358165529-Amanda-Quick-Dark-Legacy-2-Ochi-de-vis-1-pdf.pdf

Moartea lui Evelyn Ballinger, mentorul şi prietena ei, o determină pe Gwen Frazier să revină în micuţul oraş Wilby, Oregon, fapt ce aduce în prim-plan o serie de evenimente pe care ar fi preferat să le uite. Cu doi ani în urmă, un ucigaş nebun i-a luat în vizor pe membrii unui grup de studiu organizat de Ballinger, printre care se număra şi Gwen. Şi, deşi ea a supra­ vieţuit atacului de atunci, iar ucigaşul a murit, Gwen nu are nici o îndoială că moartea prietenei ei nu a survenit din cauze naturale, ci are legătură cu întâm­ plările din trecut. Trimis de un prieten pentru a-i da o mână de ajutor lui Gwen, investigatorul Judson Coppersmith ajunge în Wilby bântuit de propriile vise tulburătoare. Atracţia pe care o simte faţă de Gwen este evidentă şi greu de înfrânat, dar secretele personale pe care simte că trebuie să le protejeze îl împiedică să dea curs che­ mării inimii şi a trupului. Şi totuşi, investigaţia în care cei doi se lasă prinşi îi poartă prin ani de înşelăciuni şi prin focurile unei dorinţe prea puternice pentru a-i putea rezista... Amanda Quick are în palmares numeroase premii literare, cărţile sale vânzându-se până în prezent în peste 35 de milioane de exemplare!

T ra d iţie d in 1989 www.litera.ro ISBN 978-606-33-0619-8

AMANDA QUICK Ochi de Vis

Dream Eyes Amanda Quick Copyright © 2013 Jayne Arin Krentz

Lira şi Cărţi romantice sunt mărci înregistrate ale Grupului Editorial Litera O.P. 53; C.P. 212, sector 4, Bucureşti, România te l: 031 425 16 19; 0752 101 777 e-mail: [email protected] Ne puteţi vizita pe www.litera.ro/lirabooks.ro Ochi de Vis Amanda Quick Copyright © 2016 Grup Media Litera pentru versiunea în limba română Toate drepturile rezervate Editor: Vidraşcu şi fiii Redactor: Mira Velcea Corector: Maria Popa Copertă: Flori Zahiu Tehnoredactare şi prepress: Ioana Cristea

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României QUICK, AMANDA Ochi de Vis / Amanda Quick; trad.: Graal Soft - Bucureşti: Litera, 2016 ISBN 978-606-33-0619-8 I. Soft, Graal (trad.)

82l.lll(73)-31=135. 1

AMANDA QUICK

Ochi de Vis Traducere din limba engleză Manuela Bulat/Graal Soft

Pentru Frank, ca întotdeauna, cu dragoste

capitolul 1 Scafandrul mort era înfipt ca un os în gâtul de piatră al peşterii subacvatice pe care ei o numeau Monstrul. Cadavrul - încă purtând rezervorul şi detentorul, labe­ le, vesta de salvare şi masca - era legănat cu blândeţe de curentul insesizabil. O mână înmănuşată se ridica şi cobora ca o avertizare fantomatică. Bîntoarce-te!“ Insă pentru Judson Coppersmith nu mai exista cale de întoarcere. Localnicii de pe insulă susţineau că peştera inundată, o adevărată bestie, îi înghiţea pe scafandri cu totul. De­ pendenţii de adrenalină care erau îndeajuns de neghiobi încât să ignore semnele de la intrare nu ajungeau prea departe în labirintul necartografiat al pasajelor subacva­ tice. Cei deştepţi se întorceau la timp. Dar explozia din partea uscată a cavernei închisese ieşirea de pe uscat, eli­ minând acea opţiune. Singura lui speranţă era să înoate prin Monstru până la ieşirea în mare. Nu există întuneric atât de dens şi de necruţător pre­ cum cel dintr-o peşteră subacvatică. Insă claritatea apei era ireală. Fasciculul lanternei tăia bezna profundă ca un laser, ţintuind cadavrul. El se apropie înot şi privi echipamentul bărbatului mort. îl cuprinse uşurarea când văzu că ucigaşii nu se deranjaseră să golească rezervorul de aer al victimei, îl dădu jos de pe trupul umflat, şi-l puse sub un braţ şi luă şi lanterna scafandrului. în tot acest timp, ochii morţi îl priviră cu reproş prin mască. „îmi pare rău, prietene, dar echipamentul nu-ţi mai este de folos acum. Nu e sigur că mie îmi va fi, dar o să mă ajute să câştig puţin timp.“ Se strecură pe lângă cadavru şi îndreptă lumina pu­ ternică spre tunelul şerpuit săpat în stâncă. Dorinţa

8

Amanda Quick

dea înota mai departe cât de repede posibil era aproape copleşitoare. Insă deciziile impulsive aveau să-l ucidă la fel de sigur ca terminarea oxigenului. Se sili să rămână nemişcat câteva secunde. Da, se simţea un curent slab, dar constant. Avea să fie ori firul călăuzitor spre viaţă, ori o ademenire spre moarte. Intră în curentul din apa extrem de limpede şi se lăsă purtat mai adânc în interiorul labirintului. Locuitorii insulei susţineau că exista o ieşire spre mare. Acest lucru fusese dovedit cu ani în urmă printr-un simplu test cu colorant. Un agent de colorare turnat în apa din cavernă apăruse la mică distanţă de ţărm. Insă insula era plină de peşteri, şi nimeni nu reuşise să găseas­ că ieşirea subacvatică. Scafandrii muriseră încercând. începea să-i fie greu să respire clin prima butelie de oxigen, cea pe care o înşfăcase când fusese silit să intre în apă. Era aproape goală. O scoase şi o puse cu mare grijă pe o ieşitură a stâncii. Ultimul lucru de care avea nevoie era să răscolească sedimentele de pe podeaua peşterii. Dacă s-ar fi întâmplat asta, s-ar fi văzut nevoit să piardă timp preţios aşteptând ca furtuna de resturi să tie limpezită de curentul apei. Timpul însemna consum de aer. Iar el nu avea aer de irosit. De fapt, exista o pro­ babilitate extrem de mare ca aerul să nu-i ajungă oricât de grijuliu consuma oxigenul care făcea diferenţa dintre viaţă şi moarte. îşi puse butelia omului mort şi aşteptă o fracţiune de secundă, apa ridicându-1 puţin. Uneori, într-o peşteră inundată, curentul este mai puternic în apropiere de plafonului tunelului. II simţi din nou, acel imbold slab, invizibil de a intra mai adânc în labirintul inundat. Ceva mai târziu - refuză să se uite la ceas pentru că nu avea nici un rost -, lumina lanternei începu să slă­ bească. O folosi cât de mult putu, dar intensitatea fas­ ciculului scăzu rapid. Noaptea nesfârşită se aşternu în jurul lui. Până atunci, nu avusese niciodată probleme cu întunericul. Vederea nocturnă paranormală îi îngă­ duise să se deplaseze fără a se ajuta de lumină norma­ lă. în alte circumstanţe, strălucirea naturală a stâncilor

Ochi de Vis ar fi fost suficientă pentru a lumina locul. însă ciudata auroră care apăruse în peşteră şi explozia care urmase îi afectaseră simţurile, orbind ud psihic. Nu putea şti dacă efectele aveau să fie permanente şi nici nu prea avea rost să se preocupe de asta în acel moment. Pierderea acelei abilităţi nu avea să conteze dacă nu reuşea să iasă viu din catacombele inundate. Orbecăi după lanterna luată de la mort, fiind cât pe ce să o scape când încercă s-o aprindă. Răceala apei îl făcea neîndemânatic. Costumul subţire pe care îl purta, de doar trei milimetri, îi oferea protecţie limitată. Cu toate că insula se afla în Caraibe, apa din peşteră era dulce, iar temperatura la acea adâncime era neplăcut de scăzută. Zece minute mai târziu, trecu de un cot şi văzu că tunelul stâncos prin care înota se îngusta drastic. Fu nevoit să-şi scoată rezervorul şi să-l împingă dincolo de gâtuire. Abia reuşi să se strecoare în urma lui. Gân­ dul că ar putea rămâne blocat - incapabil să înainteze sau să dea înapoi - îi intensifică ritmul bătăilor inimii, începu brusc să consume aer şi mai repede. Apoi, se pomeni pe partea cealaltă. Pasajul se lărgi din nou. Treptat, respiraţia îi reveni la normal. Insă răul fusese făcut. Folosise mult oxigen. Avu primul indiciu că acel curent îl ducea în direcţia bună când apa limpede precum cristalul începu să devi­ nă oarecum neclară. Era o indicaţie că ajunsese în locul unde apa dulce a râului subteran se combina cu apa de mare. Asta nu însemna că nu se mai puteau petrece multe lucruri rele. Era foarte posibil să descopere ieşi­ rea, dar să constate că nu avea loc să treacă prin ea. Dacă urma să se întâmple aşa ceva, avea să-şi petreacă ultimele minute asemenea unui condamnat care priveşte în sus printre gratiile de piatră ale temniţei sale, către lumina soarelui de vară filtrată prin marea tropicală. A doua lanternă se stinse încet, cufundându-1 într-un întuneric absolut. Instinctiv, apelă cu toată forţa la ha­ rul său. Nimic nu se întâmplă. încă era orb psihic.

Amanda Quick

10

Nu putu decât să încerce să urmeze curentul. înotă încet, cu mâinile întinse, încercând să evite a se lovi de pereţii de stâncă ai peşterii. La un moment dat, mai ales pentru a nu-şi pierde cumpătul, îşi scoase detentorul din gură suficient de mult pentru a gusta apa. Era sărată, nu încăpea îndoială. Ajunsese într-o peşteră marină. Când percepu prima licărire slabă care se infiltra pe tărâmul nesfârşit al întunericului, se gândi că era posibil să aibă halucinaţii. Era o presupunere rezonabilă având în vedere dezorientarea senzorială creată de bezna abso­ lută şi de conştientizarea faptului că aerul din butelie era pe sfârşite. Poate că aceea era misterioasa lumină strălucitoare descrisă de cei care supravieţuiseră expe­ rienţelor ce-i duseseră în pragul morţii. In cazul lui, avea să fie urmată cu adevărat de moarte. Un lucru era sigur. Dacă supravieţuia, nu avea să mai ia niciodată lumina unei zile de vară ca pe ceva de la sine înţeles. Licărul palid se intensifica în ritm constant. înotă mai repede. Nu avea nimic de pierdut.

capitolul 2 -A i venit prea târziu, spuse fantoma din oglindă. Sunt moartă deja. Nu era vreo acuzaţie în acele cuvinte, ci doar consta­ tarea calmă a faptului. Dr. Evelyn Ballinger fusese întot­ deauna o fire logică şi calmă, înflăcărarea fiind rezervată exclusiv muncii ei. Nu exista nici un motiv pentru care moartea să-i fi făcut un transplant de personalitate. Dar cunoaşterea acestui lucru nu putea domoli cumplitul sentiment de groază şi de vină care îi îngheţa sângele lui Gwen Frazier. Măcar dacă ar fi deschis acel e-mail cu o seară în urmă, nu în acea dimineaţă. „Măcar dacă.“ Cele mai descurajante două cuvinte din vocabular. Traversă camera aglomerată, cu draperii grele, pe care Evelyn o transformase în birou. Toate încăperile

Ochi de Vis

11

casei erau întunecate. Lui Evelyn nu-i plăcuse niciodată lumina soarelui. Susţinea că îi afecta munca. Deplasarea lui Gwen prin cameră tulbură aerul în­ cremenit. Clopoţeii din cristal suspendaţi de tavan se legănară, producând un sunet ireal, venit parcă de dincolo de mormânt. Acel sunet îi făcu lui Gwen părul de la ceafă să i se zbârlească. In spatele ei, din pragul uşii, Max, corpolentul motan cenuşiu al lui Evelyn, mieună plângăreţ, parcă cerându-i lui Gwen să dreagă lucrurile. Dar n-ai cum să dregi moartea. Trupul era prăbuşit pe podea, lângă birou. Evelyn avusese puţin peste şaptezeci de ani şi fusese o feme­ ie mare, generos proporţionată, care rămăsese captivă într-o distorsiune temporală în privinţa modei, la tel ca mulţi alţi locuitori din orăşelul Wilby, Oregon. Cu părul lung şi cenuşiu, cu voluminoase fuste colora­ te şi bijuterii de cristal, fusese un etalon al aspectului excentric-mândru pe care Gwen îl numea în sinea ei „Hippie Couture“. Ochii albaştri ai lui Evelyn priveau lipsiţi de viaţă tavanul. Ochelarii de citit zăceau pe duşumea. O foto­ grafie căzuse lângă mâna ei. Găurica din partea de sus a pozei indica faptul că fusese prinsă pe panoul din plută de deasupra biroului. Pe trup nu se vedeau sânge sau răni evidente. - Vei remarca faptul că nu există răni, zise fantoma din oglindă. Ce ne spune astaî - întotdeauna dascăl, rosti Gwen. Nu te poţi abţine, nu-i aşa? - N-are nici un rost să mă schimb acum, nu-i aşa, dragă? Repet întrebarea. Ce indică lipsa unui traumatism evidenţi -S-ar putea ca moartea să fie din cauze naturale. Aveai şaptezeci şi doi de ani, deşi aveai diabet de tip doi insistai să mănânci tot ce nu trebuia şi uitai să-ţi iei medicamentele. Ai refuzat să slăbeşti, iar singurul exer­ ciţiu pe care-1 făceai era câte o plimbare ocazională pe malul râului. -A , da, râul, rosti fantoma încetişor. N-o să uiţi nicio­ dată râul şi cascada, nu-i aşa, dragă?

12

Amanda Quick

-N u, spuse Gwen. Niciodată. Ştia că nu mai exista nici o speranţă, dar se sili să verifice pulsul. Nu simţi decât răceala cumplită şi încre­ menirea desăvârşită a morţii. Se ridică încet. - Această scenă pare îngrozitor de familiară, nu? continuă fantoma. Aminteşte de ce s-a întâmplat cu doi ani în urmă. - Da, spuse Gwen. Aşa este. - O altă persoană care a avut legătură cu acel studiu a murit, aparent din cauze naturale. Ce coincidenţă, nu crezi? Gwen se uită la viziunea din oglindă. Fantomele erau întotdeauna imagini fragile, ca fumul - niciodată bine definite şi clare ca fotografiile. In general, spectrele în­ tâlnite de ea fuseseră ale unor străini, dar câteva apar­ ţinuseră unor oameni pe care îi cunoscuse prea bine. Evelyn Ballinger ajunsese pe acea listă scurtă. Evelyn îi fusese şi mentor, şi prietenă. - îmi pare rău, îi spuse Gwen fantomei. Nu ţi-am vă­ zut e-mailul decât azi-dimineaţă. Te-am sunat imediat. Cum nu ai răspuns la telefon, mi-am dat seama că e ceva în neregulă. -Sigur că ţi-ai dat seama, dragă. Fantoma chicoti. Eşti medium. -M-am urcat în maşină şi am venit să te văd. însă durează patru ore să ajungi din Seattle până aici. -N u trebuie să te învinovăţeşti, dragă, zise fantoma. N-ai fi putut face nimic. După cum poţi vedea, s-a întâmplat noaptea trecută. Lucram aici, în birou. Ştii că am fost mereu pasăre de noapte. - Da, spuse Gwen. îmi amintesc. E-mailul tău a intrat pe la ora două noaptea. -A , da, desigur. Dormeai. Gwen se gândi că nu dormise. Se plimbase prin mi­ cul ei apartament, încercând să-şi dea seama care era semnificaţia imaginilor tulburătoare din visul ei. Trecu­ seră doi ani de la moartea lui Zander Taylor, dar, în fiecare vară, la sfârşitul lunii august, coşmarurile apă­ reau din nou. Abilitatea ei de a visa în stare de trezie îi permisese să controleze visele într-o oarecare măsură, dar nu reuşise să le alunge. De fiecare dată când visa sce­ nele terifiante din acea vară a morţii, se trezea cu aceeaşi

Ochi de Vis

13

senzaţie înspăimântătoare că răul nu se sfârşise odată cu prăbuşirea lui Taylor în cascadă. -Eram trează, zise Gwen. Dar nu mi-am verificat e-mailul. Se îndepărtă de cadavru şi îşi scoase telefonul din geanta mare. Max mieună din nou şi plesni din coadă. -îm i pare rău, Max. Nu pot face nimic. Este prea târziu. Max nu păru satisfăcut de acel răspuns. O privi intens, cu ochii lui verzi-aurii. Ea se concentră asupra tastării numărului pentru urgenţe şi încercă să nu se uite în oglindă. Vorbitul cu fantomele nu era un lucru bun. Ii făcea pe alţii - pe po­ tenţialii iubiţi şi pe prieteni - să fie extrem de nervoşi. La urma urmelor, fantomele nu existau. De fapt, vorbea cu ea însăşi, încercând să priceapă mesajele pe care ciu­ data ei formă de intuiţie le primea în locurile unde se petrecuseră morţi violente. De obicei, se străduia să evite asemenea conversaţii pentru că le considera incredibil de frustrante. La urma urmelor, nu prea avea ce face pentru morţi. Aceea era treaba poliţiei. Cu ani în urmă, ajunsese să înţeleagă că dacă vedea fantome în oglinzi, geamuri, apă sau alte suprafeţe re­ flectorizante însemna că nimerise intr-unui dintre locu­ rile întunecate ale lumii, un loc impregnat cu energia grea creată de o moarte violentă. După cum se spunea, crima lăsa o pată în urmă. Insă ea nu era poliţist sau detectiv. Era doar o consultantă paranormală, care in­ terpreta vise pentru clienţii ei şi care câştiga ceva bani scriind scenarii pentru un serial de televiziune cu buget redus. Nu avea cum să tacă dreptate pentru cei morţi. -C ân d Wesley Lancaster va afla că am murit, probabil o să vrea să faci din asta un scenariul pentru emisiunea lui, spuse fantoma din oglindă. Parcă văd: „A fost acest in­ vestigator paranormal ucis prin metode paranormalei Există vreo legătură cu morţile misterioase care au avut loc în acelaşi orăşel cu doi ani în urmăi“ - îmi distragi atentia, zise Gwen. Încerc să sun la 911.

14

Amanda Quick

- Pentru ce te deranjezi? Amândouă ştim ce va urma. Auto­ rităţile vor presupune că am murit din cauze naturale. - Ceea ce este perfect posibil. - însă intuiţia îţi spune că am fost omorâtă, ca toţi ceilalţi. - Intuiţia mea m-a mai trimis şi altă dată pe piste greşite, replică Gwen. - Te gândeşti la ce s-a petrecut cu doi ani în urmă, nu? -Sigur că la asta mă gândesc. La asta m-am gândit toată noaptea şi tot drumul din Seattle până aici. Gwen se întoarse cu spatele la fantoma din oglindă şi se concentră asupra vocii reci a operatoarei de la 911. - Ce fel de urgenţă aveţi? întrebă femeia. -Tocmai am găsit cadavrul unei vechi prietene, spuse Gwen. Doctor Evelyn Ballinger. - Ballinger? Bătrâna aia nebună care locuieşte pe MiiIer Road? -S u n t sigură că profesionalismul dumneavoastră reprezintă un adevărat exemplu pentru toţi operatorii de la 911, comentă Gwen. Relată faptele şi confirmă adresa. -A m trimis maşinile, spuse operatoarea. Cum vă numiţi, doamnă? - Gwendolyn Frazier. -V ă rog să rămâneţi acolo. -N u plec nicăieri. Gwen încheie convorbirea şi se întrebă dacă Harold Oxley, şeful poliţiei din Wilby, avea să fie unul dintre primii sosiţi. La urma urmelor, era un oraş mic. Când se răsuci spre oglindă, viziunea ţâţâi. - în afară de tine şi de ucigaş, nimeni nu va şti că am fost ucisă prin metode paranormale. Făptaşul nu va fi niciodată adus în faţa justiţiei, dacă tu nu faci ceva în sensul ăsta. „La fel ca data trecută", gândi Gwen. - Nu pot face nimic, spuse ea. Nu sunt poliţist şi nici detectiv particular. - Nu, dar mi-o datorezi, nu-i aşa? Când erai închisă la Academia Summerlight, eu te-am învăţat ce să faci cu harul tău. Şi tot eu sunt cea datorită căreia ai slujba aia, să scrii acele scenarii pentru Dead of Night. Suntem prietene.

Ochi de Vis

15

Iar de data asta e altfel, nu-i aşa! Cu doi ani în urmă, nu cunoşteai nici un investigator paranormal. Dar acum ştii de acea firmă de consultanţă în securitate specializată în fenome­ ne paranormale, nu-i aşa! Gwen se gândi că un lucru enervant atunci când vor­ beai cu fantome era că parcă vorbeai cu tine însăţi, ceea ce era exact ce se petrecea. închise telefonul şi îl băgă la loc în geantă. Pentru prima dată, remarcă un spaţiu gol pe birou. în pelicula de praf se zărea locul unde se aflase un laptop. -Ţ i-a luat laptopul, spuse ea. Se gândi la acel fapt evident. Poate că a fost o spargere de locuinţă. - în cazul ăsta, probabil aş fi fost ucisă într-un mod mai clasic, nu crezi! întrebă fantoma. Poate cu un pistol, cu un cuţit sau cu o lovitură în cap. - Ceva violent s-a petrecut aici, măcar atât lucru simt, însă nu se văd urme de luptă, iar tu te-ai fi opus. -N u şi dacă m-ar fi luat prin surprindere, sublinie fantoma. -A existat violenţă aici, dar e posibil să fi murit din cauza unui infarct sau a unui atac cerebral ori din prici­ na şocului provocat de jaf. Fantoma zâmbi. - Dar singurul lucru care lipseşte este laptopul meu. Ştii la fel de bine ca mine că nu era deosebit de valoros, vreun compu­ ter de ultimă generaţie. Vezi că pe scaun e vechiul meu rucsac. Ce-ar fi să te uiţi dacă hoţul mi-a luat banii şi cardurilţ? Gwen se apropie de scaun şi luă micul rucsac pono­ sit. Clopoţeii de cristal se cutremurară din nou, scoţând un alt şir de note spectrale. Max se ghemui în pragul uşii, îşi lăsă urechile în jos şi mieunâ din nou. în portofelul lui Evelyn se aflau cincizeci de dolari şi două cârduri. Gwen puse rucsacul pe scaun. Teoria spargerii locuinţei nu ţinea. - Cât priveşte ale posibile motive, mă cunoşti, continuă fantoma. Nu vindeam droguri din uşa bucătăriei. Nu culti­ vam marijuana în pădurea din spatele casei. Ţineam foarte mult la bijuteriile mele din cristal, dar nici una dintre ele nu era scumpă.

16

Amanda Quick

- Aveai şi un telefon mobil. Gwen se răsuci pe călcâie şi privi prin cameră. Dar nu-1 văd. -A dispărut, la fel ca laptopul. -Telefoanele sunt mici. Ar putea fi oriunde. Poate câ-i în bucătărie sau în dormitor. Sirenele începură să urle în depărtare. Se auzeau de parcă operatoarea de la 911 trimisese toată flota de ve­ hicule pentru urgenţe. Gwen îşi dădu seama că nu avea prea mult timp să caute telefonul dispărut. Verifică biroul, deschizând şi închizând sertarele în viteză. Nu găsi nici urmă de telefon. Sirenele se apropiau. Gwen trânti ultimul sertar şi trecu în fugă pe lângă Max, ieşind în hol. Motanul se grăbi pe urmele ei. Se opri în uşa de la bucătărie şi privi în grabă prin ea. Bufetul şi masa de modă veche erau goale, exceptând un şir de vase din ceramică şi o cafetieră străveche. Se răsuci, urcă în goană scările, cu Max în spatele ei, şi cercetă rapid cele două dormitoare mici. Cobora la parter când prima maşină de poliţie intră urlând pe aleea din faţa casei. Se grăbi să se întoarcă în birou. Clopoţeii răsunară neobosiţi, parcă iritaţi de nereuşita ei. - Până la prânz, moartea mea va fi cea mai mare veste din oraş, comentă fantoma. N-a mai fost atâta agitaţie pe-aici de la moartea lui Mary, lui Ben şi lui Zander, cu doi ani în urmă. - E imposibil să existe vreo legătură între moartea ta şi ce s-a petrecut cu doi ani în urmă, spuse Gwen. - Eşti sigură? - Au trecut doi ani! - Dar încă visezi ce s-a întâmplat, mai ales în această peri­ oadă a anului, nu-i aşa1Ai ştiut tot timpul că lipseşte o piesă a puzzle-ului. Gwen dădu la o parte una dintre draperii. Inima i se strânse când îl văzu pe Harold Oxley extrăgându-şi trupul mare şi voluminos de pe scaunul uneia dintre maşinile de patrulă. Ochelari întunecaţi îi ascundeau ochii, însă ea îşi dădu seama că trecerea a doi ani îşi lă­ sase amprenta asupra bărbatului. Uşorul efort de a ieşi

Ochi de Vis

17

din maşină fusese suficient pentru ca faţa mare, făinoa­ să, să capete o nesănătoasă nuanţă de roşu. Cămaşa uni­ formei stătea să-i plesnească peste burta rotundă. Avea mişcări rigide, ca un om cu probleme la articulaţii. Insă arma de la şold era la fel de mare ca întotdeauna şi ni­ mic nu indica faptul că avea să fie mai deschis decât cu doi ani în urmă faţă de eventualitatea unor aspecte paranormale legate de un deces. Gwen lăsă draperia să cadă la loc şi se răsuci. Se opri văzând fotografia de pe duşumea. „Nu a căzut pur şi simplu de pe panou", gândi ea. „Arată de parcă Evelyn a smuls-o în clipele de dinaintea morţii şi a strâns-o în mână când s-a prăbuşit." - Este importantă, dragă, spuse fantoma. Altminteri, de ce s-ar afla chiar lângă mâna mea? Gwen luă poza şi se uită la cei şapte oameni din fo­ tografia de grup. Ea era a treia persoană din capătul rândului de jos. Poza fusese făcută cu doi ani în urmă, cu puţin timp înainte de începerea crimelor. Mary Henderson şi Ben Schwartz erau în fotografie. La fel şi Zander Taylor. Cu toţii zâmbeau către camera foto. -Ţineai fotografia pe panoul cu informaţii, zise ea. Cum de a ajuns pe podea? - Iată o întrebare interesantă, spuse fantoma. Un pumn greu bătu autoritar în uşa din faţă. Gwen băgă poza în geanta ei şi se duse în hol. Max porni după ea. Deschise uşa. - Bună ziua, domnule poliţist Oxley, zise ea politicoasă. Harold Oxley îşi scoase ochelarii de soare şi o privi cu o expresie care spunea clar că nu era cu nimic mai încântat decât ea de reîntâlnirea lor. - Cindy a zis că apelul la 911 a fost făcut de o anumită Gwendolyn Frazier, spuse Oxley. O resemnare sumbră i se desluşea în vocea mormăită. Am sperat că e doar o coincidenţă. -Evelyn mi-a fost prietenă, zise Gwen. Avu grijă ca vocea să-i fie rece, calmă şi cât de inocentă posibil. Am păstrat legătura.

18

Amanda Quick

- Cu doi ani în urmă, noi doi ne-am întâlnit cu oca­ zia a trei crime. Aţi părăsit oraşul, iar după aceea, cât timp aţi lipsit, nu au mai avut loc decese inexplicabi­ le. V-aţi întors în oraş, şi acum avem un alt cadavru. Ce trebuie să cred? - Cu doi ani în urmă, aţi ajuns la concluzia că toate cele trei persoane au murit din cauze naturale, rosti ea. Se străduia să-şi stăpânească furia, dar ştia că probabil vocea îi sunase de parcă vorbise printre dinţi. Nu mai avea rost să facă pe inocenta. -N u şi Taylor. Oxley îşi miji suspicios ochii căprui. El a căzut în cascadă şi s-a înecat. -A ţi spus că moartea lui a fost sinucidere. - Mda. O să vreau să-mi daţi o declaraţie astăzi. - Desigur. Un tânăr poliţist şi doi paramedici veniră la uşă, în spatele lui Oxley. Paramedicii aveau la ei echipamentul pentru urgenţe şi o targă. Oxley privi în hol. - Unde este? -I n birou. Gwen se dădu la o parte şi deschise larg uşa. In dreapta. Oxley, tânărul poliţist şi medicii trecură grăbiţi pe lângă ea, iar Max dispăru după colţ. Gwen rămase în pragul uşii şi privi uşoara ploaie de vară căzând neîntreruptă peste copacii din jurul casei. Ascultă agitaţia şi vocile estompate care se auzeau din capătul coridorului. Max îşi lipi trupul greoi de piciorul ei. Ea se aplecă şi îl scărpină în spatele urechilor. - Ştiu că o să-ţi fie dor de ea, spuse Gwen cu blânde­ ţe. Şi mie o să-mi fie. După o vreme, îşi aminti de fotografia pe care o gă­ sise pe duşumea. Deschise geanta şi o scoase. Examină din nou fiecare chip din poză. Era imposibil să nu facă legătura. Trei dintre oamenii la care se uita muriseră cu doi ani în urmă, iar acum cea care făcuse fotografia, Evelyn, era şi ea moartă. Gwen întoarse poza şi văzu două cuvinte scrise pe spate: „Oglindă, oglinjoară11.

Ochi de Vis

19

capitolul 3 -C e o face pe Gwen să creadă că Ballinger a fost ucisă prin mijloace paranormale? întrebă Judson Coppersmith. Se afla pe veranda căsuţei, sprijinit de spătarul scaunului din lemn ridicat pe picioarele din spate. Picioarele încălţate în pantofi de alergare erau cocoţate pe balus­ tradă. îşi ţinea telefonul bine lipit de ureche pentru a-şi putea auzi fratele pe deasupra zgomotului făcut de valu­ rile mari care se spărgeau pe fâşia lungă de plajă. O furtună se apropia de coasta Oregonului, iar oră­ şelul Eclipse Bay avea să fie lovit în plin. El abia aştep­ ta. Dacă avea noroc, energia furtunii avea să-i distragă atenţia. Avea nevoie ca atenţia să-i fie distrasă. în ulti­ ma vreme, zilele păreau nesfârşite, iar nopţile, chiar şi mai lungi. Straturile de cenuşiu care îl înconjurau - de la cerul plumburiu la scândurile îmbătrânite de intemperii ale ca­ sei - erau în ton cu starea de spirit sumbră care îl cuprin­ sese după ce izbutise să scape din peşterile inundate. Nu dormea bine, ceea ce era un lucru bun, pentru că, atunci când dormea, visul era intens. Şi devenea tot mai rău. - Gwen are har, spuse Sam nerăbdător. La fel ca noi, îţi aminteşti? „O, da, îmi amintesc de tine, Ochi de Vis“, gândi Judson. O întâlnise doar o dată - cu o lună în urmă, când se dusese în Seattle pentru a face cunoştinţă cu logodnica lui Sam, Abby Radwell -, dar era improbabil s-o uite pe Gwen Frazier. Toţi patru ieşiseră la cină intr-un restaurant aflat în South Lake Union, un cartier la modă al oraşului. Se uitase o singură dată la ochii ca de vrăjitoare ai lui Gwen, verzi cu auriu, şi imediat începuse să se gândeas­ că la o lungă noapte fierbinte petrecută în aşternuturi umede de transpiraţie. Se convinsese singur că atracţia era reciprocă. Nici gând să se fi înşelat în privinţa ener­ giei care scânteiase între ei în acea seară. „Nici gând.“ Cu siguranţă, în mintea lui nu fusese nici o îndoială că Gwen era exact distragerea de care avea nevoie pentru a-şi scoate din minte acel vis blestemat.

20

Amanda Quick

Insă viziunea unei nopţi de descărcare sexuală dispăruse în flăcări când Gwen se uitase la el şi rostise acele patru cuvinte: „Eu repar visele rele“. In acel moment, îşi dăduse seama că interpretase greşit expresia din ochii ei misterioşi. Ea nud privise ca pe un potenţial iubit. II văzuse ca pe un potenţial client - vulnerabil şi având nevoie de priceperea ei profesională. Acum, el avea o nouă regulă: „Niciodată, să nu-.ţi dai întâlnire cu un medium“. - Gwen vede aure, nud aşa? rosti el la telefon. Cadavrele n-au aure, aşa că nu pricep ce mare lucru ar fi putut afla de la scena unei crime. -Abby spune că harul lui Gwen este mult mai com­ plex decât dă de înţeles, zise Sam. Nu uita că ele două se cunosc de când au fost închise împreună în liceu. - Închise? - După ce abilităţile lor paranormale au început să se manifeste, Abby şi Gwen au ajuns la o şcoală cu inter­ nat pentru tineri cu probleme, Academia Summerlight, explică Sam. In cazul lui Abby, familia ei s-a gândit că suferă de tulburări psihice. Gwen a ajuns acolo după ce mătuşa care o crescuse a murit. Este o poveste lungă şi nu una fericită. Abby spune că erau gratii la ferestre. Judson suspină încet. -Trebuie să fi fost dur. - Cunoscându-le pe Abby şi pe Gwen, mi-am dat sea­ ma că eu, tu şi Emma nu apreciem întotdeauna cât de al naibii de norocoşi am fost să fim crescuţi de părinţi care au izbutit să facă faţă calităţilor noastre paranormale. Judson se gândi la faptul că, de când o cunoscuse pe Abby Radwell, multe se schimbaseră pentru fratele lui. Sam se îndrăgostise lulea de Abby după ce ea îl angajase să investigheze un caz care implicase o crimă, răzbunare şi o carte rară codată parapsihologic. Cuplul îşi anunţase intenţia de a se căsători imediat. Willow Coppersmith fusese cuprinsă de o oarecare pa­ nică. Susţinând că avea drepturi ca mamă a mirelui, îi implorase pe Sam şi Abby să aştepte până reuşea să pla­ nifice o nuntă mai formală.

Ochi de Vis

21

Se ajunsese la un compromis. Nunta era programată pentru sfârşitul lunii august, adică la trei săptămâni şi puţin din acel moment. Judson era foarte sigur că rezul­ tatul negocierilor i se datora lui Abby, nu lui Sam. Abby se străduise toată viaţa să-şi găsească o familie adevărată. Acum, că urma să intre în clanul Coppersmith, dorea să înceapă cu dreptul relaţia cu noua ei soacră. Petrecerea urma să aibă loc la reşedinţa familiei, Copper Beach, pe insula Legacy. Enclava de obicei izo­ lată din insulele San Juan forfotea acum de activitate, Willow şi organizatorul de nunţi îşi puneau în practică abilităţile remarcabile pentru crearea unui eveniment de mare amploare intr-un timp foarte scurt. Judson bănuia că, probabil, pe toată planeta nu existau mai mult de cinci oameni care să se bucure de agitaţia aso­ ciată cu planificarea unei nunţi mari. Sam nu se număra printre cei cinci, însă era mirele, aşa că trebuia să supor­ te hărmălaia necontenită pricinuită de venirea şi plecarea celor de la catering, ale fotografilor şi ale florarilor. Judson îl compătimi puţin, dar se gândi că Sam putea face faţă situaţiei. In orice caz, ştia că, dată fiind starea lui de spirit, nu ar fi fost o companie plăcută. De ase­ menea, în acea stare de spirit, era mai bine s-o evite pe Willow. Ea avea o intuiţie de mamă. Dacă ar fi aflat de visul recurent şi de nopţile nedormite, ar fi luat-o razna. Iar acesta era ultimul lucru de care avea nevoie cineva mai ales Sam şi Abby. - Uite ce e, înţeleg că vrei să iei o pauză înainte de a ne decide ce facem cu Coppersmith Consulting, spu­ se Sam. Dar este o chestiune de familie. Abby zice că Gwen este foarte supărată din pricina morţii lui Ballinger. Gwen doreşte o investigaţie, iar poliţiştii locali n-o s-o facă. Toţi ce-ţi cerem e să dai o raită pe la Wilby şi să afli ce s-a întâmplat cu Ballinger. - Ş i dacă se dovedeşte că Ballinger a fost ucisă printr-o metodă paranormală? Ce naiba s-ar aştepta Gwen să fac în privinţa asta? Nu este ca una dintre treburile pe care le face agenţia noastră, când eu pot să mă duc să analizez locul şi să-i predau problema lui Spalding, ca el s-o rezolve. Poliţiştii şi procurorii obişnuiţi n-au

22

Amanda Quick

o părere prea bună despre chestiile astea bu-hu-hu. Au nevoie de probe solide pentru a construi un caz, iar aşa ceva nu este întotdeauna posibil. - Ştiu asta, zise Sam. -Acesta este motivul pentru care nu facem prea mul­ tă treabă ca detectivi particulari, îţi aminteşti? -Ştiu , dar asta intră în categoria prieteni şi familie, spuse Sam. - înţeleg asta, dar întrebarea rămâne. Ce s-ar aştepta Gwen Frazier să fac dacă stabilesc că prietena ei a fost ucisă, dar nu găsesc nici o probă utilă? - O să te gândeşti tu la ceva, replică Sam. întotdeau­ na o faci. Este foarte important pentru Abby. Zice că Gwen are nevoie de o încheiere. - încheiere la ce? Sam îşi drese vocea. - Evident, Gwen are un trecut în Wilby. -Treaba asta începe să pară tot mai complicată cu fiecare minut. -C u doi ani în urmă, Gwen a fost unul dintre cei şapte subiecţi ai unui studiu condus de femeia care a murit. Prin acel studiu, încerca să găsească o cale de a dovedi existenţa abilităţilor paranormale. - Probabil pot afirma fără să greşesc că studiul a fost un eşec, spuse Judson. N-ai cum să dovedeşti ceva ce nu poate fi măsurat ştiinţific. Laboratorul de cercetare şi dezvoltare Coppersmith lucrează la problema asta de ani buni. -Desigur. Dar nu asta-i marea poveste despre ce s-a întâmplat în Wilby, cu doi ani în urmă. - Mai e ceva? - S-a dovedit că unul dintre subiecţii studiului efectu­ at de Ballinger, un tip pe nume Zander Taylor, era un ucigaş în serie specializat în hărţuirea şi uciderea oame­ nilor care susţineau că au capacităţi paranormale. Până să ajungă în Wilby, probabil că majoritatea victimelor sale au fost nişte escroci - un amestec de ghicitoare, citi­ toare în cărţi de tarot, mediumuri şi diverşi şarlatani. Un fior de atenţionare făcu simţurile lui Judson să vibreze. In el se trezi ceva ce-ar fi putut să fie curiozitate.

Ochi de Vis

23

De când se întorsese de pe insulă, era pentru prima dată când simţea altceva decât greutatea cenuşiului. îşi luă picioarele de pe balustradă şi se ridică. - Dă-mi voie să ghicesc, spuse el. Acest Zander Taylor a dorit o provocare. S-a oferit voluntar pentru acest studiu, ca să-şi găsească nişte paranormali adevăraţi pe care să-i ucidă. -Ş tii cum gândesc tipii răi, zise Sam. Ai nimerit-o. A reuşit să-i omoare pe doi dintre membrii grupului de studiu înainte de a încerca s-o ucidă pe Gwen. Evi­ dent, n-a reuşit, dar a fost pe-aproape, iar Abby spune că Gwen a fost foarte traumatizată de atac. Acum, moartea lui Ballinger i-a trezit toate amintirile şi vibraţiile rele.. Un alt fior de curiozitate îl străbătu pe judson. îşi coborî privirea spre cristalul de culoarea ambrei din ine­ lul său. Piatra strălucea cu o energie uşoară, în acord cu harul lui vag intensificat. -C u m se face că noi n-am auzit niciodată de Taylor? întrebă el. Acest gen de poveste probabil că a fost la toate ştirile. Parcă văd titlurile: „Ucigaş în serie vânează paranormali!" -Taylor n-a ajuns la ştiri pentru că nimeni nu şi-a dat seama că omora oameni, spuse Sam. în cazul crimelor din Wilby, primele două morţi au fost puse pe seama unor cauze naturale. Iar moartea lui Taylor a fost consi­ derată sinucidere. Judson contemplă oceanul neobosit, cenuşiu. - Ce-au spus poliţiştii locali despre acele decese? . - Mi s-a zis că şeful poliţiei din Wilby, un tip pe nume Oxley, a avut suspiciuni, dar n-a putut dovedi nimic. Din păcate pentru Gwen. - De ce? -Pentru că Gwen a fost cea care a raportat toate trei decesele, rosti Sam. Iţi dai seama cum arată asta pentru oricare poliţist nu tocmai competent. De obicei, persoa­ na care găseşte un cadavru ajunge în fruntea listei de suspecţi. - Iar în această dimineaţă a găsit alt cadavru. Judson fluieră uşor. Ce şanse sunt, hmm? - îţi dai seama ce părere are Oxley.

24

Amanda Quick

Judson îşi petrecu un braţ pe după un stâlp de lemn şi privi furtuna de vară care mătura oceanul. - I n regulă, trebuie să recunosc că există un tipar interesant aici. - Evident, când Oxley a sosit la locul cu pricina, în această dimineaţă, nu a ascuns faptul că nu-i plac coincidenţele. - El chiar crede că Gwen ar putea fi responsabilă pen­ tru toate acele crime? - N-a putut dovedi niciodată că au fost crime, dar, da, are suspiciunile lui. Gwen nu-i în pericol imediat să fie arestată, dar pentru liniştea ei sufletească trebuie să afle ce se petrece. O cunoaşte pe Abby, aşa încât ştie că noi doi ne ocupăm de investigaţii paranormale. - Ne ocupam, până când din cauza mea am cam ieşit din afaceri, spuse Judson. - O să găsim alt client. O avea balta peşte. - Foarte amuzant. -Vorbesc serios, zise Sam. Faptul că ne-am pierdut clientul principal nu înseamnă mare lucru având în ve­ dere ce ştim despre respectivul client. - Doar că, exceptând securitatea pe care o asigurăm pentru Coppersmith, Inc., era singurul nostru client. Şi nu e vorba că am pierdut clientul. Eu am distrus bleste­ mata de agenţie. -N ici o problemă, zise Sam. O să găsim pe altcineva. La ultima numărătoare oficială erau aproape o mie de agenţii guvernamentale, departamente şi birouri impli­ cate în comunitatea de informaţii a SUA, plus o mie de contractori privaţi. Sunt sigur că-1 putem găsi pe acela care este interesat de serviciile unei firme de consultan­ ţă specializată în investigaţii paranormale. Dar deocam­ dată trebuie să facem ceva cu cazul lui Gwen Frazier. Vântul se înteţi. La fel şi simţurile lui Judson. Se gân­ di că, de data aceasta, avea să fie altfel. De data aceasta, Gwen avea nevoie de el. Nu va putea să-l mai trateze ca pe unul dintre clienţii ei care doreau consultaţii paranormale. - în regulă, o să mă duc la Wilby şi o să arunc o pri­ vire, spuse el.

Ochi de Vis

25

Urmă o scurtă pauză din partea interlocutorului său. - Mai e un lucru pe care trebuie să-l ştii despre Gwen Frazier, zise Sam în cele din urmă. - Mda? -Vede fantome, spuse Sam. - Ce naiba? Dar era prea târziu. Sam închisese telefonul. Judson rămase tăcut, lăsând energia furtunii care se apropia şi perspectiva revederii lui Gwen să-i activeze simţurile. După o vreme, se răsuci pe călcâie şi intră în casă pentru a-şi pregăti bagajele în vederea lungii călătorii spre Wilby. Fantomele nu erau mare lucru. Vedea câteva în fieca­ re noapte, în visele sale.

capitolul 4 Gwen şedea la o măsuţă din salonul de ceai de la Riverview Inn şi se uita la bărbatul brunet, cu ochi de pasăre de pradă, care intrase în hol. O furtună stranie, cu fulgere de culoarea ambrei, scânteia în aerul din jurul lui Judson Coppersmith. Căldura tulburătoare a aurei sale nu se diminuase din seara dezastruoasă petrecută în Seattle. Visele lui deveneau tot mai puternice. Şi nici efectul pe care Judson îl avea asupra tuturor simţurilor ei nu se diminuase. Un val de conştientizare aproape violentă, un entuziasm efervescent se împleti cu groază şi cu senzaţia ciudată că ştia, făcând-o să se cutremure. Aceeaşi certitudine intuitivă care o copleşise şi o alarmase în seara aceea din Seattle reveni cu toată forţa. „El este cel care mi-e destinat!1* Focul paranormal care îl înconjura pe Judson vui în holul intim al hanului victorian. Insă Gwen ştia că era singura care putea vedea flăcările. Cei câţiva oaspeţi care şedeau în fotoliile de lectură nu-şi ridicară privirile din cărţile şi revistele lor. Riley Duncan, recepţionerul, nu-şi luă privirea de la ecranul computerului.

26

A m anda Q uick

Trisha Montgomery, proprietara de la Riverview Inn, şedea vizavi de Gwen la masa din salonul de ceai. Nici ea nu ştia. -In tre noi fie vorba, ar trebui să te fereşti din calea lui Nicole Hudson cât timp vei sta în oraş, spuse Trisha. îşi coborî vocea, şoptind conspirativ: Femeia aia nu e normală la cap. Ştii la fel de bine ca mine că, în urmă cu doi ani, nu era ceea ce oricine ar descrie drept „stabilă11. Iţi pot spune cu certitudine că sănătatea ei psihică nu s-a îmbunătăţit în ultimii doi ani. - Nu-ţi face griji, zise Gwen. îşi stăpâni un mic fior. N-am nici o intenţie să mă întâlnesc cu Nicole, dacă pot evita asta. -N -o să fie posibil dacă stai aici mai mult de o zi sau două, spuse Trisha sec. Wilby este un oraş foarte mic. Trisha se apropia de patruzeci de ani; era o femeie atrăgătoare, cu păr castaniu cârlionţat şi tuns scurt, care îi încadra chipul cu osatură frumoasă, în formă de ini­ mă. Gwen o cunoscuse cu doi ani în urmă, când Evelyn îşi începuse studiul. La vremea aceea, Trisha era nou-venită în Wilby, o proaspătă multimilionară care îşi fă­ cuse averea în lumea înaltei tehnologii. Se pensionase devreme pentru a face ceea ce visase întotdeauna - să conducă un han de modă veche din pădurile Oregonului. Spre surprinderea tuturor celor din oraş, făcuse ca vechiul han să fie o afacere de succes tot timpul anului. Gwen încercă să fie atentă la Trisha, dar ochii ei se tot îndreptau spre hol, undejudson se apropia de recepţie. Ştia că furtuna chihlimbarie care strălucea în jurul lui era o viziune invocată de simţurile ei paranormale. în general, îsi cenzura harul când se afla în preajma altor oameni. Insă în ziua aceea, era tensionată şi cu nervii la limită, aşa încât nu se putea controla în totalitate. Cealaltă vedere a ei se manifestase cu o clipă în urmă, când Judson deschisese uşa. Deşi îi anticipase sosirea, să-l vadă după o lună în care se gândise la el mult mai des decât era bine pentru ea îi activase simţurile şi îi trezise abilităţile. Ce Dumnezeu se petrecea în visele lui Judson de-o făcea să-l perceapă în felul acela - un bărbat dur,

Ochi de Vis

27

cu o hotărâre neclintită, care mergea printr-o furtună de lumină de culoarea ambrei aprinse? Ea avea talentul de a analiza visele, însă trebuia să cu­ noască contextul pentru a înţelege ce încerca sâ-i spună intuiţia. Judson încă reprezenta o enigmă şi, dată fiind reacţia avută când ea se oferise să-l ajute cu visul lui, în seara aceea din Seattle, avea impresia că el intenţiona să rămână un mister pentru ea. Probabil simţise că era privit, pentru că se opri îna­ inte de a ajunge la recepţie şi cercetă micul hol dintr-o privire, cântărindu-i pe cei câţiva oaspeţi în felul în care un prădător îşi evaluează eventuala pradă. Ea ştiu că el îşi manifestase talentul într-o oarecare măsură, deoarece câţiva dintre oaspeţi deveniră cu întâr­ ziere conştienţi că în mijlocul lor se afla ceva primejdios. Unii îşi ridicară privirile din reviste sau îşi întrerupseră conversaţiile pentru a se uita în jur, căutând instinctiv motivul pentru care li se ridicase părul de pe ceafă. Insă, aşa cum se întâmpla adesea, ignorară mesajul primar trimis de simţurile lor. La urma urmelor, se aflau intr-un loc plăcut, sigur, iar nou-venitul părea bine îmbrăcat, calm şi stăpân pe sine. Nu făcea gesturi făţiş ameninţătoare. Oaspeţii reveniră la revistele şi la conversaţiile lor. Poate că intuiţia le spusese ceea ce lui Gwen îi fusese clar din clipa în care el intrase pe uşă. Erau în siguranţă, tn ziua aceea, nici unul dintre ei nu era prada vizată de Judson. El venise acolo pentru ea. Cu un efort de voinţă, îşi sili vederea să revină în zona normalului. Luminosul foc ireal se stinse, dar sen­ timentul recunoaşterii era la fel de puternic. Acela era bărbatul pe care îl aşteptase nu doar de când îi telefona­ se lui Abby, ci dintotdeauna. Pulsul i se acceleră. Dege­ tele i se strânseră pe ceaşca de ceai. „Adună-te, femeie!11 Eusese întotdeauna o visătoare, dar învăţase cu mult timp în urmă să nu se lase amăgită de propriile vise. In acea clipă, Judson se uită la ea prin uşile franţuzeşti deschise ale salonului de ceai. Un alt fior de conştien­ tizare neliniştitor îi activă simţurile. Fu sigură că văzuse

28

Aman da Quick

un licăr de căldură în ochii lui de topaz. îşi înclină capul sperând că era un gest de salut rece, politicos. El îi răs­ punse cu un gest similar, la fel de rece şi de politicos, şi îşi continuă drumul spre recepţie, pentru a se caza. Gwen îşi îndreptă din nou atenţia spre Trisha. - Nicole mai are magazinul de flori.7 întrebă Gwen. - O, da, spuse Trisha. Este foarte pricepută la aface­ rea aia, chiar dacă este puţin dusă cu capul. Se ocupă de toate nunţile, înmormântările şi balurile de liceu din zonă. Ea face, în fiecare săptămână, aranjamentele florale de la han. Trisha arătă cu bărbia delicată spre florile de pe masa rotundă din hol. însă luna trecută am trecut pe la magazinul ei pentru a discuta nişte schimbări în privinţa florilor care ajung în camere. Uşa biroului ei era deschisă. îţi spun, interiorul semăna cu un soi de altar ciudat dedicat bărbatului cu care se vedea în urmă cu doi ani, cel care a căzut în cascadă. Pe Gwen o cuprinse neliniştea. - încă îl iubeşte pe Zander Taylor? întrebă ea, doar ca să fie sigură. -M ă tem că da. Trisha se strâmbă. Şi încă te învi­ novăţeşte pentru moartea lui. Din câte îmi dau seama, relaţia cu Zander Taylor a fost singura relaţie serioasă pe care a avut-o vreodată. Se pricepe de minune la flori şi la animale, dar nu şi la oameni. M-am gândit că ar trebui să ştii. Poate că n-ar strica să fii prudentă în preajma ei. - Apreciez că m-ai avertizat, spuse Gwen. -A m văzut că ai rezervat camere pe o săptămână pentru tine şi acest Judson Coppersmith, zise Trisha tatonând terenul cu delicateţe. -A m nevoie de timp pentru a pregăti înmormânta­ rea lui Evelyn şi a mă ocupa de treburile ei legale şi de afaceri, spuse Gwen. Judson mă va ajuta. Trisha se încruntă. - Nu vreau să te jignesc, dar de ce te ocupi tu de asta? Evelyn n-avea rude? - Nu. Mi-a lăsat totul mie. - înţeleg. Nu-mi dădusem seama. Trisha îi zâmbi com­ pătimitoare. Probabil nu vei avea nici o dificultate să-i vinzi casa din oraş, în care a locuit, dar ce Dumnezeu

Ochi de Vis

29

vei face cu vechea cabană de lângă cascadă, locul pe care îl numea „laborator de cercetare”? - Habar n-am, zise Gwen cu sinceritate. Presupun câ voi angaja pe cineva să ia echipamentul şi instrumente­ le pe care le-a instalat acolo, apoi voi încerca s-o vând. Sper să pot termina totul într-o săptămână, dar sunt multe de făcut. -Acest Judson Coppersmith pe care-1 aştepţi îţi este prieten? -N u chiar, mai degrabă consilier financiar, spuse Gwen. Fu mândră de formula găsită. Se gândise toată dimineaţa la acoperirea lui Judson. Are ceva experienţă cu astfel de lucruri, lichidarea de proprietăţii şi chestii de genul ăsta. Chipul Trishei se lumină. - Bine, deoarece cred că vei avea nevoie de ajutor. Mă îndoiesc că Evelyn a acordat multă atenţie afacerilor. Nu-i păsa decât de cercetările ei. -Ştiu. - Era cu adevărat excentrică intr-un oraş plin de oameni din această specie, dar o să-mi fie dor de ea. - Ş i mie, recunoscu Gwen. Trisha îşi drese glasul. -Sara, una dintre cameristele mele, spune că în camera ta este o pisică mare. - De fapt, e motanul lui Evelyn. Max. N-am putut să-l las în casa ei. Nu este nimeni acolo care să-l hrănească. N-am ştiut ce să fac cu el, aşa că l-am luat cu mine. Sper că nu e o problemă. I-am adus litiera. O să-i iau nişte mâncare pentru pisici mai târziu. - E în regulă, zise Trisha. Animalele de companie au voie aici. Judson îşi terminase treaba la recepţie. Cu o geantă de piele în mână intră pe uşile salonului de ceai. Gwen se gândi că profilul i se potrivea cu ochii ca de şoim, nu­ mai planuri şi unghiuri ascuţite. Paşii lui aveau o graţie de prădător, plină de forţă. Purta pantaloni kaki, un pulover gri, la baza gâtului şi ghete. Neobişnuitul cristal de culoarea ambrei al inelului negru de la mâna dreaptă reflecta lumina de vară care se revărsa prin fereastră.

30

Amanda Quick

Pentru o fracţiune de secundă, ea ar fi putut jura că strălucise de parcă primise o infuzie de energie. „Exact ca ochii lui“, gândi ea. Judson se opri lângă masă şi o ţintui cu ochii lui ca de pasăre de pradă. - Bună, Gwen, spuse el. -Judson. Mă bucur să te revăd. Izbuti să-i adreseze un zâmbet cald, de bun venit. Ai ajuns repede. Ea este Trisha Montgomery, proprietara hanului. - Bun venit la Riverside Inn, zise Trisha zâmbind cu căldură. - Mulţumesc, spuse Judson. - înţeleg că vei sta la noi câteva zile, cât o vei ajuta pe Gwen să pună în ordine afacerile lui Evelyn Ballinger, continuă Trisha. Gwen simţi cum o cuprinde panica. Nu avusese timp săd informeze pe Judson despre acoperirea pe care o inventase pentru el. Judson se uită la Gwen deloc nedumerit, sprâncenele ridicându-i-se foarte puţin. - Aşa este. Gwen suspină uşurată şi îi zâmbi aprobator. Rezolvase perfect situaţia. „După cum era de aşteptat*1, gân­ di ea. La urma urmelor, era consultant pe probleme de securitate. Trisha se ridică şi îşi luă geanta laptopului de pe spătarul scaunului. Puse cureaua genţii pe un umăr. -V ă rog să mă scuzaţi, dar trebuie să discut cu bucă­ tăreasa. Vă rog să-mi spuneţi dacă eu sau altcineva din­ tre membrii personalului vă poate ajuta cu ceva. -A şa o să facem, zise Judson. Trisha se îndreptă grăbită spre bucătărie. Judson se aşeză pe scaunul din faţa lui Gwen. îşi puse geanta din piele pe podea, lângă picioare. - Deci, ne aflăm aici ca să punem în ordine afaceri­ le lui Ballinger? zise el pe un ton foarte neutru. Asta-i povestea noastră? - Ei bine, nu pot anunţa că investigăm o posibilă cri­ mă, nu-i aşa? spuse Gwen.

Ochi de Vis

31

Vorbise cu răceală, autoritar. Nu era nevoie de o intuiţie paranormală pentru a şti că, având de-a face cu un astfel de bărbat, o femeie trebuia să preia controlul de la bun început şi să-l păstreze. Tipii precum Judson Coppersmith erau mult prea obişnuiţi să dea ordine. - Probabil că cel mai bine ar fi nu pomenim cuvântul „crimă“ deocamdată, fu Judson de acord. Ai fi surprin­ să cât de tare îi supără pe oameni acest subiect. -îm i dau seama că nu putem discuta asta în public. Camera pe care ţi-am rezervat-o este alături de a mea, la etajul doi. Există o uşă care face legătura între ele, aşa că putem vorbi în particular fără a fi văzuţi intrând sau ieşind unul din camera celuilalt. -U au , rosti el pe un ton perfect neutru. Uşi de legătură. Ea începea să se simtă tulburată. - Hanul este puţin mai scump decât cele două mote­ luri din oraş, dar e de fapt o afacere bună dacă te gân­ deşti că în preţ sunt incluse micul dejun şi ceaiul de după-amiază. - Ceaiul de după-amiază? repetă Judson gânditor. Vor fi şi biscuiţi de casă, şi smântână groasă? Ea îşi miji ochii. - Eu îţi voi plăti cheltuielile, desigur. Ceva ce semăna suspect de mult a amuzament apăru în ochii lui şi dispăru pe dată. - O să ţin socoteala şi voi avea grijă existe o eviden­ ţă detaliată a cheltuielilor când îţi voi trimite, nota de plată. Nu încăpea îndoială, râdea de ea. - îmi dau seama că tu consideri acest caz o nimica toată în comparaţie cu treburile pe care obişnuieşti să le faci pentru diverse agenţii guvernamentale de informa­ ţii, de care nimeni n-a auzit. însă Abby m-a asigurat că, din cauza unor circumstanţe nefericite legate de ultima ta misiune, în prezent nu ai nici un client şi că vei acor­ da toată atenţia acestei investigaţii. Zâmbetul lui Judson veni lent şi primejdios. - Poţi fi sigură că ai întreaga mea atenţie, Gwen Frazier.

32

Amanda Quick

O femeie de vârstă mijlocie, cu şorţ alb, apăru lângă masa lor. Numele de pe ecuson era „Paula“. Ii dădu lui Judson un meniu şi îşi încruntă cu severitate sprâncenele. -E ste aproape ora patru, îl avertiză ea. Salonul de ceai se închide la patru. Nu mai avem sendvişuri şi pră­ jituri. Cred că mai am două chifle, dar asta-i tot. -N u vreau decât o cafea, vă rog, spuse Judson. -H m m . Paula fu evident dezamăgită că Judson nu. avea de gând să se arate deranjat de ora de închidere, dar îşi reveni repede. Cu lapte şi zahăr? -Neagră, rosti Judson. „Fireşte11, gândi Gwen. „Cum altfel să prefere cafeaua un bărbat ca Judson Coppersmith?11 Paula se uită la Gwen. - Mai doriţi ceai verde? - Nu, mulţumesc, spuse Gwen. -A m auzit că aţi dus în camera de la etaj pisica lui Evelyn Ballinger, zise Paula. -A şa este, spuse Gwen. - O s-o duceţi la adăpost? - Nu, probabil că o să-l iau pe Max cu mine, la Seattle. Gwen făcu o pauză. Dacă nu cumva cunoaşteţi pe cine­ va căruia i-ar plăcea o pisică drăguţă. -N u. Deja, avem prea multe pisici pe-aici. Oamenii din Portland vin mereu aici pentru a lăsa la marginea drumului pisicile şi câinii nedoriţi. In plus, după spuse­ le Sarei, camerista, pisica lui Evelyn nu-i prea drăguţă. Sara zice că astăzi, când a făcut curat în camera dumnea­ voastră, s-a stropşit la ea de sub pat. Paula porni spre bucătărie. Judson aşteptă până când nu mai putu să-i audă. - Se pare că te-ai ales cu o pisică. -Aşa se pare, deocamdată, admise Gwen. Îşi coborî din nou vocea şi se aplecă puţin în faţă. Cât timp crezi că o să-ţi ia investigaţia? - Depinde cât de departe vrei să merg, spuse Judson cu voce normală, conversaţională. Ea se încruntă. - Ce înseamnă asta?

Ochi de Vis

33

-O dată ajuns la locul faptei, o să-mi ia vreo cinci secunde să-mi dau seama dacă prietena ta a fost sau nu ucisă. -Serios? Fratele tău a susţinut, intr-adevăr, că eşti un investigator profesionist şi că ai talent pentru acest gen de lucruri, dar cinci secunde la o scenă a crimei nu mi se par suficiente pentru o investigaţie minuţioasă. Judson îi alungă îndoielile cu o fluturare uşoară a mâinii sale puternice. -C rim a e crimă. Lasă o carte de vizită chiar şi când este comisă prin metode paranormale. Dar tu deja ştii asta, nu-i aşa? Probabil ai simţit ceva când ai găsit ca­ davrul prietenei tale - ceva care te-a făcut să suspectezi o crimă. Ea bătu darabana în masă. -In regulă, evident că am avut suspiciuni, dar harul meu e cam nesigur când vine vorba despre acest gen de lucruri. - Nesigur? -E u interpretez vise şi văd aure. Nu investighez cri­ me. Uite ce-i, concluzia este că vreau să fiu absolut sigu­ ră în privinţa a ceea ce i s-a întâmplat lui Evelyn. Asta înseamnă că am nevoie de un investigator care e dispus să-şi petreacă mai mult de cinci secunde la locul faptei. - Serios? Judson se sprijini de spătarul scaunului şi îşi întinse picioarele sub masă. îşi agăţă degetele mari de cureaua lată a pantalonilor. Ce anume vrei de la mine? - Ei bine, vreau să stabileşti care a fost cauza morţii, pentru început. -Adică, vrei să ştii dacă Ballinger a fost ucisă prin metode paranormale. -D a . Recunosc că, dat fiind istoricul ei medical, nu este exclusă posibilitatea să fi făcut un infarct sau un atac cerebral. Insă vreau să fiu sigură. - Şi ce altceva? - Dacă ajungi la concluzia că a fost ucisă, vreau să-l găseşti pe criminal, desigur. -U ite ce e, în privinţa asta lucrurile pot deveni... Care este cuvântul pe care l-ai folosit? A, da, nesigure. Ea îşi miji ochii.

34

Amanda Quick

- Complicate? - Foarte complicate. - Pentru că nu eşti deosebit de bun când vine vorba despre găsirea criminalilor? întrebă ea pe cel mai dulce ton. - Nu. Sunt bun şi la asta. Se întrerupse fiindcă Paula reveni la masă cu cafeaua lui şi cu nota de plată pentru a fi semnată de Gwen. Pa­ ula aşteptă ca Gwen să se iscălească şi să treacă un bacşiş pe mica bucată de hârtie. Paula luă nota de plată semnată şi se îndreptă în direcţia bucătăriei. -N-a părut foarte impresionată de bacşişul pe care i l-ai lăsat, observă Judson. - Ei bine, ar fi trebuit să fie impresionată. A fost un bacşiş bun. Am lucrat pe post de chelneriţă. Toată lu­ mea ştie că fostele chelneriţe şi foştii chelneri lasă întot­ deauna un bacşiş mai mare decât e cazul chiar şi atunci când serviciul este mizerabil. - Am spus doar că n-a părut impresionată. - Ş i nici nu-i plac pisicile. Las-o pe Paula. Hai să reve­ nim la subiectul nostru. Ai zis că te pricepi la identifica­ rea tipilor răi. Atunci, care parte a anchetării unei crime este dificilă pentru tine? Judson sorbi din cafea. -Complicat în situaţii ca asta e să găseşti genul de probă care poate fi prezentată poliţiştilor locali, o dova­ dă pe care s-o poată folosi ca să aresteze pe cineva şi să construiască un caz. - Dar nu asta faceţi tu şi fratele tău? -N u chiar, spuse Judson. In general, nu lucrăm pe faţă. - Nu lucraţi pe faţă? -N u . Nu ţi-a explicat Abby ce face Coppersmith Consulting? Gwen ezită. - A zis că făceaţi investigaţii legate de securitate pen­ tru o agenţie guvernamentală care s-a închis recent din cauza reducerilor drastice de buget. Judson păru îndurerat, dar n-o corectă.

Ochi de Vis

35

- E adevărat. Dar partea grozavă a treburilor pe care le făceam pentru fostul nostru client era că tipul care răspundea de asta nu era deosebit de interesat de aspec­ tele tehnice cu care au de-a face forţele de ordine obiş­ nuite. Eu şi Sam eram angajaţi să adunăm informaţii şi să facem recomandări în privinţa securităţii. Nu era treaba noastră să facem arestări. - înţeleg. - E vreo problemă? întrebă J udson. - încă nu sunt sigură. Te-a avertizat fratele tău în le­ gătură cu faptul că, dacă reuşim să dovedim că Evelyn Ballinger a fost ucisă, şeful poliţiei locale probabil mă va considera suspectul principal? Judson bău din cafea, apoi puse ceaşca pe masă. -C red că Sam a menţionat această posibilitate, da. - Hai să lămurim ceva, Judson. Eu te angajez ca să-l găseşti pe omul care a ucis-o pe Evelyn Ballinger, presu­ punând că a fost ucisă. Mă aştept s-o faci în aşa fel încât să nu ajung la închisoare. -D e obicei, taxez suplimentar pentru asta. Ea îl privi fix, rămasă fără cuvinte preţ de câteva se­ cunde. Judson se folosi de acest timp pentru a mai sorbi nişte cafea. -Vorbeşti serios? izbuti ea să spună în cele din urmă. - Nu. Zâmbetul îi fu rece şi dur ca oţelul, în vreme ce ochii îi ardeau. Nu-ţi face griji, o să aplic tariful penţru prieteni şi rude. Asta înseamnă că n-o să plăteşti în plus pentru servicii suplimentare cum ar fi să mă asigur că nu vei fi arestată pentru crimă. Astea vor fi gratis. -Vai, mersi! Furia ei ameninţa să se manifeste, dar reuşi s-o domolească. îşi reaminti că, în fond, nu avea prea multe opţiuni în privinţa investigatorilor. Ce pro­ pui să faci mai întâi? - Conform manualului Detectare paranormală pentru începători, primul pas este vizitarea scenei crimei. Se uită la ceas. O să fac asta la noapte, când voi putea intra fără să fiu văzut. -N -ai de ce să te furişezi. întâmplător, am cheile.

Amanda Quick

36

- Ei bine, asta sigur simplifică viaţa. Pot să te întreb cum se face că ai cheile de Ia casa victimei? Gwen îşi adună puterile. - Evelyn nu avea prea multe. Şi-a petrecut viaţa studi­ ind fenomenele paranormale. -Nu-i o carieră profitabilă dacă nu eşti un escroc. -N u, fu Gwen de acord. Dar Evelyn mi-a lăsat mie tot ce a avut. Sprâncenele lui Judson se ridicară uşor. -A cest caz devine tot mai interesant cu fiecare mi­ nut. Iţi dai seama că, în anumite cercuri, faptul că eşti unica moştenitoare a lui Ballinger poate fi considerat un motiv de crimă? -Crede-mă, m-am gândit la asta nu o dată pe ziua de azi.

capitolul 5 Judson intră în camera lui de la etajul doi şi îşi trânti geanta neagră pe bancheta de la picioarele ma­ relui pat cu baldachin. Un lucru îi era foarte limpede. Nimic nu se schimbase în privinţa reacţiei lui faţă de Gwen. Când o văzuse în salonul de ceai, simţise ace­ eaşi foame senzuală, acelaşi fior până la os care îl stră­ bătuse cu o lună în urmă, când o întâlnise prima oară, în Şeattle. în acea seară, îi biciuise simţurile ca un drog. Avu­ sese acelaşi şoc însufleţitor şi în această zi. însă reacţia îi fusese mai puternică de data asta, poate pentru că se gândise necontenit la ea în ultima lună. Era înaltă pentru o femeie, iar Judson se gândi că avea exact înălţimea potrivită pentru el. Era atrăgătoare, dar nu în genul tipic unei fete de pe copertele reviste­ lor. Şi avea o agerime deosebită a minţii. îşi purta părul negru strâns la spate intr-un coc elegant, care îi sublinia nasul regal, fruntea înaltă şi ochii adânci, pătrunzători, de vrăjitoare. Curbele îi erau subtile, dar sută la sută feminine. Avea o graţie suplă, felină, care îi stârnea toate simţurile.

Ochi de Vis

37

Ceea ce ridică imediat întrebarea evidentă. Exista vreun bărbat în viaţa ei? Din ce ziseseră Sam şi Abby, nu era nimeni important în lumea lui Gwen. Dar asta părea improbabil. „Pe cine trebuie să omor pentru a ajunge la tine, Gwendolyn Frazier?11 Vechiul parchet scârţâi sub ghetele lui când traversă încăperea. Hanul data de pe la sfârşitul anilor 1800. Conform fotografiilor în all>negru de pe pereţi, iniţi­ al fusese un conac particular. Acel baron al cherestelei care îl construise îl folosise drept reşedinţă de vară pen­ tru a-şi distra oaspeţii şi colegii de afaceri. Se opri lângă fereastră pentru a studia priveliştea. Râul se vedea printr-un pâlc des de copaci. De unde se afla el, cascada nu se zărea. Se gândi la ce reuşise să descopere legat de evenimentele petrecute cu doi ani în urmă. Primele două decese avuseseră loc la mai puţin de trei săptămâni unul de altul. Gwen găsise am­ bele cadavre. Câteva zile mai târziu, Zander Taylor căzu­ se în cascadă, aparent sinucigându-se. Gwen fusese cea care sunase la 911 şi cu acea ocazie. Totul era de nepătruns, dar singurul lucru cert era că seria de morţi misterioase încetase după moartea lui Taylor. Membrii supravieţuitori ai studiului lui Ballinger încă trăiau, după spusele lui Sam. Cel puţin, până în acea dimineaţă. Insă cea care condusese proiectul era moartă. Şi, din nou, Gwen Frazier fusese cea care găsise cadavrul. Studie o vreme pădurea deasă. Munţii Oregonului încă erau foarte sălbatici. în fiecare an, oamenii veneau să facă escaladă în această parte a regiunii Pacific North­ west1şi dispăreau pentru totdeauna. Terenul accidentat oferea o infinitate de ascunzători pentru tot soiul de prădători, inclusiv bipezi. Un ucigaş putea să comită 0 crimă, iar apoi să se piardă în pădure pentru oricât timp dorea. 1 Adesea num ită şi Cascadia, este o regiune d in vestul A m ericii de Nord m ărginită de oceanul Pacific la vest şi de M u nţii Stâncoşi la est. în general se consideră că include statele O regon şi W ashington, precum şi provincia canadiană B ritish C olum bia, (n.tr.)

38

Amanda Quick

Se îndepărtă de fereastră şi îşi dădu jos puloverul, tşi deschise geanta de piele şi scoase o cămaşă curată, Intr-o nuanţă de gri puţin diferită, luă trusa de igienă persona­ lă şi se duse în marea baie victoriană, ca să se spele. Nu era obişnuit să lucreze pentru clienţi particulari, însă bănuia că era important să fie îngrijit - în orice caz, era sigur că asta conta în cazul lui Gwen. In salonul de ceai, ea îşi exprimase clar îndoielile privind talentul lui şi seriozitatea cu care trata acea sarcină. Era cazul să se apuce de treabă până nu-1 concedia. îşi spuse că trebuia să se gândească la reputaţia firmei Coppersmith Consulting. Nu-şi permitea să mai piardă un client. Avu nevoie de o jumătate de secundă pentru a-1 recu­ noaşte pe individul din oglindă. Ochii nu mai păreau chiar atât de sumbri şi fără viaţă ca în ultimele câteva săptămâni. Avusese dreptate într-o privinţă: Gwen Frazier reprezenta distragerea de care avusese nevoie. îşi băgă cămaşa curată în pantalonii kaki şi părăsi baia uriaşă. Un mieunat înfundat îl făcu să se oprească. Se apro­ pie de uşa dintre camere. Era închisă şi încuiată pe par­ tea lui, dar zări umbrele a patru lăbuţe pe sub ea. Pisica mieună din nou, părând curioasă de această dată, apoi începu să umble de colo-colo de cealaltă parte a uşii. Judson o descuie, dar, când încercă mânerul uşii, des­ coperi că uşa fusese încuiată pe partea lui Gwen. - îmi pare rău, pisicuţo, spuse el. Eşti închisă acolo, deocamdată. Se auzi un alt mieunat estompat, din camera cealaltă. Pisica părea iritată. - Descurcă-te cu şefa, zise Judson. Traversă din nou încăperea şi se opri pentru a-şi spri­ jini piciorul drept pe bancheta de la picioarele patului. Ridică pantalonul şi verifică pistolul aflat în tocul de piele legată de gleznă. Satisfăcut că era îmbrăcat aşa cum se cuvenea pentru a se ocupa de afaceri - probabil că era chiar prea bine îmbrăcat pentru treaba aceea -, ieşi pe hol şi coborî

Ochi de Vis

39

la parter. O vibraţie de energie deranjantă îi biciui sim­ ţurile când îşi dădu seama că Gwen nu-1 aştepta jos. Recepţionerul îşi ridică privirea de la cine ştie ce treabă făcea şi îl privi prin ochelarii cu rame ne­ gre. Avea puţin peste treizeci de ani, un trup scund şi îndesat şi păr castaniu-nisipiu, care era evident că începuse să se rărească de ceva vreme. Faptul că şi-l pieptănase peste cap nu-i era de folos. Pe ecusonul lui scria „Riley Duncan“. -D acă o căutaţi pe domnişoara Frazier, să ştiţi că a ieşit să discute cu un tip, spuse Riley. Judson încuviinţă din cap. - Mulţumesc. Se uită pe fereastră şi o văzu pe Gwen în parcare. Nu era singură. Un bărbat înalt, cu o coamă de păr blond lung până la umăr, era cu ea. Ceva legat de felul în care cei doi stăteau unul lângă altul dezvăluia faptul că se cunoşteau. Braţele strâns încrucişate şi bărbia ridicată ale lui Gwen îi spuseră că nu era încântată de modul în care decurgea conversaţia. Deschise uşa din faţă şi ieşi. Era după-amiază târziu, iar Pacific Northwest încă se bucura de căldura lungilor zile de vară. însă acolo, în munţi, amurgul se lăsa devre­ me chiar şi în acea perioadă a anului. Umbrele deja se furişau peste Wilby. Anticiparea înfierbântă sângele lui Judson în timp ce se îndrepta spre Gwen şi spre companionul ei. Pqate că acela era tipul pe care trebuia să-l omoare pentru a ajunge la Gwen. Gwen era cu faţa spre intrarea în han. încă purta pantalonii şi puloverul negru de mai devreme, dar îşi pusese şi o jachetă neagră. 11 văzu imediat. Uşurarea ur­ mată de o avertizare imperioasă licări în ochii ei. Zâm­ betul îi era prea strălucitor şi prea fericit. Era zâmbetul pe care o femeie îl adresează unui bărbat cu care a avut relaţii intime. „Ce-i în neregulă în imaginea asta?“ se întrebă Judson. -O , iată-te, Judson! rosti ea repede. Tocmai îi expli­ cam lui Wesley că noi doi avem planuri pentru această

40

Amanda Quick

seară. El este Wesley Lancaster. Wesley, acesta e Judson Coppersmith. Judson se gândi că nu avea nevoie de abilităţi para­ normale pentru a-şi da seama că fusese promovat din rolul de consultant financiar în cel de iubit. Nu era nici o problemă. Putea să se descurce cu asta. Se apropie foarte mult de Gwen, umărul lui atingându-1 pe al ei. - Lancaster, spuse el. Pricepând ce voia Gwen de la el, avu grijă să păstreze un ton civilizat, măcar până îşi dădea seama ce naiba se petrecea. - Coppersmith. Wesley răspunse prezentării cu o scurtă şi bruscă înclinare a capului, similară cu salutul scurt şi brusc al lui Judson. In mod evident, nu era încântat să afle că Gwen avea pe cineva. De aproape, se vedea clar că în genealogia lui exista­ seră câţiva vikingi care contribuiseră la bagajul genetic al lui Wesley. Era înalt, cu şolduri înguste şi cu muscula­ tură dezvoltată strategic, ca a unui om care petrece des­ tul timp la sală. Maxilare puternice, pomeţi înalţi, ochi de culoare deschisă şi păr blond tuns cu stil completau imaginea. Judson se gândi că nu avea nevoie decât de un topor, un scut şi o cască pentru a desăvârşi tabloul. In locul unei armuri de luptă, Wesley purta o pere­ che de pantaloni negri făcuţi la comandă şi o cămaşă din mătase albastră. Cămaşa îi era descheiată până la piept. O jachetă lejeră din pânză, o pereche de mocasini italieneşti şi nişte ochelari de soare de firmă îi întregeau ţinuta. Insă Judson era sigur că nici un războinic viking care se respecta n-ar fi acceptat nici pe rugul funerar să fie îmbrăcat de parcă voia să facă impresie bună la un studio de film de la Hollywood. -Wesley este vânătorul de fantome din Dead ofNight, emisiunea de televiziune care investighează bântuiri din vechime şi apariţii paranormale, spuse Gwen. „Asta explică multe", gândi Judson. - Serios? zise el. Se sili să se rezume la atât. N-avea rost să întreacă măsura adăugând că el îi considera pe toţi vânătorii

Ochi de Vis

41

de fantome nişte escroci şi că nu auzise niciodată de emisiunea aia. - Gwen mi-a spus că voi doi vă aflaţi în oraş pentru a vă ocupa de înmormântarea şi de afacerile lui Evelyn Ballinger, zise Wesley. -A şa este. Judson alese calea neutră, încă încercând să simtă vibraţia dintre Wesley şi Gwen. Era clar că exis­ tase ceva între ei, dar, dincolo de asta, lucrurile deveneau repede de nepătruns. Pe tine ce te aduce în Wilby? Wesley suspină îndelung şi afişă o expresie îngrijorată. - Am venit s-o văd pe Evelyn. De câteva zile, am tot încercat să iau legătura cu ea. A încetat să-mi mai răs­ pundă la e-mailuri şi nu mi-a răspuns nici la mesajele pe care i le-am lăsat în mesageria vocală. Am decis să iau un avion până în Portland şi să vin cu o maşină în Wilby pentru a afla ce se petrece. A fost un adevărat şoc să descopăr că Evelyn a murit noaptea trecută. - De ce ai fost atât de îngrijorat că n-ai reuşit să iei legă­ tura cu ea? întrebă Judson. Sunteţi prieteni apropiaţi? - Suntem colegi, rosti Wesley încruntat. Gwen îşi desfăcu braţele şi îşi băgă mâinile adânc în buzunarele jachetei. - Evelyn avea un contract cu Wesley şi a făcut câteva treburi pentru el. Ea era principalul lui documentarist. Verifica poveştile legate de bântuiri şi activitatea para­ normală. Era treaba ei să identifice locaţiile potrivite pentru episoadele emisiunii Dead of Night. După ce Wesley făcea alegerea, eu scriam scenariul. Judson se uită la ea. - Tu scriai scenariile? - Da, spuse ea. Se uită urât la el, provocându-1 să facă vreun comen­ tariu nepotrivit. - Pentru un serial în care sunt investigate case bântu­ ite? rosti el precaut. - Da, zise ea. Gheaţa picura din acel cuvânt. Wesley se încruntă. - Ai vreo problemă cu asta, Coppersmith?

42

Amanda Quick

-N u, spuse Judson. Ştiam că Gwen este consultant paranormal, dar nu mi-am dat seama că scrie ficţiune, asta-i tot. Gwen îşi ridică ochii spre cer şi păru uşor enervată. - Dead ofNight nu e ficţiune, se răsti Wesley. Ne ocu­ păm de bântuiri reale. Scenariile lui Gwen se bazează pe detalii reale şi pe zvonuri legate de crime vechi, de morţi şi dispariţii, misterioase. - Înţeleg, zise Judson. Câţi oameni lucrează pentru tine? Wesley îl privi iritat. - Câţiva. De ce? -M ă întrebam dacă obişnuieşti să sari intr-un avion şi să conduci câteva ore pentru a vedea pe careva dintre ei ori de câte ori nu reuşeşti să iei legătura cu persoana respectivă telefonic sau prin e-mail. Cu coada ochiului, văzu că expresia de pe chipul lui Gwen devenise mai dură. Simţi energia răscolindu-se şi ştiu că îşi pusese în funcţiune harul. Studia aura lui Wesley. „Ce vezi, Ochi de Vis?“ Wesley începea să se înfurie. - Evelyn întârzia cu rezultatele ultimei ei cercetări. Ratase două termene-limită. Ori de câte ori o întrebam dacă terminase cu următoarea locaţie, îmi spunea că mai avea nevoie de câteva zile pentru a termina. în cele din urmă, a încetat să-mi mai răspundă la telefon. Aşa că, da, fiindcă n-am reuşit să dau de ea, am venit s-o văd personal. Habar n-aveam că murise în timpul nopţii. - La ce oră ai ajuns? întrebă Judson. -Ş tii ceva? Chiar nu-ţi datorez nici o explicaţie, Coppersmith. Wesley se răsuci spre Gwen. Gândeşte-te la ce ţi-am spus. Dacă te interesează să preiei munca de do­ cumentare pe lângă scrierea scenariilor, o să am grijă să merite. Sunt în mare criză. Am nevoie de ajutorul tău. - O să mă gândesc, promise Gwen. -A şa să faci, o sfătui Wesley. Dar fă-o repede. O să-ţi dau acelaşi salariu pe care i-l dădeam lui Evelyn. Amândoi ştim că, ocupându-te şi de documentare, şi de scenarii, vei câştiga mult mai mult decât din consiliere paranormală.

Ochi de Vis

43

- Ştiu, rosti Gwen. II privi cu o expresie cercetătoare. Cât timp plănuieşti să rămâi în oraş? -Trebuie să mă întorc în Portland în seara asta, ca să prind un avion spre California mâine-dimineaţă la prima oră. Mâine, filmăm toată ziua. Dar poţi să mă suni pe mobil. Sună-mă oricând, zi sau noapte. Am nevoie de un răspuns cât mai curând, Gwen. - Înţeleg. Wesley ezită. -A i idee la ce lucra înainte de a muri? -N u. Nu mi-a trimis nimic. De obicei, discutam des­ pre posibilele subiecte înainte ele a alege două despre care credeam că ţi-ar conveni. Dar n-am mai primit nici o veste de la ea de aproape două săptămâni. -C ând o să te uiţi prin hârtiile ei, dacă găseşti ceva legat de emisiune, dă-mi de ştire. - In regulă, spuse Gwen. - Este foarte ciudat, zise Wesley. Ultima dată când am vorbit cu ea - cam cu o săptămână înainte de a nu-mi mai răspunde la telefon -, am avut impresia că lucra la ceva cu adevărat deosebit. Eşti sigură că nu ţi-a dat nici un indiciu? -N ici unul. - Ei bine, asta este, atunci. Rahat! Maxilarul lui Wesley se încordă. Sunt extrem de serios în legătură cu oferta pe care ţi-am făcut-o, Gwen. Evelyn ar fi dorit să-i preiei treaba. Gândeşte-te că-i duci mai departe moşte­ nirea în privinţa cercetării paranormalului. Şt îţi garan­ tez că salariul e bun. - Iţi promit că o să mă gândesc la asta. Gwen îşi scoase o mână din buzunar şi se uită la ceas. Se face târziu. Te rog să ne scuzi, Wesley. Eu şi Judson avem o treabă de rezolvat. - Mda, sigur. O treabă. Wesley îi aruncă lui Wesley o privire piezişă, apoi smuci portiera unei maşini aflate în apropiere. Se urcă la volan şi îşi ridică privirea spre Gwen. -N u uita, spuse el. Dacă găseşti ultima documentare la care lucra, sună-mă.

44

Amanda Quick

- în regulă, zise Gwen. Dar pot să-ţi spun de pe-acum că probabil a lucrat pe laptop, iar laptopul a dispărut. Wesley trânti portiera şi demară în trombă. Judson urmări vehiculul ieşind din parcare în urletul motorului. - Bănuiesc că nu-1 putem adăuga pe lista noastră de suspecţi, zise Judson. Se pare că depindea de Ballinger pentru realizarea emisiunii sale. - Cu siguranţă, ea era importantă pentru el. Aşa în­ cât nu pare probabil ca el să fi avut vreun motiv. In plus, dacă am dreptate, Evelyn a fost ucisă printr-o metodă paranormală. Ceea ce însemnă că e practic imposibil ca Wesley s-o fi ucis. - De ce spui asta? - î l cunosc pe Wesley de pe vremea studiului făcut de Ballinger. Sunt aproape sigură că n-are nici un har paranormal puternic. La naiba, nici măcar nu crede în paranormal. Crede doar că prinde la public. - î n regulă, asta explică vreo câteva lucruri. Judson o luă de braţ şi o conduse spre SUV-ul lui negru. S-o luăm cu începutul. Hai să mergem să aruncăm o privire la locul faptei, chiar dacă avem sau nu de-a face cu o crimă, iar, dacă da, să ne lămurim dacă a fost comisă printr-o metodă paranormală. Apoi, o să vedem ce avem de făcut mai departe. -E i bine, începutul înseamnă o oprire la Wilby General Store, înainte de a se închide. Am o pisică de hrănit. - în regulă. începem cu mâncarea pentru pisică. Apoi, ne ocupăm de investigarea crimei. _ Descoperi că îi plăcea s-o ţină de braţ. îi plăcea mult. Când deschise portiera pasagerului, Gwen se opri şi se uită la mâna lui. - Inelul tău, zise ea. - Ce-i cu el? -A re ceva energie. Este un cristal paranormal, ase­ menea celui purtat de fratele tău, Sam, nu-i aşa? Judson îşi privi inelul. Chihlimbarul lumina slab. Piatra răspundea la simţurile lui uşor activate.

Ochi de Vis

45

- Da, e energizat, spuse el. Tata mi l-a dat spre sfâr­ şitul adolescenţei. Şi Sam, şi Emma au primit cristale. Fiecare este unic. O apucă pe Gwen de cot şi o ajută să urce pe scau­ nul pasagerului, închise portiera şi ocoli SUV-ul prin faţă, îndreptându-se spre locul şoferului. îşi mai privi o dată inelul. Cristalul primise energie în seara aceea din Seattle, când se gândise la posibilitatea de a face dragoste cu Gwen. In seara aceasta, era din nou fierbin­ te. Probabil, din acelaşi motiv. Simţi un mic fior doar gândindu-se la ea. Să fie fizic aproape de ea reprezenta o adevărată provocare. De-a lungul anilor, aflase că acel cristal rezona cu energia harului său. Când acesta se manifesta cu ade­ vărat, piatra strălucea ca ambra topită. Totuşi, lumina extrem de puternică pe care o radia era din spectrul paranormal. Numai cineva foarte sensibil la fenomene parapsihologice putea percepe căldura cristalului. în câteva ocazii, observase energia intensificându-se în cristal. Dar până s-o cunoască pe Gwen nu căpătase niciodată acea culoare unică. Se gândi că era strălucirea luminii soarelui, aceeaşi lumină care îl călăuzise spre ie­ şirea din peşterile inundate. Deschise portiera, se instală la volan, porni motorul şi ieşi din mica parcare. -V rei să-mi spui ce te-a făcut să te decizi să-i dai lui Thor impresia că noi doi ne-o tragem? întrebă el. Urmă o scurtă pauză uimită din partea ei. -Thor? repetă Gwen de parcă nu era sigură că auzise bine. -Scuze. Schimbă vitezele. Cred că din cauza părului. Ea zâmbi. - Wesley are un anumit simţ al stilului. încetă să mai zâmbească. Dar categoric n-am vrut să sugerez că noi doi avem o relaţie romantică. Eşti sigur că asta a reieşit? El strânse volanul mai tare. -O , da! - Eşti sigur? -Numeşte-o intuiţie masculină, spuse el.

46

Amanda Quick

- N-am încercat să las această impresie, crede-mă. Am vrut doar ca el să ştie că am... - O soluţie de rezervă? - Da, o soluţie de rezervă. Era clar încântată. Asta-i expresia corectă. - De ce? - Wesley poate fi puţin cam obsedat când vine vorba despre emisiunea lui. Nu vreau să se amestece în inves­ tigaţia noastră. -Crezi că s-ar fi amestecat? - Ha! Fără să stea pe gânduri dacă ar fi crezut că este un subiect interesant pentru Dead of Night. Oare ce-ar putea fi mai potrivit decât investigarea misterioasei morţi a femeii care făcea cercetări legate de fenomenele paranormale? - Emisiunea lui chiar e apreciată? - A atras ceva audienţă la televiziunea prin cablu, dar, între noi fie vorba, cred că face eforturi să supravie­ ţuiască, zise Gwen. Nu poţi face la nesfârşit poveşti cu fantome. După o vreme, încep să fie toate la fel. Eu şi Evelyn făceam tot ce ne stătea în puteri, dar este greu să tot găseşti noi abordări. -M ai ales din moment ce nu există fantome. -A sta a fost ultima dintre problemele noastre, spuse Gwen. Eu şi Evelyn făceam o treabă bună, cu locaţii interesante şi cu scenarii reuşite, pentru că ne concen­ tram pe crime adevărate. Desigur, ne-am axat pe cele cu adevărat vechi - mistere istorice. -G enul în care toţi cei implicaţi sunt de mult morţi. -Corect. Ultimul lucru pe care ni-1 doream era să fim daţi în judecată de rudele iritate ale decedaţilor, în sfârşit, după ce aveam misterul şi locaţia, eu inventam o fantomă pentru poveste. Nu era nici o problemă. - Ş i nici nu trebuia să te întrebi dacă nu cumva era cazul să te duci la poliţie cu dovezile găsite. Ea îi aruncă o privire rapidă, apoi privi drept în faţă, prin parbriz. - î n majoritatea cazurilor, n-ar fi avut nici un rost să mă duc la poliţie. Oricum, n-ar fi acordat atenţie unui consultant paranormal.

Ochi de Vis

47

- Nu, probabil că nu. Dar te descurci cu cazurile foar­ te vechi? - Da. Gwen se lumină la faţă. Le consider nişte puzzle-uri fascinante. Ca să fiu sinceră, cred că eu şi Evelyn am rezolvat multe crime foarte vechi pentru Dead of Night, dar, desigur, nu există nici o modalitate de a o dovedi. - Pentru că toţi cei implicaţi au murit. - Mda. - I-ai zis lui Wesley adevărul când ai afirmat că habar n-ai la ce lucra Evelyn în ultimul timp? -Acesta este adevărul, admise Gwen. Am fost ocu­ pată cu clienţii mei şi am lucrat la un scenariu pentru emisiune. Nu vorbisem cu Evelyn de ceva vreme, dar asta nu era ceva neobişnuit. Am presupus că era ocupa­ tă cu cercetările ei. Când se implica Intr-un proiect, se concentra exclusiv asupra lui. -Vorbeşti despre cercetările pentru Dead ofNight? -N u, spuse Gwen. A acceptat această slujbă doar pentru a-şi plăti facturile. Pasiunea ei adevărată era cer­ cetarea serioasă a paranormalului. îşi făcuse un adevă­ rat laborator în vechea cabană de lângă cascadă. Acolo îşi petrecea cea mai mare parte a timpului. - Când ai auzit ultima dată de ea? -Târziu noaptea trecută, am primit un e-mail foarte criptic de la ea, cum că dăduse peste ceva foarte impor­ tant. Dorea să vorbim despre asta personal, nu la tele­ fon. Gwen privi pe geamul lateral, spre râu. Dar*eu nu am citit e-mailul decât în dimineaţa asta. Am sunat-o imediat, dar era prea târziu. El desluşi tremurul vag al vocii ei. -N-ai fi putut face nimic, zise el încet. -Ştiu . Gwen îşi băgă mâinile sub genunchi şi conti­ nuă să privească râul. Ştiu. El se gândi că nu era deloc plăcut să-ţi imaginezi „ce-ar fi fost dacă“. Ştia asta prea bine. După cum constatase, soluţia era să te concentrezi asupra prezentului. -H a i să rămânem la ce avem, spuse el. Tu crezi că, dacă Ballinger a fost ucisă, e posibil să existe o legătură cu treaba la care lucra înainte de a muri.

48

A m anda Q uick

- Da. Gwen se răsuci pentru a se uita la el. M-ai auzit zicându-i lui Wesley că laptopul ei a dispărut. La fel şi telefonul. -S u n t de acord că, date fiind circumstanţele, sunt necesare nişte explicaţii. N-ai încredere în Thor - Lancaster -, nu-i aşa? Gwen tresări. - N-aş spune asta, nu chiar. Doar că, atunci când ai de-a face cu Wesley, nu trebuie să uiţi că urmăreşte întotdeauna ceva şi că va face sau va zice orice e necesar pentru a obţine ce-şi doreşte. Când ai de-a face cu el, nu trebuie să uiţi că lucrul cel mai important pentru el este viitorul emisiunii. Dacă filtrezi totul prin aceste lentile, te poţi înţelege cu el. Nu e mai rău decât orica­ re altă persoană obsedată de carieră, bărbat ori femeie. De fapt, am întâlnit alţii şi mai răi. -A i motive anume pentru a nu te încrede în el? Gwen rămase tăcută câteva secunde. -Bănuiesc că va trebui să-ţi dau răspunsul evident, zise ea. Intuiţie feminină. -Respect intuiţia, spuse el. Dar îmi plac şi faptele concrete. Corectează-mă dacă greşesc, dar mai devreme am avut impresia că tu şi Lancaster aţi avut o relaţie mai complexă decât una de colegialitate. - Cu doi ani în urmă, când ne-am cunoscut, aici, în Wilby, a încercat să se culce cu mine. Lui Judson i se strânse stomacul. - N-ai încredere în nici un bărbat care vrea să se culce cu tine? - Doar în cei care uită să menţioneze că sunt însuraţi. Acest lucru are tendinţa de a mă scoate din sărite. Judson expiră încet şi apoi slăbi strânsoarea letală a volanului. - Bine, spuse el. înţeleg asta. Deci ai aflat despre so­ ţia lui înainte sau după? Ea îi aruncă o privire rece. - Nu e tocmai treaba ta, nu-i aşa? -N u. Dar sunt un investigator paranormal profesio­ nist. Sunt curios prin natura meseriei. „Mai ales când

Ochi de Vis

49

e vorba despre tine“, adăugă el în gând. Scuze! Ai dreptate^Nu e treaba mea. Trecând mai departe... - înainte. - Poftim? -A m aflat că Wesley era însurat înainte ca relaţia noastră să ajungă la etapa fizică, spuse ea băţoasă. - Mai e căsătorit? -N u. Cu câteva luni în urmă, Evelyn a menţionat că el şi soţia lui au divorţat. - Se afla Lancaster aici, în Wilby, cu doi ani în urmă, când au avut loc acele decese? - Da, zise Gwen. Era aici. -Ia r acum, altcineva a murit, şi Lancaster este din nou aici. -A m remarcat şi eu această coincidenţă surprinzătoa­ re, spuse Gwen. Am ajuns. Uite Wilby General Store. Poţi parca în faţă. Am ajuns la timp. Din fericire, Buddy nu închide cu mult înainte de cinci şi jumătate.

capitolul 6 Buddy Poole, patronul de la Wilby General Store, se sprijini de tejghea şi se uită la Gwen peste ramele aurii ale ochelarilor de citit. - Deci, ai luat pisica lui Evelyn, ai? comentă el. Asta e foarte nobil din partea ta, dar ar fi cazul să te avertizez că Max este obişnuit cu chestii scumpe. Cea mai gjozavă mâncare pentru pisici, somon sălbatic şi ton de calitate la conservă. Evelyn îi cumpăra întotdeauna ce era mai bun - aceleaşi mărci pe care le mănâncă şi oamenii. Tre­ buie să-ţi zic că dulăii mei nu mănâncă nici pe departe delicatesele de care a avut parte pisica aia. -V a trebui să-şi modifice gusturile rafinate dacă va rămâne pe lângă mine, spuse Gwen. Buddy, ţi-1 prezint pe Judson Coppersmith. îmi este prieten. -M ă bucur să te cunosc, zise Buddy şi întinse mâna sa mare. Bun venit în Wilby. îmi pare rău că nişte cir­ cumstanţe atât de triste te-au adus aici. Judson îi strânse mâna pe deasupra tejghelei.

50

Arnanda Quick

- Spune-mi Judson. -Sigur. Am auzit că Gwen e cu un prieten. Staţi la han? - Da, răspunse Gwen. Trisha a fost foarte amabilă şi mi-a permis să-l ţin pe Max în cameră, dar am nevoie de nisip pentru pisici şi de mâncare. Bănuiesc că nu cunoşti pe nimeni care ar vrea o pisică drăguţă, nu? -N u. Mie îmi plac câinii. Am doi Rottweileri care probabil l-ar considera pe Max o jucărie de ronţăit. Wilby General Store se schimbase foarte puţin în cei doi ani de când ea nu mai fusese pe-acolo. Standurile cu produse alimentare, despărţite de culoare, şi mica secţi­ une cu alimente proaspete se aflau în stânga, iar raftu­ rile şi mesele cu produsele artizanilor locali, în dreapta. Se gândi că nici Buddy Poole nu se schimbase. Era un bărbat robust, îndesat, cu o barbă sură stufoasă şi cu păr care se retrăgea spre creştet. Purta o cămaşă în caro­ uri şi o pereche de pantaloni susţinuţi de bretele roşii. -M are păcat de săraca Evelyn, spuse Buddy. Suspină profund şi clătină din cap. O să ne lipsească tuturor. Era o personalitate aici, în Wilby. Se uită la Gwen. Am auzit că tu i-ai găsit cadavrul. -Vorba umblă repede, replică Gwen. - In acest oraş, da. îmi pare rău că tu ai găsit-o. Ştiu că voi două aţi fost prietene. -Mulţumesc, spuse Gwen. Cât priveşte mâncarea pisicii, deocamdată o să-i iau din cea scumpă. Cred că Max a fost suficient de traumatizat. Ştii cum sunt pisici­ le când le iei de pe teritoriul lor. -A m auzit că nu se acomodează uşor în locurile noi, zise Buddy. Cu câinii e altfel. Atâta vreme cât sunt cu haita lor, sunt vilegiaturişti fericiţi. Ocoli grăbit tejghea­ ua. Deci vrei somon sălbatic. Şi ouă proaspete. Evelyn îi dădea întotdeauna ouă. Ai frigider în cameră? Dacă nu, sunt sigur că Trisha te va lăsa să ţii un carton cu ouă în bucătăria ei. -A m un minifrigider, zise Gwen. E spaţiu suficient pentru o jumătate de carton de ouă. -V ei avea nevoie şi de un deschizător de conserve, spuse Judson, şi de nisip pentru pisici.

Ochi de Vis

51

- Pe culoarul trei. Buddy porni înapoi spre tejghea, ţinând în mâini două conserve de somon şi ouăle. Doi oameni, clar turişti, nu localnici, intrară în ma­ gazin. Curentul slab creat de deschiderea şi închiderea uşii făcu să răsune uşor o muzică mult prea familiară. Sunetul melancolic îi stârni lui Gwen fiori reci pe ceafă. Ştia că, ori de câte ori avea să audă sunetul clopoţeilor de vânt, imaginea trupului lui Evelyn zăcând pe covor avea să-i bântuie ca o fantomă gândurile. Văzu că Judson studia clopoţeii de vânt suspendaţi de tavan. -Vinzi mulţi clopoţei? îl întrebă pe Buddy. - Sigur că da, spuse Buddy. Puse conservele cu somon pe tejghea. O doamnă de-aici, pe nume Louise Fuller, îi face. Turiştii îi apreciază foarte mult. Cam toată lumea de pe-aici are astfel de mici ornamente muzicale atârna­ te pe veranda din faţă sau undeva prin casă. In Wilby, mai sunt doi meşteşugari care fac clopoţei de vânt, dar nici unuia nu-i ies ca ai lui Louise. Sunetul este unic. Vând mulţi şi la târgurile cu obiecte artizanale. - Încă faci turul târgurilor artizanale? întrebă Gwen. - O , desigun Buddy tastă preţurile la străvechea casă de marcat. încerc să ajung la cinci sau şase în fieca­ re an. Mulţi meşteşugari şi artişti de-aici depind de banii pe care îi aduc de la acele târguri. Când sunt plecat, Nicole, florăreasa, are grijă de câinii mei. Gwen, îţi aminteşti de Nicole Hudson? - îmi amintesc, recunoscu Gwen. Buddy se crispă uşor. -Scuze! Am uitat că tu şi Nicole aţi avut o dispută după cele petrecute la cascadă, cu doi ani în urmă. îşi drese glasul şi îşi ridică privirea de la casa de marcat. Asta-i tot? 7 Da, zise Judson. îşi scoase portofelul şi puse câteva bancnote pe tejghea. -S tai, interveni Gwen. Eu voiam să plătesc pentru lucrurile astea. -N e vom socoti mai târziu, replică Judson.

Arnanda Quick

52

Buddy băgă banii într-un sertar al casei de marcat şi îi dădu restul. Se uită la Gwen peste ramele ochelarilor. - Nu vreau s-o iei personal, dar lumea spune că Oxley ţi-a făcut necazuri din pricina a ceea ce i s-a întâmplat lui Evelyn. -C red că pot afirma fără să greşesc că Oxley ar prefera să părăsesc oraşul cât mai repede posibil, zise Gwen. Şi nu este singurul. Dar o să dureze ceva până mă voi decide ce să fac cu casa lui Evelyn şi cu vechiul ei laborator. Sprâncenele stufoase ale lui Buddy se ridicară şi coborâră de două ori. -A m auzit şi că tipul de la televiziune pentru care Evelyn mai făcea câte ceva s-a întors. Ai idee ce caută aici? -C aută idei pentru emisiunea lui, spuse Gwen, fără a da mai multe explicaţii. A părăsit oraşul cu puţin timp în urmă. Luă sacul cu nisip, conservele şi ouăle. Mersi, Buddy. -Sigur. Buddy suspină. Îmi pare atât de rău de Evelyn. O să-mi lipsească tare mult. - Ş i mie, recunoscu Gwen.

capitolul 7 Căsuţa lui Evelyn era cuibărită între copacii de la ca­ pătul drumului. Ferestrele erau întunecate, la fel cum fuseseră şi dimineaţă, când sosise Gwen. îşi simţi din nou părul de la ceafă ridicându-i-se şi fu străbătută de un fior. Judson opri SUV-ul pe alee. Rămase tăcut un mo­ ment, studiind casa. Energia vibra în atmosferă. Piatra inelului se încălzi puţin. -Sim ţi şi tu, nu? întrebă ea. El nu-i ceru nici o explicaţie. - De parcă o umbră ar acoperi casa, spuse el. Pur şi simplu, ştii că s-a petrecut ceva rău înăuntru. -A m ştiut azi-dimineaţâ, când am ajuns aici, încă înainte să deschid uşa, zise Gwen.

Ochi de Vis

53

-M da, de obicei, şi eu simt asta. Făcu o pauză. Insă numai dacă a fost vorba despre violenţă extremă. -L a fel şi eu. Nu-şi luă ochii de la casă. Dar tu, cu afacerea ta, măcar reuşeşti să faci ceva constructiv. Le faci dreptate victimelor. - Detest să te dezamăgesc, dar consultanţa pe care o ofer - o ofeream - era pentru o agenţie de informaţii. Dreptatea nu era un obiectiv. - Dar care era obiectivul? - Informaţiile. Mă pricep să le găsesc. Ea îşi întoarse capul şi îi aruncă o privire tulburător de pătrunzătoare. -D a r treaba asta nu îţi oferă prea multe satisfacţii, nu-i aşa? El ezită. -U neori, cred că mama a avut dreptate. Ar fi trebuit să mă angajez la FBI. - Ca să-i poţi prinde pe tipii răi? Dar ţie nu-ţi place să primeşti ordine sau să lucrezi întro echipă. Tu şi FBLul nu v-aţi fi potrivit. -N u. Făcu o pauză şi se încruntă. Ţi-a spus Sam că îmi place să lucrez singur? -N u. Iritarea lui Judson era palpabilă. - îi poţi da seama de acest aspect al personalităţii privind aura? - N-am aflat asta după aura ta. îşi desfăcu centura de siguranţă şi deschise portiera. Cinci minute petrecute în compania ta au fost mai mult decât de-ajuns ca să-mi dau seama de acest aspect al caracterului tău, crede-mă. Sări din maşină şi trânti portiera puţin mai tare decât era necesar. Judson deschise şi el portiera şi coborî. împreună, urcară treptele, traversară veranda şi se opriră la uşă. El o privi în timp ce ea scoase cheia din geantă. După ce Gwen deschise uşa, el intră în hol înaintea ei. Ener­ gia vibră în atmosferă, rece şi intensă. Ea ştiu că el îşi activase harul.

54

Amanda Quick

- Electricitatea nu a fost întreruptă, spuse ea. Intră în hol şi apăsă comutatorul, luminând micul spaţiu. Nu e nevoie să ne facem treaba pe întuneric. - încotro? - Pe coridor, la dreapta. Judson porni pe hol. -C e s-a întâmplat cu studiul lui Ballinger? -Evelyn i-a pus capăt după ce al doilea membru al grupului de studiu a fost găsit mort. Şi-a dat seama căse petrecea ceva cumplit şi a simţit că avea legătură cu cercetările ei. - O să vreau informaţii despre cei trei oameni care au murit cu doi ani în urmă, spuse el. Şi mai ales cum se face că tu ai găsit cadavrele. Ea îşi reaminti că ştiuse că avea să se ajungă la asta. Era pregătită. -M-am gândit că o să vrei să afli detaliile, spuse ea. El se uită îndărăt, peste umăr. -Arată-mi unde ai găsit cadavrul lui Ballinger. -I n regulă, dar cred că, mai întâi, ar trebui să-ţi arăt această fotografie. Scoase din geantă o poză şi i-o dădu. Am găsit-o pe duşumea, alături de ea, azi-dimineaţă. Nu sunt sigură ce să înţeleg din asta, dar cred că ar putea fi importantă. Judson studie fotografia. - Pe tine te recunosc. Cine sunt ceilalţi? -S u n t membrii grupului de studiu al lui Evelyn. O avea prinsă de panoul cu informaţii. Faptul că a fost smulsă de pe panou şi că a căzut pe podea m-a deranjat dintr-un motiv oarecare. - Ballinger nu este în poză. - Ea a făcut fotografia. Trei dintre oamenii din aceas­ tă poză sunt morţi. Mary Henderson, blonda din stân­ ga, Ben Schwartz, bărbatul de lângă ea, şi Zander Taylor. Taylor este brunetul care arată bine din primul rând. -T u eşti lângă un criminal în serie. Ea se cutremură. -Nu-mi aminti. Scopul lui era să ne omoare în or­ dinea în care apăream în fotografie. Totul a fost un joc

Ochi de Vis

55

pentru el. S-a enervat fiindcă eu trebuia să fiu a treia ţin­ tă. A spus că am perturbat secvenţa corectă a jocului. Ochii lui Judson se înfierbântară. La fel şi inelul. -Ţi-a zis el asta? - Cu puţin înainte de a cădea în cascadă. Da. - In regulă, o să terminăm această conversaţie mai târziu. Hai să aruncăm o privire pe-aici. Gwen îşi stăpâni talentul, pentru a nu vedea fantoma din oglindă. îşi strecură mâna pe lângă cadrul uşii, găsi întrerupătorul de pe perete şi aprinse lumina. Fu străbătută de un şoc când văzu haosul din încă­ pere. Sertarele biroului şi uşile dulapului erau deschise. Cărţile fuseseră aruncate de pe rafturi. Dosarele fusese­ ră scoase din fişetul metalic şi azvârlite pe podea. - Dumnezeule mare! şopti ea stupefiată. -S ă înţeleg că lucrurile nu arătau aşa când ai ajuns aici, azi-dimineaţă? întrebă Judson. - Nu, spuse ea. Cineva a scotocit prin cameră după plecarea mea. Deja era tensionată şi cu nervii la limită. Reacţia ei surprinsă la vederea scenei din birou îi activă harul. Era o reacţie instinctivă. Înainte de a apuca să şi-l controle­ ze, se pomeni privind în oglindă. Fantoma apăru imediat. - Ei bine, ştiai că treaba asta o să se complice serios, nu-i aşa, dragă? zise fantoma. Acesta-i motivul pentru care ţi-ai adus propriul investigator paranormal. Trebuie să-ţi spun că pare interesant. Categoric, un talent de cea mai bună calitate. Sper că e competent. - Ş i eu sper asta, şopti Gwen. - Ce-ai zis? întrebă Judson. -N im ic. Îşi îndepărtă atenţia de la oglindă, îşi do­ moli simţurile şi se uită la el. Vorbeam singură. Fac asta uneori. E un obicei prost. îşi flutură o mână pentru a indica biroul răvăşit. Ce s-a petrecut aici? - O să-mi dau cu presupusul afirmând că, în mod cert, pare că cineva a căutat ceva ce se aştepta să găsească în biroul lui Evelyn.

56

Amanda Quick

-N u, zău? Făcu o pauză şi se încruntă. Poate că ucigasul n-a găsit în laptopul ei ce căuta, aşa că s-a întors să caute. -N u cred. Judson străbătu încet încăperea, oprindu-se puţin pentru a-şi trece vârfurile degetelor peste suprafaţa biroului. Cred că a fost altcineva. Totuşi, asta nu înseamnă că nu există o legătură între a doua persoa­ nă şi criminal. - Ce te face să crezi că a fost o a doua persoană? -Există multă disperare şi furie crescândă în acest loc. Indiferent cine a scotocit pe-aici a început prin a fi foarte nerăbdător şi a plecat cuprins de o furie plină de frustrare. Gwen se simţi fascinată. - Poţi simţi toate astea? - Sigur, spuse Judson, când sentimentele au o energie atât de intensă ca în acest caz. La asta mă pricep destul de bine, Gwen. - In regulă, hai să ne gândim la ce-ai zis. Dacă a exis­ tat un al doilea intrus, poate că a căutat ce se afla pe laptop sau pe mobil, caz în care nu a găsit, pentru că ucigaşul i-a luat-o înainte. - Este o presupunere rezonabilă. Judson se lăsă încet pe vine şi apoi răsfoi dosarele care fuseseră trântite pe covor. Unele dintre dosarele astea sunt de-acum treizeci de ani. -Ţi-am spus că Evelyn şi-a dedicat viaţa studierii paranormalului. Insă, până la urmă, nu a reuşit să dove­ dească nimic ştiinţific. Judson deschise câteva dosare şi le examină conţinutul. -S e pare că cea mai mare parte a cercetării ei se con­ centra asupra viselor. - In mare parte, da. Acesta a fost motivul pentru care am devenit atât de apropiate. Am cunoscut-o pe Evelyn când urmam liceul la Academia Summerlight. Era con­ silier acolo, sigura care a înţeles cu adevărat latura mea paranormală. Faptul că văd aure este legat de capacita­ tea de a visa în stare de veghe. -Mda?

T Ochi de Vis

57

Ea se îmbujora amintindu-şi cât de prost decurseseră lucrurile în acea seară din Seattle, când se oferise să-i alunge visele rele. - Las-o baltă, zise ea repede. E complicat, crede-mă. -T e cred. Judson se ridică cu graţia apatică a unui tigru. Tu şi Ballinger aţi păstrat legătura după ce-ai plecat de la Summerlight? -D a . îl privi pe Judson, care se plimba prin încă­ pere. Ei bine? Ce crezi? A murit Evelyn din cauze na­ turale - un şoc pricinuit de un jaf întâmplător? Sau a fost ucisă? Judson se opri în apropierea locului unde Gwen găsi­ se cadavrul lui Evelyn. Energia încinse atmosfera. - A fost ucisă, spuse el încet. Fără îndoială. Gwen se gândi că se aşteptase la acel răspuns. Era ace­ eaşi concluzie la care ajunsese şi ea, în acea dimineaţă. Cu toate astea, siguranţa nepăsătoare a lui Judson făcu să i se taie răsuflarea. - Printr-o metodă paranormală? întrebă ea. -D a . -L a naiba, exact ca data trecută! Gwen îşi încleştă pumnii. Speram să mă înşel. Judson nu comentă. în schimb, dădu din nou ocol camerei şi se opri iarăşi lângă birou. - Ce-i? întrebă ea. Îmi dau seama că ceva ţi se pare în neregulă. Judson îi întâlni privirea. - Ballinger a murit aici, în locul în care mă aflu. Dar sunt aproape sigur că ucigaşul nu s-a aflat fizic în apropi­ erea ei atunci când a murit. A stat acolo, lângă uşă. - Oh, fir-ar să fie, eşti sigur? El îi aruncă o privire de o politeţe răbdătoare. - Să analizez scenele crimelor e ceva ce ţine de mese­ ria mea, Gwen. - Da, ştiu. Scuze, doar că... Las-o baltă! Cred că ştiu ce vrei să spui. - Din experienţa mea, e nevoie de un har foarte pu­ ternic pentru a distruge aura unei persoane şi a-i face inima să se oprească, zise Judson. Am întâlnit foarte, foarte puţini paranormali care pot genera o asemenea

58

Amanda Quick

forţă şi chiar mai puţini care o pot concentra pentru a o folosi ca armă letală. In asemenea situaţii rare, crimina­ lul are aproape întotdeauna nevoie de un contact fizic cu victima. însă există şi excepţii. Un fior îi răscoli simţurile lui Gwen. -D a , ştiu. Tu crezi că persoana care a ucis-o pe Evelyn a folosit un soi de armă paranormală, nu-i aşa? -E ste singura explicaţie care susţine acest scenariu. Conform celor descoperite de Sam şi de tehnicienii de la laboratorul său, armele parapsihologice trebuie folo­ site de la distanţă destul de mică. Nu sunt foarte puter­ nice sau precise la mai mult de şase metri. Gwen trase adânc aer în piept, apoi îl expiră încet, calculat. -A m auzit că laboratorul de cercetare-dezvoltare Coppersmith face cercetări în acest domeniu. -Armele paranormale au şi alte limitări. Nu pot fi activate decât de cineva care are ceva talent. Şi, dacă tehnologia lor se bazează pe cristale, trebuie să fie acordate la lungimea de undă a persoanei care intenţio­ nează să le folosească. Dar mai sunt şi alte probleme. Cristalele naturale care pot fi transformate în arme sunt extrem de rare. Sam a încercat să le creeze în condiţii de laborator, însă succesul a fost limitat. Gwen se cuprinse în braţe. -Totuşi, asemenea arme există. Din cealaltă parte a camerei, Judson îi întâlni privirea. -Vorbeşti de parcă ai fi avut o experienţă personală. - Cu doi ani în urmă, Zander Taylor a folosit o armă paranormală pentru a-i ucide pe Mary şi pe Ben. Judson se încruntă. - Eşti sigură de asta? -D a , spuse ea. Pentru că a încercat s-o folosească şi asupra mea. Acum, se pare că Evelyn a fost ucisă în ace­ laşi mod. Este ca şi cum Zander Taylor s-a întors din mormânt şi şi-a adus nenorocitul de aparat foto cu el. - Ce aparat foto? -C u asta semăna cumplitul lui dispozitiv, cu un mic aparat foto. îl îndrepta spre cineva şi îl declanşa. Judson o privi o clipă ce părea nesfârşită.

Ochi de Vis

59

-T u cum ai scăpat.7 - E greu de explicat. Tot ce ştiu este că el a început brusc să ţipe. A luat-o la fugă spre cascadă şi a sărit. - Asta a fost tot? - Cam da. - Eşti o mincinoasă al naibii de bună, spuse el. Zâm­ bi. îmi place asta la o femeie.

capitolul 8 - Când ai început să vorbeşti singură? întrebă Judson. îşi reţinuse întrebarea până la plecarea chelnerului care le adusese două pahare cu vin la masă. Numele res­ taurantului era Wilby Cafe. Avea un meniu tipic regiu­ nii Pacific Northwest, care conţinea felurile obişnuite, de la prăjituri cu somon şi crab până la friptură. După părerea lui, cel mai remarcabil atu al localului era am­ plasarea convenabilă. Puteai ajunge acolo venind pe jos deja Riverview Inn. îşi dădu seama că întrebarea o prinsese pe Gwen cu garda jos. Se aştepta să fie interogată în privinţa lui Zander Taylor şi a aparatului foto care era de fapt o armă. Avea să ajungă şi acolo în cele din urmă, dar prefera ruta indirectă. îşi petrecuse suficient timp în compania lui Gwen pentru a şti că ea se învăţase de multă vreme să păstreze secrete. Se gândi că, în privinţa păstrării secretelor, aveau multe în comun. Cu paharul la jumătatea drumului spre gură, Gwen făcu o pauză şi se uită la el îndelung, gânditoare. El îşi dădu seama că harul lui era în continuare activat, manifestându-se slab. Se gândi că, în preajma ei, nu era posi­ bil să-l dezactiveze complet. Gwen avea ceva care îl făcea să fie încordat, care îi înfierbânta sângele şi simţurile. Pentru o vreme, se întrebă dacă ea avea să-i răspundă la întrebare. Avea dreptul la intimitate, dar, la naiba, el voia să afle mai multe despre ea. Şi ştia că faptul că vorbea singură nu era doar un vechi obicei.

60

Amanda Quick

Ea mai reflectă un moment. în cele din urmă, sor­ bi din vin şi puse paharul pe masă cu un gest foarte precis. -Astăzi, n-am vorbit singură, spuse ea. Visam trea­ ză fiind şi vorbeam cu fantoma lui Evelyn, care se afla în oglindă. Se uită la el, aşteptându-i reacţia. -H m m . El inventarie posibilele scenarii. Fantoma este un soi de imagine apărută în vis şi creată de in­ tuiţia ta? Gwen se relaxă vizibil. Ochii i se limpeziră, şi zâmbi. - Da. Exact asta se întâmplă când văd fantome. Dar este aproape imposibil de explicat oamenilor, deoarece pare ca şi cum aş avea viziuni. -C eea ce este exact ce se petrece dacă e s-o spunem pe şleau. -C am da. Se uită la el, din nou precaută. Nu pari prea îngrozit. Majoritatea oamenilor se uită ciudat la mine când le zic că văd fantome. Mătuşa mea mi-a spus că nu e bine să povestesc lumii despre viziunile mele. A zis că ar trebui să învăţ să le ignor. Dar, după ce a murit, am ajuns în grija statului. In cele din urmă, am făcut greşeala de a mă confesa unui consilier. Toată lumea a ajuns la concluzia că am probleme psihice se­ rioase. Şi imediat m-am pomenit la Academia Summerlight. Până la absolvire, crede-mă că învăţasem să-mi păstrez secretele. - Când ai început să vezi fantome? -P e la doisprezece ani. Au devenit tot mai clare în anii adolescenţei. -C am tot la vârsta asta, eu, Emma şi Sam ne-am căpătat harurile, spuse el. -V ăd fantome în cele mai neaşteptate locuri, aproa­ pe întotdeauna în suprafeţe reflectorizante. Prima dată, am văzut una într-o oglindă dintr-un vechi magazin de antichităţi. Am fost îngrozită. Cumva, am ştiut că nu era o fantomă reală, dar, într-un fel, asta a făcut expe­ rienţa şi mai neplăcută. - Pentru că te-ai întrebat dacă nu cumva eşti nebună.

O chi de Vis

61

- O vreme, da, spuse ea. La fel, şi toţi cei din jurul meu. Dar Evelyn m-a ajutat să înţeleg că viziunile sunt de fapt vise lucide, care apar când sunt trează. Pot visa lucid şi atunci când doresc asta. Dar energia existentă în locurile unde s-au petrecut violenţe pare să declanşeze visele cu fantome. - Cineva care visează lucid ştie când visează, nu? Poa­ te controla visul. - Da. Gwen sorbi din nou din vin. Nu este ceva ne­ obişnuit. Mulţi oameni au uneori vise lucide. Dar, în cazul meu, harul este legat de intuiţia mea parapsiho­ logică şi de capacitatea de a vedea aure. Am ajuns la concluzia că vederea fantomelor la vechile scene ale cri­ melor este de fapt doar un efect secundar al tipului meu de sensibilitate paranormală. -C u m ţi-ai dat seama că fantomele sunt mereu pre­ zente la scena crimelor? - După primele câteva dăţi, am căutat online locaţiile unde văzusem fantome. Nu mi-a luat mult să descopăr că, în majoritatea cazurilor, în preajmă se petrecuse o crimă sau un deces inexplicabil. Intuiţia mea depista un reziduu parapsihologic şi îl interpreta drept viziunea unei fantome. - Energia produsă de violenţă este puternică, spuse el. Mulţi oameni o simt, chiar şi cei care nu au un anu­ mit har. Aproape toţi au trăit experienţa de a intra într-o cameră sau într-un loc unde au simţit o vibraţie rea. -Ştiu , dar, în cazul meu, e puţin mai mult de-âtât. -C â t de rău a fost la Academia Summerlight? întrebă el. - A fost groaznic la vremea aceea, dar, privind în urmă, cred că a fost cel mai bun lucru care mi s-ar fi pu­ tut întâmpla. La început, am fost foarte singură şi speria­ tă, dar, curând, i-am cunoscut acolo pe Abby şi pe Nick Sawyer, care avea şi el abilităţi asemănătoare. Noi trei ne-am împrietenit - nu sunt sigură de ce. Pur şi sim­ plu, am făcut-o. Am rămas împreună până la absolvire şi încă suntem foarte apropiaţi. Am format o familie. Un alt lucru bun la Summerlight a fost că am cunoscut-o

62

Amanda Quick

pe Evelyn. Ea a fost cea care m-a ajutat să mă împac cu harul meu. - Dar, în general, te ocupi de consiliere parapsihologică. -Prefer clienţi vii. Zâmbi peste marginea paharului. Plătesc mai bine. Asta îl făcu să râdă. - îmi dau seama de beneficii. Ea încetă să mai zâmbească şi strâmbă din nas. - Insă clienţii vii sunt incredibil de frustranţi. Când le văd aurele, îmi dau seama de multe lucruri, dar nu-mi sunt utile dacă nu cunosc contextul. Pentru asta, am nevoie de cooperarea clienţilor. Asta nu-i întotdeau­ na uşor de obţinut. El ridică din sprâncene. -Vorbim cumva despre mine acum? -D a. -E u nu sunt unul dintre clienţii tăi, zise el foarte încet, foarte apăsat. -Adevărat, fu ea de acord. Dar asta s-ar putea schim­ ba. Am loc în programul meu. -N ici o şansă. -B in e. Fie ca tine. îşi termină restul vinului şi puse paharul pe masă. Visele tale, problema ta. -Asta cred şi eu. -C e l puţin, nu eşti ca unul dintre clienţii care plă­ tesc pentru terapia de alungare a viselor, iar apoi nu-mi ascultă sfaturile. El zâmbi. - Se întâmplă des? - O , da, mereu. Clienţii îşi programează o şedinţă, îşi petrec patruzeci de minute povestindu-mi visele pentru a-mi oferi contextul, eu fac o analiză, îi bag în transă şi îi ajut să revadă visul până descoperim pro­ blemele nerezolvate pe care le implică. Apoi, vorbim despre acele probleme, şi eu le ofer sfatul meu. Clien­ ţii pleacă, iar după o lună, se întorc plângându-se de aceleaşi probleme. - Pentru că nu ţi-au urmat sfatul?

T Ochi de Vis

63

-E ste foarte frustrant. Gwen clătină din cap. Presu­ pun că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru şedinţele suplimentare, dar... Se întrerupse fiindcă el începuse să râdă. Ea îl privi, ochii mărindu-i-se din pricina unui amestec de curiozi­ tate şi uimire. El fu şi mai mirat decât ea de râsul lui. Trecuse ceva vreme de când nu mai reuşise să râdă astfel. Doi oameni aflaţi la o masă din apropiere îşi întoarseră capetele pen­ tru a se uita la el. In cele din urmă, se limită la un zâmbet amuzat şi luă o bucată de pâine. Gwen îl privi cu ochi mijiţi. - Ce-i atât de amuzant? -T u , consultantul paranormal care se întrebă de ce oamenii plătesc pentru sfatul său, iar apoi îl ignoră, răs­ punse el cu gura plină de pâine. Asta apropo de naivita­ te. Dar, dacă stai să te gândeşti, e foarte drăguţ. - Poftim? - Oamenii cer sfaturi tot timpul. Apelează la prieteni pentru asta. Vorbesc cu oameni practic străini, de la sală. Plătesc medici, psihiatri, psihologi şi parapsihologi pentru a primi sfaturi. Insă foarte puţini oameni urmea­ ză sfaturile, şi asta doar dacă se potrivesc cu ceea ce ei intenţionau să facă oricum. -Asta-i un comentariu foarte profund. Strâmbă din nas. Totuşi, una este ca o persoană să-mi respingă tran­ şant ajutorul, aşa cum ai făcut-o tu, şi cu totul alta e când oamenii plătesc o terapie costisitoare, pe care apoi o ignoră. Ai idee cât de deprimant este? -Sigur, şi eu sunt consultant, îţi aminteşti? Plata e bună în domeniul meu, dar aproape nimeni nu urmea­ ză sfatul unui consultant. Fruntea ei se umplu de cute. -N u m-aş fi gândit. -Priveşte partea pozitivă: amândoi suntem plătiţi pentru sfaturile pe care le dăm. -Asta aşa este. Chelnerul puse farfuriile cu somon fript în faţa lor, apoi plecă.

64

Amanda Quick

Gwen examină somonul vreme de câteva secunde, după care îşi ridică privirea. - Crezi că vei reuşi să-l găseşti pe ucigaşul lui Evelyn? întrebă ea. - Sigur. - Pari foarte sigur de asta. El ridică din umeri. -Cazul pare suficient de simplu. Va dura o vreme să mă lămuresc, dar nu trebuie decât să urmez indiciile. Şi sunt multe. -A ş vrea ca tu să fi fost aici cu doi ani în urmă, când Zander Taylor îi vâna pe oamenii care participau la stu­ diul lui Evelyn. Poate ai fi reuşit să-l opreşti înainte să-i ucidă pe Ben şi pe Mary. -U n lucru am învăţat în această afacere de consul­ tanţă. Nu privi în urmă. Decât dacă în trecut există informaţii care te pot ajuta să-ţi dai seama ce se petrece în prezent. -E ste o regulă bună. Gwen îşi luă furculiţa. Dar, în domeniul meu, am constatat că trecutul are întotdeau­ na un impact asupra prezentului. -M da, admise el. Şi eu rn-am confruntat cu această problemă de câteva ori. Un timp, mâncară în tăcere. El încercă să n-o pri­ vească făţiş pe Gwen, însă îi era greu să-şi ia privirea de la ea. Era plăcut să se afle acolo cu ea, să se încălzească la delicata ei energie feminină. Se gândi că de asta avusese nevoie de când se întorsese de pe insulă. Gwendolyn Frazier era leacul pentru care se rugase. - De obicei, e mai bine să nu întrebi, spuse ea pe ton neutru. înfipse furculiţa într-o felie de roşie şi o băgă în gură. El rămase nemişcat, vag conştient că inelul lui se încălzise deodată. -E ste mai bine să nu întreb ce? rosti el tatonând la fel de prudent ca atunci când scăpase din peştera subacvatică. -T e întrebi ce văd când îţi privesc aura. Mestecă ro­ şia şi o înghiţi. Te avertizam doar că este mai bine să o laşi baltă.

Ochi de Vis

65

El ştiuse că avea să se confrunte cu asta mai devreme sau mai târziu. Ea nu era genul care să renunţe. -Iţ i dai seama că nu-mi dai de ales, spuse el. Acum, trebuie să te întreb. - Mă temeam de asta. îmi promiţi că n-o să te sperii? -A m un har. Consider că paranormalul e normal. Băgă în gură o bucată mare de peşte. De ce rn-aş speria? -C ititul aurelor are uneori acest efect asupra oame­ nilor, chiar şi în cazul celor care acceptă realitatea para­ normalului, zise ea. - Ce vezi în aura mea? Ea ezită. El desluşi incertitudinea din ochii ei. -I n regulă, spuse ea. Dar nu uita că viziunile mele implică tot soiul de simboluri şi de metafore înşelă­ toare. Când îmi activez harul, intru în transă, mă cu­ fund intr-un vis în stare de trezie. Astfel de vise pot fi la fel de greu de interpretat ca acelea obişnuite dacă nu cunosc contextul. Făcu o pauză pentru a-i adresa un zâmbet încurajator. - Fără context, zise el. Hai să vedem ce poţi face fără indicii. Ea încetă să mai zâmbească. -M ă temeam că o să spui asta. Nu crezi că eu chiar pot vedea ceva util, nu-i aşa? -N u mă îndoiesc că vezi aure şi sunt convins că eşti sensibilă la energia puternică, de genul celei existente în locurile unde s-au comis crime. Dar să-mi citeşti visele? Nu. Cred că nimeni nu poate face asta. Ea rămase tăcută un moment, incredibilii ei ochi fi­ ind luminaţi de o vagă energie parapsihologică. Energia vibră în atmosferă. Doi bărbaţi de la o masă din apro­ piere se uitară neliniştiţi în jur, apoi reveniră la mân­ carea lor. Gwen îşi domoli harul. Colţurile gurii i se strânseră. -Aura ta arată ca în urmă cu o lună, când ne-am cunoscut, în Seattle. Eşti stabil. Dar îmi dau seama că visele devin tot mai puternice. Nu sunt coşmaruri nu chiar -, dar există o tot mai puternică senzaţie pre­ santă legată de ele. Şi nici nu dormi bine. Dar se mai

66

Amanda Quick

petrece ceva, ceva de care nu-mi pot da seama fără să cunosc puţin contextul. El se sili să lase jos furculiţa fără a-şi trăda sentimentele. -Asta-i tot ce poţi? Pentru că oricare ghicitoare de la bâlci poate face o astfel de analiză privind într-un glob de cristal. Toată lumea are câteva vise rele din când în când. - Ştiu, spuse ea. Vocea ei devenise seacă şi rece. El se simţi de parcă tocmai călcase un fluture. -îm i cer scuze, spuse el. N-ar fi trebuit să sugerez că ai fi o ghicitoare de bâlci. -S u n t conştientă de ceea ce crede lumea în general despre consultanţii paranormali. Majoritatea oamenilor consideră, în cel mai bun caz, că le oferim un divertis­ ment şi, în cel mai rău, că suntem nişte escroci. -Gwen, ştiu că harul tău este autentic. N-ar fi trebuit să spun ce-am spus. îmi cer scuze. Ea se relaxă. - îţi accept scuzele. Vrei să termin de zis ce-am văzut în aura ta? - Desigur. -N u mai sunt prea multe de spus. Curenţii visului tău au o radiaţie fierbinte pe care mi-e greu s-o interpre­ tez. Sunt sigură că este parapsihologică. Dar lumina ei are aceeaşi culoare ca energia emanată uneori de inelul tău. Ţi s-a întâmplat ceva care a avut legătură cu acel chihlimbar? Ai fost prins întro explozie? într-un incen­ diu poate? El se gândise că era pregătit pentru cine ştie ce anali­ ză vagă avea ea să facă - pregătit pentru orice numai nu pentru posibilitatea ca ea chiar să-i vadă visele. Exista doar o singură explicaţie pentru faptul că ea se apropia­ se atât de mult de adevăr. -l-am povestit lui Sam câte ceva din cele petrecute cu ocazia ultimului caz, zise el. El i-a spus lui Abby, iar Abby ţi-a zis ţie. Se pare că unele lucruri nu pot fi păs­ trate în familie. -N-ai de ce să dai vina pe Sam sau pe Abby. Nici unul nu mi-a spus nimic despre visele tale. în privinţa

Ochi de Vis

67

celor petrecute cu ocazia ultimului caz, nu este nici un secret că ai fost în pericol de a-ţi pierde viaţa şi că abia ai reuşit să ieşi dintr-o peşteră subacvatică - ceea ce, deşigur, explică senzaţia presantă din visul tău. Dar mai este ceva. In vis, revizitezi acelaşi loc iar şi iar. Ceea ce văd îmi spune că eşti în căutarea a ceva. El fu străbătut de un frison întunecat. - Iar tu mă poţi ajuta să-l găsesc? Ea îi zâmbi, ochii umplând u-i-se cu regret melancolic, de parcă tocmai recunoscuse faţă de sine absenţa a ceva ce tânjise să aibă. -E u alung visele rele, îţi aminteşti? spuse ea cu blândeţe. -N u mă interesează terapia. Mă descurc şi singur cu afurisitele mele de vise. - Corect. Suspină şi se înfăşură în mantia ei de reţi­ nere şi politeţe. Acum, sper că-ţi dai seama de ce am o viaţă socială foarte limitată. - Despre ce vorbeşti? -T e gândeşti că e ca şi cum aş fi reuşit să-ţi întreză­ resc un vis, nu-i aşa? Ai impresia că a fost o invadare a intimităţii. El dădu să nege, dar se gândi că nu prea avea rost. -M i-a trecut prin minte, da. - Dacă te linişteşte cu ceva, să ştii că nu-ţi pot vedea efectiv visele. El începea să se enerveze - pe el, nu pe ea. El fusese cel care o provocase să-i facă o citire rapidă a aurei. Fap­ tul că nu-i plăceau rezultatele era vina lui. - E bine de ştiut. -Nu-i nevoie să mârâi la mine. - Nu mârâi. - Recunosc un mârâit când îl aud, spuse ea. Ideea este că visele cu puternică încărcătură emoţională afec­ tează aura, mai ales când se repetă frecvent şi mai ales dacă acela care le are dispune de un har parapsihologic intens. Ceea ce percep eu este energia visului în aura persoanei. Intuiţia mea interpretează acea energie. Nu întotdeauna o fac corect, şi e imposibil să fac o analiză precisă când nu cunosc deloc contextul. Dar, de obicei,

Amanda Quick

68

văd destul pentru a pune întrebările corecte. In această etapă mă aflu cu cazul tău. -E u nu sunt cazul tău şi nu mă aflu aici pentru a primi consiliere parapsihologică în privinţa viselor. Mă aflu aici pentru a rezolva o crimă. Tu eşti clienta mea, de fapt. Mânia licări strălucitoare ca argintul viu în ochii ei. In următoarea fracţiune de secundă, umbrele reveniră, ascunzându-i secretele. -N u, spuse ea mult prea politicoasă. Nu eşti clientul meu. El se simţi de parcă ea tocmai îi trântise o uşă în faţă. Şi era numai şi numai vina lui, îir-ar să fie!

capitolul 9 Gwen se gândi că ea era vinovată pentru atmosfera glacială dintre ei. Ar fi trebuit să ştie că nu era cazul să-i spună lui Judson adevărul. Fusese conştientă că risca atunci când îi descrisese ce văzuse în energia visului său. Sperase însă ca abilităţile lui parapsihologice combinate cu capacitatea de înţelegere a paranormalului să-i îngă­ duie să accepte talentul ei. Dar se înşelase. Apoi, făcu­ se greşeala prostească de a dubla miza, încercând să-l convingă s-o lase să-l ajute. Nu era prima dată când greşea în privinţa unui băr­ bat, dar, de data aceasta, părea să conteze mult mai mult decât de obicei. îşi spuse că era mai bine să lămurească lucrurile înainte ca relaţia lor să evolueze. Totuşi, relaţia pe care o avea cu Judson Coppersmith era aceea dintre un client şi investigatorul angajat. Tre­ buia să-i intre bine-n cap asta. „Nu arăta nici un fel de slăbiciune11, gândi ea. Era mottoul pe care Nick Sawyer li-1 spusese ei şi lui Abby la începutul perioadei petrecute la Academia Summerlight. Era, neîndoielnic, un sfat bun de urmat, atunci şi acum. Ea şi Judson îşi terminară cina într-o tăcere tensio­ nată, apoi ieşiră din local. Aerul serii era rece. Stelele

Ochi de Vis

69

şi semiluna străluceau pe cerul negru ca obsidianul, dar nu prea reuşeau să lumineze orăşelul. -Nu-mi place deloc acest oraş, spuse ea curmând tăcerea încordată. -N u mă surprinde, având în vedere ce ţi s-a întâm­ plat aici, zise Judson. -C e facem în continuare? - Sunt multe de făcut, spuse Judson. Mâine, vreau să văd vechea cabană unde ai găsit cadavrele şi unde Zander Ţaylor te-a atacat, după care s-a aruncat în cascadă. - în regulă. Porniră prin parcarea în mare parte goală. Luminile de la Riverview Inn străluceau în depărtare. - Din curiozitate, ce-ai văzut în aura lui Zander Taylor? întrebă Judson. Ea se gândi la viziunile care încă o bântuiau în cele mai întunecate ore ale nopţii. -N im ic care să-mi spună că era un ucigaş, cel puţin nu până când m-a atacat. După aceea, am putut să în­ ţeleg măcar o parte din ce văzusem, dar era deja prea târziu. Asta-i problema cu viziunile mele. Ţi-am tot zis, fără context... - Fără context, nu poţi interpreta ce vezi. Ai spus-o clar. Zi-mi ce ai văzut în aura lui Taylor. -A m văzut genul de energie pe care am ajuns s-o asociez cu dependenţa de droguri. Dar, în aura lui, n-am văzut nici un indiciu al vreunui drog. k m spus lui Evelyn despre energia lui rea, dar ea a zis că, din moment ce nu consuma droguri, nu avea să-l dea afară din grupul de studiu. Mi-a amintit că mulţi oameni cu talente parapsihologice ajung să consume droguri la un moment dat, în încercarea de a se trata singuri. Cei care au asemenea capacităţi cred adesea că o iau razna. Uneori, se duc la câte un doctor care consideră că au probleme psihice, aşa că le dă medicamente. în orice caz, drogurile sunt adesea un factor când e vorba despre terapia viselor. -Concluzia fiindcă că indiciile dependenţei de dro­ guri nu ţi s-au părut un semnal de avertizare serios.

70

Amanda Quick

- Nu, mai ales câ, la vremea aceea, nu dădea semne evident că s-ar droga. Abia mai târziu mi-am dat seama că nu de droguri era dependent, ci de crime. -Jocul suprem pentru un psihopat în toată puterea cuvântului, comentă Judson. -U n joc este descrierea corectă pentru modul cum îşi privea Taylor crimele. Eu şi Evelyn am fost convinse că a făcut numeroase victime înainte de a veni în Wilby. O dubă care trecea pe stradă viră brusc şi intră în parcare. Lumina farurilor sfârtecă noaptea. Vehiculul se deplasa mult prea repede şi venea direct spre ei. Judson reacţiona. O înşfacă pe Gwen de braţ şi o tra­ se în spaţiul protejat dintre două maşini parcate. Duba se opri la mai puţin de un metru. Avură timp doar cât să citească cuvintele „Hudson Floral Design“ înainte ca portiera şoferului să se deschidă. O femeie îmbrăcată în jeanşi, cizme şi o cămaşă din bumbac de­ colorat sări din vehicul. Părul negru îi era strâns intr-o coadă la spate. II ignoră pe Judson şi îşi concentră toată atenţia asupra lui Gwen. -A m auzit că te-ai întors, spuse ea. Furie şi o durere îndelung înăbuşită clocotiră în atmosfera din jurul ei. Şi am mai auzit că Evelyn Ballinger e moartă şi că Oxley te-a găsit în casa ei, alături de cadavru. S-ar zice că ai revenit la vechile obiceiuri. -Bună, Nicole, zise Gwen. Vorbise cu voce joasă, liniştitoare, încercând intui­ tiv să contracareze o parte din furia femeii. Insă ştia că existau prea puţine speranţe de succes. Era conştientă că Judson era ameninţător de nemişcat. Stătea foarte aproape şi uşor în faţa ei, ferind-o parţial cu trupul lui. Ea ar fi dorit să-i spună că nu exista nici o primejdie fizică imediată, însă nu fu pe deplin convinsă că acesta era adevărul. Trecuseră doi ani de când o văzuse ultima dată pe Nicole. Cu acea ocazie, hohotind isteric, Nicole jurase că avea să se răzbune. Nicole se luă de Judson:

Ochi de Vis

71

-S e zvoneşte că tu eşti noul prieten. Ar fi bine să ai grijă. Oamenii din preajma ei au prostul obicei de a muri. - Potoleşte-te, spuse Judson. - Cu doi ani în urmă, i-a omorât pe bărbatul pe care îl iubeam şi pe alţi doi oameni. Fac pariu că a omorât-o şi pe Evelyn Ballinger. Vocea lui Nicole se ridică. Dacă zăboveşti prea mult pe-aici, vei fi următoarea ei victimă. Şi ai grijă ce mănânci. Foloseşte otravă, aşa în­ cât de fiecare dată pare că a fost un atac de inimă sau de un accident. - De-ajuns! exclamă Judson, de data asta cu asprime. Inelul lui se încălzi puţin, iar Gwen conştientiza o senzaţie neliniştitoare, o ameninţare profundă. Surprinsă, Nicole icni şi se dădu îndărăt. Se răsuci repede, uitându-se prin parcare cu o expresie nervoasă, ca şi cum ar fi căutat ceva ce ar fi putut să apară în spa­ tele. Nevăzând nimic, izbucni în lacrimi şi se întoarse din nou spre Gwen. -C u m îndrăzneşti să te întorci aici, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat? întrebă ea printre hohote de plâns. Cum îndrăzneşti, ticăloaso? îşi legănă mâna spre spate, pregătindu-se s-o plesneas­ că cu putere pe Gwen. Judson se deplasă puţin, atât cât să se posteze în calea loviturii. Unul din umerii lui largi absorbi impactul. Căldura înspăimântătoare din atmo­ sferă crescu cu câteva grade. Nicole se răsuci şi o luă la goană spre dubă. Se urcă la volan şi trânti portiera. Vehiculul ieşi derapând din parcare şi se îndepărtă în viteză. Energia îngrijorătoare se risipi. Gwen privi stopurile dubei până dispărură. In cele din urmă, îşi îngădui să respire. Judson o apucă cu o mână puternică de braţ şi o scoase dintre maşinile parcate. - Cine a fost? întrebă el. Vorbise pe un ton neutru, de parcă nu se întâmplase nimic neobişnuit. -N icole Hudson. Are o florărie în oraş.

Amanda Quick

72

-A m văzut inscripţia de pe dubă. Era iubita lui Taylor? - Da. Mă consideră vinovată pentru moartea lui. Nu a crezut nici o clipă că s-a sinucis. Crede că eu l-am omorât. -A şa mi s-a părut şi mie, spuse Judson. Se pare că ai o reputaţie serioasă în acest oraş, nu-i aşa? - Habar n-ai tu.

capitolul 10 Când Judson şi Gwen intrară în hol, Riley Duncan îşi ridică privirea de la ce făcea la recepţie şi se încruntă cu asprime la Gwen. - Domnişoară Frazier, am avut reclamaţii de un oas­ pete cazat la etajul dumneavoastră, spuse Riley. Doam­ na de la 305 zice că pisica o deranjează. Gwen se încruntă. - Cum ar putea Max să deranjeze pe cineva? -A zis că miaună foarte tare ori de câte ori trece cineva pe coridor. Am urcat, ca să verific, şi am con­ statat că are dreptate. L-am auzit mieunând dincolo de uşă. Doamna de la 305 spune că o înspăimântă. Nu-i plac pisicile. Se teme că pisica va ieşi din cameră şi o va face să se împiedice pe scări. - O să-l ţin pe Max departe de ea, promise Gwen. După ce va vedea că rn-am întors, sunt sigură că nu va mai mieuna. Cred că se teme că a fost abandonat. Evelyn l-a crescut de mic, iar acum nu înţelege că ea a dispă­ rut pentru totdeauna. - Probabil nu-i place nici să fie închis într-o cameră de hotel, zise Riley. Pisicile sunt animale teritoriale, ştiţi asta. Nu se adaptează uşor în locuri noi. - Ştiu, spuse Gwen. Dar nu-1 puteam lăsa singur în casa aceea. Nu e nimeni acolo care să-l hrănească. îşi drese glasul. Presupun că n-aţi fi interesat să-l adoptaţi, nu-i aşa? -Nu-mi plac pisicile, spuse Riley. Duceţi-1 la adăpost. Reveni la monitorul calculatorului.

r Ochi de Vis

73

Gwen şi Judson urcară scările. Mieunatul începu când ajunseră la etajul al doilea. Gwen tresări, îşi scoase cheia şi se grăbi să ajungă la uşă. Când o deschise, Max stătea la pândă. Ţâşni afară. -M ax, nu! zise Gwen. Intoarce-te! Judson se aplecă rapid şi prinse pisica. - Max, nu vrei să fugi. Ea îţi dă să mănânci. Nu că ai avea nevoie. Eşti puţin cam dolofan. Ridici greutăţi? - Evelyn a spus că e parţial Mâine C oon1, zise Gwen. De fapt, cred că e preponderent Mâine Coon. Aprinse lumina. Urechile lui Max zvâcniră, dar se lăsă adus în cameră. Judson îl puse pe podea, în vreme ce Gwen închise şi încuie uşa. - Ce-o să faci cu el? întrebă Judson. - Bănuiesc că o să-l duc la Seattle, dacă nu reuşesc să conving pe cineva de-aici să-l ia, ceea ce este improbabil. Max nu are ceea ce s-ar numi o personalitate caldă şi drăgăstoasă. - Pare dur. - E dur. Insă Evelyn îl iubea. N-o să-l duc la adăpost, iar dacă îl las liber la ea acasă, se va sălbătici. Pisicilor care se sălbăticesc nu le merge prea bine. - în acest caz, se pare că te-ai ales cu o pisică, comentă Judson. -Probabil. Se uită la Max. Desigur, dacă ţi-a intrat în capul ăla mare al tău că te-ai născut ca să fii liber, îţi promit că n-o să-ţi stau în cale. Max o ignoră. Se duse în baia pardosită cu gresie şi se opri lângă vasul lui gol. Din pragul uşii, se uită urât la ea. - Bine, foarte bine, spuse Gwen. Deschise minibarul şi scoase ouăle. Sparse două în vasul lui Max. Dar să nu mă învinovăţeşti pe mine dacă te îngraşi prea tare ca să mai poţi evada. Judson se apropie de minibar. - Ce-ai zice de un pahar înainte de culcare, cât stăm de vorbă? C ea mai mare dintre pisicile dom estice (n.tr.)

Amanda Quick

74

- Bună idee. Chiar am nevoie de o băutură după în­ tâlnirea cu Nicole.

capitolul 11 - începe cu începutul, îi ceru Judson. Gwen se instală în fotoliul supradimensionat şi con­ templă focul din şemineul cu gaz. Flăcările care dansau aruncau o strălucire caldă în mica încăpere, însă ea nu reuşea să scape de răceala profundă. Max era întins pe o pernă, alături de ea. Torsul lui domol lângă coapsa ei i se părea liniştitor. Se gândi de unde să înceapă. -N-am de unde să ştiu câţi oameni a ucis Zander Taylor până să ajungă în Wilby, zise ea. Şi nici n-am cum să dovedesc că a omorât pe cineva. După moartea lui, eu şi Evelyn am făcut nişte cercetări, dar nu a fost uşor să-i depistăm toate mişcările. Nici una din noi nu era anchetator profesionist. Dar am găsit indicii a ceea ce părea un tipar. - Cum aţi pus lucrurile cap la cap? - Zander era foarte prietenos - foarte vorbăreţ. Vor­ bea mult despre cât de plăcut era să se afle în compania altor oameni asemenea lui, oameni care aveau un talent adevărat. Vorbea întruna despre câţi şarlatani existau în lume. După ce... a murit, eu şi Evelyn am alcătuit o listă parţială cu toate locurile pe care le menţionase în conversaţii. Apoi, am căutat Online locurile respective şi informaţii legate de domeniul nostru. Judson dădu apreciativ din cap. -A ţi căutat oameni care îşi făceau reclamă la servicii­ le parapsihologice oferite, iar apoi aţi căutat acele nume în necrologurile locale? Ea îl privi surprinsă. -D a , exact. N-am găsit altă metodă mai bună de a afla ceva. Adică, nu poţi să cauţi Online un investigator paranormal adevărat. Zander a avut dreptate într-o pri­ vinţă - există mulţi escroci.

Ochi de Vis

75

Amuzamentul licări o fracţiune de secundă în ochii lui Judson. - Poate că eu şi Sam ar trebui să publicăm nişte re­ clame cum că efectuăm investigaţii paranormale. Noi suntem autentici. Ea zâmbi. - Problema este că reclamele voastre pentru Coppersmith Consulting ar arăta exact la fel ca ale şarlatanilor. - Şi se ajunge la cum îi convingi pe oameni că eşti un investigator paranormal autentic? Âi dreptate. E dificil. - A fost o treabă care ne-a luat mult timp, dar, în cele din urmă, eu şi Evelyn am găsit mulţi oameni - ghici­ tori, cititori în palmă şi alţi paranormali de bâlci - care muriseră cu toţii din cauze naturale neaşteptate, aşa în­ cât ne-am convins că Taylor comisese multe crime. Am încetat să căutăm victime pentru că nu părea a avea rost să continuăm. -Ţi-a spus Taylor despre crimele comise, la sfârşit, când a încercat să te omoare? - Da. Era încântat de el însuşi pentru că aici, în Wilby, vâna paranormali adevăraţi, nu escroci. Judson sorbi din brandy-ul lui. - Uciderea altor oameni care aveau un talent făcea ca jocul să reprezinte o provocare mai mare. - A zis că s-a gândit că va fi mai greu să omoare para­ normali adevăraţi, dar s-a dovedit că nu era mai dificil decât să ucidă oameni normali. - Când ai început să bănuieşti că există un criminal printre voi? întrebă Judson. - Imediat după prima crimă. Mâna lui Gwen rămase nemişcată pe blana lui Max. Amintirile acelei prime zile cumplite reveniră. Am găsit trupul lui Mary în cabană. Zăcea pe duşumea, lângă una dintre mesele de lucru din spate. Cumva, am ştiut că nu fusese infarct sau anevrism. Ceva din poziţia corpului mi-a spus că încercase să fugă. In orice caz, asta mi-a zis fantoma. - I-ai văzut fantoma la locul faptei? 7 Da, în pereţii motorului-oglindă, rosti Gwen. începu din nou să-l mângâie pe Max, căruia îi tresări o ureche şi care începu să toarcă mai tare.

76

Amanda Quick

-C e-i motorul-oglindă? întrebă Judson. - Cea mai exotică piesă a echipamentului de testare construit de Evelyn. Lucrul cu care se mândrea cel mai tare. Iniţial, La făcut pentru mine. S-a gândit că putea folosi motorul pentru a măsura şi a înregistra tiparele energetice generate de mine când îmi activam talen­ tul. Mary a murit lângă una dintre oglinzi, şi în ea i-am văzut fantoma. - Ai mai aflat şi altceva? -N im ic util, recunoscu Gwen. Trebuie să admit că Oxley a efectuat o anchetă minuţioasă. La urma urme­ lor, Mary avea în jur de treizeci şi cinci de ani şi nu a existat nici un indiciu că ar fi avut vreo boală cronică. Dar, în cele din urmă, Oxley n-a reuşit să găsească ni­ mic. Medicul legist a conchis că a murit din cauza unui atac de cord. - Pe a doua victimă ai găsit-o în acelaşi loc, trei săptă­ mâni mai târziu? -D a . Şi Ben a murit lângă motorul-oglindă. Intuiţia mi-a spus că, asemenea lui Mary, şi el încercase să fugă înainte de a se prăbuşi. Dar, din nou, autorităţile au conchis că a murit din cauze naturale. în cazul lui, a fost mai credibil, deoarece Ben suferea de astm sever şi avea şi alte probleme de sănătate. Atunci, mi-am dat seama că am necazuri. Instinctele de poliţist ale lui Oxley se manifestau din plin. -D ouă cadavre intr-o lună, ambele găsite în acelaşi loc, de aceeaşi persoană - era normal să aibă un astfel de efect asupra oricărui poliţist, zise Judson. -A m vorbit cu Evelyn. Deja eram amândouă foarte sigure că cineva îi viza pe membrii grupului de studiu. Ea a pus imediat capăt proiectului şi i-a avertizat pe toţi. Majoritatea membrilor au intrat în panică şi au plecat din oraş. - Dar tu n-ai plecat din Wilby. - Nu, eu am continuat să cred că în laborator era ceva care îmi scăpase. M-am întors să mai arunc o privire. Zander a apărut. De îndată ce a intrat în cabană, i-am văzut aura. Talentul îi era activat la maximum, iar el era teribil de entuziasmat. Energia îi era rea, nesănătoasă.

Ochi de Vis

77

în neregulă. Pur şi simplu, am ştiut că el era ucigaşul. Iar el şi-a dat seama că ştiam. - Şi ce s-a întâmplat? întrebă Judson. - Eram singuri în laborator. El a început să vorbeas­ că, să-şi facă jocul cu mine. Mi-a spus că plănuise să ne ucidă în ordinea în care apăream în fotografia de grup. A zis că îi stricasem planul şi că am speriat turma. Aşa ne numea, „turmă". A spus că mă amestecasem în vână­ toarea lui şi că trebuia să scape de mine peste rând, deşi plănuise ca eu să fiu ultima. Judson o privi cu ochii primejdios de fierbinţi. - Continuă. -Zander a băgat mâna în haină şi a scos ceva care semăna cu un mic aparat foto digital, pe care l-a îndrep­ tat spre mine. Mi-a zis că îl folosise pentru a-i omorî pe Mary, pe Ben şi pe mulţi paranormali falşi. Şi că venise rândul meu. A îndreptat aparatul spre mine şi s-a apro­ piat de mine. Am simţit o răceală de gheaţă. Inima a început să-mi bată mai repede. Nu reuşeam să respir. Am luat-o la fugă. El a râs şi mi-a spus că asta făcuseră şi ceilalţi. A zis că urmărirea era partea cea mai intere­ santă. Mi-am imaginat că n-am nimic de pierdut, aşa că am intrat în motorii l-oglindă. El a venit după mine. Şi, brusc, a început să ţipe. - A văzut ceva în oglinzi? Ea trase adânc aer în piept şi îşi îngropa degetele în blana lui Max. Era timpul să-şi aleagă cuvintele cu foarte mare grijă. • -Ţi-am spus că, în ziua aceea, era multă energie în atmosferă. Eu îmi activasem talentul, iar Taylor făcuse la fel. Şi mai era şi energia aparatului foto. Oglinzile sunt proiectate să amplifice efectele energiei paranor­ male. Nu sunt sigură ce s-a petrecut, dar cred că Taylor a văzut ceva în oglinzi - poate, imaginile unora dintre oamenii ucişi de el. Expresia de pe chipul lui Judson deveni mai dură. - A văzut fantome în oglinzi? - Da, aşa cred. A ţipat la ele: „Sunteţi morţi, naiba să vă ia! De ce nu rămâneţi morţi?" A început să tragă cu arma aceea ciudată în oglinzi. S-a produs o descărcare

78

Amanda Quick

luminoasă puternică. A semănat cu bliţul unui aparat foto adevărat sau cu o orgă de lumini, doar că era fier­ binte din pricina încărcăturii paranormale. Am simţit-o. Energia s-a reflectat în oglinzi şi s-a întors la Zander. A început să ţipe. S-a răsucit şi a ieşit în fugă pe uşa laboratorului. A continuat să alerge ţipând, iar când a ajuns la cascadă, s-a aruncat în apă. Eu am fugit după el. Am ajuns la timp pentru a-1 vedea prăbuşindu-se. N-o să uit niciodată privirea din ochii lui. Rămase tăcută. O vreme, torsul lui Max fu sigurul sunet din încăpere. Judson privi focul. - Crezi că energia reflectată a propriei arme l-a ucis pe Taylor? -E ste singura explicaţie care are sens. Tot ce-ţi pot spune este că, în acele ultime momente, înnebunise complet. Făcu o pauză. Am şi eu vise urâte, mai ales în această perioadă a anului. Sprâncenele lui Judson se ridicară. - Nu-ţi poţi alunga visele rele? - Pe astea n-am reuşit să le alung, zise ea. Fiind o pu­ ternică visătoare lucidă, de obicei pot să-mi structurez un vis, întro oarecare măsură. Soluţia pentru a rezolva o scenă dintr-un vis urât este să găseşti o cale de ieşire. Dar eu n-am reuşit să găsesc o cale de ieşire din visul cu Zander Taylor. Aşa că se tot repetă. August pare să fie luna cea mai rea. - Pentru că atunci au fost comise crimele. -D a . Tăcu, aşteptând comentariile lui - aşteptând să afle dacă Judson crezuse versiunea modificată a acelor eve­ nimente. Îşi reaminti că, de fapt, îi spusese adevărul. Doar că nu tot. Spre surprinderea ei, el se aplecă peste micul spaţiu dintre ei. Mâna lui puternică şi caldă o cuprinse pe a ei. - Nu am nici un sfat util să-ţi dau, zise el. Când vezi pe cineva murind, nu uiţi niciodată. Nu contează dacă ticălosul a meritat-o. Morţile violente iau un bir psihic de la oricine a fost suficient de ghinionist să se afle

Ochi de Vis

79

în preajmă. Văd asta în meseria mea şi am trăit-o pe pro­ pria piele. Nimeni nu mai este la fel după aceea. Dacă evenimentele de acum doi ani nu ţi-ar fi stricat câteva nopţi ar fi însemnat probabil că îţi lipseşte ceva esenţial, ceva care face din tine o persoană cumsecade. Numai monştrii pot ucide fără să plătească un preţ psihic. Asta este ceea ce îi face monştri. Ea se uită la el. -S e presupune că eu sunt consilierul psihologic. - Mda, bine, asta-i toată consilierea pe care o s-o pri­ meşti de la mine, pentru că n-am ce altceva să-ţi ofer. Te avertizez că ceea ce tocmai ţi-arn spus n-o să-ţi fie de nici un ajutor în toiul unei nopţi rele. Tot ce poţi face este să-ţi aminteşti că rezultatul e cel care contează. Nu te-ai salvat doar pe tine, ci şi pe toţi oameni pe care Taylor probabil i-ar fi ucis mai apoi. Ţine cont de asta şi treci mai departe. -A m impresia că asta-i o predică pe care ţi-ai ţinut-o recent. -M da. - Ş i funcţionează în cazul tău? El se uită la ea, dar nu spuse nimic. - Bine, zise ea. Sorbi din brandy. Şi tu ai nevoie de o încheiere. El îi ignoră comentariul. - Nu există nici o îndoială că trupul pe care l-au găsit era al lui Taylor? - Nici una. Eu şi Evelyn îl cunoşteam, şi la fel şi Nicole. Toate trei l-am identificat. - A venit cineva să ceară cadavrul lui? întrebă Judson. - Nu. Nicole a aranjat ca Taylor să fie incinerat. - Dar cu arma ce s-a întâmplat? - Cu aparatul foto? Clătină din cap. Nu ştiu ce s-a în­ tâmplat. Mă gândesc mult la el. încerc să-l văd în visele mele. Eu şi Evelyn ne-am dus la laborator a doua zi, pen­ tru a-1 căuta, dar n-am reuşit să-l găsim. Am presupus că a ajuns în râu, odată cu Zander, dar n-am fost niciodată pe deplin sigură de asta.

80

Amanda Quick

- Ce te face să crezi că nu s-a pierdut în apă? întrebă Judson. -A m revăzut scena în vis iar şi iar, folosindu-mi talen­ tul pentru a mă uita cu atenţie. Aş putea jura că Zander nu a avut nimic în mâini când a fugit din laborator şi s-a îndreptat spre cascadă. Cred că a scăpat aparatul un­ deva în laborator, dar s-ar putea să mă înşel. Insă, după cum am spus, eu şi Evelyn am căutat peste tot, a doua zi, dar nu l-am găsit. - Iar acum, Evelyn Ballinger a murit într-un mod foarte similar cu modul în care au murit cei doi oameni ucişi de acea armă. -D a . -A i zis că nu v-aţi dus la laborator decât a doua zi, continuă Judson. Asta înseamnă o noapte întreagă în care cineva ar fi putut căuta prin laborator. -D a r asta ar însemna că mai ştia cineva de existen­ ţa armei şi de ce poate face. înseamnă că acea persoa­ nă a ştiut unde să caute după ce cadavrul lui Zander a fost scos din râu. Gwen îşi ţinu respiraţia. înseamnă că cineva ştia că Taylor omoară oameni cu o armă făcu­ tă pe baza unui cristal şi că intenţiona să mă ucidă în ziua aceea. Inelul lui Judson sclipi de energie neagră, dar expre­ sia de pe chipul lui nu se schimbă. - Da, zise el. Vorbim despre un complice care s-ar pu­ tea să se fi decis să continue jocul. - Dar nimeni altcineva din grupul de studiu n-a mai murit în ultimii doi ani. Eu şi Evelyn am urmărit ce s-a întâmplat cu ei. Judson nu-şi luă privirea de la foc. -A i spus că Mary Henderson şi Ben Schwartz au fost victimele jocului „Omoară paranormali" al lui Taylor şi că lui Taylor îi plăcea să-şi vadă prada fugind. Voia ca şi tu să mori fugind. - Da. II incita urmărirea. -C eea ce am simţit astăzi, la locul faptei, mi-a spus că ucigaşul lui Ballinger nu a considerat-o un jucător într-un joc fantastic. Cu siguranţă, crima l-a stârnit, dar şi-a păstrat controlul tot timpul, nu a fost atât

Ochi de Vis

81

de entuziasmat cum cred că ar fi fost dacă ar fi conside­ rat acea crimă un joc. -A i reuşit să percepi asta? -Acesta este talentul meu, zise Judson. Pot simţi ce a simţit ucigaşul când a comis crima. Ea se cutremură. - E ca şi cum ai fotografia mintea criminalului. El se uită la ea. -D a. - Dur talent. Probabil îţi provoacă multe vise urâte_. El o privi o clipă îndelungată, cu ochii umbriţi. In cele din urmă, îşi îndreptă din nou privirea spre foc. -Talentul meu nu se împacă nicicum cu visele fru­ moase sau cu relaţiile stabile, de lungă durată, zise el. Ea recunoscu avertismentul şi zâmbi. - Bun venit în club, spuse ea. Judson surâse. -Există un club pentru oameni ca mine? - Oameni ca noi. Şi eu am o problemă cu visele, care face ca relaţiile să fie foarte dificil de păstrat pe termen lung. In cazul meu, de-a dreptul imposibil. -D a? Judson păru intrigat. -A i fi uimit să vezi cât de repede poate fugi un tip când îi spui că vezi fantome. De fapt, bărbaţii pe care i-am cunoscut eu au luat-o la goană, ţipând în noapte. Dinţii lui Judson sclipiră scurt când el zâmbi slab. - Pare interesant. - Crezi că glumesc, nu-i aşa? - Desigur, dar înţeleg ce vrei să zici. Ai avut câteva prolrleme cu relaţiile pe termen lung. E bine de ştiut că nu sunt singurul. Ea decise că nu avea rost să-i spună că nu glumise. In schimb, zise: - Cred că amândoi putem pune problemele cu relaţi­ ile pe seama harurilor noastre. Judson încuviinţă din cap. -C u excepţia lui Sam, nimeni altcineva din familie nu înţelege. Mama şi sor-mea sunt convinse că am pro­ bleme majore de angajament. Teoria lor este că sunt

82

Amanda Quick

obsedat de vânarea tipilor răi, că sunt cumva dependent de folosirea talentului meu. Se tem că, pe termen lung, asta mă va afecta psihic, dacă nu şi fizic. - E i bine, va trebui să găseşti o modalitate de-a face faţă acestei situaţii, pentru că ai nevoie să vânezi, spuse Gwen fără a înceta să gândească. Talentul tău determi­ nă această nevoie, la fel cum al meu mă face să văd fan­ tome. Nu e ca şi cum am putea înceta să percepem ceea ce percepem. -N u, admise el. Nu e ca şi cum am avea de ales. - Nici nu sunt sigură că am vrea să alegem. Oricât de greu ne-ar fi uneori, nu-mi pot imagina că vreunul din noi ar vrea să ajungă la scena unei crime şi să nu ştie că acolo s-a petrecut ceva rău. Ar fi ca şi cum ne-am plimba printr-un cimitir sau pe un vechi câmp de luptă fără să simţim morţii şi muribunzii sub picioarele noastre. Ar fi... lipsă de respect, nu crezi? El fu surprins. Apoi, ochii i se încreţiră la colţuri, iar pe chip îi apăru o expresie gânditoare. - Da, exact asta simt şi eu. - Dar tatăl tău? El înţelege? -Tata îşi spune sieşi şi oricui îl ascultă că problema mea este că n-am găsit femeia potrivită. Dar, în sinea lui, e îngrijorat că n-o să am norocul pe care el l-a avut cu mama şi că e vina lui. - De ce? - Se simte vinovat pentru câ-i foarte sigur că proble­ ma o reprezintă harul meu, zise Judson. - Deoarece crede că ai moştenit talentul de la rudele din partea lui? - Fiindcă ştie că de la el l-am moştenit. Unul dintre colţurile gurii lui Judson zvâcni. La naiba, ăsta-i adevă­ rul. Probabil că el e responsabil şi pentru abilităţile pa­ rapsihologice ale lui Sam şi ale Emmei. Dar nu-i vina lui că a fost lovit de o doză masivă de radiaţii paranormale cu patruzeci de ani în urmă. -Asta s-a întâmplat? întrebă ea. - Este o poveste lungă, dar ideea este că tata a fost prins de suflul unei explozii produse într-o mină ve­ che, pe vremea când făcea prospecţiuni. Avem motive

r Ochi de Vis

83

să credem că acea explozie a eliberat multă energie pa­ ranormală. Eu, Sam şi Emma suntem convinşi că acea lumină i-a modificat ADN-ul intr-un mod care i-a afec­ tat viitorii copii, adică pe noi trei. - Este o teorie interesantă, spuse ea. Eu habar n-am de unde provine harul meu. Nu mi-am cunoscut pă­ rinţii - au fost ucişi la scurt timp după naşterea mea. Mătuşa care m-a crescut a jurat că nu-i din partea ei de familie. Asta ar însemna că e din partea tatei. Dar în fond şi mătuşa Beth avea nişte probleme. Urmă o tăcere lungă. Max torcea mai departe. -T u cum ai rezolvat problemele apărute în relaţiile taleMntrebă Judson după o vreme. - In general, le-am evitat pur şi simplu. - Problemele? -N u , relaţiile. E mai uşor aşa. Se întinse şi se cufun­ dă mai adânc în fotoliu. Ei bine, acum, că am stabilit faptul că nici unul din noi nu este genul care să se anga­ jeze într-o relaţie de durată, poate ar trebui să revenim la investigaţia noastră. Ai spus că nu crezi că Evelyn a fost victima unui cumplit joc fantastic. Ce indică asta? -C ă a fost ucisă dintr-un motiv foarte pragmatic. Judson se ridică şi se duse la fereastră. Rămase acolo, privind în noapte. Tu o cunoşteai mai bine decât orici­ ne. Ai idee de unde am putea porni pentru a-i descoperi secretele? - Poate, zise Gwen. Se ridică din fotoliu şi traversă încăperea pentru a scoate fotografia din geantă. Se apropie de el pentru a-i arăta ce scrise Evelyn pe dosul pozei. - „Oglindă, oglinjoară11, citi el. -C red că ştiu unde şi-a ascuns cel puţin un secret foarte important, spuse Gwen.

capitolul 12 In dimineaţa următoare, vechea cabană era învăluită într-o ceaţă grea. Judson opri motorul SUV-ului şi stu­ die locul. Clădirea rustică, grav afectată de intemperii,

84

Amanda Quick

avea un etaj. Arhitectura părea să aparţină începutului anilor 1900. Geamurile de la ambele niveluri erau aco­ perite cu obloane metalice. - De ce sunt ferestrele acoperite? întrebă el. - Evelyn era convinsă că lumina naturală a zilei şi în general lumina din spectrul vizibil afecta fenomenele paranormale, făcându-le mai dificil de detectat şi de măsurat, spuse Gwen. -Avea dreptate. Sam şi tehnicienii de la laboratorul lui au ajuns la aceeaşi concluzie. Deci acum eşti mândra proprietară a acestei capcane a morţii în caz de incen­ diu, precum şi a casei din oraş? -M da, taxe pe proprietate, utilităţi şi toate alea. Gwen pescui o hârtie din geantă. N-am vrut laboratorul şi n-am ce să fac cu echipamentul aflat înăuntru, dar nu m-a lăsat inima să-i zic lui Evelyn. Absolut tot ce-i acolo - toate instrumentele şi maşinăriile pe care le-a conceput pentru a studia fenomenele paranormale - re­ prezintă piese unicat, proiectate şi construite de ea. - Ea ce se aştepta să faci cu toate astea? -Spera că voi găsi o casă bună pentru preţioasele ei instrumente şi echipamente de testare. Nu sunt mulţi oameni care să cerceteze la modul serios paranormalul, dar există câţiva. El zâmbi slab. - Cum ar fi Coppersmith, Inc. Gwen se lumină la faţă. -Crezi că Sam şi tehnicienii lui de la Cercetare-dezvoltare ar fi interesaţi de unele dintre dispozitivele ei? - Cred că pot afirma fără să greşesc că Sam şi oameni lui ar fi încântaţi de şansa de a examina lucrurile care se află în această cabană. Insă nu pot garanta că le vor lua pe toate. -înţeleg. Dar ştiu că Evelyn ar fi fost încântată ca nişte cercetători paranormali autentici să acorde atenţie la modul serios invenţiilor ei. Din păcate, ea nici măcar n-a ştiut de existenţa laboratorului Coppersmith. -Ia r Coppersmith n-a ştiut de treaba făcută de ea. îşi desprinse centura de siguranţă. Mare păcat. Să ştii că nu-i prima dată când mă gândesc că oamenii ca noi,

Ochi de Vis

85

care au un talent adevărat, ar trebui să descopere o cale de a se găsi unii pe alţii şi de a comunica. E ca şi cum am orbecăi cu toţii în întuneric. - Ş i Evelyn spunea asta adesea. -îş i petrecea mult timp aici, în laborator? - Glumeşti? Gwen zâmbi. Acest loc era viaţa ei. A in­ vestit în el şi ultimul ban. Sistemul de securitate este de ultimă generaţie, pentru că a vrut să protejeze lucrurile proiectate şi construite de ea. - Ş i nu e ca şi cum ai putea să cumperi Online in­ strumente de calitate pentru studierea fenomenelor paranormale. Crede-mă, Sam şi tehnicienii lui au încer­ cat. Judson deschise portiera şi coborî. Hai să aruncăm o privire. Gwen sări din maşină şi ocoli SUV-ul prin faţă, pen­ tru a i se alătura lui Judson. El văzu hotărârea aprigă din ochii ei şi ştiu că revenirea în laboratorul lui Ballinger nu avea să fie uşoară pentru ea. Găsise acolo cadavrele a doi prieteni şi mai că fusese ucisă. -C ând ai fost aici ultima oară? întrebă el. - A doua zi după ce Taylor m-a atacat. - Când tu si Ballinger ati venit pentru a căuta arma. -D a . Ea urcă treptele spre uşa metalică masivă. El o urmă şi se opri lângă ea. Cifrele de pe tastatura încuietorii erau luminate în roşu. El recunoscu logoul producăto­ rului pe micul panou pătrat. -S u n t impresionat, spuse el. Ballinger chiar şi-a instalat cel mai bun sistem de securitate. Probabil a costat-o o avere. -Ţi-am zis că lucrurile care se află înăuntru erau im­ portante pentru ea, spuse Gwen. Tastă codul. Luminile roşii de pe panou devenirâ verzi. - în afară de tine, mai are cineva acces în laborator? întrebă Judson. -N u. Evelyn a schimbat codul după crime. Din câte ştiu, eu sunt singura care îl cunoaşte acum, după moar­ tea ei. El privi hârtia din mâna ei.

86

Amanda Quick

- E posibil ca ea să-l fi notat undeva, exact cum ai făcut şi tu, sau să-l fi scris în computer. - Da, este foarte posibil. Evelyn era foarte concentrată când venea vorba despre cercetările ei, dar putea fi foarte năucă în privinţa altor lucruri. Codul nu e uşor de reţinut. Acesta este motivul pentru care mi l-am notat. Gwen se încruntă. Crezi că, în noaptea în care a uciso pe Evelyn, ucigaşul căuta codul de acces în acest laborator? -Poate, dar ucigaşul pare să fi exagerat dacă asta era tot ce dorea. Ar fi fost mai uşor să spargă codul sau să forţeze cu un levier unul dintre obloanele ferestrelor. Acele obloane metalice sunt proiectate să împiedice trecerea luminii şi să ţină la distanţă hoţii nu prea price­ puţi, dar nu sunt blindate. -Adevărat. Gwen deschise uşa. Judson se uită prin spaţiul caver­ nos, capabil să genereze ecouri, plin cu umbre profunde şi cu un soi de căldură caracteristică energiei paranor­ male. Curenţi intenşi de energie se învârtejeau şi cloco­ teau în cabană, similari cu cei care circulau în seiful de cristal al lui Sam şi în laboratorul de cercetare-dezvoltare al companiei. Atmosfera devenea de-a dreptul electrică atunci când mai multe artefacte şi cristale paranormale sau alte obiecte impregnate cu astfel de energie erau sto­ cate într-un spaţiu restrâns. Insă, dincolo de energia fierbinte, el mai simţi ceva inconfundabila miasmă a morţii şi a violenţei. -A i avut dreptate, spuse el. Oamenii care au pierit aici n-au murit din cauze naturale. - S i eu încă simt asta, zise Gwen. El apăsă un comutator care strălucea pe perete. O bandă luminoasă se aprinse la nivelul podelei, ilu­ minând o mică zonă din jurul picioarelor lor. Restul laboratorului rămase cufundat într-o beznă profundă. Judson închise uşa, alungând slaba lumină a zilei. - Nu există neoane pe tavan? -N u, spuse Gwen. Există veioze la punctele de lu­ cru, dar cea mai mare parte a laboratorului este lumi­ nată cu astfel de benzi. Au senzori de mişcare. După

Ochi de Vis

87

ce ieşim dintr-o secţiune, luminile se vor stinge în urma noastră. -Ballinger chiar avea o problemă cu lumina vizibilă, nu-i aşa? comentă el. - Evelyn considera că aproape toată lumina reprezenta o distragere. Cred că era ceva legat de harul ei. Era foarte sensibilă la energia luminii paranormale. Gwen înaintă pe podeaua de beton. O altă ban­ dă luminoasă se aprinse, dezvăluind alţi câţiva metri ai podelei. - Motorul-oglindă este în spate, spuse ea luând-o îna­ inte. Ocupă tot peretele din spate. El îşi activă cealaltă viziune, tot mai intrigat, în timp ce o urma pe Gwen prin labirintul de mese de lucru, dulapuri şi vitrine. Pe lângă o vastă gamă de unelte şi maşinării vechi se afla o mare colecţie de cristale şi pietre care l-ar fi fascinat pe Sam. îşi amplifică şi mai mult talentul, deschizându-se spre atmosfera impregnată cu energie. Erau multe unde pa­ ranormale ambientale, dar curenţii întunecaţi ai violen­ ţei erau cei care îi biciuiau simţurile. îşi revenise după coşmarul din peşteră, însă Gwen avea dreptate - atâta vreme cât avea acel talent, era obli­ gat să vâneze. Ea era singura femeie din câte cunoscuse care înţelesese acea parte din el - o înţelesese şi nu era oripilată sau nefiresc de atrasă de ea. Pur şi simplu, înţe­ legea şi accepta felul lui de a fi. Iar seara trecută spusese clar că nu căuta .o relaţie pentru totdeauna, la fel cum nici el nu căuta. Privind logic, asta o făcea femeia perfectă pentru el, femeia vi­ surilor sale. Măcar dacă ar reuşi s-o facă să nu mai insiste că el avea nevoie de terapie. Gwen se opri. -Aceea e intrarea în motorul-oglindă. Insă el deja simţise creşterea nivelului de energie pe măsură ce se apropiau de partea din spate a labo­ ratorului. Scântei paranormale fierbinţi trosneau în atmosferă, ridicându-i părul fin de la ceafă şi de pe bra­ ţe. Palmele îl furnicară.

88

Amanda Quick

-Indiferent ce este, e foarte puternic, spuse el. Sunt impresionat. - Motorul a fost cea mai mare realizare a lui Evelyn. Gwen trecu pe lângă un banc de lucru. Mi-a zis că, iniţial, l-a gândit ca pe un alt mic experiment. Prima versiune era de dimensiunile unei cabine de duş. Dar rezultatele au fost atât de extraordinare, încât a tot mărit suprafeţele acoperite cu oglinzi. In cele din urmă, motorul a ajuns la dimensiunile pe care le vezi. Pereţii acoperiţi cu oglinzi întunecate care formau exteriorul motorului se înălţau până la tavanul boltit. Judson estimă că aveau 4,5 metri înălţime. Energia era impregnată în fiecare centimetru pătrat al sticlei groase. Scânteieri de lumină paranormală apăreau şi dispăreau în adâncurile suprafeţelor reflectorizante. Privi prin in­ trare şi văzu un coridor de oglinzi. -Evelyn a proiectat interiorul ca un labirint simplu, spuse Gwen. Ideea a fost să maximizeze suprafeţele aco­ perite cu oglinzi din interior. Rezultatul este că există o sumedenie de cotituri şi de coridoare scurte care sfâr­ şesc în pasaje interesante. - N-am mai văzut niciodată aşa ceva şi mă îndoiesc că Sam a văzut, zise Judson. O să fie ca un copil în nisip. De unde i-a venit lui Evelyn ideea să construiască acest motor! Din propriile cercetări! -M i-a spus că, în urmă cu mulţi ani, a găsit intr-un vechi jurnal, pe care l-a descoperit intr-o bibliotecă, nişte notiţe care descriau posibilitatea construirii unui motor-oglindă. Era evident că un cercetător al paranor­ malului din epoca victoriană, pe nume Welch, a încer­ cat să construiască un dispozitiv similar pe la sfârşitul anilor 1800, însă proiectul său avea o hibă majoră. Prudent, Judson întinse mâna şi atinse cea mai apro­ piată oglindă. Şocul provocat de energia paranormală îi zgudui simţurile. îşi retrase repede degetul. -C are era hiba din proiectul lui Welch! întrebă el scuturându-şi mâna uşor. -W elch era nebun. A ajuns la concluzia că cea mai eficientă cale de a capta energie puternică în oglinzi era să ucidă oameni. A plănuit să-şi omoare victimele intr-o

Ochi de Vis

89

cameră cu oglinzi pe care o construise în casa lui, spe­ rând ca energia declanşată în momentul morţii să se impregneze în sticlă. - La naiba! Judson se uită la ea. Vorbeşti serios? -O , da, zise Gwen. Evelyn mi-a arătat notiţele lui Welch. A spus că el descoperise ceva, dar că se înşela­ se în privinţa modului de alimentare a unui adevărat motor-oglindă. - E bine de ştiut, zise Judson. Studie coridorul tape­ tat cu oglinzi, şi senzaţia de nelinişte resimţită deveni tot mai intensă. Ce s-a întâmplat cu primul motor? -Evelyn nu era sigură, dar, din câte a reuşit să afle, casa în care era construit a fost distrusă de o explozie uriaşă şi de incendiul ulterior. Teoria ei era că motorul s-a supraîncălzit şi a explodat. - Câţi oameni, în afară de tine şi de Ballinger, cunosc istoria motorului-oglindă şi teoria lui Welch despre ali­ mentarea lui? - Din câte ştiu, Evelyn nu mi-a spus decât mie, zise Gwen. Am discutat dacă ar fi cazul să spunem povestea primului motor într-un episod din Dead of Night, dar Evelyn n-a vrut să transforme acel fragment din istoria paranormalului într-un spectacol de televiziune, de tea­ mă ca nu cumva vreun nebun din zilele noastre să-l ia în serios. -Avea dreptate. Există întotdeauna câte un dement printre telespectatori. Insă Zander Taylor a ucis doi oa­ meni în acest laborator şi a încercat să te omoare şi pe tine. Eşti sigură că nu ştia ce făcuse Welch? - Foarte sigură, zise Gwen. A vorbit mult în ziua ace­ ea, despre toţi paranormalii pe care îi ucisese. Dar nu a pomenit de camera cu oglinzi sau de Welch. Din câte ne-am dat seama eu şi Evelyn, nu-1 interesa ştiinţa sau istoria paranormalului. Pur şi simplu îi plăcea să comită crime prin metode paranormale. - Şi a găsit cumva o armă nedepistabilă, care i-a per­ mis să-şi pună în practică fanteziile. Ţi-a zis când sau cum şi-a procurat aparatul foto? -N u. Tot ce-ţi pot spune este că Evelyn era sigură că nu provenea din laboratorul ei. Dar poate că ea a aflat

90

Amanda Quick

după aceea. Expresia de pe chipul lui Gwen deveni mai dură. Poate că ăsta-i secretul pe care ha ascuns în motor. - Există lumini în labirint? - Există benzi luminoase, spuse Gwen. Dar, în mod ciudat, nu ai nevoie de lumină înăuntru. Oglinzile ema­ nă suficientă energie pentru ca majoritatea oamenilor care au puţin har să perceapă lumina ei. Totuşi, există multă putere înăuntru. Te poate dezorienta. Intră. El o urmă. Crezuse că era pregătit, dar energia fierbinte a oglinzilor se spărgea şi clocotea ca valurile de furtună pe o plajă, aprinzându-i simţurile. -L a naiba! exclamă el. Aceasta este adrenalina ade­ vărată, nu? Gwen se uită peste umăr. - Eşti sigur că te simţi bine aici? r O, da! Înţelegerea lumină ochii ei. - E ca şi cum ai goni cu maşina, nu-i aşa? - Se poate descrie şi aşa. - Interesant este că nu-i afectează pe toţi în acelaşi mod. Celorlalţi membri ai grupului de studiu al lui Evelyn li se părea foarte neplăcut. Spuneau că le provoca aceeaşi senzaţie sinistră pe care o ai când mergi pe o alee întunecată sau când cobori în puţul unei mine. Ea coti şi dispăru în adâncul camerei. El o ajunse din urmă. Energia oglinzilor părea să devină tot mai puter­ nică pe măsură ce se apropiau de inima motorului. Judson privi intr-o oglindă aflată în apropiere şi îşi văzu imaginea repetându-se la nesfârşit intr-o infinitate întunecată. -A i spus că Ballinger a ajuns la concluzia că energia produsă în momentul morţii nu este o metodă de a ali­ menta motorul, zise el. Ea ce folosea? -Cristale. Gwen coti din nou. Dar pietrele iniţiale trebuiau să fie acordate frecvent. Din fericire, a găsit pe cineva chiar aici, în oraş, care putea să facă asta. Louise Fuller. - Femeia care face clopoţei de vânt?

Ochi de Vis

91

- Da. Gwen se uită peste umăr. Evelyn a spus că Louise are un fel de afinitate paranormală pentru cristale. - Şam va dori s-o cunoască. - Ii doresc noroc. Lui Louise nu prea îi plac oame­ nii. E un personaj foarte ciudat. Este excentrică şi sin­ guratică. Localnicii o numesc Vrăjitoarea din Wilby. Dar face nişte clopoţei de vânt extraordinari. Totuşi, în ciuda faptului că Louise o ajuta, la început lui Evelyn îi era greu să facă oglinzile să funcţioneze mai mult de două ore. -Oglinzile sunt foarte fierbinţi şi devin tot mai puter­ nice astăzi, remarcă Judson. Au fost acordate recent? -N u mai e necesar. Cu doi ani în urmă, Evelyn a cumpărat online o geodă. Când a sosit, a spart-o. inte­ riorul era plin cu cristale care s-au dovedit a fi suficient de puternice pentru a alimenta tot motorul-oglindă. In plus, cristalele nu au nevoie să fie acordate. Un fior rece făcu simţurile lui Judson să îngheţe. - Unde se află geoda acum? întrebă el cu asprime. - Presupun că încă e aici. Gwen porni pe alt coridor scurt. Era bunul cel mai de preţ al lui Evelyn. A pus-o într-o cutie de oţel, în inima motorului. Sper că a ascuns ce dorea să găsesc în cutia în care se află geoda. -Ciudată ascunzătoare. -N -ai fi spus asta dacă ai fi cunoscut-o pe Evelyn. Era convinsă că aproape nimeni nu poate intra suficient de departe în motor pentru a găsi cutia. Iat-o! Judson o urmă pe Evelyn după încă un cot, într-un mic spaţiu cubic, tapetat cu oglinzi. O micuţă cutie de oţel se afla în mijlocul încăperii. Capacul era închis. Gwen descuie capacul şi îl ridică. Energie paranor­ mală fierbinte ieşi ca un fum ameninţător al unui in­ cendiu de pădure. -L a naiba! zise Judson. Se apropie de cutie şi privi cele două jumătăţi ale geodei aflate înăuntru. Nu pot să cred! tn cutie mai era ceva - o hartă împăturită. El ignoră harta, toată atenţia lui fiind concentrată asupra geodei.

92

Amanda Quick

- Asta-i piatra care alimentează oglinzile? întrebă el. - Da. E foarte ciudat, nu-i aşa? Interiorul este foarte frumos, şi poţi simţi puterea cristalelor. Evelyn mi-a zis că n-a mai văzut niciodată aşa ceva. - Eu am văzut, zise Judson cu voce joasă. Nimic din exteriorul banal, cenuşiu al geodei nu dezvăluia secretele aflate în interior. Arăta ca orice altă piatră. Insă cristalele sclipitoare din inima sa străluceau într-un curcubeu paranormal de culori, aruncând um­ bre ireale în tot spectrul luminii vizibile şi invizibile. Curenţi de energie se ridicau în valuri tulburătoare. Inelul de pe degetul lui se încălzi drept răspuns. -Asta:i interesant. Gwen se aplecă să ia harta. Unde ai văzut o asemenea geodă? -I n seiful din laboratorul lui Sam, de pe insula Legacy. întinse mâna pentru a-i arăta chihlimbarul inelului său. Acest cristal provine dintr-o geodă ca asta, şi fac pariu că amândouă provin din acelaşi loc, mina Phoenix. -C e este mina Phoenix? - E o poveste lungă, dar versiunea scurtă este că aceas­ tă geodă aparţine familiei mele. Gwen se încruntă. - Stai puţin! Evelyn a dat o grămadă de bani pe ea, iar acum îmi aparţine. -N u-ţi face griji, firma Coppersmith îţi va plăti ori­ cât ceri. -Ş i dacă nu vreau s-o vând? întrebă ea vizibil îngrijorată. -M ă tem că este una dintre ofertele pe care nu poţi şi n-ar trebui să le refuzi. Această geodă e primejdioa­ să, Gwen. Crede-mă, nu vrei să o pui pe un raft din sufragerie. - Cât de primejdioasă este? întrebă ea fără a se osteni să-şi ascundă scepticismul şi suspiciunile. -Asta-i problema, zise judson. Se aplecă şi închise capacul cutiei, curmând fluxul de energie fierbinte. Ni­ meni nu cunoaşte cu adevărat răspunsul la această între­ bare. Dar pot afirma cu certitudine că Ballinger a avut mare noroc că n-a aruncat în aer laboratorul şi pe toţi

Ochi de Vis

93

cei aflaţi înăuntru atunci când îşi făcea experimentele aici, în camera cu oglinzi. -S u n t sigur că exagerezi. Evelyn era foarte precaută. - Mă îndoiesc că ştia cu ce avea de-a face, spuse Judson. Geoda trebuie să ajungă în seiful lui Sam, pen­ tru a fi păstrată în siguranţă. După cum am zis, o să avem grijă să fie mulţumitor pentru tine din punct de vedere financiar. Gwen îl fixă cu o privire rece. - O să mă gândesc la oferta pe care mi-ai făcut-o. El o presa, şi era clar că ei nu-i plăcea. Gwen avea tot dreptul să-i ia în nume de rău acţiunile. La urma urme­ lor, el încerca să pună stăpânire pe moştenirea ei. -U ite ce e, îmi pare râu, spuse el. îmi dau seama că te copleşesc cu o mulţime de informaţii care sunt noi pentru tine. Iţi dau cuvântul meu că îţi voi explica totul mai târziu. Până atunci, o să luăm această casetă. Ener­ gia din această cameră e îndeajuns de puternică şi fără ea. Dacă nivelurile de energie paranormală din aceste oglinzi mai cresc mult, toată casa asta ar putea fi înghi­ ţită de flăcări. E de mirare că încă nu s-a produs nici o explozie. - Hmm. Nu părea convinsă, dar cel puţin nu i se mai opunea. Un nou val de intuiţie năvăli în el. - Mai e ceva ce trebuie avut în vedere, spuse el. Aceas­ tă geodă valorează o ayere pentru anumiţi oameni. La naiba, este nepreţuită! Iţi garantez că există oameni care ar ucide pentru ea. Gwen îl privi fix. -V rei să zici că ăsta ar putea fi motivul pentru care Evelyn a fost ucisă? - Exact asta vreau să spun. - Poate că acesta este motivul pentru care a scris acele cuvinte pe dosul fotografiei care m-a făcut să vin aici. A dorit să se asigure că am să-mi dau seama că cineva dorea să fure geoda. Dar şi această hartă este, probabil, importantă. Gwen îşi coborî privirea spre harta împătu­ rită pe care o ţinea în mână. Altminteri, n-ar fi ascuns-o

94

Amanda Quick

în motorul-oglindă. Era foarte atentă ca aici să nu existe materiale care ar fi putut interfera cu experimentele ei. - Hai să ieşim, propuse Judson. Rostise cuvintele ca pe un ordin. Gwen îi aruncă o privire întrebătoare, dar nud con­ trazise. Fără un cuvânt, porni înapoi prin canionul cu oglinzi. Se întoarseră prin laboratorul întunecat, trecând de la o porţiune luminată a podelei la următoarea, lăsând bezna în urma lor. Ajunşi în partea din faţă a casei, Gwen deschise grea­ ua uşă metalică şi dădu să iasă. Poate că Judson zărise mica sclipire luminoasă prin­ tre copacii de pe celălalt mal al râului deoarece simţurile îi erau alertate la maximum. Sau poate că pur şi simplu avusese noroc chior. Indiferent de motiv, reacţionă îna­ inte ca partea logică a creierului lui să apuce a-i prezenta o listă de explicaţii raţionale. O înşfăcă pe Gwen de braţ şi o trase din pragul uşii. Se auzi o pocnitură puternică în clipa când glonţul puştii lovi cadrul metalic al uşii. Zgomotul împuşcăturii reverberă la nesfârşit în pădure, acoperind chiar şi mu­ getul neobosit al cascadei.

capitolul 13 - îmi imaginez că n-o să presupunem că glonţul a fost tras de un vânător care pur şi simplu m-a confundat cu o căprioară, comentă Gwen. Nu-i era uşor să vorbească deoarece zăcea pe spa­ te, ţintuită la podea de Judson, care se afla deasupra ei. Cântărea o tonă, iar ea fu foarte sigură că erau numai muşchi. - Nu, zise el. Se dădu la o parte de pe ea. O să alegem cel mai rău scenariu. Cineva tocmai a încercat să-l ucidă pe unul din noi sau pe amândoi. Dă-te la o parte din uşă. Ar putea să mai tragă de câteva ori, în speranţa că va avea noroc.

r

Ochi de Vis

95

In cele mai multe cazuri, ea nu reacţiona bine la ordi­ ne, însă Judson părea a şti ce făcea. Şi se mai gândi că ea oricum nu era vreo expertă în acest gen de lucruri. Se ridică în şezut şi se trase repede din uşa parţial deschisă, mai departe în laborator. In lumina slabă aruncată de benzile de lângă podea, îl văzu pe Judson schimbându-şi poziţia în umbre. Un mic şoc o străbătu când îşi dădu seama că scosese un pistol dintr-un toc de la gleznă. Până în acel moment, nu-i trecuse prin minte că ar putea fi înarmat. Judson se întinse pe podea şi trase rapid trei focuri. Văzând unghiul armei, înţelese că trăgea în cascada bu­ buitoare, nu spre copacii de pe malul celălalt al râului. Fuseseră focuri de avertisment. Trăgătorul din pădure nu răspunse cu alte focuri. Un moment mai târziu, sunetul unui motor turat se auzi la distanţă, urletul său stingându-se rapid în timp ce vehi­ culul se îndepărta în viteză. -Tipul nu se aştepta să fiu înarmat, spuse Judson. Gwen expiră dându-şi seama că îşi ţinuse respiraţia. -N ici eu. -A i angajat un consultat pe probleme de securi­ tate, replică Judson. Ce te-a făcut să crezi că nu sunt înarmat? -N u ştiu, recunoscu ea. Presupun că am avut impresia că tu şi fratele tău vă bazaţi pe tehnologie paranormală pentru a vă face treaba. - I n familia noastră, Sam e cel interesat de tehnolo­ gie. Ii plac gadgeturile. Dar de obicei este mult mai uşor să te aperi cu o armă tradiţională decât apelând la teh­ nologie paranormală, mai ales dacă individul care trage în tine se află la distanţă. Ti-am spus că armele paranor­ male funcţionează doar la distanţe mici. -înţeleg. Ei bine, acest incident ridică în mod cert câteva întrebări noi. Nu-mi vine să cred că cineva tocmai a încercat să mă ucidă. -E ste foarte posibil ca nu acesta să fi fost obiectivul trăgătorului. - Ai altă sugestie?

96

Amanda Quick

-A tras la înălţime, spuse Judson. Este posibil să fi încercat să te sperie si să te facă să pleci, nu să te ucidă. - I n regulă, această variantă e oarecum liniştitoare. Şi acum, ce facem? -T u o să te duci la uşa din spate. Eu o să iau maşina şi o să vin în spatele clădirii să te iau. -E şti convins că este sigur să ieşi pe uşa din faţă? întrebă ea. -Tipul a plecat, zise Judson. - Eşti sigur? - Foarte sigur. - Dar totuşi vrei ca eu să ies prin spate. - Fă-mi pe plac, bine? - Bine, spuse ea. Dar promite-mi că vei fi foarte atent când vei ieşi. El o privi oarecum surprins de îngrijorarea ei. Apoi, pe buzele lui apăru un zâmbet slab. Luă caseta metalică şi se îndreptă spre uşă. - O să fiu atent, promise el. Ea aşteptă încordată la uşa din spate a laboratorului, pândind zgomotul pornirii marelui motor al SUV-ului. Se relaxă doar puţin neauzind alte împuşcături. O clipă mai târziu, Judson apăru de după colţul casei, opri maşina şi se aplecă pentru a deschide portiera pa­ sagerului. Ea încuie uşa laboratorului şi se urcă pe locul din fată, cu harta strânsă intr-o mână. - O să-i spunem lui Oxley ce s-a întâmplat? întrebă ea punându-şi centura de siguranţă. -Sigur. Judson se îndreptă spre drumul care se în­ tindea pe malul râului. Va fi interesant de văzut dacă se va deranja să ancheteze. Chiar dacă o va face, mă în­ doiesc că va găsi vreo dovadă consistentă. Dar important este că prin oraş se va răspândi vestea că cineva a tras înspre tine. -Âsta-i un lucru bun? -Trăgătorul se va simţi presat. Se va gândi de două ori înainte de a încerca din nou, deoarece ştie că nici

Ochi de Vis

97

un poliţist, nici măcar dintr-un oraş mic, nu va ignora un al doilea accident de vânătoare. Asta îmi va oferi ceva timp ca să-l găsesc. -Ş i cum intenţionezi să faci asta? Se opri când îşi dădu seama că el virase în direcţia greşită pe drum. încotro o iei? Wilby e în partea cealaltă. -C e l mai apropiat pod este în direcţia asta. Vreau să ajung pe malul celălalt şi să încerc să descopăr locul unde a stat tipul când a tras. Gwen se uită la el. - Crezi că vei găsi acolo vreun rest de energie para­ normală care ne va indica un suspect? - Poate. Uneori, am noroc. După o sută de metri, Judson traversă râul pe un pod foarte îngust. Pe malul celălalt exista un drumeag prin pădure. Opri SUV-ul chiar vizavi de cabană şi coborî. Gwen îl urmări intrând cam un metru în pădure înainte de a coborî de pe locul din faţă şi de a-1 urma. Vântul se înteţea. Următoarea furtună de vară avea să se abată asupra lor înainte de căderea nopţii. Când ajunse lângă Judson, simţi energia din jurul lui. - Ei bine? întrebă ea. -A ici a stat individul când a apăsat pe trăgaci. Jud­ son studie partea din faţă a laboratorului. Ştia ce făcea. A ţintit cadrul uşii şi acolo a nimerit. - De unde ştii asta? -A fost... satisfăcut că a nimerit. Dar a fost surprins că am tras în el. Am avut dreptate. Nu se aştepta să fiu înarmat. - Eşti sigur că a fost un bărbat? -N u. Vorbesc la modul general, aşa cum am făcut-o şi acasă la Ballinger. - Deci ar putea fi implicată o femeie în toată poves­ tea asta? -O , da, spuse Judson foarte încet. - Simţi ceva din sentimentele pe care le-a avut persoa­ na atunci când a tras?

Amanda Quick

98

-Furie. Teamă. Disperare. Judson se îndreptă spre SUV. Te întrebi dacă nu cumva a fost Nicole Hudson cea care a tras, nu-i aşa? -A i auzit-o aseară. Mă consideră vinovată pentru moartea lui Taylor. -D acă ea a tras, tot ce-ţi pot spune acum este că nu a încercat să te omoare. Am nevoie de mai multe informaţii. Gwen zâmbi. - Ştiu la ce te referi. Se numeşte context.

capitolul 14 -U n vânător. Oxley studie metalul înfundat din locul unde glonţul lovise cadrul uşii. In fiecare an, o grămadă de orăşeni vin aici. Cei mai mulţi dintre ei nu sunt în stare să nimerească nici măcar un hambar. Se entuziasmează şi trag în tot ce mişcă. -V ăd că nu sunteţi impresionat, spuse Judson. Iniţial, Gwen fusese surprinsă că Oxley nu-i lăsase să aştepte mult. Faptul că sosise la cabană imediat după ce Judson sunase la 911 sugera că era gata să intre în acţiune de îndată ce afla de prezenţa ei la o altă scenă a unei crime. Se gândi că el aproape se aştepta să mai primească veşti proaste. Era deprimant să fie versiunea din Wilby a lui Mary Tifoida1. Când îşi întoarse capul pentru a se uita la Judson, lumina de reflectă în ochelarii negri ai lui Oxley. -Acest soi de lucruri se întâmplă în fiecare sezon. Mă bucur că nimeni n-a fost rănit. -Vai, dar şi noi ne bucurăm, comentă Gwen. 1Mary M allon (23 septem brie 1869 - 11 noiem brie 1938), cunoscută ca Typhoid Mary, a fost prim a persoană din SU A identificată ca fiind purtătoare asim ptom atică a agentului patogen asociat cu febra tifoidă. C â t timp a fost bucătăreasă, se presupune că ar fi infectat 51 de oam eni, d in care trei au m urit. D e două ori, a fost izolată cu forţa de către autorităţi şi a m urit după aproape trei decenii de izolare, (n.tr.)

Ochi de Vis

99

Maxilarul lui Oxley se încorda. - Credeţi că cineva a tras intenţionat în dumneavoastră? -Această posibilitate mi-a trecut prin minte, da. - Ei bine, de ce ar face cineva aşa ceva? întrebă Oxley cu glas domol. -N u ştiu, spuse Gwen. Mă gândeam că răspunsul la această întrebare este treaba dumneavoastră. Oxley o studie un moment îndelungat, privirea din spatele ochelarilor fiindu-i imposibil de desluşit. -N u este nici un secret faptul că v-aţi făcut un duşman aici, cu doi ani în urmă. -V ă referiţi la Nicole Hudson, nu-i aşa? zise Gwen. - Intre noi fie vorba, Nicole nu-i foarte stabilă. -A m auzit asta, spuse Gwen. Oxley mormăi: - intâmplător, ştiu sigur că ea încă are vechea puşcă de vânătoare a lui taică-său. -M inunat, murmură Gwen. O femeie instabilă care se află în posesia unei arme. Ce şanse sunt ca ea să se decidă s-o folosească? Oxley îşi frecă viguros ceafa grasă. -V a trebui să vorbesc cu ea. - Noi nu credem că a fost un accident de vânătoare, zise Judson încet. Vrem să raportăm acest incident, în caz că situaţia escaladează. -Escaladează? repetă Oxley pe un ton ameninţător. Aşa cum a escaladat cu doi ani în urmă? - Da, zise Judson. -C in e sunteţi dumneavoastră, domnule Coppersmith, şi ce legătură aveţi cu domnişoara Frazier? - Ii sunt prieten, spuse Judson. O ajut pe Gwen să se ocupe de afacerile lui Evelyn Ballinger. - Prieten, hmm? Din câte am auzit eu, dumneavoastră şi domnişoara Frazier sunteţi mai mult decât prieteni, dar asta e treaba dumneavoastră, zise Oxley. Totuşi, v-aş sfătui să fiţi foarte atent. Prietenii lui Gwen Frazier au prostul obicei de a muri aici, în Wilby.

100

Amanda Quick

îşi aranja şapca pe cap şi porni spre maşina de patrulă. -Sunaţi-mă dacă mai au loc şi alte incidente. - Puteţi fi sigur de asta, replică Gwen. E bine de ştiut că vă aflaţi aici pentru a-i servi şi proteja pe oameni. Oxley se opri puţin înainte de a se instala la volan. - Vreţi ca situaţia să nu escaladeze? Părăsiţi oraşul. Am o bănuială că lucrurile vor reveni la normal aici după ce veţi pleca. Aşa cum s-a întâmplat şi data trecută.

capitolul 15 -A i găsit una dintre geodele Phoenix? mugi Elias la telefon. Zăcând intr-o cabană părăsită? Tresărind, Judson îndepărtă telefonul de ureche. Tatăl lui construise un imperiu fondat pe soluri rare şi minereuri valoroase. Elias avea afaceri în toate regi­ unile de pe glob. Ca preşedinte şi director executiv al Coppersmith, Inc., avea relaţii la nivel înalt în toate ca­ pitalele cosmopolite ale Europei şi în toate taberele mi­ niere sărăcăcioase de pe fiecare continent. Avea legături care se întindeau din Wall Street şi Washington până în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei. Importanţa strategică a pământurilor rare îi permitea lui Elias să ia telefonul şi să capete atenţia imediată şi deplină a oficialilor guvernamentali, a directorilor fon­ durilor de hedging şi a patronilor unei largi game de firme care se ocupau de tehnologie. El era cel la care apelau cei care doreau să ştie ce făcea competiţia din străinătate. In realitate, Elias nu folosea aproape nici­ odată telefonul. Alţi oamenii iroseau o mare parte din timpul lor preţios şi din timpul preţios al asistenţilor încercând să ajungă la el. Elias se putea măsura cu oricine, de la un bancher de pe coasta de est până la un inginer din Silicon Valley, dar începuse ca prospector în deserturile din ves­ tul Americii şi avea să fie un om al Vestului Sălbatic pentru tot restul vieţii. Se desluşea în vocea lui. Vorbea

Ochi de Vis

101

şi mai tărăgănat când era entuziasmat. Iar acum, era entuziasmat. - Geoda chiar se afla intr-un laborator privat de aici, din Wilby, spuse Judson. Se uită la cutia din oţel care stătea pe bancheta de la picioarele patului. Fosta pro­ prietară a spart-o. Se folosea de ea pentru a alimenta o maşinărie de laborator, un motor care reflectă energia paranormală, făcut din oglinzi speciale. Uşa dintre camera lui şi a lui Gwen era deschisă. Max trecu pragul şi sări în marele pat, aterizând cu o bufnitu­ ră înfundată. Vreme de câteva secunde, se uită atent la caseta din oţel, apoi păru să-şi piardă interesul. -E şti sigur că este una dintre pietrele din mina Phoenix? întrebă Elias. -N-am cum să fiu absolut sigur în privinţa sursei, spuse Judson. Pietrele sunt pietre. Nu vin cu mici eti­ chete pe care este trecut locul de origine. Dar această piatră este cu siguranţă la fel de energizată ca restul din seif. Şi mai este un lucru care mă face să fiu sigur că provine de la Phoenix. - Care naiba? - Recunosc energia din ea. Unele dintre cristale sunt identice cu cel din inelul meu. - Fir-ar să... Elias se întrerupse, gândindu-se. Ei bine, indiferent de unde naiba provine, trebuie neapărat s-o aducem la Copper Beach şi s-o băgăm în seif cât mai repede posibil. . -S u n t de acord, numai că trebuie să vină cineva s-o ia din Wilby. Eu încă nu pot pleca din oraş. Clienta insistă să rămân până aflăm cine a ucis-o pe Ballinger. -Această clientă se întâmplă cumva să fie unul din cei mai buni doi prieteni ai lui Abby? întrebă Elias. - Gwen Frazier, da. -A re habar cum de a intrat decedata în posesia acelei pietre? -Gw en spune că Ballinger a cumpărat-o online, cu doi ani în urmă. -A l dracului internet! mârâi Elias. Este piaţa neagră perfectă. Oricine poate să vândă orice fără să lase nici

102

Amanda Quick

o urmă. Nu pot să cred că Ballinger folosea acea piatră pentru a alimenta nişte oglinzi impregnate cu energie paranormală. Este un miracol că nu a aruncat laborato­ rul în aer - sau chiar tot oraşul. -Gw en zice că Ballinger ştia că piatra e puternică. Din acest motiv, o ţinea într-o cutie de oţel. Dar este evident că nu ştia cu ce fel de foc se juca atunci când a decis s-o folosească pentru a-şi alimenta motorul. - Nimeni nu ştie ce fel de foc sunt capabile să declan­ şeze aceste pietre. Asta le face atât de al naibii de primej­ dioase, murmură Elias. Făcu o pauză. Hmm! -Ce-i? -N -oi fi eu un detectiv grozav, ca tine, fiule, dar mi se pare că acea piatră ar fi un motiv foarte bun pentru crimă. - Şi eu m-am gândit la asta. - Cred că Barrett ar face tot ce-i stă în puteri pentru a pune mâna pe una dintre pietrele Phoenix. Judson îşi suprimă un geamăt. Se aşteptase la asta. Vechea lui vrajbă cu Hank Barrett, patronul companiei Helicon Stone, căpătase statut de legendă nu doar în familia lor, ci în toată sfera afacerilor legate de minerit. Originile vrajbei erau secrete. Judson era aproape sigur că mama lui, Willow, ştia cum începuse totul, dar păstra secretele lui Elias. - Nu cred că Barrett ar recurge la crimă, spuse Judson răbdător. - Ba sigur că ar face-o, ripostă Elias. Insă e mai pro­ babil să-l fi trimis pe fiul lui să-i facă treaba murdară. Gideon Barrett este aşchie din bătrânul copac şi ştim că are un talent puternic, la fel ca tine, Sam şi Emma. -U n lucru e sigur, zise Judson. Dacă Ballinger a fost ucisă pentru piatră, ucigaşul nu şi-a atins obiectivul. Aceasta se află aici, în camera mea de hotel. Chiar în clipa asta, mă uit la cutia în care e pusă. - N-o scăpa din ochi, te rog. O să ajung acolo mâine-dimineaţă.

Ochi de Vis

103

capitolul 16 Furtuna izbucni exact când terminau cina. Gwen fu foarte bucuroasă că Judson insistase să yină cu maşina până la restaurantul aflat în apropiere. Insă ştia că era mai preocupat de securitate decât de vreme. Era mai uşor să transporte cu SUV-ul caseta metalică - aflată în prezent la picioarele lui, sub masă. Dar, când vremea se stricase în munţii Oregonului, totul se întâmplase repede. bar fi plouat rău dacă s-ar fi întors pe jos la han. - O să fie o furtună urâtă, spuse tânărul chelner când se întoarse cu nota de plată. Şi se zice că mâine o să vină alta. Judson semnă chitanţa plăţii cu cârdul, se ridică şi o ajută pe Gwen să-şi pună jacheta. Apoi luă cutia de oţel. Ea îl privi în timp ce se îndreptau spre uşă. - Tot nu-mi vine să cred că tatăl tău consideră că geo­ da este atât de importantă încât va veni personal s-o ia, spuse ea. -Tata şi-a petrecut o bună parte din viaţa de adult verificând toate zvonurile legate de pietrele de la mina Phoenix, zise Judson. în condiţii normale, m-ar fi trimis pe mine sau pe Sam după geodă, însă amândoi suntem ocupaţi în clipa asta. Aşa că se va ocupa el însuşi de această misiune. -N u vreau să te jignesc, dar tatăl tău pare cam obse­ dat de control. - O, da. Judson zâmbi. Mama spune că e o moştenire de familie. Acesta este motivul pentru care eu şi Sam ne-am pornit propriile afaceri. -N ici unul din voi n-a putut lucra cu tatăl vostru? -N u. Totuşi, am ajuns la un compromis. Eu şi Sam oferim consultanţă companiei Coppersmith, Inc. Sam se ocupă de laboratorul de cercetare-dezvoltare din Seattle, iar eu, de securitatea firmei. - Dar sora voastră, Emma? - Sora mea este ceea ce s-ar numi un spirit liber, răs­ punse Judson. In traducere liberă, asta înseamnă că nu poate păstra o slujbă prea multă vreme. Şi nici nu se poate

104

Amanda Quick

decide pentru vreo carieră anume, Spune că acumu­ lează experienţă de viaţă. Mama zice că are nevoie de timp pentru a se găsi pe sine. Tata crede că e vremea ca Emma să-şi facă o viaţă. Afară, în seara umedă, Judson deschise portiera SUV-ului pentru Gwen. Ea se urcă pe scaun. 11 privi ocolind maşina prin faţă, cu gulerul jachetei ridicat pen­ tru a se feri de ploaie. Apa îi lipise părul negru de cap. Judson deschise uşa din spate, puse caseta metalică pe podea, apoi deschise portiera şoferului. Când se aşe­ ză la volan, aduse cu el un val din energia sălbatică a furtunii. Simţurile lui Gwen se răscoliră drept replică. Se gândi că se simţea bine cu el acolo, în intimitatea acelui spaţiu întunecat. Nu doar plăcut sau confortabil. Era entuziasmant, incitant şi, da, puţin primejdios. Energia intensă, intimă care izbucnise între ei în acea primă seară, în Seattle, devenea mai puternică şi mai imprevizibilă cu fiecare minut petrecut împreună - cel puţin din partea ei. Umbla pe o invizibilă sârmă para­ normală aflată la mare înălţime, iar dedesubt nu exista nici o plasă de siguranţă. - Crezi că ar putea fi adevărată teoria tatălui tău cum că rivalul lui, Hank Barrett, s-o fi ucis pe Evelyn pentru a pune mâna pe piatră? întrebă ea. -M ă îndoiesc. Judson porni motorul şi ieşi din par­ care. Tata şi Barrett au fost competitori aprigi ani la rând şi nu încape îndoială că Barrett poate fi nemilos când este vorba despre afaceri. Dar, sincer, nu cred că ar ucide o femeie inofensivă de 72 de ani pentru a pune mâna pe o piatră, nici chiar pentru una atât de preţioasă cum este o geodă. - Cu alte cuvinte, în nici un caz n-ar recurge la crimă? -N u pot afirma asta cu certitudine, dar el şi tata au categoric câteva lucruri în comun. Aşa că, bazându-mă pe ceea ce ştiu despre tata, cred că pot spune că, deşi Barrett este capabil de multe pentru a-şi atinge un obiec­ tiv, într-o situaţie de acest gen, în care e implicată o geo­ dă, ar fi recurs la tactici mai subtile. - Cum ar fi? întrebă ea.

Ochi de Vis

105

- Probabil că Barrett l-ar fi trimis pe fiul său, Gideon, să pună mâna pe piatră. Iar dacă Gideon Barrett ar fi ve­ nit după geodă, ar fi reuşit s-o ia. Faptul că piatra se află acum în acea cutie de pe podeaua maşinii îmi spune că cei doi Barrett nu sunt implicaţi în asta. Gwen privi ploaia răpăind necontenit pe parbriz. - Ce ştii despre Gideon Barrett? -N u prea multe în afară de faptul că are un har. Cu ceva vreme în urmă, Sam a avut de-a face cu el. După spusele lui Sam, singurul lucru pe care l-a aflat din acea experienţă a fost că Gideon este strălucit în privinţa tehnologiei CEP. - Ce-i asta? -Cristale care emit energie paranormală, echiva­ lentul diodelor care emit lumină şi al display-urilor cu cristale lichide - LED şi LCD. -Dumnezeule mare, vrei să spui că mai există o companie în afară de Coppersmith, Inc. care se ocupă cu fizica şi tehnologia paranormală? Gwen se cutremu­ ră. Ăsta-i un gând înfricoşător. - Iată unul şi mai înfricoşător, zise Judson. Mâinile lui strânseră mai tare volanul. Mai există şi alţii care se ocupă cu proiectarea armelor ce folosesc tehnologie paranormală, iar unii dintre ei au avut succes. Nu uita că cineva a făcut acel aparat foto pe care Zander Taylor l-a folosit ca să-i ucidă pe toţi acei paranormali şi pe prietenii tăi. -A i dreptate - este un gând şi mai înfricoşător. Bănuiesc că mă gândeam că acel aparat foto era un soi de invenţie pe care Taylor a meşterit-o într-o pivniţă. - Sper că, în acest caz, să fie adevărat, fiindcă ar în­ semna că, după ce îl găsim pe criminal, cazul poate fi considerat încheiat. Nu ar rămâne nimic nefinalizat. Judson făcu o pauză. Nu-mi plac lucrurile neterminate. Gwen se gândi la toate fantomele pe care le văzuse în viaţa ei. -N ici mie. Dar trebuie să-ţi spun că asta mă face să mă întreb câte arme paranormale or exista în lume.

106

Amanda Quick

-Vestea bună este că, din câte am reuşit să descope­ rim la Coppersmith, tehnologia CEP are foarte multe limitări serioase. - Problema distanţei, despre care ai pomenit, spuse ea. - Corect. Chiar şi pentru cineva care are un har pu­ ternic, radiaţia paranormală este dificil de concentrat la peste şase metri. De asemenea, orice rază de energie paranormală suficient de puternică pentru a ucide tre­ buie să fie foarte subţire şi intens concentrată, ceea ce înseamnă, pragmatic vorbind, că nu poţi doborî decât câte o ţintă. Plus că armele paranormale sunt fragile şi instabile. Nu e greu să setezi un tipar oscila­ toriu autodistructiv. Ea ridică din sprâncene. -Te-ai gândit mult la armele bazate pe cristale, nu-i aşa? - Da, răspunse el. Mă gândesc de ceva vreme la acest subiect. - De la ultimul caz? -D a. -A i avut de-a face cu o astfel de armă pe insulă? între­ bă ea tatonând precaută. - E o poveste lungă. - Cu alte cuvinte, nu vrei să vorbeşti despre asta. -N u în această seară, zise el. Am alte priorităţi. - In regulă, cred că înţeleg. Dar despre mina Phoenix îmi poţi spune? Judson intră în parcarea hanului şi opri motorul. Rămase tăcut o vreme. Apoi, păru să fi luat o decizie. -A i dreptul să primeşti nişte răspunsuri, admise el. Deja eşti implicată destul de mult în povestea asta. - In mod cert, asta-i şi părerea mea. -Tata s-a ocupat de minerit toată viaţa. Are ceea ce s-ar putea numi o afinitate pentru cristale şi minereuri. - Este un fel de talent legat de cristale, cum aveţi tu, fratele şi sora ta? -Oarecum, dar nici pe departe la fel de puternic precum ale noastre. El nu consideră că are abilităţi paranormale. Numeşte această sensibilitate intuiţie de miner de modă veche. Cu patruzeci de ani în urmă, şi-a dat seama că pământurile rare vor deveni tot mai

Ochi de Vis

107

importante deoarece sunt esenţiale pentru industriile de înaltă tehnologie. - A avut dreptate, spuse ea. -A făcut echipă cu alţi doi mineri, Quinn Knox şi Ray Willis. Toţi trei simţeau cristalele şi minereurile. Erau aproape lefteri, dar au adunat toţi banii pe care îi aveau şi au cumpărat drepturile de exploatare a unei vechi mine abandonate, Phoenix. Au deschis-o şi au descoperit un depozit de geode precum cea din caseta metalică. De îndată ce au spart vreo două, au ştiut că dăduseră peste ceva colosal. Doar că nu ştiau peste ce anume. - Şi despre ce era vorba? întrebă Gwen. -Asta-i problema. încă nu ştim. Singurul lucru care pare clar este că aceje cristale din geode pot genera o forţă paranormală. Insă tehnologia modernă nu este îndeajuns de avansată pentru a exploata acest gen de energie. -V rei să spui că există o întreagă mină plină cu pietre precum cea din acest SUV? -Nim eni nu ştie sigur ce se mai află în mina Phoe­ nix, deoarece lucrurile s-au complicat, zise Judson. - I n ce fel s-au complicat? -R ay Willis era un inginer minier care, după cum s-a dovedit, avea un talent paranormal mai mare decât şi-au dat seama tata şi Knox. Şi, când au înţeles, a fost prea târziu. Willis a făcut nişte experimente şi a ajuns la concluzia că acele cristale aveau un potenţial feno­ menal. A decis să scape de cei doi parteneri ai lui şi să devină unicul proprietar a minei Phoenix. A declanşat o explozie în mină. Tata şi Knox aproape că au murit în ziua aceea. - Dumnezeule mare, Willis a încercat să-i omoare? - Da, dar Willis a fost cel care a murit. Nu este clar ce s-a întâmplat în ziua aceea, însă tata a izbutit să iasă din mină cu un sac plin cu geode. Acele pietre se află în seiful lui Sam de la Copper Beach. Ceea ce tata şi Knox n-au descoperit decât mulţi ani mai târziu a fost faptul că Willis furase nişte geode şi le ascunsese. Nimeni nu ştie unde au ajuns acele pietre.

108

Amanda Quick

- Crezi că geoda lui Evelyn ar putea fi una dintre pietrele furate de Willis? - Cred că e cea mai plauzibilă explicaţie, spuse Judson. - Ce s-a întâmplat cu mina? - După explozie, tata şi Knox au fost de acord să păstreze secretul minei Phoenix, cel puţin pentru o vreme. Au ajuns la concluzia că rocile sunt mult prea primejdi­ oase, iar ştiinţa modernă nu este îndeajuns de avansată pentru a controla energia din acele pietre. Dar, în ace­ laşi timp, tata nu vrea să distrugă documentele legate de mină deoarece ştie că e o chestiune de timp până când lumea va avea probleme legate de resursele de energie. Mai devreme sau mai târziu, civilizaţia va trebui să gă­ sească o nouă sursă. - Cu alte cuvinte, familia ta şi-a asumat povara păzirii secretului de la Phoenix? - La asta se rezumă totul, da, zise el. - Ce s-a întâmplat cu Knox? - A murit. -Dă-mi voie să mă lămuresc, spuse Gwen pruden­ tă. Membrii familiei tale sunt singurii care ştiu despre existenţa pietrelor Phoenix şi despre faptul că, undeva în deşert, există o mină abandonată plină cu cristale paranormale? -A m fi vrut să fim singurii care ştiu de existenţa ace­ lor cristale. Viaţa familiei Coppersmith ar fi fost mult mai simplă dacă aşa ar fi stat lucrurile. Knox a murit, dar se dovedeşte că nimic nu e mai greu de risipit de­ cât zvonurile legate de existenţa unei mine abandonate în care s-ar afla un depozit de pietre nepreţuite. Tata este sigur că Hank Barrett, de pildă, cunoaşte povestea minei Phoenix. - Dar atunci tatăl tău este puţin paranoic în privinţa lui Hank Barrett, zise Gwen. -Adevărat, dar ştii vechea vorbă: chiar şi paranoicii au duşmani. - Povestea minei Phoenix pare un secret primejdios de cunoscut. -A şa este, spuse Judson. - Abby ştie de mină şi de pietre, nu-i aşa?

Ochi de Vis

109

-D a . Judson se răsuci pentru a se uita la ea, cu un braţ sprijinit pe volan. Iar acum, şi tu ştii.

capitolul 17 Se afla pe la jumătatea statului Nevada când fantoma din oglindă o opri. - Trebuie să o iei de la capăt, spuse fantoma. Ţi-a scăpat ceva important. - Probabil ar fi trebuit să aştept până mâine ca să fac acest drum. Sunt epuizată. A fost o zi foarte lungă. -Am veşti pentru tine, continuă fantoma. Pentru mine, a fost o zi şi mai lungă. Iar ziua de mâine nu pare că va fi cu nimic mai scurtă. Să fii mort este incredibil de plictisitor când eşti blocat într-o oglindă. -Scuză-mă, ai dreptate. O să mă întorc în Oregon şi o s-o iau de la capăt. Doar că este atât de al naibii de frustrant. - Da, ştiu. Dar, înainte de a face acest drum, trebuie să afli ce ţi-a scăpat. - O să încerc. - Nu uita de numele pe care le-am scris pe spatele hărţii. Sunt importante, la fel şi numele oraşelor pe care le-am încercuit. - In regulă. - Nu uita cum am potrivit lucrurile ultima oară pentru a găsi un tipar, zise fantoma. - îmi amintesc. - Şi, te rog, grăbeşte-te, dragă. Aş vrea tare mult să scap din această oglindă. -Gwen, trezeşte-te. Vocea lui Judson spulberă delicata transă a visului. Gwen intră în curenţii puternici şi năucitori ai râului dintre lumea de dincolo şi lumea conştientă şi înotă din răsputeri către malul îndepărtat. Când deschise ochii, văzu silueta lui Judson pe fun­ dalul focului paranormalei lumini chihlimbarii care îi zăpăcea simţurile. întinse mâna spre a lui pentru a-1 scoate din furtuna luminoasă.

110

Amanda Quick

- Judson, şopti ea. Vino cu mine. Mâna lui o cuprinse pe a ei. Era foarte caldă. Ea ştiu intuitiv că era o căldură paranormală. Vedea asta în ochii lui. Sau temperatura ei creştea? -V in o cu mine, repetă ea. Trebuie să pleci de-aici. -Uşurel, zise el. Totul este în regulă. Eşti în siguranţă. -T u eşti cel aflat în primejdie. -N u acum, spuse el. Nu în noaptea asta. Se aşeză pe marginea patului şi puse o mână pe braţul ei. încă visezi. E vremea să te trezeşti. O mare greutate căzu pe duşumea, lângă pat. Max mieună cu putere. Ea îşi dădu seama că încă înota în fantasticul râu întunecat al viselor. Nu era prima dată când se pomenea captivă în acei curenţi stranii. Traversa acest râu ori de câte ori intra şi ieşea din transa viselor. De fiecare dată, îl traversa cât mai repede posibil, pentru că era un loc primejdios, un loc înspăimântător, cu adâncuri nevăzute. De fiecare dată când străbatea perfidul râu, o parte din ea se temea că, dacă nu ajungea repede în siguranţa de pe celălalt mal, urma să fie trasă în cascada care avea s-o arunce intr-un cazan de energie clocotitoare din care nu urma să aibă scăpare. Dar avea multă experienţă în traversarea acelui râu. Trase adânc aer în piept pentru a se linişti, îşi activă talentul şi se smulse din curenţii înşelători. îşi domoli talentul şi îngădui lumii reale să apară în juruî ei. Primul lucru pe care îl constată fu că nu era singu­ ră. Judson se afla acolo. Uitase să încuie uşa dintre camere. Avea o regulă în privinţa transelor adânci în care visa. Nu intra niciodată în ele dacă nu era sigură că avea să fie singură, fără nimeni care s-o deranjeze. Constatase cu mult timp în urmă că visele lucide autoimpuse, la fel ca faptul de a vedea fantome, îi deranja pe ceilalţi. Era sprijinită de pernele de pe patul ei, îmbrăcată în cămaşă de noapte, cu halatul de baie din prosop alb şi cu papucii oferiţi de han. Max mieună din nou şi îşi împinse capul în umărul ei. Ea întinse automat mâna pentru a-1 mângâia.

Ochi de Vis

111

Se uită la Judson. Cum simţurile ei se domoliseră, el nu mai părea învăluit în lumină paranormală. In ciuda umbrelor dense, îşi dădu seama că purta puloverul la baza gâtului şi pantalonii kaki din ziua precedentă. - O, rahat, zise ea. Scuze! Ar fi trebuit să încui uşa. N-am vrut să te alarmez. Judson nu dădu drumul mâinii ei. -A fost doar un vis. - Nu, nu a fost doar un vis. A fost un vis în transă, iar tu nu trebuie să te porţi de parcă ar fi ceva firesc. Oamenii sunt mereu îngroziţi de acest mod în care visez. Ţi-am spus că harul meu reprezintă o problemă serioasă când vine vorba despre relaţii. -A , da, bine. îi faci pe bărbaţi să fugă ţipând din patul tău. Trebuie să-ţi spun că pare interesant. - In regulă, poate că nu ţipă. Dar au existat nişte despărţiri extrem de ciudate pe vremea când încercam să mă îndrăgostesc şi să pretind că sunt normală. - Ştiu despre ce vorbeşti, spuse el. Ţi-am zis că, şi în cazul meu, harul stă în calea relaţiilor. Ea era profund conştientă de felul în care îi simţea mâna puternică cuprinzând-o pe a ei. Ochii lui încă ardeau. Ştia că nu mai visa, dar în atmosferă era ceva fami­ liar, asemănător unui vis. O energie efervescentă se învârtejea în jurul ei, tachinând-o şi stârnindu-i simţurile. O căldură lichidă se amplifică în partea de jos a trupu­ lui ei. „Pe o sârmă aflată la înălţime1', îşi aminti ea. „Fără plasă de siguranţă." -întotdeauna vorbeşti cu fantomele când visezi în transă? întrebă Judson. Nu părea îngrijorat. Ci curios. Plictisit de modul cum evoluau lucrurile, Max sări pe duşumea şi, cu coada ridicată, se îndreptă spre camera cealaltă. -N u întotdeauna, spuse ea. Dar, de data asta, am vorbit din nou cu Evelyn. Am intrat intenţionat în tran­ să pentru a vedea dacă pot înţelege ce încerca să-mi spu­ nă în legătură cu harta. Trebuie să fie ceva important.

112

Amanda Quick

Altminteri, n-ar fi ascuns-o în motorul-oglindă. Şi n-ar fi lăsat acel mesaj pe spatele fotografiei, pentru ca eu să-l găsesc. Judson privi harta împăturită din braţele ei. - Şi ai aflat ceva din vis? -N im ic concret. îşi trecu degetele prin păr, băgându-1 după urechi în vreme ce încerca să priceapă cele petrecute în viziunea ei. în vis, mergeam cu maşina. Mă duceam de la unul dintre oraşele încercuite laaltul. Fantoma lui Evelyn mi-a spus că numele pe care le-a scris pe hartă şi cele şase oraşe încercuite sunt importan­ te. Şi mi-a mai zis să mă întorc la început. - Să te întorci în Wilby? -Tocmai asta este - nu sunt sigură ce înseamnă. îna­ inte de acest vis, mă gândeam că, în locurile marcate de ea, aflase de pe internet că exista activitate paranorma­ lă, că erau locuri pe care plănuise să le verifice pentru eventuale episoade din Dcad ojNiglit. Am crezut că vreu­ nul dintre ele ar putea fi un indiciu pentru ce se petrece aici, în Wilby. Puse un deget pe Reno. Aici ajunsesem înainte ca Evelyn să apară şi să-mi spună să mă întorc la început. - în Wilby. - Presupun că da, intr-un fel sau altul. îşi încleşta frustrată pumnul. Uneori, talentul meu este atât de al naibii de frustrant. -A fost o zi lungă, zise Judson. Ai nevoie de odihnă. - Probabil. Se cufundă din nou în perne. La fel şi tu. îmi pare rău că te-am trezit. - Nu dormeam. în orice caz, nu de-a binelea. Ea pufni uşurel. - Nu mă mir, având în vedere tot acel zgomot para­ normal din aura ta. El se încorda. - Nu începe iarăşi cu terapia. N-am chef de aşa ceva. - Bine, bine, te-ai exprimat clar. Dar, ca să ştii, dacă te decizi vreodată să accepţi să fii ajutat să dormi bine, dă-mi de veste. Sunt singurul consultant paranormal din oraş şi se întâmplă să fiu specializată în terapia

Ochi de Vis

113

viselor. Ţinând cont de faptul că eşti un Coppersmith, sunt sigură că îţi permiţi să apelezi la serviciile mele. - O să ţin minte. Acum, legat de problema pe care o avem amândoi cu partenerii de pat. Ea rămase nemişcată. - Ce-i cu ei? -A ş vrea să discutăm despre posibile soluţii terapeu­ tice la această problemă. Ei i se tăie brusc respiraţia. Pulsul i se acceleră din nou, dar nu din cauza valului de adrenalină şi a anxietă­ ţii care însoţeau întotdeauna traversarea râului din vis. Această exaltare nouă, nefamiliară, era ceva bun. Exista un anumit risc, dar, în clipa aceea, ea nu vedea nici un motiv pentru a-i păsa de un eventual aspect neplăcut. „Fără plasă de siguranţă.“ -E şti absolut sigur că nu te deranjează faptul că vor­ besc cu fantome? întrebă ea. - Nu e mare lucru. - Nu crezi că aş putea fi nebună? -A m întâlnit oameni nebuni. Cunosc oameni ne­ buni. Crede-ntă, nu eşti nebună. - Ce te face să fii atât de sigur? El zâmbi încet, calculat. - Sunt paranormal, mai ştii? -A , da, corect. Zâmbi. Aproape că am uitat. El o cuprinse în braţe, oferindu-i un răgaz să se răzgândească. Insă răzgânditul era ultimul lucru pe care ea intenţiona să-l facă. Când gura lui o acoperi pe a ei, un puternic val de certitudine năvăli prin ea, acelaşi tip de certitudine care o cuprindea când ajungea pe malul lumii reale după o călătorie chinuitoare în lumea viselor. Era ceva solid. Era real. Cel puţin, în noaptea aceea. îşi înfipse degetele în umerii lui, găsind muşchii tari ca piatra de sub pielea caldă. El răspunse cu un mârâit scăzut, răguşit, care dezvăluia în ce mai elementar lim­ baj foamea de sex şi dorinţa. O sărută şi mai apăsat. Ea îşi deschise buzele pentru a-1 primi.

114

Amanda Quick

El o împinse înapoi pe pat şi îi acoperi trupul cu al lui. Un fior violent biciui simţurile lui Gwen. îşi puse un picior peste coapsa lui. Simţi pe piele asprimea ma­ terialului din care erau făcuţi pantalonii lui. Când îşi băgă o mână sub puloverul lui, descoperi că spinarea îi era deja umedă de sudoare. Ştiu că Judson îşi activase talentul. îşi dădu seama că el nu se concentra asupra simţurilor paranormale. Le lăsase pur şi simplu libere pentru a savura toată energia brută a pasiunii pe care ei o generau. Şi ea făcea acelaşi lucru. -Judson. Se răsuci sub el şi îşi trecu degetele prin părul lui. O, Dumnezeule, Judson! II sărută cu o ferocitate pe care el o luă drept o pro­ vocare, replicându-i cu aceeaşi intensitate pasională. Era ca şi cum amândoi aşteptaseră multă vreme să se întâm­ ple asta, iar acum, când clipa aşteptată venise, fiecare eranhotărât să profite de ocazie. încleştaţi în bătălia senzuală, se rostogoliră amândoi prin pat. Pentru câteva clipe extraordinare, ea fu deasu­ pra, savurând puterea. Apoi, Judson o ţintui sub trupul lui, iar ea se bucură de atacul senzual pe care el îl dădu asupra trupului ei. El îşi desprinse gura de a ei şi îi prinse încheieturi­ le de o parte şi de alta a capului. Respira anevoie. Ra­ dia o energie fierbinte, întunecată. Inelul îi ardea în întuneric. O dezbrăcă de halat şi de cămaşa de noapte, iar săru­ tările lui coborâră pe trupul ei. Când ea îi simţi dinţii în interiorul coapselor, gemu şi îşi încleştă degetele în părul lui. O mângâie cu mâinile şi cu limba până când ea se topi, dorindu-1 cu disperare. Abia atunci, el se opri şi se aşeză pe marginea patului. Ea auzi nişte foşnete slabe. Se desluşi o bufnitură uşoară când el puse tocul şi arma de la gleznă pe noptieră. Se ridică şi îşi dădu jos puloverul, pantalonii şi bo­ xerii. Când reveni, ea îi făcu loc între picioarele ei şi îl strânse aproape.

Ochi de Vis

115

Când o pătrunse, şocul tulburător al invaziei masive, profunde aproape că fu prea mult. Insă chiar în timp ce ea îşi ţinu răsuflarea, grupul ei deja se acomoda, încleştându-se în jurul lui. II ţinu prizonier, cerându-i să-şi respecte promisiunile pe care i le făcuse. El intră şi ieşi încet, până când ea se simţi înnebunită de dorinţă, până când nu mai putu să suporte nici mă­ car o clipă tensiunea dulce, devastatoare. Eliberarea izbucni în valuri care îi străbătură trupul. Experienţa în sine era zguduitoare, fantastică - ca nimic din ce simţise vreodată. îşi întredeschise buzele pentru a ţipa de surprindere. Judson îi acoperi gura cu a lui, înghiţindu-i ţipetele în timp ce se împinse în ea. Orgasmul lui îi cutremură pe amândoi. Ea ar fi putut jura că, preţ de o clipă veşnică, extra­ ordinară, curenţii aurelor lor părură să vibreze laolaltă. Senzaţia era de intimitate tulburătoare, fantastică. Fu ca şi cum, pentru o fracţiune de secundă, se uitară unul în sufletul celuilalt. „Te cunosc, Judson Coppersmith“, gândi ea. „Te-am aşteptat. “

capitolul 18 Clopoţeii de vânt se legănară şi se loviră, sunând alar­ ma. însă Louise Fuller ştia că melodia nu era îndeajuns de puternică pentru a opri demonul să intre în casă. Venea şi pleca după cum voia. Trecuseră luni întregi de la ultima vizită. Ori de câte ori pleca, ea îndrăznea să spere că nu avea să se mai întoarcă. Dar se întorsese, îi simţea prezenţa. Se opri în mijlocul pivniţei întunecate şi îndreptă fasciculul lanternei către partea de sus a scărilor. Auzea demonul apropiindu-se pe coridor. Luminile se stinseseră cu câteva minute mai devre­ me. Ea coborâse pentru a verifica panoul electric, însă acum ştia că demonul o păcălise. Singura întrebare era de ce se ostenise s-o ademenească în bezna din pivniţă, în această noapte.

116

Amanda Quick

Demonul o controla de ani buni. Era sclava lui, şi amândoi ştiau asta. Demonul râdea de slabele ei încer­ cări de a se proteja. Până la urmă, ea făcea mereu ce voia el. Avea s-o facă şi în acea noapte. De ce o făcuse să coboare în pivniţă? Paşii de pe coridor se apropiau tot mai mult. Clopo­ ţeii de vânt se loveau tot mai tare, într-un crescendo din ce în ce mai intens. Muzica era frenetică, disperată, de rău augur. Fără speranţă. Demonul apăru în capul scărilor, o siluetă întunecată pe fundalul slabei străluciri a lămpii de veghe care lumi­ na coridorul. - Bună, Louise, zise demonul. Trebuie să-ţi spun că acei clopoţei ai tăi au devenit foarte enervanţi. E plăcut să ştiu că nu vei mai face alţii. Demonul ridică o mână. Louise simţi un frig cum­ plit, de parcă inima îi îngheţa în piept. îşi dădu seama de ce demonul o silise să coboare în pivniţă. In acel loc, nu avea unde să fugă, unde să se ascundă. Era captivă. Ştiuse întotdeauna că, într-o zi, demonul avea s-o uci­ dă. Avea să se întâmple în noaptea aceea. O parte din ea se bucura de promisiunea eliberării. In sfârşit, chinul urma să se sfârşească. Insă o furie ciudată, care nu-i era familiară, apăru din străfundul ei. Urma să fie răzbunată. Cealaltă vrăjitoare se afla în oraş şi adusese un bărbat care avea puteri. Mai devreme sau mai târziu, ei aveau să vină, dorind să pună întrebări despre ce se întâmplase cu Evelyn şi cu ceilalţi. Louise ştiu că avea să fie moartă când vrăjitoarea urma să sosească, dar asta nu era problemă. Gwendolyn Frazier putea vorbi cu fantomele.

capitolul 19 Judson contemplă tavanul întunecat, cu un braţ sub cap, cu celălalt cuprinzând trupul fin şi zvelt al lui

Ochi de Vis

117

Gwen. Ea era cuibărită lângă el, cu capul pe umărul lui. Corpurile lor încă erau umede din pricina căldurii şi a energiei stârnite de partida de sex. Mirosul din aer era primar. El se simţea bine, foarte bine - satisfăcut în toate modurile imaginabile în care un bărbat poate fi satisfăcut. - In regulă, asta a fost altfel, spuse Gwen. Păruse atât de uluită, atât de serioasă, încât el izbucni în râs, amândoi fiind luaţi prin surprindere. Ea se ridică intr-un cot şi se uită urât la el. - Crezi că e ceva amuzant? întrebă ea. - Nu, absolut deloc, spuse el devenind repede serios. - Ba da, asta crezi. îmi dau seama. El îşi trecu degetele prin părul ei încâlcit. Şuviţele parcă erau fire de mătase. In camera întunecată, ochii de vrăjitoare ardeau mocnit. - E i bine, poate puţin, acceptă el. Dar mi-a plăcut să te aud ţipând. - N-am ţipat. El zâmbi savurând amintirile. -B a ai ţipat, zise el. Dacă nu ţi-aş fi înăbuşit ţipetele, ai fi trezit tot hanul. -Ţi-a spus cineva vreodată că este posibil să ai o pro­ blemă cu aroganţa? îl întrebă ea. -Spun doar ce s-a întâmplat, doamnă. -N u m-am aşteptat la ce s-a întâmplat, admise ea. Se îmbujoră. Am fost luată prin surprindere. Atâta tot. - Eu nu. Am ştiut că ne vom potrivi.

- Hmm. O uşoară îngrijorare îi răvăşi simţurile. îşi drese vocea. -V rei să spui că nu ţi-a plăcut? Pentru că aş fi încân­ tat să încerc din nou. -N u, nu, e în regulă. - în regulă? Se ridică în şezut. A fost doar în regulă? - Mai degrabă, a fost o premieră. - O premieră în ce sens? Prima dată când ai făcut-o cu un tip cu har?

118

Amanda Quick

- Ş i asta. Dar mă refeream la faptul că a fost prima dată când am ajuns la orgasm fără să folosesc un mic dispozitiv. Uşurarea, încântarea şi un sentiment de euforie exul­ tant năvăliră prin el. Râse şi se trânti la loc pe perne. O trase la pieptul lui. -M -ai făcut să fiu îngrijorat pentru o vreme, Ochi de Vis, zise el. Mă bucur că ţi-am putut fi de folos. 7 Este teribil de urât din partea ta să spui asta.. II lovi uşurel în braţ. -A u! Ce-ar trebui să zic? -N u ştiu, dar categoric nu asta. El îi cuprinse chipul în palme. -Ce-ai spune de: „Niciodată nu m-am simţit atât de bine şi voi ţine minte această noapte pentru tot restul vieţii mele“? Ea îl privi cu îndoială. - Ar fi adevărat? - Ar fi adevărat. Buzele ei moi se arcuită intr-un zâmbet strâmb. -B in e, chiar dacă nu este adevărat, e mult mai bine decât: „Mă bucur că ţi-am putut fi de folos“. - O să ţin minte. Povesteşte-mi despre primul tip pe care l-ai făcut să fugă ţipând în noapte. Ea clipi, luată prin surprindere. - Eşti sigur că vrei să-ţi povestesc plictisitoarele mele experienţe? -Vreau să ştiu totul despre tine. - Ei bine, nu era noapte, şi au fost doi prima dată. - La naiba! Doi? -Aveam treisprezece ani, zise ea încet. Tocmai ajunse­ sem la Summerlight. Eram singură şi vulnerabilă - încă nu mă împrietenisem cu Nick şi cu Abby. Doi dintre băieţii mai mari m-au încolţit în faţa unei camere de depozitare şi m-au târât înăuntru. -Nenorociţii! Furia clocoti în el. -A m fost îngrozită, şi furioasă, şi disperată. Am luptat cu tot ce-am avut şi am descoperit că aveam mai multe arme decât ştiam.

Ochi de Vis

119

- Ţi-ai folosit talentul pentru a te apăra? - A fost un şoc pentru toţi trei, crede-mă, spuse ea. Talentul meu încă era în curs de dezvoltare, iar eu încă învăţam ce să fac cu el. Sincer, n-am ştiut ce pot face până nu mi-am dat seama că unul din ticăloşi ţipa cuprins de panică şi se uita la mine de parcă văzuse un monstru. Fără să vreau, îl băgasem în transa unui vis un coşmar în stare de trezie. - Poţi face asta? - Desigur. Fireşte, e nevoie de contact fizic. Dar me­ reu îmi folosesc această abilitate pentru a-mi cufunda clienţii întno transă uşoară. Aşa lucrez. Insă pot face ca experienţa să fie foarte... neplăcută, dacă asta vreau. -C e s-a întâmplat în ziua în care ai fost atacată la şcoală? întrebă el. -Primul ticălos s-a îngrozit. Reacţia lui l-a făcut şi pe prietenul său să se îngrozească. Amândoi mi-au dat drumul de parcă fuseseră opăriţi şi au dat să fugă. Insă, când au deschis uşa, au nimerit direct peste Nick, care simţise că se petrecea ceva rău şi se hotărâse să verifice. -E ste vorba despre Nick Sawyer, prietenul despre care ai pomenit? - Da. Zâmbi. Susţine că s-a născut cu abilitatea de a fi un foarte bun spărgător de locuinţe. Poate vedea pe întuneric mai bine decât văd majoritatea oamenilor pe lumină. Şi sunt foarte sigur că n-a dat niciodată pes­ te o încuietoare de care să nu poată trece.. Spune că, dacă n-am fi fost eu şi Abby, probabil ar fi făcut carieră ca hoţ de bijuterii. în schimb, l-am convins să se apuce de afaceri cu cărţi rare - cărţi vechi, de provenienţă paranormală. -C e le-a făcut Sawyer celor doi sociopaţi care te-au atacat? -N ick l-a prins pe primul tip care a ieşit din camera de depozitare şi l-a izbit de perete cu o asemenea forţă, încât i-a spart nasul. Pe al doilea l-a azvârlit pe scările care duceau spre sala de sport. Rezultatul a fost o înche­ ietură fracturată şi câteva coaste rupte. - Nenorociţii ăia au făcut reclamaţie?

120

Amanda Quick

- Sigur, dar autorităţile nu i-au luat în serios. Se ştia că îi hărţuiau pe elevi, iar Nick era mai mic şi mai firav decât ei. Seamănă mai degrabă cu un dansator profe­ sionist decât cu un bătăuş. In orice caz, din acea zi am devenit membră a echipei formate din Nick şi Abby. Am rămas împreună până am absolvit. încă suntem ca fraţii. Judson ştia că era o prostie, dar nu reuşi să-şi suprime uşoara gelozie care-1 cuprinse. - A fost Nick iubitul tău în liceu? întrebă el. Gwen clătină din cap. -N ick este homosexual. Mi-a devenit frate, nu iubit. N-am avut întâlniri adevărate decât după ce am plecat de la Summerlight şi rn-am dus la facultate. -N-ai fost la petreceri în liceu? La balul de absolvire? Nu te-ai dus pe aleea îndrăgostiţilor? -N u , nu şi nu. Nu ai parte de aşa ceva la o şcoală cu internat care are gratii la ferestre. - Pare cumplit. Gwen se strâmbă. -Summerlight nu era un liceu normal. Elevii erau consideraţi cu toţii anormali, motiv pentru care se aflau acolo. Unii dintre noi eram mai anormali decât alţii. Iar unii dintre copii erau de-a dreptul primejdioşi. Atmo­ sfera de acolo nu era propice pentru întâlniri, crede-mă. în plus, n-am fi reuşit să ieşim de-acolo. -T o ţi copiii erau paranormali? - Nu, unii aveau cu adevărat probleme psihice. Dar un număr surprinzător de mare de elevi aveau abilităţi pe care eu, Abby şi Nick le-am asociat cu diverse forme de har paranormal. Aceasta este motivul care a adus-o pe Evelyn la acel liceu. A descoperit cumva că la Summerlight erau multe persoane înzestrate. Abby şi Sam au aflat recent că cei de la liceu căutau intenţionat ado­ lescenţi cu profil parapsihologic puternic. - Sam mi-a spus asta. -T e asigur că, în decursul acestor căutări, adminis­ tratorii şcolii au reuşit să prindă în marea plasă pe care au întins-o mulţi copii dezaxaţi grav, dintre care unii

Ochi de Vis

121

nu mă îndoiesc că au devenit oameni foarte înfricoşă­ tori, spuse Gwen. -Asemenea celor doi ticăloşi care te-au atacat. Ştii ce s-a întâmplat cu ei? -N u . După aceea, s-au ferit de noi. După ce eu, Abby şi Nick am plecat de la Summerlight, ultimul lucru pe care ni l-am dorit a fost să păstrăm legătura cu foştii colegi, crede-mă. Totuşi, îi voi acorda academiei meritul de a ne fi învăţat o lecţie foarte preţioasă. - Care anume? - Cum să te prefaci că eşti normal, zise Gwen. - Dar este greu să pretinzi că eşti normal atunci când ai o relaţie strânsă cu cineva - prieten sau iubit. - Evident, ai avut şi tu nişte experienţe, spuse Gwen. -D a , admise el. Dar, spre deosebire de tine, eu am crescut într-o familie care a acceptat faptul că eu, Sam şi Emma suntem diferiţi. Zâmbi. De fapt, ar trebui să spun că tata a acceptat. Mama încă încearcă să pretindă că suntem normali, dar în sinea ei ştie adevărul. -S u n t sigură că mamele cunosc întotdeauna adevă­ rul despre copiii lor, indiferent dacă recunosc sau nu. - Probabil, fu el de acord. In regulă, atacul din deba­ raua cu aşternuturi explică modul cum ai aflat că eşti în stare să-l faci pe un bărbat să fugă ţipând în noapte. Dar acela a fost un efort intenţionat din partea ta şi făcut pentru a te apăra. Insă nu explică de ce l-ai face pe un iubit să fugă ţipând din patul tău. -Neintenţionat, îl asigură ea. Sincer. - Neintenţionat? Ea se strâmbă. - Problema este aura mea. Când dorm, visez mai in­ tens decât majoritatea oamenilor. Aura pe care o am când visez afectează pe oricine se întâmplă să mă atingă. Dacă acea persoană doarme şi visează, curenţii mei îi copleşesc pe ai săi. Mi s-a spus că rezultatul este un soi de coşmar cumplit. - Ei bine, asta răspunde la o întrebare, zise el satisfăcut. Ea ridică din sprâncene. - Legată de viaţa mea amoroasă?

122

Amanda Quick

- Nu, de motivul pentru care Zander Taylor s-a aruiv cat în cascadă. I-ai provocat un coşmar, nud aşa? El a luat-o razna şi a rupt-o la fugă. Ea închise ochii. -A m ştiut că o să-ţi dai seama mai devreme sau mai târziu. - Bună treabă! Ea deschise ochii şi îl privi încordată. -N u te deranjează că am capacitatea să-i provoc cuiva un coşmar atât de intens încât victima să prefere să moară pentru a scăpa? El îi mângâie umărul gol. - Cu toţii avem probleme. - Dai dovadă de mare deschidere spunând asta, dar, în cazul meu, problema pe care o am mă face să fiu suspecta principală în cazul câtorva crime, trecute şi pre­ zente. Iar cineva ar zice că, în privinţa lui Zander Taylor, chiar sunt vinovată. -N-a fost o mare pierdere pentru această lume, repli­ că Judson. -N u iei asta în serios, nu? r Te iau foarte, foarte în serios, Gwendolyn Frazier. Ii strânse trupul şi mai tare, apropiindu-i gura de a lui. O sărută până când ea îl cuprinse încă o dată într-o îmbrăţişare strânsă. Mult timp mai târziu, el se trezi simţind că cineva îl zgâlţâia uşurel. -Judson, murmură Gwen. -Ce-i? Nu deschise ochii. -Judson, trezeşte-te! Insistenţa din vocea ei îl făcu să se trezească de-a binelea. Se ridică repede în şezut şi îşi folosi cealaltă vedere pentru a cerceta camera, căutând primejdia. Nu găsi ni- ■ mic ameninţător. - Ce s-a-ntâmplat? întrebă el. -Nim ic. Gwen stătea în genunchi în patul răvăşit. Entuziasmul strălucea în ochii ei. Tocmai asta este, nu s-a întâmplat nimic în neregulă.

*

Ochi de Vis

123

El se cufundă din nou în perne. -C red că-mi scapă ceva. Dacă nu-i nimic în neregulă, de ce naiba te porţi ca şi cum ar fi? -A m dormit amândoi. - Mda. A fost bine. N-am dormit prea grozav în ulti­ ma vreme şi aveam nevoie de odihnă. Nimic nu-i mai bun decât sexul pentru asta. E chiar mai bun decât me­ dicamentele, asta-i al naibii de sigur. - Da, dar îţi scapă esenţialul. Judson, am dormit amândoi. Unul lângă altul. Eu am visat, iar tu nici măcar n-ai tresărit. - încerc să nu tresar prea des, spuse el. îi face pe oameni să se simtă nervoşi. -N u e o glumă. Eşti prima persoană alături de care am dormit în toată viaţa mea de adult şi care n-a reac­ ţionat urât la aura pe care o^am în vis. -A , despre asta-i vorba. îşi întinse braţele deasupra capului. Intre noi fie vorba, nu mă aşteptam s-o iau la fugă ţipând în noapte. Ea îi ignoră comentariul. - Plănuiam să te trimit în camera ta înainte să adorm, dar n-am apucat s-o fac. Şi ai adormit şi tu. - Probabil de la atât efort, explică el. - Dormeai foarte profund. - Da, nu-i aşa? Pot să mă culc la loc? -A m o teorie, spuse ea. Fii atent, e doar o teorie, dar are o oarecare logică. -V a trebui să-ţi ascult teoria înainte de. a putea să dorm din nou, nu-i aşa? - Da, aşa-i. Era clar că nu reuşea să-şi stăpânească en­ tuziasmul. Cred că, având tu însuţi un talent puternic, eşti cumva imun la mine. El îşi ridică un deget pentru a o face să tacă. - Ei bine, aici greşeşti, Ochi de Vis. Ea se încruntă. - Ce vrei să spui? - Sunt oricum numai imun la tine, nu. De fapt, este exact pe dos. O trase din nou în braţele lui şi o sărută până când ea încetă să mai vorbească.

124

Amanda Quick

capitolul 2 0 Ceva mai târziu, el deschise ochii din nou, când o simţi pe Gwen dându-se jos din pat. Ştiu că ea încerca să nu facă zgomot. El se gândi că, probabil, se ducea la baie. Dar când văzu că îşi pune halatul şi că ia harta că­ zută pe duşumea, îşi dădu seama că altceva se petrecea. Se sprijini în coate. - E totul în regulă? -Poftim? Se uită surprinsă ia el. Da, scuză-mă. N-am vrut să te trezesc. Cu câteva minute în urmă, m-am tre­ zit şi am decis să reiau drumul pe care l-am făcut în vis. M-am întors în punctul de plecare, în Wilby, şi am văzut un tipar. Se apropie de masă şi întinse harta. Dar era greşit. El sesiză insistenţa din vocea ei. Dădu la o parte pă­ tura, se ridică şi întinse mâna spre pantaloni. Şi-i puse, trase fermoarul şi se apropie de masă. -Povesteşte-mi despre acel tipar şi ce-i în neregulă cu el. - înainte să visez, m-am gândit că aceasta este o har­ tă cu oraşele şi locurile pe care^Evelyn intenţiona să le viziteze pentru a le cerceta. Insă sunt prea multe oraşe marcate. - Doar şase sunt încercuite. - Da, dar asta înseamnă că sunt cu patru sau cu cinci prea multe. Wesley are un buget foarte limitat. Nu-i pla­ ce să plătească avionul şi cazarea pentru o echipă care să verifice locaţiile decât dacă promit să fie interesante. Este foarte improbabil ca ea să fi ales şase oraşe pentru următorul episod din Dead ofNight. Iar dacă lucra la un proiect mare, cu multe locaţii, cred că ar fi vorbit despre asta cu mine şi, probabil, şi cu Wesley. El îşi sprijini palmele pe masă şi examinâ cele şase oraşe. -Crezi că există vreo legătură între aceste locuri? Că există vreo semnificaţie paranormală? -N u, nu chiar, cel puţin nu în sensul că ar exista le­ gende despre case bântuite sau vortexuri paranormale. In vis, Evelyn mi-a spus să mă întorc la început. Asta era

Ochi de Vis

125

intuiţia mea, care îmi amintea că acesta este exact acelaşi gen de tipar pe care noi două l-am descoperit după ce Zander Taylor a sărit în cascadă. Simţurile lui Judson vibrară. -V o i două aţi reuşit să identificaţi câteva dintre locu­ rile unde el a ucis oameni. Aţi ajuns la concluzia că îi viza pe cei care pretindeau că sunt paranormali. întoar­ se harta şi se uită la numele scrise pe spate. Am nevoie de un sfert de oră la laptopul meu. Zece minute mai târziu, închise pagina cu necro­ loguri a ziarului pe care îl verificase, confirmând ul­ timul nume de pe lista pe care Ballinger o făcuse pe spatele hărţii. -A sta este! exclamă el. Şase oraşe, şase decese, toate din cauze naturale, în decursul ultimelor circa optspre­ zece luni. Numele decedaţilor se potrivesc cu numele oraşelor. Dar, dacă cineva a început să ucidă din nou cu aparatul foto, de data asta există o mare diferenţă. - Care? întrebă Gwen. - Nici una dintre victime nu era un paranormal prac­ ticant, autentic sau fals. Conform necrologurilor, nici unul nu trăia de pe urma talentului paranormal. - Nu ştiu de ce tiparul este diferit, dar cineva ucide din nou, în acelaşi mod cum a făcut-o Zander Taylor prin metode paranormale. Gwen bătu cu degetele în masă. Evelyn a descoperit cumva adevărul. - Ucigaşul şi-a dat seama că era pe urmele lui, aşa că a ucis-o? - Da, cred că da. Judson se gândi la asta. - I-a luat laptopul şi mobilul sperând să înlăture toate urmele cercetării ei, care i-ar fi putut conduce pe poli­ ţişti la el. - N-a avut de unde să ştie de hartă şi unde era ascun­ să, zise Gwen. Ori asta, ori n-a reuşit să intre în motorul-oglindă pentru a pune mâna pe ea. Ţi-am spus că nu toată lumea suportă energia paranormală din maşinăria aia. Dar asta nu are sens. De ce să schimbe tiparul?

126

Amanda Quick

-Ştim că Taylor e mort, îi aminti Judson. Alt ucigaş, alt tipar, alt tip de pradă. Dar există ceva ce aceste vic­ time au în comun, crede-mă. Va trebui să descoperim ce anume. -O ricine ar fi, trebuie să fie unul dintre localnicii din Wilby, zise Gwen. Cineva care ştie de Zander şi care încearcă să-l copieze. Poate un ucigaş imitator? - Poate. Pe lângă posibilitatea ca ucigaşul să fie local­ nic, mai ştim ceva despre el. Gwen îşi ridică privirea de la hartă, în ochi citindu-i-se faptul că înţelesese. -Ucigaşul are suficient har pentru folosi aparatul foto, spuse ea. Căutăm un alt paranormal.

capitolul 21 Elias Coppersmith sosi într-un SUV masiv, de un negru strălucitor, cu geamuri fumurii. Gwen se afla îm­ preună cu Judson în hol, urmărind cum marea maşină intră într-un loc de parcare liber din faţa hanului. -Fratele tău, Sam, are şi el un SUV negru, nu? întrebă ea. - Da. De ce? Judson nu dădu prea multă atentie întrebării. Privea SUV-ul. - Eram curioasă, spuse ea. Pentru că şi tu ai un SUV negru. Cred că aceeaşi marcă. -A m avut un discount pentru companie, o lămuri Judson. Gwen se gândi că mai degrabă era ceva în ADN-ul bărbaţilor Coppersmith care îi făcea să prefere maşi­ nile mari, înzestrate cu suflete de camioane. Alţi băr­ baţi bogaţi conduceau maşini Ferrari şi Porsche de un roşu aprins. Din han era imposibil să-i vezi pe ocupanţii vehicu­ lului, însă ea fu puţin surprinsă când portiera pasage­ rului din faţă se deschise. Un bărbat înalt, zvelt, cu păr argintiu, care, într-un western clasic, ar fi primit rolul şerifului oraşului, coborî din maşină.

Ochi de Vis

127

- E tata, spuse Judson. A ajuns devreme. Probabil a plecat din Seattle imediat după miezul nopţii. Mă în­ treb cine-i la volan. Probabil a luat pe cineva de la Coppersmith Security. -Tatăl tău este atât de paranoic în privinţa geodei încât a adus pază înarmată? - Crede-mă, cunoscându-1 pe tata şi ştiind ce părere are despre Hank Barrett, nu doar escorta e înarmată, zise Judson. Ea se gândi la pistolul legat la glezna lui Judson şi se întrebă dacă faptul că erau înarmaţi reprezenta o altă caracteristică a familiei Coppersmith. -A r fi cazul să ies şi să-l anunţ că a ajuns unde trebu­ ie, zise Judson. Mă întorc imediat. Din câţiva paşi lungi, relaxaţi, traversă holul, deschi­ se uşa de sticlă şi ieşi. Gwen urmări scena revederii prin geamurile holului, suprimându-şi cu fermitate senzaţia de nostalgie care dădu s-o învăluie. Constată că nu avu loc nici o îmbrăţi­ şare masculină între Judson şi Elias. Insă legătura dintre tată şi fiu era atât de puternică, încât o simţi chiar şi de la distanţă. „Puterea unei familii strâns unite“, gândi ea. Nimic nu se compara cu asta. în clipa aceea, portiera şoferului se deschise. Un băr­ bat suplu, zvelt, frumos, cu păr blond platinat tuns milităreşte descinse din maşină cu graţia unui dansator. Era îmbrăcat din cap până în picioare într-o ţinută moder­ nă şi foarte scumpă - pulover pe gât negru, pantaloni negri, mocasini negri. Gwen ştia că toată vestimentaţia avea etichete de designer. încântarea o cuprinse. Şi ea avea o familie. Singura diferenţă era că între ea şi fratele ei nu exista o legătură de sânge. Străbătu în grabă holul, se năpusti pe uşă şi alergă prin parcare. - Nick! strigă ea. Ce cauţi aici? Nick Sawyer zâmbi, dezvăluindu-şi dinţii foarte albi, şi îşi desfăcu braţele. Ea se aruncă în îmbrăţişarea lui. El o prinse cu uşurinţă şi o învârti. După ce o puse din nou pe picioare, ea îl strânse cu putere în braţe.

128

Amanda Quick

-A m venit să văd ce faci, spuse el. Ultima dată când una dintre surorile mele a avut de-a face cu un Coppersmith, aproape că a fost ucisă. Eşti în regulă? Ea râse. -S u n t în regulă. Judson se materializa lângă ea. 11 privi cercetător pe Nick. -T u trebuie să fii spărgătorul de case. - Pentru tine, sunt anticar, replică Nick, privirea de­ venind un rece. - Corect. Judson păru amuzat. Anticarul este cel care îşi ţine echipamentul de căţărat în portbagajul maşinii. -Toată lumea ar trebui să aibă un hobby, zise Nick. Apropo, în portbagaj există o valiză. Abby ţi-a împache­ tat nişte haine, Gwen. Ştia că nu intenţionai să stai mult în Wilby. S-a gândit că ai nevoie de câte ceva. Gwen zâmbi, simţindu-şi sufletul încălzindu-i-se. -Asta-i sora mea, are mereu grijă de mine, chiar şi în timp ce se pregăteşte pentru propria nuntă.

capitolul 2 2 - Vă spun, cumva, pe undeva, Hank Barrett este im­ plicat în treaba asta, zise Elias. Şi-a trimis fiul să-i facă treaba murdară. Este singura explicaţie care are sens. De la fereastra camerei lui Judson, unde stătea, putea întrezări râul printre brazii şi pinii deşi. Nu se simţise niciodată bine în locurile foarte împădurite. Faptul că era înconjurat de copaci care opreau lumina şi limitau vizibilitatea îl făcea să nu se simtă în largul lui. Preferase întotdeauna spaţiile larg deschise ale deşertului, unde un om putea să vadă ce se apropia de el. Toţi patru şi cea mai mare pisică domestică pe care Elias o văzuse vreodată se aflau în micul salonaş al lui Gwen. Pisica era întinsă alături de Gwen într-unul din­ tre acele demodate fotolii de lectură. Judson stătea spri­ jinit de poliţa şemineului. Nick stătea într-un alt fotoliu, golind metodic tava cu sendvişuri micuţe şi aspectuoase aflată pe o măsuţă. Drumul de la Seattle fusese lung, iar

Ochi de Vis

129

Elias interzisese orice oprire legată de mâncare, amenin­ ţând că avea să-l lase la marginea drumului. -N u , tată, spuse Judson. Era clar că îşi stăpânea nerăbdarea printr-un efort de voinţă. Nu este singura explicaţie plauzibilă. De fapt, nu este nici măcar o expli­ caţie care să ţină. „La naiba, nici unul dintre copiii mei nu înţelege!11 gândi Elias. Strânse cu toată puterea pervazul ferestrei. Sigur, pricepuseră că firma lui Barrett, Helicon Stone, reprezenta o competiţie serioasă. Crescuseră în lumea dură a acelor afaceri şi se aşteptau la o oarecare cruzi­ me din partea unui rival. Dar nu înţelegeau pe deplin profunzimea ostilităţii personale faţă de Coppersmith, Inc. pe care Barrett o nutrea de decenii. Nu fuseseră nevoiţi să se confrunte direct cu acel om şi să-l audă jurând că avea să distrugă tot ce Elias construise, tot ce iubea. Judson, Sam şi Emma nu-1 crezuseră pe deplin nici când îi avertizase că Barrett îşi transmisese ura fiu­ lui său, Gideon. „Dar, de fapt, ei nu cunosc toată povestea1*, îşi reaminti Elias. Numai Willow o ştia, iar ea îi păstrase secretele. -C e te face să fii atât de sigur că Barrett nu este implicat? întrebă el. -Ţi-am explicat logica mea, zise Judson pe un ton egal. Dacă Gideon ar fi urmărit să pună mâna pe piatră, ar fi fost mult mai subtil şi probabil ar fi reuşit. Insă geoda e la noi. Elias mormăi. Se gândi că expresia de hotărâre rece de pe chipul lui Judson îi era mult prea familiară. Ori de câte ori i se plângea lui Willow că nici unul dintre cei trei copii nu părea interesat să preia conducerea compa­ niei Coppersmith, Inc., ea îi amintea că fiecare dintre ei îi moştenise nu numai inteligenţa practică şi faptul că simţea rocile şi cristalele, ci şi încăpăţânarea dură ca titanul. „Nici unul dintre ei n-ar putea să lucreze cu tine mai mult de cinci minute**, îi spunea Willow mereu. „Va trebui să te dai la o parte înainte ca unul dintre ei să-ţi ia locul. “

130

Amanda Quick

„Insă nu mă pot da la o parte“, gândi Elias. „Nu încă, nu până nu mă asigur că afacerea şi familia sunt în siguranţă, ferite de Hank Barrett. Cu ani în urmă, ar fi trebuit să scap de el aşa cum se obişnuia pe vremuri şi săd îngrop în deşert. Nimeni nu i-ar fi găsit cadavrul, iar^astăzi nu m-aş fi confruntat cu această problemă.“ Insă soluţia simplă şi curată fusese imposibilă. Willow îi interzisese. Iar dacă era să se gândească mai bine, cum să omori un om care ţi-a salvat fundul nu doar o dată într-o bătălie cu arme de foc şi căruia i-ai salvat la rându-ţi. fundul? Unele limite nu pot fi încălcate. Exista o regulă despre asta pe undeva. - Dar n-ai cum să fii sigur că Barrett nu este implicat, insistă el. Insă logica lui nu era corectă, iar el ştia asta. Judson avea dreptate. Wilby era un oraş mic. Dacă Gideon Barrett ar fi venit să ia piatra, ar fi găsit-o şi ar fi luat-o. Gwen vorbi din fotoliul ei: - Eu nu ştiu despre Barrett şi Helicon Stone decât ce mi-a spus Judson, zise ea, dar ştiu foarte multe despre Evelyn Ballinger şi cum stau lucrurile în Wilby. Sunt de acord cu Judson. Mă îndoiesc serios că Evelyn a fost ucisă de un străin. A fost ceva local şi strict personal. - Da? Elias se întoarse spre ea. Era conştient că părea cu capsa pusă, după cum se exprima Willow, însă n-avea de ales. Situaţia era serioasă. Şi de unde ştii asta, dom­ nişoară Frazier? Eşti anchetator profesionist? - Nu, dar sunt capabilă să îmi folosesc judecata în re­ zolvarea unei probleme, replică Gwen cu răceală. Con­ sider că această abordare este mult mai utilă decât să las obsesia unei vrajbe vechi să-mi tulbure minţile. Sprâncenele lui Elias se ridicară. „N-am prevăzut această lovitură11, gândi el. O privi pe Gwen cu un in­ teres nou şi cu un strop de curiozitate. Foarte puţini oameni din afara familiei aveau curaj să-l pună la punct. Willow îi spusese că îi intimida pe majoritatea oameni­ lor. Lui îi convenea. Intimidarea era utilă. Insă Gwen Frazier nu părea deloc intimidată. Şedea în marele fotoliu de lectură, cu un picior peste celălalt,

Ochi de Vis

131

radiind un calm care se potrivea cu mesajul din ochii ei: „Tu nu mă sperii". Zări zâmbetul scurt şi amuzat de pe buzele lui Judson. II surprinse chiar mai mult decât descoperirea că Gwen ştia să'şi scoată ghearele. Toţi cei din familie ştiau că Judson nu prea mai zâmbise de când se întorsese de pe insula unde avusese treabă. De fapt, îi evitase pe toţi, ascunzându'se intr-un orăşel de pe coasta Oregonului, pentru a-şi linge rănile. Elias înţelegea. Un bărbat avea nevoie de timp pentru a-şi reveni de pe urma unei trădări şi a atingerii morţii. Şi era foarte sigur că şi explozia din peşteră îl afectase într-un mod nevăzut. Familia fusese de acord să-l lase pe Judson în pace. Insă începea să pară că Gwen Frazier şi investigarea unei crime banale erau exact ce ar fi trebuit să-i recomande medicul. Nick râse şi întinse mâna spre ultimul sendviş. - Bun venit în lumea mea, îi spuse el lui Gwen. Băgă în gură sendvişul aspectuos şi îşi şterse firimiturile de pe mâini. Tot drumul din Seattle până aici a trebuit să-l as­ cult pe acest Wyatt Earp vorbind întruna despre ticălo­ sul de Barrett şi la fel de ticălosul lui fiu. îmbătrâneşte. Judson se uită la el. -Te-ai săturat, după doar câteva ore, să-i asculţi obse­ sia despre Hank Barrett şi fiul lui? Încearcă să-l asculţi vorbind pe tema asta întreaga ta viaţă. Când eram mici, mama a trebuit să instituie regula ca la masă şi în vacan­ ţele cu familia să nu se aducă vorba despre Barrett. - Serios? zise Nick părând total lipsit de interes. Sigur că-mi imaginez cum o predică a bătrânului despre vii­ toarea competiţie în afaceri poate să-ţi strice o excursie la Disneyland. Mare păcat. Insă aerul său de nepăsare monumentală fu contrazis de privirea pe care o schimbă cu Gwen. Ochii lor se întâlniră doar o fracţiune de secundă, dar Elias fu con­ vins că înţelesese mesajul schimbat între ei. Dacă ei doi aveau amintiri despre mese luate în familie sau excursii la Disneyland, atunci nu erau cine ziceau că sunt.

132

Amanda Quick

-Apropo de afaceri, zise Elias, hai să revenim la trea­ ba actuală. Se încruntă la Judson. Spune-mi ce-ai găsit în casa lui Ballinger. -A m simţit că a fost o lovitură plănuită, zise Judson. Cred că acea crimă a fost comisă pentru a reduce la tăce­ re un potenţial martor, pe cineva care descoperise ceva ce criminalul nu dorea să se ştie. -Hm m ! Elias se răsuci din nou spre fereastră. Tre­ buie să recunosc că uciderea unei femei neînarmate nu pare genul lui Barrett. Dar vă spun că acea geodă repre­ zintă un motiv al naibii de bun pentru crimă. - Ştiu, zise Judson. Dar mai sunt şi altele. Eu şi Gwen credem că există posibilitatea ca moartea lui Ballinger să aibă legătură cu ceva ce s-a întâmplat în Wilby cu doi ani în urmă. „Eu şi Gwen credem.“ Elias îşi privi pătrunzător fiul preţ de câteva clipe. Ce se petrecea acolo? Dacă exista vreo expresie care să descrie stilul de lucru al lui Judson, aceea era „lup sin­ guratic". Acea trăsătură i se manifestase de timpuriu. Fusese clar de la bun început că, dintre cei trei copii ai lui, Judson era cel mai puţin probabil interesat să preia imperiul familiei. Judson lucra aproape întotdeau­ na singur. Iar acum, deodată, „eu şi Gwen credem". Elias constată că fusese atât de obsedat de teoria că Hank Barrett era implicat în cele ce se petreceau în Wilby, încât nu acordase câtă atenţie ar fi trebuit energiei care trosnea în aerul dintre Judson şi Gwen Frazier. Se uită către uşa deschisă care făcea legătura între cele două camere. Senzaţia de intimitate era absolut inconfundabilă. „Ia te uită, deci aşa stau lucrurile!" gândi el. Nimic nu se compara cu o femeie când venea vorba despre a-1 face pe un bărbat să-şi ia mintea de la câteva amintiri urâte. Insă el nu observase niciodată acel soi de căldură intimă între Judson şi vreuna dintre celelalte prietene ale lui. Gwen era diferită de celelalte femei care intra­ seră şi plecaseră din viaţa lui Judson. Era ca şi cum ea nu numai că înţelesese latura întunecată a firii hotărâte

Ochi de Vis

133

şi capricioase a lui Judson, clar nici nu avea nimic îm­ potriva ei. - Poate că sunt puţin prea obsedat de cei doi Barrett, acceptă el. Se uită la caseta metalică. Avem geoda. Âsta-i lucrul cel mai important. - O fi cel mai important pentru dumneavoastră, spu­ se Gwen politicoasă. Eu, personal, am alte priorităţi. L-am angajat pe Judson pentru a descoperi cine mi-a ucis prietena, nu ca să găsească o nenorocită de piatră. Elias îi adresă ceea ce el considera a fi cel mai cuceri­ tor zâmbet al lui, cel pe care îl folosea pentru a încheia afaceri de multe milioane în toată lumea. -Să-ţi spun ceva, doamnă. O să iau piatra aia neno­ rocită şi o să mă întorc la Copper Beach cu jefuitorul de case. -Anticar, spuse Nick fără vreo inflexiune în glas. Elias îl ignoră, preferând să se concentreze asupra lui Gwen, care nu părea din cale-afară de impresionată de zâmbetul lui. -Dumneata şi Judson n-aveţi. decât să tatonaţi tere­ nul prin Wilby şi să vedeţi ce răspunsuri obţineţi. Ce părere ai? -Pare un plan excelent, admise Gwen. Când, mai exact, aveţi de gând să plecaţi? Zâmbetul ei fu la fel de dulce ca un măr învelit în caramel - soiul otrăvitor. Elias îşi dădu seama că Judson făcea eforturi să nu râdă. Trecuse ceva vreme de când Judson nu mai râsese. -Plecăm acum, spuse Elias. Se uită la cutia din oţel. Cu cât piatra ajunge mai repede în seiful de la Copper Beach, cu atât mai bine. Judson se îndepărtă de poliţa şemineului. - Încă un lucru înainte de plecarea voastră. Se uită la Nick. Sawyer, te pricepi chiar atât de bine la căţărări urbane cum zice Gwen? Elias pufni. - Căţărări urbane? Asta-i o descriere drăguţă pentru meseria lui. -S u n t bun, spuse Nick. Nu existase nici urmă de fal­ să modestie în cuvintele lui, ci simplul adevăr. Se arătă

134

Amanda Quick

uşor intrigat. Gwen şi Abby zic că am talent la asta. De ce? -A m o treabă pentru tine, spuse Judson. Presupune ceva muncă la calculator, nişte călătorii şi, probabil, puţină căţărare şi câteva yale sparte. -C am la asta mă pricep, zise Nick. Ochii lui Gwen se luminară de entuziasm. - Asta-i o idee strălucită, Judson. Elias se încruntă uşor, conştient că pierdea tirul con­ versaţiei. - Care anume este aşa-numita „idee strălucită1*? Judson se uită la el. -E u şi Gwen avem nevoie de informaţii despre cir­ cumstanţele morţii a şase oameni care au decedat în diverse oraşe, în decursul ultimelor optsprezece luni. Trebuie să aflăm ce legătură există între ei. Acest gen de cercetare ia timp, iar noi n-avem prea mult de irosit. Ne-ar prinde bine puţin ajutor. - Ce-i atât de important în legătură cu acei oameni care au murit? întrebă Nick. - Dacă avem dreptate, cu toţii au fost ucişi prin meto­ de paranormale, zise Gwen. Vrem să aflăm dacă există un tipar, ceva care să confirme dacă au fost ucişi de ace­ eaşi persoană. Nick era deja vizibil intrigat. - Credeţi că ar putea exista o legătură între oamenii care au murit şi ce s-a întâmplat în Wilby? -C eea ce credem noi, zise Gwen apăsat, este că, atunci când Zander s-a aruncat în cascadă, nu avea apa­ ratul foto la el. în ultimul an şi jumătate, cel puţin şase oameni au murit într-un mod frapant de similar cu felul în care au fost ucise victimele lui Taylor. - Ce vreţi să fac? întrebă Nick. - In clipa asta, nu avem decât numele a şase oameni care au murit, spuse Judson. Vreau să începi să cercetezi acele decese. Verifică locul faptei, vorbeşte cu vecinii, intră pe internet. Orice e nevoie. După cum a zis Gwen, căutăm un tipar. - Daţi-mi ce aveţi, spuse Nick. O să văd ce pot face. Se uită în jur. Mai sunt sendvişuri?

Ochi de Vis

135

capitolul 23 Elias se afla împreună cu Judson lângă botul SUV'ului. Hayonul maşinii era deschis. Nick şi Gwen erau în spate, vorbind încet în timp ce spărgătorul de case lega cutia de oţel în care se afla geoda. Elias îşi drese glasul şi se întoarse spre judson. - Maică-ta o să vrea să-i dau raportul. - Spimc-i mamei că mă simt bine, zise Judson uitându-se la Gwen. -A şa o să fac. Elias căută o altă modalitate de a obţi­ ne informaţia pe care Willow avea să i-o ceară. Deci tu şi Gwen... Judson ridică din sprâncene. - Ce-i cu mine şi Gwen? Elias simţi că se înroşeşte. Nu se pricepea deloc la acest gen de conversaţii. După părerea lui, existaseră motive excelente pentru care cineva inventase cuvinte precum „personal11 şi „privat". însă Willow era îngrijo­ rată, iar el era dispus să facă totul pentru Willow, inclu­ siv să se pună într-o situaţie stânjenitoare. - Se pare că voi doi vă înţelegeţi de minune, zise el pe un ton relaxat. - Gwen este... diferită, spuse Judson. - Mda, văd asta. îmi place de ea. Are gheare. Âsta-i un lucru bun la o femeie. - O, da, admise Judson. Colţul gurii lui se ridică puţin. - In legătură cu mizeria care s-a petrecut pe insula aia... - Ce-i cu ea? -U nele lucruri pur şi simplu decurg prost, fiule. Nu poţi face nimic în privinţa asta. Nu poţi decât să te deta­ şezi de o situaţie care nu poate fi reparată. Judson îşi miji ochii. Zâmbetul i se şterse uşor de pe buze. - Ştiu asta, tată. -Crede-mă, ştiu exact cum te simţi când un om în care credeai că poţi avea încredere se dovedeşte a fi un adevărat şarpe-cu-clopoţei. Astfel de lucruri se întâmplă.

136

Amarnici Quick

Trebuie să nu-ţi mai faci sânge rău şi să mergi mai departe. Judson. aproape că zâmbi din nou. -A şa cum ai mers şi tu mai departe ignorând proble­ mele cu Hank Barrett? - Cu Barrett, lucrurile stau altfel. - Da? Cum aşa? - In special pentru că ticălosul trăieşte şi-mi face rău. Dar, în cazul tău, Joe Spalding e mort şi îngropat. - Sunt de acord cu tine. Judson tăcu. Elias aşteptă, fiindcă nu ştia cum să continue. Nu-i prea ieşea părinteasca discuţie încurajatoare. Judson îşi îndreptă din nou atenţia spre Gwen. -N u stau treaz nopţile întrebându-mă de ce mi-a luat atât de mult să-mi dau seama că Spalding devenise unul dintre tipii răi. - Bine, spuse Elias. Asta-i bine. Făcu o pauză. Atunci, de ce naiba ai probleme cu somnul? - Ai avut vreodată senzaţia că ai văzut ceva important, ceva ce trebuie să-ţi aminteşti neapărat? Elias se gândi la asta. - Nu chiar, dar ştiu la ce te referi. Unde ai văzut acest lucru de care nu-ţi poţi aminti? - Prima dată, l-am văzut în ziua când totul a luat-o razna pe acea insulă. Elias îl privi chiorâş. - Prima dată? - Acum, cred că-1 văd în visele mele. -A m auzit că Gwen e bună la interpretarea viselor, spuse Elias. - Ea zice că ar trebui s-o las să umble prin visele mele înainte de a încerca să le analizeze. Cred că e o formă de hipnoză. Judson îi aruncă o privire lui Gwen. Era însufle­ ţită şi strălucea în lumina soarelui, în timp ce vorb.ea cu Nick. - Cred că un bărbat ar trebui să fie absolut sigur că se poate încrede într-o femeie înainte de a o lăsa să-l bage în transă, spuse Elias.

O chi de Vis

137

-D a , admise Judson. Dar nu asta-i partea cea mai grea. - Dar care-i partea cea mai grea? - Gwen se consideră un soi de vindecătoare, zise Judson. „Acum pricep în sfârşit”, gândi Elias. -N u vrei ca ea să te creadă un bărbat care ar avea nevoie de o infirmieră. - Nu, spuse Judson. -A m impresia, zise Elias, că un bărbat care vrea ca o femeie să-l respecte trebuie să-i arate că îi respectă talen­ tele şi abilităţile. -Ştiu că nu e treaba mea, dar n-am putut să nu bag de seamă că uşa dintre camera ta şi a lui Coppersmith era descuiată de ambele părţi, spuse Nick. Cumva, din... ăăă... motive de securitate? - Cumva. Gwen îi dădu lui Nick cutia cu mâncare pe care o rugase pe bucătăreasa hanului sâ i-o pregătească. Şi ai dreptate, nu e treaba ta. Poftim, mâncare şi cafea pentru drum. -Mulţumesc. Nick luă punga de la ea. Apreciez. O să am noroc dacă Wyatt Earp o să îngăduie măcar o opri­ re pe drumul de întoarcere. Cu siguranţă, n-o să existe pauze pentru mers la restaurant. Bătrânul e obsedat de piatra asta afurisită. - Iţi mulţumesc că ne ajuţi cu verificarea numelor de pe lista pe care ţi-arn dat-o, spuse Gwen. - Da, sigur, nici o problemă, răspunse Nick. Treaba pare interesantă. E altceva. -Nu-mi spune că te plictiseşte piaţa cărţilor paranor­ male. Ai făcut mulţi bani cu această afacere. Spre surpriza ei, Nick ridică din umeri. - Banii sunt buni, dar, ca să-ţi zic adevărul, nu sunt foarte interesat de cărţi sau de nebunii care le colecţio­ nează. Dacă tu şi Abby nu m-aţi fi convins să intru în această afacere, probabil mi-aş fi găsit o altă carieră. Gwen zâmbi. - Spărgător internaţional de case? - Fiecare are un talent.

138

Ama uda Quick

-Având în vedere natura talentului tău, eu şi Abby ne-am gândit că eşti mai potrivit pentru afacerea cu cărţi. Nick rânji. -P u r şi simplu, aţi avut grijă de mine, aţi încercat să vă ţineţi fratele departe de puşcărie. -Ş i asta. Nu mă înţelege greşit, a fost minunat să te văd, Nick, dar cum Dumnezeu tu şi domnul Coppersrnith aţi ajuns să veniţi aici împreună? -Abby ne-a făcut cunoştinţă ieri, când m-am dus pe insulă pentru a fi pus la curent cu ordinul de marş. -C e ordin de marş? - Nu ţi-a zis Abby? Nu, probabil nu a avut ocazia. M-a rugat s-o conduc la altar. Gwen zâmbi. - Desigur. Nu mă mir. Eşti fratele ei. - Ei bine, tehnic vorbind, are un tată. - Chiar dacă bar fi rugat s-o conducă la altar, cred că ar fi refuzat-o în ultimul minut, din cauza unei schim­ bări de program. Am auzit că ultimul lui divorţ nu de­ curge bine. Evident, cea mai recentă doamnă Radwell îngreunează lucrurile cât mai mult posibil, iar zvonul este că viitoarea doamnă Radwell devine nerăbdătoare. Dintre ei trei, Abby era singura care avea ceea ce din exterior s-ar fi putut numi o familie adevărată. însă apa­ renţele erau înşelătoare. Tatăl lui Abby, dr. Brandon C. Radwell, era un nestatornic notoriu. „Cu două feţe“ era o altă expresie care l-ar fi putut descrie. Radwell era autorul bestsellerului Alegerea familiei: Ghid de creare a familiei mixte moderne. După părerea lui Gwen şi a lui Nick, singurul lucru bun care se putea spune despre el era că punea în practică întocmai ceea ce susţinea, în clipa aceea, Radwell era în plin proces de încheiere a celei de-a treia căsătorii. Soţia numărul patru aştepta la rând. Tot făcând şi desfăcând familii, Radwell îi oferise lui Abby un frate vitreg şi două surori vitrege. în ciuda fermecătorului portret de familie de pe spatele cărţii lui Radwell, Abby nu era apropiată de nimeni din familia ei legală.

Ochi de Vis

139

Gwen se uită spre partea din faţă a SUV-ului, unde Judson şi tatăl lui încă erau cufundaţi într-o conversaţie cu voce joasă. -U n lucru e sigur: prin căsătorie Abby intră într-o familie adevărată. Cei din familia Coppersmith au pri­ mit-o în mijlocul lor. Este una de-a lor acum. Nick încuviinţă din cap. - Mda, o să aibă mare grijă de ea. - Iar tu arăţi fantastic în smoching. -Desigur. Nick îi făcu cu ochiul. Dar vestea cu ade­ vărat bună este că Girard, organizatorul nunţii, arată grozav în smoching. Gwen râse. In celălalt capăt al SUV-ului, Judson şi Elias îşi întrerupseră conversaţia pentru a se uita la ea. Judson zâmbi de parcă faptul că ea râdea îi făcea plăce­ re. Elias îşi miji puţin ochii, ca să se ferească de soare, şi dădu din cap ca pentru sine, de parcă ceea ce văzuse îl mulţumea. Apoi, scoase din buzunar nişte chei şi i le aruncă lui Nick. - E timpul să pornim la drum, fiule, spuse Elias. Des­ chise portiera pasagerului din faţă. Tu conduci. Eu sunt paznicul înarmat. Nick se uită la Gwen. - Chestia înfricoşătoare este că vorbeşte serios când spune că e înarmat. Gwen rămase alături de Judson, privind SUV-ul ma­ siv care ieşea din parcarea hanului. îşi flutură pentru ultima oară mâna spre Nick, apoi se întoarse pentru a intra în hol. -C e avem de făcut în continuare? întrebă ea. - In continuare, vom începe să vorbim cu oamenii care o cunoşteau cel mai bine pe Evelyn, spuse el. Poţi să-mi dai nişte nume? -N u prea multe, dar există o persoană care se află în fruntea listei. Louise Fuller. Nu cred că ea şi Evelyn erau apropiate, pentru că Louise nu este apropiată de nimeni. Dar au lucrat împreună la oglinzi şi, intr-un mod ciudat, cred că s-au înţeles. Probabil că Evelyn a fost singura persoană din oraş care şi-a dat seama

140

Amanda Quick

că Louise are un talent paranormal autentic. Toţi cei­ lalţi o cred nebună. - In acest caz, o să începem cu Fuller. Judson deschise uşa de sticlă. Gwen trecu pe lângă el şi intră în hol. De la recepţie, Riley Duncan se uită la ea. -Ş efa vrea să vorbească cu dumneavoastră, domni­ şoară Frazier, zise el. în legătură cu pisica. Gwen se opri. - Ce mai e acum? Trisha ieşi din birou, cu o expresie jenată pe chip. -îm i pare rău, Gwen, spuse ea. Dar camerista mi-a zis că Max a început să sfâşie draperiile şi aşternuturile, cât eşti plecată. -O , Doamne, nu mi-am dat seama de asta, zise Gwen. Fireşte, o să plătesc pagubele. O să încep să-l bag pe Max în cuşca lui când sunt plecată. N-o să-i placă, dar, dacă a ajuns să distrugă lucruri... Trisha suspină. -M ă tem că nu e de-ajuns. Sara spune că nu mai intră acolo câtă vreme pisica se află în cameră. Este aler­ gică. Va trebui să-l iei pe Max cu tine când ieşi.

capitolul 2 4 Muzica stranie a clopoţeilor de vânt răscoli simţurile lui Gwen şi o făcu să simtă fiori de gheaţă la ceafă. Ră­ mase lângă portiera deschisă a SUV-ului şi privi micuţa casă a lui Louise Fuller. Vântul bătea prevestind furtuna care se apropia. Ra­ falele puternice legănau zecile de ornamente din cristal şi metal care atârnau de tavanul verandei. Notele fan­ tomatice răsunau în jur. Gwen se uită la Judson, care tocmai coborâse de la volan. Ştiu că şi el percepea ace­ leaşi vibraţii. în partea din spate a SUV-ului, Max se ghemui în cuşca lui şi plesni din coadă, indicând limpede faptul că nu era fericit să călătorească.

O chi de Vis

141

-înţeleg acum ce-ai zis despre clopoţeii de vânt, spuse Judson. Studie vechea casă victoriană bătută de intemperii. Sunt ciudaţi. -Ţi-am zis că Evelyn a susţinut întotdeauna că Louise are o sensibilitate paranormală pentru acordarea cristalelor şi a sticlei. Dădu să închidă portiera vehiculului, dar Max urlă şi îşi lipi urechile de cap. Gwen se uită la el printre cele două scaune din faţă. - Este vina ta că ai ajuns în cuşcă şi că a trebuit să vii cu noi, îi aminti ea. O speriai pe cameristă. Max îşi dezgoli colţii. - I n regulă, uşurel! Gwen îşi îndulci tonul. N-o să te abandonăm. Ne întoarcem în câteva minute. Clopoţeii se loviră şi răsunară în curentul de aer tot mai intens. Max mieună, rugător de această dată. îşi încleştă ghearele de uşa din plasă a cuştii. -C red că ar fi mai bine să-l iau cu noi, spuse Gwen. Pare foarte agitat. -Nu-i place să fie înghesuit în cuşca aia, zise Judson. Nud învinovăţesc. Ea deschise portiera din spate şi scoase cu ambele mâini cuşca grea. - Cred că se îngraşă, remarcă ea. Judson ocoli maşina şi se apropie de ea. - Iau eu cuşca. Apucă mânerul. Max nu păru mai fericit, dar încetă să se vaiete. Porniră spre uşa din faţă. -A r fi cazul să te avertizez înainte de a intra - presupunând că Louise ne va invita înăuntru, ceea ce nu e sigur - că clopoţeii pe care îi are înăuntru sunt chiar mai ciudaţi decât cei de pe verandă, zise Gwen. Sunt un fel de garanţie că nici unul dintre vizitatori nu zăboveşte prea mult. - Louise a fost unul dintre subiecţii studiului făcut de Ballinger? întrebă Judson. -N u. Evelyn a rugat-o să participe, dar Louise a re­ fuzat. N-o interesează decât clopoţeii ei de vânt. E po­ sibil să refuze să vorbească cu noi. Gwen făcu o pauză.

142

Amanda Quick

Cu doi ani în urmă, m-a acuzat că sunt o vrăjitoare, la fel ca ea. Ochii lui Judson deveniră reci. - Presupun că n-a spus-o ca pe un compliment. - Sinceră să fiu, nu sunt sigură ce-a vrut să zică. Cam aşa stau lucrurile cu Louise. Trăieşte în lumea ei şi in­ terpretează realitatea prin propriul glob de cristal, ca să spun aşa. Nu cred că a intenţionat să mă insulte. In felul ei, cred că încerca să mă avertizeze. -Ţi-a zis la ce trebuia să fii atentă? Gwen se gârbovi uşor din cauza vântului şi a muzicii tulburătoare a clopoţeilor de pe verandă. -Ceva legat de un demon, spuse ea. l-am cerut o explicaţie, dar n-a vrut să-mi dea. - Se pare că va fi un interogatoriu complicat. -N-o să fie simplu, asta-i sigur. Urcară scările din faţă. Judson se opri pentru a exa­ mina de aproape unul dintre ornamentele muzicale. Era o piesă mare, formată din câteva cristale subţiri, de diferite forme şi mărimi. Fiecare era înfăşurat cu o ban­ dă de metal argintiu. -E ste incredibil, zise el. Cel puţin o parte dintre sunete sunt din spectrul paranormal. Le aud cu toate simţurile. -Teoria lui Evelyn era că lungimile de undă prove­ neau şi din zona normală, şi din cea paranormală, spuse Gwen. Acesta este motivul pentru care această muzică are capacitatea de a ne afecta atât de profund la nivel emoţional. Majoritatea oamenilor, inclusiv cei lipsiţi de abilităţi paranormale evidente, reacţionează la această muzică la nivel psihic. -Ş tii ceva? Cred că unul dintre ornamentele astea ar fi un cadou de nuntă grozav pentru Sam şi Abby. -D acă vrei să le dai unul dintre ornamentele lui Louise, va trebui să-l cumperi de la un magazin din oraş. Louise îşi câştigă traiul creând şi vânzând ceea ce ea numeşte clopoţei de vânt pentru turişti. Insă clopo­ ţeii ei personali sunt diferiţi. Nu sunt de vânzare. Ea îi numeşte gardieni. Judson o privi încruntat.

Ochi de Vis

143

- Ca nişte gardieni magici? Cum sunt cei folosiţi pen­ tru a alunga demonii? - Cred că la asta se referă ea, da. îşi face mari griji în privinţa demonilor. Acesta este motivul pentru care şi-a înconjurat casa cu clopoţei de vânt. Judson întinse mâna pentru a apuca un clopoţel. -M ă întreb ce fel de aliaj a folosit pentru a înveli aceste cristale. - In locul tău, nu l-aş atinge, zise Gwen repede. Insă era prea târziu. Judson deja apucase între degete una dintre benzile metalice. Max şuieră. -L a naiba! Tresărind, Judson dădu drumul clopoţe­ lului metalic de parcă ar fi fost încins. înţeleg ce vrei să spui. E ca şi cum ai atinge o fâşie de electricitate. Studie mai îndeaproape sculpturile, având grijă să nu le atingă. Insă şocul a fost doar pentru simţurile parapsihologice. -Singura dată când am atins unul, şi eu am fost curentată. El se uită la lungul şir de ornamente care se ciocneau şi zornâiau în aerul încărcat de electricitatea furtunii care se apropia cu repeziciune. -Toate au acest efect asupra simţurilor? -N u ştiu, recunoscu Gwen. După prima experienţă, m-am decis să nu mai încerc. Dar bănuiesc că toţi clo­ poţeii de-aici au o oarecare încărcătură paranormală. Şi te-aş sfătui să fii foarte, foarte atent înăuntru, deoarece sunt sigură că aceia au chiar mai multă. - Mă întreb cum o face. -A m întrebat-o cândva. Gwen bătu în uşa din faţă. A spus ceva despre acordarea frecvenţelor pietrelor şi multe alte lucruri pe care nu prea le-am înţeles. -Sam este foarte interesat de tehnicile de acordare a cristalelor paranormale. Mă întreb dacă Louise ar fi dispusă să... Ah! Ea se răsuci pentru a-1 privi pe Judson peste umăr. -Ce-i? Constată că el îşi privea inelul. Cristalul de culoarea ambrei aurii strălucea slab.

144

Amanda Quick

-Inelul meu, zise el sumbru. Cred că reacţionează la clopoţeii de vânt. -Sau poate reflectă reacţia ta parapsihologică la această muzică. - Posibil. Max zgrepţănă uşiţa cuştii, mieunând încetişor. Gwen se întoarse spre uşă şi bătu din nou, cu mai multă forţă de această dată. Nimeni nu răspunse. Jucb son puse brusc cuşca pisicii pe podeaua verandei. ' - Dă-te la o parte din uşă, Gwen, îi ceru el. Ea nu ripostă. începuse şi ea să simtă curenţii imunecâţi care se învârtejeau sub energia exotică a clopoţeilor de vânt. Muzica sculpturilor mascase iniţial energia vio­ lentă care se revărsa din casă. - O, la naiba! Mâna îi încremeni în aer. Se dădu îndă­ răt. Nu din nou! Nu se poate întâmpla aşa ceva! Judson era deja la uşă. Arma se materializase în mâna lui ca prin farmec. Deschise uşa de plasă şi încercă clanţa. Aceasta se ră­ suci uşor. Gwen ştiu că ceva nu era în regulă. Louise ţinea întotdeauna uşile încuiate. Când el deschise uşa, curentul legănă clopoţeii din hol. Muzica spectrală răsună ca vaietele unor suflete osândite. De undeva din fundul casei se auzi un zăn­ gănit brusc. Fu urmat de zgomotul făcut de cineva care alerga. - Nu e Louise, spuse Gwen. Ea suferă de artrită seve­ ră. Nu s-ar putea deplasa atât de repede. - Stai aici, zise Judson şi o luă la goană pe coridor. Max mârâi şi atacă uşiţa cu ghearele şi cu colţii. Scui­ păturile, şuierăturile şi zgârieturile deveniră tot mai violente. - încetează, Max, spuse Gwen. Te rog! Uşiţa cuştii se deschise. Max ţâşni. Traversă veranda şi intră în casă. înainte ca Gwen să apuce să reacţioneze, auzi o voce familiară ţipând panicată în casă. -Dă-rni drumul, dă-mi drumul! strigă Nicole Hudson. Te rog, jur că nu voi spune nimănui...

Ochi de Vis

145

- Potoleşte-te, răsună glasul lui Judson din coridor. Nimeni nu-ţi face nici un rău. Spre surpriza lui Gwen, Nicole îi dădu ascultare. In orice caz, puse capăt ţipetelor isterice şi izbucni în hoho­ te de plâns înspăimântate. -T e rog, nu-mi face rău, scânci ea. N-o să-i spun lui Oxley. - Ce n-o să-i spui? întrebă Judson. -Ce-am văzut în pivniţă, şopti Nicole. Te rog! - Hai să vedem ce n-o să spui nimănui, propuse Jud­ son. îşi ridică vocea: Intră, Gwen! Gwen trecu de pragul uşii. Bâjbâi pe perete în căuta­ rea întrerupătorului şi îl găsi. Dar, când îl apăsă, nu se întâmplă nimic. Judson apăru în capătul coridorului. Arma nu-i mai era la vedere. Strângea cu fermitate braţul lui Nicole. -Tocmai am încercat întrerupătorul din celălalt ca­ păt al coridorului, spuse Judson. Curentul este oprit. Se pare că cineva a umblat la panoul electric. -N u eu, scânci Nicole. - Ce se petrece? întrebă Gwen. Dar ştia. -Unde-i cadavrul? o întrebă Judson pe Nicole. - In pivniţă, spuse Nicole. Se uită rugător la el. Cine­ va a ucis-o pe Louise. -C e te face să crezi că a fost ucisă? întrebă Gwen încet. E sânge? -N u ştiu. N-am coborât. - Dar eşti sigură că a murit? întrebă Gwen. -C red că da. A murit la fel ca toţi ceilalţi. Nicole se uită la Gwen cu o expresie de groază voalată, apoi îşi feri rapid privirea. Exact precum ceilalţi. Toată lumea va crede că a fost infarct sau că s-a împiedicat pe scările pivniţei. Sau ceva de genul ăsta. Nimeni nu va putea dovedi că a fost crimă. - Hai să aruncăm o privire, zise Judson. -T e rog, nu vreau să cobor acolo, şopti Nicole. - Unde sunt scările pivniţei? întrebă Judson. -Acolo, murmură Nicole şi arătă spre un coridor.

146

Amanda Quick

Judson o împinse în direcţia indicată. Gwen îi urmă. Max apăru la picioarele ei, ţinându-se aproape. Urechile îi erau lipite de cap, iar coada, ridicată. -Iată'te! zise Gwen încet. Mă întrebam unde te-ai dus. Se opriră la mijlocul coridorului, în faţa unei uşi des­ chise. Treptele coborau intr-un întuneric ca smoala rete­ zat de un fascicul puternic de lumină strălucitoare care se întindea pe duşumeaua de beton. - O lanternă, spuse Judson. A luat-o când a coborât să verifice panoul electric. Max se unduia neobosit printre picioarele lui Gwen, murmurând imperios în misteriosul limbaj al feline­ lor. Muzica sepulcrală a ornamentelor care atârnau din tavan păru să devină mai puternică. „Ar fi trebuit să închid uşa din faţă“, gândi Gwen. Curentul era tot mai intens. Nicole încremeni în capul scărilor. - Nu vreau să cobor. - O să coborâm cu toţii, zise Judson. Şi aminteşte-mi să te întreb mai târziu ce dracu’ căutai aici. Ezitând, Nicole începu să coboare treptele. - Am vrut să vorbesc cu ea. - Ş i pentru asta ai luat cu tine vechea puşcă a lui taică-tău? întrebă Judson. -N u, jur că n-am luat-o. Nicole se opri, strânse cu putere balustrada şi îl privi fix. Ştiu ce gândeşti. Oxley a trecut pe la magazin. A zis că tu crezi că eu am tras în voi ieri, la vechea cabană, dar n-am fost eu. Mi-a cerut să-i arăt vechea puşcă a tatei, dar n-am găsit-o. Cineva a furat-o. -Mda? Judson dădea clar de înţeles că nu credea o iotă din spusele lui Nicole. Şi când s-a întâmplat asta? - De unde să ştiu? se tângui Nicole. O ţin în cufărul din lemn de cedru al bunicii. De luni de zile, n-am avut nici un motiv să-l deschid. - Minţi, spuse Judson. O să revenim asupra detaliilor mai târziu. La jumătatea scărilor, un alt neliniştitor fior de atenţionare răscoli simţurile lui Gwen. îşi dădu seama

Ochi de Vis

147

că Max nu mai vorbea cu ea. Se uită în spate şi văzu că motanul n-o urmase în pivniţă. Ii zări silueta în pragul uşii. Rămăsese nemişcat, extrem de atent, în capul scă­ rilor. Insă nu se uita la ea şi la ceilalţi. Atenţia lui era concentrată asupra a ceva ce doar el putea vedea. Muzica sumbră a clopoţeilor devenea tot mai inten­ să, aproape dureroasă. Vântul bătea prin vechea casă. Umbrele din hol se lungeau pe măsură ce furtuna se apropia. Lumina îşi schimbă brusc direcţia în pivniţă. Sur­ prinsă, Gwen se răsuci rapid şi văzu că Judson luase lanterna de jos. Trase adânc aer în piept, încercând să se liniştească. Judson trecu fasciculul lanternei peste cadavru. Louise zăcea cu faţa în sus pe betonul rece. Şuviţele părului ei lung şi cenuşiu erau împrăştiate în dezordine în jurul capului. Fusese slabă întotdeauna, dar, moartă, părea sfrijită, aproape scheletică. Chipul ei colţuros era şi mai puternic conturat, dc parcă pielea îi fusese bine întinsă pe craniu. Energia violentă acumulată în încăpere nu lăsa nici o îndoială asupra cauzei morţii. Din felul în care Jud­ son studia cadavrul, îşi dădu seama că şi el percepea aceleaşi vibraţii, primind probabil mai multe informaţii decât ea. -Sărmana Louise, şopti Gwen. -A fost crimă, spuse Judson. Nicole se crispă şi se îndepărtă de cadavru*; -N u mă puteţi învinovăţi pe mine pentru asta. Judson o ignoră şi îndreptă fasciculul lanternei spre restul micuţei încăperi. Lumina dădu la iveală lăzi şi cutii pline cu cristale, oglinzi şi metale pe care Louise le folosise pentru sculpturile ei. îndreptă lanterna în altă direcţie. - Panoul electric este pe peretele acela. Insă ea se afla aici, lângă această ladă, când a murit. Dacă a ve­ nit în pivniţă pentru a verifica panoul electric, de ce a sfârşit aici? Lumina dansă pe câteva cristale cât palma, în formă de lacrimă, care zăceau lângă cadavru. Gwen urmări

148

Amanda Quick

raza de lumină şi nu fu surpriză când o fantomă apăru intr-unui dintre cristale. -Am ştiut că o să vii aici mai devreme sau mai târziu, spuse fantoma. Ţi-a luat cam multă vreme. Judson îndepărtă lumina de cristal. Imaginea fanto­ matică dispăru. - Stai! exclamă Gwen. îndreaptă din nou lumina spre cristalele de pe podea. Judson nu o întrebă de ce. îndreptă fasciculul lanter­ nei spre acele pietre. -Vezi o fantomă? întrebă el pe un ton firesc. -D a. Gwen se îndreptă spre cristale. - O fantomă? scânci Nicole mai mult decât îngro­ zită. Voi doi sunteţi mai nebuni decât a fost bătrâna vrăjitoare. Gwen nu se osteni să-i răspundă. Nici Judson. Ţinu lanterna îndreptată spre cristale. Gwen se lăsă pe vine pentru a se uita mai de aproape. Fantoma pufni dezgustată. - Ce mai talent parapsihologic ai şi tu, comentă fanto­ ma. La ce-ţi foloseşte? Întotdeauna ajungi prea târziu. Acum va trebui să trăieşti ştiind că m-ai fi putut salva de demon, la fel cum ai fi putut-o salva pe Evelyn. -N u te lua de mine, spuse Gwen. Tu eşti cea care se considera vrăjitoare. N-ar fi trebuit să prevezi cumva asta? Ştiai că sunt în oraş, ai fi putut pune mâna pe telefon. Doar că n-ai telefon, nu? Sau altceva care să pre­ supună tehnologie. - O , rahat! şopti Nicole. Chiar crede că vorbeşte cu fantoma lui Louise? -Ceva de genul ăsta, zise Judson. Ţinu lanterna îndreptată spre cristale. Taci! -V rei să tac? Nicole se înfuriase. Ea e cea care vorbeş­ te cu fantoma unei moarte. - Ş i crezi că asta o face ciudată? spuse Judson. Tu eşti cea care a avut o relaţie cu un ucigaş în serie. - Poftim? icni Nicole. Nu, nu, nu este adevărat. Nu poate fi adevărat. Nu se poate ca Zander să fi fost

Ochi de Vis

149

ucigaşul. Gwen este cea care i-a omorât pe acei oameni, cu doi ani în urmă, iar acum, pe Evelyn şi pe Louise. - Linişte, amândoi! le ceru Gwen. Trebuie să mă concentrez. Ce căutai aici, Louise? - Ştiam despre mica ta problemă cu văzutul fantomelor la loculjtrimelor, îţi aminteşti, spuse fantoma. - îmi amintesc, zise Gwen. - Evident, am coborât aici pentru a vedea ce-i în neregulă cu panoul electric, dar apoi a apărut demonul. Am ştiut că venise să mă ucidă. Urma să fiu ucisă. Am făcut tot posibilul să-ţi las un mesaj. -A i izbutit să deschizi această cutie cu cristale înainte de a muri, spuse Gwen privind în jur. - Demonul nu a înţeles că încercam să-ţi las un mesaj. - Exact cum a făcut Evelyn cu fotografia. Gwen stu­ die gânditoare încăperea. Foarte puţini oameni ştiu că văd fantome. - Da, ai păstrat acest secret toată viaţa ta, nu-i aşaI rosti viziunea. - Este ciudat. - Nu mai spune! Eu văd demoni, îţi aminteştii In orice caz, îi vedeam. Gwen îşi intensifică simţurile, adâncindu-se în tran­ să, în încercarea de a vedea nevăzutul. - Zi-mi ceva ce nu ştiu deja. - Aş face-o dacă aş putea, dar ştii că nu aşa funcţionează lucrurile. Tot ce pot este să te fac să te simţi vinovată, pentru a te simţi obligată să afli cine a făcut asta, spuse fantoma. -Prim ul pas este să-mi dau seama de ce ar fi vrut cineva să te omoare. - Vrăjitoarele n-au fost niciodată foarte populare, dar avem rostul nostru. Evelyn a avut nevoie de talentele mele, îţi aminteşti? - Cum ai fost implicată în treaba asta? întrebă Gwen. - Evident, am ştiut ceva ce ştia şi Evelyn. După ce demo­ nul a scăpat de ea, a trebuit să scape şi de mine. - Dar de ce acum? O violentă serie de acorduri muzicale infernale izbuc­ ni în casă. Explozia de note sălbatice încărcă atmosfera

150

Amanda Quick

cu o energie feroce, dureroasă. In capul scărilor, Max urlă. Transa fiind distrusă, Gwen se răsuci. - Max! exclamă ea. Silueta marii pisici se zărea pe fundalul luminii energiei paranormale. Spinarea îi era arcuită, iar coada, rigi­ dă. Mârâi la ceva ce nu se vedea din pivniţă. Nicole ţipă. - Ce se petrece? scânci ea. Gwen o apucă de umăr. -Taci! îi ceru, folosind un strop de energie pentru a o face să priceapă mesajul. Nicole încetă să mai urle, dar începu să tremure incontrolabil. - E ceva în această casă, nu-i aşa? Ne va ucide, aşa cum a ucis-o pe Louise. Judson ajunsese în capul scărilor şi se lipise de perete. Privi pe coridor în direcţia în care se uita Max. -N u e nimeni în casă, spuse el. Dar în atmosferă se acumulează prea multă energie. Trebuie să ieşim acum! Gwen o împinse cu fermitate pe Nicole spre scări. - Du-te! Nicole se grăbi să urce scările. Gwen o urmă. Muzica fantomatică a clopoţeilor care se ciocneau urla prin toată casa, penetrând pereţii. Podeaua se cutremură sub picioarele lui Gwen. Judson le conduse spre uşă. Pentru prima dată, Gwen observă că inelul lui ardea. - Ce se petrece? întrebă ea. -N u sunt sigur, zise el. Dar aceşti afurisiţi de clopoţei stârnesc o energie puternică. E ca şi cum muzica ar fi atins un punct critic, iar acum curenţii oscilează, scăpaţi de sub control. Nicole ajunse în capul scărilor. -N u pricep. Muzica asta este îngrozitoare, dar cum poate fi primejdioasă? -N u cred că vreunul dintre noi vrea să zăbovească aici pentru a afla, spuse Judson. Se uită la Gwen. Duceţi-vă voi primele. Luaţi-o la fugă spre maşină şi nu vă opriţi până nu ajungeţi înăuntru. Aţi priceput?

Ochi de Vis

151

- Da, zise Gwen. Nicole era isterică deja. Pe jumătate trăgând-o, pe ju­ mătate împingând-o, Gwen o făcu să străbată casa. Max se ţinu aproape de ea, atât de aproape, încât Gwen se temu că ea sau Nicole aveau să se împiedice de el. Era ultimul lucru de care aveau nevoie. Ciocnitul, zăngănitul şi uruitul de clopoţeilor deveniră şi mai sălbatic discordante. Se simţea cum energia se amplifica tot mai mult în atmosferă. Exact când intrară în living, clopoţeii ajunseră la un crescendo care zguduia simţurile. O furtună paranor­ mală explodă în jurul lor. Curenţii furioşi ai cumplitei muzici se prăbuşiră asemenea unor valuri puternice, răs­ colind atmosfera. Instinctiv, Gwen se opuse atacului intensificându-şi talentul. Funcţionă intr-o oarecare măsură, protejându-i simţurile de cea mai mare parte a energiei, însă ea ştia că nu putea face faţă mult timp unei asemenea forţe. Nicole scoase un ţipăt înăbuşit şi leşină. Fiindcă se prăbuşise atât de brusc, scăpă din strânsoarea lui Gwen. Inertă, Nicole căzu dizgraţioasă pe duşumea. Max mieună ascuţit. Drumul spre uşa din faţă era blocat de o cascadă de energie intensă. Judson întinse mâna şi înşfăcă cel mai apropiat orna­ ment atârnat de tavan. Gwen îl văzu cutremurându-se când atinse clopoţeii care dansau. îşi încleşta dinţii pen­ tru a-şi stăpâni puternica zguduire a simţurilor. Smulse clopoţeii din cârlig şi îi zdrobi de podea. Cristalele verzi, fiecare încadrat de o bandă de metal negru, zornăirăj se sparseră, iar apoi nu mai scoaseră nici un sunet. însă muzica sumbră din casă deveni şi mai puternică, şi mai feroce. Flăcările paranormale se înălţară şi mai mult. -Tactica asta nu ţine, remarcă Judson. Furtuna ener­ getică blochează toate căile de ieşire din casă. Va trebui să fugim prin ea. - Nu sunt sigură că e posibil. Gwen se uită la Nicole. Cred că ne-am putea pierde cunoştinţa, la fel ca ea.

152

Amanda Quick

- Avem mai multe şanse să ieşim de-aici dacă păstrăm contactul fizic, spuse Judson. Ea dori să-l întrebe de ce credea asta, dar ajunse la concluzia că nu era cel mai bun moment să pună sub semnul întrebării teoria lui parapsihologică. Nu aveau încotro, erau nevoiţi să încerce. Nici unul din ei nu avea să mai suporte mult atacul asupra simţurilor. - Bine, spuse ea. Recurgem la planul B. Se aplecă şi o luă pe Nicole de una dintre încheieturi. Judson o apucă de cealaltă. - Indiferent ce faci, nu-i da drumul, zise Judson. Max şuieră. Judson îl ridică şi-l puse sub braţ. Spre uimirea lui Gwen, motanul buimăcit nu încercă să-l zgârie pentru a-şi recăpăta libertatea. Muzica se intensifică şi se năpusti spre ei în valuri care le distrugeau simţurile, de parcă ornamentele erau angajate intr-o demonică luptă orchestrală. Cu fiecare clipă, energia devenea tot mai fierbinte şi mai intensă. Insă acum, un altfel de foc încingea atmosfera în mi­ cul spaţiu din jurul lor. Gwen îşi dădu seama că noul val de energie provenea din piatra inelului lui Judson. Strălucea ca un soare miniatural. Contracurentul paranormal inundă atmosfera. în re­ plică, clopoţeii tremurară şi se zguduiră violent. Gwen auzi sticla şi cristalul spărgându-se. In clipa următoare, cumplita muzică amuţi brusc. Gwen încă auzea clopoţeii, dar era ca şi cum sunetul venea dintr-o altă încăpere sau chiar din altă dimensiu­ ne. Zidul de foc paranormal care bloca drumul spre uşă dispăru. Uşurarea fu aproape copleşitoare. - Pot micşora lungimile de undă intr-un spaţiu limi­ tat din jurul nostru, spuse Judson. Dar nu pentru mult timp. Să mergem! împreună, o cărară pe Nicole spre uşa din faţă. Chi­ hlimbarul inelului ardea cu o energie fantastică. Gwen simţi puterea brută pe care Judson o controla şi ştiu că un atât de extraordinar consum de forţă urma să-l coste mai târziu. în cel mai bun caz, Judson avea şă fie epuizat.

Ochi de Vis

153

Ieşiră pe uşă. Gwen luă cuşca pisicii când străbătură în fugă veranda, apoi ieşiră în ploaia torenţială a furtunii care izbucnise între timp. Explozia se produse câteva secunde mai târziu. Curenţii de energie paranormală generată de clopoţei se întinseră ca nişte tentacule ce încercau să tragă înapoi în casă prada care le scăpa. Se auzi un foşnet jos, urmat de un urlet colosal. Gwen se uită peste umăr şi văzu casa cuprinsă de flăcări. Şi Judson întoarse capul pentru a se uita. - Pe toţi dracii! S-a ales praful de toate probele pe care le-o fi lăsat criminalul. De obicei, focul distruge majori­ tatea urmelor paranormale. -N u înţeleg. Cu inima bubuind, Gwen privi flă­ cările. Nu ardea nici un foc, era doar multă energie paranormală. Cum a putut exploda în halul ăsta? - După cum tata a descoperit cu patruzeci de ani în urmă, în mina Phoenix, dacă ai suficientă energie para­ normală intr-un spaţiu mic, poate exploda dincolo de spectrul său, rezultând o explozie normală. Judson dădu drumul încheieturii lui Nicole şi îşi scoase mobilul. Lui Oxley n-o să-i placă asta. - Cum o să-i explicăm aşa ceva? -N ici o problemă. Gwen clipi. - Serios? Judson zâmbi deloc amuzat. -Treaba cu evenimentele paranormale este că, dacă stai să te gândeşti, de obicei poţi găsi o explicaţie logică, perfect normală. -Zău? - Din experienţa mea, spuse el formând numărul de la urgenţe, niciodată nimeni nu vrea să ştie adevărul.

capitolul 25 - O explozie de gaze, spuse Gwen. Zâmbi apreciativ. Să ştii că asta chiar a părut o explicaţie foarte plauzibilă. -M ersi, zise Judson. Dintr-un motiv oarecare - pro­ babil pentru că încă era ameţit de explozie -, îi plăcu

154

Amanda Quick

faptul că ea era impresionată de uşurinţa cu care scosese un iepure din pălărie pentru Oxley. Trebuie să recunosc că am antrenament. Ea se uită la el, curiozitatea citindu-i-se în ochi. - Făcând muncă de consultanţă pentru acea agenţie guvernamentală despre care ai pomenit? -Agenţiile guvernamentale se pricep de minune la acoperiri. Este o formă de artă. Am învăţat multe lucrând pentru Joe Spalding. - Directorul agenţiei? -D a . -Abby a menţionat că acea agenţie - v-a fost client, am impresia - a fost închisă din cauza tăierii de fonduri, spuse Gwen. - Fondurile sunt întotdeauna o problemă pentru agenţiile guvernamentale. - A devenit Spalding lobbyist? Aşa se întâmplă de obicei, nu-i aşa? Tipii ăştia cad întotdeauna în picioare. -Spalding nu a căzut în picioare. Spalding a murit. -A h! Gwen rămase tăcută. El sorbi din vin şi puse jos paharul, conştient de epui­ zarea care i se instala în oase. Şedeau în faţa şemineului din micul salon al lui Gwen, cu picioarele ridicate pe ta­ burete brodate. Pe măsuţa dintre ei se afla o sticlă de vin roşu de la Wilby General Store şi resturile unei pizza. Cocktailul de adrenalină şi de energie paranorma­ lă care apărea întotdeauna după o secătuire intensă a simţurilor parapsihologice curgea în continuare prin el. Ceea ce îi trebuia cu adevărat era o partidă rapidă şi pătimaşă de sex cu Gwen, dar n-ar fi fost un domn să-i sugereze aşa ceva având în vedere prin ce trecuse şi ea în ziua aceea. In schimbase folosea de alcool pentru a ador­ mi buştean şi rapid. în curând, avea să se prăbuşească. Poate că, în noaptea aceea nu urma să mai viseze. Max era ghemuit pe pervaz, privind în noapte. Gwen spusese că arăta deprimat, dar, după părerea lui Judson, motanul părea gata să se răzbune. „Sunt de acord cu tine, motane“, gândi Judson.

Ochi de Vis

155

-M ă întreb dacă Nicole îşi va aminti ceva din cele petrecute, spuse Gwen. Judson îşi sprijini capul de spătarul fotoliului. Nicole îşi recăpătase cunoştinţa exact când sosise prima maşină de pompieri. Medicii o trataseră şi ajunseseră la conclu­ zia că nu era nevoie să fie transportată la spital. Unul dintre poliţiştii lui Oxley o dusese acasă. -Probabil nu prea multe, spuse el. Pierderea cunoş­ tinţei, indiferent de motiv, duce de obicei la o oarecare pierdere a memoriei. Dar ar trebui să ne poată zice de ce se dusese astăzi la Louise. Avem nevoie de aceas­ tă informaţie. Gwen îşi întoarse capul pentru a se uita la el. -C e naiba s-a întâmplat azi în casa aia? Acei clopoţei atârnau în casă şi pe verandă de ani de zile. De ce au luat-o razna în după-amiaza asta? -E u nu sunt parafizician, ca Sam, dar bănuiesc că explozia a fost punctul culminant al unei reacţii în lanţ care s-a declanşat cu câteva ore mai devreme, când cri­ minalul a folosit un soi de cristal paranormal pentru a o ucide pe Louise Fuller. La naiba, poate că s-a declanşat cu decenii în urmă. - Ce vrei să spui? întrebă Gwen. - Din cauza acelor ornamente, e posibil ca energia să se fi acumulat în casa lui Louise Fuller de ani întregi. Situaţia probabil că era deja foarte instabilă. Când cri­ minalul şi-a folosit arma pentru a o ucide pe Fuller, s-a produs o mare descărcare de energie paranormală. Ceea ce a sporit instabilitatea. Toată casa aia era un foc mocnit care aştepta să izbucnească. Apoi a mai venit şi furtuna. E posibil ca asta să fi fost scânteia care a declan­ şat explozia. Gwen se uită la el. - Nu cred că a fost doar furtuna. Am fost şi eu, ai fost şi tu, iar noi doi am emanat foarte multă energie cât am stat în acea casă. - Da, zise el păstrând un ton neutru. -Crezi că e posibil ca noi să fi fost scânteile care au aprins fitilul sau ce-o fi declanşat incendiul din casa aia?

156

Amanda Quick

- Poate. - Dumnezeule! - După cum am spus, exista al naibii de multă ener­ gie acumulată în casa aia înainte de sosirea noastră. Gwen dădu gânditoare din cap. - Ce anume ai făcut cu inelul tău? El îşi privi piatra. Nu mai emana putere, dar focul din ea încă strălucea ca ambra lichidă. -A l naibii să fiu dacăjştiu, zise el. - Dumnezeule mare! îl privi fix. Serios? Nu ştii cum de face piatra aia ceea ce face? mai făcut scamatoria aia doar o singură dată. Mai sorbi din vin. Când cineva a încercat să mă omoare. -T e referi la ultimul tău caz, nu-i aşa? - Da, zise el cu glas scăzut. - De unde ai ştiut că noi trei şi Max trebuia să fim în contact fizic pentru a rămâne în zona sigură pe care ai creat-o? întrebă Gwen. -V rei să ştii adevărul? N-am fost sigur că va funcţio­ na. Doar rn-am gândit că fizica avea sens. Şi nu păreau a exista prea multe alte opţiuni. - Cate fizică? întrebă Gwen. Trebuie să ai o teorie despre cum funcţionează piatra. El îşi studie inelul. - Pot concentra energia paranormală cu ajutorul lui, dar, când o fac, mi se pare că e ca şi cum aş încerca să controlez nişte fulgere de vară. Există multă putere brută în cristal, dar, din câte îmi dau seama, tot ce pare să facă este să domolească alţi curenţi paranormali care se află în preajmă. Făcu o pauză. Inclusiv aurele oamenilor. - Vrei să spui că îl poţi folosi ca armă? - La distanţă mică, da. - Cum îl acordezi? 7 Poftim? îi era tot mai greu să se concentreze. Oboseala pro­ fundă devenea tot mai accentuată. -A i spus că cristalele paranormale care sunt folosite în tehnologie trebuie să fie acordate frecvent, îi aminti Gwen. Cum acordezi această piatră?

Ochi de Vis

157

- Habar n-am. - Hmm. El privi focul care strălucea în inel. - L-am folosit la capacitate maximă de două ori - azi şi cu ocazia ultimului caz. N-am de unde să ştiu dacă a rămas ceva energie în el până nu mă odihnesc. -E şti epuizat, admise Gwen. Ai consumat multă energie astăzi, protejând u-ne pe toţi. -Trebuie să dorm. O vreme, ea îşi bău vinul într-o tăcere meditativă. El simţi energia vibrând în aer şi ştiu că ea se cufundase intr-o transă. Max mieună încetişor şi sări de pe pervaz. Străbătu grăbit încăperea, sări pe fotoliu şi se cuibări lângă Gwen. Ea îl mângâie absentă. Judson închise ochii şi savură atmosfera încărcată doar vag cu energie. - Dă-i drumul, spuse el. Aruncă o privire. Dar te aver­ tizez că îmi stârneşte simţurile. - Eşti prea obosit ca să-ţi stârnească simţurile. - Iată cât de multe ştii! Deschise ochii. Ge vezi? Ea clipi şi ieşi din transă. El simţi energia paranor­ mală revenind la nivelul care putea fi considerat normal între ei. „Nimic nu va mai fi vreodată normal pentru noi, Gwen Frazier“, gândi el. - In regulă, nu sunt expertă în fizica acestor cristale, dar, din câte văd în aura ta şi din câte am remarcat as­ tăzi, când ţi-ai folosit inelul, cred că îl acordezi automat, prin simplul fapt că îl porţi, zise ea. El îşi studie inelul. -D e obicei, trebuie să foloseşti un cristal pentru a acorda altul. Şi, de regulă, acest proces necesită o per­ soană cu un talent special pentru treaba asta, echiva­ lentul paranormal al cuiva cu ureche muzicală perfectă. -Poate că, în cazul tău, funcţionează pentru că aura ta generează lungimi de undă care rezonează natural cu piatra. Asta ar explica afinitatea ta pentru ea. - Mda. Încercă să se gândească la fenomenele fizice implica­ te, dar era mult prea vlăguit. - Du-te la culcare, îl îndemnă Gwen cu blândeţe.

158

Amanda Quick

- E o idee bună. Puse pe masă vinul neterminat. O să lac asta chiar acum. Să laşi uşa dintre camere deschisă. Din motive de securitate. - Bine, spuse ea. El o simţi privindud în timp ce intră în camera lui. -Nu-ţi face griji, zise el. Am mai trecut prin asta. O să mă simt bine după ce voi dormi puţin. - Bine, repetă ea. Insă el îşi dădu seama că tot îngrijorată era. Ştiu că nu putea să se odihnească până nu se asigura că el avea să îşi revină. îşi dori său spună că nu era nevoie să-l ve­ gheze. Nu era bolnav. Şi cu siguranţă nu avea nevoie de terapie. Ci doar de somn. Se prăbuşi pe pat, închise ochii şi se cufundă în întu­ neric înainte de a găsi o modalitate s-o liniştească.

capitolul 2 6 El chiar se născuse pentru a fi infractor. Nick Sawyer se opri în casa întunecată şi ascultă cu­ renţii pustietăţii, care rezonau din umbre. Familia feme­ ii moarte scosese casa la vânzare, cu două săptămâni în urmă. Pe panoul cu „De vânzare11din faţa casei mai scria „Vânzător motivat11. Casa era aproape goală. Mai rămăseseră câteva piese de mobilier ciudate şi câteva tablouri, dar moştenitorii vânduseră aproape tot la scurt timp după moartea bă­ trânei. Probabil nu mai rămăseseră indicii de descoperit pentru a lămuri misterul pe care fusese trimis să-l rezol­ ve, însă dorea să simtă victima. Stând acolo, în camera de zi, reuşi s-o simtă aşa cum nu izbutise căutând pe internet informaţii despre ea sau discutând cu vecinii. Se deplasă prin încăperea cu draperii grele până când nişte urme de energie efervescentă de pe podea în făcu­ ră să se oprească. - Bună, se adresă el umbrelor. Aici te-a ucis, nu-i aşa? Te uitai la televizor. Au spus că ţi-au găsit cadavrul intr-un fotoliu mare. Tipul de alături a zis că fiul tău ţi-a

Ochi de Vis

159

luat televizorul cu ecran mare chiar în ziua înmormântă­ rii. Hai să vedem ce altceva îmi poţi spune. Se duse în dormitorul de la etaj, remarcând micul lift care fusese instalat cândva. - Erai prea fragilă pentru a urca scările prin forţe pro­ prii, zise el. Ai fost o ţintă uşoară, nu-i aşa? N-ai fi putut să fugi nici dacă ai fi încercat. Dar n-ai făcut-o. Ajuns în capul scărilor, porni pe coridor spre dormi­ torul principal, savurând fiorul de conştientizare intens şi valul de adrenalină. Afacerea cu vârâtul nasului în treburile personale ale oamenilor era mult mai amuzantă decât cea cu cărţi pa­ ranormale. Plus că fusese interesant să discute în acea dupâ-amiază cu vecinii bătrânei. Ca escroc era aproape la fel de bun pe cât era ca spărgător. Nu că avusese ne­ voie de cine ştie ce talent pentru a-i face pe oameni să vorbească. Aceştia fuseseră chiar dornici să-i povestească cum fiul şi nora o ignoraseră pe bătrâna doamnă, mai puţin atunci când veniseră după bani. Studie dormitorul. Lângă perete exista un străvechi scrin, dar restul mobilierului fusese luat. Traversă încă­ perea şi începu să deschidă sertarele. Se gândi că era ciudat cum tot viitorul unei persoa­ ne putea fi schimbat printr-o mică întorsătură a sorţii. Dacă nu le-ar fi cunoscut pe Gwen şi pe Abby în acel iad care se numea Academia Summerlight, ar fi devenit deja un fericit hoţ de bijuterii de talie mondială. Abi­ litatea lui de a vedea pe întuneric era superioară celor mai moderne sisteme militare de vedere nocturnă. Şi era foarte, foarte bun la încuietori şi la computere. Insă Gwen şi Abby insistaseră ca el să-şi câştige traiul într-un mod semilegal. Pentru a evita sâcâiala nesfârşită a surorilor lui, îi îngăduise lui Abby să-l înveţe tainele afacerii cu cărţi paranormale. Mersese de minune în ul­ timii ani. Făcuse o grămadă de bani, pentru că lucra în ceea ce Abby numea capătul obscur al pieţei - pri­ mejdioasa lume subterană a colecţionarilor paranoici, obsedaţi, care plăteau oricât pentru a obţine volumele la care râvneau.

160

Amanda Quick

Deşi avea o afinitate pentru cărţile paranormale - îşi imagina că nu era mare lucru din moment ce avea o sensibilitate naturală pentru orice era valoros nu era deosebit de interesat de volumele rare pe care le tranzacţiona. La urma urmelor, era doar un intermediar - un intermediar bine plătit, dar, în fond, tot un intermediar. Singura parte care chiar îi plăcea era munca de noapte. Aşa că tânjea după fiorul ilicit stârnit de furişatul prin întuneric şi de aflarea secretelor altor oameni. „Asta e, dă-mă în judecată. Dar mai întâi trebuie să mă prinzi. Iar asta n-o să se întâmple!" Gwen spunea că îi plăceau astfel de lucruri pentru că îi permiteau să-şi folosească simţurile la maximum. Susţinea că ar fi fost la fel de fericit dacă şi-ar fi folosit talentele paranormale ca poliţist. Insă el ştia adevărul. II plăcea să scotocească prin secretele altor oameni fiindcă propriul trecut era ascuns în spatele unei uşi în­ cuiate, una pe care nu reuşise niciodată s-o deschidă iar el era al naibii de priceput la a trece de uşi încuiate. Deocamdată, nici o cheie pe care o încercase nu reuşise să deschidă uşa spre trecutul lui. Banca de spermă la care mama lui apelase pentru a-1 concepe fusese distrusă de un incendiu, cu ani în urmă. Jumătate din istoria familiei lui - cea legată de tatăl său - fusese nimicită de foc. Şi îşi pierduse cea mai mare parte din cealaltă jumătate a trecutului său când mama lui - o femeie singură, rămasă orfană în copilărie - mu­ rise într-un accident de maşină, când el avea zece ani. Urmaseră o serie de asistenţi sociali şi, în cele din urmă, Academia Summerlight. Acolo îşi cunoscuse adevărata familie, pe surorile lui, Gwen şi Abby. Ele erau motivul pentru care rămăsese la Summerlight. Ar fi fost foarte simplu pentru el să evadeze din acea şcoală folosindu-se de talentele care i se dezvoltau rapid, dar nu le putuse lăsa acolo pe Gwen şi pe Abby. Avuseseră nevoie de el pentru a le proteja de nebuni şi de agresori. Fusese prima dată când cineva avusese nevoie de el. Fusese ca şi cum se pomenise brusc cu o misiune de îndeplinit. Avusese grijă ca ei trei să rămână împreună până la absolvire.

O chi de Vis

161

După plecarea de la Summerlight, rolurile se inversa­ seră, Gwen şi Abby devenind protectoarele lui. Făcuseră tot posibilul pentru a-1 împiedica să aleagă o viaţă de infracţiuni, deşi el le asigurase că avea să fie strălucit în acel domeniu. Acceptase însă varianta mai legală, pentru a păstra liniştea în familie. Insă, în momente ca astea, stând singur în întunericul din casa altcuiva, ştia că îşi ratase adevărata chemare. Închise ultimul sertar şi se duse în dressing. Era gol, exceptând o pereche de pantofi albi solizi, de genul celor pe care îl cumpără bătrânele doamne nesigure pe picioarele lor. Găsi micul seif ascuns în spatele unui panou din perete. încă era încuiat, dar avu nevoie de mai puţin de patruzeci de secunde pentru a-1 deschide. Teancul de bancnote din interior îi spuse tot ce avea nevoie să ştie despre bătrână. - Erai puţin cam paranoică, nu-i aşa, bunicuţo? zise el, adresându-se încăperii goale. Nu aveai încredere în nimeni, nici măcar în propriul fiu. In fond, îl cunoşteai mai bine decât oricine altcineva, nu? La urma urmelor, erai mama lui. Mai era ceva în seif, un registru contabil de modă veche. Băgă banii şi registrul în micul rucsac negru pe care îl avea pe spate şi coborî la parter. Ieşi din casă pe unde intrase, pe o fereastră din spate. îşi găsi maşina unde o lăsase, la câteva străzi distanţă, într-o parcare din spatele unei băcănii. Duse vehicul fără însemne distinctive îna­ poi la aeroport şi îl predă la biroul de închirieri. Folosi­ se unul dintre actele de identitate false pentru a închiria maşina. Ii plăcea să a,ibă mai multe la îndemână, nu doar pentru el, ci şi pentru Gwen şi Abby. Pentru orice eventualitate. Se gândi că Abby probabil urma să nu mai aibă nevo­ ie de asemenea măsuri de siguranţă din moment ce in­ tra în familia Coppersmith, care avea grijă de membrii ei. Iar ceva din energia dintre Gwen şi Judson Coppersmith îi spusese că era posibil ca nici ea să nu mai aibă nevoie de fratele ei prea multă vreme.

162

Amanda Quick

Gândul de a-şi pierde surorile din cauza fraţilor Coppersmith ameninţă să răscolească apele întunecate din adâncul sufletului său. Din zilele petrecute la Summerlight, Abby şi Gwen îi fuseseră alături. Abby îl învăţase tainele afacerii cu cărţii paranormale. Gwen fusese me­ reu în preajmă pentru a alunga monştrii din coşmaruri­ le lui. Visele rele nu mai apăruseră de ceva timp, însă el ştia că încă înotau în groapa fără fund. In regulă, deci Gwen şi Judson se culcau împreună. Nici o problemă. Deocamdată, probabil nu era altceva decât o aventură de-o noapte. Poate două sau trei nopţi. Nu conta. Nu însemna că avea s-o piardă şi pe ea. Ceea ce se întâmpla între ei doi era rezultatul adrenalinei, al situaţiei incitante, al pericolului şi al atracţiei fizice dintre ei. Iar el avea destulă experienţă pentru a şti cum funcţiona chimia. Insă fu deodată străbătut de un fior. Gwen nu făcea sex cu cine se nimerea, iar relaţia dintre ea şi Judson, deşi se aprinsese repede, nu părea să se consume degra­ bă. Până şi Wyatt Earp remarcase căldura dintre ei. Nu voia să se gândească la cum aveau să fie nopţile lui dacă monştrii se întorceau. Nu voia să se gândească la cum avea să fie lumea lui dacă îşi pierdea ambele su­ rori în favoarea familiei Coppersmith. Aşa că îşi cumpă­ ră nişte cafea şi găsi un loc retras unde o bău în timp ce se uită prin registrul găsit în seiful din perete. Numerele erau întotdeauna interesante, mai ales când erau legate de bani. După o vreme, îşi scoase micul laptop din rucsac şi intră pe internet. Nu-i luă mult să dea peste ceea ce căuta. Se pricepea la fel de bine să găsească lucruri inte­ resante ascunse în spaţiul cibernetic cum se pricepea la deschiderea seifurilor ascunse în pereţi. El chiar se născuse pentru a fi infractor.

capitolul 27 Gwen simţi energia întunecată a visului lui Judson tocmai când era pe cale să se cufunde în visul ei lucid.

Ochi de Vis

163

Purta halat, cămaşă de noapte şi papuci şi era ghemu­ ită în fotoliul din faţa şemineului, cu picioarele strânse sub ea. Pregătea delicata stare asemănătoare transei, in­ vocând imaginile din locul unde fusese ucisă Louise, când auzi curenţii şoptind din cealaltă încăpere. Primul gând fu că nefamiliarii lujeri de lumină ai vi­ sului fuseseră generaţi de halucinaţia autoindusă. Deşi intrase de atâtea ori în starea de vis lucid, niciodată nu era sigură peste ce avea să dea. Prin înseşi natura lor, transele erau imprevizibile. Insă când îl auzi pe Judson scoţând un ţipăt imperi­ os, pe jumătate sufocat, se smulse din transă. Se ridică repede. Şi Max era treaz. Stătea ridicat în pat şi privea fix către pragul uşii care dădea spre cealaltă cameră. Judson gemu. Gwen se apropie grăbită de uşă. In lumina slabă pro­ venită de la şemineul din spatele ei, îl văzu pe Judson întins pe pat. Inelul lui era impregnat cu o lumină la fel de fierbinte ca a soarelui. Max sări din pat şi i se alătură în pragul uşii, mieunând încet, neliniştit. Gwen îşi activă talentul şi intră intr-o transă în stare de trezie pentru a simţi ce se petrecea în visul lui Jud­ son. Nu fu surprinsă de explozia de scântei de culoa­ rea ambrei din atmosferă, însă fu uimita de întunecata, clocotitoarea energie a violenţei acumulată în jurul patului lui. Intuiţia îi spuse că Judson retrăia ceea ce provocase coşmarul. Somnul lui nefiresc de adânc in­ tensificase efectele. -Dumnezeule mare, Judson! şopti ea. De când te chinuieşti cu acest vis? Se îndreptă încet spre pat. Nu avusese niciodată de-a face cu cineva atât de profund adormit. In mod normal, lucra cu clienţi treji. Procesul terapeutic presupunea cu­ fundarea clienţilor într-o transă uşoară şi apoi invoca­ rea viselor la un nivel aflat imediat dincolo de pragul conştientului. însă intuiţia o avertiză că n-ar /i fost o idee bună să încerce să-l trezească pe Judson. în starea lui actuală, i-ar fi luat ceva vreme să facă distincţia între vis şi realitate. Drept urmare, s-ar fi trezit în toiul unei

164

Amanda Quick

halucinaţii intense. într-o astfel de situaţie, un paranor­ mal puternic, care purta un inel impregnat cu energie necunoscută, putea face mult rău chiar şi într-o perioa­ dă scurtă de timp. Deşi nu îndrăzni să-l smulgă prea brusc din vis, încer­ că să stabilească totuşi contactul fizic, pentru a-1 ajuta. Dar nu ştia cum avea să reacţioneze el chiar şi la cea mai uşoară atingere. Era captiv în lumea de dincolo. Iar asta nu era niciodată un lucru hun. -Serios, Max, primul lucru pe care ar trebui să-l înve­ ţe cineva cu puteri paranormale este cum să-şi controle­ ze visele, zise ea încetişor. Max mieună din nou, un mieunat de genul: „N-ai de gând să faci ceva în legătură cu această situaţie?11 Dădu din coadă de câteva ori, exprimându-şi nerăbda­ rea crescândă, apoi se lipi de piciorul ei, apăsându-se cu putere. Pe pat, Judson scoase un alt sunet înfundat, gutural. Energia care biciuia aerul în jurul lui deveni mai întu­ necată, mai primejdioasă. Lumina solară din inelul lui deveni mai fierbinte. Gwen se gândi că nu avea de ales. Nu-1 putea lăsa să se cufunde şi mai adânc în vis. îşi adună puterile şi îşi amplifică talentul la maxi­ mum. La picioarele ei, Max se lipi şi mai tare de ea, parcă pentru a o susţine. Precaută, întinse mâna şi atinse cu două degete pal­ ma lui Judson. Deşi crezuse că era pregătită pentru contactul fizic, nu putu decât să se abţină să nu ţipe când şocul electric îi biciui simţurile. Intră direct în miezul coşmarului lui Judson. Fulgere chihlimbarii străluceau în întunericul care o cuprinsese. Simţi ceaţa sinistră care indica violenţa şi moartea. O miasmă cumplită, însoţită de o teribilă lumină violet, clocoti la picioarele ei. Avu impresia că auzise o pisică mieunând. -Judson, zise ea încet. Unde eşti? - Bun venit în lumea mea, spuse el. N-ar fi trebuit să vii aici.

Ochi de Vis

165

Ea se răsuci, căutându-l în întunericul străbătut de fulgere. ... Şi îl văzu privind-o din umbre, având la picioare o acumulare clocotitoare de energie ultravioletă. Ochii îi ardeau cu o intensitate ce o egala pe a focului lichid din inelul său. Nu arăta ca un om captiv în iad - în acea lume întu­ necată de dincolo, el domnea. -N ici tu n-ar trebui să fii aici, zise ea. Este doar un vis. Vino cu mine! Conversaţiile purtate în visele altora nu erau cu ni­ mic diferite de cele purtate cu fantomele din transele ei. Percepea dialogul ca pe un feedback din intuiţia celui care visa, bazat pe ceea ce simţise ea din aura clientului. -N u pot pleca, spuse Judson. - De ce nu? -A m pierdut ceva aici. Trebuie să-l găsesc. - Ce-ai pierdut? întrebă ea. - încă nu ştiu, dar îmi voi da seama când îl voi găsi. - Înţeleg. Este un vis recurent, nu-i aşa? - O, da. Vin aici foarte des. -V ii aici pentru a căuta ce-ai pierdut, dar în noap­ tea asta te-ai cufundat prea adânc, zise ea. Mă temeam de asta. Te afli aici din cauza a ceea ce s-a întâmplat în casa lui Louise Fuller. Trebuie să te întorci cu mine, la suprafaţă. Trebuie să-ţi laşi simţurile să se refacă înainte de a te afunda din nou în acest vis. Cuvintele ei părură să-l amuze. -N u pricepi, nu? Aceasta e lumea mea. Aici îmi este locul. -N u, acesta e visul tău, iar tu îl poţi schimba. îţi pot arăta cum s-o faci. - Poate că este un vis, dar e şi trecutul meu, spuse el. Ăsta nu poate fi schimbat, nu-i aşa, domnişoară consul­ tant parapsiholog? -N u poţi schimba trecutul, dar poţi găsi o metodă mai bună de a-i face faţă. - La naiba! Ai vorbit ca un terapeut adevărat, zise el. Genul care costă mult. Dar tu nu eşti aşa ceva, nu?

166

Amanda Quick

-N u, sunt doar consultant parapsiholog, dar ştiu câte ceva despre găsirea lucrurilor rătăcite în vise. Nu o faci aşa cum trebuie. -Mda? începea să pară plictisit. îl pierdea. - întoarce-te la suprafaţă cu mine, îi ceru ea. Mai târ­ ziu, când vei fi pe deplin odihnit, te voi ajuta să cauţi în acest vis. - Nu cred. - De ce nu? -A i dreptate, zise el. De data asta, m-am cufundat prea departe. N-am mai ajuns niciodată atât de adânc. Dar pot vedea lucruri pe care nu le-am mai văzut. Poate că, în seara asta, voi găsi ce caut. - Nu-ţi va fi de nici un folos dacă nu reuşeşti să revii la suprafaţă. M-am temut de asta. Ascultă, Coppersmith! în noaptea asta, te-ai cufundat prea mult în vis din cau­ za acelei explozii paranormale din casa lui Louise. - Ş i tu ai fost acolo. Tu de ce nu te-ai prăbuşit şi n-ai ars la fel ca mine? Ai vreun fel de superputere paranor­ mală specială? -N u, mă simt bine în noaptea asta pentru că tu m-ai protejat de efectele cele mai rele ale furtunii din casa lui Louise, spuse ea. Dar i-ai ferit şi pe Nicole, şi pe Max şi te-ai protejat şi pe tine. Numai Dumnezeu ştie câtă energie a trebuit să concentrezi cu ajutorul inelului pen­ tru a ne salva pe toţi. Dar, făcând asta, simţurile tale au ajuns să fie temporar epuizate. Ai nevoie să dormi pro­ fund acum, nu să visezi. -A r trebui să pleci înainte de a rămâne şi tu captivă aici. -N u plec fără tine, replică ea. întoarce-te cu mine, J udson. - Nu cred că e posibil. Este prea târziu. Nu se desluşise nici o emoţie în acele cuvinte - nici regret, nici disperare. Judson parcă făcuse o observaţie despre vreme, cât se poate de detaşat. „Ca una dintre fantome", gândi ea. Un alt fior o făcu să se cutremure. Lucrurile nu decurgeau bine. Nu mai avusese niciodată de-a face cu cineva care se cufundase atât de mult in­ tr-un vis care părea fără ieşire. Şi ea se cufundase prea

Ochi de Vis

167

adânc, dar de un lucru era foarte sigură. Trebuia săd aducă pe Judson înapoi la suprafaţă înainte ca el sâ se cufunde şi mai mult. - Nu, nu este prea târziu, insistă ea. Putem ieşi de-aici, dar trebuie să facem asta împreună. Nu eşti singurul care s-a cufundat prea mult în noaptea asta. A trebuit să cobor şi eu foarte mut pentru a te găsi. Iar acum sunt captivă alături de tine. -Ţi-am zis că n-ar fi trebuit să vii aici. De data asta, desluşi un licăr de emoţie în vocea din vis a lui Judson. Păruse furios. Ea îşi spuse că era un semn bun. - Ei bine, totuşi am făcut-o, iar acum sunt blocată aici, răspunse ea. Dacă nu vii cu mine, nu voi reuşi să plec de-aici. - Eşti o visătoare paranormală. Ieşi din iadul ăsta cât mai poţi. - Nu fără tine. Nu te mai contrazice cu mine. Acesta nu este un vis obişnuit. S-ar putea transforma în comă. Trebuie să plecăm. Acum! Era ciudat, dar şi ea începea să se enerveze. Asta n-ar fi trebuit să i se întâmple intr-un vis. Se antrenase să fie un observator clinic şi un ghid. Treaba ei era să scoată cu delicateţe un client din bucla închisă a unui coşmar recurent. Orice emoţii puternice din partea ei puteau cauza distorsiuni şi confuzie în lumea viselor - o lume construită din imagini distorsionate şi.confuze. -N u renunţi prea uşor, nu? întrebă Judson, părând intrigat de încăpăţânarea ei. -N u! spuse ea. Nu când e vorba despre clienţii mei. -Asta sunt eu? Un client? - In noaptea aceasta, asta eşti. Ia-mă de mână, Judson! Cuvintele ei sunaseră ca o poruncă. O eternitate chinuitoare, ea crezu că el nu avea să o asculte. Apoi, spre uşurarea ei copleşitoare, el o luă de mână. Gwen ştia că acţiunea era doar modul în care mintea ei interpreta ce se petrecea. într-un fel foarte real, şi ea visa. Judson revenea la suprafaţă. El nu o ţinea

168

Amanda Quick

cu adevărat de mână. Ea ştia asta. Asta era doar o meta­ foră a visului. Aşa că simţi un şoc fizic şi psihic când constată că degetele lui puternice îi strângeau cu putere încheietu­ ra în lumea reală. Şocul o smulse instantaneu din vis. Judson o urmă. Deschise ochii. O strânse şi mai tare de încheietură. - E în regulă, Judson, eşti treaz. Ii adresă ceea ce spera că era un zâmbet liniştitor, pre­ supunând că îl putea zări cu vederea lui supranaturală, îşi mişcă cu delicateţe degetele, încercând să-şi elibereze încheietura încătuşată. El nu-i dădu drumul. Continuă s-o ţină strâns în timp ce o privea cu ochi arzători. - Eu nu sunt unul dintre clienţii tăi, zise el tăios. - Eşti treaz. A fost doar un vis urât. M-am temut că dormi puţin prea profund. - Eu nu sunt unul dintre afurisiţii tăi de clienţi. - Poftim? - Am spus că nu sunt clientul tău. Ea îşi aminti că, după trezirea dintr-un vis profund, cel care a visat continuă adesea să se simtă confuz o vre­ me, din cauza imaginilor din lumea de dincolo. Trebuia să-l liniştească, să-l încurajeze şi să-l îndrume către tărâ­ mul normalului pe cel care visase. - Nu-mi eşti client, zise ea pe un ton liniştitor. -Asta-i al naibii de sigur. Se folosi de faptul că o ţinea de încheietură pentru a o trage în pat. Manevra fu executată cu precizia unei mişcări din judo. Intr-o clipă, ea era în picioare, iar în următoarea, întinsă pe spate în pat. Dormitorul întune­ cat se învârti cu ea. „In regulă, asta e o experienţă nouă în apele necartografiate ale consilierii paranormale în privinţa viselor11, gândi ea. Pierduse controlul şedinţei. Aşa ceva nu era normal să se întâmple. înainte de a se putea aduna şi de a încropi un plan pentru a face faţă situaţiei, Judson era deasupra ei, coapsa lui musculoasă ţintuindu-i piciorul pe pătură. Ii prinse şi cealaltă încheietură, i-o ridică lângă cap

Ochi de Vis

169

şi se năpusti asupra gurii ei cu o sălbăticie care îi năuci simţurile. Sărutul fu efectiv incendiar. Energie fierbinte ardea în atmosferă. Fu oarecum surprinsă că draperiile nu luară foc. Dar, spre deosebire de cumplita energie din vis, acesta era un foc înverşunat alimentat de o pa­ siune extremă. Judson se înfierbânta. Simţurile încă îi erau acti­ vate la maximum ca urmare a terapiei. Asta declanşa multă căldură. Dar revenea senzaţia fantastică a intimi­ tăţii fizice, care o şoca şi o încânta. Ceva foarte ciudat se petrecuse între ei cu o noapte în urmă şi avea să se întâmple din nou în noaptea aceea. Intuiţia o avertiză că, pe măsură ce ea şi Judson petreceau mai mult timp împreună - nu doar făcând sex ultrapasional, ci în raza de acţiune a aurei celuilalt -, legătura dintre ei devenea mai strânsă, cel puţin în ceea ce o privea. Judson îi eliberă una dintre încheieturi pentru a-i desface cordonul halatului. Palma lui îi cuprinse un sân. îşi coborî gura pe gâtul ei. Ea îşi strecură mâna sub tricoul lui şi îşi încleştă degetele pe spinarea lui musculoasă. El ardea de febră paranormală. -Judson, şopti ea. -Nu-ţi sunt client, mârâi el. Spune că nu-ţi sunt client. - Nu-mi eşti client, icni ea. Nu-mi poţi fi client, pen­ tru că eu niciodată nu mă culc cu clienţii. -C orect. Nu te culci cu clienţii. Te culci cu mine. Numai cu mine. Ii desfăcu partea de sus a cămăşii de noapte şi îi sărută sânii cu o adoraţie înfometată, disperată. Sim­ ţind atingerea limbii lui pe sfârcurile sensibile, ea ţipă. El dădu drumul şi celeilalte încheieturi pentru a-şi des­ face fermoarul pantalonilor. Ii ridică poalele cămăşii de noapte până în taie. Apoi, îşi băgă mâna între coap­ sele ei. - Umedă şi fierbinte, spuse el cu buzele lipite de gâtul ei. Aşa îmi placi. Ea îi cuprinse mădularul cu degetele.

170

Amanda Quick

-Tare şi fierbinte. Aşa îmi placi. Râsul lui fu slab şi întunecat - şi răutăcios. - Suntem făcuţi unu pentru celălalt, Ochi de Vis. „Poate11, gândi ea. „Sau poate că nu.11 Aceea nu era iubire. Nu avuseseră timp să se îndrăgostească. Era pasiune brută alimentată de legătura sudată în focul paranormal al primejdiei prin care trecuseră amândoi şi al terapiei visului. Ea ştia că nu putea avea încredere în sentimentele proprii din acea noapte, dar, în fierbinţea­ la momentului, nici nu-i păsa. Judson îşi dădu jos pantalonii şi ajunse din nou deasupra ei, penetrând-o adânc şi cu putere. Ea îl trase aproape şi îl cuprinse cu ferocitate. Eliberarea o străbătu în câteva secunde. II auzi pe Judson gemând în timp ce o urmă dincolo de culme, în apele efervescente care îi aşteptau.

capitolul 2 8 Cercetările online din acea seară dădură rezultate. Pregătirea noului client decurgea fără probleme. Socrul în vârstă de 92 de ani al femeii avea o sănătate excelentă şi dădea toate semnele că urma să atingă suta. Din păcate pentru moştenitori, bătrânul cheltuia rapid moştenirea. In ritmul acela, urma să supravieţuiască banilor săi. Iar nora avea o problemă cu asta. Ea şi soţul ei contaseră pe banii socrului pentru a-şi finanţa pensionarea. Era atât de nedrept. Sundew înţelegea asta. Şi, la urma urmelor, nu era ca şi cum bătrânul se bucura de o viaţă frumoasă. Cu câţiva ani în urmă, fusese silit să renunţe la şofat şi la golf, pe care le iubea. Acum, îşi petrecea zilele jucând cărţi şi uităndu-se la televizor împreună cu ceilalţi rezidenţi din foarte costisitoarea comunitate de pensionari, în vreme ce se văita că nimeni nu venea să-l viziteze. Şi, în tot acest timp, fiul şi nora lui îşi vedeau moştenirea ducându-se pe apa sâmbetei. Moartea bătrânului avea să schimbe totul. La început, Sundew fusese nevoit să-şi petreacă luni întregi punându-şi la punct afacerea. Fuseseră necesare

Ochi de Vis

171

multe ore petrecute Online doar pentru a-i identifica pe potenţialii clienţi. Apoi, urma laborioasa muncă de prezentare a ideii că problemele lor legate de moşteni­ re puteau ti făcute să dispară ca prin farmec - pentru un preţ. Insă afacerea intrase deja pe un făgaş, necesitând mai puţină cercetare şi presupunând mai puţine riscuri. Ca întotdeauna, comunicarea directă se dovedise cea mai bună formă de publicitate. Şoaptele răspândite O n ­ line erau atât de eficiente, încât Sundew nu ducea lipsă de potenţiali clienţi în camera de chat. Banii nu mai erau scopul muncii lui. Acum, Sundew lucra din obişnuinţă. Undeva pe drum, jocul de-a ucigaşul plătit devenise o adevărată patimă. Până de curând, Wilby, Oregon, fusese vizuina per­ fectă unde să se ascundă între două partide de vânătoa­ re. Adevărat, agitaţia stârnită cu doi ani în urmă fusese aproape un dezastru, dar lucrurile se calmaseră după ce Gwen Frazier plecase din oraş. Apoi, Sundew desco­ perise că Evelyn Ballinger începuse să aibă suspiciuni. Problema fusese rezolvată destul de uşor, dar situaţia începuse să degenereze. Căţeaua se întorsese în oraş - şi nu era singură. Singură, Frazier n-ar fi fost o problemă. Era o nimeni, doar un talent inferior care putea vedea aure - ceea ce nu era tocmai o armă de distrugere în masă. In ciuda a ceea ce se întâmplase cu doi ani în urmă, îi era greu s-o considere o ameninţare serioasă. Intr-un fel sau altul, cu ea lucrurile puteau fi rezolvate. Insă prezenţa lui Coppersmith complica situaţia. Fa­ milia lui era puternică şi fără îndoială că urma să facă multe valuri dacă unul dintre fiii şi moştenitorii impe­ riului de afaceri ajungea să moară intr-un orăşel precum Wilby. Aveau să fie puse întrebări. De asemenea, familia Coppersmith părea să aibă multe secrete. Şi, în plus, se pricepea foarte bine să as­ cundă acele secrete.

172

Amanda Quick

Secretele erau întotdeauna interesante. Şi familia lui Sundew avea o sumedenie. Şi se pricepea să le ascundă la fel de bine ca familia Coppersmith.

capitolul 2 9 Judson se trezi chiar înaintea zorilor, ştiind cu certitu­ dine ceva despre mintea criminalului. „Ştiu ce eşti şi de ce ucizi, nenorocitule! M-am apropi­ at cu un pas de tine. Nu mai e mult de-acum.“ Dădu la o parte pătura şi se aşeză pe marginea pa­ tului. Purta doar boxerii. Amintirile nopţii trecute năvăliră în mintea lui. Se cufundase din nou în acel vis afurisit - poate prea departe de această dată -, dar Gwen îl scosese de-acolo. Fie că îi convenea sau nu, îi fusese client pentru o vreme. Întinse mâna spre toc şi armă. Ajunsese la concluzia că important era că, după ce îl smulsese din vis, redeveniseră iubiţi. Uşa dintre cele două camere era deschisă. îşi puse pantalonii şi se duse în pragul uşii. Gwen încă era în cămaşă de noapte şi halat, dar nu se afla în pat. Era ghemuită în fotoliu, cu capul odihnindu-i-se pe o pernă. Ochii îi erau închişi. Max stătea cuibărit lângă coapsa ei. Motanul se uită la el pe sub pleoapele pe jumătate coborâte. -G hinion, amice, şopti Judson. Doar pentru că ai ajuns primul la ea să nu crezi că ai drept de proprietate. Max nu păru impresionat. Judson se gândea dacă s-o ia pe Gwen şi s-o pună pe pat sau s-o acopere cu o pătu­ ră, când ea deschise ochii. - Te-ai trezit, zise ea. - Şi tu te-ai trezit. - Gum te simţi? - Bine. Se opri, apoi făcu ceea ce trebuia. Mulţumesc! Nu sunt foarte sigur că am fi avut această conversaţie în dimineaţa asta dacă nu mi-ai fi smuls din acel vis. îţi rămân dator. Ea ridică din sprâncene.

Ochi de Vis

173

- Nu, nu-mi datorezi nimic mai mult decât îţi datorez eu ţie. Suntem parteneri în povestea asta. Ieri, tu ne-ai salvat pe mine, pe Nicole şi pe Max. Noaptea trecută, eu am reuşit să te ajut. Asta fac partenerii. Tu îmi aperi spatele, eu îl apăr pe al tău. Nici unul nu îl abandonează pe celălalt. Aşa funcţionează lucrurile. El se apropie de şemineu. - Ştii astfel de lucruri de când ai fost cu Abby şi cu Nick la Summerlight, nu-i aşa? - Da, spuse ea. El o privi, înţelegând adevărul. Erau parteneri. Iubiţi. Nu-i era client. Aşa îi convenea. -N u, zise el. Nici unul din noi nu-1 va abandona pe celălalt. Niciodată! -M ă bucur că am stabilit asta. Zâmbi şi se întinse. Am stat şi m-am gândit cât tu dormeai. - Ş i eu am avut câteva gânduri când m-am trezit. Entuziasmul rece al vânătorii pusese stăpânire pe el. 11 cunosc, Gwen. Nu-i ştiu identitatea - încă nu -, dar îl cunosc şi ştiu de ce ucide. Entuziasmul se aprinse în ochii ei. Judson îşi dădu seama că ea înţelesese ce simţea el. Şi îşi mai dădu seama că pe ea n-o deranja că el era dependent de vânătoare. De fapt, complet dependent. -Te-ai trezit cu o sclipire de intuiţie? întrebă ea. Povesteşte-mi! - Noi am presupus că avem de-a face cu un imitator care a izbutit să pună mâna pe aparatul foto al lui Taylor. Dar nu aşa stau lucrurile. Tipul este un profesionist. -U n profesionist? Gwen îşi întinse picioarele, deve­ nind foarte atentă. Te referi la un asasin profesionist? Mişcarea ei bruscă îl deranjase pe Max. Mârâi, se ridi­ că şi sări din fotoliu. Ateriza pe duşumea cu o bufnitură şi traversă încăperea. Sări pe pervaz şi privi afară, către lumea scăldată în lumina zorilor. -Felul în care a scăpat de Evelyn Ballinger şi de Louise Fuller pare a fi treaba unui profesionist care face curăţenie, spuse Judson. Se aşeză pe un fotoliu aflat în faţa lui Gwen. Asta explică energia controlată pe care am simţit-o în ambele locuri. Profesioniştii au parte

174

Amanda Quick

de un val de adrenalină când îşi doboară ţinta, dar ştiu cum să şid stăpânească. Sunt nebuni în felul lor, dar lasă alt gen de carte de vizită. -U n asasin paranormal care are un cristal ce poate să ucidă fără urmă. Gwen se aplecă în faţă şi îşi sprijini braţele pe genunchi. Privi înspre foc. Nu ştiu ce mă sperie mai mult - gândul că avem de-a face cu un criminal în serie dement sau ideea că e vorba despre un asasin profesionist care omoară pentru bani. - Eu îl prefer oricând pe dement, spuse Judson. Gwen se uită la el. - De ce? - Fiindcă este mai probabil ca un dement să greşească. Profesioniştii obişnuiesc să dispară când lucrurile o iau razna şi ştiu să rămână dispăruţi cât timp e necesar. Profesioniştii au mai multe identităţi şi case închiriate pe insule din Caraibe de care n-a auzit nimeni. Profesioniştii sunt foarte greu de prins. Gwen se încruntă. - Dar acest profesionist trăieşte intr-un orăşel de care n-a auzit nimeni. - Principiul este acelaşi. -D a r profesioniştii nu omoară oameni la întâmpla­ re, zise Gwen. Sau o fac? -N u. Prin definiţie, o fac pentru bani sau pentru a-şi proteja secretele. Motivele spun multe. Dacă avem dreptate, a ucis-o pe Evelyn pentru că a descoperit ade­ vărul despre ocupaţia lui. Acum, trebuie să aflăm de ce a omorât-o pe Louise. Gwen îşi îndreptă trupul, se sprijini de spătar şi bătu darabana în braţul fotoliului. - Nu sunt specialistă în tehnologie paranormală, dar ai spus că arma folosită de criminal se bazează probabil pe cristale, nu-i aşa? -Asta presupun având în vedere locul unde stătea ucigaşul când victimele au murit. Nu-mi pot imagina altă modalitate în care să le fi omorât. - De asemenea, ai spus că majoritatea gadgeturilor high-tech bazate pe cristale paranormale, cu posibila

Ochi de Vis

175

excepţie a inelului tău, trebuie să fie acordate periodic pentru a-şi păstra puterea optimă. Adrenalina se revărsă în venele lui Judson. -Ticălosul a avut nevoie de cineva care să-i acorde­ ze cristalele, zise el încet. Louise era departamentul lui tehnic paranormal. Ea acorda cristalul armei lui. Asta crezi? -

D

a -

-Asta-i o idee strălucită, Gwen. îmi place. îmi place mult. -B in e, ia-o încetişor, spuse Gwen. Logica mea are o hibă. Dacă ucigaşul avea nevoie de Louise pentru a rămâne în afaceri, de ce a omorât-o? - A ajuns la concluzia că n-are încotro. După cum am zis, tipul este profesionist şi gândeşte ca un pro­ fesionist. îşi reduce pierderile. Louise ştia mult prea multe despre el. Trebuia să scape de ea înainte ca noi să-i punem întrebări. - Probabil că acum, după ce şi-a acoperit urmele, va părăsi oraşul. Poate că a plecat deja. Judson privi flăcările care dansau, gândindu-se la cele aflate la scenele crimelor. -N u cred. O să plece după ce lucrurile se potolesc, dar nu vrea să dispară cât timp suntem aici decât dacă chiar simte că n-are de ales. - De ce nu? -Asta-i un oraş foarte mic. Dacă ucigaşul locuieşte aici şi este un stâlp al comunităţii, ca să zic aşa, iar la un moment dat dispare brusc, toată lumea, inclusiv Oxley, va observa. S-ar isca întrebări. Un profesionist ar prefe­ ra să evite asta, dacă e posibil. Judson clătină din cap, revăzând cele aflate la scenele crimelor. Nu, el speră că acum, cu Ballinger şi Luller moarte, noi ne vom lovi de un zid. - In cazul ăsta, ce facem mai departe? întrebă Gwen. - încercăm să gândim ca el. Un lucru ştim sigur. - Care? - Mai devreme sau mai târziu, va avea nevoie de altci­ neva care să-i acordeze cristalul, spuse Judson.

176

Aman da Quick

capitolul 3 0 Telefonul lui Judson sună. Şi-l desprinse de la curea, privi numărul cu codul altui stat şi răspunse. - Ce-ai pentru mine, Sawyer? întrebă el. - E profesionist, zise Nick. E plătit pentru ce face. - Mă crezi sau nu, asta am aflat-o şi eu. - Vai, eşti un adevărat Sherlock Holmes! -Având în vedere fantasticul tău talent, mă aştept la ceva mai multe informaţii, spuse Judson. Ce-ai mai aflat? -A m aflat mult mai multe datorită fantasticului meu talent. în primul rând, ai avut dreptate, ţinta lui nu erau paranormalii. Nici una dintre victime nu era interesată de paranormal. Nici una dintre ele n-a pretins că ar avea abilităţi paranormale. Judson zâmbi slab auzind entuziasmul din vocea lui Nick. Se gândi că el şi Sawyer aveau mai multe în comun decât urmau să recunoască vreodată. -Atunci, care era elementul comun? întrebă el. -C e l mai grozav dintre toate motivele - banii. Pa­ tru dintre cei şase erau categoric bătrâni. Ceilalţi doi sufereau de multă vreme de boli cronice. Toţi şase stă­ teau în calea unor moşteniri şi/sau poliţe de asigurare foarte consistente. -Trebuie să-i verificăm pe moştenitori, spuse Judson. - Datorită fantasticului meu talent, ţi-am luat-o mult înainte, zise Nick. Deja i-am verificat pe doi. Fiul de patruzeci şi doi de ani al ultimei victime a transferat recent o mare sumă de bani într-un cont offshore. O sumă similară a fost virată în acelaşi cont de nepotul unei alte victime. -Ş tii ceva? Te pricepi la asta, Sawyer. Cred că tu şi mama ar trebui să petreceţi ceva timp împreună. - Mi-am petrecut ceva timp cu mama ta, replică Nick. Am un rol la nuntă, îţi aminteşti? Este o doamnă foarte drăguţă. Se pare că ea şi Girard sunt de părere că am gusturi excelente. Eu sunt cel care a sugerat violetul şi auriul ca temă coloristică.

Ochi de Vis

177

-M ă bucur să aud asta, dar nu acesta e motivul pen­ tru care consider că tu şi mama ar trebui să staţi de vorbă. Mama ştie să ia urma banilor mai bine decât ori­ cine. Aş spune că are un talent paranormal pentru asta, însă ea nn crede în paranormal. -Glumeşti? pufni Nick. După ce v-a crescut pe tine, pe fratele şi pe sora ta? -M ama preferă să creadă câ pur şi simplu avem o intuiţie ieşită din comun. -D a , bine. Asta sună mult mai plăcut decât să crezi că micuţii tăi sunt nişte ciudaţi. -Ceva de genul ăsta. -A şa se poartă o mamă, găseşte întotdeauna părţile pozitive când e vorba despre copiii ei, comentă Nick. Vocea îi devenise total plată. Judson curmă tăcerea bruscă. - Ce încerc să spun este că ar fi extrem de util dacă tu şi mama v-aţi putea întâlni într-o după-amiază, de pildă astăzi, şi să aflaţi dacă cineva care are legătură cu acest caz şi care încă se află în Wilby a transferat sume mari. -V rei să verificăm un întreg oraş plin de hipioţi bă­ trâni, de rataţi, de artişti fără talent şi de tot felul de inadaptaţi? Asta o să ne ia zile întregi, nu o după-amiază. Insă Nick păruse iarăşi interesat. - O s-o rog pe Gwen să facă o listă cu cei care au avut o legătură cu studiul lui Ballinger. Te sun de îndată ce am numele. - O să aştept apelul cu sufletul la gură. Intre timp, mai am ceva care te-ar putea interesa. E adevărat că nici una dintre victime nu avea legătură cu paranormalul, dar în cazul a cel puţin două dintre ele îţi pot spune că, cu o lună înainte de a fi ucise, moştenitorii lor - un ne­ pot într-un caz şi o noră în celălalt - şi-au petrecut ceva vreme în camera de chat a unui consultant paranormal. Până atunci, nici nepotul, nici nora nu manifestaseră vreun interes faţă de parapsihologi, ghicitori sau cititori în cărţi de tarot. Judson strânse mai tare telefonul. - Puteai să-mi zici asta mai devreme. -A m vrut să păstrez ce era mai bun pentru sfârşit.

178

Amanda Quick

-C unoşti numele acestui consultant paranormal de pe internet? întrebă Judson. Gwen făcu ochii mari. - Paranormalul care oferă consultaţii online se nu­ meşte Sundew, spuse Nick. Şi, înainte să întrebi, da, am verificat. Sundew, sau roua-cerului, este o plantă carni­ voră. Drăguţ, nu? Mă gândesc că ar fi interesant de aflat dacă şi ceilalţi moştenitori norocoşi l-au contactat pe Sundew înainte de crime. -D a , admise Judson. Ar fi foarte interesant. Cum naiba ai aflat informaţia despre Sundew? -A m petrecut ceva vreme pe computerele celor doi moştenitori despre care ţi-am pomenit, spuse Nick de­ gajat. E uimitor câţi oameni sunt neglijenţi cu parolele. - Să ştii că ar fi foarte nepotrivit dacă s-ar întâmpla să fii arestat în decursul acestei investigaţii, spuse Judson. -Nu-i nevoie să-mi explici. Tonul lui Nick devenise din nou rece şi plat. Sunt conştient că, dacă aş fi prins, aş descoperi că familia Coppersmith n-a auzit niciodată de mine. -O ricât de mult ne-ar plăcea să pretindem că n-am auzit niciodată de tine, asta nu-i o opţiune. -Nu? - Nu. La bine şi la rău, acum faci parte din categoria prieteni şi familie. Mama mi-ar da cu ceva în cap dacă n-ai conduce-o pe Abby la altar. Dacă ajungi să ai neca­ zuri cu autorităţile, tine-ti gura si sună-mă. - Ş i ce vei face? întrebă Nick, curios fără să vrea. -Coppersmith, Inc. are o liotă de avocaţi - avocaţi foarte buni. Ei se vor ocupa de detaliile plictisitoare. Nu vei sta prea mult la închisoare. - E bine de ştiut. -In să viaţa mea ar fi mult simplificată dacă n-ai fi prins, îl avertiză Judson. - Relaxează-te, n-am fost niciodată prins. N-am de gând să-mi stric acum palmaresul. Trimite-mi lista cu oamenii pe care vrei ca eu şi mama ta să-i verificăm şi ai mare grijă de Gwen. Dacă păţeşte ceva, îmi vei da socoteală. -A m înţeles.

Ochi de Vis

179

Judson încheie convorbirea şi se uită la Gwen. -Evident, nu toţi consultanţii paranormali au stan­ darde etice la fel de înalte cum ai tu. - La naiba! exclamă Gwen. Nimic nu poate aduce o faimă atât de rea profesiei ca un consultant paranor­ mal asasin.

capitolul 31 Gwen privi cum Judson luă vasul cafetierei şi se duse la baie pentru a pune apă. Max îl urmă sperând că Judson i-ar putea umple din nou castronul cu mâncare. -Crezi că acest Sundew se foloseşte de camera de chat pentru a pescui clienţi, nu-i aşa? întrebă Gwen. - Da, asta cred, spuse Judson din baie. Zvonurile care circulă online probabil că îi aduc clienţi. El îi poate ve­ rifica anonim în camera de chat, alegându-i pe cei care i se par convenabili, apoi îi contactează în particular pentru a-şi oferi serviciile. -I-om fi perturbat noi afacerile în Wilby, dar, dacă nu-1 oprim, va continua să ucidă, nu? -Desigur. Judson ieşi din baie şi turnă apa în cafetieră. Puse vasul pe suportul fierbinte şi turnă cafeaua în aparat. Cred că a devenit dependent - probabil de mult timp. Gwen se cutremură. - Dar ai spus că e profesionist, că o face pentru bani. -Asta nu înseamnă că nu-i dependent de munca lui, de sentimentul de putere pe care i-1 dă. Max renunţă să mai spere la o altă porţie de mânca­ re şi sări pe pat. Se tolăni şi închise ochii pe jumătate. Gwen încercă să alunge răceala care îi îngheţa nervii. - Dacă Sundew este dependent de crimă, e pur şi simplu alt soi de criminal în serie, chiar dacă el se con­ sideră profesionist. Judson porni cafetiera. - Este doar un alt monstru.

180

Amanda Quick

- In regulă, să zicem că va avea nevoie de altcineva care să-i acordeze cristalul, admise Gwen. Cum o va înlocui pe Louise? Nu poţi găsi online sau în cartea de telefoane un acordor de cristale. Cel puţin, nu cred. Judson urmări cafeaua picurând în vas de parcă aparâtul era un glob de cristal care îşi dezvăluia secretele. - Dacă eu aş fi ucigaşul, m-aş gândi că sursa cea mai bună pentru a găsi informaţii ar fi dosarele lui Evelyn. Gwen ridică din sprâncene. - Te-ai gândi? El tresări. -Scuză-mă. De ceva vreme, gândesc cum gândesc tipii răi. Cu timpul, devine un obicei. - Nu-i nevoie să-ţi ceri scuze, zise ea repede. Când în­ cerci să intri în mintea lor, nu gândeşti cu adevărat cum gândesc tipii răi. -Nu? Păruse amuzat. -N u. Gândeşti ca un anchetator bun. Faci ce-ai fost născut să faci - îi vânezi pe tipii răi. -Mulţumesc. O să reţin teoria asta. Cu doi ani în urmă, cum şi-a găsit Evelyn subiecţii de test? -îm i dau seama unde vrei să ajungi. Gwen trase adânc aer în piept şi expiră încet. Evelyn avea propriile fişe de consiliere de pe vremea când a lucrat la Acade­ mia Summerlight. Se aflau în computerul ei. Avea o listă cu oameni talentaţi, organizată pe categorii. Este îngrozitor să mă gândesc că Sundew se va apuca să hărţuiască o nevinovată acordoare de cristale, silind-o să-i acordeze arma. - N-o să apuce s-o facă, pentru că îl vom opri, spuse Judson. - Chiar crezi că putem face asta? -D a , răspunse el. Chiar cred că putem face asta. Şi chiar curând. Cafeaua se făcu, iar ei băură un timp în. tăcere. După o vreme, Gwen îşi puse jos ceaşca. - Nu va fi uşor să le găsească, să ştii, zise ea. Judson o privi.

Ochi de Vis

181

-Vorbeşti despre persoanele cu har din dosarele de la Summerlight? - Da. Ţi-am spus că un lucru pe care bam învăţat cei mai mulţi dintre noi a fost cum să fim discreţi şi să ne prefacem normali. Persoanele cu talente cu adevărat pri­ mejdioase excelau când venea vorba să înveţe această lecţie. Dar au fost şi elevi copleşiţi de apariţia abilităţi­ lor paranormale sau prea fragili psihic ca să le facă faţă. Unii dintre ei au ajuns în instituţii psihiatrice. Alţii au ajuns pe străzi. Iar unii pur şi simplu au dispărut. Acest Sundew va avea mult de furcă încercând să găsească un acordor de cristale în acele dosare. -T u te pricepi foarte bine să te prefaci normală, spu­ se Judson. De ce n-ai intrat în lumea profesională? Cu talentul tău, ai fi avut o carieră strălucită. Fac pariu că ai fi putut câştiga cu uşurinţă câteva sute de dolari pe oră ca psihiatru excepţional. Nimeni n-ar fi trebuit să ştie că datorită talentului tău paranormal eşti atât de bună. Ea zâmbi slab. -C u alte cuvinte, vrei să ştii de ce iau atât de puţin bani fiind consilier paranormal mediocru când aş fi pu­ tut avea un şir de litere înaintea numelui? -C a să fie clar, eu n-am folosit cuvântul „mediocru". - Corect. Ei bine, răspunsul are două aspecte. Primul, este greu să-ţi depăşeşti trecutul când trecutul include un loc precum Summerlight. -N u aveai nevoie decât de o nouă identitate, spuse Judson. • - E drept că Nick mi-ar fi putut procura acte de iden­ titate false însoţite de acte de la o şcoală respectabilă, zise ea. Chiar s-a oferit s-o facă, în câteva rânduri. - Este foarte priceput la multe. -C u siguranţă. Fu conştientă de mândria autenti­ că pe care o simţi. Nick este foarte talentat. Şi, ca să-ţi spun adevărul, uneori rn-am gândit să-i accept oferta. Dar n-am vrut să-mi petrec tot restul vieţii pretinzând că sunt ceva sau mai degrabă altcineva decât sunt. - Ar fi fost dificil. -Pentru a nu trăda minciuna, ar fi trebuit să-i înşel pe cei din jurul meu douăzeci şi patru de ore pe zi, şapte

182

Amanda Quick

zile pe săptămână, an după an. Cred că, în timp, ar fi devenit insuportabil. -Sim ilar cu a intra intr-un program de protecţie a martorilor, spuse judson. - Imaginează-ţi cum ar fi să nu poţi spune adevărul despre trecutul tău unui prieten apropiat sau cuiva pe care îl iubeşti fără a risca să pierzi prietenia sau dragos­ tea respectivei persoane. Imaginează-ţi cum ar fi să nu poţi mărturisi nimănui adevărul despre tine. - Familia mea păstrează secrete de două generaţii, zise el. Şi credem că va trebui să le mai păstrăm ceva vreme. Comentariul rostit cu voce joasă o luă prin surprindere. - Da, admise ea. Tu şi familia ta ştiţi cum e să păstraţi secrete, nu-i aşa? Acele cristale din mina Phoenix... -N u e vorba doar despre cristale. Sam se însoară. El şi Abby vor dori să aibă copii. Amândoi au talente para­ normale puternice. Nu ştim prea multe despre genetica paranormală, dar sunt mari şanse ca şi copiii lor să fie paranormali. Va trebui să-i protejăm pe copii şi să-i aju­ tăm să-şi înţeleagă talentele. -N u m-am gândit la asta, dar presupun că până şi un membru al bogatei şi puternicei familii Coppersmith, dacă posedă un anumit talent, trebuie să înveţe cum să se poarte ca să fie considerat normal. -Trebuie s-o faci dacă vrei să activezi în lumea nor­ mală a afacerilor. Iar Coppersmith, Inc. este o afacere foarte mare. Ea zâmbi. - Aşa am auzit. -Concluzia este că va trebui să ne ascundem parţi­ al toată viaţa - la fel şi descendenţii noştri. N-avem de unde să ştim când sau dacă restul lumii va învăţa să con­ sidere paranormalul drept ceva firesc. - Dar cel puţin tu ai familia ca sprijin pentru a păstra acele secrete. -T u ce ştii despre familia ta? întrebă el. - Despre familia biologică? Nu prea multe. Am fost crescută de o mătuşă care m-a luat la ea după ce părin­ ţii mei au fost ucişi într-un accident de maşină. Mătuşa

O chi de Vis

183

Beth a fost un om foarte bun, însă a fost şi foarte religi­ oasă. Când talentele mele au început să apară, a fost... îngrozită. Cred că ea a crezut sincer că eram posedată. Mă ducea mereu la biserică. în cele din urmă, am înţeles şi m-am prefăcut vindecată. Dar sunt aproape singură că ea ştia că eu încă aveam viziuni. Pe patul de moarte, ulti­ mele ei cuvinte au fost: „Să nu spui nimănui". -N-a fost un sfat rău având în vedere circumstanţele. - Nu, nu a fost, zise Gwen. Şi am încercat să-l urmez. Dar tot am ajuns la Summerlight. Judson se încruntă. - Cum s-a întâmplat? Din câte am auzit, este o şcoală cu internat scumpă. Abby i-a spus lui Sam că părinţii ei au plătit o avere pentru a o trimite acolo. -A m ajuns acolo în acelaşi mod în care a ajuns şi Nick. Am fost informaţi că toate cheltuielile au fost achitate dintr-un fond caritabil special. Ce noroc pe capul nostru! Totuşi, Evelyn mi-a zis adevărul. A spus că lucrătorii sociali, psihiatrii şi alţii care aveau de-a face cu copii care manifestau anumite simptome erau încurajaţi să-i trimită la Summerlight pentru a fi evalu­ aţi. Dacă îndeplineau condiţiile pentru a fi admişi, erau acceptaţi, toate cheltuielile fiind plătite. Sam a zis că mă­ car unul - deşi poate chiar mai mulţi - dintre consilierii şcolii căuta elevi care manifestau un talent. - După ce se termină povestea asta, o să verific dacă nu cumva există şi alte copii ale acelor dosare care circulă cine ştie pe unde, zise Judson. Nju-mi place gândul că cineva se poate folosi de ele pentru a vâna paranormali. Cuvintele lui avură efectul unei găleţi de apă ca ghea­ ţa asupra simţurilor lui Gwen. îşi îndreptă trupul pe fotoliu şi îşi trecu degetele prin păr. - Te rog să mă scuzi, dar vreau să fac un duş rapid, zise ea. A fost o noapte lungă, iar acum sunt gata pentru micul dejun. Se ridică din fotoliu. însă Judson era deja în picioare, blocându-i calea. Maxilarul îi era dur ca oţelul, iar ochii îi ardeau. - Ce naiba am spus? întrebă el.

184

Amanda Quick

Ea nu dădu înapoi. „Nu trăda nici o slăbiciune." Ii adresă un zâmbet ce părea deopotrivă prietenos şi politicos. -N u ştiu despre ce vorbeşti. - Nu mă lua cu de-astea. Judson îi cuprinse umerii. Tocmai am zis ceva care te-a făcut să îngheţi. Ce-am spus? -Scuză-mă. îşi menţinu tonul normal şi politicos. Pur şi simplu mi-am dat seama care-i realitatea. El o strânse şi mai tare şi o trase aproape de el. - Vorbeşte-mi, Gwendolyn Frazier. Oi fi eu paranor­ mal, dar nu pot citi ce se petrece în mintea ta. - E în regulă, zise ea îndulcindu-şi cuvintele, pentru că îşi dădu seama că el habar n-avea de ce se simţise ea ofensată. Adevărul era că nu avea nici un motiv să se simtă rănită. Mi-ai amintit că asta este doar o treabă pe termen scurt pentru tine, atâta tot. Te afli aici pentru a le face o favoare lui Sam şi lui Abby. Apoi, după ce vei încheia cazul, îţi vei vedea de ale tale. înţelegerea vorbelor ei îl izbi cu o forţă vizibilă. O privi cu ochii mijiţi. - Deci asta este! spuse el. îşi ridică mâinile pentru a-i cuprinde chipul. Hai să lămurim ceva. E normal ca treaba asta să fie pe termen scurt. Sper al naibii de tare să fie aşa, pentru că un criminal umblă în libertate. Dar nu vreau ca relaţia noastră să fie pe termen scurt. Pentru mine, nu-i o aventură de un weekend. Valul de uşurare care năvăli prin ea fu atât de puter­ nic, încât s-ar fi prăbuşit pe fotoliu dacă el n-ar fi ţinut-o. „Nu te entuziasma prea tare“, se avertiză ea. „Ia lucrurile rând pe rând." îşi drese glasul. - N-am interpretat prea bine vorbele tale. Totul a fost puţin cam intens în ultima vreme. în asemenea situaţii, emoţiile pot deveni exacerbate. Judecata poate fi afecta­ tă. Intuiţia nu este de încredere. - Serios? Ai trecut prin multe situaţii de genul ăsta? Furia ei scăpără - mult prea repede, după cum con­ stată ea. Asta apropo de exagerări. -Ş tii ce vreau să spun, zise ea. Pentru numele lui Dumnezeu, suntem practic străini!

Ochi de Vis

185

- Ai spus că suntem parteneri. - Şi asta, admise ea repede. Cel puţin, deocamdată. - Parteneri care se culcă împreună. Ştii ce ne face asta să fim? -N u, zise ea. -N e face să fim iubiţi. Ea îşi ţinu răsuflarea. - Iubiţii - Da. Iubiţi. O sărută înainte ca ea să mai apuce să spună ceva. Fu un sărut desăvârşit. Nu-i dădu drumul până când ea nu suspină şi nu se lăsă moale pe el. Când îi dădu drumul, amândoi respirau anevoie. - Iubiţi! rosti el din nou. - I n regulă, spuse ea. Trase adânc aer în piept, apoi făcu un pas în spate. Iubiţi! El păru satisfăcut. - Mă bucur că am lămurit asta. - Sigur că da. Se îndreptă spre baie. Cine zice că băr­ baţii nu ştiu să comunice? închise foarte ferm uşa şi o încuie.

capitolul 3 2 Mieunatul discret al lui Max îl alertă pe Judson când ieşi din baie după ce îşi făcuse şi el duşul de dimineaţă. Motanul era în camera lui Gwen. O dâră firavă de energie se simţea în atmosferă, amintindu'i lui Judson de curentul slab al râului subte­ ran care îl îndrumase spre ieşirea din peştera inundată. Auzi paşi uşori pe coridor şi se uită la ceas. Tocmai se făcea ora 7. Auzi sunetul estompat al uşii de la casa scării care se închidea. Max mieună din nou, mai insistent. Judson îşi luă o cămaşă curată din dulap şi se îndrep­ tă spre uşa dintre cele două camere. Dincolo de patul uriaş, îl văzu pe Max ghemuit în faţa uşii care dădea spre coridor.

186

Amanda Quick

Gwen ieşi din dressing încheindu-şi jeanşii. - Ce-l nemulţumeşte pe Max? întrebă Judson. - Nu ştiu. Gwen se uită spre uşă. A început să miaune cu vreo două minute în urmă, cât erai la duş. Probabil îi este foame. O să-i dau să mănânce înainte de a coborî să luăm micul dejun. Max îşi pierdu brusc interesul faţă de ce-1 atrăsese dincolo de uşă. Se ridică şi se îndreptă grăbit spre Gwen, salutând'O torcând zgomotos. Ea se aplecă şi îl scărpină în spatele urechilor. -A auzit pe cineva pe coridor, cu o clipă în urmă, spuse Judson. - De unde ştii? - Pentru că şi eu am auzit pe cineva. Oricine o fi fost a coborât pe scara de urgenţă din spatele hanului. Gwen se îndreptă de spate. -Probabil, vreun oaspete care a ieşit să alerge de dimineaţă. - Poate. Mă duc să arunc o privire. Judson se întoarse, traversă încăperea lui şi ieşi pe coridor. Aplicele de pe perete aruncau o strălucire caldă şi aurie pe coridor. Privi urmele de noroi de pe duşu­ mea, apoi porni după ele spre uşa de la casa scărilor. Deschise uşa exact la timp pentru a o auzi pe cea de la parter deschizându-se şi închizându-se. Se întoarse pe coridor şi intră în camera lui. Gwen îl aştepta. - Ei bine? întrebă ea. -Vizitatoarea noastră a venit de afară. A lăsat puţin noroi pe mochetă şi pe scări. Gwen fu impresionată. -Simţurile tale paranormale ţi-au spus că acea per­ soană era îemeie? -N u, am trişat şi mi-am folosit simţurile normale. Urmele de paşi aparţin unei femei. A urcat pe scările din spate, s-a apropiat de uşa ta, apoi s-a întors şi a co­ borât pe acele scări. Hai să aruncăm o privire prin ca­ mera ta. Intră pe uşa care făcea legătura între camere şi ocoli patul pentru a privi locul unde Max stătuse ghemuit

Ochi de Vis

187

mai devreme. Din acel unghi văzu ceea ce nu fusese vizibil din cealaltă parte a încăperii. Pe duşumea se afla un plic. II ridică. - Se pare că a lăsat un mesaj, spuse el. - Probabil, nota de plată de la han, zise Gwen. O să mă ocup de asta după micul dejun. -N u este nota de plată pentru cameră. Pe plic nu există nici un nume şi nici o adresă, dar se simte atixietatea impregnată în hârtie. Rupse sigiliul şi scoase fotografia. Gwen veni alături de el. - Este o copie a fotografiei de grup pe care am găsit-o alături de trupul lui Evelyn, pe podea, spuse ea. Poza celor şapte membri ai grupului de studiu. Se uită mai îndeaproape. Cineva mi-a încercuit chipul. Judson întoarse fotografia şi citi cu voce tare mesajul scris pe spate: - „Tu eşti următoarea!11

capitolul 33 - Eşti sigur de asta? întrebă Gwen. -Aproape sigur, spuse Judson. Gwen îşi activă puţin simţurile şi îi privi aura în timp ce el opri motorul SUV-ului. Era, categoric, un amestec de adrenalină şi energie paranormală - aşa cum fu­ sese de când deschisese plicul în care se aflass acea foto­ grafie. Dar, ca de obicei, era complet stăpân pe sine. El rămase tăcut un moment, studiind pâlcul des de copaci învăluiţi în ceaţă, care se afla între maşină şi uşa din spate de la Hudson Floral Design. Pe bancheta din spate, Max se uita urât prin uşiţa recent reparată a cuştii lui. Ploaia încetase, dar o ceaţă deasă se ridicase dinspre râu, estompând sunetele şi limitând vizibilitatea. Gwen se gândi că ceaţa avea aceste efecte doar asupra celor ca ea, care aveau un auz şi o vedere normale. - Ce vezi? îl întrebă ea pe Judson. - Poftim?

188

Amanda Quick

Se uită la ea. Ochii lui străluciră de energie paranor­ mală de intensitate mică. - Mă întrebam dacă poţi vedea prin ceaţă. -U neori, uit că tu vezi lucrurile altfel decât mine. Nu-ţi face griji, n-o să mă lovesc de vreun copac şi n-o să-mi sparg capul. - La asta nu rn-am gândit. Se răsuci pentru a studia locul. Trebuie să-ţi spun că faptul că tu eşti aproape sigur că ştii ce căutăm aici nu este lucrul cel mai linişti­ tor pe care l-ai fi putut spune în aceste condiţii. Nu uita că ea are o puşcă veche. -Ţi-am propus să rămâi la han, îi aminti Judson. Ea îi ignoră cuvintele. - Poate că ar trebui să vorbim cu Oxley mai întâi. -N u ne va folosi la nimic. - Lucrurile ar putea deveni ciudate dacă eşti prins. -N -o să fiu prins. Dar, dacă o să fiu, sună-1 pe tata. Ea aproape că zâmbi. - Pare similar cu sfatul pe care i l-ai dat lui Nick. - Pentru că este cel mai bun sfat în astfel de situaţii. -U au! Pocni din degete. Trebuie să fie plăcut să fii parte dintr-o familie care poate face orice mică proble­ mă să dispară. - Familia Coppersmith nu poate face orice problemă să dispară, dar suntem foarte pricepuţi când vine vorba despre plictisitoarele chestii legale. îşi desfăcu centura de siguranţă şi deschise portiera. Nu lipsesc mult. -Las-o baltă! Gwen coborî şi ea din maşină. Nu te duci fără să ai spatele asigurat, partenere. El se gândi câteva secunde. Apoi încuviinţă din cap. Decizia fusese luată. - In regulă, spuse el. - Mă bucur că am stabilit asta, replică ea. îşi spuse că era încântată de faptul că el părea s-o trateze ca pe un partener cu o poziţie egală în acea investigaţie. - Având în vedere situaţia, prefer să pot fi cu ochii pe tine, adăugă Judson. „Ce mai parteneriat!“ gândi ea.

Ochi de Vis

189

-A i nevoie de mine, Judson Coppersmith, zise ea. Eu sunt cea care cunoaşte oraşul şi pe locuitorii săi. Fără mine, habar n-ai fi avut de unde să începi ancheta. In plus, eu sunt şefa. Eu plătesc facturile, îţi aminteşti? - Faptul că plăteşti facturile nu înseamnă că eşti şefă. înseamnă că eşti clientă. - Chestie de semantică. Parcurseră cărarea care şerpuia printre copaci, du­ când spre o zonă pavată ce reprezenta parcare îngustă din spatele magazinului. Gwen aşteptă ca Judson să spargă vechea încuietoare. Spre surprinderea ei, Judson bătu la uşă. Bătaia puternică în lemn o făcu să tresară. Dar fu şi mai surprinsă când el puse mâna pe clanţă şi deschise uşa. -Ştim că eşti aici, Nicole, spuse el calm. Gwen îl privi uimită. Fusese ceva neaşteptat pen­ tru ea. -Ăăă, Judson, nu sunt sigură că o confruntare ar fi o idee bună. Tăcu în clipa când auzi paşi ezitanţi de cealaltă parte a uşii. Nicole apăru în prag. Era îmbrăcată în jeanşi deco­ loraţi, o cămaşă din denim cu mâneci lungi şi o vestă. Părul îi era prins în coadă la spate. -A r fi trebuit să ştiu că vă veţi da seama că eu am băgat fotografia pe sub uşa lui Gwen, zise Nicole. Pe buze îi apăru un zâmbet lipsit de amuzament. La urma urmelor, amândoi aveţi puteri paranormale. Iar eu sunt doar o proastă care a fost suficient de tâmpită cât să se îndrăgostească de unul ca voi. Nu vă faceţi griji, mi-am învăţat lecţia. Gwen fu străbătută de un fior. îşi aminti ceva ce Evelyn îi spuse cândva, cu mult timp în urmă: „Riscul de a le dovedi altora că paranormalul e real constă în faptul că unii îi vor considera pe oamenii cu talente nu doar diferiţi, ci şi primejdioşi. Iar cei care se tem încearcă să controleze, să izoleze sau chiar să distrugă ceea ce îi înspăimântă. Aminteşte-ţi de procesele vrăjitoarelor din Salem“.

190

Amanda Quick

- Zander Taylor nu era ca noi, zise Gwen încet. Era un monstru. -N u, zău? spuse Nicole. Ieri mi-am dat în cele din urmă seama de asta. - E timpul să vorbeşti, zise Judson. -M da, sigur. Nicole se răsuci şi se îndepărtă în semiîntunericul din casă. Bănuiesc că nu prea mai contează. Judson trecu pragul. Simţind vibraţia de energie din atmosferă, Gwen ştiu că el îşi activase talentul. îl urmă în încăperea întunecată din spatele magazinului. Un parfum aspru de flori proaspăt tăiate, de plante aflate în ghivece şi de frunze moarte îi asaltă simţurile. Şiruri de vaze decorative erau aliniate pe rafturile încăperii din spate. Flori uscate se aflau în containere metalice mari. O vitrină frigorifică zumzăia încetişor intr-un colţ. Câteva foarfeci de grădină şi diverse alte unelte erau aranjate cu grijă pe un banc de lucru aflat în apropiere. Nicole intră în partea din faţă a magazinului. Vase mari pline cu crizanteme, orhidee, crini şi margarete se zăreau în penumbră. Coşuri cu ierburi şi plante înflori­ te atârnau de tavan. Nicole se duse în spatele tejghelei şi deschise uşa spre un mic birou. Apăsă comutatorul de pe perete, făcând lumină înăuntru. Gwen se uită la fotografiile care acopereau pereţii şi se cutremură. Descrierea făcută de Trisha Montgomery fusese corectă. Micul spaţiu era un altar închinat lui Zander Taylor. Un mare calendar floral era agăţat deasupra biroului. Luna august era ilustrată de un peisaj cu flori sălbati­ ce din Oregon. In câteva dintre căsuţele aferente zile­ lor existau câteva notiţe scrise îngrijit. „Nunta Carter.*' „De hrănit câinii.“ „De comandat vaze noi pentru han.“ Insă, în afară de acea unică şi veselă excepţie, fiecare centimetru pătrat al pereţilor era acoperit cu fotografii ale lui Zander Taylor. Pozele erau de diverse dimensiuni. în majoritatea imaginilor, Zander apărea singur, afişând fermecătorul

Ochi de Vis

191

lui zâmbet de psihopat. în câteva dintre fotografii, Nicole era alături, sprijinită de el, cu braţul pe după talia luix părând fericită şi încântată că era îndrăgostită. însă altarul lui Zander Taylor fusese vandalizat. Fieca­ re poză fusese tăiată cu sălbăticie, nu o dată, ci iar şi iar. O foarfecă de grădină ascuţită se afla pe birou. Singura imagine neatinsă din încăpere era cea a calendarului. - Oamenii îmi spun că ar trebui să merg mai departe, zise Nicole. Spun că trebuie să trec peste pierderea lui Zander. Studie una dintre fotografiile tăiate. Dar se pare că nu pot face asta. Vreme de doi ani, ori de câte ori intram aici, mi se părea că l-am pierdut doar cu o zi în urmă. Şi era în regulă pentru mine. -N-ai vrut să te eliberezi de el, spuse Gwen cu blândeţe. -N u. Zâmbetul lui Nicole îi trăda amărăciunea, însă acum, că ştiu adevărul despre el, mai mult decât orice altceva pe lumea asta vreau să scap. Dar nu va fi posibil. -D e ce ai băgat acea poză pe sub uşa lui Gwen, azi-dimineaţă? întrebă Judson. -A m vrut s-o avertizez. Nicole se cuprinse în braţe şi se uită la Gwen. M-am gândit că măcar atât puteam face după toate lucrurile pe care ţi le-am spus, pe care le-am spus despre tine, după toate acuzaţiile pe care ţi le-am adus. Şi mi-a părut rău şi că am tras în tine. -T u ai fost? întrebă Gwen. -N-am încercat să te nimeresc. Am vrut doar să te sperii, să te fac să pleci din Wilby. - în legătură cu ce încercai să mă avertizezi când mi-ai băgat fotografia pe sub uşă? vru Gwen să ştie. Nicole privi pozele. - E Zander. S-a întors, să ştiţi. Iar acum, ne va ucide pe toţi. Dar sunt sigură că pe tine te va omorî prima. judson o privi pătrunzător. - Zander Taylor e mort. I-au găsit cadavrul în râu, cu doi ani în urmă. -A i fost una dintre persoanele care l-au identificat, spuse Gwen. Nicole clătină din cap.

192

Amanda Quick

- E l a fost un^paranormal foarte puternic. Putea pă­ căli pe oricine. Il cred capabil să-şi fi înscenat propria moarte. Vă spun - s-a întors pentru a se răzbuna, iar apoi îşi va termina misiunea. -C are misiune? întrebă Judson. - Cu doi ani în urmă, mi-a zis că era un fel de ancheta­ tor sub acoperire. A spus că, deoarece era autentic - un paranormal adevărat -, FBI-ul îl angajase să-i găsească şi să-i dea în vileag pe toţi şarlatanii care se dădeau drept paranormali. A zis că astfel de infractori profită de oa­ menii în vârstă şi de cei îndureraţi de pierderea cuiva drag. Spunea că, în fiecare an, escrocii furau milioane şi scăpau pentru că nu exista nimeni care să-i oprească. -C u excepţia lui, replică Judson. Nicole îşi trase nasul şi luă un şerveţel. -Mi-a zis că era un tel de Harry Houdini al zilelor noastre care călătorea prin ţară şi îi dădea în vileag pe şarlatani. Susţinea că se alăturase grupului de studiu al lui Evelyn pentru a strânge dovezi împotriva ei. - A spus de ce voia s-o dea în vileag pe Evelyn? între­ bă Gwen. Ea nu şi-a vândut niciodată serviciile ca medium. Nu a ghicit niciodată viitorul şi nici nu a pretins că poate lua legătura cu morţii. Tot ce a făcut a fost să studieze paranormalul. -Susţinea că studiul lui Evelyn era doar o acoperire, spuse Nicole. Mi-a zis că, în realitate, avea o şcoală pen­ tru a-i învăţa pe escroci cum să se prefacă paranormali. Insă a spus că, în decursul investigaţiei, descoperise că exista un paranormal adevărat în grupul de studiu, un criminal foarte primejdios, care putea să ucidă fără a lăsa nici o urmă. -S e descria pe sine, comentă Judson. - Da, acum ştiu asta. Lacrimi de durere şi de furie străluciră în ochii lui Nicole. îşi suflă nasul. Am fost o proastă credulă. -N u , ripostă Gwen. Taylor ne-a păcălit pe toţi. - Dar tu şi Evelyn v-aţi dat seama în cele din urmă de ceea ce se petrecea, şopti Nicole. Eu nu. Nu până ieri. -C e ţi-a zis Zander după moartea primilor doi oa­ meni din grupul de studiu? vru să ştie Gwen.

Ochi de Vis

193

Nicole se cutremură şi începu să se legene înainte şi înapoi pe scaun. - A spus că era în mare pericol, pentru că se apropia ele criminal. A zis că era posibil să trebuiască să dispară fără să-mi dea de ştire, dar că, dacă urma să se întâmple aşa, avea să se întoarcă după mine. -Şi-a dat seama că eu şi Evelyn eram pe urmele lui, zise Gwen. Ştia că, deşi nu puteam găsi dovezi solide că el era criminalul, urma să aflăm adevărul despre el. Şi nu putea permite asta. A decis că trebuia să scape de amândouă. A intenţionat să înceapă cu mine. - In ziua de dinainte de a cădea în cascadă, a spus că tu erai cea mai primejdioasă persoană din grupul de stu­ diu, şopti Nicole. A zis că e sigur că tu eşti criminala. -A şa că, atunci când cadavrul lui a fost scos din râu, ai presupus că avusese o confruntare cu mine, iar eu îl omorâsem, zise Gwen. -Totul părea să se potrivească. Nicole îşi descrucişă braţele şi îşi şterse lacrimile cu dosul palmei. Şeriful Oxley a zis că tu ai fost ultima care l-a văzut în via­ ţă. Oxley nu crede în paranormal, dar mi-am dat seama că şi el avea suspiciuni. Când Evelyn a pus capăt stu­ diului, iar tu şi majoritatea celorlalţi aţi părăsit oraşul, am fost convinsă că tu erai ucigaşa urmărită de Zander. M-am gândit că nimeni n-o să te prindă vreodată şi că Zander nu va fi răzbunat niciodată. -Apoi, doi ani mai târziu, Evelyn este găsită moartă, iar eu mă întorc în oraş, conchise Gwen. Tii, Oxley şi mulţi alţi oameni vă întrebaţi dacă nu cumva crimele au început din nou pentru că eu mă aflu aici. - Da. Insă au trecut doi ani, iar eu am avut ceva timp de gândire. Nicole se uită la una dintre pozele de pe pereţi. Mi-am pus multe întrebări de la moartea lui Zander. N-am reuşit să găsesc prea multe răspunsuri. Acesta este motivul pentru care m-am dus ieri la Louise. Judson examină fotografiile. - Ce întrebări ţi-ai pus? - In special, despre preţiosul lui aparat foto, spuse Nicole. Zander nu-1 scăpa niciodată din ochi. Mi-a zis că era un aparat special, care provenea dintr-un laborator

194

Amanda Quick

guvernamental secret, şi că numai cineva ca el - un pa­ ranormal autentic - îl putea face să funcţioneze. Mi-a spus zis focalizarea era paranormală şi că trebuia ajus­ tată frecvent. El numea asta acordare, şi a zis că Louise era unul dintre puţinii oameni din lume care ştiau cum s-o facă. - Cum a explicat faptul că ea putea face să funcţione­ ze un aparat foto paranormal? întrebă Judson. Nicole ridică din umeri. - Ceva legat de abilitatea ei de a acorda clopoţeii de vânt. A spus că avea o atingere magică pentru că era o vrăjitoare autentică. A râs când mi-a zis asta. La vremea aceea, am crezut că mă tachinează. Ştiam că el credea în paranormal, însă întotdeauna lăsase să se înţelea­ gă limpede că nu credea în magie şi în vrăjitorie. Am presupus că se referea la faptul că Louise avea un oare­ care talent paranormal care îi permitea să ajusteze foca­ lizarea aparatului. - Camera foto a dispărut după moartea lui Zander, zise Gwen. Eu şi Evelyn am căutat-o. -Ş i eu am căutat-o, spuse Nicole. De fapt, m-am dus înapoi la cascadă pentru a o căuta. Fiindcă n-am găsit-o acolo, m-am dus s-o caut în casa pe care Zander o în­ chinase. Am întrebat-o şi pe Louise dacă nu ştia ce se întâmplase cu ea. - Şi ea ce a zis? -N im ic util. Ceva despre un demon care a luat-o. A spus că oricum nu mi-ar fi folosit la nimic pentru că nu am genul de putere necesară pentru a face aparatul să funcţioneze. Era într-una dintre zilele ei proaste. Ştii cum era ea. Se afla întotdeauna la graniţa foarte fină dintre seminebunie şi nebunie adevărată. In ziua aceea, era categoric de partea cea proastă a graniţei. - De ce doreai aparatul? întrebă Gwen. -A m vrut să am o amintire, răspunse Nicole. Ceva care fusese important pentru Zander. El se exprimase clar că aparatul acela era bunul lui cel mai de preţ. Fi­ indcă nu l-am putut găsi, am presupus că tu l-ai furat sau că se pierduse în râu.

Ochi de Vis

195

- Eu şi Evelyn am fost convinse că a căzut în cascadă, împreună cu Zander, spuse Gwen. Dar acum, după ce Evelyn şi Louise au fost ucise prin metode paranormale, aş zice că altcineva a găsit camera foto în ziua aceea, cineva care are un talent şi care o poate folosi. Nicole se uită la ea. - Mă temeam că o să zici asta. - Este posibil să fi existat două arme bazate pe crista­ le, interveni Judson. încă nu avem toate răspunsurile. Ai spus că te-ai dus la Louise pentru a discuta. -D a . - Ce ai vrut so întrebi? rosti Judson. -Mi-am amintit ce zisese Zander despre abilitatea lui Louise de a ajusta focalizarea aparatului. A făcut-o vrăji­ toare, dar a spus că foarte puţini oameni au un talent ca al ei. M-am gândit că, dacă Gwen folosea camera foto, trebuia să se ocupe de focalizare periodic şi că poate ştia că Louise era în stare să facă o astfel de magie. -Te-ai gândit foarte bine, zise Gwen. Acelaşi lucru mi-a trecut şi mie prin minte. Acum, că Louise e moar­ tă, eu şi Judson am ajuns la concluzia că persoana care are camera foto se folosea de Louise pentru a i-o acorda, dar apoi a decis că devenise un pericol şi a ucis-o înainte ca noi să apucăm să discutăm cu ea. -D a , cred că exact asta s-a întâmplat, spuse Nicole. Când i-am găsit cadavrul, am fost îngrozită. Clopoţeii ăia afurisiţi! Cred că îi voi auzi în coşmarurile mele tot restul vieţii. -Clopoţeii răsunau când ai ajuns acolo? întrebă Judson. -D a , răspunse Nicole. îşi ridică mâinile şi îşi masă tâmplele. Era ca şi cum o fantomă îi făcea să scoată acea muzică teribilă. Părea că devenea din ce în ce mai pu­ ternică. Am vrut să fug de-acolo. Dar apoi v-am auzit maşina pe alee. M-am gândit că poate voi doi lucraţi împreună. Că le-aţi omorât pe Evelyn şi pe Louise şi aveaţi să mă ucideţi şi pe mine. Clopoţeii mă împiedi­ cau să gândesc limpede. Nicole făcu o pauză pentru a trage adânc aer în piept. Insă noaptea trecută, mi-am

196

Amanda Quick

dat seama că mă înşelasem în privinţa ta, Gwen, şi pro­ babil că greşisem în toate privinţele. -C e te-a convins că nu eu sunt criminala? întrebă Gwen. Nicole făcu un gest vag. -T u şi domnul Coppersmith m-aţi salvat din acel incendiu. -Asta-i tot? Ai decis că suntem tipii cei buni pentru că nu te-am lăsat acolo când casa a luat foc? -G enul de monstru pe care Zander mi l-a descris m-ar fi lăsat în casa aceea. Nicole clătină încet din cap. Cum de m-am putut înşela atât de tare în privinţa lui Zander? -Abilitatea de a-i fermeca pe cei din jurul lui făcea parte din talentul său, spuse Gwen. Ştii că era paranor­ mal. Ei bine, gândeşte-te că era un soi de hipnotizator. Ii putea face pe oameni să creadă orice. Şi eu, şi Evelyn am fost păcălite o vreme. La fel şi toţi ceilalţi din oraş. -M ă întreb dacă a păcălit-o şi pe Louise, zise Nicole încetişor. Sărmana vrăjitoare bătrână şi ţăcănită. Cre­ deţi că şi-a dat seama că era complicea unui criminal în serie?

capitolul 3 4 -Trebuie să aflăm mai multe despre trecutul lui Zan­ der Taylor, spuse Judson. Şi încă repede. Cât de multe aţi reuşit tu şi Evelyn să descoperiţi despre el după ce v-aţi dat seama că era posibil ca el să fie ucigaşul? -N u prea multe, zise Gwen. N-am avut decât formu­ larele pe care le-a completat pentru dosarele lui Evelyn când s-a alăturat grupului de studiu. A declarat că mama lui l-a dat spre adopţie la scurt timp după ce s-a născut. Evident, ceva cumplit s-a întâmplat cu părinţii lui adop­ tivi. Zander ne-a spus că au fost ucişi când locuinţa le-a fost jefuită. După aceea, a ajuns în grija asistenţilor maternali. Dar cine ştie? Nu putem fi siguri că Zander a zis adevărul.

Ochi de Vis

197

Judson se gândi la asta în vreme ce scoase capacul pa­ harului de cafea. Paharul cu ceai al lui Gwen stătea nea­ tins pe consola dintre scaunele din faţă. Luaseră cafeaua şi ceaiul de la singurul fast-food din Wilby, după ce ple­ caseră de la magazinul lui Nicole. La sugestia lui Gwen, intraseră pe un drum lung şi îngust, care se termina pe o stâncă acoperită cu copaci, ce dădea spre cascadă. Din locul unde parcaseră se zărea vechea cabană de pe celălalt mal al râului, pe care Evelyn o transformase în laborator. Clădirea fără geamuri era învăluită în um­ bre, iar Judson se gândi că era un alt monument trist al inutilităţii cercetării paranormalului. Gwen contemplă prin parbriz cabana întunecată. - Evelyn a băgat fiecare bănuţ pe care l-a avut în labo­ ratorul ăsta. Odată, am întrebat-o de ce îşi irosea atât de mult din viaţă încercând să dovedească faptul că para­ normalul este normal. - Şi ţi-a răspuns? - A spus că fusese împovărată cu capacitatea de a per­ cepe suficient de mult dincolo de normal pentru a-şi da seama că paranormalul exista. A zis că a cunoaşte puţin este întotdeauna primejdios pentru că te face să vrei mai mult. Iar ea era dornică să capete răspunsuri. - La fel şi fratele meu, Sam. Spune că nu poate aban­ dona cercetarea în condiţiile în care realitatea paranor­ malului i se arată ori de câte ori se uită intr-o oglindă. Iar acum zice că se ocupă de cercetare pentru binele viitorilor săi copii. - L-am cunoscut pe Sam, şi nu încape îndoială că e fascinat de cristale şi de fizica paranormalului, zise Gwen. Dar nu despre asta vorbeşti, nu? -N u. Nu mă înţelege greşit. Sunt întotdeauna inte­ resat de lucrurile descoperite în acel laborator - toată lumea din familia Coppersmith este interesată de acele cercetări dar nu sunt obsedat de ultima teorie legată de cristale sau de rezultatele unui nou experiment. Ri­ dică din umeri, sorbi din cafea, apoi puse paharul pe consolă. Decât dacă-mi dau seama cum îl pot folosi. Pe buzele lui Gwen apăru zâmbetul de cunoscătoare. - In decursul uneia dintre investigaţiile tale.

198

Atnanda Quick

-Sam este partenerul meu la Coppersmith Consul­ ting pentru că îi place_ partea ştiinţifică şi tehnică a afa­ cerii - criminalistica. Insă mie îmi place vânătoarea. - Da, ştiu. Luă paharul cu ceai şi îi scoase capacul. Şi încep să am impresia că îţi place să lucrezi singur. -P o t lucra cu Sam, zise el simţindu-se ciudat de defensiv. -Desigur, spuse ea. Pentru că face parte din familie. Poţi avea încredere în el. El trase adânc aer în piept şi expiră încet. - Am încredere în tine, Gwen. Ea păru surprinsă. Apoi, efectiv începu să radieze. -Vai, mulţumesc. Sunt onorată. întâmplător, şi eu am încredere în tine. -B in e. Asta-i bine. Se foi puţin, căutând o modali­ tate de a începe dificila discuţie pe care dorea s-o aibă cu ea. Mai este ceva ce vreau să-ţi spun. Respect ceea ce faci cu talentul tău. Ea făcu ochii mari. -Serios? Sunt încântată. Trebuie să-ţi spun că nu avem parte de prea mult respect în domeniul consultă­ rii paranormale. - In regulă, poate că ar trebui să-mi limitez declaraţia. Te respect pe tine. Nu sunt sigur dacă şi pe ceilalţi con­ sultanţi paranormali. Sunt foarte mulţi şarlatani. - Din păcate, este foarte adevărat. Sorbi precaută din ceai. Motiv pentru care mă gândesc la o schimbare de carieră. - Poftim? - îmi place afacerea asta cu detectivi. - îmi dau seama, mârâi el. -Lăsând modestia la o parte, simt că am un anumit fler pentru asta. -C h iar ai, fu el de acord. Dar unde anume vrei să ajungi cu asta? - I n ultimii doi ani, am rezolvat crime vechi pentru Dead of Night. Cu această ocazie, am învăţat multe de la Evelyn despre cercetarea cazurilor vechi. Am învăţat multe şi de la tine. De fapt, am reţinut câteva sfaturi

Ochi de Vis

199

foarte utile pe care mi le-ai dat în decursul parteneriatului nostru. - Gwen, dacă vrei să ajungi unde cred eu că vrei... - Ş i mai este şi treaba cu terapia viselor. Entuziastul lui Gwen creştea cu fiecare clipă. Ochii îi scânteiau. Dacă stai să te gândeşti, are multe în comun cu ce faci iu - căutarea indiciilor, înţelegerea motivelor. E ca şi cum mi-aş fi făcut ucenicia în toţi aceşti ani. Acum, sunt gata să ies la lumină. El începea să aibă un sentiment neplăcut, exact ca o căprioară în bătaia farurilor. -C e plănuieşti să faci după ce acest caz se va sfârşi? întrebă el. - O să-mi deschid o agenţie de detectivi paranormali, anunţă Gwen. El se gândi că ea era deja aproape^incandescentă. - M-am temut că o să spui asta. îşi puse paharul în suportul din consolă. Gwen, ascultă la mine, afacerea asta nu este aşa cum crezi tu. -Nu-ţi face griji, nu plănuiesc să fac concurenţă firmei Coppersmith Consulting, zise ea repede. Nu mă interesează deloc spionajul industrial sau munca de agent secret. - In regulă, ăsta-i un lucru bun, pentru că... - Mă gândesc mai degrabă la micile crime discrete şi Ia dispariţii de persoane. - Nu există cazuri de crimă discrete, iar când oamenii dispar, de obicei se întâmplă dintr-un motiv - adesea, un motiv primejdios. - Nu-ţi face griji, voi fi atentă. - Şi asta ar trebui să mă liniştească? Gwen, tu îţi câş­ tigi traiul citind aure. Alungi visele rele, îţi aminteşti? -Tocmai ţi-am explicat că această experienţă îmi va fi foarte utilă în decursul anchetelor. Entuziasmul şi ener­ gia îi făcură ochii să lucească. Sim t că aşa e bine, Judson. Este ca şi cum toată viaţa aş fi rătăcit încercând să mă găsesc şi să-mi dau seama ce ar trebui să fac. - Parcă ai fi sora mea. -Mi-am găsit pasiunea, Judson, la fel ca tine. Sunt sigură că, până la urmă, şi sora ta o va găsi pe a ei.

200

Amanda Quick

Pentru o fracţiune de secundă de coşmar, el se pomeni din nou în peştera inundată, sorbind ultimele molecule de aer din rezervor. Avu nevoie de două se­ cunde pentru a putea respira din nou. îşi dădu seama că dorea ca ea să simtă pasiune pentru el, nu pentru investigaţii. însă ea avea dreptate. Pe el îl pasiona munca pe care o făcea. Cum să-i spună că ea n-ar trebui să simtă ceva asemănător? Pentru că putea fi primejdios. De aia. Gândul că Gwen s-ar apuca să ancheteze de una singură „mici crime discrete11 îl speria teribil. Dar trebuia să recunoască faptul că o înţelegea. Rămaseră tăcuţi o vreme, ploaia răpăind necontenit pe parbriz. Energia care se ridica din cascadă era o forţă palpabilă care pătrundea până la ei. Ceva din adâncul îui Judson reacţionă la curenţii sălbatici. Mugetul ne­ obosit era estompat de geamurile închise ale maşinii, dar se auzea în fundal. Se întrebă absent de câte veacuri apele se prăbuşeau de pe stâncă. Nu trebuia să fii para­ normal pentru a şti că paranormalul exista. Era de-ajuns să te uiţi la forţele naturii ca să-ţi dai seama că energia era prezentă de-a lungul unui vast - poate, nesfârşit spectru care se întindea mult dincolo de ceea ce oame­ nii, cu simţurile lor limitate şi cu maşinăriile lor firave, puteau măsura. -U neori, vânătoarea nu se sfârşeşte bine, spuse el după o vreme. Uneori, aflu răspunsul prea târziu pen­ tru a mai fi de folos cuiva. Uneori, oamenii nu vor să accepte răspunsurile pe care le primesc de la mine. Uneori, nu găsesc nici un răspuns. - Uneori, pot alunga un vis urât, replică Gwen. Une­ ori, clienţii mei nu vor să accepte răspunsurile pe care le primesc de la mine. Uneori, nici eu nu găsesc un răs­ puns. Dar cel puţin ca anchetator particular voi putea să găsesc unele răspunsuri. - Marele neajuns al muncii de investigaţie este că tre­ buie să ai de-a face cu clienţii, spuse el. -N u pot fi mai frustranţi sau mai dificili decât clien­ ţii mei, care apelează la terapia viselor. -Posibil, dar pot fi mai primejdioşi. Ultimul meu client a încercat să mă omoare.

Ochi de Vis

201

-Dumnezeule mare! înghiţi în sec. Ei bine, promit că voi fi atentă. -A i mai zis asta. -N u te supăra, dar, având în vedere cariera pe care o ai, nu te afli în poziţia de a ţine predici cuiva despre importanţa neasumării de riscuri. Nici unul din noi nu-şi poate ignora talentul, Judson. -Această conversaţie nu decurge bine, nu-i aşa? spuse el. Poate ar trebui să revenim la ancheta noastră. - Bine. El se sprijini parţial de portieră şi îşi puse un braţ de spătarul scaunului. -A m impresia că Zander Taylor ţi-a spus mai multe decât îţi dai seama. Sprâncenele lui Gwen se ridicară puţin. - Ce te face să zici asta? -U n mincinos priceput este de obicei suficient de deştept pentru a include cât mai mult adevăr posibil. Asta face ca povestea să fie mai convingătoare. -C eea ce ştiu sigur despre Zander este că a fost un mincinos desăvârşit, spuse Gwen. -C az în care e posibil ca măcar o parte dintre infor­ maţiile pe care i le-a dat lui Evelyn când s-a înscris la acel studiu să fi fost corecte, zise Judson. -C h iar dacă ai dreptate, cum separăm grâul de neghină? Judson închise ochii şi invocă puţină energie, intrând în mintea psihopatului mort. - Am bănuiala că, atunci când ne vom apuca să cerce­ tăm, vom descoperi că Taylor a fost cu adevărat adoptat şi că părinţii lui au fost ucişi - poate chiar de Taylor, din câte ştiu despre profilul lui parapsihologic -, dar nu asta-i problema noastră acum. -U neori, mă întreb câţi oameni a ucis, însă bănu­ iesc că nu vom şti niciodată, zise Gwen posomorâtă. Poate că nici nu vreau să ştiu. Judson deschise ochii. - Probabil a spus adevărul şi când a zis că a ajuns în grija unor asistenţi maternali. Acestea sunt fapte care pot fi verificate. De asemenea, sunt fapte care atrag

202

Amanda Quick

compasiune. Asta era un element esenţial pentru impre­ sia pe care voia s-o facă. -S u n t înclinată să-ţi dau dreptate chiar şi numai pentru faptul că, atunci când a vorbit despre sistemul de asistenţi maternali, mi-a dat impresia că îi era ceva foarte familiar. - La fel cum îţi era şi ţie? - Da, zise ea pe un ton neutru. Insă, chiar dacă aceste fapte sunt adevărate, la ce ne folosesc? - Deocamdată, nu sunt sigur, admise el. încă pun în­ trebări. Scotocesc. Aşa merge treaba. Dar trebuie să ne mişcăm mai repede. N-am timp să fac cercetări. O să-l pun pe Sawyer să se ocupe de trecutul lui Zander Taylor, să vedem ce găseşte. Judson îşi scoase telefonul. La nai­ ba! Ne-ar fi fost foarte utile dosarele lui Ballinger de pe vremea când a fost consilier la Summerlight. - De ce? întrebă Gwen. El începu să caute numărul lui Sawyer. -In primul rând, ne-ar fi putut da mai multe infor­ maţii despre Taylor. Cei de la şcoală trebuie să fi avut mai multe informaţii despre trecutul lui. - Dar Zander n-a fost la Summerlight. Judson se opri chiar în clipa când se pregătea să-l ape­ leze pe Sawyer. - Eşti sigură? - Categoric. -A m crezut că toţi subiecţii studiului lui Ballinger proveneau de la Summerlight. -Evelyn ne-a găsit pe cei mai mulţi dintre noi în dosarele ei de la Summerlight, dar nu pe toţi, spuse Gwen. La început, chiar a făcut puţină reclamă online. A renunţat la asta după doar câteva zile, deoarece a fost asaltată de răspunsuri din partea amatorilor de jocuri fantastice, a paranormalilor falşi, a celor răpiţi de extra­ terestri şi a paranoicilor care poartă căşti de staniol şi cred în teoria conspiraţiei. A zis că n-avea cum să-i elimi­ ne pe toţi nebunii pentru a găsi una sau două persoane cu har care ar fi putut răspunde la mesajul ei. - Cum de l-a găsit pe Taylor?

Ochi de Vis

203

- E l ne-a spus că a văzut unul dintre anunţurile pos­ tate de Evelyn la începutul proiectului. A contactat-o online şi a fermecat-o apelând la mândria ei academică. A pretins că este un cercetător serios. A susţinut că au­ zise de munca ei în domeniu şi că citise nişte articole pe care ea le publicase într-o revistă online. Când s-a oferit să vină în Wilby pe cheltuiala lui pentru a o cu­ noaşte, ea s-a grăbit să profite de ocazie. După ce a vor­ bit cu el, a fost convinsă că avea un talent adevărat. - Se potriveşte. Cu telefonul strâns în mână, Judson privi cascada bubuitoare. Categoric, se potriveşte. -Despre ce vorbeşti? vru Gwen să ştie. De ce este important că Zander a ajuns în grupul de studiu al lui Evelyn ca urmare a unui anunţ pe internet? Judson se întoarse din nou spre ea. - Gândeşte-te! Evelyn publică o scurtă serie de anun­ ţuri pe internet, apoi renunţă la acea metodă de recruta­ re, preferând să se bazeze pe dosarele de la Summerlight. Totuşi, în decursul acelei perioade scurte, reuşeşte cum­ va să atragă atenţia unui ucigaş în serie paranormal. Gwen încuviinţă încet din cap. -Există nenumăraţi paranormali falşi care îşi fac re­ clamă online. Ce şanse erau ca Taylor să vadă anunţul lui Evelyn? Asta întrebi? -D a . - Dacă mă întrebi pe mine, habar n-am care sunt şansele, admise Gwen. Evit matematica ori.de câte ori este posibil. -Asta nu-i matematică - este intuiţia mea. Gwen zâmbi. -Adică talentul tău. - Cred că Zander Taylor a aflat de Evelyn şi de grupul ei de studiu deoarece deja avea un declanşator aici. - Un declanşator? -U n sistem de alertare pentru a fi sigur că absolut toate noutăţile legate de Wilby, Oregon, se deschideau instantaneu în computerul lui. - Pentru Dumnezeu, de ce l-ar fi interesat informaţii­ le legate de acest minuscul punct de pe hartă?

204

Arnanda Quick

-Nu-mi vine în minte decât un motiv, spuse Judson. Urmărea ce se întâmpla Wilby deoarece avea o legătură personală cu acest loc. - Dar nimeni din oraş nu-1 cunoştea - sunt sigură de asta. Cineva ar fi zis ceva la un moment dat. -M i-ai spus că Louise Fuller nu era tocmai genul comunicativ. -Louise. Colţurile ochilor lui Gwen se strânseră uşor. Dumnezeule mare, ai dreptate! Nicole a'zis că ea îi acorda cristalul. Asta înseamnă că era posibil s-o fi cunoscut pe Louise dinainte de a ajunge în Wilby. Poate că s-a folosit tot timpul de ea pentru a-i acorda camera foto. Dar n-a omorât pe nimeni în apropiere de acest oraş, cel puţin nu din câte am aflat noi. -U n psihopat deştept nu-şi murdăreşte propriul cuib, nu dacă nu-şi pierde controlul sau nu se decide să scape de martori. De ce să rişte ucigând localnici? Judson făcu pauză preţ de o fracţiune de secundă. Doar dacă provocarea e de-a dreptul irezistibilă. -Subiecţii grupului de studiu al lui Evelyn au repre­ zentat o atracţie irezistibilă, şopti Gwen. Dependenţa lui Zander a scăpat de sub control. -P e Taylor îl interesau evenimentele din Wilby de­ oarece Louise Fuller, acordoarea lui, se afla aici. Asta ne face să ne întrebăm cum de a găsit-o pe Louise de la bun început. - Ş i de ce nimeni din oraş nu l-a văzut până nu s-a alăturat grupului de studiu, adăugă Gwen. Judson privi spre laboratorul aflat de cealaltă parte a cascadei. - Nu pot decât să speculez, dar două lucruri ştiu sigur. Talentele paranormale par să aibă o componentă gene­ tică puternică. Dacă ar fi să iau drept exemplu familia Coppersmith, abilitatea de a percepe şi de-a manipula paranormalul se poate transmite copiilor. Un alt lucru pe care îl ştiu este că secretele de familie sunt întotdeau­ na cel mai bine păstrate. -Secretele de familie? zise Gwen stupefiată. -Avem nevoie de confirmare. II sun pe Sawyer.

Ochi de Vis

205

îi apelă numărul. Nick răspunse după ce telefonul sună de trei ori. Judson auzi voci estompate în fundal. Una dintre ele era a mamei lui. -Sper că este important, spuse Nick. Sunt cam ocupat în clipa asta, Coppersmith. - Cu ce? întrebă Judson. -Aleg accesoriile pentru smoching. Apropo, mama ta zice că ar fi cazul să vii să faci şi tu acelaşi lucru, altfel vei avea mari necazuri. Eşti cavalerul de onoare al lui Sam, îţi aminteşti? - Ce-mi amintesc este că tu trebuia să lucrezi la cazul meu. -U n ii dintre noi - cei cu adevărat talentaţi - sunt capabili să îndeplinească simultan mai multe sarcini. Apropo, doamna Coppersmith spune să-ţi zic că n-a gă­ sit manevre financiare ciudate în cazul vreunuia dintre cei aflaţi pe lista cu suspecţi pe care mi-ai dat-o. - O să mai adaug câteva nume pe listă, zise Judson. - Rozi Revolta vibră în vocea lui Nick. Duc mireasa la altar. Nu pot purta o cămaşă roz. Asta-i o nuntă clasică. O să port o cămaşă albă. - La naiba, Sawyer, spuse Judson. Fii atent! -S-a dovedit că şi alţi doi moştenitori au petrecut ceva timp în camera de chat a lui Sundew, zise Nick. Nici unul n-a manifestat vreun interes anterior faţă de consilierea paranormală. Nu, nu pliseuri. Gândeşte-te la Armâni, nu la costumul pe care l-ai închiriat pentru balul de absolvire a liceului. -Lasă dracului cârpele, Sawyer! se răsti Judson. Şi lasă deoparte şi camera de chat deocamdată. A apărut ceva mai urgent. Nick scoase un suspin îndurerat. - Ce mai vrei acum? -T o t ce poţi afla despre trecutul unei femei pe nume Louise Fuller. - Ce anume să caut? - Istoricul familiei. Mă interesează o legătură de rude­ nie între Louise şi Zander Taylor.

206

Amanda Quick

- Psihopatul care a încercat s-o omoare pe Gwen? Rahat! Crezi că nenorocitul încă este în viaţă, la urma urmelor? -T u să-mi spui. - Zi-mi tot ce ştii despre ea. Judson îi relată puţinele lucruri pe care le cunoşteau. -T e sun de îndată ce aflu ceva, promise Nick pe un ton rece şi sobru. Judson încheie convorbirea. - Ş i acum, ce facem? întrebă Gwen. -Acum, aşteptăm, spuse Judson. Ura partea asta. Nu cred că lui Sawyer o să-i ia prea mult să găsească răs­ punsuri fiindcă mă îndoiesc că Louise a ştiut cum să-şi ascundă trecutul. Gwen se uită la el. -T u deja cunoşti răspunsul, nu-i aşa? Judson ezită. -A m învăţat pe propria piele să nu trag concluzii pripite. - Dar ştii, nu-i aşa? -D a , recunoscu el. Este singurul răspuns care se potriveşte. Nick îl sună un sfert de oră mai târziu. Judson desluşi energia din vocea lui. „Suntem mai asemănători decât crezi, Sawyer“, gândi el. „Amândoi ne simţim bine când vânăm. “ Trecu telefonul pe difuzor astfel încât să audă şi Gwen conversaţia. -S-ar putea să fi găsit ceva, şi nu e de bine, spuse Nick. Cu treizeci şi patru de ani în urmă, Louise Fuller locuia în L.A. A ajuns într-o sectă în care se consu­ mau droguri psihoactive. Secta era de fapt o acoperire pentru o bandă infracţională bine organizată. Liderul îşi controla adepţii cu ajutorul drogurilor şi al sexului, îi punea pe bărbaţi să vândă droguri, iar pe femei să se prostitueze. Louise a fost una dintre prostituate. A rămas însărcinată şi şi-a dat copilul spre adopţie. -Vreun indiciu despre tată?

Ochi de Vis

207

-N u. M-am izbit de un zid. La vremea aceea, trăia într-o ceaţă produsă de droguri. Liderul sectei o tri­ mitea pe străzi în fiecare noapte pentru a face sex cu oricine avea bani de plătit. Conform asistentului social, Louise avea halucinaţii şi era incapabilă să-şi înde­ plinească îndatoririle materne din cauza dependenţei de droguri şi a problemelor psihice. Copilul a ajuns la un cuplu care nu avea copii şi care... -M ai târziu, a fost ucis în urma unui jaf, încheie Judson. -C rezi că odrasla lui Louise era viitorul Zander Taylor, nu-i aşa? întrebă Nick. - Explică multe. N-aş fi surprins dacă el a fost cel care i-a ucis pe părinţii lui adoptivi. - Da, şi eu m-am gândit la posibilitatea asta, zise Nick. La vremea aceea, tânărul Zander făcea terapie. De fapt, făcuse ani de zile, deoarece a manifestat obişnui­ tele semnale de avertizare - torturarea animalelor mici şi declanşarea de incendii - de la o vârstă fragedă. Avea treisprezece ani când s-a petrecut aşa-zisa spargere a lo­ cuinţei. Le-a spus poliţiştilor că a venit de la şcoală şi a găsit cadavrele. După aceea, a fost dat în grija asistenţi­ lor maternali timp ele doi ani, a fost trimis de colo-colo prin sistem, făcând prăpăd pe unde ajungea, iar în cele din urmă, spre marea uşurare a tuturor, a dispărut. - Dar cu Louise ce s-a întâmplat? - Secta s-a destrămat la un moment dat, zise Nick. Li­ derul a dispărut. Louise s-a mutat în Wilby şi a început să fabrice clopoţei de vânt, pentru că o distra şi pentru că asta îi aducea un venit. - Se pare că Taylor a găsit-o până la urmă. La vremea aceea, deja ştia cum să îşi folosească talentul. Din câte se pare, era expert în fermecarea oamenilor. Louise tre­ buie să fi fost o ţintă deosebit de uşoară, deoarece era fragilă psihic. Gwen vorbi de pe locul din dreapta: - Şi fiindcă era mama lui, pentru numele lui Dumne­ zeu! O parte din ea probabil că a dorit să-şi regăsească unicul copil.

208

Amanda Qidck

-T u de obicei ai dreptate când vine vorba despre asemenea lucruri, Gwen, spuse Nick. -Bănuiesc că Louise i-a dat fiului ei cristalul care făcea aparatul să funcţioneze, continuă Gwen. Ea s-a temut întotdeauna de demoni. Poate na dat crista­ lul privindu-1 ca pe un fel de dispozitiv personal care să-l protejeze. -Taylor se întorcea periodic în Wilby pentru ca foca­ lizarea armei lui să fie reajustată, zise Judson. Probabil că Louise n-a ştiut niciodată ce făcea cu ea. - Problema cu teoria asta este că nimeni din Wilby nu l-a întâlnit pe Taylor până n-a ajuns să facă parte din grupul de studiu al lui Evelyn, spuse Gwen. Dacă o vizita ocazional pe Louise pentru ca ea să-i acordeze cristalul camerei foto, de ce nu l-a observat nimeni? - Louise locuia în mijlocul pădurii, la câţiva kilometri în afara oraşului, îi aminti Judson. Ar fi fost uşor pentru Taylor s-o viziteze fără a fi văzut de localnici. Nu trebuia să vină prea des pentru a-şi acorda camera foto. Probabil că îşi omora victimele la câteva luni distanţă. - Iar aparatul probabil rezista la două sau trei crime înainte de a trebui să fie reacordat, zise Gwen încet. - Dacă este adevărat, atunci Taylor n-ar fi trebuit să-şi viziteze iubita mamă decât de două, cel mult trei ori pe an, spuse Nick. Aşa că a reuşit să păstreze secretul vizi­ telor. Dar, dacă ai dreptate, atunci înseamnă că şi ea a păstrat secretul acelor vizite. De ce? Ce rost ar fi avut? - încă nu am toate răspunsurile, zise Judson. -N u, zău? pufni Nick. Mi se pare că le ştii cam pe toate. De ce m-ai mai sunat? -A trebuit să aflu cât mai multe posibil despre trecu­ tul ei, deoarece altcineva care are talentul lui Taylor uti­ lizează camera foto pentru a omorî oameni ca să câştige bani. Oricine ar fi se folosea de Louise pentru a acorda aparatul. însă Zander Taylor nu ucidea pentru bani. O făcea pentru că-i plăcea. - De obicei, psihopaţii nu-şi schimbă modul de ope­ rare, aşa încât poţi uita de teoria că Taylor încă trăieşte, zise Nick.

Ochi de Vis

209

- Da, admise Judson. Avem de-a face cu alt criminal, «.are întâmplător are acelaşi gen de talent. Iar dacă ar fi să credem în genetică... Gwen stătea nemişcată. - Familia. - Ce-a spus? întrebă Nick. -S e gândeşte la ce mă gândesc şi eu, zise Judson. Fiorul adânc al intuiţiei îi încinse sângele. Bazându-ne pe puţinul pe care îl ştim despre genetică, există posi­ bilitatea ca ucigaşul pe care-1 vânăm să fie rudă cu Zander Taylor. - S-ar putea ca Louise Fuller să nu fi renunţat doar la un copil, sugeră Gwen. -A , da, foarte popularul scenariu în care gemenii sunt despărţiţi la naştere, comentă Nick. Adăugă înse­ ninat: Mă tem că nu ţine în acest caz. Conform dosa­ rului, Louise n-a avut alt copil. Fiul ei s-a născut prin cezariană. Cu acea ocazie, trompele i-au fost legate. I-a spus asistentului social că nu putea risca să dea naştere unui alt copil. Gwen se aplecă în faţă. - I-a zis asistentului social de ce nu dorea alt copil? -Conform notiţelor, Fuller i-a explicat că pruncul ei era copilul unui demon, spuse Nick. N-a vrut să rişte să repete greşeala. - La naiba! judson îşi simţi intu iţia cristalizându-se şi devenind certitudine. Trebuie să-l găsim. - Pe cine? întrebă Nick. - Pe demonul-tată, răspunse Judson. El este cheia întregii poveşti. -N-am nici o şansă să dau de unul dintre evident foarte numeroşii clienţi cu care Fuller s-a culcat cu treizeci şi patru de ani în urmă, spuse Nick. Sunt bun, dar nu chiar atât de bun. Acest gen de prostituţie stra­ dală implică plata cash. N-am cum să iau urma bani­ lor. Şi, după tot acest timp, probabil că nu mai există nimeni care să-şi amintească numele şi feţele. Este o pistă moartă. Gwen se aplecă pentru a vorbi mai aproape de telefon:

210

Amanda Quick

-Demonul n-a fost unul dintre clienţi, zise ea. De­ monul este ticălosul care a jucat rolul proxenetului ei. De asta se temea de el. Ii controla trupul şi mintea. - îl căutăm pe liderul sectei, spuse Judson. Şi-a schim­ bat cariera cu ceva vreme în urmă. A devenit asasin plătit. Intoarce-te la computerul tău, Sawyer. Găseşte-1 pe Sundew!

capitolul 35 Gwen aşteptă nerăbdătoare până când Judson înche­ ie convorbirea. Energia, entuziasmul şi anticiparea clo­ coteau în ea. - Ştiu de ce Louise i-a dat fiului ei camera foto cu acel cristal, spuse ea. - Da.7 Judson îşi prinse telefonul la curea. Bănuiesc că nu crezi că a făcut-o pentru că plănuia să-l lanseze în afacerea crimelor în serie. -N u, i-a dat-o pentru a se putea proteja de tatăl lui, demonul. - Hmm. Judson analiză teoria cu un aer rece, gândi­ tor. Să ştii că asta se potriveşte, într-un mod ciudat. - Poate chiar a îndrăznit să spere că Zander va face ceea ce ea nu putea - să-l distrugă pe omul care o abuza­ se vreme îndelungată. - A dorit ca fiul ei s-o răzbune. Da, şi asta se potriveş­ te. Să ştii că e util să vorbesc cu tine. Mă ajută să clarific lucrurile. Te pricepi la analiza psihologică. Ea fu surprinsă de cât de mult o bucură aprecie­ rea lui. -Mersi. Bănuiesc că-i un efect colateral al talentului meu. Tu poţi intra în mintea tipilor răi. Eu, se pare, intru în mintea victimelor. - Chestia cu vorbitul cu fantomele. -C orect. Cred că despre asta-i vorba de fapt. Când fac asta, realizez o analiză psihologică a victimelor. - Da, admise Judson. Păru intrigat de idee. Pari a avea talent la asta. - Facem o echipă bună.

Ochi de Vis

211

- Aşa se pare. - Ei bine, oricine o fi demonul, nenorocitul are mul­ te pentru care să dea socoteală. -Intr-adevăr, fu Judson de acord. Un lucru e sigur: totul indică faptul că demonul este un locuitor al ora­ şului Wilby. A fost aici în tot acest timp. Dar Louise trebuie să fi ştiut că era aici. Dacă era îngrozită de el, de ce nu s-a mutat? - Şi psihic, şi fizic, era o femeie o femeie cu probleme, spuse Gwen. Pentru oricare ticălos capabil să conducă o sectă ar fi fost un fleac s-o controleze. Ar fi dorit-o aici nu doar fiindcă era convenabil pentru el, ci şi pentru că o putea supraveghea, ca să se asigure că nu-i venea ideea de a se duce la poliţie. - Iar dacă avem dreptate, acest demon are un ta­ lent serios, zise Judson. Ceea ce înseamnă că i-a fost şi mai uşor să manipuleze o femeie atât de fragilă pre­ cum Fuller. - Sărmana Louise! Nu-i de mirare că era o epavă. Ur­ mătoarea întrebare este dacă tatăl şi fiul se cunoşteau. Judson bătu cu un deget în volan. - Poate că nu de la început, când Taylor abia o găsise pe maicâ-sa în Wilby. Dar la un moment dat, da, s-au descoperit unul pe altul. Poate că Louise i-a spus lui Tay­ lor despre tatăl lui sau poate că demonul a descoperit că mama şi fiul s-au regăsit, aşa că s-a prezentat. Acum tatăl are camera foto - sau cel puţin cristalul din ea. L-a folosit în ultimul an şi jumătate. -A sta confirmă motivul uciderii lui Evelyn. A desco­ perit identitatea demonului. -D a. - Iarăşi, aşteptăm, nu? - Din păcate, da.

capitolul 3 6 Gwen îşi suprimă un mic geamăt când îl văzu pe Wesley Lancaster plimbându-se prin faţa intrării în han. Coama lui blondă flutura în adierea domoală. Se uită

212

Amanda Quick

nerăbdător la costisitorul ceas negru pe care îl purta la mână. Când îşi ridică privirea, zări SUV-ul lui Judson intrând în parcare. Uşurarea şi nerăbdarea se desluşeau limpede pe chipul lui frumos. -A m ştiut că nu va renunţa uşor, spuse Gwen. Dar am sperat că va aştepta o vreme înainte de a mă bate la cap din nou. Judson parcă SUV-ul pe unul dintre locurile goale şi opri motorul. - Ai de gând să vorbeşti cu el? - Glumeşti? Sigur că o să vorbesc cu el. Va dura ceva timp până voi reuşi să deschid o agenţie de investigaţii. Până atunci, am nevoie de banii din scenariile pentru Dead of Night. Gwen îşi desfăcu centura de siguranţă, deschise portiera şi coborî din maşină. Doar că sunt cam ocupată în clipa de faţă. Cu puţin noroc, îl pot convinge să aibă răbdare. -N u cred, replică Judson. Nu se uita la ea. Atenţia lui era îndreptată spre in­ trarea în han. Ea îi urmări privirea şi îl văzu pe Wesley îndreptându-se cu paşi mari spre SUV. -E ra şi vremea să apari, Gwen, zise Wesley. Trebu­ ie să vorbesc cu tine. Este important. Am dat peste un concept-dinamită pentru emisiune. O va duce într-o nouă cJirecţie. - In regulă, lasă-mă un minut, spuse ea. Deschise portiera din spate şi scoase cu ambele mâini cuşca pisicii. Max mârâi şi îşi lipi urechile de cap. - Este vina ta că nu poţi sta liniştit la han cât timp noi suntem plecaţi, îi aminti Gwen. Cu asta te alegi dacă le sperii pe cameriste. Judson ocoli SUV-ul prin faţă, reuşind cumva să pară că nu remarcase prezenţa lui Wesley. - Il iau eu pe Max, zise Judson. - Mersi. Gwen îi dădu cuşca grea. O să vorbesc cu Wesley în hol. -E u îl duc sus pe Max, continuă Judson. Să nu ieşi din han. -N -o s-o fac, îi promise ea.

Ochi de Vis

213

în cele din urmă, Judson catadicsi să recunoască pre­ zenţa lui Wesley înclinând foarte vag capul. -Lancaster, zise Judson pe un ton neutru. Wesley se încruntă nerăbdător. -V ăd că încă eşti aici, Coppersmith. Judson îl ignoră. în schimb, îşi înclină capul şi o să­ rută pe Gwen rapid, posesiv, luând-o prin surprindere. Nu se deranjâ să aştepte un răspuns. Se îndreptă şi o privi cu ochii mijiţi. - Să nu stai mult, spuse el. Avem multe de făcut în această după-amiază. Ţinând în mână cuşca pisicii de parcă era uşoară ca fulgul, se îndreptă spre intrarea în hol. Gwen îl privi cu un amestec de iritare şi amuzament. Şi Wesley se uită în urma lui Judson, cu maxilarul încleştat. - într-o zi, va trebui să-mi zici ce vezi la Coppersmith. Făcu o pauză, în mod deliberat. Adică, în afară de banii familiei Coppersmith. -S ă ştii că insultându-ne pe mine şi pe bărbatul cu care am în prezent o relaţie nu este cel mai bun mod de a începe această conversaţie. Wesley se strâmbă. - Ştiu. Scuză-mă pentru asta. Doar că am cu adevărat nevoie de ajutorul tău în acest moment şi am impre­ sia că acest Coppersmith face tot posibilul să stea în calea mea. -N o i doi avem o relaţie de afaceri, spuse ea. Judson înţelege asta. Salonul de ceai este gol la ora asta. Ce-ar fi să stăm de vorbă acolo? Sunt sigură că personalul nu se va supăra dacă stăm la una dintre mese ca să avem o conversaţie privată. - Bine. Ea o luă înainte, intrând în hol, iar apoi în salonul liniştit. Se aşeză la o masă de lângă fereastră. Wesley se instală vizavi de ea. - Unde ai fost? întrebă el. Am aşteptat aproape o oră şi jumătate să apari. - Habar n-am avut că te-ai întors în Wilby. De ce nu m-ai sunat să stabilim o întâlnire?

214

Amanda Quick

-A m încercat. Telefonul tău era închis. Cu întârziere, îşi aminti că închisese telefonul când intraseră în magazinul lui Nicole. -Scuze, e vina mea, zise ea. Băgă mâna în geantă, scoase telefonul şi îl porni. Privi lista apelurilor pierdu­ te. M-ai sunat de şase ori? -începusem să fiu îngrijorat, dacă vrei să ştii adevărul. Ea băgă telefonul la loc în geantă. - De ce? -I n caz că ai uitat, două femei au fost găsite moarte în acest orăşel, în ultimele patruzeci şi opt de ore. Iar azi-dimineaţă, tu ai dispărut. - N-am dispărut. -Nim eni de la han nu ştia unde eşti. Tot ce mi-au putut spune cu certitudine a fost că, ultima oară, te-au văzut în compania lui Judson Coppersmith. Ea trase aer în piept şi expiră încet. -Scuze. Nu mi-a trecut prin cap că cineva ar putea fi îngrijorat. - Nu cred că altcineva în afară de mine a fost îngri­ jorat, zise Wesley. Dar trebuie să-ţi spun că moartea lui Evelyn m-a zguduit. Iar apoi, vrăjitoarea locală a pierit în incendiul care i-a distrus casa. Poate că am făcut cam prea multe episoade pentru Dead of Night, dar acest Wilby începe să-mi dea fiori. în dimineaţa asta, văzând că nu-mi răspunzi la telefon, cred că am reacţionat exagerat. - Louise, spuse Gwen. Vorbise încet, dar cu fermitate. - Poftim? - Pe femeia care a murit o chema Louise Fuller. Şi, ca să ştii, nu se ocupa de vrăjitorie. A fost un suflet chinu­ it, şi era afectată de nişte probleme psihice serioase. Wesley se înroşi la faţă. - Scuză-mă. Se pare că astăzi reuşesc de minune să te jignesc, dar, crede-mă, este ultimul lucru pe care vreau să-l fac. - Spune-mi de ce m-ai sunat de şase ori azi şi de ce ai aşteptat o oră şi jumătate să apar.

Ochi de Vis

215

Entuziasmul transformă faţa frumoasă a lui Wesley. Se aplecă în faţă, îşi sprijini braţele pe masă şi începu să vorbească pe un ton jos, insistent: - Este o modalitate perfectă de a revitaliza emisiunea, zise el. Nu ştiu de ce nu m-am gândit la asta imediat. Bănuiesc că din cauza şocului provocat de moartea lui Evelyn. La început, nu m-am putut gândi decât la găsirea dosarelor ei. - O, pentru Dumnezeu, ar fi trebuit să-mi dau seama. Tu eşti cel care a scotocit prin biroul lui Evelyn după ce trupul ei a fost luat de-acolo, nu-i aşa? - Uite ce-i, Gwen, n-a fost aşa. N-am luat nimic. - Cum ai putut face aşa ceva? Este vorba despre inva­ darea intimităţii unei persoane care a murit. Este ilegal. Se numeşte intrare prin efracţie. Oamenii ajung la puş­ cărie pentru astfel de lucruri. Ochii lui Wesley se întunecară de revoltă. -M ă acuzi că am spart casa lui Evelyn? - Nu a fost o acuzaţie, spuse Gwen. Ci, mai degrabă, o descriere a stării de fapt. - Pe ce bază? -A intuiţiei. -Nu-i poţi acuza pe oameni de acţiuni ilegale pe baza intuiţiei. -T u ai fost. Nu te osteni să negi. - In regulă, am trecut pe la ea pe-acasă în ziua aia, dar jur că n-am luat absolut nimic. Şi nici n-am intrat prin efracţie. Uşa din spate era descuiată când*am ajuns acolo. N-am făcut decât să mă uit prin dosare. A fost an­ gajata mea. Informaţiile pe care le aduna în momentul morţii îmi aparţin de drept. -C asa aceea este a mea acum. Nici măcar să nu te apropii de ea fără permisiunea mea. - Calmează-te! îmi cer scuze. Wesley se sprijini de spătarul scaunului. Oricum, n-am nici un motiv să mă întorc acolo. Şi, ca să fie absolut clar, repet, n-am luat absolut nimic. - De ce ai făcut aşa harababură? - Pentru că mă grăbeam, zise Wesley. Mă temeam să nu vină cineva şi să mă găsească în casă şi să creadă

216

Amanda Quick

că sunt genul care jefuieşte casele goale, ai căror pro­ prietari au murit. N-am vrut să fiu prins, atât tot. Dar n-am furat nimic. -T e cred, spuse ea. Nu că asta ar rezolva problemele etice pe care le implică fapta ta. Wesley se uită la ea un moment îndelungat. începu să bată darabana în masă. -T u chiar crezi că a fost ucisă, nu-i asa? -D a . - La fel cum au fost omorâţi şi oamenii aceia în urmă cu doi ani? -D a . - Ştiam eu. Este perfect. Wesley îşi folosi ambele mâini pentru a-şi da părul blond după urechi. Entuziasmul îi străluci din nou în ochi. Dacă ai dreptate, ar putea fi o chestie colosală. - Mă îndoiesc. Dacă am dreptate, toate victimele au fost ucise prin metode paranormale, iar asta va fi impo­ sibil de dovedit. - Dar asta-i exact ce încerci tu să faci, nu-i aşa? Să do­ vedeşti că Evelyn a fost ucisă prin metode paranormale. De asta ai rămas în Wiiby. Nu pentru a te ocupa de proprietăţile lui Evelyn. Ci pentru a încerca să afli ce li s-a întâmplat cu adevărat ei şi acelei vrăjitoare. - Louise Fuller. - Lui Louise Fuller, repetă Wesley ascultător. Gwen expiră lent. - Este adevărat, aş vrea să obţin nişte răspunsuri. - Iar Coppersmith ce amestec are? - îmi este prieten. -V ă culcaţi împreună - măcar atât lucru ştiu, zise Wesley. La naiba, toată lumea din oraş ştie! Dar asta nu-i toată povestea. Te cunosc de doi ani. In tot acest timp, n-ai avut nici măcar o relaţie serioasă. -N u mi-am dat seama că acorzi atâta atenţie vieţii mele personale. - Recunosc că, după divorţul meu de anul trecut, am întrebat-o pe Evelyn din când în când de tine, spuse Wesley. Mi-a zis clar că nu te interesează o relaţie intimă cu un bărbat. Am înţeles mesajul.

Ochi de Vis

217

- Chiar l-ai înţeles? - E i bine, am crezut că da. Am presupus că pur şi simplu nu-ţi plac bărbaţii în felul acesta, că eşti mai de­ grabă interesată de femei. Wesley se încruntă. Dar, când ai apărut aici cu Coppersmith, a fost evident că ceva se schimbase. - Ş i te întrebi de ce el şi nu tu? Pentru numele lui Dumnezeu, Wesley, tu n-ai avut niciodată sentimente profunde pentru mine. Amândoi ştim asta. Cu doi ani în urmă, am fost o curiozitate pentru tine - o femeie care susţinea că are talent paranormal. Te-ai întrebat cum ar fi să te culci cu mine, atât tot. Priveşti situaţia prin lentilele orgoliului tău. Las-o baltă! Uneori, doi oa­ meni pur şi simplu nu se potrivesc. - Dar tu şi Coppersmith v-aţi potrivit, nu-i aşa? -C red că am deviat puţin de la subiect. Wesley mormăi: - Mda, ai dreptate. Mă crezi sau nu, mă aflu aici pen­ tru a-ţi face o propunere de afaceri. -T e ascult. -Mi-a venit o idee colosală. Stai să auzi care-i noul meu concept pentru emisiune. Va duce Dead of Night în liga mare. -Spune-mi despre ce-i vorba, îi ceru Gwen încercând să nu pară prea entuziasmată. - Până acum, ne-am concentrat pe vechi legende des­ pre case bântuite şi pe evenimente paranormale misteri­ oase. Wesley vorbea foarte hotărât. Dar asta nu mai este la modă. Ceea ce îi trebuie emisiunii este o nouă abor­ dare atractivă. - Ş i cum plănuieşti să faci asta? - O să schimbăm direcţia emisiunii. Vom investiga cazuri vechi, crime care n-au fost rezolvate. -D etest să te dezamăgesc, dar ăsta nu-i un concept nou. -N u, nu, nu, noi am rezolvat crime vechi. Vor­ besc despre crime recente care n-au fost rezolvate din cauza lipsei de probe. Poate, şi unele cazuri legate de persoane dispărute. -Wesley...

218

Amanda Quick

- Uite care-i clenciul. Wesley se aplecă în faţă şi îşi co­ borî vocea. Vom rezolva cazuri închise cu ajutorul unor anchetatori paranormali adevăraţi. Se sprijini brusc de spătar şi îşi desfăcu mâinile într-un gest care spunea: „Voilă!“ Zâmbind expectativ, aşteptă reacţia ei. Gwen încercă să găsească ceva încurajator de zis. - înţeleg, zise ea. Va fi o emisiune de ficţiune, nu? -N u, nu, nu. Nu pricepi? Vom lucra cu investigatori paranormali autentici, redeschizând cazuri nesoluţiona­ te şi rezolvând crime reale. - Ş i unde plănuieşti să-i găseşti pe aceşti investigatori paranormali? întrebă ea. Mă doare să-ţi zic asta, dar exis­ tă mulţi şarlatani în acest domeniu. El îi făcu cu ochiul. - Dar tu noi doi ştim unde să-i găsim pe cei autentici, pe paranormalii adevăraţi, nu-i aşa? Ea rămase complet nemişcată. - I n dosarele lui Evelyn? -Vizualizez o mică echipă de anchetatori compusă din oameni ca tine şi din unii dintre cei care au partici­ pat la studiul Ballinger. - Din câte îmi amintesc, tu nu ai fost niciodată con­ vins că paranormalul există, darămite că oamenii se pot folosii de asemenea talente pentru a rezolva crime. -In tre noi fie vorba, nici acum nu sunt pe deplin convins, admise Wesley. Dar asta nu-i important. Asta-i televiziunea. O să aibă succes. Simt asta. Cum Evelyn nu mai e, voi avea nevoie de ajutorul tău pentru a face emisiunea. Primul pas este găsirea paranormalilor care au participat la studiul lui Evelyn, cu doi ani în urmă. - De asta ai scotocit prin casa ei, nu-i aşa? Nu căutai ultimele ei idei pentru un nou episod din Dead of Night. Voiai să-i găseşti documentele legate de stu­ diul Ballinger. -V rei să ştii adevărul, Gwen? Sunt disperat şi am nevoie de ajutorul tău. Audienţele au ajuns sub orice critică. Sunt ameninţat că emisiunea va fi suspendată. Şi, în plus, nu-i vorba doar despre mine. Dacă nu vin

Ochi de Vis

219

cu un concept nou, şi asta repede, amândoi vom rămâ' ne fără slujbe. - îmi pare rău, dar nu cred că asta-i o idee bună, Wesley. A fost în regulă să scriu scenarii pe baza cercetări­ lor făcute de Evelyn despre crime foarte vechi, dar tu vrei să îndrepţi emisiunea intr-o direcţie cu totul diferită, una care ar putea pricinui o mulţime de probleme legale. - Ce vrei să spui? dori el să ştie. - Stai puţin şi gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă ai în­ cepe să umbli prin ţară încercând să redeschizi cazuri de crimă într-un format de televiziune bazat pe fapte reale. Poliţia nu va fi deloc cooperantă. Familiile decedaţilor se vor supăra. Şi, chiar dacă rezolvi un caz de crimă folosindu-te de tehnici de anchetare paranormale, cum Dumnezeu vei dovedi? -Asta-i televiziunea, zise Wesley. Nu trebuie să dove­ dim nimic. Tot ce trebuie să facem este să venim cu o teorie convingătoare despre crimă, suficient de solidă pentru a pune sub semnul îndoielii descoperirile iniţia­ le. La naiba, vom face un serviciu public. In cel mai rău caz, putem sili poliţia să examineze mai îndeaproape nişte cazuri nerezolvate. - Şi cum intenţionezi să decizi care cazuri merită in­ vestigate pentru Dead ofNight? -A ici intervii tu. Treaba ta va fi să găseşti cazurile potrivite. N-ar trebui să fie prea greu. Odată ce se va afla online vestea că eu caut informaţii despre decese inexplicabile sau suspecte, vom fi asaltaţi co tot felul de piste. -N u te pot ajuta, Wesley. însă el nu mai era atent la ea. Orbit de propria strălu­ cire, se avântă mai departe. -Vom începe chiar de-aici, din Wilby, anunţă el. Vom investiga moartea lui Evelyn. Gwen se holbă la el. - Poftim? - E perfect. îşi întinse ambele mâini, cu palmele în sus. „Cercetătoare a paranormalului ucisă de forţele întunecate dezlănţuite în laboratorul ei secret.1* - Las-o baltă!

220

Amanda Quick

Se gândi că totuşi fantoma lui Evelyn avusese drepta­ te. Wesley dorea să se folosească de moartea ei pentru un episod al emisiunii. - După primul episod în noul format, laboratorul va deveni decorul permanent pentru Dead of Night, conti­ nuă el. Toate investigaţii următoare vor porni de-acolo. Trebuie să mă duc la cabană cât de curând posibil, ca să arunc o privire mai îndeaproape. Am putea merge acolo chiar acum. -N u! Asta îl opri pe Wesley. Se posomori deodată. -N u ţi-a lăsat şi laboratorul? Dar toată lumea spune... Gwen se ridică. - Laboratorul e al meu, dar nu-ţi voi permite să te foloseşti de moartea lui Evelyn pentru un episod al emisiunii tale. Wesley se ridică. -T u crezi că a fost ucisă. Asta-i şansa ta de a o dovedi. -Poliţia şi procuratura cer dovezi solide. Nimeni nu va acorda nici o atenţie unei anchete efectuate de nişte spiritişti de la televizor. Porni spre uşă. Wesley se repezi după ea. O înşfăcă de braţ, silind-o să se oprească. - Am nevoie de lista cu paranormali a lui Evelyn, spu­ se el. Ţi-o plătesc. Zi-mi cât vrei pentru ea. Ea îşi coborî privirea spre mâna lui. - Dă-mi drumul! - Ascultă-mă, fir-ar să fie, nu mă poţi lăsa baltă. Miza e prea mare. Gwen simţi valul de energie îngheţată cu o fracţiune de secundă înainte de a auzi vocea rece a lui Judson: - Ia-ţi mâinile de pe ea! Gwen simţi şocul care îl străbătu pe Wesley. Mâna îi căzu de pe braţul ei. Şi se dădu îndărăt atât de repede, încât se lovi de o masă aflată în apropiere. Se uită urât la Judson. -S ă nu îndrăzneşti să mă ameninţi, Coppersmith! spuse el. încerc să vorbesc cu Gwen. Am acest drept. Judson îl ignoră. Se uită la Gwen.

Ochi de Vis

22 1

-A i terminat aici? întrebă el. Tăciunii focului glacial încă ardeau controlat în ochii lui. Capetele celor aflaţi în hol se întorceau spre ei. La recepţie, Riley Duncan se încrunta. Trisha Montgomery apăru din biroul aflat în spate. - E vreo problemă? întrebă ea. întrebarea fusese pusă cu o politeţe rece, însă în ochii ei era oţel pur. Gwen? -Totul e în regulă, Trisha, spuse Gwen repede. Situaţia se deteriora. Ştia că trebuia să-i despartă pe cei doi bărbaţi cât mai repede posibil. -E u şi Wesley ne-am terminat discuţia de afaceri, îi zise ea lui Judson. Iar ultimul lucru de care avem nevoie e o scenă, adăugă ea cu voce joasă în timp ce trecu pe lângă el. îşi ţinu răsuflarea, dar, în cele din urmă, Judson îşi lăsă fără nici un chef prada şi porni după Gwen. Urcară scările în tăcere. Wesley părăsi salonul de ceai, traversă holul şi ieşi pentru a se duce la maşina lui. Trisha se întoarse în biroul ei. Riley reveni la treaba lui. Oaspeţii îşi coborâră privirile spre cărţile şi revistele lor. La etajul doi, Judson descuie uşa lui Gwen. Ea in­ tră în cameră. Max stătea tolănit în mijlocul patului. Se ridică pentru a o întâmpina. Ea traversă încăperea, ducându-se să-l mângâie pe cap. Judson închise uşa şi se sprijini cu spatele de ea. - Ce se petrecea acolo? întrebă el. -S ă ştii că s-ar putea să avem competiţie în afacerea cu investigaţii paranormale. Gwen se aşeză pe margi­ nea patului. Wesley vrea să înceapă o serie nouă, axată pe rezolvarea crimelor nesoluţionate, folosind o echipă de anchetatori paranormali autentici. Dar tu ştii cât de greu este să găseşti un om cu adevărat talentat. Ochii lui Judson scânteiară. -Vrea însemnările lui Evelyn legate de studiul Ballinger pentru a găsi cu ajutorul lor paranormali adevăraţi. El a fost cel care a scotocit prin biroul ei înainte ca noi să ajungem acolo. - Da. Gwen îşi sprijini palmele pe pătură şi îşi adună puterile. Nu m-a lăsat inima să-i spun că plănuiesc să-mi deschid o agenţie de investigaţii paranormale.

222

Amanda Quick

- Domeniul ăsta începe să fie aglomerat, zise Judson. Se uită la ceas şi se duse la fereastră, privind pădurea. Avem ceva timp. Cât ar dura? - Ce să dureze? întrebă ea. El îşi întoarse capul pentru a se uita la ea. -A i spus că mă poţi ajuta să găsesc ce caut în visul meu recurent. Cât ar dura? Ea rămase nemişcată. - Nu prea mult. - Hai s-o facem. - Eşti sigur? Ochii lui ardeau. -Tata mi-a zis că un bărbat trebuie să aibă cu ade­ vărat încredere într-o femeie înainte de a o lăsa să-l bage în transă. Mai devreme, ţi-am spus că am încredere în tine. - Dar tot nu-ţi place ideea de-a apela la terapie. Zâmbetul lui fu trist. - Mă cunoşti bine, nu-i aşa, Ochi de Vis? - Gândeşte-te la mine ca la cineva care repară ceva. Unii oameni repară instalaţii sanitare. Eu repar vise. -T u ai un dar, un talent incredibil, zise el. Ceea ce faci tu e fantastic. -V ai, dar îţi mulţumesc. - Plimbă-te prin visele mele, partenera. Ajută-mă să găsesc ceea ce trebuie să găsesc. - I n regulă, dar trebuie să te avertizez că, mai întâi, este necesar să cunosc contextul, spuse ea. - Ştiam că vei zice asta. Nu-i aşa că sunt bun? -E şti bun. Povesteşte-mi, Judson.

capitolul 37 Judson avea nevoie de răspunsuri, dar nu părea să reuşească a le găsi de unul singur. Aşa că se gândi că era timpul să apeleze la serviciile unui expert. Gwen era al naibii de talentată. Iar el avea încredere în ea. Se întoarse din nou spre fereastră. - Ce anume înţelegi prin context? întrebă el.

Ochi de Vis

223

- Ştiu că visul tău este legat de ceea ce s-a întâmplat cu ocazia ultimului tău caz, care ţi-a fost dat de acea agenţie secretă, dar asta-i tot ce cunosc. Trebuie să ştiu mai multe dacă vrei să te pot ghida în transă. - In regulă, zise el. O să-ţi spun ce s-a întâmplat. Dar nu-mi dau seama cum te va ajuta să-mi interpre­ tezi visul. -N u te grăbi. El rămase tăcut un moment, adunându-şi gândurile şi amintirile. După o vreme, începu să vorbească. Ştia că nu se va opri până nu avea să-i spună totul. - Ştii că eu şi Sam ne ocupăm - ne ocupam - de in­ vestigaţii pentru o agenţie guvernamentală secretă, zise el. Ceea ce nu ştii este cum de am căpătat acest client. - Presupun că n-aţi făcut reclamă online pentru servi­ ciile firmei Coppersmith Consulting. -N u. Directorul agenţiei, Joe Spalding, ne-a recrutat pe mine şi pe alţi doi ţipi, Burns şi Elland, când eram în ultimul an de facultate. Spalding era un personaj discret şi puternic în lumea serviciilor de informaţii. Primise permisiunea să formeze un departament experimental şi secret de operaţiuni în care să lucreze numai agenţi despre care el credea că au talent paranormal. Eu urma să fiu o versiune modernă a vechiului proiect CIA legat de vederea la distanţă. -C u m Dumnezeu i-a identificat pe potenţialii agenţi asemenea ţie? întrebă Gwen. -Adevărata calitate secretă a lui Spalding era că el însuşi avea un har, spuse Judson. Unul puternic. Ii pu­ tea recunoaşte pe alţi oameni cu profiluri paranormale similare dacă se apropia suficient de mult pentru a simţi energia degajată de aurele lor. S-a apucat să caute prin campusurile câtorva universităţi, oferindu-se să-i plă­ tească pe studenţi pentru a participa la ceea ce el numea un test psihologic experimental al cărui scop era să sta­ bilească dacă o persoană avea vreun talent paranormal. Eu am acceptat din curiozitate, pentru a vedea dacă acel test chiar funcţiona. -Ştiai că ai har, aşa că ai vrut să testezi testul, zise Gwen.

224

Amanda Quick

- Da. După cum s-a dovedit, testul era o înşelătorie. Un experiment de genul „spune-mi ce carte de joc am în mână“. - Inutil, după părerea lui Evelyn. - Corect. Dar pe Spalding nu-1 interesau rezultatele testului. El încerca să găsească oameni cu ceea ce el nu­ mea „aure fierbinţi". Desigur, multe persoane lipsite de vreun talent au venit să dea testul, dar a găsit şi câţiva oameni care, la fel ca mine, au fost atraşi de experiment deoarece doreau să afle mai multe despre latura lor paranormală. -Ia r Spalding v-a recunoscut când v-a văzut, spuse Gwen. - Da. Pe Burns şi pe Elland i-a găsit în alt campus. Ne-a oferit o carieră extraordinară, plină de acţiune şi de aventură, precum şi oportunitatea de a ne folosi ta­ lentele paranormale în serviciul ţării. - îmi imaginez că n-ai putut rezista ofertei, comentă Gwen. - La naiba, nu! Se răsuci pentru a se uita la ea. Aveam douăzeci şi unu de ani şi abia aşteptam toate lucrurile promise de Spalding. Mama a încercat să mă convingă să nu mă angajez la acea agenţie. Dar tata a fost întru totul de acord. A spus că va fi o experienţă bună, fiindcă păream predestinat unei cariere în domeniul serviciilor de securitate. Şi a fost o experienţă plăcută. O vreme. Gwen zâmbi. - Trăiai visul oricărui tânăr. Erai un agent secret para­ normal adevărat. Foarte tare! -A u fost vremuri bune, da. Spalding a înţeles că pre­ feram să lucrez singur, aşa că m-a lăsat să-mi îndeplinesc pe cont propriu misiunile. Nu mi-a pus întrebări. Nu-i păsa decât de rezultate. întotdeauna am obţinut rezulta­ te. Dar, după doi ani, mi-am dat seama că nu eram făcut să lucrez pentru altcineva. Totuşi, îmi plăcea munca de investigaţie. - Pentru că se potrivea cu talentele tale, zise Gwen. îţi oferea satisfacţii. - Da. Insă mi-am dat seama că nu vreau să muncesc pentru Spalding sau pentru altcineva. Voiam să fiu

Ochi de Vis

225

propriul şef. Intre timp, Sam îşi luase preţioasele lui diplome în geologie şi inginerie. Cu toţii ştiam că era destinat să conducă Laboratorul de Cercetare şi Dezvol­ tare al companiei Coppersmith, dar, la fel ca mine şi ca Emma, nu voia, nu putea să lucreze direct pentru tata. -V oi, cei din familia Coppersmith, ţineţi foarte mult unul la altul, dar aveţi personalităţi prea puternice pen­ tru a primi ordine unul de la altul, remarcă Gwen. - După cum spune mama, suntem cu toţii aşchii din vechea stâncă, iar tata este una foarte dură. întâmplător, şi Sam se gândea să-şi deschidă o firmă de consultanţă, însă nu există o cerere prea mare de consultanţi para­ normali specialişti în cristale, în afara Laboratorului de Cercetare şi Dezvoltare al companiei Coppersmith. To­ tuşi, Spalding şi-a dat seama cum putea folosi talentul lui Sam în domeniu. El a fost cel care a sugerat ca eu şi Sam să deschidem o firmă privată de investigaţii şi să lucrăm pentru el pe bază de contract. -Coppersmith Consulting. -Crede-mâ, cuvântul „consultanţă” acoperă un mare teritoriu cenuşiu. Lui Spalding i-a plăcut ideea colabo­ rării pe bază de contract pentru că astfel era foarte uşor să ascundă investigaţiile secrete. Spalding a fost clientul nostru principal. Treaba a mers de minune o vreme. Insă, cu circa un an în urmă, lucrurile au început să se schimbe. - Ce s-a întâmplat? întrebă Gwen. -Iniţial, schimbările au fost subtile. Fiind consul­ tanţi pe bază de contract, ne-am dat seama că nu ni se spuneau multe lucruri. Dar intuiţia ne zicea destu­ le. Am început să fim nemulţumiţi de unele dintre sar­ cini. Am început să refuzăm ce ne cerea Spalding dacă nu ne dădea suficiente informaţii. Gwen zâmbi. -T u şi Sam doreaţi să ştiţi în ce vă implicaţi înain­ te de a accepta să faceţi o treabă. Voiaţi să cunoaşteţi contextul. - Iţi sună familiar?

226

Amanda Quick

- Da. Deci, ca să recapitulăm, am impresia că, în timp, relaţia voastră cu Spalding şi mica lui agenţie a devenit oarecum încordată. - Corect. începu să se plimbe prin cameră. Dar cu to­ ţii am izbutit să facem lucrurile să funcţioneze o vreme. Aspectul esenţial pentru Spalding era că avea nevoie de noi. Eram persoanele cu cel mai puternic talent pe care le putea implica intr-un caz, iar el ştia asta. Dacă dorea rezultate, ne folosea pe noi, iar dacă voia să ne foloseas­ că pe noi, îi ceream să ne spună contextul. - Dar ceilalţi agenţi? - Burns şi Elland s-au dovedit a juca rolul canarilor din mină1. La ei am remarcat schimbările mai întâi. - Ce fel de schimbări? - Lucrasem cu amândoi suficient de mult pentru a le putea simţi forţa paranormală, dar şi limitările. Abilită­ ţile lor erau similare cu ale prietenului tău Sawyer - ve­ dere nocturnă şi auz supranaturale, reflexe instantanee. Puteau dispărea în întuneric. - Ce s-a întâmplat? întrebă Gwen. -Intr-o zi, m-am dus în biroul lui Spalding pentru a primi instrucţiuni în legătură cu o nouă anchetă. Spal­ ding vorbea la telefon când am intrat. Burns se afla acolo. S-a oferit să-mi toarne o cană cu cafea. Când am luat-o din mâna sa, am simţit ceva oarecum în neregulă cu energia lui. - In ce sens în neregulă? vru să afle Gwen. - Era instabilă. Nesănătoasă. Nocivă. Iar ej părea cumva mai masiv, de parcă ar fi ridicat greutăţi. în ochii lui era un soi de fierbinţeală pe care n-o remarcasem până atunci. L-am întrebat dacă se simţea bine. M-am temut să nu fi luat vreun virus urât. - Ş i ce ţi-a răspuns? -A fost ca şi cum aş fi acţionat un comutator. Din calm şi prietenos, a devenit furios, ca şi cum îl insultasem. 1 Referire la faptul că, mai demult, m inerii luau cu ei în m ină cuşti cu canari, iar dacă exista o scurgere de gaze, m oartea canarilor era un sem n de avertism ent pentru m ineri, astfel încât să apuce să iasă la suprafaţă, (n.red.)

Ochi de Vis

227

Am crezut că o să mă lovească. Apoi, Elland a intrat în birou şi i-a zis ceva de genul: „Uşurel, amice!" Burns s-a răsucit şi a ieşit din încăpere. După plecarea lui, am văzut că şi Elland suferea de acelaşi gen de febră, dar se stăpânea ceva mai bine. - Erau bolnavi? Judson se opri din nou în faţa ferestrei. -A l naibii să fiu dacă ştiu. Dacă chiar era o boală, era o febră care le afecta simţurile paranormale. Tot ce-am ştiut sigur a fost că n-am mai vrut să-mi petrec nici o clipă în preajma lui Burns sau a lui Elland. Noi, cei din familia Coppersmith, suntem oameni sănătoşi, dar, din ziua în care am fost la agenţia lui Spalding, am început să mă întreb dacă nu cumva oamenii ca noi, oamenii cu har, n-ar putea fi vulnerabili la o febră a simţurilor de care oamenii normali n-au de ce să-şi facă griji. - O îngrijorare justificată. După aceea, când te-ai în­ tâlnit cu Burns şi cu Elland din nou? -C ând au încercat să mă ucidă, pe acea insulă din Caraibe, spuse el. -U au! Bine. Continuă! - La scurt timp după acea mică scenă de la agenţie, Spalding m-a contactat în legătură cu o investigaţie urgentă. Un analist de informaţii de la o altă agenţie dispăruse. Teoria era că fie fugise cu nişte informaţii ex­ trem de sensibile, fie fusese ucis. Spalding ddrea să aflu ce se întâmplase. Ca de obicei, treaba mea era să obţin răspunsuri. Eu şi Sam nu făceam înţelegeri cu vinovaţii sau arestări. - Eraţi doar consultanţi. - Doar consultanţi, confirmă el încet. -Aceasta a fost ultima treabă pe care Coppersmith Consulting a făcut-o pentru acea agenţie secretă? între­ bă Gwen. Cea în cursul căreia ai dispărut un timp? El o privi surprins. -Ş tii de asta? -L a vremea aceea, n-am ştiut. Eram în Hawaii. Insă, când m-am întors, Abby mi-a spus că ai dispărut

228

Amanda Quick

o perioadă, în timp ce te ocupai de ultimul caz, şi că s-a întâmplat ceva rău, dar că te-ai întors teafăr. Toată lumea zicea că ţi-ai luat o vacanţă şi că te-ai dus pe coastă ca să pui la punct un nou plan de afaceri pentru Cop' persmith Consulting. - Totul este adevărat, zise el. -M ai puţin partea despre visul recurent. -M ai puţin partea aia. - Spune-mi ce s-a întâmplat pe insulă, îi ceru Gwen, -Pornind pe urmele analistului dispărut, am ajuns acolo. Povestea era că se dusese să facă scufundări în peşteri. Acea zonă a Mării Caraibilor e înţesată de insule subacvatice. Acestea atrag un anumit soi de scafandri. - Gândul de a intra într-o peşteră subterană este mai mult decât suficient pentru a mă înspăimânta. Nici mă­ car nu-mi pot imagina că aş intra în una plină cu apă. Cred că aş face un atac de panică. - Nu sunt pentru toată lumea - şi nici pentru toţi sca­ fandrii, spuse el. în orice caz, nu mi-a luat mult să des­ copăr că analistul dispăruse la scurt timp după ce sosise pe insulă. Poliţia locală făcuse o anchetă sumară, aflase că se dusese să se scufunde într-o peşteră şi ajunsese la concluzia că se înecase încercând să înoate printr-un sis­ tem de peşteri subacvatice pe care localnicii îl numesc „Monstrul11. Mi s-a spus că nu era primul turist nesăbuit care dispăruse în acel mod. - Insă tu ai avut suspiciuni? -Făcusem nişte cercetări în legătură cu analistul respectiv, spuse Judson. Era un scafandru experimentat, dar nu făcuse niciodată scufundări în peşteri. Mi s-a pă­ rut improbabil să fi încercat să se scufunde în Monstru şi chiar mai improbabil că să se fi dus singur. Există de­ pendenţi de adrenalină şi există tâmpiţi dependenţi de adrenalină. Din câte aflasem despre el, analistul nu era un tâmpit. - L-ai găsit? întrebă Gwen. -A m găsit locul unde fusese ucis. Se afla într-o peşte­ ră de la intrarea în Monstru. Insă cadavrul nu era acolo. Am fost sigur că acela care l-a ucis îl dusese în partea

Ochi de Vis

229

inundată a peşterii şi îl înfipsese între stânci, astfel încât, dacă era găsit, moartea lui avea să pară un accident. -Ţe-ai decis să cauţi cadavrul, nu-i aşa? -Asta era planul. Judson începu din nou să se plim­ be prin cameră. Dar n-am avut ocazia să pun în practică operaţiunea de căutare şi de salvare, fiindcă au apărut Burns şi Elland. Fuseseră pe urmele mele. Intenţionau să scape de mine în acelaşi mod în care scăpaseră de analist. Urma să dispar în Monstru. Un alt scafandru dependent de adrenalină care a riscat prea mult. - Cum ai supravieţuit? - După metoda din vechime. Aveam o armă. Am folosit-o. -D a, bănuiesc că metoda asta încă funcţionează. Gwen suspină încet. I-ai împuşcat pe amândoi? - Da, dar treaba este, Gwen, că nu i-am omorât. Judson se opri. Am obţinut de la ei informaţiile dori­ te, apoi am chemat poliţia locală. Am aşteptat până au venit cei care au răspuns apelului la urgenţe şi le-am explicat că Burns şi Elland îl uciseseră pe bărbatul care dispăruse în peşterile subacvatice. Mi-am fluturat legiti­ maţia impresionantă pe care mi-o dăduse Spalding, iar poliţiştii au fost satisfăcuţi. Jur că, ultima dată când i-am văzut pe Burns şi pe Elland, erau în viaţă şi în drum spre spital. Nici unul nu avea răni care să-i pună viaţa în pericol. Gwen se încruntă. - N-au supravieţuit? -N u. N-am fost martor la ce s-a întâmplat, dar, mai târziu, am aflat că, după o zi şi jumătate petrecută în spital, amândoi au luat-o razna. Ambii au murit în decurs de patruzeci şi opt de ore. S-au sinucis. Burns s-a spânzurat. Elland şi-a tăiat venele. A fost un mare mister medical, după părerea autorităţilor locale. - Hmm. N-ai idee ce s-a întâmplat? -Asistentele mi-au spus că cei doi ţipau întruna după medicamentele lor speciale. Ziceau că şeful lor avea me­ dicamentele care le erau necesare. Au dat personalului de la spital un număr la care să sune, dar nimeni n-a răspuns la acel telefon.

230

Amanda Quick

-Pentru că şeful lor, Spalding, era deja mort? zise Gwen încetişor. - Da. înainte să fie luaţi de ambulanţă, Burns mi-a spus că planul era să-mi arunce cadavrul în aceeaşi peş­ teră în care îl băgaseră pe al analistului. Ştiau că trebu­ iau să facă în aşa fel încât moartea mea să nu stârnească nici cea mai mică suspiciune. - Evident, erau conştienţi că tatăl şi fratele tău ar fi distrus agenţia lui Spalding şi toată insula căutându-te, dacă ar fi bănuit cum ai murit. -N u uita de Emma şi de mama, zise el sec. Amân­ două au gheare, crede-mă. -T e cred, spuse Gwen. -In să Burns şi Elland ajunseseră la concluzia că, dacă trupul meu era îmbrăcat intr-un echipament com­ plet de scafandru, toată lumea avea să fie convinsă că încercasem să recuperez singur cadavrul analistului şi că murisem făcând-o. N-a trecut mult până să descopăr că şi Spalding credea acelaşi lucru. Era foarte sigur de sine atunci, la sfârşit, când îmi zicea cum avea să func­ ţioneze planul. - Stai puţin, îl întrerupse nerăbdătoare Gwen. Cum ai dat de Spalding? - Mă aştepta în peşteră. Am coborât acolo cu echipa­ mentul meu de scafandru, plănuind să arunc o privire în apa din peşteră, fără să mă duc prea departe. Ştiam că trebuia să găsesc cadavrul analistului cât mai repede posibil. Probele, inclusiv cele paranormale, dispar repe­ de în apă. Tocmai îmi pusesem costumul de scafandru, când a apărut Spalding. - Şi el era pe insulă? - îi urmărise pe Burns şi pe Elland pentru a se asigu­ ra că totul decurgea conform planului. Mi-a spus că a ştiut că era posibil să le dau bătăi de cap celor doi. De asemenea, a zis că aceea era ultima operaţiune a agenţi­ ei. închidea prăvălia. -Ş tia că Burns şi Elland erau la spital? întrebă Gwen.

Ochi de Vis

231

- Da. Şi ştia şi că, dacă cei doi încă erau în viaţă, pro­ babil că obţinusem de la ei suficiente informaţii pentru a găsi cadavrul analistului. -A încercat să te ucidă? întrebă Gwen. - Desigur. Dar, mai întâi, l-am întrebat ce dracu’ se petrecea. Şi mi-a spus. Mi-a zis că urma să ocupe o pozi­ ţie nouă, ca director de securitate la o divizie extrem de secretă a unei companii farmaceutice. A spus că respec­ tiva firmă dezvolta o gamă de droguri sintetice care am­ plificau talentele paranormale ale oamenilor. A zis că acea companie avea o versiune a unei formule eficiente, dar încă existau câteva efecte secundare. - De genul celor care i-au făcut pe Burns şi pe Elland să înnebunească şi să se sinucidă? -Luau acel medicament, zise Judson. Evident, dă o mare dependenţă. Suprimarea lui duce la nebunie, ur­ mată de moarte. In orice caz, directorul acelei firme ho­ tărâse că un expert în securitate, care nu doar că poseda un talent real, dar avea şi cunoştinţe practice despre lu­ crul în comunitatea de informaţii a SUA, ar fi fost de nepreţuit pentru organizaţie. -Acea descriere i se potrivea ca o mănuşă şefului tău. Si Spalding lua acel drog? -D a. - Ce altceva ţi-a mai spus? -N u prea multe. Judson îşi puse mâna pe marginea ferestrei şi privi râul. Se grăbea. A zis că nu-şi*permite să mai piardă timpul. După ce scăpa de mine, intenţiona să-şi însceneze propria moarte. Plănuise să-şi înceapă ca­ riera în sectorul privat sub o identitate nouă. - Dar, mai întâi, trebuia să te ucidă fără să lase nici o urmă. Cum Dumnezeu plănuia să facă asta? -Avea o armă. Cu o tehnologie pe bază de cristale. Arăta ca o lanternă. A zis că era un cadou de la direc­ torul care îl angajase. Şi a îndreptat dispozitivul spre mine. A fost ca un fulger de energie rece. Am crezut că efectiv îmi îngheaţă inima. - La fel ca furtuna creată de clopoţeii de vânt în casa lui Louise?

232

Amanda Quick

-N u , acea energie era haotică şi discordantă - nu concentrata. Radiaţia din mica armă cu cristale a lui Spalding era concentrată şi foarte puternică. - Şi ce-ai făcut? Judson îşi atinse inelul. -A tunci am descoperit ce puteam face cu acest cris­ tal. L-am folosit instinctiv, intuitiv. Am lansat energie prin inel. Lungimile de undă au neutralizat cumva for­ ţele din arma lui Spalding. Dar asta n-a fost tot. Curen­ ţii lanternei au fost inversaţi. Sam spune că efectul a fosl similar cu un val de apă care loveşte peretele unui bazin, iar apoi ricoşează în direcţie opusă. -Curenţii inversaţi au distrus aura lui Spalding, zise Gwen. Asta l-a ucis. -D a . în clipa aceea, eu nu mă gândeam la ştiinţă, ci la faptul că niciodată în viaţa mea nu mai avusesem un asemenea noroc şi că nici nu aveam să mai am. - Pentru numele lui Dumnezeu, ce altceva se mai pu­ tea întâmpla? întrebă Gwen. - In acea ultimă misiune? Totul. Energia a început să se acumuleze rapid în peşteră. Am avut un răgaz de câteva secunde, pentru că am simţit creşterea nivelului de energie paranormală. O aură ciudată s-a format. Mi-am înşfăcat echipamentul şi am intrat în apa din peşteră pentru a scăpa de explozie. Dar, când am ieşit la suprafaţă, la scurt timp după aceea, am văzut că se produsese o masivă cădere de stânci. Intrarea în peşteră fusese astupată de câteva tone de piatră. Explozia elibe­ rase gaze toxice. Exista o singură cale de ieşire. -O , Doamne! şopti Gwen. Privirea îi era îngrozită. Ai înotat prin peştera subacvatică? Judson străbătu încăperea şi se aşeză pe unul dintre fotolii. -Vorbisem cu unii dintre localnici despre acest sis­ tem de peşteri deoarece ştiam că va trebui să mă scufund pentru a căuta cadavrul. Mi s-a spus că existau indicii că ar avea o ieşire în mare. Dar peşterile nu fuseseră ex­ plorate sau cartografiate complet. Nu existau cabluri de ghidaj lăsate de scafandrii care fuseseră acolo. Gwen se cutremură.

Ochi de Vis

233

-S ă ajung captivă întrum sistem de peşteri subacvati­ ce ar fi cel mai groaznic coşmar al meu. - Nu, spuse el. Cel mai rău coşmar ar fi să-ţi trăieşti ce ţi-a mai rămas din viaţă îngropat de viu, inhalând gaze toxice şi ştiind că nimeni n-are habar unde eşti. Ea suspină adânc şi încuviinţă din cap. - In regulă, accept să fiu corectată. Să fii îngropat de viu poate fi puţin mai rău decât să ajungi captiv intr-o peşteră subacvatică. Dar totuşi... - Dar totuşi... Eu sigur nu vreau să repet experienţa în viitoarea mea vacanţă. Am supravieţuit datorită ana­ listului mort. Nu va şti niciodată, dar îi datorez viaţa. - Ce vrei să spui? - Burns şi Elland nu s-au ostenit să-i golească bute­ lia de oxigen după ce l-au ucis. Şi i-au lăsat şi lanter­ na. Au vrut să pară un accident, în caz că venea cineva să-l caute. -Nu-i de mirare că ai coşmaruri, şopti Gwen. -U neori, visez că înot prin acele peşteri, dar visul urât, cel în care rn-ai găsit noaptea trecută, are loc chiar înainte de a intra în apă pentru a încerca să găsesc ie­ şirea în mare. întrezăresc ceva mic, cu coada ochiului. La vremea aceea, nu rn-am gândit la asta. Aveam alte priorităţi. îşi încleştă un pumn. Dar mai târziu, în vis, am retrăit acel moment, iar acum ştiu că ceea ce-am vă­ zut sau am crezut că văd este important. - în vis, ai idee ce cauţi? - Nu. Clătină din cap. Crede-mă, m-am gândit la asta de un milion de ori. Se aplecă în faţă şi îşi sprijini bra­ ţele pe genunchi, cu mâinile împreunate relaxat. Chiar crezi că mă poţi ajuta să găsesc ce caut în blestematul ăla de vis? -T e pot ajuta să cauţi, spuse ea. Dar nu există nici o garanţie că ai ce să găseşti. Căutările tale nocturne s-ar putea să fie doar o manifestare a stresului provocat de ceea ce ţi s-a întâmplat în ziua aceea. Intr-un fel sau altul, ar trebui să te pot totuşi ajuta să distrugi bucla nesfârşită a visului. Asta ar trebui să dea o încheiere. - Fă-o, o îndemnă el. Acum.

234

Amanda Quick

capitolul 3 8 Ea se îndreptă spre el prin ceaţa efervescentă a visului. -A i grijă să nu te împiedici de cadavru. - Unde este? Gwen se uită în jur. - La picioarele tale. Ea îşi coborî privirea, apoi îşi ridică ochii abisali. - Da, acum îl văd. Asta-i problema cu intratul în visul cuiva. De obicei, văd imaginea de ansamblu, dar depind de cel care visează în privinţa micilor detalii. Dintr-un anumit motiv, asta îl amuză. -M ici detalii de genul cadavrelor. - Bine. In regulă, am încremenit scena pentru ca tu să ai timp să examinezi evenimentele. Acum, ar fi foarte util dacă mi-ai face o prezentare. - Lucrurile nu arată exact la fel ca în versiunea obiş­ nuită a visului, spuse el. Şi nici eu nu mă simt la fel. -A sta pentru că este o versiune lucidă a visului. Eşti conştient că visezi. Şi ai un oarecare control. Acesta este motivul pentru care ţi se pare altfel. - Dacă zici tu. - Fă-mi prezentarea, Judson, îi ceru ea cu voce joasă. El se uită în jur, orientându-se în peisajul ireal. Scena era încremenită, după cum spusese Gwen, dar el ştia exact unde se afla. Momentul în timp era clar. Explozia încă nu se produsese. Dacă n-ar fi avut vedere paranor­ mală, n-ar fi putut zări nimic cu excepţia fasciculelor de lumină ale celor două lanterne, a lui şi a lui Spalding. Lanterna căzuse din mâna mortului. La fel şi arma cu cristale. Interiorul peşterii era spaţios. Se întindea în întu­ neric pe o înălţime de şase sau chiar nouă metri. Insă intrarea dinspre lumea subterană era un pasaj strâmt, şerpuit, abia de-ajuns de lat pentru a îngădui trecerea unui om. Cu simţurile amplificate, zări bazinul care marca intrarea în porţiunea inundată a peşterii. Se afla la marginea lui. Apa avea o radiaţie verde slabă - energia

Ochi de Vis

235

naturală a stâncilor vizibilă datorită talentului său speci­ al. Când îşi coborî privirea, văzu sub suprafaţă intrarea în gâtul Monstrului. -Tocm ai mi-am folosit inelul pentru a distruge aura iui Spalding, spuse el. Piatra încă este fierbinte. Arma cu cristale s-a răcit chiar înainte ca Spalding să moară. Dar e prea târziu. Energia eliberată de armă şi de inelul meu au încins atmosfera. Simt cum căldura şi instabili­ tatea cresc rapid. Aurora se formează. -Asemenea luminilor nordice? - Da. Insă aceasta este compusă din valuri de energie paranormală. Simt că se va produce o explozie foarte curând. Ceea ce încă nu ştiu este dacă acea explozie va fi îndeajuns de puternică pentru a afecta lungimile de undă normale ale spectrului. Dar ştiu că s-ar putea să fie suficient de puternică pentru a mă ucide sau, în ce mai bun caz, pentru a-mi prăji simţurile paranormale. Intui­ ţia îmi spune că singura speranţă de a scăpa de explozie e să intru în zona inundată a peşterii. Dacă reuşesc să mă îndepărtez de explozie, pot avea o şansă. -U nd e este intrarea în peştera inundată? întrebă Gwen. - Stau la marginea bazinului. - Descrie-mi, îi ceru Gwen. -O am enii îl numesc Monstrul dintr-un motiv înte­ meiat. Localnicii spun că-i înghite pe scafandri. Unii zic că există o ieşire în mare, dar nimeni n-a reuşit să exploreze peşterile până la capăt. Doar câţiva oameni au încercat să treacă prin sistemul de peşteri. Cei mai mulţi au fost siliţi să se întoarcă. Cei care n-au dispărut. -D a r deocamdată nu plănuieşti să ieşi înot din peşteră. -N u . Vreau doar să mă scufund suficient de mult pentru a scăpa de explozia paranormală. Am pe mine costumul de scafandru, pentru că mă pregăteam să-l caut pe analistul mort. îmi iau echipamentul şi lanterna şi mă bag în apă. Reuşesc să intru în gâtul Monstrului. Simt explozia şi o aud, deşi sunt sub apă. Se formează o undă de şoc din cauza exploziei, dar apa şi stâncile mă protejează. După ce se termină, ies la suprafaţă.

236

Amanda Quick

- î n regulă, acum ne află în acea fază a visului tău. Cercetezi zona uscată a peşterii. Spune-mi ce vezi. -N u prea multe. Ceva din aurora aceea mi-a afectat vederea paranormală. Sunt orbit din punct de vedere paranormal. -O , Doamne, nu-mi dădusem seama că ţi-ai pierdut acel tip de vedere. -M i-a luat aproape o lună să mă refac. N-am fost sigur că voi reuşi. -Nu-i de mirarea că te-ai retras în acel orăşel de pe coastă pentru o vreme, zise ea. Şi nu-i de mirare nici că ai avut nişte vise urâte. -Apropo de asta... - Da. Să revenim la acest vis. - Sunt orbit paranormal, dar încă am vederea norma­ lă şi o lanternă. - Şi ce vezi? -Cadavrul lui Spalding. Lanterna lui se află în apro­ piere, dar e inutilă. Explozia a distrus-o. Văd şi arma cu cristale. S-a rostogolit acolo, lângă acea grămadă de pietre. Dar nu acord mare atenţie cadavrului sau armei, deoarece tocmai mi-am dat seama că va trebui să încerc să ies prin sistemul de peşteri subacvatice. Se opri pentru că nu părea a avea rost să-i descrie nesfârşitul coşmar care fusese înotul până la ieşirea din peşteră. - De unde ştii în ce direcţie s-o iei? întrebă Gwen. - î n apă, simt curentul. Este slab, dar constant. îl urmez. - Fără să ştii dacă nu vei da peste o îngustare a peşte­ rii prin care nu vei putea trece, şopti Gwen. Deşi în vis, el îi desluşi tremurul vocii. - N-am avut de ales, îi aminti el. Hai să terminăm cu această terapie a visului. - Scuză-mă. Uneori, mă las cam prea captivată de un vis. în regulă, cred că am priceput cum stau lucrurile. - Contextul. -Exact, contextul. Eşti pe cale să intri din nou în apă şi să înoţi către mare, dar deocamdată încă eşti

Ochi de Vis

237

la suprafaţă şi te uiţi prin porţiunea uscată a peşterii. Zăreşti obiectul despre care ştii că este important? - Da. Entuziasmul îl cuprinse. Da, acum îl văd. Ceva mic şi alb, care pare că nu are ce căuta acolo. -Uită-te mai îndeaproape la acel obiect. Secvenţa visului se schimbă fluid în jurul lui. îşi îndepărtă privirea de la vălul încremenit al aurorei energiei şi îşi îndreptă atenţia spre umbrele care învăluiau scena din vis. -E ste acolo, de partea cealaltă a bazinului, spuse el. Arată ca un colţ de hârtie. Văd doar puţin din ea. Restul e ascuns sub o piatră. -Ascuns? Gwen accentuă cuvântul. Eşti sigur? -N-avea cum să fi ajuns acolo accidental. Se află lângă locul unde l-au omorât. - Pe cine? - Pe analist. Judson ieşi din vis cuprins de un val de adrenalină şi de energie paranormală. încă nu era mort, dar ştia că avea să moară. A încercat să lase un mesaj pentru cel care avea să-l găsească. Trebuie să mă întorc în peştera aia. -A i să înoţi iarăşi prin acele tuneluri inundate? întrebă Gwen. - Nu cred că va fi necesar. în caz că n-ai aflat, tata are una dintre cele mai mari companii de inginerie minieră din lume. -A , da, corect. Gwen strâmbă din nas. Tot uit că faci parte din familia Coppersmith. -Tata se pricepe de minune să spargă rocile dure. Deschiderea intrării în peşteră va fi o nimica toată pen­ tru el. Probabil că nu-i va lua mai mult de câteva zile să trimită o echipă şi echipamentul acolo. - Deci, rezolvi două crime în Wilby, apoi te duci în Caraibe să mai rezolvi câteva crime paranormale im­ plicând produse farmaceutice ciudate şi arme miste­ rioase. Gwen suspină. Ai o viaţă interesantă, Judson Coppersmith. -M da, calendarul meu pare plin în ultima vreme. Imaginea se formă brusc, făcându-i simţurile să vibre­ ze. Şi totul îi fu clar, fiecare piesă potrivindu-se perfect

238

Amanda Quick

la locul ei. La naiba! Ar fi trebuit să-mi dau seama mai devreme. - De ce anume? întrebă Gwen. - Răspunsul se află în calendar.

capitolul 3 9 Oraşul Wilby se culca devreme. Cele câteva restau­ rante erau deja închise la ora zece. Ultima camionetă ieşi din parcarea de la Wilby Tavern la puţin timp după miezul nopţii. Personalul plecă douăzeci de minute mai târziu. Judson aşteptă perioada cea mai întunecată a nopţii, apoi intră pe uşa din spate la Hudson Floral Design. Simţurile îi erau parţial activate. Având vederea para­ normală, cuţitele, foarfecile mici, cleştii, foarfecile pen­ tru tulpini groase şi cuţitele pentru îndepărtat ghimpii, aranjate pe masa de lucru, sclipeau ca nişte arme medie­ vale. Vazele de sticlă de pe rafturi sclipeau într-o lumină cristalină de un verde acid. Se îndreptă spre partea din faţă a magazinului şi se duse în spatele tejghelei. Uşa micului birou era închisă, dar nu încuiată. Oamenii din acel orăşel aveau nişte obiceiuri foarte proaste când venea vorba despre securitate. Interiorul biroului arăta cam la fel ca atunci când el şi Gwen stătuseră de vorbă cu Nicole. Fotografiile tăia­ te şi mutilate încă se aflau pe pereţi. Traversă micul spaţiu şi luă calendarul cel mare. Zi­ lele de 1, 2 şi 3 august aveau aceeaşi menţiune: „De hrănit câinii". Scoase lista datelor, pe care o luase la el. Datele cu „De hrănit câinii" coincideau perfect cu cele din lista lui, după cum se aşteptase. Sunetul slab, estompat făcut de nişte pantofi pe treptele din spate îi activă simţurile la maximum. Ine­ lul de pe mâna lui se aprinse, încins ca un miniatural soare paranormal. Era timpul să iasă pe uşa din faţă a magazinului.

Ochi de Vis

239

Se retrase din birou şi ocoli tejgheaua. Tocmai întindea mâna spre mânerul uşii, pentru a ieşi în stradă, când îşi dădu seama că doi oameni se aflau pe treptele din spate, nu unul. Se opri şi aşteptă. Uşa din spate se deschise. Fascicu­ lul unei lanterne lumină încăperea din spate şi ajunse şi în cea din faţă. -Salut, Poole, spuse Judson. Buddy Poole intră în încăpere. Demodaţii ochelari de citit cu rame aurii, tradiţionala cămaşă în carouri şi bretelele roşii pe care le purtase când se aflase în spatele tejghelei de la Wilby General Store erau de domeniul trecutului. In noaptea aceea, era îmbrăcat din cap până în picioare în negrul asasinilor. Poole nu era singur. Nicole se afla cu el. Mâinile îi erau legate la spate. Peste gură avea bandă adezivă. Se holbă la Judson cu ochi mari, plini de groază. Buddy ţinea o armă la tâmpla ei. Cu cealaltă mână aţinti lan­ terna spre Judson. -Lasă arma jos, Coppersmith, zise Buddy. Altfel, o ucid. Judson puse cu mare grijă arma pe podea, apoi se îndreptă încet. - De unde ai ştiut că mă aflu aici? -Te-am supravegheat, spuse Buddy. Când ai ieşit în noaptea asta din han, mi-am dat seama că puneai ceva la cale. M-am întrebat dacă nu cumva te duceai la mine acasă. M-am gândit că ar fi amuzant să văd dţică poţi să te descurci cu câinii. Dar, când am văzut că n-o iei pe Falls View Road, m-am gândit că era posibil să vii aici. Am luat-o pe căţeaua asta, în caz că urma să am nevoie de o monedă de schimb. Nicole scânci. Buddy o împinse violent, izbind-o de perete.^ Ea gemu şi se prăbuşi în genunchi. Buddy o ignoră. II privi pe Judson cu ochi fierbinţi de energie paranormală. -C u m de ai pus lucrurile cap la cap, Coppersmith? - După metoda veche, spuse Judson. Am început să unesc punctele. Ai menţionat că Nicole îţi hrănea câinii când erai plecat din oraş pentru a lua parte la târgurile

240

Amanda Quick

meşteşugăreşti. Când eu şi Gwen am venit aici pentru a vorbi cu Nicole, am remarcat calendarul de deasupra biroului. Trei zile din august aveau notate în dreptul lor „De hrănit câinii11. Ai fost plecat în acele trei zile, vezi Doamne la un târg. Dar, în una dintre acele zile, ai ucis o bătrână. Apoi, am comparat şi restul datelor în care se comiseseră crime. S-au potrivit cu datele când ai fost plecat din oraş, datele când Nicole trebuia să-ţi hrănească câinii. Buddy pufni dezgustat. - Din păcate, la fel şi-a dat seama şi Evelyn. Măcar atât am aflat de la ea înainte de a muri. - I-ai luat laptopul şi telefonul mobil. -A m vrut să văd dacă Evelyn nu sunase sau nu tri­ misese cuiva vreun e-mail, spunându-i de suspiciunile ei. Trimisese un singur e-mail mai devreme în noaptea aceea, lui Gwen Frazier. Am ştiut că probabil va sosi cu­ rând şi va găsi cadavrul, dar nu mi s-a părut o problemă. Eram sigur că, şi dacă Oxley avea anumite suspiciuni, avea să o considere pe Gwen posibila ucigaşă. -A poi am apărut eu. - Am ştiu că era posibil să devii o problemă, mai ales dacă începeai să pui întrebări. Louise reprezentase un risc ani la rând. Era nebună şi înnebunea tot mai tare cu fiecare zi. Dar deja ştiam că nu mai am nevoie de ea, aşa că am scăpat de ea, sperând că astfel se va încheia totul. M-am gândit că tot ce aveam de făcut după aceea era să aştept, pentru că, mai devreme sau mai târziu, tu şi Gwen aveaţi să plecaţi din oraş, iar lucrurile urmau să revină la normal. Insă în noaptea asta mi-am dat seama că nu aveţi de gând să renunţaţi şi să plecaţi. -T u eşti demonul de care se temea Louise Fuller, spuse Judson. Tatăl unicului ei copil. Buddy pufni. -A încercat să se folosească de fiul meu pentru a mă ucide. - De ce nu? Zander Taylor era o aşchie din bătrânul trunchi. - Mai puţin gena nebuniei, zise Buddy. Pe aia a luat-o de la maică-sa.

Ochi de Vis

241

-N u, ripostă Judson. Cum e tatăl aşa şi fiul. Amân­ doi psihopaţi. -Rahat! Furia se aprinse în ochii lui Buddy. Eu sunt un profesionist. O fac pentru bani. Pentru Zander, era un joc. Jur că era obsedat. Odată ce a prins gus­ tul jocului „omoară-1 pe paranormal", nu s-a mai putut controla. Mai devreme sau mai târziu, avea să fie prins. Cu doi ani în urmă, când a început să omoare oameni aici, în Wilby, am ştiut că trebuie să scap de el. Dar Gwen Frazier mi-a rezolvat problema. Trebuie să-ţi spun că a fost foarte convenabil. -Te-ai dus la laborator de îndată ce-ai auzit că Taylor a sărit în cascadă. Ai găsit camera foto. Asta trebuie să-ţi fi provocat o mare uşurare. Te-ai gândit că, proba­ bil, secretul tău era în siguranţă, dar acel incident ţi-a lăsat nişte întrebări fără răspuns, nu-i aşa? -Ştiam că Zander nu s-a sinucis, cel puţin nu inten­ ţionat. Trăia pentru acel joc. Nu mi-a rămas decât să presupun că a avut loc un fel de luptă, iar Gwen a fost norocoasă. Buddy îşi miji ochii. Bănuiesc că ştii cum s-a întâmplat, nu? -Desigur, spuse Judson. Ştiu exact ce s-a întâmplat. Ai dreptate, fiul tău n-a fost un sinucigaş. A atacat-o pe Gwen, iar ea s-a apărat. Taylor a pierdut lupta şi s-a aruncat în cascadă. - Presupun că Zander s-a lăsat copleşit de febra crimei în momentul critic. - Ceva de genul ăsta, admise Judson. • -După cum am zis, era doar o chestiune de timp până o dădea în bară, mulţumită maică-sii. Louise avea rostul ei, dar nu şi un material genetic bun. -T u ai adus-o în Wilby, cu ani în urmă, pentru că ai vrut s-o ai la îndemână. Aveai nevoie de ea pentru a-ţi acorda cristalul armei pe care o făcuse pentru tine. - Deci ştii de micul meu dispozitiv? Buddy ridică din sprâncene. Recunosc că nu mi-am dat seama că ai ajuns atât de departe. - Arma aia în nici un caz nu are un cristal. -N u, e un pistol standard, spuse Buddy. Dar şi el are rostul lui. Lasă genul de probe care sunt pe gustul

242

Amanda Quick

poliţiei. După ce chestia asta se va isprăvi, va părea o tranzacţie cu droguri care s-a sfârşit prost. Cine să ştie că Nicole vindea droguri în camera din spate şi că tu ai venit să cumperi ceva marfă? - De ce nu foloseşti cristalul pentru a ne omorî pe amândoi? - Nu este necesar. -C u alte cuvinte, n-ai reuşit să-l acordezi din nou după ce hai folosit pentru a o ucide pe Louise Fuller, zise Judson. Vrei să păstrezi energia care i-a rămas, pentru că s-ar putea să dureze ceva vreme până vei găsi un alt acordor de cristale. Când ţi-a venit ideea că te-ai putea folosi de documentele lui Ballinger din perioada petrecută la Academia Summerlight ca să găseşti un în­ locuitor pentru Louise? -Ticălosul naibii! Buddy fluieră uşurel. Tu chiar ştii totul, nu? -A m primit puţin ajutor de la prietenii mei. - Se pare că mai am de făcut ceva curăţenie după ce terminăm aici. Zander e de vină pentru mizeria asta. Dacă n-ar fi venit în Wilby s-o găsească pe draga lui mamă, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. Mă ocup de afacerea asta de mai bine un deceniu, şi nimeni nu nva suspectat vreodată de altceva decât că aş vinde salată veştedă. -A tunci ţi-a făcut Louise prima armă cu cristale? Cu un deceniu în urmă? -Vrăjitoarea se juca mereu cu cristalele. Cu trei­ zeci de ani în urmă, a creat prima generaţie de pietre. Nu erau nici pe departe la fel de puternice, dar puteau fi folosite împreună cu droguri psihoactive pentru a im­ planta sugestii hipnotice. -Te-ai folosit de ele pentru a-ţi conduce mica sectă profitabilă din L.A. - Rahat! Şi de asta ştii? Buddy mormăi: Ce porcărie! Ai dreptate în privinţa pietrelor. După ce-am lichidat secta, le-am folosit pentru a face bani în diverse moduri: şantaj, escrocherii de investiţii, chestii de genul ăsta. Dar, cu zece ani în urmă, Louise a făcut o versiune care

Ochi de Vis

243

putea ucide fără urmă. Am intuit imediat ce posibili­ tăţi oferă. -Te-ai mutat în Wilby şi ai adus-o şi pe Louise, spuse Judson. Ţi-ai luat o identitate nouă şi ai devenit uci­ gaş plătit. -Totul a mers bine până când Zander a venit s-o cau­ te pe maică-sa. La început, n-am ştiut că o găsise. N-am ştiut că ea i-a dat unul dintre cristale. Opera de unul singur, jucând jocul lui prostesc. Apoi, a aflat de studiul Ballinger. Pur şi simplu, n-a putut rezista. -Atunci ai aflat că ai un fiu care moştenise ceva din talentul tău, spuse Judson. - Evident, va trebui să mă ocup de Gwen Frazier, zise Buddy. Cine mai ştie ce ştiţi voi? -Serios? Judson zâmbi. Chiar crezi că o să-ţi dau o listă cu oameni pe care să-i ucizi? - Da. Serios. Pentru că te înşeli în privinţa micului meu gadget. Mai are o grămadă de energie. Dă-mi voie să-ţi arăt. Buddy băgă mâna sub cămaşă şi scoase pandantivul pe care îl purta la gât pe un lănţişor din aur. Cristalul avea formă de lacrimă. Se afla într-un cadru metalic ata­ şat de lănţişor. Piatra sclipi sumbru în întuneric. -Asta răspunde la o întrebare, spuse Judson. Nu tre­ buie acordată după fiecare crimă. M-am întrebat cum stă treaba de fapt. - Funcţionează de trei ori înainte de a trebui acorda­ tă din nou. Louise a acordat-o chiar înainte de a o folosi pe ea. Detest să irosesc al doilea foc cu tine, dar nu-mi dai de ales. Te avertizez, vei regreta această decizie. Acest dispozitiv poate fi utilizat pentru a omorî pe cineva foar­ te lent atunci când viteza nu este necesară. Iar durerea este extremă, din câte am înţeles; ca şi cum ai fi îngropat de viu într-un gheţar. Cristalul aruncă o sinistră radiaţie ultravioletă, dar Judson era pregătit. Trimise energia în inel şi obţinu reacţia pe care o aştepta. Chihlimbarul se aprinse, ema­ nând o radiaţie mistuitoare. Lungimile sale de undă se ciocniră de ale pandantivului întunecat şi le trimiseră înapoi la origine.

244

Amanda Quick

Buddy icni când tu lovit de radiaţia paranormală a propriei arme. Se dădu în spate, dar nu se prăbuşi. To­ tuşi, cristalul îi scăpă din mână, şi făcu eforturi pentru a ridica ţeava pistolului. Judson înşfăcă vaza cea mai apropiată de pe tejghea şi azvârli recipientul greu din sticlă cu tot cu conţinutul său - doi litri de apă şi un buchet mare de crizanteme galbene - către capul lui Buddy. Acesta se aplecă in­ stinctiv şi se năpusti pe uşă spre camera din spate. Vaza se sparse de perete. Judson se repezi şi el pe uşă şi îi reteză lui Buddy picioarele. Arma ateriză pe duşumea. Buddy căzu pe masa de lucru. înşfăcă un cuţit pentru flori şi se ridică ţinându-1 în mână. Dădu să se repeadă la Judson, dar nu fu îndeajuns de rapid. Judson îi dădu o altă lovitură nimicitoare, care îl trimise la podea. Buddy gemu şi căzu cu faţa în jos. Urmă un moment de linişte cumplită. Buddy începu să horcăie. Judson îi luă pistolul şi îl puse pe masa de lucru. Apoi, se lăsă pe vine lângă Buddy şi îl întoarse încet pe spate. Mânerul cuţitului ieşea din pieptul lui Buddy. Se uită la Judson cu ochi deja înceţoşaţi din pricina şocului şi a morţii iminente. Pe la colţul gurii i se prelinse un firicel de sânge. -Asta-i treaba cu femeile, zise el anevoie. Nu poţi avea încredere în ele. -Problema a fost, spuse Judson, că ele n-au putut avea încredere în tine. Sângele şi energia paranormală a morţii violente deja se infiltrau în lemnul podelei. Judson ştia că urmau să fie detectabile cât timp avea să existe clădirea. Unele scurgeri toxice nu pot fi curăţate niciodată.

capitolul 4 0 -N u vă pierdeţi timpul încercând să mă convingeţi că Buddy Poole umbla prin ţară şi omora oameni în vârstă cu un soi de armă paranormală, spuse Oxley.

Ochi de Vis

245

închise dosarul de pe biroul lui şi se sprijini de spătarul scaunului. Nu e nevoie să veniţi cu teorii nebuneşti pen­ tru a explica situaţia. Tranzacţiile bancare şi notările din calendar sunt de-ajuns. - E bine de ştiut, replică Judson. - M-aţi convins că Poole era ucigaş profesionist. Dar bănuiesc că se folosea de vechea metodă a sufocării cu o pernă sau poate de puţină otravă. Sunt tehnici foarte eficiente, mai ales când victimele sunt bătrâne şi bolnave. -Ş tiţi ceva, aveţi dreptate, zise Judson. Nu e nevoie de explicaţii paranormale. Dar nici vreo dovadă nu va exista vreodată. Era pe deplin conştient că Gwen şedea încordată ală­ turi de el. Se aflau faţă în faţă cu Oxley, care stătea la bi­ roul lui. Unul dintre poliţişti o dusese acasă pe Nicole, după ce aceasta dăduse o declaraţie. - Ş i cum rămâne cu moartea lui Evelyn şi a lui Louise? vru Gwen să ştie. Credeţi că Buddy le-a omorât şi pe ele? - Da, spuse Oxley. Oftă epuizat. Dar ştiu că nu voi putea niciodată să dovedesc, aşa cum nu voi putea do­ vedi că a ucis pentru bani. Nici prin cap nu-mi trece să-i caut pe clienţii lui Buddy. Nu-i treaba mea, şi e al naibii de sigur că n-am destule dovedi pentru a mă duce la FBI. -S u n t oameni care vor scăpa basma curată, deşi au comis o crimă, îi atrase Judson atenţia. Şi a'nume, clien­ ţii lui Buddy. -M da, asta e sigur. Oxley îşi masă ceafa. Şi îmi pare sincer rău, dar aşa ceva se întâmplă tot timpul. în aseme­ nea situaţii, faci atât cât poţi. Ştiţi ce-i important aici? -C e anume? întrebă Judson. -C ă i-aţi salvat viaţa lui Nicole Hudson şi că Buddy Poole a murit în ceea ce a fost un caz clar de autoapărare sfârşit cu un accident tragic. Cam asta-i toată justiţia la care se poate aştepta cineva în astfel de circumstanţe. In ceea ce mă priveşte, cazul este închis. - Ş i cum rămâne cu crimele comise cu doi ani în urmă? întrebă Gwen.

246

Amanda Quick

Oxley îşi miji ochii. - Nu are rost să redeschid acele cazuri pentru că nu am absolut nici o probă în plus. Dar, dacă vă face să vă simţiţi mai bine, vă spun că eu cred că Zander Taylor na ucis pe acei doi oameni care participau la studiul lui Evelyn. Şi cred că faptul că a murit căzând în cascadă a fost un alt accident tragic care, printr-o coincidenţă ui­ mitoare, a făcut dreptate victimelor. îmi convine asta. Gwen se uită la Judson. -Şeful poliţiei are dreptate, spuse Judson. Tipii cei răi sunt morţi, amândoi. Mai bine de-atât nu se poate. - Ştiu, murmură Gwen. Oxley îşi drese vocea. - Un lucru aş vrea să ştiu, domnişoară Frazier. Ea îşi îndreptă privirea spre el. - Ce anume? - Când plănuiţi să părăsiţi oraşul? Nu că mi-aş nota zilele în calendar, sper că înţelegeţi. -Credeţi-mă, abia aştept să văd Wilby în oglinda re­ trovizoare, răspunse Gwen cu dulceaţă în glas. -B in e, spuse Oxley. Fără supărare, dar mă bucur mult să aud asta.

capitolul 41 - Eu şi mama ta avem nişte veşti bune şi nişte veşti interesante în privinţa banilor pe care Buddy Poole i-a ascuns în acel cont offshore, spuse Nick Sawyer. Cu telefonul lipit de ureche, Judson ajunse în celălalt capăt al camerei sale. Pomenindu-se faţă în faţă cu pe­ retele, se răsuci şi se îndreptă spre celălalt perete. Nu-i plăcea senzaţia neliniştitoare, care îi zbârlea părul de la ceafă. Max îl privea din mijlocul patului. -Presupun că „interesante11 este modul tău de a de­ scrie veştile proaste, comentă Judson, - O să ajung şi la asta, zise Nick. Totuşi, înainte de a-ţi prezenta raportul nostru, eu şi doamna Coppersmith vrem să subliniem că urmărirea banilor ar fi mers

Ochi de Vis

247

mult mai repede dacă ţi-ai li amintit să treci numele lui Poole pe lista suspecţilor. Judson îşi masă ceafa. Senzaţia de nervozitate deve­ nea tot mai accentuată. Ştia că asta însemna că trecuse cu vederea ceva important. - Poole nu a avut nici o legătură cu grupul de studiu. - Fleacuri! -N-am starea de spirit necesară pentru a primi critici legate de calităţile mele de anchetator. Ştiu prea bine că lucrurile n-au decurs aşa cum trebuia aici, în Wilby, dar aş vrea să vă amintesc ţie şi mamei că m-am apucat de acest caz cu doar câteva zile în urmă şi că situaţia s-a do­ vedit puţin mai complicată decât am fost lăsat să cred. -N u mai spune, comentă Nick. Eu, unul, aş vrea să ştiu cum ai pus mâna pe numărul contului offshore şi pe parola lui Poole. -A m lucrat la un moment dat pentru o agenţie fede­ rală, zise Judson. -A , da, corect, pentru serviciul poştal. Tot uit. - Dă-mi voie să-ţi spun că n-a fost uşor să găsesc acele informaţii despre cont. Erau câini acolo. Câini mari. - Legaţi? -N u, lăsaţi liberi în casă. - Şi cum ai trecut de ei? In vocea lui Nick se desluşise un interes profesional. Câinii pot fi o mare problemă. -A m fost ajutat, recunoscu Judson. M-am dus acasă la Poole cu o pungă cu hrană pentru câini şi cu Nicole Hudson. Ea e cea care hrănea câinii când' Poole pleca din oraş ca să-şi facă treaba pentru care era angajat. Du­ lăii o cunosc şi o iubesc. De fapt, o să-i adopte acum, că Poole a dispărut din peisaj. -Această Nicole ştia ce făcea Poole când lipsea din oraş? - Nu. Vorbeşte-mi despre cont. - L-am găsit imediat după ce ne-ai dat numărul şi pa­ rola, zise Nick. - Dar? - Dar era închis. Judson se opri în mijlocul camerei. - Eşti sigur?

248

Amanda Quick

- Când este vorba despre sume mari de bani anonimi, sunt foarte atent, spuse Nick. La fel şi mama ta. -N u mă îndoiesc de asta. Continuă. -C ontul offshore al lui Poole a fost golit foarte recent. -Probabil şi-a dat seama că eram pe urmele lui, rosti Judson. Poate şi-a transferat banii ca măsură de precauţie. - Doar dacă a făcut-o de pe lumea cealaltă. - Nu-mi spune... -C ontul a fost închis la circa patruzeci de minute după ce Poole a avut o întâlnire nefericită cu un obiect ascuţit, în această dimineaţă. - Rahat! - In fine... Conform cronologiei pe care mi-ai dat-o, Poole a suferit acel accident letal din magazinul de flori cam la ora două dimineaţa. Contul a fost închis la scurt timp după aceea. Aşa că noi considerăm că poate... -C ă poate mai este cineva implicat în treaba asta. Judson se îndreptă spre uşă. Cineva ca ştia nu doar de existenţa acelui cont offshore, ci şi că era vremea să trea­ că mai departe. - Indiferent despre cine este vorba, pe lângă faptul că e foarte, foarte bun la computere, pare să fie la curent cu tot ce se petrece în Wilby, rosti Nick. -C u siguranţă este. Ticălosul are locul chiar în pri­ mul rând. Judson smuci uşa şi ieşi rapid pe coridor. Max sări din pat pe duşumea şi se repezi după el. -E şti pe cont propriu, motane, spuse Judson. Max se lipi de el. Judson deschise uşa de la casa scărilor şi începu să coboare. Max îl urmă îndeaproape. - Eşti într-o casă a scărilor? întrebă Nick. Se aude un sunet gol. -C o b o r pe scările pentru urgenţe. Asta explică de ce n-am găsit laptopul lui Evelyn. sau nenorocita aia de cameră foto acasă la Poole, în dimineaţa asta. Judson se apucă de balustradă şi sări peste următoare­ le trepte. Max rămase alături de el.

Ochi de Vis

249

-Vorbim mai târziu. Sună la 911 în Wilby şi cere-i operatoarei să trimită imediat pe cineva la vechea caba­ nă. Spune-i că este pe cale să se comită o altă crimă. - Ce se petrece? - Gwen a plecat cu câteva minute în urmă. Se duce să se întâlnească cu Sundew. Şi este singură.

capitolul 4 2 Gwen intră pe aleea vechii cabane. Nu ploua, dar cerul cenuşiu devenea tot mai întunecat şi mai ameninţător cu fiecare minut. Maşina închiriată de Wesley Lancaster era parcată la adăpostul acoperişului triunghiular de la intrarea principală. Gwen opri chiar în spatele lui. Oferta sa extraordinar de generoasă de a cumpăra cabana pentru a o folosi ca decor pentru noua formu­ lă a emisiunii lui o luase prin surprindere în acea di­ mineaţă, dar, cu cât se gândea mai mult, cu atât mai interesantă i se părea ideea. Acea sumă generoasă de bani avea să facă minuni pentru situaţia ei financiară precară, permiţându-i să-şi deschidă agenţia de investi­ gaţii paranormale. Wesley nu o aştepta în maşină, aşa cum îşi imaginase ea. Şi nici nu se plimba nerăbdător prin faţa intrării. Se gândi că, pentru a-şi ocupa timpul, ocolise casa şi se dusese să vadă cascada. Scoase codul din geantă şi începu să-l tasteze?. îşi dădu seama cu întârziere că uşa era descuiată. Împinse greaua uşă de oţel. -Wesley? De unde Dumnezeu ai obţinut codul uşii? Nu primi nici un răspuns din interiorul foarte întu­ necat al laboratorului. Intră în întunericul plin de ener­ gie. Zumzetul familiar îi răscoli simţurile. Luminile de pe duşumea se aprinseră, luminând o zonă din jurul picioarelor ei. îşi puse geanta pe o masă din apropiere şi se întoarse pentru a privi în întuneric. In lumina slabă din încăpere nu zări nici o siluetă. Inaintă. - Wesley? Eşti acolo?

250

Amanda Quick

Văzu trupul de pe duşumea când ajunse la intersecţia a două culoare. Părul blond de viking era inconfundabil. - Wesley! Se grăbi către el, cu simţurile intensificate la maximum. Uşurarea o cuprinse când văzu aura lui Wesley. Nu era mort, dar îşi dădu seama că nici nu era intr-o stare de somn normală. Era inconştient. Se lăsă pe vine lângă el, pentru a vedea dacă nu cumva era rănit. Sunetul zăvorului de la uşa din faţă intrând în locaşul lui declanşă în ea un val de spaimă. Abia atunci constată că luminile de la podea încă erau aprinse în partea din faţă a laboratorului. O voce familiară i se adresă din întuneric. -Ş tii, spuse Riley Duncan, trebuie să vă mulţumesc ţie şi lui Coppersmith pentru acest excelent final al jo­ cului. Mă plictisisem de povestea asta cu camera de chat paranormală. Găsirea clienţilor pentru Poole era mult prea uşoară. Primul ei gând fu că Riley nu arăta ca un criminal. Arăta a ceea ce era - recepţionerul unui han. Văzu lică­ rul slab al luminii pe ţeava armei lui. -D a r tu n-ai ştiut cum să ieşi din joc, nu-i aşa? co­ mentă ea. Instinctiv, rămase pe vine lângă inconştientul Wesley, încercând să fie o ţintă cât mai mică posibil. La urma urmelor, Poole era un asasin profesionist. Ucidea oameni pentru bani, şi o făcea prin metode paranorma­ le. Era primejdios. -S ă spunem doar că eram conştient că trebuia să fiu foarte sigur de succes de la prima încercare. M-am gân­ dit că am timp. In plus, atâta vreme cât Poole îşi făcea treaba, contul offshore se umplea cu tot mai mulţi bani. Apoi, el mi-a spus că Ballinger era pe urmele noastre. A zis că trebuia să scape de ea. După aia, ai apărut tu. Am ştiut imediat că erai convinsă că Ballinger fusese ucisă. - Şi Poole a ştiut asta. -M da, dar nu ne-am făcut prea multe griji în pri­ vinţa asta până n-a apărut Coppersmith. L-am căutat Online şi am descoperit că putea reprezenta o problemă. Atunci Poole a decis să-şi minimizeze pierderile şi să scape de Louise.

Ochi de Vis

251

- Ea era ultima care putea face legătura între el şi asa­ sinatele la comandă. -N u avea de unde să ştie cât de multe cunoştea cu adevărat bătrâna vrăjitoare sau dacă ar fi crezut-o cineva în caz că se apuca să vorbească. Insă Poole era foarte preocupat de detalii când era vorba despre munca lui. - î n plus, deja ştia că avea să găsească un înlocuitor pentru Louise în dosarele lui Evelyn de la Summerlight, spuse Gwen. -Ş tii de dosarele alea, hmm? Riley chicoti. Uau! Nu mă aşteptam la asta. Frumos jucat. Dar obţin puncte bonus pentru că eu sunt cel care a reuşit să intre în laptopul lui Evelyn şi să găsească acele dosare vechi. Când Poole a luat computerul, în noaptea aceea, încerca doar să-şi acopere urmele. Eu sunt cel care şi-a dat seama că acele însemnări sunt o mină de aur. Intre noi fie vorba, Poole nu era tocmai un magician când venea vorba des­ pre tehnologie. -T u eşti cel care a întreţinut camera de chat paranor­ mală, nu-i aşa? Tu eşti Sundew. -Acum , primeşti tu puncte bonus. Sunt impresionat. Tu şi Coppersmith ştiţi mult mai multe decât mi-am dat seama. Un fior de conştientizare răscoli simţurile lui Gwen. -Zander Taylor nu a fost singurul fiu al lui Buddy Poole, nu-i aşa? -N u. Eu şi Zander eram fraţi vitregi. Mame diferite, acelaşi tată. Tata s-a culcat cu multe femei cât*a condus acea sectă. - Cum v-a găsit pe tine şi pe Zander? -N ici măcar n-a ştiut că existăm. Eu l-am găsit pe Poole. Cu câţiva ani în urmă, m-a apucat curiozitatea şi am început să caut eventuali fraţi. L-am găsit pe Zander. La vremea aceea; era un ucigaş în serie în devenire. Eu l-am ajutat să-şi transforme micul hobby într-un joc mai provocator. L-am învăţat că trebuia să fie mai se­ lectiv când îşi alegea ţintele. L-am convins că ar fi mai amuzant pentru amândoi să îi vâneze pe alţii asemenea lui, oameni cu un talent adevărat. Desigur, atunci nu avea cristalul, aşa că îi omora pe oameni într-un mod

252

Amanda Quick

mai tradiţional. îi plăcea otrava, pentru că nu lăsa urme şi pentru că dura un timp până când sacrificaţii dădeau ortul popii. Aşa îi numea. - Sacrificaţi? -D a , ca vacile alea sacrificate. Cele care au boala vacii nebune. -S e vede că voi doi chiar eraţi înrudiţi, spuse Gwen. Cum de aţi ajuns amândoi în Wilby? - Zander avea ceea ce s-ar putea numi o latură senti­ mentală. Ştiind că am reuşit să-l găsesc pe el, m-a între­ bat dacă nu pot s-o găsesc şi pe mama lui. Mi-a luat ceva vreme, pentru că Poole îi ştersese aproape toate urmele după ce o adusese aici. Dar, cu trei ani în urmă, am gă­ sit-o pe bătrâna vrăjitoare. Imaginează-ţi surpriza noas­ tră când eu şi Zander am descoperit că şi bunul nostru tată locuia tot aici. - Probabil a fost o reîntâlnire înduioşătoare. - Poole a fost puţin cam îngrijorat când ne-am pre­ zentat, dar, de îndată ce a aflat că ştiam că era asasin profesionist şi că îi împărtăşeam gustul pentru acest joc, a intuit imediat care sunt avantajele. Eu sunt cel care a venit cu ideea camerei de chat. L-am ajutat să facă tranziţia de la stilul de afaceri de modă veche la cel de ultimă generaţie. Pe de altă parte, nebuna de Louise era convinsă că unicul ei fiu, Zander, era în mare primejdie din cauza tatălui său, pe care ea îl numea demon. - I-a dat lui Zander una dintre armele cu cristale, ca să se poată apăra. -E i bine, şi asta, dar mai degrabă cred că a sperat ca Zander să-şi omoare bătrânul tată. însă Zander era un jucător până în măduva oaselor. Evident, a început să se folosească de cristal la vânătoarea de paranormali. Apoi, un an mai târziu, Ballinger a demarat acel studiu, iar noi ne-am pomenit cu o gaşcă întreagă de talente adevărate. Zander a luat-o puţin razna. - S-a oferit să participe a studiu. Iar apoi a început să-i omoare pe oamenii care făceau parte din grup. -Bănuiesc că nu s-a putut abţine. Riley mormăi: A fost ca şi cum ai băga o vulpe în poiata cu pui. Eu şi Poole am fost foarte îngrijoraţi, asta pot să-ţi spun.

Ochi de Vis

253

Toată afacerea era în pericol. Oxley nu crede în paranormal, dar nu e prost. -Prea multe morţi misterioase într-un oraş mic ar atrage atenţia oricărui poliţist, comentă Gwen. - Zander a avut inspiraţia de a te face să pari vinovată pentru primele două crime, dar cât putea continua asta? Poole a ajuns la concluzia că Zander scăpase de sub con­ trol şi că trebuia să dispară. - Dar Zander a sărit în cascadă, spuse Gwen. - Iar problema a fost rezolvată. Sincronizarea nici că ar fi putut fi mai bună. Poole s-a simţit foarte uşurat, asta pot să-ţi zic. La fel şi eu. Dar nici unul dintre noi n-a reuşit să-şi dea seama de ceea ce se întâmplase în acea zi aici, la cascadă. Pur şi simplu nu ni-1 puteam imagina pe Zander sinucigându-se. -Totuşi, v-a convenit amândurora că Zander dispăruse. -O , da! Am luat pauză câteva luni, apoi ne-am apu­ cat din nou de afaceri, ca de obicei. - Până când Evelyn a descoperit ce se întâmpla când Poole pleca din oraş pentru a participa la târguri. Iar acum Poole e mort, şi tu încerci să faci curat. - Poole nu a fost cine ştie ce tată, dar m-a învăţat câ­ teva lucruri în ultimii trei ani, zise Riley, cel mai impor­ tant fiind acela că trebuie să acorzi atenţie detaliilor. - De ce l-ai rănit pe Wesley? El nu era implicat în asta. -A m avut nevoie ca Lancaster să te aducă aici în această dimineaţă, aşa că ţi-am trimis un mesaj de pe adresa lui de e-mail, făcându-ţi o ofertă pe care ştiam că n-o puteai refuza. Văzând că ai muşcat momeala, l-am făcut pe el să vină primul, dându-i un telefon, l-am spus că mi-ai cerut să-i transmit un mesaj. Cum că vrei să te întâlneşti cu el pentru a discuta despre oferta lui. Nu mi-a pus nici o întrebare, crede-mă. - Ş i cum crezi că vei explica moartea mea? întrebă Gwen. - O să pară că tu şi Wesley v-aţi certat în legătură cu laboratorul. Toată lumea din oraş ştie că vrea să-l fo­ losească pe post de decor pentru jalnica lui emisiune.

254

Amanda Quick

Şi mai ştie că voi doi aţi avut o legătură. Totul se potri­ veşte ca motiv pentru crimă. - O să mă ucizi şi o să-i înscenezi crima lui Wesley? -M-am gândit să-l folosesc pe Coppersmith, dar, ca să-ţi spun adevărul, tipul mă face să mă simt nervos, recunoscu Riley. -V rei un sfat gratuit de la un consultant paranormal? Intuiţia este cea care te face să te simţi astfel. Fii atent. - Nu-ţi face griji, sunt atent, zise Riley. După ce mi-am dat seama că a reuşit cumva să-l omoare pe Poole noaptea trecută, deşi cristalul lui încă era pe deplin funcţional, am ştiut că era mult prea riscant să încerc să mă folosesc de Coppersmith pentru acest scenariu. To­ tuşi, chiar aş vrea să ştiu cum a supravieţuit cristalului. Poole avea multă experienţă cu acel gadget. - Fac pariu că Judson ar fi bucuros să-ţi explice cum a supravieţuit. Riley pufni amuzat. -A i simţul umorului, trebuie să recunosc. Mai e un lucru pe care aş vrea să-l ştiu înainte de a pune capăt jocului. -V rei să ştii cum şi de ce Zander Taylor a sărit în cascadă, cu doi ani în urmă. - Cum de ai ghicit? Ea făcu o mişcare vagă cu mâna. -V ăd în aura ta. - Prostii! - Eşti prins în jocul tău de a descoperi secretele oa­ menilor şi de a folosi acele secrete împotriva lor, spuse Gwen. Te face să simţi că deţii puterea. Asta urmăreşti. Este în câmpul tău energetic. A fost acolo mereu. Am ştiut că ai o problemă cu dependenţa, dar nu mi-am dat seama decât acum despre ce-i vorba, pentru că nu cunoşteam contextul. -N u este dependenţă. Nu sunt ca Zander. El era nebun. - Sigur că eşti dependent. N-ai putea să renunţi nici dacă ai încerca. Riley rânji. - N-am nici un motiv să renunţ.

Ochi de Vis

255

- E i bine, de fapt există câteva motive foarte bune pentru a renunţa, dar nici unul pe care să-l înţeleagă un dement ca tine. Deci vrei să ştii ce s-a întâmplat aici, înainte ca fratele tău să se arunce în cascadă? -Spune-mi! In vocea lui Riley apăruse brusc o nerăbdare plină de înfrigurare. - O să fac mai mult de-atât. O să-ţi arăt cum a dat-o în bară. Riley chicoti. -încerci să câştigi timp. Asta-i partea amuzantă. Speri că va veni Coppersmith să te salveze. Cine ştie? Poate chiar va veni. Aşa-i într-un joc cu adevărat bun. întotdeauna apare o schimbare de situaţie. In regulă, o să jucăm aşa cum vrei tu. Arată-mi ce i s-a întâmplat lui Zander. - A văzut o fantomă - de fapt, două. A luat-o razna. A ieşit fugind pe uşa din spate şi s-a năpustit direct în cascadă. -Asta-i tot ce poţi? Riley ridică ţeava armei. Păcat! Speram la un sfârşit mai interesant, dar, dacă n-ai decât o poveste amărâtă cu fantome, am putea să-i punem ca­ păt acum. - îţi pot arăta ce a văzut Zander. Să ştii că locul ăsta chiar este bântuit. Fantomele se manifestă în motorul-oglindă. -Vorbeşti despre grămada aia de oglinzi din fundul laboratorului? -D a . -N u există nici o fantomă. -B a sigur că există, spuse Gwen. Dar ai nevoie de talent pentru a le face să apară în oglinzi. - Genul de talent pe care îl ai tu. -A şa este. Se vedea clar că Riley era sceptic, dar energia aurei sale vibra de dorinţa de a căpăta răspunsuri. -D acă mă omori acum, n-o să ştii niciodată cum s-a sfârşit cu adevărat ultimul joc al lui Zander, zise Gwen încetişor. - Arată-mi!

256

Amanda Quick

Ea îşi ţinu respiraţia când se întoarse cu spatele la el şi porni către partea din dos a vechii cabane. Totul depindea de cât de precis îi interpreta aura. Glonţul care să i se înfigă în spate nu veni. Auzi paşii lui Riley răsunând pe podeaua din beton în timp ce o urma prin labirintul format de mesele de lucru. Benzi­ le de lumină automată le deschideau calea, iar apoi se stingeau pe măsură ce ei treceau prin diversele zone ale laboratorului. Era profund conştientă de energia fier­ binte din atmosferă. - Locul ăsta este atât de ciudat, spuse Riley. - De câte ori aijmai fost înăuntru? - De două ori. întotdeauna, rn-am gândit că e un soi de groapă de gunoi plină cu instrumentele nebuneşti ale lui Ballinger. - Fac pariu că n-ai intrat niciodată în motorul-oglindă. - N-am avut nici un motiv să intru acolo, zise Riley. -A i avut un motiv. Doar că n-ai ştiut. Evelyn şi-a as­ cuns câteva dintre secrete în motor. Aşa am aflată că tatăl tău încă se ocupa de afacerea lui. -M inţi. De ce şi-ar fi ascuns Ballinger secretele în acest vechi laborator? Oamenii îşi păstrează secretele în computere. - Nu întotdeauna. S-ar putea să fie un şoc pentru tine, Riley, dar nu toată lumea are încredere în computere. Se opri la intrarea în motorul-oglindă. Pe întuneric, energia ferecată în sticla argintată clocotea şi ardea. Habar n-avea cum percepea Riley curenţii captivi, dar ştia că îl afectau. Era deja prins de jocul pe care îl juca, dar, sub influenţa motorului, entuziasmul îi deveni şi mai intens. - Ce se petrece? Riley îşi ţinea arma îndreptată spre Gwen, dar atenţia îi era atrasă de oglinzile care scânteiau şi licăreau. Intoxi­ caţia tot mai puternică strălucea în aura lui - un drogat simţind un drog orbitor. - Oglinzile sunt aranjate într-un anume fel pentru a funcţiona ca un motor, spuse Gwen. Ai fost vreodată într-un labirint?

Ochi de Vis

257

- Desigur. Labirinturile sunt simple pentru cineva cu talentul meu. -M ă îndoiesc că poţi intra foarte departe în acesta. Zander n-a reuşit. A făcut câţiva paşi, apoi a început să ţipe că vede fantome. -Zander nu era la fel de puternic ca mine. Având talentul pe care îl am, ştiu că aş putea intra în chestia asta. - Mă îndoiesc. -C e se află în centrul său? întrebă Riley. - O colecţie de cristale paranormale incredibil de valoroase, minţi Gwen cu voce joasă. Ele reprezintă sursa care alimentează motorul. Intră în labirint. Riley o urmă. Când Gwen se uită în spate peste umăr, văzu entuziasmul malefic din ochii lui. - Este puternic, şopti el. Foarte puternic! Deja ajunseseră departe în labirint. Oglinzile întu­ necate reflectau la infinit imaginile lor. Sticla fierbinte reflecta şi aura lui Riley. „Acum sau niciodată!11 Gwen intră în transă şi se concentra asupra energiei din starea de visare a lui Riley. Găsi lungimile de undă şi-l făcu să se cufunde intr-un vis. Apoi, îl urmă în coşmarul pe care îl crease pentru el. Oglinzile încă îi înconjurau, dar acum păreau nişte uşi deschise deasupra unei mări fără fund, învăluită în ceaţă. Vârfurile unor munţi de cristal străpungeau cea­ ţa. Era un loc unde nimeni nu putea supravieţui. Oroarea şi panica schimonosiră chipul lui Riley. Se duse la cea mai apropiată uşă şi privi în nesfârşitul adânc de gheaţă şi ceaţă. - Unde ne aflăm? icni el. Ce se petrece? -Suntem intr-un vis, spuse Gwen. L-am creat special pentru tine. -N u e posibil. - E adevărat că, de obicei, am nevoie de contact fizic pentru a crea un astfel de vis, zise ea. Dar motorul-oglin­ dă schimbă totul. îmi amplifică talentul. Aşa l-a proiec­ tat Evelyn să funcţioneze.

258

Amanda Quick

Entuziasmul febril se aprinse din nou în ochii lui Riley. -Atunci, înseamnă că mi-a amplificat şi mie talentul. -N u, zise ea. Nu asta face. Este acordat la tiparele mele energetice, nu la ale tale. Fantoma lui Evelyn şi cea a lui Louise apărură în două dintre uşile deschise. - Era şi timpul să-l aduci aici, spuse Evelyn. Am aşteptat. - îmi pare rău că a durat atât, zise Gwen. Lucrurile s-au complicat. - Dar tu întotdeauna ai ştiut că una dintre piesele puzzle-ului lipsea, nu-i aşa7 întrebă Evelyn. - Da, recunoscu ea. Am ştiut. -Am crezut că nimeni nu poate ucide demonul, spuse Louise. -Acum e mort, murmură Gwen. - Ţi-am zis că eşti o vrăjitoare la fel ca mine, spuse Louise. Dar m-anx înşelat. Tu eşti mai puternică, mult mai puternică. - Ce se petrece.7 vru Riley să ştie. Cu cine vorbeşti? -C u fantoma lui Evelyn şi cu a lui Louise, zise ea. Nu le vezi? -N u. Riley transpira. Dar e ceva aici. Ce este? - E greu de spus. Vezi imagini din coşmarurile tale. Nu ştiu exact cum îţi apar ţie, dar eu văd un coridor cu uşi deschise care pluteşte deasupra unui ocean de cea­ ţă. Vârfurile zimţate ale munţilor de cristal sunt vizibile prin ceaţă. - Da, da, exact asta văd şi eu. - Excelent! Asta însemnă că deţin controlul halucina­ ţiilor tale. Acest motor este cu adevărat fantastic. - Fă asta să dispară. - Nu, zise ea. Dacă o fac, mă vei ucide. -N u, n-o să-ţi fac rău, jur! -Ş i Zander a spus asta. Dar era un mincinos. La fel ca tine. Bănuiesc că este o trăsătură de familie. Singura modalitate de a scăpa este să fugi. Asta a făcut Zander. - Unde? Ea îşi flutură o mână.

Ochi de Vis

259

-Alege o uşă, oricare. -N u! ţipă Riley. -C u m vrei. N-ai cum altfel să ieşi de-aici. Eu plec acum. Visul îţi aparţine. Ieşi pe cea mai apropiată uşă, revenind în realitatea laboratorului şi direct în braţele lui Judson. „Ei bine, în unul din braţe11, gândi ea. In cealaltă mână bărbatul ţinea pistolul. Simţi o blăniţă atingându-i picioarele. Max ţâşni pe lângă ea, intrând în labirintul de oglinzi. Nu ştiu ce halucinaţie sălbatică avu Riley când îl văzu pe Max, dar îşi dădu seama că fusese cumplită. Riley începu să urle. - Ce naiba i-ai făcut? întrebă Judson şi se uită în mo­ torii l-oglindă. Ea se răsuci lipită de el şi privi în labirintul scânte­ ietor al oglinzilor. Riley dispăruse printre panourile de sticlă impregnată cu energie. - L-am băgat într-un vis şi l-am lăsat acolo, şopti ea. Acelaşi lucru pe care i l-am făcut şi lui Zander Taylor. Singura diferenţă este că Riley a fugit în miezul motoru­ lui, nu spre cascadă. -A fugit de Max. Riley continuă să urle o vreme ce păru o veşnicie. Se auzi o împuşcătură. Ţipătul conteni. Auzi prima crăpătură puternică o fracţiune de secun­ dă mai târziu. Oglinzile fierbinţi începură să se zgâlţâie de parcă se declanşase un cutremur. -M ax! strigă Gwen. Max, vino aici. Te rog. Trebuie să ieşi de-acolo. Spre surpriza şi uşurarea ei copleşitoare, Max ieşi din labirint. - Slavă Domnului! Gwen îl luă în braţe. Cutremurarea deveni tot mai violentă. Sunete de sti­ clă spartă răsunară din miezul motorului. Judson îi trase pe Gwen şi pe Max din calea furtunii de cioburi. Priviră motorul autodistrugându-se. Apoi, totul se termină.

260

Amanda Quick

Cadavrul lui Riley Duncan zăcea intr-o baltă de sânge în mijlocul fragmentelor de sticlă strălucitoare. Abia atunci Gwen văzu sângele de pe labele lui Max.

capitolul 43 Judson închise telefonul, îşi sprijini un braţ pe poliţa căminului şi se uită la Gwen. - Oxley spune că cei de la spital au zis că Lancaster are o contuzie uşoară. O să-l ţină sub observaţie peste noapte, dar mâine îl vor externa. In ceea ce-1 priveşte pe Riley Duncan, ei spun că a fost sinucidere. - A fost visul, zise Gwen. Il mângâie absentă pe Max. Motanul, care picotea, era întins lângă ea, în fotoliu. Torcea necontenit. Mai devreme, spre marea lui enervare, îi curăţase blana de sânge. - Nu ştiu ce-o fi văzut Riley, dar l-a făcut să înnebu­ nească. Aşa cum a păţit şi Zander. Se aflau din nou în salonaşul confortabil de la han. Focul ardea în şemineu. Judson preferase să ia de mân­ care în cameră - din nou, pizza. Ea se concentra asupra paharului de brandy pe care el i-1 turnase. Senzaţia de nervozitate febrilă creată de combinaţia dintre epuizarea până în măduva oaselor şi efectul aflu­ xului masiv de adrenalină şi de energie paranormală încă îi răscolea simţurile. Era o reţetă garantată pentru o noapte de nesomn. Judson se desprinse de poliţa căminului şi traversă încăperea. Se aşeză în celălalt fotoliu şi privi flăcările. - Mă bucur că motorul-oglindă a fost distrus, spuse Gwen. Ştiu că ai zis că Sam şi tehnicienii lui vor dori să-l examineze, dar cred că este mai bine că a dispărut. Judson se uită la ea. - Chiar dacă ţi-a salvat viaţa de două ori? - Sper din tot sufletul că nu voi avea nevoie de el şi a treia oară. - Nu vei avea, spuse el cu înverşunare. Din clipa asta, n-o să te mai scap din ochi.

Ochi de Vis

261

Ea zâmbi. - Ba da, o s-o faci, şi amândoi o să fim în regulă. - Nu, n-o să fim amândoi în regulă. Eu o să am câteva coşmaruri din cauza a ceea ce era să se întâmple astăzi. Ea se întinse peste braţul fotoliului şi îl atinse delicat. -A m o veste bună pentru tine, Coppersmith. Eu re­ par visele rele. El zâmbi, îi luă mâna şi o sărută. -Ş tiu că faci asta, Ochi de Vis. îşi împreună degetele cu ale ei. Ai decis ce vei face cu laboratorul? - Fratele tău poate lua echipamentele pe care îl consi­ deră de interes pentru el şi tehnicienii lui. Pe Wesley o să-l las să ia ce rămâne, precum şi cabana, presupunând că mai vrea s-o folosească pe post de decor. S-ar putea să nu-1 mai intereseze după ce multe dintre maşinăriile şi dispozitivele lui Evelyn vor fi luate. Judson încuviinţă din cap. -Sam îţi va oferi un preţ bun pentru echipamentele pe care le va lua. - Mă bucur că unele dintre maşinăriile lui Evelyn vor ajunge pe mâinile unor oameni care le vor aprecia cu adevărat. Asta înseamnă că munca ei nu va fi irosită. O vreme, băură brandy-ul în tăcere. Max torcea întru­ na, cu ochii închişi. - Mă întreb ce a văzut Riley Duncan la sfârşit, când a dat cu ochii de Max, zise Gwen după un timp. Judson se uită la motanul care dormea. -C e l mai teribil coşmar al lui. Indiferent ce a fost probabil a reprezentat picătura finală - ceva atât de rău, încât l-a făcut să se împuşte. - Să ştii că abia aştept să plec din Wilby. - Şi eu simt acelaşi lucru în ceea ce priveşte acest oraş, spuse Judson. - O să fie o noapte lungă pentru mine. Se aşeză mai bine în fotoliu. Ai putea să te duci la culcare. -N u fără tine, zise Judson. -S u n t foarte sigură că nu voi reuşi să dorm prea mult, îl avertiză ea. - In acest caz, nici eu nu voi dormi.

262

Amanda Quick

- Este foarte drăguţ din partea ta că te oferi să-mi ţii companie, dar nu are rost să stăm amândoi aici, pe întuneric, toată noaptea. El o ridică din fotoliu şi o trase în poala lui. O strânse în braţe. -S ă petrecem noaptea aici, în întuneric, împreună este exact ce trebuie să facem, spuse el. Şi, după noaptea asta, vreau să petrec noaptea de mâine cu tine, la fel şi noaptea de după aceea, şi cea de după, şi toate nopţile care vor urma. Speranţa şi dorul o învăluiră. -V rei să zici că vei acorda o şansă parteneriatului nostru, să vedem unde ajungem? -N u vorbesc despre parteneriatul nostru, replică Judson. Ala-i un aranjament de afaceri. Noi doi suntem iubiţi, îţi aminteşti? - Da spuse ea. Iubiţi. Aşa este. Poate nu pentru totdeauna, dar măcar pentru o vreme.

capitolul 4 4 Trei zile mai târziu, Gwen stătea alături de Judson, Nick şi Elias sub o mare umbrelă de plajă. Adăpostul fu­ sese instalat pentru a-i feri de lumina intensă a soarelui care încingea mica insulă. Max nu era acolo. Se afla la Copper Beach, unde Willow Coppersmith avea grijă să primească atât somon proaspăt cât putea mânca. Gwen îi privea pe cei câţiva oameni care foloseau strălucitoare echipamente high-tech de minerit pentru a îndepărta ultimele stânci care acoperiseră intrarea în peşteră. Pe toate uneltele şi maşinăriile se vedea Iogoul Coppersmith. Acelaşi logo era inscripţionat şi pe căştile şi ochelarii de protecţie, precum şi pe unifor­ mele echipei. Lujeri de energie se prelingeau prin deschiderea peş­ terii, făcându-i lui Gwen pielea de găină pe braţe. Ştia că toţi patru simţeau uşoara briză paranormală. La intrare, muncitorii se dădură repede îndărăt.

Ochi de Vis

263

-S-a acumulat multă energie fierbinte intr-un spa­ ţiu mic, aşa că toată lumea poate s-o simtă, spuse Elias cu voce joasă. Până şi oamenii care nu sunt sensibili la aşa ceva. Unul dintre bărbaţi se desprinse din grupul de mun­ citori şi se apropie de Elias. - Cred că e posibil să se fi adunat un soi de gaz înăun­ tru, şefu’, zise el. Nu suntem siguri cu ce avem de-a face. Vreţi să trimit pe cineva după un echipament de testare? Pot primi orice ne trebuie de la biroul din Arizona, în decurs de o zi. Elias se uită la Judson. -T u hotărăşti. Vrei să continuăm sau să aşteptăm până găsim o cale de a scădea nivelul de energie din peşteră? -Amândoi ştim că nu există nici o metodă de a re­ duce energia paranormală puternică, spuse Judson. Dar cred că pot trece de ea. Focul aurorei s-ar putea să fie însă o problemă. Dacă încă arde, nimeni nu va putea intra. In acest caz, nu ne rămâne decât să închidem din nou intrarea şi să ne asigurăm că nimeni nu va putea pătrunde în peşteră. Mă duc să arunc o privire. -V in cu tine, zise Nick. îmi plac zonele fierbinţi. Mă incită. -U au , ce surpriză! spuse Judson. Porni spre intrare. Să mergem! Gwen se simţi brusc alarmată. -S taţi puţin, poate n-ar strica să vă mai gândiţi puţin la asta înainte de a vă năpusti în peştera aia. însă Judson şi Nick deja se îndreptau spre intrarea în peşteră. Se prefăcură că n-o auziseră. -E ste în regulă, zise Elias încet. N-o să facă nimic cu adevărat stupid. Cel puţin aşa cred. - Şi dacă fac totuşi ceva stupid? întrebă ea. Elias ridică din umeri. - In acest caz, noi doi va trebui să intrăm şi să-i scoa­ tem din peştera aia blestemată. -O h ! exclamă Gwen. Da. Exact asta va trebui să facem.

264

Amanda Quick

Se uitară cum Judson şi Nick îşi luară echipamente de protecţie şi dispărură în peşteră. - Ei bine, văd că nu se grăbesc să iasă, ceea ce înseam­ nă că n-au dat peste ceva căruia să nu-i poată face faţă, spuse Elias. Gwen studie echipamentele şi echipa de muncitori. Nu era expertă, dar avu impresia că acolo se aflau mai mulţi oameni decât era necesar pentru o aseme­ nea treabă. - Cu siguranţă aţi reuşit să demaraţi acest proiect foar­ te repede, zise ea. Sunt impresionată. Aceasta este una dintre insulele mici unde birocraţia guvernamentală e la cote maxime. Nu durează de obicei zile, săptămâni sau chiar luni pentru a obţine avizele necesare începerii unor excavaţii majore într-un astfel de loc? Elias pufni. -N u şi atunci când angajezi mulţi localnici, chel­ tuieşti o grămadă de bani în magazinele şi cârciumile locale şi îi plăteşti pe oamenii care trebuie. Ai fi sur­ prinsă să descoperi cât de repede poţi începe un astfel de proiect. - Sunteţi bun, domnule Coppersmith. Foarte bun. -A şa îmi place să cred. Făcu o pauză. Insă acest pro­ iect a fost, de fapt, uşor. - Iar dacă n-ar fi fost, aţi fi adus o mică armată per­ sonală de gărzi, echipament din belşug şi toată forţa umană necesară ca să deschideţi această peşteră pen­ tru Judson. - Ei bine, sigur că da, spuse Elias. -O rice ar fi fost necesar, fiindcă este fiul dumnea­ voastră şi ştiaţi că avea nevoie să se întoarcă înăuntru. - Da, cam despre asta-i vorba. Elias studie intrarea în peşteră prin ochelarii lui negri. Mi-am dat seama din felul în care mi-a vorbit la telefon că era al naibii de important pentru el să intre din nou acolo. - Da, admise ea. Este. Elias se legănă pe călcâiele ghetelor. - Arată mult mai bine acum decât când s-a întors de pe insula asta.

Ochi de Vis

265

Ea îşi aminti de energia fierbinte care ardea în aura lui Judson în seara când îl cunoscuse, la cina din Seattle. - Da, zise ea. Acum se simte bine. - Datorită dumitale. - Nu. Judson a avut pur şi simplu nevoie de ceva timp pentru a se vindeca de arsura paranormală cu care s-a ales aici. - Iar dumneata l-ai ajutat să se vindece. Eu şi Willow nu vom uita ce-ai făcut pentru Judson. Familia noastră îţi este datoare. Dacă vreodată vei avea nevoie de ceva, nu va trebui decât să ceri. Ea zâmbi, impresionată. -Mulţumesc, domnule Coppersmith. Dar mi-aţi fă­ cut deja această favoare. Judson m-a ajutat să închei acea afacere neterminată din Wilby. Suntem mai mult decât chit, credeţi-mă. -B in e. Satisfacţia se citi pe chipul parcă dăltuit în piatră al lui Elias. Willow spune că e mai bine aşa. -A re dreptate, zise Gwen. In felul acesta, toată lumea e liberă să treacă mai departe. - Mda. Willow spune că nu este bine pentru o femeie să-şi facă griji că un bărbat ar putea crede că e îndră­ gostit de ea doar pentru că l-a scăpat de nişte vise rele. Zice că, atunci când este vorba despre o relaţie, o femeie trebuie să aibă convingerea că există ceva mai profund şi mai durabil. Gwen îşi ţinu răsuflarea. - Soţia dumneavoastră este o femeie foarte înţeleaptă. - Este. Elias se uită la ea, ochelarii sclipindu-i în lumi­ na fierbinte. Şi nici eu nu sunt foarte prost. Gwen râse. - Nimeni nu v-ar putea crede vreodată prost, domnu­ le Coppersmith. -Judson este îndrăgostit de dumneata. Ea se răsuci pentru a privi spre intrarea în peşteră. - Este prea devreme pentru a şti. -N u pentru un Coppersmith. întrebarea este dacă îi vei frânge inima. Ea se îmbujoră.

266

Amanda Quick

- Chiar nu cred că acesta e momentul sau locul potri­ vit pentru a vorbi despre aşa ceva. - Nu-mi pot imagina un moment sau un loc mai bun. Este o întrebare simplă. îi vei frânge inima fiului meu? -O h , Domnule Coppersmith, pentru numele lui Dumnezeu... - Willow spune că, dacă intenţionezi să-i frângi ini­ ma, măcar ar trebui să fie dintr-un motiv întemeiat - nu din unul greşit. Gwen îşi dădu seama că începea să se enerveze. - Presupunând că aş avea puterea asta - lucru de care mă îndoiesc -, care ar fi motivul greşit pentru a-i frânge inima lui Judson? - S-o faci din convingerea că ar fi spre binele lui, răs­ punse Elias. Cel mai al naibii de prost motiv din lume. Ea încremeni. - Dar dacă el nu ştie ce vrea... - Nu există un Coppersmith care să nu ştie ce vrea. Elias se întrerupse şi îşi concentră atenţia asupra intrării în peşteră. Uite-i că vin. Nu par să fi fost prăjiţi cât au stat înăuntru. Gwen îi urmări privirea. Judson şi Nick ieşiră din peşteră. Automat, ea îşi activă simţurile şi studie aurele celor doi bărbaţi. Ambele arătau normal - în orice caz, atât de normal cât puteau să arate aurele a două persoa­ ne pline de har. - Sunt teferi, confirmă ea. Judson îşi dădu jos casca şi îşi puse ochelarii de soa­ re. Se apropie de ea şi de Elias. Nick îl însoţi, rânjind entuziasmat. -în că e al naibii de intens acolo, spuse el. Este grozav. Elias se uită la Judson. - Aţi găsit ceva? -Poate. Judson le arătă un obiect care semăna cu o lanternă. Aceasta este arma pe care Spalcling a folosit-o împotriva mea. O să-i rog pe Sam şi pe tehnicienii lui să se uite la ea.

Ochi de Vis

267

Gwen se încruntă. - Dar nu asta căutai în visul tău. -N u, recunoscu Judson. Băgă mâna în buzunar şi scoase o bucată de hârtie. După asta m-am dus. - Ce scrie pe ea? întrebă Elias. - Cred că numele unei firme şi oraşul în care se află, spuse Judson. A auzit cineva de Jones and Jones din Scargill Cove, California?

capitolul 45 Vocea interlocutorului sună ca mârâitul jos şi ame­ ninţător al unui urs. - Fallon Jones, zise ursul. Cine sunteţi şi de unde aţi obţinut acest număr? -Numele meu este Judson Coppersmith. Am obţinut numărul de la un tip care se pricepe extraordinar de bine să obţină informaţii de pe internet. Nick zâmbi şi sorbi din berea lui. Urmă o tăcere scurtă la celălalt telefon. -Coppersmith ca numele companiei miniere Coppersmith? întrebă Fallon Jones, dintr-odată interesat. - Da. Şi ca al firmei Coppersmith Consulting, zise Judson. -N-am auzit niciodată de Coppersmith Consulting. - Suntem o mică agenţie de securitate, spuse Judson. Specializată în investigaţii paranormale. Cam ca Jones and Jones. - Mda? Sunt multe agenţii de investigaţii paranorma­ le. Majoritatea, nişte escrocherii. - Noi suntem puţin altfel, replică Judson. La fel ca voi. Şi, apropo, nici noi n-am auzit de voi. Dar trebuie să stăm de vorbă. - De ce? -S u n de pe o mică insulă din Caraibe. Astăzi, am re­ cuperat dintr-o peşteră subacvatică ce-a mai rămas dintr-un om pe nume Daniel Parker. A fost ucis cu puţin peste o lună în urmă. A lăsat un mesaj pentru oricine

268

Amanda Quick

avea să-l găsească, o bucată de hârtie pe care e scris nu­ mele firmei voastre. -A i dreptate, spuse Fallon Jones. Trebuie să stăm de vorbă.

capitolul 4 6 -Această agenţie Jones and Jones îl pusese pe Dani­ el Parker să lucreze sub acoperire pentru o altă agenţie secretă afiliată comunităţii de informaţii a guvernului, spuse Judson. Acesta a dispărut fără urmă cu peste o lună în urmă. Jones a zis că i-au dat de urmă pe o insu­ lă din Caraibe, dar nu pe această insulă. Şi cu asta s-a terminat pista. Nick studie monitorul computerului. -D in acel moment, Parker a plătit cu bani gheaţă. A luat o barcă pentru a-1 aduce pe această insulă, unde, evident, intenţiona să se întâlnească cu Spalding. -Jones spune că el crede că Parker a dat peste operaţi­ unea lui Spalding în timp ce lucra la alt caz, zise Judson. In loc să le raporteze asta celor de la Jones and Jones, se pare că Parker a vrut să profite de acest lucru. A con­ siderat-o o şansă de a face rost de bani. Jones crede că e posibil să fi încercat să-l şantajeze pe Spalding. Dacă aşa au stat lucrurile, Parker s-a băgat într-o treabă care îl depăşea cu mult. Stăteau cu toţii pe terasa barului în aer liber al hote­ lului. Gwen lenevea pe şezlongul ei şi se juca relaxată cu umbreluţa din băutura colorată pe bază de rom. Admi­ ra superbul apus al soarelui de pe insulă. Avea aceeaşi culoare ca băutura ei. -Spalding plănuia să se ducă să lucreze pentru acest Nightshade de care ţi-a spus Jones? întrebă ea. -Jones zice că Nightshade este un grup de oameni cu har care au creat un soi de formulă ce poate amplifica abilităţile paranormale naturale, spuse Judson. Nick ridică din sprâncenele de culoarea platinei. - Foarte tare!

Ochi de Vis

269

-N u e chiar atât de tare după spusele lui Jones, co­ mentă Judson. Se pare că există efecte adverse majore, de genul celor care fac ca supradoza de steroizi să pară un fleac. De asemenea, şi sevrajul e serios. Dacă sari peste câteva doze, înnebuneşti rapid. Sinuciderea este rezultatul obişnuit. Cei de la Jones and Jones au un an­ tidot, dar nimeni nu li-1 cere. Nightshade preferă să nu lase nici o urmă. -L a naiba! exclamă Nick. De ce trebuie să existe în­ totdeauna efecte adverse? Bănuiesc că acum ştim ce s-a întâmplat cu tipii ăia doi care te-au atacat aici, pe insulă, înainte de a face ultima scufundare. - Da, cred că ştim, spuse Judson. -A u ajuns la spitalul local, zise Gwen. Şeful lor era mort. Tu încercai să scapi cu viaţă din peşterile alea, aşa că nu a avut cine să le dea o doză din acel medicament sau să ceară antidotul. Suspină. Ce trist! -M ai puţin partea în care au omorât un tip şi au încercat să mă ucidă şi pe mine, spuse Judson. - Exceptând partea aia, recunoscu ea. -I n urma discuţiei cu Fallon Jones, am rămas cu pu­ ternica impresie că, la Nightshade, politica firmei este să-şi abandoneze agenţii care au avut nenorocul de-a fi prinşi, zise Judson. Elias fluieră uşurel. - Dură firmă. O vreme, priviră apusul în tăcere. Bărbaţii băură din berile lor. Gwen sorbi din băutura cu umbreluţă. După un timp, se uită la Judson. -S e pare că Spalding, fostul tău client, şi cei doi oa­ meni ai lui şi-au vândut sufletele acestui diavol numit Nightshade, comentă ea. - După spusele lui Fallon Jones, clientul său princi­ pal, o organizaţie numită Societatea Ocultă, încearcă să controleze talentele fără scrupule, inclusiv pe cei de la Nightshade, încă din epoca victoriană, zise Judson. Noi ne-am pomenit în mijlocul unui război teritorial care se poartă în umbră de peste un secol. Elias pufni. - Mai degrabă, ei au dat peste noi.

270

Amanda Quick

-O ricum ar fi, contactul a fost făcut, spuse Judson. Iar primele indicii arată că agenţia Coppersmith şi această J-and-J sunt în aceeaşi tabără. - Sau poate doar aliaţi temporari, zise Elias. încă sunt al naibii de multe lucruri pe care nu le cunoaştem des­ pre această Societate Ocultă. Zâmbetul lui Judson era rece. - Ş i al naibii de multe lucruri pe care ci nu le ştiu despre noi. - Şi aşa va rămâne, spuse Elias cu voce seacă şi dură. - Corect, fu Judson de acord. -H ei, toată lumea are secrete, observă Nick. Asta nu înseamnă că nu puteţi face afaceri împreună. -N u, recunoscu Judson. Mai bău o gură de bere şi lăsă jos sticla. Nu înseamnă deloc asta. Gwen percepu energia din atmosferă şi zâmbi. Se gândi că şi ea simţea acelaşi lucru. -A m impresia că acest Fallon Jones ţi-a sugerat o afa­ cere, spuse ea. Judson privi apusul de soare fierbinte. -Jones a menţionat că agenţii lui lucrează pe bază de contract. A zis că i-ar fi utile cunoştinţele şi resurse­ le vaste ale unei experimentate firme de consultanţă în securitate care are legături pe plan global şi o acoperire foarte solidă. Elias rămase cu berea în aer. - Resursele vaste? - A recunoscut numele Coppersmith, spuse Judson. - Hmm. Elias se gândi la asta. Ei bine, are drepta­ te intr-o privinţă. Coppersmith, Inc. ar fi o acoperire al naibii de bună. Interesele afacerii noastre ne oferă pretextul de a ne duce oriunde în lume, în orice mo­ ment. La naiba, avem propriile avioane cu reacţie, eli­ coptere, vapoare. - Mi se pare, continuă Gwen, că agenţia Coppersmith Consulting are nevoie de un nou client, care să-l înlocu­ iască pe cel recent ieşit din afaceri. - Şi mie mi s-a părut la fel, admise Judson.

Ochi de Vis

271

- Dacă preiei un nou client, va trebui să angajezi o nouă persoană cu talent, spuse Gwen. De pildă, pe cine­ va care poate vorbi cu fantomele de la locul crimelor. - Şi poate pe un tip care poate trece de uşile încuia­ te, zise Nick. Care poate intra în cam orice computer. Cineva care are legături în locurile acelea simandicoase unde membrii familiei Coppersmith nu-şi pierd de re­ gulă timpul. Tonul îi fusese cinic şi rece, ca de obicei, dar Gwen recunoscu speranţa şi dorinţa puternică de dincolo de aparenţe. La fel ca ea, Nick căuta un loc pe care să-l poa­ tă numi acasă, de care să simtă că aparţinea. îşi căuta o familie a lui. Judson le zâmbi lui Gwen şi lui Nick. - Coppersmith Consulting face angajări şi are nevoie de talentele voastre. Nick încuviinţă satisfăcut din cap. - Şi ca să ştii, de când îl asist pe tatăl tău, mi s-a dez­ voltat gustul pentru clasa întâi când vine vorba despre călătorii şi cazare. Chestia cu avionul companiei îmi convine, categoric. -A m creat un monstru, comentă Elias. Dar abilităţi­ le lui fac să merite asta.

capitolul 4 7 In noaptea aceea, Judson făcu dragoste cu ea sub luna strălucitoare care stropea marea cu lumină argin­ tie. Gwen se abandonă atingerii lui, savurând tandreţea şi puterea aduse de el în patul pe care îl împărţeau. însă sentimentul de intimitate dintre ei era ceea ce ea avea să preţuiască pentru tot restul zilelor. La final, Judson se rostogoli pe spate şi o trase deasu­ pra trupului său umed şi încins. -T e iubesc, Ochi de Vis, spuse el. încă din acea seară din Seattle. Ea râse.

272

Amanda Quick

- In seara aceea, doreai doar o partidă de sex fierbinte, deoarece te gândeai că îţi va lua gândul de la visele tale. -Asta mi-am zis la vremea aceea, dar, fiindcă nu imam ales cu partida aia, mi-am dat seama că am greşit. - Şi cum de ţi-a! dat seama? El zâmbi şi îşi răsuci pe deget o şuviţă din părul ei. - Fiindcă am înţeles că, dacă nu pot face sex fierbin­ te cu tine, nu vreau să fac cu altcineva, chiar dacă asta însemna să nu pot uita de vise. Ţie cât timp îţi va lua ca să-ţi dai seama că mă iubeşti? -O , şi eu m-am îndrăgostit de tine în seara aceea, spuse ea. - Serios? Păru încântat. - Am ştiut de a bun început că tu eşti cel pe care îl aşteptasem. Dar am dat-o în bară la prima noastră întâl­ nire, când m-am oferit să-ţi repar visele, nu-i aşa? Te-ai enervat şi ai dispărut. -Ţi-a părut rău de mine din cauza viselor. Mila era ultimul lucru pe care îl doream de la tine. - Am ştiut că ai probleme cu visele şi te-am compăti­ mit, desigur. Dar am ştiut şi că, foarte probabil, îţi pot repara visele. Insă asta n-a avut nici o legătură cu faptul că m-am îndrăgostit de tine. - Eşti sigură? -Ţi-am spus, zise ea. Nu mă culc niciodată cu cli­ enţii. Şi cu siguranţă nici nu mă îndrăgostesc de ei. Te iubesc, Judson. Te-am iubit de la bun început şi te voi iubi întotdeauna. - Mă bucur că am lămurit asta. îi zâmbi şi îi cuprinse chipul în palme. în luna aceea petrecută la Eclipse Bay nu m-am putut gândi decât la două lucruri - la tine şi la acel nenorocit de vis recurent. A fost doar o chestiune de timp până să te caut. Dar mi-am spus că, mai întâi, trebuia să rezolv problema cu visul. Apoi, Sam m-a su­ nat şi mi-a zis că ai o problemă. - Ce coincidenţă! Mi-am petrecut acea lună spunându-mi că te voi revedea la nuntă, zise Gwen. îi atinse colţul gurii cu un deget. Aveam un plan viclean.

Ochi de Vis

273

Ochii lui Judson sclipiră amuzaţi. - Care era planul tău viclean? - Nu aveam să spun nici un cuvânt despre probleme­ le tale cu visul. Urma să mă prefac a nu vedea nimic în neregulă la aura ta. In loc să vorbesc despre priceperea mea fantastică în meseria de consultant paranormal, urma să încerc să te seduc. - Un plan foarte viclean, intr-adevăr. Şi îţi garantez că ar fi avut succes. - Chiar crezi? - Fără îndoială, o asigură el. îţi pot dovedi. -Cum? - Iţi poţi încerca planul viclean chiar acum, să vezi dacă funcţionează. - Ce idee strălucită! Ea îl sărută în lumina lunii şi îşi puse planul viclean în aplicare. Rezultatele se dovediră extraordinare.

capitolul 4 8 Ziua nunţii parcă fusese comandată special pentru o ceremonie în aer liber. Insula Legacy era scăldată în stră­ lucirea caldă a luminii de vară, care era unică în insulele San Juan. Insă Gwen avea impresia că reşedinţa de la Copper Beach a familiei Coppersmith era luminată şi de o oarecare energie suplimentară. Soarele strălucea pe suprafaţa mării. Aerul era atât de cristalin, încât aveai impresia că poţi atinge cu mâna micile insule din vecinătate. Şi, de parcă fuseseră anga­ jate de organizatorul nunţii pentru a desăvârşi scena de carte poştală, un grup de orei maiestuoase apăru în larg. Săriră şi dansară în apă de parcă trupurile lor zvelte, în alb şi negru, care cântăreau câteva tone, erau uşoare ca fulgul. - Arăţi minunat, îi şopti Gwen lui Abby. Se aflau într-un mic alcov din vechiul conac pe care Abby şi Sam îl numeau acum acasă. Gwen făcea ulti­ mele ajustări ale faldurilor rochiei elegante din satin

274

Amanda Quick

şi dantelă a lui Abby. Prin uşile franţuzeşti deschise văzură că şirurile de scaune drapate cu olandă de pe par­ tea^mirelui erau ocupate. In afară de membrii familiei Coppersmith şi de prietenii lor, toţi locuitorii insulei fuseseră invitaţi la ceremonie şi la recepţie. Judecând după mulţimea de oameni, se părea că toată lumea de pe Legacy acceptase invitaţia. Dar nici partea miresei nu era goală. Adevărat, Girard, organizatorul nunţii, aranjase discret ca mulţi dintre localnici să stea acolo. Insă fratele vitreg şi sora vitregă ai lui Abby veniseră. Tatăl şi mama vitregă îşi exprimaseră regretele, dar, având în vedere faptul că se aflau în toiul unui divorţ urât, acest lucru nu reprezen­ tase nici o surpriză pentru nimeni, cu atât mai puţin pentru Abby. Gwen ştia că Abby fusese sincer mişcată de sosirea unora dintre clienţii ei de cărţi rare. Era prezent şi Grady Hastings, un tânăr care fusese implicat în cazul care îi adusese împreună pe Abby şi pe Sam. - De ce sunt agitată? întrebă Abby. N-ar trebui să fiu aşa surescitată. -Miresele sunt întotdeauna agitate, spuse Gwen. - De unde ştii tu? N-ai fost mireasă. Aşteaptă să-ţi vină rândul. Vom vedea atunci cine-i agitată. Nick apăru la intrarea în alcov, unde Abby şi Gwen aşteptau. Gwen se gândi că arătase întotdeauna bine, dar acum era deosebit de frumos şi de sofisticat în noul şi elegantul lui smoching. Le zâmbi lui Abby şi lui Gwen. Intr-o rară manifesta­ re a emoţiei, lacrimi reţinute îi străluciră în ochi. - Am cele mai frumoase surori din lume, spuse el cu o voce răguşită care nu-i era caracteristică. -Ia r noi avem cel mai frumos frate de pe planetă, zise Gwen. -M ă bucur pentru tine, Abby, rosti Nick. Capeţi o familie adevărată. -A m deja o familie adevărată - tu şi Gwen sunteţi cât se poate de adevăraţi, spuse Abby. Nici că aş fi putut

Ochi de Vis

275

cere o familie mai bună. Astăzi, mi-o măresc cu un soţ şi cu câteva rude noi. - Totuşi, lucrurile vor fi altfel de-acum, zise Nick. -N u, nu vor fi. Abby se apropie de el, se ridică pe vârfuri şi îl sărută pe obraz. Nimic nu va schimba ce avem noi trei. - Vom fi întotdeauna o familie, spuse Gwen. îl sărută pe Nick pe celălalt obraz şi se dădu în spate. -B in e atunci. Nick păru satisfăcut. Clipi pentru a-şi alunga lacrimile şi îi oferi braţul lui Abby. Hai să facem treaba asta. Cred că Sam începe să devină nervos. -N im ic nud poate face pe Sam să devină nervos, zise Abby. - Crede-mă, posibilitatea ca tu să fugi şi săd laşi baltă în faţa altarului este mai mult decât suficientă pentru ad speria de moarte, spuse Nick. Mie, personal, îmi cam face plăcere panica incipientă din ochii lui. Gwen zâmbi. - Dar n-o să dureze mult, pentru că Abby n-o săd părăsească în faţa altarului. -N u. Abby îşi petrecu o mână înmănuşată în alb pe după braţul lui Nick. Niciodată! Muzica începu. - Să mergem! spuse Gwen. Sărută pentru ultima oară obrazul lui Abby, atentă să nu strice machiajul miresei, apoi luă coşuleţul cu flori. Sam o aştepta la altar, dar nu era singur. Cavalerul lui de onoare, Judson, era şi el acolo. Judson nU'Şi luă nici o clipă ochii de la ea cât timp păşi încet şi senină pe culoar pentru a-şi ocupa locul ca domnişoară de onoare. Ea îi zâmbi pe sub borul pălăriei împodobite cu flori şi funde. Căldura iubirii ardea în ochii lui. Ceva mai târziu, Gwen se afla sub unul dintre marile corturi albe care fuseseră instalate pentru recepţie şi se uita la cei doi miri care îşi terminau primul vals. -Trebuie săd recunosc meritele lui Girard. Nick îşi legănă şampania din pahar. A făcut ca totul să decurgă impecabil.

276

Amanda Quick

- Dacă mă întrebi pe mine, ar trebui să comande tru­ pe, spuse Judson. Armata a pierdut mult când Girard a decis să se apuce de organizat nunţi. -A comandat trupe o vreme, zise Nick. Girard a fost în infanteria marină timp de zece ani. Judson zâmbi apreciativ. -C red asta. Nu oricine ar fi reuşit să-i determine pe cei din familia Coppersmith şi toată populaţia de pe insula Legacy să facă întocmai ce vrea el şi cum vrea el. Intre noi fie vorba, este Girard numele lui adevărat? -Nu-ţi pot spune asta, zise Nick. Sorbi din şampanie şi lăsă jos paharul. I-am jurat să păstrez secretul în pri­ vinţa acestui subiect. Dar, dacă vrei să discutăm despre tatuajele lui... -N u, răspunse Judson. Nu vreau. - Păcat, spuse Nick. Sunt adevărate opere de artă. - Cred că e vremea să schimbăm subiectul conversa­ ţiei, zise Gwen cu fermitate. Lăsând la o parte tatuajele şi numele, Girard a reuşit să organizeze o nuntă absolut superbă. Desigur, contează şi faptul că Abby şi Nick se potrivesc minunat. Priviţi cum se uită unul în ochii ce­ luilalt. Se simte de-aici energia bună. Valsul se opri lent, elegant. Mulţimea ovaţionă când Sam o sărută pe Abby. Apoi, brusc, muzicienii schim­ bară tempoul, dând semnalul că toată lumea era invi­ tată la dans. Nick lăsă jos paharul cu o încetineală plină de seriozitate. -V ă rog să mă scuzaţi, mă duc să-l invit pe Girard la dans. Probabil o să mă trimită la plimbare pentru că este foarte conştiincios în privinţa responsabilităţilor şi a poziţiei sale de organizator al nunţii. -Spune-i că am zis că, la o nuntă din familia Cop­ persmith, toată lumea dansează, zise Judson. Inclusiv organizatorul nunţii. Nick îi aruncă un zâmbet strălucitor. - Mulţumesc. Aşa o să fac. Se strecură prin mulţime. Judson o luă pe Gwen de mână. - Dansezi cu mine, Ochi de Vis? întrebă el.

Ochi de Vis

277

- Desigur. îl lăsă s-o conducă pe ringul aglomerat. Ba chiar îţi promit că nu mă voi furişa în visele tale în timp ce dansăm. El o trase în braţele lui. -E şti oricând bine-venită în visele mele. O strânse mai tare în braţe. Te iubesc, Ochi de Vis. -T e iubesc, Judson. Piatra Phoenix de pe mâna lui Judson era aprinsă de căldura luminii de vară şi de focul iubirii.

mulţumiri f

Mulţumiri foarte speciale lui Stephen Castle, direc­ tor de curs pentru National Association of Underwater Instructors (NAUI), instructor-antrenor la Public Safety Diving Association (PSDA) şi instructor-antrenor la TDI. Deţine AAI Neptune Divers, Las Vegas, şi are certificare pentru scufundări în grote/peşteri. Ii sunt re­ cunoscătoare pentru asistenţa tehnică şi pentru sfaturi. De asemenea, sunt mândră să spun că este fratele meu. Sincer, e foarte util să ai un expert în familie. Orice erori din text îmi aparţin exclusiv.