AUSTRALIENII LA EI ACASA Pentru a putea avea o viziune corecta a ceea ce inseamna poporul australian in “totalitatea” sa, trebuie sa cunoastem, in primul rand, cateva date (generale) despre istoria acestui popor; pentru ca nu poti vorbi de un popor la prezent fara a face referire la trecut (la origini). Totodata pentru a vedea ce inseamna “acasa” pentru australieni trebuie sa vedem cum arata aceasta casa. Astfel vom aborda, in cadrul acestei lucrar lucrari, i, Austra Australia lia in total totalita itatea tea ei iar in cadrul cadrul acestu acestuii tablou tablou vom vom concen concentra tra imagi imaginea nea poporu poporului lui australian, “la el acasa”.
Poziţia geografică şi limitele:
emisfera sudică; Marea Timor (NV), Marea Arafura (N), Marea Coralilor (NE), Marea Tasmaniei (SE), Oceanul Indian (V, S); prezintă o suprafaţă de 7 682 300 km 2; cuprinde 6 state (New South Wales, Victoria, Queensland, South Australia, Western Australia, Tasmania) şi două teritorii (Teritoriul de Nord şi Teritoriul Capitalei); teritorii dependente: Ins. Christmas, Cocos, Heard, McDonald (în Oc. Indian), Ashmore şi Cartier (în Marea Timor), Norfolk, Lord Howe, Ins. Mării Coralilor, Macquarie (în Oc. Pacific), Teritoriul Antarctic Australian; 3850 km de la est la vest şi 3200 km de la nord la sud;
Descoperirea Australiei
în secolul al-XVII-lea olandezii (căutători de perle, aur, mirodenii) explorează porţiuni din litoralul nordic, vestic şi sudic, numind teritoriul descoperit Noua Olandă ; în jurul anului 1640 olandezii cunoşteau, deşi nu prea exact, Ţara Arnhem şi coasta vestică a Pen. Cap York, ţărmul apusean şi jumătatea de vest a litoralului sudic; ei credeau că Noua Olandă este o uriaşă peninsulă a unui continent sudic (necunoscut);
1
la 24 noiembrie 1642 Abel Tasman descoperă Insula Tasmania, numită de el Ţara lui Van Diemen (guvernatorul Indiilor de Est Olandeze); timp de 150 ani aceasta a fost considerată peninsulă); această expediţie a dovedit că Noua Olandă nu este parte a unui continent antarctic; în 1644 are loc a doua expediţie a lui Abel Tasman, când s-a dovedit că Noua Olandă este un continent unic; acum are loc o explorare riguroasă a litoralului nordic şi vestic; în februarie 1700 britanicul William Dampier explorează coasta vestică; el descrie în culori sumbre Noua Olandă ceea ce determină abandonarea cercetării ei mai multe decenii; la 19 aprilie 1770 James Cook atinge ţărmul răsăritean al continentului, venind din Noua Zeelandă; Cook a arborat pe una din insule drapelul englez, proclamând posesiune engleză toată zona descoperită de el, numind-o Noua Galie de Sud (New South Wales); 1802-1803 –Mathew Flinders (ofiţer de marină) a înconjurat Noua Olandă, a cercetat Marea Barieră de Corali, iar în 1814 a publicat în M.Britanie cartea Călătorie spre Terra Australia , carte în care propune ca numele continentului sudic să fie Australia; la 26 ianuarie 1788 (astăzi sărbătoarea naţională) se înfiinţează prima colonie (de ocnaşi) - Port Jackson (astăzi Sydney) în Noua Galie de Sud; ofiţerii din corpul de pază încep explorarea regiunilor interioare; în 1823 se înfiinţează colonia New South Wales, cea mai veche şi mai puternică economic, iar în 1825 colonia Ţara Van Diemen (Tasmania); în 1823 Hmilton Hume descoperă râul Murray (numit Hume) iar în 1828 ofiţerul Charles Sturt descoperă râul Darling (numindu-l aşa în cinstea guvernatorului de atunci al Noii Galii de Sud); descoperirile au fost completate de topograful Thomas Mitchell care a cercetat partea de sud-vest a Australiei (în special zona de coastă), numită de el „Australia Felix” (păduri de eucalipţi uriaşi, numeroase râuri); în 1836, la vest de gura râului Murray, a fost întemeiat oraşul Adelaide, care a devenit bază pentru expediţii spre interior; în 1839 crescătorul de oi Edward John Eyre descoperă: M. Flinders, Pen. Eyre, lacul Torrens, lacul Eyre, C. Nullarbor (în latină înseamnă nici un copac ); 1844-naturalistul şi geologul german Ludwig Leichhardt explorează nord-estul Australiei (ulterior Queensland); Australian Colonies Act, adoptat în 1850, acordă coloniilor o largă autonomie internă; în 1851 se întemeiază colonia Victoria şi capitale sa Melbourne; se înfiinţează o Societate de Geografie care organizează o mare expediţie, în frunte cu irlandezul Robert O’Hara Burke, pentru traversarea Australiei de la sud spre nord; pentru această expediţie au fost aduse cămile din Afganistan; în 18621 s-a ajuns la Golful C arpentaria; după 1860 se organizează şi alte expediţii spre interior: John MacDouall Stuart, Ernest Giles, Peter Warburton, John Forrest etc. la 1 ianuarie 1901 cele 6 colonii autonome se unesc formând Commonwealth of Australia;
Ţărmurile australiene
sunt, în general, puţin crestate; ţărmul estic (Capul York-Capul Wilson) este însoţit până aproape de Tropicul de Sud de Marea Barieră de Corali (150 Km lăţime şi 2400 km lungime); spre nord (Pen. York) apar mangrove iar spre sud are caracter stâncos, cu capuri, golfuri; pe alocuri apare ţărmul cu rias; ţărmul sudic este format din golfuri largi (Marele Golf Australian, G. Spencer, G. St. Vincenţiu) cu procese abrazive şi carstice active; ţărmul vestic prezintă puţine articulaţii, faleze; ţărmul nordic prezintă sectoare cu faleză, cu mangrove, construcţii coraligene, rias, peninsule (Pen. Cap York, Pen. Arnhem), golfuri (Golful Carpentaria);
Evoluţia paleogeografică
parte a vechiului continent Gondwana, de care se desparte în jurasic, menţinând însă legătura cu Noua Zeelandă şi Antarctica; actuala configuraţie se realizează în terţiar; platforma precambriană constituie nucleul de formare; nivelare accentuată – dovadă a vechimii teritoriului; preznţa rocilor precambriene la zi (vest, nord) ne sugerează faptul că această regiune este emersă de foarte mult timp; în Paleozoicul inferior, cutările caledonice au generat un lanţ muntos din care nu au mai rămas decăt unele înălţimi nu prea mari (ex. M. MacDonnell); în Paleozoicul superior, cutările hercinice au dat naştere Cordilierei Est-Australiene; în Paleogen sunt exondate Câmpiile Centrale, care în Mezozoic au funcţionat ca bazin de sedimentare; 2
în a doua parte a Terţiarului şi cuaternar partea estică a suferit mişcări pe verticală care au determinat compartimentări; în Cuaternar se produc mişcări ale scoarţei însoţite de vulcanism; în partea sud-estică a continentului (ex. reg. Kosciusko) şi în Tasmania se instalează gheţari, lăsând urme indiscutabile;
Relieful
Podişul Vest Australian
se situează în jumătatea vestică a continentului, cu largă deschidere spre Oceanul Indian; pe latura estică contactul se face cu întinsele câmpii centrale; peneplenă străveche, uşor ondulată cu altitudini medii reduse (cele mai mari abia depăşesc 1500 m-Vf. Zeil,1510m); alcătuirea litologică: gnaise, cuarţite, şisturi cristaline, intruziuni granitice, roci vulcanice vechi, formaţiuni sedimentare Paleozoice; spre ţărm se termină printro îngustă câmpie litorală; prezintă părţi mai înalte pe laturile de vest şi est datorită unor cutări şi bombări mai recente; partea vestică este formată din munţi reziduali vechi (precambrieni), cu altitudini ce nu depăşesc 1300 m (ex. M. Hamersley, 1251 m în Mount Meharry), podişuri marginale, în special structurale, cu interfluvii plate şi altitudini sub 500 m (ex. Pod. Murchison) şi câmpii litorale etajate; insule coraligene la ţărm; sectoare de chei; subsol bogat în minereuri de fier (în M. Hamersley); partea estică este formată din munţi reziduali foarte vechi, alcătuiţi din roci dure (şisturi cristaline, granite) cu altitudini ce depăşesc 1500 m (ex . M. MacDonnell, cu vf. Zeil de 1510 m, M. Musgrave cu 1515 m în vf. Woodroffe, M. Tomkinson); Ayers Rock este un monolit (gresie) care se înalţă impunător deasupra podişului; are aspectul unui aisberg deoarece cea mai mare parte din masa sa se află sub pământ; prezintă numeroase peşteri cu picturi rupestre; în partea centrală a podişului (între cele două părţi mai înalte) se situează o întinsă regiune de afundare tectonică, corespunzătoare Marelui Deşert Victoria (Great Victoria Desert); la nordul Deşertului Victoria se situează Deşertul Gibson (Gibson Desert) şi mai departe Marele Deşert de Nisip (Great Sandy Desert); în partea nordică a M. MacDonnell se găseşte Deşertul Tanami (Tanami Desert); spre periferia acestor deşerturi există un număr apreciabil de văi seci (creek-uri), care în timpul averselor devin adevărate râuri; apar cruste de sare rezultate în urma evaporării apei din lacuri; microrelieful deşerturilor este format din dune de nisip, deşerturi pietroase (numite aici gibber), văi seci; în sud, spre Marele Golf Australian, depozitele calcaroase (cretacice, terţiare) au dat naştere unei câmpii etajate- Câmpia Nullarbor; se mărgineşte cu Marele Golf Australian prin faleze înalte; relief carstic; înălţimea medie de circa 200 m; în partea de est a câmpiei, separând-o de Câmpia Murray-Darling, se află Munţii Flinders, munţi vechi cu altitudini ce ajung la 1166 m în St. Mary Peak; bogaţi în resurse minerale; reţeaua hidrografică de suprafaţă lipseşte, precipitaţile (250-350mm/an) infiltrându-se rapid în masa calcarelor, formând rezervoare de apă şi cursuri subterane; spre nord apar o serie de podişuri cu altitudini moderate (în general sub 500 m), care evoluează într-un climat umed (1500 mm la Daewin): Podişul Kimberley (937 m în Muntele Ord) este un platou cristalin, bazaltic şi grezos, fragmentat radiar, cu câmpii marginale joase şi mlăştinoase; se termină spre ocean printr-un tărm de tip rias; este cuprins între Oc. Indian (vest), râul Fitzroy (sud) şi râul Ord (est); zăcăminte de diamante; Podişul Arnhem, între râurile Roper şi Victoria, prezintă o structură cristalină străpunsă de erupţii paleozoice, cu altitudini în jur de 500m; spre sud, pe depozite sedimentare apar abrupturi structutale; zăcăminte de bauxită şi uraniu; Podişul Barkly, format pe depozite calcaroase şi conglomeratice, slab fragmentat, martori erozivo-structurali cu înălţimi ce nu depăşesc 500m;
Câmpiile Centrale
Câmpia Murray-Darling este situată în partea central-sudică, corespunde în mare măsură cu bazinele hidrografice ale celor două râuri; s-a format prin sedimentare peste un fundament grezos (nord) şi calcaros (sud); orizontalitatea este întreruptă de masive de joasă altitudine (sub 600m); altitudinea medie este sub 100m; Câmpia Darling este axată pe cursul superior şi mijlociu al fluviului Darling, avănd o altitudine de circa 100m; fluviul Darling prezintă afluenţii numeroşi pe partea stângă şi lacuri sărate pe partea dreaptă; 3
Câmpia Murray: după confluenţa cu Darling, Murray străbate o regiune de câmpie joasă, prezintă numeroase meandre, iar spre vărsare străbate o regiune colinară; Câmpia Eyre se prezintă sub forma unei imense cuvete, în centrul Australiei; altitudinile variază între 200m (pe margini) şi –12 m (lacul Eyre); suprafeţe mari prezintă caracter deşertic: Deşertul Simpson (Simpson Desert), la nordul lacului Eyre, cu dune de nisip de 20-35 m înălţime; în partea estică se întâlnesc munţi joşi; acumulări nisipoase (dune); lacuri care seacă în anotimpul uscat; lacul Eyre, principalul colector, prezintă două bazine care se unesc în timpul ploilor, mare parte din an prezintă o crustă de sare; râuri temporare (creek): Diamantina, Cooper Creek; ape arteziene la 200-400 m adâncime în est şi peste 1000 m în vest Câmpia Carpentaria se întinde în jurul golfului cu acelaşi nume din nordul Australiei; lăţimea maximă este de 360 km, în bazinul râurilor Flinders, Gilbert etc.; câmpie de acumulare cu altitudini sub 100m; relieful se modelează într-un climat tropical musonic (peste1000mm/an); Cordiliera Australiană (Great Dividing Range) sistem de munţi, podişuri şi dealuri cu altitudini nu prea ridicate, ce însoţeşte pe circa 3700 km ţărmul Oc. Pacific; îngustă şi fragmentată câmpie litorală; structură litologică variată: şisturi cristaline, roci sedimentare diverse, formaţiuni eruptive (bazalte în special) datorită complexităţii se divide în două regiuni; Regiunea mantană şi colinară nordică: relieful a fost definitivat în Terţiar şi Cuaternar; flexuri majore l-a compartimentat creând depresiuni şi horsturi; vulcanismul şi mişcările terţiare i-au dat asimetrie, abrupt spre Oceanul Pacific şi în trepte spre interior; Regiunea montană şi de podişuri din jumătatea sudică: sistem de culmi şi podişuri separate de văi şi depresiuni tectonoerozive; mişcările din Terţiarul mijlociu şi superior au reîntinerit şi fragmentat relieful, imprimându-i o evidentă asimetrie; apar podişuri sub forma unor blocuri izolate separate de puternice linii de falie, podişuri vulcanice; relief glaciar (reg. Kosciusko); Alpii Australiei (sud-estul Australiei), segment al cordilierei, conţine cel mai mare vârf al Australiei, vf. Kosciusko de 2228 m; facilităţi turistice şi pentru sporturile de iarnă; Munţii Albaştri străjuiesc oraşul Sydney, au 1500 m, cursuri de apă cu defilee, pereţi abrupţi, peşteri (Jenolan, cu picturi rupestre), telescaun spre cascadele Katoomba, eucalipţi seculari; câmpia litorală care însoţeşte sistemul muntos este ingustă şi pătrunde tentacular sub formă de golfuri spre interior; râuri numeroase, cu ape repezi, cu potenţial hidroenergetic; porţiuni cu caracter de defileu, debite crescute vara; Tasmania este un horst vechi aplatizat cu urme glaciare;
Clima Australiei
Australia este un continent arid; peste 2/3 din teritoriu primeşte anual mai puţin de 500 mm precipitaţii şi peste 1/3 din teritoriu mai puţin de 250 mm; numai aproximativ 10% din teritoriu primeşte mai mult de 1000 mm/an; Predomină climatul cald, tropical şi subtropical; doar Tasmania are un climat temperat oceanic (668 mm/an la Hobart), iar Cordiliera Australiană impune anumite diferenţieri altitudinale; principalele caracteristici climatice sunt date de poziţia geografică, mărime şi formă; este localizată aprox. între 10˚ şi 43˚ latitudine sudică, în plină zonă tropicală (traversată de Tropicul de Sud); orientarea Cordilierei Australiene pe direcţie nord-sud → rol de barieră climatică; temperatura medie în ianuarie (vara emisferei sudice) variază între 16ºC la Hobart (sud), 22ºC la Sydney (est), 23º la Perth (sud-vest), 28ºC la Alice Springs (centru), 29ºC la Darwin (nord) şi 34ºC la Marble Bar (vest); temperatura medie în iulie (iarna emisferei sudice) este cuprinsă între 8ºC la Hobart, 12ºC la Sydney, 13º la Perth, 12ºC la Alice Springs, 19ºC al Marble Bar şi 26ºC la Darwin; din datele termice prezentate rezultă că amplitudinea termică cea mai mică se înregistrează la Darwin (3ºC) iar cea mai mare la Alice Springs (16ºC); datorită poziţiei Australia este sub influenţa vânturilor de sud-est şi vest, iar nordul şi nord-estul Australiei este afectat de muson (precipitaţii bogate în timpul verii: 2623 mm la Innisfail, 1415 mm la Darwin); aceste ploi de vară sunt de mare importanţă deoarece nordul Australiei este adăpostit de Cordiliera Australiană în calea maselor de aer dinspre sudest care, forţate să urce pantele estice ale munţilor, lasă multă umiditate pe coasta Pacifică (din Queensland şi New South Wales); această regiune, care este afectată şi de cicloni tropicali, primeşte cantităţi importante de precipitaţii (ex.1207 mm/an la Sydney); 4
cele mai multe precipitaţii cad în timpul verii, în jumătatea nordică: 2623 mm vara faţă de 911 mm iarna la Innisfail (în nord-est) sau 1415 mm vara faţă de 75 mm iarna la Darwin; tot în timpul verii, precipitaţii mai bogate cad în partea centrală şi vestică: 184 mm faţă de 68 mm iarna la Alice Springs sau 270 mm faţă de 70 mm la Marble Bar; în partea sudică precipitaţiile sunt mai bogate iarna: 758 mm iarna faţă de 131 mm vara la Perth sau 343 mm iarna faţă de 180 mm vara la Adelaide (diferenţele nu sunt însă atât de evidente ca în nord); ciclonii tropicali au mare frecvenţă în nord şi nord-est (în 1971 oraşul Darwin a fost distrus de un ciclon); în Cordiliera Australiană clima devine subtropicală spre sud şi temperată în zonele înalte; în timpul iernii australe se înregistrează zăpezi abundente în regiunea Kosciusko şi în Tasmania; în nopţile de iarnă gerurile sunt comune în interior şi sud; ariditatea este accentuată în jumătatea vestică (244 mm/an la Kalgoorlie, 252 mm/an la Alice Springs), exceptând regiunea de sud-vest, cu climat mediteranean (900 mm/an la Perth); în mare parte a interiorului precipitaţiile medii anuale sunt mai mici de 250 mm/an, în regiunea lacului Eyre media anuală coboară sub 125 mm (regiunea cea mai aridă); un aspect climatic deosebit îl reprezintă evaporarea, foarte intensă în părţile centrale şi vestice; s-a constatat că rata mare a evaporării se datorează nu numai aerului firbinte şi căldurii solului, ci şi vântului uscat, uneori destul de puternic; la polul căldurii, Marble Bar (Australia de Vest), s-a înregistrat o evaporare de 2500 mm/an, la Alice Springs 2300 mm/an, precipitaţiile medii din aceste puncte abia dacă ating a opta parte din evaporare (274 mm/an la Alice Springs); cercetările au relevat că pe mai mult de 70% din suprafaţa continentului pecipitaţiile sunt mai mici decât evaporarea; se pare că fenomenul evaporării are rol în crearea mirajului (fenomen optic datorat şi aerului firbinte), care este cunoscut de foartă multă vreme aborigenilor, care au creat în jurul lor câteva legende;
Apele Australiei
trei elemente sunt reprezentative: reţeaua hidrografică, lacurile sărate şi apele arteziene; Murray: izvorăşte din Snowy Mountains (Alpii Australiei); la ieşirea din munţi s-a construit lacul de acumulare Hume, care împreună cu alte lacuri (ex. Yarrawonga) alcătuiesc un sistem hidrotehnic de retenţie a apei din perioada de vară pentru a fi folosită la irigaţii şi alte utilizări; afluenţi importanţi: Murrumbidgee şi Darling; adâncimea mică şi mareele din laguna Alexandrina au constituit piedici în construirea unui port la vărsare; în sezonul de iarnă debitul este mic iar numeroşi afluenţi seacă; apa este utilizată în irigaţii (prov. Riverina); navigabil cam 6 luni/an (ianuarie-iunie); debitul mediu este de 1900 m³/an; este cel mai important afluent al fluviului Murray, având însă lungime şi bazin hidrografic mai mari decât Darling acesta, dar nu şi debit de apă; principalii săi afluenţi au scurgere permanentă numai în sectorul superior, în rest au scurgere temporară (creek); în perioadele uscate abia mai curge sub forma unui firicel de apă, însă în timpul musonului de vară nivelul se ridică cu 6-8 m, inundând regiunea limitrofă; debitul mediu multianual este de aproximativ 57 m 3/s; Murrumbidgee este al doilea afluent, după Darling, al fluviului Murray, dar primul după debitul de apă; are izvoare în Munţii Snowy şi face parte din Snowy Mountains Sisteme (transfer de ape din râul Snowy); cel mai important afluent este Lachlan; utilizare în irigaţii; Râul Snowy drenează versanţii sud-estici ai Alpilor Australiei şi se varsă în Marea Tasmaniei; pe cursul superior s-a construit în 1958 lacul de baraj Eucumbene, din care apa este trecută printr-un tunel în bazinul superior al râurilor Murray şi Murumbidgee (Snowy Mountains Sisteme); (Ord River) are izvoare în Albert Edward Range, străbate regiunea Platoului Kimberley pe circa 500 km şi se Râul Ord varsă în Golful Cambridge; prezintă chei adânci în cursul superior şi este amenajat pentru irigaţii şi hidroenergie → Ord River Project (proiect controversat); Gordon River - amenajat, Mitta Mitta River (Victoria) cu barajul Dartmouth (180 m înălţime) Deşi prezintă uriaşe suprafeţe aride şi semiaride, în Australia apar frecvente inundaţii catastrofale: creek-urile şi albile râurilor permanente se transformă în torente şi fluvii cu debite mari; -urile, cursuri temporare, fără izvoare, se prezintă de cele mai multe ori ca o albie largă, plină de nisip şi presărată Creek cu grohotiş: ex. Cooper Creek, Diamantina, Finke; Un aspect caracteristic îl constituie lacurile sărate fără scurgere; specific acestor lacuri este faptul că î-şi schimbă foarte des dimensiunile şi contururile; ex. Amadeus, Mackay, Torrens, Everard, Carnegie; Bazinul lacului Eyre, cea mai uscată şi pustie regiune din Australia, a făcut parte în trecut dintr-o mare interioară care se întândea în nord până la Golful Carpentaria; cu toate că Lacul Eyre (numit şi inima moartă a Australiei), aflat 12 m sub nivelul mării, este punctul central al unui sistem imens de scurgere, însă deşerturile înconjurătoare absorb o cantitate foarte mare de apă, încât prea puţină mai ajunge în lacul propri-zis; când lacul primeşte o cantitate mare de apă în jurul lui apar suprafeţe verzi, cu numeroase flori multicolore; 5
cu cei aproximativ 10 mii km², lacul Eyre este cel mai mare de pe continent, despre care, John Eyre scria în 1840: ″ am găsit lacul înconjurat din toate părţile de coline nisipoase, care stăjuiesc ţărmul mării. Nicăieri nu se vedeau stânci sau pietre, dar aproape peste tot se înălţau movile de sare…..am găsit fundul uscat al lacului complet acoperit de o crustă de sare…″ cercetările au arătat că în cele mai aride regiuni (ex. Lacul Eyre), apa se află uneori la numai câţiva metri adâncime→ Marele Bazin Artezian (The Great Artesian Basin), cu izvoare care ies la suprafaţă prin fisurile rocilor, mai ales la nord şi nord-vest de Munţii Flinders; unele izvoare au debite considerabile (milioane litri apă/zi), Marele Bazin Artezian cuprinde o arie uriaşă, sub teritoriile statelor Queensland, New South Wales şi Australia de Sud, pe aproximativ 1,7 mil.km²; el este singurul bazin artezian al continentului, dar nu este singurul: reg. Murray, baz. Eucla (Nullarbor), coasta vestică; originea apelor subterane nu este pe deplin lămurită; se admite că o parte apreciabilă a acestor ape constituie o moştenire a perioadelor pluviale, dar fără îndoială că ele sunt alimentate şi astăzi de infiltraţii; prima sondă a fost săpată în 1871 lângă Perth; valorificarea apelor subterane a impulsionat creşterea animalelor-apa piţurilor arteziene este dirijată printr-un sistem de canalizare către staţiunile zootehnice; apa subterană valorificată din Marele Bazin Artezian a schimbat aspectul peisajului în mod semnificativ; unele ape arteziene sunt foarte sărate, altele au temperaturi foarte ridicate (chiar peste 100ºC pentru sondele adânci); adâncimea la care se găsesc variază, de la câţiva metri (4-5 m) la sute şi mii de metri (2300 m); debitul mare al izvoarelor arteziene constituie explicaţia diferenţei mari dintre media precipitaţiilor şi a evaporaţiei;
Vegetaţia Australiei
Australia aparţine din punct de vedere biogeografic regiunii australo-papuaşe, subregiunii australiană; cu aproximativ 45 milioane de ani în urmă, în timpul erei terţiare timpurii, când au dispărut legăturile cu masa continentală sudică (Gondwana), Australia-care cuprindea atunci Tasmania şi Noua Guinee-a rămas izolată, de aceea flora şi fauna prezintă aspecte diferite de restul lumii; prezintă complexitate floristică şi faunistică, cu numeroase endemisme; două elemente sunt specifice: eucaliptul şi acacia , fiecare cu un număr foarte mare de specii (circa 400); eucaliptul, ca şi cangurul, este un simbol al Australiei; înălţimea eucalipţilor variază de la forme pitice (4-6 m) până la cele gigantice (100-110 m) şi apar în cele mai diferite formaţiuni vegetale (păduri, savane, munţi şi chiar în semideşerturi); eucaliptul creşte foarte repede, cam cu 5 m/an iar lemnul este foarte dur; la schimbarea anotimpurilor eucaliptul nu-şi leapădă frunzele, ci coaja, de unde culoarea albă a trunchiurilor; eucaliptul se cultivă astăzi aproape pretutindeni ca plantă ornamentală (ex. Italia, California) şi utilitară (ind. chimico-farmaceutică); acaciile au de asemenea largă răspândire dar nu au puterea de adaptare a eucaliptului; în condiţii de umiditate pot ajunge la 25 m iar pe soluri uscate se pipernicesc formând mulga-scrubul (la care participă şi eucalipţii); există specii de acacii care se ridică la doar câţiva cm de sol; în Australia apar cam 600 specii de acacia şi au valoare economică mult mai mică; este caracteristic pentru regiunile unde precipitaţile înregistrează 250-350 mm/an şi se prezintă, în genere, ca o scrubul vegetaţie pitică cu mărăcini şi spinării, se vorbeşte chiar de un brâu de scrub, care mărgineşte zonele de savane şi acoperă suprafeţe imense în Auastralia de vest şi interior; scrubul este alcătuit din peste 400 specii de plante; scrubul australian, după predominanţa unor elemente floristice, se deosebeşte în mai multe tipuri: mulga-scrub (frecventă este Acacia aenura, mulga este şi numele autohton al acestei specii), malle-scrub (frecvent este Eucalyptus domosa, numit şi blestemul Australiei) şi brigalow-scrub (vegetaţie adaptată unui sol nisipos şi halofit, unde creşte specia Acacia harpophilla); vegataţia pădurilor tropicale umede este specifică coastelor nordice ale Australiei; aspect luxuriant, cu multe straturi, bogată în palmieri (ex. palmioerul de cocos), liane, ferigi şi epifite (ex. Cîmpia Carpentaria, Pen. Arnhem, Pen. Cap York); specii caracteristice: Cedrella, Elaeocarpus, Flindersia, Albizzia; este asemănătoare vegetaţiei din Noua Guinee şi insulelor din sud-estul Asiei; mangrovele apar pe ţărmurile nordice şi nord-estice ale Australiei, expuse mareelor, cu arbori permanent verzi şi puţine specii; datorită frecvenţei şi duratei de inundare, constituţiei solului şi compoziţiei chimice a apei mangrovele sunt dispuse în fâşii paralele dinspre ocean spre continent: zona externă (dinspre ocean), cea mai inundată, este formată din paletuvieri (ex.Rizophora), arbori ce pot depăşi 15 m înălţime, fiind prevăzuţi cu numeroase rădăcini-proptele; în zona mediană şi superioară sunt frecvente: Avicennia, Sonneratia, Bruguiera; pe coasta nord-estică şi estică apar păduri, în care predomină pădurile de eucalipţi cu forme gigantice (Eucaliptus regnans, E. giogantaea); spre interior aceste păduri trec în savană cu arbori; savanele sunt întâlnite în nordul şi estul Australiei, fiind formate din graminee, arbori şi arbuşti; aici apar specii de eucalipţi mai scunzi, adaptaţi la condiţii de xerofilism (Eucalyptus pilularis, E. micratha); covorul ierbaceu este dominat de câteva genuri de graminee (Andopogon, Pennisetum, Sporolobus); 6
în partea de nord-est şi în bazinul fluviului Darling apar savane cu eucalipţi înalţi; mai este întâlnită savana cu iarba copac (Xanthorrhaea); vegetaţia pustiurilor şi semipustiurilor calde este specifică celei mai mari părţi a Australiei Centrale; dispunearea neregulată a precipitaţiilor are urmări directe asupra vegetaţiei, căci sunt plante care apar în perioada ploilor şi dispar complet în cea secetoasă; compoziţia floristică este destul de diversificată, aici apar reprezentanţi ai genului Acacia (Acacia aneura), plante arborescente ca: Eremophila, Cassia, formând asociaţiile de mulga-scrub; aceste formaţiuni, în anii cu precipitaţii bogate (500 mm), se transformă în adevărate savane tropicale cu ierburi înalte; foarte frecvente în regiunea aridă, nisipoasă, sunt asociaţiile ierboase adaptate la condiţii de xerofilism excesiv: Spinifex paradoxus (are frunze foarte răsucite care se termină cu un vârf ascuţit, ţepos şi ajunge până la 1 m înălţime), Triodia pungene şi Triodia basedowii (au un sistem radicular foarte mare, 3-4 m); pe suprafeţele argiloase ori sărate apar tufişuri cu Kochia şi Atriplex (blue-bush, numit şi tufă de sare, care nu depăşeşte înălţimea de 1 m şi dă o culoare albastră peisajului); în părţile sudice ale regiunilor deşertice şi semideşertice, datorită climatului cu caracter mai temperat, cu precipitaţii de iarnă, se dezvoltă formaţiuni de malle-scrub, care sunt de fapt formaţiuni de trecere spre formaţiunile vegetale de tip subtropical; aceste formaţiuni au în compoziţia lor floristică eucalipţi pitici (Eucalyptus dumosa), la care se adaugă tufişuri de Casuarina ca şi iarba copac (Xanthorrhaea, arbore înalt de până la 6 m); vegetaţia subtropicală (mediteraneană) este specifică Australiei de sud-est şi sud-vest; aici pădurile conţin specii de eucalipţi (Eucalyptus marginata, E. diversicolor); în sud-vest pădurile prezintă arbori zvelţi, ce ajung la o înălţime de 60-70 m; în afară de eucalipţi, caracteristice pentru aceste păduri mai sunt şi Acacia şi Casuarina; Casuarina cuprinde 25 specii, toate reprezentate în Australia, pot atinge 20 m înălţime, iar în ţinuturile aride din interiorul continentului au aspect de tufă; ramurile poartă smocuri de frunze lungi, ca nişte ace); este puţin pretenţios la sol, prezintă un lemn greu şi dur care rezistă la umezeală şi sare; acolo unde precipitaţiile sunt mai bogate (650-1250 mm/an) formaţia vegetală specifică o formează pădurea jarrah, alcătuită din Eucalyptus marginata (15-20 m) şi pădurea karri, alcătuită din Eucalyptus diversicolor (60-80 m, în partea mai umedă); acolo unde precipitaţiile sunt mai reduse, iar pădurile mai luminate, poartă numele de wandoo (alcătuite predominant din Eucalyptus redunca); în sud-estul Australiei, datorită ploilor din toate anotimpurile, pădurea de eucalipt este magnifică, arborii depăşesc uneori 100 m înălţime (Eucalyptus regnans, E. gigantaea); stratul inferior al pădurii este format din mimozacee; pe unele văi apar ferigi arborescente şi exemplare singuratice de Nothofagus; prin degradarea acestor păduri au apărut tufişuri de malle-scrub (asemănătoare maquis-ului), arbuştii nu depăşesc 4 m înălţime şi au aspect de tufe; pe versantul oriental al Cordilierei Austaliene se întâlnesc pădurile australe , datorită condiţiilor bio-pedo-climatice puternic influenţate de vecinătatea oceanului; cu aspect continuu altădată, aceste păduri se prezintă în prezent sub forma unor insule, compuse din foioase (Nothofagus) şi conifere (Araucaria, Agathis); Araucaria nu este un arbore specific australian, numele său având origine sudamericană; munţii Tasmaniei occidenatle sunt acoperiţi până la 1000 m înălţime de păduri de fag austral (Nothofagus); peste această limită apare Eucalyptus coccifera şi coniferul Arthotaxis; vegetaţie subalpină (cu eucalipţi de zăpadă) → M. Snowy, Tasmania; Australia se remarcă şi prin multitudinea plantelor cu flori: waratah (Telopea speciosissima), flori roşii, în ciorchine, care a devenit emblema statului New South Wales; laba-cangurului (Anigozanthus manglesii), din Australia de Vest, cu flori lungi de 70-80 cm în formă de labă de cangur;
Fauna Australiei
se deosebeşte de celelalte continente prin vechimea ei şi prin formele sale endemice; aproape jumătate dintre cele aproximativ 230 specii de mamifere sunt marsupiale, ordin care împreună cu monotremele alcătuiesc formele cele mai simple ale mamiferelor;
7
monotremele: echidna (Echidna aculeata) şi ornitorincul (Ornithorhynchus anatinus) se înmulţesc prin ouă iar puii îi hrănesc cu lapte; echidna are corpul acoperit cu ţepi, are o coadă scurtă şi un cioc lung, în timp ce ornitorincul are corpul turtit, cioc lat şi duce o viaţă acvatică; ornitorincul se întâlneşte în partea sud-estică a Australiei; marsupialele: cangurul (nume aborigen) este animal simbol, cu 45 spacii răspândite în aproape toate zonele climatice; pe măsură ce agricultura s-a extins, cangurii au fost alungaţi spre regiunile inospitaliere, unde trăiesc şi astăzi în număr destul de mare; în trecut sursă de hrană pentru aborigeni, el a fost vânat şi de albi care-i preţuiau carnea; specii caracteristice: cangurul uriaş (Macropus giganteus), întâlnit în stepă, cangurul uriaş roşu (Megaleia rufus), Wallaby, cangurul antilopă (M. robustus antilopius), cangurul de copac (Dendrolagus ursinus), cangurul şobolan (este cel mai mic, abia atinge 30 cm); alte marsupialei: lupul marsupial (Thylacinus), răspândit în Tasmania, jderul marsupial (Dasyurus), diavolul marsupial (Sarcophilus), wombatul (Phascolomys), din pădurile Austaliei de est, cărtiţa marsupială (Notoryctes), veveriţa marsupială, ursul marsupial (Koala, se hrăneşte cu frunze de eucalipt); păsările sunt variate şi bogat reprezentate (700 specii, din care circa 500 endemice): emu (Dromiceius, are peste 1 m înălţime şi ajunge la 80 kg; în partea centrală şi vestică), casuarul (Casuarius, a doua pasăre ca mărime, asemănătoare struţului; în nord est), papagali (50 specii, cacaduul cu barbă, cacaduul cu moţ galben), lebăda neagră (Chenopsis, singura specie de lebădă din Australia şi singura specie de lebădă neagră din lume; pe coasta apuseană), pasărea liră (Menura superba; în sud-est), Kookaburra (considerată sacră de către aborigeni); fauna oceanica;
reptile: şerpi (peste 140 specii de şerpi, mulţi extrem de veninoşi: taipanul, vipera neagră, şarpele tigru, şarpele cu clopoţei), crocodili (2 specii din care una de apă sărată; în nord), şopârle (360 specii; Varanus varius, 2 m lungime), broaşte ţestoase (15 specii de apă dulce şi 6 marine); câinele dingo (Canis familiaris dingo)→ a însoţit aborigenii de pe continent; aborigenii de pe insula Moa din str. Torres l-au zeificat; a reprezentat singurul animal domestic cunoscut de aborigeni până la venirea albilor; mai pot fi remarcate termitele; animale de import: cămilele, achiziţionate din Afganistan şi India, ulterior din Africa, apoi: oaia, cornutele, calul, porcul, păsările de casă, iepurii şi albinele;
Arii protejate
Ayers Rock şi Mount Olga: situat în partea estică a Deş. Gibson, Ayers Rock este un monolit enorm de 867 m înălţime, care conţine caverne cu picturi rupestre; venerat de aborigeni care îl numesc Uluru; Mount Olga este situat la 32 km vest şi cuprinde un mare număr de monoliţi (30); acacii, eucalipţi, Spinifex, canguri, dingo; Bellender-Ker: (Queensland) floră şi faună tropicală tipică, în care se remarcă orhideele şi ferigile, iar ca faună marsupialele şi păsările; Bunya Mountains: (Queensland) conservă splendida pădure de Araucaria bidwilli, păduri de foioase şi tropicale umede, savana cu arborele butelie-Stercularia şi chiparoşi; câinele dingo;
8
Kakadu: (Pen. Arnhem) 1,2 mil.ha, este o rezervaţie arheologică, etnologică şi peisagistică; prezintă peşteri pictate, păduri tropicale-palmieri, bambuşi, ferigi uriaşe, ficuşi, liane, orhidei, koala, veveriţa marsupială, wombatul, papagalii kakadu, pasărea paradisului, pasărea liră, ornitorincul, crocodili de apă sărată etc.; Kalbarri: (Australia de Vest) protejează faimosul canion al râului Murchison; Katherine Gorge: (Northern Territory) protejează canionul râului Katherine, 24 km lungime, crocodili, artă aborigenă; Kosciusko: (New South Wales) protejează regiunea alpină, cu forme glaciare, faună bogată: ornitorinc, echidnă, wombat, canguri; Marea Barieră de Corali: parcul include extremitatea sudică, recife de corali, faună acvatică; Mount Buffalo: (Victoria) platou granitic cu alt. până la 1721 m, pădure umedă cu eucalipţi, canguri, wombatul, echidna, pasărea liră;
Populaţia Australiei
societatea australiană este privită ca esenţialmente britanică; populaţia britanică şi irlandeză a fost puţin modificată de imigraţia din alte surse pînă la jumătatea secolului XX; existau concentrări locale de germani, chinezi şi alte grupuri etnice (stabilite în secolul XIX); până către 1850 peste 160 000 de deţinuţi britanici sunt colonizaţi în Australia; primii 1000 (2/3 deţinuţi) au venit pe 26 ianuarie 1788, înfiinţând prima colonie –Port Jackson; după 1820, când este introdusă creşterea oilor, începe şi colonizare civilă; un factor important în colonizarea continentului l-a avut descoperirea aurului, ce a determinat în secolul 19 goana după , una după 1851, când s-a descoperit aur la Ballarat şi Bendigo, a doua după 1891 în reg. Kalgoorlie-Coolgardie; aur descoperirea aurului în Australia, la numai trei ani de la senzaţionalul goldrush californian , a dus la publicarea în presa europeană şi americană de numeroase informaţii despre acest stat, precum şi la valuri masive de imigranţi; în 1851, anul descoperirii aurului, continentul avea o populaţie albă de circa 437 000, şapte ani mai târziu erau peste un milion; unul din primele obiective ale noului guvern federal, stabilit în 1901, a fost modelul unei Australii albe (interdicţia imigrării populaţiei de culoare); în perioada interbelică geograful australian Griffith Taylor remarca limitele impuse de potenţialul natural al Australiei estimând o capacitate de susţinere de aprox. 19-20 mil. de loc.; în timpul celui de-al doilea război mondial a fost lansată o campanie viguroasă de încurajare a imigraţiei din toată Europa; în următoarele patru decade diversificarea etnică intensificându-se gradual; în 1950 populaţia Australiei era de 8,8 mil. loc.; crizele majore pe plan mondial, în a doua jumătate a secolului XX au determinat noi valuri de imigranţi: din Ungaria şi Cehoslovacia (după revoltele din 1950 şi 1968), Liban, Chile şi alte state din America Latină, Indochina (Cambodgia, Laos, Vietnam), China (în Darwin sunt peste 4000 chinezi) etc.; în perioada 1940-1980 cam 500 000 persoane (mulţi refugiaţi) vin în Australia (foarte mulţi în marile oraşe); substanţial relaxată după 1966, politica Australia albă a fost oficial abandonată în 1973 (numărul imigranţilor asiatici ajunge astăzi la circa 60 % din totalul noilor veniţi); analizând statistic imigraţia în perioada 1947-1974 se constată că 45,4% erau britanici, 13,2% est-europeni, 20,9% sudeuropeni, 11,2% nord-europeni, 6,4% asiatici, 2% americani şi 0,9% africani; în 1978 populaţia ajunge la 14,2 mil.loc., iar în iulie 2000 la 19 169 000 loc.; natalitatea este de 13,08 ‰, mortalitatea de 7,12 ‰ şi sporul natural de 5,96 ‰; densitatea populaţiei este redusă (2 loc/ km²), cu o repartiţie inegală în teritoriu; în interiorul arid mari suprafeţe sunt aproape nelociute (sub 1 loc/10 km²); cea mai mare parte a populaţiei este stabilită în regiunile litorale (în special în est); în fâşia de litoral cuprinsă între oraşele Newcastle şi Adelaide se concentrează aproape 90% din populaţie; 130 loc/ km 2 – zona Canberra; la nivelul unităţilor administrative: 0,1 loc/ km 2 în Northern Territory, 0,7 loc/km 2 în Australia de Vest, 7,6 loc/km 2 în New South Wales sau 19 loc/ km 2 în Victoria; din totalul poulaţiei 95,2 % o formează albii, din care aproape 90 % sunt urmaşii emigranţilor britanici şi irlandezi; restul populaţiei este alcătiut din aborigeni (2%), asiatici (1,3 %, în principal chinezi şi vietnamezi); nu există religie oficială; creştinii reprezintă 74% (romano-catolici 27,3%, anglicani 23,8 %, metodişti şi unitarieni 8,2%, presbiterieni 4,3 %, ortodocşi 2,8 %), musulmani 0,9%, budişti 0,8%; speranţa de viaţă la naştere este de 75,4 ani pentru bărbaţi şi 81,1 ani pentru femei; rata fertilităţii este 1,79 copii /femeie;
9
Populaţia aborigenă
la venirea primilor colonişti europeni (sf. sec. XVIII) Australia era populată de circa 200 000 - 350 000 aborigeni (valoarea este estimată), care trăiau în circa 500 de triburi, la nivelul preistoriei, ca vânători şi culegători nomazi (nu cunoşteau agricultura, olăritul, arcul şi săgeata), unii erau canibali; antropologic: pielea de culoare închisă, fruntea relativ îngustă, nasul foarte turtit, membrele lungi, părul şi barba stufoase; cercetătorul A. P. Elkin (The Australian Aborigines, London, 1938) spunea că < omul primitiv australian nu este nici negroid, nici mongoloid şi nici europoid. El este clasificat într-un grup special numit australoid >; originea este şi astăzi controversată: unii antropologi au remarcat asemănări cu populaţiile din sudul Indiei, Sri Lanka şi unele insule din Indonezia, de aici concluzia că aborigenii au sosit în Australia în cursul migraţiilor din perioada preistorică, într-o perioadă foarte îndepărtată, dinspre nord şi nord-est, cu ambarcaţiuni primitive; ipoteza autohtoniei a fost abandonată după studierea riguroasă a faunei continentului: în Australia nu se găsesc mamifere superioare din care să sepoată dezvolta primatele şi apoi omul; englezul William Ellis considera chiar că migraţia s-ar fi produs de pe ţărmurile sud-americane; aborigenii, în cadrul migraţiilor, au sosit pe continent în mai multe valuri; cel mai vechi dintre aceste valuri se situează cu aproximativ 38 000 ani în urmă (descoperirile din regiunea lacului Mungo, statul New South Wales); limbile vorbite de aborigeni au fost grupate în familia limbilor negro-australoide, care nu prezintă nici un fel de înrudire cu cele trei mari grupuri de limbi vorbite în regiunile înconjurătoare: malaiezo-polineziene, papuaşe şi melaneziene; tasmanienii aparţineau altei populaţii şi vorbeau altă limbă decât populaţia australoidă de pe continent; tasmanienii prezintă caracteristici foarte asemănătoare cu ale populaţiilor din insulele situate la nord şi est de Australia, populaţii aparţinând de grupul negroid al papuaşilor şi melanezienilor, de unde concluzia unei migraţii dinspre nord-est a unei populaţii de navigatori pricepuţi; în 1869 a dispărut ultimul tasmanian; între 1778-1920 colonizarea albilor a avut ca urmare exterminarea a cel puţin 250 000 de aborigeni; în prezent numărul aborigenilor este de aproximativ 228 000, din care doar o mică parte (30-40 mii) mai au oarecare lăgătură cu modul de viaţă tradiţional, în cadrul rezervaţiilor şi a unor aşezări din nordul şi centrul ţării; majoritatea şi-au pierdut legăturile tribale integrându-se comunităţii; se remarcă printr-o mare rezistenţă la condiţiile de deşert: dacă pentru albi deşertul a fost fatal (Burke, Wills, Stuart, Leichhardt), nu s-a pomenit niciodată ca vreun aborigen să moară în timpul traversării deşerturilor; în 1973 existau 350 rezervaţii ale aborigenilor, ce ocupau 541,3 Km², din care aproximativ ½ erau teritorii deşertice din Teritoriul de Nord; triburile aborigene posedau locuri sacre şi totemuri specifice (animale, plante, păsări, ploaia, vântul, arborii); aborigenii nu au biserici, preoţi, nu cred în zei, însă au un bogat ceremonial totemic şi practică cultul strămoşilor (cred că strămoşii lor au avut origine subpământeană, unde se reântoarce spiritul); urme valoroase sunt picturile rupestre, răspândite pe tot continentul, unele fiind considerate sacre; mare bogăţie în picturi rupestre este zona Kimberley; în 1937 se decide încetarea discriminării aborigenilor, cu excepţia teritoriilor centrale şi nordice (unde trăiau dealtfel majoritatea acestora); în 1951 se hotărăşte întegrarea lor în viaţa culturală; în 1972 se înfiinţează Departamentul pentru afacerile aborigenilor; din 1967 li se acordă dreptul de vot şi sunt incluşi în totalul populaţiei australiene; numărul aborigenilor din mediul urban este mic şi se confruntă cu numeroase probleme: alcoolismul, dispreţul, mortalitatea infantilă ridicată;
Oraşele
prima aşezare din Australia a apărut în 1788, când se înfiinţează prima colonie penitenciară în Noua Galie de Sud, numită Port Jackson, astăzi Sydney;
un moment important în evoluţia oraşelor australiene a fost descoperirea aurului; aşezările erau alcătuite fără nici un plan, răsăreau din pământ ca ciupercile după ploaie şi după o înflorire de obicei de scurtă durată, erau aproape complet abandonate, transformându-se în oraşe fantomă (ghost town), ca ex. oraşul Walhalla (statul Victoria); alte oraşe, după epuizarea zăcămintelor de aur, şi-au schimbat funcţionalitatea - ex. oraşele Ballarat şi Bendigo au trecut la exploatări agricole; unele oraşe au apărut în marile exploatări agricole: ex. oraşul Tully (Queensland), aşezare întemeiată în 1920, care după construirea unei rafinării de zahăr moderne a avut o dezvoltare rapidă;
10
în 1995 populaţia urbană era de 85 %, principalele oraşe fiind:
Sydney
este situat între Munţii Albaştri (vest), coastă (est), Hawkesbury River (nord) şi Botany Bay (sud); climat subtropical: 12 0 C în iulie şi 22 0 C în februarie; 1200 mm/an precipitaţii (în special vara); oraş ultramodern, capitală a statului New South Wales, cu peste 3 mil. loc. (3,8 mil. aria metrop.- cel mai mare oraş al Australiei); între 1850-1890 populaţia oraşului creşte de la 60 mii la 400 mii (puternică emigraţie);
Opera din Sydney; Podul portului Sydney ( Harbour Bridge); funcţie portuară majoră (Port Jackson, Botany Bay-10 mile spre sud); aeroport interneţional-Smith Kingsford; major centru financiar – bancar (rivalizează cu Melbourne); funcţie industrială: 1/3 din forţa de muncă-rafinarea petrolului (cea mai importantă); bursă mondială a lânii; atracţii: sporturi nautice şi facilităţi recreative şi culturale; catedrala Garrison, Marele Turn, podul Harbour (suspendat peste golf), parcuri (Hyde, cu statuia lui J. Cook), Opera (formă de corabie), podul peste golful Port Jackson-unul dintre cele mai mari din lume, obeliscul din locul debarcării;
Melbourne
situat pe râul Yarra pe coasta sud-estică a Australiei, este capitala statului Victoria; capitală federală între 1901-1927; numele vine de la William Lamb Melbourne- prim ministru britanic; în 1835 John Batman împreună cu John Pascoe Fawkner (veniţi din Tasmania) achiziţionează de la aborigeni teren în lungul râului Yarra şi pun bazele aşezării; goana după aur (descoperit la Ballarat) din 1851 a dus la prima creştere a aşezării; puternică creştere după al doilea război mondial, datorită unei migraţii masive; este un oraş cosmopolit; facilităţi portuare → Port Phillip Bay, pe unde se exportă: lână, produse petroliere, carne, fructe, grâu, produse lactate şi se importă: motoare, maşini, textile, prod. siderurgice, prod. chimice;
1856-1873 se construiesc căi ferate care îl leagă de Geeelong, Ballarat, Bendigo, Echuca sau Wodonga, iar în 1877 se construieşte Canalul Coode, pe Yarra River pentru facilitarea transportului; 130C media lunii iulie, 26 0C a lunii ianuarie şi 657 mm/an precipitaţii anuale; domină viaţa economică a statului Victoria: centru financiar-bancar, industrial (prelucrarea metalelor, inginerie, textile şi îmbrăcăminte, alimentară, hârtie, produse chimice); în suburbii → automobile, cauciuc, rafinarea petrolului, produse chimice; inima oraşului se află pe malul nordic al râului Yarra, unde se găsesc importante instituţii financiar-bancare, de asigurări şi centre de afacerii; în jurul centrului se găseşte un ring de suburbii industriale, unde primele fabrici au fost construite în sec. XIX; după al doilea război mondial au apărut şi alte unităţi industriale, în suburbiile externe; University of Melbourne a fost înfiinţată în 1853; National Gallery, Victoria Arts Centre-trei teatre, o sală de concerte; aeroport interneţional în suburbia Tulla Marine; populaţia ariei metropolitane (Melbourn Metropolitan Area) este de peste 3,2 mil. loc. (1996), al doilea din Australia;
11
Cambera
este situat în sud-estul ţării, la poalele Alpilor Australieni, la circa 300 km de Sydney; are 331 000 loc (1995), populaţia fiind în creştere (146 mii în 1971); a apărut ca aşezare a crescătorilor de vite în 1824, la confluenţa râurilor Molonglo şi Murrumbidgee, sub numele de Canbury, pe care-l poartă până în 1836; este aleasă în 1909 ca loc pentru noua capitală a Uniunii Australiene, înlăturându-se rivalităţile ivite între cele două mari metropole, Sydney şi Melbourne; construcţia noii capitale începe în 1913, în 1927 se transferă Parlamentul federal de la Melbourne, iar transferul tuturor organismelor guvernamentale se definitiveatză în anii 60; conceput ca centru politico-administrativ şi oraş-grădină; are şi funcţii financiar-bancare, comerciale, ştiinţifice şi de învăţământ; industrie slab dezvoltată: mai puţin de 5 % din populaţia activă, ind. hârtiei şi poligrafică, alimentară, lemnului; turism în expansiune; Academia Australiană de Ştiinţe (1954), două universităţi, Biblioteca Naţională, Muzeul Naţional (1980), Galeria Naţională (1975), Parlament House (1927), Australian War Memorial (1941);
Adelaide
capitala Australiei de Sud, situată la baza lui Lofty Range, pe coaste estică a Golfului St. Vincent; are un climat subtropical, cu veri fierbinţi (23 0C în februarie), ierni blânde (12 0C în iulie) şi precipitaţii medii de 530 mm/an; oraşul este separat de suburbii prin numeroase parcuri; numele îl are de la regina Adelaide, soţia regelui britanic William IV; fertilitatea câmpiilor din împrejurimi, accesul uşor la Murray şi prezenţa resurselor minerale în apropiere a contribuit la
creşterea oraşului;
este o piaţă agricolă: grâu, lână, fructe, vin; centru industrial: componente pentru automobile, maşini, textile, produse chimice; în 1962 a fost construită rafinăria de la Hallet Cove (sud de Adelaide), lângă Port Noarlunga; este conectat printr-o conductă de petrol cu Gidgealpa, din Cooper Basin; Universitate din 1874; 1081 000 loc (1996, aria metropolitană);
Perth
se întinde în lungul estuarului râului Swan (19 km de gura râului); este al 4-lea oraş al Australiei; conţine 3/4 din populaţia Australiei de Vest; în 1829 apare prima colonie, luând numele de la localitatea de baştină a lui George Murray (secretar de stat al coloniei), din Scoţia; devine oraş în 1856; puternic impuls odată cu descoperirea aurului la Coolgardie-Kalgoorlie; este un centru industrial major: industrie grea, vopseluri, cauciuc, tractoare, oţel, aluminiu, nichel, rafinarea petrolului; facilităţi de transport: portul Fremantle, cale ferată transcontinentală, aeroport internaţional; 1,38 mil. loc (în 2000);
Brisbane
capitală a statului Queensland; al treilea oraş al Australiei cu 750 mii loc (1,49 mil. loc.-aria metripolitană); locul este explorat pentru prima dată de John Oxley în 1823, iar în 1824 se înfiinţează aici o colonie penitenciară, care funcţionează până în 1839, când funcţia penală este abandonată; 12
primul nume a fost Edenglassie, schimbat în onoarea lui Sir Thomas Brisbane, guvernator al statului New South Weles; municipalitate din 1859, când devine şi capitală a statului Queensland; străzi largi şi numeroase parcuri, clădiri moderne; important nod de comunicaţii; canal pe care pătrund vase oceanice; are un vast hinterland, ce se întinde şi la vest de munţi (în Darling Downs); funcţie portuară-se exportă: lână, piei, zahăr, produse lactate, cărbune; funcţie industrială - aria metropolitană cuprinde peste 1/2 din capacitatea industrială a statului: şantiere navale, rafinarea petrolului, cauciuc, automobile, îngrăşăminte, textile, prod. alimentare; Universitate din 1909 (la St. Lucia);
Darwin
capitală şi port pentru Teritoriul de Nord; este situat pe o peninsulă joasă, la nord-est de intrarea în port; portul său a fost fondat în 1839 de John Stokes şi a fost numit după naturalistul britanic Charles Darwin; locul unde se află acum oraşul nu a fost folosit până în 1869 şi era cunoscut sub numele Palmelston până în 1901, când a fost rebotezat după numele portului său; oraş din 1959;
bază militară în al doilea război mondial, când a fost puternic bombardat de japonezi (1911); în 1974 este aproape distrus de un ciclon tropical (2/3 din rezidenţi sunt mutaţi), reconstruit apoi cu sprijin guvernamental; acum este un oraş modern; centru industrial şi de transport (şosea spre Alice Springs, cale ferată spre Birdum, 509 km spre sud-est); peste 70 000 loc.;
Hobart
oraş port, capitala statului Tasmania; localizat în sud-estul insulei, pe malul vestic al estuarului râului Derwent; este cel mai mare oraş sudic la Australiei (circa 180 000 loc); navigatorul britanic George Bass explorează estuarul în 1798 iar 5 ani mai târziu Philip Gidley King, guvernatorul Noii Galii de Sud, pentru a preveni incursiunile franceze, stabileşte o aşezare aici (Risdon Cove); în 1804 aşezarea a fost mutată pe actualul amplasament, modificându-se şi numele, în cinstea politicianului Robert Hobart; activitate de transport (port favorabil); activitate industrială: metalurgie neferoasă (Zn, Cu), textile, confecţii, maşiniunelte, alimentară (fructe); Universitatea Tasmania (1890); Wrest Point Casino-primul casino din Australia; plaje (Bellerive);
Resursele minerale
cele mai importante rezerve sunt localizate în Australia de Vest (fier, nichel, bauxită, diamante, aur, gaze naturale), Queensland (bauxită, cărbune, plumb, zinc, argint, cupru), New Sout Wales (cărbune, plumb, zinc, argint) şi Victoria (cărbune, hidrocarburi); rezerve de uraniu, minereu de fier, mangan, nichel, plumb şi zin, bauxită, rutil, ilmenit, zircon, monazit, metale , opal alb, opal negru, safire, topaz, diamante. preţioase, argint, argilă, mică, sare, dolomită, fosfaţi cu excepţia aurului, care a generat în secolul 19 goana după aur, celelalte resurse de subsol au fost puse în valoare abia în ultimele decenii;
13
ECONOMIA AUSTRALIEI Australia se înscrie în rândul statelor dezvoltate ale lumii: 416 mld.$ (cu o rată de creştere de 4,3 %), cu 22 mii $/loc; pe sectoare PIB-ul se prezintă astfel: servicii 71 %, industrie 26 % şi agricultură 3 %; forţa de muncă ocupată (8,9 mil. în dec. 1999) este repartizată astfel: servicii (73 %), industrie (22 %) şi agricultură (5 %); economia este marcată de valorificarea unor importante resurse de subsol, fiind una din principalele producătoare şi exportatoare de minereuri de pe glob; industria s-a dezvoltat mai ales după 1950, într-un ritm rapid până în anii 70, după care a înregistrat o stagnare; dezvoltarea economică a Australiei în anii de după război a fost însoţită de o restructurare a întregii economii; dacă până la al doilea război mondial Australia era o furnizoare de materii prime şi produse agricole, brusca ei izolare, precum şi intrarea în război alături de puterile aliate, au constituit un puternic stimulent pentru dezvoltarea unei baze industrile mai largi; Industria energetică → cărbunele, → petrolul şi gazele naturale,→ hidroenergia. Industria metalurgică → minereul de fier, siderurgia, bauxita, plumbul, zincul, cuprul, ind. textile , industria zahărului, etc.
Agricultura
agricultura antrenează circa 5 % din populaţia activă, în scădere faţă de anul 1977 (6,6 %) şi reprezintă 3 % din PIB; valoarea producţiei agricole a crescut de patru ori în ultimii 30 ani, depăşind 25 md.$, dar veniturile din exporturi sunt în raport cu evoluţia preţurilor pe piaţa mondială; prezintă mecanizare şi chimizare avansată; 21 070 km 2 de terenuri irigate (1993) - în 1972 erau irigate doar 10 mii km 2; se irigă suprafeţe ocupate cu: păşuni, grâu, plante furajere, viţă-de-vie, livezi, trestie de zahăr, orez, bumbac etc.; există importante resurse de ape arteziene, însă nu pot fi valorificate în întregime datorită mineralizării, fiind însă importante pentru aprovizionarea cu apă a animalelor; este însă utilizată pentru irigaţii apa râurilor: Provincia Riverina, situată între râurile Murray şi Murrumbidgee, constituie cea mai vastă şi mai reprezentativă regiune irigată a Australiei, aici practicându-se o agricultură intensivă complexă (cereale, pomicultură, viticultură, cr. animalelor); strânsă dependenţă faţă de exporturi (în 1970 2/3 din producţia agricolă a fost exportată); modul de utilizare al terenurilor (1998): păşuni şi fâneţe (54 %), arabil, vii şi livezi (6 %), păduri (19 %), alte terenuri (21 %); o bună parte din terenurile cultivate sunt utilizate în scopul creşterii ovinelor şi bovinelor (plante furajere); balanţa agricolă este puternic excedentară, Australia fiind una din principalele ţări exportatoare de produse agricole din lume; zootehnia, cultura plantelor, culturile industriale, pomicultura, viticultura,
Transporturle
căile ferate → 33 819 km, din care 2540 km electrificate; nu există altă ţară cu o reţea feroviară mai diversificată, care nu are nici o logică şi care creează dificultăţi transportului; ea are ecartament larg (3719 km), îngust (14 506 km) şi normal (15 422 km); construcţia căilor ferate a început în a doua jumătate a secolului XIX, când statele australiene erau încă independente drept urmare fiecare stat şi-a ales un ecartament propriu pentru calea sa ferată (transporturile feroviare necesitând transbordări); în New South Wales ecartamentul are distanţă normală (1435 mm), în Victoria ecartamentul este printre cele mai mari din lume (1600 mm), în Queensland se foloseşte ecartamentul de 1066 mm, iar în Australia de Sud s-a construit cea mai îngustă cale ferată (762 mm); primul tren tras de o locomotivă cu aburi a parcurs ruta Melbourne-Sandridge în 1854, la aproape trei decenii după inauguraea primei căi ferate în Anglia; linia ferată normală Sydney-Melbourne datează abia din 1962; tot ecartament normal are şi calea ferată transaustraliană Perth-KalgoorliePort Pirie-Adelaide, prelungită în 1969 până la Sydney; nici o cale ferată nu străbate continentul de la sud la nord, remarcându-se totuşi calea ferată Adelaide-Alice Springs; rolul principal al căilor ferate constă în transportul materiilor prime spre centrele de prelucrare sau spre porturi; căile rutiere → 913 000 km, din care 353 331 pavate; este cel mai bine dezvoltat sector; ex. Darwin - Alice Springs, Perth-Adelaide (paralelă cu linia ferată), Melbourne-Sydney-Brisbane; transportul prin conducte → conducte de petrol (2500 km), de produse petroliere (500 km), de gaze naturale (5600 km); transporturile aeriene → 408 aeroporturi: Kingsford Smith (Sydney), Melbourne, Brisbane, Fairbairn (Canberra), Perth; aviaţia s-a dezvoltat de timpuriu şi asigură rapid legătura cu aşezările îndepărtate; 14
transporturile maritime → au jucat dintotdeauna un rol important în istoria Australiei; primul vas cu aburi a intrat întrun port australian în 1852, iar în 1976 Australian National Line a pus în funcţie primul mineralier de 120 000 t, pentru transportul minereului de fier în Japonia; porturi: Sydney, Melbourne, Brisbane, Fremantle, Newcastle, Port Kembla; porturi specializate: Port Hedland, Dampier, Whyalla (minereuri), Gladstone (cărbune, bauxită, alumină);
15