Aparate Ortodontice Fixe

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „NICOLAE TESTIMITEANU” CATEDRA-ORTODONTIE

Tema:

Aparate ortodontice fixe.Caracteristica generala.Avantaje si devantaje.Notiuni generale despre metode de tratament prin aparate fixe.Caracteristica elementelor de agregare si aparaturii ortodontice fixe.Tehnici utilizate:Twin Arch,Edgewise,Tweed Merrifild,Begg,Rickets.Individualizarea tratamentului ortodontic. Elaborat de:Cernei Anna/Gorbatiuc Elena Gr.3505 Conducator:Busmachiu I.A.

APARATE ORTODONTICE FIXE

Reprezintă construcţii biomecanice, aplicate   permanent în cavitatea bucală.   Se fixează în cavitatea bucală cu lianţi speciali.   Se activează doar de către medic.  

APARATUL DENTAR FIX ESTE CEL MAI POPULAR DISPOZITIV CE SERVESTE LA ALINIEREA DINTILOR, FAVORIZAND CORECTAREA ARCADELOR DENTARE SI IMBUNATATIREA FUNCTIEI DE MASTICATIE.

AVANTAJE: 

  







Pot fi aplicate în dentiţia permanentă până la o vârstă mai târzie. Pot declanşa deplasări în cele 3 planuri ale spaţiului. Pot produce deplasări dentare specifice. Tratamentul cu aparat dentar fix corecteaza chiar si malocluziile dentare grave; Timpul maxim de actionare a dispozitivului fix este de circa 2 ani, mai scurt decat in cazul aparatelor dentare mobile; Indiferent de colaborarea copilului, adolescentului sau a adultului, aparatul dentar fix este activ 24 de ore din 24, ceea ce-i mareste eficienta; Tratamentele cu aparat dentar fix sunt mult mai economice decat cele cu aparat dentar mobil, lingual sau invizibil.

DEZAVANTAJE : 

Necesită o igienă riguroasă a cavităţii bucale.



Favorizează apariţia leziunilor carioase.



Pot cauza recesiuni paradontale.



Pot apărea deplasări dentare nedorite,consecutive unor forţe  secundare.



Se folosesc mai puţin în dentiţia mixtă.



Sunt costisitoare.



Dureri dentare in primele zile de la montare,care,din fericire pot  fi ameliorate cu ajutorul analgezicelor si care dispar imediat ce va  obisnuiti;



De asemeni, pacientii manifesta o predispozitie spre inflamatii  dentale si boli parodontale.

ELEMENTELE COMPONENTE Elemente de agregare.  Ataşe sau ataşamente (accesorii).  Elemente active. 

SUNT ELEMENTELE CU CARE APARATURA FIXĂ SE APLICĂ PE DINŢI. ACESTEA SUNT:  Inele  ortodontice  –  centuri  metalice,  care 

se  aplică  pe  dinţii  neşlefuiţi,  respectă  parodonţiul  marginal,  fiind  la  distanţă  de  acesta  şi  nu  înalţă  ocluzia.  Se  fixează  de  suprafeţele dentare cu cimenturi speciale.  Mai  frevcent  se  aplică  pe  molarii  1  şi  2,  dar se pot aplica şi pe alţi dinţi. Tabla din  care  se  confecţionează  este  de  0,1  ­  0,15  mm.

INELUL ORTODONTIC

CLASIFICARE După modul de confecţionare, pot fi:   inele prefabricate;   inele construite. Inelele  prefabricate  sunt  livrate  într­o  gamă  variată de dimensiuni şi forme, dar se pare că cel  mai precis inel este cel construit. După modul de realizare, inelele pot fi:  Confecţionate prin lipire cu lot;  Confecţionate prin plicaturare;  Confecţionate prin sudură electrică prin puncte.

ELEMENTELE ACCESORII SUNT REPREZENTATE DE: Bracket­uri;  Tubuşoare;  Butoni;  Cârlige;  Bare. 

BRACKET-URILE 



 



Sunt dispozitive care se fixează pe dinţii anteriori de molarul de 6 ani. Părţile componente ale bracket-ului: baza – partea ce se ataşează pe suprafaţa dintelui. În dependenţă de dintele pe care se aplică, are diferită curbură. corpul – partea la care aderă celelalte componente. aripioarele – pot fi 2 sau 4. Pe ele se aplică sârma de ligatură sau inelele elastice, cu scop de a fixa arcul. slotul – şanţul central, ce poate fi rotund sau paralelipipedic în secţiune. În el se aplică arcul.

BRACKET-URILE

CLASIFICAREA BRACKETURILOR După materialul confecţionat:  metalice (oţel inoxidabil, aliajele Ti, poleite cu Au).  din masă plastică (compozite);  din ceramică;  combinate. După tipul informaţiilor:  standard Edgewise.  Tweed Edgewise.  Ricketts.  Andrews.  Damon.  Begg Light Wire.

CLASIFICARE: După lăţime:  simple;  duble. După modul de fixare în slot a arcului:  tradiţionali;  sisteme Speed (activi şi pasivi). După poziţionarea pe dinţi:  vestibulari.  orali (linguali):  individuale (Incognito, Harmony);  standarde.

BRACKEŢI LINGUALI

TUBUŞOARELE 

Sunt elemente în care se introduc capetele  arcului, asigurând stabilitatea acestuia. Au  lungime de 3­4 mm, formă rotundă, ovală sau  rectangulară pe secţiune. După poziţia lor faţă de  axul arcadei pot fi orale sau vestibulare. Faţă de  relaţia cu planul ocluzal, pot fi veticale  (perpendiculare pe planul de ocluzie) sau  orizontale (paralele cu planul de ocluzie). Se  aplică, de obicei, la nivelul molarilor, servind ca  loc de sprijin pentru elementele active. Pot fi  utilizate şi la nivelul zonei frontale, unde servesc  ca loc de acţiune a elementului activ.

TUBUŞOARELE

BUTONII 

Elemente sub formă de ciupercă de 0,5 – 2 mm.  Ele servesc ca punct de aplicare a forţei  ortodontice. Butonii metalici se fixează pe inele  prin sudură electrică în puncte. Butonii acrilici se  ataşează direct pe dinţi, prin intermediul tehnicii  colajului.

CÂRLIGELE 

Sunt realizate din sârmă rotundă de 0,5-0,6 mm. Se fixează prin sudură electrică pe inele sau cu retenţii în materialul acrilic, fiind deschise în sensul invers tracţiunii.

Barele



Elemente auxiliare rigide, ce fac legătură dintre elementele de agregare a aparaturii fixe. Bara poate fi cu secţiune rotundă sau ovală, slujind în acelaşi timp ca mijloc de dispersare a forţelor, cât şi ca loc de aplicare a lor. Barele au, de regulă, poziţii vestibulare în treimea medie a coroanei, în lungul ei fiind fixate alte elemente accesorii, care exercită forţe asupra unor sectoare limitate.



1. 2. 3. 4. 5.

Se deosebesc mai multe tehnici de tratament cu aparate ortodontice fixe, printre care:

Tehnica “Edgewise”. Twin-wire-arch. Tehnica Tweed-Merrifeld. Tehnica Begg. Tehnica Rickets.

TEHNICA EDGEWISE 

1. 2. 3.

A fost descrisă de Angle. Noul aparat necesită inele pe toţi dinţii, prevăzute cu bracket-uri perfecţionate. Arcul dreptunghiular este curbat pe cant, adică pe latura mică. Arcul e menţinut în bracket-uri prin ligaturi. Cu acest aparat se puteau realiza rapid toate tipurile de deplasări: de ordinul I (deplasări vestibulo-linguale, rotaţii, ingresiuni, egresiuni); de ordinul II (deplasări meziale şi distale); de ordinul III (deplasări coronare şi radiculare prin torque).

TWIN-WIRE-ARCH 

În  1930  apare  Arcul  bifilar  Johnson  –  un  aparat  construit din 2 arcuri rotunde, foarte subţiri, care  produceau  forţe  uşoare  pentru  derotarea  şi  alinierea  incisivilor  superiori.  Cele  2  arcuri  din  oţel, situate vestibular, cu diametrul de 0,25 mm  sunt  introduse  în  tubi  terminali  de  dimensiuni  mai mari, care pătrund în tubuşoarele molare de  0,9  mm.  Arcul  e  rigid  în  segmentele  laterale  şi  flexibil  în  zona  frontală.  Dacă  malpoziţiile  sunt  accentuate,  arcul  poate  fi  angajat  parţial  la  început sau numai unul din fire, pentru a reduce  forţa aplicată.

TEHNICA BEGG SE CARACTERIZEAZĂ PRIN:    

Utilizarea unui bracket specific. Folosirea exclusivă a arcurilor rotunde. Folosirea exclusivă a unui ancoraj intraoral. Deplasările dentare se fac prin versiune, urmată de redresare.

Begg utilizează forţe uşoare, iar pentru crearea spaţiului recurge la extracţia primilor premolari, în ambele arcade. Arcurile utilizate sunt din oţel australian Wilcock, sunt subţiri (0,14; 0,16; 0,18), dar îşi păstrează elasticitatea şi rezistenţa perioade îndelungate. Ataşele sunt caracteristice pentru tehnica Begg şi se aplică pe inele la nivelul tuturor dinţilor. 

Tratamentul începe la 3-4 săptămâni după extracţiile dentare şi are 3 stadii: I. Se aplică inele cu ataşe pe toţi dinţii şi arcuri cu bucle verticale, având scop corectarea anomaliilor verticale, sagitale, transversale, a rotaţiilor, a înghesuirilor dentare. II. Are drept obiective menţinerea corecturilor precedente şi închiderea spaţiilor restante după extracţia premolarilor. III.Reprezintă etapa deplasărilor apicale, în care se urmăreşte redresarea axială la nivel incisiv, canin, premolar. Sun folosite resorturi auxiliare speciale, prefabricate, care se introduc cu un capăt în tubuşorul vertical al bracket-ului, iar cu celălalt capăt se ataşează la nivelul arcului principal, pentru a obţine mişcarea de upright. 

TEHNICA BIOPROGRESIVĂ A LUI RICKETTS 

Robert  Ricketts  a  utilizat  o  interpretare  teleradiografică  computerizată  proprie,  putând  face  predicţii  de  creştere  şi  construcţii  schematizate,  pentru  a  oferi  un  plan  de  tratament  vizualizat  (VTO).  Un  factor  fundamental  al  şcolii  lui  Ricketts  este  folosirea  osului  cortical  ca  sursă  de  ancoraj  şi  eliminarea  rezistenţei  corticale,  când  e  iniţiată  deplasarea  dentară.  În  acest  concept,  terapia  ortodontică  e  aplicată  în  acord  cu  specificul  tipului  facial,  modelul  muscular  şi  necesităţile  funcţionale  individuale.

TEHNICA TWEED - MERRIFIELD  • • • • •  • • • •

Merrifield a continuat opera lui Tweed, făcând numeroase studii privind: limitele danturii; dimensiunea etajuli facial inferior; analiza spaţiului total; analiza ţesuturilor moi; diagnosticul diferencial. A introdus: conceptul forţelor direcţionate secvenţiale; o tehnologie mai precisă a curburilor; un nou concept de preparare a ancorajului şi repoziţionare a dinţilor; un control constant al fiecărei etape de tratament, printrun sistem de lecturare a informaţiilor în raport cu poziţia dinţilor.

INDIVIDUALIZAREA TRATAMENTULUI ORTODONTIC 

• • •

Anomaliile  ortodontice  sunt  diverse  şi  individuale.  Respectiv,  tratamentul  se  va  individualiza în conformitate cu tabloul clinic, cu  vârsta  la  care  pacientul  s­a  adresat  medicului.  Dacă  sunt  obiceiuri  vicioase,  astea  trebuie  să  se  înlăture în primul rînd. Ulterior se alege metoda  de tratament, care poate fi: precoce; normal; tardiv.

MULŢUMIM PENTRU ATENŢIE!