PROIECT CAPITAL INTELECTUAL -MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII-
BUCUREŞTI 2012
Profesor Universitar Doctor: Adrian Curaj
Student:Dimciaru Gh. Silvia
1
Într-o societate dependentă de informaţie, dar şi de creşterea numerică a organizaţiilor (ca expresie a comunicării sporite şi complexităţii relaţiilor sociale), Cunoaşterea pare a fi singura putere ce garantează progresul social, economic şi democratic care nu se erodează în timp. Orientarea spre captarea şi asimilarea de cunoaştere este pentru cele mai multe dintre organizaţii confirmarea unei anumite maturităţi funcţionale, concordante cu esenţa societăţii informaţionale de care este legată. Nevoia de a gestiona cunoaşterea pare să reprezinte un fenomen natural, ca urmare a unor intense discuţii privitor la rolul şi intensitatea procesului de valorificare a capitalului intelctual în societăţile post-capitaliste. În acest context, Managementul cunoştinţelor cuprinde identificarea şi localizarea valorilor intelectuale într-o anumită organizaţie, generarea de cunoştinţe noi cu scopul reliefării avantajelor competitive, accesarea integrală a informaţiei corporative, diseminarea de practici positive şi accesul la tehnologii de codificare şi utilizare a informaţiei. Ce reprezintă Managementul Cunoştinţelor? Este necesară delimitarea clară între conceptele de date, informaţii şi cunoştinţe. Datele reprezintă o serie de proprietăţi direct observabile ale lucrurilor. Informaţia reprezintă acumularea datelor într-un fascicul de nivel mai înalt care să aibă înţeles şi semnificaţie. Filtrată prin prisma percepţiilor şi gândurilor unei persoane, informaţia stimulează o gamă largă de acţiuni şi activităţi. Cunoştinţele sunt extrase din date şi construite pe baza informaţiilor. Există două forme distincte de cunoştinţe: ●cunoştinţele explicite, care constau în forme ale informaţiei, expertizei, sau experienţei care pot fi exprimate în detaliu, arhivate, codificate, şi de natură durabilă, şi pot fi distribuite cu ajutorul IT. Cunoştinţele explicite pot lua forma unei baze de date, unui document, desen, formule, brevet, înregistrări video sau prezentări. ●cunoştinţele tacite, sau ştiinţa intrinsecă, priceperea pe care o posedă un individ, reprezintă un sistem comun, neexprimat de valori, viziuni, scopuri şi comportamente care direcţionează activităţile unei organizaţii. Cunoştinţele tacite derivă din experienţa acumulată. Principalul obstacol pentru majoritatea organizaţiilor este identificarea acestui
2
sistem de cunoştinţe tacite. Provocarea ridicată de sistemul de cunoştinţe tacite constă în găsirea modului de a recunoaşte, genera, distribui şi administra acest sistem. Cunoştinţele tacite pot fi deduse numai prin acţiunile oamenilor, acestea nu sunt observabile în mod direct. Ele reprezintă o însuşire a omului care îl predispune să acţioneze în anumite moduri în funcţie de împrejurări, şi în mod adecvat circumstanţelor respective. Managementul cunoştinţelor reprezintă un tip sistematic de management. Acesta este un proces de acumulare, utilizare şi reutilizare a informaţiilor, cunoştinţelor explicite, experienţei şi expertizei pentru dobândirea unui beneficiu special de afaceri, îndeplinirea unui ţel, sau obiectiv care să sporească profitabilitatea şi competitivitatea organizaţiei. Prin intermediul acestui process, o organizaţie generează valoare pornind de la bunurile intelectuale şi bazate pe cunoştinţe. Managementul cunoştinţelor este un bun catalizator pentru inovaţie şi învăţare. Soluţiile de management al cunoştinţelor au datoria de a umple golul dintre cunoştinţele explicite şi cele tacite. Aceste soluţii pun în aplicare tehnologii de conţinut care sprijină captarea şi managementul informaţiilor explicite, precum şi tehnologii de colaborare care le permit indivizilor şi comunităţilor să creeze, distribuie şi să facă publice informaţiile pentru a întâmpina obiectivele specifice pentru afacere. Tema managementului cunoaşterii reprezintă o noutate teoretică a ultimului deceniu al secolului trecut şi a constituit de la bun început o provocare teoretică pentru comunitatea filosofilor, ale căror reflecţii au însoţit dezbaterea de idei şi au contribuit la constituirea disciplinară a domeniului. În 1995, Ikujiro Nonaka şi Hirotaka Takeuchi publică lucrarea “The Knowledge Creating Company” în care discută despre cunoaşterea deţinută de un grup şi o deosebesc de cunoaşterea deţinută de o persoană. Deasemenea, Nonaka reformulează distincţia lui Polanyi dintre cunoaşterea tacită şi cunoaşterea explicită şi argumentează că un individ poate să nu fie conştient de ceea ce ştie şi de modul în care poate obţine anumite rezultate.După Nonaka, cunoaşterea explicită este cunoaşterea de care un individ este conştient, ştie că o deţine şi o poate comunica celorlalţi prin intermediul limbajului. Trăim în prezent într-o societate a cunoaşterii în care cunoaşterea este cel mai bun capital şi trebuie să ştim cum să o folosim în condiţiile în care tendinţele actuale sunt
3
globalizarea, restructurarea şi generalizarea bunelor practice. Prin urmare, managementul cunoaşterii oferă un avantaj competitive decisive. Pe fondul acestor discuţii, în 1998 apare lucrarea “Working Knowledge:How Organisations Manage What they Know” a economiştilor de la Harvard, Tom Davenport şi Larry Prusak. Aceştia rafinează propunerile teoretice ale lui Nonaka şi Takeuchi printrun import din zona dezbaterilor despre teoria informaţiei şi a comunicării. Este formulată distincţia dintre cunoaştere şi informaţie, începe să se vorbească despre memoria corporatistă şi devine dominantă abordarea holistă. Este cercetată relaţia dintre cunoaştere şi organizaţie, se impune conceptul de organizaţie care învaţă, este precizat raportul dintre managementul cunoaşterii şi managementul strategic şi este semnalată nevoia formulăriiunor criterii de recunoaştere în timp util a acestor unităţi de cunoaştere care contribuie la îmbunătăţirea performanţelor organizaţiei, în primul rand prin creşterea capacităţilor nu doar de cunoaştere, ci şi de inovare competitivă ale acesteia. După numai un deceniu, managementul cunoaşterii avea toate caracteristicle unei discipline instituţionalizate. Apar reviste de specialitate, se organizează congrese, se înfiinţează centre de cercetare. Fiind o disciplină maturizată, managementul cunoaşterii intră în etapa dezbaterii asupra fundamentelor sale teoretice, inclusive asupra aspectelor epistemologice ale teoriei şi practicii. Importanţa managementului cunoştinţelor În climatul economic de astăzi, în care se pune foarte mare accent pe informaţie, organizaţiile obţin cea mai mare valoare mai degrabă din bunurile lor intelectuale decât din cele de ordin fizic. Managementul cunoştinţelor ajută la menţinerea cunoştinţelor care trebuie distribuite pentru punerea bazelor colaborării. În plus, managementul cunoştinţelor ajută organizaţiile în următoarele aspecte: ●Susţinerea inovaţiei. Managementul cunoştinţelor furnizează o infrastructură pentru reţelele electronice şi sociale, astfel încât acestea să poată dezvolta noi produse sau servicii; acesta susţine şi furnizează accesul către sursele de idei, pentru ca acestea să poată fi transformate în capital.
4
●Susţinerea colaborării. Managementul cunoştinţelor sporeşte oportunităţile de colaborare; acesta îmbogăţeşte schimbul de cunoştinţe tacite şi explicite între oameni; şi încurajează fluxul liber de idei. ●Încurajarea şi folosirea învăţării. Managementul cunoştinţelor facilitează şi accelerează procesul de învăţare; acesta creează pentru indivizi şi grupuri posibilităţile de a pune în aplicare noi cunoştinţe; el exploatează cunoştinţele organizaţionale şi aduce cunoştinţele potrivite la îndemâna oamenilor potriviţi, într-un context inteligibil care să explice noile provocări; el valorifică învăţarea individuală prin recompensarea şi specularea avantajului dobândit la nivelul întregii organizaţii. ●Dezvoltarea capitalului social. Managementul cunoştinţelor intensifică transferul de cunoştinţe individuale în cadrul organizaţiei; el sprijină schimbul în afara graniţelor organizaţionale, a timpului şi spaţiului; şi pune la un loc oamenii care deţin necesarul de cunoştinţe tacite şi explicite cu oamenii care au nevoie de aceste cunoştinţe pentru a-şi desfăşura munca. ●Atragerea şi menţinerea capitalului uman. Managementul cunoştinţelor sporeşte ratele de păstrare în funcţie a angajaţilor prin recunoaşterea valorii cunoştinţelor fiecărui angajat şi răsplătindu-l/o pentru acest bagaj de cunoştinţe; captează şi valorifică ceea ce cunosc oamenii – acel ‘ştiu să’ şi ‘ştiu ce’; promovează dezvoltarea carierei. ●Crearea şi utilizarea capitalului structural. Managementul cunoştinţelor transformă capitalul ntelectual capital în capital structural; şi direcţionează gândirea strategică înspre capitalizarea cunoştinţelor mai presus de concentrarea pe problemele legate de buget. ●Crearea oportunităţii de guvern online. Managementul cunoştinţelor furnizează o bază informaţională înlesnită de domeniul IT în scopul de a le permite cetăţenilor şi clienţilor să acceseze informaţiile şi serviciile de care au nevoie; el stabileşte o reţea de angajaţi guvernamentali bine instruiţi care să poată creşte valoarea pentru solicitările cetăţenilor şi clienţilor. ●Creşterea productivităţii. Managementul cunoştinţelor fluidizează operaţiunile şi reduce costurile, riscurile, curbele de învăţare şi timpii de iniţializare prin eliminarea proceselor redundante sau nenecesare; acesta contribuie la scopurile fundamentale/ pentru misiune.
5
●Schimbul de bune practici/procese. Managementul cunoştinţelor distribuie bunele practici în întreg cadrul organizaţiei; acesta învaţă din eforturile eşuate; furnizează o platformă pentru inovaţia şi reutilizarea cunoştinţelor; stabileşte punctele de referinţă pentru performanţa internă şi externă a indivizilor şi echipelor; şi îi ajută pe angajaţii noi să se familiarizeze mai repede cu cultura organizaţiei. ●Furnizarea de autoritate de conducere şi capacitate decizională. Managementul cunoştinţelor furnizează informaţiile potrivite într-un context care susţine luarea deciziilor; acesta integreazăcunoştinţele noi în cadrul proceselor decizionale prin schimburile şi colaborarea cu jucătorii la bursă şi mandatarii temporari în procesele de luare a deciziilor; şi utilizează informaţiile şi cunoştinţele pentru armonizarea acţiunilor organizaţionale cu misiunile şi viziunile. ●Sporirea satisfacţiei clienţilor. Managementul cunoştinţelor îmbunătăţeşte serviciile pentru clienţi prin fluidizarea timpilor de răspuns; acesta se concentrează asupra cunoştinţelor nevoilor clienţilor în vederea antrenării eforturilor unei organizaţii; şi îmbunătăţeşte experienţele şi rezultatele clienţilor în ceea ce priveşte serviciile care le sunt puse la dispoziţie. ●Stabilirea unei diferenţieri între avantajul competitiv şi piaţa de afaceri. Managementul cunoştinţelor ajută în asigurarea superiorităţii cunoştinţelor; atunci când ia forma unei propuneri de afaceri, produse sau servicii, acesta modifică propunerea de valorificare de la furnizarea de bunuri şi servicii la furnizarea de cunoştinţe şi expertiză pentru aceste bunuri şi servicii; şi concentrează raţiunea colectivă organizaţională pe nevoile clienţilor pentru a întâmpina scopurile pentru afacere /misiune. Studiu de caz:Managementul cunoştinţelor la Siemens Analiza situaţiei: Divizia de Reţele de Informaţii şi Comunicare Siemens este un furnizor global de servicii de telecomunicaţii, cu activitate în peste 100 de ţări. Deşi compania deţinea o cotă de piaţă semnificativă din piaţa telecomunicaţiilor, schimbările apărute în mediul de afaceri la mijlocul anilor ’90 au luat prin surprindere Divizia Siemens ICN. În acel moment, managerii companiei au observat că:
6
●Divizia Siemens ICN a fost forţată să se bazeze mai mult pe activităţile din prima linie a firmei, care aveau cunoştinţe solide despre ultimele descoperiri şi invenţii din domeniu ●Agenţii de vânzare trebuiau să acţioneze mai mult ca şi consultanţi iar abilităţi precum analiza financiară, planificarea, externalizarea, deşi dispersate în cadrul firmei, au devenit tot mai necesare ●Comercializarea soluţiilor a devenit o activitatea cu valoare adăugată mare; realizarea eficientă a acestei activităţi presupune identificarea rapidă a celor mai bune practici şi diseminarea lor pe scară globală, astfel încât să fie reutilizate în condiţii similare pentru a obţine profit Soluţia de management bazat pe cunoştinţe: Aşa a apărut ideea Sharenet - “reţeaua globală pentru împărtăşirea cunoştinţelor”. Sharenet avea următoarele caracteristici: ●Includea atât cunoştinţele tacite, cât şi cunoştinţele explicite utilizate în procesul de vânzare creator de valoare: cunoştinţe despre mediul de afaceri, know-how despre proiect, despre soluţii tehnice şi funcţionale etc. ●Punea accent pe cunoştinţele obţinute din experienţă, care includ comentarile, afirmaţiile şi expertiza de teren a proiectelor de vânzare ●În plus faţă de chestionarele structurate pe subiectele prezentate mai sus, Sharenet oferă spaţii mai puţin structurate cu ar fi camerele de chat, ştirile despre comunitate şi grupuri de discuţii Factori de success pentru Sharenet: ●În Sharenet, cunoştinţele din aceeaşi categorie puteau fi corelate în mod dinamic, oferind astfel o imagine globală asupra companiei ●În Sharenet, fiecare contribuţie a angajaţilor putea să fie comentată, cum este cazul recenziilor de cărţi în librăriile online ●Sharenet permitea colaborarea virtuală a tuturor angajaţilor din firmă, prin schimbul de cunoştinţe, construind astfel un sentiment de încredere şi muncă de echipă ●Au fost create roluri noi pentru a sprijini şi intensifica eforturile de implementare a managementului bazat pe cunoştinţe. Fiecare companie dintr-o anumită ţară avea un
7
manager Sharenet, care era responsabil pentru funcţionarea reţelei şi se asigura că Sharenet reprezintă o parte semnificativă din activitatea curentă a angajaţilor ●Sharenet a avut rezultate imediate în activitatea zilnică a utilizatorilor pentru că aceştia obţineau rapid răspunsurile de care aveau nevoie pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntau. Astfel, ei aveau obligaţia morală de a oferi comunităţii cunoştinţele pe care le deţineau ●Un alt factor de succes l-a reprezentat sistemul de recompense dezvoltat prin intermediul Sharenetului. Pentru fiecare contribuţie valoroasă, membrii primeau “acţiuni” Sharenet, sau puncte bonus, într-un sistem similar cu “milele aeriene”. Aceste acţiuni dădeau dreptul deţinătorului să participe la conferinţele internaţionale sau la cursurile şi seminariile la care doreau să meargă, chiar dacă subiectul acestor conferinţe era diferit de activitatea lor profesională. CONCLUZII Knowledge Managementul reprezintă noua tendinţă în ceea ce priveşte funcţia de conducere. Este modul inteligent de a culege, clasifica, arhiva şi ulterior accesa, distribui şi folosi cunoştinţele umane, pentru a servi unui scop comun, respectiv obiectivelor şi strategiei organizaţiei. Knowledge Managementul este unealta care asigură o evoluţie continuă organizaţiei şi se bazează pe tehnologiile de informare şi comunicare (ICT), care conferă eficienţă şi flexibilitate procesului de management. Un bun manager trebuie să înţeleagă influenţa pe care o are asupra afacerii atât mediul intern companiei, dar mai ales cel extern şi să fie capabil să reacţioneze în timp util la modifiările care apar. În acest context soluţiile oferite de aplicaţiile Managementului Cunoştinţelor oferă un suport major şi mijlocesc transformarea informaţiilor în cunoştinţe, prin intermediul acţiunilor. Provocarea maximă pentru un manager în zilele noastre este să reuşească să obţină profit în contextul competitivităţii globale, a outsourcing-ului, parteneriatelor interorganizaţionale, a migraţiei forţei de muncă, a încercării de econimisire a timpului şi a diverselor ameninţări din mediul intern sau extern al companiei. În ciuda acestor factori ce influenţează mersul şi desfăşurarea afacerii, managerii trebuie să planifice şi să implementeze cele mai adecvate practici de
8
KM care să permită companiei să opereze eficient şi să minimizeze pierderea de informaţii şi Depozitele de cunoştinţe deţinute. Knowledge Managementul conduce la o învăţare, gândire şi executare colaborativă, jucând un rol important la nivelul tuturor funcţiilor din cadrul unei organizaţii şi anume: managementul strategic, managementul financiar, managementul calităţii, resurse umane şi training, cercetare şi dezvoltare, managementul de proiect, relaţii publice, marketing şi vânzări, suport, administrare şi operare. Puterea cunoaşterii şi faptul că mediul de afaceri se ghidează după un nou motto – „Informaţia înseamnă putere” – reflecă actuala perioadă de transformare din economie şi anume că poziţiile de top sunt ocupate de cei ce deţin cunoştinţele.
9
BIBLIOGRAFIE Munteanu,Igor, Ioniţă,Veaceslav(2005)-Managementul Cunoştinţelor, Bucureşti,Editura Cartier Muntean,Mihaela, Danaiata,Doina, Margea,Camelia(2001)-Revista Informatică Economică, nr.2 –Managementul cunoştinţelor în societatea bazată pe cunoaştere
10
