bazele-masajului

UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI DIN BACĂU DEPARTAMENTUL ID – IFR FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE MIŞCĂRII, SPORTULUI ŞI SĂNĂTĂŢII  SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ŞI MOTRICITATE MOTRICITATE SPECIALĂ 

BAZELE MASAJULUI IGIENIC

AUTOR: PROF. UNIV. DR. DOINA MÂRZ A DĂNILĂ

AN UNIVERSITAR 2009 – 2010

2

2

Cuprins OBIECTIVELE OBIECTIVELE DISCIPLINE DISCIPLINEI................ I.............................. ................................ ................................... ................................ ............................. ................... ..... 7 COMPETENŢE ASIGURATE PRIN PARCURGEREA DISCIPLINEI.....................................7 DISCIPLINEI.....................................7 FOND DE TIMP T IMP ALOCAT, FORME DE ACTIVITATE, FORME DE VERIFICARE, CREDITE................ CREDITE.............................. ............................ ............................ ................................ ................................... ................................ ................................ ....................... ...... 7 STABILIREA STABILIREA NOTEI FINALE FINALE ............................ .............................................. ................................... ................................ ................................. .................... 7 TIMP MEDIU NECESAR PENTRU ASIMILAREA FIECĂRUI MODUL ...............................8 INSTRUCŢIUNI PENTRU PARCURGEREA RESURSEI DE ÎNVĂŢĂMÂNT.......................8 ÎNVĂŢĂM ÂNT.......................8 Modulul I. Masajul: scurt istoric, definiţii, obiect ob iect de studiu, locul în cadrul kinetoterapiei, criterii de clasificare şi clasificare ........................ ......................................... ............................... ............................ ................................ ................................... ..................... 9 Scopul modulului. modulului........... ............................ ................................... ................................ ................................. .................................... ................................... ..................... 9 Obiective operaţionale ......................... ....................................... ............................... ................................ ................................. .................................... .................... 9 Unitatea Unitatea de d e studiu I.1. Scurt istoric ......................... .......................................... ............................... ................................ ................................ ................ 9 Rezumatul unităţii de studiu.............. studiu ............................... ............................... ............................... ................................ ................................ ................. 11 Autoevaluar Autoevaluaree .............................. ............................................ ................................ ................................ ................................ ................................ ...................... ........ 11 Unitatea de studiu I.2. Definiţii........... Definiţii .......................... ................................. ................................... ................................ ............................. ................. ... 11 Rezumatul unităţii de studiu.............. studiu ............................... ............................... ............................... ................................ ................................ ................. 12 Autoevaluar Autoevaluaree .............................. ............................................ ................................ ................................ ................................ ................................ ...................... ........ 12 Unitatea de studiu I.3. Obiect de studiu, indicaţii, contraindicaţii, limite ............................ ............................... ... 13 Rezumatul unităţii de studiu.............. studiu ............................... ............................... ............................... ................................ ................................ ................. 14 Autoevaluar Autoevaluaree .............................. ............................................ ................................ ................................ ................................ ................................ ...................... ........ 14 Unitatea de studiu I.4. Locul masajului în cadrul kinetoterapiei .................... .......... ....................... ...................... ............. 14 Rezumatul unităţii de studiu.............. studiu ............................... ............................... ............................... ................................ ................................ ................. 14 Autoevaluar Autoevaluaree .............................. ............................................ ................................ ................................ ................................ ................................ ...................... ........ 15 Unitatea de studiu I.5. Criterii de clasificare şi clasificarea formelor de masaj.......... masaj ....................... ............. 15 Rezumatul unităţii de studiu.............. studiu ............................... ............................... ............................... ................................ ................................ ................. 16 Autoevaluar Autoevaluaree .............................. ............................................ ................................ ................................ ................................ ................................ ...................... ........ 16 Test de autoevaluare a cunoştinţelor cunoştinţelor din modulul I........... I ............................ ............................... ............................ ...................... ........ 16 Modulul II. Condiţii de bază materială, cadrele de specialitate, reguli de aplicare a masajului, mijloace ajutătoare ......................... ........................................... ................................ ............................ ............................... ............................... ........................... ............. 19 Scopul modulului. modulului........... ............................ ................................... ................................ ................................. .................................... ................................... ................. 19 Obiective operaţionale ......................... ....................................... ............................... ................................ ................................. ................................... ................. 19 Unitatea de studiu II.1. Condiţii de bază materială ............................ .......................................... ............................ ...................... ........ 19 studiu............................... Rezumatul unităţii unităţii de studiu.............. ............................... ............................... ................................ ................................ ................. 19 Autoevaluar Autoevaluaree .............................. ............................................ ................................ ................................ ................................ ................................ ...................... ........ 20 Unitatea de studiu II.2. Cadrele de specialitate......... specialitate ...................... ...................... ................... ....................... ...................... ................ ....... 20 Rezumatul unităţii de studiu.............. studiu ............................... ............................... ............................... ................................ ................................ ................. 20 Autoevaluar Autoevaluaree .............................. ............................................ ................................ ................................ ................................ ................................ ...................... ........ 21 Unitatea de studiu II.3. Reguli pentru aplicarea aplicarea masajului ....................... .......... ...................... ................... ................... ............. 21 Rezumatul unităţii de studiu.............. studiu ............................... ............................... ............................... ................................ ................................ ................. 22 Autoevaluar Autoevaluaree .............................. ............................................ ................................ ................................ ................................ ................................ ...................... ........ 23 Unitatea de d e studiu II.4. Mijloace ajutătoare ............................... ................................................ ................................ ........................... ............ 23 Rezumatul unităţii de studiu.............. studiu ............................... ............................... ............................... ................................ ................................ ................. 24 Autoevaluar Autoevaluaree .............................. ............................................ ................................ ................................ ................................ ................................ ...................... ........ 24 Test de autoevaluare a cunoştinţelor cunoştinţelor din modulul II ........................... ............................................ ............................... .................. .... 24 MODULUL III. Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului ............................ .................................... ........ 27 Scopul modulului. modulului........... ............................ ................................... ................................ ................................. .................................... ................................... ................. 27 Obiective operaţionale ......................... ....................................... ............................... ................................ ................................. ................................... ................. 27 3

Unitatea de studiu III.1. Examinarea subiectului în vederea ap l icării masajului .....................27 Rezumatul unităţii de studiu ............................... ................................................ ................................ ................................ ............................... ..............31 31 Autoevaluare.................. Autoevaluare................................... ................................ ................................. ................................... ................................ ................................ .................32 32 Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul III............. III .............................. ............................... ............................ ..................32 ....32 Temă de control: ......................... .......................................... ............................... ............................ ............................ ............................... ...............................33 ..............33 rofilac ilacti ticc .................................35 MODULUL IV. Folosirea masajului clasic în scop igienic i prof Scopul Scopul modulului modulului.......... ............................ .................................... .................................... ................................ ................................ ................................ ..................35 ....35 Obiective operaţionale........ operaţionale.......................... ................................... ................................ ................................ ............................... ............................ ..................35 ....35 călire ...................... Unitatea de studiu IV.1. Masajul igienic ca factor auxiliar de călire........ ...............................35 .................35 Rezumatul unităţii de studiu ............................... ................................................ ................................ ................................ ............................... ..............36 36 Autoevaluare.................. Autoevaluare................................... ................................ ................................. ................................... ................................ ................................ .................36 36 Unitatea de studiu IV.2. Fundamentarea teoretică a masajului m asajului profilactic ..............................36 Rezumatul unităţii de studiu ............................... ................................................ ................................ ................................ ............................... ..............38 38 Autoevaluare.................. Autoevaluare................................... ................................ ................................. ................................... ................................ ................................ .................38 38 Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul IV ......................... ....................................... ............................... ......................39 .....39 tehnicile ile masaju masajului lui clasic clasic.......... MODULUL MODULUL V. Procedeele Procedeele i tehnic ........................... ............................... ............................ ..................41 ....41 Scopul Scopul modulului modulului.......... ............................ .................................... .................................... ................................ ................................ ................................ ..................41 ....41 Obiective operaţionale........ operaţionale.......................... ................................... ................................ ................................ ............................... ............................ ..................41 ....41 Unitatea de studiu V.1. Procedeele principale de masaj (fundamentale).................................41 Rezumatul unităţii de studiu ............................... ................................................ ................................ ................................ ............................... ..............46 46 Autoevaluare.................. Autoevaluare................................... ................................ ................................. ................................... ................................ ................................ .................46 46 Unitatea de studiu V.2. Procedeele secundare de masaj ...................... ............. ................... ................... ...................... ................47 ...47 Rezumatul unităţii de studiu ............................... ................................................ ................................ ................................ ............................... ..............49 49 Autoevaluare.................. Autoevaluare................................... ................................ ................................. ................................... ................................ ................................ .................49 49 Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul V............. V .............................. ............................... ............................ ..................49 ....49 tiin ific ificăă a ef efecte ectellor i efec efecte telle mas masaj ajul ului ui asup asupra ra MODULUL MODULUL VI. Fundamentare Fundamentareaa tiin organismului: mecanisme de producere i modalită i de ob inere ........................ ......................................... .................53 53 Scopul Scopul modulului modulului.......... ............................ .................................... .................................... ................................ ................................ ................................ ..................53 ....53 Obiective operaţionale........ operaţionale.......................... ................................... ................................ ................................ ............................... ............................ ..................53 ....53 Unitatea de studiu VI.1. Clasificarea efectelor masajului clasic .................... .......... ................... ...................... ................53 ...53 Rezumatul unităţii u nităţii de studiu ............................... ................................................ ................................ ................................ ............................... ..............54 54 Autoevaluare.................. Autoevaluare................................... ................................ ................................. ................................... ................................ ................................ .................54 54 Unitatea de studiu VI.2. Efectele obţinute ob ţinute prin aplicarea procedeelor şi tehnicilor de masa j...5 masa j...555 Rezumatul unităţii de studiu ............................... ................................................ ................................ ................................ ............................... ..............60 60 Autoevaluare.................. Autoevaluare................................... ................................ ................................. ................................... ................................ ................................ .................60 60 Unitatea de studiu VI.3. VI.3. Efectele masajului masajului clasic asupra structurilor organismului ...............60 ............ ...60 Rezumatul unităţii de studiu ............................... ................................................ ................................ ................................ ............................... ..............64 64 Autoevaluare.................. Autoevaluare................................... ................................ ................................. ................................... ................................ ................................ .................64 64 Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul VI ............................ .......................................... ............................ ..................64 ....64 corp ului. Masajul MODULUL VII. Specificitatea aplicării masajului pe diferite regiuni ale corpului. general extins şi masajul general redus ........................... ......................................... ................................ ................................ ...........................67 .............67 Scopul Scopul modulului modulului.......... ............................ .................................... .................................... ................................ ................................ ................................ ..................67 ....67 Obiective operaţionale........ operaţionale.......................... ................................... ................................ ................................ ............................... ............................ ..................67 ....67 Unitatea de studiu VII.1. Particularităţi de aplicare ap licare a masajului asupra diverselor regiuni ale corpului........... corpului......................... ............................... ................................ ............................. ............................... ............................... ............................ ...........................67 .............67 Rezumatul unităţii de studiu ............................... ................................................ ................................ ................................ ............................... ..............82 82 Autoevaluare.................. Autoevaluare................................... ................................ ................................. ................................... ................................ ................................ .................82 82 Unitatea de studiu VII.2. Masajul general extins şi masajul general redus..............................83 redus ..............................83 Rezumatul unităţii de studiu ............................... ................................................ ................................ ................................ ............................... ..............84 84 Autoevaluare.................. Autoevaluare................................... ................................ ................................. ................................... ................................ ................................ .................85 85 Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul VII ........................... ......................................... ............................ ..................85 ....85 specificitatea atea aplicării aplicării sale sale pe diferite diferite regiun regiunii ale corpului corpului...89 MODULUL MODULUL VIII. Automasajul Automasajul i specificit ...89 4

Scopul modulului. modulului........... ............................ ................................... ................................ ................................. .................................... ................................... ................. 89 Obiective operaţionale ......................... ....................................... ............................... ................................ ................................. ................................... ................. 89 Unitat Unitatea ea de studi studiuu VIII. VIII.1. 1. Genera Generalit lităă i........................... ......................................... ............................ ............................... .......................... ......... 89 Rezumatul unităţii de studiu.............. studiu ............................... ............................... ............................... ................................ ................................ ................. 91 Autoevaluar Autoevaluaree .............................. ............................................ ................................ ................................ ................................ ................................ ...................... ........ 91 Unitatea de studiu VIII.2. Specificitatea aplicării automasajului pe d iferite regiuni ale corpului corpului ............................ .......................................... ............................ ............................ ............................... ............................... ................................ ................................ ...................... ........ 92 Rezumatul unităţii de studiu.............. studiu ............................... ............................... ............................... ................................ ................................ ................. 98 Autoevaluar Autoevaluaree .............................. ............................................ ................................ ................................ ................................ ................................ ...................... ........ 98 Test de autoevaluare autoevaluare al cunoştinţelor din modulul VIII .............................. ............................................ ........................... ............. 99 Bibliograf Bibliografie ie ........................... ......................................... ............................ ................................ ................................... ............................... ................................ ...................... 102

5

6

OBIECTIVELE DISCIPLINEI 1. Cunoaşterea unor metode de bază care pot fi folosite în practica kinetoterapeutică.

COMPETENŢE ASIGURATE PRIN PARCURGEREA DISCIPLINEI 1. Abilitarea studenţilor cu cunoştinţe teoretico- practice în legătură cu indicaţiile şi contraindicaţiile aplicării masajului clasic, în vederea formării unor competenţe care să asigure eficienţa maximă şi evitarea compromiterii masajului prin urmări nedorite. 2. Formarea, consolidarea şi perfecţionarea cunoştinţelor şi deprinderilor de aplicare a tehnicilor cores punzătoare diferitelor procedee de masaj (principale, secundare), în funcţie de diversele aplicaţii generale, parţiale, segmentare, locale, cu scop profilactic, igienic (fiziologic), în vederea formării competenţelor practico-metodice necesare specialistului.

FOND DE TIMP ALOCAT, FORME DE ACTIVITATE, FORME DE VERIFICARE, CREDITE Forma de activitate

Număr ore semestru

Număr credite

Lucrări practice Studiu individual Verificare finală

28 83 Examen

2 3 Validare total credite: 5

STABILIREA NOTEI FINALE Forma de verificare Examen Modalitatea de susţinere Test grilă Puncte sau procentaj Răspunsuri la examene 5 (50%) Evaluare activităţi aplicative (verificare practică) 3 (30%)      E Participare activă la lucrările practice 1 (10%)      R      A Lucrare de verificare      T Teme de casă      O      N Alte activităţi - Studiu individual - Elaborarea unui referat din 1 (10%) temele pentru studiu individual (la alegere) TOTAL PUNCTE SAU PROCENTE 10 (100%)

7

TIMP MEDIU NECESAR PENTRU ASIMILAREA FIECĂRUI MODUL Nr. Crt. 1 2 3 4 5 6

7 8 9

Denumire modul Masajul: obiect de studiu, locul în cadrul kinetoterapiei, definiţii, scurt istoric, criterii de clasificare şi clasificare. Condiţii de bază materială, cadrele de specialitate, reguli de aplicare a masajului, mijloace ajutătoare Examinarea subiectului în vederea efectuării masajului. Folosirea masajului în scop igienic şi profilactic. Procedeele şi tehnicile masajului clasic. Fundamentarea ştiinţifică a efectelor şi efectele masajului asupra organismului: mecanisme de producere şi modalităţi de obţinere. Specificitatea aplicării masajului pe diferite regiuni ale corpului. Masajul general extins şi masajul general redus. Automasajul: caracteristici, indicaţii şi contraindicaţii. Specificitatea aplicării automasajului pe diferite regiuni ale corpului Timp total necesar

Timp mediu necesar SI LP Total 11

-

11

6

-

6

8

3

11

6

-

6

10

7

17

20

4

24

8

10

18

8

-

8

6

4

10

83

28

111

INSTRUCŢIUNI PENTRU PARCURGEREA RESURSEI DE ÎNVĂŢĂMÂNT Prezenta resursă de învăţare conţine toate informaţiile necesare însuşirii cunoştinţelor  teoretice şi metodice referitoare la masajul igienic. Conţinutul este structurat în module, în cadrul fiecărui modul regăsindu -se unul sau mai multe unităţi de studiu, în aşa fel încât să eşaloneze şi să faciliteze parcurgerea materialului şi însuşirea sa. Pentru parcurgerea resursei de învăţământ se recomandă următoarea succesiune : 1. Citirea, cu atenţie, a fiecărei unităţi de studiu şi, consultarea recomandărilor bibliografice în legătură cu aceasta. 2. Parcurgerea rezumatului fiecărei unităţi de studiu. 3. Rezolvarea temelor de autoevaluare (pentru fiecare unitate de studiu). 4. Rezolvarea testului de autoevaluare (pentru fiecare modul).

8

Modulul I. Masajul: scurt istoric, definiţii, obiect de studiu, locul în cadrul kinetoterapiei, criterii de clasificare şi clasificare Scopul modulului 

Înţelegerea noţiunii de masaj, prin prisma obiectului său de studiu, a locului în cadrul kinetoterapiei, a definiţiilor clasice şi moderne, a unor repere istorice, a cr iteriilor de clasificare şi a clasificărilor propuse.

Obiective operaţionale    



Cunoaşterea definiţiilor clasice şi moderne ale masajului Cunoaşterea obiectului de studiu a masajului Înţelegerea locului pe care îl ocupă masajul în cadrul kinetoterapiei Cunoaşterea unor repere istorice privitoare la apariţia şi dezvoltarea masajului în România şi în lume Cunoaşterea criteriilor de clasificare şi a clasificărilor propuse pentru formale de m asaj

Unitatea de studiu I.1. Scurt istoric Pentru cuvântul masaj se propun mai multe etimologii, astfel: - cuvântul francez "massage" = a mişca, a frământa, a mesteca; - cuvântul ebraic "massesch" (maşeş) = a palpa; - cuvântul grecesc "massein" = a fricţiona; - cuvântul arab "mass" = a freca, a pipăi, a atinge uşor. În lucrările scrise, pentru prima dată, termenul de masaj a fost folosit în anul 1813, de către Lepage, în lucrarea "Cercetări istorice asupra medicinei chineze" . Masajul a fost printre primele mijloace folosite pentru alinarea suferinţelor. De foarte multe ori procedeele de masaj erau folosite de vraci şi erau însoţite de cuvinte şi gesturi rituale, de descântece sau formule neînţelese, iar la foarte multe popoare masajul era practicat doar de către reprezentanţă ai cultelor religioase. Recordul referirilor la masaj, în opere scrise, este deţinut de către chinezi, care îl foloseau încă cu 3000 ani î.Hr. În Kung-fu (2700 î.H.) se găsesc primele detalii tehnice şi indicaţii. În China existau medici maseuri, pe lângă medici herborişti (tratamente cu plante) şi medici acupunctori. Ayur Veda (sec. XVIII î. Hr.), la indieni, conţine printre altele sfaturi de igienă a vieţii şi  pentru aplicarea masajului, care are un caracter igienic şi ritual.  Avicena, medic şi învăţat de origine arabă, descrie masajul şi asocierile acestuia cu hidroterapia şi dietetica, în prima parte a lucrării sale "Cartea legilor medicinii". Mai aproape de noi, grecii folosesc foarte mult masajul. Părintele gimnasticii medicale şi masajului -  Herodicus din Lentini - spunea că acestea "contribuie la întărirea corpului şi vindecarea bolilor". El a predat învăţăturile sale lui  Hippocrate, care spunea despre masaj: "Executat cu putere, masajul tonifică ţesuturile, executat cu moderaţie, le înmoaie" , subliniind 9

importanţa sa astfel: "medicul trebuie să aibă experienţă în multe lucruri, dar cel mai bine trebuie să stăpânească tehnica fricţionării".

Cultura greacă s-a răspândit şi în Imperiul Roman, după cucerirea Greciei şi masajul a început să fie foarte mult folosit şi de romani, iniţial doar în terme (băi) la care aveau acces numai păturile sociale superioare, apoi pentru pregătirea războinicilor, apoi treptat a început să se  profileze ideea folosirii masajului în scop profilactic şi terapeutic. Celsus indica masajul pentru tratarea afecţiunilor reumatismale şi pentru combaterea sechelelor după rănile căpătate în război. Galenus descrie ca principale procedee de masaj fricţiunile, netezirile, presiunile, stoarcerile, flagelările, împărţindu-le în puternice, moderate sau uşoare, lungi, medii şi scurte. Oribasius recomndă sportivilor să se maseze în timpul antrenamentelor şi competiţiilor. În epoca Renaşterii se impune numele lui Hyeronimus Mercurialis, care în 1569 publică lucrarea "De arte gymnastica", în care arată cum să se practice masajul în legătură cu exerciţiile fizice şi cu băile. În sec. XVIII - XX masajul începe să se dezvolte, din ce în ce mai mulţ i autori fiind preocupaţi de prezentarea efectelor sale benefice, mai ales în Europa, astfel:  Ling în Suedia,  Mezger în Austria, Estrader, Lucas-Championniere în Fran ţ  a, Zander în Germania etc. Cercetători ca Von Mosengeil şi Castex au fost primii care au impus un studiu ştiinţ ific asupra masajului, operele lor inspirând şi pe alţi autori, la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX. În România, în legătură cu studierea acestui mijloc se pot aminti nume ca:  Manga în 1885, Helmagiu în 1889, Petrescu în 1930 (anul înfiinţării Şcolii de masaj de pe lângă INEFS (Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport) Bucureşti, sub conducerea dr. Ion Lascăr şi Valentina Roşca).  În anul 1940 apare primul curs de masaj scris, redactat de Dr. Adrian Ionescu. Aşadar, după anul 1930, literatura de specialitate începe să se dezvolte şi în ţara noastră, apărând chiar şi traduceri ca "Masajul practic şi teoretic, general şi parţial" aparţinând Theodorei Atanasiu (după lucrarea lui M-me De Fumerie), apărută în 1933 şi destinată personalului sanitar auxiliar. În Transilvania, sub impulsul dat de Marius Sturza- inspirat din străinătate- se introduce masajul în staţiunile balneoclimaterice. În majoritatea ţărilor, în decursul timpului, masajul a continuat să fie considerat parte a medicinii, specialiştii lucrând în echipă alături de medici. O privire de ansamblu asupra situa ţiei masajului în zilele noastre ne prezintă, următoarea situaţie (subliniind doar câteva aspecte): În China masajul este pe deplin integrat sistemului sanitar, iar spitalele au secţii specializate (în Shanghai secţia pentru masaj este formată din două etaje); În Germania se fac asigurări pentru terapia prin masaj; În Franţa, specialiştii se formează atât în cadrul învăţământului de Kinesitherapie (4 -5 ani), cât şi prin învăţământ superior special de scurtă durată (2-3 ani); În Statele Unite, după  înfiinţarea Colegiului de Masaj Suedez din Chicago în 1943, a apărut şi Asociaţia Americană de Terapie prin Masaj. Această asociaţie coordonează programe speciale de instruire în "bodywork", termen folosit pentru desemnarea masajului şi a tuturor formelor de manipulare. O programă de acest fel cupr inde cel puţin 500 ore de teorie şi tehnica masării, 300 ore de anatomie ş i fiziologie şi 100 ore de cursuri adiţionale, în care sunt incluse medicina de prim ajutor şi reanimarea cardiorespiratorie. În ţara noastră, există şcoli de masaj pentru orbi şi ambliopi şi, în cadrul învăţământului superior de Kinetoterapie - o programă care prevede un număr de 56 ore teoretice şi 70 ore practico-metodice, completată cu un număr suficient de ore de anatomie, fiziologie, semiologie şi patologie, prin conţinutul celorlalte programe. 

 





10

Rezumatul unităţii de studiu Pentru cuvântul masaj s-au propus mai multe etiologii, neştiindu-se precis din ce limbă provine. Masajul a fost folosit din cele mai vechi timpuri, constatându- se pe cale empirică faptul că poate alina suferinţele. Ulterior, datorită preocupărilor unor medici mai ales, conţinutul masajului şi fundamentarea sa ştiinţifică, s-au dezvoltat treptat, ajungând astăzi să fie considerat o metodă de sine stătătoare cu valenţe profilactice, terapeutice şi recuperatorii. Unele ţări din lume acordă o atenţie deosebită formării specialiştilor în aplicarea masajului, înfiinţând şcoli speciale unde se studiază un număr mare de ore.

Autoevaluare 1. Care sunt etimologiile propuse pentru cuvântul masaj? 2. Când şi în ce lucrare scrisă s-a folosit pentru prima dată termenul de masaj? 3. În ce formă şi de către cine era practicat masajul în cele mai vechi timpuri? 4. Cum era văzut masajul de vechii chinezi? 5. Cum era văzut masajul de vechii indieni? 6. Cum era văzut masajul de vechii arabi? 7. Cum era văzut masajul de vechii greci? 8. Cum era folsit masajul în Imperiul Roman? 9. Care este cel mai reprezentativ nume asociat cu masajul în epoca Renaşterii? 10. Enumeraţi câteva nume de persoane care s-au ocupat de dezvoltarea masajului în Europa,  în secolele XVIII-XX. 11. Enumeraţi câteva nume de persoane care s-au ocupat de studierea masajului în România. 12. Cum a fost reprezentat masajul în lucrările scrise din România? 13. Unde şi datorită cui s-a introdus practica masajului în România? 14. Care este situaţia actuală a formării specialiştilor în masaj în diverse ţări ale lumii?

Unitatea de studiu I.2. Definiţii  După Adrian Ionescu (1992) masajul este o prelucrare metodică a părţ ilor moi ale  corpului, prin ac ţ iuni manuale sau mecanice, în scop fiziologic sau curativo-profilactic. În urmă cu câteva zeci de ani, atunci când a fost formulată această definiţ ie, se considera că masajul este o "prelucrare", deoarece se acţionează din afara corpului, subiectul masat nu cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la efectuarea lui. Din acest punct de vedere, cercetările ulterioare, şi mai ales cele din ultima perioadă, dovedesc faptul că subiectul nu poate fi privit ca un "obiect" asupra căruia se acţionează. Astfel, situaţia intersubiectivă (relaţională) în care se află terapeutul şi subiectul în timpul aplicării masajului nu poate fi asimilabilă actului în sens unic, direcţionat doar de la cel ce dă la cel ce primeşte, de la un subiect care acţionează la un subiect pasiv, asupra căruia se acţionează. Această atitudine trasează limite abuziv restrictive şi minimizează participarea subiectului la actul terapeutic. Conştient sau nu, subiectul răspunde gestului terapeutic, organismul său declanşând un număr foarte mare de acţiuni adaptative sau de înlăturare a perturbărilor. Pornind de la nivel muscular, masajul activează reactivitatea întregului sistem nervos; aceste stimulări determinate de masaj, stabilesc un continuu dialog cu centrii superiori, fenomen cu atât mai uimitor cu cât s-a dovedit că este şi foarte bine diferenţiat calitativ. Astfel, s -a constatat că receptorii au un fel de 11

conştiinţă care poate frâna mesajele perturbatoare pentru centrii superiori, această posibilitate de triere a aferenţelor dovedind organizarea şi structurarea sistemului nervos centra l. Se poate vorbi, în acest context de o "trăire" a masajului, care presupune din partea subiectului o reacţie, reacţie care se declanşează având punct de plecare vârful ierarhic al reglării nervoase şi care urmăreşte o  perfectă conştientizare a imaginii corporale. Dialogul astfel stabilit între cei doi protagonişti terapeut şi subiect - este un dialog fără cuvinte, dar real, prin simţuri, reacţii, în care aceştia sunt implicaţi în paralel, la fel de activ (din acest punct de vedere este greşită atitudinea unor terapeuţi care încurajează pseudosomnolenţa sau sporovăiala superficială). Fie că urmăreşte examinarea/testarea sau terapia, atingerea terapeutică, în cadrul masajului, nu are sens decât în funcţie de răspunsul dat, răspuns care presupune un nou de mers terapeutic, continuând în acest fel, într-un feed-back permanent. Dialogul masat-maseur se dezvoltă într -o lume a semnelor, reprezentată de caracteristicile suprafeţei de masat, puncte şi zone specifice de acţionare, implicarea maseurului şi reacţiile de răspuns ale subiectului, în care stabilirea unei interrelaţii între, bazată pe încredere reciprocă şi comunicare, este de o importanţă covârşitoare. Având în vedere toate aceste aspecte, definiţia pe care, în momentul de faţă, o considerăm a fi mai corectă este:  Masajul constă în aplicarea, manuală, mecanică sau electrică, metodică şi sistematică, a unor procedee specifice asupra părţilor moi ale corpului, în scop igienic (fiziologic), profilactic ş i terapeutic-recuperator (Mârza, D. şi Mîrţ, C., 2001) . Aplicarea este "metodică", deoarece se desfăşoară după anumite principii şi reguli, are un început, o desfăşurare prealabilă şi un sfârşit. Procedeele fiind metodic selecţionate, îmbinate şi aplicate, ţinând cont de efectele posibil a fi obţinute şi de scopurile urmărite, se poate afirma că masajul este o activitate sistematic organizată . "Părţile moi ale corpului" asupra cărora se acţionează sunt: tegumentele (pielea, mucoasele), ţesuturile conjunctive subcutanate, muşchii, tendoanele, ligamentele, elementele articulare, vasele şi nervii, organele interne. Masajul se execută folosind o serie de acţiuni numite "procedee", specifice fiecărei metode. În cadrul fiecărui procedeu se diferenţiază o serie de tehnici de aplicare. Succesiune: metodă - procedee - tehnici.

Aplicarea procedeelor de masaj se poate realiza "manual, mecanic sau electric". Aparatele mecanice sau electrice, foarte des folosite astăzi, nu pot înlocui - în nici un caz - mâna, singurul "instrument" care posedă calităţile necesare adaptării corecte şi permanente a gestului terapeutic în funcţie de reacţiile subiectului: mâna se mulează perfect pe regiunile masate în funcţie de relieful lor, are aproximativ aceeaşi temperatură cu tegumentele masate, "simte" exact gradarea şi dozarea intensităţii de acţionare, transmite energie, examinează în permanenţă şi comunică - prin tehnica executată - cu organismul subiectului, oferindu-i exact ceea ce are nevoie.

Rezumatul unităţii de studiu În decursul timpului, au existat preocupări pentru definirea noţiunii de masaj. Adrian Ionescu, cel care a scris primul curs de masaj din România, are meritul de a fi elaborat prima definiţie. Cercetările ulterioare însă, bazate pe noile descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii, au făcut necesară modificarea şi completarea definiţiei clasice.

Autoevaluare 1. Care este definiţia clasică a masajului, elaborată de Adrian Ionescu? 2. Realizaţi analiza critică a definiţiei clasice a masajului, prin prisma descoperirilor  ulterioare. 3. Care este definiţia modernă a masajului? 4. Explicaţi termenii definiţiei moderne a masajului. 12

Unitatea de studiu I.3. Obiect de studiu, indicaţii, contraindicaţii, limite Masajul are un câmp de aplicaţie extra-medical, ocupându-se de menţinerea (eventual îmbunătăţirea) proprietăţilor funcţionale ale întregului organism la cote optime (masajul igienic/fiziologic) şi unul strict medical, ocupându-se de prevenirea apariţiei unor perturbări în funcţionalitatea organismului (masajul profilactic), tratarea - în paralel cu alte metode terapeutice - unor af ecţiuni (masajul terapeutic) şi recuperarea posttraumatisme sau afecţiuni, prin înlăturarea sechelelor (masajul recuperator). Aşadar, masajul are ca obiect de studiu omul şi  modalităţile de acţionare prin intermediul cărora poate contribui la asigurarea unei stări de sănătate optime. În general, masajul prezintă o gamă largă de indicaţii, dar are şi unele contraindicaţii, fie totale şi definitive, fie parţiale şi temporare, grupate în funcţie de localizarea lor pe ţesuturi şi organe. Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului vor fi discutate detaliat la fiecare dintre metodele care vor fi studiate, acum amintind doar câteva cu caracter general. Astfel, contraindicaţiile totale şi definitive sunt relativ pu ţine, acestea fiind dictate de  î mbolnăviri maligne grave, care s-ar putea î nrăutăţi. Şi din acest punct de vedere î nsă, în ultima  perioadă aria s-a restrâns, deoarece s-a constatat că există posibilităţi de acţionare, care nu dăunează ci, dimpotrivă - fără a trata afecţiunea - îşi aduc contribuţia la diminuarea unor simptome. Mai frecvente sunt contraindicaţiile temporare, care sunt determinate de unele  î mbolnăviri sau tulburări uşoare şi trecătoare, masajul fiind indicat după vindecarea acestora. Dacă pornim de la ţesuturile superficiale, primele contraindicaţii ale masajului sunt bolile de  piele (de natură parazitară, inflamatorie, eczeme, erupţii, arsuri şi plăgi, tumori maligne, etc.).  Nici în cazul unor inflamaţii ale organelor nu este indicat masajul. În cazul bolilor infectocontagioase, în hemoragii cerebrale, etc. contraindicaţiile sunt totale. În hemoragii, boli de cord şi vase (cu caracter acut), boli acute ale sistemului respirator, ale aparatului digestiv, sistemului endocrin, contraindicaţiile sunt definitive sau temporare, în funcţie de particularităţile individuale ale bolnavului şi ale bolii. Chiar şi în unele dintre aceste situaţii, se poate acţiona cu tehnici speciale, la distanţă de regiunea sau organul afectate, putându- se obţine efecte pe cale reflexă. Mai ales o serie de metode din cadrul medicinii tradiţionale asiatice obţin efecte miraculoase în situaţiile în care masajul nu poate fi aplicat. Astazi în cadrul şedinţelor de masaj şi mai ales de recuperare kinetoterapeutică, masajul clasic este completat de o serie de tehnici şi procedee din cadrul altor metode terapeutice, în spacial, naturiste şi fizicale. Rezultatele obţinute sunt, bineînţeles, în funcţie de tipul şi gravitatea afecţiunii tratate. Pentru subiecţii cu boli cronice grave, care prezintă afecţiuni morfologice, structur ale,  bineînţeles că nu se poate obţine decât o ameliorare parţială a stării lor. Pentru majoritatea subiecţilor care prezintă însă tulburări acute, cronice de tip funcţional, viscerale şi chiar  somatice, se poate spera în vindecarea lor reală. Aşadar, nu este corect să se creadă şi să se afirme că toate afecţiunile pot fi tratate şi vindecate prin masaj. În afara contraindicaţiilor, stabilite în urma experimentelor şi practicii îndelungate, kinetoterapeutul trebuie să admită faptul că şi în alte situaţii m asajul are anumite limite şi, dacă nu obţine rezultatul aşteptat, să se orienteze spre alte metode. Eşecul terapeutic poate avea două cauze: aplicarea greşită a metodei sau aplicarea sa în cazul unei afecţiuni care nu prezintă indicaţii pentru această terapie. Problema poate fi rezolvată, în primul caz prin perfecţionarea continuă a tehnicilor de lucru, alegerea şi combinarea eficientă şi optimă a acestora iar în al doilea caz prin conştientizarea faptului că nici o metodă terapeutică nu este perfectă şi că toate trebuie considerate şi folosite în relaţii de complementaritate (sintetizând adevăratele noţiuni de valoare ale fiecăreia, în funcţie de cazul concret). 13

Rezumatul unităţii de studiu Obiectul de studiu al masajului este omul şi modalităţile de acţionare prin intermediul  cărora poate contribui la asigurarea unei stări de sănătate optime. În general, masajul prezintă o gamă largă de indicaţii, dar are şi unele contraindicaţii, fie totale şi definitive, fie parţiale şi temporare, grupate în func ţie de localizarea lor pe ţesuturi şi organe.

Autoevaluare 1. 2. 3. 4.

Care este obiectul de studiu al masajului? Care sunt contraindicaţiile totale şi definitive ale masajului? Care sunt contraindicaţiile temporare ale masajului? Care sunt posibilele cauze în cazul producerii unui eşec terapeutic?

Unitatea de studiu I.4. Locul masajului în cadrul kinetoterapiei Masajul este, alături de gimnastica medicală, un mijloc de bază, specific al kinetoterapiei,  putând fi considerat indispensabil din punct de vedere al aplicării unui tratament eficient. Luând în considerare "şedinţa de exercitare" din kinetoterapie, în care mijloacele se îmbină în vederea atingerii obiectivelor stabilite, aceste metode prezintă avantajul că pot fi folosite şi în cadrul aşa numitelor "secvenţe alternate" din programul complex recuperator (de exemplu, înainte, între, sau după exerciţiile de gimnastică medicală, este bine să se adauge efectul masajului asupra muşchilor, în scopul diminuării durerii, contracturilor musculare, a împrăştierii infiltratelor, a facilitării circulaţiei, sau chiar al stimulării contracţiei musculare). Această nouă modalitate de abordare a "şedinţei de exercitare" în kinetoterapie înlocuieşte concepţia convenţională, depăşită a alegerii mijloacelor pe baza ideii de "îmbinare - înlănţuită" a două tehnici cu aceeaşi esenţă. De asemenea, introducerea în programul complex kinetoterapeutic a unor şedinţe speciale de masaj, folosind o singură metodă sau o combinaţie de metode sau procedee specifice preluate din fiecare dintre ele, selectate, asamblate şi aplicate în funcţie de particularităţile fiecărui caz în  parte, este recomandată în scopul sporirii efectelor terapeutice. Oricât de interesante ar fi unele dintre ele, terapeutul nu trebuie să se înconjoare de limite, privându-se de beneficiile altor metode. Acest lucru înlocuieşte spiritul creativ cu fidelitatea, poate fi util unui terapeut începător, nesigur, dar devine extrem de limitativ şi diminuează mult eficienţa, în cazul unui terapeut "cu vechime". Din cadrul unui program complex kinetoterapeutic nu trebuie să lipsească recomandările  privind activitatea independentă a pacientului şi, din acest punct de vedere, în cazul masajului trebuie selectate cu grijă acele metode, procedee şi tehnici pe care pacientul le poate învăţa şi aplica eficient şi fără riscuri.

Rezumatul unităţii de studiu Masajul este, alături de gimnastica medicală, un mijloc de bază, specific al kinetoterapiei,  putând fi considerat indispensabil din punct de vedere al aplicării unui tratament eficient. Folosirea  secvenţelor alternante în cadrul şedinţelor de exercitare din kinetoterapie trebuie să înlocuiască concepţia convenţională, depăşită a alegerii mijloacelor pe baza ideii de "îmbinare - înlănţuită" a două tehnici cu aceeaşi esenţă, acest mod de lucru ducând la creşterea eficienţei şi la scurtarea timpului în care se obţin rezultatele. 14

Autoevaluare 1. Care este locul masajului în cadrul kinetoterapiei? 2. Ce înseamnă secvenţe alternante în cadrul programelor de recuperare? 3. Care sunt avantajele folosirii secvenţelor alternante în cadrul programelor de kinetoterapie?

Unitatea de studiu I.5. Criterii de clasificare şi clasificarea formelor de  masaj Masajul se clasifică astfel (Mârza, D. şi Mîrţ, C., 2001): a). După scopul urmărit: - igienic (fiziologic) - profilactic - terapeutic/recuperator - specific activităţii sportive b).  După mijlocul cu care se realizează: - manual - mecanic - electric c). După întinderea suprafeţei pe care se efectuează: - general: - extins - redus - parţial - regional - local - segmentar d).  După profunzimea la care acţionează: - superficial - profund e). După mediul folosit: - umed: - cu soluţii, unguente - în apă - uscat:- cu pulberi Scopul tuturor acestor metode nefiind altul decât păstrarea, îmbunătăţirea sau recuperarea stării de sănătate a omului, a omului privit din punct de vedere holistic (ca un întreg), este de la sine înţeles că, în activitatea practică, ele vor fi folosite singure sau în combinaţii cât mai eficiente, acest lucru hotărându-se în funcţie de scopul urmărit şi de caracteristicile individuale ale fiecărui subiect. Pentru a reuşi acest lucru, principalele condiţii sunt: - stare de sănătate perfectă a celor care doresc să devină terapeuţi şi să ajute pe cei în suferinţă; - însuşirea corectă a tehnicilor de acţionare specifice fiecărui procedeu; - dezvoltarea la maximum a tuturor simţurilor care îi oferă terapeutului posibilităţi extinse de examinare, tratare, percepere a reacţiilor determinate, comunicare; - dragoste faţă de semeni, altruism, capacitate de înţelegere a legăturilor între corp - minte - suflet, dorinţa permanentă de a se cunoaşte cu adevărat pe sine şi pe cei din jur, pentru a-şi asigura sieşi echilibrul şi pentru a putea ajuta orice persoană indiferent de sex, vârstă, rasă, religie, pătură socială etc. - pasiune pentru profesiunea sa, încredere în potenţialul major al acestei profesiuni de a influenţa benefic omul pe toate planurile: fizic, psihic, energetic etc. 15

-

dorinţă de a-şi practica profesiunea din dorinţa de a ajuta şi nu, în primul rând, din dorinţa de a obţine câştiguri materiale substanţiale. Fără ca aceste condiţii să fie întrunite, kinetoterapeutul devine doar un simplu executant al unor tehnici învăţate mai mult sau mai puţin corect, lipsit de adevărata calitate umană care se cere pentru practicarea acestei profesiuni.

Rezumatul unităţii de studiu Formele de masaj se clasifică în funcţie de următoarele criterii: după scopul urmărit, după mijlocul cu care se realizează, după întinderea suprafeţei pe care se acţionează, după  profunzimea la care se acţionează şi după mediul folosit. Pentru ca scopul folosirii masajului să poată fi atins există stabilite o serie de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească viitorii specialişti în aplicarea acestuia.

Autoevaluare 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Cum se clasifică formele de masaj după scopul urmărit? Cum se clasifică formele de masaj după mijlocul cu care se realizează? Cum se clasifică formele de masaj după întinderea suprafeţei pe care se acţionează? Cum se clasifică formele de masaj după profunzimea la care se acţionează? Cum se clasifică formele de masaj după mediul folosit? Care sunt principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească specialiştii, pentru ca scopul în care se aplică masajul să poată fi atins?

Test de autoevaluare a  cunoştinţelor

din modulul I 

1. Pentru etimologia cuvântului "masaj", s-au propus următorii termeni: a. massein b. massor c. massesch d. massare e. massage 2. În lucrările scrise, pentru prima dată, termenul de masaj a fost folosit în anul: a. 1810 b. 1813 c. 1830 3. În lucrările scrise, pentru prima dată, termenul de masaj a fost folosit de către: a. Lepage, în lucrarea Cercetări istorice asupra medicinei chineze b. Hyeronimus Mercurialis, în lucrarea De arte gymnastica c. Theodora Atanasiu, în lucrarea Masajul practic şi teoretic, general şi parţial 4. Părintele gimnasticii medicale şi masajului a fost: a. Hippocrate b. Galenus c. Avicena d. Herodicus din Lentini 5. În România, primul curs de masaj scris a fost elaborat de: a. Helmagiu în 1889 b. Adrian Ionescu în 1940 c. Manga în 1885 16

6. Completaţi definiţia clasică a masajului cu cuvintele care lipsesc:  Masajul este …………………………………………… a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni …………………………………………….., în scop ……………………………… sau ……………………………………………….. 7. Completaţi definiţia modernă a masajului cu cuvintele care lipsesc:  Masajul constă în ………………………………………, manuală, mecanică sau ………………………………….., metodică şi …………………………………………….., a unor procedee specifice asupra părţilor moi ale corpului, în scop igienic (fiziologic), ………………………………………….. şi terapeutic-recuperator 8. Obiectul de studiu al masajului este: a. menţinerea proprietăţilor funcţionale ale organismului b. omul şi modalităţile de acţionare prin intermediul cărora poate contribui la asigurarea unei stări de sănătate optime c.  prevenirea apariţiei unor perturbări în funcţionalitatea organismului d. tratarea unor afecţiuni 9. Contraindicaţiile totale şi definitive ale masajului sunt determinate de: a. unele îmbolnăviri sau tulburări uşoare sau trecătoare  b. îmbolnăviri maligne grave 10. Eşecul terapeutic poate avea următoarele cauze: a. aplicarea greşită a metodei b. aplicarea sa în cazul unei afecţiuni care nu prezintă indicaţii pentru această terapie c. lipsa de forţă şi mobilitate a mâinilor maseurului 11. În kinetoterapie masajul se foloseşte: a. în cadrul secvenţelor alternante din şedinţa de exercitare  b. în şedinţe separate, independente c. doar pentru producerea unei stări de bine subiectului 12. După mediul folosit, masajul se clasifică în: a. manual b. uscat c. mecanic d. profund e. umed 13. După scopul urmărit, masajul se clasifică în: a. superficial b. igienic (fiziologic) c. profund d. profilactic e. terapeutic-recuperator

17

18

Modulul II. Condiţii de bază materială, cadrele de specialitate, reguli de aplicare a masajului, mijloace ajutătoare Scopul modulului 

Înţelegerea şi respectarea cerinţelor pentru o corectă şi eficientă aplicare a masajului.

Obiective operaţionale   

Cunoaşterea condiţiilor de bază materială necesare pentru aplicarea masajului Cunoaşterea cerinţelor pentru cadrele de specialitate Cunoaşterea şi respectarea regulilor de aplicare a masajului

Unitatea de studiu II.1. Condiţii de bază materială Masajul se practică, de preferinţă, într-o încăpere specială, numită sală sau cabinet de masaj. Acest cabinet de masaj se poate amenaja într-o singură sală mai mică sau într -o sală mare,  prin împărţirea sa în boxe mai mici, separate perin paravane sau draperii. Pe lângă acest cabinet de masaj, ideal ar fi să existe o sală de aşteptare, o sală de duşuri, toaletă şi o sală de odihnă după aplicarea tratamentului. Cabinetul de masaj trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să fie suficient de spaţios, luminos, bine aerisit şi călduros (temperatura optimă pentru masaj fiind de aprox. 18-200); - să prezinte posibilităţi de întreţinere a unei igiene perfecte: pereţi placaţi cu faianţă sau vopsiţi în ulei, podea acoperită cu gresie sau linoleum, pentru a putea fi curăţate şi dezinfectate cât mai uşor; - să fie prevăzută cu instalaţie de apă curentă; - să aibă mobilierul strict necesar: - banchetă de masaj (de preferinţă cu posibilităţi de reglare a poziţiei şi înălţimii); - scaun pentru maseur; - dulap pentru diverse materiale ajutătoare (aparate, unguente etc.); - masă sau birou pentru acte.

Rezumatul unităţii de studiu Există o serie de cerinţe minimale care se referă la spaţiile în care se poate aplica masajul. În cazul în care masajul se practică în alte încăperi decât cabinetul de masaj, condiţiile de igienă şi temperatură trebuie respectate obligatoriu.

19

Autoevaluare 1. 2. 3. 4. 5.

Care sunt condiţiile pentru folosirea unei săli mari în vederea aplicării masajului? Care sunt anexele recomandate pentru funcţionarea unui cabinet de masaj? Care este temperatura optimă din încăpere pentru aplicarea masajului? Care sunt condiţiile pentru asigurarea unei igiene perfecte în cabinetul de m asaj? Care este mobilierul minim necesar pentru funcţionarea unui cabinet de masaj?

Unitatea de studiu II.2. Cadrele de specialitate Terapeutul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii specifice (Mârza, D. şi Mîrţ, C., 2001): -

să fie sănătos, armonios dezvoltat, rezistent la oboseală, prin menţinerea şi dezvoltarea permanentă a calităţilor motrice de bază, psihice şi intelectuale, printr-un regim corect de viaţă şi muncă. El va evita muncile fizice grele şi chiar  sporturile ce obosesc excesiv şi activităţile care pot înăspri sau leza mâinile; - să posede o foarte bună coordonare şi abilitate manuală, întreţinută prin exerciţii specifice executate zilnic; - mâinile trebuie să fie cât mai largi, cărnoase, cu pielea caldă, moale, uscată şi netedă, cu degete suple şi abile; - să aibă un simţ tactil foarte bine dezvoltat, auz fin şi vedere bună; - să posede aptitudini psihice deosebite; - să aibă foarte bune cunoştinţe de anatomie, biomecanică, fiziologie, simptomatologie; - să aibă simţ de autoconservare, pentru a-şi putea doza corespunzător efortul în vederea desfăşurării întregii activităţii în condiţii egale de eficienţă; Pentru aceasta el va trebui să cunoască execuţia corectă a procedeelor şi tehnicilor de masaj, să lucreze cu calm şi fără grabă, să facă mici pauze în care să-şi relaxeze membrele superioare (după fiecare regiune masată, după fiecare pacient sau la fiecare oră de lucru), să-şi însuşească şi să practice tehnici de relaxare; - să cunoască şi să respecte principiile moralităţii şi etica profesională. Pentru profesiunea de maseur nu sunt indicate persoanele: - cu deficienţe fizice, organice sau psihice; - cu asimetrii faciale, defecte ale nasului, gurii, deformaţii ale capului şi deficienţe motrice; - cu boli ale aparatului respirator, cardio-vascular, digestiv şi renal; - cu hiperhidroză palmară sau cu boli de piele; maseurii îşi vor întrerupe activitatea  în perioadele în care mâinile lor prezintă leziuni sau alte afecţiuni, până la vindecarea lor completă.

Rezumatul unităţii de studiu Atunci când se lucrează cu omul şi, mai ales, cu omul aflat în suferinţă şi în contact direct cu corpul acestuia, este absolut necesar ca terapeuţii să îndeplinească o serie de cerinţe, atât  pentru a se asigura eficienţa intervenţiei, cât şi pentru a se asigura respectarea unor deziderate deontologice. De asemenea, trebuie subliniat faptul că, specialiştii în aplicarea masajului trebuie să aibă o bună stare de sănătate. 20

Autoevaluare 1. Care sunt cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească specialistul în aplicarea masajului? 2. Care sunt categoriile de persoane cărora nu le este indicată practicarea profesiunii de masseur?

Unitatea de studiu II.3. Reguli pentru aplicarea masajului  Reguli de igienă Privind maseurul: igiena strictă a echipamentului de lucru (fără a omite aspectul o estetic); igiena şi estetica capului şi mâinilor maseurului: o cap: pieptănătura, spălatul dinţilor, etc. o mâini: sănătoase, curate, cu unghiile tăiate foarte scurt şi bine o pilite; înainte de aplica masaj unui pacient, mâinile trebuie obligatoriu spălate şi încălzite; nu va folosi deodorante, parfumuri şi creme puternic mirositoare, o care l-ar putea deranja pe pacient; ideal este să nu se fumeze în timpul programului, sau dacă acest o lucru nu se poate, să nu se fumeze în sala de masaj şi după aceea să se spele pe dinţi, pentru a îndepărta mirosul; nu se consumă băuturi alcoolice în timpul programului. o Privind subiectul: res pectarea unei igiene corecte a corpului şi îmbrăcăminţii; o golirea, înainte de aplicarea masajului, a vezicii urinare şi, dacă o este posibil, a colonului; se recomandă ca subiectul să-şi aducă un prosop mare sau un o cerşaf pe care să-l aşeze pe bancheta de masaj peste cel existent. Privind aplicarea masajului: masajul igienic (fiziologic) se recomandă să se aplice în cursul o dimineţii, cel terapeutic putând să fie aplicat şi pe parcursul zilei dar obligatoriu la un interval de 2-3 ore înainte sau dup ă servirea mesei şi în aşa fel încât şedinţa de masaj să se încheie cu cel pu ţin 1/2 oră înaintea mesei următoare. 





 Reguli metodice În timpul şedinţelor de masaj, subiectul trebuie să aibă o poziţie cât mai confortabilă, să-şi relaxeze muscularura şi să evite încordarea fizică şi psihică; Poziţiile cele mai relaxatoare pentru subiect sunt: decubit (culcat) şi culcatrezemat, cu membrele superioare şi inferioare uşor flectate, ele asigurând corpului suprafaţă mare de sprijin şi facilitând relaxarea musculară şi respiraţia; Maseurul trebuie să lucreze din poziţii cât mai favorabile şi cât mai puţin obositoare. Poate lucra fie din aşezat pe un scaun a cărui înălţime se va adapta  în funcţie de înălţimea banchetei sau în funcţie de tehnicile aplicate; pentru a nu-şi obosi foarte repede membrele superioare se recomand ă lucrul cu mâinile sub nivelul umerilor; 





21











Masajul va începe cu procedee simple, u şoare, suple, cu caracter de testare/examinare şi pregătitor, care vor progresa încet ca amplitudine şi ritm, până la atingerea intensităţii necesare, după care va începe să scadă treptat, şedinţa încheindu-se cu procedee şi tehnici lungi şi liniştitoare. Această curbă a intensităţii de aplicare a procedeelor şi tehnicilor de masaj se repetă pe fiecare regiune sau segment în parte; Intensitatea, ritmul şi numărul de repetări a procedeelor şi tehnicilor de masaj depind atât de scopul urmărit cât şi de sensibilitatea celui masat. Apariţia unor "jene" locale, a durerii, contracturii sau a unor semne de nelini şte şi încordare la subiect, denotă o tehnică defectuoasă sau existenţa unor afecţiuni care, de fapt, sunt contraindicate pentru aplicarea masajului; Durata şedinţei de masaj poate varia, în primul rând dup ă necesităţi dar şi după preferinţe. Uneori sunt mai agreate procedeele aplicate cu tehnici lente şi uşoare, care prelungesc durata masajului şi au efect calmant, liniştitor, alteori se preferă procedeele aplicate cu tehnici scurte, vii, executate cu intensitate crescută, care scurtează durata şedinţei de masaj şi au efect stimulator, excitant; După şedinţele de masaj lungi, cu efect calmant, relaxator, se recomand ă un repaus pentru menţinerea efectului, de la câteva minute până la 1/2 oră şi chiar mai mult; după şedinţele de masaj cu efect stimulator, se recomandă executarea unor exerciţii fizice de înviorare asociate cu exerciţii de respiraţie. Efectele unei şedinţe de masaj se pot resimţi chiar din timpul acesteia sau imediat după, dar slăbesc şi chiar dispar după câteva ore. Din acest motiv, pentru menţinerea efectelor obţinute, se recomandă: în scop terapeutic se efectuează 1-2 serii a câte 10-12 şedinţe de o masaj; când se recomandă continuarea masajului şi peste aceste limite, el o  poate fi reluat după o pauză de câteva zile sau săptămâni; spre sfârşitul tratamentului, în funcţie de posibilităţi, şedinţele de o masaj vor fi treptat rărite şi, eventual, înlocuite cu şedinţe de automasaj; întregul tratament este bine să fie aplicat de acelaşi terapeut; o în cazul în care asupra unui subiect lucrează doi terapeuţi în acelaşi o timp, ei vor trebui să-şi coreleze acţiunile, executând procedeele simultan, simetric, cu aceeaşi tehnică, în acelaşi timp, cu aceeaşi amplitudine, intensitate şi ritm, în acelaşi sens. Excepţiile sunt foarte rare şi se referă la tehnici speciale de masaj, în situaţii speciale.

Rezumatul unităţii de studiu Regulile pentru aplicarea masajului se împart în reguli de igienă şi reguli metodice. Regulile de igienă privesc maseurul, subiectul care beneficiază de masaj şi însăşi aplicarea masajului. Regulile metodice se referă la poziţiile subiectului şi ale maseurului, la succesiunea  procedeelor şi tehnicilor în cadrul unei şedinţe de masaj, la dozarea intensităţii şi numărului de repetări a procedeelor şi tehnicilor de masaj, la durata şedinţei de masaj şi la modul efectiv de administrare a programelor de masaj (posologie, frecvenţă etc.).

22

Autoevaluare 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Care sunt regulile de igienă pe care trebuie să le respecte maseurul? Care sunt regulile de igienă pe care trebuie să le respecte subiectul? Care sunt regulile de aplicare a masajului igienic şi a celui therapeutic? Care sunt regulile privitoare la poziţiile în care trebuie aşezat subiectul? Care sunt regulile privitoare la poziţiile pe care le poate adopta maseurul? Cum se asigură, în cadrul şedinţei de masaj, progresivitatea în aplicarea procedeelor şi tehnicilor? 7. Cum se reglează intensitatea şi numărul de repetări a procedeelor şi tehnicilor în cadrul şedinţei de masaj? 8. Ce se recomandă să facă subiectul după o şedinţă de masaj relaxator şi ce după o şedinţă de masaj stimulativ?

Unitatea de studiu II.4. Mijloace ajutătoare În decursul timpului, din dorinţa de a proteja terapeutul, s -au inventat şi folosit şi o serie de aparate, la început mecanice, acestea fiind treptat înlocuite cu cele electrice şi/sau electronice. Dintre acestea, efectele benefice ale unora nu trebuie neglijate. Astfel: Aparate de masaj pneumatice, construite pe pricipiul man şoanelor gonflabile, de diverse forme şi mărimi, mergând de la manşoane mici, pentru membrele superioare, pân ă la adevărate costume gonflabile, care se folosesc pentru întregul corp. Compresiunea care se obţine în momentul punerii lor în acţiune, are efectele unei presiuni locale, pe suprafa ţă mai mare, pe care mâna nu o poate realiza la fel de eficient. Aparate de percuţie, sunt folosite mai ales pentru stimularea sensibilit ăţii superficiale şi profunde, datorită ritmicităţii şi ritmului de acţionare necesar în acest scop, greu de obţinut prin execuţie manuală, f ără a plăti cu preţul unei oboseli mari. Aparate care funcţionează pe bază de vibraţii, de diverse forme şi mărimi, construite special pentru diverse regiuni ale corpului sau întrunind calit ăţile necesare pentru a se putea acţiona pe mai multe, sunt folosite deoarece regularitatea şi amplitudinea vibraţiilor obţinute cu ele este superioară celei obţinute manual. Gama acestor aparate este cuprins ă  între aparate vibratoare mici, acţionate cu mâna (eventual fixate pe mâna terapeutului), la fotolii, perne vibratoare, până la mese vibratoare, cu posibilităţi de realizare a vibraţiilor (cu efect relaxator) asupra întregului corp. Aparatele de infra- sunete şi ultra-sunete, fac parte tot din gama acestor vibratoare. Aparate pentru detectarea punctelor de presopunctură (care prin specificitatea lor permit receptarea unei rezistenţe electrice la nivelul pielii mai scăzute), care, pe baza unor  impulsuri electrice sunt prevăzute şi cu posibilităţi de acţionare asupra acestora (de tip "Acutherapy"). De asemenea, în practica masajului se folosesc o serie de ingrediente, care pot fi împărţite în două categorii: unele care se folosesc doar din punct de vedere mecanic, pentru a facilita alunecarea mâinii pe tegumente, de genul talc, uleiuri, creme altele, folosite în scop terapeutic, de genul alifiilor care conţin substanţe cu efect farmacologic. După părerea noastră, însă, substanţele interpuse alterează perceperea palpatorie şi, ca atare diminuează posibilitatea reglării eficiente a actului terapeutic şi, din acest motiv, recomandăm - pe cât posibil - evitarea folosirii lor. În ceea ce priveşte alifiile folosite în scop terapeutic, cu toate că masajul facilitează transferul cutanat prin creşterea permeabilităţii pielii, din aceleaşi motive, recomandăm aplicarea lor la sfârşitul şedinţei. 











23

Rezumatul unităţii de studiu Mijloacele ajutătoare sunt cele care facilitează aplicarea unor procedee şi/sau tehnici mai greu de realizat manual sau foarte obositoare pentru maseur. În zilele noastre, există o multitudine de aparate (mai mari sau mai mici) care sunt recomandate pentru aplicarea masajului. Ma joritatea însă nu funcţionează decât pe principiul  percuţiilor sau a vibraţiilor (la care se mai asociază uneori razele infraroşii, căldura etc.), astfel că ele nu pot înlocui în totalitate mâna maseurului. Ingredientele care pot fi folosite în aplicarea masajului au rolul de a facilita alunecarea sau au efecte terapeutice, însă este obligatoriu ca înainte de a fi folosite să se testeze toleranţa subiectului şi a maseurului la produsul respectiv.

Autoevaluare 1. Care este principiul pe baza căruia funcţionează aparatele de masaj pneumatice? 2. În ce scopuri sunt folosite aparatele de percuţie? 3. Care este motivul pentru care se recomandă folosirea aparatelor care funcţionează pe  bază de vibraţii? 4. Care sunt categoriile de ingrediente care se pot folosi în aplicarea masajului?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul II  1. Temperatura optimă în sala de masaj este de: a. 18-200 b. 20-220 c. 22-240 2. Intensitatea, ritmul şi numărul de repetări a procedeelor şi tehnicilor de masaj se stabilesc în funcţie de: a. vârsta pacientului b. scopul urmărit c. stilul maseurului d. sensibilitatea celui masat e. temperatura mediului ambiant f. apariţia durerii 3. Printre regulile de igienă privind aplicarea masajului se numără: a. masajul terapeutic se aplică cu cel puţin o jumătate de oră înaintea mesei b. golirea, înainte de aplicarea masajului, a vezicii u rinare şi colonului c. aplicarea masajului terapeutic numai dimineaţa d. aplicarea masajului igienic la 2-3 ore înainte sau după servirea mesei e. igiena corectă a corpului şi îmbrăcăminţii 4. După şedinţele de masaj lungi, cu efect calmant, relaxator, se recomandă: a. repaus b. exercţii fizice de înviorare c. exerciţii de respiraţie 5. Pentru a asigura progresivitatea aplicării procedeelor şi tehnicilor în cadrul şedinţei de masaj, şedinţa va începe cu: a. procedee şi tehnici mai vii, mai puternice, pentru a încălzi subiectul b. cu procedee simple, uşoare, suple, cu caracter de testare/examinare şi pregătitor  24

6. Alegeţi dintre afirmaţiile de mai jos pe cele care sunt adevărate : a. procedeele aplicate cu tehnici lente şi uşoare, scurtează durata masajului  b. procedeele aplicate cu tehnici lente şi uşoare au efect calmant, liniştitor  c. procedeele aplicate cu tehnici scurte, vii, executate cu intensitate crescută prelungesc durata şedinţei de masaj d. procedeele aplicate cu tehnici scurte, vii, au efect stimulator, excitant 7. Aparatele de percuţie se folosesc pentru a realiza: a. o compresiune mai eficientă a diferitelor zone  b. stimularea sensibilităţii superficiale şi profunde c. relaxarea subiectului 8. În masaj se folosesc o serie de ingrediente în scopul: a. aromatizării corpului şi încăperii  b. facilitării alunecării mâinilor pe piele c. obţinerii unor efecte terapeutice

25

26

MODULUL III. Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului Scopul modulului 

Conştientizarea necesităţii de a se examina subiectul în vederea aplicării masajului şi  î nsuşirea noţiunilor de bază pentru realizarea acestei examinări.

Obiective operaţionale   

Cunoaşterea modului în care se realizează examinarea subiectului Cunoaşterea modalităţilor de examinare care pot fi folosite Formarea deprinderilor teoretice şi practice de a examina subiectul în vederea aplicării masajului şi de a structura programul de intervenţie în funcţie de rezultatele acestei examinări.

Unitatea de studiu III.1. Examinarea subiectului în vederea aplicării   masajului În masaj, examinarea subiectului nu are scop de diagnostic, ci este o testare, care serveşte în permanenţă ca punct de referinţă pentru a interpreta corect starea acestuia pe măsura derulării tratamentului. Masajul nefiind decât o parte din ansamblul tratamentului kinetoterapeutic, examinarea subiectului va pune accent pe dominanta acestuia, adică pe locul pe care îl ocupă a ctul palpatoriu.  Între palparea exploratorie şi atingerea terapeutică nu trebuie să existe diferenţe şi  discontinuitate, această examinare fiind astfel continuă, în timpul aceleiaşi şedinţe de masaj şi  repetată în fiecare şedinţă. Se recomandă ca terapeutul să stabilească o fişă de examinare, pe care să facă inventarul tuturor semnelor descoperite, pentru a le putea urmări variaţiile în  timp. Ţinând cont de indicaţiile masajului, în funcţie de necesităţi, se va proceda, succesiv, la examinarea pielii, ţesutului celular subcutanat, a muşchilor, a tendoanelor, a articulaţiilor, a sistemului nervos, a circulaţiei şi a viscerelor din cavitatea abdominală.

 Examinarea pielii şi a ţesutului subcutanat 

Examinarea pielii nu poate fi disociată de cea a ţesutului subcutanat deoarece, dacă acest lucru este posibil în unele regiuni, cel mai frecvent palparea nu permite diferenţierea clară a acestor două structuri; în afara raporturilor lor foarte apropiate din punct de vedere anatomic, ele au şi relaţii fiziologice f oarte strânse. Convorbirea cu subiectul  permite evidenţierea existenţei unor senzaţii de furnicături, mâncărimi, tensiuni, arsuri, dureri spontane sau provocate, senzaţii care însoţesc adesea o hiperestezie. 

27





Examinarea vizuală, are în vedere următoarele aspecte: Culoarea, urmărindu-se variaţiile patologice ca: eritem, cianoză, melanodermie, o vitilogo, paloare, ca şi topografia lor; Granulaţia şi relieful, aspectul putând fi "capitonat", atunci când paniculul adipos o subcutanat este gros şi dacă este însoţit de o anumită distrofie ca în cazul celulitei din obezitate; o Fanerele, aspectul lor dând indicaţii asupra troficităţii; o  Aspecte patologice: tendinţă hemoragică (purpură, erupţii), negi, micoză, papule, vezicule, băşici, eczeme, infecţii, etc.- care pot constitui contraindicaţii ale masajului, sau: unele ulceraţii, cicatrici, vergeturi, acnee, cuperoză - care pot constitui indicaţii ale masajului. Palparea, permite să se aprecieze: Temperatura. O temperatură cutanată crescută poate fi un semn inflamator, iar  o o temperatură scăzută, mai ales la nivelul extremităţilor, trădează tulburări de vascularizaţie; studierea variaţiilor de temperatură de la o şedinţă de masaj la alta reprezintă un bun ghid pentru desfăşurarea acesteia; Umiditatea. Pielea umedă, pielea uscată sau pielea grasă pot impune anumite o tehnici de masaj; Grosimea. Prin studiul comparativ se poate recunoaşte fie o diminuare a grosimii o (atrofie), fie o creştere (hipertrofie) datorată grosimii stratului cornos sau a stratului adipos; o  Mobilitatea. Ea poate fi diminuată în cazul fibrozei (în sclerodermie, de exemplu) sau a cicatricilor, sau crescută în unele afecţiuni ale fibrelor elastice; Consistenţa şi elasticitatea. În mod normal, pielea este suplă dar fermă şi o rezistentă la palpare, iar după deformar e are posibilitatea de a-şi relua forma iniţială; Sensibilitatea. Se testează, mai ales, sensibilitatea la ciupire, putându -se detecta o fie o hiperestezie superficială, fie o durere mai profundă, în legătură cu alte alterări structurale; o  Aspecte patologice. Se urmăreşte depistarea cicatricilor, vergeturilor, escarelor, ulceraţiilor, pierderilor de substanţă, acneei, cuperozei, infiltratelor, edemelor.

 Examinarea  ţ esutului muscular 



28

Examinarea vizuală , permite aprecierea unei amiotrofii, prin compara ţie (existenţa unui edem poate masca pierderea de volum muscular). Palparea. Palparea muşchilor este mai dificilă, de aceea se recomandă ca ea să se facă de mai multe ori, să se folosească mai mult palparea laterală care permite mai uşor accesul la muşchi, însoţită de legănarea masei musculare, întinderea sa şi confruntarea datelor obţinute cu cele rezultate în urma contrac ţiilor izometrice şi izotonice. Palparea dă informaţii asupra următoarelor aspecte: Volum. Se pot evidenţia atrofii sau hipertrofii, recomandându- se însă şi studierea o performanţelor muşchilor respectivi; Sensibilitate. Cauza reală a unei dureri musculare poate fi chiar la nivelul o muşchiului, dar cel mai frecvent la nivel osteo -articular, a sistemului nervos sau a viscerelor; ea se poate alătura altor probleme ca: infiltrate, hipertonie, hematoame etc. Tonus. În afara variaţiilor individuale, de la o regiune la alta, de la o zi la alta, o putând fi considerate în limite normale, se pot decela: - hipertonii, cu etiologii diverse, mai ales nervoase, care adesea coincid cu dureri cutanate şi infiltrate ale ţesutului celular subcutanat;

-

-

-

induraţii, care apar frecvent la nivelul anumitor mu şchi în nevralgiile sciatice, cervico-brahiale, crurale; solearul, fesierul mijlociu, cvadricepsul, mu şchii paravertebrali, sunt cel mai frecvent afecta ţi; fibroze, la palpare ansamblul mu şchiului apărând foarte tare, cu elasticitatea pierdută parţial sau total, putând fi dureroase dacă se asociază cu o stare inflamatorie sau cu o contractură; alte probleme ca: hematoame, stări inflamatorii (miozite), nuclei de osificare (miozită osifiantă), aponevrozită, ruptură musculară.

 Examinarea tendoanelor 

Palparea, urmăreşte evidenţierea următoarelor aspecte: o  Durerile inserţiei. Durerea vie stârnită de presiunea pe punctul de inserţie semnalează o teno- periostită de inserţie (durerile asociindu-se cu cele ale muşchilor), însoţită adesea de infiltrate ale planurilor care le acoperă; o  Rupturi. Rupturile pot surveni în urma traumatismelor sau a tenosinovitei şi se însoţesc cu impotenţă mai mare sau mai mică în funcţie de caracterul complet sau parţial al rupturii.

 Examinarea articulaţiilor  





Convorbirea cu subiectul, dă informaţii asupra caracteristicilor fenomenelor  dureroase (ritmului inflamator sau ritmului mecanic) şi asupra ev entualelor fenomene de blocaj; Examinarea vizuală, dă informaţii despre poziţia spontană (antalgică sau prin deformare), volumul (creşterea volumului se poate datora unei hipertrofii sinoviale, unei revărsări, unei hipertrofii a epifizelor sau unui edem periarticular); Palparea. După ce i s-a cerut pacientului să efectueze mişcări şi după ce s-a mobilizat pasiv articulaţia, se procedează la palparea diverselor elemente: o  Ligamentele. Durerile inserţiei ligamentare atrag atenţia asupra faptului că în afecţiune este inclus, mai mult sau mai puţin, periostul şi uneori micile burse seroase. Rupturile nu sunt de obicei percepute deoarece sunt înecate în revărsatul local. Palparea este util completată prin punerea în tensiune pasivă a ligamentului; Capsula. Acolo unde poate fi palpată, capsula poate apare dureroasă, în mod o difuz, în procesele inflamatorii şi de retracţie sau în mod mai localizat la nivelul unei inserţii; Sinoviala. O sinovială normală nu poate fi percepută. La unele articulaţii, o devine perceptibilă când este sediul fenomenelor inflamatorii (este îngroşată, umflată). Creşterea producţiei de lichid sinovial poate fi detectată prin perceperea bombării fundului de sac sinovial şi creşterea tensiunii sinovialei; ă. Palparea sa urmăreşte identificarea unei zone dureroase o  Interlinia articular  care poate fi tratată prin masaj sau recunoaşterea tuturor modificărilor care pot constitui contraindicaţii ale masajului.

 Examinarea circulaţiei  



1. Circulaţia de retur (venoasă şi limfatică) în membrele inferioar e: Convorbirea cu subiectul , scoate în evidenţă semne funcţionale ca senzaţia de greutate, de tensiune, crampe, etc. Examenul vizual şi palparea , oferă informaţii în ceea ce priveşte existenţa edemelor, eventualelor modificări de culoare ale pielii, a tulburărilor trofice, durerilor sau unor  adenopatii (mai ales la nivel inghinal şi crural). 29





2. Circulaţia arterială în membrele inferioare: Convorbirea cu subiectul, va urmări obţinere de informaţii în legătură cu apariţia claudicaţiei intermitente, vechimea tulburărilor, modalităţi, antecedente, etc.; Examenul vizual şi palparea, urmăresc depistarea eventualelor tulburări trofice, precum şi obţinerea unor informaţii în legătură cu module de exprimare a diferitelor pulsuri (la nivelul piciorului, tibial posterior, popliteu şi femural).

 Examinarea sistemului nervos Din punct de vedere al stabilirii conduitei de urmat în aplicarea tratamentului prin masaj,  prezintă importanţă, mai ales, depistarea existenţei unor tulburări trofice, precum şi testarea sensibilităţii (hiperestezie cutanată, hiperestezie profundă, hipoestezie sau anestezie), date care  pot fi obţinute folosind aceleaşi modalităţi de examinare (convorbirea cu subiectul, examinarea vizuală şi palparea).

 Examinarea viscerelor abdominale  



30

Convorbirea cu subiectul, permite să se facă bilanţul marilor funcţiuni; Palparea, este modalitatea de examinare de bază: Ficatul - se palpează sub marginea inferioară a grilajului costal drept; o Vezica biliară - se palpează în hipocondrul drept, în punctul lui Murphy; o Stomacul - se examinează prin palparea zonei epigastrice şi ombilicale; o Splina - se palpează în hipocondrul stâng; o Colonul – se palpează pornind de la fosa iliacă internă dreaptă, urcând spre o hipocondrul drept, până la unghiul hepatic, apoi spre unghiul splenic şi de acolo spre fosa iliacă internă stângă; o  Intestinul subţire - se palpează ansamblul anselor în regiunea periombilicală; Percuţia, pemite studierea sonorităţii ansamblului viscerelor goale ale cavităţii abdominale şi se efectuează, cu precădere, în fosa iliacă dreaptă, zona periombilicală şi zona epigastrică.

Model de fişa de examinare

FIŞĂ DE EXAMINARE

 î n vederea aplicării masajului SUBIECT:................... SEX:............................ VÂRSTĂ:.................... STRUCTURA EXAMINATĂ

1. Pielea şi ţesutul subcutanat  2. Ţesut muscular   3. Tendoane

4. Articulaţii  5. Circulaţie 6. Sistem nervos 7. Viscere abdominale

FORMA DE EXAMINARE Convorbirea:  Examenul vizual:  Examenul palpatoriu: Convorbirea:  Examenul vizual:  Examenul palpatoriu: Convorbirea:  Examenul vizual:  Examenul palpatoriu: Convorbirea:  Examenul vizual:  Examenul palpatoriu: Convorbirea:  Examenul vizual:  Examenul palpatoriu: Convorbirea:  Examenul vizual:  Examenul palpatoriu: Convorbirea:  Examenul vizual:  Examenul palpatoriu:

OBSERVAŢII

NOTĂ: Bineînţeles că, la rubrica observaţii, se va lăsa spaţiul corespunzător înscrierii tuturor  rezultatelor. Fişa poate fi îmbunătăţită.

Rezumatul unităţii de studi u Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului este un aspect foarte important al muncii maseurului, deoarece pe baza rezultatelor acestei examinări poate să-şi structureze corect intervenţia în vederea atingerii scopului urmărit şi a obţinerii rezultatelor dorite. Unele dintre aspectele care pot fi descoperite la examinare ar putea să contraindice aplicarea masajului (momentan sau în anumită regiune) şi, în felul acesta, se pot evita eşecurile terapeutice. De asemenea, examinarea continuă (chiar în timpul aplicării masajului) poate da informaţii despre modul în care răspunde organismul subiectului la intervenţia respectivă, ceea ce poate face necesară reglarea intervenţiei.

31

Autoevaluare 1. Când se realizează examinarea subiectului în vederea aplicării masajului? 2. Care sunt modalităţile prin care se poate realiza examinarea subiectului în vederea aplicării masajului ? 3. Care sunt aspectele urmărite de examinarea vizuală a pielii şi ţesutului subcutanat ? 4. Care sunt aspectele urmărite de examinarea palpatorie a pielii şi ţesutului subcutanat ? 5. Care sunt aspectele urmărite de examinarea palpatorie a muşchilor? 6. Ce se poate decela prin examinarea tendoanelor ? 7. Care sunt elementele anatomice care pot fi examinate prin palparea articulaţiilor ? 8. Care sunt modalităţile de examinare folosite şi ce informaţii se pot obţine cu ele despre circulaţia de retur şi circulaţia arterială la nivelul membrelor inferioare? 9. Care sunt aspectele care trebuie urmărite în examinarea sistemului nervos? 10. Unde se palpează fiecare dintre organele intraabdominale la nivelul peretelui abdominal ? 11. Ce informaţii se pot obţine prin folosirea percuţiei, ca mod alitate de examinare, la nivelul peretelui abdominal ?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul III  1. Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului are următoarele funcţii: a. de diagnostic b. de evaluare a stării subiectului (momentane şi în timp) c. reglare a actului terapeutic Care dintre reperele din prima coloană trebuiesc urmărite pentru a decela aspectele patologice 2. din coloana a doua? Selectaţi cifrele corespondente şi transcrieţi-le în coloana a treia. Repere

1. 2. 3. 4. 5.

Culoarea Temperatura Grosimea Mobilitatea ţesuturilor  Sensibilitatea

a. b. c. d. e. f. g. h. i.  j. k.

Aspecte patologice Vitilogo Hipertrofie Inflamaţie Cianoză, Melanodermie, Tulburări circulatorii la nivelul extremităţilor  Atrofie Eritem Fibroză Cicatrice aderentă Hiperestezie

Corespondenţe

3. În cadrul examinării pielii şi ţesutului conjunctiv subcutanat, convorbirea cu subiectul poate da informaţii despre: a. existenţa unor senzaţii de furnicături (parestezii)  b. existenţa unor senzaţii de mâncărime (prurit) c. existenţa unei senzaţii de greutate, de tensiune, crampe d. caracteristicilor fenomenelor dureroase (ritmului inflamator sau ritmului mecanic) şi asupra eventualelor fenomene de blocaj

32

4. Examinarea viscerelor abdominale se realizează ţinând cont de următoarele repere: Viscerul examinat

a. b.

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Ficat Vezică biliară Stomac Splină Colon Intestin subţire

c. d.

e. f.

Reper se palpează în hipocondrul drept, în punctul lui Murphy se palpează sub marginea inferioară a grilajului costal drept se palpează în hipocondrul stâng se palpează pornind de la fosa iliacă internă dreaptă, urcând spre hipocondrul drept, până la unghiul hepatic, apoi spre unghiul splenic şi de acolo spre fosa iliacă internă stângă; se palpează ansamblul anselor în regiunea periombilicală se examinează prin palparea zonei epigastrice şi ombilicale

Corespondenţă

5. Examinarea palpatorie a ţesutului muscular poate da informaţii despre: a. existenţa unor hipertonii  b. prezenţa tulburărilor circulatorii c. tulburări ale sensibilităţii superficiale d. existenţa unor induraţii sau fibroze e. existenţa unor hematoame 6. Examinarea vizuală a articulaţiilor poate da informaţii despre: a. poziţia spontană a articulaţiei (antalgică sau prin deformare)  b. existenţa unor nuclei de osificare (miozită osifiantă) c. modificări de volum 7. O membrană sinovială normală: a. nu poate fi percepută  b. poate fi palpată printr -o abordare corectă 8. Examinarea sistemului nervos urmăreşte să obţină informaţii despre: a. existenţa edemelor   b. existenţa eventualelor modificări de culoare ale pielii c. sensibilitate

Temă de control : Realizaţi examinarea unui subiect în vederea aplicării masajului şi completaţi, cu informaţiile obţinute, o fişă conform modelului dat.

33

34

MODULUL IV. Folosirea masajului clasic în scop igienic şi profilactic Scopul modulului 

Însu irea fundamentării  tiin ifice a folsirii masajului în scop igienic şi profilactic, în vederea valorificării depline a valen elor acestei metode.

Obiective operaţionale 

  

Înţelegerea concepului de masaj igiecic ca factor auxiliar de călire şi de creştere a rezistenţei organismului la îmbolnăviri Cunoaşterea principalelor scopuri în care poate fi aplicat masajul igienic Cunoaşterea formelor de practicare a masajului igienic Cunoaşterea rezultatelor unor cercetări în domeniu, care atestă valenţele profilactice ale masajului.

Unitatea de studiu IV.1. Masajul igienic ca factor au xiliar de călire Masajul igienic se recomandă tuturor persoanelor, indiferent de sex, vârstă, ocupaţie, nivel de pregătire fizică şi intelectuală şi constituie o metodă de îngrijire obişnuită a corpului. Printre  scopurile principale în care este recomandată aplicarea masajului igienic se numără: menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate; sporirea capacităţii funcţionale a organismului, prin efectele sale asupra structurilor  organismului şi a proprietăţilor funcţionale a fiecăreia dintre ele; creşterea rezistenţei la efort, prin efectele pe care le are asupra marilor funcţiuni ale organismului; călirea organismului, prin asocierea sa cu factori de călire, în funcţie de posibilităţi; sporirea rezistenţei la îmbolnăviri; Masajul igienic se aplică, în special, sub forma automasajului, pe o suprafaţă cât mai întinsă a corpului, cu tehnici executate în ritm viu, intensitate medie, durată scurtă (mai ales dimineaţa), sau cu caracter relaxator, liniştitor, asociat cu baia călduţă, după terminarea activităţilor zilnice sau seara. Asociat cu baia de aer, la mare sau la munte şi nu numai, automasajul se execută lent şi metodic. Înainte de a intra în apa mării, râurilor, bazinelor, se aplică un masaj metodic, pe toate  părţile corpului.  



 

35

În baie, sau sub duş, se execută aşa numitul "masaj umed", aplicat cu mâinile bine săpunite, cu o mănuşă de pânză, cu un burete sau cu o perie de baie, încheiat cu clătirea corpului cu apă caldă şi cu un duş rece scurt, urmat de ştergerea corpului cu un prosop, fricţionând piele a  în ritm viu. Un alt procedeu (folosit dimineaţa şi seara, în lipsa duşului) constă în fricţionarea corpului cu un prosop umed, bine stors, apucat de capete şi aplicat pe regiuni întinse, ca: spatele,  pieptul, abdomenul, ceafa şi chiar membrele, după care, cu prosopul înfăşurat pe mână ca o mănuşă, se masează părţile rămase. Executarea variată a automasajului şi posibilităţile de asociere a lui cu ceilalţi factori de călire oferă o infinitate de modalităţi de adaptare la necesităţile individuale, în rapo rt cu diferite împrejurări şi situaţii.

Rezumatul unităţii de studiu Masajul igienic poate fi folosit de către oricine, în scopul menţinerii şi / sau îmbunătăţirii funcţionalităţii întregului organism şi implicit a stării de sănătate. El se poate folosi sub formă de masaj aplicat de către un specialist sau sub formă de automasaj (în cazul în care persoana a reu şit să-şi însuşească corect, sub supravegherea unui specialist, modalităţile de aplicare). Masajul şi / sau automasajul igienic se poate folosi de s ine stătător sau în combinaţie cu o multitudine de alţi factori de călire, în scopul creşterii rezistenţei organismului la îmbolnăviri.

Autoevaluare 1. Care sunt principalele scopri în care poate fi folosit masajul igienic? 2. Care sunt principalele modalităţi de folosire a masajului igienic? 3. Cum se acţionează pentru aplicarea masajului în scop relaxator şi cum pentru obţinerea unor efecte stimulative? 4. Cu ce alţi factori de călire mai poate fi asociat masajul?

Unitatea de studiu IV.2. Fundamentarea teoretică a masajului  profilactic Pentru a înţelege efectele profilactice ale masajului clasic în afecţiunile organice, ar fi necesară analizarea din punct de vedere fiziologic şi chiar biochimic a modificărilor determinate de aplicarea acestuia. Înţelegerea masajului prin prisma fiziologiei şi biochimiei este foarte dificilă, deoarece toate studiile trebuie să se bazeze pe un număr mare de experimente, iar  rezultatele obţinute să fie obiectivate cu ajutorul unor instrumente şi aparate destul de costisitoare. În ţara noastră, cercetările din acest punct de vedere sunt aproape inexistente, iar  încercările efectuate în lume, deşi destul de multe, nu au reuşit întotdeauna să găsească explicaţiile cele mai convingătoare. Pe scurt, fundamentarea efectelor profilactice ale masajului, s-ar putea sintetiza astfel:

A. În ceea ce priveşte pielea, care se interpune întotdeauna în timpul aplicării masajului adresat indiferent cărei structuri, trebuie arătat că multiplele sale funcţii nu sunt încă suficient explorate, din punctul de vedere al masajului prezentând importanţă următoarele aspecte: pielea ca organ neurologic, la acest nivel existând zone de etalare a receptorilor tactili, termici şi dureroşi, orice contact cutanat determinând naşterea unui influx nervos; 

36

pielea ca organ vascular, prin supleţea şi amplitudinea modificărilor determinate de vasomotricitatea vaselor sanguine aflate la acest nivel, permiţând adaptarea şi repartizarea volumului sanguin în funcţie de necesităţi;  pielea ca organ de excreţie, prin glandele sudoripare şi glandele sebacee;  pielea ca organ de protecţie, etc. Prin menţinerea şi îmbunătăţirea troficităţii şi tonicităţii, a mobilităţii, consistenţei, elasticităţii şi sensibilităţii pielii, masajul contribuie la prevenirea unor aspecte patologice ca : vergeturi, escare, ulceraţii, acnee, infiltrate, distrofii, edeme, procese de îmbătrânire precoce, fibrozări şi aderenţe cicatriceale, tulburări ale imaginii schemei corporale, etc., pentru a enumera numai câteva dintre efectele profilactice ale masaju lui strict la nivelul pielii. 

 

B. Sistemul nervos şi cel muscular fiind atât de strict legate din punct de vedere funcţional, studierea efectelor masajului asupra acestora nu trebuie să se facă separat. Este cunoscut faptul că sistemul neuro-muscular este un teren de acţiune foarte vast pentru masaj şi că efectele acestuia sunt multiple şi variate, înţelegerea lor fiind de multe ori mai dificilă. În sinteză se poate spune că relaxarea neuro -musculară şi stimularea neuro-musculară sunt cei doi poli între care se încadrează întreaga gamă a efectelor masajului la acest nivel. Prin intermediul efectelor sale analitice, masajul contribuie la prevenirea tulburărilor de troficitate şi tonicitate, de sensibilitate, circulatorii sanguine şi limfatice, fibrozărilor şi prin acestea la prevenirea apariţiei unor afecţiuni dintre care cele mai frecvente sunt: hipotrofia, distrofia, atrofia, hipotonia sau hipertonia, întinderi şi rupturi musculare, hipoestezia, edeme, infiltrate, hematoame, aderenţe cicatriceale, interfibrilare, procese inflamatorii ca miozite, aponevrozite, etc. Efectele asupra sistemului neuro- muscular, includ şi se reflectă în sens pozitiv şi asupra celorlalte elemente ale aparatului neuro-mio-artro-kinetic, contribuind la profilaxia tulburărilor de orice natură care ar putea să apară la nivelul lor. C. Efectele masajului asupra circulaţiei sunt cele mai cunoscute, cele mai bine dovedite şi cel mai des invocate, din acest motiv nu vom mai intra în amănunte în ceea ce le priveşte. Sintetic s-ar putea sublinia faptul că mobilizând masa sanguină, punând în mişcare mase de sânge periferice stagnate, asigurând accelerarea circuitului, deschizând noi capilare şi lărgindu-le  pe cele deja deschise, drenând mai bine spaţiile interstiţiale, în afara efectelor deja amintite de  prevenire a apariţiei unor afecţiuni la nivelul celorlalte structuri ale organismului la care masajul circulator contribuie din plin, procedeele şi tehnicile de masaj previn apariţia unor afecţiuni cardio-vasculare specifice, fapt care se refle că de fapt asupra întregului organism, asigurând menţinerea unei bune funcţionalităţi a întregului. D. Pe baza efectelor obţinute prin aplicarea masajului, viscerele beneficiază de o  protecţie care previne apariţia unor disfuncţii şi chiar a unor îmbolnăviri de natură morfologică. E. În urma experimentelor efectuate, în timpul sau ca urmare a aplicării masajului, s-au înregistrat o serie de modificări, astfel:  pielea se întinde şi devine mai fină, într -o primă fază, apoi rămânând întinsă se îngroaşă şi îşi îmbunătăţeşte sensibilitatea (VAKIM); pragul de răspuns la o excitaţie tactilă creşte mult pe regiunile masate în comparaţie cu cele nemasate (VAKIM); masajul prelungit creşte pragul sensibilităţii la durere (VAKIM); masajul modifică tensiunea arterială maximă, în sensul creşterii (după un masaj stimulativ) sau al descreşterii (după un masaj relaxator, profund), variaţiile fiind de ordinul a 2-3 cm. mmHg. (EDGECOMBE, BARN); de asemenea, el determin ă o accelerare reală a circulaţiei sângelui (KLEEN, DESPARD); 



 

37

masajul determină creşterea fluxului limfatic, reînnoirea mai rapid ă a lichidului interstiţial asigurând o mai bună resorbţie a produşilor metabolici celulari (ELKINS, BAUER, DRINKER, ELKINS etc.); masajul general îmbunătăţeşte forţa musculară (măsurată cu dinamometrul), iar oboseala musculară este mai uşor recuperată prin masaj decât prin odihnă (ZABLUDOWSKI); randamentul unui muşchi obosit este mai mare după 5 minute de masaj decât după 5 minute de odihnă (PAP); masajul nu produce nici acidoza care apare ca urmare a execut ării unor exerciţii, nici alcaloza care se produce în urma aplic ării căldurii (PAP); creşterea rezistenţei la oboseală este direct proporţională cu durata masajului, a cărui efect optim este obţinut în 10 minute (MAGGIORA); masajul are un rol activ deosebit în refacerea dup ă contuzii (CASTEX); masajul poate reduce atrofia, în mod indirect, contribuind la resorb ţia edemelor şi a fibrozei care deranjează activitatea muşchiului (STEGMANN); masajul are efecte psihologice, foarte pu ţin cunoscute şi amintite; astfel, masajul general sistematic apare ca o stimulare a senzaţiei de protecţie maternă, prin poziţia adoptată (culcat) şi acţiunea mâinilor terapeutului care d ă o senzaţie de dependenţă; masajul permite conştientizarea imaginii statice şi dinamice a întregului corp (schema corporală); asupra viscerelor masajul are un efect de stimulare (pentru stările de atonie), sau un efect de relaxare (pentru stările spasmodice); dacă efectele motorii, directe sau indirecte, sunt sigure, efectele secretorii sunt mai puţin demonstrate, dar cunoscută fiind legătura dintre motricitate şi secreţie, acestea depinzând în parte de aceeaşi inervaţie neurovegetativă, este logic să se admită că efectele nu sunt disociate; hipervolemia (creşterea masei sanguine circulante) produce o creştere a diurezei; masajul determină o creştere a procentului elementelor figurate ale sângelui, a diurezei şi a azotului urinar (MITCHEL, BENDIX); masajul determină o uşoară creştere a volumului secreţiilor glandelor endocrine ş i exocrine, ca şi a cantităţii elementelor specifice (COLOMBO). Bineînţeles că acestea nu sunt toate efectele masajului constatate în decursul timpului în cercetarea acestui domeniu, dar prin enumerarea câtorva am dorit să subliniem, printre celelalte roluri ale masajului, importanţa deosebită a celui profilactic. 









 







 



Rezumatul unităţii de studiu Importanţa deosebită pe care o are masajul clasic din punct de vedere profilactic este demonstrată de necesitatea de a lua în considerare organismul uman ca întreg şi, mai ales, funcţionalitatea sa internă. Cunoscând foarte bine modul de funcţ ionare a diverselor aparate şi sisteme ale organismului, se pot înţelege şi efectele pe care masajul le determină asupra lor. Cercetările desfăşurate de-a lungul timpului, demonstrează efectele pe care masajul le are asupra organismului şi rolul său igienic şi profilactic.

Autoevaluare 1. Care este componenta anatomică a organismului care se interpune  întotdeauna în timpul aplicării masajului adresat indiferent cărei structuri? 2. Enumeraţi şi explicaţi funcţiile pielii care prezintă importanţă din punct de vedere al aplicării masajului. 3. Care sunt obiectivele pe care masajul igienic urmăreşte să le obţină la nivelul pielii? 4. Care sunt principalele aspecte patologice a căror apariţie la nivelul pielii poate fi  prevenită prin folosirea masajului igienic şi profilactic? 38

5. Care sunt principalele tulburări ale sistemului neuro-muscular care pot fi prevenite prin aplicarea sistematică a masajului? 6. Care sunt principalele efecte pe care masajul igienic şi profilactic le are asupra funcţionalităţii aparatului cardio-vascular? 7. Care sunt efectele, demonstrate ştiinţific, ale masajului asupra viscerelor? 8. Care sunt efectele, demonstrate ştiinţific, ale masajului asupra muşchilor? 9. Care sunt efectele, demonstrate ştiinţific, ale masajului asupra sângelui? 10. Care sunt efectele, demonstrate ştiinţific, ale masajului asupra circulaţiei sanguine? 11. Care sunt efectele psihologice ale masajului, demonstrate ştiinţific?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor din mo dulul IV  1. Principalele scopuri în care se recomandă aplicarea masajului igienic sunt: a. menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate  b. scăderea capacităţii funcţionale a organismului c. creşterea rezistenţei la efort d. călirea organismului e. scăderea rezistenţei la îmbolnăviri 2. Masajul igienic se recomandă a fi aplicat: a. dimineaţa, cu tehnici executate în ritm viu, intensitate medie, durată scurtă b. seara, cu caracter relaxator, liniştitor, asociat cu baia călduţă c. seara, cu tehnici executate în ritm viu, intensitate medie, durată scurtă d. dimineaţa, cu caracter relaxator, liniştitor, asociat cu baia călduţă 3. La munte sau la mare, masajul poate fi asociat cu: a. baia de aer b. baia de soare c. băile în apa mării, râurilor, bazinelor  d. baia de mulţime 4. Masajul umed poate fi aplicat folosind: a. mâinile bine săpunite b. un aparat de masaj c. o mănuşă sau perie specială d. piatra ponce 5. Funcţiile pielii care trebuie luate în considerare atunci când se aplică masajul igienic sunt: a. funcţia neurologică b. funcţia de emulaţie c. funcţia circulatorie la nivel periferic d. funcţia de excreţie e. funcţia de proiecţie 6. La nivelul pielii, masajul contribuie la: a. îmbunătăţirea troficităţii şi tonicităţii  b. îmbunătăţirea puterii de contracţie c. îmbunătăţirea elasticităţii d. îmbunătăţirea sensibilităţii e. îmbunătăţirea mobilităţii articulare 7. Prin masajul igienic aplicat asupra sistemului neuro-muscular se contribuie la prevenirea apariţiei: a. fibrozărilor  b. aderenţelor cicatriceale c. vergeturilor d. distrofiilor 39

8. Printre cele mai cunoscute efecte ale masajului asupra circula ţiei se numără: a. ameliorarea consistenţei b. punerea în mişcare a maselor de sânge periferic stagnat c. combaterea hipoesteziei d. deschiderea de noi capilare şi lărgirea celor deja deschise e. drenarea spaţiilor interstiţiale 9. Printre efectele demonstrate ştiinţific ale masajului asupra circulaţiei sanguine se numără: a. masajul creşte tensiunea arterială b. masajul scade tensiunea arterială c. masajul determină creşterea vitezei de circulaţie a sângelui 10. Alte efecte ale masajului demonstrate ştiinţific: a. randamentul unui muşchi obosit este mai mare după 5 minute de masaj decât după 5 minute de odihnă  b. masajul determină scăderea volumului secreţiilor glandelor endocrine şi exocrine c. masajul prelungit creşte pragul sensibilităţii la durere d. masajul determină scăderea fluxului limfatic e. masajul determină creşterea rezistenţei la oboseală

40

MODULUL V. Procedeele şi tehnicile masajului clasic Scopul modulului 

Însuşirea cunoştinţelor teoretice şi practico-metodice necesare selectării şi aplicării corecte şi eficiente a procedeelor şi tehnicilor specifice masajului clasic.

Obiective operaţionale    

Însuşirea descrierii fiecăruia dintre procedeele principale şi secundare de masaj Însuşirea criteriilor în funcţie de care se clasifică tehnicile de aplicare a fiecărui procedeu Înţelegerea logică şi respectarea indicaţiilor metodice pentru aplicarea fiecărui procedea Formarea capacităţii de a selecta procedeele şi tehnicile specifice în funcţie de scopul urmărit.

Unitatea de studiu V.1. Procedeele principale de masaj (fundamentale) Se numesc principale sau fundamentale procedeele care, de regulă, nu pot lipsi din aplicaţiile mai importante ale masajului. Acestea sunt: netezirea (efleurajul) fricţiunea frământatul (petrisajul) tapotamentul virbaţiile     

 Netezirea (efleurajul) Procedeul se adresează, în special, tegumentelor.  a). Descrierea procedeului. Netezirea constă în alunecări ritmice şi uşoare, aplicate cu diferite  părţi ale mâinilor, în sensul circulaţiei de întoarcere. Mişcările seamănă cu mângâierea şi sunt, în realitate, acţiuni de împingere şi tragere a mâinilor, pe suprafeţe mai mult sau mai puţin întinse ale pielii, cu o anumită apăsare (presiune) şi cu un anumit ritm, variabil, în funcţie de necesităţi.  b). Tehnicile netezirii. Tehnicile de netezire pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, astfel: din punct de vedere al tehnicii de execu ţie: cu degetele - folosite pentru suprafeţe mici, tronconice o  neteziri executate (degete); 

41

 neteziri executate cu fa ţ  a palmară sau dorsal ă a mâinii, cu degetele apropiate sau depărtate - folosite pentru suprafeţe plane şi întinse; din punct de vedere al intensităţii: neteziri uşoare, superficiale, când se acţionează numai asupra pielii; o neteziri mai profunde, folosind la nevoie o mână aplicată peste cealaltă (mână o  peste mână) - pentru ţesuturile subcutanate; o  neteziri profunde, cu rădăcinile mâinilor, cu marginea lor cubitală sau, chiar, cu  pumnii închişi (cu partea palmară sau cubitală) - pentru straturile profunde; din punct de vedere al modului cum lucrează mâinile: se aplică, de obicei, o  neteziri simultane - cu ambele mâini în acelaşi timp, longitudinal, fiind deci foarte lungi, pe toată întinderea regiunii; o  neteziri alternative - mâinile lucrează pe rând - lungimea lor fiind variabilă, în funcţie de necesităţi; din punct de vedere al sensului de acţionare: o  neteziri longitudinale - în lungimea membrelor, a grupelor de muşchi sau a vaselor de sânge; o  neteziri transversale; o  neteziri oblice; neteziri în cerc, şerpuite sau în zig -zag; o din punct de vedere al lungimii lor: o  neteziri lungi - se aplică longitudinal, pe toată întinderea segmentului sau regiunii; o  neteziri medii - au, în general, direcţie oblică şi se aplică pe segmentele mcmbrelor, la spate în regiunea scapulară, torace, abdomen; neteziri scurte şi foarte scurte - au, în general, direcţie transversală şi se folosesc, o mai ales, la articulaţii şi degete; din punct de vedere metodic: netezire introductivă (iniţială), cu care se începe şedinţa de masaj, tehnicile de o aplicare succedându-se de la simultane lungi, până la alternative scurte; ritmul şi intensitatea lucrului vor creşte treptat, urmărindu-se acomodarea, pregătirea suprafeţei pentru următoarele procedee. netezire finală (de încheiere), cu care se termină şedinţa de masaj, cu succesiune o inversă (de la alternative scurte la simultane lungi), ritmul şi intensitatea descrcscând treptat, urmărindu-se obţinerea unui efect calmant; din punct de vedere al specificului regiunii: neteziri cu o mână - pe suprafeţele mici; o neteziri cu ambele mâini - pe suprafeţe mari; o o  neteziri "în pieptene" - pe regiunile cu pilozitate crescută; o  neteziri "în brăţară" - pe membre: cu ambele mâini la acelaşi nivel, dacă segmentul este gros; cu o mână mai sus decât cealaltă, dacă segmentul este subţire; c). Indicaţii metodice sensul netezirii este cel al circulaţiei de întoarcere, astfel: pe membre - de la extremităţi spre rădăcini; o pe trunchi- în sensul circulaţiei de întoarcere - spre inimă; o  pe cap, gât şi ceafă - de la cap spre umeri şi omoplaţi; o netezirea se asociază cu presiunile (pentru a le creşte efectul în profunzime) şi cu vibraţiile (întărind acţiunea relaxatoare). o













 





42

Fricţiunea Procedeul vizează, în general, ţesutul subcutanat reprezentat de hipoderm şi are efectul analgezic cel mai important.  a). Descrierea procedeului. Fricţiunea constă în presarea ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) şi deplasarea lor, în limita elasticităţii proprii.

b). Tehnicile fricţiunii: din punct de vedere al suprafeţe care se prelucrează: o  fricţiuni cu vârfurile degetelor sau cu faţa lor palmară - pe suprafeţe foarte mici; o  fricţiuni cu o mână - pe suprafeţe mici; o  fricţiuni cu marginea cubitală a mâinii;  pe suprafeţe o  fricţiuni cu rădăcina mâinii; o  fricţiuni cu faţa palmară sau dorsală a mâinii; mari o  fricţiuni cu pumnul închis o  fricţiuni cu ambele mâini, simultan şi simetric - pe suprafeţe foarte mari; din punct de vedere al sensibilităţii segmentului sau regiunii: o  fricţiuni cu rădăcina mâinii (eminenţa tenară şi hipotenară) - pe porţiuni mai sensibile; o  fricţiuni cu nodozităţile degetelor, pumnul fiind înch is - pe porţiuni mai voluminoase şi mai puţin sensibile; din punct de vedere al sensului de execu ţie, care respectă particularităţile anatomice ale diferitelor părţi ale segmentelor sau regiunii:  ţ iuni circulare, elipsoidale (concentrice sau excentrice); o  fric  ţ iuni liniare, cu mişcări scurte şi ritmice de "dute-vino", pe regiunile s ărace în o  fric ţesuturi moi şi mai puţin suple (în lungul ligamentelor, tendoanelor, al spa ţiilor interosoase şi intermusculare); Tendonul ahilian, cutele de piele şi ţesuturi, se masează prin fricţiuni "în cleşte" - fie între police şi index, fie între marginile cubitale ale palmelor;  ţ iuni "ondulate" sau "în zig-zag" - paravertebral; o  fric din punct de vedere al intensităţii: o  fricţiuni superficiale; o  fricţiuni medii; o  fricţiuni profun de; Intensitatea fricţiunilor variază de la un moment la altul şi se poate mări sau micşora oricând; în acest sens se va modifica unghiul sub care se aplică degetele sau mâinile pe tegument, unghi care variază între 30 0 şi 70-800. Dacă dorim să acţionăm mai puternic şi asupra ţesuturilor mai profunde, accentuăm presiunea, fie înclinând degetele şi mâna faţă de planul regiunii, fie aplicând a doua mână peste cea care lucrează; din punct de vedere metodic: o  fricţiune simplă - când se execută cu unul din elementele tehnice descrise (pe suprafeţe reduse); o  fricţiune combinată (pe suprafeţele mari şi foarte mari), care se realizează în două moduri:  prin asocierea mai multor posibilităţi tehnice de execuţie a fricţiunii;  prin combinarea fricţiunii cu alte procedee de masaj (frământatul, vibraţiile); 









 

43

c). Indicaţii metodice: se recomandă dozarea intensităţii în funcţie de sensibilitatea pielii şi a celorlalte ţesuturi; pentru evitarea oboselii, maseurul va lucra folosindu-şi mâinile alternativ; când se lucrează circular, fricţiunea se va realiza într -un sens, apoi în celălalt, mâinile executând aceeaşi mişcare când se masează părţi simetrice ale corpului; după un număr oarecare de mişcări pe loc, mâna se deplasează în imediata vecinătate, continuând prelucrarea; nu sunt permise mişcări "pe sărite";  pe membre, fricţiunea se realizează mai bine, dacă sprijinim segmentul pe un plan dur, la o înălţime potrivită; 

 





Frământatul (petrisajul)

Este procedeul cel mai bun pentru masarea ţesuturilor profunde şi, în special, al muşchilor.  a). Desrierea procedeului. Frământatul reprezintă prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi  profunde, ridicarea lor atât cât le permite elasticitatea proprie şi stoarcerea, prin comprimare sau prin presiuni pe planul profund.

b). Tehnicile frămâ ntatului.  mântatul "în cută" şi "în val"- se efectuează atât pe regiunile întinse şi plane, o  fră cât şi la nivelul segmentelor; priza variază  în funcţie de grosimea stratului de prelucrat:  priză mică - între police şi index (cută); priză medie - între degete şi rădăcina mâinii (val); priză mare - între vârfurile degetelor de la cele dou ă mâini. Cel mai frecvent este folosit frământatul în cută medie, în care cuta realizată între degete şi rădăcina mâinii este stoarsă prin împingerea mâinii înainte, spre degete, şi comprimarea şi apăsarea, presarea sa pe planul dur, profund. Pc suprafe ţele plane, precum şi pe marile mase musculare, frământatul se execută formând o cută de muşchi, cu priză medie (se strânge, se ridică, apoi se presează pe planul profund, f ără a o scăpa din mână şi f ără a desprinde palmele de pe piele, mâinile deplasându-se apoi, din aproape în aproape. o  fră  mântatul "în br ăţ  ară" – se aplică la nivelul membrelor, cu cele dou ă police la acelaşi nivel sau etajat (unul mai sus decât celălalt), muşchii fiind prinşi şi strânşi  între police şi palme şi, apoi, presaţi pe planul dur: circular - ambele mâini lucrează simultan; şerpuit - mâinile lucrează alternativ (la nivelul suprafeţelor plane, această formă de frământat poartă numele de frământat "în zig-zag"; o  frământat cu pumnii  (cu partea cubitală sau palmară), sau alternativ, cubitalpalmar, folosit pentru mase mari musculare; o  frământat "în cută", între marginile cubitale ale mâinilor - folosit, mai ales, pentru abdomen;   

 

c). Indicaţii metodice: după fiecare mişcare de frământat, presiunea slăbeşte şi muşchiul se relaxează; forţa de apăsare (presiune), poate fi mică şi mijlocie, după volumul şi rezistenţa muşchilor;  pe regiunile plane, frământatul se execută în lungimea muşchiului;  pe regiunea abdominală frământatul se aplică numai dacă sunt prezente ţesuturi grăse abundente (este un frământat al stratului adipos).  

 

44

Tapotamentul  Aplicat pe piele şi ţesuturile moi, constituie cel mai intens şi stimutativ procedeu de masaj.  a). Descrierea procedeului. Tapotamentul constă în aplicarea unor loviri ritmice şi uşoare, executate cu diferite părţi ale mâinii. Există şi aparate mici care realizează loviri ritmice, acţionate cu mâna sau de un motor electric, dar procedeul manual este de preferat, deoarece se poate adapta mai bine şi doza mai uşor.  b). Tehnici de tapotament.  tapotament tocat: tocat cu partea cubito-palmară a mâinii; o o tocat cu partea cubito-dorsală a mâinii;  tapotament tangen ţ ial (vârfurile degetelor cad tangenţial pe suprafaţa pielii), folosit pentru regiunile mai sensibile (abdomen, fa ţă) - periaj;  tapotament "în ploaie" - tehnică specială, în care degetele cad pe rând pe piele şi continuă mişcarea printr-un efleuraj uşor (folosit pentru faţă, cap, abdomen);  bă tă torit: în căuş - mai puţin aspru; o o  cu pumnul (pentru regiunile cu mase mari musculare): cu partea palmară; cu partea cubitală; Pentru a varia intensitatea, se poate lucra, fie cu pumnul complet închis, fie semiînchis, sau asociind sau nu o mişcare de rotaţie a mâinii, în momentul contactului cu regiunea de masat.  plescăit - se execută cu faţa palmară a degetelor şi palmelor care cad moi, uşoare, alternativ sau simultan;  percutat - se execută cu vârfurile degetelor, uşor îndoite, mişcarea pornind din articulaţia pumnului, simultan dar, mai ales, alternativ, în ritm viu (degetele cad perpendicular pe suprafaţa de prelucrat); 







 





c). Indicaţii metodice:  în bătătorit, intensitatea rezultă, mai mult, din greutatea degetelor şi mâinii, decât din contracţia activă a muşchilor; intensitatea variază în funcţie de sensibilitatea regiunii de masat şi de masa musculară existentă; pentru a acoperi o suprafaţă cât mai mare se poate folosi baterea cu pumnul şi treimea inferioară a antebraţului (pentru fese + coapse). 





Vibra ţ iile  a). Descrierea procedeului. Vibraţiile constau din mişcări oscilatorii ritmice şi din presiuni intermitente, executate cu frecvenţă mare şi uniform, cu ajutorul mâinii sau al unor aparate, numite vibratoare. Aceste mişcări realizează deplasări mici (de câţiva mm.) ale pielii, ţesuturilor şi presiuni ondulatorii foarte variate.

b). Tehnicile vibraţiilor: vibraţii manuale: cu vârfurile degetelor sau cu faţa lor palmară; o 

45

cu palma; cu rădăcina mâinii; o o cu pumnul închis sau semiînchis;  presiunea vibrată: aplicată într -un singur punct sau cu deplasare liniară: o cu un deget; cu 3 degete (index, inelar, medius); o  pe rădăcina sau traectul unui nerv, pe inserţia unui tendon sau muşchi, în jurul unei articulaţii sau în lungul unei vene; trepidaţii  - mişcări vibratorii cu amplitudine mai mare decât cele obişnuite (pe torace, în expiraţie). o



 



c). Indicaţii metodice: vibraţiile manuale sunt preferate celor cu aparate, deoarece pot fi adaptate cu uşurinţă, în ceea ce priveşte amplitudinea, ritmul, presiunea; tehnica de aplicare a vibraţiilor depinde de regiune şi necesităţi; vibraţiile se asociază cu netezirile (efleurajul), fricţiunile şi, chiar cu frământatul. 

 

Rezumatul unităţii de studiu Fiecare dintre cele cinci procedee principale (fundamentale) ale masajului clasic se adresează, în principal, unei anumite structuri a organismului, mai superficiale sau mai profunde,  în funcţie de profunzimea la care se pot transmite efectele sale. Printre tehnicile de aplicare a fiecărui procedeu există unele care se folosesc mai ales pentru suprafeţele mari şi altele pentru suprafeţele mici, unele care se adresează spurafeţ elor plane şi altele care se adresează suprafeţelor tonconice, unele care au efecte relaxatoare şi altele care au efecte stimulative. Cunoa şterea şi selectarea lor în funcţie de scopul urmărit, pr ecum şi respectarea indicaţiilor metodice formulate pentru aplicarea fiecărui procedeu sunt absolut indispensabile din punct de vedere al obţinerii rezultatelor scontate.

Autoevaluare 1. Ce reprezintă procedeele principale (fundamentale) de m asaj? 2. Care sunt procedeele principale (fundamentale) de masaj? 3. Efleurajul: adresabilitate principală şi descriere. 4. Care sunt tehnicile de aplicare ale efleurajului? 5. Care sunt indicaţiile metodice care trebuie respectate pentru aplicarea efleurajului? 6. Fricţiunea: adresabilitate principală şi descriere. 7. Care sunt tehnicile de aplicare ale fricţiunii? 8. Care sunt indicaţiile metodice care trebuie respectate pentru aplicarea fricţiunii? 9. Frământatul: adresabilitate principală şi descriere. 10. Care sunt tehnicile de aplicare ale frământatului? 11. Care sunt indicaţiile metodice care trebuie respectate pentru aplicarea frământatului? 12. Tapotamentul: adresabilitate principală şi descriere. 13. Care sunt tehnicile de aplicare ale tapotamentului? 14. Care sunt indicaţiile metodice care trebuie respectate pentru aplicarea tapotamentului? 15. Vibraţiile: adresabilitate principală şi descriere. 16. Care sunt tehnicile de aplicare ale vibraţiilor? 17. Care sunt indicaţiile metodice care trebuie respectate pentru aplicarea vibraţiilor?

46

Unitatea de studiu V.2. Procedeele secundare de masaj    

    

Procedeele secundare de masaj au următoarele caracteristici: Se intercalează printre cele principale sau se ad augă la sfârşitul şedinţei de masaj; Întregesc acţiunea procedeelor de bază şi îmbogăţesc tehnica masajului; Unele derivă din cele principale, pe care le şi însoţesc; Altele au caracteristici tehnice proprii şi se aplică independent. Procedeele secundare de masaj clasic se împart în cinci grupe, astfel: Cernutul şi rulatul Presiunile Tracţiunie şi tensiunile Scuturăturile Procedee diverse de masaj

Cernutul şi rulatul  





Cernutul şi rulatul au următoarele caracteristici: Cernutul se execută cu ajutorul mâinilor aplicate de o parte şi de alta a segmentului de masat. Masa musculară se mişcă (cu degetele uşor flectate), printr -o mişcare asemănătoare cernutului cu o sită; se execută în ritm viu, insistent, deplasând mâinile din aproape în aproape. Rulatul se execută asemănător cu cernutul, dar cu degetele întinse şi cu palmele apăsând  pe ţesuturi. Cernutul şi rulatul se aplică pe segmentele tronconice (membrele superioare şi membrele inferioare): după procedeele de frământat şi tapotament, în masajul stimutativ; o după neteziri sau fricţiuni, în masajul relaxator. o

 Presiunile Presiunile prezintă următoarele caracteristici:  în masajul modern, se folosesc foarte mult în cel periostal; în masajul general, presiunile întăresc acţiunile procedeelor de netezire, fricţiune, frământat, cu care se asociază; se aplică, mai ales, pe spate, paravertebral (la tineri şi adulţi sănătoşi); se execută astfel: palmele, cu degetele întinse de o parte şi de alta a coloanei, execută presiuni, apoi se deplasează din aproape în aproape, amândouă odată sau pe rând;  pentru a creşte intensitatea, se foloseşte greutatea corpului, prin aplecarea trunchiului  înainte; se asociază cu vibraţiile şi trepidaţiile.  







Tracţiunile şi tensiunile 

Tracţiunile şi tensiunile au următoarele caracteristici: Pentru executarea tracţiunilor se acţionează astfel: se apucă segmentele, de deasupra şi de dedesubtul articulaţiei şi se trage de segmentul terminal, în sensul axei lungi. Scop: 47

  

întinderea şi alungirea, în limite fiziologice, a elementelor articulare şi periarticulare,  precum şi degajarea de sub presiune a elementelor intraarticulare. tracţiunile+scuturăturile = contribuie la prevenirea şi combaterea redorilor, a o îngroşărilor patologice a ţesuturilor periarticulare, a modificărilor artrozice, etc. la nivelul coloanei vertebrale, acest procedeu = elongaţii - se realizează pe mese o speciale; Tensiunile sunt mişcări active sau pasive care întregesc mişcarea unei articulaţii. acţionează, îndeosebi, asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare; se execută, de obicei, la sfârşitul masajului segmentar sau articular;

 Scuturăturile  

 





Scuturăturile au următoarele caracteristici: sunt înrudite cu tracţiunile şi trepidaţiile; constau din mişcări oscilatorii mai ample, executate ritmic, cu segmente de membre, cu membrele în întregime, sau cu corpul întreg. tehnica variază în raport cu regiunea asupra căreia se aplică; scuturăturile spaţiilor interosoase de la mâini şi picioare, înlocuiesc frământatul, care, la acest nivel, nu se poate aplica. se execută aplicând amândouă mâinile astfel încât policele şi porţiunea corespunzătoare a  palmelor să cuprindă marginile mâinilor şi picioarelor, după care se imprimă mişcări ritmice, alternative, realizând un fel de frământare reciprocă a ţesuturilor din spaţiile interosoase, metacarpiene sau metatersiene. Executarea lor la nivelul diverselor segmente se poate realiza astfel: Scuturăturile mâinilor sau picioarelor - priza se aplică pe marginile laterale, sau o apucând primul şi ultimul deget; Scuturăturile degetelor  - se execută cu mâna căuş peste ele, cu cealaltă fixând o pumnul sau glezna; Scuturăturile membrelor superioare şi membrelor inferioar e - se aplică la sfârşit, o făcând priză pe degete (la MS) sau pe călcâi (la MI) şi executând tracţiuni în axul lung al segmentului; Scuturăturile toracelui - se realizează în legătură cu mişcările de respiraţie (mai o ales pe expiraţie); Scuturăturile întregului corp, sunt posibile numai la copii. o

 Procedee diverse de masaj 



48

Din această grupă fac parte următoarele procedee secundare de masaj: Pensările (sau ciupirile pielii şi ţesuturilor), se execută astfel: se apucă între degete o cută de piele şi ţesut subcutanat, sau chiar muşchi, se strânge uşor şi se ridică atât cât  permite elasticitatea acestor ţesuturi, apoi se lasă să scape brusc. Se aplică, mai ales, pe  porţiunile cărnoase ale muşchilor. Ridicările de muşchi, se execută astfel: o cută de piele, de ţesuturi subcutanate şi de muşchi este prinsă, cu putere, între degete şi palmă şi trasă în sus, ca şi cum am dori să o desprindem de pe planul profund. Se aplică, mai ales, pe regiunea spatelui.

Rezumatul unităţii de studiu Procedeele secundare de masaj sunt considerate a fi cele care nu sunt indispensabile dar,  în unele situaţii, pot fi folosite (intercalate printre procedeele principale), pentru a amplifica efectele obţinute. Ele sunt clasificate în grupe de procedee, chiar dacă în unele grupe (pre siunile, scuturăturile) nu este inclus decât un singur procedeu şi au anumite particularităţi de aplicare.

Autoevaluare 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Care sunt caracteristicile grupelor de procedee secundare de masaj? Care sunt grupele în care se clasifică procedeele secundare de masa j? Care sunt caracteristicile cernutului şi rulatului? Care sunt caracteristicile cernutului şi presiunilor? Care sunt caracteristicile cernutului şi tracţiunilor şi tensiunilor? Care sunt caracteristicile cernutului şi tracţiunilor şi scuturăturilor? Care sunt caracteristicile cernutului şi procedeelor diverse de masaj?

Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul V  1. Se numesc principale sau fundamentale procedeele de masaj care: a. au efectele cele mai puternice asupra organismului b. nu pot li psi din aplicaţiile mai importante ale masajului c. sunt cel mai uşor de executat şi se învaţă cel mai uşor 2. Procedeele principale (fundamentale) de masaj sunt : a. presiunile b. efleurajul c. tapotamentul d. frământatul e. scuturăturile f. fricţiunile g. vibraţiile 3. Netezirea (efleurajul) se adresează în special: a. hipodermului b. tegumentelor c. muşchilor 4. Din punct de vedere al modului cum lucrează mâinile, netezirea are următoarele tehnici: a. neteziri simultane b. neteziri executate cu degetele c. neteziri executate cu faţa palmară sau dorsală a mâinii d. neteziri alternative 5. Din punct de vedere al sensului de ac ţionare, netezirea are următoarele tehnici: a. neteziri longitudinale b. neteziri lungi c. neteziri medii d. neteziri oblice e. neteziri circulare f. neteziri scurte g. neteziri transversale 49

6. Sensul în care se aplică netezirea este: a. cel al circulaţiei de întoarcere b. pe cap, gât şi ceafă - de la omoplaţi spre umeri şi cap c. pe membre - de la extremităţi spre rădăcini 7. Fricţiunea are cel mai puternic efect : a. de decontracturare b. analgezic c. de stimulare psihică 8. Din punct de vedere al sensului de execuţie, care respectă particularităţile anatomice ale diferitelor părţi ale segmentelor sau regiunii, fricţiunea are următoarele tehnici: a. fricţiuni cu marginea cubitală a mâinii b. fricţiuni circulare, elipsoidale (concentrice sau excentrice) c. fricţiuni în zig-zag d. fricţiuni cu pumnul închis e. fricţiuni liniare 9. Din punct de vedere metodic, fricţiunea are următoarele tehnici: a. fricţiuni în cle şte b. fricţiuni simple c. fricţiuni combinate d. fricţiuni cu nodozităţile degetelor 10. Printre indicaţiile metodice recomandate pentru aplicarea fricţiunii se numără: a. se recomandă dozarea intensităţii în funcţie de sensibilitatea pielii şi a celorlalte ţesuturi b. fricţiunea circulară se realizează numai în sensul mişcării acelor de ceasornic c. sunt permise mişcări "pe sărite" d. după un număr oarecare de mişcări pe loc, mâna se deplasează în imediata vecinătate, continuând prelucrarea 11. Frământatul se caracterizează prin : a. acţiuni de împingere şi tragere a mâinilor, pe suprafeţe mai mult sau mai puţin întinse ale pielii, cu o anumită apăsare (presiune) şi cu un anumit ritm, variabil, în funcţie de necesităţi b. presarea ţesuturilor moi subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un plan dur (osos sau cartilaginos) şi deplasarea lor, în limita elasticităţii proprii c. prinderea muşchilor şi a altor ţesuturi profunde, ridicarea lor atât cât le permite elasticitatea proprie şi stoarcerea, prin comprimare sau prin presiuni pe planul profund 12. Frământatul în brăţară se aplică : a. pe regiunile întinse şi plane b. la nivelul membrelor c. la nivelul abdomentului 13. Printre indicaţiile metodice privind aplicarea frământatului se numără: a. pentru evitarea oboselii, maseurul va lucra folosindu-şi totdeauna mâinile alternativ b. forţa de apăsare (presiune), poate fi mică şi mijlocie, după volumul şi rezistenţa muşchilor  c. după fiecare mişcare de frământat, presiunea slăbeşte şi muşchiul se relaxează 14. Tapotamentul este procedeul cu cel mai puternic efect: a. stimulativ b. antalgic c. sedativ 15. Tapotamentul percutat se execută: a. cu faţa palmară a degetelor şi palmelor care cad moi, uşoare, alternativ sau simultan b. cu vârfurile degetelor care cad tangenţial pe suprafaţa pielii c. cu degetele care cad perpendicular pe suprafaţa de prelucrat 50

d. cu vârfurile degetelor, uşor îndoite, mişcarea pornind din articulaţia pumnului, simultan dar, mai ales, alternativ, în ritm viu 16. Printre indicaţiile metodice pentru aplicarea tapotamentului se numără : a. când se lucrează circular, tapotamentul se va realiza într -un sens, apoi în celălalt, mâinile executând aceeaşi mişcare când se masează părţi simetrice ale co rpului  b. pe regiunea abdominală se aplică numai tapotamentul bătătorit cu palma în căuş c. în tapotament, intensitatea rezultă, mai mult, din greutatea degetelor şi mâinii, decât din contracţia activă a muşchilor  d. pentru a acop eri o suprafaţă cât mai mare se poate folosi baterea cu pumnul şi treimea inferioară a antebraţului (pentru fese + coapse) 17. Procedeele secundare de masaj sunt : a. vibraţiile b. presiunile c. cernutul şi rulatul d. tapotamentul e. tensiunile şi tracţiunile f. scuturăturile g. fricţiunea h. pensările şi ridicările de muşchi 18. Cernutul şi rulatul se aplică: a. după terminarea şedinţei de masaj b. numai în cazul masajului relaxator c. după procedeele de frământat şi tapotament, în masajul stimutativ d. după neteziri sau fricţiuni, în masajul relaxator  19. Presiunile : a. constau din mişcări oscilatorii mai ample, executate ritmic, cu segmente de membre, cu membrele în întregime, sau cu corpul întreg  b. în masajul general, întăresc acţiunile procedeelor de netezire, fricţiune, frământat, cu care se asociază c. se execută, de obicei, la sfârşitul masajului segmentar sau articular  d. se asociază cu vibraţiile şi trepidaţiile 20. Tracţiunile şi tensiunile : a. se execută, de obicei, la sfârşitul masajului segmentar sau articular  b. se aplică, mai ales, pe spate, paravertebral (la tineri şi adulţi sănătoşi) c. acţionează, îndeosebi, asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare d. contribuie la prevenirea şi combaterea redorilor, a îngroşărilor patologice a ţesuturilor   periarticulare, a modificărilor artrozice

51

52

MODULUL VI. Fundamentarea ştiinţifică a efectelor şi efectele masajului asupra organismului: mecanisme de producere şi modalităţi de obţinere Scopul modulului 

Cunoaşterea efectelor pe care masajul le are asupra organismului, pe baza înţelegerii  profunde a funcţionalităţii organismului omenesc, în vederea selectării şi aplicării corecte a procedeelor şi tehnicilor de masaj, în funcţie de necesităţi.

Obiective operaţionale  



Însuşirea clasificării efectelor obţinute prin aplicarea masajului. Înţelegerea efectelor pe care fiecare procedeu de masaj le poate avea asupra organismului, în funcţie de modul de aplicare. Înţelegerea efectelor pe care masajul le are asupra fiecărei structuri a organismului.

Unitatea de studiu VI.1. Clasificarea efectelor masajului clasic Efectele posibil a fi obţinute prin aplicarea masajului se clasifică astfel: 







 



 Efectele directe se obţin atunci când acţiunea masajului se exercită nemijlocit asupra  pielii şi ţesuturilor de la suprafaţa corpului.  Efectele indirecte se obţin atunci când acţiunea masajului se transmite în profunzime, la o oarecare distanţă de locul pe care se aplică.  Efectele mecanice se produc sub acţiunea mecanică a procedeelor şi tehnicilor de masaj şi constau în schimbările fizice de tensiune din ţesuturi şi în modificările în concentraţia umorilor.  Efectele reflexe rezultă din efectele fiziologice ale masajului şi din schimbările produse de acestea în sistemul hormonal şi nervos.  Efectele parţiale corespund unor acţiuni locale, reduse ca întindere şi intensitate.  Efectele generale se produc în urma unor acţiuni complexe, întinse ca suprafaţă şi  pătrunzătoare ca profunzime.  Efectele imediate sunt strâns legate de natura, durata, tehnica şi intensitatea procedeului folosit, precum şi de natura, sensibilitatea şi întinderea ţesuturilor masate; se produc rapid şi ţin tot timpul cât durează acţiunea masajului, dar scad şi dispar repede după ce acesta a încetat.

53

 Efectele tardive sunt reacţii lente, care se produc încet, în mod secundar, fie în regiunea masată, fie în profunzime sau la distanţă; apar abia după încetarea acţiunii mecanice, se menţin un timp mai îndelungat şi dispar lent.  Efectele stimulatoare (excitante) constau în activarea, intensificarea şi grăbirea unor  procese sau fenomene.  Efectele relaxatoare (calmante) constau în încetinirea, reducerea intensităţii sau chiar  oprirea unor procese sau fenomene. În practică, efectele masajului sunt greu de separat şi de localizat precis, pentru că indiferent de mărimea suprafeţei prelucrate, ele se extind şi se răsfrâng asupra întregului organism. Efectele stimulatoare şi cele relaxatoare se obţin atât prin aplicarea aceloraşi procedee prin modificarea tehnicii şi modului de aplicare, cât şi prin aplicarea unor procedee şi tehnici diferite. Cele mai evidente şi mai uşor de urmărit sunt efectele masajului asupra ţesuturilor şi organelor de la suprafaţa corpului; mai greu de urmărit şi de controlat sunt efectele masajului asupra ţesuturilor şi organelor profunde şi asupra marilor funcţiuni ale organismului. 





Rezumatul unităţii de studiu Efectele masajului asupra organismului se clasifică, în funcţie de diferite criterii, în m ai multe categorii. Clasificarea este realizată din considerente didactice, deoarece în practică, toate categoriile enunţate se îmbină între ele, rezultând efecte complexe şi plurifactoriale. Efectele masajului asupra structurilor de la suprafaţa corpului pot fi constatate mai uşor, observând o serie de modificări care apar ca urmare a aplicării diferitelor procedee, cele  profunde şi care interesează funcţionalitatea internă a organismului sunt mai greu de decelat. Este important de reţinut faptul că, trebuie urmărită obţinerea efectelor tardive, prin aplicarea repetată şi sistematică a unui număr mai mare de şedinţe de masaj , pentru ca obiectivele să fie atinse.

Autoevaluare 1. Care sunt categoriile de efecte care se pot obţine prin aplicarea masajului? 2. Cum se obţin efectele directe ale masajului? 3. Cum se obţin efectele indirecte ale masajului? 4. Cum se obţin efectele mecanice ale masajului? 5. Cum se obţin efectele reflexe ale masajului? 6. Cum se obţin efectele parţiale ale masajului? 7. Cum se obţin efectele generale ale masajului? 8. Cum se obţin efectele imediate ale masajului? 9. Cum se obţin efectele tardive ale masajului? 10. În ce constau efectele stimulatoare (excitante) ale masajului? 11. În ce constau efectele relaxatoare (calmante) ale masajului?

54

Unitatea de studiu VI.2. Efectele obţinute prin aplicarea procedeelor şi   tehnicilor de masaj Indiferent de procedeul sau tehnica la care ne referim, e fectele se obţin pe două căi: una mecanică (directă) una reflexă (indirectă) Efectele obţinute  pe cale mecanică sunt rezultatul schimbărilor fizice ale tensiunii din ţesuturi şi se obţin ca urmare a aplicării tuturor procedeelor şi tehnicilor, care produc modificări în concentraţia umorilor. Efectele  reflexe se realizează prin excitarea terminaţiilor nervoase de la perif eria corpului, prin stimularea receptorilor (extero-, intero- şi proprioceptori), care declanşează o serie de reacţii fiziologice, biochimice etc. cu efect asupra circulaţiei, nutriţiei, excreţiei, sensibilităţii ş.a.m.d., prin mecanisme foarte complexe a căror intensitate este condiţionată şi de tehnica folosită în cadrul fiecărui procedeu. Aceste aspecte legate de căile prin care se obţin efectele masajului clasic sunt valabile şi  pentru metodele complementare, fie că este vorba de reflexologie, care se fundamentează ştiinţific pe baza existenţei şi folosirii arcului reflex, fie de metodele terapeutice tradiţionale asiatice, care îşi bazează eficienţa pe influenţarea fluxului de energie care parcurge meridianele corpului, prin stimularea chiar a meridianelor, a unor puncte sau zone specifice.  

Zonele metamerice şi reflexogene ale organismului (vedere laterală, anterioară şi posterioară)* 1

 Efectele netezirii (efleurajului)asupra organismului Cele mai importante efecte se răsfrâng asupra circulaţiei sanguine în capilare, vene superficiale şi vase limfatice. Efleurajul este un "deschizător de drum" pentru celelalte procedee,  prin aplicarea cărora se ajunge la sfârşitul şedinţei să fie dechise circulaţiei şi cele mai mici capilariole, care nu intră altfel aproape niciodată în activitate. Acţiunea efleurajului asupra circulaţiei se realizează pe cale mecanică şi pe cale reflexă.

1

Toate imaginile cuprinse în acest curs sunt preluate din lucrarea Masajul (procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport), Edit. ALL, Bucureşti, 1992, autor IONESCU ADRIAN

55

 Pe cale mecanică. Prin tehnicile efleurajului se acţionează direct asupra vaselor de sânge superficiale, influenţând împingerea coloanei de sânge venos în sens centripet. Atunci când tehnicile de efleuraj se însoţesc cu presiuni (presiuni alunecate) şi vibraţii, efectul se extinde şi asupra circulaţiei profunde. În cazul membrelor superioare şi inferioare, circulaţia profundă este influenţată prin neteziri sacadate, cu priză "în inel" sau "în brăţară". Datorită faptului că tunica medie a venelor  este formată din strat muscular în care dispoziţia fibrelor este transversală, sub formă de inele, ele sunt influenţate foarte eficient prin această priză "în inel" şi astfel efleurajul sacadat stimulează contracţia musculaturii netede, favorizând circulaţia de întoarcere. Venele de calibru mai mare (cu lumenul mai mare), mai prezintă în afara acestor inele musculare şi un rând de fibre musculare longitudinale, asupra cărora se acţionează alternativ prin masajul sacadat şi prin masajul cu tehnici lungi, medii, scurte - intercalat printre tehnicile sacadate. În vasele limfatice, circulaţia lichidelor este activată prin alunecări lente şi relativ apăsate (presiuni alunecate), care de fapt uşurează şi munca inimii, contracţiile sistolice devenind mai rare şi mai ample. Creşterea amplitudinii contracţiilor sistolice determină creşterea fracţiei de ejecţie, acest lucru contribuind la îmbunătăţirea aportului energetic către p eriferie. Efleurajul, căruia mulţi specialişti îi spun "procedeu cu tehnici de suprafaţă", mai are ca efect deosebit de important, acomodarea subiectului cu terapeutul şi cu actul terapeutic, în aşa fel încât posibilele reacţii negative de la început, pe parcurs, se diminuează şi chiar dispar. Este ceea ce se numeşte "începutul relaţiei directe de colaborare între terapeut şi subiect". Treptat, subiectul obţine o stare de relaxare fizică şi psihică, în producerea căreia, în afara aplicării masajului, kinetoterapeutul joacă un rol deosebit de important, de sugestoterapeut. Ca procedeu cu tehnici de suprafaţă, efleurajul are efecte deosebite asupra pielii. Astfel, pe cale mecanică (directă) se determină exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct, stimulând noi diferenţieri ale celulelor bazale şi scurtând în acest fel timpul necesar reînnoirii epidermei. Aceasta este modalitatea de ameliorare a proprietăţilor fizico mecanice ale pielii, cum ar fi elasticitatea, contractilitatea şi, secundar, tensiunea şi rezistenţa cutanată la presiune. Elasticitatea pielii este manifestată prin extensibilitatea datorată fibrelor elastice care intră în structura dermului; aceasta scade pe măsura înaintării în vârstă. Alături de celelalte procedee, pe cale mecanică, efleurajul activează secreţia de sebum,  prin stimularea contracţiei muşchilor erectori ai firelor de păr. Cunoscând rolul sebumului în formarea filmului acid de suprafaţă, ajungem la concluzia că, în acest fel, se îmbunătăţeşte funcţia antimicrobiană şi antiparazitară a pielii. Acţiunea asupra glendelor sebacee nu este izolată. {i glandele sudoripare răspund la excitantul mecanic care stimulează deschiderea canalelor secretorii. În acest fel se completează filmul acid de suprafaţă cu componenta sudoripară şi se influenţează funcţia de termoreglare, prin pierderea de căldură ca urmare a transpiraţiei. Prin transpiraţie se elimină toxinele şi sărurile de Na, K, Ca, etc., care rezultă în urma degradării substanţelor proteice (amoniac, creatină, acid uric, uree, etc.) şi a compuşilor  organici neazotaţi (acid lactic), substanţe care sunt rezultatul biochimismului contracţiei musculare. Detoxificarea poate fi accelerată şi competată prin masaj, în acest mod intervenindu se asupra prevenirii instalării oboselii musculare, dar şi în refacerea proprietăţilor funcţionale ale ţesuturilor.  Pe cale reflexă (indirectă). Prin excitarea receptorilor senzitivo-senzoriali, tehnicile din efleuraj, transmit centrilor superiori informaţia, iar aceştia declanşează, pe cale reflexă, reacţiile de răspuns ale ţesuturilor şi organelor. Efectul tehnicilor din efleuraj asupra terminaţiilor nervoase periferice este diferit, astfel: efleurajul lung, cu ritm şi intensitate reduse, are o acţiune calmantă, liniştitoare asupra sistemului nervos, relaxantă şi decontracturantă asupra musculaturii scheletice; determină încetinirea funcţiilor ţesuturilor sau organelor, diminuează sau inhibă sensibilitatea, conductibilitatea şi reactivitatea nervilor (produce desensibilizarea); 

56







tehnicile scurte, viguroase, cu ritm şi intensitate crescute, au efecte inverse celor enumerate anterior.  prin efleuraj, excitarea pielii sau a terminaţiilor nervoase din piele determină declanşarea reflexului axonic antidronic, cu efect vasodilatator, care se exteriorizează prin hiperemie cutanată. Este de reţinut faptul că vasodilataţia este persistentă şi se menţine şi după  încetarea tehnicilor de efleuraj; întrucât temperatura pielii este implicată în perceperea senzaţiilor dureroase, temperatura scăzută diminuându-le, în leziuni posttraumatice se efectuează efleurajul cu pungă de gheaţă, până la obţinerea anesteziei (criomasajul).

 Efectele f ricţiunii asupra organismului

Efectele fricţiunii se datoresc, în cea mai mare parte, acţiunii mecanice a tehnicilor  specifice acestui procedeu, dar cea mai importantă este calea reflexă. Fricţiunea se adresează ţesutului subcutanat fibro-grăsos care formează stratul hipodermic (sau paniculul adipos). Acesta asigură o protecţie mecanică a organismului, stratul grăsos subcutanat aflându-se într-un circuit continuu de mobilizare şi depozitare care se desfăşoară sub influenţa a foarte mulţi factori. Tehnicile fricţiunii au ca rezultat înclinarea  balanţei în favoarea factorilor lipolitici, determinând o scădere a stratului adipos.  Pe cale mecanică, prin fricţiune se mobilizează ţesuturile subiacente (epiderm, derm), asigurându-li-se o supleţe mărită, prin creşterea elasticităţii. Elasticitatea este dată de fibrele elastice din structura dermului, fibre care o dată cu înaintarea în vârstă îşi pierd elasticitatea (prin acumularea sărurilor de Ca, Mg, Na, se hipermineralizează). Prin aplicarea sistematică a tehnicilor de fricţiune asupra persoanelor de vârsta a III-a (masaj igienic), se previn şi se înlătură depunerile abundente de minerale, ceea ce duce la neîngroşarea fibrelor elastice, ele păstrându -şi supleţea. Odată cu înaintarea în vârstă, procesul de regenerare şi cicatrizare se diminuează de circa. 5 ori în comparaţie cu vârsta tânără. Fricţiunile menţin (Influenţează dacă nu au fost aplicate  până atunci) regenerarea şi cicatrizarea. Vindecarea unor leziuni se produce prin ţesut conjunctiv (ţesut de susţinere), care - prin fricţiunile profunde executate pe porţiuni mici (presopunctură, punctoterapie, masaj transversal profund) - determină desfacerea aderenţelor cicatriceale, favorizând formarea de ţesuturi elastice. În cadrul masajului special articular, fricţiunile executate profund, "intrând" în articulaţie, stimulează proprioceptorii, cu efect în reducerea durerilor şi eliminarea substanţelor de uzură. Articulaţia este un organ senzorial în măsură să informeze sistemul nervos central asupra variaţiilor posturale, gradului de tensiune în care este pusă musculatura şi chiar a gradului de scurtare a acesteia, a accidentelor produse prin întinderea sau smulgerea tendoanelor de pe periost sau os. Activarea reţelei arteriale şi vasculare periarticulare, determinată de aplicarea fricţiunilor, intervine în menţinerea supleţii şi rezistenţei acestor structuri. Efectele asupra circulaţiei venoase şi limfatice au ca rezultat prevenirea stazei sanguine şi limfatice. În procesele inflamatorii şi hemoragice acute sunt contraindicate tehnicile de masaj. Fricţiunile se efectuează în scop profilactic, de prevenire a întinderilor sau smulgerilor  apărute de obicei la nivel tendino-muscular ca urmare a efectului lor de mobilizare a circulaţiei. Prin fricţiuni se mai stimulează permeabilitatea cutanată pentru anumite medicamente, absorbţia lor realizându-se prin orificiile pilosebacee şi sudoripare, lucru deosebit de util în tratamentul leziunilor şi sechelelor apărute frecvent în activitatea sportivă, după accidentări, dar şi în alte situaţii în care se produc traumatisme.  Pe cale reflexă , fricţiunea îşi realizează efectele prin reflexul axonic antidronic, în urma declanşării căruia, la nivelul vaselor cutanate, se eliberează bradikinina, histamina, acetilcolina, eliberarea acestora fiind urmată de o vasodilataţie locală, manifestată prin hiperemie. Rezultatul 57

nu se limitează numai la hiperemie, declanşându -se reglarea circulaţiei sângelui în întreg organismul, prin mecanisme complexe nervoase, umorale şi hormonale. Afluxul crescut de sânge la nivelul pielii explică mecanismele intrinseci de asup lizare în toate condiţiile în care supleţea ei scade sau se pierde (datorită vârstei sau unor cicatrici). Atunci când tehnicile de fricţiune se execută într -un ritm lent, prelung şi profund, au drept rezultat scăderea sensibilităţii locale, a încordării nervoase generale, au efecte pozitive în relaxarea musculară şi chiar în reducerea oboselii musculare. Atunci când tehnicile de fricţiune sunt executate scurt, într -un ritm rapid şi viguros, efectele sunt stimulative, atât pentru sistemul nervos central, cât şi pentru cel periferic. În activitatea sportivă, fricţiunea se efectuează atât în scop analgezic, cât şi în cadrul masajului de preîncălzire, dar şi în scop calmant înainte de probă şi după aceasta.

 Efectele frământatului asupra organismului 

Efectele acestui procedeu se instalează atât pe cale mecanică, cât şi pe cale reflexă.  Pe cale mecanică, datorită caracteristicilor specifice tehnicilor de frământat, se stimulează deschiderea capilarelor de rezervă şi a capilariolelor, favorizându -se circulaţia  profundă care asigură eliminarea produşilor toxici ai metabolismului (a substanţelor de uzură). Acest lucru este deosebit de important, în primul rând la sportivii de performanţă, dar şi în  profesiile care solicită o activitate fizică deosebită, în condiţii deosebite (de ex. mineritul). Frământatul menţine muşchiul într -o stare de funcţionare şi troficitate normală, împiedicând atrofiile musculare. Datorită stoarcerii se dezvoltă, pe cale mecanică, elasticitatea muşchilor, prevenindu-se apariţia rupturilor, care apar frecvent în sport dar şi în unele profesii şi care se caracterizează prin ruperea unor fibre sau a tuturor fibrelor unui muşchi, în condiţiile unei contracţii bruşte, puternice, efectuată cu muşchiul neîncălzit. De asemeni, prin frământat sunt stimulate fiziologic şi celelalte proprietăţi ale muşchiului: excitabilitatea, contractilitatea, conductibilitatea. Rezultatul favorabil benefic asupra excitabilităţii se caracterizează prin asigurarea posibilităţii de executare a unor eforturi menţinute, de lungă durată, datorită faptului că, prin frământat, se prelungeşte în timp b ariera de instalare a oboselii. Un efect deosebit se realizează asupra contractilităţii, care se apreciază prin creşterea forţei musculare de contracţie, fapt pus în evidenţă atât la sportivii de înaltă  performanţă, cât şi în profesiile la care efortul fizic este foarte solicitant şi în timpul căruia există o solicitare prelungită, cu efecte asupra mobilizării sistemului nervos central, determinând o mobilizare mai eficientă a unităţilor motorii. În cazul frământatului efectele pur mecanice nu pot fi disoc iate clar de cele pur reflexe, ele interferându-se.  Pe cale reflexă. Toate tehnicile frământatului şi efectele acestora obţinute pe cale mecanică sunt implicate şi în efectele obţinute pe cale reflexă. Frământatul asigură o creştere a tonicităţii musculare, o îmbunătăţire a troficităţii şi are influenţă favorabilă asupra unor insuficienţe musculare care apar ca urmare a imobilizărilor   prelungite în aparate gipsate, după traumatisme etc.

 Efectele tapotamentului asupra organismului Efectele tapotamentului se obţin pe cale mecanică şi pe cale reflexă. Ele variază în funcţie de ritmul şi intensitatea lovirilor din cadrul fiecărei tehnici, dar mai sunt condiţionate şi de supleţea sau de rigiditatea mâinilor kinetoterapeutului, cât şi de sensibilitatea pielii sau a ţesuturilor masate.  Pe cale mecanică, tehnicile de tapotament mobilizează lipidele din adipocite, înclinând  balanţa metabolică în favoarea factorilor lipolitici. Se intervine în acest fel asupra scăderii ţesutului adipos. Tot pe cale mecanică se acţionează şi asupra vasomotricităţii, crescându -se afluxul de sânge spre zona masată. Hiperemia cutanată este evidentă şi de lungă durată. 58

Ecoul tehnicilor tapotamentului se face simţit şi  din punct de vedere reflex, prin influenţele asupra ramurilor periferice ale nervilor senzitivi şi motori. Excitarea nervilor somatici senzitivi este urmată, în timp (după un anumit număr de şedinţe), de scăderea sensibilităţii dureroase. Excitarea fibrelor nervoase motorii determină, prin motoneuronii fazici, o contracţi e rapidă a fibrelor musculare, iar prin motoneuronii tonici, o contracţie lentă, exteriorizată prin creşterea tonusului. Gradul de contracţie depinde de ritmul şi intensitatea cu care sunt aplicate tehnicile de tapotament. Astfel, atunci când tehnicile su nt aplicate cu ritm şi intensitate scăzute, sunt urmate de contracţii parţiale, producând un efect mecanic scăzut. Când ritmul şi intensitatea acestora sunt crescute, se produce o contracţie mai amplă dar tot cu un efect mecanic scăzut. Executate uşor şi ritmic, tehnicile tapotamentului stimulează proprietăţile fiziologice ale muşchilor şi le îmbunătăţeşte funcţionalitatea.

 Efectele vibraţiil  or asupra organismului

Tehnicile executate prelungit şi cu fineţe sunt liniştitoare, reduc sensibilitatea pielii ş i a ţesuturilor superficiale, producând o senzaţie de amorţire, încălzire şi relaxare. Tehnicile mai ample şi mai puternice, au ca efect intensificarea circulaţiei locale  profunde, care se exteriorizează prin hiperemie cutanată. Tehnicile vibraţiilor se combină, de cele mai multe ori, cu tehnicile de efleuraj, cu fricţiunile, presiunile, contribuind la sporirea eficienţei acestora. Efectul lor este calmant, relaxator şi decongestiv, motiv pentru care sunt indicate, atât în tratamentul unor efecţiuni dureroase şi congestive ale organelor interne, a unor leziuni însoţite de contractură musculară, cât şi în cazuri de supraîncordări psihice. Vibraţiile mecanice, executate în ritm rapid şi cu amplitudine crescută, au un efect dublu,  împiedicând depozitarea adi pocitelor şi mobilizându-le din straturile adipoase subcutanate. Pentru acest motiv, ele sunt indicate în tratamentul celulitei şi a obezităţii.

Concluzii Principala direcţie în care se exercită efectul procedeelor de masaj este cea a circulaţiei sanguine. Tehnicile energice de fricţiune, frământat, tapotament, determină eliberarea de histamină, care acţionează cu predilecţie asupra vaselor mici de sânge producând vasodilataţie, exteriorizată prin hiperemie cutanată. Această oarecum banală hiperemie este, de fapt, rezultatul intervenţiei mai multor substanţe şi anume: serotonina, care produce vasodilataţie la nivelul muşchilor scheletici, dar care determină şi un puternic vasospasm; kininele plasmatice, cărora li se datorează cel mai eficient efect vasodilatator cunoscut până în prezent, fiind de 10 ori mai active ca histamina, etc. Aceleaşi procedee de masaj realizează, pe cale reflexă influenţarea sistemului aferent simpatic, acţionând asupra venelor din muşchiul striat, tot în sens vasodilatator, ca ur mare a  predominanţie receptorilor de tip beta, din pereţii vasculari. Tehnicile energice de masaj duc şi la activarea acetilcolinei, cu rol de mediator chimic al fibrelor parasimpatice terminale şi simpato- parasimpatice ganglionare, responsabilă de o vasodilataţie puternică, în prima fază, pentru ca apoi să contribuie la apariţia reacţiilor  compensatoare adrenosimpatice, eliberatoare de catecolamine. Catecolaminele (în special adrenalina), printr- o acţiune metabolică indirectă intensifică glicoliza, urmată de acumularea de acid lactic, cu efect vasodilatator local, accentuat şi de activarea proteazelor tisulare. Efectele masajului, cu rezultat la distanţă prin influenţarea sistemului nervos în reglajele vasculare periferice, au şi scopul de a informa asupra circulaţiei arteriale. Efectele benefice ale masajului, se răsfrâng pozitiv şi asupra conţinutului vaselor de sânge. O şedinţă de masaj va fi urmată de o creştere uşoară a hemoglobinei, precum şi a 59

numărului de hematii, leucocite, modificări care se explică prin stimularea reflexă a organelor  hematopoietice şi prin mobilizarea sângelui din organele de depozit. Procedeele secundare de masaj, au aceleaşi efecte ca şi procedeele principale de masaj, ele fiind aplicaţii speciale ale tehnicilor, care acţionează tot pe cale mecanică şi reflexă, urmând aceleaşi mecanisme descrise  până acum.

Rezumatul unităţii de studiu Toate procedeele de masaj determină apariţia unor efecte, mai mult sau mai puţin specifice, preponderent asupra unei structuri sau a alteia. Căile prin care se obţin efectele procedeelor de masaj asupra organismului sunt calea mecanică (directă) şi calea reflexă (indirectă). Ţinând cont de efectele pe care fiecare dintre procedeele de masaj le are asupra organismului, este important să se păstreze o succesiune logică a aplicării acestora, pentru a asigura progresivitatea influenţelor pe care le exercită. Netezirea (efleurajul) iniţială va pregăti organismul pentru aplicarea procedeelor următoare ; în continuare, fiecare procedeu şi tehnică aplicate vor trebui să întărească efectele procedeului anterior şi să pregătească organismul pentru următorul procedeu. Efleurajul de încheiere are rolul de a desensibiliza ţesuturile.

Autoevaluare 1. Care sunt căile prin care se obţin efectele masajului asupra or ganismului? 2. Care sunt efectele mecanice ale netezirii (efleurajului) asupra organismului? 3. Care sunt efectele reflexe ale netezirii (efleurajului) asupra organismului? 4. Care sunt efectele mecanice ale fricţiunii asupra organismului? 5. Care sunt efectele reflexe ale fricţiunii asupra organismului? 6. Care sunt efectele mecanice ale frământatului asupra organismului? 7. Care sunt efectele reflexe ale frământatului asupra organismului? 8. Care sunt efectele mecanice ale tapotamentului asupra organismului? 9. Care sunt efectele reflexe ale tapotamentului asupra organismului? 10. Care sunt efectele vibraţiilor asupra organismului? 11. Care este mecanismul apariţiei hiperemiei ca urmare a aplicării masajului? 12. Care este mecanismul prin care se produce vasodilataţia ca effect reflex al aplicării masajului?

Unitatea de studiu VI.3. Efectele masajului clasic asupra structurilor  organismului  Efectele masajului asupra pielii Pielea acoperă întreaga suprafaţă a corpului, adaptându-se perfect la relieful formaţiunilor  anatomice pe care le acoperă. Acest ţesut, a cărui suprafaţă măsoară, la adultul de talie medie, între 1,5 şi 2 m.p., constituie un organ bine definit, cu funcţii proprii destul de complexe şi de mare importanţă pentru organism. Principalele funcţii ale pielii sunt cele de protecţie, de termoreglare, de excreţie şi de respiraţie; se poate adăuga şi funcţia endocrină (mai puţin studiată) şi cea de sediu al unui răspândit sistem de exteroceptori şi proprioceptori, dispuşi în mare număr în straturile şi formaţiunile pielii. 60















 Efecte directe (mecanice):  îmbunătăţirea calităţilor fizice ale pielii, a consistenţei şi legăturilor cu straturile profunde, a elasticităţii şi mobilităţii;  îndepărtarea celulelor cornoase pe cale de descuamare şi curăţarea pielii de alte impurităţi, stimulând creşterea celulelor tinere; deschiderea canalelor de excreţie ale glandelor, favorizând eliminarea produşilor de excreţie;  păstrarea echilibrului dintre circulaţia periferică şi cea profundă, intervenind în reglarea dinamicii circulatorii a organismului;  prin activarea circulaţiei se influenţează schimburile nutritive (în sensul îmbunătăţirii lor), contribuind astfel la stimularea nutriţiei pielii, prevenirea atrofiei şi atoniei, regenerarea celulelor;  Efecte indirecte (reflexe): influenţarea circulaţiei şi a metabolismului, contribuind la îmbunătăţirea funcţiei de termoreglare; stimularea producerii unor substanţe hormonale cu puternică acţiune vasomotoare a căror acţiune este reglată prin intermediul sistemului nervos vegetativ;  prin procedee şi tehnici de masaj aplicate pe zone sau segmente cutanate (dermatoame)  bine delimitate (corespunzătoare unor ţesuturi şi organe inervate pe acelaşi segment nervos metameric al măduvei spinării), putem influenţa în sens fiziologic sau curativo  profilactic, ţesuturile şi organele profunde.

 Efectele masajului asupra ţesutului conjunctiv

Ţesuturile subcutanate, sunt formate din celule şi fibre dispuse în straturi mai mult sau mai puţin voluminoase; aceste straturi sunt străbătute de foarte numeroase vase de sânge şi limf ă, precum şi de o vastă reţea de ramificaţii nervoase. Acest ţesut are un rol important în între ţinerea formei şi reliefurilor corpului, în favorizarea func ţiunilor de sprijin şi mişcare, în protecţia organismului împotriva unor agenţi patogeni, în regenerarea ţesuturilor şi vindecarea lor după leziuni traumatice, operatorii, inflamatorii, toxice sau de altă natură.





 

 





 Efecte directe (mecanice):  întreţinerea şi refacerea, la nevoie, a elasticit ăţii şi supleţii elementelor care favorizează mişcările corpului; dezvoltarea tonusului şi rezistenţei elementelor cu rol de fixare şi protecţie a ţesuturilor şi organelor; reglarea şi menţinerea echilibrului circulator; resorbţia şi scăderea depozitelor de ţesut adipos;  Efecte indirecte (reflexe): influenţarea circulaţiei sângelui şi limfei; influenţarea schimburilor metabolice, a excreţiei, a funcţiilor hormonale, stimularea reacţiilor neurovegetative; stimularea proceselor de vindecare în cazul unor îmbolnăviri acute sau cronice, a unor   procese de atrofie şi degenerescenţă sau a leziunilor cu sau fără pierdere de substanţă, ştiut fiind faptul că în ţesutul conjunctiv se elaborează mijloacele de apărare -; influenţarea favorabilă a evoluţiei spre vindecare a organelor suferinde.

61

 Efectele masajului asupra elementelor aparatului locomotor MUŞCHII reprezintă, din punct de vedere cantitativ, cea mai mare parte a ţesuturilor  moi ale corpului; prin masajul aplicat asupra musculaturii scheletice, se poate influenţa întreg organismul. Muşchii fiind sediul unor laborioase procese fizice şi chimice, metabolice şi enrgetice, acestea pot fi, mai mult sau mai puţin, stimulate sau încetinite prin aplicarea masajului şi a tehnicilor complementare, a căror efecte la acest nivel, ar putea fi sintetizate astfel:  îmbunătăţirea proprietăţilor funcţionale ale muşchilor prin creşterea excitabilităţii, conductibilităţii şi contractilităţii lor, prin masajul clasic stimulativ; îmbunătăţirea elasticităţii musculare; relaxarea musculară, folosind masajul clasic relaxator; stimularea impulsului motor şi creşterea capacităţii de contracţie a muşchiului, prin excitarea nervilor motori; activarea circulaţiei, lărgirea capilarelor existente şi deschiderea unor capilare de rezervă, creşterea debitului sanguin local, accelerarea curentului de limfă, prin masaj clasic stimulativ; intensificarea proceselor metabolice din muşchi, fie pentru a produce energia necesară desfăşurării efortului fizic, fie pentru a reface rezervele de glicogen, contribuind astfel la refacerea capacităţii de efort şi la prevenirea şi combaterea oboselii musculare; TENDOANELE ŞI TECILE TENDINOASE au un important rol static şi dinamic, integritatea lor fiind deosebit de importantă; sunt adesea sediul unor traumatisme (mai mici sau mai mari, dar la fel de importante, deoarece netratate la timp pot conduce la traumatisme grave). Masajul tendoanelor şi tecilor tendinoase, al fasciilor, aponevrozelor şi formaţiunilor fibroase dintre muşchi şi organe, se execută în acelaşi timp cu masajul muşchilor, date fiind strânsele lagături anatomice şi funcţionale dintre acestea. Având în vedere acest lucru, efectele masajului asupra acestor elemente se încadrează în schema prezentată la "muşchi", rămânând de subliniat rolul deosebit pe care îl joacă masajul transversal profund, metoda asociată deseori tehnicilor din cadrul masajului clasic, în tratamentul leziunilor recente, precum şi shiatsu asociat cu stretching, aplicate în scopul întreţinerii sau refacerii supleţii sau consistenţei, a activării circulaţiei, a combaterii stazelor sanguine şi limfatice etc. ARTICULAŢIILE. În jurul unor articulaţii nu se găsesc decât pielea şi straturi subţiri de ţesut conjunctiv prin care trec vase, nervi şi tendoane; altele sunt acoperite cu straturi groase de ţesuturi diferite: muşchi, tendoane, pungi seroase, ţesut conjunctiv sau gras; aceste diferenţieri impun adaptarea tehnicilor folosite. Efectele obţinute prin aplicarea masajului şi tehnicilor  complementare la nivelul ţesuturilor articulare şi periarticulare, sunt: activarea circulaţiei şi nutriţiei (efecte circulatorii şi trofice, care se resimt şi asupra membranei sinoviale) prin masajul clasic articular; resorbţia sau împingerea în circulaţia generală a revărsatelor articulare sau a infiltratelor   patologice din ţesuturile periarticulare; prevenirea şi combaterea aderenţelor, retracţiilor, redorilor, cicatricilor vicioase, depozitelor patologice periarticulare; OASELE beneficiază de efecte circulatorii şi trofice, în mod indirect, prin intermediul ţesuturilor moi care le acoperă şi în care se ramifică reţeaua vasculară şi nervoasă comună, în timpul folosirii unor metode şi tehnici ca masajul clasic, shiatsu şi stretching şi prin stimularea unor mecanisme reflexe de reechilibrare neurovegetativă, în cazul aplicării masajului reflex, sau de echilibrare a circuitelor energetice din corp, folosind metodele terapeutice tradiţionale asiatice. 

  











62

 Efectele masajului asupra circulaţiei sângelui şi limfei 

Acţiunea masajului a fost comparată cu aceea a unei inimi periferice suplimentare. Efectele masajului clasic asupra circulaţiei au fost explicate prin acţiunea mecanică a procedeelor lor. Aplicate pe corpul viu, procedeele de masaj au o acţiune comparabilă cu cea a unei pompe aspiro-refulante. Prin presiune şi comprimarea vaselor, sângele este împ ins de la  periferie spre inimă, acesta nemaiputându-se întoarce din cauza existenţei pe traiectul vaselor a unor valvule, care asigură sensul unic al circulaţiei. După decomprimare, vasele revin la calibrul lor anterior, datorită elasticităţii propriilor pereţi şi a ţesuturilor înconjurătoare. În această fază, sângele de la periferie este aspirat în vase, pentru a fi din nou împins spre cord prin repetarea procedeelor. Acţiunea mecanică a masajului explică, în acelaşi mod, activarea circulaţiei pe căile limfatice. Limfa din ţesuturi este mobilizată prin procedee şi tehnici mai lente şi de intensitatea scăzută (efleuraj sacadat). Aplicând procedee şi tehnici mai profunde, cu mai multă vigoare şi mai pătrunzătoare, se influenţează circulaţia profundă din muşchi şi organe. Efectele de durată sau la distanţă, sunt atribuite unor mecanisme reflexe de natură complexă, hormonală şi nervoasă, prin declanşarea unei serii de reacţii în sistemul de reglare  biochimică şi nervoasă a circulaţiei. Sintetizând, efectele masajului asupra circulaţiei ar putea fi prezentate astfel: accelerarea circulaţiei sângelui şi limfei din vene şi capilare, prin folosirea masajului clasic în scop circulator; diminuarea congestiilor şi stazelor din ţesuturi şi organe, prin golirea mai activă a lichidelor din vasele limfatice şi din spaţiile intercelulare; uşurarea muncii cordului prin facilitarea circulaţiei în artere, ca urmare a aplicării masajului clasic în scop circulator; exercitarea mecanică a pereţilor vaselor (gimnastică a vaselor), prin acţiunea procedeelor  de masaj, conduce la obţinerea unor efecte benefice şi asupra aparatului circulator; conţinutul vaselor de sânge, prezintă unele modificări, cum ar fi creşterea uşoară a numărului de globule roşii şi albe şi creşterea cantităţii de hemoglobină (aceste modificări explicându-se prin stimularea reflexă a organelor hematopoietice şi prin mobilizarea sângelui din organele în care se află în rezervă), ca urmare a efectelor reflexe ale tuturor procedeelor de masaj; influenţarea secreţiilor hormonale din piele şi ţesutul conjunctiv subcutanat, precum şi acţiunea sistemului nervos vegetativ cu rol vasodilatator se explică prin faptul că în afara mecanismelor hiperemice locale, procedeele aplicate contribuie, prin mecanisme derivative, la reglarea circulaţiei sângelui în întreg organismul, putând fi folosit la nevoie în echilibrarea circulaţiei superficiale şi profunde. Aceste influenţe au la bază efectele reflexe ale tuturor procedeelor de masaj. 











 Efectele masajului asupra sistemului nervos Masajul este definit astăzi ca "arta de a produce reflexe de intensitate dorită într -o anumită zonă bine delimitată a corpului ". Este vorba îndeosebi despre efectele reflexe ale masajului aplicate pe segmentele reflexogene ale pielii. Procedeele şi tehnicile de masaj acţionează diferenţiat asupra terminaţiilor nervoase periferice: executate lent şi uşor, produc efecte liniştitoare; executate într -un ritm viu, produc efecte stimulatoare. Procedeele de masaj clasic determină în organism reacţii fiziologice, corespunzătoare, pe de o parte, naturii şi funcţiunilor ţesutului sau organului masat, iar pe de altă parte, intensităţii şi duratei procedeului aplicat, reacţii care se produc mai ales prin intermediul sistemului nervos. Acţiunea procedeelor şi tehnicilor de masaj excită terminaţiile aparatului exteroceptor cutanat şi subcutanat, precum şi ale aparatului proprioceptor din mu şchi, tendoane şi articulaţii, care le 63

transmit centrilor nervoşi şi apoi, pe cale reflexă, se răsfrâng asupra diverselor funcţiuni ale ţesuturilor şi organelor. În concluzie, efectele masajului asupra sistemului nervos, ar putea fi sintetizate astfel: activarea funcţiilor ţesuturilor şi organelor, mărirea sensibilităţii, conductibilităţii şi reactivităţii nervilor, prin aplicarea procedeelor şi tehnicilor de masaj stimulative; încetinirea funcţiilor ţesuturilor şi organelor, diminuarea sau inhibarea sensibilităţii, conductibilităţii şi reactivităţii nervilor, prin aplicarea procedeelor şi tehnicilor de masaj relaxatoare, din cadrul masajului clasic; determinarea unor reacţii complexe, nu numai în domeniul senzitiv, cât şi în cel motor şi trofic, sub influenţa tuturor procedeelor şi tehnicilor de masaj care determină o echilibrare a circulaţiei energetice şi reechilibrare neurovegetativă; determinarea unor efecte subiective, care se traduc printr- o senzaţie de bună dispoziţie, energie şi iniţiativă (în cazul masajului stimulator) şi printr -o stare de relaxare, destindere şi deconectare (în cazul masajului relaxator), aceste efecte psihice depinzând atât de metodele şi tehnicile aplicate, cât mai ales de reflexele vegetative realizate prin folosirea tuturor procedeelor şi tehnicilor de masaj. 







Rezumatul unităţii de studiu Efectele masajului se răsfrâng asupra întregului organism, influenţându-i toate structurile. Pe cale reflexă, indiferent de procedeul şi/sau tehnica aplicată, efectele se transmit tuturor  structurilor, cu intensitate mai mare la nivelul la care se aplică masajul şi cu intensitate din ce în ce mai scăzută pe măsură ce distanţa faţă de locul de aplicare a masajului creşte. Cunoscând efectele pe care fiecare procedeu le are asupra organismului şi modulând corect intensitatea şi frecvenţa mişcărilor efectuate, se poate direcţiona efectul spre structura interesată, în aşa fel încât, să se atingă obiectivele stabilite pentru intervenţia prin masaj.  Numai pe baza unei foarte bune cunoaşteri a efectelor pe care masajul le poate avea asupra organismului, se pot selecta corespunzător procedeele şi tehnicile de lucru şi se poate aplica un masaj ştiinţific, aceasta fiind, de fapt, arta aplicării masajului.

Autoevaluare 1. 2. 3. 4.

Care sunt efectele pe care masajul le are asupra pielii? Care sunt efectele pe care masajul le are asupra ţesutului conjunctiv subcutanat? Care sunt efectele pe care masajul le are asupra muşchilor? Care sunt efectele pe care masajul le are asupra tendoanelor, tecilor tendinoase, articulaţiilor şi oaselor? 5. Care sunt efectele pe care masajul le are asupra circulaţiei sanguine şi limfatice? 6. Care sunt efectele pe care masajul le are asupra sistemului nervos?

Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul V  I  1. Efectele reflexe ale masajului: a. se obţin atunci când acţiunea masajului se exercită nemijlocit asupra pielii şi ţesuturilor  de la suprafaţa corpului b. se obţin sub acţiunea mecanică a procedeelor şi tehnicilor de masaj c. rezultă din efectele fiziologice ale masajului şi din schimbările produse de acestea în sistemul hormonal şi nervos 2. Efectele relaxatoare (calmante) ale masajului : a. corespund unor acţiuni locale, reduse ca întindere şi intensitate 64

b. sunt reacţii lente, care se produc încet, în mod secundar, fie în regiunea masată, fie în  profunzime sau la distanţă c. constau în încetinirea, reducerea intensităţii sau chiar oprirea unor procese sau fenomene 3. Căile prin care se obţin efectele masajului asupra organismului sunt : a. mecanică  b. reflexă c. imediată d. generală 4. Pe cale mecanică, netezirea (efleurajul): a. acţionează direct asupra vaselor de sânge superficiale b. acţionează direct asupra circulaţiei profunde c. determină exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct d. declanşează reflexul axonic antidronic, cu efect vasodilatator  5. La nivelul pielii, efleurajul determină : a. activarea secreţiei de sebum b. inhibarea contracţiei muşchilor erectori ai firelor de păr  c. deschiderea canalelor secretorii ale glandelor sudoripare 6. Fricţiunea determină producerea următoarelor efecte : a. creşterea elasticităţii ţesuturilor asupra cărora se aplică  b. îmbunătăţirea capacităţii de regenerare şi cicatrizare a ţesuturilor  c. menţinerea supleţii şi rezistenţei reţelei arteriale şi vasculare d. inhibarea contracţiei musculare 7. Fricţiunea are următoarele valenţe profilactice: a. previne staza sanguină şi limfatică  b. previne întinderile sau smulgerile apărute de obicei la nivel tendino-muscular c. previne depunerile abundente de minerale care duc la îngroşarea fibrelor elastice 8. Atunci când tehnicile de fricţiune se execută într -un ritm lent, prelung şi profund, au drept rezultat : a. scăderea sensibilităţii locale b. creşterea încordării nervoase generale c. reducerea oboselii musculare 9. Printre efectele pe care frământatul le are asupra organismului se numără : a. stimularea deschiderii capilarelor de rezervă şi a capilariolelor  b. acumularea produşilor toxici ai metabolismului (a substanţelor de uzură) c. stimularea proprietăţilor funcţionale ale muşchilor  d. scurtarea în timp a barierei de instalare a oboselii 10. Tapotamentul : a. mobilizează lipidele din adipocite b. scade afluxul de sânge spre zona masată c. determină, în timp, scăderea sensibilităţii dureroase d. contribuie la creşterea tonusului muscular  11. Vibraţiile au următoarele efecte: a. calmante, relaxatoare b. decongestive c. de împiedicare a depozitării adipocitelor şi de mobilizare a acestora din straturile adipoase subcutanate d. de mobilizare mai eficientă a unităţilor motorii 12. Hiperemia cutanată determinată de aplicarea masajului se produce prin următoarele mecanisme: a. eliberarea de histamină, care produce vasodilataţia vaselor mici de sânge  b. eliberarea de serotonină, care produce vasodilataţie la nivelul muşchilor scheletici 65

c. eliberarea de kinine plasmatice, cu cel mai puternic efect vasodilatator d. creşterea uşoară a hemoglobinei, precum şi a numărului de hematii, leucocite 13. Printre efectele masajului asupra pielii se numără: a. îmbunătăţirea consistenţei şi legăturilor cu straturile profunde, a elasticităţii şi mobilităţii  b. resorbţia şi scăderea depozitelor de ţesut adipos c. deschiderea canalelor de excreţie ale glandelor  d. îmbunătăţirea funcţiei de termoreglare 14. Printre efectele masajului asupra şesutului conjunctiv se numără: a. îndepărtarea celulelor cornoase pe cale de descuamare  b. întreţinerea elasticităţii şi supleţii elementelor care favorizează mişcările corpului c. creşterea tonusului şi rezistenţei elementelor cu rol de fixare şi protecţie a ţesuturilor şi organelor 15. La nivelul muşchilor masajul are următoarele efecte: a. creşterea tonusului şi rezistenţei elementelor cu rol de fixare şi protecţie a ţesuturilor şi organelor b. îmbunătăţirea proprietăţilor funcţionale, prin creşterea excitabilităţii, conductibilităţii şi contractilităţii c. stimularea impulsului motor şi creşterea capacităţii de contracţie d. inhibarea proceselor metabolice 16. Asupra articulaţiilor masajul are următoarele efecte: a. refacerea rezervelor de glicogen  b. prevenirea şi combaterea aderenţelor, retracţiilor, redorilor  c. stimularea reacţiilor neurovegetative d. resorbţia sau împingerea în circulaţia generală a revărsatelor articulare sau a infiltratelor patologice 17. Asupra circulaţiei sângelui şi limfei masajul are următoarele efecte: a. accelerarea circulaţiei sângelui şi limfei din vene şi capilare b. exercitarea mecanică a pereţilor vaselor  c. favorizarea acumulării de lichide în vasele limfatice şi î n spaţiile intercelulare d. diminuarea congestiilor şi stazelor din ţesuturi şi organe 18. Asupra sistemului nervos masajul are următoarele efecte: a. mărirea sensibilităţii, conductibilităţii şi reactivităţii nervilor  b. influenţarea secreţiilor hormonale din piele şi ţesutul conjunctiv subcutanat c. diminuarea sau inhibarea sensibilităţii, conductibilităţii şi reactivităţii nervilor  d. determinarea unor reacţii complexe în domeniul senzitiv, în cel motor şi în cel trofic

66

MODULUL VII. Specificitatea aplicării masajului pe diferite regiuni ale corpului. Masajul general extins şi masajul general redus Scopul modulului 

Cunoaşterea aspectelor particulare care caracterizează aplicarea masajului pe diferite regiuni ale corpului.

Obiective operaţionale 

 

Cunoaşterea particularităţilor anatomice, fiziologice şi biomecanice a diverselor regiuni ale corpului. Însuşirea modului corect de aplicare a masajului pe toate regiunile corpului. Cunoaşterea şi respectarea unor precauţii recomandate pentru aplicarea masajului asupra unora dintre regiunile corpului.

Unitatea de studiu VII.1. Particularităţi de aplicare a masajului   asupra diverselor regiuni ale corpului  Masajul regiunii spatelui Spatele este o regiune întinsă, aproape plană şi netedă, cu excepţia reliefului coloanei vertebrale şi a omoplaţilor. Pielea care acoperă această regiune este mai groasă, mai puţin sensibilă, ţesutul conjunctiv şi grăsos este puţin abundent, musculatura este mai lăţită şi dispusă în mai multe straturi, iar circulaţia sângelui este mai redusă şi divers orientată. Pentru masajul spatelui, subiectul este în poziţia de decubit ventral, cu fruntea sprijinită pe dosul mâinilor proprii/pe un sul/pe o pernă plată şi tare/cu membrele superioare întinse pe lângă corp, caz în care capul este întors într -o parte.

Poziţia terapeutului şi subiectului pentru masajul spatelui 67

Maseurul stă în stânga subiectului, în funcţie de înălţimea banchetei pe care este  poziţionat acesta. Pe regiunea spatelui se pot aplica toate procedeele principale de masaj, plus câteva dintre cele secundare. Masajul clasic începe cu efleuraj, printr-o serie de alunecări lungi şi lente, de jos în sus, din regiunea sacrală spre ceafă, trecând peste toată suprafaţa lombară şi dorsală. La început, ambele palme, cu degetele întinse şi depărtate, se îndreaptă în sus, în lungul coloanei vertebrale,  paralel cu aceasta, pentru ca treptat mişcările să ia o direcţie uşor oblică, pentru a acoperi toată suprafaţa. Se lucrează simultan, apoi alternativ. Apoi, urmează alunecări medii, executate oblic spre în sus şi lateral, pe şolduri, flancuri, coaste, omoplaţi şi umeri, simultane şi alternative. În cazul unui masaj stimulativ, alunecările medii sunt urmate de alunecări scurte, executate în ritm viu, din aproape în aproape, simultan şi alternativ, acoperind întreaga regiune. Aceste alunecări  pot fi executate cu o mână, cu ambele, "mână după mână”, "mână peste mână", adaptându-le la întinderea şi relieful zonei respective. Alunecările pot fi liniare, ondulate/în zig -zag, se pot executa simple sau asociate cu presiunile şi vibraţiile.

Direcţii de aplicare a masajului pe regiunea spatelui

Fricţiunea se execută, la început, cu toată palma şi cu degetele întinse, pentru a acoperi o suprafaţă cât mai mare. Pentru a adapta procedeul la forma şi relieful regiunii, la consistenţa  pielii şi ţesuturilor, precum şi pentru a realiza progresia în intensitate, se pot folosi şi tehnicile de fricţiune executate cu rădăcina mâinii, cu pumnul (cu faţa palmară sau cubitală), cu marginea cubitală a mâinii (în jurul omoplaţilor), cu faţa palmară a degetelor (în sens circular pe musculatura paravertebrală şi în sens liniar în spaţiile intercostale).

Fricţiunea aplicată cu vârfurile degetelor, simultan, pe regiunea spatelui

68

Frământatul, se aplică folosind toate tehnicile ("în val", "în cută", "şerpuit"), în funcţie de elasticitatea pielii şi de masele musculare existente. De la baza gâtului spre umeri se poate aplica frământat asociat cu fricţiune. Tapotamentul se aplică folosind toate tehnicile sale, adaptate în funcţie de sensibilitatea subiectului: tocat cu partea cubito- palmară şi cubito-dorsală a mâinilor, mai ales pe muşchii lungi ai spatelui, în sens longitudinal;  bătătorit cu pumnul semiînchis;  bătătorit cu palmele în căuş;  plescăit cu faţa palmară sau dorsală a mâinilor şi degetelor;  percutat cu vârfurile degetelor căzând perpendicular pe suprafaţa pielii. Tehnicile de tapotament se pot combina între ele, adaptându- se în permanenţă la  particularităţile zonei şi la sensibilitatea subiectului. La persoanele robuste, după tapotament se pot aplica presiuni executate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale, executate cu palmele şi degetele întinse, presând simultan sau alternativ, o dată sau de mai multe ori în acelaşi loc şi, apoi din aproape în aproape pe toată suprafaţa spatelui. La persoanele sensibile, după tapotament se poate aplica o netezire simpl ă sau vibrată, executată în zig-zag. 

   

Tapotamentul executat cu partea cubitală a mâinii pe regiunea spatelui

Vibraţiile se asociază cu presiunile, pe părţile dorsale şi flancuri, pentru a ajuta mişcările respiratorii, aplicându-se pe momentul expiraţiei. Masajul clasic al regiunii spatelui se încheie cu efleurajul de încheiere, care se execută scăzând treptat frecvenţa şi intensitatea alunecărilor.

 Masajul membrelor inferioare Masajul membrelor inferioare poate fi executat fie pe segmente, fie pe toată lungimea lor, mai întâi pe partea posterioară şi apoi pe cea anterioară.  Masajul membrelor inferioare pe partea posterioară  Poziţia subiectului - decubit ventral şi, mai rar, decubit lateral, pentru masajul şoldului şi al părţii laterale a coapsei şi gambei.

Poziţia pacientului pentru masajul membrelor inferioare – regiunea posterioară 69

Executat analitic, acest masaj începe cu regiunea fesieră, se continuă cu coapsa şi se  încheie cu gamba.

Masajul regiunii fesiere: Constă în neteziri executate cu ambele mâini, alunecând în sus spre regiunea lombară, în  jos spre coapse şi lateral spre şolduri; se folosesc tehnici puternice, cu partea dorsală a mâinilor, cu nodozităţile degetelor, cu marginea cubitală a mâinilor sau pumnilor, cu rădăcina mâinii, cu  pumnii închişi, mână peste mână. Mişcările se execută simultan sau alternativ, pe ambele părţi sau numai pe o parte. Urmează fricţiunile, executate energic, cu palmele sau cu pumnii, putându-se folos i şi tehnica "mână peste mână". Frământatul se execută cu ambele mâini cuprinzând simetric cele două părţi ale regiunii sau fiecare în parte; se foloseşte tehnica de stoarcere şi presare cu pumnii, sau se poate combina frământatul cu fricţiunea. Tapotamentul se execută cu marginea cubitală a mâinilor, cu pumnul închis sau semiînchis, la care poate participa uneori şi un segment de antebraţ. Netezirea de încheiere se poate combina cu vibraţia. Masajul coapsei pe partea posterioară: Efleurajul se începe cu ambele mâini care se aplică în cerc în jurul segmentului. După o serie de alunecări lungi şi lente, executate simultan şi alternativ, urmează alunecările scurte şi  pătrunzătoare, care accelerează ritmul mişcărilor; se folosesc tehnicile de execuţie cu palmele, cu rădăcina mâinii, cu partea cubitală, cu pumnul închis, cu nodozităţile degetelor, sau tehnica "în pieptene". Fricţiunea se execută cu palma, rădăcina mâinii, pumnul, sau "mână peste mână". Frământatul este procedeul de bază şi se aplică "în cerc", şerpuit şi, mai ales, în cută. Tocatul, plescăitul cu palmele şi bătătoritul se execută cu vigoare, tehnicile putându-se efectua pe rând sau combinate între ele; se evită aplicarea tapotamentului pe partea internă a coapsei şi în spaţiul popliteu. Cernutul şi rulatul coapsei se execută energic. Efleurajul de încheiere se execută lung şi lent, cu efect liniştitor. Masajul gambei pe partea posterioară: Se execută cu genunchiul uşor flectat şi cu piciorul în uşoară flexie plantară, pentru a permite relaxarea muşchilor. Gamba se menţine în această poziţie fie sprijinită pe genunchiul executantului, fie cu glezna pe un sul, pe o pernă sau pe planul înclinat al banchetei. Efleurajul începe prin alunecări lungi, care pornesc de la călcâi şi depăşesc  în sus articulaţia genunchiului, alternându-se mişcările; se continuă cu alunecări scurte şi insistente, adaptând tehnica şi intensitatea în funcţie de specificul regiunii (în jurul maleolelor  - mişcări circulare, pe partea cărnoasă a gambei - mişcări mai puternice, etc.). Fricţiunile se execută cu palmele şi degetele în jurul maleolelor (circular) şi a tendonului ahilian (liniar) şi cu palmele şi pumnii, pe masa cărnoasă a muşchilor. Frământatul se execută în cerc, şerpuit sau în cută. Tapotamentul se a plică numai pe masa cărnoasă a muşchilor. Cernutul şi rulatul se aplică asupra muşchilor părţii posterioare a gambei. Efleurajul de încheiere se aplică folosind tehnici executate lung, liniştitor.

70

Frământatul pe partea posterioară a gambei

Masajul membrului inferior, în întregime, pe partea posterioară: Se aplică atunci când timpul rezervat membrelor inferioare este foarte scurt, când masăm această regiune la copii sau când dorim să ne încadrăm, ca durată, în masajul general re strâns. Se aplică aceleaşi procedee şi tehnici, care însă se întind pe toată lungimea membrului inferior, păstrând sensul ascendent al procedeelor, cu efect circulator.

Direcţii de aplicare a masajului pe membrele inferioare – partea anterioară şi posterioară Pentru scuturarea membrului inferior, se aplică priza cu ambele mâini deasupra gleznei,  pentru a se putea executa şi tracţiunea în ax. Membrele inferioare pot fi masate şi în acelaşi timp.

71

 Masajul membrelor inferioare pe partea anterioară Analitic, se execută începând cu piciorul, continuând cu gamba, genunchiul şi coapsa.  Poziţia subiectului este decubit dorsal, cu capul uşor ridicat, sau culcat -rezemat pe un plan înclinat. Masajul piciorului: Se sprijină gamba subiectului pe genunchii executantului.

Poziţia terapeutului şi pacientului pentru masajul piciorului

Efleurajul constă în alunecări scurte, alternative, aplicate pe talpă, cu palma, cu rădăcina mâinii, cu pumnul închis, iar pe părţile laterale şi pe partea dorsală, cu palmele şi cu degetele; se lucrează de la degete spre gleznă. Fricţiunea se execută în sens circular în jurul maleolelor şi a călcâiului şi în sens liniar în lungul tendoanelor şi al spaţiilor interosoase metatarsiene. În locul frământatului, se aplică un procedeu impropriu denumit ”scuturatul spaţiilor interosoase". Netezirea de încheiere se aplică prin mişcări lente şi apăsate, executate cu palmele şi degetele. Degetele picioarelor pot fi masate împreună sau fiecare în parte, prin neteziri în lung sau transversale, fricţiuni cu vârfurile degetelor, tensiuni, tracţiuni şi uşoare scuturături. Masajul gambelor pe partea anterioară: Prezintă unele particularităţi datorită lipsei ţesuturilor moi pe creasta şi faţa antero-internă a tibiei. Gamba şi piciorul subiectului se duc în afara planului de sprijin, călcâiul sprijinit pe genunchii executantului; se poate lucra cu o mână, cealaltă fixând călcâiul. Efleurajul se aplică în funcţie de specificul regiunii: uşor pe pa rtea antero-internă a gambei şi cu mişcări mai scurte şi mai apăsate pe partea antero-externă, evitând creasta tibială; se lucrează cu palma, cu degetele sau "în pieptene". Fricţiunea se aplică, mai ales, pe partea antero-externă, folosind rădăcinile mâinilor sau pumnul. Frământatul se aplică, în general, cu o mână care cuprinde partea externă şi posterioară a gambei. Pe aceeaşi zonă se pot aplica tehnici de tapotament, mai ales tocat şi plescăit cu palma. Netezirea de încheiere se aplică lent şi uşor, pe partea antero-internă şi antero-externă a gambei.

72

Masajul genunchiului: Se execută cu membrul inferior întins şi sprijinit pe toată partea sa posterioară. Prin alunecări scurte şi fricţiuni uşoare, executate cu vârfurile degetelor, se prelucreaz ă pielea, ţesutul conjunctiv subcutanat şi elementele articulare şi periarticulare accesibile. Mişcările depăşesc, în sus şi în jos, regiunea articulară. Pe genunchi nu se pot aplica procedee de frământat sau tapotament. Masajul coapsei pe partea anterioară: Începe prin alunecări lungi şi lente, dar puternice, executate prin tehnicile cunoscute, urmate de neteziri scurte, dese sau sacadate. Fricţiunea se execută cu palma, rădăcina mâinii sau pumnul închis. Frământatul poate fi circular, şerpuit şi în cută, executându-se puternic. Tapotamentul se aplică folosind tehnicile de tocat, plescăit şi bătătorit cu palmele şi  pumnii semiînchişi; se evită faţa internă a coapsei. Rulatul şi cernutul se execută mai bine dacă flectăm puţin membrul inferior din coapsă şi genunchi şi sprijinim talpa subiectului pe banchetă. Netezirea de încheiere se poate întinde şi pe toată lungimea membrului inferior. Masajul membrului inferior, în întregime, pe partea sa anterioară: Când nu dispumen de timp suficient putem aplica procedeele de masaj pe toată întinderea membrului inferior, pe partea sa anterioară, lăsând nemasat piciorul propriu -zis şi trecând repede peste genunchi. Se poate aplica masajul şi pe ambele membre inferioare, pe partea lor anterioară, în acelaşi timp.

 Masajul membrelor superioare Adaptate mai mult pentru mişcări ample şi de abilitate dacât de forţă şi rezistenţă, membrele superioare sunt mai subţiri şi mai scurte decât cele inferioare, iar volumul muşchilor şi ţesuturilor moi de care dispun este mai redus. Pentru executarea masajului pe membrele superioare, poziţia potrivită este cea de culcat rezemat pe bancheta de masaj; se poate folosi şi poziţia aşezat pe un scaun sau aşezat -rezemat; de fiecare dată, se alege poziţia cea mai comodă, mai stabilă şi care să permită uşor accesul la segmentul pe care trebuie să îl masăm.

Poziţii pentru masajul membrului superior  73

Executantul stă în picioare sau şade pe un scaun, de partea care trebuie să fie masată. În masajul pe segmente al membrului superior se prelucrează, mai întâi, degetele şi mâna, apoi antebraţul, braţul, umărul.

Masajul degetelor: Se execută sprijinind palma subiectului pe palma executantului, de preferinţă pe stânga  pentru a lucra mai bine cu mâna dreaptă (pentr u dreptaci). Sprijinul membrului superior se asigură fie aşezând cotul pe o masă, fie pe speteaza unui scaun sau genunchiul executantului.

Poziţii pentru masajul pumnului şi degetelor  Se masează fiecare deget prin neteziri executate minuţios pe întreaga lungime a degetului şi pe fiecare falangă. Pe partea dorsală a tuturor degetelor întinse se poate aplica şi o netezire scurtă, transversală, dintr -o parte în alta. Fricţiunile se aplică insistent, mai ales pe partea palmară a d egetelor. Masajul se încheie prin tracţiuni şi scuturături ale fiecărui deget în pare, după care se face o mobilizare activă a tuturor degetelor. Pentru a scurta timpul necesar prelucrării fiecărui deget în parte, se masează mai întâi policele, apoi celelalte patru degete împreună, eventual în acelaşi timp pe faţa palmară şi dorsală.

Masajul mâinii propriu-zise: Începe cu netezire uşoară a feţei dorsale şi continuă cu netezire mai apăsată pe faţa palmară, care se poate aplica şi cu pumnul închis. Fricţiunea se execută liniar, pe faţa dorsală, în lungul tendoanelor şi a spaţiilor interosoase şi circular, pe faţa palmară, unde la persoanele robuste se poate aplica şi cu rădăcina mâinii sau cu pumnul închis. Se frământă cu degetele muşchii tenari şi hipotenari ai palmei; acest frământat se completează cu procedeul numit ”scuturarea spaţiilor interosoase". Se scutură apoi împreună mâinile şi degetele. Netezirea de încheiere, uşoară şi calmă, se aplică pe ambele feţe ale mâinii. NOTĂ: Masajul degetelor şi al mâinii propriu-zise poate fi executat în acelaşi timp. Masajul antebraţului: Se execută mai uşor dacă îl punem în poziţie verticală sau oblică faţă de planul de sprijin. Cotul va fi sprijinit la o înălţime potrivită, de preferinţă pe genunchii executantului. Se poate 74

masa şi fără sprijin pe cot, dar executantul asigură cu mâinile sale fixarea segmentului. Se poate folosi şi poziţia în care subiectul apucă cu mâna centura executantului. Masajul începe printr-o serie de alunecări lungi şi lente, executate cu ambele mâini,  plecând de la nivelul pumnului, netezind antebraţul pe toate feţele şi urcând până deasupra cotului. Mâinile se aşează circular de o parte şi de alta a segmentului, sau una deasupra celeilalte şi execută mişcări simultane sau alternative; urmează apoi alunecări scurte şi repezi. Fricţiunea se efectuează cu degetele şi palmele, în sens liniar în lungul tendoanelor şi în sens circular pe partea cărnoasă. Frământatul se poate executa în cerc, şerpuit sau în cută şi poate fi combinat cu fricţiunea. Tehnicile de tapotament se aplică mai greu pe antebraţ, dar se pot folosi tocatul şi plescăitul, cu degetele şi palmele, simultan sau alternativ, pe porţiunea cărnoasă. Rulatul se execută în ritm viu, urcând în lungul segmentului. Netezirea de încheiere se aplică lent şi liniştitor.

Masajul braţului: Începe cu netezirea executată cu ambele mâini, alunecând de o parte şi de alta a acestui segment, antebraţul fiind sprijinit pe genunchiul executantului. Dacă se lucrează cu o mână, cu cealaltă se sprijină cotul subiectului. După o serie de alunecări lungi şi lente, simultane şi alternative, se trece la netezirea mai scurtă şi mai apăsată, pe toată lungimea segmentului sau pe  porţiuni mai mici, corespunzătoare muşchilor biceps, triceps, deltoid. Fricţiunea se execută cu palmele sau cu degetele, cu marginea cubitală a mâinilor sau  pumnilor, cu rădăcina mâinii, adaptându-se continuu la relieful segmentului. Pentru braţ, frământatul este procedeul cel mai util; se poate executa un frământat circular sau în brăţară, frământat şerpuit sau în cută. Dintre tehnicile de tapotament, se aplică tocatul cu partea cubito-dorsală a mâinii, în lungul braţului şi cu partea cubito- palmară, pe umăr. Plescăitul cu degetele şi palmele se aplică  pe partea anterioară şi posterioară a braţului, evitând partea internă. Cernutul şi rulatul sunt foarte utile şi se execută cu uşurinţă. Masajul braţului se încheie cu neteziri uşoare. Masajul umărului: Masajul umărului poate fi executat din următoarea poziţie: subiectul în aşezat pe un scaun scund, fără spetează, iar executantul stând, cu faţa spre u mărul de masat. Începe cu alunecări ascendente, scunde şi dese, aplicate pe partea anterioară, laterală şi  posterioară a segmentului, care pot fi prelungite în faţă spre torace, în sus spre gât şi în spate spre omoplaţi. Urmează fricţiuni (efectuate cu degetele, palma întreagă, rădăcina mâinii, pumnul) şi frământat al muşchiului deltoid. Se poate aplica un tocat cu partea cubito- palmară a mâinilor şi, pe umerii robuşti, plescăit. Netezirea de încheiere se execută lent şi liniştitor, apoi se execută tracţiuni cu scuturături ale întregului membrului superior. Dacă timpul destinat pentru masajul membrului superior este scurt, procedeele şi tehnicile de masaj se pot aplica pe toată lungimea lui, la nevoie renunţându-se la prelucrarea degetelor şi mâinii. Această formă de masaj se poate executa fie cu o singură mână, cealaltă fixând mâna celui masat, fie cu ambele mâini, caz în care mâna celui masat se fixează de centura executantului.

75

Direcţii de aplicare masajului pentru membrele superioare

 Masajul peretelui toracic Peretele toracic se deosebeşte de regiunea spatelui prin structura şi prin rolul său esenţia în respiraţie. Pielea care acoperă această regiune este cu mult mai fină şi mai sensibilă, ţesuturile subcutanate sunt mult mai reduse pe părţile laterale şi pe linia mediană. Pe partea sa anterioară, la bărbaţi se remarcă relieful muşchilor pectorali, iar la femei domină relieful glandelor mamare. Pentru executarea masajului acestei regiuni se recomandă poziţia decubit dorsal, cu capul uşor ridicat, sau culcat-rezemat pe un plan uşor înclinat. Pentru masajul părţilor laterale, se ridică membrele superioare în sus şi se pun mâinile la ceafă sau pe creştet; la nevoie, se răsuceşte uşor  trunchiul spre partea opusă regiunii pe care dorim să o masăm. Executantul stă în picioare sau şade pe un scaun, în dreapta celui pe care îl masează. Masajul peretelui toracic începe printr-o serie de neteziri uşoare şi ritmice, executate cu o mână sau cu ambele mâini, care alunecă simultan sau alternativ, în faţă - de la baza toracelui,  peste regiunea sternală şi apoi în lungul claviculelor până peste umeri; pe părţile laterale - în sensul spaţiilor intercostale, ocolind regiunea mamară. Aceste alunecări sunt, la început, lungi şi lente, putând fi executate simultan sau alternativ; după aceasta se folosesc alunecările scurte, care se aplică pe zone mai puţin întinse: presternală, costală inferioară, costală laterală, claviculară, humerală.

Direcţii de aplicare a masajului pe regiunea toracelui şi abdomelui 76

Fricţiunea se execută minuţios, mai ales pe masa cărnoasă a muşchilor şi în lungul spaţiilor intercostale; procedeul se aplică cu palmele, cu marginea cubitală a mâinilor sau cu rădăcina mâinii. În regiunea supra- şi subclaviculară se execută o fricţiune cu vârfurile degetelor. După fricţiune se execută insistent frământatul muşchilor pectorali. Tehnica preferată este frământatul în cută, care permite prinderea muşchilor şi stoarcerea lor între police şi celelalte degete. Ca şi la regiunea spatelui, frământatul se poate combina cu fricţiunea. Tocatul şi percutatul au o utilitate mai redusă; de altfel, regiunea mamară şi cea  precordială sunt întotdeauna cruţate. În încheiere se aplică o netezire uşoară şi liniştitoare a întregii regiuni. După terminarea masajului sunt indicate câteva respiraţii ample, executate activ sau  pasiv, cu presiuni pe baza toracelui în timpul expiraţiei. Masajul peretelui toracic este recomandat pentru combaterea atrofiilor musculare şi a insuficienţelor funcţionale ale aparatului respirator, pentru tonifierea convalescenţilor după boli pleuro- pulmonare, a debililor şi a anemicilor. La sportivi se pune accentul, mai mu lt, pe masajul muşchilor pectorali.

 Masajul peretelui abdominal  Peretele abdominal este o adevărată centură constituită din muşchi laţi şi supli legaţi între ei prin puternice formaţiuni fibroase. Pielea care acoperă această regiune este subţire, moale şi elastică. La unele persoane regiunea abdominală are o sensibilitate specifică mare, care împiedică deseori aplicarea procedeelor de masaj. Sub piele se depun, la unele persoane, straturi de ţesut adipos mai mult sau mai puţin abundente, care modifică forma şi funcţiunile centurii abdominale; în aceste cazuri musculatura este predispusă la atonie şi insuficienţă funcţională. În  peretele abdominal circulaţia sângelui este divers orientată. Peretele abdominal este masat din aceeaşi poziţie ca şi peretele toracic. Pentru a mări relaxarea muşchilor abdominali, membrele inferioare se flectează din şolduri şi genunchi, iar   picioarele se sprijină pe tălpi.

Poziţia subiectului pentru masajul regiunii abdominale Pentru executarea masajului acestei regiuni se folosesc procedeele şi tehnicile cunoscute, care trebuiesc însă adaptate la conformaţia anatomică locală. Netezirea iniţială se orientează după sensul circulaţiei de întoarcere, sanguine şi limfatice. Alunecările încep din regiunea supraombilicală şi se îndreaptă în sus spre rebordurile costale; mâinile se duc apoi în lateral spre flancuri şi coboară, continuând apoi alunecarea în lungul şanţurilor iliace spre simfiza pubiană. Mişcările pot fi executate pe rând sau pot fi legate  între ele printr-o mişcare ondulată, care le însumează. Aceste tehnici se execută lent şi prelungit, începând cu vârfurile degetelor şi terminând cu rădăcina mâinilor (la deplasarea spre în sus),  începând cu partea cubito- palmară şi terminând cu partea radio-palmară (la deplasarea pe flancuri), începând cu rădăcina mâinilor, continuând cu palma şi terminând cu vârfurile degetelor  (la coborârea de-a lungul şanţurilor iliace), pentru a prelungi cât mai mult mişcarea. Mişcările se execută simetric, simultan sau alternativ, de o parte şi de alta a abdomenului. La nevoie, 77

alunecările se aplică pe zone mai reduse ca suprafaţă: epigastrică, subcostală, flancuri, ombilicală, subombilicală, în şanţurile iliace şi suprapubian. În aceste cazur i mişcările devin mai frecvente; ele se pot efectua legate una de alta (tehnica "mână după mână”) şi pot exercita o acţiune mai profundă şi mai stăruitoare. Fricţiunea constituie, în masajul abdominal, procedeul de bază. Cu toate că unii autori consideră că, neexistând un plan dur pe care ţesuturile să se deplaseze, nu poate fi vorba despre o fricţiune în adevăratul înţeles al cuvântului, elasticitatea pielii şi a ţesuturilor subcutanate permit mişcări ample, destul de uşor de executat, pe planul dur constituit de musculatura peretelui abdominal, care se contractă reflex. Frământatul nu poate influenţa mult musculatura peretelui abdominal, pentru că datorită unor reflexe locale de apărare musculatura se contractă şi nu poate fi prinsă în priza necesară executării procedeului. Din acest motiv, efectul frământatului se limitează la straturile subcutanate de ţesut adipos, atunci când acestea există; cuta de piele şi de ţesuturi grase este  prinsă între degete şi palme şi prelucrată insistent. Se aplică apoi, o formă de tocat uşor, cu vârfurile şi pulpele degetelor, executat cu multă supleţe şi tangenţial la suprafaţa abdomenului. Nu sunt permise tehnici de batere, nici chiar dacă musculatura abdominală este puternică şi rezistentă. Masajul peretelui abdominal se încheie întotdeauna prin uşoare mişcări de netezire, însoţire de vibraţii. După masaj sunt recomandate câteva mişcări active de respiraţie profundă. Efectele masajului abdominal sunt mai puţin mecanice şi mai mult reflexe; ele se răsfrâng, în primul rând, asupra elementelor constitutive ale peretelui şi, în al doilea rând, asupra organelor din cavitatea abdominală.

 Masajul capului şi gatului 

Masajul capului: Masajul capului trebuie să ţină seama, în primul rând, de particularităţile anatomice ale acestei regiuni şi, în al doilea rând, de influenţele pe care dorim să le exercităm asupra conţinutului cutiei craniene. Pielea părţii păroase a capului este grosă şi bine întinsă. Între piele şi oasele craniului există un strat foarte subţire de ţesuturi fibroelastice şi musculare, care p ermit un oarecare grad de mobilitate pasivă şi activă. Aceste ţesuturi sunt prevăzute cu o reţea destul de bogată în vase de sânge şi limfă, precum şi în ramificaţii ale nervilor periferici. Vasele se ramifică în diferite direcţii: din mijlocul frunţii lateral spre tâmple şi în sus spre creştet; din creştet spre părţile laterale şi înapoi spre ceafă. Muşchii sunt laţi, foarte subţiri şi se inseră pe piele şi oasele craniului. Ramificaţiile nervoase provin din nervii cranieni şi cervicali. Masajul capului se poate aplica pe toată suprafaţa sau parţial, pe frunte, pe creştet, pe  părţile laterale şi pe partea posterioară. Deseori este nevoie să se maseze numai jumătatea stângă sau dreaptă a capului. Pentru ca masajul capului să poată fi executat pe toată suprafaţa şi din diferite planuri (anterior, posterior, lateral), cel ce urmează a fi masat şade pe un scaun scund şi îşi fixează fruntea sau bărbia pe mâinile proprii sau pe un plan de sprijin potrivit de înalt. Executantul stă în  picioare sau şade pe un scaun mai înalt, în faţa, în spatele sau lateral de subiect. Este bine să domine cu privirea întreaga regiune şi să lucreze cu mâinile sub nivelul umerilor. Masajul se  poate executa cu o mână sau cu ambele mâini; când se lucrează cu o mână, cu cealaltă se sprijină capul. Pentru masajul frunţii şi părţii anterioare a capului, subiectul şade cu spatele la executant şi îşi reazemă capul pe pieptul acestuia. Pentru masajul creştetului, cel masat îşi sprijină bărbia  pe palmele proprii şi coatele pe genunchii executantului sau pe scaunul acestuia. Pentru masajul  porţiunii occipitale şi al cefei, cel masat şade cu fruntea sprijinită pe partea dorsală a mâinilor, antebraţele fiind încrucişate şi aşezate pe genunchii executantului. Pentru masajul părţii laterale 78

sau al unei jumătăţi a capului, se sprijină capul cu o mână sau pe pieptul executantului; se mai  poate masa regiunea şi din decubit lateral. Când capul este sprijinit cu o mână se lucrează cu mâna cealaltă; când se sprijină pe pieptul executantului sau pe o pernă, se lucrează cu ambele mâini.

Poziţii ale maseurului şi subiectului pentru masajul cefei, capului şi feţei Masajul capului constă în neteziri, fricţiuni, loviri uşoare şi ritmice, vibraţii. Netezirea se execută cu o mână sau cu ambele mâini, alunecând din regiunea frunţii fie spre creştet şi ceafă, fie pe părţile laterale. Palmele se aplică pe frunte cu degetele în sus, uşor  îndoite şi depărtate între ele, pentru a trece prin păr (tehnica "în pieptene"); mişc area parcurge o cât mai mare parte din suprafaţa capului şi coboară uşor spre ceafă. Alunecările se fac lent, când se execută cu ambele mâini în acelaşi timp, şi ceva mai repede când mâinile alunecă alternativ. După netezirea părţii mediane, alunecările se fac lateral şi mereu dinainte spre înapoi. Netezirea se mai poate efectua din mijlocul frunţii spre tâmple, din creştet spre părţile laterale şi din creştet spre ceafă. Bine executat, procedeul dă o senzaţie de linişte şi relaxare. Fricţiunea se execută cu amândouă mâinile sau cu o mână, celaltă sprijinind capul. Degetele uşor îndoite şi depărtate între ele se aplică pe partea păroasă. Prin mişcări lente şi circulare, se deplasează pielea pe straturile profunde, atât cât permite elasticitatea proprie a ţesuturilor. Presiunea pe planul osos se face moderat. După câteva mişcări pe loc, degetele se deplasează, din aproape în aproape, pe toată regiunea. fricţiunea vibrată este şi mai eficace, dar  este mai greu de executat. Pe zonele mai sensibile, apăsarea scade sau procedeul se întrerupe. Pe regiunea capului se aplică foarte rar  percutatul sau tocatul; atunci când se aplică, se foloseşte percutatul după o tehnică specială, astfel: percuţia se execută cu vârfurile degetelor, mâna căzând lent, rar şi elastic (mişcarea se execută din articulaţia pumnului şi nu din cea a cotului sau umărului); după ce ating capul, degetele alunecă uşor mai departe prelungind mişcarea sub forma unei neteziri, care poate fi vibratorie. Lovirile se repetă ritmic, rar, uşor şi uniform. Vibraţiile însoţesc tehnicile de netezire sau fricţiune, sau se aplică singure pe puncte sau  porţiuni mici ale pielii. Vibraţiile mecanice se aplică foarte rar pe cap şi atunci se execută prin intermediul unor dispozitive confecţionate din material moale şi elastic, sau prin intermediul mâinii executantului, care reglează presiunea. Prin masajul capului urmărim, pe de o parte, să influenţăm funcţiunile pielii şi ale ţesuturilor dintre piele şi craniu, iar pe de altă parte, să influenţăm conţinutul cuti ei craniene. După tehnica folosită, masajul capului poate avea efecte calmante, liniştitoare, sau stimulative, înviorătoare. Activând circulaţia din piele şi stimulând schimburile nutritive, acest masaj întreţine funcţiunile locale. Efectele profunde se obţin pe cale reflexă. Prin mecanisme derivative şi descongestionante se reglează circulaţia în cavitatea craniană şi se îmbunătăţesc funcţiunile vegetative din creier. Pe această cale se produce o stare de liniştire a sistemului nervos central, se reduce starea de încordare şi se favorizează somnul. Eficacitatea este mai mare la persoanele obosite, sensibile, agitate. Masajul capului este indicat în tratamentul unor dureri cu caracter nevralgic sau migrenos, al stărilor congestive şi reumatice. 79

Masajul feţei: Este o formă specială de masaj, practicată de către specialişti, în scop cosmetic sau terapeutic. În acest masaj se folosesc o serie de acţiuni manuale, derivate din procedeele clasice de netezire, fricţiune, frământat, tapotament, vibraţii, pensări, e tc., adaptate la particularităţile morfologice şi funcţionale ale acestei regiuni şi la necesităţi. Aceste procedee exercită o acţiune circulatorie şi trofică, tonică şi stimulatoare asupra pielii şi ţesuturilor subcutanate. Masajul cosmetic se aplică îndeosebi la femei, pentru păstrarea sănătăţii şi prospeţimii pielii, pentru corectarea unor defecte sau pentru refacerea aspectului estetic, atunci când este nevoie. Masajul profilactic / terapeutic are ca scop prevenirea / tratarea modificărilor inestetice şi de tonus ale ţesuturilor (cute, riduri), dar mai ales a urmărilor unor boli de piele şi accidente care interesează pielea feţei (cicatrici, aderenţe, pareze, etc.). Masajul cosmetic se aplică asociat cu unele preparate chimice sub formă de pudre, unguente, soluţii, loţiuni, care conţin esenţe, tincturi, săpunuri sau alte substanţe aromate sau colorate cu proprietăţi fiziologice şi terapeutice. În sport, masajul feţei poate deveni util, mai ales în box sau alte ramuri sportive în care este posibil să se producă accidente traumatice ale feţei (contuzii, plăgi, hematoame, fracturi, etc.). Poziţia cea mai bună pentru masajul feţei este decubit dorsal cu capul pe genunchii executantului, adesea capul şi partea superioară a trunchiului fiind uşor flectate. Masajul feţei se execută, de obicei, până la gât şi toracele anterior. El începe cu efleuraj uşor, executat cu faţa palmară a degetelor, pe frunte de la centru spre părţile laterale şi pe restul feţei de la menton spre urechi, spre unghiul extern al ochilor şi spre unghiul intern. Se execută apoi uşoare fricţiuni, cu faţa palmară a degetelor, urmând aceleaşi trasee şi insistând pe frunte (asociate cu întinderi ale pielii spre interior şi spre exterior) şi pe regiunea temporală (cu intensitate a presiunii mai mică). Se frământă apoi părţile moi (obrajii) în cută, executând o formă de frământat în cută cu  priză mică (între police şi index) şi asupra buzelor şi a părţilor moi din regiunea mentonieră şi submentonieră. În formele de masaj stimulativ se aplică şi un uşor  tapotament tangenţial ("în ploaie") şi chiar uşoare ciupituri. Vibraţiile se asociază cu presiunile executate cu vârful mediusului, pe marginea superioară a orbitei, pe părţile laterale ale nasului (mai ales la baza sa); de asemenea, ele se ma i asociază şi cu efleurajul introductiv, dar mai ales cu efleurajul de încheiere. Masajul gâtului : Pentru executarea masajului gâtului este nevoie să se facă o delimitare a părţii anterioare şi a celei posterioare, care se deosebesc între ele p rin formă, structură şi funcţiuni. Regiunea anterioară se caracterizează printr -o mare complexitate anatomică şi funcţională, fiind străbătută de căi organice importante, ca traheea şi esofagul, de vase mari de sânge, ca arterele carotide şi venele jugulare, de canale limfatice şi numeroase trunchiuri nervoase. Regiunea este sediul unor complexe formaţiuni ganglionare şi glandulare (ganglionii limfatici cervicali, tiroida şi paratiroidele). Muşchii anteriori ai gâtului sunt lungi şi subţiri, având o acţiune mai mult de orientare a mişcărilor decât statică sau de forţă. În regiunea posterioară a gâtului găsim coloana vertebrală cervicală şi o musculatură dispusă în mai multe straturi, care are un apreciabil rol static şi dinamic.

 Masajul părţii anterioare a gâtului : Este indicat foarte rar, de teama de a nu face rău acţionând fără discernământ asupra ţesuturilor şi organelor. 80

Atunci când totuşi se indică, el se execută după o tehnică simplificată, constând în netezire, fricţiune, frământatul muşchilor şi vibraţii. Poziţia subiectului este decubit dorsal sau aşezat-rezemat, cu un sul sub partea  posterioară a gâtului, pentru a-l extinde; executantul stă sau şade la dreapta celui masat. Netezirea părţii anterioare şi a părţii laterale a gâtului se face prin alunecări uşoare,  pornind de sus în jos, de la bărbie şi mastoidă spre stern şi clavicule; se porneşte cu marginile cubitale ale mâinilor şi cu rădăcinile mâinilor şi se termină cu marginile lor radiale şi cu vârfurile degetelor. Se poate lucra simetric, adică pe ambele părţi ale gâtului, sau mai întâi pe o parte şi apoi pe partea opusă, înclinând sau răsucind capul după nevoie. Fricţiunea se execută minuţios, dar cu multă precauţie, evitând glanda tiroidă. Frământatul se aplică numai pe muşchi, sub formă de cută, în lungul sternocleidomastoidienilor şi a marginii libere a trapezilor. Vibraţiile au un rol important în acest masaj, executându- se asociate cu presiuni uşoare, neteziri sau fricţiuni. Netezirea de încheiere se execută lung, lent şi liniştitor. Masajul regiunii anterioare a gâtului influenţează direct elementele anatomice locale şi indirect organele feţei şi capului. Acest masaj poate fi indicat cu scopul descongestionării regiunii şi relaxării musculaturii, al activării circulaţiei şi stimulării funcţionale a organelor  locale. Prin masaj se tratează cicatricile inestetice ce se formează după arsuri, traumatisme şi chiar intervenţii chirurgicale. Acest masaj se poate asocia cu mobilizarea metodică a gâtului, care se face pasiv, activ şi cu rezistenţă.

 Masajul părţii posterioare a gâtului (sau masajul cefei): Se execută fie din poziţia decubit ventral, cu capul uşor flectat şi cu fruntea rezemată pe  partea dorsală a mâinilor proprii sau cu capul sprijinit pe un sul moale, fie din poziţia aşezat pe un scaun scund, cu fruntea sprijinită înainte pe un plan potrivit de înalt, ori pe genunchii executantului. Pe bancheta joasă de masaj poziţia cea mai favorabilă este aşezat călare, cu trunchiul uşor înclinat înainte şi cu capul sprijinit pe planul lung al banchetei ridicat până aproape de verticală. Procedeele folosite pentru masajul cefei sunt netezirea, fricţiunile, frământatul, percutatul şi tocatul. Netezirea constă în alunecări executate cu o mână sau cu ambele mâini, pornind de sus, de deasupra inserţiilor muşchilor cefei pe osul occipital, de o parte şi de alta a liniei mediane şi coborând până la baza gâtului, între omoplaţi şi spre umeri. Pentru ca mişcările să fie mai lungi se încep cu rădăcinile mâinilor şi se termină cu vârfurile degetelor, care pe măsură ce coboară se depărtează între ele. Pentru netezirea părţilor laterale, se aşează palmele cu marginea cubitală sub urechi şi se alunecă în jos până peste umeri, terminând cu marginea radială a mâinilor. Alunecările sunt, la început, lungi şi simultane, apoi se execută alternativ şi sub formă scurtă, numai de sus în jos. Fricţiunea se aplică pe toată întinderea cefei, adaptând cât mai bine mişcările la forma regiunii. În partea de sus, la nivelul inserţiei muşchilor pe osul occipital, se execută mişcări liniare şi circulare cu vârfurile degetelor; în partea mijlocie a cefei şi în partea sa inferioară, între omoplaţi şi pe umeri, fricţiunile se execută amplu, cu podul palmelor sau rădăcinile mâinilor. Frământatul se aplică, mai ales, pe părţile laterale şi inferioare ale cefei, unde musculatura este mai voluminoasă, în formă de cută prinsă între police şi celelalte degete; mâinile se deplasează lucrând concomitent sau alternativ. O altă variantă de frământat în cută se execută cu o mână sau cu ambele mâini aplicate perpendicular pe axa lungă a gâtului, cuprinzând întreaga ceafă între police şi celelalte degete. Mâinile se deplasează în lungul cefei printr -o mişcare ondulatorie. Frământatul se poate combina cu fricţiunea, mai ales în partea de jos şi laterală a cefei.

81

Masajul muşchiului trapez – frământat

Percutatul se combină cu tocatul. În partea de sus a cefei, percuţiile executate cu vârfurile degetelor, cad de o parte şi de alta a liniei mediane, prin loviri foarte fine ş i rare. Pe mâsură ce mâinile coboară, percutatul se transformă în tocat, care se execută, în mod obişnuit, obişnuit, cu o moplaţi şi cu partea cubitocubito - palmară  palmară pe umeri. partea cubito-dorsală cubito-dorsală a mâinilor între omoplaţi Vibraţiile se execută asociate cu presiuni cu vârfurile degetelor aplicate pe inserţiile occipitale ale muşchilor şi cu neteziri şi fricţiuni executate cu degetele şi palmele, pe mijlocul şi  partea inferioară a cefei. cefei. Masajul cefei se încheie întotdeauna prin tehnici lungi şi lente de netezire calmantă. Acest masaj masaj provoacă o activare a circulaţiei locale, venoase şi limfatice, şi o decongestionare reflexă a circulaţiei din craniu. Prin acţiunea locală influenţăm circulaţia din muşchii cefei, care prin volumul şi aşezarea lor în straturi, precum şi prin lucrul static şi dinamic  pe care îl prestează, sunt predispuşi la staze circulatorii şi la oboseală. Din această cauză masajul cefei este folosit aproape întotdeauna ca act final al masajului general; el nu lipseşte din masajul sportivilor. Masajul cefei este indicat indicat în tratamentul nevralgiilor suboccipitale, al durerilor de cap şi de ceafă, al contracturilor musculare, al oboselii nervoase, al hipertensiunii arteriale, al limitării mobilităţii gâtului (în spondilozele cervicale). Prin masaj şi gimnastică se tratează depunerile locale de grăsime.

Rezumatul unităţii de studiu Pentru fiecare dintre regiunile corpului există anumite particularităţi de aplicare a masajului, care ţin de particularităţile anatomice ale regiunii, de grosimea stratului de ţesuturi ac ţiona necorespunzător asupra unor pachete mari moi, de sensibilitatea acestora şi de riscul de a acţiona de vase de sânge şi nervi. Respectarea poziţiilor recomandate pentru aplicarea masajului regional, va asigura comfortul subiectului şi accesul uşor al specialistului la regiunea de tratat, sporind astfel eficienţa procedeelor aplicate.

Autoevaluare fiziologice ale regiunii spatelui? spatelui? 1. Care sunt particularităţile anatomice şi fiziologice 2. Cum se aplică masajul la nivelul spatelui? respect ate la aplicarea masajului asupra 3. Care sunt precauţiile care se recomandă a fi respectate regiunii spatelui? 4. Care sunt particularităţile anatomice şi fiziologice ale membrelor inferioare? 82

5. Cum se aplică masajul la nivelul membrelor inferioare? 6. Care sunt precauţiile care se recomandă a fi respectate la aplicarea masajului asupra membrelor inferioare? 7. Care sunt particularităţile anatomice şi fiziologice ale membrelor superioare? 8. Cum se aplică masajul la nivelul membrelor superioare? asup ra 9. Care sunt precauţiile care se recomandă a fi respectate la aplicarea masajului asupra membrelor superioare? 10. Care sunt particularităţile anatomice şi fiziologice ale toracelui anterior? peret elui toracic? 11. Cum se aplică masajul la nivelul peretelui 12. Care sunt precauţiile care se recomandă a fi respectate la aplicarea masajului asupra peretelui toracic? 13. Care sunt particularităţile anatomice şi fiziologice ale peretelui abdominal? peret elui abdominal? 14. Cum se aplică masajul la nivelul peretelui 15. Care sunt precauţiile care se recomandă a fi respectate la aplicarea masajului asupra peretelui abdominal? feţei? 16. Care sunt particularităţile particularităţile anatomice şi fiziologice ale capului şi feţei? capu lui şi feţei? feţei? 17. Cum se aplică masajul la nivelul capului 18. Care sunt precauţiile care se recomandă a fi respectate la aplicarea masajului asupra capului şi feţei? feţei? 19. Care sunt particularităţile anatomice şi fiziologice ale gâtului? 20. Cum se aplică masajul la nivelul gâtului? 21. Care sunt precauţiile care se recomandă a fi respectate la aplicarea masajului asupra gâtului?

general extins şi masajul masajul general  general  Unitatea de studiu VII.2. Masajul general  redus Masajul general extins Masajul general, somatic sau al ţesuturilor de la suprafaţa corpului, se poate efectua  prelucrând pe rând toate regiunile regiunile şi segmentele anatomice. Masajul general executat pe segmente este o formă analitică de prelucrare, care permite execuţia tehnică minuţioasă şi adaptată după caracteristicile morfologice şi funcţionale ale fiecărei regiuni a corpului. Această formă de masaj poartă numele de masaj extins sau masaj general propriu-zis. O problemă mult discutată a fost cea a ordinii în care trebuie să se succeadă regiunile în timpul unei şedinţe de masaj general extins. Astfel: A stfel: după metodele clasice, masajul general începea cu prelucrarea membrelor superioare (Kleen), sau a celor inferioare (Arvedson), după care urma regiunea spatelui, a abdomenului abdomenului şi toracelui; executat de către două persoane, masajul general se desfăşura perfect simetric pe membrele pereche, dar trebuia să se aplice numai de către o persoană pe celelalte regiuni ale corpului; succesiune: metoda Dr. Adrian Ionescu, recomanda următoarea succesiune: o  partea posterioară a corpului (pacientul în decubit ventral), începând cu spatele, apoi regiunea fesieră, coapsa şi gamba stângă şi terminând cu coapsa şi gamba dreaptă; undee s-a o  partea anterioară a corpului (pacientul în decubit dorsal), continuând de und rămas şi anume: piciorul, gamba, genunchiul, coapsa membrului inferior drept, 





83









apoi piciorul, gamba, genunchiul, coapsa membrului inferior stâng, peretele abdominal, peretele toracic, membrul superior drept (degete, mână, antebraţ, umăr) şi membrul superior superior stâng; masajul capului şi cefei. o Argumentele în favoarea metodei Adrian Ionescu erau: nu se schimbă poziţia pacientului decât o singură dată; o maximum de confort şi relaxare relaxare pacientului; o  poziţiile adoptate oferă un maximum ară a corpului, care prezintă o suprafaţă mai po sterioară o  începând masajul cu partea posterio întinsă, mai plană şi mai puţin sensibilă decât partea anterioară, se pot aplica  procedee şi tehnici mai energice şi mai ample, obţinând astfel, de la început, efecte mai puternice şi mai eficiente; În metodele moderne găsim cele mai variate formule de succesiune a regiunilor ce se masează şi chiar a procedeelor de masaj folosite în timpul ti mpul unei şedinţe. Masajul general extins se poate executa, desigur după orice schemă, iar părţile se pot succeda în orice ordine fără ca aceasta să constituie o mare greşeală, cu condiţia însă să fie găsită formula care să permită prelucrarea diferitelor regiuni şi segmente după o anumită regulă logică, stabilită în funcţie de scopul urmărit, fără schimbări prea dese de  poziţie şi fără prea multe discontinuităţi în lucru. Din acest punct de vedere, şcoala bacăuană de Kinetoterapie, prin Prof. Univ. DUMITRU MOŢET, propune următoarea ordine de abordare a regiunilor: începând cu membrele o  partea posterioară a corpului (pacientul în decubit ventral), începând inferioare (gambe, coapse), fese, spate, ceafă; o  partea anterioară a corpului (pacientul în decubit dorsal), începând cu membrele inferioare (picioare, gambe, genunchi, coapse), perete p erete abdominal, perete toracic; membrele superioare. o

Masajul general redus Când nu este destul timp pentru a executa forma extinsă de masaj, sau dacă masajul prea lung nu este indicat, durata lui poate fi redusă, executând masajul general redus. Pentru a realiza acest lucru pot fi folosite următoarele modalităţi: l ăsa nemasate unele regiuni sau segmente ale corpului, cum ar fi: degetele, mâinile, se pot lăsa  picioarele şi chiar abdomenul abdomenul şi toracele; se poate renunţa la unele procedee, cum ar fi: vibraţiile, presiunile, tracţiunile; se poate renunţa la unele tehnici din cadrul fiecărui procedeu, fără a le aplica pe toate (cum ar fi unele tehnici de tapotament pe regiunile mai sensibile sau sărace în ţesuturi moi); se pot combina între ele unele procedee înrudite de masaj: fricţiunile cu frământatul, rulatul etc.; diferite tehnici de ta potament, ta potament, frământatul cu rulatul se pot masa, de la început, începu t, membrele pe toată întinderea lor; se poate lucra, în acelaşi timp, pe membrele simetrice. Masajul general redus se poate limita la prelucrarea regiunii spatelui şi feselor, a erioare (masate împreună şi pe toată lungimea lor, pe partea posterioară şi apoi membrelor inf erioare anterioară) şi a membrelor superioare (masate pe rând, pe toată întinderea lor). 

 



 

Rezumatul unităţii de studiu În funcţie de necesităţi, dar şi de timpul avut la dispoziţie, s e poate aplica un masaj general extins, abordând toate regiunile şi segmentele corpului şi masându -le analitic, sau la un masaj general redus, care abordează, de asemenea, toate to ate regiunile corpului, fără însă a le prelucra pr elucra analitic. În decursul timpului au existat mai multe opinii referitoare la ordinea în care trebuiesc abordate diferitele regiuni ale corpului în cadrul masajului general extins sau redus. 84

Autoevaluare 1. Prin ce se caracterizează masajul general extins? 2. Prin ce se caracterizează masajul general redus? 3. Care sunt opiniile privitoare la ordinea de abordare a regiunilor corpului în cadrul masajului general extins şi al masajului general redus? 4. Care sunt modalităţile prin care se poate reduce durata masajului general?

Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul VI  I  1. Pentru masajul spatelui poziţia recomandată pentru subiect este: a. în decubit ventral, cu membrele superioare flectate şi fruntea sprijinită pe partea dorsală a mâinilor  b. în aşezat călare pe un scaun cu spătar, cu antebraţele sprijinite pe spătar şi fruntea sprijinită pe partea dorsală a mâinilor  c. în decubit ventral, cu membrele superioare întinse pe lângă corp şi capul răsucit într -o parte 2. Masajul spatelui începe: a. din regiunea lombară  b. din regiunea sacrală c. de la nivelul lojelor renale 3. Pentru a creşte presiunea exercitată asupra suprafeţelor în care ţesuturile moi sunt bine reprezentate se foloseşte: a. tehnica mână după mână b. tehnica mână peste mână c. tehnicile scurte, în care mâinile lucrează alternativ 4. La nivelul spatelui, fricţiunea cu partea cubitală a mâinii se foloseşte: a. în jurul omoplaţilor b. în spaţiile intercostale c. în spaţiile intervertebrale 5. Pentru masajul regiunii fesiere se folosesc: a. tehnici aplicate cu suprafaţă mică de contact pe suprafaţă mică b. tehnici aplicate cu suprafaţă mare de contact pe suprafaţă mare c. tehnici puternice, asociate cu presiuni progresiv crescătoare 6. Pentru a mări suprafaţa pe care se acţionează, la nivelul regiunii fesiere, tapotamentul se realizează: a. folosind tehnica mână peste mână b. folosind tehnica de tocat cu partea cubitală a pumnului, la care se adaugă şi o parte din antebraţ c. folosind tehnica de tocat cu partea cubitală a mâinii, cu degetele depărtate 7. Tehnicile de tapotament se execută puternic la nivelul: a. părţii posterioare a coapsei  b. părţii latero-interne a coapsei c. în spaţiul popliteu 8. Masajul gambei pe partea posterioară se efectuează: a. din decubit ventral, cu genunchiul uşor flectat şi cu piciorul în uşoară flexie plantară b. din aşezat, cu genunchiul flectat şi talpa în sprijin pe banchetă c. din decubit ventral 9. La nivelul piciorului, efleurajul se aplică: a. începând de la degete spre călcâi 85

 b. începând de la călcâi spre degete c. transversal faţă de axul piciorului 10. La nivelul gambei, masajul se aplică: a. acoperind toată partea posterioară  b. acoperind toată partea anterioară c. acoperind partea latero-externă d. acoperind partea latero-internă c. acoperind creasta tibială 11. Pe genunchi se folosesc următoarele procedee de masaj: a. efleurajul b. fricţiunea c. frământatul d. tapotamentul e. vibraţiile 12. Rulatul şi cernutul musculaturii coapsei se execută: a. din decubit dorsal, cu membrele inferioare întinse b. din decubit ventral, cu membrul inferior flectat din şold şi genunchi şi cu talpa în sprijin pe banchetă c. din decubit dorsal, ducând membrul inferior întins la verticală 13. Pentru executarea masajului pe membrele superioare, poziţia potrivită este: a. culcat-rezemat pe bancheta de masaj b. aşezat pe un scaun c. aşezat-rezemat d. poziţia cea mai comodă, mai stabilă şi care să permită uşor accesul la segmentul pe care trebuie să îl masăm 14. La nivelul mâinii, fricţiunea se execută: a. liniar pe partea dorsală b. circular pe partea dorsală c. liniar pe partea palmară d. circular pe partea palmară 15. La nivelul antebraţului, fricţiunea se execută: a. liniar în lungul tendoanelor b. circular în jurul tendoanelor c. liniar pe muşchi d. circular pe muşchi 16. La nivelul braţului, tapotamentul se aplică: a. folosind tocatul cu partea cubito- palmară în lungul braţului b. folosind tocatul cu partea cubito- dorsală în lungul braţului c. folosind tocatul cu partea cubito- palmară pe umăr  d. pe partea internă a braţului 17. Efleurajul aplicat la nivelul umărului: a. acoperă doar deltoidul b. se prelungeşte în faţă spre torace, în sus spre gât şi în spate spre omoplaţi c. va fi aplicat concomitent şi în spaţiul subaxilar 18. La nivelul peretelui toracic, frământatul se aplică: a. asupra muşchilor intercostali b. asupra muşchilor pectorali c. evitând regiunea mamară d. folosind priza părţile cubitale ale mâinilor e. folosind priza între police şi celelalte degete 19. Pentru masajul peretelui abdominal se recomandă: a. poziţionarea subiectului în decubit dorsal 86

b. poziţionarea subiectului în decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate din şold şi genunchi şi tălpile în sprijin pe banchetă c. prelungirea cât mai mult a mişcărilor, deoarece este vorba despre trasee scurte d. folosirea bătătoritului cu palma în căuş 20. Pentru masajul capului se folsesc: a. efleurajul b. fricţiunea c. frământatul d. tapotamentul e. vibraţiile f. tracţiunile şi scuturăturile 21. La n ivelul capului, efleurajul: a. se aplică începând din regiunea frunţii fie spre creştet şi ceafă, fie pe părţile laterale  b. se aplică începând din mijlocul frunţii spre tâmple c. se aplică începând din creştet spre părţile laterale d. se aplică începând din creştet spre ceafă e. se aplică începând din creştet spre frunte f. folosind tehnica în pieptene 22. La nivelul feţei, efleurajul se aplică: a. pe frunte, începând din părţile laterale spre centru  b. începând de la ureche spre bărbie şi colţurile gurii c. de la menton spre urechi d. de la menton spre unghiul extern al ochilor e. de la menton spre unghiul intern al ochilor 23. Masajul părţii anterioare a gâtului constă în: a. efleuraj uşor, aplicat începând de la stern şi clavicule spre bărbie b. efleuraj uşor, aplicat începând de la bărbie şi mastoidă spre stern şi clavicule c. frământat în lungul sternocleidomastoidienilor şi a marginii libere a trapezilor  d. vibraţii asociate cu uşoare presiuni 24. Pentru masajul cefei se recomandă: a. prelungirea cât mai mult a mişcărilor, deoar ece este vorba despre trasee scurte b. începerea mişcărilor din spaţiul interscapular şi continuarea lor spre zona occipitală c. începerea mişcărilor de deasupra inserţiilor muşchilor cefei pe osul occipital, continuarea lor de o parte şi de alta a liniei mediane şi coborând până la baza gâtului, între omoplaţi şi spre umeri d. asocierea frământatului cu fricţiunea pe părţile superiare ale trapezilor 25. În timp, privitor la ordinea de abordare a regiunilor corpului în timpul aplicării masajului general extins, au existat următoarele opinii: a. membre superioare sau membre inferioare, spate, abdomen, torace  b. partea anterioară a corpului, apoi partea posterioară c. partea posterioară a corpului (spate, regiunea fesieră, coapsa şi gamba stângă , coapsa şi gamba dreaptă), apoi partea anterioară (piciorul, gamba, genunchiul, coapsa membrului inferior drept, apoi piciorul, gamba, genunchiul, coapsa membrului inferior stâng,  peretele abdominal, peretele toracic, membrul superior drept (degete, mână, antebraţ, umăr) şi membrul superior stâng), cap şi ceafă d. cap, ceafă, spate, membre inferioare pe partea posterioară, membre inferioare pe partea anterioară, abdomen, torace, membre superioare e. partea posterioară (gambe, coapse, fese, spate, ceafă), partea anterioară (picioare, gambe, coapse, perete abdominal, perete toracic), membre superioare, cap 26. Printre modalităţile de reducere a duratei masajului general, se numără: a. nemasarea unor regiuni sau segmente ale corpului b. aplicarea masajului doar la n ivelul spatelui şi al părţii anterioare a trunchiului 87

c. renunţarea la unele procedee sau la unele tehnici din cadrul procedeelor  d. combinarea între ele a unor procedee de masaj e. masarea membrelor inferioare doar pe partea posterioară f. masarea membrelor pe toată întinderea lor 

88

MODULUL VIII. Automasajul şi specificitatea aplicării sale pe diferite regiuni ale corpului Scopul modulului 

Cunoaşterea aspectelor  generale referitoare la automasaj şi a aspectelor particulare care caracterizează aplicarea automasajului pe diferite regiuni ale corpului.

Obiective operaţionale    

Cunoaşterea avantajelor şi dezavantajelor folosirii automasajului. Însuşirea şi respectarea regulilor tehnice şi metodologice de aplicare a automasajului. Însuşirea modului corect de aplicare a automasajului pe toate regiunile corpului. Cunoaşterea şi respectarea unor precauţii recomandate pentru aplicarea automasajului asupra unora dintre regiunile corpului.

Unitatea de studiu VIII.1. Generalităţ i Automasajul este o aplicare a procedeelor şi tehnicilor obişnuite de masaj pe propriul corp. Faţă de masaj, automasajul are o serie de avantaje şi dezavantaje, care trebuiesc cunoscute, astfel: Avantaje: nu se apelează la altă persoană; o o  poate fi aplicat oricând şi oriunde; o  poate fi folosit de oricine, indiferent de vârstă şi sex, fără o pregătire specială; o  pot fi folosite atât procedeele fundamentale cât şi cele ajutătoare; aplicate pe propriul corp, tehnicile de masaj pot fi adaptate la o  particularităţile şi necesităţile individuale, pot fi dozate şi gradate cu uşurinţă după propria sensibilitate; poate înlocui, la nevoie, masajul terapeutic executat de c ătre specialist. o Dezavantaje: sunt părţi ale corpului care nu pot fi atinse sau masate corespunz ător; o nu toate procedeele şi tehnicile de masaj pot fi aplicate pe toate regiunile; o mâinile obosesc repede, presupunând un oarecare efort fizic dar şi o încordarea atenţiei; o  poziţiile din care se execută nu sunt foarte confortabile (relaxate). După unii autori, avantajele predomină, unii afirmă că există un echilibru între avantaje şi dezavantaje, iar alţii susţin că dezavantajele sunt mai numeroase şi mai greu de înlăturat. 



89

Consideraţii tehnice şi metodice 







 







90

Pentru a executa automasajul cu o cheltuială mai mică de energie, fără încordări musculare inutile şi fără a stânjeni respiraţia şi circulaţia sângelui, trebuie alese poziţiile cele mai favorabile ale corpului, care să facă accesibile regiunile pe care se doreşte executarea automasajului şi care să permită aplicarea celor mai importante procedee şi tehnici. Aceste  poziţii trebuie să asigure stabilitatea corpului şi relaxarea muşchilor care nu lucrează. Sunt recomandate toate poziţiile cu suprafaţă mare de sprijin, care derivă din poziţiile fundamentale culcat (decubit) şi şezând. Persoanele sănătoase şi robuste pot executa foarte  bine automasajul şi din poziţia stând, mărindu-şi stabilitatea corpului prin depărtarea  picioarelor sau prin sprijinirea unui picior pe un scaun aşezat în faţă. Automasajul poate fi general, în măsura în care se reuşeşte acţionarea pe o suprafaţă cât mai întinsă a corpului, ceea ce este destul de problematic. O importantă problemă metodică în legătură cu aplicarea automasajului pe o suprafaţă cât mai întinsă a corpului , pentru a se apropia cât mai mult de aşa numitul "automasaj general", este aceea a ordinii de abordare a regiunilor şi segmentelor corpului. Unii autori recomandă aceeaşi ordine ca în cadrul masajului general extins: spate, partea posterioară a membrelor inferioare, partea anterioară a membrelor inferioare, abdomen, torace, membre superioare. Alţii propun începerea automasajului general cu una dintre regiunile trunchiului, spatele, toracele sau abdomenul şi continuarea cu membrele inferioare sau superioare . Date fiind particularităţile aplicării automasajului, s-a ajuns la concluzia că sunt posibile şi utile toate modalităţile prin care regiunile şi segmentele corpului sunt masate într -o anumită ordine, în vederea atingerii unui scop bine definit. Pentru a încerca totuşi o orientare metodologică generală, automasajul  poate fi început cu membrele inferioare, pe segmente sau pe toată întinderea lor, apoi se  poate continua cu regiunea spatelui, peretele abdominal şi cel toracic, încheindu-se cu automasajul membrelor superioare, automasajul general putând fi completat cu prelucrarea cefei. Automasajul parţial (regional sau segmentar) , destinat regiunilor şi segmentelor bine definite anatomic şi automasajul local, limitat la o porţiune redusă de piele şi ţesuturi, se execută din poziţiile cele mai favorabile şi cu procedeele şi tehnicile care se pot adapta cel mai bine la specificul locului de acţionare. Intensitatea poate fi crescută sau redusă, ca şi durata şi ritmul de execuţie, în funcţie de senzaţiile perceput e în timpul lucrului, fiecare  putând conştientiza doza utilă în funcţie de efectele pe care le resimte. În general, se recomandă să se acţioneze fără grabă şi încordare, cu calm şi cu supleţe în mişcări. Pentru unele regiuni sau segmente, intensitatea procedeelor poate fi mărită fără a se depune un efort muscular în plus, folosind greutatea corpului sau a membrelor superioare în sensul gravitaţiei. Automasajul poate fi folosit în scop igienic, profilactic şi terapeutic . Pentru a întregi acţiunea automasajului asupra organismului, se recomandă executarea unei serii de mişcări active simple, din articulaţiile vecine cu regiunea masată. Aceste mişcări pot fi considerate ca adevărate procedee de masaj al articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare. La încheierea şedinţei de masaj şi uneori chiar în timpul execut ării lui, se recomandă intercalarea unor mişcări de respiraţie şi relaxare, pentru a combate tendin ţa de blocare a toracelui, de stânjenire a circula ţiei şi de supratensionare a muşchilor, fenomene care se observă mai ales la începători. Persoanelor în vârstă li se recomandă evitarea eforturilor prea mari în ceea ce prive şte aplicarea automasajului, lucrul în poziţii incomode (mai ales cu capul în jos) şi aplicarea sa pe o durată prea lungă. Atunci când este posibil, automasajul igienic trebuie s ă se asocieze cu băi de aer şi lumină, de soare şi de apă, care contribuie la călirea corpului.

Indicaţii şi contraindicaţii

Din acest punct de vedere, problema nu este foarte dificil de abordat. În ceea ce prive şte folosirea automasajului în scop igienic (fiziologic), indica ţiile şi contraindicaţiile sunt aceleaşi ca cele ale masajului, singurele specificări care se pot adăuga fiind cele referitoare la posibilit ăţile de acţionare ale subiecţilor (mobilitate articulară, elasticitate musculară, echilibru, coordonare etc.), aspecte a căror grad de dezvoltare poate condiţiona aplicarea eficientă a procedeelor şi tehnicilor automasajului. În ceea ce priveşte aplicarea automasajului în scop terapeutic, problema devine mai delicată. Dacă unele dintre metode, cu procedeele şi tehnicile lor specifice, pot fi folosite - în situaţii de urgenţă sau la nevoie - în scopul calmării, depăşirii momentului de criză şi chiar, pe termen lung cadrul unui program terapeutic complex d e durată, altele nu pot fi (în sensul că nu există posibilitatea tehnică efectivă de aplicare sau că aplicarea este contraindicată sau ineficientă) folosite sub formă de automasaj. Din acest punct de vedere trebuie vorbit despre conţinutul automasajului. În momentul de faţă, atunci când se spune automasaj, majoritatea persoanelor (din păcate chiar şi a specialiştilor) nu văd decât folosirea procedeelor principale şi secundare ale masajului clasic, în scopul aplicării pe propriul corp. Această optică este total şi de foarte mult timp depăşită, deoarece, aşa după cum masajul în sine nu mai poate fi privit ca metodă unică folosită masajul clasic, tot aşa nici automasajul nu mai poate fi limitat doar la autoaplicarea procedeelor  şi tehnicilor din masajul clasic. De multe ori, automasajul este recomandat de către terapeut, ca activitate independentă a pacientului pe care acesta să o desfăşoare între două şedinţe de terapierecuperare în scopul menţinerii sau chiar a amplificării câştigurilor obţinute.

Rezumatu l unităţii de studiu Aplicarea procedeelor şi tehnicilor de masaj asupra propriului corp (automasajul) are atât avantaje, cât şi dezavantaje. Acestea trebuie luate în considerare în mod diferit pentru persoane diferite, ţinându-se cont de particularităţile proprii şi de necesităţi. Clasificarea formelor de automasaj respectă aceleaşi criterii ca şi în cazul masajului, cu deosebirea că, la unele dintre acestea, aplicarea procedeelor ş i tehnicilor de masaj devine mai dificilă. Indicaţiile şi contraindicaţiile automasajului sunt aceleaşi ca şi în cazul masajului.

Autoevaluare 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Cum se poate defini automasajul? Care sunt avantajele folosirii automasajului? Care sunt dezavantajele folosirii automasajului? Care sunt regulile care trebuie respectate din punct de vedere al adoptării poziţiilor pentru aplicarea automasajului? Ce se poate spune despre automasajul general? Ce se poate spune despre automasajul parţial şi local? Care sunt recomandările şi precauţiile pe care metodologia le subliniază în legătură cu aplicarea automasajului? Ce se poate spune despre indicaţiile şi contraindicaţiile automasajului?

91

Unitatea de studiu VIII.2. Specificitatea aplicării automasajului pe  diferite regiuni ale corpului Automasajul piciorului

 Poziţii recomandate:





Aşezat (pe o banchetă, scaun, sol), cu piciorul sprijinit pe genunchiul/coapsa membrului inferior opus; Stând, cu talpa piciorului de masat sprijinită pe un plan mai ridicat.

Poziţii pentru automasajul piciorului Tehnică şi indica ţ ii metodice:  



 





92

Se prelucrează partea dorsală concomitent cu cea plantară şi părţile laterale;  Efleurajul se execută cu palma sau cu rădăcina mâinii pe partea dorsală, pe partea  plantară folosindu-se şi pumnul închis sau articulaţiile interfalangiene;  Fricţiunea, se execută, de asemenea, adaptând tehnica în funcţie de porţiunea masată, în aşa fel încât să se asigure prelucrarea corespunzătoare a tuturor porţiunilor; După fricţiune se aplică scuturăturile spaţiilor interosoase (care înlocuiesc frământatul); Tapotamentul se aplică numai pe partea plantară, sub formă de percutat şi numai în cazul în care nu creează stări de disconfort; Tracţiunile, scuturăturile şi tensiunile se execută fixând cu o mână articulaţia gleznei (deasupra) şi acţionând cu cealaltă cu priză la nivelul degetelor; Masajul se încheie cu efleuraj. Glezna se masează atât împreună cu piciorul, cât şi cu gamba.

Automasajul gambei

 Poziţiile recomandate sunt aceleaşi ca la automasajul piciorului. Tehnică şi indica ţ ii metodice:



Automasajul gambei poate fi executat fie începând cu partea anterioară şi continuând cu  partea posterioară, fie masând simultan ambele părţi (mâna de partea membrului masează  partea anterolaterală cuprinzând şi o porţiune din partea posterioară, cealaltă mână completând partea posterioară);

Poziţii pentru automasajul gambei – antero-lateral şi postero-lateral 

 



Se execută: efleuraj, fricţiuni, frământat, rulat, cernut, tapotament, ciupituri (în automasajul stimulativ, după frământat, rulat, se efectuează şi ridicări de muşchi) ; Nu se pot executa tracţiuni şi tensiuni; Scuturăturile se execută cu genunchiul flectat, talpa sprijinită şi cu mâna care acţionează, pe genunchi; Efectul efleurajului poate fi întărit folosind procedeul "în pieptene", efectuat cu nodozităţile degetelor;

Automasajul genunchiului  Poziţii recomandate: Poziţia care permite accesul la toate părţile este aşezat, cu genunchiul uşor flectat şi cu trunchiul mult aplecat înainte; 

Automasajul genunchiului 93





Tehnică şi indica ţ ii metodice: Se aplică efleuraj scurt, în sens

ascendent sau lateral şi  fricţiuni uşoare, circulare sau liniare, executate cu degetele sau cu palmele; După automasajul genunchiului, se execută căteva mişcări de flexie-extensie;

Automasajul coapsei  Poziţii recomandate:  

Partea anterioară şi părţile laterale se masează din poziţia aşezat; Partea posterioară se masează din stând cu picioarele uşor depărtate, sau cu genunchiul flectat şi cu talpa sprijinită pe un scăunel în faţa noastră; Tehnică şi indica ţ ii metodice:



Se pot executa toate procedeele şi tehnicile de masaj, mai puţin tracţiunile şi tensiunile;

Automasajul şoldului şi al regiunii fesiere  Poziţii recomandate: Stând depărtat, sau culcat pe o latură (decubit lateral), din prima poziţie putându-se lucra simetric, simultan sau alternativ; 

Automasajul regiunii fesiere



Tehnică şi indica ţ ii metodice: Se execută efleuraj "în pieptene",

sau cu pumnul închis , folosind toate tehnicile adaptate maselor mari musculare şi reliefului fesier,  fricţiuni , cu rădăcina mâinii sau pumnul  închis,  frământat , asociat cu rulat  şi ridicări de muşchi, ciupituri, tapotament,  scuturături.



Automasajul membrelor inferioare se poate încheia cu exerciţii active de pendulare, în sens anteroposterior şi lateral, executate din articulaţia şoldului;

Automasajul spatelui

 Poziţii recomandate:



94

stând depărtat

Automasajul spatelui









 

Tehnică şi indica ţ ii metodice:  Efleurajul se execută cu toată

palma, cu partea palmară pe regiunea fesieră, sacrală şi lombară şi cu partea radială, apoi dorsală pe măsură ce urcă spre omoplaţi;  Fricţiunea se execută energic şi insistent, cu palmele sau cu pumnul, pe regiunea sacro lombară, pe flancuri şi sub omoplaţi şi cu vârfurile degetelor, trecând mâna peste umărul de aceeaşi parte sau de partea opusă, pe regiunile superioare ale spatelui;  Frământatul  se aplică pe marginea anterioară a marelui dorsal, cu mâna de partea opusă trecând peste piept, apucând o cută de ţesuturi pe care o prelucrează prin strângere şi stoarcere între degete şi palmă; Pe aceeaşi regiune se poate aplica un uşor  plescăit cu palmele, un bătătorit cu pumnii sau cu dosul mâinilor; Automasajul spatelui se încheie cu mişcări de netezire şi mişcări ample de respiraţie; Regula cruţării zonei lojelor renale se menţine.

Automasajul peretelui abdominal  Poziţii recomandate: aşezat rezemat sau culcat rezamat 

Poziţia pentru automasajul peretelui abdominal

95

Tehnică şi indica ţ ii metodice: 

Se aplică procedeele şi tehnicile cunoscute: efleuraj, fricţiune, frământatul cutelor de  piele şi ţesuturi grase, tapotament targenţial, uneori şi presiuni vibrate, pe toată suprafaţa sau numai la nivelul unor organe (stomac, ficat, colon, vezică urinară).

Automasajul peretelui toracic  Poziţiile recomandate sunt aceleaşi ca la automasajul peretelui abdominal. Tehnică şi indica ţ ii metodice:  Netezirea începe de pe linia mediană şi urmează sensul spaţiilor intercostale; tehnicile simultane de alunecare laterală pot fi însoţite de mişcări de extensie a trunchiului şi de respiraţie;  Fricţiunile se pot efectua cu degetele şi palmele, în sens circular sau liniar; Se  frământă cu fiecare mână ţesuturile moi de partea opusă (marginile infero -externe ale pectoralilor pot fi prinse în formă de cută şi presate între degete şi podul palmei);  Percutatul, tocatul, plescăitul şi bătătoritul  se pot executa lucrând simetric, cu fiecare mână pe partea respectivă, sau cu o singură mână pe partea opusă a toracelui;  Netezirea de încheiere se însoţeşte sau este urmată de mişcări ample de respiraţie; 

 





 Automasajul mâinii

 Poziţii recomandate:











 

Aşezat, cu mâna ţinută în poziţie verticală sau cu mâna întinsă orizontal, pe o masă sau pe genunchiul propriu; Tehnică şi indica ţ ii metodice:  Netezirea se face cu degetele mâinii opuse

sau cu palma alunecând în lung şi transversal  pe degete, apoi pe mână şi peste pumn până pe antebraţ, iar pe partea palmară, cu rădăcina mâinii sau cu pumnul;  Fricţiunea se execută cu vârfurile degetelor, în sens circular sau liniar (de-a lungul spaţiilor interosoase); pe mâna cu degetele întinse se poate aplica o fricţiune cu palma mâinii care masează; pe partea palmară, se poate acţiona şi cu rădăcina mâinii sau cu nodozităţile degetelor; În loc de  frământat , folosim strângeri ale părţii cărnoase a degetelor, de pe faţa lor   palmară, iar la nivelul mâinii, un fel de rulat-scuturat  al mâinii care este sprijinită pe  partea sa cubitală; pe partea palmară se  frământă muşchii tenari şi hipotenari, cu priză  între police şi falanga medie a indexului flectat; Degetele se pot scutura fiecare în parte sau toate împreună; Scuturatul mâinii şi degetelor se poate executa prin mişcări relaxate din pumn şi cot;

Automasajul antebraţului

 Poziţii recomandate:



Aceleaşi poziţii de sprijin, orizontal sau vertical, ca mai sus, întorcându-l de pe o parte pe alta; Tehnică şi indica ţ ii metodice:





96

Se folosesc tehnicile cunoscute de netezire, fricţiune, frământat şi rulat , executate cu degetele şi palma mânii opuse; Pentru rulat folosim poziţia cu antebraţul sprijinit pe masă;

Automasajul braţului  Poziţii recomandate: 



aşezat, cu trunchiul uşor înclinat înainte şi răsucit spre partea pe care dorim să o masăm; mâna sau antebraţul se sprijină pe o masă sau pe genunchiul propriu; stând, cu membrul superior atârnat liber în jos şi spre înainte, puţin depărtat de trunchi;

Poziţii pentru automasajul membrului superior  Tehnică şi indica ţ ii metodice:  

Se aplică toate procedeele cunoscute pentru acest segment, dar numai cu o mână;  Netezirea de încheiere se asociază cu scuturatul întregului membru care se execută activ din umăr;

Automasajul umărului   

 Poziţiile recomadate sunt aceleaşi ca pentru automasajul braţului. Tehnică şi indica ţ ii metodice:  Netezirea se execută în sens ascendent, conturând relieful muşchiului deltoid;  Fricţiunea şi frământatul se pot executa separat sau se pot combina între ele; Tocatul, plescăitul şi baterea cu pumnul  se aplică numai atunci când umărul

suficient de musculos;



 Netezirea de încheiere

este

se poate limita la umăr sau se poate extinde la întreg membrul

superior;

Automasajul cefei  Poziţii recomandate: 

stând sau aşezat, cu capul uşor înclinat înainte (eventual sprijinit);

97

Automasajul cefei şi gâtului, partea posterioară Tehnică şi indica ţ ii metodice: 



Se aplică procedeele şi tehnicile de masaj cunoscute pentru această regiune, lucrându-se cu ambele mâini, fie simultan, fie alternativ; Masajul cefei poate fi însoţit şi urmat de mişcări ale capului şi gâtului şi respiraţii adânci;

Indicaţii metodice generale Membrele inferioare pot fi automasate în întregime; Peretele abdominal poate fi automasat împreună cu peretele toracic; Membrele superioare pot fi masate în întregime.   

Rezumatul unităţii de studiu Pentru o corectă şi eficientă aplicare a automasajului este necesar să se adapteze foarte bine poziţiile, în funcţie de particularităţile individuale, pornind de la recomandările generale. Deoarece nu asupra tuturor regiunilor corpului pot fi folosite toate procedeele şi tehnicile de masaj, acestea trebuie selectate cu grijă şi adaptate, din punct de vedere al sensurilor de acţionare, al prizelor folosite şi al intensităţii de aplicare.

Autoevaluare 1. 2. 3. 4. 5.

Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul piciorului? Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul gambei? Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul genunchiului? Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul coapsei? Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul şoldului şi al regiunii fesiere? 6. Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul spatelui? 7. Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul peretelui abdominal? 8. Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul peretelui toracic? 9. Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul mâinii? 10. Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul antebraţului? 11. Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul braţului? 12. Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul umărului? 13. Care sunt aspectele particulare care caracterizează automasajul cefei?

98

Test de autoevaluare al cunoştinţelor din modulul VII  I  1. Printre avantajele folosirii automasajului se numără: a. nu se apelează la altă persoană  b. sunt părţi ale corpului care nu pot fi atinse sau masate corespunzător  c. poate fi folosit de oricine, indiferent de vârstă şi sex, fără o pregătire specială d. poziţiile din care se execută sunt foarte confortabile e. poate fi aplicat oricând şi oriunde 2. Printre dezavantajele folosirii automasajului se numără: a. pot fi folosite atât procedeele fundamentale cât şi cele ajutătoare, pe toate regiunile corpului b. mâinile obosesc repede, presupunând un oarecare efort fizic dar şi încordarea atenţiei c. poziţiile din care se execută nu sunt foarte confortabile d. nu toate procedeele şi tehnicile de masaj pot fi aplicate pe toate regiunile 3. Poziţiile pentru aplicarea automasajului trebuie alese astfel încât să respecte următoarele recomandări: a. să asigure stabilitatea corpului  b. să nu se abată de la aliniamentul corect al corpului c. să facă accesibile regiunile pe care se doreşte executarea automasajului d. să permită aplicarea celor mai importante procedee şi tehnici 4. Ca şi orientare metodologică generală, ordinea de abordare a regiunilor în cadrul automasajului este : a. membrele inferioare, pe segmente sau pe toată întinderea lor, regiunea spatelui, peretele abdominal şi cel toracic, membrele superioare, ceafa b. una dintre regiunile trunchiului, spatele, toracele sau abdomenul, membrele inferioare sau superioare 5. Acţiunea automasajului asupra organismului poate fi întregită folosind: a. executarea unei serii de mişcări active simple, din articulaţiile vecine cu regiunea masată  b. asocierea automasajului cu băi de aer şi lumină, de soare şi de apă c. masajul aplicat de un specialist 6. La încheierea şedinţei de masaj şi uneori chiar în timpu l executării lui se recomandă: a. efectuarea unor mişcări de respiraţie b. efectuarea unor mişcări de relaxare c. consumul de apă, pentru a preveni dezhidratarea d. aplicarea de creme, pentru a proteja pielea 7. Persoanelor în vârstă li se recomandă: a. să nu folosească automasajul b. evitarea eforturilor prea mari în ceea ce priveşte aplicarea automasajului c. aplicarea automasajului din poziţii incomode (mai ales cu capul în jos) d. folosirea automasajului doar în scop terapeutic e. durata de aplicare a automasajului să nu fie prea lungă 8. Poziţiile recomandate pentru aplicarea automasajului piciorului şi gambei sunt: a. aşezat, cu genunchiul uşor flectat şi cu trunchiul mult aplecat înainte b. aşezat, cu piciorul sprijinit pe genunchiul/coapsa membrului inferior opus c. stând, cu talpa piciorului de masat sprijinită pe un plan mai ridicat 9. La nivelul piciorului, tracţiunile, tensiunile şi scuturăturile: a. nu se pot executa b. se execută fixând cu o mână articulaţia gleznei şi acţionând cu cealaltă cu priză la nivelul gambei 99

c. se execută fixând cu o mână articulaţia gleznei şi acţionând cu cealaltă cu priză la nivelul degetelor 10. Automasajul gambei se poate executa: a. începând cu partea anterioară şi continuând cu partea posterioară b. începând cu partea anterolaterală şi continuând cu cea posterioară c. masând simultan ambele părţi 11. La nivelul gambei, tensiunile şi tracţiunile : a. se execută cu genunchiul flectat, talpa sprijinită şi cu mâna care acţionează, pe genunchi b. nu se pot executa c. se execută fixând cu o mână articulaţia gleznei şi acţionând cu cealaltă cu priză la nivelul gambei 12. După automasajul genunchiului se recomandă: a. efectuarea unor mişcări de respiraţie b. executarea câtorva mişcări de flexie-extensie c. acoperirea genunchiului cu o pătură 13. Automasajul coapsei: a. se execută din aşezat, pentru partea anterioară şi laterală  b. se execută dinspre regiunea inghinală spre genunchi c. se execută din poziţia stând depărtat, cu genunchiul flectat şi cu talpa sprijinită pe u n scăunel, pentru partea posterioară 14. Automasajul membrelor inferioare se poate termina cu: a. aplicarea de tracţiuni şi tensiuni  b. exerciţii active de pendulare, executate din articulaţia şoldului c. aplicarea de scuturături puternice, cu scop relaxator  15. Pentru a acoperi o suprafaţă cât mai mare din regiunea spatelui: a. se folosesc frecvent şi tehnicile aplicate cu partea dorsală a mâinii  b. se lucrează cu câte o mână peste umărul de partea opusă c. se lucrează cu mâna de partea opusă trecând peste piept 16. La nivelul peretelui abdominal, frământatul: a. se realizează prin prinderea, ridicarea, stoarcerea şi presarea muşchilor pe planurile profunde  b. se adresează cutelor de piele şi ţesuturi subcutanate c. se execută tangenţial la suprafaţa automasată 17. La nivelul peretelui toracic, tehnicile de tapotament: a. nu se execută  b. se execută lucrând simetric, cu fiecare mână pe partea respectivă c. se execută cu o singură mână pe partea opusă a toracelui 18. În cadrul automasajului mâinii, frământatul: a. se execută folosind strângeri ale părţii cărnoase a de getelor între police şi index  b. se execută folosind strângeri ale muşchilor tenari şi hipotenari între police şi falanga medie a indexului flectat c. nu se execută d. se execută folosind un fel de rulat-scuturat al mâinii care este sprijinită pe partea sa cubitală 19. La nivelul antebraţului, în cadrul automasajului, rulatul : a. nu se poate executa  b. se execută din poziţia cu antebraţul sprijinit pe masă 20. Pentru automasajul braţului se recomandă următoarele poziţii : a. aşezat, cu trunchiul uşor înclinat înainte şi răsucit spre partea pe care dorim să o masăm  b. stând, cu membrul superior atârnat liber în jos şi spre înainte, puţin depărtat de trunchi 100

c. stând, cu membrul superior în abducţie orizontală 21. În cadrul automasajului umărului, tehnicile de tapotament : a. nu se execută  b. se aplică numai atunci când umărul este suficient de musculos c. se aplică folosind tehnicile specifice pentru suprafeţe delicate 22. Pentru automasajul cefei se recomandă: a. poziţia de stând sau aşezat, cu capul uşor înclinat înainte (eventual sprijinit) b. poziţia de aşezat rezemat c. asocierea de mişcări ale capului şi gâtului şi respiraţii adânci

101