de apă vie sunt fântânarul ce sapă pe creste pentru heruvimi cea mai frumoasă poveste sunt fântânarul orb care abia aşteaptă ca mâna ta stângă să se aşeze pe mâna mea dreaptă sunt un biet fântânar sosie de cocor tu eşti fântâna pe care-o sap cu aripa în zbor sunt un biet fântânar ce caută izvoare tu eşti fântâna ruptă din soare sunt un fântânar orb şi-am un toiag de hartie tu eşti fântâna din care sorb ultimul strop de apă vie

1029

Constantin Preda

pepeni în câmp

pepeni în câmp crăpaţi de lună se-aude cum scârţâie vremea-n ţâţână se-aud fântânile cum cad în cer sălbăticiunile iertare cer pepeni în câmp crăpaţi de lună se-aude dumnezeu cum scoate vremea din fântână

1030


satul cu cele mai multe cişmele

satul cu cele mai multe cişmele e această puzderie de stele

1031

Constantin Preda

scrisoare către floarea calotă

ninge oracular cu litere chilirice de var ninge se surpă case copiii ascultă zăpada cum le bubuie în oase ninge pe cruci în cimitir ninsoarea cântă la clavir ninge încă sunt viu de-abia încap în ceea ce scriu ninge abia şoptesc o, mână a mea din humă ce mult te iubesc ninge din beznele pure suflu în mâini ia foc o pădure ninge e singura dată când cade o ninsoare albastră mieii în somn renunţă la colastră ninge şi ies afară din sângele meu ninge dau mâna cu dumnezeu ninge oracular cu litere chilirice de var 1032


îi invidiez pe nebuni

îi invidiez pe nebuni pe cei mai nebuni decât mine haite de lupi, sălbăticiuni sfinţi de flori, pierduţi în sine îi invidiez pe cei rătăciţi prin păduri îi invidiez pe cei ce rănile-şi îngână pe cei ce dorm pe muchii de securi sfinţi de flori, căzuţi din lună îi invidiez pe cei mai nebuni decât mine ce fac să sară trenurile de pe şine

1033

Constantin Preda

nu ştiu să mă rog

nu ştiu să mă rog nu ştiu să spun rugăciuni sunt un biet inorog între atâtea alte sălbăticiuni nu ştiu să mint nu ştiu să mă prefac scriu cu absint port rubaşcă din floare de mac întind capcane florilor şi cad singur în ele locuiesc într-un schit deasupra norilor frate doar cu vinul din ulcele nu ştiu să mă rog nu ştiu să spun rugăciuni sunt un biet inorog între atâtea alte sălbăticiuni

1034


ca o caisă

ca o caisă care pică, vara, -ntr-o livadă mi-a căzut pe tâmple (azi-noapte) prima zăpadă bulgăre de gheaţă bulgăre de foc dinspre dimineaţă lujer frânt de soc hotarele câmpiei abia le cutreieri hotarele inimii mele păzite de greieri ca o caisă ce se coace-ncet la lună mi-au căzut (azi-noapte) toţi anii-ntr-o fântână

1035

Constantin Preda

scrisoare căruntă doamnei profesoare maria velcea

pe zi ce încărunţesc devine tot mai important copilul din mine

1036


revelaţie

am fost ateu convins până să-ţi desfac genunchii mă certam cu verii şi cu unchii opream ninsorile din nins am fost cel mai înverşunat ateu până ce buzele mele-ntre buzele tale l-au strigat pe dumnezeu am fost un netot un neisprăvit până ce pulpele tale mi-au luat tot m-au subjugat, m-au cotropit am fost ateu convins până să-ţi desfac genunchii mă certam cu verii şi cu unchii opream ninsorile din nins

1037

Constantin Preda

aş veni să dau nume de flori genunchilor tăi

ai un genunchi naiv şi altul zănatec parcă sunt doi faguri hrăniţi cu jăratec ai un genunchi viteaz şi altul sfios tocmai buni să-ncapă-ntre ei un sfânt păcătos ai un genunchi de miere şi altul de fragi aş veni să le dau nume de flori, de obârşii, de sfinţi cu totul prea dragi aş veni să le dau foc aş veni să-i sărut cel stâng miroase a icoană de floare de soc cel drept a vin roşu în cană de lut ai un genunchi naiv şi altul zănatec parcă sunt doi faguri hrăniţi cu jăratec

1038


arată-mi

arată-mi (din şolduri) cum se face cifra opt e o cifră sfântă, zurlie cu miros de izmă şi grâu copt arată-mi din buze arată-mi din trunchi cum vine vara şi se furişează la tine-ntre genunchi arată-mi din iarbă arată-mi din tivul de la rochie cum între gene şi barbă se scrie, singur, un cântec de dropie

1039

Constantin Preda

eşti mai frumoasă decât nemărginirea literei A

te-aş legăna te-aş deflora ţi-aş trimite un buchet de flori din nemărginirea literei A te-aş jefui te-aş culege apoi aş aştepta (sfios) genunchii tăi să vină să mă lege ţi-aş face-o punte ţi-aş construi un pod din brânduşe de munte din flori în exod mi-aş încrusta numele în roşul de maci al geamătului tău milenii, milenii, genunchii să mă păstreze sub formă de ecou te-aş legăna te-aş deflora apoi ţi-aş spune în şoaptă: eşti mai frumoasă decât nemărginirea literei A

1040


iubesc o femeie

iubesc o femeie de jar pe care dumnezeu mi-o toarnă ca pe un vin vechi în pahar iubesc o femeie de miere pe care mi-a compus-o dumnezeu dintr-un extract de sfâşiere iubesc o femeie care prin vene-mi curge mai frumoasă ca o picătură de sânge iubesc o femeie râvnită de zei toate celelalte mă-ntreabă de lacrima ei iubesc o femeie iubesc o sălbăticiune rochia ei în amurg e ca o confesiune iubesc o stareţă iubesc o femeie din paşii ei răsar viori de orhidee iubesc o femeie de jar pe care dumnezeu mi-o toarnă ca pe un vin vechi în pahar

1041

Constantin Preda

aş vrea să te fac mai frumoasă ca luna

cum olarii modelează argila, lutul, ţărâna aşa vreau să te frământ eu şi să te fac mai frumoasă ca luna tu eşti suma tuturor femeilor pe care le-au iubit poeţii şi zeii cine să-nţeleagă sfâşierea cu care-nfloresc, în inima mea, teii? tu eşti suma celor mai frumoase primejdii eu sunt nebunul care visează să se îmbrace-n odăjdii cum olarii modelează argila, lutul, ţărâna aşa vreau să te frământ eu şi să te fac mai frumoasă ca luna

1042


după plecarea ta

nici aerul nu mai are aer

1043

Constantin Preda

fotografie de nuntă

în această zare căruntă în această fotografie de nuntă e o tristeţe cruntă, -atât de cruntă c-auzi cenuşa cucilor cum cântă în linie joasă, în linie frântă în această fotografie de nuntă auzi cuţitul toamnelor cum se împlântă

1044

AU TRECUT ULTIMELE STOLURI DE GÂŞTE SĂLBATICE (2016)


părinţi de vânzare

părinţi cărunţi părinţi de vânzare părinţi cu chipuri de pustnici pământ de ulcioare părinţi cărunţi atât de cărunţi de parcă le pleacă cerul din frunţi părinţi de fum părinţi în van drumuri pe drum cenuşi de han părinţi cărunţi sub formă de cruci părinţi vorbind cu lemnul din nuci părinţi de zambilă părinţi de mohor cea mai sfântă argilă e-n lacrima lor părinţi de dat părinţi – minereu flori cărunte, un leat florile lui dumnezeu părinţi de pământ părinţi de vânzare frunze în vânt triste răzoare părinţi de vânzare ţară de vânzare câte-un colb şi lemn de cruce-n fiecare

1047

Constantin Preda

mama

era atât de frumoasă încât niciodată n-am putut s-o descriu era ca o lumină străveche de toamnă peste un pervaz cu evangheliar, cu măr auriu era mai blândă decât lumina de pe o aripă de fluture şi mult mai frumoasă decât o petală, toamna aproape gata să se scuture era mai frumoasă decât un amurg în parâng abia acum înţeleg că lacrimile ei sunt stropii de ploaie cu care pustnicii plâng era atât de frumoasă încât nici acum nu pot s-o descriu era ca o câmpie mănoasă la temelia unui strop de cer străveziu

1048


sunt de ţărână, mamă

sunt de ţărână, mamă sunt de ţărână toate drumurile-n inima mea se adună plină de vaier e clipa când zboară ulii şi corbii mi-ar trebui o zare de care să-mi reazem aripa sunt, mamă, ca jderii, ca mieii, ca orbii sunt ca un licăr, mamă sunt ca o şoaptă la tine-n colţ de năframă plâns de gutuie coaptă sunt de ţărână, mamă sunt de ţărână toate zilele de luni în inima mea se adună

1049

Constantin Preda

sunt trist ca un clopot

sunt trist ca un clopot care n-a bătut niciodată sunt trist ca un tropot de herghelie furată sunt trist ca un bocet ce respiraţia îţi taie sunt trist ca ultimul picur albastru de ploaie sunt trist ca un clopot de biserică mută sunt trist ca un hohot de frunză căzută sunt trist ca un clopot care n-a bătut niciodată sunt trist ca un lup cu pădurea furată

1050


scrisoare către daniela şontică

acest drum nu ştiu unde duce parcă e tăiat în fum parcă e săpat în cruce acest drum parcă-i o lumină-adâncă parcă e tăiat în bocet parcă e tăiat în stâncă acest drum nu ştiu unde duce parcă e tăiat în fum parcă ţine loc de cruce

1051

Constantin Preda


în mica mea alcătuire de humă e o tiparniţă de flori ce mă consumă în mica mea alcătuire de argilă e o tiparniţă din muguri de zambilă în mica mea alcătuire de lut doar inima mai are început doar inima, în lut, de-atâta aşteptare e o tiparniţă chirilică de floare în mica mea alcătuire de humă e o tiparniţă chirilică de vifor şi de brumă

1052


nu mai plâng, nu mai fac minuni

nu mai plâng, nu mai fac minuni strâng doar cenuşa zilei de luni o, voi, sfinţi, o, voi, sălbăticiuni fie-vă milă şi trataţi doctorii de la spitalul de nebuni azi nu mai plâng, azi nu mai fac minuni scot doar zarea din fântâni

1053

Constantin Preda

au trecut ultimele stoluri de gâşte sălbatice

au trecut ultimele stoluri de gâşte sălbatice mâinile mele miros a mâinile tale văratice galbenul toamnei încă mai pică eu scriu pe un pervaz de tufănică a trecut ultimul stol a ţipat ultima haită de lupi sufletul meu învaţă căderea în gol o, suflete curat ca mierea galbenă din stupi

1054


clopot de trifoi

bate-un clopot de trifoi cade toamna: picuri, picuri din lumina unei ploi îţi trimit toamna în plicuri bate-un clopot mai devreme stins, nebun, tărăgănat clopot trist de crizanteme dintr-un mov îndepărtat bate-un clopot, bate, bate cade ploaia: picuri, picuri e atâta nedreptate îţi trimit toamna în plicuri

1055

Constantin Preda

luna

luna ca o femeie frumoasă rătăcită într-un schit de călugări

1056


troiţă de aer

există tot timpul ceva mai trist decât cenuşa de lalea: troiţa de aer rămasă după plecarea ta

1057

Constantin Preda

melancolie de jder

eşti frumoasă ca o urmă de jder în zăpadă când dormi cu genunchii uşor desfăcuţi vine chiar patriarhul să te vadă eşti frumoasă ca o urmă de lup prin nămeţi eşti anafură dulce pentru tâlhari, pentru asceţi eşti frumoasă ca un fum de zmeură de narghilea eşti ca un meteorit căzut într-o taiga eşti frumoasă ca o urmă de jder prin zăpadă miroşi a cer şi a iconostas şi a gutuie coaptă în livadă

1058


nu ţi-aş spune adio

oricât de mult aş iubi toamna oricât de mult aş iubi-o niciodată-n septembrie nu ţi-aş spune adio deşi-i un triumf total al tristeţii deşi în inimi toamna răzbate cu brio niciodată-n septembrie nu ţi-aş spune adio oricât de mult aş venera toamna oricât de mult lumina ei mi-aş dori-o niciodată-n septembrie nu ţi-aş spune adio toamnă, lumină, tristeţe ce fantastic trio niciodată-n septembrie nu ţi-aş spune adio oricât de mult lumina toamnei inima-n flori mi-ar zidi-o niciodată toamna nu ţi-aş spune adio

1059

Constantin Preda

ca din lumina blândelor dumineci

ca din lumina blândelor dumineci aş vrea să-mi vii în somn prin somn să-mi luneci cum cade toamna lin ca soarele prin mâneci să-mi vii în somn să vrei să nu mă pierzi gutuile să fie galbene sau verzi la temelia toamnei drumul să-l aşezi să-mi vii în somn să laşi icoanelor un semn să bată-un clopot de gutui înalt şi demn pe rană tu să-mi fii ca şoaptele de untdelemn ca din lumina blândelor dumineci aş vrea prin braţe şi prin toate toamnele să-mi luneci să-mi vii în somn să mă cumineci

1060


temelia acestei case

temelia acestei case din flori şi din bârne e din cenuşa pe care o lasă cântecul priveghetorilor în urne lumina acestei case după plecarea ta e din zăpada mea din oase şi din crivăţul ce va urma temelia acestei case din flori şi din bârne e din cenuşa pe care o lasă cântecul priveghetorilor în urne

1061

Constantin Preda

ca un copil ce duce-n braţe luna

ca un copil ce duce-n braţe luna sau cerul, sau calea robilor, sau calea lactee aşa mă simt eu toamna mirosind a struguri copţi şi-a păr despletit de femeie

1062


cazanie

pustnicii au inventat amurgurile poeţii – sfâşierea lor!

1063

Constantin Preda

trăim vremuri buimace

trăim vremuri de restrişte trăim vremuri buimace mai am doar o singură picătură de vin în candelă pentru ultimul clopotar care tace mai am în lacrimă doar amintirea unei corăbii cu sare cel mai frumos schit, cea mai frumoasă frescă nu pot întrece în frumuseţe un cuib de mierlă, de privighetoare trăim vremuri triste trăim vremuri fără grai sfinţii se roagă, dau acatiste florile nu pot ajunge-n rai trăim vremuri cumplite trăim vremuri de impas abia ajunge o picătură de sânge la zece cuţite cucii au rugină-n glas trăim vreumuri nebune trăim vremuri buimace pân’ la dumnezeu te mănâncă sfinţii îmi şopteşte ultimul clopotar care tace

1064


s-au ridicat, anul acesta, încă zece biserici cu turle

s-au ridicat, anul acesta, încă zece biserici cu turle de jur-împrejur, nicio urmă de sfânt mişeii – tot ei între ei – fac legământ jderii bătrâni s-au dus la sfeştanie dar n-au găsit nicio urmă de milă lupii te pândesc dintr-un strop de grijanie lumânarea arde sfioasă, umilă s-au ridicat, anul acesta, încă zece troiţe încă zece biserici cu turle unde sunt sfinţii, unde sunt sfinţii? aceleaşi haite sunt pregătite s-atace, să urle

1065

Constantin Preda

cad gutuile din ram

cad gutuile din ram cu gutui îţi bat în geam cad gutuile în sus nu se mai opresc din dus cad gutui dintr-o fântână cad gutuile în lună cad gutuile-n livadă bate-un clopot de zăpadă eu îţi scriu, mă scriu pe mine câtă frunză pe coline câtă toamnă, câtă moarte cad gutuile-ntr-o carte cad gutui, pervaz de brumă sunt doar eu, un boţ de humă sunt eu cel care eram cu gutui îţi bat în geam

1066

ŞI CÂND PLECI, PAŞII TĂI TOT CĂTRE MINE VIN (2016)


cheia

ultima zi în care linia orizontului e ca o frânghie uşoară pe care-ţi pui rochia-nflorată la uscat ultima zi în care vara îşi face de cap în mansarde cu storuri de fum ce frumoşi sunt anii în care dumnezeu cântă şi pierde cheia în iarbă

1069

Constantin Preda

fata cu rochia ca frunza de ghindă

fata cu rochia ca frunza de ghindă fata căreia îi place să se privească goală-n oglindă fata care are pe şoldul stâng câţiva pistrui fata aceea frumoasă ca o icoană e toamna păzită de o şleahtă de sfinţi cărăui fata cu rochia ridicată de vânt îl face chiar şi pe dumnezeu să nu pară atât de cărunt fata aceea aproape că nu are contur e făcută din aerul ploilor cel mai pur fata aceea frumoasă ca o ciută pierdută de turmă toată pădurea în flăcări îi doarme în urmă fata cu rochia ca frunza de ghindă fata aceea de fapt e chiar toamna cu care mă-ntâlnesc la o ceaşcă de cafea aburindă

1070


cvartet de frunze şi coarde

cvartet arămiu de frunze şi coarde de fapt altceva aş fi vrut să scriu: inima mea în palma ta care arde daca te-aş atinge ai putea învăţa păsări să zboare munţilor le-ar creşte aripi de cocori şi de cocoare cvartet arămiu de frunze şi coarde de fapt altceva aş fi vrut să scriu: inima mea în palma ta care arde

1071

Constantin Preda

electrocardiogramă

ai grijă să nu te prăbuşeşti în afara inimii ce înger ar mai avea curaj să te ridice? afară e o toamnă atât de frumoasă zboară şi ia-ţi cu tine lumina inimii, complice ai grijă, ai grijă să nu te apleci prea mult în afara inimii tale s-ar putea să găseşti în inimă o schijă din cel mai pur metal de pumnale fii prudent, fii cu mare băgare de seamă să nu te înghită, azi, marele gol toate vor ieşi la electrocardiogramă până şi spaimele lupilor ce-ţi dau ocol ai grijă să nu te prăbuşeşti în afara inimii ce înger ar mai avea curaj să te ridice? afară e o toamnă atât de frumoasă încearcă să zbori, să-ţi iei cu tine lumina inimii, complice

1072


stampe de galben

stampe de galben apatice, apatice tocmai acum trec ultimele stoluri de gâşte sălbatice tocmai acum trec din sud către nord ca o evanghelie de lumină ca o frumoasă bătaie de cord tocmai acum trec din nord către sud vaierul lor atât de clar îl aud tocmai acum trec din sud către vest ca un miros de azimă caldă pe care-o face mama-n ţest stampe de galben stampe de frunze tocmai acum mi s-a oprit un fluture pe buze

1073

Constantin Preda

am atâtea dovezi

furată de o trăsură de aer fără vizitiu toamna e ca o femeie cu păr castaniu toamna e chiar răzvrătirea focului în frunze toamna e culoarea sepia a unei corăbii cu pânze toamna e ca o ultimă strigare a unui deal galben de humă pe unde-şi fac lupii cărare toamna e ca o femeie cu păr castaniu şi lung tocmai acum toamna îşi despleteşte părul peste umărul meu stâng toamna e chiar o femeie cu ochi verzi am atâtea scrisori am atâtea dovezi toamna e chiar răzvrătirea focului în frunze toamna e culoarea sepia a unei corăbii cu pânze

1074


ceasornicul toamnei

ceasornicul toamnei de-abia mai ticăie lumina în lampă e minimă, minimă florile se jeluie, se jeluie eu aş vrea să locuiesc la tine în inimă ţipăt de galben, începe declinul ce-a mai rămas din toamnă? doar scurte poveţe mă fac frate de cruce cu noaptea, cu vinul şi scriu acest evangheliar la un foc de mere pădureţe sufletul toamnei nu are glas flacăra-n lampă e minimă, minimă ce-a mai rămas din toamnă, ce-a mai rămas? oare vei veni să locuieşti la mine în inimă?

1075

Constantin Preda

lup galben la poartă

picură, picură ploaia iei ceainicul de toartă ţipă o buhă lemn putred la poartă ţipă o plută trec herghelii de cai lumina e frumoasă ca o pasăre mută deasupra cănii de ceai cade un ulm răpus de fulger sperietoarea-n vie se crede înger lumină de toamnă cu ceasuri oprite cu turme de cerbi şi flori pe copite picură, picură ploaia iei ceainicul de toartă ţipă o buhă lup galben la poartă

1076


acest drum forestier

acest drum forestier ce duce la cabana dochia e ca o picătură de cer peste care-ţi flutură rochia acest drum cu fragi nu e decât un cald şevalet pe care pictează amurgul un gând de poet această cărăruie ce se pierde, sălbatic, în munţi nu e decât un vis de gutuie ce se sprijină pe fantastice punţi acest drum ce se pierde într-un şemineu de cabană trece sfios pe sub rochia ta verde ca o blândă dojană acest drum forestier ce duce la cabana dochia nu e decât un cântec de jder peste care-ţi flutură rochia

1077

Constantin Preda

bucurie

scriu poezie cu bucuria sculptorului care descoperă o cascadă într-o pietricică de râu

1078


eu

poetului acesta de-abia-i mai sărută înserarea geana de-abia-i mai mângâie aerul pleoapa cu tot cântecul privighetorilor ce-l arde pe dinăuntru

1079

Constantin Preda

doamna mea, toamna mea

doamna mea, doamna mea cu taior de catifea doamna mea de astă-vară frunzele în sud coboară peste brumă, peste teascuri peste-un foc bătrân de vreascuri peste-un schit cu lupi şi sfinţi peste ceainice fierbinţi peste aburul de ceai doamna mea din vis, din rai bate-un clopot vechi şi pur tu eşti toamnă, n-ai contur tu eşti toamnă, numai sete trec lupoaicele în cete tu eşti vaier, eşti fântână doamna mea, toamnă nebună doamna mea, toamnă de ghindă foc de mure în oglindă doamna mea, toamnă nebună scrum de mure, colb de lună doamna mea, toamnă aparte drum de fragi, pierdut în carte doamna mea, toamnă ascunsă toamna mea cu geana plânsă doamna mea dintr-o tăcere foc de zmeură, de miere doamna mea de ieri, de-acum drum de jderi, de meri, de fum doamna mea, doamna mea cu taior de catifea doamna mea de astă-vară frunzele în sud coboară 1080


şi când pleci

şi când pleci eşti tot a mea, cu dumnezeu, cu paşi, cu poteci şi când pleci, se-ntorc la mine paşii tăi să se închine şi când pleci, îmi vii prin oase ca o iarnă de mătase şi când pleci, de-atâta fum te întorci cu tot cu drum şi când pleci pe drum de jder te întorci cu tot cu cer şi când pleci, îmi stai pe pleoapă cum stă salcia pe apă şi când pleci, drumul mă soarbe stelele sunt oarbe, oarbe şi când suferi, şi când pleci tot prin atriul stâng îmi treci şi când pleci, te-ntorci tăcut cum se-ntorc sfinţii în lut şi când pleci (cu sfâşiere) te întorci cu gust de miere şi când pleci, şi când mă strigi eşti ca focul de ferigi şi când pleci, eşti tot a mea ciornă veche de cişmea şi când pleci pe drum de jder te întorci cu tot cu cer

1081

Constantin Preda

milostivenie lui vasile morar

poezia are asupra mea drept de viaţă şi de moarte poezia este milostivenia îngerilor poezia mă lasă uneori să-i sărut genunchii

1082


eşti ca o binecuvântare

eşti ca o binecuvântare ca o picătură de mir furată din altare ţi-am mai spus: ai ceva din dulceaţa fragilor şi din fumul de brumă dulce de pe bărbile magilor eşti ca o lumină de iarbă crudă prin care-a trecut un lup cu haita sa zăludă eşti ca o fantasmă, ca o fantasmă care întrece în cântec orice mireasmă bate un vifor cald în conifere eşti ca o picătură sălbatică de miere ce caldă trădare, ce caldă trădare eşti ca o picătură de mir furată din altare

1083

Constantin Preda

fără grai

a bătut azi-noapte ultimul clopot de gutui sunetele clopotului au făcut înconjurul lumii a plâns un sfânt al nimănui a bătut azi-noapte ultimul clopot (îndelung) gutuile mi-au aprins un foc tăcut sub umărul stâng a bătut azi-noapte ultimul clopot de ierbi a trecut în tropot ultima turmă de cerbi a trecut azi-noapte ultima herghelie de cai bocitoarele din sunetele clopotului au rămas fără grai

1084


drum la cozia

cabană de bârne piatră de râu din cer e gata să zboare un cal fără frâu ţi-aş scrie pe pleoape ţi-aş despleti părul pe perne apoi ţi-aş povesti zăpada cum cerne colibă de bârne plutind pe pârâu părul tău despletit e ca firul de grâu frunză de ghindă în urmă de cerb cabana, de fapt e lumina din verb cabană de bârne piatră de râu din cer e gata să zboare un cal fără frâu

1085

Constantin Preda

amurg de icoană

amurg de icoană pe drumuri de stepe nechezat sălbatic de cai în coame de iepe balamalele toamnei plâng aproape neunse atâtea drumuri pe care-ai să vii zac în inima mea ascunse păsările zboară cu aripi cusute în clopote se-aud cântece mute amurg de icoană pe drumuri de stepe nechezat sălbatic de cai în coame de iepe

1086


uragan de fragi

genunchiul meu şiret, dibaci se crede dumnezeu când te dezbraci se crede dumnezeu sau baci nebun aştept un uragan de fragi să mă supun genunchiul meu şiret, dibaci se crede dumnezeu când te dezbraci

1087

Constantin Preda

scrisoare către lucia mihaela botezatu şi nicolae sava

singur în lumina din zăpada ciornei ninge fabulos peste vatra dornei singur în lumina haitelor ce cară toată floarea humii strânsă astă-vară singur în lumina brazilor nătângi mâna dreaptă scrie focul mâinii stângi singur sub troiene la un foc de frunze ninge din scripturi peste lupi şi mânze singur în lumină cum e plumbu-n carte vinu-i negru, negru bocet stins de moarte singur sub nămeţi trec în vis dihănii ninge fabulos peste fragi şi sănii singur în lumina din zăpada ciornei ninge fabulos peste vatra dornei

1088


mama

mama-n odaia bună mama-n odaia de la drum şi o gutuie coaptă-n loc de lună şi anii mei: doar fum, doar fum mama pe drumuri de brumă mama sub stele ce cad un cântec de viscol şi humă pe-o scoarţă veche de brad mama în depărtarea vastă mama în rama din oglindă aerul e de cerneală-albastră ca de strugur pus la grindă mama în odaia bună, străbună ca o ciutură în cealălaltă parte de lună

1089

Constantin Preda

n-aş îndrăzni niciodată

n-aş îndrăzni niciodată să te mint în tristeţea toamnei sunt ca o flăcăruie de spirt n-ai îndrăzni niciodată nici tu să mă minţi clopotul continuă să bată în inimi de sfinţi sunt cioplit din aceeaşi tristeţe din care sunt cioplite viorile din aceeaşi lumină a toamnei cu care ard înserările n-aş îndrăzni niciodată să nu te chem în inima mea e o lumină de floare retezată de tragic totem n-aş îndrăzni niciodată să te mint în tristeţea toamnei sunt ca o flăcăruie de spirt

1090


rugăciune

sunt cel mai mare păcătos din toate timpurile doar ţie îţi sunt credincios cum luminii îi sunt anotimpurile sunt lacom atât de lacom de tine ca un urs prins la cofa cu afine ca un urs prins la stupul cu miere ca un proscris la slujba de-nviere sunt lacom de tine cum e cuţitul de rană sfânt fugit de acasă sfânt fugit din icoană sunt cel mai mare păcătos din toate timpurile doar ţie îţi sunt credincios cum luminii îi sunt anotimpurile

1091

Constantin Preda

stampă

tristeţea mea fură căderile îngerilor luminată de moarte, tristeţea mea

1092


porunci

macii dau porunci florilor de păpădii nu există, doamne, flăcări mai adânci în icoane, scorburi şi-n chilii nu există, doamne flori şi suferinţi macii sunt ca rănile de sfinţi macii dau porunci florilor de păpădii ei sunt, doamne, rănile frumoase care ţin lumina în chilii

1093

Constantin Preda

paşii ţărânii

m-au ajuns din urmă paşii ţărânii au îmbătrânit şi sfinţii şi nebunii ulmii cântă-n rând cu cucii vântul spulberă cenuşa crucii se bat ulmii se bat nucii sfinţii cântă-n rând cu cucii m-au ajuns din urmă paşii ţărânii au îmbătrânit şi sfinţii şi nebunii

1094


noiembrie

sfârşit de noiembrie, începe vinul taina veche să-şi destrame apar mici bârfe de amurg pe frunze veştede şi-n stenograme pe această nesfârşită cărare mărginită de ulmi, de sălcii, de plopi se aude o armonică, hai-hui, prin ninsoare fetele sunt adulmecate de jderi, de clopotari şi de popi sfârşit de noiembrie, începe vinul taina veche să-şi destrame apar mici bârfe de amurg pe frunze veştede şi-n stenograme

1095

Constantin Preda

melopee

ţi-am pătat rochia cu iod verde de nuci pe acolo pe unde cântă dropia şi-n bezne de mure mă duci ţi-am pătat rochia cu vodcă veche de mure şi de atunci ai chip de pădure ţi-am pătat rochia cu o singură picătură de vodcă şi de atunci eşti mreană aurie la mine în lotcă ţi-am pătat rochia cu iod verde de nuci pe acolo pe unde cântă dropia şi-n bezne de mure mă duci

1096


clapele maşinii de scris

din clapele maşinii de scris au plesnit primii muguri, a crescut iarba firele florii de iederă sunt atât de înalte mi-au întrecut barba literele sunt atât de plăpânde aproape că stau în genunchi de unde vine, doamne, această iederă tristă ce mi se-ncolăceşte pe trunchi? literele maşinii de scris aproape că-şi cer iertare niciodată n-au văzut un abis mai frumos decât lacrima acestui munte de sare din clapele maşinii de scris au plesnit primii muguri, a crescut iarba firele florii de iederă sunt atât de înalte se iau la-ntrecere cu barba

1097

Constantin Preda

m-aş preface în colind

m-aş preface în colind ca să pot să te cuprind m-aş preface-n pat de nuferi pentru serile când suferi m-aş preface-n val de lotcă ţi-aş fi rege, ţar de vodcă m-aş preface-n schit pe ape sau în prag să-ţi fiu aproape m-aş preface-n schit de ghindă când ieşi goală din oglindă m-aş preface-n jar şi jind ca să pot să te cuprind

1098


tablou de iarnă

ninge atât de frumos de-abia drumul îl străbat ca de strugur tămâios trupul tău e parfumat cea mai frumoasă poveste ce se poate-ntâmpla într-o viaţă de om ca o ninsoare străveche pe creste ca o cană de ceai cu aromă de rom ninge atât de frumos ninge mărunt munţii par de zahăr tos cerul pare cărunt ninge atât de frumos de-abia patul ţi-l străbat ca un strugur tămâios trupul tău e parfumat

1099

Constantin Preda

jelanie de lup bătrân

pe cuvântul meu de lup bătrân şi de rabin eşti frumoasă ca o ninsoare ce cade peste o pădure de pin pe cuvântul meu de lup bisericos mi-ar plăcea-n amurg să te descos pe onoarea mea de crin uitat la un rever tot tu eşti cea mai frumoasă picătură de cer pe cuvântul meu de pacoste, de haimana eşti cea mai frumoasă lumină pe care-o trage iarna la rindea pe cuvantul meu de lup bătrân şi de rabin eşti cea mai frumoasă ninsoare ce cade peste o pădure de pin

1100


scrisoare către daniel preda

oricât ar fi de dulce această aromă de miere gălbuie nimic nu se poate compara, toamna cu mirosul, în munţi, de gutuie azi au căzut ultimele frunze azi nu ai voie să plângi e o zi atât de frumoasă ca un boncăluit de cerbi văratici, nătângi sunt într-o vale căruntă în munţi unde miroase straşnic a răşină versurile pe care le scriu, azi, sunt punţi ce se topesc în lumină oricât ar fi de sfântă această lumină ce din candele suie nimic nu se poate compara, toamna cu mirosul, în munţi, de gutuie

1101

Constantin Preda

vechi tablou

acest poem e ca un vechi tablou din care cade ninsoarea ecou sculptat în alt ecou în care arde lumânarea ninge pe margini de halou parcă aiurea, parcă-ntr-un vis câmpia pare-atât de mică cât coala de scris privesc din lucarnă ca dintr-un magic hublou cum ninge, şi ninge, şi toarnă ninsoarea-n tablou se-aude-un cântec de goarnă iar eu îţi sărut dantela la furou

1102


când pleci

cum aş putea umple golul din vaier când pleci sunt ca un sfânt fără aer când pleci sunt ca un schit fără uşă atâtea poteci se prefac în cenuşă când pleci sunt ca un clopotar fără pipă ca un sturz fără cer, fără aripă cum aş putea opri golul, căderea? când pleci săracă e mierea cum aş putea, totuşi prin lumina ce-mi tulbură apa să-ţi scriu cu nuferi, cu lotuşi să nu-mi mai tremure pleoapa cum aş putea opri prăpădul din aer? cum aş putea curma tăcerea din vaier?

1103

Constantin Preda

vinul mă bea

vinul mă bea vinul mă soarbe când te ating cu degete oarbe de o mie de ori am fost la un pas de a orbi când ninge, scriu la lumina inimii tale ca la lumina unei făclii vinul mă bea vinul se-mbată are fruntea inimii înlăcrimată vinul se-mbată se face criţă ca într-un schit de romaniţă vinul mă bea vinul mă soarbe când te ating cu degete oarbe

1104


cea mai frumoasă zeitate a muntelui

cea mai frumoasă zeitate a muntelui este luna lampă de milenii mai ales când ninge niciun vifor, nici măcar lupii (cu tot urletul lor) nu o pot stinge vă daţi seama ce ecou poate avea o bătaie de clopot în inima munţilor? vă daţi seama cum se aude tăcerea dintr-o picătură de sânge? în munţi toate rănile sunt frumoase, se vindecă singure şi nimeni nu plânge cea mai frumoasă zeitate a muntelui este luna lampă de milenii mai ales când ninge niciun vifor, nici măcar lupii (cu toată haita lor) nu o pot atinge

1105

Constantin Preda

nud

formele femeii sunt atât de muzicale încât se pot auzi

1106


gineri de tămâie

poeţii? gineri de tămâie

1107

Constantin Preda

şevalet cu aripi

văile cu mure – cele mai frumoase părţi ale trupului feminin

1108


blitz

tufănici galbene prinse de brumă în pacea pustie a înserării tufănici galbene ca nişte mirese la fotograf

1109

CEASLOVUL SFÂŞIERII (2017)


era un amurg

era un amurg de culoarea vişinei putrede, a cireşei coapte îmi umplusem buzunarul cu greieri pregătit să intru cu tine în noapte aveam buzele calde aveam buzele umede soseau cocori din ţările calde era un amurg de culoarea vişinei putrede părul mi-era numai flăcări pieptul mi-era numai dogoare mă rugam la dumnezeu ca genunchii tăi de pe umerii mei să nu coboare era un amurg de culoarea vişinei coapte tu credeai că sunt demiurg şi-ţi dezbrăcasei rochia cusută cu şoapte

1113

Constantin Preda

primăvară cu om de zăpadă

trec sănii ninge lent aş merge să bat mătănii la mănăstirea dervent aş merge să bat mătănii să dau acatiste toate bătăile inimii mele sunt triste, -atât de triste trec sănii trase de cerbi sau de cai tu apleci samovarul către cana de ceai abia respir abia-ţi şoptesc miroase a mentă şi-a mir şi-a vin bisericesc ai vrea să mă mângâi ai vrea să-mi săruţi genele dar ninge atât de frumos încât nu te lasă troienele ai vrea să mă mângâi dar eu sunt un biet om de zăpadă o lacrimă îmi stă ascunsă sub pleoapa ochiului stâng, sub arcadă trec sănii prin aburul nebun al cănii de ceai sunt primul om de zăpadă care ţi-a adus cireşe de mai

1114


dă năvală primăvara

dă năvală primăvara ca un taifun, ca un dezastru dă năvală primăvara şi-n chilia mea de sihastru îmi vor creşte aripi mă voi hrăni cu jeratic de miei cu vin, cu agheasmă şi pâlcuri de ghiocei dă năvală zăluda şi-mi bubuie în sânge ca o carabină de flori care plânge vine primăvara îmi vor plesni în inimă primii muguri din ceea ce a fost cândva o vie coaptă cu struguri dă năvală nebuna mi se ascunde-n artere ca o lumina sălbatică de fragi şi de mere dă năvală primăvara ca un taifun, ca un dezastru îţi jur: eşti mai frumoasă ca un topaz sau ca un astru vine primăvara ca un taifun, ca o tornadă iar eu îţi scriu acest poem cu focul ce-a mai rămas dintr-o zăpadă

1115

Constantin Preda

ca vinul unei blânde dumineci

încă te mai aştept încă mai port o floare roşie în piept încă mai aud în uşă bătăi încă mai aud prin văi paşii tăi încă mai am în inimă acea lumină instantanee a geamătului tău de zeitate şi femeie încă te mai aud cum râzi, cum plângi încă prin atrii ca vinul îmi curgi încă prin atrii, încă prin atrii ca soarele prin lacrima atâtor patrii încă te mai aştept pe buze să-mi luneci ca vinul unei blânde şi triste dumineci încă-ţi plimb dorul în caleşti în care parte-a inimii mi-ai zis că eşti? încă mai tresar, încă te mai aştept încă mai port o floare roşie în piept

1116


eu nu am nicio vină

eu nu am nicio vină în inima mea se repetă cel mai mare prăpăd sunt un vis cu litere de lumină cu litere de pârâu, de salcie verde, de gutuie coaptă în pod în inima mea e o stare de freamăt, de vuiet, de dangăt de clopot subţire ce ai inimă a mea, de ce plângi? de ce baţi atât de năvalnic: a dor, a zbor şi-a iubire? eu nu am nicio vină în inima mea a căzut ultima frunză de ghindă eu sunt un vis ale cărui litere le văd cum intră şi ies din oglindă

1117

Constantin Preda

tămâioarele au puteri dumnezeieşti

martie. coboară lumina (pe chipul tău) atât de blând o mierlă mută înconjoară grădina cu zborul său cât cerul unui gând te-aş aşeza în podul palmei şi ţi-aş şopti: acum tămâioarele au puteri tămăduitoare tămâioarele vin din patrii de fum tămâioarele sunt ca nişte clopote ce-ţi bat în inimă şi-n tâmple chiar sfinţii se îmbracă în odăjdii mov pentru iubirile ce au să se întâmple te-aş aşeza în podul palmei şi ţi-aş spune poveşti tămâioarele au puteri dumnezeieşti martie. se-aşterne lumina (în decolteul tău) atât de blând bubuie cerul în tijele florilor şi nu mai pot să scriu un rând

1118


hai cu mine în spatele casei

hai cu mine-n spatele casei, să nu ne vadă vreun unchi hai cu mine să-ţi scriu poezii, să-ţi stau în genunchi hai cu mine să-ţi fac evantai din lumină de cireşe de mai să-ţi pun cireşe de mai la urechi să privim cum trec cocorii (pe deasupra casei) perechi hai cu mine dincolo de dâmbul morii să privim cum cântă, cum zboară cocorii să treacă un tren, un episcop să fluture-o batistă eu să-ţi public suspinul într-un colţ de revistă hai cu mine să mă-nfiori, să mă sperii să prăbuşim şi să-nălţăm alte imperii hai să-ncheiem noi tratate de pace tratatul florii de mentă şi-al coacăzei care se coace hai cu mine-n spatele casei, să nu ne vadă vreun unchi să-ţi scriu poezii, să-ţi cad în genunchi

1119

Constantin Preda

zece trăsuri

zece trăsuri – scuzaţi de deranj – urcă dealul copoului cu lalele oranj zece trăsuri trase de cerbi şi-alte zece trase de cai urcă dealul copoului cu cireşe de mai zece trăsuri trase de greieri şi-alte zece trase de jderi în oraşul lui mihai ursachi sunt cele mai dulci sfâşieri zece trăsuri iertate de vină zece trăsuri cu cai nărăvaşi şi frâie topite-n lumină zece trăsuri cât zece miezuri de nucă zece câmpii nebune de flori în această primăvară năucă zece trăsuri cât zece picături de vin bisericesc zece munţi cu flori ai celui mai cald te iubesc zece trăsuri – scuzaţi de deranj – urcă dealul copoului cu lalele oranj

1120


vânt albastru

bate un vânt albastru şi-ţi ridică rochia şi chiar o flutură ca pe o pânză de corabie feniciană ca pe o perdea de caleaşcă regală bate un vânt albastru care-a-nnoptat între genele mele

1121

Constantin Preda

ultima icoană

eşti ultima icoană pe care o voi picta pe zăpadă doar sfinţii şi ulmii vor avea puterea s-o vadă eşti ultima icoană pe care o voi picta pe valuri de mare în numele tuturor pictorilor lumii ca pe-o străfulgerare de floare eşti ultima icoană pe care o voi picta cu lumină de mere cu acea lumină hieratică păstrată de mocani în ciubere eşti ultima icoană pe care o voi picta în dulce omăt toate ninsorile vor avea chipul tău nu mai pot da îndărăt eşti ultima fereastră pe care o voi deschide spre mine eşti ultima vie cu struguri ce plânge-ntr-un singur ciorchine eşti ultima icoană pe care o voi picta pe zăpadă doar sfinţii şi ulmii vor avea puterea s-o vadă

1122


piciorul tău dezgolit

piciorul tău dezgolit oglindit într-un luciu de râu piciorul tău tremurând ca firul de grâu piciorul tău dezgolit cu strălucire de astru inima mea ca o mierlă cântând la un pas de dezastru piciorul tău dezgolit ca un plâns de ciorchine ca o lumină de strugure copt într-o scufundare de sine piciorul tău dezgolit ca o şoaptă de dumnezeu îngânată ca o lampă ce arde la schit ca un vin de coacăze care îmbată piciorul tău dezgolit oglindit într-un luciu de râu piciorul tău tremurând ca firul de grâu

1123

Constantin Preda

floarea de mentă

te rog dar te rog să fii atentă azi îşi desface petalele floarea de mentă azi vei auzi cum fraged se rupe cerul din cele o sută de cupe azi vei auzi floarea cum îşi deschide zările ca pe nişte calde firide şi-n aerul înalt şi-n aerul cald va pluti umărul tău ca un smarald te rog dar te rog să fii atentă azi îşi desface petalele floarea de mentă

1124


iarbă şi fluturi

iarbă şi fluturi bate un clopot de frunze de nuc toate depărtările au fost cusute la mine în inimă sub buzunarul de la surtuc iarbă şi greieri murmur de fire de telegraf parcă ai vrea să vii să mă cutreieri prin toate cotloanele cuvântului ah iarbă şi fluturi lumina are tainele ei ce vârstă o fi având lumina? dar bolta cerească şi stelele ei? iarbă şi fluturi bate un clopot din picuri de ploaie parcă ai vrea să vii să mă cutreieri să-mi curgi prin atrii: şuvoaie, şuvoaie

1125

Constantin Preda

în nopţi de dorul tău desferecate

în nopţi de dorul tău desferecate explodează macii de-a lungul căii ferate explodează macii în lanul de grâu dumnezeu înfige un cuţit într-un val de pârâu numai lampagiu, numai clopotar să nu fii când explodează macii în ore târzii numai pictor nebun, numai pustnic dement când macii ard ca nişte torţe în golul absent numai poet, numai îndrăgostit fără leac când macii ard într-un capăt de veac în nopţi de dorul tău desferecate sar trenuri de pe crucea căii ferate

1126


am un gol în inimă

am un gol în inimă şi miros de iarbă cosită sunt poet (adică mai mult decât un rege) sunt ulm înflorit (adică mai mult decât ispită) am un gol în inimă şi miros de flori de răşină marginile mele nu au margini marginile mele încep din lumină am un gol în inimă mâinile mele-s năuce păsările zboară de la nord la sud sub formă de cruce am un gol în inimă cuib pentru mierle lacrimile păsărilor oarbe sunt şiraguri de perle

1127

Constantin Preda

oare

oare ce altceva pot fi mierlele dacă nu iubitele cireşilor înfloriţi?

1128


sunt ca un lup

sunt ca un lup pus să păzească turma îţi voi adulmeca şi pulpele, şi tălpile, şi urma sunt ca un lup pus să păzească o pădure tăcută pe-acolo pe unde trece pasul tău sălbatic de ciută sunt ca un lup cât două coline pus să păzească dorul de tine sunt ca un lup ce-aşteaptă să i se taie braţele-n flăcări cu care îmbrăţişează o ploaie sunt ca un lup ce-aşteaptă tăcut ultimul zvâcnet al turmei ce vine la rut sunt ca un lup pus să păzească turma îţi voi adulmeca şi pulpele, şi tălpile, şi urma

1129

Constantin Preda

sunt un pezevenghi

sunt un pezevenghi nu ştiu nici măcar să fac nod la cravată pot însă înţelege limba mierlelor şi freamătul dumbrăvilor de sub rochia ta înflorată sunt cel mai mare pezevenghi scriu doar cu litere de omăt dorm în clopotniţa bisericii lumina rochiei tale e singurul vin cu care mă îmbăt aş fi putut să ajung ministru sau episcop sau stareţ de mănăstire însă am rămas acelaşi pezevenghi care scrie cele mai frumoase poeme de iubire sunt un pezevenghi nu ştiu să fac nod la cravată inima mea e păzită de hoarde de greieri şi de cântecul lor se lasă purtată

1130


te-aştept ca pe un cireş copt

te-aştept ca pe un cireş copt să-mi faci din şolduri cifra opt te-aştept pe coline şi-n chilie e prima mea zi de stăreţie te-aştept pe coline cu ploi şi trifoi să-mpărţim purpura cireşelor, să nu ştii să te mai întorci înapoi să-mpărţim toată purpura cireşelor de vară în clopotniţa schitului din fire de secară să te iubesc domol, în opturi şi în calde cercuri să dăm unei coline denumirea zilei de miercuri te-aştept într-o picătură de vin, într-o picătură de mir să te colind, să mă colinzi, să te respir te-aştept şi de pe acum ţi-aş cere să pui mai multă purpură în cireşele pe care le aduci în ciubere te-aştept să te iubesc domol sau în calde cascade să dai şoldurilor mele denumirea celor mai frumoase tornade

1131

Constantin Preda

teama de moarte

teama de moarte felinar aprins în omătul întunericului

1132


sfârşit de primăvară

în refugiul unei vechi staţii de tramvai ţipătul unei eleve ca o flacără de miere de mai

1133

Constantin Preda

singura dovadă

singura dovadă a faptului că eu aş exista e înflorirea unui cireş într-un şipot albastru de cişmea

1134


cămaşa desprimăvărată

pe cămaşa mea desprimăvărată ţi-ai pierdut candoarea ta de înger şi de fată pe cămaşa mea în flăcări, descheiată miroseai a floare retezată din cămaşa mea de viorea albastră ţi-ai cioplit un schit şi o fereastră ţi-ai cioplit un schit în care cânţi şi plângi din cămaşa mea cu picăţele-n dungi miroseai a fân, a schit şi-a ţărm de mare miroseai a dulce, caldă deflorare miroseai a plâns de fragi şi-a plâns de orhidee ‘n noaptea-aceea-n care te-am făcut femeie pe cămaşa mea abia desprimăvărată doarme o pădure-nlăcrimată

1135

Constantin Preda

aş fi vrut să te sun

aş fi vrut să te sun ai fi vrut să mă suni tu ai ochi de îngeri şi de sălbăticiuni aş fi vrut să-ţi şoptesc ai fi vrut să-mi şopteşti dorul tău pentru mine l-aş plimba în caleşti aş fi vrut să-ţi scriu ai fi vrut să-mi scrii toată noaptea au bătut clopote de ghiocei în parohii aş fi vrut să te strig ai fi vrut să mă strigi toată noaptea au bătut clopote de cutcurigi aş fi vrut să-ţi bat (în geam) cu o zambilă albastră toată zarea, de fapt era o fereastră aş fi vrut să-ţi lunec sălbatic prin mâneci ai fi vrut să-mi fii prescura celor mai sfinte dumineci aş fi vrut să te sun ai fi vrut să mă suni ochilor mei le plac ochii tăi calzi şi nebuni

1136


ţi-ai desfăcut primul nasture

ţi-ai desfăcut primul nasture şi încă voiai să-ţi ghicesc viitorul în aburul ceştii cu ceai ţi-ai desfăcut primul nasture din cheutoarea de brânduşă te ţineam în braţe cum tocul ţine în braţe o uşă ţi-ai desfăcut primul nasture tocmai trecuse un timp de la al doilea nasture în jos începea un alt anotimp erai frumoasă, erai tot ce putea visa un poet parcă aveai buzele unse cu miere sau cu şerbet ţi-ai desfăcut primul nasture şi-ai zis să cădem de acord dar tocmai atunci pe deasupra clopotniţei treceau primele stoluri din nord ţi-ai desfăcut primul nasture şi parcă pluteai afară colinele erau pline de galopul hergheliilor de cai

1137

Constantin Preda

papirus

inima mea ca un planor care zboară cu mireasmă de mure în turbulenţe de ghiocei şi pădure inima mea ca un planor în vreme de iarnă când dumnezeu scrutează zarea din vechea lucarnă inima mea cea mai veche chilie cu pereţi de smirnă şi de poezie inima mea ca o bisericuţă dintr-un lemn ca o picătură de untdelemn inima mea ca o veche scriere de mână ca un artefact de lună şi fântână inima mea ca o veche scriere stranie ca un papirus de un milion de ani într-un strop de grijanie

1138


extrasistolă-n amurg

acolo unde e iarba mai fragedă şi poezia mai deasă – adică deasupra inimii – îmi şuieră o nevăzută coasă îmi şuieră, doamne un luciu de coasă inima mea e ca o bisericuţă frumoasă, frumoasă acolo unde e iarba mai fragedă şi poezia, mănoasă nişte cosaşi îşi cată loc de casă

1139

Constantin Preda

ea

ea ea ea ea

merge agale e ca un cuţit care taie în două mireasma de măr este cu un pas înaintea oricărei dorinţe răsuceşte brusc cheia în uşă

ea este ca un buchet pe care dumnezeu mi-l aşază în inimă

1140


prin furoul său transparent

prin furoul său transparent poţi vedea cum arde trifoiul cum sfiala e cea mai frumoasă floare de câmp cum mreana se scufundă adânc în râu cum lupul scapă mereu prada (şi o ia de la capăt) cum fluturii ştiu să înceapă o poezie prin furoul său transparent poţi vedea un drum lung care face un mic ocol în inima ta

1141

Constantin Preda

tu nici măcar nu ştii să cânţi la flaut

tu nici măcar nu ştii să cânţi la flaut mâinile tale/ridicate în dreptul buzelor sunt mici piruete de ghiocei sunt calde începuturi de splendori sunt făgăduinţe care întrec orice imaginaţie tu nici măcar nu ştii să cânţi la flaut buzele tale tremurând seamănă cu două flăcărui ale unei câmpii de fragi seamănă cu două jurăminte sub un cer înstelat

1142


amurgul acesta

amurgul acesta ca un tratat de bună vecinătate cu dumnezeu amurgul acesta a cărui cenuşă sunt eu

1143

Constantin Preda

ca într-un rai

intri ca într-un rai şi nu mai poţi să ieşi plesnesc primii muguri din hoarde de cireşi străbat inima trec prin coline cu cireşi înfloriţi bate un clopot în limba vechilor sciţi bate un clopot în limba unor vechi valuri de mare plesnesc primii muguri ai arborilor cu cireşe amare intri ca într-un rai şi nu mai poţi să ieşi plesnesc primii muguri din hoarde de cireşi

1144


auzi cum bate viforul în geam?

e ultima oară când ninge viforul desenează flori la fereastră un mesteacăn bea de stinge eu am o tristeţe albastră, albastră auzi cum bate viforul în geam? auzi cum focul spune poveşti? ninge ca în vremea lui varlaam cu fulgi nebuni, duhovniceşti ninge, e ultima oară când ninge viforul desenează flori la fereastră un mesteacăn bea de stinge clopotniţa schitului e albastră, albastră

1145

Constantin Preda

îmbrăţişaţi

nu avem voie să intrăm în primăvară decât îmbrăţişaţi deja ţi-am trecut mâna prin păr iar părul tău miroase a toporaşi înlăcrimaţi nu avem voie să intrăm în martie decât zburând ca două contururi de păsări ca două torţe arzând nu avem voie să intrăm în primăvară decât în zbor albastru de clepsidră ca două pâraie bogate în cuiburi de nuferi şi vidră nu avem voie să intrăm în primăvară decât îmbrăţişaţi drumul pe care vin eu către tine e chiar drumul pe care şi tu îl străbaţi

1146


azi

azi ai rang înalt de floare de orhidee azi ai cel mai înalt rang de primăvară adormită-ntr-o femeie azi ai rang înalt de monedă străveche de aur topit eu sunt numismatul orb căruia i-au crescut aripi când te-a găsit azi toate cuvintele sunt prea sărace ca să mi te poată descrie azi eşti ca mănăstirea văratec înainte de liturghie azi eu am cel mai înalt rang de cireş înflorit care te visează pe tine tu te simţi atât de vinovată încât zbori peste coline azi ai rang înalt de muceniţă cu zâmbet frumos iar eu te păzesc ca un episcop credincios azi ai cel mai înalt rang de fată care se scaldă-n pâraie eu mă simt atât de vinovat încât simt că-mi arde în inimă un sfeşnic de ploaie azi ai rang înalt de floare de orhidee azi ai cel mai înalt rang de primăvară care izbucneşte într-un trup de femeie

1147

Constantin Preda

eşti ca o vie

eşti ca o vie încărcată de rod eşti ca luna care doarme printre gutuile din pod sunt ca un paznic pus să păzească şi via şi luna şi bolta cerească eşti ca o vie încărcată de rod eşti ca luna care doarme într-un suflet de paznic nerod

1148


picături

mă îndemni şi te îndemn suntem două triste picături de untdelemn suntem două triste calde picături contemplarea unei singure păduri suntem ca doi picuri în aceeaşi cană două triste picături pe aceeaşi rană aşa cum stai şi-aşa cum stau în jilţul meu imaginar părem două picături de miere furate din altar mă îndemni şi te îndemn suntem două triste picături de untdelemn

1149

Constantin Preda

dulce potop

potop de muguri dulce potop eşti ca o herghelie ce vine în galop potop de muguri ce nu mai încap eşti ca o herghelie ce vine la trap potop de muguri firesc, nefiresc eşti ca o miere de struguri în care sfinţii bocesc potop de muguri dulce potop eşti ca o herghelie ce vine în galop

1150


amurg cu corăbii

amurg cu corăbii amurg în amurg stăm pe ţărm şi-mi desenezi în podul palmei marea îmi desenezi în nisip un cerc pe unde luna la noapte va pătrunde în inimile noastre

1151

Constantin Preda

ce să mai zic despre gura pe care atât de lasciv o ţii întredeschisă?

ai buzunarele rochiei pline cu sâmburi de caise, de migdale, de cireşe amare te prinde melancolia (deşi nu eşti o fire melancolică) ai un oftat din care zboară, fericiţi, fluturii spre sticla de lampă ce să mai zic despre gura, gură de piersică, pe care atât de lasciv o ţii întredeschisă? dar despre buzele-n flăcări neatinse de briza mării niciodată?

1152


toamna începe din copilărie

toamna începe din copilărie: priveliştea care ţi se arată (întâia oară) prin fereastra mică a sufletului amurgul tras în amintire de cărăbuşi rochia albă a fetei care fură mere de pe dealuri şi mirosul tare de brad, sâmbăta, când plouă şi porumbeii se împerechează pe turla bisericii

1153

Constantin Preda

primăvara

tu-mi spui că pe acoperişul de şindrilă se aude un fâlfâit de pasăre pe care-l simt apoi cum îmi creşte în inimă tu-mi spui că pe coama casei umblă un somnambul cu o grenadă în mână şi cerul bubuie şi inimile sfinţilor bubuie tu-mi spui, o, dar câte nu-mi spui şi eşti fericită, şi te sperii, şi exulţi şi din şoaptele tale plesnesc primii muguri şi din şoaptele tale pleacă un foc dulce care aruncă-n aer scoarţa pământului

1154


ea

ea cântă la violoncel ea e romantică până în vârful urechilor ea e leac de înfruntat melancolia vremurilor ea îmi trimite în fiecare primăvară un crin sfios să-mi inspecteze inima

1155

Constantin Preda

pentru cine clipeşti genele?

pentru cine clipeşti genele? pentru cine ţii umede buzele? pentru cine ai îmbrăcat această rochie a cărei frumuseţe frânge pe dinăuntru luna?

1156


ea

ea este ca un foc de zambile care-mi arde degetele, inima şi acoperişul casei ea are vocaţia voluptăţii ea este obiect de studiu pentru pentru ghiocei, cardinali şi toţi cei din garda papală ea ţine jurnal şi scrie cu ruj tulburătoare poeme metafizice toate epistolele ei încep cu: să nu mă uiţi măcar până mâine suspinul ei, doamne, are substraturi savante ea plânge, ea suferă, ea e cea mai frumoasă fantă de lumină

1157

Constantin Preda

voi rămâne la noapte la tine

voi rămâne la noapte la tine s-ascult cum plâng cele zece glicine ne vom încuia în casă, vom trage zăvoarele vom da foc ploii, vom aprinde izvoarele vom trage zăvoarele, vom arde perdelele vom aprinde ploaia şi toate cişmelele ce-ai să faci, ce-ai să faci voi avea degetele ca nişte focuri de maci te voi cuprinde şi vei arde odată cu mine vei fi cântecul unui cioplitor de violine voi rămâne la noapte la tine să plâng să crezi că te îmbrăţişează un crâng voi rămâne la tine să-ţi spun te-a iubit un crâng înflorit, un taifun ce-ai să faci, ce-ai să faci voi avea degetele ca nişte focuri de maci

1158


încă mai sufăr

încă mai sufăr încă mai suferi eu cred că amândoi am fost cândva o pereche de nuferi eu cred că noi amândoi am fost cândva o pereche de muguri de ploi încă mai tac încă mai taci eu cred că am fost cândva două şoapte nebune de maci încă te mai iubesc încă mai zbori eu cred că am fost cândva perechea nebună a unui şir de cocori încă mai suferi încă mai sufăr toată corespondenţa noastră încape-ntr-o petală de nufăr

1159

Constantin Preda

mă bei ca pe un vin vechi

simt o arsură dulce sub umărul stâng mă bei ca pe un vin vechi şi nu-ţi mai ajung mă bei ca pe un vin vechi şi te îmbeţi devii efigie de iconari şi de poeţi mă bei ca pe un vin nou şi-ncerci să-nduri lumina din margini triste de păduri simt o flacără dulce că-mi curge prin sânge mă bei ca pe un vin şi vinul nu-ţi ajunge

1160


gutuile

când se coc înseamnă că nu le mai ajunge cerul că lumina lor este chiar lumina lunii că greutatea lor este greutatea clopotelor care anunţă o dragoste nouă

1161

MAI E PUŢIN ŞI SE VA PUNE PE NINS, BUZELE NOASTRE ABIA S-AU ATINS (2017)


toate tainele

nu e îndeajuns să mori nu e îndeajuns să fii fântână o, câte câmpuri de bujori sub pleoapa mea angelică se-adună nu e îndeajuns să scrii elegii nu e îndeajuns să cânţi la un pian fără clape nu e îndeajuns să cobori şi să pictezi pereţii bisericilor de sub ape nu e îndeajuns să cutezi nu e îndeajuns să porţi tunică de hârtie o, câte straturi de zăpezi ai aşezat la-această temelie nu e îndeajuns să mori nu e îndeajuns să fii furtună cel mai înalt rang e să fii pământ de flori în care toate tainele se-adună

1165

Constantin Preda

ploua, băteau clopote

ploua, băteau clopote numele sfinţilor căzuseră-n uitare oare erau lacrimi oarbe oare era fum de frunzare? ploua, băteau clopote ca şi când te-aş fi pierdut curgea cel mai frumos mir pe icoane şi-n inima mea de lut ploua, erau nişte amurguri triste, atât de triste de parcă aş fi mers la biserică s-aprind lumânări, să dau acatiste ploua, luase foc o candelă uitată eu eram în locul acela unde nu voi ajunge niciodată

1166


cea mai pură lumină

cea mai pură lumină e aceea pe care o ştiu orbii acea plantă de întuneric alb din care-şi fac coroniţe heruvimii şi corbii încă de la naştere şi chiar după moarte cu lumina aceea, orbii se zidesc în pagini de carte cele mai frumoase cărţi sunt acelea pe care orbii le citesc vine noaptea cu florile ei de rang mănăstiresc cea mai pură lumină e aceea pe care o ştiu orbii acea floare de întuneric alb din care-şi fac coroniţe heruvimii şi corbii

1167

Constantin Preda

pe unde hălăduieşti, inimă a mea

pe unde hălăduieşti, inimă a mea când am nevoie de tine ca o spadă simt aerul din viori sparte şi din violine pe unde colinzi pe unde, pe unde ca o spadă simt aerul înfipt în secunde pe unde zbori, inimă a mea în aceste vremuri serbede, ca de război am mâinile triste, atât de triste ca nişte cumpene de ploi pe unde hălăduieşti, inimă a mea prin ce colb mistic de singurătăţi? ca şi ieri, ca şi alaltăieri ca şi-n alte dăţi pe unde rătăceşti, inimă a mea când am mare nevoie de tine ca o spadă simt aerul ca un cuţit cu mâner sculptat în topaze şi rubine

1168


tatăl meu

tatăl meu are pe piept un deal cu bujori tatăl meu are în inimă un stol de cocori tatăl meu doarme sub o colină tatăl meu are inima-nzăpezită-n lumină tatăl meu coseşte la capătul verii tatăl meu umblă pe sub pământ cu jderii, cu merii tatăl meu are pe piept un deal cu viorele tatăl meu vorbeşte într-un vechi grai de cişmele tatăl meu are pe piept un deal cu bujori tatăl meu trece prin inima mea într-un stol de cocori

1169

Constantin Preda

să faci gutuile să cadă în sus

să faci gutuile să cadă în sus să fii lup cât o haită şi sălbatic, şi supus toate cărţile tale să aibă litere de zăpadă să fii un măr cât o livadă să faci lampa să ardă în ploaie să pluteşti prin burg cu tot cu odaie să stai pe buza prăpastiei să leneveşti ca un coate-goale prin caleşti să faci gutuile să cadă în sus să fii lup cât o haită şi sălbatic, şi supus

1170


mormântul poetului lui pompiliu şelea

mormântul poetului ca o moviliţă de metafore într-un câmp de bujori unde vin să doarmă stoluri de mierle mormântul poetului ca o făgăduinţă înainte de a fi înghiţit de valurile mării

1171

Constantin Preda

tropar

eu sunt amar tu ai buze dulci ca boabele de zmeură care se coc sălbatice prin lunci ca strugurii nebuni atinşi de brumă tu eşti de zmeură eu sunt de humă eu sunt hieratic eu sunt amar abur subţire de samovar eu sunt amar tu ai buze dulci eşti verişoară cu zmeura ce creşte sălbatică prin lunci

1172


iar plouă

iar plouă s-a pus cerul pe plâns mi-e inima ruptă în două parcă de o gheară de urs iar plouă vălătuci de fum în frunzare parcă se varsă călimări cu fluvii de tristeţe în mare iar plouă timpul nu mai are loc în clepsidre e o ploaie veche, mocănească de nuferi singuri, părăsiţi de vidre iar plouă totul miroase a frunză galbenă, amară trec trenuri care-ncotro pe şine care nu există, pe şine fără gară iar plouă s-a pus cerul pe plâns mi-e inima ruptă în două parcă de o gheară de urs

1173

Constantin Preda

aerul unei vieţi de poet

eşti eşti eşti eşti

aerul aerul aerul aerul

cu care se scriu evangheliarele unei bisericuţe de flori în bărăgan care îndreaptă inima spre lumină unei vieţi de poet

1174


poezia

domnişoarei kristina săvulescu

poezia e o firimitură din care se hrănesc popoare de îngeri

1175

Constantin Preda

tristeţea mea nu dezamăgeşte niciodată

tristeţea mea nu dezamăgeşte niciodată tristeţea mea e ca o funie îmbobocită la capătul ştreangului

1176


murele

murele sunt bocetele nopţii într-un pat răvăşit de femeie

1177

Constantin Preda

să nu te superi

să nu te superi că îţi spun să nu te superi eşti frumoasă ca un câmp de bujori sau de ienuperi să nu te superi că îţi pun această întrebare: rochia ta e sora unei flori de crin sau a unei flori de cicoare? să nu te superi să nu te superi, zeitate eşti frumoasă ca o eternitate de maci ca o eternitate să nu te superi să nu te superi că plouă eşti frumoasă ca o biserică în amurg sau ca o cofă cu rouă să nu te superi să nu te superi că ninge ţi-aş săruta degetul mic apoi tivul rochiei, apoi te-aş atinge să nu te superi că îţi spun să nu te superi eşti frumoasă ca dunărea la vărsarea în mare văzută dintr-o lotcă cu nuferi

1178


ea

ea era ca o mierlă şi îşi făcuse cuib în inima mea înfrunzită ea era ca o muzică veche pentru care fugeau îngerii de acasă ea era ca o sămânţă din care încolţeau milenii de dragoste

1179

Constantin Preda

lupii bătrâni pun în vin

lupii bătrâni pun în vin lumină de ulm, de tei, de scorţişoară eu îţi beau din buric fragii culeşi astă-vară lupii bătrâni beau vinul din urme de dropie mie mi-e de ajuns o singură picătură de vin bisericesc sorbită din tivul tău de la rochie lupii bătrâni fierb vinul în sticla de lampă sau în ibric mie mi-e de ajuns o singură picătură băută de la tine din buric lupii bătrâni pun în vin lumină de ulm, de tei, de scorţişoară eu îţi beau din buric fragii culeşi astă-vară

1180


sunt un sfânt

vin rubiniu delir în pocale sunt un sfânt cât o mie de haimanale sunt o haimana cât o mie de sfinţi din icoana mea pică lacrimi fierbinţi sunt o troiţă din flori de mure epitaful? scris cu cerneală de mure vin rubiniu taifun în pocale sunt un sfânt cât o mie de haimanale

1181

Constantin Preda

s-ar putea să te pierd

s-ar putea să te pierd s-ar putea să greşesc lupii cei tineri în văi după tine bocesc s-ar putea să te pierd s-ar putea să revii s-ar putea să dai peste cap viaţa unei întregi parohii s-ar putea să nu crezi s-ar putea să te mint sunt un lup cu ochi verzi sunt un un lup de alint s-ar putea să te-ntorci s-ar putea până luni să îţi scriu cu ninsori eu am ochii nebuni s-ar putea să te pierd s-ar putea să greşesc lupii cei tineri în văi după tine bocesc

1182


mi-au scris câţiva ulmi

mi-au scris câţiva poeţi că eşti tristă, că suferi că eşti frumoasă ca o apă în care dorm nuferi că eşti frumoasă ca o rugăciune în lanul de grâu ca o salcie-nverzită pe-un mal de pârâu mi-au scris câţiva sfinţi că, noaptea, tresari că eşti lumina perfectă a vinurilor tari că eşti frumoasă ca luna ce bate-n ferestre sau ca o mânză ce rupe căpestre mi-au scris câţiva pustnici că plângi, că eşti frumoasă, vai ca o icoană, ca o lampă ce le luminează drumul spre rai mi-au scris câţiva ulmi mi-au scris câţiva asceţi că eşti tristă, dar frumoasă ca o brânduşă-n prag de dimineţi primesc zilnic un ocean de scrisori că poţi grăbi încolţirea seminţelor că poţi da foc la mii de ninsori că eşti atât de frumoasă, atât de frumoasă încât sufletele sfinţilor nu mai ştiu drumul către casă

1183

Constantin Preda

fluturele

fluturele – rege peste inima a o mie de femei calfă pentru tămâioare, crini şi ghiocei fluturele – fost mitropolit fugit de acasă flăcăruie de maci într-o dimineaţă de iarnă geroasă fluturele – un sfânt venit de pe meleaguri ninse cu zece rânduri de sănii şi felinare de omăt, aprinse fluturele bietul fluture cu polenul de pe aripi gata în inima mea să se scuture

1184


treacă de la mine

treacă de la mine treacă de la zei treacă de la tine val de ghiocei treacă de la mine treacă de la ulmi un potop de flori mi-e gura zmeuriş pe culmi treacă de la mine de la dumnezeu un potop de flori mi-e pieptul peste pieptul tău treacă de la mine treacă de la sfinţi un potop e drumul coapselor fierbinţi treacă de la mine şi de la stareţ ţi-aş slăvi genunchii în letopiseţ treacă de la mine de la-arhimandrit ţi-aş cânta genunchii în slujbe la schit treacă de la mine treacă de la zei eu sunt protopopul unui crâng de tei

1185

Constantin Preda

dragul meu pessoa

dragul meu fernando dragul meu pessoa am o iubită cu chipul ca roua am o iubită numai miere şi vin un fel de ediţie rară a unei miresme de crin am o iubită ca o lumină de ploaie ca o ninsoare pe un pâlc de mesteceni ca un abur de ceai în odaie am o iubită ca o cinteză albă ea locuieşte în cărţi cusute cu nalbă am o femeie ca o stea răsărită pe cer când plouă e trist giuvaier dragul meu fernando dragul meu duce oare am eu o iubită? oare nu cumva-i o cruce? dragul meu fernando dragul meu pessoa am o iubită cu chipul ca roua

1186


rochia cu un singur nasture

tu aveai la rochie un singur nasture şi mai aveai broşe din codiţe de cireşe de mai tu umblai aproape goală prin inima mea eu eram protopopul unei mănăstiri care ardea eu eram protopopul unei mănăstiri din floare de soc tu purtai pe sub rochie taina cireşelor care se coc tu aveai un singur nasture şi mai aveai ca efigie conturul buzelor mele cât o întreagă religie

1187

Constantin Preda

jazz nocturn actriţei ioana calotă

în buzunarul de la piept al orbului care cântă la pian arde o flacără care cândva a fost o garoafă roşie

1188


tiparniţă de sfinţi

smerenia inimii? fabrică de ghiocei prăpăd de lumină tiparniţă de sfinţi

1189

Constantin Preda

rugăciune

eşti frumoasă ca o zeitate-n amurg când culegătorii de mure dau iama în bisericuţele din burg când culegătorii de cireşe amare îşi pun aripi şi învaţă întâia oară să zboare eşti frumoasă ca o salvă de petunii, vara când dumnezeu urcă livezile în cer cu scara şi trec trenuri prin gări fără şine iar cocorii se opresc din zbor să se închine eşti frumoasă ca o candelă care se stinge eşti frumoasă ca o fereastră de schit în munţi, în prima zi când ninge eşti mai frumoasă decât toate muzele lui pablo neruda şi nichita când la gurile dunării îşi pierd minţile nuferii şi înverzeşte răchita eşti frumoasă ca un desen de ciucurencu, de pallady, de hokusai eşti frumoasă ca un haiku de nouri, scris pe eşarfa mea de mare crai eşti furmoasă ca o munceniţă care coboară din icoane şi plânge ca o prescură caldă care în inima mea se frânge eşti frumoasă ca o mierlă care învaţă să zboare eşti frumoasă ca o creangă cu cireşe amare

1190


iulie

hieroglife verzi armate de greieri luna ascunsă în turn poetul îşi îmbracă duios cămaşa cusută cu şoapte de fragi cusută cu şoapte de sânge

1191

Constantin Preda

nu există bujori

nu există bujori există răni cu inimi de soare

1192


cu sufletul tău orb

să umbli desculţ prin cioburi de oglinzi cu sufletul tău orb soarele să îl aprinzi să umbli desculţ prin cioburi, prin jar ca un om de zăpadă frumos şi amar să umbli desculţ să nu ai nicio scăpare ca o sălbăticiune vânată de-o altă sălbăticiune în lanţ de ninsoare să umbli desculţ prin cioburi de oglinzi cu sufletul tău orb soarele să îl aprinzi

1193

Constantin Preda

cel mai frumos cântec de dragoste

suntem frumoşi, suntem hieratici suntem biruitori suntem ca două grămăjoare de cenuşă la rădăcina unei flori suntem ca două bărcuţe de hârtie naufragiate pe un prund suntem frumoşi, suntem hieratici atât pot să-ţi răspund suntem frumoşi, suntem hieratici suntem biruitori suntem ca două grămăjoare de cenuşă ale unui zbor de cocori

1194


ulmi îndrăgostiţi

suntem ca doi ulmi îndrăgostiţi ce-şi cer dreptul la un colţ de pădure doi ulmi care vor o lege de coacăze şi-o lege de mure suntem ca doi ulmi nebuni ce-şi strigă tristeţea prin frunze de ce ţi-ai uitat o picătură de miere sălbatică la mine pe buze? suntem ca doi ulmi înfrunziţi prin care trec potecile în cercuri două biserici de rămuriş la rădăcina zilei de miercuri suntem ca doi ulmi înfrunziţi în cea mai frumoasă noapte de dragoste ca două clopote trase de o mână nevăzută de zeu sau de staroste

1195

Constantin Preda

mănăstirea buciumeni

de la suspin la vuiet de la strigăt la şoaptă această mănăstire e ca o zarzără coaptă toamna şi vara se-ntrec în licenţe zarzării tineri îşi fac confidenţe zarzării singuri zarzări şi muguri această mănăstire e ca o vie cu struguri de la deal la câmpie de la câmpie la munte o livadă cu zarzări la mine sub frunte şi-o altă livadă la mine pe umeri eu sunt lupul cărunt încolţit de lupii cei tineri de la suspin la vuiet de la tunet la şoaptă toţi sfinţii de-aici miros a zarzără coaptă

1196


ninge

ninge sfinţii în icoane se închid ce este fereastra dacă nu mireasa unui zid? ninge în galop dinspre copilărie îmi vin zece herghelii de ulmi şi-o fărâmă de câmpie ninge sfinţii în icoane stau ca în pridvoare cel ce-am fost (celui ce sunt) îi cere îndurare ninge în icoane ninge în livadă sfinţii în biserici sunt fum de zăpadă

1197

Constantin Preda

tango

un papion seduce o rochie un suspin cât un manual de erotică

1198


mirosul cafelei

mirosul cafelei într-o dimineaţă de iarnă lumina perdelei ca un ciucur de goarnă mirosul ca de mugur strivit mirosul de lună amară mirosul cafelei la o cabană în munţi de fredonat, de pus pe chitară mirosul ca de mugur strivit într-o dimineaţă de iarnă geroasă din aburul cafelei un zeu istovit se întoarce acasă mirosul cafelei într-o dimineaţă de iarnă din inima ta o lumină nebună în inima mea începe să cearnă

1199

Constantin Preda

ultima diligenţa care pleacă spre rai

vino, aceasta e ultima diligenţă care pleacă spre rai vizitiul poartă o eşarfă din lumină de cireşe de mai vino, e ultima diligenţă care pleacă din burg un clopot vegetal (ireal) va răsuna în amurg vino, îmbracă-te în rochia albă cu perlă diligenţa nu-i decât un cântec de mierlă vino, aceasta e ultima diligenţă ce pleacă la drum vom străbate o ţară: ţara din inimi în mantii de fum vino, aceasta e ultima diligenţă care pleacă spre rai vizitiul poartă o eşarfă din lumină de cireşe de mai

1200


ce frumos vin iernile în doi

ce frumos vin iernile în doi ce frumos creşte iarba în noi ce frumos ninge, dumnezeu doarme pe-o rază ce frumos cifra doi în noi se aşază ce frumos îţi cresc aripi, nu ai voie să mori pe pârtii de stele coboară schiori ce frumos irumpe nebunia din stele ca o sentinţă definitivă de flori şi cişmele ce frumos se bat sfinţii cu bulgări de zăpadă dumnezeu culege mere din livadă ce frumos, ca din senin, se-aprinde o perdea în căuşul palmei mele înnoptează mâna ta ce frumos, prin zăpadă, vin şi se duc pluguri cifra doi e foc de coacăze, de struguri ce frumos ninsoarea ne desparte ca pe două semne chirilice de carte ce frumos bat clopotele-n noi vinul în carafă e un trist şuvoi vinul în carafă e un fel de apă vie clopotarii-s la un pas de nebunie

1201

Constantin Preda

ce arc voltaic

ce arc voltaic când te dezbraci ninge arhaic ninge cu maci ce foc de coacăze ce foc de mure haite de lupi ard în pădure ce arc voltaic când te dezbraci ninge arhaic ninge cu maci

1202


toiag de ţărână

un mitropolit s-a aruncat într-o fântână un nebun s-a spânzurat de-o rază de lună un nebun s-a spânzurat de-o rază de lună tristeţea poartă acelaşi toiag de ţărână

1203

Constantin Preda

principe de struguri

pelinul – toamna – principe de struguri

1204


scrisoare

ca un pustnic nebun care gravează pe inele chipuri de zei aşa îţi scriu eu această scrisoare din lumină de pâlcuri de ghiocei ca un pustnic nebun sau ca un bătrân aurar aşa îţi scriu eu această scrisoare din rotocoale de abur de samovar pentru o clipă, pentru o singură clipă mă simt ireal vino, încă e iarnă şi împleteşte-mi din zăpadă vreo doi ciucuri la şal ca un tâlhar sau ca un străvechi sihastru te voi dezbrăca şi te voi picta nud cu aur albastru îţi jur pe toate marginile lumii şi pe toate trenurile din gări îţi voi picta la gura sobei corăbii cu pânze albastre pe mări ca un pustnic nebun sau ca un străvechi sihastru te voi dezbrăca şi îţi voi picta un nud cu aur albastru

1205

Constantin Preda

cântec de zmeură coaptă

numai ţie îţi pot încredinţa dragostea mea numai ţie eşti ca un vin care îşi bea propria podgorie numai ţie îţi pot şopti numai ţie îţi pot spune în şoaptă eşti ca un cântec de zmeură coaptă numai ţie îţi pot vorbi despre îngeri numai ţie îţi pot vorbi despre zei eşti fragedă ca iarba din care pasc primii miei numai ţie îţi pot încredinţa toate tainele şi toate nopţile care vin eşti ca o picătură de miere pe buze de rabin numai ţie îţi pot încredinţa acest sacru jurământ de staroste toate iubirile pot arde într-o singură mare dragoste numai ţie îţi pot încredinţa dragostea mea numai ţie eşti ca o mierlă care se lasă cântată de propria sa melancolie

1206


s-a întrunit aseară sfântul sinod

s-a întrunit aseară sfântul sinod pentru că ţi-am sărutat genunchii de miroaseau icoanele a gutuie, şi-a nucă verde, şi-a iod de miroseau icoanele a livadă pârguită de munte şi-a coroniţe de coacăze pe care le poartă cerbii pe frunte s-au întrunit aseară toate feţele bisericeşti pentru că ţi-am purtat trena rochiei în zece caleşti pentru că ţi-am stropit eşarfa cu mir şi-am declarat mierea de pe buzele tale drept elixir şi-ntre două suspine şi-un cald te iubesc ţi-aş fi pus pe pântec o picătură de vin bisericesc s-a întrunit aseară sfântul sinod pentru că ţi-am sărutat genunchii şi de atunci miros icoanele a gutuie, şi-a nucă verde, şi-a iod

1207

Constantin Preda

aş da o lege de gutui

îţi sunt şi sclav îţi sunt şi rege pentru genunchii tăi nebuni aş da o lege aş da o lege de fragi şi-o lege de gutui genunchii tăi frumoşi pe umeri să mi-i pui îţi sunt şi vin şi scorţişoară şi lampă de tei de tămâioară îţi sunt şi vin şi cuminecătură în tine se repetă ultima vrajă de mură în tine se repetă surâsuri de sfinţi să nu mă uiţi măcar până mâine să nu mă uiţi îţi sunt şi sclav îţi sunt şi cneaz îngăduie-mi, te rog, un sărut în colţul gurii şi altul pe obraz îţi sunt şi sfânt şi haimana şi arşiţă şi şipot de cişmea îţi sunt şi sclav îţi sunt şi rege pentru genunchii tăi nebuni aş da o lege

1208


sete

vino când se crapă de ziuă vino să-ţi dau cep ca unei butii de vin amestecat cu miere la asta mă pricep vino când mijesc zorii vino în vârful picioarelor braţele tale sunt mai frumoase decât bujorii în lumina altarelor vino ca un înger vino ca o nălucă vino ca un fulger sau în rochia ta din verde de nucă vino să-ţi recit din vîsoţki vino să-ţi citesc din montale vino să-ţi muşc buza de jos şi-apoi să rătăcesc mai la vale vino când se crapă de ziuă vino ca o vară pe care flutură o ie sunt beat criţă, sunt ca un pândar transformat în vin de propria sa vie

1209

Constantin Preda

a scăpat o mânză

a scăpat o mânză din frâu pădurea a luat foc cu tot cu pârâu a scăpat o mânză din ham tocmai din copilăria celui care eram a scăpat o mânză -n galop cu copite din muguri de plop a scăpat o mânză în ploaie focul arde şuvoaie, şuvoaie a scăpat o mânză şi duce prin sângele meu un ulm pentru cruce a scăpat o mânză şi zboară ca o făină nedusă la moară a scăpat o mânză şi plânge doamne, în ultima mea picătură de sânge

1210


inventar de pădure

lemn lemn lemn lemn

de viori de cruci pentru morţii cei singuri de iconostase fraged de linguri

lemn lemn lemn lemn

de uşi de biserici de clopotniţe de mănăstiri furat dintr-o livadă de piersici din tulpini de trandafiri

lemn de sfeşnice lemn de-nflorite troiţe şoapte veşnice de muceniţe lemn de corăbii lemn de altare lemn pentru sănii şi sărindare lemn de viori lemn pentru chioşcul de vară lemn de aripi, ai putea să zbori (în sinea ta) a câta oară? lemn lemn lemn lemn

înfrunzit pentru patul din noaptea nunţii de răşină, lemn de citit pentru focul de sub osia frunţii

lemn lemn lemn lemn

de viori de cruci pentru morţii cei singuri de iconostase fraged de linguri

1211

Constantin Preda

zgomot celest

zgomotul pe care-l fac gutuile toamna când se coc subţiază pereţii bisericilor crapă temeliile mărilor şi oceanelor zgomotul pe care-l fac gutuile toamna doboară luna din cuib

1212


amurguri

amurguri cu sfinţi care înalţă baloane cu heliu amurguri cu tămâioare care citesc din marc aureliu amurguri cu popi care se plimbă-n bărci de hârtie amurguri cu cerbi care ţin slujbe la mitropolie amurguri cu îngeri amurguri cu jderi inimă a mea, de ce sângeri şi plângi ziua de ieri? amurguri cu sturzi amurguri cu fluturi îmi ţin inima-n palmă e plină de săruturi amurguri în adânc în străfunduri de mare gângureşte un prunc lăcrimează o zare amurguri, amurguri, amurguri ehei, cântă o harfă veche prin burguri

1213

Constantin Preda

aş putea să opresc ploaia din plâns

aş putea să te iert aş putea să te-apropii sau aş putea la vară să te duc într-o câmpie cu dropii într-o pădure cu cerbi într-o pădure cu ulmi să te rog să mă laşi să-ţi sărut întâia oară genunchii ca pe nişte fragede culmi aş putea să te iert aş putea să opresc ploaia din plâns sau aş putea la vară să te duc să culegem fragi din urme de urs aş putea să te chem în inima mea să-nnoptezi aş putea să-ţi pun la fereastră flori şi ciucuri de iezi aş putea să te-alung aş putea să te-apropii sau aş putea pe umeri să te plimb printr-o câmpie cu dropii

1214


îţi voi scrie un pastel

îţi voi scrie un pastel îţi voi scrie un hrisov de zăpadă îţi voi ciopli o corabie cu pânze din cel mai frumos cireş din livadă îţi voi scrie un psalm te voi ruga să-mi dai un răgaz îţi voi scrie cu lacrima mea un poem trist pe obraz îţi voi scrie un gazel îţi voi ciopli o vioară dintr-un cireş care plânge dintr-un cireş care zboară îţi voi scrie pe ţărm cu valuri de mare îţi voi îmblânzi un lup de cicoare îţi voi scrie un pastel îţi voi scrie un hrisov de zăpadă îţi voi ciopli o corabie cu pânze din cel mai frumos cireş din livadă

1215

Constantin Preda

nerostită litanie

ninge şi tu-mi pari ca o nerostită litanie ninge şi eu plâng ca un ghiocel îngropat într-o urmă de sanie e ultima zi de iarnă şi ninge ca pentru o cifră de muguri, ca pentru cifra doi ultima mare zăpadă se-aşterne în noi ninge abulic şi-mi pari ca o litanie nerostită m-aş duce la o şcoală de iconari să-nvăţ să te pictez ca pe-o câmpie-nflorită sau ca pe o livadă de gutui, de mere ionatane când ninge de-a valma din colţuri de icoane ninge şi-mi pari ca o nerostită litanie ninge atât de frumos: nici urmă de cerb, nici urmă de sanie

1216


tristeţea mea

tristeţea mea e ca un capăt de ţară am un ornic de ghiocei în loc de inimă, vino şi mi-l repară tristeţea mea poate fi predată la toate şcolile de melancolie tristeţea mea are ceva din focul strugurilor încă neculeşi din vie iată tristeţea mea: m-auzi cum plâng te-aud cum plângi vine o zi a dorurilor lungi tristeţea mea e ca un capăt de ţară am un ornic de ghiocei în loc de inimă, vino şi mi-l repară

1217

ORBII CAUTĂ UMBRE DE PĂSĂRI PE ZIDURI (2017)


să crezi

sa să să să

fii vizionar al nimicului culegi pietricele din râu ai buzunarele pline cu greieri crezi că desparţi neghina de grâu

să fii cioplitor de corăbii să duci un pâlc de mesteceni pe frunte să ai inima plină de vrăbii să-ţi fie inima câmpie şi munte să să să să

crezi în zei şi semne augure te legeni în şezlonguri de ceaţă ai buzunarele pline cu greieri, cu mure crezi că desparţi moartea de viaţă

sa fii vizionar al nimicului să culegi pietricele din râu să străbaţi distanţa dintre lună şi soare cu ajutorul unui cal fără frâu

1221

Constantin Preda

azi

azi mi s-au mai adăugat câteva riduri câteva fire albe în barbă orbii caută contururi de păsări pe ziduri lumina e oarbă, e oarbă, e oarbă îmi vine atât de bine tristeţea îmi stă atât de frumos în straiele ei mă simt într-un fel răsfăţat de parcă m-aş plimba într-o caleaşcă de zei azi mi-am pus jiletcă de frunze azi mi-am lăsat barba răsfirată de vânt azi mi-a încremenit un flutur pe buze atât de cărunt, atât de cărunt, atât de cărunt azi mi-am cumpărat toiag de hârtie pentru hotarul acela pierdut în câmpie

1222


pastel

azi-noapte a nins atât de frumos de parc-ar fi nins din sticla de lampă sfinţii au coborât din icoane şi au mers pe jos clopotarii au pus mănunchiuri de izmă pe clampă toată noaptea a nins nemilos sfinţii s-au bătut cu bulgări de zăpadă tu mă rugai să-ţi muşc buza de jos ca pe-un măr ionatan cules din livadă azi-noapte s-au rupt funiile clopotelor de-atâta sălbatică ninsoare să nu ai milă, mi-ai zis să nu-mi dai drumul din strânsoare azi-noapte s-au rupt băierile cerului eu mă zbăteam ca şarpele în chingă imediat după aceea a-nceput cel mai frumos să ningă

1223

Constantin Preda

un cojoc

un cojoc pe o talpă de sanie tu să miroşi a pelin, a floare de soc şi a vin care se va transforma în grijanie un cojoc întins pe zăpadă tu să te zbaţi şi să mă strigi cu glas de livadă un cojoc cu nasturi de mure eu să te fac să iei foc cât o pădure un cojoc frumos ca o floare de ger pe care să te-ntind să arzi cât toate stelele din cer un cojoc pe o talpă de sanie să ardă şi munţii în sinea lor ca vinul în grijanie

1224


tristeţea acestei toamne, ce e tristeţea?

tristeţea acestei toamne, ce e tristeţea dacă nu o picătură de sânge de miel într-o picătură de sânge de lup sau acea lumină nebună de miere când se desprinde sufletul de trup? sufletul, oh, sufletul învaţă toamna. drumul întoarcerii acasă cineva aprinde o lampă cu ceaţă tristeţea poartă mănuşi subţiri de mătasă sufletul, oh, sufletul care nu ştie nicio meserie oare ce altceva e sufletul dacă nu cenuşa unui toiag de hârtie? tristeţea acestei toamne, ce e tristeţea dacă nu o picătură de sânge de miel într-o picătură de sânge de lup sau acea flăcăruie de miere când se desprinde sufletul de trup?

1225

Constantin Preda

lasă-mă să trec

lasă-mă să trec prin locul acela îngust unde lumina de miere crudă mă-ndeamnă să te gust până la noapte până poimâine în zori numai în lumina de miere crudă a braţelor mele ai să te-nfăşori ştiu că ţi-e teamă să nu te audă câmpiile cu greieri eu te voi lăsa în lung şi-n lat să mă cutreieri lasă-mă să trec prin locul acela fraged, îngust unde lumina de miere crudă mă-ndeamnă să te gust

1226


am încă un dosar la procuratură

am încă un dosar la procuratură cică am scris că talpa ta are miros de fragi şi de prescură că are miros de fragi, de vişine sălbatice iar buzele-ţi sunt de-a dreptul văratice însuşi patriarhul mi-a făcut o plângere că i-am spus şoldului tău: îngere, îngere am crezut că glezna ta e-un fel de muceniţă ascunsă într-un pod de romaniţă că dincolo de agrişele de sub trunchi e mâna mea ce-ţi doarme-ntre genunchi cum să mă plâng, cum să nu sufăr? e doar o parte din tristeţea unui nufăr

1227

Constantin Preda

ritual

o femeie se dezbracă o femeie intră goală în râu dumnezeu cere încă o cinzeacă macii dau foc lanului de grâu o femeie se dezbracă atât de frumos de parc-ar vorbi cu cutele rochiei sale de parc-ar spune-o rugăciune de parc-ar turna vin tămâios în pocale o femeie în amurg rămâne goală o femeie intră în râu ca să se scalde ca un bărbat vânjos o primeşte în braţele lui râul şi-i fură cele mai frumoase smaralde o femeie se dezbracă o femeie lasă să-i cadă din păr o agrafă dumnezeu cere o cinzeacă eu mă-mbăt cu a nu ştiu câta carafă

1228


sângele meu laudă vinul

sângele meu laudă vinul n-am mai pus, de milenii, vin pe gură aş vrea să mă-ngrop în cutele rochiei tale şi să-mi citeşti din scriptură de ce sunt fluturii atât de cărunţi? de ce ei, singuri, poartă vina? aş vrea să fug cu tine în munţi să văd de unde izvorăşte lumina sângele meu laudă vinul n-am mai pus, de milenii, vin pe gură aş vrea să mă-ngrop în cutele rochiei tale şi să-mi piepteni barba sură

1229

Constantin Preda

patima

viaţa şi moartea despărţite de-o invizibilă cratimă doamne, de ce-oi fi punând eu în lucruri atâta flacără şi-atâta patimă de ce-oi fi având eu sângele atât de fierbinte sânge de lup, sânge de jder şi buze sfinte de ce-oi fi punând eu în lucuri atâta jar şi-atâta suflet fiecare mare bucurie nu-i decât cenuşa unui plânset de ce-oi fi având eu sângele atât de iute sânge în flăcări, sânge de cerb ce plânge după ciute viaţa şi moartea despărţite de-o invizibilă cratimă doamne, de ce-oi fi punând eu în lucruri atâta flacără şi-atâta patimă

1230


lăudată fii, singurătate a mea

nu mai am nouăsprezece ani nu mai port trandafir la butonieră a intrat rugina toamnei în castani doar frunza ruginie e cea care mai speră lăudată fii, singurătate a mea şi fericită ca un câmp de ghiocei, de margarete tu care porţi pălărioară albă şi faci poeţii şi sitarii să se-mbete nu mai am nouăsprezece ani nu mai port trandafir la butonieră a intrat rugina toamnei in castani doar frunza ruginie e cea care mai speră

1231

Constantin Preda


hai să ne despărţim frumos ca şi când nu mi-ai fi scris, nu ţi-aş fi scris niciun rând hai să ne topim într-un fantastic sărut ca olarii care îngroapă lumina în lut hai să ne spunem un adio nebun ca şi când din fragi s-ar fi iscat un taifun hai să ne despărţim ca şi când trupul tău de trupul meu n-ar mai fi flămând hai să ne spunem un ultim cuvânt care va fi şters de crivăţ, de vânt hai să ne îmbrăţişăm şi aşa nu-i nimeni să ne vadă nu-mi purta pică eşti cea mai frumoasă zăpadă inima mea te-nlănţuie inima ta tresaltă mestecenii plâng marfarele ard într-o haltă hai să ne topim într-un ultim sărut ca olarii care îngroapă lumina în lut

1232


ce poate fi mai dulce decât un strugure copt?

ce poate fi mai dulce decât un strugure copt? poate şoapta ta la ora de studiu poate şoapta aceea nebună de la-nceput şi mijloc de preludiu ce poate fi mai dulce decât un ciubăr cu fragi? poate buza ta de jos răsfrântă subţire sau acea unduire mistică a trupului care salvează pustnicii de la orbire ce poate fi mai dulce decât lumina de mere? poate buza ta de sus atinsă de rouă sau acea lumină sălbatică a genunchilor care-mi alungă tristeţile când ninge, când plouă ce poate fi mai dulce decât un strugure copt? poate geamătul tău când faci din şolduri cifra opt

1233

Constantin Preda

credeam că sunt zeu

credeam că sunt zeu credeam că sunt nufăr credeam că sunt grenada cuvântului sufăr credeam că sunt miere credeam că sunt vin potop de conifere jidvei, murflatar, bohotin credeam că sunt astru nu fiu de argilă diacon albastru de clorofilă credeam că sunt zeu de când te-am atins al rochiei arhiereu buldozer de nins credeam mai cred şi acum o, cât te iubeam cu trupul de fum credeam că sunt zeu cu sceptru de ivoriu nu diacon de lut nebun, contradictoriu credeam că sunt zeu credeam că sunt nufăr dar nu-s decât ţărâna cuvântului sufăr

1234


scrisoare găsită pe pragul mănăstirii de la polovragi

eşti frumoasă ca o dropie-n lan ca un psalm din scriptură sau ca luna văzută prin ferestruica de la trăsură eşti frumoasă ca o mierlă care transformă cântecul ei în cămăşi pentru fluturi în jiletci pentru zei eşti frumoasă ca o şoaptă care tulbură apa ţi-aş săruta geana ţi-aş săruta pleoapa eşti frumoasă ca o bătălie cu flori câştigată buzele mele îţi transformă gura în floare roşie de muşcată eşti ca o flacără din cap până-n călcâie şi-ai buza de jos din vin tămâios amestecat cu gutuie eşti ca o ciută cu ochi calzi, atât de calzi venită-n bulboanele sufletului meu să te scalzi venită s-aduni grămăjoare de mure de pe-un tăiş de secure eşti frumoasă ca un psalm sau ca o dropie ei bine, tocmai cenuşa lunii e cea care ne-apropie

1235

Constantin Preda

cnezatul de struguri

mi-ai luat mâna dreaptă şi-ai pus-o-ntre sâni erai atât de frumoasă ca o zăpadă prin care trec sălbăticiuni erai atât de frumoasă ca o şoaptă care devine ecou mi-ai luat mâna dreaptă şi-ai coborât-o sub furou mă simţeam ca un copil prins la borcanul cu miere iartă-mă, zeitate, ţi-am zis restul e sfâşiere iartă-mă, zeitate niciodată n-am gustat dintr-un asemenea rod ce e cu această hârjoană de flori? ce e cu acest miros nebun de gutuie coaptă din pod? mi-ai luat mâna stângă furoul a căzut pe podea flăcările au ars buchetul de flori aveai trupul de nea era un miros de iarbă crudă era un aer de zarzări şi muguri mi-ai luat din nou mâna dreaptă, vai şi-ai dus-o-n cnezatul de struguri

1236


bătaia inimii mele

bătaia inimii mele: tulburată doar de mirosul crud de afine al trupului tău de fată uşoare mi-s pleoapele ca fluturii adormiţi pe sepale când trupul tău ca un vin rozaliu parcă ar curge-n pocale lumină de ierburi şi-un pat ca de înger în patul tău la noapte voi intra ca un fulger te voi sorbi ca pe-un vin dulce îţi voi citi din scripturi lasă-mi fruntea pe pântecu-ţi cald să se culce şi chiar mai jos la tufele cu muri bătaia inimii mele: tulburată doar de mirosul crud de afine al trupului tău de fată

1237

Constantin Preda

zeitate

ţi-am furat un măr din livadă am vrut să-ţi trec mâna prin păr ca o zăpadă am vrut să-ţi despletesc părul să vezi că mâinile mele nu sunt decât zboruri de sitari prin livezi am vrut să-ţi despletesc părul ca-ntr-o dumnezeiască ceremonie s-ascultăm samovarul când trece ultima herghelie am vrut să te strig în şoaptă: zeitate a mea! o, zeitate! din sticla de lampă ningea cu fulgi cât o eternitate am vrut să-ţi sărut tivul rochiei am vrut apoi genunchii, apoi... ca-ntr-un sălbatic rut ţi-am furat un măr din livadă am vrut să-ţi trec mâna prin păr ca o zăpadă

1238


nu eu îmi scriu poeziile

nu eu îmi scriu poeziile altcineva în locul meu le scrie eu păzesc doar hulubăriile date în grijă de mitropolie nu eu sunt cel care sărută mâna toamnei nu eu sunt cel care scrie-acest hrisov biet cărăbuş în podul palmei bolnav de mov, de prea mult mov nu eu sunt cel de pe buza prăpastiei nu eu sunt cel care stă de vorbă cu mine însumi cea mai frumoasă jale e jalea unui pâlc de mesteceni cea mai frumoasă lumină e lumina din plânsu-mi

1239

Constantin Preda

vară ca o mreană în râu

vară ca o mreană în râu vară în glasul ciutelor venite la scaldă vară ca o dropie prin grâu şi coapsa ta (pe gura mea de zmeură) atât de caldă iunie până în atrii, până-n prăsele candelele verii ard însângerate tu goală ca un abur de iele tu goală stai culcată pe spate viaţă, moarte, sfâşiere, declin punte, aripă, colină, hamac ca o floare dintr-un iconostas feminin tu stai goală în lumina unui cântec de mac tu ieşind goală din râu ca un suspin de mierlă sau de fluture o coasă retează macii în grâu inima mea plânge: să nu se scuture

1240


scrisoare găsită pe pragul schitului de la orheiul vechi

cât de lungi sunt nopţile fară tine? cât de sfâşietoare, cât de lungi? o pasăre cade în golul dintre mine şi mine tu eşti chiar aerul, aici trebuia să ajungi cât de aspre sunt iernile în satele de munte? pe cât de aspre pe atât de frumoase bătăile inimii au luat-o razna tu eşti aerul pe care-l respiră sfinţii în icoanele din case de ce mă strigi, de ce mă iubeşti? adoraţia mea pentru tine este secretă nu-mi ajung cuvintele, te-aş plimba în caleşti ninge de parcă dumnezeu scrie cerul cu cretă ninge de parcă cineva a pregătit din flori o explozie ninge ca din albul unui crin cu lujer tăiat plânge o picătură de sânge, lumina-i ambrozie eu port aceleaşi coroane de frunze pe care şi pustnicii le-au purtat dacă ai şti, o, dacă ai şti cât de lungi sunt nopţile fără tine ai veni să-mi coşi la loc mâinile retezate rochiei tale să aibă cine să se închine ai veni să-mi coşi la loc aripile retezate golului din mine să i se facă puţină dreptate

1241

Constantin Preda

genunchii tăi

genunchii tăi ca două muzici culte ca două culcuşuri de mierlă unde vine sufletul meu să asculte genunchii tăi ca două flori, ca două cazanii unde buzele mele se-ntrec în spovedanii genunchii tăi pe umerii mei ca două grenade de tămâioare, de cutcurigi de pus în balade genunchii tăi cu ei mă-mbăt geneza cuvintelor foc şi omăt genunchii tăi ca două muzici divine unde-mi trimit până şi sufletul să se închine

1242


poeţii lui gheorghe smeoreanu

poeţii nu-s nici măcar ajutoare de zei poeţii sunt arhetipuri de fragi şi de tei

1243

Constantin Preda

cult străvechi

o casă veche cu lotuşi cu vedere la mare şi totuşi, şi totuşi niciun stol de păsări călătoare o casă veche cu iederă cu vedere la plajă cămaşa mea lângă rochia ta ce tainică vrajă o casă cu ceainic fotolii de răchită vino să vezi, vino să vezi trece-o corabie-nfrunzită trece o corabie ca un cult străvechi tu eşti goală ca marea ai doar cireşe la urechi trece o corabie şi are flacăra rochiei tale în loc de catarg buzele tale de umerii mei se apropie dumnezeu ne face cu mâna din larg tu în braţele mele ca apa clară între două maluri ţi-aduc un coş cu nuferi dar mâinile mele sunt doar valuri o casă veche cu lotuşi cu vedere la mare şi totuşi, şi totuşi dincolo e muntele de sare

1244


văile cu mure

văile cu mure cele mai frumoase părţi ale trupului feminin de fiecare dată când merg la biserică numai la aceste altare mă închin văile cu mure văile lui dumnezeu văi celeste, augure unde pândar sunt doar eu văile cu mure frumos desenate pe trunchi colţuri de rai şi de pădure ascunse-ntre genunchi văile cu mure cele mai frumoase părţi ale trupului feminin de fiecare dată când merg la liturghie numai acolo mă închin

1245

Constantin Preda

e plină lumea de sfinţi

e plină lumea de sfinţi eu sunt un biet derbedeu cu buze fierbinţi toţi cei din jurul meu au nimb eu rămân un simplu giuvaergiu de cuvinte nu pot să mă schimb toţi cei din jurul meu sunt coborâţi din icoane eu sunt ultimul mare golan de mere ionatane e plină lumea de zei şi parafe eu rămân nebunul îmbătat de garoafe eu sunt capul răutăţilor într-o lume de platină acel coate-goale frumos când patul se clatină e plină lumea de sfinţi şi de hamsteri eu rămân în visul garoafelor cel mai frumos dintre gangsteri până şi-n această scrisoare de poştaşi sigilată eu sunt un biet fluture pe-o rochie de fată e plină lumea de zei, de aezi eu sunt nebunul ce se-ncălzeşte la flăcări de zăpezi

1246


scrisoare mamei

licăre moartea eu nu mă tem, mamă, de moarte îmi duc singur pe umeri sicriul în plumbul zăpezii din carte ducă-se moartea e prea multă lumină şi viaţă ea are un nume de altminteri frumos: regina paiaţă licăre moartea eu nu mă tem, mamă, de moarte îmi duc singur sicriul pe umeri în stele, departe, departe

1247

Constantin Preda

scrisoare găsită pe pragul mănăstirii de la căpriana

m-am gândit la dumneavoastră cu inima, cu toată lumina cu acea blândeţe a amurgurilor care cad în bucovina vă spun cu blândeţe celestă: dumneavoastră! în timp ce afară zăpada îngroapă ivărul de la fereastră vă spun: dumneavoastră! ca pe o formă de alint ca pe acea formă supremă de iubire a sfinţilor care nu mint vă spun: dumneavoastră! cu acea solemnitate uşoară cu care crinii cară bagajele duceselor într-o gară vă spun: dumneavoastră! cu acea frumoasă risipă cu care fluturii îşi scutură polenul de pe aripă vă spun: dumneavoastră şi vă scriu această scrisoare cu genele tocmai acum dincolo de osul frunţii mi-au trecut troienele

1248


catarg înfrunzit

toate corăbiile care acum o mie de ani au plecat în larg se întorc cu mine înfrunzit pe catarg toate pădurile care acum o mie de ani au fost tăiate pentru catarge se întorc în amurg sub formă de alge toate corăbiile care au pierit înghiţite de valuri se întoc cu mine sub formă de nuferi pe maluri

1249

Constantin Preda

cântec despre frumoasa inimii trecere

ce frumoase ţi-s gleznele încap în ele toate miresmele toate miresmele şi-o urmă de zeu şi-ntre ele, înfiorat, sufletul meu ce frumoase ţi-s pleoapele au în ele lumina de nufăr pe care-o aduc apele au în ele şi-o flăcăruie din ce-a fost cândva un sărut stravechi de gutuie ce frumoase ţi-s buzele bosumflate jelanii de caise încă necercetate jelanii de caise, jelanii, jelanii le voi culege şi pune-n cazanii ce frumoasă ţi-e cheutoarea de la bluză ce necuviincioasă, numai foc şi spuză ce mănăstire de fragi, ce mănăstire de rouă prin sângele sfinţilor trece o dragoste nouă ce frumoase ţi-s gleznele încap în ele toate miresmele toate miresmele şi-o urmă de zeu şi-ntre ele, înfiorat, sufletul meu

1250


şevalet

la noapte va fi gata tabloul la noapte voi bea ultima picătură de vin tămâiet la noapte după ce îţi voi da jos furoul îţi voi picta şi geamătul, floral, pe şevalet la noapte vor trece cocorii spre sud la noapte va fi prima oară când te voi atinge la noapte gura mea va avea miros de măr crud din toate marginile tabloului va ninge, va ninge la noapte voi bea un vin desferecat de sub o mie de chei la noapte va fi prima oară, va fi prima oară ehei, sălbăticiuneo, ehei vei auzi inima mea cum din inima ta zboară la noapte va fi gata tabloul la noapte voi bea ultima picătură de vin tămâiet la noapte cămaşa mea îţi va cuprinde furoul atât de frumos, şi-atât de duios, şi-atât de încet

1251

Constantin Preda

iartă-mă că mi se face dor de tine

iartă-mă că mi se face dor de tine oare ai putea vreodată să mă ierţi? oare marginile ploii sunt marginile lumii? oare câţi îngeri îţi plâng în păr când mă aştepţi? o floare de măr e trecută din mână în mână tocmai pentru a-ţi lumina calea spre râu acolo sap eu o fântână adânc în inima unui bob de grâu iartă-mă că uneori valea înfloreşte-n amurg din cauza ta toţi ulmii ascund în tulpini violine şi arde valea cu flori de nu-mă-uita oare ai putea vreodată să mă ierţi? eu mă retrag, acum, între coperţi

1252


lucrez ca paznic de noapte

lucrez ca paznic de noapte adică păzesc un petic de vie de aceea mâinile mele miros a struguri copţi când ţi se strecoară pe sub ie lucrez ca paznic de noapte dau gură la vidre, dau gură la lupi lumina din atrii mi-e dulce, mi-e dulce de parc-aş păzi o mie de faguri în stupi sunt un fel de pândar al văilor cu struguri te-aş săruta din tălpi până în creştet pe buze, pe sfârcuri, pe şolduri, pe muguri te-aş chema să dormi la mine pe piept te-aş chema la mine în vie să umbli goală prin struguri să bată clopotele la patriarhie te-aş chema să-mi dormi pe gene, pe pleoape ca un nufăr care arde, noaptea, pe ape

1253

Constantin Preda

mâini care se cred aripi

toată noaptea, în somn, mâinile mele numai despre tine vorbesc toată noaptea mâinile mele cred că tu eşti aerul

1254


trenul de cluj

trece trenul de cluj cămaşa mea albă are urme de ruj urme de ruj, urme de mure cămaşa mea e un colţ de pădure trece un tren pe şine de ierbi calcă vara pe urme de cerbi trece trenul şi arde calea ferată toţi acarii în birtul gării se îmbată trece un tren şi nimeni nu-l poate zări trece un tren ca o margine de zi

1255

Constantin Preda

vinul

vinul: umil, molatec, duios cu botul pe labe vin pentru sfinţi, vin tămâios încât poţi să-l desparţi în silabe vin vechi, vin pentru sfinţi sânge de iepure ce curge în carafă cât pentru o mie de şoapte fierbinţi vin de grijanie, vin de parafă vinul: tunet şi şoaptă vinul: înger şi gâde cling-cling copil ce merge la rude vinul: umil, molatec, duios vinul e ca un urs cărpănos

1256


vrei să ne plimbăm cu cercul?

vrei să ne plimbăm cu cercul? vrei să te laşi cuprinsă de cerc? oare într-o după-amiază ploioasă mă vei lăsa, cu buze de fluture, să te încerc? ţi-am desenat cu sfială un cerc atât de frumos cu stânjenei, nu cu cerneală de la mijlocul rochiei în jos vrei să ne plimbăm cu cercul? vrei să numărăm picăturile ploii? oare te vei lăsa înduioaşată de lacrima mea de sfânt al odăii? vrei să sfidăm toate legile universului? vrei să-ţi citesc din omar khayyam şi epictet? lasă-ţi uşor buzele-ntre buzele mele ca în lumina mistică a unei flăcări de şerbet vrei să ne plimbăm cu cercul? vrei să te laşi sedusă de cerc? mai ales într-o după-amiază ploioasă când melancolia străbate odaia cu picioare de melc

1257

Constantin Preda

oare melancolia e mai veche ca ploaia?

ascultă, ascultă, ascultă melancolia invadează odaia e melancolia o putere ocultă? e melancolia mai veche ca ploaia? e melancolia un ţipăt? e melancolia o tăcere străveche? sau e clipa când vinul se bea singur şi dumnezeu poartă cercel la ureche? ascultă, ascultă, ascultă melancolia e un fluture rar o ţară străveche pierdută în susurul de samovar ascultă acum pentru ultima oară melancolia invadează odaia oare melancolia e o putere ocultă? oare melancolia e mai veche ca ploaia?

1258


cămaşa zeilor

poezia? cămaşa zeilor

1259

Constantin Preda

nici nu-ţi dai seama

nici nu-ţi dai seama cât de mult te iubesc nici nu-ţi dai ţi-aş pune la urechi cireşe de mai ţi-aş pune la urechi cireşe pietroase şi pe pulpe mai sus două buze mieroase ţi-aş pune pe sfârcuri cireşe de vară apoi te-aş culca într-un pat de secară ţi-aş face culcuş la mine-ntre perne ca într-un câmp abia cosit din flori de lucerne nici nu-ţi dai seama nici n-ai să crezi ţi-aş pune în bluză greieri nebuni din livezi ti-aş pune-n poala rochiei o şapcă cu fluturi agrafe de iarbă scrisori şi săruturi şi toată purpura şi toată ardoarea cu care cireşii şi caii sălbatici mai tulbură zarea nici nu-ţi dai seama cât de mult te iubesc şi-aş vrea să te molipseşti ca de mierea pe care-o beau zeii din potire şi ceşti

1260


nicio singurătate nu e ca a mea

nicio singurătate nu e ca a mea plăpândă, umilă, sfioasă dintre toate singurătăţile de pe pământ a mea e cea mai frumoasă singurătatea mea are un ochi care râde şi-un ochi care plânge singurătatea mea e un foc până la cer într-o picătură de sânge nicio singurătate nu e ca a mea singurătatea mea e ca un vin care îmbată dintre toate singurătăţile de pe pământ a mea are cenuşa-nlăcrimată

1261

Constantin Preda

tristeţea zilei de marţi

oare cu cine împarţi tristeţea zilei de marţi? cu ce sfinţi nebuni tristeţea zilei de luni? cu cine prin muguri aprinzi felinare de struguri? cu cine numeri picăturile ploii în albul din adâncul odăii? cu cine lampa o stingi ce flori de fragi mai atingi? cine-ţi trece prin păr o mână frumoasă din floare de măr? oare mai plângi, oare mai suferi oare albul genunchilor tăi e tot jertfă de nuferi?

1262


poezia

orhidee uitându-se goală în oglindă

1263

Constantin Preda

doctor honoris causa

sunt doctor honoris causa al visului

1264


eşti aşa şi pe dincolo

eşti aşa şi pe dincolo eşti untdelemnul bujorilor pe rănile sfinţilor

1265

Constantin Preda

partituri albe

coapsele femeii? partituri albe într-un vis de mesteceni

1266


invidie

trece pe stradă cu aerul că o invidiază o grădină de margarete trece pe stradă zveltă într-un crepuscul gotic cu mireasmă de sfâşiere marină trece pe stradă şi e frumoasă ca o harpă din recuzitele teatrelor de altădată

1267

Constantin Preda

trece o sanie-n flăcări

trece o sanie-n flăcări vinul se transformă-n grijanie schitul acela din munţi e doar o urmă de sanie te-am strigat şi azi cu mâinele de ieri şi de poimâine schitul acela e o urmă de lup de jder sau de câine trece o sanie-n flăcări trece o urmă de sanie schitul acela din munţi e ca o picătură de vin de grijanie

1268


te iubesc

iată scrisorile iată dovada peste munţi ia foc zăpada

1269

Constantin Preda

zmeu de hârtie

eu între genunchii tăi ca un sfânt între doi tâlhari eu între genunchii tăi ca un miel între două haite de lupi eu între genunchii tăi ca un zmeu de hârtie între două maluri cu nuferi

1270


un nou letopiseţ de tămâioare

vrei să fugi cu mine în nouri, în păduri de fragi sau în ţările calde? vrei să-ţi pun la glezne ghiocei şi smaralde? vrei să fugi cu mine adânc în inima mea? vrei să-i scriem lui dumnezeu vechi ciorne de cişmea? vrei să fugi cu mine cu trenul de nouă? vrei, dragostea mea s-avem chipuri de rouă? vrei să-ţi culeg cutcurigi cu inima mea atât de nătângă? vrei să facem lupii în faţa puilor de cerb să plângă? vrei să-mblânzim jderi? vrei să-mblânzim fiare? aş vrea, dragostea mea, să-mi ceri să scriu un nou letopiseţ de tămâioare vrei să fugi cu mine prin nu ştiu ce coclauri de munte? m-aş face curcubeu peste văi m-aş face luntre şi punte vrei vrei vrei vrei

să fugi cu mine în nouri? să fugi cu mine departe? să frângem linia orizontului? să-nfrângem teama de moarte?

1271

Constantin Preda

negură de zmeură

nimeni ca mine nu ţi-a cântat atât de frumos genunchii nici verii, nici plopii, nici unchii negură de zmeură, negură de cătină, negură de fragi nimeni nu ţi-a cântat atât de frumos negura genunchilor din floare de ulm, din floare de fagi nimeni, nici măcar zeii nici magii nici mireasma cu care se coc fragii nimeni ca mine nici măcar amurgul prin văi toate bătăile inimii mele culeg negura genunchilor tăi nimeni ca mine nici sfinţii cu capul în nori e un privilegiu, un fel de denie mare între genunchii tăi să cobori nimeni ca mine nu ţi-a cântat atât de frumos genunchii nici verii, nici plopii, nici ulmii, nici unchii

1272


eşti ca un vin rubiniu

eşti ca un vin rubiniu care tulbură, care îmbată până şi sihaştrii din creierii munţilor s-ar lăsa ademeniţi de mierea sălbatică a trupului tău de fată tu desenezi îngeri tu culegi hribi de pe dealuri aceste amurguri nu sunt decât melancolia unor corăbii care s-au lăsat înghiţite de valuri eşti ca o capcană eşti ca un vin tare eşti acea lumină păgână pe care-o-ntâlneşti doar în munţi printre frunzare eşti ca o pândă de lup eşti ca mierea a două buze uitate şi oarbe eşti ca un vin bisericesc pe care doar sufletul meu îl soarbe

1273

Constantin Preda

psalm nerostit

parcă am în inimă înfipt un cuţit parcă am în atrii un psalm nerostit parcă am în inimă un zeu care plânge parcă am în mâini o garoafă de sânge parcă îmbrac o tunică din fire de mac unde toate tăcerile suferă, zac parcă am în inimă un lup nevăzut parcă am în atrii un ceasornic mut parcă un clopot de floare îmi bate într-un alt clopot ce-l duc în spate parcă un clopot de nicăieri plânge cu inima sa ziua de ieri parcă am în inimă înfipt un cuţit parcă am în atrii un psalm nerostit

1274


această ninsoare

această ninsoare e ca o injecţie cu lumină asistenta îţi caută venele cu buzele ca o tămâioară, ca o verbină trec cosaşii şi spulberă floarea în locul lor rămâne aerul pur din care cade ninsoarea această ninsoare este singurul medicament de la spitalul de nebuni asistenta rămâne goală ca o tămâioară între sălbăticiuni această ninsoare are ceva sfânt de lumină de grijanie tot spitalul încape într-o urmă de sanie sau într-o urmă de frunză de ghindă asistenta se priveşte goală-n oglindă

1275

Constantin Preda

tristeţea zilei de luni

tristeţea zilei de luni ca o veche casă boierească cu porţelanuri sparte

1276

EU ŞI POEZIA MEA (2017)


azi e o zi searbădă

azi e o zi searbădă zi fără sfinţi auzi cum creşte trifoiul în părinţi azi e o zi cenuşie zi pentru plâns zi pentru glontele din inimă şi pentru urma de urs azi e o zi tristă de flori pe cuţite se face ţăndări lumina în chei ruginite azi e o zi searbădă de calambururi savante casele sunt făcute din vaier, din ţipăt, din plante azi e o zi searbădă zi nesfârşită de vară mai e puţin şi răsare luna înlăcrimată, amară azi e o zi searbădă zi fără sfinţi auzi cum creşte trifoiul în părinţi

1279

Constantin Preda

orbii

în străvechea curgere a timpului lină, lină, atât de lină orbii sunt vestitori de lumină aşa cum stau ei ca nişte cireşi înfloriţi pe-o colină orbii sunt dieci de lumină în străvechea şi frumoasa curgere a timpului atât de lină, vai, atât de lină mâinile orbilor miros a flori, a nori şi a răşină dă-le, doamne o vină, o singură mare vină orbii sunt ghiocei de zăpezi, ghiocei de lumină în străvechea curgere a timpului între atâtea jertfe de flori şi înfrângeri orbii sunt lumina din îngeri

1280


câmpia e plină de greieri

câmpia e plină de greieri şi de trifoi înflorit îţi vine să-ţi iei lumea în cap şi să cutreieri drumul stelelor tinere, schit după schit câmpia e plină de mure şi de flori de trifoi cum stai însingurat cu fruntea în palme auzi cum trece-o căruţă cu ploi câmpia e plină de greieri, de şoapte de vornic atât de frumos îţi ticăie inima de crezi că-i ceasornic ce pură e luna sub care te rogi câmpia e plină de greieri, de trişti inorogi câmpia e plină de greieri şi de trifoi înflorit auzi cum cade un înger în golul din care-ncepe-un alt asfinţit

1281

Constantin Preda

ce părere ai, doamne?

ce părere ai, doamne? ce părere ai? lumina e dulce de parcă nişte copii dezamorsează bombe cu mireasmă de cireşe de mai ce părere ai, doamne? spune-mi, te rog, umila ta părere unde se duce lumina după ce explodează-n artere? ce părere ai, doamne? oare lumina e oarbă? mi-e teamă de acel murmur al ploii în stare să mă soarbă ce părere ai, doamne? îmi cresc muguri pe tâmple lumina-i vinovată de tot ce-o să se-ntâmple ce părere ai, doamne? ascunşi prin catacombe copiii fură dulcea lumină a cireşelor de parc-ar turna-o-n grenade, -n hematii, în bombe

1282


au înflorit macii

părăsiţi oraşele şi retrageţi-vă în suburbii au înflorit macii catedralele ard din temelii au explodat macii sângele lor a curs în potir ca o mare minune a lumii ca focul din picătura de mir femeile simt în sânge lumina plângând, vuind, clocotind corăbioare cu pustnici nebuni naufragiază pe-un grind femeile simt în sânge delirul femeile simt în sânge îndemnul femeile sunt uşoare ca aerul ca vinul sfinţit, ca untdelemnul femeile simt în sânge lumina poemele se scriu singure la maşina de scris macii sunt mici uneltiri ale îngerilor la hotarul dintre veghe şi vis

1283

Constantin Preda

suferă aerul odăilor

suferă aerul odăilor în care ne-am îmbrăţişat amândoi suferă lemnul crucilor atinse de ploi suferă aerul dar şi tu suferi de parcă toate temeliile bisericilor ar fi construite din nuferi suferă aerul lumea e la un pas de dezastru bat clopote cu dangăt albastru bat clopote năvalnic doar inima mea bate-n surdină de parcă un ceasornic mut s-a spart în lumină suferă aerul odăilor în care ne-am îmbrăţişat afară plouă, e vaier de strugur brumat

1284


doamna mea, doamna mea

a iubi – a lăcrima a jeli – a murmura un nu merge către da în biserica lui A doamna mea, doamna mea foc de sfinţi într-o lalea

1285

Constantin Preda

vrei să urci la mine în orfevrărie?

vrei să urci la mine în orfevrărie unde nici timpul, nici moartea nu suie? unde nicio sfâşiere nu ajunge unde nici măcar tristeţea nu plânge? vrei să urci la mine să bei un ceai pregătit pentru muceniţe şi zei? un ceai de flori sălbatice, de flori rare pe care-l beau doar sfinţii prin altare? un ceai de romaniţă şi muguri de brad un ceai de floare de ghinţură culeasă din cel mai îndepărtat vad? vrei să urci la mine să punem lumea la cale să turnăm o picătură de vin în pocale? şi să despicăm în patru ziua de ieri cu buze atinse de cele mai dulci sfâşieri? oare-ai să urci, oare-ai să vii? oare-ai să fii focul a o mie de podgorii?

1286


melopee

îţi treci degetele peste pieptul meu ca peste clapele unui alb clavecin eu sunt un pierde-vară, tu mă crezi arhiereu şi te îmbeţi de mine ca de o străveche picătură de vin tu eşti altfel tu nu încapi în tipare tu îţi treci degetele peste pieptul meu ca şi când de acolo ar răsări şi înflori tămâioare îţi apropii buzele de buzele mele ca şi când o lumină secretă ar invada o livadă de mere dar eu nu sunt decât un derbedeu căruia o carabină cu flori îi bubuie prin artere

1287

Constantin Preda

ninge sălbatic

ninge sălbatic e ultima ninsoare cu sănii fulgii par vechi litografii schitul e-nconjurat de lupi, de dihănii ninge sălbatic tu ai glasul de miere ninsoarea e o poveste bătrână un fel de-ntemeiere ninge sălbatic ninge hapsân din tot ce-a fost astă-vară mireasmă de fân ninge sălbatic ninge stingher o maşină cu crini cade din cer ninge sălbatic pe vârf de topoare de-atâta lumină de crini o lampă arde-n fiecare ninge atât de frumos dumnezeu îşi iese din fire această ninsoare e semn de mântuire ninge sălbatic e ultima ninsoare cu sănii fulgii par vechi litografii schitul e-nconjurat de lupi, de dihănii

1288


şoldurile tale

şoldurile şoldurile şoldurile şoldurile

tale tale tale tale

sunt şolduri de regină scriu poezii au o sfâşiere divină sunt focuri de păpădii

şoldurile tale au probat o mie de rochii şoldurile tale au omorât o mie de sfinţi ehei, câte nu se pot spune despre şoldurile tale jucăuşe, pătimaşe, fierbinţi şoldurile tale – flăcări când plouă şoldurile tale – icoane-nmiresmate două evangheliare de rouă, de virtuţi, de-ndoieli, de păcate şoldurile tale sunt şolduri de regină lacăte desfăcute cu chei de lumină

1289

Constantin Preda

încă te mai jinduiesc

încă te mai jinduiesc încă mă mai jinduieşti caii ard înhămaţi la caleşti caii ard înhămaţi la trăsuri sfinţii rătăcesc prin scripturi încă mă mai jinduieşti încă îmi zvâcneşti în sângele ce-mi bate-n tâmple încă-ţi sunt ca aburul de vin din ceşti încă-ţi sunt în tot ce-o să se-ntâmple încă mă mai rătăcesc în zbor ca un fluture cu aripi triste, frânte încă-ţi sunt jar şi văpaie din lumina sfântă a cătunelor de munte încă te mai jinduiesc încă mă mai jinduieşti caii ard înhămaţi la caleşti

1290


încă mă mai cred flaşnetarul din burg

încă încă încă încă

mă mai iluzionez c-am inventat amurgurile mă mai îmbăt cu apă de ploaie mă mai cred flaşnetarul din burg mai cred că rochia ta nu e altceva decât un foc, o văpaie

încă-mi frec barba de samovarul de ceai încă mă-nfior de tot ce tu atingi şi cutreieri încă vorbesc la un telefon fără ton cu dumnezeu care doarme-ntr-o căpiţă cu greieri încă mai levitez, încă mai fumez pipă încă mai predau lecţii de zbor tocmai acum unui heruvim i-am împrumutat o aripă încă mai ating cerul sub chip de cocor încă încă încă încă

mă mai iluzionez c-am inventat amurgurile mă mai îmbăt cu apă de ploaie mă mai cred flaşnetarul din burg mai cred că rochia ta nu e altceva decât o văpaie

1291

POEZIA – PÂINEA MEA CEA DE TOATE ZILELE (2017)


azi am contur de fum

azi am contur de fum azi sunt la capăt de drum azi, doamne, azi sunt ca tămâia de brazi azi clipele sunt lipsite de sens azi toată opera mea încape într-un singur vers azi şi sfinţii au răni azi nemărginirea îmi toarnă dor albastru în căni azi am contur de fum odaia în care scriu este din scrum

1295

Constantin Preda

dincolo de jumătatea unui pahar de vin galben

dincolo de jumătatea unui pahar de vin galben pe un drum şerpuit pe un drum scris cu litere mici, cu litere de mână dincolo de dâmbul acela care ascunde ultimele zile de vară, ultimele şiruri de cocori dincolo de dâmbul acela unde nimeni nu are voie să privească în urmă dincolo de jumătatea unui pahar de vin galben faţă în faţă cu abisul faţă în faţă cu pergamentele pe care luna îşi odihneşte genele frumoase şi lungi

1296


întunericul e alb

întunericul e alb ba nu: e albastru tu-mi zici că e roz dintr-o creangă-nflorită de jugastru întunericul poemelor mele e fraged ca dantela ta neatinsă tu-mi zici că există o mie de feluri de întuneric eu te aştept cu geana ninsă întunericul e galben întunericul e roşu corai eu cred că întunericul genunchilor tăi are mireasmă de cireşe de mai întunericul e alb ba nu: e albastru tu-mi zici că există o mie de feluri de a face dragoste într-o chilie de sihastru

1297

Constantin Preda

sunt trist deşi aş putea s-o iau de la capăt

sunt trist deşi aş putea s-o iau de la capăt sunt trist deşi ar trebui să găsesc o scuză tristeţii mele, să caut un refugiu, să apelez la un mic şiretlic sunt la capătul puterilor deşi ar trebui să mă iluzionez că pot stinge luna dintr-o singură suflare sunt trist deşi aş putea să învăţ cântecele nomadului sunt trist ca un murmur de întuneric albastru sunt trist ca un dinte de lup din care muşcă lutul sunt trist. punct. deşi aş putea oricând s-o iau de la capăt

1298


e o revoluţie a sângelui primăvara

e o revoluţie a sângelui primăvara în trupul fiecărei femei e o revoltă fără seamăn a nasturilor de la rochii şi a cheutorilor încă nedesfăcute e o revoltă a franjurilor în urma căreia genunchii ies învingători e o revoltă împotriva tristeţilor de peste iarnă e o revoltă ce zguduie lumina din temelii e o revoltă ce amână canonizarea noilor sfinţi e o revoltă frumoasă, atât de frumoasă, atât de frumoasă încât fiecare nasture de la rochie se crede un mic dumnezeu

1299

Constantin Preda

am o excepţională vocaţie a tristeţii

am o excepţională vocaţie a tristeţii vocaţia unui stol de mierle în bătaia săgeţii am vocaţie de ulm, vocaţie de pădure vocaţia unui stol ce doarme pe un tăiş de secure

1300


îmi explodează inima

îmi explodează inima de parcă în scoarţa pământului la mari adâncimi o şleahtă de grădinari orbi şi nebuni umblă la rastelul cu carabine de flori

1301

Constantin Preda

primăvara este anotimpul necuviinţei zeilor

primăvara este anotimpul necuviinţei zeilor primăvara este anotimpul adolescenţilor care nu mai găsesc la locul lor mâinile preschimbate în aripi primăvara este anotimpul poeţilor care se încurcă în propriile lor metafore primăvara este anotimpul picăturii de sânge care anunţă noi incendii în lanurile de maci primăvara este anotimpul orbilor care nu-şi mai găsesc la locul lor tâmplele cărunte preschimbate în divine ramuri cu flori de cireş s-ar putea să mă-nşel dar primăvara este un glonte în inima celor care nu se mai satură de poveşti

1302


glonte din flori de cireş

primăvara a greşit ţinta un pustnic nebun poartă ca pe un trofeu glonţul pe care eu trebuia să-l duc în inimă

1303

Constantin Preda

ea

ea ea ea ea

e mai fericită decât primăvara stârneşte fluturii e regina misterelor l-a avut la degetul mic pe botticelli

şoldurile ei adăpostesc rădăcina focului şoldurile ei vorbesc limba aztecă

1304


te ştiu pe de-a-ntregul

te ştiu pe de-a-ntregul te ştiu pe de rost te ştiu ca pe toate nelegiuirile pe care un pustnic le-ar face-n zi de post te ştiu ca pe un vin roşu turnat în carafă te-aş începe de sub lobul urechii de sub părul strâns în agrafă te ştiu pe de-a-ntregul te ştiu milimetru cu milimetru când goală-puşcă vii şi pui un buchet de tămâioare în pălăria mea de fetru

1305

Constantin Preda

hrisov

îţi voi scrie, iubita mea, un hrisov pe rufăria ta (intimă) neagră sau mov îţi voi scrie, iubita mea, un hrisov de lumină acolo unde doar îngerii vin şi se-nchină îţi voi scrie, iubita mea, îţi voi scrie primul tratat despre fragi şi melancolie îţi voi scrie, iubita mea, îţi voi ghici în cafea îţi voi fuma rochia aşa cum un nabab fumează o narghilea îţi voi scrie şi-ţi voi tăia respiraţia în două te voi picta nud într-o clopotniţă când plouă îţi voi scrie, iubita mea, cu lăcomie un vers atât de intim cu care poţi s-aprinzi o florărie îţi voi scrie, iubita mea, un hrisov pe lenjeria ta (intimă) neagră sau mov

1306


ţara dintre genunchi

e o ţară celestă e o ţară de lumină de mure ţara aceea augustă dintre genunchi o ţară de lupi rătăciţi prin pădure e o ţară de şoapte e o ţară de miere, tăcută ţara aceea augustă dintre genunchi încă nestrăbătută e o ţară de rouă e o ţară de muguri pe trunchi e o ţară a focului când plouă ţara aceea augustă dintre genunchi

1307

Constantin Preda

şevalet

aşa cum stai goală şi ţii în mână o carte pari ca un nufăr care desparte viaţa de moarte curbura coapselor tale e flacăra zmeurei coapte loc de legănat îngeri incendiu de şoapte curbura coapselor tale loc de întins capcane acolo poţi pierde sau câştiga totul în incendii de mere ionatane aşa cum stai goală şi ţii în mână o vâlvătaie de maci poţi trezi chiar sfinţii desenaţi pe colaci aşa cum stai goală şi ţii în mână o carte pari ca un nufăr ce desparte viaţa de moarte

1308


de la vatican a fost furat un hrisov

de la vatican a fost furat un hrisov cu amprentele buzelor mele pe rochia ta tristă şi mov un hrisov păzit de o mie de sfinţi şi cardinali cu amprentele buzelor mele într-un amurg cu floare de migdali un hrisov păzit de cele mai frumoase haite de lupi un hrisov cu lumină de nuferi şi de miere din stupi toată ziua clopotele au bătut în neştire papa francisc şi muceniţele au fost la un pas de orbire de la vatican a fost furată formula cu care se-aprind stele pe cer cu amprentele buzelor mele pe pulpele tale, în prier de la vatican a fost furat un hrisov un incendiu de cireşi înfloriţi a mistuit biserica neagră din braşov

1309

Constantin Preda

poem pentru harfă, eşarfă galbenă şi clavecin

te iubesc în nopţi de sfinţenie te iubesc în nopţi de păcat te iubesc ca pe un trifoi cu patru foi înmiresmat te iubesc în nopţi de sfinţenie te iubesc în nopţi de desfrâu te iubesc ca un episcop în noaptea de denie într-un val de pârâu te iubesc ca un lup te iubesc ca un urs te iubesc ca un zeu într-un geamăt ascuns te iubesc în nopţi de sfinţenie te iubesc în nopţi de păcat te iubesc cu dragoste de hulub sunt ultimul nebun de legat

1310


ţi-am pus sufletul în palmă, vai

ţi-am pus sufletul în palmă, vai ca pe o linguriţă de miere în cana cu ceai ţi-am pus în palmă sufletul meu cald ca pe un foc de caise, ca pe un vechi smarald ţi-am pus în palmă sufletul meu însingurat pe care nicio dumbravă de mesteceni nu l-a tulburat ţi-am pus sufletul în poala rochiei sufletul meu mai frumos decât cântecul dropiei ţi-am pus sufletul în podul palmei, vai ca pe o linguriţă de miere în cana cu ceai

1311

Constantin Preda

întâiul amurg

credeam că pictez buchete de maci era prima oară când te rugasem să te dezbraci era prima duminică, era întaia oară cântam la trupul tău ca la o nevăzută vioară era prima duminică, era întâiul amurg îţi eram vizitiu de trăsură, derviş şi demiurg credeam că mă aflu într-o câmpie cu maci cu degetele mele încercai să te dezbraci credeam că mă aflu într-o câmpie cu soc de fapt suflam în soare să-i dau foc credeam că mă aflu într-o câmpie, de fapt îţi stăteam în genunchi tu erai pădurea ce-mi trecuse de trunchi

1312


toată pădurea doarme într-o urmă de vulpe

parcă ai buzele desenate cu struguri parcă ai în sfârcuri dulci flăcări de muguri parcă zbori şi parcă ai în pulpe vreo două sferturi de rai parcă şi genunchii îi ai neatinşi în colţul odăii au înflorit doi caişi

1313

Constantin Preda

nu poţi să nu iubeşti primăvara

nu nu nu nu nu

poţi poţi poţi poţi poţi

să să să să să

nu iubeşti primăvara nu-ţi pierzi minţile nu-ţi păzeşti inima ca pe un sipet cu diamante nu fii mai mult decât o picătură de sânge nu te pierzi în largul mării şi să nu dai foc la vâsle

1314


ca o amforă

ca ca ca ca ca ca ca

o o o o o o o

amforă amforă amforă amforă amforă amforă amforă

cu nuferi e primăvara asta pe care în amurg o duci pe umeri care ascunde în ea toate tainele cerului din lut şi din cântec de pasăre în care ai putea să te retragi şi să scrii tăceri nesfârşite în care arde murmurul ploii cu şoapte străvechi de pe nil

1315

Constantin Preda

ritual

îţi desfaci genunchii aşa cum o floare îşi desface petalele e un ritual aproape mistic te invidiază vestalele e un ritual mistic de îmblânzire de râu văpaia genunchilor tăi pune ham unui cal fără frâu îţi desfaci genunchii ca şi când ai vrea să-mi iei cu fiecare clipă ce trece lumini de văi întregi cu ghiocei îţi desfaci genunchii ca şi când în inima mea ai îmblânzi o fiară oare ce altceva sunt genunchii tăi dacă nu flăcările unui vechi evangheliar de tămâioară?

1316


palimpsest

nimfă neruşinată marea nimfă care mă învaţă arta nesupunerii într-un leagăn de purpură primordial şi-aproape evlavios nimfă neruşinată marea mă-nlănţuie ocult şi lasciv cu valurile ei

1317

Constantin Preda

poezia doamnelor neta soare şi maria ghinea

poezia? confreria stelelor poezia – pergamentul pe care dumnezeu îl scrie cu genele

1318


vizuină de fragi

e o vizuină de fragi ba nu, e o vizuină de vulpe acolo în întunericul fraged al genunchilor de unde pleacă un fulger spre pulpe e o vizuină celestă o mică vale înţesată de mure unde buzele celuilalt sunt pregătite să fure e o cărare cu iarbă nebună ce dă într-o altă cărare acolo toată lumina e strânsă-ntr-o singură floare e o vizuină de fragi ba nu, e o vizuină de vulpe acolo în întunericul fraged al genunchilor o şleahtă de sfinţi plânge-ntre pulpe

1319

Constantin Preda

ar trebui

ar trebui să ne ostoim buzele ar trebui să cădem de acord să umplem flacoane cu lumină de cireşi înfloriţi şi să le trimitem în nord ar trebui să ne-ascultăm mâinile ar trebui să ştim să păzim un secret câte primăveri pot încăpea într-o singură primăvară? câte cuiburi de mierlă într-o inimă de poet? ar trebui să ştergem amprente şi urme ar trebui să ne topim într-un fraged delir buzele mele să-ţi soarbă buza de jos ca pe o picătură de mir ar trebui să ne ostoim buzele ar trebui să cădem de acord să umplem flacoane cu lumină de cireşi înfloriţi şi să le trimitem în nord

1320


atât de primitor e lutul inimii mele

atât de primitor e lutul inimii mele atât de primitor încât în fiecare primăvară mă roagă-n el să cobor am plâns toată noaptea şi-am vrut ca să tai firul acela nevăzut al inimii ce leagă suferinţa de rai atât de caldă e cenuşa palmelor mele încât aş vrea să-ţi şoptesc pe acolo pe unde cândva a trecut un râu curge acum plânsul meu nelumesc ca să înţelegi cât de mult sufăr ca să înţelegi ar trebui să deschizi o şcoală de îngeri şi să arzi o mie de legi atât de primitor e lutul inimii mele atât de primitor încât în fiecare primăvară mă roagă-n el să cobor

1321

Constantin Preda

eşti ca un buchet de narcise

eşti ca un buchet de narcise ce-mi umblă brambura prin vise eşti ca un buchet de maci îmi arzi fiecare colţişor al sângelui când te dezbraci eşti ca un buchet de tămâioare care îmi învaţă lutul inimii să zboare eşti ca un buchet de nuferi ca un topaz sau ca un astru în bojdeuca mea cu ivăr albastru

1322


strigăte de lumină

pulpele? oracole florale, dulci prevestiri lămpi cu fragi ce arată călătorului însingurat drumul spre culmi pulpele sunt strigăte ce luminează cerul în miezuri de noapte

1323

Constantin Preda

poezia e pâinea mea cea de toate zilele

poezia e pâinea mea cea de toate zilele poezia e căuşul palmelor în care hohotesc niciodată n-am avut timp pentru răni poezia e o şansă pentru sturzii care orbesc poezia poezia poezia poezia

e e e e

amnarul nopţilor lungi jertfa luminii în picătura de sânge psalm la un schit pentru îngeri lacrima fântânarului trist care plânge

poezia – oho – e o lampă de rouă poezia e un sfeşnic de melancolie albastră poezia – onorată instanţă! e mireasma unui cais înflorit care-a spart o fereastră

1324


plâng ca pelinul

plâng ca pelinul toamna cu lacrimi uscate de-abia colbul inimii îl mai pot străbate e un mod al meu straniu de-a fi fericit sunt frate cu umbra, cu frunza arămie cu lutul cristelniţei de la schit plâng ca pelinul toamna şi plânsul mă-nchide în cămăruţele inimii sale ca în nişte calde firide plâng ca pelinul toamna cu lacrimi uscate de-atâta sfâşiere până şi pleoapele se cred vinovate

1325

Constantin Preda

nunta

miez de iunie respir acelaşi aer pe care şi tu îl respiri rochia ta a luat foc în întâia noastră noapte de miri rochia ţi s-a aprins ca o pădure de soc de ce, iubita mea, tu ai buze de cireşe care se coc? de ce, iubita mea, suspini? de ce, iubita mea, tu plângi? bate un clopot de ghiocei şi-ai vrea să îl opreşti şi nu ajungi de ce, iubita mea, eşti numai vară peste hotare triste de zăpadă? de ce, iubita mea, tu porţi cea mai frumoasă lumânare din livadă? miez de iunie respir acelaşi aer pe care şi tu îl respiri rochia ta a luat foc în întâia noastră noapte de miri

1326


scrisoare

plouă şi valea e plină de fragi plouă şi valea e plină de fulgere parcă pe aici a trecut dumnezeu şi a avut în desagi bolta cerească în frumoasa ei curgere plouă şi valea e plină de cântec de mierle plouă şi valea e plină de cântec de cuci tu cum o mai duci, frumoasa mea mamă cum o mai duci? tu cum o mai duci, mamă la celălalt capăt de lună? oare porţi pe frunte o coroniţă de tămâioare uscate? oare porţi pe creştet aceeaşi cunună? plouă şi valea e plină de fragi plouă şi valea e plină de fulgere parcă pe aici a trecut dumnezeu şi a purtat în desagi timpul şi bolta cerească în frumoasa lor curgere

1327

Constantin Preda

bocet

numai tu ai să mă plângi cu lumina pleoapei stângi numai tu ai să mă strigi cu şoapte de cutcurigi numai tu mă vei boci până se va-nzăpezi până vor cădea ninsori în biserici mici de flori până vor cădea zăpezi peste margini de livezi numai tu adânc în somn îmi vei zice dulce domn numai tu adânc în vis mă vei crede un cais mă vei plânge ca pe-un tei cu prapori de ghiocei numai tu, bujor de sânge mă vei mângâia, vei plânge numai tu ai să mă plângi tu şi câţiva crini nătângi numai tu mă vei boci în chilia inimii numai tu ai să mă strigi din icoane de ferigi

1328


de-atâta lumină

nu mai poţi să ieşi afară din casă nu mai poţi să ieşi s-au răsturnat pe mare câteva corăbii cu flori de cireşi de-atâta mireasmă nu mai poţi străbate puntea aceea subţire ce dă spre moarte şi singurătate de-atâta caligrafie subţire de-atâta miniatură de floare ai impresia că eşti în mijlocul unui basm că eşti într-o luntre pe mare de-atâta lumină de-atâta mireasmă simţi că inima ta ţine loc de catapeteasmă

1329

Constantin Preda

jurnal

nebună primăvara asta, nu glumă mieroasă, frumoasă, desfrânată parcă scăpată de la o mănăstire de maici îmi citeşte gândurile nu suportă întrebări are sâni liturgici care au fost jinduiţi cândva de fluturi şi protopopi rochia ei e-n flăcări ca-n imaginaţia sfinţilor pulpele ei primenesc aerul în spaţiul carpato-danubiano-pontic mulţi logofeţi şi-ar vinde averea mulţi episcopi şi-ar tăia venele numai să aibă şansa să locuiască o clipă în aceeaşi amprentă a buzelor sale pe icoana tremurândă a unei flori

1330


primăvara

ea mă învârte pe degete ea îmi întinde capcane lacrima ei e lacrima sfinţilor din icoane ea umblă goală ea cântă la clavecin ea aprinde flăcări de ambră în paharul cu vin toată garderoba ei stă într-o eşarfă ea umblă goală şi cântă la harfă ea vine şi pleacă ea e afurisită şi dulce ea e ca o mierlă care nu ştie în care cuib să se culce ea mă învârte pe degete ca pe o legătură cu chei femeia aceasta nu poate fi decât primăvara inima mea bate câmpii, ehei

1331

JELANII (EXTRASISTOLE-N AMURG) (2017)


azi e o duminică tristă

azi e o duminică tristă ca o uşă bătută în cuie de tei aici încape tot zbuciumul verii sub o tristă legătură de chei azi e o duminică altfel azi e o duminică lungă azi clopotul se va rupe de funie şi va-ncepe să plângă azi e o duminică oarbă stelele se vor întoarce-n vechime ştreşinile se vor desprinde de case în noi alcătuiri de-a dreptul sublime azi e o duminică frântă ca o inimă sub o lamă de brici cenuşa e tot ce-a rămas dintr-o nuntă buchetul miresei a ars chiar aici azi e o duminică tristă ca un sicriu bătut în cuie de tei un lup de cenuşă, stingher e tot ce-a rămas dintr-o turmă de miei

1335

Constantin Preda

azi mă jelesc singur

azi mă jelesc singur azi, în gura mare, tristeţea mi-o strig azi sunt o ambrozie amară azi sunt o flăcăruie de frig azi îmi plâng singur de milă azi îmi plâng la căpătâi sub o cruce din fum dulce de gutui azi sunt singur cu mine azi sunt singur cu toate tăcerile azi sunt cenuşarul toamnei unde au ars toate primăverile şi verile azi azi azi azi

mă jelesc singur toate greşelile mi le iert ţin un fluture în podul palmei cu colbul ţărânii mă cert

1336


străvechi castru

ca un castru de flori e sufletul meu ca un străvechi castru se sprijină pe două margini de cer albastru ca un castru de flori ca o fragilă şi străveche zidărie ca o icoană ai cărei sfinţi nu şi-au terminat partea de copilărie ca un castru de flori e sufletul meu ca un străvechi castru se sprijină pe două margini de cer albastru

1337

Constantin Preda

şpalturi de zăpezi mihaelei grădinariu

cuvintele sunt mormintele poeţilor (adevăratele morminte!) crinii? şpalturi de zăpezi şi jurăminte melancoliile sunt odăjdii croite parcă dinadins fiecare lumină a lor e o tiparniţă de nins suferinţele sunt duminicile poeţilor ascunse în cenuşi biserici fără clopotniţe şi fără uşi cuvintele sunt mormintele poeţilor (cele mai frumoase morminte!) crinii? şpalturi de zăpezi şi jurăminte

1338


vară şi ningere

cu câtă credinţă cu câtă frumoasă înfrângere mâinile mele de lut îţi scriu îngere, îngere e în toate o tristă lumină peste petale, vară şi ningere lampă de flori pregătită de stingere cruce-n răscruce vid în răsfrângere să nu mă dai de gol îngere, îngere e-n toate o tristeţe divină candela-i ostoită de curgere pleoapa mi-e înlăcrimată de lumina din fulgere cu câtă credinţă cu câtă frumoasă înfrângere îţi scriu această carte de lut îngere, îngere

1339

Constantin Preda

iarnă

aş vrea un vin fierbinte în ceşti să-ţi torn să ningă peste fumul care iese lin pe horn să ningă din tristeţea mea de tânăr capricorn aş vrea să-ţi torn un vin fierbinte-n ceşti să-ţi despletesc părul şi tu să-mi povesteşti că zăpada e un semn al străvechimii îngereşti aş vrea să ningă peste toate văile de munte lupii să se strângă-n haite mici, frumoase şi oculte iar eu să-ţi scriu, maiestuos, cu fulgi divini pe frunte aş vrea să-ţi torn un vin fierbinte în carafe părul tău să cadă liber din agrafe iar eu să-ţi scriu ca dintr-o mângâiere sacră de garoafe

1340


scrisoare

eu simt că azi am chipul trist al unei ploi şi te-aş chema să mă aduni cum se adună albinele în roi cum se adună albinele într-o vie coaptă, pe struguri să mă bei şi să mă arzi în o mie de flăcări, în o mie de ruguri eu simt că azi am chipul trist al unui pescăruş în zbor şi te-aş chema să mă aduni ca pe un foc mistuitor eu simt că azi am chipul trist al unei ploi şi te-aş chema să mă aduni cum se adună apele şuvoi

1341

Constantin Preda

melopee

ţi-aş muşca limba puţin câte puţin ca pe vinul vechi de bohotin ca pe vinul vechi de odobeşti băut din candele bisericeşti ca pe vinul străvechi de jidvei băut din candele de lemn de tei ţi-aş muşca limba puţin câte puţin ca pe vinul vechi de bohotin

1342


jelanie

încă după tine suspin încă după mine suspini suntem ca două cenuşi din inimi de crini suntem ca două chei frânte suntem ca două cenuşi suntem ca un rege şi-o regină părăsiţi de supuşi suntem ca două păduri de tei fumegând eu te aud, tu mă auzi plângând suntem ca două cenuşi suntem ca două chei frânte pentru tine aş muta câmpia la munte încă după tine suspin încă după mine suspini suntem ca două cenuşi din inimi de crini

1343

Constantin Preda

e seară şi ai vrea

e seară şi ai vrea tristeţea să-ţi alini dar în trăsuri trec femei atât de frumoase cu cenuşi din buchete de crini trec femei cu urne de cenuşi parfumate şi calde vara suspină îmbrăcată-n smaralde e seară şi ai vrea la capătul tristeţii să ajungi dar ca un lujer de lumină în golul inimii te frângi trec trăsuri vizitiii au în mâini felinare mai e puţin şi se va lăsa o noapte grea de cireşe negre amare e seară şi ai vrea tristeţea să-ţi alini dar în trăsuri trec femei atât de frumoase cu cenuşi din buchete de crini

1344


vornice! vornice! vornice!

mai ţii minte cum îmi şopteai? vornice! vornice! vornice! îţi lipisei tâmpla de inima mea dumnezeu era chiar lumina din ornice îţi mai aduci aminte acea lumină blândă de vară? erai îndreptăţită orice să-mi ceri dincolo de coapse înflorise zmeura a doua oară un lup hălăduia prin livezile cu meri mai ţii minte cum îmi şopteai? totul, la noapte, poate fi dovedit rugăciunea, păcatul, sfiala duioşia de lup istovit mai ţii minte cum îmi şopteai? vornice! vornice! vornice! îţi lipisei tâmpla de inima mea dumnezeu era chiar lumina din ornice

1345

Constantin Preda

contur

te-ai aruncat goală-n bulboanele râului ţii ochii-nchişi miroşi a livadă păgână a jertfă de caişi a fost spartă o mănăstire azi-noapte de lupi care-au furat molivde de ploaie tu goală-n bulboanele râului transformi câmpia-n văpaie înoţi cu vara pe umăr ca o sălbăticiune nepusă-n zăbale ai sângele iute, ai sângele tânăr un nufăr doarme-ntre pulpele tale te-ai aruncat goală-n bulboanele râului am în cerul gurii miros de caisă coaptă ca să-ţi dau contur îmi mai trebuie o singură şoaptă

1346


gura însetată

gura însetată a unei garoafe îmi bea suspinul cu zece carafe

1347

Constantin Preda

oare

oare te scalzi în lapte? oare te sclazi în apă de trandafir? privirea mea face cât privirile a o mie de pictori care pictează pe cer cu lumină de mir oare te scalzi în lumină? oare te scalzi în picături de vin bisericesc? chiar şi pustnicii orbi vin şi se închină cu tot alaiul lor mănăstiresc oare te scalzi în rouă? oare îţi legi zăvoarele casei cu iarbă? eşti ca o caisă coaptă abia dată-n două eşti ca o mierlă care abia aşteaptă să-mi cânte în barbă oare te scalzi în lapte? oare te scalzi în apă de trandafir? privirea mea face cât privirile a o mie de pictori care pictează pe cer cu lumină de mir

1348


sfâşiere

prin portul trist prin portul vechi trec stoluri de îngeri perechi, perechi trec stoluri de frunze de parc-ar trece oşti şi tu tristeţe a mea ce mă cunoşti cerul e trist s-a subţiat cântă privighetori fără păcat pereche-ţi sunt pereche-mi eşti o, ce frumos dantela ţi-o roteşti prin portul trist prin portul vechi doar noi purtăm cireşe la urechi

1349

Constantin Preda

peisaj

te vei îmbăta dacă vei privi cum ninge eu sunt ca un foc de fragi care se stinge totul e alb parcă pictat cu lapte zăpada a ajuns la streaşina casei într-o singură noapte ţi-ai putea pierde minţile dac-ai privi zăpada de-afară oare ce clopote bat? oare sunt crinii ce s-au scuturat astă-vară? până când va mai ninge? oare până când? pe zăpadă sunt urme de sânge poate-a trecut un cerb sângerând te vei îmbăta dacă priveşti zăpada cum arde de parcă un câmp cu maci explodează-n petarde totul e alb parcă pictat cu lapte zăpada a trecut de streaşina casei într-o singură noapte

1350

14 SCRISORI CĂTRE LUCIA MIHAELA BOTEZATU (2017) Motto:

„Nu şi-a spus niciodată – nebunule! Nu-i plăcea să se laude singur!” Geo Bogza


buchet de purpură

un orb cumpără un buchet de purpură şi se aruncă-n abis un orb nepoftit cu un buchet de purpură vine în inima ta

1353

Constantin Preda

ce toamnă stranie

ce toamnă stranie cioc-cioc propria-mi umbră îmi bate la uşă acel gol imens care o întâmpină sunt eu un gol îmbrăcat în odăjdii neatinse un gol îmbrăcat în odăjdii care nu există

1354


cazania ploii

tragi zăvorul şi încerci să scrii cazania ploii vrei să-ţi mângâi tâmplele dar nu-ţi mai recunoşti chipul vrei să întrebi unde s-a scurs timpul dar un stol de libelule negre zboară din ceasornice vrei să-ţi mângâi barba dar în locul ei găseşti un câmp de ghiocei cineva îţi bate cu toiagul la uşă de parcă inima ta ţi-ar fi trimis o scrisoare

1355

Constantin Preda

ţârâitul de greier

un fel de plâns divin/ al nu ştiu cărui înger este ţârâitul de greier noaptea în bostănărie un fel de rugăciune a ierbii o melodie desăvârşită un bocet al grâului copt un suspin mistuitor un cântec al unui misterios spirit tutelar ce-ţi cutreieră sângele

1356


plic gol

spui albastru ca şi când ai spune cel mai intim cuvânt despre frumuseţea abisului feminin spui albastru ca şi când ai picta şipotul ploii spui albastru ca şi când într-un plic gol sosit de departe s-ar auzi foşnetul valurilor mării

1357

Constantin Preda

sunt ca o brumă caldă

sunt ca o brumă caldă prin care toamna trece cu tălpile goale

1358


numai cenuşă să nu fii

numai cenuşă să nu fii numai cenuşă de flori de câmp peste care vin ploile toamnei şi nu mai rămâne nimic de pus în urne

1359

Constantin Preda

testamentul focului

testamentul focului? cenuşa

1360


lalele picotind

lalele picotind dincolo de care nu mai există decât micile spaime ale zeilor

1361

Constantin Preda

duioşii capitale

păpădii păpădii păpădii păpădii păpădii

în doliu care dorm în lampa aprinsă care înfloresc pe dinăuntru care umplu de sfâşiere colinele care îmblânzesc haite de lupi flămânzi

păpădii ca nişte duioşii capitale

1362


vernisaj

în rama goală a unui tablou umbra unui crin frumos îmi duce în braţe cenuşa

1363

Constantin Preda

o trăsură goală

o trăsură goală pe întinsul mării o trăsură goală care duce între două vârste un buchet de flori ofilite o trăsură goală într-un amurg care seamănă atât de mult cu fumul anilor mei

1364


cine eşti tu

cine eşti tu de te baţi cu pumnul în piept şi crezi că soarele răsare din inima ta? cine eşti tu? mai mult decât un crin scuturat nu poţi fi fluture cu aripi de cenuşă? nici atât cine eşti tu de mori atât de frumos în lumina tristei, foarte tristei dimineţi de toamnă?

1365

Constantin Preda

colb

n-a mai rămas din tine decât un colb peste care rafalele ploii trec fericite

1366


Date bio-bibliografice Constantin Preda s-a născut la 12 ianuarie 1961, în satul Damian, comuna Sadova, judeţul Dolj. Fiul lui Petre Preda şi al Gheorghiţei (n. Apostolache). Absolvent la Şcolii generale din Damian, al Liceului „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova, din anul 1990. Debut în presă: 8 octombrie 1981, „Flacăra”. Debut editorial: 1984 (Sora mea, înserarea, Ed. Scrisul Românesc). Premiile obţinute: Premiul revistei SLAST, pentru poezie (alături de Doina Uricariu, Carolina llica şi Constanţa lorga) - 1993; Premiul Uniunii Tineretului Comunist pentru volumul: „Sora mea, înserarea” (debut, 1984), alături de Daniel Corbu,Marian Odangiu, Domniţa Petri, Cristian Teodorescu, Lucian Vasiliu, Ion Holban, Petru Cimpoeşu, Marius Ghica, Constantin Barbu, Sultana Craia, Marin Lupşanu, Stelian Neagoe. Constantin Stan etc.; Premiul revistei „Ţara”, pentru poezie şi publicistică (1990), alături de Marin Sorescu şi Constantin Piliuţă; Premiul „Alexandru Macedonski” (acordat de Inspectoratul pentru Cultură ai judeţului Dolj) pentru volumul: “Plânsul, floarea secretă a Morţii” (1996); Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul: „Simbria mea, sărutul” (1998); Ordinul „Sfântul Nicodim”, acordat, în 1998, de ierarhul luminat Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, preşedintele Comisiei de Sanctificare a Sfinţilor Români. De precizat că doar patru oameni de cultură au mai fost înnobilaţi, în Europa, cu această înaltă distincţie ecleziastică; Premiul „Mihai Eminescu”, acordat de Fundaţia „Scrisul Românesc” (2000), alături de Eugen Simion, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Solomon Marcus, loan Alexandru, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Ion Miloş, Adrian Păunescu; Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul: „Fantasme cu mirese zburând” (2001). Volume publicate: Sora mea, înserarea, Ed. Scrisul Românesc, 1984; Fiecare cu steaua lui, Ed. Scrisul Românesc, 1985, coperta şi ilustraţiile: Florin Pucă, cu o prezentare a lui Fănuş Neagu; Fire de poet, Ed. Cartea Românească, 1988, lector de carte: Florin Mugur; 1367

Constantin Preda

Oare acesta să fie sufletul?, Ed. Scrisul Românesc, 1990, coperta: Alina Roşca; Plânsul, floarea secretă a Morţii, Ed. Crisadi, 1995; Teama de a te pierde, Colecţia “Poeţi de azi”, Ed. Vinea, 1997, trei ediţii, prefaţă semnată de Nicolae Ţone; Simbria mea, sărutul, Colecţia Liliput, Ed. Helicon, 1998; Te-am iubit soldăţeşte, cu dragostea unui întreg regiment, Ed. Vinea, 1999; Tablou cu îngeri păzitori, Ed. Agora, 2000; Fantasme cu mirese zburând, Ed. Ramuri, 2001; Ştiu pe de rost moartea, Ed. MJM, 2002; Poezii, Ed. Caligraf, 2002; Melopee pentru Aniţa, Ed. Europa, 2003; Flacăra din inima cenuşei, Ed. MJM, 2005; Lăcrimariu, Ed. MJM, 2005; Craiova, dulcea mea „groapă cu lei”, Ed. MJM, 2005; Cântece despre frumoasa inimii trecere, Ed. MJM, 2006; Mama, cel mai frumos surâs al lui Dumnezeu, Ed. MJM, 2007; Miracole, Fundaţia Scrisul Românesc, 2010; Fruntea mea, în cătarea puştii, Ed. Autograf MJM, 2012; Lacrima Ana, Ed. Autograf MJM, 2012; Eşti cea mai frumoasă femeie / care m-a iubit vreodată, Ed. Autograf MJM, 2012; Karenina, Anna lui Constantin. Istoria sărutului, Ed. Autograf MJM, 2012; Aş veni să dau nume de flori genunchilor tăi, Ed. Autograf MJM, 2013; Cea mai frumoasă icoană? Cerul privit pe sub rochia ta, Ed. MJM, 2013; Am fost cândva egalul zeilor, Ed. MJM, 2014; Iertaţi-mi mâinile năuce, Nu ştiu să mai coboare de pe cruce, Ed. Autograf MJM, 2014; Didahiile de la Craiova, Ed. Autograf MJM, 2014; Celălalt Constantin, Ed. Autograf MJM, 2014; Clopotarul, Ed. MJM, 2015; Când se desprinde sufletul de trup, Ed. MJM, 2015; Floare de ginere, Ed. MJM, 2015; Nimeni nu va avea o iubire mai frumoasă ca a noastră, Ed. MJM, 2015; Aş muri dacă n-aş scrie, Ed. Autograf MJM, 2015; Carte de rugăciuni, Ed. Autograf MJM, 2016; Împart cu poezia aceeaşi inimă, Ed. Autograf MJM, 2016; Scrisori către Lucia Mihaela Botezatu. Cântecele inimii, Ed. Autograf MJM, 2016;

1368


Bolta cerului este mai mică decât bolta inimii. Alte scrisori către Lucia Mihaela Botezatu, Ed. Autograf MJM, 2016; N-am purtat niciodată o floare roşie în piept, Ed. Autograf MJM, 2016; Ieromonahul florilor, Ed. Autograf MJM, 2016; Melancolia şi vidul, Ed. Autograf MJM, 2016; Au trecut ultimele stoluri de gâşte sălbatice, Ed. Autograf MJM, 2016; Şi când pleci, paşii tăi tot către mine vin, Ed. Autograf MJM, 2016; Ceaslovul sfăşierii, Ed. Autograf MJM, 2017; Mai e puţin şi se va pune pe nins, buzele noastre abia s-au atins, Ed. Autograf MJM, 2017; Orbii caută urme de păsări pe ziduri, Ed. Autograf MJM, 2017; Poezia - pâinea mea cea de toate zilele, Ed. Autograf MJM, 2017; Eu şi poezia mea, Ed. Autograf MJM, 2017; Jelanii (extrasistole-n amurg), Ed. Autograf MJM, 2017. Am rămas singur cu moartea, doar ţărâna-mi ţine partea (antologie în cinci volume) Editura Hoffman, 2017. Antologat în: Selecţia lui Sorescu, Ed. Bloodaxe Books, Belfast, 2004, pag. 85-95 Despre poezia sa: Despre poezia sa s-au pronunţat favorabil, printre alţii, Valeriu Cristea, Alex. Ştefănescu, Al. Călinescu, Eugen Negrici, Marian Popa, Adrian Marino, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Constanţa Buzea, Gheorghe Tomozei, Gheorghe Pituţ, Grigore Vieru, Geo Bogza, I.D. Sîrbu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Aurel Sasu, Dumitru Micu, Florin Mugur, Laurenţiu Ulici, Mircea Dinescu, Ion Cristoiu, Gabriel Chifu, Gabriela Negreanu, Ovidiu Ghidirmic, Valeriu Bârgău, Nicolae Ţone, Traian T. Coşovei, Bucur Demetrian, C. Stănescu, Ştefan Mitroi, Emil Brumaru, Constantin Pricop, A .I. Brumaru, Vladimir Bălănică, Alice Năstase Buciuta, Ciprian Chirvasiu, Vasile Morar, Dan David, Petre Tănăsoaica, Ion Roşioru, Florea Miu, Mircea Micu, Ion Rotaru, Tudor Negoescu, Geo Vasile, Adrian Alui Gheorghe, Alexandru Ţion, Aurel Dumitraşcu, Mihai Gălăţanu, Paul Aretzu, Constantin Cubleşan, Aurelian Titu Dumitrescu, Radu G. Ţeposu, Gabriel Rusu, Tania Radu, Nestor Vornicescu, Ioan Lascu, Arcadie Suceveanu, Romulus Diaconescu, Ioanid Romanescu, Lucian Chişu, Mircea Moisa, Carletta Elena Brebu, Amalia Voicu, Emilian Marcu, Constantin Sorescu, Ion Deaconescu, Tudor Cristea, Mircea Moisa, Petre Ciobanu, Ion Dobrescu, Tudor Nedelcea, Marian Barbu, Nicolae Diaconu, Victor Atanasiu, Gabriela Hurezean, Damian Necula, Dumitru Augustin Doman, Dinu Săraru, Mihaela Grădinariu, Raluca Sofian Olteanu, Nichita Danilov, Daniela Şontică, Lucia Mihaela Botezatu, Irina Petraş, Gheorghe Smeoreanu, Mircea Bârsilă.

1369

Constantin Preda

Aprecieri critice Constantin Preda aparţine categoriei poeţilor cărora le place să se afirme pe sine: „ce zeu sau vişin tânăr îţi poate aduce / pe tavă grandoarea”. Pentru acest poet până şi „liniştea (e) vitală.” Prin marea intensitate a trăirii pe care o presupune, autenticul vitalism se învecinează însă cu moartea. Aşa se întâmplă şi la Constantin Preda. În poeziile sale ne izbim mereu de Thanatos, ba chiar el ne deschide şi uşa, ca să spunem astfel, prima piesă a volumului, intitulată scrisoare mamei, fiind un fel de Mioriţă a poetului. (…) În totul însă, Constantin Preda promite mult şi este deja un nume în poezia noastră contemporană. VALERIU CRISTEA (Valenţele talentului, România literară, 9 martie 1989) * Candoarea atitudinii lirice şi prospeţimea imagistică sunt caracteristici remarcabile ale poeziei tânărului craiovean despre care Fănuş Neagu, cu o bună intenţie ce, graţie unui ton prea categoric, e mai curând o „îngropare” decât o „înălţare”, crede că „este, poate, cel mai talentat poet tânăr din România”. (…) Dispoziţia imagistică neobişnuită a acestui poet, candoarea deseori angelică, uneori răzvrătită a gesticulaţiei sale, limpezimea proaspătă a dicţiunii lui, toate acestea sunt o temelie admirabilă pentru o construcţie şi puternică şi neasemănătoare; dacă pe măsură ce-şi va ridica zidul va pune în el şi raza coagulantă a unui gând adânc (…) vom avea în Constantin Preda un poet tulburător de mode şi inerţii lirice. Să mai citim până atunci un p.s. al cărţii de debut şi să credem că poetul nu se înşală în orgoliosul său (chiar dacă cu iz autoironic) „act de narcisism”: „ăsta sunt eu / jumătate lebădă – jumătate flaut / şi trece îngerul în fiecare seară călare / pe-o rază de aur şi nani, nani / îmi aşază pe frunte coroana / adorm cu capul pe butucul călăului / şi butucul înverzeşte”. LAURENŢIU ULICI (Prima verba, România literară, 2 februarie 1986) * Ciudat este că nici Preda n-a ştiut să-mi explice de unde a apărut. L‑aş porecli extraterestru, dacă n-aş şti că-n realitate e foarte terestru, în sensul grav şi nobil al cuvântului, adică intim legat de pământ. Este de crezut că lumea rurală cu farmecul vieţii fireşti, cu prezenţa frăţească a naturii în spaţiul domestic, cu generozitatea artei naive, l-au modelat, i-au educat sensibilitatea. ALEX. ŞTEFĂNESCU (Floarea de stâncă, SLAST, 24 octombrie 1982)

1370


* Ceea ce frapează, înainte de toate, este capacitatea de a utiliza şi redistribui elementele unei recuzite destul de vechi şi cunoscute şi de a scoate din ele efecte proaspete, surprinzătoare. (…) Universul rural e prezent mai peste tot, fie în poeziile cu „of” şi „vai” mulate, ingenios, pe ritmuri folclorice, fie în textele care dramatizează (temă binecunoscută) despărţirea de sat, fie, în fine, în viziunile ironice şi plat-realiste. (…) Inventivitatea imagistică e remarcabilă. (…) Numeroase sunt „autoportretele”, aliind candoarea cu gesturile largi, vitalismul cu neliniştile tulburi. AL. CĂLINESCU (Lirism şi expresivitate, Cronica, 30 aprilie 1986) * În Fiecare cu steaua lui (1985) de Constantin Preda, mulţi au salutat ivirea unui poet remarcabil: imagist şi suav, ironic când şi când, proaspăt, un talent, în fine, nesilit. Mă alătur acelora. A.I. BRUMARU (Fiecare cu steaua lui, Astra, aprilie 1987) * Deosebit de majoritatea autorilor mai noi, poetul evită să se fixeze într‑o formulă realizând, prin ecletism, concordie între modalităţi poetice mai degrabă contradictorii. (…) Autorul refuză „pateticul şi sentimentalul”, cum ar spune un critic, dar nici nu tratează trăirea personajului liric cu o desăvârşită detaşare. Poetul n-are temperamentul fugos al tinerilor, nerăbdători să se instaleze într-un stil, şi mai nerăbdători, apoi să găsească mijloacele care să-i singularizeze, care să scoată în evidenţă ceea ce cred că n-a mai văzut nimeni până la ei. La Constantin Preda e de remarcat mai degrabă o inteligentă estompare în faţa miracolelor pe care poezia lasă să i le descopere din când în când. CONSTANTIN PRICOP (Convorbiri literare, martie 1989) * Poetul este dintre cei care preferă expresia nudă, contactul direct, sinceritatea rostirii ce vrea să evite trucuri poetice; el oficiază, cu accente incantatorii, reconstituirea unui univers afectiv familiar. Imaginile se încheagă cu simplitate, cu nonşalanţă, fără ostentaţie, emană o plăcută aromă nord-transilvăneană, spaţiu privilegiat unde mai persistă respiraţia tainică a eresurilor şi ritualurilor care, după o străveche credinţă, ordonează existenţa. ALEXANDRU ŢION (Onestitatea rostirii, Astra, iunie 1989) 1371

Constantin Preda

* Versurile lui au un stil şlefuit, la care se ajunge de obicei prin oboseala culturii. Aici este însă vorba de o altă cultură, una mai veche şi neclintită ca temeliile, ocultată de trecerea vremii, dar pe care oamenii pământului o poartă în gesturile ritualice şi în privirile străvechi. GABRIELA NEGREANU (Ceremonia, SLAST, 24 octombrie 1982) * Constantin Preda are voluptatea de a spune, cu accentuată impetuozitate, eu. Ni se dezvăluie ca un romantic, de fel tenebros ori încrâncenat, dedat cu vizibilă plăcere resuscitării unui spaţiu cvasihimeric, rezultat din îmbinarea elementelor de peisaj rural cu altele ce ţin de proiecţia feerică a sinelui în universul miraculosului ţărănesc. Iată o posibilă declaraţie de identitate: „bună seara mamă locuiesc o zodie calmă/ calea lactee mi-e linia din palmă/ mi-e mâna făclie şi părul de grâu/ am râsul limpede ca un pârâu// sub floarea din umărul stâng/ îmi creşte un fel de parâng// iar munţii apuseni/ îmi sunt troiţe şi săteni// sunt macul umil şi roşu compendiu/ cu inima-n nouri „sălbatic incendiu” (scrisoare mamei). Deşi ca vârstă biologică este integrabil spre finalul promoţiei optzeciştilor, Constantin Preda nu se mărturiseşte adept al poeticii acestora. El agreează reveriile solitare şi adăstarea în momente de boemă cu tentă balcanică. Ceea ce îl caracterizează este, cred, exuberanta melancolie, căci nu îşi reprimă exaltarea generată de trăirile genuine pline de vitalitate, dar are şi intuiţia dramatismului vieţuirii în raport cu implacabilitatea cosmosului (…) El plasticizează cu febrilitate fantezii interioare, stări intens sentimentale. Explorează prin cânturi de dulce senzorialitate un teritoriu platinat de curgerea vremii. Atât însingurarea cât şi erosul sunt percepute ca printr-un filtru cultural simpatetic şi topite în exprimarea baladescă: „soldă risipită prin taverne mici/ jumătate lapoviţă jumătate bici/ tristeţea dă cu banu-n sus/ o pajură sau chipul meu bălai apus?// (…) // iubesc emoţia ca pe un şal/ înzăpezit în albul vechi natal// nu uit n-am cum să uit cenuşa// de care plină mi-e mănuşa// nevinovat ca toamna de copil/ în care vremea-aprinse un fitil// zău mamă vin păresimile şi/ noaptea mea e mai mult zi// şi-ncet din fiecare calendar/ coboară carele cu var// ceasornic vechi atâta sunt/ cu minutare de pământ” (soldă ). GABRIEL RUSU (Exuberanta melancolie, SLAST, 1988) * Un sunet original în tânăra lui generaţie.

1372

NICHITA STĂNESCU (Bucureşti, 1981)


* Un tânăr de mari speranţe – Constantin Preda.

I.D. SÂRBU (Craiova, 1984)

* Lipsa oricărei punctuaţii nu schimbă nimic din înţelesul pe care poetul l-a zidit în fiecare rând, sensurile nu se încâlcesc unele în altele, semn că el cunoaşte secretul construcţiei casei fără cuie şi scoabe, numai din îmbucăturile lemnelor, şi intră în ea, cu prieteni cu tot, fără teroarea prăbuşirii. Dublul motto, din Radu Stanca şi Maiakovski, ne-a contrariat în primul moment, egocentrismul atât de expres exprimat al celor doi mari, părând a nu rima cu mai nimic din feciorelnicul acestei cărţi. (…) Preferinţa, indicată în motto, pentru o postură care astăzi pare a-i fi străină, arată, de fapt, o slăbiciune ascunsă, sau o virtute, cine ştie. Arată o aspiraţie, un ideal de comportament, supliciul unei modestii viitoare de care nu se va putea feri la infinit. Supliciu, care însă îl va face fericit, el plasându-se în centrul atenţiei generale, precum ar fi să fie cel mai frumos şi cel mai periclitat personaj dintr-un context uman admirativ, precum ar fi să fie, în vis şi în realitate, cel mai mare poet. (…)Fire de poet este cartea unui îndrăgostit fără leac, obsedat de frumuseţe şi subjugat de aceasta, ieşind de sub tutela slăbiciunii învingător, cavaler al unei alte obsesii, mai adânci, puritatea fiinţei iubite, frumuseţea ei morală. CONSTANŢA BUZEA (Cântece despre frumoasa inimii trecere, Amfiteatru, ianuarie 1989) * Constantin Preda este, poate, cel mai talentat poet tânăr din România. El are darul de a lumina un pământ bogat şi de a umple cerul cu flori şi miresme. Poezia sa e limpede şi răcoroasă ca boarea dimineţii. FĂNUŞ NEAGU (Bucureşti, 1985) Poet cu o vocaţie excepţională.

*

IOAN ALEXANDRU (Drum la Craiova, Flacăra, octombrie 1987 )

* Preda e un stenic. Un poet solar, iubitor de graţie şi muzică, de arbori şi anotimpuri (toate), de fetele frumoase (toate), un fin pictor ce se vrea naiv (şi nu e), drapat în sombre culori dar, în fond, încă un adolescent, ba chiar 1373

Constantin Preda

un „viclean” (gustă parodia) şi un hâtru. Fire de poet trimite la … Fire de tort, nu? Departe de tentaţiile textualiste, ce-i ispitesc mai greu, paradoxal, pe poeţi, el e adesea teribil, niciodată teribilist. GHEORGHE TOMOZEI (Cu „o floare-n locul gurii”, Flacăra, 7 aprilie 1989) * Constantin Preda, un prinţ tânăr şi risipit al frăgezimii! FLORIN MUGUR (Bucureşti, 1988) Un poet înzestrat.

* GEO BOGZA (Bucureşti, 1988)

* Poezia lui Constatin Preda a fost întâmpinată cu rafale de elogii din partea unor nume din raftul întâi: Fănuş Neagu, Gheorghe Tomozei, Mircea Dinescu, Adrian Păunescu, Laurenţiu Ulici, Alex Ştefănescu ş.a. De aceea pare firească, în ce-l priveşte, haina Adolescentului−Poet, deşi, vai, anii au trecut şi vârsta îl târăşte înspre alte roluri poetice. Totuşi, aşa cum pare în volumul Fiecare cu steaua lui (Scrisul Românesc, 1985) şi dintr-o mărturisire publicată în SLAST (8 decembrie 1985), autorul se simte solidar, îndeosebi, cu destinul unor Nicolae Labiş ori Arthur Rimbaud, eternii adolescenţi ai Poeziei. El le cere cititorilor: spuneţi-mi Arthur Rimbaud şi afirmă „cred în steaua mea şi nu e o-ntâmplare / cum crede toamna într-o patrie de fagi / şi parcă-s beat dar sângele-i în floare / când bat în voi cu degete de magi // sunt dator cu o nemoarte ştiu / cum aurora blândei emisfere / orice mire tânăr e zidit de viu / toamna într-o caldă-njunghiere // când plâng sunt ca un mugur de curat / şi ca o rază par de-atâta mers / am de-acum partea mea de vină-n sat / şi-o stea cu întâmplări în univers” (cred în steaua mea). Obsesia destinului străbate volumul de la titlu până la ultimul vers. Unul dintre motivele ce revin, ca şi în grupajul din 1984, este sora mea, înserarea („nesfârşitul hotar / unde lumina e păscută de neştiute turme / fluturi moi cu aripe de var / într-o întoarcere fără de urme”), presentimentul sumbru al sfârşitului. Motivată apare astfel dorinţa: „mai toarnă-mi puţină aromă-n destin”. Rezultă, de aici, o vervă a trăirii, o exuberanţă a sentimentului chiar atunci când este vorba despre cel plin de vinovăţie faţă de lumea abandonată a satului natal. Conştiinţa destinului duce către un tip de rostire pe care am numit-o „oraculară”, în sensul că discursul liric este articulat din scandări studiate, cu rezonanţe de bocet uneori. Hieratismul unei astfel de expresii este încă evitat prin recursul la o imagistică debordantă, copleşitoare. Sub forma pithiathică se ascunde 1374


descrierea: „să vii la noi în sat odată toamna / la fiecare poartă dacă baţi e nuntă / lebădă ţi se preface palma / şi-n univers nemărginirea cântă // în fiece ogradă pe‑nserat / pruncii toţi au straiul prins de vin / dintre toţi mai plâns şi vinovat / de lumină pare constantin”. Poetul refuză orice scapă de sub zodia trăirii imediate, tot ce este „meditat” fie chiar de o veche tradiţie poetică: „trimiterea la mituri o las pe seama: / celor care confundă vioiciunea cu apocalipsa / celor care nu căinează esenţa unui măr căzut / celor care ştiu că trufia promite-n stânga / şi-n dreapta locuri de veci mai însorite / pe colinele elocinţei”. În ciuda preavizibilelor, pe alocuri, rezonanţe argheziene, volumul lui Constantin Preda impune un poet venit la „marea întâlnire” împodobit cu „cercelul Poeziei” la ureche, iar la butonieră, cu „floarea de tei ca emblemă”. VLADIMIR BĂLĂNICĂ (Vinovat de lumină, Tomis, 6 martie 1986) * Poet de excepţie din rândul tinerei generaţii, al celei mai fragede poezii româneşti. GHEORGHE PITUŢ (Bucureşti, 1982) * „La cei 36 de ani ai săi, Constantin Preda este un romantic întârziat. Cea mai proaspătă cărticică a sa, „Teama de a te pierde” (Editura Vinea) ne dezvăluie un personaj pentru care poezia este unicul mod de a exista: „retras în sudul meu patriarhal/ din tragica boemă/ în freamăt liric n-am rival/ port iatagan cu flori şi stemă/ (…) retras în sudul meu patriarhal/ public colnice la jurnal/ am o telegă şi un cal/ din joi în paşti sunt genial.” Câtă dragoste, atâta moarte în poemele lui Constantinn Preda. În fond, cine a mai văzut poet fericit? Atunci când sfâşierea devine de nesuportat, el se refugiază într-o altă lume: „să fii singur în mijlocul unui basm/ să fii luat în considerare doar de cărăbuşi”. De aici începe starea de graţie.” GABRIELA HUREZEAN (Constantin Preda nu pierde poezia, Naţional, 14 august 1997) * Constantin Preda este cel mai strălucit reprezentant al generaţiei lui şi e frumos că el a zis că e poet de modă veche. Dar nu e adevărat. Nu există poeţi de modă veche şi poeţi de modă nouă. Există poeţi existenţiali şi poeţi derizorii. Poeţi mari nu pot fi decât cei care se înscriu în construirea unei case proprii în vatra satului. Nu aiurea. Bătălia e în centrul satului, în vatra spiritului. Acolo unde au scris Leopardi şi Shakespeare, unde au scris Eminescu şi Blaga, unde au scris Arghezi şi Bacovia. Acolo e bătălia. 1375

Constantin Preda

Şi Constantin Preda e un poet de modă veche, în această direcţie. El nu se fereşte să înceapă competiţia cu cei mari, întocmai cum a făcut şi David, când a avut de luptat cu unul mai mare ca el. Cartea lui, Teama de a te pierde, e de o prospeţime extraordinară. Parcă un Esenin, de la câţiva kilometri de Dunăre, a plecat spre Craiova, reinventând povestea unui sat, a unei drame care, ca orice dramă, e irepresibilă. Şi forţa poetului e că se bate tocmai cu ceea ce-l învinge. (…) Cartea aceasta ne dă speranţa că Poezia n-a murit în România şi că putem să ne certăm de 365 de ori pe zi, dar, într-o singură zi a anului, măcar e Învierea prin poezie. ADRIAN PĂUNESCU (Craiova, 1997) * Constantin Preda, un poet setos de sfinţenie, preţuitor de martiri, păstor al literelor române oltene. NESTOR VORNICESCU (Craiova, 1997) * Am cunoscut şi îndrăgit Oltenia prin câţiva poeţi de excepţie: Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Tudor Gheorghe, Dinu Săraru, IPS Nestor Vornicescu, Matei Vintilă. Mai târziu s-a adăugat dragostei mele încă un suflet, Constantin Preda, rupt şi el parcă din sufletul basarabean. A te lua de piept cu Mafia craioveană, aşa cum o face Constantin Preda, a continua să scrii frumoase cărţi de versuri în vremuri când omului nu-i ajung bănuţii nici pentru o pâine, aşa cum tot el o face, a continua să locuieşti la Craiova când îţi face cu ochiul metropola în care te poţi strămuta sunt nişte calităţi caracteristice numai distinşilor visători şi luptători. Ţara a zidit-o mulţimea. Dar au apărat-o, de-a lungul vremurilor, ostaşii, eroii şi poeţii. Nu este uşor să fii ostaş în Ţara Românească. Nu este uşor să fii poet. Uşor nu este să fii român. Să trăieşti, Constantin Preda! GRIGORE VIERU (Calităţi caracteristice numai distinşilor visători şi luptători, Naţional, 21 mai 1999) * Reporter frenetic, în stare să dea foc lumii ca să fie el primul gazetar ajuns la faţa sinistrului pe care nu va ezita să-l descrie în timp ce flăcările îl mistuie, poetul Constantin Preda nu e mai puţin robit iubirii căreia i se serveşte cu disperarea celui aflat în faţa plutonului de execuţie în aşteptarea comenzii: Foc. 1376


Poeziile lui de dragoste sunt tot atâtea comenzi de Foc, îndreptate spre inima lui. Şi dacă n-a murit din atâtea iubiri, e că patima lui pentru poezia despre ultima iubire l-a salvat de fiecare dată. Pentru ca să mai scrie o poezie, s-a încăpăţânat să supravieţuiască iubirilor din care reporterul Preda credea că Poetul va muri sigur. Ne rămâne bucuria să citim poemele acestui recrut perpetuu al iubirii. DINU SĂRARU (Recrut perpetuu al iubirii, Naţional, 21 mai 1999) * Despre poezia lui Consantin Preda se scrie extrem de greu dintr-un singur motiv: în loc să dai cu presupusul şi să chibiţezi de pe margini, te pomeneşti – fără să-ţi dai seama – că-l citezi copios. Din pricina frumuseţii, mâna ţi-o ia înainte şi te surprinzi, pur şi simplu, caligrafiindu-i versurile. CIPRIAN CHIRVASIU (În zăgazurile metaforei pure, Viaţa Românească, iulie-august 1997) * „O carte straniu de frumoasă sub toate aspectele, cu un titlu emblematic şi şocant în acelaşi timp, Te-am iubit soldăţeşte, cu dragostea unui întreg regiment (Ed. „Vinea”, Bucureşti, 1999) vine să întregească bibliografia unuia dintre cei mai interesanţi poeţi români despre care, în caz că s-ar fi născut pe meleagurile lor, francezii ar vorbi şi scrie neocolind expresia crier au génie – l-am numit pe Constantin Preda. Nu e vorba de o carte de poeme în linia cu care ne-a obişnuit poetul, ci mai degrabă de un laborator intim de trăire poetică sub aspectul asimilant al culturii lumii, de mesajul ei pictural-literar-muzical-filozofic-psihologic. Altfel spus, din perspectivă intertextualistă, acest poet de excepţie ctitoreşte un adevărat tratat de voluptate, un imn gurmand de carnalitate feminină intonat de tensionalitatea absenţei zămislitoare de imagini trupeşti cum e de miraje pustiul. Reveriile erotice personale alternează cu cele artistice din patrimoniul universal, la modul compensator, întrucât „ars longa, vita brevis est”, într-un album de citate electrocutante, alături de, cu nimic mai prejos, poeme în proză, crochiuri avântate pasional, amintiri pe punctul de a deveni documente de istorie literară, frânturi de jurnal în care provincia îşi tânguie bacovian pustiul, comentarii critice pilulizate diagnostic în străfulgerarea auriferă a verticalei clipe de bucurie, confraternă, cum nu multora le e dat să trăiască într-un veac al urii, intrigilor şi suspiciunilor de tot felul, sintagme sau aserţiuni aforistice născute din şi în beţii kinestezice („Formele femeii sunt atât de muzicale încât se pot auzi”), irumperi ale memoriei vârstei edenice care numai în prezentul poeţilor autentici par a-şi fi păstrat nealterată imaginaţia eidetică se produc plenitudinal, convinşi, 1377

Constantin Preda

ca altădată Victor Hugo, că „este exasperant să nu fii” în condiţiile în care statutul lor divin e de a-şi serba „mereu ziua de mâine”. Indiferent pe ce meridian ar trăi, aceşti poeţi aud noaptea în câmpie cum „cresc pepeni”, cum „clopotele văruiesc văzduhul cu dangătele lor”, „cum lumina biciuie vinul în cupe”, cum „vântul şi candoarea suflă în fagotul emoţiei”, ori „acordeonul, ţambalul şi clarinetul susurând mieriu o muzică înaltă”, cum floarea de tei e „ un papirus evaporat” iar „ghioceii- suspinele de altădată ale Annei Karenina”. Constantin Peda e dintre acei poeţi pentru care revin frumos „les neiges d’antan”, iar fumul pipei conturează graţioasele chipuri de femei pentru care dragostea ţine trează poezia chiar şi dincolo de moarte, întrucât „toată fiinţa eminesciază” şi care- ca Arghezi- nu există pentru ei decât atunci când scriu „murind moartea” prin „propriile mirabile cuvinte” şi care continuă să plângă- ca Aurel Dumitraşcu- chiar şi dincolo de viaţă, de viaţa aceasta care e, cum spune Constantin Brâncuşi, o minune inexprimabilă căci „moare din plin numai cine trăieşte din plin” (Lucian Raicu). Constantin Preda e contemporan întru veşnicie cu acea „vreme când poezia ţine loc de tot şi de toate”. ION ROŞIORU (Tratat de voluptate, Tomis, martie 2000) * Plină de prospeţime, de vibraţie lăuntrică, fascinată de puterea cuvintelor, emanaţie a unui talent remarcabil, poate unul dintre cele mai evidente, poezia lui Constantin Preda aprinde steaua unui nume şi al unui destin în care am deplină încredere. TRAIAN T. COŞOVEI (Pornind de la un vers, Ed. Eminescu, 1990, pag.54, 55, 56) * Un „cântăreţ” solitar, periculos de nepăsător la jocul actual al „bursei” literare, neînregimentat în nici una din „aripile” postmodernismului acut şi prea „serial” prin care trece acum poezia română, un poet „neguvernabil” de către mica armată a agenţilor literari, zis critici, ce stau cu ochii pe plantele de seră ale „textualismului” nostru inteligent, ironic şi instruit – aşadar un poet lipsit totalmente de simţul „sezonului literar”, dar cu o splendidă „voce lirică” este craioveanul de provenienţă rurală Constantin Preda (com. Sadova, jud. Dolj). Într-o vreme când tinerii poeţi se întrec să scrie interminabil poeme despre Poem, versuri despre cum se scriu versurile şi poezii din care se vede cum poetul este „scris” de poezie, Constantin Preda, încă tânăr şi el, nu se lasă târât de valul modei, ci numai de talentul său natural, puternic, ieşit din comun: în peisajul actual el e un „străin”, urmând a fi „recunoscut” deplin şi adoptat definitiv abia când „ce e val ca valul trece…”. Până atunci el se complace cu voluptate într-un exil voluntar, afectând ţinuta şi gesturile unui haiduc (pandur) solitar ce trimite în răstimpuri răvaşe melancolic 1378


– orgolioase unei necunoscute de departe: „deşi sunt departe, deşi sunt provincial / sunt parmen – auriu de fraged port teacă şi pumnal / pe-aici e viaţa aspră mai merg la câte-un bal / şi-ades îmi pipăi cizma şi dau cu ghies la cal /…/ pe-aici tristeţea-i mare mai cade câte-o nucă / mai bat un cui în cană şi altu-n vreo ulucă”. „Haiducul” acesta pentru care „fericirea poartă tocuri prea înalte” nu este câtuşi de puţin un „primitiv” cântând ca pasărea cerului, ci un trubadur instruit în „schimnicia” lui. Iată un poem antologic de o mare sensibilitate şi fineţe, în „filigranul” căruia cunoscătorii pot „citi” ecouri din pastelurile „rustice” ale unui B. Fundoianu: „vara-i pe sfârşite în munţi / paşii copilului ca un răpăit de mere pe dealuri / mari bivoli sfârâind cu coarnele în grâne / şi săgeata fulgerului ce spre o inimă de ulm se îndreaptă / casele strânse pe firul unei ape / (ca pentru slujbă) / şi putregaiul tras în amintire de cărăbuşi / se coc merele şi fac lumina mai albă pe dealuri / încât stau şi mă întreb: oare / acesta să fie sufletul?”. Într‑adevăr, acesta este sufletul unui remarcabil poet pe care, slavă Domnului, moda şi receptorii ei îl ocolesc, dar la apariţia căruia câţiva scriitori şi critici redutabili au scos „strigăte” de admiraţie. Astfel, Fănuş Neagu îl considera „poate, cel mai talentat poet tânăr din România”, Gheorghe Pituţ îl numea „poet de excepţie din rândul tinerei generaţii”, ieşeanul Emil Brumaru credea că „În comuna Sadova, din judeţul Dolj, umblă fericit un poet”, iar prea exigentul Alex. Ştefănescu îl declara un „extraterestru”, sesizând astfel aerul neasemănător, insolit al acestui nou venit în poezia românească. C. STĂNESCU (Un „extraterestru”, Adevărul, 27 august 1997) * Imagini de lume rurală bătrână apar şi în cărţile unui poet oltean din promoţia „optezeciştilor”, CONSTANTIN PREDA (n. 1961), cititor al lui Julien Green (din care citează), admirator al lui Florin Pucă (ilustrator al unuia dintre volumele sale), evocator al lui Daniel Turcea, dar mai sensibil la poezia patriarhalităţii, decât la textualism. Oltean, el îşi invită amicii, ca altădată Radu Gyr, în satul natal („ să vii la noi în sat odată toamna, / la fiecare poartă dacă baţi e nuntă…”) şi arată iubitei, de Crăciun, „brăduţi cu stea noapte-n odăi” şi „cerbii mari” care „trag anul vechi prin văi”.2 DUMITRU MICU (Istoria Literaturii Române (De la creaţie populară la postmodernism), Ed. Saeculum, I.O, 2000, Bucureşti, pag.398) * „Secţiunea (…)Capricorn însingurat (Plânsul, floarea secretă a Morţii”-n.n), conţine una dintre cele mai frumoase poezii care s-au scris despre sentimentul morţii şi al vieţii, ca transformare profund dureroasă a spiritului în masa aparent informă a naturii. Iată cum sună această memorabilă litanie a pierderii prietenilor întru poezie: „Cuvânt lângă cuvânt, 1379

Constantin Preda

lacrimă lângă lacrimă/ mormânt lângă mormânt/ ( cruce lângă cruce)/ Versul-încleştarea în care se leagănă Sfinxul/ (muşeţel, petunie, sălcioară)// somn de iezi friguroşi/ ( daniel turcea, dan david, aurel dumitraşcu, gabriela negreanu) // peste/ strigătul nopţii/ cât Moartea.” Poetul de esenţe pare obsedat de mov, culoare impură dar puternică (el însuşi e „aedul ce duce-n neant istorii mov”), când palidă, când luminoasă, din ale cărei irizări se nasc fervori dumnezeieşti şi laice: „la lumina surâsului tău/ clădesc o catedrală mov// la lumina plânsului tău/ (ca la o răscruce) / aştept cuvintele să se aştearnă/ singure/ în albia celui mai frumos epitaf”). Ora de iubire evocă, între lăncile secundelor, deopotrivă, pe „mireasa plânsului de tei”, dar şi pe „beţivanul ce dă la butii cep”, într-un acord mai degrabă orfic decât senzual. Imaginile se multiplică în devălmăşia trăirilor baroce, la care participă zei, duhuri, lumina morţii, întunericul, izvoarele somnului, trandafirul sângeriu, catedrala mov, liliacul alb. Iubita e „un abur de pâine”, în timp ce existenţa poetului se derulează „pe muchia săptămânii”, urmând ritualuri îngândurate de sentimentul morţii („parcă sunt un bob de rouă căptuşit cu plâns”). LUCIAN CHIŞU (Forţa ascunsă a lirismului, Literatorul, 23-30 august 1996) * Constantin Preda, cântăreţul sânilor mici!

MARIAN POPA (Istoria Literaturii Române de azi pe mâine, vol. II, Fundaţia Luceafărul, pag. 470-471, 2001)

* Interminenţele inimii şi literaturii. Constantin Preda, 39 de ani, craiovean de origine doljeană, are aplecarea de a surprinde prin titlurile cărţilor sale de versuri încă din 1984, pare-se anul debutului editorial cu Sora mea, înserarea. Elegiac şi sardonic totodată în Plânsul, floarea secretă a Morţii, poetul dă lovitura cu Teama de a te pierde (Editura Vinea, Bucureşti, 1997-1998, trei ediţii). Descumpăneşte la prima şi ultima vedere cel mai recent volum Team iubit soldăţeşte, cu dragostea unui întreg regiment (Bucureşti, 1999, Editura Vinea), prin ostentaţia formatului de album, dar mai ales prin protagonismul autorului fotografiat pe ambele coperte în stil de afiş electoral. În fapt, domnul din fotografie se va dovedi în cuprinsul cărţii nu numai un personaj derutant, ci şi un poet subtil, regizor textual, dar mai ales un generos ce nu pregetă să cedeze partea leului desenelor oniroleonardeşti semnate de Florin Preda-Dochinoiu, inspirată călăuză în acest mic manual de visătorie, climat bine întreţinut de culise livreşti, dar şi de texte poeticeşti, fragmentate dintr-un jurnal de lecturi în cărţi, tablouri şi femei celebre, date publicităţii de autor spre edificarea noastră în privinţa vieţii intense de contemplaţie şi rafinament ce stă la baza clipelor de graţie: 1380


„Privind Baia turcească a lui Ingres, exagerez următoarele: femei tinere, în turbane galbene şi cu prosoape lungi pe şolduri, se afundau în aburul băilor şi cleveteau, chicoteau, puneau sub taină lucruri ce nu trebuiau ştiute. Masseuri orbi aşteptau pioşi întâlnirea cu tremurul cărnii, îşi făceau cruce, îşi clăteau cerul gurii cu iedere parfumate, ţineau strâns cutiile cu dresuri şi cantaride tari. Oglinzile respirau hiperbolic; de sub pervazele ferfeniţite, zburau fluturi enormi şi lascivi. Afară ploua piersiciu şi fiecare cuvânt părea un carvuncul rostogolit peste lume.” Un prozopoem sub zodie onirică eşantion dintr-o estetică a exagerării cu voluptăţi semantice de cronicar monah în flagrant de voyeurism, chiar dacă pătruns prin efracţie în gineceu. Constantin Preda scrie cu toate simţurile motivate, este un hipersenzorial ce operează prin decupaje cu putere de simbol cromatic şi vizual: „În bătaia lunii, smalţul de pe ceşti face vinul mai galben, mai auriu, mai parmen.” Un stilist ce nu evită recursul la elegie, dar şi la delirul ironic, menit să estompeze ieşirile viscerale, îşi administrează somptuos cartea-spectacol, arătându-ni-se sub cele mai diverse măşti şi compoziţii, liric, şocant, proteic, mereu inventiv şi totdeauna respectuos cu autoritatea maeştrilor, diacronic şi sincronic vorbind, sigur la locul său ca poet şi interpret la umbra formelor în floare. Un adevărat cult al prieteniei se întreţine prin exegetica, aluziva rememorare a cărţilor şi a vieţii confraţilor şi, în general, a condiţiei Poetului, a pariului său cu chinurile stilului de a fi şi om totodată. Aforisme şi adagii din maeştri celebri, de pus la rană, oximoronice şiruri de nestemate culese în Lăcrimariu, zăcământ fluid dintr-un manual de solitudine şi iubire tare ca moartea. Constantin Preda, mişcându-se confortabil în copleşitoarea sa bancă de date pentru minte, inimă şi literatură, are harul cultivatorului de perle intermitente, ludice, uimitoare în micro-climatul de bibliotecă erotică. Protejându-se de clevetitori prin titluri provocatoare, Constantin Preda convoacă sufletul multiplu al Poeziei într-un budoar cu toate datele altarului. Oficiază, precum Casanova, în postura de bibliotecar imperial.” GEO VASILE (Poezia română între milenii - Dicţionar de autori, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag. 224-225) * Constantin Preda, aidoma lui Midas, tot ce atinge transformă în poezie. ARCADIE SUCEVEANU (Chişinău, 2004) * Îl admir pe Constantin Preda. Ba, chiar îl invidiez pentru cartea sa Te‑am iubit soldăţeşte, cu dragostea unui întreg regiment. NICOLAE MOTOC (Constanţa, 2004) 1381

Constantin Preda

* Constantin Preda e de meserie ginere. Costumul de nuntă îl poartă pe dinăuntru. E chiar sufletul său. De mai bine de douăzeci de ani – Dumnezeule, ce iute se deapănă eternitatea! - , el tocmeşte lăutari, seamănă fulgere în văzuhul natal ca să plouă cu toamnă lungă, mână sobe încinse prin odăile caselor şi reazemă de ele spinări de ţărani care aduc la suferinţă şi înfăţişare cu părinţii săi, dezbracă stelele de ceară pentru a avea cu ce se apăra de frig şi însingurare: sfoara de la lumânări. La nunta cu Poezia a acestui nebunatic băiat din Sud sunt chemaţi şi copiii săi, pentru că, între timp, el şi-a luat, după rânduiala firească a vieţii, o nevastă pământeană, alături de care îşi trăieşte goana după fantasme şi visuri. Mirele Constantin aduce drept zestre la nunta sa o desagă cu cărţi. Sunt scrise de el însuşi, cu ajutorul nemijlocit al ierbii, al norilor de pe cer, al înserărilor de la Sadova, al vinului înăsprit în butoaie. Aceştia sunt zeii de a căror binecuvântare se bucură copilul de ţărani care e strigat zilnic de Poezie să vină în faţa altarului. Cu asemenea protectori, spuneţi-mi, cine n-ar fi învingător? ŞTEFAN MITROI (Bucureşti, 2001) * Constantin Preda a apărut în poezia românească în anii `80 ca o adevărată vedetă, susţinut şi lăudat peste poate de Fănuş Neagu, Adrian Păunescu, Gheorghe Tomozei, Alex Ştefănescu etc. Şi nu întâmplător. Constantin Preda este un poet sentimental, de-o simplitate şi de-o candoare cuceritoare, ca şi de-o prospeţime aşişderea, un pictor în cuvinte, pastelist fără pereche. Poetul lasă impresia că se află permanent în stare de graţie şi el o ştie şi se alintă: „retras în sudul meu patriarhal / din tragica boemă / în freamăt liric n-am rival / port iatagan cu flori şi stemă //...// retras în sudul meu pariarhal / public colnice la jurnal / am o telegă şi un cal / din joi în paşti sunt genial”. Deşi aproape optzecist ca vârstă şi ca apariţie în poezia românească, el nu este recunoscut ca atare, neapărând apropiat ca stil de nicio direcţie a vestitei generaţii, ci mai curând de Esenin: „bună seara mamă locuiesc o zodie calmă / calea lactee mi-e linia din palmă // mi-e mâna făclie şi părul de grâu / am râsul limpede ca un pârâu //...// sunt macul umil şi roşu compendiu / cu inima în nouri sălbatic incendiu”. DUMITRU AUGUSTIN DOMAN (Lăcrimariu, Argeş, martie 2013) 1382


* Poetul are o neobişnuită capacitate de a plasticiza limbajul.(...) Resursele poetului sunt impresionante. PAUL ARETZU (Infinitele metafore ale iubirii, Viziuni critice, Ed. Ramuri, 2005, pag. 154-156) * Constantin Preda – mereu inspirat. Cum are obiceiul! MARIN SORESCU (Craiova, 1986) * Un poet al voluptăţilor. DANIELA ŞONTICĂ (Bucureşti, 2014) * Un lirism de altar de biserică. O poezie care robeşte până la magnificenţă! LUCIA MIHAELA BOTEZATU (Galaţi, 2015) * Eşti frumos, eşti poet, lumea începe cu tine. Te găsesc atât de fericit în ceea ce scrii!

AUREL DUMITRAŞCU (Borca, 1 septembrie 1984)

* Opera unui foarte bun poet al vremurilor noastre, cum nu s-a mai văzut. Să ne trăieşti, dragule! Să se mândrească România cu matale! MIHAI GĂLĂŢANU (Bucureşti, 7 octombrie 2014) * Un foarte talentat „optezecist” din Sud („eu vin din sud şi trag după mine câmpia”) este craioveanul sentimental Constantin Preda, rudă (poetică) îndepărtată cu bucovineanul Nicolae Labiş – „Polul Nord” al unei anume veşnic tinere poezii româneşti, care n-a mai apucat să îmbătrânească. În climatul apocaliptic şi „milenarist” cultivat cu destulă monotonă osârdie în lirica actuală de toate vârstele, acest încă tânăr poet vine cu un neobişnuit (polemic?) ton auroral şi matinal, chiar şi atunci când versurile lui vorbesc despre stingere, moarte, dispariţie etc. Este unul din motivele pentru care îi recomandăm noua sa carte, a cincea, intitulată „Plânsul, floarea secretă a Morţii” (Editura „Crisadi”, Craiova), volum ce conţine în final nu mai puţin 1383

Constantin Preda

de 37 (!)” aprecieri critice”, aparţinând unor scriitori şi critici redutabili, de la Valeriu Cristea, Al. Călinescu, Alex. Ştefănescu, Traian T. Coşovei şi până la Mircea Dinescu şi Geo Bogza. Apreciem însă că şi fără aceste înalte aprecieri, Constantin Preda, „scrib tăcut sub mările somnului”, rămâne un poet remarcabil. C. STĂNESCU (37 pentru unul, Adevărul, 12 aprilie 1996) * Edificându-şi cariera, el şi-a construit, fără ostentaţie, şi o mitologie poetică. Sora mea, înserarea nu e un titlu întâmplător: emblematizează un univers în care domină suveran, dintre anotimpuri, toamna şi iarna, iar dintre momentele zilei, sfârşitul ei înceţoşat. Nu ataşamentul exuberant dictează această opţiune, ci spaima torturantă. Obiectul poeziei îl constituie de regulă tot ceea ce poate să facă rău subiectului liric, care se întoarce asupra lui pentru a-l exorciza. Sub teroarea umidului şi gerului, poetul imaginează, într-o mereu proaspătă variantă, visul unei nopţi de vară (iar plouă): „iar plouă/ şi nu mai ştiu dacă am suflet/ trebuie să cred ploaia un nume de fată/ înserarea fumegă-n arbori ca o întâlnire târzie/ luna cade oarbă de cântecul mierlei/ cineva îmi iartă tâmpla cu o floare de tei/ ce pasăre doarme într-o îmbrăţişare?/ of gura mea-gura ta toamnă lungă solie/ brumă şi alte şoapte de aur” sau (pe atunci nu existau înserări): ”ningea şi aerul parcă era o nuntă/ pe atunci nu existau înserări şi casele se desprindeau/ singure de pământ şi pluteau/ pe atunci cerul era doar o linie subţire nesfârşită/ pe care zeii îşi întindeau rufele/ copacii erau cu totul altceva decât ceea ce sunt/ acum-puncte/ oamenii pe atunci erau de fapt nişte sunete/ felul în care ningea nu mai are acum nici o importanţă// ningea/ şi aerul parcă era o nuntă// ningea/ de parcă cineva ar fi tăişul/ zilei/ peste un cântec de pasăre.” La Constantin Preda, spaima se petrece în feerie. Persistă totuşi, la nivelul profunzimilor, în ciuda horbotei încântătoare de imagini (şi, câteodată, a paietelor), o atmosferă de singurătate ultimă şi de exil definitiv, de sfârşit de ev şi de târziu ireparabil (melopee de aprins lampa): „vai singur ca o rochie de fată în vitrina/ unui bazar într-o după-amiază de iarnă/ când călătorii sunt din ce în ce mai rari/ şi şuierul trenului încărcat cu zăpadă/ a amuţit în nodul de cale ferată numit/ melancolia.” Cu câteva excepţii (scrijelitură la douăzeci şi doi de ani, partea mea de vină) maniera pe care şi‑a croit-o Constantin Preda e refractară prozodiei clasice, tot ceea ce se află în Sora mea, înserarea poate fi socotit ca poezie veritabilă. N-aş putea să nu citez scripet de aur, o revoltă împotriva solitudinii, în care rafinata imaginaţie a concretului care se converteşte mirobolant coalizează cu umorul superior al contemplativului: „ei află/ că n-am murit/ deşi plecarea ta a însemnat încă un bazon/ pus pe raniţa cu amintiri/ încă o fereastră topită în umbra pustie a înserării// pe-aici mirarea suflă în goarna zăpezii/ un stol de vrăbii saltă în văzduh blândeţea/ cerdacului de rufe/ odaia mea e o trăsură cu 1384


roţile topite în zid/ şi putem să jur că viaţa e o rufă scrobită cu sunetele/ orbitoare ale unui cor de tinere călugăriţe/ o tejghea burduşită cu săcuţi de lămâi// c-un scripet de aur vor ridica tristeţea pe butucul/ călăului.” Constantin Preda, mi se pare de acum evident, scrie cu înseşi datele realităţilor miraculoase la graniţa cărora trăieşte: poezia lui e borna vie în care ele se încrucişează. Pentru că fantasticul pe care îl regizează irupe în spaţiul provinciei şi pentru că în lexicul poetic apare satul care „pare un atelaj împins de îngeri”, „vântul care întoarce cheile nepăsării în porţi”, „un şoarece într-o magazie veche printre flori de scrum”, „câinele adormit sub stiva de lemne” etc, cineva vrea să acrediteze că tânărul poet n-ar fi decât un semănătorist printre alţii! Nu e drept: Constantin Preda nu deploră satul patriarhal şi nu se răzvrăteşte împotriva oraşului tentacular. Asemenea atitudini îi sunt cu totul străine. În realitate, el face din Provincie spaţiul unei ficţiuni poetice, ceea ce pretinde recursul la datele ca atare, dar nu numai atât. Nu e un pastelist şi, cu atât mai puţin, un elegiac. Este un melancolic. Se declară el însuşi:” eu sunt doar copilul ce aprinde lumânări în sala/ de oglinzi a poeziei / tristul tăcutul hohotul/ iluziei în exil”… „În comuna Sadova, din judeţul Dolj, umblă fericit un poet”, spunea în 1983, Emil Brumaru despre Constantin Preda. Astăzi, Constantin Preda umblă pe acelaşi drum cu cei mai fericiţi optzecişti. CONSTANTIN SORESCU (Sora mea, înserarea, SLAST, 31 martie 1985) * Constantin Preda, când visează ca un soldat, iubeşte ca un caporal (care e gradul cel mai frumos din armată, că seamănă cu floarea dovleacului) şi nu va ajunge niciodată mareşal pentru că toate iubirile lui se petrec aproape numai în vis. Din acest punct de vedere, soldatul Constantin Preda urmează destinul marilor poeţi: visează frumos şi trăieşte puţin pentru el. Şi, de obicei, poeţii trăiesc cel mai mult pentru cuvânt şi pentru dragostea ce-o poartă oamenilor şi fiinţelor apropiate de ei. Constantin Preda visează frumos la viaţă, visează înfricoşat la moarte, dar visează, cred, cu inima plină de bucurii la viitorul copiilor săi şi al tuturor copiilor noştri. Cred că această carte a lui („Te-am iubit soldăţeşte, cu dragostea unui întreg regiment”) va avea destinul celorlalte de până acum, adică va înfrumuseţa o noapte sau o zi din viaţa fiecărui cititor. FĂNUŞ NEAGU (Constantin Preda urmează destinul marilor poeţi, Naţional, 20 mai 1999) * Partea cea mai frumoasă a inimii/ e orizontul” – spune Constantin Preda într-un poem din volumul intitulat Ştiu pe de rost Moartea (Editura 1385

Constantin Preda

MJM, Craiova, 2002). Nevoia de limpezire interioară, enunţată astfel, se resimte mult mai pregnant în noua carte a autorului craiovean, cunoscut îndeosebi prin latura frustă, exploziv-metaforică a poeziei sale de până acum. Poetul transferă lumii împrejuitoare propriile stări, neliniştea, obsesiile, starea de vinovăţie („e vinovat şi aerul când scriu”), dar, în mod paradoxal, acestei naturi culpabile îi opune o fire potenţial ingenuă la care revine după experienţe existenţiale purificatoare: „sunt cast şi interzis precum sărutul/ ce-apropie prin foc doua păduri/ ca două vechi iscălituri/ care prin viaţa mea plătesc de-a fi tributul// (…) // să nu tresar: pe sub fereastra pleoapei trece râul/ şi pe deasupra aş putea muri în somn/ sunt mai curat ca lacrima şi grâul/ şi am deasupra capului o sabie de domn” (ceara). Un straniu sentiment al ancestralităţii, al liniştii pierdute şi al luminii risipite în lucruri, o tristeţe fără hotare, îngemănate cu aspiraţia (nemărturisită) spre regăsirea de sine dau nota dominantă a poemelor din acest volum încărcat de imagini chtonice, dar vibrând de o sensibilitate frustrată („parcă sunt un bob de rouă căptuşit cu plâns”). Poezia este, pentru autor, un „pământ al făgăduinţei”, o metarealitate ce stă sub zodia Capricornului, în care poetul se regăseşte ca destin, asemeni altor congeneri mistuiţi de solitudine şi de arderea spunerii: „versul – încleştarea în care se leagănă sfinxul/ (muşeţel, petunie, sălcioară)// somn de iezi friguroşi (daniel turcea, dan david, aurel dumitraşcu, gabriela negreanu)/ peste/ strigătul nopţii/ cât Moartea” (capricorn însingurat). Totodată, poezia este văzută ca predestinare, iar purtătorul ei ca un iluminat: „nu ştiu ce mă face să cred că/ în mâna cu care scriu visează argila”; „sunt aedul ce duce-n neant istorii de mov”; „profet răstignit în picătura de ploaie” etc. Senzitiv şi dăruit încântării, Constantin Preda percepe cu acuitate universul vegetal, solar, iar în sufletul său reverberează spaima stingerii acestuia. Un „câmp galben” este prilej de contemplaţie când „poţi să visezi/ sau să-ţi înalţi sufletul”, „cel mai frumos se moare-n septembrie”, iar „viaţa mi-e chiar moartea” la „hotarul dintre prea mult şi nimic”, pe unde chiar şi Dumnezeu trece, rustic, într-un docar. De fapt, viziunile sale dau multă expresivitate acestei poezii aproape liturgice uneori, poetul încercând să surprindă miracolul în linie blagiană („e-atâta aur doamne prin livezi/ peste tăcute ‘naltele morminte/ doar picuri mici şi blagianul joc de iezi”) sau în directă corespondenţă cu lirica lui Ioan Alexandru, precum în poemul constantin: „casa noastră este aşezată pe un dâmb/ şi toamna când colinele se pun pe plâns/ înveliţi afară în foi de porumb, adânc părinţii dorm cu feţele în sus// (…) în fiece ogradă pe-nserat / pruncii toţi au straiul prins de vin/ dintre toţi mai plâns şi vinovat/ de lumină pare constantin”. În esenţă, poezia lui Constantin Preda se revendică dintr-un chtonism în linia căruia au strălucit atâţia poeţi români contemporani. Strădania sa este să regăsească virtuţile limbajului tradiţional şi să 1386


se comunice printr-un lirism neoexpresionist, de factură modernă, cum puţini dintre colegii săi de generaţie o mai fac. FLOREA MIU (Un neoexpresionist modern, Luceafărul, nr.4 (588), 5 februarie 2003) * În autoportretele sale, Constantin Preda mimează, cu candoare, când sfinţenia, când căderea în păcat. Urcarea pe cruce în înălţimi, deasupra lanurilor pline de dropii, nu-i purifică nici trupul, nici sufletul. Luarea în răspăr a lumii, privirea piezişă, dezinvoltura cu care alternează extazul, cu prăbuşirea în bezna cărnii îl apropie de Tudor Arghezi. Chiar şi în chip de Isus, el rămâne un rebel. Un trubadur pururi îndrăgostit ce hoinăreşte orb, înarmat cu o „chitară roşie deasupra norilor”, cântând „în străvechea limbă a cocorilor”, „iconarilor fugiţi din catedrale/ cel mai frumos poem pentru sfiala rochiei tale”(…) Îmbrăcat într-un frac ţesut din iluzii, având drept decoraţii frunze de arţar pe piept, hoinarul îmbătrânit în rele îngână în surdină: „mi-am cumpărat costum de paşte/ cutcurigii cântă vraişte pe la porţi/ fotografia veche-a mamei nu mă mai cunoaşte/ paşii mei, de lupi, sunt traşi la sorţi.” Şi: „mi-am pierdut minţile, mi-am pierdut capul, mi-am pierdut inima/ într-o noapte păgână, sălbatică, atât de frumoasă/ cine are nevoie de un nebun atât de nebun/ cine are nevoie de un sfânt fugit de acasă?” Nu ştim. Poate ploaia sau poate vântul năucit de praf şi fluturi, care, purtându-i pe îndrăgostiţi în aer, ridică în urma sa imense catedrale de nectar şi de săruturi. NICHITA DANILOV (Un cântăreţ al unei lumi apuse, România literară, anul XLVII, 10 iulie 2015) * Deşi aparţine, cronologic, poeziei anilor ’80 foarte înzestratul Constantin Preda se află mai aproape de generaţiile ’60 şi ’70, cu unii din reprezentanţii de frunte ai cărora îl mai surprindem nu o dată comunicând în recentul său volum intitulat – cine dintre tineri şi-ar intitula astfel o carte – Fire de poet. Tradiţionalist ca Ioan Alexandru (căruia îi dedică de altfel o poezie), oltean şi vitalist ca Adrian Păunescu (căruia de asemenea îi dedică una, una dintre cele mai frumoase din volum, Iarnă la Sadova), sfidător îndrăzneţ, modern ca Mircea Dinescu, obsedat de lumea satului ca Marin Sorescu în La lilieci, Constantin Preda ne oferă spectacolul unei originalităţi(…). Predominante sunt însă, satul, ca univers, şi vitalismul (juvenil) provocator, ca atitudine. Lexicul volumului e cu precădere ţărănesc (cal, şa, câine, brad, colind, ţundră, sarică, şubă, cojoace, cuşmă, cergă, opaiţ, jgheaburi, joagăr, grâu, viţă-de-vie, staul, ciobani, pivniceri, lăutari, pândari: 1387

Constantin Preda

„tutuie pândarii”…). Memorabilă este de pildă această aspră, ameninţătoare erotică, rurală, cu final deschis, dedicată unei Aniţe: „inima mea şi poate o patimă mare/ te-aştept la capătul ogrăzii-ntr-o coşare // undeva o toacă bate/ de vin ninsorile pe brânci pe coate// şi parcă latră câinele sub stivă/ luna pare-un măr pus pe colivă// ce iarnă grea te-aştept ca un smintit/ cu mâna floare pe cuţit// şi ninge-al dracului pe deal/ am aruncat şi şuba peste cal” (Litanie dinspre ziuă). Ca şi idila unei zile de iarnă, la ţară, „acasă”: „acasă la Sadova spre iarnă/ când gerul e subţire ca o goarnă// când vinul orb prin beciuri zace/ acoperit de ţundre şi cojoace// când lângă brâul sobei mama/ mai mişcă timpul cu năframa// nici paşi nici ornice nici calendare/ puterea iernii să măsoare// doar eu plesnind nuci în ţâţâna uşii/ să sperii vulpile şi urşii” (Iarnă la Sadova). În acelaşi cadru apare un sub-univers, arhaic, patriarhal, vag sămănătorist chiar (cu fulgi care fac – de mult n-au mai făcut aşa – „cinel cinel”, cu schit, asin, sfeşnic, cişmea – „cişmea cu gură de ceainic”), spre care trimit proiecţiile în trecutul istoric, nu o dată colorate, pitoreşti, „de epocă”, ale poetului, cu hanuri, valeţi, gări provinciale, caterinci, „vizitii bătrâni în şube”, „generali cu pipe lungi de lut” etc: „felinar albastru cu pifani/ într-o gară mică din balcani// şi o caterincă tristă tristă/ din floarea vremii paşoptistă// şi o fulguire peste munţi pribegi/ din cofe milenare de moşnegi// într-o sâmbătă cu ceasuri rele/ cu zaplaz şi conci de lele// lângă-o lampă stinsă cu colnic/ iubire cu licăr mic” (Felinar albastru cu pifani). Tradiţionalismul, paseismul, ruralismul lui Constantin Preda care foloseşte numeroase cuvinte populare şi regionalisme ce te obligă să consulţi dicţionarul sunt contrazise însă de exploziile unui limbaj poetic evoluat, în care găsim imagini surprinzătoare. Astfel, poetul vorbeşte de „recruţi ce duc soarele-n raniţi/ şi-aprind copilăria c-un chibrit”, de „tropicele rochiei”, de „înserarea (ce) fumegă-n arbori ca o întâlnire târzie”, de „veselia o mănuşă trasă peste degete plânse”, de „oglinzile mai adânci decât moartea”, de „roşie ceara ce ascunde suspinul doamnei”, de „lumina (ce) pleacă din gene/ ca sabia din teaca celui mai vestit samurai”, de cele două nubile ale volumului: „nubila/ scoate spinul din talpa leului/ în nesfârşite aplauze.” Şi încă un exemplu, versul cu care se încheie cartea: „adânc în ceremonie albul lucrează. VALERIU CRISTEA (Valenţele talentului, România literară, 9 martie 1989) * Născut la 12 ianuarie 1961, în satul Damian, comuna Sadova, judeţul Dolj, Constantin Preda, poet şi publicist de o excepţională înzestrare – unul dintre cei mai reprezentativi ai generaţiei sale, în cadrul căreia ocupă un loc aparte – a ajuns la vârsta deplinei maturităţi creatoare: “Eheu! Fugaces… labuntur anni…”. Parcă mai ieri – în urmă cu două decenii – îşi făcea intrarea în viaţa literară, publicându-şi primele versuri în revistele noastre 1388


de cultură! Constantin Preda a avut parte de un debut de-a dreptul spectaculos, senzaţional, salutat, cu mult entuziasm, de unii dintre cei mai prestigioşi scriitori şi critici literari ai momentului, printr-o admirabilă solidaritate de breaslă, care astăzi, din păcate, nu mai există. Primul care a atras atenţia, în modul cel mai serios, asupra talentului său, ieşit din comun, a fost Fănuş Neagu, care – cu ocazia apariţiei volumului Fiecare cu steaua lui (1985) – afirma, cât se poate de categoric şi în stilul său metaforic, cunoscut: “Constantin Preda este, poate, cel mai talentat poet tânăr din România. El are darul de a lumina un pământ bogat şi de a umple cerul cu flori şi miresme”. Intuiţia maestrului se va dovedi fără greş, fiind echivalentă cu o descoperire. Adrian Păunescu vedea în tânărul poet, originar din Sadova Doljului, unul dintre posibilele vârfuri ale liricii olteneşti. Încă înainte de debutul editorial, Nichita Stănescu îl remarca drept: “Un sunet original în tânăra lui generaţie” (1981). Nici alte aprecieri de marcă nu vor întârzia să apară: “Poet cu o vocaţie excepţională” – spunea Ioan Alexandru (1987), iar Geo Bogza, puţin mai târziu, îl numea: “Un poet înzestrat”(1988). Despre poezia lui Constantin Preda s-au mai pronunţat, în termeni elogioşi, şi alţi scriitori importanţi, precum Florin Mugur, Gheorghe Tomozei, Constanţa Buzea, Marin Sorescu, Grigore Vieru, Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Gheorghe Pituţ şi critici şi publicişti redutabili, ca: Valeriu Cristea, Eugen Negrici, Al.Călinescu, Alex. Ştefănescu, Laurenţiu Ulici, Gabriela Negreanu, Constantin Pricop, A.I.Brumaru, Ion Cristoiu şi alţii. Exegeza critică a crescut şi s-a îmbogăţit mereu, pe măsura apariţiei volumelor, Constantin Preda devenind un nume de referinţă al liricii noilor generaţii. Talentul lui Constantin Preda rămâne de ordinul evidenţei şi nu poate fi contestat decât din rea-credinţă, de cârcotaşii care caută pete şi în soare. Aprecierile critice – de mare greutate – sunt tot atâtea certificate, indubitabile, de valoare. Poezia lui Constantin Preda a produs, de la început, o impresie de mare prospeţime şi candoare, de puritate şi vigoare, pe care critica n-o mai resimţise, într-o asemenea măsură, de la Nicolae Labiş încoace. Tânărul poet, care abia ieşise din vârsta adolescenţei, a fost receptat ca un caz de precocitate lirică. Am scris despre Constantin Preda, încă dinainte de debutul său editorial, şi spuneam că reeditează mitul poetului tânăr, asociindu-l, pentru prima dată şi păstrând, bineînţeles, proporţiile de rigoare, mutatis mutandis, lui Arthur Rimbaud şi Nicolae Labiş. O raportare critică nu presupune, neapărat, semnul egalităţii axiologice, aşa cum greşit înţeleg (sau răstălmăcesc) profanii. Critica are nevoie de repere şi comparaţii, făcute, însă nuanţat şi cu măsură, cum am şi procedat, de altfel. În studiul nostru: Poeţi neoromantici (1985), afirmam că Nicolae Labiş întruchipează, cel mai mult, în literatura noastră, mitul rimbaldian al poetului tânăr şi îl consideram pe autorul Primelor iubiri şi al Luptei cu inerţia “un Rimbaud al nostru”. Critica a trecut, cu prea multă uşurinţă, pe lângă faptul că Labiş 1389

Constantin Preda

i-a dedicat, nu întîmplător, o poezie “încâlcitului ştrengar Arthur”, şi că poezia sa Sunt spiritul adâncurilor este o artă rimbaldiană vizionară. În literatură funcţionează, din plin, principiul afinităţilor elective. Despre poezia lui Constantin Preda s-a scris foarte frumos, dar ditirambic şi metaforic. Ceea ce este explicabil, până la un anumit punct. O poezie, în care se face o mare risipă de metafore, dintre cele mai strălucitoare, cum este poezia lui Constantin Preda, îndeamnă, prin forţa lucrurilor, la o anumită metaforică critică. Se cuvine să-i imprimăm discursului critic mai multă vigoare. Un critic foarte talentat, din generaţiile mai noi, Nicolae Ţone, deplângea, pe bună dreptate, în prefaţa sa de la volumul Teama de a te pierde (1997), faptul că despre poezia şi publicistica lui Constantin Preda nu s-a scris încă un studiu riguros şi sistematic, pornind de la relaţile intrinseci ale operei. Îi mulţumesc acestui exeget, de mare probitate, că mă consideră un critic mai puţin “darnic în superlative”. Este ceea ce încercăm şi în cadrul studiului de faţă. Constantin Preda a debutat editorial în colecţia “Zboruri lirice” a Editurii “Scrisul Românesc” (1984), alături de alţi trei tineri poeţi, cu un ciclu de versuri intitulat Sora mea, înserarea, care se distinge prin tonalitatea şi originalitatea viziunii, suficient pentru a impune un nume nou în lirica românească. Titlul este eseninian, iar poemele sunt de o factură elegiacă, uşor melancolică. Unele dintre ele vor fi reluate şi în volumele următoare. Imaginile, foarte plastice şi violente, ne trimit spre lirica marelui poet rus, Serghei Esenin, iar metaforele sunt de o mare prospeţime şi frăgezime: “înserarea-şi trage părul prin uluci/ stelele plesnesc de-atâta frăgezime” (cântec în doi peri). Copilăria este evocată cu multă candoare, printr-o metaforă de-a dreptul antologică, printr-o imagine ce poate fi puternic vizualizată: “venea toamna şi vesel alergam peste dealuri/ cu un stol de vrăbii în degete” (fata în rubaşcă). Primelor versuri să le acordăm cea mai mare importanţă, pentru că, în cazul unui poet autentic, din aceste versuri, de început, se conturează, de regulă, un nou univers liric. Chiar primul poem al ciclului (taniuşa) ne oferă o posibilă cheie a interpretării poeziei lui Constantin Preda. După relatarea unui incident banal, menit să tulbure liniştea patriarhală (“se înserează/ ca anul trecut când taniuşa a spart/ farfuria cu vişine/ era într-o vineri şi amurgul picura liniştit/ peste grădina năpădită de ierburi”), umează un vers memorabil, care schimbă, dintr-o dată, perspectiva asupra realităţii:“cineva deschisese o fereastră şi scutura realitatea”. “A scutura realitatea”înseamnă a intra într-o altă realitate, într-o “suprarealitate”, de esenţa visului. Încă de pe acum, Constantin Preda profesează o poetică a visului, a suprarealului, ce se va accentua, tot mai mult pe parcursul creaţiei sale. Dacă “Sora mea, înserarea” este un ciclu de versuri, care face parte dintr-un volum de debut colectiv, după un procedeu obişnuit al epocii, adevăratul debut editorial al lui Constantin Preda poate fi considerat volumul “Fiecare cu steaua lui” (Edit. “Scrisul Românesc”), apărut la vârsta când poetul împlinise douăzeci şi patru de ani. 1390


“Fiecare cu steau lui” este un volum cu un titlu cum nu se poate mai inspirat, orgolios şi premonitoriu, care anunţă destinul unui poet de excepţie! Volumul este mult mai substanţial şi mai bine organizat şi structurat, decât ciclul “Sora mea, înserarea”, pe care îl continuă sub raport tematic, dar cu mai multă vigoare a expresiei. Poezia spune-mi arthur rimbaud se contituie într-o artă poetică rimbaldiană, prin care Constantin Preda îşi asumă poza de copil teribil al poeziei, ca şi Nicolae Labiş altădată. Cu aceeaşi frondă juvenilă şi cu un nereţinut aplomb, necomplexat de modele ilustre, Constantin Preda declară, încrezător în steaua sa, şi cu nedisimulată mândrie, că poartă “cercelul Poeziei” la ureche. În interogaţia finală a poetului, adresată prestigiosului său model, nonconformist şi răvrătit, Constantin Preda se vede desprinzându-se de propriul trup, aparţinând stirpei celor aleşi, inspiraţi şi posedaţi de zei: “a cui răzvrătire sunt eu seara/ cînd mă desprind de propriul meu trup/ şi respirând ating talpa zeilor?”. Versuri superbe şi pline de har, trebuie să recunoaştem, în mod obiectiv şi fără nicio exaltare! În Fiecare cu steaua lui, ca şi în volumul următor: Fire de poet (1988), poezia lui Constantin Preda se circumscrie în sfera unui tradiţionalism modern. Temele şi motivele sunt, în cea mai mare parte, împrumutate din recuzita tradiţionalistă, dar tratate cu o tehnică modernă, expresionistă. Ceea ce realizează Constantin Preda, în aceste prime volume ale sale, nu este atât o “monografie”, cât mai ales o “mitografie” a Sadovei, localitatea pe care, în treacăt fie spus, G. Călinescu, în monumentala sa lucrare Istoria literaturii române de la origini până în prezent,o considera leagănul originii, pe linie paternă, a lui Mihail Sadoveanu, veche aşezare rurală din sudul Olteniei, din zona câmpiei şi a nisipurilor mişcătoare, a dunelor cu perdele de salcâmi, cu bostănării şi vii, cu stupi de albine, cu păduri din lunca Jiului, mergând spre Dunăre, păstrătoare, încă, a unei bogate tradiţii folclorice, a datinilor şi obiceiurilor, cu rudari, ce trăiesc în preajma apelor, după rituri imemoriale, cu lăutari vestiţi, zonă de un viu pitoresc etnografic. Ca orice poet autentic, Constantin Preda îşi ia în primire, în aceste prime volume, generosul său spaţiu originar, “spaţiu-matrice”, ca să preluăm expresia consacrată a lui Lucian Blaga. În literatura noastră contemporană, există o întreagă mitografie a Câmpiei, susţinută de mari prozatori, ca Fănuş Neagu şi Ştefan Bănulescu, şi până la unii poeţi remarcabili. Într-o poezie antologică, intitulată car împodobit, din volumul “Fiecare cu steaua lui”, al cărei titlu nu este decît o parafrază a cunoscutei piese olteneşti: Carul cu flori, Constantin Preda se autodelimitează orgolios, printr-un vers emblematic, pentru întreaga sa creaţie, prin care se individualizează, în această întinsă mitografie a câmpiei, din literatura noastră contemporană: “eu vin din sud şi trag după mine câmpia”. Şi în aceste două volume, influenţa predominantă rămâne tot cea a lui Serghei Esenin, ceea ce nu trebuie să ne surprindă, pentru că, în general, tradiţionalismul nostru liric, mai ales interbelic, stă sub semnul 1391

Constantin Preda

înrâuririi marelui poet rus. În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu are chiar un întreg capitol, semnificativ intitulat: “Eseniniştii”. Eseninişti sunt, în bună măsură, şi Zaharia Stancu şi Virgil Carianopol, ca să numim doi dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai tradiţionalismului nostru liric interbelic. Influenţa lui Esenin poate fi identificată, de asemenea, şi la Nicolae Labiş. Cele mai multe dintre poeziile acestor volume sunt un fel de pasteluri moderne, prin tehnică şi viziune. Satul este surprins în rotaţia calendaristică a anotimpurilor. Poetul îşi aminteşte cum, în serile de vară, cobora cu tatăl său la râu. Peisajul ancorează, dintr-o dată, în fantastic. Nota de irealitate nu întârzie să apară. Copilul se simte plutind “agăţat de secera lumii”, tatăl i se pare că “trăgea de razele lunii cu funii” (serile). Casa părintească este aşezată pe un dâmb, iar toamna părinţii dorm afară în foile de porumb: “casa noastră este aşezată pe un dâmb/ şi toamna când colinele se pun pe plâns/ înveliţi afară în foi de porumb/ adânc părinţii cu feţele în sus” (constantin). Toamna, satul este plin de nunţi şi acoperit de chiote dionisiace, iar copiii, printre care şi Constantin, au straiele pătate de vin sângeriu: “în fiecare ogradă pe-nserat/ pruncii toţi au straiul prins de vin/ dintre toţi mai prins şi vinovat/ de lumină pare constantin” (constantin). Dar, anotimpul cel mai îndrăgit rămâne iarna, când ninge şi domol şi adevărate zăpezi scitice, supraabundente, încep să se aştearnă peste sat, iar figura mamei îi apare poetului mai luminoasă, ca oricînd: “când în cer o stea se clatină/ zăpezile domol încep să se aştearnă/ mama-i mai frumoasă ca o datină/ în lumina tulbure de iarnă” (car împodobit) – ne spune Constantin Preda, în versuri de o puritate labişiană. Tot de Nicolae Labiş ne aminteşte şi acest antologic pastel de iarnă, prin aerul proaspăt, prin atmosfera pur sărbătorească, plină de datini şi de obiceiuri tradiţionale, pe care îl cităm în întregime: “vin sărbătorile şi-ntârziem tiptil/ mai înnoptăm din când în când pe la vreun văr/ mâini geruite de copil/ un drum o sorcovă şi-un măr// vin sărbătorile de sărbători/ întregul sat se trece-n veşnice/ trag clopotele Doamne nişte călători/ şi laviţa miroase a copilărie// vin sărbătorile şi-n fiecare casă/ în fiecare geam sub fiecare căpătâi/ frumoasă mâna mamei ne aşază/ o noapte nouă luminată de gutui” (de sărbători). Dar tonalitatea predominantă a acestor pasteluri de iarnă este cea eseniniană: “şi ninge-al dracului pe deal/ am aruncat şi şuba peste cal” (litanie dinspre ziuă). Deasupra poeziei lui Constantin Preda, din această perioadă, străluceşte steaua genialului mujic din Riazani. Satul este cosmicizat, proiectat pe cer, într-o suprarealitate, printr-o splendidă litotă, prin reducerea spectaculoasă a dimensiunilor sale reale: “dar toate casele au uşile în cer/ şi ferestruicile cât o gutuie” (car împodobit). Tot de suprarealism ţine şi neglijarea, ostentativă, a normelor ortografice şi a punctuaţiei. Sadova reprezintă pentru poet o “axis mundi”, epicentru al universului, “cronotopul” lumii lui Constantin Preda, locul în care se concentrează timpul. Poetul relatează o întâmplare 1392


neverosimilă, dar demnă de un sat tipic de câmpie, când, într-o noapte, grâul s-a revărsat din saci şi a acoperit câteva case (dragul nostru). Cu toată aceasă transformare a realităţii, despre un suprarealism autentic, nu putem încă vorbi, în aceste volume de început. Datele realului rămân, totuşi, substanţiale, până şi în proiecţiile fantastice. Poetul nu se poate desprinde, cu totul, de realitate, care prinde consistenţă şi se dovedeşte mai puternică, decât propria-i imagine. În poezia lui Constantin Preda, din această perioadă, pot fi detectate, cum era şi firesc, şi unele ecouri directe din lirica momentului. Lamentaţiile cântecului de lume sunt filtrate prin Nichita Stănescu: “şi zii măi de piatră de sufletul nimănui” (ceteră). Fronda juvenilă a imprecaţiei vine din Mircea Dinescu: “totul despre inimă domnişoară/ prescura şi noroacele tinereţelor mele adio” (adio frumoase şaruri nupţiale). Poetul îşi autocenzurează, astfel, subtil, ironic, înclinaţia spre sentimentalism. Beţia senzorială este, prin unele accente, de o mare gravitate metafizică, prin obsesia morţii: “eu am douăzeci şi patru de ani şi un nume/ frumos ascuns în ferpare…/ eu am două zeci şi patru de ani şi o moarte/ frumoasă în trup…” (melopee la douăzeci şi patru de ani). Printr-o spelndidă metaforă, ce poartă marca proprie, poetul vorbeşte despre un “amurg trăznit cu-o floare în colţul gurii” (ceteră). Aceste fastuase desfăşurări metaforice îi sunt specifice lui Constantin Preda, care face risipă de podoabe stilistice. Important rămâne faptul că, la douăzeci şi patru de ani, poetul crede, neclintit, în steaua lui:“am de-acuma partea mea de vină-n sat/ şi-o stea cu întâmplări în univers” (cred în steaua mea). Volumul Fire de poet (Edit. “Scrisul Românesc”, 1988) debutează cu o tulburătoare scrisoare mamei, prin tonalitatea ei elegiacă. Un pastel de o atmosferă tradiţionalistă este vară la sadova, care ne aminteşte de poemele dedicate câmpiei de Zaharia Stancu, din volumul Poeme simple: “acolo juca-vom şeptic cu bouarul/ din frunze de viţă: valetul şeptarul”. Poetul este copilul cu părul bălai din “dâmbul morii”, talent precoce, obsedat de glorie: “când te bate gloria pe umăr/ când eşti frumos şi Doamne cât de tânăr” (balada unui copil bălai). Reveria narcisiacă este întreruptă, însă, brusc, de o meditaţie gravă: “când nu ştii doar că oaspe eşti în propriul trup”. Venirea pimăverii este marcată printr-o metaforă expresionistă, de o mare forţă lirică: “un armăsar cu sufletul doboară/ o primăvară şi mai dulce-n calendare” şi este anunţată prin chiote bahice: “a plesnit lumina cântă pivnicerii/ sânge-adevărat de iepure îţi varsă-n căni”. Peisajul de iarnă este învăluit într-o atmosferă de tihnă patriarhală. Poetul horaţianizează în stilul autohton: “stau întins pe-o sarică de oaie/ vechi e troznetul de butură‑n odaie/ hornurile scriu în zări cu fum/ ce cald e-n suflet de hulubi acum” (peisaj cu ţigara). O pagină antologică este iarnă la sadova, în care poetul este cuprins de o stare de exaltare dionisiacă şi de o frenezie senzorială în faţa spectacolului unei ierni năpraznice, resimţită cu o anumită savoare a primitivităţii: “acasă la sadova spre iarnă/ când gerul e subţire ca o goarnă// când vinul orb prin beciuri zace/ acoperit de ţundre şi cojoace// 1393

Constantin Preda

când lângă brâul sobei mama/ mai mişcă timpul cu năframa// nici paşi nici ornice nici calendare/ puterea iernii să măsoare// doar eu plesnind nuci în ţâţâna uşii/ să sperii vulpile şi urşii”. Peisajul hibernal mai este schiţat, încă o dată, printr-o tehnică picturală expresionistă: “iarnă/ când Dumnezeu îşi scutură barba albă de flori”. Ca în pictura modernă, peisajul devine, la Constantin Preda, adeseori, o stare de suflet, fără să conţină nimic decorativ, cum se întîmplă în acest pastel (iarnă). Un întreg ciclu de versuri intitulat, semnificativ şi simbolic: Pateră în flăcări este de inspiraţie erotică şi este pus sub semnul Focului, al arderii pasionale împinse până la ultimele consecinţe. Din erotica lui Constantin Preda poate fi descriptat un complex empedoclean al Focului. Senzualitatea se împleteşte cu spiritualitatea, accente pasionale se însoţesc cu cele de o mare puritate şi suavitate: “de la genunchi în sus esti iulie toată/ de la genunchi în sus eşti numai urme de fragi/ miez de vară tras pe roată/ stea aprinsă în cer de magi” (iulie). Discursul erotic se desfăşoară, uneori, în cadenţe biblice, demne de Cântarea cântărilor, din care nota de sensibilitate ardentă şi senzuală nu lipseşte: “lasă-mă să fiu gleznei tale ramul de mirt/ lasă-mă să fiu gleznei tale mac şi crăiţă/ când sub o bluză uşoară ca praful de spirt/ o să-mi arăţi cea mai sfântă troiţă” (iulie). Poetul simte că în mâna cu care scrie “visează argila” (la marginea lumii cu toiagul în trepte). Constantin Preda este o “fire de poet”, aşa cum se autodefineşte. Volumul Oare acesta să fie sufletul? (Edit. “Scrisul Românesc”, 1990) ocupă un loc de răscruce în creaţia lui Constantin Preda şi este un volum de tranziţie, care face trecerea de la prima etapă tradiţionalistexpresionistă la cea de-a doua etapă a creaţiei lui Constantin Preda, pe care o considerăm, în linii mari,suprarealistă. Poezia lui Constantin Preda parcurge un drum exact invers faţă de cea a lui Virgil Carianopol, un alt poet oltean important, la care se cuvine să-l raportăm pe “copilul teribil”, original din Sadova Doljului. Spirit nonconformist, şi el, Virgil Carianopol a debutat, în perioada dintre cele două războaie mondiale, sub auspiciile frondei suprarealiste, afiliindu-se, treptat, la tradiţionalism. Volumul Oare acesta să fie sufletul? este pus sub semnul unui “motto” din jurnalul lui Julien Green: “O mare parte din viaţa mea nu-mi seamănă. Simt intens că trec necontenit alături de cel care aş fi vrut să fiu, şi, într-un fel, omul acela există, se află acolo şi-i trist, iar tristeţea lui este şi a mea”. Se pare că, odată cu trecerea spre maturitatea artistică, poetul traversează un moment de criză a creaţiei, şi se arată nemulţumit în forul intim, de ceea ce se spusese până acum, trăind sentimentul insatisfacţiei că o parte însemnată din “eul de profunzime” rămăsese neexprimată, nerelevantă. Dar, autonemulţumirea nu este decât premiza autodepăşirii. În fond, prin confesiunea sa, Julien Green nu aduce nimic nou, faţă de motivul dublului romantic şi de teoria modernă a personalităţii. Un mare 1394


romantic, precum Nerval, precursor al suprarealismului, simţea, în sine, prezenţa celuilalt. Nerval s-a sinucis, ca să-şi omoare dublul şi să scape de teroarea celuilalt. Arthur Rimbaud spunea că este un altul şi că poezia nu este decât o îndelungată metodică dereglare a tuturor simţurilor. Apare, astfel, contradicţia dintre “eul de profunzime” şi “eul de suprafaţă”, pe care o resimte, din plin, şi Constantin Preda, în acest moment de răscruce al creaţiei sale. De aceea, volumul Oare acesta să fie sufletul? ni se pare şi cel mai interesant, dacă nu cel mai profund volum al lui Constantin Preda, în care poetul nu se rupe cu totul de universul tradiţional al spaţiului-matrice, dar face paşi hotărâţi spre o nouă direcţie, spre o experienţă propriu-zis suprarealistă, spre care îl îndemnau chiar datele sale temperamentale. Deşi elemente suprarealiste au existat, încă de la bun început, după cum am arătat, o poetică suprarealistă, o poetică a visului, de abia de acum încolo, începe să prindă contur, în creaţia sa. Poetul se mai simte încă un copil teribil şi răsfăţat al provinciei natale, în prima poezie a volumului : “Deşi sunt departe deşi sunt provincial/ sunt parmen-auriu de fraged port teacă şi pumnal/ pe-aici e viaţa aspră mai merg la câte-un bal/ şi-ades îmi pipăi cizma şi dau ghes la cal// drumurile-s rare prieteni tot mai rari/ sunt vecini cu noaptea şi câţiva zlătari/ mai lipesc bancnote pe frunţi de cobzari/ şi-am o vie mică de vreo câţiva ari” (scrisoare pentru o cheie pierdută). Frenezia dionisiacă este însă repede reprimată şi urmată de o tulburătoare reflecţie asupra morţii şi a sensului tragic al existenţei, exprimată în două versuri memorabile, demne de a figura în orice antologie lirică: “viaţa mi-e chiar moartea, pufnită în râs/ parcă sunt un bob de rouă căptuşit cu plâns” (scrisoare pentru o cheie pierdută). Aceste versuri parcă sunt rostite de un Rilke sau de Bacovia! Apar, acum, şi unele elemente de livresc şi de intertextualitate, aşa cum se întâmplă într-o altă iarnă la sadova: “vin vechi cu camfor mult şi scorţişoară/ sub streşini mici ca-n <> la ţară”. Poetul îşi impută că este leneş şi că n-a mai scris de mult un vers, dar se autodefineşte printr-o superbă metaforă: “sunt leneş fără de pereche/ n-am mai aşternut de cine ştie când un vers/ port peste umăr o sumană veche/ şi-un guler de lalea răsfrânt în univers” (nu mai mi-e teamă c-am să mor de tânăr). Trăirile lirice sunt distilate, acum, cu mai mult rafinament, printr-o expresie densă şi concentrată: “sorbiri de absint efigii feminine”(cinzeacă). Un pastel campestru, realizat cu o tehnică picturală expresionistă, este câmp galben: “cât de frumos poate fi vara/ când trenuri nesfârşite trec în drumul lor lung spre câmpie/printre luminişuri clare şi lanuri de grîu”. Culoarea predominată este galbenul lui Van Gogh. Dar, parcă ruptura faţă de universul copilăriei s-a produs. Poetul simte că nu mai există cale de întoarcere şi că numai prin zbor se mai poate întoarce la matcă: “când cale de-napoiere nu mai există/ ci doar prin zbor/ te mai poţi întoarce/ acasă” (câmp galben). Imaginea mamei mai apare încă o dată, şi este sacralizată: “nici grâul nici lumina/ ca tine nu-s de sfinte”.Poetul are impresia că versul îi este neputincios, “de lut”, în faţa elogiului matern:“te rog nu lua în seamă/ acest poem de lut” (ce mult îţi semăn mamă). Din 1395

Constantin Preda

viaţa boemă, mondenă şi agitată, se retrage, din când în când, în sudul său patriarhal, pentru a reface contactul anteic cu pământul natal şi a dobândi noi puteri. Se crede fără rival pe tărâm liric: “retras în sudul meu patriarhal/ din tragica boemă/ în freamăt liric n-am rival” (retras în sudul meu patriarhal). Din acest spaţiu-matrice protector, trimite “colnice la jurnal” şi se autodeclară, ironic şi cu intermitenţe, “genial”: “retras în sudul meu patriarhal/ public colnice la jurnal/ am o telegă şi un cal/ de joi în paşti sunt genial”. Îşi omoară, acum, timpul cu Nerval: “îmi omor timpul cu Nerval”. Acest vers marchează o cotitură în topul preferinţelor sale de lectură. Modelul nervalian se va face tot mai mult resimţit, de acum încolo, în poezia lui Constantin Preda. Nerval este unul dintre cei mai mari poeţi ai visului. În poezia nervaliană se produce, în permanenţă, o revărsare a visului în plin cotidian. Un alt model, înrudit cu Nerval, pare să fie, în această etapă a creaţiei lui Constantin Preda, Lautréamant, prin viziunea sa halucinant-onirică. Autorul Cânturilor lui Maldoror a fost revendicat, de asemenea, ca şi Nerval, drept un precursor strălucit al suprarealismului. O coordonată a liricii lui Constantin Preda – semnalată de critică – o formează serafismul. Imaginile serafice apar, încă de la început, în poezia sa. În ciclul de debut: Sora mea, înserarea, într-un peisaj de iarnă, întâlnim imaginea memorabilă a satului, ca un atelaj tras de îngeri: “şi satul pare un atelaj împins de îngeri/ în respiraţia de argint a zapezii” (şi cum vă spuneam). Serafimul începe să prindă tot mai multă consistenţă, de abia de acum încolo, în poezia lui Constantin Preda. Poetul se declară un serafic, desprins din “peisajul acesta de icoană” (serafic cum sunt). Viaţa i se pare un “zbor de heruvim într-un ungher” (la capătul ţigării te aştept supus). Serafismul lui Constantin Preda nu are nimic comun cu serafismul pur decorativ şi convenţional al tradiţionalismului nostru interbelic, din jurul revistei Gândirea, care devenise aproape o modă şi care alunecase în manierism, frizînd, uneori, ridicolul. La Gândirea se făcea o risipă de imagini angelice şi se producea o adevărată poluare cu îngeri. În replică la acest manierism, Zaharia Stancu, fire robustă şi fiu de ţărani din Câmpia Dunării, înhăma îngerii la jug să are. Tenta ironică şi parodică era evidentă la Zaharia Stancu. Serafismul tradiţionalist era legat de orientarea ideologică, ortodoxistă, de la Gândirea. La Constantin Preda întâlnim un cu totul altfel se serafism, născut dintr-o poetică a prerafaelitismului, curent literar considerat un “nou romantism”, ce îşi propunea să reconstituie, în poezie, imaginile din pictura prerafaelită, de o mare suavitate şi puritate, imagini ale zborului, ale levitaţiei şi ascensionalităţii. Serafismul lui Constantin Preda ni se pare, mai degrabă, asemănător cu cel al lui Nichita Stănescu, după Alexandru Macedonski, cel mai de seamă reprezentant al prerafaelitismului în literatura noastră şi la care întâlnim unele dintre cele mai spectaculoase metafore ale zborului. Proiecţiile celeste sunt, acum, şi mai frecvente, în poezia lui Constantin Preda: “cerul este-ntâia noastră glie“ – spune poetul (o mie de înţelesuri). Câmpia este sprijinită în mâini de ţărani şi înălţată în nori 1396


(colb de la un capăt la altul). Poetul înfăţişează un peisaj hibernal, originar, de la început de lume, în care casele înfrâng legea gravitaţiei, se desprind de pământ şi plutesc: „ningea/ şi aerul parcă era o nuntă/ pe atunci nu existau înserări şi casele se desprindeau/ singure de pământ şi pluteau”(pe atunci nu existau înserări). Iată-ne instalaţi în plină suprarealitate. Parcă privim un tablou de Marc Chagall, în care totul – şi obiecte şi oameni – capătă starea de imponderabilitate, de levitaţie. Lumina, la sfârşitul verii, devine mai pură, mai diafană şi poetul se întreabă dacă nu este totuna cu sufletul: “se coc merele şi fac lumină mai albă pe dealuri/ încât uneori stau şi mă întreb: oare/ acesta să fie sufletul?” (oare acesta să fie sufletul?). Iarna, poetul se imaginează visând printre mobile vechi, în timp ce tablourile de pe pereţi prind viaţă: “de-un scrin uitat îţi scuturi pipa/ şoimu-n tablou a desfăcut aripa” (foc de buturugă mică).Degustător de arome şi miresme, printr-o sinestezie, poetul îşi mută odaia în fructe: “vine-o vreme când îmi mut odaia în fructe” (fruct interzis). Femeile, îmbrăcate în alb, devin prezenţe evanescente şi sunt asociate cu îngerii: “femei de fum femei cu părul lung/ la albul cărora nici îngerii n-ajung” (cântec auzit toamna pe la hanuri). Poetul visează o fantasmagorică întâlnire cu Paul Verlaine, în decor hibernal: “stau în odaie şi aştept un tren/ odaia mea e peisaj şi gară/ îl tot aştept pe paul verlaine/ şi singurul bagaj i-e gerul de afară” (litanie cu paul verlaine). Pe urmele lui Arthur Rimbaud, modelul său din prima tinereţe, Constantin Preda încearcă să realizeze o experienţă a adâncurilor, explorând, ca un adevărat scafandru, abisul interior, uimindu-se de priveliştea neaşteptată ce i se arată, asemănătoare cu cea de pe fundul mărilor, fiind acaparat, cu totul, de imagini halucinant-onirice: “şi focul cântă vesel pe fundul mării” (noaptea). Realitatea interioară i se pare mult mai bogată şi isondabilă: “ştim atât de puţin despre noi/ cum corăbiile încărcate cu aur/ despre munţii de pe fundul mării” – ne încredinţează poetul, printr-o revelatorie metaforă. Pe fundul mării îşi vede, cutremurat, prietenii, prematur dispăruţi (daniel turcea merge cu o lampă aprinsă pe fundul mării). La capătul călătoriei sale prin bolgiile infernului interior, Constantin Preda descoperă esenţa tragicului care străbate din adâncul fiinţei umane şi care ne marchează, vrând-nevrând, existenţa: “stăm ascunşi pe fundul mării/ şi plânsul/ cum se îneacă/ îl auzim” – ne spune poetul, într-un post-scriptum. Plânsul, floarea secretă a morţii (Edit. “Crisadi”, 1955) este titlul următorului volum al lui Constantin Preda, care conţine o selecţie din volumele anterioare: Fiecare cu steaua lui, Fire de poet şi Oare acesta să fie sufletul?. Volumul se deschide cu un ciclu de poeme inedite, intitulat simbolic şi semnificativ: capricorn însingurat. Născut în zodia Capricornului, poetul se autodefineşte drept un “capricorn însingurat”. Poezia lui Constantin Preda a căpătat, astfel, o tot mai evidentă şi pregnantă dimensiune metafizică, fiind marcată tot mai mult de obsesia morţii şi a plânsului, ca stare ontologică, definitorie, a fiinţei umane, ceea ce nu trebuie să ne surprindă, pentru că, în fond, confruntarea cu moartea şi cu timpul rămâne marea temă a literaturii şi filosofiei universale. Poezia 1397

Constantin Preda

capricorn însingurat este un fel de “ars poetica” a durerii şi a suferinţei: “cuvânt lângă cuvânt, lacrimă lângă lacrimă/ mormânt lângă mormânt/ cruce lângă cruce/ Versul – încleştarea în care se leagănă Sfinxul”. Sunt pomeniţi prietenii, poeţii care au trecut prea devreme apele Styxului. Poetul declară că ştie pe de rost moartea (stiu pe de rost moartea). Volumele Teama de a te pierde (Edit. “Vinea “, 1997) şi Simbria mea, sărutul (Edit. “Helicon”, 1998) sunt antologii din lirica de dragoste a lui Constantin Preda, în care intră puţine piese inedite. Volumul Teama de a te pierde beneficiază de o pertinentă prefaţă semnată de Nicolae Ţone, în care lirica erotică este analizată, cu multă subtilitate a nuanţelor şi explorată în întregime. În finalul studiului său, criticul crede că o primă perioadă a creaţiei lui Constantin Preda s-a încheiat şi că trebuie să aşteptăm evoluţia ulterioară a poetului, care ar merge spre o “poezie a poeziei”, cu alte cuvinte, spre o meditaţie asupra esenţei poeziei. Sub raportul registrelor tehnice, poezia lui Constantin Preda cunoaşte, însă, până în momentul de faţă, aşa cum ne-am străduit să demonstrăm, două etape: una, tradiţionalistexpresionistă şi alta, suprarealistă. Constantin Preda profesează o poetică a visului, aşa cum se poate observa mai ales din volumul “Te-am iubit soldăţeşte, cu dragostea unui întreg regiment” ( Edit. “Vinerea”, 1999), subintitulat, cum nu se poate mai inspirat: “Mic manual de visătorie”. Acest subtitlu este singular în literatura noastră şi demn de a intra în istoria literaturii, pentru că nimic nu este mai important şi mai decisiv decât visul, pentru a defini statutul şi condiţia poeziei. Romanticii chiar credeau că visul şipoezia au o esenţă comună, se întrepătrund şi se intercondiţionează şi considerau că visul este “poezie involuntară”. Cele două ipostaze fundamentale ale visului sunt visul în somn şi visul în stare de veghe. Romantismul a cultivat, mai ales, visul nocturn, ca o modalitate de investigare a subconştientului, deschizând, astfel, calea psihanalizei moderne. Un motiv filosofic, frecvent în romantism, este motivul lumii ca vis. Novalis spunea, în celebrele sale imnuri către noapte, că visul este o lume, iar lumea este un vis. Eminescu mergea, şi mai departe, afirmând că viaţa întregii lumi nu este decât un “vis al morţii eterne”.Romantismul este un stil permanent şi recurent, care revine, mereu, în istoria culturii. Din romantinsm s-a născut, aşa cum se ştie, suprarelismul, a cărui poetică va acorda, de asemenea, cea mai mare importanţă visului. Onirismul este unul dintre principalele puncte programatice ale poeticii suparealiste. Suprarealiştii încercau să pătrundă într-o suprarealitate, de esenţa visului, şi să reconstituie fluenţa imaginilor din timpul visului, prin procedeul “dicteului automatic”. Micul manual de visătorie a lui Constantin Preda este un jurnal, alcătuit din impresii de lectură, consideraţii estetice şi reflexii despre artă şi viaţă, prin care diaristul – ca să folosim o terminologie modernă – raportânduse la modele, se caută, de fapt, pe sine, încearcă să se identifice, să se 1398


clarifice şi să se autodefinească. Politica visului, profesată de Constantin Preda, descinde din neoromantism şi sfârşeşte în suprarealism. Volumul este ilustrat de fratele poetului, Florin Preda-Dochinoiu, un foarte talentat pictor de factură suprarealistă. Jurnalul este presărat cu numeroase consideraţii despre pictură şi comentarii ale unor tablouri celebre, cultura lui Constantin Preda, în acest domeniu, fiind de-a dreptul impresionantă, ceea ce îşi explică înclinaţia poetului spre tehnica picturală, pe care o utilizează, cu multă îndemînare, în poezia sa. Iată doar un exemplu, dintre multe altele, de comentariu impresionist, în care Constantin Preda se dovedeşte un degustător reţinut al formelor şi culorilor: “Privind Baia turcească a lui Ingres, exagerez următoarele: femei tinere, în turbane galbene şi cu prosoape lungi pe şolduri, se afundau în aburul băilor şi cleveteau, chicoteau, puneau sub taină lucruri ce nu trebuiau ştiute. Maseurii orbi aşteptau pioşi întâlnirea cu tremurul cărnii, îşi făceau cruce, îşi clăteau cerul gurii cu iederi parfumate, ţineau strâns cutiile cu dresuri şi cantaride tari. Oglinzile respirau hiperbolic: de sub pervazele ferfeniţe, zburau fluturi enormi şi lascivi. Afară ploua piersiciu şi fiecare cuvânt părea un carvuncul rostogolit peste lume”. Ploile lungi şi monotone de toamnă îl trimit, pe poet, cu gândul la Bacovia: “în ploaie există şi mov şi ispită, şi monotonie şi jale. Dar spunând plouă spui, defapt, Bacovia”. Sfârşitul verii îi provoacă poetului un sentiment de nostalgie şi irepresibilă melancolie, exprimat în mutaţii plastice, de o mare forţă a sugestiei lirice: “Adio, deci, focuri caste (şi voi, gutuie mici cu pămătuf), adio duducă Hristina (şi voi, cârlionţi aurii), adio, capre muşcate de guşteri (şi tu, goarnă a pândarului), adio, asfinţituri cu maici. Nu mai rămâne decât să mă obişnuiesc cu fumul albăstrui ce iese din respiraţia plopilor şi cu zumzăitul firelor de telegraf ”. Reflecţiile şi notaţiile sînt alternate cu “Lăcrimariu” şi “Fum de pipă”, două denominaţii absolut originale, create de Constantin Preda. Termenul de“lăcrimariu” este un derivat, ingenios, de la “lacrimă”. “Lăcrimariile” conţin asociaţii de cuvinte, capabile de sugestie lirică. Pipa face parte dintr-un “instrumentarium” obligatoriu al “visătoriei”. În “Fum de pipă”, Constantin Preda dă, de obicei, citate din mari scriitori şi filosofi, care relevă preferinţele sale de lectură şi afinităţile elective. Un citat din Nietzsche pare să-i fi provocat un întreg cutremur al fiinţei: “Când te uiţi într-un abis, abisul se uită şi el în ochii tăi”. Poetul mărturiseşte că a avut, încă din copilărie, obsesia morţii, dar s-a consolat când a văzut, mai târziu, că de aceeaşi obsesie au murit Tolstoi, Nietzsche, Goethe, Lorca, Salvador Dali etc. Dar, cine n-a suferit în obsesia morţii, dintre spiritele mari şi profunde ale umanităţii? Gândindu-se la Veronica Micle, Constantin Preda intră, numaidecât, în rezonanţă cu lirica eminesciană şi spune: “Întreaga mea fiinţă eminescianizează”. Ce verb sperb – “ a eminescianiza”! Toţi “eminescianizăm”, într-un fel sau altul, pentru că toţi românii ne regăsim în Eminescu. Aflat la Rânca, în munţii Gorjului, poetul trăieşte o tulburătoare reverie: “ în crepusculul ce dă spre mov, văd aburii care ies, aproape 1399

Constantin Preda

bolborosind, din <> cosmică a zării”. Dar, cea mai frumoasă reverie naturistică a lui Constantin Preda, din acest volum, un adevărat poem în proză, este următoarea, în care poetul îşi imaginează, din mijlocul oraşului, o iarnă straşnică, în toată splendoarea ei, trăită la munte: “Scriu aceste rânduri pe o zeghe miţoasă în munţi, nu departe se-aud tălăngile unei turme, sunt singur, numai vântul mai spulberă zăpada. Miroase straşnic a răşină şi înclin să cred că a fost folosită, cândva, la prepararea elixirurilor. Satul e câteva bătăi de inimă mai jos, pitit între văi fragede, aciuiat ca o vietate între clăi. Ţăranii, încotoşmăniţi, ies din când în când şi ţâpură, dau gură la lupi. Nu departe de aici clipoceşte pârâul unde, vara, vin femeile la scaldă, iar glasul lor e glasul tulnicelor ce se înalţă spre cer. Îmi omor timpul spărgând nuci în ţâţâna uşii şi trimiţând scrisori în Univers. Sunt, deci, departe în munţi, ninge şi aerul e curat ca o oraţie de nuntă. Pe la trecători, parcă se-aud cărăle Iancului”. Trebuie să recunoaştem că, în aceste notaţii fulgurante, Constantin Preda este un poet la fel de autentic şi de convingător, ca şi poezia sa. Din jurnalul lui Constantin Preda, se desprind unele aforisme antologice, adevărate poeme într-un vers, de o mare încărcătură metafizică: “Taina, haina scumpă a Poeziei”; “Zilele mele, numai bune de coasă”; “Firul de iarbă, cel mai frumos epitaf”; “Ajungi în vârf, doar acolo sus, între creste alpine, mai poţi întemeia Bucuria”; “Pacea, eterna miază-zi a fiinţei!”; “Singură (fară hotar): lumina!” Totuşi, despre suprarealism complet, total, nu putem vorbi, la Constantin Preda. Procedeul “dicteului automat” nu apare în creaţia sa, decât, poate, cel mult, în “Lăcrimariu”, în paginile jurnalului său, în care asociaţiile de cuvinte poartă, adeseori, pecetea hazardului, a aleatorului. Toată creaţia lui Constantin Preda se înscrie, în schimb, sub semnul unei poetici a visului. În Mic manual de visătorie, Constantin Preda ne propune o propedeutică a visului, prin care ne îndeamnă să învăţăm să visăm. Unul dintre cele mai interesante volume al lui Constantin Preda: “Tabloul cu îngeri păzitori” (Edit. “Agora”, 2000) este un volum de publicistică, alcătuit din portrete, tablete, articole şi pagini de jurnal. Volumul poartă un titlu de tablou prerafaelit, prin nota de serafim pe care o implică. Îngerii păzitori ai lui Constantin Preda sunt în primul rând poeţii generaţiei `60, una dintre cele mai strălucite generaţii ale literaturii noastre contemporane, reprezentată de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Cezar Baltag, Florin Mugur, pe care îi evocă prin portrete de o mare expresivitate şi la care se raportează, cu o modestie şi nereţinută admiraţie, ca în faţa unor prestigioase modele, într-o secţiune sugestivă intitulată: Sala de oglinzi a Poeziei. Nu lipseşte, desigur, Nicolae Labiş, “copilul teribil” al liricii noastre postbelice, pe care Eugen Simion, în Scriitori români de azi (vol.I), îl numea, pe bună dreptate şi cum nu se poate mai inspirat: “buzduganul unei generaţii”. De altfel, toată această generaţie, de o incontestabilă valoare, s-a născut sub semnul autoruluiLuptei cu inerţia. Momentul “Nicolae Labiş” rămâne un moment important şi, decisiv în evoluţia liricii noastre postbelice. 1400


Despre Marin Sorescu, Constantin Preda spune, la modul metaforic: “El ia Bulzeştiul în spinare, îl sacralizează, îl cară peste ocean (expunându-l), se întoarce în Montparnasul Europei, să bea o bere cu Emil Cioran şi Eugen Ionescu, apoi, în drum spre veşnicie, trage semnalul de alarmă şi coboară la Craiova”. Caracterizările lui Constantin Preda sunt de o rară plasticitate. În cazul lui Adrian Păunescu, poetul remarcă tumultul interior, ce rupe zăgazurile fiinţei şi se revarsă în adevarate torente verbale, aproape imposibil de străvilit: “Tumultul său rupe zăgazuri înalte. El refuză pufăitul domol de mocăniţă a limbii şi scoate din adâncuri şuvoaie greu de stăvilit”. Recitându-l pe Ioan Alexandru şi pornind de la lirica sa, de o mare puritate şi luminozitate, Constantin Preda emite o definiţie aforistică memorabilă a poetului: “Un poet este petala unei naţii”. Florin Mugur este, în viziunea lui Constantin Preda: “un serafic în floare”. În poezia lui Florin Mugur “susura diafanul”, iar discrecţia poetului este un adevărat “modus vivendi”: “Poetul trăieşte imperceptibil, abia văzut printre lucruri”, Cezar Baltag creează “o lume fabuloasă, de basm, magică”, iar poezia lui este “un act de mare virtuozitate lirică (digitaţie îngerească?) pe un buchet de coarde întinse la nesfârşit”, Nichita Stănescu este evocat, indirect, prin intermediul senzaţionalei cărţi de interviuri a lui Aurelian Titu Dumitrescu: “Antimetafizica”. Printre îngerii păzitori ai lui Constantin Preda se numără şi poeţi reprezentativi din generaţiile următoare: Emil Brumaru, Ioanid Romanescu, Dan Laurenţiu, Alexandru Grigore, Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu şi alţii. La Emil Brumaru, Constantin Preda observă “plăcerea diabolică de a face poezie din orice” şi senzaţionalul trebuie căutat “în infinitatea lucrurilor mici”. Ioanid Romanescu este “un poet ignicol, cu o floră mirabolantă de titluri şi cuvinte”, iar Cezar Ivănescu are “o mitologie proprie, inedită şi bogată în simboluri”. Un portret original îi consacră Constantin Preda lui Mircea Dinescu: “incomod şi trufaş, limbut din cale-afară, <> în căderi de dictatori şi revoluţii, băiatul acesta (cu ie şi chimir) parcă picat de la vreo serbare câmpenească, prin statura sa originală, prin limbajul său vioi, în avalanşe, prin gesticulaţie, frondă şi neînduplecare, a schimbat radical sensul liricii noastre contemporane, după generaţia anilor `60”. Desigur, nu trebuie să ne aşteptăm, în aceste portrete şi tabelete, la judecăţi critice, foarte precise şi exacte, Constantin Preda nefiind şi un critic literar de profesie. Avem de a face, în acest volum, mai mult cu portrete “subiective”, dar pline de farmec şi savuroase, ale unui poet, la care funcţionează, în special, pricipiul “afinităţilor elective”. Cel mai frumos şi expresiv portret, din acest volum, rămâne cel dedicat lui Fănuş Neagu, în secţiunea Miracole, cu prilejul împlinirii vîrstei de 67 de ani: “Adulat de unii, înjurat de alţii, Fănuş este deja o legendă. Face parte dintr-o generaţie de aur şi-l are ca model pe Panait Istrati. E un generos peste măsură şi, totodată, un mare orgolios. Un luptător, cu cvadriga strălucind de diamante. Un <>, în a cărui inimă se bat doi lei fioroşi şi plâng, cu lacrimi albastre, două viorele cereşti”. 1401

Constantin Preda

Ecouri şi înrâuriri din toţi aceşti scriitori evocaţi se regăsesc, în mod firesc, în scrisul lui Constantin Preda şi sunt explicabile prin contextul literar al epocii, dar, ca să preluăm terminologia lui Lucian Blaga, acestea sunt mai mult influenţe “catalice”, decât “modelatoare”, adică influenţe stimulatoare, care propulsează personalitatea şi originalitatea creatoare. Creaţia lui Constantin Preda are mult mai multe şanse de supravieţuire şi de a intra în istoria literaturii, decât producţiile, devitalizate şi artificiale ale “textualiştilor” optzecişti, care sunt mai mult reflexul unei mode literare trecătoare. OVIDIU GHIDIRMIC (Prefaţă – Fantasme cu mirese zburând, Ed. Ramuri, 2001) * Dacă s-ar fi născut şi ar fi trăit în Madridul secolului trecut, Constantin Preda ar fi ajuns, cu siguranţă, toreador vestit. Ni-l închipuim cu uşurinţă în mijlocul arenei, fandând spectaculos, beat de triumf, cu piciorul drept pe grumazul taurului învins, în aplauzele frenetice ale mulţimii. Dacă, în schimb, venirea sa pe lume s-ar fi întâmplat în Parisul legendarilor François Villon şi Arthur Rimbaud, ar fi ajuns, mie la sută, un vagabond fermecător, dublat, fireşte, de un poet damnat şi genial. S-ar fi bucurat de viaţă şi poezie cu asupra de măsură, învăţând, în parte egală, să mânuiască şişul cu îndemânare diabolică şi să aşeze în inima versului diamante dintre cele mai rare şi strălucitoare. Ar fi iubit cabaretele deopotrivă de mult cu măreţele catedrale, s-ar fi îndrăgostit în fiecare zi de câte o „frumuseţe” pur sânge ori de o mulatră fermecătoare, cu sentimentul că este, astfel, egalul zeilor şi mai-marele muritorilor de rând. Dar destinul a vrut altfel. Constantin Preda nu s-a ivit pe lume nici la Madrid şi nici la Paris, ci undeva mult mai aproape de noi, într-un sătuc din câmpia Doljului, Damian. Debutul său în poezie a fost unul de pomină, comparabil, de către cerberii cetăţii literare, cu cel al lui Mircea Dinescu! NICOLAE ŢONE (Prefaţă – Celălalt Constantin, Ed. Autograf MJM, 2014) * Un poet care-şi afirmă şi îşi rezumă crezul poetic de-o viaţă, cu directeţe, printr-o formulă simplă şi absolută, cuprinsă în titlul celei mai recente cărţi publicate, este Constantin Preda, al cărui volum din 2015 se numeşte Aş muri dacă n-aş scrie. El este un liric de vocaţie, un copil teribil încurajat încă de la debut, din anii `80, de nume importante ale literaturii noastre de astăzi, de la Eugen Negrici la Mircea Dinescu, de la Fănuş Neagu la Nichita Stănescu, de la Marin Sorescu la Florin Mugur, de la Alex. Ştefănescu la Laurenţiu Ulici, de la Constanţa Buzea la Ioan Alexandru. Acum, la cei cincizeci şi cinci de ani ai poetului, izvorul n-a secat, versurile sale îşi păstrează energia şi expresivitatea prin care s-a 1402


făcut remarcat: „septembrie a coborât în oraş / ca un zeu, ca un elev de liceu, ca un cal nărăvaş // septembrie a dat iama în livezile cu mere / septembrie cutreieră străzile după fagurii ascunşi în ciubere // septembrie trage clopotul la schit / femeile tinere beau sfâşiere cu vin îndulcit...”. Nu e întâmplătoare susţinerea pe care i-au arătat-o lui Constantin Preda poeţi ca Ioan Alexandru, Adrian Păunescu sau Mircea Dinescu, deoarece, în chip vădit, el le continuă arta poetică. Muzical, pasionat de mireasma tare a metaforei, este un poet din stirpea lui Esenin, pentru care emisia lirică reprezintă o stare naturală şi de aceea este continuă, ca în acest poem dedicat lui Nichita Danilov: „zăpada aceasta e cel mai furmos hrisov / pe care cerbii şi jderii i l-au scris lui danilov // zăpada aceasta e mai frumoasă decât – mlădie – răchita / pe care jderii şi cerbii i-au scris lui nichita // zăpada aceasta are o mie de tâlcuri albastre sau mov / zăpada aceasta e chiar barba lui danilov”. Tema dominantă din acest volum este poezia de dragoste şi aici poetul dovedeşte o capacitate surprinzătoare de a se înfiora şi e capabil să scrie pe o paletă largă de tonalităţi, de la imnic („toate mările lumii, toate mările / le‑am inventat pentru tine / toate amurgurile şi înserările / toate corăbiile încărcate cu aur, cu smirnă, cu flori şi violine // vor veni zăpezi uriaşe / vor pieri oraşe sub zăpezi / voi inventa pentru tine alte cetăţi, alte oraşe / alte păduri, alte turme de cerbi, alte cirezi...”) şi până la elegiac („ultimele raze / din cel din urmă amurg / dumnezeu strecoară în fraze/ tristeţea ultimei zile de toamnă din burg”). Constantin Preda, cel care mărturiseşte că ar muri dacă n-ar scrie, este un poet înnăscut, care crede în versul frumos, pe care-l slujeşte cu dăruire. GABRIEL CHIFU (Un poet, Luceafărul de dimineaţă, nr.3(1069), martie 2016) Îl citesc, aproape zilnic, pe poetul Constantin Preda. Îl citesc pe Facebook, ceea ce face ca dintre poeţii contemporani să fie singurul care îmi marchează viaţa de zi cu zi. Mulţi poeţi postează pe Facebook, dar dintre ei doar pe Constantin Preda îl citesc. Nu ştiu să definesc talentul poetic, însă pe Constantin Preda îl simt pe pielea mea, în sensul că, de la o vreme, poezia lui îmi este reper în viaţă. Fără să vrea, fără să-i cer voie, l-am făcut pe poetul Constatin Preda maestrul sufletului meu, învăţătorul meu în chestiunile inefabile ale existenţei. Mă trezesc şi citesc, de pildă, aceste versuri: „ în această zare căruntă/ în această fotografie de nuntă// e o tristeţe cruntă, -atât de cruntă/ c-auzi cenuşa cucilor cum cântă// în linie joasă, în linie frântă/ în această fotografie de nuntă// auzi cuţitul toamnelor cum se împlântă” (fotografie de nuntă). 1403

Constantin Preda

Toate fotografiile nunţilor pe care le ştiu, ale altora, ori ale mele, vor fi, de acum, văzute de mine oarecum prin ochii lui Constantin Preda. Spre seară, citesc: „un amurg nebun coboară pe şindrile/ în timp ce eu iţi scriu acest letopiseţ de zambile// un amurg nebun, un munte de cenuşă/ mă-ngroapă-n tocul şi-n fereastra de la uşă// cenuşa se aşterne-n fiecare literă/ depărtarea e ca o urmă, în iarbă, de viperă// se surpă izvoare, seastupă fântâni/ eu îţi scriu cu zambilele ce-au mai rămas din rugăciuni// se surpă izvoare, se surpă izvoare/ eu mi-am făcut chilie dintr-un licăr de floare// e-atâta tristeţe, e-atâta uimire/ cu un baltag tai tija florii către risipire// mă-ntorc în sinea mea şi-ţi scriu şoptit/ acesta-i drumul dintre rană şi cuţit// un amurg nebun coboară pe şindrile/ eu sunt mai cărunt ca zăpada căruntă din file” (scrisoare). Constantin Preda este poetul cu care ţi-ar plăcea să fii frate, să fii, umăr la umăr, călător prin lume, să te regăseşti obligatoriu în viaţa de apoi. El reuşeşte să facă din limbajul zis poetic o limbă de zi cu zi, de ajungi să te întrebi dacă nu cumva aşa ar trebui să vorbim cu toţii, precum Constantin Preda. Puţini poeţi ai lumii au reuşit această întemeiere a poeziei ca limbaj cotidian precum Constantin Preda. Într-un fel, doar într-un fel, îl asemuiesc cu Jacques Brel, un Jacques Brel oltean, rural, dar la fel de genial. GHEORGHE SMEOREANU (Postfaţă – Au trecut ultimele stoluri de gâşte sălbatice, Ed. Autograf MJM, 2016) Greu încadrabil într-o formulă anume, nealiniindu-se curentelor, grupărilor şi tipologiilor canonice de toate nuanţele, cu un rafinament stilistic indiscutabil şi cu stil inconfundabil, Constantin Preda a fost receptat entuziast dintru începuturi, aprecierile superlative condensând o personalitate în memorabile sintagme, de la un sunet original în tânăra lui generaţie (Nichita Stănescu) până la un poet tulburător de mode şi inerţii lirice (Laurenţiu Ulici), şi de la un prinţ tânăr şi risipit al frăgezimii (Florin Mugur) la un pictor în cuvinte, pastelist fără pereche (Dumitru Augustin Doman), însă, din păcate, mult prea puţin vizibil astăzi în agora cetăţii literare. Acum, la vârsta maturităţii, autorul craiovean ne oferă o carte cu greutate, atât la propriu (aproape 800 de pagini!), cât, mai ales, la figurat, o antologie de autor, selecţia din volumele apărute începând cu debutul din 1984 ( Sora mea, înserarea ) şi până în 2014 ( Iertaţi-mi mâinile năuce, / Nu ştiu să mai coboare de pe cruce), alăturând acestora 23 de poeme inedite, sub titlul Didahiile de la Craiova, şi o prefaţă semnată de Nicolae Ţone (Celălalt Constantin, Editura Autograf MJM, Craiova 2014). Îţi trebuie ceva timp, şi, mai mult decât atât, disponibilitatea de a descoperi o altfel de poezie (altfel faţă de exagerările care forţează starea naturală a creaţiei lirice), în care autorul reconfigurează paradisuri suprapuse, raportându-se mereu la o vârstă (sau mai multe) în care destine 1404


miraculoase se intersectează în vetre de energii şi suferinţe, încercând să readucă lumea la frumuseţea cea dintâi. Paradoxal, poetul se simte vinovat faţă de toţi ceilalţi pentru faptul de a rămâne perpetuu singuraticul prizonier în interiorul verbului „a fi”: în fiece ogradă pe-nserat / pruncii toţi au straiul prins de vin / dintre toţi mai plâns şi vinovat / de lumină pare constantin („constantin”), iar salvarea din această vină superbă nu poate veni decât din botezul lacrimilor, al plânsului ca floare secretă a morţii : Mă las purtat ca lacrima pe pleoape / (un dans pe muchie de cuţit) / doi aurari bătrâni vin să-mi îngroape / lumina într-un plâns nemărginit („plâns nemărginit”). Deşi întinsă pe trei decenii, creaţia poetică a lui Constantin Preda nu suferă de fracturări sau contestări interne majore, ci, dimpotrivă, materialul poetic se organizează concentric în jurul câtorva constante esenţiale. Luptele cu amnezia, cu galbenul fum al indiferenţei („melopee pentru floarea-vinului”), revolte, îndoieli, nădejdi, încredinţări, spaime ale lutului (nici tu, mamă, n-ai crezut / c-ai să-mi dai un chip de lut / nici tu, mamă, nu visai / ceara-n părul meu bălai / cântă huhurezii-n grindă / prin trup moartea îmi colindă / cântă cucii de tot cântă / cu steag funerar de nuntă / pe sub streşini, mamă, vin / ani de humă şi pelin / buha suflă-n sfeşnic cu milă / atâta sunt: fiu de argilă - „fiu de argilă”) şi ale căderii (luna cade oarbă de cântecul mierlei -„iar plouă”) sunt tot atâtea spovedanii începute şi neterminate: tu mă crezi sfânt, eu sunt tâlhar / de-abia îmi încap o biblie şi o brânduşă-n buzunar / sfântule, mă strigi când vrei să mă răsfeţi / dar nu-s decât cenuşa unei dimineţi / tu mă crezi poet, eu sunt pământ de flori / te-mbăt cu vinuri şi miresme-n lumea-n care zbori („tu mă crezi sfânt”). Ca poet al semnelor de tot felul, Constantin Preda se zbate între serile când secerătorii de grâu se împuşcă cu maci albi („să fii atacat, noaptea, la drumul mare”) şi dimineţile cutreierate de fantasme cu mirese zburând , iar în mijlocul acestui timp îşi află rostul somnul (lin) / mutul, palidul, divinul („săgeată fierbinte în umărul meu tânăr”), ca o pregustare a unei transsubstanţieri de esenţe: vulpile clipei mă latră, goale, în vie / eu sunt cenuşa zilei ce niciodată n-o să mai vie („vulpile clipei”). Arhitectura poetică înglobează forme de relief ciudate, care se sustrag rânduielilor fireşti, într-o transfigurare a naturii (risc de avalanşă în câmpie) care va conduce la intersecţii fascinante de regnuri, făcând ca vegetalul să se răzbune asupra umanului: câmpia mi-a îmbrăţişat definitiv părinţii / bujori le cresc pe osiile frunţii („îmbrăţişare de tină”), întru aceeaşi căutare a sacrului: şi sfinţii lăcrimează uneori / peste părinţii mei ce-au devenit pământ de flori / şi sfinţii lăcrimează în biserici / peste părinţii mei - lumină strânsă-n predici (…) / şi sfinţii lăcrimează cât sunt ei de sfinţi / îi dor bujorii care lăcrimează, toamna, în părinţi („şi sfinţii lăcrimează uneori”), un loc unde cei dragi veghează la împlinirea rânduielilor: mâinile mamei - cele mai frumoase amurguri / din toate timpurile („mâinile mamei”). Indiferent de forma în care se toarnă versurile, clasică sau în rimă albă, poezia lui Constantin Preda este înveşmântată în sonorităţi incantatorii, 1405

Constantin Preda

date nu doar de titluri explicite (baladă, melopee, litanie, cântec, cântec de mirt, psalmi, tropare) sau de multitudinea de elemente generatoare de sunete (clopote, fanfară, coarde vechi, truveri, ţipătul iezilor, limba clopotului mut, un taraf în mijlocul norilor), toate anunţând o disoluţie sonoră a lumii, urmată imediat de o nouă zidire prin iubire, ci, cu atât mai mult, de organizarea materialului lexical în structuri interferatoare armonice. O altă constantă a creaţiei poetice, iubirea, arde în nuanţe complementare, de la contopirea spirituală totală cu mireasa de semne într-o altfel de nuntă, o altfel de vară, până la ritualuri erotice de un subtil rafinament, dozaj ciudat de alin(t)are şi forţă brută, în care veşmintele sunt doar pretexte pentru sentinţe date de tribunalul macilor. Cu originalitate şi prospeţime, poetul descoperă oferta generoasă a tainei, a pustniciei, se înveşmântează în sacralitate, în cazaniile dragostei , unde stăpân absolut este pândarul de clopote, lumânărarul de coapse şi arhanghelul peste bluze, rochii şi poteci, într-un joc secund risipind tandreţe şi senzualitate, în încercarea de a surmonta efemerul: de câte ori un fluture se poate‑ndrăgosti? / logodnic de cenuşă pentru-o zi („de câte ori un fluture se poate‑ndrăgosti”). Trecerea de la fructul interzis (mireasa) la mireasa unui plâns de tei nu este altceva decât o călătorie iniţiatică (eşti cel mai frumos miracol care mi se-ntâmplă / lumina unei liturghii pe gură şi pe tâmplă - „miracol”), în care timpul se desface în vară de cuţit, toamnă de pelin, iar poetul înalţă jelanii din teama de a te pierde şi îşi cântă biruinţele (obţinute cu gura de tei nebun, de piersic hoţ ) asupra femeii care domesticeşte cerbii, îmblânzeşte lupii, râde cu zeii. De fapt, poezia e o tablă de false victorii a unei singure jumătăţi asupra celeilalte, într-o iconomie a tainelor în care bărbatul, cel mai adesea, e cel supus de iubita cu părul ca un lan de grâu / biserică din nălucire de pârâu („melopee”), într-o reconfigurare a raiului originar, transformat în catedrala mov, cu aduceri-aminte de poame ale cunoştinţei binelui şi răului (gutui, fragi, struguri, caise, piersici, cireşe). Oare acesta să fie sufletul ? se întrebă mereu poetul, întrupând varii ipostaze (poet rebel, poet nebun, poet de fluturi, poet de soc, poet de vâsc, poet de fragi), dar rămânând mereu cel care îşi zideşte sau se zideşte pe sine însuşi casă, construcţie trainică de cuvinte (într-un / sub munte de sare, într-un munte de sunete, într-un fir de idee, într-o toamnă de criptă, într-un poem de tămâie). Spaţiul protector are, însă, acoperiş de lumânări („oraţie de nuntă”), ca o îngemănare a începutului şi sfârşitului aşteptat, pregustat, temut sau chemat: eu am douăzeci şi patru de ani / şi un nume frumos ascuns în ferpare („melopee la douăzeci şi patru de ani”), cu o înţelegere a sensurilor tăinuite, accesibilă doar celor aleşi: vine-un asfinţit şi bate / clopotul ce-l port în spate („nimic nu va mai fi ca până ieri”). Omniprezentă, moartea deschide noi uşi, noi posibilităţi de fiinţare (adorm cu capul pe butucul călăului / şi butucul înverzeşte - „p.s.”), într-o altă viziune alegorică a marii treceri: Cântă huhurezii-n poartă / nunta-i cu mireasa moartă / ginerele-i de tămâie / iar sicriul de gutuie („ginere de tămâie”). Cei plecaţi mai devreme, în rânduiala ascunsă a vremii şi lucrurilor 1406


( fiecare cu steaua lui), îi aşteaptă pe ceilalţi între un munte de sare şi-un lup de cenuşă („a mai rămas din toamnă o singură zi”), amprentându-i (sunt umbra tatălui meu ) cu semnul puternic conturat şi redimensionat al crucii: azi inima mea e ca o cruce / de fluturi orbi cioplită-ntr-o răscruce / azi inima mea e ca o liturghie / de fluturi orbi purtată prin pustie / azi inima mea e ca o cruce / de-abia sub un piept de flori o mai pot duce / azi inima mea e ca o cruce / îşi cată ţintirim şi n-o pot duce („azi inima mea e ca o cruce”). Meditaţiile asupra eşafodului de logodnă accentuează dramatismul existenţial, resimţit de poet ca asumare a problematicii umanului: crucea de azi e mai grea decât crucea de ieri / crucea de ieri e mai dulce decât crucea de nicăieri („scrisoare găsită pe pragul mănăstirii de la vlădiceni”). Rezistenţa în faţa destinului e inutilă: am rămas singur cu moartea / doar ţărâna-mi ţine partea („psalm”), îndoielile (mă îndoiesc de existenţa mea / cum roşul, de lumina din lalea - „mă îndoiesc de existenţa mea”), ispitele şi lepădările jalonează drumul trasat dinainte: crucea mea, sub altă cruce, / tot a mea, din altă viaţă, / drum sub drum, sub o răscruce, / sub un patrafir de ceaţă („crucea”), iar fiinţa întreagă, trup şi suflet, e obsedată, biciuită şi bântuită de spectrul schimbărilor inevitabile (Mâinile mele - frumos pe piept împreunate / par două narcise de fulger retezate / mâinile mele de fum şi de ţărână / par morţii cea mai frumoasă arvună - „mâinile mele - frumos pe piept împreunate”). Metaforizarea picturală pune accente cromatice puternice, puritatea din alb şi mov e în opoziţie totală cu roşu de nuntă, roşu de moarte, roşu ce plânge („roşu fără întoarcere”), iar obsesia declarată pentru această culoare (sunt macul umil şi roşu compendiu / cu inima-n nouri sălbatic incendiu - „scrisoare mamei”) topeşte violenţele din inconfortabila realitate într-un refugiu, nu întotdeauna salvator: un câmp cu maci a fost internat la ospiciu. Poetul se răsfaţă verbal ( vând elixiruri, biblii şi candori - „sunt aurarul celor mai frumoase toamne”), ducându-şi însă cu demnitate povara destinului (eu sunt bouarul primelor cirezi de cuvinte / faţă-n faţă cu Moartea, dinte pentru dinte - „numai dumnezeu mă vede când plâng”) şi conştientizând că poartă, definitiv, crucea celor aleşi: mă socot poet numai în clipele puţine / în care dumnezeu îşi aminteşte de mine („sceptru de poet”). Pe rând, fântână, clopot, altar şi mormânt, descoperitor, paznic şi risipitor al misterelor (ploua-n amurg cu poezie / bătea un clopot ca de liturghie - „liturghie”), iubit şi privilegiat de divinitate (dumnezeu dă cu şuriul / macului în miez de vară / dumnezeu bea tot târziul / orb şi cântă la chitară - „dumnezeu dă cu cuţitul”), creatorul îşi ispiteşte propria moarte, salvându-se în poezie: doar eu voi absenta la moartea mea, deşi voi fi prezent / voi râde nevăzut, eu marele absent („marele absent”). Într-un război total, de sfârşit şi de început de lume, poetul, un lup cât o haită („autoportret”), reuşeşte mereu să învingă, transformând materia 1407

Constantin Preda

în spirit, în continuă consonanţă cu zborul, cu lumina, cu verticalitatea crucii creaţiei. Mihaela GRĂDINARIU (Cruce căutând Poetul, Cronica veche, anul V, nr. 6 (53), iunie 2015) Dacă ar fi să-l aşez undeva, ca poet, pe Constantin Preda, cu siguranţă l-aş aşeza sub zodia lui Esenin. El face parte din stirpea celor pentru care poezia reprezintă o stare naturală, a celor care s-au născut cu darul versului pregnant rostit, cu autoritate, în mod firesc. Aflat, azi, la vârsta maturităţii, Constantin Preda şi-a păstrat vie vocaţia poeziei, dar a coborât şi „în groapa cu lei’’, să spunem, a jurnalisticii. Oarecum paradoxal, el, care este un liric, înseamnă un ziarist incomod, şi chiar temut de mulţi, datorită verbului său ca o lamă de cuţit învelită în catifeaua metaforei. Daca ar fi să-l descriu pe Constantin Preda într-o singură frază, aş spune că el este un etern copil rătăcit prin lumea oamenilor mari, o lume care, cel mai adesea, îi displace, o lume pe care încearcă s-o corecteze, s-o aducă la normele lui personale, adevărate! GABRIEL CHIFU (Prefaţă – Lăcrimariu, Ed. MJM, 2005, pag.5) Textul de la pagina 51 poate fi luat ca o artă poetică într-un autoportret: „ăsta sunt eu/jumătate lebădă – jumătate flaut/şi trece îngerul în fiecare seară călare/pe o rază de aur şi nani, nani/îmi aşază pe frunte coroana// adorm cu capul pe butucul călăului/şi butucul înverzeşte.” E una din bijuteriile lirice ale lui Constantin Preda, strălucitoare fără îndoială, în numai şapte versuri arătânduse ca un poet cu acces la metafizică, la viziuni lirice superioare. DUMITRU AUGUSTIN DOMAN (Adevăratul Constantin Preda? Argeş, mai 2017) Constantin Preda ştie ca nimeni altul ce înseamnă lacrima, ce înseamnă fiorul. Constantin Preda seamănă la suflet cu mine. GRIGORE VIERU (Craiova, 1997)

1408


Cuprins Prefaţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7 SORA MEA, ÎNSERAREA (1984) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 taniuşa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15 melopee pentru floarea-vinului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 şi cum vă spuneam . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17 deşi port la gât medalionul zăpezii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18 fata în rubaşcă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 partea mea de vină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 să crezi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21 să fii atacat, noaptea, la drumul mare . . . . . . . . . . . . . . . . 22 gură de oşancă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 iar plouă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24 îmbrăţişare ponosită . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25 scripet de aur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 tablou de iarnă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 pe atunci nu existau înserări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28 azi-noapte a nins . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29 FIECARE CU STEAUA LUI (1985) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31 se-ntâmplă o zi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33 melopee cu o floare-n colţul gurii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 adio frumoase şaruri nupţiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 oraţie de nuntă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36 spune-mi, arthur rimbaud . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37 pe sub pale reci de vânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38 litanie dinspre ziuă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39 zi fericită ziua de mire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40 serile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41 mai ţii minte aminul frumoasei primăveri? . . . . . . . . . . . . 42 melopee la douăzeci şi patru de ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43 nişte rudari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44 car împodobit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45 cred în steaua mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46 să punem laţuri s-aşteptăm ninsoarea . . . . . . . . . . . . . . . . 47 taniuşa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48 să plângi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49 constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 sora mea, înserarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51 de sărbători . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52 zăpezi înalte au stins lămpile din porţi . . . . . . . . . . . . . . . . 53 1409

Constantin Preda

floare trasă de boi mici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54 dacă te strigă cineva pe nume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55 p.s. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56 dragul nostru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57 FIRE DE POET (1988) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59 PARTEA MEA DE VINĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61 scrisoare mamei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63 lumina cutează . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64 vară la sadova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65 balada unui copil bălai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66 roua din palme fragede de miri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67 peisaj cu ţigara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68 septembrie e oaspetele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69 iarnă la sadova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70 mamă, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71 ceainic pe foc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72 singur sunt de sărbători . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73 PATERĂ-N FLĂCĂRI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75 iulie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77 opaiţ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78 de ce eşti trist, nu mai scufunzi corăbii? . . . . . . . . . . . . . . 79 blues la temple . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80 ne salutăm cu flori pe zăvoare, secret . . . . . . . . . . . . . . . . 81 miez de iarnă la hlebine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82 noaptea mea e mai mult zi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83 jurnal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84 felinar albastru cu pifani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85 spectacol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86 cuib de iulii pe-o stradă veche cu orgă şi tei . . . . . . . . . . . 87 vicleim . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88 cine-o să-mi culeagă roua de pe gene/prin tainiţe subpământene 89 trebuie să treacă o vreme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90 cişmea subţire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91 seri diamantine ca-n anii uceniciei . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92 cel mai frumos se moare-n septembrie . . . . . . . . . . . . . . . . 93 tristeţea cântă la această cină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94 iarnă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95 în burg, prin mansarde . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96 pictură pe lemn de tei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97 TINEREŢEA TA ÎNTÂMPLATĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99 cântec despre frumoasa inimii trecere . . . . . . . . . . . . . . . . 101 tinereţea ta întâmplată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102 1410


roşie ceara ce ascunde suspinul doamnei . . . . . . . . . . . . . 103 toamnă cu idol feminin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104 la marginea lumii cu toiagul în trepte . . . . . . . . . . . . . . . . 105 filarmonici pe defilee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106 stăruitor ca niciodată inelul pe deget . . . . . . . . . . . . . . . . . 107 mariaj iarna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108 eşafod de logodnă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109 OARE ACESTA SĂ FIE SUFLETUL? (1990) . . . . . . . . . . . . . 111 scrisoare pentru o cheie pierdută . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113 iarnă la sadova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114 serafic cum sunt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115 cât de nebuni, cât de fireşti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 116 nu mai mi-e teamă c-am să mor de tânăr . . . . . . . . . . . . . 117 cinzeacă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 118 ceara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119 câmp galben . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 120 ce mult îţi semăn, mamă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121 oare acesta să fie sufletul? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122 flit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123 bătrâne, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124 ce onoare: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125 taina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126 opaiţ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127 la capătul ţigării te aştept supus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128 regretul că nu poţi face nimic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 colb de la un capăt la altul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130 foc de buturugă mică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131 se zbate între coarde vechi păcatul . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132 alint . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133 daniel turcea merge cu o lampă aprinsă pe fundul mării . . 134 naufragiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135 cântec auzit toamna pe la hanuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136 stau orb şi plâng că nu ştiu ce e neaua . . . . . . . . . . . . . . . 137 litanie cu paul verlaine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138 singur, nici birt, nici cale ferată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139 somnul ca o binecuvântare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140 semnul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141 pateră galbenă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142 îngenunchezi în faţa lumânării blând . . . . . . . . . . . . . . . . 143 scribi tăcuţi sub mările somnului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144

1411

Constantin Preda

PLÂNSUL, FLOAREA SECRETĂ A MORŢII (1995) . . . . . . . . 145 CAPRICORN ÎNSINGURAT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147 să fii mireasa unui plâns de tei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149 moartea mea – bură de ploaie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 150 întâmplări cu un zeu palid . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151 surioară, soţioară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152 capricorn însingurat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153 catedrală mov . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 154 ştiu pe de rost moartea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 155 baladă la lumina unui bănuţ de argint . . . . . . . . . . . . . . . 156 TEAMA DE A TE PIERDE (1997) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157 poem scris din rotocoale de fumuri de ţigară la treizeci şi cinci de ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159 săgeată fierbinte în umărul meu tânăr . . . . . . . . . . . . . . . . 160 ceara din inima lui constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161 derviş la carul soaţei mele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 162 privelişti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163 în cântec îngropat numele meu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164 în goană târziu noaptea-n câmpie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165 plâns nemărginit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166 FANTASME CU MIRESE ZBURÂND (2001) . . . . . . . . . . . . . . 167 scrisoare către doctorul dan botezatu . . . . . . . . . . . . . . . . 169 fiu de argilă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170 maria . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171 noiembrie-n depărtări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172 clopot . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173 diecii fac măsurători . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 174 ecou . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 175 iarnă la sadova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 176 poetul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177 sărbători . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 178 FRUNTEA MEA, ÎN CĂTAREA PUŞTII (2012) . . . . . . . . . . . . 179 peste patrii toate nesupunerile zboară . . . . . . . . . . . . . . . . 181 ţipătul, depresia, vidul – nume de sărbători . . . . . . . . . . . . 182 noaptea jertfei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183 picătura de sânge ce-mi împietreşte obrazul . . . . . . . . . . . 184 schit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185 sufletele înecaţilor nu le mai cântă nimeni . . . . . . . . . . . . . 186 vânătoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 187 melopee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188 1412


melopee de aprins lampa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189 ginere de tămâie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 190 ceasuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 191 bărbat de grâu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 192 fruntea mea, în cătarea puştii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 193 rochia ta l-a citit pe homer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 194 poem scris din rotocoale de fumuri de ţigară la cincizeci de ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 195 în aprilie poţi muri de-atâta mireasmă . . . . . . . . . . . . . . . . 196 între genunchii tăi mă-nham la un sărut . . . . . . . . . . . . . . 197 pipă de clopotar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 198 nici nu ştie mezina mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 199 mi-am croit un costum din frunze uscate . . . . . . . . . . . . . 200 suspin de fluture pierdut în abis . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 201 te iubesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 202 unde . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 203 ţi-aş picta coapsa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 204 viaţa mea – un balamuc ceresc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 205 tabără de vară la cheile buţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 206 tatăl meu este pe moarte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 207 LACRIMA ANA (2012) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209 înălţare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 211 dumnezeu mă iubeşte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 212 mi-ar plăcea să fiu lup . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 213 ana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 214 ca o dinamită explodează inima mea . . . . . . . . . . . . . . . . . 215 ce tristă-i floarea de salcâm după plecarea ta . . . . . . . . . . 216 ce vară de cuţit, ce toamnă de pelin . . . . . . . . . . . . . . . . . . 217 cer aprobare de la dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 218 cozi de grâu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219 cruce de aer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 220 cum să te pot iubi, femeie,/dacă gura ta e-un asfinţit/din care îngerii beau fără-ncetare? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221 de ce când pleci tu se face întuneric în orfevrăriile din stele? . 222 plâng genunchii tăi de nuferi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 223 erai frumoasă ca o lacrimă de cerb . . . . . . . . . . . . . . . . . . 224 poem scris cu viaţa tatălui meu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 225 funie de clopot . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 226 îmbrăţişare de tină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 227 galbene cireşe pune-ţi la urechi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 228 m-am retras în casa poeziei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 229 1413

Constantin Preda

mă-ngropi, ca să mă uiţi, în mugurul de plop,/dar eu sunt herghelia ce vine în galop . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 230 mireasă de semne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231 mormânt săpat în lumină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 232 nimic nu se poate compara cu tristeţea din cântecul cocoşilor de munte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 233 marile taine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 234 nimic nu va mai fi ca până ieri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 235 nu pot trăi fără culmi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 236 să-ţi beau rochia de mac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 237 scriu în numele tuturor femeilor cărora nu le-am mărturisit iubirea mea . . . . . . . . . . . . . . . 238 scriu în numele soţiilor de protopopi care fac dragoste în faţa oglinzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 239 spune-mi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 240 toamna unicornului, toamna femeii pe care n-o voi mai iubi niciodată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 241 tatăl meu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 242 tribunalul macilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 243 ce-ai să faci cu mine, ce-ai să faci cu tine . . . . . . . . . . . . . 244 cântec de alelei cu vampă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 245 femeie goală cu un motan pe genunchi . . . . . . . . . . . . . . . 246 voi fi un mort frumos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 248 KARENINA, ANNA LUI CONSTANTIN ISTORIA SĂRUTULUI (2012) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 249 dacă dumnezeu există . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 251 ai să regreţi, sfântule, ai să regreţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 252 a mai rămas din toamnă o singură zi . . . . . . . . . . . . . . . . . 253 ce femeie, doamne, nu şi-ar dori/ să fie logodnică de fluture măcar pentru o zi? . . . . . . . . . . 254 dragostea mea pentru tine întemeiază o nouă religie . . . . . 255 femeie goală în prag de biserică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 257 gelozie de fir de lalea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 258 îndrăgostitul de serviciu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 259 istoria sărutului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 260 istoria sărutului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 261 m-ai subjugat, m-ai subjugat/ o, ce amiezi de nufăr şi păcat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 262 mai e timp de-o noapte de dragoste . . . . . . . . . . . . . . . . . . 263 melopee pentru femeia din ţara petuniei, din ţara brânduşei . 264 nepăsare albastră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 265 s-a sinucis o soprană în munţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 266 1414


străvechi cântec de dragoste/ cu lumină de dulceaţă de gutui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 267 sunt taifunul cu cei mai frumoşi ochi căprui . . . . . . . . . . . 268 te iubesc cum n-am iubit pe nimeni pân’ la tine . . . . . . . . 269 te-am dezbrăcat şi aveam toporaşi în loc de degete . . . . . . 270 toamnă nepământeană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 271 tu eşti femeia frumoasă care râde cu zeii . . . . . . . . . . . . . . 272 un taraf în mijlocul norilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 273 EŞTI CEA MAI FRUMOASĂ FEMEIE CARE M-A IUBIT VREODATĂ (2012) . . . . . . . . . . . . . . . . . . 275 tu mă crezi sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 277 eşti cea mai frumoasă femeie/care m-a iubit vreodată . . . . 278 vei lăcrima, vei striga pustiul pe nume, vei fi fericită . . . . . 279 septembrie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 280 străvechi cântec de dragoste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 281 vechi cântec de mânat cerbii în văi . . . . . . . . . . . . . . . . . . 282 voi trece munţii-n transilvania-ntr-o bună zi/ pe tălpi de sanie, pe un cojoc, te voi iubi . . . . . . . . . . . . . . 283 te iubesc cu gelozia unei lame de pumnal . . . . . . . . . . . . . 284 scrisoare către alice năstase buciuta . . . . . . . . . . . . . . . . . 286 poet rebel, poet nebun, poet de fluturi . . . . . . . . . . . . . . . . 287 nu-mi pot închipui lumea fără mine . . . . . . . . . . . . . . . . . 288 melodie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 289 cerbia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 290 cântec după plecarea ta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 291 poem scris din rotocoale de fumuri de ţigară la cincizeci de ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 292 mi-e teamă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 293 mi-e teamă de moarte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 294 scrisoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 296 AŞ VENI SĂ DAU NUME DE FLORI GENUNCHILOR TĂI (2013) 297 a explodat neatent (violent) nebuna floare de cais . . . . . . . 299 sunt cel mai frumos necredincios dintre atei . . . . . . . . . . . 300 balada rochiei cu gust de cireşe amare . . . . . . . . . . . . . . . 301 azi inima mea e ca o cruce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 302 când toţi mă credeau fericit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 303 cântec de mirt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 304 tocmai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 305 cineva-mi ţinteşte inima. ninge pustiu . . . . . . . . . . . . . . . . 306 iubita mea din frăgezimi de rouă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 307 rugăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 308 1415

Constantin Preda

ninge crunt, ninge atât de frumos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 309 mă voi sinucide într-o zi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 310 o melodie de pământ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 311 o, te-am visat, o, te-am visat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 312 onorat auditoriu, onorată doamnă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 313 o, fluture afemeiat, o, fluture afemeiat . . . . . . . . . . . . . . . . 314 plânge îngerul meu cu un cuţit în spate . . . . . . . . . . . . . . 315 poetul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 316 mâinile mele – frumos pe piept împreunate . . . . . . . . . . . . 317 de dorul tău aş hohoti prelung . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 318 îngere, îngere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 319 jelanie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 320 risc de avalanşă în câmpie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 321 mi se face uneori un dor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 322 cintezele-ţi de sub fustă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 323 te iubesc cum doar dumnezeu te-ar mai putea iubi . . . . . . 324 zece fluturi îţi fac patul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 325 sunt la o răscruce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 326 stăm pe malul lacului şi scrutăm zarea . . . . . . . . . . . . . . . 327 vino să aprindem felinare de iarbă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 328 şi sfinţii lăcrimează uneori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 329 dumnezeu priveşte prin gaura cheii . . . . . . . . . . . . . . . . . . 330 piersică adulterină / cu furoul de lumină . . . . . . . . . . . . . 331 de câte ori un fluture se poate-ndrăgosti? . . . . . . . . . . . . . 332 rugăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 333 miracol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 334 doamne, la târgu` frumos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 335 scrisoare găsită pe pragul mănăstirii de la vlădiceni . . . . . 336 vine uneori şi plânge pe umărul meu . . . . . . . . . . . . . . . . . 337 trăiesc din mila unui nufăr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 338 rochia de mentă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 339 liturghie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 340 nu sunt uşă de biserică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 341 rugăminte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 342 scrisoare către floarea calotă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 343 burniţează, burniţează . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 344 slujbă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 345 CEA MAI FRUMOASĂ ICOANĂ? CERUL PRIVIT PE SUB ROCHIA TA (2013) . . . . . . . . . . . . 347 nu-ţi întoarce, doamne, faţa de la mine . . . . . . . . . . . . . . . 349 mâini nebune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 350 sceptru de poet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 351 1416


septembrie nebun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 352 vulpile clipei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 353 te-aş începe de la gleznă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 354 vieţi de poeţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 355 vino să te zidesc în rânduri de carte . . . . . . . . . . . . . . . . . 356 vine toamna şi-aş fugi de-acasă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 357 dorm sub rochia celei mai frumoase doamne . . . . . . . . . . . 358 ca şi când crucea nu mi-ar fi prea grea . . . . . . . . . . . . . . . 359 dulce fărădelege . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 360 stihuri de scris pe piatra funerară a poetului constantin preda . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 361 trăiesc aşa cum scriu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 362 suspin de fluture albastru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 363 crucea lui constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 364 melopee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 365 mi-a mai rămas, mi-a mai rămas . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 366 marele absent . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 367 aproape psalm, aproape crepuscul, aproape incest . . . . . . 368 daică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 369 rugăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 370 călugăr într-o mănăstire de maici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 371 salvează-mi sufletul de la tristeţe, doamnă . . . . . . . . . . . . 372 stihuri de scris pe piatra funerară a poetului constantin preda . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 373 melopee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 374 ca două trupuri sub aceeaşi cruce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 375 prima zi de cărunteţe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 376 ţara de pe cruce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 377 AM FOST CÂNDVA EGALUL ZEILOR (2014) . . . . . . . . . . . . 379 am fost cândva egalul zeilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 381 ectenie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 382 ana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 383 bătrânul cărunt din oglindă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 384 rugăciune de noiembrie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 385 scrisoare către daniel şi constantin-romulus preda . . . . . . 386 ceasornic de humă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 387 aş fuma tivul rochiei tale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 388 arzi atât de frumos, de sfios, de tăcut . . . . . . . . . . . . . . . . 389 zi fără calendar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 390 se sinucid poeţii pentru tine, doamnă . . . . . . . . . . . . . . . . 391 m-aş ascunde, m-aş ascunde . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 392 pietà . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 393 1417

Constantin Preda

drumul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 394 palimpsest . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 395 doar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 396 scrisoare către floarea calotă şi ştefan mitroi . . . . . . . . . . . 397 somaţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 398 tranşee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 399 mă apără tata . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 400 hai să facem dragoste-n odaia cu oglinzi . . . . . . . . . . . . . . 401 aş merge în audienţă la arhimandrit . . . . . . . . . . . . . . . . . 402 maria . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 403 vor veni marile ierni, vor veni marile zăpezi . . . . . . . . . . . . 404 vine iarna ca o şoaptă, ca un ultim plâns . . . . . . . . . . . . . 405 pe drum de sanie la cobadin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 406 te-aş duce la editură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 407 balalaică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 409 câte altare se ascund sub rochia ta? . . . . . . . . . . . . . . . . . 410 rugăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 411 vodcă, tutun, khayyam, cafea amară . . . . . . . . . . . . . . . . . 412 final de decembrie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 413 cum îmi sărbătoresc eu ziua de naştere . . . . . . . . . . . . . . 414 cititorule, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 415 singur în faţa fluviului în asfinţit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 416 n-am primit nicio medalie de la mitropolie . . . . . . . . . . . . . 417 mi-aş duce inima la un arheolog . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 418 îngeri pentru o zi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 419 numai dumnezeu mă vede când plâng . . . . . . . . . . . . . . . . 420 electrocardiogramă dincolo de tristeţea norilor . . . . . . . . . . 421 sunt prea bătrân să te mai pot iubi . . . . . . . . . . . . . . . . . . 422 aruncătorii de cuţite . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 423 IERTAŢI-MI MÂINILE NĂUCE, NU ŞTIU SĂ MAI COBOARE DE PE CRUCE (2014) . . . . . . . 425 cel mai mare rival al meu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 427 aş muri dacă n-aş scrie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 428 scrisoare către dana cătălina grecu . . . . . . . . . . . . . . . . . . 429 portret în ulei de candelă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 430 ana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 431 mâinile mamei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 432 constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 433 calendar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 434 fabulă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 435 nu găseşti pe toate drumurile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 437 întâmplare veche pe malul dunării . . . . . . . . . . . . . . . . . . 438 1418


scriu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 439 orb, cu o chitară roşie deasupra norilor . . . . . . . . . . . . . . . 440 vin iepurii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 441 această tristeţe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 442 desfrâu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 443 mâinile cu care te-am îmbrăţişat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 444 sunt cea mai frumoasă pacoste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 445 mă îndoiesc de existenţa mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 446 litere de fragi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 447 furou negru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 448 mi-au orbit mâinile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 449 ritual . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 450 numai dragostea ta mă mai poate salva . . . . . . . . . . . . . . . 451 femeia mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 452 mâna mea s-a transformat în privighetoare . . . . . . . . . . . . 454 roşu fără întoarcere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 455 te-am atins, te-am atins . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 456 acatist duios . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 457 un simplu vai, un simplu vai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 458 scrisoare de desfăcut la miezul nopţii . . . . . . . . . . . . . . . . 459 melopee de aprins lampa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 460 cândva, demult, cândva, cândva . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 461 prăbuşit în iarbă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 462 ai iubit un amurg, ai iubit un amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . 463 eu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 464 hrisov . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 465 hrisov de iarnă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 466 foşnetul rochiei tale face prăpăd . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 467 frescă mov . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 468 dumnezeu dă cu cuţitul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 470 cântă mii de nebuni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 471 plecarea ta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 472 te aştept, zeitate, te aştept . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 473 mai ţii minte noaptea aceea, noaptea aceea? . . . . . . . . . . . 474 mi-ai dat un deget, eu ţi-am furat şi fusta şi piciorul . . . . . 475 nud pe psaltire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 476 crucea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 477 scrisoare către dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 479 cer brăzdat de bombardiere cu floare de izmă . . . . . . . . . . 480 cum fără de mine poţi atinge cerul . . . . . . . . . . . . . . . . . . 481 autoportret . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 482 de ce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 483 corăbii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 484 1419

Constantin Preda

melopee de aprins lampa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 485 ave . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 486 miracolul cireşelor de mai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 487 vinul acesta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 488 iată un poet fericit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 489 nu credeam vreodată că te voi atinge . . . . . . . . . . . . . . . . . 490 melopee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 491 mi-am cumpărat costum de Paşte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 492 mi-am pierdut minţile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 493 doamna lumină de moarte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 494 scrisoare către daniel şi constantin-romulus preda . . . . . . 495 DIDAHIILE DE LA CRAIOVA. IATĂ UN POET CU O CRUCE PE UMĂR – Poeme inedite – (2014) . . . . . . . . 497 sunt şi eu un suflet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 499 iată un poet jelit de propria-i cruce . . . . . . . . . . . . . . . . . . 500 nud de adolescent . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 501 scrisoarea anei către constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 502 zile şi nopţi, zile şi nopţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 503 acatist duios . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 504 balalaică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 505 MÂNA MEA DREAPTĂ ÎŞI STRIGĂ SORA ÎN VIS – Poeme inedite – (2014) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 507 a înflorit mâna maicii domnului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 509 am ajuns să vorbesc singur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 510 am visat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 511 dacă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 512 duhovnic la un internat de fete . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 513 hainele din odaia bună . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 514 litanie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 515 poezia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 516 scrisoare către lucia mihaela botezatu . . . . . . . . . . . . . . . . 517 scrisoare de desfăcut la miezul nopţii . . . . . . . . . . . . . . . . 518 trece troica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 519 hrisov de zăpadă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 520 CLOPOTARUL (2015) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 521 scrisoare anei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 523 vino-n chilia mea de sihastru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 524 vino când macii înfig pumnale grele în inima mea . . . . . . . 525 îţi voi scrie o carte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 526 în tot cerul bătea un singur clopot . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 527 1420


urcă tren spre baia sprie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 528 clopotar cu pipă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 529 clopotarul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 530 constantine, constantine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 531 ochii adânci ai mamei mele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 532 cu muşcate pe clăpari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 533 toate potecile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 534 eu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 535 îmi iubesc inima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 536 psalm . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 537 doamne, eu, prin crăpătura fustei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 538 jurnal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 539 lasă-mă să-ţi fiu duhovnic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 540 lupul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 541 evangheliar cu litere de vanilie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 542 azi joc rolul pândarului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 543 bocet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 544 cântec de dragoste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 545 pe-o blană de lup, pe-o blană de lup . . . . . . . . . . . . . . . . . 546 sunt clopotar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 547 se taie viile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 548 străvechi cântec de dragoste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 549 sunt atât de naiv, atât de naiv, atât de naiv . . . . . . . . . . . . 550 te invit la un ceai de cătină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 551 te iubesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 552 aleluia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 554 tu eşti fata nebună . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 555 sunt un tâlhar supus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 556 zăpezi, zăpezi, zăpezi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 557 miracol în decembrie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 558 cântec de dragoste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 559 forma focului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 560 FLOARE DE GINERE (2015) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 561 eram tineri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 563 ana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 564 du-mă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 565 arhiva lui dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 566 aş putea orbi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 567 cu cuţitul meu de catifea albastră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 568 eşti o sfântă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 569 m-aş rătăci cu tine-ntr-o livadă de piersici . . . . . . . . . . . . . 570 poştaşii ar trebui declaraţi sfinţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 571 1421

Constantin Preda

vinul – frumosul meu alter ego . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 572 ador nebunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 573 ai cheia de la schitul din munţi, ai cheia . . . . . . . . . . . . . . 574 arhitectura cerului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 575 biblioteca mea, duducă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 576 biserica fugită să se-nchine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 577 ştiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 578 ultima zi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 579 ca un nebun, aurul toamnei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 580 cântec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 581 cu gura mea de garoafă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 582 cu lumină de mure . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 583 cum să-i traduc lui dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 584 de ce cânţi goală la pian? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 585 deasupra cerului cu stele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 586 îţi voi ridica fusta cu genele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 587 latră câinii la lună . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 588 luna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 589 mireasa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 590 nud . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 591 oh, oh, oh . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 592 prin tot vaierul prescurii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 593 puterea poeziei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 594 genunchii tăi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 595 de tânăr ce sunt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 596 proscrisul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 597 sunt cel mai bun înotător . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 598 NIMENI NU VA AVEA O IUBIRE MAI FRUMOASĂ CA A NOASTRĂ (2015) . . . . . . . . . . . . . . . 599 fată nebună, fată nebună . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 601 ceaslovul sfâşierii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 602 aerul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 604 ajută-mă, doamne, fă-mi loc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 605 ca însăşi lumina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 606 cât de frumos stau sânii tăi la mine-n palmă . . . . . . . . . . . 607 cum stai uşor aplecată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 608 genunchii tăi vestesc primăvara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 609 ia-mi capul între genunchi şi du-l în sus . . . . . . . . . . . . . 610 lumină de miere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 611 rugăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 612 mă pui pe jar, mă pui pe jar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 613 mă plimb cu cercul între două toamne . . . . . . . . . . . . . . . 614 1422


m-aş pune paznic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 615 mi-am tocit coatele şi genunchii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 616 miroşi a zăpadă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 617 nimeni nu va avea o iubire mai frumoasă ca a noastră . . . 618 poezia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 619 să mă sinucid, să nu mă sinucid? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 620 secetă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 621 sunt ca vinul tânăr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 622 sunt sfânt pentru rochia ta înflorată . . . . . . . . . . . . . . . . . 623 te-am şi uitat, te-am şi uitat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 624 CÂND SE DESPRINDE SUFLETUL DE TRUP (2015) . . . . . . . 625 când se desprinde sufletul de trup . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 627 o mie de sfinţi vor bea o singură picătură de vin . . . . . . . . 628 vei fi dat în urmărire generală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 629 clopot bătrân . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 630 cu această lumină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 631 rochia ta-n amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 632 s-ar putea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 633 stampă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 634 adulter de piersică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 635 aerul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 636 ai milă, doamnă, ai milă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 637 altare cu fragi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 638 am făcut dragoste pe zăpadă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 639 balalaică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 640 blues . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 641 bobocul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 642 buzele tale – buze de piersică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 643 buzele tale, muşcate de buzele mele, miros a literatură . . . 644 ca pentru o răzmeriţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 645 când îţi despleteşti tu părul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 646 de o mie de flori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 647 cântec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 648 ce clinchet fraged de chei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 649 cele mai mari iubiri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 650 citeşte-mi din cesare pavese . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 651 adolescenta cu tricoul mov . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 652 ca şi când . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 653 colind de femeie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 654 scrisoare către floarea calotă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 655 cuţitul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 656 de fiecare dată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 657 1423

Constantin Preda

direct în scriptură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 658 dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 659 eşti atât de frumoasă când dormi goală . . . . . . . . . . . . . . . 660 eres . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 661 eşti ultima mea mare iubire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 662 eu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 663 eşti atât de frumoasă, evdochia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 664 exegeză . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 665 fântânarul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 666 fluturele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 667 furt de fragi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 668 hai să fugim la schitul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 669 ieromonahul florilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 670 încă te mai iubesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 671 jelanie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 672 litanie florală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 673 locul meu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 674 m-ai răvăşit, m-ai răvăşit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 675 mestecenii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 676 mi-e frică de moarte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 677 litanie florală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 678 sunt un dezastru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 679 psalmul de joi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 680 scrisoare către lucia mihaela botezatu . . . . . . . . . . . . . . . . 681 psalmul de vineri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 682 şi sângele meu e tot un fel de cuminecătură . . . . . . . . . . . 683 scrisoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 684 şevalet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 685 stetoscop . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 686 sunt al Morţii, sunt al Morţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 687 te iubesc ca un sacerdot . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 688 sunt atât de bătrân . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 689 sunt nebunul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 690 trec sacalele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 691 ţi-aş pune ham . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 692 ţi-aş trimite o mie de trăsuri cu narcise . . . . . . . . . . . . . . . 694 tropar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 695 umblă vorba . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 696 vai, păcătosul de mine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 697 voievodul izvoarelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 698 hai să furăm struguri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 699 blues . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 700 te mai îmbraci în verde de nuci? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 701 1424


ţi-am sărutat genunchii, nici n-ai simţit . . . . . . . . . . . . . . 702 capodoperă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 703 blues în amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 704 fecioria . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 705 am nevoie de tine ca biblia de cuvinte . . . . . . . . . . . . . . . . 706 desfrâu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 707 hohot . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 708 grijania din sânge . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 709 nimeni ca firul de iarbă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 710 buzele mele vor să-ţi sărute . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 711 nud . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 712 AŞ MURI DACĂ N-AŞ SCRIE (2015) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 713 timp în răstimp . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 715 din cauza miresmei de gutuie şi de zăpadă . . . . . . . . . . . . 716 nişte nebuni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 717 toamnele de după mine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 718 scrisoare către daniel şi constantin-romulus preda . . . . . . 719 clopot vechi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 720 chirie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 721 am văzut azi-noapte ultimul greiere . . . . . . . . . . . . . . . . . . 722 tocmai acum simt că trecui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 723 infarct de poet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 724 cad munţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 725 se clatină munţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 726 aveam un atelier . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 727 o bătaie fragedă de clopot . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 728 muceniţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 729 scrisoare către floarea calotă şi ştefan mitroi . . . . . . . . . . . 730 septembrie a coborât în oraş . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 731 între ursa mare şi calea lactee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 732 jelanie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 733 prima literă din alfabet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 734 ce prăpăd, ce prăpăd . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 735 cabanier la straja . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 736 zăpada aceasta e cel mai frumos hrisov . . . . . . . . . . . . . . . 737 adio . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 738 acest amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 739 aer, inimă, garoafă roşie pe trunchi . . . . . . . . . . . . . . . . . . 740 ai cele mai frumoase glezne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 741 amor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 742 amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 743 aprilie, prag de biserică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 744 1425

Constantin Preda

aş fi vrut să-ţi spun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 745 ultimul sărut . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 746 azi-noapte luna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 747 bat orologii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 748 ca o secure . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 749 când dragostea îţi împlântă cuţitul până la os . . . . . . . . . . 750 când pleci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 751 cele mai frumoase rugăciuni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 752 cu degetul mic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 753 din mila lui dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 754 doamnă Moarte, doamnă Moarte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 755 domnule vânt, domnule vânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 756 e rândul morţilor, e rândul viilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 757 e toamnă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 758 eşti frumoasă ca un vers de octavio paz . . . . . . . . . . . . . . . 759 fata nebună cu buze de struguri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 760 firul acesta de tină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 761 fum de pipă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 762 fustă neagră, pantofi roşii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 763 genunchii mei îţi sunt călăuzele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 764 în atelierul meu de pictură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 765 încă-ţi mai păstrez scrisorile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 766 inima mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 767 intrarea în împărăţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 768 îţi cer iertare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 769 îţi scriu, dragostea mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 770 jurământ de mireseme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 771 mi-ai ars scrisorile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 772 ninge . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 773 oare mă mai iubeşti? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 774 partea cea mai frumoasă din rai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 775 singurătatea mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 776 stau în iarbă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 777 te faci tot mai frumoasă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 778 te puteam alege dintr-o mie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 779 taina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 780 te-aş striga . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 781 ţi-am sărutat tivul rochiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 782 tropot de cai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 783 tristeţea lumii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 784 CARTE DE RUGĂCIUNI (2016) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 785 poem pentru violină, chitară şi piersică roşie . . . . . . . . . . . 787 1426


cine sunt eu? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 788 grâu verde . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 789 fiinţa şi lutul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 790 eu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 791 de-atâta secetă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 792 blitz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 793 eu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 794 arheologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 795 au plecat potecile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 796 bolta cerului nu mai încape-n cer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 797 bieţii fluturi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 798 casa mea nu are zid . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 799 cea mai frumoasă rană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 800 crucea? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 801 doină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 802 dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 803 ea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 804 în târgul de luni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 805 incendiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 806 lemnul furat din pădure . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 807 literă sau ninsoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 808 mama . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 809 melancolie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 810 mitologia sărutului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 811 mierla mută . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 812 ninge-nteţit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 813 nu am medalii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 814 nu voi ajunge niciodată poet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 815 o ştie tot burgul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 816 parcă-ţi pleacă din călcâie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 817 poem scris din rotocoale de fumuri de ţigară la cincizeci şi trei de ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 818 privighetorile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 819 acatist duios . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 820 scrisoare către lucia mihaela botezatu . . . . . . . . . . . . . . . . 821 tablou . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 822 te-aş trage pe roată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 823 tristeţea mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 824 ÎMPART CU POEZIA ACEEAŞI INIMĂ (2016) . . . . . . . . . . . . 825 mama . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 827 albeşte mama . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 828 cute de flori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 829 1427

Constantin Preda

nu-mi mai ajung zările . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 830 duc nesfârşite războaie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 831 tablou . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 832 sanctitatea sa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 833 cazanie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 834 somnambul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 835 mamă, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 836 maică, măicuşoară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 837 nu te mai pot apăra, mamă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 838 vin nebunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 839 puşca unui abis bogat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 840 psalm . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 841 dumnezeu aprinde lampa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 842 aş fi vrut să pictez eu acel amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 843 scrisoare către alice năstase buciuta şi lucia mihaela botezatu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 844 cenuşa unei declaraţii de dragoste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 845 plecăciune, doamna mea, plecăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . 846 se clatină axa pământului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 847 letopiseţ de sfială . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 848 ca un schit fără clopote . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 849 când te dezbraci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 850 ca o dulce victorie, ca o dulce înfrângere . . . . . . . . . . . . . . 851 ca un popă de ţară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 852 barba mea e-o barbă de arhimandrit . . . . . . . . . . . . . . . . . 853 melopee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 854 cenuşa unui psalm . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 855 ca un voievod . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 856 toată dulceaţa strugurilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 857 ce femeie, ce femeie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 858 o linguriţă de zahăr în ceai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 859 erezie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 860 mai e puţin şi se termină aerul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 861 jurnal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 862 eu stau ascuns în iarba `naltă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 863 vrei, doamna mea, să te aduc în extaz? . . . . . . . . . . . . . . . 864 poem scris din rotocoale de fumuri de ţigară la cincizeci şi patru de ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 865 întâietate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 866 baladă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 867 SOMNUL DIN FAGURE – Poeme inedite – (2016) . . . . . . . . . 869 săritor la trapez . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 871 1428


năruire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 872 amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 873 amurgul acesta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 874 ca o mitropolie de ghiocei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 875 istoria poeziei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 876 luna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 877 luna este ca o amforă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 878 poeţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 879 vinurile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 880 ce frumoasă năvală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 881 de când te-am îmbrăţişat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 882 ai o aură nebună . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 883 am iubit o gitană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 884 ca din prescură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 885 litanie florală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 886 miroşi a mugure . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 887 precum ghiocelul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 888 rochia ta e atât de cantabilă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 889 scrisoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 890 vino la neica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 891 a luat foc o biserică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 892 sunt un prooroc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 893 hotarul e atât de subţire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 894 eternităţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 895 scrisoare de dragoste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 896 cele mai frumoase forme de relief . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 897 cu lotca pe râu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 898 sunt amurguri mai frumoase ca icoanele . . . . . . . . . . . . . . 899 traiectorii de flori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 900 cneazul de aer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 901 N-AM PURTAT NICIODATĂ O FLOARE ROŞIE ÎN PIEPT – (2016) 903 constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 905 când lăcrimează viţa de vie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 906 către nu ştiu unde . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 907 eu sunt nebunul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 908 fac parte din traiectoria glonţului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 909 scrisoare către mine însumi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 910 complot de flori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 911 dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 912 aş fi putut să fiu altfel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 913 fără frâu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 914 constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 915 1429

Constantin Preda

constantin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 916 martiraj . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 917 scrisoare anei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 918 vid . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 919 abia te descoperisem . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 920 acatist duios . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 921 aş da iama în tine ca un lup . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 922 baladă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 923 amurg la văratec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 924 ca într-un vis de iconari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 925 sunt al rochiei tale biograf . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 926 ce altceva poate fi poezia? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 927 cea mai frumoasă scrisoare de dragoste . . . . . . . . . . . . . . . 928 cu rochia ta pe gură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 929 cuminecătură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 930 de ce ai sufletul atât de pur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 931 de la genunchi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 932 după plecarea ta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 933 ediţia princeps . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 934 erezie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 935 eu sunt grenada . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 936 euharistie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 937 fântâni de iarbă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 938 hrisov . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 939 hrisov interzis . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 940 icoană de vodcă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 941 îmi sunt duhovnic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 942 în care parte-a trupului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 943 în inima lunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 944 îţi jur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 945 jurnal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 946 lumină de miere şi rodii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 947 melopee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 948 miresme de struguri pârguiţi, de struguri copţi . . . . . . . . . 949 n-am purtat niciodată o floare roşie în piept . . . . . . . . . . . 950 nud . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 951 numai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 952 nu-mi vine să cred . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 953 oare roşul macilor? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 954 pe urmele dropiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 955 psalmul zilei de sâmbătă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 956 robia inimii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 957 rochia ta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 958 1430


rochia ta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 959 scrisoare către lucia mihaela botezatu . . . . . . . . . . . . . . . . 960 rochia ta e o lumină de aur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 961 scrisoare găsită pe pragul mănăstirii de la corbii mari . . . . 962 scrisoare gasită pe pragul mănăstirii de la voroneţ . . . . . . . 963 sub fusta ta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 964 sufletul meu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 965 sunt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 966 sunt nebunul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 967 suspin de fluture . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 968 tablou cu cosaşi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 969 tablou prin gaura cheii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 970 te-aş îmbrăca în mângâieri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 971 tonalităţi grave . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 972 tristeţea mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 973 tropar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 974 vin îngerii şi mi se plâng . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 975 vino şi aşază-ţi capul pe pieptul meu . . . . . . . . . . . . . . . . . 976 la lumina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 977 legat la ochi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 978 încă un înger . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 979 mănăstire de şoapte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 980 am comis încă un păcat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 981 vaierul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 982 letopiseţ de gelozie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 983 la telefon, vocea ta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 984 au fugit toţi sfinţii din episcopie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 985 cred în preludiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 986 vino-n partea mea de rai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 987 te iubesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 988 să nu mă uiţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 989 inima mea? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 990 cât şoapta mamei de înalt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 991 tropar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 992 sunt un lup . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 993 fagure . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 994 jurământ de struguri copţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 995 scrisoare fără litere, fără cerneală, fără aer . . . . . . . . . . . . 996 am făcut dragoste în timp ce tu spuneai rugăciuni . . . . . . 997 1961 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 998 IEROMONAHUL FLORILOR (2016) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 999 scrisoare de pustnic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1001 1431

Constantin Preda

ce pământ roditor, inima mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1002 cântec de leagăn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1003 am fost orb . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1004 ca o haimana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1005 cântec de înduioşat sfinţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1006 cea mai dulce zmeură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1007 cel mai frumos loc sub soare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1008 cel mai frumos unghi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1009 cel mai frumos zăcământ de iubire . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1010 cum aş mai putea rămâne întreg? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1011 eşti cea mai frumoasă picătură de cer . . . . . . . . . . . . . . . . 1012 flaut, eşarfă, piersică, fagot . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1013 inima mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1014 îţi voi spune, azi, cel mai frumos te iubesc . . . . . . . . . . . . . 1015 liturghie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1016 ne-am cunoscut în trenul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1017 orgie de flori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1018 să nu mă uiţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1019 scrisoare de pus în decolteu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1020 scrisoare despre inima mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1021 vinul îţi dă totul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1022 MELANCOLIA ŞI VIDUL (2016) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1023 inima mea nu e altceva decât un prăpăd . . . . . . . . . . . . . . 1025 câteva hiperbole despre inima mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1026 zece pluguri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1027 zboară o cruce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1028 fântâna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1029 pepeni în câmp . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1030 satul cu cele mai multe cişmele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1031 scrisoare către floarea calotă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1032 îi invidiez pe nebuni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1033 nu ştiu să mă rog . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1034 ca o caisă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1035 scrisoare căruntă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1036 revelaţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1037 aş veni să dau nume de flori genunchilor tăi . . . . . . . . . . . 1038 arată-mi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1039 eşti mai frumoasă decât nemărginirea literei A . . . . . . . . . 1040 iubesc o femeie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1041 aş vrea să te fac mai frumoasă ca luna . . . . . . . . . . . . . . . 1042 după plecarea ta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1043 fotografie de nuntă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1044 1432


AU TRECUT ULTIMELE STOLURI DE GÂŞTE SĂLBATICE (2016) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1045 părinţi de vânzare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1047 mama . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1048 sunt de ţărână, mamă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1049 sunt trist ca un clopot . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1050 scrisoare către daniela şontică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1051 scrisoare către lucia mihaela botezatu . . . . . . . . . . . . . . . . 1052 nu mai plâng, nu mai fac minuni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1053 au trecut ultimele stoluri de gâşte sălbatice . . . . . . . . . . . . 1054 clopot de trifoi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1055 luna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1056 troiţă de aer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1057 melancolie de jder . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1058 nu ţi-aş spune adio . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1059 ca din lumina blândelor dumineci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1060 temelia acestei case . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1061 ca un copil ce duce-n braţe luna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1062 cazanie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1063 trăim vremuri buimace . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1064 s-au ridicat, anul acesta, încă zece biserici cu turle . . . . . . 1065 cad gutuile din ram . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1066 ŞI CÂND PLECI, PAŞII TĂI TOT CĂTRE MINE VIN (2016) . . . . . . . . . . . . . . . 1067 cheia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1069 fata cu rochia ca frunza de ghindă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1070 cvartet de frunze şi coarde . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1071 electrocardiogramă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1072 stampe de galben . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1073 am atâtea dovezi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1074 ceasornicul toamnei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1075 lup galben la poartă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1076 acest drum forestier . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1077 bucurie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1078 eu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1079 doamna mea, toamna mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1080 şi când pleci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1081 milostivenie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1082 eşti ca o binecuvântare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1083 fără grai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1084 drum la cozia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1085 amurg de icoană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1086 1433

Constantin Preda

uragan de fragi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1087 scrisoare către lucia mihaela botezatu şi nicolae sava . . . . 1088 mama . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1089 n-aş îndrăzni niciodată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1090 rugăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1091 stampă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1092 porunci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1093 paşii ţărânii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1094 noiembrie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1095 melopee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1096 clapele maşinii de scris . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1097 m-aş preface în colind . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1098 tablou de iarnă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1099 jelanie de lup bătrân . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1100 scrisoare către daniel preda . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1101 vechi tablou . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1102 când pleci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1103 vinul mă bea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1104 cea mai frumoasă zeitate a muntelui . . . . . . . . . . . . . . . . . 1105 nud . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1106 gineri de tămâie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1107 şevalet cu aripi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1108 blitz . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1109 CEASLOVUL SFÂŞIERII (2017) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1111 era un amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1113 primăvară cu om de zăpadă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1114 dă năvală primăvara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1115 ca vinul unei blânde dumineci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1116 eu nu am nicio vină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1117 tămâioarele au puteri dumnezeieşti . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1118 hai cu mine în spatele casei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1119 zece trăsuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1120 vânt albastru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1121 ultima icoană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1122 piciorul tău dezgolit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1123 floarea de mentă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1124 iarbă şi fluturi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1125 în nopţi de dorul tău desferecate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1126 am un gol în inimă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1127 oare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1128 sunt ca un lup . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1129 sunt un pezevenghi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1130 1434


te-aştept ca pe un cireş copt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1131 teama de moarte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1132 sfârşit de primăvară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1133 singura dovadă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1134 cămaşa desprimăvărată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1135 aş fi vrut să te sun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1136 ţi-ai desfăcut primul nasture . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1137 papirus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1138 extrasistolă-n amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1139 ea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1140 prin furoul său transparent . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1141 tu nici măcar nu ştii să cânţi la flaut . . . . . . . . . . . . . . . . . 1142 amurgul acesta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1143 ca într-un rai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1144 auzi cum bate viforul în geam? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1145 îmbrăţişaţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1146 azi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1147 eşti ca o vie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1148 picături . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1149 dulce potop . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1150 amurg cu corăbii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1151 ce să mai zic despre gura pe care atât de lasciv o ţii întredeschisă? 1152 toamna începe din copilărie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1153 primăvara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1154 ea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1155 pentru cine clipeşti genele? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1156 ea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1157 voi rămâne la noapte la tine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1158 încă mai sufăr . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1159 mă bei ca pe un vin vechi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1160 gutuile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1161 MAI E PUŢIN ŞI SE VA PUNE PE NINS, BUZELE NOASTRE ABIA S-AU ATINS (2017) . . . . . . . . . . . . 1163 toate tainele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1165 ploua, băteau clopote . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1166 cea mai pură lumină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1167 pe unde hălăduieşti, inimă a mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1168 tatăl meu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1169 să faci gutuile să cadă în sus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1170 mormântul poetului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1171 tropar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1172 iar plouă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1173 1435

Constantin Preda

aerul unei vieţi de poet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1174 poezia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1175 tristeţea mea nu dezamăgeşte niciodată . . . . . . . . . . . . . . . 1176 murele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1177 să nu te superi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1178 ea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1179 lupii bătrâni pun în vin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1180 sunt un sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1181 s-ar putea să te pierd . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1182 mi-au scris câţiva ulmi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1183 fluturele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1184 treacă de la mine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1185 dragul meu pessoa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1186 rochia cu un singur nasture . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1187 jazz nocturn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1188 tiparniţă de sfinţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1189 rugăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1190 iulie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1191 nu există bujori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1192 cu sufletul tău orb . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1193 cel mai frumos cântec de dragoste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1194 ulmi îndrăgostiţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1195 mănăstirea buciumeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1196 ninge . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1197 tango . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1198 mirosul cafelei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1199 ultima diligenţa care pleacă spre rai . . . . . . . . . . . . . . . . . 1200 ce frumos vin iernile în doi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1201 ce arc voltaic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1202 toiag de ţărână . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1203 principe de struguri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1204 scrisoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1205 cântec de zmeură coaptă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1206 s-a întrunit aseară sfântul sinod . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1207 aş da o lege de gutui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1208 sete . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1209 a scăpat o mânză . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1210 inventar de pădure . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1211 zgomot celest . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1212 amurguri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1213 aş putea să opresc ploaia din plâns . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1214 îţi voi scrie un pastel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1215 nerostită litanie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1216 1436


tristeţea mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1217 ORBII CAUTĂ UMBRE DE PĂSĂRI PE ZIDURI (2017) . . . . . 1219 să crezi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1221 azi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1222 pastel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1223 un cojoc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1224 tristeţea acestei toamne, ce e tristeţea? . . . . . . . . . . . . . . . 1225 lasă-mă să trec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1226 am încă un dosar la procuratură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1227 ritual . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1228 sângele meu laudă vinul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1229 patima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1230 lăudată fii, singurătate a mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1231 melopee de aprins lampa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1232 ce poate fi mai dulce decât un strugure copt? . . . . . . . . . . 1233 credeam că sunt zeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1234 scrisoare găsită pe pragul mănăstirii de la polovragi . . . . . 1235 cnezatul de struguri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1236 bătaia inimii mele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1237 zeitate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1238 nu eu îmi scriu poeziile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1239 vară ca o mreană în râu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1240 scrisoare găsită pe pragul schitului de la orheiul vechi . . . 1241 genunchii tăi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1242 poeţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1243 cult străvechi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1244 văile cu mure . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1245 e plină lumea de sfinţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1246 scrisoare mamei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1247 scrisoare găsită pe pragul mănăstirii de la căpriana . . . . . . 1248 catarg înfrunzit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1249 cântec despre frumoasa inimii trecere . . . . . . . . . . . . . . . . 1250 şevalet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1251 iartă-mă că mi se face dor de tine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1252 lucrez ca paznic de noapte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1253 mâini care se cred aripi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1254 trenul de cluj . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1255 vinul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1256 vrei să ne plimbăm cu cercul? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1257 oare melancolia e mai veche ca ploaia? . . . . . . . . . . . . . . . 1258 cămaşa zeilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1259 nici nu-ţi dai seama . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1260 1437

Constantin Preda

nicio singurătate nu e ca a mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1261 tristeţea zilei de marţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1262 poezia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1263 doctor honoris causa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1264 eşti aşa şi pe dincolo . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1265 partituri albe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1266 invidie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1267 trece o sanie-n flăcări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1268 te iubesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1269 zmeu de hârtie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1270 un nou letopiseţ de tămâioare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1271 negură de zmeură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1272 eşti ca un vin rubiniu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1273 psalm nerostit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1274 această ninsoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1275 tristeţea zilei de luni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1276 EU ŞI POEZIA MEA (2017) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1277 azi e o zi searbădă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1279 orbii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1280 câmpia e plină de greieri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1281 ce părere ai, doamne? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1282 au înflorit macii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1283 suferă aerul odăilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1284 doamna mea, doamna mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1285 vrei să urci la mine în orfevrărie? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1286 melopee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1287 ninge sălbatic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1288 şoldurile tale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1289 încă te mai jinduiesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1290 încă mă mai cred flaşnetarul din burg . . . . . . . . . . . . . . . . 1291 POEZIA – PÂINEA MEA CEA DE TOATE ZILELE (2017) . . . 1293 azi am contur de fum . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1295 dincolo de jumătatea unui pahar de vin galben . . . . . . . . . 1296 întunericul e alb . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1297 sunt trist deşi aş putea s-o iau de la capăt . . . . . . . . . . . . 1298 e o revoluţie a sângelui primăvara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1299 am o excepţională vocaţie a tristeţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1300 îmi explodează inima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1301 primăvara este anotimpul necuviinţei zeilor . . . . . . . . . . . . 1302 glonte din flori de cireş . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1303 ea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1304 1438


te ştiu pe de-a-ntregul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1305 hrisov . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1306 ţara dintre genunchi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1307 şevalet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1308 de la vatican a fost furat un hrisov . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1309 poem pentru harfă, eşarfă galbenă şi clavecin . . . . . . . . . . 1310 ţi-am pus sufletul în palmă, vai . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1311 întâiul amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1312 toată pădurea doarme într-o urmă de vulpe . . . . . . . . . . . . 1313 nu poţi să nu iubeşti primăvara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1314 ca o amforă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1315 ritual . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1316 palimpsest . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1317 poezia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1318 vizuină de fragi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1319 ar trebui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1320 atât de primitor e lutul inimii mele . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1321 eşti ca un buchet de narcise . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1322 strigăte de lumină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1323 poezia e pâinea mea cea de toate zilele . . . . . . . . . . . . . . . . 1324 plâng ca pelinul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1325 nunta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1326 scrisoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1327 bocet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1328 de-atâta lumină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1329 jurnal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1330 primăvara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1331 JELANII (EXTRASISTOLE-N AMURG) (2017) . . . . . . . . . . . . 1333 azi e o duminică tristă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1335 azi mă jelesc singur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1336 străvechi castru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1337 şpalturi de zăpezi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1338 vară şi ningere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1339 iarnă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1340 scrisoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1341 melopee . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1342 jelanie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1343 e seară şi ai vrea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1344 vornice! vornice! vornice! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1345 contur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1346 gura însetată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1347 oare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1348 1439

Constantin Preda

sfâşiere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1349 peisaj . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1350 14 SCRISORI CĂTRE LUCIA MIHAELA BOTEZATU (2017) . 1351 buchet de purpură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1353 ce toamnă stranie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1354 cazania ploii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1355 ţârâitul de greier . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1356 plic gol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1357 sunt ca o brumă caldă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1358 numai cenuşă să nu fii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1359 testamentul focului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1360 lalele picotind . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1361 duioşii capitale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1362 vernisaj . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1363 o trăsură goală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1364 cine eşti tu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1365 colb . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1366 Date bio-bibliografice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1367 Aprecieri critice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1371

1440

Biblie cu litere de zăpadă - Constantin Preda

Recommend Documents