Acatisul Rugului Aprins-George Vasii

Părintele George Văsii

Acatistul RUGULUI APRINS Cugetări isihaste

1

2

Prezentarea Acatistului ”IMN la RUGUL APRINS al MAICII DOMNULUI” Am pornit la această modestă Lucrare, pentru că acest Acatist este un şirag de perle şi mărgăritare, un IMN închinat Maicii Domnului, care prin adâncimea sa filosofică întrece tot ceea ce au scris ceilalţi de până acum referitor la locul şi rolul pe care Îl are Maica Domnului în efortul nostru de înduhovnicire. El nu se numeşte doar simplu „Acatist”, ci: „IMN - Acatist” ceea ce este mai mult decât o cântare. Imn este ceva ce defineşte o naţiune. Un popor are multe cântece, dar un singur imn. Astfel, acest Acatist merită cu prisosinţă a se numi IMN, pentru că el este singurul care prin înălţimea sufletească la care a fost scris, depăşeşte în conţinut, limbaj şi formă pe toate celelalte. Mai înainte de a studia conţinutul filosofic al fiecărui Icos şi Condac în parte, să vedem cine a fost autorul acestui IMN Acatist, ce viaţă a avut el şi de unde a pornit acest izvor de idei, de unde aceste idei revelatoare care să dea Împărătesei Cerului titlul de CHEIE şi SCARĂ, menită să ne deschidă porţile iluminării, menită să ne ridice de pe pământ la Cer. Scară, pe care ÎNDRUMĂTORUL are datoria să ne înveţe să păşim, oferind fiecărei trepte Cinstirea ce se cade a o da. Căci autorul acestui Acatist a fost stareţul mănăstirii Antim din Bucureşti - „smeritul monah Agathon”, care avea să devină câţiva ani mai târziu sihastrul ieroschimonah Daniil, Stareţ peste câţiva iluminaţi ucenici ce au sălăşluit pe Muntele Rarău, într-un Schit ce dăinuieşte şi astăzi, loc de retragere şi linişte, în care luminatul Părinte a stat până ce Domnul l-a chemat să poarte cea din urmă Cruce care îi va aduce vrednicia de a fi în Stratul VI printre cei mai plăcuţi de Dumnezeu Sfinţi Părinţi. Acest Sfânt Părinte al Bisericii noastre a avut o viaţă nu lipsită de zbucium şi ispite. Născut în jurul anului 1896, din părinţi înstăriţi, el a urmat şcoli şi facultăţi înalte, care l-au determinat ca prin anii 1935 să devină directorul ziarului 3

„CREDINŢA” unde activează trei ani cu sârguinţă. În anul 1938 el face o călătorie în Sfântul Munte Athos, unde este iniţiat în tainele rugăciunii inimii. Acolo a cunoscut el mierea, nectarul ce-l aduce rugăciunea arzătoare, rugăciunea sinceră şi curată a inimii. Fără să mai zăbovească mult în lume, el simte nevoia de linişte şi însingurare şi astfel îl vedem pe „Alexandru” primind numele de Agathon care este o prescurtare de la „Aghia Aton” adică Sfântul Aton, Sfântul Munte. Când eu l-am cunoscut, plecase şi de la Antim, se retrăsese în Muntele Rarău şi purta acum numele de Daniil, care ne aminteşte de curajul celor ce supun leii patimilor. Era robust, lat în spate, cu o dulamă aspră, din stofă ţărănească, cu un fes simplu pe cap. Purta o barbă albă, albă iar ochii… o, acei ochi arzători în care simţeai focul lăuntric, clocotul unui om pasionat după esenţe şi miezuri. I-am fost ucenic şi…să nu-mi fie spre laudă, am fost ucenicul pe care Daniil îl iubea cel mai mult. Avea încredere în mine şi simţea că şi eu voi veni alături de el la Rarău. Dumnezeu însă avea cu noi alte planuri. Mi-aduc aminte prima dată când a căutat să mă prindă să mă facă de-ai lui, căci el avea conştiinţa celui ce bogat fiind, avea ce să dăruiască celorlalţi. M-am pomenit faţă în faţă cu el pe un Bulevard din Bucureşti şi m-a oprit: „- Tu eşti George?” „- Eu sunt!” i-am răspuns eu. „- Dar ce ai de eşti aşa palid?” „-Sunt bolnav, Părinte, sufăr de o pericardită,” i-am răspuns eu. „- Boala omului e în cap, în minte, de acolo pornesc bolile şi ale sufletului şi ale trupului…” Mi-a plăcut. De atunci l-am îndrăgit. Când venea în Bucureşti, mereu mă duceam să-l ascult. Îmi plăcea că era citit şi foarte cult. Avea o bibliotecă impresionantă şi prin el mi-au căzut în mână cărţile unor mari gânditori din Apus. 4

Părintele Daniil, cu toate că era un slujitor al unui altar văzut, într-o biserică văzută, predica intrarea omului într-o biserică vie, slujirea la un altar nevăzut. „Biserica de zid – spunea sfântul părinte – nu înseamnă totul! Adevărata biserică este în inima voastră, cum spune Pavel: „Temple sunteţi, vii, ale Duhului Sfânt!” Toate cele ale bisericii din afară sunt menite să zidească biserica dinlăuntru. Degeaba te închini cu mâna, dacă nu te închini cu gândul! În zadar aprinzi lumânări de ceară, dacă nu aprinzi inima să ardă!” Spunea sfântul părinte: „Dacă există o preoţie văzută, există şi o preoţie nevăzută. Dacă numai unii au darul de a fi preoţi văzuţi, toţi pot primi darul de a fi preoţi nevăzuţi, toţi pot şi nu că pot: TREBUIE SĂ ARDEM ASEMENEA MIRESELOR ÎNŢELEPTE, altfel…vom fi azvârliţi în întunericul cel mai dinafară ca fecioarele cele nebune! De ce în parabola celor 10 fecioare a ales Hristos termenul de „fecioară” şi nu de feciori ? De ce a fost exclus sexul masculin ? Pentru că „fecioara” este „sufletul” fiecăruia. Fiecare suflet este chemat la NUNTA cea de TAINĂ, Nunta sufletului prin care Îl vom găsi pe Hristos cel mult dorit, MIRELE Ceresc.” Tot acest sfânt părinte al Bisericii spunea criticând călugării: „Călugării noştri au uitat de şiragul lor de metanii care îi cheamă la „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă” şi stau în Biserică bolborosind rugăciuni de tot felul, crezând că în bolboroseală stă mântuirea! Surzi şi orbi sunt aceştia care n-au înţeles sensul chemării lui Hristos FOCUL. „FOC AM VENIT SĂ ADUC PE PĂMÂNT ŞI AŞ VREA CA TOŢI SĂ ARDEŢI!” “Ce vreţi mai esenţial ca aceste cuvinte! De ce vă mărginiţi la forme, nepricepuţilor? Intraţi în „cămara cea dinlăuntru” a sufletului şi Îl veţi găsi acolo pe Hristos, Lumina Lumii, căci El a spus: „ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR ESTE ÎNLĂUNTRUL VOSTRU!” 5

Rugăciunea are trei trepte: 1.-Rugăciunea buzelor; 2.-Rugăciunea minţii şi 3.-Rugăciunea inimii. La RUGĂCIUNEA INIMII trebuie să ajungem. Ea este adevărata rugăciune şi nu bolboroseala, nu mulţimea rugăciunilor mântuie ci cea a inimii. Şi ce este în fond mântuirea ? Mântuirea înseamnă înnobilarea noastră şi transfigurarea, adică să ajungem CANDELE VII, ca să ardem în dragostea de Dumnezeu!” „Cum sună prima poruncă? Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Vedeţi ce ne cere Dumnezeu? Iubirea! El vrea însă ca să fim nu căldicei, ci fierbinţi!” Astfel învăţa sfântul părinte Daniil pe culmile Muntelui Rarău şi învăţătura sa era plină de viaţă şi de duh, ca a unuia ce se închina cu adevărat, cum spune Domnul nostru: „ÎN DUH ŞI ÎN ADEVĂR”. Vorbea despre rugăciune ca nimeni altul: „RUGĂCIUNEA STĂ ÎN CALITATE, NU ÎN CANTITATE”… „Nu cei ce bolborosesc multe primesc Lumină, ci cei de doresc, cei ce ard în rugăciune, ajung să primească pecetea FOCULUI Ceresc!” spunea mereu, repeta totdeauna sfântul părinte. Mi-aduc aminte cum invitat fiind la un prânz, în casa unui profesor, Părintele Daniil m-a pus să zic rugăciunea „Tatăl nostru”. Eu am zis-o aşa… cum era obiceiul; am zis-o însă stins, rece. După ce am terminat, am zis „Slavă… şi acum…” „Doamne miluieşte” de trei ori şi: „Prea Cuvioase Părinte binecuvântează”. Sfinţia Sa însă, în loc să binecuvânteze, a făcut o pauză şi a început el să spună din nou rugăciunea care era spusă – se simţea – cu evlavie şi cucernicie. Într-un fel mi-a fost ruşine, dar lecţia aceasta nu am uitat-o niciodată. 6

Părintele Daniil era duşmanul celor ce se închină şi se roagă de formă, pe dinafară. Rugăciunea, spunea Părintele Daniil, nu trebuie să se transforme în obicei. EA TREBUIE SĂ FIE UN EVENIMENT, căci în rugăciune este locul nostru de întâlnire cu Dumnezeu. Rugăciunea este oglinda în care se oglindeşte Dumnezeu în om. Dacă faci rugăciunea de paie, la a doua venire vei fi ars. „Căldiceii” vor fi zvârliţi de la FAŢA lui Dumnezeu. Omul trebuie să ARDĂ în rugăciune. Rugăciunea lui să fie de platină, să nu se topească uşor, să fie preţioasă, căci: „LUI DUMNEZEU TREBUIE SĂ-I DĂM TOT CE AVEM MAI DE PREŢ: MINTEA UNITĂ CU RUGĂCIUNEA!” El nu era robul formelor, nici al cojilor. El predica adevărata închinare: cu mintea şi cu inima. El nu ne încărca cu canoane grele, ci cu unul uşor: Rugăciunea inimii… „CĂCI CE VA FOLOSI OMUL DE VA AVEA TOATE BUNĂTĂŢILE, IAR SUFLETUL ŞI-L VA PIERDE ?” Să nu ne risipim în deşertăciuni trecătoare ci să ne adunăm gândurile, să ne pregătim pentru A PUTEA să ne jertfim pe altarul inimii. Nu ne cere Dumnezeu să urcăm pe treptele imposibilului ci pe ale posibilului. Dar, Există un dar! Ca să ajungi să te rogi, să iubeşti, trebuie să cunoşti, căci: „IUBIREA de DUMNEZEU, pe MĂSURA CUNOAŞTERII LUI ESTE!” spune Sf. Teodor al Ierusalimului. Deci ca să ajungem săL iubim pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să-L cunoaştem. Cum săL cunoaştem ? Din textele evanghelice, din Psaltire, din Scripturi, din scrierile Sf. Părinţi, din scrierile gânditorilor şi tuturor filosofilor, din mult studiu şi din multă cercetare. Scris este: „CERCETAŢI SCRIPTURILE!” (Ioan V;39). Cercetarea este o lucrare a facultăţii noastre gânditoare şi anume a RAŢIUNII noastre.

7

Dar RAŢIUNEA – STUDIUL – CERCETAREA nu este decât o treaptă, prima şi cea mai importantă treaptă, căci în cercetare este începutul, care ne face să putem ajunge la Iubire.

TREPTELE EVOLUŢIEI MENTALULUI

8

Iată deci MUNTELE TABORULUI! Ca să ajungi la Lumină, la Iubire, trebuie să cercetezi, să meditezi, să intri în contemplaţie şi apoi abia să cunoaştem bucuria CANDELEI ce arde, căci untdelemnul este meditaţia iar flacăra rugăciuneacontemplaţia… „Sunt unii care fac sute de metanii, aprind zeci de lumânări, fac zeci de Acatiste, zeci de catisme şi câte feluri de rugăciuni!... Zadarnic! Acela este un rob formelor şi literelor şi credinţa lui este greşită, căci crede că în cantitate ne mântuim… „NU ÎN CANTITATE CI ÎN CALITATE ESTE IZVORUL LUMINII”! GEORGE Ipodiaconul Cel mai mic în ierarhia văzută a Bisericii, dar cel mai iubit de Daniil ieroschimonahul, stareţul schitului Rarău, duhovnicul şi îndrumătorul meu, care prigonit de comunişti, bolnav în închisoarea Aiud, s-a săvârşit cu Duhul, sfintele sale oseminte se odihnesc acum, neştiute de nimeni, în cimitirul dureroasei închisori din Aiud, loc de pocăinţă şi ispăşire a celor mai dârji dintre legionari, căci, când era în Lume director de ziar, a aderat la Mişcarea Legionară, alături de arhimandrit Roman Braga, P.C.Arsenie Papacioc, ieromonah Andrei Făgeţeanu, matematician Ioan Barbu şi dr.poet Vasile Voiculescu şi încă mulţi alţii, care deja sunt trecuţi în Lumea drepţilor şi a fericiţilor.

9

Filosofemă grafică – autor Părintele George Văsii, în care Maica Domnului (Meter Theou-în lb. greacă ) este văzută asemeni unui Potir ce ţine Lumina Lumii – Hristos “Steaua cea luminoasă a dimineţii” 10

IMN ACATIST LA RUGUL APRINS AL MAICII DOMNULUI făcut de smeritul monah Agathon al Sfintei Mănăstiri ANTIM din BUCUREŞTI 1942 Ieroschimonahul DANIIL Stareţ al Schitului RAR Ă U arestat şi condamnat la 25 de ani temniţă grea pentru: „Intensă activitate împotriva clasei muncitoare” şi „ACTIVITATE MISTIC DUŞMĂNOASĂ”

11

12

Rugăciunea transfiguratoare MAICA DOMNULUI, Ipostasul Rugăciunii. CONDAC I Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată? E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată! Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineţii, Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii. Spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor! Ia-ne şi pre noi părtaşi ai sfântului Munte Tabor. Şi fă-Te şi nouă umbră şi rouă, Tu, adumbrirea de dar, Să-şi afle şi firea noastră înnoirea, din zămislirea de Har. Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura dintr-o deplină închinăciune: Bucură-Te Mireasă, urzitoare de nesfârşită Rugăciune!

13

ICOS I Fecioară a neînseratului Veac, Sfântă Maică a Luminii! Ascultă-ne şi pre noi, cei din păcat, nevrednici fii ai tinii! Preablândă, bună, Preasfântă Fecioară, Cheia Domnului Iisus! Dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară, deschide-ne „Calea de Sus”. Ca din aprinsa descoperire, arcana doritului Mire şi noi să putem cânta, aşa cum Moisi, dezlegat de sanda cu faţa în văpaia de rug, fierbinte de har, Ţie Îţi striga unele ca acestea în amurg: Bucură-Te Tulpină de Lumină a Rugului nemistuit! Bucură-Te Roua creştină prin care Dumnezeu S-a ivit! Bucură-Te Inel al unui Foc ce-i mai presus de cer! Bucură-Te Lacrimă care topeşti tot lăuntricul ger! Bucură-Te Toiag cu floare întru a inimii călătorie! Bucură-Te Fir de răcoare izvorât din lăuntrica pustie! Bucură-Te Pecete de jar până în suflete pătrunsă! Bucură-Te Zăpadă a minţii de nici-o patimă ajunsă! Bucură-Te Măsura a opta a Împărăţiei din noi! Bucură-Te Învăţătură scoasă din bucuria de apoi! Bucură-Te Uimire sărutată cu duhovnicească minune! Bucură-Te Mireasă, urzitoare de nesfârşită Rugăciune!

14

Despătimirea ( Rugăciunea curăţitoare) CONDAC II Cum să aflăm odihnă de la gânduri? Maică Fecioară! Prea Sfântă Fecioară! Cum să ne rupem de-ale patimilor rânduri, ispitele prea-înmulţite ce ne înfăşoară? Dă-ne Tu „ştiinţa de taină” râvnită, „măiestria cea bună a înduhovnicirii”, Cu ea să biruim firea robită până în scrumul despătimirii. Şi furaţi de „Ruga cu strigare luminoasă” să putem şi noi ridica dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă, un psaltic şi adevărat: ALILUIA! * Răsuflarea ICOS II Aprinsă Floare a necovârşitei Văpăi, de Dumnezeu Născătoare! Tu, Chip al păcii văzut în Foc, într-un ocol nemăsurat de răcoare! Vino spre noi, ajută-ne să aflăm, sub blânda Ta îndrumare, răsuflul cel larg al odihnitului zbor, din pieptul Porumbiţei de argint, pe Care şi Împăratul Prooroc O vedea peste culmile Vasanului plutind. Şi laolaltă vom cânta cu Îngerescul Sobor şi Cerului în cor vom alătura o podobie ca aceasta, cu stihuri aşa: 15

Bucură-Te Salt isihast cu zbor de binecuvântare! Bucură-Te Suflet odihnit sub cuvioasă răsuflare! Bucură-Te Roată avântată a porumbelului de duh! Bucură-Te Pace aşezată în cugetatul văzduh! Bucură-Te Zare arcuită cu heruvice aripe! Bucură-Te Vecie oprită în încăperea unei clipe! Bucură-Te Vâslă uriaşă întru suişul cel ales! Bucură-Te a Cerului sorbire cu subţiratec înţeles! Bucură-Te Sursur de tăcere cu lunecări de Apă-Vie! Bucură-Te Roadă iscusită crescută din Filocalie! Bucură-Te Măiestrită aflare a tâlcului de închinăciune! Bucură-Te Mireasă, urzitoare de nesfârşită Rugăciune! * Numele CONDAC III Peste veacuri, Fecioară, eu Te aud, prin gura lui Isaia, Proorocul de jar. Şi-n Cerul Scripturii vorba Ta sună cu toate înălţimile de Dar: „Că iată, Prunc ni se va naşte şi un Fiu nouă S-a dat. Pe umăr, cu semnul stăpânitor, iar Numele Lui: “M i n u n a t, Îngerul marelui sfat, Dumnezeul Cel biruitor, Domnul păcii depline şi Părinte al veacului viitor.” A c e s t a e Numele Lui, Numele celor cinci cuvinte, Sfânt Numele Domnului, pe care Iisus Îl va purta. Pământule tot, ia aminte cu toţii să putem striga: Aliluia! 16

Naşterea Hristosului lăuntric ICOS III Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară, aşa S-a zămislit, S-a întrupat, Cel ce a păzit nevătămat trupul Rugului de pară. Cuvânt de rostit s-a făcut Numele Domnului de slavă. Dumnezeul Cel nevăzut, ce-n inima focului S-a ghicit. Faţa frumuseţii cereşti, Chipul cel nemărginit, pre Sine S-a încăput, cu măsură S-a măsurat şi aievea Cel nenumit, aici, printre noi S-a arătat în biruitor smerit, călare pe o asină. Cercaţi dară şi voi, Puterile Numelui de Lumină Şi de la moarte la viaţă veţi trece cu firea îndumnezeită; ca să cântăm cu toţii laolaltă limpede şi fără ispită:

17

Bucură-Te Temeiul prin care şi în noi Dumnezeu Se încape! Bucură-Te Putere, prin care umblăm cu Iisus peste ape! Bucură-Te Milostivire prin care Hristosul ni S-a dăruit! Bucură-Te Linişte-n care cu Numele Aminului ne-am împlinit! Bucură-Te Răgazul în care Logosul în noi Se ascultă! Bucură-Te Pătrundere şi împăcare cu firea noastră tăcută! Bucură-Te Blândeţe prin care am ajuns Emanuilului frate! Bucură-Te Tăcere în care Duhul în sânge ne bate! Bucură-Te Însingurare-n care Cerul din inimă izbucneşte! Bucură-Te Limpezime în care Îngerul în trup ni se urzeşte! Bucură-Te Curăţie prin Care Numele de Slavă e în Lume! Bucură-Te Mireasă, urzitoare de nesfârşită Rugăciune! * Stăruinţa necurmată în Rugăciune CONDAC IV Dragoste e Domnul în veac; dragoste Numele Său! Cu toate străduinţele dragostei să ne pătrundem adânc de Dumnezeu! Ca Tine, Fecioară, Ce-L porţi, să ne amintim că-L purtăm, Că-n Dumnezeul Cel viu noi trăim, suntem şi umblăm. Şi oriunde vei merge, cu Domnul tu să te ştii! Şi dintru virtutea de la Domnul şi virtutea ta va spori! Cu fiecare fir de răsuflare, Numele Domnului vom chema, ca să strigăm laolaltă-n sărbătoare ca o singură făptură: Aliluia! 18

Puterea preschimbătoare a Rugăciunii ICOS IV De la Tine înţelegem, Fecioară, stăruinţa cea neînţeleasă şi puterea pomenirilor line, din ruga smerită şi ştearsă. Da, firea apei e moale; a pietrei - nespus de vârtoasă! Dar ulciorul de deasupra de piatră, cu prelingerea lui din atârnare, din picurul boabei de apă, găureşte piatra cea tare. Fecioară, şi Tu, aşadar, stăruieşte cu a Ta milostivire peste aspra noastră împietrire. Şi biruindu-ne cu picul de Har, să-Ţi cântăm în Imn de slăvire: Bucură-Te, îndrăzneala gingăşiei din „zicerea” Sfântului Nume! Bucură-Te Ulcior al picăturii cu stăruinţă anume! Bucură-Te Înfiorare de sceptru, din piatra albă a Domnului! Bucură-Te Fagure dulce al lui Iisus, Fiul Omului! Bucură-Te Danie de gând cea a Hristosului meu! Bucură-Te Împărtăşanie de cuvânt din întruparea lui Dumnezeu! Bucură-Te Revărsare de mir pe care Fiul ne-o dă! Bucură-Te Metanie în fir a lui „Doamne miluieşte-mă”! Bucură-Te Iureş ce mă răpeşti şi pe mine prea păcătosul! Bucură-Te Noian de pomenire care-şi sporeşte prinosul! Bucură-Te Harică depănare a unei chemări de minune! Bucură-Te Mireasă, urzitoare de nesfârşită Rugăciune! 19

Mintea CONDAC V Fecioară Sfântă, în faţa Ta pururi, în veac de ruşine se vor da cugetarea şi ritorii înţelepciunii. Că Tu eşti pecetea nestricăciunii, Poarta, pentru cei isteţi - încuiată şi pilda vie de trăirea minunii. Tu ştii că viaţa nu ne-a fost dată să fie numai răstălmăcită. Că ea se cere cu mult mai bogată decât să fie numai trăită! Ea-i dincolo de gând, dincolo de loc, dincolo de şirul de clipe al dăinuirii. E oglinda unui Cer lăuntric de foc peste adâncurile inimii şi înfăptuirii. E a Cuvântului lumii, ce pentru ea se vrea Cale şi întrupare spre veşnic:Aliluia!

20

Trezirea ICOS V Fecioară, Preacurată Maică, Tu eşti într-adevăr trezvia, voinţa frunţii, în mir adunate, ochiul cel dinlăuntru, deschis în rotundul zărilor toate, inimă cu centrul învins de străvezimea stărilor curate! Tu eşti cea mai dreaptă luare-aminte, care-n puterea agerimii uneşte, dincolo de cuvinte, într-un fulger al minţii, ascuţimea gândului de gheaţă, cu înflăcărarea iureşului de viaţă, caldul şi recele făcut cruce, care pe Înţelesul cel Înalt Îl aduce. Dar trezvia aceasta e trezvie de prunc, clară cheie de adânc, cu repeziş iute şi străin, ce cu nimic nu clinteşte sufletul Tău cel lin, ci dimpotrivă, Îţi dă sfânta simplicitate, de care pururea noi ne uimim, şi faţă de care, pe cât se poate, ne plecăm să cântăm întreaga suflare: Bucură-Te Cruce a înflăcărării şi agerimii Alesului! Bucură-Te Osia Cerului şi Luceafărul Înţelesului! Bucură-Te spargerea gândurilor şi a zadarnicului stup! Bucură-Te oglindirea cea nevăzută de dincolo de trup! Bucură-Te Cămara cea mai dinlăuntru a sufletului meu! Bucură-Te Palat minunat al pomenirii lui Dumnezeu! 21

Bucură-Te Alăută a inimii sub arcuşul de gând! Bucură-Te Cântec de cinci strune într-una cântând! Bucură-Te Muzică negrăită a celei de-a doua naşteri! Bucură-Te Sărbătoare tăcută a desăvârşitei cunoaşteri! Bucură-Te Logodnă la Numele cel de înţelepciune! Bucură-Te Mireasă, urzitoare de nesfârşită Rugăciune! * Imnul CONDAC VI Tu, Fecioară Sfântă! Maică neispitită de nuntă! Tu eşti singura inimă de om întru care, nescăzut, Numele de mărire cântă, din tot rostul lui cel viu şi neprefăcut! De Tine, pentru aceasta, cât ne uimim, Preacurată! Fiindcă numai în Tine, ca niciodată, inima omului cu inima Domnului au bătut şi bat laolaltă! Rugăciunea, ca un ornic al gândului şi al cerului curge la lăuntrul Tău şi se îngemănează acolo, cu psaltirea subţire a misterului, lângă dragostea lui Dumnezeu. O, Tu, Căruţă de Lumină, neîntinată, nescăzută, neînserată! Învaţă-ne şi pe noi înţelepciunea inimii, Binecuvântată! Şi aşa, îmbunaţi şi vrednici, ca unei Biserici, din toată făptura Ţie ne vom da, ca drept şi sfânt să putem zice: Aliluia! 22

Inimă neprihănită ICOS VI Maică a Domnului! Inimă de Lumină! Maică a Domnului! Inima pământului! Maică a Domnului! Inimă fără vină! Maică a Domnului! Inima Cuvântului! La Tine venim ruşinaţi şi scăzuţi, cu trupul apus şi genunchii frânţi; că din nepricepere, inima noastră s-a întunecat nespus. Lăsatu-ne-a pe căile minţii noastre Domnul, să umblăm. Dar iată, acum, la Tine venim, Maică a lui Iisus! Primeşte-ne ca pe nişte pietre ale vieţii! Dornice de bucuriile dimineţii, dimineţii celei neînserate, şi zideşte-ne cu inimi noi şi curate ca să-Ţi cântăm: Bucură-Te Tu, Arca de alianţă a sufletului meu! Bucură-Te Cufăr ferecat cu Numele lui Dumnezeu! Bucură-Te Corabie vie ce pluteşti peste tainele lumii! Bucură-Te Sicriaş ferit de toate zădărniciile lumii! Bucură-Te Tronule pe care viaţa se întemeiază! Bucură-Te Cutie de cântec prin care sună o rază! Bucură-Te Tu, Ladă lăuntrică a tuturor comorilor de Har! Bucură-Te Chivot de gând al prea duhovnicescului Altar! Bucură-Te Naos al Cerurilor, în care mintea-I Liturghisitor! Bucură-Te Sipet de Foc din pieptul nostru, al tuturor! Bucură-Te Biserică prea doritoare cu Hristos să se cunune! Bucură-Te Mireasă, urzitoare de nesfârşită Rugăciune!

23

Binecuvântarea Adopţiune duhovnicească. CONDAC VII Preasfântă, Preamărită, Preafrumoasă, Preabinecuvântată Mireasă! A Cerurilor toate Împărăteasă! Care ai Apostoli drept alai, Îngeri buni, soli şi poftitori, Evanghelişti, cronicari şi scriitori, curte largă, bine aleasă, ca Tine, dumnezeieşte şi luminoasă, de lină, de blândă, de cuvioasă, de primitoare creşte. Dar, aşa precum cântă şi vorbeşte din slova ei sfânta Cântarea Cântărilor, Tu mai eşti şi nespus de cumplită, ca nişte oştiri sub steagurile lor. Eşti clară, eşti senină, şi ascuţită în chip neîmblânzitor. Veghetoare şi apărătoare a tuturor lucrurilor sfinte, a prea bunelor Haruri; cele din Taine, cele din Daruri, din odoare, din semne, din cuvinte. Fiindcă la nunta marelui Mire e cerută o grijă de întreagă neprihănire. Nu este îngăduită necurăţia ochilor şi a hainelor. Nimeni, dar, dintre cei ce sunt „neînvăţaţii tainelor”, de unele ca acestea să nu se atingă. Cine va lăsa porcii din mărgăritare să se hrănească, Şi-n vasele sfinte câinii să lingă? Îndemnarea ca şi primirea este numai duhovnicească. Vino, dar, şi tu, smerit, împăcat şi curat Şi aşa, cu toţii laolaltă vom striga, din bucurie întreagă şi înaltă: Aliluia! 24

Paza sfintei moşteniri ICOS VII Maică a Domnului, Duhovnica bună a pământului! Păstrătoarea predaniei Cuvântului! Tu ai la Ierusalimul Cerului, În latura lui cea mai tăcută, o sfântă şi mare mănăstire nevăzută, unde Îţi stau grabnic ajutători, toţi cei ce sunt ai „lepădării de sine” adevăraţi sârguitori, toţi cei ai cetelor de aschitei, ai cetelor de monahi, de pustnici şi anahoreţi, de sihaştri şi duhovnici înţelepţi, şi care au în grija lor, ca pe nişte comori de binecuvântare: straja, asprimea şi mustrarea, toate cele lămuritoare, curăţitoare şi îndreptătoare, ale neprihănirii şi milostivirii Tale celei necovârşite, toate cele care la un loc sunt numite „Învăţătura de taină” sau „Moştenirea Sfinţilor” şi pe care la îndemână le avem şi noi vădite, În Hrisoavele, Scripturile şi vorbele Părinţilor, pentru care, de-a pururi nu vom şti a Te lăuda, a Te cinsti, a Te preamări, decât numai cântându-Ţi aşa: Bucură-Te Porfira bucuriei împărăteşti a Aminului! Bucură-Te Plinătate de Har din lacrima spinului! Bucură-Te Rădăcină pascală a bucuriei noi! Bucură-Te Pace sobornicească statornicită în noi! Bucură-Te Raiule rodit de toate ploile bucuriei! Bucură-Te Strălucire prea clară din privirile copilăriei! 25

Bucură-Te Trandafir cu rouă dintru cămările noastre de taină! Bucură-Te Suflet înlăcrimat şi îmbrăcat cu Lumina ca şi cu o haină! Bucură-Te Safir al Cerului pe inima noastră picurat! Bucură-Te Bucurie, după care vine liniştea cea de Sabat! Bucură-Te Epitalam înveşnicit peste tăcerea de minune! Bucură-Te Mireasă, urzitoare de nesfârşită Rugăciune! * Aşezarea la Rugăciune (Poziţia şi locul inimii) CONDAC VIII Doamne Iisuse Hristoase, Domnul meu blând! Către Tine mă aplec cu fruntea, Ca Toma îmi pun mâna la locul cel sfânt. Strâns şi orbit în minte, fără de cuvânt, aştept ca orbu-n puntea lumii din adânc cea fără înserare, şi care în tot omul, ca un lăuntric soare, se luminează întreg în încăperea fiinţei. Cum nu Te văd de noapte, grosimea de păcate, Te pipăi cu sfială, cu degetul nădejdii, cu degetul credinţei, cu deget bănuială, cu deget de dorire şi chiar de îndoială. Şi neajuns aş pune şi cealaltă mână, dar inima străpunsă de fulger de arsură, îndurerat şi dulce, cu răsuflarea-ngână chemarea Ta întreagă şi fără voia mea, bătaia Rugăciunii aleargă spre Lumină într-un: Aliluia! 26

Reîntoarcerea din cădere (Pocăinţa nesfârşită) ICOS VIII Maică a Domnului, Doamnă de Taină, Doamna nădejdii, a nopţii albastre, Stăpână cu trei Luceferi pe haină, şi Sfântă Anghiră a nemerniciilor noastre! Către Tine, din nou, iată, am venit, risipit de lume, de gânduri robit. Că după sfatul cel bun şi binecuvântare, părtaş m-am făcut la mântuirea mea. Mi-am pus hotărâre îndreptată şi tare să silesc toată vremea în a mă ruga. Dar idol de ţărână, cugetul meu, nu-mi dă răgaz să mă statornicesc în Lucrarea de rugă, la locul lui Dumnezeu, cel din temeiul inimii, către care râvnesc. Ajută-mă, dară, Ajutătoarea mea, în „zicerea necurmată” să mă pot întemeia; Ajută-mă, şi de-a pururi Ţie voi cânta: Bucură-Te Maica Domnului, Întruparea Înţelepciunii! Bucură-Te Puterea Fecioriei, adevăratul Suflet al Lumii! Bucură-Te Prea Sfinţitule Trup, Loc de Dumnezeu încăpător! Bucură-Te Sfânta Sfintelor, Tainiţă din inima tuturor! Bucură-Te Comoara cea de gând dintru minţile cele smerite! Bucură-Te Hărăzirea cumplită a tuturor virtuţilor negrăite! Bucură-Te Cădelniţă neodihnită a rugăciunilor necurmate! Bucură-Te Unirea într-un cuget a tuturor Bisericilor împăcate! Bucură-Te Fulger care pe sufletele credincioşilor le străluceşti! Bucură-Te Ajutorinţă până şi-n păcate celor neduhovniceşti! Bucură-Te Acoperământ care Te aşterni deplin peste orice slăbiciune! Bucură-Te Mireasă, urzitoare de nesfârşită Rugăciune! 27

Încheierea Octavei CONDAC IX O, Maică a Domnului, de-a pururi Curată! Ca nouă alăute şi nouă potire, fiecare rugăciune a noastră să fie în revărsarea ei necurmată. Şi către Sfânta Treime, suită bucurie, aducerea ei prea binemiresmată, de pe palmele Tale către Hristosul Mire, să-şi treacă prinosul de dreaptă slăvire; Ca să putem cu Cerurile toate a striga, într-o îmbrăţişată necovârşire cel mai presus: ALILUIA! (Acesta se zice de 3 ori, iar după aceasta se citesc Icosul şi Condacul I).

28

ECTENIA MARE Scrisă de Părintele George Văsii cel mai iubit de Daniil ieroschimonahul, stareţul schitului Rarău, duhovnicul şi îndrumătorul nostru, în 1966 (la doi ani după ieşirea din puşcărie) condamnat la 8 ani de muncă silnică, în ziua de 8 Noiembrie 1958 (de Sf.Arhangheli Mihail şi Gavriil) sub acuzaţia de „Crimă de uneltire împotriva ordinii sociale – activitate mistic-duşmănoasă” împreună cu ceilalţi membri ai Lotului “Rugul Aprins” « Am ieşit din puşcărie revoltat de inerţia în care dormeau oamenii bisericii. Iertaţi tentaţia de a înnoi un text sacru a celui mai sfânt între Sfinţi: Sfântul IOAN HRISOSTOM. »

29

Părintele George Văsii 30

Cu pace Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru ca să se coboare peste noi pacea celor de Sus Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru ca cei de Sus, împreună să slujească cu noi Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru ca din dragostea lor şi vrerea Cerescului Părinte să se deschidă întregului pământ un nou destin cu adevărat luminos şi sfânt Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru ca biruinţa adevărului şi dreptăţii, să încununeze secolele de lupte şi jertfe, de trudă şi chin … Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru ca să ajungem la mărturisirea aceluiaşi crez, pentru unirea tuturor religiilor şi pentru ca întreaga omenire să cunoască o singură lucrare cu unic sens Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Din înălţimea desăvârşitului Tău lăcaş, Părinte, pe care prin muncă şi iubire l-ai lucrat, caută şi spre noi săracii acestui univers şi vezi dezbinările, oprimările şi toate revoltătoarele nedreptăţi care ne copleşesc şi cu focul Tău arde neghinele! Şi cu puterea Ta striveşte sălbăticia lupilor care ne pândesc şi ne vânează pe noi! Părinte, care ne-ai chemat şi ai învăţat limbile noastre să Te cheme, vino, caută şi cercetează neputinţele noastre! Cheamă-ne pe drumul eforturilor mai cu putere şi cu mâna Ta ridică-ne din haosul rătăcirilor în care ne zbatem de mii de ani. Descoperă-Te nouă! Fă ca să ne putem descoperi pe noi! Învaţă-ne legile Tale, fă să înţelegem tainele Tale, pentru ca să fim vrednici de a fi numiţi fii şi sârguincioşi lucrători ai viei Tale! Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! 31

Părinte, pline sunt de neghină holdele! Păstor al nostru prea luminos, risipit-au lupii oile Tale! Vino şi le adună pe ele pentru ca să fim o singură turmă, iar Tu singurul nostru Păstor. Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Apără-ne şi ne călăuzeşte, întăreşte puterile noastre, luminează-ne şi ne înţelepţeşte pe noi, Dumnezeule cu harul Tău. Pe Prea Sfânta, Prea Curata, Prea Binecuvântata Slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim. Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Ţie Doamne! Ecfonis: Fie Împărăţia Cerurilor plină de glorie şi biruinţă pe pământ acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin. Cu pace Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru toţi conducătorii şi povăţuitorii spirituali pretutindenea, pentru cei ce ne învaţă şi ne călăuzesc pe noi Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte!

de

Pentru ca Dumnezeul nostru să-i înţelepţească pe dânşii şi cu înalte cunoştinţe să-i împodobească pe ei şi pentru îndreptarea şi trezirea la adevăr a tuturor popoarelor Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru toţi acei ce cu bună credinţă şi pricepere conduc popoare, ţări, oraşe şi sate, pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să-i sprijine şi să-i întărească pe ei Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! 32

Pentru ca să se strivească sceptrul celor netrebnici, pentru surparea şi nimicirea celor ce cu clară ştiinţă oprimă, exploatează şi terorizează şi pentru ca uneltirile fiilor întunericului să fie zădărnicite prin puterea şi în numele Cerescului Părinte Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru toţi cei ce luptă pentru adevăr de pretutindenea, pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să-i sprijine, să-i întărească, să-i lumineze şi să umple inimile lor de veşnică bucurie Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru cei ce zac în boli şi pentru toţi cei ce sunt în temniţe, lagăre şi alte locuri de muncă, tortură şi chin Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru ca în energie ei să crească Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru ca în lumină ei să sporească Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru ca Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos să trimită Harul Său şi peste cei ce pentru dreptate şi adevăr sunt întemniţaţi, oprimaţi şi torturaţi Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Apără-ne şi ne călăuzeşte, întăreşte puterile noastre, luminează-ne şi ne înţelepţeşte pe noi, Dumnezeule cu Harul Tău! Pe Prea Sfânta, Prea Curata, Prea Binecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim. Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

33

Pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Ţie Doamne! Ecfonis: Fie ca Legile Împărăţiei Cerurilor să-şi statornicească domnia lor şi pe pământ, totdeauna, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin. Unule Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce eşti fără de moarte şi ai primit, pentru mântuirea noastră, a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria; Carele neschimbat Te-ai întrupat şi răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfânta Treime, împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşte-ne pe noi. Cu pace Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru toţi acei ce cu bună credinţă vieţuiesc pretutindenea şi pentru tot sufletul cel necăjit şi umilit, căruia îi trebuie ajutor şi mângâiere de la Dumnezeu Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să caute cu milă şi cu îndurare la miliardele de necăjiţi, neputincioşi şi obidiţi, purtători de trup sau locuitori ai straturilor celor miluiţi, pentru luminarea, îndreptarea, curăţirea şi ridicarea lor Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Tinde mâna Ta Doamne peste cei ce aşteaptă în locurile celor miluiţi de Tine şi le deschide şi lor cărări mai uşoare, drumuri mai netede, pentru a-şi putea mări tezaurele cele nepieritoare şi pentru izbăvirea lor Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte!

34

Pentru toţi cercetătorii din toate ramurile de ştiinţă, care în institute, ateliere şi laboratoare de experienţă, caută să îmbunătăţească şi să uşureze viaţa noastră. Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Pentru toţi gânditorii, literaţii, poeţii şi pentru toţi acei ce prin operele lor de artă caută să semene în noi, armoniile cosmicei Tale Împărăţii Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Caută Prea Luminate Doamne din splendoarea cerescului Tău lăcaş către toţi creatorii din toate sectoarele artei şi ştiinţei şi toarnă în sufletele lor frumuseţea şi splendoarea din frumuseţea Ta, idei din gigantica Ta gândire, ca sub un Cer nou să răsară un Pământ nou. Domnului să ne rugăm! Doamne miluieşte! Apără-ne şi ne călăuzeşte, întăreşte puterile noastre, luminează-ne şi ne înţelepţeşte, Dumnezeule cu Harul Tău! Pe Prea Sfânta, Prea Curata, Prea Binecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria cu toţi sfinţii să o pomenim. Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Ţie Doamne! Ecfonis: Fie ca din Lumina cereştilor lăcaşuri, să ne împărtăşim şi noi, totdeauna,acum şi pururea şi-n vecii vecilor.

* 35

RUGĂCIUNI

I. Doamne Iisuse Hristoase, Părinte, Cuvântule întrupat şi Duhule Sfinte, Cel ce din strălucirea Dumnezeirii Te-ai desprins şi-ai coborât printre noi ca să luminezi mintea noastră şi să aprinzi în noi Focul iubirii de Dumnezeu. Trimite nouă roua de Viaţă dătătoare a Duhului Tău Cel Sfînt. Luminează mintea mea, Deschide ochii cugetători ai inimii mele, Să pot înţelege Evanghelia Ta. Şi împlinind poruncile Tale, să Te pot cunoaşte, că numai astfel să Te pot iubi din toată inima, din tot cugetul şi cu tot sufletul. Dăruieşte-mi, Părinte, râvnă statornică în dorinţa mea de a cerceta Evanghelia Ta, Comoara cea mai de preţ, ce prin truda Ta ai dăruit-o nouă. Iartă-mi nepăsarea, rătăcirea, treci cu vederea lenevia în care am tot zăbovit, amăgitoarele deşertaciuni de care am fost robit şi care m-au pironit în temniţa întunecată a neştiinţei. Nu am ştiut că Trupul şi Sângele Tău este chiar Învăţătura Ta; Cuvintele, Sfaturile şi Pildele Tale din Evanghelia Ta, singura şi adevărata Comoară pe care trebuie să săpăm, să ne străduim să o descoperim, să o înţelegem şi pentru aceasta zilnic să ne hrănim din ea, căci ea este Pâinea cea spre o Fiinţă, ea este Apa cea Vie, ea este VINUL care veseleşte şi îmbată, bucuria iubirii, setea de Tine, Hristoase Iisuse, Părinte al meu. * 36

II. Tu însuţi ai spus, Părinte, că dacă vom rămâne în Tine, adică dacă ne vom adăpa consecvent, neabătut, din bogăţia Cuvintelor Tale, vom fi asemeni mlădiţelor altoite în Buciumul Viţei, care eşti Tu însuţi Părinte, şiabia atunci vom putea aduce rod, bucuria neasemănată a iubirii pentru Tine, Iisuse al meu, Domnul şi Stăpânul vieţii mele, abia atunci se va sfinţi în fiinţa mea Numele Tău. Atunci înţelesul Cuvintelor Tale vor fi seva care va hrăni iubirea mea pentru Tine, Iubirea fiind ea însăşi hrana vieţii cea de-a pururi. De aceea, cu stăruinţă şi încredere, ajută-mă, căci doresc să lucrez cu gîndul şi inima, citind, recitind şi meditînd la Cuvintele Tale şi-n timp să recunosc că într-adevăr Comoară de preţ, Hrană şi Băutura veşnică este Evanghelia Ta. De aceea deschizînd în acest ceas Testamenul cel Nou, Evanghelia, mă rog Ţie: Arată-mi Doamne tainele, Luminează. Doamne, întunecata mea minte; înţelepciunii Tale şi pe cărarea Ta mă îndreptează şi deschide ochii cugetători ai inimii mele, căci Tu eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, Lumina, Bucuria cunoştinţei, Focul iubirii şi Cel ce poţi învia sufletele noastre - omorâte de păcat, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. *

37

38

CLARIFICĂRI ISIHASTE

39

Filosofemă grafică Blazonul Rugului Aprins ce cuprinde toate simbolurile prin care se autodefineşte Domnul Iisus Hristos în Evanghelii 40

Stilul adevărat christianic Matei X - 27, 28 : - Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche propovăduţi de pe case. - Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă ... 34 - Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ, nu am venit să aduc pace, ci sabie. 37 - Cela ce iubeşte pe tată ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, acela nu este vrednic de Mine. 38 - Şi care nu ia crucea şi nu-mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. 39 - Cine ţine la viaţa lui: o va pierde. Nu vă amestecaţi în faptele cele sterpe întunerecului, ci fără şovăire să le OSÂNDIŢI pe faţă!

ale

Cartea sobornicească a Apostolului Iuda (I-3): Am socotit că e nevoie să vă scriu îndemnul de a vă LUPTA pentru credinţă!

41

Doresc : -Să vă ajut să vă refaceţi busolele! -Să vă clarific AUTENTICA SCARĂ A VALORILOR DUHOVNICEŞTI nealterabile, sănătoase, veşnice. Doresc, să vă clarific: -Cauzele generatoare de: nervozitate, intoleranţă, nemulţumire de sine, indispoziţie, plictis, bârfă. -Cauzele care v-au şters DISPONIBILITATEA pentru RUGĂCIUNE. Doresc, ca pe POTECA cea STRIMTĂ - pe care trebuie să vă siliţi s-o găsiţi, CĂRARE pe care n-o poţi afla decât ascultând de un ÎNDRUMĂTOR … şi asistat de el, să începem a lucra : PRELUDIUL liniştei şi al seninătăţii. George Văsii

42

Lămuriri isihaste transcrise după înregistrări audio Ne spune Maxim Mărturisitorul în Capetele Gnostice: “Dă fiecărei părţi din tine partea ce i se cuvine, dacă vrei să fii drept: trupului dă-i înfrânare şi cele de trebuinţă cu măsură! Frumos! Minţii - părţii cugetătoare, dă-i lecturi şi citiri duhovniceşti. Iar duhului (sufletului, spiritului) - părţii poftitoare - cum zice el, aşa scrie: parte poftitoare (omul este însetat, setea pe care o are omul şi se împrăştie în toate planurile) dă-i rugăciune! “ Că omul aleargă după … tot caută bucurii, satisfacţii, împliniri … caută să fie mulţumit. Caută distracţii, caută plăceri... Se înfundă în plăceri, se înfundă în băuturi, se înfundă în ştiu eu ce preocupări, cade în tot felul de patimi sau în mai ştiu ce alte …căderi de astea aşa, nu căutări - vreau să spun, dar caută plăceri neapărat şi… bucuria. Vrea să fie bucuros, vrea să fie fericit, caută fericirea … pământeană! Şi Dumnezeu, pentru ce? Pentru aceasta l-a făcut pe om. Să fie fericit! Dar: maşină divină din care să iasă pe bandă oameni fericiţi, nu există! Omul a trebuit să evolueze. A apărut, Dumnezeu ştie cum - noi am încercat în Cartea “Din Tainele Universului“ (autor George Văsii - n. ed.) să scriem câte ceva despre Geneză, dar este greu. Aici, e LUPTA. Aici e suferinţa… Păi dacă a suferit Hristos! Şi atunci?… De aceea vorbeşte Hristos de ”Împărăţia Cerurilor” şi ”Fericirile” spun ce spun credincioşilor. Fericirea asta - care e … Dincolo! Dar, trebuie ca omul să se realizeze pe sine şi să se desăvârşească, pentru a intra în “Împărăţia lui Dumnezeu“. Pentru că cei nevrednici, cei care nu au “haina de nuntă“ nu pot fi primiţi! Ei bine, sunt cele trei trepte de care vorbeam eu în Cartea “Nunţile necesare“: Fecioara - Mireasa – Femeia. 43

1. Omul se naşte ca o Fecioară. Nu mai vorbim de cazurile deformate, de spiritele căzute care se nasc pierdute; vorbesc de oamenii care se nasc cu posibilităţi de refacere, care nu-s căzuţi deja, oamenii aceştia … Şi însăşi venirea lui Hristos a fost în scopul de a ne uni cu El, de a deschide omului calea către Cer şi calea către această Hrană Divină, pe care nu o poţi primi decât într-o stare deosebită a spiritului. Neîncetat să vă rugaţi! Hristos spune. Rugaţi-vă neîncetat ! Toată Filocalia, chiar şi pe coperta ei spune: ”Rugaţivă neincetat!” Sigur că toate faptele contează şi rodul rugăciunii sunt faptele bune. Sunt deci treptele acestea, treptele din afară, ale faptelor bune şi pe urmă, spun Sfinţii Părinţi, despre adevăratele fapte bune care au ca scop câştigarea Luminii Taborice - Lumina lăuntrică: TRANSFIGURAREA - atingerea treptei de a fi primit de Hristos. 2. Deci te naşti copil - fecioară; înveţi, primeşti o educaţie şi începi să lupţi pentru desăvîrşire. De ce? Că să ajungi MIREASĂ - Mireasa lui Hristos. De orice suflet e vorba aici. Dar ce au aceste Mirese, aceste Fecioare înţelepte? CANDELELE APRINSE! Asta e esenţialul: dacă nu devenim Candele aprinse, degeaba trăim! Şi Candela din ce e formată? (vezi pagina alăturată - n.ed.). Dintr-un vas - care e învelişul trupesc, din untdelemn - care traduc Părinţii a fi citirea şi meditaţia, iar flacăra - este cea pe care însăşi Duhul Sfânt o aprinde. Pentru că spune Pavel: ”O aprinde!” … Vorbesc în faza desăvârşirii, pentru că e faza isihastă care precede Lumina Taborică. ISIHASMUL înseamnă atingerea liniştii. Adică, prin rugăciune se reglează mintea. Mintea se naşte deformată. Trăim într-o lume deformată; trăim între raţiuni şi raţionamente deformate. Iar rugăciunea o modelează! Automat. O modelează şi-n acelaşi timp deschide şi calea către “Inimă“. De aceea vorbesc Sfinţii Părinţi de Rugăciunea lui Iisus şi-i zic "Rugăciunea Inimii". 44

CANDELA – simbolul Lucrării « Nunţile Necesare » autor George Văsii 45

Aceasta e o lucrare care datează din cele mai vechi timpuri: ale Părinţilor egipteni, unde Hristos a trăit 30 de ani şi a învăţat în Egipt şi a fost înţeles şi a trăit printre prieteni şi şi-a lăsat prieteni acolo adevăraţi şi aceia au rodit creştinismul şi dogmele. Din Egipt provin! Pe urmă au trecut în Asia Mică, Siria, Iordania, Palestina şi Grecia şi au venit ceilalţi Sfinţi Părinţi filocalici. Dar Părinţii filocalici moşteneau această Rugăciune a lui Iisus. Pentru că: “Iară voi când vă rugaţi, nu spuneţi vorbe multe!“ Dumnezeu n-are nevoie … E adevărat că rugăciunea trebuie pregătită, că mintea e împrăştiată - cum spun indienii: mintea e ca o maimuţă care sare toată ziua dintr-o creangă într-alta; n-are astâmpăr - trebuie legată! De aceea Sfinţii Părinţi cultivă TREZVIA. Isihasmul are ca virtute esenţială Trezvia = Atenţia. Atenţia la minte! Unde ţi-e gândul? Ce faci cu mintea? Ce cauţi pe pământ? Ce vrei? Unde umbli, încotro te duci? De ce pleci? De unde ai venit? Realizarea Isihiei este treapta care purcede şi condiţionează “pecetluirea inimii“ de însuşi Iisus Hristos. Hristos nu se apropie de oameni care nu şi-au curăţit mintea. Nu priveşte la ei; nu primeşte mesajele lor. Nu ajunge rugăciunea la El! Trebuie realizată mai întâi starea de linişte. Înainte. Starea de echilibru, în care mintea, în care poftele, se estompează. Te lupţi cu poftele, lupta continuă, dracii nu te lasă. Tentaţiile continuă să vină şi nu te lasă până la sfârşitul vieţii spuneau Sfinţii Părinţi bătrâni, care până la sfârşitul vieţii erau chinuiţi de dracii curviei, etc. Dar trebuie să fim asemenea unor străjeri, care stăm trezi cu suliţa şi cu pavăza în mână şi cu arcul cu săgeţile. Cu săgeţile străbatem Cerul! Lupta e foarte grea… În primul rând trebuie să se realizeze această golire: golire de pofte şi de preocupări, măriri, bogăţii, avere, familie, mai ştiu eu câte altele. Iisus o spune: "Până nu vei lăsa tată, mamă, surori, pentru Mine, nu vei avea parte de Mine!" Nu ca să-i părăseşti, dar să realizezi mental, starea aceasta cum o numesc 46

părinţii: de Kenoză - de golire, în care inima să poată absorbi, să se poată oferi lui Hristos. Şi atunci, tot rugăciunea - aceeaşi chemare continuă, realizează isihia, pacea, liniştea. Dar continuă lupta! Şi cum spuneam cuiva zilele trecute, Hristos e foarte gelos. Vrea numai El să fie iubit! ”FOC AM VENIT SĂ ADUC DIN CER ŞI CUM AŞ VREA SĂ ARDEŢI!” Ei bine, această chemare a lui Iisus … Încă o dată: Noul Testament nu trebuie să lipsească toată viaţa: citit, recitit. În deosebi Evangheliile; Epistolele ca epistolele… Apocalipsul … citiţi-l …e complicat! E altă treabă. Numai că Apocalipsul între altele, ne anunţă că vor veni cele “şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu!”. Este o poveste lungă, nu pot sta acum, n-am acum răgazul şi poate-i plictisesc şi pe ceilalţi care le-am mai spus. În rugăciune, părăseşti totul: să reuşeşti să fii numai tu şi El! Şi chemare! Chemare cu asiduitate. Trebuie multă, sete mare de Duh Sfânt. Setea aceasta o avem în noi, dar trebuie iubire mare a lui Hristos! Dar ca să-L iubeşti - trebuie să-L cunoşti; ca să-L cunoşti trebuie să citeşti, să te informezi, să te documentezi. Şi Noul Testament e cel mai bun pentru asta, aşa cum e el: stâlcit şi deformat pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, de jidovi; dar oricum, ne ajută să-L cunoaştem pe Iisus. Pentru că îmbinată cu rugăciunea - meditaţia este … Rugăciunea este rodul meditaţiei şi trebuie făcută cu măsură şi cu insistenţă. Dar insistenţă multă. Trebuie bătut în uşă: strigat, urlat! Pentru că în noi există nişte necurăţii şi nişte impurităţi de care noi nu suntem conştienţi şi de care numai darul Duhului Sfânt şi Radiaţiile Opalice ne pot vindeca, curăţi şi pregăti pentru Lucrarea aceasta care se zice a fi: SCHIMBAREA LA FAŢĂ. A trăi Schimbarea la Faţă e un lucru mare. E o treabă serioasă şi complicată. Foarte complicată! Deci, scopul nostru şi ceea ce eu vă pot spune şi ceea ce eu vă pot asigura este că această isihie, această stare de linişte 47

este şi o stare de bucurie, în care adie Duhul Sfânt şi-n care toate aceste "chakre" - corpul spiritual, nu am spus nicăieri, nu am vorbit în Lucările mele, are nişte centri care fac schimburi de energie cu Energia Divină, prin care absoarbe Energia Divină şi se alimentează din OPAL1 şi care emană în acelaşi timp; e o chakră frontală, e una în dreptul gâtului, una în dreptul inimii, una în dreptul ombilicului, una în dreptul sexului. Toate chakrele astea trebuie să fie active şi să lucreze. Dar acest lucru cere perseverenţă. Nu se poate până când nu obţii această rugă curată, liniştită, neîmprăştiată. Dar până când vom realiza această stare a isihiei, este cale lungă. Eu sunt de acord: nu toţi pot practica isihasmul. Isihasmul … îţi trebuie multă, multă cerbicie, cum să zic eu, să tragi un jug cu şase boi la mintea asta de întuneric şi de neputinţă, de păcat. Asta e o lucrare a unor oameni mai, să zic evoluaţi. E adevărat, un număr mai restrâns, mult mai restrâns, pentru că nu sunt mulţi care realizează isihia. Dar a te ruga, a zice această rugăciune, a lupta cu ea, este în stare orice om; cel mai înapoiat poate să evolueze dacă o practică! Uite, am citit de Ghelasie, în Revista ”Arhetip”. E un om întradevăr care ştie ce-i aia rugăciune, ştie ce-nseamnă isihasmul.

* Cea a lui Sfântu Petru este biserica văzută, este biserica exterioară, a formelor, a ritualurilor; a fost tocmai creată, pentru 1

OPALUL: Sfera, Lumea Divinã în care guverneazã

Creatorul,

Atotputernicul,

Unicul,

Dumnezeu

alãturi de FIUL - Iisus HISTOS şi de Duhul Sfânt.

48

TATAL,

ca toţi oamenii să poate înţelege şi să se poată împărtăşi de Adevărul lui Hristos. (…) Măi, nu suntem toţi ai lui Hristos! Pe El îl dorim, dar El ne doreşte mai mult decât îl dorim noi. În puşcărie, eu am lucrat cu IANOŞ HEGHEDUŞ. Şi odată a venit Hristos şi ne-a vorbit. Şi ştii ce a zis? “Eu, am nevoie de iubirea voastră. Eu am nevoie să fiu iubit!“ De ce? Ca să dea! Pentru ca să fie absorbit; adică fiind cerere există şi ofertă! Şi Hristos nu poate să dea decât celui care cere. Buretele absoarbe. Trebuie să fim bureţi care să absorbim ceea ce dă Opalul: Energia asta cosmică - cum o numesc indienii. Că aşa o numesc ei: ”Energie Cosmică”. Dar de unde vine asta, nici ei nu ştiu. Opalul este sursa energiei spirituale care întreţine viaţa şi căreia îi datorăm totul! Care orice am face noi: să stăm şi în cap şi în degete şi în mâini - nu suntem în stare să mulţumim şi să fim vrednici de aceste daruri pe care le primim noi de la Dumnezeu. Şi câte vor mai fi! Şi mai eceva. Deci: nu avem nimic de împărţit. Eu nu sunt un misionar; am câţiva prieteni, le spun şi eu din ce am primit şi eu. Le dau şi eu din ce-am adunat… * (...) Nu rezistau mulţi la Rarău. Puţini veneau; veneau şi plecau: nu suportau. Şi culmea, noi am venit şase studenţi, dintre care şi turnătorul. Ei bine, nu a putut să stea decât două zile şi a intrat în conflict cu Daniil. Şi i-a spus Daniil nişte vorbe aşa de tari, încât ăsta nu a mai putut să stea. Zice: ”În condiţiile astea, după ce mi-a făcut, eu nu mai pot să stau!” şi a plecat. Şi când am ajuns în Bucureşti, stenografiasem… Eram naiv, eram un copil; eu nu credeam în Securitate şi-n răutate, nu realizam că e posibil un om să trădeze. Iuda era o poveste căreia nu-i înţelegeam tâlcul şi implicaţiile şi gravitatea. Şi când am ajuns în Bucureşti aveam toate predicile Părintelui Daniil stenografiate, dar nu era nimic politic. N-au apărut în dosarul de acuzaţii. A apărut în schimb “Acatistul Rugului Aprins“. 49

* Această rugăciune nu se dă oricui; trebuie să fie cu îndrumare şi supravegheată, adică îndrumarea pentru a practica “Rugăciunea inimii“. Spune într-un Icos din Acatistul ”RUGULUI APRINS”: “Cine va lăsa câinii din vasele sfinte să lingă Şi porcii cu mărgăritare să se hrănească? Îndrumarea ca şi primirea este numai duhovnicească!“ Noi deocamdată nu suntem … ne fiind în Bucureşti, nu vă pot ”da” rugăciunea aceasta, decât să vă spun cum se face, dar navem posibilitatea să discutăm. În orice caz … puteţi să o spuneţi şi la alţii că nu-i nici un secret. Vorbeşte şi “Arhetipul” (n. ed. revista) de ea. Foarte bine. Vă pot spune numai atât, că programul e aşa: un sfert de oră - douăzeci de minute, cum te scoli dimineaţa, începi să o spui. Şi mintea începe să umble. Pleacă mintea, iar o aduci; iar pleacă, iar o aduci! Seara la fel, înainte de culcare. E bine ca înainte, dacă ai alte preocupări, serviciu, casnice, să pregăteşti rugăciunea: citeşti din Psaltire sau faci un Acatist sau citeşti Acatistul la Rugul Aprins al Maicii Domnului, citeşti din Noul Testament. Când va veni ”A doua V enire” şi care vom apuca să trăim, să nu fim nimiciţi şi să scăpăm de marea triere, vom gusta şi noi din frumuseţea asta fără de margini a “EVANGHELIEI VEŞNICE“ – pe care o va scrie Ioan Evanghelistul. Aşa scrie la Apocalips, că el va scrie “Evanghelia Veşnică”! - Dar s-a început marea triere, Părinte? - N-o simt! În orice caz, se începe de la regnul mineral. Sunt şapte “cupe” ale mâniei lui Dumnezeu. Întâi regnul mineral trebuie să fie purificat şi asta durează; poate că-i începută mai de mult – că regnul mineral e foarte brut şi greu se acţionează asupra lui. Pe urmă regnul vegetal – trebuie să piară bălăriile şi toate plantele astea parazite. Şi pe urmă se trece la insecte, 50

păduchi, căpuşe, ploşniţe, microbi, tot felul de... Alt pahar, altă cupă. Şi pe urmă se trece la oameni! Se începe cu ”rătăcitorii”, adică, cu ăia din ”Straturile” I, II. Stratul IV mai puţin are de suferit. Şi acolo va fi tulburare! Va fi tulburare în toate ”Straturile” - va fi alarmă. Alarmă în tot Sistemul, alarmă în tot Universul, în toată Împărăţia Cerurilor... Începerea asta a ”CERNERII” Pământului! Şi li se va da timp acestora din I şi II, să aleagă: ori să opteze pentru pocăinţă, ori… Deja Evanghelia este cunoscută în toată lumea, dar totuşi nu este încă în toată lumea. După aceea … se va începe cu ”rătăcitorii”, toate spitalele vor fi spitale de nebuni! Şi când vor veni ”Călăreţii apocaliptici”, acuma prea multe nici eu nu am voie să spun, pentru că încă odată, dacă spui chestiile astea, spun că-s fantezii, dar realmente, cei din Opal se vor năpusti pe Pământ, ca să-l distrugă pe Lucifer şi va fi groază şi cutremur complet. Şi numai o rugăciune adevărată te poate salva şi te poate menţine. Chiar dacă nu rezişti şi mori trupeşte, adică şi din cei buni, în învălmăşeala asta şi în vaietul ăsta teribil şi cumplita asta Intervenţie, mulţi vor părăsi trupurile - de spaimă, de frică, de nu ştiu ce, firi mai sensibile, mai ales femei, care nu sunt aşa rezistente şi aşa mai departe. E a Părinţilor şi-i a noastră, şi ne hrăneşte şi ne pregăteşte pentru zilele negre ce ne aşteaptă. Altă salvare nu mai există: numai cei ce se vor ruga, vor avea linişte! Numai aceia vor fi fără de grijă! Aceasta este Candela - simbolul “Nunţilor Necesare “! Sigur că unele Mirese nu au numai Candelă, au şi rochii, au şi trenă şi mantie şi coroniţă, fiecare cum … Dar Dumnezeu, nu cere decât Candela; nu-ţi cere mult, nu-ţi cere imposibilul! Şi încă odată, nu vă încurcaţi în rugăciuni multe! Dumnezeu nu are nevoie de cuvinte: “Iară voi când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca fariseii care cred că-n vorbe multe stă ascultarea rugăciunii!“. Şi în alt loc zice: “Voi vă rugaţi dar nu ştiţi ce cereţi!“ Iar Pavel zice: “Duhul în noi se roagă şi zice AVVA – adică PARINTE“. Numai atât. Atât zice: PARINTE! 51

Au ajuns Părinţii, la rugăciunea în care la un moment dat, nu-i mai pronunţi numele, stai numai în radiaţiile Lui şi-s bucurii pe care nimeni nu ţi le poate da şi cu nimic nu se compară şi sunt veşnice. Chiar dacă eşti însingurat. Eu îl vedeam pe Părintele Daniil, mă duceam vara, stăteam câte două săptămâni, dar în rest veneam şi eram singur şi n-aveam pe altcineva. Părintele Benedict Ghiuş era rugător, dar nu vorbea. Şi nu dădea rugăciunea. El ştie de ce. Era o fire deosebită; un adevărat cuvios. Avea viaţa lui aparte: un spirit cu totul deosebit. Grădina lui Dumnezeu e mare! Rugăciunea are darul de a te învăţa. Te călăuzeşte Duhul, nu trebuie să disperi, nu trebuie să… pentru că atunci când e rugăciunea ascultată o simţi când e primită, când eşti auzit, când funcţionează ”chakrele” şi schimbul de energii se realizează. Aia ar fi încă o fază premergătoare, pregătitoare pentru pecetea pe care ţi-o va pune Hristos pe inimă. Dar pecetea asta o s-o primim după moarte, Dincolo! Pentru că aici pe pământ, numai marii Sfinţi ai Bisericii au primit-o şi au scris, au fost mari îndrumători şi ierarhi. - În schimb la Dumnezeu nu există religie! a spus cineva. - Nu, nu, sigur că nu, a răspuns Părintele * TREZVIA … atenţie mărită la duşman! Pentru că în general, doar acolo unde văd că există un efort spiritual, vin diavolii. Acolo se aciuiază ei şi cu ăştia au treabă. Încep cu tot felul de chestii. Apoi începe lupta. Şi durează! Vine şi cu stări de depresie, că ce se întâmplă? Era să-i zic acuma ceva, dar nu-i mai zic …Vin stări de părăsire, stări pe care e greu să le descrii, în care ţi se pare că le faci degeaba şi mai ales asta e ce vrea el să-ţi descopere: că degeaba faci rugăciunile, că nu te aude nimenea şi degeaba le faci. Şi-i destul să stea aproape de tine, ca să-ţi creeze depresii; că el are câmp magnetic puternic şi influienţează, te influienţează. De aceea trebuie foarte mult - mai ales când sunt aceste stări de depresie - trebuie răbdat. Şi tras mai departe, mai aprig la vâsle: la rostirea rugăciunii. 52

Tot timpul: când mergi pe stradă, când te duci undeva, când n-ai ce face, trebuie să umpli tot golul. E cea care trebuie să … este singura lucrare care în timpul cel mai scurt - Sfinţii Părinţi spuneau că cei râvnitori, păcătoşi, nu aşa …- în cel mult doi ani, capătă, intră în transformare, încep să guste adevăratele bucurii ale rugăciunii. Lupta atunci devine şi mai aprigă cu vrăjmaşul. Dar atunci nu se poate apropia oricând! În timpul rugăciunii nu se mai apropie, îl arde. Atunci nu se mai poate să te îmbrăţişeze, să urce pe umerii tăi şi să-ţi ia capul în braţe sau mai ştiu eu ce vrea să mai facă. Aşa. Şi atunci lupta devine mai aprigă, de aceea numeşte Nicodim, Sfântul Nicodim Aghioritul: "Războiul nevăzut"! E un război nevăzut care trebuie redus, după cum spuneam. 3. Se zice că de la primirea în ”Camera Mirelui”, de acolo, începe un alt urcuş: convieţuirea până la ”Naşterea” Pruncului, care va încununa UNIREA cu Mirele Ceresc. Şi Femeia naşte în dureri, durerile "naşterii cea de-a doua", aşa cum spun Părinţii durerile rugăciunii măi, părăsirile care ţi le dă! Am citit de mult o carte de Teofan Zăvorâtul. El a făcut o carte pentru mileniul al treilea: pentru Lumea cea nouă. O carte numită "Sbornicul", numai despre stările prin care trece sufletul în rugăciune. Acel Sfânt Părinte, a scris tot ceea ce a trăit el. Era un om bântuit de patimi multe şi păcate. Rugăciunea cu atât mai puţin nu prinde la orbi, la cei născuţi fără bănuţ, fără Scânteie Divină, care au pierdut şansa de a se mai redresa …Degeaba. Nu prinde la indiferenţi, nu prinde la culorile închise şi nu prinde bineînţeles la oamenii stăpânitori ai lumii acesteia. Dar la oamenii mici, la oamenii păcătoşi, prinde, prinde oriunde. E aşa situaţia că SINGUR SĂ ŞTII CE-ŢI ALEGI, SĂ-ŢI GHICEŞTI TU ÎNSUŢI CE AI NEVOIE, SĂ AI IMAGINEA CANDELEI!

53

Citirea şi meditaţia: citeşti, meditezi, vezi ce a vrut să spună; iar mai citeşti, iar te mai duci, mai rosteşti o rugăciune, spui Psalmul 50, când ai timp aşa, spui măcar Psalmul 50 şi pe urmă te aşezi, zicând rugăciunea cu tragere de inimă. Copleştoarea majoritate abandonează, pentru că e războiul mare, e lupta mare şi atunci se opresc pe undeva. Căldiceii, de care spune şi-n Apocalips: “Pentru că nu eşti nici rece nici fierbinte, am să te vărs “. Şi e gravă chestia asta! (…)Sângele e unul şi HRISTOS când a spus ce-a spus despre Sânge şi Trup, s-a gândit la întreg Pământul (Trupul) care este format din mai multe membre şi la Sânge - care este FILOSOFIA SA. Pentru că: Apa este Învăţătura care se dă începătorilor, Conceptele sunt Vinuri - care se dau celor ce sunt mai avansaţi, iar Sîngele (Filosofia christianică) este al Mireselor care sunt gata de JERTFĂ pentru Mirele. (N.ed. În Evanghelii apar, în această ordine, referiri la: apă, vin şi sânge)

54

Icoana Rugului Aprins al Maicii Domnului şi Icoana Sf. Maxim Mărturisitorul - Rugăciunea lui Iisus se naşte din Maica Domnului. Din Rugul Aprins! Aveţi Acatistul la Rugul Aprins ? Citiţi-l zilnic! Icoana se numeşte "Rugul Aprins". În mijloc este Maica Domnului, înconjurată de Heruvimi şi Serafimi, slujită de Îngeri şi către care privesc toţi evangheliştii. Toţi sunt cu capetele întoarse către Ea. VULTURUL, cu capul întors către Ea – ţine în mână o Evanghelie; la fel ceilalţi. Un Hristos Arhiereu, cu mitră, într-o cetate: Cetatea de Lumină; apoi încă un Hristos mic. Iar în jur, cum Îngerii privesc la această Dumnezeiască Maică a lui Dumnezeu, cu Pruncul în braţe. Nu-i Madona catolică cu mâinile întinse şi singură. Eu n-am văzut, decât o singură Icoană – CUPLU ; acest cuplu: MAMĂ-FIU. Un TOT care a fost şi a rămas şi este şi acum! Când L-am văzut, cu Măicuţa Veronica, când eram, dar şi în puşcărie, când am visat adică, am visat o icoană a Maicii Domnului, mare aşa, care a început desigur să mişte şi să vorbească - Icoana. M-am trezit brusc Şi mi-am zis: “nu eşti vrednic!“ - şi am respins. M-am culcat. A doua oară la fel. A treia oară mi-a zis: ”AXION! ”. - Ce înseamnă Axion? (întreabă cineva din cei prezenţi) - VREDNIC EŞTI! Şi după aceea îmi arată un butoi aşa de înalt şi lângă butoiul ăsta plin cu ceva, îmi arată o scobitoare şi zice: - Uite aşa este puterea lui Lucifer pe lângă noi! M-am trezit într-o gratitudine şi într-o bucurie … eram împărat al întregului pământ, nu-mi păsa de nimic. Închisoarea era … nu eram închis, eram liber. Eram … ce să vă mai spun, nu se poate povesti!

55

Sfântul Maxim Mărturisitorul Icoană sculptată - din biroul de lucru al Părintelui George Văsii 56

Dacă vreţi ceva, faceţi ce vă spun eu că nu-i de la mine! Eu nu vă spun o invenţie personală, eu vă spun esenţa "Filocaliei", a lui Maxim Mărturisitorul, care mărturiseşte şi stă de veghe acolo şi e de faţă şi e patronul acestei case; a fost la str. Arieşului, acum a venit aici. E Icoana aceasta, care am cumpărat-o eu când eram student şi am iubit-o ca pe cel mai preţios lucru pe care-l aveam, cum Măicuţa Veronica îşi iubea şi strângea la piept Icoana Maicii Domnului rămasă de la mama ei când a fost închisă în beciul ăla şi nu avea decât icoana. Iată această rotire (în jurul capului - n.ed.), acest cerc care se face mereu: se învârt în plan nevăzut nişte fascicole ciudate care sunt rodul Duhului Sfânt al Creaţiei Divine, al creierului omului. Avem gândirea dată de milioane, de milioane şi milioane de ani; am evoluat biologic şi ne-am dezvoltat până când am început să gândim şi să desfacem binele de rău. Sute şi milioane de ani sunt, că nici omul de Neanderthal nu-l mai păstrează pământul, nu mai există craniul acela, ca să vezi cum arătau indienii de pildă. Evreii pleacă de la Adam şi Eva. Adam şi Eva - aşa îşi măsoară evreii Geneza şi sunt şapte mii şi ceva de ani: întâi a fost Iehova, deci acum vreo 5.000 de ani au apărut evreii în Edenul ăla al lor; în Raiul dintre Tibru şi Eufrat s-a născut Adam şi Eva. Prin evrei. Dar ce căutau ăştia? Existau celelalte popoare: egiptenii erau de mii şi mii de ani, grecii la fel, chinezii la fel; indienii în Bhagavad-Gita, asta dacă ai citit-o şi ai parcurs-o, îl întreabă Arjuna, după ce vorbeşte cu Krişna despre puterea concentrării şi a lucrării yoga, îl întreabă mirat Arjuna: “Spune-mi Krişna, de când oamenii cunosc această yoga?“ “Ehei …zice, încă de acum 40.000 de ani a început yoga! ” În India, primele manifestări au 40.000 de ani.

57

Reprezentarea grafică a Sensului celor trei Munţi (din cartea cu acelaşi titlu - autor George Văsii) Prezintă efortul de dobândire a Virtuţilor inimii (Înţelepciunea, Curajul, Slujirea şi Creaţia) – rombul roşu în Icoana Rugului Aprins şi treptele ce trebuiesc parcurse cu Gândirea (Raţiunea, Meditaţia, Contemplaţia şi Extazul) rombul verde - pentru luminarea minţii, deoarece: “Iubirea de Dumnezeu pe măsura cunoaşterii Lui este1” – Sf. Teodor al Ierusalimului. 58

“Dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară, deschide-ne calea de sus “ Este apelul acesta, care şi eu l-am făcut. V-am mai spus şi vă repet: l-am efectuat un an şi ceva – direct la Maica Domnului şi apoi m-am întrebat aşa: îl fac degeaba? Atunci Părintele Daniil mi-a zis : - Citeşte iar, citeşte Paraclisul, citeşte! Şi mă concentram la ceea ce este mecanic. Încă odată: trebuie să realizăm ceea ce este mecanic. Să ştim să nu mai lăsăm mintea să zboare hai-hui. Să stai aşa cum era acel bade: ”Iaca şed!”. "- Ce faci bade? (stătea pe prispă). Ce faci bade? " "- Şed!" E şi aceasta o stare a naturii; natura care aştepta binecuvântare. Era omul; ţăranul român care a trăit în natură … care aşteaptă şi el îndrumător. (…) Poate nu o să fiţi mulţumiţi de ce spun eu, poate nu-s spontan. Eu nu-ţi pot da nimic, trebuie experienţă şi învăţătură. Tu eşti autorul, căci tu vei fi cel care vei trăi şi tu ai de luptă cu Hristos. Trebuie să te iei la luptă cu îngerul: cum a visat Iacob că vine îngerul şi a început lupta cu El. Lupta cu îngerul … Ce este blestemul? Este blestemul nesimţirii de fapt. Da! Nu-l simţim clar pe Dumnezeu şi că a arde de Duhul Sfânt e o realitate. Asta-i blestemul. Suntem nişte nesimţiţi; ne naştem nişte nesimţiţi. Asta este blestemul naşterii. Copilul se naşte fără acest simţ al sacrului. Păi, toţi ne naştem aşa... Eu am avut norocul, sau nu ştiu cum să zic, că m-am născut dintr-o mamă foarte credincioasă. Am făcut Şcoala Episcopală la nemţi şi iarăşi un noroc că am avut nişte învăţători buni … Şcoala Episcopală “Sf.Andrei”, pe str.Călăraşi; acum s-a demolat. Avea pe frontispiciu: “Lăsaţi copiii să vină la Mine! ”, ca Iisus când chema copiii. Părintele Daniil când m-a cunoscut, când m-a luat la întrebări prima dată la Mironescu, ne-a luat la întrebări: câţi copii 59

sunteţi fiecare? Şi numai eu eram unul la părinţi. - Aaa … tu eşti ”Măria Sa Copilul Unic”? Copilul unic era cel mai…răsfăţat. Dar pe mine nu mă alintase; mie nu mi-a dat bani, nu-mi gătea special, nu-mi făcea poftele, nu-mi cumpăra ciocolată, nu-mi cumpăra prăjituri, nu-mi da bani pe mână, ce mai, mă ţinea la un regim foarte strict. Că nu vroia să fiu copil de bani gata. Avea şi tata obsesia lui: fecior de bani gata! Însemna că nu mă realizez. Să-mi caut de învăţătură şi … Realitatea: era zgârcit! Îl fura mama de-l stingea; îl fura mama şi făcea la milostenii, numai eu ştiu de câte ori! Era o Şcoală de elită; au ieşit studenţi foarte buni. Numai din clasa mea 4 au fost la arhitectură: Ionescu, Marius Popp, Brânduş Silvestru (care a ieşit compozitor – profesor de muzică), Bota Dan - arhitect …4 studenţi din clasa aceea care au făcut arhitectura. Ne-am întâlnit la facultate…dar nu avem nimic comun; doar cu Brânduş ne-am întâlnit la concert. (…) Ion Barbu e un matematician, a fost profesor universitar la matematică şi făcea parte din Grupul nostru al Rugului Aprins, din Bucureşti. Că dacă a existat o mişcare atât de duhovnicească tradiţională în Bucureşti, aceea a fost a Rugului Aprins. A apărut în librăria Patriarhiei şi găsiţi cartea "Rugului Aprins", scrisă de Mihai Rădulescu, care a făcut şi el puşcărie, a fost deţinut politic; m-am întâlnit cu el acum ultima dată, a plătit cotizaţia la deţinuţi politici. Mihai Rădulescu – profesor de engleză la teologie. Şi Barbu acesta, profesor de matematică, era un profesor care nu admitea mediocritatea în sală. Ieşeau singuri cei care nu se pregătiseră! Recii şi-au ales singuri soarta, ce să le faci? N-are ce le face! Căldiceii, adică nici rece nici fierbinte: ”Am să te vărs! Eşti un rătăcitor care nu ai făcut nimic real pentru mântuirea ta. Ţi-ai bătut joc de tine, ţi-ai făcut numai plăceri. N-ai căutat decât nesimţire, altceva n-ai făcut!” Sunt aşa lipsiţi de educaţie, aşa de rătăciţi, că majoritatea pământenilor sunt rătăcitori. E plin pământul de rătăcitori. Aştia 60

nu au ce face, nici nu ne pot influienţa cu nimic! Copleşitoarea majoritate. Voi care vă duceţi la Biserică şi căutaţi, chit că faceţi năzbâtii şi voi, ieşiţi din regulă, dar vreţi ceva; aveţi nişte intenţii bune! (…) Dacă nu ne înţelegem sau există diferenduri, tăcem şi ne vedem de treabă. Fiecare facem cum credem. Şi mai e ceva. Deci: nu avem nimic de împărţit! Eu nu sunt un misionar; am câţiva prieteni, le spun şi eu din ce am primit şi eu. Le dau şi eu din ce-am adunat. Mie, rugăciunea mea îmi merge mecanic pe respiraţie şi la un moment dat, Hristos “mă prinde” şi mai îmi trimite câte o pasă. Şi atunci mă umplu de lacrimi şi de bucurie! V-am povestit eu. Eram odată, coboram scările; odată eram în pat, odată eram pe scară, odată la plimbare. Că vin şi te prind, cum spune despre Duhul Sfânt, Apostolilor: ”Bate vântul, dar nu ştii de unde vine şi nici încotro bate!” Cam aşa sunt şi bătăile de Duh ale Duhului Sfânt. Pentru că noi, această “naştere”- renaştere spirituală cum o numiţi voi, "naşterea cea de-a doua", nu o putem realiza decât numai învăţând să ne hrănim cu Duh Sfânt. Duhul Sfânt este cel ce ne creşte. Nu există miracol: “Hocus, pocus, preparatus” sau o vedenie care să te înspăimânte şi să… Prima vedenie e nemaipomenită. A doua mai puţin, a treia şi mai puţin, a patra te-ai obişnuit cu ea şi nu mai … Cu cât eşti mai mintal, mai singuratic, cu atât eşti o personalitate care trăieşti la un nivel mai înalt: vezi Barbu, vezi Voiculescu, vezi Daniil, vezi Benedict, vezi tot Rugul Aprins şi vezi Nil Dorobanţu, vezi IOAN Iovan! Vezi pe Sebastian, jos pălăria! Vezi pe Cleopa, pe Petroniu care a plecat din România şi s-a dus la Muntele Athos din dorinţa de a se lepăda, de a nu mai vedea picior de femeie, de a se însingura. (...) Puneţi ceasul să vă sune. Cum vă sculaţi, vă sculaţi buimaci, intraţi sub duş sau băgaţi capul sub apă şi staţi acolo până vă treziţi. Aveţi duş? Chiuvetă; te speli până la brâu, te speli pe barbă, îţi uzi părul, fruntea, bine, bine, tot. Eu fac un duş de nu 61

mai îmi vine să ies de acolo – stau 20 de minute. Când? Ştiu eu? … La ora 5 dimineaţa. Ai citit "Miezonoptica?" E titanică! E o Simfonie de Mahler, de Shostacovici, de Bethowen! Ce să spun, că voi naveţi de unde să ştiţi; nu-i nimic, n-aţi avut ocazia. Eu … mi s-a întâmplat. Întâmplător am ieşit de la a doua Înviere de la Antim şi am luat-o de unul singur pe Calea Victoriei. Eram anul II de Facultate; părinţii erau la parohie, eu asistasem la Antim. Nu aveam nici o problemă. Şi pe Calea Victoriei, mă opresc la Atheneu: “Mă, ce-o fi cu oamenii ăia, domni, unul şi unul?”. Mă înşel, nu eram în Facultate, eram în liceu, în ultimul an - a unsprezecea, când, să dau la arhitectură? să dau la teologie? … îmi plăceau fetele! Şi cum îţi spun, era "Concertul în Re Minor" de Rahmaninov, solistă Silvia Şerbănescu, basarabeancă. Grupul de la Antim era basarabean: Felix, Zaharia, Veniamin, Sofian, care mai erau pe acolo, toţi basarabeni refugiaţi pe aici. După acest concert, m-am hotărât să dau la Arhitectură.

Gigel Văsii – absolvent de liceu 62

Cele trei “stări“ Starea întîia (PREGĂTIREA) a) Prezentarea Imnului acatist la RUGUL APRINS. b) Program: Se va împarţi Imnul în două: Prima jumătate se va citi dimineaţa, înainte de micul dejun, aşezat comod pe un fotoliu, cu faţa către icoane. Se va citi cu atenţie, nelăsând gândul să treacă la alte probleme, fără griji, în totală relaxare, mintea căutând să pătrundă sensul şi semnificaţiile conţinute în text. A doua jumătate a “Imnului “ se va citi seara - înainte de culcare. Recomandări : -Se vor evita persoanele antipatice; -Se vor evita taclalele şi discuţiile inutile; -Se va căuta simplificarea relaţiilor, rămânând doar la cele STRICT NECESARE; -În scopul evitării discuţiilor searbede, se recomandă ca la serviciu, privirile să fie mereu în jos, iar la salutul cunoştinţelor se va răspunde sec; -Meniul va fi cât mai simplu şi se va evita săturarea. E foarte bine dacă ne vom ridica de la masă în momentul când, parcă am mai lua două -trei înghiţituri; -Se vor evita băuturile alcoolice - chiar şi vinul; -Se recomandă acte de renunţare la diverse “plăceri“ (ţigări, cafea, parfumuri, farduri); -Ţinuta vestimentară trebuie să fie sobră, monotonă şi de se poate invariabilă; -Se vor exclude în totalitate podoabele (cercei, inele, mărgele, broşe, etc); -Lectura o va controla Îndrumătorul, stabilindu-se un material precis, care va fi studiat fără nici o abatere; 63

-Se va suprima muzica uşoară şi se vor evita emisiunile distractive la TV; -Se recomandă muzică simfonică; -Participarea la “Liturghie“ - duminical este strict obligatorie şi-n acest sens se lasă la discreţia ucenicului alegerea unei biserici, în care să se simtă bine; -Se recomandă două duşuri (cel puţin) în fiecare zi: se va respecta igiena corporală; -Se interzice manichiura şi coafatul; -Se recomandă barbă şi plete (la bărbaţi) - temporar; Starea a doua (INTRODUCEREA) Trecerea la cea de-a doua stare, o va stabili Îndrumătorul, respectându-se cu stricteţe următorul program: Dimineaţa trezirea va fi fermă, fără a mai lâncezi în pat, se vor face imediat nouă metanii şoptind: “Dumnezeule curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte“ (tot de nouă ori) Apoi spălatul, îmbrăcatul şi imediat în genunchi în faţa icoanelor se va citi Psalmul 50 - de trei ori, apoi câteva pagini din “Rugul Aprins“, după care se vor face metanii, până ce începe oboseala. Apoi se poate lua micul dejun. Acelaşi program se va repeta complet seara, înainte de culcare, inclusiv tot “Imnul Acatist la Rugul Aprins”. La sosirea de la serviciu, se vor face cele nouă metanii şi se va citi o singură dată Psalmul 50, fără a se face metaniile sus amintite. Se interzice: carnea de porc, alcoolul, ţigările, cafeaua, condimentele, prăjiturile, delicatesele, etc,etc. TOT CEEA CE LA STAREA I-a A FOST “RECOMANDARE“ ACUM DEVINE OBLIGAŢIE. ORICE ABATERE VA FI COMUNICATĂ ÎNDRUMĂTORULUI CARE VA APLICA PEDEAPSA CUVENITĂ. SE SUSPENDĂ RAPORTURILE SEXUALE. 64

LEGEA FUNDAMENTALĂ A ACESTEI STĂRI ESTE T Ă C E R E A Fiule! Lumea în care te-ai zvârcolit până acum e iluzie! Părăseşte-o! Intoarce-te la tine însuţi, să-ţi poţi aduna puterile, spre a te putea descoperi pe tine! Nebănuite energii stau şi mocnesc în tine şi nu se pot manifesta, căci tu ”dormi”! Întoarce faţa de la această lume schiloadă de muribunzi. Iubeşte cripta, mori pentru lumea din afară, coboară în adânc şi trage lespedea peste tine! Acolo jos, în criptă te aştept eu - “guru” tău, singurul ce-ţi poate arăta “POTECA” ce duce în Împărăţia Luminii, care e în tine însuţi. Eu doar îţi arăt “poteca”, te îndrum, te sprijin dar… Cel ce te va lumina, Cel ce te va învia, acela nu sunt eu ci Iisus Fiul Luminii. De aceea opreşte - te la”Numele “ Lui glorios şi cheamă-L insistent, cu ardoare, zi şi noapte şi El îţi va deschide, se va coborâ în inima ta şi va lumina mintea ta şi se vor înnoi cugetele tale şi se va transfigura viaţa ta şi vei înflori ca un pom la izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa, iar frunzele lui, niciodată nu vor mai cădea… Bate insistent şi cu putere… şi ţi se va deschide! Cere cu ardoare şi ţi se va da! Caută sârguincios şi vei găsi! Iisus te aşteaptă…dar nu-ţi va deschide şi nu te va lumina decât atunci când tu vei dovedi tenacitate, încredere totală şi desăvârşită iubire pentru Cel ce pentru noi, pentru luminarea noastră, a luat trup pământesc, l-a biruit prin Cruce şi s-a înălţat întru slavă. Luptă-te cu tine! Biruieşte-te şi vei birui, căci: “BIRUITORUL“ coboară numai la biruitori. “Indrăzniţi!” spune Hristos…”Eu am biruit lumea!” ”Biruiţi-o şi voi şi voi veni alături de voi! ”

65

Filosofemă grafică Autor Părintele George Văsii Starea a treia (MIEZUL ) 66

Dis de dimineaţă, ne vom scula repede şi vom ridica din prima clipă gândul către Iisus Domnul, Stăpânul, Părintele şi Învăţătorul nostru zicând: “IISUSE FIUL LUMINII, LUMINEAZA-MĂ!” şi vom face trei metanii. Apoi, zicând în minte această scurtă chemare, ne vom spăla, ne vom îmbrăca şi aşezându-ne pe un scăunel vom zice rar şi cu frângere de inimă, Psalmul 50, după care, timp de 15 minute vom zice în gând, pe respiraţie, sus amintita invocare, astfel: timpul 1 – inspiraţie: << IISUSE FIUL LUMINII… timpul 2 - expiraţie: …LUMINEAZĂ-MĂ PE MINE CEL ÎNTUNECAT!>> Vom sta pe scăunel sau turceşte pe covor sau pe marginea fotoliului, relaxat, în totală linişte, cu capul aplecat uşor spre inimă, căutând să ne întâlnim cu ea, ca mintea laolaltă cu inimaformând o unică simţire, să cheme luminosul NUME al Lui Iisus, cu multă iubire. Îndată ce vom consuma cele 15 minute, ne vom ridica încet şi continuând în gând chemarea, vom lua micul dejun şi vom pleca la lucru, fără să lăsăm mintea să umble aiurea, căci starea aceasta este starea R U G Ă C I U N I I M I N Ţ I I în baia I S I H I E I (liniştei). Astfel, în tot timpul zilei, vom avea grijă, ca orice pauză în lucru şi de se poate paralel cu lucrul, noi să depănăm în gând această Sfântă şi luminoasă chemare, până ce ajunşi acasă, după dejun, să repetăm programul de dimineaţă - tot 15 minute, după care ne vom putea odihni sau medita, după cum ne sunt puterile şi respectând programul de lectură indicat de “guru“. Seara, înainte de culcare, se va repeta programul: Psalmul 50 şi 15 minute de concentrare, rostindu-se acea luminoasă invocare. Domnul să-ţi binecuvinteze strădania! 67

Părintele George Văsii - Îndrumătorul isihast

68

REFLECŢII şi CUGETĂRI

69

70

CUVÂNT Către cei ce s-au hotărât să practice în taină: ” Rugăciunea Inimii “ – ISIHIA *) …Zis-a cândva un mare şi preaînţelept iniţiat, slujitor al MARELUI, VIJELIOSULUI, NECUPRINSULUI FOC: Noi, cei de azi, nu trebuie să credem într-un lucru numai pentru că ni s-a spus, nici să credem tradiţiilor pentru că ele au fost transmise încă din vechime, nici în: ”se zice că”, nici în diveerse scrieri, nici imaginărilor, care presupun că au fost inspirate de o fiinţă spirituală, nici deducţiilor trase din câteva ipoteze îndrăzneţe pe care le-am putut face, nici în ceea ce ar părea o necesitate analogică, nici să credem în simpla autoritate a instructorilor noştri! Trebuie să credem însă cu tărie într-o scriere, într-o doctrină sau afirmaţie, când RAŢIUNEA NOASTRĂ şi EXPERIENŢA NOASTRĂ intimă le confirmă ! Iată pentru ce v-am învăţat să nu credeţi pur şi simplu pentru că vi s-a spus, ci conform experienţei voastre personale şi apoi, din nenumăratele voastre deducţii şi convingeri, v-aţi hotărât de-a acţiona în consecinţă, fără nici o abatere, clipă de clipă, ceas de ceas, pentru realizarea concretă a METANOIEI (a tehnicii, a disciplinei) pe care trebuie să o aplici când mergi pe Drumul, Calea, Poteca: - DRUMUL ce duce către ADEVAR, - CALEA care duce la VIAŢĂ, - POTECA ce te duce spre LUMINĂ….

* ISIHIA – Linişte, Tăcere, Pace şi Cerească Binecuvântare; Unitate întru Hristos IIsus. 71

ÎNCEPUTUL Cei ce doreau să se cunoască pe ei înşişi, părăseau tumultul grijilor zilnice şi se retrăgeau în locuri nelocuite… ”pustietăţi” li se spunea. Asta nu trebuie să ne facă să ne gândim la noţiunea de ”deşert nisipos” – arid, din zonele ştiute de noi care am făcut şi geografia. Este unanim recunoscut de toţi misticii, că cel ce doreşte în zilele noastre să se descopere pe sine, să găsească această Împărăţie în propriul său sine, trebuie să ducă o luptă susţinută, tenace, până la sacrificiu… Vieţuind încă din studenţie între membrii grupării ”Rugului Aprins”, grupare din care un număr de 16 am fost arestaţi în iunie 1958 şi condamnaţi la mulţi ani de temniţă grea ori muncă silnică… zic, ştiam că toţi erau cunoscători ai preceptelor ascetice practicate de Sf.Părinţi, care s-au nevoit zeci de ani pentru a avea acces la ”Lumina lăuntrică” proprie ”Împărăţiei Cerurilor” tăinuită în fiecare din noi, necunoscută dar şi nebănuită… Desigur, în cadrul grupării de care am pomenit şi în mijlocul căreia m-am putut realiza (în sensul descoperirii în mine a acestei uluitoare ”Împărăţii Cereşti”) după aproape doi ani de tatonări, am reuşit să optez pentru ”statornicia disciplinei” aplicării ”PROGRAMULUI ZILNIC” ce trebuia respectat cu stricteţe. Vreau să subliniez aceasta, că numai datorită unui îndrumător autentic, datorită unui real slujitor al lui Hristos cel Viu şi adevărat, stareţul Schitului Rarău, Ieroschimonahul Daniil… El însuşi făcuse parte din obştea Mănăstirii Antim din Bucureşti, unde, îmbrăcă veşmintele de monah, ca simplu rob al lui Hristos, cu nume nou: Agaton. Intrarea în cinul monahicesc exprimă în fapt, prin uzanţele şi ritualul ce-l defineşte, exprimă, zic ”o a doua naştere”. De aceea candidatul primeşte un nume nou, odată cu părăsirea lumii laice, cu frământările, grjile şi toate satisfacţiile sau… insatisfacţiile ei. 72

Dar să revin la ideea ce intenţionam să o precizez: aceea de a te putea hotărî, la un moment dat, să părăseşti orice ”dorinţă”, orice ideal sau interese, hotărârea de a ”usca”, de a ”tăia” toate, absolut toate dorinţele ori practicile zilnice banale sau serioase şi a te dedica definitiv şi irevocabil: necesităţii vieţuirii într-un program mistico-ascetic… În esenţă, era regimul sever al tăierii, al suprimării ”obiectivelor” ce puteau fi sau chiar angrenau interesul nostru în ce priveşte toate cele din afară şi începerea ”urcuşului duhovnicesc”! TREZVIA Tema principală abordată cu precădere de majoritatea autorilor de scrieri ”filocalice”, este <> care s-ar traduce ”stare de vie atenţie”, atenţie la ”gândul” ce-l cultivă – sau ”gândul” de care „mintea” se ocupă. Uneori acest gând e ”obsedant”… se ţine scai de mintea noastră… Spunea Părintele meu cel iubit: ”Bă! Să nu vă gândească gândurile!” Adică, biata minte să nu fie stăpânită de un ”impuls” ce persistă atât de insistent, că nu mai este stăpână mintea pe gânduri… ci gândul obsedant o stăpâneşte!... S-ar numi aceasta că MINTEA este Roaba unei alte <> obscure… de provenienţă inferioară: sămânţă neagră – neghinică, heghemonică, tiranică, cu sens demolator – devastator, care împinge mintea către: INFERN… ”Salvatorul” este UNICUL ”IISUS”… chemarea NUMELUI întru TREZVIE! Voiculescu, într-unul din Sonete Îl numeşte pe Hristos: ”SOLUL DEZROBIRII”, aşa cum ar trebui să ştim că EVANGHELIE în limba română înseamnă ”Buna Vestire”… ”Salvatorul”, ar fi necesar să pricepem limpede, clar şi fără devieri proprii celor ”trândavi cu mintea”, că Hristos ne învaţă CUM să LUCRĂM, încât să putem fi LIBERI, renunţând conştient la inconştienţa robiei celor ce nu au dumnezeu decât 73

stomacul, somnul, sexul şi distracţiile, spunea brutal un regretat înţelept de cele ce ţin de animalul din OM: trocul, cocina, femeiuşca şi idolii moderni: televizorul, frigiderul, autoturismul, toate risipirile bietului biped dintr-o societate care doar consumă… Să revin însă la TRZVIE, la rostul ei! Necesitatea izgonirii oricărui gând, spre a lăsa mintea să se liniştească, să intre în odihnă, spre a-şi recâştiga TRANSPARENŢA ei originară… Dar omul singur fără de Hristos Iisus, nu-şi poate recâştiga LIBERTATEA, căci ROBIE înseamnă mintea impregnată de tot soiul de gânduri, care sunt piedici în rostul ei, în menirea acestei minţi de a se cufunda, de a se ocupa doar de Iisus. ”Sunt în voi” - zice Hristos, dar voi atât de mult v-aţi necinstit locul cel mai curat şi sfânt din voi înşivă, încât, uitând de Mine, aţi preferat cele trecătoare, încât aţi uitat de valoarea celor veşnice şi v-aţi făcut robii vieţii trecătoare… Aţi pierdut ce era mai de preţ: CREDINŢA! Credinţa că sunteţi creaţi de TATĂL CERESC, cu rostul de a realiza: DESĂVÂRŞIREA… Şi aceasta nu e posibilă decât prin Mine (zice Hristos Iisus, Domnul nostru). * ”Izgonirea din RAI”… îneamnă stingerea credinţei în Tatăl Creator; a uitat că e copilul Tatălui, a uitat că poartă în sine o scânteie din care să facă o flăcăruie, a uitat că mintea lui trebuie să privească, să cerceteze CREAŢIA, pentru a cunoaşte MĂREŢIA GIGANTICULUI CREATOR!... Acesta e RAIUL: Bucuria = Desfătarea Minţii, care cercetând: Cunoaşte!... Dar: numai MENTALUL LIBER şi transparent se poate lumina prin studiu şi cercetare… Studiind cele acumulate din studiu… să le punem în practică… *

74

Viaţa veşnică? Împărăţia Cerurilor? Acestea două le definesc cu claritate: LUMINA CUNOAŞTERII şi FOCUL IUBIRII. Acestea sunt cele mai ascunse roduri pe care le poate culege omul, pentru care a şi fost creat. Cele din urmă, care sunt cele mai de preţ bunuri pe care trebuie să le cucerim. Dacă bogaţia din afară (pământească) se acumulează prin muncă, sacrificând timp şi puteri, tot aşa şi bogaţia lăuntrică cere sacrificii, strădanie şi consum de energie. Aceste două rodiri sunt culese şi ele asemeni roadelor pământului, într-un fel de toamnă a existenţei noastre. Primul anotimp, al iernii, al frigului, ar corespunde anotimpului întunericului, neştiinţei, nepăsării, nesimţirii, al vieţii trăite în iluzii şi amăgiri deşarte… Nu se poate ieşi din acest frig (spiritual) al întunericului, fară primirea “Bunei Vestiri”, ceea ce în limba greacă se traduce prin termenul “Evanghelie”. Vai celor ce sunt asemeni drumurilor bătătorite, celor asemeni terenurilor nisipoase sau solurilor fertile, dar invadate de buruieni devastatoare! Câţi dintre aceştia mai pot avea urechi să audă, ochi care să vadă? Să preţuim, dar, seminţele - cuvintele “Evangheliei”, căci doar prin ea putem trăi “primăvara” vieţii noastre. Ogorul ce-l avem de lucrat, este propriul nostru “EU”: mintea şi inima noastră, care au nevoie să fie arate, desţelenite. Buruienile trebuiesc cu grijă smulse din inimă şi gânduri!

75

Să ne întoarcem la noi înşine Numai cel cu “bun simţ”, apropiindu-se cu evlavie de cele sfinte, devine cuvios şi înţelegând că: “Cercetaţi Scripturile!”este un sfat ce începând să-l punem în practică, împreună cu rugăciunea, zi de zi, lună de lună, an de an, începem să-L iubim pe Dumnezeu, Hristos IISUS, Părintele Nostru, Cel întrupat pentru noi. Precum există “robi ai plăcerilor de jos”, tot aşa sunt şi cei ce sunt cuceriţi de “bucuriile cele de sus”. Iar tu - de nu eşti nici în prima, nici în cea de-a doua… hotărăşte-te degrabă şi începe imediat lucrul! Dar, ia seama! Găseşte un sfătuitor. Unul experimentat…altfel, orbul te va duce în ceea ce are el: întunericul!. Măcar un “chior” găseşte…şi-apoi, la vreme potrivită, vei găsi sfatul - chiar în tine. Sârguieşte în a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu şi a te ruga Lui ca să te lumineze, pentru a nu te rătăci pe cărări încâlcite şi să nimereşti în alte păcate. Căci, prea adesea, mulţi cunoscând în parte doar cele mai uşor de obţinut, le împlinesc pe acestea, alunecând în părerea de sine, cum că ar fi mai presus ca alţii. Cercetează cu amănuntul şi vei afla câtă lipsă ai de virtute şi cunoaştere. Si mai ales, vezi de ai rugăciunea neîmprăştiată şi de nu ai aflat bucurie în ea, să ştii că încă umbli în întuneric, încă multe mai ai a împlini până să începi urcuşul duhovnicesc, adică, nu te-ai lepădat încă de omul cel din afară, cugetând încă la cele vremelnice. Dezleagă-te de dorinţi şi împliniri vremelnice, pentru a face loc să se nască în suflet setea de Hristos, setea de VIAŢĂ. Când ai necazuri, insuccese, încurcături, când felurite suferinţi trupeşti apar, ia seama! Acestea sunt semnale că trebuie să te întorci la tine însuţi, căci dezordinea şi haosul dinlăuntru, dau naştere la tot soiul de probleme în afară. Aşa precum ochiul este călăuza trupului, tot aşa şi mintea este călăuza sufletului. Şi precum doar ochiul curat poate călăuzi trupul, aşa şi numai o minte curăţită de patimi, poate călăuzi sufletul. * 76

Hrană pentru minte Cea mai mare tristeţe mi-o provoacă semenii mei, constatând cum îşi hrănesc existenţa psiho-mentală cu surogate, fără să fie conştienţi că acest “suflet”, că această activitate psihomentală, trebuie alimentată cu “concentrate”, cu “valori autentice”, reale, care să dea posibilitatea facultăţii noastre gânditoare şi afective, să crească în intensitate şi calitate, să aibe o orientare reală spre adevăr, spre bine, spre frumos, să tindă de la o ştiinţă unilaterală către cunoaştere, de la stări afective banale, spre zonele înalte ale trăirilor adânci… Biologic, corpul, cu complexitatea lui de membre şi organe, se împlineşte, îşi termină creşterea după 17-18 ani, cu rare excepţii, continuând ceva după 20 de ani. Dar, activitatea mentală, afectivă, nu mai are o limită, ba mai mult, pe măsură ce trec anii, capacitatea de gândire creşte, activitatea psihică se îmbogăţeşte, se adânceşte, caracterul se cizelează, personalitatea capătă puteri şi valenţe deseori neaşteptate. Si “bieţii mei semeni”, ooo!… prea mulţi, din păcate, copleşitoarea majoritate, rămân foarte atenţi toată viaţa cu hrănirea stomacului, căutând cele mai alese mâncăruri, ispitiţi mereu de ceea ce este mai gustos, mai plăcut şi mereu pentru tot ce este de cea mai bună calitate; iar MINŢII?… acestui miraculos FOR GÂNDITOR, ce-i dau?… la ce mai foloseşte?…ce anume, ce fel de hrănă consistentă îi dau? Doar îl obligă să funcţioneze ca să ştie să facă ceva tot numai pentru bani, ca să cumpere mereu, mereu…ce? – tot de vârât în burtă şi dacă o satisface, ce mai caută? – să se distreze, bineînţeles, să aibe şi el ceva “audio” de distrat urechea, că liniştea îl “deranjează”… Ei… şi-apoi şi ceva “video”, că nu e suficient, nu se mulţumeşte cu o pseudo-muzică, mai vrea ca să-l amăgească pe bietul creier şi prin ochi şi apoi, de ce să-şi obosească mintea cu o piesă de calitate, cu o problemă existenţială? Preferă 2562 de episoade Dallas, sau cine ştie ce stupide ficţiuni uşor de priceput! … 77

Robia minţii (Sclavagismul modern) Pare-se că “lumea modernă” (contemporană) a sec. XX, suferă de o boală mult mai cumplită, mai curând aş zice, o revenire la epoca “precreştină”, o statornicire deliberată într-o nouă şi cumplită formă de SCLAVAGISM MODERN. Desacralizarea vieţii de zi cu zi, confirmă statutul de ROBI, pentru care a optat omul modern, care, datorită cuceririlor ştiinţei şi tehnicii, îi înlesneşte considerabil împlinirea necesităţilor legate de viaţa sa biologică: hrană – locuinţă – căldură – îmbrăcăminte, etc; omul modern a devenit un fel de “infrahumanoid” într-o societate în care SACRUL – FRUMOSUL - ADEVARUL şi IUBIREA au dispărut întru totul. Au dispărut marile PASIUNI ale Evului Mediu, care legau societăţile umane în Divinitate, de opere de artă: picturi, sculpturi, muzica elevată a preclasicilor, a clasicilor, “poezia”, farmecul “inutilităţilor” ornamentale, edificiile, monumentele, etc, etc... toate acestea nu mai interesează pe nimeni; în schimb, graţie consumului din ce în ce mai mare de curent electric şi carburanţi, viaţa înrobitului humanoid, a devenit strict dependentă de frigider, maşină de spălat, mobilă, placaje de faianţă rafinate, băi şi bucătării sclipitoare, care îi conferă marele avantaj, ca după 8 până la 12 ore de muncă sau cine ştie ce activitate trepidantă, sosit acasă într-un autoturism de înalte şi subtile performanţe, să se poată instala într-un fotoliu, de unde să se lase devorat de marele monstru “cronofag” – TELEVIZORUL .

*

78

“Fără de Mine, nu puteţi face nimic“ "Căci de nu se va naşte omul a doua oară, nu va putea moşteni Împărăţia cerurilor." Si dacă această “Împărăţie” este înlăuntrul nostru … şi dacă în această Împărăţie intră numai cei ce se străduiesc, cei plini de râvnă, ce se luptă să o “cucerească “… să luăm aminte! Căci, atunci când Hristos Iisus, Domnul, Stăpânul şi Părintele nostru spune că: “Fără de Mine nu puteţi face nimic!”, să înţelegem clar: nu se referă la dobândirea bunurilor necesare asigurării existenţei noastre biologice, nu se referă la atâtea şi atâtea realizări strict materiale, produse de consum, alimente, îmbrăcăminte, construcţii, aparaturi de tot soiul, de la fierul de călcat la computere, de la maşini de defrişat, semănători la excavatoare, autoturisme, metrouri, avioane şi câte nenumărate altele …Toate acestea, noi oamenii le-am făcut singuri, dar… cu cât studiu, câtă muncă de cercetare, proiecte, prototipuri, producţii în serie! Apare un tip de maşină de randament; să ne gândim la cei ce au elaborat proiectele până la cel mai mic amănunt! La primul tractor - o realizare extraordinară, menită să uşureze efortul fizic, de mare consum - necesar plugarului, să are pământul! Un salt important realizat de specialişti în tehnică, în care Hristos, nu a avut şi nici nu putea avea amestec. Sau dacă cineva ar fi tentat (din lipsă de discernământ) să creadă că Hristos Iisus a fost implicat, să se întrebe: tunurile, tancurile şi celelalte aberaţii nebuneşti, rachete, focoase nucleare, arme de distrugere în masă, tot Hristos a fost implicat ? Chiar atâta orbire ?! Progresul tehnic performant este pozitiv! A fost şi va rămâne în măsura în care toate realizările tehnice contribuie, ne ajută, să economisim eforturile pentru împlinire, pentru ca omul să aibe din ce în ce mai mult timp să se întoarcă spre sine, să caute a se rezolva pe plan spiritual. Concret: să ajungă să priceapă că există şi o “Împărăţie a Cerurilor “, de care, primul care a vorbit, a fost Hristos Iisus, Fiul Tatălui celui fără de început şi care pentru aceea s-a întrupat, ca să afirme autoritar şi fără 79

echivoc că: fără de El nu putem intra în acea “Împărăţie lăuntrică“. De aceea, şi atunci, acum 2000 de ani, şi acum, în secolul XX, realizările toate, toate performanţele pe plan material, au valoare = 0 (zero ) dacă omul nu înţelege că după ce şi-a asigurat “condiţii decente de trai“, să se oprească, şi treptat, să se dedice efortului teribil ce trebuie să-l facă, să poată CUCERI: “Împărăţia Cerurilor “ Căci fără aplicarea poruncilor Lui şi fără ajutorul Lui, NU putem înţelege valoarea abosolută şi definitivă a “Împărăţiei Cerurilor “, că doar strădania de zi cu zi, ceas de ceas, ne poate acorda şansa de a o înţelege şi aceasta numai prin aprofundarea “Cuvintelor“ Lui şi a sfaturilor Sfinţilor noştri Părinţi care, cucerind-o prin trude şi nevoinţe tainice, ne-au pus la îndemână trăirile lor, sfaturile necesare spre anevoiosul urcuş duhovnicesc. *

Adevărul “Neguţătorul (cercetătorul) care săpând, află comoara” Comoara cea mai de preţ, tezaurul de valută forte, care nu ştie de “căderi” ori “faliment”, a fost şi va rămâne în veci, colosul reprezentant al Cuvintelor Dumnezeului întrupat, singurul izvor adevarat de viaţă – EVANGHELIA. Acesta a fost scopul trimiterii “Fiului Cel iubit” de către Dumnezeu TATĂL, să ne împărtăşească TAINELE VIEŢII ADEVĂRATE, adică a vieţii DUHULUI, a MINŢII, a INIMII, pentru că a trăi numai în trup, a duce o viaţă exclusiv numai în 5 simţuri… aceasta la modul real, fundamental, echivalează cu “moarte”, sau altfel spus, cu “neviaţă” - “NEFIINŢĂ” “NONEXISTENŢA”. Noi nu spunem că Dumnezeu trăieşte, ci că EXISTĂ. Este impropriu să spunem, să vorbim de VIAŢA LUI DUMNEZEU! Este mai presus de viaţă – moarte. Acestea sunt 80

proprii nouă, oamenilor, care milenii, ne-am străduit să “trăim” şi am cunoscut moartea pentru că nu eram, nu ştiam şi n-aveam cum să ştim că mai presus de viaţă (înţelegând prin aceasta, viaţa biologică - trupul) la un nivel superior, eram hărăziţi EXISTENŢEI, adică vieţii active, în minte, inimă, activitatea numită psiho-mentală, poate mai corect mental-afectivă, care progresiv îl ridică la EXISTENŢĂ. Omenirea, copleşitoarea majoritate, trăia - cum spun Sfinţii Părinţi – în “întuneric şi în umbra morţii”. Grecii, egiptenii, concepeau viaţa după moarte, ca o Lume a umbrelor, pentru că lipsa unei vieţi mental-afective ACTIVE, conştiente, care să rodească şi traiul ţintuit şi mărginit exclusiv la eforturi pentru întreţinerea biologică, i-a făcut să creadă că, după epuizarea vieţii biologice – după moarte – omul nu mai există. Continuă să traiască, însă, într-un “întuneric”, greu de imaginat, pentru că deşi spiritul continuă să păstreze cele 5 simţuri, totuşi simţurile (obişnuite cu informaţiile din lumea materială) – aceste informaţii vremelnice, încetează brusc (prin moarte) iar spiritul, neavând un mental activ-antrenat, intră întrun fel de “toropeală întunecată” – ceţoasă, incapabil să mai înţeleagă ceva din noua sa “lume“, din noua stare, noul spaţiu în care intră după părăsirea trupului… Acesta este dar înţelesul “naşterii celei de-a doua”, fară de care nu ne putem “mântui”, nu putem “exista”, nu putem scăpa de moarte-întuneric şi să “existăm”, adică să avem “viaţă”, nu numai biologic, ci mai presus de aceasta, să avem “duhul viu”, care echivalează cu “viaţa vesnică”. Adevărul adevărat vă grăiesc: De nu vă veţi "naşte din nou", în duh şi adevăr, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor! Noţiunii de “APĂ” – indispensabilă vieţii în trup, îi corespunde “APA cea VIE", din care bând nu vei înseta, care este HRISTOS, Învăţătura, predania LUI: “comoara omenirii” – “comoara cea mai de preţ”. De ce a numit-o “cea mai de preţ”? Pentru că HRISTOS nu dispreţuia celelalte comori spirituale: ale Egiptului, ale Persiei, Mesopotamiei, filozofia vechilor greci, 81

hinduşi, etc. Putem oare să credem că HRISTOS nu ştia de ceilalţi misionari trimişi sau veniţi cu secole sau milenii în urmă? Şi proba că le-a preţuit este că şi ele erau comori din tezaurul spiritual al omenirii dar ceea ce El adusese era “comoara cea mai de preţ”. "EU SUNT APA CEA VIE” şi-n alt loc: ”EU SUNT PÂINEA CE S-A POGORÂT DIN CER”- din care bând omul şi mâncând, deşi va “muri”, “viu” va fi! Deci, se poate “muri” şi omul să rămână ca mort şi se poate “muri” rămânând “viu”, sau cum am încercat să exprim mai sus: să păşim de la “a trăi” la etapa următoare hărăzită omului, să intrăm în “a exista”. Cu siguranţă că, cine mai poate şti câte milenii am “trăit” doar la nivelul regnului animal, până ce treptat am parcurs primitivele trepte ale Paleoliticului, Neoliticului, lent au urmat epoca bronzului, apoi a fierului, care ne-a scos definitiv din rândul celorlalte mamifere, devenind un fel de oameni. Milenii au durat până să apară primii îndrumători, iniţiaţi, primele scrieri, primele credinţe, religii şi filozofii, care au încercat să trezească omenirea, s-o facă să înţeleagă că menirea omului este de a intra în “existenţă”, că poate exista “viaţă veşnică”, că zeii, Divinitatea, au hărăzit omului o viaţă cu mult mai intensă şi frumoasă, veşnică şi nu numai trecătoare. Faptul că Pământul va beneficia de venirea unui MESIA – “Salvator” – era un fapt cunoscut din nenumărate proorociri. Nimeni nu a ştiut când va veni şi mai ales CE va face si cum şi ce anume va salva!? Taina, misterul, era total! În privinţa momentului istoric al venirii lui MESIA, toţi foloseau expresia că El va veni “la plinirea vremii..”. Această expresie sinonimă cu “atunci când va vrea Dumnezeu” este ceva care nu explică nimic. Venirea, trimiterea lui MESIA, nu trebuie atribuită unui capriciu al lui Dumnezeu. Printre multe însuşiri ale oamenilor, capriciile nu pot face parte din atributele Divinităţii; se mai vehiculează si astăzi, printre alte regretabile traduceri, cum că: Dumnezeu, pe cine vrea il inalţă şi pe cine vrea, il coboară sau 82

il doboară! Criteriul, insă, este limpede si fara echivoc: copacul care nu rodeşte se taie şi se aruncă în foc! Este necesar să descifrăm sensul acestei “plinire a vremurilor”, pentru că este legat de vreme (căci omul este sub “vremi” – cum spune cronicarul), în sensul scurgerii unui extrem de îndelungat timp, necesar să se consume până ce Acest MESIA, să poată “coborî”, să se poată manifesta, mai precis: să poată fi perceput, ba mai mult, să poată fi ÎNŢELES. Numeroasele muzee arheologice, rodul unor cercetări seculare, aduc mărturii abundente asupra unei PREISTORII, a existenţei umane în stare “primitivă” şi anevoiasa trecere de la “culegător de fructe” la aceea de “vânător” şi “cultivator”, care a provocat epoca Paleoliticului, apoi prima şlefuire a Neoliticului îndelungat, până să apară epoca fierului, apoi a bronzului, epoci în care, câteva popoare au reuşit să materializeze prima sclipire a geniului câtorva oameni care au reuşit să transpună, să prefacă cuvântul-sunet care “zboară”, se stinge, piere, în “semn”, în scriere, care “rămâne”. Se păstrează, văzând posteritatea, probe, mărturii care să ateste nivelul de viaţă, de gândire, stadiul spiritual al celor de demult. Fie că este vorba de Sumer, de India, de China sau de Egipt, toate cele scrise se referă cu precădere, la relaţia omDivinitate, ne aduc proba existenţei epocii genezei miturilor religioase, bazate pe credinţe ancestrale, care au premers propriuzisele epoci de formare a primelor religii. Nu se poate preciza când au apărut primele reprezentări ale “celor” ce îi determinau pe oameni să se teamă, să respecte, să apeleze la ei, să se roage lor, să-i invoce, să-i înduplece, recurgând chiar la incredibile sacrificii sângeroase. Mai întâi, reprezentări de aşa numiţi “idoli” abstracţi, dar cu funcţii şi acţiuni concrete, apoi zei, mai întâi câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi. Dar, oricât de mulţi apăreau “zeii”, toate religiile mari care s-au impus, nu secole, ci milenii …recunoşteau un Zeu suprem. Interesantă, deosebită era reprezentarea hindusă (şi nu budhică, cum greşit se crede) a existenţei trinităţii: BRAHMA, VISHNU şi 83

SHIVA (respectiv: cel ce crează, cel ce conservă, cel ce distruge). Brahma Creatorul, fiind însă, “ UNICUL”. Unic în trei manifestări simultane, veşnice. Să revenim la importanţa pe care o au epocile parcurse de om şi să ne întrebăm simplu şi direct: câte noţiuni ar fi avut omul preistoric în Paleolitic – de pildă – ca simplu culegător, mai înainte de a începe să vâneze sau să cultive? Şi să ne permitem o întrebare dură, dar al cărei răspuns se va înţelege: ar fi putut oare pe atunci, HRISTOS IISUS să poată comunica ADEVARUL? Să arate CALEA, să explice VIAŢA, rezultată graţie unei “naşteri din nou’? ADEVARUL = un diamant gigantic, cu infinite faţete, deţinute de Singurul, Unicul Dumnezeu! Dacă Era primitivă este aproximată la cca. 15-20 milenii înainte de începuturile istoriei, iar istoria se înfiripa graţie apariţiei scrierilor, cu 7 – 500 î.e.n. de HRISTOS, ne dăm seama că Dumnezeu, în inimaginabila Sa înţelepciune, respectă “planul” Său creativ, care trebuia să se realizeze în timp, treptat. Respectând o ordine manifestată prin Legi, “toate la timpul lor” – zice românul cu scaun la cap. Plugarul se roagă lui Dumnezeu să-i dea sănătate, să are şi-apoi să dea ploaie, “la bună vreme”. Tot românul ştie că: “Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă”. Oare când te doare o măsea cumplit, te rogi şi strigi la Dumnezeu: “Doamne, ai milă şi ia-mi durearea de măsea?”. Alergi repede la un dentist să ţi-o scoată, dacă n-o mai poate salva! Jaque Riviere, un ilustru gânditor francez, scria: "Este un sacrilegiu să-L coborâm pe Dumnezeu în orice problemă legată de rezolvarea nevoilor şi datoriilor noastre zilnice. E ca si cum un zidar ar pretinde arhitectului să-i aducă găleata cu mortar şi să-i dea în mână cărămizile." Chiar in “Geneza” din Biblia iudaică, extrem de sumară şi ocolind inefabilele fenomene ce s-au produs, nepomenind un cuvânt despre “cum” a făcut toate dintr-un început şi “din ce” a făcut cele ce a făcut, ceea ce este de remarcat, este că: 1.Toate s-au realizat în TIMP, pe etape; 84

2.Toate s-au realizat într-o ORDINE, de altfel, necontestată de ştiinţă şi anume: mai întâi, starea gazoasă (cerul) şi cea solidă, minerală (pământul); apele, însă, existau, căci spune textul: "Duhul lui Dumnezeu se purta (umbla? cerceta? studia? gândea) deasupra apelor!" Urmează o poruncă a lui Dumnezeu (dată, pesemne, colaboratorilor săi): Să fie lumină! – care s-ar putea interpreta, mai curând, ca reala intervenţie a lui Dumnezeu şi a colaboratorilor săi (să ne gândim la acele oştiri cereşti cu care era înconjurat – însoţit, sau, mai clar, de-abia acum începe “creaţia”, cu modelarea întâi a unor materii existente, “nefabricate” de nimeni. Obişnuiesc unii, chiar consacraţi teologi, să susţină că: "Dumnezeu a făcut totul din nimic". Mesia nu putea comunica cu oamenii dacă aceştia nu dispuneau de un bagaj de noţiuni suficiente, apte să poată fi folosite pentru a li se vorbi despre nişte noţiuni, despre nişte realităţi, nişte valori de ordin spiritual, de care nu se mai auzise; despre care, nimeni nu mai vorbise la modul atât de serios şi grav, pentru că omenirea trăia, refolosesc expresia patristică: "în întuneric şi în umbra morţii". Pentru aceasta a fost trimis IISUS HRISTOS, ca El să arate ADEVĂRUL: Primul adevăr: VEŞNICIA SUFLETULUI, în pofida unei vieţi temporare; Al doilea adevăr: ÎNTUNERICUL în care orbecăiau bieţii oameni muribunzi, morţi, fără să ştie cum să scape de moarte şi întuneric; Al treilea adevăr: posibilitatea depăşirii acestei morţi, ieşirea din întuneric, accederea la un plan superior de existenţă a vieţii veşnice, în Lumină; Al patrulea adevăr: omul, oricare ar fi el, poate învia, poate cunoaşte viaţa, bucuria veşnică, lumina cunoaşterii, poate scăpa de toate necazurile şi dramele lumii acesteia, de himerele iluziilor, cu condiţia să înţeleagă, să-şi însuşească cele comunicate prin Învaţătura Sa şi mai mult, să lucreze, să se străduiască, să 85

lupte cu cerbicie pentru punerea în practică a metodelor prin care se poate intra în Al cincilea adevăr: Împărăţia Cerurilor – care este în interiorul fiecăruia, propriul “eu”, “sinele“ fiecăruia, care trebuie purificat şi transfigurat, graţie împlinirii preceptelor date tot de EL şi care – LEGE - Nu o poate cuceri, decât prin efort, strădanie şi luptă statornică! *

Iubirea de Hristos De voieşti a te izbăvi de patimi şi a nu mai păcătui; de voieşti să împlineşti poruncile şi să aduci rod - spre a nu fi tăiat şi aruncat în foc, asemeni copacului neroditor, de voieşti să fii primit la Ospăţul de Nuntă al Stăpânului a toate, străduieşte-te să obţii “haine“ de cinste, spre a nu fi aruncat în “întunericul cel mai dinafară”! Străduieşte-te, lucrează ogorul sufletului tău, căci de vezi că nu te rogi sau că ruga ţi-e uscată şi fără bucurie, încă sufletul ţi-e mort şi lucru mult ai de lucrat cu tine, cu ogorul plin de bălării şi înţelenit al minţii tale şi lipsă mare ai de citiri şi meditaţii la Cuvintele Domnului, fără de care nu poţi începe a-L iubi pe Hristos Iisus Domnul, Stăpânul şi Părintele nostru. De nu ai înţeles gravitatea, drama sufletelor respinse de Mirele Ceresc, pentru că nu aveau untdelemnul care să alimenteze mica flăcăruie de lumină …ia aminte: Încă nu ai început să lucrezi cu adevărat propria ta Mântuire! Înseamnă că rătăceşti pe căi greşite, te înşeli fără să fii conştient că zaci în negura închipuirilor şi a nălucirilor vătămătoare! Fraţii mei, sunt semne adânci, persistente, tainice, că se apropie - nu sfârşitul, nici Judecata cea mare, ci: ANII DURERILOR ŞI STRÂMTORĂRILOR CUMPLITE, ani în care nu vor putea rezista decât cei care s-au străduit să ramână întru - Hristos şi cei care s-au convins că numai în El este “VIAŢA” şi fără de El nu se poate realiza NIMIC trainic, autentic şi care să dăinuiască şi dincolo de 86

moartea trupului …Atât rămâne din toate câte am realizat, în trup fiind: untdelemnul şi flacăra dătătoare de căldură şi lumină! Cea din urmă este cea dintâi: aceasta: - împlinirea, realizarea, RODUL cel mai de preţ “căldura flacărei“ = iubirea de Dumnezeu; “lumina ce o emană “ = cunoaşterea de Dumnezeu. Toate celelalte fapte bune, dacă nu ajung să sprijine în noi RODUL cel mai de preţ: o CANDELĂ aprinsă în noi … celelalte rămân zadarnice realizări iluzorii, care nu au reuşit decât să trezească în noi “părerea de sine“ cum că am fi drepţi înaintea lui Dumnezeu şi “merităm“ mântuirea … “După ce veţi face toate câte v-am poruncit, să spuneţi: slugi nevrednice suntem!”- spune Hristos Apostolilor, căci “Pilda fecioarelor ce au flacără “ nu sună ca o poruncă. Porunca cea nouă: “Iubiţi-vă unii pe alţii!“, până chiar şi pe vrăşmaşi este starea pregătitoare a sufletului nostru, pentru a începe să-L IUBIM VIU, AUTENTIC, SĂ SIMŢIM EFECTIV, cum din adâncul nostru ţâşneşte un miraculos şuvoi de iubire pentru Hristos. Ori, acest sublim simţământ este în esenţă “SEMNUL“ că am păşit prima treaptă a Veşniciei, semnul că am început timid să împlinim cea mai grea, cea mai dificilă poruncă, prima din cele zece: “Să iubim pe Dumnezeu, din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul!”. Sufletele respinse de Mire (Fecioarele fără untdelemn) tocmai aceasta nu aveau: “IUBIREA DE HRISTOS”. Si ele erau fecioare – în sensul unei curăţenii rezultată din respectarea poruncilor, ba mai mult, erau un grup (se înţelegeau între ele şi chiar se iubeau, din moment ce erau un mic grup, de 5). Ba mai mult, ştiau de Mirele Ceresc că trebuie să vină, dar numai teoretic, sumar. Erau SUPERFICIALE…nu cercetaseră atent şi în profunzime condiţiile primirii Mirelui. Nu ştiau de etapele obligatorii pe care trebuie să le parcurgă cu seriozitate.

87

Scopul vieţii Suntem veniţi să lucrăm, să învăţăm, să înţelegem omul, rostul său, scopul pentru care a fost creat … conceput; spre a ajunge asemenea Celui ce l-a creat … să tindem spre desăvârşire: "Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este!…" Zis-au părinţii, cei cu viaţa îmbunătăţită, din pustia Sketei, Nisiei şi Iordanului că: Acestea trei ucid sufletul: LENEA, NESTIINŢA ŞI UITAREA (toate, ale minţii). Iar părintele, duhovnicul şi îndrumătorul meu Daniil, stareţul Schitului Rarău, repeta adesea: - ZADARNICE rămân toate câte face omul dacă nu reuşeşte să afle în sine scânteia aceea divină şi s-o aprindă!…Foc a adus Hristos! Şi - n fiece clipă se cade a-L chema să ucidă, să ardă “omul cel vechi” din noi! Omul - rob al vieţii din afară! BOALA secolului XX? Superficialitatea … Omului i s-a atrofiat simţul sacrului şi nu mai ştie de dimensiunea ADÎNCIMII sale… Drama GRĂBITULUI (omul secolului XX ): nu mai are timp să se ocupe de sinele său. - Dacă ai “căzut“, de te-ai rănit, nu fi nepăsător cu RĂNIREA! Străduieşte-te să te vindeci, nu cu puterile proprii, nici cu “iscusinţa“ altora! Cheamă-L în fiece clipă pe Hristos! El şi numai El te poate odihni! - CĂDEM şi SÂNGERĂM, zadarnică e alergarea după VINDECĂTORI, dacă nu-L aducem pe Hristos în gândurile noastre, spre a le linişti întru el! Zadarnic plângi şi apelezi la alţii, la metodele, la reţetele altora pentru vindecarea suferinţelor tale! Singur Numele lui Hristos este A T O T P U T E R N I C ...

88

Mărturisire către mica obşte a “Schitului Rarău”: Zis-a Domnul către ucenicii Săi: “V-am spus că trebuinţă este a se lepăda omul de tatăl şi mama sa, de fraţi şi surori, de femeie şi copiii săi, de averea şi de toate câte are." Dar eu zic vouă, că: DE NU SE VA LEPADA DE “SINELE“ SĂU … NU VA PUTEA SĂ-MI FIE UCENIC… * Despre om Am întâlnit acest cuvânt, în “Filocalie I” – Antonie cel Mare, 13: “OM se numeşte cel ce este cu judecată (cel raţional) sau cel ce primeşte să fie îndreptat. Cel ce nu primeşte să fie îndreptat este NE - OM, căci aceasta este proprie ne-oamenilor. De unii ca aceştia trebuie să fugim, căci celor ce trăiesc laolaltă cu păcatul, nu li se îngăduie să se afle niciodată printre cei nemuritori.” * Zicerea 108 din Evanghelia lui Toma " Un om a avut o ţarină, în care era îngropată o comoară de care el nu ştia; murind, ţarina a rămas fiului său. După o vreme, fiul neştiind de comoară, a vândut ţarina altuia. Cel care a cumpărat ţarina, fiind LUCRĂTOR a găsit comoara şi preţuind-o a ascuns-o. După o vreme, a început să dea din comoară altora cu prudenţă şi bună învoială.” (Comoara aceea sunt cuvintele Domnului Iisus conţinute în cele patru Evanghelii. Noi suntem cei care avem Noul Testament – Evangheliile - în casă, dar zace fără să ne hrănim din această comoară.) 89

„Porunca a 11-a" “Fereşte-te să fii leneş, nelucrător şi nepăsător. Nu fi neglijent, ci pune toate în bună rânduială. Foloseşte timpul şi ia aminte la lipsurile tale şi sileşte-te să te judeci, fără să-ţi cauţi binele tău, în dauna altora. Fii răbdător - de eşti sărac - şi munceşte cu sârg cinstit şi tenace. Fără să te lege: avere, cunoştinţe înalte şi nici nu-ţi irosi vremea în tot soiul de petreceri ori distracţii “. * Stăruinţa Stăruinţa înseamnă a picura rugi după rugi, asemenea plângerii picăturii care căzând necontenit pe o piatră, ajunge să o macine, să o desfiinţeze în timp, într-un timp îndelungat. ”MIRACOLUL“ rugăciunii stă tocmai în repetarea necontenită a chemării Numelui dătător de LUMINĂ: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, luminează-mă pe mine! *

“Poarta cea strâmtă“ prin care Hristos ne îndeamnă să intrăm … “Poteca cea îngustă“ care duce spre viaţă, spre lumină, este una singură: SMERENIA inimii.

*

90

Alte sfaturi şi cugetări <> Stihire: “ De aceea suflete al meu, vezi, cu somnul, să nu te îngreunezi… ca nu cumva găsindu-te Domnul “lenevind” afară din cămară să fii alungat!” (Cugetare-Stihire din Imnografia Sfintei Biserici ) *

Tragedia: - celui ce nu are haine de sărbătoare la ”Ospăţul cel mare“ (azvârlirea în întunericul cel mai dinafară); - fecioarelor cu candele… dar fără ulei şi lumină ; - celor ce nu au primit sămânţa semănătorului; solurile pietroase, bătătorite, cele care sunt pline de bălării. * SUPERFICIALITATEA …boala secolului XX * Cele trei puteri: 1. cugetătoare 2. pătimitoare 3. lucrătoare implică trei necesităţi: 1.- a şti, a înţelege, a cunoaşte; 2.- a admira, a se bucura, a iubi; 91

3.- a lucra, a munci, a face, a rodi; “A Vedea “ … a OBSERVA! A PRIVI … a medita … a-şi aminti … a regăsi criterii de selecţie valorică a constata: VALOAREA a se decanta reziduurile spre a DECIDE: AMOR VINCID ANGELUS DEII * … a spus cineva: SUNTEM CONDAMNAŢI SA FIM LIBERI!… Stim că numai “ADEVARUL” ne poate face LIBERI; atunci dacă suntem robiţi de “CEVA” sau “CINEVA “, singura salvare este HRISTOS! * Pricepe frate al meu: “ADEVARUL” este ascuns!… pentru că este “COMOARA cea mai de preţ “ Ai acces însă: treptat, pe măsură ce respecţi regulamentul de disciplină INTERIOARĂ… …Pentru că, El, giganticul şi de necuprinsul “Adevăr”-“comoara”- este în TINE ÎNSUŢI. …Si nu poţi începe descoperirea …nu poţi afla “comoara “ din ţarina propriului tău “Eu”, până ce nu te însingurezi – să poţi găsi ori regăsi în firida din adâncul tău, acea scânteie … (sămânţă) Divină … “…Voi coborî să aflu ascuns într-un ungher firida-n care arde, cu foc nestins Divinul“ (iubirea în Hristos) fragment din “Declinul“ de Ion Barbu 92

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi (UN aspect) şi Eu vă voi odihni pe voi! A ZIS HRISTOS IISUS: Cel însetat … să vină! Cel ce voieşte să vină după Mine: 1. să se lepede de sine, 2. să-şi ia “Crucea“ Sa 3. şi să-Mi urmeze Mie!” Adică să facă, să procedeze precum Iisus a făcut! A iubit, s-a adresat, a dat atenţie celor care sufereau: N-am venit pentru “ cei drepţi“ ci pentru cei păcătoşi. Atenţie! Subtilă aluzie la cei ce NU le pasă de Hristos. Toţi cei ce rătăcesc în “cele din afară”, habar nu au că “fericirea” nu o pot afla în viaţă! “Fericirea”? Iată un tărâm, o insulă pierdută într-un arhipelag iluzoriu. Pentru mine “fericirea” e ceva abstract! Sincer să fiu, nu ştiu ce-i aia FERICIRE. “BUCURIE” … Da! Ştiu ce-i aia “bucurie “. Precis! O pot mărturisi ca Realitate certă şi luminoasă, atunci când e trăită ÎNTRU Hristos Iisus Domnul, Dumnezeul şi Izbăvitorul nostru! Spune Hristos undeva: "AM VENIT pentru ca BUCURIA mea să fie întru voi , deplină!" Atenţie - deplină! Dar cu condiţia să rămânem ataşaţi de EL, ancoraţi în EL, mlădiţă a BUCIUMULUI VIŢEI DE VIE. Si asta, pentru a aduce ROD … Trebuie să rodim! Suntem precum pomii, cu rădăcini adânci … cu tulpină şi crengi, cu frunze … şi de aceea răsună cuvântul Botezătorului: "Iată, securea stă la rădăcina copacului; căci orice copac care nu aduce roade , se taie şi se aruncă în foc!" *

93

Rugăciunea 1. Nu se citeşte ca un roman oarecare sau un ziar, nu se spune pe dinafară sau se citeşte repede, cum din păcate se citeşte la mai toate mănăstirile - atât la călugări, cât mai ales de maici (mare lucru de a se citi în biserică de o persoană care are talent a citi repejor - alegro moderato - cu oarecare intonaţie). 2. Deşi ne rugăm - nu superficial, ne aşezăm şi începem să tragem ca o mitralieră în sfintele icoane, grăbiţi să facem “cantitatea“ de rugăciune pe care ne-am propus-o sau o cere duhovnicul sau sfatul unui cuvios sau îndrumător spiritual (guru la indieni, preoţi şi călugări la tibetani, budhişti, hinduşi, brahmani). 3. Rugăciunea se face de obicei în picioare - pentru persoanele din vârsta I-a şi II-a. Pe scaun - pentru cei din vârsta a treia sau în pat - pentru cei bolnavi sau cei ce suferă de diverse suferinţe. Rugăciunea

- se şopteşte - se vorbeşte - se rosteşte

Rugăciunea este de două feluri : a. Fie că o face singur. În camera sa în picioare sau în genunchi (aşa se face de orice creştin sau monah ortodox sau catolic) Fie că se face în taină, fără să te vadă nimeni, fără să te ştie nimeni. Rugăciunea făcută de orice preot, monah, creştin în biserică sau în altar (ortodocşi, catolici, tibetani, budhişti, hinduşi, brahmani, confucianişti, unele secte de orice culoare). b. Rugăciunea în comun sau sobornicească, se face când sunt mai mult de două persoane, care se înţeleg ca unul să citească şi celălalt să asculte. Cum se făceau rugăciunile creştinilor de demult sau ruga în comun a monahilor care locuiesc în aceeaşi chilie 3, 4, 5 sau 6 persoane. 94

SCRISORI către ucenici

95

96

Scumpa mea surioară! Deşi scrisoarea ta e datată 27 decembrie 1998, abia acum trei zile mi-a adus-o Maria - în trecere pe aici. Mi-au făcut bucurie rândurile tale, dar din noianul de frământări ce le ai, eu doresc să fie clar: 1. Un îndemn - poruncă - domină cele spuse de Titanicul Hristos: CĂUTAŢI mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi-apoi toate se vor adăuga vouă! 2. Fie ca această fundamentală poruncă să răzbată călăuzind viaţa noastră. Şi a doua clarificare, atenţionare, spusă propriilor săi apostoli: Dacă nu veţi înţelege că EU EU SUNT … veţi muri în rătăcirile, fărădelegile şi păcatele voastre! Şi atunci draga mea, tot Sfinţii noştrii Părinţi au găsit “mărgăritarul”cel mai de preţ, în însăşi NUMELE LUI IISUS. Căci s-a preaînălţat Numele Tău mai presus decât tot Numele - spune un ecfonis. Şi atunci pot spune, îţi pot da eu alt sfat, alt îndemn, decât că: Prin fiecare fir de răsuflare, Numele Domnului vom chema! sau, precum tot în Imnul Acatist al Rugului Aprins - îndeamnă: Cercaţi dară şi voi puterile Numelui de Lumină şi de la moarte la viaţă veţi trece, cu firea îndumnezeită. De la 19 ani am pornit a lupta în aducerea aminte a teribilei rugăciuni: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Dacă am depăşit 63 de ani, îţi mărturisesc, că cea mai adâncă, trainică şi autentică bucurie este cufundarea în această chemare … Îmi ceri, îmi scrii că: vrei dragoste pentru cei ce-i serveşti acolo! (în spital la Roma, Italia), vrei sănătate, vrei să nu mori până ce nu te vei curăţi de păcate, vrei să intri în Împărăţia lui 97

Dumnezeu. Stii că tot EL a spus că: Împărăţia Cerurilor este în noi înşine. Stii prea bine lămurirea asta! Ei! Scânteia aceea ce o purtăm în noi de la botez. Aceea e sămânţa ce se aprinde pe îndelete, de-alungul anilor, prin chemarea Luminosului Nume a lui Hristos! Mă rogi să te ajut, să pui în practică tot ce te-am învăţat? Păi cum? Dacă tu nu-ţi vei aprinde atenţia, dacă tu nu te ocupi de mintea ta, de propria ta împărăţie - ce eşti datoare s-o descoperi în tine, cine te-ar putea ajuta? Ce-oi fi vrând? Să-ţi trimită Dumnezeu pe cineva, care să te tragă de mânecă: Hei! Soro! Cheamă-L pe Iisus! Astfel de “slujitori“ nu există! Unde este atunci contribuţia ta? Lucrul tău, lucrul ce-l datorăm fiecare, ogorului ce ni s-a dat să-l lucrăm, să-l cultivăm, să-l semănăm… pentru că tot noi suntem cei ce vom culege ceea ce acum semănăm! Scrii că ”vrei să-L simţi pe Iisus în inimă!” Vrei să-L simţi? Cheamă-L necontenit să-ţi cucerească inima! Si după un an, trei, cinci … vei începe să-L simţi! Dar, El nu vine nechemat! Sârguinţă deci şi mai ales: STATORNICIE în chemare şi smerită aşteptare, până ce El va constata sincera noastră SETE DE HRISTOS, că tot El spune: ”Cel însetat să vină!” Nu este surprinzător că tocmai samaritencei îi spune de Apa cea Vie? <> Vasile Voiculescu (Sonetul VI) Ţi-am trimis aceste rânduri, să le lipeşti pe perete, lângă icoana Lui - eventual. Te îmbrăţişez cu dor şi drag, GEORGE * 98

De ce ? De ce tot fugi de tine, De “nobila“ singurătate ? Crezi că în alţii ? Nu! În tine - poţi auzi divine şoapte. Chemări, îndemnuri în afară - bezmetica lume uscată, îţi devorează TIMPUL doar. Atât ia seama. Căci cu un pas perfid, hoţesc aproape e SINGURĂTATEA neputinţei de a percepe Duhul Sfânt! 26 Ianuarie 2000 Bucureşti Scumpa mea, Robia simţurilor din afară (5): rodeşte ÎNTUNEREC. ORBIREA poate fi chiar din naştere. Când te gândeşti că se nasc oameni lipsiţi de cel de-al şaselea Simţ - simţul sacrului: Audio - al armoniei, Vizual - al frumuseţii unui PEISAJ în care domină, stăpâneşte LINIŞTEA - ISIHIA! Sigur! Sunt convins că la viaţa ta, ştii ce-nseamnă să te împregnezi cu frumuseţea unui peisaj nealterat de bipezi …DAR … te întreb: singură fiind…ai zăbovit stând în fund, stând pe ceva … o buturugă, o piatră sau pur şi simplu pe iarbă … ai stat oare aşa … să zicem “batăr”, 15 –20 minute? Să stai singură, pricepi? Să realizezi această performanţă de a face o pauză; O PAUZĂ simplă, nepretenţioasă, neştiută de nimeni! Adică NIMENI să nu ştie că între orele (să zicem 7,30-8,00 sau 17-18 sau 20-20,30), ai şi tu o oră în cursul căreia 30 de minute sau 20 de minute, să POŢI fi “SINGURĂ”!? Si-n această simplă, unduitoare şi statornică linişte, să rosteşti acea primă rugă, cu care orice amărât de creştin îşi începe ziua: “Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea EŞTI şi pe TOATE le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru 99

noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule, sufletele noastre.” (vezi Ceaslovul) Ai experimentat vreodată treaba asta? Am zis: SINGURĂ…Dar omul nu poate fi niciodată singur, pentru că: ”Singurătatea absolută echivalează cu nebunia” zice undeva Codin Mironescu. Avantajul reuşitei de a fi SINGUR, rezidă în efortul de a reuşi să fii cu tine însuţi, cu “SINELE tău “, cu acel “alter ego” celălalt “eu“ al tău, care ar trebui scris cu litere mari: EU. Acest EU ar fi adâncul din noi, adâncimile, treptele pe care cobori în tine însuţi, în linişte, spre a putea desluşi O VOCE … un glas, o rostire, ce te îndeamnă, te obligă, te mustră, te biciuieşte … ori te sfătuieşte, ori îţi porunceşte … Teribil … De aceea am dorit şi doresc mereu să te ajut să mai scapi de lespedea grijilor.

În spaţiul cugetelor sacre Când te aduc cu gând senin, Din nou vin ceţuri, te cuprind Si nu te-apleci să ştii ce chin Lăuntric mă îndeamnă, Să te găsesc când rătăceşti. Tot cauţi, crezi că-n lumea ta Stropii albi de bucurie sacră, Aiurea! Crezi c-ai să găseşti ?

Cu drag, George

* 100

Bucureşti, 20 Mai 1999 Draga mea, Iată câteva din cele ce doreşti să-ţi fie clare, mai ales cele pe care şi eu le-am înţeles şi se POT - cât de cât explica: 1. Trebuie făcută o distincţie între cele ce tu înveţi pentru şcoală, la diverse materii pe care trebuie să le parcurgi! Acesta este un efort exclusiv mental. Este antrenată mintea. Este un lucru pozitiv, pentru că mintea ne e dată de la Dumnezeu ca s-o punem să lucreze! Nu? “Înţelegerea“ uneori e mai dificilă, când e vorba de fenomenele din fizică sau matematici. Cere un efort suplimentar şi insistenţă … şi … să poţi fi aptă să înţelegi, să ai nativ “capacitatea“ de a înţelege! Am observat de pildă că fenomenele fizice - Fizica, e mai greu de priceput pentru femei. Mai apţi sunt bărbaţii pentru aşa numitele ştiinţe pozitive. Asta însă nu are importanţă. Cât priveşte aşa numita meditaţie, asta presupune un efort de a pătrunde în textele ce au un conţinut spiritual duhovnicesc. Nu este propriu textelor de ştiinţe pozitive, aşa numita "meditaţie“ ci numai textelor de care-ţi spuneam mai sus. Sigur că şi pentru ştiinţe trebuie să-ţi baţi capul, ca să pricepi, să repeţi, să recapitulezi, dar nu aceasta e meditaţia! Textele scripturistice, evangheliile, scrierile Sfinţilor Părinţi, însă, au neapărată nevoie de a medita asupra lor, pentru că au nivele de înţelegere şi necesită repetarea lor şi nu numai atât: 1. Se cere şi punerea lor în practică! 2. Trebuiesc împletite cu rugăciunea! În ce priveşte rugăciunea, formula poţi s-o scurtezi la: ”Iisuse Lumina lumii, Luminează-mă!”, fără să mai zici “pe mine cel ce zac în întuneric“. Mai curând, poţi adăuga după "Luminează-mă" (de pildă): înţelepţeşte-mă, hrăneşte-mă, adapă-mă, etc. 101

Te mai poţi obişnui cu invocări scurte, tipice pe care le poţi repeta când simţi nevoia sau din dorinţa de a avea o punte deschisă, uşor de deschis, către Dumnezeu. E foarte important să reuşeşti să simţi nevoia să te rogi şi să fii în rugăciune TOATĂ: trup şi suflet. Pentru anii grei ce ne aşteaptă, anii dezastrelor şi ai durerilor, zic cei ce ne atrag atenţia şi ne previn, că numai în rugăciune ne vom putea găsi echilibrul. Vor fi nenorociri, chinuri, lipsuri şi câte altele, încât doar rugăciunea, doar cei ce au învăţat şi s-au obişnuit cu rugăciunea se vor putea menţine, vor rezista … Aşa că dragii mei, să ne silim în a chema cât mai des NUMELE DE LUMINĂ A LUI IISUS că-i jale! Vă spun, nu-i de la mine - ci am citit nişte comunicări celeste. După 10-11 iunie, vin la Brăila şi doresc să le citim împreună. Caută Psalmul 102. Eu l-am îndrăgit aşa mult că-l prefer Psalmului 50 sau 142. Cu toată dragostea, George P.S. Ceri tu multe răspunsuri, dar pe rând. Ţi-am răspuns la ce cred că-i mai util.

*

102

“Boala secolului vitezei: SUPERFICIALITATEA“ “Cine nu se stăduieşte să înţeleagă corect CUVÂNTUL DOMNULUI, apucă pe căi greşite! …” Dragul meu, Te rog să mă crezi că rândurile acestea ţi le adresez pentru că nici eu nu ştiu de ce - foarte, foarte adesea mă gândesc la tine, la hai să zicem: neputinţa ta de a citi … Spune Hristos undeva: “Acolo unde este comoara voastră, acolo este şi mintea şi inima voastră“ şi dacă omul trudeşte pentru “pâinea“ cea de toate zilele, pentru a-şi asigura traiul, condiţii de viaţă fireşti, naturale trupului său … este un lucru bun şi obligator. ”Numai cine munceşte cinstit este vrednic să trăiască “. Dar omul nu este “TRUP”- el este un “EU“, el este o “PERSOANĂ”, un fel de sumă, o îmbinare a trei puteri ce aparţin unui trup - cel care deţine şi întreţine şi pune în mişcare puterile de care pomeneam. Aceste trei sunt: 1. Puterea cugetătoare 2. Puterea iubitoare 3. Puterea lucrătoare Cel mai mare cugetător şi cunoscător al celor mai adânci taine ale învăţăturii lui Hristos porneşte sfaturile sale către cei ce vor să vieţuiască “ întru dreptate şi adevăr “ de la un îndemn pe cât de adevărat pe atât de simplu şi clar: “ De vrei să fii drept cu tine, dă fiecărei puteri din tine ceea ce i se cuvine: a. Puterii cugetătoare - citiri şi meditaţii; b. Puterii iubitoare (pasionale) - rugăciuni şi mulţumire lui Dumnezeu; c. Puterii lucrătoare – muncă pentru a-ţi câştiga existenţa şi a-ţi ajuta aproapele, iar trupului – cele de trebuinţă cu măsură! ” 103

Prima poruncă dată omului a fost: “Prin sudoarea frunţii să-ţi câştigi pâinea“ şi au trecut mii de ani până omului să-i trimită Dumnezeu cele zece porunci, care pot fi condensate, care aparţin deja primei porunci: ”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău şi din tot sufletul tău – iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi “. Şi spune tot Hristos: “ În aceasta sunt cuprinse toate învăţăturile“, către această poruncă sunt îndreptate toate învăţăturile, pentru aceasta au venit toţi proorocii! Dacă oamenii ar fi respectat poruncile … Hristos nu ar mai fi venit pe Pământ. Dar omul, în orbirea sa, continuă să-şi slujească doar propriile interese, propriile sale necesităţi biologice, neţinând seama de semenii săi, şi cu atât mai puţin de Dumnezeu - sufletul lui. Iată, ai ajuns să ai tot, toate cele necesare. Toate cele ce ai nu le-ai primit în dar de la cineva, nici nu le-ai moştenit; sunt rodul muncii tale şi ale soţiei tale. Nu ai fost un leneş. Te-ai străduit să te scoli din zori, să înveţi o meserie, care ţi-a cerut seriozitate şi perseverenţă, mai întâi pentru a o învăţa, şi apoi pentru a o aplica şi a-i învăţa şi pe alţii. Când am discutat împreună, am constatat că aveai bucuria de a-i fi ajutat şi pe alţii. M-am bucurat şi eu. Dar reflectând asupra acelei aşa zise “ neputinţe de a citi “ … mi-am dat seama că ani de zile nu te-ai achitat de datoria ce o aveai pentru propriul tău intelect, propriile tale aspiraţii către ceva, către undeva … Mă întreb acum, după ce ai realizat ceea ce ai dorit: condiţii omenoase de trai (toate cele necesare vieţii biologice, strict materiale), acum către ce mai tinzi? Ce mai doreşti? Ce ideal mai ai? Oare ai devenit un simplu robot, angrenat într-un mecanism care te stoarce de puteri atât de mult încât ai ajuns nici să nu mai poţi citi un capitol dintr-o Evanghelie, sau zece pagini pe zi dintr-o carte instructivă? Oare te-au robit grijile şi 104

trebuinţele într-atât încât mintea refuză să mai caute să înţeleagă nişte parabole pe care ni le-a dăruit însuşi Fiul lui Dumneseu cel iubit? A rămas ascuns oamenilor Marea Suferinţă a “Fiului“ de a-şi părăsi locul şi lumea aceea a Luminilor şi pătimirea pentru a se apropia de Pământ, de a pătimi, respirând duhoarea atmosferei Pământului şi a se putea “aclimatiza şi echilibra“ până să poată să îşi expună rostul, mesajul pentru care coborâse: “FOC am venit să aduc pe pământ…şi cât de mult doresc ca şi voi să vă aprindeţi!” De ce? “Căci ce va folosi omului de va dobândi toate bunurile pământului, iar sufletul şi -l va pierde?!” Dragul meu! Ştii cum se traduce faptul că “nu poţi citi”? Adevăr crud: habar n-ai care este “comoara cea mai de preţ” a pământenilor! Nu ai înţeles nimic (practic şi concret) ce rost a avut venirea lui Hristos pe Pământ! Dumnezeu şi lumea divină nu a putut, nu putea vorbi din Cer - oamenilor. Acolo, mult prea departe ca noi să putem şti unde, acolo, în lumea Divină există un cu totul şi cu totul alt limbaj decât al nostru! De aceea, văzând Dumnezeu că după atâtea milenii după ce dăduse poruncile, încă nu începuse să fie iubit … atunci s-a hotărât să trimită pe “Cineva“, care să “înveţe“ limbajul pământenilor şi în limbajul lor să le descopere procedeele prin care se poate împlini prima poruncă: “Oamenii să-L iubească pe Dumnezeu “. Şi ca dovadă reală, concretă că merită să fie iubit, şi-a trimis propriul Său Fiu: mărturie vie, om asemenea nouă, dar mai presus de orice făptură omenească, care, prin ţinuta Sa, virtuţile Sale, înţelepciunea care a turnat-o în predaniile, în “ expunerile “ Sale, să merite să fie cinstit, preţuit şi cu adevărat să merite să fie iubit. Într-adevăr, să iubeşti pe “Dumnezeu “ – o fiinţă abstractă pe care nu-L vezi, nu ştii unde şi cum este, să respecţi ceva fără contur, să te rogi cuiva care nu ştii de aude sau nu, 105

căreia de atâtea ori te adresezi, dar nu răspunde … e dificil … dacă nu şi chiar … imposibil. Dacă şi marele David a mărturisit: “Râvnit-am la cei fărădelege pacea şi sporul celor păcătoşi văzând “. Căci şi căldura, şi îngheţul şi ploaia, şi secetele, şi zefirul, şi uraganul, şi roua şi grindina, toate cele ale naturii … deopotrivă veneau şi peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi. Atunci unde era răsplata celor drepţi? Dincolo! După moartea trupului! Dar cine a putut dovedi că nu există moarte? Cine a dovedit-o în cuvânt şi faptă? Singurul care a spus că El întruchipează ADEVĂRUL – Drumul spre Adevărul care este Veşnic (nu realitatea palpabilă care trece) şi Viaţa care continuă şi după moarte, Doar El a dovedit adevărul celor propovăduite, căci nu s-a lăsat de propriile afirmaţii şi S-a identificat cu ele lăsându-se osândit şi crucificat, cu toate că ar fi putut chema legiuni de îngeri ca să-L salveze, cum i-a spus lui Petru când a fost arestat în Grădina Ghetsimani. Dacă Dumnezeu era de neânţeles şi imposibil să fie iubit … Fiul Său, Hristosul întrupat a putut fi iubit, căci a putut fi înţeles şi pentru cauza Lui, pentru jertfa Lui sublimă, pentru frumuseţea, smerenia, răbdarea şi înţelepciunea Lui nemărginită a fost urmat şi au primit cu seninătate moartea Apostolii, martirii, sfinţii şi atâţia care au continuat să I se dedice, cei ce au înţeles cuvântul Lui, l-au împlinit şi au simţit prezenţa Lui. Spune Sfântul Teodor al Ierusalimului: “Iubirea Lui Dumnezeu, pe măsura cunoaşterii Lui este!” Concret: dacă Hristos Iisus merită să fie iubit, nu-L putem iubi dacă nu-L cunoaştem. Ca să-L cunoaştem, trebuie să-L înţelegem. Ca să-L înţelegem, firesc, trebuie să-I studiem “esenţa”: expunerile, parabolele, sfaturile, mărturisirile şi expresiile Sale supraîncărcate de conţinut. Evangheliile nu se citesc! Se studiază! 106

BOALA secolului: INERŢIA - INDIFERENŢA - NEPĂSAREA ÎMPIETRIREA Şi odată cu studiul, cele ce sunt prime înţelese, trebuiesc aplicate. După opt pagini de-ale mele, poate ai înţeles că e cazul să-ţi dai seama că: precum cele materiale ca să fie obţinute au nevoie de efort, cu atât mai mult cele spirituale, cunoaşterea; pentru “a înţelege“ ai nevoie de efort, să fii numai tu, cu tine însuţi, cu propriile tale gânduri, să le struneşti. Moartea sufletului este pricinuită de acestea trei (spun Sfinţii Părinţi): neştiinţa, lenea şi uitarea – toate ale minţii. Păi, frate, dacă cea mai de preţ comoară dăruită de Dumnezeu oamenilor este "Evanghelia“, oare nu merită aceasta preţuită? Ea este “apa cea vie “, este “pâinea cea coborâtă din Cer“. Ea este Trupul şi Sângele lui Hristos. Numai rumegând zilnic din Ea putem înţelege că “cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, acela va rămâne întru Mine şi Eu întru el!” Hristos spune:” Eu sunt buciumul viţei, voi mlădiţele; cine rămâne în Mine va aduce rod, iar cel ce va sta departe se va usca“. Căci aşa cum mustul şi vinul aduc plăcere şi bucurie, aşa şi seva buciumului (apa cea vie) în timp rodeşte must şi vin, care aduc bucurie omului. “Am venit la voi ca BUCURIA Mea să fie în voi deplină! ”. Dragii mei – să ne trezim! Plăcerile şi satisfacţiile exterioare sunt ca un drog ce produce iluzii, himere care pier, se risipesc, nu dăinuiesc. Dacă nici viaţa aceasta nu o putem petrece numai în plăceri şi aşa zise bucurii, ce să mai spunem de viaţa de după moarte? O singură salvare avem, Hristos o spune clar şi fără ocol: numai rămânând în El putem fi hrăniţi de-a pururi cu Bucurie veşnică. 107

Omul e în trup (repet cele trei): GÂNDIRE – IUBIRE FĂPTUIRE. După moarte, murind trupul, cade făptuirea şi rămânem doar GÂNDIRE-IUBIRE. Când omul a trăit doar roadele făpturii materiale, deci gândind şi iubind numai cele materiale, urmează dezastrul: după ce roadele (bunurile) materiale dispar, se prăbuşeşte în întunericul unei gândiri şi ataşări afective care nu mai au obiect. Am avut în tinereţe un prea apropiat prieten, doctor fiziolog, cu vreo douăzeci şi cinci de ani mai învârstă pe nume Gheorghe Dabija. Fireşte a fost unul din cei şaisprezece cu care am fost în lotul “Rugului Aprins“. După ce am fost în aceeaşi boxă judecaţi, m-am reântâlnit cu el abia după patru ani, într-o colonie de muncă din Balta Brăilei, zisă “Salcia“. După bucuria revederii l-am întrebat: “Ei, cum ai dus-o, doctore?” Fuseseră anii ’59 -’61, de crunt regim de exterminare fizică şi psihică. Mi-a răspuns degajat: “Eh, schimbări de decor!”. De aceea dragii mei, mulţumiţi Domnului că aţi scăpat de schimbarea forţată a decorului în care pribegiţi temporar. Şi pentru că oricum acest “decor“ nu peste mult va dispărea, lumina se va stinge şi vom fi obligaţi să trăim doar cu lumina minţii şi a inimii. Abia a trecut acel moment când s-a strigat în întuneric la ora 0,00 noaptea: ”Veniţi de luaţi Lumină! ”. Dintr-o singură flacără, lumânări s-au apropiat de UNICA FLACĂRĂ purtătoare de lumină şi fiecare a căutat să apere delicata lumină a lumânării, să nu se stingă, s-o ducă acasă, să aprindă "candela" pregătită cu ulei, să ardă fiecare pe măsura ei, atâta vreme cât va exista "ulei" … Căci vreau – nu vreau, vrem - nu vrem, lumina candelei e condiţionată de existenţa uleiului. Dar am uitat ori nici n-aţi ştiut, că cel mai scump produs pe vremea când Hristos a spus parabola “Fecioarelor înţelepte şi nebune “ era uleiul! George, 24 aprilie 1996. 108

Alte sfaturi date ucenicilor Gândurile tale să tacă, să nu doreşti nimic. Nu poţi avea puterea Cuvăntului până nu dobândeşti virtuţile tăcerii! Fără prieteni, doar cu Hristos! Bucură-te, căci ceea ce ai cunoscut tu, alţii vor cunoaşte tocmai în ziua înfăţişării. Să citeşti în fiecare zi aproximativ o oră; nu e nevoie să înţelegi, ci să simţi. Rugăciunea să nu fie un scop. Să nu te ataşezi de nimeni, nici chiar de Rugăciunea lui Iisus. Destinul e necruţător şi nu iartă, nu priveşte la nimeni, nu îi este milă de nimeni. Dăcă nu ne racordăm şi nu avem priza să intrăm, când vor veni vijeliile, numai urlete se vor auzi. Atunci ai să te baţi cu pumnii în piept şi ai să zici: am putut, dar nu am vrut. -cine vrea poate -cine doreşte izbuteşte Trec trenurile pe lângă voi şi nu le vedeţi. Mai ai un mărfar, care e în mine. În tăcere te apropii de mine. Adevărata existenţă, adevăratul izvor, în tine îl găseşti, prin El, căci tot El este şi în adânc. Când te întorci în tine însuţi, să fii asemenea omului care a fost plecat în străinătate şi se întoarce la părinţii săi. Vrei să abandonezi lupta, să te numeşti laşă ? Fără smerenie şi blândeţe, nu ne putem numi fii ai Celui Preaînalt. Voi aşteptaţi oameni, care să vă aducă mântuirea. Fără televizoare şi altele, că nu mai este timp. Hristos nu are ce face cu muştele, le dă cu spray ca să nu încurce şi pe alţii. Dacă ştii să-ţi înfrânezi bucuriile, atunci te apropii de smerenie. 109

Hristos este atât de sensibil, încât atunci când te apropii de El, te onorează numaidecât. Lenea, mândria, răutatea, nu le poate ierta Dumnezeu, pentru că oamenii le-au făcut, nu Dumnezeu. Mintea omului este ca un asin sălbatec, care paşte din iarbă în iarbă, dar noi trebuie să-l priponim; deci mintea trebuie ţinută în frâu, baţi un ţăruş şi îl legi. Aveţi grijă ca alergarea voastră să nu fie zadarnică. Noul Testament, Psaltirea şi Patericul să le ţii sub pernă. Dăcă nu ascultăm în totalitate de îndrumătorul nostru, dincolo, când ne vom înfăţişa înaintea tronului Lui Dumnezeu, El nu poate să pună un cuvânt pentru noi. Să renunţi la propia ta persoană, trebuie muncă. Iubirea se lucrează. Lui Hristos îi plac oamenii erudiţi. Rugăciunea reglează mintea. Atenţie la minte! Cu Hristos nu-i de glumit. Dar şi apostolii erau grupaţi, nu toţi înţelegeau la fel. Am de gând să fiu de 3 ori mai aspru cu mine însumi. Pe Hristos depinde cum îl chemi: dacă-l chemi când şi când, vine şi El parţial;deci trebuie cu toată puterea ta să-L chemi. Dacă vrei să fii cu mine, fă ceea ce fac eu. Nu ceea ce faci, ci cum faci. Cheia raiului sau a iadului, noi le deţinem; depinde cum le folosim. Apostolii, fiecare cu steaua lui, cu focul lui. Dacă nu devenim candele aprinse , degeaba trăim. Zi de 9 ori “Împărate Ceresc”, răcneşte, zi “ Miluieşte-mă Dumnezeule “! Ajută-te singură.Unde-ţi dai silinţa şi depui efort, acolo îşi varsă Dumnezeu mila. Lacrimile sunt bune, oricum ar fi ele. 110

Diavolul toată ziua umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită şi uite-aşa v-a apucat şi pe voi - familia voastră şi vă insuflă în minte: avuţie, bani, iubire de avere. Când ai vreo durere, mulţumeşte-I Lui Dumnezeu şi zi: Mulţumesc Doamne, că iar m-ai vizitat! Maria, dacă tu ai să mă asculţi pe mine, am să-ţi dau o haină, cum rar mai are cineva pe pământ. N-ai vrea să stai într-o casă unde să nu ai condiţii, nici să te speli – într-o colibă? Să punem stavilă la gânduri: Pune Doamne strajă gurii mele! N-are de unde să iasă rugăciunea, dacă nu citim şi medităm. Cugetul smerit şi înalta cugetare, aduce rugăciunea. Mai bine zicem 5 cuvinte cu duh, decât o mitralieră şi nu iese nimic. Cela ce cheamă necontenit Numele de Lumină - trăieşte în fiece clipă o sărbătoare a bucuriei. Repetarea necontenită a Numelui de Lumină, aduce limpezire în cerul inimii, iară mintea golită de cugete viclene, saltă precum peştii în adâncul oceanelor. Drama omului modern, este că nu mai are timp să admire. Istoria lumii este chiar judecata ei. Judecata este deja pronunţată. Cifra “9” : trimis din cer să te ajute. Smeritul este pe primul loc. De-asta te vezi că eşti bolnavă, pentru că te vezi pe tine şi nu numai pe Hristos. Nu cel ce zice, ci cel ce face; participarea la muncă. Nu trebuie să fii decepţionat, să-ţi menţii moralul. Cu puţin se începe statornicia. Să ne uităm la lucrurile mici, care sunt foarte importante, elementare. Ce lucruri mari putem cere, când suntem deficitari la cele mici? 111

Foarte uşor îl jigneşti pe om şi foarte greu îl reabilitezi. Mustră-l pe cel înţelept şi cu minte, căci te va iubi şi nu-l mustra pe cel nebun că te va urî. Este păcat de moarte să vorbeşti cuvinte în deşert. Când i-a zis lui Petru, lasă morţii să-şi îngroape morţii, el n-a mai zis nimic şi l-a urmat. Luaţi jugul Meu că este bun şi sarcina Mea uşoară. Biruiţi, dar nu răpuşi! Nu te mai gândi la ce-ai făcut, ridică-te, refă-ţi itinerariul! La Tronul Slavei se ridică sângele martirilor, atât. Iubirea rimează cu nemurirea. Ce e iubirea fără durată? Un faliment, un dezastru, o amăgire, o durere. Refuzul de a iubi, este virusul cel mai nefast. Aliluia: ispiteşte-le pe toate, cercetează-le pe toate. Căutarea sinelui pentru Hristos, asta înseamnă să fii creştin. Marea dramă a adevăratei şi sfintei Ortodoxii este lipsa ţipătoare a duhovnicilor şi ierarhilor. Dacă vrei să bei pelin, ai şansa de a mă înţelege, dacă nu… Şi pe lumea cealaltă, cine se aseamănă se adună. Comandantul a dat verdictul: să se salveze cine mai poate, dacă se mai poate. Duhul Sfânt ţine locul tuturor, ca nici un trup să nu se mândrească, să nu se laude în faţa lui Dumnezeu. Uită-te pe tine şi fii numai cu Hristos, numai pentru El. Mântuirea nu vine din afară; fiecare prin efort propriu. Hristos nu a venit cu scopul de a fi jertfit. Fiţi artişti precum sunt şi eu! La muncă, nu la Doamne miluieşte. Ce este aceea sfinţenie? Să ne cizelăm comportamentul faţă de aproapele. Caut un om care ştie să-mi preţuiască Cuvântul. Trece timpul şi se măresc penalizările. Cine paşte , le cunoaşte! 112

Când apelezi la Cineva nu trebuie să te străduieşti numai a-i trimite cererea, ci să te străduieşti a te înălţa cu viaţa ta la El. Când trimiţi un mesaj, trebuie să simţi că-ţi este primit şi rezolvat. Perseverenţa e totul. Ostaşul nu trebuie să se plictisească la post. Fericiţi cei ce plâng, nu cei sănătoşi care se zbenguie. Bucură-te, că eşti în atenţia Lui Hristos. Necunoştinţa este o însuşire rea, în care stau cu osebire tinerii care n-au setea cunoaşterii. Nepurtarea de grija canonului- e un păcat. Fumatul e un nărav, un viciu, nu un păcat. Maica Domnului este un spirit atât de mare , încât atunci când intră Ea în acţiune e mai puternică decât Duhul Sfânt în manifestările Lui universale, decât acţiunile Duhului Sfânt pe întregul Pământ. În final, ce să cerem dimineaţa? Să facem precum vrea Dumnezeu şi să se împlinască în noi voia Lui. Izbăveşte-mă Doamne de neştiinţă, de neândrăznire şi de nesimţirea cea împietrită. Să cerem voinţă - nebiruită de pofte şi plăceri. Cărţile vieţii le scrie Hristos în fiecare viaţă. Abia după moarte, spiritele superioare intră în straturi şi se bucură continuu. Ne rugăm să putem cânta în linişte, să strigăm şi să-L mărturisim semenilor. Prima cerere: Luminează ochiul gândului nostru, dar şi a urechilor gândului cu care auzim vocile celor de dincolo. Simţul sacrului are şi limbă cu care gustă Lectura şi Poezia, ureche cu care ascultă Muzica (mesajul Duhului Sfânt), miros cu care cunoaşte semenii, ochiul minţii şi pipăitul cu care cunoaşte adevărul din scrieri . Sfântul Duh lucrează cu mintea şi dezvoltă câmpul frenic (Gândirea). 113

Oasele mele cele smerite, adică structura energetică a organelor interne. Să citim cu duh de umilinţă. Dumnezeu este mai întâi de toate Dumnezeul puterilor care îl ascultă şi căruia îI cântă continuu. Puterile cereşti cântă lui Dumnezeu în multiple corale, multiple cântece şi armonii, emanând culori feerice. Iată, cerem inimă veghetoare. Suntem casă, temple ale Duhul Sfânt. Omul spre a fi om, este dator să-şi onoreze obligaţiile faţă de Sinele său, căci fundamentul este poruncitor, răzbate prin milenii îndemnul Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă!" Esenţa adevăratului stil christianic este dragostea pentru adevăr şi dreptate precum şi lupta ca ele să fie instaurate pe Pământ. La "Munţi" scapă suflete al meu! VIAŢA Veşnică! Vrei, să pui capăt luptei grele, Si să te-aşezi în liniştea de veci Cu “binele “ ce-ai săvârşit în astă viaţă Si să te leneveşti “întru odihnă “ vrei pe veci ? Ci-n van aştepţi odihna viitoare Ca pe-o răsplată după un sfârşit. Nu! Nemurirea nu este o STARE … Ci o LUCRARE fără de sfârşit! (limpezire după “Nemurire” - de V.Voiculescu) 114

DIALOG Eu

- Mari distanţe Incomensurabile distanţe despart pe cei laşi care se roagă de cei viteji care se luptă ! Ce-i de făcut Kirie ?

Kirios

- De două mii de ani caut o rezolvare şi nu găsesc . Nu ştiu ce să mai fac pentru ei . Am epuizat toate mijloacele,toate simbolurile, toate parabolele . Totul a fost zadarnic !

Eu

- Bine,dar totuşi ei sunt credincioşi, cred în Tine Kirie şi-Ţi aprind lumânări şi-ţi cântă osanale …

Kirios

- Ce tot spui? Ce-i aia “lumânare“ şi “osanală“? N-am auzit de aşa ceva ! Or fi pe undeva în universul ăsta, dar nu ştiu unde … Până la Mine nu ajung decât scânteile celor ce luptă şi flamele celor ce iubesc… 16 februarie 1979 – ora 11.55

115

116

RUGĂ Kirie, Kirie, destul Ţi s-a zis Kirie! Destul am lâncezit cerşind milă şi ajutor … Ajunge Kirie cât ai fost milos E timpul să fii şi Cel ce eşti în realitate “Domnul şi Stăpânul cel drept “. Destul ne-ai mângâiat acum loveşte-ne : cu focul iubirii Tale mistuitoare cu urgia adevărului Tău necruţător ! Ne-ai tot iertat de 2000 de ani tot rabzi de 20 de secole abandonează metoda asta că n-a dat rezultatul scontat ! Acum, dă fiecăruia ce se cuvine : pe merit, pe drept, după tenacitatea cu care a luptat pentru Logosul Tău, după temperatura la care a ars, după rodul ce fiecare a rodit … Aşa cum eu m-am săturat de slujbe şi osanale Cred că şi Tu Kirie Te-ai săturat … Celor ce au încrucişat spadele pentru Tine, trăsneşte-i cu iubirea Ta ! Celor ce au ars în iubirea pentru adevărul Tău loveşte-i cu frumuseţea tainelor Tale ! 117

Celor ce se tot milogesc după harul Tău, fără să facă nimic concret expediază-i pe planeta maimuţelor! Ăstora care tot fac cruci şi aprind lumânări pune-i la jug şi biciuieşte-i până va curge sânge . Că tu Kirie Ţi-ai dat SÎNGELE pentru ei iar ei vor să Te cumpere cu lumânări şi anaforă . Fii drept Kirie ! Fii şi Tu odată drept … odată pentru totdeauna !… 18 februarie 1979 - ora 11.50

118

Postfaţă. Cine este Părintele George Văsii „Binecuvântează suflete al meu pe DOMNUL şi toate cele din lăuntrul meu, Numele cel sfânt al Lui”. „Pentru Numele Tău Doamne dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu, fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău” De la aceste cuvinte din Psaltire am pornit la tipărirea prezentei Lucrări, fiind polarizaţi de-a lungul anilor de inimosul şi sârguinciosul isihast Părintele George VĂSII, care prin râvna sa deosebită, prin cuvântul său înflăcărat şi polarizator, ne-a dovedit că înlăuntrul său arde un FOC autentic de iubire până la sacrificiu, pentru puternicul efect al repetării consecvente, constante şi plină de râvnă, a LUMINOSULUI NUME al DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Chiar la început, am aşezat Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului, ca un filtru purificator pentru mintea celui care urmează a studia profundele învăţături lăsate de Părintele. Acatistul este precedat de un Cuvânt lămuritor întocmit de Sfinţia-Sa, ce prevesteşte ideile duhovniceşti din materialul selectat spre publicare. În primul rând, se evidenţiază ca o linie directoare, ideea canalizării tuturor eforturilor căutătorului de Dumnezeu în scopul dobândirii isihiei – liniştei interioare – în fapt dobândirea multdoritei Împărăţii a Cerurilor. Este o lucrare lăuntrică, conform celor afirmate în Evanghelii, că: „Adevăraţii închinători sunt cei în Duh şi Adevăr”. Părintele de altfel, considera că actuala Biserică a Sf. Apostol Petru - a „Pâinii”, va trebui să devină a „SÂNGELUI”adică a FILOSOFIEI CHRISTIANICE, Biserica Sfântului Ioan Evanghelistul!

119

Povestea că, musulmanii chiar au cerut la Papă doi cardinali, cu care să discute câteva probleme despre creştinism. Şi i-au întrebat: „De ce acest Iisus al vostru, l-a pus tocmai pe Petru şeful Bisericii Sale, care a făcut atâtea gafe, s-a lepădat de trei ori, etc.?” Dar s-a nimerit să fie doi cardinali mai smeriţi şi au răspuns: „Păi altul nici nu se putea, căci el era cel mai aproape de laşitatea noastră, a oamenilor, de neputinţele noastre…” Discuţia asta era în secolul trecut. Au mai spus cardinalii: „Urmează să instaurăm şi Biserica Sfântului Ioan Evanghelistul, a Gândirii.” „Şi ce mai aşteptaţi ?” au întrebat musulmanii. „Nu ştim nici noi!” au răspuns ei. Părintele GEORGE a practicat un isihasm bazat pe Cunoaştere (ca efect al Gândirii) deoarece, spunea Sfinţia Sa: „Iubirea de Dumnezeu, pe măsura cunoaşterii Lui este!” Repeta adesea citatul din Filocalie: „Neştiinţa este cea mai grea povară a omului” şi după cum mărturisea într-un interviu, la o emisiune radio: „Neştiinţa în înţelesul propriu al cuvântului, înseamnă întuneric… Neştiutorul nu numai al culturii laice ci şi a învăţăturilor Mântuitorului. Dacă isihastul nu cunoaşte mesajele profunde ale lui Hristos, el nu poate intra în rezonanţă cu Lumile de mărire ale lui Dumnezeu, nu poate să spună cum a spus Sf. Isihie Sinaitul: „Iar cel ce deapănă în mintea sa, pe cerul inimii sale, dulcele Nume al lui Iisus, va sălta precum saltă peştii în apa limpede şi va prăznui în fiecare clipă o sărbătoare a bucuriei.” Aşadar, Sfinţia Sa şi-a deschis orizontul spiritual cu abordarea Filocaliilor (pe care mulţi le ţinem neatinse) şi aprofundarea Sfântului Maxim Mărturisitorul a cărui sculptură îi domina camera de lucru, o probă autentică că scrierile acestuia, pe care le-a parcurs în opt luni de zile, constituie temelia pe care o 120

are şi anume: ”Filocalia” (Culegere a scrierilor Sfinţilor Părinţi; se traduce din greceşte: „Iubire de frumos”) . Ne întrebăm, câţi dintre noi ne-am fixat la scrierile unuia din autorii care s-au adunat în 12 volume, câţi dintre noi s-au oprit la Sfântul Maxim Mărturisitorul şi au zăbovit minute şi ore pentru a-i pătrunde „Scoliile” şi „Comentariile” sale, câţi dintre noi deschidem zilnic Noul Testament şi citim şi aprofundăm şi medităm şi ne străduim să descifrăm cele mai profunde mesaje şi intenţii cu care a venit pe Pământ DOMNUL, DUMNEZEUL şi MÂNTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS? Pentru câţi dintre noi, cuvântul Mântuitorului: ”Foc am venit să aduc din cer şi toţi aş vrea să ardeţi în el!“ domină mintea noastră şi gândurile noastre de fiecare zi şi ceas? Câţi dintre noi, laici, preoţi sau călugări suntem pătrunşi de a avea Candelele aprinse şi a intra în Camera Mirelui şi a nu ni se spune dramaticul cuvânt “NU VĂ CUNOSC PE VOI! “. Mulţumim după fiecare masă că ne săturăm de bunătăţile pământeşti dar simţim oare în noi căldura candelei lăuntrice cea dătătoare de Lumină şi Bucurie veşnică? Ne străduim să stoarcem seminţele cuvintelor lui Hristos din Evanghelie? Am pregătit noi feştilele pentru ca Fulgerele iubirii lui Dumnezeu să le aprindă într-o rugăciune care să ne cuprindă de lacrimi şi umilinţă, care sunt cu adevărat primele semne că ne-am angajat pe “poteca cea strimtă“ care duce spre LUMINA ŞI VIAŢA VEŞNICĂ şi nu spre “întunericul cel mai dinafară“ în care vor fi azvârliţi toţi ce nu au ”haina de nuntă”! Mulţi ne-am lăsat barbă, ne-am îmbrăcat în negru, unii au devenit teologi şi poartă chiar epitrafir, iar alţii stau retraşi departe de tumultul zgomotos al celor pierduţi în munci pentru realizări deşarte, dar oare aşa cum plăcerile lor sunt deşarte, trecătoare, iar ei morţi şi nesimţitori, mă întreb, câţi dintre noi cei care avem pretenţia că-L iubim pe Hristos, putem mărturisi sus şi tare că arde în noi flacăra iubirii Divine, chezăşia vieţii celei veşnice şi intrarea în ”Cămara de nuntă” a Mirelui Ceresc? 121

Sufletele noastre sunt treze sau dorm, macină seminţe pentru untdelemn sau purtăm firma: ”TIPIC, TIPIC şi la INIMĂ NIMIC?” Nu Dumnezeu are nevoie de sute de rugăciuni, Psalmi şi slujbe cu înşiruiri de tropare şi condace al căror sens şi conţinut nu-l mai sesizăm; ci noi avem nevoie de ele, pentru a statornici în noi acea inimă înfrântă şi smerită, singura către care Dumnezeu îşi îndreaptă privirile când constată că omul acela a înţeles că nu pentru bunurile din afară se roagă lui Dumnezeu şi că în omul acela există o sete autentică, constantă şi profundă de HRISTOS IISUS - singurul nostru Izvor de putere, energie şi LUMINĂ, care ne poate smulge din mocirla patimilor, din nesimţirea cea împietrită şi din trândăvirea cea ucigătoare de suflet! Repeta mereu Părintele George Văsii, ucenicul credincios Părintelui său duhovnicesc, că trei sunt păcatele care ucid sufletul omului: neştiinţa, nesimţirea şi uitarea (toate ale minţii). Dacă în rugăciunea Tatăl nostru, repetăm zilnic şi mecanic: ”Sfinţească-se Numele Tău”, Părintele George, când NUMELE IISUS era pronunţat de el, când însăşi glasul lui recita pe dinafară icosele şi condacele IMNULUI ACATIST LA RUGUL APRINS, scris de Părintele Daniil în 1942, pe vremea când era Monahul Agathon la Mănăstirea Antim, ei bine, Părintele George ne-a impulsionat să ne ataşăm cauzei abordării cu seriozitate a ştiinţei de a asimila tainicele trepte, pentru a ajunge la adevărata rugăciune lăuntrică a inimii, aşa cum o numeau cei de demult: ”Rugăciune de sine lucrătoare”, singura care întradevăr încălzeşte, curăţă de patimi şi înnobilează sufletul, aducându-l pe cât se poate înaintea lui Dumnezeu, ca să se împărtăşească de adevărata şi autentica Rugăciune a lui Iisus, care trebuie să recunoaştem, ne-o dă, nu vrednicia, ci prăpastia smereniei, în care să ne prăbuşim, iar de acolo să strigăm, să chemăm şi să cerem putere şi salvare din groapa mizeriei, nesimţirii şi a stagnării noastre ceţoase. Să părăsim tipicul exterior al literelor moarte, al textelor rugăciunilor, al zecilor de acatiste pe care le tot repetăm uscat zi 122

de zi, lipsite de căldura unei trăiri autentice, pe care cantitatea cuvintelor şi literelor o ucide, căci: nu în mulţimea vorbelor, nu în repetarea automată şi seacă a unor rugăciuni facem voia lui Dumnezeu ci în adâncirea şi căldura şi fierbinţeala strigătelor noastre de salvare din întunericul în care, în mod inconştient zăcem fără să ne dăm seama. Numai când se va sfinţi în noi ”Numele Lui”, atunci ne putem numi cu adevărat „fiii Lui”. S-a sfinţit oare în noi ”Numele Lui?” Avem noi oare pe buze şi în gând numai: ”Iisuse, Iisuse, Iisuse…!” Ne simţim noi copii Lui când cerem să ne învrednicească să-I spunem „Tatăl nostru”? Şi dacă spunem totuşi „Tatăl nostru”, de cele mai multe ori, chiar şi la Sfânta Liturghie, noi cerem „pâinea cea de toate zilele” şi nu “pâinea cea spre o fiinţă”, necesară sufletului nostru pe care o putem lua acum din cărţi şi din tot Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că pâinea de fiecare zi oricum o obţine cel ce „caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu”. Toate sfaturile şi îndrumările isihaste din această carte, au fost puse în practică şi verificate de Părintele George, chiar în vremuri de restrişte, pentru că, spunea un alt mare isihast, de data aceasta mult mai cunoscut, Părintele Ioan Iovan: „Aurul se căleşte în foc.” Amândoi au fost închişi pentru credinţă şi numai puterea acestei rugăciuni a inimii i-au ajutat în grelele împrejurări ale detenţiei. Iar Măicuţei Veronica – Stareţa de la Vladimireşti – în trei Vedenii i s-au dat sfaturi despre această Rugăciune. În prima, spune Maica Domnului: “Rugăciunea Părinţilor de demult s-o aveţi!” În altă Vedenie: “Numele dulce al lui Iisus să fie pe buzele voastre şi în inimile voastre!” Iar când Măicuţa a întrebat: “Ne vom mântui noi, oare?” Maica Domnului i-a răspuns: “Totuşi, cu Numele lui Iisus vă veţi mântui!” Aveau în faţă pribegia şi celelalte închisori. Dar, povestea Părintele Sebastian de la Corod, un alt deţinător al acestei comori: ”Rugăciunea inimii”, i-a spus un tânăr 123

călugăr: „Părinte, nu am ajuns încă să ne rugăm. Noi citim; şi la chilie şi la Biserică!” De aceea, am considerat necesar să tipărim acest material, care pregăteşte mintea pentru rugăciune, ne învaţă şi ne ajută practic să ne rugăm. Sunt amintite aici, ispite ale lumii moderne, aspect ce dă originalitate cărţii, mai mult, sunt folosiţi termeni ai vocabularului actual, chiar ai unei spiritualităţi universale, din dorinţa unei înnoiri a limbajului, deoarece, după cum scrie Andrei Pleşu în Prefaţa cărţii lui Andrei Scrima, „Timpul Rugului Aprins. Maestru spiritual în tradiţia răsăriteană” Ed.Humanitas, Buc.1996: „ Este inadmisibil ca o religie a Logosului să accepte cu atâta frivolitate anemierea cuvântului, adormirea lui sub rutină, inflaţia stereotipiilor dulcege. Credinţa n-a fost zăvorâtă pentru totdeauna în „stilistica” leneşă a semi-doctismului parohial. Pentru a vorbi omului de azi, ea trebuie să sune altfel decât acum 200 de ani. Cine crede că o asemenea exigenţă e nerespectuoasă cu tradiţia, confundă tradiţia cu scleroza şi teologia cu învăţământul politic totalitar.” Chiar Andrei Scrima scrie că: ”se confundă adeseori Tradiţia Bisericii cu tradiţionalismul religios, cee a ce constituie o gravă deviere”. „Demonul lozincăriei ecleziastice” era pe bună dreptate pentru călugărul Nicolae (Steinhardt) de la Rohia, una din „marile primejdii ale vieţii duhovniceşti”. („Dăruind vei dobândi”, Baia Mare 1992, pg.243). Lozincăria ecleziastică lipseşte cu totul din textele Părintelui George. Unii însă vor fi alergici la deschiderea inter religioasă. Fidel - fără concesii dogmaticii ortodoxe în litera şi spiritul ei, Sfinţia-Sa nu impune totuşi Duhului Sfânt hotare confesionale şi geografice. Noutatea paginilor din carte îşi are totuşi în spaţiul românesc, „vechimea” ei: e întâlnirea unică dintre intelectualitate şi cler, petrecută la Antim, în preajma anilor 50. „Grupul de la Antim a fost ultimul episod de sobornicitate reală a Bisericii noastre, în anii dictaturii comuniste. Mari intelectuali şi mari 124

călugări, au comunicat şi au „cuminecat” acolo, într-o neverosimilă libertate lăuntrică, până când autorităţile au hotărât să definească spiritul în termeni de penalitate. Grupul de la Antim a devenit în 1958 „Procesul Rugului Aprins”- scrie acelaşi Andrei Pleşu. Părintele George Văsii, isihastul necunoscut despre care am vorbit până acum, este chiar unul dintre cei 16 membri ai renumitului Lot „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, pe atunci student la arhitectură, dar care fusese călugărit de Părintele Daniil, primind numele de Teofilact (Credinţă înţepenită). A fost condamnat la 8 ani de muncă silnică, în ziua de 8 Noiembrie 1958 (de Sf.Arhangheli Mihail şi Gavriil) sub acuzaţia de „Crimă de uneltire împotriva ordinii sociale – activitate misticduşmănoasă” împreună cu ceilalţi membri ai Lotului, mari personalităţi ale ortodoxiei româneşti: Părintele Daniil (Sandu Tudor), Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Pr. Benedict Ghiuş, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Adrian Făgeţeanu, poetul Vasile Voiculescu, prof. univ. Alexandru Mironescu, dr. cercetător fiziolog Gh.Dabija. Arestat la Mănăstirea Moldoviţa, când tocmai restaura o frescă exterioară: „Coborârea în infern”

Studentul George Văsii - fotografie din Dosarul de anchetă 125

este dus în iadul temniţelor comuniste, executând pedeapsa în următoarele locuri de detenţie şi lagăre de muncă forţată: 1.Închisoarea Fortul 13 Jilava (unde timp de câteva săptămâni l-a ascultat pe Părintele Stăniloae, cu care a stat în aceeaşi celulă, vorbind despre Sf.Maxim Mărturisitorul); 2.Coloniile (lagăre de muncă forţată) din Balta Brăilei: -Stoeneşti (un adevărat lagăr de exterminare) -Stoeneşti Saivane -Salcia, Grădina, Băndoiu 3.Închisoarea Gherla. În perioada de muncă forţată, se îmbolnăvesşte de enterocolită cronică, netratată, ducându-l în pragul unei epuizări fizice, care a cauzat de mai multe ori pedepsirea cu bătaia. Aceste momente sunt amintite de Mihai Rădulescu în cartea: „Rugul Aprins. Duhovnicii ortodoxiei sub lespezi, în gherlele comuniste.” Ed.Ramida, Buc. 1993, pg.101. În ultima parte a detenţiei, este mutat la penitenciarul Gherla (aprilie 1963) unde spre sfârşitul lunii aprilie 1964 a fost pedepsit pe nedrept cu 10 zile de carceră la Zarca (Neagra), cu un regim de infern. Aici compune mai multe poezii, printre care „Psalmii morţii temporare” şi „Numele” (isihastă)- poezia care i-a plăcut cel mai mult: „Mi-ai dăruit Numele Tău – cândva Şi L-am păstrat ascuns în inima mea, Ca pe o roată de foc sau un mărgăritar Ca pe un sfetnic credincios sau un aprig amnar, Din ale căror scântei pus-am temei Lucrurilor dinlăuntru şi-afar …” După ce a ieşit de la Zarca, de-abia mişcându-se, a fost eliberat în 18 aprilie 1964. Părinţii se călugăriseră, pentru a-şi putea ajuta mai mult cu rugăciunile lor, unicul fiu, închis. Mama, a devenit Monahia Vichentia, la Mănăstirea Văratec, iar tatăl, Monahul Mina, la Mănăstirea Slatina (lângă Fălticeni) unde stareţ era vestitul 126

călugăr Cleopa. Dar în urma Decretului de tristă amintire, au fost daţi şi ei afară din Mănăstiri, fiind sub vârsta cerută pentru a rămâne în monahism. S-au întors în Bucureşti, luând-o cu greu de la capăt, pentru că îşi vânduseră toată averea. Întâlnirea cu părinţii a fost emoţionantă. Au trebuit să locuiască însă împreună, într-o singură cameră, la un demisol. Şia continuat totuşi studiile, devenind arhitect. În 1969 este chemat de Patriarhul Justinian, căruia îi fusese anagnost când era copil (apoi ipodiacon episcopului vicarpe atunci - Teoctist). Acesta îi propune postul de arhitect titular al Episcopiei Bucureştiului. Aici lucrează din plin timp de 8 ani, restaurând integral Mănăstirea Pasărea şi Suzana, Mănăstirile Zamfira şi Cernica, parţial. Restaurează cu succes deosebit Biserica Sf. Gheorghe Griviţa, bombardată în anii 1942-1943. De asemenea instalează monumentul de piatră de la Mănăstirea Peştera Ialomicioarei, proiectând ansamblul Mănăstirii, precum şi alte nenumărate lucrări de mai mică amploare. Pe lângă munca intensă de proiectare la planşetă, are şi o intensă activitate spirituală. Compune o serie de poezii, grupate în mai multe volume şi desenează în jur de 110 planşe – Filosofeme grafice – pe care le-a expus la Spitalul de psihiatrie, în sala de audiţii muzicale, din cadrul unui „Complex de resocializare a suferinzilor psiho-mentali”, pe care l-a şi proiectat. A dorit să-i ajute pe bolnavii de aici care, spunea Părintele, se aseamănă „corăbiilor ce plutesc fără control, pe vastele întinderi ale marelui ocean al vieţii”. Pericolul cel mai mare, pentru noi toţi de fapt, apare când corabia trece prin faţa sloiurilor de gheaţă. În urma loviturilor acestora, se produc vârtejuri şi atracţii spre fund. Când cârmaciul nu se sileşte să se depărteze, este lovit, curenţii îl atrag şi cu toate sforţările lui, corabia este atrasă spre adânc, vâslaşul dispare pentru totdeauna şi de acolo nimeni nu-l mai poate scoate. Cine sunt sloiurile? Ce înseamnă corabia? Care este vâslaşul?

127

„Sloiurile sunt cei îngheţaţi spiritual. Ei se desprind din locurile lor, îşi irosesc forţele în zadar şi ciocnindu-se unii de alţii, nu fac decât să se afunde unul pe celălalt. Corabia este cel ce vrea să se salveze de cei care vor să-l lovească şi îl ameninţă cu scufundarea. Cârmaciul este mintea; Vâslaşul este voinţa, cu latura activă lucrătoare.” (din cartea ”Cercetări în Lumea Nevăzută” autor George Văsii) Tot în această perioadă se accentuează starea de luciditate şi extraordinară transparenţă mentală putând pătrunde înţelesurile a ceea ce ştia şi îl înconjurau, a Noului şi Vechiului Testament. 2 Februarie 1976, la Mănăstirea Pasărea fiind, trăieşte o stare cu totul extraordinară: simte cum ceva sau Cineva intră în corp. Un alt Eu plin de lumină şi putere, o altă persoană care parcă îl completează. Era Hristos! Aude coruri cântând “Hristos a Înviat!” şi îL simte întradevăr VIU în trupul său. Clopotele au început să bată toate a sărbătoare. “Am trăit atunci o stare de desăvârşită plenitudine. Nu mai aveam nevoie de nimic. Nu-mi lipsea nimic. Nu mă interesa nici casă, nici masă, nici visuri, nici pasiuni. M-am simţit întreg, desăvârşit, ca un zeu atotcunoscător. Dispăruseră şi problemele şi suferinţele. Răul nu mai exista.” (din cartea autobiografică: „În căutarea sensului”) A simţit că poate comunica direct cu Dumnezeu şi trăieşte certitudinea începerii Lucrării Divine de transfigurare a Pământului, de regenerare a spiritualităţii, de conlucrare cu Cerul. În 1976 se pensionează „pe caz de boală” şi astfel se poate dedica în întregime scrisului. Redactează alte două importante Lucrări de Filozofie christianică - eseuri de prezentare a simbolurilor şi a sensurilor parabolelor evanghelice: „Sensul celor trei Munţi” şi „Nunţile necesare” – ce are ca ax călăuzitor Evanghelia şi Apocalipsa Sf. Ioan, precum şi cartea autobiografică: „În căutarea sensului”. Dar cea mai frumoasă 128

rămâne ”LIGURDA” – Povestea Sfântului Ioan Evanghelistul despre adevărata viaţă pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos. Îl are duhovnic pe Părintele Benedict Ghiuş, teolog de talie mondială, şi frecventează Mănăstirea Antim, în corul căruia cânta încă din studenţie, fiind iniţiat în muzica psaltică de Părintele Sofian. Tot aici, îl avusese prieten pe fratele Andrei Scrima, care i-a dăruit un volum din versurile lui Reiner Maria Rilke şi i-a explicat poezia lui Ion Barbu, matematicianul poet, participant şi el la întâlnirile de la Antim. Dar realmente se regăsea în versurile doctorului Vasile Voiculescu – Sfântul Isihast şi poet al Îngerilor. Acest doctor fără de arginţi a fost condamnat în acelaşi Lot al Rugului Aprins şi silit să facă 4 ani de închisoare la înaintata vârstă de 74 de ani. Dar apucase să compună inegalabilele „Sonete” dedicate iubitului Iisus, pe care Părintele nostru le ştia pe de rost, şi de câte ori aveam nevoie de vreun sfat de la Sfinţia Sa ne recita câteva versuri semnificative din poeziile lui Voiculescu, în special din „Ultimele sonete ale lui Shakespeare în traducere imaginară”, a căror temă fundamentală o constituie cel mai înalt sentiment: IUBIREA, despre care marele poet spune în Sonetul CXCVI : Oricât ar fi făţişă, iubirea-i tot o taină: Ne vizitează-aicea, dar stă în altă parte; Sărutul, îmbrăţişarea îi sunt numai o haină Cu care se-nveşmântă în lumea de sub moarte. Iar în Sonetul CLXXIII: Te mistuie iubirea? Credeai că-i o păpuşă, Să-ţi faci un joc cu toane, ca în copilărie, Când ea îţi cere-o fire de salamandră vie, În tainica-i văpaie să arzi făr’ de cenuşă. Ea nu stă-n trup, stăpână a cărnii şi - a plăcerii, Înflăcăratu-i spirit, urgie, le consumă; Îşi cată-n noi duh geamăn …şi, de-l îmbii cu humă, Rămâi o biată urnă cu zgurile durerii… De asemenea, îl evoca pe îndrumătorul său - Stareţul Daniil de la Rarău, ori de câte ori avea prilejul. Acum am fost 129

puşi în postura ca, prin aceste rânduri, să întocmim şi noi, deocamdată schematic, profilul pneumatic al celui care ne-a fost Povăţuitor şi care atingând stadiile cele mai înalte ale Rugăciunii, a primit o serie de Daruri Divine, de-a dreptul incredibile pentru noi, firavii căutători de Dumnezeu. Ne-a părăsit în condiţii suspecte - asasinat, nu întâmplător pe 11 Septembrie 2001 (Sărbătoarea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, pe stil vechi - la Ieruslim), la vârsta de 66 ani, asemeni mamei sale Victoria şi Părintelui Daniil, decedat la Aiud, tot în împrejurări neclare. Este înmormântat la Brăila în ziua de 14 Septembrie, 2001 (Înălţarea Sf. Cruci) când Biserica Ortodoxă Română a declarat această zi de doliu naţional, în toate Bisericile şi Mănăstirile din ţară, pentru morţii din America. Dar pentru noi, Sfinţia Sa este VIU şi „Părinte întru Duhul Sfânt”, cum spunea Episcopul Kallistos Ware, în cartea: „Ortodoxia, calea dreptei credinţe”, care mai adaugă: „Legătura dintre Părintele duhovnicesc şi ucenic se întinde în lumea biruitoare, de dincolo, până la Judecata de apoi. Părintele Zaharia îi asigură pe ucenici: ”După moarte voi fi cu mult mai viu decât acum, aşa că nu vă mâhniţi la moartea mea.” În ziua Judecăţii, Părintele va spune: ”Iată-mă pe mine şi pe fii mei!” Iar Sfântul Serafim a cerut să i se pună pe piatra de mormânt aceste cuvinte demne de reţinut: ”După ce voi muri veniţi la mormântul meu; cu cât mai des, cu atât mai bine. Orice aţi avea pe suflet, orice vi s-ar întâmpla, veniţi la mine ca şi când aş fi viu şi îngenunchind pe pământ, vărsaţi-vă tot amarul pe mormântul meu. Spuneţi-mi totul şi vă voi asculta şi toată amărăciunea se va îndepărta de la voi. Aşa cum îmi vorbeaţi în viaţă aşa să o faceţi şi acum. Pentru că eu trăiesc şi pururea voi fi !” Ucenicii Părintelui George Văsii

130

Cuprins Prezentarea Acatistului 3 Acatistul Rugului Aprins al Maicii Domnului 11 Ectenia mare 29 Clarificări isihaste 39 Cele trei stări 63 Reflecţii şi Cugetări 69 Scrisori către ucenici 95 Alte sfaturi 109 Dialog 115 Rugă 117 Postfaţă 119

131