Amnarul Am fermecat ANS S C HRISTIAN A NDERSEN N DERSEN H AN
I LUSTRA]II DE ATTANE NEO O PIERO C ATTA
U
n soldat, care se întorcea acas` de la r`zboi, mergea pe drum fluierând. Deodat` îi ie[i în cale o b`trân` care-l opri [i-i zise: — Ziua bun`, voinicule! Ia spune, n-ai vrea s` te-mbog`]e[ti? — Ba cum nu! r`spunse soldatul. — Atunci vezi copacul `la de colo? colo? spuse baba, care era era o vr`jitoare din ]inut, [i-i ar`t` un copac uria[ la marginea drumului. Pe din`untru e gol.
94
— Dac` te urci în vârf, vei z`ri o scorbur` prin care po]i coborî pân` vei ajunge la r`d`cina trunchiului. Leag`-]i sfoara asta de brâu [i, când o s` m` strigi, eu o s` te trag înapoi afar`. — Dar ce s` caut eu în`untrul copacului? o întreb` soldatul.
95
N
— -ai zis c` vrei s` te îmbog`]e[ti? zise baba, apoi ad`ug`: — Când vei fi jos, o s` te afli într-o înc`pere luminat` din toate p`r]ile. Acolo vei vedea trei u[i pe care le po]i deschide. Fiecare dintre ele d` în câte-o camer`. În prima se afl` un cuf`r, iar deasupra lui st` încol`cit un câine cu ochii mari… cât farfuriile; dar nu-]i fie team`, c`ci eu î]i voi da [or]ul meu cadrilat, [i, când o s`-l a[terni pe jos, câinele se va a[eza pe el [i n-o s`-]i fac` niciun r`u! Atunci vei putea deschide cuf`rul, care e plin cu bani de aram`, [i o s` po]i lua din ei câ]i pofte[ti. Dac` vrei bani de argint, va trebui s` intri în cea de-a doua camer`. Acolo vei da peste un câine cu ochii mari cât pietrele de moar`; dar [i el se va întinde pe [or]ul meu, iar tu vei putea lua nestingherit bani din cuf`r. Dac` îns` dore[ti bani de aur, du-te în cea de-a treia camer`. Acolo, deasupra cuf`rului st` un câine cu ochi nemaipomenit de mari, cât turlele unei biserici. Câinele, blând precum un c`]elu[, se va a[eza la rândul lui deasupra [or]ului [i te va l`sa s` iei tot aurul pe care îl vei putea duce, ba chiar mai mult ! — Nu-i r`u sfatul t`u! zise soldatul, apoi o întreb`: — {i ]ie, în schimb, ce trebuie s`-]i dau? — Vaiii, o nimica toat`! E de-ajuns s`-mi aduci amnarul pe care l-a uitat bunica mea în`untru, când a coborât ultima dat`. — S-a f`cut – spuse soldatul. D`-mi funia [i [or]ul!
96
U
rcându-se în copac cu repeziciune, tân`rul v`zu scorbura [i se l`s` s` alunece în`untru. Ajunse astfel într-o înc`pere luminat` din toate p`r]ile [i z`ri cele trei u[i de care îi vorbise vr`jitoarea.
97
D
eschise prima u[` [i intr`. În mijlocul acesteia, pe un cuf`r, st`tea un cåine care îl privea cu ochii mari cât farfuriile. Dar soldatul nu se pierdu cu firea. A[ternu pe jos [or]ul, iar câinele se a[ez` pe el; apoi deschise cuf`rul, î[i umplu buzunarele cu bani de aram`, îl închise, iar câinele se urc` la loc.
98
S
oldatul intr` în cea de-a doua camer`. Aici se afla un câine cu ochii mari cât pietrele de moar`. — Ce te ui]i a[a la mine? îi strig` el. Dar câinele merse lini[tit pe [or]ul vr`jitoarei. Tân`rul, v`zând câ]i bani de argint erau în cuf`r, arunc` banii de aram` [i î[i umplu buzunarele cu cei de argint. Într-un târziu ajunse [i în cea de-a treia camer`, unde se afla un câine ce-[i rotea de jur împrejur ochii mari cât turlele bisericii.
99
S
oldatul nu mai v`zuse niciodat` o fiar` asem`n`toare [i i se f`cu fric`, îns` nici nu a[ternu bine [or]ul jos, c` animalul, ascult`tor, se [i întinse pe el. Soldatul deschise cuf`rul [i… Doamne-Dumnezeule, ce de aur! Era atât de mult, c` [i-ar fi putut cump`ra toate bun`t`]ile [i toate juc`riile pe care le dorea, ba chiar tot ora[ul s`u, Copenhaga. Arunc` banii de argint din buzunare [i le umplu de aceast` dat` cu atât aur, c` de-abia mai putea s` mearg`. Acum a devenit cu adev`rat bogat! L`s` câinele s` se urce la loc pe cuf`r, apoi ie[i din camer`, închizând u[a, [i strig`: — Acum po]i s` m` tragi sus, b`trâno! — Dar amnarul îl ai? întreb` ea. — Tiii, era cât pe ce s`-l uit! r`spunse el [i se duse s`-l ia.
100
V
r`jitoarea îl trase afar` pe soldat, care s-a întors cu rani]a, buzunarele, cizmele [i chiar p`l`ria pline cu bani de aur. — Acum d`-mi amnarul! — Dar la ce-]i folose[te? întreb` el. — Asta nu te prive[te pe tine! Tu ]i-ai luat banii, mie s`-mi dai amnarul. — Dac` nu-mi spui la ce-]i trebuie, î]i retez capul! zise soldatul [i d`du s` scoat` sabia din teac`. Atunci, vr`jitoarea o lu` la goan` speriat`, l`sându-l cu tot cu amnar. Tân`rul puse to]i banii în [or]ul acesteia, îl lu` la spinare în chip de desag` [i, cu amnarul în buzunar, o porni spre ora[.
101
A
ici se opri la A[a c`, a doua zi, nu mai z`bovi [i hanul cel mai scump, ceru cea mai î[i cump`r` straie noi, pe m`sura frumoas` odaie [i puse s` i se pungii sale. Ce mai, se transformase preg`teasc` o mas` aleas`, f`r` a într-un adev`rat boier! se îngriji de nimic, c`ci de-acum era Oamenii se strânser` în jurul lui [i îi bogat. Dar, pentru c` nu avusese povestir` toate minun`]iile care se timp s`-[i cumpere înc`l]`ri noi, petreceau în ora[, pomenindu-i [i servitorul care-i lustruia cizmele se de fiica împ`ratului, preafrumoasa mir` cum un domn atât de bogat Prin]es`. purta unele atât de vechi [i de — {i unde s` m` duc s-o v`d pr`p`dite. [i eu? întreb` soldatul.
102
A
ce[tia îi r`spunser`: — Locuie[te într-un castel de aram` înconjurat de nenum`rate ziduri [i de o sut` de turnuri. Nimeni în afar` de tat`l ei nu poate intra la ea, deoarece i s-a prezis c` va lua de b`rbat un simplu soldat, iar asta nu e pe placul împ`ratului ! Soldatului i-ar fi pl`cut s` o vad`, dar nu era chip s` reu[easc`. În fiecare sear` se ducea la teatru, iar ziua se plimba cu tr`sura [i d`dea de poman` s`racilor, amintindu-[i cu am`r`ciune de vremurile când era ca ei. Acum îns`, fiind bogat, avea o gr`mad` de prieteni care îl socoteau frumos [i nobil, iar asta îl bucura nespus.
103
F
iindc` în fiecare zi De-acum, prietenii îl p`r`sir` [i ei. cheltuia, dar de câ[tigat nu Într-o sear`, soldatul se trezi pe câ[tiga nimic, cu timpul îi r`maser` întuneric, c`ci nu mai avea bani doar doi bani. Într-o diminea]` nici m`car de-o lumânare; atunci î[i trebui s` plece din odaia cea aminti c` în cui, lâng` amnarul frumoas` [i s` se mute într-o g`sit în înc`perea cu pricina, era o c`m`ru]` s`r`c`cioas` din pod. bucat` de iasc`, destul cât s` fac` Apoi fu nevoit din nou s`-[i un pic de lumin`. lustruiasc` singur cizmele [i s` le cârpeasc` cu un ac gros.
104
S
coase amnarul, îl lovi de cremene, iar, în clipa în care s`rir` scântei, u[a se d`du de perete [i intr` în camer` câinele cu ochii cât farfuriile: chiar cel pe care îl v`zuse în prima sal` din`untrul copacului.
105
C
— e-]i pofte[te inima, st`pâne? întreb` animalul. — Ia te uit`! strig` mirat soldatul. Ce minun`]ie! Te pomene[ti c` amnarul poate s`-mi îndeplineasc` dorin]ele! [i îi porunci îndat` câinelui: — Adu-mi ni[te bani! Câinele o zbughi pe u[` [i într-o clip` fu înapoi, ]inând în din]i un sac plin cu bani. Soldatul î[i d`du seama pe loc c` amnarul era fermecat: dac` sc`p`ra o dat`, ap`rea câinele a[ezat pe cuf`rul de aram`, dac` sc`p`ra de dou` ori, venea cel din înc`perea de argint, iar dac` sc`p`ra amnarul de trei ori, sosea cel din odaia de aur. Astfel, tân`rul se întoarse în camera frumoas` \n care a stat înainte, [i a[a to]i prietenii lui î[i amintir` de el [i începur` s`-l priveasc` din nou cu ochi buni. Într-o zi se gândi: — Ce p`cat c` Prin]esa e închis` în castelul de aram`! Toat` lumea vorbe[te de frumuse]ea ei! S` nu-mi fie dat s-o v`d [i eu m`car o dat`? A[ putea s` m` folosesc de amnar!
Zis [i f`cut: sc`p`r` amnarul [i, cât ai clipi din ochi, ap`ru câinele cu ochii cât farfuriile. — A[ vrea s` o v`d [i eu pe Prin]es`, fie [i numai pentru o clip`! zise soldatul. Câinele ie[i valvârtej pe u[` [i, într-o clipit`, se întoarse în spinare cu Prin]esa care dormea. V`zând cât este de frumoas`, soldatul nu se putu ab]ine s` n-o s`rute. Dup` care, câinele o duse înapoi la castel.
106
107
|
n diminea]a urm`toare, în timp ce împ`ratul [i împ`r`teasa mâncau, fata le povesti c` noaptea trecut` avusese un vis ciudat: se f`cea c` a venit la ea un câine [i a purtat-o în spinare pân` în camera unui soldat care i-a furat un s`rut. — Asta-i bun`! strig` împ`r`teasa.
108
|
n noaptea urm`toare, puser` o slujnic` b`trân` s` stea de paz` lâng` patul fetei, ca s` vad` de-i vis ori aievea.
109
A
doua zi, soldatul î[i dori s-o vad` iar pe Prin]es`, a[a c` trimise grabnic câinele s` i-o aduc`; îns` b`trâna slujnic` reu[i s`-[i pun` repede cizmele în picioare [i s` urm`reasc` dul`ul pân` la pragul casei în care intrase. Cu o bucat` de cret`, slujnica însemn` o cruce pe u[`, apoi se întoarse la curte [i dormi lini[tit`.
110
111
112
C
âinele, ie[ind s-o duc` pe Prin]es` înapoi la castel [i v`zând crucea pe u[`, lu` o bucat` de cret` [i însemn` la fel u[ile tuturor caselor din ora[. Ideea lui se ar`t` foarte în]eleapt`, slujnica nemai[tiind s` g`seasc` locuin]a soldatului. A doua zi, în zori, împ`ratul, împ`r`teasa [i b`trâna servitoare, înso]i]i de to]i dreg`torii, pornir` la drum s` vad` cine o r`pise pe Prin]es` peste noapte.
— Aici! strig` împ`ratul v`zând o u[` însemnat` cu cret`. — Ba aici! zise împ`r`teasa, ar`tându-i o alt` u[`. — Uite [i acolo o cruce! {i alta dincolo! strigar` cu to]ii pe m`sur` ce vedeau u[ile însemnate. Astfel, c`utarea se dovedi f`r` rost.
113
|
mp`r`teasa, femeie foarte [ireat` de felul s`u, cusu un s`cule] de m`tase pe care îl umplu cu f`in`, apoi i-l atârn` fetei în spate. Când fu gata, îi f`cu sacului o gaur`, astfel încât f`ina s` curg` [i s` se împr`[tie pe drum. În noaptea urm`toare, câinele se întoarse dup` Prin]es`, dar nu-[i d`du seama c`, în timp ce el o ducea în spinare, f`ina curgea, l`sând o dâr` sub]ire pân` sub fereastra casei soldatului. Acesta se îndr`gostise de Prin]es` [i tare trist era c` nu se n`scuse prin], s-o poat` lua de so]ie. În diminea]a urm`toare, împ`ratul [i împ`r`teasa se
luar` dup` dâra de f`in` [i aflar` unde disp`ruse prin]esa în timpul nop]ii. Soldatul a fost în acest fel prins, dus la închisoare [i condamnat: — Mâine vei fi spânzurat! îi ziser` g`rzile. Sup`rarea îi era cu atât mai mare cu cât î[i uitase amnarul la han. A doua zi, printre gratiile ferestruicii, vedea mul]imea gr`bindu-se s` ajung` la locul spânzur`torii. Auzea bubuitul tobelor [i al solda]ilor care m`r[`luiau.
114
115
|
n mul]ime se afla prisosit b`nu]ii, fugi repede [i-i aduse soldatului amnarul… [i ucenicul unui cizmar . Purta un [or] de piele [i ni[te sabo]i dar acu-i acu’! atât de largi încât, din pricin` Spânzur`toarea fusese ridicat` c` era gr`bit, unul îi sc`p` din la marginea ora[ului. De jur picior tocmai sub ferestruica împrejur se adunaser` solda]i prizonierului. Acesta îl strig`: [i sute de curio[i. Împ`ratul [i — Hei, b`iete! Ce te gr`be[ti împ`r`teasa st`teau pe un tron, a[a? F`r` mine oricum n-o s` iar lâng` ei, judec`torii [i marii înceap`! Dac` e[ti bun s` dai o dreg`tori. fug` pân` la han, s`-mi aduci amnarul, o s`-]i dau patru bani. Ucenicul, c`ruia nu i-ar fi
116
117
S
oldatul fu urcat pe e[afod [i, în timp ce c`l`ul îi punea funia de gât, spuse: — M`ria Ta, fii milostiv [i împline[te-mi, precum e obiceiul, o ultim` dorin]`! D`-mi voie s`-mi aprind pipa! Împ`ratul se înduplec`, iar soldatul î[i scoase amnarul [i lovi cremenea s` aprind` focul: o dat`, de dou`, de trei ori. {i iat`-i sosind pe cei trei dul`i, cel cu ochii cât farfuriile, cel cu ochii cât pietrele de moar` [i cel cu ochii cât turlele. — Ajuta]i-m`! le porunci soldatul. Nu-i l`sa]i s` m` spânzure!
118
A
tunci câinii se repezir` asupra judec`torilor, asupra dreg`torilor, asupra împ`ratului [i împ`r`tesei, punându-i pe to]i la p`mânt. Paznicii se speriar`, iar mul]imea începu s` strige: — Preaiubite voinic, fii tu împ`ratul nostru [i însoar`-te cu Prin]esa!
119
S
olda]ii aruncar` armele [i îl ajutar` s` se urce în tr`sura regal`. Câinii mergeau [i ei în fruntea alaiului, care striga: — Tr`iasc` noul împ`rat! Prin]esa ie[i din castelul s`u de aram` [i se c`s`tori cu soldatul.
Nunta lor ]inu [apte zile [i [apte nop]i, iar câinii, invita]i de seam`, se bucurar` al`turi de ei, m`rindu-li-se parc` [i mai mult ochii.
120
