•
PROCEDURI DE NURSING -2
Asocia ţia de Nursing Autori: Florica Udma Maria Stanciu Ecatcrina Gulie Matilda Ruxanda Elena Fercal ă Elena lancu Elena St ănescu * Redactare: Ecaterina Gulie Elena Lal ISBN vol 1+2: 978-973-644-702-2 ISBN vol. 2: 978-973-644-883-6
© Ex Ponto - Constan ţa - 2009 Toate drepturile revin Asocia ţiei de Nursing din România
Soarele n-aşteapt ă s ă fie rugat pentru a împ ăr ţi lumina şi c ăldura sa. Fă tot astfel. Orice bine atârn ă de tine, f ă-l fără să aştep ţi a ţi se cear ă. Epictet CUVÂNT ÎNAINTE Partea a II a, a lucr ării rii "Proceduri "Proceduri de Nursing" Nursing" prezint prezint ă câteva din activit activit ăţile de îngrijire cu care nursa se confrunt ă mai frecvent la locul de munc ă, indiferent dacă acesta este într-o unitate spitaliceasc ă sau în afar ă. Participarea nursei la investigarea pacientului în vederea stabilirii diagnosticului şi a urm ăririi evolu ţiei bolii, la preg ătirea preoperatorie şi îngrijirea postoperatorie, precum şi la efectuarea unor tratamente prin corectitudinea ac ţiunilor întreprinse, contribuie substan ţial la reducerea suferin ţei, scurtarea perioadei de boal ă şi spitalizare, scuteşte pacientul de repetarea unor examin ări al c ăror rezultat nu este concludent si nu în ultimul rând la scăderea costului. Pentru cei afla ţi în programul de preg ătire şi care fac instruire clinic ă, în diferite secţii din spital dorim ca lucrarea s ă constituie un îndreptar care cuprinde tehnici şi norme de baz ă pentru Investiga ţii şi tratament, astfel încât să le permit ă o mai bun ă în ţelegere şi aprofundare a aspectelor speciale legate de studiul bolilor. Florica Udma
CUPRINS CAPITOLUL I 1. Tera Terapi pia a intr intrav aven enoa oas să 1.1. Perfuzia Perfuzia 1.2. Administrarea Administrarea medicamentel medicamentelor or într-o solu ţie perfuzabil perfuzabil ă 1.3. Administrarea Administrarea medicamentelor medicamentelor în bolus într-o linie venoas ă existent existent ă (perfuzie) 1.4. Administrarea Administrarea medicamentelor medicamentelor într-o linie venoas ă existent ă (canul ă/branul ă) 1.5. Schimbarea Schimbarea solu solu ţiilor iilor perfuzabile perfuzabile 1.6. Schimbarea Schimbarea perfuzorului perfuzorului 1.7. Complicaţiile terapiei intravenoase intravenoase 1.8. Nutriţia parenteral parenteral ă total ă (NPT) prin metoda perfuziei perfuziei i.v CAPITOLUL D 2. Trans ansfuz fuzia 2.1. Transfuzia 22. Supravegherea pacientului cu reac ţii adverse la transfuzie CAPITOLUL III 3. Aplic Aplicare area a agen agenţilor ilor fizici fizici 1.1. Aplicaţii calde 1.2. Aplica Aplicaţii reci CAPITOLUL IV 4. Preg Pregătirea tirea preoper preoperator atorie ie şi îngrijir îngrijirea ea postope postoperato ratorie rie 4.1. Pregătirea preoperatorie preoperatorie 4.1.1. 4.1.1. Preg Preg ătirea tirea preopera preoperatori torie e general general ă din ziua care precede precede opera opera ţia 4.1.2. 4.1.2. Preg Pregătirea tirea preope preoperat ratori orie e din din ziua ziua opera opera ţiei 4.1.3. 4.1.3. Preg Pregătirea tirea preope preoperat ratori orie e speci special al ă. 4.1.4. 4.1.4. Preg Pregătirea tirea preope preoperat ratori orie e de urgen urgen ţă 4.2. Îngrijirea Îngrijirea intraoperatorie intraoperatorie 4.3. Supravegherea Supravegherea şi îngrijirea îngrijirea postoperatorie postoperatorie 4.3.1. 4.3.1. Supra Suprave veghe gherea rea postop postoper erato atorie rie preco precoce ce 4.4. Complicaţiile postoperatorii postoperatorii 4.4.1 Complica ţii postoperatorii imediate 4.4.2. 4.4.2. Compl Complica icaţii posto postoper perato atorii rii preco precoce ce şi tardi tardive ve 4.5. Efectuarea Efectuarea pansamentului pansamentului unei pl ăgi drenate drenate CAPITOLUL V 5. Particu Particulari larit t ăţi de administ administrare rare a unor medicam medicamente ente 5.1. Administrarea Administrarea anticoagulanlelor anticoagulanlelor 5.2. Administrarea Administrarea antibioticelor antibioticelor 5.3. Administrarea cortizonului 5.4. Administrarea insulinei I CAPITOLUL VI 6. Investiga ţii Imagistice. 6.1. Examene radiologice. radiologice. Aspecte Aspecte generale 6.2. Rolul nursei nursei în efectuarea efectuarea examenelor examenelor radiologice radiologice 6.3. Examene cu izotopi izotopi radioactivi radioactivi (radionucli (radionuclizi). zi). Aspecte Aspecte generale 6.4. Rolul nursei nursei în efectuarea efectuarea examin examin ării cu izotopi izotopi radioactivi radioactivi 6.5. Examene cu ultrasunete ultrasunete (echografice) (echografice).Aspecte .Aspecte generale 6.6. Rolul nursei nursei în efectuarea efectuarea examenelor examenelor cu ultrasunete ultrasunete (echografic (echografice) e) CAPITOLUL VII 7. Examene endoscopice 7.1. Examene endoscopice .Aspecte generale 7.2 Rolul nursei în efectuarea examenelor endoscopice. CAPITOLUL VIII
8.1. 8.2. 8.3. 8.4. 7.2.
Punc ţii Participarea Participarea Participarea Participarea Participarea Participarea Participarea Participarea
nursei nursei nursei nursei nursei nursei nursei nursei
la la la la
efectuarea efectuarea efectuarea efectuarea efectuarea efectuarea efectuarea efectuarea
punc punc ţiei punc ţiei punc punc ţiei punc punc ţiei
peritoneal peritoneale e pleurale pleurale - toracocente toracocenteza za rahidiene rahidiene biopsice biopsice
CAPITOLUL I - TERAPIA INTRAVENOAS Ă FIŞA Nr. 1.1. PERFUZIA OBIECTIVELE PROCEDURII - Introducerea i.v. a unei solu ţii perfuzabile prescrise pentru hidratare, alimentare, men ţinerea leg ăturii cu circula ţia venoas ă. PREGĂTIREA MATERIALELOR - Tavă medical ă/c ărucior pentru tratamente - Seringi şi ace sterile adecvate - Mănuşi sterile - Soluţie perfuzabil ă (punga sau flacon) în termen de valabilitate, cu aspect nemodificat - Trusa de perfuzat (perfuzor cu filtru sau f ăr ă filtru) în termen de valabilitate, integr ă - Branul ă/canul ă sau fluturaş - Soluţie dezinfectant ă, comprese sterile - Garou, leucoplast sau band ă adeziv ă non alergic ă - Etichetă - Muşama, alez ă (o bucat ă de pânz ă) - Stativ telescopic - Recipiente de colectare a deşeurilor PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHIC Ă: - Informa ţi şi explica ţi procedura pacientului pas cu pas (scopul acesteia, senza ţiile care pot s ă apar ă, riscurile perfuziei i.v.) - Obţineţi consim consim ţământul informat - Instrui ţi pacientul privind: • semnele şi simptomele infiltra ţiei, inflama ţiei şi flebitei • informarea nursei dac ă se modific ă debitul, dac ă solu ţia nu se mai scurge, dac ă în tubul perfuzorului a aparut sânge, dac ă are senza ţie de frig • posibilitatea de mişcare/deplasare având perfuzie montat ă • acorda ţi aten ţie persoanelor vârstnice şi asigura ţi-v ă c ă au auzit şi în ţeles ce li s-a spus b) FIZIC Ă: - Poziţia pacientului - decubit dorsal - Asiguraţi intimitatea pacientului - Alegeţi locul pentru punc ţia i.v.: • la adul ţi sunt preferate venele de la plic ă cotului (cefalica, bazilic ă şi median cubital ă); • evitaţi vena dureroas ă la palpare; selecta ţi venele bine dilatate; • la bătrâni, dacă este posibil evita ţi: - venele dorsale ale mâinii bra ţul dominant pentru punc ţie venoas ă deoarece aceste locuri interfer ă mult cu independen ţa vârstnicului • examina ţi calitatea şi starea venelor. EFECTUAREA PROCEDURII: - Verificaţi prescrip ţia medical ă privind cantitatea şi tipul solu ţiei - Identifica ţi pacientul - Spălaţi mâinile/îmbr ăca ţi m ănuşi sterile
- Aduceţi materialele lâng ă patul pacientului - Pregăti ţi solu ţia perfuzabil ă şi trusa de perfuzat - Menţine ţi asepsia când se deschide trusa de perfuzat steril ă şi solu ţia perfuzabil ă - Suspendaţi punga sau flaconul cu solu ţia perfuzabil ă în stativ - Deschide ţi trusa de perfuzat - Fixaţi clema/prestubu clema/prestubul l la o distan distan ţă de 2- 5 cm mai jos jos de picur ător - Închide ţi clema/prestubul perfuzorului, îndep ărta ţi capacul acului şi introduce ţi-l în locul de intrare, în pungi sau flacon - Presaţ i uşor picur ătorul (camera de scurgere a perfuzorului) şi l ăsa ţi s ă se umple pân ă la jum ătate - Înlătura ţi capacul protector de la cap ătul tubului şi deschide ţi clema/prestubul - Lăsaţi lichidul s ă curg ă pân ă ce se elimin ă bulele de aer, ţinând tubul perfuzorului curbat cu amboul în sus pentru a nu se pierde mult lichid - Închide ţi clema/prestubul şi pune ţi capacul protector - Selecta ţi locul potrivit (venele distale sau proximale) - Puneţi muşamaua şi aleza sub bra ţul pacientului - Aplicaţi garoul la 10-12 cm deasupra locului de inser ţie; capetele garoului trebuie direcţionate spre partea proximal ă - Verifica ţi prezen ţa pulsului distal, radial - Recomanda ţi pacientului s ă strâng ă pumnul - Efectua ţi punc ţia venoas ă: - Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot sim ţi la palpare, încerca ţi procedeele: a) rugaţi pacientul s ă închid ă şi s ă deschid ă pumnul b) daţi drumul la garou şi ruga ţi pacientul s ă-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se umple venele, apoi reaplica ţi garoul c) înlătura ţi garoul şi pune ţi o compres ă cald ă şi umed ă pe ven ă timp de 10-15' - Dezinfecta ţi tegumentul (tampon cu alcool timp de 60 secunde) folosind mişc ări circulare de la centru în afar ă cu câ ţiva cm. - Poziţiona ţi mâna nedominant ă la 4-5 cm sub locul de punc ţie şi cu policele se întinde pielea deasupra venei - Îndepărta ţi capacul protector de pe amboul tubului de perfuzor şi adapta ţi perfuzorul la ac sau - Ataşaţi acul perfuzorului la tubul perfuzorului şi punc ţiona ţi vena ţinând acul cu bizoul în sus, în mâna dreapt ă şi introduceti-l la un unghi de 10-30°, deasupra venei sau dintr-o parte a venei (pozi ţia oblic ă) - Urmări ţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansa ţi acul în ven ă, 1-2 cm - Dezlega ţi garoul şi cere ţi pacientului s ă desfac ă pumnul - Dacă se instaleaz ă perfuzia cu branul ă/canul ă sau, fluturaş, atunci fixa ţi cu degetul arătător de la mâna stâng ă exercitând presiune la 3cm deasupra locului punc ţiei - Extrage ţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşa ţi cap ătul branulei la tubul perfuzorului - Deschide ţi clema/prestubul şi da ţi drumul solu ţiei s ă curg ă; examina ţi ţesutul din jurul zonei de intrare pentru semne de infiltra ţii - Fixaţi rata de curgere a solu ţiei de 60 pic ături/minut. - Aplicaţi pansament steril peste locul punc ţiei - Fixaţi acul, branula/canula, fluturaşul cu benzi de leucoplast, sau band ă non alergic ă - Aplica ţi eticheta pe punga sau flaconul de solu ţie, indicând data, ora, medica ţia adăugat ă şi doza ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Aşezaţi pacientul într-o pozi ţie comod ă - Instrui ţi pacientul - cum se poate mişca în pat şi deplasa în salon cu perfuzia - Observa ţi starea pacientului la fiecare 1-2 ore: facies, tegumente, frison, temperatura local ă a tegumentelor deasupra pansamentului, schimb ări în starea
mental ă (nelinişte, confuzie), alterarea func ţiilor neuromusculare, edeme. - Inspecta ţi locul de inser ţie, dac ă este posibil, peste 30 de minute dup ă începerea perfuziei; perfuziei; nota ţi culoarea tegumentului tegumentului (roşea ţă sau paloare) - Măsuraţi semnele vitale, greutatea corporal ă - greutatea zilnic ă confirm ă reţinerea sau sau pierderea lichidelor; lichidelor; creşterea creşterea sau sc ăderea derea greut ăţatii corpului corpului cu 1kg corespunde la un litru de lichid re ţinut sau pierdut (Home şi Swaringen.1997) - Colecta ţi urina - m ăsura ţi diureza REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Colecta ţi deşeurile în containere speciale, conform PU - Îndepărta ţi m ănuşile - Spălaţi-v ă mâinile NOTAREA PROCEDURII Notaţi în planul de îngrijire : - Administrarea perfuziei - Ora când a început perfuzia, locul, tipul de solu ţie, cantitatea, debitul - Reacţia pacientului EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII PROCEDURII Rezultate aşteptate/dorite: - Evaluarea r ăspunsului pacientului Ia administrarea solu ţilor perfuzabile la fiecare or ă arat ă c ă • Semnele vitale sunt normale, greutatea normal ă • Balanţa hidro-electrolitic ă normal ă • Linia venoas ă accesibil ă • Infiltra ţia şi inflama ţia sunt absente • Absenţa edemelor periferice • Absenţa frisonului • Pacientul a în ţeles scopul şi riscurile terapiei i.v. Rezolute nedorite/ce face ţi ? - Accidente ale punc ţiei venoase (vezi Proceduri de nursing , partea I ). - Deficitul de volum al fluidelor fluidelor manifestat manifestat prin: prin: descreşterea descreşterea cantit cantit ăţii de urină, mucoase uscate, hipotensiune, tahicardie. - Excesul de volum al fluidelor- hiperhidratarea care poate duce la edem pulmonar acut (respira ţii scurte, edeme, raluri pulmonare) - Embolia gazoasa - Infiltra ţie - inflama ţie, posibil edem, nici cald nici rece, durere - Flebita - durere, creşte temperatura tegumentelor, eritem de-a lungul venei anun ţaţi medicul - Coagularea sângelui pe ac sau branul ă - se previne prin introducerea pe lumen a soluţiei de heparin ă - Venele nu sunt vizibile - încerca ţi urm ătoarele procedee de la efectuarea punc ţiei venoase - Lichidul nu se scurge, deşi acul este în ven ă: - verifica ţi pozi ţia acului, mobiliza ţi pu ţin - verifica ţi presiunea lichidului ATENŢIE - Fricţiunea viguroas ă şi multiplele loviri uşoare ale venelor, în special la persoanele în vârst ă pot cauza hematoame şi sau constric ţii venoase - Venele mai abordabile sunt cele ale membrelor superioare, nu cele ale membrelor inferioare (posibilitate de trombozare) - La bătrâni, dacă este posibil evita ţi venele dorsale ale mâinii, bra ţul dominant pentru punc ţia venoas ă deoarece aceste locuri interfer ă mult cu independen ţa vârstnicului - Evitaţ i venele dorsale fragile, la pacien ţii în vârst ă sau venele de la o extremitate cu circula ţie compromis ă (în cazuri de mastectomie, dializ ă, gref ă sau paralizii) - Evitaţ i zona care este dureroas ă la palpare - Aplicaţi principiile bunei comunic ări, deoarece comunicarea clar ă la persoanele în vârst ă este foarte important ă când face ţi instruirea pacientului
- Fiţi siguri că pacientul a auzit şi a în ţeles ce i s-a explicat. - Dacă pacien ţii sunt copii cu care se poate colabora, permite ţi-le s ă selecteze locul pentru punc ţia i.v., deoarece poate creşte cooperarea FIŞA Nr. 1.2. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎNTR-O SOLU ŢIE PERFUZABIL Ă OBIECTIVELE PROCEDURII - Introducerea într-un mod sigur a dozei prescrise dintr-un medicament. PREGĂTIREA MATERIALELOR - Tava medical ă sau c ăruciorul pentru tratamente - Soluţii perfuzabile indicate de medic, etichet ă - Trusa de perfuzie - Medicamentul prescris - Solvent dac ă este necesar - Seringi/ace sterile adecvate - Tampoane - Soluţie dezinfectant ă - Mănuşi sterile - Recipiente de colectare a deşeurilor - Verifica ţi indica ţia medicului privind tipul de solu ţie perfuzabil ă - Verifica ţi ambalajul solu ţiei, claritatea şi termenul de expirare PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHIC Ă: - Informa ţi şi explica ţi procedura pacientului - Informa ţi pacientul despre medicamentul prescris i.v., într-o solu ţie perfuzabil ă şi poten ţialele efecte adverse - Obţineţi consim consim ţământul informat b) FIZIC Ă: - Aşezaţi pacientul în decubit dorsal EFECTUAREA PROCEDURII: - Identifica ţi pacientul şi prescrip ţia medical ă - Verifica ţi compatibilitatea între medicamentele prescrise - Transporta ţi materialele lâng ă pat - Spălaţi manile/m ănuşi sterile a) Introducerea medicamentului în solu ţia perfuzabil ă înainte de montarea perfuziei - Dacă medicamentul de adăugat este o pulbere, aspira ţi corect în sering ă cantitatea de diluent/solvent şi injecta ţi în flaconul cu medicament, dup ă dezinfec ţia dopului - Agitaţi flaconul între mâini ca s ă se dizolve toate particulele - Aspira ţi solu ţia medicamentoas ă în sering ă - Dezinfecta ţi cap ăcelul de la pung ă/flaconul de solu ţie perfuzabil ă - Desface ţi cap ăcelul de la pung ă/flacon - Înţepa ţi dopul de cauciuc al pungii/flaconului cu acul ataşat la sering ă - Injecta ţi medicamentul în pung ă/flacon - Rotiţi, răsturna ţi uşor punga/flaconul pentru a se amesteca medicamentul cu solu ţia perfuzabil ă - Aplica ţi eticheta peste punga sau flaconul de solu ţie, indicând data, ora administr ării, medica ţia ad ăugat ă şi doza - Examinaţi solu ţia pentru precipitate, decolorare, tulburare dup ă ad ăugarea fiecărui medicament - Montaţi perfuzia parcurgând paşii din fisa Nr. 1.1. b) Introducerea medicamentului într-o pung ă/flacon de solu ţie perfuzabil ă care deja a fost suspendat ă în stativ si la care a fost montat perfuzorul: - Verificaţi dac ă volumul pungii /flaconului de solu ţie este adecvat - Închide ţi clema/prestubul pentru a preveni injectarea în bolus a medicamentului
- Dezinfecta ţi şi în ţepa ţi dopul de cauciuc al pungii/flaconului cu acul ataşat la sering ă - Injecta ţi medicamentul în pung ă/flacon - Ridica ţi punga/flaconul de solu ţie din stativ si învârti ţi/agita ţi încet solu ţia pentru a se amesteca cu medicamentul şi suspenda ţi apoi în stativ - Examinaţi solu ţia pentru precipitate, decolorare, tulburare dup ă ad ăugarea fiecărui medicament - Deschide ţi clema/prestubul şi reajusta ţi debitul de curgere al solu ţiei - Ataşaţi eticheta peste pung ă sau flaconul de solu ţie, indicând data, ora administr ării, medica ţia ad ăugat ă şi doza ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Evaluaţi semnele vitale - Observaţi starea pacientului, dac ă au ap ărut reac ţii adverse - Verifica ţi periodic debitul solu ţiei - Evaluaţi răspunsul pacientului la administrarea medicamentului, la fiecare or ă, dacă este posibil REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Colecta ţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U. - Îndepărta ţi m ănuşile - Spălaţi mâinile NOTAREA PROCEDURII Notaţi în planul de îngrijire: - Administrarea medicamentului în solu ţia perfuzabil ă, ora, doza, tipul de solu ţie perfuzabil ă, durata perfuziei - Numele nursei care a administrat medicamentul - Eventualele reac ţii adverse, alergii EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII PROCEDURII Rezultate aşteptate/dorite: - Administrarea medicamentului în solu ţia perfuzabil ă este corect ă, nu sunt incompatibilit incompatibilităţi, nu sunt precipitate precipitate - Nu au ap ărut reac ţii adverse - Efectul terapeutic este rapid sau se manifest ă în timpul preconizat - Linia venoas ă r ămâne accesibil ă - se asigur ă perfuzarea solu ţiei în spa ţiul i.v. Rezultate nedorite /Ce face ţi dac ă : - Concentraţia mare a dozei de medicament în solu ţia perfuzabil ă poate cauza complica ţii: scleroza, tromboza, flebita, hemoliza - Extravazarea medicamentului în ţesutul subcutanat poate cauza necroza ţesutului: •Evita ţi administrarea în aceeaşi ven ă •Verifica ţi frecvent locul •Informa ţi medicul - Ritmul rapid poate determina supraînc ărcarea inimii manifestat ă prin dispnee, dureri precordiale: • reduceţi debitul sau întrerupe ţi pân ă dispar fenomenele supraînc ărc ării • reluaţi administrarea într-un ritm mai lent • supraveghea ţi permanent pacientul FIŞA Nr. 1.3. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎN BOLUS ÎNTR-O LINIE VENOAS Ă EXISTENT Ă (PERFUZIE) OBIECTIVELE PROCEDURII • Introducerea dozei prescrise dintr-un medicament direct într-o linie venoas ă existent ă prin injectare rapid ă, pentru un efect rapid. PREGĂTIREA MATERIALELOR - Tava medical ă sau c ăruciorul pentru tratamente - Eticheta
- Medicamentul prescris - Diluent/solvent dac ă este necesar - Seringi/ace sterile adecvate - Tampoane - Soluţie dezinfectant ă - Manuşi sterile - Recipiente de colectare a deşeurilor PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHIC Ă: - Informa ţi şi explica ţi pacientului procedura - Informa ţi pacientul despre medicamentul prescris i.v., şi poten ţialele efecte adverse - Obţineţi consim consim ţământul informat b) FIZIC Ă: - Verifica ţi pozi ţia pacientului EFECTUAREA PROCEDURII: - Verifica ţi prescrip ţia medical ă privind medicamentul de administrat, dac ă este medicamentul corect prin compararea etichetei cu prescrip ţia medical ă din foaia de observare a pacientului, doza şi ritmul de administrare - Verifica ţi compatibilitatea medicamentului cu solu ţia perfuzabil ă - Identifica ţi pacientul - Spălaţi mâinile/manuşi sterile Introducerea medicamentului în bolus pe o linie intravenoas ă existent ă (pacientul are perfuzie) - Dacă medicamentul de adăugat este o pulbere, aspira ţi corect în sering ă cantitatea de diluent/solvent şi injecta ţi în flaconul cu medicamentul, dup ă dezinfec ţia dopului - Agitaţi flaconul între mâini ca s ă se dizolve toate particulele şi aspira ţi solu ţia în sering ă - Dezinfecta ţi tubul de latex al perfuzorului în locul cel mai apropiat de cel al punc ţiei venoase - Îndoiţi tubul perfuzorului între degete pentru a opri debitul de curgere al soluţiei perfuzabile - Înţepa ţi tubul de latex în locul cel mai apropiat de cel al punc ţiei venoase şi introduce ţi solu ţia medicamentoas ă aşa cum a fost prescris ă - Extrage ţi acul cu seringa; nu-i mai pune ţi capac - Daţi drumul tubului şi l ăsa ţi s ă curg ă solu ţia la debitul corespunz ător - Aplicaţi eticheta peste pung ă sau flaconul de solu ţie, indicând data, ora administr ării, medica ţia ad ăugat ă şi doza, modul de introducere (bolus) ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Supraveghea ţi desf ăşurarea perfuziei în continuare - Evaluaţi semnele vitale - Observaţi starea pacientului, dac ă au ap ărut reac ţii adverse, alergii medicamentoase, infiltra ţii - Verifica ţi periodic debitul solu ţiei REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Colecta ţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U. - Îndepărta ţi comprese, tampoane folosite - Spălaţi mâinile NOTAREA PROCEDURII Notaţi în planul de îngrijire: - Administrarea medicamentului în bolus i.v., ora, doza, tipul de solu ţie perfuzabil ă, durata perfuziei - Numele nursei care a administrat medicamentul - Eventualele reac ţii adverse EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII PROCEDURII Rezultate aşteptate/dorite: - Evaluarea răspunsului pacientului dup ă administrarea medicamentului bolus i.v.
imediat dup ă administrare şi la fiecare or ă arat ă c ă: - Administrarea medicamentului este corect ă, nu sunt tulbur ări a semnelor vitale - Efectul terapeutic este rapid - Linia venoas ă r ămâne accesibil ă - se asigur ă continuarea perfuziei soluţiei în spa ţiul i.v. Rezultate nedorite/Ce face ţi: - Aritmia cardiacă datorit ă inject ării rapide în bolus i.v., concentra ţia mare a medicamentului: - Se reduce ritmul - Se monitorizeaz ă pacientul - Reacţii alergice, şoc anafilactic -manifestate prin: dispnee, cianoz ă, convulsii, suferin ţa respiratorie - Se anun anunţă medicul medicul - Se începe începe imediat procedura de urgen ţă pentru combaterea combaterea manifest manifest ărilor - Extravazarea medicamentului în ţesutul subcutanat poate cauza necroz ă - Verifica ţi pozi ţia acului i.v. - Supraveghea ţi locul punc ţiei - Opriţi perfuzia dacă locul se umfl ă şi se înroşeşte, pacientul acuz ă usturime - Aplica ţi o compres ă rece - Anunţaţi medicul - Alte incidente favorizate de punc ţia venoas ă (hematom), de concentra ţia solu ţiei (dureri de-a lungul venei) - Evitaţi folosirea venei traumatizate FIŞA Nr. 1.4. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎNTR-O LINIE VENOAS Ă EXISTENT Ă (CANUL Ă / BRANUL Ă) OBIECTIVELE PROCEDURII - Introducerea dozei prescrise dintr-un medicament direct într-o linie venoas ă existent ă, realizat ă prin intermediul unei canule (branule). PREGĂTIREA MATERIALELOR - Tava sau cărucior pentru medicamente - Eticheta - Ser fiziologic - Heparină - Medicamentul prescris - Diluent/solvent dac ă este necesar - Seringi/ace sterile adecvate - Tampoane - Soluţie dezinfectant ă - Mănuşi sterile - Recipiente de colectare a deşeurilor PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHIC Ă: - Informa ţi şi explica ţi pacientului procedura - Informa ţi pacientul despre introducerea medicamentului prescris în bolus i.v., direct pe canul ă/branul ă şi despre poten ţialele efecte adverse - Obţineţi consim consim ţământul informat b) FIZIC Ă: - Aşezaţi pacientul într-o pozi ţie relaxat ă cu zona pe care este montat ă branula accesibil ă EFECTUAREA PROCEDURII: - Identifica ţi pacientul
- Verificaţi prescrip ţia medical ă privind medicamentul de administrat, prin compararea etichetei cu prescrip ţia medical ă din foaia de observa ţie a pacientului, doza şi timpul de administrare - Verifica ţi compatibilitatea medicamentului cu heparina - Spălaţi mâinile/m ănuşi sterile Introducerea medicamentului într-o linie venoas ă existent ă (pacientul are canul ă / branul ă) - Dacă medicamentul de adăugat este o pulbere, aspira ţi corect în sering ă cantitatea de diluent/solvent şi injecta ţi în flaconul cu medicamentul - Rulaţi flaconul între mâini ca s ă se dizolve toate particulele - Aspira ţi solu ţia medicamentoas ă în sering ă - Verifica ţi permeabilitatea canulei / branulei folosind 2 -3 ml ser fiziologic, sau 1 ml heparin ă, sau un amestec de ser fiziologic cu heparin ă, conform recomand ării medicale - Dezinfectaţi căp ăcelul de la canul ă / branul ă - Apăsaţi cu mâna nedominant ă şi fixa ţi cu degetul ar ăt ător exercitând presiune la 3cm deasupra locului punc ţiei a) Permeabilizarea cu ser fiziologic - Ataşaţi seringa cu ser fiziologic la canul ă / branul ă - Aspiraţi şi observa ţi dac ă a ap ărut sânge în sering ă, iar dac ă nu a ap ărut aplica ţi un garou deasupra locului de punc ţie şi l ăsa ţi-l un minut dup ă care aspira ţi din nou - Dacă sângele nu a ap ărut în sering ă injecta ţi încet serul fiziologic simplu - Dacă sim ţiţi rezistent ă, aceasta indic ă înfundarea branulei/canulei şi stopa ţi injectarea serului fiziologic - Dacă nu simţi ţi rezistenţă injecta ţi încet serul fiziologic fiziologic b) Permeabilizarea cu heparin ă (dac ă heparina este compatibil ă cu medicamentul ce trebuie injectat) - Aspira ţi solu ţia medicamentoas ă aşa cum a fost prescris ă într-o sering ă - Aspiraţi heparina sau amestecul într-o sering ă şi ataşa ţi seringa cu ser fiziologic şi heparina la canul ă/branul ă şi injecta ţi încet - Detaşa ţi seringa de heparin ă de la canul ă şi ataşa ţi seringa cu solu ţia medicamentoas ă - Injecta ţi lent solu ţia medicamentoas ă - Ataşaţi c ăp ăcelul la branul ă/canul ă, la sfârşitul inject ării - Se fixeaz ă branula cu plasturele adeziv ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Evaluaţi semnele vitale - Observaţi starea pacientului, dac ă au ap ărut reac ţii adverse, alergii medicamentoase - Verificaţi dacă au apărut semnele de infiltra ţie/inflama ţie - Proteja ţi canula/branula cu o faş ă de tifon REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Colecta ţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U. - Îndepărta ţi m ănuşile - Spălaţi mâinile NOTAREA PROCEDURII Notaţi în planul de îngrijire: - Administrarea medicamentului, ora, doza, tipul de administrare - Numele nursei care a administrai medicamentul - Eventualele reac ţii adverse, alergii, infiltra ţii, inflama ţii EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII PROCEDURII Rezultate aşteptate/dorite: - Evaluarea răspunsului pacientului la administrarea medicamentului i.v.la fiecare oră arată că: - Administrarea medicamentului este corect ă şi efectul terapeutic este rapid - Pacientul exprim ă stare de confort şi nu acuz ă durere sau jen ă la locul inject ării
- Linia venoas ă r ămâne accesibil ă - se asigur ă perfuzarea solu ţiei în spa ţiul i.v. sau injectarea - Nu sunt semne de flebit ă locale Rezultate nedorite/Ce facem dac ă: - Vezi FIŞA Nr.l.3. (administrarea în bolus într-o perfuzie existent ă) FIŞA Nr. 1.5. SCHIMBAREA SOLU ŢIILOR PERFUZABILE OBIECTIVELE PROCEDURII • Menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptic ă. PREGĂTIREA MATERIALELOR - Tavă medical ă sau c ăruciorul pentru tratamente - Soluţie dezinfectant ă, tampoane, etichet ă - Soluţii perfuzabile recomandate, în termen de valabilitate, în cantitatea prescris ă - Seringi/ace sterile adecvate, m ănuşi sterile - Recipiente de colectare a deşeurilor PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHIC Ă: - Informa ţi şi explica ţi procedura pacientului - Informarea pacientului despre o nou ă solu ţie perfuzabil ă şi poten ţialele efecte adverse b) FIZIC Ă: - Verifica ţi pozi ţia pacientului EFECTUAREA PROCEDURII: - Spălaţi mâinile şi îmbr ăca ţi m ănuşi - Pregăti ţi solu ţia pentru schimbare - dac ă este pung ă de solu ţie se desface ambalajul protector şi se deschide capacul metalic, iar la flacon se îndep ărteaz ă capacul. - Închide ţi prestubul perfuzorului pentru a stopa curgerea solu ţiei - Îndepărta ţi din stativ punga/flaconul gol p ăstrând câ ţiva ml de solu ţie - Scoateţi rapid acul perfuzorului din punga/flaconul gol şi introduce ţi-l în punga/flaconul plin cu solu ţie dup ă ce dezinfecta ţi dopul - Suspenda ţi în stativ punga/flaconul cu solu ţie - Redeschide ţi prestubul şi ajusta ţi debitul - Verificaţi prezenţa aerului pe tubul perfuzorului şi îndep ărta ţi-l dac ă este cazul astfel: închide ţi prestubul, lovi ţi tubul cu degetul pentru ca bulele mici să se ridice în picur ătorul perfuzorului - Pentru o cantitate mare de aer în ţepa ţi cu un ac şi seringa tubul de latex al perfuzorului, de la cap ătul perfuzorului, dup ă ce a fost dezinfectat, şi aspira ţi aerul în sering ă - Reglaţi din nou debitul de curgere al solu ţiei - Asigura ţi-vă c ă picur ătorul perfuzorului este plin cu solu ţie o treime sau jumătate - Aplicaţi eticheta pe pung ă sau flaconul de solu ţie, indicând data, ora schimb ării, medica ţia ad ăugat ă, doza ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Evaluaţi semnele vitale - Observa ţi semnele pentru rehidratare şi deshidratare - Verifica ţi periodic debitul solu ţiei REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Colecta ţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U. - Îndepărta ţi m ănuşile - Spălaţi mâinile NOTAREA PROCEDURII
Notaţi în planul de îngrijire : - Schimbarea solu ţiei perfuzabile - Ora, cantitatea - Tipul de solu ţie perfuzabil ă - Eventuale modific ări în starea pacientului EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII PROCEDURII Rezultate aşteptate/dorite: - Evaluarea r ăspunsului pacientului la administrarea solu ţiilor perfuzabile la fiecare or ă arat ă c ă: - Administrarea solu ţiei este corect ă, pacientul primeşte volumul de lichide corect - Linia venoas ă r ămâne accesibil ă - se asigur ă perfuzarea solu ţiei în spa ţiul i.v. Rezultate nedorite/Ce face ţi - Debitul de curgere al solu ţiei este incorect - Verifica ţi permeabilitatea branulei - Verifica ţi presiunea de scurgere a lichidului, modifica ţi la nevoie înălţimea - Mişcaţi pu ţin acul pentru a îndep ărta bizoul acului de peretele venei - Pacientul primeşte mai pu ţin sau mai mult din cantitatea de solu ţie prescris ă - Respecta ţi cantitatea perfuzabil ă prescris ă FIŞA Nr. 1.6. SCHIMBAREA PERFUZORULI OBIECTIVELE PROCEDURII - Menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptic ă. PREGĂTIREA MATERIALELOR - Tavă medical ă sau c ăruciorul pentru tratamente - Eticheta - Trusa de perfuzie integr ă, în termen de valabilitate - Seringi/ace sterile adecvate - Tampoane - Soluţie dezinfectant ă - Mănuşi sterile - Recipiente de colectare a deşeurilor PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHIC Ă: - Informarea şi explicarea procedurii pacientului şi inofensivitatea b) FIZIC Ă: - Asigura ţi-v ă c ă st ă în pozi ţia corect ă, având în vedere c ă timpul de men ţinere a perfuziei creşte EFECTUAREA PROCEDURII: - Spălaţi mâinile/Îmbr ăca ţi m ănuşi sterile - Pregăti ţi trusa de perfuzie pentru schimbare -Desface ţi ambalajul protector - Închideţi clema/prestubul perfuzorului nou - Înlăturaţi capacul protector al acului tubului perfuzorului - Inseraţi rapid acul perfuzorului în punga/flaconul cu solu ţie - Apăsaţi pe camera perfuzorului pentru a fi umplut ă cu cel pu ţin o treime sau jumătate solu ţie - Înl ătura ţi capacul protector de la cel ălalt cap ăt al tubului - Deschide ţi clema şi l ăsa ţi s ă curg ă solu ţia pân ă când bulele de aer au disp ărut - Închide ţi clema/prestubul şi pune ţi la loc capacul protector al tubului - Închideţi clema/prestubul vechiului perfuzor - Scoateţi rapid acul perfuzorului folosit - Detaşaţi tubul perfuzorului folosit de la branul ă/canul ă şi îndep ărta ţi-l - Menţineţi sterilitatea, îndep ărta ţi rapid capacul protector al tubului perfuzorului nou şi ataşa ţi branula/canula
- Deschide ţi clema/prestubul şi fixa ţi debitul de curgere al solu ţiei - Aplicaţi pansamentul steril ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Încuraja ţi pacientul - diminueaz ă anxietatea promoveaz ă cooperarea şi previne mişcările bruşte bruşte ale extremit extremit ăţilor care pot disloca disloca acul acul sau cateterul, cateterul, branula/canula - Supraveghea ţi în continuare perfuzia REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Colecta ţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U. - Îndepărta ţi m ănuşile - Spălaţi mâinile NOTAREA PROCEDURII Notaţi în planul de îngrijire : - Schimbarea perfuzorului - Ora, data EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII PROCEDURII Rezultate aşteptate/dorite: - Pacientul a în ţeles nevoia de continuare a perfuziei - Administrarea solu ţiei este corect ă, - Pacientul primeşte un volum de lichide conform cu prescrip ţia - Perfuzorul este accesibil - Tubul perfuzorului este ataşat corect şi solu ţia nu curge pe lâng ă tub Rezultate nedorite/Ce face ţi - Scăderea sau absen ţa curgerii solu ţiei care este indicat ă prin descreşterea ratei - Soluţia curge pe lâng ă tub • Reglaţ i debitul la valoarea indicat ă de medic • Verifica ţi racordul, eventual schimba ţi FIŞA Nr. 1.7. COMPLICA ŢIILE TERAPIEI INTRAVENOASE COMPLICA ŢIILE TERAPIEI INTRAVENOASE - Comlica ţiile terapiei intravenoase sunt: • Infiltra ţia • Tromboflebitele • Bacteriemia • Supraînc ărcarea circulatorie • Embolia • Eşecul mecanic (încetinirea fluxului i.v.) INFILTRA ŢIA Cauza - deplasarea canulei/branulei i.v. dintr-o ven ă rezultând perfuzarea de fluide în ţesuturile din jur. Manifest ări clinice: • Umflarea, albirea şi r ăcirea tegumentelor din jur • Disconfort - depinde de natura solu ţiei • Ritmul de curgere este mai încet sau se opreşte • Absenţa întoarcerii sângelui în cateterul i.v. şi pe tubul perfuzorului Măsuri preventive: • Asigura ţi-v ă c ă tubulatura distal ă este suficient securizat ă cu band ă adeziv ă pentru a preveni deplasarea canulei/branulei la unele mişc ări ale pacientului • Puneţi atel ă la bra ţ sau mân ă dac ă este necesar • Verifica ţi locul pentru terapia i.v. frecvent în vederea evit ării complica ţiilor TROMBOFLEBITELE Cauze: • Rănirea venei în timpul pun ţiei venoase, calibrul mare al acului/cateterului utilizat sau utilizarea prelungit ă a acului/cateterului acului/cateteru lui
• Iritarea venei datorit ă perfuz ării rapide sau solu ţiilor care produc irita ţie (ex. Solu ţii de glucoz ă hipertonic ă, potasiu). • Cheag format la cap ătul acului sau cateterului (din o ţel sau material plastic) datorit ă încetinirii ritmului de perfuzare Manifest ări clinice: • Sensibilitate, apoi durere de-a lungul venei • Umflătură, c ăldură şi roşea ţă la locul unde este instalat ă perfuzia; perfuzia; vena poate apare ca o dungă roşie deasupra locului de inser ţie Măsuri preventive: " • Fixarea sigur ă a acului / cateterului la locul de inser ţie • Schimbarea locului de inser ţie cel pu ţin odat ă la 72 ore • Folosirea venelor mari pentru perfuzarea solu ţiilor iritante, modereaz ă irita ţia • Diluarea suficienta a agen ţilor iritan ţi înainte de perfuzare Interven ţiile nursing: • Aplicarea compreselor reci imediat pentru a reduce durerea şi inflama ţia • Mai târziu pune ţi comprese calde pentru a stimula circula ţia şi promova absorb ţia • Notaţi interven ţiile şi evaluarea BACTERIEMIA Cauze: • Cele care stau la baza flebitelor cresc de 18 ori riscul • Materiale contaminate sau solu ţii • Menţinerea prelungit ă a unui dispozitiv IV (cateter, branul ă/canul ă, ac, tub, pungă cu solu ţie) • Inserţia i.v. sau schimbarea pansamentului nonaseptic ă • Contaminarea încucişat ă de c ătre pacient cu alte zone infectate ale corpului • Pacientul cu boli critice sau imunodepresiv este supus cel mai mult riscului de bacteremie Manifest ări clinice: • Creşterea temperaturii, frisoane • Greaţă, vărsături • Indispozi ţie, puls crescut • Durere de spate, de cap • Poate duce la şocul septic cu hipotensiune arterial ă • Posibile semne semne ale infec infec ţiei locale, locale, la locul de inser inser ţie i.v. i.v. (ex. roşea ţă, durere, scurgere mirositoare) Măsuri preventive: • Urmaţi aceleaşi m ăsuri subliniate la tromboflebite • Utilizaţi asepsia strict ă la inser ţia i.v. sau la schimbarea pansamentului • Utiliza ţi perfuzorul cu filtru • Soluţiile nu ar trebui ţinute mai mult de 24 de ore • Schimba ţi locul de inser ţie i.v. la 48-72 de ore • Schimba ţi pansamentul la locul de inser ţie i.v. la 24-48 de ore • Schimba ţi perfuzorul la 24-48 de ore • Menţineţi integritatea sistemului de perfuzare Interven ţii nursing: • Întreruperea perfuziei şi retragerea canulei/branulei/cateterului • Retragerea canulei/branulei/cateterului: - se face în condi ţii de asepsie - se taie cu o foarfec ă steril ă extremitatea acestora, - se introduce într-o epubet ă steril ă - se trimite imediat la laborator pentru analiz ă • Se verific ă semnele vitale • Se încurajeaz ă pacientul • Se recolteaz ă leucocitoza, la indica ţia medicului • Se evalueaz ă pentru infec ţie (urin ă, sput ă, pl ăgi) • Se noteaz ă interven ţiile SUPRAÎNC ĂRCAREA CIRCULATORIE
Cauza: • Introducerea Introducerea unei cantit cantit ăţi excesive excesive de fluid i.v. i.v. (în special special riscul este este pentru pacienţii în vârst ă, copii şi pentru pacien ţii cu insuficien insuficien ţă cardiac ă sau renal ă) Manifest ări clinice: • Creşte TA şi pulsul • Creşte presiunea venoas ă central ă, distensia venelor (venele jugulare) • Dureri de cap, anxietate • Respira ţie scurt ă, tahipnee, tuse • Durere în piept (dac ă are istoric de boal ă coronarian ă) Măsuri preventive: • Trebuie să şti ţi dac ă pacientul a avut boli de inim ă sau rinichi • Se monitorizeaz ă ritmul de curgere al perfuziei • Se pune atel ă la bra ţ sau mân ă dac ă sunt fluctua ţii mari ale ritmului de curgere date de mişc ările pacientului Interven ţiile nursing: • Se încetinşte încetinşte ritmul perfuziei perfuziei şi se anun ţă medicul • Se monitorizeaz ă îndeaproape pentru semnele de supraînc ărcare • Se ţine pacientul cu trunchiul ridicat pentru a favoriza respira ţia • Se noteaz ă interven ţiile şi evaluarea EMBOLIA Cauze: • Riscul este mare în liniile venose centrale, când aerul intr ă în cateter/branul ă/flexur ă pe durata schimb ării perfuzorului (aerul aspirat pe durata inspira ţiei datorit ă presiunii negative intratoracice) • Bulele de aer sc ăpate din tubulatur ă şi împinse în circula ţia venoas ă Manifest ările clinice: • Scăderea TA, creşterea pulsului • Cianoza, tahipneea • Creşterea presiunii venoase centrale • Schimb ări în procesul de gândire, în starea de conştient ă Măsuri preventive: • Se scoate aerul din tubulatur ă înainte de a perfuza pacientul • Se schimb ă pungile cu solu ţie înainte de a se termina • Se asigur ă c ă toate conexiunile sunt sigure Interven ţii nursing: • Imediat se întoarce pacientul pe partea stâng ă şi cu capul mai jos pe pat, în aceast ă pozi ţie aerul se va ridica în atriul drept • Se anunţă medicul medicul • Se linişteşte pacientul • Se noteaz ă interven ţiile şi se evalueaz ă permanent INCIDENTE MECANICE (ÎNCETINIREA FLUXULUI I.V.) Cauze: • Acul poate poate fi lipit de peretele venei sau poate ieşi din ven ă şi se opreşte curgerea solu ţiei • Acul se poate înfunda cu un cheag • Răsucirea, cudarea tubului sau cateterului Evaluarea nursing şi interven ţii: • Se evalueaz ă semnele infiltra ţiei locale (umfl ătur ă, r ăcirea tegumentului) • Se deslipeşte banda adeziv ă şi se verific ă dac ă tubulatura şi cateterul sunt răsucite • Se retrage canula/branula dac ă acestea s-au lipit de peretele venei sau dac ă a ieşit în afara venei • Se ridic ă sau se coboar ă acul pentru a preveni astuparea, blocarea prin pozi ţia oblică
FIŞA Nr. 1.8. NUTRI ŢIA PARENTERAL Ă TOTAL Ă (NPT) PRIN METODA PERFUZIEI I.V. OBIECTIVELE PROCEDURII • Administrarea pe cale venoas ă a unei solu ţii prescrise, de glucoz ă, proteine, emulsie de lipide, electroli ţi, vitamine. UTILIZAREA NPT - Restricţia cantităţii de hran ă şi lichide ingerate pe o durat ă mai mare de 7 zile (răniri prin traumatisme multiple, arsuri severe, anorexie nervoas ă) - Boli cu o durat ă mai lung ă de 2 s ăpt ămâni - Pierdere de 10% sau mai mult din greutatea corporal ă înainte de îmboln ăvire - Nivelul albuminei serice mai sc ăzut de 3,5g/dl - Toleran ţa sc ăzut ă a alimenta ţiei enterale de lung ă durat ă - Vărsături cronice şi diaree - Continuarea pierderii în greutate, în ciuda consumului oral adecvat - Tulburări gastro-intestinale ce împiedic ă sau reduc sever absorb ţia (obstruc ţia intestinal ă, boala Crohn, colita ulceroas ă, sindromul de intestin scurt, sindromul de malabsorb ţie în cancer, fistule intestinale) - Tulburări gastro-intestinale inflamatorii (pancreatita, peritonita) - Insuficien ţa renal ă sau hepatic ă - Creşterea normal ă şi dezvoltarea la copii cu anomalii congenitale (fistula traheo-esofagian ă, atrezia duodenal ă, hernia diafragmatic ă, volvulusul) PREGĂTIREA MATERIALELOR - Tavă / c ărucior - Garou, tampon, alcool - Seringi, ace, m ănuşi sterile - Branulă, perfuzor cu filtru, cu ambalaj integru, în termen de valabilitate - Leucoplast sau band ă adeziv ă non alergic ă - Muşama, alez ă, etichet ă - Stativ pentru perfuzie - Soluţii perfuzabile recomandate de medic, în terrmen de valabilitate şi cantitate adecvat ă, cu aspect nemodificat la temperatura camerei TIPURI DE SOLU ŢII PERFUZABILE AMINOMIX 1,2,3 - Soluţie perftizabil ă ob ţinut ă prin amestec de aminoacizi şi electroli ţi Pungi bicamerale: 2 x 500 ml 2 x 750 ml 2x 1000 ml - Indicaţii - aport de aminoacizi, glucoz ă şi electroli ţi, când administrarea orală sau central ă nu este posibil ă - Se administreaz ă în ven ă central ă, nu în ven ă periferic ă. - La unii pacienţi se administreaz ă insulina pentru controlul glicemiei şi glicozuriei. - Reacţii adverse adverse în cazul cazul perfuziei rapide: grea grea ţă, v ărs ături, frisoane, frisoane, hiperglicemie, glicozurie, dureri, pierdere renal ă de aminoacizi. AMINOPLASMAL - Soluţie perfuzabil ă, flacoane de 500 ml - 1000 ml - Nutriţie parenteral ă în: sindromul de malabsorb ţie, rezec ţii stomacale, boli inflamatorii, diaree şi vom ă persistent ă. - PEV-40 - 60pic7min AMINOSTERIL - soluţie perfuzabil ă, flacoane de 500 ml -1000 ml - Soluţie perfuzabil ă f ăr ă carbohidra ţi, f ăr ă electroli ţi - Soluţie perfuzabil ă cu aminoacizi echilibra ţi AMINOVEN 3,5% - Soluţie perfuzabil ă, flacoane de 500 ml - 1000 ml - Amestec de aminoacizi cu 3,5% glucoz ă - în NPT se asociaz ă cu al ţi nutrien ţi
- PEV
- venă periferic ă - venă central ă 10-20 ml/kg corp AMINOVEN infantil 10% - flacoane de 100 - 250- 500 ml LIPOFUNDIN - Flacoane de 500 ml - Emulsie perfuzabil ă - Nu se amestec ă cu alte substan ţe medicamentoase - Nu se păstreaz ă dac ă nu s-a administrat toat ă cantitatea - Se agit ă înainte de folosire - Nu se administreaz ă dac ă nu este omogen - Perfuzie lent ă - 10-30 ml/kgcorp/zi - Se asociaz ă cu hidrocarbona ţii pentru a nu se produce acidoz ă - Reacţii adverse: adverse: dispnee, dispnee, cianoz ă, reac ţii alergice, alergice, hiperlipidemie hiperlipidemie, , grea ţă, vărsături, cefalee, înroşirea fe ţei, hipertensiune, tremor. PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHIC Ă: - Informa ţi şi explica ţi pacientului necesitatea procedurii - Încuraja ţi pacientul pentru a reduce anxietatea - Obţineţi consim consim ţământul informat - Informa ţi pacientul despre durata aproximativ ă a procedurii - Asiguraţi pacientul c ă ve ţi fi al ături pentru a supraveghea perfuzia şi pentru a-l ajuta b) FIZIC Ă: - Asigura ţi pozi ţia corespunz ătoare (aceeaşi ca pentru perfuzie sau punc ţia venoas ă), în conformitate cu starea pacientului - Examina ţi calitatea şi starea venelor - Alegeţi vena adecvat ă EFECTUAREA PROCEDURII: - Verifica ţi prescrip ţia medical ă - Identifica ţi pacientul şi transporta ţi materialele la pat - Puneţi-v ă masc ă dac ă pacientul are imunodeficien ţă - Pregăti ţi solu ţia perfuzabil ă şi trusa de perfuzat - Asigura ţi-vă c ă solu ţia de perfuzat are cel pu ţin temperatura camerei - Elimina ţi aerul din circuit - Efectuaţi punc ţia venoas ă (vezi "Punc ţia venoas ă") - Racorda ţi trusa de perfuzie la acul/cateterul instalat în vena pacientului - Reglaţi ritmul pic ăturilor respectând recomandarea dat ă de medic; valori orientative, în func ţie de tipul solu ţiei ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Aşezaţi pacientul în pozi ţie comod ă - Observa ţi faciesul, tegumentele şi m ăsura ţi pulsul şi T.A. - Întrebaţi pacientul dac ă are stare de grea ţă sau vom ă - Verifica ţi locul punc ţiei venoase REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Colecta ţi deşeurile conform P.U.în recipiente speciale - Îîndep ărta ţi m ănuşile - Spălaţi mâinile NOTAREA PROCEDURII Notaţi: - Administrarea perfuziei în planul de îngrijire - Reacţiile adverse dac ă au ap ărut pe durata perfuziei - Ora când a început perfuzia, locul, tipul de solu ţie, cantitatea, debitul EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII PROCEDURII Rezultate aşteptate/dorite: - Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate, nu prezint ă semne ale flebitei de cateter - Semnele vitale sunt normale - Evaluaţi la fiecare ora r ăspunsul pacientului la administrarea solu ţiilor
perfuzabile Rezultate nedorite • Ce facem dac ă: 1. Pacientul Pacientul prezintă: grea grea ţă, v ărs ătur ă, anxietate, anxietate, frison, frison, durere durere pe traiectul traiectul venei - anunţaţi medicul - reduce ţi ritmul - liniştiţi pacientul 2. Pacientul prezint ă infec ţie local ă la local de punc ţie Respecta ţi m ăsurile de asepsie! 3. Pacientul prezint ă reac ţii imediate la terapia cu emulsie de lipide (febr ă, dispnee, cianoz cianoză, greaţă, v ărs ături, dureri dureri de cap, diaforez diaforez ă, letargie, letargie, sincop sincop ă, durere în piept şi spate, o slab ă presiune la nivelul ochilor, irita ţie la locul perfuziei, hiperlipemie, hipercoagulabilitate şi trombocitopenia) - anunţaţi medicul - recoltaţi probele de laborator recomandate - schimbaţi locul cateterului CAPITOLUL II TRANSFUZIA FIŞA Nr. 2.1. TRANSFUZIA OBIECTIVELE PROCEDURII - Introducerea Introducerea în siguran siguran ţă de sânge sânge sau sau derivate derivate de sânge în circula circula ţia ia venoas venoas ă PREGĂTIREA ŞI VERIFICAREA MATERIALELOR NECESARE - Tava medical ă sau c ărucior pentru tratamente - Seringi/ace, m ănuşi sterile adecvate - Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh - Trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru) - Branul ă/flexur ă - Soluţie dezinfectant ă, tampoane - Garou, leucoplast sau band ă adeziv ă non alergic ă - Etichetă - Muşama, recipiente de colectare a deşeurilor - Flanel ă sau p ătur ă, stativ - Veriflca ţi trusa de perfuzie privind integritatea ambalajului, data expir ării - Verifica ţi integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelui PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHIC Ă: - Informa ţi şi explica ţi procedura pacientului pas cu pas (scopul acesteia, senza ţiile care pot s ă apar ă, riscurile transfuziei) - Obţineţi consimţământului informat, informat, folosind o form ă scris ă de consim ţământ informat - Informa ţi pacientul privind: senza ţia de frig, mânc ărime, irita ţie, sau simptome anormale b) FIZIC Ă: - Poziţia pacientului - decubit dorsal - Asiguraţi intimitatea pacientului - Instrui ţi pacientul s ă nu mănânce cu cel pu ţin 2ore înainte sau dup ă terminarea transfuziei - Alegeţi locul pentru punc ţia i.v. - se examineaz ă calitatea şi starea venelor - Venele cele mai abordabile sunt cele ale membrelor superioare, nu cele ale membrelor inferioare (posibilitate de trombozare) EFECTUAREA PROCEDURII: - Verifica ţi indica ţia medicului privind transfuzia şi cantitatea de sânge sau
deriva ţii acestuia - Verifica ţi identitatea pacientului - Spălaţi mâinile/m ănuşi sterile - În ziua efectu ării transfuziei se recolteaz ă 2-4 ml de sânge pentru proba de compatibilitateJEANBREAU - Trimite ţi la punctul de transfuzii o cerere de sânge care cuprinde: • numele spitalului • numele clinicii unde este internat pacientul • numele şi prenumele pacientului • vârsta • grupa de sânge a pacientului • cantitatea de sânge cerut ă • numele medicului care a indicat transfuzia • numele nursei care administreaz ă sângele • ziua, luna, anul - Încălzi ţi sângele la temperatura corpului, men ţine ţi asepsia când se deschide trusa de perfuzat steril ă - Aşezaţi punga sau flaconul cu sânge în stativ - Deschide ţi trusa de transfuzat - Fixaţi clema/prestubu clema/prestubul l la o distan distan ţă de 2- 5 cm mai jos jos de camera perfuzorului perfuzorului - Închide ţi clema/prestubul perfuzorului, da ţi jos capacul acului şi insera ţi-l la locul de intrare al pungii sau flaconului - Apăsaţi, strânge ţi camera de scurgere a perfuzorului şi l ăsa ţi s ă se umple pân ă la jumătate cu sânge - Înlătura ţi capacul protector de la cel ălalt cap ăt al tubului, deschide ţi clema/prestubul şi l ăsa ţi sângele s ă curg ă pe tub pân ă ce se elimin ă bulele de aer - Ţineţi perfuzorul la în ăl ţimea corpului pentru a elimina bulele de aer, nu în jos - Închide ţi clema/prestubul şi pune ţi capacul protector - Selectaţi locul potrivit (de preferin ţă venele de la plic ă cotului) - Puneţi muşamaua sub bra ţul pacientului - Aplica ţi garoul la 10- 12 cm deasupra locului pentru punc ţie; capetele garoului trebuie direc ţionate departe de zona de punc ţie - Verifica ţi prezen ţa pulsului distal, radial - Recomanda ţi pacientului s ă strâng ă pumnul - Dezinfecta ţi tegumentul (tampon cu alcool), 60 de secunde - Poziţiona ţi mâna nedominant ă la 4- 5 cm sub locul de punc ţie şi cu policele întinde ţi pielea deasupra venei - Înlăturaţi capacul acului şi capacul protector al perfuzorului - Ataşaţi acul la perfuzor şi punctiona ţi vena - Urmări ţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansa ţi acul în ven ă, 1-2 cm - Dezlega ţi garoul şi spune ţi pacientului s ă deschid ă pumnul - Dacă se instaleaz ă transfuzia cu branul ă, fluturaş, atunci fixa ţi cu degetul arătător de la mâna stâng ă exercitând presiune la 3cm deasupra locului punc ţiei - Extrage ţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşa ţi cap ătul branulei la tubul perfuzorului - Deschideţi clema/prestubul şi da ţi drumul sângelui s ă curg ă - Fixaţi acul (branula, flexura, fluturaşul) cu benzi de leucoplast sau band ă non alergic ă - Începeţi administrarea sângelui - Efectua ţi proba biologic ă Oelecker; l ăsa ţi s ă curg ă 20 - 30 ml de sânge şi reglaţi ritmul la 10- 15 pic ături/minut timp de 5'; supraveghea ţi pacientul şi dacă nu apar semne de incompatibilitate repeta ţi opera ţia - Aplicaţi eticheta peste pung ă sau flaconul de sânge indicând ora la care a început transfuzia - Dacă transfuzia s-a terminat, închide ţi clema/prestubul - Retrage ţi acul şi aplica ţi un tampon cu alcool sau un pansament steril - Punga sau flaconul în care trebuie s ă r ămân ă aprox. 5-6 ml de sânge se
păstreaz ă, în eventualitatea unor verific ări în caz de accidente posttransfuzionale tardive ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Aşezaţi pacientul într-o pozi ţie comod ă şi se acoper ă - Verifica ţi semnele vitale la fiecare 15', în prima jum ătate de or ă dup ă începerea transfuziei, şi la fiecare jum ătate de or ă sau la o or ă dup ă transfuzie. - Informaţi pacientul/familia s ă anun ţe nursa în caz de mânc ărime, dispnee, ameţeli, dureri în spate sau în piept, deoarece acestea pot fi reac ţii ale transfuziei - Instrui ţi pacientul să informeze nursa dac ă durerea sau roşea ţa apar la locul puncţiei venoase, deoarece acestea sunt indicative ale infiltra ţiei - Temperatura camerei s ă fie cu 1 -2° mai ridicat ă - Oferiţi pacientului lichide calde şi acoperi ţi-l cu pledul REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Colecta ţi deşeurile în recipiente speciale conform PU - Îndepărta ţi m ănuşile - Spălaţi mâinile NOTAREA PROCEDURII Notaţi în planul de îngrijiri: - Administrarea transfuziei - Numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a început transfuzia, ora la care s-a terminat şi eventualele reac ţii ale pacientului EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII PROCEDURII Rezultate aşteptate/dorite: - Evaluaţi răspunsul pacientului la administrarea sângelui - semnele vitale sunt normale - absenţa frisonului, mânc ărimii, urticariei sau irita ţiei - analizele de laborator în limite normale - mucoasele şi tegumentele sunt colorate roz, pacientul a în ţeles scopul şi riscurile transfuziei Rezultate nedorite/Ce face ţi: - Embolia pulmonar ă - manifestat ă prin agita ţie, cianoz ă, dureri toracice, tuse chinuitoare, hemoptizie - Hemoliza intravascular ă cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, posttransfuzional , acidoza metabolic ă, stop cardiac prin hipotermie - se pot produce datorit ă sângelui neînc ălzit • Încălziţi sângele înainte de a-l perfuza • Supraveghea ţi pacientul • Anunţaţi medicul • Întrerupe ţi perfuzia - Şocul hemolitic - incompatibilitatea de grup - frison, tahicardie, dispnee, cianoz ă, dureri lombare, retrosternale, stare general ă alterat ă •Anunţa ţi medicul - Înfundarea perfuzorului şi acului cu cheaguri - se schimb ă perfuzorul şi acul - Hipotermia • Încălziţi bolnavul prin suplimentarea num ărului de p ături, aplicarea de buiote cu apă cald ă ATENŢIE - Nu încălzi ţi sângele în ap ă cald ă, sau deasupra surselor de c ăldur ă, evita ţi agitarea pungii/flaconului - Dacă apar reacţii posttransfuzionale returna ţi punga/flaconul de sânge la punctul de transfuzii - Respecta ţi asepsia - Nu umple ţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urm ări ritmul de curgere - Dacă acul s-a înfundat nu permeabiliza ţi acul prin presiune
FIŞA Nr. 2.2. SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI CU REAC ŢII ADVERSE LA TRANSFUZIE OBIECTIVELE PROCEDURII • Prevenirea reac ţiilor adverse pe perioada transfuziei si dup ă transfuzie. • Instituirea m ăsurilor pentru a reduce reac ţiile la transfuzie. REAC ŢIILE ADVERSE - Reacţiile adverse pot s ă apar ă în primele 15 min ale transfuziei şi dup ă transfuzie. - Sunt reac ţii sistemice la administrarea sângelui şi derivatelor de sânge, incompatibile cu cel al beneficiarului, care con ţin alergeni, sau sunt contaminate cu bacterii - Reacţiile adverse generale pot avea simptome variind de la: febr ă, frison, urticarie, hipotensiune şi stop cardiac. Alte posibile reac ţii adverse care pot rezulta din terapia transfuziei includ supraînc ărcarea circulatorie şi transmiterea unor boli ca: hepatitele, citomegaloviruşi sau virusul imunodeficien ţei umane (HIV). - Reacţia hemolitic ă acut ă - incompatibilitate ABO, Rh şi se produce în primele 515' de la instituirea transfuziei. Aceasta începe cu creşterea temperaturii, ritmului cardiac, senza ţie de c ăldur ă şi durere de-a lungul venei pe care sângele este transfuzat, transfuzat, frison, frison, durere de cap, gra ţă, durere în piept piept şi spate, spate, dispnee, hipotensiune, homoglobinemie, hemoglobinurie. Se opreşte transfuzia. - Reacţia hemolitic ă întârziat ă - r ăspunsul imun dezvoltat de c ătre primitor împotriva antigenilor donatorului non ABO. Febra este inexplicabil ă, descreşte inexplicabil Hb, Ht, testul Coombs este pozitiv. Se opreşte transfuzia. - Reacţia febril ă nonhemolitic ă - 1 % din transfuzii; o posibil ă sensibilitate a primitorului la leucocitele şi trombocitele din sângele donatorului. Aceasta se produce la 30' dup ă ini ţierea transfuziei şi la 6h dup ă terminarea transfuziei. Se manifest ă prin febr ă mai mare cu 1° , înroşirea fe ţei, frisoane, durere de cap. - Reacţia alergic ă (uşoar ă sau moderat ă) cauzat ă de alergia primitorului la proteinele din plasma donatorului. Aceasta se produce pe durata transfuziei şi la 1h după transfuzie. Apar eritem local, erup ţie cutanat ă, urticarie. - Reacţia alergic ă sever ă - cauzat ă de alergia primitorului la un antigen al donatorului (uzual IgA). Aglutinarea celulelor roşii obstrueaz ă capilarele şi blocheaz ă fluxul sanguin, cauzând simptome majore la toate marile organe de sistem. Aceasta se produce în primele 5- 15' de la ini ţierea transfuziei. Apar tusea, grea ţa, v ărs ătura, distresul respirator, hipotenshinea, pierderea cunoştinţei şi posibil stopul cardiac. Aceasta este o reac ţie ie care amenin ţă via ţa. a. Se opeşte transfuzia, se men ţine linia venoas ă, se informeaz ă medicul, se administreaz ă medicamentele prescrise (antihistaminice, corticosteroizi, epinefrina, antipiretice). Se m ăsoar ă semnele vitale la fiecare 5- 15' şi se iniţiază resuscitarea cardiopulmonar ă dac ă este nevoie. - Supraînc ărcarea circulatorie - poate conduce la edemul pulmonar şi se produce din cauza volumului excesiv sau ritmului rapid al transfuziei. Aceasta poate apare în orice moment, sau la 1 -2h dup ă terminarea transfuziei. Apar dispneea, tusea, tahipneea, tahicardia, creşterea presiunii venoase centrale. Se respect ă ritmul de administrare de 2-4ml/kg/h. Se acord ă aten ţie special ă ritmului şi volumului de administrare la pacien ţii în vârst ă. Se încetineşte sau se opreşte transfuzia, se administreaz ă la indica ţia medicului diuretice, oxigen şi morfin ă. - Sepsis bacterian - datorit ă contamin ării bacteriene a produsului transfuzat. Aceasta apare pe durata transfuziei şi la 2h dup ă terminarea transfuziei. Se manifest ă prin febră, frison, crampe abdominale, v ărs ătur ă, diaree, hipotensiune. Se aplică îngrijiri corespunz ătoare. Se opreşte transfuzia şi se men ţine linia venoas ă, se informeaz ă medicul, se monitorizeaz ă semnele vitale, se recolteaz ă hemocultura. La indica ţia medicului se administreaz ă fluide i.v., antibiotice cu spectru larg antimicrobian, vasopresoare şi steroizi. EVALUAREA PACIENTULUI - Observa ţi pacientul pentru febr ă cu sau f ăr ă frison. Febra poate indica debutul
unei reac ţii hemolitice acute, reac ţii febrile nonhemolitice, sau septicemie bacterian ă - Observa ţi pacientul pentru tahicardie şi/sau tahipnee şi dispnee. Acestea pot indica reac ţie hemolitic ă acut ă sau supraînc ărcare circulatorie. Aceste simptome pot fi înso ţite de tuse în caz de supraînc ărcare circulatorie. - Observa ţi pacientul pentru urticarie sau erup ţie cutanat ă. Acestea pot fi indicii timpurii ale unei reac ţii alergice, anafilactice, care se produc dup ă transfuzie. - Observa ţi pacientul pentru înroşirea fe ţei. Inroşirea fe ţei poate fi prezent ă într-o reacţie hemolitic ă acut ă, sau o rec ţie nonhemolitic ă. - Observa ţi pacientul pentru simptomele gastrointestinale. Grea ţa şi v ărs ătura pot fi prezente în reac ţiile transfuzionale hemolitice acute, reac ţiile anafilactice, sau sepsis. - Observa ţi pacientul pentru sc ăderea TA. Hipotensiunea poate fi o reac ţie acut ă hemolitic ă, anafilactic ă, sau sepsis. - Observa ţi pacientul pentru wheezing, durere în piept şi stop cardiac. Acestea toate sunt reac ţii anafilactice. - Fiţi aten ţi la plângerile pacientului pentru dureri de cap sau dureri musculare în prezenţa febrei. Amândou ă pot fi indicii ale unei reac ţii nonhemolitice febrile. - Monitoriza ţi pacientul pentru diseminarea coagul ării intravasculare, insuficien ţa renal ă., hemoglobinemie/hemoglobinurie. Toate acestea sunt semne târzii ale reac ţiei hemolitice acute. - Monitorizaţi valorile de laborator pentru anemia refractar ă la terapia transfuziei. Aceasta ar putea semnifica o reac ţie hemolitic ă întârziat ă. - Observa ţi pacien ţii care primesc transfuzii masive de sânge pentru hipotermie uşoară, tulbur ări de ritm cardiace, hipoteosiune si hipocalcemie, hiperkalemie. Produsele de sânge reci pot afecta sistemul de conducere cardiac rezultând disaritmii ventriculare. Alte disaritmii cardiace, hipotensiunea şi furnic ăturile pot indica hipocalcemia, care apar atunci când citratul (utilizat drept conservant pentru produsele de sânge) se combin ă cu calciul pacientului. Hiperkalemia duce la colici intestinale, diaree, oligurie, spasme musculare, modific ări pe ECG, bradicardie premerg ătoare stopului cardiac. CE FACEM ÎN CAZUL UNOR REAC ŢII LA TRANSFUZIE? - Oprirea transfuziei. Severitatea reac ţiilor este legat ă de cantitatea introdus ă. - Schimba ţi perfuzorul care con ţine cheaguri de sânge şi înlocui ţi-l cu altul nou, excepţie cazul în care este numai o reac ţie uşor alergic ă.. - Informa ţi medicul. Reac ţiile la transfuzie cer imediat interven ţii medicale. În cazul unei reac ţii alergice uşoare, transfuzia ar trebui stopat ă şi administrate antihistaminice, la indica ţia medicului. Transfuzia poate fi reluat ă. - Menţine ţi linia venoas ă pentru administrarea de medicamente şi solu ţii la nevoie. - Notaţi sângele şi produsele de sânge, timpul în care au ap ărut reac ţiile transfuziei, dar şi interven ţiile nursei. - Recolta ţi sânge simplu. Se recolteaz ă o prob ă sânge înainte de transfuzie pentru proba de compatibilitate. A doua prob ă (dac ă este necesar) se recolteaz ă din braţul opus transfuziei şi se va verifica hemoglobina liber ă în ser, indicând hemoliza şi deasemenea ar trebui verificat nivelul bilirubinei. - Returna ţi la punctul de transfuzii punga de sânge, oprind câ ţiva ml de sânge, pentru o eventual ă verificare în cazul în care se produc reac ţii postransfuzionale severe. - Monitorizaţi semnele vitale la fiecare 15' sau mai frecvent dac ă trebuie. Menţ ineţi evaluarea continu ă a st ării cardiopulmonare a pacientului. - Administraţi medica ţia prescris ă în acord cu tipul şi severitatea reac ţiei la transfuzie: • antihistaminice - diminueaz ă unele aspecte ale r ăspunsului alergic prin blocarea receptorilor histaminici. In unele cazuri pot fi administrate pretransfuzional, la indica ţia medicului
•antipiretice/analgezice •antipiretice/an algezice - se administreaz ă pentru a sc ădea febra şi diconfortul în: reacţiile hemolitice acute, reac ţiile febrile nonhemolitice, sepsisul bacterian • corticosteroizi - stabilizeaz ă membranele celulei, descresc eliberarea histaminei; se administrez ă în reac ţii alergice severe •fluidele - administrarea rapid ă a fluidelor i.v. poate ajuta la contracararea unor simptome ale şocului anafilactic • diuretice/morfin ă - pot fi administrate în supraînc ărcarea circulatorie pentru a reduce volumul intravascular • antibiotice - se administreaz ă când este suspectat ă contaminarea bacterian ă • în cazul unui stop cardiac - se ini ţiaz ă resuscitarea cardiopulmonar ă • recolta ţi prima prob ă de urin ă - se poate produce hemoglobinuria datorit ă reacţiilor hemolitice. Gradul de deteriorare al rinichilor este influen ţat de pHul urinar şi de rata excre ţiei urinare. Dac ă deteriorarea rinichilor este sever ă, se recomand ă dializ ă REZULTATE AŞTEPTATE - Pacientul Pacientul va avea avea mucoase roze. Perfuzia tisular ă este îmbun ăt ăţit ă - Debitul cardiac va reveni la valorile de baz ă. Volumul intravascular este restabilit - TA se va menţine stabil ă. Volumul intravascular este restabilit. Absenta reacţiilor transfuziei. - Pacientul va fi calm şi exprim ă confort. Îngrijirile nursing sunt aplicate corespunz ător pentru a men ţine siguran ţa şi confortul pacientului. - Pacientul îşi men ţine temperatura corpului în limite normale - Pacientul va elimina urin ă 0,5 - 1 ml/kg/h - reflect ă starea optim ă a fluidelor. - Pacientul îşi va men ţine satura ţia de oxigen mai mare de 95% CAPITOLUL III. APLICAREA AGEN ŢILOR FIZICI FIŞA Nr. 3.1. APLICA ŢII CALDE OBIECTIVELE PROCEDURII - Activarea circula ţiei prin dilata ţia vaselor de sânge - Calmarea durerii prin reducerea spasmului muscular - Creşterea secre ţiei gastrice şi a excre ţiei renale - Scăderea inflama ţiei şi gr ăbirea form ării colec ţiei purulente - Promovarea confortului şi gr ăbirea procesului de vindecare TIPURI DE C ĂLDUR Ă Căldura direct ă poate fi: - uscată • furnizat ă la o temperatur ă mai mare şi pentru un timp îndelungat cu ajutorul unor dispozitive: sticla cu ap ă cald ă, termofoare, punga cu ap ă cald ă, perna electric ă - umedă • estompeaz ă, atenueaz ă crustele şi exudatele, penetreaz ă mai adânc decât c ăldura uscat ă, nu usuc ă pielea, produce mai pu ţin ă transpira ţie şi uzual este mai confortabil ă pentru pacient • dispozitivele pentru aplicarea c ăldurii umede includ: comprese calde pentru zone mici ale corpului sterile sau nesterile, materiale absorbante împ ăturite pentru zone mai mari ale corpului (ex. pentru prişni ţul toracic) PRECAU ŢII - Nu se utilizeaz ă la pacien ţii cu risc hemoragiic - Este contraindicat ă la pacien ţii cu luxa ţii în stadiu acut (deoarece vasodilata ţia poate creşte durerea şi umfl ătura, edemul), sau cu procese inflamatorii acute . - Căldura se aplic ă cu precau ţie la copii şi pacien ţii în vârst ă cu insuficien ţă
renal ă, cardiac ă, sau respiratorie; arterioscleroz ă sau ateroscleroza. - Se aplic ă cu precau ţie extrem ă în zone sensibile la c ăldur ă (cicatrici sau stome, proteze articulare, zone cu implanturi metalice) întrucât creşte riscul de arsuri şi determin ă efecte sistemice (hipotensiune, polipnee). PREGĂTIREA MATERIALELOR - Temometru, prosop, band ă adeziv ă - Mănuşi dac ă pacientul are o leziune deschis ă - Pentru sticla cu ap ă fierbinte: ap ă fierbinte de la robinet, termometru de baie, material absorbant textil, protector pentru învelirea sticlei. • Se ajusteaz ă temperatura: 46,1°C - 51,7°C pentru adul ţi şi 40,6°C - 46,1°C pentru copiii sub 2 ani şi pacien ţii în vârst ă; • Se verifică rezisten ţa sticlei la c ăldur ă. • Se umple sticla până la jum ătate sau 2/3 şi se înveleşte cu materialul textil pentru a nu veni în contact direct cu pielea. - Pentru o pern ă electric ă: material protector pentru învelire • Se verific ă cablu s ă fie integru şi s ă nu fie un defect de izola ţie • Se conecteaz ă la priz ă şi se controleaz ă pozi ţia monturii • Se înfăşoar ă perna cu o pânz ă sau un prosop pentru protec ţie - Pentru o compres ă cald ă: vas cu ap ă fierbinte sau un recipient cu ap ă steril ă, normal salin ă sau alte solu ţii, la indica ţia medicului; sticl ă cu ap ă fierbinte. Acestea pot fi sterile sau nesterile, depinde de prodedura cerut ă: comprese sau material absorbant, prosop absorbant, tifon împ ăturit, pens ă, bol sau bazin, termometru de baie, prosop, material impermeabil care acoper ă compresa, îmbr ăcăminte. • Recipientul cu ap ă steril ă fierbinte sau solu ţii sterile se aşeaz ă la chiuvet ă • Se măsoar ă temperatura cu un termometru steril de baie • Dacă nu exist ă un termometru steril, se toarn ă solu ţie steril ă înc ălzit ă într-un vas curat şi se verific ă temperatura cu un termometru obişnuit şi apoi se arunc ă solu ţia testat ă • Se ajusteaz ă temperatura unei solu ţii sterile prin ad ăugarea de ap ă fierbinte sau rece de la chiuvet ă, pân ă când solu ţia ajunge la 55°C pentru adul ţi sau 40,1°C pentru copii şi pacien ţii în vârst ă şi pentru compresele de pus la ochi. • Golirea solu ţiei într-un bol sau bazin • Apoi se utilizeaz ă tehnici sterile, umezirea compreselor în solu ţia fierbinte - Comprese calde nesterile • Se umple un bol sau bazin cu ap ă fierbinte sau alt ă solu ţie şi se m ăsoar ă temperatura cu un termometru de baie • Se ajusteaz ă temperatura - 55°C pentru adul ţi, 40,10°C pentru copii şi pacien ţi în vârsta, şi pentru comprese pentru ochi • Se umezeşte compresa în lichidul fierbinte, se stoarce şi se aplic ă - Prişnitul toracic • Se utilizeaz ă pentru bolnavii febrili • Se foloseşte un cerşaf de pat din bumbac împ ăturit în trei • Se Se umezeşte umezeşte cu ap ă fierbinte fierbinte 2/3 din suprafa ţă, apoi apoi se stoarce • Se stropeşte cu alcool sanitar şi se aplic ă pe toracele bolnavului prin rulare astfel încât partea umezit ă s ă vin ă în contact direct cu tegumentele, iar partea uscat ă a cearşafului sau materialului folosit s ă vin ă în jurul toracelui peste partea umezit ă EFECTUAREA PROCEDURII: - Identifica ţi pacientul şi procedura indicat ă - Evalua ţi starea pielii unde se va aplica c ăldura. - Asiguraţi intimitatea pacientului - Camere s ă fie înc ălzit ă - Scoate Scoateţi aerul care a r ămas în punga punga astfel astfel presând-o presând-o uşor pe o suprafa ţă plan ă, apoi închideţi punga, sau ţine ţi punga sus, strânge ţi por ţiunea neumplut ă pentru a
ieşi aerul, apoi închide ţi punga. Strânge ţi bine capacul. Verifica ţi s ă nu aib ă fisuri. - Avertizaţi pacientul s ă raporteze durerea sau disconfortul imediat, sau s ă îndep ărteze singur dispozitivul, dac ă este necesar - Măsura ţi temperatura, pulsul şi respira ţia înainte de a se face aplica ţia - Dacă tratamentul cald a fost aplicat pentru a creşte temperatura corpului pacientului, se monitorizeaz ă tot timpul aplica ţiei temperatura, pulsul şi respira ţia - Se expune numai zona tratat ă deoarece vasodilata ţia va face ca pacientul s ă nu aibă frison - Spălaţi mâinile meticulos EFECTUAREA PROCEDURII - Sticla cu apă cald ă, Punga cu apa cald ă, perna electric ă • Evaluaţi frecvent starea pielii pacientului şi îndep ărta ţi dispozitivul (sticla cu apă cald ă, punga cu ap ă cald ă, perna electric ă) dac ă observa ţi umflare excesiv ă sau roşea roşeaţă excesivă, vezicule, vezicule, macerare sau paloare paloare pronun ţat ă, sau dac dac ă pacientul raporteaz ă durere sau disconfort • Umpleţi din nou punga, sticla dac ă este necesar pentru a men ţine temperatura corect ă • Îndepă rtaţi dispozitivul extern (sticla cu ap ă cald ă, punga cu ap ă cald ă, perna electric ă) dup ă 20-30' • Ştergeţi pielea pacientului cu un prosop • Măsura ţi temperatura, pulsul şi respira ţia pentru a face compara ţie cu valorile dinaintea aplica ţiei • Poziţiona ţi confortabil pacientul în pat • Dacă tratamentul trebuie repetat depozita ţi materialele în camera pacientului, iar dacă nu, depozita ţi materialele într-un loc adecvat - Aplicarea unei comprese calde • Puneţi lenjerie de protec ţie sub zona de tratament, întinde ţi gel (steril dac ă este necesar) peste zona afectat ă. Evita ţi apucarea direct ă pe unele zone distruse şi la nivelul ochilor (pute ţi aplica comprese sterile). Gelnl reduce macerarea şi riscul de arsuri prin descreşterea ratei de penetrare a c ăldurii. • Ridica ţi compresele calde din bol sau bazin (utiliza ţi o pens ă steril ă pentru o procedur ă steril ă). • Stoarce ţi excesul de solu ţie din compres ă (utiliza ţi o pens ă steril ă pentru o procedur ă steril ă). Excesul de umezeal ă creşte riscul de arsuri. • Aplicaţi compresa cu blânde ţe pe locul afectat şi dup ă câteva secunde, ridica ţi compresa şi verifica ţi aspectul pielii, macerare sau vezicule. • Mulaţi rapid compresa pe piele, ca s ă nu intre aer, dac ă sunte ţi sigur c ă nu sau produs arsuri. Aplica ţi un material impermeabil peste compres ă şi fixa ţi-l cu banda adeziv ă. • Plasaţi o sticl ă, pung ă cu ap ă cald ă peste compres ă şi impermeabil pentru a menţine temperatura corect ă • Verifica ţi pielea pacientului la fiecare 5' pentru a identifica semnele de intoleranţă ale ţesuturilor. esuturilor. Ridica ţi compresa cald ă dac ă pielea arat ă roşea ţă excesiv ă, macerare sau vezicule, sau dac ă pacientul simte durere sau disconfort. Schimba ţi compresa dac ă este necesar s ă men ţine ţi temperatura corect ă. - După 15-20 de minute ridica ţi compresa (utiliza ţi pensa, dac ă este necesar). Arunca ţi compresa într-un recipient de deşeuri. - Ştergeţi pielea pacientului cu un prosop (steril, dac ă este necesar): Nota ţi starea pielii. - Măsura ţi temperatura, pulsul şi respira ţia pentru a face compara ţie cu valorile dinaintea aplica ţiei - Asigura ţi confortul pacientului - Aruncaţi lichidele şi materialele folosite. Duce ţi la sterilizare materialele pentru sterilizare. - Dacă tratamentul trebuie repetat depozita ţi materialele în camera pacientului, iar dacă nu depozita ţi materialele într-un loc adecvat
CONSIDERA ŢII SPECIALE - Suprima ţi tratamentul dup ă 30 de minute deoarece, pân ă la acest timp probabil vasodilata ţia s-a produs; apoi urmeaz ă vasoconstric ţia, efect revers al tratamentului cald. - Nu utiliza ţi un dispozitiv electric de c ăldur ă lâng ă oxigen deoarece o scânteie de la un cablu zdren ţuit poate provoca explozie şi incendiu. De altfel pentru a preveni şocul electric, evita ţi utilizarea unei perne electrice lâng ă lichid (incluzând (incluzând pe cel al pacientului pacientului cu incontinen incontinen ţă) şi evita evita ţi mânuirea mânuirea dispozitivului cu mâinile umede. - Dacă pacientul este inconştient, anesteziat, cu probleme neurologice, sau insensibil la c ăldur ă, verifica ţi frecvent locul pentru a evita complica ţii ca: edemul, macerarea, pete roşii, vezicule. - Aplica ţia trebuie să acopere o zon ă suficient de mare pentru a creşte volumul de sânge de la nivelul suprafe ţei pielii arunci când se urm ăreşte reducerea congestiei organelor interne. - Utiliza ţi tehnica steril ă când aplica ţi c ăldur ă umed ă pe o plag ă deschis ă - Utiliza ţi separat materiale pentru fiecare ochi, pentru a preveni contaminarea - Utiliza ţi m ănuşi sterile în loc de pens ă steril ă pentru aplicarea compreselor umede. NOTAREA PROCEDURII: - Notaţi în planul de îngrijire • timpul şi data aplic ării c ăldurii, tipul de aplica ţie • temperatura, durata, locul unde se aplic ă c ăldura • temperatura pacientului, pulsul, respira ţia • starea pielii înainte, pe durata şi dup ă tratament • semnele complica ţiilor FIŞA Nr. 3.2. APLICA ŢII RECI OBIECTIVELE PROCEDURII - Promovarea vasoconstric ţiei capilare prin inhibarea circula ţiei locale - Controlarea şi încetinirea sânger ării - Reducerea edemelor - Încetinirea Încetinirea activităţii bacteriene bacteriene în infec infec ţii - Scăderea inflama ţiei - Reducerea durerii - Scăderea temperaturii TIPURI DE APLICA ŢII RECI - uscată • dispozitivele dispozitivele pentru aplica ţia rece uscat ă includ: punga cu ghea ţă sau colarul, sau pachete de ghea ţă - umedă • este mult mai penetrant ă decât cea uscat ă • dispozitivele pentru aplica ţia umed ă rece includ: compresele reci pentru zone mici ale corpului şi comprese mari reci pentru zone mari PRECAU ŢII Se aplică cu precau ţiune tratamentele reci pentru pacien ţii cu: • insuficien insuficienţă circulatorie circulatorie • pentru copii şi b ătrâni • pacien ţii cu arterit ă deoarece exist ă riscul de distrugere al ţesutului ischemic. PREGĂTIREA MATERIALELOR - Termometru, prosop, band ă adeziv ă - Mănuşi sterile - Pentru punga cu ghea ţă sau colar: cuburi de ghea ţă, ap ă rece de la chiuvet ă, material absorbant pentru protec ţie
- Pentru Pentru comprese comprese reci: recipient cu cuburi cuburi de ghea ţă, recipient recipient cu ap ă rece de de la chiuvet ă, termometru de baie, comprese, lenjerie de protec ţie, material impermeabil pentru acoperire. - Pentru punga cu ghea ţă sau colar • Selectaţi o pungă de ghea ţa sau un colar de m ărime potrivit ă • Umpleţi punga de ghea ţă sau colarul cu ap ă rece de la chiuvet ă pentru a verifica verifica integritatea • Goliţi apa şi umpleţi apoi colarul pân ă la jum ătate cu ghea ţă m ărun ţit ă pentru a se putea mula pe corpul pacientului. • Strânge Strângeţi de punga punga cu ghea ţă sau colar colar pentru pentru a elimina aerul care poate poate reduce reduce conducerea. • Pune Puneţi capacul şi şterge şterge ţi umezeala umezeala de pe pe punga punga cu ghea ţă sau colar colar • Înveli Înveliţi punga cu ghea ghea ţă sau colarul cu un material textil protector protector şi pune ţi o bandă adeziv ă peste material. Acoperirea de protectie previne trauma ţesuturilor şi absoarbe condensarea. - Pentru comprese reci • Pune Puneţi apa apa rece de la la chiuvet ă într-un recipient cu ghea ţă sau ad ăuga ţi ghea ghea ţa în apă • Utiliza ţi un termometru de baie pentru ghidare • Ajustaţi temperatura apei la 15°C EFECTUAREA PROCEDURII: - Identifica ţi pacientul - Verifica ţi indica ţia medicului şi evalua ţi starea pacientului - Explica ţi procedura pacientului - Asiguraţi intimitatea pacientului - Camera s ă fie înc ălzit ă - Măsura ţi şi nota ţi temperatura, pulsul şi respira ţia înainte de a se face aplica ţia rece - Se expune numai zona tratat ă pentru a evita frisonul - Spălaţi mâinile riguros Aplicarea pungii de ghea ţă sau colarului • Plasa Plasaţi punga cu ghea ghea ţă sau colarul colarul pe locul locul de tratat şi începe începe ţi cronometrarea cronometrarea • Observaţi frecvent locul pentru semne de intoleran intoleran ţă a ţesuturilor: esuturilor: albire, marmorare, paliditate, cianoz ă, macerare sau vezicule. • Observa ţi pacientul pentru tremur ături şi pentru plângerile privind arsura sau amor ţelile. • Opriţi tratamentul dac ă apar aceste semne sau simptome şi anun ţa ţi medicul • Ridica ţi punga sau colarul dup ă perioada de tratament prescris ă (uzual 30 de minute). Aplicarea compreselor reci • Puneţi lenjerie de protec ţie sub zona de tratat • Scufunda ţi compresa în ap ă • Scoate ţi compresa din ap ă • Stoarce ţi compresa pentru a preveni curgerea pic ăturilor de ap ă • Aplica ţi compresa pe locul de tratat şi începe ţi cronometrarea aplica ţiei • Acoperi ţi compresa cu un material impermeabil • Puneţi o band ă adeziv ă • Verifica Verificaţi frecvent locul de aplicare aplicare pentru semne şi simptome simptome de intoleran intoleran ţă a ţesuturilor • Notaţi plângerile pacientului - arsuri sau amor ţeli • Opriţi tratamentul dac ă se dezvolt ă aceste semne sau simptome şi anun ţa ţi medicul • Ridica ţi compresa dup ă perioada de tratament prescris ă (uzual 20 de minute) CONSIDERA ŢII SPECIALE - Aplicaţi rece imediat dup ă o r ănire pentru a minimaliza edemele - Temperaturile reci pot fi tolerate pentru un timp lung când locul de tratat este mic - Nu continua ţi nici o aplica ţie mai mult de o or ă, pentru a preveni vasodilata ţia
reflexiv ă - Când se aplic ă rece pe o plag ă deschis ă sau o leziune care se poate deschide pe perioada tratamentului, utiliza ţi tehnica steril ă - Menţine ţi tehnica steril ă pe durata tratamentului la ochi, cu material steril pentru fiecare ochi separat, pentru a preveni contaminarea CAPITOLUL IV. PREG ĂTIREA PREOPERATORIE ŞI ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE FIŞA Nr. 4.1. PREGĂTIREA PREOPERATORIE OBIECTIVE SPECIFICE - Pregătirea pacientului pentru opera ţie prin : • restric ţionarea aportului de alimente şi lichide • pregătirea câmpului operator (suprafa ţa cutanat ă) • recoltarea produselor pentru examene de laborator • efectuarea igienei personale şi a altor nevoi de baz ă • asigurarea siguran ţei pacientului dup ă administrarea medica ţiei preanestezice - Pregătirea documentelor pacientului pentru opera ţie prin: • revederea revederea semn ăturii turii consim consim ţământului chirurgical chirurgical • completarea cu acurate ţe a listei operatorii - Furnizarea, preoperator, de informa ţii şi instruc ţiuni pacientului şi familiei. PRINCIPII DE ÎNGRIJIRE - Operaţia este un eveniment important în via ţa pacientului, generator de stress fizic şi psihic. - Teama de spital, de anestezie, de opera ţie, de suferin ţa postoperatorie fac ca bolnavii s ă fie anxioşi, agita ţi, deprima ţi psihic. - Incizia operatorie determin ă durere şi predispune la infec ţii. - Anestezicele şi drogurile analgezice au efect depresiv asupra organismului diminuând durerea dar şi capacitatea capacitatea de reac ţie a pacientului pacientului fa ţă de stimulii stimulii din mediul înconjur ător. FIŞA Nr. 4.1.1. PREG Ă TIREA PREOPERATORIE GENERAL Ă DIN ZIUA CARE PRECEDE OPERA ŢIA PREGĂTIREA PSIHIC Ă A BOLNAVULUI - Se recomand ă tact şi în ţelegere empatic ă în comunicarea cu pacientul pentru a reduce disconfortul psihic creat de teama de opera ţie, anestezie. - Se recomand ă selectarea pacien ţilor pe saloane, evitându-se contactul celor nou interna ţi cu cei care au avut o evolu ţie postoperatorie dificil ă, grav ă sau cu muribunzii. - Se linişteşte pacientul cu privire la anestezie, durere şi procedurile preoperatorii - Se respect ă opiniile pacientului legate de credin ţe şi concep ţii. - Se ofer ă informa ţii clare, accesibile legate de actul operator şi de consecin ţele acestuia (limit ări, mutil ări). - Se obţine consim consim ţământul scris scris al pacientului pacientului conştient, conştient, adult adult sau al familiei familiei în cazul minorilor sau al pacien ţilor inconştien ţi. - Se stabileşte data interven ţiei şi se comunic ă bolnavului. - Consimţământul informat informat în interven interven ţiile chirurgica chirurgicale le este responsabilit responsabilitatea atea medicului; nursa este responsabil ă din punct de vedere etic, nu legal, ac ţionând ca un avocat al pacientului (verificând dac ă pacientul a în ţeles informa ţiile primite şi dac ă sunt respecta ţi to ţi paşii în preg ătirea preoperatorie). - Formele Formele de consimţământ trebuie semnate înainte ca pacientul pacientul s ă primeasc ă medica ţia sedativ ă, preanestezic ă. - Se administreaz ă, la indica ţia medicului sedative, hipnotice în seara dinaintea
interven ţiei pentru a asigura o odihn ă adecvat ă în timpul nop ţii IGIENA PACIENTULUI - Se face baie, sau duş, sau toaleta pe regiuni, la pat, în cazul bolnavilor nedeplasabili. - Se curăţă cu atenţie zonele de flexie şi cea ombilical ă pentru a reduce riscul infecţiei prin flora cutanat ă. CREAREA CÂMPULUI OPERATOR - Se depilează zona de interven interven ţie prin prin raderea raderea pilozit pilozit ăţilor cu un aparat aparat de ras individual, individual, pe o suprafaţă larg ă (15 / 25cm) având grij ă s ă nu se creeze solu ţii de continuitate. - Se interzice folosirea cremelor depilatoare care pot da reac ţii alergice şi irita ţii ale mucoaselor din zonele intime. - Nu se depileaz ă sprâncenele în cazul interven ţiilor la nivelul globului ocular. - Se dezinfecteaz ă zona ras ă cu alcool medicinal sau betadin ă (se exclude riscul la alergie prin anamnez ă) - Se acoper ă câmpul operator cu un câmp steril. - In caz caz de urgenţă imediat ă, bolnavul bolnavul va fi ras la pat sau la UPU înainte înainte de a fi transportat la blocul operator. Se contraindic ă, temporar, actul operator în caz de leziuni cutanate în regiunea unde urmeaz ă s ă se desf ăşoare interven ţia. SUPRAVEGHEREA ÎNAINTEA OPERA ŢIEI - Se măsoar ă şi se reprezint ă grafic func ţiile vitale: temperatura, puls, T.A, respira ţie. - Se cânt ăreşte bolnavul şi se apreciaz ă talia pentru dozarea premedica ţiei şi anestezicelor. - Se semnaleaz ă medicului eventualele modific ări ale tegumentelor din zonele prevăzute pentru interven ţie cum ar fi semnele de inflama ţie sau de alergie. - Se noteaz ă şi se raporteaz ă eventualele simptome de infec ţie a c ăilor respiratorii superioare, precum şi apari ţia menstrua ţiei la femei. INVESTIGAREA PARACLINIC Ă - Se verific ă, obligatoriu, pentru toate tipurile de interven ţii chirurgicale: • grupul sanguin şi factorul Rh • hemograma • glicemia • ureea • creatinina sanguin ă • electroli ţii serici • probele hepatice • factorii de coagulare • sumarul de urin ă - Se efectueaz ă: • ECG, radiografie pulmonar ă. GOLIREA INTESTINULUI TERMINAL - Se face clisma evacuatoare în seara dinaintea şi în diminea ţa interven ţiei chirurgicale în caz de interven ţii pe tubul digestiv. Se administreaz ă un laxativ cu 12-24 ore inaintea interven ţiei dac ă actul operator nu se desf ăşoară pe tubul digestiv şi tranzitul bolnavului este normal. RESTRIC ŢIA ALIMENTAR Ă - Se scade aportul alimentar oral cu o zi înainte de opera ţie. - Se sisteaz ă aportul de alimente şi lichide de la orele 21, în seara de dinaintea opera ţiei. - Se interzice fumatul cu o sear ă înainte de opera ţie, precum şi consumul de băuturi alcoolice. FIŞA Nr. 4.1.2. PREGĂTIREA PREOPERATORIE DIN ZIUA OPERA ŢIEI MĂSURI GENERALE
- Se supravegheaz ă pacientul s ă r ămân ă nemâncat şi s ă nu fumeze. - Se măsoar ă func ţiile vitale şi vegetative: temperatura, puls, TA.. - Se apreciaz ă starea general ă şi comportamentul. - Se comunic ă medicului eventualele modific ări patologice ale func ţiilor vitale, tusea, coriza, diareea, apari ţia menstrua ţiei la femei şi modific ări din zona de interven ţie. - Se îndep ărtează bijuteriile, ceasul, peruca, protezele (dentare, membrele artificiale), agrafele de p ăr, lentilele de contact - Se cere pacientei pacientei s ă-şi fac ă toaleta de diminea ţă f ăr ă folosirea folosirea machiajului machiajului sau a lacului lacului de unghii, a rujului, rujului, pentru o bun bun ă observare observare a extremit ăţilor. - Se invit ă pacientul s ă-şi goleasc ă vezica urinar ă sau se monteaz ă aseptic o sondă vezical ă, dac ă medicul indic ă - Se strânge p ărul lung într-o bonet ă, sau se împleteşte în coad ă, iar pacientul îmbrac ă o pijama curat ă, deschis ă, iar femeile c ămaş ă de noapte. ADMINISTRAREA PREMEDICA ŢIEI - Se administreaz ă medica ţia preanestezic ă (premedica ţia) cu 60 de minute înainte de opera ţie, dac ă administrarea este oral ă şi cu 45 de minute înainte de opera ţie - în administrarea parenteral ă - Se interzice pacientului s ă se mai ridice din pat dup ă administrarea premedica ţiei deoarece are ac ţiune sedativ ă şi deprim ă circula ţia, determinând hipotensiune arterial ă ortostatic ă. - Se predau obiectele de valoare, bijuteriile bolnavului familiei sau nursei-şefe, însoţite de procesul verbal. TRANSPORTUL BOLNAVULUI LA SALA DE OPERA ŢIE - Se transport ă bolnavul la sala de opera ţie cu un mijloc adecvat st ării sale - cu brancarda, patul rulant, bine acoperit şi înso ţit de nurs ă. - Se însoţeşte bolnavul de documentele administrative: F.O. cu rezultatele investigaţiilor, cu consim consim ţământul scris. - Se evit ă transportul prea devreme la sala de opera ţie pentru a nu stresa bolnavul. - Se verific ă lista operatorie (data, ora, regiunea operatorie). PREGĂTIREA SALONULUI POSTOPERATOR - Se preg ăteşte, între timp, salonul pentru primirea în condi ţii oprime, a operatului: • igiena salonului • aerisirea salonului • schimbarea lenjeriei de pat • asigurarea cu material de protec ţie a patului. - Se verific ă sursa de oxigen, de aspira ţie. - Se preg ătesc: • tensiometru şi stetoscop biauricular • stativ • trusa de perfuzat • soluţii perfuzabile şi medicamente prescrise de medic pentru perioada postoperatorie • urinar • bazinet • tăviţa renal ă • alte materiale în func ţie de tipul interven ţiei şi de îngrijiri (borcan de drenaj, de aspira ţie, etc). FIŞA Nr. 4.1.3. PREGĂTIREA OPERATORIE SPECIAL Ă OBIECTIVE - Corectarea deficien ţelor organismului. - Restabilirea echilibrului fiziologic pentru a suporta actul operator.
- Evitarea complica ţiilor grave în timpul sau imediat dup ă opera ţie. INDICA ŢII - Pacien ţi cu risc operator crescut creat de aparatul sau organul pe care se va interveni. - Pacienţi cu afec ţiuni preexistente (tara ţi): cardiovasculare, pulmonare, hepatice, renale, diabet zaharat. MĂSURI SPECIFICE A. MĂSURI SPECIFICE LEGATE DE APARATUL SAU ORGANUL PE CARE SE VA DESF ĂŞURA OPERA ŢIA - În cazul interven ţilor pe aparatul respirator se practic ă: • aspirarea secre ţiilor traheo-bronşice • medica ţie specific ă: - fluidifiante ale secre ţilor - expectorante - bronhodilatatoare - intuba ţia cu sonde speciale - sonda CARLENS (prezint ă dou ă bra ţe, câte unul pentru fiecare bronhie) când este necesar ă excluderea temporar ă a unui pl ămân sau pentru a preveni inunda ţia bronsic ă cu secre ţii (ex. Chist hidatic) - În cazul opera ţiilor pentru stenoza piloric ă şi a opera ţiilor pe stomac: • montarea unei sonde nasogastrice de aspira ţie a stazei gastrice, cu 3-4 zile înainte de opera ţie • spălătura gastric ă în seara dinaintea opera ţiei - În caz de ocluzie intestinal ă: • aspiraţie nasogastric ă • reechilibrare hidro-electolitic ă i.v. - În cazul interven ţiilor pe colon şi rect: • golirea con ţinutului cu 48-72 de ore înaintea opera ţiei prin: - regim alimentar cu pu ţine reziduuri (carne, ou ă, brânz ă, lapte, iaurt) - regim exclusiv hidric cu 24 ore înaintea opera ţiei administrarea de soluţii hipertone cu 24 ore înaintea opera ţiei: Fortrans (care nu este metabolizat de flora intestinal ă şi nu se absoarbe prin mucoasa intestinal ă); se administreaz ă 4 plicuri dizolvate fiecare în câte 1 litru de ap ă (4 litri în total) în seara care precede interven ţia, fiecare litru fiind b ăut într-o or ă. • reechilibrarea hidroelectolitic ă parenteral ă • clisme evacuatorii în cazul în care administrarea Fortrans-ului este contraindicat contraindicată (stare general ă alterat ă, insuficien insuficien ţă cardiac ă, HTA, etc). • aseptizarea colonului prin administrarea parenteral ă de antibiotice B. MĂSURI SPECIFICE LEGATE DE AFEC ŢIUNILE PREEXISTENTE - Se recomand ă ob ţinerea avizului de la medicul specialist în domeniu (diabetolog, cardiolog, gastroenterolog, neurolog, etc) cu specificarea riscului anestezicochirurgical şi eventual a m ăsurilor terapeutice necesare atât pre-, cât şi postoperatorii. - Se vor evita interven ţiile pentru afec ţiuni cronice în primele 6-12 luni dup ă un infarct miocardic acut - Se converteşte medica ţia cardiac ă şi antihipertensiv ă sau de reglare a glicemiei pe cale oral ă în terapie parenteral ă pân ă la reluarea tranzitului şi alimenta ţiei postoperator. - Se face reechilibrarea hematologic ă parenteral ă (transfuzii) în cazul pacien ţilor cu anemie sever ă, preoperator. - Se aplic ă măsuri specifice pentru pacien ţii hepatici: • dieta hipercaloric ă predominant glucidic ă • vitaminoterapie • reducerea aportului de proteine pentru a sc ădea riscul de apari ţie a encefalopatiei portale (la cirotici). - Se recomand ă profilaxia riscurilor: infec ţios, tromboembolic şi al hemoragiilor digestive acute "de stress" la pacien ţii cu risc major.
FIŞA Nr. 4.1.4. PREGĂTIREA PREOPERTORIE DE URGEN ŢĂ DEFINI ŢIE - Pregătirea preoperatorie pentru interven ţia chirurgical ă efectuat ă în primele 23 ore de la internare internare sau în primele 4-6 ore (în (în caz de semiurgen semiurgen ţă). - Pregătirea preoperatorie pentru urgen ţele majore cu risc vital. OBIECTIVE - Salvarea vie ţii pacientului. - Prevenirea complica ţiilor intra, şi postoperatorii imediate. MĂSURI PREOPERATORII DE URGEN ŢĂ Măsurile se aplic ă în sala de opera ţie şi se refer ă la: - toaleta sumar ă pe regiuni insistându-se pe aseptizarea regiunii pentru opera ţie - monitorizarea func ţiilor vitale şi vegetative - deşocarea bolnavului şocat - recoltarea recoltarea de urgen urgen ţă a sângelui sângelui pentru: HLG, HT, glicemie, glicemie, uree, teste de coagulare, grup sanguin şi factor Rh - administrarea premedica ţiei FIŞA Nr. 4.2. ÎNGRIJIREA INTRAOPERATORIE OBIECTIVE SPECIFICE - Controlul infec ţiei prin respectarea circuitelor şi aplicarea tehnicilor aseptice; - Asigurarea siguran ţei şi protec ţiei pacientului - Prevenirea complica ţiilor intraoperatorii. PREGĂTIREA S ĂLII DE OPERA ŢIE - Nursa Nursa de la blocul blocul operator operator verific ă cur ăţenia şi şi func ţionalitatea ionalitatea aparatelor aparatelor şi echipamentelor din spa ţiile medicale (s ălile de opera ţii cu anexele aferente): spălător filtru pentru chirurgi cu robinete cu ap ă steril ă, spa ţiu pentru preg ă tirea materialelor şi pentru trezirea operatului, camer ă protocol operator. În sala de opera ţii viscerale verific ă: - lampa scialitic ă, oxigenatorul de perete, - aspiratorul chirurgical, aspiratorul de perete, prizele. - se pregătesc: masa cu instrumente sterile, casoletele cu material moale, pachetele cu bluze şi m ăşti sterile, c ăruciorul cu medicamente, masa de opera ţii REGULI DE BAZ Ă ÎN SALA DE OPERA ŢIE - În sală se intr ă numai cu echipament de protec ţie: halat, papuci, bonet ă, masc ă. - Halatele Halatele echipei echipei sunt considerate considerate sterile în fa ţă, de la um um ăr pân ă la mijloc mijloc şi şi de la mân ă pân ă aproape de cot; zonele nesterile ale halatelor includ umerii, gâtul, zonele axilare şi spatele. - Mesele acoperite acoperite cu câmpuri câmpuri sunt considerat considerate e sterile doar doar la suprafa suprafa ţă; orice material care atinge suprafa ţa mesei este considerat contaminat. - Personalul echipei sterile trebuie s ă stea în apropierea suprafe ţelor sterile, iar dacă-şi schimb ă pozi ţiile, trebuie s ă se întoarc ă cu fa ţa c ătre fa ţa celuilalt sau cu spatele c ătre spatele celuilalt - Tot personalul trebuie s ă foloseasc ă m ăşti care asigur ă o filtrare înalt ă - Măştile trebuie s ă acopere complet nasul şi gura şi s ă fie fixate şi nu purtate larg în jurul gâtului. - Când măştile sunt îndep ărtate, se ating numai leg ăturile pentru a preveni contaminarea mâinilor de la zona nazofaringian ă - Unghiile se taie scurt pentru a preveni str ăpungerea m ănuşilor. ADMITEREA PACIENTULUI ÎN ZONA S ĂLII DE OPERA ŢIE - Protocolul de admitere în zona în care pacientul este ţinut pân ă ajunge în sala de operaţie, prevede să se verifice de c ătre nurs ă: • numele şi num ărul de salon al pacientului
• istoricul st ării de s ăn ătate şi starea fizic ă prezent ă • rezultatele examenelor de laborator şi radiografiile • grupa de sânge şi testele de compatibilitate • alergiile şi orice alte reac ţii anterioare la anestezie sau transfuzii • prezenţa bijuteriilor, a lentilelor de contact, a protezelor dentare şi dac ă pacientul a consumat alimente • greutatea şi în ăl ţimea, în vederea doz ării corecte a drogurilor anestezice. POZIŢIONAREA PACIENTULUI PENTRU OPERA ŢIE - Responsabilitatea pentru pozi ţionarea pacientului revine împreun ă nursei, chirurgului şi anestezistului - Poziţionarea pacientului va ţine seama de: • tipul şi locul interven ţiei • mobilitatea articula ţiilor • vârsta pacientului • evitarea apari ţiei leziunilor de compresiune la nivelul ţesuturilor şi nervilor • facilitarea func ţiei cardiocirculatorie şi pulmonar ă - Poziţionarea corect ă este important ă pentru: • expunerea adecvat ă a zonei operatorii • accesul uşor pentru inducerea anesteziei şi administrarea de solu ţii şi medicamente i.v. • promovarea func ţiilor respiratorii şi circulatorii • asigurarea asigurarea intimităţii pacientului pacientului prin evitarea evitarea expunerilor expunerilor care care nu sunt necesare - Pentru men ţinerea în pozi ţia adecvat ă interven ţiei, pacientul va fi fixat cu chingi pe masa de opera ţie. PREGĂTIREA CÂMPULUI OPERATOR ŞI ANESTEZIA - Se face curăţarea mecanic ă a pielii cu ap ă şi s ăpun - Se dezinfecteaz ă cu un agent antimicrobian - Se acoper ă regiunea cu un câmp steril cu fereastr ă sau cu folie adeziv ă, transparent ă, prin care se face incizia şi care împiedic ă diseminarea florei cutanate; o alternativ ă este pulverizarea preoperatorie a unei pelicule adezive care împiedic ă apari ţia contamin ării - Se utilizeaz ă diferite anestezice şi medica ţia adjuvant ă corespunz ătoare pentru obţinerea stării de inconştient ă, de analgezie, relaxare muscular ă şi dispari ţie a reflexelor, medicul anestezist este ajutat de nursa de anestezie. - Nursa va supraveghea: func ţiile vitale, culoarea, temperatura şi umiditatea tegumentelor, temperatura corporal ă, comportamentul bolnavului în cursul inducerii anesteziei: este posibil ca anestezia s ă determine excitabilitatea pacientului (râde, plânge, vorbeşte excesiv, se mişc ă excesiv), ceea ce necesit ă imobilizare pentru prevenirea autotraumatiz ării. SUPRAVEGHEREA INTRAOPERATORIE - Obiectivele principale ale supravegherii intraoperatorii a bolnavului sunt: • asigurarea unei anestezii corecte • menţinerea liniştei operatorii • depistarea la timp a incidentelor ce pot s ă apar ă - Elementele de supraveghere: • fazele anesteziei - prin m ăsurarea TA, efectuarea EEG cu dispozitive electronice • ventila ţia pulmonar ă care poate fi tulburat ă în urma curariz ării, ac ţiunii analgeticelor centrale - se apreciaz ă prin observarea tegumentelor, m ăsurarea frecven ţei respiratorii, dozarea gazelor din sânge • constantele circulatorii se urm ăresc clinic prin aprecierea ritmului cardiac şi măsurarea T.A., iar paraclinic cu ajutorul electrocardiogramei sau monitoarelor electrice. • aprecierea pierderilor sanguine trebuie f ăcut ă cât mai obiectiv ţinând seama de complexitatea opera ţiei şi de gradul sângerarii - Evaluările se pot face prin: • cântărirea compreselor utilizate în plag ă comparativ cu un num ăr egal de comprese f ăcute în acelaşi mod.
• măsurarea sângelui din aspirator • determinarea hemoglobinei în lichidul de sp ălare a materialului moale - Cantitatea sângelui pierdut este în func ţie şi de tipul opera ţiei; astfel se apreciaz ă că în timpul: • curei operatorii a herniei se pierd aproximativ 20-30 ml. sânge • gastrectomiei subtotale - între 250-1700 ml • pielotomiei - între 125-300 ml. • pneumectomiei - între 200-2500 ml. • histerectomiei - între 250-800 ml. NOTE PRIVIND INTERVEN ŢIA CHIRURGICAL Ă (PROTOCOLUL) - Medicul chirurg noteaz ă (în protocolul operator) informa ţiile referitoare la opera ţie; datele sunt relevante pentru îngrijirea postoperatorie imediat ă şi includ urm ătoarele: • diagnosticul postoperator • tipul opera ţiei (clasic ă, endoscopic ă)- care poate orienta îngrijirea • anestezicul utilizat - orienteaz ă îngrijirea nursing (pozi ţionarea operatului) • aprecierea tulbur ărilor respiratorii • estimarea sângelui pierdut şi a compens ării lichidelor pentru prevenirea sau combaterea dezechilibrului hidro-electrolitic • tuburile de dren, sondele de aspira ţie, sondele vezicale - Nursa verific ă inventarul materialelor şi instrumentelor folosite: pense, comprese, câmpuri sterile. APRECIEREA GENERAL Ă A STĂRII OPERATULUI ÎNAINTE DE A FI TRANSPORTAT DE LA SALA DE OPERA ŢIE FIŞA Nr. 4.3. SUPRAVEGHEREA ŞI ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE DEFINI ŢIE - Perioada postoperatorie imediat ă = perioada care dureaz ă de la sfârşitul intervenţiei chirurgicale chirurgicale pân ă la restabilirea restabilirea st ării de cunoştin ţă şi a funcţiilor vitale; se mai numeşte perioada de trezire. Perioada postoperatorie precoce începe din momentul în care pacientul a fost complet recuperat din anestezie şi se termin ă în momentul extern ării. OBIECTIVE - Restabilirea homeostaziei fizice şi psihice. - Prevenirea şi tratarea prompt ă a complica ţiilor postoperatorii imediate şi precoce. - Managementul durerii SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE - Se face în compartimentul postoperator. - Se supravegheaz supravegheaz ă func ţiile vitale (R, P, P, T°, T°, T.A., T.A., starea starea de conştien conştien ţă, durerea, Sp02) din 15' în 15' pân ă devin stabile şi se noteaz ă în fişa de trezire a operatului. - Se raporteaz ă imediat medicului anestezist şi chirurgului orice modificare (cianoza cu transpira ţii, tirajul muşchilor intercostali, în caz de obstruc ţie respiratorie, de exemplu). - Se observ ă aspectul general al operatului: în mod obişnuit este palid, cu extremităţi reci, cu psihic psihic lent şi sensibil sensibil la durere. - Se verific ă permeabilitatea şi pozi ţia cateterelor, sondelor, tuburilor de dren. TRANSPORTUL DE LA BLOCUL OPERATOR - Se aplică măsuri de protec ţie şi de siguran ţă a pacientului, pacientului, mai ales în cazul celor agita ţi. - Se transport ă operatul cu func ţiile vitale şi vegetative stabile în salonul postoperator sau în STI. - Se evit ă, pe timpul transportului, zdruncin ăturile, curen ţii de aer. - Se impune aten ţie sporit ă la tuburile de dren, perfuzie, sonda de aspira ţie,
plaga operatorie. FIŞA Nr. 4.3.1. SUPRAVEGHEREA POSTOPERATORIE PRECOCE A. SUPRAVEGHEREA PL ĂGII - Se observ ă pansamentul: în mod normal este curat, f ăr ă secre ţii seroase sau sanguinolente. - Se schimb ă pansamentul la 24 de ore p.o., iar dup ă 3 zile plaga operatorie poate fi lăsată liber ă dac ă evolu ţia este bun ă. - Se schimb ă pansamentul precoce când: • este umed şi favorizeaz ă contaminarea bacterian ă a pl ăgii. • pacientul prezint ă semne clinice generale şi locale de infec ţie a pl ăgii (febr ă, frisoane, durere şi congestie local ă); în acest caz se recolteaz ă secre ţie din plagă pentru examen bacteriologic şi antibiogram ă. - Se schimb ă meşele - acolo unde exist ă - odat ă cu pansamentul. - Se scot firele de sutur ă în a 5 - a 7 zi par ţial sau total în func ţie de indica ţia medicului şi de evolu ţia pl ăgii. - Se supravegheaz ă racordul drenului la punga colectoare ce va fi men ţinut ă decliv şi se noteaz ă caracteristicile lichidului de drenaj (culoare, aspect, cantitate). - Se penseaz ă sau se instruieşte pacientul s ă men ţin ă punga mai jos de nivelul de inserţie a drenului în timpul mobiliz ării. - Se scurteaz ă sau se îndep ărteaz ă drenul arunci când medicul indic ă. B. SUPRAVEGHEREA ST ĂRII TERMICE - Se măsoar ă T° şi se reprezint ă grafic în F.T. - Se combate frisonul - prin înc ălzirea pacientului cu p ături suplimentare sau buiote cu apă cald ă aşezate pe p ăr ţile laterale ale corpului sau se administreaz ă sedative la indica ţia medicului. - Se supravegheaz supravegheaz ă şi raporteaz raporteaz ă semnele de hipotermie: hipotermie: somnolen somnolen ţă, reac ţii încetinite, respira ţie rar ă, T.A. şi P sc ăzute ca urmare a sc ăderii metabolismului bazal, temperatura rectal ă în jur de 34°-35° C. - Se semnaleaz ă medicului orice creştere patologic ă a T° corpului şi se încearc ă scăderea acesteia prin metode fizice (aplica ţii reci, împachet ări). C. SUPRAVEGHEREA ELIMIN ĂRILOR - La cei cu sonda vezical ă à demeure : • se verific ă permeabilitatea, racordul sondei • se noteaz ă caracteristicile caracteristicil e urinei: culoare, aspect, cantitate, se goleşte la timp punga colectoare - La cei f ără sonda vezical ă: • se stimuleaz ă reluarea mic ţiunilor. Spontan în primele 6 - 8 ore postoperator • se verific ă prezen ţa "globului vezical" dac ă pacientul nu urineaz ă spontan • se ofer ă bazinetul sau urinarul pentru captarea urinei la pat; aten ţie la bolnavii de sex masculin care urineaz ă mai greu în pozi ţie de clinostatism • se anunţă medicul dac ă bolnavul nu urineaz ă (este în anurie din cauza "postului" "postului" pre-, şi postoperator sau are "glob vezical"). • se face sondaj vezical, în condi ţii aseptice, dac ă bolnavul prezint ă "glob vezical" şi nu poate mic ţiona spontan. - Se supravegheaz ă reluarea tranzitului intestinal pentru gaze, în a 2 zi p.o. şi în a 3 - a 4 zi p.o., pentru materii fecale exceptând pacientul cu interven ţii pentru hemoroizi sau fistul ă anal ă la care defeca ţia trebuie amânat ă pân ă la vindecarea pl ăgii operatorii, în situa ţii speciale (bolnavul nu elimin ă gaze şi nu are scaun): • se pune tub de gaze: 15 - 20 minute, maxim 1 or ă • se face masaj abdominal sau se pun supozitoare cu glicerin ă; clism ă evacuatoare, administrarea de amestec litic (ser fiziologic + Plegomazin + Propranolol) sau de soluţii hipertone (Manitol) se fac numai la indica ţia medicului. D. SUPRAVEGHEREA ALIMENTA ŢIEI
- Se recomand ă reluarea alimenta ţiei în prima zi p.o., dac ă interven ţia chirurgical ă nu este la nivelul aparatului digestiv sau pe abdomen; alimentele vor fi uşor digerabile, neflatulente. - În cazurile obişnuite, de chirurgie curent ă, schema relu ării alimenta ţiei este următoarea: prescrise de medic. • dietă hidric ă - în prima zi p.o., dac ă bolnavul nu vars ă. • dietă uşor digerabil ă - în a doua zi p.o. • dietă obişnuit ă - dup ă ce bolnavul a avut scaun. E. MANAGEMENTUL DURERII - Se identific ă localizarea şi intensitatea durerii pe o scal ă de la 1 la 10, şi se înregistreaz ă informa ţiile referitoare la durere exprimate de pacient, postoperator. - Se administreaz ă medica ţia analgezic ă prescris ă de medic, respectând doza şi intervalul de administrare. - Se supravegheaz ă efectele terapeutice şi nonterapeutice ale analgezicelor (hipoventila ţie, hipotensiune, risc de aspira ţie a v ărs ăturilor în c ăile respiratorii). - Se aplic ă măsuri alternative ale durerii: • metode fizice: aplica ţii locale calde sau reci, schimbarea pozi ţiei, gimnastica respira ţiei, masaj, aromaterapia. • psihoterapie: const ă în controlul durerii de c ătre pacient prin autosugestie şi prin hipnoză şi exersarea, preoperator, a tehnicilor de relaxare pentru a sc ădea consumul de analgezice postoperator. F. SUPRAVEGHEREA SUPRAVEGHEREA ST ĂRII DE CONŞTIEN ŢĂ A COMPORTAMENTULUI COMPORTAMENTULUI - Se supravegheaz ă starea de conştient ă, mai ales la pacien ţii în vârst ă, la cei cu administrare de analgezice p.o., cu antecedente de alcoholism, depresie sau cu dezechilibre electrolitice. - Se consemneaz ă şi se raporteaz ă manifest ări ca: agita ţie, coşmaruri, insomnia sau somnolen ţa, tulbur ări de sensibilitate (care înso ţesc deseori confuzia), delir cu halucina ţii. - Se supravegheaz supravegheaz ă, în permanen ţă, bolnavul şi se men ţine o surs ă de lumin ă pe timpul nop ţii, la cei agita ţi care au tendin ţe de autoagresiune manifestate prin smulgerea sondelor, perfuziei, drenurilor. - Se explic ă, cu calm şi răbdare, pacientului scopul tuburilor, sondelor, perfuziilor. G. MOBILIZAREA OPERATULUI - Se recomand ă mobilizarea precoce a operatului exceptând cazurile cu interven ţii ortopedice la nivelul membrelor inferioare, coloanei vertebrale, interven ţii pe cord, pacien ţi adinamici, cu complica ţii p.o. imediate. - Se schimb ă pozi ţia din or ă în or ă în primele 24 de ore p.o. pentru a favoriza expansiunea plămânilor şi pentru a preveni pneumonia hipostatic ă sau atelectazia (colabarea alveolelor) - Se solicit ă pacientului s ă execute mişc ări active ale membrelor inferioare din oră în oră sau se fac mişcări pasive ale articula ţiilor de la membre, masaje în sensul circula ţiei venoase. H. EXAMENE DE LABORATOR ŞI EXPLOR ĂRI IMAGISTICE - Sunt recomandate de c ătre medic la bolnavii: • cu pierderi mari de sânge în timpul interven ţiei chirurgicale • cu risc de hemoragie postoperatorie (ex. bolnavi tara ţi, cu ciroza hepatic ă, cu tulbur ări de coagulare, cu hemostaza precar ă) • care au suferit interven ţii chirurgicale de mare amploare • aflaţi în stare critic ă - Se efectueaz ă obligatoriu în perioada postoperatorie imediat ă, conform indica ţiei medicale, urm ătoarele examene: • hemograma complet ă • coagulograma • biochimie sanguin ă
• gazele sanguine • radiografia pulmonar ă la pat FIŞA Nr. 4.4. COMPLICA ŢIILE POSTOPERATORII OBIECTIVELE PROCEDURII - Supravegherea şi îngrijirea postoperatorie, atente şi competente au ca obiective: • Grăbirea vindec ării şi reducerea perioadei de spitalizare • Prevenirea Prevenirea sechelelor sechelelor postoperatorii postoperatorii şi a mortalit mortalit ăţii • Prevenirea cicatricilor inestetice în cazul opera ţiilor pe zone expuse TIPURI DE COMPLICA ŢII POSTOPERATORII a) După factorul temporal: • Complica ţii imediate: apar în primele ore post-operator • Complica ţii precoce: apar în primele zile post-operator • Complica ţii tardive: apar dup ă s ăpt ămâni, luni sau chiar ani de zile de la interven ţia chirurgical ă (ex.eventra ţia) b) După localizare şi mod de manifestare: • Complica ţii locale: la nivelul pl ăgii operatorii • Complica ţii generale: la nivelul unor aparate sau sisteme, sau chiar al întregului organism c) După gravitate: • Complica ţiile minore - care se vindec ă repede şi nu influen ţeaz ă starea general ă • Complica ţii majore - care se vindec ă greu, sunt costisitoare şi/sau las ă sechele cu implica ţii sociale, profesionale sau economice • Complicaţii letale - dificil de controlat care determin ă decese şi au uneori implica ţii juridice. FIŞA Nr. 4.4.1. COMPLICA ŢIILE POSTOPERATORII IMEDIATE ŞOCUL ŞOCUL survine cel mai adesea în primele 5 ore care urmeaz ă interven ţiei CAUZE: - Deficitul lichidian preoperator agravat de vasodilata ţia determinat ă de anestezie - Hemoragie intraoperatorie insuficient compensat ă - Pierdere important ă hidroelectrolitic ă SEMNE DE RECUNOAŞTERE: - Puls tahicardic, filiform - Angoas ă şi team ă - Lipsă de aer - Scăderea T.S. (tensiunii sistolice) la 90-80 mm Hg. - Paloarea şi r ăcirea pielii, transpira ţii reci - Cianoza extremităţilor, oligurie - Somnolen Somnolenţă, apatie apatie sau stare de agita agita ţie ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Supravegherea strict ă a bolnavului şi semnalarea imediat ă a semnelor incipiente - Încălzirea bolnavului prin suplimentarea de p ături - Oxigenoterapie după permeabilizarea c ăilor respiratorii superioare - Administrarea tratamentului etiologic şi simptomatic prescris - Monitorizarea func ţiilor vitale şi vegetative: puls, T.A., respira ţie, diurez ă - Administrarea de sânge, plasm ă, electroli ţi conform indica ţiei medicului - Comunicarea şi sus ţinerea psihic ă a bolnavului/apar ţin ătorilor ASFIXIA
bolnavul se sufoc ă prin lipsa de aer CAUZE - Obstrucţia bronşic ă şi hipoventila ţia, mai ales la cei obezi, cu distensie abdominal ă, hipovolemia; - Edemul pulmonar acut prin supraînc ărcare lichidian ă prin perfuzii i.v. - Obstacol în c ăile respiratorii superioare: v ărs ărura inhalat ă, c ăderea posterioar ă a limbii, etc. - Consecin ţa recurariz ării (anestezicele de tip curara paralizeaz ă musculatura respiratorie) SEMNE DE RECUNOAŞTERE - Agitaţie, cianoz ă - Dispnee sau apnee - Tiraj, cornaj ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Anunţarea medicului - Aspirarea secre ţiilor şi permeabilizarea c ăilor respiratorii - Administrarea de O2 sau carbogen (amestec de O2 cu CO2) - Asigurarea pozi ţiei proclive a bolnavului - Monitorizarea func ţiilor vitale şi vegetative şi a concentra ţiei gazelor în sânge - Preg Pregătirea tirea de urgen urgen ţă a materialelo materialelor r necesare necesare pentru incuba ţie sau sau traheostomi traheostomie e acolo unde este cazul VĂRSĂTURILE CAUZE - Efectul anesteziei rahidiene sau generale SEMNE DE RECUNOAŞTERE - Paloare, transpira ţii reci, tahicardie - Vărsături pe gur ă (sau pe lâng ă sond ă dac ă nu se aspir ă la timp) care pot deveni incoercibile ducând la dilata ţia acut ă de stomac ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Plasarea bolnavului cu capul mai sus, orientat lateral - Susţinerea bolnavului şi captarea v ărs ăturilor în condi ţii de protec ţie a vestimenta ţiei şi a lenjeriei de pat - Observarea şi raportarea caracteristicilor v ărs ăturilor - Punerea unei sonde gastrice dac ă medicul indic ă - Administrarea medica ţiei antiemetice - Notarea pierderilor prin v ărs ătur ă, urin ă, scaun în vederea efectu ării bilan ţului hidric - Rehidratarea bolnavului conform prescrip ţiei HEMORAGIA EXTERN Ă poate fi: - Hemoragie la nivelul pl ăgii operatorii - Hemoragie subcutanat ă (hematom parietal) CAUZE - Ligatur ă defectuoas ă - Desfacerea suturii SEMNE - Pansament îmbibat cu sânge - Sânge pe tubul de dren şi în punga colectoare - Semne de şoc ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Anunţarea medicului - Schimbarea pansamentului şi efectuarea pansamentului compresiv - Administrarea medica ţiei hemostatice - Efectuarea tratamentului antişoc conform prescrip ţiei medicului HEMORAGII INTERNE - Sunt mai frecvente la blonzi şi roşca ţi. - Pot fi: intraseroase: hemotorax, emoperitoneu, hemopericard; intraviscerale (gastrointestinale)
CAUZE - Hemostaz ă insuficient ă intraoperatorie - Tulburări de coagulare - Traumatisme ale anselor intestinale (intraoperator) SEMNE DE RECUNOAŞTERE: - Angoas ă, agita ţie - Paloare, sete, stare sincopat ă, şoc - Dispnee în caz de hemotorax - Balonare şi durere brusc ă în caz de hemoperitoneu - Colaps şi cianoz ă în caz de hemopericard - Hematemez ă, melen ă în caz de hemoragie gastro-intestinal ă ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Anun Anunţarea area de de urgen urgen ţă a medicului medicului care hot ăr ăşte şte atitudinea atitudinea terapeutic terapeutic ă - Administrarea tratamentului simptomatic prescris - Recoltarea sângelui pentru bilan ţ biologic: HLG, HT, teste de coagulare şi menţinerea liniei venoase în aşteptare - Aplicaţii locale reci pe toarce, abdomen, cu ac ţiune hemostatic ă - Administrarea medica ţiei hemostatice - Pregătirea bolnavului pentru reinterven ţie acolo unde este cazul FIŞA Nr. 4.4.2. COMPLICA ŢIILE POSTOPERATORII
PRECOCE ŞI TARDIVE
TULBUR ĂRI PULMONARE a) PNEUMONIA HIPOSTATIC Ă - inflama ţia alveolelor prin hipoventila ţie CAUZE - Imobilizarea prelungit ă - Staza secre ţiilor şi reducerea ventila ţiei pulmonare SEMNE DE RECUNOAŞTERE - Febră, dispnee, tahicardie, junghi toracic - Tuse ini ţial seac ă, iritativ ă, apoi cu expectora ţie ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Schimbarea pozi ţiei bolnavului - Mobilizarea secre ţiilor prin tuse asistat ă, percu ţii în regiunea interscapular ă - Administrarea tratamentului simptomatic prescris: antialgice, fluidifiante, expectorante - Prelevarea de sput ă pentru cultur ă şi antibiogram ă - Administrarea antibioticelor şi a oxigenului pe sonda endonazal ă - Monitorizarea func ţiilor vitale şi vegetative: T°, puls, T.A., respira ţie, diurez ă. b) EMBOLIA PULMONAR Ă - survine adesea în ziua a 5 a - a 6a postoperator prin obstruc ţia unei artere pulmonare printr-un cheag de sânge provenit, cel mai frecvent, din periferie CAUZE - Interven ţii abdominale, ginecologice, ortopedice - Absenţa tratamentului preventiv anticoagulant SEMNE DE RECUNOAŞTERE - Durere toracic ă atroce, dispnee şi cianoz ă - Tuse cu expectora ţie sangvinolent ă - Stare de şoc, oprirea inimii şi deces rapid ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Anunţarea de urgenţă a medicului - Prinderea unei vene periferice pentru bilan ţul biologic şi administrarea tratamentului prescris de medic: anticoagulante, trombolitice, antialgice -Administrarea oxigenului umidificat pe masc ă - Pregătirea bolnavului pentru efectuarea radiografiei pulmonare la pat - Pregătirea bolnavului pentru reinterven ţie dac ă medicul indic ă
c) EDEMUL PULMONAR ACUT (EPA) - reprezint ă inundarea brutal ă cu plasm ă a alveolelor care deterioreaz ă rapid func ţia cardio-respiratorie cardio-respiratori e CAUZE - Reanimare vascular ă exagerat ă cu solu ţii sau sânge - Operat tarat, cu cardiopatie SEMNE DE RECUNOAŞTERE - Dispnee cu polipnee, puls tahicardic, filiform - Creşterea Creşterea T.A., cianoza extremit ăţilor - Expectoraţie patognomonic ă, rozat ă, spumoas ă la nivelul buzelor - Bolnavul este angoasat, acoperit de transpira ţii ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Anunţarea de urgenţă a medicului - Poziţionarea bolnavului cu gambele atârnate pentru reducerea circula ţiei venoase (de întoarcere) şi a presiunii în circula ţia pulmonar ă - Administrarea oxigenului pe sonda endonazal ă, umidificat, cu 2/3 ap ă steril ă şi 1/3 alcool (care previne spumarea). - Prinderea unei linii venoase periferice şi administrarea tratamentului prescris de medic: diuretice, tonicardiace, vasodilatatoare periferice, anxiolitice - Pregătirea bolnavului şi materialelor necesare pentru intuba ţie şi ventila ţie asistat ă dac ă medicul indic ă. - Monitorizarea func ţiilor vitale si vegetative TROMBOFLEBITA - inflama ţia unei vene, de regul ă periferice CAUZE - Interven ţii pe micul bazin - Imobilizarea - Obezitatea SEMNE DE RECUNOAŞTERE - Roşeaţă şi inflamaţie de-a lungul venei - Durere în molet, accentuat ă de dorsoflexia piciorului - Creşterea temperaturii temperaturii şi a pulsului (puls c ăţăr ător) ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Asigurarea repausului la pat cu membrul inferior ridicat - Aplicaţii locale cu rivanol, antiinflamatoare - Administrarea tratamentului cu anticoagulante - Monitorizarea func ţiilor vitale şi vegetative - Supravegherea efectelor terapeutice şi nonterapeutice ale medicamentelor administrate - Verificarea testelor de coagulare prin recoltarea de sânge venos, la indica ţia medicului - Instruirea pacientului s ă nu se loveasc ă, s ă nu se maseze la nivelul moletului. TULBUR ĂRI DIGESTIVE ŞI INTESTINALE a) PERITONITA - inflama ţia mucoasei peritoneale SEMNE DE RECUNOAŞTERE în peritonita generalizat ă: - Febră, frisoane - Oligurie, v ărs ături - "Abdomen de lemn" (contractur ă abdominal ă) - Dureri abdominale intense, continue şi permanente - absenţa scaunului şi a gazelor ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Anunţarea medicului - Monitorizarea func ţiilor vitale şi vegetative - Administrarea tratamentului prescris: antibiotice - pe cale parenteral ă, aplica ţii reci pe abdomen protejând pielea - Pregătirea bolnavului pentru reinterven ţia chirurgical ă, adesea necesar ă pentru tratarea cauzei peritonitei, peritonitei, drenajul cavit ăţii b) OCLUZIA INTESTINAL Ă (ILEUSUL) - îngustarea lumenului intestinal care împiedic ă trecerea gazelor şi a materiilor fecale CAUZE
- Mecanice: bride aderen ţiale, volvulus, cancer. - Paralitice: atonie intestinal ă, mai ales la cei care au avut peritonita. SEMNE DE RECUNOAŞTERE - Durere paroxistic ă sau colicativ ă - Vărsături reflexe la început, legate de durere, care devin rapid stercorale, cu miros fecaloid - în ocluzii înalte - Oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze - Balonarea (meteorismul abdominal) - Alterarea st ării generale ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Raportarea Raportarea de urgenţă a simptomatologiei simptomatologiei medicului medicului - Punerea sondei de aspira ţie nasogastric ă la indica ţia medicului şi aspirarea lichidului intermitent cu seringa sau continuu - Notarea pierderilor: lichid de aspira ţie, diureza - Crearea accesului la o ven ă periferic ă şi reechilibrarea hidroelectrolitic ă - Sistarea alimenta ţiei naturale (pe gur ă) - Pregătirea bolnavului pentru rezolvarea chirurgical ă a obstacolului atunci când medicul indic ă c) FISTULELE DIGESTIVE POSTOPERATORII - sunt comunic ări anormale CAUZE - Desfacerea anastomozei sau a suturii digestive care determina ieşirea conţinutului digestiv - Bolnavi denutri ţi, caşectici, trata ţi cu cortizon - Distensia intestinal ă SEMNE DE RECUNOAŞTERE - Scurgere anormal ă din plag ă sau pe dren; caracteristicile lichidului sunt în funcţie de natura fistulei: • lichid intestinal în fistula digestiv ă • lichid clar, ca "apa de stânc ă" în fistula pancreatic ă • lichid galben-verzui în fistula biliar ă • imposibilitatea de a se alimenta pe cale oral ă în fistulele digestive ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Notarea şi raportarea pierderilor prin fistul ă (calitate, cantitate) - Efectuarea bilan ţului hidric - Crearea accesului vascular pentru reechilibrarea hidroelectrolitic ă şi administrarea medica ţiei prescrise: antibiotice, insulina - Schimbarea pansamentului în condi ţii de asepsie riguroas ă - Protejarea tegumentului din jurul drenului cu o crem ă protectoare d) EVISCERA ŢIA - survine adesea în a 6a - a 8a zi postoperator. Reprezint ă ieşirea viscerelor abdominale prin solu ţii de continuitate ale peretelui, totale, care le fac direct vizibile CAUZE - Factori operatori care ţin de tipul de incizie, de sutur ă, de drenurile scoase prin plaga operatorie - Factori postoperatori: • Creşterea presiunii intraabdominale prin tuse, v ărs ături, ileus, reten ţie de urină • Infectarea pl ăgii din interior sau din exterior - Factori care ţin de teren (bolnav): • Obezitate sau denutri ţie, hipoproteinemie • Cancer, diabet zaharat •Tratamente cu citostatice, cortizon SEMNE DE RECUNOAŞTERE - Îndepărtarea buzelor pl ăgii - Viscerele se v ăd în plag ă - Pacientul acuz ă o senza ţie de ruptur ă la nivelul abdomenului ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Asigurarea repausului la pat
- Refacerea pansamentului în condi ţii de asepsie şi fixarea cu un bandaj elastic în jurul abdomenului - Instilarea la indica ţia medicului, de ser fiziologic steril în pl ăgi pentru a preveni uscarea viscerelor - Pregătirea bolnavului pentru reinterven ţie chirurgical ă dac ă se indic ă. e) EVENTRAŢIA - reprezint ă ieşirea unor viscere abdominale sub piele, prin zone slăbite ale peretelui apărute dup ă unele opera ţii sau traumatisme. Este o complica ţie tardiv ă. CAUZE - Care ţin de bolnav: vârsta înaintat ă, obezitate, diabet zaharat, caren ţe alimentare, constipa ţie, eforturi fizice sus ţinute. - Care ţin de natura interven ţiei operatorii: incizii mari pe abdomen, materiale de sutur ă proaste, supura ţii postoperatorii, ileus, etc. ACŢIUNI ÎNTREPRINSE DE NURS Ă - Pregătirea bolnavului pentru opera ţie FIŞA Nr. 4.5. EFECTUAREA PANSAMENTULUI UNEI PL ĂGI DRENATE OBIECTIVELE PROCEDURII - Menţinerea pl ăgii şi a orificiului de ieşire a drenului curate - Favorizarea/gr ăbirea cicatriz ării pl ăgii TIPURI DE DRENAJ - Există 2 tipuri de drenaj: • Drenajul deschis care se realizeaz ă de regul ă cu tuburi de dren scurtate, secre ţiile fiind absorbite de pansament • Drenajul închis - care se realizeaz ă cu drenuri lungi racordate la pung ă sau borcanul în care se acumuleaz ă secre ţiile PRECAU ŢII ÎN EFECTUAREA PANSAMENTULUI UNEI PL ĂGI DRENATE - Se îndep ărteaz ă pansamentul cu aten ţie pentru a nu se deplasa drenul - Se culeg informa ţii despre cavitatea drenat ă: steril ă, contaminat ă, infectat ă - Se observ ă dac ă drenul iese prin contraincizie (ca în majoritatea cazurilor) sau iese prin plaga operatorie - Se protejeaz ă pielea în jurul drenului pentru a preveni irita ţia - Dacă lichidul drenat este steril, se va dezinfecta mai întâi locul de intrare a drenului şi apoi plaga fiindc ă principiul este s ă nu se aduc ă germenii din plaga care este colonizat ă c ătre orificiul care trebuie s ă r ămân ă steril. - Din contr ă, dac ă pe dren se evacueaz ă un lichid suspect sau infectat, se cur ăţă mai întâi plaga şi apoi drenul pentru a evita contaminarea pl ăgii. PREGĂTIREA MATERIALELOR - Măsuţă rulantă pentru pansamente pansamente - Casolet ă cu comprese sterile, vat ă steril ă - Trusă pentru pansamente - Materiale pentru fixarea pansamentului - Soluţii dezinfectante, antiseptice, antibiotice PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHIC Ă: • Informare, explicare, ob ţinerea acordului b) FIZIC Ă: • Aşezarea într-o pozi ţie comod ă care s ă ofere acces larg la plag ă şi la dren EFECTUAREA PANSAMENTULUI UNEI PL ĂGI CU DREN CARE SE SCURTEAZ Ă - Se îndep ărteaz ă pansamentul murdar cu o pens ă sau cu o m ănuş ă de unic ă folosin ţă - Cu o foarfec ă steril ă, se despic ă compresele în "Y", cu condi ţia s ă fie puse apoi într-o pung ă steril ă - Se îndep ărteaz ă acul de siguran ţă vechi astfel: • Se prinde acul cu o pens ă anatomic ă • Se fixeaz ă cu pensa Kocher şi apoi se deschide cu pensa anatomic ă • Se Se depun depun pensa Kocher şi acul acul de siguran ţă în recipientul recipientul rezervat
- Se curăţă şi se dezinfecteaz dezinfecteaz ă plaga începând cu partea cea mai curat ă - Se curăţă în jurul drenului prin mişc ări circulare circulare sau centrifuge centrifuge - Se fixează drenul, se trece acul de siguran ţă prin dren şi se închide apoi cu o pens ă anatomic ă - Se taie segmentul de dren aflat deasupra acului de siguran ţă - Dacă trebuie s ă se injecteze un antibiotic: • Se dezinfecteaz ă drenul • Se clampeaz ă apoi drenul cu o pens ă Kocher • Se înţeap ă drenul pe partea lateral ă, sub pens ă şi se injecteaz ă solu ţia • Se îndep ărteaz ă seringa şi acul, se declampeaz ă tubul de dren - Se înconjoar ă drenul cu comprese sterile crestate pe mijloc - Se acoper ă apoi partea de deasupra a drenului cu alte comprese necrestate - Se fixeaz ă prin bandajare sau cu benzi adezive hipoalergice
CAPITOLUL V. PARTICULARIT PARTICULARITĂŢI DE ADMINISTRARE ADMINISTRARE A UNOR MEDICAMENTE MEDICAMENTE FISA 5.1. ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR DEFINI ŢIE - Anticoagulantele sunt medicamente care împiedic ă procesul de coagulare, fiind administrate pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice. FACTORII CARE FAVORIZEAZ Ă BOALA TROMBOEMBOLIC Ă - Alterarea peretelui vascular - Staza circulatorie din cauza imobiliz ării - Hipercoagulabilitatea INDICA ŢII - Flebitele membrelor inferioare în: • Obstetric ă - dup ă naştere sau avort • Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, interven ţii pelvine la femei cu obezitate sau cu boli venoase; dup ă interven ţii pentru protez ă de şold sau genunchi • Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungit ă - Embolie: pulmonar ă, periferic ă în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric, în cardiopatii embolice - Tromboza coronarian ă: infarct miocardic - Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare - Chirurgia cardiac ă, a vaselor mari MEDICAMENTE UTILIZATE FORME DE PREZENTARE A. SOLUŢII INJECTABILE HEPARINA - Se administreaz ă strict intravenos, în amestec cu solu ţie salin ă izoton ă urmat ă de perfuzie continu ă - Acţioneaz ă prin blocarea ultimei faze a coagul ării, inhib ă trombina şi împiedic ă transformarea fibrinogenului în fibrin ă - Nu se amestec ă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverin ă, sau cu alte medicamente. - Heparina este inactivat ă de sucurile digestive şi nu trece prin membrane. FORME DE PREZENTARE: Heparin solu ţie injectabil ă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml Heparin Sandoz 25000ui/5ml - solu ţie injectabil ă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml Heparine sodique - solu ţie injectabil ă - flacoane de 5ml - 5000ui/ml
Reviparinum, Enoxaparinum, Nadroparinum, Dalteparinum - Soluţii apoase injectabile pentru administrare S.C. şi I.V. - Pentru administrare şi manevrare corect ă se citeşte cu aten ţie prospectul - Locuri de administrare: deasupra crestei iliace, la nivelul abdomenului (la 5 cm distanţă de ombilic), la nivelul bra ţului şi coapsei - După dezinfec ţia local ă se face un pliu cutanat care va fi men ţinut tot timpul inject ării, pentru a evita introducerea solu ţiei intramuscular - După injectare se men ţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a evita refularea medicamentului prin în ţep ătur ă - Nu se masează locul pentru a nu favoriza apari ţia hematoamelor - Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate - Administrarea se face la interval de 12 h, conform indica ţiei medicale - Locul inject ării nu influen ţeaz ă rata de absorb ţie Reviparinum prezentat sub form ă de: - Clivarin MULTI - solu ţie injectabil ă, flacoane de 6ml - 5726unit/ml - Clivarin PEN - solu ţie injectabil ă 5726unit/ml, cartuş pen umplut cu 10 doze 0,25 ml, 0,25ml= 1432 ui • Se administreaz ă în pliul cutanat prin în ţep ătur ă perpendicular ă, f ăr ă aspira ţie • Dezinfec ţia se face într-un singur sens • După injectare dispozitivul de administrare se ţine în pozi ţie 10 secunde, apoi se dă drumul la pliu - Clivarin 0,25 ml/1432 ui; 0,6 ml/3346 ui; • se prezint ă în seringi preumplute unidoz ă • se administreaz ă înaintea şedin ţei de dializ ă în bolus intraarterial sau în pliu cutanat între ombilic şi creasta iliac ă, pe fa ţa anterioar ă a coapsei, perpendicular, făr ă aspira ţie. Enoxaparinum prezentat sub form ă de : - Clexane - solu ţie injectabil ă - 100 mg enoxaparin ă sodic ă/ml, flacoane de 3 ml - Clexane 10 000 ui/ml - solu ţie injectabil ă în seringi preumplute de 1 ml (100 mg/ml - 1 mg enoxaparin ă sodic ă = 0.01 ml solu ţie injectabil ă) - Clexane injectabil în seringi preumplute de 0,2 ml/ 2000 ui, 0,4 ml/4000 ui, 0,6 ml/6000 ui, 0,8 ml/8000 ui • Nu se administreaz ă i.m. • Nu se elimină bula de aer înainte de injectare - Nadroparinum prezentat sub denumirea de Fraxiparine - 2850 u.i./0,3 ml - seringi preumplute de 0,3 ml/2850u.i., 3800u.i./0,4 ml; 5700 u.i/0,6 ml; 7600u.i./0,8 ml - Deltaparinum prezentat sub denumirea de Fragmin, seringi preumplute (10000 ui/ml) Fragmin : 0,2 ml/2500 ui, 0,2ml/5000 ui, 0,3ml/7500 ui, 0,6ml/1500ui • Se administreaz ă S.C. în peretele abdominal prin în ţep ătur ă perpendicular ă. Se poate administra şi i.v. prin perfuzie continu ă şi intrarterial în bolus, la începutul şedin ţei de dializ ă. B. FORME PENTRU ADMINISTRARE PE CALE ORAL Ă Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K) - Împiedic ă sinteza hepatic ă a factorilor coagul ării dependent ă de vitamina K - Se recomand ă în profilaxia trombozelor venoase şi accidentelor tromboembolice după interven ţii chirurgicale la pacien ţii cu risc crescut, la bolnavii cu proteze valvulare, grefe vasculare, stenoz ă mitral ă. Acenocumarolum produs sub denumirea de: - Acenocumarol - cp. - 2 mg - Sinirom - cp. - 4 mg - Trombostop - cp.- 2 mg; • se păstreaz ă la 15-25°, ferit de lumin ă • atenţie - v ărs ături - disfunc ţii hepatice Reac ţii adverse: • Hemoragii - gastrointestinale, cerebrale, la nivelul tractului urogenital (hematurie), uter (menoragii sau metroragii) • Reacţii adverse: adverse: greaţă, v ărs ături, reac reac ţii alergice, alergice, urticarie, urticarie, dermatite, dermatite,
febră, alopecie reversibil ă PRECAU ŢIUNI SPECIALE PRIVIND ADMINISTRAREA SUBCUTANAT Ă - Injectarea Injectarea subcutanată se preteaz ă la cantit ăţi mici de solu ţie - Se folosesc ace sub ţiri, lungi de 12mm, care garanteaz ă injectarea medicamentului în ţesutul subcutanat - Acul subţire scade riscul antren ării germenilor - Se prefer ă introducerea vertical ă la 90° sc ăzând riscul lez ării unor filete nervoase şi vaselor de sânge, ceea ce face ca durerea s ă fie mai mic ă şi riscul de hematom sc ăzut - Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu aten ţie, pentru a nu ajunge în grosimea muşchiului. SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI A. Înaintea tratamentului - Se determin ă gropul sanguin şi Rh - Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie: ulcerul gastroduodenal, boli hemoragice, insuficien ţa hepatic ă şi renal ă, AVC recent; gravide, hipotensiunea arterial ă sever ă - Se determin ă timpul de protrombin ă înaintea tratamentului cu anticoagulante cumarinice (este crescut în ciroz ă şi hepatit ă) B. În timpul tratamentului - Nu se fac injec ţii i.m. şi s.c, exist ă risc de hematom - Se supraveghez ă apari ţia hemoragiilor • gingivoragii, epistaxis • hemoragii dup ă ras • hematuria - se colecteaz ă urina într-un borcan şi se examineaz ă • scaunul cu sânge - În cazul sângerârilor, la recomandarea medicului, se administreaz ă PROTAMINA în tratamentul cu Heparin ă şi Fitomenadion ă în tratamentul cu trombostop - Nu se fac endoscopii şi nici punc ţii - Se face controlul biologic al coagul ării: timpul Howell în heparinoterapie şi timpul de protrombin ă în tratamentul cu anticoagulante orale - În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la cel ălalt bra ţ - În cazul administr ării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la injec ţie - Se monitorizeaz ă starea general ă întrucât pot apare: frison, febr ă, vom ă. - Pacientul este informat s ă nu ia alte medicamente f ăr ă recomandare medical ă deoarece unele poten ţeaz ă efectul iar altele îl diminueaz ă - Atenţie deosebit ă se acord ă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice, deoarece tratamentul se face ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent - Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicila ţi, paracetamol, fenilbutazon ă, laxative, hormoni tiroidieni, unele antibiotice (tetraciclin ă, cloramfenicol), sulfamide, analgetice - Medicamente care scad efectul anticoagulante lor: pansamentele gastrice, antiacide, barbiturice, unele tranchilizante şi neuroleptice, diuretice mercuriale, digitalice, inhibitori tiroidieni. EDUCA ŢIA PACIENTULUI Se instruieşte pacientul: - Să ia medicamentele dup ă orarul stabilit de medic; administrarea se face mai ales seara pentru ca medicul s ă poat ă corecta la nevoie doza dup ă valoarea timpului de protrombin ă determinat în timpul zilei - Dacă omite o doz ă, o poate lua în interval de 8 ore, dup ă care se sare peste priză şi se ia doza la ora obişnuit ă în ziua urm ătoare - Să nu-şi modifice singur dozele - Să nu întrerup ă brusc tratamentul, exist ă risc de hipercoagulabilitate hipercoagulabilita te şi tromboembolie - Să se autosupravegheze şi s ă depisteze semnele de supradozare (hemoragii) - Să se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor de coagulare - Să anunţe stomatologul sau alt medic, dac ă este cazul, c ă este în tratament cu anticoagulante orale (ACO)
- Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, c ăderi sau munci intense - Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului (2-4 săpt ămâni) pentru că ac ţiunea se men ţine între 2-5 zile dup ă încetarea administr ării, în func ţie de anticoagulantul folosit - Să evite expunerea la c ăldur ă, canicula creşte efectul - Să consume o alimenta ţie echilibrat ă şi s ă nu exagereze cu alimente bogate în vitamina K: brocoli, spanac, varz ă, conopid ă, sparanghel, m ărar, maz ăre verde, soia, tomate, urzici, g ălbenuş de ou, ficat (porc, vit ă), salat ă verde, suc de grape-fruit. - Să nu consume alcool în exces, poten ţeaz ă efectul ACO - Să nu foloseasc ă plante medicinale care influen ţeaz ă efectul ACO: • scad timpul de protrombin ă: sun ătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng, coac ăze negre • cresc timpul de protrombin ă sau riscul de hemoragie: usturoiul, ceaiul verde, ginko biloba - Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigar ă poate sc ădea efectul ACO - Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant - Să evite tăieturile; în caz de hemoragie s ă aplice un pansament compresiv şi s ă se prezinte de urgenţă la spital - Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguin ă şi anticoagulantul folosit; data începerii tratamentului şi durata probabil ă, doza administrat ă, modul de administrare (un comprimat seara, sau dou ă administr ări pe zi la 12 ore preferabil la aceeaşi or ) FIŞA Nr. 5.2. ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR DEFINI ŢIE - Antibioticele sunt agen ţi antimicrobieni care introduse în organism exercit ă efecte toxice specifice fa ţă de anumite microorganisme, microorganisme, parazi ţi sau sau celule celule atipice, având efecte toxice mult mai reduse sau absente fa ţă de celulele organismului gazd ă. EFECTE ŞI MOD DE AC ŢIUNE ANTIBIOTICE BACTERICIDE • Produc distrugerea germenilor, sunt indicate în infec ţii grave, supraacute, sau când mecanismele imunitare sunt reduse (nou n ăscu ţi, b ătrâni, infec ţii cronice), în urma administr ării citotoxicelor, corticoterapicelor, dup ă radioterapie. • Principalele antibiotice bactericide sunt: penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele, rifampicina, polimixinele şi bacitracina. ANTIBIOTICE BACTERIOSTATICE • Inhibă multiplicarea germenilor şi favorizeaz ă ac ţiunea for ţelor de ap ărare ale organismului. •Principalele antibiotice bacteriostatice sunt: tertraciclina, clofamfenicolul, eritromicina. Sunt recomandate în infec ţii uşoare sau medii. ■ - Antibioticele pot avea: 1 Spectru Spectru îngust îngust - asupra asupra cocilor cocilor şi bacililo bacililor r gram-poz gram-pozitiv itivi i şi gramgramnegativim. Permit terapia bine ţintit ă. 2 Spectru Spectru larg - tip tetracic tetraciclin lin ă şi cloramf cloramfenic enicol ol care ac ţioneaz ioneaz ă asupra asupra cocilor şi bacililor gram-pozitivi şi gram-negativi, a rickettsiilor, micoplasmelor, chlamidiilor. 3 Spectru Spectru limitat limitat (antitub (antitubercu erculoas loase) e) - active active numai numai fa ţă de bacterii bacterii. . - Eficacitatea depinde de: Rezisten ţa germenilor - care reprezint ă insensibilitatea la un anumit antibiotic, şi care poate fi natural ă sau dobândit ă (urmare a unei transform ări genetice stabile transmise de la o genera ţie la alta). Realizarea concentra ţiei active - la locul de ac ţiune care trebuie s ă se men ţin ă un timp suficient pentru a intoxica microorganismele, microorganismele , fiind condi ţionat ă de absorb ţia antibioticului din tubul
digestiv sau de la locul inject ării. INDICA ŢII - Prevenirea şi tratamentul infec ţiilor. Tratamentul poate fi - prin terapia direct ă (împotriva unui organism specific identificat prin cultur ă şi antibiogram ă), sau empiric (împotriva agen ţilor patogeni cel mai probabil pân ă când organismul specific este identificat). În general sunt utilizate ca profilactice urm ătoarele: • Penicilina pentru prevenirea infec ţilor streptococice din grupul A, a gonoreei şi sifilisului imediat dup ă expunere. Antibiotice pentru a preveni endocarditele bacteriene la pacien ţii cu boli cardiace valvulare. • Antibiotice pentru prevenirea infec ţiilor postoperatorii la pacien ţii cu rezistenţă scăzut ă datorit ă vârstei, nutri ţiei deficitare, deficitare, înaintea interven interven ţiilor chirurgicale cu risc crescut (chirurgia cardiac ă, chirurgia gastrointestinal ă, proceduri chirurgicale în ortopedie). PRINCIPIILE TERAPIEI MEDICAMENTOASE ANTIINFEC ŢIOASE - Limitele utiliz ării • Sunt indicate numai când o infec ţie bacterian ă semnificativ ă este diagnosticat ă sau suspectat ă puternic, sau când exist ă o indica ţie stabilit ă pentru profilaxie. • Nu trebuie utilizate pentru infec ţiile virale şi infec ţii neînsemnate. Sunt ineficiente în infec ţiile virale, permit creşterea rezisten ţei. - Colectarea probelor • Colectarea pentru cultur ă şi antibiogram ă înainte de a se administra prima doz ă de antibiotic • Culturile trebuiesc recoltate corect şi duse la laborator, în timp util. Dac ă se întârzie poate creşte contaminarea - Selectarea medicamentului • Alegerea antibioticului ar trebui s ă fie bazat ă pe rezultatului de la cultura microbian ă şi antibiogram ă, pe studii privind sensibilitatea, pentru a putea determina care medicamente sunt cele mai eficiente. Unele microorganisme sunt în întregime sensibile la anumite medicamente şi în cazul unor infec ţii, nu mai este necesar ă efectuarea testelor de sensibilitate. • Culturile şi studiile de sensibilitate sunt importante pentru suspectarea infec ţiilor gram negative datorit ă inciden ţei mari a rezisten ţei la microorganisme • Deoarece aceste teste cer 48 - 72 de ore, medicul prescrie imediat administrarea unui medicament care s ă fie eficient - Calea de administrare • Depinde mult de severitatea infec ţiei • Calea oral ă - administrarea oral ă este preferat ă pentru ini ţierea terapiei nomai în infecţiile relative uşoare • Calea injectabil ă (I.M., I.V., intrarahidian ă) - în infec ţiile serioase este preferat ă ruta i.v. •Aplicare local ă (pe tegumente) - Durata terapiei • Variaz ă de la o singur ă doz ă la ani • În infec ţiile acute durata medie este de 7-10 zile sau pân ă când pacientul este afebril şi asimptomatic 48-72 h - Utilizarea perioperatorie • Se administreaz ă preventiv cu o or ă înainte de opera ţie. Furnizeaz ă concentra ţia eficient ă a ţesuturilor pe perioada procedurii chirurgicale, când contaminarea este mare. Alegerea medicamentului depinde de agentul patogen, o singur ă doz ă este suficient ă, putând fi repetat ă dac ă interven ţia se amân ă sau se prelungeşte Utilizarea în insuficien ţa renal ă • Se cere precau ţiune extrem ă, deoarece multe medicamente sunt excretate primar prin rinichi, unele fiind nefrotoxice. Totuşi în doze reduse sunt necesare. - Utilizarea în bolile hepatice • În bolile severe ale ficatului medicamentele antiinfec ţioase care sunt excretate prin ficat ar trebui s ă fie reduse ca doz ă, unele sunt hepatotoxice. Acestea includ eritromicina, clidamycin şi cloramfenicolul.
- Utilizarea la copii • Medicamentele antimicrobiene sunt utilizate în spital şi ambulatoriu pentru otite medii şi infec ţii ale tractului respirator. Penicilinele şi cefalosporinele sunt considerate sigure pentru cele mai multe grupe de vârst ă, totuşi ele sunt eliminate mult mai încet la nou n ăscu ţi datorit ă func ţiei renale imature şi de aceea trebuie administrate cu precau ţiune. Aminoglicozidele (ex. gentamicina) pot cauza nefrotoxicitate şi ototoxicitate. La nou n ăscu ţi riscul este mare datorit ă funcţiei renale imature. Tetraciclinele sunt contraindicate la copii sub 8 ani, datorit ă efectelor asupra din ţilor (îng ălbenire) şi oaselor. - Utilizarea la persoanele în vârst ă • Peniciline sunt sigure, dar pot produce hiperkalemia dup ă administrarea dozelor mari i.v. de penicilin ă G potasic ă şi hipenatremia dup ă administrarea de carbenicilin. • Cefalosporinele sunt în general considerate sigure, dar pot cauza sau agrava insuficien ţa renal ă, în special când sunt utilizate şi alte medicamente nefrotoxice. • Aminoglicozidele sunt contraindicate.Persoanele contraindicate.P ersoanele în vârst ă au un risc mare de nefrotoxicitate şi ototoxicitate. • Tetraciclinele exceptând doxicilina şi nitrofurantoinul sunt contraindicate. PRECAU ŢII SPECIALE - Se face o anamnez ă am ănun ţit ă privind func ţiile renal ă, hepatic ă, auditiv ă şi eventuale antecedente alergice - Se respect ă medicamentul recomandat având în vedere efectele şi reac ţiile adverse - Se respect ă orarul, doza şi calea de administrare pentru a men ţine o concentra ţie activ ă la locul de ac ţiune - Se respect ă durata tratamentului pentru prevenirea dezvolt ării germenilor rezisten ţi - Se vor urm ări reac ţiile adverse: • Reacţii alergice mai frecvente la penicilin ă, apar în cadrul aceleiaşi grupe de antibiotice sau apropiate ca structur ă. Între 5-10% din pacien ţii sensibili la penicilin ă pot prezenta alergie la cefalosporine. • Reacţii toxice - intereseaz ă unele organe; aminoglicozidele sunt ototoxice şi nefrotoxice, iar tetraciclinele, eritromicinele sunt hepatotoxice, cloramfenicolul este toxic pentru hematopoeza, penicilinele în doze mari şi polimixinele au efect neurotoxic. • Reacţii idiosincrazice - ca urmare a unor enzimopatii genetice (ex.hemoliza produs ă de sulfamide sau manifest ările polinevritice la izoniazid ă) • Reacţii de ordin biologic: o Reacţii de exacerbare (Herxheimer) - rezultatul distrugerii masive de germeni cu eliberare de endotoxine in tratamentul cu penicilin ă al luesului sau cu cloramfenicol în febra tifoid ă. Medicul prescrie la început doze mici. o Rezisten ţa microbian ă la un anumit antibiotic, favorizat ă de concentra ţia scă zuta la locul ac ţiunii, tratament de scurt ă durat ă. o Fenomene de dismicrobism - distrugerea unor germeni concomitent cu înmulţirea celor rezisten ţi care pot fi sau pot deveni patogeni, pot produce suprainfec ţii grave mai frecvent la copii, b ătrâni şi la antibiotice cu spectru larg. Administrarea local ă a antibioticelor trebuie limitat ă, exist ă risc mare de sensibilitate şi dezvoltare de tulpini rezistente. Se prescriu cele care nu se administreaz administrează pe cale general ă datorit ă toxicit ăţii mari, cu capacitate capacitate alergizant ă redus ă, bine tolerat ă de ţesuturi. INTERAC ŢIUNI MEDICAMENTOASE - Cloramfenicolul reduce metabolismul anticoagulantelor şi anticonvulsivantelor - Ototoxicitatea aminoglicozidelor este poten ţat ă de diuretice (ex.furosemid) - Combinarea substan ţelor "in vitro" poate modifica starea fizico-chimic ă şi activitatea antimicrobian ă (amestecarea solu ţiei de meticilin ă şi gentamicin ă sau kanamicin ă). - Soluţiile cu pH prea alcalin sau prea acid folosite pentru perfuzie inactiveaz ă
antibioticul (ex. benzilpenicilina). Heparina şi hidrocortizonul hemisuccinat (HHC) sunt incompatibile cu: penicilina, meticilina, kanamicina, cloramfenicolul, tetraciclina. Dac ă nu se cunosc date suficiente cu privire la incompatibilitatea antibioticelor cu aceste substan ţe, este preferabil ca acestea s ă fie administrate pe cale intravenoas ă separat sau în perfuzii scurte, intermitente.- Sulfamidele poten ţeaz ă efectul sulfamidelor antidiabetice cu hipoglicemie consecutiv ă, poten ţeaz ă anticoagulantele cumarinice; substan ţele acidifiante favorizeaz ă precipitarea în c ăile urinare. ACŢIUNILE NURSING GENERALE Administrarea cu acurate ţe - Stabilirea orarului de administrare la intervale egale - pentru men ţinerea nivelului terapeutic în sânge - Se administreaz ă pe stomacul gol (cu 1h înainte de mas ă sau la 2h dup ă mas ă) pentru a preveni inactivarea de c ătre secre ţia gastric ă şi a favoriza absorb ţia - Se citesc recomand ările de amestecare şi stocare din prospect.. - Medicamentele antimicrobiene ambalate sub form ă de pulbere sunt instabile în soluţii, se dizolv ă înaintea administr ării folosind o cantitate adecvat ă de solvent, concentra ţia fiind exprimat ă în mg/ml. Cele mai multe solu ţii se păstreaz ă la frigider pentru perioade lungi de stabilitate. - Nici o solu ţie nu trebuie utilizat ă dup ă termenul de expirare deoarece este posibil ă descompunerea. - Parenteral solu ţii cu antibiotice se administreaz ă singure, nu se amestec ă cu nici un alt medicament în sering ă sau solu ţii i.v. - pentru a evita incompatibilit incompatibilităţile chimice chimice şi fizice care care pot cauza cauza precipitarea precipitarea sau inactivarea inactivarea medicamentelor - Antibioticele se administreaz ă i.m., profund în masa muscular ă şi se roteşte locul de injec ţie - Pentru administrarea i.v. a antibioticelor. • Se utilizeaz ă solu ţii pentru dilu ţie • Se administreaz ă încet • După administrare se mai introduc i.v.cel pu ţin 10 ml de solu ţie pentru a nu rămâne o parte din doza de medicament în tubul perfuzorului (10% din doza amestecat ă în 100ml poate r ămâne pe tubul perfuzorului). • Este de preferat administrarea separat ă şi intermitent ă, diluate cu 50-100 ml ser fiziologic şi introdus în 20-60 min. • Administrarea lent ă şi intermitent ă determin ă mai pu ţin ă irita ţie la nivelul venelor, evit ă dezactivarea medicamentului şi asigur ă nivelul terapeutic. - Observarea efectelor terapeutice • Se observi reducerea roşelii, edemului, c ăldurii şi durerii. Semnele şi simptomele inflama ţiei şi infec ţiei uzual se diminueaz ă sau dispar în aproximativ 48 de ore de la începerea terapiei cu antibiotice. • În infec ţiile sistemice se observ ă sc ăderea febrei şi a leucocitelor, creşte apetitul şi pacientul se simte mai bine. • În plăgile infectate se observ ă descreşterea semnelor locale de inflama ţie şi scăderea drenajului. Lichidul de drenaj se poate schimba de la purulent la seros. • În infec ţiile respiratorii se observ ă sc ăderea dispneei, tusei şi secre ţiilor. Secre ţiile pot s ă se schimbe de la gros la sub ţire şi de la colorate la alb. • În infec ţiile tactului urinar se observ ă sc ăderea frecven ţei mic ţiunilor şi dispari ţia disuriei. Se verific ă rezultatul examenului de urin ă, pentru a observa scăderea bacteriilor şi leucocitelor. - Observarea interac ţiuni medicamentelor - cele mai semnificative interac ţiuni sunt cele care altereaz ă eficien ţa antiinfec ţioaselor sau cresc toxicitatea medicamentelor - Observarea efectelor adverse • Hipersensibilitatea - se poate produce dup ă administrarea celor mai multe antiinfec ţioase, dar cea mai comun ă este penicilina. o Anafilaxia - hipotensiune, distress respirator, urticarie, angioedem, vărsaturi, diaree. Anafilaxia uzual se produce în primele minute dup ă
administrarea medicamente lor. Hipertensiunea se datoreaz ă vasodilata ţiei şi colapsului circulator. Distressul respirator se datoreaz ă bronhospasmului şi edemului laringian. o Boala serului - febr ă, vasculit ă, limfadenopatie generalizat ă, edeme ale articula ţiilor, bronhospasm, urticarie. Aceasta este o reac ţie alergic ă întârziat ă, care se produce la o s ăpt ămân ă sau mai mult dup ă ce a început administrarea medicamentului. Semnele şi simptomele sunt cauzate de inflama ţie. • Suprainfec ţia este o infec ţie nou ă sau secundar ă care se produce pe durata terapiei infec ţiei primare. Suprainfec ţiile sunt relativ comune şi poten ţial grave deoarece microorganismele responsabile stafilococii, germenii gram negativ (Proteus sau Pseudomonas) sau fungi (Candida) sunt adesea rezistente la medicamente. Infec ţiile cu aceste microorganisme sunt greu de tratat. o Stomatitele - gura inflamat ă, pete de culoare alb ă pe mucoasa bucal ă. o Diareea o Vaginita pustuloas ă infec ţioas ă - irita ţie în zona perineal ă, mânc ărime, scurgeri vaginale o Semne şi simptome simptome noi localizat localizate e - roşea ţă, c ăldur ă, edem, edem, durere, drenaj, drenaj, expectora ţie. o Revenirea semnelor şi simptomelor sistemice - febr ă, indispozi ţie. • Flebită la locul punc ţiei venoase, durere la locul injec ţiei i.m.. Solu ţiile parenterale şi multe medicamente antiinfec ţioase sunt iritante pentru ţesuturi. • Simptome gastrointestinale - grea ţa, v ărs ătura, diareea Educa ţia pacientului - Se informeaz ă pacientul asupra riscurilor şi beneficiilor - Se monitorizeaz ă starea pacientului - Se instruieşte pacientul privind administrarea oral ă sau local ă: • respectarea dozei şi orarului (pentru a men ţine nivelul eficient in sânge), a căii de administrare • evitarea asocierii cu alte medicamente • respectarea administr ării în raport cu mesele, alimentele scad absorb ţia mai multor antinfecţioase orale. Dac ă medicamentele medicamentele cauzeaz ă grea ţă şi v ărs ătur ă intolerabil ă, pot fi luate câteva înghi ţituri de alimente. - Se explic ă pacientului s ă ia medicamentele cu un pahar plin cu ap ă, pentru a scădea irita ţia gastric ă şi a creşte ritmul dizolv ării şi absorb ţiei (tablete şi capsule). - Se explic ă pacientului efectul medicamentului şi faptul c ă tratamentul nu trebuie întrerupt chiar dac ă manifest ările au disp ărut şi trebuie continuat pe toată perioada indicat ă. - Să ia toate medicamentele antiinfec ţioase prescrise chiar dac ă simptomele au dispărut, pentru a preveni revenirea infec ţiei şi apari ţia rezisten ţei microorganismului la medicament. - Se informeaz ă pacientul care sunt reac ţiile adverse mai frecvente: tulbur ări digestive (gre ţuri, v ărs ături, uneori sânger ări intestinale), manifest ări cutanate (erupţii, urticarie), tulbur ări urinare (la sulfamide - oligurie, anurie), tulbur ări nervoase (nevrite periferice, cefalee, insomnie), tulbur ări respiratorii (bronhospasm), reac ţii anafilactice - Se instruieşte pacientul s ă raporteze grea ţa, v ărs ătura, diareea, erup ţia cutanat ă, revenirea simptomelor pentru care au fost prescrise antiinfec ţioasele, sau semnele unei infec ţii noi (ex. febr ă, tuse, gur ă inflamat ă, drenaj). Aceste probleme pot indica efecte adverse ale medicamentului, lipsa r ăspunsului therapeutic la medicament, sau suprainfec ţia. Unele din acestea cer evaluare şi pot indica schimb ări în terapia medicamentoas ă. - Se instruieşte pacientul: • să anunţe medicul dacă este în tratament cu alte medicamente pentru a evitaincompatibili evitaincompatibilit t ăţile • să păstreze medicamentele în condi ţii recomandate de produc ător (în prospect) • să se adreseze medicului medicului la apari ţia primelor semne de intoleran intoleran ţă cunoscute cunoscute sau a altor manifest ări ieşite din comun
FIŞA Nr. 5.3. ADMINISTRAREA CORTIZONULUI DEFINI ŢIE - Glucocorticoizii sunt hormoni ai corticosuprarenalei corticosuprarenal ei sau analogi de sintez ă cu efect antiinflamator marcat şi ac ţiuni importante asupra metabolismului glucoproteic. EFECTE - Inhibă procesele inflamatorii, diminueaz ă formarea edemului local şi men ţin răspunsul vaselor la catecolamine - Au Au propriet proprietăţi antialergi antialergice ce marcate - Sunt eficace în toate tipurile de şoc circulator - Influen ţeaz ă constantele hemogramei - Scad apărarea organismului la infec ţii intârziind cicatrizarea - Cresc secre ţia gastric ă de HCl - Stimulează sistemul nervos central creând o stare de bine dar pot declanşa reac ţii psihotice - Favorizeaz ă reten ţia de sare şi ap ă - Favorizeaz ă gliconeogeneza pe seama proteinelor INDICA ŢII - Boli reumatismale, lupus eritematos sistemic - Scleroza multipl ă - Stări edematoase (glomerulonefrita sau nefrita lupic ă) - Boli neoplazice în stadiul stadiul terminal terminal pentru îmbun ăt ăţirea calit calit ăţii vie ţii şi pentru profilaxia st ărilor rilor de de grea grea ţă şi v ărs ături turi provocate provocate de chimioterap chimioterapia ia antineoplazic ă - Boli alergice MEDICAMENTE UTILIZATE. FORME DE PREZENTARE A. CORTIZON 1. Dexametasonul - solu ţie injectabil ă, fiole de 2 ml. 2. Hidrocortisonum • Flebocortid - pulbere 100 mg + 1 fiol ă de 2 ml solvent • HHC (Hidrocortizon hemissuccinat) - solu ţie injectabil ă i.v. 25 mg/5 ml - 1 fiolă HHC a 1 ml +1 fiol ă solvent de 4 ml • Hidrocortisone Na succin - pulbere 100mg - 1 fiol ă solvent 2 ml • Hidrocortisone - liofilizat pentru solu ţie injectabil ă 100mg + 1 fiol ă solvent 2 ml • Hidrocortisone 500 mg - liofilizat pentru solu ţie injectabil ă + 1 fiol ă solvent de 4 ml. 3. Methylprednisolon - Depo-medrol suspensie injectabil ă i.m. apoas ă steril ă 40 mg/1ml, 80 mg/2ml • Nu se amestec ă cu alte medicamente , - Lemod solu 20 mg, 40 mg - flacoane cu liofilizat şi fiole de 1 ml cu solvent • 125 mg + 1 fiolă solvent 2 ml • 500 mg + 1 fiolă solvent 7,8 ml • Soluţia reconstituit ă se p ăstreaz ă cel mult 48 de ore la 15 - 25°, feri ţi de lumină - Medrol comprimate (cp) de 16 mg, 32 mg, 4mg - Solu medrol ACT-O-VIAL (liofilizat şi solvent pentru solu ţie injectabil ă): 40 mg/1ml solvent, 125 mg/2 ml solvent, 250 mg/4 ml solvent, 500 mg/7,8 ml. Flacoane bicompartimentate: o Inferior liofilizatul iar în cel superior solventul o Dizolvarea se face prin ap ăsarea pe activatorul de plastic pentru a for ţa pătrunderea solventului în compartimentul inferior; se agit ă uşor. 4. PREDNISOLON • Decortin - 5mg şi 20mg/cp • Solu- decortin - pulbere pentru suspensie injectabili ă 50 sau 250 mg, flacon +1
fiolă de 5ml solvent 5. PREDNISON • N. Prednison - comprimate 5 mg • Prednison - comprimate 5mg PRECAU ŢII SPECIALE - Doza este strict individualizat ă de c ătre medic - Preparatele cortizonice se administreaz ă 2/3 din doza zilnici ă diminea ţa şi 1/3 după amiaza pentru a respecta nivelul maximal al secre ţiei fiziologice a cortizolului - Doza de întreţinere se administreaz ă diminea ţa - În boli reumatismale, lupus eritematos sistemic (LES), scleroza multipl ă (SM) se face puls-terapie 1g/zi timp de 3 zile în perfuzie cu glucoz ă 5% în cel pu ţin 30 minute - Dozele sub 250mg se pot administra i.v. lent în cel pu ţin 5', iar cele peste 250 mg în PEV, în cel pu ţin 30' - Suspensiile apoase nu se administreaz ă i.v. nici IR. - Doza se scade treptat conform recomand ării medicale - Soluţia obţinut ă prin dizolvarea liofilizatului se p ăstreaz ă maximum 48h. SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI - Se monitorizeaz ă TA, exist ă risc de creştere prin reten ţie hidrosalin ă. Se recomand ă diet ă hiposodat ă. - Se cânt ăreşte periodic în timpul tratamentului de lung ă durat ă, exist ă risc de obezitate - Apar pirozisul şi epigastralgii, se administreaz ă inhibitori ai secre ţiei gastrice şi regim alimentar de protec ţie. - Se supravegheaz ă scaunul, exist ă risc de acutizare a ulcerului gastro duodenal. - Se monitorizeaz ă glicemia - creşte prin gluconeogenez ă. Se recomand ă regim hipoglucidic, se supravegheaz ă atent pacien ţii cu diabet. Exist ă risc de diabet cortizonic. - Pacientul poate acuza sl ăbiciune muscular ă, se pierde potasiu în timpul tratamentului. Se recomand ă dieta hiperpotasic ă şi hiperproteic ă - Se supravegheaz ă comportamentul pacientului; pot apare st ări de agita ţie, insomnie, tulbur ări psihotice - Se observ ă aspectul tegumentelor, pot apare edeme. EDUCA ŢIA PACIENTULUI Pacientul trebuie instruit: - Să ia medicamentele dup ă mas ă sau împreun ă cu gustarea - Să respecte orarul de administrare: 2/3 din doz ă la ora 8 şi 1/3 din doz ă la ora 16°° - Să nu omit ă nici o doz ă de medicamente - Să aibă asupra lui şi la îndemân ă medicamentele pentru a putea fi folosite în caz de urgen ţă - Să evite situa ţiile de stres accentuate (febr ă, infec ţiile, lucr ări dentare, accidente, crize personale sau familiale) - Să nu modifice dozele f ăr ă acordul medicului - Să-şi monitorizeze monitorizeze semnele semnele şi simptomele simptomele care pot apare: anorexie, anorexie, grea grea ţă, vărsături, sl ăbiciune, depresie, ame ţeal ă, poliurie, pierdere în greutate şi s ă anun ţe medicul - Să se cântărească periodic, s ă observe modificarea modificarea fe ţei (fa ţă în lun ă plin ă), prezen ţa edemelor, s ă-şi m ăsoare TA. În cazul creşterii ponderale s ă se adreseze medicului - Să consume o diet ă hiposodat ă şi hiperproteic ă în timpul tratamentului şi s ă consume moderat glucide. - Să echilibreze efortul fizic cu repausul - Să evite activităţile suprasolicitante suprasolicitante - Să nu fac ă vaccin ări, exist ă risc de complica ţii neurologice - Să nu întrerup ă tratamentul brusc sau f ăr ă acordul medicului, sc ăderea dozelor se face treptat
- Se aten ţioneaz ă pacientul s ă nu ia medicamente f ăr ă acordul medicului FIŞA Nr. 5.4. ADMINISTRAREA INSULINEI DEFINI ŢIE - Insulina este medicamentatul care asigur ă supravie ţuirea pacien ţilor cu diabet zaharat tip 1 şi controlul glicemiilor pentru un num ăr semnificativ (în creştere) dintre pacien ţii cu diabet zaharat 2 şi gravide cu diabet gesta ţional. OBIECTIVE - Promovarea şi men ţinerea st ării de bine, clinic şi psihologic al pacien ţilor - Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a cetoacidozei. INDICA ŢII - Diabet zaharat tip 1 (indica ţie absolut ă) - Diabet zaharat tip 2: • Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice • Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infec ţii moderate sau severe) • Pre- şi intra- şi postoperator când se suspend ă medica ţia oral ă • În cazul contraindica ţiilor preparatelor orale (insuficien ţa hepatic ă şi renal ă) • Reacţii adverse ale unor preparate orale - Diabetul zaharat gesta ţional care nu se rezolv ă prin diet ă - Urgenţe hiperglicemice (cetoacidoz ă, hiperglicemie osmolar ă TIPURI DE INSULIN Ă - Insuline rapide: Actrapid, Humalog, cu ac ţiune scurt ă sunt singurele care se folosesc în situaţii de urgen ţă metabolic ă pentru c ă se pot administra administra intravenos intravenos acţionând în mai pu ţin de 10 min. - Insuline intermediare (cu ac ţiune prelungit ă): Monotard, Insulatard, Humulin basal, Insuman basal - Insuline lente: Ultratard, Humulin lente, Huminsulin Long. - Insuline premixate (cu ac ţiune rapid ă şi intermediar ă). Mixtard. Humulin. Insuman Comb . FORME DE PREZENTARE INSULINE UMANE (Produc ător LILY France SAS) - Humulin M 3 • Suspensie injectabil ă 40 u/ml şi 100 u/ml - flacon de 10 ml, cartuşe de 3 ml, pen-uri preumplute 3 ml - Humulin N • Suspensie injectabil ă 100 u/ml-flacon de 10 ml, cartuşe de 3 ml, pen-uri preumplute 3 ml • Suspensie injectabil ă 40u/1 ml - flacon de 10 ml - Humulin R • Suspensie injectabil ă 100 u/ml, flacon 10 ml, cartuşe de 3 ml • Suspensie injectabil ă 40 u/ml - flacon 10 ml INSULINE UMANE - Produc ător NOVO NORDISK - Insulatard - suspensie injectabil ă 100 u/ml, flacon 10 ml - Insulatard Novolet 100 u/ml - suspensie injectabil ă pen-uri (stilouri) preumplute a 3 ml - Insulatard Penfill - 100u/ml - suspensie injectabil ă, cartuşe a 3 ml - Mixtard 30 - suspensie injectabil ă 100 u/ml, flacoane de 10 ml - Mixtard 30 Novolet - suspensie injectabil ă 100u/ml, cartuşe a 3 ml - Mixtard 20 PENFILL -100 u/ml, Mixtard 30 penfill, Mixtard penfill 40, suspensie injectabil ă, cartuşe 3 ml. - Actrapid 100 u/ml - suspensie injectabil ă, flacoane a 10 ml
- Actrapid novolet 100 ui/ml - suspensie injectabil ă, stilouri injectoare (penuri) preumplute a 3 ml - Actrapid penfill - suspensie injectabil ă 100 u/ml, cartuşe a 3 ml INSULINE UMANE - Produc ător AVENTIS PHARMA - Insuman basal - suspensie injectabil ă în flacon 5 ml -(100u/ml) - Insuman basal Optiset - suspensie injectabil ă cu dispozitiv de administrare tip "pen" preumplut cu 3 ml (300u/insulin ă per pen). - Insuman comb 25 şi Insuman comb 25 Optiset - suspensie injectabil ă în flacon de 5 ml, sau cartuşe de 3 ml, respectiv pen preumplut cu 100 u/ml. - Insuman comb 50, însumau comb 50 Optiset - suspensie injectabil ă - în flacoane de 5 ml şi cartuşe sau pen-uri preumplute de 3 ml - 100 u/ml - Insuman rapid si Insuman rapid Optiset - solu ţie injectabil ă în flacoane de 5 ml (100 u/ml), sau pen-uri preumplute - 3 ml (100u/ml) INSULINUM ASPART - Produc ător Novo Nordisk - Novomix 30 - Flexpen, 30 PENFILL - suspensie injectabil ă în dispozitiv tip pen preumplut de 3 ml şi respectiv cartuşe de 3 ml - Novorapid, Novorapid Flexpen, Novorapid penfill (100u/ml) - solu ţie injectabil ă în flacoane de 10 ml, pen-uri cu cartuş de 3 ml INSULINUM DETEMIR - Produc ător Novo Nordisk - Levemir Penfill (100 u/ml), Levemir flexpen (100 u/ml) - solu ţie injectabil ă în pen-uri preumplute de 3 ml, cartuşe de 3 ml INSULINUM GLARGINE - Produc ător Aventis Pharma - Lantus (100u/ml), Lantus Optiset- solu ţie injectabil ă, cartuş de 3 ml, pen-uri preumplute de 3 ml INSULINUM GLULIZINA - Apidra (100u/ml)-cartuş de 3 ml INSULIN LISPRO - Produc ător Eli Lilly - Nederland - Humalog Pen (100 u/ml)- solu ţie injectabil ă în stilou injector - pen şi în cartuşe de 3 ml. - HumalogMix 25 Pen, Humalog Mix 25, - suspensie injectabil ă, pen-uri de 3 ml, cartuşe de 3 ml - Humalog Mix 50 Pen, Humalog Mix 50 - suspensie injectabil ă în pen-uri sau cartuşe a 3 ml PĂSTRAREA INSULINEI - Se păstreaz ă de regul ă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de acesta. - În vederea administr ării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se încălzeşte înainte de administrare. - Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate p ăstra sub 30° la întuneric, nu mai mult de 28 de zile. Dac ă timpul este dep ăşit se pierde valabilitatea. STABILIREA DOZEI ŞI TIPULUI DE INSULIN Ă - Se face de c ătre medic, individualizat - Medicul instruieşte pacientul cum s ă-şi ajusteze dozele în func ţie de con ţinutul de hidrocarbona ţi din diet ă - Tipul de insulin ă este ales în func ţie de toleran ţa pacientului - Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic PRECAU ŢII GENERALE - Se verific ă aspectul pentru a observa dac ă nu au ap ărut modific ări: insulinele rapide au aspect limpede, clar, insulinele intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, f ăr ă flocoane. Prezen ţa flocoanelor presupune schimbarea flaconului. - Insulinele intermediare sau lente se omogenizeaz ă prin culcarea flaconului în poziţie orizontal ă şi rulare blând ă între palme de 30-40 de ori. Agita ţia în poziţie vertical ă produce bule şi imperfec ţiuni la dozare. Dac ă nu se omogenizeaz ă, nu se administreaz ă. - Nu se amestecă insuline cu concentra ţii diferite şi nici tipuri diferite de insulin ă. Dac ă este necesar se folosesc seringi separate.
PRECAU ŢII SPECIALE - Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situa ţii de urgenţă metabolică, în st ări ri febrile, febrile, boli infec ţioase, traumatisme, traumatisme, interven ţii chirurgicale. - Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în acţiune în mai pu ţin de 10 minute. Deasemenea se pot administra pe cale S.C. şi I.M. - Alegerea locului în func ţie de tipul de insulina: • Pentru insulinele rapide - abdominal - cu excep ţia a 5 cm în jurul ombilicului, zon ă în care absorb ţia e cea mai rapid ă • Insuline intermediare: coaps ă, fes ă, • Pentru pacien ţii slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidian ă şi coaps ă, într-un unghi de 45° • În regiunea abdominal ă sau fesier ă injectarea se face în ţepând sub un unghi de 90° - Exerciţiul fizic creşte rata absorb ţiei prin creşterea fluxului sanguin - Deasemenea expunerea la c ăldur ă (baie, masarea zonelor, plaj ă) favorizeaz ă absorb ţia mai rapid ă şi glucidele se administreaz ă cu câteva minute mai devreme - Expunerea la frig încetineşte absorb ţia, alimentele fiind administrate cu câteva minute mai târziu. - Rotaţia locului de injec ţie (în aceeaşi arie ţinând seama de timpul de absorb ţie al insulinei) este important ă pentru prevenirea complica ţiilor (lipohipertrofia depunere excesiv ă de gr ăsime sau lipoatrofia - topirea ţesutului gr ăsos subcutanat). - Dacă sângereaz ă sau iese lichid se aplic ă un tampon pentru 5-8 secunde f ăr ă s ă se maseze pentru a nu gr ăbi absorb ţia insulinei - Reducerea durerii este posibil ă dac ă: • Soluţia se injecteaz ă la temperatura camerei • Aerul se elimin ă corect • Zona se spal ă sau se d ă cu alcool şi se aşteapt ă evaporarea • Zona trebuie s ă fie relaxat ă • Pătrunderea în piele se face rapid • Nu se schim ă direc ţia acului • Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în func ţie de regiune SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI - Pot apare complica ţii: • Hipoglicemia - pacientul trebuie s ă aib ă asupra lui 15 gr hidrocarbona ţi (3 bucăţi de zah zah ăr) • Edemul insulinie - apare la pacien ţii nou descoperi ţi din cauza reten ţiei hidrosaline la începutul ini ţierii tratamentului cu insulina • Lipodistrofia hipertrofic ă - creşterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea ce încetineşte mult absorb ţia insulinei • Lipodistrofia atrofic ă - diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul administr ării insulinei, mai frecvent ă la femeile tinere • Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros • Alergia generalizat ă - de la urticarie pân ă la şocul anafilactic - Cu excep ţia hipoglicemiei pe care o sesizeaz ă bolnavul, celelalte vor fi interpretate şi evaluate de medicul specialist
CAPITOLUL VI. INVESTIGA ŢII IMAGISTICE FIŞA Nr. 6.1. EXAMENE RADIOLOGICE. ASPECTE GENERALE DEFINI ŢIE - Examenele radiologice sunt investiga ţii imagistice realizate cu ajutorul
radia ţiilor X, care sunt vibra ţii electromagnetice cu lungime de und ă foarte scurt ă care au capacitatea de a penetra substan ţele foarte dense şi de a produce imagini sau umbre ce pot fi înregistrate pe film fotografic PRINCIPII GENERALE - Examenele radiologice se realizeaz ă în servicii speciale de c ătre personal instruit - Echipamentele folosite utilizeaz ă tehnici de înalt ă rezolu ţie - ecrane TV, înregistr ări digitale, imprimante laser, pentru a ob ţine imagini cât mai amănunţite - Ţesuturile moi şi osoase au densitate diferit ă astfel încât cantitatea de radia ţii care le str ăbate variaz ă iar imaginile pot fi clare sau mai pu ţin clare. - Oasele fiind dense nu sunt str ăb ătute de radia ţii şi sunt radioopace în timp ce ţesuturile moi sunt str ăb ătute de radia ţii şi dau imagini ca nişte umbre mai mult sau mai puţin conturate. - Datorit ă diferen ţei de densitate în timpul examin ării se realizeaz ă un contrast natural prin aer, lichid, ţesut gras, ţesut osos: • Plămânii şi o parte din tubul digestiv con ţin aer - determin ă imagini transparente • Unele organe au o capsul ă de gr ăsime care creeaz ă o umbr ă mai mult sau mai puţin dens ă • Oasele con ţin s ăruri minerale şi sunt radioopace - Pentru vizualizarea unor detalii se pot administra substan ţe de contrast care se introduc pe cale oral ă, rectal ă, injectabil ă în func ţie de organul, segmentul, sistemul care urmeaz ă s ă fie examinat. Substan ţele de contrast sunt: radioopace sau radio transparente. - Nu există o substanţă de contrast sigur ă, inofensiv ă. Toate pot determina reacţii adverse care sunt studiate şi pot fi prevenite sau comb ătute. SUBSTAN ŢE DE CONTRAST SULFAT DE BARIU- radioopac - Se foloseşte pentru examinarea radiologic ă a tractului gastro-intestinal (esofag, stomac, intestin, colon) - Se prepar ă sub forma unei suspensii coloidale (este insolubil) Forme medicamentoase farmaceutice: - Polibar - ACB - pulbere pentru suspensie, o pung ă unidoz ă cu 397 gr pentru suspensie rectal ă - E-Z- CAT - suspensie oral ă care con ţine sulfat de bariu 4,9% (flacoane cu 225 ml). - E-Z - HD - pulbere pentru suspensie oral ă con ţinând sulfat de bariu 98%, flacoane cu 340gr - Sulfat de bariu Pro Rontgen - pulbere pentru suspensie oral ă, pung ă transparent ă cu 90 gr (Ba SO4 - 80gr) SUBSTAN ŢE CU IOD - Gastrografin - solu ţie apoas ă gastro enteric ă folosit ă când sulfatul de bariu nu se poate administra - flacon cu 100ml, con ţine 37 gr iod - Odiston75 % - fiole de 10 ml, solu ţie injectabil ă 75%, se p ăstreaz ă la temperatura camerei, ferit de lumin ă • Se face testarea testarea sensibilit sensibilit ăţii înainte de de injectarea injectarea solu ţiei (1ml (1ml lent i.v., se aşteapt ă 1- 2', apoi se injecteaz ă restul strict intravenos). • Modific ă rezultatul scintigrafiei tiroidiene timp de 2 -6 s ăpt ămâni - Urografin 76% - solu ţie injectabil ă, fiole de 20 ml (1 ml con ţine 370 mg iod) • Folosit mai ales pentru urografii - Iodidum (Lipiodol) - 190 mg, capsule moi, Blistere cu 3 capsule pentru bronhografie, histerosalpingografie, uretrografie, colangiografie intraoperatorie. - Iodixanolum - solu ţie hidrosolubil ă produs ă sub denumirea de Visipaque 150mg/ml (flacoane de 50, 200ml) 270mg/ml (flacoane de 20, 50, 100, 200ml) şi 370mg/ml(flacoane de 20, 50, 100ml, 200ml). • Se foloseşte pentru examinarea radiologic ă la adul ţi: angiografie, urografie, flebografie, CT.
- Iohexolum - solu ţie apoas ă injectabil ă intravenos, intraarterial, intratecal, intracavitar. Produs farmaceutic sub denumirea de Oranipaque, fiole sau flacoane cu concentra ţii de 140, 180, 240, 300, 350mg iod/ml. • Se foloseşte pentru: cardioangiografie, arteriografie, urografie, flebografie, CT, mielografic, colangiopancreatografie endoscopic ă, histerosalpingografie. - Iopamidolum (Iopamiro 300,370) - solu ţie injectabil ă 30% sau 37%, flacoane cu 30, 50, 100, 200 ml, fiole 20 ml, folosit mai ales pentru studierea vaselor - Iopromidum (Ultravist - 300) - solu ţie injectabil ă -flacoane cu 50, 10 ml şi Ultravist 370 - flacoane cu 50, 100, 200, 500ml. SUBSTAN ŢE GAZOASE RADIOTRANSPARENTE (O2, H2, aer, CO2, NO, N2 ) - folosite pentru examinarea creierului, articula ţiilor, spa ţiului subarahnoidian, spa ţiului pleural, caviatatea peritoneal ă, spa ţiului pericardic REACŢII ADVERSE POSIBILE LA SUBSTAN ŢELE DE CONTRAST - Pot apare din partea unor sisteme şi aparate, reac ţiile având intensitate diferit ă: uşoar ă, medie, grav ă. - Reacţiile din partea aparatului cardiovascular: • Paloare, diaforez ă • Tahicardie, bradicardie, palpita ţii, aritmie • Edem pulmonar acut • Şoc • Insuficien Insuficienţă cardiacă congestiv ă • Stop cardiac - Reacţii din partea aparatului respirator. • Strănut, tuse, rinoree • Wheezing • Criză de astm bronşic • Laringospasm, edeme laringiene • Cianoz ă, apnee • Stop respirator - Manifest ări cutanate • Eritem • Senzaţie de c ăldur ă • Urticarie • Prurit • Dureri la locul inject ării • Edem angioneurotic - Manifest ări gastrointestinale • Grea Greaţă, vom vomă, gust gust metalic - Crampe abdominale, diaree • Ileus paralitic - Manifest ări neurologice • Anxietate • Cefalee • Ameţeli, vertij • Agitaţie • Dezorientare • Stupoare • Comă • Convulsii - Manifest ări urinare • Durere în flancuri • Hematurie • Oligurie • Albuminurie • Insuficien Insuficienţă renal ă acut ă PRECAU ŢII SPECIALE PENTRU SUBSTAN ŢE IODATE
- Reacţiile adverse sunt mai frecvente între 20 şi 50 de ani şi scad dup ă 70 de ani. - Se acord ă un plus de aten ţie persoanelor predispuse - Dacă un pacient a avut o reac ţie alergic ă trebuie informat, riscul de a face din nou fiind de 3-4 ori mai mare - Istoricul privind alergia trebuie consemnat în dosarul nursing/planul de îngrijire - Substan ţele de contrast iodate se administreaz ă pe nemâncate sau dup ă cel pu ţin 90 de minute de la servirea mesei. Fac excep ţie urgen ţele. - Pentru prevenirea accidentelor grave (stopul cardio-respirator) este necesar s ă fie pregătite materiale pentru resuscitare - În cazul reacţiilor moderate se administreaz ă prompt antihistaminice orale la recomandarea medicului - Nu se asociază administrarea sulfatului de bariu cu substan ţe de contrast iodate - Injectarea substan ţei de contrast iodate poate s ă determine modific ări ale func ţiilor vitale - Înainte şi dup ă examen se m ăsoar ă TA, P, R, pentru a sesiza eventualele modific ări (tahicardie, bradicardie, aritmie, creşterea sau sc ăderea TA, tulbur ări respiratorii). - Pacientul este instruit s ă consume o cantitate mare de lichide pentru a favoriza eliminarea iodului din organism. - Pregătirea pacientului pentru examen trebuie f ăcut ă corect pentru a evita necesitatea repet ării şi riscul de iradiere sau de apari ţie a reac ţiilor adverse la substan ţele de contrast. - Se respect ă protocolul de preg ătire în func ţie de examenul cerut - Ob Obţ inerea inerea consimţământului informat evit ă o serie serie de neajunsuri neajunsuri PRECAU ŢII PRIVIND FOLOSIREA BaSO4 - Examinarea cu bariu trebuie f ăcut ă dup ă alte examene (radiologice cu iod, echografii, cu izotopi radioactivi, tomografii, scintigrafii, etc.) pentru a nu modifica rezultatele - Pentru a favoriza eliminarea bariului dup ă procedur ă se administreaz ă un laxativ - Se observ ă şi se noteaz ă aspectul, culoarea, consisten ţa scaunului. Pacientul care a făcut examenul ambulator este instruit s ă se autoobserve. Scaunul are culoare alb ă aproximativ 2 zile. - Se supravegheaz ă atent persoanele în vârst ă şi inactive la care riscul de constipa ţie este crescut - Se evit ă pe cât posibil administrarea narcoticelor, a medicamentelor care încetinesc tranzitul. - Sulfatul de bariu poate agrava colita ulceroas ă, şi poate fi cauza de ocluzie intestinal ă. - Nu se administreaz ă bariu bolnavilor cu suspiciune de perfora ţie. Sunt ţinu ţi sub supraveghere supraveghere şi se anun ţă medicul dac ă apar modific ări în starea acestora. acestora. - Pregătirea pentru examinare se face conform recomand ării medicale şi în func ţie de segmentul sau organul care va fi explorat - Pacientul cu stom ă necesit ă preg ătire special ă. Rezultatul examenului depinde de pregătirea pacientului. TIPURI DE EXAMENE - Radiografia - înregistrare a imaginilor pe un film special. - Xeroradiografia Xeroradiografia - înregistrarea înregistrarea imaginii pe o suprafa ţă de seleniu. Avantaje: • Imagine clar ă datorit ă contrastului ridicat putând fi interpretate zone mai mici. • Este utilă pentru extremit ăţi şi mai ales pentru ţesuturi moi • Expunerea este de scurt ă durat ă - Tomografia computerizat ă (CI) • Utilizeaz ă radia ţii x şi un sistem de scanare, elimin ă suprapunerile. • Metodă computerizat ă care prezint ă imagini anatomice arteriale eliminând oasele şi ţesuturile
Avantaje. o Risc de toxicitate toxicitate redus prin sc ăderea cantit ăţii de substan ţă de contrast contrast o Risc de complica ţii sc ăzut, se poate face ambulator. o Imagini îmbunătăţite pe CD şi reproduse reproduse pe un monitor TV. TV. ă o Face posibil examinarea vaselor mici Limite o Se foloseşte între 40 - 65 ani o Nu se foloseşte la bolnavii cu stare grav ă sau cu angin ă pectoral ă o În cazul examin ării membrelor inferioare sau a zonei abdominale m ărimea câmpului observat necesită mai multe injec ţii cu substan ţă de contrast o Exist ă risc asem ăn ător cu cel al urografiei - Rezonan ţa magnetic ă nuclear ă (RMN) • Tehnic ă non invaziv ă prin care se ob ţin imagini transversale ale anatomiei corpului prin expunerea într-un câmp magnetic, f ăr ă radia ţii • Obţinerea imaginilor se bazeaz ă pe con ţinutul diferit în ap ă al ţesuturilor RISCURILE IRADIERII - Modific ări genetice • Expunerea organelor genitale la radia ţii poate determina modific ări ale ADNlui din cromozomi, urmate de muta ţii - Modific ări somatice: • Pot apare în cazul iradierii excesive sau repetate; pericolul exist ă şi atunci când iradierea se face în timp urm ările manifestându-se mai târziu • Riscul este crescut în cancer şi la gravide în primul trimestru de sarcin ă - Măsuri de securitate: • Purtarea echipamentului de protec ţie de c ătre personalul care particip ă la examen. • Evitarea expunerii repetate la radia ţii. • Se obţ in informa ţii despre o eventual ă sarcin ă • În caz de dubiu sau sarcin ă confirmat ă examenul nu se efetueaz ă FIŞA Nr. 6.2. ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR RADIOLOGICE OBIECTIVELE - Examinarea cu ajutorul radia ţiilor X ® a unor organe/aparate cu sau f ăr ă substanţă de contrast în func ţie de capacitatea capacitatea de absorb ţie a ţesuturilor. esuturilor. - Înregistrarea imaginilor pentru stabilirea diagnosticului şi urm ărirea evolu ţiei bolii. PREGĂTIREA MATERIALELOR - Substan ţa de contrast dac ă este cazul - Materialele pentru administrarea substan ţei de contrast - Medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor, instrumente pentru administrare PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PREGĂTIREA PSIHIC Ă - Explica ţi pacientului necesitatea efectu ării examenului recomandat de medic - Informaţi pacientul asupra riscului şi beneficiilor pe care le implic ă procedura - Obţineţi consimţământul sau verifica verifica ţi dac ă a fost fost ob ţinut de de c ătre medic medic - Informa ţi asupra duratei examenului - Verifica ţi înc ă o dat ă data ultimei menstrua ţii la femeile tinere. b) PREGĂTIREA FIZIC Ă - Se atrage aten ţia, dac ă este necesar postul alimentar şi durata acestuia sau obligativitatea de a urma un anumit regim - Se efetueaz ă preg ătirea specific ă organului sau aparatului examinat, combaterea gazelor, efectuarea clismei sau a sp ăl ăturii - Se administreaz ă antihistaminice la recomandarea medicului - Se apreciaz ă starea pacientului pentru a stabili modul de transport la serviciul
radiologic. - Pacientul este rugat s ă-şi îndep ărteze obiectele metalice dac ă acestea sunt plasate în câmpul de examinare. PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII - Identifica ţi pacientul; verifica ţi recomandarea în F.O. sau pe biletul de trimitere. - Verifica ţi dac ă pacientul a respectat recomand ările - Pregătiţi materialele care vor fi transportate la radiologie pentru administrarea substan ţelor de contrast - Însoţiţi pacientul şi ajuta ţi-l s ă se dezbrace (dac ă este cazul); preda ţi pacientul colegei de la radiologie pentru administrarea substan ţei de contrast ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Se ajut ă pacientul s ă se aşeze pe pat - Se monitorizeaz ă: T°, P, TA, R.,elimin ările. - Se observ ă aspectul tegumentelor pentru a depista manifest ări alergice(eventual) - Se asigur ă repausul, se administreaz ă lichide pentru a elimina mai repede substan ţa de contrast REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Se curăţă materia materialele lele refolos refolosibil ibile e - Se colecteaz ă materialele folosite conform P.U. - Se aşeaz ă materialele curate în dulapuri - Spălaţi mâinile NOTAREA PROCEDURII Notaţi: - Data efectu ării examenului şi comportamentul pacientului - Dacă pacientul trebuie s ă revin ă la radiologie EVALUAREA PROCEDURII Rezultate aşteptate/dorite: - Pacientul prezint ă stare general ă bun ă, exprim ă confort - Nu sunt semne de alergie/sensibilitate la substan ţa de contrast Rezultate nedorite/ce face ţi - Pacientul prezintă fenomene de hipersensibilitat hipersensibilitate e (prurit intens, roşea ţă şi edem al fe ţei, cefalee, dispnee cu gre ţuri şi v ărs ături) care pot apare mai târziu, dup ă efectuarea examenului. - Se anunţă medicul (dac ă nu este prezent), prezent), se administreaz administreaz ă medica ţia recomandat recomandat ă - Se monitorizeaz ă pacientul: • Pacientul acuz ă dureri de-a lungul venei şi gust metalic - Explica ţi pacientului c ă manifest ările sunt trec ătoare FIŞA Nr. 6.3. EXAMENE CU IZOTOPI RADIOACTIVI ASPECTE GENERALE DEFINI ŢIE - Examinarea cu izotopi radioactivi (radionuclizi) care emit radia ţii a, ß, µ puse în evidenţă cantitativ cantitativ şi calitativ cu ajutorul detectoarelor detectoarelor OBIECTIVE - Detectarea Detectarea modificărilor structurale structurale ale ale unor unor organe fa ţă de care care izotopii izotopii prezint ă tropism (afinitate) şi se fixeaz ă în organul respectiv. - Identificarea defectelor de perfuzie sanguin ă. TIPURI DE EXAMENE - Scintigrafia cardiac ă - se realizeaz ă prin injectarea unui radiotrasor (Technetium 99m, Thaliu 201) şi studiaz ă perfuzia miocardic ă. - Scintigrafia hepatobiliar ă- se studiaz ă func ţiile ficatului şi vezicii biliare, permeabilitatea duetului biliar. Se realizeaz ă cu Technetium 99m. - Scintigrafia hepatosplenic ă - d ă rela ţii despre pozi ţia, forma şi dimensiunile ficatului şi splinei. Substan ţa radioactiv ă este albumina coloidal ă marcat ă cu
sulfura de Technetinum. - Scintigrafia osoas ă - permite diagnosticarea unei leziuni osoase (traumatic ă, neoplazic ă, etc). Substan ţa de contrast - Technetium 99m administrat ă i.v. - Scintigrafia paratiroidian ă - evalueaz ă paratiroidele la pacien ţii cu hipercalcemie sever ă, localizeaz ă adenoamele paratiroidiene. Se realizeaz ă cu Technetium 99m sau iod 123. - Scintigrafia pulmonar ă de perfuzie şi ventila ţie - evalueaz ă func ţia pulmonar ă şi eviden ţiază afec ţiuni pulmonare (tromboembolism, TBC, pneumonia, emfizem pulmonar, tumori pulmonare, astm bronşic, atelectazie pulmonar ă). Pentru scintigrafia de perfuzie substan ţa radioactiv ă se administreaz ă i.v. iar pentru cea de ventila ţie pacientul inhaleaz ă radiotrasorul. Izotopi folosi ţi: Technetiu 99m, iod 131, Xenon 133, Krypton 81m. - Scintigrafia renală - evalueaz ă structura şi func ţia renal ă, detecteaz ă malforma ţii congenitale, tulbur ări de circula ţie renal ă, tumori renale. - Scintigrafia tiroidian ă-eviden ţiaz ă adenomul, cancerul, tiroidita, boala Graves, hiper şi hipotiroidia. Foloseşte Technetiu 99m administrat oral sau iod 123 administrat i.v. în func ţie de caz. - Scintigrafia mamar ă - diferen ţiaz ă cancerul mamar de hiperplazia mamar ă şi foloseşte ca substanţă de contrast Tc - 99m, administrat administrat ă intravenos. intravenos. PROCEDURI GENERALE DE SCANARE - Radionuclidele se concentreaz ă în anumite organe sau sisteme mai mult decât în altele, distribu ţia în ţesuturile s ăn ătoase fiind diferit ă de cele bolnave. - Se eviden ţiaz ă dou ă tipuri de leziuni: • zone calde în care captarea este crescut ă comparativ cu distribu ţia într-o zon ă normal ă • zone reci în care captarea este sc ăzut ă în raport cu imaginea normal ă. - Administrarea radionuclidului se face intravenos sau oral. Înaintea administr ării radionuclidului se administreaz ă un agent pentru a preveni concentrarea izotopului în alt organ decât cel ţintit Ex.: a) Lugol administrat oral când se folosesc izotopi cu iod exceptând studierea tiroidei b) Perclorat de K administrat oral pacien ţilor alergici la iod, blocheaz ă plexurile din creier. - Radionuclidul trebuie administrat cu suficient timp înainte pentru a se putea concentra în ţesutul specific care urmeaz ă s ă fie studiat - Un aparat înregistreaz ă pozi ţia şi concentra ţia radia ţiilor penetrante care pornesc din organul studiat. - Durata examenului depinde de: izotopii utiliza ţi şi timpul necesar pentru a ajunge în ţesuturi, tipul de echipament folosit, pozi ţia pacientului. PRINCIPII GENERALE - Examenele cu izotopi se fac numai în departamentul de medicin ă nuclear ă - Se bazeaz ă pe existen ţa unor diferen ţe de concentra ţie a materialului radioactiv în ţesuturile normale şi anormale din ariile corpului studiate - Permite vizualizarea organelor şi a unor regiuni care nu pot fi v ăzute prin examenele radiologice - În zonele afectate apar aşa numitele leziuni înlocuitoare de spa ţiu în special tumorale care sunt bine eviden ţiate. Zonele cu activitate crescut ă sunt considerate patologice - Radiaţii electromagnetice gamma, sunt folosite în terapie şi pentru proceduri diagnostice. - Echipamentele computerizate de detectare a radia ţiilor (contor de scintila ţie) eviden ţiaz ă şi fotografiaz ă organele studiate şi furnizeaz ă informa ţii asupra mărimii, rimii, formei, formei, poziţiei şi activit ăţii func ţionale. - Substanţele radioactive se distribuie în ţesuturi, organe sau sisteme în func ţie de afinitatea sau specificitatea lor şi de modul cum sunt administrate. RADIONUCLIZI UTILIZATI - Albumin ă coloidal ă marcat ă cu sulfura de Technetium 99 - folosit ă pentru
scintigrafia hepatosplenic ă şi scintigrafia pulmonar ă de perfuzie. - Analog de acid iminodiacetic marcat cu Tc 99 - folosit pentru scintigrafia hepatobiliar ă. Se excret ă prin bil ă. - Tc pirofosfat - folosit pentru scintigrafia cardiac ă - Thaliu 201 idem - Acid pentaacetic dietilen triamin ă marcat cu Tc 99 ( Tc DTPA) folosit pentru scintigrafia renal ă. Se mai foloseşte ¹³¹I sau hipurat ¹³³I - Krypton 81, Xenon 433 pentru scintigrafia pulmonar ă de ventila ţie - Octreotid (analog de somatostatin ă marcat cu iod 123 sau Iudin 111 - pentru identificarea tumorilor endocrine. - Technetium (Tc) 99 sestamibi pentru glandele paratiroide. - I¹²³, Tc 99 pentru glanda tiroid ă FIŞA Nr. 6.4. ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMIN ĂRII CU IZOTOPI RADIOACTIVI OBIECTIVE - Detectarea modific ărilor structurale şi func ţionale ale unor organe - Depistarea tulbur ărilor perfuziei tisulare la nivelul organelor şi ţesuturilor - Diferen ţierea tumorilor maligne de cele benigne - Monitorizarea evolu ţiei tumorilor şi a r ăspunsului la tratamente (iradiere, chimioterapie) PREGĂTIREA MATERIALELOR - Se face de c ătre personalul de la serviciul de medicin ă nuclear ă - Sunt necesare: • Substan ţe marcate cu izotopi radioactivi indicate pentru examenul cerut • Substan ţe pentru limitarea fix ării izotopilor (radiotrasorilor) în alte organe (dacă este cazul) • Materiale necesare administr ării radiotrasorilor • Materiale de protec ţie PREGĂTIREA PACIENTULUI CULEGEREA DATELOR - Se face de c ătre medic, se completeaz ă de nurs ă - Se obţin informa ţii privind existen ţa sarcinii la femeile tinere, examenul fiind contraindicat, deoarece radia ţiile sunt nocive pentru copil - Femeile la vârsta fertil ă sunt sf ătuite s ă ia contraceptive, se face examen ginecologic - Alăptarea contraindic ă administrarea radiotrasorilor dac ă beneficiile nu depă şesc riscurile. Când examenul se impune, este sf ătuit ă s ă nu al ăpteze 2-3 zile - Se consemneaz ă informa ţii despre antecedentele de alergie ale pacientului dac ă radionuclidul con ţine iod - Se verific ă înc ărc ătura radioactiv ă dac ă pacientul a f ăcut în ultimele 24-48 de ore examene radiologice cu sulfat de bariu sau al ţi radionuclizi deoarece pot influen ţa rezultatele - Examenele cu Ba înaintea scintigrafiei hepatosplenice sau cu octreotid modific ă rezultatele şi determin ă defecte scintigrafice - Se noteaz ă prezen ţa eventualelor proteze în organism care pot împiedica traseul radia ţiilor gamma - Se noteaz ă vârsta şi greutatea actual ă pentru calcularea dozei de radionuclizi - Se evalueaz ă starea pacientului pentru a stabili dac ă: • Se poate deplasa singur sau are nevoie de un fotoliu rulant • Necesit ă administrare de O² • Prezint ă sond ă şi pung ă de colectare a urmii • Prezint ă canul ă intravenoas ă sau sond ă nazogastric ă • Este diabetic • Trebuie să ia medicamente • Necesit ă alte examene scintigrafice. Scintigrafia tiroidian ă se face înaintea examenelor radiologice cu substan ţe care con ţin iod
- Dacă are mai puţin de 18 ani se anun ţă serviciul de medicin ă nuclear ă pentru stabilirea tehnologiei adecvate procedurii de examinare. PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII a) PREGĂTIREA PSIHIC Ă - Se explic ă riscurile şi beneficiile examenului înainte de testare Beneficii: • Radioactivitatea se înmagazineaz ă pentru pu ţin timp, eliminarea substan ţelor făcându-se prin urin ă şi fecale • Technetiu - cel mai utilizat trasor se reduce dup ă 6 ore şi dispare în 24 ore. După eliminare, pacientul nu mai este purt ător de radioactivitate • Metastazele Metastazele sunt depistate cu 6-12 6-12 luni înainte fa ţă de examenele examenele radiologice radiologice obişnuite • Iradierea este mai mic ă decât în cazul examin ărilor radiologice Riscuri: • Un pericol radioactiv exist ă totdeauna, dar este limitat deoarece se folosesc doze foarte mici • Examenul prezint ă limite, localizarea tumorilor poate fi dificil ă când ţesutul normal din jurul leziunii absoarbe radionuclidul şi contururile sunt neclare • Se obţ ine ine consim consimţământul informat • Se comunic ă durata examenului • Se informeaz ă pacientul dac ă în timpul examenului trebuie s ă stea nemişcat pentru a nu modifica rezultatele • Se informeaz ă pacientul dac ă se impun restric ţii alimentare sau de fumat • Se anunţă pacientul c ă injectarea radiotrasorului radiotrasorului poate produce uşor discomfort discomfort b) PREGĂTIREA FIZIC Ă - Se verific ă dac ă pacientul a respectat recomand ările - Se Se face face testarea sensibilit ăţii dac dac ă se folosesc radioizotopi radioizotopi cu iod - Se îndep ărtează obiectele metalice, bijuteriile din câmpul de examinare - Se întrerupe medica ţia (cu acordul medicului) pân ă la încheierea studiilor - la femeile de vârstă fertil ă pentru siguran ţă se face examenul ginecologic ginecologic - Se administreaz ă medica ţia preprocedural ă pentru reducerea fix ării radiotrasorilor în ţesuturile din jur PARTICIPAREA LA EXAMEN - Se identific ă pacientul - Se înso ţeşte pacientul la serviciul de medicin ă nuclear ă în vederea administr ării radiotrasorului şi efectu ării examenului - Este ajutat s ă se dezbrace şi s ă se aşeze pe mas ă - Admininistrarea izotopilor (radiotrasorului) se face de c ătre personalul de la serviciul de medicin ă nuclear ă ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Examenul nu este traumatizant . - Pacientul este sfătuit s ă consume mai multe lichide pentru a favoriza eliminarea substan ţelor radioactive - Dacă este necesar, pacientul va fi readus la serviciul de medicin ă nuclear ă pentru noi înregistr ări REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Foaia de observaţie a pacientului se aşeaz ă în dosar NOTAREA PROCEDURII - Medicul noteaz ă în foaia de observa ţie rezultatul examenului sau completeaz ă buletinul de analiz ă. - Nursa îşi noteaz ă în planul de îngrijire EVALUAREA Rezultate aşteptate/dorite - Pacientul este liniştit, colaborant - Nu se produc incidente în timpul inject ării - Imaginile ob ţinute arat ă form ă, dimensiuni, pozi ţie şi func ţii normale, captare uniform ă Rezultate nedorite
- Zone de hipo sau hiper captare care corespund aşa numitelor zone calde şi reci (noduli, chisturi, tumori, ischemie, tromboze) FIŞA Nr. 6.6. EXAMENE CU ULTRASUNETE (ECHOGRAFICE) ASPECTE GENERALE DEFINI ŢIE - Ultrasonografia este examinarea neinvaziv ă pentru vizualizarea structurilor din ţesuturile moi ale corpului, prin înregistrarea reflect ării undelor sonore îndreptate către ţesuturi. PRINCIPII GENERALE - Utilizează unde de înaltă frecven ţă pentru examinarea examinarea pozi ţiei, formei, func ţiei unor structuri anatomice, existen ţa, dezvoltarea şi mişc ările fetusului; - Se bazeaz ă pe reflectarea diferit ă a undelor sonore în func ţie de structura ţesuturilor; - Fluxul prin arterele carotide se manifest ă prin modificarea frecvent ă a ecourilor reflectate de c ătre celulele sangvine în mişcare; - Undele reflectate sunt procesate electronic şi prezentate pe un display de imagine; - Înregistrarea se poate face pe film polaroid, film radiografic, casete video, slide-uri sau înregistr ări digitale cu imagini alb - negru sau color; - Leziunile patologice au densitate şi elasticitate diferit ă comparativ cu ţesutul normal din jur. Nu pot fi examinate organe pline cu aer (pl ămâni, intestin); - Contactul între transductor şi piele se asigur ă prin aplicarea unui gel; - Transductorii rectali (pentru prostat ă şi rect) şi vaginali (pentru examinarea organelor genitale la femei) sunt acoperi ţi într-un sac de latex şi permit înregistrarea imaginilor prin eliminarea suprapunerii gazelor sau a altor structuri. AVANTAJE / DEZAVANTAJE AVANTAJE - Procedura este neinvaziv ă, făr ă risc de radia ţii. - Necesit ă preg ătire minim ă din partea pacientului - Folosit ă în obstetric ă, examinarea este sigur ă pentru gravid ă şi fetus; - Se poate repeta f ăr ă efecte cumulative - Se efectueaz ă şi f ăr ă spitalizare; - Examenele ultrasonografice pot fi folosite pentru organe care nu func ţioneaz ă normal, eviden ţiind modific ările de strucur ă; - Sunt utile pentru studierea organelor în mişcare; - Nu necesită substanţă de contrast sau izotopi; - Postul nu este necesar în cele mai multe situa ţii. - Rata acurate ţii atinge 98.8% mai ales la pacien ţii slabi - Examenul nu este influen ţat de func ţia organului DEZAVANTAJE - Examinatorul Examinatorul trebuie sa aib ă competen ţă şi experien ţă; - Structurile care con ţin aer (pl ămâni,intestine) nu pot fi examinate cu ultrasunete; - Pentru copii (agita ţi), pacien ţi necolaboran ţi, obezi este nevoie de preg ătire special ă; - Sunt dificult dificultăţi de examinare examinare la pacien ţii opera ţi unde unde se impune protec protec ţia plă gii deoarece gelul trebuie aplicat pe pielea intact ă iar cicatricele pot modifica rezultatul TIPURI DE EXAMENE - Ecocardiografia transesofagian ă - examen endoscopic şi ultrasonor care permite vizualizarea cordului din pozi ţia retrocardiac ă, eliminând interferen ţele ultrasunetelor cu alte structuri: ţesutul subcutanat, oasele toracelui, pl ămâni. Transductorul ecografic este introdus în esofag cu ajutorul endoscopului
- Ecocardiografia transtoracic ă - permite vizualizarea şi aprecierea func ţiilor cordului, detecteaz ă şi evalueaz ă bolile cardiace congenitale, valvulopatiile câştigate, măsoar ă dimensiunile cordului. - Ecografia abdominal ă - permite vizualizarea aortei abdominale, ficatului, vezicii şi c ăilor biliare, pancreasului, rinichiului, ureterelor şi vezicii urinare - Ecografia Doppler arteriovenoas ă - evalueaz ă permeabilitatea vaselor sangvine, direc ţia şi fluxul sangvin cu ajutorul ultrasunetelor refelectate de eritrocitele aflate în mişcare - Ecografia pelvin ă - evalueaz ă organele genitale şi identific ă uterul fibromatos, boli inflamatorii pelvine, chiste ovariene (în ginecologie); identific ă sarcina simpl ă şi multipl ă, malforma ţii congenitale, anomalii placentare, determin ă vârsta şi evoluţia sarcinii (în obstetric ă); se foloseşte perinatal, prenatal şi neonatal. - Ecografia de prostat ă şi rect - evalueaz ă prostata, veziculele seminale, rectul şi ţesutul perirectal; - Ecografia tiroidian ă - examen neinvaziv care permite diferen ţierea nodulilor tiroidieni de chisturi, tumori. Are valoare mai mare când e folosit ă în combina ţie cu palparea glandei. - Examenul ecografic Duplex al arterelor carotide - studiaz ă circula ţia în arterele carotide, amplitudinea pulsului carotidian, viteza de circula ţie şi direc ţia fluxului sanguin. - Ecografia ochiului - permite examinarea p ăr ţilor posterioare atunci când mediile transparente sunt opace. Este util ă în urm ărirea dezlipirii de retin ă - Ecografia mamar ă - deceleaz ă forma ţiuni tumorale, solitare, cu un diametru mai mari de 1 cm. Face diferen ţierea între forma ţiunile chistice şi tumorale. FIŞA Nr. 6.6. ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR CU ULTRASUNETE (ECHOGRAFICE) OBIECTIVE - Vizualizarea în timp real a organelor abdominale (artera aorta abdminal ă, ficat, vezic ă şicanalele biliare, pancreasul, rinichii, ureterele, vezica urinar ă). - Evaluarea motilităţii unor organe, organe, a formei, formei, dimensiunilor, dimensiunilor, structurii, structurii, pozi ţiei. - Evaluarea structurilor inaccesibile sau slab vizualizate prin alte tipuri de examene (examene radiologice) - Evidenţierea prezen ţei, vârstei şi ritmului de creştere a sarcinii, sarcini multiple, malforma ţii fetale sau alte anomalii. - Monitorizarea terapeutic ă. PREGĂTIREA MATERIALELOR - Gel pentru realizarea contactului cu tegumentul - Prosop textil sau din hârtie - Foaia de observa ţie a pacientului sau biletul de trimitere (când examenul se face ambulator) PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHICĂ - Se informeaz informeaz ă asupra necesit ăţii şi inofensivilâ inofensivilâ ţii examenului examenului - Se prezint ă avantajele şi dezavantajele AVANTAJE: • Nu prezint ă risc de radia ţii • Pregătirea pentru examen este minim ă • Nu are influenţă nociv ă asupra f ătului în caz de sarcin ă • Nu este necesar ă spitalizarea • Nu necesit ă substan ţe de contrast cu iod • Se poate repeta f ăr ă riscuri DEZAVANTAJE:
• Nu pot fi evaluate structurile pline cu aer (pl ămân, intestin) • La pacien ţii obezi undele ultrasonore sunt atenuate, s-ar putea s ă fie necesar ă repetarea examenului - Se comunic ă durata examin ării - Se explic ă tehnica procedurii şi modul de colaborare, folosirea gelului, păstrarea pozi ţiei. - Se obţin informa ţii despre eventuale alergii la latex - Se obţ ine ine consim consimţământul informat b) FIZIC Ă - Se iau masuri de îndep ărtare a gazelor în cazul în care acestea se interpun în faţa fluxului undelor ultrasonice - Se inspecteaz ă zona pentru a nu exista r ăni sau bandaje. (Examenul nu se poate face, fiind necesar ă aplicarea gelului pe pielea integr ă). - Dacă se impune examinarea la un pacient operat se examineaz ă plaga - Se iau m ăsuri în cazul examin ării copiilor pentru a sta linişti ţi, la nevoie se sedeaz ă. - Unele examene necesit ă post alimentar (echografia vezicii biliare, echografia transesofagian ă) . - Examenele radiologice cu bariu se fac înaintea echografiei pentru a nu influen ţa imaginea (?) - Pentru echografia pelvin ă, vezica urinar ă trebuie s ă fie plin ă - În cazul echorgafiei Doppler nu se fumeaz ă - Este necesar ă sedarea preprocedural ă în echocardiografia transesofagian ă în care se efectueaz ă şi teste de coagulare. PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII - Se verific ă dac ă pacientul a respectat recomand ările - Se aşeaz ă pacientul în pozi ţie adecvat ă, solicitat ă de medic în func ţie de organul examinat - Se supravegheaz ă copiii s ă stea nemişca ţi în timpul examenului - Examinatorul are grij ă s ă asigure contactul permanent între transductor şi tegument, la nevoie se mai aplic ă gel. - Se înregistreaz ă imaginile pe film, pe CD sau se fac înregistr ări digitale - Se îndep ărtează gelul la sfârşitul examin ării - Se transport ă la salon dac ă este spitalizat ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Nu este necesar ă, examenul fiind netraumatizant, se poate face şi ambulator - Se acord ă îngrijirile impuse de starea general ă a pacientului şi de afec ţiunea pentru care este spitalizat - Se urmăreşte dac ă nu apar cumva fenomene alergice la latex în ecografia transvaginal ă şi în echografia de prostat ă şi rect REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Foaia de observaţie a pacientului se aşeaz ă în dosar NOTAREA PROCEDURII - Se noteaz ă în foaia de observa ţie rezultatul examenului sau se completeaz ă în buletinul de examen - Nursa noteaz ă examenul în planul de îngrijire şi dac ă este necesar ă repetarea acestuia (la cât timp). EVALUAREA PROCEDURII Rezultate dorite - Formă dimensiuni, pozi ţie, structur ă şi func ţii normale Rezultate nedorite. - Imagini neconcludente în echografia abdominal ă dac ă s-au f ăcut examin ări cu Bariu sau exist ă gaze, zone hipo sau hiperecogene, modific ări de form ă, volum, poziţie
CAPITOLU CAPITOLUL L VII.
EXAMENE EXAMENE ENDOSCOP ENDOSCOPICE ICE
FIŞA Nr. 7.1. EXAMENE ENDOSCOPICE ASPECTE GENERALE DEFINI ŢIE - Vizualizare Vizualizarea a şi examinarea examinarea direct direct ă a organelor organelor sau cavit ăţilor cu ajutorul ajutorul endoscoapelor - aparate cu fibre optice şi un sistem de lentile ataşate unui tub flexibil sau rigid. OBIECTIVE - Examinarea Examinarea cavităţilor şi organelor organelor pentru pentru stabilirea stabilirea diagnosticului diagnosticului - Îndepărtarea unor corpi str ăini - Aspirarea secre ţiilor - Recoltarea unor tragmente de ţesut în vederea biopsiei - Hemostaza cu laser - Efectuarea unor manevre chirurgicale TIPURI DE EXAMENE - Artroscopia - vizualizarea direct ă a interiorului articula ţiei pentru examinarea şi efectuarea unor proceduri chirurgicale (eliminare de menisc sau pinten osos, reparare de ligamente, recoltarea biopsiei) - Bronhoscopia - vizualizartea laringelui şi arborelui traheobronşic în scop diagnostic, biopsierea leziunilor suspecte, aspirarea sputei din bronhii pentru efectuarea culturilor. În scop terapeutic prin bronhoscopie se realizeaz ă: controlul sânger ării din bronhii, îndep ărtarea corpilor str ăini, aspirarea secreţiilor în caz de obstruc ţie sau atelectazie postoperatorie, iradierea endobronşic ă cu iridiu. - Citoscopia - vizualizarea direct ă a uretrei şi a vezicii urinare în vederea stabilirii diagnosticului, efectuarea biopsiei de prostat ă, recoltarea urinei direct din uretere, identificarea sursei de hematurie. În scop terapeutic se foloseşte pentru rezec ţia tumorilor mici, plasarea cateterelor în pelvisul renal, hemostaz ă, pentru iradierea tumorilor. - Histeroscop Histeroscopia ia - examinarea examinarea direct direct ă a cavit cavit ăţii uterine uterine cu ajutorul unui endoscop endoscop subţ ire introdus pe cale vaginal ă prin colul uterin. - Esofagogastroduodenoscopia Esofagogastroduode noscopia - (endoscopia gastrointestinal ă superioar ă, gastroscopia) - permite vizualizarea direct ă a mucoasei tractului gastrointestinal superior. Prin esofago-gastroscopie se poate efectua o biopsiere a forma ţiunilor suspecte, îndep ărtarea corpilor str ăini, oprirea sânger ării. - Laparoscopia - vizualizarea direct ă a organelor abdominale şi pelvine pentru stabilirea diagnosticului şi realizarea unor interven ţii chirurgicale cu minimum de disconfort şi recuperare rapid ă. - Mediastinoscopia - vizualizarea direct ă a spa ţiului cuprins între stern şi cei doi plămâni unde se afl ă traheea, esofagul, cordul şi marile vase, timusul şi ganglionii limfatici. Permite efectuarea biopsiei ganglionilor limfatici. - Toracoscopia - vizualizarea pleurei, pl ămânilor şi mediastinului pentru identificarea şi stadializarea neoplasmului, eviden ţierea metastazelor, emfizemului, infec ţiei pulmonare şi ob ţinerea fragmentelor tisulare pentru biopsii. - Rectosigmoidoscopia (sigmoidoscopia, proctoscopia, anoscopia) - examinarea endoscopic ă a anusului, rectului şi sigmoidului şi ob ţinerea fragmentelor de ţesut pentru biopsie; îndep ărtarea polipilor, obliterarea hemoroizilor. - Colposcopia - vizualizarea vaginului, colului uterin (cervixului) şi vulvei pentru evaluarea unor leziuni şi ob ţinerea fragmentelor din zonele suspecte pentru biopsie. - Colonoscopia - vizualizarea mucoasei întregului colon, valvei ileocecale şi ileonului terminal pentru eviden ţierea cancerului de colon, polipilor, inflama ţiilor intestinale, malforma ţiilor, hemoroizi şi pentru efectuarea unor manevre chirurgicale endoscopice.
FIŞA Nr. 7.2. ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR ENDOSCOPICE OBIECTIVE - Examinarea Examinarea cavităţilor unor organe - Îndepărtarea corpilor str ăini - Recoltarea biopsiei - Efectuarea interven ţiilor chirurgicale PREGĂTIREA MATERIALELOR - Aparatul endoscopic - Măşti, m ănuşi, ochelari - Tampoane, comprese - Spray anestezic, medicamente recomandate de medic - Tăviţă renal renală - Materiale pentru biopsie - Material de dezinfec ţie - Sursa de lumin ă PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PREGĂTIREA PSIHIC Ă - Identifica ţi pacientul - Identifica ţi cunoştin ţele pacientului referitoare la examen - Explica ţi pacientului necesitatea efectu ării examenului recomandat de medic şi riscul - Explica ţi modul de desf ăşurare al examenului - Obţineţi consim consim ţământul sau verifica ţi dac ă a fost fost ob ob ţinut inut de medic - Informaţi pacientul c ă se face anestezie şi descrie ţi senza ţiile pe care le poate avea - Informa ţi asupra duratei examenului b) PREGĂTIREA FIZIC Ă - Se atrage aten ţia pacientului asupra regimului sau a restric ţiilor alimentare - Se verific ă dac ă au fost respectate - Se goleşte cavitatea de examinat, dac ă este copil se face sp ălarea dac ă medicul recomand ă - Se face test de sensibilitate la xilin ă cu o zi înainte - Se fac testele de coagulare - Se administreaz ă sedative cu o sear ă înainte, la recomandarea medicului PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII - Se identific ă pacientul. - Se verific ă recomandarea în foaia de observa ţie - Se verific ă dac ă pacientul a respectat recomand ările, privind preg ătirea specific ă - Se evalueaz ă resursele fizice şi starea pacientului pentru a stabili modalitatea de transport la camera de endoscopie sau la sala de opera ţie - Se pregătesc materialele care înso ţesc bolnavul (foaia de observa ţie, dosarul de nursing) - Se însoţeşte pacientul la camera de endoscopie - Se ajut ă pacientul s ă se dezbrace şi s ă se aşeze pe masa de examinare - Se asigur ă pozi ţia corespunz ătoare examenului - Se servesc medicului instrumentele şi celelalte materiale în func ţie de examenul recomandat şi scopul acestuia - Se schimb ă pozi ţia pacientului la cererea medicului şi se supravegheaz ă starea acestuia - Se informeaz ă medicul cu privire la modific ările observate - Se ajut ă pacientul s ă coboare dup ă masa de endoscopie şi s ă se îmbrace ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Se ajut ă pacientul s ă se aşeze pe pat
- Se supravegheaz ă şi se noteaz ă func ţiile vitale - Se aten ţionează s ă nu m ănânce un timp variabil în func ţie de examen - Se discut ă cu pacientul despre jena resim ţit ă pe traiectul introducerii aparatelor şi se explic ă ce trebuie s ă fac ă - Se asigur ă repausul alimentar dup ă examen în func ţie de anestezie şi organul examinat - Se verific ă elimin ările (dup ă caz) pentru a identifica sângerarea, mai ales dup ă biopsie REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Se curăţă materialele materialele folosite şi se preg ătesc pentru sterilizare sterilizare - Se aşeaz ă materialele în dulapuri speciale - Se colecteaz colecteaz ă materialele materialele de unic ă folosin ţă în containere containere speciale, speciale, conform P.U. - Se trimit la laborator materialele recoltate pentru biopsie - Spălaţi mâinile NOTAREA PROCEDURII - Data, ora efectu ării examenului - Numele persoanei care a efectuat examenul - Comportamentul pacientului EVALUAREA PROCEDURII Rezultate aşteptate/dorite: - Pacientul prezint ă stare general ă bun ă, nu acuz ă disconfort - Observa ţiile f ăcute în timpul examenului sunt liniştitoare pentru pacient Rezultate nedorite/ce face ţi - Pacientul acuz ă jen ă • Se explic ă pacientului c ă va dispare în ziua urm ătoare şi se sf ătuieşte ce are de făcut în func ţie de organul examinat - Sângerarea traseului • Se anunţă medicul pentru a stabili conduita • Se preg ătesc la îndemân ă medicamente hemostatice şi materiale pentru administrare - Prezint ă febr ă, dispnee, dureri abdominale • Se explic ă pacientului c ă febra dispare în 24 de ore • Se anunţă medicul dac ă pacientul prezint ă dispnee, dureri abdominale abdominale
CAPITOLUL VIII. PUNC ŢII FIŞA Nr. 8.1. PUNCŢII DEFINI ŢIE - Pătrunderea cu ajutorul unui ac sau trocar într-o cavitate natural ă sau neoformat ă (patologic ă) ori într-un organ parenchimatos cu scop explorator sau terapeutic. SCOPUL PUNC ŢIEI Explorator: - Precizarea existen ţei naturii, aspectului şi compozi ţiei lichidului dintr-o cavitate; studierea biochimic ă, bacteriologic ă şi citologic ă; - Introducerea unor substan ţe de contrast (aer); - Prelevarea unui fragment de ţesut pentru examen histopatologic. Terapeutic: - Evacuarea colec ţiei dintr-o cavitate atunci când produce fenomene de compresiune asupra organelor din jur, când jeneaz ă func ţia; - Introducerea unor medicamente PRINCIPII GENERALE - Preg Pregătirea tirea psihică a pacientulu pacientului i în vederea ob ţinerii inerii consim ţământului informat; informat;
- Respectarea condi ţiilor de asepsie şi antisepsie: dezinfec ţia regiunii, pregătirea materialelor sterile şi manevrarea septic ă, dezinfec ţia mâinilor medicului şi ajutoarelor, utilizarea m ănuşilor sterile. - Pregătirea fizic ă a pacientului şi administrarea medica ţiei preprocedurale (sedarea, anestezie local ă) - Alegerea locului punc ţiei în func ţie de scopul urm ărit; - Asigurarea pozi ţiei corespunz ătoare scopului şi locului punc ţionat; - Supravegherea pacientului în timpul punc ţiei şi dup ă punc ţie; - Evacuarea lent ă a colecţiilor pentru prevenirea hemoragiilor şi tulbur ărilor hemodinamice. - Dezinfec ţia şi pansarea locului în ţep ăturii, aplicarea a 1 -2 fire de sutur ă dacă este cazul; - Notarea punc ţiei în F.O. şi în dosarul de îngrijire; - Etichetarea şi expedierea la laborator a produselor. - Puncţia pleural ă (toracic ă) p ătrunderea cu ajutorul unui ac prin spa ţiul intercostal pân ă în cavitatea pleural ă pentru recoltarea sau eliminarea conţ inutului. (În mod normal cavitatea pleural ă este virtual ă.) - Puncţia peritoneal ă (abdominal ă) - p ătrunderea cu un ac sau trocar prin peretele abdominal în fosa iliac ă sau prin fundul de sac Douglas pân ă în cavitatea peritoneal ă pentru determinarea prezen ţei şi naturii lichidului sau evacuarea acestuia. - Puncţia pericardic ă - p ătrunderea în cavitatea pericardic ă pentru evacuarea lichidului care determin ă compresiune asupra miocardului. - Puncţia articular ă - se face în: cavitatea articular ă în artrite acute şi cronice cu colec ţii seroase, serofibrinoase sau purulente, în hemartroze. Se recolteaz ă lichid pentru examene de laborator, se combate compresiunea local ă, se injecteaz ă medicamente, se face artroscopie. - Puncţia osoasă - p ătrunderea cu un ac special în ţesutul spongios al unui os lat sau scurt pentru recoltarea m ăduvei în vederea examenelor microscopice pentru diagnosticarea bolilor de sânge, tumorilor şi pentru transplant de m ăduv ă. - Puncţia rahidian ă - p ătrunderea pân ă în spa ţiul subarahnoidian pentru m ăsurarea tensiunii lichidului cefalorahidian, recoltarea lichidului cefalorahidian pentru examene de laborator, administrarea unor medicamente sau substan ţe de contrast, pentru realizarea anesteziei. - Puncţia vezicii urinare - reprezint ă o metod ă de strict ă necesitate în scop evacuator atunci când cateterismul nu se poate efectua. - Amniocentez Amniocenteza a - punc ţia cavit ăţii amniotice amniotice este o metod metod ă de ob ţinere a lichidului amniotic prin traversarea peretelui uterin pe cale abdominal ă sau vaginal ă în vederea studierii culorii şi constituen ţilor în suspiciunea de sarcin ă patologic ă. - Puncţia colecţiilor - const ă în introducerea unui ac într-o cavitate patologic ă cu scopul evacu ării sau recolt ării con ţinutului pentru examene de laborator. - Puncţia biopsiei - p ătrunderea cu un ac special într-un organ parenchimatos sau ţesut cu scopul prelev ării unui fragment ce va fi examinat histopatologic. Se efectueaz ă punc ţia: ficatului, splinei, pleurei, prostatei, ganglionilor limfatici, nodulilor mamari . FIŞA Nr. 8.2. PARTICIPAREA NURSEI LA EFECTUAREA PUNC ŢIEI PERITONEALE (PARACENTEZA) DEFINI ŢIE - Puncţia cavităţii peritoneale peritoneale reprezint ă p ătrunderea în aceast ă cavitate cu ajutorul unui ac sau trocar prin traversarea peretelui abdominal. INDICA ŢII - Evacuarea lichidului de ascit ă; - La pacientul politraumatizat;
- În abdomenul acut chirurgical - Pentru stabilirea rev ărsatului abdominal; - Pentru dializa peritoneal ă SCOP - Explorator - pentru precizarea diagnosticului - Terapeutic - pentru evacuarea lichidului peritoneal care provoac ă tulbur ări respiratorii şi circulatorii prin presiunea exercitat ă asupra diafragmului PREGĂTIREA MATERIALELOR - Tavă medical ă / c ărucior de tratamente; - Ace groase sau trocare sterile de 3-4 mm diametru, prev ăzute cu mandren; - Seringi sterile de 20 ml, eprubete sterile - Soluţie antiseptic ă (betadin ă); - Casolet ă cu comprese sterile; câmpuri sterile; - Vas colector de 5-10 1, 1-2 t ăvi ţe renale; - Xilină sau novocain ă 1%; - Mănuşi sterile; - Cearşaf împ ăturit în trei în lungime. PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHIC Ă: - Se explic ă pacientului importan ţa şi necesitatea procedurii, se comunic ă durata (aprox. 30 min). - Se obţ ine ine consim consimţământul informat; informat; b) FIZIC Ă: - Se explic ă pacientului pozi ţia din timpul punc ţiei; - Se măsoar ă şi se noteaz ă func ţiile vitale şi vegetative; - Se măsoară circumferin ţa taliei şi se cânt ăreşte pacientul; - Se recomand ă pacientului s ă-şi goleasc ă vezica urinar ă înainte de punc ţie. EFECTUAREA PROCEDURII: - Se aşeaz ă pacientul în decubit dorsal la marginea stâng ă a patului, uşor înclinat spre stânga, cu capul pe pern ă. - Se dezinfecteaz ă cu betadin ă zona care urmeaz ă a fi punc ţionat ă (la unirea 1/3 intern ă cu 1/3 medie pe linia spino-ombilical ă stânga - Monroe Richter). - Se preg ăteşte seringa cu xilin ă 1% şi se înmâneaz ă medicului care va efectua anestezia local ă. - Se ofer ă medicului acul sau trocarul cu care punc ţioneaz ă peretele abdominal circa 3-4 cm, perpendicular. - Se retrage mandrenul de c ătre medic şi se colecteaz ă lichid în eprubete sterile pentru examenele de laborator. Se ataşeaz ă apoi la trocar sau ac un tub de polietilen ă care asigur ă scurgerea lichidului în vasul colector, dac ă punc ţia are rol evacuator. - Se scurge lichidul în jet datorit ă presiunii intraabdominale nedep ăşind 4-6 l la prima punc ţie. - Se scoate trocarul sau acul rapid la terminarea punc ţiei. - Pe locul înţepăturii se aplic ă bandaj compresiv din cearşaful împ ăturit în trei în lungime, pentru a evita decompresiunea brusc ă. - Se măsoar ă şi se noteaz ă din nou func ţiile vitale şi vegetative. - Se măsoară circumferin ţa taliei şi se cânt ăreşte pacientul pentru a se putea compara valorile cu cele ini ţiale. - Se monitorizeaz ă locul punc ţiei cu aten ţie. - Se eticheteaz ă şi se trimit imediat probele la laborator. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Se aşeaz ă pacientul în aşa fel încât locul punc ţiei s ă fie cât mai sus. - Se asigur ă în salon o temperatur ă optim ă de 20-22 C° şi linişte pentru pacient - Se menţine bandajul compresiv în jurul abdomenului 5-6 ore. - Se supravegheaz supravegheaz ă în permanenţă pacientul pacientul cel pu ţin 24 de ore dup ă punc ţie, anunţându-se medicul la orice suspiciune. - Se ofer ă la pat pacientului toate materialele de care are nevoie. - Se alimenteaz ă pacientul la pat.
- Se administreaz ă medica ţia prescris ă şi se urm ăresc efectele acesteia. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Se colecteaz ă materialele folosite în recipiente speciale conform P. U. - Se îndep ărteaz ă m ănuşile. - Se spal ă pe mâini cu ap ă curat ă şi s ăpun. NOTAREA PROCEDURII Notaţi: - Procedura în dosarul / planul de îngrijire, Foaia de Obsrva ţie. - Data, ora, cantitatea, aspectul lichidului INCIDENTE ŞI ACCIDENTE a) INCIDENTE - Puncţie alb ă sau negativ ă prin astuparea acului sau absen ţa lichidului în cavitate. - Întreruperea bruscă a evacu ării ca rezultat al ader ării unei anse intestinale, epiploonului, false membrane. b) ACCIDENTE - Sincopa - se produce rar prin irita ţie peritoneal ă în momentul punc ţion ării sau evacu ării prea bruşte a lichidului. - Hemoragie: • parietal ă - prin lezarea arterelor epigastrice inferioare. • intraperitoneal ă: prin lezarea splinei m ărite la cirotici. • digestiv ă: printr-o decompresiune brusc ă la pacien ţii cu poten ţial hemoragic (cirotici, denutri ţi, ulceroşi). - Puncţionarea organelor cavitare (anse intestinale, vezic ă). - Fistul ă parietal ă - prin persisten ţa paralelismului planurilor la locul punc ţiei - refacerii rapide şi masive a lichidului de ascit ă. Se evit ă prin masarea locului puncţiei, aplicarea de pansament steril şi bandaj abdominal compresiv. FIŞA Nr. 8.3. PARTICIPAREA NURSEI LA EFECTUAREA PUNC ŢIEI PLEURALE TORACOCENTEZA DEFINI ŢIE - Prin toracocentez ă se în ţelege p ătrunderea în cavitatea pleural ă cu ajutorul unui ac sau cateter prin peretele toracic SCOP - Explorator (de diagnostic) : pentru stabilirea, analizarea şi determinarea originii rev ărsatului pleural. - Terapeutic: • evacuarea evacuarea unei cantit cantit ăţi de lichid pleural; • lavajul cavit cavităţii pleurale pleurale sau introducerea introducerea unor medicamen medicamente te pentru ameliorarea ameliorarea durerii, dispneei şi celorlalte simptome asociate presiunii crescute intraperitoneale. • evacuarea aerului pentru ameliorarea dispneei INDICA ŢII - În prezen ţa rev ărsatului pleural decelat clinic si radiologic în: • pleurezii • hemotorax • pneumotorax PREGĂTIREA MATERIALELOR - Tavă medical ă / c ărucior; - Trusa de toracocentez ă steril ă care con ţine: comprese sterile, câmpuri sterile; - Soluţie antiseptic ă (betadin ă); - Mănuşi sterile; - Xilină l% - 20ml; - Seringi sterile de 20 ml; - Ace sterile lungi de 10-12 cm şi cu un diametru de 1 mm, cateter; - 3 eprubete sterile;
- Tub de polietilen ă; - Borcane de sticl ă de 1-2 l; - 1-2 tăvi ţe renale; - Medicamente prescrise de medic. PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHICĂ: - Se informeaz ă pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importa importan nţă, durat durat ă; - Se obţine consimţământul scris al pacientului pacientului în cunoştin ţă de situa ţie. b) FIZICĂ: - Se aşeaz ă pacientul în func ţie de starea sa: • Pe scaun, în pozi pozi ţie şezând, îmbr ăţişând sp sp ătarul tarul acestuia acestuia pe pe care se aşeaz aşeaz ă o pernă; • La marginea patului cu toracele flectat anterior şi coatele sprijinite pe genunchi; • Decubit lateral cu hemitoracele afectat mai sus; • Decubit dorsal cu toracele ridicat la 30-45 pentru combaterea dispneei; - Se efectueaz ă preanestezia la recomandarea medicului cu 1 f de atropin ă înainte de puncţie cu 15-30 min - Se administreaz ă un antitusiv prescris, dac ă pacientul este tuşitor EFECTUAREA PROCEDURII: - Se identific ă pacientul; - Se măsoar ă func ţiile vitale şi vegetative; - Se aşeaz ă pacientul într-una din pozi ţiile amintite. Se dezinfecteaz ă locul puncţiei cu betadin ă; - Se fixeaz ă câmpuri sterile deasupra şi dedesubtul locului punc ţiei; - Se preg ăteşte seringa cu xilin ă 1%, se ofer ă medicului; - Se ofer ă medicului acul cu care se va face punc ţia; - Se introduce acul în: • Spaţiul 2 intercostal pe linia medie clavicular ă pentru evacuarea aerului • Spaţiul 8-9 intercostal pe linia axilar ă posterioar ă pentru celelalte situa ţii. - Se extrage lichidul cu ajutorul unei seringi, şi al unui tub de polietilen ă în formă de T; - Se deconecteaz ă seringa de c ătre medic şi se inser ă cateterul de plastic retrăgându-se uşor acul; - Se recolteaz ă circa 50 ml fluid în 3 seringi pentru: dozarea proteinelor, glucozei şi stabilirea celulelor existente; - Se ataşeaz ă la cateter un tub de polietilen ă pentru colectarea restului de lichid în vasul de sticl ă; - Se supravegheaz ă ca evacuarea lichidului s ă se fac ă lent f ăr ă a dep ăşi 1200 ml pe puncţie pentru a evita E.P.A. - Se scoate lent cateterul la sfârşitul procedurii; - Se maseaz ă şi se panseaz ă steril locul punc ţiei; - Se eticheteaz ă şi se trimite la laborator lichidul colectat pentru examen citologic şi biochimic; - Se transport ă pacientul la radiologie pentru efectuarea radiografiei de control (pentru eviden ţierea unui eventual pneumotorax sau unei incomplete evacu ări a lichidului pleural). Se m ăsoar ă şi se noteaz ă func ţiile vitale şi vegetative. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Se aşeaz ă pacientul comfortabil în pat; - Se monitorizeaz monitorizeaz ă în permanenţă starea pacientului pacientului pentru a surprinde surprinde o eventual ă: hemoptizie, emfizem subcutanat sau o alt ă complica ţie; - Se ofer ă pacientului la pat toate materialele de care are nevoie; - Se alimenteaz ă pacientul la pat mai întâi cu lichide: ceai, compot, cafea; - Se administreaz ă medicamente prescrise conform recomand ărilor medicului; - Se instruieşte pacientul pentru a-şi relua activitatea la circa o or ă dup ă examinarea de c ătre medic. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă
- Se colecteaz ă materialele folosite conform P. U. - Se îndep ărteaz ă m ănuşile. - Se spal ă pe mâini cu ap ă curat ă şi s ăpun. NOTAREA PROCEDURII Notaţi: - Procedura în fişa de proceduri şi în dosarul / planul de îngrijire al pacientului; - Data, ora, aspectul lichidului; INCIDENTE ŞI ACCIDENTE - Puncţie albă - nu se ob ţine lichid; - Înţeparea coastei; - Aspirarea de sânge prin lezarea pachetului vascular intercostal; - Edemul pulmonar acut prin evacuarea brusc ă a colec ţiei; - Sincop ă şi şoc pleural; - Pneumotorax - prin pătrunderea aerului în cantitate apreciabil ă prin acul de punc ţie; - Infec Infecţie exogenă a cavit cavit ăţii drenate drenate sau sau a traiectului traiectului de punc ţie: ie: aceasta aceasta impune intervenţie chirurgical chirurgical ă prin desfiin ţarea rapid ă a cavit ăţii supurate şi antibioterapie ţintit ă. FIŞA Nr. 8.4. PARTICIPAREA NURSEI LA EFECTUAREA PUNC ŢIEI RAHIDIENE DEFINI ŢIE - Puncţia rahidian ă reprezint ă p ătrunderea cu ajutorul unul ac special în spa ţiul subarabnoidian la nivel: • lombar (punc ţia lombar ă); • toracal (punc ţia toracal ă); • suboccipital (punc ţia suboccipital ă). SCOP a) Explorator: • măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian (L.C.R.) şi prelevarea unei cantităţi pentru examene: citologice, citologice, biochimice, biochimice, bacteriologi bacteriologice; ce; • în traumatismele cranio-cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale pentru aprecierea aspectului L.C.R. - sanguinolent - semn de hemoragie; pentru m ăsurarea presiunii acestuia; • injectarea unor substan ţe de contrast în mielografie b)Terapeutic: • administrarea de anestezice, antibiotice sau a agen ţilor antimitotici (?) • decomprimarea în cazul în care presiunea L.C.R. este crescut ă (asociind cefalee şi edem papilar) INDICA ŢII - în meningite; - traumatisme cranio-cerebrale şi AVC; - lues; - rahianestezie PREGĂTIREA MATERIALELOR - Cărucior rulant pentru materiale sau tav ă medical ă; - Mănuşi sterile, câmpuri sterile, comprese sterile; - Ace sterile pentru punc ţie lungi de 8-10 cm, sub ţiri cu bizou scurt, prev ăzute cu mandren şi uneori cu "introducer"; - Soluţii dezinfectante (betadin ă sau alcool iodat); - Seringi sterile de 2-5 ml; - Eprubete sterile; - 1-2 tăvi ţe renale; - monometru Claude pentru m ăsurarea presiunii L.C.R - Soluţii de injectat când este cazul;
PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHICĂ: - Se informeaz ă pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importa importan nţă, durat durat ă; ţ - Se ob ine ine consimţământul informat informat scris scris al pacientului pacientului. . b) FIZICĂ: - Se asigur ă pozi ţia corespunz ătoare în conformitate cu starea sa, cu scopul şi locul punc ţiei: • Şezând cu capul flectat, umerii apleca ţi, spatele îndoit, coatele sprijinite pe genunchi, membrele inferioare sprijinite pe un sc ăunel; • Se aten ţioneaz ă pacientul s ă men ţin ă pozi ţia exact ă, iar în timpul procedurii s ă nu se mişte. • În decubit lateral: la marginea mesei de opera ţie sau a patului, cu coapsele flectate pe abdomen şi gambele flectate pe coapse, capul în flexie maxim ă, coloana vetrebral ă arcuit ă, umerii în plan vertical; • Se asigur ă intimitatea pacientului cu paravan dac ă procedura se execut ă la salon EFECTUAREA PROCEDURII: - Se identific ă pacientul; - Se aşeaz ă pacientul într-una din pozi ţiile amintite în func ţie de starea sa şi recomandarea medicului; - Se măsoar ă şi se noteaz ă func ţiile vitale şi vegetative; - Se controleaz ă ca tempereratura camerei s ă fie de 20°C; - Se dezinfecteaz ă locul punc ţiei cu betadin ă; - Se ofer ă medicului mănuşi sterile; - Se ofer ă medicului acul de punc ţie steril; - Se supravegheaz ă pacientul pe tot timpul punc ţiei; - Se ofer ă medicului monometrul Claude pentru a m ăsura presiunea L.C.R.; - Se ofer ă medicului pe rând eprubetele pentru recoltarea L.C.R. în vederea diferitelor examene de laborator; - Se eticheteaz ă eprubetele şi se trimit imediat la laborator, - Se ofer ă medicului seringile cu solu ţii medicamentoase dac ă punc ţia se face în scop terapeutic; - Se extrage brusc acul punc ţiei de c ătre medic la sfârşitul procedurii; - Se maseaz ă locul punc ţiei; Se aplic ă o compres ă steril ă pe locul punc ţiei şi se fixeaz ă cu romplast ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Se aşeaz ă pacientul foarte atent pe c ărucior în pozi ţie orizontal ă şi la fel şi în pat; - Se menţine pacientul făr ă pern ă şi nemişcat cel pu ţin 6 ore pân ă la 24 ore; - Se alimenteaz ă pacientul la pat numai dup ă 6 ore; - Se ofer ă pacientului pern ă dup ă 24 ore; - Se observă cu atenţie mişc ările extremit ăţilor, - Se evalueaz ă capacitatea de mic ţiune a pacientului; - Se monitorizeaz monitorizeaz ă în permanenţă pacientul pacientul REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Se colecteaz ă materialele folosite în recipiente speciale conform P. U. - Se îndep ărteaz ă m ănuşile. - Se spal ă pe mâini cu ap ă curat ă şi s ăpun. NOTAREA PROCEDURII Notaţi: - Procedura în fişa de proceduri şi în dosarul / planul de îngrijire. - Data, ora, cantitatea, aspectul lichidului extras, precum şi tratamentul efectuat; - Orice observa ţie legat ă de starea pacientului; - În ce scop a fost efectuat ă punc ţia; - Se specific ă ce probe s-au recoltat şi când au fost trimise la laborator. INCIDENTE ŞI ACCIDENTE - Puncţie alb ă determinat ă de introducerea defectuoas ă a acului;
- Scurgere foarte lent ă a lichidului din cauza hipotensiunii L.C.R.; - Imposibilitatea punc ţion ării foarte frecvent ă la vârsnici din cauza osific ării ligamentare şi la obezi (canalul rahidian situat profund); - Puncţie traumatic ă (prin ac se exteriorizeaz ă sânge ca rezultat al efrac ţiei unui vas meningeal); - Durere la nivelul unui membru pelvian prin punc ţionarea unei rădăcini nervoase; - Lipotimie mai ales la pacien ţi care nu au fost seda ţi anterior şi la care puncţia se realizeaz ă în şezând; - Cefalee şi rahialgie, o complica ţie frecvent întâlnit ă care pare a fi determinat ă de sc ăderea presiunii L.C.R.; - Sincopa şi accidentele mortale care apar foarte rar la pacien ţii cu traumatisme cerebrale, fractur ă de baz ă de craniu, etc. FIŞA Nr. 8.5. PARTICIPAREA NURSEI LA EFECTUAREA PUNC ŢIEI BIOPSICE DEFINI ŢIE - Puncţia biopsic ă reprezint ă introducerea unui ac special într-un organ parenchimatos sau ţesut în vederea recolt ării de celule sau a unui fragment tisular pentru efectuarea examenului histopatoiogic SCOP - Explorator: de examinare histopatologic ă şi bacteriologic ă a fragmentului de ţesut extras, pentru stabilirea diagnosticului. INDICA ŢII - Puncţia hepatic ă: • hepatomegalie de etiologie necunoscut ă; • enzime hepatice persistent crescute; • hepatopatii difuze: • hepatite acute (pentru diagnostic etiologic); • hepatite cronice (diagnostic pozitiv şi evolutiv); • ciroze hepatice (diagnostic pozitiv, etiologic şi de form ă activ ă sau nu); • ictere de etiologie neprecizat ă; • aprecierea rezultatelor terapeutice în hepatitele cronice şi a evolu ţiei posttransplant hepatic; - Puncţia renal ă: în diferite tipuri de glomerulonefrite şi nefropatii; - Puncţia pancreatic ă: • neoplasme pancreatice apreciate ca nerezecabile la examinarea C.T. (computer tomograf); • suspiciune de limfom pancreatic; - Puncţia unui nodul mamar: pentru diagnosticarea forma ţiunilor tumorale şi aspirarea celulelor tumorale. - Puncţia ganglionilor limfatici: • stabilirea diagnosticului de certitudine în cazul adenopatiilor de cauz ă necunoscut ă; • diverse hemopatii. PREGĂTIREA MATERIALELOR - Cărucior de tratamente / tav ă medical ă acoperite cu câmp steril; - Trusa pentru puncţie steril ă care con ţine ace: • Menghini cu diamentrul de 0,8 1,8 mm; • Klotskin, Jamshidi - pentru ob ţinerea de fragmente tisulare mai mari; • Vim-Silverman-Franklin - care folosesc ca mandren, sistemul de recoltare format din două valve subţiri cu vârfuri t ăioase; • sistem automat de biopsie tip pistol cu ac Trucut; • acul Travenol pentru punc ţia prostatei sau punc ţia renal ă; - Comprese sterile, câmpuri sterile; - Soluţie antiseptic ă - betadin ă, Xilin ă 1% - 20 ml; - Mănuşi sterile şi romplast;
- Seringi Seringi sterile sterile de 20 20 ml sau sau de alte capacit capacit ăţi; - Eprubete şi recipiente sterile; - Soluţii fixatoare, lame de sticl ă; - 1-2 tăvi ţe renale; - Medicamente prescrise de medic. PREGĂTIREA PACIENTULUI a) PSIHICĂ: - Se informeaz ă pacientul cu privire Ia efectuarea procedurii: necesitate, importa importan nţă, durat durat ă; - Se ob obţine consimţământul informat informat scris al pacientului pacientului b) FIZICĂ: - Se controleaz ă timpul de sângerare şi de coagulare, timpul de protrombin ă, numărul de trombocite; - Se măsoar ă şi se noteaz ă func ţiile vitale şi vegetative; - Se administreaz ă medica ţie: coagulant ă, tonicocapilar ă sau sedativ ă prescris ă de medic cu 1-2 zile înainte. - Se aşeaz ă pacientul în pozi ţie corespunz ătoare în func ţie de organul punc ţionat astfel: • pentru punc ţia hepatic ă: decubit dorsal sau lateral stâng cu mâna dreapt ă sub cap; • pentru puncţia renal ă: decubit ventral cu un s ăcule ţ de nisip sau sul de material textil sub abdomen; • pentru punc ţia prostatic ă: pozi ţie ginecologic ă; • pentru punc ţia splenic ă: decubit dorsal sau lateral drept; • pentru punc ţia ganglionar ă sau a tumorilor medicul stabileşte locul şi pacientul este aşezat în func ţie de zona care urmeaz ă s ă fie punc ţionat ă. EFECTUAREA PROCEDURII: - Se identific ă pacientul; - Se aşeaz ă pacientul în pozi ţia corespunz ătoare în func ţie de organul punc ţionat; - Se măsoar ă şi se noteaz ă func ţiile vitale şi vegetative; - Se asigur ă temperatura camerei în jur de 20°C; - Asistenta supravegheaz ă cu aten ţie pacientul pe tot timpul procedurii, sus ţine bolnavul în pozi ţia adecvat. - Medicul şi ajutorul se spal ă pe mâini cu ap ă curat ă şi s ăpun, apoi îmbrac ă mănuşi sterile. - Se dezinfecteaz ă locul punc ţiei cu betadin ă; - Se preg ăteşte seringa cu xilin ă şi se ofer ă medicului pentru a efectua anestezi anestezia. a. ' - Se efectueaz ă punc ţia de către medic şi se p ăstreaz ă mandrenul acului steril; - Se ofer ă medicului o sering ă de 20 ml cu care acesta face 1-2 aspira ţii energice; - Se extrage acul brusc la sfârşitul procedurii de c ătre medic; . - Se dezinfecteaz ă din nou locul punc ţiei cu betadin ă. - Se aplic ă o compres ă steril ă, care se fixeaz ă cu romplast; - Se îndep ărteaz ă m ănuşile; - Se spal ă pe mâini cu ap ă curent ă şi s ăpun. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI - Se ajut ă pacientul s ă coboare de pe masa de examinare şi s ă se îmbrace; - Se transport ă pacientul la salon; - Se aşeaz ă pacientul în: • Decubit lateral drept (dup ă punc ţia hepatic ă) 1 -2 ore pentru a reduce riscul unei hemoragii; • Decubit dorsal (dup ă punc ţia splenic ă sau pancreatic ă); • Decubit dorsal (dup ă punc ţia renal ă) controlându-se urina 2-3 zile pentru depistarea unei eventuale hemoragii; - Se aplică o compresă rece sau pung ă cu ghea ţă pe regiunea punc ţionat ă; - Pentru prevenirea unei eventuale hemoragii prin apari ţia tusei care irit ă pleura:
• se aplic ă o compres ă rece • se administreaz ă medica ţia prescris ă de medic - Se monitorizeaz monitorizeaz ă în permanenţă starea pacientului pacientului şi func ţiile vitale şi vegetative. PREGĂTIREA MATERIALULUI OB ŢINUT PRIN PUNC ŢIA BIOPSIC Ă - Se îndep ărtează fragmentele de ţesut din acul de punc ţie prin insuflare de aer; - Se efectueaz ă amprente pe lame de sticl ă cu fragmentele de ţesut ob ţinute; - Se introduc fragmentele de ţesut recoltat într-un recipient cu solu ţie fixatoare sau ser fiziologic; - Se transport ă probele imediat la laboratorul de histopalologie, înso ţite de buletinul cu datele pacientului. REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNC Ă - Se strâng materialele folosite; - Se colecteaz ă deşeurile conform P.U. în recipiente speciale separate. NOTAREA PROCEDURII Notaţi: - Procedura în fişa pacientului şi în dosarul / planul de îngrijire; - Data, ora, organul punc ţionat; - Orice observa ţie legat ă de starea şi reac ţia pacientului; recomand ările privind îngrijirile - Scopul pune ţiei, specificându-se şi ce probe au fost recoltate şi când au fost trimise la laborator. INCIDENTE ŞI ACCIDENTE - Hemoragie: • pulmonar ă; • prin punc ţionarea: ficatului, intestinului, aortei, venei cave inferioare; - Hematom intrahepatic; - Peritonit ă chimic ă prin prezen ţa bilei în cavitatea abdominal ă; - Ruptur ă hepatic ă; - Tuse instantanee; - Pneumotorax; - Hemotorax; - Şoc neuro-vegetativ, hipovolemie etc; - Bacteremie, septicemie (enterococ); - Reacţii alergice la anestezie; - Retenţie urinar ă. Bibliografie 1. Mario Marion n B. Dolan Dolan şi colabo colaborat ratori orii i NURSING PROCEDURES - student version, Editura Springhouse Corporation, Pennsylvania -1992. 2. Barba Barbara ra Kozier Kozier, , Glenor Glenora a Erb TECHNIQUES IN CLINICAL NURSING. Editura Addison Wesley Publishlng Company -1992 3. Carol rol Moze ozes TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI, Editura Medical ă - 2006 4. Sanda Sanda Smith, Smith, Donna Donna Duell Duell FOUNDATION SKILL FOR NURSING AND ALLIED HEALTH PROFESSION, Editura National Nursing Review, California -1982. 5. Barb Barbar ara a K. Timb Timby y CLINICAL NURSING PROCEDURES, Editura J. B. Lippincott Company - Philadelphia -1989. 6. Ruth F. Craven, Craven, Constanc Constance e J. Hirnle Hirnle Fundamentals of NURSING - Human Health and Function, J. B. Lippincott Company Philadelphia -1992. 7. Doris Doris Smith Smith Suddarth Suddarth, , R.N. B.S.N.E. B.S.N.E., , M.S.N., M.S.N., and contribu contributors tors The Lippincott MANUAL OF NURSING PRACTICE, J. B. Lippincott Company - Philadelphia -1991.
8. Wili Wiliia iam m C. Frea Fream m NOTES ON SURGICAL NURSING, Churchil Livingstone, 1978 9. Anne Anne Coll Collin ins s Abra Abrams ms CLINICAL DRUG THERAPY - RATIONALES FOR NURSING PRACTICE, J. B. Lippincott Company - Philadelphia - 1991. 10. 10. S.J. S.J.HO HOPK PKIN INS S Drugs and Pharmacology for Nurses, Churchil Livingstone, 1989 11. J. Quebauvi Quebauvillie lliers, rs, L. Perlemut Perlemuter er Dictionnaire Medical de l'infirmiere, Editura Masson, 1992 12. Franc Frances es Fisch Fisch Bach Bach A. Manual of Laboratory&Diagnostic Laboratory&Diagno stic Test 7-th Edition, Lippincott Williams&Wilkins, Publisher, 2003 13. Agenda Agenda Medical Medicală 2006 - 2007 2007 Colectiv Editura Medical ă 2006 14. Analize de laborator laborator şi alte explor ări diagnostice diagnostice Colectiv Editura Medical ă Art 2007 15. Constant Constantin in Dumitres Dumitrescu cu Diabetul pe în ţelesul tuturor, Editura M.A.S.T. 2003