Nevoia prețuirii necondiționate și rolul ei în procesul de dezvoltare psihică
Acceptarea sau prețuirea necondiționată este acea atitudine de recunoaștere a demnității și valorii personale a oamenilor, în integritatea lor, fără a-i critica, judeca, controla și fără a condiționa aprecierile și laudele către aceștia. Acest termen a fost larg promovat de către Carl Rogers, termen care a fost preluat și aplicat de către psihologi, psihoterapeuți, consilieri și de către profesori în activitățile lor. Contrar percepției publice conform căreia Carl Rogers este considerat ca fiind cel care a formulat termenul de acceptare necondiționată, Stanley Standal a fost cel care a introdus în literatura de specialitate termenul respectiv, Carl Rogers fiind cel care l-a popularizat (acest fapt este recunoscut de către însăși Rogers în cartea sa A deveni o persoană). Acceptarea este considerată ca fiind atitudinea care are la bază următoarele principii : - ființa umană este valoroasă și pozitivă în esența sa; - aceasta are capacitatea sau potențialul de a face alegeri responsabile; - aceasta are dreptul de a lua decizii asupra vieții personale și de a -și asuma propria viață. Acceptarea necondiționată ca și atitudine a fost inițial folosită de către Rogers în abordarea umanistă a psihoterapiei. Această formă de terapie susține că fiecare individ are motivația și capacitatea de a se schimba și că individul este cel mai în măsură să decidă direcția pe care trebuie să o ia o astfel de schimbare. În această abordare, clientul este personajul principal, terapeutul fiind mai degrabă un ,, rezonator,, sau o persoană ce receptează, înțelege și respectă cele spuse de client, clientul fiind totodată cel ce trebuie să găsească și să provoace schimbarea dorită de acesta. Fiind menționată și promovată de către psihologul umanist Carl Rogers, acceptarea necondiționată reprezintă, după acesta, premisa fundamentală a procesului de dezvoltare personală și de optimizare a funcționării persoanei, în sensul că oamenii care vor fi apreciați de către alte persoane așa cum sunt și fără a se simți etichetați, discriminați sau privați de laude și aprecieri se vor simți mai încrezători în ei înșiși și se vor considera destul de capabili să-și asume dezvoltarea personală, să găsească pe cont propriu soluții la propriile probleme, să aibă capacitatea de a previni anumite disfuncții sau tulburări, să aibă o percepție pozitivă a sinelui, a celorlalți și a lumii în care acesta trăiește. Această atitudine este împărtășită de către toți consilierii și de către toți profesorii care au adoptat o filosofie umanistă a educației, acceptarea sau prețuirea necondiționată fiind, alături de empatie, congruență. colaborare, gândirea pozitivă, responsabilitate și respect, una din atitudinile fundamentale pe care trebuie să le aibă un astfel de specialist.
Din punct de vedere al dezvoltării, prețuirea necondiționată satisface două nevoi necesare pentru dezvoltarea copilului și anume : a) nevoia de dragoste și de securitate a acestuia și b) nevoia de recunoaștere a capacităților și nevoia de a fi apreciat. Prin satisfacerea nevoii de dragoste și de securitate, copilul se va simți mai încrezător în sine și în ceilalți în cazul în care aceste este crescut într-o atmosferă caldă, caracterizată prin dragoste, respect și prețuire reciprocă. Prin nevoia de recunoaștere a capacităților și nevoia de a fi apreciat înțelegem faptul că un copil are nevoie atât de multe laude și aprecieri pentru reușitele sale, cât și de susținere și încurajări în caz de eșec. Acceptarea necondiționată presupune în primul rând faptul că respectăm și apreciem persoana așa cum este ea și că nu vom retrage această prețuire prin impunerea unor condiții externe, de genul recompensei și pedepsei. Aceasta presupune, în cazul de față, susținere și încurajări pe toată durata sarcinii și aprecierea într-un mod pozitiv a efortului depus de copil, indiferent dacă acesta a avut parte de succes sau de eșec în rezolvarea sarcinii date. Observăm faptul că o astfel de atitudine îi încurajează pe copii să fie cât mai rezistenți la eșecuri și să fie mai încrezători în abilitățile lor de a rezolva anumite probleme. Atât la copil cât și la adult, acceptarea sau prețuirea necondiționată satisface două din cele patru nevoi de bază de tip D (deficit) din Piramida lui Maslow și anume nevoia de dragoste și de apartenență și nevoia de stimă și de respect de sine. Acestea două fiind satisfăcute, individul nu va mai fi dependent de părerile și de aprecierile celorlalți, va avea o stimă de sine ridicată, va lega relații bune cu ceilalți și va fi mai motivat să execute sarcini din ce în ce mai complexe și să fie din ce în ce mai interesat de propria dezvoltare personală și de redescoperirea și redefinirea sinelui. În învățare, acceptarea necondiționată presupune ca profesorul să-l aprecieze pe elev ca persoană, să aibă încredere în capacitățile lui să-l accepte șa cum este. Adoptând această atitudine și fiind totodată o persoană autentică și empatică, profesorul îi încurajează pe elevi să se implice mai activ la lecții, să fie deschiși la experiențe noi să aibă o mai mare încredere în sine și să fie dornic de a fi el însuși un agent al schimbării și nu un simplu receptor pasiv de cunoștințe și teorii, urmând ca în final elevul să fie pregătit să învețe singur, fără ajutorul celor din jur. Elevul care învață într-un climat cald, pozitiv, binevoitor, fără a se simți amenințat sau condiționat de anumite evaluări sau critici și fiind liber să se exprime sincer într-un grup care-l acceptă așa cum este, va fi mai încrezător în sine i în ceilalți și se vor implica mai activ la activitățile școlare. Menționăm totodată faptul că acceptarea necondiționată presupune acceptarea ființei umane așa cum este și nu presupune următoarele atitudini sau comportamente : - atitudini de neutralitate sau de indiferență ( ex : Nu ai nicio problemă!, Stai liniștit, toți pățesc asta!) . Aceste atitudini duc la invalidarea felului în care o persoană percepe în mod diferit o anumită situație sau un anumit eveniment. Totodată, acceptarea necondiționată presupune o relație efectivă cu celălalt, deci nu putem vorbi de neutralitate având în vedere faptul că atitudinea non-directivă presupune relaționarea cu celălalt, respectiv sprijinul celuilalt în a se dezvolta personal. - condiționarea celuilalt, prin evaluări și critici, de a se purta într-un anumit fel ( ex : băieții nu plâng niciodată!, copii cu adevărat buni și deștepți iau numai note de 10! ). Efectul acestui comportament este
acela că indivizii, mai ales copii, se vor evalua în funcție de criteriile de evaluare și de criticile și laudele primite și vor ajunge să fie dependenți de persoana face evaluările respective. - simpatie, care înseamnă atât identificare cât și părtinire cu acele persoane cu care avem sisteme de valori sau credințe similare. În mod indirect, această atitudine duce la atitudini discriminative față de persoane, atât pozitive (de tip părtinire cu persoanele cu care simpatizăm), cât și negative (neutralitate sau indiferență față de persoanele cu care nu ne identificăm). - toleranța declarativă : acceptarea necondiționată presupune o atitudine de acceptare a felului în care se comportă și se manifestă o persoană așa cum este și a faptului că ea este o persoană unică și care este diferită de ceilalți. Toleranța este o condiție a acceptării necondiționate, însă numai dacă aceasta presupune atitudini și comportamente specifice. Toleranța de tipul ,, sunt tolerant față de o persoană de o altă apartenență religioasă, dar nu o înțeleg și nu o respect,, presupune doar o declarație de toleranță, nu și o atitudine care presupune cu adevărat acceptarea celuilalt așa cum este. În concluzie, putem spune că acceptarea necondiționată are, în primul rând, funcția de a-l ajuta pe celălalt să se prețuiască mai mult pe sine, urmând ca în cele din urmă să învețe să-i prețuiască pe ceilalți. În al doilea rând, acceptarea necondiționată presupune ca celălalt să se aprecieze așa cum este și să fie dornic să devină o persoană mai încrezătoare în sine, independentă, sinceră, curioasă, creativă, dornică de a crește, de a se auto-evalua constant într-un mod pozitiv și de a se dezvolta personal. Nu în ultimul rând, dorim să amintim tuturor că acceptarea necondiționată nu presupune indiferență, toleranță generalizată, condiționări sau tendința de a simpatiza, ci presupune atitudinea de apreciere a celorlalți așa cum sunt ele ca fiind persoane unice, cu anumite caracteristici, trăsături, calități și defecte, puncte tari și puncte slabe, și nu ca fiind bune sau rele, normale sau deviante sau ca fiind demne sau nedemne de aprecierea și încurajările celorlalți.
Bibliografie : Băban Adriana : Consiliere educațională – Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere Muntean Ana : Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom Sălăvăstru Dorina : Psihologia învățării Link : http://en.wikipedia.org/wiki/Unconditional_positive_regard - despre popularizarea termenului de acceptare necondiționată.
